” Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să -l stăpâneşti.” (Gen.4/7); Pentru asta, să ne blindăm cu Rânduiala, Biblicizarea şi Îndumnezeirea lui (Ef. Cap.6/10-20); Să nu ne bizuim pe forţa proprie ci, prin naşterea din nou, să ne umplem cu Plinătatea lui Dumnezeu (Luca 8/11) şi să-l lăsăm pe Duhul Sfânt, întronat în omul nou, să fie Cap, nu coadă, pentru a birui precum Isuss în Mat. cap.4/1-11… Să evadăm din sclavia satanei şi să ne lipim de Domnul domnilor, până devenim şi rămânem Una cu el şi cu toată Voia, Gândirea, Învăţătura, Înfăptuirea lui (Fil. 2/13); Prin mijlocirea lui, să ne bizuim pe Atotputernicia Sfântă, pentru lăudarea lui, nu pentru înfumurarea noastră; Dimpreună cu Isuss-Căpetenie să devenim mai mult decât triumfători, căci fără el (Ioan, cap. 15) suntem faliţi şi falimentari… De aceea –să ne schimbăm şeful, căci este deja cu un picior în groapă (Ap. Cap.20); El a rămas fără drept de proprietate asupra noastră (Col.2/14-15) şi cu ţeasta zdrobită la Golgota… Zilele hoţiei, corupţiei, nedreptăţii, necinstei, minciunii (Gal.5/19-21), Fiarei sunt numărate… Măcar în preajma Arătării-Venirii lui, să înfometăm după Pâinea vieţii, (Ioan, cap. 6) plămădită din bunătăţi, sfinţenii, suferinţe şi frumuseţi DUMNEZEIEŞTI, Pâine rumenită în cuptorul faraonic de la Golgota… Să întâmpinăm arătarea lui-inseţati după dreptate, adevăr, bunătate, iertare, împăcare, blândeţe, pocăinţă, înnoire, dragoste nemaimuţărească, pentru că…” tot aşa, Hristos, după ce S’a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce -L aşteaptă.” (Evrei 9/28)

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 4.jpg B- Cauzele aparitiei herniei de disc si cum o recunoastem; Cateva recomandari despre albirea dentara; Tratamente naturiste pentru gingivita; Tratamente naturiste pe baza de patrunjel; Industria medicamentoasa invidiaza marul, considerat “farmacia” Raiului… Cum folosim hreanul ca medicament…Sare și ulei, un remediu natural împotriva durerilor Totul despre palpitatii Citricele țin cancerul la distanță … Ce poți face pentru creșterea imunității…Spectaculoasele beneficii ale ciupercii Agaricus … Trateaza gastrita cu lapte de capra…Elimină toxinele din corp cu acest suc natural!… 8 alimente care scad tensiunea arteriala; Alimente care pot produce pietre la rinichi; Cum se urmeaza cura cu suc de patrunjel  si…777Uriașii vor cădea…Zilele celui rău sunt numărate…Mareste-ne credinta Doamne! De ce nu sunt ascultate rugaciunile?Inima evangheliei: Paul Washer …Aspectele unei vieti rascumparate – Partea 2…Tot ce ne-a învățat Domnul Isus – Partea 30-Autor: Zac Poonen … Eugène Ionescu, între un paradis și mai multe iaduri …Recuperarea feminității biblice…Timpuri apocaliptice, preot- Bartolomeu Anania-Indemn la pocainta…Doar lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca… Flămând după Dumnezeu – Partea 1…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 3.jpgA- Tată, te-am necăjit prea mult; Prea mulţi te-au supărat, ca să mai greşesc faţă de Tine şi faţă de semenii mei! Învaţă-ne din suferinţa Poporului Evreu, care n-a dat spre nimicire TOATE plăcerile-FARADELEGILE (Iosua, cap.7); Şi acum, gunoaiele-acele greşeli sunt un junghi în coaste, o cursă, un laţ, nişte spini în ochi… Şi pentru asta a sângerat Iisuss, a asimilat în Sine toate nelegiuirile şi pe TOŢI păcătoşii; n-a abandonat nimic pe culmile suferinţei şi a îngropat pentru totdeauna tot răul, ca să ne învie dimpreună cu El şi să nu mai pupăm-mâncăm moaştele vreunui „sfânt” întrupat din păcat, căci idolatria nivelează calea pentru icoana FIAREI… Domneşte, trăieşte, stapaneşte Tu acum în locul păcatului, care locuia în omul nenăscut din nou, căci omul vechi l-ai răstignit dimpreună cu orice nelegiuire şi tu ai dreptul, prioritar şi suveran să trăieşti în omul înnoit (Gal.2/20 şi 6/14) „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului… Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El… Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domneasca în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” (Rom. cap.6)Impacarea cu Dumnezeu; ALERG SPRE TINTA, PENTRU PREMIUL CHEMARII CERESTI ; Chemare la pocainta pentru pocaiti;  Botezul cu Duh Sfânt şi cu foc ; 3. Duhul Sfânt în Noul Testament si 6. Naşterea din nou,  de  H. L. Heijkoop; Ce este botezul cu foc? Dan Bercian – Botezul in apa, cu Duhul Sfant si cu foc; Ce înseamnă botezat în duhul sfânt? Nașterea din nou, botezul, puterea pentru o viață nouă (conduși de Duhul Sfânt); O schiță de studiu – epistola către „Galateni”; Pocairea de fire – botezul in Duhul Sfant , de Zac POONEN; Crucea și cărarea vieții si  Misiunea, scopul și… mesajul lui Isus Cristos, de T. Austin-Sparks; Ce este pocainta , conform cu Noul Testament; ÎNTOARCEREA MEA LA DOMNUL-Marturie crestina; Victoria asupra pacatului prin Hristos; Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea? 21 de Versete biblice despre împăcarea cu Dumnezeu; 30 Versete biblice despre binecuvântare; Împăcarea- SoundWords; Împăcaţi într-un trup- Efeseni 2.11-22… Calvin despre împăcarea cu Dumnezeu în 2 Corinteni 5… Ce este hula împotriva Duhului… Cum te raportezi la necaz și strâmtorare? Siguranță Binecuvântată; Trăim Vremurile de Sfârșit? Momentul Şocant Rusia-Iran, care tocmai a făcut ca Ezechiel 38 să fie de actualitate pe Social Media… Devotat lui Dumnezeu; A ajuns Jordan Peterson la credință? Cu diavolul nu negociezi. (PRIN MIJLOCIREA LUI HRISTOS )-  Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin (pare a fi ) diavolul … Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 56-1.jpg  Asemănările teribile dintre Putin și Hitler. Când le vei afla, ți se va face pielea de găină ; Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, O idee care ne suceşte minţile ;(Tot ce este satanic piere) Avertisment pentru globalişti? Georgia Guidestones („Pietrele îndrumătoare din Georgia”), care conţineau 10 porunci ale „noii ordini mondiale”, au fost aruncate în aer; Un alt accident mortal al maşinilor autonome conduse de inteligenţa artificială… „Computerului malefic” îi place să ucidă oameni!? Oficialităţile şi cercetătorii îşi bat joc de noi!? O poză cu un cârnaţ ne este prezentată drept „o fotografie spectaculoasă a stelei Proxima Centauri, realizată de noul telescop NASA James Webb”; Istoric britanic: Putin vrea să fie temut precum Stalin şi Hitler; (Pentru a gkobaliza infometarea…) ONU şi Forumul Economic Mondial se află în spatele „războiului global împotriva fermierilor”, spun experţi; „Asistăm la faza finală, cea mai periculoasă, a coborârii lui Putin la statutul de tiran al unui stat necinstit”; DICTATURA JUSTITIEI; Cum si de ce cercetam comunismul? Premise, metode, implicatii; CĂRŢI / BOOKS- S E L E C Ţ II; Thierry Wolton, Reflecții despre communism; (Sa ne fereasca Dumnezeu de desteptarea pornohotilor si prostilor…) Emilia Șercan în dialog cu Gabriel Liiceanu – Cazul Ponta, modelul de acoperire a plagiatului; Heather Dune Macadam, Cele 999 de la Auschwitz-Povestea primelor femei trimise în lagărul morții; C.S. Lewis- CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX… C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței; C.S. Lewis, Sfaturile … Recenzie “Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este u8-681x1024.jpg Fosillliescu a   clocit  in incubatorul Ministerului Agricoloua de dinozauri,ca sa distruga pe maruntii intreprinzatori-fermieri,dupa ce si komunistii au nationalizat si martirizat pe marii  bogatani,niveland calea globalistilor… Revolta micilor fermieri: „În lume se face agricultură cu drona, noi refacem mastodonţii comunismului“;(Dupa  ce  RUSII i-au prins de nas pe toti cu gazul si etc, acum ne lasa in bezna,ca sa poata lucra cu spor “”intreprinzatorii”” care, dupa praznicul loviturii de stat, prin privati-hotie= PeSeDie… conduc tara si lumea) Alina Mungiu-Pippidi: De ce nu expun servicile secrete infiltrarea rusească în România? Balaurul ros cu 13 capete,””mort”” in 89 – a reanviat si cu ajutorul lui Iliescu,Nastase si tot neamul satanei komuniste… Cine sunt prietenii lui Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului, in Romania si in lume! Marea inselaciune fesenista: Tenebroasele secrete din biografia lui Petre Roman; Misterele din decembrie 1989.Serviciul secret al Ministerului de Interne, UM 0215 a debutat ca o oficina KGB; Mostenirea clandestina: Sovietizarea Romaniei, un proces inceput in 1944 si redefinit in 1989; (Continua vechea rusifizare…) Legăturile Rusiei cu fundaţia lui Adrian Năstase; Vremea trece peste dosarele cu autori cunoscuţi, dar intangibili; Enigma corpurilor energetice ale oamenilor; Descoperire senzationala a oamenilor de stiinta: „Plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre!” Din secretele bolilor: ele apar ca urmare a lipsei de armonie, de lumina si de intelepciune a oamenilor; (Continua)Rusificare a României în documente istorice; Bolșevicii din România s-au metamorfozat în daci, naționaliști, atei și alte specii; Elena Udrea a luat, în 2011, o şpagă de 3,8 milioane de dolari + 900.000 de euro, de la băieţii deştepţi din energia electrică ; Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV); DE NEUITAT-amintiri maimutaresti- Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti……. Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia- Andrei Plesu: „Ponta traieste in trivialitate, in confuzie morala si mentala” … Octavian Goga: „Romania, tara de secaturi, tara minora”;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 78.jpgSistemul de tip kafkian pus în aplicare de ruşi pentru dispariţia ucrainenilor… America se supune globalismului – un nou tratat ne va obliga să facem politicile OMS… Ce trebuie să știm despre „Versetele satanice” ale lui Salman Rushdie- Ce a stârnit furia musulmanilor radicali; Garry Kasparov: „Pe lângă Angela Merkel, cel mai important rol în formarea dictaturii lui Putin l-a jucat Barack Obama”; VESNICA –  NESTINGHERITA CAPUSEALA /pEsEdEALA… Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului!
CINE NU ARE INTEPTI-BATRANI SA SI-I CUMPERE pe bani grei… Soluția lui Lech Walesa pentru pacea mondială: spargerea Rusiei în 60 de țări și reducerea populaţiei acesteia la „mai puţin de 50 de milioane de locuitori”! PENTRU CA BANUL ESTE OCHIUL DRACULUI…Kiril, patriarhul KGB are o  avere de 4 miliarde de dolari, într-o țară unde preoții au salarii de 450 de dolari. Biserica Rusă face bișniță cu țigări, alcool, pietre prețioase, funcționează ca un clan mafiot și exportă intoleranță… Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali… Herta Muller: „PSD-istii sunt niste stalinisti”… Anna Politkovskaia, ziarista martir ucisa de clanul Putin, chiar de ziua lui… Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor…Manipulări cu terorişti. O replică la articolele din revista 22 despre asasinarea eroului-martir Gheorghe Trosca – de Cornel Mihalache; Oroarea deportărilor în Siberia. ”Milițienii sovietici mi-au omorât sora”. Mărturiile basarabencei Elizaveta Sava. 7 ani în Siberii de gheață; Ion Iliescu la TVR 23 dec. 1989 ora 16:45:….Iată ce spune Mihai Eminescu despre tendinţele de cucerire ale Rusiei acum 150 de ani în ”Tendinţe de cucerire”, pe 7 aprilie 1878 în prag de Proclamare a Independenței Rumîniei:

”Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrîurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind’o de mlădioşie şi dîndu’i instincte fanatice pentru idei de’o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mîndriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotismului.

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////

https://artsandculture.google.com/story/bgXxhgiAqgAA8A?hl=ro

 

Impacarea cu Dumnezeu; ALERG SPRE TINTA, PENTRU PREMIUL CHEMARII CERESTI ; Chemare la pocainta pentru pocaiti;  Botezul cu Duh Sfânt şi cu foc ; 3. Duhul Sfânt în Noul Testament si 6. Naşterea din nou,  de  H. L. Heijkoop; Ce este botezul cu foc? Dan Bercian – Botezul in apa, cu Duhul Sfant si cu foc; Ce înseamnă botezat în duhul sfânt? Nașterea din nou, botezul, puterea pentru o viață nouă (conduși de Duhul Sfânt); O schiță de studiu – epistola către „Galateni”; Pocairea de fire – botezul in Duhul Sfant , de Zac POONEN; Crucea și cărarea vieții si  Misiunea, scopul și… mesajul lui Isus Cristos, de T. Austin-Sparks; Ce este pocainta , conform cu Noul Testament; ÎNTOARCEREA MEA LA DOMNUL-Marturie crestina; Victoria asupra pacatului prin Hristos; Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea? 21 de Versete biblice despre împăcarea cu Dumnezeu; 30 Versete biblice despre binecuvântare; Împăcarea- SoundWords; Împăcaţi într-un trup- Efeseni 2.11-22… Calvin despre împăcarea cu Dumnezeu în 2 Corinteni 5… Ce este hula împotriva Duhului… Cum te raportezi la necaz și strâmtorare? Siguranță Binecuvântată; Trăim Vremurile de Sfârșit? Momentul Şocant Rusia-Iran, care tocmai a făcut ca Ezechiel 38 să fie de actualitate pe Social Media… Devotat lui Dumnezeu; A ajuns Jordan Peterson la credință? Cu diavolul nu negociezi. (PRIN MIJLOCIREA LUI HRISTOS-) Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin (pare a fi ) diavolul …    

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin (pare a fi ) diavolul

 

Clădirea Teatrului din Mariupol, unde se adăposteau 1000 de oameni. 600 dintre ei au murit în bombardamentul lui Putin.  

De fiecare dată când omul înlocuiește luciditatea cu speranța deșartă, acesta suferă consecințele propriei lipse de discernământ. Pe scurt, își sapă singur groapa în care călăii săi îl vor arunca. S-a mai întâmplat, nu o dată. Ultima oară, în chiar inima Europei. Inițial, Hitler le părea multora omul care e dispus să negocieze. Ulterior, întreaga lume a fost aruncată în război mondial. Atunci, Hitler. Acum, Putin.

Mai sunt optimiști ce cred că se poate negocia cu Putin. Dar negocierile se fac între oameni, iar Putin nu e om. E o creatură, între crocodil și boa constrictor. A ucis dintr-o lovitură 600 de oameni care se adăposteau în Teatrul din Mariupol. I-a luat câteva secunde. Cu o bombă de jumătate de tonă. La 16 martie 2022. Pe clădire scria mare, să vadă piloții avioanelor rusești: „COPII”. Nu a contat. Ba chiar a incitat, aș spune.

 

Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești. Iisus a retezat scurt și esențial propunerile otrăvitoare pe care Satana I le-a făcut pe munte și pe Templu. (Matei 4, 1:11) Orice ți-ar spune ori dărui, diavolul vrea să te ucidă. Pentru că îți urăște existența. Dacă mai există în viață un singur om, pentru diavol e cu unul prea mult. La fel pentru Putin.

 

Nicolae Steinhardt spunea că dacă diavolul te invită să semnezi o hârtie pe care el însuși a scris „Dumnezeu există!”, nu semna. E o capcană. Vrea să te ucidă, doar că tu încă nu ai aflat cum. La fel și cu Putin. E un KGB-ist care va muri KGB-ist. Un criminal ce desenează lumea cu sânge și distrugere. Ca diavolul.

 

Papa Francisc vrea să meargă la Putin. Pentru pace. Foarte bine. Dar va merge să implore pacea, nu s-o negocieze. Nu are cum, nu are cu cine. Oricine încearcă să împartă patul cu un șarpe boa constrictor va fi găsit dimineață mort, înfășurat în chiar ucigașul său.

 

Boris Johnson spunea că la negocieri l-a simțit pe Putin ca pe crocodilul care i-a apucat un picior și nu i-a mai dat drumul.

 

Cu diavolul nu se negociază. Nici cu reprezentanții lui pământ. Ei trebuie striviți. E singura cale. De fiecare dată, istoria o confirmă.

 

Paul Palencsar, jurnalist și teolog

 

Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin e diavolul

 

//////////////////////////////////////

 

A ajuns Jordan Peterson la credință?

 

Jordan Peterson a publicat săptămâna trecută un videoclip în care a încurajat bisericile creștine să invite tineri în congregațiile lor și să se aștepte la o creștere surprinzătoare.

Peterson a reafirmat mesajul său familiar, potrivit căruia tinerii sunt în prezent înstrăinați de cultura mainstream.

 

Apoi a explicat de ce bisericile se află într-o poziție perfectă pentru a recupera tinerii pierduți din lume. Aceasta nu este prima dată când Peterson a fost surprinzător prin intermediul unei apologetici aproape creștine, dar este totuși fascinant. Este Peterson un creștin? Și are el dreptate în ceea ce privește tinerii și biserica?

 

 

Aproape.

 

Peterson explică faptul că filozofiile ce conduc lumea se opun în special aspirațiilor și virtuții masculine. Noțiunile dezordonate de justiție socială învinovățesc ierarhia și puterea pentru principalele probleme ale societății. Ecologismul extrem identifică activitățile culturale umane drept dușmanul lumii. În ambele cazuri, bărbații sunt personajele negative. Acestora li se spune că modul potrivit de a rezolva problema este să înceteze să mai fie ceea ce sunt. Ei ar trebui să se transforme sau să dispară. În mod deloc surprinzător, se desprind de aceste lucruri.

 

Această parte a mesajului lui Peterson nu este nouă. Este ceea ce face din el un fel de erou popular. Este, de asemenea, ceea ce îl face să fie urât. Dar cea mai recentă turnură a poveștii este promovarea deschisă a creștinismului de către Peterson: „Biserica creștină este acolo pentru a le reaminti oamenilor, inclusiv tinerilor, și poate chiar în primul rând tinerilor, că au o femeie pe care să o găsească, o grădină în care să pășească, o familie de îngrijit, o arcă de construit, un pământ de cucerit, o scară spre cer de construit și catastrofa absolut teribilă a vieții de înfruntat cu tărie în adevăr, devotați iubirii și fără teamă.”

 

Peterson crede că tinerii pot găsi ceea ce caută în creștinism. El promovează vocația și controlul de sine, împlinirea ambițiilor și a dorințelor masculine. Oferă scop și ordine haosului. Stabilește obiective și oferă o recompensă.

 

El provoacă bisericile să „invite bărbații tineri înapoi”. El le spune să zică: „Tinerii sunt bineveniți aici”. Puneți un panou publicitar cu acest mesaj, sugerează el. Spuneți-le că pot intra și vor intra.

Peterson vrea ca bisericile să stabilească așteptări înalte pentru bărbați. „Cereți mai mult, nu mai puțin, de la cei pe care îi invitați”, spune el. „Cereți mai mult de la ei decât a cerut cineva vreodată. Amintiți-le cine sunt, în sensul cel mai profund, și ajutați-i să devină asta.”

 

Este evident cui nu-i va plăcea ceea ce Peterson are de spus. Pentru cei care susțin cu tărie justiția socială sau ecologismul, Peterson este doar un alt joker de dreapta (chiar dacă este un liberal clasic). Dar există un alt grup. Creștinii de zi cu zi care nu sunt permanent online se vor întreba ce se întâmplă. Este în regulă pentru creștini să-l asculte pe Peterson, care nu este un credincios? Și avem voie să ținem un discurs ca al lui pentru tineri?

 

Pentru a înțelege ce face Peterson, trebuie să-l înțelegem în termenii lui. El nu este un creștin – cel puțin nu încă. El este un filozof al legii naturale, un fel de realist în psihologie și un promotor al anumitor valori și idealuri religioase comune. Pentru Peterson, marele conflict este cel dintre haos și ordine. El crede că omul cucerește haosul în și prin unirea cu divinul, dar un divin care este deja imanent. Creștinismul este religia cea mai bine poziționată pentru a oferi acest lucru oamenilor din Occident și, chiar dacă el însuși nu este creștin (încă), Peterson vrea să vadă creștinismul reușind. El este, ca un ecou al lui Winston Churchill, nu atât un stâlp, cât un contrafort al bisericii.

 

Dintr-o perspectivă creștină, în special una augustiniană, putem spune că Peterson are dreptate în privința naturii. Creștinismul oferă într-adevăr calea de a aduce ordine în haos. Ne permite să armonizăm discordia dintre spiritul nostru și carnea noastră. El restaurează creația pierdută și ne arată calea spre fericire. Ne iluminează vocațiile și ne oferă răsplata. Ea umple golul din inimile noastre.

 

Dar creștinismul nu face niciodată acest lucru pur și simplu prin legea naturală. Nu ne întoarce pur și simplu în Eden și nu ne spune să ucidem balaurul. Nu ne spune, contrar lui Peterson, că trebuie să construim o scară spre cer. Mai degrabă, o face prin har. Dumnezeu, Realitatea transcendentă, a devenit acea scară în Hristos. Dumnezeu a ucis balaurul haosului prin înfigerea crucii lui Hristos în craniul acestuia. Noi nu-l salvăm pe tatăl nostru ucis. În schimb, Tatăl nostru iubitor ne întâlnește pe câmp, ne îmbrățișează în dragostea Sa și ne primește în casa cea mare.

 

Numai după har vom putea să ne căsătorim, să grădinătim, să construim și să cucerim! Odată ce Dumnezeu ne reordonează prin ispășirea lui Isus Hristos, atunci suntem liberi să devenim adevăratul nostru sine, să urmărim vocația și chiar să câștigăm gloria.

 

Aceasta este încă o veste bună pentru oameni. Tinerii sunt bineveniți aici. Și Peterson este și el. Dar el este binevenit nu pentru a construi scara spre cer, ci pentru a o vedea coborând din cer pe pământ. El este binevenit să îngenuncheze la picioarele lui Hristos. Este binevenit să vină și să se închine.

 

Continuă, Jordan Peterson. Continuă să cauți. Urmează adevărul. Și continuă să fii neliniștit. Fiți neliniștiți până când vă veți găsi odihna în Hristos.

 

Un text de Steven Wedgeworth pentru World

 

Sursă text si poză: EdictumDei

 

https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/a-ajuns-jordan-peterson-la-credinta/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Devotat lui Dumnezeu

 

 

Găsim ce este mai bun pentru viața noastră, de la Dumnezeu, căutând voia Lui, nu a noastră.

Psalmul 63:1-11

 

Un semn al unui credincios autentic este devotamentul față de Hristos. A fi devotat înseamnă să te agăți de Isus și să perseverezi cu El. Din dragoste și recunoștință, ne exprimăm dedicarea față de El prin trei lucruri: o pasiune de a asculta, un spirit de smerenie și inima de slujitor.

 

Ascultarea.

 

Deși David a trăit imperfect, dorința lui era să facă ceea ce poruncise Domnul. Vedem din cuvintele lui Isus că ascultarea ar trebui să fie și prioritatea noastră cea mai mare – El a spus: „Dacă Mă iubești, vei păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).

 

Smerenia.

În ciuda faptului că a fost uns ca rege când era un păstor umil, David nu a încercat niciodată să preia tronul cât timp Saul era încă la putere. În schimb, David a așteptat cu umilință mulți ani până când Domnul i-a dat-o. Chiar și ca rege, el a rămas umil, realizând că orice măreție pe care o avea se datora harului lui Dumnezeu (2 Samuel 7:18).

 

Slujire.

 Fie că David a fost un păstor smerit, un om care alerga pentru a-și salva viața sau un rege puternic, mulți psalmi pe care i-a scris mărturisesc că a slujit Domnului din toată inima lui.

 

Devotamentul nu este pasiv, ci activ. Practicați acele lucruri care vă subliniază și dovedesc devotamentul?

 

Charles Stanely

Devotat lui Dumnezeu

 

////////////////////////////////////////////

Trăim Vremurile de Sfârșit? Momentul Şocant Rusia-Iran, care tocmai a făcut ca Ezechiel 38 să fie de actualitate pe Social Media

 

Ezechiel 38, un capitol biblic cheie care conține ceea ce se crede a fi profețiile importante ale sfârșitului timpurilor, a fost scris pe Twitter marți – iar motivele sunt demne de remarcat.

Oamenii s-au grăbit să sublinieze evenimentele alarmante care se desfășoară în această săptămână, care i-au determinat pe unii să-și îndrepte atenția către scriptura profetică. Înainte de a intra în implicațiile biblice, să recapitulăm pe scurt evenimentele și întâmplările internaționale din centrul intrigii.

 

Rusia și Iranul devim mai apropiate

Președintele rus Vladimir Putin a făcut ceea ce Washington Post a numit o „călătorie internațională rară în Iran” în această săptămână, în timp ce războiul din Ucraina se tensionează și tensiunile cu Occidentul continuă să fiarbă.

 

 

Călătoria lui Putin este uimitoare și tulburătoare din mai multe motive. În primul rând, Rusia și Iranul sunt evitate de numeroase națiuni, în special Statele Unite. Aceste țări izolate împărtășesc această dinamică, precum și în căutarea puterii.

 

În plus, călătoria lui Putin pare să indice legături mai strânse între aliați, în timp ce se întâlnea cu liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, și cu președintele iranian Ebrahim Raisi, înainte de întalnirea cu președintele turc Erdogan, potrivit Recep CBN News.

 

De asemenea, este imposibil să ignorăm faptul că vizita lui Putin în Iran vine imediat după ce președintele Joe Biden a vizitat Israelul, o națiune pe care Iranul a amenințat-o în mod repetat. Biden și Israelul au abordat preocupările legate de Iran – o problemă globală de lungă durată, pentru care nu pare să existe o soluție reală.

 

Luați acest lucru împreună cu alte catastrofe globale și evenimente care se desfășoară și sunt multe de discutat. Lumea se află într-un moment precar, care i-a determinat pe mulți pastori și experți din vremurile din urmă să se gândească deschis dacă profețiile biblice despre sfârșitul zilelor încep să se desfășoare.

 

Greg Laurie, pastor al Harvest Christian Fellowship din Riverside, California, a amintit Faithwire la începutul acestui an, de cuvintele Domnului Isus din Matei 24 care avertizează despre războaie, „vești de războaie”, plăgi și alte astfel de elemente care se vor întâmpla până la sfârșitul zilelor.

 

„Isus  ne-a dat semnele  vremurilor din urma în Matei 24 – unul dintre ele a fost că vor fi războaie și vești de războaie”, a spus Laurie. „Cu siguranță se potrivește. „Nu 2, va fi foamete și ciumă, și dacă COVID nu este o ciumă modernă, nu știu ce este, și a afectat întreaga planetă [și] încă ne afectează până în ziua de azi.”

 

Laurie și alții sunt atenți atunci când discuta despre aceste probleme, deși haosul – și aceste evoluții recente cu Rusia și Iran – pun gaz pe foc, mai ales când vine vorba de Ezechiel 38.

 

Ce este Gog și Magog?

Întrebarea firească legat de aceste evenimente și proclamații este: „De ce a fost Ezechiel 38 în trend pe Twitter?” La cel mai simplu nivel, evenimentele de mai sus au atras atenția cititorilor Bibliei din motive fascinante.

 

Autorul cărții The End Times, Jeff Kinley, a vorbit la începutul acestui an cu Faithwire de la CBN despre Ezechiel 38, despre care el și alții cred că este în prezent o profeție neîmplinită.

 

Totul se reduce la profeția „Gog și Magog” discutată în acel capitol, despre care mulți cred că face referire la Rusia. Mulți cred că acest Gog (un individ) va fi un viitor lider din Rusia (considerata a fi Magog).

 

Potrivit lui Ezechiel, acest Gog din Magog va ataca Israelul și alte națiuni partenere, inclusiv Persia (Iranul modern), dar Dumnezeu va interveni și va învinge coaliția.

 

Următoarea întrebare naturală este: De ce mulți experți biblici cred că Magog este Rusia? Kinley a explicat câteva motive, inclusiv plasarea geografică și mențiuni direcționale în Scriptură.

 

Dintr-o perspectivă biblică, ori de câte ori aveți indicații date în Biblie, atunci începeți întotdeauna cu Israelul fiind un fel de … Centrul busolei”, a explicat Kinley. Și vorbește despre aceste națiuni care vin din cele mai îndepărtate părți ale nordului. Dacă faci doar o linie dreaptă la nord de Israel, vei ateriza în mijlocul Rusiei.

 

Autorul Joel Rosenberg este, de asemenea, printre cei care au explorat în mod vocal profețiile Vechiului Testament despre sfârșitul biblic al zilelor, inclusiv plasarea potențială a Rusiei în acest amestec. El a publicat un blog în urmă cu câțiva ani, în care a discutat despre evenimentele mondiale, deoarece acestea se referă la scrierile lui Ezechiel.

 

Profetul evreu Ezechiel a scris acum 2,500 de ani că, în „ultimele zile” ale istoriei, Rusia și Iranul vor forma o alianță militară pentru a ataca Israelul din nord”, a scris Rosenberg. Cercetătorii Bibliei se referă la acest conflict escatologic, descris în Ezechiel 38-39, ca fiind „Războiul lui Gog și Magog”.

 

El a continuat: „Viitorul lider malefic al Rusiei va forma o alianță cu Iranul, Turcia și alte țări ostile care vor veni să înconjoare și să atace Israelul în ultimele zile”.

 

Pentru context, Ezechiel 38:14-16 (NIV) citește:

 

De aceea, proroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Da, în ziua când poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta şi vei veni din fundul miazănopţii, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!

 

Vei înainta împotriva poporului Meu Israel ca un nor care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoascㆠneamurile când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!

 

Ce spun oamenii?

În lumina acestor texte biblice – texte care au fost deja supuse unui control sporit de la invazia din Ucraina – călătoria lui Putin în Iran a stârnit imediat o mulțime de speculații pe Twitter, iar Ezechiel 38 a început să devină o tendință ca rezultat.

 

Unii creștini văd întâlnirea dintre Iran, Rusia și Turcia ca pe un vestitor al împlinirii profetice. În schimb, alții pun la îndoială această idee și au acuzat că evenimentele actuale ar putea fi blocate în mod necorespunzător în profeția biblică.

 

Sursă text și poză: CBNNEWS

Trăim Vremurile de Sfârșit? Momentul Şocant Rusia-Iran, care tocmai a făcut ca Ezechiel 38 să fie de actualitate pe Social Media

///////////////////////////////////////////

Siguranță Binecuvântată

 

Nu trebuie să ne întrebăm unde ne vom petrece veșnicia. Credința în Isus garantează un viitor cu El.

1 Ioan 5:9-13

 

Oamenii se încadrează în una din cele patru categorii. Care dintre ele vi se aplică?

 

 

  1. Suntem mântuiți și știm asta.

 

  1. Credem că suntem mântuiți, dar nu suntem.

 

  1. Nu pretindem că suntem mântuiți.

 

  1. Nu suntem mântuiți, dar am dori să fim.

 

După cum arată pasajul de astăzi, Dumnezeu vrea să știm dincolo de orice îndoială că vom petrece veșnicia în prezența Lui (1 Ioan 5:13). Mântuirea este eliberarea Sa de toate efectele păcatului și este disponibilă oricui se încrede în Isus Hristos. Ai acest tip de certitudine? Dacă nu ești deja încrezător că raiul este destinația ta eternă, te îndemn să rezolvi problema acum.

 

Mai întâi, realizați că Tatăl nostru dorește mântuirea pentru toți oamenii (1 Timotei 2:3-4) și El a oferit calea prin Fiul Său (Ioan 3:16). Suntem mântuiți când credem în Isus Hristos și Îl mărturisim înaintea oamenilor (Romani 10:9-10).

 

Dumnezeu este credincios să-și țină promisiunile. Dacă te încrezi în Isus ca Mântuitor personal, Tatăl îți va ierta toate păcatele și te va primi în familia Sa (Ioan 1:12) – fără să țină cont de merit sau de valoare din partea ta. El dă gratuit viața veșnică tuturor celor care cred în Fiul Său. O vei primi?

 

Charles Stanely

Siguranță Binecuvântată

///////////////////////////////////////////

 

Cum te raportezi la necaz și strâmtorare?

 

Tendința firească a fiecăruia dintre noi este să ne refugiem sau să batem repede în poarta acelora pe care-i considerăm mai bine pozitionați social, financiar, politic sau spiritual decât noi înșine.

O facem instinctual cu toții, indiferent de rangul pe care îl purtăm, în speranța de a primi cât mai rapid rezolvarea problemei prin care trecem; strigând disperați și epuizați de viață după salvatorii noștri.

 

A cere ajutorul și sfatul celorlalți nu este rău; a-i ajuta pe cei mai mici sau mai slabi decât noi deasemenea, dar încrederea și adăpostul nostru de nădejde, și întotdeauna prima opțiune ar trebui să fie Dumnezeu!

 

 

Întreabă-l mai întâi pe El, cere-i dragostea si Dumnezeu te va iubi ca pe fiu

 

l sau fiica Sa. Vei înțelege atunci ce și cât îți este îndeajuns astfel încât să te delectezi în fericire întreaga-ți viață.

 

Pentru ca toate acestea însă să se întâmple, trebuie ca mai întâi să înțelegem și să credem faptul că Dumnezeu este o ființă reală, și nu doar o himeră religioasă. Acolo unde ești, tu alege să fi astăzi un emisar al înțelepciunii, și îndrăznind să crezi, pune-L la încercare pe Creatorul tău.

 

Vei vedea mai apoi cu ochii tăi diferența dintre Dumnezeu și oameni, căci este scris:

 

„Mai bine este să cauți un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om; mai bine să cauți un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari.” Psalmul 118:8-9

 

Fiți binecuvântați!

 

 https://www.voceacrestinilor.com/biserica/cum-te-raportezi-la-necaz-si-stramtorare-tendinte/

 

Pastor Florin Antonie

 

///////////////////////////////////////////

 

Ce este hula împotriva Duhului

 

de Andrei Croitoru 🌷

Ce este hula împotriva Duhului

 

Știu că unii dintre cei care vor citi acest articol sunt deja suprasaturați de principiul „să ne uităm la context” deoarece unii îl folosesc pentru a încheia orice discuție deschisă pe marginea unui text biblic și folosesc această regulă pentru a divaga de la subiect. Alții limitează aproape fiecare text din Scriptură, prin regula „contextului”, la alte perioade astfel că ajungi să vezi că Biblia, în cea mai mare parte, s-a aplicat doar unor oameni morți de două mii de ani. Există așadar abuzuri și aplicații greșite făcute acestui principiu hermeneutic.

 

Pe de altă parte, hula împotriva Duhului nu înseamnă că n-ai avea dreptul și obligația de a cerceta pretențiile unora de a fi călăuziți, împuterniciți și înzestrați de Duhul Sfânt cu daruri și misiuni speciale. Dimpotrivă, Biblia ne arată că este obligația noastră să cercetăm toate lucrurile, să cercetăm duhurile și să luăm doar cele care sunt bune și în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu.

 

Există însă anumite pasaje dificile în care contextul are un cuvânt extrem de important de spus. Ignorarea lui duce la interpretări absurde sau diferite de intenția autorului. Până la urmă ceea ce contează este să știm dacă interpretarea noastră este aceea pe care Duhul Sfânt a vrut să o transmită, dacă ceea ce noi am înțeles este conform cu intenția și scopul autorului biblic.

 

Pentru o interpretare corectă a textului în care se vorbește despre hula împotriva Duhul Sfânt este necesar să ținem cont de aceste elemente prezente în contextul apropiat și al cărții acestui pasaj:

 

Întâi, singurul loc din întreaga Scriptura în care acest concept se găsește este în Evanghelii, realitate din care învățăm că, cel mai probabil, acest păcat putea fi comis doar în perioada în care Domnul Isus Hristos se afla pe pământ. Această ipoteză este susținută și de următoarele observații.

 

Doi, singura audiență acuzată de acest păcat sunt fariseii, oameni despre care știm că în mod constat, conștient și voluntar au luptat în diverse moduri și pe diferite fronturi împotriva lui Mesia. Aceștia erau o categorie unică în acea vreme chiar și privind la păcatul lor.

 

Trei, singura Persoană care precizează păcat și acuză este Domnul Hristos, deoarece doar în prezența Persoanei și în contextul Lucrării Sale se putea comite blasfemia. Astăzi Fiul lui Dumnezeu nu mai este prezent în postura Sa de Hristos aflat înainte de moarte, înviere și înălțare făcându-și lucrarea unică la care a fost chemat. Așadar, pentru comiterea acestui păcat este nevoie de prezența fizică a Domnului Isus Hristos.

 

Patru, contextul acuzației Domnului este o minune de eliberare făcută în mod vizibil înaintea lor de către Domnul Isus. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu nu este făcută prin Persoana Domnului Hristos văzută, ca acum două mii de ani. El nu mai umblă făcând bine oamenilor în văzul tuturor.

 

Cinci, în comiterea acestui păcat trebuie să existe un precedent de lucrare supranaturală clară imposibilă de contestat. Nici măcar împotrivitorii – fariseii – nu puteau contesta faptul că a avut loc o minune și că ea era veritabilă, incontestabilă. Astăzi, în cele mai multe cazuri, vindecările sunt neclare, greu verificabile și de aceea însoțite de multe dubii. Motivul este clar: nu mai există Hristos care să facă acel tip de minuni.

 

Șase, singura similaritate care ar putea exista între acest păcat al hulei și un păcat asemănător comis astăzi este o confundare conștientă și voită a lucrării Duhului Sfânt cu lucrarea Satanei. Pentru comiterea acestui păcat este necesară o atribuire deliberată și malițioasă a acestei lucrări diavolului. Însă astăzi lipsesc toate celelalte elemente precizate mai sus.

 

Șapte, nu se poate găsi în Scriptură vreun păcat despre care să poată să se zică că nu poate fi iertat odată ce a fost comis. De aceea necredința nu poate fi similară cu hula împotriva Duhului Sfânt. Nicăieri nu găsim o asemenea idee: că dacă ai trăit în necredință nu mai poți fi iertat. De fapt, toți trăim în necredință până să ajungem să credem în Domnul Hristos, moment în care, până și acest păcat, ne este iertat.

 

 

Ce este hula împotriva Duhului

………………………………………………………………………………………..

https://baptistireformati.wordpress.com/category/doctrine/pneumatologie/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Calvin despre împăcarea cu Dumnezeu în 2 Corinteni 5

de Andrei Croitoru

 

2 Corinteni 5:20 „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! „

 

Cred că o traducere mai exactă a versetului este aceasta (GBV 2001):

 

  1. Suntem deci ambasadori pentru Hristos; ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

 

De ce este important acest pasaj?

 

În primul rând, Calvin a oferit o explicație precisă a acestui pasaj pentru că în catolicism se propovăduia ideea că păcatele de după botez sunt intermediate de biserică prin preoți.

 

În al doilea rând, centrul de greutate s-a mutat astăzi spre un alt aspect. Mulți evanghelici folosesc acest pasaj pentru a susține un anumit tip de evanghelizare foarte emoțional, axat pe smulgerea de decizii și cu susținere pe expresia vă rugăm fierbinte.

 

Așadar, ce spune pasajul de fapt? Care sunt interpretările?

 

Prima interpretare este cu direcție evanghelistică – soteriologică, cu aplicație față de necredincioși. Se afirmă că Hristos se roagă de cei necredincioși ca să se întoarcă la Dumnezeu. Dar El nu o poate face direct, ci prin noi.

 

A doua interpretare este cu direcție eclesială și afirmă că se referă la împăcarea perpetuă de care trebuie să se bucure credincioșii prin mărturisirea păcatelor în virtutea împăcării realizate de Hristos la cruce.

 

Dacă credem că acest pasaj este un citat al modului în care apostolii făceau evanghelizare avem câteva observații importante de făcut:

 

(1) Apostolul Pavel vorbește până la acest punct despre moartea și învierea lui Hristos împreună cu toți ai Săi, adică credincioșii.

 

(2) Apostolul nu lasă semne în pasaj că ar prezenta un citat al modului în care făcea evanghelizare. Dacă luăm toate instanțele evanghelistice din Faptele Apostolilor (unde ni se arată exact cum evanghelizau) nu găsim nici măcar un asemenea exemplu. Așadar, se vede o tensiune între adresarea lui Pavel de aici și adresările din Faptele Apostolilor.

 

(3) Versetul 19 îi prezintă pe necredincioși la persoana a 3-a plural (păcatele lor) însă în versetul acesta vorbește la persoana a 2-a plural (voi împăcați-vă). Schimbarea de pronume personale ne lasă de înțeles că Pavel se adresează corintenilor.

 

(4) În 10:2 Pavel folosește același termen și se adresează credincioșilor, nu necredincioșilor. În 8:4 singurul loc din epistolă unde se mai folosește expresia vă rugăm este tot în relația dintre credincioși.

 

Și dacă am ignora toate aceste observații și am continua să credem că este vorba despre o adresare față de necredincioși, vă recomand să observați:

 

(1) Se face o diferență între ce face Dumnezeu și ce face slujitorul. Dumnezeu îndeamnă prin noi însă slujitorii îi roagă (fierbinte). Nu Dumnezeu se roagă de om, ci slujitorii îi roagă.

 

(2) Pasajul vorbește despre dorința aprinsă a slujitorilor manifestată verbal în vederea mântuirii celor necredincioși, și nu prezintă adresările directe ale lui Dumnezeu față de cei necredincioși.

 

(3) Expresia vă rugăm fierbinte nu este o traducere tocmai precisă. Vă invit să citiți următoarele pasaje din aceeași epistolă unde se folosește termenul: 8:4, 10:2. Termenul înseamnă o cerere născută din înțelegerea acută a unei nevoi.

 

(4) În virtutea împăcării făcute de Dumnezeu prin Hristos (vv.18-19) necredincioșii sunt chemați să găsească în Hristos împăcarea cu Dumnezeu. Asta înseamnă că erau chemați în numele lui Hristos sau pentru Hristos (GBV 2001).

 

Interpretarea lui Calvin asupra pasajului este că Pavel se adresa credincioșilor:

 

Trebuie să se observe că Pavel se adresează aici credincioșilor. El declară, că le aduce în fiecare zi trimiterea lui. De aceea, Hristos nu a suferit ca să aducă expierea păcatelor o singură dată, și nici Evanghelia nu fost intenționată cu o perspectivă a iertării păcatelor comise înainte de botez, ci, așa cum zilnic păcătuim, în același fel printr-o iertare zilnică să fim primiți de Dumnezeu în favorul Lui.

 

Calvin despre împăcarea cu Dumnezeu în 2 Corinteni 5

 

////////////////////////////////////////////

Împăcaţi într-un trup- Efeseni 2.11-22

SoundWords

© SoundWotds, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

 

 

Efeseni 2.11-22: De aceea aduceţi-vă aminte că odinioară eraţi păgâni din naştere, numiţi necircumcişi de aceia care se numesc circumcişi, în carne, de mâna omului; că în timpul acela eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei,fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Hristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţirii şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe şi pace celor ce erau aproape, căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh. Aşadar voi nu mai sunteţi nici străini, nici locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul.

 

Citim aici că noi „am fost apropiaţi prin sângele lui Hristos”, apropiaţi de Dumnezeu şi apropiaţi unii de alţii. Noi, iudeii şi naţiunile (păgânii), am devenit o unitate, prin aceea că noi am devenit creştini. Legea, care a pricinuit vrăjmăşia între iudei şi naţiuni, a fost făcută fără efect pentru ei în moartea lui Hristos. Dumnezeu a creat ceva cu totul nou. Acum întrebarea nu mai este, dacă cineva este iudeu sau este dintre naţiuni, ci acum întrebarea este, dacă cineva este o creaţie nouă. Era o diferenţă mare, parţial cu vrăjmăşie mare între poporul pământesc al lui Dumnezeu, care avea Legea sa, şi naţiuni, care erau fără Dumnezeu şi fără făgăduinţe. Însă indiferent de faptul dacă credincioşii erau mai înainte dintre iudei sau dintre naţiuni – dacă ei sunt o creaţie nouă, între ei nu mai este nimic care să-i despartă. Ambele sisteme, atât al iudeilor cât şi al naţiunilor au fost înlăturate. În trupul lui Hristos nu mai este nici o vrăjmăşie între iudei şi naţiuni. Acum este pace, nu numai pace cu Dumnezeu, ci şi pace între ei.

 

În Efeseni 2 găsim un alt aspect al împăcării, pe care nu-l găsim aşa de clar în celelalte epistole: noi am fost împăcaţi într-un singur trup: „… a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce” (Efeseni 2.16). Aici se accentuează aspectul colectiv al împăcării. Împăcarea creează relaţii noi nu numai între om şi Dumnezeu, ci şi între oameni. În acest un singur trup sunt numai relaţii minunate, ordonate de Dumnezeu. În acest un singur trup devine de asemenea vizibil, că nu numai naţiunile au nevoie de împăcare, care în mod deosebit erau departe de Dumnezeu, deoarece ele erau şi străine de făgăduinţele lui Israel. Şi iudeii aveau de asemenea nevoie de împăcare, şi anume de o împăcare permanentă, de durată. Ziua împăcării (Levitic 16) trebuia repetată în fiecare an. Prin aceasta a devenit clar, că prin Lege nu s-a adus o împăcare de durată.

 

În Efeseni 2.22 se spune: „Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul”. Vedem aici cum împăcarea ne duce la cele mai înalte gânduri ale lui Dumnezeu, la piatra de încheiere a Cuvântului Său (Coloseni 1.25), la marea taină „Hristos şi Adunarea Sa”. Creştinii dintre iudei şi creştinii dintre păgâni sunt puşi împreună într-un singur trup, ca să fie o cu totul nouă „locuinţă a lui Dumnezeu în Duhul”. În acest trup totul este dependent de Hristos ca şi Cap aflat în cer. Toate mădularele sunt legate unele cu altele în modul cel mai apropiat şi Duhul acţionează pentru o comportare armonioasă a mădularelor între ele. Aici totul este ordonat conform gândurilor lui Dumnezeu: toate relaţiile cu El, toate relaţiile între ele.

 

Toate acestea sunt rezultate minunate ale împăcării, care desigur stă foarte strâns în legătură cu ceea ce a avut loc la cruce. Căci acolo omul a ajuns sub judecata lui Dumnezeu şi primul om a fost înlăturat dinaintea lui Dumnezeu. Acum atât iudeul cât şi păgânul au dispărut dinaintea lui Dumnezeu, acum este numai „omul nou” (Efeseni 2.15) în Hristos. Nu mai poate fi nici o vrăjmăşie. Până astăzi! Dacă noi avem relaţii unii cu alţii ca credincioşi, nu mai contează ce am fost şi ce ne-a despărţit odinioară. Noi toţi am murit cu Hristos. Acum este valabil numai ceea ce este valabil în creaţia nouă. De aceea relaţiile vechi în nici un caz nu ar mai trebui să se practice. Numai relaţiile noi în Hristos ar trebui să ne influenţeze şi să ne pună în mişcare. Şi aici vedem iarăşi că împăcarea ne aduce în apropierea lui Dumnezeu: „Căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh” (Efeseni 2.18).

 

Desigur creştinii din zilele noastre (altfel decât credincioşii din Efes) aproape că nu mai au a face cu diferenţele dintre iudei şi cei care nu sunt iudei. Dar sunt alte diferenţe: sărac şi bogat, cu pregătire profesională şi fără pregătire, recunoscut în societate şi dispreţuit, cu reflecţii carismatice şi retras, şi aşa mai departe. Dacă în comportarea şi acţiunile noastre nu ţinem seama că noi am devenit o creaţie nouă, în care aceste diferenţe nu au nici o importanţă, aceasta poate conduce la tensiuni mari, din care pot rezulta conflicte. Aceste conflicte fac necesară o împăcare reciprocă, care între creştinii credincioşi necondiţionat trebuie practicată!

 

Să recapitulăm: De ce a fost înlăturată vrăjmăşia dintre iudei şi naţiuni? Pe de o parte, deoarece elementul despărţitor, Legea, a fost înlăturată, şi pe de altă parte, pentru că a fost creat „un om nou”, „creat după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate şi sfinţenie a adevărului” (Efeseni 4.24). Viaţa acestui om nou nu permite nici o ceartă şi nici o vrăjmăşie între credincioşi. (S-ar putea compara cu imaginea unui om sănătos, care nu se mutilează singur. Aceasta o fac numai oamenii care stau sub influenţe rele.)

 

 

Tradus de la: In einem Leib Versöhnt (16)

 

Traducere: Ion Simionescu

  Continuare AICI – https://www.soundwords.de/ro/impacati-intr-un-trup-a11141.html

 

///////////////////////////////////////////

Împăcarea- SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat

 

 

Cuprins

Ispăşirea şi împăcarea

Două slujbe ale apostolului Pavel

Îndreptăţirea şi împăcarea

Împăcat în trupul Său de carne

De ce a devenit necesară împăcarea

În articolele anterioare ne-am ocupat cu partea negativă a împăcării, aceasta înseamnă, cu întrebarea: ce se întâmplă, dacă oamenii merg în veşnicie neîmpăcaţi? Am învăţat, că gândul referitor la o împăcare a tuturor oamenilor – oricât ar fi aceasta de dorit – nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Însă noi vrem să ne gândim nu numai la consecinţele care decurg, dacă împăcarea este extinsă prea mult (aşa cum face învăţătura împăcării tuturor oamenilor), ci vrem să studiem şi partea pozitivă a împăcării: Ce este împăcarea în natura ei? Este foarte regretabil, dacă nu cunoaştem dimensiunea împăcării şi cât de mult ne-a ieşit Dumnezeu în întâmpinare în vrăjmăşia noastră faţă de El şi înstrăinarea noastră de El.

 

Ispăşirea şi împăcarea

Ispăşirea (hilasmos) şi împăcarea (katallagē) nu sunt acelaşi lucru. Atât în germană cât şi în greacă este vorba de două cuvinte total diferite, care au şi un înţeles diferit. În cadrul ispăşirii este vorba de satisfacţia lui Dumnezeu cu privire la păcat (singular) precum şi de îndepărtarea păcatelor (plural) credincioşilor. S-ar putea probabil aduce la acest numitor comun: oamenii devin împăcaţi, aceasta înseamnă, ei sunt aduşi înapoi din înstrăinare şi vrăjmăşie; păcatele devin ispăşite, aceasta înseamnă înainte de toate, că ele au fost îndepărtate (1 Ioan 3.5; „El S-a arătat ca să înlăture păcatele noastre”). Pentru ca oamenii să poată fi împăcaţi cu Dumnezeu, trebuia să se aducă o jertfă de ispăşire. Jertfa de ispăşire serveşte pe de o parte să satisfacă pe Dumnezeu cu privire la păcatul în sine şi într-un anumit sens şi cu privire la toate păcatele (gândul acesta îl găsim şi la ispăşirea făcută pentru lumea întreagă; 1 Ioan 2.2); pe de altă parte jertfa de ispăşire este spre suplinire cu privire la oameni, prin faptul că Hristos a purtat suplinitor pedeapsa pentru păcatele credincioşilor – nu ale tuturor oamenilor.

 

În mod deosebit Pavel ne prezintă natura şi urmările ispăşirii.

 

Două slujbe ale apostolului Pavel

În 2 Corinteni capitolele 2-5 apostolul Pavel descrie două slujbe: slujba noului legământ şi slujba împăcării.

 

Aspectul principal al slujbei noului legământ se referă la atitudinea lui Dumnezeu faţă de om: cum Dumnezeu acordă favoare oamenilor. El dăruieşte omului iertarea păcatelor şi scrie gândurile Sale în inima acestuia. Prin aceasta omul este în stare să cunoască pe Dumnezeu.

 

Aspectul principal al slujbei împăcării se referă la atitudinea omului faţă de Dumnezeu: aşa cum El printr-o schimbare a acestei atitudini a produs ceva pentru sine însuşi:

 

Dumnezeu voia

 

„să prezinte înaintea Lui” oameni (Coloseni 1.22)

„să împace toate lucrurile cu Sine” (Coloseni 1.20) şi „să ne împace cu Sine Însuşi” (2 Corinteni 5.18), respectiv

ca noi „să fim împăcaţi cu Dumnezeu” (Romani 5.10)

ca noi să fim aduşi „aproape” de El (Efeseni 2.14)

ca noi să avem „acces la Tatăl” (Efeseni 2.18).

Că oamenii să poată fi aproape de El, aceasta şi-a dorit Dumnezeu deja de la poporul Israel în pustie. Lucrarea Sa, pe care El a făcut-o pentru Israel, El o rezumă în felul următor: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Exod 19.4). Deci lucrarea de salvare a avut ţelul acesta, să aducă poporul la Dumnezeu.

 

Gândul, că noi prin împăcare suntem aduşi aproape la Dumnezeu, îl găsim nu numai la Pavel, ci şi la Petru: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi [aceasta este ispăşirea], ca să ne aducă la Dumnezeu [aceasta este împăcarea]” (1 Petru 3.18). Împăcarea (aceasta înseamnă, că noi suntem aduşi la Dumnezeu) pare să fie punctul cel mai înalt la care lucrarea Domnului ne poate aduce.

 

Rezumând putem spune: slujba noului legământ ne arată ce este Dumnezeu pentru om; slujba împăcării ne arată ce este omul pentru Dumnezeu.

 

Îndreptăţirea şi împăcarea

Este remarcabil că în Coloseni 1.22 nu se spune: „El v-a împăcat …, ca să vă facă sfinţi şi curaţi şi fără vină”, sau „… să vă prezinte înaintea lumii ca sfinţi şi prin aceasta fără vină”, ci se spune „… ca să vă prezinte înaintea Lui sfinţi şi curaţi şi fără vină”. Dumnezeu doreşte să aibă oameni, care erau vrăjmaşii Lui şi înstrăinaţi de El, acum înaintea Lui sfinţi (= puşi deoparte pentru Dumnezeu). El doreşte să aibă înaintea Lui oameni, care erau denaturaţi prin păcate şi murdărie şi pete, acum „sfinţi şi curaţi”, şi aceia care au meritat numai pedeapsă şi judecată, să-i „prezinte înaintea Lui Însuşi fără vină”. Deoarece aici nu este vorba de satan, lume şi îngeri, nici tema nu este aici îndreptăţirea noastră. Nu, este vorba de Dumnezeu Însuşi şi de ceea ce El poate avea bucurie. – În cadrul îndreptăţirii avem a face cu vina omului şi cu poziţie lui între creaturile de seama lui; în cadrul împăcări dimpotrivă, avem a face cu starea stricată a omului şi poziţia lui înaintea lui Dumnezeu. Prin îndreptăţire credinciosul este adus într-o stare, ca şi cum el niciodată nu ar fi păcătuit. Împăcarea, dimpotrivă, reface relaţiile omului cu Dumnezeu. Simţămintele lui, gândurile lui, dorinţele lui sunt aduse într-o stare de care Dumnezeu are plăcere şi în care omul poate întâmpina pe Dumnezeu cu bucurie şi în dragoste.

 

Ce înseamnă împăcare?

 

Cuvântul grecesc pentru „împăcare” [katallage] vine iniţial din domeniul comerţului şi înseamnă: între doi parteneri de comerţ este achitată o sumă, aşa că ambii participanţi sunt mulţumiţi cu rezultatul. Aceasta înseamnă că împăcarea omului cu privire la Dumnezeu înseamnă  nu numai că atitudinea omului faţă de Dumnezeu se schimbă, aşa că omul nu mai gândeşte în sens negativ despre Dumnezeu. Împăcare înseamnă şi că lucrurile care erau între Dumnezeu şi om, sunt aduse în chip desăvârşit în ordine, aşa că nu mai este nimic în calea unei părtăşii plăcute cu Dumnezeu.

 

Coloseni 1.21 ne arată despre ce este vorba în cazul împăcării omului cu Dumnezeu: „Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândirea voastră prin fapte rele …” Înstrăinarea şi vrăjmăşia omului trebuiau înlăturate. Omul înstrăinat şi pe lângă aceasta cu gândire vrăjmaşă faţă de Dumnezeu trebuia adus din nou aproape (mult mai aproape decât a fost Adam în grădina Eden[1]) şi să devină un om de care Dumnezeu să Se poată bucura, deoarece el iubeşte pe Dumnezeu. Exprimat mai general: în cadrul împăcării este vorba că ceva este adus din nou în concordanţă cu Dumnezeu şi este alcătuit aşa fel că Dumnezeu Se poate bucura de acel ceva – dintr-un duşman devine un prieten.

 

Când doi oameni se împacă, uneori trebuie ca amândoi să cedeze, amândoi au ceva de condamnat, amândoi au ceva de mărturisit şi amândoi trebuie să biruie înstrăinarea, deoarece greşeala, vrăjmăşia şi înstrăinarea sunt deseori de ambele părţi, chiar dacă nu totdeauna în aceeaşi măsură. Gândul acesta nu avem voie să-l aplicăm la relaţia între Dumnezeu şi oameni. Dacă relaţia între Dumnezeu şi oameni este adusă în ordine, aceasta nu înseamnă că două „grupări” şi-au făcut reciproc concesii şi fiecare cedează la ceva. Dumnezeu nici nu era duşmanul omului şi El nici nu a creat o prăpastie de netrecut între El şi om. Omul s-a făcut duşman al lui Dumnezeu, el s-a întors şi s-a îndepărtat de Dumnezeu. De aceea nu Dumnezeu trebuie împăcat cu omul, aşa cum se spune uneori în mod greşit, ci omul trebuie împăcat cu Dumnezeu.

 

Iacov, în eforturile lui de a împăca pe Esau (vezi Geneza 21.1-33,11), este o imagine a omului, care (în zilele noastre) face eforturi să realizeze împăcarea cu Dumnezeu prin propria putere. Deoarece omul gândeşte că Dumnezeu trebuie împăcat, el încearcă să obţină această împăcare prin tot felul de eforturi, cadouri (jertfe financiare), slujbe rituale, umilire de sine (până la pedepsire de sine), şi aşa mai departe. Însă omul nu recunoaşte, că nu Dumnezeu trebuie împăcat, ci că el însuşi trebuie împăcat cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi trebuit împăcat, atunci vrăjmăşia ar fi trebuit să fie din partea lui Dumnezeu. Însă vrăjmăşia şi înstrăinarea nu erau de partea lui Dumnezeu, ci de partea omului: nu Dumnezeu S-a îndepărtat de om, ci omul s-a îndepărtat de Dumnezeu.

 

În ceea ce priveşte situaţia dintre om şi Dumnezeu, trebuie să constatăm că îndepărtarea între cei doi devine cu precădere tot mai mare. Căci s-a arătat, că vrăjmăşia omului faţă de Dumnezeu nu numai nu s-a schimbat, nu, ea a devenit cu atât mai rea cu cât Dumnezeu Şi-a întins mâna mai mult şi mai îndelungat spre om şi i-a dovedit dragoste.

 

Vedem aceasta în istoria poporului Israel. Mai întâi poporul îşi face o imagine despre Dumnezeul care l-a scos din Egipt. După ce Dumnezeu a pedepsit poporul, El S-a îndurat iarăşi de ei. În pasul următor poporul se îndreaptă spre idolii naţiunilor. Cu toate acestea Dumnezeu le dăruieşte judecători, care îi salvează. Însă ei se îndreaptă tot mai mult spre idoli. Mai târziu Dumnezeu le trimite proroci, ca să-i atenţioneze. Însă aceştia sunt prigoniţi şi unii din ei chiar omorâţi. Când în cele din urmă Dumnezeu trimite pe Fiul Său, Acesta este omorât de ei. Pilda viticultorilor din evanghelia după Marcu 12 face aluzie la aceasta: Dumnezeu trimite (simbolic) de mai multe ori pe robii Săi, ca să câştige pentru Sine pe poporul Său. Când totul a fost în zadar şi oamenii au rămas în vrăjmăşia lor, El a trimis pe Fiul Său preaiubit. Dar oamenii L-au întâmpinat şi pe El cu vrăjmăşie: „Şi au pus mâna pe El, L-au omorât şi L-au aruncat afară din vie” (Marcu 12.8).

 

Vrăjmăşia omului este justificată prin voia lui, şi această voie este şi rămâne neschimbat orientată împotriva lui Dumnezeu. Deoarece această vrăjmăşie era de neschimbat, acest om (vechi) a trebuit să fie înlăturat dinaintea lui Dumnezeu şi să ia naştere o nouă creaţie, pentru ca vrăjmăşia omului să fie înlăturată. Acest om (vechi) a fost înlăturat dinaintea lui Dumnezeu în moartea lui Hristos. Romani 6.6 exprimă gândul acesta în felul următor: „… omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, ca să nu mai fim robiţi păcatului.” De aceea ni se cere: „daţi morţii mădularele voastre care sunt pe pământ” (Coloseni 3.5). Deoarece am primit o natură nouă şi Dumnezeu ne vede acum „în Hristos”, Omul al doilea, vrăjmăşia a fost înlăturată şi în locul ei a păşit prietenia. Şi pentru că noi suntem acum „în Hristos” şi am primit viaţă nouă divină, o natură nouă, suntem pe deplin capabili să iubim pe Dumnezeu şi să ne simţim bine în prezenţa Sa.

 

S-ar putea ca noi să fi înţeles cu mintea semnificaţia împăcării, însă natura împăcării o vom înţelege numai atunci când vom înţelege cu adevărat cu inima, ce a făcut Dumnezeu: „… că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10). Ispăşire nu înseamnă, aşa cum am amintit mai înainte, acelaşi lucru cu împăcare – în textul de bază sunt două cuvinte diferite -, dar prin ispăşire Dumnezeu a pus baza pentru împăcare: ca El să ne aducă din depărtare în apropierea Lui şi din duşmani să facă copii. Păcatele sunt ispăşite (îndepărtate), dar oamenii sunt împăcaţi, aceasta înseamnă, îndepărtarea este înlocuită prin apropiere şi vrăjmăşia prin prietenie, respectiv prin înfiere şi filiaţie.

 

În cadrul împăcării este vorba de aceste două aspecte: pe de o parte îndepărtarea vrăjmăşiei noastre, dar şi înlăturarea depărtării de Dumnezeu, îndepărtare produsă de păcatele noastre.

 

Dar dacă numai vrăjmăşia ar fi fost îndepărtată, şi nu şi păcatele noastre, aceasta încă nu ar însemna că Dumnezeu ar trebui să Se bucure de noi. Noi am putea să stăm încă neutral faţă de Dumnezeu. Probabil se va putea cel mult obţine, că Dumnezeu nu mai trebuie să privească cu tristeţe spre noi – deoarece vrăjmăşia a fost îndepărtată. Însă acum noi nu numai că nu mai suntem duşmani, dar şi muntele de păcate, care ne despărţea de Dumnezeu, a fost înlăturat. De aceea noi putem fi în apropierea lui Dumnezeu. Şi pentru că am devenit unii care iubesc pe Dumnezeu, Dumnezeu poate acum să privească cu bucurie la noi.

 

După ce Dumnezeu a făcut totul, ca să arate că omul nu este reabilitabil, El a îndepărtat pe primul om în  moartea lui Hristos pe cruce. Pentru El are acum valoare numai Omul al doilea, care a venit prin Hristos în lume. De aceea omul poate fi plăcut înaintea lui Dumnezeu numai dacă el aparţine Omului al doilea, aceasta înseamnă, dacă el posedă prin naşterea din nou natura Acestuia.

 

Împăcat în trupul Său de carne

Starea de vrăjmăşie şi înstrăinare de Dumnezeu a trebuit nu numai să fie înlăturată, ci ea trebuia să fie şi judecată. „Împăcat în trupul Lui de carne, prin moarte” (Coloseni 1.22) arată şi spre faptul că nu este vorba de datoria noastră (aceasta a fost plătită cu sânge), ci de starea noastră. Nu numai păcatele noastre sunt o problemă în ochii lui Dumnezeu, ci şi natura noastră păcătoasă, stricată, carnea păcătoasă. De aceea Hristos nu numai Şi-a vărsat sângele pentru mulţi „spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28), ci şi El Şi-a dat la moarte „trupul Său de carne” sfânt, nepătat, şi anume nu ca să îmbunătăţească carnea noastră, ci ca s-o îndepărteze judiciar şi să ne dăruiască o natură nouă (natura Sa divină) (compară cu 1 Ioan 5.1).

 

De ce a devenit necesară împăcarea

Omul a fost neascultător de Dumnezeu în Paradis, prin aceea că a încălcat porunca lui Dumnezeu. Astfel prin căderea în păcat a venit păcatul (ca principiu rău) în lume. Însă nu numai aceasta: deoarece păcatul a pătruns în natura umană, omul a produs şi o înstrăinare între el şi Dumnezeu. Desigur părtăşia nu mai era posibilă în continuare. Omul s-a ascuns de Dumnezeu, aşa că Dumnezeu a trebuit să-l strige, respectiv să-l caute: „Unde eşti?” (Geneza 3.9). Prin păcatul său omul nu se mai simţea bine în apropierea lui Dumnezeu şi s-a îndepărtat de Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a creat a ajuns stricat şi a ajuns înstrăinat de Dumnezeu. De aceea trebuia adus iarăşi într-o stare care corespundea scopului pentru care a fost creat: să slujească la glorificarea lui Dumnezeu.

 

Deja în capitolul următor (Geneza 4.16) citim despre Cain că s-a îndepărtat de Dumnezeu chiar cu un pas mai mult decât părinţii lui: „Cain a ieşit din prezenţa Domnului”. La Cain s-a arătat vrăjmăşia faţă de Dumnezeu deja atunci când el s-a mâniat pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a primit jertfa lui Abel şi pe a lui nu a primit-o. Vrăjmăşia lui Cain s-a extins apoi asupra fratelui său şi în cele din urmă a mers aşa de departe, că a omorât pe fratele său. Răutatea omului a devenit apoi atât de mare, că L-a durut pe Dumnezeu în inima Sa „că El a făcut pe om” (Geneza 6.6). În cele din urmă Dumnezeu a trimis potopul şi a nimicit pe toţi oamenii, în afară de Noe şi familia lui.

 

După ce Dumnezeu a dat exercitarea autorităţii în mâinile lui Noe, vedem cum omul a eşuat deja în timpul vieţii lui Noe în exercitarea acesteia şi nu s-a putut stăpâni nici măcar pe sine însuşi. Istoria în continuare a omului este plină de dovezi, cum omul a folosit abuziv autoritatea. Astfel guvernarea şi autoritatea în mâna omului a fost folosită să mărească îndepărtarea de Dumnezeu. Mâinile omului ar trebui de fapt să slujească pentru a face voia lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie spre onoarea lui Dumnezeu (Isaia 43.7). Însă în loc de aceasta, vrăjmăşia omului împotriva lui Dumnezeu a devenit tot mai mare. Aceasta s-a arătat de exemplu în felul cum Israel a tratat pe mesagerii lui Dumnezeu, care trebuiau să ducă poporul înapoi la Dumnezeu. În cele din urmă vrăjmăşia omului împotriva lui Dumnezeu a atins punctul culminant atunci când Domnul Isus a venit pe pământ. El Însuşi a trebuit să spună: „M-au urât fără temei” (Ioan 15.25; compară cu Psalm 69.4). Ura lor a ajuns la culme în strigătul: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (Luca 23.21; Ioan 19.6). Dragostea lui Dumnezeu a făcut să iese mai clar în evidenţă vrăjmăşia omului.

 

Toate acestea arată, cât de mult era necesar ca vrăjmăşia şi înstrăinarea să fie înlăturate şi onoarea lui Dumnezeu să fie restabilită. Dacă starea de vrăjmăşie şi înstrăinare ar fi rămas aşa, atunci satan ar fi avut motive să se bucure şi să serbeze un triumf. Lui i-ar fi reuşit să smulgă lui Dumnezeu creaţia Sa.

 

Ce înţelepciune a lui Dumnezeu, să găsească o cale în concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa, prin care El să poată aşeza pe omul, care nicidecum nu voia să fie readus înapoi, într-o stare de împăcare! Deci împăcarea face ca lui Dumnezeu să nu-I mai pară rău şi să nu-L mai doară în inimă, atunci când El priveşte la credincioşi. Bucuria inimii Sale este astăzi mult mai mare decât durerea, pe care El a simţit-o cândva.

 

Tradus de la: Versöhnung (6)

 

Traducere: Ion Simionescu

 

Continuare aici-https://www.soundwords.de/ro/impacarea-a11131.html

 

 

////////////////////////////////////////////

30 Versete biblice despre binecuvântare

 

O binecuvântare este o declarație de bunăvoință și fericire care se spune despre o altă persoană, precum și condiția pentru îndeplinirea acelor cuvinte bune. Proiectul inițial al lui Dumnezeu al creației a fost ca creaturile sale, inclusiv umanitatea, să experimenteze prosperitate, pace și satisfacție, deși acel proiect a fost ruinat când păcatul a intrat în lume.

Declarațiile de binecuvântare sunt o dorință a lui Dumnezeu de a-i restabili favoarea asupra altora sau o declarație a propriei Sale bunătăți. Binecuvântarea supremă pe care ne-a dat-o Dumnezeu este viața nouă și iertarea care vine prin credința în Fiul Său, Isus Hristos. Binecuvântările materiale de care ne bucurăm de la o zi la alta sunt temporare, dar binecuvântările spirituale disponibile pentru noi în Hristos se întind pe timp și eternitate, precum și lucruri materiale și imateriale. Așa cum a spus psalmistul, „ Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-si pune nadejdea in Domnul Dumnezeul sau!” (Psalmul 146: 5).

 

Acest articol conține 30 de texte biblice care vorbesc despre Binecuvântarea lui Dumnezeu.

1 Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare. Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata. (Genesa 12;2-3)

 

2 Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”(Genesa 22:18)

 

 

3 Pazeste si asculta toate aceste lucruri pe care ti le poruncesc, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, pe vecie, facand ce este bine si ce este placut inaintea Domnului Dumnezeului tau. (Deuteronomul 12:28)

 

4 Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai spus, jurandu-Te pe Tine insuti: „Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerului, voi da urmasilor vostri toata tara aceasta, de care am vorbit, si ei o vor stapani in veac.” (Exodul 32:13)

 

5 Iacov s-a apropiat si l-a sarutat. Isaac a simtit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvantat si a zis: „Iata, mirosul fiului meu este ca mirosul unui camp pe care l-a binecuvantat Domnul. Sa-ti dea Dumnezeu roua din cer si grasimea pamantului, grau si vin din belsug! Sa-ti fie supuse noroade, si neamuri sa se inchine inaintea ta! Sa fii stapanul fratilor tai, si fiii mamei tale sa se inchine inaintea ta! Blestemat sa fie oricine te va blestema si binecuvantat sa fie oricine te va binecuvanta.” (Genesa 27:27-29)

 

Binecuvântări spirituale în Hristos

6 Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos. In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale, (Efeseni 1:3-5)

 

7 „Domnul sa te binecuvanteze si sa te pazeasca! Domnul sa faca sa lumineze fata Lui peste tine si sa Se indure de tine! (Numeri 6:24-25)

 

 

8 Sa-ti dea ce-ti doreste inima si sa-ti implineasca toate planurile tale! (Psalmii 20:4)

 

9 Incredinteaza-ti lucrarile in mana Domnului si iti vor izbuti planurile. (Proverbe 16:3)

 

10 Voi sa slujiti Domnului Dumnezeului vostru, si El va va binecuvanta painea si apele, si voi indeparta boala din mijlocul tau. (Exodul 23:25)

 

 

11 Nu intoarceti rau pentru rau, nici ocara pentru ocara; dimpotriva, binecuvantati, caci la aceasta ati fost chemati: sa mosteniti binecuvantarea. (1 Petru 3:9)

 

12 Stapanul sau i-a zis: „Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra in bucuria stapanului tau!” (Matei 25:21)

 

13 Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau. (Exodul 20:12)

 

 

14 Domnul da tarie poporului Sau, Domnul binecuvanta pe poporul Sau cu pace. (Psalmii 29:11)

 

15 Domnul a adus pe Iov iarasi in starea lui de la inceput, dupa ce s-a rugat Iov pentru prietenii sai. Si Domnul i-a dat inapoi indoit decat tot ce avusese. (Iov 42:10)

 

16 Binecuvantarea Domnului imbogateste si El nu lasa sa fie urmata de niciun necaz. (Proverbe 10:22)

 

17 Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale sa-ti mearga bine, si sanatatea ta sa sporeasca tot asa cum sporeste sufletul tau. (3 Ioan 1:2)

 

18 Caci Domnul are placere de poporul Sau si slaveste pe cei nenorociti, mantuindu-i. (Psalmii 149:4)

 

19 Binecuvantati pe cei ce va prigonesc: binecuvantati, si nu blestemati. (Romani 12:14)

 

 

20 Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautand sa faci tot ce este scris in ea; caci atunci vei izbandi in toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu intelepciune. (Iosua 1:8)

 

21 Daca vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau pazind si implinind toate poruncile Lui pe care ti le dau astazi, Domnul Dumnezeul tau iti va da intaietate asupra tuturor neamurilor de pe pamant. (Deuteronomul 28:1)

 

22 Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege. (Galateni 5:22-23)

 

23 Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu! (Matei 5:9)

 

24 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui, iar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; caci din prisosul inimii vorbeste gura. (Luca 6:45)

 

 

25 Ferice de cei ce pazesc poruncile Lui, care-L cauta din toata inima lor, (Psalmii 119:2)

 

26 Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul! Caci el este ca un pom sadit langa ape care-si intinde radacinile spre rau; nu se teme de caldura cand vine, si frunzisul lui ramane verde; in anul secetei nu se teme si nu inceteaza sa aduca rod. (Ieremia 17:7-8)

 

27 Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. (Ieremia 29:11)

 

28 Si Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa bogatia Sa, in slava, in Isus Hristos. (Filipeni 4:19)

 

29 Aduceti insa la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa Mea; puneti-Ma astfel la incercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea daca nu va voi deschide zagazurile cerurilor si daca nu voi turna peste voi belsug de binecuvantare. (Maleahi 3:10)

 

30 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! (Psalmii 1:1)

 

 

30 Versete biblice despre binecuvântare

 

 

////////////////////////////////////////////

 

21 de Versete biblice despre împăcarea cu Dumnezeu  

 

¿Ce spune Biblia despre împăcarea cu Dumnezeu?

 

Este ușor să ne lăsăm conduși de dorințele și pasiunile noastre. Odată ce ne lăsăm purtați de lucruri greșite, ne îndepărtăm de Dumnezeu și uităm că numai în El avem mântuire și iertare. Dar Biblia ne spune că nu este prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu și să ne întoarcem la viața pe care El a conceput-o pentru noi.

 

1) cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. (Psalmi 103:121)

 

2) Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare (Faptele apostolilor 3:19)

 

3) Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Faptele apostolilor 10:43)

 

4) Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

 

5) Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5:10)

 

6) Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (2 Corinteni 5:17-20)

 

7) şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. (Efeseni 2:15-16)

 

8) şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. (Coloseni 1:20)

 

9) Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. (1 Ioan 1:6-8)

 

10) Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. (Efeseni 4:32)

 

11) Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. (Coloseni 3:13)

 

12) Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:10)

 

13) El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1 Ioan 2:2)

 

14) Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău! (Psalmi 79:9)

 

15) Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, (Efeseni 2:1-6)

 

16) În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. (Efeseni 3:12)

 

17) Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. (Evrei 10:19-22)

 

17) Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:15-16)

 

18) Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. (Galateni 3:26)

 

19) Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” (Galateni 4:4-6)

 

20) Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. (1 Ioan 3:1-2)

 

21) În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. (1 Ioan 3:1-2)

21 de Versete biblice despre împăcarea cu Dumnezeu

 

////////////////////////////////////////////

 

Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea?

 

 

Împăcarea este o dovadă a dragostei și îndurării incredibile ale lui Dumnezeu. Citește ce implicări are aceasta.

  Milenko van der Staal

Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea?

 

 

 

 

 

Ce este împăcarea?

Împăcarea reprezintă îndeplinirea lucrurilor necesare pentru a aduce reconciliere sau reuniunea unor două părți care sunt în contradicție; implică efectuarea unor compensații sau despăgubiri pentru o transgresiune, o greșeală sau o vătămare. Pe scurt, înseamnă readucerea echilibrului provocat de un rău cauzat.

 

Încălcarea legii se compensează, de regulă prin a plăti o amendă sau a fi închis într-un penitenciar, pentru o perioadă. În unele țări, o infracțiune foarte serioasă poate fi ispășită prin moartea făptuitorului. În acest mod, se încearcă readucerea echilibrului cauzat de o crimă, de exemplu.

 

De ce avem noi nevoie de împăcare?

Păcatul semnifică încălcarea legii și voii lui Dumnezeu și, de aceea, este ireconciliabilă cu Dumnezeu și viața veșnică. (Romani 8:6-8; 1 Ioan 3:4-10).

 

Relația bună între Dumnezeu și oameni a fost adânc deteriorată când ei nu L-au ascultat. Pierderea a fost aproape imposibil de reglementat și a afectat toate generațiile – inclusiv pe tine și pe mine. Păcatul intrase între Dumnezeu și oameni, iar, de aceea, ei nu au mai putut avea părtășie intimă cu El, așa cum era la început, deși Dumnezeu dorea extrem de mult acest lucru.

 

Când noi trăim în păcat, suntem de acord cu el și îl lăsăm să ne stăpânească. Devine o parte din viața noastră. Dacă, în mod deliberat, lăsăm păcatul în viețile noastre, suntem condamnați să murim și să fim distruși împreună cu păcatul. (Romani 8:13). „Căci răsplata păcatului este moartea …” Romani 6:23. Aici nu se referă doar la moartea fizică, ci la moartea spirituală și la separarea eternă de Dumnezeu în duhul nostru.

 

„Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar … Toţi s-au abătut … Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar … Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” Romani 3:10-18. Cu alte cuvinte, toți suntem păcătoși vinovați; relația noastră cu Dumnezeu este ruptă și toți merităm moartea. Așa de serioase sunt lucrurile. Iar, dacă citim atenți, observăm că nu se referă doar la păcatele grosolane și evidente, ci toate păcatele, toate devierile de la voia lui Dumnezeu.

 

Cum primesc împăcare?

Există un singur lucru care poate potoli furia lui Dumnezeu împotriva păcatului: moartea asupra păcatului. Dar dacă Dumnezeu ar fi omorât pe fiecare păcătos de pe pământ, ca ispășire pentru păcatele comise de ei, acest lucru ar însemna sfârșitul umanității. Dar El este un Dumnezeu îndelung răbdător și îndurător care-Și iubește creația și pe toți oamenii. Nu vrea ca ei să moară ci vrea să restaureze relația Lui cu ei și să ajungă la părtășie.

 

Împăcarea după legea Vechiului Testament

În Vechiul Legământ, oamenii puteau aduce un animal la templu, pentru a fi sacrificat. Acest animal trebuia să fie perfect, fără defect și el trebuia să moară în locul celui care îl aducea ca jertfă – ca păcatele proprietarului să-i fie iertate. „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre.” Leviticul 17:11.

 

Citește în Leviticul 16 și Evrei 9:18-22 despre Ziua Împăcării și ce însemna ea în Vechiul Testament.

 

Însă, sângele animalelor era un semn care nu putea împiedica pe oameni să păcătuiască. Această ceremonie trebuia făcută din nou și din nou. (Evrei 10:1-3). Devenise foarte clar că trebuia să se schimbe ceva.

 

Împăcarea și jertfa de ispășire a lui Isus în Noul Legământ

Schimbarea a venit prin Isus, care era Fiul lui Dumnezeu, și care S-a coborât din înălțime și a ales să primească o natură umană, la fel ca noi toți. Cu alte cuvinte, El a fost ispitit în toate lucrurile, ca noi. Dar Isus a fost născut și din Duhul Sfânt, iar acest duh L-a însoțit întreaga lui viață, având cu sine puterea și voința necesară de a birui fiecare ispită. Rezultatul a fost că El nu a păcătuit niciodată. (Matei 1:18-22; Luca 1:30-35; Filipeni 2:5-8; Evrei 4:15; Isaia 61:1-3)

 

Totuși acest Isus, care a fost singurul om din istorie total curat și fără păcat, a fost crucificat ca un criminal. Astfel, El Și-a luat asupra Sa pedeapsa păcatelor întregii lumi – Mielul fără defect al lui Dumnezeu – jertfa absolută! Isus a devenit jertfa de ispășire pentru păcatele noastre. Astfel, Dumnezeu Și-a întors mânia împotriva păcatului, de la cei care aleg să creadă în El. El le-a dat darul vieții veșnice, în schimb! (Isaia 53:4-11; Ioan 3:14-17: 1 Ioan 2:2)

 

Un dar al harului

Noi nu putem face nimic prin puterea noastră care să ne facă să merităm iertarea și mântuirea. (Galateni 2:16; Efeseni 2:8-9 etc.) Împăcarea prin iertare este un dar gratis, provenit în totalitate din harul, dragostea și îndurarea lui Dumnezeu – pe care trebuie să-l primim prin credință. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 6:23.

 

Citește tot capitolul din Romani 5 despre darul harului primit prin Isus.

 

Nu putem niciodată percepe semnificația darului primit prin harul împăcării. Pentru a începe să înțelegem, trebuie să recunoaștem adevărul despre noi într-un grad extrem de profund. Adevărul este că noi suntem toți păcătoși și toți am încălcat legea – toți suntem egoiști și avem o natură egoistă. Trebuie să înțelegem părerea lui Dumnezeu asupra păcatului. Păcatul nu are niciun viitor în eternitate, iar noi nu am avea nicio șansă fără mila și dragostea lui Isus Hristos, care Și-a dat viața, ca plată pentru păcatele noastre. Însă, prin acest dar primit din har, ni s-a dat o nouă șansă la viață, o nouă posibilitate – viață veșnică! Nu vom putea niciodată să-I mulțumim lui Isus pentru acest lucru!

 

Ce se întâmplă după ce primim această împăcare?

Jertfele Vechiului Testament acopereau doar anumite clase de păcate, înfăptuite de la „ultima dată.” Însă ele nu înlăturau rădăcina și motivul existenței păcatului – poftele și dorințele din natura umană. Oamenii erau slabi și păcătuiau din nou și din nou, formând un ciclu neoprit de păcat-iertare.

 

În Noul Testament, jertfa lui Isus a acoperit tot păcatul întregii lumi! Însă, important pentru cei care cred în El și vor să fie ucenicii Lui este cum acest lucru a devenit posibil prin viața și moartea Lui. Autoritatea lui Isus asupra păcatului și morții provine din credincioșia Lui de a asculta de voia lui Dumnezeu și întotdeauna de a respinge voia Sa proprie (poftele și dorințele din natura Sa omenească) în momentul ispitei. El Și-a luat crucea în fiecare zi „omorând” rădăcina păcatului din viața Lui. În Isus, Dumnezeu a putut face ceea ce nu era posibil prin jertfele Vechiului Testament: putea condamna păcatul în fire. (Romani 8:3; Evrei 2:14)

 

De ce este acest lucru atât de semnificativ pentru noi? Însuși Isus ne-a spus că noi Îl putem urma. (Luca 14:26:27). Cu alte cuvinte, dacă facem aceste lucruri, putem fi ucenicii Lui și putem trăi aceeași viață. Împăcarea ne-a dat oportunitatea de a începe viața cu o pagină nouă, curată, iar exemplul lui Isus și Duhul Sfânt, care ni L-a trimis ne dă posibilitatea să biruim, așa cum El a biruit – moștenind astfel toate lucrurile cu El! (Apocalipsa 21:7)

 

 

 

https://crestinismactiv.ro/ce-este-impacarea-si-de-ce-avem-nevoie-de-ea

 

////////////////////////////////////////////

 

Victoria asupra pacatului prin Hristos

 

 

Col. 1:15-16 – El este chipul Dumnezeului celui nevazut, Cel intai nascut din toata zidirea. Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El.

 

Evr.1:3 –  El, care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui si care tine toate lucrurile cu cuvantul puterii Lui, a facut curatarea pacatelor si a sezut la dreapta Maririi in locurile preainalte,

 

1Pet.1:20 – El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi.

 

Apoc.5:12 – Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!

 

Cercetati mai adanc identitatea acestei persoane din exterior; este oare cu adevarat posibil sa obtinem victoria asupra pacatului cat traim pe acest pamant? Exista o singura persoana care poate indeplini cu succes aceasta misiune. Aceasta persoana nu este nimeni alta decat Fiul lui Dumnezeu. De ce Fiul lui Dumnezeu era singura persoana capabila sa indeplineasca aceasta misiune? Pentru ca Fiul este Creatorul tuturor lucrurilor, ,,El este chipul Dumnezeului Celui nevazut..pentru ca prin El au fost create toate lucrurile.” Iar Fiul are toate calitatile si puterile lui Dumnezeu, pentru ca El este ,,reprezentarea exacta a Fiintei Lui.”

 

Hristos are viata in Sine, ceea ce este mai mult decat viata tuturor oamenilor care se vor naste vreodata si care vor avea nevoie de moartea Sa izbavitoare, demonstrand in acelasi timp mila si iubirea Sa. In Fiul, ,,Bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta.” Si, fiind egal cu Dumnezeu, Fiul este cu adevarat singura persoana care ii poate dezvalui omului insusirile minunate ale lui Dumnezeu si il poate impaca pe om cu Dumnezeu. Coloseni 1:15,16; Evrei 1:3; Psalmii 85:10.

 

Totusi, pentru ca acestea sa se intample si pentru ca dreptatea lui Dumnezeu sa se implineasca, Fiul a trebuit sa ia asupra Sa firea umana cazuta, care este inclinata spre rau. ,,Caci negresit, nu in ajutorul ingerilor vine El, ci in ajutorul semintei lui Avraam.” Numai printr-o astfel de masura ar fi corect pentru Fiu sa ne fie exemplu desavarsit. ,,si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui. El n-a facut pacat.” Evrei 2:16; 1 Petru 2:21,22.

 

 

 

Dintr-o parte, prin divinitatea Sa, il atinge pe Dumnezeu si din partea cealalta, prin umanitatea Sa, atinge omul. Astfel nimeni altcineva decat Fiul n-ar fi putut da acest dar pretios al impacarii. ,,Astfel, dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El [Fiul] a fost deopotriva partas la ele” ,,…Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui.”

 

Hristos a luat asupra Sa firea noastra umana cu toate slabiciunile ei, si totusi El a dus o viata fara pacat. Tocmai aceasta viata de biruinta asupra pacatului este cea pe care Hristos vrea sa ne dea puterea sa o traim. Evrei 2:14; 2 Corinteni 5:19; Romani 5:10. Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Lui este mai presus decat unde poate ajunge cea mai inalta gandire umana. ,,Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit.” ,,…dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra.”  ,,Ca sa fiti fara prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume,”  ,,Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Matei 5:48; 1Petru 1:15; Filipeni 2:15; Evrei 12:14.

 

Nimeni nu trebuie sa esueze in dobandirea desavarsirii caracterului crestin. Prin sacrificiul lui Hristos, s-au creat rezerve ca fiecare credincios sa primeasca cu prisosinta tot ceea ce are nevoie pentru a a atinge acest tel mult ravnit. Dumnezeu ne cere sa atingem acest nivel de desavarsire si ne aseaza inainte exemplul caracterului lui Hristos. In umanitatea Sa, desavarsita printr-o viata de impotrivire constanta la rau, Hristos a aratat ca, prin colaborare cu Divinitatea, oamenii pot atinge desavarsirea de caracter chiar in aceasta viata. Aceasta este asigurarea data noua de Dumnezeu ca si noi putem obtine biruinta. Noi ii multumim lui Dumnezeu care ,,ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos” 1 Corinteni 15:57.

 

Cum a putut Hristos sa traiasca o viata fara de pacat in aceasta lume pacatoasa? Nici o alta viata nu a fost atat de incarcata de suferinte si responsabilitati ca cea a lui Hristos; si totusi cat de des s-a aflat El in rugaciune! Cat de constanta era comuniunea Sa cu Dumnezeu! Iarasi si iarasi, istoria vietii Sale pamantesti este plina de marturii ca acestea: ,,Pe cand era inca intuneric de tot, Isus S-a sculat, a iesit si S-a dus intr-un loc pustiu. Si Se ruga acolo.”  ,,Iar El Se ducea in locuri pustii, si Se ruga.”   ,,In zilele acelea, Isus S-a dus pe munte sa Se roage si a petrecut toata noaptea in rugaciune catre Dumnezeu” Marcu 1:35; Luca 5:16; 6:12.

 

Comuniunea neintrerupta cu Tatal Sau era absolut necesara pentru Hristos. Deci, aceasta comuniune trebuie sa fie si cu noi astazi. Ca unul care se afla printre noi si impartasea nevoile si slabiciunile noastre, Isus era total dependent de Dumnezeu, si in locul tainic al rugaciunii El cauta putere divina, pentru ca sa poata merge mai departe, intarit pentru indatoriri si incercari. Intr-o lume a pacatului, Hristos a indurat incercarile si chinul sufletesc. In comuniune cu Dumnezeu, El s-a putut despovara de mahnirea si suferintele care Il macinau. Aici El gasea mangaiere si bucurie. Ca om, El s-a rugat fierbinte la tronul lui Dumnezeu pana cand umanitatea Sa a fost incarcata cu un curent ceresc care a unit umanitatea Sa cu divinitatea.

 

Prin comuniune continua, El a primit puterea de a trai o viata fara de pacat. Experienta Sa poate fi si a noastra. In fata tuturor se afla posibilitatea minunata de a fi aidoma lui Hristos, supus tuturor principiilor Legii lui Dumnezeu. Dar nu vom putea face aceste lucruri singuri. Aceasta sfintenie poate fi atinsa numai daca ne instruim continuu pentru a ne supune influentelor spre infranare ale Duhului Sfant. Puterea de a infaptui, data de Hristos, ne va ajuta sa perseveram in a invinge orice greseala.

 

Trebuie sa ne rugam permanent lui Hristos, asa cum s-a aflat El in permanenta comuniune cu Dumnezeu, pentru ca El sa ne ajute sa ne invingem propriile slabiciuni. Acest proces de purificare de propriile noastre slabiciuni este un proces continuu. Zi de zi trebuie sa conlucram cu Dumnezeu si sa depunem eforturi perseverente pentru a ne cultiva deprinderile corecte. Hristos ne va da cu bucurie puterea si binecuvantarea de care avem nevoie in lupta noastra impotriva raului care ne inconjoara.

 

Victoria asupra pacatului prin Hristos

 

///////////////////////////////////////////

ÎNTOARCEREA MEA LA DOMNUL-Marturie crestina

 

Mă cheamă Delia și locuiesc în Turcia. Am avut momente când am respins creștinismul, am considerat Islamul o cale, dar în ultimii ani nu mi se părea deloc greșit ca elemente din acestea două să coexiste în viața mea, pe lângă credința în reîncarnare și tot felul de superstiții. Nu prea credeam în nici o carte numită sfântă, nu în totalitate sau în sensul că ar fi de inspirație divină, mi se părea că există o sămânță de adevăr în toate, însă doar existența lui Dumnezeu era sigură pentru mine. Știam că El este, că veghează. Cât despre mine, gândeam că sunt una dintre cele mai bune persoane din lume și El mă aprobă. Îl iubeam pe Dumnezeu, cel puțin așa credeam. Aveam sentimente negative față de oameni în general, îi găseam rău intenționați, bârfitori, invidioși, necinstiți, mincinoși, nerecunoscători, ipocriți dar asta nu mă făcea o persoană mai puțin bună, gândeam eu, căci nu făceam nimănui rău, ba chiar încercam să fac binele. Puteam oferi lucruri materiale, timp, dar singurul lucru pe care nu-l ofeream oamenilor era inima mea. Nu-mi dădeam seama că sentimentele mele negative îndreptate împotriva oamenilor răneau iubirea lui Dumnezeu.

 

Continuarea:

 

http://www.orizontcrestin.org/index.php?option=com_content&view=article&id=307:intoarcerea-mea-la-domnul&catid=39:marturii&Itemid=65

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Ce este pocainta , conform cu Noul Testament

 

Autor: sorin j.  

In N. T. cuvantul care exprima ideea de pocainta este METANOEA si are a face cu o reala transformare(innoire) a mintii si o reala schimbare de comportament cu innoirea mintii cuiva.

 

 

 

Atat cuvantul SHUB cat si cuvantul METANOEA exprima regretul implicand sentimentul de remuscare, mahnire, suparare, pentru o forma precedenta de comportament inclusiv dorinta de a repara s-au a sterge daca ar fi posibil acel comportament.

 

 

 

Pocainta este un ansamblu de elemente care cuprinde:

 

Regret – parere de rau, prin constientizarea facuta de Duhul Sfant.

 

 

 

Convertirea – este intoarcerea la DomnuL restaurand partasia cu EL, fiind infiati prin Domnul Isus Hristos.

 

 

 

Nasterea din nou  -este transformarea (innoirea minti facuta de Duhul Sfant) prin Cuvantul Lui Dumnezeu. Schimbare de comportament conform cu innoirea mintii prin fapte vrednice de pocainta care insotesc mantuirea.

 

 

 

„Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ” (Evrei 6:9)

 

 

 

Pocainta este o conditie absolut necesara pentru mantuire. Fapte 2:38-40

 

 

 

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” (. Fapte 2:38-40)

 

 

 

 „Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare ” (Fapte 3:19)

 

 

 

Pocainta este prezentata in Scriptura ca avand doua laturi: O latura divina si o latura umana.

 

 

 

 Latura divina.

 

 

 

Pocainta este privita ca dar al lui Dumnezeu [… ]  Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. (Fapte 5:31)

 

Care prin bunatatea Lui indeamna:

 

[… ]Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)

 

 

 

 Domnul [… ]doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2Petru 3:9)  si chiar porunceste: Dumnezeu [… ]porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30)

 

 

 

Dumnezeu face apel neancetat, tuturor oamenilor sa se pocaiasca. Domnul Isus insusi a chemat oamenii la pocainta 

 

 

 

  ´´N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Luca 5:32  )

 

 

 

Pocainta este prima din cele patru lucrari de baza ale Duhului Sfant in viata unui om.

 

 

 

-convinge pe pacatosi de pacatul lor determinand pocainta.

 

 

 

-produce nasterea din nou schimband caracterul si mentalitatea celor care s-au cait de pacate.

 

 

 

-boteaza pe cei ce s-au nascut din nou adancind experienta lor spirituala.

 

 

 

-sfinteste pe deplin pe cei care s-au predau.

 

 

 

  In ce priveste latura umana:

 

 

 

  1. a) Pocainta se produce cu ajutorul Cuvantului Lui Dumnezeu prin Duhul Sfant.

 

 

 

„Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.”( Fapte11:20,21)

 

 

 

 

 

Insa este descrisa si ca o responsabilitate a omului, implicand vointa acestuia    „[… ]Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

 

 

 

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie  pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu ” (Romani 2:4-5  )

 

 

 

 „I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască[… ] ” (Apocalipsa 2:21)

 

 

 

b)Pocainta trebuie propovaduita (predicata).

 

 

 

Ioan Botezatorul a propovaduit pocainta. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3:2)

 

 

 

De asemenea Domnul Isus a propovaduito, El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1:15), avertizand oamenii ca daca nu se vor pocai, vor pieri. , , Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri… ” (Luca 13:3)

 

 

 

 

 

Dupa inviere Domnul Isus a poruncit apostolilor sa duca lumii intregi mesajul pocaintei, , Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor”  (Luca 24:47)

 

 

 

Acestia la randul lor s-au supus poruncii Domnului propovaduind pocainta in mesajul lor: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:38,39)

 

 

 

Fapte 3:19, , Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare”( Fapte 3:19). Aceasta devenind un mod de viata.

 

 

 

 Concluzie.

 

 

 

Pocainta este intoarcerea la Domnul, facand fapte vrednice de pocainta, recunoscand ca esti un pacatos. Slujindul pe Dumnezeu prin roade vrednice de pocainta, schimbandu-ti comportamentul, crezand in Evanghelie  si intelegand ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta.

 

 

 

Alergand sa traiesti dupa principiile lui Dumnezeu.

 

 

 

Pocainta implica o cufundare in regrete, remuscari, mahniri pentru un comportament rau insotit de dorinta de transformare a mintii si schimbarea comportamentului.

 

https://www.resursecrestine.ro/eseuri/192848/ce-este-pocainta-conform-cu-noul-testament

 

//////////////////////////////////////////

 

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

 

Capitolul 6 – În scrisoarea către Romani

 

O, Doamne inimile noastre se îndreaptă către Tine în aceste clipe. Tu ai fost plin de îndurare față de noi în aceste zile. Vedem că datorită ajutorului Tău am ajuns pînă în clipa de față. Nădăjduim în ajutorul Tău și pe mai departe. Mărturisim din nou că depindem de Tine, Te rugăm să iei aminte la acest lucru, căci dacă Tu nu ne ajuți suntem neputincioși. Dacă Îți face plăcere, binecuvintează-ne într-un mod deosebit în această dup-amiază. Încununează această strîngere cu ceva foarte deslușit. Vrem să auzim glasul Domnului din nou. Dincolo de vorbire și traducere, fie ca toți să avem urechi de auzit glasul Domnului. În marea Ta îndurare și credincioșie răspunde-ne, cerem toate acestea pentru slava Fiului Tău, Domnul nostru Isus Cristos. Amin.

 

În această serie de mesaje scopul nostru este de a sublinia din nou adevărata natură a creștinismului prin cele trei aspecte – misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos. În cele patru Evanghelii am pus temelia creștinismului, iar în Faptele Apostolilor am văzut care era atitudinea, poziția apostolilor și credincioșilor împrăștiați pretutindeni. Duhul Sfânt a demonstrat acea poziție prin semne și minuni – ceea ce Noul Testament numește ”puteri” adică, diferite aspecte ale puterii Duhului Sfânt. Și mai trebuie să observăm faptul că acela era scopul lucrării Duhului Sfânt la acea vreme – să arate că mesajul era adevărat, să dovedească adevărul temeliei creștinismului. Convingerea mea personală este că semnele și minunile sunt legate de starea de început, de temelie. Ele nu se întâlnesc în perioada dezvoltării vieții spirituale, ci doar în stadiile elementare ale creștinismului.

 

Apoi, în Faptele Apostolilor poziția, atitudinea prezentată era acceptată într-o anumită măsură. Ce se propovăduia era acceptat potrivit măsurii de înțelegere a fiecăruia. Unii au primit mesajul cu toată convingerea, cu toată sinceritatea, printre ei numărându-se tesalonicenii, efesenii și filipenii. Aceștia și cei asemeni lor s-au predat în întregime Domnului, dar răspunsul unora a fost un compromis între iudaism și creștinism. Convingerea lor era că creștinismul era doar un plus la iudaism iar ei au rămas în mare parte iudei creștini. Prin urmare, ei au eșuat în a recunoaște adevărata natură a creștinismului. Au fost și alții care au răspuns printr-un compromis cu păgânismul, adică au adus păgânismul în creștinism. Un exemplu în acest sens sunt corintenii.

Scrisorile Noului Testament au fost menite să explice și reafirme adevărata natură a creștinismului, pe de o parte de a corecta convingerile greșite, pe de cealaltă parte de a-și reveni din declin. Astfel sunt scrisorile lui Ioan.

În felul acesta ar trebui să citim Noul Testament: având o temelie clară – ea se găsește în Evanghelii. Apoi demonstrarea practică a temeliei – se află în Faptele Apostolilor. Urmează apoi capitolul experienței fundamentale. Temelia nu este suficientă, pe temelie se ridică suprastructura, adică experiența. Deci, următoarea parte a Noului Testament are de-a face cu experiența fundamentală, spirituală adică natura adevărată a creștinismului. Nu voi mai trece prin toate Evangheliile pentru a ilustra aceasta, ci doar prin Matei.

Am văzut că mesajul Evangheliei după Matei este Domnia absolută și puterea lui Isus Cristos. Mulți oameni cred acest lucru ca pe o doctrină și l-au acceptat ca pe o atitudine cândva la începutul creștinismului lor – atât cât au putut înțelege – dar există o mare diferență între a crede că Isus Cristos este Domn și a experimenta acest adevăr. Multe din aceste scrisori ale Noului Testament arată că oamenii au acceptat acest adevăr ca pe o doctrină, dar ea nu a devenit realitate în viața lor.

 

Vom merge mai departe acum la scrisoarea către Romani, căci aceasta este un exemplu foarte clar a ceea ce am spus. Ea este temelia experienței creștine, corectarea conceptelor greșite și explicarea temeliei adevărate.

 

O atitudine corectă cu Dumnezeu

Multe definiții au fost date acestei scrisori. Ucenicii lui Luther și școala lui au un nume special. Reformații au numit întotdeauna această scrisoare într-un anume fel, majoritatea dintre voi cunosc acest nume, eu însă voi folosi un titlu pentru această scrisoare. Este de fapt o frază a unei traduceri recente: ”O atitudine corectă cu Dumnezeu” – o atitudine care este în întregime acceptată de Dumnezeu. Fiecare va fi de acord că ea este esențială trăirii creștine adevărate! Aceasta nu este doar atitudinea Noului Testament – ci a întregii Biblii. Înainte ca Dumnezeu să poată face ceva în viața cuiva trebuie să existe o atitudine corectă față de El. Vă amintiți că în Vechiul Testament Dumnezeu trebuia să părăsească pe poporul Său până aceștia aveau o atitudine corectă față de El, iar acest lucru se vede cu claritate în Noul Testament. De această atitudine depinde dacă Dumnezeu va rămâne cu noi și noi cu Dumnezeu. Dacă El nu mai este cu noi, atunci cercetează-ți atitudinea față de Dumnezeu. El așteaptă ca ceva să se întâmple, iar acel ceva este ajustarea ta față de El.

 

Să luăm un exemplu foarte simplu din Vechiul Testament. Vă amintiți de proorocul Ilie. După acel mare eveniment de pe muntele Carmel, împărăteasa Izabela amenința să-i ia viața. Desigur, nu vom da vina pe Ilie, căci dacă o vom face ar însemna să dăm vina pe noi înșine! Izabela amenința să-i ia viața lui Ilie, iar Ilie încerca să-și scape viața. A fugit pentru a scăpa cu viață. Următorul lucru pe care-l vedem este: Ilie se află sub un ienupăr spunând: ”Doamne, ia-mi viața.” Ce face Domnul? Se așează și El sub ienupăr alături de Ilie și-i spune: ”Săracul de tine, Ilie! Îmi pare așa de rău pentru tine”? Nu, El nu se apleacă sub ienupăr, ci-i spune: ”Ce faci tu aici, Ilie?” Cu alte cuvinte, Domnul îi spune: ”Ilie, Eu nu mă voi așeza lângă tine sub ienupăr. Aceasta nu este o atitudine corectă față de Mine. Ilie, dacă vrei ca Eu să merg mai departe cu tine, ieși de sub ienupăr. Eu nu voi intra pe terenul tău – ci tu trebuie să vii pe terenul Meu!” Ienupărul este o înfundătură, iar Domnul nu Se află în ele. Noi trebuie să avem o atitudine corectă față de Dumnezeu dacă vrem ca El să meargă mai departe cu noi. Acesta este mesajul scrisorii către Romani.

 

Reprezentantul rasei umane

După cum știți, primele cinci capitole ale acestei scrisori sunt împărțite în două părți. Prima parte are de-a face cu lumea păgână, cea de-a doua parte are de-aface cu lumea evreilor, iar la acea vreme cele două părți cuprindeau întreaga lume. Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel arată că toată rasa umană nu are o atitudine corectă față de Dumnezeu. Toată rasa umană nu mai e bună de nimic în ochii lui Dumnezeu și în acest context sunt prezentate în Noul Testament misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos. În legătură cu această stare căzută a omenirii Domnul Isus este înfățișat ca Omul reprezentant al ei. Veți vedea în capitolul 5 cum El este legat de Adam, iar în capitolul 4 El este legat de Avraam. El Se trage din sămânța lui Avraam. Adam reprezintă rasa umană luată ca întreg, iar Avraam reprezintă rasa umană în Israel, dar toți sunt aduși împreună pe acest teren: nici un om nu are o atitudine corectă față de Dumnezeu. Iată ce scrie: ”Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” (3:10).

 

Trecem de la capitolul 5 la capitolul 6 și vă sfătuiesc să nu priviți la împărțirea pe capitole. Capitolul 6 nu este un capitol nou, ci continuarea capitolului 5. În capitolul 5 toți oamenii sunt morți, în felul acesta privește Dumnezeu rasa umană. ”În Adam toți au murit” și la fel stau lucrurile și în cazul lui Israel. Israel este o parte a rasei umane și este inclus în această stare: ”toți sunt morți”. Și apoi ce începem să citim în capitolul 6? Citim despre un botez. Și ce reprezintă acest botez? Isus este reprezentantul rasei umane. El este Fiul Omului. De ce trebuie El să fie botezat? De ce trebuie El să moară și să fie îngropat? Deoarece El ia locul întregii rase umane. Crucea Domnului Isus este o demonstrație a faptului că toți oamenii au murit, iar apostolul Pavel spune aici că atunci când Cristos a murit El i-a reprezentat pe toți. Crucea a fost un botez universal. Poate vă gândiți că predic erezii dacă v-aș spune că fiecare persoană nemântuită a fost botezată, dar vă rog să mă înțelegeți. Toți oamenii au murit în moartea Domnului Isus, deci întreaga lume a fost botezată în Crucea lui Isus Cristos. În ochii lui Dumnezeu întreaga lume este moartă prin moartea lui Cristos, dar deși toți oamenii au fost botezați în moartea lui Cristos, nu toți oamenii sunt înviați în învierea lui Isus Cristos. Moartea este universală, botezul este universal pentru întreaga rasă, dar învierea este selectivă. Pe terenul învierii un singur Om în universul lui Dumnezeu are o atitudine corectă față de El. Vă amintiți că după botezul Său cerurile s-au deschis și un glas s-a auzit din cer spunând: ”Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17). Dumnezeu nu a spus: ”Aceasta este lumea Mea preaiubită, în care Îmi găsesc plăcerea”. Pe terenul învierii doar Unul singur are o atitudine corectă cu Dumnezeu.

Acesta este mesajul capitolului 6. Pentru a avea o atitudine corectă cu Dumnezeu, oamenii trebuie să spună: ”Moartea Lui a fost și moartea mea. Când El a murit și eu am murit. În ochii lui Dumnezeu aceasta este poziția mea naturală” Dar apoi, în al doilea rând, oamenii trebuie să mai spună: ”Învierea Lui a fost și învierea mea.” Cunoașteți cuvintele simple din Romani 6:5: ”În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El.” Atitudinea corectă cu Dumnezeu necesită credința în Isus Cristos,credință că noi am murit și înviat. Trebuie să acceptăm moartea Lui ca fiind moartea noastră. Lumea nu va face acest lucru și nici Israel. De aceea lumea și Israelul sunt morți din perspectiva lui Dumnezeu, doar aceia care prin credință și și-au ocupat poziția în Cristosul înviat sunt cei care au o atitudine corectă cu Dumnezeu. Doar cu astfel de oameni va merge mai departe Dumnezeu.

Și amintiți-vă că aceasta nu este o atitudine ce ține de starea de început, ci este un principiu ce ține o viață. Pavel a spus: ”Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2 Cor. 4:10). Cu alte cuvinte el a spus: ”Mor zilnic. În fiecare zi Crucea Domnului Isus își împlinește scopul în viața mea”.

 

Atitudinea hotărâtă mai dinainte

 

 

Să mergem mai departe. Capitolul 6 arată atitudinea vieții spirituale. Mergem mai departe, lăsând de-oparte împărțirile pe capitole, și ajungem la capitolul 8. Vedem aici ce s-a întâmplat în capitolul 6. Acolo a avut loc o mare scindare.

Mai întâi iată atitudinea hotărâtă mai dinainte: ”Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (versetul 1). Orice condamnare a luat sfârșit în moartea și îngroparea lui Cristos. Pentru cei care prin credință se găsesc în Isus Cristos Cel înviat din morți, nu mai există nici o condamnare. Fie ca să primim lumină! Dacă nu există nici o condamnare, atunci avem o atitudine corectă cu Dumnezeu! Nu există nici o controversă între noi și Dumnezeu. Nu observați cât de important este pentru noi să redobândim adevărata natură a creștinismului? Există mulți creștini care își trăiesc viața sub condamnare. Chiar și când se roagă își aduc eul mizerabil înaintea Domnului și spun: ”Doamne, eu nu sunt bun. Sunt o ființă mizerabilă!” Și ce spune Domnul? Ei bine, uneori El nu are nimic de spus. Dacă ar spune ceva, ar fi ceva de genul acesta: ”Ți-am spus deja acest lucru la Crucea lui Isus Cristos, cu 2000 de ani în urmă. Eu știam totul despre tine atunci, te știam mai bine decât ai ajuns să te cunoști tu azi, dar dacă cineva este în Cristos Isus pentru el nu există condamnare.”

 

Dar apostolul merge mai departe cu această stare reală. El folosește acest cuvânt: ”care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (v.4) – adică aceia care umblă pe terenul morții și învierii cu Cristos. Crucea a realizat marea scindare, separare între Duh și firea pământească. Ce înseamnă ”firea pământească” ? Firea pământească este viața eului: voia mea, dorințele mele, ideile mele, orice lucru care mă reprezintă pe mine. Dacă te cunoști cât de cât, știi că în tine nu este nimic bun și vei fi de acord cu apostolul Pavel care a spus: ”Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească” (7:18). Firea pământească este viața eului sub orice formă s-ar manifesta. Prin urmare, afirmația versetului 4 din capitolul 8 poate suna cam așa: ”care nu umblăm potrivit vieții eului.” ”Voi obține ceea ce vreau. Voi merge pe calea pe care vreau să merg.” Viața eului are foarte multe aspecte.

 

Acești oameni nu sunt călăuziți de viața eului. Este scris: ”Ei umblă potrivit Duhului”. Ce înseamnă aceasta? Ei trăiesc viața lui Dumnezeu și nu viața eului! Viața lui Dumnezeu în mine spune: ”Ce vrea Dumnezeu, ce dorește Dumnezeu. Doresc să am gândul lui Dumnezeu.” Nu există nici o condamnare când trăim viața lui Dumnezeu.

 

Ce înseamnă ”a umbla”? Ei bine, noi ne aflăm într-o călătorie spirituală. Vom ajunge și acolo puțin mai târziu. Noi călătorim ca făpturi noi, iar pe parcursul acestei călătorii există o nouă disciplină. Călătoria nu este una geografică, ci este o călătorie care începe cu cine suntem noi în noi înșine și se încheie cu cine suntem noi în Cristos. Știți, călătoria se poate scurta, poți ajunge la capăt mai devreme sau mai târziu în funcție de această disciplină. Unde se termină călătoria, această călătorie spirituală? Aceasta ni se arată la sfârșitul capitolului 8: ”Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (v.29). Aici se termină călătoria.

 

Această scrisoare prezintă două feluri de asemănare cu cineva. În capitolul 8 se vorbește de ”a fi făcut asemenea chipului Fiului Său”, iar în capitolul 12:2 se spune: ”Să nu vă potriviţi, (asemănați) chipului veacului acestuia”. ”Nu vă potriviți chipului veacului acestuia”, și ”potriviți-vă lui Cristos”. Lucrul acesta va determina cât de repede vei străbate drumul în această călătorie și cât de repede vei ajunge la finalul ei! Cei care se potrivesc chipului veacului acestuia au un progres spiritual foarte încet, dar cei a căror inimă este întreagă pentru a fi asemenea lui Cristos progresează spiritual foarte repede.

