În această seară vreau să vă captivez atenţia în legatură cu subiectul rugăciunii. Probabil că este unul din lucrurile pe care le neglijăm cel mai mult în viaţa noastră de creştini. Dacă ne-am rugat dimineaţă, mulţumind pentru mâncare şi ne-am rugat seara, mulţumind lui Dumnezeu pentru bunătatea şi dărnicia Sa de-a lungul zilei, probabil că ne simţim ca şi cum am facut tot ceea ce era nevoie. În orice caz, consider că pe masură ce ne vom ocupa cu practica lui Daniel şi viaţa sa de rugăciune, vom vedea că se cere mai mult în viaţa creştinului.

Rugăciunea este rezultatul unei preocupări reale. Fie că este pentru propriul progres spiritual, sau pentru gloria lui Hristos, sau pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu pe pământ, trebuie ca întotdeauna să vină dintr-o preocupare personală a cuiva. Dacă nu suntem motivaţi de aceste lucruri, atunci rugăciunile noastre vor fi de o natură foarte limitată, dar dacă aceste lucruri sunt constant în mintea noastră şi ne preocupă, atunci vom vedea că rugăciunile noastre vor lua un caracter diferit, va fi o plinătate a lor, va fi o necesitate pentru ele, va fi o continuitate a lor şi aceste rugăciuni vor fi extrem de apreciate în cer. Daniel era un om „foarte mult iubit” (Daniel 9:23, 10:11,19), nu numai datorită comportamentului său personal, dar şi datorită practicilor pe care le avea zi de zi în Babilon, în timpul captivităţii sale; şi din ele au decurs rezultate măreţe pentru gloria lui Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce vrem să învăţăm în această seară, nu numai să împărtăşim o cunoştinţă (ce poate fi încurajatoare), ci să stimulăm în inimile noastre o dorinţă de a ne ruga mai mult pentru propăşirea intereselor Domnului în localităţile noastre, în această ţară favorizata şi în toată lumea.

Noi toţi admitem că lucrurile ar putea fi mult mai bine decât sunt în prezent, individual, în casele sfinţilor şi în strângerile sfinţilor. Ar putea fi mult mai mult conţinut, mai multă viaţă, mai multă energie şi practică şi un progres mai evident în locul declinului. Se aude un strigăt continuu: ‘Cum poate fi modificată situaţia? Cum putem vedea mai multă energie? Cum putem vedea mai multă credincioşie? Cum putem vedea mai mult gloria Domnului?’ şi cu cât ne propunem şi ne planificăm mai mult, cu atât mai mult vedem cât de zadarnic este acest lucru. Vă zic, iubiţilor, că dacă un grup ca acesta ar fi însufleţit de o mai mare preocupare în rugăciune, atunci am vedea lucruri schimbându-se, Dumnezeu ar veni în puterea Sa şi înţelepciunea Sa şi ne-ar da direcţia necesară ca vieţile noastre să fie mai roditoare pentru El, Cel care ne-a binecuvântat într-o manieră aşa de minunată.

Viaţa de rugăciune a lui Daniel continuă, constantă, individuală

„Şi când a aflat Daniel că s-a semnat înscrisul, a intrat în casa lui; şi ferestrele îi erau deschise în camera lui de sus, către Ierusalim; şi îngenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi şi se ruga şi aducea multumiri înaintea Dumnezeului său, cum făcea mai înainte.” (Daniel 6:10)

Am ales acest pasaj din capitolul 6 pentru a arăta puţin din viaţa personală de rugăciune a lui Daniel înainte de a avea în vedere celelalte două părţi. Aici găsim adevăratul secret al măreţiei acestui om. Daniel era un captiv în Babilon şi totuşi în această poziţie el nu era supus legilor împăratului, el nu era supus ordinelor care îi erau impuse, ci el era preocupat intens cu împlinirea voii lui Dumnezeu. El ştia voia lui Dumnezeu şi, oricare ar fi fost circumstanţele sau ocaziile, el era condus de acea voie, în ciuda pericolului şi opoziţiei pe care aceasta le ridica. El era un om drept şi credincios.

