Să învăţăm din păţania Poporului Evreu, căruia nu i-a fost scrisă pe tablele inimii, ci pe piatră-Invăţătura Dumnezeiască; Nu a ştiut s-o primească în mintea înnoită ci, în chivotul rătăcit… Aşadar, nu poate fi turnată Noua Învăţătură în butoaie dogite, în inimi netăiate împrejur, nenăscute din nou, spurcate cu datini, tradiţii, formalităţi, credinţa strămoşească şi cu alte idolatrii ! Nu poate fi cârpită “Constituţia” NOU TESTAMENTARA cu invechituri, minţi şi deprinderi faraonice, globaliste, babilonice, fesenistice… Nu poate conlocui Lumina lumii cu potopistul intunecător, care amăgeşte lumea, deşi umblă cu ţeasta zdrobită de la Golgota… “Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc;ci vinul nou îl pun în burdufuri noi,şi se păstrează amândouă.” (Mat.9/16,17) şi Ioan 2/1-11)

CATIVA Paşi ai fiecarui vinovat- necesari pentru ABC-ul (desatanizării) increştinării:ASCULTAREA de DUMNEZEU,care este Vindecătoare,Salvatoare,Binefăcătoare pentru om;Neascultarea; Ascultă ce Duhul Sfânt îți vorbește – de Joyce Meyer;Despre ascultare-interviu cu Pãrintele Teofil realizat de Sabin Vodã;Cum poți auzi vocea lui Dumnezeu? de Cindy Jacobs

CATIVA Paşi ai fiecarui vinovat- necesari pentru ABC-ul (desatanizării) increştinării:ASCULTAREA de DUMNEZEU,care este Vindecătoare,Salvatoare,Binefăcătoare pentru om

A asculta de Dumnezeu este în interesul nostru.

Este scris în Biblie: Deuteronom 30:15-16. “Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.”

Deuteronom 10:12-13. “Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca sa fii fericit?”

Legea, harul şi ascultarea oare ce au de a face unele cu altele?

Este scris în Biblie: Romani 5:20. “Cele Zece Porunci au fost date pentru ca toţi să poată vedea cât de departe au mers cu neascultarea legilor lui Dumnezeu. Însă cu cât ne vedem mai mult păcătoşenia noastră, cu atât mai mult vedem şi harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, care ne iart㔠(NT pe înţelesul tuturor).

Ascultarea ne poate feri de boală.

Este scris în Biblie: Exodul 15:26. “El a zis: “Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

Ascultarea este cheia succesului în viaţă.

Este scris în Biblie: Iosua 1:8. “Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

Vom fi preţuiţi după ascultarea noastră faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Este scris în Biblie: Matei 5:19. “Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.”

Ascultarea este rezultatul iubirii faţă de Dumnezeu.

Este scris în Biblie: Ioan 14:15, 23. “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.”

Spiritul Sfânt va fi dat numai celor ce ascultă de Domnul.

Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 5:32. “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

Isus a ascultat de Tatăl Său ca un exemplu cum trebuie noi să ascultăm de El.

Este scris în Biblie: Evrei 5:8-9. “Cu toate că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, El a trebuit să înveţe din experienţă ce înseamnă să asculţi, atunci când ascultarea însemna suferinţă. Doar după ce S-a dovedit perfect, în cuprinsul acestei experienţe, Isus a devenit dătătorul mântuirii eterne tuturor acelora care ascultă de El” (NT pe înţelesul tuturor).

Dumnezeu ne sfătuieşte să ascultăm de legile ţării.

Este scris în Biblie: Romani 13:1-2. “Supuneţi-vă guvernului, căci Dumnezeu l-a aşezat acolo. Nu există nici un guvern în toată lumea asta care să nu fi fost adus la putere de Dumnezeu. Astfel, cei care nu vor să respecte legile ţării refuză, de fapt, să-L asculte pe Dumnezeu şi vor fi pedepsiţi pentru aceasta” (NT pe înţelesul tuturor).

Uneori ascultarea de Dumnezeu şi de Legea Sa cere neascultare faţă de puterile pământeşti.

Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 5:29. “Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”

Copiii trebuie să onoreze şi să asculte pe părinţii lor.

Este scris în Biblie: Efeseni 6: 1-3. “Copii, ascultaţi de părinţii voştri; se cuvine să faceţi aşa fiindcă Dumnezeu le-a dat autoritate asupra voastră. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. Aceasta e cea dintâi din cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, care se sfârşeşte cu o făgăduinţă. Şi anume: dacă îţi vei cinsti tatăl şi mama, vei avea parte de o viaţă lungă, plină de binecuvântări” (NT pe înţelesul tuturor).

  

De ce sa ascultam?

Ascultarea este un subiect despre care fiecare dintre noi ştie multe, dar în câteva cuvinte aş dori să prezint trei adevăruri despre aceasta topica.
În primul rând, Dumnezeu doreşte o ascultare completă din partea noastră. Când mă refer la ascultare completă spun că, atunci când Dumnzeu ne vorbeşte şi ne spune să facem un anumit lucru şi ne dă detaliile despre cum trebuie să-l facem, noi trebuie să procedam întocmai după cum Domnul ne-a spus. Saul s-a dovedit neascultator pentru că, nu a nimicit cu desăvârşire tot ceea ce trebuia să distrugă, ci a prins viu pe Agag şi a cruţat animalele cele mai bune(1 Samuel 15:1-9). La prima citire, una superficială, putem spune că Saul şi-a făcut datoria şi a omorât ce trebuia omorât, dar implinind partial misiunea, Saul s-a dovedit a fi neascultător înaintea Domnului.
Atunci când împlinim 99% din porunca Domnului şi 1% lăsăm neîmplinit, Domnul consideră că noi de fapt n-am ascultat deloc de El, şi ne cataloghează drept oameni neascultători, aceasta este ascultarea incompletă.
Atunci când în împlinirea poruncii lui Dumnzeu intervine voia noastră, rezultă o ascultare selectivă pe care de asemenea, Dumnzeu o cataloghează drept neascultare. În versetul 9 din pasajul amintit ni se spune „Dar Saul […] n-a vrut să le nimicească …”.
În 1 Samuel 15:11 vedem afirmaţia prin care Dumnezeu îl declară neascultător pe Saul, în urma ascultării lui incomplete şi selective. Domnul să ne ajute ca de fiecare dată când El ne cere să facem ceva, să luăm bine seama la ceea ce ne spune, pentru ca printr-o ascultare incompletă sau selectivă să nu ajungem să fim catalogaţi de Dumnezeu drept oameni neascultători şi astfel să-L facem pe Dumnezeu să sufere.
În al doilea rând, Dumnezeu preţuieşte ascultarea mai mult ca slujirea. De atâtea ori, este aşa de mare diferenţa între ceea ce noi preţuim şi ceea ce preţuieşte Dumnezeu, şi ajungem astfel să credem că, dacă slujim Domnului prin multe, nu mai trebuie să fim şi ascultători. Cineva spunea următorul lucru despre ascultare: „De ascultare trebuie să ţinem seama în primul rând, în ultimul rând şi întotdeauna.” Cuvinte foarte adevărate pe care ar trebui să le punem la inimă, pentru ca să putem înţelege că, atât de mult preţuieşte Dumnezeu ascultarea, încât e mai importantă decât orice sacrifiu pe care noi l-am putea face.
Dumnezeu preţuieşte aceasta ascultare aşa de mult pentru că, prin ea putem să devenim plăcuţi Lui. În Psalmul 40:6-8 parcă vedem scris 1 Samuel 15:22 cu alte cuvinte, Dumnezeu nu doreşte jertfe sau sacrificii, ci ne străpunge urechile ca să ascultăm de El, iar atunci, când dorim să ascultăm, putem spune şi noi: „Iată-mă că vin ! Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule !”
Ştiind că Dumnezeu preţuieşte ascultarea mai mult ca orice, conştientizăm că avem nevoie de o atitudine de ascultare a inimii şi a minţii noastre, fără această atitudine tot ce facem poate fi inutil.
În al treilea rând vreau să spun că Dumnezeu onorează ascultarea, dar pedepseşte neascultarea, şi aici ar trebui să fim foarte atenţi, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Dacă ne uităm în viaţa lui Avraam vedem că Dumnezeu a fost Cel care a onorat ascultarea lui şi îi oferă promisiuni măreţe „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta […] pentru că ai ascultat de porunca Mea !”
Prin 1 Samuel 15:22, înţelegem că ascultarea noastră este un parfum plăcut înaintea Domnului.
Din viaţa lui Saul observăm cum Dumnezeu a pedepsit neascultarea lui prin faptul că l-a lepădat de la împărăţie. Mai avem un exemplu foarte grăitor prin Moise, care pentru o singura neascultare n-a intrat în Ţara Promisă. Dumnezeu îi spusese în pustia Ţin să vorbească stâncii ca aceasta să dea apă, dar el în loc să-i vorbească a lovit stânca de două ori(Numeri 20:1-12), iar Dumnezeu drept consecinţă nu îi permite lui Moise să intre în Ţara Promisă(Deuteronom 32:49-52).
Dacă spuneam că Dumnezeu asociază ascultarea cu un parfum plăcut, El asociază neascultarea cu vrăjitoria, idolatria şi spiritismul. Deci, să ne ajute Domnul ca fiecare dintre noi să fim cu luare aminte pentru că, ori de câte ori nu ascultăm, ne facem vinovaţi de păcate precum vrăjitoria, idolatria sau spiritismul.
Acum la sfârşit o întrebare: Ce preferi, ascultarea sau neascultarea ?

"Ascultare de adevăr"

„Ascultare faţă de adevăr”

Vom începe aici, în 1 Petru 1.22, 23 „Acum că v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr, ca să aveţi o dragoste de fraţi fără ipocrizie, iubiţi-vă unii pe alţii cu caldură, dintr-o inimă curată! Aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne pe vecie”.

Observaţi o serie de lucruri aici. Unul este că scopul a ceea ce se întâmplă este dragostea. „Acum că v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr, ca să aveţi o dragoste fără ipocrizie”. Cu alte cuvinte, purificarea sufletului prin ascultarea de adevăr conduce într-o direcţie specifică, şi anume, spre dragostea de fraţi neprefăcută. Una dintre implicaţiile înţelegerii acestui lucru este că această curăţire a sufletului nu reprezintă ea însăşi prezenţa dragostei de fraţi – nu încă. Curăţirea sufletului este „ca să aveţi o dragoste de fraţi”. Ea are ca scop dobândirea„dragostei de fraţi”. Dragostea reprezintă una dintre cele mai importante roade ale Duhului Sfânt. Astfel, versetul 22 înseamnă că se petrece ceva mai important decât dragostea de fraţi, atunci când spune: „Acum că v-aţi curăţit sufletele prin ascultare de adevăr”.

Prin urmare, aici „ascultarea” nu este ascultarea dragostei. Ea duce înspre ascultarea dragostei. Atunci despre ce este vorba? Ascultarea de adevăr este răspunsul corect la „adevăr”. Ea se numeşte „ascultarea de adevăr”. Şi ce anume este acest adevăr? În acest context „adevarul” se referă la Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este definit în versetul 23 „prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne pe vecie”. Iar în versetul 25, acest Cuvânt al lui Dumnezeu este denumit Vestea Bună, Evanghelia: „Şi acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie”. Prin urmare, ascultarea de adevăr menţionată în versetul 22, înseamnă ascultare de Evanghelie.

Şi ce anume înseamnă ascultarea de Evanghelie? Înseamnă să crezi în Iisus, deoarece oferta gratuită a Evangheliei necesită credinţă: „Crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit”. Prima şi cea mai importantă poruncă a Evangheliei cere în primul rând credinţă. Aşadar, la acest nivel fundamental, ascultarea de Evanghelie înseamnă să ai credinţă.

Putem vedea acest lucru din nou în al treilea capitol din epistolă. Soţii fără credinţă în Hristos sunt descrişi ca neascultători de Cuvânt. „La fel şi voi, soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri, astfel încât, chiar dacă unii dintre ei sunt neascultători faţă de Cuvânt, să fie câştigaţi fără Cuvânt, prin purtarea soţiilor lor.” Formularea „neascultători faţă de Cuvânt” înseamnă că nu sunt credincioşi. Acelaşi lucru apare în 1 Petru 2.8: „n-au ascultat Cuvântul” şi în 4.17: „nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu”. Astfel, a nu asculta de Cuvânt înseamnă a nu asculta Evanghelia, adică, a nu crede.

Pavel a vorbit la fel în 2 Tesaloniceni 1.8, unde el spune că Dumnezeu va pedepsi „pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi pe cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus.”Cu alte cuvinte, Evanghelia Domnului Iisus cere credinţă, iar aceşti oameni nu au ascultat. Nu au crezut. Ei au respins „cuvântul adevărului, Evanghelia”.

Astfel, atunci când Petru spune în 1 Petru 1.22 că „v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr, ca să aveţi o dragoste de fraţi fără ipocrizie”, el vrea să spună: „V-aţi curăţit sufletele prin credinţă în Evanghelia lui Iisus Hristos, iar această credinţă duce la dragoste de fraţi”. Credinţa lucrează prin dragoste. Dragostea provine din credinţă sinceră.

Ascultarea presupune o îndrumare pe care o dă Dumnezeu

Facerea 17, 9: „Apoi a mai zis Dumnezeu lui Avraam: «Iar tu şi urmaşii tăi din neam în neam să păziţi legământul Meu»“

După ce Dumnezeu îi promite lui Avraam că îl va înmulţi „foarte, foarte tare“ şi că din el se vor ridica popoare şi regi, făgăduindu-i lui şi urmaşilor săi ţara Canaanului, Dumnezeu îi cere patriarhului ascultare. „Nimic altceva nu cer de la voi, spune Dumnezeu, decât ascultare şi recunoştinţă, şi Eu voi împlini tot ce-am făgăduit“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la versetul de mai sus.Trebuie precizat că ideea de ascultare se află la baza relaţiei dintre om şi Dumnezeu la fel cum neascultarea s-a aflat la rădăcina izgonirii din Eden a protopărinţilor omenirii, Adam şi Eva. „Dacă vom merge cu memoria prin istoria cea sfântă a lumii, adică prin cele scrise în sfânta şi dumnezeiasca Scriptură, vom vedea că toţi oamenii sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu, care au ascultat şi au împlinit poruncile Lui, au fost fericiţi pe pământ şi s-au învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu“, spunea părintele Cleopa Ilie, marele duhovnic român, care sublinia că „ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii, a societăţii, a familiei, a fiecărui suflet care crede în Dumnezeu şi doreşte să se mântuiască. Fără ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare şi oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care sunt urmaşii apostolilor pe pământ, nu este mântuire, nu este unitate creştină, nu este pace în case şi în sufletele credincioşilor noştri“.Părintele Teofil Părăian spunea, într-unul din multele sale interviuri acordate în timpul vieţii, că ascultarea nu reprezintă o noţiune ambiguă, fără noimă şi fără rânduială, ci ea presupune „o îndrumare pe care o dă Dumnezeu“. „Ascultarea este o virtute care are în vedere porunca lui Dumnezeu. Ascultarea urmează totdeauna după poruncă, urmează totdeauna după o îndrumare, deci ascultarea e determinată de ceea ce vrea Dumnezeu când e vorba de raportarea sufletului omului la Dumnezeu. Atunci e vorba şi de o poruncă, de un îndemn, de un sfat, de o îndrumare pe care o dă Dumnezeu, iar ascultarea e conformarea cu ceea ce vrea Dumnezeu. Deci, ascultarea urmează totdeauna după o poruncă, totdeauna după îndemn, totdeauna după sfat şi, în cazul în care nu se ţine seama de acestea, atunci cel care nu ţine seama de acestea nu este în ascultare, ci în neascultare, în neluare aminte faţă de ceea ce i se cere“, spunea părintele Teofil.

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare 

„Samuel a zis: ’Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat’. „

În ultimele două săptămâni am accentuat vestea bună că Dumnezeu este un izvor de munte nu un canal de apă. Vestea bună este că perfecţiunea deplină a lui DUMNEZEU este mărită şi dorinţele NOASTRE sunt satisfăcute în simplele acte ale însetării şi adăpării din El.

CEA MAI BUNĂ VESTE DIN ÎNTREAGA LUME

Când ne întoarcem de la succesul, faima şi băuturile îmbuteliate ale acestei lumi şi ne plecăm pe genunchi lângă izvorul de munte cu apă vie al lui Dumnezeu, Îl onorăm, Îl glorificăm şi Îl mărim ca fiind singura sursă de fericire veşnică. Și în acest act de mărire a Lui ne satisfacem pe noi pentru că aceasta este apa cu care am fost făcuţi să trăim.