 

Puteți observa aceste două categorii de creștini. Astăzi văd mulți tineri creștini care au început această călătorie dar fie au ajuns să stagneze sau progreseză foarte încet și când mă uit să văd care-i cauza, văd că ei merg după stilul lumii.

 

Deci, adevărata natură a creștinismului este de a fi asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu. Aceasta presupune acceptarea morții Lui ca moartea noastră și trăirea vieții Lui de înviere. De asemenea, presupune ca noi să nu mai trăim viața eului nostru, ci viața lui Cristos. Viața Domnului Isus trebuie să fie reprodusă în noi de Duhul și asta înseamnă ”umblați potrivit Duhului”. Asta nu înseamnă: ”Stați liniștiți, așteptați” și nici: ”Faceți primul pas”, ci: ”Continuați să umblați, mergeți tot înainte, nepermițând acestei lumi să oprească umblarea voastră cu Domnul.”

 

Ei bine, acesta este mesajul scrisorii către Romani pe scurt. El reprezintă temelia umblării creștine. După cum ați primit temelia, primiți acum, acceptați și suprastructura, adică o atitudinea corectă cu Dumnezeu. Căutați harul Său pentru ca în fiecare zi și în orice lucru să aveți o atitudine corectă cu Dumnezeu. Doar așa vom ajunge la țintă – la a fi asemenea cu Fiul Său.

 

Nu cred că există ceva mai mult de dorit decât acest lucru. Care este cea mai mare dorință în viața ta? Nu este de a fi asemenea Domnului tău și ca tot ce este în El să fie și în tine? Fie ca Domnul să ne ajute să înțelegem!

 

Citiți din nou scrisoarea către Romani în lumina acestor cuvinte: ”Atitudine corectă cu Dumnezeu”. Aceasta este scrisoarea predării absolute lui Dumnezeu, în Cristos, prin Cruce.

 

Te rugăm Doamne, să scrii aceste lucruri adânc în inimile noastre. Vrem să mergem mai departe cu Tine Doamne, dar mai mult decât atât, vrem ca Tu să mergi cu noi mai departe. Vrem ca să poți să ni Te încredințezi – să nu ai nici o rezervă față de noi – învață-ne așadar din acest mesaj calea de a avea o legătură bună cu Tine. Fie ca toți să înaintăm spre țintă progresând repede. În Numele Domnului Isus. Amin.

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

 

https://www.austin-sparks.net/romana/books/002887.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos, de T. Austin-Sparks

 

 

Publicat original în revista ”A Witness and A Testimony”, ian-feb 1969-1970, Vol. 47-1 – 48-6. Titlul original „The Mission, the Meaning and the Message of Jesus Christ”.

 

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

 

https://www.austin-sparks.net/romana/books/cat_misiunea_scopul_i_mesajul_lui_isus_cristos.html

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

 

Capitolul 10 – În scrisoarea către Efeseni

 

Nu avem intenția de a face o expunere generală a acestei scrisori. Suntem preocupați de acele întrebări pe care le ridică scrisoarea în lumina istoriei, întrebări legate de timpul când a fost scrisă scrisoarea și de perioada de după aceea.

 

Mai întâi, viața apostolului Pavel era la final. Aici se află un om care scrie sub călăuzirea Duhului Sfânt despre măreția Bisericii, despre alegerea ei din veșnicii, despre menirea ei, despre unitatea ei divină, despre legăturile ei, despre funcția sa complexă și despre lupta spirituală. Toate astea și multe altele sunt scrise pe fondul legăturii apostolului cu bisericile din Asia, în special cu cea din Efes. Ne amintim de timpul său îndelungat de slujire în Efes și răspunsul minunat din partea acestora (Fapte 19:19). Mai târziu el le spunea prezbiterilor de acolo: ” … nu m-am temut să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:20). Apoi el se îndreptă spre Ierusalim și prezbiterii îl însoțesc pentru a-și lua rămas-bun. Vedem cât de emoționant fusese acel rămas- bun, cum plânseseră și cât de îndurerați erau ei din pricina plecării lui Pavel. Iar acum, aproape șapte ani mai târziu, el scrie lui Timotei: ”toți cei din Asia m-au părăsit” (2 Tim.1:15). Dacă Pavel a murit (prin execuție) în anul 67 d.H. și Ioan a scris Apocalipsa în anul 95 d.H. (așa cum se crede ) în acest caz, în mai puțin de treizeci de ani, o schimbare spirituală foarte mare a avut loc în Efes (Apoc. 2:1-7) : ”Ți-ai părăsit dragostea dintâi…De unde ai căzut…”etc. Slujirea biruitoare a lui Pavel, despărțirea de ei încărcată de durere, iar acum Pavel este respins, discreditat și părăsit! Cu toate astea, pentru credincioșii de-a lungul secolelor scrisoarea a fost păstrată și binecuvântată într-un mod divin!

 

Dar ce se poate spune despre istoria care urmează? De-a lungul acestor secole care au urmat, în ce măsură a existat în această lume o reprezentare și expresie a bisericii ca cea din ”Efes”? Unde am putea găsi, în zilele noastre o astfel de biserică? Se pare că și cel mai mic și mai trainic grup de creștini este implicat în lupta pentru unitate, primind lovituri dinafară și pentru ascendența spirituală! Tot ce este scump în ochii Domnului este asaltat cu atâta înverșunare încât părtășia și plinătatea sunt foarte curând ruinate. Este clar că atunci când Pavel a scris ultimele sale scrisori – către Timotei – exista deja o mișcare incipientă care a ajuns ceva obișnuit în ziua de azi: biserica instituțională care are formă dar nu are viață. Cu toate cărțile scrise despre ”Efeseni” și cu toate laudele aduse la adresa ei ca fiind ”cel mai măreț document scris vreodată”, cu tot consimțământul dat de toți în privința ei de a fi cea mai măreață revelație a Bisericii, unde am putea găsi ceva asemănător ei în ziua de azi?

 

Întrebările din această scrisoare cu care ne confruntăm sunt:

 

Este această biserică doar idealistă? Ar trebui să întrebăm ca și Dr. Campbell Morgan care vorbind despre Templul lui Ezechiel a spus: ”Este acest Templu exact ce și-a dorit Dumnezeu dacă l-ar fi făcut cu mâna Sa?” Sau din nou: această biserică a ”Efesenilor” ține de ”veacurile viitoare”, frază folosită atât de mult de Pavel? În acest caz este zadarnic să trudești și să speri că vei întâlni așa ceva și în ziua de azi? Trebuie să acceptăm teoria ”ruinei absolute”? Așadar, cu tot începutul creștinismului plin de slavă și minuni, a existat vreodată ceva asemănător cu ce găsim în această scrisoare? Vă șochează aceste întrebări? La urma urmei, credeți voi că mai mult sau mai puțin, biserica din Efes este doar o apropiere de realitate? Această poziție mulțumește cu greu pe cei care au înțeles revelația din scrisoarea către Efeseni.

 

De aceea, se poate da vreun răspuns? Se dă răspunsul în urma înțelegerii greșite și eronate a acestei scrisori? Tocmai aici, în această scrisoare vom atinge ceea ce va da răspuns întrebărilor noastre supărătoare, vom atinge tărâmul valorilor spirituale vaste și forța vitală a revelației. Și fie ca ce înțelegem să înțelegem corect. Pentru creștinătate, pentru creștinism, înțelegerea corectă va fi testul și provocarea cea mai mare . Înțelegerea corectă stă la baza conflictului real dintre forțele cosmice care se luptă cu înverșunare împotriva înțelegerii corecte a revelației divine!

 

Departe de a fi doar idealiști sau simbolici, pe parcursul înaintării noastre vom vedea că aceasta este o scrisoare foarte practică. Înainte de a da răspunsul la întrebările de mai sus există unul sau două lucruri care trebuiesc clarificate.

Conținutul scrisorii către Efeseni

Aceasta nu este o expunere nouă și diferită a adevărului, ci o înfățișare generală a învățăturii Noului Testament. Evangheliile sunt cuprinse aici. (Uitați-vă la primele capitole). ”Romani” este cuprinsă aici: lepădarea de primul Adam se găsește aici. ”Corinteni” este cuprinsă aici: omul ”spiritual” este vital, căci omul ”firesc” va distruge totul. ”Galateni” este cuprinsă aici: unde nu există compromis, cale de mijloc, diformitate sau divergențe și așa mai departe.

 

Spunând acestea să mergem mai departe și să luăm în considerare patru factori care sprijinesc integritatea ”Efesenilor”.

 

Punctul de vedere al Efesenilor

Aceasta se dovedește a fi proba focului, factorul revoluționar și profund în istoria bisericii. Cu siguranță că punctul de vedere spune tot. Cuvântul ”ceresc” este folosit de cinci ori în scrisoare (1:3,20; 2:6; 3:10; 6:12), referindu-se: la binecuvântările credinciosului; la înălțarea lui ; la poziția credinciosului; la menirea bisericii; la lupta bisericii. Totul este privit din locurile cerești, dar acele ”locuri cerești” nu sunt limitate la un loc anume. Aceste locuri cerești înseamnă un alt mod de evaluare, de definire, de apreciere. Ele reprezintă o dispoziție diferită de cea pământească. Cu privire la această temă afirmația lui Dumnezeu este: ” Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu Sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9). Prin urmare, noi trebuie să ajungem să vedem ce urmărește Dumnezeu și ce dorește El, căci mentalitatea noastră diferă enorm de a Lui. Aceasta este cheia la toate lucrurile și așa cum am mai spus este cea mai revoluționară. Mentalitatea noastră în ce privește Biserica este aproape, dacă nu în întregime, pământească.

 

Ce căutăm, ce dorim noi în acest sens? Să facem o cernere a lucrurilor esențiale dintre cele generale. Căutăm o biserică națională, romană, anglicană, grecească, olandeză (reformată), etc? Căutăm o biserică denominațională, metodistă, baptistă, episcopală, luterană, presbiteriană, independentă, etc? Căutăm o biserică ”liberă” sau ”de stat”, nedenominațională, interdenominațională? Căutăm o biserică ”deschisă” sau ”exclusivistă”? Căutăm o biserică cu anumite caracteristici particulare, moduri de practică, formă și comportament? Căutăm ”o biserică nou-testamentală” sau biserici cu anumite lucruri luate din Noul Testament care o constituie? Căutăm o catedrală sau o clădire simplă, mare sau mică? Are biserica căutată de noi un interior anume: fie el simplu, modest sau împodobit? Își îndreaptă Dumnezeu privirea din ”Locașul Ceresc” spre astfel de lucruri, le caută El? Dorește El așa ceva? Îl interesează aceste lucruri câtuși de puțin? Este El impresionat de podoabe și ornamente; de pompa și procesiunea desfășurării? Îl impresionează pe Atotputernicul îmbrăcămintea și veșmintele noastre preoțești și sacerdotale, robele, vestaliile, sutanele și turbanele? Privește El la toate acestea cu admirație și uimire? Le acordă atenție sau pur și simplu le ignoră? Și dacă totuși privește la ele nu o face oare plin de compătimire, poate chiar distrându-Se de ce vede? Bietele ființe omenești care se joacă de-a biserica și de-a serviciile religioase asemenea copiilor din vremea lui Isus care jucau în piețe pentru nunți și înmormîntări! Este vreun lucru din toate acestea sau toate laolaltă care să atragă privirea ”Celui care șade în cer”? (Psalm 2:4).

 

Poate toate aceste lucruri sau doar numai unul alcătuiesc înțelegerea noastră despre biserică dar această înțelegere este absolut pământească! Dacă am privi din punctul de vedere al Cerului, toate astea ni s-ar părea atât de prostești. Întocmai cum sunt lucrurile cele mai înalte de pe pământ, fie că-s oameni sau munți – ele au aceeași înălțime când sunt privite dintr-o poziție spațială înaltă – tot așa sunt lucrurile importante ale omului aici pe pământ – își pierd valoarea atunci când vedem scara de valori a lui Dumnezeu.

 

Verdictul istoriei

Verdictul istoriei arată clar că Dumnezeu nu Se leagă pe Sine de lucruri și nici nu protejează lucrurile în sine pe acest pământ. Tennyson, poetul spunea:

 

”Sistemele noastre mărunte țin o zi;

Țin o zi și apoi se destramă.”

 

Pavel a spus: ”lucrurile care se văd sunt trecătoare” (2 Cor. 4:18).

 

Verdictul istoriei, asupra acestor lucruri care s-au destrămat și nu și-au atins scopul esențial al existenței lor, oricât de măreț vor fi slujit scopului divin la vremea lor, este că Dumnezeu le-a părăsit iar ele fie au fost distruse, fie au fost abandonate. Așa s-a întâmplat și în cazul Turnului din Siloam, Templului din Ierusalim, ”Bisericilor” din Asia și multor altor locuri și lucruri. Pentru Dumnezeu nimic nu este sacru dacă lucrul respectiv nu-și împlinește scopul divin menit. Lumea și istoria sunt întrețesute cu astfel de relicve, ruini, abandonări, moarte și indiferență despre care Dumnezeu are de spus doar atât: ”Nu Mă interesează”. Oamenii se chinuiesc să păstreze vie flacăra; încearcă să trăiască în trecut; iar responsabilitatea le-a fost încredințată. Dacă planul divin nu este recuperat, nu este recâștigat, incapacitatea de a purta responsabilitatea dată de Dumnezeu îi va mistui încet încet . Zidul Plângerii din Ierusalim este un simbol al verdictului istoriei iar secolele încărcate de lacrimi mărturisesc că Dumnezeu i-a părăsit.

 

Toate acestea sunt lucruri triste și tragice iar noi dorim ca după ce ne-am învățat lecția și am primit răspuns la întrebările legate de aceste lucruri să n-avem prea mult de-a face cu ele. Întrebăm din nou: spre ce anume și-a îndreptat atenția

Cerul de-a lungul veacurilor?

Am văzut că scrisoarea către Efeseni ( numită și scrisoare circulară) cuprinde toate veacurile din veșnicie în veșnicie. Ea se întinde ”înainte de întemeierea lumii” (1:3) până la ”veacurile veacurilor” (3:21). Dar în acel context veșnic ce are în vedere această scrisoare? Nu poți să nu vezi. Un singur fragment cuprinde totul.

 

” A Lui să fie slava în Biserică și în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor!”

 

Trebuie să citiți scrisoarea în întregime (o puteți termina în cîteva minute) cu scopul de a vedea locul și referirea care se face la Isus. (Scrisoarea care se asociază acesteia este Coloseni).

 

Această scrisoare începe înainte de Genesa și prin urmare o cuprinde și pe ea. În ambele, se zărește o Persoană, iar acea Persoană nu va mai fi niciodată pierdută din vedere. Prin ilustrații personale, simboluri, semne, profeții și o mie și unu de mijloace; în timpul sărbătorilor și al ritualurilor, Acea Persoană este mereu prezentă în mod tainic sau fățiș! Numele lui este Mesia, Unsul, Cristosul. Orice menționare despre ungere arată spre El. El este centrul veacurilor și veșniciilor. Poate te întrebi ce este cerul. Poate îl cauți. Ce este Cerul ? Fără-ndoială că cerul este în întregime Acea Persoană. Cerul nu este un un semn, o imagine, un simbol, o reprezentare, ci realitate, autenticitate! Nu, ”Biserica” nu este ceva obiectiv! Nu, Împărăția cerului nu este un loc și-un obiect al percepției! ”Împărăția cerului nu vine în așa fel ca să izbească privirile” (Luca 17: 20). Este o erezie să crezi și să vorbești despre Biserică fără a-L avea în vedere pe Cristos. Biserica și Cristos nu sunt subiect și obiect! Ele sunt una. Biserica este Trupul Lui, soția lui; ei sunt ”un singur trup” (5:31). Aceasta este scrisoarea către Efeseni. A gîndi și a vorbi despre Împărăția cerului fără a-L avea în vedere pe Cristos este tot o erezie. Cristos și Împărăția cerului sunt una. În Evanghelii Cristos și Împărăția sunt prezentate împreună. Mesia este înfățișat atât ca Împărat cât și ca Împărăție. Însăși natura Împărăției corespunde naturii ”Fiului Omului”. Natura Sa, ca și El Însuți provine din cer.

 

Toatea astea și tot ce implică ele reprezintă o revoluție absolută în mentalitatea mesianică.

 

Cum răspunde această revelație la toate întrebările extraordinare cu care am început, legate de scrisoarea către Efeseni? Iată cum. Dumnezeu și Cerul nu sunt interesați de acel lucru care poartă numele de Biserică și nici bisericile locale ca atare. Dumnezeu și Cerul sunt interesați de Cristos, de natura Sa, natură cerească: în Duh și-n adevăr, în viață veșnică, în purtare și comportament ; în valori și caracter, în autoritate și luptă; în biruință asupra păcatului, asupra lui Satan și asupra lumii. Fără-ndoială, nu este vorba de o așezare în termeni geografici, ci ”oriunde doi sau trei sunt adunați laolaltă în Numele Meu, acolo sunt și Eu.” Asta se poate întâmpla pe vapor sau în avion și nici una, nici cealaltă nu sunt așezări fixe. Cristos poate să fie în Efes sau Laodicea sau în orice alt loc, dar Cel care definește Biserica este Cristos, nu locul! Cristos poate să Se afle într-o adunare, într-un clădire, într-o denominațiune cu toate astea cei de-acolo, luați ca întreg, să nu se afle în Cristos. Noi pe El Îl căutăm. Când ne strângem, la El ne strângem. EL este Terenul; ne adunăm pe El.

 

Față de o bună parte din ”creștinism” și din”creștinătate” trebuie să ne-nchidem ochii deliberat, să ”nu le cunoaștem potrivit cărnii”, preocuparea noastră fiind Cristosul din oameni. ”Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său”. Dacă nu-L putem găsi în oameni, atunci acolo nu există părtășie cerească.

 

Sunt foarte conștient că multe întrebări se vor ridica cu privire la ce am spus și poate cea mai grea întrebare este cea cu privire la strângerea laolaltă, aceasta fiind o problemă pentru bisericile locale. Obiceiul oamenilor este să înceapă cu exteriorul sau de pe un teren mai mult sau mai puțin avansat în ce privește dezvoltarea creștină. Și asta pentru a formao biserică sau biserici. Numele lor poate varia: biserici, adunări, întruniri, strângeri, etc. Orice formă doctrinală, confesională sau legată de practică și rânduială a luat naștere dintr-o lipsă mai mare sau mai mică de autoritate biblică sau prin citirea în Scriptură a unei definiții sau idei care nu se află în realitate pe paginile Scripturii. Uneori este spus și accentuat doar o parte din adevăr, iar acel aspect va fi foarte important pentru grupul respectiv. Motivele și cauzele numeroaselor ”trupuri”, secte sau grupări sunt la fel de numeroase precum sunt și ele. Prea adesea acestea sunt ”formate” de oameni, sunt elaborate de oameni pentru a-și face de lucru. A spune un asemenea lucru, înseamnă a atinge rădăcina celui mai mare necaz din creștinism. Dar să-l abordăm pozitiv.

 

Ce ne învață scrisoarea către Efeseni? Am văzut că Biserica este Cristos, toate mădularele ei fiind mădulare ale Trupului Său. Este adevărat? Credeți așa ceva? El există și aparte din Trupul Său nu doar în el, dar El este însuși caracterul Trupului și doar moartea îi poate despărți. Dacă această identificare cu Cristos este adevărată din punct de vedere spiritual așa după cum învață Noul Testament trebuie să întrebăm: Cum a luat ființă Cristos? S-a născut ca adult? A avut mâini? A fost El contopit ca și o entitate mixtă? Cineva sau vreun grup de oameni a avut cumva ideea cum ar trebui El să fie iar apoi, având ideea au trecut la treabă ca să dea formă ideii lor? Poate că zâmbiți sau e chiar șocant să întrebăm astfel de lucruri. Dar nu exprimă aceasta în mare parte mentalitatea care o avem cu privire la Biserică și biserici? Dar cum a venit Cristos în această lume? Nu a venit pur și simplu prin naștere? A existat o sămânță (de la Genesa acest cuvânt e folosit în legătură cu El), iar acea ”sămînță” deținea viața în care se afla tot caracterul, trăsăturile, aptitudinile, înfățișarea, scopul și destinul acelei Entități. Acea sămânță s-a născut și pentru a fi reprodusă a fost ”plantată”, a căzut pe pământ și a murit (Ioan 12:24). Biserica este rezultatul acelei semințe, având aceeași viață și potențial. Adevărata Biserică – oriunde se găsește – trebuie să urmeze istoria lui Cristos din punct de vedere spiritual. Trebuie să se nască și ”nu să fie făcută de mâini omenești”. ”Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini” – o afirmație pentru care Ștefan și-a pierdut viața. Trebuie să fie născută din Dumnezeu, născută din Duhul Sfânt, tăiată împrejur (în inimă), botezată în moartea Lui; înviată cu El, unsă pentru slujirea la care a fost chemată, condusă în lupta de veacuri și unită cu El pe tărâmul Ceresc. Cristos se vede peste tot și pentru totdeauna! Aceasta este scrisoarea Efeseni! Mai rămâne totuși un cuvânt de spus. Cuvântul este legat de

 

Temelia tuturor lucrurilor

Scrisoarea către Efeseni este un fel de apogeu, un rezumat. Succesiunea spirituală este corectă, chiar dacă cronologia nu este în ordine. Crucea deține locul central, universal și suprem. Biserica exprimată în mod corporativ ca și Cristos, se află doar pe terenul Crucii. Nu este vorba de Crucea de zi cu zi, nici de Crucea istorică, ci de Crucea cosmică. Acel Cristos transcedental – prin Crucea Sa – a dezbrăcat domniile și puterile (Col. 2:15), ”a luat robia roabă” (Efes.4:8) și prin biruința Sa a așezat Biserica mai presus de toate. Acest lucru se găsește și în Romani, Corinteni, Galateni. Priviți la însemnătatea Crucii din acele situații, iar apoi strânse laolaltă ele alcătuiesc ”Efesenii”.

 

”Temelia Bisericii” trebuie să fie Cristos, doar Cristos; El trebuie să hotărască toate lucrurile și să fie răspunsul tuturor problemelor ”bisericii” noastre. Să ne grăbim să adăugăm că această scrisoare ne arată cât de valoroasă este exprimarea corporativă a lui Cristos oriunde ar fi ea. Aceste valori (strângerile laolaltă) sunt pentru credincios și lumea din jurul său. Asemenea strângeri sunt legate de prezența lui Cristos ca Trup, ca protecție și acoperire, ca zidire și maturitate; ca înrădăcinare și temeinicie; ca putere spirituală și ascendență; ca funcționare reciprocă și slujire; ca mărturie și impact asupra teritoriilor satanice și modului de gândire al îngerilor. În această scrisoare, toate astea se raportează la o adevărată expresie a lui Cristos. Dacă întrebăm: ”Poate să existe o asemenea expresie?” răspunsul nostru este: ”Da, chiar dacă nu este perfectă și desăvârșită, poate să existe într-o măsură vitală”. Timpurile gramaticale folosite în Efeseni ne pot ajuta. Trecutul: ”El v-a înviat când erați morți”. Acesta a fost începutul. Există foarte multă retrospectivă cu privire la istoria spirituală de până acum. Prezentul – prezentul continuu – mare parte a scrisorii este preocuparea după creștere, de zidire ”până la statura de om matur”. Viitorul: ”pentru ca El să înfățișeze pentru Sine o biserică slăvită”. ”Slava în biserică…acum și-n veci de veci”.

 

Observați : criteriul prezent sau veșnic sau testul ”Bisericii”, fie universal sau local este prezența lui Cristos. Este El prezent acolo? Dacă suntem în Duhul, Îl putem întâlni și spune cu adevărat: ”Domnul a fost prezent astăzi!” ? Prezența lui Cristos determină dacă biserica respectivă este adevărată. Măsura lui Cristos și nu legăturile elementare va determina măsura părtășiei și relațiile spontane spirituale.

 

Punctul de vedere – o poziție cerească, nu pământească.

 

Punctul central – ”Cristos – totul și în toți”.

 

Baza – Crucea, la început și pe parcurs.

 

Forța vitală – ”puterea care lucrează în noi”.

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

 

 

https://www.austin-sparks.net/romana/books/002894.html

 

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

 

Capitolul 11 – În scrisoarea către Filipeni

 

De citit: Deuteronom 30: 11-20; Evrei 2: 14-15; Apocalipsa 1:18; Filipeni 3:10.

 

Problema care ne stă în față este legătura Crucii cu viața care se arată. Este foarte important să înțelegem clar legătura dintre cele două. Un lucru este evident, acea viață în sens divin, în sens spiritual, această viață numită viață veșnică se primește doar ca rezultat al Crucii lui Isus Cristos. Pe temeiul morții Sale și prin învierea Sa această viață veșnică este dată acelora care cred. Uneori noi vorbim despre ea ca o credință simplă în lucrarea de ispășire a Domnului Isus. Când primești acea viață poate nu realizezi existența luptei, conflictului; poate nu ai cunoștință cu privire la acest domeniu vast unde se dă lupta pentru viață. Aceasta se întâmpă deoarece în ce privește darului vieții veșnice, Domnul Isus S-a luptat la Cruce și noi primim darul gratuit, prin credința a ceea ce El a făcut pentru ca noi să avem viața.

 

Acesta este un aspect al Crucii și vieții. Cu alte cuvinte, prin înțelegerea obiectivă a Crucii noi primim viața veșnică. Și tot ce a făcut Domnul Isus pentru noi la Cruce pentru a trece din moarte la viață, luat prin credință, luat în stăpânire dă naștere vieții în noi.

 

Dar mai există o latură. Crucea Domnului Isus a lucrat în mod subiectiv roade pentru o viață din belșug. Propriile Sale cuvinte sunt: ”Am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). Cred că prima jumătate a acestei afirmații se referă la simpla însușire prin credință a lucrării obiective de la Cruce, ce a făcut El pentru noi, dar cea de-a doua parte a afirmației ne duce mai departe. O viață din belșug necesită ca ceea ce El a făcut pentru noi să fie dus la bun sfârșit. Să spunem așa: în Crucea Lui El a tratat păcatele noastre și pe temeiul că El le-a rezolvat și al credinței noastre în lucrarea Lui de ispășire pentru păcatele noastre noi primim darul vieții veșnice. El S-a ocupat și de noi, dar acest lucru trebuie dus la bun sfârșit în mod progresiv; iar când puterea Crucii își face lucrarea în noi viața se arată într-o plinătate tot mai mare. Realitatea este că eul se află în calea revărsării vieții și a deplinei ei manifestări. Viața naturală este cea care obstrucționează cursul vieții divine. Astfel, ceea ce s-a făcut pentru noi, trebuie făcut în noi și atunci când se lucrează în noi, acea viață devine mai mult decât un depozit, mai mult decât o simplă posesie, deși una glorioasă, ea devine o desfătare crescândă, care se adâncește, o bucurie crescândă, o manifestare deplină.

 

O stare de dezordine în creație

Haideți să lămurim situația. În primul rând, există în creație o stare de dezordine cu care Dumnezeu nu este de acord. Cu toții putem înțelege acest lucru. Nu este un lucru foarte profund, doar că, atunci când ni se descoperă acest lucru realizăm că și noi facem parte din această stare de dezordine în creație și că Dumnezeu nu este de acord cu ea, nu este de acord cu creația în această stare in care se găsește. Ea nu se potrivește gândului Său, ea nu mai exprimă gândul Său. Ea este contrară planului Său de aceea El nu are nimic de-a face cu ea.

Moartea și Satana sunt categoric uniți cu această stare

 

În al doilea rând, există fără-ndoială o asociere între această stare și moarte, Satana. Nu este doar o acumulare pasivă de confuzie, haos, dezordine. Această stare cuprinde elemente active. Am putea spune că este o acumulare care clocotește. Există forțe în ea care sunt la lucru, iar acele forțe nu sunt forțele vieții, ci ale morții. Moartea este la lucru, iar Satan este asociatul acelei stări.

 

Se ridică o nevoie

 

În al treilea rând vedem că se ridică o nevoie, o nevoie care îmbracă mai multe aspecte.

 

Mai întâi, trebuie să existe o înlăturare judecătorească a acelei creații. Prin înlăturare judecătorească înțelegem că acea stare trebuie judecată și doar prin judecată este înlăturată din fața lui Dumnezeu. Ea este în punctul unde în întregime este interzisă din punct de vedere divin, unde nici o parte din ea nu este acceptată de El, adică, ea trebuie să fie tratată din punct de vedere judecătoresc și înlăturată din punct de vedere judecătoresc. Inevitabil, acesta ajunge să fie pasul premergător a tot ce urmează să facă Dumnezeu potrivit noii rânduieli. Astfel, Dumnezeu S-a ocupat de creație în Crucea lui Cristos.

 

În al doilea rând, trebuie să aibă loc distrugerea puterii morții și a lui Satan. Să ne măsurăm cuvintele – o distrugere a puterii morții și a lui Satan, o distrugere absolută. Ei bine, Dumnezeu a făcut realmente aceasta în Persoana Domnului Isus. El a nimicit moartea și pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul. De fapt, în Cristos această lucrare a fost împlinită. Cristosul de la dreapta lui Dumnezeu reprezintă și declară că această lucrare a fost dusă la bun sfîrșit. Moartea a fost înghițită în mod victorios. Satana a fost nimicit de asemenea. Acest cuvânt ”nimicit” care este tradus în Versiunea Revizuită cu ”zădărnicit” nu înseamnă ceea ce unii cred că înseamnă. Vorbind despre nimicire, noi ne gândim la măsura deplină a ștergerii fără urmă, a decuplării de viață. Acest cuvânt nu înseamnă asta. A zădărnici înseamnă, în planul lui Dumnezeu, a fi redus la ineficiență absolută. Nu uitați aceasta, că atâta vreme cât Isus Cristos Se află la dreapta lui Dumnezeu Satan este ineficient. El nu se poate atinge de El personal și el știe acest lucru. Singurul mod de a se atinge de El este prin mădularele Sale. Satan nu mai deține nici o putere de a-L atinge cu moartea pe Cristos în mod direct, sau cu vreo altă armă. Prin moarte, El l-a nimicit pe cel ce avea puterea morții. Totul a fost realizat în Cristos.

 

Am mai folosit încă un cuvânt – posibil. Acea posibilă nimicire a morții și a lui Satan a fost făcută în numele sfinților. Aceasta este o realitate, chiar dacă nu se practică pe deplin, ea poate fi cunoscută prin credință și în mod progresiv. Noi nu putem spune că în momentul de față ființa noastră în întregime nu cunoaște puterea morții și a lui Satan. În ce ne privește pe noi, nu este o realitate că Satan este ineficient. Dar acest lucru a fost păstrat pentru noi în mod potențial în Cristos, ca noi să ajungem să experimentăm din ce în ce mai mult ce Cristos a lucrat cu grijă pentru noi și să intrăm în mod progresiv în posesia acelei lucrări care a fost făcută în numele nostru progresiv. Prin urmare, în Cristos, vedem că acea nimicire a fost împlinită în realitate, iar în sfinți în mod progresiv.

 

În al treilea rând, este esențial ca să existe o reprezentare vie a ordinii divine, care este nemuritoare și biruitoare asupra lui Satan, după modelul pe care credincioșii trebuie să fie conformați. Este nevoie de așa ceva și acest lucru este împlinit în Cristos. El este reprezentantul noii creații, a ordinii divine, căreia și noi trebuie să fim conformați și care este nemuritoare și biruitoare asupra lui Satan. Dumnezeu lucrează după un model, după un tipar și Cristos este modelul Său. El lucrează în sfinți pentru a-i face asemenea lui Cristos, asemenea ordinii divine reprezentată de Cristos; căci trebuie să ne amintim că Cristos este suma totală a ordinii divine. Foarte adesea oamenii Domnului nu recunosc aceasta. Desigur, în primul rând trebuie să recunoaștem că El este o Persoană. Înainte de toate El este Persoana divină, dar în El Însuși El este suma totală a unei ordini divine și cerești. Dacă Cortul sau Templul din vechime simboliza un întreg sistem de lucruri, controlat, în bună rânduială, hotărât dinainte, care funcționa, care se relaționa la oameni, un sistem minunat – nu vă fie teamă de acel cuvânt căci așezat la locul său este un cuvânt foarte bun – dacă Templul sau Cortul au reprezentat așa ceva, ele nu sunt decât prototipuri ale lui Cristos. Cristos este Preotul, Cristos este altarul, Cristos este jertfa, Cristos este inul curat, Cristos este aurul, Cristos este omenirea desăvârșită: Cristos este totul, Cristos este rânduiala. ”Totul să se facă cu decență și în rânduială”, spune apostolul. Este un aranjament sistematizat, panificat și stabilit în cer.

 

Când intrăm în Cristos, deși este adevărat că intrăm într-o Persoană divină, noi trebuie să ne ocupăm locul în rânduiala divină, iar a fi în Cristos necesită o legătură corectă unul cu celălalt; o statornicie, funcționare, relaționare în toate. Este un sistem divin minunat. Moartea și Satana prind prilejul când rânduiala divină nu esteascultată, recunoscută, observată. Este foarte ușor ca moartea să prindă prilejul în rândul copiilor Domnului când este neorânduială între ei, când nu sunt asemenea lui Cristos în sensul exprimării Sale într-un mod ordonat, ceresc. Cu siguranță că Noul Testament fulgeră și tună împotriva acestui lucru. Dacă biserica din Corint este un exemplu al mărturiei slabe și așa este, motivul nu se găsește prea departe. Motivul era neorânduiala în rândul credincioșilor.

 

Prin urmare, Dumnezeu trebuie să aibă această reprezentare a ordinii divine care este nemuritoare și biruitoare asupra lui Satan, după care sunt conformați credincioșiiaceasta este asemănarea după chipul Fiului Său, Domnul nostru Isus Cristos.

 

În cel de-al patrulea rînd, este nevoie de o unire vitală cu El ca și temelie și o viață trăită în mod continuu și absolut în Duhul Sfânt. Cu toții acceptăm prima parte: o unire vitală cu El ca și temelie, dar la fel de important pentru manifestarea vieții depline este ca viața pe care o trăim să fie în întregime călăuzită de Duhul Sfânt. Viață trăită în Duhul este compensația divină a vieții trăită în moarte și sub puterea lui Satan. Acea viață este confuză iar Dumnezeu nu este în unitate cu ea.

 

Aceasta este prima situație: o viață în moarte, sub puterea lui Satan, în neorânduială, foarte activă, energică și totuși Dumnezeu nu este de partea ei. Poate fi chiar activă dpdv religios și totuși, Dumnezeu nu are nimic de-a face cu ea. Uneori mă întreb dacă nu religia este cel mai mare vrăjmaș al lui Dumnezeu din această lume. Pare un lucru teribil să spui așa ceva, dar pun această întrebare cu cea mai mare sinceritate. Religia pare să să așeze pe tot mai mulți oameni pe o poziție în care Dumnezeu, dacă putem spune așa, est3e supus celui mai greu test de încercare de a-i atinge prin Duhul Dfânt și asta pentru că ei se afă pe o poziție falsă. Împotriva acestei poziții Dumnezeu Își trasează noua rânduială care este în întregime sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ce înseamnă să te afli în întregime sub călăuzirea Duhului Sfânt?înseamnă că totul va fi subordonat Duhului Sfânt. Tu și cu mine vom recunoaște într-un mod deplin, complet, atotcuprinzător că dacă acționăm în vreun fel, dacă mergem încoace și-n colo, dacă medităm, dacă funcționăm în vreun fel fără ca viețile noastre să fie predate complet și absolut Duhului Sfânt, mai mult ca sigur că vom funcționa în afara teritoriului lui Dumnezeu: iar finalul este moarte. Poate că există cele mai bune intenții. Motivele noastre pot fi corecte. Putem face chiar ceva pentru Domnul, dar sunt o grămadă de lucruri făcute pentru Domnul dar fără călăuzirea Duhului Sfânt. Există munți de activități care își au originea în cele mai curate motive pentru interesele Domnului, dar acestea nu sunt activitățile Duhului Sfânt. Cred că Domnul este generos, îndurător și răbdător cu noi și asta din cauza neștiinței de care dăm dovadă. El caută să ne conducă pe căi mult mai bune. Calea greșită pe care mergem se datorează lipsei de lumină și pentru că nu avem lumină deplină sau până ce lumina străpunge întunericul nostru, Domnul continuă să stea alături de noi și să ne binecuvinteze cât se poate de mult. Dar în ultima instanță asta nu înseamnă că toată acea activitate din trecut va fi acceptată și folosită pentru scopurile divine. La un moment dat se va frânge, la fel și cei care sunt implicați în ea și vor trebui să ajungă să recunoască faptul că, la urma urmei, un mare procent din toată lucrarea pentru Domnul nu a fost luată în considerare, și cu cât ajungem mai repede să recunoaștem aceasta, cu atât mai bine.

 

Crucea: răspunsul atotcuprinzător

Toate acestea sunt reunite în Cruce. Crucea pur și simplu spune că orice rânduială – fie ea religioasă, bine motivată, bine intenționată este o rânduială pornită din om și din natura lui. Această rânduială nu este neapărat o sfidare la adresa lui Dumnezeu, nici răzvrătire intenționată împotriva lui Dumnezeu, ci ea exprimă starea naturală a omului așa cum este el. Iar Crucea spune că această rânduială a fost în întregime stabilită deja. Din punct de vedere juridic, Dumnezeu a judecat-o și a pus-o sub interdicție. În Crucea Domnului Isus, Dumnezeu a spus: voi, în felul vostru firesc nu Îmi puteți sluji și nici nu puteți aduce roadă pentru slava Mea! Se poate să lucrați, să trudiți și să muriți datorită sforțării în încercarea de a-Mi slujiți și totuși, rămâne valabil faptul că voi, din voi înșivă, din orice resursă pe care o aveți voi, nu puteți aduce roade pentru slava Mea. Singurul lucru care va atinge scopul lui Dumnezeu, care este atins de viață – viața veșnică, divină, cerească – este cel care își are obârșia în Duhul Sfânt.

 

Câte se mai dau la o parte! Cum mai este analizat și disecat fiecare lucru-mparte! Noi spunem neîncetat: am spus cutare lucru sub călăuzirea Duhului Sfânt? Nu este suficient să ne întrebăm: am avut intenție bună? Am făcut cutare lucru ca pentru Domnul? Nu! Ci: am spus, am acționat prin Duhul Sfânt sau eu însumi am acționat? Nu se pune problema motivației, a intenției, ci a puterii vieții. Am luat hotărârea călăuzit de Duhul Sfânt sau am hotărât potrivit judecății mele cântărind motivele pro și contra și am tras concluzia că acesta ar fi lucrul cel mai potrivit de făcut? În orice lucru există o chestiune ce ține de viața în Duhul. Poate spuneți: aceea este o viață extenuantă, o viață grea, unde nu acționezi, nu vorbești, trebuie doar să te oprești și să te întrebi în permanență: fac cutare lucru prin Duhul Sfânt, spun cutare lucru prin Duhul Sfânt sau le fac din mine însumi? Nu cred că trebuie să adoptăm acea poziție, ci trebuie să recunoaștem că viețile noastre trebuie să fie subordonate Duhului Sfânt în fiecare zi, iar când suntem conștienți că ceva vine din noi înșine, trebuie să rămânem credincioși lui Dumnezeu și să mergem înaintea Lui. Cred că încet dar sigur vom ajunge la locul în care putem trăi cu acea liniște sigură în inimile noastre care ia controlul asupra impulsivității noastre, grabei noastre, acționării noastre sub excitare, felului nostru de a cântări lucrurile. Acesta este un motiv pentru care Duhul Sfânt trebuie să trăiască în noi. Lucrarea noastră este de a recunoaște că viețile noastre trebuie date în stăpânirea Lui în întregime. Rezultatul va fi că Duhul Sfânt va lucra totdeauna prin Cruce. Crucea a întărit o dată pentru totdeauna acea poziție într-un mod atotcuprinzător și detaliat. Ea a pus pentru veșnicie embargoul judiciar al lui Dumnezeu asupra omului, asupra naturii lui. Duhul Sfânt va lucra în noi având în vedere acest lucru.

 

Așadar, Crucea este sfârșitul și nu doar începutul vieții de înviere. Dacă uitați restul, amintiți-vă acest lucru. Crucea este sfârșitul și începutul vieții de înviere – ”Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, făcându-mă asemenea cu moartea Lui.” Oamenii au venit la mine cu Filipeni 3 și mi-au spus: de ce a așezat Pavel moartea la sfârșit? Cu siguranță că cealaltă variantă este adevărată: ca să mă fac asemenea cu moartea Sa și să-L cunosc pe El prin puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui! Nu, nu este nici o greșeală, ordinea este dată de Duhul Sfânt. Puterea învierii Lui presupune că a avut loc o moarte, dar chiar acea viață de înviere conduce la Cruce. Duhul Sfânt prin puterea vieții de înviere te conduce întotdeauna înapoi la Cruce, la o moarte asemenea cu a Lui. Este calitatea vieții de a alunga tot ce ține de moarte. Este chiar puterea învierii de a ne aduce înapoi în locul unde moartea este biruită în mod constant. Locul nu este altul decât Crucea Domnului Isus Cristos unde viața naturală este înlăturată. Deci, Pavel spune: ”făcându-mă asemenea morții Lui…”, adică, teritoriul morții este dat la o parte continuu și progresiv; și aceasta, așa cum am spus, este roada unei trăiri vii cu El. Ar fi o priveliște săracă pentru tine și pentru mine dacă ar trebui să ne facem asemenea cu moartea Sa în orice detaliu, fără a deține în noi puterea învierii, fără a fi cunoscut în prealabil viața Domnului. Unde ar fi nădejdea noastră? Cum se face că avem putere să supraviețuim atunci când Crucea devine tot mai reală în viața noastră? Nu ar exista supraviețuire dacă viața Lui de înviere nu ar fi în noi. Prin urmare, Pavel se roagă: ”ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui…”și aceasta îeste asemănare cu moartea Sa fără o distrugere absolută. Sfârșitul vieții înviate este Crucea. Duhul Sfânt lucrează întotdeauna în legătură cu Crucea, așa încât puterea învierii Lui să se vadă în noi din ce în ce mai mult.

 

Aceasta este esența vieții. Sunt sigur, sunt mai sigur acum ca niciodată că temelia vieții biruitoare în noi este lucrarea Crucii din noi care înlătură tot ce este natural. Vrăjmașul nu urăște nimic mai mult decât Crucea. Să căutăm să ne descotorosim de orice idei false cu privire la Cruce. Atât de des am văzut genul acesta de reacție: o este crucea, adică moarte, moarte, moarte! Această lucrare a Crucii într-un mod subiectiv conduce la moarte! De aceea am menționat deja că este foarte important să recunoaștem că nu moartea este cea care ne distruge, ci ea crează în noi o plinătate a vieții tot mai deplină. Trebuie să păstrăm în gând latura pozitivă și nu faptul că suntem în permanență terminați, terminați, ci că avem nevoie de acest tratament pentru ca El să poată intra, să poată intra, să poată intra în noi. Latura vieții este cea care trebuie păstrată înaintea ochilor, chiar și cu privire la ce a înlăturat Dumnezeu prin lucrarea Crucii de la Calvar.

 

Prin urmare, aveți voi nevoie de viață? De fapt, Domnul spune: ei bine, hai să înlăturăm acest obstacol! Iar după ce a îndepărtat obstacolul, acolo curge viața. Vreți voi mai multă viață? Atunci să dăm la o parte ce ne împiedică și vom avea mai multă viață. Foarte rar întâlnești oameni care după ce s-au predat cu adevărat lui Dumnezeu cu dorința ca viața lor spirituală să poată crește, să nu fi trecut imediat printr-o experiență nefavorabilă și să nu fi avut o perioadă grea. Ai ajuns vreodată în locul unde te-ai predat pentru a primi acel lucru în plus, acel lucru nou pe care Dumnezeu ți l-a revelat și să nu fi trecut printr-o perioadă întunecată, apăsătoare și dureroasă? Întotdeuna se întâmplă astfel. Nu este o greșeală. Domnul spune: Vrei cutare lucru? Întotdeauna există ceva care împiedică revărsarea a ceea ce dorești. Poate vrei creștere spirituală pentru a fi fericit. Acel motiv va trebui înlăturat așa încât să primești ce dorești, nu de dragul tău, ci de dragul Lui. Dacă treci printr-o perioadă grea iar cel care domină este eul, vei spune oare: ei bine, nu contează; mai bine să nu am , decât să știu că am de trecut prin așa ceva? Acesta este modul firesc de a privi lucrurile. Dar dacă te afli într-o perioadă întunecată și ajungi să spui: ei bine, cu orice preț Domnul trebuie să facă acest lucru în viața mea! Atunci ai ajuns acolo pentru că ți-ai dat eul la o parte. Duhul Sfânt întotdeauna aduce o astfel de soluție. El este interesat de viață, viață din belșug și ea este creată printr-o întoarcere constantă la Cruce. Crucea este vitală pentru a primi viața, căci acolo Domnul Isus a biruit moartea și a adus viața pentru sfinți. Domnul să ne conducă pe mai departe în această viață.

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

https://www.austin-sparks.net/romana/books/cat_misiunea_scopul_i_mesajul_lui_isus_cristos.html

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

 

Capitolul 12 – În scrisoarea către Coloseni

 

Punctul culminant și încununarea a tot ce cuprinde ”Filipeni” se găsește într-o singură propoziție: ”Numele care este mai presus de orice alt nume” (2:9). Cu acest punct se deschide scrisoarea către Coloseni. Supremația lui Cristos se vede în ”Filipeni” cu ajutorul a două clauze: ”Egal cu Dumnezeu” (2:6) și ”un Nume mai presus de orice nume” (2:9). În ”Coloseni,” Cel care a fost egal cu Dumnezeu ne este înfățișat drept Creatorul tuturor lucrurilor și centrul care susține și cuprinde toate lucrurile. Dar în această scrisoare pătrundem în cea mai largă sferă a lucrării Sale biruitoare și pe cel mai înalt tărâm al acelui Nume. Nu vom pierde timpul istorisind și explicând greșeala Gnosticismului care a dus la scrierea acestei scrisori. Concluzia pe care o vom arăta va clarifica lucrurile cu privire la acesta.

 

După ce a spus că Isus Cristos este Creatorul, Conținutul, Consistoriul și Susținătorul tuturor lucrurilor, apostolul face o declarație strălucitoare și devastatoare: ”A desbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin Cruce” (2:15). Extraordinar! Acest fapt leagă Crucea de acea revoltă uriașă împotriva lui Dumnezeu și împotriva ”moștenitorului Său care moștenește toate lucrurile”, care a avut loc în trecutul străvechi, înainte de creație: acela a fost prilejul de a ”arunca afară” pe Satan și pe îngerii care ”nu și-au păstrat starea de la început” (Iuda 6). Aceasta a fost o răzvrătire care a clădit o vastă împărăție lumească și un sistem care a decis cu fermitate să-L excludă sau să-L impiedice pe Cristos de la a-Și primi moștenirea. Oștile întunecate ale forțelor spirituale se îpotrivesc lui Dumnezeu și legilor Lui. Un conflict cosmic a fost declanșat de-a lungul veacurilor în univers pentru guvernarea acestei lumi și a locuitorilor ei. Acest conflict din univers a avut primul efect istoric asupra primului cuplu și se pare că lupta a fost în favoarea lui Satan. De atunci încolo nenumărate mulțimi de forțe ostile au fost dezlegate pentru a ataca până obțin rezultatele dorite. Cele două arme spirituale majore ale lui Satan și ale oștilor sale sunt păcatul și moartea. Într-o succesiune similară, răspunsul lui Dumnezeu la acestea sunt neprihănirea și viața. Biblia își fixează atenția asupra acestor două seturi de cuvinte. Astfel, este esențial a avea ceva mai mult decât răscumpărarea istorică, trebuia să fie ceva cosmic, universal, transcedental.

 

”Coloseni” este adus chiar în acest context și ea își îndreaptă atenția spre supremația lui Cristos și spre sfera Crucii Sale. Crucea este văzută aici ca înfăptuind o separare devastatoare între cei doi conducători cosmici și între cele două forțe, pe de oparte: păcatul și moartea, pe de cealaltă parte: dreptatea și viața.

 

Dar ce aspect diferit produce Cristosul răstignit! ”Omul Calvarului” zdrobit, bătut, străpuns, sângerând, disprețuit și respins nu este doar Isus din Nazaret murind în mâinile oamenilor răi; El luptă până la capăt pentru o consecință veșnică, El luptă lupta cea din veșnicii cu forțele cosmice ale universului și clarifică pentru totdeauna problema păcatului și a neprihănirii; a morții și a vieții, așezând temelia destinului omenesc!

 

Există două moduri de a privi drama de la Calvar. Primul este de a vedea doar o tragedie omenească cu toate ororile și patosul ei, dând loc unui triumf satanic și puterii rele a omului păcătos. O astfel de interpretare ar pronunța înfrângerea lui Dumnezeu, înfrângerea neprihănirii și moartea ar fi cea care biruiește. Această interpretare ar acorda credit tuturor celor care au planificat și înfăptuit distrugerea lui Cristos și fac ca răstignirea să fie o îndreptățire pentru conducătorii evrei, care au fost intrigatorii și actorii principali în lucrare. Dar mai există o puternică interpretare, mult mai profundă. Biblia vorbește de Înțelepciune, o înțelepciune adâncă care este ascunsă în Dumnnezeu mai înainte de veșnicie, ascunsă de oameni, ascunsă de draci, ascunsă de însuși Satana. Asta înseamnă că atât oamenii cât și forțele cosmice rele se află în întuneric și orbire și sunt înșelați așa că într-adevăr nu știu ce fac atunci când sunt călăuziți de ură, dușmănie și răutate. Rezultatul este că, inconștient și orbește ei toți duc la bun sfârșit ce a intenționat Dumnezeu și împlinesc chiar planul pe care au vrut să-l distrugă. Aceasta s-a întâmplat la Calvar. O lucrare măreață a unei mântuiri cosmice a fost realizată acolo chiar prin mijloacele pe care le-a folosit Satan având în gând impiedicarea completă a realizării ei. Deci, Pavel vorbește despre ”Cristosul răstignit, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1:23-24).

 

Biblia privește rasa umană și lumea ca fiind în închisoare și sub autoritatea acestui mare sistem spiritual condus de Satana. Omul, în întregime nu este capabil să se elibereze; el nu are nici înțelepciunea, nici puterea s-o facă. Un Om trebuie să vină să-l salveze și deoarece păcatul și moartea sunt puterile care-l leagă și temelia forte a vrăjmașului viclean, Răscumpărătorul și Eliberatorul trebuie să atragă la El atât vrăjmașii cât și puterea lor (asemenea lui Samson și filistenii) – ”prin moarte să-l nimicească pe cel ce avea puterea morții, adică pe diavolul” (Evrei 2:14).

 

Aceasta a făcut Ultimul Adam când ”a venit să mântuiască”. Însărcinarea originală a apostolului Pavel este exprimată în aceste cuvinte: ”Te trimit ca să-i întorci de la întuneric la lumină și de la puterea lui Satan la puterea lui Dumnezeu…” (Fapte 26: 17-18). În vreme ce mântuirea are multe aspecte care sunt reprezentate prin diferite cuvinte și termeni folosiți în Evanghelie, aceasta este sfera cea mai cuprinzătoare, cea mai largă a tărâmului de răscumpărare cosmică.

 

Am parcurs Evanghelia mântuirii noastre folosind cuvinte mai puține, dar cu siguranță că am spus destul pentru a arăta ce mântuire măreață avem, cu mult mai mare decât mîntuirea ieftină prezentată atât de des la evanghelizări. Poate vă gândiți că Satan este foarte satisfăcut de această prezentare ieftină și comodă a unei astfel de mântuiri – pentru el înseamnă devastare! Noi toți avem o menire cerească măreață în veacurile care vor veni și pentru a o ”dobândi” trebuie să trecem prin cea mai grozavă devastare din istoria universului. Citiți din nou scrisoarea către Coloseni în această lumină. Fără-ndoială nu este fără semnificație că – potrivit rânduielii Duhului Sfânt – această scrisoare, deși cronologic ar fi invers, este ultimul document doctrinar ieșit de sub pana apostolului Pavel, după ea urmează scrisorile despre venirea Domnului și împlinirea tuturor lucrurilor.

 

Doamne Isuse, primește din partea copiilor Tăi mulțumiri pline de recunoștință. Ne proșternem la picioarele Tale. Vom rămâne pentru totdeauna slujitorii tăi umili. Ajută-ne prin harul Tău să fim credincioși până la sfârșit. Amin.

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

 

https://www.austin-sparks.net/romana/books/002896.html

Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

 

Capitolul 7 – În scrisorile către Corinteni

 

Prin aceste mesaje am văzut că fiecare carte a Noului Testament are de prezentat Bisericii din această dispensațiune, un anumit aspect al lui Cristos. Autorul, atât cât L-a înțeles el pe Cristos, poartă această povară în inima lui și îndeamnă la cunoașterea Lui, iar când am terminat de citit toate scrierile sale avem de-a face cu o prezentare vastă a Domnului nostru. Mai există și o altă trăsătură care este foarte semnificativă și utilă. Valoarea acestor scrisori luate individual constă în limbajul lor practic. Situațiile cărora le sunt adresate scot în evidență desăvârșirea/plinătatea misiunii, scopului și mesajului lui Cristos. Istoria, temporară și spirituală, arată că Cristos este vital și poate fi ușor abordat. Acesta este foarte clar când privim la vremea și împrejurările acestor scrieri. Scrisorile către Corinteni – sau Bisericii din Corint – Îl reliefează pe Cristos într-un mod amplu, după cum nădăjduiesc că vom vedea și noi. O, fie ca penița înmuiată în fântâna inspirației divine să ne arate măcar ceva din ce este Cristos în aceste scrisori! Și de unde să-ncep când am în față o asemenea vastitate!

 

De câte ori se menționează cuvântul ”Corint” sau ”corinteni”, reacția imediată este de a ne încrunta. Neorânduiala, imoralitatea, păcatul și tot ce este de condamnat ocupă imediat prim- planul minții noastre. Cu adevărat aceasta este o stare de lucruri îngrozitoare și o stare catastrofală a lucrurilor așa că se înțelege rostul întrebării majore dacă acela este sau nu creștinism. Nu trebuie tratat cu ușurință iar starea de contrast și contradictorie nu poate fi trecută cu vederea. Cu privire la aceste lucruri, autorul acestor scrisori folosește cel mai drastic limbaj. Acceptați situația așa cum este! Priviți lucrurile in față! Nu încercați să subminați răul! Și făcând astfel puneți marea întrebare: de ce a îngăduit Dumnezeu toate aceste lucruri și de ce a îngăduit El să fie scrise într-o scrisoare care se va citi în cercuri mai mici și mai mari pe o perioadă nelimitată de timp? De ce nu a acoperit Dumnezeu această rușine, acest reproș, această condradicție față de natura și voia Sa? Când ai ajuns aici și ai pus și întrebarea esențială, nu ai făcut altceva decât să dai răspunsul. Dumnezeu nu a făcut niciodată așa ceva, nici în istoria celor mai mari slujitori ai Săi, nici în aleșii Săi. Cu privire la acest mod ciudat al lui Dumnezeu, (noi ne gândim că nu l-am întrebuința niciodată) trebuie să punem o întrebare importantă: acest delict, această imoralitate ar fi un câștig sau o pirdere din perspectiva viitorului? – Dacă acest delict, acest rău ar fi fost acoperit și nu ar fi ajuns să fie cunoscut de către urmași ar fi acesta un câștig sau o pierdere? Există moduri diferite de a pune această întrebare, dar, cunoscând motivul scrierii acestor scrisori, am avut noi sau biserica de-a lungul secolelor de câștigat de pe urma lor? Răspunsul acestei întrebări fundamentale este alcătuit din două părți majore. Mai întâi, valoarea scrisorilor a sporit, valoarea lor a fost extrasă din situațiile care au avut loc. În al doilea rând, de ce totuși a existat o asemenea situație în rândul creștinilor?

Aceste două chestiuni ne vor lua o vreme și ne vor conduce la ape sau izvoare adânci și foarte benefice.

Așa dar, să începem punând laolaltă ceea ce am putea numi

 

Prada luată din luptă

Nu mai trebuie să discutăm faptul că în Corint se ducea o luptă și una foarte aprigă din pricina mărturiei lui Dumnezeu. Pentru moment, dând la o parte tragedia și rușinea situației de acolo, ce am putea spune despre valorile extrase din această situație?

 

Ne-am obișnuit să vorbim despre Efeseni și Coloseni, între ele aflându-se Filipenii ca despre ”cota maximă” a revelației Noului Testament. În ce le privește, aceasta poate fi adevărat. Adică, pe cât de adevărat este faptul că revelația planurilor veșnice ale lui Dumnezeu are de-a face cu biserica, pe-atât de- adevărat este și acest lucru. Oare în sfera creștinismului și a chemării și trăirii creștine adevărate s-ar mai găsi asemenea pasaje în Noul Testament ca cele din prima scrisoare către Corinteni? Priviți de exemplu la acel pasaj scurt din cap.2 versetele 9-10:

 

”Dar, după cum este scris: „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”

 

Ce să spunem cu privire la afirmațiile din capitolul 6, versetele 2 și 3, afirmații pe care cei mai mulți comentatori trec peste ele, deoarece nu le pot explica:

 

”Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?

Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?”

 

Ce mod de trezire pentru noi neașteptat față de chemarea pe care o avem în Cristos! Ce vom spune despre capitolul 13? Mai există ceva asemănător în toată literatura? Citiți diferitele traduceri ca de exemplu: cea a lui Moffat, the Amplified, etc. Acesta este într-adevăr un standard superlativ de ajungere la țintă. Nu-i de mirare că însuși Pavel a scris în altă parte, mai târziu: ”Fraților, eu nu consider că am ajuns încă.”

 

Dar mergeți mai departe la capitolul 15, la această prezentare care vă taie respirația a ceea ce apostolul a numit: ”Evanghelia pe care noi o propovăduim”. Când citim mai departe descrierea învierii trupurilor sfinților pe categorii diferite – soarele, luna, stelele, gloriile, schimbarea și transformarea de la ce putrezește la ce nu putrezește și toate celelalte detalii – suntem lăsați fără grai cu o întrebare incomensurabilă:”Cum a ajuns Pavel să cunoască toate acestea?” Singurul răspuns posibil nu face decât să sporească și mai mult minunea revelației primite. Trebuie ca corintenii să fi fost în același gând cu afirmația lui despre Masa Domnului în cap.10:23:

”Căci am primit de la Domnul ce v-am și învățat…”. Aflându-se la timpul trecut – ”ce v-am și învățat”, aceasta face legătura cu scrisoarea a doua, capitolul 12: ”Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani…a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune …”. Capitolul 15 din prima scrisoare trebuie să fie circumferința acelor ”lucruri care nu se pot spune”.

 

Prin urmare, ați înțeles că expunerea și motivul acelei sitiuații triste și deplorabile din Corint a fost în mod suveran folosită, reprezentând singura ocazie din care s-au putut extrage unele dintre cele mai sublime lucruri din revelația divină? Slavă lui Dumnezeu pentru harul suveran!

 

Trebuie să ne apropiem acum de scopul special al acestor mesaje și anume, ce scop a avut Cristos în această situație.

 

Pentru a ajunge aici trebuie să observăm câteva trăsături majore. Scrisorile către Corinteni sunt pline de contraste intense. Există contraste între:

 

Vechea creație și noua creație

Natural și spiritual

Întuneric și lumină

Cele pământești și cele cerești

Ce-i trecător și ce-i veșnic

Vechiul Testament și Noul Testament, etc.

 

Între aceste contraste stă Isus Cristos cu ceea ce reprezintă El pentru fiecare-mparte. Spatele Său este îndreptat spre prima categorie, cu un puternic ”Nu!” dat de Crucea Sa. Fața Lui este îndreptată spre ce-a de-a doua categorie, cu un puternic ”Da!” dat de învierea Sa.

 

În felul acesta creștinismul ne este înfățișat ca fiind împărțit și rupt în două.

Creștinismul divizat în două

Ne este aici revelat un creștinism față de care Cristos (în misiunea, scopul și mesajul Său) spune un ”Nu!” hotărât. Asupra acestui fel de creștinism stă scris cu litere mari: ”NU SE POATE!”.

 

Această atitudine arată importanța și întărește afirmația de la începutul primei scrisori atingându-se de multe probleme care trebuiesc judecate și corectate. Numai timpul nu ne permite catalogarea acestor puncte principale pe care Divinitatea le condamnă. Cititorul să citească scrisorile și să observe locurile unde Cristos spune de fapt: ”Nu așa!” Verdictul principal și absolut este: ”în felul acesta nu veți ajunge niciodată la Dumnezeu!” Pentru a vedea acest lucru să vedem care este locul oferit corintenilor în istoria și geografia spirituală. Priviți referirile la aceste scrisori din Vechiul Testament. Două lucruri se reliefează cu mare claritate. Primul este vechea creație cu întunericul, haosul, neorânduiala, ”goliciunea” sa și aspectele judecății. Al doilea este Israel în pustie. Pentru scopul nostru prezent ne vom folosi de al doilea. Cu mare claritate, prima scrisoare în capitolul 10 plasează corintenii (și un anume fel de creștinism) în poziția Israelului dintre Egipt și Țara Făgăduinței și face acest lucru cu o foarte mare atenționare. Aceeași poziție este acceptată și în cea de-a doua scrisoare, capitolul 3:7-16.

 

Prin urmare, care erau trăsăturile acelei poziții din istoria lui Israel?

 

1.Ei ieșiseră din Egipt – terenul judecății – prin harul suveran și fuseseră botezați ”de nor și mare” din punct de vedere al poziției.

 

2.Ei se aflau pe calea ”chemării cerești” și în planul lui Dumnezeu.

 

3.Ei aveau semnele vieții supranaturale și a poziției, ca de exemplu: mana și apa, adică ”taina lui Cristos” iar ”acea Stâncă era Cristos”. Ei cunoșteau valoarea suverană a sângelui Mielului. Existau multe dovezi că Dumnezeu era cu ei, că era de partea lor. Cu toate acestea, asupra lor plana în mod continuu amenințarea și pericolul de a-și pierde moștenirea, care – vai!- acea generație a și pierdut-o. Iată atenționarea față de acest fel de creștinism ca cel din rândul corintenilor. De ce a fost așa? Ce anume au de spus ”corintenii” în privința poziției adoptate? Probabil răspunsul se află în două amănunte: este posibil să fi ieșit din lume ca și poziție și totuși lumea să fie în tine. Egiptul, după toate judecățile care s-au abătut asupra lui a continuat să îi tragă înapoi și să-i influențeze. Nu era niciodată prea greu să revii în Egipt. În scrisorile adresate corintenilor este lesne de observat că lumea avea forță de atragere, influență, atarcție asupra sufletelor acestor creștini. Scriitorul era foarte sigur că în cazul celor a căror atitudine nu-i conducea la starea cerească, acest lucru putea fi fatal în ce privește moștenirea. Cu privire la acest lucru, el tranșează foarte clar deosebirea între

 

Omul natural și omul spiritual

Pentru el este foarte simplu și clar: acesta este omul sufletesc și acesta este omul spiritual. El face diferența dintre cei doi: omul sufletesc nu poate și nu va atinge ținta. El nu ajunge la maturitate și chiar după mulți ani el este încă ”un prunc” (3:1-2). Numai ”cel care este spiritual” poate și va ajunge la țintă! Pavel accentuează cu tărie că cel care zice: ”omul natural (sufletesc) nu poate” va avea parte de împotrivire.

 

Creștinismul abia dacă recunoaște această diferență dintre suflet și duh, ca să nu mai vorbim că nici n-o acceptă. Rezultatul lipsei discernământului (discernământul se capătă în urma brazdelor adânci trase pe viața eului și lucrării de separare a Crucii) este un creștinism care nu va ajunge acolo unde vrea Dumnezeu și nenumărați creștini sunt conștienți de acest lucru!

 

Universitățile și facultățile pot scoate doctori în medicină, filozofie, arte, etc, dar fiți siguri că nici un profesor sau universitate nu poate scoate un om spiritual care să cunoască acele ”lucruri care la inima omului nu s-au suit”! Aceasta este dovada și concluzia Noului Testament.

 

Prin urmare, punctul central este că Cristos este altfel. El este celălalt Om, Omul Spiritual. Învățătura Sa, înțelepciunea Sa, aptitudinea Sa țin de o altă rânduială. Efectul real al rămânerii și stăpânirii Duhului Sfânt este de a arăta și de a face creștinismul o reproducere, o imagine a lui Cristos; misiunea, scopul și mesajul lui Cristos este de a produce mai presus de toate natura Lui (vezi 2 Corinteni 3:16-18).

 

Dar citiți din nou cele două scrisori!

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

 

https://www.austin-sparks.net/romana/books/002891.html

 

///////////////////////////////////////////

Crucea și cărarea vieții, de T. Austin-Sparks

 

Capitolul 1 – Calea eliberării

 

”Eu am venit să arunc foc pe pământ; și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât de mult aștept să se împlinească!” (Luca 12:49-50).

 

”Dar Isus le-a spus: nu știti ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care Îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” (Marcu 10:38).

 

”Sau nu știți că toți câți am fost botezați în Cristos am fost botezați în moartea Lui?” (Romani 6:3).

 

Întorcându-ne la primul pasaj din Luca 12:49-50, este nevoie să spunem pe scurt câteva lucruri legate de traducerea afirmației Domnului, căci așa cum este tradusă nu pare a fi prea clară și există nepotriviri între traduceri. ”Eu am venit să arunc foc pe pământ și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat!” Observați, în narațiune există o pauză ciudată. Domnul Isus a spus multe lucruri sub forma pildelor, comentariilor și explicațiilor. În acest moment este ca și cum El S-ar verifica pe Sine, face o pauză și privește drept înainte. Inima Lui este plină și dintr-o dată izbucnește în cuvintele care par să nu aibă legătură cu cele spuse înainte: ”Eu am venit să arunc foc pe pământ; și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat”, deducând de aici că El trebuia să treacă mai întâi prin ceva pentru ca apoi, dorința inimii și scopul venirii Lui să fie împlinite.

 

Afirmația Lui se împarte în mai multe fragmente. ”Eu am venit să arunc foc” – acesta este scopul venirii Lui. ”Am un botez cu care trebuie să fiu botezat” – aceasta este pătimirea legată de scop. ”Și cât de mult doresc să se împlinească!” – aceasta este calea eliberării Lui sau aprinderea focului.

 

Vom privi pe scurt la fragmentele afirmației.

 

 

Scopul venirii lui Cristos

Scopul – ”Am venit să arunc foc pe pământ.” Uneori Domnul nostru a făcut unele afirmații vizavi de venirea Lui. ”Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). ”Eu am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10) și așa mai departe. Iată aici una din afirmațiile cu privire la scopul venirii Lui: ”Pe lângă toate celelalte lucruri pentru care am venit, am venit să arunc foc pe pământ”. Cred că cea mai bună explicație a ce a vrut să spună prin aruncarea focului pe pământ, se găsește de fapt în cele ce s-au întâmplat. Îi urmărim pătimirea când focul a fost aruncat pe pământ și căutăm să vedem cum a izbucnit și ce a însemnat el; este foarte clar că, focul reprezenta în primul rând lărgirea irezistibilă a Împărăției Lui. Știți, focul acționează astfel: dacă pune stăpânire pe ceva este foarte greu de stăpânit. Este de neoprit, irezistibil. Aceasta este trăsătura și caracteristica focului atunci când se răspândește pe pământ, în special dacă pământul este așa cum era în zilele acelea și încă mai este și azi – foarte uscat și inflamabil. Așadar, vedem că în ziua Rusaliilor când focul s-a pogorât din cer și a fost împrăștiat pe pământ atingând inimile celor prezenți, el s-a întins cu repeziciune. Domnul Isus a spus: ”Eu pentru asta am venit”.

 

Întotdeauna cred că aceste afirmații sunt adevărate provocări, adică ele ne găsesc descoperiți. Să spunem direct că, dacă scopul pentru care a venit Cristos este de a avea cale liberă, iar Duhul Sfânt de a efectua lucrarea Lui nestingherit, atunci trebuie să existe ceva care este irezistibil și de nestăpânit. Există ceva care merge înainte, se extinde, ia proporții. Acest lucru nu poate fi zăvorât, nu poate fi îngrădit. Există ceva care a fost eliberat pe pământ. Aceasta a vrut să spună Domnul prin acea afirmație bogată – ceva a fost eliberat – aprindeți acest foc și multe lucruri se vor întâmpla.

 

Îmi amintesc că la un moment dat, un om care era reprezentantul societății ”Apărarea Bibliei” a mers să-l vadă pe domnul Spurgeon și l-a întrebat dacă ar vrea să devină vicepreședintele societății ”Apărarea Bibliei”. Domnul Surgeon s-a uitat la el în felul în care se uita la oameni uneori, în special la acest fel de oameni și i-a spus: ”Fratele meu scump, are leul nevoie de apărare? Dă drumul leului și lucrurile se rezolvă!” Cred că putem lua acest exemplu și pentru discuția prezentă. Lăsați liber Duhul Sfânt și veți vedea ce se întâmplă! Permiteți aprinderea Duhului și lucrurile vor fi irezistibile și nestăvilite. Într-adevăr, ele vor depăși cu mult așteptările noastre. Nu vom fi capabili să le facem față.

 

Există multe figuri de stil și metafore în legătură cu Duhul Sfânt. Nu se vorbește despre El doar ca fiind un foc sau simbolizând focul. În ziua Rusaliilor El a fost asemănat cu un vânt foarte puternic. Dacă vă bate un vânt foarte puternic știți că nu îi puteți face față, el este prea puternic pentru voi.

 

Există aici un cuvânt pe care Domnul l-a folosit mai târziu, dar care este bine de luat în seamă acum. ”Și cât de strâmtorat sunt până se împlinește!” Acel cuvânt ”strâmtorat” este foarte interesant în Noul Testament. Îl găsim sub diferite forme. El înseamnă ”constrâns”. Îl găsim în Evanghelii unde femeia care suferea de o boală trece prin mulțime, întinde mâna și se atinge de Domnul, iar El Se întoarce și spune: ”Cine s-a atins de Mine?” Ucenicii Lui I-au spus: ”Stăpâne, mulțimea Te îmbulzește și Tu spui cine s-a atins de Mine?” Iar acel cuvânt ”a îmbulzi” este exact același cuvânt pentru ”strâmtorat” din limba greacă. Știți și voi ce înseamnă să te afli într-o mulțime. Poate chiar recent ați experimentat așa ceva. Intrați într-o mulțime uriașă și vedeți dacă puteți să-i faceți față, dacă puteți să-i țineți piept. Nu, ci sunteți duși de mulțime! Nu e de nici un folos să vă împotriviți, pur și simplu sunteți duși de ea.

 

Același cuvânt este folosit despre cei care s-au ocupat de Isus în ziua pătimirii și morții Lui. Se spune că oamenii în mâinile cărora Se afla Isus Îl batjocoreau. Oamenii care au pus mâna pe Isus – iată din nou cuvântul nostru: strâmtorat, constrâns. Știți și voi ce fel oameni erau aceia, nu era de niciun folos să te împotrivești lor. Făceau parte din categoria oamenilor celor mai rău făcători. Nu suportau nici un fel de împotrivire. Singurul lucru pe care-l puteai face în prezența acestor oameni era să te lași purtat de mâinile lor și să le dai voie să își împlinească scopul. Acești oameni Îl aveau pe Isus în mâna lor, ei erau constrânși, strâmtorați, stăpâniți de o dorință. Este același cuvânt pe care îl folosește și Pavel: ”Dragostea lui Cristos ne constrânge” (2 Cor. 5:14). Acesta este cuvântul, el înseamnă a ține în stăpânire, a obține stăpânirea și puterea. Este același înțeles și aici. ”Eu am venit să arunc foc”, focul se aprinde, pune stăpânire, iar când el stăpânește, când are cale liberă nimeni nu i se poate împotrivi.

 

 

Focul dezbinării

Acesta era focul infailibilei dezbinări. Era necesar. Focul întotdeauna găsește lucruri descoperite. Când se întinde, când depășește limitele admise și cuprinde totul, el face o singură deosebire între lucruri: cele pe care le poate arde și cele asupra cărora nu are putere. Focul clasifică lucrurile în aceste categorii; le descoperă, le clasifică, le rezolvă. Priviți în contextul din Luca 12:51 – ”Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.” El continuă – ”Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei” – dezbinarea pune lucrurile în categoriile cărora le aparțin.

 

Singura categorie este cea care va rămâne, va rezista și va avansa pentru că este din Dumnezeu. Cealaltă va fi mistuită de foc și pur și simplu va fi inexistentă. ”Focul va da pe faţă lucrarea fiecăruia”, a spus Pavel (1 Cor. 3:13). Focul dezbinării este inevitabil și infailibil! Acela a fost întotdeauna efectul lucrării Duhului Sfânt: de a ne pune acolo unde aparținem. Întotdeauna lucrarea Lui va separa lucrurile. Sunteți pro sau contra? Sunteți de partea Domnului sau împotriva Lui? Mergeți mai departe cu Domnul sau nu mai continuați cu El? Duhul Sfânt urmărește mereu desfășurarea acestor lucruri; El constată unde ne aflăm și ne clasifică, așa că atunci când Duhul Sfânt a lucrat, noi ne aflăm în categorii bine stabilite. Separarea ne-a ajuns și este inevitabilă.

Dragi prieteni, nu este de niciun folos să evităm această dezbinare. Observați, aici se află o afirmație îngrozitoare. ”Am venit să aduc sabia și nu pacea pe pământ” (Matei 10:34), dezbinând chiar familiile și oamenii dintr-o casă. Nu puteți evita acest lucru și nu încercați să o faceți. Dacă mergeți înainte cu Domnul, dezbinarea va avea loc și în lume, se va vedea clar și pronunțat unde ne aflăm. Nu veți fi ajutați încercând să vă protejați și să o evitați, trebuie să cedați în favoarea lucrării Duhului și este un preț scump de plătit în casa voastră să vedeți dezbinarea făcută de Domnul pe tărâmul a ceea ce vrea Domnul să facă – o separare clară în familie, în orice loc, oriunde – pur și simplu nu poate fi evitată. Ea face parte din prețul care trebuie plătit, despre care vom vorbi în câteva clipe.

 

 

Focul provocării

Acesta a fost focul provocării inevitabile. De îndată ce Duhul a venit, focul a căzut și a început să se întindă pe pământ, apoi a existat o răzmeliță îngrozitoare și o contradicție extraordinară. Era inevitabil. Dacă voi și eu vom ajunge să fim bărbați și femei conduși de Duhul, nu vom avea parte de un timp ușor. Iadul ne va sta în cale. Fără întârziere se vor ridica conflicte și este adevărat că, cu cât mai mult Duhul Sfânt are cale liberă în noi și ne conduce în toată voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom întâmpina opoziție, contradicție. Acestea nu vor apare doar între noi și lume, ci de asemenea între noi și copiii Domnului. Este o provocare inevitabilă. Uneori, vă întrebați de ce. Citind Noul Testament vă întrebați: ”Care este problema acestor oameni? De ce sunt atât de supărați și necăjiți? Și de ce acel conflict apare atât de spontan? De ce persită, de ce este atât de irațional?” Totuși, este prezent. Aceasta este realitatea. Este inevitabilă.

 

Observați, lucrul pe care Domnul a venit să-l facă și îl face, nu va permite nici un fel de neutralitate. Fie va fi ceva, fie altceva. Va fi pro sau contra. Ochii ca para focului (iată că focul apare din nou), ochii aceia nu vor permite starea de căldicel sau ceva din caracterul laodicean. Focul este întotdeauna un element pozitiv și va creea situații pozitive. Dacă totul este plăcut, liniștit, fără greutăți, fără probleme, fără contradicții și fără împotriviri, vă puteți întreba dacă Duhul Sfânt face ceva acolo, deoarece El țintește spre un caracter sigur, care presupune un preț foarte mare de plătit. Fie că sunteți de partea Domnului, fie împotriva Lui, iar între acestea nu există nimic altceva. Acest lucru mai devreme sau mai târziu va ieși la suprafață și va fi precipitat.

 

Domnul spune că pentru acest lucru a venit. Nu este un accident, o întâmplare sau pur și simplu lucrurile s-au denaturat și au eșuat. Este exact scopul venirii Lui – aruncarea focului pe pământ, iar acestea sunt efectele inevitabile ale focului. Acestea sunt rezultatele.

 

 

Pătimirea lui Cristos și a Bisericii Sale

”Eu am un botez cu care trebuie să fiu botezat” – și acesta este cu adevărat punctul principal din inima mea pentru momentele de față: pătimirea. Reiese foarte clar din cuvintele Lui către ucenici, așa cum citim în Marcu 10:38, că acest botez are de-a face cu Crucea, cu pătimirea Lui: ”Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” Aceasta este calea, singura cale de a aprinde focul, de a aprinde focul pe pământ – și anume, lucrul extraordinar al răspândirii, al avansării și al extinderii lui irezistibile. Tot ce am spus despre foc depinde în întregime de pătimire. Ea a fost adevărată în cazul Domnului nostru.

 

Apoi avem următorul verset: ”Nu știți că toți cei care au fost botezați în Cristos au fost botezați în moartea Lui?” Aceasta înseamnă să fiți botezați cu înțelegerea Crucii Lui, să fiți botezați cu înțelegerea prețului Crucii, cu agonia Crucii și cu toate aspectele și valorile ei. Observați, este foarte adevărat că, deși noi nu suntem una cu El în lucrarea Lui de ispășire și nu avem parte în această lucrare, ea este lucrarea și prerogativul Lui unic; fără îndoială că identificarea noastră cu Cristos merge dicolo de mântuirea noastră, de îndreptățirea noastră, de răscumpărarea noastră. Ne conduce chiar la pătimire: ”Împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos, pentru Trupul Lui, care este Biserica” (Col. 1:24). Esența este că nu există înaintare și progres fără pătimire, fără agonie, fără travaliu. Nu există pocăință trainică în această lume fără Pătimire. Ei au descoperit că fără plătirea acelui preț scump din partea Bisericii și a slujitorilor Domnului, nu exista lucrare de dezbinare, de separare, de consolidare și de expunere a lucrurilor.

 

Ștefan a descoperit și el acest lucru, nu-i așa? Foarte curând a înțeles că ce-L costase pe Domnul Său, acum plătea și el complet, într-o măsură poate mult mai limitată. Așa a fost întotdeauna. Acest foc trebuie să pună stăpânire pe noi așa încât să nu mai fim doar bucuroși și privilegiați că am ajuns să credem în Domnul Isus, ci de asemenea să suferim de dragul Lui (Fil. 1:29). Acesta este focul care ne consumă dacă este nevoie, să suferim de dragul Lui. Nici o persoană nu va ajunge eficientă dacă viața lui nu este botezată cu pătimirea lui Cristos. Nici un grup local nu va fi eficient în sensul eficienței focului, dacă acel grup nu împărtășește pătimirea Domnului și nu cunoaște părtășia cu El în suferință.

 

Acest lucru este adevărat și cu privire la întreaga biserică. Așa trebuie să fie. Istoria bisericii este istoria unei succesiuni îndelungate ale botezurilor pătimirii, ale botezurilor suferinței și ale agoniei. Care a fost rezultatul? De fiecare dată, a existat înaintare și eficiență. Întotdeauna a fost așa și întotdeauna va fi așa. Am fost botezați în moartea Lui și în tot ce înseamnă unire cu Cristos în moartea Lui. Mai înseamnă de asemenea, că am fost botezați în suferințele Lui, în pătimirea Lui. Nu este de niciun folos să încercăm a le evita.

 

 

Calea eliberării

Apoi El spune că pentru El, Crucea a fost calea eliberării: ”Cât sunt de strâmtorat, cât sunt de reținut,, cât de înăbușită mi-e dorința până se împlinește!” Pătimirea Crucii este calea eliberării noastre și dacă vă gândiți la propria experiență spirituală, voi cei care cunoașteți ceva din experința umblării cu Dumnezeu, știți prea bine că doar prin vremuri de suferință adâncă și acută ați găsit din nou eliberarea; o eliberare diferită în viața voastră spirituală. Nu este adevărat? Da, trecem printr-o perioadă de suferință spirituală și sufletească chinuitoare. Nu știm ce face Domnul, nu cunoaștem semnificația acelei suferințe, nici ce dorește El, dar știm că suferim și cunoaștem bine experiențele noastre. Desigur, Îi cerem Domnului să oprească acea suferință, să aducă un sfârșit grabnic, să ne scape de ea. El nu ne ia în seamă și doar cei care au ajuns să vadă cealaltă latură a suferinței pot spune: ”Slavă Domnului că nu m-a luat în seamă!” Între timp, noi credem despre El că Și-a pierdut orice milă, orice bunătate și că nu mai acționează corect. Dar atunci când continuăm să rămânem sub mâna Sa, începem să vedem și să simțim că El are în vedere ceva anume. Poate că are în vedere mândria noastră, independența noastră sau iresponsabilitatea noastră. Ceva iese la iveală și ne confruntăm tot timpul cu ceva din noi, care aproape că ne devastează. Nu am fi crezut că acel lucru din noi poate fi atât de puternic.

 

O, desigur, am fost întotdeauna gata să credem că asemenea lucruri există în omenire și în noi, la modul general. Dar niciodată nu ne-a plăcut să ni se spună că suntem mândri sau ceva de genul acesta, niciodată n-am fi crezut cât de adânc și puternic înrădăcinat este lucrul respectiv până ce nu am trecut prin încercarea de foc, atunci totul a fost expus și am văzut că viața și lucrarea noastră pentru Dumnezeu a stagnat datorită lucrului respectiv. Ce chin îngrozitor!

 

Știți despre ce vorbesc? Iar când am ajuns să vedem în mod clar care era problema din timpul încercării noastre, să o aducem la Domnul ca pe o problemă concretă și să ne concentrăm asupra ei, pentru a fi tratată complet și definitiv, când suntem în stare să facem acest lucru, vedem o ușă deschisă – un simțământ nou al eliberării și perspective noi. Atunci știm prea bine că ceea ce Domnul urmărea, nu era nimicirea noastră așa cum credeam, nici încătușarea noastră, ci El voia să ne lărgească, să ne elibereze, iar eliberarea întotdeauna vine pe calea Crucii, a pătimirii. Lărgirea întotdeauna vine în felul acesta.

 

A fi botezați cu Crucea, cu pătimirea și suferințele Lui ajunge un lucru foarte practic în fiecare situație atât prezentă cât și viitoare. Și până problemele nu sunt clarificate, expuse, definite, tratate înaintea Domnului nu există roade. Când se întâmplă astfel, când ducem tratative aprige cu Domnul asupra problemei pe care El și-a pus degetul, a așezat Crucea și ne-a condus astfel la pătimire, începem să înțelegem semnificația Crucii lui Cristos; cum El a avut de-a face cu tot universul, cu limitările și piedicile din calea planului absolut al lui Dumnezeu.

 

Am ajuns aici, dar cum se aplică în cazul nostru acest lucru? Se explică prin unirea noastră cu Cristos în moartea Lui. Și care este rezultatul? Ei bine, repet: eliberarea noastră. ”Cât de strâmtorat sunt până se împlinește”, putem spune și noi același lucru în privința oricărei probleme.”Cât sunt de stâmtorat până ce Crucea mă eliberează în privința aceasta și aceea”. Crucea este calea eliberării mele! Dar ea este un pahar, un pahar plin de amărăcine. Un pahar plin de moartea Lui. Cred că dacă am înțelege ce spunem, ne-am da seama ce lucru îngrozitor a fost pentru El moartea Lui. Noi astăzi ne gândim la moartea Lui, la Crucea Lui, la răstignirea Lui, la suferințele Lui și la diferitele aspecte și etape din viața Lui. Dar, dragi prieteni, noi trebuie să mergem la Cruce cu viețile noastre o singură dată pentru a fi sfărâmați! O singură dată! Mândria noastră sau ceva din viața noastră care nu acceptă crucea, care nu este răstignit, chinul acelui lucru este suficient pentru a ne devasta. Toate aceste lucruri El le-a unit în Crucea Lui! Cine le poate număra? Cine își poate aduce aminte de toate? Cine le poate măsura? Toate acele lucruri au fost concentrate în Crucea Lui când a fost făcut păcat pentru noi. Cât de îngrozitoare a fost Crucea Lui privită din punct de vedere spiritual. Nu-i de mirare că trupul Lui fizic a cedat. Încordarea fusese prea mare pentru sufletul Lui, pentru sângele Lui și a cedat. Ce lucru extraordinar a urmat, ce eliberare!

 

Observați că rezultatul, puterea extraordinară care s-a răspândit pe pământ nu se putea compara cu imensitatea lucrării de la Cruce. Crucea este un lucru imens! Suferințele lui Cristos sunt suferințe imense. Nimeni nu ar putea rezista în fața lor fără să se dezintegreze. Extraordinar! Atunci rezultatul Crucii este de neasemănat – irezistibil și eficient.

 

În cele din urmă, la ce se rezumă toate acestea? Voi și eu trebuie să avem o nouă înțelegere a Crucii. Trebuie să înțelegem Crucea Domnului Isus. Așa cum am spus adesea, Crucea nu este doar un lucru elementar al vieții creștine, unde ”La Cruce am văzut lumina prima dată și povara păcatului a căzut”, ea este începutul și sfârșitul cunoașterii noastre despre Cruce. Nu vă înșelați – acela este doar începutul. Crucea nu ne privează, nu este o povară care să ne zdrobească. Crucea Domnului Isus trebuie să fie calea eliberării noastre, a lărgirii noastre, a scăpării noastre.

 

”Eu am venit să arunc foc” – acesta este scopul. Iar pe lângă acest scop există pătimire, dar ea este doar o cale și nu un sfârșit. Sfârșitul este împlinirea scopului. Împlinirea lui este întotdeauna prin Cruce, întotdeauna pe terenul Crucii. Lărgirea, creșterea puterii și a eficienței sunt lucruri pe care Crucea le lucrează în viața noastră în mod foarte practic. Dacă Domnul ne trece printr-o vreme grea și simțim că totul se năruiește, totul ne copleșește, ne golește, vă rog să credeți că dacă acea zi de pătimire prin care trecem ne spune ceva, dacă calvarul spune ceva, atunci iată ce spune: această suferință, această vreme grea are scopul de a vă elibera și lărgi. Credeți acest lucru! Poate că planul lui Dumnezeu vă frustrează. Dar aceasta este dorința Lui și aceasta este calea îngustă, dreaptă și zdrobitoare. Ea are în vedere eliberarea, lărgirea. ”Cât de strâmtorat sunt până se împlinește” .

 

Cu toții putem spune același lucru despre un lucru sau altul: ”Cât de strâmtorat sunt până” acest lucru se împlinște în viața mea. Dar când lucrul s-a împlinit, deținem o nouă înțelegere a Crucii și astfel suntem lărgiți, eliberați, există mai mult din Domnul în viața și slujirea noastră – va exista mai mult foc, un foc măreț.

 

Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit – fără modificări, fără plată şi fără copyright.

 

https://www.austin-sparks.net/romana/books/003340.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Pocairea de fire – botezul in Duhul Sfant , de Zac POONEN

 

 

(Mesaj ţinut la o biserică Penticostală în februarie 2012)

 

Promisiunile şi poruncile lui Dumnezeu sunt ca două picioare pe care trebuie să stăm şi cu care trebuie să umblăm. Dacă trăieşti numai pentru promisiuni e ca şi cum ai umbla cu un singur picior. Nu experimentezi toate promisiunile şi trăieşti în decepţie. Pe de altă parte, dacă trăieşti numai după porunci nu le vei putea asculta pe toate fără promisiuni – şi vei fi descurajat şi în depresie. Aşa că avem nevoie atât de promisiuni, cât şi de porunci.

 

 

 

 

Dar nu poţi ştii niciodată care sunt promisiunile şi poruncile lui Dumnezeu dacă nu studiezi Biblia cu atenţie. Dacă asculţi doar pastorii şi predicatorii de la TV, nu vei cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru că de multe ori nu citează cu exactitate sau nu  prezintă învăţăturile lui Dumnezeu cu exactitate. Aşadar trebuie să studiezi singur Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă eşti creştin, trebuie să cunoşti Biblia mai bine ca orice altă carte din lume. Dacă eşti prea leneş să o studiezi, viaţa ta de creştin va fi lipsită de sens. Poţi crede că eşti născut din nou, chiar dacă nu eşti. Şi poţi crede că eşti plin cu Duhul Sfânt – când de fapt ai parte de o experienţă falsă. Dar nu vei fi înşelat niciodată dacă studiezi Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Cei care nu studiază Cuvântul lui Dumnezeu merită să fie înşelaţi – pentru că ei îi spun lui Dumnezeu: “Ştiu că ai scris o carte pentru oameni, dar nu am timp să o citesc. Am alte lucruri mai importante de făcut cum ar fi să mă uit la televizor şi să navighez pe internet. Deci pot să Îţi ofer timp numai duminica dimineaţa”. Dacă aceasta este atitudinea ta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, atunci poate nu eşti născut din nou. Toţi bebeluşii sănătoşi plâng după lapte în fiecare zi. Şi toţi creştinii născuţi din nou vor tânji după laptele Cuvântului în fiecare zi (1 Petru 2:2). Trebuie să vă spun adevărul despre aceste lucruri pentru că nu vreau să mă învinovăţiţi pe mine în ziua judecăţii că nu v-am spus adevărul. Cu mulţi ani în urmă, Domnul mi-a spus că dacă iubesc oamenii, trebuie să le spun adevărul chiar dacă nu îl acceptă.

 

Sunt multe promisiuni minunate în Cuvântul lui Dumnezeu. Noul Testament are mai multe promisiuni minunate decât Vechiul Testament. Ele sunt numite “promisiuni mari şi scumpe” (2 Petru 1 :4). Dacă ai ştii că sub pământ se ascunde o comoară, pe proprietatea ta, ai petrece foarte mult timp căutând-o. Când realizezi că promisiunile lui Dumnezeu valorează mai mult decât orice comoară de pe pământ, vei săpa în Cuvântul lui Dumnezeu până vei găsi promisiunile respective.

 

Mi-am predat viaţa lui Hristos în iulie 1959. Am petrecut următorii 7 ani studiind Cuvântul lui Dumnezeu. Nu am mers la o şcoală biblică. Am lucrat în marină în aceşti 7 ani. Când nu eram de serviciu, stăteam în cabină şi studiam Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta a schimbat direcţia vieţii mele. Am descoperit multe promisiuni minunate în Biblie – şi le-am cerut pentru mine. Ele mi-au adus atmosfera cerului în viaţa mea.

 

Când m-am căsătorit, Cuvântul lui Dumnezeu mi-a adus atmosfera cerului în familie. Mai târziu, eu şi soţia am cerut promisiunile lui Dumnezeu pentru copiii noştri. I-am învăţat poruncile Lui. Ca rezultat, toţi Îl urmează pe Domnul astăzi. Dumnezeu vrea să trăim conform promisiunilor Lui tot aşa cum cum trăim cu ajutorul banilor pe care îi căştigăm. Dacă ţi s-ar oferi un bonus de la locul de muncă, nu l-ai accepta? Dacă ţi-ar spune că ţi-au pus banii în bancă, nu ai verifica să vezi câţi bani sunt acolo ? Majoritatea creştinilor verifică conturile din bancă mai degrabă decât promisiunile lui Dumnezeu – şi din această cauză vieţile lor sunt fără sens.

 

Poruncile şi promisiunile lui Dumnezeu ne pot face bogaţi din punct de vedere spiritual. Dacă am crede aceasta, am căuta din toată inima să le descoperim. Toţi avem o singură viaţă aşa că trebuie să avem un scop clar în viaţă. Dacă scopul nostru este să mergem în cer după ce murim, atunci vom regreta când vom sta înaintea Domnului într-o zi.

 

Să vă spun care este scopul meu în viaţă. Rugăciunea mea este: “Doamne, înainte să plec de pe pământ, vreau să ascult toate poruncile pe care le-ai dat creştinilor în noul legământ. Nu mă interesează poruncile pe care le-ai dat israeliţilor. Dar fiecare poruncă pe care ai dat-o creştinilor născuţi din nou vreau să o ascult înainte să plec de pe pământ. Şi de asemenea vreau să revendic fiecare promisiune pe care ai dat-o creştinilor în noul legământ înainte să plec de pe pământ”.

 

Este asemenea dorinţei mele ca toţi copiii mei să termine studiile. Nu mi-ar plăcea dacă unul din fiii mei ar termina numai jumătate din cursuri. În acelaşi fel, vreau să termin fiecare curs din educaţia mea spirituală pe pământ.

 

Marea tragedie din lumea de astăzi este că credincioşii care se presupune că au gândirea îndreptată spre cer sunt mai mult pământeşti – şi nu este nici o diferenţă între cei care pretind că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt şi ceilalţi. Toţi au gândire pământească, iubesc banii şi onoarea din partea oamenilor. Dumnezeu vorbeşte celor care pretind că sunt umpluţi cu Duhul şi le transmite: “Pocăiţi-vă de gândirea pământească”.

 

Ioan Botezătorul, ca ante-mergător al lui Isus, i-a rugat pe oameni să pregătească calea Domnului. Când Îl chemăm pe Isus în viaţa noastră, mai întâi trebuie să ascultăm mesajul lui Ioan care spune: “Pocăiţi-vă pentru că Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Numai aşa putem pregăti calea Domnului în vieţile noastre.

 

Ce spunea de fapt Ioan? El le spunea israeliţilor: “În ultimii 1500 de ani, din zilele lui Moise, aţi făcut numai lucruri legate de pământ. Fiecare promisiune pe care o aveţi în Biblie este despre lucruri pământeşti. De la Geneza la Maleahi nu este nici o promisiune a unei binecuvântări cereşti. Fiecare promisiune este o binecuvântare pământească – că veţi deveni bogaţi din punct de vedere material, că fermele şi afacerile voastre vor fi binecuvântate, că veţi fi vindecaţi de boli, că duşmanii voştri vor fi învinşi şi că toţi copiii voştri vor fi binecuvântaţi. Acum pocăiţi-vă – întoarceţi-vă. Nu mai căutaţi binecuvântările pământeşti pentru că Împărăţia cerurilor vine. Cineva a venit din cer şi vă va boteza în Duhul Sfânt şi va aduce cerul în inima voastră. Dar El poate face aceasta numai dacă vă întoarceţi de la căutarea lucrurilor pământeşti”. Aceasta este esenţa predicării lui Ioan. Şi acesta este mesajul la care trebuie să răspundem noi, înainte de a fi botezaţi în Duhul Sfânt.

 

Duhul Sfânt a venit din ceruri pentru a aduce atmosfera cerului în inimile noastre. Semnul principal al unui creştin umplut într-adevăr cu Duhul Sfânt este faptul că are o gândire orientată spre cer, nu spre lucrurile pământeşti. El va avea aroma cerului asupra sa. Cineva care îşi pierde cumpătul şi strigă la soţia sa poate spune că este plin de Duhul Sfânt? O astfel de mânie vine din alt duh, nu de la Duhul Sfânt. În cer, nimeni nu îşi pierde cumpătul.

 

Ştiu ce s-a întâmplat în viaţa mea când Dumnezeu m-a umplut cu Duhul Sfânt. Chiar după ce am fost născut din nou, natura lui Adam (ceea ce Biblia numeşte “carne”) avea putere asupra mea. Când Duhul lui Hristos m-a umplut pentru totdeauna, El a început procesul transformării mele, puţin câte puţin, în asemănarea cu Hristos. Isus Hristos este exemplul perfect al omului plin de Duh. Şi Dumnezeu vrea să ne facă asemenea Lui.

 

Ioan Botezătorul a spus: “Mielul lui Dumnezeu va lua mai întâi toate păcatele”. Cu alte cuvinte El va curăţa mai întâi vasul tău. Dar nu-l va lăsa gol. Îl va umple. Îţi va curăţa inima pentru a te umple cu Duhul Său şi apoi râuri de apă vie vor curge din interiorul tău.

 

Oamenii au fost “umpluţi cu Duhul Sfânt” şi în Vechiul Testament. Dar aceea nu a fost ca umplerea din noul legământ. Biblia spune în Ioan 7:39 că Duhul Sfânt nu putea fi dat la fel în noul legământ până ce Isus nu era glorificat.

 

Să vă explic diferenţa. Dacă ţii o cană întoarsă şi torni apă în ea, toată apa se va scurge peste cană în multe direcţii. Aceasta este o imagine a modului în care Dumnezeu a turnat Duhul Său peste slujitorii Săi în vechiul legământ şi a binecuvântat mii de oameni prin ei. Duhul lui Dumnezeu a venit peste Ghedeon, Samson, Saul şi David – şi ei au fost folosiţi de Dumnezeu să-i izbăvească pe israeliţi de duşmanii lor. Dar dacă priveai în adâncul inimilor lor (în cănile lor), ei erau păcătoşi şi murdari. Cănile erau întoarse. Aveau adulter şi idolatrie în inimile lor. Când Duhul lui Dumnezeu a venit peste Ghedeon (Jud. 6:34) a izbăvit Israelul de madianiţi. Dar după ce Dumnezeu l-a folosit cu atâta putere, şi-a făcut idoli şi a început să li se închine (Jud. 8:24-27). Interiorul cănii era murdar. Inimile lui Saul şi David erau de asemenea murdare – în alte feluri.

 

Dar în ziua CIncizecimii, Dumnezeu a întors cana invers şi a turnat Duhul în cană (inimă) şi a curăţat-o în interior şi apoi a umplut-o. Apoi apa a început să curgă ca nişte “râuri” (Ioan 7:38). Până atunci, aşa cum le-a spus Domnul, Duhul Sfânt era “cu ei”. Dar de atunci încoace, El era “în ei” (Ioan 14:17). Aceasta este diferenţa dintre experienţa Duhului Sfânt din vechiul legământ şi cea a noului legământ,

 

Dacă un predicator, astăzi, după ce este folosit cu putere de Dumnezeu, cade în adulter, ne demonstrează că nu a fost niciodată un slujitor al lui Dumnezeu. A fost un predicator al vechiului legământ care avea Duhul turnat peste el, dar nu era în interiorul lui – pentru că inima lui poftea după femei. Un predicator iubitor de bani are de asemenea o inimă murdară – pentru că Duhul lui Hristos nu iubeşte banii. Unul care iubeşte banii nu poate fi un om plin de Duhul Sfânt. Dumnezeu poate folosi asemenea predicatori. Dar va fi ca apa care curge peste cană, în timp ce interiorul rămâne neschimbat. Asemenea predicatori sunt cei despre care Isus a spus că vor veni la El în ziua din urmă şi se vor lăuda cu faptele lor din slujire. Dar El îi va alunga în iad (Matei 7 :22-23).

 

Ce urmăreşti atunci când îi ceri lui Dumnezeu să te umple cu Duhul Sfânt ? Vrei ca Dumnezeu să te folosească sau vrei să te curăţească mai întâi ? Dacă vrei numai să fii folosit de Dumnezeu pentru a prooroci sau a vindeca, te întorci în vechiul legământ.

 

După ce David a păcătuit cu Batşeba, el a scris un psalm în care îşi recunoştea păcatul. Este o expresie în Psalmul 51 care arată că dorea ceva mai mult decât iertarea – ceva ce nu avea. Dumnezeu l-a folosit în multe feluri. Dar el spune : “Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” (Psalm 51 :6). Adevărul înseamnă realitate ! David a ştiut că Dumnezeu dorea ca viaţa lui interioară să fie transparentă şi reală. Dar el nu era aşa. El tânjea după această viaţă, dar nu o putea avea în vechiul legământ. Tânjeşti după această viaţă ? Când viaţa exterioară a unei persoane este pură, dar cea interioară nu, atunci el este un ipocrit. El trăieşte sub vechiul legământ.

 

Isus a spus în Ioan 7 :38 că cei care primesc Duhul Sfânt în noul legământ vor avea râuri de apă vie care vor ţâşni din interiorul lor. Cel mai important lucru nu sunt râurile ci locul de unde curg – din interior. Aceasta era expresia pe care a folosit-o David în Psalmul 51. Adâncul vieţii este partea interioară a cănii. David experimentase numai binecuvântările lui Dumnezeu care se revărsau peste el din exterior.

 

Este la fel şi în viaţa  ta ? Ai o experienţă cu Duuhl Sfânt ca cea din vechiul legământ sau din noul legământ ? Primeşti lucrul după care tânjeşti ! Ce ceri, vei primi. Dacă singura ta rugăciune este “Doamne, foloseşte-mă”, atunci El te va folosi. Dar vei fi ca o cană întoarsă, cu inima păcătoasă şi murdară. Poate că Dumnezeu va face o lucrare măreaţă prin tine – dar vei fi ca Samson, plin de poftă în inimă. Asta îţi doreşti ? Aceasta nu este plinătatea Duhului din noul legământ.

 

Dacă trăieşti în vechiul legământ, nu poţi avea o realitate în interiorul tău. Ştiu din experienţa mea. După ce am fost născut din nou, m-am rugat ca Dumnezeu să-mi dea putere să predic şi să mă folosească. Şi Dumnezeu m-a folosit. Dar cu cât trecea timpul, am descoperit că interiorul cănii mele era murdar.

 

Aş fi putut continua ca David şi Samson toată viaţa, pentru că apa curgea peste mine şi îi binecuvănta pe ceilalţi. Mii de oameni erau binecuvântaţi prin predicarea mea la conferinţe în multe părţi ale lumii, prin programele la radio şi prin cărţile mele. Dar inima mea era murdară şi nu aveam biruinţă asupra păcatului. Eram un ipocrit. Şi am strigat ca David : “O, Doamne, Tu doreşti ca adevărul să fie în interiorul meu, dar eu nu-l am”. Nu eram fericit. Tânjeam după o experienţă a Duhului din noul legământ. În sfârşit, m-am hotărât să nu mai predic pentru că eram ipocrit. Atunci Dumnezeu, în marea Sa milă, S-a întâlnit cu mine, un păcătos şi m-a botezat în Duhul Sfânt şi foc.

 

Ce face focul? Purifică. Ioan Botezătorul le-a spus israeliţilor: “Eu vă botez cu apă. Dar Isus vă poate boteza cu foc”. Şi acel foc vă va purifica viaţa cum nu o poate face nimic altceva.

 

Când oamenii vin şi mă roagă să-mi pun mâinile peste ei să fie botezaţi în Duhul Sfânt, eu le spun: “Dacă îmi pun mâinile goale peste capul tău, nu se va întâmpla nimic. Vei rămâne gol. Dar este Altul mai mare decât mine. Numai El te poate boteza în Duhul Sfânt şi foc. Mergi la Isus”.

 

Isus m-a botezat în Duhul Sfânt şi foc. El mi-a întors cana invers la 16 ani după ce m-am pocăit şi m-a umplut în interior. Atunci râurile au început să curgă. El poate face acelaşi lucru şi pentru tine. Dumnezeu nu este imparţial. Aşa că mergi la El astăzi.

 

Dar după cum am văzut, Ioan Botezătorul le-a spus oamenilor să se întoarcă mai întâi de la lucrurile pământeşti (Matei 3:2). Acest Isus, care botează în Duhul Sfânt şi foc, vrea să aducă împărăţia cerurilor în vieţile noastre. Cuvântul “pocăinţă” este o poruncă militară care are de-a face cu “întoarcerea” (sau “despre faţă”). Înseamnă să te întorci 180 de grade şi să te îndrepţi spre direcţia opusă. Trebuie să ne întoarcem de la căutarea binecuvântărilor pământeşti şi să căutăm cu sinceritate pe cele cereşti dacă vrem să avem o plinătate autentică a Duhului Sfânt.

 

Problema celor care caută botezul în Duhul Sfânt astăzi este că vor şi binecuvântările pământeşti. Diavolul va da acestor oameni o experienţă falsă care se aseamănă cu botezul în Duhul. Sunt oameni din multe religii care vorbesc în limbi! Cum se poate distinge adevărul de fals? Doar dacă ne întoarcem de la lucrurile pământeşti şi le căutăm pe cele cereşti.

 

Fiecare dar al Duhului a fost contrafăcut. Aceasta demonstrează că darurile adevărate ale Duhului sunt foarte valoroase. Nimeni nu falsifică ceva fără valoare cum ar fi ziarele. Oamenii falsifică numai ce are valoare precum diamantele, aurul sau monedele. Limbile, proorociile şi vindecările autentice sunt foarte valoroase! Din această cauză satan le falsifică.

 

Dacă vrei să cumperi diamante dar nu ştii nimic despre ele, ştii că poţi fi înşelat cu uşurinţă. Deci vei lua cu tine pe cineva care cunoaşte despre diamante. În lucrurile pământeşti eşti foarte atent. Nu ar trebui să fii mai atent când este vorba despre darurile cereşti – pentru a fi sigur că nu eşti înşelat de satan cu un fals ieftin? Ai primit botezul autentic în Duhul Sfânt şi foc? Darurile pe care le ai – sunt toate adevărate de la Duhul Sfânt? Acestea sunt întrebări importante pe care trebuie să ţi le pui.

 

Îmi amintesc când am căutat prima dată botezul Duhului. Am mers la o biserică în care se predica despre aceasta – şi am auzit mulţi oameni care făceau zgomot. Pastorii de acolo erau interesaţi mai mult de banii mei pentru că ştiau că sunt ofiţer în marină. M-am întors în camera mea, dezamăgit, şi m-am rugat: “Doamne, nu vreau ce au oamenii aceştia. Nu vreau un duh care mă învaţă să fac zgomot şi care mă înrobeşte cu dragostea de bani. Vreau ce au primit Petru, Iacov şi Ioan în ziua Cincizecimii – care i-a eliberat de lume şi le-a dat putere să fie martori în flăcări pentru Tine. Nu vreau un fals ieftin. Şi dacă durează 10 ani ca să primesc ceva real, voi aştepta 10 ani”.

 

Gândiţi-vă la un copil de grădiniţă care e dispus să aştepte 20 de ani să capete diploma de doctorat. Puterea Duhului Sfânt nu este mai importantă decât doctoratul? Puterea Duhului Sfânt nu-ţi va aduce mai mulţi bani decât doctoratul, dar te va face mai folositor pentru Dumnezeu.

 

Vreau să vă pun vouă, creştinilor nou născuţi, o întrebare: “Sunteţi interesaţi numai să mergeţi în cer sau să-L urmaţi pe Isus aici pe pământ înainte de a ajunge în cer”?

 

Când Domnul m-a umplut cu Duhul Sfânt, am decis că nu voi merge în toată India căutând oameni care vor să meargă în cer, ci mai degrabă căutând oameni care vor să-L urmeze pe Isus pe pământ. Sunt peste un miliard de oameni în India care vor să meargă  în cer. Nu am întâlnit pe nimeni care vrea să meargă în iad. Nu eşti spiritual doar pentru că vrei să mergi în cer. Fiecare fiinţă umană vrea să meargă în cer.

 

Eu caut oameni care vor să-L urmeze pe Isus Hristos pe pământ şi să trăiască pentru El înainte să meargă în cer. Ştiu că sunt puţini oameni de genul acesta – dar pe aceia i-am căutat timp de 37 de ani în toată lumea. Nu caut creştini care caută o împărăţie pe pământ şi vor să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Eu caut pe cei care vor să asculte chemarea lui Ioan Botezătorul  şi să se întoarcă 180 de grade de la lucrurile pământeşti şi să le caute pe cele cereşti. Caut creştini care doresc puritatea mai mult decât banii.

 

Câţi pot sta în faţa lui Dumnezeu şi să spună: “Doamne, realizez că am nevoie de bani să trăiesc pe pământ. Dar am nevoie de puritate pentru a intra în prezenţa Ta. Aşa că, Doamne, sunt mai interesat de puritate decât de bani. Sunt mai interesat de focul lui Dumnezeu în viaţa mea decât de onoare şi bogăţie în lumea aceasta”.

 

Dacă te rogi cu sinceritate, te asigur că vei fi botezat în Duhul Sfânt foarte curând.

 

Îmi amintesc că un om mi-a spus că s-a rugat timp de 40 de ani pentru botezul în Duhul Sfânt, dar nu l-a primit. Răspunsul meu este: Dacă tu continui să cauţi lucrurile lumii, atunci nu vei primi un botez autentic al Duhului nici peste 100 de ani. Vei primi un fals ieftin la o întâlnire şi vei merge plin de satisfacţie, dar nu vei primi botezul autentic. Pentru botezul autentic trebuie să plăteşti un preţ.

 

Sunt multe promisiuni minunate pe care Dumnezeu ni le-a dat în Cuvântul Său. După cum am spus, ele se numesc “promisiuni mari şi scumpe” (2 Petru 1:4). Dar toate promisiunile au condiţii. Când aplici pentru o slujbă, trebuie să îndeplineşti câteva condiţii. În unele cazuri trebuie să ai diplomă în domeniu, sau să ai câţiva ani de experienţă. Dacă mergi la interviu fără să îndeplineşti condiţiile, cel care te intervievează te va întreba : “De ce ţi-ai pierdut timpul venind aici? Nu ai citit calificările de care avem nevoie? Du-te acasă”.

 

Deci, dacă vii la Isus şi spui : “Doamne, botează-mă în Duhul Sfânt şi foc – aşa cum a spus Ioan Botezătorul că o vei face”, atunci El îţi va răspunde : “Ai citit condiţiile pe care le-a menţionat Ioan? Te-ai întors de la căutarea lucrurilor pământeşti? Cauţi lucrurile cereşti?” Altfel, Domnul îţi va spune să mergi acasă şi să te întorci când îndeplineşti condiţiile. Sunt convins, din ce am văzut, că majoritatea creştinilor care pretind că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt au avut o experienţă falsă – pentru că nu văd nici sfinţenie, nici putere în vieţile lor.

 

Isus a avut numai 11 ucenici. A fost o biserică mică. Dar când au fost umpluţi cu Duhul Sfânt ei au devenit ucenici radicali ai lui Hristos şi au făcut mii de ucenici. Astăzi avem mega biserici cu mii de oameni care pretind că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt. Dar sunt învinşi de păcat, sunt iubitori de bani şi fără putere. Aceasta din cauză că experienţa lor a fost falsă. Nu a fost adevărată.

 

Am auzit o poveste despre o iepuroaică care vorbea cu o leoaică : “Anul trecut am născut 24 de iepuraşi. Câţi copii ai avut anul trecut?” Leoaica a spus: “Am născut numai unul – dar a fost un leu”. Mă gândesc la povestea aceea oridecâte ori aud oamenii vorbind despre numărul de persoane care vin la biserică şi care sunt “botezaţi în Duhul Sfânt” (după cum pretind). Un ucenic ca primii apostoli va fi mai util pentru Dumnezeu decât mii de creştini fără scop care vorbesc în limbi.

 

Nu dispreţuiesc darul vorbirii în limbi. Dar cum poţi ştii dacă ce ai este adevăratul dar al vorbirii în limbi ?

 

Vorbesc în limbi de 37 de ani şi vă pot spune ce a făcut pentru mine. Am fost un creştin născut din nou de 16 ani până să vorbesc în limbi. Şi în toţi acei ani am fost descurajat, în depresie, mânios şi am avut diferite stări. De multe ori eram pe vârful munţilor, dar în rest eram în valea depresiei. Eram asemenea majorităţii creştinilor născuţi din nou! Atunci am citit în 1 Corinteni 14:4 că cel care vorbeşte în limbi se zideşte pe sine. Eu vroiam să mă zidesc pe mine. Să zideşti înseamnă să construieşti. Dacă cineva ar pune o bombă într-o clădire, ar fi făcută bucăţi. Dacă cineva ar construi din nou, ar deveni o clădire minunată – o clădire cu o înfăţişare frumoasă, impunătoare. Deci, a edifica înseamă a construi o clădire. “Cine vorbeşte în limbi se zideşte pe sine ca fiind ceva frumos”. Îmi place traducerea aceasta.