În acest capitol, Dumnezeu ne descrie secretul puterii sale şi al credincioşiei sale şi anume viaţa sa personală în rugăciune ce nu era niciodată împiedicată. La auzul poruncii împăratului el „se ruga şi aducea mulţumiri înainte Dumnezeului său, cum făcea mai înainte.” Nu a fost o explozie bruscă de energie în rugăciune din cauza faptului că circumstanţele erau dificile şi viaţa sa era în pericol, ci era o practică permanentă. Nu era ceva impus, ci era bucuria sa. Iubiţilor, ce manieră minunată de a vedea viaţa de rugaciune, de a vedea dispoziţia constantă a lui Daniel, rugându-se de trei ori pe zi! Sunt convins că Daniel nu a permis ca ceva să împiedice momentele cand îşi pleca genunchii înaintea Dumnezeului său. El era un om mare, avea mari responsabilităţi în administraţie şi totuşi putea găsi timp să se roage de trei ori pe zi, la timpul stabilit. Nu stim cât de mult, dar o făcea, era viaţa sa constantă, rugăciune, rugăciune, rugăciune. Vom vedea mai târziu conţinutul rugăciunilor sale.

Se spune, de asemenea, că el se ruga „Dumnezeului său„. Îmi place aceasta. Nu era un Dumnezeu care era departe de îngrijorarea lui Daniel, ci era Dumnezeul său personal, Unul pe care el îl cunoştea în părtaşia personală. Dumnezeu era o realitate pentru el. Dumnezeu nu era o concepţie abstractă a imaginaţiei, ci El era un Dumnezeu viu şi glorios către care el se putea îndrepta în orice timp şi situaţie şi unde găsea răspunsul şi cu care, de asemenea, avea părtăşie zi de zi, era bucuria sa, plăcerea sa şi viaţa sa. Este aceasta experienţa ta în rugăciune? Este aceasta experienţa mea în rugăciune? Este Dumnezeu aproape de noi sau este El departe? Oh, ce provocare! Avem nevoie de fraţi şi surori cu o cunoştinţă a lui Dumnezeu în această privinţă, deoarece Dumnezeu ascultă rugăciunile poporului Său şi Dumnezeu găseşte plăcere în a răspunde acestor rugăciuni când ele sunt în acord cu voia Sa descoperită.

Dreptatea acestui om era o mărturie vie asupra realităţii legăturii sale cu Dumnezeu. În Ezechiel 14, Daniel este pus alături de încă alţi doi oameni, Noe şi Iov, şi Dumnezeu spune: ‘chiar dacă aceşti trei oameni ar veni cu dreptatea lor, totuşi situaţia lui Israel nu s-ar schimba din cauza răutăţii lor’. Doar menţionând aceasta, Dumnezeu atrage atenţia asupra dreptăţii acestor trei oameni. Daniel era un om drept, care îşi trăia viaţa recunoştea drepturile lui Dumnezeu şi se supunea acestor drepturi indiferent de preţ şi din această cauză rugăciunile sale aveau putere. Iacov spune că „Mare putere are cererea fierbinte a celui drept” (Iacov 5:16), iar în Proverbe ni se spune că „rugăciunea celui rău este o urâciune pentru Dumnezeu” (Proverbe 28:9). Citim, de asemenea, în 1 Ioan că „dacă cerem ceva dupa voia Lui, ne ascultă.” (1. Ioan 5:14) Acesta este marele secret al rugăciunilor care lucrează cu adevărat, că sunt în acord cu voia lui Dumnezeu.

Este evident că Daniel era cu totul în cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Vedem aceasta prin faptul că el deschidea fereastra spre Ierusalim. Când templul a fost consacrat, Solomon s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dacă va fi un timp când poporul va fi atât de necredincios încât va fi dus în captivitate, dacă vor fi acolo unii care se vor ruga spre templul acesta atunci ascultă-i, fă-le dreptate şi arată-le îndurare din partea celor care îi vor ţine captivi” (2. Cronici 6:36-39). Aici găsim un om ce deţine pe deplin această cunoştinţă. El nu a uitat cuvântul lui Dumnezeu, el nu a uitat acea rugăciune, deoarece Dumnezeu a aprobat rugăciunea lui Solomon, „Da”, a spus El, „urechile mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunea din locul acesta….şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo în toate zilele” (2. Cronici 7:12-16).

Interesele lui Dumnezeu erau concentrate în acel loc. Necredincioşia poporului l-a îndepărtat de acel loc, dar niciodată nu a schimbat faptul că Dumnezeu se îngrijea profund de centrul Său şi de Numele Său care era acolo. Vedem un om în captivitate care îşi aduce aminte de acest cuvânt şi, prin urmare, în deplină cunoştinţă a acestui fapt, se roagă lui Dumnezeu care ar asculta rugăciunea sa; şi El a făcut-o. În groapa cu lei şi în toate circumstanţele, Dumnezeu a venit în ajutorul slujitorului Său. Dumnezeul Său era în stare să îl scape tot aşa cum i-a scăpat pe cei trei tineri (Daniel 3). Oh, ce minunat s-a dovedit a fi Dumnezeul lui Daniel şi în timp ce împăratul petrecea o noapte fără somn, Daniel era liniştit deplin în mijlocul animalelor sălbatice, Dumnezeu închizând gurile lor, exercitând puterea creatoare pentru slujitorul Său. Ce Dumnezeu!