Aceasta este cea mai bună veste din întreaga lume – faptul că Dumnezeu este acel Dumnezeu al cărui zel de a glorifica Numele Său este deplin exprimat într-un act care satisface dorinţele inimii mele. Aceasta înseamnă că atunci când sunt însetat şi disperat şi am cel mai mult nevoie de ajutor, pot să îmi încurajez sufletul nu doar cu adevărul că există un impuls plin de milă în inima lui Dumnezeu, ci cu adevărul că sursa şi puterea acelui impuls este zelul lui Dumnezeu de a acţiona pentru binele Numelui Său.

De aceea pot să mă rog împreună cu psalmistul: „Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!”(25:11) „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne”(79:9) „Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi”(31:3).

Am văzut că tocmai din cauză că Dumnezeu iubeşte slava Numelui Său, El îşi găseşte plăcerea în cei ce nădăjduiesc în iubirea Sa şi cei ce îşi exprimă nădejdea în rugăciune. În urmă cu două săptămâni spuneam că atunci când nădăjduieşti în Dumnezeu, Îl glorifici pe Dumnezeu ca fiind izvorul fericirii intense şi veşnice. Săptămâna trecută am spus că atunci când cei neprihăniţi se roagă, pur şi simplu dau o expresie acestei nădejdi glorificatoare de Dumnezeu. Astăzi facem un pas înainte şi spunem că ascultarea de Dumnezeu face acea nădejde glorificatoare de Dumnezeu vizibilă şi demonstrează faptul că este reală în vieţile noastre.

PLĂCEREA LUI DUMNEZEU ÎN ASCULTARE

Textul nostru este  1 Samuel 15/22 „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului?”Răspunsul este clar: NU. Domnului îi place mai mult ascultarea decât derularea ceremoniilor de închinare, fără aceasta.

Sunt două întrebări la care aş vrea să încercăm să răspundem în această dimineaţă.

  • De ce Îşi găseşte Dumnezeu plăcerea în ascultare?
  • Este aceasta o veste bună? Este o veste bună să auzi că ceea ce Îi face plăcere lui Dumnezeu este ascultarea, sau este aceasta o povară descurajantă?

CONTEXTUL TEXTULUI 1 Samuel 15/22

Înainte să ne concentrăm pe aceste două întrebări, haide-ţi să ne asigurăm că avem clar în minte contextul.

Înfrângerea şi sentinţa lui Amalec

După ce a ieşit Israel din Egipt şi a trecut prin pustie, amaleciţii i-au atacat.   În Deuteronom 25:17-19 Dumnezeu a spus:

„Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri. Când îţi va da Domnul Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta. „

Rolul lui Saul în executarea sentinţei

În final nelegiuirea amaleciţiloratinge apogeul şi Domnul îi porunceşte lui Saul, primul rege al lui Israel, să execute sentinţa împotriva lor. Porunca este dată în 1  Sam.15/2,3„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.””

Astfel, Saul îşi adună armata şi porneşte împotriva cetăţii lui Amalec. El îi avertizează pe cheniţi plece dacă vor să rămână în viaţă (v. 6). Apoi el i-a bătut pe amaleciţi de la Havila până la Șur, la est de Egipt.

Neascultarea fatală a lui Saul

Dar versetul 9 descrie neascultarea fatală a lui Saul.

„Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.”

Domnul a văzut această neascultare şi I-a părut rău că l-a făcut pe Saul împărat (v. 11). Doar o scurtă precizare despre aceast „regret” divin.

O scurtă precizare despre aceast „regret” divin

Versetul 19 al acestui capitol ne spune că „Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.” Eu înţeleg prin aceasta că regretul pe care îl are Dumnezeu (ex. în v. 11) nu este la fel cu regretul unui om. De fapt este atât de diferint încât, într-un fel, nici nu este regret, aşa cum spune versetul 29. Nu este bazat pe ignoranţă sau înşelare. Regretul lui Dumnezeu este îndreptarea inimii Sale într-o nouă direcţie, dar nu înspre una neprevăzută. Dumnezeu nu se căieşte pentru că a fost luat prin surprindere de o întorsătură a situaţiei. Aceasta ar fi ceva uman. Dar tăria lui Israel  nu este un om ca să-I pară rău. Când Biblia spune că lui Dumnezeu Îi pare rău, vrea să spună că are o atitudine diferită de cea de până acum faţă de un lucru, nu din cauza unei întorsături neaşteptate de situaţie, ci pentru că această întorsătură face acestă atitudine să fie mai potrivită acum decât înainte.

Confruntarea lui Samuel cu Saul

Samuel a fost mâhnit de această schimbare de atitudine a lui Dumnezeu faţă de Saul şi a strigat toată noaptea către Dumnezeu (v. 11, cf. 12:23). Rezultatul acestei nopţi de rugaciune a fost o decizie fermă de a face ceea ce spune Dumnezeu. S-a sculat dis-de-dimineaţă şi a aflat (v. 12) că Saul s-a dus la Carmel, şi-a înalţat un semn de biruinţă şi s-a coborât la Ghilgal, acolo unde a fost făcut rege (11:15).

Astfel că, Samuel merge să se întâlnească cu Saul, şi (în v. 13) Saul spune: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” Samuel îl întreabă (în v. 14) ce înseamnă behăitul acela de oi şi mugetul boilor dacă Saul într-adevăr a distrus totul aşa cum a spus Dumnezeu.

Atunci (în v. 15) Saul dă vina pe popor: „Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune”. Dar nimic din ce spune Saul nu va ţine acum. El nu a ascultat de porunca Domnului şi într-un final recunoaşte aceasta în versetul 24: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale”.

Acum prima noastră întrebare este aceasta: De ce este Dumnezeu atât de nemulţumit de neascultare? Sau la modul pozitiv, de ce Îşi găseşte Dumnezeu plăcerea în ascultare?

DE CE URĂŞTE DUMNEZEU NEASCULTAREA?

În această istorisire văd cel puţin cinci motive pentru care Dumnezeu urăşte neascultarea şi Îşi găseşte plăcere în ascultare. Le voi menţiona în ordine, de la cel mai puţin serios la cel mai serios, după cum îmi pare mie.

1. Neascultarea arată o agravare a fricii

Observaţi versetul 24: „Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul.

De ce a ascultat Saul de popor în loc să asculte de Dumnezeu? Pentru că s-a temut de popor în loc să se teamă de Dumnezeu. S-a temut de consecinţele umane ale ascultării mai mult decât s-a temut de consecinţele divine ale păcatului. S-a temut mai mult de nemulţumrea poporului decât de nemulţumrea lui Dumnezeu. Și aceasta este o mare insultă la adresa lui Dumnezeu. Samuel i-a spus de două ori lui Saul şi poporului în 12:14 şi 24, „Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră”. Dar acum, însuşi liderul s-a temut de om şi s-a abătut de la a-L urma pe Dumnezeu

2. Neascultarea arată o pervertire a plăcerii

Saul a încercat să îl convingă pe Samuel că a avut o intenţie nobilă pentru a-l face să nu Îl asculte pe Dumnezeu şi să păstreze vii cele mai bune oi şi boii (v. 21). A spus că voiau să sacrifice aceştia Domnului în Gihlgal. Dar Domnul i-a dat lui Samuel pricepere ca să înţeleagă adevărata motivaţie a lui Saul şi a poporului. Vedem aceasta în cuvintele sale în versetul 19:

„Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

S-a aruncat asupra prăzii ca nişte păsări infometate care abia aşteaptă să îşi umple stomacul. Acest cuvânt „aruncat” este folosit şi în 14:32 pentru a descrie cum s-a aruncat poporul asupra prăzii după ce i-au învins pe filisteni. Spune „şi [poporul] s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a înjunghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot.”

Când Samuel spune în 15:19, „Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”el insinuează faptul că poporul a fost dus de dorinţa copleşitoare a cărnii. (Amitiţi-vă, cei care sacrifică primesc carne sa mănânce). Plăcerea lor era pervertită Trebuia să fie în Dumnezeu. Dar s-au desfătat mai mult în carnea oilor şi a boilor decât în zâmbetul lui Dumnezeu şi părtăşia cu El. Acest lucru este, evident, o mare insultă la adresa lui Dumnezeu şi astfel foarte neplăcut înaintea Sa.

3. Neascultarea arată o dereglare a laudei

După ce Saul i-a învins pe amaleciţi primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi ridice un monument. Versetul 12: „Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă”. Evident Saul era mai interesat să îşi facă un nume sieşi decât lui Dumnezeu prin ascultatea de Cuvântul Său. A schimbat destinatarul laudei de la Dumnezeu la el însuşi.

Acest păcat se agravează când citim versetele 17-18:

„Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese, zicând: „Du-te şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.” Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului?”

În 9:21 Saul părea uimit că Dumnezeu l-ar alege pe el să fie regele lui Israel, când el era din cea mai mică seminţie, seminţia lui Beniamin, şi din cea mai mică familie a acestei seminţii. Și chiar ar fi trebuit să fie uimit! Dacă vroia onoare ar fi trebuit să fie uimit şi satisfăcut cu onoarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Aceasta este ceea ce vrea să spună Samuel aici în versetul 17 – de ce tânjeşti după slava care vine de la oameni când Dumnezeu ţi-a dat acest privilegiu glorios de a fi capul seminţiilor lui Israel şi regele numit al poporului lui Dumnezeu?

Dar Saul nu era mulţumit cu slava lui Dumnezeu şi cu onoarea de a fi regele ales. El voia propria lui slavă şi laudă. Și calea supusă a ascultării nu oferă această laudă şi slavă. Aşa că a facut lucrurile în felul lui.

4. Neascultarea este la fel ca păcatul ghicirii

Acum am ajuns la ceea ce spune textul nostru. Acesta este motivul pe care îl dă Samuel, în versetul 23, pentru a explica de ce neascultarea este neplăcută lui Dumnezeu.

(22b): „Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. (23) Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea”.

Dumnezeu a pus ghicirea alături de alte lucruri oribile pe care le urăşte în Deuteronom 18:10.

„Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”.

De ce este răzvrătirea şi neascutarea la fel ca păcatul ghicirii? Ghicirea este încercarea de a afla ce să faci într-un mod care ignoră Cuvântul şi sfatul lui Dumnezeu. Și tot pe aceasta se bazează şi neascultarea. Dumnezeu spune un lucru şi noi spunem, cred că ma voi consulta cu o altă sursă de înţelepciune – anume, care? CU MINE ÎNSUMI! Neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu pune înţelepciunea mea deasupra înţelepciunii lui Dumnezeu şi astfel Îl insultă pe Dumnezeu, care este singura sursă sigură şi de încredere de înţelepciune.

5. Neascultarea este idolatrie

Aceasta este ceea ce spune Samuel în ultima jumătate a versetului 23:

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi”.

Când Dumnezeu spune un lucru şi noi ne consultăm cu micul vrăjitor al propriei noastre înţelepciuni şi alegem cu încăpăţânare să facem lucrurile în felul nostru, suntem idolatri. Nu doar că am ales să ne consultăm cu noi înşine ca o alternativă lui Dumnezeu, şi astfel ne-am făcut vinovaţi de ghicire, ci trecem dincolo de aceasta preţuind mai mult direcţia minţii noastre decât direcţia lui Dumnezeu făcându-ne vinovaţi de idolatrie. Și ce este mai rău dintre toate este că idolul suntem noi înşine.

Astfel că putem argumenta că Dumnezeu va fi nemulţumit de neascultare pentru că este un atac împotriva gloriei Sale, din toate punctele de vedere.

  • Pune frica de oameni în locul fricii de Dumnezeu.
  • Ridică plăcerea în lucruri deasupra plăcerii în Dumnezeu.
  • Caută să facă un nume omului în loc să-I facă un nume lui Dumnezeu.
  • Consultă înţelepciunea proprie în locul mulţumirii cu voia lui Dumnezeu.
  • Și pune preţ pe ceea ce dictează propria voinţă decât ceea ce dictează Dumnezeu, atentând, astfel, la a-L detrona pe Dumnezeu declarând supunere idolului voinţei umane.

Dar ascultarea, fiind exact opusul, în toate lucrurile Îl întronează şi onorează pe Dumnezeu. Și astfel Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în ascultare.

Acum ne îndreptăm spre a doua întrebare pe care am ridicat-o la început: Este aceasta o veste bună? Este o veste bună să înveţi că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în ascultare, sau este aceasta încă o povară?

ESTE O VESTE BUNĂ FAPTUL CĂ DUMNEZEU ÎŞI GĂSEŞTE PLĂCEREA ÎN ASCULTARE?

Eu cred că este o veste bună. Și sunt cel puţin şase motive pentru care cred asta. Avem timp să le menţionăm doar pe scurt.

1. Aceasta înseamnă că Dumnezeu merită laudele şi că este de încredere

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că înseamnă că El merită laudele şi că este de încredere. Dacă nu Și-ar găsi plăcerea în ascultare, El ar fi o contradicţie vie: să Îşi iubească gloria mai mult decât orice şi totuşi să nu Îşi găsească plăcerea în faptele care fac gloria Sa cunoscută. El ar fi cu două feţe şi înşelător. Frumuseţea Lui ar dipărea şi odată cu ea ar dispărea şi bucuria noastră! Și ar fi nedemn de încredere pentru că nu te poţi încrede într-un Dumnezeu ale cărui valori sunt atât de nestatornice încât într-un moment să Se preamărească şi în momentul imediat următor să aprobe insulte.

2. Aceasta garantează răspândirea gloriei lui Dumnezeu

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că garantează promisiunea că într-o zi gloria lui Dumnezeu va umple într-adevăr pământul aşa cum apele acoperă marea. Dacă Dumnezeu ar fi indiferent faţă de neascultare nu ar fi nicio certitudine că în veacul următor lumea va scăpa de orice comportament care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Dar, pentru că El urăşte neascultarea şi iubeşte ascultarea putem fi siguri că dorinţa noastră pentru o lume plină de gloria lui Dumnezeu se va împlini cu siguranţă.

3. Aceasta arată că harul lui Dumnezeu este o putere glorioasă

Plăcerea lui Dumenzeu în ascultare este o veste bună pentru că arată că harul lui Dumnezeu este o putere glorioasă şi nu doar o toleranţă ne fondată a păcatului. Gloria harului lui Dumnezeu se vede nu doar în faptul că Dumnezeu trece cu vederea păcatele credincioşilor, ci şi în faptul că în mod gradual, final şi victorios extirpă acele păcate. Dacă Dumnezeu nu şi-ar găsi plăcerea în ascultare, nu s-ar fi văzut niciodată gloria Harului Suveran în puterea de învingere a păcatului.

4. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt foarte grele

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că poruncile Lui nu sunt foarte grele. Sunt doar atât de greu de ascultat pe cât este de greu să Îi preţuim gloria şi să credem promisiunile Sale. Deuteronom 30:11 spune, „Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale”. Și 1 Ioan 5:3 spune: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele”.

5. Tot ce ne porunceşte Dumnezeu este spre binele nostru

Plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că tot ce ne porunceşte Dumnezeu este spre binele nostru. Astfel că, Dumnezeu, gasindu-Și plăcerea în ascultare Îşi găseşte, defapt, plăcerea în bucuria noastră adâncă şi veşnică. Deuteronom 10:12-13 spune,

„Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?”.

6. Ascultarea pe care o iubeşte Dumnezeu este ascultarea credinţei

Și în sfârşit, plăcerea lui Dumnezeu în ascultare este o veste bună pentru că ascultarea pe care El o iubeşte este ascultarea credinţei. Și credinţa înseamnă să ne punem nădejdea în îndurarea lui Dumnezeu. Și îndurare înseamnă că ascultarea noastră nu trebuie să fie perfectă; trebuie doar să fie penitentă. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

Dumnezeu rămâne un izvor de munte şi nu un canal de aplă. Ascultarea nu este o brigadă de urgenţă care împlineşte o nevoie a Lui. Ascultarea este efortul de „relaţii publice”, care nu poate fi reprimat, al celor care au gustat şi au văzut că Domnul este bun.