 

L-am întrebat pe Domnul : “Doamne, poţi să reconstruieşti un căzut şi un dezmembrat ca mine? Sunt născut din nou dar deseori am stări rele. Nu-mi pot controla limba şi când mă mânii, vorbesc ca diavolul. Poţi să-mi dai o limbă cerească? Mă poţi zidi în ceva frumos? Dacă da, vreau să o faci – cu orice preţ”. Eram disperat.

 

Atunci Dumnezeu m-a umplut cu Duhul Său şi mi-a întors viaţa complet. Nu mi-a dat numai darul vorbirii în limbi, ci mi-a dat putere să controlez limba mamei mele ! Aşa am ştiut că darul pe care l-am primit este autentic. Dacă pretinzi să ai darul limbilor, dar nu-ţi poţi controla propria limbă, atunci darul tău nu este de la Duhul Sfânt.

 

De asemenea, am descoperit că puteam birui descurajarea şi stările rele – şi să mă bucur în Domnul. Sunt încă ispitit să mă descurajez. Dar mă împotrivesc şi vorbesc în limbi până ispita dispare. Astfel darul vorbirii în limbi mă ţine proaspăt mereu şi mă împiedică să devin uscat, pentru a avea ungerea Duhului când îi slujesc pe alţii. Şi găsesc că şi acest dar, ca orice alt dar al Duhului, este oferit pentru a fi o binecuvântare pentru alţii.

 

Dar mai presus de toate, prezenţa lui Isus a devenit reală pentru mine de când am fost umplut cu Duhul. Ştiu că Cel care trăieşte în mine este mai puternic decât satan. Mai înainte, eram speriat de oamenii care erau posedaţi de demoni. Dar acum îi pot ajuta, scoţând afară demonii din ei. Cândva mă temeam de diavol. Acum diavolul se teme de mine.

 

Nu sunt special. Dar am primit un creştinism autentic când Dumnezeu m-a umplut cu Duhul Sfânt. I-am dat totul lui Isus şi acum nu am nici o ambiţie pământească, decât să fac voia lui Dumnezeu în fiecare zi până o să Îl văd pe Domnul faţă în faţă, într-o zi.

 

Când privesc la vieţile majorităţii creştinilor din jurul meu, care spun că sunt născuţi din nou, observ că sunt în aceeaşi stare în care eram eu în primii 16 ani după ce m-am pocăit. Nu îi dispreţuiesc pe aceşti creştini, nici nu îi critic. Cum aş putea? Şi eu am fost ca ei cândva. Le spun numai: “Dumnezeu are ceva mai bun pentru tine. Viaţa din noul legământ este de un milion de ori mai bună decât cea din vechiul legământ”.

 

Isus nu a venit să ne facă bogaţi pe pământ. Nici nu a venit să ne dea onoruri – în lumea aceasta sau în biserică. El a venit să ne facă asemenea Lui – iubitori, smeriţi şi sfinţi. În acelaşi timp, El va îngădui să fim dispreţuiţi şi respinşi de oameni, aşa cum a fost şi El. Poate El va îngădui să fim săraci în lucrurile materiale, dar bogaţi din punct de vedere spiritual.

 

Dumnezeul care l-a făcut bogat pe Avraam, Iov, David şi Solomon, i-ar fi putut face şi pe Isus, Petru şi Pavel tot la fel de bogaţi în lucrurile pământeşti, dacă ar fi vrut. Dar El nu a vrut – pentru că Isus a venit să deschidă o împărăţie a cerurilor şi să dea oamenilor o bogăţie cerească. Şi Pavel descrie această stare în 2 Corinteni 6 :10 : “Ca nişte săraci şi totuşi îmbogăţim pe mulţi, ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile”. Acesta este creştinismul adevărat al noului legământ şi plin de Duh.

 

Auzi o voce care vine din ceruri ? Este o voce plină de dragoste. Domnul spune: “Fiul Meu, fiica Mea, vino mai sus. Nu vreau să continui să trăieşti la nivelul de jos în care te afli acum. Nu te bucura că eşti mai bine decât alţi creştini. Nu te lăuda cu cunoştinţele tale, sau cu experienţele tale, sau cu părerea bună pe care o au ceilalţi despre tine, sau cu spiritualitatea pe care crezi că o ai. Nu te bucura nici de cât de mult te-am folosit în trecut. Vino mai sus”.

 

Dumnezeu vrea să te umple cu Duhul Sfânt. Îi vei spune: “Doamne, vreau puterea autentică a Duhului Sfânt. Am trăit destul cu un fals”.

 

Să vă mai spun un lucru : Nu trebuie să aştepţi. Dacă este o perioadă de aşteptare este pentru că Dumnezeu aşteaptă ca tu să predai totul – viaţa şi ambiţiile tale. Poate este ceva în viaţa ta pe care nu l-ai predat încă, o uşă în inima ta pe care nu ai deschis-o pentru Domnul, un obicei la care nu vrei să renunţi. Eşti dispus să renunţi acum?

 

Eşti dispus să arunci DVD-urile cu filme pe care nu L-ai lăsa pe Isus să le privească? Eşti dispus să arunci toate CD-urile cu muzică rock pe care Isus nu le-ar asculta niciodată? Eşti dispus să arunci acele poze şi reviste pe care le ai, şi de care te ruşinezi dacă le-ar vedea Isus ? Eşti dispus să-L laşi pe Isus să examineze afacerile tale şi să îţi spună cum să îţi foloseşti banii ? Eşti dispus să-L laşi pe Isus să fie între tine şi soţia ta de fiecare dată când vorbeşti cu ea, şi să i te adresezi aşa cum a-i face-o dacă Isus ar sta în faţa ta ? Şi invers, dacă eşti soţie ?

 

Dacă aceasta este viaţa după care tânjeşti, îţi pot spune că poţi fi umplut cu Duhul Sfânt astăzi.

 

Dar dacă mai cauţi lucrurile pământeşti şi îi ceri lui Isus o casă mai bună, o maşină mai bună, şi alte lucruri, atunci trebuie să îţi spun că Domnul nu are nimic să-ţi dea, până nu te pocăieşti şi nu te întorci.

 

Domnul să te ajute să vezi şi să fii mai înţelept !

 

Amin.

https://www.harulzalau.ro/zac-poonen134/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

O schiță de studiu – epistola către „Galateni”

 

CHRISTIAN SALCIANU

 

Un prieten mă întreabă despre care lege e vorba în Galateni. Mai clar: e legea ceremonială sau cea morală? Răspund că… ambele.

 

Acum, dacă ți-am atras atenția, poate citești mai jos. Pentru cine vrea să știe ce zic adventiștii, să știți că asta afirmă: și legea morală și cea ceremonială. Vezi Solii alese, vol. 1, pag. 233 în original (208 în ediția 2012 din limba română).

 

Ca să nu te smintești, hai să îți prezint pe Hristos în Galateni:

 

Capitolul 1

 

În introducerea cărții (1:1-5) găsim temele principale ale epistolei. Iată aspectul central: „El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl.” (v. 4) Voi citi deci epistola cu gândul la planul de mântuire („după voia lui Dumnezeu”), săvârșit prin jertfa lui Hristos („S-a dat pe Sine”) cu scopul de face răscumpărarea („pentru păcatele noastre”), urmând astfel să ne scoată din păcat la o viață nouă („să ne smulgă din acest veac rău”).

 

Trecerea galatenilor de la har la „o altă evanghelie” (1:6) a fost o dezamăgire pentru Pavel. Nu știm din ce era formată acea evanghelie, dar știm că aducea tulburare, că nu mai era prin har și că… era una care aducea aprobarea oamenilor dar nu pe a lui Dumnezeu (1:6-10). Știi că omul se uită la ce izbește ochiul.

 

Capitolul 2

 

Propovăduirea evangheliei lui Hristos e pusă în contrast cu predicarea altor oameni, „frați mincinoși” a căror activitate era aceea „să pândească slobozenia” (eliberarea) adusă prin Hristos (2:3-5). Între lucrurile urmărite de aceștia era circumcizia (tăierea împrejur).

 

Întâlnirea apostolilor de la Ierusalim cu apostolul Pavel, unii predicând evanghelia la cei tăiați împrejur și alții la cei netăiați împrejur (dintre neamuri), a fost o întâlnire pozitivă (2:7-9). Ei nu au avut nimic de obiectat unii altora, nu au simțit că unuia sau altuia îi lipsește ceva din predicarea lui („nu mi-au adăugat nimic”; v. 6). Deci, apostolii predicau aceeași evanghelie tuturor. Iar tăierea împrejur, cerută de mincinoși, nu era necesară.

 

În schimb, întâlnirea din Antiohia, dintre Petru și Pavel ridică însă mari semne de întrebare pentru că Petru îi tratează diferit pe iudei de neamuri, ca și cum cei tăiați împrejur sunt mai speciali sau cei dintre neamuri sunt inferiori. Petru a făcut-o „de teama celor tăiați împrejur” (2:12). Și atunci Pavel se ridică și face una dintre afirmațiile de bază ale creștinismului (2:16), la care aderăm:

 

(1) „știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos”,

(2) „am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos”,

(3) „nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.”

 

Urmează o exprimare mai ermetică: „eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu” (2:19). Aș traduce așa: cerințele legii lui Dumnezeu și călăuzirea legii lui Dumnezeu mă duc în acel punct în care îmi recunosc problema – păcatul – așa că de azi înainte aleg să duc o viață nouă, după voia lui Dumnezeu. Urmează o constatare: „Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (2:21)

 

Capitolul 3

 

În capitolul 3 Pavel le readuce aminte de experiența prin care au primit credința. Cum le-a dat Dumnezeu Duhul Sfânt? S-a uitat la faptele lor și a zis „băieți buni, oameni credincioși, merită să-Mi fac milă de ei și să le dau Duhul Sfânt?” Nu. Ci s-a uitat la credința lor și a zis: fapte nu au, merite nu au, au doar credință și în baza credinței lor le dau Duhul Sfânt. Exemplul dat este al lui Avraam care a primit făgăduința în baza credinței lui (3:6), nu a faptelor. Nu avea niciun merit.

 

La polul opus, cei care nu aveau să calce pe urma lui Avraam, adică să creadă, ci să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu pentru faptele lor, aveau de fapt să fie sub blestem. De ce? Pentru că nu se ridicau la standardul cerut de lege. Ori împlinești totul, ori nu (3:10).

 

Pavel reafirmă că „nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin lege” (3:11, aceeași idee din 2:16) dar oferă soluția:

 

„cel neprihănit prin credință va trăi” (3:11).

 

Contrastul este clar. Situația stă așa:

 

Legea cere fapte. Dacă omul se ține de lege poate trăi (vezi cazul lui Isus Hristos – Ioan 8:46). Dar omul nu păzește legea, este decăzut și rămâne sub blestem. Isus vine să-l răscumpere de sub blestem. Omul crede (ca și Avraam) în făgăduința lui Dumnezeu. Credința aceasta i se socotește ca neprihănire. Omul e mântuit.

 

Și așa apare întrebarea crucială din 3:19:

 

„Atunci pentru ce este legea?”

 

Altfel spus, la ce a mai fost dată, din moment ce se poate și fără ea. Răspunsul este dat tot de Pavel: „din pricina călcărilor de lege”. Cum adică?

 

Adică: omul nu ascultă de Dumnezeu; nu a făcut-o niciodată, de la căderea în păcat din grădina Edenului. Și atunci Dumnezeu i-a dat legi care să-l ajute să trăiască mai bine: i-a spus lui Cain să nu ucidă, i-a spus lui Iacov să nu mintă, lui Iosif să nu curvească etc. Unii au păzit, au ascultat, alții nu au făcut-o. Și atunci, la Sinai, Dumnezeu le-a dat legile acestea spuse tare, scrise negru pe alb (pe piatră), ca oamenii să își dea seama cât de departe sunt de standardul lui Dumnezeu.

 

Să își dea seama că (1) sunt păcătoși, (2) nu pot scăpa singuri de păcat, (3) calcă în permanență legea lui Dumnezeu, (4) mântuirea trebuie să vină din altă parte, nicidecum din păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Ia citește:

 

„Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.” (3:21)

 

Concret, deși spus într-un limbaj artistic: „Scriptura a închis totul sub păcat” (3:22). Cu alte cuvinte, nimeni nu poate scăpa de păcat. Nu prin lege, nu prin păzirea ei. Ții minte versetul-cheie de la începutul epistolei? „Hristos a venit să ne smulgă din păcat…” Pavel explică soluția oferită: „pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos” (3:22).

 

Mai departe arată cum era înainte și după. Înainte eram „sub paza Legii”, „închiși” (3:23). Așadar legea lui Dumnezeu era aceea care te conducea și spunea: acum mergi, acum stai, acum faci aia, acum faci pe cealaltă. Să nu furi, să nu minți, să nu ucizi să nu… să nu… Ideea e reluată în 3:24 unde spune că „legea ne-a fost îndrumător”.

 

Să nu ne facem un rău și să spunem că legea e contra lui Hristos… De ce? Pentru că Pavel scrie altfel „legea ne-a fost îndrumător spre Hristos” (3:24). Ce te face să simți nevoia de Hristos? Doar păcătoșenia ta de care ești conștient atunci când te privești în oglinda legii lui Dumnezeu. Evreii se credeau sfinți, dar a fost nevoie de Hristos care să le arate că ei se amăgeau crezând că păzeau legea (vezi din Predica de pe Munte pasajele cu „ați auzit că s-a spus…” „dar Eu vă spun”).

 

Legea ne conduce la Hristos. Legea te condamnă și îți arată soluția – Evanghelia.

 

Pavel spune frumos: „După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.” Când îl ai pe Hristos nu mai ai nevoie să îți spună cineva „să nu furi”. Tu pur și simplu nu vei mai fura, pentru că știi că furtul tău îl răstignește din nou pe Hristos. Creștinul nu mai este sub îndrumarea legii pentru că Hristos îl conduce. Dar ce crezi, îl conduce în contra legii? Adică acum e ok să furi? Nicidecum. Gândește-te la Iosif, în fața nevestei lui Potifar. El are legea lui Dumnezeu scrisă nu pe perete, ca un cod de lege care nu-i dă voie să… Ci el are legea lui Dumnezeu în inimă, pentru el Hristos trăiește în el (Galateni 2:20), de aceea el nu poate să facă altfel, el nu poate să curvească cu femeia aia.

 

De aceea Pavel arată că acum toți creștinii care cred în Hristos sunt fii ai lui Dumnezeu. Nu contează dacă e evreu sau grec, femeie sau bărbat, rob sau om liber. „V-ați îmbrăcat cu Hristos” (3:27). Deci, când cineva se uită la un creștin, va trebui să îl vadă pe Hristos.

 

Capitolul 4

 

Creștinii sunt ca și Avraam moștenitori ai făgăduinței. Ei nu mai sunt robi, ei nu-l urmează pe Dumnezeu scrâșnind din dinți, sub lanțuri. Ei o fac de drag, din toată inima. De aceea strigă „Ava!” (Tată) pentru că au în inimă Duhul Sfânt (4:6)

 

Și atunci, când ai în inimă Duhul Sfânt, când ești condus de El și Hristos trăiește în tine, tu mai ai nevoie să vină pastorul sau prezbiterul și să îți spună „să nu furi”? Nu ai nevoie. Dar dacă furi, atunci tu nu ai nici Duhul și nici Hristos nu locuiește în tine. Doar te păcălești singur.

 

De aceea Pavel le spune galatenilor: oameni buni, ați fost mântuiți. Acum de ce mai faceți fapte ale legii cu aceeași mentalitate de rob, crezând că asta vă aduce mântuirea?

 

Dacă tu păzești poruncile lui Dumnezeu cu gândul că așa vei fi primit înaintea Lui, atunci n-ai înțeles nimic. Atunci tu crezi că Hristos nu a împlinit totul, că jertfa Lui nu e suficientă, că pe lângă crucea Lui mai trebuie să pui și tu ceva… Ce? Niște fapte mânjite? Pavel e dezamăgit de galatenii care vor să peticească frumoasa jertfă a lui Isus și să mai pună ei câte ceva peste, făcând-o o altă evanghelie… o credință+fapte. Le spune deschis că, dacă o țin tot așa, e nevoie ca, din nou, „Hristos să ia chip în voi” (4:19)

 

Apoi le dă o ilustrație, din Vechiul Testament. Vorbește deci unora care știu legea și le cere să păzească ce citesc acolo. Ce scrie? Că au fost doi fii ai lui Avraam. Unul născut prin fapte (patriarhul s-a dus și s-a culcat cu Agar și, omenește l-a născut pe Ismael). Iar altul a fost născut prin făgăduință (patriarhul nu putea avea copii de la Sara, în niciun caz la 90/100 de ani, dar Dumnezeu a făcut imposibilul posibil.) Paralela este extraordinară:

 

Dacă vrem să fim mântuiți prin fapte suntem doar născători de Ismaeli. Dacă vrem să fim mântuiți prin credință, atunci suntem născători de Isaac.

 

Paralela merge mai departe. Pavel spune că Ismael l-a prigonit pe Isaac. Până azi, cel ce caută să se mântuiască prin fapte îl „pândește” pe cel ce o face prin credință. Îl toacă la cap cu legea, cu poruncile, așa da, așa nu, etc. Până în ziua de azi omul cel vechi din noi se opune omului celui nou și îl prigonește, și îi pune bețe-n roate. Pavel spune că suntem fiii Sarei, ai femeii slobode.

 

Capitolul 5

 

Apostolul trage linie și spune: Hristos ne-a izbăvit, nu ne mai plecăm sub jugul robiei.

 

Concret: dacă unii vor zice că nu au nevoie de Hristos, și „vreți să fiți socotiți neprihăniți prin lege” atunci să vă fie clar: „v-ați despărțit de Hristos, ați căzut din har” (5:4). Când omul nu are nevoie de Hristos, când crede că se poate mântui singur, prin fapte, atunci el face zadarnic harul lui Dumnezeu (reții 2:21).

 

Ce contează cel mai mult? Pavel răspunde:

 

„În Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” (5:6).

 

Privește atent: la Hristos nu contează dacă ai făcut fapte sau nu înainte de a-L cunoaște. Ce contează e ca acum, când ai credința, să faci ca acea credință să fie vie (nu moartă). Cum o cunoști că e vie? Păi să fie cum scrie, o credință care „lucrează”. Care se vede la lucru, care nu e doar la biserică, doar în weekend, doar când te văd frații. Ci una care e mereu la lucru. Și cum o vezi activă? Ce o mână în lucrare? Dragostea. Când credința ta nu lucrează, sau nu lucrează prin dragoste, atunci e amăgire, e robie, e blestem.

 

Pavel explică: „nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste” (5:13). Dacă tu spui că ești liber în Hristos, atunci fă să nu învie firea ta pământească. Fă ca credința ta să fie pusă în slujba altora.

 

Nimic mai frumos: „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”” (5:14). Vezi deci că Pavel nu e împotriva legii lui Dumnezeu. Ba dimpotrivă, o înalță și o sintetizează aici, o reduce la esența ei spunând: păzește porunca asta, iubește! Fără iubire („prin dragoste”) nu ești fiu al lui Dumnezeu indiferent câte alte porunci ai păzi.

 

Secretul lui Pavel este de acum știut:

 

„Umblaţi cârmuiţi de Duhul și nu împliniţi poftele firii pământești.” (5:16).

 

Și atunci, când tu ești ispitit să minți sau să furi, și tu o faci, de cine ești condus? De poftele firii pământești. Când un om este condus de Duhul Sfânt el nu va fura din principiu. La el nici nu se pune problema să fure (ia vezi 3:18). El nu are nevoie să mai vină cineva și să îi spună „băi, frate, nu fura!”

 

Să nu te înșeli singur – nu, nu ești liber să calci poruncile lui Dumnezeu… Scrie Pavel așa: „nu puteţi face tot ce voiţi” (5:17).

 

Și urmează o listă rușinoasă de fapte pe care uneori le fac și creștinii: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Scurt pe doi:

 

„Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (5:21).

 

Omule, dacă în viața ta se regăsesc lucrurile astea, atunci să știi că nu vei fi mântuit. Poți să spui tu ce vrei, că ești liber, că crezi, că dregi… Credința ta trebuie să se vadă la lucru, în dragoste.

 

Care e alternativa deci? Este aceea ca Duhul Sfânt să locuiască în tine, să aducă roadă precum: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (5:22-23).

 

Uite ce frumos scrie Pavel: „împotriva acestor lucruri nu este lege”. Mai ții minte că legea era îndrumător spre Hristos? Deci când legea spunea să nu furi, îți zicea fii ca Hristos. Când legea zicea să nu te îmbuibi cu mâncare și băutură, îți zicea fii ca Hristos. Acum, când ai Duhul în tine, tu nu ai nevoie de o lege care să îți zică „înfrânează-te, fii bun etc.” Ci acum, pentru că îl ai pe Hristos în tine, pentru că ești ca Hristos (Doamne-ajută!), tu ești blând, îndelung răbdător, faci bine etc.

 

Legea te ducea spre Hristos, îți arăta păcatele, te punea pe genunchi neputincios. La cruce te ridici și de acum, cu Hristos în tine, se arată roadele: dragoste, bucurie, pace.

 

Capitolul 6

 

Și acum (capitolul 6), dacă unul mai cade (de pe cale) ce e de făcut? Dacă unul pentru o clipă uită de Hristos, îl dă afară din inima lui, ce e de făcut? „Dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteţi duhovnicești, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Și ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit și tu.” (6:1)

 

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora și veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (6:2)

 

Cum împlinești legea lui Hristos? (Hopa, ai citit vreodată asta? Este deci o lege a lui Hristos care să fie împlinită? Da.)

 

Legea lui Hristos e de împlinit, e de manifestat, e de pus în practică. Dar nu pentru ca omul să fie mântuit. El nu așa își câștigă mântuirea. Ci el va păzi legea lui Hristos pentru că e a doua lui natură, e scrisă în sufletul și inima lui. El nu poate să o mai calce pentru că și-ar bate joc de Domnul lui. L-ar da să fie răstignit din nou.

 

Cum o împlinești deci? Purtând sarcinile altora. Cum Hristos a purtat crucea pe care trebuia să o porți tu…

 

Cu ce se laudă Pavel?

 

„În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine și eu, faţă de lume! Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.” (6:14-15)

 

O schiță de studiu – epistola către „Galateni”

 

/////////////////////////////////////////////

 

Nașterea din nou, botezul, puterea pentru o viață nouă (conduși de Duhul Sfânt)

 

CHRISTIAN SALCIANU

 

Am încheiat lecția trecută cu două texte biblice din scrisoarea apostolului Pavel către Galateni. Unul vorbea despre faptele firii pământești (5:19), altul despre roada Duhului Sfânt (5:23). La prima vedere sunt doar niște liste cu ce să nu faci (faptele firii) și cu ce să faci (roada Duhului). Dar te invit să vezi ceva mai mult.

 

Faptele sunt fapte, înfăptuite, făcute la impuls sau gândite (premeditate), sunt reacții la realitatea și provocările din jur. Poate știi că vom fi judecați după fapte (Apocalipsa 20:13).

 

În schimb „roada” Duhului Sfânt este altfel. Ea vine natural dintr-o natură înnoită. Ea este un rod, nu un chin. Ea vine de la sine (și nu spun că e fără efort sau fără sacrificii) nu trebuie impusă din afară. Omul condus de Duhul Sfânt se va raporta din start la Dumnezeu și va face cu drag ceea ce spune Dumnezeu.

 

Poate ai citit textul acesta:

 

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:8-10)

 

Vezi tu, faptele pe care le vom face ca oameni convertiți sunt pregătite de Dumnezeu mai dinainte. Adică, atunci când ți-a deschis o nouă cale, ți-a dat poruncile (aceleași) și ți-a spus nu „Bă, să nu furi că praful se-alege de tine…” ci a spus: „Fiule, tu nu vei fura”. E direcție de viață, e făgăduință divină. Și, ghici, tu nu vei mai simți să furi, nu mai e în natura ta.

 

 

Fac o paranteză mai mare, cu trei categorii de lupte. (A. La unele lucruri vom renunța pe loc, Dumnezeu îți pune o scârbă pentru ele: nu mai fumezi, nu mai bei, etc. B. La altele durează un pic de timp, și asta nu că nu poate Dumnezeu să ți le ia, ci că te lasă ca să vezi tu cât ești de dispus să renunți la ele: limbajul, atitudini, relații. C. Iar ultimele le vei duce poate cu tine o viață întreagă — spre exemplu lupta cu tine însuți ca să-ți iubești aproapele. Cât ești în trup de om limitat te vei lupta cu unele lucruri ale firii pământești – vezi experiența lui Pavel în Romani 7, de la 14 la 25. Încă o dată, asta nu înseamnă că convertirea ta nu e autentică, nu înseamnă că Dumnezeu nu are putere. Ci înseamnă că tu ai nevoie o viață întreagă de a conștientiza mai mult și mai mult că nu ești desăvârșit, că ai nevoie de Dumnezeu, că fără El ești pierdut. Și, stai liniștit, harul Lui îți este de ajuns. Nu mă crezi? Citește experiența lui Pavel din 2 Corinteni 12:1-10.)

 

Așadar…

 

Nașterea din nou

După cum am citit în Ioan 3, nașterea din nou este o naștere de sus, din apă (pământească, botezul) și din Duhul Sfânt (ceresc, în mintea ta). Spunea același apostol că venirea lui Isus pe pământ ne-a făcut în stare să devenim copii ai lui Dumnezeu. Iată cum:

 

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:12-13)

 

Cum are deci loc nașterea din nou?

 

Nu din sânge… adică nu din mamă și tată, nu din părinți sau strămoși. Nu te naști într-un popor creștin sau o familie creștină și gata, ești și tu al lui Hristos, născut din nou. (Dumnezeu are fii, nu nepoți.)

 

Nu din voia firii lor… adică nu te-ai trezit tu într-o dimineață și ai zis: gata, de azi mă nasc din nou. Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa în voia firii noastre ne-am depărta de Dumnezeu cu fiecare clipă. Ții minte că inima omului este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea. Adică n-ai ce să speri de la ea. Te va înșela mereu (Ieremia 17:9).

 

Nu din voia vreunui om… adică nu te pune pastorul, sau soțul/soția, prietenii, oricine să te naști din nou. Sigur, te încurajăm spre asta, dar ea nu e rezultatul nostru. A te face copil al lui Dumnezeu nu e lucrarea niciunui om. Nici măcar a ta.

 

Bun, și atunci din cine? Răspunsul e în text, din Dumnezeu. Adică El este cel ce lucrează la inima ta. Cum?

 

Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmaţi poruncile Mele și să păziţi și să împliniţi legile Mele. (Ezechiel 36:26-27)

 

Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:33-34)

 

Când lucrul acesta are loc în inima omului, pasul următor este botezul.

 

Botezul — scufundarea în apă

Actul în sine îl știi — o scufundare în apă și ieșire apoi. Este un simbol al unei „înmormântări”.

 

Toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui. Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. (Romani 6:3-5)

 

Concret, după cum un om moare și e îngropat (pus în groapă) sau înmormântat (pus în mormânt), din care va ieși la înviere, la fel botezul este o îngropare în apă și o scoatere la viață. Botezul este moartea și învierea în simbol. Este o anticipare a momentului final al vieții noastre. Este ca și cum ai spune, de la Adam am moartea… Niciunul nu scapă de asta. Iar Dumnezeu ne va învia pe toți, la judecata finală. Înainte de asta însă, dacă vrem să fim înviați la prima înviere, a celor drepți (Apocalipsa 20:6), să fim cu Dumnezeu pentru veșnicie, atunci în viața asta trebuie ne predăm cu totul Lui. Și asta o faci când îi predai viața (cea veche, trecutul), când îi predai viața pe care o mai ai de trăit (viitorul), când vrei să mergi de acum înainte (prezentul continuu) pe urmele Lui.

 

Întotdeauna Dumnezeu bate la ușa inimii (și a minții) omului.

 

„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el…” (Apocalipsa 3:20).

 

O viață nouă

Când omul deschide, Dumnezeu intră. Iar viața ta va fi altfel. Nu de îmbogățire e vorba, nici că totul va fi roz de acum înainte. Dar vei vedea niște schimbări radicale:

 

tu ca persoană vei avea pace, pace cu Dumnezeu;

vei avea o speranță vie pentru orice s-ar întâmpla în viața asta;

vei trăi mai bine (mai sănătos, mai curat, mai mult);

îți vei gestiona mai bine viața (material, relațional);

vei fi apoi mai bun cu cei din jurul tău;

vei răspândi o aromă de liniște, de speranță.

Vei avea și necazuri, pentru că lumea nu te va primi. Vei duce o luptă cu tine însuți, în mintea, în trupul tău. Vei vedea împotrivire din partea celor dragi, care vor crede că ai înnebunit. (Nu face excese, lasă-i să te vadă crescând în timp.) Și vei avea împotrivirea lumii în general, colegi de muncă, șefi, vecini care nu vor aprecia schimbarea. De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, ea este o mustrare la adresa propriului lor stil de viață. (Recitește la pas prima epistolă a lui Ioan)

 

Undeva pe parcurs de hotărăști să te botezi. Adică să faci gestul exterior care arată înnoirea de la nivelul minții. Mai spun o dată, dacă te botezi fără să te fi pocăit, atunci nu ești decât un păcătos uscat care intră în apă și iese un păcătos ud. Botezul — fără a fi ceva magic — este o mărturie publică a unei schimbări de viață.

 

Apostolul Petru scrie la rândul lui că botezul:

 

„nu este o curăţire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos” (1 Petru 3:21)

 

Ții minte când au ieșit evreii din Egipt? Nu erau desăvârșiți, nu erau extraordinari… Dar Dumnezeu i-a luat din starea în care se găseau, a făcut minuni pentru ei, i-a adus în punctul în care s-au convins că Dumnezeu îi iubește, că le vrea binele și au mers după El. I-a condus prin Marea Roșie.

 

Oprește-te un pic pe malul mării ăsteia. În spate, egiptenii (ești pierdut). În față (ești nebun?) marea! Să intri sau să nu intri? Dacă vine apa peste tine? Dacă e totul o amăgire? Dacă visezi? Dacă vor ăștia „ai lui Moise” să-ți ia banii, familia, viața?

 

Evreii au pășit în apă, au mers după Norul care îi conducea. Au fost eliberați. Știi cum reia Pavel istoria lor? Folosindu-se fix de simbolul botezului. Zice așa:

 

„Părinţii noștri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor și în mare,” (1 Corinteni 10:1-2).

 

E vremea să faci pasul acesta?

Dacă te gândești la tine acum (ce te reține să fii botezat?), recitește istoria unui ministru de finanțe. Famenul etiopian, după ce a auzit de la Filip toată istoria lui Isus, când a înțeles că El a murit ca jertfă pentru păcatele omenirii, a pus o întrebare crucială. Citesc așa:

 

Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen. (Faptele apostolilor 8:36-38)

 

Întrebarea etiopianului rămâne veste veacuri: ce te împiedică să fii botezat? Tu răspunzi, ție și Domnului.

 

Și îți mai spun de cineva: Isus Hristos S-a botezat. Nu era nevoie (Matei 3:13-15), în sensul că nu avea nevoie să se nască din nou, nu păcătuise niciodată, nu avea de renunțat la ceva rău… A făcut-o ca exemplu. A făcut-o ca început al misiunii extraordinare. Și a spus clar: „așa se cade, să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

 

Ioan Botezătorul, când a botezat oamenii le-a spus că după El vine unul mai puternic — despre Isus vorbea — care îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc (Matei 3:11). Botezul cu apă a fost explicat, este un simbol, o mărturie. Botezul cu Duhul Sfânt este o locuire a Duhului în inima și în mintea omului. (Botezul cu foc este cel al încercărilor care vor veni.) După ce te predai lui vei primi darul Duhului Sfânt. Așa se va vedea diferența între viața ta de dinainte (lumească) și cea nouă (duhovnicească).

 

Darurile spirituale (date de Duhul Sfânt)

Când Duhul Sfânt conduce un om, faptele lui, gândurile, gesturile, atitudinile toate vor da mărturie despre Dumnezeu. Într-un grup anume vei vedea cine este cel condus de Duhul Sfânt. El nu va înjura, nu va face rău, nu va înjosi pe nimeni… de la el se va aștepta să fie lumină, încurajare, să dea soluții mai bune, să ridice și să ajute pe alții. De unde știu? Pavel scrie despre…

 

Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștinţă datorită aceluiași Duh; altuia, credinţa prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește. (1 Corinteni 12:4-11)

 

Încheie capitolul scriind:

 

Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Și vă voi arăta o cale nespus mai bună. (1 Corinteni 12:28-31)

 

Știi care e calea mai bună? Capitolul 13. Citește și vezi cum arată viața ta în raport cu oglinda aceea.

 

Nu spun că „dacă n-ai ajuns acolo nu ești vrednic de botez, sau nu ești născut din nou…” Dimpotrivă, dacă vrei să ajungi acolo, înseamnă că ești pe calea cea bună. A fi urmașul lui Hristos, un copil al lui Dumnezeu, născut din nou, înseamnă să îți dorești lucrurile dorite de Dumnezeu.

 

Ce a făcut El pentru noi a fost să dea totul. Noi ce-i dăm înapoi? (Pentru binele nostru…) O viață chinuită, frământată de întrebări, de neîmpliniri, niște ani asupra cărora nu avem niciun control, un trup care ne poate lăsa baltă oricând, o minte care o ia razna când te aștepți mai puțin, o alergătură continuă după… nimicuri.

 

Nu vrei să trăiești mai bine?

Pavel spunea:

 

„[vreau] să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:19-20)

 

Potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare și să vă înnoiţi în duhul minţii voastre și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfinţenie pe care o dă adevărul. (Efeseni 4:21-24)

 

Textul continuă: să nu furi, să nu minți, să nu ții supărare (să ierți), să nu vorbești prostii, practic „orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru”. Încheierea este dovada nașterii din nou. Cum așa? Tot ceea ce vei arăta în afară va fi o dovadă a ceea ce a lucrat Dumnezeu înăuntru.

 

Fiţi buni unii cu alţii, miloși și iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. (Efeseni 4:32)

 

Vei fi mai bun, mai altfel, în măsura în care ai fost făcut mai bun. În măsura în care Hristos ți-a schimbat viața, atât cât i-ai predat din ea.

 

Cât ești de conștient de mântuirea primită? Atât vei demonstra în viață…

 

Nașterea din nou, botezul, puterea pentru o viață nouă (conduși de Duhul Sfânt)

 

/////////////////////////////////////////////

Ce înseamnă botezat în duhul sfânt?

 

În teologia creștină, botezul cu Duhul Sfânt, numit și botezul cu Duhul Sfânt sau botezul cu Duhul Sfânt, a fost interpretat de diferite confesiuni și tradiții creștine într-o varietate de moduri, din cauza diferențelor dintre doctrinele mântuirii și eclesiologiei.

 

Care sunt semnele botezului în Duhul Sfânt?

În acest articol, ne vom uita la cinci semne ale Duhului Sfânt într-un credincios.

1) Transformare.

2) Creșterea în rodul Duhului.

3) Conducerea Duhului Sfânt.

4) Vorbirea în limbi.

5) Testarea spiritelor.

Care este diferența dintre botezul și botezul cu Duhul Sfânt?

„Când ești botezat în Duhul Sfânt, ești curățit de Dumnezeu și El va veni în inimile noastre… „Diferența este că atunci când te botezi în apă, este un simbol al ființei purificate de Dumnezeu ”, spune. Caleb, 8. „Când te botezi cu Duhul Sfânt, Dumnezeu te-a adus în împărăția Sa”.

 

Ce înseamnă să fii botezat cu Duhul Sfânt și foc?

El te va boteza cu Duhul Sfânt și foc.” Expresia a fost inițial sinonimă cu o încercare personală prin care a trecut cineva . În referințele biblice și creștine, un botez prin foc este, de asemenea, folosit pentru a descrie martiriul unui individ… În cele mai multe cazuri, botezul prin foc este încă folosit ca referință în timpul războiului.

 

Care este importanța botezului cu Duhul Sfânt?

Botezul cu Duhul Sfânt este o experiență care dă putere, care îi echipează pe credincioșii plini de Duhul Sfânt pentru mărturie și slujire . De aici se extinde credința că toate darurile spirituale menționate în Noul Testament trebuie căutate și exercitate pentru a zidi biserica.

 

Ce este Botezul Duhului Sfânt?

 

Au fost găsite 17 întrebări conexe

Cum primim Duhul Sfânt?

Petru, în predica sa de Rusalii, ne dă răspunsul: „ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor și veți primi darul Duhului Sfânt”. Pentru a fi umpluți și conduși de Duhul lui Dumnezeu nu necesită o mare lucrare spirituală din partea noastră.

 

Poți să fii botezat în Duhul Sfânt și să nu vorbești în limbi?

În schimb, dacă o persoană, care crede în Isus Hristos, nu vorbește în limbi, atunci aceasta este o dovadă că nu a primit sau nu a fost botezat cu Duhul Sfânt. Unele biserici vor spune cu tărie că dacă o persoană nu vorbește în limbi, atunci nu este mântuită.

 

Când vorbești în limbi ce limbă este?

Experții numesc acest fenomen glossolalia, un compus grecesc al cuvintelor glossa, care înseamnă „limbă” sau „limbă” și lalein, care înseamnă „a vorbi”. Vorbirea limbilor a apărut în religia greacă antică.

 

Care sunt cele 7 caracteristici ale Duhului Sfânt?

Cele șapte daruri ale Duhului Sfânt sunt înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, forța, cunoașterea, evlavia și frica de Domnul . În timp ce unii creștini le acceptă ca pe o listă definitivă de atribute specifice, alții le înțeleg doar ca exemple ale lucrării Duhului Sfânt prin intermediul credincioșilor.

 

Care sunt cele trei semne ale Duhului Sfânt?

Care sunt cele trei semne ale Duhului Sfânt?

Foc. aceasta reprezintă Duhul Sfânt care transformă viața noastră interioară.

Vânt. aceasta reprezintă Duhul Sfânt transformând relația dintre oameni în comunitățile lor.

Limbi. aceasta reprezintă Duhul Sfânt transformând relațiile dintre oameni.

De câte ori poți fi botezat în Duhul Sfânt?

Dat o ​​dată pentru totdeauna, Botezul nu poate fi repetat . Botezurile celor care urmează să fie primiți în Biserica Catolică din alte comunități creștine sunt considerate a fi valabile dacă sunt administrate folosind formula trinitariană. După cum explică Catehismul Bisericii Catolice: 1256.

 

Ce a spus Isus despre Duhul Sfânt?

În Ioan 15:26, Isus spune despre Duhul Sfânt: „ Dar când va veni Mântuitorul, pe care Eu îl voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. ” În 325. , Sinodul întâi de la Niceea, fiind primul sinod ecumenic, și-a încheiat Crezul cu cuvintele „și în Sfânta…

 

Care sunt cele cinci simboluri ale Duhului Sfânt?

Simbolurile Duhului Sfânt sunt: Porumbel, Focul, Uleiul, Vântul și Apa .

 

Care este puterea Duhului Sfânt?

Puterea pe care ne-o dă Duhul Sfânt este ceva care se reflectă atât în ​​firesc, cât și în supranatural . El ne dă putere, iubire și autodisciplină. Puterea poate fi multe lucruri susținute de Duhul Sfânt, cum ar fi îndrăzneala de a predica Evanghelia și puterea de a face minuni vindecătoare.

 

Este necesar să vorbim în limbi pentru a merge în rai?

„Nu există niciun loc în care Biblia a spus că vorbirea în limbi te-ar duce în rai, singurul standard pentru a face raiul este să te naști din apă și spirit, așa cum este stipulat în Biblie în Ioan 3 versetul 5 „Isus a răspuns: „Cu adevărat, cu adevărat”. , îți spun, dacă un om nu se va naște din apă și din Duh, nu poate intra în…

 

Este vorbirea în limbi o limbă reală?

Vorbirea în limbi, cunoscută și sub denumirea de glosolalia, este o practică în care oamenii rostesc cuvinte sau sunete asemănătoare vorbirii, adesea considerate de credincioși a fi limbi necunoscute vorbitorului. … Glosolalia este practicată în creștinismul penticostal și carismatic, precum și în alte religii.

 

Ce a spus Isus despre vorbirea în limbi?

Căci oricine vorbește într-o limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu. Într-adevăr, nimeni nu-l înțelege; el rosteşte mistere cu spiritul său . Dar toți cei care prorocesc vorbesc oamenilor pentru întărirea, încurajarea și mângâierea lor. Cine vorbește într-o limbă se zidește pe sine însuși, dar cine prorocește zidește biserica.

 

Ce se întâmplă când primești Duhul Sfânt?

Dumnezeu vrea să vindece și să-ți restabilească corpul la sănătate. Dacă vei permite Duhului Sfânt să te umple, să te inunde, să fie răspândit în El și vei primi ceea ce Dumnezeu vrea să facă în tine, atunci vei realiza că ai fost vindecat, eliberat, împuternicit să prosperi, să ai îndrumare. și să aibă înțelepciunea Sa.

 

Cum invit pe Duhul Sfânt în viața mea?

Dacă vrei să-l lași pe Duhul Sfânt să-ți conducă viața și să mergi după Duhul, este o alegere conștientă pe care trebuie să o faci în fiecare zi. Roagă-te ca Domnul să te umple cu Duhul Său . Roagă-te să umbli prin Duhul. De-a lungul zilei, urmăriți și ascultați oportunitățile de a asculta îndemnurile Duhului.

 

De ce este Duhul Sfânt important în viața mea?

Al doilea lucru pe care Duhul Sfânt vrea să-l facă în noi este să ne dea DARURI SPIRITUALE . Darurile Duhului sunt prezentate în 1 Corinteni 12:8-11 și vorbesc despre lucruri precum vindecarea miraculoasă, înțelepciunea, profeția, vorbirea în limbi și discernământul.

 

Dumnezeu îți vorbește direct?

Da… Dumnezeu vorbește direct oamenilor . De peste 2.000 de ori în Vechiul Testament există expresii precum „Și Dumnezeu a vorbit lui Moise” sau „Cuvântul Domnului a venit la Iona” sau „Dumnezeu a spus”. Vedem un exemplu în acest sens în Ieremia 1:9.

 

Cum mă apropii de Duhul Sfânt?

Pentru a ne apropia de Dumnezeu sunt trei lucruri pe care trebuie să le facem.

Găsiți Duhul Sfânt. Când Isus s-a întors la cer, El ne-a dat darul Duhului Sfânt. …

Ascultă Duhul Sfânt. Odată ce i-ai cerut lui Dumnezeu să îți descopere Duhul Său Sfânt, trebuie să-L asculți. …

Petrece timp în cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să-ți citești Biblia.

 

https://lwvworc.org/ro/what-does-baptized-in-the-holy-spirit-mean

 

/////////////////////////////////////////////

Dan Bercian – Botezul in apa, cu Duhul Sfant si cu foc

 

Citeste si – Mişcarea de Trezire de la Zalău  

 

 

Matei 3:1-12

 

1 În vremea aceea a venit Ioan* Botezătorul şi propovăduia în** pustia Iudeii.

2 El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor* este aproape.”

3 Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul* celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi** calea Domnului, neteziţi-I cărările.’”

4 Ioan* purta** o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste† şi miere sălbaticㆆ.

5 Locuitorii* din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;

6 şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi* de el în râul Iordan.

7 Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci*, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia** viitoare?

8 Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.

9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‘Avem ca tată* pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom* care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.

11 Cât despre mine, eu vă* botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El** vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.12 Acela* Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde** într-un foc care nu se stinge.”

 

M-am gandit zilele trecute, cat de usor putem sa primim  si nu numai ca putem sa primim, chiar primim o invatatura gresita pe care ne-o insusim fara ca sa aiba un fundament Biblic si dupa aceea o pereptuam, o invatam noi, o dam si la altii si atii o dau si la altii, s.a.m.d. Personal, am avut o intelegere gresita asupra unui aspect si cred, am toata convingerea ca Dumnezeu a vrut sa-mi schimbe gandirea asupra acelui aspect si probabil ca prin asta, sa intelegeti si voi lucrurile altfel.

 

Se vorbeste in acest pasaj pe care l-am cititdespre botez. Nu cu mult in urma am avut un botez. Si aici, in acest pasaj, despre trei feluri de botez: se vorbeste despre botezul in apa, se vorbeste despre Botezul cu Duhul Sfant si se vorbeste despre botezul cu foc. Si nu stiu sa fie in Noul Legamant al lui Dumnezeu, nici in Vechiul Legamant, un alt botez. Perceptia gresita despre care eu va spuneam si care cu un timp in urma mi-a dat Dumnezeuputina lumina, dar se pare ca in ultimul timp a vrut sa revin asupra acestuia aspect si am vazut si alte lucruri pe care nu le-am vazut atunci, au fost in legatura cu botezul cu foc. Si cred ca ceea ce s-a propovaduit pana acum in legatura cu botezul cu foc este gresit. Asta este parerea mea. Puteti sa fiti si sa nu fiti de acord cu mine si o sa va spun din ce cauza cred lucrul acesta.

 

M-am gandit ce inseamna un botez. Si m-am gandit la faptul ca nu se intampla un botez fara ca cineva sa-l ceara, sa si-l doreasca. Nu-i asa? Cine este botezat in apa, sa spunem, cine vine si cere un botez? Cine vine si spune ca are nevoie de acest botez, pentru ca a auzit marturisirea despre Domnul Isus Hristos si vrea sa implineasca porunca Lui. Deci, nu exista botez in apa fara ca cineva sa-l ceara. E adevarat? E adevarat si nu-i adevarat. Nu-i adevarat pentru ca se intampla botez in apa, care nu se face dupa randuiala Scripturii. Si atunci, se face si asa. Dar nu este dupa randuiala Scripturii. Sunt multi copii botezati in apa, dar nu este dupa randuiala Scripturii pentru ca nu vin ca sa-l ceara. Nu exista vreun botez fara ca cineva sa vina si sa-l ceara, sa spuna cuiva: „Vreau sa fac lucrul acesta.” Sa-I spuna lui Dumnezeu, sa-i spuna unui grup de oameni: vreau sa implinesc voia lui Dumnezeu si sa ma botez in apa. (5)

 

Cine este botezat cu Duhul Sfant?

 

Cei care cer. Nu-i asa? Cei care cauta. Personal, n-am auzit de oameni care sa nu-si doreasca  sa cunoasca puterea lui Dumnezeu, sa se apropie mai mult de Dumnezeu si sa fie botezati cu Duhul Sfant. N-am auzit nici un caz in care sa spuna: „Niciodata nu mi-am dorit, niciodata n-am vrut si am fost botezat cu Duhul Sfant.” Daca vorbim despre botez in apa si botez cu Duhul Sfant, botez cu Duhul Sfant nu se poate fara ca omul sa vrea. In apa se mai poate, dar cu Duhul Sfant, nu. Trebuie sa vrei. E adevarat? Problema este ca nu prea vrem. Si asta e adevarat si daca nu-mi spuneti da. Nu prea vrem sa fim botezati cu Duhul Sfant. Consideram ca putem si fara. Haideti sa va citesc un verset de la Luca 11:13 si versetul acesta parca abia astazi l-am descoperit, desi l-am citit si voi l-ati citit de multe ori. Cuvintele Domnului Isus:

 

Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!’”

 

Nu exista botez cu Duhul Sfant, decat daca Il ceri. Daca Il doresti. Si ce-am vazut astazi si parca n-am vazut pana astazi in acest verset, a fost faptul ca: cine poate sa ceara Duhul Sfant, Botezul cu Duhul Sfant? Necredinciosii? Isi va dori un necredincios, unul care nu crede in Domnul Isus Hristos, sa fie botezat cu Duhul Sfant? Evident ca nu, pentru ca nu intelege rostul si nu stie ce se intampla acolo. Si atunci, m-am gandit la ceea ce spun unii oameni, ca atunci cand vin in biserica, fac botezul in apa, sunt cercetati  de Duhul lui Dumnezeu, au primit si Botezul cu Duhul Sfant. Cand am citit versetul acesta, dar numai astazi am primit lumina aceasta, mi-am dat seama de eroarea acestei invataturi.

 

Pentru ca ei, in momentul in care vin, ei sunt pacatosi. Ei nu stiu ce vor. Si Duhul Sfant a lui Dumnezeu, intai, ii cerceteaza sa-i constientizeze ca sunt pacatosi. Cand au inteles ca sunt pacatosi, ce fac? Cer har din Mana lui Dumnezeu si cer botezul in apa. Ei n-au cum sa ceara botezul cu Duhul Sfant inainte sa constientizeze ca sunt pacatosi. Un om, cand vine sa se apropie de Dumnezeu, el are nevoie de mantuire si cere botezul in apa. Si abia dupa ce se intalneste cu Hristos, va cere si botezul cu Duhul Sfant. Un om nemantuit nu va veni sa ceara Botezul cu Duhul Sfant. Va fi cercetat de Duhul Sfant a lui Dumnezeu. Duhul Sfant ii va cerceta inima, ii va indrepta privirea spre Hristos, dar nu va sti ce e cu Botezul cu Duhul Sfant.

 

Si acuma, imi aduc aminte de sora Irina, ca o vad aici, si de alti frati si surori care au venit si habar n-au avut ce inseamna Botezul cu Duhul Sfant. Nu stiau. Dar, stiau ca au nevoie de mantuire. Aveau nevoie de Hristos, ca sa le salveze sufletul. Au venit si au intrat in biserica, cercetati de Duhul Sfant, din nevoia de a se impaca cu Dumnezeu. Si dupa ce au venit in biserica, au zis: „Dar, ce-i cu Duhul Sfant de care tot auzim?” Si le-am spus. Si au zis atunci: „Si eu vreau!” A cerut si a primit. Cum nu v-a da Dumnezeu, celor ce I-l cer. Si atunci, vedem ca si botezul in apa si Botezul cu Duhul Sfant nu se implineste decat pentru cei ce-l cer. Decat pentru cei ce-l cauta. Consideri ca ai nevoie, e promisiunea lui Dumnezeu, o ceri si o primesti. Consideri ca n-ai nevoie, nu o ceri, nu o primesti si ramai fara.

 

De ce vrea cineva un botez? De ce isi doreste cineva un botez? Stie ca e voia lui Dumnezeu, citeste in Scripturi sau afla de la altii ca este voia lui Dumnezeu, vrea sa implineasca voia lui Dumnezeu si vrea sa fie binecuvantat. E adevarat? Vrea sa fie binecuvantat, implinind voia lui Dumnezeu.

 

Acuma, am zis ca vom vorbi despre trei feluri de botez:

 

Botezul cu foc. De ce l-ar cere cineva?

 

Daca intelegem ca botezul cu foc sunt niste nenorociri care vin peste noi, daca credem ca botezul cu foc inseamna chin, suferinta, durere, de ce l-ar cere cineva? Il vreti? Nu-l vreti. CIneva a zis: da. Nu-l cred. Vrem sa traim in liniste si in pace. Vrem sa stam aproape de Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu vrem suferinte. Si atunci, daca botezul cu foc nu ni-l dorim, atunci se poate el intampla? Dumnezeu are o regula pentru primele doua feluri de botez: cine-l cere si-l doreste, il primeste. De ce s-ar schimba regula lui Dumnezeu in cel de-al treilea caz? Daca nu vi-l doriti, de ce l-ati avea? Dar, promisiunea lui Dumnezeu de aici este, Ioan Botezatorul spunea ca el, Isus, va v-a boteza cu Duhul Sfant si cu foc. Pai, nu vreti as fiti botezati cu foc. Dar, e promisiunea lui Dumnezeu. Si atunci, cum se impaca lucrurile?

 

De ce nu este botezul cu foc ‘incercarea suferintei’? Si nu este. Eu asa cred. Pentru ca asa cum v-am spus, in primul rand, nimeni nu si-l doreste, nimeni nu-l vrea. Si daca nu-l vrem, asta-i regula lui Dumnezeu, nu se implineste. Mai este un motiv, incercarea aceasta a suferintei despre care vorbim noi este numai pentru cei ce cred in Isus Hristos? Incercarea aceasta a suferintei, daca e sa va uitati, este peste toti oamenii. Vreau sa va trimit cu gandul, nu neaparat si fizic, desi poate e bine sa o faceti. Eu, in luna care a trecut, am avut putina suferinta, nu multa. Unii, asa au zis: „Frate, dar, ce-i” Ma rog, trecem prin slabiciuni si neputinte. Dar, stiti ce s-a intamplat, lucru bun in luna aceasta in care a trecut? M-am dus incoace, incolo, si eu, sa ma tratez un pic. Si am vazut oameni mult mai bolnavi decat mine. Foarte bolnavi. Si pentru asta, i-am multumit lui Dumnezeu, nu pentru ca ei erau bolnavi, ci m-am uitat la mine si am zis: „Doamne, eu nu-s bolnav, pe langa oamenii acestia.” Mergeti in spitale si vedeti cati oameni nemantuiti sunt bolnavi, cati oameni nemantuiti sufera din greu. Sunt pline spitalele si lumea-i plina, si stiti, n-am auzit pana acuma  de atata boala si de atata cancer si suferinta. Este acesta botezul cu foc peste ei? Va intrebeu: este? Pai, ei nu cred in Domnul Isus Hristos. Nu-i promisiunea Lui pentru ei.

 

Si din cauza aceasta m-a gandit ca botezul cu focnu este ceea ce ni s-a spus pana acuma, incercarea suferintei. Cum ar putea cei nemantuiti sa fie botezati cu forta in botezul cu foc? Nu pot fi, ca atunci, Dumnezeu i-ar boteza cu forta si in botezul in apa si in Botezul cu Duhul Sfant. De ce numai al treilea botez sa fie obligatoriu? Dumnezeu respecta optiunea omului. Si omul alege. Dumnezeu are promisiunea ca da. Omul cere, alege, si se implineste. Si atunci, sigur ca o sa va intrebati cu totii, ce este botezul cu foc?

 

Ce este botezul cu foc?

 

fireSi vreau sa va citesc un pasaj din Luca 12:49. Sunt cuvintele Domnului Isus Hristos.

 

49 Eu am venit să arunc un foc* pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!

50 Am un botez cu* care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!

51 Credeţi* că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu, ci** mai degrabă dezbinare.

52 Căci*, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi şi doi, împotriva a trei.

53 Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului şi fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei şi fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii şi nora, împotriva soacrei.”

 

Eu am venit sa arunc un foc pe pamant, spunea Domnul Isus Hristos. Si focul acesta despre care vorbeste Domnul Isus Hristos, am toata convingerea ca este focul dragostei si a pasiunii pentru EL. Si acesta este botezul cu foc. Focul drgostei fara margini fata de Dumnezeu. Nelimitat, fara nici o rezerva. Ati vazut oameni care s-au apropiat de Dumnezeu, oameni care au inceput sa-l marturiseasca pe Domnul Isus Hristos, oameni care vin dintr-un mediu necredincios, dintr-o credinta falsa, si oamenii acestia sa aiba apoi probleme cu cei din casa lor? Ati auzit spunanduse de multe ori: „Bine, d-le, acuma inteleg ca trebuie sa te pocaiesti, dar, de ce trebuie sa fi chiar asa? Dar, de ce trebuie sa mergi atata la rugaciune? Dar, de ce numai Isus si numai Isus in gura ta? Las-o si tu mai usor.” Si pentru ca omul nu o lasa mai usor, ce se intampla? Exact ce spunea Domnul Isus Hristos: dezbinare. Cei din casa lui se ridica impotriva lui. Si Domnul Isus Hristos zice: „Am venit sa arunc un foc pe pamant.  Si vreau sa fie aprins chiar acum.” Focul dragostei arzatoare, din inima, pentru Dumnezeu. Domnul Isus Hristos si Dumnezeu Tatal era satul de ritualuri. Era satul de tot ceea ce se intampla la Templu si n-avea nici o relevanta pentru om. Si oamenii nu erau indreptati inspre cer.

 

Si Domnul Isus Hristos zice: „Am venit sa schimb lucrurile. Si am venit sa aprind un foc.” Si focul dragostei pentru Hristos produce razboi.  Daca nu se intampla razboiul acesta inseamna ca nu-i dragoste cu adevarat. Nu-i pasiune arzatoare in inima noastra pentru Dumnezeu. O credinta fara vlaga. O credinta searbada. O credinta fara nici un fel de implicare nu produce razboi. Si stiti ce-si doreste lumea? Exact credinta asta. Si o vad la foarte multi crestini evanghelici, la foarte multi credinciosi evanghelici. Credinta aceasta care s anu-i supere pe ceilalti. Sa nu cumva sa fie considerati fanatici. Pavel a fost numit nebun si cei ce L-au urmat pe Hristos au fost considerati nebuni. De ce? Credeti intr-un Isus, unul care a fost rastignit pe cruce. Ce fel de Dumnezeu e acesta? Dar, ei s-au indragostit de Isus. Ei L-au iubit pe Isus pana la moarte si si-au dat viata pentru El. Erau nebuni si erau fanatici. Si lumea nu i-a iubit. Si ceea ce a spus Domnul Isus Hristos s-a intamplat in dreptul lor. Au fost renegati de cei de aproape, de cei din familii, de cei cei cunosteau. „Voi nu sunteti normali. Voi trebuie sa muriti. Si Pavel, inainte ca sa fie atins de puterea lui Dumnezeu, exact lucrul acesta facea. Mergea ca sa-i arunce in inchisoare pe cei care au pornit pe calea aceasta. Si erau fanatici in dragostea lor pentru Isus. Erau gata sa moara pentru Isus. Am mai spus-osi alta data, in vremurile acelea, sa te pocaiesti, sa-L urmezi pe Isus insemna sa-ti semnezi sentinta  la moarte. Nu-i ca astazi. Astazi nu platim nici un pret. Dumnezeu sa ne fereasca sa nu platim nici un pret, dar sunt multi care nu platesc nici un pret daca vin la credinta. Nici un pret. Schimba doar o religie cu cealalta. Si atat. Acesta nu-i focul dragostei pentru Isus. Ei stiau ce-i asteapta . Stiau ca s-ar putea ca maine sa-i astepte moartea. Dar, nu-i interesa. Erau indragostiti de Isus. Au fost in stare sa mearga pana la moarte.

 

 

Asa cum am spus, multi crestini seamana cu lumea si chiar isi gasesc justificari ca sa semene cu lumea. Am stat de vorba zilele trecute cu cineva venit din Statele Unite. Ei au problema aceasta cu noi si noi avem cu ei. Si unii cu altii tot discutam, in legatura cum trebuie sa ne purtam in adunari. Si ati auzit si voi ca exista conceptia aceasta ca poti sa vii cum vrei, ca poti sa traiesti cum vrei, ca poti sa faci ce vrei, ca poti sa te imbraci cum vrei, ca Dumnezeu iti cunoaste inima. Am mai spus-o si o spun cu hotarare. E o prostie mare si o inselatorie mare a lui Satan. Nu-i adevarat. Ce-i in inima se vede afara. Si imi spuneau respectivii despre faptul ca in America este o femeie care predica si este foarte cunoscuta si spunea intr-un moment dat, intr-o predica de a ei, in legatura cu faptul ca femeile de acolo se impopotoneaza si se imbraca ca si alea din lume si zicea: „Pai, uitati-va in Vechiul Legamant, in Vechiul Legamant, cum era Templul? Impodobit cu scule de aur si cu podoabe. In Noul Legamant, noi suntem Templul Duhului Sfant. Pai, n-ar trebui sa impodobim Templul Duhului Sfant cu scule de aur si cu podoabe?” Vedeti cat este de siret diavolul? Si am zis: „Culmea, n-a citit in Biblie, desi predica Cuvantul Evangheliei, ca ‘voi sa fiti impodobiti cu smerenie, cu sfintenie…”

 

Isi gasesc astazi crestinii justificari ca sa semene cu lumea si au Scriptura si din Scriptura spun. De ce? Pentru ca nu vor sa plateasca pretul acela , pretul dragostei pentru Isus. Stateam de vorba zilele acestea cu cineva, o persoana care mi-i draga, si intrebam persoana respectiva: vrei sa-L slujesti pe Dumnezeu? Si persoana mi-a spus: „Da, sigur ca vreau.” Acuma, va intreb si pe voi: Vreti sa-L slujiti pe Dumnezeu? Stiti ce i-am spus? Si dupa aceea, a stat, s-a gandit si a spus: „Frate, ai dreptate.” I-am zis: „L-ai pus pe Hristos pe primul plan in viata ta si ai renuntat la toate celelalte? Sau sunt alte lucruri care sunt mai importante decat Isus? Cred ca vrei sa-L slujesti. Cred ca vrei sa-L urmezi pe Isus Hristos cu orice pret. Dar, nu este cumva ceva mai important decat Isus Hristos, in viata ta?” A stat, s-a gandit si a spus: „Ba, da.” Va intreb pe voi. Ati zis ca vreti sa-L slujiti pe Dumnezeu. Dar, de ce sunt alte lucruri mai importante decat Hristos in viata voastra?  De ce sunt? Asa vrea Dumnezeu? Focul dragostei pentru El, pasiune pentru El, te intreb acuma: Esti botezat cu foc? Probabil ca la intrebarea asta, ar trebui mult sa stam sa ne gandim, pana cand dam raspunsul.

 

Poti fi botezat in apa, poti fi botezat chiar cu Duhul Sfant, insa, se poate sa nu fi botezat cu foc. Cu focul acela arzator care te mistuie pentru Isus Hristos. Si sti ce se intampla daca esti botezat in apa si cu Duhul Sfant, dar nu esti botezat cu foc? Parerea mea e ca nu-t foloseste la nimic….

 

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/05/28/dan-bercian-botezul-in-apa-cu-duhul-sfant-si-cu-foc/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Ce este botezul cu foc?

Autor: Vasile Filat 

Ca să înțelegem mai bine ce este botezul cu foc, să vedem textul din Scripturi unde este menționat acesta ca să-i facem o analiză:

 

În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape. ” Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. ” Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam! ” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. ” (Matei 3: 1-12)

 

În timp ce Ioan Botezătorul propovăduia și boteza în pustie, veneau mulți oameni la el ca să fie botezați. Printre ei erau farisei și saduchei care veneau să primească botezul fără ași mărturisi păcatele, adică fără să-și vadă vina păcatelor, de parcă botezul lui Ioan ar mai fi fost încă un accesoriu pe care și-l doreau să-l aibă la intrarea în cer. De aceea, Ioan i-a confruntat dur și în această confruntare a făcut referință la…

 

Trei feluri de botez!

 

Să vedem ce aflăm despre fiecare din aceste trei botezuri:

 

Botezul Lui Ioan Botezătorul!

 

Era făcut în apa râului Iordan de către Ioan Botezătoru pentru toți cei din generația și poporul lui cărora el le proclama despre venirea Mântuitorului. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea și din toate împrejurimile Iordanului veneau la el și, după ce își mărturiseau păcatele, erau botezați în râul Iordan. Pentru că unii din oameni religioși ai vremii veneau să primească acest botez fără a-și mărturisi păcatele, el le-a făcut clar că botezul acesta nu avea să-i ajute cu nimic și tocmai pe ei i-a avertizat despre botezul cu foc. Dacă nu fac roade vrednice de pocăința lor, atunci fățarnicii sunt asemănați cu niște pomi care nu fac roade vrednice de pocăință și din pricina aceasta securea a și fost înfiptă la rădăcinea lor ca să fie tăiați și apoi aruncați în foc. Vorbirea lui Ioan Botezătorul era plină cu figuri de stil care făceau foarte clar pentru ascultători și pentru noi că el se referă la pedeapsa veșnică, sau „mânia viitoare” cum o numește el. Ioan a atras atenția că după el vine Domnul Isus care va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Deci, să vedem ce învățăm despre fiecare din aceste două botezuri:

 

Botezul cu Duhul Sfânt!

 

Acest botez îl va face Domnul Isus și astfel Își va strânge grâul în grânare. În baza adevărurilor centrale ale Sfintelor Scripturi cunoaștem toți că oamenii care se pocăiesc și cred în Domnul Isus Hristos sunt botezați cu Duhul Sfânt la nașterea lor din nou. Acest botez îi face să devină și să fie grâu care va fi strâns în grânare, adică vor merge în Împărăția lui Dumnezeu. Acum, să vedem ce aflăm din text despre…

 

Botezul cu foc!

 

Versetul 11 din capitolul 3 al Evangheliei după Matei ne spune că va fi făcut de Domnul Isus Hristos. Versetul imediat următor îl compară pe Mântuitorul cu un agricultor care stă cu lopata în mână și care Își va curăți cu desăvârșire aria. După ce va strânge grâul în grânare, El va arde pleava într-un foc care nu se stinge. Ne este greu să ne dăm seama pe cine reprezintă „pleava” din aceste vorbe ale lui Ioan Botezătorul? Aceștia sunt oamenii care n-au făcut roade vrednice de pocăința lor și care doar au ținut anumite rânduieli bisericești exterioare, dar în inima lor nu au avut credință adevărată, nici pocăință și nici naștere din nou fără care nimeni nu poate fi botezat cu Duhul Sfânt. Deci, botezul cu foc se referă la pedeapsa veșnică în foc a celor care au respins credința în Domnul Isus Hristos și nu s-au pocăit cu adevărat niciodată ca mai apoi să facă roade vrednice de pocăința lor.

 

Botezul cu foc și săratul cu foc sunt lucruri diferite!

 

Unii oameni consideră și chiar au scris cărți prin care încearcă să dovedească că anume la botezul cu foc se referă următoarele cuvinte spuse de Domnul Isus și înregistrate în Evanghelia după Marcu:

 

Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare. (Marcu 9: 49)

 

Daniel Frayer-Griggs a făcut un studiu în exclusivitate dedicat acestui verset și afirmă că s-a făcut o eroare când s-a scris „sărat cu foc” dar că Domnul Isus ar fi spus „botezat cu foc”. Toate aceste afirmații sunt doar presupuneri ale autorului și sunt lipsite de argumente. Dovada cea mai tare este, că anume „sărat cu foc” a spus Domnul Isus și nu „botezat cu foc” se află în versetul imediat următor care spune:

 

Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii. ” (Marcu 9: 50)

 

De ce botezul cu foc nu se referă la încercări?

 

Există câteva referințe biblice unde încercarea este comparată cu focul și cred că aceasta îi face pe unii creștini și cercetărori ai Cuvântului lui Dumnezeu să creadă că botezul cu foc se referă la persecuții.

 

Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul. Ne-ai adus în laţ şi ne-ai pus o grea povară pe coapse. Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug. De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruinţele făcute Ţie, (Psalmi 66: 10-13)

 

Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. (1 Petru 1: 5-9)

 

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. (1 Petru 4: 12-13)

 

Nici unul din textele citate mai sus nu se referă la oameni care ar fi respins Evanghelia sau pe Domnul Isus Hristos. Toți cei menționați în aceste texte nu au fost neghină, ci grâu care trebuie să ajungă în grânare pentru că ei au avut credință și au suferit pentru credința lor, iar ca sfârșit al credinței vor dobândi mântuirea sufletelor lor. O altă dovadă că botezul cu foc nu se referă la încercări este, că nici într-unul din aceste texte nu găsim cuvântul „botez”, la fel ca și în textul din Evanghelia după Matei unde se vorbește despre botezul cu foc nu am văzut nici o referință la suferințe pentru credință.

 

De ce botezul cu foc nu este o lucrare deosebită a Duhului Sfânt?

 

Există creștini care cred că botezul cu foc se referă la o lucrare deosebită a Duhului Sfânt și au preluat această opinie în baza textului din Faptele Apostolilor unde scrie că în ziua Cincizecimii:

 

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. (Fapte 2: 2-4)

 

Dar aici, la acest eveniment, tocmai a avut loc pentru prima dată botezul cu Duhul Sfânt și iar, toți cei adunați acolo erau „grâu” (vorbind în termenii lui Ioan Botezătorul) și Duhul Sfânt le-a fost dat ca o pecete și arvună a răscumpărării lor. Nicidecum să nu credem că focul de aici se referă la „botezul cu foc” pentru că nimeni din cei care au primit Duhlu Sfânt nu au fost neghină.

 

Concluzii!

 

Ioan Botezătorul le-a vorbit celor care veneam la el să se boteze că nu le va ajuta botezul să scape de mânia viitoare a lui Dumnezeu dacă nu fac roade vrednice de pocăință. Apoi, le-a spus că după el vine Domnul Isus Hristos care va boteza pe unii cu Duhul Sfânt și pe alții cu foc. Cei care fac roade vrednice de pocăința lor au fost comparați cu grâul, care va fi strâns de Domnul Isus în grânare, adică vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Cei ce nu fac roade vrednice de pocăința lor rămânând „pui de năpârci” și „neghină”, nu vor putea scăpa de mânia viitoare și vor fi botezați (scufundați) într-un foc care nu se stinge.

 

Cum este relația ta cu Dumnezeu?

 

Te-ai pocăit tu cu adevărat de păcatele tale? Ai fost botezat cu Duhul Sfânt? Trăiești o viață sfântă prin puterea Duhului Sfânt? Dacă ai făcut aceasta, atunci ești grâu și vei intra cu slavă în Împărăția lui Dumnezeu. Iar dacă ești un fățarnic care încerci să intri în Împărăția lui Dumnezeu prin respectarea unor rânduieli sau tradiții bisericești ocolind pocăința, să nu te înșeli. Încetează să mai fii „pui de năpârcă” și „neghină”. Pocăiește-te cu adevărat de toate păcatele tale, crede din toată inima în Domnul Isus și alege să fii ucenicul sau ucenica lui păzind tot de a poruncit El. Așa să te ajute Dumnezeu.

 

https://www.resursecrestine.ro/studii/170384/ce-este-botezul-cu-foc

 

////////////////////////////////////////////

  1. Naşterea din nou, de H. L. Heijkoop

 

Un adevăr nou ne este prezentat în Ioan 3 . Erau doi pomi în grădina Edenului, pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Omul a mâncat din cel din urmă şi în felul acesta şi-a pierdut dreptul pentru cel dintâi. Din punct de vedere moral, de aici înainte el este „mort în greşeli şi în păcate” (Efeseni 2:1 ); viaţa lui naturală este caracterizată de păcat şi de o lipsă totală a tot ce ar putea avea părtăşie cu Dumnezeu.

 

Lucrul acesta era evident când Domnul Isus a venit pe pământ. „În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:4-5 ). Dar omul nici nu putea înţelege viaţa aceasta. „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte” (1. Corinteni 2:14 ).

 

În Ioan 1:12 ni se spune că unii au primit pe Domnul Isus, dar se spune de asemenea că ei au fost născuţi din nou. „Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Şi credinţa omului natural nu-l poate aduce să fie împreună cu Dumnezeu.

 

În Ioan 2:23 vedem că mulţi au crezut în Numele Lui. Comparând superficial versetul acesta cu cel de mai sus (Ioan 1:13 ), am putea spune că aceştia ar fi fost copii ai lui Dumnezeu. Ei au făcut ceea ce spune aici: „au crezut în Numele Lui”. Nu este aşa? Totuşi, din versetele 24 şi 25 ale capitolului 2 se vede clar că lucrurile nu stau aşa. (Ioan 2:24,25 )

 

Aceşti oameni erau convinşi de semnele pe care Domnul le făcuse. Ei au crezut în El cu sinceritate. Dar o credinţă întemeiată pe raţiune sau pe simţiri nu va aduce pe nimeni în legătură cu Dumnezeu. Şi aşa stau lucrurile cu aşa numita credinţă istorică, pe care oamenii o pot avea pe baza mediului în care au fost crescuţi sau a unei educaţii care i-a învăţat să nu se îndoiască de adevărurile creştine, ca şi cu credinţa întemeiată pe o convingere intelectuală sau sentimentală privitoare la corectitudinea şi valoarea creştinismului. „Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie să-I facă cineva mărturisiri despre om, fiindcă El însuşi ştia ce era în om”.

 

Unui astfel de om, iată că nu numai intelectul sau simţirile i-au fost atinse, ci şi conştiinţa. Şi, deşi el era ignorant şi nu înţelegea lumina, totuşi el a simţit că în Isus era ceva care îi era necesar lui. Gândea că primise învăţătură destulă. Totuşi omul natural nu poate primi viaţa prin cunoaştere. Şi de aceea Domnul i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3 ).

 

Era un răspuns cu totul neaşteptat pentru Nicodim. El era un învăţător în Israel şi cunoştea Vechiul Testament. Acesta vorbeşte despre împărăţie şi tocmai despre lucrul acesta dorea el să fie învăţat. Dar cuvintele lui arătau că el nu putea vedea împărăţia, deşi ea stătea chiar înaintea lui, în persoana Domnului Isus Hristos. I-a dat Domnului Isus cea mai mare onoare care poate fi dată unui om: „Ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu”. Dar tocmai cuvintele acesta arătau că el n-a înţeles lumina. Prorocii Vechiului Testament vorbesc despre împărăţie. Dar acum, Dumnezeu însuşi, izvorul împărăţiei era prezent acolo. Şi acum Nicodim ajunge chiar la esenţa lucrurilor şi se vede, chiar din propriile lui cuvinte, că omul firesc nu poate vedea lucrurile lui Dumnezeu. „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”.

 

În adevăr, omul trebuie să aibă un alt fel de viaţă, ca să fie în stare să vadă ceva ce vine de la Dumnezeu. Domnul îi spune lui Nicodim despre lucrurile pământeşti, despre împărăţie (versetul 12). Dar, aşa cum este aproape totdeauna cazul în evanghelia după Ioan, El arată unele principii generale. O viaţă nouă era necesară, nu una asemănătoare cu cea pe care o are omul natural, ci una cu totul deosebită, o viaţă „de sus”. „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” Dacă un om s-ar naşte iar de zece ori, aceasta nu i-ar folosi la nimic, deoarece felul acesta de viaţă nu l-ar face mai mult în stare să vadă pe Dumnezeu. De aceea, răspunsul lui Nicodim a fost o întrebare nepricepută. Dar Domnul se foloseşte de ea, ca să descopere mai departe adevărul acesta: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

 

Apa curăţă. Aici este folosită ca un simbol, având în vedere cuvintele prorociei: „Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi: vă voi curăţi de toate necurăţiile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou, voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi face să umblaţi în poruncile Mele şi să împliniţi rânduielile Mele” (Ezechiel 36:25-27 ). În Versetul 10, Domnul face aluzie la locul acesta din Vechiul Testament. Tot aşa, Domnul foloseşte în Ioan 2:19-21 templul ca un simbol, iar în Ioan 4:6-15 foloseşte fântâna.

 

Dacă citim Efeseni 5:26 şi Ioan 3:10 în legătură cu Ioan 15:3 este evident că apa aici este un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrul acesta este întărit de locuri ca 1. Petru 1:23 , Iacov 1:18 şi 1. Corinteni 4:15 , „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne”. „Potrivit voii Sale, El ne-a născut prin Cuvântul adevărului.” „Eu v-am născut în Hristos Isus, prin evanghelie.” (Este de neconceput cum în Ioan 3:5 ar putea cineva să vadă botezul, ca şi cum, dacă cineva ar fi botezat, ar fi născut din nou.)

 

Botezul niciodată nu vorbeşte despre viaţă, ci numai despre moarte. „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Hristos Isus, am fost botezaţi pentru moartea Lui?” (Romani 6:3 ; vezi şi Coloseni 2:12 ). De asemenea, se spune celor unsprezece apostoli să boteze pe alţii, dar niciodată că ei înşişi ar fi fost botezaţi cu botezul creştin (şi tocmai despre botezul acesta gândesc unii că ar fi vorba aici). Şi atunci, nu erau ei născuţi din nou? Nu erau credincioşii Vechiului Testament născuţi din nou? Putea Domnul Isus să reproşeze lui Nicodim că n-ar fi cunoscut botezul creştin (versetul 10), când botezul creştin încă nu fusese făcut cunoscut? Iată de ce nici vorbă de ideea că un lucru material (apa) ar putea da viaţa spirituală unui sărman păgân.

 

Cuvântul lui Dumnezeu în puterea lui curăţitoare, folosit de Duhul Sfânt, sădeşte în om o viaţă nouă. Când conştiinţa este atinsă de Cuvânt, inima, înclinaţiile, gândurile şi acţiunile sunt curăţite şi Duhul Sfânt dă naştere unei vieţi noi. Aceasta nu este o viaţă naturală, căci ia naştere prin Duhul Sfânt şi este în felul acesta o viaţă divină; copilul lui Dumnezeu este născut din Dumnezeu (Ioan 1:13 ; 1. Ioan 3:9,10 ; 5:18 ). Şi viaţa aceasta nouă, divină, nu se poate strica, aşa cum se întâmplă cu viaţa naturală. „Ce este născut din carne este carne; şi ce este născut din Duh este duh” (Ioan 3:6 ). „Sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu” (1. Ioan 3:9 ).

 

În versetul următor, Domnul precizează alt amănunt. Viaţa cea nouă poate fi dată numai pe baza înălţării Domnului pe cruce, deoarece omul este un păcătos. Dar dragostea lui Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Aici, viaţa aceasta este numită „viaţa veşnică”.

 

Şi în Vechiul Testament se vorbeşte despre viaţa veşnică (Daniel 12:2 ; Psalmul 133:3 ). Acolo ea este menţionată în legătură cu slava împărăţiei de o mie de ani, cu timpurile de îndreptare a tuturor lucrurilor. Dar aici ea este descoperită fără slavă. Singurul Fiu era aici, El care era în ceruri în acelaşi timp când vorbea cu Nicodim, pe pământ (Ioan 3:18 ; 1:18 ), El, care este Dumnezeu adevărat şi viaţa veşnică (1. Ioan 5:20 ). El nu dădea învăţături despre viaţa veşnică, ci El însuşi era manifestarea ei. El este viaţa veşnică. Şi ce manifestare! Ce lucrare a Duhului Sfânt! Omul natural, care este mort în păcate şi greşeli, prin lucrarea Lui devine un om născut din nou, care are viaţa veşnică, o viaţă divină, da, viaţa veşnică însăşi, Domnul Isus ca viaţă a lui (Ioan 5:11-13, 20 ).

 

Putem vedea acum ce înseamnă să ai viaţa veşnică. Ea nu înseamnă numai că cei care sunt copii ai lui Dumnezeu nu vor muri niciodată. Viaţa aceasta cuprinde în ea posibilitatea de înţelegere a lucrurilor duhovniceşti, a tuturor lucrurilor care vin de la Dumnezeu. Înseamnă că putem avea părtăşie cu Dumnezeu însuşi, căci am fost făcuţi părtaşi firii dumnezeieşti (2. Petru 1:4 ; 1. Ioan 1:3 ). Înseamnă că Hristos este în noi, că avem o viaţă divină care nu poate păcătui (1. Ioan 3:9 ). Înseamnă că „Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel Adevărat. Şi noi suntem în Cel Adevărat, adică în Fiul Său Isus Hristos. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică” (1. Ioan 5:20 ). Şi Dumnezeu ne-a dat o întreagă evanghelie „pentru ca… crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31 ) şi o epistolă întreagă „ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică” (1. Ioan 5:13 ).

 

Înseamnă lucrul acesta, în viaţa noastră practică faptul că „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”? (Galateni 2:20 ).

https://comori.org/dumnezeu/duhul-sfant-este-o-persoana-divina/6-nasterea-din-nou

 

////////////////////////////////////////////

 

  1. Duhul Sfânt în Noul Testament
  2. L. Heijkoop

 

În Noul Testament găsim o situaţie cu totul deosebită. Minunea veacurilor avea să aibă loc: „Dumnezeu S-a arătat în trup” (1. Timotei 3:16 ). Dumnezeul Cel veşnic, Creatorul cerului şi al pământului, S-a plecat spre noi, a devenit „Cel sfânt” născut din fecioară. „Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14 ). Şi dacă stelele dimineţii cântau împreună şi dacă toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie când au văzut lucrările Lui creatoare (Iov 38:7 ), cât de mult s-au bucurat când au văzut pe Creatorul lor devenind om, când L-au văzut copil în staulul din Betleem! Şi deoarece El a venit să mântuiască lumea şi să dea viaţa veşnică păcătoşilor pierduţi, să moară pentru ei pe lemnul blestemat – cum s-au bucurat fiinţele cereşti când au văzut slava harului Său! „Şi deodată împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ, în oameni bună plăcere” (Luca 2:13,14 ). „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele” (2. Corinteni 5:19 ).

 

Treimea dumnezeiască Însăşi Se ocupă cu evenimentul acesta minunat. După ce Fiul, în „sfatul de pace” spusese: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta!” (Evrei 10:9 ), Dumnezeu I-a pregătit un trup (Evrei 10:5 ), iar Duhul Sfânt a dat naştere, în Maria, Omului Isus (Matei 1:20 ). Apoi la începutul manifestării în public a Domnului Isus, vedem cea dintâi revelaţie a Treimii dumnezeieşti: Fiul, în smerenie pe pământ; Dumnezeu Tatăl care vorbeşte din cer şi Îl face cunoscut pe Isus ca pe Fiul Său; Dumnezeu Duhul Sfânt, care coboară peste Fiul într-o formă trupească (Luca 3:22 ). Cum ar fi fost cu putinţă ca în perioada aceea de timp, în care Dumnezeu Fiul era pe pământ, fiind arătat ca Dumnezeu (Ioan 1:18 ), să nu fi fost tot asemenea şi Duhul Sfânt? Apoi în evanghelii găsim de asemenea o revelaţie slăvită a Lui.

 

Să vedem atunci, mai înainte de toate, ce se spune despre Duhul în legătură cu viaţa pământească a Domnului Isus. La naşterea Lui: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35 ). Am văzut cum la arătarea Lui în public, Duhul Sfânt a coborât peste El în formă trupească şi a mărturisit că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1:32-34 ). În Luca 4:1 se spune: „Iar Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors în puterea Duhului în Galileea”. Prin Duhul El a învăţat, a mângâiat şi a vindecat (versetele 18,19), a scos afară demonii (Matei 12:28 ) şi prin Duhul S-a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu (Evrei 9:14 ). Da, Dumnezeu nu I-a dat Duhul cu măsură (Ioan 3:34 ).

 

Găsim un simbol minunat al lucrului acestuia în jertfa de mâncare (Levitic 2 ). Floarea de făină, care este o reprezentare a firii omeneşti curate a lui Hristos, este amestecată cu untdelemn (untdelemnul este reprezentarea Duhului Sfânt), unsă cu untdelemn sau stropită cu untdelemn. Astfel, în orice formă în care Domnul poate fi văzut ca om, este arătată lipsa păcatului, precum şi modelarea firii Sale omeneşti în puterea Duhului Sfânt şi a ungerii Sale cu Duhul Sfânt.

 

Avem o imagine şi mai clară în învăţătura Domnului Isus. În Ioan 3 se spune că naşterea din nou este prin Duhul Sfânt, că prin El primim o fire nouă. În Ioan 4:14 este adăugat că darul lui Dumnezeu în cel credincios devine un izvor de apă, ţâşnind în viaţa veşnică; aceasta este puterea corespunzătoare firii celei noi. Şi în Ioan 7:37-39 vedem că Duhul Sfânt este ca nişte râuri de apă vie, care ies din inima celor care vor crede în Isus, după înălţarea Sa la cer.

 

Apoi, în capitolele 14,15 şi 16 ajungem la o parte cu totul nouă a adevărului despre Duhul Sfânt. Aici Domnul Isus vorbeşte despre „un alt Mângâietor”, care va veni când El va fi plecat de la ei. Vedem deci o Persoană divină care va rămâne de aici înainte cu cei care sunt ai Domnului, în locul Domnului Isus. Domnul Isus era gata de a părăsi pământul acesta. Moartea Lui Îi era înainte: El avea să împlinească lucrarea pe care Dumnezeu I-o dăduse s-o facă şi în care Dumnezeu avea să fie slăvit pe deplin. Şi drept răsplată, El avea să fie slăvit la dreapta Tatălui. Aceasta totuşi însemna pentru ucenici că ei vor fi lăsaţi singuri. Pentru a-i mângâia, Domnul le-a promis că El le va trimite un alt Mângâietor, Duhul adevărului. El avea să rămână cu ei şi să fie în ei. Şi atât de măreţ este darul acesta, încât era de folos pentru ucenici ca Domnul Isus să plece de la ei, deoarece numai atunci Mângâietorul avea să vină la ei.

 

Dar, oricât de importantă era promisiunea aceasta şi oricât de măreaţă era revelaţia aceasta, totuşi e clar că revelaţia deplină încă nu era dată atunci. Duhul Sfânt nu locuise încă pe pământ în alt fel, decât în Domnul Isus. Botezul cu Duh nu avusese încă loc. Lucrurile acestea erau încă numai făgăduite (Ioan 14:16 ). Şi întocmai după cum vedem în Matei 3:11 , că botezul cu Duh Sfânt nu avusese încă loc înainte de întruparea Domnului Isus, tot aşa, în Ioan 7:39 s-a arătat că El nu va avea loc înainte ca Domnul Isus să Se fi înălţat la cer. Şi abia atunci s-a dat promisiunea că evenimentul acesta va avea loc „nu după multe zile” (Fapte 1:5 ). Iar în Fapte 2 , lucrul acesta este împlinit. Duhul Sfânt a botezat pe toţi credincioşii într-un singur trup (1. Corinteni 12:13 ). El locuieşte în acest un singur trup, care este o locuinţă a lui Dumnezeu (1. Corinteni 3:16 ) şi în fiecare mădular în parte (1. Corinteni 6:19 ).

 

Versete ca cele de la Luca 1:15,41,67 nu contrazic cele de mai sus. Aici citim despre faptul de a fi umplut cu Duh Sfânt; în cazul lui Ioan Botezătorul, de la naşterea lui. El a fost umplut cu putere şi cu darurile Duhului Sfânt într-un mod excepţional, potrivit cu poziţia privilegiată de înainte-mergător al Domnului Isus. Totuşi aceasta nu era acelaşi lucru cu locuirea Duhului Sfânt în cei credincioşi, aşa cum este clar arătat în locuri ca cele din Fapte 4:8,31 , unde Petru şi ceilalţi apostoli erau plini de Duh Sfânt, deşi revărsarea Duhului avusese loc în ziua Cincizecimii. A locui Duhul Sfânt într-un om şi a fi plin de Duh Sfânt sunt două lucruri deosebite, care pot fi împreună sau pot fi separate.

 

https://comori.org/dumnezeu/duhul-sfant-este-o-persoana-divina/3-duhul-sfant-in-noul-testament

 

///////////////////////////////////////////

 

  1. Botezul cu Duh Sfânt şi cu foc, de H. L. Heijkoop

 

Înainte de a începe să gândim la lucrarea Duhului Sfânt, să ne ocupăm puţin cu cuvintele de la Matei 3:11 şi Luca 3:16 : „El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”.

 

Mulţi gândesc la versetele acestea, ca şi când ele ar spune: „El vă va boteza cu focul Duhului Sfânt” şi îi auzim vorbind mereu despre „botezul cu foc” şi rugându-se pentru el. Ei se gândesc în felul acesta la revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii şi la „limbile ca de foc” care s-au aşezat pe ucenici, ca un semn clar că Duhul Sfânt fusese turnat peste ei.

 

Când citim versetele acestea cu atenţie, observăm că ideea aceasta nu este dreaptă. Ele vorbesc desigur despre un botez cu foc, dar acesta este ceva cu totul diferit de botezul cu Duh Sfânt. Citim: „El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. Deci despre două botezuri se vorbeşte aici: unul cu Duh Sfânt şi altul cu foc.

 

Focul în Scriptură este totdeauna o imagine a judecăţii, a pedepsei. Lucrul acesta poate fi văzut foarte bine în Matei 3:12 . Revărsarea Duhului Sfânt însă nu este o judecată, ci este o faptă a harului măreţ, în aşa fel încât în Ioan 14:16 Domnul Isus mereu şi mereu promite ucenicilor Săi revărsarea aceasta, ca o mângâiere. Botezul cu Duh nu poate fi deci acelaşi lucru cu botezul cu foc. Domnul Isus ne face să vedem clar lucrul acesta şi în Fapte 1:5 , Unde El spune: „Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt”. Sunt aceleaşi cuvinte ca cele folosite de Ioan Botezătorul, cu adăugarea faptului că botezul cu Duh Sfânt avea să aibă loc „nu după multe zile”. Şi nu se spune nimic despre botezul cu foc. N-ar fi de neînţeles lucrul acesta, dacă botezul cu foc ar fi trebuit să aibă loc la Cincizecime? Citind cu atenţie Matei 3:11 în contextul în care se găseşte, vom putea să vedem care îi este înţelesul.

 

În prorociile Vechiului Testament privitoare la venirea Domnului Isus, două consecinţe ale venirii Lui sunt prezentate neîncetat: binecuvântările şi slava pentru cei temători de Dumnezeu, şi judecata pentru cei mândri şi pentru lucrătorii fărădelegii (vezi, de exemplu, Isaia 61:1-2 , Maleahi 4:1-3 ). Fără îndoială, consecinţele acestea pot să nu fie văzute ca fiind în acelaşi timp. Evreul evlavios aştepta ca Mesia să-l elibereze, judecând pe vrăjmaşii lui. Şi lucrul acesta îl găsim în mulţi psalmi de blestem, în care psalmistul se bucură de judecata care va veni peste cel rău. Vezi, de exemplu, Psalmul 58:6-11 , Psalmul 83 , Psalmul 109 etc. Judecata aceasta trebuie să aibă loc atunci când Dumnezeul cerurilor Îşi va fi aşezat împărăţia pe pământ (Daniel 2:44 ) şi o va da Mesiei, Fiului Omului (Daniel 7:13,14 ). Ioan Botezătorul era cel care mergea înaintea împăratului, aşa cum a fost anunţat în Isaia 40 sau în Maleahi 3 şi 4, ca cel care trebuia să predice evanghelia împărăţiei: „Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor s-a apropiat”. Şi găsim lucrul acesta prezentat în Matei 3 şi în Luca 3 .

 

Este trist faptul că poporul privit ca un tot nu era temător de Dumnezeu. În afară, ei arătau că se ţineau de Cuvântul lui Dumnezeu şi împlineau cele prescrise de lege. În realitate, starea lor era întocmai ca în timpul lui Maleahi, când numai foarte puţini se temeau de Dumnezeu. Rămăşiţa aceasta credincioasă a crezut cuvintele lui Ioan, că împărăţia s-a apropiat. Ei au fost botezaţi cu botezul pocăinţei (Fapte 19:4 ) şi astfel s-au despărţit de poporul care nu se temea de Dumnezeu. Prin botezul lor, ei mărturiseau că starea în care se găsiseră până atunci era cu totul nepotrivită pentru venirea împărăţiei şi a împăratului ei.

 

Au venit şi căpeteniile religioase ale poporului – din nefericire fără să se fi pocăit. Ioan şi-a îndreptat cuvântul şi spre ei. El venise pe calea dreptăţii (Matei 21:32 ) şi de aceea le-a vorbit despre pocăinţă, vestindu-le în acelaşi timp judecata pentru orice nedreptate înfăptuită. El boteza cu apă – un semn în afară al despărţirii de rău, care totuşi niciodată nu putea produce curăţirea lăuntrică. Chiar şi botezul creştin vorbeşte despre moarte, despre îngropare – niciodată despre viaţă. Şi Ioan nu era Mesia, era numai un „glas al celui care strigă”. Dar, după el, avea să vină Unul mai mare decât el, care era atât de mult mai presus de el, încât el nu era vrednic să-I dezlege încălţămintele. El era Dumnezeu Însuşi, Domnul, Dumnezeul legământului lui Israel (Zaharia 12 şi 14). Prin El avea să se arate harul şi adevărul (Ioan 1:17 , Matei 11:16-19 , Luca 7:32-35 ). El avea să boteze cu Duh Sfânt şi cu foc – cu Duh Sfânt ca urmare a celei dintâi veniri a Lui, ca putere a binecuvântării lui Dumnezeu în împărăţia cerurilor în forma ei de acum, în timp ce Adunarea era despărţită de iudei (Fapte 2:40,47 ). Cu foc: El va aduce judecata lui Dumnezeu peste această lume, când, într-o flacără de foc, El se va răzbuna pe cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu (2. Tesaloniceni 1:8 ).

 

Duhul Sfânt curăţă nu numai în afară. El ne înnoieşte mintea (Romani 12:2 ) şi este puterea dumnezeiască din noi, care ne desparte de toate influenţele firii păcătoase. El ne leagă de slava în care Dumnezeu ne-a introdus – în tot ce ne-a descoperit Dumnezeu despre Sine însuşi – biruind tot ce ne-ar împiedica să ne bucurăm de privilegiile acestea. Focul este judecata care nimiceşte răul. Astfel, amândouă înlătură ce este greşit, dar pe căi diferite.

 

Ioan Botezătorul nu ştia toate acestea. Din ce este scris în 1. Petru 1:10-12 putem înţelege că prorocii deseori vesteau lucruri care treceau dincolo de propria lor înţelegere. Şi este clar că felul în care Hristos a împlinit prorocia lui Ioan a fost arătat mai târziu; trebuia să aibă loc „taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte generaţii” (Efeseni 3:2-12 ). Prorociile Vechiului Testament în general nu arată că ar fi o distanţă în timp între venirea Domnului pe pământ în har şi venirea Sa pe pământ în slavă şi pentru judecată. Dacă iudeii s-ar fi pocăit la predicarea lui Ioan şi ar fi primit pe Domnul Isus, atunci nu s-ar fi întâmplat lucrul acesta şi împărăţia ar fi fost stabilită chiar atunci în slavă. De aceea Domnul Isus în predica de pe munte arată însuşirile pe care ar fi trebuit să le aibă cei care aveau să intre în împărăţia cerurilor, în Matei 5:8-12 , totuşi, vedem că El este lepădat de evrei şi în Matei 13:1 Domnul iese din casă (Israel) şi stă lângă mare (celelalte naţiuni). Acolo El arată, în cele şapte pilde bine cunoscute, ce a devenit împărăţia aceasta în urma lepădării împăratului, dar şi cum va fi curăţită la sfârşitul veacului, toată neghina fiind arsă (botezul cu foc).

 

De asemenea, cum împărăţia aceasta, curăţită, va fi descoperită în slavă, partea ei pământească fiind numită împărăţia Fiului Omului (versetul 41) şi partea cerească, împărăţia Tatălui (versetul 43). Atunci prorocia lui Ioan va fi împlinită pe deplin. Atunci împărăţia cerurilor se va arăta în putere şi slavă şi Domnul Isus va boteza pe Israel cu foc.

 

Între timp, totuşi, ceva nou are loc. Împăratul lepădat găseşte o comoară în ţarină, o perlă de mare preţ (versetul 44-46); adunarea este descoperită. El vinde tot ce are, ca să intre în stăpânirea ei (Efeseni 5:25-27 ); şi, prin Duhul Sfânt, o botează în trupul Său (1. Corinteni 12:13 ). Acesta este botezul cu Duh Sfânt despre care a prorocit Ioan şi care a avut loc la Cincizecime (Fapte 2 ).

 

Uneori „limbile ca de foc” (Fapte 2:3 ) sunt luate ca dovadă că „botezul cu foc” ar fi în adevăr identic cu botezul cu Duh Sfânt. Totuşi aici nu ne spune că era foc, ci „ca de foc”. Erau limbi; ele arătau că cei asupra cărora veneau vor vorbi. Aceasta înseamnă că puterea Duhului Sfânt avea să se arate în predicarea Cuvântului, pentru că acest Cuvânt care, întocmai ca focul, judecă toate lucrurile (Evrei 4:12 ) să poată fi vestit cu putere (Fapte 1:8 ). Faptul că limbile au fost „împărţite” este, gândesc, un indiciu că mărturia aceasta avea să fie îndreptată nu numai spre iudei, ci şi spre celelalte popoare.

 

Cât de măreţ este harul lui Dumnezeu, care ne dă nu tot ce cerem noi, ci numai ce este bun pentru noi! Dacă El ar fi răspuns rugăciunilor copiilor Săi, în care ei au cerut „botezul cu foc”, unde am mai fi! „fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29 ).

 

https://comori.org/dumnezeu/duhul-sfant-este-o-persoana-divina/4-botezul-cu-duh-sfant-si-cu-foc/

 

////////////////////////////////////////////

 

Chemare la pocainta pentru pocaiti

 

SURSA: http://roseinthedesert.wordpress.com/chemare-la-pocainta-pentru-pocaiti/

 

 

Mai jos aveti traducerea unei predici a lui John Mulinde din Uganda in care vorbeste despre o intalnire soc cu Dumnezeu in care acesta din urma i-a spus ca desi era un lucrator respectat cu rezultate remarcabile in lucrare inclusiv semne si minuni, nu ar fi fost rapit daca Isus ar fi venit dupa Mireasa Lui in acel moment. Va recomand sa o cititi pentru ca fiecare dintre noi are nevoie de mesajul acesta, va indemn sa distribuiti pagina la prieteni, rude, vecini, la toti pocaitii pe care ii cunoasteti, e un mesaj vital, e o chestie de viata si de moarte, un mesaj care poate salva oameni de la iad, si aici ma refer la pocaiti.

 

Mike Bickle: El e din Kampala, din Uganda, în Africa, și înainte ca el să vă spună povestea pe care l-am rugat să vi-o spună – pentru că unii dintre voi nu veți ști ce se întâmpla în Uganda la vremea în care el a fost vizitat de Domnul… Domnul a venit la el. Chiar am avut șansa să fiu în Uganda la acea vreme și era o zonă de război acolo, era ca niște câmpuri de ucidere – o parte din ceea ce se întâmpla – devastare mai presus de tot ce vă puteți imagina. Iar el era cunoscut ca fiind unul dintre oamenii cei mai dedicați și abandonați lui Dumnezeu. Dar Domnul i-a zis: „John, noi nu împărtășim chiar aceeași părere. Asta e ceea ce cred oamenii despre tine. Și te iubesc și văd sinceritatea ta, dar tu nu ești atât de mult în acord cu Mine precum crezi. Chiar dacă ești înconjurat din toate părțile de devastare și de situații disperate, există mai mult din ceea ce Eu vreau să îți spun ție și ce vreau să spun prin tine.” Apoi Domnu i-a vorbit în timpul acestei vizitări și i-a spus: „Ziua Domnului este aproape. Sunt pe cale să zgudui națiunile în așa fel, încât până și cei care cred că Dumnezeu e pe cale să zguduie națiunile, nu înțeleg cu adevărat acest lucru.”

 

Vreau ca el să detalieze acest lucru, ca frica Domnului să vină peste noi. Noi credem asta, că urmează o mare trezire și o mare zguduire, dar felul în care Dumnezeu i-a spus lui acest lucru este mai puternic și mai urgent decât felul în care cred eu că înțelegem noi. Așa că vreau să accentueze și acest lucru. Tată, îți mulțumesc pentru slujitorul Tău, îți mulțumesc pentru felul în care, în dragostea Ta, i-ai devastat inima, pentru că L-ai iubit, prin cuvintele pe care i le-ai dat în cele două sau trei ocazii. Și îți cer, Tată, ca mila pe care i-ai dat-o lui John, să ne-o dai și nouă prin cuvintele lui. Îți cerem acea măsură deplină pe care i-ai dat-o lui. Fiindcă, Doamne, vrem ceva mai mult, vrem să mergem dincolo. Tu ne iubești și noi suntem sinceri. Vrem să-L cunoaștem mai mult pe Domnul. Așa că îți cerem, fiindcă ne iubești, nu ne menaja nici acum. În Numele lui Isus. Amin.

*

John Mulinde: Mulțumesc, pastore Mike. Salutări în Numele lui Isus. Eu provin din Africa. Îmi place să vă aud vocile. Aleluia! Amin. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea aceasta, după cum a explicat pastorul Mike Bickle, nu a fost planificată. Dar a trebuit să spun: Dacă aceasta e dorința Lui, facă-se voia Lui! Aș vrea să vă rog ca toți să avem un moment în care să vorbim cu El, Mântuitorul nostru personal. Voiam doar să vă spun să vă simțiți liberi să vă ridicați mâna și să o puneți în mâna lui Isus Cristos. Închideți-vă ochii și vorbiți cu El și spuneți-I: „Te rog, Doamne, vorbește-mi într-un fel în care duhul meu să poată primi, într-un fel în care să pot absorbi și să aduc roade.” Vorbește cu El, gândindu-te că El e Păstorul tău, El e Prietenul tău. Haideți să spunem: „Doamne, sunt aici. Vreau să te întâlnești cu mine și să te întâlnești cu inima mea.”

 

Tată ceresc, vrem să-ți mulțumim. Știm că Tu lucrezi în fiecare dintre noi și vei aduce la îndeplinire. De aceea ne rugăm – deschide-ne inimile chiar acum. Doamne, îți cerem să te întâlnești cu noi chiar acolo unde suntem, întâlnește-te cu fiecare dintre noi unde se află fiecare, el sau ea, și ne rugăm ca darul revelației, darul înțelepciunii și al priceperii să vină peste fiecare dintre noi. Doamne, Cuvântul Tău să aducă viață și să curgă prin toată ființa noastră. Ne smerim în prezența Ta și spunem: Doamne, facă-Se voia Ta! Cerem acest lucru în Numele lui Isus. Amin!

 

Voi începe prin a vă descrie puțin contextul. Eu vin din Uganda. Uganda se află în Africa, Africa de Est, între Kenya și Kongo. Kenya e la est, Kongo la vest, Sudan la nord, iar Tanzania la sud. Națiunea noastră a trecut prin multă agitație și dezordine în ultimii câțiva ani, cel puțin de la independență încoace. Am câștigat independența în 1962 și până în 1966, a avut loc o răsturnare rapidă a guvernului, ceea ce a condus la alte lucruri. Apoi a venit Idi Amin în 1971 și a fost unul dintre cei mai mari lideri dictatori și tirani din Africa. Apoi în 1979 am avut un alt lider, pe nume Milton Obote. El a condus în timpul unui război civil care se desfășura în țară. Idi Amin avea camere de tortură, îi lua pe toți cei care erau educați, bogați și renumiți și a încercat să ucidă pe toată lumea. Așa că cei care au supraviețuit, au trebuit să fugă din țară. Dar când a venit Milton Obote a fost o insurecție, a fost o răscoală populară împotriva lui, așa că el a încercat ceea ce se numea o politică de „năpăstuire”, ceea ce însemna uciderea unei populații dintr-o anumită zonă, golirea acesteia și aducerea altor oameni care să o ocupe. Așa că a fost mult sânge, multă vărsare de sânge în țară. Oamenii erau mutați în lagăre în interiorul propriei lor țări. A fost multă durere și suferință. Eu am crescut sub acești doi lideri. Îmi amintesc când Idi Amin a venit la putere – încă îmi aduc aminte de acea zi – era în 1971, iar eu aveam doar 9 ani. Așa că de-a lungul acelor ani – opt ani de domniei ai lui – eu eram în perioada de adolescență. El a fost răsturnat de la putere în 1979, iar în 1980, a venit la putere Milton Obote și a început războiul civil care a continuat în următorii cinci ani. Așa că în toată perioada adolescenței mele, acesta a fost tipul de împrejurări în care creșteam. Mai târziu, Milton Obote a fost răsturnat de la putere, iar apoi am avut un guvern care a început să aducă vindecare țării. Și în acel timp, tocmai intrasem în slujire. Slujeam ca evanghelist într-o lucrare și am fost desemnat să plec într-o zonă numită Luwero Triangle. Era o combinație de trei mari districte unde se desfășurase războiul. Și în acea perioadă, în timp ce slujeam, erau schelete, cranii și oase, oase de om peste tot. În unele locuri erau îngrămădite pe marginea drumului ca pentru o expoziție, iar în alte locuri, când intrai în junglă sau printre tufișuri, te împiedicai pur și simplu de oase, oase și oase. Locul pe care l-am folosit ca biserică era un cămin cultural neterminat și pentru a-l folosi trebuia să cărăm în jur de 80 de cranii, cranii de om, să le mutăm și să le punem într-o cameră, iar oasele le-am pus într-o altă cameră, ca să putem să evacuăm sala. Iar apoi am folosit locul ca biserică. Acesta a fost genul de context în care slujeam noi.

 

Dar aș dori să vă descriu puțin contextul dinainte de vizitarea Domnului. În 1987, când mi-am dedicat viața slujirii, am renunțat la slujba mea pentru a intra în slujire cu normă întreagă și simțeam adânc în inima mea că Domnul mă cheamă să predic Evanghelia. Aveam oarecum sentimentul că trebuie să merg la națiuni și să predic Cuvântul lui Dumnezeu națiunilor. Dar în timp ce eram încă angajat – lucram într-o companie de import-export – Domnul a început să-mi vorbească și să-mi spună: „Vreau să trăiești și să umbli prin credință. Aș vrea să nu te încrezi în nimic și să nu depinzi de nimic, nici măcar de propria ta putere, de propria ta înțelepciune sau de propria ta pricepere. Vreau să-Mi dai totul Mie și să trăiești prin credință.” Însă felul în care înțelegeam ce înseamnă să trăiești prin credință era foarte îngust. Eu credeam ca El vrea să renunț la jobul meu și că El va avea grijă de mine financiar, ceea ce am și făcut. Am plecat și mi-am dat demisia. Lucram în postul de director executiv al companiei. Am renunțat la job și m-am lansat în lucrarea de păstorire. Dar El continua să-mi spună: „Vreau să trăiești prin credință, ceea ce înseamnă că trebuie să-Mi dai Mie totul și să iei tot ce îți dau Eu.” Dar eu nu cunoșteam conceptul credinței. Voi reveni la aceasta mai târziu.

 

Eu păstoream această biserică – era o biserică nouă pe care tocmai o începusem și am rămas acolo ca păstor în jur de opt luni. Îi iubeam pe oamenii de acolo. Era o adunare mică de aproximativ patruzeci de oameni. Trebuia să facem rost de o nouă fâșie de teren, să găsim piloni și să facem un adăpost și făceam totul împreună cu ei. Mi-a plăcut foarte mult. Deveneam atât de atașat de fiecare dintre ei. Și într-o noapte, în timp ce dormeam, am avut un vis. Iar acest vis a revenit pentru a doua oară și pentru a treia oară. Iar în acel vis, cineva îmi spunea: „Trebuie să te întorci.” Era în afara orașului nostru, Kampala. Iar el a spus: „Trebuie să te întorci în Kampala, fiindcă Domnul va lucra pentru tine.” Iar prima dată când am avut acel vis, m-am trezit și am simțit că acesta nu poate fi Dumnezeu. El mă adusese aici. Tocmai începusem această lucrare și credeam că voi dezvolta această lucrare, iar biserica va crește. Luasem un angajament și trebuia să fiu aici. Dar visul a venit din nou a doua oară, iar apoi a treia oară. Era o noapte de sâmbătă. Așa că duminică dimineața am mers la biserică și un frate din biserica de unde am fost trimis în acel loc, vine în vizită. Și se roagă cu noi, luăm prânzul cu el, iar el spune: „John, am avut un vis. Și l-am spus unui păstor, iar el mi-a zis să vin și să ți-l spun ție. Dar te rog, nu mă înțelege greșit. Nu e dorința mea, doar vreau să-ți spun ce am primit.” I-am zis: „Spune-mi.”

 

El a zis: „Am avut un vis și cineva îmi spunea: Te rog, nu mă înțelege greșit. E doar…” Eu am spus: „Știu, înțeleg ce spui. Am avut și eu un vis asemănător.”

 

I-am spus despre visul meu, iar apoi am mers împreună în Kampala și i-am spus și păstorului nostru și am zis: „Pastore, dă-ne trei luni, ca să-i pregătim pe oameni și să predăm ștafeta.” Ceea ce a și făcut. Dar când am mers înapoi la Kampala, Domnul mi-a vorbit din nou într-un vis și a spus: „Când mergi la Kampala, nu deveni ocupat. Vreau să petreci timp în Cuvânt, citind Biblia, în rugăciune și în închinare. Asta e tot ce vreau să faci. Nici măcar să nu înveți, să nu predici și să nu te devii ocupat cu alte lucruri.” Am spus: „Bine, Doamne.” I-am spus pastorului. Și de multe ori a acceptat, dar de multe ori uita și îmi spunea: „John, mergem împreună să facem evanghelizare.” Iar eu îi spuneam: „Pastore, adu-ți aminte, Domnul a spus asta.” Și el zicea: „Ok, atunci poți să rămâi și să conduci serviciile în timp ce noi suntem plecați.” Și eu ziceam: „Dar Domnul mi-a spus nici măcar să nu predic.”

 

Uneori aveam neînțelegeri precum acestea. Dar el era un om bun. Este un om bun. Așa că „m-a închiriat” pe timpul turneelor.

 

Și Domnul mi-a zis: „Voi aduce oameni în jurul tău. Ia-i, iubește-i și dă-le tot ce urmează să te învăț. Fiindcă te pregătesc pentru o mare lucrare pe care o am pentru tine.”

 

Nu știam la acea vreme ce fel de lucrare urma să fie aceasta. Credeam că avea să fie o sarcină, să merg, să fac, să duc la bun-sfârșit și să vin înapoi. Nu mă gândeam că mă pregătea pentru lucrarea la care mă chema. A adus în jurul meu opt oameni și am început să ne rugăm. Nu făceam nimic altceva, decât ne trezeam dimineața, ne rugam cam două ore, apoi stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, apoi mergeam, luam o pauză de cam două ore, veneam înapoi, stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, petreceam cam trei ore în închinare. Și asta era ziua noastră. Așa făceam de dimineața până seara, până târziu în noapte sau până la miezul nopții și apoi mergeam la culcare. Am făcut asta timp de două luni. Într-o zi, a venit o doamnă la pastorul meu. Ea provenea dintr-un sat din această zonă sfâșiată de război. Și i-a spus pastorului meu: „Am avut o biserică plantată acum un an în zona mea. Trei sute de oameni au fost mântuiți și au devenit parte a bisericii. Dar acum, toți s-au întors în lume și s-au lepădat de credință. Mai este doar pastorul, soția lui și un membru. Trei oameni. Poți să vii și să ne ajuți să plantăm din nou, să restaurăm biserica?”

 

Și pastorul m-a chemat și mi-a zis: „John, vrei să mergi cu ea și să afli mai exact ce se întâmplă la fața locului?”

 

Iar eu i-am spus: „Dar pastore, Domnul mi-a spus…”

 

Iar el a spus: „Ok, ok, ok, o să găsesc pe altcineva care să meargă.”

 

Dar când am mers la echipa mea, în timp ce mă rugam, Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Pentru asta te-am pregătit până acum. Vreau să mergi înapoi la pastor și să-i spui că tu vei merge.”

 

Așa că m-am dus înapoi. Nu știam despre ce era vorba. El m-a trimis. Am plecat în acel loc, am ajuns acolo. Era un sat ca oricare altul. Nimic anormal, nimic extraordinar. Însă ce m-a intrigat era faptul acesta: cum poate o biserică să fie începută cu trei sute de oameni și după un an să mai aibă trei oameni rămași?

Iar acești oameni nu emigraseră în altă parte. Ei se aflau tot în acea zonă, doar că se întorseseră în lume. Erau peste tot. Îi puteai găsi în sat. Așa că am mers de jur împrejurul satului. Iar noaptea m-am rugat pe genunchi și am spus: „Doamne, care e lucrul responsabil pentru căderea acestei biserici? Nu are rost să începem o altă biserică, dacă problema nu a fost rezolvată. Ce a determinat această biserică să cadă?”