Daniel era preocupat de interesele lui Dumnezeu. Zi de zi, de trei ori, el îşi pleca genunchii, deschizând fereastra spre Ierusalim. Sunt sigur că el nu se ruga totdeauna pentru ajutor personal şi încurajare, ci îşi varsă dorinţa inimii că poporul lui Dumnezeu să nu mai fie ţinut în captivitate, ci să fie condus din captivitate către centrul lui Dumnezeu, să se bucure de gândurile lui Dumnezeu aşa cum El a intenţionat pentru poporul Sau. Cred ca aceasta era principală povară a rugăciunilor lui Daniel atunci când îşi pleca genunchii în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să intervină în acest fel.

Şi Dumnezeu a facut dreptate robului Său. În timp ce împăraţii mureau, Daniel continua şi prospera (Daniel 5:31, 6:1-3). Schimbarea dinastiei conducătoare nu a însemnat nicio diferenţa în viaţa lui Daniel, el a continuat să facă lucrurile care îi erau plăcute lui Dumnezeu. Ce om era! Din nou, acesta era rezultatul vieţii sale de rugăciune, dreptatea care era în viaţa sa şi dorinţa sa pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu. Acestea erau lucrurile care îl susţineau şi ele s-au evidenţiat într-o manieră remarcabilă.

Un alt aspect este faptul că Daniel îngenunchea când se ruga. Oh, dacă avem timp, să îngenunchem! Să ne plecăm genunchii în prezenţa maiestăţii supreme a lui Dumnezeu şi să arătăm respectul nostru faţă de El! Cu toate marile binecuvântări pe care ni le-a dăruit, noi suntem totuşi creaturi şi unele care eşuează în aceasta. Oh, ce privilegiu să ne plecăm fizic genunchii şi să arătăm că recunoaştem supremaţia, măreţia şi gloria lui Dumnezeu!

Recent am avut privilegiu de a vizita Germania şi Olanda şi ce imagine să vezi 900 de fraţi şi surori în genunchi la ora de rugăciune! Mi-a mişcat inima. De am fi şi noi marcaţi de această reverenţă! Aici este facută într-un mod individual, dar nu este niciun motiv pentru care nu ar putea fi facută şi colectiv atunci când situaţia este potrivită. C.H. Mackintosh simţea că faptul de a nu pleca genunchii atunci când exista posibilitatea era o ireverenţă, ce arăta o atitudine neglijentă în prezenţa unui Dumnezeu măreţ şi glorios, care este infinit deasupra noastră. (n.tr. din ” Rugăciunea şi Adunarea de rugăciune” de C.H.M)

Această îngenunchere în rugăciune este o acţiune fizică care arată recunoaşterea supremaţiei şi măreţiei Dumnezeului etern. Te-ai simţit vreodată constrâns să-ţi pleci genunchii? Nu mă refer la a fi forţat de o putere, ci constrâns deoarece ai simţit că lucrul cel mai potrivit este să-ţi pleci genunchii. Aceasta poate începe cu o atitudine neglijentă, dar Domnul spune: ‘Nu. Nu trebuie să fie nimic neglijent în prezenţa mea. Pleacă-ţi genunchii în recunoaşterea supremaţiei Mele’. Şi avem multe exemple, exemplul suprem, Domnul Isus Hristos Însuşi , atunci când Îl vedem îngenunchind în grădina Ghetsimani. Apăsat de greutatea apropierii crucii şi a tot ce aceasta însemna, El a îngenuncheat şi S-a rugat (Luca 22:41). Pavel (Fapte 20:36), Solomon (2. Cronici 6:13), Ezra (Ezra 9:5) şi mulţi alţii şi-au plecat genunchii în prezenţa lui Dumnezeu sau a lui Hristos.