CATIVA Pasi ai fiecarui vinovat- necesari pentru ASCULTARE- iertare, infiere, inviere, unire cu El, mantuire;

  1. RECUNOAȘTERE: „ Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3 : 23). „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18 : 13) Trebuie să recunoști, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, că ești un păcătos.
  2. POCĂINȚĂ: „…dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.” (Luca 13 : 3) „Pocăiți-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele” (Faptele Apostolilor 3 : 19). Trebuie să vezi groaza păcatului și să te pocăiești.
  3. MĂRTURISIRE: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1 : 9) „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Romani 10 : 10). Mărturisește-ți păcatele înaintea lui Dumnezeu.
  4. RENUNȚARE: „Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.” (Isaia 55 : 7) Părerea de rău pentru păcat nu este îndeajuns. Trebuie să ne lăsăm de păcat o dată pentru totdeauna.
  5. CREDINȚĂ: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3 : 16) „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” (Romani 10 : 9). Crede în lucrarea completă a lui Hristos pe cruce.
  6. PRIMIRE: „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1 : 11, 12). Hristos trebuie primit în mod personal în inimă, prin credință, dacă vrei ca să ai parte de nașterea din nou.

Dacă alegerea ta este să-L primești pe Isus Hristos, dacă aceste cuvinte care au vorbit despre valoarea ta în ochii lui Dumnezeu, dacă înțelegi că acum Dumnezeu te cheamă, printr-un act al credinței simplu, dar sincer, prin rugăciune, ne putem adresa lui Dumnezeu și putem cere lui Dumnezeu să vină în viața ta și să te ajute să Îl cunoști, să devii un copil al Său, să primești al doilea certificat de naștere și să fii numit copil al lui Dumnezeu, păcatele să îți fie iertate și să poți începe să trăiești cu Dumnezeu într-un mod real, personal în fiecare zi, ROAGĂ-TE URMĂTOARELE CUVINTE, cu voce tare și cu toată sinceritatea:

„Doamne Dumnezeule, recunosc în această zi că sunt un om păcătos și că am nevoie de harul Tău. Te rog acum, lasă ca tot harul adus prin Isus Hristos să cuprindă viața și ființa mea. Ai milă de mine, iartă-mi păcatul, mânuiește-mi sufletul, spală-mă cu sângele fiului Tău Isus Hristos, pentru că-L primesc pe Isus Cristos în inima și în viața mea ca Mântuitor și Domn. Ai milă de mine. Amin.

Crede ca că Isus Hristos este unicul prieten din tot universul care vrea binele si  pentru ultimul vinovat .El este Domnul,Salvatorul.Iertatorul,Eliberatorul,Vindecatorul,Purificatorul  și Mântuitorul vieții tale! Dacă umbli deja cu Dumnezeu și dorești să te maturizezi spiritual, îți punem la dispoziție o varietate largă de resurse.

Dacă nu ești sigur de ce înseamnă mântuirea, de ce ai nevoie de ea sau vrei să începi o viață nouă împreună cu Dumnezeu, acesta este locul potrivit pentru tine. Cine parcurge aceste resurse , descoperă planul lui Dumnezeu  

 

    Ascultarea de DUMNEZEU  este  Vindecatoare si Salvatoare 

    Multi dintre cei ce sunt inscrisi in registrul unei biserici care se numeste crestina, sunt gata sa faca lucruri si sacrificii mari, uneori chiar peste puterile lor, cand este vorba sa-si rezolve o problema personala sau familiala grea, sau atunci cand li se cere sa implineasca o forma pe care o pretinde religia din care fac parte, dar le vine foarte greu sa implineasca ceea ce le cere Dumnezeu. Voi lua un caz din Biblie care ilustreaza foarte bine acest lucru.

    In cartea 2 Imparati, capitolul 5 incepe astfel:

“Naaman, capetenia ostirii imparatului Siriei, avea trecere inaintea stapanului sau si mare vaza; caci prin el izbavise Domnul pe Sirieni. Dar omul acesta tare si viteaz era lepros.”  ​

Un om cu o pozitie foarte inalta si desigur cu multi bani, dar care avea o problema de sanatate, o boala incurabila. In casa lui se gasea o fetita din poporul Israel care era roaba si slujea nevestei lui Naaman. Fetita aceasta i-a spus nevestei lui Naaman:

“Oh, daca domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tamadui de lepra lui!” (v. 3).

    In prima faza, Naaman asculta ce i se spune si pleaca la drum spre Israel, dar nu oricum: 

“A plecat, luand cu el zece talanti de argint, sase mii de sicli de aur, si zece haine de schimb.” In versetul 9 scrie: “Naaman a venit cu caii si cu carul lui, si s-a oprit la poarta casei lui Elisei.”​ ​

Elisei era proorocul lui Dumnezeu din Israel. Felul in care a procedat proorocul lui Dumnezeu este redat de versetul 10, unde ni se spune ca, Elisei a trimis sa-i spuna printr-un sol:

„Du-te scalda-te de sapte ori in Iordan; si carnea ti se va face sanatoasa, si vei fi curat.”

Cand a vazut omul acesta mare ca Elisei nu a iesit sa-l intampine, sa-i ureze bun venit, etc, ci doar i-a trimis printr-un sol mesajul care cerea sa faca niste lucruri simple, care nu-l costau nimic, s-a considerat ofensat:

“Naaman s-a maniat, si a plecat, zicand: “Eu credeam ca va iesi la mine, se va infatisa el insusi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, isi va duce mana pe locul ranii, si va vindeca lepra. Nu sunt oare raurile Damascului, Abana si Parpar, mai bune decat toate apele lui Israel? N-as fi putut oare sa ma spal in ele si sa ma fac curat? Si s-a intors si a plecat plin de manie.” (v.11-12).    ​

Deci Naaman se manie si-i spune proorocului lui Dumnezeu, Elisei, ce are de facut! Credea ca daca se pricepe la armata, la lupte, la distrugere, la a rani pe altii, se pricepe si la a vindeca! Cu toate ca avea boala si rana ace​e​a cumplita, el nu-si dadea seama ca a rani e specialitatea omului, dar a tamadui e specialitatea Domnului, numai a Domnului!

Multi din zilele noastre aud ce spun unii care sunt neinsemnati inaintea oamenilor dar care au pret inaintea lui Dumnezeu, dar nu vor sa faca ce li se spune. Ei vor sa faca ce cred ei ca e mai bine, mai frumos, mai ca lumea, si chiar mult mai costisitor. Multi vor sa faca ce spun altii cu vaza, si nu verifica daca ceea ce li s-a spus de oameni e identic cu ceea ce spune si vrea Dumnezeu. Lui Naaman i se oferea vindecare pe gratis, dar el credea ca trebuie sa plateasca mult.

   Unul din sensurile verbului “a asculta”, este acela de-a se conforma unui ordin, unui sfat, ori de-a face intocmai cum vrea cineva. Acel Cineva in cazul de fata este Insusi Dumnezeu, asa ca ceea ce ne spune El nu este o rugaminte, ci este un ordin ce trebuie implinit intocmai si la timp. Nu cum am dori noi sa-l executam, si nici cand am vrea noi sa-l executam. Cu toate ca era mare conducator de osti, lui Naaman i-au scapat aceste lucruri; probabil ca el era mai obisnuit sa dea ordine decat sa primeasca si sa le execute.

Obey the Bible GodAs vrea sa-ti spun ca pentru a fi vindecat de lepra pacatului si pentru a fi salvat de la iad, este OBLIGATORIU sa ASCULTI ​de DUMNEZEU. Tu insuti sau alti oameni, indiferent cat de multi si sus pusi ar fi, poti, si pot avea pareri, dar toata puterea e la

DUMNEZEU. Cu toate ca n-a vrut sa asculte in primul moment, Naaman a mai primit o sansa de la Dumnezeu, care i-a vorbit chiar prin oamenii lui care-l slujeau:

”… Parinte, daca proorocul ti-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi facut? Cu atat mai mult trebuie sa faci ce ti-a spus: “Scalda-te, si vei fi curat.” (v. 13)

    Versetul 14 ne spune ca Naaman s-a lasat induplecat si​ ​

“s-a pogorat atunci si s-a cufundat de sapte ori in Iordan, dupa cuvantul omului lui Dumnezeu; si carnea lui s-a facut iarasi cum este carnea unui copilas, si s-a curatit.”

    Trebuie sa-ti spun ca daca Naaman nu s-ar fi cufundat in Iordan, sau daca s-ar fi cufundat numai de 6 ori, el nu s-ar fi vindecat. De ce a fost vindecat? Unde-i explicatia? Care-i leacul? Apa Iordanului? Leacul este in versetul 14:

 „…dupa cuvantul omului lui Dumnezeu”, ​ ​

care nu i-a spus parerea lui personala, ci i-a transmis cuvantul, ordinul, porunca lui DUMNEZEU. De unde stim aceasta? Din versetele 15-17, unde scrie: 

“Naaman s-a intors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Cand a ajuns, s-a infatisat inaintea lui, si a zis: “Iata, cunosc acum ca nu este Dumnezeu pe tot pamantul, decat in Israel. Si acum, primeste, rogu-te, un dar din partea robului tau.” Elisei a raspuns: “Viu este Domnul, al carui slujitor sunt, ca nu voi primi.” Naaman a staruit de el saprimeasca, dar el nu a vrut. Atunci Naaman a zis: “Fiindca nu vrei sa primesti tu, ingaduie sa se dea robului tau pamant cat pot duce doi catari; caci robul tau nu mai vrea sa mai aduca altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfa, ci va aduce numai Domnului.”

Citeste Cuvantul lui Dumnezeu si implineste-l intocmai si la timp, adicaIMEDIAT, pentru ca sa primesti vindecarea trupeasca dar mai ales cea spirituala, vindecarea de lepra pacatului care poate a pus stapanire pe tine, si sa fii salvat de la iad prin puterea jertfei Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Bucuria vindecarii si a salvarii iti va umple inima si te vei intoarce cu recunostinta spre Dumnezeu.

​Tot c​a recunostinta, vei cauta apoi sa-I aduci daruri, sa faci ceva pentru El. Ceea ce El iti cere, este sa-i dai viata ta, Lui, ca astfel s-o traiesti curat, inaintea cerului si inaintea oamenilor si apoi sa faci ce-ti cere El pentru lucrarea Lui printre oameni.​

   Asculta-L pe DUMNEZEU ca sa fii vindecat in suflet si chiar in trup,​ si sa fii ​salvat de la pierzarea vesnica​!​

 E simplu si nu te costa nimic, desi aceasta salvare e unica. L-a costat pe El viata Fiului Sau, Domnul Isus Hristos. Ca si la Naaman, vindecarea si salvarea e pe gratis, caci vine de la Dumnezeu​!​

VIAŢA FRUMOASĂ A LUI ISUS CU PRIVIRE LA ASCULTARE – Evrei 5:7-10

Ascultarea,Predicarea şi Rugăciunea sunt  obiceiul Lui sfânt. Dacă observăm viaţa publică a lui Isus, El s-a străduit foarte mult pentru predicare şi rugăciune. Cu adevărat, El a venit pe acest pământ să caute şi să mântuiască ce era pierdut. El a început o zi cu rugăciune şi chiar înainte de a fi răstignit pe cruce S-a dus la Ghetsimani şi acolo S-a rugat: ”Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!.” Isus Hristos, Domnul nostru a apucat planul şi voia lui Dumnezeu prin rugăciune. Pe când era pe cruce, agonia era mare, totuşi S-a rugat: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! De pe cruce El a făcut rugăciunea iertării. Prin rugăciune, El S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Dragii mei! Să călcăm pe urmele lui Isus şi să imităm viaţa frumoasă a lui Isus cu privire la predicare şi rugăciune.

Azi  aş dori să învăţăm viaţa frumoasă a lui Isus cu privire la ascultare. Dragii mei! Vă întreb, ce este mai uşor: ascultarea sau neascultarea? Ascultarea este roada creşterii spirituale. Azi în familie, la şcoală şi chiar şi în biserică nu se folosesc cuvintele „ascultare şi supunere”. Cu toate acestea, Biblia ne învaţă importanţa ascultării. Pregătind acest mesaj am descoperit un lucru foarte important: Omul ascultător e un om credincios; Dumnezeu binecuvântează pe omul ascultător şi Dumnezeu îl foloseşte pe omul ascultător în lucrarea Sa. Dumnezeu a binecuvântat ascultarea lui Noe, Avraam, Moise, David, Isaia şi ascultarea Domnului Isus.

Oamenii ascultători au experimentat puterea lui Dumnezeu prin ascultare. Ascultarea e frumoasă, minunată şi în familie, în biserică şi oriunde este nevoie de ascultare. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze să învăţaţi ascultarea lui Isus şi să fiţi oameni ascultători.
Unu, ascultarea e obiceiul sfânt al lui Isus pe care l-a învăţat din copilărie. Am întrebat-o pe sora Estera care a venit la noi din SUA: pentru a învăţa vioară ce vârstă e cea mai potrivită? Ea a zis că vârsta de aproximativ 5 sau 6 ani. De obicei, dacă nu ne formăm obiceiuri bune din copilărie, în adolescenţă noi plătim  mai mult pentru a le învăţa. Un proverb spune: obiceiul de la 3 ani merge până la 80 de ani sau lucrul pe care l-am învăţat din leagăn, se duce până la mormânt. Deci, fraţi căsătoriţi, dimineaţa şi seara rugaţi-vă cu copiii şi citiţi cuvântul împreună şi ţinându-vă de mână veniţi la biserică. Mai ales, învăţaţi-i ascultarea. Ieremia 22:21 spune: ”Ţi-am vorbit când îţi mergea bine; dar tu ziceai: ”Nu pot să ascult!” Aşa ai lucrat din tinereţea ta şi n-ai ascultat glasul Meu.” Evrei 5:8 spune ”măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Mai ales, Domnul Isus a învăţat ascultarea din copilărie. Dacă observăm în Luca cap.2:51, când Domnul Isus avea vârsta de 12 ani S-a dus la Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor şi s-a întors la Nazaret. Mai ales, v.51 spune pe scurt viaţa Lui aşa: le era supus. De obicei Biblia nu spune despre viaţa lui Isus înainte de a începe lucrarea Sa mesianică. În Luca cap.2 se spune că atunci când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim,  după obiceiul sărbătorii. De obicei, toţi iudeii se adunau în Ierusalim la această sărbătoare. Părinţii se întorceau socotind că era în ceata de călători, dar peste câteva ore au observat că nu era cu ei. S-au întors din nou şi L-au găsit la templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultând-i şi punându-le întrebări. Mai ales, v.51 spune: le era supus. Când era micuţ, Domnul Isus Hristos era un bun elev, a avut urechi de auzit. Când începea lucrarea mesianică, El a fost botezat de Ioan Botezătorul. În V.T., preotul când împlinea vârsta de 30 de ani îşi spăla trupul prin botez şi începea lucrarea de preot. Astfel, pentru a împlini lucrarea Sa ca Mesia El a fost botezat şi botezul Lui este botezul ascultării. Când Isus a ieşit din apă şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc toată desfătarea .” Când El a ascultat, atunci şi Dumnezeu s-a bucurat. Fără ascultare este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Deci noi trebuie să învăţăm ascultarea de la Domnul Isus şi să-i învăţăm pe alţi ascultarea. Din punct de vedere spiritual, suntem micuţi şi încă nu e târziu. De ce noi trebuie să învăţăm ascultarea şi să fim oameni ascultători? Pentru că fără ascultare este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Dumnezeu doreşte ascultarea absolută. Dacă observăm 1 Sam.15:22, prorocul Samuel a spus împăratului Saul despre importanţa ascultării:”Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele.” Dumnezeu ne-a dat acest cuvânt atunci când Saul n-a ascultat absolut şi a păcătuit. Dumnezeu doreşte ascultarea de la noi mai mult decât jertfa. Dumnezeu binecuvântează oamenii ascultători. 2 Sam. 3:1 spune: ”Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. Dar David era tot mai tare, şi casa lui Saul devenea tot mai slabă.” Acest verset compară casa lui David cu casa lui Saul. Adică casa lui Saul nu asculta de cuvântul  lui Dumnezeu, pe de altă parte casa lui David asculta absolut  cuvântul lui Dumnezeu. Tu vrei o binecuvântare de la Dumnezeu şi o viaţă plină de har? Să asculţi de cuvântul lui Dumnezeu ca şi casa lui David. De obicei, noi ştim bine importanţa ascultării şi ce binecuvântare ne aduce, dar noi nu ascultăm. Uneori nu ascultăm pentru că nu avem încredere în cuvântul Domnului şi datorită lăcomiei omeneşti. Alteori nu ascultăm pentru că  simţim şi ne gândim că e mai corectă decizia şi voia mea decât cuvântul lui Dumnezeu. Dragii mei! Să ne gândim şi să te întrebi: tu eşti mai corect (sau mai înţelept) decât Dumnezeu?