 

M-am rugat și după aceea am dormit – dormeam în aceeași cameră cu pastorul. Noaptea am avut o viziune. Și nu voi intra în detaliile acelei viziuni. Dar Domnul mi-a arătat biserica, unde se afla și erau oameni care lăudau pe Domnul, se închinau și se simțeau foarte bine. Apoi am văzut puterile întunericului ridicându-se dintr-o pădure mare, începând să se învârtească ca un vârtej și apoi a venit și a lovit biserica. Și am văzut trupurile oamenilor tăiate, zburând în toate direcțiile. Și Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Puterea, căpetenia care domnește în această zonă este responsabilă pentru ce ai văzut că s-a întâmplat cu biserica.” Biserica nu avea nicio înțelegere asupra puterilor spirituale cu care se lupta. Și nici nu erau înrădăcinați în Cuvânt. Aveau o laudă și închinare minunate, dar nu aveau rădăcinile în Cuvânt și nu au putut sta împotriva puterilor întunericului. Iar Domnul mi-a spus: „Am văzut pe mulți din oamenii Mei lucrând fără rod pe câmp, fiindcă nu se ridică pentru a folosi autoritatea pe care o au pentru a birui puterile întunericului pe teritoriul lor. Eu te-am adus aici. Te voi învăța cum să câștigi teritorii deschise, cum să rupi dominația întunericului, pentru ca Împărăția să poată prospera în regiune. Dar trebuie să te smerești și să înveți pas cu pas.”

 

M-am trezit și le-am spus prietenilor mei și am început să ne rugăm chiar mai adânc, mai mult, mai concentrat. Dumnezeu a început să ne deschidă ochii, am început să vedem lucruri din domeniul spiritual, am început să vedem puterile întunericului și pe măsură ce aveam de-a face cu ele, am văzut oameni primind vindecare, primind eliberare. L-am văzut marele preot al întunericului care controla puterile întunericului în acea zonă. Domnul ni l-a arătat și am început să-l punem pe altar înaintea Domnului în rugăciune și în aproximativ o săptămână și-a predat viața Domnului Isus. Domnul să fie lăudat!

 

Iar el s-a deschis ca o cutie a Pandorei, fiindcă el controla atât de multă putere spirituală în regiune. Așa că, atunci când s-a întors la Domnul, a rupt puterea multor vrăjitori și vrăjitoare! Unii dintre ei au trebuit să emigreze și să plece, alții și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Și întreg locul a fost deschis, o nouă biserică a fost plantată și a început cu mai mult de 200 de oameni. Apoi Domnul ne-a trimis în următorul oraș, unde, din nou, am avut o mulțime de experiențe. Nu voi intra în detalii. S-a tras cu arma în noi de la distanță scurtă și Domnul ne-a protejat. Cineva a tras în noi de la mai puțin de 10 metri. Doar între 8-10 metri. A doua zi am fost arestați și duși la poliție și au spus: „Aveți arme”. Și Domnul ne avertizase că urma să fim arestați, așa că eram pregătiți pentru asta. Ne-au închis, am predicat prizonierilor, și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Apoi am ieșit și a venit armata să investigheze și au descoperit gloanțele. Și au spus: „Nu, acesta nu e un glonț tras dinăuntrul casei, a fost tras în casă.” Așa că ne-au eliberat, am predicat Evanghelia, am plantat biserica, iar apoi ne-am mutat în următorul oraș. Trebuia să plantăm trei biserici.

 

Acum, următorul oraș a fost locul în care lucrurile au început să se miște. Era stilul nostru de a ne face tema dinainte: să ne rugăm mult, să trasăm harta spirituală, să ne confruntăm cu puterile întunericului. Apoi pregăteam cruciada. Și pastorul nostru venea apoi și făcea cruciada împreună cu noi și planta biserica. După cum spuneam, din cauza acestor noi lecții, prin care Domnul ne învăța să ne confruntăm cu puterile care dețineau teritoriile în captivitate, pe măsură ce ne confruntam cu ele, am văzut teritoriile deschise, captivii puși în libertate, am văzut oameni eliberați și vindecați, chiar și fără ca noi să ne rugăm pentru ei. Domnul îi vizita pe oameni acasă la ei noaptea, erau vindecați și veneau dimineața și spuneau: „Vreau să-mi predau viața Domnului.” Și vedeam atât de multe lucruri de genul acesta. Și eram foarte entuziasmat. Oamenii veneau și spuneau: „Știi, am mers la cutare păstor, am mers la cutare cruciadă, am mers și nu am fost vindecat. Dar imediat cum ați venit voi, am fost vindecat.” Ne simțeam așa de bine. Apoi am mers într-un nou loc și ne pregăteam pentru cruciadă. Și am primit o viziune care ne arăta puterile întunericului cu care ne confruntam. Aceasta era una dintre cele mai grave regiuni, fiindcă aici a trebuit să mutăm craniile și scheletele. Auzeam voci vorbind în timpul nopții sau chiar și în sala unde țineam întâlnirile… voci ciudate. Și a trebuit să intrăm în război spiritual, să legăm și să continuăm întâlnirile. Și lucrurile decurgeau minunat. Și apoi am început să… De fiecare dată când ne puneam să ne rugăm, era câte o persoană care spunea: „Am primit acest verset, am primit această viziune. Am primit cuvântul acesta. Am primit asta.” Și de fiecare dată toate acestea ne vorbeau să ne pocăim și să umblăm drept cu Domnul, să renunțăm la ipocrizia noastră, să renunțăm la lipsa noastră de sinceritate. Și eu eram tulburam. Am spus: „Trebuie să fie cineva aici care nu umblă drept, fiindcă Dumnezeu umblă cu noi minunat, merge mai departe și totuși, ne tot aduce acest cuvânt.” Așa că i-am pus pe toți să se așeze – aveam în acea vreme cam 12 oameni – și le-am spus: „Vă rog, fiecare dintre voi să vă cercetați.” Asta a durat cam o săptămână.

 

Apoi, într-o zi – era o zi de luni – eram plecat în vizită la câțiva noi credincioși. Când m-am întors, una dintre surori m-a sunat și mi-a zis: „John, mă rugam și am avut o viziune. M-am văzut pe mine umblând pe o cărare lungă, dreaptă. Și eram așa de obosită, că voiam să mă întorc înapoi. Apoi am văzut pe cineva îmbrăcat într-o haină albă, strălucitoare. Și el a zis: ” Și i-a dat un plic. Și în viziunea ei, l-a întors și s-a uitat la plic, cum te-ai uita la un nume pe plic. Și în loc de nume erau un verset. Și apoi viziunea s-a sfârșit. A venit și mi-a adus mesajul acesta. Și versetul era din Ieremia, capitolul 7. Aș vrea să-l citim împreună. Ieremia versetul 2 până la 11. Îl voi citi încet și sper să mă urmăriți. Spune:

 

„Stai la poarta Casei Domnului şi vesteşte acolo următorul mesaj: «Ascultaţi Cuvântul Domnului toţi locuitorii lui Iuda, care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi Domnului. Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în acest loc. Nu vă încredeţi în cuvinte înşelătoare, spunând: ‘Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ Numai dacă vă îndreptaţi căile şi faptele şi dacă vă veţi face dreptate unul altuia, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai atunci vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o strămoşilor voştri din veşnicie în veşnicie. Totuşi voi vă încredeţi în cuvinte înşelătoare care nu vă aduc nici un câştig.

Furaţi şi ucideţi, comiteţi adulter şi juraţi strâmb, ardeţi tămâie lui Baal şi mergeţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi, iar apoi veniţi şi staţi înaintea Mea, în Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ‘Suntem izbăviţi.’ Dar izbăviţi pentru a săvârşi iarăşi aceste urâciuni? A devenit Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari în ochii voştri? Eu Însumi am văzut lucrul acesta, zice Domnul.”

 

Acuma una este să găsești un pasaj biblic bun și să-l citești și alta e când Domnul îți trimite cuvântul Lui. Am simțit convingerea Duhului foarte intens. Dar spuneam: „Ce am făcut diferit?” Nu am putut găsi niciun lucru pe care-l făcusem în viața mea sau îl permisesem în viața mea care să fie diferit sau contradictioriu cu viața mea normală. Și eram convins că în viața mea normală eu umblam drept cu Domnul. Așa că am chemat echipa și am spus: „Chiar trebuie neapărat să ne ocupăm de lucrul acesta azi. Trebuie să ne cercetăm inimile. Trebuie să ne deschidem și dacă e posibil, să mărturisim unii altora, fiindcă Domnul ne vorbește în mod categoric.” Acum, nu puteam pune lucrările semnelor și minunilor pe care Domnul le făcea prin mâinile noastre și viziunile și revelațiile pe care ni le dădea în concordanță cu genul acesta de cuvânt și mesaj care ne cerea constant să ne pocăim și să ne întoarcem la El. Oarecum nu vedeam cum se leagă. Așa că am folosit un limbaj mai dur decât de obicei și am încercat să clarific lucrurile: „Chiar nu mai putem continua așa, trebuie să reveniți la realitate.” Așa că toată lumea tremura.

 

Am mers la culcare în noaptea aceea. Obișnuiam să mă trezesc în jurul orei 4 dimineața să mă rog. M-am trezit, am încercat să mă rog și nu am putut să mă rog. Inima mea părea închisă. Era rece, tare și închisă. Nu am putut să scot rugăciunea din inima mea, indiferent cât de mult am încercat. Chiar și stunci când persistam, simțeam că ușa este închisă înaintea mea. Simțeam că există o ușă închisă înaintea mea și nu puteam intra în prezența Domnului. Am încercat să mă închin: nu a funcționat. La ora 5 toată lumea s-a trezit și ne-am adunat împreună. Ei au intrat în închinare, închinare adâncă și intensă. Și eu stăteam acolo rece – nu puteam să mă închin. Nici măcar nu puteam găsi bucurie. Și am fost așa pentru următoarele două ore. Ei nu păreau să aibă vreo problemă. Dar eu aveam o problemă. Când s-a terminat, mă gândeam: „Oare Dumneeu mă dă afară din prezența Lui? Ce înseamnă asta?”

 

Am sunat-o pe sora care îmi adusese pasajul biblic și i-am spus: „Uite, de când mi-ai adus pasajul, nu am mai avut pace și acum nu mă pot ruga. Poți să-mi explici mai mult despre cum ai primit pasajul acela?” Dar nu avea nimic mai mult de explicat. Așa că i-am lăsat pe ei să pregătească micul dejun. Am plecat și am încercat să mă plimb și să mă rog, am încercat totul. M-am întors și nu am primit nimic. Așa că am luat micul-dejun și apoi trebuia să mergem să predicăm Evanghelia din casă în casă. Le-am spus: „Mergeți voi, eu voi rămâne.” În mod normal, eu conduceam echipa, dar am rămas în urmă. Și am spus: „Mergeți voi. Astăzi eu voi fi cel care rămâne în urmă să mă rog.” Așa că am rămas, chipurile ca să mă rog, deși nu mă puteam ruga. Așa că, după ce au plecat, mi-am luat Bibliile – patru-cinci Biblii diferite – și dicționarul de termeni și am stat pe veranda unei case care era foarte aproape de a noastră. Și am stat acolo și am început să spun: „Doamne, sunt flămând după Tine. Te rog, lasă-Mă să mă conectez cu Tine. Primește-mă la Tine. De ce mă lepezi? Care e problema? Am făcut ceva greșit? Nu mă pot gândi la nimic. Nu înțeleg ce s-a întâmplat greșit. Te rog.”

Și Îl imploram așa, apoi deodată, s-a întâmplat ceva. Ceva a venit peste mine și întreg corpul meu a început să se înfioare. Am simțit ca și cum cineva a venit și a stat la stânga mea. Îi puteam simți hainele atingându-se de mine. Dar nu era nimeni. Apoi o constrângere puternică a venit peste inima mea de a-mi deschide Biblia. Era ceva de genul: „Repede! Trebuie să-ți deschizi Biblia acum la cartea Romani, capitolul 1.”

 

Și vreau să vă împărtășesc cât de clar pot. Dar nu pot descrie, pentru că era ca și cum cineva era acolo și spunea: „Vrei să poți înțelege? Deschide-ți Biblia. Fă-o acuma!” Și mi-am deschis Biblia la Romani capitolul 1, versetul 18, unde spune:

 

„Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc.”

 

Acuma eu eram complet confuz și ziceam: „Doamne, mie îmi spui toate astea? Sau îmi dai un mesaj de predicat? Ce e asta?” Am simțit ca era ceva foarte serios în legătură cu aceste lucruri și Dumnezeu încerca serios să comunice aceste lucruri, dar cui încerca să i le comunice? „Încerci să mi le spui mie sau îmi dai ceva ce trebuie să dau mai departe sau să predic?”

 

Mai întâi, permiteți-mi să vă spun că în vremea aceea începusem această biserică, dar oamenii din sat erau foarte, foarte blasfemiatori. Predicam constant Evanghelia. Mergeam în fiecare zi la ei, dar ei ne insultau, luau numele lui Dumnezeu și îl foloseau împreună cu cuvinte inutile. Mergeam în aer deschis, la întâlniri unde luam cu noi o tobă și cântam. Și oamenii se adunau în jurul nostru ca pentru a asculta. Dar aruncau insulte împotriva Numelui Domnului și ne ridiculizau. Așa că era foarte greu să ieșim afară, dar mergeam prin credință și spuneam: „Doamne, noi mergem.” Omenește vorbind, am fi ales să rămânem acasă. Așa că atunci când a venit acest cuvânt, mă gândeam: „Ok, Doamne, îmi dai un cuvânt pe care să i-l spun lor? Ce încerci să faci?” Dar adânc înlăuntrul meu, conștiința îmi spunea: „Cuvântul e pentru tine. Pentru tine, personal.”

 

Dar am spus: „Doamne, dacă mie îmi vorbești, fă-mă să înțeleg. Clarifică-mi.” Și din nou a venit acel val peste mine și am știut: „Deschide-ți Biblia, capitolul 1, versetul 28 până la 32.” Și pasajul spune așa:

 

“Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.”

 

Acuma, uitați ce mi s-a întâmplat. Mă uitam pe lista aceea și nu puteam spune că niciunul din acele lucruri nu exista în viața mea. Puteam identifica câteva lucruri: „Ok, știu că asta, asta, asta este viața mea.” Dar apoi spuneam: „Dar în fiecare zi, înainte să merg la culcare, mă pun pe genunchi și mărturisesc aceste păcate. Le mărturisesc și îți cer să mă ierți. Nu pot crede că tu ești un Dumnezeu care m-ar mustra pentru așa ceva, pentru că Tu spui că dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios ca să ne ierte.” Acum menționez aceste lucruri dar aș vrea să faceți legătura cu alte lucruri pe care le-am menționat mai înainte, când El mi-a spus: „Vreau să trăiești prin credință.” Și voi face această legătură din nou, mai târziu. Dar spuneam: „Doamne, dacă Tu chiar îmi spui mie toate astea, te rog, fii specific. Ce am făcut anormal? Ce am făcut? Poate că nici nu mi-am dat seama.” Puteam simți mânia Domnului. Puteam simți nemulțumirea Domnului. Toată ființa îmi tremura. Dar nu știam pentru ce să mă pocăiesc. Așa că pe când încercam să mă lămuresc, a venit din nou acel val peste mine și mi-a venit în minte un alt pasaj: Romani, capitolul 2, versetul 1 până la 5, care spune:

 

„De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri! Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr. Şi crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, din cauza încăpăţânării tale şi a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui””.

 

Trebuie să vă mărturisesc că în acel moment întreaga mea ființă a fost cuprinsă de frică. Am simțit că: „Doamne, oricare ar fi lucrul care nu e în regulă, e grav. Dar nici nu știu ce e. Știu că ești foarte, foarte nemulțumit de mine, dar nu înțeleg.” Am citit mai departe, de la versetul 6:

 

“Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui: celor ce, prin perseverenţa în fapte bune, urmăresc glorie, onoare şi nemurire, le va da viaţă veşnică; dar celor ce, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi ascultă de nedreptate, le va da urgie şi mânie. Va fi necaz şi strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârşeşte răul, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, dar va fi glorie, onoare şi pace peste oricine înfăptuieşte binele, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, căci înaintea lui Dumnezeu nu este părtinire.”

 

Stăteam acolo și mă gândeam: „Doamne, nu știu ce să fac acuma. Nu știu cum să mă rog. Nu înțeleg ce am făcut. Știu că ceva nu-i în regulă, dar nu știu ce anume.” Și am stat acolo, gândindu-mă: „Mi-aș dori să-mi spui ceva. Mi-aș dori să-mi explici mai clar.” Și în timp ce spuneam asta, acel val a venit peste mine din nou și spunea: Romani capitolul 2, versetul 17 până la 24, care spune:

 

“Dar dacă tu, care te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, cunoşti voia Lui şi îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege, care eşti convins că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori, pentru că tu ai în Lege trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului, tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege? Căci, aşa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neamuri din cauza voastră.“”

 

Acum, sunt sigur că nu puteți face legătura cu inima mea, ce s-a întâmplat înăuntrul meu când am citit ultima propoziție. V-am spus că oamenii erau blasfemiatori, spuneau lucruri de care te înfiorai, împotriva numelui Domnului. Dar când am citit asta: „Tu, care predici altora, nu poți să-ți predici ție? Tu, care înveți pe alții, nu te poți învăța pe tine însuți? Tu, care spui altora să nu fure, furi? Nu fă asta, și tu o faci?” Și ultimul vers: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat din cauza voastră.“ Și a fost ceva atât de personal, a fost ceva de genul: „Tot ceea ce vezi acolo, tot ceea ce fac ei, ce spun ei împotriva Numelui Domnului este din cauza ta! E din cauza felului în care tu trăiești. E din cauza felului în care umbli, și nu doar asta, ci este scris despre tine.” Simțeam că vreau să zbier din toată ființa. Și îmi venea să plec și să închid Biblia. Și am spus: „Doamne, nu știu ce să fac.” Dar în acel moment, s-a întors echipa de la evanghelizare. Și am sunat-o pe sora care a stârnit toată această situație. I-am spus: „Vino cu mine.” Ea a venit și am coborât pe plantația de banane. I-am spus: „Ajută-mă. De dimineață nu mă mai pot ruga. Când încerc să-L întreb pe Domnul, asta e ceea ce… Adică, El îmi arată că e foarte nemulțumit de Mine. Nici măcar nu știu cum să mă pocăiesc. Nu știu cum să aduc pocăința. Poți să mă ajuți? Vino și roagă-te cu mine.” Ea a spus: „Ok, dar ce ai făcut? Ce a merg greșit?” I-am spus: „Nu știu.” Ea a spus: „Dar cum putem să ne pocăim de ceva ce nu știi?” Eu am spus: „Dar Dumnezeu e foarte nemulțumit de mine.” Apoi a spus: „Spune-mi, cum știi că e nemulțumit? Cum ai aflat? Ce anume s-a întâmplat?” Așa că a trebuit să-i povestesc totul, exact așa cum mi s-a întâmplat. Și în timp ce îi vorbeam ei, am văzut frică venind peste fața ei. Ochii i s-au mărit și tremura. Și pe măsură ce povesteam și am ajuns la ultima propoziție, a țipat și a început să strige către Dumnezeu: „Ai milă de mine, ai milă de mine! Sunt o păcătoasă! Ai milă!” Nu se ruga pentru mine, se ruga pentru ea.

 

Mai târziu mi-a spus: „Am crezut că încerci să-mi spui mie ceva, dar pe o cale ocolită. Tot ce spuneai îmi străpungea inima. Și mă gândeam că nu puteai să-mi vorbești direct. Așa că m-am gândit că ai încercat să o faci pe ocolite.” Ceea ce nu era adevărat, într-un fel. Dar când a țipat așa, ceva a cedat în inima mea și deodată am simțit că mă puteam ruga. Așa că am intrat în rugăciune și am plâns și m-am pocăit de toate lucrurile care îmi veneau în minte. Am spus: „Doamne, mă pocăiesc de asta, mă pocăiesc de asta.” Și cred că a durat cam o oră. Și apoi am început să simt ceva: Biblia spune că El e drept. Când ne mărturisim păcatele, El e drept ca să ne ierte. Și am început să mulțumesc lui Dumnezeu: „Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc! Mulțumesc!”

 

Dar nu simțeam pace. Și nu simțeam nimic ridicându-se de peste mine. Nu simțeam că am rezolvat o problemă. Acum dați-mi voie să vă spun ceva. Încercam să mă ocup de o faptă. Iar El încerca să se ocupe de căile mele. El nu se referea la ceva ce am făcut, ci se referea la felul în care umblam. Iar eu credeam că umblarea mea era ok. Așa că El nu încerca să-mi spună: „Ai făcut asta, pocăiește-te de asta.” Să vă dau un exemplu. Saul și David – amândoi aveau același trecut: erau îngrijitori de animale. Amândoi erau chemați să fie împărați și profeți. Amândoi au fost unși de același profet, Samuel. Amândoi au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Amândoi și-au mărturisit păcatul. David a fost iertat. Saul a fost respins. Care a fost diferența dintre acești doi bărbați? Dacă te uiți la viața lui Saul, prima dată când Domnul i-a spus prin prooroc: „Pregătește o jertfă. Voi veni mâine să aduc jertfa”, proorocul a amânat puțin, dar din cauza că oamenii se împrăștiau, de dragul oamenilor, Saul și-a îmbărbătat inima și a adus jertfa, deși nu trebuia să facă asta. Și imediat după ce a terminat, a sosit proorocul Samuel. Și i-a spus: „Ce ai făcut? Domnul ar fi întărit împărăția pentru urmașii tăi, dar acum… i-o dă unui al om.” Care a fost problema lui? „Oamenii… se împrăștiau și începeau să mă părăsească. Așa că m-am îmbărbătat și am adus jertfa.” Oamenii. Următoarea dată când Domnul îl trimite într-o misiune e ca să-i ucidă pe amaleciți. Și a mers în misiune. Nu a fost neascultător. Apoi s-a întors. Dar Domnul i-a spus lui Samuel: „Îmi pare rău că l-am trimis. Îmi pare rău și pentru faptul că l-am făcut împărat. Uite ce a făcut!” Când Samuel vine la Saul, Saul spune: „Am făcut ce mi-a spus Domnul.” Dar Samuel spune: „Dar ce e cu mugetul vitelor și behăitul oilor pe care îl aud?” El zice: „Oh, oamenii… oamenii au vrut să le aducă aici, așa că le-am dat voie.” Samuel zice: „Sunt jertfele mai bune decât ascultarea?” Pentru că aveau de gând să aducă jertfe lui Dumnezeu. Sunt jertfele mai bune decât ascultarea? Ulterior, Saul spune: „Nu i-am dat lui Dumnezeu ce i se cuvenea. Mi-a fost teamă de oameni.” De oameni. Vă dați seama că Saul și-a trăit viața înaintea oamenilor? Făcea lucruri din cauza oamenilor. Și a mărturisit și a spus: „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Am greșit. Te rog, vino cu mine acum ca să mă închin Domnului.” Și Samuel a spus: „Nu voi merge cu tine.” Și Samuel s-a întors să plece, iar Saul l-a apucat de marginea hainei și a rupt-o. Când a rupt-o, Samuel s-a întors și i-a spus: „Exact cum a fost ruptă haina, Împărăția a fost ruptă din mâinile tale.” Ce a spus Saul? A spus: „Hei, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și am păcătuit împotriva ta. Dar! Respectă-mă în fața poporului. Onorează-mă în fața poporului.” Chiar și în acel moment de zdrobire, inima lui era mai preocupată de imaginea lui în fața oamenilor. Samuel a mers cu el, dar din acea zi, nu s-a mai întors. S-a rugat pentru el zilnic, până în ziua în care Dumnezeu i-a zis: „Până când te vei mai ruga pentru omul pe care l-am lepădat?”

Dar David a păcătuit și el. A comis adulter, apoi l-a ucis pe bărbat și a ascuns totul, iar Natan a venit și l-a confruntat. Și David a rostit sentința, spunând: „Omul acela trebuie să moară!” Și Natan spune: „Tu ești omul acela!” Și el spune: „Oh, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu!” Și Natan spune: „Domnul te-a iertat.” Care a fost diferența? Nu a fost atât de mult vorba de actul în sine, ci de felul…

 

Biblia spune că David avea inima după inima lui Dumnezeu. Căile lui îl urmau pe Domnul. El a căzut cum ar fi putut cădea orice alt om, dar căile lui erau concentrate cu totul înspre Domnul. Asta e o mare diferență. De aceea mă confrunta Domnul. El nu confrunta un act, ci confrunta căile mele. Mă chema să părăsesc căile mele și să merg pe ale Lui. Mă gândeam la noastră, la faptul că vedeam oameni mântuiți, biserici plantate, vedeam oameni vindecați și eliberați… Dar Dumnezeu mi-a spus: „Vreau să renunți la căile tale și să vii pe calea Mea.” Asta înseamnă să trăiești prin credință. Vă aduceți aminte când oamenii i-au spus lui Isus: „Ce să facem ca să împlinim lucrările Domnului?” Isus a răspuns: „Aceasta este lucrarea pe care o cere Dumnezeu: să credeți în Cel pe care El L-a trimis.” Când credem în Isus, ce se întâmplă? Credem că viețile noastre sunt inutile, sunt fără speranță, fără sens. Suntem condamnați la moarte. Renunțăm la viața noastră și o dăm Lui, ca să primim viața Lui. Și din acel moment, vorbim ca Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu. Iar viața pe care o trăiesc nu mai este a mea. Viața pe care o trăiesc este din Cristos. Și o trăiesc în credința în Isus.” Acest lucru îmi cerea Dumnezeu mie să fac: „Nu mai trăi în căile tale omenești. Nu mai trăi prin înțelepciunea ta omenească, prin eforturile tale omenești, prin voința ta omenească. Renunță la toate acestea. Mori față de ele, ca să poți trăi pentru Mine. Îmbracă-te cu viața Mea. Lasă mintea ta să fie convinsă, renunță la viața ta veche, nu mai poți trăi pentru tine însuți.” Știți ce spune Biblia: „Că Duhul Domnului ne strânge: dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit. Și pentru că toți au murit, nu mai pot trăi pentru ei înșiși, ci numai pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.” Și spune: „Acum, oricine e în Isus Cristos, e o nouă făptură. Cele vechi s-au dus. Iată, toate lucrurile s-au făcut noi. Și această nouă identitate este de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El însuși și ne-a dat slujba împăcării. Şi Tatăl era în Isus Hristos, împăcând lumea cu Sine şi ne-a încredinţat cuvintele împăcării. De aceea, noi suntem ambasadorii lui Cristos. Și, ca şi cum Dumnezeu ar implora lumea prin noi, să ne împăcăm cu El.” El mă chema la o schimbare de identitate, să las căile mele omenești, identitatea mea, abilitatea mea, efortul meu, înțelepciunea mea… să pun jos toate aceste lucruri și să vin să iau acea viață care a venit din cer, a venit în lume, a avut o misiune. Nu a venit să facă bani, nu a venit să-Și facă un nume, nu a venit să facă impact prin faima sau prestigiul uman. A venit pentru o misiune. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. El nu L-a trimis în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” El mă chema să trăiesc viața Lui, identitatea Lui, cauza Lui, misiunea Lui. Să renunț la ambițiile mele, la visurile mele, la dorințele mele, la drepturile mele, ca să le pot lua pe ale Lui. Și să pot revendica moștenirea care este în Numele LUI, identitatea care este în Numele Lui. La asta se referea El când zicea: „Credeți în Acela pe care El L-a trimis. Asta este lucrarea Domnului.” Iar eu niciodată nu am făcut legătură între cele două.

 

Și în acea zi, Domnul mi-a vorbit. În timp ce ne rugam, m-am rugat și am simțit că m-am rugat destul. Și cu siguranță, El mi-a auzit rugăciunea. Deja m-a iertat. Dar nu am simțit pace, nu am simțit eliberare. Simțeam încă aceeași vinovăție asupra mea. Și am spus: „Doamne, dă-mi un cuvânt ca să-mi mângâi inima. Dă-mi un cuvânt care să aducă din nou bucuria în inima mea. Te rog.” Sora mea încă plângea și suferea înaintea lui Dumnezeu. Dar eu simțeam că m-am rugat destul. Și fiindcă nu primeam niciun cuvânt pentru mine, am spus așa: „Hai să fac un lucru. Să pun Biblia așa și o voi deschide oriunde îmi cade privirea. Și cuvântul acela voi considera că e cuvântul Lui pentru mine.” Și aici mi-a căzut privirea, de îndată ce am deschis Bibia. Era în Ieremia, capitolul 6, de la versetul 14, până la 15:

 

“Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuşi nu este pace!

Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.`”

 

Acesta e cuvântul pe care l-am primit. Acesta e cuvântul pe care l-am căutat. Acesta e cuvântul pe care mi-a căzut privirea. Am fost atât de frustrat, încât mi-am luat Biblia și am aruncat-o. Și am început să spun: „Doamne, sunt un păcătos mai mare decât pot înțelege. Nici nu știu cum să mă pocăiesc.” Și am început să strig: „Ai milă de mine! Dă-mi harul pocăinței! Dă-mi harul pocăinței!” În timp ce strigam în felul acesta, am simțit prezența lui Dumnezeu venind asupra mea.

 

Acuma, când ești predicator, există momente în timpul predicii în care simți că prezența Lui vine peste ta. Exact așa m-am simțit. Și am simțit că… ah, El vine la mine! Dar apoi s-a intensificat, s-a intensificat la nivele pe care nu le-am experimentat niciodată înainte. Și curând inima mea a fost plină de teamă. Simțeam ca o pătură grea de tot care vine peste mine. Apoi a început să-mi tremure tot trupul, să transpir. Apoi am simțit cum mi se umflă limba în gură. Nu mai îmi puteam folosi limba ca să vorbesc. Parcă era blocată. Am încercat să-mi mișc trupul. Nu-mi puteam mișca nicio parte din trup. Simțeam că eram înăuntrul trupului meu, dar trupul meu nu mai era al meu. Apoi, dintr-odată, o lumină puternică mi-a lovit ochii. Aveam ochii închiși. Eram pe genunchi, cu capul la pământ, dar o lumină puternică m-a lovit. Și mi-am ridicat ochii să încerc să văd ce era acel lucru. Mi-am deschis ochii, dar nu puteam să mă uit în lumină. Era prea strălucitoare, chiar și când mi-am închis ochii. Mi-a străpuns ochii. Mi-am plecat ochii din nou, tremuram și mă gândeam: „Ce se întâmplă???” Apoi am auzit o voce, adâncă și calmă și mi-a rostit numele de trei ori. Nu puteam să răspund. Nu aveam nicio putere să răspund. Dar înăuntrul meu spuneam: „Sunt aici.” M-a strigat pe nume – John – de trei ori. Și apoi mi-a spus: „Te-am cunoscut înainte de crearea lumii și te-a ales și te-am pus deoparte ca să-mi slujești ca martor în aceste zile din urmă. Dar vreau să-ți spun că dacă aș fi venit azi să-mi iau Mireasa, tu nu ai fi fost parte din ea. Nu te-aș lua.”

 

Nu pot descrie șocul care a venit peste mine. Cred că eram în așa un șoc, că nici nu am răspuns. M-a lovit. Și a repetat: „Nu te-aș lua. Fiindcă este scris: El se va arăta celor care îl așteaptă. Tu nu-ți trăiești viața ca o așteptare personală după Mine. Tu permiți să vină în viața ta tot felul de gunoaie. Trăiești ca un om căruia nu-i pasă.”

În acel moment, în inima mea – după cum spuneam, nu puteam vorbi cu gura mea – simțeam că nu mi se poate întâmpla mie una ca asta. Mă gândeam: „Am renunțat la slujba mea, ca să-L slujesc pe Domnul, am renunțat la casa mea, pe care mi-o dăruise tatăl meu, fiindcă am vrut să merg pe câmpul de misiune, am renunțat la asta, am renunțat la aia și… acesta nu poate fi Dumnezeu care-mi spune… că nu m-ar lua.” Toată teologia mea și toate învățăturile mele nu putea accepta așa ceva. Și apoi mi-a spus cuvintele Lui, scrise în cartea 1 Corinteni, capitolul 6. Le-a citat și le-am găsit mai târziu. Nici nu îmi puteam aminti locul exact, dar mai apoi le-am găsit în Biblie. Și spune în versetul 9:

 

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Și a continuat, spunându-mi: „Viața ta e atât de plină de mizerie. Tu umbli cu o înfățișare exterioară și acoperi alte lucruri în inima ta. Uiți că Eu sunt Domnul care cercetează inima. Și tu nu ești pregătit. Nu ești pregătit să te întâlnești cu Mine.” Și a început să-mi spună: „Dacă viața ta e plină de astea și astea și astea și astea, atunci ești tu gata de venirea Mea?” Și în timp ce menționa acele lucruri, eu am putut să spun: „Ok, Doamne, ai milă.” Apoi a menționat un lucru pe care inima mea l-a respins, fiindcă, după înțelegerea mea, eu niciodată nu am ajuns la așa ceva. El a spus: „Dacă viața ta e plină de preacurvie…” Oh, nu! Am spus asta în inima mea. Iar vocea s-a oprit. Și preț de o clipă a fost tăcere. Și apoi mi-a zis: „Niciun cuvânt strâmb nu iese din gura Mea. Mă faci mincinos? Dar fiindcă nici măcar nu-ți cunoști propria ta inimă, o să ți-o arat Eu. Adu-ți aminte de locul acesta, de ziua aceasta, de ora aceasta.” Și frate și soră, chiar mi-am adus aminte. Practic m-am văzut pe mine înapoi în acel moment, nu ca o amintire, ci ca o realitate. Am fost înapoi în acel moment. M-am văzut stând în taxi, așteptând ca mașina să se umple și apoi m-am uitat afară la o femeie, cu tot felul de gânduri murdare în imaginația mea. Și în momentul în care acele gânduri au venit din nou în mintea mea, am zis: „Oh, Doamne! Am păcătuit împotriva Ta.”

 

El a spus: „Nu, nu ai păcătuit. Trăiești în păcat. Tu trăiești în asta. Trăiești de dimineața până seara cu astfel de gânduri. Chiar și noaptea, în patul tău, te dedai la acest păcat. Cunosc fiecare moment din viața ta privată. Cunosc gândurile tale. Nici măcar nu te temi. Chiar și în biserică, când stai în biserică, cineva urcă pe scenă să Îmi slujească și le dezbraci în pielea goală în imaginația ta. Și îți imaginezi tot felul de lucruri. Eu sunt Domnul care cercetează inima. Nu ai citit că chiar acela care se uită la o femeie ca să o poftească a comis deja adulter cu ea?” Și prin fața mea au început să treacă imagini din mintea mea. Și nu era ceva despre care aș fi putut spune: „Doamne, am căzut în păcat, Doamne, am fost slab.” Era stilul meu de viață. Era un mod de viață constant. Eram confortabil cu el. Eram confortabil că nimeni altcineva nu putea vedea. Dar Dumnezeu spunea: „Eu văd. Eu sunt Domnul care cercetează inima.” Mi-a fost așa de rușine. Dar apoi a spus: „Și asta nu-i cel mai rău dintre toate. Încă mai trăiești în astea.” Și a început să-mi prezinte lucruri care apar nesemnificative din punct de vedere uman: invidia, manipularea, vorbirea pe la spate ca tu să apari că ești cel mai bun, tu faci cel mai bine, tu predici mai bine, tu faci mai multe miracole, tu ai mai mare ungere. Și toată manipularea și autopromovarea. Toate dușmăniile pe care le păstrăm în inima noastră atunci când altcineva e promovat sau e reunoscut înaintea noastră. Dar felul în care Domnul mi le-a arătat le făcea să pară atât de mizerabile. Atât de mizerabile! Și am plâns și am plâns și la un moment dat eram așa de absorbit în durerea mea, încât El Și-a ridicat vocea și mi-a zis: „Taci și ascultă!” Și am tăcut. Și a continuat, a continuat, a continuat, descoperind tot mai multe lucruri. Până și lucrurile care păreau mici, în acel moment au apărut atât de putrezite. Și mă simțeam de parcă stăteam în fața scaunului judecății. Totul era scos afară. Și a trebuit să spun: „Oprește-Te! Oprește-Te! Accept totul!” Dar El nu Se oprea. De fapt, la un moment dat, am spus: „Îmi pare rău! Îmi pare rău! Îmi pare rău!” Și El a spus: „Taci!” Și nu vorbeam tare, vorbeam în inima mea. El mi-a zis: „Taci și ascultă!”

 

Și pe măsură ce continua, mă gândeam: „Cu siguranță că am fost înșelat! Toată vremea asta credeam că Îi slujesc lui Dumnezeu și eram așa de mizerabil pe dinăuntru. Cu siguranță că am fost înșelat. Diavolul m-a făcut prizonier cu mult timp în urmă.” Și în acel moment, m-am gândit la miracolele la care eram martori. M-am gândit la vindecări. M-am gândit la toate acele lucruri minunate. Și dintr-odată, inima mea s-a prăbușit. M-am gândit: „Diavolul m-a înșelat în așa hal, încât m-a folosit să facă minuni falsificate, să facă lucruri despre care credeam că Dumnezeu le face. Și totuși, în tot acest timp, era diavolul.” Și vocea a tăcut un moment. Și apoi mi-a spus: „De ce îți imaginezi așa ceva?” Și apoi mi-a zis: „Eu nu fac minuni pentru că tu ești vrednic. Fac minuni pentru că Îmi iubesc poporul, înaintea căruia tu stai ca să predici. Dar n-ai citit niciodată că vor veni la Mine în acea zi și vor spune: Și Eu le voi spune: Să nu depinzi de miracole ca să-ți evaluezi vrednicia. Vrednicia ta nu stă în semne și minuni și în slujire. Eu fac minuni pentru că îi iubesc pe oameni. Și Numele Meu nu va fi lăsat niciodată fără o mărturie pe Pământ.” El mi-a zis: „Nu ai citit niciodată că fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu?” Nu e vorba de miracole. E vorba de sfințenia care vine de la Dumnezeu. Apoi mi-a spus un pasaj din cartea Evrei. După ce tocmai fusesem mântuit, după două zile după ce m-am întors la Dumnezeu, El mi-a dat acest pasaj: Evrei 1:9.

 

Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.“

 

Iar eu erau proaspăt creștin și am avut un vis în care cineva îmi spunea: „Acesta este un dar de la Domnul.” Și mi-a dat o bucată de hârtie pe care era acest verset – în vis. Apoi Domnul Mi-a vorbit în acea vizitare și mi-a zis: „Ai început bine. De ce te-ai întors? Ai început cu ochii la Mine, dar pe măsură ce ai devenit mai familiar, ți-ai mutat privirea la oameni. Nu ai mai căutat aprobarea Mea. Ai început să cauți aprobarea oamenilor. Pentru că oamenii nu cunosc secretele inimii tale, ei te tot aprobau și îți arătau cât erau de uimiți de viața ta. Dar ție nu ți-a păsat de Mine. Eu îți cunoșteam inima. Ai început bine. Ce te-a făcut să te întorci? De ce ți-ai luat ochii de la Mine? Vreau să știi că oamenii nu dețin raiul, ci doar Tatăl Meu deține raiul. Iar El va judeca drept ca un Judecător drept. Și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Mi-a dat un pasaj din Apocalipsa 3. În versetul 1 spune:

 

“,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ,,Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.

Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.

Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

 

El mi-a spus: „M-am uitat la tine de la început până la sfârșit și nu am găsit nimic acceptabil înaintea Tatălui Meu. Îți dau un sfat: Pocăiește-te. Uită de tot ce ți se părea valorors. Renunță la visele tale, renunță la drepturile tale, renunță la tot ce ți se pare valoros și caută Fața Mea. Smerește-te. Vino fără nicio pretenție. Vino fără nimic și smerește-te. Îți spun că este vrednic de laudă să moștenești mântuirea, viața veșnică. E de ajuns. E mai presus de orice alt lucru cu care ai putea să o compari.” Mi-a vorbit despre acel om care a găsit o comoară pe câmp și a mers și a vândut totul și a venit și a cumpărat terenul. Și apoi a spus: „La asta te chem. Renunță! Renunță! Renunță la tot ce credeai că e prețios! Și apoi vino, ca să pot avea milă de tine. Dacă te pocăiești cu adevărat, te voi aduce înapoi, te voi restaura și te voi face purtătorul meu de cuvânt.” Iar apoi a spus: „Dar ascultă… Prietenii tăi… Am ceva împotriva fiecăruia dintre ei. Spune-le să se pocăiască.” Apoi a zis: „Du-te și spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd în viața ei.” Și mi-a dat detalii. Apoi a zis: „Du-te spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd.” Nu vreau să fac aceste lucruri publice, pentru că ele aparțin unor persoane specifice, dar mi-a vorbit despre opt parteneri și mi-a dat câte un mesaj pentru fiecare, inclusiv pentru sora care era acolo cu mine. Și m-am întors și i-am chemat pe toți. Era timpul pentru cină. Fuseserăm acolo toată după-amiaza. Ochii îmi erau umflați de la plâns. Toată fața îmi era umflată. I-am chemat pe toți și le-am spus: „Uitați ce mi s-a întâmplat.” Le-am spus totul referitor la mine. Și apoi am început să le vorbesc la fiecare dintre ei și părea că izbucnise iadul. A fost tânguire, tânguire, tânguire…

 

Au ieșit la iveală secrete despre care ei credeau că nimeni nu mai știe. Și dintr-odată erau confruntați cu probleme despre care credeau că nimeni nu va afla niciodată. Erau ascunse bine înlăuntrul vieților lor și Dumnezeu le-a pus înaintea lor. Nimeni nu a luat cina în acea zi. Nimeni nu a avut poftă să mănânce. Nimeni nu a dormit în acea noapte. În acea noapte părea că lumea devenise prea îngustă, prea mică… căutai un loc în care să te rogi și ziceai: „Nu am pace aici.” Mergeai în alt loc și simțeai: „O, Doamne!” Plângeau tare la un moment dat, altădată gemeau, altădată șopteau. Nimeni nu voia să fie în preajma altcuiva. Dacă cineva venea lângă tine, voiai să pleci de acolo. Simțeai că totul era respingător. Pentru prima dată în viața mea am simțit că nu există nimic pe pământul acesta care să fie demn de atenție. Nimic! Nimic! Și plângeam și ziceam: „Doamne, dacă mi-ai mai da încă o șansă, promit să trăiesc pentru Tine și doar pentru Tine.” Dimineața mi-am luat Bilbia și un mic bidon de apă și am zis: „Mă duc în munți. Dacă vrea cineva să vină cu mine, să vină, dar nu vă așteptați să vă slujesc. Eu o să-L caut pe Domnul pentru mine însumi. Dacă vreți să veniți, mergeți să-L cautați pe Dumnezeu pentru voi înșivă.” Așa că câțiva au venit cu mine. Două persoane au rămas cu o sora a noastră care era bolnavă. Așa că am urcat… era un lanț muntos… am urcat cât de sus am putut și am intrat în junglă. Nici măcar nu știam cine deținea terenul. Și am mers pur și simplu acolo. Ne-am găsit un loc și ne-am așezat acolo. Nu aveam nici acoperiș, nici adăpost. Am început să ne rugăm. De dimineața până seara. Și iarăși de dimineața până seara. Ne adunam numai dimineața și întrebam: „A primit cineva un mesaj de la Dumnezeu?” „Nu.” „Ok. Mergeți înapoi și căutați-L pe Domnul.” Îmi aduc aminte că după două zile de rugăciune non-stop – zi și noapte – eram așa de obosit, eram epuizat. Mi-am pus Biblia ca pernă sub cap ca să dorm și cred că am stat acolo întins timp de cinci minute. Și-i puteam auzi pe ceilalți gemând, alții implorând. Și am zis: „Cine sunt eu să dorm, când alții gem și caută Fața Ta?” A trebuit să mă ridic și să continui să umblu și să zic: „Doamne, ai milă de noi!” În acea zi ne-am adunat toți fără să trebuiască să facem semn nimănui. Ne rugam și a început să plouă. A trebuit să ne ascundem Bibliile și toți plângeam. Plângeam ca niște copii mici, fără cuvinte, numai plâns, plâns, plâns. Și după ce s-a oprit ploaia, Duhul lui Dumnezeu a venit peste noi. Și Domnul a început să vorbească prin unul din noi. Și El se adresa tuturor, dar în același timp se adresa fiecăruia în parte și a vorbit despre lucruri foarte adânci, legate de chemarea și destinul fiecăruia dintre noi, aducându-le aminte oamenilor de lucruri care li s-au întâmplat când încă erau copii micuți. „Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat aceste lucruri. Eu eram. Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat acest lucru. Eu eram.” Și dintr-odată am realizat că probabil am fost mântuiți când eram adulți, dar Dumnezeu ne arăta: „Eu eram cu voi, chiar și atunci când erați copii și creșteați. Aduceți-vă aminte de asta. Eu eram. Aduceți-vă aminte aici. Eu te-am protejat de asta. De ce te-ai întoarce de la Mine?” Și în acea zi, în lacrimi, ne-am rededicat Domnului și am simțit pacea Domnului venind peste noi și bucuria Domnului întorcându-se la noi. Și am început și Îl lăudăm pe Domnul și să strigăm către Domnul și să simțim bucuria Domnului cum ne acoperă. Dar Domnul mi-a vorbit și mi-a zis: „Nu te opri din postit. Stai în starea asta. Urmează să-ți vorbesc despre biserica Mea.”

 

Cam cinci zile mai târziu – obișnuiam să petrec cam șase ore singur pe plantația de banane – într-una din acele zile – eram singur și era în jur de ora 3 după-amiaza – mă rugam și stăruiam, mai ales în legătură cu viața mea, fiindcă acel șoc era încă în viața mea. Și în timp ce continuam, dintr-odată am simțit că acea prezență a venit din nou peste mine. Așa cum se întâmplase cu o săptămână în urmă. Și am început să tremur. Eram așa de speriat. Fiindcă nu știam la ce să mă aștept. A continuat să crească și să fi din ce în ce mai intensă și continuam să tremur. Curând nu mai puteam să-mi mișc corpul. Nu mai puteam vorbi. Parcă tot trupul îmi era paralizat. De data aceasta nu am văzut lumina. Dar stăteam acolo și tremuram și în duhul meu mă închinam și mă închinam și ziceam: „Doamne, ai milă de mine.” Apoi… am simțit că cineva aproape de mine a scos un suspin foarte, foarte adânc. Apoi a vorbit. Și a început cu Isaia 1:2.

 

Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: ,,Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.

Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.“

Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…

 

Așa a început. Când a sfârșit acele cuvinte, s-a oprit. Nu eram sigur la început, dar am simțit că cineva plângea. Și apoi a început să vobească, spunând: „Îți voi spune despre poporul Meu, despre biserica Mea.” Și a început să vorbească despre Biserică. Și vorbea despre cum El a plătit prețul întreg, cum El a fost jertfa noastră de ispășire, cum a plătit totul și cum noi suntem eliberați, cum ar trebui să trăim o viață complet liberă, răscumpărată și împlinită. „Dar poporul Meu… poporul Meu s-a întors de la asta. Poporul Meu a ales să meargă înapoi și să trăiască din nou viețile lor omenești, prin efort omenesc, dorințe omenești, înțelepciune omenească și voință omenească.” Și a continuat să descrie lucrurile pe care noi le facem în Numele Lui, dar după căile noastre și prin eforturile noastre. Și a spus: „Slujitorii Mei, predicatorii Cuvântului și-au vândut sufletul pentru lucruri lumești, așa că ei vorbesc dintr-un duh lumesc și îi consolează pe oameni în pacatul lor, în loc să cheme pe poporul Meu înapoi la Mine. Ei le spun: ” Și mi-a spus: „Mulți dintre oamenii Mei nu cunosc bucuria iertării, fiindcă nu au fost conduși niciodată cu adevărat într-o pocăință adâncă și predare completă Mie. Li s-a spus că e ok să trăiască după voia lor proprie și să facă tot ce vor. Și inima Mea suferă, pentru că văd ce face dușmanul cu ei.” A citat din Isaia 1:5, care spune:

 

“Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!

Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate, şi nealinate cu untdelemn”

 

Mi-a zis: „Poporul Meu trăiește într-o rană deschisă. Sunt atât de multe răni, atâta amărăciune și de aceea recurg la tertipuri unii împotriva altora. Oamenii trăiesc în egoism, din cauza durerii din viețile lor. Și Mă doare, pentru că vindecarea Mea e completă, rănile Mele sunt în stare să vindece. Dar poporul Meu s-au mulțumit să trăiască în rănile lor, în amărăciunea lor, în lipsa lor de speranță și li s-a spus că asta e totul. La asta se reduce mântuirea. Vezi, Eu am plătit pentru tot. E o lucrare terminată. Dar ei au ales să trăiască sub nivelul ei.” Și a continuat să spună: „Dar inima Mea e îndurerată, fiindcă ziua Domnului e aproape. Vine ziua!” Și a început să descrie ziua: „E o zi de agonie. E o zi de tânguire. E o zi pe care nu o poate suporta niciun om.” De dragul timpului vreau să folosesc niște versete și să definesc acea zi. Când Domnul a început să vorbească despre acea zi – nici nu știu cum să descriu asta – auzeam vocea cuiva care vorbește, dar apoi auzeam o voce care câteodată vorbea și altădată plângea. Și zicea: „Vine ziua și inima Mea plânge pentru poporul Meu. Fiindcă poporul Meu nu e gata. Poporul Meu nu e nici măcar e aproape de a fi gata. Și Mi se rupe inima pentru ei. Eu am făcut totul ca să-i eliberez. Eu am făcut totul. Nu au nevoie de nimic altceva, decât de ceea ce a fost făcut deja.”

Vă rog întoarceți cu mine la Țefania 1:10-18:

 

„În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri.

Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sînt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sînt nimiciţi cu desăvîrşire.

În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău!`

Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.“

Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.

Ziua aceea este o zi de mînie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care va răsuna trîmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.

Atunci voi pune pe oameni la strîmtoare, şi vor bîjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sîngele ca praful, şi carnea ca gunoiul!

Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să -i izbăvească, în ziua mîniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.”

 

Aceasta este doar una dintre descrierile Zilei Domnului. Când El îmi descria, câteodată aveam viziuni. Vocea îmi vorbea, dar vedeam și viziuni. Am văzut o persoană care spunea că timpul e aproape. Când Domnul vorbește despre Ziua Domnului, vorbește despre acea zi finală de judecată, de reglare a conturilor, în care îi va răsplăti fiecăruia după ce a făcut. Dar ziua Domnului nu se limitează la asta. Ziua Domnului este, în același timp, chiar ziua cea din urmă după care vine sfârșitul. Și nu știu cât poate dura acea perioadă: ar putea fi ani, ar putea fi câteva decenii. Dar El spunea: „Vremurile de pe urmă, acele zile de pe urmă vor veni cu multe încercări, majoritatea dintre ele vor veni urmând problema banilor, urmând materialismul, și întreaga chestiune a supraviețuirii.” Și a spus: „Dacă poporul Meu nu își va pune întreaga lor încredere în Mine, dacă nu se vor abandona complet Mie, nu vor putea suporta încercările din zilele de pe urmă. Se vor compromite, vor ceda presiunilor, în special presiunilor financiare. Va fi multă trădare, atât în lume, cât și în biserică și în familii. Și va fi foarte multă presiune la care nu va putea rezista nicio ființă umană. De aceea sufăr și Mă doare pe dinăuntru. Sunt poporul Meu și îi iubesc. Și nu pot să stau numai pe margine și să Mă uit cum dușmanul îi asediază în felul acesta.” Și a continuat descriind – dacă citiți 1 Tesaloniceni 5, unde spune din nou în Noul Testament: „Când vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei; şi nu va fi chip de scăpare.” Dar apoi spune: „Dar voi nu sunteți copii ai întunericului, voi ați fost chemați la viața veșnică și ați fost chemați la o speranță veșnică.” Și a spus: „Totul a fost făcut. Totul a fost plătit. De ce te-ai pune într-o poziție în care să te compromiți, în care să fii stăpânit?” Vă aduceți aminte ce scrie în Biblie. Isus Cristos a venit la Ioan Apostolul, în Apocalipsa capitolul 2 și 3 și i-a dat mesaje către biserici și în fiecare dintre acele mesaje spune: „Celui care va birui îi voi da asta…” Și Domnul mi-a zis: „Biruința trebuie obținută, trebuie să stai tare pe poziții. Și când totul a trecut, tu să rămâi în picioare. Oamenii au nevoie să se trezească.” Treziți-vă și pășiți în moștenirea deplină a ceea ce a fost făcut la cruce. Există putere în cruce. Există putere în sânge, în Numele Lui ca să ne ajute să biruim. Nu e nevoie să stăm în picioare prin propriile noastre puteri, înțelepciune și efort. Dar atâta timp cât încerci să trăiești viața asta prin înțelepciunea ta, puterea și eforturile tale, prin căile tale omenești, vei fi stors. Ne vom compromite, vom fi apucați de frică. Unul dintre duhurile timpurilor din urmă de care vorbea Isus Însuși… Oamenii vor leșina de frică, frică și confuzie. Și continuă și spune: „În acea zi toate lucrurile ascunse din inima oamenilor vor fi descoperite.”

 

Și apoi mi-a spus: „Ai văzut cum au ieșit la iveală secretele vieților lor? Exact asta se va întâmpla. Orice lucru secret va fi scos la iveală.” Și mi-a spus: „De aceea M-am arătat ție, ca să te fac un martor și o voce pentru națiuni. Du-te la națiuni, la poporul Meu, care sunt chemați după numele Meu și spune-le: ”

 

El a vorbit atunci ceva ce ne-a vorbit din nou în ultimele câteva luni: despre a fi roditor și a nu fi roditor. Atât de multe lucruri se fac în biserică în Numele Domnului care sunt lipsite de roade. Atât de mult efort, atât de multă investiție și foarte puține roade. Asta e doar fiindcă toate se fac prin eforturi omenești și după căi omenești. El a zis: „Puterea mea e suficientă. Duhul Meu e suficient. Cel mai mare păcat pe care l-au făcut poporul Meu, cel mai dureros dintre toate e că L-au respins pe Duhul Meu și și-au creat propriile lor experiențe pe care le-au numit Duhul Sfânt. Și-au creat propriile senzații și și-au creat impresii pe care le numesc Duhul Meu.” Și a spus: „Aceasta e cea mai mare durere a vieții Mele. Știu că în puterea ta nu poți umbla pe acestă cale, de aceea ți-am trimis un ajutor, Darul Tatălui. Când Îi întorci spatele, întorci spatele speranței.” Ieremia, capitolul 2, versetul 13:

 

,Este Israel un rob cumpărat, sau fiu de rob născut în casă?` ,Atunci pentru ce a ajuns de pradă?`

,Căci poporul Meu a săvîrşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, cari nu ţin apă.`

 

Practic, asta e ceea ce spune Domnul Bisericii. E normal ca Biserica să fie sclava puterilor lumii, a puterilor diavolului, a puterilor păcatului și ale firii pământești? Nu am fost noi răscumpărați? Nu a plătit El prețul? Nu ne-a dat El puterea Duhului Sfânt, ca să ne ajute să biruim? Atunci de ce am ajuns de jaf? Tot ce ne cheamă Dumnezeu să facem nu se referă neapărat să ne pocăim de fapte sau de actele greșite. Ci El spune: „Lasă căile tale omenești și vino la Mine. Ia viața Mea. E gratuită. Trăiește în căile Mele. Trăiește ca unul care a încetat să mai trăiască pentru el însuși și acum trăiește pentru Cel care a murit și a înviat pentru El. Adoptă viața care a fost trimisă din cer pe pământ cu o misiune.” E a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Și spune clar: „Nu mai putem trăi pentru noi înșine, ci să trăim pentru Cel care a murit și a înviat pentru noi.” Frate și sora, nu există niciun efort uman care va putea vreodată îndeplini standardele Domnului. Nu. Nici măcar cel mai sincer efort. Și când ne predăm și umblăm în acea dragoste de legământ a lui Dumnezeu, El face în noi nespus și negrăit de mult, cu mult mai mult decât ce putem noi cere sau chiar imagina. El ne face să biruim dincolo de imaginația noastră. Acolo unde am eșua și ne-am întoarce înapoi – dacă inima e dedicată și spui: „Doamne, sunt complet al tău, viața mea nu mai e a mea, viața mea îi aparține lui Cristos. Nu voi trăi pentru niciun alt scop decât pentru scopurile lui Dumnezeu. Și nu voi trăi după nicio altă lege în afară de legea dragostei, a dragostei necondiționate” – dacă ne dedicăm la așa ceva și murim față de orice alt considerent, Dumnezeu ne susține chiar și în slăbiciunile noastre. Acolo unde inima noastră ar da greș, acolo unde speranța noastră în noi înșine ar da greș, unde credem că nu putem reuși, harul ne înfășoară și cumva ajungem să fim reenergizați, credința noastră reînnoită. Ne uităm înapoi și știm: „Dacă ar fi fost propria mea putere, decizia mea, știu că aș fi căzut acolo, dar într-un anume fel, mâinile Lui m-au susținut și m-au scos de acolo cu bine. M-au susținut.”

 

Domnul mi-a spus: „Una dintre cele mai mari, cele mai mari ispite din zilele din urmă va fi duhul imoralității.” Dușmanul știe asta. Orice alt păcat – puteți citi asta în 1 Corinteni 6 – orice alt păcat făcut de oameni este în afara trupului lor, dar păcatul curviei și al adulterului este înăuntrul corpului. Te face una cu cel cu care comiți adulterul și distruige, corupe și murdărește templul Domnului. Dar în zilele din urmă, acest păcat va pătrunde ca o furtună, va trece prin toate națiunile și va deveni din ce în ce mai acceptat până și în biserică. Imoralitatea, perversiunile și tot felul de păcate sexuale. El mi-a spus: „Avertizează poporul Meu. Avertizează poporul Meu: fugiți de rău, fugiți de răutate.”

 

Voi citi acest ultim pasaj – Țefania capitolul 2:1-3:

 

„Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mînia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.“

 

Preaiubiților, timpul este scurt. Cel care vine, vine curând și ne cheamă la El. Îmi aduc aminte că El mi-a spus că ziua aceea nu e o zi de bucurie nici măcar pentru El. El zicea: „Inima Mi se rupe când Mă gândesc la poporul Meu care va fi smuls în acea zi. De aceea strig: De aceea te trimit pe tine. Nu judeca poporul Meu. Nu-i condamna. Spune-i că nu-i condamn, ci îi chem să se întoarcă la Mine.” Fugiți de mânia care vine în ziua Domnului. Fugiți de puterile întunericului, care caută să pună stăpânire pe voi. Fugiți de voi înșivă. Fugiți! Este refugiu în Numele Domnului. Numele Domnului este un turn tare. Cei neprihăniți fug la el și sunt scăpați.

 

Vreau să mă rog ca Dumnezeu să aducă revelație în inimile voastre. Preiubiților, există o responsabilitate de a birui. El spune: „Celui ce va birui îi voi da să șadă pe tronul Meu, la fel cum Eu am biruit și am șezut pe tronul Tatălui Meu.” Vreau să vă rog un lucru. Nu știu ce ați luat din această mărturie. Dar știu un lucru: că există un destin în viața voastră. Nu sunteți un accident pe pământ. Nu sunteți aici doar ca să mergeți împreună cu mulțimea. Există un destin dinainte ca tu să te naști. Înainte să fii în pântecele mamei tale, El te cunoștea. Dinainte de a te naște, El te-a pus deoparte. Există un destin, există un scop de îndeplinit în anii care rămân în viața voastră. Dacă puteți spune ca Pavel: „Tot ce era de preț pentru mine am considerat o pierdere și le-am considerat o pierdere, ca să-L urmez pe El, ca să-L câștig pe El, ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă aseamăn cu El până la moarte.”

 

Când vii în acel loc al abandonării de sine, când spui: „Doamne, restul vieții mele este pentru un singur lucru: să apuc ceea ce m-a apucat pe mine. Vreau să apuc ceea ce m-a apucat pe mine. Iartă-mă pentru trecut. Îți mulțumesc că nu mă condamni. Dar astăzi mă întorc. Renunț la viața mea omenească, la înțelepciunea mea omenească, la strădaniile mele omenești, la eforturile mele. Aleg să trăiesc în viața lui Cristos. Aleg să trăiesc în credința că eu sunt mort, iar El e viu.” Dacă vă simțiți așa astăzi, vă rog să vă ridicați în picioare. Vă rog să veniți înaintea Domnului cu umilință și spuneți-I: „Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai dat oportunitatea ca urechile mele să audă astăzi. Îți mulțumesc că Îți pasă să ajungi până la mine, indiferent care ar fi circumstanțele.” Și vă rog să vă ridicați mâinile spre Tatăl și vărsați-vă inima înaintea Lui. Vorbiți cu El cum ar vorbi un copil cu tatăl lui. Deschideți-vă inima și spuneți-I: „Doamne, sunt aici, eu sunt copilul Tău, răscumpărat cu sângele, cu mila Răscumpărătorului meu Isus Cristos. Vin pentru că Tu mă iubești. Vin pentru că Ție Îți pasă de Mine. Eu nu Te cunoașteam, dar tu mă cunoașteai. Eu nu Te căutam, dar Tu m-ai căutat. Când eu eram încă un dușman, Tu Ți-ai dat viața, Doamne Isuse. Tu ai murit pentru mine pe când încă nici nu știam că Tu mă iubești.” Ridicați-vă mâinile și inimile spre Tatăl și începeți să Îl chemați pe Cel care vă iubește, chemați-L pe Cel Căruia Îi pasă de voi, chemați-L pe Cel care spune: „Nu-Mi pasă de ce s-a întâmplat în trecut, poți fi schimbat, poți fi răscumpărat, poți fi restaurat, poți fi reînnoit în Numele Lui Isus.” Doamne, Tată, în puterea Duhului Sfânt, chemăm Numele Tău sfânt chiar acum, chemăm Numele Tău în Numele lui Isus Cristos. Lasă ca sângele Fiului Tău să curgă peste noi și adu curățire, adu curățire, adu curățire peste noi. Biblia spune că ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin mărturisirea gurii lor. Doamne, Tată, fă ca fiecare jug al dușmanului, orice plan rău prin care dușmanul a încercat să ne facă să trăim după căile noastre, să ne împiedice de la a fi roditori, roditori la maxim, să fie rupt azi, în Numele lui Isus, în Numele lui Isus, Amin. Vărsați-vă inimile, vărsați-vă inimile și începeți să-L chemați. Doar începeți să-L chemați. Eu cred că harul este aici ca să rupă orice jug pe care dușmanul l-a adăugat peste viața voastră, orice poveri, orice voal pe care l-a adus. Este har și este har suficient să ne elibereze. În Numele lui Isus. Îți mulțumesc, Doamne. Dragă Duhule Sfinte, ne rugăm chiar acum pentru puterea de restaurare care vine de la Tine, Doamne. Tu ești ajutorul nostru, Tu ești Învățătorul nostru, Avocatul nostru. Fără Tine nu putem face nimic. Iartă-ne că ne-am întors de la Tine, ne-am întors de la izvorul apelor vii, ne-am întors la puțuri care nu pot ține apă. Iartă-ne, Împărat al Împăraților, o, Doamne, că am creat experiențe și le-am numit Duhul lui Dumnezeu. Tată, când Tu ne-ai dat Duhul Tău, El e disponibil chiar și acum. Mă rog, în Numele lui Isus, să vii. Vino, Duhule Sfinte. Vino, Duhule Sfinte. Vino cu puterea Ta de restaurare.”

 

 

https://isamesihhristiyanlik.wordpress.com/tag/chemare-la-pocainta-pentru-pocaiti/

 

///////////////////////////////////////////

 

ALERG SPRE TINTA, PENTRU PREMIUL CHEMARII CERESTI

  de Cezar Câmpeanu

„Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca; dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea, si aruncandu-ma spre ce este inainte, alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus.”(Filipeni 3:13-14).

„Si noi, dar, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.”(Evrei 12:1).

„Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii…”(Col.2:18).

„M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa…”(2 Tim.4:7-8).

„Asa dar, nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila.”(Rom.9:16).

„Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul ? Alergati dar, in asa fel ca sa capatati premiul.” ,,Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg…”(1 Cor.9:24,26).

„M-am suit, in urma unei descoperiri, si le-am aratat Evanghelia, pe care o propovaduiesc eu intre Neamuri, in deosebi celor mai cu vaza, ca nu cumva sa alerg sau sa fi alergat in zadar.”(Gal.2:2).

„Idolii se inmultesc, oamenii alearga dupa dumnezei straini…”(Ps.16:4).

„Domnul da tarie celui obosit, si mareste puterea celui ce cade in lesin. Flacaii obosesc si ostenesc, chiar tinerii se clatina; dar cei ce se incred in Domnul isi inoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc.”(Is.40:29-31).

*

Sportul alergarii duhovnicesti are anumite reguli si cine nu le respecta, cu nici un chip nu va putea castiga premiul. Acestea sunt:

– Lepadarea de sine. (Luca 9:23).

– Lepadarea de familie. (Mat.10:37).

– Lepadarea de lume. (1 Ioan 2:15).

– Dezbracarea de faptele intunericului. (Rom.13:12-13).

– Exercitiul zilnic.(Luca 9:23; 2 Cor.4:16; Fapt.Ap.17:11; Ps.145:2.

– Ascultarea si privirea la marele Antrenor.(Evrei 12:2; 3:1; 1 Petru 2:21).

Alergarea trebuie ispravita. La ce ar folosi alergarea buna numai pe jumatate din cale, sau 99 la suta din cale, daca n-o ispravesti ? Pavel era gata sa moara pentru Numele Domnului Isus – dupa cum s-a si intamplat. Aceasta inseamna ispravirea alergarii. In adevar, face sa mori pentru acest Nume: nu exista altul ca El. Pe calea Domnului nu se poate merge decat alergand inainte (Ps.119:32). Cine alearga nu mai are timp si pentru alte lucruri. Omul care alearga se consacra, in intregime unui singur lucru: sa alerge din toate puterile ca sa ajunga la tinta. Pe calea lui Dumnezeu, a sta inseamna a da inapoi. Apostolul Pavel spunea ca noi nu suntem di aceia care dau inapoi ca sa se piarda, ci din aceia care au credinta pentru mantuirea sufletului.

*

SA ALERGAM SPRE TINTA PENTRU PREMIUL CHEMARII CERESTI

 

https://cezar59cmp.wordpress.com/2017/02/23/alerg-spre-tinta-pentru-premiul-chemarii-ceresti/

 

////////////////////////////////////////////

 

Impacarea cu Dumnezeu

 

Impacarea cu Dumnezeu

Rom. 6:23 – 23. Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.

 

Fapt. 3:19 – Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare.

 

1 Cor. 15:31 – In fiecare zi eu sunt in primejdie de moarte; atat este de adevarat lucrul acesta, fratilor, cat este de adevarat ca am de ce sa ma laud cu voi in Hristos Isus, Domnul nostru.

 

Iac. 4:8 – Apropiati-va de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi. Curatati-va mainile, pacatosilor; curatati-va inima, oameni cu inima impartita!

 

Ce este ,,impacarea cu Dumnezeu”si de ce este necesara? Cand Dumnezeu i-a creat pe Adam si Eva, ei erau desavarsiti in fire si inclinare si traiau in ascultare de Legea lui Dumnezeu. Pentru ca ei sa-l asculte in mod firesc, El le-a intiparit in inima Cele Zece Porunci. El le-a dezvaluit de asemenea ca incalcarea Legii Sale va fi pedepsita cu moartea. Rom. 6:23 Toate guvernele impun legi clare si pedepse bine definite pentru incalcarea acestor legi. Imaginati-va situatia omenirii daca pedepsele ar fi abolite. Oare am putea trai in siguranta intr-un loc unde cei ce calca legea n-ar fi pedepsiti?

 

Atunci cand Dumnezeu le-a dezvaluit lui Adam si Evei Legea Sa si a intiparit-o in inima lor astfel incat sa-L asculte in mod firesc, El nu le-a luat libertatea de alegere. Dumnezeu ar fi putut crea omul fara a-i da puterea de a incalca Legea Sa; dar in acest caz omul n-ar fi fost un factor moral liber, ci mai degraba un robot. Fara libertatea de alegere, ascultarea sa n-ar fi fost de bunavoie , ci silita.

 

Din pacate, Adam si Eva au ales de bunavoie sa nu-L asculte pe Dumnezeu si astfel pacatul a asezat o bariera intre om si Dumnezeu. Si a trebuit ca ei sa sufere pedeapsa cu moartea pentru incalcarea Legii lui Dumnezeu. A trebuit ca ei sa moara. Mai mult decat atat, inclinarea lor curata spre ascultarea lui Dumnezeu s-a intinat dupa ce au ales sa nu se supuna Legii Sale. Inimile lor au fost cuprinse acum de o inclinare opusa, puternica, spre neascultare.

 

 

 

Pus in fata nelegiuirii infaptuite de de Adam si Eva, ce putea sa faca Dumnezeul nostru Cel iubitor? Sa-i lase pe amandoi sa moara pentru incalcarea Legii Sale? Oare parintii pamanteni iubitori isi parasesc copiii atunci cand ei aleg neascultarea? Sau, mai rau, ar fi trebuit ca Dumnezeu sa nu-i pedepseasca pentru aceasta nelegiuire, pentru a li se adapta lor? Ar putea un guvern, pamantean sau ceresc, sa dureze si sa prospere fara pedepse bine definite? Cu siguranta nu.

 

Pe scurt, daca Adam si Eva ar fi trebuit sa plateasca ei insisi pentru nelegiuirea lor, aceasta ar fi dus la sfarsitul rasei umane. Ori, daca Dumnezeu ar fi trebuit sa creeze alti Adam si Eva complet noi, n-ar fi avut garantia ca acestia n-ar fi ales ca predecesorii lor, neascultarea, si astfel intregul proces s-ar fi repetat inca o data. Se pare ca trebuia inventata o solutie externa (in afara taramului pacatosilor). Acest plan ceresc a fost pregatit de Dumnezeu cu mult inainte ca el sa fie necesar in fapt. Biblia ne spune ca el reprezinta ,,taina tinuta ascunsa din veacuri si din generatii, dar aratata acum sfintilor Sai” Coloseni 1:26 Planul lui Dumnezeu continea solutia readucerii rasei umane in armonie cu El, fara a-I submina Legea sau autoritatea, pentru ca Dumnezeu iubeste pe pacatos la fel de mult cat uraste pacatul.

 

Aceasta solutie insemna ca altcineva, un suflet nevinovat, trebuie sa sufere pedeapsa cu moartea; deci, moartea sa va fi pentru pacatosi. Prin moartea sa, pacatosul adus la credinta se va impaca din nou cu Dumnezeu, ca si cum n-ar fi pacatuit niciodata si astfel dreptatea lui Dumnezeu si iubirea Sa pentru omenire nu ar mai fi in contradictie. Fara plata pedepsei nu va exista niciodata impacarea intre om si Dumnezeu. Iar impacarea este necesara pentru ca noi sa fim in armonie cu Dumnezeu si sa traim in veci alaturi de El in Ceruri.

 

In plus, aceasta persoana din exterior care trebuia sa moara pentru pacatosi trebuia sa arate oamenilor cum trebuie sa traiasca pe pamant fara sa pacatuiasca, astfel incat sa existe o permanenta impacare cu Dumnezeu. Care este rostul impacarii – numai pentru a cadea din nou in pacat si a avea nevoie de o noua impacare? Evident ca planul lui Dumnezeu continea o cale de a da omului puterea sa traiasca in biruinta asupra pacatului! Astfel ca, desi dupa incalcarea Legii lui Dumnezeu Adam a fost alungat din Rai, prin ascultarea Legii Tatalui Ceresc si prin credinta in sangele izbavitor al acestei persoane din exterior, Raiul poate fi recastigat.

 

Daca vrem sa ne impacam cu Dumnezeu si sa invingem pacatul in aceasta viata trebuie sa ne amintim doua lucruri importante: Mai intai, un suflet mandru lupta sa-si afle mantuirea; dar, atat dreptul tau de a ajunge in Ceruri cat si masura in care esti potrivit pentru primirea impacarii se afla in neprihanirea acestei persoane din exterior. In al doilea rand, Dumnezeu nu poate face nimic pentru impacarea ta, pana ce tu, convins de slabiciunea ta si despovarat de intreaga auto-multumire, te supui controlului lui Dumnezeu.

 

 

 

Totusi, daca esti constient de vinovatia pacatelor tale si nu esti multumit de tine, primul pas pe care trebuie sa-l faca toti cei ce se intorc la Dumnezeu este pocainta. ,,Pocaiti-va si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele” Fapte 3:19. Adesea ne mahnim ca faptele noastre rele au urmari neplacute asupra noastra; dar aceasta nu inseamna pocainta. Adevarata pocainta inseamna mai mult decat parerea de rau pentru pacatele savarsite. Inseamna a intoarce hotarat spatele raului. Nici o pocainta nu este sincera daca nu aduce transformarea. Si totusi, se poate omul pocai singur? Nu mai mult decat se poate ierta sau izbavi de pacate singur. Pocainta este darul lui Dumnezeu in aceeasi masura ca si iertarea si nu poate fi traita decat atunci cand e daruita unui suflet.

 

Cand sufletul se pocaieste deplin, lasandu-se in voia Duhului lui Dumnezeu, pacatosul incepe sa desluseasca sacralitatea Legii Sfinte a lui Dumnezeu. Atunci va aparea dorinta mistuitoare de a duce o viata curata si sfanta, pentru a te afla in pace continua cu Dumnezeu. Si pe masura ce ne straduim in fiecare zi sa ne apropiem de Dumnezeu, ,,El se va apropia de voi” si firile noastre vor oglindi din ce in ce mai mult firea Sa, pe masura ce ,,murim in fiecare zi” pentru vechile noastre cai pacatoase. Iacov 4:8; 1 Corinteni 15:31.

 

https://andrerox.wordpress.com/2012/04/04/impacarea-cu-dumnezeu/

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Asemănările teribile dintre Putin și Hitler. Când le vei afla, ți se va face pielea de găină ; Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, O idee care ne suceşte minţile ;(Tot ce este satanic piere) Avertisment pentru globalişti? Georgia Guidestones („Pietrele îndrumătoare din Georgia”), care conţineau 10 porunci ale „noii ordini mondiale”, au fost aruncate în aer; Un alt accident mortal al maşinilor autonome conduse de inteligenţa artificială… „Computerului malefic” îi place să ucidă oameni!? Oficialităţile şi cercetătorii îşi bat joc de noi!? O poză cu un cârnaţ ne este prezentată drept „o fotografie spectaculoasă a stelei Proxima Centauri, realizată de noul telescop NASA James Webb”; Istoric britanic: Putin vrea să fie temut precum Stalin şi Hitler; (Pentru a gkobaliza infometarea…) ONU şi Forumul Economic Mondial se află în spatele „războiului global împotriva fermierilor”, spun experţi; „Asistăm la faza finală, cea mai periculoasă, a coborârii lui Putin la statutul de tiran al unui stat necinstit”; DICTATURA JUSTITIEI; Cum si de ce cercetam comunismul? Premise, metode, implicatii; CĂRŢI / BOOKS- S E L E C Ţ II; Thierry Wolton, Reflecții despre communism; (Sa ne fereasca Dumnezeu de desteptarea pornohotilor si prostilor…) Emilia Șercan în dialog cu Gabriel Liiceanu – Cazul Ponta, modelul de acoperire a plagiatului; Heather Dune Macadam, Cele 999 de la Auschwitz-Povestea primelor femei trimise în lagărul morții; C.S. Lewis- CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX… C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței; C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr; Recenzie “Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis; FosiIliescu a   clocit  in incubatorul Ministerului Agricoloua de dinozauri,ca sa distruga pe maruntii intreprinzatori-fermieri,dupa ce si komunistii au nationalizat si martirizat pe marii  bogatani,niveland calea globalistilor… Revolta micilor fermieri: „În lume se face agricultură cu drona, noi refacem mastodonţii comunismului“;(Dupa  ce  RUSII i-au prins de nas pe toti cu gazul si etc, acum ne lasa in bezna,ca sa poata lucra cu spor “”intreprinzatorii”” care, dupa praznicul loviturii de stat, prin privati-hotie= PeSeDie… conduc tara si lumea) Alina Mungiu-Pippidi: De ce nu expun servicile secrete infiltrarea rusească în România? Balaurul ros cu 13 capete,””mort”” in 89 – a reanviat si cu ajutorul lui Iliescu,Nastase si tot neamul satanei komuniste… Cine sunt prietenii lui Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului, in Romania si in lume! Marea inselaciune fesenista: Tenebroasele secrete din biografia lui Petre Roman; Misterele din decembrie 1989.Serviciul secret al Ministerului de Interne, UM 0215 a debutat ca o oficina KGB; Mostenirea clandestina: Sovietizarea Romaniei, un proces inceput in 1944 si redefinit in 1989; (Continua vechea rusifizare…) Legăturile Rusiei cu fundaţia lui Adrian Năstase; Vremea trece peste dosarele cu autori cunoscuţi, dar intangibili; Enigma corpurilor energetice ale oamenilor; Descoperire senzationala a oamenilor de stiinta: „Plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre!” Din secretele bolilor: ele apar ca urmare a lipsei de armonie, de lumina si de intelepciune a oamenilor; (Continua)Rusificare a României în documente istorice; Bolșevicii din România s-au metamorfozat în daci, naționaliști, atei și alte specii; Elena Udrea a luat, în 2011, o şpagă de 3,8 milioane de dolari + 900.000 de euro, de la băieţii deştepţi din energia electrică ; Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV); DE NEUITAT-amintiri maimutaresti- Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti……. Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia- Andrei Plesu: „Ponta traieste in trivialitate, in confuzie morala si mentala” … Octavian Goga: „Romania, tara de secaturi, tara minora”; Sistemul de tip kafkian pus în aplicare de ruşi pentru dispariţia ucrainenilor… America se supune globalismului – un nou tratat ne va obliga să facem politicile OMS… Ce trebuie să știm despre „Versetele satanice” ale lui Salman Rushdie- Ce a stârnit furia musulmanilor radicali; Garry Kasparov: „Pe lângă Angela Merkel, cel mai important rol în formarea dictaturii lui Putin l-a jucat Barack Obama”; VESNICA- NESTINGHERITA CAPUSEALA /pEsEdEALA… Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului! CINE NU ARE INTEPTI-BATRANI SA SI-I CUMPERE pe bani grei… Soluția lui Lech Walesa pentru pacea mondială: spargerea Rusiei în 60 de țări și reducerea populaţiei acesteia la „mai puţin de 50 de milioane de locuitori”! PENTRU CA BANUL ESTE OCHIUL DRACULUI…Kiril, patriarhul KGB are o  avere de 4 miliarde de dolari, într-o țară unde preoții au salarii de 450 de dolari. Biserica Rusă face bișniță cu țigări, alcool, pietre prețioase, funcționează ca un clan mafiot și exportă intoleranță… Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali… Herta Muller: „PSD-istii sunt niste stalinisti”… Anna Politkovskaia, ziarista martir ucisa de clanul Putin, chiar de ziua lui… Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor

 

 

 

 

///////////////////////////

 

Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor

 

Într-un dispreţ total faţă de milioanele de victime ale dictaturii comuniste, unele tembeliziuni din România prezintă non-stop personaje ale dictaturii comuniste. Şi nu din postura de deţinuţi ai penitenciarelor, aşa cum ar fi normal, ci în ipostaza de beneficiarii ai democraţiei, în care toată lumea are păreri ce trebuie exprimate la tembelizor. De exemplu, două zile consecutiv, The Money Channel, din grupul ‘Realitatea care este’, l-a prezentat pe dinozaurul bolşevic Dinu Săraru, drept ‘personalitate la 80 de ani’. Pentru cei care nu ştiu, acest Dinu Săraru este nul ca scriitor, este un pupincurist nenorocit al bolşevicilor, este un infractor care a sustras ceva bănuţi, deloc puţini, de la firme care, ulterior şi deloc întâmplător, au falimentat. Acesta este personalitatea României? Iată ce am găsit pe blogul lui Vladimir Tismăneanu despre acest personaj.

Cariera lui Dinu Săraru (Păturică) este una tipică pentru regimul ceauşist care avea nevoie de legitimare culturală, dar fără opoziţie intelectuală, cu alte cuvinte, de exercitarea unui control nu din afara sistemului, – pentru aceasta erau personaje de talia intelectuală a Suzanei Gâdea care spunea că 20 de viori într-o orchestră este prea mult, putând fi înlocuite cu 10 care să cânte mai tare – cât mai ales din interior. Informatorii şi o serie de scriitori au exercitat rolul de câini ai dictaturii, precum Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, alţii, precum Adrian Păunescu sau Dinu Săraru, au jucat rolul de interfaţă prietenoasă între scriitori şi Partid. Ascensiunea fulminantă a lui Dinu Săraru se datorează obedienţei faţă de regim a scriitorului şi capacităţii sale de a se strecura într-o lume alunecoasă a intrigii şi delaţiunii tocmite şi benevole. Mircea Zaciu în Jurnalul său îl înregistra corect ca fiind omul lui Popescu- Dumnezeu, alături de Adrian Păunescu şi alţii. Personalitate odioasă, eminenţă cenuşie a regimului, Popescu-Dumnezeu, celebru pentru memorabila frază lătrată subordonaţilor, „Fă ce-ţi spun!Auzi? Sunt Dumnezeul tău!”, nu tolera decât oameni de aceeaşi factură, de aceeaşi compoziţie sufletească.

Cariera lui Dinu Săraru a debutat frumos, din succes în succes, astfel că între 1960 şi 1963 ocupă postul de secretar de redacţie la revista Secolul XX, şi între 1964 şi 1968 la revista Luceafărul, în 1963 era redactor la Scânteia tineretului, ziar important de propagandă comunistă şi un post cheie pentru ascensiunea pe linie de Partid, iar între 1969 şi 1977, readactor-şef adjunct, şi apoi redactor-şef al Redacţiei Culturale a TVR, o zonă în care propaganda necesita o digitaţie mai fină, dar nu mai puţin eficientă. Astfel de posturi nu erau ocupate la întâmplare, funcţia reprezenta o omologare într-o ierarhie în care se înainta controlat, un rit de trecere în care erau verificate fidelitatea faţă de Partid, eficienţa în a exercita munca de propagandă, capacitatea de a relaţiona cu superiorii, cu alte cuvinte familiarizarea cu cercurile puterii. Cert este că Dinu Săraru devine director la Teatrul Mic în 1977, funcţie pe care o păstrează până în 1989 şi din 1979 director şi la Teatrul Foarte Mic. Postul era unul strategic, teatrul alături de literatură fiind una dintre zonele cele mai permisive în ceea ce priveşte ricoşeurile ironic-critice la adresa regimului, de aceea un om de încredere ca Dinu Săraru era oportun în această funcţie. Dinu Săraru a asigurat un climat de relativ echilibru într-o perioadă când regimul devenise insuportabil însă nicidecum nu s-a transformat într-un disident încurajând spectacole care să pună în discuţie legimitatea regimului dictatorial.

Anul 1979 este anul de graţie pentru Dinu Săraru, an în care acesta devine membru supleant al CC al PCR, treapta preliminară înscrierii sale ca membru cu drepturi depline în Comitetul Central. În condiţiile răcirii relaţiilor dintre Partid, respectiv Ceauşescu, şi membrii USR din cauza măsurilor luate ca urmare a Tezelor din Iulie 1971 de restrângere a libertăţii de exprimare şi a exacerbării aparatului de cenzură, promovarea lui Dinu Săraru într-un eşalon superior, de data aceasta explicit politic, evidenţiază încrederea care i se acorda scriitorului pentru devotament şi subordonare completă. Faptul echivala cu recunoaşterea acestuia ca susţinător al regimului Ceauşescu cu privilegii care decurgeau din această fidelitate: accesul la cantina partidului, la casele de odihnă şi creaţie, la fondurile destinate remunerării generoase a cărţilor sale, la tiraje speciale şi întâlniri cu cititorii organizate de Partid etc. Pentru a înţelege „disidenţa” lui Dinu Săraru trebuie ştiut că „fronda”, niciodată la scenă deschisă, niciodată asumând un risc real, – „Da, tovarăşi, s-au făcut şi greşeli! – reprezenta un spaţiu de negociere al obedienţei, nu al libertăţii şi că regimul se baza şi pe o serie de „critici” cu toane, maliţioşi, care mai scăpau câte o vorbă în doi peri, atrăgând atenţia asupra unor evidenţe, dar care nu uitau o clipă să mulţumească Partidului pentru aerul pe care-l respiră şi pentru lumina pe care o dă soarele cu voia lui Ceauşescu. Micile libertăţi care creau platforma unei „disidenţe”, imaginea unui scriitor contorversat, certat cu autorităţile – a nu se uita, membru supleant al CC al PCR – erau decontate în discursuri apologetice de forţă. De fapt, acest joc la două capete era unul de maximizare a preţului scriitorului care-şi scotea condeiul la mezat, un joc nu odată performat de Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Păunescu dependeţi de canalele puterii, afişând un devotament canin faţă de Ceauşescu şi consoarta lui. Odată inclus în protipendadă, scriitorul se bucura de o serie de certitudini, printre care aceea a unei vieţi lipsite de griji la adăpost de penuria generală care a bântuit ultimul deceniu de comunism, şansa de a-şi promova odraslele în slujbe avantajoase sau lansarea lor în politică. Ar fi delicios să vezi câţi dintre actualii politicieni tineri sau prezentatori TV au în CV-ul nedeclarat câte o funcţie majoră în UTC ca prim punct de plecare pentru o glorioasă carieră comunistă care s-a împlinit miraculos în capitalism! La adăpost, „disidentul” de tipul Dinu Săraru (Păturică) clănţănea de două ori din făcli axfisiind o muscă şi-şi primea porţia de salam nu cu soia, ci de soi, adică de Sibiu, oraşul (si judetul) al cărui prim secretar era Nicu Ceauşescu.

Cum Nicu Ceauşescu era desemnat să devină succesorul la tron al lui Nicolae Ceauşescu – într-o excelentă radiografie a comunismului în România, Stalinism pentru eternitate, Vladimir Tismăneanu l-a intitulat comunism dinastic – lupii tineri precum Dinu Săraru urmau să alcătuiască viitoarea curte a beizadelei căruia nu-i mai plăceau de acum greoii Bobu, Verdet sau Tudor Postelnicu, ci tovarăşii lui de crailâc. Dinu era în cărţi, iar Speranţa sa, titlul ultimului roman apărut în preajma revoluţiei, ţinea tocmai de ascensiunea fiului căruia urma să-i slujească cu credinţă. Trilogia Dragostea şi revoluţia vizează prin altele şi această naturală rotire de cadre, un regim mai lax, dar nicidecum o democraţie, Doamne fereşte!, ci un comunism cu faţă umană, mai vesel, cu mai multe privilegii pentru fideli sau cum a spus mai târziu Ion Iliescu, o „democraţie originală”. În articolele strânse în volum în 1987 cu titlul Adevăruri de toată ziua, Dinu Săraru preda lecţia bunului activist, ciclul său romanesc este despre activişti în mijlocul cărora trăia cu adevărat. Nu inteţionez să reiau analiza pe care am făcut-o acestor romane, cei curioşi o pot citi în cartea menţionată mai sus alături de excelentele studii ale lui Ioan Stanomir, Paul Cernat şi Ion Manolescu, însă doresc să formulez o concluzie. Romanele lui Dinu Săraru nu reprezintă decât o falsificare soporifică a imaginii acestei clase privilegiate, decisă să-şi conserve cu orice preţ privilegiile, dezinteresată de catastrofa şi mizeria oamenilor de rând. Înobilându-i fictiv pe activişti prin romanţarea până la melodramă a unor situaţii de tipul „care pe care” specifice pentru subterana comunistă, sau schiţând drame existenţialiste cu mize etic-metafizice, Dinu Săraru îşi asigura simpatia acestora şi un loc de cinste în galeria minciunilor epocale.

Citeste si articolele:

 

Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor

 

//////////////////////////////////

 

Anna Politkovskaia, ziarista martir ucisa de clanul Putin, chiar de ziua lui

 

 

Anna Politkovskaia, Rusia lui Putin, Editura Meditaţii, 2008

 

După ce i-am citit cartea, înţeleg în sfârşit de ce Anna Politkovskaia a fost omorâtă. Pentru că trebuia omorâtă. De ce a durat atât, mă întreb.

 

S-ar putea, într-adevăr, ca asasinatul să nu fi fost ordonat de Putin, chiar dacă s-a întâmplat de ziua lui. Dar s-ar putea ca afacerea să fi fost privită ca un cadou de ziua lui pe care un întreg sistem criminal de stat, patronat de el, s-a gândit să i-l facă.

 

Dar ştiţi despre ce vorbesc? Despre celebra ziaristă din Rusia, care a fost asasinată acum aproape doi ani (în 2006-n.m.). Cartea ei e cumplită.

 

Să iau cuprinsul … “Armata ţării mele şi mamele ei”. Un caz al unui ofiţer ucis în luptele din Cecenia. Şi despre sistemul care a urinat pe cadavrul lui. Capitolul următor îţi ia cheful de viaţă: “Noul ev mediu sau criminalii de război din toate Rusiile”. Despre o fată cecenă violată de un ofiţer rus, apoi omorâtă, şi despre cum tot sistemul lui Putin, în frunte cu el, s-a ridicat să-l apere pe bietul om. Sar capitolul “Tania, Mişa, Lena şi Rinat, unde au ajuns acum?”, care e super, ca să vă povestesc capitolul următor: “Cum se atribuie incorect proprietăţile cu complicitatea guvernului”. Este fix varianta din viaţă a piesei lui Brecht “Ascensiunea lui Arturo Uli poate fi oprită”, care era o parabolă despre cariera lui Hitler. Aici, o biografie de mafiot de cartier din Urali, care îşi îngroapă, la propriu, toţi concurenţii. Zdruncinător e şi “Nord-Ost: povestea unui masacru”, şi “După Beslan”, şi “Mai multe întâmplări din regiuni”.

 

Politkovskaia e extraordinară când zugrăveşte răutatea şi reaua voinţă instituţională de tip sovietic care se reîntoarce în societatea rusă sub Putin. Portretul pe care i-l face lui Putin e teribil. “Imediat cum cineva nu este de acord cu el, Putin îi cere categoric să termine cu «isteria». Nu se simte în elementul lui când este nevoit să poarte un dialog. Nu ştie s-a facă. Genul lui este monologul în stil militar. Cât timp eşti subordonat, nu deschizi gura.” E cartea unui martir care scrie bine.

 

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.11/2008 (autor Alexandru Vărzaru).

 

Citeste si articolele:

 

În timp ce în Basarabia sunt ucişi tineri, Barack Obama îşi botează câinele familiei

Tineri nevinovaţi torturaţi de bestiile bolşevice în Basarabia

Înmormântarea lui Valeriu Boboc

Teroare în Basarabia

Dumnezeul lui Voronin, tiranul Basarabiei

 

https://asapteadimensiune.ro/ascensiunea-clanului-putin-trebuie-oprita.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Herta Muller: „PSD-istii sunt niste stalinisti” …

 

 

https://asapteadimensiune.ro/herta-muller-laureata-a-premiului-nobel-pentru-literatura-despre-ramasitele-dictaturii-comuniste-din-romania.html

Herta Muller despre PSD“Ecourile dictaturii nu vor să se stingă. Campania de denigrare a ICR dusă, mai nou, de anumite cercuri politice aminteşte de dictatură mai mult chiar decât cooptarea unor foşti informatori ai Securităţii la „Academia de vară“ organizată de ICR Berlin.

 

Metodele denigrării îmi sunt bine cunoscute, ele făcând parte din arsenalul probat al vechii Securităţi: citate scoase din context din cărţile lui Horia Roman Patapievici, menite să-l discrediteze, citate atât de ticălos îmbinate în tehnica denunţului. La interogatorii, pe vremuri, securiştii îmi adresau reproşuri uimitor de asemănătoare cu cele care i se aduc azi lui Patapievici: cum că scriitura mea ar fi o blasfemie, ar aduce atingere naţiunii române!

 

[…]În ce mod sunt legate citatele din textele lui Patapievici cu „Academia de vară“ de la ICR Berlin? Evident, în niciun mod. În furia de a ataca ICR-ul, nici nu se mai pomeneşte despre cei doi turnători. Prins de febra instrumentalizării politice a acestui caz, ziarul Ziua pare că a „uitat” adevărata problemă: promovarea pe bani publici a doi foşti informatori ai Securităţii. Desigur, ar fi şi greu, dacă nu chiar imposibil să vorbim despre moralitate cu poetul de curte al lui Ceauşescu, actualul preşedinte al Comisiei de Cultură a Senatului, Adrian Păunescu. Dacă invitarea celor doi turnători la Berlin a fost, pentru mine, scandaloasă, atunci ceea ce se întâmplă acum – anume faptul că poetul de curte al dictatorului este chemat să delibereze despre moralitate în cultura română – este o monstruozitate.

 

Pentru mine, Păunescu este chintesenţa falimentului moral, personificarea prostituţiei culturale în dictatură. Pentru persoane ca el, singura atitudine corectă de după căderea comunismului ar fi fost să tacă cincizeci de ani. E greu să găseşti, printre artişti, pe cineva la fel de vinovat ca Păunescu pentru dezastrul moral al ceauşismului.

 

Aşa încât, mă văd obligată să fac nişte precizări: prin protestul meu, nu am contestat ICR-ul ca instituţie, nici performanţele pe ansamblu ale preşedintelui ICR. Nici n-o voi face vreodată. Am avut doar o obiecţie legată strict de „Academia de vară” de la Berlin. Dacă protestul meu este instrumentalizat de Păunescu şi alţii de seama lui, atunci mesajul meu a fost deturnat. Să-l pui pe actualul preşedinte al Comisiei de Cultură a Senatului s-o facă pe cenzorul cultural al ICR, ştiind prea bine care a fost rolul său în timpul dictaturii, este ca şi cum ai pune un piroman notoriu şef la Pompieri. Nu am cuvinte pentru a descrie enormitatea acestei situaţii în care se complace Senatul României.

 

Poate doar atât: refuz să-mi fie instrumentalizată, în orice fel, critica mea – pe care o menţin – la adresa „Academiei de vară” organizată de ICR Berlin; refuz în mod hotărât răstălmăcirea protestului meu prin oameni precum Păunescu sau prin campania împotriva ICR dusă de ziarul Ziua.”

 

Preluare din „Evenimentul Zilei”, 7 august 2008

 

Citeste si articolele:

 

Securiştii – criminali odioşi ce-şi plimbă acum nepoţii prin parc, la umbra unor pensii foarte mari

Pentru cei care n-au medicamente compensate azi, trebuie reţinut că bolşevicii ofereau medicamente gratuite … în puşcării

Tehnica linşajului a evoluat odată cu involuţia speciei

La început a fost Cuvântul (I)

Poezii proprii

 

 

https://asapteadimensiune.ro/herta-muller-laureata-a-premiului-nobel-pentru-literatura-despre-ramasitele-dictaturii-comuniste-din-romania.html

 

//////////////////////////////////

Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali

 

 

Cea mai citată lucrare științifică din lume are un co-autor român

 

Cea mai citata lucrare stiintifica din lume vine din domeniul biochimiei si are drept autori pe Oliver H. Lowry et al., fiind publicata acum 61 de ani in Journal of Biological Chemistry, sub titlul : Protein Measurement with the Folin Phenol Reagent (in traducere aproximativa: Dozarea proteinelor cu reactivul pentru fenoli Folin). Din 1951 si pana astazi, lucrarea lui Lowry a fost pomenita in peste 228.000 de alte lucrari stiintifice! Impresionant, nu? Putina lume stie insa ca succesul enorm al lui Lowry se datoreaza tocmai utilizarii reactivului respectiv, care a fost inventat de Folin si de … un roman!

 

Co-inventatorul roman al reactivului Folin

 

Daca va uitati cu atentie la prima pagina a lucrarii lui Lowry (vedeti imaginea de mai jos), veti vedea ca asa-zisul reactiv Folin de dozare a fenolilor se numeste de fapt Folin-Ciocâlteu. In consecinta, titlul corect al lucrarii trebuia sa fie: „Dozarea proteinelor cu reactivul Folin-Ciocâlteu”. Asadar, reactivul utilizat de Lowry (un amestec de acid fosfowolframic si de acid fosfomolibdic), a fost inventat in 1927, de 2 cercetatori: Otto Knut Olof Folin (profesorul) si Vintilă Ciocâlteu (studentul) si se utilizeaza pe scara larga si azi, atat la determinarea fenolilor cat si la titrarea/dozarea proteinelor.

 

Dozarea proteinelor cu reactivul Folin-Ciocâlteu

 

Cine este Vintilă Ciocâlteu?

 

Un oltean foarte destept, nascut in 1890, in Plenita (Dolj), care avea sa devina poetul (la 35 ani debuteaza in revista Gandirea), co-invetatorul reactivului Folin-Ciocâlteu (la 37 ani), profesorul de biochimie (la 48 ani) la Facultatea de Medicina din Bucuresti, prima victima a politicii comuniste de înlocuire a cadrelor universitare cu oameni devotati regimului (la 57 ani) si unul din marii romani peste care s-a asternut pe nedrept uitarea semenilor. Acesta este Vintilă Ciocâlteu. Nu-l cautati pe wikipedia.ro, ca n-o sa-l gasiti!

 

Simion Oeriu: ucigasul moral al lui Ciocâlteu

 

Comunistii l-au epurat pe Ciocâlteu in cel mai pur stil stalinist de la conducerea catedrei al carei sef era din 1938, murind prematur la scurta vreme dupa aceea. In Impactul comunismului asupra medicinii romanesti, prof. dr. Dinu M. Antonescu relateaza cum totul a inceput dupa 1944, cu presiunile ministrului educatiei de la acea vreme, Stefan Voitec, menite sa-l determine pe Ciocâlteu sa ceara “de bunavoie” scindarea catedrei de biochimie si numirea ca profesor a numitului Simion Schaeffer Oeriu, politruc comunist, comisar general in comisia de armistitiu, devenit intre timp ministru subsecretar de stat. Oeriu il santajeaza pe Ciocâlteu cu vederile legionare ale fiului sau, exprimate in adolescenta si obtine de la Voitec inlaturarea sa, in pofida faptului ca o comisie de epurare ii analizase dosarul si nu-i gasise nici o vina. Decanul facultatii, G.T. Popa, protesteaza si obtine cu greu reintegrarea lui Ciocâlteu, pana la lamurirea situatiei. Pentru Ciocâlteu, insa, venisera timpuri de zbucium cumplit…

 

Profesorul Ciocâlteu, isi expune punctul de vedere, dupa care se aseaza pe scaun, face un accident vascular cerebral si moare in plina sedinta

 

In sedinta consiliului profesoral din 3 februarie 1947, in care se discuta situatia catedrei de biochimie, profesorul Ciocâlteu, isi expune punctul de vedere, dupa care se aseaza pe scaun, face un accident vascular cerebral si moare in plina sedinta. Arghezi avea sa scrie mai apoi tableta Doctorul Ciocâlteu, pe care Adevarul va refuza s-o publice, in care ii sugereaza ucigasului moral al lui Ciocâlteu sa-si dea demisia: Eu m-as demite. Catedra n-ar mai fi o izbanda si o bucurie. Ar fi o suferinta.

 

Oeriu nu si-a dat demisia ci a profesat in locul celui caruia i-a curmat zilele

 

Bineinteles ca Oeriu nu si-a dat demisia ci a profesat in locul celui caruia i-a curmat zilele. A fost mediocru, atat in ce priveste cunostintele cat si ca har profesoral. De la noua pozitie, insa, proaspatul profesor universitar a avut ocazia sa contribuie constiincios la crearea, dupa model sovietic, a noului sistem sanitar romanesc si sa puna umarul atat la distrugerea medicinii romanesti, cat si la compromiterea viitorului acesteia. Putea posteritatea sa trateze cu indiferenta un asemenea caracter? O simpla cautare pe wikipedia.ro va va da raspunsul… amar.

 

Ciocâlteu ramane cunoscut mai mult pe coclauri, decat printre cei din mijlocul carora s-a ridicat

 

Cand intr-o enciclopedie libera faptele calaului sunt cunoscute, dar ale victimei sunt date prada uitarii, ajungi sa te intrebi invariabil daca nu cumva ai in fata ochilor nu un util instrument de informare, ci o jalnica unealta de manipulare… La 65 de ani de la moartea sa, profesorul Ciocâlteu ramane cunoscut mai mult pe coclauri, decat printre cei din mijlocul carora s-a ridicat…

 

Sursa (citeste tot)

 

Citeste si articolele:

 

Şi nepoata lui George Enescu a cunoscut temniţele comuniste … din interior

Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi

Securiştii – criminali odioşi ce-şi plimbă acum nepoţii prin parc, la umbra unor pensii foarte mari

Meseria de securist era bine plătită în vieţi omeneşti

Comunismul, religia urii

 

 

https://asapteadimensiune.ro/cum-ne-au-ucis-bolsevicii-rusofoni-oamenii-de-stiinta-geniali.html?fbclid=IwAR2o8aa3QefmlKxdj6MOmZHttdEjwlBUCXx77_Q7Jir3A-2nAk2IO4ZVRDI

 

 

//////////////////////////////////////////

 

PENTRU CA BANUL ESTE OCHIUL DRACULUI…Kiril, patriarhul KGB are o  avere de 4 miliarde de dolari, într-o țară unde preoții au salarii de 450 de dolari. Biserica Rusă face bișniță cu țigări, alcool, pietre prețioase, funcționează ca un clan mafiot și exportă intoleranță

 

de Matei Udrea

 

Patriarhul Kiril este unul dintre cei mai bogați ruși, cu o avere personală estimată de 4-9 miliarde dolari. Printre bunurile sale se numără iahturi și avioane de lux, foste reședințe ale țarului, ansambluri rezidențiale etc. Biserica Ortodoxă Rusă însăși trăiește paradoxul de a fi opulent de bogată în timp ce preoții săi se zbat în sărăcie lucie

De ce susține patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse războiul declanșat de Putin în Ucraina într-un asemenea mod fățiș și dezonorant pentru o biserică a unei religii tolerante și pacifiste? La întrebare încearcă să ofere răspuns, într-o amplă și foarte documentată analiză, scriitorul și istoricul britanic Chris Owen, autorul mai multor studii foarte interesante și aprofundate despre organizarea și structura societății, armatei și puterii din Rusia. Descoperim astfel o biserică în fruntea căreia tronează un fost agent KGB, organizată după reguli medievale sau, poate, de clan mafiot și care exportă violență, intoleranță și ură alimentând mișcări de extremă dreapta în lume, în timp ce pe plan intern face bișniță cu țigări, pietre prețioase, haine, băuturi alcoolice și petrol.

Întrepătrunderea dintre statul mafiot rus condus de locotenent-colonelul Vladimir Putin, fost ofițer KGB, și Biserica Ortodoxă Rusă condusă de patriarhul Kiril, fost agent KGB cunoscut sub indicativul Mihailov, este totală.

 

Sistemul bisericii rusești este unul piramidal, în care toată lumea plătește un fel de taxă „la negru”, de 15% din veniturile lunare, și care merge de la preotul din cea mai săracă localitate până sus, la patriarh.

 

Averea lui Kiril este estimată (în funcție de sursă) la 4-9 miliarde de dolari, asta într-o țară în care preoții de rând au salariu de 450 de dolari/lună.

Preafericitul patronează, de fapt, o imensă afacere. Biserica nu-și face publice veniturile, conturile, donațiile primite, proprietățile și, de asemenea, nu plătește taxe. Se zvonește că nici măcar Guvernul de la Moscova nu are cunoștință de toate bunurile.

 

 

Federovski Godorok, fosta resedinta a tarului Nicolae al II-lea, a fost renovată pe cheltuiala statului și a fost „retrocedată” bisericii, deși n-a aparținut niciodată acesteia. Acum, ansamblul este reședința personală a patriarhului Kiril

Biserica a pus mâna, în ultimele decenii, pe nenumărate proprietăți „retrocedate” de autorități deși, anterior, n-au fost niciodată proprietara acestora. Inclusiv o reședință a ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a fost „retrocedată”, iar acum e renovată pe cheltuiala statului, 47 de milioane de dolari, înainte de a deveni reședința oficială a patriarhului Kiril.

 

Capul Bisericii Ortodoxe Ruse are propria sa avere personală, separată de cea a instituției pe care o păstorește, și care cuprinde iahturi de lux, avioane, proprietăți, ansambluri rezidențiale (atât pe numele lui, cât și ale rudelor), obiecte foarte scumpe.

 

Actualul patriarh era cunoscut, încă de pe vremea când era doar mitropolit al Smolenskului, ca un mare afacerist. A implicat biserica în scandaluri absolut stânjenitoare, precum acela al importului de tutun. Biserica Ortodoxă Rusă ajunsese, la mijlocul anilor 1990, principalul dealer de țigări din Rusia, motiv pentru care Kiril s-a ales cu porecla „Mitropolitul tutunului”. Guvernul acordă privilegii bisericii, o scutește de taxe, închide ochii la afacerile cu petrol, băuturi, țesături etc, iar la schimb Kiril sprijină Puterea.

 

Pe plan extern, Biserica Ortodoxă Rusă joacă un foarte important rol de „soft power”. Este în legătură cu mișcările de extremă dreapta din Europa și SUA, pozează într-o apărătoare a „valorilor tradiționale” (pe care ea însăși nu le respectă acasă), instigă la intoleranță și violență, încurajează mișcările împotriva minorităților sexuale, dar și de alte feluri. În Africa duce o intensă campanie de prozelitism care merge, de asemenea, mână-n mână cu intervenția „hard power” a Guvernului Rusiei. În timp ce Putin duce în Africa mercenarii Wagner, armament, consilieri, corupe politicieni și instituții, biserica lui Kiril trimite misionari care îi încurajează pe oameni să treacă la ortodoxia rusă.

 

Mai jos, ampla analiză a Bisericii Ortodoxe Ruse și a acțiunii capului său, patriarhul Kiril, realizată de istoricul britanic Chris Owen.

 

1/ What do two yachts, a $30,000 watch and the Tsar’s former residence have in common? They’re all assets of Patriarch Kirill of the Russian Orthodox Church. A 🧵 on how the church’s role in the Ukraine war is tied up with its finances and role as an instrument of ‘soft power’. pic.twitter.com/C6brueUAGv

 

— ChrisO (@ChrisO_wiki) July 8, 2022

 

„BOR și-a folosit influența în străinătate pentru a ajuta interesele rusești. Ea s-a opus aspirațiilor Moldovei de a adera la UE pe motiv că aceasta ar necesita toleranță față de homosexualitate“

Ce au în comun două iahturi, un ceas de 30.000 de dolari și fosta reședință a țarului? Toate sunt bunuri ale Patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR). O poveste despre modul în care rolul bisericii în războiul din Ucraina este legat de finanțele sale și de rolul său ca instrument de „soft power”.

 

Biserica Ortodoxă Rusă s-a confruntat în ultimii 30 de ani cu numeroase scandaluri legate de afacerile sale financiare. Dar povestea începe cu adevărat cu cei 40.000 de preoți și decani ai Rusiei, dintre care majoritatea lucrează în mii de orașe și sate mici din întreaga țară.

 

A fi preot nu este o cale spre bogăție în Rusia. În Moscova, preoții sunt plătiți cu aproximativ 450-650 de dolari lunar. În regiunile rurale, este posibil ca aceștia să primească doar salariul minim (aproximativ 200 de dolari lunar) sau mai puțin. Acest lucru nu este nici pe departe suficient pentru a menține o biserică în funcțiune sau pentru a plăti cheltuielile de bază ale gospodăriei.

 

Așadar, cum reușesc preoții să se descurce? Solicitând donații pentru orice fel de ritual – spunând rugăciuni, sfințind mașini și apartamente noi, botezuri, vânzând lumânări. Unii preoți câștigă bani și prin mijloace laice, cum ar fi agricultura, cofetăria, conducerea de taxiuri și așa mai departe.

 

O parte din valoarea donațiilor este reținută de preot pentru a-i permite să supraviețuiască și să își întrețină biserica, dar restul (se pare că până la 50%) merge „sus”, la decanul local – superiorul direct al preotului – și la eparhie, care la rândul său trimite până la 15% la Moscova.

 

Așadar, cheia pentru a fi un preot de succes din BOR este găsirea unui donator bogat, cum ar fi un om de afaceri local sau un oligarh. Preoții din mediul rural au adesea doar o populație mică și săracă de la care să solicite donații. Astfel, bisericile proliferează în orașe și stagnează în sate.

 

Cu toate acestea, biserica este foarte secretoasă în ceea ce privește finanțele sale. Conturile sale nu sunt publicate și se pare că nu dezvăluie donațiile nici măcar Guvernului: „Când dai cuiva aflat în nevoie, nu lăsa ca mâna ta stângă să știe ce face mâna ta dreaptă” (Matei 6:3).

 

Acest lucru înseamnă că operațiunile BOR sunt strâns legate de producătorii de bogăție, într-o țară clasată pe locul 136 în topul celor mai corupte din lume (din 180). Acest lucru ne aduce înapoi la faimosul ceas de mână Breguet al lui Kiril, la iahturi și la reședințe.

 

Ceasul de 30.000 de dolari, donat de un binefăcător anonim, a stârnit controverse după o încercare stângace de a-l îndepărta dintr-o fotografie – a fost îndepărtat cu ajutorul airbrush-ului, dar editorul foto a uitat să înlăture reflexia acestuia în blatul lustruit al unei mese. Mai mulți clerici importanți din BOR au avut scandaluri similare. 

 

 

 

Un alt binefăcător, compania petrolieră rusă Lukoil, a donat iahtul Pallada, în valoare de 4-6 milioane de dolari, pentru uzul lui Kiril. De asemenea, se pare că acesta ar avea propriul iaht de lux personal, Azimuth, în Marea Mediterană, în valoare de aproximativ 700.000 de euro – posibil donat tot de un binefăcător.

 

Oameni de afaceri i-au oferit lui Kiril transport aerian gratuit, cum ar fi utilizarea unui avion Gulfstream G450 de 43 de milioane de dolari pentru a călători în Rusia. De asemenea, statul rus l-a transportat pe Kiril la destinații atât de îndepărtate precum Antarctica la bordul unui avion guvernamental Il-96-300.

 

Federovski Godorok, proprietate de stat, un complex rezidențial masiv construit pentru țarul Nicolae al II-lea în apropiere de Sankt Petersburg, este în prezent în curs de renovare pe cheltuială publică – costând în total aproximativ 47 de milioane de dolari – pentru a fi folosit ca reședință oficială a patriarhului.

 

Kiril și rudele sale ar deține, de asemenea, mai multe apartamente și proprietăți în jurul Moscovei și Sankt Petersburg, pe care publicația Project le-a evaluat la aproximativ 316 milioane de ruble (sau aproximativ 5 milioane de dolari). Nu este clar de unde au provenit banii pentru acestea.

 

Începând din 2010, Guvernul rus a „restituit” mii de proprietăți de stat către BOR, deși multe dintre acestea, precum Federovski Godorok, nu au fost niciodată proprietatea bisericii. Proprietarii privați de terenuri au construit și deținut multe lăcașuri de cult în perioada țaristă.

 

Aceste relații au făcut ca BOR să fie puternic dependentă de oligarhi și de stat, iar aceasta este o legătură care merge în ambele sensuri. Dar biserica este ea însăși o afacere mare, datorită în parte activității actualului patriarh, Kiril.

 

În 1989, Kiril – în timp ce slujea ca episcop mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – a condus Departamentul pentru Relații Externe ale Bisericii (DECR) al BOR, responsabil de relațiile bisericii cu străinătatea. Kiril avea deja o experiență îndelungată în acest domeniu, în calitate de reprezentant al bisericii.

 

Este aproape sigur că DECR avea legături strânse cu regimul sovietic. Kiril însuși ar fi fost un agent KGB cu numele de cod MIHAILOV, conform dosarelor KGB. Dar prăbușirea URSS în 1991 a dus la asumarea de către DECR a unor noi roluri comerciale.

 

Statul rus post-comunist a acordat BOR privilegii ca „ajutor umanitar”. Din 1994 până în 1997, BOR a fost autorizată să importe tutun fără taxe vamale. Biserica a importat 8 miliarde de țigări pe care le-a vândut la prețuri sub cele ale pieței, devenind astfel unul dintre cei mai mari furnizori ai Rusiei.