În sfârşit, „îngenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi şi se ruga şi aducea mulţumiri„. Daniel era un captiv, neavând libertate. Poate că avea o poziţie bună, însă el nu avea privilegiul de a se întoarce în ţara sa şi la poporul său şi să ia parte la tot ceea ce însemna ţara; totuşi el se ruga şi aducea mulţumiri, recunoscând că situaţia care era asupra sa şi a poporului său era judecata dreaptă a unui Dumnezeu Sfânt, dar şi mulţumitor că se putea încă bucura de această părtăşie fericită cu Dumnezeul său. Dragi prieteni, aceasta este o lecţie extraordinară, această atitudine personală de rugăciune din partea lui Daniel! Mă întreb, şi vă întreb şi pe voi: petrecem noi suficient timp în rugăciune? Fie ca exemplul lui Daniel să ne provoace personal, în casele noastre şi în adunările noastre de rugăciune! Aici îl vedem pe Daniel rugându-se personal, dar putem extinde această atitudine a rugăciunilor noastre în casele noastre şi în strângerile noastre. A fost o mare bucurie în această dimineaţă să îmi plec genunchii impreună cu familia la care stau şi să cuprindem multe lucruri importante în rugăciune. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru căminele unde soţul şi soţia (şi copiii, de asemenea, acolo unde este posibil) îngenunchează împreună în această atitudine familială de rugăciune, fiind un lucru constant şi pe care nimic nu îl poate împiedica (în afara cazului în care apar probleme extraordinare şi pe care Domnul le apreciază şi pentru care are înţelegere). Şi atunci când tinerii sunt crescuţi în atitudine de rugăciune, devenind adulţi, ei vor trebui doar să continue. Colectiv, rugăciunea este puterea adunărilor noastre, rugăciuni specifice pentru probleme specifice şi aceasta nu numai în legatură cu cei apropiaţi nouă, ci şi în ce privesc problemele internaţionale.

Aş vrea să merg mai departe, pe scurt, la lucrurile despre care cred ca îl vor marca pe Daniel în rugăciunea sa atunci când deschidea fereastra către Ierusalim. În primul rând, el va fi preocupat cu ţara depopulată din cauza necredincioşiei poporului. Era o ţară bună, o ţară în care curgea lapte şi miere, dar era ceva mai mare de atât, era ţara lui Dumnezeu, „pământul este al Meu” (Levitic 25:23) şi în bunătatea Sa suverană, El a dat-o poporului Israel, nu pentru că ei erau mai mari şi mai buni decât alte naţiuni (de fapt erau mai mici decât alte naţiuni – Deuteronom 7:7), ci El le-a dat-o în dar. Era moştenire şi toate gândurile lui Dumnezeu erau centrate în această ţară, şi Daniel se ruga pentru ea. Apoi, în mod specific Daniel se va ruga pentru Ierusalim, deoarece Numele lui Dumnezeu şi toate preocupările lui Dumnezeu erau acolo şi Daniel se va ruga şi pentru casa care era construită acolo unde era Numele Său (2. Cronici 6:12). În sfârşit, Daniel se va ruga pentru numele lui Iehova Însuşi. Gândiţi-vă la aceste lucruri: ţara, oraşul, casa şi numele. Cred că aceste lucruri caracterizau rugăciunile lui Daniel.

Poate spui: ‘Aceasta este istorie. Ce sens are pentru noi azi?’ Cred că înseamnă foarte mult. La începutul strângerii noastre, am cântat şi ne-am rugat împreună despre salvarea sufletelor preţioase; să nu uitam aceasta niciodată în rugăciunile noastre! Cât de mult avem nevoie de aceasta, dar este ceva şi mai mare de atât şi acestea sunt drepturile lui Dumnezeu în legatură cu voia Sa revelată în Cuvânt. Dumnezeu a arătat cum trebuie creştinii să se adune împreună în numele Domnului Isus (Matei 18:20), în afara oricărui sistem omenesc, neavând nimic care să îi ghideze în sensul unei autorităţi în măsura în care omul este preocupat. Dumnezeu a dat indicaţii precise în ce privesc aceste lucruri. Astăzi Adunarea este „pământul” Său şi poporul Său, adus la El prin moartea Domnului Isus Hristos, este locul unde sunt concentrate interesele Sale. Este o administraţie a dragostei în Conducerea lui Hristos şi în puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi Hristos este în mod precis acolo unde se găsesc „doi sau trei adunaţi în numele [Său]” (Matei 18:20). Cred că aceasta este ce ţara, oraşul, casa şi numele reprezintă pentru noi azi. Acestea sunt lucrurile care au fost atacate de puterea vrăjmaşului, dar în Hristos toate aceste lucruri sunt sigure şi nu pot fi niciodată răsturnate.