Decizia ta e mai bună decât a lui Dumnezeu? Eşti mai puternic decât Dumnezeu? Înainte de a asculta de Dumnezeu, noi am trăit după placul nostru şi am făcut tot ce am dorit, dar nu am obţinut nimic. Azi majoritatea oamenilor spun: când cunosc bine şi înţeleg bine cu capul meu, atunci ascult. Vreau să te întreb: când erai mic, tu ai ştiut toate materiile de la şcoala generală şi apoi ai început şcoala? Tu ai ştiut dinainte ce se studiază la facultatea ta de aceea ai început studiile? Tu ai ştiut de la început ce înseamnă căsnicia şi viaţa în familie şi apoi te-ai căsătorit? Tu ai ştiut tot ce ţi se cere la serviciu şi apoi te-ai angajat? Nu. Nu am ştiut dinainte, dar crezând am început. Ca noi să ascultăm de Domnul 100%, să considerăm că nu suntem deştepţi şi oameni perfecţi. Când era David adolescent, el a aflat că Goliat a sfidat oştirea lui Dumnezeu. Goliat era înalt şi avea sabie, coif şi suliţă, dar David fără armătură s-a dus la Goliat. Din punct de vedere omenesc, David era nebun, dar a crezut în Dumnezeu şi i-a tăiat capul lui Goliat. Când Saul n-a ascultat de Dumnezeu, atunci Duhul lui Dumnezeu a părăsit  casa lui Saul şi Dumnezeu l-a uns pe David să devină împărat. David a avut ocazia de multe ori să-l omoare pe Saul şi să devină împărat, dar David n-a făcut aşa. Mai ales, după ce a murit Saul David trebuia să devină împărat şi să se ducă în capitală şi toată lumea voia ca David să devină împărat, dar David întreabă pe Domnul: Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda? Domnul i-a răspuns: suie-te. Şi David a zis: Unde să mă sui? Domnul a răspuns: La Hebron. În fiecare moment, David întreabă pe Domnul. Oamenii din jurul lui vor să devină David împărat, dar David întreabă pe Domnul. Viaţa lui David era viaţa ascultării. David ascultă şi umblă după vocea lui Dumnezeu. !!Vocea Lui e un turn mare şi puternic M-a desprins de tot ce e pământesc El vorbeşte vântului; mării-nvolburate Când aud Vocea Lui mă liniştesc. Vocea Lui se aude Ea îmi dă har deplin şi bucurii Este vocea care dă siguranţă Şi o voi asculta zi de zi!!

Dacă observăm viaţa lui Avraam, el a răspuns Da întotdeauna la cuvântul lui Dumnezeu. Tot la fel, Avraam n-a ştiut şi n-a înţeles cu capul lui, dar a ascultat de Dumnezeu. Când Dumnezeu a zis lui Avraam să iasă din ţara, din rudenia şi din casa tatălui său, el n-a zis că nu poate sau „mai târziu”, ci el a zis Amin!. Avraam nu se dezvinovăţeşte la cuvântul lui Dumnezeu şi ascultă imediat. Aceasta este credinţa lui Avraam. Când Avraam a trăit după promisiunea lui Dumnezeu, atunci a primit darul preţuit de la Dumnezeu, pe Isaac. Avraam l-a iubit foarte mult şi făcea plimbare cu el îndelung. Dar într-o zi, Dumnezeu l-a pus la încercare: “Avraame! Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubeşti, pe Isaac şi adu-l ardere de tot.” “Ardere de tot” înseamnă să îl taie şi să îl ardă în foc. A asculta această poruncă este foarte greu. Isaac este fiul iubit, singurul său fiu şi moştenitor. Mai ales, Dumnezeu promisese să ridice mulţi urmaşi lui Avraam prin Isaac. Dumnezeu nu l-a întrebat dacă vrea să-l dea pe Isaac ca ardere de tot, ci i-a poruncit. Avraam a adus jertfă pe Isaac pentru că el a socotit că Dumnezeu poate să-l învieze chiar şi dintre cei morţi. Aici cuvântul “a socoti” nu se referă la gândirea omenirii păcătoase, ci la înţelepciunea spirituală. Când Avraam a primit încercare de la Dumnezeu, s-a gândit şi ce semnificaţie are. Avraam a ascultat şi a legat pe fiul său şi l-a pus pe altar. Din punct de vedere omenesc, Avraam era nebun. Noe a făcut o corabie imensă timp de 120 de ani după porunca lui Dumnezeu. Ascultând porunca lui Dumnezeu, el a cheltuit avuţia şi timpul vieţii lui. Din punct de vedere omenesc, Noe era nebun ca şi Avraam. Dar Dumnezeu a binecuvântat pe Avraam, pe Noe…

Doi, ascultarea e obiceiul sfânt al lui Isus pe care l-a învăţat prin suferinţă. Dumnezeu te iubeşte foarte mult şi doreşte ca tu să devii un om ascultător. Iar pentru a deveni un om ascultător, El te antrenează şi foloseşte o metodă: suferinţă. Dacă observăm în Psalmul 119:67 se spune: „până când n-am fost adânc mâhnit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău.” Suferinţa ne ajută şi ne mută de la neascultare la ascultare. Chiar dacă noi credem în Isus, totuşi avem suferinţă şi tulburare. În momentul în care aveam credinţă în Isus, noi intrăm în şcoala ascultării şi prin suferinţă noi vom învăţa ascultarea. Deci când vine suferinţa, nu murmuraţi, ci bucuraţi-vă. În Evrei 5:8,9 spune că şi Domnul Isus a învăţat ascultarea prin suferinţă. Dacă El a învăţat ascultarea prin suferinţă, şi noi trebuie să învăţăm ascultarea prin suferinţă. Credincioşii din vechime au învăţat ascultarea prin suferinţă: în secolul 2, Policarp a păzit puritatea credinţei în timpul persecuţiei imperiului roman. Romanii i-au zis că dacă se leapădă de Isus îl vor elibera. Dar Policarp a hotărât calea martirului mărturisind că Domnul Isus nu l-a lepădat niciodată, deci nici el nu-L poate lepăda. Policarp a învăţat viaţa lui Isus care a suferit şi a ascultat până la moarte de cruce. Păstorul Bonhoeffer (04.02.1906-09.04.1945) era german şi a murit în închisoare în timpul lui Hitler. N-a renunţat la credinţa în Isus indiferent de suferinţa prin care a trecut. În închisoare el a scris o poezie: „Cine sunt eu?

Această întrebare râde de mine. Oh! Dumnezeule. Tu mă cunoşti. Eu sunt al tău.” Înainte de a muri el a zis aşa: pentru mine azi e ultima zi, dar acesta este începutul. Numai prin ascultare putem experimenta puterea lui Isus şi putem înţelege planul şi suveranitatea Lui. Samuel spune: “ascultarea face mai mult decât jertfele.” Dumnezeu foloseşte omul ascultător în lucrarea Sa.

Trei, ascultarea e obiceiul sfânt al lui Isus prin care împlineşte voia lui Dumnezeu. Dragii mei! De ce a asculta de Domnul e important? Bineînţeles, ascultarea ne aduce putere, binecuvântare şi ne ajută să fim desăvârşiţi. Mai ales, ascultarea ne ajută să urmăm şi să trăim după voia lui Dumnezeu. Pentru a ne mântui din păcatul lumii, a lua crucea este  voia lui Dumnezeu. Pentru acest lucru a venit Isus şi S-a rugat. În textul de azi, v.7 spune despre rugăciunea Lui: El este Acela care în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din moarte, şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui.” În noaptea aceea, care este rezultatul rugăciunii Lui? El S-a rugat aşa: ”facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”  Pentru a împlini voia răscumpărării lui Dumnezeu, El a suferit şi a murit la Golgota. Prin moartea pe cruce a trăit viaţa ascultării care a împlinit voia lui Dumnezeu. V.9 spune: ”şi fiind făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei care Îl ascultă Urzitorul mântuirii veşnice.” Pentru ordinea familiei sau fericirea familiei, este datoria soţului faţă de soţie, datoria soţiei faţă de soţ şi datoria copiilor faţă de părinţi. Care este datoria soţiei faţă de soţ? Supunerea pentru că soţul e capul familiei. Pentru ordinea bisericii avem nevoie de ascultare. Eşti gata să trăieşti viaţa ascultării în familie, în biserică? Tu umbli şi trăieşti zi de zi ascultând glasul Lui? Oare Dumnezeu văzând ascultarea ta poate mărturisi aşa? „Tu eşti fiul Meu preaiubit;  în tine Îmi găsesc toată desfătarea.” Cu adevărat, cu inima deschisă poţi cânta acest cântare? „Doamne, precum vrei, aşa fă Tu. Tu eşti Olarul, iar eu lutul. Fă-mă ca să fiu pe placul Tău, acum când stau la cuvântul Tău.” Până acum, dacă am înţeles bine cu capul am ascultat, dar dacă nu am înţeles bine, n-am ascultat. Dar de acum să învăţăm ascultarea lui Isus prin suferinţă. Ascultarea lui Isus este 100%  voia lui Dumnezeu. Datorită ascultării lui Isus noi avem viaţa veşnică. Să cunoşti faptul că Isus Hristos, creatorul a învăţat ascultarea prin suferinţă la Golgota. Să cunoşti faptul că ascultarea face mai mult decât jertfele.

Amin!

Neascultare

A asculta de Dumnezeu este în interesul nostru.

Este scris în Biblie: Deuteronom 30:15-16. “Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.”

Deuteronom 10:12-13. “Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca sa fii fericit?”

Căt de vinovată este neascultarea?

Este scris în Biblie: 1Samuel 15;22-23. “Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca şi ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi.”

Legea, harul şi ascultarea oare ce au de a face unele cu altele?

Este scris în Biblie: Romani 5:20. “Cele Zece Porunci au fost date pentru ca toţi să poată vedea cât de departe au mers cu neascultarea legilor lui Dumnezeu. Însă cu cât ne vedem mai mult păcătoşenia noastră, cu atât mai mult vedem şi harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, care ne iart㔠(NT pe înţelesul tuturor).

Ascultarea ne poate feri de boală.

Este scris în Biblie: Exodul 15:26. “El a zis: “Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

Ascultarea este cheia succesului în viaţă.

Este scris în Biblie: Iosua 1:8. “Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

Vom fi preţuiţi după ascultarea noastră faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Este scris în Biblie: Matei 5:19. “Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.”

Ascultarea este rezultatul iubirii faţă de Dumnezeu.

Este scris în Biblie: Ioan 14:15, 23. “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.”

Spiritul Sfânt va fi dat numai celor ce ascultă de Domnul.

Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 5:32. “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

Isus a ascultat de Tatăl Său ca un exemplu cum trebuie noi să ascultăm de El.

Este scris în Biblie: Evrei 5:8-9. “Cu toate că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, El a trebuit să înveţe din experienţă ce înseamnă să asculţi, atunci când ascultarea însemna suferinţă. Doar după ce S-a dovedit perfect, în cuprinsul acestei experienţe, Isus a devenit dătătorul mântuirii eterne tuturor acelora care ascultă de El” (NT pe înţelesul tuturor).

Dumnezeu ne sfătuieşte să ascultăm de legile ţării.

Este scris în Biblie: Romani 13:1-2. “Supuneţi-vă guvernului, căci Dumnezeu l-a aşezat acolo. Nu există nici un guvern în totă lumea asta care să nu fi fost adus la putere de Dumnezeu. Astfel, cei care nu vor să respecte legile ţării refuză, de fapt, să-L asculte pe Dumnezeu şi vor fi pedepsiţi pentru aceasta” (NT pe înţelesul tuturor).

Uneori ascultarea de Dumnezeu şi de Legea Sa cere neascultare faţă de puterile pământeşti.

Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 5:29. “Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”

Copiii trebuie să onoreze şi să asculte pe părinţii lor.

Este scris în Biblie: Efeseni 6: 1-3. “Copii, ascultaţi de părinţii voştri; se cuvine să faceţi aşa fiindcă Dumnezeu le-a dat autoritate asupra voastră. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. Aceasta e cea dintâi din cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, care se sfârşeşte cu o făgăduinţă. Şi anume: dacă îţi vei cinsti tatăl şi mama, vei avea parte de o viaţă lungă, plină de binecuvântări” (NT pe înţelesul tuturor).

Ascultare/Neascultare 

Ascultarea este o acceptare practică a autorității și voii lui Dumnezeu. Include atât supunerea cât și expresia supunerii în acțiune, cuvinte și gânduri. A fi în ascultare înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu. A fi de acord cu Dumnezeu înseamnă a fi într-o poziție de putere în Hristos.

Neascultarea este cauzată de rebeliune și neîncredere în Dumnezeu. A fi neascultător înseamnă a ceda dorințelor eului în schimbul predării lui Dumnezeu și a dori voia Lui în toate lucrurile. Dumnezeu așteaptă ascultarea (Deuteronom 11:26-28). A-L alege pe Hristos înseamnă a alege ascultarea (Ioan 14:15, 21). A deveni neascultător înseamnă a păcătui sau a fi rebel împotriva lui Dumnezeu (1 Samuel 15:22, 23).

pocainta

CE SPUNE SCRIPTURA

„Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: binecuvântarea, dacă veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, și dacă vă veți abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta, și vă veți duce după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți.” (Deuteronom 11:26-28).

„Samuel a zis: Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele. Și păzirea cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.” (1 Samuel 15:22, 23).

„De veți voii și veți asculta, veți mânca din cele mai bune roade ale țării” (Isaia 1:19).

„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:15, 21).

„De ce-Mi ziceți: Doamne, Doamne! Și nu faceți ce spun Eu?” (Luca 6:46).

„Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.” (Iacov 1:22).

CUM SĂ CORECTEZI PĂCATUL NEASCULTĂRII 

Următoarele sugestii ar trebui să te ajute să descoperi domeniile unde există nesupunere față de Dumnezeu, fie deliberată, fie în subconștient, și față de cei care sunt în autoritate peste tine. Începe prin a te întreba dacă tu te supui lui Dumnezeu în diferite domenii din viața ta, cum ar fi relațiile personale, comportament, domnia lui Dumnezeu în căsătoria ta sau slujba ta sau alte domenii, devotament personal, etc.

Fă un inventar sincer al vieții tale. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru domeniile de neascultare pe care le-ai descoperit. Odată identificate, ele pot fi înlăturate. Acest lucru va rezulta într-o nouă bucurie și o mai mare credință.

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul său” (Romani 8:28).

„Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 5:20).

„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:18).

Mărturisește neascultarea ca păcat. Cere-I lui Dumnezeu iertare și afirmă promisiunea Lui de iertare completă. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

Dacă actul tău de nesupunere implică și alte persoane care sunt în autoritate peste tine, trebuie să îndrepți situația împreună cu ei. Biblia ne învață că trebuie să trăim în pace cu noi înșine și cu alții. Neascultarea față de Dumnezeu și față de cei în autoritate peste tine pot bloca bucuria, binecuvântările și pacea interioară pe care Dumnezeu le dorește pentru tine. Folosește-ți voința pentru a renunța specific la fiecare act al neascultării. Denunță fiecare dorință de a fi neascultător. Așa cum a făcut și Pavel, obligă-ți firea să se supună. Biblia spune că fiind creștin, ai arme puternice de război care vor dărâma zidurile neascultării. Bizuiește-te pe credința în Isus și pe puterea Duhului Sfânt. Planifică acțiuni specifice. Cere-ți iertare de la alții, despăgubește unde este cazul.

„Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22, 23).

În timp ce fiecare dintre aceste calități se dezvoltă în viața ta, vei descoperi că nu doar păcatul neascultării pălește, ci și toate celelalte păcate.

ÎN TIMP CE TE ROGI

Roagă-te ca roada Duhului, credincioșia față de Dumnezeu și alți oameni să se dezvolte în tine. Mulțumește-I și laudă-L pe Dumnezeu pentru descoperirea neascultării tale și pentru că ți-a dat blândețe (supunere) și dragoste pentru El și alții – chiar și pentru dușmanii tăi. Bucură-te de noua ta libertate și bucurie în Domnul realizând că ești eliberat din sclavia neascultării.

REFERINȚE / TEMĂ DE CASĂ

1 Ioan 5:2, 3 – Testul ascultării și dragostei
Coloseni 3 – Avertizare în a-L urma pe Isus
Psalmul 51 – Exemplul lui David despre o nouă ascultare de Dumnezeu  
1.       Ia o foaie de hârtie și desenează o linie verticală până la centru.
2.       La stânga liniei scrie domeniile în care ai fost neascultător.
3.       La dreapta liniei scrie alternativele ascultării.
Începe să acționezi conform alternativelor, formând noi tipare de viață. 