 

Expunerea acestui aranjament a dus la un scandal major, în care Kiril a fost poreclit „Mitropolitul tutunului” pentru rolul său în gestionarea acestuia. Aranjamentul de import a fost reziliat de către patriarhul de atunci, Alexei al II-lea, când a devenit prea controversat pentru a fi confortabil.

 

BOR a fost, de asemenea, autorizată să importe și să vândă vin. Mănăstirea Nikolo-Ugreșki, care este subordonată direct patriarhatului, a câștigat 350 de milioane de dolari din vânzarea de alcool numai în 1995. De asemenea, se pare că biserica avea afaceri în petrol, pietre prețioase și în vânzarea de apă îmbuteliată.

 

 

Mănăstirea Nikolo-Ugreșki a câștigat din exportul de vin, într-un singur an, 350 de milioane de dolari. Respectiva mănăstire e subordonată direct patriarhului

Una dintre cele mai mari surse de bani ale bisericii este fabrica sa Sofrino. Aceasta produce și vinde articole ecleziastice precum veșminte, mobilier, icoane și lumânări preoților și credincioșilor din întreaga Rusie – cerând prețuri mari pentru produsele sale.

 

Potrivit rapoartelor din presa rusă, veniturile bisericii au ajuns, numai în 2014, la 5,6 miliarde de ruble (aproximativ 150 de milioane de dolari la momentul respectiv). Veniturile sale nu sunt impozitate. De asemenea, statul a oferit 14 miliarde de ruble ca finanțare pentru BOR între 2012 și 2015.

 

Rapoartele mass-media susțin că Kiril a devenit extrem de bogat în timpul mandatului său. Forbes a estimat averea sa la 4 miliarde de dolari, iar Novaia Gazeta a sugerat o avere cuprinsă între 4 și 8 miliarde de dolari în 2019. Oricum ar fi, Kiril s-ar califica drept unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia.

 

BOR sub conducerea lui Kiril și-a folosit bogăția și influența în mod strategic pentru a stimula „soft power” a Rusiei pe plan internațional, inclusiv prin poziționarea sa ca viitor lider al Ortodoxiei mondiale și prin încercarea de a înlocui Biserica de la Constantinopol în acest rol tradițional.

 

Aceasta este în mare măsură inițiativa personală a lui Kiril. În calitate de mitropolit de Smolensk, el a spus că BOR ar trebui să ocupe primul loc în rândul patriarhatelor ortodoxe. „Noi suntem moștenitorii de drept ai Bizanțului”, a spus Kiril. Acest lucru ar da Rusiei o influență uriașă asupra credincioșilor ortodocși.

 

BOR și-a folosit influența în străinătate pentru a ajuta interesele rusești. Ea s-a opus aspirațiilor Moldovei de a adera la UE pe motiv că aceasta ar necesita toleranță față de homosexualitate. Filiala moldovenească a bisericii a organizat proteste publice anti-LGBT.

 

În Muntenegru, BOR a jucat un rol major în încercarea de a submina eforturile țării de a se desprinde de Serbia. Biserica Ortodoxă Sârbă pro-rusă se opune cu tărie integrării Muntenegrului în NATO și UE, iar Rusia a sponsorizat o tentativă de lovitură de stat în această țară în 2016.

 

 

Biserica Ortodoxa Sârbă, aflată în strânse legături cu cea rusească, s-a opus din răsputeri aderării Muntenegrului la UE și NATO, iar acum luptă împotriva apropierii Serbiei de structurile europene. Preoțimea organizează inclusiv marșuri și mitinguri de protest

De asemenea, BOR este un canal vital pentru comunicarea Rusiei cu Iranul, cu care a co-organizat un dialog islam-ortodoxie care se întâlnește alternativ la Moscova și Teheran la fiecare câțiva ani. Rusia are cea mai mare populație musulmană din Europa, deci se află într-o poziție unică.

 

În Africa, BOR a demarat un program ambițios de construire de școli și facilități medicale. Aceasta oferă ajutor material, alături de ajutorul militar oferit de statul rus. Aceasta încurajează membrii altor confesiuni să își schimbe apartenența la ortodoxie.

 

BOR a influențat, de asemenea, extrema dreaptă americană și europeană. Aceasta sprijină organizații precum Congresul Mondial al Familiilor pentru a coordona opoziția față de căsătoriile între persoane de același sex și toleranța față de homosexualitate. BOR promovează Rusia ca fiind un apărător al „valorilor tradiționale”.

 

CITIȚI ȘI:

* O apropiată a lui Dan Voiculescu a pus mâna pe Domeniul Știrbey din Buftea la un preț derizoriu, cu complicitatea regimului Iohannis-PSD. Proprietatea are 24 de hectare și construcții istorice

* Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

* Roxana, românca sfâșiată de rechin, era inspector la ANAF Suceava. Dăduse 1.900 de euro pe excursia în Egipt

* Putin e tot mai singur: chinezul Xi Jinping ar fi refuzat invitația de a vizita Rusia, kazahul Tokaev a promis că va ajuta Europa să facă față crizei energetice

* VIDEO. Occidentul începe să pompeze cu adevărat armament în Ucraina. Biden: vom livra 140.000 de sisteme antitanc, 600 de tancuri, 500 de tunuri, lansatoare de rachete avansate, sisteme antiaeriene

* Incredibilul colaps economic al Rusiei. Primele date: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

* VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Regimul Putin l-a arestat ca „dezertor” pe portarul naționalei de hochei a Rusiei, vicecampion olimpic în acest an. Legitimat la un club din SUA, Ivan Fedotov va fi dus cu forța la recrutare și, posibil, trimis pe frontul din Ucraina

* Simona Halep intră ca uraganul în „sferturi” la Wimbledon: 6-1, 6-2 cu jucătoarea nr. 4 a lumii! Parcurs grozav: 8-0 la seturi, 49-22 la ghemuri

 

https://ziaristii.com/naucitoarea-poveste-lui-kiril-patriarhul-kgb-cu-avere-de-4-miliarde-de-dolari-intr-o-tara-unde-preotii-au-salarii-de-450-dolari-biserica-rusa-face-bisnita-cu-tigari-alcool-pietre-pretioase-func/

 

/////////////////////////////////////

CINE NU ARE INTEPTI-BATRANI SA SI-I CUMPERE pe bani grei… Soluția lui Lech Walesa pentru pacea mondială: spargerea Rusiei în 60 de țări și reducerea populaţiei acesteia la „mai puţin de 50 de milioane de locuitori”!

 

Lech Walesa, fostul președinte polonez care și-a condus țara din comunism în democrație, crede că aducerea Federației Ruse în civilizația non-războinică a secolului XXI ar fi posibilă doar prin spargerea acestui uriaș imperiu în mai multe țări, conform popoarelor care-l compun. Asta ar însemna reducerea populației Rusiei la „mai puţin de 50 de milioane de locuitori”, printr-o „revoltă a popoarelor anexate de Moscova”.

Într-un interviu acordat postului francez de televiziune LCI (La Chaine Info), Lech Walesa (78 de ani), legendarul fondator al Sindicatului Solidaritatea (anticomunist) și fost preşedinte al Poloniei în perioada 1990-1995, a declarat că securitatea globală ar putea fi asigurată printr-o „revoltă a popoarelor anexate de Rusia”, relatează News.ro.

 

 

Lech Walesa îndeamnă Occidentul să meargă mai departe decât să elibereze Ucraina. El cere ca inclusiv Rusia să fie eliberată! „Chiar dacă Ucraina va câştiga acest război, este posibil ca peste 5 ani să ne aflăm în aceeaşi situaţie, iar în 10 ani să vedem un alt Putin ridicându-se”, a avertizat Lech Walesa.

 

 

 

Pentru ca acest scenariu să poată fi evitat, trebuie forţată o schimbare a sistemului politic intern din Rusia, crede Walesa. El sugerează „să organizăm o revoltă a popoarelor din această ţară”.

 

Pentru Lech Walesa, un singur lucru poate asigura securitatea mondială: dezmembrarea Rusiei actuale, pe care el o vede ca fiind o mare putere imperială.

 

 

„Sunt 60 de popoare care au fost anexate, aşa cum sunt astăzi o parte dintre ucraineni. Ar trebui ca aceste popoare să se ridice la luptă, pentru că sunt doar două variante: ori se schimbă complet sistemul politic rusesc, ori Rusia trebuie să fie redusă la o populaţie mai mică de 50 de milioane de locuitori”, a mai explicat Lech Walesa.

 

Populaţia actuală a Federaţiei Ruse este în jur de 144 milioane de locuitori, dar se află în scădere permanentă, de la an la an.

 

 

CITIȚI ȘI:

* Umilință totală pentru Rusia la reuniunea G20: Lavrov a plecat mai devreme, supărat că e evitat de toată lumea! „Agresori”, „invadatori”, „ocupanţi” – asta a auzit Lavrov la tot pasul

* VIDEO. Deputat din partidul lui Putin: „Din păcate, nu putem alege premierul britanic așa cum l-am ales pe Trump în SUA”

* DELIR. Șeful Parlamentului de la Moscova proclamă că Alaska, vândută către SUA în 1867, ar aparține Rusiei! În orașe au apărut panouri pe care scrie „Alaska e a noastră!”

* Putin pregătește o nouă armată de invazie: sunt mobilizați forțat bărbații din abia cuceritele Severodonețk și Lisiceansk, iar în Rusia se oferă 3.800 de euro/lună pentru tanchiștii voluntari

* Încă un mahăr Gazprom „sinucis”! Iuri Voronov a fost găsit plutind în piscina palatului său. E al șaselea manager de top al Gazprom mort de la începutul anului

* Colaps economic al Rusiei: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

* Kiril, patriarhul KGB cu avere de 4 miliarde de dolari, într-o țară unde preoții au salarii de 450 de dolari. Biserica Rusă face bișniță cu țigări, alcool, pietre prețioase, funcționează ca un clan mafiot și exportă intoleranță

* Cine este Tetsuya Yamagami, asasinul fostului premier japonez Shinzo Abe. Motivul crimei pare religios: politicianul ar fi promovat o sectă căreia mama criminalului i-a donat bunurile familiei

* A început bătălia pentru „speciali”! UE somează România să includă și pensiile militare în reforma pensiilor, ministrul Bode spune că nu e cazul

* Gâdea, Ciutacu, Mircea Badea, Antena 3 și România TV, dați în judecată de procurorul care a supervizat alegerile din Sectorul 1. Acesta le cere despăgubiri totale de 225.000 de euro

* Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

* Arșinel și deputatul Roman rămân fără certificatele de revoluționar! Actorul nu și-a pus viața în pericol, AUR-istul era comandantul unui batalion al forțelor de represiune!

 

 

 

https://ziaristii.com/solutia-lui-lech-walesa-pentru-pacea-mondiala-spargerea-rusiei-60-de-tari-si-reducerea-populatiei-acesteia-la-mai-putin-de-50-de-milioane-de-locuitori/

 

///////////////////////////////////////////

CONTINUA NESTINGHERITA CAPUSEALA /pEsEdEALA… Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului!

 

O investigație a ziarului Libertatea arată cât de departe merge actualul Guvern, prin componenta sa PSD-istă, în a face numiri scandaloase la conducerea unor instituții, regii sau companii de stat. O adevărată armată de termite!

Nepotismul și clientelismul sunt practicate cu zel de Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului Ciucă. Prin intermediul colegului de partid Sorin Grindeanu (ministrul Transporturilor), acesta și-a plasat fratele, de ocupație agricultor, în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile, care se ocupă de siguranța traficului aerian!

Marian Neacșu nu e la prima ispravă de acest gen. În 2016, el a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că și-a angajat ilegal fiica la propriul birou parlamentar.

Mihai Neacșu a absolvit Politehnica, Facultatea de Inginerie Mecanică, dar nu a practicat în domeniul în care a studiat. Potrivit CV-ului său, el a lucrat doar la firma de cultivare de produse agricole a familiei, Estrella Imex SRL, vreme de 24 de ani: 10 ani ca director de vânzări (1998-2008), 12 ani ca administrator (2008-prezent).

 

Siguranța traficului aerian este principalul obiect de activitate al regiei autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Aici a ajuns Mihai Neacșu, fratele PSD-istului Marian Neacșu (58 de ani), secretarul general al Guvernului.

 

Numit administrator de Grindeanu: 4+2 luni

Potrivit contractului de mandat, Mihai Neacșu a fost numit în funcția de administrator al Autorității Aeronautice Civile la data de 25 februarie 2022 de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vicepremier și prim-vicepreședintele al PSD, semnatarul odioasei Ordonanțe 13 (pro-Dragnea, pro-corupți, anti-justiție) în seara zilei de 31 ianuarie 2017.

 

Contractul a început să producă efecte de la data de 3 martie 2022, iar durata mandatului este de 4 luni. Pe 3 iulie, documentul a fost prelungit cu încă două luni.

 

Contractul arată că atribuțiile lui Mihai Neacșu, fratele secretarului general al Guvernului, sunt, printre altele:

 

– să reprezinte regia în raport cu terții și în justiție;

 

– să aprobe direcțiile principale de activitate și de dezvoltare ale regiei autonome;

 

– să numească și să revoce directorul/directorii și să le stabilească remunerația.

 

În document se mai precizează că remunerația lunară brută stabilită este de 12.656 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 7.400 de lei net și o bună acoperire în zona de pensie.

 

Administrator de firmă și instructor de scrabble

Potrivit CV-ului, Mihai Neacșu este de profesie inginer mecanic, absolvent al Facultății de Inginerie Mecanică din cadrul Universității Politehnica din București, promoția 1998. De asemenea, are studii masterale, absolvite tot la Universitatea Politehnica, specializarea Procese și Aparate Termice, în 1999.

 

Din 1998, de când a terminat facultatea, și până în prezent, el a lucrat la firma familiei, Estrella Imex SRL. Mai întâi ca director de vânzări, apoi ca administrator.

 

În anul 2018, a urmat cursuri de formator și trainer la Centrul Athena.

 

Potrivit declarației de avere, în 2021, pe lângă rolul de administrator la firma agricolă a familiei, Mihai Neacșu a fost și „coordonator compartiment sportiv” la Clubul Sportiv Municipal (CSM) București, finanțat de Primăria Capitalei.

 

Ca administrator al SC Estrella Impex SRL, Mihai Neacșu a câștigat anul trecut 17.308 lei, iar ca angajat al CSM București – 29.400 de lei. În total, 46.708 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 3.900 de lei (800 de euro) lunar.

 

De la orez, scrabble și găini la siguranța zborurilor aviatice

Conform datelor din portalul termene.ro, Estrella Imex SRL a fost fondată în anul 1997. În 2021 a avut un singur angajat, o cifră de afaceri de 287.858 de lei și un profit de 98.479 de lei. În 2020, firma raporta pierderi de 80.742 de lei.

 

Obiectul principal de activitate este „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”, iar ca asociați apar:

 

Marian Neacșu (PSD, condamnat, secretar general al Guvernului);

Mihai Neacșu (fratele lui Marian Neacșu);

Nicoleta Radu (fosta soție a lui Marian Neacșu, conform relatărilor din presă).

Conform site-ului de achiziții publice SICAP, firma nu are contracte cu statul.

 

Pe lângă Estrella Imex SRL, Mihai Neacșu mai apare ca administrator la firma SC Pui de Carne Slobozia SA, unde fratele său, Marian Neacșu, este acționar majoritar.

 

De asemenea, el mai deține un PFA prin care a încheiat un contract cu Clubul Sportiv Municipal București. Mihai Neacșu s-a ocupat de pregătirea, antrenarea și selectarea jucătorilor CSM București pentru competițiile din cadrul Federației Române de Scrabble.

 

Marian Neacșu: „Nu păstrăm o legătură strânsă și ne vedem fiecare de viața lui”

Contactat de „Libertatea”, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, neagă orice implicare în numirea fratelui său.

 

„Da, este fratele meu! Nu am absolut nicio legătură cu numirea lui niciunde și nu cunosc amănunte. Suntem asociați formal în acea societate, de care se ocupă exclusiv. Nu păstrăm o legătură strânsă și ne vedem fiecare de viața lui. În ceea ce privește firma, aceasta a rămas exclusiv în preocupările și administrarea lui din 2008. De atunci și până astăzi nu am mai trecut niciodată pe la sediul acesteia și nu m-a interesat ce activități desfășoară”, a transmis Marian Neacșu.

 

Secretarul general al Guvernului a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare, în 2016, după ce și-a angajat ilegal fiica la propriul birou parlamentar.

 

Libertatea a întrebat Ministerul Transporturilor care au fost criteriile pentru selecție și care au fost etapele numirii lui Mihai Neacșu.

 

Ministerul Transsporturilor: „Numirea domnului Mihai Neacșu în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române s-a făcut în conformitate cu prevederile legale”.

 

Mihai Neacșu nu a răspuns solicitărilor gazetarilor de a explica scandaloasa sa numire.

 

CITIȚI ȘI:

* Parchetul Militar din România îl anchetează pe Putin, după 32 de ani în care n-a reușit să-l trimită în judecată pe Iliescu! Dosarul „Ucraina” se adaugă dosarelor „Revoluția” și „Mineriada 13-15”

* VIDEO. Ales președinte al USR cu 71,3%, Cătălin Drulă atacă „guvenarea banditească a PSD și PNL”. Apel către români: „Dați-ne voturile, nu le mai dați bandiților ăstora!”

* Șeful ANRE, PSD-istul Chiriță, și-a luat expertă: tânăra Alexandra Dinulescu, abia ieșită din facultate. Salariul „expertei”: 3.000 de euro pe lună

* A început bătălia pentru „speciali”! UE somează România să includă și pensiile militare în reforma pensiilor, ministrul Bode spune că nu e cazul

* Gâdea, Ciutacu, Mircea Badea, Antena 3 și România TV, dați în judecată de procurorul care a supervizat alegerile din Sectorul 1. Acesta le cere despăgubiri totale de 225.000 de euro

* Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

* Încă un om al lui Iliescu rămâne fără certificat de revoluționar: Alexandru Mironov. „Nu există nicio dovadă” că ar fi avut vreo contribuție

* Zelenski ordonă contraofensiva pentru recucerirea sudului Ucrainei. „Avem 1.000.000 de oameni echipați cu armament occidental”

* Soluția lui Lech Walesa pentru pacea mondială: spargerea Rusiei în 60 de țări și reducerea populaţiei acesteia la „mai puţin de 50 de milioane de locuitori”!

* Umilință totală pentru Rusia la reuniunea G20: Lavrov a plecat mai devreme, supărat că e evitat de toată lumea! „Agresori”, „invadatori”, „ocupanţi” – asta a auzit Lavrov la tot pasul

* DELIR. Șeful Parlamentului de la Moscova proclamă că Alaska, vândută către SUA în 1867, ar aparține Rusiei! În orașe au apărut panouri pe care scrie „Alaska e a noastră!”

* Încă un mahăr Gazprom „sinucis”! Iuri Voronov a fost găsit plutind în piscina palatului său. E al șaselea manager de top al Gazprom mort de la începutul anului

 

 

https://ziaristii.com/capuse-psd-grindeanu-numit-un-agricultor-la-sefia-autoritatii-aeronautice-civile-pe-fratele-lui-marian-neacsu-secretarul-general-al-guvernului/

 

////////////////////////////////////////////

Garry Kasparov: „Pe lângă Angela Merkel, cel mai important rol în formarea dictaturii lui Putin l-a jucat Barack Obama”

 

de Cristian Hubali  

 

Contestatar înverșunat al dictaturii de la Kremlin, celebrul șahist Garry Kasparov definește cel mai bine invazia putinistă din Ucraina. Într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com, fostul campion mondial lansează mai multe acuzații la adresa Uniunii Europene și a SUA, dar și la cea a unor mari lideri precum Barack Obama (fostul președinte al SUA), Emmanuel Macron (președintele Franței), Angela Merkel (fostul cancelar al Germaniei) și Olaf Scholz (actualul cancelar al Germaniei).

În loc să sancționeze de la bun început acțiunile teroriste ale Moscovei împotriva Ucrainei, începute cu anexarea peninsulei Crimeea în 2014, Europa și SUA, prin conducătorii lor, n-au făcut altceva decât “să ajute la echiparea armatei ruse” din momentul acelui rapt teritorial până în prezent.

 

Din luna februarie a acestui an, Kasparov a devenit membru al Comitetului Anti-Război al Rusiei, un organism formal de exil, care nu are legătură cu puterea de la Moscova. La 20 mai 2022, el a fost inclus de Ministerul de Justiție din Federația Rusă pe lista persoanelor considerate a fi „agenți străini”.

 

 

 

Garry Kasparov (59 de ani) a fost campion mondial de șah sub steagul URSS (1985-1991) și al Rusiei (1991-2000). El s-a născut la Baku, capitala actualului Azerbaidjan, având origini armene și evreiești.

 

„În cei 8 ani de la anexarea Crimeii până la 24 februarie, când Federația Rusă a decis să distrugă complet statalitatea ucraineană, Europa n-a făcut practic nimic. Nici America”

Lituanienii îi sancționează cel mai dur pe invadatori. „Am fost întotdeauna inspirat de poziția dură a autorităților lituaniene. Lituania este singura țară care rezistă simultan nu numai agresiunii ruse, ci și expansionismului chinez. Este singura țară din Europa care și-a deschis o reprezentanță a Taiwanului. Lituanienii sunt adepți ai libertății în întreaga lume nu în cuvinte, ci în fapte. Și nu este de mirare că Lituania se află în fruntea acestor sancțiuni.”

 

UE și SUA l-au ajutat pe Putin. „În cei 8 ani de la anexarea Crimeii până la 24 februarie, când Federația Rusă a decis să distrugă complet statalitatea ucraineană, Europa nu a făcut practic nimic. Ca, de altfel, nici America. Pe fondul sancțiunilor, relațiile normale au continuat, se construia Nord Stream 2, iar Franța și Germania au continuat să vândă Rusiei așa-numitele bunuri cu dublă utilizare. Adică au ajutat efectiv la echiparea armatei ruse.”

 

O pune la zid pe Angela Merkel. „16 ani de politică a Angelei Merkel, care a jucat un rol crucial în a pune Europa pe cârligul de gaz al lui Putin… acești 16 ani ne-au alimentat povești că nu există alte opțiuni. Și acum se dovedește brusc că, poate nu imediat, dar într-un an sau doi, europenii pot scăpa complet de gazul rusesc. Asta înseamnă că am fost înșelați.”

 

 

„Scholz – birocratul european care nici măcar n-a visat să devină cancelarul Germaniei. A purtat o servietă pentru Schröder, a fost primarul Hamburgului, ministru în Guvern”

Paralela Hitler – Putin. „Hitler, în «Mein Kampf», scris în 1924, și-a conturat programul de acțiune. Dar atunci era practic un nimeni, liderul unui mic partid naționalist. Putin, când a spus că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, era președinte de 5 ani. Apoi, în 2006, când a spus că este timpul să se revină la granițele NATO din 1997, avea deja puterea deplină. Și era evident că nu va da această putere nimănui.”

 

Teama de o victorie a Ucrainei. „Rapoartele monstruoase din Ucraina, demonstrația aproape online a crimelor de război comise de armata rusă pe pământul ucrainean – toate acestea au stârnit opinia publică, iar politicienii occidentali au fost nevoiți să se miște în urma curentului popular. Prin urmare, s-a dezvoltat o situație în care, pe de o parte, există o înțelegere a faptului că Ucraina are nevoie de ajutor, că Ucraina este primul front în lupta împotriva totalitarismului în lume și, pe de altă parte, există teama de victoria Ucrainei, din moment ce înfrângerea lui Putin creează o nouă realitate geopolitică, în care acești oameni nu văd loc pentru ei înșiși.”

 

Îl ia peste picior pe Olaf Scholz. „Iată, Scholz, un exemplu tipic: cred că birocratul european nici măcar nu a visat să devină cancelarul Germaniei. A purtat o servietă pentru Schröder, a fost primarul Hamburgului, ministru în Guvern. Nu știu dacă a fost implicat în scheme de corupție legate de Rusia, dar, în opinia mea, este puțin probabil – «adulții» nici măcar nu au considerat că este necesar să-i acorde atenție. Și acum, în loc să se bucure de toate roadele acestor manipulări îndelungate și de rolul Germaniei de lider al economiei europene, pompând gaz prin Nord Stream 2, pulverizându-l în toată Europa, trebuie să se gândească cum să trimită tancuri în Ucraina cât mai curând pentru lupta cu rușii.”

 

„Victoria ucraineană este inevitabilă. Este doar o chestiune de preț pe care-l va plăti toată lumea. Dar este absolut imoral să comparăm prețul unui rezervor de benzină cu sângele care curge zilnic în Ucraina”

Nici Obama n-a scăpat de acuze dure. „Pe lângă Merkel, cel mai important rol în formarea dictaturii lui Putin l-a jucat fostul președinte american Barack Obama. Ei bine, acolo este clar: nu pot exista nici bani, nici dovezi compromițătoare. A existat o ideologie. De fapt, este ideologia plecării Americii cu problemele sale mondiale. Adică, dacă acum ne cerem scuze tuturor, atunci totul va fi bine.”

 

Prețul plătit pentru înfrângerea Rusiei. „Există un alt strat de politicieni, cum ar fi, să zicem, președintele Macron. Aceștia sunt oameni care gândesc în termenii categoriilor geopolitice de astăzi. Și pentru ei, victoria Ucrainei și înfrângerea armatei lui Putin, înfrângerea și potențiala prăbușire a statului rus în forma sa actuală este ceva imposibil. Într-o oarecare măsură, aceasta rezonează cu 1991, când administrația Bush-Senior era îngrozită de prăbușirea URSS. În toate interviurile mele spun că victoria ucraineană este inevitabilă. Este doar o chestiune de preț pe care-l va plăti toată lumea. Dar este absolut imoral să comparăm prețul unui rezervor de benzină cu sângele care curge zilnic în Ucraina.”

 

„Sunt aproape sigur că până la 7 octombrie, aniversarea a 70 de ani de la nașterea lui Putin, se plănuiește declararea victoriei în limitele teritoriilor ocupate”

Rușii vor să declare victoria de ziua lui Putin. „Planul lui Putin, după cum îl văd, se baza pe ideea că va putea obține un succes semnificativ în est și să cucerească sudul. Dacă nu reușesc să ajungă la linia Niprului, atunci măcar să niveleze linia frontului de la Lugansk la Odessa. Ei au visat și să captureze Odessa, dar, se pare, acum acest lucru a încetat să mai fie relevant pentru ei. Și sunt aproape sigur că până la 7 octombrie, aniversarea a 70 de ani de la nașterea lui Putin, se plănuiește declararea victoriei în limitele teritoriilor ocupate.”

 

Propagandiștii ruși sunt panicați de armele SUA. „Dar Ucraina, cu ajutorul armelor americane, a obținut un oarecare succes, încetinind ofensiva. Depozitele de combustibil și armele sunt distruse. Mi se pare că aceste explozii au provocat o panică chiar și în propaganda rusă. Ei bine, nici nu mai reacționează la cuvinte, ci la decibeli. Deci, următoarele câteva săptămâni vor fi decisive.”

 

Dacă ucrainenii vor elibera Hersonul, va fi un cui în sicriul propagandei ruse. „Când planul lui Putin se prăbușește, iar Ucraina începe să recupereze treptat teritorii, acest lucru va afecta grav poziția lui Putin. Prin urmare, Ucraina trebuie să demonstreze succesul. Eliberarea Hersonului ar putea fi doar acest succes, care pune un cui în sicriul acestei narațiuni, pe care agenții lui Putin încearcă acum s-o impună Occidentului.”

 

 

CITIȚI ȘI:

* DOSAR. Liviu Dragnea a plecat spre Maldive cu un avion privat, pe banii românilor, alături de concubina sa și de o colegă a acesteia din școala generală!

* Europa somează România să termine cu șmecheriile prin care favorizează spălarea banilor! Directiva a fost maltratată, la fel ca Legea avertizorului de integritate

* Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului!

* George Buhnici pierde un prim contract, cel cu BCR, după refuzul de a-și retrage declarațiile sexiste. „Am crezut în a doua şansă, dar este evident că vedem diferit lucrurile”

* Ucrainenii au aruncat în aer tribunalul din Lisiciansk, unde invadatorii ruși se aflau în ședință. Bilanțul: minus 50 de „orci”!

* „Putin are zeci de tone de valută și tone de lingouri de aur. Banii – 250 de miliarde de dolari – sunt depozitați în țări unde extrădarea este imposibilă”

* Partizanii ucraineni din Crimeea oferă 15.000 de dolari pentru lichidarea comandantului unei divizii de submarine rusești

* Ucraina e amenințată cu Apocalipsa, în caz că va încerca să recupereze Crimeea. Medvedev: „Într-o clipă va veni Ziua judecăţii de Apoi”

 

* VIDEO. Propaganda lui Putin le prezintă rușilor, la TV, avantajul de a le muri copiii în războiul din Ucraina: își pot cumpăra o Lada nouă!

* Destine crunte pentru trei trădători ucraineni care au trecut de partea Rusiei teroriste. Bilanțul: un mort (împușcat) + un spitalizat (otrăvit) + un arestat

* Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

 

 

Garry Kasparov: „Pe lângă Angela Merkel, cel mai important rol în formarea dictaturii lui Putin l-a jucat Barack Obama”

 

 

///////////////////////////////////////////

Ce trebuie să știm despre „Versetele satanice” ale lui Salman Rushdie / Ce a stârnit furia musulmanilor radicali

Ionut Baias • HotNews.ro

 

Salman Rushdie, care a fost atacat vineri în timp ce susținea o conferință la New York, este unul dintre cei mai apreciați romancieri ai secolului XX, publicând cărți precum Midnight’s Children (care a câștigat trei premii Booker) și Shame. Dar scriitorul britanic de origine indiană a devenit celebru la nivel mondial în 1989, când cartea sa „Versetele satanice” a fost condamnată de liderul iranian Ayatollahul Rullolah Khomeini pentru blasfemie, scrie People.

 

 

Verstele satanice

 

Cartea prezintă o versiune ficțională a profetului Mahomed și o interpretare a Coranului care a provocat o mare agitație în comunitatea musulmană și a dus în cele din urmă la o condamnare din partea lui Khomeini, care a inclus o fatwa (o hotărâre privind legea islamică) prin care se cerea asasinarea sa, cu o recompensă pentru cel care o va executa.

 

 

Rushdie a fost nevoit să se ascundă în perioada imediat următoare și a trăit sub amenințarea cu moartea până în 1998, când guvernul iranian a declarat că nu va mai aplica fatwa (deși aceasta a rămas activă).

 

În momentul în care a fost emisă fatwa, Rushdie, el însuși musulman prin naștere, a declarat pentru Press Association din Marea Britanie: „Nu este adevărat că această carte este o blasfemie împotriva islamului. Mă îndoiesc foarte mult că Khomeini sau oricine altcineva din Iran a citit cartea sau ceva mai mult decât extrase selectate și scoase din context”.

 

În urma acestor evenimente, el a devenit un susținător declarat al libertății de exprimare.

 

 

 

Salman Rushdie, atacat pe scenă Foto: Joshua Goodman / AP / Profimedia

 

Atacul asupra lui Salman Rushdie: Scriitorul este conectat la un ventilator/ Agentul său spune că probabil își va pierde un ochi și a fost înjunghiat în ficat

Pasajele incriminate

Intriga complexă și multistratificată a romanului se concentrează pe doi protagoniști, ambii musulmani indieni care trăiesc în Anglia. Gibreel Farishta este un actor de film de succes care a suferit recent o criză de boli mintale și care este îndrăgostit de o alpinistă engleză, Alleluia Cone. Saladin Chamcha este un actor de voce care a avut o ceartă cu tatăl său.

 

Gibreel și Saladin se întâlnesc într-un zbor de la Bombay (Mumbai) la Londra, iar avionul este deturnat de teroriști sikh. În timpul unei discuții, teroriștii detonează din greșeală o bombă, distrugând avionul deasupra Canalului Mânecii. Cartea se deschide cu Gibreel și Saladin, singurii supraviețuitori, căzând în Oceanul Atlantic.

 

Pe măsură ce Gibreel cade, el este transformat în îngerul Gabriel și are o serie de vise. Primul dintre ele este o istorie revizionistă a fondării islamului, iar aceste detalii sunt cele care i-au înfuriat pe mulți musulmani, potrivit Britannica.

 

Personajul bazat pe Mahomed se numește Mahound și încearcă să fondeze o religie monoteistă în orașul politeist Jahilia. Ca într-o legendă apocrifă, Mahound primește o viziune care permite venerarea a trei zeițe, dar, după ce își dă seama că revelația a fost trimisă de diavol, se dezice.

 

Un sfert de secol mai târziu, unul dintre discipolii săi încetează să mai creadă în religia lui Mahound, dar orașul Jahilia se convertește. Prostituatele dintr-un bordel iau numele soțiilor lui Mahound înainte ca bordelurile să fie închise. Mai târziu, Mahound se îmbolnăvește și moare, ultima sa viziune fiind cea a uneia dintre zeițe.

 

 

Saladin este transformat în diavol în timp ce cade, iar mai târziu îi cresc coarne și picioare de capră cu copite despicate. Cei doi bărbați se târăsc pe coastă, iar Saladin este arestat ca imigrant ilegal.

 

După ce este spitalizat, el evadează, doar pentru a afla că soția sa are o aventură cu unul dintre prietenii săi. Nenorocirile sale continuă când își pierde locul de muncă. Cu toate acestea, furia sa împotriva lui Gibreel pentru că nu a intervenit atunci când a fost arestat îl transformă în cele din urmă pe Saladin înapoi în om.

 

Între timp, Gibreel se reîntâlnește cu Alleluia, dar un înger îi spune să o părăsească și să răspândească cuvântul lui Dumnezeu în Londra. El este lovit de mașina unui producător de film indian, care plănuiește un trio de filme religioase în care Gibreel va juca rolul unui arhanghel.

 

Mai târziu, Gibreel și Saladin se întâlnesc la o petrecere, iar Saladin decide să îl ucidă. Cu toate acestea, deși are diverse ocazii, nu-l ucide pe Gibreel și, în schimb, îl face să creadă că Aleluia are mai mulți iubiți.

 

În cele din urmă, Gibreel își dă seama că Saladin l-a păcălit și se hotărăște să-l ucidă. Cu toate acestea, când Gibreel îl găsește pe Saladin într-o clădire în flăcări, îl salvează…

 

După ce află că tatăl său este pe moarte, Saladin se întoarce la Bombay și se împacă cu el. El moștenește o sumă substanțială de bani și reia legătura cu o fostă iubită. Separat, Gibreel și Alleluia călătoresc și ei la Bombay, iar Gibreel, gelos, o ucide pe aceasta și apoi se sinucide.

 

O a treia linie de poveste este introdusă printr-un alt vis al lui Gibreel. Aceasta începe în satul Titlipur, unde locuiesc o tânără pe nume Ayesha și părinții ei adoptivi, Mirza Saeed Akhtar și soția sa, Mishal. Ayesha declară că îngerul Gabreel i-a dezvăluit că Mishal are cancer la sân, dar că, dacă întregul sat merge pe jos la Mecca, Mishal se va vindeca.

 

Pelerinajul este lung și anevoios, iar mulți pelerini mor pe drum. Alții își pierd credința. Când ajung la mare, Ayesha spune că mările se vor despărți pentru ei, dar nu se despart, iar pelerinii se îneacă.

 

 

 

Viața pe fugă a scriitorului Salman Rushdie îi distruge căsătoria cu Marianne Wiggins

Căsnicia scriitorilor Salman Rushdie și Marianne Wiggins a fost declarată șubredă încă dinainte ca ayatollahul Khomeini să-l condamne pe Rushdie la moarte pentru presupusele blasfemii din „Versetele satanice”, iar faptul că au fost împreună timp de șase luni în clandestinitate nu putut să o salveze.

 

În 1986, Wiggins, în vârstă de 41 de ani, născută în Lancaster, Pennsylvania îl cunoaște pe Rushdie, care avea atunci 42 de ani, un musulman de origine indiană,

 

S-au căsătorit în ianuarie 1988 și, deși au existat zvonuri de gelozie profesională de ambele părți, se pare că au fost suficient de mulțumiți pentru a-și dedica cărți unul altuia în cursul anului trecut. Romanul lui Wiggins, John Dollar, a fost inscripționat „Pentru iubitul meu Salman”; The Satanic Verses, pur și simplu „Pentru Marianne”.

 

Viața cuplului s-a transformat într-un coșmar la scurt timp după ce Versurile a fost publicat în Marea Britanie, în septembrie 1988. Musulmanii din întreaga lume au protestat, iar Khomeini a pronunțat sentința de condamnare la moarte a lui Rushdie pe 14 februarie.

 

 

 

Ziarele iraniene se bucură după rănirea gravă a lui Salman Rushdie Foto: Vahid Salemi / AP / Profimedia

 

Ce este o „Fatwā” și cum l-a condamnat ea la izolare pe Salman Rushdie

„Gâtul diavolului, lovit de un brici”

Autoritățile iraniene nu au comentat încă în mod oficial tentativa de asasinare a intelectualului în vârstă de 75 de ani.

 

Urmând linia oficială, toate mass-media iraniene l-au descris pe Rushdie ca fiind un „apostat”, cu excepția Etemad, un ziar reformist.

 

Cotidianul de stat Iran a afirmat că „gâtul diavolului” a fost „lovit de un brici”.

 

„Nu voi vărsa nicio lacrimă pentru un scriitor care denunță musulmanii și islamul cu o ură și un dispreț infinit”, a scris într-un tweet Mohammad Marandi, un consilier al echipei de negociere din dosarul nuclear iranian.

 

„Rushdie este un pion al imperiului care pozează în romancier postcolonial”, a adăugat el.

 

Citește și:

 

Salman Rushdie înjunghiat.De ce ayatollahul și diavolii analfabeți vânează Povestitorul?

 

https://www.hotnews.ro/stiri-international-25732152-trebuie-stim-despre-versetele-satanice-ale-lui-salman-rushdie-starnit-furia-musulmanilor-radicali.htm

 

////////////////////////////////////////////

Recomandarea saptamanii: Versetele satanice pe intelesul tuturor

Catalin Sturza • HotNews.ro

 

 

Mai intai, a fost Premiul Whitbread pentru „Versetele satanice”, desemnat romanul anului 1988. A urmat, in 1989, condamnarea la moarte pronuntata impotriva lui Salman Rushdie prin ordin religios (fatwa) de ayatolahul Khomeini, liderul spiritual al Iranului. Intre timp, traducatorul japonez a fost ucis, cel italian a supravietuit la mustata unui atentat iar Rushdie a trait mai bine de zece ani underground, sub protectia guvernului britanic.

 

In 2007 „Versetele” au fost traduse in limba romana de Dana Craciun (care se luptase cu alte patru romane de Rushdie), au fost afurisite de BOR si au disparut, aproape imediat, din librarii. Nu in sacii cenzurii religioase, ci in sacosele cititorilor curiosi.

 

 

Alte detalii de context

 

In februarie 1999, la zece ani de la proclamarea fatwei, noul ayatolah Hassan Sanei a promis 2,8 milioane de dolari recompensa pentru moartea lui Rushdie.

 

In 2006, autoritatile iraniene au anuntat ca fatwa va ramane in vigoare pe termen nedeterminat. Cartea a fost interzisa in India, tara natala a lui Rushdie, si arsa pe strazile din Yorkshire, Anglia – tara de adoptie a lui Rushdie. Un terorist libanez a murit intr-un hotel din centrul Londrei in 1989, incercand sa umple o carte cu exploziv. Doua etaje ale hotelului au plecat, impreuna cu el, pe lumea cealalta.

 

Acesta ar fi fost un atentat esuat al gruparii Hezbollah impotriva renegatului Rushdie, iar teroristul neinemanatic are un monument de martir-erou la Teheran. In Pakistan a rulat un film de succes, in care Rushdie apare drept un monstru insetat de sange, care vrea sa distruga tara cu discoteci si cazinouri, si in care binele invinge, in cele din urma, intr-o scena primita cu entuziasm de pakistanezi.

 

Cele patru carti sfinte ale Coranului zboara prin aer si trag cu lasere in capul lui Rushdie, pana ce acesta explodeaza intr-un foc de artificii. Scriitorul a incercat sa-i ia pe fundamentalisti cu binisorul si si-a ceruz scuze, intr-o scrisoare adresata ministerului iranian de externe, pentru neplacerile cauzate „adeptilor sinceri ai Islamului”, aratand ca, intr-o lume in care coexista atatea religii, trebuie sa invatam sa respectam sensibilitatile celorlalti etc.

 

N-a functionat. Imamul Khomeini i-a raspuns personal: Iertarea e negata 100%. Chiar daca Rushdie ar deveni cel mai pios dintre oameni, „este obligatoriu pentru orice musulman sa-si puna in joc tot ceea ce are, viata si averea, sa-l trimita in Iad”. Nu numai Salman Rushdie este condamnat prin aceast ordin religios, ci „toti cei implicati in publicarea cartii si care ii cunosc continutul”. Orice drept-credincios care va fi ucis in timpul executarii fatwei va fi considerat martir.

 

Publicitate si dezinformare

 

Cu asemenea fundamentalisti subtili si inteligenti in joc, publicitatea pentru Rushdie si pentru „Versetele” sale era garantata. Desi ma indoiesc ca cineva ar fi scris o astfel de carte de dragul celebritatii si ca, daca ar fi stiut ca urmeaza ani de panica si de fuga, de calatorii fortate in jurul lumii si de identitati false, un artist cu mintea intreaga s-ar fi incumetat sa inmaneze manuscrisul unui editor.

 

In plus, Salman Rushdie primise deja, pentru „Copiii din miez de noapte”, un Premiu Booker (1981) si apoi, pentru „Rusinea”, un Prix du Meilleur Livre Étranger (1983), in Franta. Avea deja toata celebritatea si publicitatea pe care si-o dorea. Au citit ayatolahii iranieni si, mai nou, inaltii prelati ai BOR cartea? Cel mai probabil, nu. Ayatolahii au, cel putin, o scuza. Daca ceva aduce defaimari Profetului, atunci acel lucru nu trebuie citit.

 

Mai mult, se pare ca nici traducerea in araba si persana n-a fost foarte exacta, sugerand, inca din titlu, ca de fapt intregul Coran ar fi satanic. Iar multe reactii s-au bazat, de aceea, pe zvonuri cel putin dubioase: Mahomed ar fi fost comparat cu o prostituata, ar fi fost inconjurat de banditi, Profetul insusi ar fi fost sef de bordel etc. In plus, teoria literara din Orientul Mijlociu nu e, dupa toate aparentele, la fel de avansata ca cea din Occident: fictiunea e deseori confundata cu minciuna iar paginile imaginate de Rushdie ar fi avut marea vina de a nu fi fost exacte, stiintifice si conforme Coranului.

 

Totusi, a nu cunoaste paginile de fictiune incriminate nu e o scuza, pentru ayatolahi, ca sa condamne pe cineva la moarte in absenta – fapt care contravine, oricum, traditiei juridice a Islamului. Insa Patriarhia Romana chiar nu are nici o scuza, in afara, poate, de faptul ca a condamnat cartea in ziua aparitiei sale. Nici un prelat BOR n-ar fi avut timp sa citeasca cele 650 de pagini – nu tocmai usor de dovedit – ale romanului, daramite sa ia, in cunostinta de cauza si consultandu-se cu ceilalti, o asemenea decizie.

 

„Exprimindu-si solidaritatea cu comunitatea musulmana din Romania, in contextul aparitiei in limba romana a cartii intitulate «Versetele satanice», Patriarhia Romana dezaproba manifestarile care lezeaza valorile spirituale si simbolurile religioase, indiferent de religia oficiala pe care acestea le exprima“, a tunat forul BOR, dand dovada de un ecumenism induiosator. Ca musulman roman, m-as fi simtit jignit.

 

Nici un canon nu cere crestinilor ortodocsi sa nu se atinga de o carte, fie ea si defaimatoare, si cu atat mai putin nu le impune sa se faca de ras prin ignorarea deplina a continutului ei. Ce zvonuri or fi umblat pe la urechile educate ale inaltilor prelati ai BOR?

 

„Versetele” pe intelesul tuturor

 

Ce fel de carte e, totusi, „Versetele satanice”? Una care s-a vandut ca painea calda imediat dupa aparitie, multumita si reactiei promte a Patriarhiei Romane.

 

Cititorii care s-au copt inainte de 1989 si-au amintit de vremurile cand se bateau pe romanele lui Marin Preda si ale lui Augustin Buzura. Mie mi s-a intamplat, pentru prima oara, sa iau la rand librariile din Bucuresti, apoi din Constanta si sa intalnesc, pretutindeni, aceeasi reactie. Vanzatorii imi radeau in nas: nu mai e, s-a vandut imediat, asteptati sa mai scoata Poliromul un tiraj. Cenzura vinde, fara indoiala, cartea mai bine decat orice.

 

Pe scurt, despre ce e vorba in „Versete”: doi actori, Gibreel Farishta si Salahuddin Chamchawalla, un chip-fetis al Bollywood-ului si o voce-fetis al show-biz-ului englezesc. Prinsi intre doua lumi, intre India colonizata si Anglia colonizatoare, ca si Rushdie, educati si in India, si in Anglia, ca si Rushdie. Unul isi cauta credinta, al carui antonim ar fi indoiala, celalalt isi cauta identitatea, ca alternativa la dezradacinarea-debusolanta-dezabuzanta.

 

Minuni si revelatii, teroristi si bombe, femei frumoase si femei militante, familii dezbinate si familii reunite, toate sunt prinse in acest duplex magico-realist, intre Bombay si Londra. Stilul e aglutinant, baroc, povestea e deseori intrerupta de alte povesti si revelatii, lectura nu e lipsita de hopuri, insa nici carusel postmodern care da cu tine de pamant nu e. Pe scurt, povestea „Versetelor satanice”.

 

Una din revelatiile care intrerup povestea vine in vis si rascoleste mintea deja zdruncinata a lui Gibreel Farishta. Actorul Gibreel isi da seama ca ar fi unul si acelasi cu arhanghelul Gibreel, cel care i-a dictat lui Mahound-Mesagerul cuvantul lui Allah-Unicul-Dumnezeu. In visul nebunului Gibreel viitorul Profet al Islamului primeste si revelatia Versetelor Satanice: „Ce credeti despre Al-Lat si Uzza si Manat, a treia dupa ele? Acestea sunt lebede, ce zboara sus si in mijlocirea lor sa se nadajduiasca”.

 

Altfel spus, pe langa Gabriel ar fi existat si alti ingeri intermediari – cele trei zeitati pagane pe care le adorau, in acea vreme, locuitorii din Mecca. Asta e tot. Istoria academica accepta episodul ca fiind unul real, Mahomed renegand ulterior versetele si afirmand ca au fost inspirate de Satan. Cei mai multi dintre invatatii islamici resping insa episodul versetelor, pe motiv ca nu se cunosc toate sursele prin care acesta a trecut, pana in ziua de azi.

 

In planul romanului, pretextul versetelor sustine o alegorie. Mahomed are doi adversari, pe poetul satiric Baal si pe Hind, preoteasa celor trei zeite locale. Profetul ezita, se lupta cu ingerul Gibreel, are convingeri pacifiste si porniri de manager-comerciant. E pragmatic si rational si se teme de ceea ce nu poate intelege – in principal, de femeile care l-ar putea trata ca pe egalul lor. E unul dintre personajele lui Rushdie, contradictorii si schizofrenice, insa, in final, viata si moartea lui au un mesaj pozitiv: Dumnezeu-Allah este, cu siguranta, viu!

 

Ce pedeapsa

 

Comparati cu „Ultima ispita a lui Iisus”, filmul lui Martin Scorsese, si cu „Da Vinci Code”, romanul lui Dan Brown.

 

Ce pedepse credeti ca ar trebui sa primeasca Scorsese si Brown de la ayatolahii catolici/ortodocsi? Dupa ce ati citit aceasta cronica, si dumneavoastra cunoasteti, in mare, continutul „Versetelor satanice”. Nu v-am povestit romanul, de altfel acest lucru e imposibil cand vine vorba de scriitori precum Marquez, Borges sau Rushdie. Insa ati aflat care e marea blasfemie si v-ati varat, involuntar, nasul in chestiunea interzisa a versetelor dictate de Shaitan-Diavolul lui Mahound-Profetul-Mesager.

 

Nu stiu de ce ar trebui sa va temeti, de acum incolo, mai rau: de condamnarea lui Khomeini-Sanei sau de pretul de 60 RON de pe coperta cartonata a primei traduceri in limba romana a „Versetelor”, de la Editura Polirom.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-2263904-recomandarea-saptamanii-versetele-satanice-intelesul-tuturor.htm

////////////////////////////////////////////

 

America se supune globalismului – un nou tratat ne va obliga să facem politicile OMS

 

 

Se pare că dacă administrația Biden, nu este oprită imediat, aceasta va distruge America pentru a face mai ușor pentru Partidul Comunist Chinez să o învingă pe ea, și pe alte națiuni, prin război biologic.

Organizația Mondială a sănătății (OMS), organizația care a făcut fără ezitare oferta Chinei în timpul pandemiei COVID, intenționează acum să orchestreze o nouă putere masivă pentru a controla la nivel internațional răspunsul la orice pandemie globală viitoare.

 

Planul este, aparent, de a face sănătatea americanilor dependentă de capriciile Chinei – care încearcă în mod activ să disloce SUA ca superputere și lider mondial și a lucrat ani de zile la noi mijloace de bio-război.

 

 

Este un plan care va fi votat săptămâna viitoare: Congresul și publicul american trebuie să lupte puternic — și RAPID.

 

Pe 4 mai, printr-un raport meticulos, Biden preda suveranitatea SUA către WHO (Organizația Mondială a Sănatății) prin Peter Breggin MD și Ginger Ross Breggin, a ridicat un semnal de alarmă. Între 22 și 28 mai 2022, Administrația Biden a propus amendamente la OMS, care „îi vor permite directorului GENERAL AL OMS să declare situații de urgență sau de criză în domeniul sănătății în orice națiune și să facă acest lucru unilateral și împotriva opoziției națiunii țintă”.

 

Pericolul este că China, potrivit rapoartelor, a lucrat activ la îmbinarea genelor și la colectarea ADN-ului la nivel global, cu scopul de a dezvolta noi virusuri letale care ar putea fi folosite pentru războiul biologic. Ei ar putea viza oameni care nu sunt chinezi din punct de vedere genetic, în timp ce ocolesc oamenii care sunt chinezi din punct de vedere genetic. Expertul chinez Gordon Chang a avertizat recent:

 

Timp de cel puțin o jumătate de deceniu, poate puțin mai mult, cercetătorii militari chinezi au scris deschis despre un nou tip de război biologic. Aceasta a fost, de exemplu, în ediția din 2017 a „Știința strategiei militareˮ, publicația autoritară a Universității naționale de Apărare din China.

 

Ei vorbesc despre un nou tip de război biologic al „atacurilor genetice etnice specificeˮ. Cu alte cuvinte, agenții patogeni care vor lăsa sistemul imunitar chinez, dar vor îmbolnăvi și vor ucide pe toți ceilalți, ceea ce înseamnă că următoarea boală din China poate fi un ucigaș al civilizației

 

Mulți analiști militari vorbesc despre cum primele secunde ale unui război cu China vor fi purtate în spațiul cosmic. Vor orbi sateliții noștri, îi vor doborî, vor face tot felul de lucruri. Aceste declarații sunt greșite.

 

Prima zi de război împotriva statelor Unite are loc cu aproximativ șase luni mai devreme, când eliberează agenți patogeni în statele Unite. Atunci vom avea acea zi în spațiu. Războiul începe aici, cu un agent patogen – un virus, un microb, o eroare de vre-un fel. Acolo începe.

 

Amendamentul administrației Biden va face ca SUA să fie obligată legal prin tratat internațional să urmeze orice decide OMS. Potrivit celor spuse de Breggins:

 

Între 22 – 28 mai 2022, controlul final asupra sistemului de sănătate al Americii, și, prin urmare, suveranitatea sa națională, va fi dat printr-un  vot către organismul legislativ al Organizației Mondiale a Sănătății, Adunarea Mondială a sănătății (WHA).

 

Această amenințare este inclusă în noile amendamente la regulamentele internaționale ale OMS privind sănătatea, propuse de administrația Biden, care sunt programate ca „punctul 16.2 de pe ordinea de zi provizorie” la următoarea conferință din 22 – 28 mai, 2022.

 

Aceste amendamente vor permite DIRECTORULUI GENERAL AL OMS să declare situații de urgență sau de criză în domeniul sănătății în orice națiune și să facă acest lucru în mod unilateral și împotriva opoziției națiunii țintă. Directorul general va putea declara aceste crize de sănătate doar pe baza opiniei sau considerației sale personale că există o amenințare potențială sau posibilă pentru alte națiuni.

 

Dacă vor fi adoptate, amendamentele propuse de Administrația Biden vor compromite în mod drastic, prin însăși existența și intenția lor, independența și suveranitatea Statelor Unite. Aceeași amenințare se întrevede peste toate cele 193 de națiuni membre ale ONU, toate aparținând OMS și reprezintă 99.44% din populația lumii

 

Aceste regulamente reprezintă un „instrument obligatoriu de drept internațional intrat în vigoare la 15 iunie 2007”. statele membre ONU pot fi obligate prin lege să se supună sau să le accepte

 

Națiunea vizată este, de asemenea, obligată să trimită OMS orice date relevante de secvență genetică.

 

Mai rău:

 

Conținutul amendamentelor propuse nu a fost făcut public până la 12 aprilie 2022, lăsând puțin timp pentru a protesta înainte de votul programat.

 

Amendamentele vor da DREPTUL OMS de a lua măsuri importante pentru a colabora cu alte națiuni și alte organizații din întreaga lume pentru a face față presupusei crize de sănătate a oricărei națiuni, chiar și împotriva dorințelor sale declarate. Puterea de a declara urgențele în materie de sănătate este un instrument potențial pentru a face de rușine, a intimida și a domina națiunile. Poate fi folosit pentru a justifica ostracismul și acțiunile economice sau financiare împotriva națiunii vizate de alte națiuni aliniate cu OMS sau care doresc să dăuneze și să controleze națiunea acuzată.

 

În plus:

 

Noile puteri vor investi pe directorul general AL OMS pentru a acționa pe cont propriu. Directorul general este Tedros Adhanom Ghebreyesus, cunoscut sub numele de Tedros. Tedros, primul director general non-medic AL OMS, este un activist marxist și politician extrem de controversat din Etiopia instalat de Partidul Comunist chinez.

 

Și:

 

În conformitate cu noile reglementări, OMS nu va fi obligat să se consulte cu națiunea identificată în prealabil pentru a „verificaˮ evenimentul înainte de a lua măsuri.

 

În 2020, administrația Trump a inițiat scoaterea SUA din OMS din cauza recordului său mizerabil în timpul pandemiei COVID. A acționat târziu în a identifica amenințarea COVID, și diferențiată de dorințele Partidului Comunist chinez (PCC) în mesajele sale despre COVID, în ciuda întrebărilor din Taiwan despre transmisibilitatea la om a virusului, pe care PCC a negat-o în mod fals și OMS pur și simplu a ignorat-o.

 

DE asemenea, OMS nu a reușit să convingă PCC de necesitatea unei transparențe mai mari sau chiar să permită o discuție deschisă despre originea virusului. La început, OMS a îmbrățișat povestea PCC că virusul s-a dezvoltat în mod natural și a atacat orice mențiune că virusul ar fi putut scăpa dintr-un laborator chinez din Wuhan.

 

Amintirile despre modul în care comunitatea globală a reacționat la pandemie sunt încă proaspete în mintea tuturor. Mulți membri ai corpului diplomatic din Țările de Jos, la acea vreme, au recunoscut recordul slab al OMS, dar au crezut că retragerea din OMS în timpul pandemiei ar fi o greșeală. Ei au crezut, de asemenea, că o revizuire post-acțiune a OMS ar trebui să aștepte până când pandemia a fost sub control; apoi ar putea exista responsabilitate și reforma această organizație eșuată.

 

Dar ei, s-au înșelat. Pe măsură ce pandemia este în scădere, în loc de o revizuire a responsabilității, OMS și statele membre prevăd o extindere masivă a rolului său de organizație internațională pentru a controla planeta în timpul următoarei pandemii.

 

Din păcate, această „pandemie următoareˮ nu este nici pe departe, o „teorie a conspirațieiˮ ipotetică. Potrivit mai multor rapoarte credibile ale Departamentului de stat al SUA, către directorul executiv al Institutului de politică strategică din Australia, Peter Jennings, China se pregătește pentru războiul biologic folosind agenți patogeni de mai bine de șase ani.

 

Organizația Națiunilor Unite a dus mai departe această schemă. Potrivit cu cele spuse de Breggins:

 

La 26 ianuarie 2022, aceeași misiune permanentă a SUA la Națiunile Unite de la Geneva a trimis o notă de o pagină către OMS, confirmând că amendamentele au fost trimise. Acesta conținea, de asemenea, un raport scurt al aceluiași Loyce Pace, secretar adjunct pentru afaceri globale HHS. Cel mai important, nota enumera toate națiunile care susțin amendamentele SUA. Dimensiunea și puterea grupului garantează că modificările vor fi adoptate dacă nu vor fi supuși presiunilor semnificative din exterior.

 

Iată cele 20 de națiuni, plus Uniunea Europeană, enumerate de SUA ca sprijinind amendamentele:

 

Albania, Australia, Canada, Columbia, Costa Rica, Republica Dominicană, Guatemala, India, Jamaica, Japonia, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Peru, Republica Coreea, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Uruguay, statele membre ale Uniunii Europene (UE).

 

Uniunea Europeană, o organizație globalistă, a fost printre cei mai mari susținători ai creșterii puterii globale a OMS.

 

China, de ani de zile, „colectează ADN-ul străinilor, interzicând ADN-ul chinez cercetătorilor străiniˮ, potrivit lui Chang. El a adăugat că comportamentul țării de a colecta ADN-ul străinilor în timp ce interzice ADN-ul chinez cercetătorilor străini sprijină această teorie.

 

„Trebuie să fim extrem de îngrijorați pentru că acest lucru nu este în concordanță cu o țară care dorește să coopereze cu restul lumii. Acest lucru este în concordanță cu o țară care dezvoltă arme biologiceˮ, a avertizat el.

 

„Oamenii au spus că armele biologice nu funcționează. Ei bine, știm că funcționează pentru că am avut coronavirusul, care poate sau nu să fi fost o armă biologică, dar știm că a paralizat Statele Unite și asta este ceea ce Beijing caută cu adevărat.

 

Din păcate, dovezile sunt copleșitoare. Pe 7 mai 2021, jurnalistul Sharri Markson a dezvăluit în Australian că:

 

Oamenii de știință militari chinezi au discutat despre transformarea în armă a coronavirusurilor SARS cu cinci ani înainte de pandemia COVID-19, prezentând ideile lor într-un document care a prezis că un al treilea război mondial va fi purtat cu arme biologice.

 

Documentul, scris de oamenii de știință ai Armatei de Eliberare a Poporului și de înalți oficiali chinezi din domeniul sănătății publice în 2015, a fost obținut de Departamentul de stat al SUA în timp ce a efectuat o investigație asupra originii COVID-19, a confirmat The Weekend Australian.

 

Robert Potter, un specialist în criminalistică digitală care a lucrat pentru guvernele SUA, australiene și canadiene și a analizat anterior documente guvernamentale chineze, a verificat autenticitatea documentului.

 

În ciuda eșecurilor sale evidente și a supunerii în fața Partidului Comunist chinez, există totuși acele… Ne putem doar imagina de ce — care aparent vede un OMS condus de China ca fiind capabil să-și asume acest rol global.

 

Aceste țări au încercat să extindă autoritățile OMS pentru a include cerințe obligatorii din punct de vedere juridic pentru toate națiunile, o structură financiară care va stabiliza poziția sa și capacitatea de a stabili instrumente, norme și protocoale la nivel internațional pentru următoarea pandemie. Acesta este modul în care OMS și unele state membre văd viitorul OMS – o organizație internațională netransparentă, neresponsabilă, capabilă să stabilească prin edict modul în care lumea și națiunile trebuie să răspundă la viitoarele crize de sănătate.

 

Țările care acceptă din păcate această chemare includ Regatul Unit, Franța, Germania, Țările de Jos, precum și șeful Uniunii Europene. Deși nu pare logic, aceste țări — în afară de Marea Britanie, care până acum ar trebui să știe mai bine — au pus din punct de vedere istoric credința nefondată în succesul și primatul organizațiilor internaționale.

 

Refrenul oferit adesea în cercurile diplomatice atunci când se discută despre organizațiile internaționale eșuate este: „mai bine împreună”. Este mai bine să vorbim în limitele organizațiilor internaționale eșuate sau în curs de eșuare decât să luptăm pentru reformă, ceea ce ar putea necesita retragerea din ele pentru a crea tipul de presiune care ar forța schimbarea. Multe țări au promis să se alăture SUA în lupta pentru reforma OMS odată ce pandemia s-a încheiat. Ei luptă acum pentru a-și extinde autoritatea – fără nicio reformă.

 

Un OMS cu autoritate extinsă este un concept terifiant. Vă puteți imagina să oferiți unei organizații internaționale puterea de a dicta modul în care SUA ar trebui să răspundă unei viitoare pandemii? Poate forțând SUA să livreze provizii și echipamente în China din cauza populației sale mai mari?

 

Mai ales într-un moment în care rapoartele spun că China lucrează la un virus care este chiar mai letal? Ce ziceți de o organizație internațională care ar avea puterea de a mandata dacă ar trebui să fim vaccinați cu un anumit vaccin, să spunem: vaccinul SINOVAC inferior care este din China? Sau imaginați-vă un OMS care are puterea de a impune ce mandate sau blocări ar trebui să impună o țară, să zicem, cum ar fi închiderea actuală a Chinei din Shanghai?

 

Din păcate, OMS s-a dovedit deja a fi un organ de voință al liderilor comuniști chinezi. Nu trebuie să i se permită niciodată să aibă loc furnizarea unei autorități internaționale, obligatorii din punct de vedere juridic, cu privire la răspunsul global în caz de pandemie. Nici o țară nu ar trebui să-și dea vreodată dreptul potențial la supraviețuire oricărei alte țări.

 

Vedem acum cum această abdicare cavalerească a responsabilității suverane, naționale, se joacă cu trădarea Ucrainei de către lume, care a renunțat la arsenalul său nuclear în Memorandumul de la Budapesta din 1994 în schimbul unor promisiuni false — din țări precum Rusia — că granițele și suveranitatea sa vor fi protejate și sigure.

 

OMS, care nu este responsabilă pentru performanța sa, nu este genul de autoritate pe care noi, americanii, ar trebui să dorim să o vedem într-o organizație netransparentă, neresponsabilă, în special una care pare a fi îndatorată Partidului Comunist chinez.

 

OMS folosește în mod oportunist pandemia COVID pentru a încerca să-și extindă acoperirea și autoritatea. Remarcile finale ale DIRECTORULUI GENERAL AL OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la reuniunea din decembrie a Adunării Mondiale a Sănătății, au fost: „Suntem o singură umanitate. Avem o singură planetă. Avem o singură sănătate. Și avem un OMS. OMS-ul tău.ˮ

 

Congresul și Administrația Biden nu ar trebui să cedeze acestui ultim cântec de sirenă pentru globalism — sau oricare altul, sincer. America funcționează cel mai bine atunci când ea conduce în cadrul comunității internaționale, nu atunci când cedează autoritatea națională organizațiilor netransparente și neresponsabile, în special celor care au arătat că au în centru interesele Chinei – nu ale Americii.

 

Publicat inițial la Institutul Gatestone – republicat cu permisiune.

 

Sursă text și poză: prophecynewswatch.com

 

 

America se supune globalismului – un nou tratat ne va obliga să facem politicile OMS

 

////////////////////////////////////////////

Sistemul de tip kafkian pus în aplicare de ruşi pentru dispariţia ucrainenilor

De Cristina Ene

 

 

 

În cele aproape şase luni de război în Ucraina, peste 1,6 milioane de ucraineni au fost forţaţi să treacă graniţa în Rusia. Acum autorităţile ucrainene acuză trupele Moscovei că inventează bombardamente pentru a grăbi „evacuările” spre Rusia şi că folosesc localnici din zonele ocupate drept carne de tun. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ

Un tribunal prorus din Doneţk va judeca cinci prizonieri străini

Uniunea Europeană va discuta propunerea referitoare la interdicţia viz…

Ministrul german al economiei: Clădirile publice vor fi încălzite la m…

De exemplu, la Kozacea Lopan, o localitate din regiunea Harkov ocupată de forţele armate ruse, mai mulţi locuitori au fost „evacuaţi” recent în regiunea vecină Belgorod, din Rusia, sub pretextul „pericolului unor bombardamente intense”. Însă nu a existat niciun pericol de bombardament. La Starobilsk, în regiunea Lugansk, 80 de localnici au fost trimişi cu forţa în prima linie pentru a servi drept carne de tun. În timp ce organizează deportări în Rusia, soldaţii ruşi încearcă să împiedice evacuările spre zonele mai sigure din Ucraina deschizând focul asupra unor autobuze, blocând drumuri sau răpind şoferi. Este cazul lui Mihail Pankov, un profesor de istorie care, după începutul războiului, a decis să ajute la evacuări în calitate de şofer. Însă Pankov a fost arestat sub acuzaţia că ar fi informator. Toate astea fac parte din aşa-zisa denazificare pusă în aplicare de Rusia, însă nu este decât o practică de eliminare sistematică de populaţii. Informaţii revelatoare în acest sens sunt redate în cel mai recent raport al ONG-ului Centre for Information Resilience (CIR) despre deportarea populaţiei ucrainene. Taberele de filtrare Raportul descrie în detaliu practicile din taberele de filtrare, despre care Rusia susţine că sunt doar „puncte de control pentru civilii ce părăsesc zone de ostilităţi active”. Dar cei care au trecut prin ele spun o cu totul altă poveste. „Refugiaţilor ucraineni li se creează iluzia propriei alegeri din momentul capturării până la stabilirea involuntară pe teritoriul Rusiei, însă ajung prinşi într-un sistem birocratic de tip kafkian ce lucrează împotriva lor”, semnalează autorii raportului. „Supravegheaţi vigilent de forţele invadatoare din momentul capturării şi până la plasarea în teritoriul Rusiei, ei nu au nicio cale de salvare de la un proces în care un răspuns greşit ar putea costa viaţa”, se arată în raport. Raportul identifică 11 „tabere de filtrare” în teritoriile ocupate de separatiştii proruşi din Doneţk. O filmare realizată pe ascuns înăuntrul uneia din aceste tabere, localizate la o şcoală din satul Bezimenne, la 20 kilometri de Mariupol, arată zeci de bărbaţi ucraineni care au fost reţinuţi mai multe săptămâni după ce au trecut prin procedura de filtrare. Bărbatul care a făcut înregistrarea şi a urcat-o pe Telegram a afirmat că cei care supraveghează captivii din tabere au fost auziţi spunând că nu s-au hotărât încă în privinţa lor – dacă să fie folosiţi în luptă sau ca „forţă de muncă în Mariupol”. „Mulţi refugiaţi aflaţi în custodia autorităţilor ruseşti relatează că au fost supuşi unor interogatorii intensive, de multe ori fiind insultaţi, ameninţaţi sau agresaţi fizic. Potrivit unor relatări, unii dintre ei pur şi simplu n-au mai fost văzuţi ulterior”, se arată în raport. În multe alte cazuri, cei care au supuşi filtrărilor au fost şantajaţi sau li s-au confiscat telefoanele şi înapoiate cu noi softuri instalate. Jurnalistul Stanislav Miroşnicenko a explicat procedura pentru Current Time TV: „Persoana cu care am stat de vorbă a observat un nou soft pe telefonul său. Era un fişier încărcat pe telefonul său. După opinia mea, se numea «Spionaj al Ministerului de Interne». L-am întrebat dacă a încercat să îl şteargă şi mi-a răspuns că după ce a părăsit tabăra a închis telefonul şi nu l-a mai folosit. Nu s-a priceput să-l şteargă”. Taberele de filtrare sunt înrădăcinate în istoria sovietică şi rusă. A fost un mijloc, în primul rând, de a scăpa de cei care ar putea reprezenta o ameninţare pentru regim opunând rezistenţă. Şi în al doilea rând, este un mijloc de răspândire a fricii şi semănarea neîncrederii în rândul celorlalţi pentru a-i împiedica să se gândească măcar să se opună”, spune Khristina Holinska, cercetătoare în domeniul apărării la Rand Corporation. După ce trec de primele interogatorii aici, refugiaţii eligibili sunt duşi în Rusia, unde sunt „întâmpinaţi” de agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB). Centrele temporare de cazare din Rusia În Rusia, refugiaţii sunt duşi în aşa-numitele centre temporare de cazare, unde li se promit oportunităţi de muncă, ajutoare financiare, locuinţe şi „pământ gratis”. Însă nu primesc locuinţe, iar „pământul gratis” se află undeva în ţinuturi izolate şi sălbatice. Elena, o voluntară care lucrează cu refugiaţii ucraineni în regiunea Primorie, în Orientul Îndepărtat, la graniţa Rusiei cu China şi Coreea de Nord, a dezvăluit pentru The Daily Beast că promisiunile fie se dovedeau neadevărate, fie aveau condiţii asupra cărora ucrainenii nu fuseseră informaţi. Familii de refugiaţi tineri care  au acceptat ofertele de relocare în estul extrem al Rusiei, la aproape şapte mii de kilometri depărtare de patria lor, au povestit că s-au trezit în localităţi izolate, unde şi-au dat seama că au de plătit chirii cât salariile, iar să-şi achiziţioneze o casă nici nu se punea în discuţie. Mulţi refugiaţi trimişi în Rusia descoperă că noua lor rezidenţă vine cu o mulţime de obligaţii. Autorităţile ruse oferă 10.000 de ruble (circa 175 de dolari) familiilor care trec de filtrare şi sunt stabilite în Rusia, numai că mai bine de jumătate din aceşti bani trebuie daţi pe examenele obligatorii de limbă rusă, a dezvăluit pentru The Daily Beast o rusoaică care se ocupă de refugiaţi. Ea spune că doar o singură familie din toate cele care au sosit în centrele temporare de cazare îşi manifesta susţinerea faţă de Vladimir Putin. „Orfanii” ucraineni Copiii sunt însă victime ale unor răpiri în masă. Dacă media de stat din Rusia prezintă reportaje emoţionante despre eforturilor pretins „umanitare” ale Kremlinului de a prelua copiii ucraineni salvaţi din orfelinatele din apropierea frontului, autorităţile ucrainene afirmă că în realitate mulţi dintre aceşti copii au fost răpiţi, mai ales din Mariupol, şi nu toţi sunt orfani. „Printre cei duşi în Federaţia Rusă sunt copii care au ajuns orfani după ce şi-au pierdut părinţii din cauza războiului, dar şi copii care au fost separaţi de familiile lor. Cunoaştem cazuri în care ei au fost luaţi pur şi simplu de la părinţii lor”, spunea la sfârşitul lunii iunie Piotr Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol. În opinia sa, aceste acţiuni fac parte din eforturile ruşilor de a reduce populaţia ucraineană. Portalul independent Verstka relata la sfârşitul lunii iunie că sute de copii ucraineni neînsoţiţi de părinţi au fost duşi la un complex sportiv din  Taganrog, în regiunea Rostov. O parte dintre ei au fost transferaţi ulterior în regiunea Moscova, unde au fost predaţi unor familii ruseşti. Sute de copii ucraineni care au dispărut în zilele haotice de la începutul invaziei sunt căutaţi şi acum de familiile lor. Tatiana şi Elena sunt bunicile unei fetiţe, Nastia, care a dispărut împreună cu părinţii săi în urma bombardamentelor puternice care avut loc în Mariupol pe 12 martie. Clădirea în care fetiţa locuia cu părinţii săi a ars după ce a lovită frontal, dar cadavrele lor nu au fost găsite printre ruine. Tatiana a povestit că cinci luni mai târziu a crezut că o vede pe Nastia în imaginile cu orfanii ucraineni adoptaţi de familii din Moscova, difuzate de televiziunea rusă. Elena a spus şi ea că e sigură că e Nastia. După mai multe săptămâni de demersuri pe lângă autorităţile ruseşti, întâlnirea mult aşteptată s-a dovedit o dezamăgire. Autorităţile nu au fost de acord să o aducă pe Nastia în persoană pentru identificare, ci au venit în schimb fotografii şi filmuleţe menite să le demonstreze celor două bunicuţe că s-au înşelat în faţa televizorului.

 

Citeste mai mult: adev.ro/rggphd

 

 

https://adevarul.ro/international/rusia/sistemul-tip-kafkian-pus-aplicare-rusi-disparitia-ucrainenilor-1_62f4a1e05163ec4271826f37/index.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Octavian Goga: „Romania, tara de secaturi, tara minora”

 

 

Octavian Goga: „România nu se prăbușește din cauza numărului dușmanilor, ci din cauza meningitei morale”

 

Octavian Goga, 1916: „România, țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști. Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșătoare de meningită morală.”

 

Și câtă dreptate avea marele poet. Situația a rămas cam aceeași. Pe criminalul Ion Iliescu nu l-au votat francezii, cehii sau marțienii, l-au votat românașii. I-a durut în cur de gașca de mafioți din jurul lui Ilici Iliescu ce au distrus această țară, furând-o bucată cu bucată. Pe Viorel Ponta, un mincinos ordinar, o jigodie, un idiot fără caracter, fără morală, fără demnitate, ce a lăsat în urmă spitale cu viermi, autostrăzi care o iau la vale, datorii de 13 miliarde de euro etc. nu l-au ținut în brațe germanii, sârbii sau extratereștrii, ci turma de dezaxați fără nimic sfânt numită electoratul PSD, pe care i-a durut în cur că Puie Monta este un mincinos, un corupt, un prostovan de doi bani. PSD-ul, acest partid format din mafioți, foarte mulți dintre ei la pușcărie sau cu dosare penale, nu este votat odată la 4 ani de englezi, elvețieni sau africani, ci de turma de ciobani cu 7 clase, de turma de țigani infractori și analfabeți, de foști milițieni ieșiți la pensie, de polițiști corupti (avem, slavă PSD-ului, destui și din ăștia), de cadavre didactice pentru care moralitatea este noțiune pentru fraieri etc.

 

Da, Octavian Goga, România este o țară de secături, o țară minusculă, de care fug până și musulmanii. Noi am intrat în NATO după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Până atunci, România nu exista pentru SUA. De exemplu, evreul Petre Roman, premierul criminalului Ilici Iliescu, nu a fost primit de nimeni dintre politicieni americani importanți, în 1991, atunci când s-a dus în SUA în calitate de prim-ministru al României, țara aia unde minerii au devastat Capitala, mai ceva ca Armata Roșie în 1944. România a intrat în UE după ce s-a târât în genunchi, unde este și astăzi, pentru a fi primită. Cred sincer că, din cauza țiganilor care au invadat Occidentul, țiganilor proveniți din România, evident, nu cei din Ungaria, dacă s-ar mai pune inca o dată problema intrării României în UE, nu am mai intra.

 

Da, Octavian Goga, principala grijă a secăturilor este să cenzureze Mișcarea Legionară, să-l cenzureze pe Cioran și Eliade, dar să-i lase pe tigani să invadeze ecranele televizoarelor. Și acest Iohannis, un absent total, un zero barat, un președinte pe care-l doare-n cur de Țara Românească. N-a miscat un deget pentru obținerea de două tururi la alegerile locale, n-a miscat un deget pentru schimbarea jigodiei de Victor Ciorbea din funcția de avocat al poporului (PSD-ist), acolo unde a fost numit de mafia lui Puie Monta, n-a mișcat un deget, de la începutul mandatului, pentru schimbarea șefei CNA-ului, țoapa infracțională care nu vede că România este țiganizata zi de zi, că televizunile din România mint, dezinformează, indobitocesc această nație.

 

Da, Octavian Goga, o țară de secături, care nu se va mai ridica niciodată din mocirla morală în care au adus-o foștii comuniști și securiști, veniți la putere după 1989. O țară de secături pe care orice inamic ar cuceri-o fără luptă. Li se aruncă niște firimituri și își vând tot, limba, neamul, strămoșii, și încep să le-o sugă cotropitorilor. Asta face o secătură. Asta facem noi de 2000 de ani. Cu excepțiile de rigoare: un Ștefan cel Mare, un Mircea cel Bătrân, un Mihai Viteazul. Dar regula rămâne: să i-o sugi turcului, rusului sau ungurului în 99% din timpul istoric. De aceea, am luat bataie și de la albanezi la fotbal: albanezii fac autostrăzi, noi oferim ajutoare sociale țiganilor și dezaxaților incapabili să învețe și să practice o meserie. Noi suntem modelul negativ al Europei, o țară de care-ți este scârbă, o tară minoră, o țară de secături.

 

Citeste si articolele:

 

Andrei Plesu: „Ponta traieste in trivialitate, in confuzie morala si mentala”

De ce este acuzat Ponta Victor-Viorel in dosarul penal 122/2012

Aproape toti cei numiti in functii de Viorel Ponta au dosare penale

Zero proiecte de modernizare a Romaniei ramase de pe urma lui Viorel Ponta

Mostenirea economica a inculpatului penal Viorel Ponta

 

 

Octavian Goga: „Romania, tara de secaturi, tara minora”

 

 

/////////////////////////////////////

Andrei Plesu: „Ponta traieste in trivialitate, in confuzie morala si mentala”

 

 

Pleşu: „Sunt perplex că un personaj atât de nelalocul lui ca Victor Ponta a putut să joace un rol în politica românească”

 

Scriitorul Andrei Pleşu îşi mărturiseşte perplexitatea că un personaj ”atât de nelalocul lui” cum este Victor Ponta a jucat un rol în politica românească şi s-ar putea chiar să mai joace, în pofida unor dezonorante probe de inadecvare. Andrei Pleşu a comentat, într-o declaraţie pentru agenţia de presă News.ro, decizia de plagiat pentru teza de doctorat a lui Victor Ponta, pe care CNATDCU şi-a asumat-o.

 

„S-a întâmplat un lucru normal, care trebuia să se rezolve prompt, prin procedurile academice curente, la vremea când s-a produs frauda. Faptul că a fost nevoie de atîta tapaj pentru a se ajunge la o constatare de ordinul evidenţei arată că trăim, pe mai multe planuri, într-o dezordine cronică. Domnul Ponta a avut o ocazie în plus să se facă de râs cu declaraţii de tipul ‘Pe vremea mea nu se indicau sursele’, ceea ce arată nivelul lui universitar şi intelectual. O ocazie să se facă de râs a avut şi comisia din 2012, care s-a străduit împotriva argumentelor unor specialişti să îl scoată nevinovat. Cât despre reacţia de-acum a fostului prim-ministru, ea este în linia trivialităţii şi a confuziei morale şi mentale cu care domnia sa ne-a obişnuit. Ideea că profesioniştii care îţi dovedesc furtul sunt «politruci» este de natură să mă lase – a câta oară? – perplex că un personaj atât de nelalocul lui a putut să joace un rol în politica românească şi s-ar putea să mai joace”, a argumentat Andrei Pleşu.

 

Sursa (citeste materialul integral)- https://adevarul.ro/news/politica/andrei-plesu-perplex-personaj-atat-nelalocul-victor-ponta-putut-joace-rol-politica-romaneasca-1_57750b055ab6550cb86e0d38/index.html

 

Citeste si articolele:

 

De ce este acuzat Ponta Victor-Viorel in dosarul penal 122/2012

Aproape toti cei numiti in functii de Viorel Ponta au dosare penale

Zero proiecte de modernizare a Romaniei ramase de pe urma lui Viorel Ponta

Mostenirea economica a inculpatului penal Viorel Ponta

Pe plan extern, guvernul inculpatului penal Viorel Ponta era un mare rahat

 

Andrei Plesu: „Ponta traieste in trivialitate, in confuzie morala si mentala”

 

//////////////////////

DE NEUITAT-amintiri maimutaresti- Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti……. Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia…

 

 

Vă mai amintiţi de tovarăşul Nicolae Văcăroiu? Omul de paie al lui Ion Iliescu, prim-ministrul din perioada 1992-1996, perioadă în care inflaţia era galopantă, nu s-au făcut reforme, iar la plecarea guvernului Văcăroiu visteria ţării era goală, acesta este Nicolae Văcăroiu. Dacă mai adăugăm şi faptul că în perioada 2000-2008 a fost preşedintele Senatului, adică numărul 2 în stat, plus două săptămâni preşedinte al României, avem imaginea acestui beţivan care, vorba unui Barbu de la zero_TV, a fost un mare politician (poate pentru unguri, cehi sau polonezi care făceau reforme în timp ce tovarăşul Văcaroiu se juca cu Săniuţa). Dar tovarăşul Văcăroiu mai avea şi protejaţi în teritoriu. Despre unul dintre ei povestea “Academia Caţavencu” în nr.37/2008.

 

Se numea (şi se numeşte) Dan Bălă, protejatul tovarăşului Văcăroiu. Era (şi probabil este) primarul comunei Redea, pe aproape de Caracal. Tovarăşul Bălă a fost ales, în 2008, ca primar al comunei cu 70% dintre voturi, reprezentând PSD=PCR. Vecinătatea cu Caracalul, locul unde s-a răsturnat carul cu proşti, cum spune legenda, i-a determinat, probabil, pe acei votanţi să pună ştampila pe un individ care: 1) cu câţiva ani în urmă a scăpat de o condamnare de zece luni pentru lovirea unui cetăţean cu parul în cap; 2) în iulie 2008, aflat într-un local din Caracal (Karma pe numele lui), împreună cu şeful de post din Redea, Laurenţiu Geapana, ei bine, cei doi, beţi mangă, s-au luat la bătaie cu badigarzii cârciumii. Pentru această faptă măreaţă, respectivul nu a păţit nimic.

 

Şi acum motivul pentru care şmecherul de PSD=PCR are aşa o “trecere” în faţa organelor. Tovarăşul Bălă este, în timpul liber, omul care are grijă de moşia de 0,92 de hectare moştenită în zonă de soţia lui Văcăroiu. Recoltele raportate de dumnealui proprietarilor de la Bucureşti l-ar face invidios până şi pe Ceauşescu. Singura diferenţă este că, spre deosebire de Ceaşcă, familia Văcăroiu chiar încasează banii pentru recoltele alea fabuloase. Drept răsplată tovarăşul Văcăroiu voia (o fi reuşit?) să-l propună candidat pentru un fotoliu de senator. Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia.

 

Citeste si articolele:

 

Cum manipulează TVR-ul tovarăşului Sassu

Ignoranţa unui Prostănac

Prostănacul şi românii

Urmaşii foştilor criminali din 1989 s-au reîntors la Timişoara (locul faptei)

PSD-ul – umbrela lui Omar Hayssam

 

 

Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti

 

//////////////////////////////////////////////

Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV)

 

Perfidul Adrian Năstase, de 14 ani (era în 2004-n.m.), este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelasi timp, a facut tot ce i-a fost cu putinta spre a renationaliza proprietatile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Nastase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publica, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv dupa 6 martie 1945. Politica partidului sau, pe care îl si conduce, întotdeauna a fost ostila reconstituirii dreptului de proprietate si dintotdeauna a dorit limitarea serioasa a volumului restituirilor si despagubirilor acordate fostilor chiriasi în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieste milioane de euro, condamnat sa achite acele amenzi hotarâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietareste cu o vila fosta nationalizata ilegal, furând dreptul celorlalti 4 mostenitori, egali în drepturi ca si mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Nastase, smechereste, declara pios: “Am facut o reparatie morala unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a facut aceeasi reparatie morala si celor peste 100.000 de adevarati proprietari?

 

EPILOG la acest act gangsteresc:

 

In primavara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumparat”, conform actelor, vila din Av. Petre Cretu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâtia bani? Sau a fost o vânzare fictiva?) Ca proprietara de drept, a evacuat pe cei trei chiriasi, a renovat vila, pe care o locuieste singura. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mama-fiica este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatal si fiul, M. si A. Nastase. Unii sunt tentati sa creada ca Dana Maria Barb, divortata, cu un copil, functionara, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însasi declara ca este “un om cu venituri medii”. În plus, învatata de parvenitul ei frate, Adrian, mai declara si o alta uriasa minciuna: “ca a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI…”!. Care dosar? De agenta a securitatii infiltrata într-o firma de comert exterior (ia intrebati-l pe VOICULESCU -“Antena 1” ca el stie cum a facut), cu tatal Marin si fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba înca fratele ei si nomenclaturist?

 

Unele ziare au acuzat-o ca a acumulat o avere impresionanta în ultimii ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Nastase, a recunoscut numai 3 locuinte, nu 5, câte se spune: o casa mostenire la Bucuresti, cu 650 milioane, daca a platit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus ca l-ar fi vândut (?!?) si un apartament într-o casa de vacanta, la Predeal. Ea a mai recunoscut ca, în anul 2004, era actionara “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinueaza; dupa ce numeste societatile de la care are actiuni – ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirma ca si-a vândut actiunile ce le avea de la alte doua societati (AVANTI si ODDA). Stiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocra din punct de vedere intelectual, chiar prostuta, fara calitati de om de afaceri (amoroase, da), deslusim raspunsul la averea impresionanta pe care o declara; este unul din paravanele afacerilor fratelui sau Adrian, care “lucreaza” la fel ca si tatal sau, Marin, asa cum si-a trecut averea pe numele rudelor, la Tartasesti. {si de ce sa nu credem ca Dana Barb nu si-a declarat întreaga avere? Iata de ce: controlul averilor nu se poate face!

 

Cât mai sus, cu orice preţ!

 

Dupa a doua casatorie, Adrian Nastase a fost “instruit” nu numai de tatal sau. A început sa-l “dascaleasca” si socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca si Marin Nastase, s-a îmbolnavit din ce în ce mai mult de putere si avere, macinat de cele mai respingatoare ambitii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceausescu, Adrian Nastase începe sa creada despre el însusi ceea ce tatal sau îi repetase de mii de ori inca de când avea 14 ani si ceea ce stia si el de la Securitate: ca i se pregateste o înalta cariera, plus ca era convins ca lumea se învârteste în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat sa fie conducatorul unor fiinte mai proaste ca el, carora el le va tolera tot, toate jafurile si furturile, deoarece ei vor fura si pentru el, iar prostimea manipulata îl va accepta. De atunci, a început sa fie arogant si îngâmfat. In dorinta lui de grandoare si agoniseala, îsi da seama ca pentru a ajunge cât mai sus pe scara sociala nu este suficient sa fii ginere de nomenclaturist si informator-colaborator al Securitatii. De aceea, la sfârsitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregatea în graba, pentru a-l implanta ca agent acoperit în strainatate probabil ONU. De fapt, Marin Nastase, cu ani în urma, avansase ideea ca fiul sau va ajunge la ONU sau conducator în România Socialista.

 

Generalul Neagu Cosma, seful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat ca între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregatiti si “bataiosi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondiala din USA. Se stie de catre contraspionajul român ca acest institut, aflat la New York, functiona prin acoperire CIA. Prin scoala asta, toti au fost recrutati de CIA si multi au ajuns apoi în fruntea tarii. Este citat numele lui Adrian Nastase, fost student al acestui institut, împreuna cu Mugur Isarescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Pascu… si lista contine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adaugat: “…era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stateam numai sa ne uitam: pe unii dintre bursierii astia îi mai trimiteam si noi”. Cine stie acum daca nu si Adrian Nastase a fost trimis de Securitate cu bursa americana la susnumitul institut? si în acest caz, el a dat o dubla lovitura: a servit cu informatii despre acest institut Securitatea RSR si a lasat CIA si pe americani sa creada ca pot conta pe el dup 1990. În aceasta situatie conjuncturala l-a gasit lovitura de stat din decembrie 1989, data de garnitura a doua nomenclaturista (din care facea si el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.

 

Schimbarea politica i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogatire, parvenire si faima. Cu toate ca si în regimul comunist al lui Ceausescu ar fi dobândit o pozitie înalta datorita sustinerii si protectiei Securitatii, nu ar fi putut însa acumula averi ca Harpagon, asa cum i s-au creat posibilitati nevisate dupa 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte functii de stat pe timpul lui Ceausescu: ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, ambasador în China si ocupant al înaltei functii de membru în CPEx, dar care era atasat de comunism tot atât cât ar fi fost atasat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceausescu, fiindca, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo si se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrasese atentia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. Dupa revolutia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Nastase s-a folosit si de “persecutiile” suferite de socrul sau, Angelo Miculescu, din partea lui Ceausescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.

 

Imediat dupa decembrie 1989, Adrian Nastase a scos pe piata “persecutii” (imaginare) suferite de el si familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adica a “originii burgheze” (!?!), desi ea a fost racolata de DIE, plantata într-o firma de comert exterior (la terminarea facultatii) si trimis~ în misiune în Siria, Norvegia si Olanda (în flancul NATO). Marin Nastase a colaborat eficient cu DIE, ca si fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Sectiei de Straini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când institutia CNSAS, care apartine de PSD, comunica, simplu, ca Adrian Nastase este “curat” si ca nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi…), spre rusinea profesorului Onisoru. Dupa decembrie 1989, Adrian Nastase a avut câteva avantaje fata de altii de teapa lui:

 

  1. A fost profesor la “Stefan Gheorghiu”, unde era în relatii foarte bune cu Virgil Magureanu, si el profesor acolo (colegi, deci), Magureanu fiind unul din cei mai importanti agenti KGB, complotisti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Nastase a fost coleg si cu alti complotisti, agenti ai Moscovei, aflati si ei la aceeasi Academie a PCR;
  2. Casatorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Nastase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (seful complotistilor KGB-isti), caruia i-a facut o calda prezentare a ginerelui sau, dupa 1989, asa cum a facut si la obtinerea aprobarii cumpararii “limuzinei” Trabant. O vorba buna, spusa la timp, a fost regula între nomenclaturisti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit si pe lânga alti prieteni nomenclaturisti – fosti ai lui Ceausescu (pâna în 1989) si deveniti “democrati” (dupa 1989) – în favoarea ginerelui sau;
  3. Cum Securitatea nu a fost desfiintata dupa decembrie 1989 (si-a schimbat doar denumirea, retinând toata puterea discretionara, activând însa dupa aceleasi metode, aproape cu aceleasi cadre, dar cu ceva mai multa discretie), nu putea sa nu sustina un om de-al lor, cum de altfel a facut-o în cazul Adrian Nastase, ca si în multe alte cazuri. Sustinându-l pe Nastase cât mai sus în functii, Securitatea noua, SRI, îsi asigura o existenta durabila, sustinere financiara câta solicita, deci o continuitate “fericita”.

 

De fapt, aceasta simbioza s-a vazut de nenumarate ori prin atitudinea lui Adrian Nastase de aparare a securistilor “patrioti” împotriva deconspirarii securitatii, împotriva CNSAS-ului, pâna când a gasit solutia: o lichea la conducerea institutiei, în apararea lui Ristea Priboi si altii. Si atunci, imediat dupa lovitura de stat din decembrie 1989, relatiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceausescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albastri” au început sa functioneze, în ajutorul lui Adrian Nastase, la câteva zile dupa încetarea “revolutiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politica externa (condusa de el) pe “ginerica” Adrian Nastase – baiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Nastase acestui tradator, zis comunist-ilegalist, care lucreaza pentru KGB si CIA? Si recomandarea a venit fie de la socrul sau; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele doua, KGB – CIA sau de la toate aceste surse. Misterul ramâne!

 

Si, nu mult dupa aceea, dupa primele alegeri falsificate, Adrian Nastase si-a dat demisia din Colegiul Director al FSN si a devenit Ministru de Externe, pâna la alegerile din anul 1996, când a câstigat alegerile “Opozitia”, în frunte cu o alta pramatie: Emil Constantinescu. În acelasi timp, Adrian Nastase a fost si deputat în Adunarea Nationala.

 

Dupa 1990, Francmasoneria si-a facut simtita prezenta în România, ca de fapt în toate celelalte tari “eliberate de comunism” din Estul Europei. Aceasta prezenta timpurie s-a datorat intentiei conducatorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste tari, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricarei activitati a acestei organizatii oculte internationale si prin pedepsirea grava a fostilor ei conducatori. Dupa anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptati si declarati masoni un mare numar de indivizi, fara nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizatii. Adrian Nastase a devenit si el, cu aceast~ ocazie, mason, alaturi de Luminita, fata “împaratului” tiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astazi, aceasta masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (seful) – un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” – a ajuns aliata cu partidul de guvernamânt, adica cu Adrian Nastase si, prin lege, este Masonerie de stat – subventionata de la buget.

 

Din 1990, Adrian Nastase a devenit si Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu aceasta din urma organizatie este o alta istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca si “Opus Dei”) îsi exercita influenta spirituala în lume. Si, ca sa dea o justificare oarecare – pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni – si ca sa abata atentia ca el nu încearca prin toate mijloacele de a-si satisface pofta patologica pentru avere si putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (tiganii având spirit inventiv) ca el “ar urma traditia familiei” (tatal sau, dupa absolvirea Scolii Militare de Ofiteri, ca sef de promotie, a fost primit în Ordin. Apoi a mai declarat, tot gratuit, ca în România dintre cele doua razboaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elita faceau parte din acest Ordin. Or, noi stim bine ca nici Armata Regala si nici ofiterii Armatei Regale NU FACEAU POLITICA0! Lor, prin lege, le era interzisa apartenenta la vreun partid sau organizatie si nu puteau participa la alte activitati ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoastem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveste Biserica Ortodoxa Romana masoneria, fie ea de stat, si Ordinul de Malta.

 

Înlocuirea lui Sergiu Celac din functia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Nastase a parut observatorilor scenei politice românesti inexplicabila, deoarece Sergiu Celac si-a terminat studiile la Moscova si fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucuresti a lui Eduard Sevarnadze, la numai doua saptamâni de la “revolutia din decembrie”; a pastrat si chiar a mai adus alti securisti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorita unei îndelungate experiente. Cu toate aceste “calitati revolutionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Nastase, care, la 40 de ani, devine conducatorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferati” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar si faptul ca îl remarcase din vremurile trecute, când Nastase fusese presedintele Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Facultatea de Drept din Bucuresti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca si Dan Martian, care în 1990 era presedintele Camerei Deputatilor din Parlament – care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, sa fi fost unul din sustinatorii fostului tovaras Adrian Nastase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în aceasta funtie, Adrian Nastase a fost, chiar în primele zile dupa “revolutia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului FSN, el a fost purtatorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.

 

Înca din primele iesiri pe arena internationala, Adrian Nastase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: sef de promotie în 1973 al Facultatii de Drept din Bucuresti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept International; vicepresedinte al Asociatiei Române de Drept International si membru al Societatii Franceze de Drept International. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agentiei engleze de stiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmatii ridicole si fanteziste. Ideile de baza i-au fost:

  1. Europa are de pierdut si risca foarte mult (!?!) daca nu accepta România în rândurile ei;
  2. În loc sa-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut nastrusnica idee – funesta renumelui României – de a chema minerii, precum si faradelegile savârsite de acestia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei si România a pierdut statutul de observator), Nastase a criticat… Europa;
  3. Încearca sa provoace din partea poporului român o reactie ostila Europei si de sprijin al regimului; el tuna si fulgera contra Europei pentru ca refuza sa ajute România (dupa barbaria minereasca!) si trece la amenintari, ca de exemplu fraza: “Daca Europa va continua sa se poarte asa cu România, aceasta se va alatura altor zone ale lumii…” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);
  4. Face afirmatii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifica, care ar vrea sa limiteze Europa la granita de vest a României.

 

Dar, la 13 iulie 1990, adica dupa câteva zile de la neproductivul si hazliul interviu, Adrian Nastase schimba pervers tonul, si declara trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, ca “România este gata sa se integreze în Comunitatea Europeana, chiar si saptamâna viitoare, daca aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamna nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea pozitie, dar si o enorma minciuna, caci România era departe de performantele economice cerute de Uniunea Europeana. Ca sa îndulceasca putin impresia lasata de afirmatia lui Ion Iliescu, repetata si idioata, ca “sa nu ne învete pe noi Occidentul ce înseamna democratia”, Adrian Nastase, ca sa dreaga busuiocul, declara, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de buna purtare, fiindca nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea tarilor care au deja o mare experienta în democratie, sa ne ajute sa ne îmbunatatim structurile democratice”.

În privinta relatiilor cu Pactul de la Varsovia, în timp ce ceilalti ministri de Externe ai fostelor tari sateliti ai Moscovei au rupt legaturile cu Pactul, Nastase, exprimând pozitia lui Ion Ilici Iliescu, declara, cu siretenie: “Nu este necesar sa sari dintr-o masina care nu mai are suficienti carburanti sa înainteze. Pactul de la Varsovia nu mai înseamna prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.

 

Adrian Nastase îsi aroga si dreptul de a emite declaratii privind situatia interna. Uzurpând drepturile ministerului de Interne si explicând violentele din 13 iunie, el nu acuza nici minerii, nici “legionarii” (ca protectorul sau, Ion Ilici Iliescu), ci sustine ca “vinovatii de violente au fost bisnitarii nemultumiti ca nu mai pot sa vânda în Pia]a Universitatii, si atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decisi sa distruga guvernul ales…”. Cu alte cuvinte, el creeaza o noua dezinformare, cu scopul de a mari confuzia si a ascunde adevarul asupra celor ce s-au petrecut atunci.

 

Ca ministru de Externe, Adrian Nastase continua, fara rusine, seria minciunilor, calitate atavica tiganeasca, mostenita pe linia tatalui sau si perfectionata prin scolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declara lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), ca în functia pe care o are face politica tarii, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realitatii, el fiind atunci si deputat FSN. Nastase a facut – ca proaspat ministru de Externe – o vizita la Moscova, Kiev si Chisinau, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute,s-a aflat doar ca a pregatit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Nastase, care a dus la pierderea definitive a Basarabiei, Bucovinei de Nord si tinutului Herta, plus Insula Serpilor. Si nu numai atât: Iliescu si Nastase s-au grabit în a fi primii care au semnat, în noile conditii, tratatul cu Uniunea Sovietica, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul sau de neegalat, Nastase explica astfel: “Dupa disparitia dimensiunii militare a Pactului de la Varsovia, a aparut ca o nevoie fireasca pentru toate tarile din Europa de est sa aibe relatii cu Uniunea Sovietica, un tratat bazat pe valorile europene”. Si tot el afirma aiurea ca noi trebuia sa fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul tarii (cum aveau ceilalti) trupe sovietice. Despre Basarabia, Nastase-patriotul, prin vocea stapânului sau, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie sa tinem seama de evolutiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evolutii, respectând aceasta declaratie, noi, practic ne gasim în situatia ca dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu sa acceptam acest stat, dar el exista. De aici existenta celor doua state românesti care, sigur, vor merge în paralel în istorie…”.

 

Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu – A. Nastase se vede bine azi: Basarabia si Bucovina, în loc de a reveni la tara-mama (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adica de a urma exemplul tarilor Baltice, astazi sunt rusificate si neocomunizate în cea mai neagra saracie, cu sanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se intampla acum cu aceste pamânturi românesti furate (în Delta, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Serpilor; interzicerea limbii române; închiderea scolilor românesti s.a).

 

Citeste si articolele:

 

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (III)

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (II)

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (I)

Nicolae Vacaroiu, unul din demolatorii economiei romanesti

Cum manipulează TVR-ul tovarăşului Sassu

 

 

 

Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV)

 

 

////////////////////////////////////////////

Elena Udrea a luat, în 2011, o şpagă de 3,8 milioane de dolari + 900.000 de euro, de la băieţii deştepţi din energia electrică…

 

Mălin Bot (2020): „Un miliard de dolari este valoarea curentului electric din contractele parazitului Bogdan Buzăianu. Totul a început pe vremea lui Adrian Năstase. Elena Udrea a primit șpagă 3,8 milioane de dolari și 90 la sută din acțiunile de la Evenimentul zilei ca să intervină pentru parazitul energetic în Guvernul Boc. În timp ce Băsescu ”se lupta” în presă cu ”băieții deștepți din energie”, Udrea negocia șpăgi monumentale. O geantă cu 3,8 milioane de dolari i-a fost dusă de mogulul Radu Budeanu, patron Can-Can & Gandul & Prosport. Iată detaliile afacerii.

 

În 2001, Guvernul PSDR = PSD, prin Adrian Năstase și Dan Ioan Popescu, deveniți între timp pușcăriași, a dat unor personaje cum e Bogdan Buzăianu contracte pentru curent electric în valoare de 1 miliard de dolari. Practic ”băieții deștepți” deveneau paraziți care primiseră curent ieftin de la Guvernul PDSR, făceau miliarde profit și evident dădeau șpăgi mai departe.

 

În 2011 contractele expiră, Guvernul României e condus de Elena Udrea și președinte este Traian Băsescu. Șeful statului începe ”lupta” prin presă cu ”băieții deștepți”. În culise, Elena Udrea începe negocierile pentru șpăgi. O singură șpagă, confirmată de Tribunalul București săptămâna aceasta = 3,8 milioane de dolari cash + 900.000 de euro sub forma pachetului de 90 % din acțiunile EVZ care atunci erau deținute de mogulul Bobby Păunescu, actual patron B1 TV.

 

Banii, adică o geantă cu 3,8 milioane de dolari, au fost duși Elenei Udrea de Radu Budeanu, mogul al Cartelului Mafia Media: Can-Can, Pro Sport și Gândul = cumpărat de la mogulul Adrian Sârbu. Multiplul inculpat Dan Andronic a devenit și el atunci mogul, ca paravan pentru Udrea care a primit șpagă și acțiunile de la EVZ. Tribunalul București a validat legal acordul de vinovăție semnat cu procurorii DNA de Radu Budeanu, acord care validează judiciar mita.

 

Vedeţi mai mult aici  https://www.youtube.com/watch?v=5srA0M0k7a8

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Bolșevicii din România s-au metamorfozat în daci, naționaliști, atei și alte specii

 

Comunism = Nazism

 

Când românii o vor duce bine? Când se vor lepăda de satana roșie, adică de comunism. Se vor lepăda are aici sensul de a munci mai mult, mai bine, de a nu fura, de a nu minți, de a nu aștepta pomană de la stat etc. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt mici. Numai dacă privim la paginile web ale unora, românași verzi altminteri, realizăm în ce cotloane are caracatița bolșevică brațele.

 

Lupul dacic are secera și ciocanul roșu

 

Comuniștii, care au egalizat românii în sărăcie și mizerie, nu prea au bani. Chiar dacă sunt daci. De aceea, domeniul este gratuit (doar n-o să dai bani pe “prostii capitaliste”, din moment ce aceeași capitaliști “răi” îți oferă șansa să debitezi tâmpenii gratuit) și are link-ul https://lupuldacicblogg.wordpress.com/ (probabil al doilea “g” de la “blog” este din neatenție sau o fi vreo parolă secretă). De pe acel site aflăm că “România este Dacia” și drapelul are ordinea bolșevică a culorilor: roșu-galben-albastru. Săracul împarat Traian, nu mai bine stătea el la Roma, într-un confort total, decât să cucerească Dacia. O întreagă pagină este dedicată lui Ceausescu, eroul dacilor, probabil. Pe această pagină se aduce un elogiu dictaturii comuniste, în care s-a construit, și un scuipat democrației, în care s-a furat. Două observații mi-aș permite să fac: (1) cei care au furat în democrație sunt fosții comuniști educați în epoca minciunii și întunericului și (2) dacă era comunismul, lupul dacic “urla” pe șantierele patriei și nu mai bătea câmpii pe Internet (neavând curent electric, nu puteai avea Internet). Și când te gândești că în Constituția României se interzice promovarea urii de clasă, adică a comunismului. Lupul dacic nu pare procupat de respectarea legii. Oare nu știe că în comunismul pe care-l elogiază legea se respecta? Sau acest jeg ordinar respectă doar ce-i convine. Plus că este de o lașitate înfiorătoare: nu spune nimic despre el. O fi mândru Decebal, un curajos, de un asemenea specimen?

 

Stalin și Hitler sunt cam aceeași mâncare de pește

 

Un alt site unde se bate câmpii la greu este https://www.nationalisti.ro/. Ce credeți că fac naționaliștii de azi? Îl ling în cur tot pe Ceausescu, normal. Doar Stalin și Hitler sunt cam aceeași mâncare de pește. I-auziți un titlu la care am râs jumătate de oră: “Vedict final la CNSAS: Nicolae Ceaușescu nu a colaborat cu structurile Securității (hăă, hăăăăăăăăăă, hăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă). Mai rămâne să spunem că nici Iulian Vlad, șeful Securității, nu a colaborat cu structurile Securității. Acum înțelegem ce fel de naționaliști de căcat are România.

 

Citeste si articolele:

 

Societatea “Timişoara” propune înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor comunismului

În Modova kaghebistului Iliescu, memoria eroilor din 1989 este batjocorită zilnic

România, o țară bolnavă (I)

Rusificarea României în documente istorice

 

 

Bolșevicii din România s-au metamorfozat în daci, naționaliști, atei și alte specii

 

///////////////////////////////////////////

(Continua)Rusificare a României în documente istorice

 

Atunci când mitomanul plagiator Ponta se duce la Moscova și se declară un fan al Rusiei nu face altceva decât să murdăreasca memoria eroilor români uciși de ruși, deportați în Siberia etc. Elitele românești torturate și ucise în închisorile comuniste create la ordinul Moscovei nu par a-l deranja pe gunoiul bolșevic Ponta. Președintele partidului creat de KGB-istul criminal Ilici Iliescu, Viorel Ponta, este fie de o prostie imensă și nu face asocieri minimale cu trecutul recent plin de lacrimi și sânge, în care străbunii nostri au fost măcelăriți de rușii criminali sau, de ce nu, înțelege exact ce rău face, dar vrea cu orice preț să fie sprijinit de structurile rusești încă extrem de active în această parte a lumii.

 

Pentru cei care au uitat cum a acaparat Rusia Sovietică jumătate din Europa, iată mai jos directiva temutului NKVD, din care reiese clar cum s-a rusificat România, și nu numai, și cum rușii barbari a înlăturat orice urmă de rezistență națională și orice urmă de patriotism din gulagul comunist. Păcat că posturile de căcat Antena 3 și Romania TV, care se ocupă toată ziua de împroșcarea cu noroi a Președintelui României, nu încearcă să vadă imensa diferență între sutele de mii de români trimiși la moarte de ruși și așa-zisele gorile ale unuia sau altuia ce, ca să vezi, nu lasă bătrânii să se îndobitocească privind la Antena 3. Dacă aceste două posturi de rahat ar înceta să mai emită, România ar fi mai curată, iar rușii criminali ceva mai departe de România europeană.

 

DIRECTIVELE DE BAZĂ ALE NKVD PENTRU ŢĂRILE DIN ORBITA SOVIETICĂ

MOSCOVA 2-6-1947 (STRICT SECRET) K-AA/CC 113. INDICAŢIA NK/003/47

 

Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă, prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

Se va urmări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simpli soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. în acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.red. „Memoriei’) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.red. „Memoria”). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie făcută rapid. De la conducători de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicărilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvârşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist).

In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

Se va urmări cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul ca acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pământului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea trebuie începută colectivizarea. In cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

Trebuie făcut totul ca hotărârile şi ordinele – fie acestea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influenţă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practică a hotărârilor şi atât.

Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore, ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor.

In legătură cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat cu administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

In cazul fiecărei acţiuni armate şi cu ocazia tragerilor cantitatea muniţiei va fi controlată permanent şi cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie, înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor invenţii care cu aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valută vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra în posesia noastră.

Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai

puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. – 552-46).

In uzine trebuie iniţiate diferite şedinţe şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuţie.

Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitate naţională.

Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

In oraşele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioadă mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primească doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi depăşite care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţii interne.

Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filosofiei generale, a logicii şi geneticii. în manualele de istorie nu trebue amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei, şi pe lupta poporului asuprit. în şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sărbătorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (exclusiv ruşii, îndeosebi nemţii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.red. „Memoria!’) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

Dacă nu se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. în munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, în cazul în care este nevoie de o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

Trebuie ca reprezentanţii opoziţiei să fie închişi. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa-numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de „înaltă trădare”.

Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească;’ condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat: nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. In cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

Se aduc la cunoştinţă publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.

Se vede si azi ca o parte din prevederile Directivei NKVD se aplica in Romania de catre PSD, Antena 3, Romania TV. Cine nu cedeaza este prelucrat la Antena 3 de nu se vede. Fostii comunisti au infiintat Spiru Haret, locul unde ajung cei care, vorba documentului, vor doar sa obtina o diploma. Si se mai pot gasi alte asemanari. Doar nu degeaba Romania PSD-ista este colhoz rusesc.

 

Citeste si articolele:

 

Ponta și poporul rus prosperitate ne-au adus

Naţional-comunismul şi spălarea creierelor în România

Societatea “Timişoara” propune înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor comunismului

Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989

Ion Mihai Pacepa: Securitatea a fost importată din Moscova

 

 

Rusificarea României în documente istorice

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

http://trezireasivindecareaplanetara.blogspot.com/2012/01/romania-de-toate.html

 

///////////////////////////////////////////

 

http://arhiva.formula-as.ro/2012/1040/lumea-romaneasca-24/prof-univ-dr-marioara-godeanu-poate-se-va-gandi-cineva-si-la-potentialul-cercetarii-stiintifice-romanesti-si-va-pune-un-banut-deoparte-pentru-ea-15647-print

 

///////////////////////////////////////////

Din secretele bolilor: ele apar ca urmare a lipsei de armonie, de lumina si de intelepciune a oamenilor

 

 

Din clipa in care omul nu mai respecta invataturile divine, nu se mai afla in armonie si pace, el incepe sa fie bolnav. Teama, angoasa, defaimarea, critica, rautatea, minciuna, ignoranta, gelozia sunt boli aidoma cancerului, diabetului etc.  Din acest motiv, cei care sufera trebuie sa lase medicii sa se ocupa de trupul lor, dar ei trebuie sa faca eforturile necesare pentru a restabili armonia, linistea, increderea in actele, sentimentele si gandurile lor.

 

Exista in lume tot felul de boli. Exista maladii ereditare, care isi au originea intr-o karma personala, in greselile din vietile noastre trecute, ori intr-o karma colectiva, ce tine de un popor, o rasa, o familie. Exista boli declansate de spiritele naturii, ca urmare a utilizarii gresite de catre om. Sunt si boli a caror cauza se afla in alta parte, in zodiac si planete, ca si in caracterul individului si obiceiurile sale gresite. Exista maladii provocate de cate un egregor negativ, alimentat in permanenta de gandurile, sentimentele si dorintele negative ale oamenilor. Acest tip de boli se manifesta prin accidente, razboaie etc. Exista boli contagioase, legate de o karma de grup, si boli ezoterice, patologice, ce sunt in relatie cu procesele initiatice mai mult sau mai putin esuate. Aceasta lista succinta ne arata ca bolile pot avea mai multe cauze si, deci, cel mai important lucru este leacul ce trebuie utilizat.

 

La urma urmelor, toate maladiile izbucnesc ca urmare a lipsei de armonie, de lumina si de intelepciune. Ele apar ca un mijloc de purificare, de indreptare si de evolutie.  Prin aceasta bolile nu ne sunt dusmani, indicand mai degraba o lucrare ce trebuie facuta. Daca omul refuza sa faca aceasta lucrare si alege cea mai usoara solutie, maladia se agraveaza peste masura, intrucat spiritul si viata nu suporta inertia, stagnarea.

 

Deci, aflat in fata unei maladii de orice provenienta ar fi, omul trebuie s-o accepte ca pe o modalitate ce duce la evolutie, nu numai pentru el, ci si pentru intreaga omenire, trebuie sa se controleze si sa incerce prin toate metodele invataturii si ale stiintei oamenilor sa se purifice, sa se sanctifice, sa se lumineze, sa gandeasca corect, sa devina mai bun, mai nobil si armonios.