Ceea ce am vrea să vedem în aceste ultime zile este o creştere a interesului în legatură cu strângerile în numele Domnului Isus Hristos în afara oricarei organizări omeneşti, deoarece aceasta nu mai este necesară acolo unde acţionează conducerea lui Hristos, unde fiecare mădular al trupului este supus călăuzirii Capului, unde Duhul Sfânt are cale libera să se mişte între cei ai Săi şi să-i ghideze, să-i conducă şi să-i inspire şi unde toţi suntem călăuziţi prin numele Domnului nostru Isus Hristos; totul este facut şi spus în concordanţa cu acest nume mare şi glorios. Este aceasta o speranţă prea mare în aceste ultime zile? Nu şi dacă suntem ascultători, dacă primim cuvântul lui Dumnezeu ca şi ghid al nostru, dacă suntem pregătiţi să ne supunem voia noastră voii lui Dumnezeu revelată în cuvântul Său preţios. Nu este doar un ideal, ci este o posibilitate glorioasă şi ce măreţie ar fi dacă este şi împlinită, ca în aceste ultime zile, înainte ca perioada bisericii să se incheie, să poată fi o revigorare a intereselor şi entuziasmului cu privire la aceste adevăruri minunate, astfel încât când Domnul Isus va veni, El îi va găsi pe cei care sunt credincioşi cuvântului Său.

Iată că oamenii răi au venit la Daniel şi l-au găsit rugându-se. Acţiunile lor de a interzice rugăciunea catre oricine altcineva în afară de împăratul Darius nu au întrerupt rugăciunile lui Daniel, ci el a continuat să se roage lui Dumnezeu. Dar a venit timpul când a fost arestat şi aruncat în groapa cu lei şi ştim finalul întâmplării, cum Domnul a avut grijă de slujitorul Său.

Viaţa de rugăciune colectivă a lui Daniel

„Atunci Daniel a intrat şi a cerut de la împărat ca să-i dea timp, să poată arăta împăratului interpretarea. Şi Daniel s-a dus acasă şi a făcut cunoscut lucrul acesta lui Hanania, lui Mişael şi lui Azaria, tovarăşii săi, ca să ceară îndurare de la Dumnezeul cerurilor cu privire la taina aceasta, ca să nu fie nimiciţi Daniel şi tovarăşii lui cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. Atunci taina a fost descoperită lui Daniel într-o viziune de noapte. Şi Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. Daniel a răspuns şi a zis: Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru că ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea! Şi El schimbă timpurile şi evenimentele. El dă jos pe împăraţi şi El ridică pe împăraţi. El dă înţelepciune inţelepţilor şi cunoştinţă celor care cunosc priceperea. El descoperă cele adânci şi ascunse. El cunoaşte ce este în întuneric şi lumina locuieşte cu El. Ţie, Dumnezeul părinţilor mei, Îţi mulţumesc şi Îţi aduc laude, Ţie, care mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut deja ce am cerut noi de la Tine: pentru că Tu ne-ai făcut cunoscut lucrul cerut de împărat…„(Daniel 2:16-23)

Atunci când împăratul Nebucadneţar a avut un vis remarcabil, el a cerut să fie interpretat. El a refuzat să acorde orice sprijin astrologilor, caldeenilor şi cărturarilor, ‘Nu’, a spus el, ‘voi trebuie să-mi spuneţi visul şi interpretarea lui’. Acesta era un lucru foarte greu de făcut, iar în lipsa unei interpretări sau cunoaşteri din afară a visului, împăratul a poruncit execuţia tuturor înţelepţilor, iar aceasta îl includea şi pe Daniel şi pe cei trei prieteni ai săi. Aşa că ei au venit împreună în părtăşie în rugăciune. Aceasta nu era o problemă personală, ci era o problemă de părtăşie. Daniel a făcut cunoscută situaţia celor trei tineri.

Numele lor fuseseră schimbate, ei au primit nume babiloniene care erau în legatură cu zeii păgâni, dar Duhul lui Dumnezeu ne-a lasat aici numele lor evreieşti, fapt ce arată legătura lor cu Dumnezeul cel viu. Aceşti oameni s-au strâns împreună şi s-au rugat pentru problema lor, ei aveau părtăşie în rugăciune; şi visul a fost făcut cunoscut lui Daniel. Este minunată lauda şi închinarea pe care Daniel le-a adus apoi acestui Dumnezeu măreţ, deoarece El era Dumnezeul care poate împlini lucruri. Oh, de am lua şi noi aceasta în sufletele noastre, că Dumnezeu poate schimba lucruri, că Dumnezeu poate îmbunătăţi situaţia, că Dumnezeu poate da înţelepciune, pricepere şi putere, cu condiţia ca noi să-L recunoaştem şi să ne supunem Lui, cu condiţia ca noi să fim gata să spunem, în mod personal sau colectiv: ‘Vieţile noastre sunt ale Tale’.

Îmi aduc aminte când, trecând pe lângă o biserică, am văzut un poster afişat afară şi ceea ce spunea m-a uimit foarte mult: ‘Nu lăsaţi ca Dumnezeu să fie roata de rezervă’. O roată de rezervă este folosită doar în caz de urgenţa. Noi nu vrem un astfel de Dumnezeu, noi vrem un Dumnezeu care să fie la volan, Acela care are controlul, Acela care ghidează şi Căruia noi ne supunem. Astfel s-au rugat împreună Daniel şi cei trei prieteni ai săi şi Dumnezeu le-a răspuns, făcându-i cunoscut lui Daniel visul împăratului, precum şi interpretarea acestuia.