Ascultă ce Duhul Sfânt îți vorbește – de Joyce Meyer 

Noi, credincioșii născuți din nou, slujim Trinității – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. În Genesa 1:26 Dumnezeu spune: „Apoi Dumnezeu a zis: ‘Să facem (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) om după chipul Nostru…’” (Biblia amplificată). Versetul acesta Îl descoperă pe Dumnezeu ca Trinitate, iar noi avem nevoie să ne închinăm și să avem părtășie cu fiecare Persoană din Dumnezeire.

Se pare că cel mai adesea îi auzim pe oameni vorbind despre Dumnezeu și Isus, pe când Duhul Sfânt nu este suficient adus în atenția noastră. Este important să înțelegem că El este o persoană, care are personalitate, voință, cunoștință, minte, El știe și cunoaște toate lucrurile. De exemplu, 1 Corinteni 2:11 ne spune că „…nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.”

În Ioan 16:7 putem învăța despre anumite aspecte ale personalității lui Dumnezeu și cum avem nevoie ca El să lucreze în viețile noastre. În versetul acesta, Isus spune: „…dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul [Ajutorul, Apărătorul, Mijlocitorul – Sfătuitorul, Cel ce întărește, Cel Vrednic de încredere] nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L [Duhul Sfânt] voi trimite [pentru a fi în părtășie cu voi]” (Biblia amplificată).

Versetul acesta ne învață că El este:

  • Sfătuitorul nostru – pentru orice sfat, du-te mai întâi la Dumnezeu și dă-I voie să-ți vorbească în modul în care El dorește și prin oamenii sau lucrurile pe care le alege El.
  • Apărătorul nostru – El ne apără cauza atunci când suntem în necaz.
  • Mijlocitorul nostru – El Se roagă pentru noi și prin noi atunci când nu știm cum să ne rugăm.
  • Vrednic de încredere – El este alături de noi, gata să acționeze în dreptul nostru atunci când avem nevoie de ceva.
  • Cel ce ne întărește – El ne dă harul de a face tot ce trebuie să facem în orice situație ne-am afla.

El este toate acestea și mult mai mult decât atât! Dumnezeu este, în mod literal, tot ce avem nevoie, și în comuniune cu Duhul Sfânt dobândim „gândul lui Hristos [călăuziți de gândurile și scopurile Lui]” (1 Corinteni 2:16) (Biblia amplificată).

Învață sunetul vocii Sale

Duhul Sfânt este Singurul care cunoaște pe deplin gândul lui Dumnezeu, de aceea atunci când cerem lui Dumnezeu să ne dea înțelepciunea sau cunoștința de care avem nevoie, este important să realizăm că Duhul este în noi (1 Corinteni 2:12; 6:19). El, la rândul Său, ne comunică ce-L aude pe Dumnezeu că spune. Ioan 16:13 ne explică faptul că El este „Duhul Adevărului” și ne călăuzește în tot Adevărul: „… căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit [de la Tatăl]…” (Biblia amplificată).

Unul din modurile prin care învățăm să auzim vocea Duhului Sfânt este acela de a înțelege că El are sentimente și poate fi întristat. Efeseni 4:30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu…” Deoarece El locuiește în noi, iar atunci când El Se întristează, și noi simțim la fel.

Efeseni 4:29-31 ne oferă o listă cu unele comportamente care ajung să-L întristeze: vorbirea imorală (murdară, plină de hulă, de nimic, vulgară), amărăciunea, mânia, supărarea și vociferarea (dușmănia continuă, resentimente, cearta, orice fel de răutate (dușmănie, abuz verbal, invidie).

Atunci când alegem să gândim și să vorbim împotriva naturii lui Dumnezeu, primim înlăuntrul nostru convingerea că am greșit, prin urmare, cel mai bun lucru este să ne mărturisim păcatul și să ne pocăim imediat.

Iacov 3:8 ne învață că „limba niciun om n-o poate îmblânzi” și uneori facem și rostim lucruri greșite. Putem învăța însă din greșelile noastre; ne putem ruga și cere lui Dumnezeu să ne ajute să spunem doar ceea ce Îi este plăcut Lui.

Știu că este foarte ușor să fim insensibili și să rostim lucruri greșite uneori. Chiar în urmă cu câteva zile eram îmbrăcată cu o bluză care îmi era prea mică, și i-am spus cuiva: „Bluza asta e prea mică pentru mine, ție însă cred că ți-e bună.” Mai apoi, nu mi-a venit să cred că am spus așa ceva!

Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și să-I cerem să ne ajute să auzim vocea Lui, dându-ne înțelepciune și călăuzire în a alege ce trebuie să spunem și ce nu. Ca Sfătuitor al nostru, El dorește să ne călăuzească în tot ce facem, și astfel putem învăța cum să-I auzim vocea.

Ascultă vocea blândă a Duhului Sfânt care vorbește inimii tale! Dacă aștepți în tăcere în prezența Lui, o vei auzi, în timp ce studiezi Cuvântul Său, în mijlocul circumstanțelor în care te afli, și chiar prin lucrurile care se întâmplă în natură. Dumnezeu îți vorbește!

Cum poți auzi vocea lui Dumnezeu? de Cindy Jacobs

 

De ce cred unii oameni că nu aud vocea lui Dumnezeu? E surprinzător să văd creștini de mulți ani pe calea Domnului, dar care nu știu că pot auzi vocea lui Dumnezeu. Și nu din cauză că se zbat să-I audă vocea – ci nu au fost învățați niciodată că o pot auzi! Prin urmare, nici nu încearcă. Este trist să întâlnesc oameni care nu știu că Dumnezeu dorește să li Se descopere. Dar El dorește aceste lucru! Și sunt anumite moduri prin care putem învăța ce anume dorește Dumnezeu să auzim.

Ziua Cincizecimii și darul Duhului Sfânt oferit de Dumnezeu au făcut ca toți creștinii să aibă acces la auzirea vocii Tatălui. Și chiar dacă te gândești că tu nu cunoști vocea Lui, totuși, atunci când L-ai acceptat pe Isus Hristos în viața ta, ca Domnul și Mântuitorul tău personal – și în special atunci când puterea Duhului Sfânt se manifestă prin tine – tu devii o persoană împuternicită de Duhul. Știi ce înseamnă asta? Ești conectat deja să auzi vocea Sa. Vestea bună e aceea că Duhul lui Dumnezeu Însuși este în mine și în tine, prin urmare poate avea loc o conversație zilnică – dacă căutăm să fim parte din ea. 

Știind că Dumnezeu poate și dorește să îți vorbească, iată cinci moduri de bază prin care îți poate vorbi Dumnezeu:

Scriptura – În timp ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, vei f în stare tot mai mult să discerni vocea Sa mai bine decât toate celelalte voci.

Rugăciunea – Avem nevoie să vorbim dar să și ascultăm ce are Dumnezeu să spună. Nu este un drum cu sens unic; trebuie să ne retragem într-un loc liniștit, unde să nu ne distragă nimic atenția, pentru a ne poziționa cât mai bine să auzim vocea Sa liniștită. Vei dori poate să ai un jurnal de rugăciune, capturând în el impresiile sau cuvintele pe care le auzi de la Dumnezeu.

O altă persoană – Dumnezeu vorbește uneori printr-o altă persoană pentru a te îndemna, întări sau mângâia. Aceasta se numește profeție personală.

Circumstanțe – Dumnezeu folosește circumstanțe din viața noastră pentru a ne vorbi. De exemplu, dacă dorești să dai zeciuiala din venitul tău, dar pe moment bugetul tău nu îți permite să pui deoparte 200 de lei, cât ar veni zeciuiala. Te rogi pentru acest lucru; în următoarea zi, te sună un prieten și îți spune că îți poate oferi o cazare gratuit unde mergi și realizezi atunci că asta te va ajuta să economisești exact 200 lei. E un exemplu în care Dumnezeu îți vorbește prin circumstanțe.

Vise și viziuni – Visele și viziunile sunt alte modalități scripturale prin care Dumnezeu vorbește astăzi.

Iată câțiva pași importanți pentru a auzi vocea lui Dumnezeu, într-o lume care ne asaltează zilnic simțurile:

1. Dumnezeu te iubește și tânjește să-ți vorbească. Chiar dacă nu ai auzit niciodată până acum vocea lui Dumnezeu sau n-ai știut că încă mai vorbește și astăzi, El abia așteaptă să îți vorbească. Versetul
care stă la baza acestui adevăr este Ioan 18:37.

2. Dumnezeu dorește să aibă o relație de intimitate cu tine. Mai mult decât o conversație, dorința lui Dumnezeu e să te umple cu dragostea și pacea Sa. Ești gata să-L lași să intre în viața ta? Vezi 1 Corinteni 14:1.

3. Mulți oameni cred că Dumnezeu mai vorbește și astăzi, dar cred totuși că doar cei ce au chemarea de proroc pot auzi vocea Lui. Nu este nici adevărat, nici biblic! În timp ce doar anumiți oameni sunt chemați să fie proroci, toți creștinii sunt capabili să profețească. Vezi 1 Corinteni 14:1-5, 39.

4. În timp ce îți acordezi urechea pentru a auzi mai clar vocea lui Dumnezeu, asigură-te că tot ceea ce faci se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta te va ajuta să discerni originea cuvântului primit și să fii sigur că este biblic și de la Dumnezeu. Vezi 1 Ioan 4:1-6.

5. Înconjoară-te cu creștini evlavioși, credincioși Cuvântului, care te vor putea povățui și ajuta în căutarea ta de a auzi vocea lui Dumnezeu într-un mod mai clar și precis.

6. Cere-I Duhului Sfânt să fie martorul tău lăuntric, să rezoneze la ceea ce este cu adevărat de la Dumnezeu. Vezi Ioan 10:27-29.

7. Ia aminte la cele trei funcții majore pe care le îndeplinește o profeție, prezentate în 1 Corinteni 14:3: zidire (a construi, a clădi, a renova), sfătuire (a ajuta, a educa, a instrui) și mângâiere (a alina, a aduce pace, a empatiza).

8. Pentru a auzi pe deplin vocea lui Dumnezeu și a discerne destinul Său pentru tine, e absolut necesar să te vindeci de orice răni ale trecutului sau naufragii emoționale, să rupi legămintele făcute cu tine însuți, să treci peste orice dezamăgire, să te ierți și să accepți harul și mila lui Dumnezeu. Vezi 1 Timotei 1:18-20, 2 Corinteni 5:17, 1 Petru 2:24, Romani 11:29, Marcu 4:9, 1 Ioan 3:22, Matei 19:26, Isaia 53:5, Luca 22:7, Matei 11:29, Psalmul 103:2, Romani 8:28 și Zaharia 4:10.

9. Pe măsură ce ne vindecăm de rănile trecutului și lăsăm vocea lui Dumnezeu să pătrundă în mintea și în duhul nostru, trebuie să dăm la o parte orice obstacol sau blocaj rămas: așteptările neîmplinite, neascultarea și păcatul, necredința, amărăciunea, lupta spirituală, autoamăgirea și blocaje ale sufletului. Versetele cheie care ne ajută la dărâmarea acestor bariere sunt: Ioan 3:4, Marcu 29:23-24, Luca 17:6, Evrei 11.

10. Este absolut necesar să verificăm acuratețea unui cuvânt profetic rostit pentru noi de către o altă persoană, înainte de a acționa în baza a ceea ce a fost rostit. Se aliniază cuvântul profetic la Cuvântul lui Dumnezeu? Este viața celui care a rostit cuvântul profetic plină de roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23)? Există ceva anume care întinează cuvântul – se regăsește bunătatea lui Dumnezeu în acel cuvânt (Romani 2:4)? Este cuvântul rostit cu o atitudine de asprime sau critică, sau este constructiv (Psalmul 23:3)? Rezonează acel cuvânt cu Duhul Sfânt din tine (Ioan 14:16-17)? Este acel cuvânt susținut de mărturia a doi sau trei martori (2 Corinteni 13:1, Matei 18:20)? Se împlinește acel cuvânt la vremea pe care tu o estimezi că ar trebui să fie (Eclesiastul 3)?

Alfa Omega TVÎn lumea aceasta, cu atât de multe voci care ne distrag atenția, trebuie să persistăm, să ne concentrăm să auzim vocea lui Dumnezeu. În căutarea ta neobosită de a-L auzi pe Domnul, El te va întâmpina. Și, la fel ca în cazul unui prieten apropiat, cu timpul vei începe să recunoști mai ușor tonul și timbrul vocii Sale. Și dacă ai o perioadă în care te lupți să auzi vocea lui Dumnezeu în mijlocul larmei din jur, nu uita că planurile Lui pentru tine sunt minunate și adevărate.

Extras din cartea „Tu ești, Doamne? Recunoaște-i vocea din mulțimea zgomotelor” – de Cindy Jacobs.

Despre ascultare

interviu cu Pãrintele Teofil realizat de Sabin Vodã

 

 

Sabin Vodã: Pãrinte, este ascultarea o poruncã dumnezeiascã? Ce a însemnat pentru primii oameni, Adam si Eva?

Pãrintele Teofil: Ascultarea este o virtute care are în vedere poruncã lui Dumnezeu. Ascultarea urmeazã totdeauna dupã poruncã, urmeazã totdeauna dupã o îndrumare, deci ascultarea e determinatã de ceea ce vrea Dumnezeu când e vorba de raportarea sufletului omului la Dumnezeu. Atunci e vorba si de o poruncã, de un îndemn, de un sfat, de o îndrumare pe care o dã Dumnezeu, iar ascultarea e conformarea cu ceea ce vrea Dumnezeu. Deci ascultarea urmeazã totdeauna dupã o poruncã, totdeauna dupã îndemn, totdeauna dupã sfat si în cazul în care nu se tine seama de acestea, atunci cel care nu tine seama de acestea nu este în ascultare ci în neascultare, în neluare aminte fatã de ceea ce i se cere.

 

S.V.: Vã întrebam ce a însemnat pentru primii oameni, Adam si Eva?

Pãrintele Teofil: Se considerã cã pãcatul pe care l-au fãcut protopãrintii neamului omenesc este neascultarea. Adicã indiferent ce anume nu au ascultat, pãcatul în sine este neconformarea cu ceea ce Dumnezeu le-a cerut primilor oameni.

 

S.V.: Care era porunca expresã?

Pãrintele Teofil: Porunca era sã nu mãnânce dintr-un anumit pom din grãdina raiului. Ori ei n-au tinut seama de aceasta si astfel s-au fãcut neascultãtori fatã de ceea ce le-a cerut Dumnezeu; si în felul acesta s-au abãtut de la bine la rãu, au intrat în neascultare când de fapt erau datori cu ascultarea.

 

S.V.: Care sunt consecintele teologice si ontologice ale acestei prime neascultãri.

Pãrintele Teofil: Toate urmãrile nefaste pentru om: împutinarea credintei, împutinarea puterilor sufletesti, împutinarea gândurilor bune, neorânduiala din fiinta omeneascã; în ce priveste raportul dintre om si Dumnezeu: necazurile care au venit peste oameni ca un fel de trezire la realitate, ca un fel de memento în ce priveste gândul la Dumnezeu – toate acestea au fost urmãrile neascultãrii.

 

S.V.: Avem nenumãrate mãrturii în Scripturã, începând cu întâia poruncã datã primilor oameni, dar mai sunt si alte mãrturii, din Vechiul Testament. Ce mãrturii ne puteti da de porunca ascultãrii?

Pãrintele Teofil: De fapt Dumnezeu a cerut omului totdeauna ascultare. Dumnezeu conduce si omul se lasã condus, si toate câte i s-au poruncit omului spre înaintarea în bine sunt lucruri care tin de ascultare si toate câte nu sunt în conformitate cu ceea ce-i cere Dumnezeu omului sunt lucruri care tin de neascultare. De exemplu: Avraam a fost îndrumat de Dumnezeu sã plece din tinutul în care se gãsea într-o tarã strãinã; el a ascultat, a împlinit voia lui Dumnezeu si prin aceasta a ajuns la înaintarea în viata spiritualã. Noe la fel. Iar cei ce n-au ascultat de Dumnezeu au fost în deviere de la bine si au suferit consecintele: de exemplu cetãtile Sodoma si Gomora, care au fost împotriva voii lui Dumnezeu si care au adus consecintele distrugerii acelor cetãti. Bineînteles, în decursul istoriei au fost multe exemple de ascultare si neascultare, dupã cazurile pe care le cunoastem din Vechiul Testament, iar în Noul Testament stim sigur cã Domnul Hristos a tinut sã i se împlineascã voia când, la spãlarea picioarelor i s-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte de Mine”. Conditia urmãrii Domnului Hristos este ascultarea de El.