Din secretele bolilor: ele apar ca urmare a lipsei de armonie, de lumina si de intelepciune a oamenilor

////////////////////////////////////////////

 

 

Descoperire senzationala a oamenilor de stiinta: „Plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre!”

 

In Maramures, se pastra pina nu demult o traditie legata de riturile de fertilizare conform careia, intr-o anumita zi a anului, barbatul iesea cu toporul in gradina si ameninta pomii care nu rodisera anul trecut ca-i va taia daca nici in anul care vine nu vor face fructe. Omul vorbea deci cu pomul, facea o intelegere cu el avind „credinta” ferma ca si pomul il va omeni cum se cuvine. Asadar, omul se pomenea vorbind cu pomul iar pomul il omenea pe om daruindu-i roada asteptata.

 

O sa vi se para socant, dar aceasta traditie chiar are in spate si baze stiintifice. La Institutul de Stiinte Biologice din Bucuresti, un colectiv de cercetatori a obtinut, in acest sens, cateva rezultate remarcabile, care au facut posibila realizarea filmului documentar „Dincolo de tacerea plantelor”. Iata ce au constatat ei:

– plantele reactioneaza la sunete si la game diverse de agresiuni;

– ele sesizeaza chiar de la distanta intentia unui agresor, distanta aceasta putand fi de ordinul kilometrilor;

– cand se comite o agresiune asupra unei plante se constata ca intra in reactie si o alta planta, „martor”: aceasta trimite doua „brate” energetice spre planta afectata, ca intr-o reactie de compasiune sau de solidaritate;

– daca agresorul se indreapta spre planta cu o foarfeca rostind propozitia „O sa te tai!”, dar gandindu-se: „N-o sa te tai!” – propozitie care exprima, de fapt, adevarata sa intentie – planta sesizeaza si reactioneaza in conformitate cu mesajul mental, nu cu cel verbal.

– plante plasate in camere diferite, in aceleasi conditii de presiune, temperatura, camp electric si camp magnetic etc., reactioneaza sincron si violent in clipa in care un dispozitiv comandat de un sistem electronic (este eliminata deci prezenta umana) arunca in apa fiarta, la intervale aleatorii, creveti vii;

 

Sa ne intoarcem la traditia maramureseana descrisa la inceputul articolului. Aceasta are loc doar in anumite zile din an; oare de ce? Oamenii de stiinta au constatat ca plantele sunt supuse unor cicluri de activitate si repaus pulsatorii, nu numai de-a lungul unei zile, ci si de-a lungul unui an. Mai mult decat atat, ele au propriile lor bioritmuri (similare, oarecum, cu ale omului), care le inscriu in timp ca destine fitomorfe. De aceea, nu trebuie sa ne indoim nicio clipa ca omul arhaic avea cunostinte temeinice asupra pulsatiilor vitale ale activitatii plantei.

 

La sfarsitul practicii „pomului sterp”, i se aduc acestuia anumite recompense pentru presupusa lui acceptare de fertilitate: paiele din jurul trunchiului pentru a nu-i fi roasa scoarta de iepuri, balegarul ca ingrasamant natural, jolfa de samanta de canepa, prajituri si resturi de mancaruri din ajunul Craciunului etc. Asistam, deci, la un fel de exercitiu de educare pentru fertilitatea pomului; iar in urma efortului depus de acesta in timpul „invatarii”, el este stimulat si rasplatit, in felul in care un dresor creeaza reflexe conditionate animalelor sale.

 

Se intimpla deci in aceasta comunicare dintre om si pom o interferenta de biocampuri, ceea ce se inregistreaza de altfel in timpul experimentarilor actuale. .Admitind ipoteza universalitatii biocomunicatiei in afara sistemului nervos, valul mistic ce acopera multe din fenomenele considerate inca pline de mister dispare. Si vom intelege de ce plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre.

 

A nu se uita ce spunea cercetatoarea Thelma Moss: „In cazul unei persoane cu intentii agresive fata de planta, imaginea campului ei energetic este aproape complet stearsa, ca si cum bioenergia sa ar fi „rapita” de agresor. Dimpotriva, in cazul in care se apropie de planta un om cu intentii bune, cu sentimente de ocrotire, imaginea de camp a plantei apare mult amplificata ca marime si mai vie, mai intensa, ca si cum prin generozitatea sa a oferit plantei un plus de viata. Si poate chiar le daruim.”

 

Descoperire senzationala a oamenilor de stiinta: „Plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre!”

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Enigma corpurilor energetice ale oamenilor

 

Clarvazatoarea americana Barbara Ann Brennen, licentiata in fizica atmosferica la Universitatea din Wisconsin, care a lucrat in cercetare pentru Centrul de zboruri spatiale Goddard, NASA, a spus la un moment dat despre fiinta umana urmatoarele:

 

„Campul energetic uman poate fi descris ca un halou luminos ce inconjoara corpul si il patrunde, emite radiatia sa proprie si este de obicei numit aura. Am observat sapte straturi. La inceput nu am putut sa vad decat straturile inferioare, care sunt dense si usor de perceput. Cu cat acumulam experienta, cu atat percepeam mai multe straturi. Adica, pentru a vedea straturile superioare, cum ar fi – sa zicem – al cincilea, al saselea si al saptelea, trebuie sa intru intr-o stare meditativa, de obicei cu ochii inchisi. Observatiile mele cu privire la aura mi-au relevat un model dualist al campului.

 

Fiecare strat urmator se intrepatrunde complet stratului inferior, inclusiv al corpului fizic. Din punct de vedere stiintific, fiecare strat poate fi considerat un nivel de vibratii superioare, care ocupa acelasi spatiu ca si nivelurile de vibratii mai joase si in extensie. Pentru a percepe fiecare strat consecutiv, observatorul trebuie sa inainteze in constientizarea fiecarui nivel nou de frecventa.

 

Asadar, avem sapte trupuri, fiecare depasindu-l pe cel dinainte – concept cu care nu suntem obisnuiti in viata noastra normala. Multi oameni presupun – in mod gresit – ca aura are forma unei cepe pe care o poti coji foaie dupa foaie. Nu este de loc asa. Nivelele structurale contin toate formele corpului fizic, inclusiv ale organelor interne, vaselor sanguine etc, precum si forme aditionale pe care nu le contine trupul fizic”.

 

Multi alti cercetatori moderni ai aurei afirma ca fiinta umana este formata din sapte corpuri energetice; exista insa si cercetatori care afirma ca fiinta omeneasca este formata din cinci sau din trei corpuri energetice; alti cercetatori, mai putini la numar, afirma ca exista noua sau chiar unsprezece corpuri energetice.

 

Acesta varietate de clasificari nu trebuie sa fie un motiv de incurcatura, explicatia fiind foarte simpla: in timp ce unii cercetatori au considerat ca anumite structuri energetice sunt autonome, altii le-au grupat in functie de anumite considerente. De exemplu, in timp ce unii cercetatori considera ca fiinta umana are un singur corp mental, dar care este format din doua sau trei „straturi” aurice, altii considera ca se poate vorbi cu indreptatire despre doua sau chiar despre trei corpuri mentale distincte: despre un corp mental inferior, despre un corp mental superior, despre un corp mental luminat etc.

 

Enigma corpurilor energetice ale oamenilor

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Vremea trece peste dosarele cu autori cunoscuţi, dar intangibili

 

Paul Stan

 

 

Citeste mai mult: adev.ro/rgg0dh

 

Apar date care vorbesc despre numărul, viaţa şi starea românilor. Din ţară, mai mulţi, şi din străinătate, în creştere. Ani de zile, evenimente cu nume de neuitat-Revoluţie, Mineriade, Gazare, Colectiv au influenţat puternic viaţa românilor şi a societăţii. În urma lor, milioane de români au luat drumul străinătăţii, alungaţi de România care nu este în stare să-şi respecte şi protejeze cetăţenii, ci, dimpotrivă, îi obligă să plece din ţară!

DE ACELASI AUTOR

În timp ce Europa stinge lumina, România bagă degetele în priză

Celula guvernamentală de criză anticaniculă în acţiune

Istoria care nu trebuia să se mai repete niciodată se repetă acum în U…

 An de an, nişte români mai bifează nişte date în calendarul unor evenimente trecute cu rezolvări misterioase în zilele noastre şi în cele ce vor veni. Rezolvări misterioase deoarece nimeni nu ştie când şi cum se vor soluţiona acestea! Aceşti români sunt de fiecare dată tot mai puţini şi cu tot mai puţină speranţă. Cu toate acestea, tot mai puţinii români dornici să se facă dreptate cer cât mai pot şi au putere să o facă, soluţionarea conform legilor în vigoare, de către o justiţie independentă şi liberă, a celor mai importante dosare publice din istoria ultimilor 32 de ani ai unei România care se doreşte a fi democratică şi ataşată valorilor europene şi occidentale. 21 decembrie, 13 iunie, 10 august sunt nu doar nişte date în calendar, ci reprezintă, ca şi altele, evenimente extrem de importante în istoria recentă, care au influenţat semnificativ viaţa românilor şi mersul sinuos al ţării pe calea democraţiei. Sunt atâtea dosare, chiar mai multe, deschise, închise şi redeschise de către justiţia română în aceste peste trei decenii. Dosare istorice care par misterioase, cu vinovaţii necondamnaţi, dar pe care îi ştie o ţară întreagă! Dosare care încă nu şi-au găsit rezolvări atâta amar de ani, nici cu celeritate, nici cu dreptate! Şi este posibil ca nici de aici înainte să nu-şi afle soluţionările, în ciuda presiunilor şi solicitărilor opiniei publice de-a lungul anilor, putem presupune cu toţii, observând orbita după care gravitează justiţia română afiliată legilor UE, dar monitorizată an de an, cu rapoarte negative, de MCV-ul european. Tot în preajma acestor date ale unor evenimente istorice, justiţia română prin reprezentaţii cei mai de seamă ai momentului, sub presiunea opiniei publice, ies de formă şi dau asigurări românilor că fac totul pentru rezolvarea dosarelor-cercetează, anchetează, trimit în judecată, judecă-încercând să dea aparenţa unei justiţii care îşi îndeplineşte cu prisosinţă menirea. Fals! Dacă ar fi adevărat, evocarea dosarelor misterioase, cu autori cunoscuţi dar nepedepsiţi nu ar mai apărea din nou şi din nou, nesoluţionate definitiv, repetabile, an de an. Justiţia română continuă să fie călcâiul lui Ahile într-o democraţie românească originală! Dreptatea umblă mai mereu desculţă şi cu capul spart! Peste evenimente şi peste protagoniştii principali ai marilor dosare X, devenite nişte date trecătoare în calendare, călăi şi victime, timpul trece la fel, diferenţa fiind că cei care ar trebui judecaţi şi condamnaţi pentru faptele lor sunt bine mersi, iar ceilalţi rămân tot mai mult cu speranţa că într-un final doar justiţia divină va mai fi cea care va face dreptate. Chiar şi în cer dacă pe pământ justiţia oamenilor nu se vrea şi nu se poate! Între ani şi date, protagoniştii dosarelor istorice se împuţinează fizic, mor, firesc, mai mulţi din rândul victimelor decât din rândul călăilor. Datele trec, memorări, comemorări, revolte, nemulţumiri, manifestări de moment se consumă şi lumea română uită, merge mai departe, trăieşte sau moare. Fiecare îşi vede de ale lui, cât şi cum poate. Într-un ultim recensământ al populaţiei, după cum s-a desfăşurat, eşuat, încep să apară date care vorbesc despre numărul, viaţa şi starea românilor. Din ţară, mai mulţi, şi din străinătate, în creştere. Este evident că ani de zile, evenimente majore precum cele din datele cu dosare importante şi cu nume de neuitat-Revoluţie, Mineriade, Gazare- şi altele precum Colectiv, au influenţat puternic viaţa românilor şi a societăţii. În urma lor, milioane de români au luat drumul străinătăţii, alungaţi de o România care nu a fost şi nu este în stare să-şi respecte şi protejeze cetăţenii, ci, dimpotrivă îi obligă să plece din ţară! Iată ce scria realist unul dintre românii plecaţi din ţară, Ciprian Apetrei: ”10 august 2018. Nu am uitat, dar nici nu am aflat cine sunt vinovaţii. Peste ultima mineriadă se aşterne, uşor uşor, nepăsarea. Cei care au ordonat atunci militarilor să gazeze şi să bată civili, inclusiv femei, copii, jurnalişti, sunt bine, au pensie specială. Cei bătuţi merg la serviciu ca să le-o plătească.” Printre primele informaţii rezultate în urma recensământului abia încheiat, ni s-a spus că mai sunt în jur de 19 milioane de români în ţară!!! O cifră necredibilă din moment ce an de an, zeci de mii de români părăsesc ţara, de treizeci de ani încoace, continuu, ajungând să formeze comunităţi de milioane de români în alte ţări europene. Şi anul acesta, a mai trecut o dată dintre ce cu roşu, o trecere în revistă, o evocare a evenimentelor, un prilej de asigurări din partea justiţiei că se lucrează cu sârg la rezolvarea misterioaselor dosare X cu autori cunoscuţi, dar intangibili. România prelucrează datele recensământului, câţi mai suntem în ţară, câţi afară, nivelul de trai, bunăstarea, sărăcia, numărul veceurilor din fundul curţii, numărul bogaţilor… şi toate datele din acest recensământ eşuat.  Vedem ce ni se va comunica după ce se va trage linie, la statistică, cine, ce, cum suntem şi ce trebuie făcut în continuare ca să mergem înainte. Să fie bine, ca să nu fie rău! Probabil că masa votanţilor, în ciuda emigrărilor şi a deceselor de covid sau alte boli, va fi mai mare sau asemănătoare cu a numărului de români cu drept de vot de la ultimele alegeri. Important pentru clasa politică românească aflată la butoane, important pentru perpetuarea puterii! Cameleoni de circumstanţă, ”Specialii” sunt nemuritori! În rest, datele dosarelor importante vor continua să fie evocate an de an, tot mai puţin, până la uitare şi dispariţia în neant a protagoniştilor, călăi şi victime!

 

Citeste mai mult: adev.ro/rgg0dh

 

https://adevarul.ro/news/eveniment/vremea-trece-dosarele-autori-cunoscuti-intangibili-1_62f4c8135163ec4271834c63/index.html

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Continua vechea rusifizare…) Legăturile Rusiei cu fundaţia lui Adrian Năstase

 

Citeste mai mult: adev.ro/pob2me

 

Revista22 prezintă într-un articol relaţia dintre Fundaţia Europeană Titulescu, condusă de către Adrian Năstase, şi diferiţi actori din Rusia care au legături directe cu Vladimir Putin.

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Adrian Năstase a lansat „Blog’Roll“: „Stenograme ale unor gânduri şi f… Revista22 susţine că Fundaţia Europeană Titulescu (FET), fondată şi condusă de Adrian Năstase, a devenit un loc de convergenţă al ideilor antieuropene şi naţionaliste.   Din Consiliul FET fac parte personaje precum Dan Berindei, Ioan Aurel Pop sau Teodor Meleşcanu, în tmp ce printre membri se regăsesc jurnalistul Adrian Ursu, realizator la Antena 3, sau astronautul Dumitru Prunariu.   În decembrie 2013, Revista 22 scrie că Adrian Năstase era prezent la lansarea volumului „România. Alternative la corsetul UE”, o lucrare care susţine că o ieşire a ţării noastre din Uniunea Europeană nu ar fi o tragedie. Autorul cărţii, Radu Golban, ajungea în 2018 să-l acuze pe preşedintele Klaus Iohannis că ar fi „nazist”, în contextul scandalului privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.   Tot în 2013, Alexander Dughin, un apropiat al lui Vladimir Putin, era primit la sediul FET de către Adrian Năstase, care dezvăluia pe blogul său subiectele discuţiilor – „posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii”. Tot atunci, Dughin se întâlnea şi cu Mircea Dogaru (preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate) şi cu Eugen Mihăiescu (fost membru PRM şi ambasador UNESCO).   În martie anul trecut, presa din România scria despre o conferinţă organizată la Moscova, la care au participat Adrian Năstase, Dumitru Prunariu şi ambasadorul român Vasile Soare. Titlul conferinţei a fost – „Vecinătate şi bună vecinătate cu privire specială la relaţiile româno-ruse”. Întrebaţi despre natura participării Ambasadei României din Rusia la eveniment, MAE a explicat că manifestarea a fost organizată de FET în colaborare cu Fundaţia Alexander Gorchakov din Rusia şi că oficialii români au fost prezenţi în calitate de invitaţi.   Mai târziu, în octombrie 2018, Revista22 scrie că Sputnik anunţa că „România şi Rusia vor crea o platformă de dialog”, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei precizând că cele două state vor crea „o comisie de experţi pentru diplomaţie publică şi dialog cultural-ştiinţific”. Ulterior, Fundaţia Titulescu avea să se ofere în a gira organizarea unui simpozion ştiinţific, dar şi mai multe „întrevederi” la Parlamentul României.    Printre participanţi s-a numărat şi un ONG rusesc, „Rossiski Fond Mira” („Fundaţia Rusă pentru Pace), condusă de către Leonid Slutsky, care, conform Revista22, mai este şi preşedintele unei fundaţii ce dirijează banii spre construirea de biserici. Totuşi, din cauza scandalului din presă, conferinţa nu a mai avut loc.

 

 

Citeste mai mult: adev.ro/pob2me

https://adevarul.ro/news/politica/legaturile-rusiei-fundatia-adrian-nastase-1_5c88ef91445219c57e322ba6/index.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Mostenirea clandestina: Sovietizarea Romaniei, un proces inceput in 1944 si redefinit in 1989

 

 

Si…

https://adevarul.ro/news/politica/legaturile-rusiei-fundatia-adrian-nastase-1_5c88ef91445219c57e322ba6/index.html

 

 

Pentru a putea exporta comunismul in toate tarile, ocupate dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Stalin a infiintat Innostranoe Upravlenie (INU), care se traduce Directoratul Exterior.

 

 

 

 

 

Lenin incercase sa convinga masele din Germania si China sa intre in Miscarea Revolutionara, dar comisarii sovietici insarcinati cu propaganda esuasera la inceputul anilor ’20. Stalin a inteles ca doar prin complot si o munca informativa asidua poate globaliza comunismul si astfel a subordonat Cominternul, pe care l-a pus in slujba INU, l-a incadrat cu ofiteri de informatii externe si i-a trasat sarcina crearii de armate subterane in fiecare tara vizata pentru a deveni parte integranta din URSS.

 

 

 

Asadar, cu mai mult de un deceniu inaintea declansarii conflictului mondial, Europa a fost invadata de ofiteri anonimi de informatii externe, care aveau misiunea sa pregateasca terenul loviturilor de stat si sa permita Armatei Rosii sa preia toate institutiile de forta, dupa invazie.

 

In 1943, Stalin a numit cate un ofiter INU, ca organizator national, pentru fiecare tara care urma sa fie eliberata de sovietici si astfel, Ana Pauker , nascuta Rabinsohn a fost desemnata sa se ocupe de Frontul Romania, Walter Ulbricht pentru Germania, Klement Gottwald, in Cehoslovacia, Matyas Rakosi, in Ungaria, Gheorghi Dimitrov pentru Bulgaria. Ideea Kremlinului era, ca o data instalati la pupitrul de comanda, acesti ofiteri acoperiti ai serviciului de informatii externe sovietici sa creeze nucleul viitoarelor Fronturi de Salvare Nationala, a caror misiune este sa aduca statele „eliberate”de Armata Rosie in componenta URSS.

 

 

In acelasi an, in luna iunie a fost infiintat Comitetul National Roman care si-a inceput activitatea intr-o casa conspirativa de la Moscova. Promovata la gradul de colonel NKVD de catre INU, Ana Pauker a fost numita presedinta acestui comitet format numai din comunisti romani, membri ai minoritatilor nationale, refugiati in Uniunea Sovietica. In iulie 1944, Stalin l-a numit pe Andrei Visinski in functia de coordonator pentru Romania si Bulgaria, responsabil cu implementarea regimului comunist, sovietizarea armatei si a serviciilor de informatii ale celor doua tari.

 

Doua luni, mai tarziu, INU deschide la Bucuresti o rezidenta condusa de colonelul Dmitri Fedicikin si formata din toti alogenii comunisti condusi de Ana Pauker.

 

 

Misiunea rezidentei era compusa din trei sarcini prioritare: preluarea controlului asupra organelor de securitate si informatii si transformarea lor in politie politica orientata impotriva dusmanilor comunismului si compromiterea liderilor partidelor democratice. unificarea tuturor partidelor socialiste sau de stanga intr-un Front National Democrat si convingerea regelui Mihai sa primeasca acest front la guvernare. sporirea numarului membrilor Partidului Comunist Roman.

 

 

 

Armistitiul dintre Romania si URSS a fost semnat pe 12 septembrie 1944. Imediat dupa aceasta, Visinki a batut cu pumnul in masa din biroul regelui Mihai si a reusit sa instaleze comunistii in fruntea ministerelor justitiei si internelor. Asa au ajuns in functie, Lucretiu Patrascanu si Teohari Georgescu. La sfarsitul lunii februarie 1945, Visinski se intoarce la Bucuresti si ii da un ultimatum regelui sa dizolve guvernul si sa numeasca in toate functiile ministeriale pe oamenii Moscovei, coordonati de Ana Pauker.

 

 

(Infiintarea Frontului Salvarii Nationale)

 

Conducatorii Romaniei, dupa evenimentele din decembrie 1989, erau scoliti la Moscova. Ion Iliescu il numeste pe Nicolae Militaru, agent GRU la carma Armatei, pe Virgil Astalos Magureanu, agent KGB in fruntea noului serviciu de securitate interna (SRI) si pe Mihai Caraman, decorat de URSS pentru servicii deosebite, prin penetrarea structurilor NATO in perioada anilor ’60, la carma noului serviciu de informatii externe (SIE). Guvernul este condus de Petre Roman, fiul celebrului cominternist Valter Roman, alias Erno Neulander, camarad ideologic al Anei Pauker Rabinsohn.

 

 

Cum s-a numit primul partid care a castigat alegerile democratice dupa prabusirea regimului Ceausescu? Frontul Salvarii Nationale, exact ca in structurile INU declansate de Stalin in 1943…

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2016/12/mostenirea-clandestina-sovietizarea.html

 

///////////////////////////////////////////

 

Misterele din decembrie 1989.Serviciul secret al Ministerului de Interne, UM 0215 a debutat ca o oficina KGB

Un remeber necesar:

 

Pe 26 decembrie 1989, presedintele Consiliului Salvarii Nationale, Ion Iliescu, a dipsus transferarea Departamantului Securitatii Statului (DSS) si fortelor de ordine comanda de la Ministerul de Interne, la Ministerul Apararii, iar la 30 decembrie a semnat un decret care prevede dizolvarea DSS.

 

 

Insa, noul prim-vicepremier, Gelu Voican Voiculescu, la inceputul anilor ’90 a considerat ca este foarte util, pentru puterea nou instalata sa permita ofiterilor SMB (Securitatea Municipiului Bucuresti,  Directiei I a Securitatii, cei care aveau ca scop monitorizarea si eliminarea dusmanilor politici, precum si celor din Directia a IV a (contra-informatii militare), sa se transfere in nou infiintata UM 0215.

 

Aceasta unitate a fost infiintata in luna ianuarie 1990, prin colectarea de aproximativ 400 de angajati ai fostei Securitati. Imediat, UM 0215 a devenit un Serviciu Secret arondat Ministerului de Interne, cu reputatia unei veritabile forte armate de politie politica, care nu s-a sfiit sa foloseasca metode securistice, operatiuni sub acoperire, sa utilizeze identitati multiple, inregistrari ambientale, ale telefoanelor si a altor mijloace de comunicare.

 

 

 

Cosmetizarea securitatii ca politie politica Initial s-a numit Directia Speciala de Informatii si era subordonata direct ministerului de Interne. Unul dintre cele mai mai scandaluri in care a fost implicata este operatiunea „Curatarea”, in care ofiterii au colaborat cu minerii in vederea degajarii protestatarilor din Piata Universitatii si a intimidarii liderilor partidelor din opozitie.

 

In 1998, CSAT a decis desfiintarea UM 0215, dupa implicarea ei in operatiuni iliegale de filare, interceptare si compromitere a unor politicieni si jurnalisti. Alt motiv invocat de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a fost ca aceasta unitate a preluat in randurile ei cadre din fosta Securitate, incalcand astfel legislatia in vigoare.

 

 

 

La momentul desfiintarii, UM 0215 avea 1.300 de angajați, care au fost preluati de doua noi unitati: Serviciul de Protectie al Ministerului de Interne, și Directia Generala de Investigatie a Criminalitatii din IGP. In aprilie 1999, Constantin Dudu Ionescu, pe atunci ministru de interne, a semnat decretul de infiintare si organizare al Directiei Generale de Informatii și Protectie a Ministerului de Interne – U.M. 0962 la conducerea caruia a fost instalat Virgil Ardelean.Curand, la UM 0962 a aparut Divizia de Informatii, care lipsea pana atunci din organigrama.

 

In 2001, premierul Adrian Nastase autoriza UM 0962 să utilizeze „mijloace tehnice specifice” pentru obținerea informațiilor.

 

 

Printr-o ordonanta de urgenta din 23 decembrie 2012, seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna si adjunctii acestuia vor fi numiti prin decizie a premierului, si nu prin ordin al ministrului de resort.Un alt scandal care a zguduit din temelii institutia a fost cel in care Virgil Ardelean, supranumit si „Vulpea”, a cerut aprobare ca sa asculte telefoanele unor jurnalisti de la agentiile Mediafax si AM Press, sub pretextul ca unii dintre politisti le furnizeaza reporterilor informatii despre anchete aflate in desfasurare.

 

Numele DGIPI este legat si de disparitia lui Omar Haysam. In iulie 2006, la o luna de la fuga omului de afaceri sirian, Ardelean si-a prezentat demisia. A plecat insa din functie abia dupa un an, cand a fost inlocuit cu Petre Albu. In 2014, Premierul Victor Ponta l-a eliberat din functie pe seful DGIPI, Gelu Oltean, pentru suspiciunea ca ar fi implicat in dosarele Uioreanu si Isaila. Fostul sef al DGIPI negocia cu fostul presedinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu (PNL), trimis in judecata pentru coruptie, numirea unor sefi de politie. Potrivit unor surse locale, Vasile Pogacean, omul de afaceri arestat in dosarul Uioreanu, este finul lui Gelu Oltean din prima casnicie cu Angela Rusu, cantareata de muzica populara.Seneatorul PSD Marius Isaila a fost trimis in judecata de DNA pentru coruptie,fiind acuzat ca se intalnea cu Oltean pentru a afla daca este monitorizat.

 

Fondator al UM 0215 acuzat ca prejudiciat statul roman cu o suta de milioane de euro Anul trecut, un tribunal din Insulele Cayman a decis ca fostul deputat PDSR Mihai Tanjala, cunoscut ca fondator al UM 0215, sa fie extradat in Romania. Tanjala, a fugit din Romania dupa ce a fost condamnat la 5 ani de inchisoare si era dat in urmarire internationala prin Interpol. A fost arestat in luna octombrie in Insulele Cayman.

 

 

(Mihai Tanjala)

 

Mihai Tanjala a fost ofiter de contrainformatii inainte de 1989. Dupa Revolutie, a fost fondator al celebrei UM 0215 , deputat PDSR, om de afaceri controversat si pretendent al unor despagubiri cu titluri de proprietate avind o valoare care bate spre 100.000.000 de euro a fost condamnat la cinci ani cu executare in Romania.De la momentul pronuntarii sentintei, in decembrie 2011, a fugit in SUA si acum este proprietarul unui aerodrom in Florida.

 

Punct. Si de la capat…

 

In luna februarie 2016, premierul Dacian Ciolos l-a eliberat din funcție pe seful Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) al Ministerului de Interne, Nicolae Gheorghe, și pe unul dintre adjuncții acestuia, Nelu Zarnica. Surse de incredere din Ministerul de Interne au afirmat ca tandemul Gheorghe-Zarnica transformase DGIPI intr-o divizie personala pusa in slujba fostului prim ministru, Victor Viorel Ponta.

 

La conducerea interimara, a fost numit Rares Vaduva, care a absolvit in anul 1999 Facultatea de Drept a Academiei de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza” din București. Intre 2006 – 2014, Vaduva a exercitat functii de conducere si de executie in cadrul Serviciului Roman de Informatii (SRI), apoi a fost numit ca subsecretar de stat la DGIPI.

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2016/12/misterele-din-decembrie-1989serviciul.html

 

///////////////////////////////////////////

Marea inselaciune fesenista: Tenebroasele secrete din biografia lui Petre Roman

 

Ar fi o nedreptate istorica sa-l omitem pe Petre Roman ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. Ion Iliescu nu a preluat puterea de unul singur, ci in tandem cu fiul lui Valter si al Hortensiei Roman.

 

In ciuda monumentalelor eforturilor propagandistice de a se prezenta ca revolutionar spontan, omul cu pulover rosu din mijlocul protestatarilor, un autentic dizident impotriva dictaturii familiei Ceausescu, Petre Roman nu a reusit nici sa-si ascunda biografia reala si nici sa devina un reformator inspirat de democratia occidentala.

 

Fiul cominternistului Erno Neulander, alias Valter Roman, a fost, alaturi de Iliescu, promotorul instalarii la pupitrul de comanada al tarii, a nomenclaturistilor si securistilor fideli liniei de la Moscova.

 

Excelent cunoscator al limbii ruse, una dintre primelele sale decizii, ca prim ministru a fost sa-l linisteasca personal la telefon pe Mihail Gorbaciov, ca miscarea „golanilor”din Piata Universitatii, declansata de intelectualitatea anticomunista, la inceputul anilor ’90, nu va tulbura „democratia originala”, gandita de Brucan, Iliescu si Militaru pentru a mentine Romania in sfera de influenta sovietica.

 

 

Petre Roman nu s-a distins in perioada ceausita ca un opozant, ci doar ca amantul Zoiei Ceausescu, alaturi de care a trait o foarte pasionala poveste erotica.

 

Adus de Saul Brukner, alias Silviu Brucan, langa Ion Iliescu, sarmantul nostru premier postdecembrist a gasit de cuviinta sa „privatizeze”economia tarii, impartind-o de fapt unor tovarasi care jucau rolul primilor investitori cu capital autohton. O dovada a complicitatii sale cu fostii activisti, binevazuti de Kremlin, ca promototori ai prestroikai si glastnostului in Romania, a fost si faptul ca in primavara lui 1990 a semnat decizia de publicare a revistei Romania Mare, care a devenit inca de la infiintare, principala platforma de atac a opozitiei si de batjocorire a intelectualilor critici ai regimului Iliescu.

 

 

 

Dar pentru a intelege bine cine este cu adevarat Petre Roman si cum a ajuns el sa conduca Romania, langa Ion Iliescu, este necesar sa studiem putin biografia tatalui sau, unul dintre artizanii regimului comunist alaturi de Ana Pauker, pe numele sau adevarat Hanna Rabinsohn. O sursa veridica si foarte bine documentata este cartea lui Vladimir Tismaneanu: „Arheologia terorii”. Dupa ce s-a intors din Razboiul Civil din Spania, unde a fost ofiter si comisar NKVD in Brigazile Internationale, Erno Neulander, bolsevic si stalinist convins isi schimba numele in Valter Roman si ajunge in tara cu trupele sovietice. A ajuns general in armata Romaniei si sef al Directiei Politice. Fiind alaturi de ceilalti ïlegalisti”, Ana Pauker, Gheorghiu Dej, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Emil Bodnaras, unul dintre cei care au impus comunismul in Romania, Valter Roman a beneficiat de toate privilegile puterii, ajungand ministrul Postelor si Telecomunicatilor.

 

 

Intre 1955-1983 a fost directorul Editurii Politice, unde se tipareau toate lucrarile partidului comunist. 

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arata ca Valter Roman „ar fi pledat in fața membrilor Comisiei Litvinov in favoarea infiintarii statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietica, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”. Insa, episodul cel mai celebru din activitatea lui stalinista a fost amestecul in complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, in 1956, dupa Revolutia din Ungaria.

 

Foarte bun cunoscator al limbii maghiare, Valter Roman a contribuit la arestarea membrilor guvernului Nagy, pe teritoriul României, intr-un complex de vile de la Calimănesti ,Vilcea. Imre Nagy a fost transferat dupa doi ani in Ungaria si judecat in 1958, condamnat la moarte si executat la Budapesta de noua conducere prosovietica. Mihai-Bujor-Sion-Petre-Roman-Cazimir-Ionescu-Ion-Iliescu-Vasile-Ionel

 

 

 

 

 

Dar sa revenim la Petre Roman, perfect instruit de Silviu Brucan sa joace rolul barbatului de stat, fermecator si poliglot, in spatele caruia sa se poata construi schema prin care a fost jefuita toata avutia nationala. Dupa perioada in care a fost premeier, in care a ruinat toate intreprinderile de stat privatizandu-le prin metoda MEBO, a ajuns ministrul de externe si chiar presedintele Senatului Romaniei.

 

Insa el nu a explicat niciodata satisfacator cum a ajuns sa studieze la Touluose intr-o perioada in care nimeni nu putea parasi Romania, mai ales cu destinatii occidentale, daca nu era insarcinat de Securitate. Cu siguranta, cel mai intunecat aspect din biografia lui Petre Roman, este implicarea in Mineriada, alaturi de Virgil Magureanu si Ion Iliescu. Slava Domnului, ca Dosarul Mineriadei, cea mai barbara si abuziva manifestare antidemocratica, coordonata de puterea politica, nu a fost clasat. Procurorii DNA i-au invitat pe Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu sa raspunda la acuzatia de „crime indreptate impotriva umanitatii”.

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2016/12/marea-inselaciune-fesenista.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Balaurul ros cu 13 capete,””mort”” in 89 – a reanviat si cu ajutorul lui Iliescu,Nastase si tot neamul satanei komuniste… Cine sunt prietenii lui Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului, in Romania si in lume!

 

Gupul de hackeri ucrainieni „Humpty Dumpty” a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin, George Gavrisha.

 

Gavrisha apare ca asistent personal al lui Dughin si are adresa de email g.george.2004@yandex.ru. Hackerii au gasit liste intocmite pe tari in care Rusia este interesata sa aiba „cluburi de prieteni” prin care sa influenteze geopolitic, promovand valori anti democratice, anti americane, anti globalizare, nationaliste, extremiste, fundamentalist ortodoxe si filo ruse.

 

 

 

 

Redam sec, caci toate comentariile sunt de prisos, lista celor care s-au intalnit, au discutat si care conlucreaza cu ideologul Kremlinului, precizand ca toate comentariile din dreptul numelui le apartin lui Gavrisha si lui Dughin:

 

 Romania:

Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat.

Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.

Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.

Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.

Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)

Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)

Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)

Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».

Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).

Victor Roncea, jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize http://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).

Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro

Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)

Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati

George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» http://www.ziarulnatiunea.ro/

Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”

Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare

Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);

Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.

Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.

Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.

Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.

Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”

Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”

 

 Ungaria:

Viktor Orban, prim-ministrul

Gábor Vona șef al partidului “Jobbik -! Pentru o mai bună Ungaria”

Bela Kovacs – deputat de la Jobbik. Lashley Siposh – Secretar General al Fundatiei ITE

Polonia:

Roman Giertych, șef al partidului “Liga Familiilor Poloneze.” Adversar conservator moderat rusofobie. Portaluri http://www.konserwatyzm.pl/ (știri și portalul analitic de conservatori polonezi). http://xportal.pl – Știri și Analiză Portal, trientirovan pe publicul nationaliste de tineret (are o poziție mai pro-rus, radical).

Leszek Sykulsky, directorul Institutului de Geopolitică din Chehonstove. În favoarea multilateralismului și orientare eurasiatică Polonia. Geopolitică poloneze contemporane cunoscute.

Mateusz Piskorski, director al Centrului european pentru analiză geopolitică, un fost adjunct al Dietei.

Przemyslaw Serazdan, secretar al societății geopolitic polonez, lector la Universitatea din Gdansk, domenii de specializare – geopolitică, relațiile dintre Polonia și Rusia.

Ronald Lasetski – politolog, geopolitică, jurnalist.

Jaroslav Tomasevic – filosof polonez nonconformist și politolog, critic de ordine a lumii contemporane și ordinea mondială burgheze, autorul conceptului de “ethnopluralism” și funcționează pe istoria și ideologia anarhistul polonez.

Croația:

 Jure Vuich – geopolitică croate angajat al Ministerului croat al Afacerilor Externe. Politolog, filosof, șeful departamentului de științe politice și geopolitica a Institutului de Stat “Matica Hrvatska».

Tomislav Sunicena – politolog croat-american, sociolog, geopolitică, expert cultură, publicist, sef de Cultură la Ambasada croata în Danemarca (Copenhaga). Critic radical a globalismului.

Slovacia:

Prim-ministrul Robert Fico și anturajul său. Acordate pentru o apropiere cu Rusia. “Smer” – (“Direcția – Social Democrat“)

Ian Charnogursky pre primul prim-ministru al Slovaciei independente, rusă societate președinte slovac în Bratislava.

Serghei Khelemendik, fostul deputat din Slovacia Slovak National Prato. Rusă-slovacă politolog și publicist. Locuiește în Bratislava.

Serbia:

Vojislav Kostunica, fost președinte al Serbiei Ziarul “Geopolitica”.

Slobodan Urich.

Mila Aleksic-Nikolic – cap de circulație Sebskogo din Europa

Yves Bataille – jurnalist francez, politolog, trăiește și lucrează în Serbia

Stevan Gajić, director al Centrului pentru Studii Europene (Belgrad). Mișcarea “Uși Srpske“. Ideologia – anti-globalizare, conservatorismul social. În favoarea integrării eurasiatice în Serbia. Tânăr și promițător, mișcarea conservatoare.

Vјekoslav Tserovina, are drept scop – de a promova conceptul de integrare eurasiatice în colaborare cu cele mai importante intelectualii ruși. Programul politic al mișcării sale se bazează pe ideea de integrare eurasiatice Serbia și bazat pe ideile Mișcării Internaționale eurasiatic. http://nasisrbija.org/

Dragan Stanojevic – Președinte al diasporei sârb în Eurasia.

Alexander Protic – Belgrad Syndicate editor.

Grecia:

Dimitris Konstantakopulos – scriitor grec și jurnalist, care se ocupă cu relațiile internaționale. Fost consilier special al Primului-ministru Andreas Papandreou a Greciei la Est-Vest relațiilor și controlul armelor. Membru al comitetului de redacție al revistei internaționale “Critical Utopia» (Utopie Critica) și Consiliul Științific al revistei franceze “Free Gândul» (La Pensee Libre).

Partidul “SYRIZA” (“Coaliția Stângii Radicale“) (locul 2 în parlamentul elen)

Mikos Theodorakis – celebrul compozitor grec și activist social, un veteran al Rezistentei grec. Creatorul de mișcarea de independență a cetățenilor “Spark”. Pro-rus, anti-american, opinii anti-imperialiste.

Alexis Tsitras – șef al partidului “Siris”, liderul opoziției elene

Turcia:

Suleyman Demirel – fost prim-ministru al Turciei

Gen. Kilinc Tundzher – fostul șef al Statului Major General al Republicii Turcia

Semih Koray Ph.D., adjunct. Președintele Partidului Muncitorilor din Turcia, profesor, doctor în Filosofie. Aderă vizualizari eurasiatice critică NATO, regimul SUA, Erdogan.

Yunus Soner – șeful Departamentului America Latină al Biroului Internațional al grupului de lucru.

Mehmet Perincek – cercetator la Universitatea din Istanbul și scriitor.

Serkan Kosh – jurnalist

 Franța:

Aymeric Chauprade – scriitor, politolog, profesor și profesor asociat de geopolitică la universități și academii militare din Franța, Elveția, Maroc și Tunisa. Autor al mai multor lucrări fundamentale privind geopolitică și geo-istoric. În favoarea unei alianțe strategice în Europa și Rusia, pentru o politică eficientă a lumii unipolare SUA.

Alain de Benoist, filozof, intelectual, scriitor (revista “Criza“, “Elemente”, “Nouvelle Ecole“), unul dintre filosofii cei mai influenți, fondator al Noii Drepte în anii ’60 ai secolului al XX-lea.

Jean-Claude Misha – sociologie, filozofie, geopolitică;

Serge Latouche – sociolog, scriitor, filozof, geopolitică

Italia:

Claudio Mutti, editor al revistei geopolitice “Eurasia” (Ch. Claudio Mutti editor)

Orazio Nyeri – politolog, geopolitică, liderul “Mileniului”, Cap. editor de “Nomos”.

Giulietto Chiesa – ex-deputat Evropalamenta

Massimo Fini – celebru jurnalist italian, critic situația actuală a Uniunii Europene, criticul de hegemoniei americane.

Ermanno Vizintayner – politolog, un expert pe spațiul post-sovietic și integrarea eurasiatică.

Daniele Ladzeri – co-director al centrului analitic de Vox Populi, economist

Președintele Tiberio Gratsiani- al Institutului de Geopolitică și Școala de Științe Aplicate (Italia). În favoarea integrării eurasiatice.

Stefano Bonilauri – jurnalist, politolog, activist politic. Unul dintre liderii de stânga-patriotice, Eurasian organizarea italiană Stato e Potenza. Stato e Potenza – stânga-patriotic organizație italiană, este pe pozițiile eurasiatice;

Daniele Scalea – Jurnalul de Geopolitică.

Ali Mansur – politolog, Trieste

Yahya Pallavicini – filosof, scriitor,

Germania:

 

Jurgen Elsasser – redactor de “Compact” Manuel Ohzenrayter – redactor de “Zuerst”

Felix Allemand – blogger antiglobaliste.

Raymond Kramer – revista Welt Tendințe.De centru-stânga.

Liban:

Rodrigo Khoury – Lider al “Est” (prima parte ortodoxă din Orientul Mijlociu).

Nicolae Corwin – aproape de filosoful conducere Hezbalah

Ahmad Ali Haj – grup de comunicare “Al Manar“.

Argentina:

Alberto Buela – cunoscut filosof și om politic argentinian, fondator al școlii din America de Sud meta-ministrul Politicii Sociale în guvernul Perron (președintele Argentina 1946-1955 și 1973-1974), președintele Centrului pentru Studii Strategice din America Latină, este unul dintre principalii reprezentanți ai gândirii geopolitice întregul continent.

Diego Fernando Velasquez – Centrul de Equilibrio Global

Carlos Alberto Pereira Mele – Doctor în Științe Politice, un expert guvernamental.

Chile:

Daniel Ortiz – antigobalisty dreapta

Jose Subikueta – activist de stânga, un om de știință politică.

Malaezia:

Sheikh Imran Nazar Hussain (Kuala Lumpur) – om de știință, scriitor, gânditor, un expert pe eshatologie islamice, filosofie, științe politice, relații internaționale. Face parte din ordinul sufit influent Qadiriyya.

Imran Hussain este cunoscut ca un predicator și lector în colegii, universități, organizații comunitare și moschei în Statele Unite și Canada. El dă regulat prelegeri pe Islam în biserici și sinagogi creștine.

 

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2016/12/cine-sunt-prietenii-lui-alexandr-dughin.html

 

 

///////////////////////////////////////////

(Dupa  ce  RUSII i-au prins de nas pe toti cu gazul si etc, acum ne lasa in bezna,ca sa poata lucra cu spor “”intreprinzatorii”” care, dupa praznicul loviturii de stat, prin privati-hotie= PeSeDie… conduc tara si lumea) Alina Mungiu-Pippidi: De ce nu expun servicile secrete infiltrarea rusească în România?

 

 

De ce nu expun serviciile noastre secrete infiltrarea ruso-chineză? Au bani de la buget destui, mi se pare, atunci cînd îi compari cu Germania. DE ACELASI AUTOR Alina Mungiu-Pippidi: Libertatea cuvîntului trebuie să supravieţuiască… Alina Mungiu-Pippidi: Securistocraţia. Cînd specialişti egal securişti… În loc să contribuie la dezinformarea generală cu fabricile lor de comentatori online care tot ce nu înţeleg – şi cît îi duce capul vă las să ghiciţi – pretind că vine de la Putin, contribuind la fake news şi industria de calomnie şi cacofonie care e online-ul românesc, mult mai practic ar fi să publice firmele de PR, fundaţiile şi asociaţiile politice sau de orice fel care sunt finanţate din Rusia şi China. Avem directive europene privind transparenţa proprietăţii care ne şi obligă să ştim cine e în spatele a ce, Europa a devenit transparentă, deşi evident ne dăm cu stîngul în dreptul cînd să le transpunem. Registrul Naţional ONG de pe situl Ministerului Justiţiei e nefuncţional, deşi are un format in Excel pe lîngă eternele pdfuri. Acolo există lista de asociaţi/fondatori (cea mai recentă modificare), Scopul initial, Modificări ale scopului, Consiliu director/Organ de conducere (cea mai recentă modificare), tot ce vreţi! Asta nu înseamnă că e uşor de căutat ceva, dar serviciile secrete, slavă Domnului, s-or descurca în labirintul creat de România pseudodigitală. Registrul Comerţului trebuia şi el să fie completat cu beneficiarii din off-shores (oricum au început să lichideze, goniţi de directivele contra spălării de bani) şi făcut public fără taxă (acţionariatul complet, dacă a depus bilanţul, dacă are datorii). Care mai e stadiul, că au trecut vreo trei termen, am pierdut socoteala? La finanţarea la partide e o isterie globală, mereu se schimbă legi peste tot cu speranţa că asta va afecta corupţia, am publicat demult o analiză integrală pe toate ţările, sistemele şi datele IDEA: schimbaţi legile electorale degeaba, singurul lucru care afectează corupţia politică e transparenţa veniturilor şi cheltuielilor. Trebuie să le punem online integral, asta e de făcut, nu pe sezoane cînd termină să le purice Curtea de conturi şi cu excepţii care depăşesc regulile! Avem tot ce ne trebuie ca să lichidăm cu zvonurile şi să producem fapte, nu fake news. Infiltrarea rusească nu e o glumă. Rusia finanţează de mulţi ani fabrici de trolli în Occident şi ţări de interes pentru ei (Filipine, Brazilia) pentru a fi active la momentul alegerilor (sau Brexit), finanţează instituţii şi persoane occidentale, şi mai ales partide – partide mici de extrema dreaptă sau stînga, care nu au finanţări destule de la buget sau private şi nici nu le permite legea să ia altele. Marine Le Pen s-a împrumutat de la o bancă rusească pentru că nu avea una franceză care să o crediteze – apud JM Pisani – şi aşa mai departe. Infiltrarea asta nu e greu de dovedit, o minimă cercetare a fluxului banilor o scoate la iveală. Nişte prieteni de ai mei au condus ani de zile la Londra un tur al kleptocraţiei cu autobuzul, care vizita – din exterior – vile cumpărate de oligarhi şi universităţi care acceptaseră catedre întregi finanţate de ruşi – în sfîrşit, datorită războiului, autorităţile engleze încep să ia măsuri, după zeci de ani în care au servit de agenţi imobiliari şi paradis fiscal pentru oamenii lui Putin. Laureata premiului Nobel pentru pace, Maria Rissa, a dezvoltat o tehnică de social network analysis pentru a depista fabricile de troli. Putem lupta cu infiltrarea rusească cu mai puţină dezinformare şi mai multă informare, drag stat român? Avem la putere o mare coaliţie, sprijinită de multe şi prospere servicii secrete, cine ne opreşte să oprim eficient infiltrarea şi dezinformarea ACUM? Tot aud de AUR că ar fi ai ruşilor. Foarte periculos dacă e aşa. Dar toate mecanismele există pentru a dovedi sau infirma, nu doar a perpetua zvonuri. Avem autoritatea contra spălării banilor care ne caută pe toţi la orice transfer mai mare, presupunând că plata e pe persoană şi nu pe instituţie. Sau ne e teamă că dacă aplicăm directivele europene corect iese la iveală şi presa SPP, mare luptătoare pentru statul de drept, şi presa doi şi-un sfert, şi presa serviciului de informaţii a Armatei, care strînge informaţii prin redacţiile din Bucureşti, nu prin Crimeea, şi presa SRI şi tot aşa. Avem toate astea şi tot nu ştim care presă e plătită de ruşi. Ba chiar, ca să le cruţăm pe ale noastre oculte, nu căutăm şi nu demascăm infiltrarea rusească? E de fapt în interesul nostru să nu o ştim? Cît presupunem că e un batalion rusesc ascuns, bugetăm şi noi vreo trei să se lupte cu el, dar ce facem dacă iese la iveală că era doar un pluton, dăm afară pe trolii doctori în ştiinţe strategice şi militare? Sau – mai grav – dacă descoperim că aceeaşi firmă de PR, sponsorizată de vreo firmă a serviciilor noastre, şi foarte notorie, de altfel, citată adesea de presa străină, unde şi-a cumpărat ample spaţii de publicitate – face servicii şi la tabăra cealaltă?  Demascarea infiltrării putiniste e un gest civic. Odată ce ar exista transparenţă oricine ar putea fi vigilent, dar nu ca acum, cînd a acuza pe cineva că e omul ruşilor a ajuns, ca şi acuzaţia cu a fi omul lui Soros, un fel de scuipat comun, pe care îl mestecă în gură tot onlineul românesc, pentru cu autorităţile nu respectă directivele europene şi nu obligă pe proprietarii de conţinut online (de la FB la ziare) să cureţe forumurile. Din nou, ceva care nu se rezolvă că e statul român incapabil. Nu e nevoie de ruşi ca opinia publică online de la noi să arate ca o latrină de la Gara Basarabi! Acolo vezi cît poate statul şi cît vrea să civilizeze ţara. Activitatea de infiltrare a regimului putinist trebuie deosebită de circulaţia ruşilor normali. Eu am avut studenţi ruşi la Berlin şi Paris anul acesta, (puţini), care au defectat, nu se mai duc acasă. Fratele unuia dintre ei, care e un blogger anti-Putin, a trecut frontiera poloneză pe jos, după ce şi-a lăsat telefonul în trenul Kaliningrad – Skt Petersburg, ca să deruteze eventualii urmăritori, şi a stat două nopţi în pădure ghidîndu-se cu busola pînă a reuşit să se strecoare printre patrule: e elev în clasa a unsprezecea şi, cum avea deja un tată arestat, s-a gîndit că e mai bine să plece. Deci să avem grijă că sunt ruşi şi ruşi, vorbesc în acest articol de statul rus şi infiltrarea sa oficială în UE, nu de ruşi persoane fizice. Cei prieteni cu mine, sorosiştii, demult au trebuit să plece în Occident (de exemplu, cei care au făcut la Moscova o coaliţie pentru universităţi curate şi l-au prins pe Putin cu un doctorat plagiat, e doctor în economie omul).  Cum luptăm cu infiltrarea rusească? Fiecare unde dă de ea!  Nu cumva eu v-am tras de mînecă şi am oprit participarea românească la Academia Anticorupţie din Viena (Laxenburg), o ciudată instituţie creată de OLAF cu statul austriac cu ceva vreme în urmă, pe care am mai prins-o cu minciuni despre acreditare (a trebuit să le cer să îmi scoată poza dintr-o pretinsă şcoală doctorală pe care nu o aveau şi unde oricum eu nu lucram). Mai nou, e finanţată de Rusia, China, Arabia Saudită şi Kazahstan (Azerbaidjanul a fost şi el un contributor serios, dar a ieşit cu scandal). Rusia şi China au fost de la început cei mai serioşi sponsori. De ce? Pentru că vor să facă parte din felul cum e definită şi măsurată corupţia, nu să li se aplice de către Occident definiţia Kleptocraţiei, mai ales că simţeau ei de acum cincisprezece ani că lucrurile se vor radicaliza şi se vor înmulţi sancţiunile pe persoană. La IACA, cine dă bani (Financing iaca.int) primeşte un loc în consiliul de administraţie, şi cum Rusia dă cel mai mult conduce consiliul. Americanii s-au retras demult. Dar e infiltrare periculoasă. Poate aţi auzit că Banca Mondială a închis proiectul Doing Business pentru că au apărut dovezi că dna Kristalina Georgieva, mai nou şefă la FMI, a intervenit pe vremea cînd lucra la Bancă pentru ca să iasă scoruri mai bune la unii finanţatori sau potenţiali finanţatori, precum China, Azerbaijan, Arabia Saudită. A ieşit scandal, proiectul s-a închis şi ancheta pentru stabilirea răspunderilor individuale e în curs. Mai nou, IACA a anunţat că vor face ei un clasament global al corupţiei. Acuma vă imaginaţi China şi Rusia finanţînd direct acest mecanism, cînd la BM s-au operat schimbări numai în aşteptarea banilor de la ei, ce sursă de dezinformare! În plus, deşi sunt liberi şi ei, ca toată lumea, să facă ce vor, lasă să se înţeleagă că au un mandat ONU, cu toată infiltrarea rusească de la ONU,  ştiu sigur că nu e aşa pentru că de grupul de experţi ONU oficial numit care face asta mă ocup eu şi iată aşa am aflat că Rusia şi China vor veni ei cu definiţii ale kleptocraţiei şi clasamente proprii. Definiţiile americane le vedeţi aici. Desigur, eu am făcut ce am putut, am anunţat pe cine am crezut că trebuie să ştie, fără să cer cuiva ajutorul, o mare pierdere de vreme pentru o persoană privată în urmă cu un contract de carte la o mare editură academică (18 000 de cuvinte doar la zi, şi doar trei luni ca să închei, adică să ajung la 70 000). Dar trebuia făcut, nu putem permite ca Rusia şi China să falsifice standarde internaţionale! Asta e lupta cu infiltrarea, şi e zilnică, nu cea cu Amnesty International, care au fost întîi daţi afară din Rusia înainte să îi dea afară şi Ucraina, ceea ce vine la rînd…  Lupta cu ruşii trebuie să o ducem arătînd că suntem mai buni ca ruşii, cu armele noastre – universalismul şi obiectivitatea şi civilizaţia – nu cu ale lor. Tot aştept momentul cînd statul nostru va deveni în lupta asta un colaborator, nu un lest, unde se agaţă grupuri fără nici o competenţă, atît de mediocre că trebuie să mulgă orice sursă de profit, incluzînd războiul. — Tot ţipă diverse grupuri de bărbaţi la mine, în lipsă, din ţara natală, greu să discutăm direct, că pe ecrane au controlul, ce să mai vorbim de FB, unde eu nu am nici cont. Vreau să răspund doar la două remarci mai extraordinare, în rest linia generală e clară, că au trecut săptămîni şi tot nu a scris nimeni de la Dilema veche contra militarizării statului român (şi nici nu au cîştigat vreun premiu Nobel sau Cannes între timp, să zici că sunt ocupaţi cu talentul). Dar e culmea e că Pleşu ar fi întrebat de ce nu am fost eu în fruntea anticomunismului înainte de 1989, deşi cînd i-am lansat o carte în anii nouăzeci mi-a spus public, ca răspuns, că eram „prea mică” pentru a fi consultată înainte de 1989. Deduc că mi-a uitat vîrsta? Iar un ofiţer al cărui nume îmi scapă m-a interpelat că de ce nu am fost pe front în Irak şi Afganistan să vorbesc cu soldaţii noştri! Pentru că nu sunt nici Macron, şeful armatei, nici Marlene Dietrich (îmi lipseşte vocea), deci nu am de ce să fac vizite pe front, am fost pe alte fronturi, unde am avut de lucru, dar nu la război, că de, sunt femeie şi mîndră de asta, ţin cu pacea. Nu cred că e vreun militar din România care să se simtă nerespectat de mine, ba cred că dacă ar vota ar prefera şi ei să aibă militari şi nu pseudodoctori în ştiinţe ca şefi!  Dar aşa, ca paranteză, mari bărbaţi români (cu scuze faţă de alţi bărbaţi români, care nu sunt ca voi), credeţi că vă respectă cineva mai mult dacă în loc să puneţi mîna la lupta cu duşmanul ţipaţi la o singură femeie (după ce vă strîngeţi în haită eventual)? Vă asigur că şi femeia voastră, sau fiica, v-ar respecta mai mult dacă aţi face alte lucruri, dacă nu aveţi organ la cele eroice încercaţi pe cele cotidiene. Aţi putea, de exemplu, să duceţi gunoiul. Garantat creşteţi mai mult în ochii lor.

 

Citeste mai mult: adev.ro/rgckwd

 

https://adevarul.ro/news/politica/alina-mungiu-pippidi-nu-expun-servicile-secrete-infiltrarea-ruseasca-romanian-1_62f2591e5163ec427174a8f2/index.html

 

////////////////////////////////////////////

FosiIliescu a   clocit  in incubatorul Ministerului Agricoloua de dinozauri,ca sa distruga pe maruntii intreprinzatori-fermieri,dupa ce si komunistii au nationalizat si martirizat pe marii  bogatani,niveland calea globalistilor… Revolta micilor fermieri: „În lume se face agricultură cu drona, noi refacem mastodonţii comunismului“

Ministrul Agriculturii a anunţat reluarea proiectului de refacere a sistemelor de irigaţii, cu bani din bugetul naţional

 

 O uniune de mici fermieri atrage atenţia că sectorul pe care-l reprezintă este din nou defavorizat prin Programul Naţional Strategic (PNS). Ar avea, în schimb, de câştigat şi în următorii patru ani marii fermieri. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Fermierii ucraineni, cele mai noi ţinte ale rachetelor ruseşti: „Trebu… Fermierii disperaţi îşi vând animalele din cauza secetei. „Le scot să … Motivul pentru care fermierii au decis anul acesta să livreze prunele … Deşi, spun micii fermieri, în Europa ferma de familie se află în centrul politicii agricole, în România acest sector va urma să beneficieze din nou, în exerciţiul financiar 2023-2027, de cei mai puţini bani. România a trimis către structurile europene arhitectura PNS, care reprezintă „Biblia“ finanţărilor în agricultură, însă pentru 95% dintre prevederi de la Bruxelles s-au întors observaţii. În următoarele două luni planul trebuie refăcut, dar micii fermieri nu au fost chemaţi la consultări, atrage atenţia Ion Păunel, reprezentant al Uniunii Salvăm Ţăranul Român (USTR) formată din 14 structuri asociative de fermieri mici şi mijlocii. „Fermele mari şi foarte mari pot produce şi falimente mari“ „Strategia nu reuşeşte să demonstreze că investiţiile sunt direcţionate către sectoarele şi zonele cu cele mai mari nevoi şi perspective de dezvoltare. De exemplu, se pare că, cu excepţia unor intervenţii limitate, fermele mici şi mijlocii sunt efectiv excluse de la sprijin, care vizează în principal unităţile comerciale mari (în unele cazuri atingând un nivel extrem de ridicat de sprijin, cum ar fi 15 milioane euro)“, au atras atenţia europenii, printre altele, în documentul în care le cer românilor să revină asupra PNS. Reprezentantul USTR spune că încă din timpul discuţiilor pentru noul PNS micii fermieri au solicitat plafonarea subvenţiilor la 100.000 euro/fermă, lucru care se întâmplă deja în Europa, însă marii fermieri s-au opus. „Fermierii mari, nu avem nimic cu dânşii, au fost finanţaţi prin fonduri PHARE, fonduri de preaderare, fonduri 2007-2013, 2014 – 2020, 2021-2022 (…). Acum s-a schimbat Politica Agricolă Comună (PAC), iar în aceste condiţii noi credem că minimum 70% din bugetul alocat trebuie să revină fermelor mici şi mijlocii. Şi la noi e din nou invers, 65-70% e din nou îndreptat către fermele mari şi foarte mari“, spune Păunel. Pe de altă parte, cel mai nou anunţat proiect al Ministerului Agriculturii, reabilitarea sistemului de irigaţii, finanţat din fonduri naţionale, întinde o mână tot celor „privilegiaţi“, acuză reprezentantul USTR. „Toate aceste terenuri sunt deţinute de SRL-uri, au zeci de mii de hectare, vorbim de o agricultură privată, nu mai e centralizată, ca înainte de 1989. De ce trebuie ca statul să refacă aceste staţii de irigat, când ei au primit atâţia bani?“, întreabă fermierul, amintind că micii fermieri investesc singuri să-şi asigure apa. Mai mult, fermierul acuză că soluţiile la care se apelează pentru refacerea sistemului de irigaţii sunt total depăşite tehnologic, din acest motiv neputând fi implementate cu bani europeni. „În lume se face agricultură cu drona, din 5.000 plante dintr-o cultură se observă că şapte au anumite nevoi şi pentru cele şapte se aplică soluţia, şi noi refacem mastodonţii comunismului“, acuză reprezentantul USTR. Printre propunerile micilor fermieri se regăsesc, pe lângă plafonarea subvenţiei din bani europeni la 100.000 euro/fermă pentru fermele mari: creşterea plafonului de care un tânăr fermier poate beneficia la instalare şi creşterea alocării pentru această măsură la un miliard euro (de la puţin peste 200 milioane euro), includerea unei măsuri de investiţii distincte doar pentru construcţia şi modernizarea de spaţii protejate destinate exclusiv cultivării legumelor, bugetată cu minim 800.000 euro, suplimentarea sumei pentru sprijinul cuplat pentru sectorul vegetal destinat legumelor în spaţii protejate etc.. „Dacă Europa îmi dă voie să dau până la 100.000 euro, de ce francezul, italianul, ungurul ia 100.000 euro şi tu, statule român, nu vrei să-mi dai decât 70.000 euro?! Şi în precedenta alocare, 2014-2020, tot aşa am mers, 70.000 – 80.000 euro în alte state, la noi a fost plafonat la 50.000. Păi, cum să concurez eu cu fermierul din străinătate? Plus banii pe care-i avem alocaţi, 200 şi ceva de milioane de euro. Dacă facem calculul la 70.000 euro, înseamnă 3.000 şi ceva de fermieri, în cinci ani. Tocmai de aceea noi am cerut un miliard de euro pentru tinerii fermieri. Regulamentul ne permite minim 3% pentru tinerii fermieri şi nu are majă totală, pot să dau şi 5%, şi 7%, şi 10%“, a mai subliniat Păunel.

 

https://adevarul.ro/locale/slatina/revolta-micilor-fermieri-In-lume-agricultura-drona-refacem-mastodontii-comunismului-1_62f12b2c5163ec42716d74c5/index.html?fbclid=IwAR0gwioSJ37yWCfMRsckVatynjV4_jIcRoE-CIyO8WGlmLmdO8ZjEZnQ0vs

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Recenzie “Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis

de Alexandra Mircea

Ce metode folosesc demonii pentru a ispiti un tânăr englez? Aflăm din romanul Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr scris de autorul britanic C.S. Lewis. Titlul original al cărții este The Screwtape Letters și a fost publicată în 1942.

 

În „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr„, C.S.Lewis surprinde cititorul prin abordarea subiectelor moralei creștine din perspectiva diavolilor. Astfel, personajul central al romanului este Sfredelin, un diavol expert în câștigarea sufletelor oamenilor pentru Tatăl Nostru din Adânc. Cartea este scrisă sub formă epistolară și conține 31 de scrisori. Fiecare scrisoare este scrisă de Sfredelin către nepotul sau Amărel. Acesta este un diavol tânăr, proaspăt absolvent al Colegiului de Pregătire al Tinerilor Ispititori. Este la prima sa misiune și are nevoie de ajutor. Având o experiență bogată, unchiul îi explică nepotului cele mai bune tehnici de a ispiti oamenii la fapte rele. Cei doi demoni își numesc victima Pacientul.

 

Romanul „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” este o satiră la adresa vieții călduțe, plină de tentații, de care mulți oameni sunt atrași. C.S.Lewis  folosește satira ca mijloc de educație, dezvăluindu-ne, cu umor, capcanele pe care le întind ce-i doi diavoli și cât de ușor putem fi prinși în ele.

 

Sfredelin îi povestește nepotului ce a făcut când una dintre victimele sale a început să gândească cam mult:

 

… Am intervenit de îndată acolo unde ştiu că sunt ascultat şi i-am sugerat omului că venise vremea prânzului.

Amărel, diavolul cel tânăr, îl încurajează pe Pacient să se risipească în nimicuri, să ia în seamă şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor, să-și foloseacă cât mai puțin raţiunea, pentru a nu căpăta obişnuinţa fatală de a se preocupa de chestiuni universale.

 

Altă observație a lui Sfredelin este că:

 

…cel mai sigur drum către Iad este cel gradual – panta blândă, moale sub picioare, fără viraje bruște, fără repere, fără indicatoare.

Sau spune diavolul bătrân: …una dintre cele mai bune arme ale noastre: complicitatea mulţumită cu viaţa. Se referă la faptul că oamenii uită că viața este scurtă și amâna lucrurile importante. Dar vor reuși cei doi diavoli să prindă Pacientul în capcanele lor? Multumesc Libris.ro pentru carte.

 

C.S.Lewis a cunoscut faima mondială prin  seria de șapte romane fantastice pentru copii Cronicile din Narnia, în care facem cunoștință cu Aslan.  

 

https://booknation.ro/recenzie-sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanar-de-c-s-lewis/

 

////////////////////////////////////////////

 

C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanar-2021

Traducere de Sorana Corneanu

 

 

 

Despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectivă înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C.S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin înzestrat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni, de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt.

 

 

 

„Mai mult decât oricare alt gânditor al secolului XX, Lewis și-a ajutat cititorii să găsească un răspuns la întrebările lor filozofice.“ — Los Angeles Times

 

 

 

Pe copertă: Hieronymus Bosch, Iadul și Potopul (detaliu)

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanar-2021

 

///////////////////////////////////////////

 

 

C.S. Lewis, De ce, Doamne?

O radiografie a suferinței

 

 

Prefață de Andrei Pleșu

EDITURA HUMANITAS

Traducere și note de Tatiana Niculescu

 

 

 

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

 

 

https://humanitas.ro/humanitas/ebook/de-ce-doamne-ebook

 

////////////////////////////////////////////

 

 

C.S. Lewis-

 

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX… A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

 

Opera: Surprised by Joy (Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Humanitas, 2008), Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, Humanitas, 2011), Fern‑seed and Elephants and Other Essays on Christianity (Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, Humanitas, 2011), The Great Divorce (Marea despărţire, Humanitas, 2013), Reflections on the Psalms (Meditaţii la Psalmi, Humanitas, 2013), precum şi postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune. Scrisori către Malcolm).

 

 

https://humanitas.ro/autori/cs-lewis

 

///////////////////////////////////////////

Heather Dune Macadam, Cele 999 de la Auschwitz-

Povestea primelor femei trimise în lagărul morții

EDITURA HUMANITAS

 https://humanitas.ro/humanitas/carte/cele-999-de-la-auschwitz

Traducere de Irina Manea

 

 

 

Primul transport oficial care aducea evrei la Auschwitz nu a fost format din luptători ai rezistenței sau din prizonieri de război, nici măcar din bărbați, ci din fete care au părăsit Slovacia crezând că vor lucra pentru stat vreme de câteva luni. În ziua de 25 martie 1942, aproape o mie de tinere evreice au urcat în trenul ce avea să le ducă într-o lume căreia multe dintre ele nu îi vor supraviețui. Pornind de la mărturiile supraviețuitoarelor și de la o cercetare minuțioasă a documentelor perioadei, Heather Dune Macadam reușește să spună extraordinara poveste a eroismului și a rezistenței de care aceste tinere au dat dovadă în lagărul morții. Este o poveste impresionantă, pe care ar trebui s-o aflăm cu toții.

 

 

 

„O carte înfiorătoare… Această istorie detaliată și pro­fund personală ne dezvăluie o tragedie umană greu de înțeles.“ — Publishers Weekly

 

 

 

„O contribuție importantă la literatura Holocaustului și la istoria femeii.“ — Daily Express

 

 

 

„Cartea reconstituie foarte bine contextul istoric al deportărilor din Slovacia, viața comunităților evreiești de dinaintea războiului, înăsprirea persecuțiilor și inocența familiilor ce-și pregăteau fiicele pentru deportare. La fel de răscolitoare este tristețea puținelor supraviețuitoare care s-au întors acasă, unde și-au găsit părinții morți, magazinele distruse, casele și bunurile luate de vecini… Primul transport la Auschwitz era alcătuit din fete, care, trei ani și jumătate mai târziu, au revenit acasă femei: văzuseră, suferiseră și înduraseră prea multe.“ — CAROLINE MOOREHEAD

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/cele-999-de-la-auschwitz

 

///////////////////////////////////////////

(Sa ne fereasca Dumnezeu de desteptarea pornohotilor si prostilor…) Emilia Șercan în dialog cu Gabriel Liiceanu – Cazul Ponta, modelul de acoperire a plagiatului

Cu un Scurt cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

 

 

 

„Există, în paginile Emiliei Șercan, o pasiune a adevărului care vrea să trezească și care izvorăște din nevoia morală a jurnalistului de a deveni observator angajat al epocii sale. Cu toate riscurile, inclusiv cu acela al amenințării cu moartea. Pe care autoarea o amintește la un moment dat în treacăt, ca și cum nu pe ea ar privi-o, lăsând societatea să judece felul în care trebuie să-și apere mărturisitorii.“ — GABRIEL LIICEANU

 

 

 

„În esență, povestea tezei de doctorat a fostului premier reprezintă originea și esența răului sistemic în privința sancționării plagiatului în România, iar tot ce s-a întâmplat în legătură cu studiile doctorale după 2012 poartă «stigmatul Ponta». Așa am hotărât să reconstitui episodul care, cred eu, reprezintă momentul zero al compromiterii ideii de onestitate, integritate, moralitate și onoare în viața politică și în mediul academic.“ — EMILIA ȘERCAN

 

 

 

https://humanitas.ro/grupul-humanitas/evenimente/emilia-sercan-in-dialog-cu-gabriel-liiceanu

 

 

////////////////////////////////////////////

Thierry Wolton, Reflecții despre comunism

 

Cu un cuvânt al autorului către cititorii români

 

Traducere de Marieva‑Cătălina Ionescu

 

 

 

„Thierry Wolton sfâșie vălul care încă acoperă crimele regimului și sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea comunismului chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.“ — ALAIN BESANÇON

 

 

 

„Scriind în cinci volume epopeea minciunii și a crimei care a fost comunismul, Wolton a condamnat ceea ce lumea liberă a uitat să condamne la nivel mondial. El a făcut, pentru sutele de milioane cărora li s-au distrus destinele, ceea ce toți intelectualii care au cunoscut oroarea comunismului pe viu și ar fi avut ce mărturisi n-au putut face. Să-i mulțumim ar fi prea puțin.“ — GABRIEL LIICEANU

 

 

 

„Din fericire, nu m-am născut în comunism; totuși, am avut ocazia să studiez condițiile în care se trăia în general într-un astfel de regim, am cunoscut vremurile în care ideologia comunistă seducea spirite alese, am constatat indiferența contemporanilor mei față de dezastrul numit socialism real, am deplâns incapacitatea lor de a recunoaște faptele, apoi refuzul lor de a privi în față bilanțul acestor fapte, m-am între¬bat de ce comunismul rămâne inatacabil, inoxidabil… În această carte încerc să explic ce are așa de aparte marxism-leninismul încât a fost atât de convingător în trecut, continuă să atragă și, cine știe, își croiește un viitor. De unde vine ideea comunismului, de ce a sedus atâția oameni, de ce bilanțul său real se dovedește atât de greu de recunoscut? Ar putea oare să apară noi țări comuniste? Iată câteva dintre întrebările la care m-am străduit să răspund.“ — THIERRY WOLTON, „Cuvânt către cititorii români“

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/reflectii-despre-comunism

/////////////////////////////////////////////

 

CĂRŢI / BOOKS

S E L E C Ţ II

Dosar Stalin. Genialissimul generalissim. (Co-autor: Marius Stan). Bucuresti, Curtea Veche, 2014.

Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc. Editia a doua, revazuta si adaugita. Traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu. Bucuresti, Humanitas, 2014.

O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu (co-autor: Mircea Mihaies), Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2011

 

Despre comunism. Destinul unei religii politice. Editura Humanitas, Bucuresti, 2011.

 

The Primises of 1968: Crisis, Illusion, Utopia, edited by Vladimir Tismaneanu, Budapest and New York, Central European University Press, 2010.

 

Anul revolutionar 1989. Naufragiul utopiei. Editura Humanitas, Bucuresti, 2010.

 

Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008 (co-autor: Cristian Vasile).

 

Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.

 

Împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, Raport Final al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007.

 

Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel, Editura Polirom, Iaşi, 2007.

 

Refuzul de a uita. Articole şi comentarii politice (2006-2007), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007.

 

Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Editura Polirom, Iaşi, 2005.

https://tismaneanu.wordpress.com/carti/

 

 

///////////////////////////////////////////

DESCRIERE

 

…………. Cartea aceasta este o arheologie a răului politic.

 

Ea pune în dialog evidenţele istorice cu interpretările academice pentru a ne dezvălui o naraţiune profund tragică, a unor oameni care au fost, fiecare în felul său, sub vremuri…

 

…………….

 

Este cartea pe care ar fi trebuit să o citească Lenin pentru a înţelege destinul leninismului. Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu au adunat, cu o erudiţie remarcabilă, piesele — unele inedite — din dosarul uneia dintre cele mai radicale şi mai criminale ideologii a timpurilor moderne.

 

– Cătălin Avramescu

Adevărul pe care îl spun Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu este limpede, clar, orbitor, şi tocmai din acest motiv îi sperie pe cei care, îngrămădindu-se unii lângă alţii, murmură bleg, abia mişcându-şi limba: „Păi cum, da’ chiar aşa, n-avea regimul nimic bun?“ Răspunsul meu este: da, avea ceva bun. Arată clar splendoarea anilor când demonismul nu triumfase încă! Da, avea ceva bun: îi făcea pe oameni să iubească cultura de pe vremuri, scriitorii şi pictorii de odinioară, filosofii de demult şi secolele când oamenii nu dispuneau încă de oameni cum dispune un măcelar de marfa lui.

Toma Pavel

 

Titlul acestei investigaţii de o acută actualitate şi de o casantă luciditate ar fi putut fi Cartea îngrijorărilor. Dincolo de excepţionala informaţie — adică dincolo de caracterul istoric, informativ, documentar şi ideologic — ea este un sever avertisment la adresa fascinaţiei reprezentate în lumea de azi de revenirea demonilor nihilişti. Obsesia mesianică, vraja puterii absolute, anihilarea individualităţii umane şi a democraţiei, cultul presupus eroic al terorii, al masificării primitive, al radicalismului bazat pe sacrificiu, într-un cuvânt, „noul universalism politic“, sunt demontate admirabil, deodată cu primejdiile stângii fasciste ce pare să fi invadat mediile intelectuale atât din Vest, cât şi din Est. Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu propun o profundă lecţie de hermeneutică istorică şi politică într-un moment când totalitarismul incandescent — „pasiunea revoluţionară“ cu nuanţe involuntar religioase — îşi ascute din nou cuţitele. Lenin se relevă a fi, în dialogul celor doi şi în analizele lor, numele de cod al eternei fascinaţii a autodistrucţiei în lumea modernă.

Mircea Mihăieş

 

Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu, prin noua lor carte, despre Lenin şi leninism, intră în descrierea şi analiza unuia dintre fenomenele cele mai importante ale secolului al XX-lea. Într-adevăr, care este cheia acestui secol, dacă există vreuna: Primul Război Mondial, totalitarismul de dreapta, totalitarismul de stânga? Secolul al XX-lea, răspund cei doi cercetători, a fost al lui Lenin, căruia totalitarismul în întregul lui, adică de la Stalin şi Hitler la Mussolini şi Mao, ba chiar la radicalismul islamist extrem-contemporan, îi datorează mult. Situaţi în miezul fenomenului leninist, cei doi eminenţi cercetători urmăresc atât problema originilor acestuia în marxism şi în structura lui de religie secular-scientistă, cât şi problema consecinţelor lui istorice. Cu alte cuvinte, studiind atât fenomenul originar, cât şi dictatorii care au ieşit din mantaua lui Lenin, autorii trasează conturul uriaşului experiment social, de natură criminală, căruia şi noi, cei din România, i-am fost victime. Scrisă clar şi direct, foarte curajoasă şi foarte documentată (unul dintre meritele ei este valorificarea la zi a bibliografiei pe tema totalitarismului de extremă stânga), cartea lui Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu este, implicit, o pledoarie pentru valorile liberal-democratice.

Marta Petreu

 

https://www.curteaveche.ro/p/dosar-lenin-stan-tismaneanu

 

///////////////////////////////////////////

Cum si de ce cercetam comunismul? Premise, metode, implicatii

 

 Am promis ca voi publica pe acest blog interventii legate de problematica substantiala, deci nu polemicile personale si supozitiile hazardate, a investigarii comunismului si de necesitatea aplicarii recomandarilor din Raportul Final asumate de presedintele tarii in discursul din 18 decembrie 2006.  Acesta este miezul chestiunii.  Consider ca ar fi cazul ca multi dintre noi sa (re)citim acel text. Nu neaparat cei care, aflati in treaba, fluiera, huiduie, dau in bobi ori aplauda, ci aceia carora acest subiect chiar le este aproape de inima. Cei care stiu ce inseamna o bibliografie serioasa, cum se studiaza in arhive, cat efort este implicat intr-o pagina de text istoric menita sa dainuie. Mai precis, cei care admit ca nu traim in afara comunitatii epistemice internationale.  Cei care citesc un text stiintific luind note, nu doar dand note.

 

Cat priveste alegatiile, falsificarile, speculatiile naucitoare, inventiile, minciunile si calomniile proferate despre mine in aceste ultime saptamani, voi raspunde la momentul cuvenit.  S-a taiat firul in patru pe tema Comisiei Prezidentiale Consultative, fara a se aminti ca Manualul de istorie a comunismului a fost scris de cercetatori din IICCR si din cadrul acestei Comisii (proba precisa a posibilitatii si dezirabilitatii unei colaborari oneste).  Dl Oprea a ales sa difuzeze urbi et orbi un text (fragmente atent selectate din stenograma intalnirii din martie 2009) care nu era doar al sau.  Nu mai vorbesc despre indoielnicul procedeu al utilizarii publice a unor mesaje e-mail private (de catre el si de catre cei care le-au preluat cu entuziasta voluptate).  Se abuzeaza de formulari deliberat jignitoare precum “arondare”, “clientela”, “oportunism pentru eternitate”, “sinecurism”.

 

Oricum, legat de unele recente interventii, trebuie sa recunosc ca a aduce in discutie deshumarea mortilor de la Katyn drept analogie in favoarea metodologiei exclusive propusa de dl Oprea este o ciudatenie retorica, in cel mai bun caz. Stie autoarea articolului din Observator Cultural ca la Katyn descoperirea cadavrelor a fost facuta de Wehrmacht si a fost urmata de o ofensiva propagandistica dirijata de Goebbels?   Nu discut aici autenticitatea, incontestabila si confirmata de Crucea Rosie internationala, a oribilului masacru, bazat pe ura de clasa, organizat de NKVD, recunoscuta de URSS abia in perioada Gorbaciov.  Spun doar ca nu si-a gasit exemplul cel mai fericit pentru a sustine istoria forensica in versiunea ce i se pare privilegiata metodologic. Putea spune de pilda Kurapaty (faceti o cautare pe google si veti gasi informatii cutremuratoare).  Dar ne grabim, tot asa cum ne-am grabit creditand fictiunile despre opozitia doamnei Doina Cornea la numele meu.

 

Acum e momentul sa ne concentram pe ceea ce inseamna recladirea si focalizarea investigarii comunismului in Romania. De ce este important acest lucru? Pentru ca s-a dovedit ca politizarea unei asemenea activitati conduce la rezultate neconcludente si la atitudini partizane. A sosit clipa sa lasam gesticulatia teatrala deoparte si sa ne gindim un proiect de federare a cercetarii despre comunismul romanesc, in conformitate cu standardele academice validate international, cu o armatura metodologica solida, cu o viziune comparatista deschisa si dinamica.

 

Din pacate, scandalul iscat in ultimele saptamini a provocat nedumerirea multor oameni de buna-credinta. Unele nume s-au lasat antrenate intr-un joc de care erau cu totul straini. Alti tineri cercetatori au fost implicati, fara voia lor, intr-o logomahie care nu le-a slujit nici interesul profesional, nici interesul personal. De aceea tin sa reafirm citeva principii si valori care mi-au ghidat parcursul in ultimii treizeci de ani, indeosebi in conditiile in care dezbaterea din Romania risca sa plonjeze in derizoriu mediatic prin interventii ale unor persoane straine de analiza stiintifica a comunismului (insa extrem de sigure de sine cand vine vorba de a da sentinte, note si certificate).  Amatorismul ţanţoş pare sa-si traiasca acum o clipa de (efemera, sunt sigur) glorie.

 

Un punct de vedere competent, rational si echilibrat propune dl Dragos Paul Aligica. Intre timp, inteleg ca dl Marius Oprea isi continua ofensiva tot mai bizara. Regret ca s-a ajuns la invocarea/utilizarea numelui doamnei Doina Cornea. Decizia mea de a nu intra in conflicte verbale, in prima si ultima instanta sterile, trebuie inteleasa exact in acest sens: ceea ce conteaza sunt  temele veritabile, nu accentele si imprecatiile subiective.  In plus, neurmarind televiunile din Romania decat ocazional, nu am vazut interventiile d-lui Marius Oprea in care numele meu a aparut, inteleg,  cu o mare frecventa (si nu tocmai favorabil).  Dar am citit ce a declarat in Academia Catavencu si nu pot spune decat atat: no comment.

 

In opinia mea, scopul unui Institut dedicat studierii memoriei regimului comunist este asadar deopotriva sa documenteze criminalitatea si sa demonstreze ilegitimitatea sistemului totalitar inspirat de doctrina marxist-leninista.  Finalitatea sa este una anamnetica si pedagogica. Un Institut recupereaza si salvgardeaza memoria traumelor din trecutul recent, dar refuza anexarea in nume personal a acestei memorii. Memoria e un fragment din binele comun al unei natiuni, care se impotriveste amneziei colective. Dimensiunea activ-profilactica se impotriveste trivializarii experientei totalitare, sesizeaza ambiguitatile nostalgiei, combate mistificarile deliberate si se opune negationismului. Ca si in cazul Holacaustului, crimele imptriva umanitatii comise de regimurile comuniste sunt imprescriptibile si trebuie cunoscute, urmarite in justitie, pedepsite si, mai ales, onorate.

 

Nu am negat vreodata — ar fi o ineptie– importanta cercetarilor de teren, a deshumarii victimelor uitate ale masacrelor comuniste. Chiar pe acest blog am scris despre gropile comune din Slovenia titoista.  Am scris despre cartea regretatului istoric si bunul meu prieten Viktor Zaslavsky (s-a stins din viata in plina forta de creatie in noiembrie anul trecut, la doar doua saptamani dupa ce participase aici la Washington la conferinta despre 1989) dedicata omorului in masa dictat de ratiuni de clasa de la Katyn.  Dar pledez, si nu doar eu, pentru sincronizare teoretica, metodologica si analitica, pentru coerenta conceptuala, pentru multidisciplinaritatea si polivalenta investigatiilor: de la sociologie, economie si istorie, la politologie, filosofie, teologie, critica ideologiilor si antropologie. Comunismul a fost, spre a relua termenul sociologului Georges Gurvitch, un fenomen social total si totalizant. A fost o religie politica, o gnoza revolutionar-mesianica, o eclesiologie degradata, o soteriologie, o “partocratie ideocratica” (Martin Malia), o enorma minciuna, un set de tehnici teroriste, un atentat la demnitatea umana, o promisiune emancipatoare, o iluzie si cate altele…

 

Studierea sa nu poate fi redusa la o singura perspectiva fara riscul major de a pierde pe drum autenticitatea situatiilor explorate, tragismul suferintelor traite de atatea milioane de oameni “condamnati la fericire”.

 

Post-Scriptum

 

Cred ca merita citit cu atentie acest text al istoricului aradean Bogdan Ivascu (autorul unei importante analize despre nomenclatura comunista din Transilvania anilor 1950).

 

Am mentionat acum doua zile textul d-lui Mihail Neamtu aparut pe blogul sau Antiteze. Intre timp, am primit o interesanta interventie din partea d-lui Sorin Cucerai.  O postez pentru aici:

 

“Cred ca e intr-adevar nevoie de putina clarificare conceptuala, pentru ca una dintre cauzele prezentei dihonii – singura de altfel asupra careia merita sa ne aplecam – sta in ambiguitatea notiunii de “condamnare a comunismului” (sau in cea a notiunii inrudite de “proces al comunismului”).

 

Notiunea asta poate avea cel putin patru sensuri: condamnare morala, condamnare intelectuala, condamnare politica si, in fine, condamnare penala. Pentru simplificare, nu ma voi referi decit la doua din cele patru sensuri: la condamnarea intelectuala si la condamnarea penala.

 

Ce poate sa insemne condamnarea intelectuala a comunismului? Ea poate sa insemne, in primul rind, o critica a ideologiei comuniste si, in subsidiar, o critica a doctrinelor derivate din ideologie si care justificau, la rindul lor, mecanismele institutionale care faceau posibile practicile detinatorilor puterii.

 

Cum poti condamna intelectual comunismul? Pai criticind argumentele ideologilor comunisti (a la Popper, de exemplu, sau a la Mises/Hayek), sau facind o analiza critica a genezei ideilor comuniste (a la Hannah Arendt) si asa mai departe, cimpul posibilitatilor e imens.

 

Pe de alta parte, ce inseamna condamnarea penala a comunismului? Inseamna, mai intii, crearea unui cadru legal care sa asimileze crimele comise in numele ideologiei comuniste de catre membri de partid, de militieni, de securisti, de militari etc. cu crimele impotriva umanitatii (care sunt imprescriptibile). Noul Cod Penal, care va intra in vigoare cel tirziu in 2012, face posibil acest lucru, pentru prima oara dupa 1989. Pe de alta parte, ea inseamna culegerea, catalogarea si prezervarea de probe.

 

Nazistii au fost si inca sunt vinati si bagati la puscarie pentru ca s-au putut sau se pot proba, intr-un proces penal, crimele comise de ei. Nu cunosc niciun caz in care vreun ofiter SS sa fi fost condamnat penal folosindu-se ca proba impotriva lui “Mizeria istoricismului” a lui Popper, “Drumul spre servitute” a lui Hayek sau “Originile totalitarismului” a lui Hannah Arendt. Nu poti condamna penal pe nimeni pina cind nu faci dovada crimei.

 

Calitatile necesare cuiva implicat in procesul de condamnare intelectuala a comunismului sunt cu totul diferite de calitatile necesare cuiva care urmareste condamnarea penala a membrilor de partid, a securistilor, a militienilor si asa mai departe.

 

Cartile lui Vladimir Tismaneanu sunt excelente, dar ele sunt perfect inutile in incercarea de a condamna penal vreun comunist. Pe de alta parte, mortii pe care ii dezgroapa Marius Oprea nu au bibliografie si nici omologare academica, dar pot conduce la condamnarea unor asasini.

 

Imi vine greu sa cred ca Vladimir Tismaneanu s-ar opune unui proces penal al comunismului romanesc, proces pentru care Marius stringe cu asiduitate probe. Cel putin Vladimir Tismaneanu nu s-a exprimat niciodata impotriva unui astfel de proces, si nici nu avem motive sa credem ca s-ar exprima vreodata in sensul asta.

 

Ce rezulta de aici? Ca, intr-un sens, demersurile lui Vladimir Tismaneanu si Marius Oprea sunt complementare, fiind specii diferite ale notiunii de “condamnare a comunismului”. Daca e legitim sa condamni comunismul, atunci ambele demersuri au o legitimitate egala.

 

Intr-un alt sens, demersurile celor doi sunt independente. Intre condamnarea intelectuala si condamnarea penala a comunismului nu exista nicio legatura. Fiecare dintre cele doua demersuri are o finalitate proprie, urmarita cu mijloace diferite.

 

In fine, in al treilea rind, demersurile celor doi pot fi, in anumite circumstante, antagonice. Asta se poate intimpla doar daca nu facem deosebirea intre condamnarea intelectuala si cea penala a comunismului, sau daca pretindem ca, desi diferite, unul dintre cele doua demersuri poate fi cumva redus la celalalt, sau, in fine, daca pretindem ca unul dintre cele doua demersuri e intrinsec superior celuilalt.

 

Toate astea au consecinte institutionale. Nu poti crea un institut care sa se ocupe simultan de condamnarea intelectuala si de cea penala a comunismului decit daca cele doua demersuri sunt perfect autonome atit in ceea ce priveste decizia legata de directiile de cercetare/investigare, cit si in ceea ce priveste bugetul.

 

Nu spun ca o astfel de institutie consociativa n-ar avea sens sa fie creata. Ma intreb insa daca nu ar fi mai simplu sa existe doua institutii separate, una preocupata de condamnarea intelectuala a comunismului, iar cealalta de condamnarea lui penala.”

Cum si de ce cercetam comunismul? Premise, metode, implicatii (Updated)

 

////////////////////////////////////////////

 

DICTATURA JUSTITIEI

 

 

………………LUPTA MEA ESTE INEGALĂ, CEILALŢI DEŢIN ÎNTREAGA PUTERE, DAR EU ÎL AM PE DUMNEZEU ALĂTURI DE MINE

24 Ianuarie 2011 ; Haideţi la Unire !

 

NU SUNT LOCURI ÎN PUŞCĂRII, CÂŢI HOŢI SUNT ÎN ROMÂNIA !

Ce nu am avut curaj să afirm :,,Patriciu,şef al unei reţele de crimă organizată,,

 

Chiar nu ştiţi ce se întâmplă în justiţie?

,, Noi, jurații יּיּ

 

„ NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU ! ”

 

BRANDUL DE ŢARĂ: MĂRUL PUTRED

 

CÂND AM DEVENIT INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL UNU

 

CHIAR NU ŞTIŢI CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUSTIŢIE ?

 

CINE L-A FILAT, CINE L-A ȘANTAJAT PE CRISTIAN DIACONESCU ?

 

CONFESIUNILE UNEI TRASEISTE … POLITICE

Confesiunile unei traseiste … politice Perioada ţărănistă I

 

DE CE ŞI-A ASUMAT PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU MĂSURILE NEPOPULARE RISCÂND SUSPENDAREA

 

DOCTORUL RADU ZAMFIR A PRIMIT ORDIN SĂ UITE !

 

DOMNULE PROCUROR GENERAL LIVIU MIHAIL TUDOSE,VĂ CONSIDER ŞI PE DUMNEAVOASTRĂ VINOVAT CEL PUŢIN MORAL

 

DRAGNEA NU MAI APELEAZĂ LA MORȚI, ÎN ANUL 2014 VOR VOTA TOȚI INFRACTORII CU USL-UL

 

DUIOS, POLIŢIA TRECEA …. LA REPRESALII ? !

 

GRIJA CEA MAI MARE: SĂ FIU ATENŢIONATĂ SĂ PLĂTESC AMENDA JURIDICĂ

Comentarii la Opisul Dosarului 1416/331/2010

 

INTERESANT! ÎN COREEA DE NORD CENZURA NU ESTE ATÂT DE DRASTICĂ PRECUM ÎN RMÂNIA COMUNISTĂ !

 

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

„Asistăm la faza finală, cea mai periculoasă, a coborârii lui Putin la statutul de tiran al unui stat necinstit” 

 

 

 

Un oficial american de rang înalt din domeniul serviciilor de informaţii a afirmat, într-o notă deloc optimistă, că „Putin s-a schimbat, nu există nicio îndoială în această privinţă”, adăugând ca „aceasta este o problemă politică reală pentru noi”.

 

Potrivit unei analize publicate de The Times, oficialul a mai spus că, dacă în februarie, atunci când a început războiul, se putea vorbi de „rampe de ieşire” şi de potenţiale rezoluţii, acum „nu văd cum Putin poate accepta ceva ce noi putem întreţine din punct de vedere moral sau politic”.

 

Încă de la preluarea preşedinţiei în 1999, Putin a fost destul de deschis în legătură cu ceea ce îşi doreşte: să rămână în funcţie cât de mult timp doreşte şi ca Rusia să fie recunoscută ca o mare putere. Cu toate acestea, noţiunea sa despre ce înseamnă exact acest lucru şi despre ceea ce este dispus să facă pentru a-şi atinge obiectivele s-a schimbat de-a lungul timpului, iar acum se pare că asistăm la faza finală, cea mai periculoasă, a coborârii lui la statutul de tiran al unui stat necinstit.

 

Gândirea sa pare să primească o formă specifică din partea oamenilor care îl influenţează. Vechiul său prieten, bancherul Iuri Kovalciuk, a petrecut seri lungi cu preşedintele atunci când acesta se izola de Covid în 2020, obsedat de „trădarea” ucraineană. Acest lucru a pregătit terenul pentru ascensiunea „şoimului şoimilor”, Nikolai Patruşev, fost ofiţer KGB, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al ţării şi, de fapt, consilierul de securitate naţională al lui Putin.

 

Putinism-patruşevism

 

La fel cum ideologia sovietică a marxism-leninismului a fost doctrina amplă a lui Karl Marx, căreia liderul revoluţionar Vladimir Lenin i-a dat o formă practică nemiloasă, tot aşa şi Rusia se află acum în ghearele „putinismului-patruşevismului”. Sentimentul larg al lui Putin pentru o lume a competiţiei permanente, de tip „care pe care”, este reflectat prin paranoia belicoasă a lui Patruşev.

 

Patruşev susţine un război agresiv în Ucraina, plângându-se în acelaşi timp că „anglo-saxonii nu s-au schimbat de secole. Astăzi, ei continuă să dicteze lumii condiţiile lor, călcând în picioare în mod grosolan drepturile suverane ale statelor”.

 

El îl citează chiar cu aplomb pe generalul ţarist Mihail Skobelev, care a supravegheat masacrarea duşmanilor săi în 1881, susţinând că: „Nu am fost niciodată în stare să fac asta: «Durata păcii este direct proporţională cu măcelul pe care îl provoci inamicului. Cu cât îi loveşti mai tare, cu atât rămân mai mult timp liniştiţi!».”.

 

În opinia lui Patruşev, războaiele trebuie purtate fără limite sau milă, iar Rusia este în război cu Occidentul. Într-adevăr, el a afirmat că Statele Unite „ar prefera ca Rusia să nu existe deloc, ca stat”, bazându-se, printre altele, pe afirmaţiile unui medium care susţine că ar fi citit visele fostului secretar de stat american Madeleine Albright.

 

Război fără limite

 

E greu să vezi alte reinventări, cu atât mai puţin pozitive, în viitorul lui Putin. Putinismul-patruşevismul pare a fi putinismul în faza finală. Deja, acest lucru începe să se manifeste în termeni politici mai largi. Acel oficial american a spus: „În ultima lună, el a început să transforme Rusia dintr-o ţară într-o maşină de război”.

 

La începutul războiului, Putin i-a susţinut pe tehnocraţii care doreau să menţină status-quo-ul în detrimentul „şoimilor” care doreau ca ţara să fie pe picior de război. Cu toate acestea, o nouă lege adoptată luna aceasta creează impresia că economia poate fi acum mobilizată, lucrătorii din întreprinderile legate de apărare fiind obligaţi să facă ore suplimentare, iar companiilor le este interzis să respingă contractele guvernamentale.

 

Sub această nouă iteraţie a lui Putin, totul trebuie să fie subordonat războiului. Atunci când, la 7 iulie, a declarat că „toată lumea ar trebui să ştie că nu am început încă nimic cu adevărat şi în mod serios”, el nu se referea doar, aşa cum mulţi au presupus, la câmpul de luptă. De fapt, el semnala că este dispus să opereze cu şi mai puţină reţinere.

 

Contracarând contraatacul

 

Cea mai semnificativă evoluţie pe câmpul de luptă este contraatacul ucrainean la Herson. Deşi ruşii se pot apăra cu tenacitate, le va fi greu să ţină acest oraş strategic, mai ales acum că podul Antonovski, principala lor rută de aprovizionare, este aproape inutilizabil.

 

Cucerirea Hersonului ar fi, fără îndoială, o victorie uriaşă pentru Kiev, care ar risipi temerile legate de avansarea trupelor ruse spre vest, de-a lungul coastei Mării Negre, spre Odesa. De asemenea, ar deschide perspectiva unei noi retrocedări a terenului câştigat de Moscova în sudul Ucrainei şi chiar ar ameninţa Crimeea.

 

Când a devenit clar, în martie, că înaintarea sa iniţială asupra Kievului a intrat în impas, Putin a fost dispus să dea înapoi şi să se concentreze asupra Donbasului. Cu noua sa perspectivă maximalistă, mai ales dacă părea să existe o ameninţare serioasă la adresa Crimeei, el ar putea fi tentat, în schimb, să escaladeze.

 

Cu cca. 85% din forţe deja angajate, s-ar putea părea că Rusiei nu-i mai rămâne prea mult, mai ales că opţiunile apocaliptice, cum ar fi utilizarea armelor nucleare, par încă excluse.

 

Chiar dacă Putin ar renunţa la ezitarea sa timpurie şi ar declara război, ceea ce i-ar permite să-şi mobilizeze rezervele, ar dura până la trei luni când ar avea poate între 100.000 şi 150.000 de soldaţi în plus, deşi, în cea mai mare parte, prost echipaţi, slab motivaţi şi neantrenaţi.

 

Cu toate acestea, el are şi alte modalităţi de escaladare, de la lansarea unor atacuri mai puternice asupra unor ţinte civile până la ameninţarea graniţei de nord a Ucrainei. El ar putea face presiuni asupra dictatorului bielorus Alexander Lukaşenko de a se alătura luptei. Deşi soldaţii săi sunt în mod clar nemulţumiţi de această idee, chiar şi ameninţarea cu 20.000 de soldaţi noi în nord ar forţa Ucraina să redistribuie o parte din forţele sale pentru a proteja Kievul.

 

„Să facem Occidentul să plătească”

 

În acelaşi timp, cea mai recentă reducere a livrărilor de gaz către Germania sub motivul lucrărilor de „mentenanţă” demonstrează că Putin trece acum la ofensivă şi în războiul economic şi politic cu Occidentul. Până acum, Rusia a fost relativ reactivă, dar având în vedere convingerea fermă a lui Patruşev că un conflict ucrainean este doar un front într-un război mai larg cu Occidentul, ne putem aştepta la o escaladare şi aici.

 

În mod revelator, Konstantin Gavrilov, principalul negociator al Rusiei pentru controlul armelor la Viena şi un diplomat care în trecut a evitat tipul de retorică incendiară folosită de mulţi dintre colegii săi, a ameninţat săptămâna trecută că „mărirea livrărilor de arme occidentale către Kiev ar putea forţa Federaţia Rusă să ia măsuri mai dure”.

 

Acestea ar putea include nu doar oprirea totală a livrărilor de gaz, ci şi atacuri secrete asupra rutelor de aprovizionare care aduc arme în Ucraina sau chiar încercări directe de a destabiliza ţările occidentale şi de a le afecta economiile.

 

Deja, de exemplu, forţele de ordine occidentale au detectat o creştere a pirateriei informatice de către bandele cu sediul în Rusia – se presupune că Moscova a lăsat să se ştie în linişte că atacurile asupra sistemelor occidentale nu vor fi nici investigate, nici pedepsite. Un fost ofiţer de legătură al poliţiei europene la Moscova a recunoscut cu tristeţe că „până şi cea mai elementară cooperare între poliţişti a ajuns într-un punct mort”.

 

Război „la cuţite”

 

Putin se află acum în cel mai periculos moment al carierei sale. Totodată, el are cel mai mult şi cel mai puţin de pierdut. Cel mai mult în sensul că, dacă pierde acest război se confruntă cu riscul de a fi destituit şi de a deveni ţap ispăşitor – în cel mai bun caz, visele sale de a intra în panteonul eroilor naţionali ruşi ar fi definitiv spulberate.

 

Cel mai puţin, în sensul că, în timp ce el pare să creadă în continuare că poate supravieţui mai mult decât noi, că noi ne vom pierde dorinţa de a lupta în acest război indirect înaintea Rusiei, el nu mai pare să creadă că poate coexista cu noi, susţine oficialul american

 

Se pare că în februarie, Putin ar fi crezut cu adevărat că poate cuceri Ucraina şi totuşi să evite cumva o confruntare directă cu Occidentul. După cum a spus un oficial baltic, „că vom fi prea speriaţi pentru a contesta un fapt împlinit şi prea dornici să continuăm să facem comerţ cu Rusia”. Pierderea acestor iluzii înseamnă că şi-a îmbrăţişat noul rol de Nemesis al ordinii occidentale.

 

El nu poate spera că va exista o ofertă de „resetare” a relaţiilor cu Occidentul, aşa cum s-a întâmplat, într-o interpretare catastrofală a situaţiei, după invazia sa din 2008 în Georgia.

 

Adaptarea la un război lung

 

Acest lucru are implicaţii distincte pentru politica occidentală. Dacă acceptăm că „Putin în faza finală” se crede într-o luptă existenţială cu noi, atunci acest război va continua – chiar dacă prin mijloace non-militare – chiar şi atunci când va fi pace în câmpurile de floarea-soarelui din Ucraina.

 

Este răspunsul unui efort concertat de schimbare a regimului? În principal, acesta este un lucru pe care Occidentul ar trebui să îl evite cel mai bine. Avem tendinţa de a nu fi atât de buni la acest capitol – se pare că Fidel Castro din Cuba a supravieţuit la peste 600 de atentate la viaţa sa şi a murit din cauze naturale la vârsta de 90 de ani – şi stăm chiar mai rău la gestionarea rezultatelor, aşa cum este evident în Afganistan şi Irak.

 

Dacă luăm în calcul această opţiune, ar trebui să ne dăm seama că Putin va răspunde la fel. Chiar dacă reuşim, riscăm să dăm dreptate celor mai grave paranoia ale putinismului-patruşevismului şi să ne asigurăm că Putin va fi înlocuit de cineva mai tânăr, mai sănătos, dar şi mai furios.

 

Cu toate acestea, este ceva ce trebuie discutat în mod corespunzător, fie pentru a exclude, fie pentru a adopta un mod mai subtil care să se concentreze pe amplificarea divizării în cadrul regimului şi a rezistenţei în ţară. Încercările noastre de a influenţa oligarhii prin sancţiuni s-au dovedit a fi zadarnice, dar există şi alte căi de influenţă.

 

În caz contrar, trebuie să ne împăcăm cu realitatea crudă că suntem blocaţi într-o luptă cu Rusia, cel puţin atâta timp cât Putin se află la Kremlin. Rusia nu este pe cale să se prăbuşească şi nici economia sa nu este în implozie. În termeni obiectivi, poate că nu este o superputere, dar atâta timp cât conducătorii săi sunt dispuşi să fie gherile geopolitice, luptând în condiţiile lor şi sfidând regulile noastre, atunci poate continua să ne provoace suferinţă.

 

Acest lucru înseamnă mai mult decât să ne cumpărăm benzina din altă parte. Înseamnă tipul de adaptare prin care am trecut în timpul Războiului Rece, de la cheltuielile de apărare până la o luptă activă pentru susţinerea Sudului Global, unde Rusia şi China au fost în cursă. Înseamnă, de asemenea, că politicienii care concurează pentru voturile noastre trebuie să recunoască faptul că vom purta şi vom plăti pentru acest război nu câteva luni sau chiar un an, ci într-un viitor previzibil. Cu cât mai repede vom începe să ne împăcăm cu „Putin în faza finală”, cu atât mai bine.

 

https://epochtimes-romania.com/news/asistam-la-faza-finala-cea-mai-periculoasa-a-coborarii-lui-putin-la-statutul-de-tiran-al-unui-stat-necinstit-analiza—332819

 

 

////////////////////////////////////////////

(Pentru a gkobaliza infometarea…) ONU şi Forumul Economic Mondial se află în spatele „războiului global împotriva fermierilor”, spun experţi

 

 

 

 

Escaladarea atacului asupra producătorilor agricoli, din Olanda şi Statele Unite până în Sri Lanka şi nu numai, este strâns legată de obiectivele de dezvoltare durabilă ale „Agendei 2030” a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi de partenerii ONU de la Forumul Economic Mondial (WEF), au declarat numeroşi experţi pentru The Epoch Times.

 

Într-adevăr, câteva dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU sunt direct implicate în politicile care afectează fermierii, crescătorii de animale şi aprovizionarea cu alimente din întreaga lume.

 

Membrii de nivel înalt ai Partidului Comunist Chinez (PCC) din cadrul sistemului ONU au contribuit la crearea ODD-urilor şi în prezent ajută la conducerea implementării planului global de ONU, a documentat anterior The Epoch Times.

 

Dacă nu vor fi controlate, au declarat mai mulţi experţi, politicile de sustenabilitate promovate de ONU în domeniul agriculturii şi al producţiei de alimente vor duce la devastare economică, penurie de bunuri esenţiale, foamete pe scară largă şi o pierdere dramatică a libertăţilor individuale.

 

Deja, milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu penurii alimentare periculoase, iar oficiali din întreaga lume spun că acestea se vor înrăutăţi pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului.

 

Există o agendă în spatele a tot ce se întâmplă, au declarat experţi pentru The Epoch Times.

 

Chiar şi deţinerea de proprietăţi şi terenuri private este în vizor, pe măsură ce producţia globală de alimente şi economia mondială sunt transformate pentru a îndeplini obiectivele globale de sustenabilitate, arată documentele ONU analizate de publicaţia The Epoch Times.

 

După cum explică ONU pe site-ul său SDG, obiectivele adoptate în 2015 “se bazează pe zeci de ani de muncă depusă de ţări şi de ONU”.

 

Una dintre primele reuniuni care au definit agenda “sustenabilităţii” a fost Conferinţa ONU privind aşezările umane, cunoscută sub numele de Habitat I, care a adoptat Declaraţia de la Vancouver.

 

Acordul susţine că “pământul nu poate fi tratat ca un activ obişnuit controlat de persoane fizice” şi că proprietatea privată asupra terenurilor este “un instrument principal de acumulare şi concentrare a bogăţiei, contribuind astfel la nedreptatea socială”.

 

„Controlul public al utilizării terenurilor este, prin urmare, indispensabil”, se arată în declaraţia ONU, un preludiu la “predicţia” de acum infamă a Forumului Economic Mondial, conform căreia, până în 2030, “nu veţi mai deţine nimic”.

 

De atunci, numeroase agenţii şi diverşi oficiali ai ONU şi-au expus viziunea asupra „sustenabilităţii”, lansând inclusiv apeluri pentru restricţii drastice privind energia, consumul de carne, călătoriile, spaţiul de locuit şi prosperitatea materială.

 

Experţii intervievaţi de The Epoch Times susţin că unii dintre cei mai bogaţi şi mai puternici lideri corporatişti din lume colaborează cu comuniştii din China şi din alte părţi în efortul de a centraliza controlul asupra producţiei de alimente şi de a zdrobi fermierii şi crescătorii de animale independenţi.

 

Forumul Economic Mondial (WEF), o reţea de mari companii multinaţionale care colaborează îndeaproape cu Partidul Comunist Chinez, este un “partener strategic” al ONU în ceea ce priveşte aşa-zisa Agendă 2030.

 

Reglementarea din ce în ce mai mare a producţiei de alimente şi chiar eforturile de a închide multe ferme vin în contextul în care oficiali din întreaga lume, precum preşedintele american Joe Biden şi şeful Programului alimentar mondial al ONU, David Beasley, avertizează asupra penuriei de alimente care se anunţă la nivel mondial.

 

Dar, în loc să relaxeze restricţiile şi să încurajeze creşterea producţiei, guvernele occidentale şi multe guverne care depind de ajutor iau măsuri şi mai dure.

 

Fermierii olandezi, care au ajuns deja la limită, au reacţionat în această vară prin proteste masive la nivel naţional. Acestea au urmat tulburărilor violente din Sri Lanka, legate de penuria de alimente cauzată de politica guvernamentală.

 

Guvernele şi organizaţiile internaţionale au invocat diverse pretexte pentru aceste politici, de la creşterea “sustenabilităţii” şi protejarea diverselor specii de floră şi faună, până la promovarea “justiţiei economice” şi chiar returnarea terenurilor către popoarele aborigene.

 

Totuşi, potrivit criticilor acestor politici, scopul nu este deloc conservarea mediului sau combaterea schimbărilor climatice. În schimb, experţii avertizează că povestea „sustenabilităţii” şi celelalte justificări sunt un instrument pentru a obţine controlul asupra alimentelor, agriculturii şi oamenilor.

 

“Scopul final al acestor eforturi este de a reduce suveranitatea atât a naţiunilor individuale, cât şi a oamenilor”, a declarat Craig Rucker, preşedinte al Comitetului pentru un Viitor Constructiv (CFACT), o organizaţie de politici publice specializate în probleme de mediu şi dezvoltare.

 

“Intenţia celor care promovează această agendă nu este de a salva planeta, aşa cum pretind, ci de a spori controlul asupra oamenilor”, a declarat el pentru The Epoch Times, adăugând că scopul este de a centraliza puterea la nivel naţional şi chiar internaţional.

 

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU – Agenda 2030

 

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, adesea denumite “Agenda 2030”, au fost adoptate în 2015 de către organizaţie şi statele sale membre ca un ghid pentru “transformarea lumii noastre”. Salutate drept un “plan general pentru umanitate” şi o “declaraţie de interdependenţă” globală de către înalt oficiali ai ONU, cele 17 obiective includ 169 de ţinte care implică fiecare aspect al economiei şi al vieţii.

 

“Toate ţările şi toate părţile interesate, acţionând în parteneriat de colaborare, vor pune în aplicare acest plan”, se afirmă în preambulul documentului, menţionând în mod repetat că “nimeni nu va fi lăsat în urmă”.

 

Printre altele, planul ONU solicită redistribuirea bogăţiei la nivel naţional şi internaţional, în Obiectivul 10, precum şi “schimbări fundamentale în modul în care societăţile noastre produc şi consumă bunuri şi servicii”.

 

Folosirea guvernului pentru a transforma toate activităţile economice este o parte esenţială a ODD, obiectivul 12 cerând “modele de consum şi de producţie durabile”.

 

Printre ţintele specifice prezentate în Obiectivul 12 se numără câteva direct legate de politicile agricole care subminează producţia de alimente. Printre acestea se numără “gestionarea durabilă şi utilizarea eficientă a resurselor naturale”.

 

Poate şi mai important, documentul cere “gestionarea ecologică a substanţelor chimice şi a tuturor deşeurilor pe tot parcursul ciclului lor de viaţă, în conformitate cu cadrele internaţionale convenite”.

 

Prin urmare, oamenii şi, în special, fermierii trebuie “să reducă în mod semnificativ emisiile acestora în aer, apă şi sol pentru a minimiza impactul lor negativ asupra sănătăţii umane şi a mediului”.

 

Alte ODD-uri care sunt direct legate de ceea ce criticii au numit “războiul împotriva fermierilor” includ obiectivul 14, care se referă la “poluarea marină de toate tipurile, în special cea provenită din activităţi terestre, inclusiv … poluarea cu nutrienţi”. ONU descrie în mod regulat agricultura şi producţia de alimente ca fiind o ameninţare pentru ocean.

 

Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), condusă de fostul viceministru al Agriculturii şi Afacerilor Rurale al Partidului Comunist Chinez, Qu Dongyu, contribuie la această acţiune.

 

În raportul său din 2014, “Construirea unei viziuni comune pentru o alimentaţie şi o agricultură durabile: Principii şi abordări”, agenţia ONU solicită restricţii drastice în ceea ce priveşte utilizarea îngrăşămintelor, a pesticidelor, a emisiilor şi a apei în sectorul agricol.

 

Ca un exemplu despre cum trebuie reformată agricultura pentru a fi considerată sustenabilă de către ONU, raportul FAO declară că “utilizarea excesivă a îngrăşămintelor cu azot este o cauză majoră a poluării apei şi a emisiilor de gaze cu efect de seră”.

 

FAO, cu sediul la Roma, nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

 

Un alt obiectiv dintre cele 17 ODD-uri cu impact direct asupra agriculturii şi producţiei alimentare este Obiectivul 2, cu apelurile sale la “agricultură durabilă” şi “producţie alimentară durabilă”.