Aş vrea să subliniez felul în care Daniel a răspuns lui Dumnezeu pentru această revelaţie. ” Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru că ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea! ” Practic, Daniel i-a spus lui Dumnezeu: ‘Aceasta este o chestiune simplă pentru tine’. Visul a fost revelat şi interpretarea daruită. Ce răspuns rapid a fost acesta pentru rugăciune!

Apoi el merge mai departe şi spune: „ Şi El schimbă timpurile şi evenimentele. El dă jos pe împăraţi şi El ridică pe împăraţi.” Împăraţii pot fi puternici, măreţi şi invincibili, lăudându-se în puterea lor, în armatele şi bogăţiile lor, dar Dumnezeu poate înlătura un împărat peste noapte şi să îl înlocuiasca cu un altul, aşa cum a făcut în Daniel 5:30-31. Oh, cât de mic este omul în prezenţa lui Dumnezeu! Ce putere are El! Ştim din Biblie şi din istorie cât de îngâmfat este omul, înălţându-se pe sine în toată aroganţa şi mândria sa, spunând ca el va face aceasta sau aceea, dar Dumnezeu schimbă totul peste noapte. Acesta este Dumnezeul în care noi credem!

„El descoperă cele adânci şi ascunse.” Dacă am aplica aceasta doar în legatură cu vieţile noastre proprii şi celor apropiaţi nouă, suntem noi resemnaţi cu faptul că nu poate fi îmbunătăţire? Suntem noi resemnaţi faţă de faptul că în vieţile noastre personale nu există posibilitatea pentru a avea mai multă putere sau mai mult progres spiritual? Acceptăm tacit slăbiciunea şi eşecul sau ne încredem în Dumnezeul cel viu care poate schimba lucrurile? El poate schimba lucrurile pentru noi personal şi El poate schimba stările în localitaţi. Acesta era Dumnezeul pe care îl avea Daniel. Suntem noi pregătiţi să plătim preţul în rugăciune, acordând mai mult timp pentru a ne ruga, iar atunci când Dumnezeu ne revelează voia Sa pentru noi, suntem noi gata să ne supunem?

Rugăciunea lui Daniel de mărturisire

„În anul întâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din sămânţa mezilor, care a împărăţit peste împărăţia caldeenilor, în anul întâi al împărăţiei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărţi că numărul anilor pentru care fusese cuvântul Domnului către profetul Ieremia, pentru împlinirea pustiirilor Ierusalimului era şaptezeci de ani. Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, ca să-L caut prin rugăciune şi cereri, cu post şi sac şi cenuşă. Şi m-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi mi-am făcut mărturisirea şi am zis: «Vai, Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşător, care păstrezi legământul şi îndurarea către cei care Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit şi am făcut nelegiuire şi am făcut ce este rău şi ne-am răzvrătit, abătându-ne de la poruncile Tale şi de la judecăţile Tale. Şi n-am ascultat de slujitorii Tăi, profeţii, care au vorbit în Numele Tău către împăraţii noştri, căpeteniile noastre şi părinţii noştri şi către tot poporul ţării. Şi, pe când vorbeam şi mă rugam şi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi aduceam cererea mea înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu, pe când încă vorbeam în rugăciune, bărbatul Gabriel, pe care-l văzusem în viziune mai înainte, zburând repede, s-a atins de mine cam în timpul. jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi mi-a vorbit şi a zis: «Daniele, am ieşit acum ca să-ţi dau înţelepciune şi pricepere. La începutul cererilor tale a ieşit cuvântul şi eu am venit să ţi-l fac cunoscut, pentru că tu eşti foarte mult iubit. De aceea înţelege. cuvântul şi pricepe viziunea!” (Daniel 9:1-6, 20-23)

Deseori, atunci când ne rugăm suntem cam neatenţi la ce se întâmplă. În timp ce Daniel se ruga, Dumnezeu lucra în duhul lui Cirus. Cirus a primit instrucţiuni cu privire la întoarcerea din Babilon a unei părţi a poporului ţinut în captivitate. Împăratul a dat un decret prin care poporul se putea întoarce din captivitate înapoi în Ierusalim. Daniel nu ştia aceasta, dar el ştia un lucru, că Dumnezeu a zis că sigur după 70 de ani de captivitate o rămăşiţă se va întoarce. Daniel ştia aceasta din cartea Ieremia ( 25:11). Acest fapt arată că această carte era în circulaţie atunci, Daniel a citit-o şi ştia gândul lui Dumnezeu.