 

S.V.: Da. Şi chiar Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost cel care a ascultat. E cutremurãtoare acea mãrturie din epistola Sfântului Apostol Pavel cãtre filipeni!

Pãrintele Teofil: Da – „S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte”. Deci în cuvintele acestea se aratã si ascultarea Domnului Hristos si rãsplata ascultãrii. de fapt Domnul Hristos a arãtat în firea omeneascã comportarea pe care trebuie sã o aibã fiecare credincios raportându-se la Dumnezeu: „n-am venit sã fac voia Mea, ci voia Tatãlui care m-a trimis pe Mine”. „Nu voia Mea, ci voia Ta sã se împlineascã”. Sunt cuvinte scrise în Evanghelie si pe care le stim noi din Evanghelie ca rostite de Domnul Hristos.

 

S.V.: Nu mai putin ascultãtoare a fost si Maica Domnului. As vrea sã comentati putin acest rãspuns: „Iatã roaba Domnului. Fie mie dupã cuvântul tãu”.

Pãrintele Teofil: Prin aceasta Maica Domnului s-a arãtat disponibilã pentru ceea ce a vrut Dumnezeu sã realizeze prin ea. Adicã s-a învoit la ceea ce i-a cerut Dumnezeu – sã-L nascã pe Mântuitorul lumii –, a primit tot ceea ce tine de aceastã situatie, de a-L purta în pântece si de a-L naste pe Mântuitorul.

 

S.V.: Având aceste mãrturii din Sfânta Scripturã si Scriptura fiind alcãtuitã de Bisericã, în Bisericã se continuã aceastã ascultare. Ce însemnã aceastã ascultare în Biserica Ortodoxã?

Pãrintele Teofil: Biserica este mediul e mântuire al credinciosilor. de fapt noi ajungem la Scripturã prin intermediul Bisericii, care a arãtat care anume cãrti sunt inspirate, din câte cãrti erau în vremea primelor secole, ea a alcãtuit canonul Noului Testament, si toate aceste cãrti cuprind voia lui Dumnezeu expres arãtatã omului. deci Scriptura se interpeteazã de cãtre Bisericã. Biserica are învãtãtura ei în legãturã cu Scriptura si prin aceea cã a alcãtuit canonul Noului Testament si prin aceea cã propovãduieste, rãspândeste Evanghelia, învãtãtura crestinã în general si prin aceea cã interpreteazã Scriptura. Noi n u ne tinem mortis de Scripturã, ci Scriptura o primim prin intermediul Bisericii, asa cã norma credintei noastre este învãtãtura Bisericii, ceea ce învatã Biserica despre adevãrurile care sunt cuprinse în Sfânta Scripturã. Altfel ar exista posibilitatea de deviere de la adevãr, de a interpeta adevãrul Scripturii în diferite feluri. Or, Biserca vine si spune punctul de vedere, asa cã ascultarea nu e directã de Scripturã, desi nu exclude Scriptura, ci e ascultare directã de învãtãtura Bisericii, care e neinterpretabilã.

 

S.V.: Noi în Bisericã avem ierarhie. Putem spune cã existã o ascultare în sensul ierarhiei, plecând de la mirean, preot pânã la ierarhi?

Pãrintele Teofil: Da, existã. Biserica noastrã este o Bisericã cu preotie si preotii sunt pusi de Dumnezeu, care e bine sã fie luati în consideratie, respectati si prin aceea cã li se împlineste cuvântul prin ascultarea datã de credinciosi. Abaterea de la ascultarea datã de ierarhie este abaterea de la ascultarea lui Dumnezeu, fiindcã în general preotii sunt oamenii lui Dumnezeu, pusi de Dumnezeu spre a-i învãta pe credinciosi. De aceea, au autoritate în Bisericã si credinciosii sunt datori cu ascultare fatã de îndrumãrile lor.

 

S.V.: Cum se poate manifesta un ierarh astfel încât poporul sã-l asculte? Şi în ce sens? – Doar în ceea ce priveste învãtãtura de credintã, sau poate ierarhul sã mai dea si alte îndrumãri poporului dreptcredincios pe care îl pãstoreste?

Pãrintele Teofil: Dã învãtãtura de credintã în primul rând, dar poate sã dea si îndrumãri pe baza autoritãtii lui de împlinitor al voii lui Dumnezeu, pe baza rostului de a fi conducãtor al credinciosilor. Un ierarh poate de exemplu sã hotãrascã un anumit post în situatii speciale, post pe care nu l-a rânduit Biserica, dar care într-o anumitã vreme poate fi împlinit pe baza împlinirii ascultãrii fatã de ierarhul locului.

 

S.V.: Neascultarea este un semn al necomuniunii, al neparticipãrii la comuniune sau poate este chiar un pãcat în fata lui Dumnezeu?

Pãrintele Teofil: Nu numai pe om nu-l ascultã, ci si pe Dumnezeu. ce zice Domnul Hristos? „Cel ce vã primeste pe voi pe Mine mã primeste” – referindu-se la ucenicii Sãi. „Cel ce se leapãdã de voi de Mine se leapãdã” – e vorba de ucenicii Domnului Hristos pusi sã-i conducã pe credinciosii care n-au mãsuri de apostoli, n-au mãsuri de ierarhi, dar care pot fi si ei ucenici ai Mântuitorului Hristos. La început toti credinciosii erau numiti ucenici, nu numai cei doisprezece, în întelesul de dependenti fatã de învãtãtura Domnului Hristos.

 

S.V.: Pãrinte Teofil, as vrea sã mergem putin mai departe si sã analizãm ce înseamnã în viata duhovniceascã a unui crestin ascultarea fatã de duhovnic, pânã unde merge aceastã ascultare si ce înseamnã ea?

Pãrintele Teofil: În principiu, duhovnicul este îndrumãtorul credinciosilor; el trebuie ascultat. Unii spun cã prin duhovnic vorbeste Dumnezeu Însusi. E bine ca cineva sã aibã încredintarea aceasta, pentru el în special, dar practic vorbind nu stiu dacã prin toti duhovnicii vorbeste Dumnezeu, dat fiind faptul cã acelasi lucru unul îl trateazã într-un fel, altul în alt fel: Domnuzeu nu poate avea mai multe feluri de rezolvare a unui lucru. În principiu, duhovnicul este bine sã fie ascultat si cel care îl ascultã pe duhovnic scapã e anumite nedumeriri, anumite confuzii, se tine de un lucru si merge înainte, si asta este de mare însemnãtate pentru credincios. Însã în realitate lucrurile sunt asa: omu face ce poate, iar duhovnicii înteleg lucrurile în mod diferit. Şi atunci existã si niste confuzii, în întelesul acesta cã pot apãrea ezitãri tocmai în baza faptului cã nu e o unitate a punctului de vedere într-o chestiune anume.

 

S.V.: Pãrinte, putem vorbi de anumite nuante în ceea ce priveste ascultarea cu care este dator un monah fatã de staretul sãu si ascultarea cu care este dator un mirean fatã de duhovnicul sãu? Şi ce înseamnã ascultarrea pentru un monah?

Pãrintele Teofil: Monahul are trei fãgãduinte speciale, care reglementeazã viata monahalã: ascultarea, castitatea si sãrãcia, adicã multumirea cu putin. Ascultarea e pusã pe primul plan, si e rânduitã pentru ca omul sã nu greseascã tinându-se de propria lui opinie, tinându-se de plãcerea sa, de buna lui dispozitie într-o chestiune; ea urmãreste înaintarea lui raportându-se la o constiintã strãinã, la o constiintã îmbunãtãtitã, strãvãzãtoare. Şi atunci dependenta aceasta fiind o fãgãduintã a cãlugãrului, trebuie observatã mult mai mult decât ascultarea obisnuitã a unui om independent. Cãlugãrul este toate dependent. Ceilalti credinciosi sunt si ei dependenti, dar nu total; sunt si independenti, si atunci existã o elasticitate când e vorba de credinciosii de rând.

 

S.V.: Existã consecinte ale neascultãrii în mãnãstire? Mã gândesc la faptul cã în spiritualitatea noastrã, fie în apoftegmele din Pateric, sau din alte scrieri, se dau multe pilde în care neascultarea poate sã ducã la greseli mari.

Pãrintele Teofil: Cineva care nu ascultã de îndrumãtor si se face independent din dependent, sigur cã-si deschide calea spre pãcate în general si spre alte devieri de la rânduieli pe care le cunoastem din traditia monahalã. Nu stiu dacã trebuie sã ai încredere în cineva asa încât sã faci orice. Îti spune cel care te îndrumeazã. Important e sã-ti gãsesti un îndrumãtor despre care sã ai constiinta cã nu greseste si cã nu te lasã nicipe tine sã gresesti. Şi atunci, e ce trebuie sã fie! Dacã însã îndrumãtorul cu care ai început nu mai este si îti vine un alt îndrumãtor, atunci lucrurile sunt putin diferite, în sensul cã dacã nu poate sã facã un lucru asa cum i se cere sã-l facã, ar trebui sã aibã si o motivare personalã în ceea ce priveste binele pe care îl urmãreste. În principiu un cãlugãr e dependent.

 

S.V.: Pãrinte, revenind la relatia duhovnic-ucenic, în cazul unui om din lume, în ce conditii un credincios ar putea sã nu facã ascultare fatã de duhovnic si chiar sã-si schimbe duhovnicul?

Pãrintele Teofil: În conditia în care nu are încredere în duhovnic ca îndrumãtor. Dacã a avut o experientã care-l deruteazã, care-i aduce confuzie, atunci poate sã-si gãseascã un duhovnic, sã zicem, dupã inima lui, nu un duhovnic care-i permite orice, ci un duhovnic în care el are încredere. dacã are încredere, atunci sigur cã poate sã urmeze îndrumãrile lui. dacã nu are încredere, atunci nu are conditia ascultãrii, supunerii totale.

 

S.V.: Pãrinte, as vrea sã vã întreb: în cadrul familiei putem vorbi de o ascultare?

Pãrintele Teofil: Da, pentru cã în familie existã o rânduialã asezatã de Dumnezeu: sotul pe primul loc, sotia pe al doilea loc, copiii pe al treilea, al patrulea loc, fiecare la mãsurile lui îndeplinind rânduiala pe care a lãsat-o Dumnezeu. Nu poti s-o schimbi, sau dacã schimbi o rânduialã asezatã de Dumnezeu înseamnã cu nu-i slujesti lui Dumnezeu. Într-adevãr, sotul e pe primul loc, sotia pe al doilea loc, dar asta nu înseamnã cã trebuie sã fie divergente între ei. Asta este rânduiala lãsatã de Dumnezeu. Dacã se observã aceste lucruri va fi bine, dacã nu se observã nu-i sigur cã va fi bine.

 

S.V.: Mai ales pentru femeile din ziua de astãzi, cuvintele cu care se încheie Apostolul din slujba cununiei („Iar femeia sã se teamã de bãrbat”), pentru multe e ceva anacronic si chiar am sesizat cã unii preoti în loc sã spunã „femeia sã se teamã de bãrbat” spun „femeia sã cinsteascã pe bãrbat”. Cum trebuie înteles cuvântul „femeia sã se teamã de bãrbat”?

Pãrintele Teofil: Adicã femeia sã fie cu sfialã fatã de bãrbat, cu grijã sã nu provoace nemultumiri, sã nu fie indiferentã de ceea ce se întâmplã si de ceea ce trebuie sã se întâmple. „Sã se teamã de bãrbat”, adicã nu sã-l priveascã ca pe un tiran, dar sã aibã temerea aceea pe care ar trebui sã o aibã cineva când e vorba sã facã un rãu si totusi nu-l face, teama de a nu gresi de pildã.

 

S.V.: În ultima vreme existã acest curent al feminismului în care femeia se vrea independentã. Nu vrea sã fie supusã bãrbatului. Este asta o consecintã a neascultãrii?

Pãrintele Teofil: Femeia trebuie sã stie un lucru: e pe locul doi. Sã se stie totdeauna pe locul doi.

 

S.V.: Întrebarea pe care o aud mereu pe buze: Dar de ce sã fim pe locul doi?

Pãrintele Teofil: Pentru cã asa a rânduit Dumnezeu. Dacã ai credinti în Dumnezeu nu mai întrebi. Dacã n-ai credintã în Dumnezeu poti sã crezi orice, dar atunci ai iesit din sfera credintei.

 

S.V.: Pãrinte, extrapolând putin problema ascultãrii, putem spune cã împlinind poruncile lui Dumnezeu suntem în ascultare de Dumnezeu?

Pãrintele Teofil: Cine împlineste poruncile lui Dumnezeu se raporteazã la Dumnezeu, îl are pe Dumnezeu. Semnul ascultãrii este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dumnezeu de aceea porunceste, pentru cã noi cam uitãm, nu ne lasã la libera alegere. Ne porunceste de pildã iubirea. Cine urãste nu tine seama de porunca iubirii. Or, Dumnezeu nu vrea sã fie urã între oameni, ci vrea sã fie iubire; si iubirea nu vrea sã fie de la sine si întâmplãtoare, ci vrea sã fie o iubire statornicã. De aceea Dumnezeu o porunceste. Noi asta trebuie sã avem în vedere: „Poruncã nouã dau vouã: sã vã iubiti unul pe altul”. Deci e o treabã care nu se discutã, ci se executã.

 

S.V.: Pãrinte Teofil, mai sunt actuale cele 10 porunci ale Vechiului Testament?

Pãrintele Teofil: Da. Pãi însusi Domnul Hristos a pus în atentie cele 5 porunci din Vechiul Testament: sã nu ucizi, sã nu desfrânezi, sã nu fii mãrturie mincinoasã, sã cinstesti pe tatãl tãu si pe mama ta. Acestea sunt porunci din Vechiul Testament pe care Domnul Hristos le pune în atentie. În Noul Testament toate poruncile sunt valabile, doar cu o anumitã interpretare: noi nu mai tinem azi ziua sabatului ci Duminica. Aceasta este o poruncã care nu se împlineste în sensul în care e spusã în Vechiul Testament ci în sensul în care se poate încadra în Noul Testament.

 

S.V.: Pãrinte, pentru cã vorbeam de anumite porunci, si Biserica noastrã a rânduit anumite porunci. Ascultarea de aceste porunci este tot o ascultare?

Pãrintele Teofil: Da, fãrã îndoialã. Poruncile Bisericii nu sunt în afarã de Dumnezeu. Participarea la slujbele Bisericii e absolut necesarã pentru un om care face parte din Bisericã. Şi porunca aceasta poate fi socotitã ca o poruncã datã de Dumnezeu prin Bisericã.

 

S.V.: Vorbim de „liturghia dupã liturghie”, de continuarea vietii noastre acolo unde ne desfãsurãm viata de zi cu zi. Putem sã extindem ascultarea acolo unde suntem, pentru la scoalã (pentru cei mai mici), la facultate si la locul de muncã? Ce înseamnã aici ascultare-neascultare? Are sau nu are consecinte fatã de constiinta noastrã si fatã de relatia cu Dumnezeu?

Pãrintele Teofil: Dragã, ce faci te si face! Dacã esti ascultãtor, devii mai ascultãtor. Omul creste în ce porneste. Asa cã e foarte important sã ai si ascultarea pe care o cere societatea omeneascã. Ca om care ai credintã în Dumnezeu, trebuie sã ai o încadrare corectã si în viata socialã. Asta nu înseamnã cã îi poti sluji lui Dumnezeu, tinând seama de Dumnezeu, dar nu-i slujesti lui Dumnezeu si cu ascultarea fatã de mai marii tãi. Sfântul Apostol Pavel zice: „Supuneti-vã stãpânirilor, pentru cã nu este stãpânire decât rânduitã de Dumnezeu”. Este o îndrumare în legãturã cu ascultarea socialã, pe care o impune societatea în care trãim: sã-ti faci datoria în locul în care esti pus. Orice crestin trebuie sã fie un om al lui Dumnezeu între oamenii lui Dumnezeu si chiar între oamenii care nu stiu de Dumnezeu.

 

S.V.: În final, as vrea sã ne spuneti, Pãrintel Teofil, care este importanta ascultãrii pentru cresterea duhovniceascã a unui credincios.

Pãrintele Teofil: Dat fiind faptul cã totul depinde de cum se raporteazã omul la poruncile lui Dumnezeu, la îndrumãrile date de Dumnezeu, noi la rugãciunile noastre spunem: „Bine esti cuvântat, Doamne, învatã-ne pe noi îndreptãrile tale. Bine esti cuvântat, Stãpâne, întelepteste-ne pe noi cu îndreptãrile Tale. Bine esti cuvântat, Sfinte, lumineatã-ne pe noi cu îndreptãrile Tale”. deci în toate acestea sunt niste principii superioare care înseamnã mijloace de îndreptare a vietii; fie cã sunt porunci, fie cã sunt îndemnuri, toate acestea au rostul de a îndrepta mintea. moravurile din existenta umanã.

Toate acestea trebuie avute în vedere si sã fie respectate spre apropierea credinciosilor de Dumnezeu, a credinciosilor de ceilalti credinciosi, a credinciosilor de necredinciosi, ca sã se realizeze o viatã socialã asa cum o vrea si Dumnezeu, si o viatã socialã pe care sã poatã Dumnezeu sã o binecuvinteze si pe care de fapt o binecuvinteazã Dumnezeu. Asta este ceea ce i se cere omului, ca crestin, ca slujitor al lui Dumnezeu: sã-L aibã pe Dumnezeu pe primul plan, pe Dumnezeu care îndrepteazã si porunceste care cere de la fiecare dintre ascultãtori si care-i vrea pe neascultãtori tot ascultãtori.

Identitate și autoritate spirituală – de Aurelian Barbu

Identitatea spirituală nu cuprinde doar partea creștină, pentru că din punct de vedere spiritual, identitatea este fie în lumină, fie în întuneric și Biblia vorbește despre 2 împărății care se află în opoziție: împărăția lui Dumnezeu și împărăția întunericului. Nu există o zonă gri. Foarte mulți oameni se simt confortabil spunând că sunt și cu Dumnezeu, dar nu foarte mult, foarte aproape și ar vrea să se plaseze cumva într-o poziție neutră. Domnul Isus Hristos spune Cine nu este cu noi, este împotriva noastră și cine nu seamănă, risipește.

Biblia clasează identitatea oamenilor în 2 mari categorii: În primul rând, sunt oamenii care sunt în Împărăția lui Dumnezeu, și care au o identitate în Hristos. Dacă noi ne-am cunoaște identitatea în Hristos în mod deplin sau, cum spune Pavel, plinătatea harului lui Dumnezeu, atunci am putea să ne cunoaștem și drepturile, sau moștenirea pe care o avem în Hristos, binecuvântările care aparțin Împărăției lui Dumnezeu, privilegiile pe care le avem din aceasă poziție de identitate, așezați în Hristos.

Dar în același timp, Biblia vorbește în Efeseni 2 și despre o identitate pe care omul o are prin naștere, aparținând acestei lumi, despre care apostolul Ioan spune că toată lumea zace în cel rău, deci o identitate spirituală în greșeli și în păcate: ”Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastr, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, (care nu este Dumnezeul Atotputernic, ci este diavolul) a duhului neascultării, care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam poftele firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus. (Ef. 2: 2-6).

Această identitate omul a avut-o inițial de la Dumnezeu când a fost creat Adam, Eva, primii oameni au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu conștiința lui Dumnezeu în ei, spune că i-a suflat pe nări suflare de viață, acolo au primit duhul omenesc care vine din Dumnezeu și au avut o identitate dumnezeiască, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar această identitate a fost pierdută, a fost furată, și chiar Cuvântul lui Dumnezeu spune, atunci când a fost dată porunca lui Adam și Evei, spune ”în clipa când veți mânca, când veți călca porunca veți muri, negrești veți muri.”. Și ei nu au murit din punct de vedere fizic, biologic au mai trăit multe sute de ani, dar au murit din punct de vedere spiritual.

Și aici se face diferența între cele 2 identități: oameni care trăiesc biologic, care intelectual sunt absolut normali din orice punct de vedere, dar spiritual nu au descoperit încă Împărăția lui Dumnezeu. Sau mai specific, cum spune Domnul Isus Hristos, nu au fost născuți din nou, nu au fost născuți din Duhul Sfânt, din Cuvântul adevărului prin Duhul Sfânt, din apă și din duh.

Poporul lui Dumnezeu, poporul Israel, a fost născut printr-un om, prin Avraam, care este numit și părintele credinței, și pentru acea vreme Dumnezeu S-a descoperit pe Sine ca Dumnezeu Tată, Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov, dar nu a fost Isus, a fost doar profeția despre Mesia, despre Unsul care avea să vină și să împlinească lucrarea lui Dumnezeu. Și ei au o credință monoteistă, ei cred în același Dumnezeu în care credem și noi creștinii, dar nu sunt creștini. Și identitatea lor a fost dată de faptul că Dumnezeu S-a declarat ca fiind Dumnezeul lor, iar în momentul în care a venit Hristos pe pământ, a fost practic decizia lor.

Spune apostolul Ioan: „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Domnului Isus, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Și aici vreau să vin puțin în zona noastră de credință din România, pentru că am discutat cu mulți oameni și au spus „Noi credem în Dumnezeu, deci suntem creștini”. A fi creștin înseamnă puțin mai mult decât a crede în Dumnezeu. Pentru că, așa cum spuneam mai devreme, și poporul Israel crede în Dumnezeu, dar nu este un popor creștin, este un popor monoteist, un popor care crede în Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov, în care credem și noi, în Dumnezeul Vechiului Testament. Sunt mulți români care cred în Dumnezeu, și pentru aceasta se socotesc a fi creștini… dar nu sunt creștini conform Bibliei…

A fi creștin conform Bibliei înseamnă să ai o legătură directă cu fondatorul creștinismului, adică cu Hristos. Din limba greacă și chiar din latină, numele creștin a fost prima dată dat ucenicilor în Antiohia, și el își are rădăcina în numele lui Hristos: Cristo sau Unsul, din traducerea ebraică. Deci a fi Hristos în România nu este suficient să te naști într-o țară care se numește creștină, nu este suficient să crezi măcar în Dumnezeu, ci trebuie să crezi în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să Îl cunoști pe Isus Hristos și chiar apostolul Pavel spune foarte specific în Romani 10: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”. Focusul apostolului Pavel este, ca în celelalte epistole, pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Ca și concluzie, a fi creștin nu înseamnă să crezi în Dumnezeu la modul general, ci să cunoști cine este Dumnezeu, să cunoști planul lui Dumnezeu de mântuire care s-a concretizat în Isus Hristos, Fiul Său. Coloseni 1:13 vorbește despre lucrarea lui Dumnezeu și spune că „El ne-a izbăvit de sub puterea (în original este exoutia, autoritatea) întunericului și ne-a strămutat (transferat) în Împărăția Fiului dragostei Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (versetele 13,14). Deci răscumpărarea noastră de sub puterea întunericului și transferul nostru în Împărăția lui Dumnezeu, în Împărăția Fiului dragostei, a fost făcut exact în acestă jertfă de răscumpărare: răscumpărare, sângele sfânt, iertarea păcatelor, toate sunt împlinite în jertfa lui Hristos. Deci creștinismul este legat în mod absolut direct de Hristos, de cunoașterea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu. Acum, ca și cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu avem beneficii, avem binecuvântări, și ele sunt absolut imposibil de atins prin fapte, sau prin lege sau prin lucrurile bune pe care le-am putea face noi, pentru că dacă noi am fi putut deveni cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu prin puterea noastră, nu ar mai fi fost necesar să vină Isus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni… Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efeseni 2: 8-9, 19-20).

Deci apostolul Pavel spune că cetățenia noastră este una duhovnicească, avem o legitimație spirituală, care este conectată ddirect cu Cerul, cu Împărăția lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9). Nu prin putere omenească, pentru că nimeni nu ar fi putut vreodată să aibe acces, ci efectiv prin har, prin credință, și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu.

Trebuie să cunoaștem și faptul că cine încalcă o singură poruncă din lege, se face vinovat de toată legea, și un singu păcat este suficient ca să îi trimită pe oameni în iad. Apostolul Pavel spune: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, nu este niciunul neprihănit. Dacă unii oameni cred că „eu sunt bun, eu fac fapte bune”, în Isaia, profetul Isaia spune că faptele noastre bune sunt ca o cârpă mânjită înaintea lui Dumnezeu, ca o haină pătată de sânge. Astfel, noi trebuie să înțelegem că atunci când primim identitatea în Hristos, noi primim o iertare de păcate pe care nu am fi putut niciodată să o obținem prin bunătatea noastră, prin calitatea noastră morală, prin faptele pe care am fi putu să le facem. Asta este de bază.

Apoi, după ce intrăm în această iertare și suntem acceptați înaintea lui Dumnezeu primim un titlu de neprihănire: Dumnezeu ne socotește neprihăniți. Și acesta este un lucru pe care, din păcate, și mulți credincioși născuți din nou sau cu ceva experiență în umblarea cu Domnul, încă nu l-au primit în inima lor, pentru că dacă îi întrebi, am întrebat oameni din zona evanghelică: „Tu cum ești? Păcătos sau neprihănit?” a spus „frate, dar toți suntem păcătoși”. I-am spus „ok, hai să citim ce spune apostolul Pavel în Romani și acolo apostolul Pavel repetă de 32 ori sintagma și derivatele cuvântului neprihănire, neprihănit, neprihăniți, deci practic el spune: suntem neprihăniți prin credință și repetă acest lucru ca să înțelegem că nu este meritul nostru și putem să explicăm aceste versete

Sunt mai multe versete care aș vrea să le citesc ca să prindem contextul general al scrierilor lui Pavel, pornind din Romani, capitolul 3, de la versetul 10, apostolul Pavel spune așa: Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” Și apoi continuă și explică. Apoi versetul 20 care face legătura în următoarea introducere a neprihănirii spune: „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului”. Deci până acum apostolul Pavel spune: nu există niciun om care să poată obține neprihănirea, toți am păcătuit, toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu.

Versetul 21 ne duce într-o nouă sferă a cunoașterii neprihănirii și spune: „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu”. Și vreau să punctez: De unde vine această neprihănire? De la Dumnezeu. Deci nu mai are de-a face cu noi. „..fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Proorocii – și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos”, nu prin faptele legii, ci prin credința în Isus Hristos, „….pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Putem spune toți am păcătuit și toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu, dar „sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (vs 24).

Și apoi, în versetele de mai jos, explică cum Dumnezeu a făcut posibilă această răscumpărare: a fost nevoie de o jertfă, a fost nevoie de o justiție dumnezeiască care să fie împlinită în această jertfă, a fost nevoie ca Fiul Său să împlinească toată legea și dreptatea lui Dumnezeu, și apoi să transfere păcatele noastre în acea dreptate și neprihănire a Lui, proprie, pe care El, Isus, a câștigat-o prin biruința și prin faptul că nu a avut niciun păcat, și în același timp, adică El transferând, descărcându-ne pe noi de povara păcatelor, de vinovăția, de tot ceea ce ne-ar fi adus condamnare, a luat asupra Lui aceste lucruri, și a transferat, dinspre El spre noi neprihănirea Lui, sfințenia Lui, prin sângele Lui iertarea păcatelor, și astfel noi primim acest titlu de neprihăniți.

Explicația continuă și în capitolele următoare, vreau să mai citesc doar 2 sau 3 versete. Apostolul Pavel merge până la Avraam, care era părintele credinței, era prototipul poporului lui Dumnezeu, toți se gândeau la Dumnezeul lui Avraam, de acolo a pornit istoria lui Israel, și spune așa: (Romani4:2+3): „Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”. Și concluzia acestei identități, am să sar peste câteva versete, dar recomand celor care doresc să facă un studiu cu privire la identitate, recomand: citiți capitolele 3, 4 și 5 din Romani și subliniați cu culori diferite cuvântul neprihănire, cuvântul credință și cuvântul socotit, cu toate derivatele neprihăniți, neprihănire, credință, crede și apoi citiți-le la persoana I.

Am făcut exercițiul acesta pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, nu este puterea nostră de convingere, este puterea Cuvântului lui Dumnezeu de transformare, și atunci când personale care au venit la consiliere au citit la persoana I și au spus „eu sunt socotit neprihănit prin credință, prin harul lui Dumnezeu, prin răscumpărare”, efectiv viața lor s-a trasformat din interior spre exterior, Cuvântul lucrează sub cercetarea și puterea Duhului Sfânt. Și atunci oamenii intră, de fapt, în adevărata identitate spirituală, pentru că poate fi o identitate religioasă, care nu are de-a face cu Duhul lui Dumnezeu.

Ca și concluzie la identitate, Romani 5:16-18 spune așa: „Și darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul (se referă la Adam) a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greșeli, a adus o hotărâre de iertare. Și vreau să reținem declarația asta, cuvintele acestea: „hotărâre de iertare”. „Dacă deci prin greșeala unui singur, moartea a domnit prin el singur(prin Adam), cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Hristos! Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii” si spuneam la început că toți sunt morți în greșeli și păcate „tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire, care dă viața”. Și vreau să subliniez aspectele astea, cred că sunt foarte importante să înțelegem că noi suntem iertați de Dumnezeu datorită unei hotărâri.

Imaginați-vă că Dumnezeu este acel mare judecător care stă în instanță și atunci când se uită la un om păcătos, la un moment dat ceva, și vom vedea ce este acel ceva, Îl face pe Dumnezeu să declare: „Hotărăsc ca acest păcătos să fie iertat”. Apoi vine o a doua hotărâre, deci după hotărârea de iertare când Dumnezeu nu te mai condamnă, spune: „Hotărăsc ca acest om să fie neprihănit.” Ce înseamnă? Să fie îndreptățit, să fie pus într-o poziție superioara. Deci Dumnezeu nu doar ne iartă de păcate, ceea ce înseamnă „ok, vă iert treacă de la mine, v-am iertat”, nu. Dumnezeu spune „vă iert și vă pun într-o poziție nobilă, sunteți îndreptățiți să veniți în Fața mea, sunteți îndreptățiți, aveți dreptul să stați în Fața mea.

Spunem: Doamne, dar cum este posibil, omul păcătos să aibe dreptul ăsta, cum este posibil, și răspunsul este în jertfa Domnului Isus Hristos. Și mai devreme am citat: „fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, prin sângele Domnului Isus Hristos noi suntem iertați, Dumnezeu Se uită în justiția Lui la jertfa lui Hristos și spune: „Este drept să hătărăsc pentru oamenii care cred în Isus, să primească iertare în Numele Lui și este drept să hotărăsc peste oamenii care se încred în Isus pentru neprihănirea lor să vin cu o a doua hotărâre de neprihănire și să spun „Da, voi sunteți neprihăniți”. Și asta noi o numim, poate ușor teologic ca exprimare, o numim neprihănirea sau sfințirea pozițională. Suntem puși în poziția de sfinți, de neprihăniți, nu datorită faptelor, ci datorită harului lui Dumnezeu, datorită lui Isus Hristos.

Dacă la început am vorbit despre neprihănirea pozițională, care este vitală, ca să existe o neprihănire practică dumnezeiască, mai întâi trebuie înțeleasă poziția noastră în Hristos și dintr-o poziție de neprihăniți în Hristos va fi natural să facem faptele neprihănirii practice. Dar, dacă vom încerca cumva prin faptele neprihănirii practice să ne însușim neprihănirea lui Dumnezeu, înseamnă lege, înseamnă legalism, și nu, nu. Este vorba de o ordine foarte bine stabilită de Dumnezeu.

Într-adevăr, neprihănirea practică este rezultatul sau ar trebui să fie rodirea neprihănirii în Hristos ca și identitate, și vreau doar să subliniez pericolul unei învățături care este numită harul ieftin, în care oamenii spun: „ok, ai fost mântuit, prin har, totul este prin har, nu mai contează absolut nimic”. Și pornesc de la aceste adevăruri cu privire la poziția noastră în Hristos, dar se opresc doar la zona de identitate, și Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că, dacă ai o identitate de neprihănit în Hristos, de sfânt în Hristos, este logic ca în urma neprihănitului, numit ca și poziție, să urmeze faptele neprihănirii, adică un neprihănit nu poate să facă faptele păcatului sau faptele întunericului, un sfânt nu poate să facă lucrările diavolului. Și atunci, chiar în Scriptură unii au găsit o așa-zisă controversă, și anume apostolul Pavel spune în Romani că Avraam a fost socotit neprihănit prin credință, și demonstrează lucrul acesta, și Iacov vine și îl contrazice și spune: Cum? Iacov spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte.