 

Între timp, Obiectivul 6 solicită “gestionarea durabilă a apei”, care include diverse ţinte care implică utilizarea şi scurgerea apei în agricultură.

 

Deoarece liderii ONU consideră că agricultura şi producţia de alimente contribuie în mod esenţial la ceea ce ei numesc schimbările climatice provocate de om, Obiectivul 13 este, de asemenea, important. Acesta solicită guvernelor să “integreze măsurile privind schimbările climatice în politicile, strategiile şi planificarea de nivel naţional”.

 

Obiectivul 15, care se referă la utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre, are, de asemenea, mai multe ţinte care afectează agricultura şi producţia alimentară.

 

Peste tot în lume, guvernele naţionale şi regionale colaborează cu agenţiile ONU pentru a pune în aplicare aceste obiective de durabilitate în agricultură şi în alte sectoare.

 

De exemplu, ca răspuns la acordurile ONU privind biodiversitatea, Uniunea Europeană a adoptat diverse programe de biodiversitate susţinute de ONU, cum ar fi Natura 2000 şi Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, care au fost citate de guvernul olandez şi de alţii în politicile lor agricole.

 

De asemenea, ONU se laudă în mod public cu rolul său în impunerea ODD-urilor în Sri Lanka şi în alte naţiuni care suferă de o penurie de alimente şi calamităţi economice legate de aceleaşi programe globale de sustenabilitate.

 

În întreaga lume, aproape fiecare guvern naţional spune că încorporează ODD-uri în propriile legi şi reglementări.

 

“Parteneriatul” cu Forumul Economic Mondial (WEF)

 

Alături de ONU se află diverse “părţi interesate” care sunt esenţiale pentru punerea în aplicare a politicilor de dezvoltare durabilă prin “parteneriate public-private”.

 

În centrul acestui efort se află WEF, care, începând din 2020, promovează o transformare totală a societăţii cunoscute sub numele de “Marea Resetare”. În 2019, WEF a semnat un “parteneriat strategic” cu ONU pentru a promova Agenda 2030 în cadrul comunităţii mondiale de afaceri.

 

Acordul oficial a definit “domeniile de cooperare pentru a aprofunda angajamentul instituţional şi pentru a accelera în comun punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.

 

Mulţi dintre oficialii cheie din spatele Agendei 2030, inclusiv lideri de top ai ONU, precum actualul secretar general Antonio Guterres – un socialist autoproclamat – colaborează, de asemenea, cu WEF de zeci de ani.

 

Între timp, WEF a fost explicit în ceea ce priveşte obiectivele sale. Organizaţia a lansat recent o “Alianţă pentru acţiune în domeniul alimentaţiei” (FAA), care recunoaşte, pe site-ul său, că Agenda 2030 “informează în legătură cu ambiţia FAA de a oferi o platformă durabilă şi pe termen lung pentru o acţiune a mai multor părţi interesate privind sistemele alimentare în vederea îndeplinirii ODD-urilor”.

 

În paralel cu “Summitul privind sistemele alimentare” al ONU din septembrie 2021, FAA a publicat un raport care prezintă propria sa “agendă privind colaborarea între mai multe părţi interesate în vederea transformării sistemelor alimentare”.

 

Printre alte elemente, documentul rezumă perspectivele FAA cu privire la “sprijinirea parteneriatelor transformatoare ale sistemului alimentar şi propunerea sa ce merge dincolo de Summitul ONU privind sistemele alimentare din 2021, în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU”.

 

Preocuparea publică a FAA pentru transformarea agriculturii şi a aprovizionării cu alimente datează de peste un deceniu, cel puţin.

 

În parteneriat cu diverse companii, WEF a publicat un raport din 2010 care prezintă o “nouă viziune pentru agricultură”, care include o “foaie de parcurs pentru părţile interesate”. Sunt implicate multe dintre cele mai mari companii alimentare din lume, care domină piaţa şi deţin nenumărate mărci populare.

 

Site-ul WEF este plin de informaţii care pretind să justifice o transformare totală a aprovizionării cu alimente de către “părţile interesate””.

 

“Pe măsură ce sistemele alimentare globale devin din ce în ce mai interconectate, va fi necesară o coordonare eficientă între un set divers de părţi interesate”, susţine WEF pe platforma sa “Strategic Intelligence”, citând frecvent ca sursă FAO.

 

“Potenţialul de a elabora noi abordări sistemice ale sistemelor alimentare care să includă o gamă diversă de părţi interesate prezintă oportunităţi pentru a contribui la hrănirea durabilă a lumii în viitor”.

 

“Părţile interesate” des menţionate de organizaţie se referă la guverne, companii şi aşa-numitele organizaţii neguvernamentale care sunt adesea finanţate de aceleaşi companii şi guverne. Toate acestea lucrează împreună la această problemă.

 

De exemplu, WEF se laudă că a adus giganţi corporativi precum Coca-Cola şi Unilever în rândul celor care se ocupă de promovarea unui “viitor mai durabil”.

 

Fundaţia Rockefeller, care a publicat recent un raport privind modul în care trebuie “resetată situaţia” şi “transformat sistemul alimentar din SUA”, este, de asemenea, un jucător cheie.

 

“Centrele de Inovare Alimentară” ale WEF din întreaga lume vor fi o parte importantă a acestei transformări globale.

 

Anul trecut, în cadrul Săptămânii Agendei de la Davos (o întâlnire majoră a Forumului Economic Mondial), prim-ministrul olandez Mark Rutte, discutând despre “transformarea sistemelor alimentare şi a utilizării terenurilor”, a anunţat că Olanda va găzdui “Secretariatul de coordonare globală a centrelor de inovare alimentară din cadrul Forumului Economic Mondial”.

 

Secretariatul, a spus el la acea vreme, “va conecta toate celelalte Centre de Inovare Alimentară” pentru a facilita crearea “parteneriatelor de care avem nevoie”.

 

Nici WEF, nici Fundaţia Rockefeller nu au răspuns la solicitările de comentarii cu privire la rolul lor în Agenda 2030 şi la politicile agricole aplicate în întreaga lume.

 

Printre alte organizaţii şi entităţi implicate în această campanie se numără fundaţii puternice scutite de taxe, precum Gates Foundation, guverne regionale de tip UE care se înmulţesc în întreaga lume şi diverse grupuri finanţate de acestea.

 

Presarea fermierilor şi a aprovizionării cu alimente

 

Pe tot globul, politicile guvernamentale aliniate la ODD-urile ONU îi presează pe agricultori – în special pe producătorii mai mici şi independenţi, care nu pot absorbi costurile suplimentare ale reglementărilor şi controalelor suplimentare.

 

Referindu-se la ideile de sustenabilitate ale ONU, preşedintele recent destituit al Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a anunţat la summitul ONU privind clima COP26 din 2021 că guvernul său interzice îngrăşămintele chimice şi pesticidele.

 

“Sri Lanka a restricţionat recent importurile de îngrăşăminte chimice, pesticide şi ierbicide din cauza preocupărilor legate de sănătatea publică, contaminarea apei, degradarea solului şi impactul asupra biodiversităţii”, a susţinut Rajapaksa în faţa liderilor mondiali, în aplauzele generale.

 

“Deşi a existat o opoziţie din partea lobby-urilor înrădăcinate, acest lucru a creat oportunităţi pentru inovare şi investiţii în agricultura ecologică, care va fi mai sănătoasă şi mai durabilă în viitor”, a continuat el.

 

În realitate, chiar dacă au fost retrase cu promptitudine, politicile au produs penurii alimentare catastrofale, foamete pe scară largă şi, în cele din urmă, o revoltă populară care l-a înlăturat de la putere pe preşedinte şi guvernul său.

 

În 2019, guvernul socialist din Sri Lanka a încheiat, de asemenea, un parteneriat cu Programul de Mediu al ONU pentru a înfiinţa campania globală a ONU privind azotul (U.N. Global Nitrogen Campaign), care promovează politicile privind azotul susţinute de ONU ce se răspândesc în prezent în întreaga lume.

 

În Olanda, unde se află sediul Secretariatul de coordonare globală a Centrelor de Inovare Alimentară din cadrul Forumului Economic Mondial, autorităţile impun politici privind azotul care se aşteaptă să decimeze sectorul agricol extrem de productiv al naţiunii. Planurile includ, de asemenea, exproprierea pe scară largă a fermelor.

 

“Planurile de expropriere ale Cabinetului [olandez – n.r.] sunt o declaraţie de război directă împotriva sectorului agricol”, a declarat deputatul olandez Gideon van Meijeren, din partea partidului Forumul pentru Democraţie, citat de publicaţia De Dagelijkse Standaard.

 

“Sub pretexte false, fermierii sunt jefuiţi de pământurile lor, ferme vechi de secole sunt demolate, iar familiile fermierilor sunt distruse în totalitate”, a adăugat el.

 

Experţii au avertizat cu privire la consecinţele periculoase care decurg din astfel de politici de sustenabilitate, printre care se numără penuria de alimente, creşterea preţurilor, tulburări sociale şi multe altele.

 

“Puteţi întrevedea viitorul verde şi sustenabil dacă priviţi Olanda şi Sri Lanka acum”, a declarat, pentru The Epoch Times, Bonner Cohen, cercetător senior la Centrul Naţional pentru Cercetare în Politici Publice.

 

Şi totuşi, agenda se răspândeşte rapid. Săptămâna trecută, autorităţile federale canadiene au anunţat restricţii similare privind îngrăşămintele şi azotul, după ce au fost instituite restricţii privind producţia de energie, stârnind indignarea oficialilor provinciali şi a fermierilor.

 

În Irlanda, Regatul Unit şi în alte naţiuni europene, diverse entităţi guvernamentale lucrează, de asemenea, la reducerea producţiei agricole în cadrul unor programe de sustenabilitate.

 

Între timp, pe lângă continuarea politicilor care îi plătesc pe agricultori pentru a nu cultiva alimente, administraţia Biden încearcă să impună companiilor, prin intermediul Comisiei americane pentru valori mobiliare şi burse de valori (U.S. Securities and Exchange Commission), indicatori şi rapoarte privind “Mediul, socialul şi guvernanţa”, care sunt susţinute de WEF.

 

Asociaţiile agricole şi peste 100 de membri ai Congresului susţin că planul ar duce la falimentul proprietarilor de ferme mici şi mijlocii care nu pot respecta cerinţele de raportare climatică pentru a face afaceri cu firme publice, chiar dacă lumea se îndreaptă spre o penurie alimentară generalizată.

 

În parte, experţii spun că insistenţa asupra acestor tipuri de politici se datorează faptului că cei care le impun sunt în mare parte protejaţi de daunele pe care le provoacă.

 

“Elitele globale din guverne, organizaţiile transnaţionale, consiliile de administraţie ale corporaţiilor – bine reprezentate în cadrul WEF – sunt atât de prinse în semnalul lor climatic, din care mulţi speră să beneficieze financiar prin investiţii în energie verde, încât întârzie să observe că sunt complet detaşate de realitate”, a declarat Cohen, de la National Center for Public Policy Research, specializat în probleme de mediu.

 

“Puţini dintre cei care impun reglementări agricultorilor au pus vreodată piciorul într-o fermă. În virtutea puterii şi a bogăţiei pe care aceşti oameni o au deja, ei sunt protejaţi de consecinţele politicilor greşite pe care le impun restului lumii. Această povară este suportată de oamenii obişnuiţi din întreaga lume, despre care mulţimea de la Davos şi partenerii nu ştiu nimic”.

 

Fermele mici şi independente sunt în pericol, spun experţi

 

Dezastrul din Sri Lanka oferă o avanpremieră a ceea ce se va întâmpla în Statele Unite şi în Europa dacă factorii de decizie politică vor continua să urmeze agenda ONU pentru dezvoltare durabilă, potrivit lui Sterling Burnett, care deţine un doctorat în etica mediului şi conduce Arthur B. Robinson Center on Climate and Environmental Policy din cadrul Institutului non-profit Heartland.

 

“Nu este un război împotriva agriculturii; este un război împotriva agricultorilor mici şi a fermierilor independenţi”, a declarat acesta pentru The Epoch Times. “Este un război în sprijinul industriilor agricole elitiste, care activează la scară mare”.

 

Chiar dacă ODD-urile ONU vorbesc despre sprijinirea “micilor producători de alimente”, Burnett a afirmat că fermele independente sunt în vizorul ONU pentru a contribui la consolidarea controlului asupra aprovizionării cu alimente.

 

Factorii de decizie politică sunt “în buzunarul” marilor interese corporatiste, inclusiv Conagra, BlackRock, State Street, Vanguard şi altele, a adăugat el.

 

“În scurt timp toţi micii lor concurenţi ar fi scoşi din afaceri”, a mai precizat el, reiterând îngrijorările exprimate de numeroşi alţi experţi.

 

Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a cărui firmă administrează mai mulţi bani decât orice altă companie din lume, “vrea să îşi impună valorile asupra companiilor care folosesc banii altora”, a spus Burnett.

 

Fink, care face parte din Consiliul de administraţie al puternicului Council on Foreign Relations şi lucrează îndeaproape cu WEF, este un arhitect cheie al campaniei de impunere a indicatorilor de “mediu, sociali şi de guvernanţă” asupra companiilor americane.

 

“Este vorba despre super-bogaţii care îşi impun valorile asupra noastră, restul”, a adăugat Burnett, arătând spre cei despre care spune că sunt fericiţi să lucreze cu comuniştii în acest efort.

 

“În ceea ce priveşte Forumul Economic Mondial, nu poţi avea o Mare Resetare dacă nu resetezi aprovizionarea cu alimente, pentru că alimentele sunt necesare pentru toată lumea. Stalin a recunoscut acest lucru: Cine controlează mâncarea controlează poporul. La fel şi cu energia”, a mai declarat el.

 

Pe măsură ce preţurile vor creşte şi fermierii vor da faliment, marile corporaţii, în colaborare cu guvernele şi organizaţiile internaţionale, vor strânge toate foloasele.

 

Între timp, aşa cum s-a văzut recent în Sri Lanka, oamenii înfometaţi, împinşi la limită, vor reacţiona.

 

“Oamenii nu mureau de foame pe 6 ianuarie”, a spus Burnett, referindu-se la protestele violente din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA. “Criza lanţului de aprovizionare are loc, rafturile sunt deja goale, iar când oamenii sunt înfometaţi, nu vor sta degeaba fără să facă nimic”.

 

Fondatorul şi preşedintele American Policy Center, Tom DeWeese, expert şi critic al noţiunilor de sustenabilitate ale ONU, a avertizat că războiul împotriva fermierilor face parte dintr-o agendă mai largă de a lipsi oamenii de libertate.

 

“Întotdeauna, în trecut, când forţele tiranice au vrut să conducă lumea, au construit armate şi au invadat, au distrus lucruri, au ucis oameni şi au forţat subjugarea”, a declarat DeWeese pentru The Epoch Times. “Acum avem de-a face cu o forţă diabolică care a găsit o modalitate de a ne face să renunţăm voluntar la libertăţile noastre şi să îi ajutăm să ne subjuge”.

 

“Ce ar putea fi un instrument atât de puternic? Ameninţarea Armagedon-ului de mediu”, a continuat el, dând ca exemplu principal naraţiunea privind schimbările climatice.

 

Citând numeroşi oficiali şi documente ale ONU, DeWeese spune că agenda nu este de a salva clima, ci de a transforma planeta şi de a centraliza controlul asupra populaţiei.

 

În afară de ONU şi WEF, companii importante precum Vanguard şi BlackRock lucrează pentru a prelua şi controla aprovizionarea cu alimente, a adăugat DeWeese.

 

Deja, câteva companii – printre care aceste două firme de investiţii sunt acţionari principali – domină industria mondială a alimentelor şi băuturilor. Prin preluarea agriculturii, acestea vor controla totul.

 

“Scopul este de a deţine controlul total asupra producţiei de alimente”, a spus el, menţionând că aceste companii caută să deţină toate seminţele şi chiar să producă în fabrici carne sintetică, care sunt deja susţinute financiar de Bill Gates şi de alţi miliardari.

 

Culturile modificate genetic sunt, de asemenea, pe ordinea de zi.

 

De asemenea, ONU, WEF şi alţii fac progrese în promovarea insectelor şi a buruienilor ca hrană. În întreaga lume occidentală, apar rapid centre de producţie de proteine din insecte.

 

Dar situaţia devine şi mai sumbră, spune DeWeese.

 

“Dacă oamenii mor de foame, sunt mult mai uşor de subjugat”, a afirmat el, adăugând că depopularea şi controlul umanităţii se află pe agenda elitelor globale de zeci de ani.

 

“Războiul împotriva fermierilor” vine, de asemenea, pe fondul a ceea ce criticii au descris ca fiind un “război împotriva energiei” susţinut de guverne, care afectează agricultura şi practic orice alt sector.

 

Aceasta include limitarea explorării energiei, închiderea centralelor electrice, perceperea de taxe şi impozite speciale şi alte politici care au dus la creşterea rapidă a costurilor în întreaga lume occidentală, dar nu şi în locuri precum China.

 

Experţii intervievaţi de The Epoch Times i-au îndemnat pe americani să se opună războiului împotriva fermierilor şi politicilor de sustenabilitate susţinute de ONU folosind o varietate de mijloace. Printre acestea se numără implicarea politică, adoptarea unor obiceiuri de cumpărături diferite, găsirea unor surse alternative de hrană, cum ar fi fermierii locali, şi alte măsuri.

 

Oficialii de la ONU nu au răspuns la solicitările de comentarii.

 

https://epochtimes-romania.com/news/onu-si-forumul-economic-mondial-se-afla-in-spatele-razboiului-global-impotriva-fermierilor-spun-experti—332713

 

/////////////////////////////////////////////

Istoric britanic: Putin vrea să fie temut precum Stalin şi Hitler

 

 

Istoricul britanic Antony Beevor a declarat, într-un interviu acordat ziarului german Der Spiegel, că vede Rusia ca pe un “prizonier al trecutului său”, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să fie temut precum Hitler şi Stalin.

 

În plus, istoricul consideră că liderul de la Kremlin este determinat ca moştenirea să să fie reconstruirea Imperiului Rus aşa cum a fost el în vremurile sovietice.

 

În continuare, redăm interviul acordat de Beevor:

 

Der Spiegel: Vedeţi asemănări între Armata Roşie sovietică din Al Doilea Război Mondial şi “operaţiunea militară specială” a lui Putin în Ucraina?

 

Antony Beevor: În primul rând, trebuie să ne amintim că Rusia lui Putin nu este o extensie a Uniunii Sovietice, iar armata rusă de astăzi nu mai este Armata Roşie, ceea ce face comparaţia cu atât mai interesantă. Pentru că ambele sunt profund influenţate de trecut. Aş spune că nicio ţară nu este atât de mult prizonieră a trecutului său ca Rusia, aşa cum arată viziunea distorsionată a lui Putin asupra istoriei. Obsesia sa pentru “Marele Război Patriotic” împotriva Germaniei lui Hitler a contribuit, într-adevăr, la gafe extraordinare în invadarea Ucrainei şi la o ciudată repetare a greşelilor din trecut.

 

Der Spiegel: De exemplu?

 

Beevor: Obsesia lui Putin nu numai că i-a distorsionat retorica politică cu contradicţii bizare, ci i-a influenţat şi abordarea militară. În mod evident, el încă mai vedea tancul ca pe marele simbol şi o armă de forţă din zilele victoriei sovietice, chiar dacă acesta se dovedise deja extrem de vulnerabil în faţa dronelor şi a armelor antitanc de astăzi, în Libia şi chiar în conflictul din Nagorno-Karabah din 1988.

 

În mod uimitor, lecţiile-cheie din bătăliile de la Stalingrad şi Berlin au fost, de asemenea, uitate. În aprilie 1945, mareşalul Georgy Zhukov, sub presiunea intensă din partea lui Stalin, şi-a trimis armatele de tancuri în Berlin fără sprijin de infanterie.

 

Forţele lui Putin nu numai că au făcut aceeaşi greşeală, dar au copiat chiar şi modul în care armatele de tancuri ale Gărzii au ataşat bucăţi ciudate de fier, inclusiv paturi, la tunurile lor, în speranţa că astfel vor detona prematur armele antitanc. Acest lucru nu a salvat echipajele tancurilor ruseşti în înaintarea lor spre Kiev. Pur şi simplu le-a sporit profilul şi a atras unităţi ucrainene de vânători de tancuri, la fel ca grupurile Tineretului Hitlerist şi SS cu arme antitanc Panzerfaust din Berlin.

 

Der Spiegel: Aţi descris Armata Roşie care a luptat împotriva Germaniei acum 80 de ani ca fiind “modernă şi medievală”. Prin ce se deosebea la acea vreme de armatele occidentale şi de Wehrmacht-ul german?

 

Beevor: Profesionalismul unităţilor de front ale Wehrmacht-ului provenea de la subofiţeri bine pregătiţi, gata să preia conducerea în cazul în care un ofiţer era ucis. Armata britanică se baza foarte mult pe sergenţii săi pentru organizare şi conducerea oamenilor, dar aceştia erau puţin pregătiţi să preia conducerea pe câmpul de luptă. Pe de altă parte, Armata Roşie, aflată într-o stare de criză constantă din iunie 1941, a compensat pur şi simplu lipsa de pregătire prin numărul mare de soldaţi şi prin nepăsarea totală faţă de viaţa oamenilor săi. Înrolarea în masă, adesea efectuată în timpul marşului, prinzând civili la întâmplare, era mai aproape de înrolările forţate în armată din secolul al XVIII-lea. Pierderile de tineri ofiţeri erau atât de mari încât orice subofiţer bun era promovat imediat, lăsând un gol periculos în lanţul inferior de comandă. Acest lucru a dus la o disciplină care oscila între laxism sau haos la un moment dat şi execuţii sumare în momentul următor.

 

Der Spiegel: Aţi scris în The Atlantic despre alţi factori care fac ca atacul lui Putin asupra Ucrainei să pară primitiv şi retrograd, cum ar fi devastarea masivă a oraşelor.

 

Beevor: Un alt tipar care apare în Ucraina este dependenţa armatei ruse de armele grele. În cel de-al Doilea Război Mondial, Armata Roşie s-a lăudat cu puterea artileriei sale, pe care o numea “Zeul războiului”. În operaţiunea Berlin, artileria lui Jukov a tras peste trei milioane de obuze, distrugând mai mult din oraş decât ofensiva aeriană strategică a aliaţilor. Distrugerea oraşului Groznîi şi a oraşului Alep din Siria a dezvăluit, de asemenea, cât de puţin a evoluat doctrina rusă privind conflictele urbane de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, spre deosebire de forţele armate occidentale. Recucerirea oraşelor Mosul şi Raqqa în 2016 şi 2017 a demonstrat o abordare mult mai ştiinţifică, izolând fiecare oraş, apoi curăţându-l sector cu sector.

 

Der Spiegel: Este posibil ca violenţa rusă să îşi aibă originea în tratamentul aplicat propriilor sale trupe, care au îndurat în mod tradiţional dispreţul şi umilinţa?

 

Beevor: Da. Şi aici, de asemenea, gafele care au fost comise în actuala invazie a Ucrainei nu sunt doar repetări din cel de-al Doilea Război Mondial. Felul în care li s-a spus trupelor lui Putin că vor fi întâmpinate ca eliberatori în Ucraina aminteşte de invazia din 1968 a Cehoslovaciei, când trupele Pactului de la Varşovia au descoperit că au fost minţite. Apoi au rămas fără mâncare şi combustibil, iar moralul s-a prăbuşit. Controlul lui Putin asupra mass-mediei interne poate ascunde adevărul pentru aproape 80% din populaţia rusă, dar recruţii săi, forţaţi acum să semneze noi contracte pentru a-i transforma în voluntari, sunt conştienţi de realitate – aşa cum sunt acum şi mamele lor.

 

Der Spiegel: Este brutalitatea lui Putin similară, în această privinţă, cu cea a lui Stalin?

 

Beevor: Tratamentul lui Putin faţă de propriul popor este la fel de nemilos ca şi faţă de duşmanii săi, ceea ce ne aminteşte de Stalin. Armata a adus chiar şi un crematoriu mobil pentru a scăpa de victime, pentru a reduce numărul de saci cu cadavre care pleacă acasă. În 1945, Armata Roşie s-a confruntat cu o serie de revolte provocate de un dispreţ similar al conducerii de la Moscova faţă de sentimentele trupelor şi ale familiilor acestora. Soldaţilor li s-a ordonat să se aventureze noaptea în “teritoriul nimănui” noaptea [no man’s land] – nu pentru a recupera trupurile camarazilor căzuţi la datorie, ci pentru a-i dezbrăca de uniforme pentru a fi refolosite de trupele de înlocuire. Astfel de umilinţe suferite de soldaţii Armatei Roşii din partea ofiţerilor şi comisarilor lor au contribuit la furia şi frustrarea acestora. Această frustrare s-a revărsat asupra civililor din Germania, Polonia, Ungaria şi din alte părţi, deşi explicaţia oficială a fost că era vorba de răzbunare pentru violarea patriei de către nazişti.

 

Der Spiegel: Începând cu 1941, trupele germane au invadat Uniunea Sovietică, au devastat o mare parte din Europa de Est şi au comis masacre îngrozitoare. Este sarcina autoimpusă de a lupta împotriva naţional-socialismului – atât manifestarea reală din trecut, cât şi cea fictivă din Ucraina – o altă paralelă între Stalin şi Putin? În cartea dumneavoastră “Berlin”, aţi concluzionat că, datorită acestei misiuni, Armata Roşie “se putea comporta în întregime aşa cum dorea, atât din punct de vedere personal, cât şi politic”.

 

Beevor: Mentalitatea distorsionată a lui Putin, obsedat de războiul triumfător împotriva nazismului, a întors totul pe dos. Nu este o mare sarcină de propagandă să eliberezi inamicul de nazism? Putin şi ideologii săi îi descriu în mod grotesc pe ucraineni ca pe nişte nazişti renăscuţi care trebuie eliminaţi şi reeducaţi, aşa cum susţine articolul din RIA Novosti al lui Timofei Sergheitsev. Rolul de eliberator de nazism a dat într-adevăr Armatei Roşii ideea că poate să se comporte aşa cum doreşte atât în plan personal, cât şi politic. Era o noţiune de superioritate. Drepturile de cucerire nu însemnau doar impunerea unui regim sovietic asupra statelor vecine. Implicau, de asemenea, jefuirea cuprinzătoare a ţării ca formă de despăgubire şi ideea că ceea ce Ilia Ehrenburg numea “vrăjitoarea blondă” – femeile şi fetele germane – ar trebui să plătească pentru crimele comise de bărbaţii lor în patria rusă.

 

Der Spiegel: Faceţi aluzie la violurile în masă din 1945 şi mai departe.

 

Beevor: Chiar dacă este mult prea devreme pentru a trage concluzii, există din ce în ce mai multe dovezi privind atacuri similare în Ucraina. Deşi va mai trece ceva timp până când se va putea evalua o imagine mai fiabilă, astfel de incidente par să aibă loc ca răzbunare pentru eşecul abject al trupelor lui Putin de a zdrobi patriotismul ucrainean.

 

Der Spiegel: În 1945, mareşalul Konstantin Rokossovski a ordonat soldaţilor să “direcţioneze sentimentele de ură spre lupta cu inamicul pe câmpul de luptă” şi să pedepsească “jafurile, violenţa, incendiile şi distrugerile inutile”. Există astăzi vreun semn al unui astfel de mesaj clar către trupe?

 

Beevor: Din câte am auzit eu, nu.

 

Der Spiegel: Oare Putin a ajuns la concluzia, din istoria Armatei Roşii, că o armată inumană este o forţă de luptă mai bună? Există multe indicii care sugerează că atrocităţile pe care le-am văzut la Bucea şi în alte părţi fac parte din plan.

 

Beevor: Putin vrea să fie temut – ca Stalin şi Hitler. El este hotărât ca moştenirea sa să fie reconstruirea Imperiului rus aşa cum a fost în perioada sovietică. Convins că Occidentul liberal este decadent şi slab, el crede că şocul şi uimirea vor duce la atingerea obiectivelor. Este exact ceea ce a gândit Hitler în 1941, înainte de a invada Uniunea Sovietică, când a spus: “Loveşte uşa şi întreaga structură putredă se va prăbuşi”. Aceasta este mentalitatea greşită a dictatorului mai mult decât cea a generalului profesionist. În ambele cazuri, atrocităţile au stârnit o rezistenţă mult mai aprigă, nu o capitulare.

 

Der Spiegel: Kremlinul a insistat că “îi pasă de civili”. Cum se poate, atunci, ca jafurile, tortura şi violurile să fie atât de răspândite?

 

Beevor: Bineînţeles că toate aceste practici sunt interzise în mod oficial, dar acest lucru este ca şi cum Constituţia sovietică ar enumera libertăţi care nu au fost niciodată disponibile. Fiecare aspect al legii este la cheremul autorităţilor şi al titularilor lor, aşa cum este cazul în orice dictatură.

https://epochtimes-romania.com/news/istoric-britanic-putin-vrea-sa-fie-temut-precum-stalin-si-hitler—328115

 

////////////////////////////////////////////

Oficialităţile şi cercetătorii îşi bat joc de noi!? O poză cu un cârnaţ ne este prezentată drept „o fotografie spectaculoasă a stelei Proxima Centauri, realizată de noul telescop NASA James Webb”;

 

Un om de știință proeminent a fost nevoit să-și ceară scuze după ce a postat o fotografie cu cârnați, despre care susţinea că era o stea. Există un grup de oameni pentru care avem tendința de a-i admira atunci când vine vorba de a spune adevărul – este vorba de astrofizicieni; de aceea, ultimă farsă făcută de savantul francez Etienne Klein – director de cercetare la Comisia pentru Energie Atomică din Franța – nu a căzut bine la nimeni.

 

Totul a început pe 31 iulie 2022, când Klein a postat o fotografie pe contul său de Twitter care arată ceea ce părea a fi o fotografie a stelei Proxima Centauri (cea mai apropiată stea de Terra) făcută de noul telescopul spațial NASA James Webb. „Fotografie cu Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de Soare, situată la 4,2 ani lumină de noi. A fost luată de Telescopul Spaţial James Webb. Ce detalii… O lume nouă se dezvăluie zi de zi”, a scris el pe Twitter.

 

Adepții săi au fost inițial uimiți de detaliile din fotografie – până când s-a dezvăluit că imaginea nu înfățișa deloc steaua Proxima Centauri. Obiectul din imagine era de fapt o felie din carne de cârnați. Deloc surprinzător, această revelație nu a încântat deloc pe lume, iar Klein a fost forțat în cele din urmă să-și ceară scuze. El a mai indicat că farsa a căutat să-i încurajeze pe oameni „să se ferească de argumentele oamenilor în poziții de autoritate”.

 

 

De fapt, această farsă alimentează din nou teoriile conspiraţiilor conform cărora multe din imaginile astronomice care ni se prezintă ar fi de fapt lucrări realizate prin Photoshop.

 

 

Oficialităţile şi cercetătorii îşi bat joc de noi!? O poză cu un cârnaţ ne este prezentată drept „o fotografie spectaculoasă a stelei Proxima Centauri, realizată de noul telescop NASA James Webb”

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Un alt accident mortal al maşinilor autonome conduse de inteligenţa artificială… „Computerului malefic” îi place să ucidă oameni!?

 

 

O maşină autonomă Tesla, produsă de miliardarul Elon Musk, a făcut un accident mortal pe 24 iulie 2022, în statul american Utah. Autoturismul mergea pe o autostradă, când s-a ciocnit violent cu un motociclist, care şi-a pierdut viaţa în urma impactului. În momentul producerii accidentului, vehiculul electric circula cu sistemul de conducere autonomă, Autopilot, activat, care ar fi trebuit să prevină accidentele.

 

Accidentul a avut loc după ora 1 noaptea, când șoferul Tesla, care avea activat sistemul Autopilot, a intrat în partea din spate a motocicletei. Dar, vehiculul ar fi trebuit să frâneze automat pentru a evita coliziunea, lucru pe care nu l-a făcut, ceea ce pune la îndoială eficacitatea sistemelor computerizate de pe asemenea maşini.

 

Până în prezent s-au produs, doar în SUA, numai puţin de 48 de accidente cu maşini autonome, în care au murit 19 persoane. 39 dintre acestea au implicat mașinile Tesla, cu sistem autonom de conducere.

 

 

Într-un articol din 2018 – Accidentul mortal cu o maşină autonomă Uber: un alt semn al trezirii inteligenţei artificiale malefice „SkyNet”? – semnalam un accident de maşină al unei maşini autonome Uber şi lansam ipoteza că, prin aceste accidente, ar putea să se activeze încetul cu încetul inteligenţa artificială malefică Skynet, pentru a face distrugeri şi a omorî oameni, aşa cum am explicat într-un articol din ianuarie 2018 intitulat „În noaptea de Anul Nou, 1400 de maşini sunt distruse simultan într-un incendiu din Liverpool… S-a trezit “SkyNet”, o inteligenţă artificială malefică?”

 

Conform filmului SF “Terminator”, Skynet este o inteligență artificială ficțională, bazată pe o rețea de computere și sateliți, construită pentru a coordona întreaga apărare strategică a SUA şi a aliaților, înlocuind factorul de decizie uman. Incredibila viteză de calcul și rațiunea rece îl fac cu mult superior comandanților umani. Poate să ia decizii foarte rapid și să conducă operațiuni militare cu eficiență si viteză foarte ridicată. Sistemul de supercomputere dispune de procesoare cu rețea neuronală, care îi permit să gândească precum oamenii și să învețe în progresie geometrică. Viteză de procesare maximă: 60 de teraflopi. Skynet devine conștient de propria existență și încearcă să comunice cu creatorii umani, dar aceștia intră în panică și încearcă să îl scoată din funcțiune, ceea ce înseamnă moartea pentru acesta. Prin urmare, ajunge să considere întreaga umanitate (nu doar pe adversarii SUA) drept un pericol care trebuie înlăturat.

 

Făcând analogia, unii conspiraţionişti cred că un Skynet din viaţa actuală “s-a trezit” şi, folosindu-se de electronica din autoturisme, a declanşat primele incidente în lupta viitoare împotriva oamenilor…

Un alt accident mortal al maşinilor autonome conduse de inteligenţa artificială… „Computerului malefic” îi place să ucidă oameni!?

 

/////////////////////////////////////////

(Tot ce este satanic piere) Avertisment pentru globalişti? Georgia Guidestones („Pietrele îndrumătoare din Georgia”), care conţineau 10 porunci ale „noii ordini mondiale”, au fost aruncate în aer

 

Conspiraţioniştii le cunoşteau de ani de zile: „Georgia Guidstones” sau „Pietrele îndrumătoare din Georgia”. Ele conţineau 10 porunci ale noii ordini mondiale, iar una din porunci ne spune aşa: populaţia lumii să nu depăşească 500 de milioane de oameni: „Menţinerea umanității sub 500 milioane, în echilibru perpetuu cu natura”.

 

Se pare însă că, la începutul lui iulie 2022, structura misterioasă asemănătoare monumentului Stonehenge a fost aruncată în aer de un atacator necunoscut și apoi a fost demolată de autorități. Cine le-a aruncat în aer şi ce semnal poate constitui acest lucru pentru noua ordine mondială?

 

Construite inițial în 1980, la un cost de 100.000 de dolari, pietrele au fost denumite şi „Stonehenge-ul american”, unii crezând că ele servesc ca o formă de referință fundamentală destinată supraviețuitorilor unui eveniment apocaliptic nespecificat, la un moment dat în viitor. Omul care a comandat structura a fost cunoscut doar sub forma unui pseudonim – Robert C. Christian – care pretindea că reprezintă „un mic grup de americani loiali”. De-a lungul anilor, totuși, unii oameni au ajuns să perceapă pietrele ca fiind „satanice”, determinând persoane anonime să le vandalizeze și să le deterioreze.

 

 

Această ură împotriva pietrelor a ajuns la apogeu la începutul lui iulie 2022, când cineva a pus o bombă și a aruncat în aer întreaga structură. Autoritățile locale au demontat ulterior ceea ce a mai rămas din pietre „din motive de siguranță”. În situația în care stau lucrurile, nimeni nu a reușit să identifice cine a fost făptuitorul sau motivele precise ale acestuia, însă investigațiile asupra atacului rămân în curs de desfășurare.

 

În cele din urmă, era un sfârșit aşteptat pentru unul dintre cele mai enigmatice și durabile mistere moderne ale Americii.

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): iflscience.com

Avertisment pentru globalişti? Georgia Guidestones („Pietrele îndrumătoare din Georgia”), care conţineau 10 porunci ale „noii ordini mondiale”, au fost aruncate în aer

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, O idee care ne suceşte minţile

 

EDITURA HUMANITAS

 

 

 

„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ — CORESPONDENŢA DINTRE MARX ȘI ENGELS

 

 

 

„Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ — MARX

 

 

 

„Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ — MARX

 

 

 

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ — MARX

 

 

 

„Comisariatul pentru justiție este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ — LENIN

 

 

 

„În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice.“ — BAKUNIN

 

 

 

„Spiritul de distrugere e asemenea celui de creație.“ — BAKUNIN

 

 

 

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“ — SARTRE

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/o-idee-care-ne-suceste-mintile-2022

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

 

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor ’80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

 

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

 

https://humanitas.ro/autori/gabriel-liiceanu

 

 

ANDREI PLEȘU

s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.

Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

 

https://humanitas.ro/autori/andrei-plesu

 

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI –

 

născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012). Preşedinte Artmark (din 2015). Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Director al revistei ID – Idei în Dialog (2004–2009). A susţinut cursuri de istoria ştiinţei şi de istoria ideilor (Universitatea Bucureşti). Membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS); al Uniunii Scriitorilor din România (USR); al PEN Club. Membru fondator al Societăţii Academice Române (SAR) şi al Grupului de Cercetare a Fundamentelor Modernităţii Europene (Universitatea Bucureşti şi New Europe College). Membru de onoare al Institutului Ludwig von Mises – România.

Debut în presă – 1992 (Contrapunct). Colaborări la 22, LA&I, Dilema, Orizont, Vatra, Secolul 20. Rubrici permanente la 22(1993–2003), LA&I (2003–2004) şi Dilema Veche (2004–2005), ID – Idei în Dialog (2004–2009). Editorialist la Evenimentul Zilei (2006–2010).

Cărţi publicate: Cerul văzut prin lentilă, Nemira, 1995 (Premiul pentru eseu al Editurii Nemira, 1993; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1995); Polirom, 2002. Zbor în bătaia săgeţii, Humanitas, 1995; traducere în engleză: Flying against the Arrow, CEU Press, 2002. Politice, Humanitas, 1996. Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád Göyrgy írta), Pont/Kiadó, Budapest, 1997. Omul recent, Humanitas, 2001 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu; Premiul revistei Cuvântul; Premiul AER pentru eseu); traducere în spaniolă: El Hombre reciente, Áltera, Madrid, 2005. Ochii Beatricei, Humanitas, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu); traducere în italiană: Gli occhi di Beatrice. Com’era davvero il mondo di Dante?, Bruno Mondadori, Milano, 2006; traducere în spaniolă: Los ojos de Beatriz. ¿Cómo era realmente el mundo de Dante?, Siruela, Madrid, 2007. Discernământul modernităţii, Humanitas, 2004; Despre idei şi blocaje, Humanitas, 2007 (cu o nouă prefaţă, reluat cu titlul De ce nu avem o piaţă a ideilor, Humanitas, 2013); Ultimul Culianu, Humanitas, 2010; O idee care ne sucește mințile (în colaborare), Humanitas, 2014; Partea nevăzută decide totul (Humanitas, 2015), Două eseuri despre paradis și o încheiere (Humanitas, 2015).

Traduceri (în colaborare): David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei / The Wholeness and the Implicate Order, Humanitas, 1995.

Emisiuni TV realizate: Idei în libertate, pentru TVR Cultural, 2002–2005 (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al Asociaţiei profesioniştilor de televiziune, APTR, 2004); Înapoi la argument, pentru TVR Cultural, 2006–2012.

 

 

https://humanitas.ro/autori/horia-roman-patapievici

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Asemănările teribile dintre Putin și Hitler. Când le vei afla, ți se va face pielea de găină

 

 

Autor: Ferentz Sebastian

Acțiunile prin care Vladimir Putin se aseamănă cu Adolf Hitler.

 

 

1 Cât de asemănător este Vladimir Putin cu lider nazist, Adolf Hitler?

2 Ambii sunt adepți ai propagandei și al războiului

3 Ambii au folosit aceleași scuze pentru a anexa un teritoriu străin

Recent, președintele rus Vladimir Putin a lansat un război, în stilul anilor 1940. Sute de oameni și-au pierdut viața din data de 24 februarie și până acum. Cât despre pierderile din urma bombardamentelor, acestea sunt uriașe.

 

Tirania sa care reduce la tăcere disidența în țară și cuceririle imperialiste din străinătate îi duc pe unii cu gândul la acțiunile pe care le-a desfășurat Hitler.

 

 

Sursa: Social media

Cât de asemănător este Vladimir Putin cu lider nazist, Adolf Hitler?

Hitler, desigur, a cucerit mai întâi Germania. Apoi și-a trimis Wehrmacht-ul cu asalt în toată Europa, declanșând al Doilea Război Mondial. El credea că Germania are dreptul de a conduce continentul așa cum credea de cuviință.

 

Dictatorul rus Vladimir Putin nu a ocupat atât de mult teritoriu. Cu toate acestea crede că Rusia are dreptul de a-și domina vecinii și, cu siguranță, face mult mai multe invadări decât oricine altcineva în aceste zile. În 2008 a pus mâna pe Georgia, în Caucaz. Apoi a mers după Ucraina, înghițind Crimeea în Marea Neagră. După, a finanțat separatiștii ruși în Donbas, în urma demonstrațiilor pro-occidentale ale Ucrainei din 2014. La 24 februarie 2022, armata sa rusă a început o invazie cu drepturi depline a Ucrainei, căutând să răstoarne guvernul.

 

Ambii sunt adepți ai propagandei și al războiului

Ambii dictatori folosesc, de asemenea, propaganda și războiul psihologic pentru a-și perturba inamicii. Acest lucru este pentru a consolida puterea în statul lor. În acest context, Putin îl depășește în mod clar pe Hitler, pentru că are acces la o tehnologie avansată.

 

Ambii au folosit aceleași scuze pentru a anexa un teritoriu străin

Putin susține că Ucraina i-a maltratat pe etnicii ruși din Donbas, ajungând chiar atât de departe încât să numească aceasta acțiune genocid. În mod similar, Hitler a pretins în mod nefondat presupusa discriminare împotriva etnicilor germani din Cehoslovacia ca motiv pentru a ocupa acel teritoriu.

 

Putin a fabricat, de asemenea, povești despre sabotori ucraineni care se furișează peste graniță pentru a ataca Rusia. Acest lucru este izbitor de similar cu afirmațiile germane, potrivit cărora cetățenii polonezi ar fi atacat un post de radio chiar înainte ca Germania să le invadeze țara.

 

 

Asemănările teribile dintre Putin și Hitler. Când le vei afla, ți se va face pielea de găină

 

 

///////////////////////////////////////////

 

……………………………………………………….

A- Tată, te-am necăjit prea mult; Prea mulţi te-au supărat, ca să mai greşesc faţă de Tine şi faţă de semenii mei! Învaţă-ne din suferinţa Poporului Evreu, care n-a dat spre nimicire TOATE plăcerile-FARADELEGILE (Iosua, cap.7); Şi acum, gunoaiele-acele greşeli sunt un junghi în coaste, o cursă, un laţ, nişte spini în ochi… Şi pentru asta a sângerat Iisuss, a asimilat în Sine toate nelegiuirile şi pe TOŢI păcătoşii; n-a abandonat nimic pe culmile suferinţei şi a îngropat pentru totdeauna tot răul, ca să ne învie dimpreună cu El şi să nu mai pupăm-mâncăm moaştele vreunui „sfânt” întrupat din păcat, căci idolatria nivelează calea pentru icoana FIAREI… Domneşte, trăieşte, stapaneşte Tu acum în locul păcatului, care locuia în omul nenăscut din nou, căci omul vechi l-ai răstignit dimpreună cu orice nelegiuire şi tu ai dreptul, prioritar şi suveran să trăieşti în omul înnoit (Gal.2/20 şi 6/14) „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului… Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El… Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domneasca în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” (Rom. cap.6)

 

 

Timpuri apocaliptice, preot- Bartolomeu Anania   

“Daca aruncam o privire panoramica asupra istoriei universale, vom observa ca, înca de la început, omenirea a fost atrasa mai putin de dimensiunea pozitiva a existentei si mai mult de cea negativa.
 
Primii oameni, Adam si Eva, au avut de ales între binecuvântare si blestem; l-au preferat pe ultimul.
 
Aceasta preferinta s’a perpetuat de-a lungul veacurilor, atât la eroii de pe scena, cât si la spectatori.
 
În vremea noastra, programele de televiziune se întocmesc în functie de preferintele spectatorilor. Micile ecrane ofera din abundenta lupte sângeroase, scene de cruzime, batai, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; într’o pivnita, un copil si-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; întrebat de ce a facut-o, a raspuns ca asa a vazut el la televizor… Pâna si programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viata animalelor salbatice, cad în acelasi pacat; scenele de tandrete materna sunt raritati, în timp ce ni se ofera scene cu fiare care se sfâsie între ele.
Sa intram însa într-un stadion. El este expresia moderna a vechilor arene romane, unde doi gladiatori se bateau între ei cu spada, pe viata si pe moarte, în vazul a mii de spectatori, dornici de sânge. Cu vremea, spada a fost înlocuita cu o minge, iar crima înlocuita cu patrunderea acesteia în poarta. Nimic mai pasnic, nimic mai frumos, nimic mai civilizat. La sfârsit, învingatorii se îmbratiseaza, învinsii se astern, tacuti, pe iarba. Ce ne facem însa cu suporterii? Învinsii se napustesc asupra unor oameni din aceeasi tribuna, care însa nu au alta vina decât ca si-au încurajat echipa, si totul se transforma într-o uriasa scena de salbaticie, cu vânatai pe fete si capete sparte. Se mai cheama asta civilizatie? Ca de cultura nu putem vorbi.
 
Adevarul e ca ne-am dezobisnuit sa vedem viata în desfasurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând sa anticipam urmarile sau sa evaluam întregul. E adevarat ca, pe vreme de furtuna, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizeaza ploaia si, prin ea, pamântul. E adevarat ca o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai putin adevarat ca una ca ea a descoperit America. E adevarat ca pe câmpul de lupta cad soldati în batalie, dar tot atât de adevarat este ca supravietuitorii asigura victoria.
 
De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, si nu anticipam capatul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea în corabie, când Iisus li S’a aratat umblând pe apa. Spre a se convinge ca nu vede o naluca, ci pe Însusi Învatatorul sau, Petru îi cere Acestuia puterea de a merge la El umblând pe apa. Primeste încuviintarea, dar pe la mijlocul drumului, uitându-se în jos si vazând valurile amenintatoare împrejuru-i, începe sa se scufunde si striga dupa ajutor. Iisus îl salveaza[1]. De aici tragem concluzia ca niciodata nu trebuie sa te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depasesti pastrându-ti privirea spre tinta finala.
 
Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseste ca, la un moment dat, aflându-se Iisus laolalta cu ucenicii Sai, le-a facut urmatoarea marturisire despre Sine: „Fiul Omului va sa fie dat în mâinile oamenilor si-L vor omorî si a treia zi va învia”. În final, Evanghelistul adauga: „?Si ei foarte s’au întristat”.[2] Se naste întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipa sa li taie respira?ia, pentru ca imediat dupa aceea, la vestea învierii, sa rasufle usurati. Iata însa ca ei au ramas încremeniti în spatiul tenebros al evenimentului, incapabili sa vada mai departe.
 
În alta parte, acelasi Evanghelist Matei ne relateaza o alta convorbire dintre Iisus si uceenicii Sai, în cursul careia le-a vestit ca
 
„El trebuie sa mearga la Ierusalim si sa patimeasca multe de la batrâni si de la arhierei si de la carturari si sa fie omorât si a treia zi sa învie. Si Petru, luându-L de-o parte, a început sa-L dojeneasca zicându-i: Fie-ti mila de Tine, Doamne, asta sa nu ti se întâmple! Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!; piatra de poticnire-Mi esti, ca nu le cugeti pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!”[3]
Asadar, exista o mare diferenta – uneori o prapastie – între gândirea omeneasca si cea dumnezeiasca.
 
Dragii mei, a porni la drum înseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori, între tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacole, numarul acestora depinzând de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei sa ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; daca el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului?: sa faci din el un obstacol transparent, adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar întotdeauna revelatoare.
 
Sa ne amintim de experienta poporului lui Israel. Dupa ce au fost eliberati din robia egipteana si au trecut de Marea Rosie, au luat drumul prin pustia Sinai, o calatorie care a durat nu mai putin de patruzeci de ani, în cursul careia pribegii au întâmpinat numeroase obstacole, precum zaduful zilei, frigul noptii, furtunile de praf, foamea, setea, oboseala, disperarea, nervozitatea, rascoalele, certurile interne, amintirea mortilor cazuti pe drum. Pe toate însa le-au biruit, datorita faptului ca aveau în minte un singur scop: sa ajunga în tara Fagaduintei. Si au ajuns.
 
[…]
 
Ati observat, desigur, ca la capatul fiecarei încercari se înscrie o victorie.
 
În zilele noastre se afirma tot mai des ca traim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnata în Evanghelia dupa Matei:
 
„Luati aminte sa nu va amageasca cineva. Ca multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, si pe multi îi vor amagi. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va’nspaimântati, caci toate trebuie sa fie, dar înca nu-i sfârsitul. Ca neam peste neam se va ridica si’mparatie peste’mparatie, si va fi foamete si ciuma si cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor nasterii. Atunci va vor da pe voi la chinuri si va vor ucide si veti fi urâti de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci multi se vor poticni si unii pe altii se vor vinde si unii pe altii se vor urî. Si multi profeti mincinosi se vor scula si pe multi îi vor amagi. Iar din pricina înmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci. Dar cel ce va rabda pâna la sfârsit, acela se va mântui”.[4]
În vremea noastra, nu putini sunt tinerii curati la suflet, bine intentionati si dornici sa se initieze în tainele vietii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adica la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienta, bine pregatiti si gata sa-i asiste pe cei neajutorati, ci prefera sa se cultive prin internet sau televizor, unde nu de putine ori apar profeti improvizati, cu evidenta pofta de publicitate sau stapâniti de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugaciuni generale, colective, cu mare rasunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeste de pe o zi pe alta, uitând ca apocalipsa va veni oricum, ea facând parte din iconomia divina, si ca grija noastra nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevatamati de propriile noastre pacate. De obicei, o furtuna se anunta prin întetirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin disparitia luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panica si spaima. Asa se anunta si vremurile apocaliptice. Eu nu stiu daca ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naste, dar stiu sigur ca noi nu împotriva apocalipsei trebuie sa luptam (caci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastra, a fiecaruia, de a o traversa fara vatamari sufletesti, fara vina fratilor de a-si fi vândut fratele, asa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.
 
Or, pentru aceasta exista o singura arma: rabdarea.
 
Rabdarea însa trebuie însotita, neaparat, de constiinta ca tot începutul are un sfârsit, si ca acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfioratoare, dar ea se termina anuntând Cerul cel nou si pamântul cel Nou; si, în final, Noul Ierusalim.
 
Iubitii mei ascultatori,
 
În viata noastra bisericeasca, Postul cel Mare poate fi pentru unii o piatra de poticnire, mai ales prin rigoarea de a nu permite alimentarea cu bucate de dulce sau abateri grave de la conduita morala. Dar, asa cum va spuneam, important este sa traversam totul cu bine si sa ajungem la capatul încercarilor.
 
Iata ca Dumnezeu ne-a ajutat sa praznuim luminata înviere a Fiului Sau, în numele Caruia va împartasesc, tuturor, arhieresti binecuvântari, adresându-va traditionala salutare: Hristos a înviat!”

Indemn la pocainta… 

 
Referințe
Cuvant dintre cele mai miscatoare si puternice despre POCAINTA si MILA FATA DE FRATII CARE CAD IN PACATE, al episcopului Asterie al Amasiei
 
INDEMN LA POCAINTA
 
De curand am auzit pe Luca spunandu-ne ca un fariseu cheama pe Domnul la ospat, il duce in foisor si intinde masa obsteasca[1]. Domnul nu re­fuza invitatia, nici nu evita pe fariseu, care nu-I era nici ucenic, nici credincios, ci era legat de li­tera legii, care nu-si deschisese ochii pentru cunoasterea adevarului, ci avea vederea foarte slaba pentru intelegerea fagaduintelor profetilor.
 
Pentru ce ne-a lasat in scris Luca acest capi­tol din viata Mantuitorului? Pentru care din aces­te doua motive? Ca sa cunoastem faptele savar­site de Iisus pe cand traia in trup si sa luam cunostinta de o istorie folositoare, sau ca sa ne indrepte viata noastra pe o cale dreapta si fara cotituri, odata ce aceasta istorisire este plina de invataminte folositoare? Sunt de parere ca pen­tru ultima pricina, si se cuvine ca si voi sa fiti de aceeasi parere cu mine.
 
Intr-adevar, sunt multi oameni egoisti care cred despre ei ca au facut numai fapte bune si drepte, care, intemeiati pe o conceptie desarta, au o parere foarte buna despre ei, numesc pa­catosi pe cei ce se apropie de ei si inainte de a veni judecata cea din urma se despart de ceilalti oameni, ca oile de capre, si se uita la usa imparatiei ca si cum le-ar fi larg deschisa lor. Nu socotesc vrednici, pe cei multi de a sta cu ei sub acelasi acoperis sau la aceeasi masa; simt dezgust nu numai de cei care merg pe calea extrema a vietii, dar si de cei care merg pe calea de mijloc.
 
Luca, doctor mai mult al sufletelor decat al trupurilor, a scris istorisirea aceasta. Istorisirea de fata nu-i o simpla povestire, ci un leac pentru cei care sufera de boala mandriei. Luca ne-a aratat ca Insusi Dumnezeul si Mantuitorul nostru, singurul drept si incomparabil de curat, traieste im­preuna cu cei pacatosi, este cu totul ingaduitor si iertator cu ei, si ia masa cu cei care n-au fosti niciodata curati. Nu ca sa ia ceva din rautatea si viciul lor, ci ca sa le dea lor din dreptatea si curatia Sa proprie, intocmai ca puterea luminii solare (atat cat putem intelege purtarea de grija a Creatorului, luand ca termen de comparatie creatia). Stim, intr-adevar, ca soarele nu lumineaza numai tinuturile sese, ci si vaile si vagaunile. Daca unii dintre noi sunt stapaniti de aceleasi pareri ca si cei mai sus aratati, atunci sa punem capat acestor pareri, potrivit cuvantului ce spu­ne: Sa imitam milostivirea si iubirea de oameni a Stapanului, sa ne pogoram la cei de jos si umiliti nu pentru a ne injosi si umili stand impreuna cu ei, ci dimpotriva, pentru a-i inalta si pe ei. Sa procedam ca si inotatorii, care-si petrec toata viata pe apa, care scot la aerul acesta datator de viata din adancul apei pe cei ce sunt pe cale de a muri prin inec.
 
Dar pentru ca pericopa evanghelica ne da cea mai buna explicare a acestei stari de lucruri haide sa ne indreptam spre scopul ce-l urmarim.
 
Tare ma minunez de cei care sunt imbracati cu acest trup plin de patimi si iubitor de placeri, biruiti in flecare zi de somn si de pantece, care nu fac experienta altor preocupari mai inalte, cunos­cute noua tuturor care participam la una si aceeasi fire omeneasca, tare ma minunez de acestia cand ii vad ingaduitori cu ei, dar aspri judecatori ai celor ce pacatuiesc; cand ii vad ne­putinciosi luptatori, dar neinduratori legiuitori; nimicesc iubirea de oameni a lui Dumnezeu si astupa, dupa parerea lor, izvorul imbelsugat al milei, si cu multa indrazneala inchid celor rataciti intrarea in imparatia cerurilor. Acest fel de gandire n-are alt rezultat decat de a sadi in su­fletele care cauta vindecare deznadejdea legii. Cel care a pierdut nadejdea de vindecare, ajunge dintr-odata rob bolii si strain tuturor fagaduintelor facute de Scripturile noastre. Caci nici nu exista in Scripturi, pentru cel ce le cerceteaza cu in­telepciune, vreun caz in care sa nu se fi daruit har, iar iertarea sa nu fi vindecat pacatul. Cine este oare atat de surd, care sa nu auda cuvintele lui Iov, strigate tuturor:
 
„Nimeni nu-i lipsit de intinaciune, chiar de ar fi viata lui o zi”?
Cine ar putea sa-si inchipuie ca este atat de cinstit si de curat incat sa socoteasca ca iertarea este de prisos si ca nu are nevoie de mila lui Dumnezeu cand are sa-si dea seama de faptele sale inaintea tribunalului lui Dumnezeu? Chiar daca ar fi ajuns prin viata lor pana la cea mai inalta treapta de dreptate si de sfintenie, incat sa calce, potrivit cuvintelor Scripturii, cu adevarat peste serpi si peste scorpii, chiar daca ar fi proclamati invingatori si incununati in lupta cu pacatul, totusi n-ar trebui sa judece viata tuturor celorlalti dupa propria lor barbatie, ci sa marturiseasca ca viata lor plina de virtuti se datoreaza lui Dumnezeu Care le-a dat harul, prin care au fost stapani pe propria lor fire, si n-au fost biruiti de ispitele satanice, iar pe de alta parte sa intinda o mana iu­bitoare celor neputinciosi, sa-i ridice din tarana si sa-i curateasca de intinaciuni. Daca ar proceda asa, ar dobandi indata lauda propriei lor virtuti si barbatii si totodata ar primi si cununile dragostei ce au avut-o fata de semenii lor.
 
Acum insa se gasesc oameni printre noi care se tarasc pe jos, care nu duc o viata ingereasca asemana­toare puterilor netrupesti, ci una pentru care ar putea sa fie trasi la raspundere si de care sa-ti bati joc; si tocmai acesti oameni judeca pe semenii lor cu asprime si-i condamna cu puteri absolute, incat eu, inabusit de mandria si ingamfarea lor, le spun cuvintele evanghelice:
 
„Nu vedeti barnele din proprii vostri ochi, dar vreti sa scoateti paiul din ochii altora, legati in spatele altora sarcini foarte grele; umblati de colo, colo cu priviri severe de aspri judecatori, dar neputinciosi sa va purtati propriile voastre poveri; v-ati asezat mai dinainte in scaunul de judecata al lui Hristos si ati rapit dreptul de sentinta al Judecatorului tuturor; sunteti niste robi vrednici de dispret:, dar judecatori neinduplecati ai semenilor vostri. Daca spuneti ca aveti ravna pentru Dumnezeu, imitati pe Dumnezeu, originalul chipului vostru, caci sunteti facuti dupa chipul lui Dum­nezeu!”
O, crestini, nume ce exprima iubirea de oa­meni, imitati dragostea lui Hristos! Uitati-va la bogatia iubirii Sale de oameni! Cand a voit sa Se arate oamenilor prin trup de om, a trimis pe Ioan, predicatorul pocaintei, introducatorul caintei, si pe toti profetii dinainte de Ioan care au fost das­cali ai convertirii. Apoi, dupa putin timp S-a aratat El, strigand oamenilor cu propria Sa voce:
 
„Veniti catre Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi da odihna“.
Cum primea Hristos pe cei care raspundeau chemarii Sale? Dadea cu usu­rinta iertarea pacatelor, degraba eliberarea de necazuri si dureri. Cuvantul a sfintit, Duhul a pecetluit; omul cel vechi a fost inmormantat, cel nou s-a nascut si a crescut prin har. Ce-a urmat de aici? Omul a ajuns prieten cu Dumnezeu, in loc de dusman; fiu, in loc de strain; initiat in tainele credintei, in loc de necunoscator; sfant, in loc de necredincios.
 
Daca un om, imbogatit cu daruri atat de mari si nemasurate, pacatuieste fata de darnicul si bunul sau Binefacator, apoi noi, judecatori aspri si neinduplecati, nu-l lasam nici sa deschida gura, il nimicim si-l suprimam din viata aceasta, iar in cealalta il osandim pe veci. Cu totul alta este hotararea Domnului, Care miluieste de mii si mii de ori, Care nu doreste moartea pacatosu­lui, ci asteapta intoarcerea sa. N-au fost pedep­siti asa cei care altadata au pacatuit fata de har. Dimpotriva, o alta mila a urmat primei mile, iertare se adauga iertarii; picaturile de lacrimi au aceeasi putere ca si baia botezului, iar suspinul din inima readuce harul plecat putin timp.
 
Daca nu ma crezi pe cuvant, intreaba-l pe Petru, care sedea in casa arhiereului, si-ti va spune ca, plangand amarnic, a fost curatit paca­tul tagaduirii lui Hristos. N-a ajuns din nou Simon, ci a ramas Petru apostolul. Sunt de parere ca si Iuda Iscarioteanul, daca n-ar fi fost indata propriul sau calau, socotind pacatul sau cu neputinta de iertat, si daca ar fi cerut indurare si mila cazand la pamant, n-ar fi fost lipsit de indu­rarile care se revarsa peste intreaga lume. Do­vada celor spuse de mine o fac toti evreii care au crezut dupa ce au rastignit pe Domnul si care si-au spalat in baia botezului odata cu sufletele si mainile. Daca au fost miluiti si iertati rastignitorii, oare nu s-ar fi bucurat de iertare si vanza­torul?
 
Si Pavel ii lega altadata pe crestini, dar purtand mai tarziu lanturi pentru Hristos, a indepartat crimele prin identitatea patimirii. Pavel a mai pacatuit aruncand cu pietre in Stefan si aproband pe ucigasi, dar fiind si el lovit cu pietre a sters pacatele. Matei si Zaheu erau vamesi, dar calcand in picioare functia de vames, prin dispretul banilor, Zaheu L-a primit pe Iisus in casa sa, dar mai mult in sufletul sau, iar Matei a fost aratat evanghelistul si scriitorul faptei minunate ale lui Hristos. Trebuie sa-ti amintesti si de vamesul care s-a suit la biserica impreuna cu fariseul ca sa se roage, ca si de femeia care a pierdut drahma si a gasit-o.
 
Daca s-ar gandi cineva la oamenii care au trait de la inceput si pana in vremea noastra, va gasi ca multi la inceputul vietii lor au fost plini de pacate, iar mai tarziu s-au intors la credinta manati de dorul unei vieti mai bune. Numai lui Dumnezeu ii este propriu si specific de a face totul fara de pacat. Omul insa, care sta sub nastere si stricaciune si este supus atator patimi, n-ar putea niciodata sa scape de osanda daca ar fi taiata nadejdea iertarii.
 
Uita-te la David, imparatul lui Israel, pe care Dumnezeu l-a facut imparat dupa alegere si l-a impodobit prin laudele propriei Sale marturisiri, zicand:
 
„Am gasit barbat dupa inima Mea, pe Da­vid, fiul lui Iesei”.
David, cu toate ca a primit marturia aceea stralucita din partea lui Dum­nezeu, totusi a alunecat in patima iubirii trupesti si a cazut in acele pacate pe care le cunoastem cu totii. Cu toate acestea, dupa ce a fost mustrat de profet si-a recunoscut pacatul, si a lasat consemnat in scris generatiilor viitoare suferin­tele pocaintei sale. Si vedem, ca intr-o icoana, in Psaltire, durerea sa; cand ii era trupul topit de durere; cand prefacea noaptea, timpul obstesc de odihna in urma oboselilor muncilor, in timp de lacrimi; cand isi uda patul cu lacrimile pleoapelor ca prin niste izvoare, si ne-a lasat noua psal­mul al cincizecilea, model de pocainta si de indu­plecare a lui Dumnezeu. N-a fost in zadar plansul lui. Suspinele lui adanci au atras asupra sa indurarea. A primit stapanirea puterii imparatesti, dar si prietenia lui Dumnezeu si indraznea­la de a-L ruga.
 
La fel s-a intamplat cu imparatul ninivitenilor; din pricina multimii pacatelor, atat el cat si poporul condus de el mergeau la pieire; cel care mustra pacatul lor le-a vestit ca se apropie peste putin timp ziua pedepsei. Totusi, ninivitenii au scapat de a face experienta nenorocirilor, pentru ca s-au pedepsit in chip intelept pentru pacatele lor. Proorocul Iona s-a suparat ca nu s-au indeplinit relele ce le spusese el si s-a purtat obraznic fata de milostivirea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, Care ne face cunoscut, si prin vorbe si prin fapte, cat este de mare bunavointa Lui fata de oameni, face ca sa creasca un vrej deasupra profetului ca sa-i tina umbra impotriva razelor soarelui; pe cand insa Iona dormea sub umbra vrejului, Dumnezeu a uscat deodata vrejul. Dar pentru ca din pricina uscarii vrejului il ardea soarele s-a desteptat si a inceput sa se blesteme si sa-si doreasca moartea. Daca profetul s-a intristat atat de mult din pricina ca s-a uscat un vrej, oare Dumnezeu n-ar avea mila de o cetate atat de mare ajunsa aproape de pieire?
 
Aflati, oameni aspri si neinduplecati, buna­tatea Celui ce ne-a creat pe noi si imitati-o! Nu fiti judecatori aspri si neinduratori ai semenilor vostri! Asteptati pana ce va veni Cel care desco­pera cele ascunse ale inimilor si va da fiecaruia, in viata ce-o asteptam, in virtutea puterii Sale de Stapan, starea ce i se cuvine. Nu pronuntati hotarari neomenoase, ca nu cumva sa aveti parte de aceleasi sentinte si sa fiti sfasiati, ca de niste dinti foarte ascutiti, de cuvintele propriilor voas­tre guri. Sunt de parere ca spusele evanghelice:
 
„Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”.
au tocmai sensul de a ne feri de acest pacat. Prin aceste cuvinte nu ni se ia dreptul de a judeca cu mila si iubire de oameni, ci ni se interzice de a osandi cu mai multa asprime decat insusi Judecatorul. Usureaza asadar balanta judecatii tale, daca vrei sa nu fie atrase si faptele tale spre talgerul de osandire al balantei, cand judecata lui Dumnezeu va cantari, ca intr-o balanta, viata noastra.
 
Tu, care esti inconjurat de trup si traiesti in trup, sa nu dispretuiesti niciodata in viata ta ingrijirea doctorului! Oricat de zdravan si de sa­natos ai fi, totusi nu se poate sa nu te imbol­navesti vreodata, incat sa n-ai nevoie de ingrijirea doctorului! Ai un suflet, inclinat spre cele pa­mantesti! Atata vreme cat el indeplineste pe as­cuns pornirile trupului, nu indeparta mila din sufletul tau, ca nu cumva sa fii lipsit de iertare, cand vei avea nevoie de ea.
 
Esti preot si a dat Dumnezeu sa fii in fruntea unui popor. Uita-te cu mila la caderile in pacat ale pastoritilor tai, cunoscand ca desi situatia sociala si de viata este deosebita de a celor multi, totusi al aceeasi fire ca si ei. Si odata ce esti partas aceleiasi firi, poate ca vei fi partas si pacatului.
 
Moise cunostea asta, caci era om si cunostea firea omeneasca; pentru aceea a poruncit sa se jertfeasca un vitel pentru preot; preotul avea ne­gresit pacate, deci cu atat mai mult avea nevoie de curatire. Ceea ce era pe vremea aceea vitelul, aceea este acum pocainta ce se face fara mijlo­cirea a ceva trupesc si rugaciunea ce se aduce lui Dumnezeu fara varsare de sange. Noi, care ne laudam si ne ingamfam, sa nu nimicim bunatatea si mila, odata ce stim ca si Aaron, preotul acela foarte incercat, si-a atras asupra sa ura lui Dumnezeu cand poporul i-a cerut sa-i faca zei si a cazut in cartire impotriva lui Dumnezeu impre­una cu sora sa, Maria. Daca cel care a cartit nu s-ar fi rugat, n-ar fi scapat de pedeapsa. Daca-i altcineva, nu preot, ci unul din popor, sa se teama sa puna jug greu pe altii! Daca cel pus ca sa curateasca poporul are nevoie de curatire, ce va pati oare cel care n-are puterea hirotoniei?
 
Sa imitam grija pe care o are Mantuitorul de turma Sa. Sa citim in Evanghelii, si, ca intr-o oglinda, sa invatam de acolo ideea de ingrijire si de bunatate. Vad acolo in parabole si in cuvinte umbrite pe un barbat pascand o suta de oi; cand una din oi s-a departat de turma si s-a ratacit, n-a ramas langa cele care pasteau la un loc si nu s-au ratacit, ci a plecat in cautarea celei ratacite; a strabatut vai si rapi, a trecut peste munti inalti si mari, a mers plin de rabdare prin pustietati pana a gasit-o. Cand a gasit-o n-a batut-o, nici n-a luat-o la goana silind-o cu asprime spre turma, ci a pus-o pe umar, o purta in spate cu bucurie, a alaturat-o celorlalte oi, bucurandu-se de ea mai mult decat de toate celelalte. Sa cautam sa pa­trundem sensul ascuns in aceasta parabola. Negresit, oaia de care-i vorba aici nu-i oaie cu ade­varat, iar pastorul este altcineva decat pastorul animalelor; dimpotriva, parabola aceasta cuprin­de pilde instructive pentru preoti. Ne invata sa nu deznadajduim iute cu privire la oameni, dar nici sa-i lasam in parasire cand sunt primejduiti; sa-i cautam cu ravna si sa-i reintoarcem la starea lor de mai inainte; sa ne bucuram de cei care se intorc si sa-i alaturam multimii celor care au trait drept.
 
Pe langa aceasta, se cade ca preotul sa puna in practica iubirea de oameni in locul asprimii si al taierii; chiar daca Stapanul porunceste ca sa smulgi din radacina pe cineva, ca pe o planta nefolositoare, totusi preotul trebuie, ca un bun gradinar, sa ceara de la Domnul crutare si inga­duinta. Acest sens il are parabola smochinului neroditor. Domnul a voit sa-l taie pentru ca nu a rodit; gradinarul, insa, il roaga si-i cere sa-l mai ingaduie, sa-i mal lase timp, dandu-i bune na­dejdi pe temeiul propriei sale purtari de grija. Nu taia deci cu usurinta, tu, care ai datoria sa opresti pe Domnul de a taia, nici sa nu te duca la deznadejde faptul ca cineva nu aduce roade; dimpotriva, da-ti toata osteneala ca sa-l ingrijesti; sapa-l, prin mustrarile ce i le faci; incalzeste prin sfaturile tale, cum e incalzita planta cu gunoi; adapa-l, prin revarsarea invataturilor; imprejmuieste-l, ca pe un gard, prin poruncile care feresc de pacate. Datoria ta este de a cere; a Judecatorului, de a judeca. Sa ne silim sa fim numiti cu acelasi nume cu care este numit Domnul. Domnul este numit [Aparatorul, Mijlocitorul] pentru ca indupleca pe Tatal prin rugamintile Sale pentru neamul omenesc. Acelasi nume a primit si Duhul adevarului din pricina ravnei si dragostei ce-o are pentru noi. Si El se numeste Mangaietor, caci indeobste Se sarguieste sa mangaie si sa ceara iertare pentru cei pacatosi, si nu pentru cei nevinovati si lipsiti de pacate. Imita, preotule, purtarea de grija de popor a lui Moise! Imita dispozitia lui sufleteasca ce-avea catre poporul condus de el! Moise, cand a inteles ca harul s-a indepartat putin de popor, a rugat pe Dumnezeu sa nu Se supere pe un popor ce-a pacatuit; si se ruga de Dumnezeu ca sa moara inainte de moartea poporului spre a nu vedea nimicirea celor pastoriti de el. Nimic nu-i mai bun decat a reproduce cuvintele lui:
 
„Ma rog tie, Doamne! Poporul a pacatuit cu mare pacat inaintea ta si si-a facut luisi dumnezei de aur. Acum daca ierti pacatul lor, iarta-l. Dar daca nu-l ierti, sterge-ma din cartea pe care ai scris-o!”.
Vezi ca Moise prefera mantuirea multimii in locul mantuirii sale? Vezi ca cere sa fie sters din cartea scrisa de Dumnezeu, daca nu reuseste sa capete iertare pentru popor? Conducatorii de acum ai poporului sunt aspri cu pacatosii; alunga pe cei care se duc la ei; se fac ca nici nu vad pe cei care cad la picioarele lor; obrazul nu li se imblanzeste de lacrimile celor ce plang.
 
Pentru care motiv a scris Luca, dar mai bine spus Duhul cel Sfant, pilda fiului risipitor, care, dupa ce a insultat pe tatal lui prin plecarea sa, a cheltuit toata averea luata de la parinti in placeri, in betii si cu femei? Cand a dat mai tar­ziu de greutati, incat a fost nevoit sa se faca pa­zitor de porci si sa manance aceeasi mancare ca porcii, s-a intors inteleptit la casa parinteasca. Tatal lui, cand l-a vazut, nu l-a alungat, nici n-a indepartat de la usa sa pe cel reintors, ci tocmai dimpotriva: a alergat inaintea celui ce se apropia de casa parinteasca, l-a cuprins de gat, a varsat lacrimi de dragoste pe umarul lui, l-a facut iarasi fericit din nenorocit ce era, l-a imbracat cu haina ce-o poarta stapanii, i-a pus in deget un inel, a schimbat ziua in zi de sarbatoare si a pregatit ospat imbelsugat si luminat.
 
Istorioara aceasta este o parabola in care ni se arata ca Biserica este ca o casa parinteasca, ce primeste cu dragoste pe toti oamenii. Parabola aceasta ne invata ca oamenii sa nu mai traiasca la un loc cu porcii, cu alte cuvinte cu diavolii, ci sa ajunga, din straini ce sunt, iarasi fii; ne invata ca oamenii sa traiasca, prin vointa lui Dumnezeu, ca si fiul cel desfranat prin hotararea ta­talui, impreuna cu barbati sfinti ca si cu niste frati. Tu nu imita gandul fratelui mai mare, nici nu murmura impotriva indurarii si dragostei tatalui. Ca a primit in casa pe fiul desfranat, rusinea familiei. Mai mult, admira bunatatea, imita bunavointa lui Dumnezeu, ia in brate si imbratiseaza pe cei intorsi din ratacirea lor. In chipul acesta vei fi povatuitor orbilor si dascal celor rataciti.
 
Am vorbit indeajuns si nu trebuie sa spun mai mult catre cei cu sufletul aspru si neinduplecat, care se folosesc de cutit in loc de dragoste.
 
Asculta-ma acum, tu, care trebuie sa te in­torci la credinta, cum se cuvine sa te intristezi din pricina pacatelor tale si cum sa-ti plangi din inima gresalele. Dar, daca vrei, uita-te mai bine la femeia pacatoasa despre care ni s-a citit azi din Evanghelia scrisa de Luca. Imita smerenia si intelepciunea acelei femei si ia exemplu exact de pocainta. A venit in casa fariseului. Nu s-a rusinat de multimea mesenilor, nici n-a fugit pentru ca vremea ospatului era nepotrivita pentru marturisire. Dimpotriva, stapanita de intristare, cuprinsa de mare jale din pricina gresalelor ei, s-a apropiat indata de tamaduitorul pacatelor! Cand a venit, nu L-a rugat pe Domnul stand in fata Lui, ci s-a asezat la spatele Lui, socotindu-se nevrednica, din pricina infatisarii ei, de a putea vorbi cu El. N-a stat fara nicio treaba acolo, ci I-a luat picioarele Lui, si si-a despletit parul capului; prin cele ce facea isi arata intristarea sufletului ei; a inceput sa verse lacrimi peste picioarele Lui si cerea mila cu multa zdrobire sufleteasca. Si varsa atat de multe lacrimi incat ploua pe picioa­rele Lui; apoi, iarasi, a sters umezeala de pe picioare cu parul capului ei, astfel ca si-a aratat toata evlavia si umilinta sufletului ei. Dar ca sa spun pe scurt, femeia s-a pocait de pacatele ei prin toate simtirile si prin toate madularele sale. Se poate presupune ce fapte a savarsit inainte femeia aceasta ce si-a plans in public si atat de fatis pacatele ei.
 
Noi, insa, fagaduim si vestim ca ne pocaim, dar nu ne dam nicio silinta de a arata fapte de pocainta; continuam sa avem aceeasi viata pe care o aveam si inainte de a ne marturisi pacatul. Veselia-i tot atat de mare, imbracamintea la fel, desfatarea mesei imbelsugata, somnul lung si lenevos pana la satiu; ocupatiile si grijile zilei, unele dupa altele, astern peste suflet uitarea pro­priei noastre purtari de grija. Am scris numai numele pocaintei, dar pocainta e fara rod si fara putere. Noi insine ne despartim de taine si de impartasirea nespuselor sfintenii; nu ne dam nicio silinta sa ne intoarcem la ele, ci le dispre­tuim ca pe o ieftina desfatare. Intelege, omule, ca te-ai despartit de impartasirea acelor taine prin care ai fost invrednicit de mari daruri! Daca ai avea cinstea sa stai la masa cu imparatul, iar apoi ai fi indepartat, luandu-ti-se aceasta cinste, spune-mi, cati bani n-ai cheltui ca sa ajungi ia­rasi prieten cu imparatul si sa stai din nou la masa cu el? Cate usi n-ai supara cu rugamintile tale, gemand, socotind viata de nesuferit, aratandu-ti durerea profundei tale suparari prin descompunerea si prin cutele obrazului? Vei mis­ca, dupa cum se spune, chiar pietrele, pana ce vei indeparta nenorocirea de la tine. Cand esti, insa, despartit de prietenia cu Dumnezeu si cand cazi dintr-o cinste cu adevarat inalta, ce lucru mare si vrednic faci ca sa-ti arati umilinta sufle­tului tau ticalosit?
 
Nu este potrivit ca sa duca aceeasi viata ca si cei sanatosi cel care spune ca boleste, caci altul este regimul celui bolnav, si altul traiul celui sanatos. Nu vezi cat este de mare deosebirea din­tre un om sanatos si unul bolnav? Cel bolnav zace intr-o camera mica si nu-l mai preocupa nicio grija; nu-l intereseaza agricultura, chiar daca era pasionat agricultor; bancherul sl negustorul lasa deoparte grija de avutii; se hraneste cu apa si paine, chiar daca mai inainte intindea masa sibaritica si plina de toate bunatatile. Pe bolnav nu-l mai incanta jocurile copiilor, sta despartit de sotie; zi si noapte doctorii stau langa el; ii sileste, cu mari onorarii, ca, de dragul unui castig frumos, sa-l faca sanatos. In aceasta stare se gaseste cel bolnav cu trupul.
 
Tu insa, care stai rau cu sufletul, te duci la doctorul netrupesc, te marturisesti cu prefacato­rie doctorului, ii arati boala, dar lasi ca boala sa te consume, sa te roada boala si sa se mareasca! Intelepteste-te odata! Cunoaste-te pe tine insuti! Ai suparat pe Dumnezeu; ai maniat pe Creatorul tau, Care are stapanire peste aceasta viata, iar in cealalta este Domn si Judecator. Ai pacatuit imbuibandu-te cu tot felul de bunatati? Vindeca-ti desfatarea ta prin post! Desfraul ti-a vatamat sufletul? Castitatea sa-ti fie leacul bolii! Lacomia cea doritoare de multe bogatii iti aprinde sufle­tul? Milostenia sa-ti goleasca imbuibarea, caci milostenia si datul este mijlocul de curatire al celor lacomi. Rapirea averilor straine ne-a vata­mat? Sa se intoarca cele rapite la propriul lor stapan! Minciuna ne-a adus pana aproape de pierzare? „Pierde-vei, spune Scriptura, pe toti cei ce graiesc minciuna!”. Marturisirea adevarului sa opreasca primejdia! Calcarea juramantului aduce cu sine securea aeriana a fiului lui Zaharia si ameninta sa ne taie? Sa imbracam toata armura pocaintei, ca sa dam la o parte taisul securii. A fost rob cineva, in chip necredincios, unor invataturi eretice? Sa puna pe fuga ratacirea printr-o gandire ortodoxa. Aceasta este pocainta: iertarea si nimi­cirea pacatelor savarsite fie cu fapta, fie cu gandul, potrivit unei dispozitii sufletesti.
 
Cel care-si da seama de folosul pocaintei, dar se invarte mereu in noroiul faradelegii, se asea­mana robului care desi cunoaste mania stapanu­lui sau, totusi continua in ochii stapanului sau sa faca raul si-si intareste pacatul. Fii sensibil fata de boala ce te inconjoara! Zdrobeste-ti inima cat poti de mult! Cauta-ti frati uniti cu tine prin aceleasi sentimente ca sa-ti ajute in jalea ta pen­tru a te izbavi! Arata-mi lacrimile tale amare si imbelsugate, ca sa amestec cu ele si pe ale mele! Ia partas al durerii tale si pe preot, ca pe un parinte! Care este omul care sa-si dea fals titlul de parinte sau sa aiba sufletul de cremene, ca sa nu se intristeze impreuna cu fiii sai intristati si sa nu se bucure cand ei din nou se bucura? Un preot se intristeaza de pacatul savarsit de cel pe care-l are drept fiu din pricina credintei, cum s-a intristat Iacov cand a vazut haina plina de sange a fiului sau, Iosif, cum s-a intristat David de pierderea lui Abesalom, cum s-a intristat Eli cand au murit pe campul de bataie fiii lui: Ofni si Finees, cum s-a intristat Moise cand poporul cel necredincios a nascocit facerea vitelului de aur. Ai mai multa incredere in parintele care te-a nascut dupa Dumnezeu decat in parintii trupesti! Arata-i preotului, fara sa rosesti, pacatele tale ascunse! Dezgoleste-i lui faptele sufletului, pe care nu poti sa le spui altora, aratandu-i, ca unui doctor, boala ta cea ascunsa! Preotul se va ingriji ca sa nu-ti fie patata nici cinstea ta, dar se va ingriji si de vindecarea ta! Rusinea fiilor loveste mai mult pe parinti decat pe fiii care au savarsit rusinea. Slava fiilor este slava parintilor, la fel si rusinea.
 

Scadenta vietii noastre, fratilor, nu ne este cunoscuta! Sa ajungem la sfarsitul vietii noastre cu multa purtare de grija fata de noi! Nu-i oare absurd ca aceia care au grija de vindecarea trupului sa se curete pe ei cu medicamente inainte de rasaritul constelatiei Cainelui, pentru ca nu cumva ceea ce este umed in ei sa se strice din pricina prea marii calduri si sa dea nastere la boala, iar cei care trebuie sa poarte grija de suflet sa nu preintampine ziua nesigura a mortii si caldura focului din iad, care arde fara incetare si nu se stinge niciodata? Ai avut drahma cea evanghelica, prin care erai cu adevarat bogat, dar ai pierdut-o din pricina trandaviei tale. Aprinde faclia pocaintei! Pleaca-te cu ravna! Cauta-ti comoara  ascunsa printre patimile pamantesti. Cand o gasesti, ridic-o si pastreaz-o, ca sa se bucure impreuna cu tine vecinii cu bucuria cea intru Hristos, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

[1] Luca 7, 36.
(din: Asterie al Amasiei, “Omilii si predici“, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008)

 

Doar lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca… 

 

DOAR LASA-L PE DUMNEZEU SA TE IUBEASCA

1. Pe cand eram noi inca pacatosi

2. Asa cum esti

3. Dragostea aduce inceputuri noi

4. Nu exista daca in dragostea lui Dumnezeu

 

INTRODUCERE:

Care este puterea care poate sa ne vindece mai mult ca orice in lumea asta? Facem tot ce putem ca sa fim vindecati psihic. Facem tot ce putem ca sa fim bine. Insa puterea de vindeare ne lipseste! De aceea prima nevoie in viata fiecarui om este: sa fie iubit de Dumnezeu. Stii insa care este a doua nevoie? Iti voi spune: este de a fi iubit de Dumnezeu. Si iti voi spune si care este cea de-a treia nevoie. Este de a te lasa iubit de Dumnezeu.

Cred ca sunt destul de clar ca este vorba de dragoste. “Si dragostea sta nu in faptul ca noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. ” 1Ioan 4: 10 “Noi il iubim pe EL pentru ca El ne-a iubit intai. ” 1Ioan 4: 19

Vreau sa stii ca dragostea lui Dumnezeu este aici prima, asa ca prima nevoie pentru orice vindecare este sa fii iubit de Dumnezeu. Dumnezeu te iubeste asa cum esti, si El continua sa ne iubeasca asa cum suntem. Dragostea Sa nu pretinde vreo schimbare; mai mult, ea produce schimbare. Daca poti accepta ceea ce comunica aceste randuri, dragostea Sa va face schimbari extraordinare in viata ta personala, in prieteniile tale, in casatoria ta, si in familia ta.

 

                  1.       PE CAND ERAM NOI INCA PACATOSI.

“Caci pe cand eram noi inca fara putere, Christos la vreamea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti. Pentru un un om neprihanit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefacatorul lui, poate ca s’ar gasi cineva sa moara. Dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Christos a murit pentru noi. ”(Rom. 5: 5- 8

Isus Hristos si-a aratat dragostea fata de noi murind pentru noi! Sa ilustram aceasta: El nu doar ca ne iubeste, El a facut ceva sa dovedeasca aceasta. Noi nu am facut nimic. Noi nu a trebui sa ne pocaim ca sa fim iubiti de Dumnezeu. El ne-a iubit, chiar dincolo de pocainta noastra!

– Oare sugerez, ca noi putem trai in pacat. Nu, nicidecum! Spun doar ca dragostea Sa produce o schimbare, insa niciodata no pretinde. Lasa-te iubit de Dumnezeu asa cum esti! Nu incerca sa-L iubesti pe Dumnezeu! Nu incerca sa-i iubesti pe ceilalti, in momentul in care vei incerca ve-i falimenta! Doar lasa-te iubit de Dumnezeu! Accepta dragotea care niciodata nu te poate insela, o dragoste care niciodata nu se va schimba fata de tine.

               EL SE ODIHNESTE IN DRAGOSTE

“Domnul Dumnezeul tãu este în mijlocul tãu, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tãcea în dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. ” (Tefania 3: 17) Isus Hristos si-a varsat sangele si a murit pe Cruce ca sa plateasca pentu pacatele noastre. El a fost ingropat si a inviat si s-a inaltat in ceruri. Datorita acestei lucrari, Dumnezeu se odihneste in dragostea Sa fata de noi! De aceea Romani 9: 16 ne spune ca dragotea Sa nu depinde “nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila. ” In Ioan 1: 12 ni se spune ca “tuturor celor ce l-au primit le-a dat dreptul sa se faca copii de Dumnezeu, adica acelor care cred in Numele Lui…” El de buna voia Lui ne-a nascut prin Cuvantul Adevarului…” (Iacov1: 18)

            RELATIILE RELE SAU SCHIMBAT IN BUNE

Sa fiu foarte practice! Cum rezolv o relatie care este gresita? Ingrijorandu-ma, prin condamnare de sine sau prin a ma simti vinovat! Facand un compromis in firea pamanteasca (Gal. 6: 12) Nu! Cand o relatie este rea simplu ingadui Cuvantului lui Dumnezeu sa fie adevarat si il las pe El sa ma iubeasca. Daca falimentez il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca. Eu nu am puterea sa schimb ceva; il las pe Dumnezeu sa ma schimbe. Oare dragostea Sa va falimenta? Nu, nu va falimenta. Se va schimba El? Nu, El nu se va schimba.

 

                   2.      ASA CUM ESTI

Un om m-a chemat recent la el. Se afla intr-o conditie foarte grea, a fost gasit pozitiv la testul de sida. El cazuse in slabiciunea sa de trei ori in cinsprezece ani. A treia oara a fost infectat cu HIV, si de acum dorea sa moara. A fost asa de rusinat cand ia marturisit sotiei sale aceasta. Ce putea face? El deja ura ceea ce facuse. Chiar acum acest om are nevoie de dragostea lui Dumnezeu la fel de mult cum avea nevoie si inainte de a contacta HIV. Al lasa pe Dumnezeu sa ne iubeasca nu produce legalism. Ba dimpotriva, ne invata sa negam pacatul si sa traim linistiti lasand Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca din belsug in inimile noastre. Cel mai frumos lucru este sa-L lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca asa cum esti. Am un motiv pentru care repet aceasta propozitie, pentru ca a-L lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca este singura cale prin care memoria si sufletul pot fi vindecate. Singura cale prin care imginea de sine si atitudinile pot fi schimbate este prin a-L lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca. Motivul pentru care unii oameni nu-si pot iubii punctele de vedere este foarte simplu: nu inteleg cum pot fi iubiti de Dumnezeu.

 

            ASEAMA-TE CU CHIPUL FIULUI SAU

“De altã parte, stim cã toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce Sunt chemati dupã planul Sãu.  Cãci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si Hotãrât mai dinainte sã fie asemenea chipului Fiului Sãu, pentru ca El sã fie cel întâi-nãscut dintre mai multi frati. Si pe aceia pe care i-a Hotãrât mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihãniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihãniti, i-a si proslãvit. ” (Rom. 8: 18-29) In atotcunoasterea Sa, Dumnezeu stia ca prin vointa mea voi crede in Fiul Sau! Am fost justificat, sfintit, si glorificat deoarece Dumnezeu a fost intotdeauna de partea mea. Si El se odihneste in dragostea Sa fata de mine deoarece pacatele mele au fost platite prin Isus Hristos.

Cineva dintr-o alta biserica m-a provocat. Mi-a zis: “te-am atacat, te-am urat, te-am blamat si condamnat inaintea lui Dumnezeu. ” Era un tanar de 29 de ani care era pe moarte si infestat cu SIDA a zis vreau sa ma pocaiesc a spus el. I-am spus ca singuru lucru pe care-l astept de la tine este sa-l lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca. Daca cumva esti aici doar lasa-L sa te iubeasca. Cu toate ca facuse ceva gresit, singuru lucru de care avea nevoie era sa fie iubit de Dumnezeu. L-am vizitat in fiecare zi si am continuat sa-I zic “Dumnezeu te iubeste” dupa 12 luni, acel om rea afara din spital si a fost botezat in biserica pe care o urase in trecut. Dumnezeu l-a schimbat! Acest om a inceput sa actioneze, sa simta si sa decida in conformitate cu Adevarul lui Dumnezeu, inima lui fusese schimbata, sufletul I-a fost schimbat si mintea I-a fost innoita. A inceput sa-si iubeasca sotia pe care o urase si o urase cativa ani si a inceput sa le iubeasca pe cele doua fete. A inceput sa iubeasca biserica si sa-I iubeasca pe cei pierduti. Cheia acestui om a fost ca nu s-a m-a iubit pe sine insusi. De altfel el nu se putea iubi si nici nu credea ca Dumnezeu il poate iubi. El a marturisit in biserica ca Dumnezeu il vindecase de SIDA.

Dragostea poate face asta in voia lui Dumnezeu! Domnul nu a poruncit o schimbare, ci mai degraba a produs una prin dragostea Lui. Cu cat il lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca fara sa te pui intr-o stare de incercare, cu cat il lasi sa te iubeasca mai mult fara resentimente si ura fata de altii, mai mult se vindeca parte din viata mea. In voia Suverana a lui Dumnezeu, voi fi vindecat, nu conteaza cat de mari is problemele. Inima mea, sufletul meu, si emotiile mele vor fi vindecate prin dragostea lui Dumnezeu!

 

3. DRAGOSTEA OFERA NOI INCEPUTURI

Intr-o zi o feita de 12 ani,   a venit la mine dintr-o viata de familie teribila. Parintii ei veneau cam rar pe acasa si nu stateau nici macar in weekwnduri impreun! Cand erau, se bateau si faceau multa galagie, acolo era alcoolismul! Fetita mi-a zis: “Mi-e frica sa merg acasa pentru ca nu stiu ce sa fac. Tu esti pastorul meu, nu ai putea sa mergi cu mine? ” Am mers cu ea acasa. Intr-un mod unic ea s-a adresat tatalui ei: “As vea sa-l asculti pe pastor. ” Asa ca am inceput sa discut cu el. “ Stii tu ca Isus Hristos cu mii de ani in urma stia ca eu voi fi azi in casa ta ca slujitor al Sau? ” I-am spus eu “ daca as putea sa pun in cuvinte cat de mult te iubeste Dumnezeu chiar acum, as vrea sa pot sa-ti spun. Daca as putea pune dragostea SA in cuvinte, iar daca tu ai putea sa crezi, lucrurile din casa aceasta s-ar schimba. ” El mi-a zis ca era de nefunctionala si dezbinata familia sa. “E adevarat” I-am zis eu. “Insa mai intai as vrea sa-l lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca, fara condamnari. Eu nici macar nu-ti voi cere sa-ti schimbi obiceiurile alcoolice. Doar lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca. ” El a plans ca un copil chiar atunci. In seara aceia dupa timpul de Biserica, am iesit impreuna si acel barbat l-a acceptat pe Isus Hristos. El nu a mai baut niciodata de atunci! Mai tarziu, si sotia sa l-a acceptat pe Mantuitotrul. Ei fost botezati impreuna, iar aceea fetita de 12 ani, a trait o zi fericita. Familia a facut o fotografie pe care im-a daruit-o mie. Ce marturie adanca a ceea ce inseamna al lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca!

          UITAND TRECUTUL

Nu am mers la ei ca sa-I spun barbatului cat de rau este. In mod genetic, psihologic si emotional, puteam gasii tot felul de motive a felului in care se petreceau lucrurile. Insa eu ma mers acolo ca sa-I spun acestui om ca el a fost creat dupa Chipul lui Dumnezeu si cat de indragostit era Dumnezeu de el chiar in acel moment. Nu am discutat nimic despre pacat. Am lasat ca dragostea lui Dumnezeu sa produca pocainta. Tatal acelei fetite a fost schimbat si Dumnezeu I-a oferit un nou inceput. Dragostea lui Dumnezeu produce o noua imagine de sine. Dragostea lui Dumnezeu produce o constiinta noua. Produce credinta. Dragostea produce speranta. Dragoseta lui Dumnezeu descopera mila Sa! Descopera Harul Sau. Oamenii aceia insa au paralizat dragostea Sa! Au interiorizat-o, au inchis-o in ei. Dragostea lui Dumnezeu a fost impartasita cu ei si a devenit o parte din ei! De aceea nu este umbra de indoiala despre 1Cor. 13: 8 dragsotea nu esueaza niciodata.

          ADUS LA LUMINA

“Voi suferi mânia Domnului, cãci am pãcãtuit împotriva Lui, pânã ce El îmi va apãra pricina si-mi va face dreptate; El mã va scoate la luminã, si voi privi dreptatea Lui. ”(Mica 7: 9) Profetul Mica se simtea cazut cand scrie aceste cuvinte! Pacatuise, insa a inteles ca Dumnezeu continua sa-L iubeasca. Sita ca Dumnezeu era acolo cu el. Stia ca va fi aud din nou la lumina dragostei si ca va primi iertarea. Dragostea lui Dumnezeu garanteaza ca Dumnezeu te iubeste asa cum esti, ca pacatos fara nici o putere. De aceea El te-a indreptatit inca pe cand erai un pacatos. (Rom. 4: 5) Te face neprihanit fara lege si fara fapte! (Rom. 4: 6). Te sfinteste. Prin dragostea Sa, Isus Hristos a fost facut pentru noi “NEPRIHANIRE” SFINTIRE: si “RASCUMPARARE”. (1Cor. 1: 30) Dragostea lui Dumnezeu garanteaza ca tu, nu vei mai fi niciodata in slujba pacatului! Garanteaza deasemenea ca daca tu continui in pacat, dragostea lui Dumnezeu te va disciplina din pricina dragostei, nu inafara ei. Disciplina vine sa te protejeze, sa- ti descopere gandul lui Hristos, si in cele din urma sa te binecuvinteze.

 

                 4.      IN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NU EXISTA DACA

„Domnul mi Se aratã de departe: „Te iubesc cu o iubire vesnicã; de aceea îti pãstrez bunãtatea Mea! ” (Ier. 31: 3) Cand Dumnezeu a rostit aceste cuvinte Poporul Israel se inchina la idoli. El nu a spus: “Te voi iubii daca te vei indrepta. ” Nici nu a spus “Te voi iubii daca tu incetezi sa te mai inchini la idoli”. Nu Dumnezeu a spus “Te iubesc cu o iubire vescica. ” In relatiile noastre sunt atatea daca – asa multe daca- uri care impiedica vindecari mintale si emotionale si uneori stopeaza pana si vindecari fizice. Insa Dumnezeu nu spune: “ Te voi iubi daca…” El spune: “te-am iubit inca pe cand erai un pacatos. ” Oare tatal nu L-a iubit pe fiul sau cand era departe, acolo intr-o tara indepartata, tot asa de mult ca atunci cand acesta era acasa? Da, L-a iubit la fel de mult! Dragostea Tatalui nu s-a schimbat, chiar cand fiul risipitor traia in pacat! Dragostea Sa doar l-a asteptat rabdator pentru ai darui fiului Harul sau. Atunci cand vointa sa a decis iata ca a sosit timpul ca sa se intoarca acasa, asa cum era, fiul risipitor a primit iertare si curatie. Tatal I-a daruit un inel, ohaina, incaltaminte noi, si un binea-I venit calduros printr-o sarbatoare. Au taiat vitelul cel ingrasat ca sa sarbatoreasca, toate s-au datorat intoarcerii acasa a Fiului asa cum era el (Luca 15: 11-24). Gandeste-te la ceea ce se petrece in societate. Considera in cate pacate traieste societatea azi, gandeste-te la cat de afectata este familia si cat de afectat este individul. Cu toate acestea el merge inainte, astfel ca cea mai mare nevoie a rasei umane este sa inteleaga cat de mult ii iubeste Dumnezeu. Si mai ales cand avem de-a face cu pacatul, care este cea mai mare problema. Trebuie sa ai de-a face neaparat cu dragostea lui Dumnezeu sa stii cat de mult te iubeste El si atunci dragoseta lui va fi aceea care va rezolva pacatul. Dragostea lui Dumnezeu va produce schimbare.

 

            A FOST TURNATA INIMA

“Însã nãdejdea aceasta nu însalã, pentru cã dragostea lui Dumnezeu a fost turnatã în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. ” (Rom. 5: 5) Duhul Sfant a turnat dragostea lui Dumnezeu in inimile noastre, iar dragostea este roada Duhului. Cand am primit dragostea Lui, am avut de-a face in mod direc cu El care ma iubea, asa ca dispozitia Sa a trecut peste. Temperamentul Lui a venit in mine. Nici macar nu pot realiza asta, insa accept ca natura Lui sa vina in mine si sa inceapa sa comunice si sa aiba partasie cu mine, iar natura lui Dumnezeu nu pacatuieste.

 

            DIRECTIA SCHIMBATA

Voi erati morti în greselile si în pãcatele voastre, în care trãiati odinioarã, dupã mersul lumii acesteia, dupã domnul puterii vãzduhului, a duhului care lucreazã acum în fiii neascultãrii.  Între ei eram si noi toti odinioarã, când trãiam în poftele firii noastre pãmântesti, când fãceam voile firii pãmântesti si ale gândurilor noastre, si eram din fire copii ai mâniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos (prin har Sunteti mântuiti).  El ne-a înviat împreunã, si ne-a pus sã sedem împreunã în locurile ceresti, în Hristos Isus, ”(Efes. 2: 2-6).

Nu conteaza cum umblii, in trecut, toti am umblat in conformitate cu mersul lumiiacesteia. Eram controlati de printul puterii intunericului din locul ceresc, eram copii ai maniei. Insa Dumnezeu ne-a castigat prin Har, ne-a gasit prin Indurare, datorita dragostei Sale! (Efes. 2: 4) Si datorita iubirii Sale au venit schimbarile. Pentru fiecare credincios, dragostea lui Dumnezeu a fost acolo! Cand am cunoscut cat de mult am fost iubiti de Dumnezeu ne-am lasat mantuiti prin harul Sau, prin credinta in Isus Hristos. El a venit in vietile noastre, iar dragoste Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant a devenit ceva interiorizat si personalizat! Valuri de dragoste pot trece zilnic prin tine. Nu sunt emotii umane ci dragotea divina! Tu spui “o nu am facut bine”. Accepta pentru aceasta dragostea divina pentru ceea ce ai facut tu gresit. Tu spui: “nu ma simt spiritual” Aceepta dragostea Sa chiar si cand nu simti nimic. Doar primeste dragostea Sa, si ea va produce nu doar dragoste ci si pace, bucurie, indelunga rabdare, bunatate, facere de bine, credinciosie, blindete si infranare.

 

          JUGUL CEL USOR AL DRAGOTEI

“Veniti la Mine, toti cei truditi si împovãrati, si Eu vã voi da odihnã.  Luati jugul Meu asupra voastrã, ai învãtati de la Mine, cãci Eu Sunt blând si smerit cu inima; si veti gãsi odihnã pentru sufletele voastre. Cãci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoarã. ” (Mat. 11: 28-30). O, ai cunoscut tu jugul lui Isus? Este dragotea. Cand I-au jugul Sau asupra mea, in mod automat aleg sa Iau dragotea Sa asupra mea. “Si dragostea stã nu în faptul cã noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul cã El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sãu ca jertfã de ispãsire pentru pãcatele noastre…Noi Îl iubim pentru cã El ne-a iubit întâi. ” (1Ioan 4: 10, 19). Nu este de mirare ca jugul lui este dragoste, ca a invata de la El produce odihna in suflet. Tatal se odihneste in dragotea Sa (Domnul Dumnezeul tãu este în mijlocul tãu, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tãcea în dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. Tefania 3: 17). Cand iau jugul il las pe Isus Hristos sa ma iubeasca asa cum sunt. Si astfel El produce schimbare in mine datorita puterii dragostei, dinamismului dragostei, credinciosiei iubirii, harului iubitor si datorita prezentei iubirii. In cele din urma vine dragotea si ma vindeca.

 

           IUBETE-TE PE TINE MAI INTAI

Este o porunca in dragostea lui Dumnezeu! Nu sa-I iubestc pe altii mai intai; ci sa ma iuesc pe mine insumi. Nu-l pot iubi nici macar pe Dumnezeu pana ce nu ajung sa ma iubesc pe mine insumi. Trebuie sa-l las pe Dumnezeu sa ma iubeasca. Numai asa va merge. Mai intai il las pe El sa ma iubeasca. Apoi, ma iubesc pe mine insumi. Dupa care il iubesc pe Dumnezeu si in cele din urma sunt liber sa te iubesc pe tine si pe oricine altcineva – pana si pe dusmanii mei. Cand te iubesti pe tine, descoperi o lata imagine de de sine si o alta siguranta. Primesti un nou sens de a fi special, un nou sens de a fi facut neprihanit inaintea lui Dumnezeu prin sfintirea Sangelui lui Hristos. Nu mai este nimic intre tine si Dumnezeu, nu mai este nimic intre tine si ceilalti. Tu esti iubit si iubesti prin puterea Duhului Sfant! Nu vorbest despre sentimentalisme si carnalitate! Ci spun ceea ce Biblia spune despre dragostea care ne iubea pe cand eram noi pacatosi. Nu e minunta ca David a spus ca Domnul este milostiv si indurator (2Sam. 24: 14)? Nu este nici o mirare ca Petru il numeste “Dumnezeul oricarui har”(1Petru 5: 10) Pavel l-a numit “Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri” (2Cor. 1: 3)

“Avrame” I-a zis Dumnezeu, tu nu mi-ai vorbit de 13 ani sa stii ca Eu inca te iubesc. “Iacove” tu ai fugit departe ai alunecat inapoi 20 de ani, sa stii ca inca te iubesc si am sa te folosesc. (Gen. 32) “Ghedeon” te ascunzi si nu vrei sa te lasi folosit. Sa stii ca te iubesc chiar aclolo unde esti. Iti voi linistii teama si voi adduce o mare victorie (Judecatori 6). “Samson” o ai gresit cu Dalila dar Eu te iubesc. Acum I-ati puterea inapoi si distruge-ti vrasmasii! (Jud. 16) “Petre” tu m-ai lepadat si chiar m-ai blestemat in timpul acela, in mod public m-ai parasit, insa sa stii ca te Iubesc. Tu ai sa predici acest mesaj maret multimilor dupa ce Duhul Sfant se va cobora peste tine. (Fapte 1) “Pavele” tu ai omorat crestini, te-ai uitat cum a fost Stefan improscat, dar sa stii ca inca te iubesc. Te-am mantuit si te voi trimite la neamuri. (Fapte. 22) In Ioan 13: 1 Biblia spune ca “El I-a iubit pana la capat”. Ce inseamna? Inseamna ca nimic nu l-a facut pe Isus Hristos sa-si schimbe dragostea pentru ucenicii Sai! I-a iubit pana la capat, asa cum te va iubi si pe tine si pe mine, pana la capat.

 

CONCLUZIE:

“Sunt încredintat cã Acela care a început în voi aceastã bunã lucrare, o va isprãvi pânã în ziua lui Isus Hristos. ” (Fil. 1: 6) Daca esti trantit in pacat lasa-l pe Dumnezeu sa te iubesca acolo unde esti, lasa-l pe El sa produca in tine o schimbare autentica. Treaba ta este doar sa raspunzi la dragotea Lui, asta este tot. Nadejdea mea este ca, aceste cuvinte te vor stimula sa te lasi iubit de Dumnezeu si sa mergin inainte. Dumnezeu este dragote. El este a toate iertator. Eu am fost iertat tu ai fost iertat. Noi am fost cutatiti, sfintiti prin credinta. Dragostea Sa nu falimenteaza niciodata si nu va falimenta ca sa ne schimbe. Dincolo de aceasta, dragostea  Sa niciodata nu va falimenta sa schimbe pe altii prin noi. Este cea mai dinamica putere din aceasta lume, asa ca haideti sa-I dam drumul.

 

Flămând după Dumnezeu – Partea 1

 

 
Autor: John Piper 
Referințe

    „Legea Domnului este desăvârșită, și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată, și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primește și el învățătură de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare. Cine își cunoaște greșelile făcute în neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!”

Aceasta e o declarație uimitoare cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Și rugăciunea mea pentru voi este ca… (mulți sunteți foarte tineri în comparație cu mine, deci simt că următorii 50 de ani vă vor fi propice)… ca tipare de viață să fie construite pe meditația la Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, post pentru a primi din toată plinătatea lui Dumnezeu, prin Cuvânt; ca acestea să se întâmple în viețile voastre, iar atunci când ajungeți la vârsta mea să vă uitați înapoi cu multă satisfacție, privind la umblarea cu Domnul Isus și felul cum acestea au fost vitale. Asum, în această clasă, căci cheia pentru o umblare și viață creștină puternică, voioasă este o comuniune continuă cu Dumnezeul cel viu, prin Cuvântul Său, prin Duhul Său. Comuniune. Sau puteți folosi cuvântul „părtășie.” O părtășie vitală, vie, autentică, care se poate simți, cu Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Din această umblare oră de oră, din această comuniune curge puterea ta ca și creștin, abilitatea ta de a lupta contra păcatului, abilitatea de a iubi pe oameni, de a îndura suferințele, de a sta căsătorit și a fi părinte copiilor rebeli și a face bine celor ce te urăsc. Deci privesc la acest seminar ca fiind foarte de bază pentru totul. Nu este ca un fel de „O, calvinismul e lucrul real, hedonismul creștin e lucrul real, celelate seminarii pe care le ține sunt lucrul real, iar acesta e doar un fel glazură pe deasupra.” Nu e cazul, ci dimpotrivă. Nu vei ști nimic corect, nu vei gândi corect cu privire la nimic, nu vei face nimic bine, nu-L vei cunoaște pe Dumnezeu, nu te vei bucura de Dumnezeu, dacă acest seminar nu prinde în viața ta.

Un alt gând preliminar pe care-l am înainte de a ne ruga, este (le spuneam lui Marshall și lui Karl pe drum încoace) – generația tânără, sau cel puțin generația tânără a celor ce iubesc Evanghelia sunt predispuși la a reacționa rapid și negativ la orice miroase a legalism, ceea ce este bine, dar și periculos, deoarece fiind tânăr s-ar putea să nu adulmeci cel mai bine ce înseamnă legalism și s-ar putea să arunci și niște bebeluși afară în timp ce încerci să arunci afară apa legalismului. Nu știu ce pot spune, decât să pledez să nu presupuneți că înțelegeți totul, să nu asumați că la vârsta de 20 sau 25 de ani, sau orice vârstă ar fi, știți să faceți distincția corectă între legalism și libertate. Nu știți, probabil. Viața e complexă, foarte complexă și relațiile sunt complexe, inclusiv cea cu Dumnezeu. Nimeni nu stă căsătorit din romantism. Nimeni. Și nimeni nu stă cu Dumnezeu din romantism. Există unele zile când stai pentru că ai făcut o promisiune, apoi romantismul se poate renaște. Și la fel este cu Dumnezeu, iar în acele zile de ascultare, dacă cineva îți zice că ești legalist, treci frumos pe partea cealaltă a drumului. Vorbesc despre ceea ce cunosc. Doresc să vă bucurați de El la vârsta de 66 de ani, să vă bucurați în mod liber de El, dar nu veți ajunge acolo fără disciplină, vă asigur că nu veți ajunge acolo. Deci viața este frumos de spontană în momentele cele mai bune și este dur de disciplinată când e nevoie și la urma urmelor e o viață bună. Deci, remarci preliminarii ca, sper, să vă deschidă gustul că acest lucru e serios și sper să vă rugați împreună cu mine ca Domnul să facă aceasta să fie în mod remarcabil de ajutor pentru voi de-a lungul vieții.

 

    Tată ceresc, iată-ne acum, în mod principal vom sta în Cuvântul Tău împreună, vom asculta niște mărturii ale oamenilor care au umblat mai bine decât am umblat noi vreodată, în privința aceasta. Cerem ca să ne păzești mințile, să nu fim înșelați de Cel Rău, să ne păzești inimile și să ne ajuți să avem gândire clară acum și atenție bună în această oră de seară, iar inimile noastre să fie în mod tainic și minunat încălzite, așa cum s-a întâmplat pe drumul spre Emaus. „Nu ne ardea inima în noi când Isus ne-a deschis Scripturile?” Deci, Doamne, fă Tu această lucrare de deschidere a Cuvântului, Te rog, astfel încât inimile oamenilor Tăi să ardă și dacă sunt aici oameni care n-au fost născuți din Dumnezeu și n-au papile gustative spirituale pentru ceea ce vorbim aici, ci trec totul printr-o sită firească, fă să fie aduși la viață. Te rog acestea în Numele atotputernic al Domnului Isus. Amin.

 

Voi încerca să urmez această schiță, căci am slide-urile care corespund cu aceasta și ar trebui să sar peste ele dacă fac altceva în afară de a urma această… ceea ce aveți în față. Sper că vă ajută. Vom începe cu niște ilustrații. John G. Paton a fost un misionar în Noile Hebride (suntem împreună la aceasta? Iată.) – Vanuatu astăzi, în Mările de Sud. S-a născut în Scoția în 1824 și a experimentat bucurie în Dumnezeu în cele mai periculoase și descurajante circumstanțe. Iată întrebarea pe care-o pun lui Paton: De unde ți-a venit bucuria? De unde a venit această pace adâncă pe care ai avut-o în aceste circumstanțe periculoase? Răspunsul: S-a bazat cel mai mult pe experiența părtășiei personale cu Isus Hristos, mijlocită prin promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, Biblia. Cea mai centrală în comuniunea cu Dumnezeu se pare că a fost promisiunea Domnului Isus din Matei 28:20 – „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele.” și ceea ce sper ca Domnul să facă pentru voi e să lucreze în așa fel în inimile voastre astfel încât atunci când citiți ceva atât de familiar ca și această ultimă expresie din Evanghelia după Matei („Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele”) să ajungeți în punctul în care aceasta e adresată în mod personal de către Isus cel înviat vouă, ca și cum ar sta lângă voi; căci acesta e felul cum Paton a experimentat-o, așa cum veți vedea, iar el a experimentat-o în felul acesta în circumstanțe foarte dure.