Există un principiu imediat şi pentru noi. Cunoaştem noi voia lui Dumnezeu? Cum vrem să o primim, de la filozofii acestei lumi? Nu este acolo. Este o singură sursă de unde o putem afla şi aceasta este în cuvântul lui Dumnezeu, nu din lege ce aparţinea lui Israel, nici măcar din istoria lui Israel şi din lecţiile pe care le învăţăm de acolo, ci din Noul Testament, unde se vorbeşte clar despre poziţia creştinului în această lume, privilegiile şi responsabilităţile. Aici este locul unde învăţăm despre gândul lui Dumnezeu şi, învăţând despre el si căutând har pentru a-l împlini, atunci va veni şi binecuvantarea lui Dumnezeu. Astfel Daniel a ştiut pe loc că timpul venise şi şi-a îndreptat faţa cu o ravnă deosebită pentru a se ruga lui Dumenzeu despre această problemă specifică.

Este minunat cum el şi-a început rugăciunea cu o mărturisire din toată inima. El nu s-a exclus pe sine însuşi, el nu i-a acuzat pe alţii, ci el a făcut o privire de ansamblu asupra tabloului, eşecul şi slăbiciunea absolută şi el a recunoscut liber înaintea lui Dumnezeu că aceasta era starea. Alaturi de acestea, el ştia că Dumnezeu era un Dumnezeu milos, un Dumnezeu plin de iertare, un Dumnezeu care nu se abătuse de la legământul Său cu Israel, un Dumnezeu care era gata să binecuvânteze, gata să ierte, gata să asculte. Nu avem timp să intrăm în toate detaliile acestei rugăciuni, vă las acest studiu vouă, dar gândul principal este ‘Noi am păcătuit, am facut nelegiuiri, am eşuat, am fost necredincioşi’.

Aş vrea să întreb audienţa, în mod personal, îndrăzneşte cineva dintre noi să se ridice şi să afirme că noi am greşit? Nu cred. Şi te asigur că şi eu mi-aş ocupa locul imediat lângă tine dacă tu te ridici şi afirmi ca ai greşit. Eu am greşit. Îmi pare rău pentru asta. Fiecare eşec al nostru, moral, ecleziastic, sau de orice altă manieră afectează defavorabil mărturia creştină. Să nu credem că noi putem eşua sau păcătui în orice fel, dar fără urmări. Este un adevăr bine stabilit că eşecul nostru afectează mărturia creştină în această lume. Acest fapt este foarte solemn. Poate că gândim: ‘Ei bine, eu nu fac aceasta sau nu fac aceea’ şi poate ne batem pe spate şi spunem: ‘Ei bine, eu nu am eşuat!’ (vorbesc în mod personal), dar, iubiţi-lor, să ne examinăm în lumina prezenţei lui Dumnezeu! Aceasta este linia de măsurare, doar să fim în prezenţa lui Dumnezeu! Haideţi să-i spunem Lui că nu am eşuat şi să vedem ce are El să ne spună. Oh, ce lucru solemn de a fi în prezenţa lui Dumnezeu! Deci când vedem slăbiciunile poziţiei creştine să nu ne permitem să-i acuzăm pe alţii. Daniel zicea: ‘Îmi mărturisesc păcatul’. Şi mărturisindu-ne păcatele, să căutăm pricepere pentru a urma calea dreaptă şi pentru a urma cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să poată fi stări mai bune. Oh, ce rugăciune a fost aceasta şi cum i-a răspuns Dumnezeu lui Daniel, adresându-i-se cu „foarte mult iubit„. Daniel era un om a cărui inimă ardea în primul rând pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu.

Subliniez că Daniel spune „‘împăraţii au eşuat„. Cine sunt împăraţii? (nu mă refer acum la apropiaţii creştini). Ei sunt persoanele în poziţii de lideri, persoanele care ar trebui să spună în afară gandul lui Dumnezeu fără nicio părtinire; împăraţii sunt cei care impun cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă refer aici la cuvântul impunere în sensul în care liderii de azi spun: ‘Trebuie să faceţi aceasta sau celalaltă’, mă refer la impunere prin prezentarea cuvântului lui Dumnezeu oamenilor lui Dumnezeu şi ceea ce înseamnă să faci voia lui Dumnezeu în zilele noastre. Daniel spune ‘împăraţii noştri au eşuat’. Este aceasta adevărat în cazul credinţei creştine aşa cum o cunoaştem noi? Cred că este adevărat. Să ne gândim la prinţi, oamenii cu influenţă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, oamenii ce ocupă locuri date lor de către Dumnezeu. Citim deseori în cartea Numeri despre prinţi scoşi în faţă ca persoane cărora li s-a dat din partea lui Dumnezeu îndrumarea pentru a împlini fapte pentru El. Prinţii au eşuat. Nu numai prinţii şi conducătorii au eşuat, dar şi poporul, de asemenea – personal, fiecare dintre noi. Petru era cu singuranţă un împărat. Petru a eşuat, el a îndrumat greşit pe sfinţi astfel încât până şi Barnaba a fost atras de această prefăcătorie (Galateni 2:11-14). Când privim la timpul de trezire de acum 150 de ani şi vedem despărţirile prin îndepărtarea continuă de la adevăr, nu putem decât să ne plecăm capetele în ruşine. Noi spunem ‘Ce bine ar fi fost dacă adevărul ar fi fost păstrat!’ Şi toţi ar trebui să purtăm responsabilitatea eşecului.

Eşecul din timpul lui Daniel nu s-a întâmplat doar în timpul când Daniel a fost la Babilon, tot la fel şi declinul pe care îl vedem noi azi nu s-a întâmplat peste noapte, şi motivul este foarte simplu: cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat. ‘Noi nu am ascultat de profeţi’, spune Daniel. ‘Când cuvantul lui Dumnezeu era vestit în curăţie şi în putere nimeni nu îi acorda atenţie, erau atât de ocupaţi cu propriile afaceri în loc de a asculta cuvântul lui Dumnezeu’. Invidia s-a putut vedea la Acan imediat după ce poporul a intrat în ţară (Iosua 7), o dorinţă după lucruri materiale şi, de asemenea, la începutul perioadei bisericii, în Anania şi Safira (Fapte 5), apoi a urmat o ignorare totală a cuvântului lui Dumnezeu în strângerea laolaltă şi în urmarea învăţăturilor legate de aceasta. Nu e de mirare că mâna pedepsei lui Dumnezeu este asupra noastră. Deci să ne mărturisim, să luăm această atitudine de umilinţă asupra noastră. Dacă putem, atunci această strângere nu va fi fost în zadar. Nu este cazul să ne uităm peste umăr la celălalt, ci să o luăm acasă pentru propriile conştiinţe, pentru propriile inimi şi să lucrăm în umilinţă înaintea lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun o istorisire cu titlu de încurajare pentru a vă arăta cum putem face lucrurile mai bune. Când am fost în Germania, am fost prezentat unui tânar ce mi-a fost descris ca un student eminent. Mi s-au povestit diferite lucruri despre care el era interesat şi că frângea pâinea împreună cu fraţii de aproape un an. Părinţii săi erau agnostici practicanţi. Am întrebat cum de a ajuns în mijlocul fraţilor şi mi s-a spus o poveste ce mi-a mişcat inima şi de aceea vreau să v-o împărtăşesc şi vouă. Cand era la colegiu a observat o tânără ce era diferită. A studiat-o atent şi a trebuit să recunoască faptul ca ea era diferită, diferită în înfăţişare şi diferită în comportamentul ei. Într-un final curiozitatea l-a împins şi a întrebat-o ‘De ce eşti tu diferită? Am observat că părul tau este diferit de al celorlalte şi am observat că îmbrăcămintea ta este diferită de a celorlalţi’

‘Ei bine’ a zis ea ‘eu cred în Domnul Isus Hristos’.

‘Oh’ a zis el ‘Eşti obligată să te porţi aşa?’

‘O, nu’ a zis ea ‘Mă port aşa pentru că îl iubesc pe Domnul Isus’.

Şi acesta a fost motivul convertirii lui. Convertirile nu pot veni doar prin campanii (mulţumim lui Dumnezeu pentru ele), dar salvarea poate veni în viaţa unei persoane prin credincioşia faţă de Domnul. Acel tânăr merge mai departe, el face progrese în viaţa sa spirituală, el a văzut credincioşie, a fost mijlocul convertirii sale şi îl guvernează şi în viaţa sa. Dragi fraţi, tineri şi bătrani, fie ca Domnul să ne ajute să fim credincioşi! Îi vom influenţa pe cei care sunt în jurul nostru şi îi vom influenţa în direcţia corectă.

Fie ca Domnul să ne ajute să fim tot mai mult antrenaţi în această chestiune a rugăciunii. Atitudinea corectă, dorinţa dreaptă şi felul de viaţă care dă putere rugăciunilor noastre în timp ce îl aşteptăm pe Domnul pentru a-L vedea faţă în faţă.

Preluat şi tradus de pe www.biblecentre.org