De fapt nu este o contradicție, ci este o completare, și vreau să le punem împreună, pentru că aici este granița unde se face trecerea de la neprihănirea pozițională, pe cae o predică și o explică în acel context apostolul Pavel, la neprihănirea practică, despre care vorbește Iacov, și vreau să citesc din Iacov capitolul 2 câteva versete, versetul 14 de exemplu, introduce subiectul, spune: „Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?”

Apoi merge mai departe și spune în versetul 19 (este un verset destul de dur) spune: „Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred…și se înfioară! Vrei să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința ajuns desăvârșită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.(vs. 19-24).

Concluzia acestor versete este destul de simplă: un om care s-a așezat în Hristos ca identitate și a primit în inima lui, în duhul lui revelația neprihănirii poziționale și a sfințirii lui Hristos și a cine este el în Hristos, în mod natural va produce în viața lui faptele credinței. Și practic asta spune Iacov: Avraam, care a primit în inima lui neprihănirea și titlul de neprihănit datorită credințe, a demonstrat acest lucru: roadele vieții lui au adus o practică a neprihănirii și a consacrării și a ascultării de Dumnezeu, pentru că practic ce înseamnă această neprihănire a lui Avraam din fapte? Înseamnă ascultare, înseamnă consacrare, înseamnă perseverență în credință, înseamnă o viață de umblare cu Dumnezeu.

Apostolul Pavel în Efeseni capitolul 2, spune: „Prin har ați fost mântuiți, prin credință, aceasta este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. ” și apoi, în Efeseni 2:10 spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți (în original este ctizo, am fost creați) în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Deci cum se armonizează lucrurile: o dată ce am fost născuți din nou în Hristos și am fost mântuiți prin har, prin credință, fără fapte, am primit titlul de mântuire, de iertare, de neprihănire, atunci este natural ca sub călăuzirea Duhului Sfânt, să umblăm conform versetului 10, „în faptele pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele” ca și credincioși.

Astfel, neprihănirea noastră spirituală primită în Hristos se va materializa în faptele bune în care vom umbla, în contextele pe care Dumnezeu Le-a pregătite mai dinainte. Și chiar în Apocalipsa 19, versetele 7 și 8, vorbește despre mireasa lui Hristos, despre biserică, care era îmbrăcată cu in subțire. Și apoi, acolo vine în paranteză și spune: „inul subțire reprezintă faptele neprihănite ale sfinților”. Deci întotdeauna o neprihănire pozițională, autentică, care nu ia în derâdere Cuvântul sau jertfa lui Hristos, ci un neprihănit care cu adevărat a fost născut din Duhul lui Dumnezeu și prin Cuvântul lui Dumnezeu, în viața lui va produce roadele neprihănirii și se vor vedea în fapte.

Domnul Isus Hristos nu a făcut un cult, ci a făcut ucenici care, ulterior, din exterior, au fost numiți creștini în Antiohia. Iar identitatea noastră creștină nu trebuie confundată cu o identitate religioasă. Cred că un pericol, și acum nu mă refer doar la biserica majoritară din România, ci mă refer la orice biserică, chiar și independentă sau liberă, dacă își face un statut formal după structura religioasă, poate să aibă o identitate falsă. Identitatea lui Hristos nu are de-a face cu religia noastră sau cu felul de închinare sau manifestare ci are de-a face cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu natura spirituală, cu sămânța lui Dumnezeu care nu poate putrezi și care a fost pusă în noi prin prezența Duhului Sfânt.

Și cred că este bine să se facă diferență între identitatea religioasă, care nu are nimic sfânt în ea și nimic dumnezeiesc, ci este institutuită de oameni, poate să aibă o formă juridică, poate să aibe și anumite beneficii, în sfera de interacțiune cu statul sau în zona în care ne desfășurăm activitatea, dar ea nu apare în Scriptură. Biblia nu vorbește despre un cult anume sau despre o anumită structură religioasă care uneori poate să semene chiar și cu politica vremii în care trăim.

Aș vrea să citesc un cuvânt din 1 Ioan, capitolul 2, versetul 1 și versetul 2, și apoi din capitolul 1, versetul 9, dar mai întâi vreau să începem cu aceste versete din capitolul 2. Apostolul Ioan le scrie credincioșilor și spune așa: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți (acesta este standardul să nu păcătuim). Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”.

Este normal ca să trăim în adevăr și în sfințenie și să nu păcătuim, dar spune: „dar dacă cineva va păcătui”, adică se poate întâmpla, nu ar trebui să fie o normă în viața creștină să trăim în păcat, pentru că atunci vine în contradicție, suntem în contradicție cu neprihănirea și cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Dar dacă am păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos, și El este jertfa de ispășire, asta înseamnă jertfa de achitare a păcatelor noastre. Ce trebuie să facem noi? În aceeași epistolă, capitolul 1, versetul 9, spune așa: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”.

Și aici vreau să vin cu o întrebare și în special este pentru credincioși: El este credincios și drept față de ce? De ce se obligă Dumnezeu? Practic, Dumnezeu spune: dacă voi vă mărturisiți păcatele, Eu sunt credincios și drept, adică mă oblig cumva să vă iert păcatele. Și acum vin cu întrebarea: față de ce se obligă? Față de ce El spune că este credincios și drept? Că față de noi nu are nicio obligație. Și atunci răspunsul este: Dumnezeu ne va ierta păcatele pentru că este credincios și drept în primul rând față de jertfa Fiului Său, este drept ca să facă acest lucru, este (în) dreptul jertfei lui Hristos și este credincios față de cuvântul Său, față de promisiunea Lui.

Deci când noi primim iertarea din partea lui Dumnezeu nu este datorită faptului că Dumnezeu ne vede că am făcut ceva bun și zice. „Hai să vă iert!” Nu, El este credincios și drept față de Fiul Său și față de Cuvântul pe care L-a dat. Și atunci noi putem să primim această iertare prin harul Său.

AUTORITATE SPIRITUALĂ

Cuvântul lui Dumnezeu pune împreună înălțarea sau autoritatea spirituală obținută de Hristos cu smerenia și ascultarea. Filipeni 2:5-8: „să aveți în voi gândul acesta care era în Hristos”. O altă traducere spune „să aveți în voi mintea lui Hristos, adică felul de gândire al lui Hristos” și haideți să vedem care a fost felul de gândire a lui Hristos: „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat chip de rob, răcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. Aici este ce a făcut Hristos.

Și acum, din versetul 9 încolo, arată ce a făcut Dumnezeu pentru Hristos când El a fost om. Spune: „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult ți I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu că Isus Hristos este Domnul. ” Practic, aceasta e cea mai înaltă poziție de autoritate care există în universul acesta, la dreapta lui Dumnezeu, Isus Hristos stă în capul oricărei structuri de autoritate și este numit Domnul. Chiar El spune: „toată autoritatea mi-a fost dată în cer și pe pământ.”.

Cum a ajuns Isus în această poziție? Și versetul 9 spune:„de aceea a ajuns aici”. De ce de aceea? Și mai devreme spune: „pentru că S-a dezbrăcat de Sine însuși; dacă ar fi să facem o paralelă, învățătorul ne spune nouă să ne lepădăm de noi înșine, apoi spune „S-a dezbrăcat de Sine însuși”, a renunțat la Sine. Apoi, al doilea lucru spune: „s-a smerit, s-a făcut ascultător până la moarte”.

Deci practic, autoritatea nu vine prin mândrie și putere, opulență sau prezentarea slavei Lui, ci autoritatea lui Hristos a venit datorită renunțării la Sine, ca și Dumnezeu, la dumnezeirea Lui, a venit datorită hotărârii de a Se smeri și a venit datorită unei ascultări necondiționate, El a fost ascultător până la moarte, a făcut voia lui Dumnezeu în mod absolut și apoi El ne învață, și apostolul Pavel și Iacov ne învață că harul smereniei ne va înălța: „Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca la vremea Lui (și acolo este timpul cairos, un timp hotărât de Dumnezeu), El să vă înalțe”. Nu să ne înalțe pentru mândrie, că mânia aduce distrugere, ci să ne înalțe în sensul de a ne ridica în autoritatea și în chemarea în care Dumnezeu ne-a chemat să funcționăm, pentru a aduce slavă Lui, pentru a fi de folos împărăției Lui, pentru a fi niște robi care în ascultare de stăpân aducem rezultate pentru Împărăție, aducem glorie stăpânului și aducem slavă Numelui Său.

Discuția despre autoritate spirituală este precedată de o înțelegere clară a ceea ce înseamnă smerenia jertfitoare a Domnului Isus, modelul nostru. Vreau să spun că această explicație am înțeles-o, am primit-o și eu de la Dumnezeu, deci nu este luată din cărți sau din alte locuri, dar pentru mine a rezolvat foarte multe semne de întrebare. Chiar problema răului pe acest pământ am înțeles- o și a avut o logică înțelegând aceste schimburi de autoritate, aceste structuri de autoritate care funcționează.

Și pentru că are un fir logic aș vrea să pornim din Geneza și să urmărim câteva adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu. Pornim de la creație, în Geneza capitolul 1 ni se spune că Dumnezeu a făcut om după chipul și asemănarea Sa. Geneza 1:26 spune: „Dumnezeu a zis să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți și peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”.

Vreau să subliniez câteva cuvinte care au de-a face direct cu structura de autoritate. Dumnezeu l-a făcut pe Adam, el fiind primul om sau reprezentantul oamenilor, l-a făcut stăpânitor peste tot pământul, să supună pământul, și din nou, să stăpânească pământul. În Psalmul 8, versetele 5 și 6 spun același lucru, dar mult mai specific, mai concret. Chiar de la versetul 4 aș vrea să citesc, spune: „Ce este omul (este un Psalm al lui David), ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât Dumnezeu și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste toate lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.”

Practic, ceea ce spune David aici, și David are o mare revelație, este faptul că omul a fost pus pe acest pământ în prima poziție sub Dumnezeu. Deci practic omul a fost pus să guverneze, să stăpânească „toate Le-ai pus sub picioarele lui și i-ai dat stăpânire, i-ai dat autoritate peste tot lucrul mâinilor Tale” și apoi mai târziu spune „l-ai așezat în Eden” și în Geneza capitolul 2 cu versetul 15 spune că „l-a luat pe om, l-a așezat în grădina Edenului, ca să o lucreze și să păzească.”. Una dintre responsabilitățile autorității este să exercite protecție.

Acum, haideți să ne gândim puțin ce înseamnă autoritatea. M-am uitat la câteva definiții și cam toate spun ceva de genul acesta: autoritate înseamnă dreptul de a impune ascultare, dreptul de a decide ceva și de a aduce la ascultare. Dumnezeu l-a pus pe Adam cu acest drept de a decide peste pământ și toate legile spirituale au fost puse în mâna lui Adam. Din Geneza înțelegem că o dată ce există pomul cunoștinței binelui și răului, răul exista, înțelegem că odată ce el trebuia să păzească grădina, cu siguranță nu trebuia să o păzească de arhanghelul Mihail sau de Dumnezeu sau de cei din împărăția lui Dumnezeu, trebuia să o păzească de o altă forță care era în opoziție și este clar că diavolul era undeva în peisajul exterior. Datorită legilor lui Dumnezeu, diavolul nu a putut să intre în mod abuziv în grădina Eden sau pe pământ, și să îl deposedeze pe Adam, pentru că atunci Dumnezeu ar fi intervenit și într-o secundă ar fi dispărut.

Problema nu este că Dumnezeu se luptă cu diavolul și nu are suficientă putere să îl biruiască, ci Dumnezeu respectă niște legi spirituale, și asta nu înțeleg foarte mulți oameni: de ce i se permite diavolului? Pentru că sunt legi spiritual pe care le folosește și în urma acestor legi, Dumnezeu Se limitează pe Sine, datorită dreptății și corectitudinii și datorită drepturilor spirituale care survin în urma accesării acestor legi spirituale.

Deci diavolul nu a putut să vină la Adam și să îi spună: „eu, cu puterea pe care o am, te voi scoate afară din grădină”, pentru că s-ar fi pus în conflict direct cu Dumnezeu și ar fi fost expulzat. Atunci ce a făcut? A venit cu viclenie, a venit cu șiretlenie și l-a înșelat pe Adam. Și ce s-a întâmplat acolo, dincolo de fruct, nu contează ce a fost acolo în sine, ci acolo s-a făcut un schimb de autoritate datorită neascultării. A fost autoritatea lui Dumnezeu peste Adam și Adam, în ascultare și supunere de Dumnezeu, avea dreptul legal să guverneze pământul. Momentul când a venit diavolul în paralel cu Dumnezeu a reușit să-l facă pe Adam să renunțe la ascultarea și supunerea față de Dumnezeu, prin porunca dată și să se supună înșelăciunii sau cuvântului diavolului, și anume: Gustă, mănâncă!

Odată ce omul a ieșit din ascultare de Dumnezeu, a intrat sub ascultarea diavolului și a mâncat din fructul oprit, mai întâi Eva, apoi Adam în mod deliberat. În acel moment a încălcat porunca lui Dumnezeu, a tăiat autoritatea pe care o avea Dumnezeu peste viața lui prin neascultare, duhul lui omenesc care a fost conectat cu Dumnezeu în timp real, în mod real, pentru că Dumnezeu a suflat duh de viață, a murit în acel moment pentru că Dumnezeu spune: „când veți mânca, veți muri negreșit”. În ce sens? El nu a murit biologic sau fizic, ci el a murit deconectându-se de sursa de viață care era Dumnezeu, prin duhul său, și a fost conectat sau pus sub autoritatea diavolului, sub autoritatea întunericului.

Și din acel moment, diavolul a devenit, cum este numit „stăpânitorul lumii acesteia” sau cum este numit de Domnul Isus, în Evanghelia după Ioan, în 3 locuri distincte: în Ioan 12:31, Ioan 14:30 și Ioan 16:11, Domnul Isus îl numește pe diavolul „stăpânitorul lumii acesteia”. Apostolul Pavel, în Efeseni 2:2 îl numește „domnul puterii văzduhului” și în 2 Corinteni 4:4 îl numește „dumnezeul veacului acestuia”. Ioan spune „toată lumea zace în cel rău”.

De ce Ierusalim? O perspectivă biblică asupra celui mai controversat oraș din lume

 

In contextul controversei recunoasterii Ierusalimului ca si capitala a Israelului de catre presedintele american Trump, devine vital sa intelegem rolul Ierusalimului in planul lui Dumnezeu. Urmariti o analiza aprofundata a Bibliei si a istoriei pe tema orasului Ierusalim.

Cartea De ce Ierusalim?, distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.Hr., in 135 d.Hr., si in 600 d.Hr., Ierusalimul din visul lui Mohamed, vremea neamurilor nu s-a implinit inca.

O recapitulare a istoriei evreilor, primele mentionari ale Ierusalimului in Biblie in cartile lui Moise: Genesa 14:18 – Melhisedec, imparatul Salemului, Genesa 22 – La muntele unde Domnul va purta de grija – in tara Moria, Exodul 15:17. Ierusalimul e un loc pe care il alege Domnul ca sa locuiasca numele Lui acolo, Iosua 15, Judecatori 1:19: Ierusalimul – un oras strain, 1Cronici 11:4 – David cucereste Ierusalimul, 1Cronici 21 – Locul ales de Domnul pentru Numele Lui – pe Muntele Sion in Ierusalim, Solomon va construi Templul

Rugaciunea lui Solomon la sfintirea Templului – focul din cer si slava Domnului confirma ca locul acela a fost ales de Dumnezeu, 2Cronici 3 – templul a fost zidit in Ierusalim pe muntele Moria – Muntele Sionului, Ezechiel 10:18; 11:22 – slava Domnului a parasit Templul, Ierusalimul si s-a dus spre Muntele Maslinilor, Templul a fost distrus de babilonieni – a inceput vremea neamurilor. Al doilea Templu – Ezra si Neemia – slava Domnului nu este mentionata ca revenind in Templu, dar Isus a intrat in Templu. In Ierusalim Isus a fost jertfit ca si Miel si de pe Muntele Maslinilor S-a inaltat la cer, Ezechiel 43 – slava Domnului ve reveni in Templu – al treilea Templu? Psalmul 132, Isus va reveni sa domneasca pe tronul lui David

Conflictul din Orientul Mijlociu are radacina in istoria Ierusalimului care se afla inca sub vremea neamurilor, Biserica s-a considerat a fi Noul Israel, spiritualizand totul – teologia inlocuirii – lucru care a rezultat in antisemitism, ura, cruciade, inchizitie, pogromuri, holocaust, Isaia 2

Willem Glashouwer – Christians for Israel – seria De ce Israel? De ce Ierusalim? Afla mai multe: http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel

 

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.