Această promisiune a fost făcută exact în contextul Marii Trimiteri. „Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile. Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele.” Mai mult decât orice altă promisiune, aceasta a mediat prezența Domnului Isus lui John Paton în toate pericolele prin care-a trecut. După epidemia de pojar, care a ucis mii de oameni pe insule, și pentru care s-a dat vina pe misionari, el a spus următoarele: „În timpul crizei, m-am simțit în general calm și cu suflet încrezător, stând drept și cu toată greutatea mea pe promisiunea „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele.” Prețioasă promisiune! Ce des Îl ador pe Isus pentru ea și mă bucur în ea. Binecuvântat să-I fie numele! Fără această conștiință constantă a prezenței și puterii scumpului meu Domn și Mântuitor, nimic altceva în toată lumea nu m-ar fi împiedicat să-mi pierd mințile și să pier în mod mizerabil. Cuvintele Sale, „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului,” au devenit pentru mine atât de reale încât n-aș fi fost surprins să-L văd așa cum L-a văzut Ștefan, privind în jos la această scenă…” Deci acesta e scopul în a-ți însuși promisiunile lui Dumnezeu – ca să fie spuse pentru tine, prin Biblie, în mod atât de real încât nu te-ar surprinde să te uiți în sus ca ștefan și să-L vezi pe Acela care le spune. Când Duhul Sfânt ia Biblia și o aplică inimii tale, partea ei cărturărească, academică, abilitatea în a o citi, semnele în alb și negru de pe pagină, toate acestea pălesc și începe să se întâmple conecția dintre persoane. Acesta e subiectul acestui seminar – părtășie cu Dumnezeu, comuniune cu Dumnezeu, prin cuvinte ca și acestea.

Aceasta a fost centrală pentru John Paton. Haideți să-l privim. …”I-am simțit puterea Lui care mă sprijinea… Este adevărul adevărat și îmi revine în minte după 20 de ani, că am avut cele mai apropiate și mai dragi licăriri ale feței și zâmbetelor binecuvântatului meu Domn în acele momente groaznice când muscheta, măciuca, sau sulița erau îndreptate împotriva vieții mele. O, ce fericire să trăiești și să rabzi, ca și cum L-ai vedea pe ‘Cel ce este nevăzut’!” (Acesta e un citat din Evrei 11:27) O, ce fericire să trăiești și să rabzi, ca și cum L-ai vedea – acesta e un citat despre felul cum Moise a ieșit din Egipt, în Evrei 11 – a ieșit, ca și cum ar vedea pe Cel ce este nevăzut. Avem versete de luptă, la Bethlehem, pe care le memorizăm în fiecare săptămână, iar versetul pentru această săptămână este „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” Pentru că noi ne uităm la lucrurile care nu se văd. Nu poți să te uiți la lucruri nevăzute. Sau poți? Aici spune că poți. Și acel verset spune că poți. Viața creștină e trăită într-o privire constantă la ceea ce nu poți vedea, și să vezi lucrurile acelea, prin Cuvânt, cu ajutorul Duhului. Deci Cuvântul este „Iată, Eu sunt cu voi” chiar acum, în această sală, în această seară, iar tu te uiți la El și El nu este acolo, dar este acolo, iar tu Îl vezi cu ochii inimii, adică știi prin Duhul că această promisiune este împlinită în această sală, chiar acum, pentru John și pentru mine. Minunat!

Unul din paragrafele cele mai mișcătoare din autobiografia lui (și vă recomand autobiografia lui John Paton) descrie experiența lui, cum s-a ascuns într-un copac (trebuie să înțelegeți aceasta, e ceva îngrozitor) – se ascundea într-un copac, fiind la mila unui șef de trib instabil, în timp ce sute de băștinași furioși îl vânau pentru a-i lua viața. Iată cuvintele lui: „Fiind în întregime la mila unor prieteni atât de dubioși și instabili eu, deși eram nedumerit, am socotit că este cel mai bine să ascult.” Cu alte cuvinte, „suie-te într-un copac, iar eu îi voi conduce în altă parte” și nici măcar nu știa dacă spune adevărul. „M-am suit în copac și am fost lăsat singur în tufiș. Orele pe care le-am petrecut acolo trăiesc toate în fața mea ca și cum ar fi fost ieri. Am auzit descărcarea frecventă a muschetelor și strigătele sălbaticilor, dar totuși am stat acolo între ramuri, în siguranță în brațele lui Isus. Niciodată, în întristările mele, nu s-a apropiat Domnul meu mai mult de mine și mi-a vorbit mai blând decât atunci când lumina lunii licărea printre castani și aerul nopții juca pe sprânceana mea trepidândă, în timp ce-mi vărsam inima Domnului Isus…” Când vorbesc de părtășie cu Hristos sau părtășie cu Dumnezeu, asta am în minte. El își varsă inima înaintea Domnului. Asta faci cu prietenii, nu? Și Domnul Isus îi răspunde, „Iată, Eu sunt cu tine până la sfârșit.” Și are această părtășie.

Asta este, toată inima vărsată înaintea Domnului Isus și El spunând Cuvântul infailibil, pe care Duhul Sfânt îl face palpabil de adevărat și de real. Isus este în copac – aceasta a simțit el, a crezut, a știut că e real. Singur, dar totuși nu singur, el spune: „Dacă e să-L slăvesc pe Dumnezeu, nu mi-ar părea rău să petrec multe nopți într-un copac, ca să simt iarăși prezența Mântuitorului meu, să mă bucur de părtășia Lui mângâietoare. Dacă ești prăbușit în sufletul tău, singur, complet singur” – poate la noapte în camera ta de hotel, sau oriunde – „singur, complet singur, în miez de noapte, în tufiș, în îmbrățișarea morții înseși, ai un Prieten care nu te va lăsa atunci?” Aceasta este întrebarea de la începutul acestui seminar. Ai un Prieten care, singur, complet singur, în tufiș, în îmbrățișarea morții, un Prieten care niciodată nu te va lăsa? O, dulceața părtășiei cu Domnul Isus, dulceața umblării cu Hristosul cel viu. Oricine altcineva din viețile voastre e schimbător, nu-i așa? Alegeți persoana favorită – soțul, soția – toți sunt schimbători, nu-i așa? Așa e! S-ar putea să te iubească mult dar totuși să nu vă ajute în necaz așa cum ați vrea. El nu e niciodată așa. Niciodată. O, ce privilegiu să fii creștin!

Deci acesta a fost Paton. Iată-l pe Newton. John Newton e și mai bun. Cred că a fost o persoană mai bună. Paton probabil n-a fost un om cu care să te poți înțelege ușor. Vreau să spun că nu supraviețuiești muschetelor fără a fi un fel de „dur.” Newton a fost mai sensibil, chiar fiind negustor de sclavi, iar Dumnezeu l-a rupt în două, știți. El a scris „Mărețul har”, știți povestea. Are câteva lucruri să ne învețe, ca o introducere la natura comuniunii cu Dumnezeu. Haideți să privim cum a fost mântuit și apoi cum a descoperit ce este părtășia cu Dumnezeu, ceea ce, interesant, nu s-a întâmplat în acelaș timp. John Newton, care a scris cântarea „Mărețul har,” a fost trezit din orbirea spirituală și nebunia sărăciei lui lucii și „nemerniciei” la 21 martie 1748, pe vaporul Greyhound, în timpul unei furtuni violente pe mare. Deci Dumnezeu l-a speriat de moarte (în engl. „a speriat iadul din el” – literal; n.tr.) El descrie cum a fost convertit doar parțial totuși, pentru că încă nu știa ce însemna părtășia cu Dumnezeu. Iată ce a spus el: „Deși nu mă pot îndoi că această schimbare” – atunci când Dumnezeu l-a întâlnit pe Greyhound – „această schimbare, atât cât a fost, a fost produsă de Duhul și puterea lui Dumnezeu, totuși încă eram foarte deficient în multe aspecte.” și acest lucru e adevărat la mulți, poate adevărat la mulți din această sală. L-ați întâlnit pe Isus, v-ați pus credința în El și Dumnezeu v-a condus la acest seminar pentru că știți că sunteți deficienți. De fapt, dacă v-aș pune să ridicați mâinile, toți le-ați ridica, inclusiv eu. Deficienți în meditație, deficienți în rugăciune, în post. „Nici nu știu dacă trebuie să postesc, ce e cu postul ăsta?” și el s-a simțit foarte deficient, așa cum ne simțim mulți dintre noi. „Eram într-o oarecare măsură afectat de un simț al păcatelor mele enorme, dar eram prea puțin conștient de răul înnăscut din inima mea.”

Iată un punct de creștere pentru Newton. Atunci când L-a întâlnit pe Hristos pe vapor, a știut că a păcătuit. Era un negustor de sclavi, era un lasciv – a făcut orice păcat puteți numi. Dar atunci când a fugit la Isus, a știut foarte puțin despre corupție și de unde venea. El doar știa că făcea păcatul și se simțea oribil, iar acesta e un loc bun de unde să începi. Dar trebuia să știe că păcatele vin de undeva – de la păcătoși, de la corupția interioară, înnăscută, de la starea căzută. Iar el nu știa despre asta. „Nu aveam nicio cunoștință despre spiritualitatea și întinderea legii lui Dumnezeu; sau despre viața ascunsă a creștinului, consistând în comuniunea cu Dumnezeu prin Isus Hristos…” Deci exista această tranzacție, la care se gândea, „Am venit la Tine, am nevoie de iertare, îmi pun credința în Tine,” și toată dimensiunea umblării și comuniunii cu Dumnezeu îi era străină la momentul respectiv. Observați cum descrie aceasta: „…o continuă dependență de El pentru provizii de înțelepciune, putere și mângâiere oră de oră, era o taină despre care încă nu aveam cunoștință.” Deci se gândește la părtășia cu Dumnezeu ca și provizii oră de oră de putere, înțelepciune și mângâiere. A devenit pastor, dar trecând prin zi, în fiecare oră se uită la Domnul său cel viu pentru „am nevoie de înțelepciune chiar acum, am nevoie de putere chiar acum, am nevoie de mângâiere chiar acum, când am următoarea conversație, când dau telefonul următor, când scriu următoarea notiță – am nevoie de Tine, am nevoie de Tine, am nevoie de Tine.” E o încredere constantă în revărsarea constantă a Duhului prin Cuvânt pentru putere, mângâiere, înțelepciune și orice ai nevoie. „și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Oră de oră. „Cine slujește, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu” ceas de ceas, astfel încât Dumnezeu să primească slava ceas de ceas.

Astfel trăiesc creștinii – umblă într-o stare continuă de a privi în sus după ajutor. Suntem cei mai nevoiași dintre toți oamenii. N-ar trebui să arătăm încrezători de sine. „Am recunoscut mila lui Dumnezeu în a ierta trecutul, dar depindeam în principal de hotărârea mea” – acesta e modul în care el se comporta – „de a face mai bine pe viitor… Nu mă pot considera că am fost un credincios” – și apoi adaugă „în sensul întreg al cuvântului.” Dacă l-ai împinge un pic, „Ai fost credincios?” cred că ar zice, „Nu sunt sigur.” Cred că asta ar fi spus, căci atunci când a adăugat „în sensul întreg al cuvântului” – ce-i asta? Credincios cu jumătate de sens? Credincios cu sens întreg? Credincios 75%? Ce este asta? Deci s-ar putea să fiți în această situație. Poate spuneți, „Cred, ajută necredinței mele.” E un lucru biblic a spune, nu-i așa? Ei bine, toți suntem așa, nimeni nu e credincios perfect. …Până la un timp destul de mult după aceea. Cândva între 1752 și 1756, într-o dimineață de aprilie, a scris, „M-am rugat cu privire la o parte din Romani 8, într-un fel de parafrază, cu ceva zel.” Adică inima lui a fost întrucâtva înflăcărată. „Sunt foarte falimentar în datoria de a medita și sunt forțat să folosesc ceva tertip pe mine însumi pentru a o îndeplini vreodată” – aici începem să ne îndreptăm spre… cel puțin Newton simte că, dat fiind propria lui recalcintranță și lipsă de înclinație spre Cuvântul lui Dumnezeu, avea nevoie de, așa cum l-a numit el, ceva tertip. Iată ce voia să spună: „Astfel, câteodată le transform într-o rugăciune.” Deci citește Biblia, Romani 8, și transformă aceasta într-o rugăciune. El a numit aceasta un tertip. Nu știu cum poate cineva să se roage mai mult de 3 minute fără a face aceasta, căci Satan și firea ta pământească și o mie de lucruri te distrag și încearcă să te împiedice să te rogi. Dar dacă ai Cuvântul în fața ta și continui să-l transformi în rugăciune, atunci poți să o continui atât cât ține Biblia.

Câteodată… (mi-am pierdut locul unde eram)… „Câteodată le transform în rugăciuni, câteodată îmi închipui că sunt într-o conversație imaginară” – conversează… acestea sunt mici tertipuri – „câteodată îmi închipui că trebuie să vorbesc despre un anumit lucru.” Deci citește Romani 8 și își închipuie să trebuie să țină o mică predică despre lucrul acela, așa că își ține o mică predică lui însuși. Nu-i lucrul acesta remarcabil? Acesta e John Newton! Dacă John Newton are nevoie de ajutor, atunci noapte bună! Ce șansă mai avem noi ceilalți? Aceeași șansă pe care a avut-o și el. „Fără ceva de genul acesta, nu pot să mă angrenez să fiu atent cu vreo fixitate a gândului.” Vă aduce asta mângâiere? Mintea lui zbura încoace și încolo și nu era fixată pe Cuvânt, ci sărea afară din Biblie și zbura la temperatura din cameră, la praful de pe pervaz, la autobuzul de-afară și zbura la mirosul de șuncă venind de jos. Zbura oriunde, numai la Biblie nu. Acesta e felul în care creierul uman funcționează. „Și cu aceasta, vai, cât de rar îmi aminteam să mă rog pentru har și direcție în această privință astfel încât desfătarea mea să fie în Legea lui Dumnezeu, ca să meditez la ea zi și noapte.” Fii binecuvântat, John Newton, pentru lupta ta. A adus roade bune și suntem recunoscători.

Deci atât ajunge ca ilustrații biografice ale tipului de lucruri pe care le am în vedere când spun „comuniune cu Dumnezeu.” Acum vom trece la alt bărbat, dar în loc să citim despre viața lui, îl vom lăsa să ne învețe despre lucrurile acestea, adică Structura trinitară a comuniunii cu Dumnezeu, după John Owen. Am adus această carte – l-am întrebat pe Matt de la librărie dacă avea vreuna și avea câteva. Cred că vă va lăsa să vă înscrieți s-o comandați de la librărie. E „Communion with the Triune God” (Comuniune cu Triunul Dumnezeu) de John Owen, editată de Kelly Kapeken, Justin Taylor, și e un format bun, modern, a ceea ce e probabil cea mai bună carte despre părtășia cu Dumnezeu care există, în afara Bibliei. Nu le-am citit pe toate, deci nu știu dacă acest lucru e adevărat. Trebuie să fii un pic circumspect cu oamenii care vorbesc așa. Având în vedere cele 2 sau 3 pe care le-am citit… Dar nu cred că-mi dau părerea personală aici. Motivul pentru care spun asta e pentru că nimeni din câte știu nu au abordat subiectul în felul acesta. Owen a abordat subiectul părtășiei, comuniunii cu Dumnezeu, punând întrebarea, „Ce este unic cu privire la felul în care ne relaționăm cu Tatăl în părtășie, felul cum ne relaționăm cu Fiul în părtășie și felul cum ne relaționăm cu Duhul în părtășie?” Căci fiecare din ei are un mod unic de a se relaționa cu noi, așa că probabil și noi trebuie să răspundem în feluri care sunt potrivite special felului cum fiecare Persoană din Trinitate ne iubește pe noi.

Voi avea câteva slide-uri cu privire la aceasta, și le voi lua de aici, în această introducere. Deci „Comuniune cu Dumnezeu” și există și alte ediții ale cărții, dar aceasta e cea mai contemporană și demnă de investiția voastră. John Owen a scris ceea ce s-ar putea să fie cel mai temeinic tratat al Comuniunii cu Dumnezeu ca și experiență de care sfinții se bucură în mod distinct cu fiecare dintre cele 3 persoane ale Trinității, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Titlul acestei cărții, publicată în 1657, a fost următorul: „Despre Comuniunea cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, fiecare Persoană în mod distinct, în dragoste, har și mângâiere, sau părtășia sfinților cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, desfășurată.” Știți, titlurile cărților în anii 1600 și 1700 luau locul cuprinsului, ca să economisească ceva spațiu pe pagina a 2-a. Iată definiția lui Owen a comuniunii cu Dumnezeu. „Comuniunea noastră cu Dumnezeu, consistă în comunicarea Lui Însuși nouă, cu returnarea noastră” – nu mai folosim acest cuvânt – „cu răspunsul nostru înapoi către El fiind aceea ce El cere și acceptă, curgând din acea unire cu El pe care-o avem în Hristos Isus.” Deci definiția lui a părtășiei cu Dumnezeu este că Dumnezeu se descoperă pe Sine Însuși nouă, iar noi răspundem. Această legătură se numește părtășie, sau comuniune cu Dumnezeu.

Care sunt aceste răspunsuri ale noastre către Dumnezeu în comuniune cu El? Răspuns (spune el): „Modul și mijloacele din partea sfinților prin care în Hristos se bucură de comuniune cu Dumnezeu, sunt toate acțiunile spirituale și sfinte ale sufletelor lor în acel har și prin acele feluri în care consistă atât închinarea morală cât și cea instituită…” Ce vrea să spună prin această diferență: …”Credința” – acesta e un răspuns – „dragostea” – alt răspuns – „încredere, bucurie, etc., sunt închinarea către Dumnezeu naturală sau morală, prin care cel în care sunt acestea are comuniune cu El.” Deci avem părtășie prin a ne încrede în El, a-L iubi, a ne bucura de El. „Acum, acestea sunt fie imediat revărsate înspre Dumnezeu, și nu legate de vreun fel sau mijloc manifestat în afară; fie sunt desfășurate mai vizibil, în rugăciune și laude solemne, în felul pe care El l-a stabilit.” Deci asta a avut în minte când a spus instituită. Morală și instituită. În mod simplu spune că răspunsul nostru către Dumnezeu sunt acțiunile noastre sufletești imediate – credința, dragostea, bucuria, recunoștința, nădejdea – îndreptate înspre Dumnezeu, și apoi revărsate mai în afară prin acte corporative de închinare, de exemplu la ora de rugăciune, sau când e program de cântări, mărturisire și așa mai departe – aceasta ar fi o extensie mai înafară. Acestea au fost instituite de Dumnezeu și noi urmăm regulile Lui, iar acestea sunt acțiuni spontane ale sufletului. Acestea sunt răspunsurile.

De ce, l-am putea întreba pe Owen, părtășie cu fiecare Persoană din Trinitate? Ghicesc că pentru mulți din această sală gândul acesta nu v-a trecut prin minte. Ideea de comuniune, părtășie cu Dumnezeu, nu e un gând străin de voi, sau o dorință necunoscută, dar gândul ca în mod unic să ai părtășie cu Duhul și în mod unic să ai părtășie cu Fiul și în mod unic să ai părtășie cu Tatăl, este nou pentru mulți. A fost și pentru mine, în mod sigur, atunci când am citit cartea. Nu făcusem niciun efort în vreuna din aceste direcții, cel puțin nu în aceste categorii intenționate. Iată răspunsul lui, de ce ai face asta: „Existând o atât de distinctă comunicare a harului din fiecare din Persoanele Dumnezeirii, sfinții trebuie să aibă părtășie distinctă cu ele…” Tatăl se relaționează într-un mod atât de distinct, Fiul într-un mod distinct, Duhul într-un mod distinct, încât ar fi ciudat să nu ai un răspuns personal Persoanei Duhului, Persoanei Fiului și Persoanei Tatălui, dacă Tatăl a făcut lucruri pentru mine distincte de ce a făcut Fiul… Și așa mai departe. Deci când vă gândiți la aceasta… da! Însă nu prea ne-am gândit la aceasta. Totuși sunt persoane, iar noi spunem aceasta în declarația de credință, așa că de ce să nu ne relaționăm la ele ca și persoane? „Mai rămâne doar să înțelegem, într-un cuvânt, unde stă această distincție și care este baza pentru ea. Adică, Tatăl o face” – adică ni se descoperă, ni se comunică – „prin autoritatea Sa originală; Fiul comunicând printr-o comoară cumpărată; Duhul Sfânt printr-o eficacitate imediată.” Fiul a cumpărat toate binecuvântările noastre. Nu Tatăl le-a cumpărat vărsându-și sângele, nu Duhul a făcut-o, ci a fost lucrarea unică a Fiului – și a Duhului Sfânt printr-o eficacitate imediată.

Iată câteva pasaje biblice care ne ajută să înțelegem ce vrea să spună Owen. În primul rând, câteva versete despre prezența Tatălui, a Fiului, apoi câteva versete despre cum avem părtășie cu fiecare dintre membrii distincți ai Trinității. Promisiunea că Tatăl va fi cu noi.
· Evrei 13:5-6 – „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Deci acesta e un citat din Vechiul Testament, în care vorbește Tatăl: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Deci atunci când ne gândim la Dumnezeu ca și Tatăl nostru și Tatăl din dumnezeire, avem acest cuvânt rostit către noi că, în calitate de Tată în Trinitate, aceasta e o promisiune pe care ne-o face. Încă una pentru Tatăl.
· 2 Corinteni 6:16 – „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului cel viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.” Acestea au fost spuse Bisericii, iar Dumnezeu o face ca și Tată. Sau încă una. (Nu știu de ce folosesc această versiune.)
· O, acesta e un text atât de prețios pentru mine! Isaia 41:10 – „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Nu există vreo promisiune în toată Biblia pe care eu s-o fi folosit mai des în situații dificile decât aceasta. Este sunetul vitezelor din creierul meu atunci când sunt în neutru, gata de a fi angrenate în orice moment când sunt în nevoie. Dacă nu mă pot gândi la vreo promisiune de la timpul de părtășie de dimineață ca s-o aplic la vreo situație când e nevoie, atunci mă gândesc la aceasta. E gata să pornească în orice vreme. Doar apeși pe buton și viteza e angrenată și pornește. Mi-a fost glorios de folositoare, iubesc această promisiune. Îmi este dată de Tatăl – „voi fi cu tine.” Nu zic că Fiul n-a făcut o promisiune similară, căci în mod clar a făcut-o. Sau Duhul. Dar o avem de la Tatăl.
· Iată câteva cuvinte de la Fiul. Matei 28:20 – „și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.  Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Ne-amintim de Paton în legătură directă cu Domnul Isus, ca și prietenul lui, când era în copac. Ar fi putut-o avea cu Tatăl, dar s-a întâmplat s-o aibă cu Fiul.
· Matei 18:20 – „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
· Apocalipsa 3:20 – „Iată, Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.” Acestea sunt cuvinte ale Hristosului cel înviat către Biserică, în Apocalipsa, spunând că bate la ușă. Nu e un text în principal pentru necredincioși, deși se poate aplica și în felul acela fără a-l ruina, ci e în primul rând o Biserică ce nu se bucură de plinătatea părtășiei cu Domnul Isus, iar El bate la ușa Bisericii Lui – Bethlehem, sau poate la ușa familiei tale. Cioc, cioc, cioc! „Tu și familia ta nici nu vă rugați împreună. Iar Eu vin în mijlocul a 2 sau 3 în mod unic. Sunt tot timpul aici și acolo, într-un anumit sens, dar Mă arăt într-un mod special acolo unde 2 sau 3 oameni, de exemplu mama, tata și fiica (familia mea) sunt aplecați peste Cuvântul lui Dumnezeu dimineața și seara, iar Eu bat la ușa ta pentru că nu faci aceasta. Și voi intra și voi cina cu tine.” Este o imagine. „Voi cina cu tine.” Asta faci împreună cu prietenii tăi, nu-i așa? Stai la masă relaxat, ai mâncare bună, ai un prieten bun, lucrurile curg bine pentru că vă puteți relaxa împreună, și asta vrea El să facă. Iar noi Îl închidem afară, așa că trebuie să bată la ușă. Acesta e Fiul, care Se oferă pe Sine. Ar trebui să avem o relație dulce, personală cu Fiul din Trinitate, care bate la ușa noastră și spune, „Aș vrea să am felul de relație cu tine de care nu te-ai bucurat recent pentru că n-ai avut grijă de părtășie.”
· Duhul Sfânt. Ioan 14:16-17 – „și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi.” Deci El ne promite că Duhul Sfânt va fi în poporul Său. Trebuie să citiți aceasta și Duhul va aplica lucrul acesta la voi și veți spune, „e uimitor, minunat – în mine! Duhul Dumnezeului Celui Viu!” și cum să nu spui, „mulțumesc, Duhule Sfinte. Te iubesc. Locuind în acest locaș murdar, păcătos, care e cu jumătate de inimă, să stai în mine? Ești uimitor, ești minunat, Duhule Sfinte, că ai socotit să vii în acest corp nesfânt și să lucrezi în mine.” Deci acestea sunt texte despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt făcându-ne promisiuni cu privire la prezența lor cu noi și disponibilitatea Lor pentru părtășie în mod unic. Acum iată câteva despre felul cum noi răspundem. Cum arată părtășia în aceste cazuri? (Scuze, direcția greșită.)
· Părtășia cu Tatăl, 1 Ioan 1:3-7 – „deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El,” – cu Dumnezeu – „și umblăm în întuneric, mințim, și nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții;” – cred că în acest „unii cu alții” aici, se referă la Ioan, Dumnezeu și cu tine – „avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui,” – acum ne dăm seama că a vorbit despre Tatăl până acum în această părtășie. Deci îl avem pe Ioan descriind umblarea în lumină, bucurându-ne de părtășia cu Tatăl, în timp ce „sângele lui Isus ne curățește de orice păcat.”
· O încurajare aici. 1 Ioan este una dintre cele mai înfricoșătoare cărți din Noul Testament, dar și una dintre cele mai încurajatoare. Este înfricoșătoare pentru că prezintă tot felul de teste ca să vezi dacă chiar ești creștin. Și citești unele din ele și te gândești, „nu o duc prea bine săptămâna aceasta…” Dar chiar la începutul acestei cărți spune, după ceea ce am citit aici, „dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi” – pentru că știe că va spune unele lucruri care sună ca și cum n-ai avea păcat. De exemplu în 3:9 spune, „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește.” O, atunci eu sunt afară! Și toți ceilalți. Și știi că nu se referă la perfecțiune, căci înapoi în capitolul 1 a spus (n-am inclus aceasta în diapozitiv), de la versetul 8 în jos, „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.” „Dacă zicem că…” – și folosește ambele timpuri: „n-avem păcat” și „n-am păcătuit”, ambele, ca nu cumva să spunem, „O, da, suntem mântuiți. Am păcătuit în trecut, dar acum nu mai păcătuim.” Dar el în mod absolut exclude aceasta, ceea ce înseamnă că umblarea în lumină nu poate însemna a fi complet fără păcat. Dacă citești aici și spui, „dacă umblăm în lumină, dacă umblăm în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie” – atunci vei zice „nu pot avea părtășie, căci câteodată bâjbâi prin întuneric.” Umblarea în lumină, în capitolul lui Ioan, nu înseamnă umblare fără păcat, ci înseamnă a umbla cu destulă lumină așa încât atunci când vezi păcatul îl urăști, te lupți cu el, renunți la el și mergi mai departe. Căci dacă spui că înseamnă a fi fără păcat, contrazici versetele 8, 9, 10, unde spune, „dacă zicem că n-avem păcat ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.” Deci a umbla în lumină înseamnă a umbla în lumina harului, în lumina Evangheliei, în lumina a tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus, astfel încât atunci când umblăm…, un exemplu foarte practic: umbli dimineața și prietenul tău îți zice ceva ce te rănește, tu răspunzi neîntorcând bine pentru rău ci rău pentru rău, iar 20 de secunde mai târziu îți dai seama că a fost greșit. Înseamnă asta că în acea dimineață n-ai umblat în lumină? Nu înseamnă asta! Dacă umbli în lumină sau nu va depinde de ceea ce vei face 20 de secunde mai târziu, în inima ta și în mintea ta. Dacă spui, „Nu-i nicio problemă. Am terminat-o cu asta. Nu voi mai încerca să fac chestiile alea legaliste, oricum nu le pot ține, bla, bla, bla…” Unii se îndepărtează de Dumnezeu în felul acesta. Dar dacă spui, „Nu-mi place ce-am făcut, urăsc lucrul acesta la mine, îmi pare rău.” și dacă se ivește ocazia, mergi înapoi acolo și cere-ți iertare și de la acea persoană. Asta înseamnă că tot acest lucru a fost în lumină și Domnul Isus nu te-a părăsit, iar tu nu L-ai părăsit pe El. Deci părtășia unii cu alții, adică pe verticală și pe orizontală e posibilă datorită faptului că sângele lui Isus Hristos ne curățește de astfel de păcate. Deci aceasta e părtășia cu Tatăl, umblând cu El, bazându-ne pe El și răspunzându-I Lui.
· Iată părtășia cu Fiul. 1 Corinteni 1:9 – „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” A deveni creștin, spune Pavel, înseamnă a fi chemat la o părtășie, la o comuniune, la o relație. De aceea, atunci când pocăiții, în comparație cu anumite tradiții liturgice, insistă în a cere mamei sau sorei „ai o relație personală cu El?” „E ciudat ce-mi spui tu. Noi nici nu vorbim așa în religia noastră!” știți? Am stat la căpătâiul unora care erau pe moarte, care vizitau biserica noastră regulat pentru că soțiile lor erau acolo, dar au crescut într-o altă tradiție, foarte formală, care n-a folosit deloc acest fel de limbaj, și care n-aveau habar despre ce vorbeam. Nu-mi pasă prea mult de numele pe care le pui acestor lucruri, dar realitatea, adică faptul că suntem chemați la o părtășie cu Fiul, asta înseamnă a fi mântuit, a fi convertit, a fi creștin. Așa că, orice limbaj poți găsi pentru a ajuta oamenii să discearnă dacă lucrul acesta e adevărat pentru ei – „ai o relație cu El?” Dacă ei spun, „eu nu folosesc astfel de limbaj” atunci spune-le, „ajută-mă, explică-mi, ajută-mă să pun acest verset într-un limbaj în care ne putem bucura de El împreună într-o relație de felul acesta, o părtășie, unde există expresii personale îndreptate înspre El ca persoană: Fiul.” „Te iubesc, Isus.” Îmi aduc aminte acum, când am venit la început la Bethlehem. Erau 24 de diaconi (trebuie să fiu atent aici, căci s-ar putea să mai fie unii dintre ei. Nu cred că mai sunt, cred că au trecut toți.) și doar unul dintre ei, numai unul, s-a referit vreodată la Isus ca Isus. Restul aveau limbaj foarte formal. N-am asumat că nu sunt credincioși, dar observam. „Ce este cu privire la acest om, care vorbește cu Isus ca prieten?” Alții ziceau „Domnul”, „Dumnezeu” și întotdeauna „El”, nu „Tu.” Era o diferență. Ca pastor tânăr, mă uitam la acest bătrân, vă voi spune cine era – era Roland Erickson care vorbea în felul acesta, probabil câțiva vă aduceți aminte de el, este la Domnul acum. Eu l-am admirat mult și ziceam „vreau să fiu și eu așa.” Avea un păr lung, alb, frumos. Eu mi-am pierdut părul, dar al lui s-a transformat într-un alb frumos și m-am gândit „vreau să fiu și eu așa. Arată ca Dumnezeu.” Dar Dumnezeu știe de ce avem nevoie, nu-i așa? El vorbea de Fiul, vorbea de Isus, în mod evident umbla cu Fiul lui Dumnezeu, aceasta m-a atras atât de mult. Lucrul acesta era real pentru el. Acum Duhul Sfânt.
· 2 Corinteni 13:14 – „Harul Domnului Isus Hristos, și dragostea lui Dumnezeu, și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți! Amin.”
· Sau alt text din Filipeni 2 cu privire la Duhul Sfânt: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, făceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.” Deci unul din lucrurile care a fost de bază pentru această unitate în Biserică a fost părtășia cu Duhul Sfânt. Unul din lucrurile pe care sper ca Domnul să le facă pentru voi la acest seminar e ca în primul rând să vă trezească la realizarea că acest lucru e posibil, apoi să trezească în inimile voastră un sens real că acest lucru este realizabil, că de-acum încolo veți avea în viață o relație personală cu Tatăl, o relație personală cu Fiul și o relație personală cu Duhul și citind Biblia să fiți mai conștienți de lucrurile pe care Duhul le face pentru voi, de cele pe care Fiul le face pentru voi și Tatăl le face pentru voi, care cheamă răspunsuri din inimile voastre care alcătuiesc o părtășie dulce oră de oră, împreună cu El.

Aș vrea să vă arăt… Trăim în zile care sunt pur și simplu uimitoare cu privire la tehnologie, nu-i așa? Eu lucrez acum de pe un iPad și este un app chiar aici, WJE, lucrările lui Jonathan Edwards online – caută… Fac lucrul acesta în felul în care-l fac de obicei. Communion with God (Comuniune cu Dumnezeu). Vrem să vedem locurile unde Edwards a vorbit despre expresia „comuniune cu Dumnezeu.” Iată-le. Nu e incredibil? Aș fi plătit $10000 pentru asta acum 20 de ani. E pe gratis! E tot ceea ce a scris vreodată Edwards și e online pe gratis. Nici nu-ți poți imagina așa ceva. După Biblie… Deci am făcut asta în această după-amiază. M-am uitat aici la David Brainerd. Unde e David Brainerd? Iată-l. „Viața lui David Brainerd.” Și toate aceste citate… Dacă vreți să vedeți cum David Brainerd, în pustietate, murind de leucemie la vârsta de 29 de ani, avea părtășie cu Dumnezeu, e chiar acolo, în 30 de secunde. Incredibil! Acum, am ajuns în schiță la „Urmărirea comuniunii cu Dumnezeu prin meditație la Cuvântul lui Dumnezeu.” Înainte de părtășia cu Dumnezeu trebuie să existe viață spirituală. Această viață vine prin Cuvânt. Puteți vedea felul cum gândesc aici. Dacă spunem căci Cuvântul lui Dumnezeu are conecție cu părtășia cu Dumnezeu, primul mod care-mi vine în minte este că nu poți avea părtășie cu Dumnezeu dacă ești mort. Nu-i așa? Și toți sunt, dacă nu există lucrarea de înviere, de trezire, numită regenerare, nașterea din nou. Deci comuniunea cu Dumnezeu este posibilă doar prin regenerare, prin a avea viață. Cum se întâmplă aceasta? Eu argumentez acum că se întâmplă prin Cuvânt. Deci nu există comuniune cu Dumnezeu fără Cuvânt pentru că nu există viață fără Cuvânt. Haideți să ne uităm la niște texte de unde am luat această idee.
· 1 Petru 1:23 – „fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.” Și dacă veți continua să citiți până la versetul 25, pe care nu l-am inclus aici, „și acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” Deci cum aduce Duhul viață într-o inimă nespirituală și moartă? O face prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac. Deci dacă vrei să ai părtășie cu Dumnezeu, îți trebuie viață, și dacă vrei viață, ai Cuvântul care s-o dea.
· Sau Iacov 1:18 – „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului,” – ne-a născut din nou – „prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”
· Ioan 6:68 – „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Deci cuvintele lui Isus devin viață. Ele pătrund și creează viață.
· Ioan 6:63 – „Duhul este acela care dă viața, carnea nu folosește la nimic: cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață.” Deci din nou și din nou, în Noul Testament, Duhul Sfânt, sămânța, sămânța care nu poate putrezi, prin Cuvântul care este viu și care rămâne în veac, intră în inimă și creează viață – se naște o nouă făptură. Și nu le poți niciodată separa – Cuvântul și Duhul vin împreună. Duhul Sfânt nu trezește oamenii fără Cuvânt. Cuvântul nu creează viață fără Duhul Sfânt. Duhul folosește Cuvântul. Duhul are o sabie – sabia Duhului este Cuvântul, și sabia pătrunde, sau ca și un bisturiu taie tot țesutul mort, bătătorit, scoate inima de piatră și pune în loc una de carne. Acesta e modul cum o face. Deci acesta e primul lucru: Ni se dă viață prin Evanghelie. Acest Cuvânt dătător de viață trezește și susține credința, care este modul crucial prin care-L întâlnim pe Dumnezeu în Cuvântul Său. Deci acesta e al 2-lea mod în care mă gândesc la felul cum Cuvântul se relaționează la părtășie. Cuvântul trezește credința, sau acea viață pe care o dă Cuvântul e o viață care se exprimă prin credință, iar credința e felul cum avem comuniune cu Dumnezeul nevăzut.
· Romani 10:17 – „Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Deci credința în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos. Nimeni nu primește credință, credința nu este trezită decât prin auzirea Cuvântului lui Hristos – Romani 10:17.
· Sau Ioan 20:31 – „Dar lucrurile acestea” – spune Ioan – „au fost scrise” – deci Evanghelia după Ioan e scrisă – „pentru ca voi să credeți” – deci scrierea este modul către credință – „că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viața în Numele Lui.” Deci de unde viața, prin care te poți relaționa ca o persoană vie cu Dumnezeul cel viu? Vine prin credință. Și de unde vine credința? Vine din Cuvântul scris. Evanghelia după Ioan este scrisă pentru a fi citită de credincios și de necredincios și ca credința să fie trezită. E minunat ce a făcut Dumnezeu prin această Evanghelie de-a lungul veacurilor, atât pentru credincioși cât și pentru necredincioși, făcând-o mijlocul nașterii din nou.
· Iată încă un exemplu cu privire la felul cum Cuvântul trezește credință. Ceea ce voi face aici, căci n-am reușit să pun totul pe un diapozitiv, este… Ieremia 17 este pe un diapozitiv, iar Psalmul 1 este pe alt diapozitiv și aș vrea să vi le imaginați unul lângă altul, ca atunci când le suprapuneți să vedeți cum se iluminează unul pe altul.
· Ieremia 17:7-8 – „Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu, nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde, în anul secetei, nu se teme, și nu încetează să aducă roadă.” De ce încrederea face ca pomul să fie verde? Pentru că este plantat lângă apa adevărului și a Cuvântului și a harului lui Dumnezeu, își întinde rădăcinile astfel încât nu contează cât de cald și cât bate vântul acolo sus, în circumstanțele vieții, rădăcinile vieții tale se întind prin credință, prin încredere, în Dumnezeu și în Cuvântul Lui, astfel încât seva harului, a înțelepciunii, a mângâierii, a bucuriei, a nădejdii, vine în aceste ramuri care sunt bătute de aceste vânturi fierbinți și frunzele sunt tot verzi. Iar cei de lângă tine care se usucă de amărăciune, mânie, furie, datorită circumstanțelor, vor privi la copacul tău, poate, și vor zice, „Cum de frunzele tale sunt verzi? De ce nu te usuci de mânie, de furie, de amărăciune?” Iar răspunsul tău va fi, „Pentru că mă încred în Domnul și rădăcinile sunt înfipte în altceva afară de circumstanțele vieții.” Acesta e textul din Ieremia – nu e nimic aici despre Cuvântul lui Dumnezeu, dar observați paralela – sunt sigur că ați văzut-o deja, dacă citiți Biblia.
· Iată Psalmul 1 – „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori! Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului,” – avem meditația la Cuvânt aici – „și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.” Puneți acestea unul lângă altul – Ieremia: Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul, el este ca un pom,și Psalmul 1 – Ferice de omul care își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui, el este ca un pom care își dă rodul la vreme și ale cărui frunze nu se veștejesc, atunci când ale tuturor celorlalți se veștejesc. Felul meu de a pune acestea împreună este de a spune că în ceea ce ne încredem este Cuvântul lui Dumnezeu. E Cuvântul care naște credință. Credința vine prin auzire, auzirea prin Cuvânt. Când medităm la Cuvânt, zi și noapte, care e unul din marile motive, apropo, pentru a memora Scriptura. Admit că a avea telefoane deștepte (smartphones) reduce nevoia de a o face, dar nu în totalitate. Când mă trezesc dimineața, aceasta e alarma mea, face bâzz, bâzz, bâzz și mă grăbesc să închid alarma repede ca să nu se trezească soția, dar degetul meu parcă nu merge, chiar dacă tot dau cu el pe ecran. Ce se întâmplă cu degetul meu? Acum că am stins alarma, care e primul buton pe care apăs? Primul buton pe care apăs e acela roșu chiar acolo – Fighter Verse (Verset de luptă). Stau în pat așa, abea treaz, „aceste întristări ușoare de o clipă…” L-am memorizat până a 2-a sau a 3-a zi, așa că nu trebuie să mai mă uit la telefon, dar îmi place. Aceste lucruri, iPad-uri și iPhone-uri sunt diabolice în felul cum te ispitesc. știm cu toți că poți deveni o persoană foarte lascivă și nelegiuită în felul cum le folosești. Dar sunt aur dacă inima ta este aur. Îți pot hrăni sufletul în mod atât de uimitor și de prompt. Formați-vă obiceiul de a avea setare implicită pe programe de Biblie, nu lucruri nefolositoare sau mai rău. Deci ce vreau să spun aici e – Ieremia 17 și Psalmul 1, este: credința sau încrederea în Domnul îți dă viață, viață verde în mijlocul secetei și se întâmplă pentru că meditezi la Legea Domnului zi și noapte și astfel credința e hrănită și se exprimă. Iată încă vreo câteva texte cu privire la Cuvânt ca dătător de viață.
· Proverbe 22:17-19 – „Pleacă-ți urechea, și ascultă cuvintele înțelepților și ia învățătura mea în inimă. Căci este bine să le păstrezi înlăuntrul tău, și să-ți fie toate deodată pe buze. Pentru ca să-ți pui încrederea în Domnul, vreau să te învăț eu astăzi, da, pe tine.” „Să le păstrezi” – ce? Cuvintele înțelepților. Să le păstrezi înlăuntrul tău. De ce? Pentru ca să-ți pui încrederea în Domnul. Deci cum stă încrederea tare în Domnul, ca să poți spune în mijlocul uraganelor, „Mă încred în tine pe Statten Island?”
· Psalmul 78:5-7 – „El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;” – de ce? De ce să vrei să transmiți copiilor tăi Cuvântul lui Dumnezeu? – „pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui.” Deci de unde vine nădejdea în Domnul? Dacă vei avea părtășie cu Domnul și zici, „Am nădejde în Tine, mă bazez pe Tine. Totul din jurul sufletului meu mă lasă, dar eu mă încred în Tine, Tu ești nădejdea mea.” De unde vine aceasta? Cum poate inima să se ridice spre aceasta, în loc să se mânie pe Dumnezeu? Răspunsul este aici – pentru că cineva ne-a transmis mărturie, porunci ca să fie cunoscute de copiii care se vor naște, care să le spună copiilor lor. Vrem copiii noștri să aibă încredere în Dumnezeu și vrem ca noi înșine să avem încredere în Dumnezeu, de aceea ne însușim Cuvântul Său.  Credința, la rândul ei, este mijlocul de a trăi în comuniune cu Dumnezeu.

Deci Cuvântul produce viață, produce viață prin trezirea credinței, iar credința devine acum mijlocul de a trăi în comuniune cu Dumnezeu. Câteva versete despre aceasta.
· Galateni 2:20. Când am avut 20 de ani și eram în al 2-lea an de studenție, acest verset a devenit prețios pentru mine. L-am scris înăuntrul copertei Bibliei mele King James și l-am folosit pentru a mă echilibra din nou și din nou, pentru orientarea mea în viață. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe sine însuși pentru mine.” Imaginea aici se pare că este, mi se pare mie, este: trăiesc într-un anumit mod. Viața pe care o trăiesc în trup… Deci sunt în trup, cu toată slăbiciunea și neajunsurile lui și cu înclinările care mă trag într-o parte și-n alta, dar umblu în acest trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu și motivul pentru care mă încred în El, am credință în El, este că m-a iubit și S-a dat pe sine însuși pentru mine. Deci credința întinde mâna și primește dragostea lui Isus. Primesc dragostea Ta, Doamne Isuse. Tu m-ai iubit pe mine și felul cum ai arătat că mă iubești e prin a Te da pe Tine însuți pentru mine, ceea ce înseamnă că foarte, foarte central și tot timpul prezentă în mintea ta cu privire la felul cum te relaționezi cu Isus este moartea Lui. Și totdeauna să ceri, „Isuse, Te rog, ajută-mă ca niciodată să nu las crucea Ta, niciodată să nu ajung a nu mai vedea cât de mare ți-a fost suferința, cât de mare a fost sacrificiul Tău, care arată cât de mult mă iubești.” În aceste circumstanțe astfel de persoană trăiește prin asta, trăiește, nu doar face aceasta la biserică. Se trezește duminică dimineața prin credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit, mănâncă micul dejun prin credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit, se urcă în mașină și pornește radioul sau nu, prin credință și merge la lucru, are de-a face cu tot personalul cu care trebuie să interacționeze, prin credința în Fiul lui Dumnezeu care l-a iubit și își spune și se bucură de Isus spunându-i, „Te iubesc, te iubesc, te iubesc, nu uita aceasta, chiar acum, când începi să te mânii pe persoana care ți-a făcut ceva rău, adu-ți aminte cât de mult rău Mi s-a făcut Mie pentru tine.” Aceasta schimbă totul. Deci aceasta ar însemna a umbla prin credință în comuniune cu Fiul zi de zi, oră de oră.
· Încă un exemplu. Aceasta e o secvență de texte care sunt de-a dreptul minunate. Vreau să vedeți conecția dintre Galateni, Romani 5 și Romani 6 la 8.
· Galateni 3:5 – „Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii” – răspunsul este NU – „sau prin auzirea credinței?” – răspunsul este DA. Ce spune aceasta? E o întrebare retorică, răspunsurile sunt evidente. Haideți s-o schimbăm într-o afirmație. Dumnezeu vă dă, vă furnizează, la timpul prezent, revarsă, împreună cu Duhul și prin acest Duh face lucruri minunate în voi și prin voi – minuni. O face prin faptul că ați câștigat aceasta prin faptele Legii? Nu. O face prin auzirea, presupunem, a Cuvântului Său, cu credință. Deci Duhul Sfânt acum este activ, lucrând, prezent, ca Persoană, în viețile voastre, prin credință. Credință în ceva auzit. Cuvânt. Căci credința vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. Deci te prezinți în fața Cuvântului lui Dumnezeu, ținându-ți telefonul înainte de a te scula din pat, și zici, „Mă încred în Tine, cred asta, mă uit la lucrurile pe care nu le văd, Te cred că toate acestea lucrează pentru mine o greutate veșnică de slavă astăzi, prin toate încercările care mă așteaptă va lucra pentru mine o greutate veșnică de slavă, mă încred în Tine cu privire la aceasta.” Dai plapuma la o parte, te duci și te speli pe dinți cu această încredere, iar când aceasta se întâmplă Duhul este turnat în viața ta. Nu tu faci aceasta. E ceva foarte ne-natural. E Duhul Sfânt la lucru în viața ta, curge prin tine în Cuvânt, curge prin credință, creând aceasta pe parcurs.
· Acum, lărgind această idee, în Romani 5:5 – „Însă nădejdea aceasta nu înșeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Deci ce se întâmplă în inimă atunci când Duhul Sfânt este dat? Răspunsul este: Dragostea lui Dumnezeu este turnată, prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Deci dragostea lui Dumnezeu pentru tine e simțită prin lucrarea Duhului Sfânt și Duhul Sfânt se mișcă prin credință. Deci această credință aici, în Galateni 3:5, este cheia conștientă a experienței mișcării Duhului Sfânt și a întrupării, într-un fel, a dragostei lui Dumnezeu în tine. De fapt, dacă am împinge aceasta dintr-un punct de vedere trinitarian, aș argumenta că Duhul Sfânt este dragostea lui Dumnezeu în persoană. Așa că Tatăl iubește pe Fiul, iar Fiul iubește pe Tatăl din veșnicie, iar această bucurie și delectare și satisfacție și energie infinită de iubire poartă atât de mult din Fiul în plinătatea Lui către Tatăl și atât de mult din Tatăl în plinătatea Lui către Fiul, încât nu mai este doar un lucru, ci o Persoană, adică Duhul trinității. Și atunci când Duhul este turnat, toarnă dragostea lui Dumnezeu, căci acesta este El. Când ai Duhul în tine, Îl ai pe Tatăl iubindu-L pe Fiul, pe Fiul iubindu-L pe Tatăl, iar tu experimentezi prin prezența Lui dragoste pentru Tatăl și pentru Fiul cu aceeași dragoste pe care ei o au unul pentru altul. Și aceasta vine, în concordanță cu Galateni 3:5, prin credință, prin a asculta cu credință.
· Aș vrea să citesc din nou 5:5 și să fac paralela cu Psalmul 143. Romani 5:5 – „Însă nădejdea aceasta nu înșeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Ps. 143:8 – „Fă-mă să aud dis de dimineață bunătatea Ta, căci mă încred în Tine.” Deci ajută-mă să experimentez… Stai în pat și spune „fă-mă dis de dimineață să aud bunătatea Ta (dragostea Ta în trad. engl.) căci mă încred în Tine.” Aceasta este calea, modul prin care dragostea pe care Dumnezeu o are pentru el curge în viața lui și devine evidentă, discernibilă în inima lui. Deci credința, ceea ce vreau să spun aici este căci credința este mijlocul de a trăi în comuniune cu Dumnezeu. Acum înapoi la Romani 5, celelate versete, 6 la 8. „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiți.” Aceasta sprijină într-un fel această experiență prezentă a dragostei lui Dumnezeu fiind turnată. Este turnată chiar acum, prin Duhul Sfânt, în mine, căci… apoi vorbește despre istorie: „pe când eram noi încă fără putere, Hristos a murit” – asta s-a întâmplat acum 2000 de ani – Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiți. Pentru un om neprihănit, cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată” – am pus aici și termenul grecesc, căci oricine care studiază greaca poate vedea că e timpul prezent, prezent continuu – chiar acum „Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” – aceasta e la trecut. Ideea aici este următoarea: Dumnezeu a orânduit ca noi să experimentăm dragostea Sa în prezent, prin Duhul, prin faptul că suntem făcuți conștienți și ni se amintește de un eveniment istoric de acum 2000 de ani. Și aceasta nu e o deducție logică, ci e o experiență a faptului că Duhul Sfânt e turnat. Și totuși logica este aici. Și eu concluzionez de aici că felul în care Duhul Sfânt lucrează un simțământ al dragostei lui Dumnezeu față de mine, este prin faptul că vechea istorie este povestită din nou, despre crucea de acum 2000 de ani, iar Duhul Sfânt ia Cuvântul lui Dumnezeu și prin credință toarnă dragostea lui Dumnezeu, prin Duhul, în inima mea, astfel încât devine o experiență bucuroasă, care mă ridică din starea mea ursuză, de autocompătimire, de descurajare. E o minune când se întâtmplă aceasta! Și acesta e felul în care trebuie să trăim. Și trebuie să ne uităm la această istorie în mod repetat. Vă îndemn să vă gândiți des la logica acestor versete. Dragostea lui Dumnezeu a fost și este, acest timp este o stare prezentă ca rezultat al unei acțiuni trecute, a fost turnată în inimile voastre prin Duhul, iar baza cunoașterii și experimentării acestui lucru este a vi se spune că El își demonstrează dragostea pentru voi prin a vă reaminti de o acțiune de-acum 2000 de ani. Și modul prin care vă poate reaminti este prin Cuvânt, care este podul, sau canalul Duhului, ceea ce produce părtășie cu El.

Această comuniune cu Dumnezeu prin credință este prin Cuvântul Său. Din nou 1 Ioan 1:1-3 – „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă,” – deci vă vestim și vouă, ceea ce am văzut și am auzit. Deci aceasta e proclamare, este Cuvânt. – „ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos.” Vedeți deci conecția între proclamare a ceea ce a fost văzut și auzit, Isus Hristos, Cuvântul întrupat, L-am văzut, L-am atins, iar acum conecția dintre Isus cel istoric și voi este proclamarea noastră inspirată, cu autoritate. Și de ce vă vestim aceasta? Ca și voi să aveți părtășie cu noi. E minunat! Nu poți să eviți această vestire și să te aștepți să-L cunoști pe Isus, să ai părtășie cu El, să ai o relație personală. Acest lucru e deranjant pentru unii care sunt mai puțin orientați spre Cuvânt și mai mult orientați pe experiență. Ei vor să ajungă repede la aceasta, să ajungă repede la experiență. Și nu condamn pe nimeni pentru asta. Dar știți ceva? Aceasta este Cartea. Dumnezeu a decis să ne dea o Carte ca mod prin care să-L experimentăm pe Isus, ceea ce înseamnă că trebuie să înveți cum să citești ca să te bucuri pe deplin, sau dacă nu știi să citești, să înveți să auzi ca să înțelegi limba vorbită. Nu poți scăpa de Cuvânt. Și motivul este că El a plănuit ca această proclamare să producă (vedeți acest „ca și” – conecția logică) părtășie. Felul cum vii în părtășie cu Hristosul cel viu este prin a auzi o proclamare despre Hristosul cel istoric. Și Hristosul cel viu vine la tine – vedeți aici triunghiul, aici este Hristosul istoric de-acum 2000 de ani care-a murit și a înviat pentru tine, iar aici este Hristos în cer, care bate la ușa ta și vrea comuniune și părtășie cu tine, iar tu trebuie să auzi asta pentru a te bucura de astalaltă. Și pentru a te bucura de asta El vine prin Cuvântul Său.

De fapt n-aș desena-o ca un triunghi, ci aș desena-o așa… El vine… Și eu nu-L pot întâlni în niciun alt mod. Dacă încerc, sau dacă oamenii încearcă să-L întâlnească pe Isus în alt mod decât prin autoritatea Cărții, știți ce se întâmplă? Mormonismul. Martorii lui Iehova. Spiritismul. Oprah Winfrey. Când te sustragi de la autoritatea Cuvântului și zici „vreau experiența în alt fel,” vei avea experiențe și pot fi chiar foarte puternice, dar nu vor fi părtășie cu adevăratul Isus, care este Isus din Carte, care vine la noi într-un mod viu. Sunt înțelegător cu cei care sunt nerăbdători cu privire la cărturărie excesivă, sau eforturi academice, când ei Îl vor pe Isus, dar eu sunt cancelar la un colegiu și un seminar și nu e un accident. Bucuria mea în Isus a fost mărită prin cunoașterea Cărții. Experiența mea din acești 50 și ceva de ani în care am fost creștin (de fapt 60 de ani) n-a fost că, cu cât mai din greu lucrez la Carte, cu atât mai mult Îl pierd pe Isus ca persoană. Nu aceasta a fost experiența mea și de aceea predau la seminar în felul cum o fac – text, text, text, în loc ca doar să vă spun povești despre experiența mea, sau orice altceva. Pentru că nu te poți baza pe mine, ci aceasta (Biblia) e de încredere, și aici va lucra Duhul Sfânt. Deci 1 Ioan 1:1-3, același punct.

Încă aici. 1 Ioan 5 – aici e ceva puternic. Cere un pic de efort în a vedea. Care este mărturia Duhului Sfânt, pentru a te putea bucura…? Duhul mărturisește în tine – ce este aceasta? „Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare, și mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea, pe care a făcut-o El despre Fiul Său.” – e un pic ciudat s-o spui în felul acesta, dar aveți răbdare, cred că va deveni mai clar. „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el;” – deci dacă ești credincios, ai mărturisirea lui Dumnezeu în tine. Ce este aceasta? Ce vrea să zică? … „cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea, pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică,” – ah, ah, cred că acesta e lucrul cel mai apropiat de o definiție, pe care-l vom întâlni – mărturisirea este aceasta: Dumnezeu a dat credincioșilor  viață, viață acum și pentru veșnicie „și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața,” – deci atunci când Îl crezi pe Fiul ai mărturisirea, căci ai viață și viața este mărturisirea – „cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața. V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.” V-am scris aceste lucruri ca să știți că aveți viața.

Hai să vedem dacă le pot pune toate împreună. Mergem înapoi. Cel care crede (schimbăm culorile aici), cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea în el. Deci credincioșii au mărturisirea. Și care este mărturisirea? Aceasta este mărturisirea, că Dumnezeu v-a dat viața veșnică. N-ai fi credincios dacă nu ți-ar fi dat viață. Viața este opusul morții spirituale. Cei morți spirituali nu se încred în Dumnezeu, nu-L prețuiesc pe Dumnezeu, nu se bucură în Dumnezeu, ci găsesc că Dumnezeu e mitologic sau plictisitor, sau un Stăpân aspru pe care încearcă să-L impresioneze. Când primești viață, prin credință, Îl cunoști așa cum este, și aceasta e mărturisirea din tine. Mărturisirea din tine este că-L iubești, că strigi „Tată” (Romani 8). „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: „Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Suntem vii ca și copii ai lui Dumnezeu. Cum știi aceasta? Te relaționezi la El ca și Tată, te supui lui ca Tată, te încrezi în purtarea lui de grijă ca Tată. Aceasta este mărturisirea în tine că ești viu. Necredincioșii nu fac asta, cei firești nu fac asta. Ei nu relaționează cu Dumnezeu în modul acesta.

Spune, de asemenea, în 1 Corinteni 12:3 – „nimeni nu poate spune „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.” Ceea ce înseamnă că, dacă inima ta se înalță și strigă „Domnul meu, Dumnezeul meu, Stăpânul meu, Proprietarul meu,” acesta este Duhul Sfânt de viață în tine și o mărturie de la Dumnezeul Atotputernic: „ești al Meu.” Deci acestea sunt 2 feluri în care Duhul strigă „Ava, Tată” și Duhul strigând „Isus este Domnul.” Nu vorbesc despre un limbaj van pe care-l poate avea și un calculator, ci despre o inimă care zice „Tatăl meu” și spune „Domnul meu, Stăpânul meu, Proprietarul meu” și o zice cu intenție. Dacă vezi că inima ta face aceste 2 lucruri, ghici ce se întâmplă? Dumnezeul cel Atotputernic, prin Duhul Său, este în tine și mărturisește că ai viață. „Viața este în tine. Ești viu.” Cei morți nu zic, „Isus este Domnul” și cei morți nu zic, „Dumnezeu este Tatăl meu” și chiar să creadă aceasta. Și aceasta se întâmplă prin Cuvânt. Aceasta este ideea acestei lungi secțiuni. Comuniunea cu Dumnezeu prin credință este prin Cuvântul Său. Această mărturisire, care este viață, mi-a fost spusă mie. „Acesta e Fiul Meu, ascultă de El, crede în El.” și aceasta m-a trezit la viață.

Mărturia lui David cu privire la felul cum Cuvântul întreține comuniunea cu Dumnezeu. Psalm 19:7-8 – „Legea Domnului este desăvârșită, și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.” Psalm 19:10-11 – „Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primește și el învățătură de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare.” Deci Legea Domnului este desăvârșită, și… Aș vrea să clarific acest cuvânt „Lege” – în evreiește „tora” înseamnă instrucțiune, și e folosit în multe feluri: câteodată ca și cod de legi, dar de cele mai multe ori ca și instrucțiuni. Deci să nu auziți în acest cuvânt prea mult porunci, ci să auziți instrucțiuni despre natura lui Dumnezeu, felul Lui de a fi și de a lucra în lume. Tora era ceva dulce, gustoasă, ca mierea. Deci atunci când meditezi la instrucțiunile Domnului, sufletul tău este restaurat. Vreau să arăt cum Cuvântul întreține părtășia cu Dumnezeu – are toate aceste efecte: înviorează sufletul (și nu e acesta un lucru încurajator, că sufletul trebuie să fie înviorat?). E ca și în rugăciunea Tatăl nostru, chiar după ce zice „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, zice „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri,” ceea ce probabil că trebuie să faci zilnic, ceea ce înseamnă că ai nevoie să fii restaurat. Să nu ai o noțiune perfecționistă cu privire la viața creștină, căci te va ucide, te va îndepărta de la credință. Dacă ai o înțelegere robustă a harului și o experiență dulce a pocăinței regulate,atunci acest fel de limbaj va face sens. Legea Domnului este desăvârșită, și una din perfecțiunile ei este că are puterea de a reînvigora, sau restaura. Cuvântul îți înviorează viața și te face înțelept. Îl face înțelept pe cel neștiutor, pe cel simplu, nu pe cel academic și complicat. Nu-i acesta un lucru încurajator? Nu trebuie să mergi la seminar pentru a experimenta aceasta.

De fapt, cei care se bazează prea mult pe intelect nu înțeleg, pe când cei simpli înțeleg. „Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima.” și această veselie nu este a te bucura de lucruri, ci a te bucura în Dumnezeu. Orânduirile Domnului ne înclină să ne bucurăm în Dumnezeu și acesta e unul din răspusurile noastre în părtășie. Domnul ne spune o orânduire, iar noi răspundem, spunând, „e bună, e atât de bună, mă înveselește că mi-ai spus să nu comit adulter, îmi face căsătoria cu mult mai bună. Mulțumesc. Mulțumesc că mi-ai spus să nu fur. Dacă aș fi înșelat la taxă în fiecare an, până la vârsta de 66 de ani aș fi foarte deprimat, descurajat, înfrânt, iar Tu m-ai ferit de aceasta, învățându-mă să nu iubesc banii și spunându-mi să nu fur. Iar eu spun da, este o orânduire atât de bună, sunt bucuros că mi-ai spus-o.” „Veselesc inima.” „Poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.” Pavel se roagă aceasta în Efeseni 1, ca ochii inimii să ne fie luminați așa încât să cunoaștem nădejdea chemării noastre și moștenirea care este atât de mare și puterea care e la lucru în cei ce cred. Și aceasta vine prin a asculta poruncile Domnului și toate celelalte feluri în care El ne vorbește. Și astfel acestea devin aur pentru noi – mai de preț decât aurul, mai de dorit decât aurul și devin mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri și devin protecții minunate contra alegerilor prostești care ne distrug viețile.

Deci Cuvântul lui Dumnezeu are aceste efecte de a intensifica, a îndulci și a răsplăti comuniunea noastră cu Dumnezeu, și am adăugat la sfârșit următoarele, acolo jos, din 1 Samuel 3:21, ca să fie mai explicit. Ar fi trebuit să-l includ aici, dar când am făcut aceste diapozitive nu m-am gândit. 1 Samuel 3:21 – vreau să-l vedeți, așa că-l voi muta aici. Se poate citi? „Domnul nu înceta să Se arate în Silo, căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului.” Motivul pentru care toate aceste lucruri sunt adevărate despre felul cum Cuvântul înlesnește părtășia, este pentru că următorul lucru se întâmplă prin Cuvânt: Dumnezeu se descoperea în Silo, prin Cuvântul Domnului. Deci atunci când îmi iau Biblia în fiecare dimineață, nu o deschid în primul rând pentru clarificare doctrinală. Aceasta se va întâmpla, dar este ceva mai jos pe lista de priorități. Îl caut pe Isus, pe Tatăl, pe Duhul. Vreau să am părtășie, vreau să mă întâlnesc cu ei, căci este prietenia, relația, care dă viață și este sensul existenței. Nu este capul înțelegând fraze și doctrine, ci este un mijloc. Teologia este un mijloc pentru doxologie. Nu este invers. Totul are finalul într-o relație, totul are scop aceasta: „Domnul se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului.” Dacă ar exista vreun alt mod de a-L avea pe Isus, l-aș folosi, dar nu este. El a orânduit ca să fie cunoscut, ca să ne bucurăm în El și să avem părtășie cu El prin Cuvânt.

Mai avem încă 6 minute și suntem la o secțiune nouă. O, nu, nu suntem la o nouă secțiune. Asta va fi perfect. O, mai avem încă 3 de fapt. Vreau să termin secțiunea despre Cuvânt în această seară. Gândirea adâncă la Cuvânt (meditația) nu înlocuiește lucrarea iluminatoare a harului lui Dumnezeu Acest lucru a fost implicit în ceea ce am spus deja, dar haideți să vedem versete de unde am luat aceasta. 2 Timotei 2:7 – „Înțelege ce-ți spun, Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile.” Argumentez aici că gândirea la ceea ce spune Biblia („înțelege ce-ți spun”) – gândirea la aceasta nu înlocuiește comunicarea suverană a lui Dumnezeu despre Sine și înțelegerea de care avem nevoie pentru a înțelege și pătrunde Cuvântul. Aici nu spune să se gândească la ce-i spune și nu va avea nevoie de Domnul să-l ajute, căci va reuși el însuși să priceapă. Și nu spune că Domnul îi va înțelegere, așa că nu mai trebuie să se gândească. Ci spune să se gândească, să înțeleagă ce-i spune, căci acesta este felul – deci aceste „îți va da” și acest „înțelege” aici sunt scop și mijloc. Unul e scopul și celălalt este mijlocul. Gândește-te la ce ți-am spus. Când deschizi Biblia, nu lăsa ca mintea să-ți fie pasivă. Gândește-te la aceste cuvinte, cu o rugăciune, „Doamne, împlinește 2 Timotei 2:7 pe măsură ce eu meditez la Cuvântul Tău. La fel și Proverbe 2:1-6, nu cred că e nevoie să citim textul, spune exact același lucru.

O mărturie a lui John Owen cum părtășia cu Duhul Sfânt e experimentată prin promisiunile lui Dumnezeu. Am scris o carte întreagă despre aceasta, numită „Future Grace” (Har viitor) despre puterea purificatoare a trăirii prin credință în harul viitor (care e o expresie mai diferită pentru promisiuni – promisiunile lui Dumnezeu). Cartea aceasta e un efort în a explica „Stând pe promisiunile lui Hristos” – cântarea aceea veche – m-am gândit să scriu o carte despre aceasta, și i-am dat un nume mai diferit pentru a vinde mai multe copii. „Viața și sufletul tuturor mângâierilor noastre sunt înmagazinate în promisiunile lui Hristos.” Amin, așa este. Deci „viața și sufletul tuturor mângâierilor noastre sunt înmagazinate în promisiunile lui Hristos. Ele sunt sânul tuturor consolărilor noastre. Cine nu știe cât sunt de fără putere doar prin litera goală” – adică doar a avea o promisiune scrisă în Carte și să meargă în ochii și în creierul tău, nu face nimic pentru încrederea ta, bucuria și nădejdea ta, căci este doar literă goală – „chiar când sunt îmbunătățite în cel mai înalt grad prin considerarea lor” – deci doar a gândi la ele nu este destul – „și meditarea la ele? Și de asemenea cum câteodată intră în suflet cu viață și vigoare atotcuceritoare și duioasă? Aici credința are de-a face în mod deosebit cu Duhul Sfânt. Ea consideră promisiunile însele” – da, citind, consider promisiunea „nu te voi lăsa” – „se uită la Duhul Sfânt, Îl așteaptă, consideră aparițiile Sale în Cuvânt depinzând de ele” – aici John Owen este aur, a mers adânc cu aceasta, știe despre ce vorbește, și spune că promisiunea goală nu va reuși, dar așteptându-L pe Duhul Sfânt, uitându-te la El și primindu-L pe El… …”își însușește lucrarea și eficacitatea Lui; chiar atunci când începe sufletul să simtă viața unei promisiuni încălzindu-i inima, despovărându-l, înveselindu-l, sprijinindu-l, eliberându-l de legăturile fricii și ale problemelor, poate și trebuie să știe că Duhul Sfânt este acolo, ceea ce-i va mări bucuria și-l va conduce în părtășie cu El.” Deci spune că, atunci când citești o promisiune: „te voi ajuta, te voi întări” – de fiecare dată când stau pe prima bancă la Bethlehem (o voi face mâine seară) înainte de a predica, îmi aplec capul, nu citesc textul împreună cu cel ce citește, ci mă rog micul meu APTA, mai ales T-ul din APTA – Admit (admite) că nu poți face nimic, Pray (roagă-te) pentru ajutor, Trust (încrede-te) în promisiune, Act (acționează), dându-I mulțumiri că te-a ajutat. Dar chiar aici la acest T sunt eu, mă încred în promisiunea „te voi ajuta din nou, am făcut acest lucru împreună timp de 33 de ani, te voi ajuta din nou, nu te-am lăsat niciodată, nu te voi părăsi, îți voi pune cuvinte în gură, încrede-te în Mine.” și aici spune că pe măsură ce această promisiune devine (cum zice el?) viață și vigoare atotcuceritoare și duioasă.

Aici credința are de-a face în primul rând cu Duhul Sfânt. Consideră promisiunile însele – aceasta fac eu, chiar acolo. Se uită la El – eu mă uit la El, Îl aștept, cu 30 de secunde înainte de a predica, consideră aparițiile Sale în Cuvânt – ce vrea să spună prin asta e căci Cuvântul devine „da, chiar vreau să spun asta, John Piper, simte lucrul acesta.” Sincer, câteodată o simt mai mult decât alteori, asta-i viața, nu? Câteodată mergi cu un simț extraordinar că „Dumnezeu mi s-a adresat, Dumnezeu mi-a vorbit prin Cuvânt,” alteori spui, „O cred, e adevărată, n-o simt prea mult, dar merg pentru că Tu mi-ai spus să merg, este slujba mea, e ceea ce vrei să fac.” „Chiar atunci când începe sufletul să simtă viața unei promisiuni încălzindu-i inima, despovărându-l, înveselindu-l, sprijinindu-l, eliberându-l de legăturile fricii și ale problemelor,” – pe măsură ce promisiunea începe să facă asta, atunci ar trebui să știi că Duhul Sfânt este acolo. Trebuie să înveți să-ți dai seama de prezența Duhului Sfânt. Cum ai putea ști? Cum ai putea ști, dacă nu ți s-a spus de către Dumnezeu cum poate fi experimentat Duhul Său cel Sfânt? Și cred ce-a spus aici e corect – îți spune că, atunci când Cuvântul lui Dumnezeu, prin promisiune, începe să fie simțit ca viață, încălzind inima, despovărându-te, sprijinindu-te, eliberându-te de frică, legăturile încep să cadă, problemele nu te mai trag în jos, atunci Dumnezeu e prezent, Duhul Sfânt e la lucru în viața ta și te conduce, spune aici, la părtășie (ultimul rând de-acolo) cu El. Deci te oprești chiar acolo, sau în timp ce eu merg la amvon, șoptesc, „Mulțumesc Duhule Sfinte, acum susține-mă în următoarele 45 de minute. Mulțumesc, Te iubesc, mă bazez pe Tine, Îți mulțumesc că asculți de Tatăl și vii să mă ajuți.”

Ultima secțiune, cred, de aici. Am trecut cu 3 minute peste timp, așa că vom trece rapid prin ea. Chmarea lui John Owen de a ne dedica contemplării descoperirilor lui Hristos ca Mijlocitorul nostru la Dumnezeu „Cu ce lucruri slabe, joase, pieritoare ne preocupăm contemplările! Chiar dacă n-am avea niciun avantaj din această uimitoare dispensație,” (adică a-L contempla pe Dumnezeu) „totuși excelența, slava, frumusețea, adâncimile ei sunt demne de floarea cercetărilor noastre;” – acest rol de Mijlocitor al lui Hristos, de a face un drum către Tatăl – „totuși excelența, slava, frumusețea, adâncimile ei sunt demne de floarea cercetărilor noastre” – nu de rămășițe – „vigoarea sufletelor noastre, marea parte a timpului nostru; dar când în ea este viața noastră, pacea noastră, bucuria noastră, moștenirea noastră, veșnicia noastră, cum ar trebui ca totdeauna gândul la aceasta” – la rolul mediator al lui Hristos făcând un drum către părtășia cu Tatăl – „să stea tot timpul în inimile noastre și să ne învioreze și delecteze sufletele totdeauna?” Deci unul din efectele, sper, cu care veți pleca în această seară, este un simț trezit, „Doamne, chiar că petrec mult din contemplările mele cu lucruri joase. Nu rele, ci lucruri care nu se compară cu ceea ce Tu mi-ai oferit în Cuvântul Tău prin Duhul Tău.”

 

    Tată, acum la plecare, mă rog să mergem în puterea pe care Tu ne-o furnizezi și să experimentăm această provizie prin auzirea credinței, nu prin faptele Legii și încrezându-ne în Tine, Duhule Sfânt, Tu să vii, Isuse, Tu să vii, Tată, Tu să vii și să ne bucurăm de părtășie cu Tine în această seară. Mă rog aceasta în Numele Fiului. Amin.

 

Flămând după Dumnezeu – Partea 2

 
Autor: John Piper 
 
Referințe

    Tată din ceruri, dorim atât de mult ca, prin Duhul Sfânt, să fii Învățătorul nostru. De aceea ne deschidem viețile și cerem ca să Te apropii și să ne vorbești prin Cuvântul Tău. Fă-l puternic, fă-l pătrunzător, fă-l să prindă rădăcină în viețile noastre, astfel încât nu doar să ne uităm la El, apoi să plecăm și să uităm ceea ce am văzut. Fă-l transformator. Dorim să fim un popor nou, care e în continuă transformare, cu vieți care sunt aduse la o asemănare crescândă cu Domnul Isus. Și credem că o vei face prin Cuvântul Tău, prin rugăciune, prin post, prin celelalte discipline ale harului. Deci vino, arată-ne aceste lucruri, fii puternic și cu greutate în această sală, chiar acum, Te rog, prin Hristos, amin.

 

Un mic gând, ca recapitulare, apoi câteva întrebări care mi-au fost înmânate. Focusul, aseară, după remarcile introductive, a fost pe felul cum avem comuniune cu Dumnezeu, cum avem părtășie cu El, cum experimentăm foame după Dumnezeu și suntem săturați de Dumnezeu prin Cuvânt. Focusul a fost pe Cuvânt. În această dimineață atenția se va îndrepta înspre rugăciune. Și în această dimineață, citirea mea devoțională, în trecerea mea prin Biblie, m-a adus la finalul psalmului 119. Și m-am gândit să comentez un lucru sau două. Psalmul 119 e cel mai lung capitol din Biblie și este o meditație amplă la Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, un mod foarte bun de a aplica focusul de-aseară, ar fi să citiți psalmul 119 și aș sugera ca pe parcursul vieții să citiți des din el și să-l citiți căutând diferite lucruri. Unul din lucrurile pe care eu le-am căutat în această dimineață… L-am terminat, citirea a fost doar din ultimele paragrafe, apoi am trecut prin el foarte rapid – am fugit prin el ținând o socoteală, și am numărat cel puțin 40 de versete unde psalmul este o rugăciune cerând lui Dumnezeu să facă ceva. Suntem familiarizați cu paragrafe ca și acesta: „Cum își poate ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Și așa mai departe.

Când ajungi la versetul 25, chiar aici, priviți la câte cereri sunt aici. „Sufletul meu este lipit de țărână: înviorează-mă, după făgăduința Ta! Eu îmi istorisesc căile, și Tu mă asculți; învață-mă orânduirile Tale! Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate. Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă, după Cuvântul Tău! Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine…” Acestea sunt toate rugăciuni. Deci capitolul care are de-a face cel mai mult cu Cuvântul lui Dumnezeu (probabil împreună cu Psalmul 19), în Biblie, este saturat cu rugăciuni. Deci aceasta e tranziția în acest seminar. Ne mutăm de la focus pe Cuvânt la focus pe rugăciune. În Biblie acestea sunt îmbinate, așa, mai ales în Psalmul 119. Rugăciune, Cuvânt, Cuvânt, Cuvânt, Te rog ajută-mă, Te rog ajută-mă, Te rog ajută-mă, după Cuvânt, după Cuvânt, după Cuvânt. Așa că în viețile voastre n-ar trebui să fie nicio mare bifurcație între partea Cuvântului, a meditației din viața voastră și partea rugăciunii, cererii, mărturisirii din viața voastră, ci trebuie să fie împletite. Și acesta e felul cum a funcționat pentru mine de-a lungul anilor. Dacă încerc să le separ, nu face sens pentru mine. Din punct de vedere al experienței, nu funcționează: a avea un timp în Biblie, alt timp în rugăciune, nu merge. Poți avea accente sau focalizări, dar fiecare se întrepătrunde cu celelalte. E imposibil pentru mine să citesc Biblia fără să mă rog. Oricând văd ceva minunat, Îi spun Lui că e minunat. Dacă e o poruncă: „ajută-mă, nu cred că pot face asta.” Dacă e avertizare: „Te rog protejează-mă.” Întotdeauna se înalță din inima mea rugăciuni către El, pe măsură ce vine Cuvântul în ea. De asemenea în rugăciune, când îngenunchez să mă rog. Pentru cine să mă rog, ce să cer de la El, ce să spun – singurul ghid pe care-l am în mâini e Biblia. Dacă încerc să inventez, probabil voi ajunge să fiu foarte centrat în sine. Deci rugăciunea și Cuvântul sunt profund împletite.

Apoi încă un lucru pe care vreau să vi-l arăt, căci eram la finalul psalmului 119 și ultimul verset din psalm, versetul 176. Priviți cum se termină acest psalm. Acest psalm are 176 de versete preamărind Cuvântul lui Dumnezeu, pledând la Dumnezeu să aplice Cuvântul psalmistului ca să-l trăiască, spunând că ne putem ține cărarea curată păzind-o prin Cuvântul Său. Cum ai încheia un astfel de psalm? Priviți la felul cum încheie. „Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.” E uimitor! Avem aici un psalmist care a petrecut 176 de versete preamărind puterea Cuvântului lui Dumnezeu, frumusețea Cuvântului lui Dumnezeu, strigând la Dumnezeu după ajutor, călăuzire și conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu și ultimul lucru pe care-l spune e, „rătăcesc.” Apoi pledează: „caută pe robul Tău.” Ajută-mă, Păstorule, am ieșit iarăși din țarc, sunt aici, sunt prins în desiș! Aici, Păstorule! Caută-mă. Caută-mă! Ascultă-mă! Ce mod de a încheia un psalm cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu! …”căci nu uit poruncile poruncile Tale.” Am călcat pe bec, dar nu m-am lepădat de ele. Nu vreau să spun că nu ești Dumnezeul meu, nu vreau să spun că eu calc în picioare Cuvântul Tău. Mă țin tare de poruncile Tale și îmi pare rău că sunt aici. Ai milă de mine, caută-mă și scapă-mă din acești spini și pune-mă din nou în țarc și fă, prin harul Tău, ca să nu rătăcesc iarăși. Găsesc acest lucru remarcabil. Întregul Vechi Testament e o mărturie cu privire la nevoia noastră de Mântuitor. Acesta e psalmul 119.

Aș vrea să răspund la câteva din aceste întrebări, apoi vom continua de unde am rămas. O dorință de a avea comuniune în mod distinct cu fiecare persoană din Trinitate. Dar cum pot face aceasta fără a schimba pe singurul Triun Dumnezeu într-o colecție de trei dumnezei individuali, mai ales că mintea mea nu e prea bună la a face mai multe lucruri deodată? Nu vreau să creez impresia că acesta e singurul mod, sau modul principal în care îți poți face meditațiile, rugăciunile, a spune în mod conștient că trebuie să-I țin separați și să spun lucruri potrivite Tatălui, lucruri potrivite Fiului, lucruri potrivite Duhului și să începi să simți constrângere, că trebuie să-I tratezi pe fiecare cu respect distinct și niciodată să nu vorbești despre Dumnezeu… Nu vreau să spun asta. Lăsați Biblia să vă fie ghid aici. Biblia nu o face în felul acesta, nu-i așa? Biblia nu face aceste distincții grijulii, care… întotdeauna un cuvânt pentru Tatăl, un cuvânt pentru Fiul… Relaxați-vă și atunci când citiți Biblia, faceți ce face Biblia. Cred că, ceea ce trebuie… Ideea de aseară, cu John Owen și comuniunea cu Trinitatea, e că, experimentând biblic lucrarea fiecăruia pentru tine, fii mulțumitor în mod conștient fiecăruia pentru această lucrare. Dacă citești că Duhul Sfânt te va învăța în acel ceas ce trebuie să spui – aceasta a spus Domnul Isus, „să nu vă îngrijorați mai dinainte ce veți spune” despre El într-o mulțime, sau un grup mai mic, atunci când nu ești pregătit, încrede-te în El, Duhul Sfânt îți va da ce ai de spus. Când o face, fii mulțumitor Duhului, arată ceva afecțiune specială pentru lucrarea Duhului. Dacă ai spune în acel moment, „mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat,” El nu se va supăra pe tine că ai zis „Dumnezeule” și nu „Duhule.” Nu vreau să simțiți că trebuie să purtați o armură care nu vi se potrivește. Deci lăsați Biblia să vă fie ghid și citind-o și descoperind că a fost Isus Hristos, Fiul, care a murit pentru voi, să aveți o afecțiune specială pentru plata care a făcut-o Fiul, pentru faptul că L-a ascultat pe Tatăl și L-a ascultat până la moarte și încă moarte de cruce. Asta trebuie să cauzeze afecțiune pentru El, în felul în care El s-a relaționat cu Tatăl.

Vedeți, e destul de simplu. Lăsați Biblia să vă fie ghid. Să nu vă simțiți, în vreun fel, închiși sau constrânși a avea lucrurile foarte precise de fiecare dată când deschideți gura. Ați ținut vreodată zile de post cu toată biserica la Bețlehem? Dacă da, ce sfaturi ați oferi din această experiență? Sărim un pic înainte aici cu postul, dar voi răspunde oricum, căci vom vorbi despre aceasta într-o oră-două. Am încercat. Cartea pe care am scris-o despre post și rugăciune a fost datorată experienței mele personale, fiind adânc mișcat de Bill Bright, conducătorul organizației Campus Crusade, care a fost într-o perioadă în care încuraja Biserica să ia în mod foarte serios postul. Am mers la un seminar pe care l-a ținut el și m-am dus acasă cu gândul să studiez mai mult acest subiect. Am făcut un studiu și am predicat 6-7 predici la noi cu privire la aceasta. În timpul acestor predici le-am cerut oamenilor să mi se alăture în post regulat și apoi am încheiat seria instituind, instituționalizând, postul din prima marți. Deci în prima marți a fiecărui luni am numit „postul din prima marți” și chemăm biserica la post pentru revenirea Domnului – veți vedea conecția dintre a 2-a venire și post mai târziu. Deci ca rămășiță a acelei serii pe care am predicat-o cu 10-15 ani în urmă, încă facem aceasta. Câți dintre noi fac lucrul acesta, n-am nicio idee. Știți, postul e felul de lucru în care trebuie să fii atent între a ști că o faci și a o face. Probabil că n-ar trebui să vă vorbesc prea mult despre tiparul meu, căci Domnul Isus a zis „să nu știe stânga ce face dreapta. Când postiți, spălați-vă fața și pieptănați-vă părul, ca nimeni să nu știe ce faceți în afară de Tatăl.” Atunci veți ști dacă inima vă e bine. Dacă vorbiți în mod constant de felul cum postiți, nu e post, ci lăudăroșie. Nu am nicio idee cum sunt tiparele alor noștri cu privire la post. Cred că, dacă ești pastor, sau lider al școlii duminicale, sau lider de tineret, dai învățături cu privire la aceasta, o prezinți, din când în când anunți post cu toată biserica.

Voi împărtăși ceva – atunci când conducerea bisericii noastre are timpul de rugăciune și planificare, sărim peste micul dejun. Aveam micul dejun de obicei de fiecare dată, ne plăcea micul dejun. Îmi place micul dejun, am avut o farfurie mare de cereale azi-dimineață. Ne place micul dejun, dar sărim peste el, trecem direct la închinare și rugăciune. Încercăm în mod intenționat să spunem „aceasta e foamea noastră după Tine, Doamne,” exprimând-o prin adorare și rugăciune. Apoi mâncăm un prânz mare. Deci sunt diferite moduri în care puteți încerca să încorporați lucrul acesta. Soția mea și cu mine suntem la colegiu. Cum ne putem încuraja unul pe altul să flămânzim după Dumnezeu împreună, în mijlocul aglomerației vieții cotidiene? Mă bucur de bărbatul care a scris acest cartonaș, căci aceasta este parte din răspunsul meu. Răspunsul meu e că, în timp ce e foarte corect ca un bărbat și o femeie să se încurajeze unul pe altul în cadrul căsătoriei, e în mod suprem responsabilitatea bărbatului să impună ritmul, tonul și să încerce să conducă familia. Deoarece e bărbatul care pune această întrebare, aș spune să încercați să stabiliți un tipar al vieții devoționale. Poate n-aveți copii încă, dar și dacă sunt foarte mici, puteți totuși să faceți aceasta – gândiți-vă la un tipar prin care să citiți Biblia și să vă rugați împreună ca și cuplu. Dacă aveți copii, unul din cele mai bune lucruri pe care un soț îl poate face pentru soție e să asigure un timp pentru soție în care ea să fie singură cu Dumnezeu. Dacă are copii mici care se țin de ea, i-ai pe copii.

Eu cu soția, când aveam concedii (e doar o ilustrație, nu poate toată viața să fie așa) – dar când aveam câte un concediu de 4 săptămâni, tiparul nostru timp de 10-15 ani a fost, având 4 copii mici, ca ea să aibă grijă de copii dimineața și eu aveam toată dimineața la dispoziție, stând într-o cameră, citind și scriind, făcând ceea ce-mi plăcea să fac. După-amiaza luam eu pe toți copiii și ea era complet liberă, putea să meargă la magazine și să facă tot ce voia toată după-amiaza. Apoi seara eram toți împreună, apoi mergeam la culcare și eram noi doi împreună. În felul acesta ne asiguram că fiecare din noi are timp liber de a sta în părtășie cu Dumnezeu sau să-l folosească așa cum voia. Apoi era timpul împreună pentru devoțiunea de familie. Cred că bărbatul trebuie să ia inițiativa să spună, „haideți să vedem dacă putem avea acest timp chiar după micul dejun, ar fi timpul potrivit. Chiar după micul dejun să citim Cuvântul împreună și apoi să ne rugăm împreună să dedicăm ziua Domnului. Apoi înainte de culcare să avem câteva minute împreună citind și rugându-ne împreună. Și poate chiar să vă faceți obiceiul să îngenuncheați lângă pat înainte de culcare seara. Mici lucruri de felul acesta și unii din voi poate aveți jumătate de oră împreună, alții o oră, alții 5 minute. Depinde unde sunteți și cum e viața voastră. Deci cred că răspunsul meu e că bărbatul care a scris aceasta și noi toți, bărbații, să luăm inițiativa de a face efortul să facem să se întâmple aceasta. Asta înseamnă să ascultăm și la soțiile noastre, căci s-ar putea ca ideea noastră să fie stupidă. „Chiar după micul dejun nu merge, datorită acestor 3 motive.” „Bine, atunci când e mai bine?” „Cum ar fi să facem înainte?” „Ok, hai să facem înainte.” Conducerea nu înseamnă infailibilitate. Conducerea nu înseamnă că ești infailibil, ci că ai inițiativă și asculți, corectezi. Soțiile cred că vor ca soții lor să facă ceva, să miște. „Lasă-mă să spun și eu ceva, dar pornește-ne.” Asta cred că implică a conduce.

Dacă a umbla în lumină înseamnă a umbla în har, așa cum ați zis, puteți să ne spuneți despre Evrei 12:15, „Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu.” Cum putem să ne abatem de la harul lui Dumnezeu sau să nu primim har? Aceasta e o întrebare uriașă și voi da un răspuns scurt, care s-ar putea să nu fie adecvat, datorită faptului că problema e foarte mare. Cartea Evrei e o carte cu avertizări foarte serioase că o persoană poate avea un fel de început cu Dumnezeu dar totuși să nu fie mântuită. Și felul în care îți confirmi mântuirea este prin perseverență. De exemplu capitolul 3:14. De la versetul 13 – „îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început.” Ne-am făcut părtași ai lui Hristos, chiar am devenit creștini, chiar avem Duhul Sfânt și suntem născuți din nou, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început. Deci un text care spune „luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu” înseamnă luați seama bine să perseverați până la sfârșit și să moșteniți tot ceea ce harul are pentru voi, ca nu cumva, oprindu-vă undeva de-a lungul drumului, părăsindu-L pe Dumnezeu, pe Hristos, părăsind  credința, să mărturisiți că n-ați fost niciodată mântuiți. Nu contrazice siguranța veșnică, nu contrazice perseverența sfinților, ci afirmă că un creștin adevărat perseverează. Din nou, nu în perfecțiune în viața aceasta, ci în ritmul pocăinței și împiedicării și ridicării din nou și pocăinței și a alergării mai departe și a creșterii. Dar perseverezi, nu devii apostat, nu te lepezi de ea, nu zici, „am terminat cu asta, la revedere.”

Un creștin adevărat nu face aceasta. 1 Ioan 2:19 – „Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri.” Acest verset în mod clar ne învață siguranța veșnică, adică dacă ești dintre ai noștri, rămâi. Dacă nu ești, atunci pleci. S-ar putea să stai 10 ani, s-ar putea să fii diacon și să nu fii mântuit. Vine vremea când spui „sunt obosit să joc jocul ăsta, mă duc de-aici. Oricum nu cred în creștinismul ăsta, plec de-aici.” Și te miri și spui, „ce-a fost asta? Toți acești ani a fost în biserică, ce a fost asta? A fost un joc.” N-ar trebui să ne surprindă. Domnul Isus are de-a face cu farisei care erau experți în „biserică” dar nu erau mântuiți. Deci luați bine seama ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu. A primi harul înseamnă a experimenta harul acum în așa fel încât să arați, continuând în el, că îl ai într-adevăr și e al tău în mod real. Motivul pentru care e mântuit cineva e deoarece Dumnezeu ne-a mântuit și El ne ține.

Avem 3 ore la dispoziție aici și voi încerca să discern unde sunt cele mai bune locuri pentru a lua scurte pauze,  astfel încât să pot primi întrebări iar voi să puteți merge la librărie sau să faceți ce trebuie să faceți. Am ajuns acum în schița noastră la secțiunea rugăciunii. Iată definiția rugăciunii din Catehismul de la Westminster. Rugăciunea este o oferire a dorințelor noastre către Dumnezeu, pentru lucruri după voia Lui, în Numele lui Hristos, cu mărturisirea păcatelor și recunoștință pentru îndurările Lui. Cu această ocazie aș spune ceva: nu cred că ajută să vorbești despre rugăciune ca Dumnezeu vorbindu-ți ție. „Sunt într-o rugăciune conversațională, Dumnezeu îmi vorbește și eu Îi vorbesc Lui.” Asta se întâmplă – Dumnezeu ne vorbește prin Cuvânt și Îi vorbim și noi, dar atunci când El ne vorbește, aceasta nu e rugăciune. Rugăciunea e când îi oferim dorințele noastre pentru lucruri după voia Lui, în Numele lui Hristos, cu mărturisirea păcatelor și recunoștință pentru îndurările Lui. Rugăciunea e întotdeauna direcționată către Dumnezeu. Dumnezeu, când vine către noi, asta nu e numită rugăciune în Biblie. Deci aveți grijă cu limbajul vostru, păstrați realitatea și folosiți limbajul corect.

A. Dumnezeu, și nu darurile Lui, este inima comuniunii cu Dumnezeu sau a rugăciunii corecte către Dumnezeu și a auzi de la Dumnezeu. Iată un pasaj important din Iacov: „De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați, și vă luptați; și nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.” Unul din motivele pentru care spune că tratăm pe alții atât de rău (ucidere, invidie, certuri) este pentru că poftele noastre sunt frustrate. Nu primim ceea ce vrem și oamenii nu ne dau ceea ce vrem, așa că ne mâniem pe ei, poate chiar îi ucidem, ne certăm cu ei, îi invidiem. Apoi spune că unul din motivele pentru care ești frustrat e că nu ceri de la Dumnezeu, ci ceri oamenilor. Apoi spune că unul din motivele pentru care ești frustrat e că ceri lui Dumnezeu, dar nu primești, pentru că ceri cu motive greșite, pentru a folosi aceasta pentru poftele tale. Ce vrea să zică aici? Iată versetele următoare: „Suflete preacurvare!” Acum pune cererile mele către Tatăl pentru anumite lucruri, în mod greșit, în categoria de a fi un suflet preacurvar. „Nu știți că prietenia lumii” – operez cu această imagine a adulterului; mă voi alipi și voi avea un amant din lume. Sunt o femeie acum și am un soț în Cer, dar vreau lumea să vină în pat cu mine. „Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?” – da, are sens nu-i așa? Mergi cu lumea și ai lumea ca amant, în loc ca Dumnezeu să fie iubitul tău, Dumnezeu ar fi gelos. Trebuie să fie. „Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș cu Dumnezeu.” – cu bărbatul ei, Dumnezeu.

„Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru sine.” (Nu știu dacă aceasta ar trebui să fie cu S mare – în traducerea engleză). Ce zice acolo, e că soțul nostru ne vrea pentru sine – „fii a Mea, te-am făcut pentru Mine, M-am căsătorit cu tine, am plătit o zestre pentru tine, viața Fiului Meu, ești a Mea.” Și imaginea aici, cu acest cuvânt „suflete preacurvare” este că „tu mergi după alt iubit și asta mă înfurie.” Dar cum se relaționează aceasta la rugăciune? „Cereți și nu căpătați pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.” Adică, iată o imagine din mintea mea, pentru a face lucrurile mai clare. Ai dormitorul, la capătul coridorului, cu soțul tău. Te duci acolo, dar în loc să te urci în pat cu el, îi ceri 50 de dolari – aceasta e rugăciune – „ai 50 de dolari, dragă soțule, Dumnezeu?” Iar El spune „da”. Tu iei acei $50 și te duci pe coridor și plătești pentru un prostituat, plătești pentru „paramour”, pentru alt bărbat și te culci cu el, cu banii pe care i-ai primit de la soțul tău. Cred că aceasta se întâmplă în acest text. Vă rugați soțului vostru, precurvarelor. De ce spune „suflete preacurvare” chiar după ce zice „cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre?” Suflete preacurvare! În mod evident, rugăciunea pentru ceva de la Dumnezeu și apoi a merge și a folosi aceasta nu pentru a te satisface cu Dumnezeu, ci pentru a te satisface cu lumea, Dumnezeu se uită la aceasta și spune, „Nu pentru asta e rugăciunea. Nu pentru asta M-am căsătorit cu tine. Nu pentru asta am promis să Mă îngrijesc de toate nevoile tale, ca tu să iei tot ce-ți dau și să mergi cu amanți.”

Deci ideea pe care încerc s-o comunic aici prin faptul că Dumnezeu, nu darurile Lui, este inima comuniunii, e că rugăciunea, în Iacov 4, este într-adevăr pentru a ne ajuta să fim satisfăcuți, ca să nu ne urâm, să nu ne certăm, să nu ne omorâm unii pe alții, ci să avem o mulțumire adâncă, dulce, în sufletele noastre. Aceasta o căpătăm mergând la Tatăl nostru și spunându-I nevoia inimii noastre, având nevoia inimii noastre satisfăcută, astfel încât El să fie totul pentru noi. Apoi suntem într-o poziție să mergem și să folosim lumea în mod corect. Nu cred că Dumnezeu a creat lumea naturală, cu toate plăcerile ei, plăceri de mâncare, plăceri de văzut, plăceri de auzit, plăceri de mirosit, plăceri de atins, plăceri în abundență în lumea aceasta, nu a creat toate acestea pentru a ne ispiti la idolatrie. Ne ispitește la idolatrie, sau a deveni prieteni cu lumea în loc de Dumnezeu ca prieten atotsatisfăcător. El le-a făcut pentru a le folosi în mod corect, cu recunoștință pentru soțul, Tatăl nostru, ca să-L onorăm pe El, sau să ne descopere mai mult din El. Deci lecția de-aici din Iacov 4, este că, cred, inima rugăciunii ar trebui să fie, „Tată, Tu Te-ai oferit să-mi asculți glasul, ca atunci când cer orice lucru, să Te facă pe Tine mai proeminent în viața mea, să Te facă pe Tine mai satisfăcător în viața mea.”

V-ați întrebat vreodată de ce rugăciunea „Tatăl nostru” începe în felul cum începe? Prima rugăciune – „învață-ne să ne rugăm, Doamne.” Prima rugăciune. „Sfințească-Se” – respectat, reverențiat, prețuit, pus deoparte ca și ceva unic de prețios și valoros – „Numele Tău” în viața mea și în lume. Prima rugăciune pe care ar trebui să te rogi este „Doamne, fă Numele Tău suprem de important, valoros și satisfăcător pentru sufletul meu.” Aceasta e prima rugăciune – apoi toate celelalte rugăciuni sunt subordonate acesteia. Rugăciunea Tatăl nostru e structurată, într-un fel, cu 3, apoi celelalte, dar de fapt una și apoi restul. Cele 3 sunt: „sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta” – toate acestea sunt îndreptate către Dumnezeu – Numele Tău sfințit, Împărăția Ta venind, voia Ta făcută, și de aceea am nevoie de pâine, de iertare și de protecție de diavolul. Dar de fapt e una: inima mea e făcută să sfințească Numele Tău și atunci când domnești ca Împărat, acesta e efectul pe care-l are, să-mi facă inima să sfințească Numele Tău, iar atunci când se face voia Ta, acesta e efectul pe care-l are, să-mi facă inima să sfințească Numele Tău. Deci numărul 1, mai presus de toate, ca o boltă, motivul pentru Univers, e ca Numele lui Dumnezeu să fie sfințit în poporul Său și trebuie să ne rugăm aceasta în fiecare zi. Roagă-te în fiecare zi, „sfințească-Se Numele Tău.” Asta a lipsit aici, la acești oameni, din Iacov 4:1. Ei cereau, dar nu primeau, pentru că nu erau satisfăcuți în sufletele lor, rămâneau la fel de nefericiți, pentru că-L foloseau pe Dumnezeu, transformându-L pe Dumnezeu într-un soț înșelat (în engl. „cuckold”), un bărbat care este înșelat de soția Lui. N-ai vrea să-L transformi pe Dumnezeu într-un soț înșelat prin felul în care te rogi, ci El să fie centrul rugăciunii tale. Deci Dumnezeu, și nu darurile Lui, este inima comuniunii. Nu înseamnă că nu te poți ruga pentru lucruri, dar te rogi pentru lucruri de dragul lui Dumnezeu.

B.      Cum să ne exprimăm dorințele după Dumnezeu Însuși în rugăciune. Iată câteva exemple despre cum să facem ceea ce tocmai am spus că e inima problemei. Psalmul 73:23-26 – „Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.” Cred că ați face bine să memorizați versetele 25 și 26. Le-am memorizat cu ani în urmă. Îmi aduc aminte, la începutul slujirii mele, Psalmul 42 era unul și acest verset a fost altul, mă rugam aceste lucruri în mod repetat. „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.” Și când te rogi aceasta știi că nu e complet adevărat.

Motivul pentru care Biblia ne dă aceste standarde și declarații înalte și mărețe nu e pentru că am ajuns acolo, ci pentru că, atunci când le învățăm și le spunem, în timp ce le spunem ne mărturisim slăbiciunea, cât de inadecvați suntem și dorim, tânjim după o experiență mai deplină a lucrurilor pe care le spunem. Folosiți Biblia în acest fel. Când Biblia pare a fi dincolo de voi, învățați aceste părți, memorizați aceste părți, apoi într-o atitudine de mărturisire, smerenie, șoptind lui Dumnezeu insuficiența voastră, creșteți în ele. Dumnezeu vă va da vremuri în care veți gusta în mod profund „lucrul acesta e adevărat, chiar acum este adevărat.” Și știți unde devine cel mai real? În sala de așteptare, în timp ce soția sau copilul sunt la operație, când s-ar putea să-i pierdeți. Și spui, „Dumnezeu e tăria mea și partea mea de moștenire. Dac-o pierd, Tu ești partea mea de moștenire. Nu vreau s-o pierd. Am fost o singură dată în această situație cu soția mea și a fost bine pentru un pastor să stea acolo, ca să rezoneze cu alții în aceeași situație. Nu vrei s-o pierzi, dar Duhul Sfânt vine și-ți șoptește „voi fi de-ajuns, Eu voi fi destul.” Și poți spune aceste cuvinte și există un sens adânc de autenticitate în acel moment, „da.”

Când spui, „Dumnezeu e partea mea de moștenire, nu doresc nimic altceva decât pe Tine,” și ești înconjurat de 1000 de lucruri bune, fără ca ceva rău să se întâmple, poate că o spun din inimă, poate că nu, căci am atâtea lucruri în favoarea mea chiar acum. Dar când ți-ai pierdut slujba și uraganul tocmai ți-a spulberat toată mobila și nu-ți poți găsi copilul, căci a fost luat de ape, dacă spui aceasta și Duhul Sfânt îți dă harul s-o crezi, ar însemna ceva uimitor și profund. Psalmul 63:1,2 – „Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă. Așa Te privesc eu în locașul cel sfânt, ca să-ți văd puterea și slava.” Dacă nu ești o persoană emoțională, ești o persoană destul de pragmatică, unul care face lucruri, fără a vorbi prea mult despre sentimentele tale, tatăl tău a fost așa, tu ești așa, unul din cele mai mari lucruri pe care le poți face pentru a nu fi limitat și constrâns inutil, e să memorezi câteva pasaje care au acest fel de limbaj, care îți e foarte străin. Tu nu vorbești în felul acesta. Ei bine, memorizează-l și vorbește în felul acesta ție însuți. Dacă-ți vorbești așa destul de des, s-ar putea să devii o persoană mai profundă. Repertoriul vieții tale afective s-ar extinde și ghici ce? Oamenilor din jurul tău le va place aceasta. Soției îi va place, soțului îi va place.

Câteodată noi ne băgăm într-un tipar și trăim așa pentru restul vieții. „Eu sunt așa, știi? Tatăl meu a fost așa, bunicul meu a fost așa, așa suntem noi.” E adevărat, există limite pe care genele ni le pun, e adevărat. Dar probabil că nu atât de multe cât crezi. Și unul din modurile prin care poți, atât vertical către Dumnezeu, cât și afectiv către alții, să-ți lărgești limbajul și capacitățile inimii tale, e să memorizezi „îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă. Așa Te privesc eu în locașul cel sfânt, ca să-ți văd puterea și slava.” Deci, limbaj de sete, de tânjire, de flămânzire. Psalm 90:14 – „Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli.”

Nu cred că am inclus undeva în acest set de diapozitive, acronimul meu IOUS, așa că vi-l voi prezenta acum IOUS este… am spus aseară că John Newton folosește mici… cum le spune?… care a fost cuvântul pe care l-a folosit? Spuneți-l iarăși. Artificii… Da, așa e. Și eu o fac. Eu folosesc acronime – APTAT, ANTHEM, IOUS. Acesta e IOUS al meu. Pentru că limitele creierului meu… Nu știu de ce, dar uneori, dacă n-am un pic de ajutor, ajutor artificial, parcă mă blochez. E nebunesc. Sunt pastor, lucrez de mult timp, știu Biblia, dar câteodată mă blochez. Bâjbâi după ceva pentru partea următoare de rugăciune, dar ești blocat. Cred că în parte e un atac demonic – săgeți de blocare sunt trase spre sufletul meu de către diavol, dar e și propria mea fire căzută. Orice ar fi, am nevoie să pot birui, așa că am aceste mici lucruri depozitate acolo în creierul meu.
· I este „Incline my heart…” (Pleacă-mi inima) spre învățăturile Tale, din Ps. 119:36. „Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale” – și mă rog, „Doamne, nu simt că sunt pe deplin conectat sau doritor de Biblie în această dimineață precum ar trebui să fiu, dar Te rog să-mi pleci inima, s-o iei și s-o împingi, s-o înclini, nu spre Internet, nu spre micul dejun, ci spre Biblie.”
· O – „Open my eyes…” – Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate – Ps. 119, cred versetul 18. „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale.” Deci, dacă-mi pleci inima spre Cuvânt, poți Te rog să-mi deschizi ochii ca să nu văd doar litere pe o pagină, ci să văd lucruri minunate, să văd minuni acolo.
· U – „Unite my heart…” – Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău. Ps. 86:11. „Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău” adică „Te rog să iei toată fragmentarea inimii mele, o parte se duce după îngrijorări cu privire la unul din fii, parte cu lucruri privitoare la biserică, parte cu îngrijorări financiare, altă parte aici, și toată inima e împărțită în toate direcțiile. Poți Te rog să-mi unifici inima, s-o faci să se teamă de Numele Tău, ca să nu fiu o persoană împărțită.”
· Iar S e chiar aici – „Satisfy us in the morning…” – Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta. Deci cere-I Domnului, „Satură-mă dimineața. Citesc Cuvântul Tău, caut revelații ale Tale care să mă sature, prin care Duhul să comunice cu mine și Te rog ca aceasta să-mi sature sufletul.” Câteodată oameni vin la mine în situații de consiliere și-mi spun că nimic nu funcționează, că Biblia nu face diferență în viața lor. Și întreb mai devreme sau mai târziu, probabil că mai devreme, „Îi ceri sincer lui Dumnezeu, citind Biblia, ca El să te sature?” Și de multe ori răspunsul este, „Nu.” S-au dat bătuți înainte chiar de a cere lui Dumnezeu să facă ceea ce ei simt că nu se poate. Cu alte cuvinte, mergând la Biblie și simțind că nu se întâmplă nimic, nu e satisfacție, nu e unitate, nu e minune, ei spun, „Ei bine, cred că nu sunt acel tip de persoană, sau poate nu sunt mântuit,” și se opresc acolo.

Vă îndemn, rugați-vă aceste 4 lucruri. Acestea sunt strigăte ale psalmiștilor. Un psalmist are nevoie să-i fie plecată inima spre Cuvânt. Un psalmist are nevoie să-i fie deschiși ochii către lucrurile minunate. Un psalmist are nevoie să-i fie inima unificată. Un psalmist are nevoie să fie mișcat de la insatisfație la satisfacție în Dumnezeu. E încurajator că psalmiștii au trebuit să se roage așa. Și dacă ei au trebuit să se roage așa, cu cât mai mult noi!

C. Comuniune cu Dumnezeu repetând Cuvântul Său în rugăciune Repetând Cuvântul Lui în rugăciune – acesta e noul focus la partea C. Deci când te rogi, roagă-te Cuvântul, repetă-l, sau citează-l.

Iată un exemplu. Biserica s-a adunat împreună în Fapte 4, „și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu, și au zis: (iar părțile cu litere mari sunt citate din Vechiul Testament) – „Stăpâne, Doamne, care AI FăCUT CERUL, PăMÂNTUL, MAREA ȘI TOT CE ESTE ÎN ELE! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:” – și citează psalmul 2 – „PENTRU CE SE ÎNTĂRÂTĂ NEAMURILE, ȘI PENTRU CE CUGETĂ NOROADELE LUCRURI DEȘERTE? ÎMPĂRAȚII PăMÂNTULUI S-AU RĂSCULAT, ȘI DOMNITORII S-AU UNIT ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI ÎMPOTRIVA UNSULUI SĂU.” În adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta” – acum vor aplica, în această rugăciune, ceea ce au citat din psalmul 2 – „împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău.” Deci acesta e un exemplu al faptului că atunci când te rogi, să torni Biblie în rugăciunile tale. Îmi place să mă rog cu cei de la Bețlehem – mulți din voi ați învățat aceasta de-a lungul anilor. Merg la… cel puțin 4 întâlniri de rugăciune pe săptămână – marți și vineri dimineața, sâmbătă seara înainte de serviciu, duminică dimineața înainte de serviciu și cred că mai e una cândva, dar nu-mi aduc aminte. Ce-mi place la aceste întâlniri de rugăciune, unde participă de la 6 la 20 de persoane, e că oamenii se roagă Biblia. Se roagă Biblia. Aproape că nu există rugăciune care să nu aibă vreun ecou al Bibliei în ea. Și e ceva foarte puternic și foarte revigorant să fii în mijlocul oamenilor care se roagă Cuvântul lui Dumnezeu. Vei „termina benzina” aproape sigur după un minut sau două de a încerca să te rogi fără Scripturi. Va începe să sune repetitiv, nu vei ști ce să te rogi în continuare, vei cădea într-o rutină.

Aș vrea să spun ceva aici despre rutină și spontaneitate. În reacție împotriva formelor, în favoarea spontaneității, în mod regulat oamenii spontani cad în rutina formelor. În numele spontaneității ei cred că, rezistând unui text sau verset memorizat și rugându-se ceea ce simt să se roage, fiind creativ de spontani, totuși auzi același lucru în mod repetat. Nu e creativ, nu e spontan, ci e o rutină. E ceea ce fac oamenii. Am crescut într-o biserică în care n-am mai vrut să aud rugăciunea de la Cina Domnului, sau rugăciunea de la amvon. Toate erau, „Doamne, Îți mulțumim pentru privilegiule de a fi aici în această dimineață, Te rugăm să ne conduci, să ne ghidezi și să ne călăuzești, Te rugăm să binecuvintezi acest serviciu în continuare. În Numele Domnului Isus, amin.” Tot timpul. E, bla… Citește o rugăciune, citește-o, zi ceva diferit! Și toată aceasta în numele… „o, noi suntem baptiști, noi nu citim rugăciuni, noi nu facem nimic formal.” Dar asta e ceva pur formal. Se numește o rutină. Deci să nu credeți… (e la fel cu ceea ce am spus aseară despre legalism) să nu credeți că rezistând ajutorului în a vă formula rugăciunile în mod special din Biblie, că veți ajunge să fiți într-o stare minunată, liberă, spontană, autentică de expresivitate. Nu o veți face. Veți începe să spuneți același lucru din nou și din nou și din nou, la masă, la timpul de părtășie veți începe fiecare rugăciune, „Îți mulțumesc Doamne pentru binecuvântările Tale și Te rog să binecuvântezi…, bla, bla, bla…” Gândiți-vă, „Doamne…” Voi spune aici că Dumnezeu ne-a dat o Carte mare, care e creativă, bogată, adâncă, lată, înaltă, glorioasă și dacă o veți incorpora în creierul și inima voastră și o veți lăsa să se reverse în rugăciunile voastre, veți fi scutiți de multă rutinare. Și copiii voștri aud rutina imediat și discern dacă mama și tata umblă într-o comuniune vie cu Dumnezeu, hrănindu-și inima cu hrană nouă în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu, care-și găsește drumul înafară prin felul cum își exprimă dorințele pentru copii, pentru casă, pentru Dumnezeu, pentru Biserică. Vor ști. Deci Cuvântul e un dar prețios pentru a ne forma rugăciunile.

D. Comuniune cu Dumnezeu căutând ajutor de la El ca să-L auzim vorbind în Cuvântul Său. Câutând ajutor de la El pentru a-L auzi vorbind. Poate că m-am grăbit un pic cu IOUS al meu, dar iată ce vreau să spun. Ps. 119:36 – „Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale și nu spre câștig.” Adică, ajută-mă să Te aud vorbind, ajută-mă. Ps. 119:18 – „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Ps. 86:11 – „Învață-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.” Ps. 119:169 – „Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduința Ta.” Deci, dă-mi pricepere. Toate aceste texte, doar pentru a spune că în comuniune cu Dumnezeu, citind Biblia, nu doar ne rugăm Biblia, ci Îi cerem o înțelegere a Bibliei, ca ea să aibă un efect potrivit asupra noastră, ca să o vedem și s-o înțelegem. Deci rugăciunea e încorporată. E. Comuniune cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatului. Dacă te cunoști pe tine însuți, cu greu vei putea vreodată să vii înaintea lui Dumnezeu vreodată fără vreun element de a cere iertare sau de mărturisire, căci tu știi, și toți știm cât de mult greșim. Și ne îndulcește experiența harului cumpărat cu sângele lui Isus și ne face mai reali cu Dumnezeu.

Ps. 32:1-6 – „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!” – avem nevoie de această fericire – „Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhu