Charles H. Spurgeon – Ați biruit pe Cel Rău… Peter Masters – Atitudini greşite față de călăuzirea divină… Isaac Ambrose – Motivele mijlocirii lui Hristos…Richard Baxter – Un îndemn adresat pastorilor… Eliberat de Duhul de Viaţă în Hristos Isus, de John Piper; 9 Caracteristici Ale Unei Biserici Sãnãtoase ,de Mark Dever Despre Natura bisericii; Semnele venirii lui Isus; 14 Garanții Biblice că Iisus vine curând; Care au fost ultimele șapte rostiri ale lui Isus de pe cruce și ce înseamnă ele? (Cum a fost salvat?)Tâlharul de pe cruce… Iadul… Ce trebuie să fac să fiu salvat? Salvarea explicată mai simplu…A Doua Venire a Domnului Hristos… Ce reprezintă cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos?Semnele celei de-a Doua Veniri…SCOPUL VENIRII LUI ISUS PE ACEST PĂMÂNT ( I ) – MARCU 10:32-45Isus nu vrea să-l întâmpinam cu jertfe animalice (Rom.12/1-2, împăunaţi în maşini de lux, cu icoane făcătoare de bani, cu aur, conturi bancare, pomeni, formalisme, sau cu bombe, puşti, bâte şi cu inimile pline de aroganţă, mândrie, îngâmfare, egoism, invidie ori cu alte „deşteptăciuni cornuted”… Să învăţăm de la blajinul şi modestul Moise… Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.” (Ex.4/2-4) Deci– aruncaţi-vă TOATE bogăţiile (şi cele ascunse), căci este ferice de cei săraci în duh, fiindcă ei vor fi umpluţi cu Plinătatea Duhovnicească- Mat. Cap.5! Aşadar, dacă iubiţi – grăbiţi Venirea lui Iisus, ca să facă dreptate, să întroneze adevărul,   corectitudinea, armonia, dragostea, voia, rânduiala, învăţătura, legislaţia, constituţia Dumnezeiască şi… iubirea nemaimuţărească (1 Cor. cap.13), ca să vindece totul şi să şteargă orice lacrimă… Ap.21/4Cartea profetului Ieremia, Profetul înlăcrimat; Versete biblice despre lăcomie; Versete din Biblie care arată că Isus este singura cale ; Cartea profetului Habacuc ; Criza financiară în lumina Bibliei; Noul Testament , Iacov ,Epistola lui Iacov – Capitolul 5 si A răbda ispita şi a intra în ispită, de William Kelly; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32]; Scopurile întrupării (Partea a III‑a ‑ Pentru a nimici lucrările diavolului), de G. Campbell Morgan; Fragment dintr‑un comentariu asupra Cântarii cântărilor; C.H. Spurgeon- Fragment relevant pentru zilele noastre din cartea „Predici despre trezire”; Explicatia Cartii: Isaia; Relaţia dintre cele două Testamente, de Daniel Branzei;Lecţia 2. Hristos descoperit în Vechiul Testament; Demascarea făţărniciei; „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” “Tată, iartă-i”-Intimitate cu Dumnezeu – Ai văzut ce n-a făcut Isus? NU a amenințat; Isus Hristos – Cel care ne poartă povara; Dragostea nu ține răul; Carul de foc – Richard Wurmbrand; (Daca  ne facem una cu El si ramanem in el-Capetenie, NUMAI impreuna- putem ierta Dumnezeieste,nu omeneste ) … Iertarea…Planta minune care scade colesterolul; Tratamente din plante pentru o digestie sanatoasa; Combinatii alimentare care nu sunt recomandate; Cum prevenim reumatismul; Cum sa traducem durerea de inima; Contraindicații ale apei cu lamiae; Cum recunoaştem pancreatita! Netratată se ajunge la deces; Ce spun unghiile despre personalitatea ta; Asa se face cel mai puternic suc antioxidant; Ce risti daca mananci repede; 5 remedii naturiste pe baza de vetrice; Planta care curata aerul poluat din casa; Cele mai bune remedii naturale contra constipaţiei; Ce este ficatul gras şi ce trebuie să mănânci pentru a nu ajunge la complicaţii Putin, «marele apărător al ortodoxiei», a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși ucraineni”- Patriarhul Kiril și dictatorul Putin – doi KGB-iști aflați în slujba diavolului, dar care pozează în creștini„; Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri- Ion Solcanu,fost senator PSD; Adrian Severin (fost parlamentar PSD, fost ministru de Externe)… Mugur Isărescu (guvernator BNR, fost prim-ministru, fost candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2000… Komunismul a fost   in sangele omului, care nu se naste din nou din Samanta sangelui-invataturii lui Dumnezeu… si ramane  in inima si mintea omului,pana la exterminarea lui Satan (Ap,20/10) )…Adrian Năstase în 1980: „Strălucita contribuţie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la dezvoltarea gîndirii româneşti şi nu numai”; Cum va sfârși dictatorul Putin? Va fi asasinat, judecat sau se va sinucide?”Putin, apărătorul moralei creștine”. Și alte mituri prăbușite ale extremei drepte; Un an de la invazie: 10 asemănări între Rusia putinistă și Germania hitleristă; (Patriotismul Satanic…)Istoric: Obsesia lui Putin pentru „Marele Război Patriotic” al Rusiei ar putea duce la decăderea sa; (Obsesia imperial se razbuna…) Rusia 2033: dezintegrare și război civil; ”DENAZIFICAREA” UCRAINEI – UN SLOGAN IMBECIL AL PROPAGANDEI RUSE; UN ÎNALT PRELAT CATOLIC I-A SCRIS PREȘEDINTELUI TRUMP DESPRE CONFRUNTAREA CU FORȚELE ÎNTUNERICULUI CARE URMĂRESC SĂ SCHIMBE CU MIJLOACE OCULTE SOARTA UMANITĂȚII;PĂRINTELE STĂNILOAE: Ecumenismul este produsul masoneriei și este pan-erezie! Nu există “Biserici surori”! Marxismul(satanismul) cultural – o introducere sintetică;(Pentru ca lor le este frica de oameni destepti, ne prostesc…) Școlarizare sau educație? – John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați; Procurorul general al Bulgariei a ordonat anchetarea tuturor privatizărilor făcute după 1989. La noi, dacă s-ar face asta, am rămâne fără niciun milionar!Ghilotina, Gulagul și Gazarea: Glorioasele daruri ale ateismului pentru umanitate; Revoluția sexuală a luat-o razna;Editarea genomului – între panaceu, eugenie și transumanism (V);Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice; Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternal; Pornografia ca manual pentru „educaţia” informală a copiilor;. Criza sanitară. Dictatura Organizației Mondiale a Sănătății;(Recolta komunista-satanista…) Revoluţia sexuală şi copiii. Cum a dus Stânga lucrurile prea departe (de Jan Fleischhauer); Stânga are o problemă vizibilă: pedofilia (de Spencer Lindquist); Daca-l lasati sa se plimbe ca Voda prin loboda,o sa sa va aresteze… „Pelerinajul” lui Igor Dodon și retorica Moscovei la întâlnirile din teritoriu; Lacrimi pentru neam și țară; Țara cu cea mai scumpă ceapă din lume. Costă mai mult decât carnea de pui sau de vită; De ce nu a reușit Iașiul să ajungă al doilea pol economic al României. Încrengătura politică împotriva orașului –  Iașii marilor jupâni, partea I…Putin recunoaște pierderile Rusiei în Ucraina și ordonă FSB-ului să-şi intensifice spionajul împotriva Occidentului

 

 

 

 

Isus nu vrea să-l întâmpinam cu jertfe animalice (Rom.12/1-2, împăunaţi în maşini de lux, cu icoane făcătoare de bani, cu aur, conturi bancare, pomeni, formalisme, sau cu bombe, puşti, bâte şi cu inimile pline de aroganţă, mândrie, îngâmfare, egoism, invidie ori cu alte „deşteptăciuni cornuted”… Să învăţăm de la blajinul şi modestul Moise… Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.” (Ex.4/2-4) Deci– aruncaţi-vă TOATE bogăţiile (şi cele ascunse), căci este ferice de cei săraci în duh, fiindcă ei vor fi umpluţi cu Plinătatea Duhovnicească- Mat. Cap.5! Aşadar, dacă iubiţi – grăbiţi Venirea lui Iisus, ca să facă dreptate, să întroneze adevărul,   corectitudinea, armonia, dragostea, voia, rânduiala, învăţătura, legislaţia, constituţia Dumnezeiască şi… iubirea nemaimuţărească (1 Cor. cap.13), ca să vindece totul şi să şteargă orice lacrimă… Ap.21/4

Charles Spurgeon – De ce merită să fii un om în Hristos?

 

Mai întâi, pentru că cea mai mare povară a vieţii îţi este luată de pe umeri. Şi atunci, în lupta vieţii, eşti mai puţin împovărat decât sunt oamenii de obicei. În adevăr, povara de căpetenie a vieţii este păcatul, este cugetul încărcat cu vina de a fi călcat Legea lui Dumnezeu, este simţământul că nu toate sunt în rânduială. Toate acestea îţi sunt luate. Cine este „om în Hristos”, şi-a mărturisit Domnului păcatele; iar aceluia care-şi mărturiseşte păcatele şi se lasă de ele, i se făgăduieşte iertare şi har. „Omul în Hristos” a privit la Isus, marele purtător al păcatelor noastre, şi a văzut că păcatele noastre au fost puse asupra Lui, care a luat locul nostru, şi au fost astfel înlăturate. Iar acum, când prin credinţă este socotit neprihănit, are pace cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul său. Povara cea mare este luată. Cine se gândeşte cu seriozitate la viaţa sa din trecut, trebuie să se teamă şi să tremure, până când priveşte spre Cel Răstignit, care a ispăşit păcatele, şi până când, prin mărturia dată de Duhul Sfânt, este încredinţat că, prin moartea Fiului lui Dumnezeu, păcatele îi sunt iertate şi vina îi este ştearsă. Atunci dispare groaza cugetului trezit; povara îngrozitoare a sufletului este ridicată şi aşa ajungi un alt om, un om care are marele, nepreţuitul dar, şi anume certitudinea că oricâte alte poveri ar avea de purtat, de cea mai mare, care este povara păcatelor, a scăpat pentru totdeauna.

Mai departe, „omul în Hristos” are şi marele avantaj că este în deplină siguranţă şi în privinţa celor mai însemnate afaceri ale sale. El intră în comerţ ştiind că toată averea lui este în joc şi că printr-o nefericită întorsătură a lucrurilor ar putea s-o piardă; însă cel mai bun capital al lui este pus la un loc sigur, pentru totdeauna. S-ar putea ca săptămână după săptămână toate să-i meargă de-a-ndoaselea; el este însă ca şi „Credinţă Mică”, despre care John Bunyan spune că hoţii i-au furat toţi banii, dar pietrele lui scumpe nu le-au putut găsi, fiindcă erau bine ascunse, acolo unde nimeni nu poate să ajungă. Creştinul gândeşte deci aşa: „pot să pierd tot ce am ca bunuri pământeşti, nu voi pierde însă niciodată pe Dumnezeul meu şi, dacă am pe Dumnezeu, pot să iau asupra-mi o mare de necazuri”.

Am auzit de cineva care, având o sumă însemnată de bani, mergea pe stradă cu cea mai mare grijă. Oprindu-se însă la o prăvălie, la geam, ca să se uite, a venit un hoţ şi i-a furat batista; puţin i-a păsat însă de această batistă, pentru că banii îi erau în buzunar, puşi sub batistă. „Bine că n-am pierdut banii; de batistă puţin îmi pasă!”, a spus el bucuros. Faţă de bucuria că banii i-au rămas în buzunar, pierderea batistei era puţin lucru. Tot aşa este şi „omul în Hristos”: faţă de comoara mântuirii lui, pe care o ştie bine păzită în mâna Mântuitorului său, el socoteşte toate bunurile pământeşti ca ceva foarte neînsemnat. Durerea lui pentru pierderile pământeşti este înghiţită de bucuria că interesele lui veşnice sunt pe deplin asigurate. (…)

Un „om în Hristos” are apoi marea favoare de a sta sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu. El şi fraţii lui sunt asemenea unei oştiri care trece în marş printr-o ţară străină, o oştire care are cu sine destul provizii. Unele armate au fost bătute fiindcă au înaintat prea mult şi n-au fost aprovizionate la timp cu tot ce trebuie la război. Creştinul însă ştie că stă scris: „Dumnezeul meu va îngriji de toate trebuinţele voastre, după bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).

Încredinţarea lui nezguduită este că acela care se încrede în Domnul nu va duce lipsă de nici un bine şi, slobod de grijile chinuitoare, are în piept un izvor de mulţumire. Afară de aceasta, el stă, cum s-ar zice, în necurată legătură cu cartierul general, în care se păstrează proviziile lui. Rugăciunea este telegraful lui spre cer şi poate să ia pentru el însuşi făgăduinţa: „Înainte de a Mă chema, Eu le voi răspunde; înainte de a isprăvi vorba, îi voi asculta” (Isaia 65:24).

Un „om în Hristos” este şi un om superior în multe privinţe. Lumea nu poate nici să-l înţeleagă, nici să-l biruiască. El trăieşte în lume, dar este mai presus de lume; el se strecoară prin ea, e drept, nu fără necazuri, dar fără căderi, după cum acelaşi Domn a spus: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33). Chiar dacă n-aş umbla după o viaţă nemuritoare, ci aş aştepta să mor ca un câine, tot aş dori să fiu creştin. Dacă n-ar fi o viaţă dincolo, dacă n-ar fi nici cer, nici iad, şi dacă n-aş avea a face decât cu durerile, luptele şi greutăţile acestei vieţi pieritoare, tot Te-aş ruga pe Tine, Doamne Isuse, să mă înscrii şi pe mine sub steagul Tău, căci Tu dăruieşti pace şi odihnă tuturor celor ce vin sub domnia şi autoritatea Ta.

(Fragmente din volumul lui Charles H. Spurgeon – A Good Start. A Book for Young Men and Young Women.Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret,şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)

Charles H. Spurgeon – Ați biruit pe Cel Rău

Sunt răspândite printre oameni multe chipuri ale diavolului, însă unele din aceste chipuri sunt greşite, tocmai din pricină că Vrăjmaşul ia felurite înfăţişări. El este ca un cameleon, care-şi schimbă culoarea după lumina în care se găseşte; sau este ca Proteus, care ia faţa potrivită cu fiecare scop pe care-l urmăreşte. Un tânăr a biruit pe Demonul Albastru, care ţine pe oameni în îndoială şi deznădejde, în nesiguranţă şi şovăiri. Lui i-ai fost supus când te gândeai că nu poţi să crezi. Te temeai că nu vei fi niciodată mântuit şi fericit. Scriai atunci cuvinte împotriva ta însuţi. Dar acum, prin credinţa simplă şi copilărească în Isus, ai biruit pe acest demon. Tu ştii acum în Cine crezi şi eşti încredinţat că El are putere să păzească până în ziua aceea ce I-ai încredinţat (2 Timotei 1:12). Ai biruit pe acest duh rău al îndoielii, dar el poate să vină iarăşi – mai ales când treburile nu-ţi merg, când ficatul nu-ţi este tocmai bine şi aşa mai departe – dar, datorită harului lui Dumnezeu, nu va izbuti să-ţi pună iarăşi vechile cătuşe.

Este apoi demonul acela care mănâncă ţărână şi despre care nu putem să vorbim niciodată prea rău: Demonul Galben al Mamonei şi al nedreptăţii: iubirea de aur şi argint. Parcă-l văd cum râde de cuvintele scrise deasupra lucrurilor pământeşti: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmul 24:1), fiindcă socoate că el ştie mai bine cum stau lucrurile. El gândeşte că toate sunt ale lui, aşa cum de mult zicea către Fiul lui Dumnezeu: „Toate acestea Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie” (Matei 4:9). Ce de şiretlicuri şi de lovituri sunt folosite în zilele noastre în afaceri, din iubire de bani! Din nefericire, pentru unii a ajuns un obicei să spună că 2 x 3 = 7 şi cumpărătorii ştiu aceasta. „Aşa este” zic şi alţii „şi aşa vom socoti şi noi mărfurile noastre”. Aşa ajung să potrivească unele cu altele. Dar adevăratul creştin, omul care este tare în Domnul şi care are Cuvântul rămânând în el, dispreţuieşte un astfel de negoţ. Pot să zică ceilalţi: „Trebuie să trăim”, căci el răspunde: „Da, dar trebuie să şi murim şi să ne înfăţişăm înaintea Judecătorului”. El este hotărât să nu-ţi piardă sufletul umblând după bogăţii, chiar dacă pentru aceasta nu ajunge un mare negustor. O, tinere, de ai fi ajuns să biruieşti pe acest vrăjmaş rău! Sunt mulţi oameni care au ajuns să aibă peri albi, dar tot n-au început această luptă. Cât sunt de vrednici de plâns!

Despre o altă faţă a Vrăjmaşului abia în şoaptă se cutează a se vorbi – dar cât de greu îi este unui tânăr să biruiască pe demonul care are acest chip – vreau să zic despre Madam’ Desfrânata, acea persoană sclipitoare, dar murdară, de care muţi se lasă înşelaţi. Solomon vorbeşte despre o astfel de femeie, pe la uşa căreia creştinul tare în credinţă trece fără să se oprească, astupându-şi urechile să n-audă glasul ei de sirenă. El fuge de poftele tinereţii, care se luptă împotriva sufletului şi își păstrează trupul şi sufletul pentru Domnul, care le-a cumpărat cu sângele Său scump.

Tinere, dacă eşti tare în Domnul şi ai biruit pe Cel Rău, atunci ai biruit, precum nădăjduiesc, şi pe Demonul Mândriei şi te sileşti să umbli merit înaintea Dumnezeului tău. Nu este aşa că tu ai lepădat orice sentiment de încredere în meritele tale? Eşti departe de orice formă a laudei de sine, stai smerit la piciorul crucii şi slăveşti pe Acela care te-a scăpat de mânia viitoare.

Trag nădejde, de asemenea, că ai încetat de a mai fi supus Demonului Modei. Sunt oameni care socotesc mult mai rău lucru să nu fie la modă decât să nu fie creştini. A nu fi creştin este în ochii lor o învinuire aşa de obişnuită că o poartă bucuroşi; a li se spune însă că nu sunt la modă sau că sunt de modă veche li se pare ceva îngrozitor. Cât de stăpâniţi de modă sunt tinerii! Numai cine este tare în Domnul şi are în el Cuvântul lui Dumnezeu va birui pe Cel Rău, va face ce este drept şi va fi găsit credincios între necredincioşi.

Fireşte că, pentru anumite stări, se cer anumite daruri şi talente; este însă o regulă fără abatere şi anume că orice copil al lui Dumnezeu poate fi folositor în casa lui Dumnezeu. Domnul na-re nici un slujitor pentru care să nu fi rânduit o slujire. Să ne închipuim că eşti tare în Domnul şi că prin puterea dată ţie, eşti în stare să faci o lucrare de răspândire a Evangheliei; atunci puterile puse în tine prin Isus Hristos: credinţa, iubirea, răbdarea, te vor face cu atât mai destoinic pentru lucrarea sfântă. (…)

„Aţi biruit pe Cel Rău”. Cine a dat odată diavolului o lovitură în faţă, n-are să se mai teamă de oameni. Dacă ai stat odată în faţa unei ispite mari şi ai biruit, poţi să te uiţi după aceea cu zâmbet la toţi potrivnicii mici care te atacă. Deprinderea cu luptele lăuntrice ajută pe tânăr să ajungă bărbat şi face din el un creştin plin de putere. Prin puterea harului, tu ai biruit pe Satan; nu este oare nădejde ca şi în şcoala de duminică, în care înveţi pe alţii, Vrăjmaşul cel rău să fie biruit şi în inimile băieţilor şi fetelor? Pentru beţivul cu care ai vorbit acum de curând este iarăşi nădejde; de ce n-ar birui şi el pe Cel Rău? Mai înainte ai fost destul de slab, dar Dumnezeu te-a întărit; să nu poată El să facă şi cu alţii ce a făcut cu tine? „După ce am fost mântuit” zicea cineva „nu m-am îndoit de mântuirea nimănui”. Faptul că tu ai fost în stare să câştigi biruinţa într-o luptă grea ar trebui să-ţi dea curaj în toate cazurile.

Îndemn pe orice tânăr care s-a întors la Dumnezeu, să se predea în totul Domnului Isus. Iată un lucru pentru care nu este nevoie să vă înduplec şi nici nu voi face aceasta; însă, aş vrea să vă rog să staţi o clipă liniştiţi şi să cugetaţi astfel: „Mă număr printre cei credincioşi; de curând am mers la Masa Domnului; ştiu că sunt ales de Dumnezeu, cumpărat cu scumpul sânge al lui Isus Hristos; ştiu că m-am despărţit de lume şi că sunt rânduit pentru o viaţă fără sfârşit, fericită; dar trăiesc eu oare potrivit cu această viaţă?” După o gândire mai adâncă, vei ajunge la această concluzie: „Din nefericire, nu! Slujesc lui Dumnezeu în felul meu, dar nu din toată inima, din tot sufletul şi cu toate puterile, aşa cum s-ar cuveni. Cum stau în ce priveşte timpul meu? Cum stau lucrurile în ce priveşte darurile şi talentele mele? Dau eu lui Hristos floarea şi puterea vieţii mele? Aşa ar trebui să fie: ar trebui să fiu întru totul al lui Hristos, nu părăsindu-mi ocupaţia, ci lucrând în ea ca pentru Domnul, iar venitul ei întrebuinţându-l ca un ispravnic al lui Hristos. Ar trebui să trăiesc acum pentru slava Lui, nu pentru mine însumi”. Dacă de aici înainte nici o picătură de sânge din vinele tale, nici un fir de păr din capul tău, nici un ban din punga ta, nici un cuvânt de pe limba ta, nici un gând din inima ta, nu vei lăsa să fie decât ale Domnului, lucrul acesta ar fi o mare bucurie.

Dacă vine la tine cineva care caută de lucru, îl întrebi neapărat ce profesie are. Dacă îţi răspunde că este zugrav sau tâmplar, poate că-i vei da ceva de lucru; dacă însă îţi răspunde că este „de toate”, înţelegi atunci că nu se pricepe la nimic. Tot aşa există un soi de cârpaci duhovniceşti, care cred că pot să facă de toate în biserică, dar nu fac nimic. Ce poţi să faci? Care este chemarea ta? Eşti învăţător în şcoala duminicală? Împarţi tractate? Nu pierde vremea, ci spune: „La aceasta mă simt chemat şi, prin harul Domnului, mă voi dărui acestei chemări cu hotărârea de a-mi face lucrarea cât mai bine. Dacă iau asupra-mi un grup de copii în şcoala de duminică, o fac cu gândul de a fi un învăţător cât se poate de destoinic”. Ar fi o mare binecuvântare pentru biserici, dacă mulţi s-ar apuca de lucru cu astfel de hotărâri.

Mulţi din cei ce ar trebui să vestească Cuvântul stau deoparte. Apucându-se cineva să vestească Cuvântul, n-are să se aştepte ca, prin aceasta, să ajunge la bogăţii pământeşti. Cine este stăpânit de astfel de gânduri, să se apuce mai bine să spargă pietre, fiindcă lucrul acesta va fi mai bine plătit. Dacă gândeşti că, apucându-te să vesteşti Cuvântul, ai să duci o viaţă uşoară, mai bine ai încerca să calci struguri în teasc, fiindcă lucrul acesta este o jucărie în comparaţie cu viaţa unui conştiincios vestitor al Cuvântului. Însă acela care are darul de a vorbi şi poate să fie de folos ascultătorilor, ar trebui să se gândească dacă nu ar fi bine să se apuce de această lucrare. Ce frumos este când zice Domnul: „Puneţi-mi deoparte de Barnaba şi pe Saul”. Fereşte-te să nu cumva să dai înapoi când Dumnezeu vrea să te aibă! Poate că această carte va cădea în mâna unui tânăr care vrea să devină vestitor al Cuvântului între păgâni. „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe Cel Rău” ni se spune la 1 Ioan 2:14. De astfel de tineri avem nevoie. Aceia însă care sunt slabi, ar face mai bine să rămână încă un timp acasă pentru a se întări. Aceia în care Cuvântul lui Dumnezeu nu rămâne încă, aveţi nevoie să învăţaţi lucrurile începătoare ale credinţei. Nu voi sunteţi oamenii pe care-i dorim. Însă aceia care sunteţi destul de tari ca să puteţi îndrăzni să faceţi ceva pentru Domnul Isus, care aveţi dorinţa şi priceperea duhovnicească spre a cuteza să biruiţi în voi pe Cel Rău, sunteţi potriviţi pentru lupta dinafară împotriva lui Satan, fie în cetăţile păgânismului, fie în alte locuri unde dăinuie întunericul religios şi intoleranţa. Voi, oamenii aleşi din adunare, voi sunteţi aceia care puteţi să mergeţi şi să lucraţi. Gândiţi-vă la acest lucru înainte de a merge la culcare; iar Domnul să vă facă să ieşiţi din rânduri cu cuvintele: „Iată-mă, trimite-mă!”

Este bine să fii mereu plin de râvnă pentru un lucru bun. Să uităm ce este înapoia noastră şi să ne avântăm spre ceea ce este înaintea noastră. Ce mult ar câştiga lucrul Evangheliei dacă toţi negustorii creştini ar face tot ce ar putea, dând, potrivit cu averea lor, pentru lucrarea Domnului. Este o binecuvântare pentru un tânăr dacă îşi începe lucrul lui cu hotărârea de a da pentru Domnul măcar a zecea parte din câştig. Este foarte bun obiceiul ca, în fiecare săptămână, să pui deoparte ceva pentru Domnul; atunci, în loc să dai din buzunarul tău, vei da dintr-al Lui. Faceţi acest lucru, tinerilor, care începeţi să aveţi câştigul vostru; iar voi, femeilor, ajutaţi în aceasta pe bărbaţii voştri! Voi, tinerilor, care, ca salariaţi, aveţi venitul vostru fix, puneţi în mod regulat din el ceva deoparte pentru Domnul şi folosiţi-l pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei, în patrie şi oriunde! Să nu gândiţi însă că, dacă daţi daruri, nu mai trebuie să lucraţi şi voi înşivă ceva. Daţi-vă pe voi înşivă lui Hristos, cu toată fiinţa şi cu toată puterea voastră, cunoscându-vă bine ţinta, şi fără gânduri necurate!

(Fragmente din volumul lui Charles H. Spurgeon – A Good Start. A Book for Young Men and Young Women. Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret, şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)

Richard Baxter – Un îndemn adresat pastorilor… 

 

Una dintre foarte valoroasele lucrări puritane traduse recent în limba română este Păstorul cu viaţa înnoită (Editura Perla Suferinței, 2013), al cărei autor, Richard Baxter (1615-1691), a fost vicar la Kidderminster din 1647 până în 1661. În introducerea la această lucrare, dr. J.I. Packer îl descrie pe Baxter ca fiind „cel mai remarcabil păstor, evanghelist şi scriitor pe teme practice şi devoţionale pe care l-a produs puritanismul”. Lucrarea lui i-a transformat pe oamenii din Kidderminster dintr-un „popor ignorant, necioplit şi chefliu” într-o comunitate de creştini evlavioşi şi închinători.

Redăm câteva fragmente pline de conţinut spiritual din capitolul I „Vegherea asupra noastră înşine”, în care Baxter explică prima parte a versetului din Faptele Apostolilor 20:28 – „Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”

Căutaţi să vedeţi dacă lucrarea harului mântuitor este deplină în sufletele voastre. Cercetaţi-vă pe voi înşivă, ca nu cumva să fiţi lipsiţi de acel har mântuitor al lui Dumnezeu pe care îl oferiţi altora, fiind străini de lucrarea eficace a acelei Evanghelii pe care o predicaţi; ca nu cumva, în timp ce proclamaţi lumii necesitatea unui Mântuitor, inimile voastre să-L neglijeze şi voi să pierdeţi interesul în El şi în beneficiile Sale mântuitoare. (…)

Mulţi i-au avertizat pe alţii să nu ajungă în acel loc de chin, în timp ce ei înşişi se grăbeau înspre acel loc: mulţi predicatori sunt acum în iad, aceia care de o sută de ori i-au chemat pe ascultătorii lor să-şi dea toate silinţele să scape de el. Îşi poate imagina cineva că Dumnezeu va fi nevoit să-i mântuiască pe oameni pentru motivul că ei au oferit altora mântuirea, în timp ce ei înşişi au refuzat-o; şi pentru că au spus altora acele adevăruri pe care ei înşişi le-au neglijat şi le-au abuzat? (…)

Credeţi-mă, fraţilor, Dumnezeu nu a mântuit niciodată vreun om doar pentru faptul că a fost un predicator abil; ci doar din cauză că a fost un om justificat, sfinţit şi, prin urmare, credincios lucrării Stăpânului său. De aceea, luaţi seama în primul rând la voi înşivă, ca să fiţi voi ceea ce îi convingeţi pe ascultători că trebuie să fie, crezând voi ceea ce îi convingeţi pe ei să creadă şi acceptându-L în inimă pe Mântuitorul pe care li-L oferiţi lor. Cel care v-a poruncit să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă, a implicat şi faptul să vă iubiţi pe voi înşivă şi să nu vă urâţi şi să vă pierdeţi, pe voi şi pe ei.

E un lucru înfricoşător să fii un practicant nesfinţit, cu atât mai mult să fii un predicator nesfinţit. Deschiderea Bibliei nu vă face să tremuraţi, ştiind că acolo vă puteţi citi sentinţa de condamnare? Atunci când vă faceţi predicile, puţin vă gândiţi la faptul că adunaţi sentinţe împotriva propriilor voastre suflete! Când denunţaţi păcatul, vă agravaţi propriul păcat! Când proclamaţi ascultătorilor voştri bogăţiile nemăsurate ale lui Hristos şi harul Său, nu vă daţi seama că vă proclamaţi propria nelegiuire respingând acestea, cât şi propria nefericire prin faptul că sunteţi lipsiţi de ele? Ce puteţi face voi în a-i convinge pe oameni cu privire la Hristos, cu privire la smulgerea lor din lume, în îndemnarea la o viaţă de credinţă şi de sfinţenie, când conştiinţele voastre, dacă ar fi trezite, v-ar spune că rostiţi toate acestea spre pieirea voastră? Dacă vorbiţi despre iad, vorbiţi despre moştenirea voastră; dacă descrieţi bucuriile cerului, vă descrieţi propria nefericire, de vreme ce voi nu aveţi „parte de moştenirea sfinţilor, în lumină”. Ce puteţi spune, de fapt, în cea mai mare parte, care să nu fie împotriva sufletelor voastre? O, viaţă mizerabilă!, ca un om să studieze şi să predice împotriva lui însuşi şi să-şi petreacă zilele condamnându-se pe sine!

Un predicator fără har, care nu a experimentat mântuirea, e una din cele mai nefericite creaturi de pe pământ; cu toate acestea, el este de obicei foarte insensibil cu privire la nefericirea lui; căci el are atâtea imitaţii care par să fie asemenea aurului harului mântuitor, şi atât de multe pietre splendide, care seamănă cu mărgăritarele creştine, încât rareori e tulburat de gândul la propria sărăcie; dar el crede că e „bogat, că s-a îmbogăţit şi nu duce lipsă de nimic, şi nu ştie că e ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. El este familiarizat cu Sfintele Scripturi, practică îndatoririle sfinte, nu trăieşte pe faţă în păcate dizgraţioase, slujeşte la altarul lui Dumnezeu, mustră greşelile altor oameni şi predică sfinţenia inimii şi a vieţii; cum altfel ar putea fi acest om, dacă nu un sfânt? O, ce agravare a nefericirii este aceasta, să pieri în mijlocul abundenţei! – să flămânzeşti având în mâini pâinea vieţii, în timp ce o oferi altora şi îi îndemni s-o ia! (…)

Dacă un asemenea om nenorocit ar asculta de sfatul meu, şi-ar veni în fire şi şi-ar cerceta inima şi viaţa, şi-ar predica un timp sieşi, înainte de a mai predica altora. Se va gândi dacă hrana pe care o mestecă în gură, dar care nu ajunge în stomac, hrăneşte cu adevărat; dacă nu cumva cel ce „rosteşte Numele Domnului [trebuie] să se depărteze de fărădelege”; dacă oare Dumnezeu îi va asculta rugăciunea, când el „cugetă lucruri nelegiuite în inima sa”; dacă va fi spre scăparea lui în Ziua Judecăţii să spună: „Doamne, Doamne! Noi am prorocit în Numele Tău?”, când va auzi aceste cuvinte înfricoşătoare: „Depărtaţi-vă de la Mine. Niciodată nu v-am cunoscut”. (…)

Când astfel de gânduri au intrat în sufletele lor şi au lucrat un timp asupra conştiinţelor lor, i-aş îndemna să meargă înaintea congregaţiei lor şi să predice pe baza predicii lui Origen pe textul din Psalmul 50:16,17 – „Dumnezeu zice însă celui rău: «Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?»” Şi, după ce au citit acest text, să se aşeze şi să-l explice şi să-l aplice cu lacrimi; şi apoi să facă o mărturisire deplină şi voluntară a păcatului lor, plângându-şi starea înaintea întregii adunări, cerându-le să se roage fierbinte ca Dumnezeu să le dea harul iertării şi al înnoirii; şi apoi îl vor putea predica pe Mântuitorul pe care îl cunosc, putând să simtă ceea ce spun, şi putând să recomande bogăţiile Evangheliei pe baza experienţei proprii.

Iată! Aceasta reprezintă pericolul şi calamitatea obişnuită a Bisericii, să aibă păstori neregeneraţi şi neexperimentaţi şi să aibă atât de mulţi oameni care se fac păstori înainte de a deveni creştini; care sunt sfinţiţi prin dedicarea la altar pentru a fi preoţi ai lui Dumnezeu, înainte să fie sfinţiţi printr-o dedicare din inimă ca ucenici ai lui Hristos; şi să se închine astfel unui Dumnezeu necunoscut şi să predice un Hristos necunoscut, să se roage printr-un Duh necunoscut, să recomande o stare de sfinţenie şi de părtăşie cu Dumnezeu, şi o slavă şi o fericire care le sunt toate necunoscute, şi care, probabil, le vor fi necunoscute pentru veci. Cel care nu Îl are în inimă pe Hristosul harului pe care Îl predică va fi un predicator fără inimă!

Erroll Hulse – Sfințenia pozițională și sfințenia progresivă

• • Filed under Articole

 

•  

Ori de câte ori vorbim despre sfinţire, ne gândim la ea ca la un proces prin care credincioşii sunt treptat transformaţi la nivelul inimii, gândirii, voinţei şi comportamentului. Numeroase texte exprimă limpede această lucrare progresivă. De pildă, apostolul Pavel ne îndeamnă să ne curăţăm de orice ne întinează trupul şi duhul, ajungând la sfinţenia deplină în reverenţă faţă de Domnul (2 Corinteni 7:1), şi se roagă: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5:23). Ideea de înaintare se observă şi în îndemnul lui luda: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” (Iuda 20).

Într-o expunere deosebit de utilă, intitulată „Sfinţire definitivă”, profesorul John Murray remarcă faptul că termenii tipici privitori la sfinţire sunt folosiţi, nu cu referire la un progres, ci la o acţiune o-dată-pentru-totdeauna. Aducând în discuţie subiectul unirii cu Hristos, se poate spune că regenerarea, justificarea şi înfierea sunt acţiuni ale lui Dumnezeu realizate o dată pentru totdeauna. Aceste acţiuni bazate pe unirea noastră cu Hristos nu pot fi repetate. Ideea de ceva definitiv este una care nu lasă loc pentru creştere sau îmbunătăţire. Nu poţi fi 50% justificat sau 50% înfiat. Nu poţi fi 50% în Hristos. Ori eşti pus deoparte în El, ori nu eşti în El.

Aşa cum am observat, „a sfinţi” înseamnă a pune deoparte. Omul sfânt este cel care a fost pus deoparte în Hristos. În Vechiul Testament se găsesc aproximativ douăzeci de referiri la „sfinţi” şi aproximativ optzeci în Noul Testament. Acestea sunt referiri explicite la sfinţirea definitivă, ca eveniment singular care a avut loc. De pildă, adresarea faţă de credincioşii din Corint este „către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2). Să fie este accentuat. Tradus literal, textul spune: „către cei care au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi sfinţi”. Ulterior în aceeaşi epistolă apostolul Pavel le reaminteşte corintenilor că au fost spălaţi, sfinţiţi şi justificaţi (1 Corinteni 6:11). Asta dovedeşte că, de fapt, convertirea reprezintă o acţiune copleşitoare. Regenerarea, justificarea definitivă şi sfinţirea se produc în urma unei singure acţiuni. Atunci când apostolul Pavel se referă la credincioşi în Fapte 20:32 şi 26:18, el îi descrie ca pe „cei sfinţiţi”. Participiul perfect pasiv transmite ideea că s-a produs ceva definitiv care are efecte ulterioare.

Pasajul principal din Noul Testament care descrie sfinţirea definitivă este Romani 6:1-7:6. După ce a explicat doctrina justificării prin credinţă, apostolul Pavel îşi îndreaptă atenţia spre subiectul sfinţirii. Prin faptul că procedează în această manieră, el demonstrează că unirea cu Hristos generează, în mod simultan, justificarea şi sfinţire. Dreptatea lui Hristos este atribuită credinciosului în baza unirii. Aceeaşi unire produce o viaţă nouă. Din punct de vedere poziţional, credinciosul a fost aşezat într-o unire spirituală cu Hristos. Aceasta este o acţiune definitivă. Rezultatul ulterior este o unire vitală prin care credinciosul posedă viaţă spirituală şi sfinţenie. Acesta este motivul pentru care e complet inacceptabil ca un creştin să cocheteze cu ideea păcătuirii. Ştim că aceste două realităţi majore ale justificării şi înfierii sunt simultane; totuşi, dacă este să ne gândim la o succesiune logică (ordo salutis), atunci sfinţirea poziţională precedă justificarea şi înfierea deoarece n-ar fi posibil ca Tatăl să îndreptăţească pe păcătos dacă acesta n-ar fi mai întâi unit cu Hristos.

Sfinţirea progresivă este descrisă în Efeseni 2:4,6: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit… ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” Aceeaşi realitate este exprimată în Coloseni: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu… Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (3:1,3).

Care este diferenţa între sfinţirea poziţională şi sfinţirea progresivă? Sfinţirea poziţională indică spre unirea cu Hristos, pe când sfinţirea progresivă arată spre acţiunea lui Dumnezeu Tatăl care a lucrat în mod definitiv în vederea aşezării credinciosului în unire cu Hristos.

Expresia „sfinţire poziţională” este utilă deoarece accentuează unirea cu Hristos la timpul prezent. în sensul acesta creştinul este perfect sfânt. Credinciosul ar trebui întotdeauna să fie vigilent prin credinţă la faptul că el este aşezat cu Hristos în locurile cereşti (Efeseni 2:20; Coloseni 3:1-3). Personal, prefer să rămân la terminologia „sfinţire poziţională”, întrucât aceasta face referire la poziţia mea prezentă care nu poate fi îmbunătăţită. Sfinţirea definitivă indică spre momentul din trecut când aceasta a avut iniţial loc.

Creştinul este perfect din punct de vedere poziţional, însă în privinţa sfinţirii progresive el are parte în continuare de creştere. Poziţia sa este perfectă, dar starea sa spirituală are parte de progres. Sfinţirea noastră în Hristos este perfectă. Nu putem fi mai mult uniţi cu El. Deşi ar putea părea ciudat, în sensul poziţional sau definitiv, noi putem susţine că suntem perfect sfinţi. Desigur că în sensul progresiv nu vom fi niciodată perfect sfinţi în această viaţă.

(Fragment din capitolul „Sfinţenia poziţională” al lucrării Doctrina şi practicarea sfinţeniei, Erroll Hulse, Editura Făclia, Oradea, 2012.)

Isaac Ambrose – Motivele mijlocirii lui Hristos… 

• • Filed under Articole

 

•  

Care sunt motivele marii lucrări de mijlocire a lui Hristos pentru oamenii Săi?

1. Pentru că este voia Tatălui să fie aşa. El L-a chemat pe Isus Hristos la această slujbă; porunca lui Dumnezeu este îndreptată către Isus Hristos: „Cere ce vrei pentru cei răscumpăraţi ai Tăi; Mă angajez de bunăvoie să îţi dau ce doreşti, dar este plăcerea Mea ca Tu să ceri.” (…)

2. Pentru că din dragostea Sa, Tatăl îl angajează pe Fiul Său să mijlocească pentru oamenii Săi. Oh, ce mângâiere are un creştin adevărat în privinţa aceasta! Eşti în ispită? Eşti părăsit? Fără îndoială că Hristos este angajat de Dumnezeu să aducă cereri pentru tine. Tu ai înălţat multe cereri către Hristos, iar Hristos le-a înălţat pe toate către Dumnezeu. Nici nu ar fi putut face altfel, fiindcă El ţine locul unui Avocat, ca să amintească şi să pledeze pentru cauzele care îi sunt înaintate Lui. (…)

3. Pentru că este înclinaţia lui Hristos să împlinească această slujbă. Puterea pe care o are Hristos pentru binele păcătoşilor este exercitată inevitabil. După cum soarele străluceşte peste toată lumea şi nu poate face altfel, tot aşa Hristos, Soarele Neprihănirii, străluceşte şi mijloceşte pentru toţi sfinţii Săi, şi nu poate face ceva mai puţin. Voia Tatălui este aceeaşi cu voia lui Hristos (mă refer la voia naturală a lui Hristos; nu prin lepădare de sine, aşa cum ajungem noi să spunem că voia lui Dumnezeu este voia noastră), astfel că ceea ce vrea Tatăl ca Hristos să aibă, nu se poate [ca El] să nu aibă; fiindcă în Hristos este acelaşi Duh care este şi în Tatăl, în aceeaşi măsură. După cum Dumnezeu este captivat de dragoste faţă de toţi captivii Săi, tot aşa sunt şi Eu, spune Hristos. După cum Dumnezeu doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului, tot aşa doresc şi Eu, spune Hristos. Aceeaşi mare nemărginită de dragoste care se unduieşte în pieptul Tatălui este şi în pieptul Meu, fiindcă Eu şi Tatăl una suntem (Ioan 10:30).

4. Pentru că este onoarea lui Hristos să mijlocească. În felul acesta, cununa lui Hristos este pusă pe capul Lui şi de aceea, lui Isus îi revine multă cinste şi slavă! Eu cred că toată lucrarea care se face în ceruri constă în mijlocirea lui Hristos şi în lauda sfinţilor şi a îngerilor. Hristos mijloceşte pururi, iar cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni cântă neîncetat (Apocalipsa 4:8-11)…

5. Pentru că mijloceşte din dragostea Sa pentru sfinţii Săi. Inima Lui este atât de îndrăgostită de sfinţii Săi încât mijloceşte pururi pentru ei. Dragostea este la fel de puternică precum moartea. Nu oboseşte niciodată să facă bine celui iubit… În cartea lui Hristos, sfinţii sunt ca o comoară: „Ei vor fi ai Mei… îmi vor fi ca o comoară deosebită” (Mal. 3:17). Sfinţii sunt singura alegere a lui Hristos, floarea pământului: „Eu v-am ales din mijlocul lumii” (Ioan 15:19), şi „voi sunteţi poporul Meu, poporul Meu cel ales” (Is. 43:20). Toată lumea este rebutul lui Hristos, iar împăraţii nu sunt decât gunoi pentru El; numai sfinţii sunt aleşii lui Hristos, ei sunt aceia pe care Domnul, în sfatul Său veşnic, I-a pus deoparte pentru Sine. „Să ştiţi că Domnul Şi-a pus deoparte pe cei evlavioşi”, spune psalmistul (Psalmul 4:3). Sfinţii sunt imaginea lui Hristos, adică seamănă cu Hristos în toate excelenţele Lui supreme, mă refer la neprihănirea şi sfinţenia Lui. Dacă eu aş desena un om, nu i-aş schiţa spatele, ci, cât de fidel posibil, aş desena chipul şi înfăţişarea lui. Tot aşa sfinţii sunt imaginea, chipul, schiţa lui Dumnezeu în excelenţa Sa supremă. Sfinţii sunt în legământ cu Isus Hristos şi de aceea se află într-o legătură mai apropiată decât oricine altcineva; acesta este motivul pentru care ei sunt numiţi partea lui Dumnezeu, comoara lui Dumnezeu, poporul deosebit al Domnului, aceia în care Dumnezeu şi Hristos găsesc împlinire, aceia asupra cărora inima lui Dumnezeu şi a lui Hristos este fixată, copiii lui Dumnezeu Tatăl, mireasa şi soţia lui Dumnezeu Fiul. (…)

6. Pentru că este desfătarea lui Hristos să mijlocească pentru sfinţii Săi. Înainte de întemeierea lumii, „El îşi găsea plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31) şi, când a venit împlinirea vremii, El a spus: „Iată-Mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre Mine, – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:7,8). Şi ce altceva a fost desfătarea aceasta dacă nu faptul de a fi cu fiii oamenilor? El a ştiut că aceasta era plăcerea Tatălui Său, iar în ceea ce-L privea pe El, era plăcerea Lui să trăiască împreună cu ei şi să moară pentru ei. Imediat ce a intrat în ceruri, S-a bucurat să îşi împlinească mai departe îndatoririle în numele fiilor oamenilor. El poartă numele lor pe inima Sa în cer şi, chiar dacă unii dintre ei sunt pe pământ, iar El este în cer în prezenţa Sa trupească, totuşi distanţa în spaţiu nu poate înăbuşi desfătările pe care El le are atunci când îşi aminteşte de ei. El aduce totdeauna aminte Tatălui Său de oamenii Lui din lumea aceasta de jos. Îi spune că ei sunt totul în tot pentru El pe pământ, că sunt toată bucuria Sa, toată desfătarea Sa, toată moştenirea Sa. După cum oamenii obişnuiesc să dea moşteniri copiilor lor, tot aşa Dumnezeu, având un singur Fiu prin obârşie veşnică, I-a dat Fiului Său pe cei aleşi ca moştenire a Sa. Şi de aceea, grija Lui în ceruri este să pregătească locaşuri pentru moştenirea Sa, să ia inima lui Dumnezeu pentru moştenirea Sa, să implore iubire şi bunăvoinţă faţă de moştenirea Lui… Desfătarea Lui este în sfinţii Săi şi, deoarece El ştie că ei sunt în gândul Tatălui, îl atrage de partea mijlocirii Sale. Este adevărat că motivul acesta depinde de primul şi cel mai important motiv – acela că este voia lui Dumnezeu ca Hristos să mijlocească, iar desfătarea lui Hristos este de a face voia Tatălui Său din ceruri: „Mă desfăt să fac voia Ta, Dumnezeule!”

7. Pentru că mila lui Hristos stârneşte mijlocire. „N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Când a fost pe pământ, a simţit toate slăbiciunile noastre, toate neputinţele noastre, toate mizeriile şi… nu poate să nu îi fie milă de aceia care sunt într-o stare asemănătoare. Tot aşa, deoarece Hristos a avut experienţa suferinţelor noastre interioare şi exterioare, nu poate să nu îi fie milă de noi. De aceea (fiindcă chiar mila Sa îl îndeamnă) El mijloceşte înaintea Tatălui Său pentru noi. S-a observat că însăşi slujba sau lucrarea marelui preot era aceea de a simţi cu poporul lui Dumnezeu; numai în cazul morţii unei rude de-ale sale, [marele preot] nu era ca ceilalţi, nu compătimea şi nu jelea; dar Isus Hristos îi depăşeşte pe toţi marii preoţi care au fost înaintea Lui, fiindcă El simte pe deplin împreună cu noi nu doar în unele stări, ci în toate stările: „în toate suferinţele noastre, El a suferit” (Isaia 53:9)… De ce vă îndoiţi de mila lui Hristos? Oare nu este El Marele nostru Preot milos? Oare nu are El inima cea mai blândă, cea mai blajină şi cea mai duioasă pe care o poate alcătui Dumnezeu, şi nu este oare aceasta reunită cu mila infinită şi veşnică a Iui Dumnezeu însuşi în Isus Hristos? Am auzit că Hristos în ambele Sale naturi este Marele nostru Preot, Mediatorul şi Mijlocitorul nostru. Şi dacă omului sau lui Dumnezeu îi este milă, atunci aceasta trebuie să fie prin Hristos! Oh, mila lui Hristos! „În toate lucrurile, El a fost ispitit ca şi noi” (Evrei 4:15). Este o referire la inima mişcată şi aprinsă a lui Dumnezeu din Ier. 31:20. În ceruri, Hristos arde într-o pasiune de milă pentru cei slabi ai Săi şi, de aceea, El pledează, mijloceşte şi Se roagă lui Dumnezeu pentru ei.

(Fragmente din volumul Privind ţintă la Isus, o privelişte a Evangheliei veşnice sau Privirea sufletului la Isus Hristos în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare de mântuire, Isaac Ambrose, Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2010.)

Peter Masters – Atitudini greşite față de călăuzirea divină… 

• • Filed under Articole

 

•  

Unii credincioşi, intoxicaţi de ideea că Dumnezeu lucrează în vieţile lor prin mici miracole, încep să se considere super-creştini. La urma urmelor, Dumnezeu se ocupă de ei în mod direct. Următorul pas pentru aceşti creştini speciali este să „se simtă conduşi” spre a face un lucru sau altul, afirmând ceva de genul: „Domnul mi-a spus în dimineaţa asta…” sau „Domnul vrea să îţi spun că…”.

Toate acestea se află la o distanţă bună faţă de călăuzirea autentică, care presupune o abordare spirituală îmbinată cu o judecată serioasă, raţională, toate acestea fiind sfinţite prin umilinţă. Din cauză că obiceiurile gândirii şi discursul pietist pot desfiinţa perspectiva credincioşilor şi pot produce confuzie în procesul căutării călăuzirii, se impune să trecem în revistă toate pericolele pe care le presupun.

Este interesant de observat că atunci când credincioşii preiau obiceiul de a gândi şi de a vorbi pietist, aceştia au tendinţa de a se concentra asupra unor lucruri foarte mărunte sau asupra unor evenimente în exclusivitate personale. Adesea, ele nu prea sunt probleme majore. Mai mult decât atât, nu de puţine ori, aceste probleme sunt pământeşti, în loc să fie spirituale. Dar faptul cel mai semnificativ este că, de obicei, sunt luate în considerare evenimentele pozitive, nu cele negative sau dureroase. Am auzit nişte prieteni spunând: „Domnul a trimis autobuzul pentru mine în dimineaţa aceasta” sau „Domnul m-a învrednicit sa trec examenul, pentru că în realitate nu m-am descurcat deloc.” (Evident că Dumnezeu nu ar acţiona vreodată fără etică, ajutând pe cineva să treacă un examen pe care nu merită să îl treacă. Domnul îi va ajuta pe acei studenţi care se roagă să exerseze autodisciplinarea şi studiul. De asemenea, îi va ajuta să treacă peste probleme cum ar fi stresul dinaintea examenului. Dar îl facem pe Dumnezeu necinstit dacă ne aşteptăm să ne inspire cu răspunsuri pe care nu le-am ştiut niciodată sau să îi influenţeze pe examinatori ca să ne ofere favoruri nemeritate.)

Alte comentarii despre intervenţiile directe ale Domnului se află în strânsă legătură cu micile chestiuni cotidiene, cum ar fi vremea sau intervenţia Domnului ca să nu se ardă prăjitura. Autorul îşi aminteşte că, o dată, o soră foarte serioasă i-a spus: „Domnul a fost minunat cu mine în această dimineaţă! A avut grijă să nu fiarbă dulceaţa în timp ce eu eram pe-afară.” Altă dată, altcineva i-a spus: „Soarele străluceşte astăzi, chiar acum când mi-am dus haina la curăţat. Ce lucru minunat! Trebuie să fie Domnul la mijloc, cred că El i-a poruncit soarelui să strălucească pentru mine în această zi.”

Bineînţeles că Dumnezeu conduce şi intervine în vieţile celor din poporul Său. El ne ajută în tot ceea ce facem. În urma rugăciunii, ne dăm seama că am realizat lucruri pe care nu le-am fi putut face niciodată prin propriile calităţi şi prin propria putere. Care credincios nu a trăit experienţa de a-şi aminti momentul critic al unei responsabilităţi foarte importante? Pare evident că Dumnezeu a intervenit acolo, iar noi trebuie să îi mulţumim şi să îi aducem slavă. Dar în acelaşi timp trebuie să ne amintim că El guvernează şi îşi împlineşte voia în toate lucrurile – mici sau mari, bune sau neplăcute. Cauza imediată a apariţiei acestora în vieţile noastre poate fi naturală sau satanică sau umană. Forţelor şi proceselor naturale (cunoscute drept cauze secundare) le este îngăduit să afecteze vieţile noastre sub supravegherea lui Dumnezeu. El deţine controlul absolut. Deseori, diavolului i se permite să influenţeze anumite situaţii, aşa cum s-a întâmplat şi când Pavel afirmă – „Dar satana ne-a împiedicat”. Dar şi noi, din cauza păcatului sau naivităţii, suntem adesea cauza directă a circumstanţelor rele în care ne găsim. Noi suntem autorii multora dintre propriile nenorociri, iar Dumnezeu îngăduie toate acestea pentru sfinţirea noastră.

Dumnezeu este suveran şi nimic din ce ni se întâmplă nu este fără voia, acordul şi stăpânirea Lui (aşa cum reiese din primele capitole din Iov). Nu trebuie să alunecăm înspre ideea că providenţa Sa este vizibilă numai prin lucruri mărunte, pământeşti şi pozitive. De ce să catalogăm toate coincidenţele şi surprizele plăcute ale vieţii drept exemple ale lucrării lui Dumnezeu în vieţile noastre? De ce să nu vorbim şi despre zilele în care nu s-a întâmplat nimic demn de atenţia noastră? De ce să nu vorbim şi despre boală şi eşecuri? La urma urmei, Dumnezeu supraveghează tot ce li se întâmplă copiilor Săi.

Iată câteva consecinţe ale limbajului pietist, care demonstrează cât de mult poate să se distorsioneze concepţia noastră despre viaţa creştină, distrugând căutarea noastră după călăuzirea divină. Cei care şi-au însuşit obiceiul de a gândi şi de a vorbi în manieră pietistă, tind să devină extrem de subiectivi în privinţa vieţii lor spirituale. În cazul acestora, binecuvântarea este privită prin filtrul a ceea ce li se întâmplă lor. Ei devin centrul lumii lor. Viaţa lor spirituală este atât de concentrată asupra observării coincidenţelor şi a unor posibile miracole „minore”, încât devin vulnerabili faţă de propria lor imaginaţie. Unii devin credincioşi de tip „yoyo” sau de tipul „când sus, când jos”, a căror siguranţă şi pace depinde în totalitate de ceea ce văd ei ca intervenţii ale lui Dumnezeu în vieţile lor. Întotdeauna caută mici semne, în loc să îşi găsească odihna în Cuvânt şi în promisiunile lui Dumnezeu. Credinţa lor depinde de aparente coincidenţe şi de mici consolări. Ele vor deveni aproape singurele dovezi ale faptului că mâna lui Dumnezeu este peste ei. Pe nesimţite, credinţa lor începe să semene cu superstiţia.

Autorul îşi aminteşte de un tânăr care era extrem de nefericit în privinţa unui anumit lucru pe care biserica lui şi l-a propus să îl facă. Obiectivul era unul sănătos şi foarte folositor, iar biserica a acţionat pe baza unui raţionament de ordin biblic. Cu toate acestea, niciun raţionament nu îl putea ajuta pe acest tânăr să vadă valoarea reală a acestui proiect. În acel moment, cineva i-a povestit istoria unei mici coincidenţe care s-a întâmplat în partea de început a desfăşurării proiectului, fapt care a îndepărtat orice ezitare. Faţa acelui om nefericit s-a luminat dintr-odată. Aproape ca şi o persoană superstiţioasă care a descoperit un talisman, din acel moment şi-a schimbat în mod dramatic şi total opinia. Până atunci nu putea fi sensibilizat faţă de nevoia recunoscută de biserică, în schimb o infimă coincidenţă a reuşit să aibă o greutate mai mare decât orice altceva.

S-ar prea putea ca acea „coincidenţă” nesemnificativă să fi fost o intervenţie a Domnului, dar nu a fost niciodată intenţionată să fie o călăuzire plină de autoritate şi decisivă, iar dacă gândim în aceşti termeni, înseamnă că ne-am pierdut direcţia. Nu avem nevoie de un spirit de observaţie prea dezvoltat pentru a ne da seama de situaţiile dificile în care intră mulţi creştini pentru că şi ei consideră că acest tip de coincidenţe sau întâmplări care surprind sunt singurele sau cele mai importante fundamente ale călăuzirii.

(Fragment din volumul Paşii călăuzirii divine, Peter Masters, Editura Spurgeon, Arad, 2007.)

 

A Doua Venire a Domnului Hristos

A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi, împreună cu neprihăniţii cei vii, vor fi glorificaţi şi luaţi la cer, dar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea aproape completă a majorităţii profeţiilor, împreună cu situaţia actuală a lumii, arată faptul că venirea Domnului Hristos este iminentă. Momentul exact al acestui eveniment n-a fost făcut cunoscut, de aceea suntem îndemnaţi să fim pregătiţi în orice clipă. (Tit 2,13; Evrei 9,28; Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11; Mat. 24,14; Apoc. 1,7; Mat. 24,43.44; 1 Tes. 4,13-18; 1 Cor. 15,51-54; 2 Tes. 1,7-10; 2,8; Apoc. 14,14-20; 19,11-21; Mat. 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3,1-5; 1 Tes. 5,1-6)„Mămico”, se destăinui micuţul la culcare, „mă simt aşa de singur fără prietenul meu Isus! Când va veni?”

 

Acest copil nu avea de unde să ştie că dorinţa inimioarei sale a fost dorul oamenilor de-a lungul secolelor. Cuvintele finale ale Bi­bliei dau făgăduinţa unei apropiate reveniri: „Da, Eu vin curând.” Şi Ioan Vizionarul, ucenicul credincios al lui Isus, adaugă: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22,20).

Să-L vedem pe Isus! Să ne unim pentru totdeauna cu El, care ne iubeşte mai mult decât ne putem imagina! Să ajungem la sfârşitul tuturor suferinţelor omeneşti! Să ne bucurăm de o veşnicie alături de cei dragi înviaţi, care acum sunt la odihnă! Nu este de mirare că de la înălţarea Domnului Hristos, prietenii Săi abia au aşteptat această zi.

Într-o zi El va veni, deşi chiar şi pentru sfinţi venirea Lui va fi o surpriză copleşitoare – căci toţi aţipesc şi dorm în lunga lor aşteptare (Mat. 25,5). La „miezul nopţii”, în cel mai întunecat ceas al istoriei pământului, Dumnezeu Îşi va manifesta puterea de a-l elibera pe poporul Său. Scriptura descrie astfel acest eveniment: „Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: ‘S-a isprăvit!’ Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare” (Apoc. 16,17.18). Munţii se clatină, stânci sunt aruncate pretutindeni şi întregul pământ se unduieşte asemenea valurilor oceanului. Suprafaţa lui crapă şi „cetăţile neamurilor s-au prăbuşit… Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit” (vers. 19, 20). „Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor” (Apoc. 6,14).

În ciuda haosului ce cuprinde lumea naturală, poporul lui Dumnezeu prinde curaj văzând „semnul Fiului omului” (Mat. 24,30). În timp ce El coboară, venind pe norii cerului, fiecare ochi Îl vede pe Prinţul vieţii. De data aceasta, El vine nu ca un om al durerilor, ci ca un biruitor şi un cuceritor să-Şi ia ceea ce este al Lui. În locul coroanei de spini, El poartă o coroană de slavă, iar „pe haină şi pe coapsă are scris numele acesta: ‘Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor’” (Apoc. 19,12.16).

La venirea Sa, o mare disperare pune stăpânire pe aceia care au refuzat să-L recunoască pe Isus ca Domn şi Mântuitor şi au respins, în viaţa lor, cerinţele Legii Sale. Nimic nu îi face pe cei care au respins harul Său aşa de conştienţi de vinovăţia lor ca acea voce care i-a chemat atât de stăruitor: „Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33,11). „Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştirilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: ‘Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului: căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?’” (Apoc. 6,15-17).

Dar bucuria acelora care L-au aşteptat atât de mult pune în umbră disperarea celor nelegiuiţi. Venirea Răscumpărătorului constituie apogeul glorios al istoriei poporului lui Dumnezeu; este momentul eliberării lui. Cu emoţionată adorare, credincioşii izbucnesc: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam, acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Is. 25,9).

Pe măsură ce Se apropie, Isus îi cheamă pe sfinţii adormiţi din morminte şi îi trimite pe îngerii Săi „să adune pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Mat. 24,31). De jur împrejurul lumii, morţii cei neprihăniţi aud vocea Sa şi ies din mormintele lor. Ce moment plin de bucurie!

Apoi, neprihăniţii cei vii sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi” (1 Cor. 15,52). Glorificaţi şi dându-li-se nemurirea, împreună cu sfinţii înviaţi, ei sunt ridicaţi pentru a-L întâlni pe Domnul lor în văzduh şi pentru a rămâne pentru totdeauna cu El (1 Tes. 4,16.17).

Certitudinea revenirii lui Hristos

Apostolii şi primii creştini au considerat revenirea Domnului Hristos ca fiind „fericita nădejde” (Tit 2,13; cf. Evr. 9,28). Ei aşteptau ca toate profeţiile şi făgăduinţele Sfintelor Scripturi să se împlinească la a Doua Venire (vezi 2 Petru 3,13; cf. Is. 65,17), deoarece este ţinta peregrinării creştine. Toţi aceia care îl iubesc pe Hristos au aşteptat cu nerăbdare ziua când vor putea să se bucure de comuniunea directă, faţă în faţă, cu El – şi cu Tatăl, cu Duhul Sfânt şi cu îngerii.

Mărturia Scripturii. Certitudinea celei de a Doua Veniri este întemeiată pe exactitatea dovedită a Scripturii. Chiar înainte de moar­tea Sa, Domnul Isus le-a spus ucenicilor că Se va întoarce la Tatăl Său, ca să le pregătească un loc. Dar le-a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14,3).

După cum prima venire a Domnului Hristos a fost profetizată, tot astfel este profetizată în întreaga Scriptură şi a doua venire a Sa. Chiar înainte de Potop, Dumnezeu i-a spus lui Enoh că venirea în slavă a Domnului Hristos va pune capăt păcatului. El a profetizat: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14,15).

Cu o mie de ani înainte de Hristos, psalmistul vorbea despre venirea Domnului ca să îl strângă pe poporul Său, spunând: „Dumnezeul nostru… vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să-l judece pe poporul Său: ‘Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă’” (Ps. 50,3-5).

Ucenicii Domnului Hristos s-au bucurat de promisiunea revenirii Sale. În mijlocul tuturor dificultăţilor pe care le-au întâmpinat, încrederea pe care această făgăduinţă le-a adus-o a făcut ca niciodată să nu înceteze să renască puterea şi curajul lor. Învăţătorul lor Se va întoarce ca să-i ia cu El în casa Tatălui Său.

Garanţia oferită de prima venire. A Doua Venire este strâns legată de prima venire a Domnului Hristos. Dacă Domnul Hristos n-ar fi venit prima dată şi n-ar fi câştigat o biruinţă decisivă asupra păcatului şi asupra lui Satana (Col. 2,15), atunci n-am avea niciun motiv să credem că El va veni să pună capăt în cele din urmă stăpânirii pe care Satana o are asupra acestei lumi şi s-o readucă la perfecţiunea ei de la început. Dar, deoarece avem dovada că El „S-a arătat… ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa”, avem motive să credem că „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L caută” (Evr. 9,26.28).

Lucrarea Domnului Hristos în cer. Descoperirea lui Isus Hristos, dată lui Ioan, arată clar faptul că Sanctuarul ceresc este centrul Planului de Mântuire (Apoc. 1,12.13; 3,12; 4,1-5; 5,8; 7,15; 8,3; 11,1.19; 14,15.17; 15,5.6.8; 16,1.17). Profeţiile care arată că El Şi-a început lucrarea finală în favoarea păcătoşilor au adăugat un plus de certitudine la faptul că, în curând, El va veni să îl ia acasă pe poporul Său (Vezi cap. 24 al cărţii de faţă). Siguranţa că Hristos este angajat în mod activ în procesul de finalizare a răscumpărării realizate deja la cruce le-a adus o mare încurajare creştinilor care aşteaptă revenirea Sa.

Modalitatea revenirii lui Hristos

Când a vorbit despre semnele ce vor arăta că revenirea Sa este aproape, Domnul Hristos Şi-a arătat şi preocuparea ca poporul Său să nu cumva să fie înşelat de manifestări false. El a avertizat că, înainte de a Doua Venire, „se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. El a spus: „Dacă cineva va spune: ‘Iată, hristosul este aici sau acolo’, să nu-l credeţi” (Mat. 24,24.23). Cel prevenit de pericol este pregătit să se apere. Pentru a-i face în stare pe credincioşi să facă deosebire între un eveniment adevărat, real, şi o venire falsă, mai multe pasaje biblice prezintă detalii ale modului în care va reveni Hristos.

O revenire reală, propriu-zisă şi personală. Când Domnul Isus S-a înălţat într-un nor, doi îngeri li s-au adresat ucenicilor care încă mai priveau uimiţi după ce Domnul lor S-a înălţat dintre ei: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1,11).

Cu alte cuvinte, ei le-au spus că acelaşi Domn care tocmai îi părăsise – o Fiinţă personală, în carne şi oase, şi nu un duh, o fiinţă în spirit (Luca 24,36-43) – va reveni pe pământ. Iar a doua Sa venire va fi tot aşa de reală şi personală cum a fost şi plecarea Sa.

O reîntoarcere vizibilă. Venirea Domnului Hristos nu va fi o experienţă interioară, invizibilă, ci o întâlnire reală cu o Persoană vizibilă. Ca să nu lase loc de îndoială cu privire la vizibila Sa apariţie, Isus i-a avertizat pe ucenici cu privire la posibilitatea de a fi înşelaţi de o revenire secretă, comparând revenirea Lui cu strălucirea ful­gerului (Mat. 24,27).

Scriptura afirmă în mod clar că cei neprihăniţi şi cei răi vor fi, în acelaşi timp, martori ai venirii Sale. Ioan a scris: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns” (Apoc. 1,7), iar Hristos descrie reacţia celor nelegiuiţi: „Toate naţiunile pământului se vor boci şi Îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă mare” (Mat. 24,30).

O revenire auzibilă. Tabloul vizibilităţii şi conştienţei universale a revenirii Domnului Hristos se întregeşte cu declaraţia Scripturii că venirea Lui va fi făcută cunoscută prin sunete în aceeaşi măsură în care se va face cunoscută prin scene vizibile: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer” (1 Tes. 4,16). „Trâmbiţa răsunătoare” (Mat. 24,31) va însoţi strângerea poporului Său. Aceste lucruri nu au cum să se desfăşoare în secret.

O reîntoarcere glorioasă. Când Se reîntoarce, Hristos vine ca un cuceritor, cu putere şi cu „slava Tatălui Său, cu îngerii Săi” (Mat. 16,27). Ioan Vizionarul descrie slava revenirii lui Hristos în modul cel mai dramatic. El Îl înfăţişează pe Domnul Hristos călărind pe un cal alb şi conducând oştirile nenumărate ale cerului. Splendoarea supranaturală a lui Hristos glorificat este vizibilă (Apoc. 19,11-16).

O revenire bruscă, neaşteptată. Creştinii credincioşi, care aşteap­tă şi tânjesc după revenirea lui Hristos, vor fi conştienţi că aceasta se apropie (1 Tes. 5,4-6). Dar pentru locuitorii lumii, în ge­ne­ral, Pa­vel scria: „Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: ‘Pace şi linişte!’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare” (1 Tes. 5,2.3; cf. Mat. 24,43).

Unii au tras concluzia că paralela dintre revenirea Domnului şi atacul unui hoţ demonstrează faptul că El va veni în secret, în mod invizibil şi tainic. Totuşi, o astfel de concepţie contrazice tabloul bi­blic al revenirii Domnului Hristos în slavă, astfel încât toţi să-L vadă (Apoc. 1,7). Ideea lui Pavel nu este aceea că Domnul Hristos va veni în secret, ci aceea că, pentru o minte lumească, revenirea Sa este tot atât de neaşteptată ca şi atacul unui hoţ.

Domnul Hristos exprimă acelaşi punct de vedere, comparând venirea Sa cu distrugerea neaşteptată a lumii antediluviene prin potop. „Într-adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Mat. 24,38.39). Deşi Noe a predicat mulţi ani despre un potop care avea să vină, Potopul i-a luat prin surprindere pe aproape toţi oamenii. Între cei în viaţă atunci, au existat două clase de oameni: o clasă a crezut în cuvântul lui Noe, a intrat în corabie şi a fost astfel salvată şi alta a ales să stea în afara corabiei, şi „potopul i-a luat pe toţi” (Mat. 24,39).

Un eveniment cataclismic. Asemenea comparaţiei cu Potopul, statuia metalică din visul lui Nabucodonosor înfăţişează modul cataclismic în care Domnul Hristos îşi va întemeia împărăţia de slavă (vezi cap. 4 al cărţii de faţă). Nabucodonosor a văzut un chip mare, al cărui cap „era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecul şi coapsele îi erau de aramă; fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut. Tu te uitai la el şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul” (Dan. 2,32-35).

Prin acest vis, Dumnezeu i-a făcut lui Nabucodonosor o expunere succintă a istoriei omenirii. Între vremea sa şi întemeierea împărăţiei veşnice a Domnului Hristos (piatra), patru imperii principale şi apoi un conglomerat de naţiuni slabe şi puternice vor ocupa consecutiv scena lumii.

Chiar din zilele Domnului Hristos, comentatorii au identificat imperiile ca fiind: Babilon (605-539 î.Hr.), Medo-Persia (539-331 î.Hr.), Grecia (331-168 î.Hr.) şi Roma (168 î.Hr.-476 d.Hr.).^[1] Aşa cum s-a profetizat, niciun alt imperiu n-a urmat Imperiului Roman. În timpul se­colelor al IV-lea şi al V-lea ale erei noastre, acesta s-a destrămat într-un număr de regate mici, ce au devenit mai târziu naţiunile Europei. De-a lungul veacurilor, conducători puternici – Carol cel Mare, Carol al V-lea, Napoleon, kaizerul Wilhelm şi Hitler – au încercat să ridice un alt imperiu mondial. Dar fiecare dintre ei a eşuat, exact aşa cum a spus profeţia: „Dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul” (Dan. 2,43).

În final, visul se concentrează asupra unui apogeu dramatic: înte­meierea împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu. Piatra ce s-a dezli­pit fără ajutorul vreunei mâini reprezintă împărăţia slavei Domnului Hristos (Dan. 7,14; Apoc. 11,15), care se va întemeia la a Doua Venire, fără vreun efort omenesc.

Împărăţia lui Hristos nu va exista în acelaşi timp cu vreun alt imperiu omenesc. Atunci când El era pe pământ, în perioada dominaţiei Imperiului Roman, împărăţia pietrei care va sfărâma toate naţiunile nu venise încă. Numai după faza picioarelor de lut şi de fier – perioada naţiunilor divizate – va veni ea. Urmează a fi întemeiată la a Doua Venire, când Domnul Hristos îi va despărţi pe cei neprihăniţi de cei nelegiuiţi (Mat. 25,31-34).

Când va veni, această piatră sau împărăţie „va izbi picioarele de fier şi de lut, va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii” şi „nici urmă nu s-a mai găsit din ele” (Dan. 2,34.35.44). Într-adevăr, a Doua Venire este un eveniment care va zgudui lumea.

A doua venire a Domnului Hristos şi umanitatea

A doua venire a Domnului Hristos va afecta ambele mari categorii de oameni: cei care L-au primit pe El şi mântuirea pe care El o aduce şi cei care I-au întors spatele.

Strângerea celor aleşi. Un important aspect al întemeierii împărăţiei celei veşnice a Domnului Hristos este strângerea tuturor celor mântuiţi (Mat. 24,31; 25,32-34; Marcu 13,27) în căminul ceresc pe care l-a pregătit Domnul Hristos (Ioan 14,3).

Când un şef de stat vizitează o altă ţară, numai puţine persoane pot face parte din grupul celor care-l primesc. Dar când vine Hristos, fiecare credincios care a trăit cândva, indiferent de vârstă, sex, educaţie, poziţie socială sau rasă, va participa la marea sărbătoare a revenirii Lui. Două evenimente fac posibilă această universală adunare: învierea drepţilor adormiţi şi înălţarea sfinţilor care sunt în viaţă.

1. Învierea celor morţi în Hristos. La sunetul trâmbiţei anunţând revenirea lui Hristos, neprihăniţii cei morţi vor fi înviaţi în „neputrezire” şi nemurire (1 Cor. 15,52.53). În acel moment, „întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tes. 4,16). Cu alte cuvinte, ei sunt înviaţi înainte ca sfinţii cei vii să fie luaţi la cer pentru a fi cu Domnul.

Cei înviaţi se reîntâlnesc cu aceia care au fost îndureraţi de dispa­riţia lor. Acum ei jubilează, exclamând: „Unde îţi este boldul, moar­te? Unde îţi este biruinţa, moarte?” (1 Cor. 15,55).

Nu corpurile acelea bolnave, bătrâne şi mutilate, care au coborât în mormânt vor ieşi la înviere, ci corpuri noi, nemuritoare, perfecte, care nu mai sunt marcate deloc de păcatul ce a cauzat degradarea lor. Sfinţii înviaţi, trăiesc experienţa desăvârşirii lucrării lui Hristos de refacere, restaurare, reflectând imaginea desăvârşită a lui Dumnezeu în minte, suflet şi corp (1 Cor. 15,42-54; vezi şi capitolul 26 al cărţii de faţă).

2. Luarea la cer a sfinţilor care sunt în viaţă. Când neprihăniţii cei morţi sunt înviaţi, neprihăniţii care sunt în viaţă pe pământ la a Doua Venire vor fi schimbaţi. „Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Cor. 15,53).

La revenirea Domnului Hristos, nicio categorie de credincioşi nu este favorizată, în detrimentul altor credincioşi. Pavel spune că acei credincioşi vii transformaţi, „vo[r] fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpin[e] pe Domnul în văzduh; şi astfel vo[r] fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes. 4,17; cf. Evr. 11,39.40). Astfel, toţi credincioşii vor fi prezenţi la marea reuniune de la revenirea lui Isus – atât sfinţii înviaţi din toate veacurile, cât şi aceia care sunt vii la revenirea Domnului Hristos.

Moartea celor necredincioşi. Pentru cei mântuiţi, a Doua Venire este o ocazie de bucurie şi exaltare, dar pentru cei pierduţi este o ocazie de groază nimicitoare. Ei s-au opus atât de mult iubirii lui Hristos şi invitaţiilor Sale la mântuire, încât au fost prinşi în laţul amăgirilor (vezi 2 Tes. 2,9-12; Rom. 1,28-32). Când Îl văd pe Acela pe care L-au respins, venind ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, ei ştiu că ceasul pieirii lor a bătut. Copleşiţi de groază şi disperare, ei fac apel la creaţia neînsufleţită să-i acopere (Apoc. 6,16.17).

În acest timp, Dumnezeu va distruge Babilonul – uniunea tuturor religiilor apostate. „Şi va fi arsă de tot în foc” (Apoc. 18,8). Pe cel ce este conducătorul acestei confederaţii – taina nelegiuirii, cel nelegiuit – „Domnul îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tes. 2,8). Puterile răspunzătoare pentru impunerea semnului fiarei (vezi capitolul 13 al cărţii de faţă) vor fi „aruncate în iazul de foc, care arde cu pucioasă”. Iar restul celor răi vor fi „ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal” – Isus Hristos, Domnul (Apoc. 19,20.21).

Semnele revenirii iminente a Domnului Hristos

Scripturile nu numai că ne prezintă modul şi scopul revenirii Domnului Hristos, ci descriu şi semnele ce arată iminenţa acestui eveniment culminant. Primele semne anunţând a Doua Venire au avut loc la mai bine de 1.700 de ani după înălţarea Domnului Hristos, iar altele le-au urmat, contribuind astfel la punerea în evidenţă a faptului că venirea Sa este foarte aproape.

Semne în lumea naturală. Domnul Hristos a profetizat că vor fi „semne în soare, în lună şi în stele” (Luca 21,25), precizând că „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi slavă” (Marcu 13,24-26). Pe lângă acestea, Ioan a văzut că un mare cutremur va preceda semnele ce vor avea loc pe cer (Apoc. 6,12). Toate aceste semne vor marca sfârşitul celor 1.260 de ani de persecuţie (vezi cap. 13 al cărţii de faţă).

1. Mărturia pământului. Ca împlinire a acestei profeţii, „cel mai mare cutremur cunoscut”^[2] a avut loc la 1 noiembrie 1755. Ştiut sub numele de Cutremurul de la Lisabona, efectele lui s-au simţit în Europa, Africa şi America, acoperind o suprafaţă de peste şase mili­oane de kilometri pătraţi. Distrugerile cele mai mari le-a produs în Lisabona, Portugalia, unde numai în câteva minute a făcut una cu pământul clădiri publice şi locuinţe, făcând zeci de mii de victime.^[3]

În timp ce efectele fizice au fost mari, şi impactul lui asupra gân­dirii timpului a fost la fel de mare. Mulţi din acea vreme l-au recunoscut ca un semn profetic al sfârşitului,^[4] începând să ia serios în consideraţie judecata lui Dumnezeu şi zilele din urmă. Cutremurul de la Lisabona a dat un impuls studierii profeţiei.

2. Mărturia soarelui şi a lunii. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, a avut loc următorul semn menţionat în profeţie – întunecarea soarelui şi a lunii. Domnul Hristos a scos în evidenţă timpul împlinirii acestui semn, notând că el avea să urmeze după necazul cel mare – cei 1.260 de ani de persecuţie papală, despre care se vorbeşte în altă parte a Scripturii (Mat. 24,29; vezi şi cap. 13 al cărţii de faţă). Dar Hristos a spus că necazul ce avea să preceadă aceste semne va fi scurtat (Mat. 24,21.22). Datorită influenţei Reformei şi a mişcărilor generate de ea, persecuţia papală a fost, într-adevăr, scurtată, astfel încât pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, ea încetase aproape cu totul.

Ca împlinire a acestei profeţii, pe 19 mai 1780, o extraordinară întunecime a coborât asupra părţii nord-estice a continentului american.^[5]

Reamintindu-şi acest eveniment, Timothy Dwight, preşedinte al Universităţii Yale, spunea: „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi remarcabilă. Lumânările au fost aprinse în multe case; păsărelele au tăcut şi s-au făcut nevăzute, iar păsările de curte s-au retras la culcare. […] Un gând general predomina, şi anume că ziua judecăţii a sosit.”^[6]

Samuel Williams, de la Harvard, a consemnat că întunericul „a început odată cu norii venind din sud-vest, ’între orele 10 şi 11 dimineaţa’ şi a continuat până la miezul nopţii următoare, ’variind în intensitate şi durată în diferite localităţi’. În unele locuri, ’oamenii nu vedeau să citească în aer liber ceva tipărit’.”^[7] După părerea lui Samuel Tenny, „întunericul serii care a urmat a fost, probabil, la fel de dens, cum nu s-a mai văzut de când cuvântul Celui Atotputernic a dat naştere luminii. […] Dacă orice corp luminos din univers ar fi fost înveşmântat într-o umbră impenetrabilă sau aruncat în nefiinţă, întunericul n-ar fi putut fi mai desăvârşit.”^[8]

La ora 9 în seara aceea, a răsărit o lună plină, dar întunericul a persistat până după miezul nopţii. Când luna a devenit vizibilă, ea avea culoarea sângelui.

Ioan Vizionarul a profetizat evenimentele extraordinare ale acelei zile. După cutremur, scria el, „soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele” (Apoc. 6,12).

3. Mărturia stelelor. Atât Domnul Hristos, cât şi Ioan au vorbit şi despre căderea stelelor, care va arăta că venirea Domnului Hristos este aproape (Apoc. 6,13; cf. Mat. 24,29). Marea ploaie meteorică din 13 noiembrie 1833 – cea mai întinsă desfăşurare de stele căzătoare înregistrată vreodată – a împlinit această profeţie. S-a estimat atunci că un singur observator putea vedea aproximativ 60.000 de meteori pe oră.^[9] Această ploaie a putut fi văzută din Canada în Mexic şi din mijlocul Atlanticului până în Pacific,^[10] mulţi creştini recunoscând în ea împlinirea profeţiei biblice.^[11]

Un martor ocular spunea că „abia dacă mai era un spaţiu pe firmament care să nu fie plin în fiecare moment cu aceste stele căzătoare, iar pe cer nu puteai vedea, în general, nicio deosebire; uneori însă, ele cădeau în grupuri, aducând aminte de smochin, care, atunci când este scuturat de vânt, îşi leapădă smochinele timpurii.”^[12]

Domnul Hristos a dat aceste semne pentru a-i alerta pe creştini cu privire la apropiata Sa revenire, astfel încât să se poată bucura în aşteptarea lor şi să fie pe deplin pregătiţi pentru ea. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri”, a spus El, „să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Şi a adăugat: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Luca 21,28-31).

Aceste mărturii unice ale pământului, soarelui, lunii şi stelelor, care au avut loc într-o succesiune precisă şi la timpul profetizat de Domnul Hristos, le-au îndreptat multora atenţia către profeţiile refe­ritoare la a Doua Venire.

Semne în lumea religioasă. Scriptura a prezis că un număr important de semne în lumea religioasă vor marca perioada ce precede revenirea Domnului Hristos.

1. Un mare reviriment religios. Cartea Apocalipsa face cunoscut faptul că o mare mişcare religioasă mondială se va forma înainte de a Doua Venire. În viziunea lui Ioan, un înger vestind revenirea Domnului Hristos simbolizează această mişcare. „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor’” (Apoc. 14,6.7).

Mesajul în sine indică momentul când trebuie să fie proclamat. Evanghelia veşnică a fost propovăduită în toate veacurile. Dar această solie, subliniind ideea de judecată din Evanghelie, nu putea fi proclamată decât în timpul sfârşitului, pentru că numai ea avertizează că „ceasul judecăţii a sosit”.

Cartea lui Daniel ne informează că în timpul sfârşitului profeţiile ei vor fi desigilate (Dan. 12,4). Atunci oamenii vor înţelege tainele ei. Desigilarea a avut loc atunci când perioada de 1.260 de ani a dominaţiei papale a ajuns la sfârşit, odată cu prizonieratul papei, în anul 1798. Relaţia dintre exilul papei şi semnele din lumea naturală i-a determinat pe mulţi creştini să studieze profeţiile în legătură cu evenimentele ce duc la a Doua Venire, având ca rezultat o nouă şi profundă înţelegere a acestora.

Această concentrare asupra celei de a Doua Veniri a dus şi la o reînviorare mondială a speranţei în această realitate viitoare. După cum Reforma a apărut în mod independent în diferite ţări în lumea creştină, tot aşa a fost şi cu mişcarea privind a Doua Venire. Natura mondială a acestei mişcări constituie unul dintre cele mai clare semne că revenirea Domnului Hristos se apropie. După cum Ioan Botezătorul a făcut pregătirile pentru prima venire a Domnului Hristos, tot astfel, această mişcare face pregătirile pentru a doua Sa venire – vestind mesajul din Apocalipsa 14,6-12, chemarea finală a lui Dumnezeu de a fi gata pentru glorioasa revenire a Mântuitorului (vezi capitolele 13 şi 24 ale cărţii de faţă).^[13]

2. Predicarea Evangheliei. Dumnezeu „a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate” (Fapte 17,31). Avertizându-ne cu privire la această zi, Domnul Hristos n-a spus că ea va veni atunci când toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Mat. 24,14). De aceea, Petru îi încurajează pe credincioşi să aştepte şi să grăbească „venirea zilei Domnului” (2 Petru 3,12).

Statisticile cu privire la traducerea şi distribuirea Bibliei în secolul al XX-lea arată creşterea mărturiei pe care o dă Biblia. În 1900, Biblia era accesibilă în 537 de limbi. În anul 1980, ea era tradusă, integral sau parţial, în 1811 limbi, reprezentând aproape 96% din populaţia lumii. De asemenea, distribuirea anuală a Bibliei s-a ridicat de la 5,4 milioane de Biblii în 1900, la 36,8 milioane de Biblii şi aproape o jumătate de miliard de fragmente din Biblie, în 1980.^[14]

În plus, creştinii au acum la dispoziţie o varietate fără prece­dent de resurse pe care să le folosească în misiunea lor: agenţii de binefacere, instituţii educaţionale şi medicale, lucrători locali şi străini, transmisiuni radio şi de televiziune şi impresionante mijloa­ce financiare. Astăzi, puternice staţii de radio pe unde scurte pot transmite Evanghelia practic în fiecare ţară din lume. Folosite sub călăuzirea Duhului Sfânt, aceste resurse fără egal fac să fie realistă ţinta evanghelizării lumii în zilele noastre.

Adventiştii de ziua a şaptea, cu un număr de membri care reprezintă 700 de limbi şi 1.000 de dialecte, vestesc Evanghelia în 204 ţări. Aproape 93% dintre aceşti membri trăiesc în afara Americii de Nord. Publicăm materiale în 347 de limbi şi dialecte, iar lucrarea de publicare împreună cu lucrarea pe cale orală însumează un total de 822 de limbi. Convinşi că lucrarea medicală şi educaţională joacă un rol esenţial în îndeplinirea misiunii evanghelice, noi deţinem aproape 698 de spitale, cămine de bătrâni, clinici şi dispensare, 34 de orfe­li­na­te, 19 vapoare medicale, 28 de fabrici de alimente sănătoase, 101 co­legii şi universităţi, 1.385 de şcoli gimnaziale, 5.322 de şcoli elementare, 125 de şcoli biblice prin corespondenţă şi 33 de institute lingvistice. Cele 57 de edituri ale noastre produc literatură în 190 de limbi şi 157 de dialecte, iar staţiile noastre de radio pe unde scurte emit pentru aproximativ 75% din populaţia globului. Pe lângă acestea, sunt folosite în fiecare săptămână 5.512 posturi radio şi 2.252 de posturi de televiziune. Duhul Sfânt a binecuvântat din abundenţă eforturile noastre.

3. Declinul religios. Proclamarea larg răspândită a Evangheliei nu înseamnă, în mod necesar, o creştere masivă a creştinismului autentic. Din contră, Scripturile profetizează un declin al adevăratei spiritualităţi către sfârşitul timpului. Pavel spune că „în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste frăţească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i pute­rea.” (2 Tim. 3,1-5)

Deci astăzi, iubirea de sine, de lucruri materiale şi de lume a subminat în multe inimi spiritul lui Hristos. Oamenii nu mai îngăduie ca principiile lui Dumnezeu şi legile Sale să le direcţioneze viaţa; fărădelegea predomină. „Şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24,12).

4. O renaştere a papalităţii. Conform profeţiei biblice, la sfârşitul celor 1.260 de ani, papalitatea va primi „o rană de moarte”, dar care se va vindeca. Instituţia papală se va bucura de o reînnoită influenţă şi respect: „Şi tot pământul se mira după fiară” (Apoc. 13,3). Astăzi deja, mulţi văd în papa un conducător moral al lumii.

Într-o mare măsură, influenţa crescândă a papalităţii s-a produs din momentul în care creştinii au înlocuit autoritatea Bibliei cu tradiţiile, cu standardele omeneşti şi cu argumentele ştiinţifice. Astfel, au devenit vulnerabili în faţa „celui nelegiuit”, care lucrează prin „tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase” (2 Tes. 2,9). Satana şi instrumentele sale vor realiza o confederaţie a răului, simbolizată prin trioul nesfânt al balaurului, fiarei şi profetului min­cinos, care va înşela lumea (Apoc. 16,13.14; cf. 13,13.14). Numai aceia a căror călăuză este Biblia şi care „ţin poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus” (Apoc. 14,12) pot să reziste cu succes înşe­lăciunii copleşitoare pe care o aduce această confederaţie.

5. Restrângerea libertăţii religioase. Revigorarea instituţiei papale va afecta în mod dramatic întreaga creştinătate. Libertatea reli­gioa­să – obţinută cu un mare preţ şi garantată prin separarea bisericii de stat – se va reduce şi, în final, va fi anulată. Cu sprijinul puternic al autorităţilor civile, această putere apostată va încerca să le impună tuturor oamenilor modul ei de închinare. Fiecare om va trebui să aleagă între a fi loial lui Dumnezeu şi poruncilor Sale sau a fi loial fiarei şi chipului ei (Apoc. 14,6-12).

Presiunea exercitată asupra oamenilor de a se conforma va lua şi forma constrângerilor de ordin economic. „Nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei” (Apoc. 13,17). În cele din urmă, aceia care refuză să se supună vor risca pedeapsa cu moartea (Apoc. 13,15). În această ultimă perioadă de necaz, Dumnezeu va interveni pentru poporul Său şi îi va elibera pe toţi aceia al căror nume este scris în cartea vieţii (Dan. 12,1; cf. Apoc. 3,5; 20,15).

Creşterea răutăţii. Declinul spiritual din sânul creştinismului şi renaşterea omului fărădelegii au dus la o neglijare din ce în ce mai mare a Legii lui Dumnezeu în biserică şi în viaţa credincioşilor. Mulţi au ajuns să creadă că Domnul Hristos a abolit Legea şi astfel creştinii nu mai sunt obligaţi s-o respecte. Această ignorare a Legii lui Dumnezeu a dus la o creştere a criminalităţii şi a imoralităţii.

1. Escaladarea criminalităţii în lume. Lipsa de respect faţă de Legea lui Dumnezeu, manifestată în cea mai mare parte a lumii creştine, a contribuit la dispreţul societăţii moderne faţă de lege şi ordine. În toată lumea, criminalitatea creşte vertiginos, scăpată de sub control. Un raport al corespondenţilor din mai multe capitale ale lumii arăta: „La fel ca şi în Statele Unite, infracţionalitatea creşte în aproape toate ţările din lume.” „De la Londra la Moscova şi Johannesburg, crima devine repede o ameninţare majoră ce schimbă modul în care trăiesc mulţi oameni.”^[15]
2. Revoluţia sexuală. Dispreţul faţă de Legea lui Dumnezeu a dat la o parte, de asemenea, barierele decenţei şi ale purităţii, având ca rezultat o creştere a imoralităţii. Astăzi, relaţiile sexuale sunt idolatrizate şi comercializate prin filme, programe de televiziune, cântece, reviste şi reclame.

Revoluţia sexuală a rezultat într-o creştere şocantă a ratei divor­ţului, în apariţia unor aberaţii de genul „căsătorii deschise” sau schimbarea partenerilor, în violenţă sexuală asupra copiilor, un îngrozitor număr de avorturi, răspândirea homosexualităţii şi a lesbia­nismului, epidemie de boli venerice şi apariţia SIDA.

Războaie şi calamităţi. Înainte de revenirea Sa, spunea Domnul Isus, „un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Pe alocuri, vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumă, vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer” (Luca 21,10-11; cf. Marcu 13,7.8; Mat. 24,7). Pe măsură ce sfârşitul se apropie şi conflictul dintre forţele satanice şi cele divine se intensifică, aceste calamităţi vor creşte în intensitate şi frecvenţă, producându-se la o rată fără precedent în zilele noastre.

1. Războaie. Deşi războaiele au fost plaga omenirii în tot decursul istoriei, niciodată până în prezent ele n-au fost aşa globale şi aşa de distrugătoare. Primul şi al Doilea Război Mondial au cauzat mai multe victime şi suferinţe decât toate războaiele anterioare la un loc.^[16]

Mulţi văd perspectiva unui alt conflict mondial. Cel de-al Doilea Război Mondial n-a eradicat războiul. De la încetarea acestuia au fost aproximativ „140 de conflicte purtate cu arme convenţionale, în care au murit circa 10 milioane de oameni”.^[17] Ameninţarea cu un război termo-nuclear total atârnă asupra omenirii asemenea sabiei lui Damocles.

2. Dezastre naturale. În ultimii ani, dezastrele s-au înmulţit semnificativ. Recentele cataclisme ale pământului şi vremii, venind une­le după altele, i-au făcut pe unii să se întrebe dacă nu cumva natura a ieşit din făgaşul ei şi lumea nu traversează profunde schimbări climatice şi structurale, care se vor intensifica în viitor.^[18]
3. Foamete. De multe ori a fost foamete în trecut, dar niciodată n-a avut loc la scara la care are loc în secolul acesta. Niciodată înainte lumea n-a avut milioane de oameni suferind fie de foamete, fie de malnutriţie^[19] şi perspectivele asupra viitorului nu sunt strălucite. Proporţia fără precedent a foametei semnalează în mod clar că revenirea Domnului Hristos este iminentă.

Întotdeauna pregătiţi

Biblia ne asigură, în mod repetat, că Isus va reveni. Dar va reveni El peste un an? Peste cinci? Peste zece? Peste douăzeci? Nimeni nu ştie în mod sigur. Isus Însuşi declară: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mat. 24,36).

La sfârşitul lucrării Sale de pe pământ, Domnul Hristos a spus parabola celor zece fecioare, pentru a ilustra experienţa bisericii din zilele din urmă. Cele două categorii de fete reprezintă cele două fe­luri de credincioşi ce susţin că-L aşteaptă pe Domnul lor. Ei sunt numiţi „fecioare”, pentru că spun că au o credinţă curată. Candelele lor reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu; uleiul Îl simbolizează pe Duhul Sfânt.

Privite în mod superficial, aceste două grupe par a fi la fel; ambele au ieşit să-L întâmpine pe Mire, amândouă au ulei în candelele lor şi comportamentul lor nu pare să fie diferit. Toate au auzit solia revenirii în curând a lui Hristos şi o aşteaptă. Dar urmează o aparentă întârziere – credinţa lor urmează să fie pusă la probă.

Dar, dintr-odată, la miezul nopţii – în cel mai întunecat ceas al istoriei omenirii – ele aud strigătul: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpi­nare!” (Mat. 25,6). Acum, deosebirea dintre cele două categorii devine evidentă: unele nu sunt pregătite să-L întâmpine pe Mire. Aceste fecioare „nechibzuite” nu sunt ipocrite; ele respectă adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu. Dar le lipseşte uleiul – ele n-au fost sigilate de către Duhul Sfânt (Cf. Apoc. 7,1-3). Au fost mulţumite cu o lucrare superficială şi n-au căzut pe Stâncă, Isus Hristos. Ele au doar o formă de evlavie, dar lipsindu-le puterea lui Dumnezeu.

Când Mirele vine, numai acelea care sunt gata intră împreună cu El în odaia de nuntă, şi uşa se închide. În cele din urmă, fecioa­rele nechibzuite, care s-au dus să-şi cumpere ulei, se întorc şi zic: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar Mirele le răspunde: „Nu vă cunosc” (Mat. 25,11.12).

Cât de trist este că, atunci când Se întoarce pe acest pământ, Domnul Hristos va trebui să le spună astfel de cuvinte unora pe care îi iubeşte! El ne-a avertizat: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege’” (Mat. 7,22.23).

Înainte de Potop, Dumnezeu l-a trimis pe Noe să avertizeze lumea de atunci cu privire la iminenta ei distrugere. La fel, Dumnezeu transmite întreita solie îngerească să avertizeze lumea să se pregătească pentru revenirea lui Hristos (vezi Apoc. 14,6-16).

Toţi aceia care primesc mesajul de milă transmis de Dumnezeu se vor bucura la ideea apropierii revenirii lui Hristos. Lor li se dă asigu­rarea: „Apoi mi-a zis: ’Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’ Apoi mi-a zis: ’Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!’” (Apoc. 19,9). Cu adevărat, El „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, [ci] ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (Evrei 9,28).

Revenirea Mântuitorului va face ca istoria poporului lui Dumnezeu să ajungă la apogeu. În momentul eliberării, cu bucurie şi veneraţie, credincioşii lui Dumnezeu strigă: „Iată acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Isaia 25,9).

^[1] Froom, Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 1, p. 456, 894; vol. 2, p. 528, 784; vol. 3, p. 252, 744; vol. 4, p. 396, 846. Vezi, de asemenea, capitolul 24 al cărţii de faţă.

^[2] G. I. Eiby, Earthquakes (New York, N.Y.: Van Nostrand Reinholdt Co., 1980), p. 164.

^[3] Vezi Sir Charles Lyell, Principles of Geology (Philadelphia: James Kay, Jun. & Brother, 1837); vol. 1, p. 416-419; „Lisbon”, Encyclopedia Americana, ed. Francis Lieber (Philadelphia, PA: Carey and Lea, 1831) p. 10; W. H. Hobbs, Earthquakes (New York: D. Appleton and Co, 1907), p. 143; Thomas Hunter, An Historical Account of Earthquakes Extracted from the Most Authentic Historians (Liverpool: R. Williamson, 1756), p. 54-90; cf. White, Tragedia vea­curilor, p. 304, 305. Primele rapoarte menţionau 100.000 de morţi. Enci­clopediile moderne dau numai 60.000.

^[4] Vezi John Biddolf, A Poem on the Earthquake at Lisbon (London: W. Owen, 1755), p. 9, citat în Source Book, p. 358; Froom, op. cit. vol. 2, p. 674-677. Pe 6 februarie 1756, Biserica Anglicană a ţinut o zi de post şi smerenie în memoria acestui cutremur (Idem). Vezi, de asemenea, T. D. Kendrick, The Lisbon Earthquake (London: Methuen & Co. Ltd, 1955), p. 72-164.

^[5] White, Tragedia veacurilor, p. 306-308.

^[6] Timothy Dwight, citat în Connecticut Historical Collections, comp. John W. Barber, ed. 2-a (New Haven, CT: Durrie & Peck and J. W. Barber, 1836), p. 403; citat în Source Book, p. 316.

^[7] Samuel Williams, „An Account of a Very Uncommon Darkness in the State of New-England, May 19, 1780” în Memoirs of the American Academy of Arts and Sciences: to the End of the Year 1783 (Boston, MA: Adams and Nourse, 1785), vol. 1, p. 234, 235. Cf. Source Book, p. 315.

^[8] Scrisoare a lui Samuel Tenny, Exeter [NH], decembrie 1785, în Collections of the Massachusetts Historical Society for the Year 1792 (Boston, MA: Belknap and Hall, 1792), vol. 1, p. 97.

^[9] Peter M. Millman, „The Falling of the Stars”, The Telescope, 7 (Mai-iunie 1940, p. 60). Vezi de asemenea, Froom, op. cit., vol. 4, p. 295.

^[10] Denison Olmsted, Letters on Astronomy, ed. 1840, p. 348, 349, în Source Book, p. 410, 411.

^[11] Froom, op. cit., vol. 4, p. 297-300; cf. White, Tragedia veacurilor, p. 333, 334.

^[12] Fenomene aşa cum au fost observate în Bowling Green, Missouri, consemnate în Salt River Journal, 20 noiembrie 1780, cum este citat în American Journal of Science and Arts, ed. Benjamin Silliman, 25 (1834), p. 382.

^[13] Vezi Froom, op. cit., vol. 4, Damsteegt, Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission.

^[14] David B. Barrett, ed. World Christian Encyclopedia. A Comparative Study of Churches and Religions in the Modern World A.D. 1900-2000 (Oxford Uni­versity Press, 1982), p. 13.

^[15] „Abroad, Too, Fear Grips the Cities”, U. S. News and World Report, 23 fe­brua­rie 1981, p. 65.

^[16] David Singer and Melvin Small, The Wages of War: 1816 – 1965. A Statistical Handbook (New York, N.Y: John Wiley & Sons, 1972), p. 66, 67.

^[17] Margaret Thatcher, citată de Ernest W. Lefever şi E. Stephen Hung, The Apocalypse Premise (Washington, D.C.: Ethics and Public Policy Center, 1982), p. 394.

^[18] Vezi Paul Recer, „Is Mother Nature Going Berserk?” U.S. News & World Report, 22 februarie 1982, p. 66.

^[19] Un supliment special al publicaţiei Naţiunilor Unite, Development Forum, intitulat „Facts on Food”, noiembrie 1974, spune că „jumătate din populaţia lumii, 2 miliarde, este prost hrănită”, citat de Ronald J. Sider, Rich Christians in an Age of Hunger (New York, N.Y: Paulist Press, 1977), p. 228, n. 4. Cf. p. 16.

Ce reprezintă cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos?

Răspuns: 

Cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos este speranţa credincioşilor că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor, că El este credincios promisiunilor şi profeţiilor din Cuvântul Său. La prima Sa venire, Iisus Hristos a venit pe pământ ca prunc într-o iesle din Betleem, întocmai cum s-a profeţit. Iisus a împlinit multe dintre profeţiile cu privire la Mesia prin naşterea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Sa. Totuşi, există încă unele profeţii cu privire la Mesia pe care Iisus Hristos nu le-a împlinit încă. Cea de-a doua venire a lui Hristos va consta în întoarcerea lui Hristos pentru a împlini profeţiile care au rămas încă neîmplinite. La prima Sa venire, Iisus a fost Slujitorul care a suferit. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va fi Împăratul care va cuceri şi va domni. La prima Sa venire, Iisus a venit pe pământ în cele mai umile condiţii, în timp ce la cea de-a doua venire Iisus va fi înconjurat de armatele Cerului de partea Sa.

Profeţii Vechiului Testament nu au făcut această distincţie între cele două veniri ale lui Mesia. Aceasta însă poate fi observată în Sfintele Scripturi în versete precum Isaia 7:14; 9:6-7 şi Zaharia 14:4. Ca rezultat al profeţiilor care păreau să vorbească despre două persoane, mulţi dintre învăţaţii evrei au crezut că vor exista atât un Mesia care va suferi cât şi un Mesia care va fi cuceritor. Ceea ce nu au înţeles ei era că acelaşi Mesia urma să împlinească ambele roluri. Iisus a împlinit deja rolul de slujitor care a suferit (Isaia, capitolul 53) la prima Sa venire. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va împlini rolul de Eliberator al poporului Israel şi Împărat. Zaharia 12:10 şi Apocalipsa 1:7, care descriu cea de-a doua venire, arată că trupul lui Iisus poartă urmele străpungerii pe cruce. Poporul Israel şi întreaga lume vor deplânge faptul că nu L-au acceptat pe Mesia de la prima Sa venire.

După ce Iisus S-a înălţat la Cer, îngerii au spus apostolilor: “Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele Apostolilor 1:11). Zaharia 14:4 arată că locul celei de-a doua veniri este Muntele Măslinilor. Matei 24:30 declară: “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă”. Tit 2:13 descrie cea de-a doua venire ca fiind o apariţie glorioasă.

Cea de-a doua venire este descrisă în detalii în Apocalipsa 19:11-16: „Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.””

A doua venire a lui Iisus. Al treilea mileniu de așteptare

 

Florin Bică

 

Asociat adesea unor scenarii horror, sfârşitul lumii este legat, în Biblie, de a doua venire a lui Christos, un eveniment luminos, care va marca debutul unei noi istorii. De la naşterea şi răstignirea lui Christos au trecut însă două milenii. „Întârzierea” lui Iisus este izvor de ironie pentru atei şi naşte frământări în sufletul creştinilor devotaţi.

 

Clarvăzătorul irlandez Joe Coleman susţinea în 2011 că erupţia vulcanului islandez, care a acoperit cu cenuşă cerul Europei şi a paralizat traficul aerian, avea directă legătură cu a doua venire a lui Iisus Christos. Ceea ce nu a luat în calcul irlandezul este faptul că Iisus ar fi revenit deja, în Florida, în persoana lui José Luis de Jesús Miranda. Acesta (1) este liderul unei secte cu 100.000 de adepţi în întreaga lume, din Argentina până în Australia.

După ce a fost convins, pentru o vreme, că este apostolul Pavel, José Miranda şi-a dat seama că el este de fapt Iisus. Surprinzător este impactul pe care îl are asupra oamenilor. Discipolii săi îi spun „Doamne”, iar când apare la întâlnirile publice ale grupării pe care o conduce, se strigă: „Să-l întâmpinăm pe Iisus Christos Omul!” Iisus-Miranda conduce maşini de lux, poartă costume scumpe, e „tapetat” cu bijuterii din cap până în picioare şi este însoţit permanent de bodyguarzi (mai mult sau mai puţin „atotputernici” decât el). Conturile lui bancare trezesc invidii. Nu este însă unicul personaj de acest fel. Sunt şi alţi Mesia care au reuşit să câştige adeziunea mulţimilor, iar numărul lor denotă interesul neştirbit pentru vechea promisiune a lui Iisus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Iar dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:2, 3).

2050 – anul revenirii lui Christos?

În România sau peste hotare, Iisus Christos şi a doua Sa venire se regăsesc periodic în cuprinsul publicaţiilor, pe rafturile librăriilor şi pe buzele comentatorilor. Opiniile sunt însă împărţite. Un sondaj realizat de Pew Research Center (2), ale cărui rezultate au fost publicate în iunie a.c., arăta că 41% dintre americani cred că Iisus va reveni pe Pământ până în anul 2050. Dintre aceştia, 18% cred că revenirea Lui este „probabilă”, în timp ce 23% susţin că Iisus va reveni în mod „sigur”.

Pe de altă parte, 46% dintre respondenţi au declarat că revenirea lui Iisus nu va avea loc în următoarele patru decade. Conform studiului, se pare că americanii cu un nivel mai scăzut de educaţie sunt mai dispuşi să creadă în posibilitatea revenirii, în timp ce aceia care au beneficiat de o pregătire de lungă durată în sistemul educaţional sunt mai neîncrezători în acest sens. Faptul alimentează, desigur, discuţiile purtate pe marginea ideii că religia ar fi apanajul oamenilor mai puţin educaţi, dar şi teza că educaţia modernă setează fiinţa umană în parametrii ateismului şi raţionalismului antireligios.

Târziu! Dar după ceasul cui?

Prăbuşiţi de multe ori în faţa problemelor vieţii, la fel ca şi aceia care nu cred, creştinii sunt presaţi să răspundă unei crize acute – „întârzierea” lui Iisus. „Unde este Christos pe care Îl aşteptaţi?”, întreabă reprezentanţii noului ateism. „Cum puteţi aştepta, după două mii de ani, împlinirea profeţiei despre a doua Lui venire?” Căutând răspunsuri la aceste întrebări, unii au încercat să identifice în textul Bibliei indicii care să-i ajute la stabilirea datei când Iisus va reveni. Istoria creştinismului este presărată cu numeroase date la care se presupunea că va avea loc a doua venire a lui Iisus, şi cu tot atâtea predicţii eşuate. Fiecare eşec a fost urmat de clipe de dezamăgire. Totuşi, promisiunea lui Iisus Christos că va reveni este scrisă în Biblie şi nu poate fi trecută cu vederea.

Fiecare criză economică sau politică, fiecare cutremur sau rachetă lansată spre teritoriul inamic renaşte discuţiile, speranţele şi predicţiile despre sfârşitul lumii şi a doua venire a lui Iisus. Chiar şi publicaţiile serioase încearcă să câştige atenţia publicului cu titluri de genul „Zece scenarii pentru sfârşitul lumii”, cu articole doldora de meteoriţi, cataclisme, războaie nucleare şi explozii solare. La fel ca în povestea cu Ionică şi lupul, anunţarea repetată a sfârşitului – fără ca predicţiile să se împlinească – determină reacţii de opuse celor așteptate. Apar incertitudinile, iar iminentul sfârşit pare tot mai neverosimil. Totuşi, neîncrederea în realitatea celei de-a doua veniri nu este o noutate, ci a reprezentat o problemă încă din timpul primilor creștini.

Apostolul Petru scria că „în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor umbla după poftele lor şi vor zice: «Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit strămoşii noştri, toate rămân aşa cum au fost de la începutul creaţiei!» (…) Preaiubiţilor, nu ignoraţi faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi! Domnul nu este încet în a-Şi împlini promisiunea, aşa cum înţeleg unii încetineala, ci are răbdare cu voi şi nu doreşte să piară vreunul, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului va veni ca un hoţ. (…) Dar noi, după promisiunea Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea” (2 Petru 3:3-14).

„Sentimentul întârzierii se naşte dintr-o reacţie pur umană faţă de aşteptările omeneşti” – scrie profesorul de teologie Sakae Kubo. „Facem planuri pentru revenirea lui Christos, iar apoi devenim depresivi şi descurajaţi atunci când El nu respectă termenul-limită pe care I l-am stabilit.”3 Lecturarea atentă a Bibliei îi relevă însă cititorului faptul că Dumnezeu nu a anunţat data venirii lui Iisus şi a Împărăţiei Sale şi, în acest caz, nici nu se poate vorbi despre o întârziere. Înainte de înălţarea lui Iisus, apostolii L-au întrebat despre timpul când va instaura Împărăţia. Iisus le-a spus că datoria lor nu este să ştie timpurile sau perioadele hotărâte de Dumnezeu, ci să vestească lumii Evanghelia (vezi Faptele apostolilor 1:6-8). O declaraţie şi mai surprinzătoare a lui Iisus, anterioară morţii Sale pe cruce, este următoarea: „despre ziua sau ora aceea [a revenirii] nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Marcu 13:32).

“Deşi curiozitatea umană este de la Dumnezeu”, scrie teologul Jon Paulien, „scopul central al profeţiei nu este acela de a ne satisface curiozitatea cu privire la viitor, ci a ne învăţa cum să trăim astăzi.”4 Fără a insista prea mult asupra momentului celei de-a doua veniri, Iisus S-a referit în repetate rânduri la modul în care creştinul se pregăteşte pentru acest eveniment, creionând totodată o schiţă a conjuncturilor socio-politice care vor preceda revenirea lui Iisus. Războaiele, cutremurele, foametea şi ura dintre oameni sunt câteva piese din puzzle-ul escatologic. Lista e completată de apostolul Pavel, care scrie că în zilele din urmă „oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de sfinţenie, fără afecţiune, neînduplecaţi, acuzatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nechibzuiţi, încrezuţi, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea” (2 Timotei 3:2-5). Totuşi, Christos explică faptul că sfârşitul vine nu odată cu acestea, atunci când Evanghelia va fi prezentată „întregii omeniri” (Matei 24:14). În consecinţă, aşteptarea revenirii lui Iisus ar impune mai degrabă intensificarea activităţilor misionare, decât desenarea unor hărţi profetice ale sfârşitului lumii.

Prezenţa pseudochristoşilor este un alt semn care marchează perioada de dinaintea revenirii, Iisus fiind foarte clar în această privinţă: „Vedeţi să nu fiţi duşi în rătăcire! Căci vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: «Eu sunt Acela!» şi «Vremea se apropie!»” (Luca 21:8). De la latino-americanul Jesus Miranda şi până la Serghei Anatolievici Torop, din îndepărtata Siberie, omenirea beneficiază de o generoasă ofertă de pretinşi Mesia.

Mai semnificativ decât perceperea faptului că revenirea lui Iisus se apropie este modul în care creştinii trebuie să-L aştepte pe Domnul lor. În Evanghelia după Matei este notată „Pilda celor zece fecioare” care aşteptau venirea mirelui. Cinci dintre ele, neglijând pregătirea pentru întâmpinarea mirelui, au rămas pe dinafară (Matei 25:1-12). Concluzia vine ca de la sine, sub forma avertismentului lui Iisus: „Aşadar, vegheaţi! Căci nu ştiţi nici ziua, nici ora (când vine Fiul Omului)” (Matei 25:13). Mesajul este similar cu acela dintr-o altă istorioară cu tâlc, povestită de Iisus, în care un sclav necinstit profită de absenţa stăpânului său pentru a-şi face poftele, gândind că stăpânul întârzie (Matei 24:45-51). Îndemnurile la vigilenţă se regăsesc frecvent în paginile Evangheliilor. Creştinul care trăieşte cu speranţa revenirii lui Iisus îşi stabileşte priorităţile şi înţelege că aşteptările escatologice îi încurajează interesul pentru etică, pentru a trăi o viaţă plăcută Dumnezeului său.

Detalii biblice despre a doua venire a lui Christos

• A doua venire a lui Christos va avea un caracter personal. El a spus: „Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Iar apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor că „Domnul Însuşi… Se va coborî din cer” (1 Tesaloniceni 4:16). Faptul a fost confirmat şi de îngerii care li s-au arătat apostolilor imediat după înălţarea Domnului. „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Iisus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer” (Faptele apostolilor 1:11). Prin urmare, revenirea Sa va fi la fel de personală ca şi înălţarea.
•  A doua venire a lui Christos va avea un caracter fizic. Este adevărat că El a zis „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Pornind de la acest verset, unii susţin că Iisus este deja prezent în mijlocul oamenilor, într-un sens spiritual. Cu ocazia Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a revărsat peste membrii Bisericii primare (Faptele apostolilor 2), dar El este un înlocuitor al lui Iisus (Ioan 14:16). Nu trebuie confundată persoana Duhului Sfânt cu persoana Fiului. Christos a promis că revine El Însuşi. Martorii lui Iehova susţin că Iisus este pe Pământ, într-o formă invizibilă, încă din 1914. Dar, conform Bibliei, oamenii Îl „vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă” (Matei 24:30). Iisus le-a spus chiar şi judecătorilor Săi nedrepţi că Îl vor vedea pe Fiul Omului „venind pe norii cerului” (Matei 26:64).
•  A doua venire a lui Christos va avea un caracter neaşteptat. Îi va surprinde nu doar pe necredincioşi, ci chiar şi pe aşteptători. „Cât despre vremuri şi date, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, pentru că voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea”, scrie Pavel (1 Tesaloniceni 5:1, 2).
•  În contrast evident cu primul advent, a doua venire va fi triumfătoare. Christos nu mai vine ca un prunc umil, ferit de ochii lumii, ci ca Împărat victorios. „Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El Se va aşeza pe tronul slavei Sale”, scrie evanghelistul (Matei 25:31). El va veni ca Judecător. „Ironia acestei situaţii este că El, Cel ce a fost judecat la sfârşitul şederii Sale pe pământ, va fi judecătorul tuturor cu ocazia celei de-a doua veniri a Sa.”
  Mai multe detalii în Millard J. Erickson, Teologie creştină, Oradea, Cartea Creştină, 2004, p. 1022-1024

Istoria, locul de muncă al lui Dumnezeu

Promisiunile şi textele biblice despre venirea lui Iisus şi a Împărăţiei Sale tind să fie considerate de unii, chiar şi dintre cei născuţi într-o tradiţie creştină sau alta, mai degrabă realităţi spirituale, care n-ar trebui interpretate literal. Teologul George Eldon Ladd contrazice această perspectivă, convins de faptul că Dumnezeu acţionează în istorie. „Dacă Dumnezeu a acţionat în istorie în această Împărăţie, El va aduce istoria la Împărăţia Sa.”5 Trebuie să existe o victorie finală şi deplină a Binelui împotriva Răului, a lui Christos împotriva lui Satana. Altfel, moartea Sa pe cruce ar fi absurdă, un gest nobil, dar fără rezultate, iar istoria omenirii s-ar limita la eterna căutare a unui ideal utopic.

Biblia confirmă finalizarea planului de salvare a omenirii prin a doua venire a lui Iisus. Mărturia Bisericii despre victoria viitoare a lui Christos, concretizată în venirea Sa vizibilă, „se bazează pe o victorie repurtată deja în istorie.”6 De la primele sale pagini şi până la ultimele versete, Biblia abundă de promisiunile lui Dumnezeu privind instaurarea Împărăţiei Sale. Autorii Noului Testament – evangheliştii, apostolii Petru şi Pavel, dar şi Iacov şi Iuda – se referă la acest eveniment aşteptat, fără ca vreunul dintre ei să exprime vreo îndoială în privinţa revenirii (pe care Pavel o numeşte „fericita nădejde” – Tit 2:13).
Ironici, criticii Bibliei şi ai creştinilor se referă adeseori la cele două milenii de aşteptare rămase fără răspuns. Realitatea este că niciun creştin nu a aşteptat atât. Viaţa omului este de scurtă durată. Apostolul Pavel trăia cu speranţa că Iisus va reveni în timpul vieţii lui (1 Tesaloniceni 4:16, 17). Totuşi, la final, şi-a acceptat moartea nu resemnat, ci liniştit, convins că Iisus va reveni în „ziua aceea”, ca să îi dea „cununa dreptăţii”, lui şi „celor care vor fi iubit arătarea Lui” (2 Timotei 4:8). „Împărăţia lui Dumnezeu încă nu a venit în deplinătatea sa. Tocmai de aceea privim către viitor, către Dumnezeul care va veni”, scria teologul Emil Brunner. „Ceea ce avem deja nu reprezintă decât un zălog pentru ceea ce urmează să vină. Însă ceea ce va veni nu reprezintă «ceva», ci este Dumnezeu Însuşi.”7

„A sosit timpul ca Tu să Te arăţi iarăşi nouă tuturor şi să oferi acestei generaţii un semn categoric şi mai presus de orice îndoială. Tu vezi, Iisus, nevoia noastră. Tu cunoşti cât de mare este ea. Nu poţi să nu recunoşti cât de urgentă este trebuinţa noastră, cât de reale şi de apăsătoare sunt suferinţa noastră, lipsurile noastre, disperarea noastră. Tu ştii cât de mult avem nevoie de intervenţia Ta, cât de necesară este revenirea Ta.”
Fragment din rugăciunea italianului Giovanni Papini, publicată în Time (5 noiembrie 1923)

Christos nu este un simplu consilier psihologic care ne ajută să depăşim momentele dificile ale vieţii, ci Fiul lui Dumnezeu, întrupat şi intrat în istoria lumii, Cel care va interveni din nou, conform unui plan gândit să elibereze Pământul de prezenţa malignă a Răului. Creştinii nu ar trebui să uite că ei trăiesc „între veacuri”, între istorie şi escatologie, într-un timp marcat de spectrul Răului, dar aşteptând încrezători venirea lui Iisus Christos şi a Împărăţiei Sale, eveniment pentru care se roagă fervent: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta…” (Matei 6:9,10). Anunţat, la prima Lui venire, ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), Iisus Christos va reveni ca Leul biruitor din seminţia lui Iuda (Apocalipsa 5:5) şi va inaugura Împărăţia Sa. Fără credinţa în această revenire, identitatea creştină rămâne o simplă ancoră culturală, o reflexie a unei filosofii de viaţă care ne ajută să fim, eventual, mai buni. În schimb, credinţa în Iisus care Se întoarce poate fi pentru creştini o ancoră înfiptă nu în adâncul mării, ci în cerul unde Christos Se va arăta pe nori, la împlinirea vremii.

---

1. „Puerto Rican Minister Claims He is Second Coming of Christ α More", www.digitaljournal.com, 28 ianuarie 2007
2. „Public Sees a Future Full of Promise and Peril", http://pewresearch.org, 22 iunie 2010
3. Sakae Kubo, God Meets Man, Nashville, Tennessee, Southern Publishing Association, 1978, p. 100
4. Citat de Dave Edgar, „Predicting the Second Coming", www.signsofthetimes.org.au, noiembrie 2004
5. George Eldon Ladd, Prezenţa viitorului, Oradea, Cartea Creştină, 1997, p. 290
6. Ibidem., p. 29
7. Emil Brunner, Temeiurile credinţei creştine, Bucureşti

SCOPUL VENIRII LUI ISUS PE ACEST PĂMÂNT ( I ) – MARCU 10:32-45

Marcu 10:45 „Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.”

Dacă ne cazăm într-un hotel sau o pensiune, recepţionara ne dă un formular să-l completăm: numele, adresa, data naşterii, CNP şi este şi o întrebare mai grea: care este scopul venirii tale în zonă?

Domnişoară, am o întrebare: ce scriu aici? Ea spune: scrieţi „business”, eu spun: n-am venit pentru afacere. Ea spune: nu contează! Eu spun: ba da! Te întreb: acum dacă tu ai venit în casa Domnului, adică la biserică, care este scopul tău? Eu cred că voi aţi venit să-L adoraţi în duh şi în adevăr pe Dumnezeu. În acest moment, după scopul venirii noastre, să-L lăudăm şi să-I mulţumim Domnului. Mai ales, să-L cunoaştem pe Isus Hristos şi scopul venirii Lui pe acest pământ. Dacă deschidem Biblia, Domnul Isus ne arată de multe ori scopul venirii Lui pe acest pământ. În Luca 19:10 se proclamă scopul venirii Lui aşa: ”Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” În Luca 4:43 „Trebuie să vestesc Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis sau am ieşit.”

În Ioan 12:47 „Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.” Ioan 10:10 „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.” Marcu 2:17 „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.” În textul pe care l-am citit Isus proclamă scopul venirii Lui: „Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.” Aleluia! Lăudaţi-L pe Domnul! Isus Hristos a venit să vestească Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu; Isus Hristos a venit să mântuiască lumea şi ca noi să avem viaţa veşnică. Isus Hristos a venit să panseze şi să vindece rana inimii noastre. Trăind în această societate, avem multe feluri de neînţelegeri şi de antagonisme: neînţelegerea politică, neînţelegere între angajat şi patron. Soţia e nemulţumită faţă de soţ şi la fel soţul faţă de soţie; neînţelegere între părinţi şi copii; profesori şi studenţi; soacră şi noră, şi azi este între soacră şi ginere. Creştinii sunt nemulţumiţi faţă de pastor şi la fel pastorii sunt nemulţumiţi faţă de creştini: de ce nu cresc şi nici nu se maturizează în caracter. În acest text, ucenicii lui Isus au avut această neînţelegere. Pe drum spre Ierusalim unde îl aştepta moartea pe cruce, Isus a început să le vorbească despre moartea şi învierea Sa. Isus i-a învăţat a treia oară pe ucenici despre suferinţa şi moartea Sa. Iacov şi Ioan au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să faci pentru noi ce-Ţi vom cere. Dă-ne, i-au zis ei, „să stăm unul la dreapta Ta şi altul la stânga Ta, în slava Ta.” Ei Îi impuneau un lucru extraordinar. Dar în versetul 41: „Cei zece, când au auzit, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan.” Adică ei doreau acelaşi lucru, dar au pierdut ocazia să spună mai devreme decât ei. A apărut neînţelegere între ei care să stea la dreapta Lui. În acel moment, Isus i-a învăţat un lucru foarte important: relaţia lor nu e relaţia concurenţei, ci a slujirii. Mai departe, Isus proclamă scopul venirii Lui pe acest pământ. El n-a venit să I se slujească, ci El să slujească. El a venit să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi. Dragii mei! Remarcaţi. Aceasta este cheia care rezolvă neînţelegere şi antagonism în societatea noastră şi în relaţia noastră. De ce noi dorim să avem o viaţă de slujirie în loc să căutăm autoritate şi putere?

Unu, Isus a dat un exemplu bun cu privire la slujire.

În textul pe care l-am citit, Isus spune clar scopul venirii Lui: „Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.” Ce frumos şi minunat! El a venit pe acest pământ cu scopul slujirii şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru tine. Dacă observăm Ioan cap.13, cu o zi înainte de a fi răstignit la Golgota pe cruce, Isus a spălat picioarele ucenicilor şi le-a dat un exemplu. El e Mântuitor, Fiul lui Dumnezeu, Învăţătorul şi are autoritate în cer şi pe pământ. Vrednic este Isus să primească putere, cinste, slavă şi binecuvântare. Isus trebuia să fie slujit de ucenicii Săi. Dar, în contrast, Isus i-a slujit şi le-a spălat picioarele.
Care este cauza pentru care Isus a spălat picioarele ucenicilor? În Ioan cap.13:14, 15 Isus spune: „Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; căci Eu v-am dat un exemplu, pentru ca aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi.” Noi mărturisim că Isus Hristos e Capul Bisericii. Dacă eşti de acord, trebuie să umbli după porunca şi exemplu pe care ţi l-a dat. A da exemplu este cel mai bun mesaj şi învăţătură. Isus ne-a lăsat un exemplu bun ca să călcăm pe urmele Lui. Viaţa creştină este a imita pe Isus şi a călca pe urmele Lui. Pavel îi îndeamnă pe creştinii din Corint (1 Cor. 11:1) „călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” Slujirea este obiceiul sfânt al lui Isus. Principiul bibliei cu privire la slujire este aşa: cel bogat slujeşte pe cel sărac; cel care are autoritate şi putere slujeşte pe cel slab. Vreau să văd acest principiu că se aplică în biserica noastră. Vreau să văd pe cel sănătos că slujeşte pe cel bolnav; cel bogat că slujeşte pe cel sărac; cel bătrân să slujească pe cel tânăr; cel matur din punct de vedere spiritual să slujească pe începător. Sincer, eu vreau să fiu slujitorul vostru. De ce noi nu putem umbla după viaţa slujirii? Datorită egoismului, mândriei… Oamenii sunt foarte egoişti. Când ne uităm la poze în grup, fiecare se caută pe el însuşi şi dacă el are ochii închişi, el consideră că poza n-a ieşit bine deloc şi e supărat: cine a făcut? Dacă toţi sunt cu ochii închişi, dar el e arată frumos zâmbind, atunci spune e frumos, a ieşit foarte bine şi întreabă: cine a făcut? Tu vrei viaţa slujirii? Acum aruncă tot egoismul şi mândria. De ce noi trebuie să umblăm după viaţa slujirii? Domnul Isus ne-a dat un exemplu şi ne-a poruncit. 1 Petru 2:21, apostolul Petru spune: la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele Lui.

Doi, Isus a venit pentru viaţa slujirii, adică scopul venirii Lui pe acest pământ este slujire. Vezi v.45 „Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.” Aici expresia „Fiul Omului a venit” ne arată misiunea lui Isus. El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, aceasta e misiunea Lui. Conform acestui verset 45, El are misiunea de a sluji pe alţii. Fiecare ucenic a dorit să devină cel mare între ei. Ei au dorit să ocupe primul loc din lume, de aceea ei n-au putut sluji pe alţii. Adică, ei s-au gândit că cel care slujeşte pe altul nu e cel mare, ci cel mic sau cel slab. Tu vrei să fii cel mare între voi? Isus spune: să fii slujitorul celorlalţi. Tu vrei să fii cel dintâi între voi? Isus spune: să fii robul tuturor. Pentru mântuirea noastră, El n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare. Aici termenul „răscumpărare” se folosea la piaţa unde se vindeau sclavi. A răscumpăra înseamnă a elibera şi a dezlega prin plătirea unui preţ. Hristos a plătit preţul. Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui. Dumnezeu a sădit grădina Edenului. Dumnezeu a vrut ca omul să stăpânească creaţia şi să-L slujească. Dar omul a fost ispitit de diavolul şi a căzut în păcat. Datorită păcatului, omul a devenit robul diavolului şi robul lăcomiei. Eram din fire copii ai mâniei. Eram robii păcatului şi plata păcatului este moartea. Dar Domnul Isus Hristos ne-a răscumpărat cu un preţ mare. Apostolul Petru spune: ”ştiţi că aţi fost răscumpăraţi nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără pată. Isus Hristos a suferit pe cruce pentru păcatele tale şi a răbdat până la capăt. Prin sângele Lui pe cruce, eşti iertat şi răscumpărat. Hristos te-a răscumpărat pe tine prin sângele Lui. În ochii lui Isus, eşti foarte scump. ♫♫Ai plătit un preţ să-mi dai viaţă Să trăiesc prin har azi mântuit. N-am cuvinte, Doamne, să-Ţi pot spune Cât de drag îmi eşti, si-s fericit… Domnul Isus cum ne-a slujit? El a lăsat gloria cerească şi a venit pe acest pământ. El Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare şi a slujit şi ne-a iubit până la capăt. De ce Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ? Scopul venirii Lui este să ne slujească pe noi şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare. Noi suntem creştini şi Îl iubim pe Isus Hristos şi dorim cu înflăcărare să-L imităm pe Isus Hristos. Astfel a imita şi a-L urma pe Isus Hristos înseamnă nu să umblăm după autoritatea şi puterea lumii, ci a sluji pe altul şi a iubi ca şi Isus Hristos. Noi nu putem schimba lumea aceasta cu putere, avuţie, ştiinţa şi nici cu religia sau cu un slogan frumos.

Noi ne rugăm ca Dumnezeu să stabilească 120 profesori universitari şi prin lucrul acesta dorim să schimbe facultatea. Chiar dacă avem în biserică 1000 de profesori, dacă ei nu au atitudinea de a sluji, nu se întâmplă nimic. Noi ne rugăm ca Dumnezeu să stabilească 10000 de famili creştine în biserică. Chiar dacă sunt 100000 de famili în biserică, dacă nu au atitudinea de a sluji şi smerenie, nu putem schimba societatea noastră. O doamnă avea 3 fete, în vârstă de 16,14,12 ani. Lor le plăcea somnul de dimineaţă şi de aceea mama în fiecare dimineaţă le ceartă pe cele trei fete. După rugăciunea dimineţii, ea pregătea masa şi se uita la ceas, dar nu se trezeau. Mama se ducea în camera lor, dădea plapumă la o parte şi striga şi le rănea cu cuvintele: fata vecinului, ea pregăteşte masa totuşi ea e pe primul loc la şcoală, dar voi? Bineînţeles, fetele erau mari şi ştiau că au întârziat, dar ele nu reacţionează aşa: mama mulţumesc că ne-ai trezit, ci mama de ce  dimineaţa tu ţipi, noi nu suntem surde, dar nu dorim să ne trezim, şi se acopereau iarăşi cu plapuma. Mama le trăgea de picioare jos din pat şi le împingea la toaletă. Cea mare se spăla, dar nu cu bucurie. Acum mama le ceartă pe a doua şi a treia. Ea a pregătit din toată inima masa, dar fetele puţin mănâncă şi se duc la şcoală. După ce au plecat fetele, mama nu simţea bine şi repeta zi de zi aceeaşi scenă. Într-o zi, ea s-a gândit la slujirea Domnului Isus şi a dorit să se schimbe. Dis-de dimineaţa, după rugăciune, ea pregătea şi se uita la ceas, e timpul să le trezească. O zi mai înainte ea ţipa, dar ea s-a rugat: Doamne, nu ştiu ce să fac, Te rog să-mi dai înţelepciune. Ea a hotărât să le iubească şi să nu ţipe şi să nu le rănească. Ea a intrat în camera fetei cea mare şi a mângâiat-o spunându-i: oh, fata mea cea mare şi cea frumoasă, ştiu că eşti obosită pentru şcoală. E timpul să te trezeşti. Fata cea mare a privit-o pe mama ei şi mişcând din cap s-a trezit şi a mers la toaletă. Mama a făcut la fel pentru a doua şi a treia şi le-a îmbrăţişat şi le-a luat şi au mers la toaletă. Ele au mâncat bine cu bucurie şi s-au dus la şcoală şi ea s-a bucurat toată ziua. A doua zi în timp ce ea le pregătea masa, ele s-au trezit şi s-au spălat. Ea n-a avut curajul să le întrebe imediat, dar seara le-a întrebat: azi dimineaţă ce s-a întâmplat? Ele avuseseră miting şi vorbiseră între ele: mama noastră puţin s-a schimbat, nu-i aşa? cea mică a spus: când mama m-a îmbrăţisat şi m-a luat, atunci m-am bucurat. Ele au hotărât: hai să ne trezim înainte ca mama să ne trezească. Astfel s-a rezolvat neînţelegerea între mama şi fetele ei. Fetele s-au schimbat nu datorită comandei mamei lor, ci îmbrăţişării ei călduroasă, a rugăciunii şi a atitudinii schimbate. Ai neînţelegere în familie sau cu copii sau cu colegii? Să slujeşti şi să iubeşti. Slujirea este cheia care rezolvă neînţelegere.

De ce noi umblăm după viaţa slujirii?

Trei, Pentru că noi nu trăim după sistemul valorii lumeşti. Oamenii din lume nu ştiu termenul „slujire, înţelegere, iertare…” Oamenii din lume spun: eu sunt inginer, avocat, doctor… deci nu vor să dea cu mătura, nici nu vor să şteargă pe masă cu cârpa. Slujirea nu e o opţiune, ci porunca lui Dumnezeu şi atitudinea pe care trebuie să o aibă creştinii. Isus i-a învăţat un lucru foarte important prin acest text: cine este cel mai mare în împărăţia lui Dumnezeu. Oamenii lumii se gândesc că cei care au multe avuţii sau puterea lumii sunt mari. Dar Isus spune (v. 43 şi 44): „Dar între voi nu este aşa, ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie întâi între voi, să fie robul tuturor.” Între standardul lumii şi standardul lui Isus este diferenţă foarte mare. Acum preşedintele Coreei e presbiter la biserică. Înainte el era primar la capitală şi când era primar în fiecare duminică se ducea cam cu 1 oră mai înainte şi dirija maşinile la parcarea bisericii pentru că biserica era mare şi erau multe maşini. Nu e viaţa extraordinară, ci normală pentru creştini. Dragii mei! Eu vreau să văd de la voi această atitudine. Isus spune: „Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.” Isus are chipul lui Dumnezeu. Chiar Fiul lui Dumnezeu a lăsat toată gloria şi privilegiul împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar Fiul lui Dumnezeu S-a născut într-o iesle şi măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim (2 Cor. 8:9). În viaţa publică, Isus a slujit orice fel de oameni: leproşi, farisei, adulteri. Isus a spălat picioarele ucenicilor. Dar mai ales, Isus şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare. Isus a suferit în locul tău. Isus a fost scuipat de ostaşi în locul tău. Hristos şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru păcatele tale.  Hristos a murit ca să ne împace cu Dumnezeu. Apostolul Petru spune în 1 Petru 3:18: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. Încă odată vă spun: să nu uităm deloc acest lucru: Hristos  n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru păcatele noastre.” În acest moment, să înţelegem scopul venirii lui Isus şi să ne slujim unii pe alţii. Când noi slujim şi ne consacrăm, atunci sigur cred că biserica noastră va fi frumoasă şi societatea noastră se va schimba. Slujirea este obiceiul sfânt al lui Isus şi stilul vieţii Lui.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze să fim slujitorii tuturor.

Amin

 

Isus Hristos, Conducătorul şi Salvatorul nostru ales

 

• De ce a fost necesar să plecăm din prezenţa Tatălui Ceresc? De ce avem nevoie de un Salvator?

Când planul pentru salvarea noastră ne-a fost prezentat în lumea spiritelor din viaţa premuritoare, am fost aşa de fericiţi încât am izbucnit în cântări de bucurie (vezi Iov 38:7).

Am înţeles că trebuia să părăsim căminul nostru ceresc un timp. Urma să nu mai trăim în prezenţa Tatălui nostru Ceresc. Trăind departe de El, noi, toţi, urma să păcătuim şi unii dintre noi să-şi piardă calea. Tatăl nostru Ceresc ne cunoştea şi ne iubea pe fiecare dintre noi. El ştia că vom avea nevoie de ajutor şi, de aceea, a plănuit o cale pentru a ne ajuta.

Noi aveam nevoie de un Salvator care să plătească pentru păcatele noastre şi să ne înveţe cum să ne întoarcem la Tatăl nostru Ceresc. Tatăl nostru a spus: „Pe cine să trimit?” (Avraam 3:27). Isus Hristos, care se numea Iehova, a spus: „Aici sunt, trimite-Mă pe Mine” (Avraam 3:27; vezi, de asemenea, Moise 4:1–4).

Isus a dorit să vină pe pământ, să-Şi dea viaţa pentru noi şi să ia asupra Lui păcatele noastre. El, ca şi Tatăl nostru Ceresc, a dorit ca noi să alegem dacă ne vom supune poruncilor Tatălui Ceresc. El a ştiut că noi trebuie să fim liberi să alegem pentru a dovedi că suntem demni de a primi exaltarea. Isus a spus: „Tată, facă-se voinţa Ta şi slava să fie a Ta în veci” (Moise 4:2).

Satana, care se chema Lucifer, a venit, de asemenea, şi a spus: „Iată-mă, aici sunt, trimite-mă, eu voi fi fiul Tău şi eu voi mântui întreaga omenire, ca niciun suflet să nu fie pierdut, şi cu siguranţă voi face aceasta; de aceea, dă-mi onoarea Ta” (Moise 4:1). Satana dorea să ne silească pe noi toţi să facem voia lui. Prin planul său, nouă nu ni s-ar fi permis să alegem. El ne-ar fi luat libertatea de a alege pe care ne-a dat-o Tatăl nostru. Satana dorea să aibă toată onoarea pentru salvarea noastră. Potrivit planului său, scopul venirii noastre pe pământ nu ar fi fost realizat (vezi Teachings of Presidents of the Church: David O. McKay [2003], p. 207).

Isus Hristos a devenit Conducătorul şi Salvatorul nostru ales

• Când citiţi această secţiune, gândiţi-vă la sentimentele pe care le aveţi faţă de Salvator.

După ce i-a ascultat pe amândoi fiii vorbind, Tatăl Ceresc a spus: „Îl voi trimite pe primul” (Avraam 3:27).

Isus Hristos a fost ales şi prerânduit să fie Salvatorul nostru. Multe scripturi ne relatează despre aceasta (vezi, de exemplu, 1 Petru 1:19–20; Moise 4:1–2). Într-una dintre scripturi se spune cum, cu mult timp înainte de a se naşte, Isus i s-a arătat unui profet din Cartea lui Mormon, cunoscut ca fratele lui Iared, şi a spus: „Iată, Eu sunt Acela care am fost pregătit de la crearea lumii să mântuiesc poporul Meu. Iată, Eu sunt Isus Hristos… În Mine întreaga omenire va avea viaţă şi aceasta în vecii vecilor, şi anume aceia care vor crede în numele Meu” (Eter 3:14).

Când Isus a trăit pe pământ, El a propovăduit: „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis… Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:38, 40).

Războiul din cer

Deoarece Tatăl Ceresc L-a ales pe Isus Hristos să fie Salvatorul nostru, Satana s-a supărat şi s-a revoltat. A fost război în cer. Satana şi adepţii lui au luptat împotriva lui Isus Hristos şi a ucenicilor Săi. Ucenicii Salvatorului „l-au biruit [pe Satana], prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor” (Apocalipsa 12:11).

În această mare revoltă, Satana şi toate spiritele care l-au urmat au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu şi izgoniţi din cer. O treime din oştirile cerului a fost pedepsită pentru că l-a urmat pe Satana (vezi D&L 29:36). Lor li s-a refuzat dreptul de a primi trupuri muritoare.

Datorită faptului că noi suntem aici, pe pământ, şi avem trupuri muritoare, noi ştim că am ales să Îi urmăm pe Isus Hristos şi pe Tatăl nostru Ceresc. Satana şi adepţii lui sunt, de asemenea, pe pământ, dar ca spirite. Ei nu au uitat cine suntem noi şi se află zi de zi în jurul nostru, ispitindu-ne şi ademenindu-ne să facem lucruri care nu sunt plăcute Tatălui nostru Ceresc. În viaţa premuritoare, noi am ales să-L urmăm pe Isus Hristos şi să acceptăm planul lui Dumnezeu. Trebuie să continuăm să-L urmăm pe Isus Hristos aici, pe pământ. Doar urmându-L pe El ne putem întoarce la căminul nostru ceresc.

• În ce fel continuă astăzi războiul din cer?

Noi trebuie să urmăm învăţăturile Salvatorului

• Gândiţi-vă la modul în care v-au influenţat învăţăturile Salvatorului.

De la început, Isus Hristos a revelat Evanghelia, care ne spune ce trebuie să facem pentru a ne întoarce la Tatăl nostru Ceresc. La timpul stabilit, El Însuşi a venit pe pământ. El ne-a învăţat planul salvării şi al exaltării prin cuvântul Său şi prin felul în care a trăit. El a întemeiat Biserica Sa şi preoţia Sa pe pământ. El a luat păcatele noastre asupra Sa.

Urmând învăţăturile Sale, noi putem moşteni un loc în împărăţia celestială. El a făcut partea Sa pentru a ne ajuta să ne întoarcem la căminul nostru ceresc. Acum, fiecare dintre noi trebuie să-şi facă partea şi să devină demn de a primi exaltarea.

Scripturi suplimentare

• Moise 4:1–4; Avraam 3:22–28 (Salvatorul a fost ales în viaţa premuritoare)

• D&L 76:25–29 (război în cer)

• Apocalipsa 12:7–9, 11 (ucenicii Salvatorului l-au învins pe Satana, în războiul din cer, prin sângele Mielului şi cuvântul mărturiei lor)

• Isaia 14:12–15 (de ce a fost izgonit Lucifer)

 

Întrebări frecvente 1

 

 

1.Cine este Isus?

    Isus este Dumnezeu Fiul.El este cel care a creat tot ce a fost creat.Universul,raiul,toate au fost create de El.

[ Ioan 1:1-3 ] “1. La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu.
2. El era la inceput cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.”

    El a venit în urmă cu aproape 2000 de ani,în carne şi oase,născându-se dintr-o fecioară (Maria).

[ Matei 1:18-21 ] “18. Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si, inainte ca sa locuiasca ei impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant.
19. Iosif, barbatul ei, era un om neprihanit si nu voia s-o faca de rusine inaintea lumii; de aceea si-a pus de gand s-o lase pe ascuns.
20. Dar, pe cand se gandea el la aceste lucruri, i s-a aratat in vis un inger al Domnului si i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta ta, caci ce S-a zamislit in ea este de la Duhul Sfant.
21. Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.””

[ Ioan 1:14 ] “14. Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava Singurului nascut din Tatal. -”

    El este cel care s-a sacrificat ca tu să poţi fi iertat.

[ Romani 5:8 ] “8. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.”

    El este una cu Tatăl.Deci el este Dumnezeu.El nu este o simplă fiinţă creată ci însuşi Creatorul.

[ Ioan 10:30 ] “30. Eu si Tatal una suntem.”

    Isus a existat dintotdeauna şi va exista la nesfârşit.

[ Habacuc 1:12 ] “12. Doamne, nu esti Tu din vesnicie, Dumnezeul meu, Sfantul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca sa-Ti implinesti judecatile Tale; Tu, Stanca mea, l-ai ridicat ca sa dai prin el pedepsele Tale!”

[ Isaia 40:28 ] “28. Nu stii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Vesnic, Domnul, a facut marginile pamantului. El nu oboseste, nici nu osteneste; priceperea Lui nu poate fi patrunsa.”

    El nu se schimbă niciodată.

[ Evrei 13:8 ] “8. Isus Hristos este acelasi ieri si azi si in veci!”

    El este fără păcat.Nu a păcătuit şi nu va păcătui niciodată.

[ 1 Ioan 3:5 ] “5. Si stiti ca El S-a aratat ca sa ia pacatele; si in El nu este pacat.”

    El este judecătorul întregii creaţii.

[ Ioan 5:22 ] “22. Tatal nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului,”

    El este cel care va repara tot răul din lume.

[ Apocalipsa 21:5 ] “5. Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi.” Si a adaugat: „Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.”

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/fundamentals/christs_deity.htm

2.De ce a trebuit Isus să moară,să fie îngropat şi să învie după 3 zile?

    Doar Dumnezeu poate ierta păcatele cuiva.
Dumnezeu vrea să ierte fiecare om,dar fiecare om a păcătuit şi merită să fie condamnat la o eternitate de chin în iad.

Şi iată dilema:
-dacă Dumnezeu pur şi simplu ne iartă atunci El ar fi nedrept deoarece nu ar pedepsi răul făcut de noi.

-dacă Dumnezeu ne condamnă atunci el nu mai poate să ne ierte.

Din cele de mai sus e lesne de înţeles că cel condamnat şi cel iertat nu pot fi una şi aceeaşi persoană.
Un om nu poate fi iertat şi condamnat în acelaşi timp.Iertarea exclude condamnarea şi condamnarea exclude iertarea.Dar este posibil ca cel pedepsit să fie Unul şi cel iertat să fie altul.

Şi pentru a ne salva,Dumnezeu Tatăl a ales ca Dumnezeu Fiul să fie cel ce va fi pedepsit pentru păcatele noastre pe cruce ca noi să putem fi astfel iertaţi.

Isus Hristos ,care e fără de păcat,a fost pedepsit pentru răul făcut de mine şi mie mi-au fost iertate păcatele.

Doar astfel noi oamenii puteam fi iertaţi.
El ţi-a plătit păcatele iar ţie iţi mai rămâne doar să crezi acest lucru şi astfel să obţii iertarea păcatelor tale.

    Deoarece ştim că:
-Dumnezeu este drept şi pedepseşte păcatele noastre
-doar Dumnezeu poate ierta păcatele
-cel condamnat şi cel iertat nu pot fi una şi aceeaşi persoană.
Rezultă că pentru a fi salvaţi oamenii trebuie să existe sacrificiul substitutiv din partea lui Isus.

Deci putem identifica clar care sunt religiile false.Cele care nu au sacrificiul substitutiv al lui Isus Hristos.
Creştinismul e SINGURA religie ce declară sacrificiul lui Isus Hristos.

    Astfel înţelegi prietene că islamul,hinduismul,budismul etc. sunt doar nişte minciuni ordinare.

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/fundamentals/imputed_righteousness.htm

3.Ce este credinţa?
(Ce înseamnă credinţa?)

    Cel mai util ar fi să definim termenul prin exemple.
Să începem:

-tu crezi că pământul este rotund
-tu crezi că dimineaţa soarele răsare
-tu crezi că soarele apune seara
-tu crezi că te cheamă cum te cheamă
-tu crezi că zahărul este dulce
-tu crezi că sarea este sărată
-tu crezi că apa este udă
-tu crezi că te afli în România.

4.Cum obţin salvarea?
(Cum ajung în rai?Cum sunt mântuit?
Cum dobândesc mântuirea?
Ce trebuie să fac să mă mântuiesc?Cum să mă mântuiesc?)

[ Ioan 3:16-18 ] “16. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
17. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El.
18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”

    Crezi că Isus a  murit, a fost îngropat şi a înviat după 3 zile pentru a-ţi plăti păcatele?
Dacă da eşti salvat şi vei ajunge cu CERTITUDINE  în rai.
Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu “oricine crede în El să nu piara, ci să aibă viaţă vesnică”.
Este atât de simplu.Nimic mai mult.Nimic mai puţin.

    Contrar opiniei colective,nu este greu să fii salvat.
În rai ajunge cu certitudine ORICINE crede în Isus.
Ideea că în rai ajung doar persoanele virtuoase,religioase,care şi-au petrecut viaţa slujindu-L pe Dumnezeu este o minciună.Satana a inventat minciuni ce servesc drept obstacole în calea salvării omului.

    Prietene, în fragmentul din versetul de mai sus unde scrie “oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viaţa vesnica.” gândeşte-te că acel “oricine” eşti tu.Gândeşte-te că numele tău e acolo.Dumnezeu vrea ca tu să fii salvat.

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/books/david_stewart/salvation/00-introduction.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/false_doctrine/lordship_salvation/gift_vs_reward.htm

5.Cum ajungi în iad?
(Cum poţi să ajungi în iad?)

[ Ioan 3:18 ] “18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”

    Dacă nu crezi că Isus ţi-a plătit păcatele vei ajunge în iad.
Prietene ai grijă.Nu ajunge acolo.Nu vrei să ajungi acolo.

Salvarea este prin har ( ajutor nemeritat oferit de Dumnezeu) prin credinţă.
Ori primeşti salvarea ca un dar (gratis) de la Dumnezeu ori nu o primeşti deloc.

[ Efeseni 2:8 ] “8. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Harul şi meritul (răsplata pentru ceva făcut) se exclud reciproc.
Dacă ceva este gratis atunci nu mai este contra cost (prin fapte).Iar dacă ceva este prin fapte (contra cost) atunci nu mai poate fi gratis.

Din nou.

CÂND VINE VORBA DE SALVARE HARUL ŞI MERITUL SE EXCLUD RECIPROC.

Aşa cum nu poţi cumpăra şi primi gratis acelaşi lucru de la un magazin.
La fel nu este posibil simultan să primeşti în dar salvarea şi să munceşti pentru a o obţine.
Dacă munceşti pentru a o obţine tu însuţi ai facut în aşa fel încât să nu o poţi primi.
Salvarea este DOAR prin har şi nu prin merit ( fapte ).

Mai explicit:
doar credinţă în Isus → rai;
fapte bune → iad;
botez → iad;
conduită morală toată viaţa → iad;
credinţă în Isus+fapte bune → iad;
credinţă în Isus+botez → iad;
credinţă în Isus+conduită morală toată viaţa → iad;

Nu eşti salvat dacă nu primeşti salvarea prin har prin credinţă.

Ori crezi că Isus ţi-a plătit păcatele şi salvarea e numai meritul lui ori arzi în iad.

    Dacă în întreaga ta viaţă există măcar un moment în care crezi că Isus a murit,a fost îngropat şi a a înviat după 3 zile pentru a-ţi plăti păcatele,vei fi salvat.

Satana des falsifică mesajul salvării adăugându-i fapte.

6.Pot să-mi pierd salvarea?
(Poate cineva salvat să aleagă să fie pierdut?)

    Nu este posibil să-ţi pierzi salvarea nici dacă vrei.

[ Ioan 10:27-29 ] “27. Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine.
28. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.
29. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.”

După cum vezi în versetul de mai sus Isus spune că nu este posibil să-ţi pierzi salvarea.Nimeni nu ne poate smulge din mâna Lui.

Odată ce eşti salvat,rămâi salvat.Nu trebuie să faci nimic să rămâi salvat.Viaţa pe care El ne o dă este veşnică şi deci nu poate fi întreruptă,oprită.

    Odată ce eşti salvat,rămâi salvat.

Link [en]:    http://www.jesus-is-savior.com/Believer’s%20Corner/eternal_security.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/fundamentals/eternal_security.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/books/harry_ironside/eternal_security.htm

7.Pot fi salvat dacă trăiesc în păcat aşa cum vreau eu?
(Este născut din nou cel ce trăieşte în păcat?)

    Dacă a existat un moment în viaţa ta când ai crezut că Isus Hristos ţi-a plătit păcatele,da.
Eşti salvat (ajungi în rai şi nu în iad) dacă crezi că Isus Hristos ţi-a plătit păcatele.
Salvarea ta NU depinde DELOC de viaţa pe care ai avut-o,o ai sau o vei avea.
De exemplu,poţi fi salvat la vârsta de 19 ani şi ajunge în rai la 89 după ce toată viaţa ai trăit ca un beţiv desfrânat de exemplu.

Altfel,dacă nu crezi că Isus ţi-a plătit păcatele,poţi ajunge în iad după ce toată viaţa ai fost la biserică,ai fost un soţ iubitor,fidel,ai donat bani,şi i-ai ajutat pe toţi cei din jurul tău.
Salvarea nu are nimic de a face cu viaţa pe care o trăieşti.

    Cei mai mulţi oameni nu înţeleg acest lucru.Ei nu pricep cum cineva precum Dumnezeu ar putea da ceva atât de preţios precum salvarea,oricui ( mai ales unei persoane ce nu merită ex:un criminal,violator,beţiv,escroc etc. ).

8.Chiar exisă iad?
(De ce a creat Dumnezeu iadul?)

DA.

    Iadul este un loc pe care Dumnezeu L-a creat iniţial pentru diavol şi îngerii lui.

[Matei 25:41 ] “41. Apoi va zice celor de la stanga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!”

Tot acolo ajung şi cei ce refuză salvarea oferită de Dumnezeu ( cei ce nu cred că Isus le-a plătit păcatele ).
Nu este un loc unde eşti forţat să asculţi muzica pe care o urăşti cel mai mult.
Nu este un loc unde eşti forţat să mănânci mâncarea ce iţi displace cel mai mult.
Nu este un loc unde eşti pus de demoni să munceşti.
Nu este un loc unde petreci,bei,faci sex şi te distrezi.
Nu este un loc unde eşti chinuit de diavol si îngerii lui.
Nu este un loc unde şef este Satan.

    Iadul este un loc unde Satan arde de viu,unde îngerii lui ard de vii ,unde toţi oamenii pierduţi ard de vii.

    Iadul nu este o glumă.

    Este un loc unde vor fi pedepsiţi la nesfârşit.Nu vor mai ieşi de acolo niciodată.Cu toţii vor suferi la nesfârşit.Isus este cel ce-i va pedepsi la nesfârşit.Vor fi suferit acolo un miliard de ani şi suferinţa lor de abia va fi la început.Vor mai sta încă de un milion de ori mai mult şi suferinţa lor de abia va fi la început.

    Prietene te rog să nu ajungi acolo.
Este mai bine să nu te fi născut decât să arzi de viu la nesfârştit.
Nu merită să ajungi acolo pentru nimic în lume.
Isus ţi-a plătit păcatele pentru ca tu să fii salvat.

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/hell/worst_part_about_hell.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/hell/forever.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/hell/eternity_is_a_long_time.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/hell/horrorifying.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/hell/no_atheists_in_hell.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/hell/hellfire.htm

9.Există reîncarnare?

    NU.Nu există reîncarnare.

[ Evrei 9:27 ] “27. Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata,”

    După cum vezi prietene în versetul de mai sus,Dumnezeu a hotărât ca oamenii să moară apoi să fie judecaţi.
Deci un om se naşte,moare (cu excepţia celor salvaţi când vine Domnul înainte de cei 7 ani de necazuri,şi ia Biserica) şi ajunge în rai sau în iad.

Link [en]:    http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/New%20Age/reincarnation_is_a_lie.htm

Link [en]:    http://www.jesus-is-savior.com/Basics/death_and_dying.htm

10.Există purgatoriu?

    NU.NU există purgatoriu.

[ Evrei 9:27 ] “27. Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata,”

    Nu există purgatoriu.Nu vei avea o a doua şansă la a fi salvat.
Odată ce ai murit soarta ta nu mai poate fi schimbată.
Purgatoriul este o minciună.

Link [en]:    http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Roman%20Catholicism/purgator.htm

11.Trebuie să respect Legea dată lui Moise?

    Prea târziu,ai încălcat-o pe toată.

[ Romani 3:23 ] “23. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.”

[ Iacov 2:10 ] “10. Caci, cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate.”

    Versetele de mai sus spun clar.Sigur ai păcătuit.
Dacă ai încălcat chiar şi un punct din Lege ai încălcat-o pe toată.
Deci ai încălcat toată Legea.

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/false_doctrine/lordship_salvation/turning_from_sins_is_keeping_law.htm

12.De ce a fost dată Legea (cele zece porunci)?

    Legea a fost dată ca toţi oamenii să ştie că sunt condamnaţi,deoarece doar astfel oamenii vor căuta o salvare ( prin credinţă în Isus Hristos ).

[ Romani 3:20 ] “20. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului.”

[ Galateni 3:23-25 ] “23. Inainte de venirea credintei, noi eram sub paza Legii, inchisi pentru credinta care trebuia sa fie descoperita.
24. Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta.
25. Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta.”

    Mai mult,deoarece legea este scrisă,toţi oamenii ştiu care este opinia lui Dumnezeu faţă de conduita noastră.Astfel cu toţii ştim că am păcătuit.Altfel ar fi fost posibil ca unii să creadă că ei nu au păcătuit,şi nu ar fi fost nici o cale prin care să li se aducă la cunoştinţă adevărul.

Link [en]:    http://www.jesus-is-savior.com/Basics/law.htm

13.Ce face botezul cu apă?
(Ce este botezul cu apă?)

    E doar o declaraţie publică a credinţei celui care este botezat.
Botezul cu apă nu poate salva pe nimeni.
Botezul este pentru cei deja salvaţi ( cei care cred că Isus le-a plătit păcatele ).

Botezul cu apă nu este ceva obligatoriu.

    Deci cel ce este botezat deja crede că Isus i-a plătit păcatele.
Botezul noilor născuţi e nebiblic,absurd şi mincinos.
-nebiblic deoarece în Biblie nu este scris nimic despre botezul celor mici.
-absurd deoarece copilul este prea mic pentru a fi credincios şi astfel botezul lui nu poate reprezenta o declaraţie publică a credinţei lui.
-mincinos deoarece sunt unii care spun că botezul cu apă te poate salva,lucru care este total fals.

[ 1 Corinteni 1:17 ] “17. De fapt, Hristos m-a trimis nu sa botez, ci sa propovaduiesc Evanghelia: nu cu intelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos sa fie facuta zadarnica.”

[ Marcu 16:16] “16. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit.”

    După cum vedeţi în versetul de mai sus este spus că cine nu crede va fi osândit.Cel ce nu crede dar este botezat face parte tot din mulţimea oamenilor care nu cred.

    Deci şi cel ce nu crede dar care este botezat va fi osândit ( condamnat la iad ).

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/false_doctrine/baptismal_regeneration/ray_stanford_refutes.htm

14.Unde ajung sinucigaşii?
(Sinuciderea te duce în iad?
Sinuciderea este păcatul de neiertat?)

Sinucigaşii salvaţi ajung în rai.
Sinucigaşii pierduţi ajung în iad.

    Sinuciderea,cu toate că este păcat (crimă printre altele) nu poate împiedica un om să  fie salvat.

    Mai concret:dacă cineva crede că Isus a murit,a fost îngropat şi după 3 zile a înviat pentru a-i ierta păcatele acea persoană va merge în rai chiar dacă se sinucide.

    În versetele de mai jos este consemnată moartea lui Samson care a fost şi o sinucidere printre altele.El a acţionat ştiind că va muri şi el şi filistenii din jurul lui.Şi totuşi Samson este salvat,cu toate că a murit trăieşte şi în ziua de azi în rai.

[ Judecatori 16:29-30 ] “29. Si Samson a imbratisat amandoi stalpii de la mijloc, pe care se sprijinea casa, si s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, si altul la stanga.
30. Samson a zis: „Sa mor impreuna cu filistenii!” S-a plecat cu toata puterea, si casa a cazut peste domnitori si peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prapadit la moartea lui au fost mai multi decat cei pe care-i omorase in timpul vietii.”

15.Există mai multe căi spre rai?
(Toate religiile duc la Dumnezeu?
Toate căile duc la Dumnezeu?)

    Nu.Există doar o cale spre salvare,Isus Hristos.
[ Ioan 14:6 ] “6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.”

    Nu există o altă cale prin care să fii salvat.Ori crezi că Isus a murit, a fost îngropat şi a înviat după 3 zile pentru a-ţi ierta păcatele ori arzi de viu în iad.Cine spune că există o altă cale contrazice Biblia şi deci minte deoarece Biblia spune clar care este adevărul.
Creştinismul este SINGURA religie care declară salvarea prin credinţă în moartea,îngroparea şi învierea după 3 zile a lui Isus Hristos.

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/articles/narrow_gate.htm

16.Unde merg copii mici care mor?
(Ce se întâmplă cu cei mici care mor?
Ce se întâmplă cu copiii după ce mor?)

    Dacă sunt mai tineri decât vârsta discernământului merg automat în rai.

    Vârsta discernământului e momentul  când un copil este considerat de Dumnezeu suficient de dezvoltat încât să poată alege să creadă sau nu că Isus s-a sacrificat pentru a-i ierta păcatele.
Fiecare om probabil are o vârsta a discernământului proprie.

    Din câte ştiu eu în Biblie nu este scris nimic despre cum sunt salvate persoanele ce nu au intelectul necesar credinţei (persoane cu handicap mintal sever),dar probabil Dumnezeu îi salvează oricum.Mi se pare o extensie a logicii ce motivează salvarea primei categorii (copiii mici).De exemplu: copil mic 1 an,copil mare 10 ani.

    În versetele de mai jos vedem cum David nu plânge pentru copilul lui mort deoarece ştia că Dumnezeu i-a salvat copilul şi ştia că îl va întâlni când va ajunge în rai deoarece David este şi el salvat.

[ 2 Samuel 12:22-23 ] “22. El a raspuns: „Cand traia copilul, posteam si plangeam, caci ziceam: „Cine stie daca nu Se va indura Domnul de mine si daca nu va trai copilul?”
23. Acum, cand a murit, pentru ce sa mai postesc? Pot sa-l intorc in viata? Eu ma voi duce la el, dar el nu se va intoarce la mine.””

17.De ce Dumnezeu nu iartă pur şi simplu toţi oamenii?
(Cum poate un Dumnezeu iubitor să trimită oameni în îad?)

    Majoritatea nu vor să aibă nimic de a face cu Dumnezeu.
Ar fi nedrept să-i oblige să trăiască o eternitate lângă Cel pe care ei îl urăsc.

[ Ioan 3:18-21 ] “18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19. Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita Lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele.
20. Caci oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele.
21. Dar cine lucreaza dupa adevar vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute in Dumnezeu.”

    După cum vezi din versetele de mai sus,oamenii au fost cei ce au respins salvarea şi Dumnezeu a fost cel ce şi-a dorit tot timpul ca toţi oamenii să fie  salvaţi.Cu toate că Dumnezeu este dispus să salveze pe oricine deoarece El ne iubeşte,nu toată lumea vrea să trăiască lânga el şi astfel inevitabil aleg iadul.

Oamenii au fost întotdeauna singura problemă .

18.Cine este diavolul?

    Satan sau Lucifer este un heruvim.La început,înainte să cadă în păcat era o fiinţă fără păcat.

    Este răuvoitor,mincinos,inteligent şi contrar părerii colective, frumos.Este doar o fiinţă creată deci infinit inferioară lui Dumnezeu,şi totuşi substanţial mai puternică şi inteligentă decat orice om.

[ Ezechiel 28:12-19 ] 12. „Fiul omului, fa un cantec de jale asupra imparatului Tirului si spune-i: „Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: „Ajunsesesi la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune si desavarsit in frumusete.
13. Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald si cu aur; timpanele si flautele erau in slujba ta, pregatite pentru ziua cand ai fost facut.
14. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare.
15. Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine.
16. Prin marimea negotului tau te-ai umplut de silnicie si ai pacatuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu si te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scanteietoare.
17. Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta. De aceea te arunc la pamant, te dau priveliste imparatilor.
18. Prin multimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negotului tau ti-ai spurcat locasurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tau un foc care te mistuie si te prefac in cenusa pe pamant, inaintea tuturor celor ce te privesc.
19. Toti cei ce te cunosc intre popoare raman uimiti din pricina ta; esti nimicit si nu vei mai fi niciodata!”

    Este cel care a împins specia umană să păcătuiască şi este cauza declanşatoare a răului din această lume.

[ Facerea 3:4-7] “4. Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarat, ca nu veti muri,
5. dar Dumnezeu stie ca, in ziua cand veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul.”
6. Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.”

    Înşeală  şi amăgeşte întreaga lume şi nu este de unul singur.

[ Apocalipsa 12:9 ] “9. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui.”

    Poate călători prin timp.La un moment dat în viitor toate împărăţiile de pe pământ vor fi ale lui.

[ Matei 4:8-9 ] “8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte inalt, I-a aratat toate imparatiile lumii si stralucirea lor si I-a zis:
9. „Toate aceste lucruri Ti le voi da Tie, daca Te vei arunca cu fata la pamant si Te vei inchina mie.””

La un moment dat toţi oamenii îl vor venera.

[ Apocalipsa 13:8 ] „8. Si toti locuitorii pamantului i se vor inchina, toti aceia al caror nume n-a fost scris, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului care a fost junghiat.”

    Este tatăl tuturor minciunilor şi tatăl tuturor celor pierduţi (cei ce nu cred că Isus le-a plătit păcatele).Este un ucigaş şi un mincinos.

[ Ioan 8:42-44 ] “42. Isus le-a zis: „Daca ar fi Dumnezeu Tatal vostru, M-ati iubi si pe Mine, caci Eu am iesit si vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis.
43. Pentru ce nu intelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti asculta Cuvantul Meu.
44. Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.”

    Va ajunge în iad unde va arde de viu la nesfârşit.

[ Isaia 14:6-19 ] “6. Cel ce, in urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fara ragaz, cel ce, in mania lui, supunea neamurile este prigonit fara crutare.
7. Tot pamantul se bucura acum de odihna si pace; izbucnesc oamenii in cantece de veselie.
8. Pana si chiparosii si cedrii din Liban se bucura de caderea ta si zic: „De cand ai cazut tu, nu se mai suie nimeni sa ne taie!”
9. Locuinta mortilor se misca pana in adancimile ei, ca sa te primeasca la sosire; ea trezeste inaintea ta umbrele, pe toti mai marii pamantului, scoala de pe scaunele lor de domnie pe toti imparatii neamurilor.
10. Toti iau cuvantul ca sa-ti spuna: „Si tu ai ajuns fara putere ca noi si tu ai ajuns ca noi!
11. Stralucirea ta s-a coborat si ea in Locuinta mortilor, cu sunetul lautelor tale; asternut de viermi vei avea, si viermii te vor acoperi.”
12. Cum ai cazut din cer, luceafar stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!
13. Tu ziceai in inima ta: „Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei,
14. ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt.”
15. Dar ai fost aruncat in Locuinta mortilor, in adancimile mormantului!
16. Cei ce te vad se uita tinta mirati la tine, te privesc cu luare aminte si zic: „Acesta este omul care facea sa se cutremure pamantul si zguduia imparatiile,
17. care prefacea lumea in pustiu, nimicea cetatile si nu dadea drumul prinsilor sai de razboi?”
18. Toti imparatii neamurilor, da, toti, se odihnesc cu cinste, fiecare in mormantul lui.
19. Dar tu ai fost aruncat departe de mormantul tau, ca o ramura dispretuita, ca o prada luata de la niste oameni ucisi cu lovituri de sabie si aruncata pe pietrele unei gropi, ca un hoit calcat in picioare.

    Acţionează prin toţi cei pierduţi ( cei ce nu cred că Isus le-a plătit păcatele murind,fiind îngropat şi înviind a treia zi ).Prietene dacă nu eşti salvat eşti robul şi prizonierul lui şi lucrezi pentru cauza lui fără să-ţi dai seama.

[ Efeseni 2:13 ] “1. Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre
2. in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii.
3. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti.”

Link [en]:    http://www.jesus-is-savior.com/Believer’s%20Corner/Doctrines/satan.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/articles/how_fast_satan_destroys.htm

19.Este posibil ca un creştin să ajungă în iad?

    Nu.Sub nici o formă.

    Creştinul este o persoană care crede că Isus a murit,a fost îngropat şi a înviat după 3 zile pentru a-i ierta păcatele.Din Biblie ştim că datorită a ceea ce cred, toţi creştinii sunt salvaţi.

    Este imposibil ca o persoană salvată să ajungă în iad.
Prin definiţie o persoană salvată nu este pierdută.Dacă cineva ajunge în iad înseamnă că respectiva persoană era pierdută deci nu era salvată.

    Din nou, este IMPOSIBIL ca o persoană salvată să ajungă în iad.

[ Ioan 10:27-28 ] “27. Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine.
28. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.”

20.Este posibil ca un preot sau un călugar să ajunga în iad?

    Da.Binenţeles că un preot sau un călugăr pot ajunge în iad.
Doar pentru că cineva e preot sau călugăr asta nu înseamnă că va ajunge în rai.
[ Ioan 3:18 ] “18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

    După cum vezi prietene,criteriul în funcţie de care ajungi în rai este credinţa că Isus ţi-a plătit toate păcatele murind,fiind îngropat şi înviind după 3 zile.

Deci dacă eşti preot ortodox şi nu crezi ajungi în iad.
Dacă eşti călugăr şi nu crezi ajungi în iad.

    Cum este posibil aşa ceva?Sunt mulţi cei care încearcă să trăiască perfect conform legii lui Dumnezeu în speranţa falsă că Dumnezeu le va da viaţă veşnică drept răsplată,dar Biblia spune clar că doar prin credinţă în Isus un om poate fi salvat.

[ Matei 7:21-23 ] “21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.
22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?”
23. Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.””

[ Ioan 6:40 ] “40. Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.””

21.Are rost să mă rog pentru iertarea celui care a murit?
(Ne rugăm pentru cei morţi?)

    NU.Nu are rost să ne rugăm pentru o persoană pierdută care a murit.E inutil.
Îmi pare rău dar o persoană pierdută care moare ajunge direct în iad.

[ Ioan 3:18 ] “18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

22.Ce sunt sfinţii?
(Cine sunt sfinţii?)

Sfînt -pus deoparte.

    Sfinţii sunt doar nişte păcătoşi care au obţinut prin credinţă în Isus iertarea păcatelor.

    Credinţa în Isus, acesta este criteriul de separare dintre un sfânt şi un om pierdut.În funcţie de criteriul menţionat,sunt doar două categorii de oameni.Sfinţi şi pierduţi.Fiecare om se află într-una din aceste două categorii.

    Sinonime ale cuvântului sfânt:creştin,mântuit,copil al lui Dumnezeu,copil al luminii.

    Există falsa idee că un sfânt este o persoană cu verticalitate morală.În Biblie există mai multe exemple de persoane salvate care nu au avut o viaţă morală: tâlharul de pe cruce,Rahav curva,cei din biserica din Corint etc.

    Vor suferi în iad oameni decenţi care au muncit cinstit,care au avut grijă de familiile lor,care şi-au plătit impozitele,nu au deranjat pe nimeni şi care s-au sacrificat să-i ajute pe cei din jur.Şi vor fi în rai oameni precum tâlharul de pe cruce care a trăit numai pentru el,şi a profitat tot timpul de cei din jur.

    Este Dumnezeu nedrept?Deloc.Cu toţii am păcătuit şi astfel am încălcat Legea.Dumnezeu le-a oferit salvarea tuturor oamenilor.
Tâlharul a acceptat iar ceilalţi nu.

23.Este păcat (idolatrie) să te închini icoanelor,statuilor,picturilor etc?
(Este păcat să ne închinăm icoanelor?)

    Da.Pentru cel ce se roagă lor,icoanele,cruciuliţele,statuile,picturile etc,toate acestea sunt idoli.
Persoana ce se roagă idolilor comite idolatrie.

[ Exod 20:4] ”4. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.
5. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii, pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc,”

[ Levitic 26:1 ] ”1. Sa nu va faceti idoli, sa nu va ridicati nici chip cioplit, nici stalp de aducere aminte; sa nu puneti in tara voastra nicio piatra impodobita cu chipuri, ca sa va inchinati inaintea ei; caci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

24.Există alte forme mai subtile de idolatrie?

    O altă formă de idolatrie este atunci când cineva are o afecţiune (ce i se cuvine Domnului)   pentru un obiect,o persoană etc.
Exemple de obiecte ale idolatriei omului:o echipă de fotbal,propria maşină,propria persoană,cântăreţul preferat,actorul preferat,statul,animalul de companie.

-o echipă de fotbal-Cu toţii am văzut microbişti înfocaţi.Sunt oameni care ţin cu aceeaşi echipă de fotbal chiar dacă s-a schimbat componenţa echipei,antrenorii etc.Idolatria este cea care-i face să aibă această afecţiune nenaturală faţă de ceva nedemn de admiraţia lor.

– cântareţul preferat-cu toţii am văzut fani ce leşină sau îşi pierd cumpătul când văd vedeta lor preferată.Oamenii pe care îi admiră cu atâta intensitate sunt doar nişte oameni,nişte păcătoşi la fel ca şi ei.

-statul-Sunt oameni care idolatrizează statul.Sunt oameni care cred că toate problemele pot fi rezolvate de stat.Auzim frecvent “De ce statul nu face?De ce?”.Statul este dumnezeul lor.Statul este cel spre care ei fug când sunt în pericol.

25.Ce ştim despre Maria?

    Este cea care a fost favorizată între femei întrucât ei i-a fost dat să-l aducă pe lume pe Isus.Era fecioară când s-a nascut Isus.

[ Luca 1:27-35 ] 27. la o fecioara logodita cu un barbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28. Ingerul a intrat la ea si a zis: „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei!”
29. Tulburata foarte mult de cuvintele acestea, Maria se intreba singura ce putea sa insemne urarea aceasta.
30. Ingerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu.
31. Si iata ca vei ramane insarcinata si vei naste un Fiu, caruia Ii vei pune numele Isus.
32. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.
33. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit.”
34. Maria a zis ingerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindca eu nu stiu de barbat?”
35. Ingerul i-a raspuns: „Duhul Sfant Se va cobori peste tine, si puterea Celui Preainalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

26.A fost Maria fecioară toată viaţa?
(Este Maria pururea fecioară?)

    După ce s-a născut Isus ea a mai avut cel puţin 6 copii.Iacov,Iosif,Simon,Iuda + surorile lui (plural) deci minim 6 copii.

[ Matei 13:55-56 ] “55. Oare nu este El fiul tamplarului? Nu este Maria mama Lui? Si Iacov, Iosif, Simon si Iuda, nu sunt ei fratii Lui?
56. Si surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”

    Ea fiind căsătorită cu Iosif a avut copii după ce S-a născut Isus.
Afirmaţia că ea a fost toată viaţa fecioară e o minciună.Cei ce susţin fecioria perpetuă a Mariei ,în general o idolatrizează şi în plus nu ştiu că nu este păcat ca o femeie să facă dragoste şi să aibă copii cu soţul ei.

    O femeie care are copii cu soţul ei nu este cu nimic mai prejos decât una care este fecioară.

27.Este Maria fără păcat?
(Este ea preacurata fecioară Maria?)

    Ea nu are nici un fel de statut special ,aşa cum din păcate cultul ortodox şi catolic îi conferă.Ea a fost doar o femeie favorizată de Dumnezeu.Doar atât.Ea a fost favorizată între femei pentru a-L aduce pe lume pe Isus.Ea nu a fost aleasă pentru că era mai neprihanită decât celelalte femei.

Ea a fost o păcătoasă ca oricare alt om.

[ Romani 3:9-18 ] “9. Ce urmeaza atunci? Suntem noi mai buni decat ei? Nicidecum. Fiindca am dovedit ca toti, fie iudei, fie greci, sunt sub pacat,
10. dupa cum este scris: „Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar.
11. Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
12. Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.
13. Gatlejul lor este un mormant deschis; se slujesc de limbile lor ca sa insele; sub buze au venin de aspida;
14. gura le este plina de blestem si de amaraciune;
15. au picioarele grabnice sa verse sange;
16. prapadul si pustiirea sunt pe drumul lor;
17. nu cunosc calea pacii;
18. frica de Dumnezeu nu este inaintea ochilor lor.”
“
    Din versetele de mai sus vedem clar că toţi oamenii sunt păcătoşi,şi deoarece Maria este om rezultă că şi ea a păcătuit.
Ea a fost salvată prin credinţă în Isus,alfel ar fi fost condamnată în iad.

Link [en]:     http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Roman%20Catholicism/mary_is_nothing.htm

Link [en]:     http://www.jesusisprecious.org/false_religion/roman_catholic/mary_worship.htm

Link [en]:    http://www.jesusisprecious.org/false_religion/roman_catholic/virgin_mother_worship.htm

28.Este Maria mediator?

    Ea nu este în nici un fel mediator între Dumnezeu şi om.Ea nu poate facilita nimănui accesul la Dumnezeu.Toate rugăciunile adresate Mariei sunt păcat.

    Există doar un singur mediator între Dumnezeu şi om.Acel mediator nu este Maria ci este Isus Hristos.

[ 1 Timotei 2:5 ] “5. Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos,”

29.De ce este atât de mult rău în lume?

Răul din lume este rezultatul acţiunilor noastre.
Noi avem libertatea de a alege şi alegem să facem rău deoarece suntem păcătoşi.
Răul din noi nu poate fi eliminat prin educaţie,disciplină sau bună creştere.Orice facem,orice încercăm  pentru a o eradica,nu reuşim să scăpăm de natura noastră păcătoasă obţinută prin căderea în păcat al lui Adam şi Eva.

    Contrar opiniei generale,omul se naşte rău nu se naşte bun.
Ne naştem cu această condiţie de care nu putem scăpa prin propriile puteri.
    Pentru că nu recunosc existenţa acestei condiţii psihologii caută întotdeauna o explicaţie pentru răul din om şi întotdeauna indică doar false cauze externe.Auzim întotdeauna vorbindu-se de cauze ale răului care sunt externe omului:mediul l-a format în aşa fel,săracia l-a împins la aşa ceva etc.Adevărul este că omul este păcătos.Eu,tu,familiile noastre,prietenii noştri.Toţi oamenii sunt păcătoşi.

    Prietene,sper că ai găsit în acest articol măcar câteva răspunsuri la întrebările tale.Crede că Isus a murit,a fost îngropat şi a înviat după 3 zile pentru a-ţi plăti păcatele şi vei fi salvat.
Sper să ne întâlnim cu toţii în rai.

   
[ Luca 19:10 ] “10. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

    Crede şi fii salvat!!!!

 

Salvarea-doar prin credinţă (versete)

 

    Dragă prietene,mai jos sunt 16 versete din Biblie ce arată că salvarea este doar prin credinţă.

Crezi şi eşti salvat.E atât de simplu.Nu trebuie să renunţi la păcatele tale,oricum nu poţi.Nu trebuie să renunţi la viciile tale sau să faci fapte bune,oricum nu vrei.Trebuie doar să crezi.Dumnezeu este dispus să te salveze acum,exact aşa cum eşti tu.El vrea neaparat ca tu să fii salvat.

Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos a murit,a fost îngropat şi a înviat dupa 3 zile pentru a-ţi ierta păcatele.Crede acest lucru pentru a fi salvat,acum,astăzi,pentru totdeauna.

[ Efeseni 2:8 ] ” Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. „

[ Ioan 3:15 ] ” pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa* veşnică. „

[ Ioan 3:18 ] ” Oricine* crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. „

[ Ioan 8:24 ] ” De aceea* v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci*, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” „

[ Faptele 10:43 ] ” Toţi prorocii mărturisesc despre El* că oricine* crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” „

[ Faptele 13:39 ] ” şi oricine crede este iertat prin El* de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise. „

[ Faptele 26:18 ] ” ca să* le deschizi ochii, să* se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să* primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea* împreună cu cei* sfinţiţi.” „

[ Romani 4:3 ] ” Căci ce zice Scriptura? „Avraam* a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” „

[ Romani 5:1 ] ” Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă*, avem% pace* cu Dumnezeu, prin* Domnul nostru Isus Hristos. „

[ Romani 9:30 ] ” Deci ce vom zice? Neamurile*, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume, neprihănirea care* se capătă prin credinţă; „

[ Filipeni 3:9 ] ” şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea*, ci aceea* care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. „

[ Evrei 4:3 ] ” Pe când noi*, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am* jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. „

[ Evrei 10:39 ] ” Noi însă nu suntem din aceia care* dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă* pentru mântuirea sufletului. „

[ 1 Petru 1:5 ] ” Voi* sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! „

[ 1 Ioan 5:13 ] ” V-am scris aceste* lucruri ca* să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică. „

[ Geneza 15:6 ] ” Avram a crezut* pe Domnul, şi Domnul i-a socotit* lucrul acesta ca neprihănire. „

Salvarea explicată mai simplu

 

 

Mai jos sunt versete din Biblie care ne arată opinia lui Dumnezeu referitor la cei care au păcătuit.

[ Apocalipsa 21:8 ] “ Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”

[ 1 Corinteni 6:9-10 ] “ 9. Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii,
10. nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. “

Te-ai regăsit măcar într-una din categoriile de mai sus?Să ştii că ai păcătuit.

[ Psalmi 14:2-3 ] “ 2. Domnul Se uita de la inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor, sa vada de este vreunul care sa aiba pricepere si care sa caute pe Dumnezeu.
3. Dar toti s-au ratacit, toti s-au dovedit niste netrebnici; nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar. “

Eşti convins că ai păcătuit?Dumnezeu căuta pe cineva care să nu fi păcătuit,şi nu a găsit pe nimeni,….NIMENI.Nici eu şi nici tu nu suntem fără păcat.
Nu poţi evita acest adevar.Ai păcătuit şi pedeapsa cuvenită este iadul.

Nu dispera.

Dumnezeu înainte de facerea lumii ştia că omul creat va păcatui şi astfel pentru a-i salva pe oameni a hotărât să ofere tuturor iertarea păcatelor.

[ Efeseni 1:4-5 ] “4. In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui,
5. ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale, ”

[ Ioan 3:16 ] “ Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. “

Pentru a-i salva pe oameni Dumnezeu L-a trimis pe unicul lui Fiu Isus Hristos în lume,în carne şi oase,pentru ca acesta să moară,să fie îngropat şi apoi să învie după 3 zile,pentru ca ORICINE crede în El să nu fie condamnat la o eternitate în iad ci să fie salvat şi să meargă în rai.

Sper că ai observat exprimarea: “ORICINE”.Astfel ştii că versul de mai sus se referă şi la tine chiar dacă trăieşti la aproape 2 milenii distanţă de momentul sacrificiului şi învierii Domnului. “ORICINE” adică eu,tu şi oricine crede că Isus a murit a fost îngropat şi apoi a înviat pentru a ne ierta nouă păcatele.

Mai simplu.

Dacă tu crezi că Isus este Dumnezeu Fiul şi că a murit ,a fost îngropat şi apoi a înviat după 3 zile eşti salvat.

Este atât de simplu.

Dumnezeu este iubire şi El vrea ca toţi să fie salvaţi.
[ 1 Timotei 2:4 ] “ 4. care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului. “

E logic dacă te gândeşti.Din moment ce vrea ca toţi să fie salvaţi,salvarea e ceva ce orice om,bun sau rău (tâlhar, criminal, hoţ, curvar , mincinos etc.),  poate obţine.Mai jos este versul care ne spune ce I-a spus Isus tâlharului de pe cruce.

[ Luca 23:43 ] “43. Isus a raspuns: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.” “

Deoarece Dumnezeu este perfect şi omenirea este căzută în păcat,salvarea este ceva ce Dumnezeu oferă gratis întrucât nici unul din noi nu are nimic de oferit înapoi.

[ Efeseni 2:8 ] “8. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Deoarece Dumnezeu este drept,nu putea pur şi simplu să ne ierte,răul făcut de noi tot trebuia pedepsit.Şi pentru că iertarea noastră exclude pedepsirea noastă,El l-a pedepsit pe unicul lui Fiu în locul nostru pentru ca noi să putem fi iertaţi.

[ 2 Corinteni 5:21 ] “21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. “

Crede astăzi şi vei fi salvat acum,astăzi,pentru totdeauna.Nu trebuie să-ţi schimbi viaţa.Nu trebuie să renunţi la păcatele tale.Nu trebuie să începi să faci fapte bune,nu trebuie să începi să-i ajuţi pe cei din jur,nu trebuie să  fii botezat,nu trebuie să mergi la biserică.Nici măcar nu trebuie să te simţi îndatorat lui Dumnezeu,salvarea este darul Lui şi este gratis.Eşti convins că ai păcătuit şi că ai nevoie de iertarea lui?Trebuie doar să crezi în salvarea Domnului.

[ Ioan 11:25 ] 25. Isus i-a zis: „Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.

Dumnezeu vrea ca tu să fii salvat.Nu te gândi că ai păcătuit prea mult pentru a fi salvat,pentru că nu este posibil.El ştie tot raul pe care l-ai făcut şi totuşi vrea neaparat ca tu să fii salvat.

[ Isaia 59:1 ] “1. Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda,”

[ Luca 19:10 ] “Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.” ”

Care patron pentru care tu ai lucrat ar alege să-şi dea viaţa pentru ca tu să fii salvat?Care şef de la tine de la muncă şi-ar da viaţa pentru ca tu să trăieşti? Care prieten de-ai tăi şi-ar da viaţa ca tu să trăieşti? Cine e ruda căreia I-ai greşit în fiecare zi care s-ar sacrifica pentru tine?Cine e persoana care ar alege să sufere şi să moară ca tu să trăieşti?

Dumnezeu Fiul Isus Hristos este singurul care s-a sacrificat ca tu să trăieşti.El a fost singurul care şi-a dat viaţa pentru a salva pe cineva care nu-i poate da niciodata nimic înapoi.El care este stăpân absolut peste toată creaţia a preferat să te salveze în loc să se debaraseze de tine.A preferat să rămână prietenul tău în loc să te abandoneze.A preferat să-ţi ierte păcatele în loc să te dezmoştenească şi să te alunge.A murit,a fost îngropat,a înviat după 3 zile şi astăzi se află în rai. Ai fost  răscumpărat cu sângele lui.El este cel ce a creat universul şi raiul şi tot ce există şi vrea neaparat ca tu să fii salvat.

Crede şi fii salvat!!!!

 

Salvarea

„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

 

 

    Ce trebuie să fac să fiu salvat?

Să zicem că nu iţi doreşti să auzi o predică pe cât iţi doreşti să auzi despre cum să fii salvat.

Vreau dacă pot să dau un raspuns la întrebarea “Ce trebuie să fac să fiu salvat?”.Nu este nici o altă întrebare în această lume mai importantă decât aceasta,si nu cred că este nici un om aici în  această seară care să nu fie interesat de acest lucru.

Am auzit un om ,seara trecută când am ieşit în oraş, spunând:“nu cred în convertire instantanee.Nu cred ce a spus predicatorul seara trecută,că un om poate intra  păcătos şi ieşi creştin de aici ”.Acum, vreau să spun că eu nu cred în nici un alt fel de conversie. Nu cred că a existat salvare vreodată în lume, care nu a fost instantanee,și vreau să subliniez urmatorul lucru: mulți nu pot spune nici ziua și nici ceasul când au fost convertiţi.Ei nu știu momentul dar asta nu schimbă următoarele: că a existat un moment în care au trecut de la moarte la viață si că a existat un moment în care s-au născut în Împărăția lui Dumnezeu.Trebuie să fi existat un moment înaintea căruia au fost pierduţi si după care au fost salvaţi,si este posibil ca ei să nu-şi dea seama de existenta unei astfel de schimbări.

Eu cred că apropierea de convertire a unora este ca răsăritul soarelui, și a altora precum aprinderea bruscă a unui meteorit. Dar convertirea este instantanee. Trebuie să existe un moment în care viața începe să crească; când sufletul mort începe să trăiască.

Acum, în această seară vreau să folosesc ilustrații biblice. În primul rând, arca. A existat un moment înaintea căruia  Noe era în afara corăbiei,  după care a fost înăuntru. Si, trebuie avut în vedere faptul că arca l-a salvat pe Noe.Nu neprihănirea lui, nu sentimentele sale, nu lacrimile lui, nu rugăciunile sale. Arca l-a salvat. Dacă el ar fi încercat să facă o arcă din sentimentele sale, sau din rugăciunile sale, sau din viata sa, el ar fi murit înnecat împreună cu restul celor care au murit. Dar, vedeți voi, arca a fost cea care l-a salvat.

Când am fost în Manchester, am intrat  într-o galerie duminică seara pentru a avea o discuție cu câţiva curioşi; și în timp ce vorbeam, un om de afaceri a venit, și s-a aşezat la marginea publicului. Cred că iniţial venise doar să critice, era un pic sceptic. În cele din urmă l-am văzut că era în lacrimi. M-am întors către el, și i-am zis: „Prietene, care este problema ta?” „Ei bine”, a spus el, „Dl. Moody, de fapt nu ştiu care este problema mea.” I-am spus: „Eşti convins că ești un păcătos?” El a spus: „Da, știu acest lucru.” I-am spus, „Hristos este în măsură să te salveze”; și am folosit analogie după analogie, dar el tot nu a înţeles. În cele din urmă m-am gândit la arcă, și i-am spus: „au fost sentimentele lui Noe cele care  l-au salvat?A fost corectitudinea lui Noe, cea care  l-a salvat, sau era arca?” „Acum am înţeles.”, a spus el,”Am înţeles.” El s-a ridicat,a dat mâna cu mine și a spus: „Bună seara. Trebuie să plec.Trebuie să plec cu trenul în această seară, dar am fost hotărât să fiu salvat înainte de a pleca.Am înţeles acum.”

La câteva zile după aceea, a venit și m-a atins pe umăr și mi-a spus: „Mă recunoaşteţi?” Am zis: „V-am mai văzut, dar nu-mi amintesc unde.” El a spus: „Nu vă aduceţi aminte analogia cu arca? Am zis:” Da. „” De atunci am înţeles perfect”, a spus el.” Am înțeles. Hristos este arca; El mă salvează”.

Când m-am întors  în Manchester , și am vorbit tinerilor de acolo, am descoperit că el era cea mai strălucitoare lumină.

Să folosesc urmatoarea ilustraţie. Sângele din Goshen. Dumnezeu a spus: [ Exod 12:13 ] „…Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…”El nu a spus: „Când văd sentimentele lui Moise, sau sentimentele oamenilor, voi trece pe lângă voi”  sau „Când vă văd rugându-vă și plângând, voi trece pe lânga voi” ci a spus: „…Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…” Sângele a fost  cel care i-a salvat, nu neprihănirea lor. Și orice copil mic datorită  acelui sânge în Goshen era în aceeaşi siguranţă precum Moise sau Aaron sau Iosua sau Caleb.  Sângele a fost  cel care i-a salvat.Uite! Un evreul luând isop. El îl moaie în sânge, și loveşte cadrul uşii.Înaintea acelui moment sângele nu se afla pe cadrul uşii,după acel moment cadrul uşii era mânjit cu sânge.Din momentul în care sângele se află acolo ei sunt salvaţi.

Dumnezeu a spus: „…Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…” Unii oameni spun: „Dacă aș fi măcar la fel de bun precum acel pastor m-aş simţi mult mai în siguranţă” sau „Dacă aș fi fost măcar la fel de bun ca și acea mamă în Israel, care s-a rugat timp de cincizeci de ani pentru cei săraci și nefericiţi, m-aş fi simţit mult mai în siguranţă.”Prietenii mei, dacă sunteți în spatele sângelui, sunteţi la adăpost. Nici neprihănirea și nici faptele lor bune nu i-a salvat. Aceste lucruri nu au salvat pe nimeni niciodată.

Dumnezeu spune: „…Eu voi vedea sângele si voi trece pe lângă voi…” ,iar când sunt la adăpost în spatele sângelui, atunci eu sunt mântuit și dacă eu nu sunt la adăpost în spatele sângelui, nu sunt salvat. Dumnezeu a spus: …Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…” Moartea  a trecut peste Egipt și în cazul în care sângele a fost pe cadrul uşii a trecut mai departe, dar în cazul în care nu a găsit sângele, imediat a intrat și a luat victima imediat. Marile palate nu au putut ţine moartea afară.Bogăția și statutul social nu au putut feri de moarte. A mers și a luat Prințul Egiptului, i-a luat pe cei mai bogaţi și pe cei mai săraci, pe cei mai stimaţi şi pe cei mai puţin stimaţi.Moartea nu face nici o distincție, decât dacă un om se află în spatele sângelui.

Prieteni fiţi înțelepţi în această seară, și treceţi la adăpostul sângelui. Sângele a fost vărsat. Sângele este pe scaunul milei și din moment ce este acolo poți fi salvat. Dumnezeu a imputat Fiului Său greșelile și păcatele voastre.Grăbiţi-vă prietenii mei, grăbiţi-vă și fiţi salvaţi în această seară pentru că Stăpânul casei se va ridica și va închide ușa, și atunci nu va mai fi nici o speranță.

Să ne folosim de următorul eveniment. Când Israel a trecut râul Iordan, Dumnezeu i-a spus lui Iosua să aibă șase cetăți de refugiu ; trei de fiecare parte a Iordanului.Au fost construite fiecare pe câte un deal, pentru  a putea fi văzute de la o distanță mare, iar porțile urmau să fie ținute deschise zi și noapte.Toate obstacolele urmau să fie date la o parte din drum, strada trebuia să fie reparată, de asemenea şi podurile trebuiau să fie în stare bună, astfel încât nimic să nu împiedice fuga unui om spre cetatea de refugiu. Dacă un om ucidea un altul în acele zile, ar fi fost o mare rușine pentru ruda cea mai apropiată a victimei daca nu se răzbuna.Dacă un om îl ucidea pe altul,ruda cea mai apropiată era obligată să-l omoare. Dar, dacă putea ajunge într-un oraș de refugiu,era judecat, si dacă se constata că nu a ucis intenționat omul, putea să trăiască.

Să folosim ilustrarea mea. Să presupunem că omor un om. Sunt afară , departe în pădure la lucru, iar toporul îmi alunecă din mână şi-l omoară pe cel care lucrează cu mine.  Știu că rudeniile, fratele său, nu sunt departe. Vestea că i-am ucis fratele va ajunge în curând la ei. Ce ar trebui să fac? Mă duc spre orașul de refugiu, acolo departe pe deal, la zece mile depărtare. Alerg – și ştim că în acele zile erau utilizate indicatoare cu cuvântul „REFUGIU”, scris cu litere roșii mari, astfel încât un om le putea citi în timp ce fugea.Nu trebuia să se oprească. Mi s-a spus că exista şi un semn ca un deget îndreptat spre oraș, astfel încât un om care nu putea citi  putea vedea mâna îndreptată spre oraş. Un om nu trebuie neaparat să ştie să citească înainte de a putea fi salvat. Eu văd că mâna este îndreptată spre cetatea de refugiu. Poarta este larg deschisă, dar sunt zece mile până acolo. Sar peste autostradă. Nu privesc în urmă si nici în dreapta si nici în stânga. Nu îi ascult pe cei ce-i întâlnesc.

Răzbunătorul a scos sabia, și este pe urmele mele. Sar şi ajung în stradă și destul de curând, văd că mă ajunge din urmă,alerg mai departe, peste acel pod, peste acel râu, sus pe muntele acela, de-a lungul acelei văi, dar eu îl aud apropiindu-se din ce în ce mai tare. Uite  paznicul.Pot să-l văd pe zidul cetății. El îi anunţă pe  locuitori că un refugiat se apropie. Îi văd pe locuitori pe peretele  orașului, iar când mă apropii îi aud spunând:”Fugi, fugi! Scapă, scapă! E foarte aproape de tine! Fugi! Scapă!” Continui, trec sărind prin poarta cetății, și în cele din urmă sunt în siguranță.Acum sunt afară, iar în următorul moment eu sunt înăuntru.Acum sunt expus la lovitura de sabie (aceasta mă poate lovi în orice moment) iar în momentul următor sunt în siguranță. Am simtit o schimbare? Sunt în spatele zidurilor: aceasta este diferența. Este un fapt. Acolo mă aflu. Răzbunatorul poate veni până la porțile cetății, dar nu poate intra. Sabia lui nu mă poate atinge.Legea țării mă apără acum. Sunt sub protecția acelui oraș.Viaţa mi-a fost salvată,dar nu am avut timp de pierdut.

O mare parte dintre voi încearcă să intre în cetatea de refugiu, și sunt şi dușmani care încearcă să te oprească, dar nu-i asculta. Prietenii tăi îți spun să scapi. Grăbeste-te! Nu întârzia nici pentru un singur moment!

În țara noastră, înainte de război, când am avut sclavi,ei se uitau după steaua nordului. Dacă un sclav fugea în Statele de Nord, vechiul său stăpân putea veni să-l ia înapoi în sclavie. Dar la acea vreme exista un alt steag pe pământ american, iar în cazul în care aceştia puteau ajunge sub acel steag erau în siguranţă. Se numește Steagul Uniunii (Union Jack). În cazul în care aceştia puteau ajunge în Canada erau liberi,prin urmare, se uitau spre steaua nordului.

Dar ei știau că dacă ajung în Statele de Nord, ar putea totuşi exista cineva pe urmele lor gata să-i ia înapoi. La fel este și pentru fiecare păcătos care vrea să vină la Hristos. Unii oameni fac tot posibilul să-l împiedice dar alții îl vor sprijini. Haideţi să ajutăm fiecare om spre steaua de nord.Un om a scăpat, poate că înoată în râul Mississippi sau traversează râul Ohio, într-o mică canoe. Stăpânul este informat şi ia ogarii și îi pune pe urmele lui, și începe să-l urmărească. Sclavul aude câinii de vânătoare și știe că stăpânul său vine să-l ducă înapoi în sclavie. Graniţa este la o milă sau două distanță. Încearcă să scape cât de repede poate. El  aleargă cu toată puterea lui spre frontieră, peste garduri vii și șanțuri și râuri, el merge mai departe spre Canada. Începe să vadă Canada. El poate vedea steagul în fața lui; și știe că dacă poate traversa frontiera înaintea stăpânului său și a câinilor de vânătoare ,va fi liber pentru totdeauna.

Priviţi cum un sărman negru aleargă!Sare și în cele din urmă,trece frontiera. Este liber! Era sclav iar în clipa următoare este un om liber sub steagul reginei Victoria, steagul britanic , nu aplaudaţi  prietenii mei,veniţi la Hristos.Legile voastre spun că nici un om sub acel pavilion nu va fi sclav. El era sclav şi în următorul moment este un om liber. Înaintea acelui moment este posibil ca vechiul său stăpân să-l tragă înapoi iar în următoarea clipă strigă , „Libertate!”

Dacă Hristos ne spune că suntem liberi, suntem liberi.Prietenii mei, Hristos ne cheamă în această seară. Ieșiti afară din teritoriul diavolului cât de repede puteţi. Nici un sclav din statele din sud nu a avut un stăpân atât de crud precum al tău, nici un stăpân la fel de rău precum Satana. Urmează-mi sfatul în seara asta, și evadează pentru libertatea sufletului tău.
Îmi dau seama că unii dintre voi vor spune:”Eu nu văd cum poate un om să fie convertit dintr-o dată.”

Permiteți-mi să folosesc o altă ilustrație. Uitaţi-vă acolo jos. Sunt doi soldați.Acum, dacă i-ai aduce pe acei soldați până la această platformă, și i-ai întreba cum au devenit soldați, ei vor spune că erau cetățeni și au devenit soldați în următorul moment. Care a fost evenimentul care i-a făcut soldați?A fost momentul când au luat șilingul reginei. În momentul în care au primit șilingul, au încetat să mai fie cetățeni,şi au devenit soldați. Înainte de a fi primit şilingul puteau merge unde işi doreau,dar în minutul următor au intrat sub autoritate și în conformitate cu reglementările armatei trebuie să meargă acolo unde regina Victoria îi trimite. Ei nu trebuie să aștepte să li se dea o uniformă. În clipa în care au primit şilingul au devenit soldați. Ce i-a făcut soldați? Primirea şilingul. Ce îl face pe un om creștin? Credinţa in Hristos.

[ Ioan 1:11-13 ] ”11 A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit.
12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu”

Darul lui Dumnezeu este viața veșnică. Cine vrea darul în aceasta seară? Când am fost în Manchester, am pus această întrebare, și un om a strigat în adunare, „Eu vreau!” Cine vrea darul acum? Nu există nici un om aici, în Londra, așa cum era în Manchester, care să spună că el vrea darul? Nu este de mirare că trebuie să pledez cu atât de mulți să ia darul? [ Romani 6:23 ] „Plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică.” Cine  vrea darul acum? ( Multe răspunsuri în sală: „Eu vreau!!!”, „Eu vreau!!!!”)

[ Luca 16:15 ] „Isus le -a zis: ,,Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu.”

Îmi imaginez un om acolo jos care spune: „Ce zici de pocăință? Ce zici de a intra în corabie sau în cetatea de scăpare înainte de pocăință?” Prietenul meu, lasă-mă să-ţi spun ce este pocăința. Este stânga împrejur! Cred că acești soldați înteleg această expresie. Cineva a spus că fiecare se naște cu spatele la Dumnezeu, și convertirea e un fel de stânga împrejur.În cazul în care doriți să fiţi convertiți și doriţi să vă pocăiţi, vă voi spune ce trebuie să faceţi. Pleacă din serviciul lui Satan, și înrolează-te în cel al Domnului. Lasă-ţi vechii prieteni, și uneşte-te cu poporul lui Dumnezeu.(A nu se înţelege condiţionarea sau necesitatea abandonării anturajului înainte de conversie.A nu se înţelege nici condiţionarea salvarii de slujirea  in serviciul lui Dumnezeu )

În câteva zile, în cazul în care nu se întâmplă nimic neaşteptat, aștept să merg la Liverpool. Dacă atunci când sunt în tren, prietenul meu dl Shipton îmi spune, „Moody, te afli în trenul greșit, – trenul merge la Edinburgh” – ar trebui să spun: „Domnule Shipton, ați făcut o mare greșeală, cineva mi-a spus trenul merge spre Liverpool , dle Shipton,.. sunt sigur că greșiţi „. Apoi dl Shipton ar spune: „Moody, am trăit aici patruzeci de ani, și știu totul despre trenurile ce vin si pleacă din acest loc. Cel ce v-a informat că merge cu trenul la Liverpool probabil era ori ignorant ori foarte viclean .” Dacă Dl.Shipton în cele din urmă mă convinge, eu cobor din tren și urc în cel ce merge la Liverpool.

Pocăința este coborârea dintr-un tren și urcarea în celălalt. Sunteți într-un tren greșit, vă aflați pe calea largă care duce în jos în iad. Ieșiti afară din ea la noapte. Stânga-împrejur! Care din voi işi va îndrepta picioarele spre Dumnezeu? „Întoarceți-vă, de ce  să muriţi?” În Vechiul Testament, expresia folosită este „întoarce-te.” În Noul Testament, este „Pocăieşte-te”. „Întoarceți-vă, de ce să muriţi, casă a lui Israel?” Dumnezeu nu vrea ca nici un om din această audiență să piară, ci El vrea ca toți să fie mântuiți. Poți fi salvat acum dacă doreşti.

Există o altă ilustrare şi aș vrea să am timp să mă opresc asupra ei:este vorba despre a privi. Este vorba despre șarpele din pustie.
[ Ioan 3:14-15 ] „14. Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustiu, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului,
15. pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viaţa vesnica. “

Priviţi aici! Doar acordaţi-mi atenția pentru câteva minute. „Crede în Domnul Isus Hristos.” Cât timp durează pentru ca un om să creadă? Sau, dacă vreți, cât timp îi ia unui om să privească? Unii oameni spun că ei cred în educarea oamenilor pentru a fi creștini. Cât timp durează să îi educi pe copii să privească? Probabil ai auzit o mamă spunând: „Uite”, iar copilul ei mic privea. Nu durează  trei luni pentru ca un copil  să înveţe să privească. Priveşte și trăieşte! Nu este nevoie să mergi la facultate pentru a învăța cum să priveşti. Nu este un copil aici care să nu știe cum să privească. Hristos spune: „Uita-te la mine, căci   sunt Dumnezeu, și nu este altul” [ Isaia 45:5 ].

Şarpele de aramă se află pe stâlp. Dumnezeu spune copiilor lui Israel, care sunt pe moarte datorită mușcăturii șerpilor de foc – „! Uită-te, și trăieşte”

Nimic din a te uita la o bucată de alamă nu poate vindeca muşcătura unui șarpe. Dumnezeu este cel care îl vindecă, iar privirea la şarpele de aramă este condiţia. Ascultarea este ceea ce vrea Dumnezeu.La un moment dat bolnavul este pe moarte, în următorul moment vine un fior de viață prin venele sale, și apoi trăiește, este bine. Prieteni, priviţi spre Hristos, și nu la voi înşivă. Aceasta este problema cu un mare număr de păcătoși; în loc să privească la Hristos, ei se uită la muşcătură.

Nu priviţi spre rană; priviţi în căutarea unui remediu. Hristos este remediul păcatului. Ceea ce vrei este să muţi privirea de la rană la remediu – la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Cine va privi în această seară, și va trăi? Mutaţi-vă privirea spre Golgota; Credeţi în Domnul Isus Hristos și fiţi salvati.

„Ce trebuie să fac să fiu salvat?” — ultima predică din Londra a lui Dwight Lyman Moody.Predica a avut loc în Camberwell Hall, duminică seara în data de 11 iulie 1875.

    Iadul

[ Matei 5:22 ] ”Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau va cadea sub pedeapsa judecatii; si oricine va zice fratelui sau: „Prostule!” va cadea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cadea sub pedeapsa focului gheenei. “

Ultimele cuvinte din versul 22 au fost rostite de buzele binecuvântatului Fiu al Omului. “focul gheenei” sunt 2 cuvinte ce pot fi înţelese greşit pentru a spune că iadul este mormântul.Dar Isus a spus “focul gheenei”.Şi când a a spus asta a spus ce înseamnă de fapt iadul.

Sunt cei cărora le place să arate compasiunea lui Isus Hristos,păstorul ce cară un miel.Sunt cei ce îşi bazează predicile ( fără a greşi ) pe miracolele Lui care: a înviat morţii,i-a vindecat pe cei bolnavi,chiar şi pe cei bolnavi de lepră şi a alungat demoni.Şi pe bună dreptate.Sunt mulţi cei ce vorbesc despre împărăţia pe care Isus Hristos a venit s-o construiască şi despre cum El a murit pe cruce pentru a plăti păcatele noastre pentru ca noi să putem fi salvaţi.Dar în ziua de azi nu este popular să foloseşti tot ce a spus Isus Hristos într-o predică,pentru că Fiul Omului a folosit de asemenea termenul “focul gheenei”.

Dacă elimini iadul din biblie ai putea să faci o mulţime de oameni să se simtă confortabil pentru că nu ar mai fi nici o frică de judecata ce va urma.Conform noului testament nu este nici un fel de îndoială: dintre toţi cei care au umblat pe acest pământ  Isus Hristos a predicat cel mai mult despre iad.Şi ne-a spus despre iad,l-a descris în termeni simpli pentru ca noi să înţelegem exact ce fel de loc este.Din Matei 5  ştim că Domnul a folosit termenul “focul gheenei” deci focul face parte din acest loc numit iad.

Biblia declară lucruri ce există, pe care le poţi crede sau nu.Biblia nu încearcă să demonstreze nimic.De exemplu:”La început Dumnezeu….”,poţi spune că nu există Dumnezeu  până când te faci vânat la faţă,asta nu schimbă cu nimic realitatea.Într-o bună zi vom sta cu toţii în faţa lui Dumnezeu.Biblia spune că Dumnezeu a creat cerul si pământul.Pentru mine nu contează dacă un profesor universitar se foloseşte de credibilitatea lui si neagă acest lucru,aceasta nu înseamnă nimic,nu schimbă deloc realitatea.Dumnezeu a devenit om în urmă cu 2000 de ani, a venit şi ne-a spus lucruri pe care nu le-am auzit înainte.Ştim din vechiul testament că exista un loc numit iad,ştim că naţiunile ce uită de Dumnezeu vor fi aruncate în iad.Ştim,acest lucru este repetat  în vechiul testament.Ştim că iadul s-a mărit ,nu este niciodată plin.Dar când Domnul nostru Isus Hristos a venit în lume în carne şi oase în urmă cu 2000 de ani în persoana unui umil tâmplar din Galileea, a predicat despre iad.Iar în Matei 5 în discursul olivet,despre care unii spun că ar fi un discurs liberal, a predicat doctrina iadului.Şi a spus că este ceva numit “focul gheenei”.Deci conform bibliei iadul este un loc care există.Nu este o doctrină baptistă,sau una metodistă ci este o doctrină biblică.Nu poţi să faci nimic să schimbi acest lucru.Iadul există, este un loc care îi asteaptă pe cei ce părăsesc această lume nepregatiţi să-l întalnească pe Dumnezeu.Iadul există.Din biblie ştim că este un loc creat pentru diavol şi îngerii lui,şi este un loc de chin,nu este un loc pe care să-ţi doreşti să-l vizitezi.Este un loc făcut pentru a pedepsi.Dacă eşti măcar pe jumătate deştept pe cât te crezi ar trebui să-ţi faci griji în legătură cu locul unde te duci atunci când părăseşti această lume.Un lucru este absolut sigur,ar trebui să-l ştii şi ar trebui să-l accepţi.

Într-o bună zi vei muri.

Vei părăsi această lume.Îţi place să eviţi să te gândeşti la acest lucru dar la un moment dat vei inspira ultima gură de aer,inima ta va bate pentru ultima oară,nu va mai fi nici un pic de viaţă în trupul tău.Unde se va duce sufletul tău?

Eşti pregătit?Ştiu că ţi-ai pregătit casa,stiu că ţi-ai pregătit venitul,căsnicia şi copiii.Ştiu că ţi-ai planificat toată viata.Dar nu ţi-ai facut nici un plan pentru momentul când vei părăsi această lume.Iadul este un loc.Există dinainte ca tu să te naşti.Este acolo,acolo va fi şi în viitor şi nu poţi face nimic să schimbi acest lucru.Nu contează dacă bisericile au încetat să mai predice despre iad,dacă pastorii au încetat să mai predice despre acest lucru.Nu contează dacă seminariile şi colegiile biblice nu le mai spun tinerilor despre iad.Nu contează dacă oamenii şterg din Biblie orice vers referitor la iad.Iadul este un loc de care va trebui să ţii cont într-o bună zi.

Cineva a murit azi dimineaţă şi a ajuns în iad.Cineva a inspirat ultima gură de aer astăzi 20 iulie 2008 şi a ajuns în iad.Imaginează-ţi ce soc a avut.Unii neagă că iadul există şi într-o zi îşi vor ridica ochii şi vor vedea că se afla acolo.În Luca 16 este descris clar ce s-a întâmplat după ce bogatul a murit şi a fost îngropat:şi-a ridicat ochii şi a văzut că se află în iad.Este ca şi cum este spus că s-a trezit într-un loc care întrecea orice imaginaţie a lui.Nu a crezut nici pentru un moment că aşa un loc poate exista.Şi-a ridicat ochii şi a văzut că se află în iad.A aflat că se află în iad.A devenit conştient de locul unde era.Şi din acel moment nu a mai putut schimba nimic din situaţia în care se afla.

Nu există salvare în iad,nu este nici un salvator în iad.Nu este nici o Biblie în iad,nu este sânge în iad ( sângele Domnului nostru Isus Hristos prin care noi am obţinut iertarea păcatelor ),nu este nici un altar în iad,nu este iertare în iad.Cine se duce în iad rămâne în iad.Este ceva definitiv.Ce crezi în viaţa asta hotărăşte unde ajungi după ce mori.Când mori fără Dumnezeu ajungi în iad.

Iadul este un loc care te aşteaptă la sfârşitul vieţii.Te aşteaptă.Este un loc ce are o mulţime de locatari.Nu contează dacă trăieşti 150 de ani,te aşteaptă,are multă răbdare.Ştie că orice suflet pierdut,fără Dumnezeu,va ajunge acolo.Acest lucru aproape că îi conferă iadului personalitate,de parcă iadul se bucură când mor cei fară Dumnezeu.De aceea Isus Hristos a venit în urma cu 2000 de ani,de aceea a murit pe cruce.Nu a murit să te facă bogat,nu a murit datorită a cine eşti tu.A murit ca tu să nu ajungi în iad.De aceea a murit pe cruce,de aceea a fost atât de dureros,de aceea a fost nevoie de sângele Domnului Isus Hristos.De aceea Dumnezeu l-a făcut pe El, care nu cunoştea păcat,păcat pentru noi.Doar un nume a fost dat oamenilor care te poate ţine departe de iad.Nu este baptist,nu este presbiterian,catolic sau evreu.Este doar un nume care te poate ţine departe de iad iar acesta este numele lui Isus Hristos.Oamenii folosesc cuvântul iad zi de zi.Devin desensibilizati  când vine vorba de realitatea iadului încât nu mai are nici un fel de însemnătate pentru ei,iadul nu mai miscă sufletul omului.Satan a creat aceasta situaţie.Devii atât de familiarizat cu cuvântul acesta deoarece face parte din limbajul  comun al oamenilor de pe stradă dar iadul continuă să existe.Nimic nu-l opreşte.Biblia spune în [ Evrei 12:29 ] “… Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor””.

Eu ferm cred că iadul arde datorită sfinţeniei lui Dumnezeu.Iadul este un loc unde ajungi fără Dumnezeu.

Cineva a spus că iadul este separarea de Dumnezeu.
-Cine ţi-a spus acest lucru?Unde este acest lucru scris în Biblie?Caută acest lucru din Geneza până în Apocalipsa.
-I-am auzit pe marii evanghelişti spunând acest lucru.
-Nu contează ce au spus.Contează ce spune Biblia.Acei evanghelişti vor fi morţi şi o alta generaţie va veni în locul lor,şi apoi o altă generaţie va veni în locul celei de-a doua,şi apoi o altă generaţie îi va lua locul acesteia.Ce spune Biblia este important.Suntem judecaţi conform a ceea ce este scris în Biblie.
-Domnule pastor adevărul este că nu am citit-o.Acesta este adevărul.
-Majoritatea creştinilor nu au citit-o.Nu au citit-o începând cu Geneza până la Apocalipsa. Adevărul trist este că în ziua de azi oamenii din biserică sunt cât se poate de ignoranţi.De aceea sunt vânturaţi dintr-o biserică în alta.De la o doctrină la alta.Şi acest lucru se întâmplă deoarece suntem o mulţime de oameni superficiali care nu ştim nimic despre Dumnezeu sau cuvântul Lui.Este o observaţie tristă. Biblia nu s-a schimbat.Iadul este un loc real.Dar eu nu voi merge acolo.La un moment dat,înainte de a fi salvat,am crezut că voi ajunge în iad.Nu cred că aş putea să dorm în această noapte ştiind că ….aş putea muri astăzi.Trupul ar putea să nu mai funcţioneze.Inima ar putea să bată pentru ultima oară.Ar putea fi ultima mea zi în această lume.Ar putea fi şi ultima ta zi.Fizic poţi fi perfect sănătos şi totuşi ceva îţi poate lua viaţa.Poţi fi mort înainte de lăsarea serii.Trupul tău va zace în morgă.Şi cei dragi iţi vor organiza inmormântarea în doar câteva zile.Unde te vei afla?Unde te vei afla?
-Eu nu cred aceste lucruri.
-Pe ce te bazezi când spui aşa ceva.Pe ce te bazezi când spui că iadul nu există.
-Nu cred că Dumnezeu ar face aşa ceva.
-Ce ştii despre Dumnezeu?Despre care Dumnezeu vorbeşti?Nici măcar nu te-ai obosit să citeşti cuvintele scrise de El.Nu te-ai obosit să citeşti cuvântul lui Dumnezeu pe care pretinzi că-l cunoşti.Ce a spus în cuvântul Lui?[ Geneza 6:3 ] “…”Duhul Meu nu va ramane pururi in om,”.. ”.În urmă cu câteva mii de ani a provocat un potop care a acoperit întreg Pamântul . Depozitele sedimentare ce se află pe suprafaţa planetei dovedesc că acea inundaţie a fost la scară planetară.De la un capăt la altul apele au acoperit globul.Dovada acestui lucru se află peste tot. El a distrus suprafaţa planetei inundând-o promiţând că nu o va mai face niciodată.Dar data viitoare o va distruge incendiind-o.Isus Hristos a spus  [ 2 Petru 3:10 ] “…şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”.
-Unde este scris aşa ceva?
-În Biblie prietene.Dumnezeu nu este prea fericit de ceea ce se întâmplă în această lume.Vedem o generaţie spălată pe creier.Nu am mai văzut  aşa ceva în viaţa mea.Această generaţie va îmbrăţişa orice,va crede orice.Aceasta este mulţimea cu cel mai mare grad de relativism moral dintre toate cele care au populat vreodată suprafaţa pamântului.Îşi vântură ostentativ acest relativism moral,zi de zi încât toată lumea a devenit desensibilizată când vine vorba de chestiuni morale.Nimeni nu mai este ruşinat de nimic.Autorităţile din Chicago Ilinois au chemat Garda Nationala.În fiecare zi copii mor împuşcaţi de traficanţii de droguri sau de cei care se răfuiesc.Şi totul a devenit atât de rău încât guvernatorul a trebuit să cheme Garda Naţionala.Vor trebui să transforme oraşul într-un mini-stat poliţienesc pentru a nu-i lăsa pe copii să fie împuşcaţi.Zi de zi criminalii din acest oraş sunt dispuşi să-ţi zboare creierii pentru a-şi cumpăra droguri.Nu le-a trecut prin mintea plină de crime că vor arde de vii în iad.Nu s-au gândit că într-o bună zi vor arde în iad.În acest moment astfel de lucruri sunt considerate demodate.Nu mai contează nimic.Nimic nu mai are nici un fel de însemnătate.Oamenii fac tot ceea ce ei consideră că este bine.Aceasta este situaţia în care ne aflăm.Satan este deştept,a spălat pe creier o generaţie întreagă.I-a amăgit în aşa un hal încât păcatul nu mai este considerat păcat,moartea nu mai este considerată moarte şi viaţa umană nu mai are nici o valoare.În momentul de faţă îi avem în închisorile noastre închişi pe cei ce au comis cele mai sinistre crime din istoria naţiunii noaste.Îi avem chiar aici în  Knoxville Tennessee.Familiile celor implicaţi trec prin momente foarte grele, datele proceselor sunt amânate  tot timpul.Sunt din cele mai rele crime care s-au putut întâmpla.Dacă acei oameni s-ar fi gândit că într-o zi vor muri şi vor cădea în iad unde vor arde la nesfârşit,şi-ar fi revizuit atitudinea.Şi fără Isus Hrisos vor cădea în iad unde vor arde ,vii fiind,la nesfârşit.Iadul este plin de criminali.Recent un om a fost condamnat la 40 de ani de puşcărie aici în Knoxville Tennessee,40 de ani pentru că a ameninţat cu cuţitul şi a violat 4 femei.Le-a violat şi are doar 26 sau 27 de ani.Nu mai există nici un fel de frică în nimeni din moment ce cineva urmăreşte o femeie şi o violează.Fără Isus Hristos acel om va ajunge în iad. Nu ai auzit acest lucru la ştiri sau în ziare.Trăieşti într-o societate care şi-a pierdut minţile deoarece [ Romani 3:18  ] “frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” ”.

Nimănui nu-i mai este frică de Dumnezeu dar iadul nu este plin.În iad sunt foşti multimilionari şi multimiliardari.Sunt oameni în această lume ,care au 80,90 de ani şi care au  atât de mulţi bani,încât pot cumpăra şi vinde tot oraşul Knoxville Tennessee dar vor muri şi vor ajunge în iad.Da ,vor muri şi vor ajunge în iad.Oameni influenţi ce conduc lumea în acest moment într-o bună zi vor înceta a mai fi regi,regine şi parlamentari şi vor ajunge în iad.În iad sunt o mulţime  de regi şi regine.Unii dintre cei mai puternici şi influenţi oameni care au trăit se află în iad chiar acum.Iadul nu recunoaşte nici o identitate şi nici nu oferă nici un fel de tratament preferenţial.Cei tineri şi cei bătrani merg în iad.Cei bogaţi şi cei săraci merg în iad.Cei negri,albi,roşii şi galbeni merg în iad.Iadul nu face nici o deosebire.Baptişti merg în iad,metodişti merg în iad.Presbiterieni merg în iad,catolici merg în iad,episcopalieni merg în iad.Ruşi merg în iad,evrei merg în iad,americani merg în iad.Englezi merg în iad,portughezi merg în iad,africani merg în iad.Fără Isus Hristos nu există nici o scăpare.

Iadul există.Iadul e un loc unde ajungi la sfârşitul vieţii tale.
Să vă spun un lucru iadul este un loc unde ajunge orice suflet care nu-l cunoaşte pe Isus Hristos.Isus Hristos e singura cale spre Tatăl.[ 1 Ioan 5:12 ] “Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.”
Vă puteţi imagina unde ajung când mor fără Isus Hristos marii lideri religioşi ai acestei lumi?

În această dimineaţă nu predic celor ce se află la 10000 de mile departare.Nu am început prin a spune “ascultă America” ci ascultă strada Woodrow.Unii dintre voi veţi ajunge în iad.Şi ştiţi care este cel mai trist lucru despre iad?Când veţi ajunge acolo va fi prea târziu.Nimic nu mai poate fi făcut pentru voi.Când veţi muri veţi ajunge în iad şi va fi prea târziu.

[ Luca 16:24 ] “si a strigat: „Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta.”

[ Luca 16:27-31 ] ”Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu;
28. caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.”
29. Avraam a raspuns: „Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei.”
30. „Nu, parinte Avraame”, a zis el, „ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai.”
31. Si Avraam i-a raspuns: „Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.”
”
Iadul este destinaţia la sfârşitul unei vieţi în care Isus Hristos a fost respins.
Ce face iadul în momentul de faţă?Stă în aşteptare.Există de mult timp.Viaţa ta de 50,60,70,80 90 de ani nu reprezintă nici o clipită pentru iad.Exista când stră-stră-stră-stră-bunicii tăi încă trăiau,şi atunci la fel ca astăzi lumea murea şi ajungea în iad.

Mă gândesc des la acest lucru când merg prin cimitire vechi.Mă uit la vechile pietre funerare.Avem îngropaţi soldaţi care au luptat în războiul revoluţionar.Avem soldaţi înmormântaţi care au luptat în războiul dintre state.Avem soldaţi din războiul americano-spaniol. Avem un cimitir militar imens şi mormintele lui vechi au cruci militare mari.Tot ce a avut mai bun Knoxville Tennessee de oferit se află înmormântat aici.Chiar şi guvernatori sunt înmormântaţi în cimitirul “Old Gray”.Când treceţi pe lângă aceste mausoleuri,să ştiţi că la vremea când au fost construite,sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX,acestea au costat mii de dolari.Aceşti oameni aveau bani.Puteţi merge printr-un cimitir şi tot ce trebuie să faceţi este să vă uitaţi împrejur.Şi veţi fi uimit de lecţiile de istorie pe care le puteţi învăta doar  trecând pe acolo.Des mă întrebam ”Oare unde a ajuns acest om.Unde au ajuns ei?”.Aproape de noi se află mormântul unui locotenent.Treceam des pe lângă mormântul lui.A fost locotenent în timpul primului razboi mondial şi este îngropat într-un mausoleu.Căpitani,majori, generali, guvernatori, primari,doctori şi avocaţi sunt toţi îngropaţi la mai puţin de 60 de metri distanţă de locul în care vă aflaţi.La o aruncătură de piatră.Pot ieşi pe acea usă  să arunc o piatră până la unul din cele mai mari cimitire din acest oraş.Fiecare din cei înmormântaţi acolo a trăit,a murit şi a ajuns undeva,şi dacă Domnul nu vine în curând vă veţi trăi scurta dumneavoastră viaţă,veţi muri şi veţi ajunge undeva.

-Cum stau departe de iad domnule pastor?Nu vreau să ajung în iad domnule pastor.
-E bine.
-Mă îngrijorează acest lucru domnule pastor.Nu vreau să ajung în iad.
-E bine.Este cu adevărat bine dacă gândiţi aşa.
-Cum pot să nu ajung în iad?
-Un nume,un nume a fost dat oamenilor prin care să fim salvaţi.Suntem salvaţi doar de un singur nume.Un singur nume.Acest nume este Isus.[ 1 Ioan 5:12 ] “Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.”.
-Cum adică să-L am domnule pastor?
-Adică să te încrezi în El.Este el salvatorul tău?

Recent un om a primit câteva luni de puşcărie pentru că a omorât o fată de 17 ani la 3-4 mile distanţă de locul unde staţi acum.17 ani,a omorât-o.A intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu maşina în care ea se afla.Nu a omorât-o pe loc.Ea a ajuns la spital, şi-a sunat mama şi a asigurat-o că este bine.Nu ştia că ficatul i-a fost rupt în două.Avea hemoragie internă.Cezar (autorităţile) i-a dat câteva luni de închisoare pentru moartea acelei fete.Cum a omorât-o?Nu a fost ceva intenţionat.Scria SMS-uri pe telefon.Dacă lui Cezar i-ar fi păsat de viaţa ta nu ar susţine doar campanii despre centuri de siguranţă ci ar interzice şi scrierea de SMS-uri în timpul şofatului.Sunt atât de sătul de ipocrizie încât nu mai suport.Efortul lor de a preveni accidentele este un gunoi.17 ani,fata este cu Domnul acum.Avem o mulţime de adolescenţi de 17 ani aici,avem de 18,19,20 de ani.De 16 ,15,14,13 ani.Un copil de 13 ani a fost omorît săptămâna trecută,chiar aici în această comunitate în această zona.Un alt copil a murit în timp ce mergea cu bicicleta.Până şi unii copii mor pe neaşteptate.Şi tu vei muri.Vei ajunge undeva.Eşti pregătit?
Eşti pregătit?Să-ţi spun unde este iadul.Va fi la sfârşitul vieţii tale dacă nu-l ai pe Domnul.Te va aştepta.

Tată, în numele lui Isus am predicat ce mi-ai dat Doamne.Mi-ai dat acest lucru cu multă vreme în urmă şi l-am predicat.Atât voi spune.Am predicat cuvântul.Doamne foloseşte-l pentru orice scop doreşti în această dimineaţă.În numele lui Isus ne rugăm.Amin.

Din predica  „Hellfire” – pastor Charles Lawson

(Cum a fost salvat?)Tâlharul de pe cruce

În Luca 23 avem o mică parte din lui Cuvântul lui Dumnezeu, care cinstit vorbind este răspunsul la orice întrebare legată de salvare.
Presupun că sunt foarte multe religii în lume. Există mii de obiecții cu privire la modul biblic de mântuire. Fără îndoială există zeci sau sute de alternative la Evanghelie dar pasajul pe care îl vom citi în această dimineață este cu adevărat un răspuns dat fiecăreia.

Luca 23, începând cu versetul 39: Isus Hristos este agățat pe cruce , cuie sunt în mâinile și picioarele sale, o coroană de spini este bătută în fruntea Lui,are barba ruptă din rădăcini,spatele îi este arat cu biciul de către un soldat și cum atârnă el acolo pe cruce , doi criminali condamnați sunt agățați lângă El,fiecare pe crucea lui.Câte unul de fiecare parte.

Ei sunt numiți răufăcători,oameni care au încălcat legea, în așa un hal încât chiar și guvernul roman cu tot păgânismul lui,și tot desfrâul lui nu i-a considerat pe acești oameni demni să trăiască. Ei au fost atât de josnici încât erau nedemni de închisoare. Ei au fost chiar considerați nedemni de a fi închiși în temnița de sub sub închisoare.Ei au fost condamnați la pedeapsa capitală.

Isus era pe o cruce în mijloc și câte un hoț era de fiecare parte. Biblia spune:

[ Luca 23:39-43 ] „39. Unul din talharii rastigniti Il batjocorea si zicea: „Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine insuti si mantuieste-ne si pe noi!”

40. Dar celalalt l-a infruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osanda?

41. Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.”

42. Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!”

43. Isus a raspuns: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.”

Ce zici de asta?
Să ne rugăm împreună!!!

Tată, ajută-mă să să fiu un ajutor pentru acești bărbați și femei, care au venit astăzi aici.Te rugăm să faci cuvântul cât mai clar pentru fiecare inimă. Cel puțin la fel de clar cum l-ai făcut pentru inima mea. Ajută-ne Doamne să vedem calea Ta de salvare din cuvintele tale. În această dimineață te rugăm în Numele lui Isus, Amin.

Pe unii dintre voi vă cunosc de mulți ani iar pe unii din voi v-am întâlnit în această dimineață.Unii din voi sunt aici în vizită și nici n-am avut timp să vă strâng mâna așa că nu știu prea multe despre voi. Dar știu, că într-o mulțime atât de mare,cu siguranță este cineva aici care a auzit că, pentru a merge în rai trebuie să fii botezat.Acest om(tâlharul) nu a fost botezat,nu putut fi botezat, a murit și a mers în rai unde e Isus.

Unii dintre voi ați auzit că trebuie să vă alăturați unei anumite biserici dar indiferent de biserica din care credeți că trebuie să faceți parte, acest om nu făcea parte din ea și nici nu putea deveni membru al ei și totuși a mers de pe cruce direct în paradis.

Unii dintre voi ați auzit că sunt necesare fapte bune pentru a fi salvat.Ați auzit că dacă faptele bune contrabalansează faptele rele și dacă balanța se va înclina în favoarea dumneavoastră veți merge în rai.Totuși acest om (tâlharul) a făcut atât de multe fapte rele încât până și un guvern nedrept debarasează pământul de prezența sa și el nu va trăi pentru a face nici măcar o faptă bună pentru a le contracara pe toate cele rele.

Și totuși în doar câteva momente el va inspira pentru ultima oară și se va duce direct în prezența Domnului.

Vă spun,nici o religie pe care doriți să o menționați nu putea să-l ajute deloc pe acest om.
El nu poate îndeplini cele cinci principii de bază ale mormonismului și totuși, în această zi merge în paradis.
El nu a putut nici vinde reviste „Turnul de veghe”, și nici ajuta la construirea împărăției lui Iehova (aluzie la martorii lui Iehova) și totuși în acest moment, el merge să fie cu Isus.
El nu poate participa la nici un sacrament, la nici o ultimă împărtășanie dar totuși, în acel moment el va ajunge în paradis pentru a fi cu Isus.
Nu poate fi botezat prin scufundare, prin turnare, sau prin stropire și în aceeași oră, el va fi cu Isus.
El nu poate arunca în aer un restaurant pentru Mohamed, el nu poate sta cu picioarele încrucișate pentru Buddha sau Confucius.
Acest om nu poate îndeplini cerințele niciunei religii și totuși Isus Hristos îi spune cu certitudine:

„astăzi vei fi cu Mine în rai”.

Vă spun următorul lucru în baza autorității Sfintei Scripturi, în baza autorității Cuvântului lui Dumnezeu:

        mântuirea(salvarea) este evident prin har (ajutor nemeritat                 oferit păcătosului), prin credință.

Este în mod evident un dar al lui Dumnezeu.Este clar!!! Nu este câștigat prin faptele omului. În mod evident nu este produsul religiei.
Evident nu este câștigat prin merit ( fapte bune). Acest om (tâlharul) nu are nici o ocazie să facă nici unul din lucrurile pe care preoții și rabinii și imamii și pastorii le spun oamenilor că trebuie să le facă pentru a ajunge în rai.
El nu a făcut nici unul dintre aceste lucruri.Nu putea face nici măcar unul dintre acele lucruri. Singura lui speranță era Isus și a aflat că El e tot ceea ce avea nevoie.

Isus fără apă (botez).
Isus fără mătănii.
Isus fără taine.
Isus fără lumânări.
Isus fără turnuri de veghe (aluzie la martorii lui Iehova).
Isus fără a fi membru al vreunui cult.
Isus fără strângeri secrete de mână (aluzie la masonerie).
Doar Isus!!!

Ce are de gând să facă tâlharul?

El nu va arata Domnului semnul masonic secret al celui de al 32-lea grad, mâinile sale sunt bătute în cuie pe o cruce.
El nu va da mâna cu predicatorul.
Nu va sta în genunchi cu fața spre est.
Nu va îngenunchea în ambii genunchi pentru a arăta că el e sincer, picioarele îi sunt bătute în cuie pe o cruce.

Acest om nu poate face nimic decât să-și pună speranța în Isus Hristos. Acest om nu poate face nimic decât să-l roage pe Domnul, și a făcut acest lucru și sufletul i-a fost salvat. A făcut acest lucru și a mers direct în paradis.

La gunoi cu toate prostiile religioase,la gunoi cu toate perdelele de fum,cu toate înșelăciunile,cu toată prestidigitația acestui număr de iluzionism.

Isus salvează!!!
Doar Isus!Doar Isus!
Isus fără nimic altceva!
Isus fără a mai necesita altceva!
Isus salvează!!!!!

Lumea este plină de confuzie,de atât de multe voci diferite.Atât de mulți oameni încearcă atât de multe lucruri diferite, dar fără succes.

Dar aici avem un om care nu putea face nimic decât să se bazeze pe Fiul lui Dumnezeu, și atunci când el a făcut acest lucru Isus L-a pronunțat posesor al vieții veșnice.

Ce dețineți în această dimineață? Dacă vă întreb în această dimineață dacă sunteți salvat,m-ați privi nedumerit sau ați spune da?

Dacă vă întreb în această dimineață dacă mergeți în rai și spuneți că da, atunci aș întreba: „cum aveți de gând să ajungeți acolo?” mi-ați spune altceva decât Isus. Aud următorul lucru de o sută de ori pe săptămână.

-Ați fost mântuiți?
-Da…,cred.
-Ce vreau să spun este că dacă ați muri azi, ați merge în rai sau în iad?
-În rai.
-Cum aveți de gând să ajungeți acolo?
-Sunt o persoană destul de bună.

Acesta (tâlharul) nu este deloc o persoană bună. Este un răufăcător. Dovezile au fost prezentate, judecătorul a deliberat apoi a pronunțat verdictul. El trebuie să moară! El nu va fi reformat sau corectat, nu își va îmbunătăți viața. El nu va începe din nou de la 0, ci va muri înainte de apusul soarelui. Singura lui speranță este omul de pe crucea din mijloc. Singura lui speranță este că dacă îl va ruga pe Isus, acesta va avea milă de el și-i va salva sufletul. Și astfel face acest lucru și Isus îl salvează.

Lăsați-mă să spun ceva în această dimineață pentru cei dintre voi care au persoane dragi, poate într-un azil de bătrâni, poate acasă, poate într-un ospiciu.
Și doctorul poate spune că este vorba de o boala incurabilă în fază terminală și știi ce fel de viață au trăit, știi că nu sunt religioși, că nu sunt creștini, știi că nu sunt nici măcar decenți, știi că pastorul va trebui să mintă la înmormântarea lor.

Există vreo speranță?
Există vreo speranță?

Pot anula viața pe care au trăit-o? Nici vorbă.
O pot îndrepta? Pot contracara faptele lor rele? Nici vorbă.
Pot încerca să trăiască din nou, însă perfect de această dată? Nici vorbă.

Este posibil ca în ultimele ore de viață,în timp ce moartea își parcheaza mașina în fața casei, își ia secera din portbagaj și merge pe alee să bată la ușa dumneavostră. Este posibil să vedeți moartea gata să sune la ușă.

Este posibil să fiți salvat?
Acest pasaj spune că DA.

Nu este posibil să vă alăturați unei biserici, nu este posibil să aderați la o religie.
Nu este posibil să anulați sau să vă retrăiți viața, dar este posibil să fiți salvat.

De ce în ultimele momente ale vieții, au o slujbă de urgență la domiciliu, dacă 70 de ani de făcut rău trebuie să fie contracarați de 70 de ani de făcut bine?

Nu asta scrie în Biblie. Acest om s-a trezit…. s-a trezit într-o celulă de închisoare în drum spre iad. A mâncat ultima masă pe drumul său spre iad.El și-a luat la revedere în timp ce era în drum spre iad.A țipat în agonie când l-au pus cu forța pe cruce.A plâns de durere și chin în timp ce l-au răstignit pe cruce pentru ca toți să vadă că acel om este în drum spre iad.Și două ore mai târziu, două ore mai târziu, după ce a facut un singur lucru bun în întreaga sa viață (a crezut în Isus), ei îi rup picioarele, el se sufocă și înainte ca doctorul să confirme că nu mai are puls el deschide ochii în paradis.

Vă spun,tot ce ține de mântuire (salvare) poate fi înțeles privind la hoțul pe de cruce. Răspunsul la fiecare argument pe care îl primim atunci când Îl mărturisim pe Hristos este hoțul de pe cruce. Răspunsul la fiecare pamflet pe care fiecare persoană religioasă îl pune în mâna ta este tâlharul de pe cruce. Răspunsul la fiecare predică și doctrină falsă prezentată la TV,radio sau într-o biserică este hoțul de pe cruce.

Nu a făcut nici unul din lucrurile pe care spui că trebuia să le facă.El nu putea face nici unul din lucrurile pe care oamenii spun că ar fi trebuit să le facă.Nu a trăit o viață suficient de bună, nu era un om bun, nu a fost o persoană destul de bună, nimeni nu ar garanta pentru caracterul lui.

Dar în ultimele lui ore de viață, într-o încercare disperată de a scăpa de focul iadului, l-a rugat pe Isus, și Mântuitorul păcătoșilor a mai salvat încă unul.

Lăudați-L pe Domnul!!! Să aruncăm o privire mai atentă aici, să aruncăm o privire mai atentă. În  [ Luca 23:39 ] vedem că unul din tâlhari moare fără speranță, el moare fără speranță.

Motivul pentru care atât de puțini oameni sunt salvați astăzi este faptul că foarte puțini oameni realizează că ei înșiși mor fără speranță. „Eu sunt o persoană destul de bună” spune un om. Nu am făcut ceea ce a făcut acea persoană” spune un alt om. „Sunt religios” spune un alt om. „Fac tot ceea ce pot ” spune un alt om.

Vă spun vouă, oamenilor din această cameră. Până când nu v-ați convins că muriți fără speranță, nu ați avut nici un interes în a vă găsi un salvator. Până când nu v-ați văzut murind fără speranță nu ați avut nici un interes în a găsi pe cineva care v-ar putea ierta păcatele.

Rușine predicatorilor care nu predica împotriva păcatelor. Rușine predicatorilor care nu condamnă nelegiuirile. Rușine predicatorilor care nu dau la o parte perdelele și nu arată bărbaților și femeilor focul iadului. De ce ar căuta cineva un salvator dacă respectivul nu moare fără speranță?

Dacă ești astăzi aici și îl cunoști pe Isus Hristos ca Mântuitor al tău,eu voi spune ce ai știut înainte de a-L ști pe Isus: știai că un mormânt deschis te așteaptă și nu aveai nici o speranță de cealaltă parte a morții.

Ce zi binecuvântată a fost atunci când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a adus această realitate în inima ta, ce zi binecuvântată a fost atunci când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu te-a convins că ești vinovat.

Acest infractor, condamnat de către oameni, se află acum condamnat de către Dumnezeu. „Voi muri!!!” își spune.

Știi la 20 de ani s-ar putea să nu crezi acest lucru. Diana mi-a spus „Îmbătrânesc și eu.Am 22 de ani” afirmație care nu a provocat nici un pic de simpatie în mine 🙂 Nu îmi pare rău câtuși de puțin pentru ea:) Vă spun, puteți avea 18 ani, 28 de ani sau 38 și tot ce vedeți este o autostradă liberă în față. Tot ceea ce vedeți sunt călătorii, benzină și un drum lung drum în față.

Vă spun, moartea nu v-a spus când vă va vizita.

Ascultați-mă!!! Nu există un indicator pe drumul vieții care să spună de exemplu:48 ani până la moarte, 47 de ani până la moarte, 46 ani până la moarte. Unii oameni au folosit următoarea ieșire fără să știe că era lor. Unii oameni credeau că mai au încă 500 de mile dar ieșirea destinată lor a fost după doar trei. Vă spun, fiecare dintre noi va muri!!!

Acest om (tâlharul) tocmai și-a dat seama „Eu urmez!!!” nu celălalt tip, „Eu,eu”. El era agățat pe cruce, „Eu voi muri!!! „

Știa că va muri și când s-a văzut murind s-a uitat la acea mulțime și probabil și-a văzut mama, ea nu îl poate ajuta. L-a văzut probabil pe tipul cu care a jefuit un magazin, nici el nu-l poate ajuta. Vede soldatul, el nu-l va ajuta. L-a văzut probabil acolo și pe judecător, el sigur nu-l va ajuta.

Acel om nu are pe nimeni să-l ajute, dar se întoarce și vede că un om însângerat este pironit pe crucea de lângă el, care nu se vaită, nu înjură, nu cerșeste milă, nu spune că suferă de pe urma unei înscenări. Ca un miel înainte de tăiere este tăcut, acel om de pe crucea din mijloc nu deschide gura. El este dus ca un miel la tăiere fără nici un zgomot, fără nici măcar un murmur, fără a se tângui, el nici măcar pe dinăuntru nu-i arată pumnul lui Dumnezeu.

Și începe să vorbească cu celălalt tâlhar care este crucificat lângă el. Să ne uităm la versetul 40:

[ Luca 23:40 ] „40. Dar celalalt l-a infruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osanda?”

Trăim într-o generație plină de blasfemii.
Oamenii își bat joc de Dumnezeu, ei nu se tem de El.
Oamenii spun glume despre Dumnezeu, ei nu se tem de El.
Oamenii strâmbă din nas când vine vorba de Dumnezeu, ei nu se tem de El.
Oamenii cred că pot trăi cum vor, că pot face ce au ei chef și Dumnezeu îi va lăsa pe toți în rai, ei nu se tem de El.

Vă spun, acest om când și-a vazut moartea cu ochii brusc a realizat ceva important:

        trebuie să-ți fie frică de Dumnezeu.

Știu că s-ar putea să nu vă placă să auziți acest lucru. Știu că suntem în anul 2015. Știu că trăiesc în Statele Unite ale Americii. Știu că suntem toți liberali, toleranți, inclusivi, spunem că Dumnezeu este iubire,și că nu-i pasă ce faci.

Vă spun, lui Dumnezeu îi pasă de ceea ce faceți, El este sfânt, drept, pur, curat. Raiul este un loc în care nu există păcat. Nimeni nu ucide pe nimeni în rai, nimeni nu violează pe nimeni în rai, nimeni nu molestează pe nimeni în rai, nimeni nu răpește pe nimeni în rai, nimeni nu minte în rai.

Raiul este un loc unde se află Dumnezeu cel sfânt.

Hoțul acela este pe cale să moară și se apleacă și privește pe lângă Isus la amicul său de jocuri de noroc. Se apleacă și privește pe lângă Isus la amicul lui cu care fura, se apleacă și privește pe lângă Isus la omul cu care a comis o crimă și a spus: „Nu crezi că ar trebui să ne temem de Dumnezeu?”

Vă aflați aici în această dimineață și nu sunteți mântuiți? Știu de ce nu sunteți salvați, deoarece Joel Osteen a spus să nu vă faceți griji, și Robert Schuller a spus să nu vă faceți griji, și domnul Rogers a spus să nu vă faceți griji, și „mami” v-a spus să nu vă faceți griji.

Dar, în schimb această Biblie spune că trebuie să vă faceți griji!!! Biblia spune să vă faceți griji, plata păcatului este moartea, asta spune Biblia. Focul iadului îi așteaptă pe cei care mor fără Isus Hristos, asta este ceea ce spune Biblia.

[ Matei 5:29-30 ] „29. Daca deci ochiul tau cel drept te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l de la tine; caci este spre folosul tau sa piara unul din madularele tale si sa nu-ti fie aruncat tot trupul in gheena.

30. Daca mana ta cea dreapta te face sa cazi in pacat, taie-o si leapad-o de la tine; caci este spre folosul tau sa piara unul din madularele tale si sa nu-ti fie aruncat tot trupul in gheena.”

E mai bine să-ți tai mâna și să ajungi în rai, e mai bine să-ți tai piciorul și să ajungi în rai, e mai bine să-ți scoți un ochi și să ajungi în rai, decât să-ți folosești mâinile, picioarele și ochii pentru a trăi în păcat ca apoi să mori și să ajungi în iad.

Atât de serioasă este această chestiune!

-„Credeam că iadul este doar mormântul.”
-La ce ar fi bun să-ți tai piciorul dacă în continuare mergi în mormânt? Este ceva mult mai rău decât mormântul.
-„Cred că doar vei fi anihilat.”
-Isus a declarat: „locul unde viermele nu moare și focul nu se stinge niciodată”. Nu vei fi anihilat, nu vei dispărea. Nu vei dispărea într-un nor de fum. Oh nu, oh nu oh , nu. Dumnezeu este de temut!!!!!

Tinerii,nu se tem de Dumnezeu. Ar face bine să o facă.
Oamenii în vârstă nu se tem de Dumnezeu. Ar face bine să o facă.
Tâlharul a spus :”Nu ți-e frică de Dumnezeu?” și apoi versetul 41 el spune:

[ Luca 23:40-41 ] „40. Dar celalalt l-a infruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osanda?

41. Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.””

Ascultă-mă. Să zicem că următorul om ne reprezintă pe noi în drumul spre iad fără Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care să ne condamne.
-Domnule pot să vă spun despre Isus?
-Nu mă interesează.
-După cum bine știți toată lumea este păcătoasă.
-Pe cine numești tu păcătos? Nu judeca! Nu scrie în Biblie nu judeca?

Acum aici suntem noi după ce Sfântul Duh a lui Dumnezeu ne spune că suntem pe moarte, fără speranță.
-Nu vă temeți de Dumnezeu? Pot să vă spun ceva despre Isus? Știți că toți am păcătuit?
-Da, știu. Dacă Dumnezeu îmi dă ceea ce merit am probleme mari.

Ascultați-mă, știți ce se întâmpla? Undeva pe drum , undeva de-a lungul drumului spre iad. Dacă ieșiți de pe drumul spre iad și ajungeți în paradis, va trebui să realizați că nu doar sunteți condamnat, ci sunteți condamnat pe drept. Dumnezeu nu doar a spus că meritați iadul, El are și dreptate. Nu numai că a spus că sunteți lipsit de slava Lui, dar are și dreptate în legătură cu acest lucru.

Dacă atunci când încerc să-i spun cuiva despre Isus, respectivul îmi spune „Eu nu cred că sunt chiar atât de rău”, atunci nici nu încerc să îl forțez.

Dacă nu crezi că ești atât de rău nu vei fi salvat.
Știi cine vine la altar duminică dimineața la doisprezece fără cinci? Persoana care a obosit în a-și găsi scuze, și a da vina pe alții, și a se enerva, și a spune „Nu mă judeca!”. Persoana care știe că este condamnată de Dumnezeu care este și îndreptățit să o facă.

Aceea este persoana care caută un salvator.

Vă spun, în noaptea dinainte să fiu salvat eram atât de speriat că nu voi mai trăi pentru a vedea dimineața. Mi-a fost atât de teamă că o să mă trezesc în iad. Am trăit așa doi ani, am trăit încâlcit în păcat timp de doi ani, știam, știam că dacă aș fi murit aș fi ajuns în iad. Pur și simplu nu am vrut să renunț la păcat. Aveam această suspiciune că dacă aș fi salvat, Domnul va dori cumva să fac ceva cu restul vieții mele.

Îmi aduc aminte diverse lucruri, dar nu am de gând să vă povestesc,
pentru că nu vreau să credeți că este în regulă să faceți acele lucruri, dar îmi amintesc cum fugeam cu prietenii mei în bezna nopții, auzind sirene de poliție în urma noastră, și rugându-mă „Doamne nu mă lăsa să mor în seara asta, nu vreau să merg în iad”.

Nu ai spune că așa o persoană ar fi salvată? Vreau să spun că undeva pe drum ori vei înțelege că Dumnezeu este îndreptățit să te condamne ori nu vei fi salvat deloc.

Văd că s-a lăsat liniște în sală.

De ce Isus Hristos a murit pe cruce dacă lui Dumnezeu nu-i pasă de păcatele tale?
De ce și-ar trimite propriul său fiu să sufere în locul tău, dacă ce am făcut noi nu merită suferință?

Este o chestiune importantă pentru Dumnezeu. Noi într-adevăr ,
pe bună dreptate primim răsplata cuvenită faptelor noastre.

Știți ce spune un om nemântuit? „Ei bine, nu cred că merit să merg în iad.
Știți ce spune un om salvat? Ar trebui să fiu acum în iad.

Știți ce spune o persoană care nu-L cunoaște pe Domnul? Spune: „Cred că locul meu este în rai”.
Știți ce spune un om salvat? „Nu știu cum Dumnezeu ar putea lăsa vreodată o persoană ca mine în rai. „

Este un individ acolo (pe una din cruci) care-L blesteamă pe Dumnezeu Tatăl și îl blesteamă pe Isus, și badjocorea Mântuitorul și murind, condamnat fiind pentru furt și crimă, credea că este o persoană bună.

Nu-i așa că este ireal?

-Băieți aveti nevoie de ajutor?
-N-am nevoie de nici un fel de ajutor. Beep Beep. Pleacă din fața mea. Cine ești tu să mă judeci.

Ești executat pentru crimă și încă îți mai iei apărarea? Tâlharul de pe cealaltă cruce spunea ” Știi chiar nu mă pot plânge. Am știut că furtul era împotriva legii atunci când am furat. Am știut că a omorâ un om era împotriva legii atunci când am am ucis. Tocmai am fost prins, merit acestă pedeapsă.

Serios, v-ați privit vreodată prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu? Ați spus vreodată: orice mi-a făcut Domnul am meritat. Am meritat tot ce am suferit. Nimeni nu vrea să spună acest lucru dar este adevărat. Vă rog să vă uitați la versetul 41:

[ Luca 23:41 ] „41. Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.””

Poți specula cât vrei. Nu scrie nimic în Biblie că l-a auzit pe Isus predicând în urmă cu 2 ani. Nu scrie nimic în Biblie că l-a văzut pe Isus făcând o minune. Am auzit toate aceste povești, poate a fost, unul dintre cei pe care Isus i-a vindecat. Ascultă aici, tot ce știu este: la un moment dat, chiar înainte de a muri acest om a mărturisit cu gura lui: „persoana crucificată de lângă mine este fără păcat”, „persoana crucificată lângă mine este neprihănită”, „persoana crucificată lângă mine nu merită să moară”. Eu merit, el nu. Eu sunt rău, El este bun. Eu greșesc, El are dreptate. Nu trebuia să știe acest lucru de la vârsta de 4 ani. Nu trebuia să știe acest lucru de la vârsta de 14 ani. Dar înainte de a muri a știut că cel de pe crucea din mijloc era un om neprihănit. Știa că acesta nu merita să moară.

„Poate, poate, poate că acel om este diferit de mine.
Poate că acel om e diferit de tipul de pe partea cealaltă.
Poate că acel om mă poate ajuta. „

Știi, atunci când a început să te intereseze ai invitat un prieten la tine acasă ca să-ți vorbească despre Biblie. Știi, atunci când a început să te intereseze ai invitat un coleg de muncă să stea cu tine la prânz și să-ți arate câteva lucruri. Atunci când a început să te intereseze te-ai aventurat, te-ai decis să-ți „riști viața” ducându-te la o biserică unde se predică Biblia:)) „Nici nu știi cum sunt acei oameni!!! Am auzit o mulțime de lucruri despre acei oameni”:))

Știi ce ai realizat? Ai crezut că erai destul de bun până când ai fost lângă El. Ai spus că nu erai chiar așa de rău până când ai fost lângă El.
Ai crezut că erai la fel de bun ca cel de lângă tine până când El a fost cel de lângă tine.

Vezi infractorii de pe cruci? Acești doi infractori au trăit în preajma unor oameni asemenea lor timp de zeci de ani. Binențeles că ei cred că sunt oameni buni. Ei sunt la fel de buni ca toți cei din anturajul lor.
Știi cu cine îți petreci timpul? Cu oameni la fel ca tine. Și astfel tragi concluzia că ești o persoană destul de bună. Pentru că nu faci ceva mai rău decât ce fac oamenii din anturajul tău. Dar dintr-o dată acest om nu se mai află într-o sală de jocuri de noroc. Dintr-o dată acest om nu se mai află, într-o încăierare între bețivi. Dintr-o dată omul acesta nu se mai află în curtea închisorii ridicând greutați. El este alături de Isus!!!

Și când el se aliniază lângă Isus, dintr-o dată vede că nu este deloc un om bun.

Își spune: „în comparație cu un alt raufăcător sunt ok. În comparație cu un alt hoț sunt ok. Dar acum tocmai m-ai pus alături de Isus.

El e bun și eu nu.”

Știi ce ți s-a întâmplat când ai început să cauți în Biblie? Vreau să spun,că doar te uitai în Biblie interesat,curios,dispus să înțelegi.Știu ce ai realizat. „Cred că nu sunt deloc bun. Cred că am niște probleme.”

Și cu cât te-ai uitat mai mult la Isus,în toată sfințenia Lui și toată bunătatea Lui și toată puritatea Lui și toată neprihănirea Lui cu atât mai mult ți-ai dat seama ce răufăcător ai fost. Cu cât te uitai îți dădeai seama ce răufăcător condamnat ai fost.

Acest om nu a făcut nimic rău, dar noi, noi merităm acest lucru, el nu.
Ascultați-mă băieți, femei, adolescenți, ați văzut vreodată așa o persoană? Nu vă comparați cu colegii dumneavoastră.

Nu vă comparați cu membrii familiei dumneavoastră. Binențeles că sunteți mai bun decât nebunul familiei. Toți avem câte un nebun în familie. „Sunt mai bun decât el, așa că sigur ajung în rai.”

Etalonul nu este vecinul din bloc care fură tot ce nu este bătut în cuie. Etalonul este omul de pe crucea din mijloc. El este cel care nu a făcut nimic rău.

Așa că tâlharul e pe moarte, fără speranță, condamnat. El conchide că pedeapsa lui este dreaptă,știe că  faptele lui sunt rele, el mărturisește neprihănirea lui Hristos.

[ Luca 23:42 ] „42. Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!””

Știi că unele traduceri moderne ale Bibliei nu au „Doamne” acolo? Biblia spune că „oricine va chema pe numele Domnului va fi mântuit”, spune „crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit „.

Știi ce face acest om (tâlharul)? Stă pe cruce și realizează „sunt condamnat”. Merg în iad, o merit, nu am nici o speranță. Ce pot face?

Și instinctiv încearcă să bage mâna în buzunar pentru a trimite bani predicatorului de la TV :)), dar nu poate face acest lucru. Nu poate trimite bani nimănui. Nu poate scrie nici un cec. Înțelegi? Acest om nu poate face nimic decât să strige cu gura lui, din adâncul inimii lui: „Doamne!!! Doamne!!! Doamne!!!”

Și același Isus care aude o fetiță dulce de șase ani rugându-se în dormitorul ei, aude aici un hoț, un criminal, un răufăcător când el rostește numele Domnului. Același Isus care aude un băiat în vârstă de nouă ani în școala de duminică chemând numele Domnului, aude un deținut condamnat la moarte legat de scaunul electric atunci când el
strigă numele Domnului. Aleluia !!!!!

Ascultă-mă, dacă salvarea nu este prin fapte, dacă este prin har (har=ajutor nemeritat oferit păcătosului de către Dumnzeu), prin credință, atunci oricine poate fi salvat!!!! Dacă hoțul de pe cruce poate fi
iertat de păcatele sale atunci și tu poți fi iertat de ale tale. Dacă un om poate merge atât de departe în păcat ca totuși să-L întâlnească pe Isus, atunci și voi puteți să-L întâlniți pe Isus în acestă dimineață, indiferent de cât de departe ați mers pe un drum greșit.

El a chemat numele Domnului, dar el credea ceva când a chemat numele Domnului. „Doamne,adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!”
O mulțime de oameni au au chemat numele Domnul atunci când mașina lor a ieșit de pe carosabil. O mulțime de oameni au au chemat numele Domnul atunci când au primit un rezultat prost la niște analize medicale,când au alunecat pe scări sau când scara pe care se aflau cădea pe spate.

Uite ce spune Biblia că este Evanghelia:
[ Romani 10:9 ] „9. Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.”

În Corinteni este scris următorul lucru:

[ 1 Corinteni 15:3-4 ] „3. V-am invatat inainte de toate, asa cum am primit si eu: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi;

4. ca a fost ingropat, si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;”

Este incredibil, acest om moare fiind răstignit și se uită, nu la un înger ce pluteste în aer, ci se uită la un om a cărui față este ruptă și bătută și este de nerecunoscut. Se uită la un om care are spini împinși în sprîncene și sânge care i se scurge pe față și pe spate, la un om care are cuie în mâini și picioare. Se uită la un om a cărui spate este carne vie, la un om care este agățat gol pe cruce, care este pe moarte, așa că sunt destul de sigur că acesta crede în moartea lui Isus.

Și nu se uită la Isus și spune: „Ne va fi dor de tine.”
El nu se uită la Isus și spune: „Păcat că nu ai putut stabili împărăția Ta”.
El nu se uită la Isus și spune: „Măcar ai încercat”.

Se uită la un bărbat care moare așa cum nimeni nu a murit niciodată și spune: „și atunci când stabilești împărația…” Știi ce crede acel hoț? Nu știe ce se întâmplă cu Isus acum , dar știe cu siguranță că acesta nu va rămane mort. Lucrurile nu arată bine acum, dar acestea se vor schimba. Nu îi ceri unui om să-și aducă aminte de tine când va veni
în împărăția lui dacă crezi că acesta va fi rămâne mort.

Acel hoț este agățat acolo și în inima lui el spune: „nu știu prea multe despre acest om , dar eu știu că acesta nu este sfârșitul poveștii sale. Și când va scrie ultimul capitol sper că mă va lăsa să fac parte din el.”

 [ Luca 23:42 ] „42. Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!””

și Isus i-a spus: pocăiește-te și fii botezat.
Cred că am greșit, nu asta i-a spus.

Și Isus i-a spus: spune de 40 de ori Ave Maria.
Nu a spus așa ceva.

Și Isus i-a spus: dacă vinzi o sută de reviste „Turnul de veghe” pe lună…
Cred că am greșit din nou,nu asta a spus.

Și Isus i-a spus: dacă iei parte la o „căsătorie cerească” întocmită în templul din Salt Lake (aluzie la mormoni) .
Nu a spus așa ceva.

Înțelegi, am putea face acest lucru toată după-amiaza. Tâlharul nu poate face nimic, nu există nimic ce Isus să îi ceară, și el să poată să facă.

El nu se poate întoarce să-i ceară scuze cuiva. El nu se poate întoarce pentru a da cuiva banii înapoi. Tâlharul nu poate face nimic.

[ Luca 23:42-43 ] „42. Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!”

43. Isus a raspuns: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.””

Poftim, acum ai răspunsul la întrebarea ta!!!

Ai o întrebare?Acesta e răspunsul (salvarea prin credință a tâlharului).
Ai un argument? Acesta e răspunsul.
Ai o obiecție? Acesta e răspunsul.
Predicatorul a spus că… Acesta e răspunsul.
Ai auzit în timpul școlii de duminică spunându-se că…. Acesta este răspunsul.
Ai văzut un tip la TV spunând că… Acesta este răspunsul.

Acesta e răspunsul corect la toate chestiunile legate de salvare.
Nu știu ce întrebare legată de mântuire ai, dar acesta este răspunsul.

Tâlharul nu a făcut nimic din ceea ce crezi că trebuie să faci pentru a fi salvat.
Tâlharul nu a reparat nimic din ceea ce crezi că trebuie reparat pentru a fi salvat.
Tâlharul nu s-a alaturat nici unei organizații sau vreunui cult despre care tu crezi că trebuie să i te alături pentru a fi salvat.

Singura lui speranță era ca Omul de pe crucea din mijloc să-i ierte păcatele și să-i salveze sufletul. Speranța lui era ca acel om să-l ia în paradis și ca acel om să-i dea viață dincolo de mormânt.

Aceasta era singura lui speranță. Și acel om a făcut-o!!!! Acel om a făcut-o!!!! Unii oameni nu cred că Isus a mers în paradis în acea zi. Unii oameni nu cred în viață imediat după moarte. Oamenii cred tot felul de lucruri nebunești.Știi de ce?

Unii pentru că au o traducere greșită a Bibliei. Lăsați-mă să vă explic. Nu toate traducerile moderne dar multe din ele.Să vedeți cât de mare e diferența dintre ele. Biblia martorilor lui Iehova spune în felul următor:

[ traducerea greșită a martorilor lui Iehova Luca 23:43 ] 43. „Iar el i-a zis: „Adevărat îţi spun astăzi: Vei fi cu mine în Paradis!“

Iată ce înseamnă versetul dacă semnele de punctuație au fost mutate, „azi,eu Isus îți spun,că într-o bună zi vei fi cum mine în rai”.

Dar El nu a spus asta.

[ Luca 23:43 ] „43. Isus a raspuns: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.””

Să simplificăm. Să spunem că este sâmbătă, ai mâncat cina devreme, te-ai dus devreme la culcare, te-ai trezit târziu, nu ai avut timp pentru micul dejun. Este 11:30 și aproape mori de foame și îți spun „astăzi îți spun, îți voi da de mâncare” și ziua trece și nu ți-am dat mâncare  și trece și ziua de luni și nu ți-am dat mâncare, trece și ziua de marți și nu ți-am dat mâncare.

-Te rog dă-mi ceva de mâncare,mor de foame. Mi-ai zis că-mi dai de mâncare.
-Am zis „astăzi dumninică îți spun: îți voi da de mâncare”

Nu crezi că ar fi fost de preferat să fi spus „iți spun, astăzi îți voi da de mâncare”?
Vrei să-ți spun azi sau vrei să-ți dau azi? Vedeți diferența?

Noi nu vorbim despre o masă. Vorbim despre viața veșnică. Vorbim despre a merge în paradis. Chiar nu credeți că este o diferență între a vă spune azi că aveți viață veșnică și a avea viață veșnică astăzi?

Vedeți diferența?

Știți ce am primit eu în ziua în care l-am rugat pe Domnul? Știți ce am primit? Am primit viață veșnică în acea zi. În ziua aia am primit viață veșnică.

Dacă ești aici în această dimineață și nu ești salvat, să știi că poți avea viață veșnică ASTĂZI.

    ASTĂZI!!!

[ Romani 10:13 ] „13. Fiindca „oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit.””

Ai realizat vreodată că ești pe moarte, fără speranță?
Te-ai văzut vreodată așa?
Ai realizat vreodată că ești condamnat ?
Ai recunoscut vreodată că meriți să fii condamnat?
Ai văzut vreodată că Isus nu merita condamnarea de care a avut parte?
Ai văzut vreodată că Isus este singura speranță pentru un suflet pe moarte?
L-ai rugat vreodată pe Domnul, pe Domnul care a murit, care a fost îngropat și care a înviat din morți?

L-ai chemat vreodată? Dacă ai făcut-o vreodată, în acea zi el ți-a dat viață veșnică. Dacă nu ai făcut-o niciodată, astăzi El ți-ar putea da viață veșnică. Nu contează tradițiile familiei tale, sau religia ta veche.

Îți spun: tâlharul de pe cruce nu a făcut nici unul din lucrurile pe care religia le cere. A făcut doar ce trebuia să facă. El s-a încrezut în Isus Hristos. Și eu am făcut același lucru, sunt atât de bucuros…, sunt atât de bucuros că am făcut-o. Dacă ai făcut-o sper că te bucuri.
Dacă nu ai făcut-o, uite, uite nu e un proces ce durează zece ani, nu necesită o perioadă de studiu de șase luni. Acum ești în drumul spre spre iad , iar din momentul următor mergi în paradis.

Este atât de simplu!!!!
Isus salvează!!! Isus salvează!!! Lăudați numele Lui sfânt.

Tatăl nostru care ne ești în ceruri suntem atât de recunoscători astăzi.

„Tâlharul de pe cruce?” — predică a lui James W. Knox.

 

Care au fost ultimele șapte rostiri ale lui Isus de pe cruce și ce înseamnă ele?

 

 

Răspuns: Acestea sunt cele șapte afirmații pe care le-a făcut Isus pe cruce (nu într-o ordine anume):

(1) Matei 27.46 ne spune că, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aici Isus Își exprima sentimentul de abandonare, întrucât Dumnezeu a pus păcatele lumii asupra Sa – și, de aceea, Dumnezeu a trebuit să „Își întoarcă fața” de la Isus. În timp ce Isus simțea acea povară a păcatului, totodată experimenta o separare de Dumnezeu, singura dată în toată veșnicia. Aceasta a fost, de asemenea, împlinirea afirmației profetice din Psalmul 22.1.

(2) „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23.34) Aceia care L-au răstignit pe Isus nu au fost conștienți de întreaga amploare a ceea ce fac, pentru că nu L-au recunoscut ca Mesia. Faptul că au ignorat adevărul divin nu a însemnat că au meritat iertare și rugăciunea lui Cristos rostită în mijlocul batjocurilor lor este o expresie a compasiunii fără margini a harului divin.

(3) „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23.43) În această afirmație, Isus îl asigură pe unul dintre tâlharii de pe cruce că, atunci când va muri, va fi cu Isus în cer. Lucrul acesta a fost acordat pentru că, chiar în ceasul morții, tâlharul și-a exprimat credința în Isus, recunoscându-L ca cine este. (Luca 23.42)

(4) „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul.” (Luca 23.46) Aici, Isus de bunăvoie Își dă sufletul în mâinile Tatălui, indicând că urmează să moară și că Tatăl I-a acceptat jertfa. El „S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu.” (Evrei 9.14)

(5) „Femeie, iată fiul tău!” și „Iată mama ta!” Când Isus a văzut-o pe mama Lui stând lângă cruce împreună cu apostolul Ioan, pe care-l iubea, a încredințat îngrijirea mamei Sale în mâinile lui Ioan. Și, din acel ceas, Ioan a luat-o în casa lui. (Ioan 19.26-27) În acest verset, Isus, Fiul care e mereu plin de compasiune, Se asigură că mama Lui pământească are parte de îngrijire după moartea Sa.

(6) „Mi-e sete.” (Ioan 19.28) Aici Isus împlinește profeția mesianică din Psalmul 69.21: „Ei îmi pun fiere în mâncare și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.” Spunând că Îi este sete, i-a determinat pe romani să-I dea oțet, o procedură obișnuită în timpul crucificării, împlinind prin aceasta profeția.

(7) „S-a isprăvit!” (Ioan 19.30) Ultimele cuvinte ale lui Isus au însemnat că suferința Lui se încheia și întreaga lucrare pe care I-a dat-o Tatăl să o facă, însemnând să propovăduiască Evanghelia, să înfăptuiască minuni și să obțină mântuire veșnică pentru poporul Lui, era terminată, realizată, îndeplinită. Datoria păcatului a fost plătită

 

 

De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?

Cum a fost răstignirea lui Isus diferită decât orice altă jertfă din Vechiul Testament?

Scris de Milenko van der Staal

Dumnezeu este sursa vieții; El este lumină și în El nu există întuneric. (1 Ioan 1:5). Opusul lui Dumnezeu este Satan, al cărui tărâm este întunericul și păcatul. De la început Dumnezeu a spus cu putere că păcatul va duce la moarte. (Geneza 2:17, Romani 6:23).

Păcatul ne separă de Dumnezeu

Când Satan cu decepțiile lui a reușit să o înșele pe Eva, iar Adam a fost neascultător, păcatul a intrat în natura lor. Acest păcat a intrat între Dumnezeu și ei, ca un voal, separându-i de sursa vieții. Spiritual vorbind, ei au devenit morți prin păcatul lor. (Efeseni 2:1). Păcatul intrase în lume, care era blestemată, și împreună cu ea, toate creaturile vii au fost nevoite să suporte o moarte fizică.

Păcatul care a intrat în natura lui Adam și Eva a fost transmis descendenților. Acest „păcat din fire,” nu reprezintă vină pentru păcat înfăptuit, ci o înclinație puternică de a face voia noastră și nu voia lui Dumnezeu. Dacă urmăm această tendință, atunci păcătuim când suntem ispitiți. Pentru a-și ajuta oamenii de a sta pe calea corectă, Dumnezeu le-a dat legi – le-a scris voia Lui pe table de piatră.

Din păcate, oamenii erau incredibil de slabi și nicio persoană nu a reușit să se păzească curată de păcat. De fapt, chiar și cei mai evlavioși dintre ei păcătuiau în gând, cuvinte sau fapte. Cu alte cuvinte, toți oamenii erau vinovați, iar Satan folosea acest lucru împotriva lor, cerând ca ei să moară. (Romani 5:12). În templu – casa simbolică a lui Dumnezeu pe pământ, atârna o perdea groasă și mare în fața locului Preasfânt, simbolizând păcatul din fire care îi separa pe oameni de Dumnezeu. Oricine trecea de acea perdea murea instantaneu, căci niciun păcat nu putea suporta prezența lui Dumnezeu.

Iertare prin sacrificiu

Dumnezeu, în răbdarea Lui, a dat oamenilor o șansă: prin sacrificarea unui animal fără vină, oamenii puteau primi iertare. O dată pe an, marele preot intra în locul preasfânt, cu sângele jertfei, pentru a obține înpăcare pentru oameni. Prin vărsarea sângelui unui animal inocent, plata păcatului putea fi plătită. (Leviticul 17:11; Evrei 9:22)

Totuși, sângele animalelor nu putea înlătura rădăcina problemei – păcatul din natura umană. După ce păcatele le erau  iertate, oamenii continuau să păcătuiască, ceea ce însemna că ei erau nevoiți să se întoarcă din nou cu jertfa lor, an după an. Nici măcar marele preot nu putea să-i ajute, căci și el era un păcătos, și jertfa era și pentru el, la fel de mult cât era și pentru oameni. (Evrei 10:1-4)

Dumnezeu ura această stare în care erau lucrurile. Dorința Lui era să aibă părtășie cu oamenii și să-i salveze. El a căutat pe cineva care să-i poată conduce pe oameni afară din acest cerc vicios: păcat și iertare la nesfârșit. Dar, deși au fost mulți oameni drepți de-a lungul istoriei, niciunul nu era fără pată, și nimeni nu putea „sta în spărtura” dintre Dumnezeu și om. Așa că Dumnezeu Și-a trimis propriul Fiu ca să îndeplinească cea mai mare sarcină din toată istoria. (Ezechiel 22:30, Isaia 41:28, Isaia 60:16, Ioan 3:16-17).

Isus: un om în tot sensul cuvântului

Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar de bună voie „S-a smerit și a devenit Fiul Omului” – un om în tot sensul cuvântului, cu aceeași natură umană ca noi toți. Aceasta a însemnat că Isus era ispitit ca noi toți, dar El era născut și din Duhul lui Dumnezeu, iar Duhul L-a însoțit în toată viața Lui, dându-i putere să ducă la îndeplinire sarcina care i-a fost dată. (Luca 1:30-35; Filipeni 2:5-8; Isaia 61:1-3)

„La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2:8. Isus a trebuit să învețe ascultare, ca om, pentru că, odată devenit om, El a primit o voie proprie, sau păcat în fire, și a fost ispitit. Acolo El a învățat să Se nege pe Sine, să-Și ia crucea în fiecare zi” și să omoare păcatul. Rezultatul a fost că nu a păcătuit niciodată. (Evrei 2:18, Evrei 4:15, Evrei 5:7-8).

Când Isus a vorbit împotriva păcatului și a ipocriziei conducătorilor religioși din acel timp, a vorbit cu autoritate și convingere. Dar, datorită faptului că moartea păcatului avea loc în omul lui interior, ascuns de privirea oamenilor, a fost neînțeles de aproape toți contemporanii Lui, până acolo încât, la final, a fost arestat și răstignit. Acel bărbat pur, drept, fără vină a murit ca un criminal, pedepsit pentru păcate pe care nu le comisese niciodată. De ce?

Împăcare – și o cale de urmat

Isus a fost singurul care S-a putut „pune în spărtură”, singurul pe care Satan nu l-a putut revendica pentru că era fără pată și curat. El a fost singurul care nu a meritat moartea, nici fizică și nici spirituală. Dar, pentru a îndeplini scopul pentru care venise pe pământ, Isus S-a jertfit. El a fost jertfa supremă – fără vină și fără cusur. El a murit ca Mielul lui Dumnezeu, jertfa de împăcare pentru toată omenirea; a purtat pedeapsa pentru toate păcatele noastre, și a murit – un drept pentru cei nedrepți. (Romani 5:10; 2 Corinteni 5:21; 1 Petru 3:18) Nu doar că a murit o moarte fizică, dar a experimentat și separarea de Dumnezeu cât timp a stat atârnat pe cruce. (Matei 27:46; Marcu 15:34) Prin jertfa Sa, toți cei care cred în El, pot primi iertare.

Moartea lui Isus de pe crucea de la Golgota, deși unul dintre cele mai semnificative și grandioase evenimente ce au avut loc pe pământ vreodată, este, de fapt, doar o parte din povestea creștinismului. Prin puterea Duhului Sfânt care a fost în El de la naștere, Isus a „suferit în fire,” prin aceea că a negat păcatul și nu a cedat în fața tendințelor spre păcat care locuiau în natura lui omenească. Astfel, păcatul din firea Lui a fost condamnat și El „a omorăt” sau „răstignit”, poftele și plăcerile, iar astfel, deși a fost ispitit în toate ca noi, nu a păcătuit niciodată. (Evrei 2:18, Evrei 4:16).

Când Isus a murit pe cruce, a strigat: „S-a terminat!” În acel moment, orice rămășiță din păcatul pe care-l moștenise în natura lui omenească a fost răstignită, și lucrarea Lui de pe pământ a fost terminată. Când Isus a murit, perdeaua groasă din templu s-a rupt de sus până jos. Datoria fusese plătită; calea înapoi către Tatăl fusese deschisă.

Victoria lui Isus asupra păcatului a fost și o biruință asupra morții. El nu a rămas în mormânt, ci S-a ridicat din moarte cu un trup de slavă, în care era toată plinătatea din natura lui Dumnezeu. Patruzeci de zile mai târziu El S-a ridicat la cer, iar acum stă la dreapta Tatălui Său. (Filipeni 2:5-11, Coloseni 2:9).

Frații lui Isus!

Deci cum a fost răstignirea și sacrificiul lui Isus diferit față de jertfele de animale din Vechiul Testament? Cum poate moartea lui Isus de pe cruce să ne îndepărteze păcatele din firea noastră? De ce suntem încă ispitiți? Motivul este că iertarea nu era scopul final al vieții lui Isus, și nici scopul final al vieții unui creștin. De fapt, iertarea este doar începutul. Însuși Isus a indicat foarte clar: „Apoi a zis tuturor: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Luca 9:23.

Scopul lui Isus nu era doar să ispășească păcatele oamenilor. El dorea ucenici, oameni care să-L urmeze. Noi nu-L putem urma la moartea de pe crucea de la Golgota, dar putem să ne luăm crucea zilnic!

Urmându-L pe această cale, noi devenim ucenicii Lui, și El Își trimite Duhul Sfânt ca să ne dea aceeași putere pe care El a avut-o când a biruit păcatul. Și noi suferin în fire, și noi răstignim firea cu poftele și dorințele ei, și noi omorâm „faptele trupului” prin Duhul.  Noi nu mai păcătuim, noi devenim „mădulare în trupul Său”, devenim frații lui Isus și primim parte în natură divină” (1 Petru 4:1-2; Galateni 5:24; Romani 8:13; 1 Corinteni 12:12-14; Evrei 2:11; 2 Petru 1:2-4)

Moartea lui Isus de pe crucea de la Golgota a fost puncrul culminant al unei lucrări incredibile a dragostei pentru noi, oamenii. Prin moartea Sa, El a împăcat cu Dumnezeu pe cei care cred în El, iar prin viața Lui, a deschis o cale înapoi către Tatăl pentru cei care-L urmează. Prin moartea asupra păcatului, Isus a biruit moartea. (Evrei 2:14-15) Prin viața Sa, El ne-a dat viață.
Să nu fie sacrificiul Lui în zadar, ci El să primească mulți ucenici, oameni de care nu se va rușina să-i poată numi frați!

Secretul rugăciunii care primește răspuns Garantat

 

Dumnezeu ne vorbeşte prin natură şi revelaţie, prin providenţa Sa şi prin influenţa Duhului Său Sfânt. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Şi noi trebuie să deschidem inimile noastre Lui.

Pentru a avea o viaţă spirituală şi putere morală, trebuie să avem o continuă şi personală legătură cu Tatăl nostru ceresc. Inimile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrările Sale, la mila Sa, la binecuvântările Sale; dar toate acestea nu înseamnă a avea comuniune cu Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viaţa noastră de fiecare zi. Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră, cine suntem noi, ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L primim. Rugăciunea nu coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.

 

Cererile în rugăciune sunt ascultate cu Siguranță

Când Domnul Hristos a fost pe pământ, El a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să prezinte nevoile lor zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate, este de asemenea o asigurare pentru noi.

 

Rugăciunea

Autor: Ellen G. White

Editura: Viață și Sănătate

 

Lăsa-ți-ne Numele și Emailul Dvs. astfel încât să vă putem contacta spre a stabili unde să trimitem această Carte. Poate fi cumpărată de la editura Viață și Sănătate însă dacă nu aveți această posibilitate, noi o putem trimite Gratuit oriunde în Romania!

 

 

Privilegiul de care îngerii  și se bucură

Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi; cu toate acestea, se dă pe faţă o mare lipsă de tragere de inimă din partea noastră de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre.

Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atât de puţină credinţă, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi?

Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuşi, fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parcă mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.

 

Războiul împotriva celor care se roagă, continuă

Întunericul celui rău învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea: şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat. Şi toate acestea pentru că ei nu folosesc privilegiile rugăciunii pe care Dumnezeu li le-a dat în această rânduială divină. Fără rugăciuni stăruitoare şi continuă veghere, noi suntem în primejdia de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a devia de la calea dreaptă. Vrăjmaşul mântuirii noastre caută mereu să pună piedici în calea spre tronul milei, pentru ca noi să nu putem obţine: prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă: harul şi puterea de a rezista ispitei.

 

Credința aduce rezultate în rugăciune

Un alt element al rugăciunii cu succes este credinţa. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11,6). Domnul Hristos a spus ucenicilor Săi: „… orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). Credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvânt?

Asigurarea aceasta este cuprinzătoare şi nelimitată, şi Cel care a dat-o este credincios în îndeplinirea ei. Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuşi să credem că Dumnezeu aude şi că El va răspunde rugăciunilor noastre.

Noi suntem aşa de greşiţi şi înguşti la vedere, încât uneori cerem lucruri care n-ar fi o binecuvântare pentru noi; dar Tatăl nostru ceresc, pentru că ne iubeşte, răspunde rugăciunilor noastre dându-ne acele lucruri care sunt în adevăr spre binele nostru şi pe care noi înşine am dori să le avem dacă ochii noştri, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate.

Când ni se pare că nu primim răspuns la rugăciunile noastre, trebuie totuşi să ne prindem tare de făgăduinţele care ne sunt date, căci timpul răspunsului va veni cu siguranţă, şi vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie.

 

Avem nevoie de un spirit iertător și iubitor ca rugăciunile noastre să fie ascultate

Când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor şi iertător în inimile noastre. Cum ne putem oare ruga:

„şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”

Matei 6,12

şi totuşi să nutrim un spirit neiertător?  Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, atunci noi trebuie să iertăm pe alţii în acelaşi fel şi în aceeaşi măsură în care sperăm să fim şi noi iertaţi.

 

Stăruinţa în rugăciune este de asemenea o condiţie a ascultării ei

Noi trebuie să ne rugăm necurmat, dacă dorim să creştem în credinţa şi experienţa creştină. Noi trebuie să fim „stăruitori în rugăciune”, „să stăruim în rugăciune, veghind în ea cu mulţumiri” (Romani 12,12; Coloseni 4,2).

Apostolul Petru sfătuia pe credincioşi să fie „înţelepţi şi să vegheze în vederea rugăciunii” (1 Petru 4,7). Pavel sfătuia astfel: „în orice lucru duceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4,6). „Dar voi, prea iubiţilor”, spunea apostolul Iuda, „… rugaţi-vă prin Duhul Sfânt şi ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 20,21).

Rugăciunea continuă este legătura sufletului cu Dumnezeu, legătură ce nu poate fi ruptă, astfel încât viaţa de la Dumnezeu se revarsă în viaţa noastră, apoi din viaţa noastră curăţia şi sfinţenia se reîntorc la Dumnezeu.

 

Rugăciunea în taină este viața sufletului

Noi trebuie să ne rugăm în cercul familiei şi, mai presus de toate nu trebuie să neglijăm rugăciunea în taină, pentru că aceasta este viaţa sufletului nostru. Este imposibil să creştem în cele spirituale, dacă rugăciunea este neglijată. Rugăciunea înălţată în familie sau numai în public nu este suficientă. În tăcerea singurătăţii să deschidem întreaga noastră fiinţă ochiului cercetător al lui Dumnezeu. Rugăciunea înălţată în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Cel care ascultă rugăciunile.

Roagă-te în cămăruţa ta şi, mergând la lucrul tău zilnic, lasă ca inima să fie mereu înălţată la Dumnezeu. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni în taină se înalţă la tronul harului asemenea mirosului preţios al jertfei de tămâie.

 

Nu călugăria este răspunsul

Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr şi să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viaţa noastră trebuie să se asemene vieţii Domnului Hristos, şi anume pe munte în rugăciune şi apoi în mijlocul mulţimii. Cel care nu va face altceva decât să se roage va înceta curând să se mai roage, sau rugăciunile lui vor deveni o simplă formă.

 

Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare şi chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu şi să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca şi când El ar fi un supraveghetor aspru şi neînduplecat.

 

Iată de ce Biblia este mai importantă decât ai crezut

 

Copiii lui Dumnezeu sunt îndrumaţi către studiul Bibliei ca apărare împotriva influenţei învăţătorilor falşi şi a puterii amăgitoare a spiritelor întunericului.

Satana foloseşte toate mijloacele posibile pentru a-i împiedica pe oameni să cunoască Biblia, deoarece declaraţiile ei clare demască minciunile lui. Ori de câte ori are loc o revigorare a lucrării lui Dumnezeu, el porneşte într-o acţiune şi mai intensă. În prezent, el depune toate eforturile pentru bătălia finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Săi.

 

Fără adevărul Biblic, contrafacerile vor fi Credibile

Ultima mare înşelăciune se va desfăşura curând în faţa ochilor noştri, când antihristul va face minuni. Contrafacerea se va asemăna atât de mult cu adevărul, încât fără ajutorul Sfintelor Scripturi va fi imposibil să se facă deosebire între ele. Orice afirmaţie şi orice minune trebuie să fie verificate cu Biblia.

Cei care se străduiesc să respecte toate poruncile lui Dumnezeu vor întâmpina opoziţie şi batjocură şi vor rezista numai prin puterea lui Dumnezeu. Pentru a trece de încercarea care le stă în faţă, ei trebuie să înţeleagă voia lui Dumnezeu aşa cum este prezentată în Cuvântul Său.

Îl pot cinsti numai dacă au o concepţie corectă despre caracterul, guvernarea şi planurile Sale şi dacă acţionează în armonie cu ele.

Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final. Fiecare om va ajunge să-şi pună următoarea întrebare: „Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?” Momentul când va trebui să luăm o decizie bate la uşă.

Sunt picioarele noastre fixate pe stâncă, pe Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să apărăm cu fermitate poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus?

 

 

Vreți să aprofundați mai mult acest Subiect? Noi vă trimitem această Carte, GRATUIT, oriunde în România!

Tragedia Veacurilor

Autor: Ellen G. White

Editura: Viață și Sănătate

 

Lăsa-ți-ne Numele și Emailul Dvs. astfel încât să vă putem contacta spre a stabili unde să trimitem această Carte. Poate fi cumpărată de la editura Viață și Sănătate însă dacă nu aveți această posibilitate, noi o putem trimite Gratuit oriunde în Romania!

 

 

Influența rea poate veni chiar prin conducători

Satana se străduieşte continuu să reorienteze atenţia de la Dumnezeu la om. El îi determină pe oameni să-i privească pe episcopi, pe pastori, pe profesorii de teologie ca pe nişte îndrumători ai lor, în loc să cerceteze singuri Scripturile ca să afle care le este datoria. Apoi, stăpânind mintea acestor conducători, el poate influenţa masele după voia lui.

Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învăţătorilor falşi, mulţi sunt gata să-şi încredinţeze sufletul în mâinile clerului. Astăzi, există mii de pretinşi creştini care nu au niciun alt motiv pentru doctrinele pe care le cred decât că aşa au fost învăţaţi de liderii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile Mântuitorului aproape fără să le observe, având o încredere oarbă în cuvintele pastorilor şi preoţilor.

Dar sunt ei infailibili? Cum putem să ne lăsăm îndrumaţi de ei, dacă nu ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtători de lumină? Lipsa curajului moral de a înota contra curentului majoritar îi face pe mulţi să îi urmeze pe cei cu vaste cunoştinţe şi să nu cerceteze personal Scriptura, ajungând astfel legaţi fără speranţă în lanţurile erorii.

Ei văd că adevărul pentru timpul acesta este prezentat în mod clar în Biblie şi simt puterea Duhului Sfânt care însoţeşte vestirea lui, totuşi îngăduie ca cei care aparţin clerului să-i îndepărteze de lumină. Deşi la nivelul raţiunii şi al conştiinţei sunt convinşi că Biblia are dreptate, aceste suflete înşelate nu îndrăznesc să gândească diferit de pastorul sau preotul lor, sacrificându-şi astfel propria judecată şi interesele veşnice în favoarea necredinţei, mândriei şi prejudecăţii altuia.

 

Umilința și dorința de a învăța vor dobândi cunoștințe importante ale Bibliei

Atunci când studiem Scripturile, trebuie să ne exercităm toate puterile minţii şi să ne punem la lucru gândirea ca să înţelegem, atât cât putem ca muritori, lucrurile profunde ale lui Dumnezeu. Totuşi nu trebuie să uităm că ascultarea şi supunerea ca ale unui copil constituie adevărata atitudine a celui care vrea să înveţe.

Dificultăţile din Scriptură nu se pot rezolva niciodată prin aceleaşi metode folosite pentru a înţelege problemele filosofice. În studiul Bibliei nu trebuie să pornim cu acea încredere în sine cu care atât de mulţi păşesc în cercetările ştiinţifice, ci cu o dispoziţie de rugăciune, profund conştienţi de dependenţa noastră de Dumnezeu, şi cu o dorinţă sinceră de a cunoaşte voia Sa.

Biblia nu trebuie studiată niciodată fără rugăciune. Numai Duhul Sfânt ne poate face capabili să simţim importanţa acelor lucruri uşor de înţeles şi ne poate feri de denaturarea adevărurilor greu de înţeles.

 

Trăim în cea mai importantă perioadă a istoriei acestei lumi. Destinul oamenilor este gata să fie hotărât. Binele nostru viitor şi salvarea altor suflete depind de calea pe care o alegem acum.

Misterul nelegiuirii și adevărul Biblic

 

 

 

Satana nu a reuşit să-şi atingă acest scop când L-a ispitit pe Fiul lui Dumnezeu, dar a reuşit mai bine când s-a îndreptat către oamenii căzuţi.

Creştinismul a devenit corupt

Papii şi preoţii s-au încumetat să ocupe o poziţie înălţată şi au învăţat poporul să caute iertarea păcatelor la ei, în loc să privească la Isus în mod individual. Poporul a fost înşelat cu totul. A fost învăţat că papii şi preoţii sunt reprezentanţii lui Hristos, când aceştia erau, de fapt, reprezentanţii lui Satana, iar cei care se plecau înaintea lor i se închinau lui Satana. Poporul a cerut Biblia, dar preoţii au considerat că este un lucru primejdios să le-o dea s-o citească singuri, ca nu cumva să se lumineze şi să descopere păcatele conducătorilor lor. Poporul a fost învăţat să primească fiecare cuvânt venit de la aceşti amăgitori ca şi cum ar fi venit din gura lui Dumnezeu.

Ei aveau asupra minţii acea putere pe care numai Dumnezeu ar trebui s-o aibă. Dacă vreunii îndrăzneau să-şi urmeze convingerile personale, aceeaşi ură pe care Satana şi iudeii o îndreptaseră asupra lui Isus se aprindea împotriva lor, iar cei care reprezentau autoritatea însetau după sângele lor.

Persecuțiile, triumful lui Satana

Mi-a fost arătat un moment deosebit în care a triumfat Satana. O mulţime de creştini fuseseră ucişi într-un mod îngrozitor pentru motivul că doreau să-şi păstreze puritatea religiei. Biblia era urâtă şi erau depuse eforturi pentru a „curăţa” pământul de ea. Sub ameninţarea cu moartea, oamenilor li se interzicea s-o citească şi toate exemplarele care puteau fi găsite erau arse. Dar am văzut că Dumnezeu avea o grijă deosebită faţă de Cuvântul Său. L-a protejat. În anumite perioade, nu existau decât foarte puţine exemplare ale Bibliei, dar El nu a acceptat pierderea Cuvântului Său, căci în zilele din urmă numărul de exemplare avea să fie în aşa măsură sporit, încât fiecare familie să o poată avea.

Am văzut că, atunci când nu erau decât câteva exemplare, ea era preţioasă şi îi mângâia pe urmaşii persecutaţi ai lui Isus. Era citită în modul cel mai secret cu putinţă, iar cei care aveau acest înalt privilegiu simţeau că au avut parte de un dialog cu Dumnezeu, cu Fiul Său, Isus, şi cu ucenicii. Dar acest privilegiu binecuvântat i-a costat viaţa pe mulţi. Dacă erau descoperiţi, erau duşi la butucul călăului, la rug sau în temniţă pentru a muri prin înfometare.

Satana dorea ca Cele Zece Porunci să moară o dată cu Hristos

Satana nu putea împiedica planul de mântuire. Isus a fost răstignit şi a înviat a treia zi. Dar Satana le-a spus îngerilor lui că va face în aşa fel încât răstignirea şi învierea să fie spre avantajul lui. Satana dorea ca aceia care mărturiseau credinţa în Isus să creadă că legile care prescriau jertfele şi arderile de tot iudaice încetaseră la moartea lui Hristos, dacă putea să-i împingă şi mai departe şi să-i determine să creadă că şi Legea Celor Zece Porunci murise o dată cu Hristos.

Am văzut că mulţi au cedat cu uşurinţă în faţa acestei născociri a lui Satana. Tot cerul a fost străbătut de indignare când a văzut cum Legea cea sfântă a lui Dumnezeu a fost călcată în picioare. Isus şi toată oştirea cerească erau familiarizaţi cu natura Legii lui Dumnezeu; ştiau că El nu o va modifica sau abroga.

Daca Legea putea fi abrogată, Isus nu mai trebuia sa moară

Starea lipsită de speranţă a omului de după cădere a stârnit cea mai adâncă tristeţe în cer şi L-a determinat pe Isus să Se ofere pe Sine să moară pentru cei care încălcau Legea sfântă a lui Dumnezeu. Dacă acea Lege ar fi putut fi abrogată, omul ar fi putut fi mântuit fără moartea lui Isus. Prin urmare, moartea Lui nu a distrus Legea Tatălui Său, ci a înălţat-o, a cinstit-o şi a pretins ascultarea faţă de toate preceptele ei sfinte.

Dacă biserica ar fi rămas curată şi statornică, Satana nu ar fi putut-o amăgi şi conduce să calce în picioare Legea lui Dumnezeu. Prin acest plan îndrăzneţ, Satana atacă în mod direct temelia guvernării lui Dumnezeu în cer şi pe pământ. Răzvrătirea lui l-a făcut să fie expulzat din cer. După ce s-a răzvrătit, pentru a se salva, a dorit ca Dumnezeu să-Şi schimbe Legea, dar i s-a spus înaintea întregii oştiri cereşti că Legea lui Dumnezeu este imuabilă. Satana ştie că, dacă îi poate face pe alţii să încalce Legea lui Dumnezeu, i-a câştigat de partea sa; căci orice călcător al Legii trebuie să moară.

Satana schimba porunca Sabatului

Satana a hotărât să meargă şi mai departe. Le-a spus îngerilor că unii vor fi atât de devotaţi Legii lui Dumnezeu, încât nu vor putea fi prinşi în plasa lui; Cele Zece Porunci erau atât de simple, încât mulţi aveau să creadă că erau încă obligatorii şi că, din această cauză, el trebuia să caute să strice măcar una dintre ele. Apoi şi-a călăuzit reprezentanţii să încerce să schimbe porunca a patra – sau porunca Sabatului – schimbând-o în acest fel pe singura din cele zece care Îl aduce înaintea omului pe adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului.

Satana a prezentat înaintea lor învierea glorioasă a lui Isus şi le-a spus că, prin învierea Sa în prima zi a săptămânii, a schimbat Sabatul, dintr-a şaptea zi în prima zi a săptămânii. În felul acesta a folosit Satana învierea pentru împlinirea propriului scop. S-a bucurat împreună cu îngerii lui că rătăcirile pe care le pregătiseră ei prinseseră atât de bine la aşa-zişii prieteni ai lui Hristos. Ceea ce unul privea cu oroare, altul primea.

Tradițiile au fost promovate ca porunci ale lui Dumnezeu

În felul acesta, multe rătăciri au fost primite şi apărate cu zel. Voinţa lui Dumnezeu, atât de clar dezvăluită în Cuvântul Său, a fost acoperită de rătăciri şi tradiţii care au fost propovăduite ca fiind porunci ale lui Dumnezeu. Deşi se va îngădui ca această amăgire strigătoare la cer să fie continuată până la cea de-a doua venire a lui Isus, în tot acest timp de înşelăciune şi rătăcire Dumnezeu nu a rămas fără martori.

În mijlocul întunecimii şi al prigonirii bisericii, au existat întotdeauna unii credincioşi şi sinceri care au păzit toate poruncile lui Dumnezeu. Am văzut că toţi cei din oastea cerească erau plini de uimire privind suferinţele şi moartea Împăratului slavei. Dar am văzut că nu s-au minunat deloc că Domnul vieţii şi slavei, Cel care a umplut tot cerul de bucurie şi splendoare, a rupt legăturile morţii şi a ieşit din temniţa Sa ca biruitor încununat de triumf. De aceea, dacă ar fi să comemorăm vreunul din aceste evenimente, acela ar fi răstignirea.

Dar am văzut că nu s-a avut în vedere ca vreunul din aceste evenimente să abroge Legea lui Dumnezeu; dimpotrivă, ele aduc cea mai puternică dovadă a imuabilităţii ei. Fiecare din aceste două evenimente importante îşi are memorialul lui. Luând Cina Domnului, pâinea frântă şi rodul viţei, arătăm moartea Domnului până la revenirea Sa. Scenele suferinţei şi morţii Lui sunt astfel aduse din nou înaintea minţii noastre. Învierea lui Hristos este comemorată prin îngroparea noastră împreună cu El prin botez şi ridicaţi din mormântul de apă, după chipul învierii Sale, pentru a trăi într-o înnoire a vieţii.

Legea lui Dumnezeu va exista și pe noul Pământ

Mi-a fost arătat că Legea lui Dumnezeu va rămâne în picioare pentru totdeauna şi va exista pe noul pământ toată veşnicia. La Creaţiune, când au fost aşezate temeliile pământului, fiii lui Dumnezeu au privit cu admiraţie la lucrarea Creatorului şi toată oştirea cerească a strigat de bucurie. Atunci a fost aşezată temelia Sabatului. La sfârşitul celor şase zile ale Creaţiunii, Dumnezeu S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse, în cea de-a şaptea zi; şi a binecuvântat şi a sfinţit cea de-a şaptea zi pentru că în ea Se odihnise de toată lucrarea Sa.

Sabatul a fost instituit în Eden, înainte de cădere, şi a fost păzit de Adam şi Eva şi de toată oştirea cerească. Dumnezeu S-a odihnit în cea de-a şaptea zi, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o. Am văzut că Sabatul nu va fi desfiinţat niciodată, ci, mai mult, că sfinţii răscumpăraţi şi toată oştirea îngerească îl vor păzi toată veşnicia în cinstea marelui Creator.

 

14 Garanții Biblice că Iisus vine curând

 

Studii Biblice

 

Nu este o poveste nemuritoare: într-o zi vei fi eliberat de toată durerea, foametea, singurătatea, crima şi haosul care contaminează lumea nostră de astăzi. Nu-i aşa că este minunat? Însă să nu crezi că un om cu mult farmec personal, un lider pământean va aduce această eliberare. O, nu! Eliberatorul este mult superior acestora. Iisus vine curând, însă sunt multe concepţii populare greşite cu privire la venirea Sa. Aşa că, ia-ţi câteva minute şi încearcă să înţelegi ce spune într-adevăr Biblia despre a doua venire.
Iisus ne învaţă că va reveni pentru a doua oară pe pământ.

 

1. Se va reîntoarce Iisus pentru a doua oară pe pământ? Putem fi siguri?

„Hristos…Se va arăta a doua oară.”

Evrei 9:28

„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce.”

Ioan 14:3.

Da! În Matei 26:64, Iisus declară sub jurământ că va reveni din nou pe pământ. De vreme ce Scriptura nu poate fi desfiinţată (Ioan 10:35), aceasta este dovada sigură. Este garanţia pe care ne-o dă Domnul Iisus în persoană.

 

2. În ce mod se va întoarce Iisus a doua oară?

„Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Faptele 1:9-11.

Scripturile ne promit că Iisus Se va întoarce pe acest pământ în acelaşi fel în care a plecat la înălţarea Sa la cer– într-un mod vizibil, literal, în trup, personal. Matei 24:30 spune, „Şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” El va veni pe norii cerului în mod literal, ca o fiinţă individuală cu un trup din carne şi oase (Luca 24:36-43, 50, 51), iar venirea Sa va fi vizibilă. Biblia este foarte clară în această privinţă.

 

Vreți să aprofundați mai mult acest Subiect? Noi vă trimitem această Carte, GRATUIT, oriunde în România!

Istoria Mântuirii

Autor: Ellen G. White

Editura: Viață și Sănătate

 

Lăsați-ne Numele și Emailul Dvs. astfel încât să putem stabili unde să trimitem această Carte. Poate fi cumpărată de la editura Viață și Sănătate însă dacă nu aveți această posibilitate, noi o putem trimite Gratuit oriunde în Romania!

 

 

3. Va fi a doua venire a lui Iisus vizibilă pentru toţi oamenii sau numai pentru un grup ales?

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.”

Apocalipsa 1:7

„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.”

Matei 24:27

Când Iisus va veni a doua oară, orice barbat, femeie şi copil în viaţă Îl va vedea. Slava întreită (Luca 9:26) a venirii Sale se va extinde din orizont în orizont, iar atmosfera va fi încărcată cu gloria Sa strălucitoare ca lumina. Nimeni nu se va putea ascunde. Orice om în viaţă va trebui să stea faţă în faţă cu Iisus. Hristos nu a lăsat nici o umbră de îndoială.

Notă: Răpirea secretă, atât de des crezută şi predicată astăzi, nu este biblică. Este o invenţie omenească. De asemenea, a doua venire nu este o venire în spirit, în inimă, la convertire. Nu are loc nici în momentul când omul moare, nici nu este la figurat adică nu înseamnă condiţii mai bune de trăit în lumea noastră. Toate aceste teorii sunt de origine omenească. La a doua venire, Iisus va apare literal, personal, vizibil pe întreg mapamondul, iar apariţia Sa pe norii cerului va determina sfârşitul acestei lumi, şi va aduce fiecărui om, răsplata sau pedeapsa.

 

4. Cine va veni cu Iisus la a doua Sa venire, şi de ce?

„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.”

Matei 25:31.

Toţi îngerii cerului vor fi cu Iisus, la a doua Sa venire. Pe măsură ce norii se apropie de pământ, Iisus Îşi va trimite îngerii, iar ei vor aduna repede la un loc pe toţi neprihăniţii ca să-i pregătească pentru călătoria înapoi la ceruri. (Matei 24:31).

 

5. Care este scopul celei de a doua veniri a Domnului Iisus, pe acest pământ?

„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”

Apocalipsa 22:12

„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

Ioan 14:3

„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.”

Fapte 3:20, 21.

Iisus se întoarce pe acest pământ ca să Îşi răscumpere poporul aşa cum le-a promis şi să îi ducă în casele frumoase pe care li le-a pregătit. El va restaura în ei toată bucuria şi gloria Edenului, pe care Adam şi Eva le-au pierdut păcătuind. A doua Sa venire va face să se sfârşească aceste zile ale răului.

 

6. Ce se va întâmpla cu cei neprihăniţi când Domnul Iisus vine a doua oară?

„Căci Însuşi Domnul…Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

1 Testaloniceni 4:16, 17

„Toţi vom fi schimbaţi, morţii vor învia nesupuşi putrezirii… Căci trebuie ca… trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”

1 Corinteni 15:51-53

„Aşteptăm pe Domnul Iisus Hristos: El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.”

Filipeni 3:20, 21

Cei neprihăniţi morţi în credinţă vor învia din mormintele lor şi li se vor da trupuri nemuritoare, perfecte, ca cel al Domnului Iisus, apoi vor fi răpiţi în nori ca să-L întâlnească pe Domnul. Apoi cei neprihăniţi în viaţă pe pământ vor primi trupuri ca al lui Iisus şi se vor înălţa ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Iisus îi va lua cu El la ceruri pe cei neprihăniţi. Observaţi că Iisus nu atinge pământul la a doua Sa venire. Sfinţii Îl întâmpină „în văzduh.” Deci, poporul lui Dumnezeu îi vor ignora pe toţi acei care spun că Hristos este în Baltimore, New Orleans, Los Angeles, etc. Vor apărea hristoşi mincinoşi care vor face minuni pe pământ (Matei 24:23-27), dar Iisus va rămâne în nori, deasupra pământului, la a doua Sa venire.

 

7. Ce se va întâmpla cu cei păcătoşi, când Iisus va reveni?

„Cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.”

Isaia 11:4

„Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt.”

Ieremia 25:33.

Cei păcătoşi vor fi ucişi de prezența lui Iisus.

Citește și Ce se întâmplă cu Sufletul după Moarte?

 

8. Ce efect va avea a doua venire a lui Iisus asupra pământului?

„Şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” ” Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.”

Apocalipsa 16:18, 20

„Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!”

Ieremia 4:26

„Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” „Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.”

Isaia 24:1, 3

Pământul va fi scuturat de un cutremur mare la revenirea Domnului. Acest cutremur va fi aşa de devastator încât va aduce lumea într-o stare de totală distrugere.

 

9. Ne dă Biblia informaţii specifice cu privire la apropiata revenire a lui Hristos?

Da! Însuşi Iisus a spus, „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” Matei 24: 33. Domnul a lăsat semne pentru toate timpurile, de la înălţarea Sa până la a doua Sa venire. Acestea sunt enumerate mai jos. Studiaţi-le cu atenţie..

A. Distrugerea Ierusalimului

Profeţia: „Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” „atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi.” Matei 24:2, 16.

Împlinirea: Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Hr. de către războinicul roman Titus.

B. O mare persecuţie sau un mare necaz

Profeţia: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” Matei 24:21.

Împlinire: Această profeţie arată în primul rând spre lunga perioadă de persecuţie din timpul Evului Mediu, persecuţie ce a fost aţâţată de către biserica apostaziată. A durat peste 1.000 de ani. Peste 50 de milioane de creştini au fost ucişi pentru credinţa lor, în această perioadă de necaz teribil. Un scriitor a spus că biserica apostaziată „a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie ce a existat vreodată în omenire.” W.E.H. Lecky,History of thhe Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe Istoria Înălţării şi Influenţei Spiritului Raţionalismului în Europa, (Retipărită New York: Braziller, 1955) Vol. 2, pp. 40-45.

C. Soarele s-a întunecat

Profeţia: „Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca.” Matei 24:29.

Împlinire: Aceasta s-a împlinit printr-o zi de întunecime supranaturală în 19 mai 1780. Nu a fost o eclipsă. Timothy Dwight spune, „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi deosebit de întunecoasă. Lumânările erau aprinse în multe case păsările stăteau ascunse fără să ciripească, şi păsările de curte s-au retras la culcuşurile lor. … În general, predomina ideea că Ziua Judecăţii este aproape.” Citat în Connecticut Historical Collections Colecţiile Istorice Connecticut, compilate de John Warner Barber (a 2-a ed. New Haven: Durrie & Peck and J.W. Barber, 1836) p. 403.

D. Luna se va preface în sânge

Profeţia: „Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Ioel 2:31.

Împlinire: Luna s-a făcut roşie ca sângele în noaptea „zilei întunecate” din 19 mai 1780. Milo Bostick înStone’s History of Massachusetts Istoria lui Stone a statului Massachusetts spune, „Luna plină avea înfăţişarea sângelui.”

E. Căderea de slele din cer

Profeţia: „Stelele vor cădea din cer.” Matei 24:29.

Împlinire: Marea cădere de stele a avut loc în 13 noiembrie 1833. A fost aşa de strălucitoare încât puteai să citeşti un ziar pe stradă. Un scriitor a spus, „Pentru aproape patru ore cerul a fost practic un foc.”* Oamenii au crezut că a venit sfârşitul lumii. Citiţi următoarele. Este cel mai fascinant semn al revenirii lui Hristos.

*Peter A. Millman, „Căderea stelelor,” Telescopul, 7 (Mai-Iunie, 1940) 57.

F. Iisus revine pe nori

Profeţia: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” Matei 24:30.

Împlinire: Acesta este următorul mare eveniment. Eşti tu gata?

 

10. Cum putem şti că am ajuns în ultimele zile din istoria pământului? Descrie Biblia în mod clar lumea şi oamenii ultimei generaţii?

Da, într-adevăr îi descrie. Studiaţi următoarele semne specifice ale zilelor din urmă. Veţi fi uimiţi. Şi acestea sunt doar câteva din multitudinea de semne ce arată că suntem în timpul zilelor de încheiere a istoriei pământului.

A. Probleme între capital-muncă

„Plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” „Fiţi … răbdători, … căci venirea Domnului este aproape.” Iacov 5:4, 8.

Conflictul între capital şi muncă este prezis pentru zilele din urmă. Pentru ca să te convingi, citeşte ziarele.

B. Războaie şi răscoale

„Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimântaţi pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri.” Luca 21:9.

Războaie şi devastarea dezastrelor civile afecteaza mii de oameni din întreaga lume. Numai apropiata revenire a lui Iisus va aduce un sfârşit durerii şi distrugerii datorate războiului.

C. Nelinişte, frică şi răscoală

„Vor fi … şi pe pămînt va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.” Luca 21:25, 26.

Ciudat aceste cuvinte par a fi un editorial dintr-un ziar recento imagine perfectă a lumii de azi iar motivul este acesta: Noi suntem oamenii din ultimele zile ale istoriei pământului. Atmosfera tensionată din lumea de azi nu ar trebui să ne surprindă. Hristos deja ne-a spus despre aceasta. Acest lucru ar trebui să ne convingă că venirea Lui este aproape.

D. Creşterea cunoştiintei

„Până la vremea sfârşitului … şi cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4.

Era informaticii face ca acest lucru să fie foarte evident. Chiar şi cea mai sceptică minte trebuie să recunoască clar că acest semn s-a împlinit. Cunoştiinţa creşte exploziv în toate direcţiile. Se spune că 80% din cunoştiinţele totale ale lumii s-au descoperit în ultimii zece ani şi că 90% din oamenii de ştiinţă care au existat în lume, sunt încă în viaţă astăzi.

E. Batjocoritorii şi scepticii religioşi întorc spatele adevărului biblic

„în zilele din urmă vor veni batjocoritori.” 2 Petru 3:3. „Nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” 2 Timotei 4:3, 4.

Nu este dificil să găseşti batjocoritori astăzi, acest lucru arată împlinirea profeţiei. Chiar şi liderii religioşi neagă învăţăturile simple ale Bibliei cu privire la Creaţie, Potop, divinitatea lui Hristos, a doua venire şi multe alte adevăruri vitale din Biblie. Spiritismul şi tradiţiile pseudo-intelectuale au înlocuit Biblia în multe cercuri religioase. Profesori laici învaţă tineretul să batjocorească dovezile biblice ale acestor mari adevăruri şi să înlocuiască aceste evenimente simple ale Cuvântului sfânt a lui Dumnezeu cu evoluţionismul şi alte învăţături false, omeneşti. Un sondaj recent relevă faptul că doar două procente din studenţii americani la teologie cred într-o revenire literală a lui Iisus.

F. Degenerare moralădeclin al spiritualităţii

„În zilele din urmă … oamenii vor fi iubitori de sine, … fără dragoste firească, … neînfrânaţi, …neiubitori de bine, … având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.” 2 Timotei 3:1-5.

America se confruntă cu o criză majoră. Oameni din toate domeniile spun acest lucru. Suicidul a devenit cea mai populară soluţie la problemele umane. Rata divorţurilor creşte sălbatic, aproape una din doua căsătorii sfârşesc prin divorţ. Curentul generaţiei imoralecu obsesiile ei pentru sex şi murdărie, cu creştere a membrilor bisericii dar descreştere a spiritualităţii adevăratereprezintă clar o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu. Vei avea un şoc când vei încerca să vezi câte din păcatele zilelor din urmă din 2 Timotei 3:1-5 le poţi depista în fiecare ediţie a ziarelor de duminică. Numai revenirea Domnului va putea scurta mareea răului care acum ameninţă să înghită lumea.

G. Înnebuniţi după plăceri

„În zilele din urmă … oamenii vor fi … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” 2 Timothy 3:1-4.

Lumea este înnebunită după plăceri. Doar un procent mic din cetăţenii marilor oraşe frecventează cu regularitate serviciile divine de la biserică, dar ticsesc cu miile locurile de distracţii. America cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru plăceri şi numai „rămăşiţe” (prin comparaţie) pentru Dumnezeu. Americanii înnebuniţi după plăceri risipesc miliarde de ore în faţa televizorului, o împlinire directă a textului din 2 Timotei 3:4.

H. Creştere a călcărilor de lege, a crimelor sângeroase şi a violenţei

„Din pricina înmulţirii fărădelegii.” Matei 24:12. „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău.” 2 Timotei 3:13. „Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.” Ezechiel 7:23.

Este foarte evident faptul că toate aceste semne se împlinesc. Crima şi nelegiuirea cresc cu o rapiditate şocantă. Cei mai mulţi oameni din marile oraşe nu răspund dacă cineva sună la uşă după ce s-a înserat. Cea mai serioasă declaraţie din timpul nostru are de a face cu îngrijorarea cu privire la supravieţuirea civilizaţiei din cauza crimei ce ameninţă să o măture fără control.

I. Cutremure distrugătoare, furtuni şi foamete

„Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi.” Luca 21:11.

Cutremure, tornade, inundaţii, etc. au o rată de creştere fără precedent. O treime din populaţia lumii este înfometată, mii mor în fiecare zi de foame. Toate aceste lucruri sunt o dovadă în plus că trăim în ultimele ore ale pământului.

J. Un mesaj special către lume în aceste ultime zile

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Matei 24:14.

Ultimul mare, solemn mesaj de avertizare despre a doua venire a lui Hristos, este acum prezentat în peste 900 de limbi şi dialecte. Aproape 95% din populaţia lumii are acces la acest mesaj. Înainte de a doua venire a lui Iisus, fiecare persoană din lume va fi avertizată de apropiata Sa revenire. Oamenii se vor pierde doar dacă resping mesajul de avertizare.

K. O întoarcere spre spiritism

„În vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare.” 1 Timotei 4:1. „Acestea sunt duhuri de draci.” Apocalipsa 16:14.

Oamenii de astăzi, inclusiv un mare număr dintre conducătorii naţiunilor, caută sfat în ocultism şi spiritism. Spiritismul a invadat bisericile, la fel ca învăţăturile false despre nemurirea sufletului. Biblia ne învaţă că morţii sunt morţi.

 

11. Cât de aproape este a doua venire a Domnului?

„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.”

Matei 24:32-34

Biblia este simplă şi foarte specifică cu privire la acest punct. Aproape toate semnele s-au împlinit. Nu putem şti cu exactitate ziua şi ora revenirii lui Iisus (Matei 24:36), însă putem fi siguri că noi suntem oamenii care vom fi în viaţă şi vom vedea revenirea Domnului Iisus. Dumnezeu a promis să împlinească foarte repede lucrurile (Romani 9:28). Foarte curând, Hristos Se reîntoarce pe acest pământ pentru poporul Său. Eşti pregătit?

 

12. Satana învaţă multe lucruri false cu privire la a doua venire a lui Hristos şi, cu minuni şi miracole mincinoase, va înşela milioane de oameni. Cum pot fi sigur că nu voi fi şi eu înşelat?

„Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite.”

Apocalipsa 16:14

„Şi vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”

Matei 24:24

„La lege şi la mărturie: căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

Isaia 8:20.

Satan a inventat multe învăţăminte false despre a doua venire şi înşală milioane de oameni ca să creadă că Iisus a şi venit sau că El va veni într-o manieră ne-biblică. Dar Hristos ne-a avertizat cu privire la strategia lui Satana, spunând, „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Matei 24:4. El ne expune apoi planurile lui Satana şi neadevărurile astfel încât să fim avertizaţi dinainte, şi ne reaminteşte, „Iată, că v-am spus mai dinainte.” Matei 24:25. De exemplu Iisus a afirmat în mod specific că nu va apărea în deşert sau într-o cameră de întrunire (versetul 26). Nu avem nici o scuză să ne înşelăm dacă învăţăm ce ne spune cartea lui Dumnezeu despre a doua venire a lui Hristos. Testul este acesta: Ce ne învaţă Biblia despre acest subiect? Oamenii care cunosc ceea ce spune Biblia despre a doua venire nu vor fi duşi în rătăcire de Satana. Toţi ceilalţi se vor înşela.

 

13. Cum pot fi sigur că voi fi pregătit în momentul când Se va reîntoarce Iisus?

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

Ioan 6:37

„Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”

Ioan 1: 12

„Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor.”

Evrei 8: 10

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos.”

1 Corinteni 15:57

Iisus a spus, „Iată Eu stau la uşă [această uşă reprezintă mintea sau inima omului], şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra.” Apocalipsa 3:20. Prin Duhul Sfânt şi conştiinţa mea, Iisus bate şi cere să intre în inima mea astfel încât să poată să îmi schimbe viaţa. Dacă Îi voi da Lui fără rezerve viaţa mea, El va şterge toate păcatele mele din trecut (Romani 3:25) şi îmi va da putere să trăiesc o viaţă sfântă (Ioan 1:12). Ca un dar fără plată, El îmi acordă caracterul Său neprihănit, astfel încât să pot sta fără frică în faţa unui Dumnezeu sfânt, atunci când viaţa mea este schimbată de Iisus. Apoi, să fac voia Sa va devini o plăcere. Este aşa de sigur căci văd cum îndoielile mele sunt spulberate de realitate. Însă este adevărat. Partea mea este să-I dau pur şi simplu viaţa mea lui Hristos şi să-I permit să trăiască în mine. Partea Lui este să lucreze în mine miracolul schimbării vieţii mele şi pregătirii mele pentru a doua Sa venire. Iisus face acest lucru gratis. Trebuie doar să-l accept.

 

14. Despe ce mare pericol ne avertizează Iisus cu solemnitate?

„De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Matei 24:44

„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”

Luca 21:34

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.”

Matei 24:37

Există un mare pericol să devenim aşa de ocupaţi cu grijile acestei vieţi sau aşa de fermecaţi de plăcerile păcatului, încât revenirea Domnului să ne surprindă la fel cum a surprins potopul lumea din zilele lui Noe, să fim surprinşi, găsiţi nepregătiţi şi pierduţi. Milioane de oameni vor experimenta acest lucru. Dar tu? Iisus Se reîntoarce foarte, foarte curând–în zilele noastre. Eşti pregătit? Nimic altceva nu mai contează?

 

Întrebări de Meditat

 

1. Este adevărat că cel mai mare necaz este foarte aproape?

Este adevărat că cel mai mare necaz va lovi pământul chiar înainte ca Iisus să Se reîntoarcă să Îşi elibereze poporul. Daniel descrie acest necaz ca „o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta.” Daniel 12:1. Totuşi, în context, „marele necaz” din Matei 24:21 se referă la groaznica persecuţie asupra poporului lui Dumnezeu din timpul Evului Întunecat. În acea perioadă milioane de oameni au fost ucişi pentru credinţa lor.

2. Din moment ce Domnul revine „ca un hoţ noaptea,” cum poate şti cineva ceva despre revenirea Lui?

Răspunsul se găseşte în 1 Tesaloniceni 5:2-4: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte! atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Observaţi că ziua Domnului vine ca un hoţ asupra celor nepregătiţi, nu şi peste aceia care sunt numiţi „fraţi.”

3. Când Îşi va instaura Hristos Împărăţia Sa pe pământ?

După marea perioadă de 1000 de ani din Apocalipsa 20. Perioada de 1000 de ani începe la a doua venire a lui Hristos, când Iisus îi ia pe cei neprihăniţi de pe acest pământ la cer ca să trăiască şi să domnească împreună cu El „o mie de ani.” Apocalipsa 20:4. La sfârşitul celor 1000 de ani „cetatea sfântă, noul Ierusalim” (Apocalipsa 21:2) coboară din ceruri pe pământ cu toţi sfinţii (Zaharia 14:1, 4, 5) şi nelegiuiţii din toate timpurile sunt readuşi la viaţă (Apocalipsa 20:5). Ei înconjoară cetatea sfântă pentru ca să o cucerească (Apocalipsa 20:9), dar din ceruri, de la Dumnezeu, coboară un foc ce îi mistuie. Acest foc purifică pământul şi arde toate urmele păcatului şi a păcătoşilor (2 Petru 3: 10). La final focul se va stinge (Isaia 47:14), lăsând în urmă cenuşa (Maleahi 4:3). Apoi Dumnezeu creează un pământ nou (2 Petru 3:13; Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1) şi îl dă celor neprihăniţi, şi „Dumnezeu va locui cu ei, … şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Apocalipsa 21:3. Fiinţe perfecte, sfinte, fericite, refăcute după chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, vor fi în sfârşit acasă în lumea fără păcat şi fără pată, pe care Dumnezeu a plănuit-o încă de la început. Doar cei mai nechibzuiţi oameni vor alege să piardă toate acestea.

4. De ce nu auzim mai mult predicându-se şi învăţându-se despre a doua venire a lui Hristos?

Diavolul este responsabil pentru acest lucru. El ştie bine că a doua venire este „fericita nădejde” (Tit 2:13) a creştinului, care odată înţeleasă schimbă vieţile bărbaţilor şi femeilor şi îi face să ia parte personal, sârguincios şi activ la răspândirea acestei veşti bune la alţii, astfel încât revenirea lui Iisus să fie zorită. Acest lucru îl înfurie pe Satana, astfel încât el îi influenţează pe cei ce au „o formă de evlavie” (2 Timotei 3: 5) dar care îi „tăgăduiesc puterea” să batjocorească zicând, „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” 2 Petru 3:3, 4. Cei care neagă, ignoră, sau privesc cu uşurinţă a doua venire a lui Iisus (un eveniment literal, apropiat şi viitor) împlinesc clar profeţia biblică–şi îi fac diavolului un mare serviciu.

5. Nu este adevărat că Iisus vorbeşte despre o răpire secretă când spune în Luca 17:36, „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”?

Nu. Aici nu este nici cea mai mică indicaţie că evenimentul este secret. Iisus descria potopul lui Noe şi distrugerea Sodomei. (Vezi Luca 17:26-37.) El a povestit cum Dumnezeu a cruţat viaţa lui Noe şi Lot şi i-a distrus pe cei nelegiuiţi. El a menţionat că potopul şi focul „i-a distrus pe toţi.” Versetele 27, 29. Într-un mod simplu, în fiecare din aceste cazuri, câţiva au fost luaţi în siguranţă iar restul au fost distruşi. Apoi El a adăugat, „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Versetul 30. Pentru a ilustra aceasta, Iisus a continuat, „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Versetul 36. Nu este nimic secret în acest proces. „Orice ochi Îl va vedea.” Apocalipsa 1:7. La a doua Sa venire, în mod public, în văzul tuturor Hristos îi va lua pe cei neprihăniţi în văzduh (1 Tesaloniceni 4:16, 17) şi îi va ucide pe cei nelegiuiţi (Isaia 11:4; 2 Tesaloniceni 2:8). De aceea în Luca 17:37 se vorbeşte despre trupurile neînsufleţite ale celor nelegiuiţi şi se menţionează vulturii care le dau târcoale. (Vezi de asemenea şi Apocalipsa 19:17, 18.) Cei nelegiuiţi care rămân în urmă la a doua venire a lui Hristos sunt lăsaţi morţi.

 

Isus revine curând! Iată ce spune Biblia

 

 

 

Isus revine curând. Viața aceasta nu este o poveste nemuritoare: într-o zi vei fi eliberat de toată durerea, foametea, singurătatea, crima şi haosul care contaminează lumea nostră de astăzi. Nu-i aşa că este minunat?

Însă să nu crezi că un om cu mult farmec personal, un lider pământean va aduce această eliberare. O, nu! Eliberatorul este mult superior acestora. Isus vine curând, însă sunt multe concepţii populare greşite cu privire la venirea Sa. Aşa că, ia-ţi câteva minute şi încearcă să înţelegi ce spune într-adevăr Biblia despre a doua venire, ca să nu fii lăsat în urmă!

Isus ne învaţă că va reveni pentru a doua oară pe pământ.

 

1. Se va reîntoarce Isus pentru a doua oară pe pământ? Putem fi siguri?

„Hristos…Se va arăta a doua oară.”

Evrei 9:28

„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce.”

Ioan 14:3

 

Da! În Matei 26:64, Isus declară sub jurământ că va reveni din nou pe pământ. De vreme ce Scriptura nu poate fi desfiinţată (Ioan 10:35), aceasta este dovada sigură. Crede aşa cum citeşti. Este garanţia pe care ne-o dă Domnul Isus în persoană.

Isus a spus că Se va întoarce pe pământ, pe norii cerului.

 

2. În ce mod se va întoarce Isus a doua oară?

„Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Faptele 1:9-11.

 

Scripturile ne promit că Isus Se va întoarce pe acest pământ în acelaşi fel în care a plecat la înălţarea Sa la cer– într-un mod vizibil, literal, în trup, personal. Matei 24:30 spune, „Şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” El va veni pe norii cerului în mod literal, ca o fiinţă individuală cu un trup din carne şi oase (Luca 24:36-43, 50, 51), iar venirea Sa va fi vizibilă. Biblia este foarte clară în această privinţă.

Orice om care va trăi pe pământ Îl va vedea pe Domnul Isus când va veni a doua oară.

 

 

Vreți să aprofundați mai mult acest Subiect? Noi vă trimitem această Carte, GRATUIT, oriunde în România!

Istoria Mântuirii

Autor: Ellen G. White

Editura: Viață și Sănătate

 

3. Va fi a doua venire a lui Isus vizibilă pentru toţi oamenii sau numai pentru un grup ales?

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.”

Apocalipsa 1:7

„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.”

Matei 24:27

Când Isus va veni a doua oară, orice barbat, femeie şi copil în viaţă Îl va vedea. Slava întreită (Luca 9:26) a venirii Sale se va extinde din orizont în orizont, iar atmosfera va fi încărcată cu gloria Sa strălucitoare ca lumina. Nimeni nu se va putea ascunde. Orice om în viaţă va trebui să stea faţă în faţă cu Isus. Hristos nu a lăsat nici o umbră de îndoială.

 

Notă: Răpirea secretă, atât de des crezută şi predicată astăzi, nu este biblică. Este o invenţie omenească. De asemenea, a doua venire nu este o venire în spirit, în inimă, la convertire. Nu are loc nici în momentul când omul moare, nici nu este la figuratadică nu înseamnă condiţii mai bune de trăit în lumea noastră. Toate aceste teorii sunt de origine omenească. La a doua venire, Isus va apare literal, personal, vizibil pe întreg mapamondul, iar apariţia Sa pe norii cerului va determina sfârşitul acestei lumi, şi va aduce fiecărui om, răsplata sau pedeapsa.

Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire.

 

4. Cine va veni cu Isus la a doua Sa venire, şi de ce?

„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.”

Matei 25:31.

Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire. Pe măsură ce norii se apropie de pământ, Isus Îşi va trimite îngerii, iar ei vor aduna repede la un loc pe toţi neprihăniţii ca să-i pregătească pentru călătoria înapoi la ceruri. (Matei 24:31).

Isus Îşi va lua poporul la ceruri şi le va reda tot ce au pierdut Adam şi Eva.

 

5. Care este scopul celei de a doua veniri a Domnului Isus, pe acest pământ?

„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”

Apocalipsa 22:12

„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

Ioan 14:3

„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.”

Fapte 3:20, 21.

Isus es întoarce pe acest pământ ca să Îşi răscumpere poporul aşa cum le-a promis şi să îi ducă în casele frumoase pe care li le-a pregătit. El va restaura în ei toată bucuria şi gloria Edenului, pe care Adam şi Eva le-au pierdut păcătuind. A doua Sa venire va face să se sfârşească aceste zile ale răului.

Copilaşii răpiţi de moarte de lângă părinţii lor le vor fi înapoiaţi părinţilor la a doua venire.

 

6. Ce se va întâmpla cu cei neprihăniţi când Domnul Isus vine a doua oară?

„Căci Însuşi Domnul…Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

1 Testaloniceni 4:16, 17

„Toţi vom fi schimbaţi, morţii vor învia nesupuşi putrezirii… Căci trebuie ca… trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”

1 Corinteni 15:51-53

„Aşteptăm pe Domnul Isus Hristos: El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.”

Filipeni 3:20, 21

Cei neprihăniţi morţi în credinţă vor învia din mormintele lor şi li se vor da trupuri nemuritoare, perfecte, ca cel al Domnului Isus, apoi vor fi răpiţi în nori ca să-L întâlnească pe Domnul. Apoi cei neprihăniţi în viaţă pe pământ vor primi trupuri ca al lui Isus şi se vor înălţa ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Isus îi va lua cu El la ceruri pe cei neprihăniţi. Observaţi că Isus nu atinge pământul la a doua Sa venire. Sfinţii Îl întâmpină „în văzduh.” Deci, poporul lui Dumnezeu îi vor ignora pe toţi acei care spun că Hristos este în Baltimore, New Orleans, Los Angeles, etc. Vor apărea hristoşi mincinoşi care vor face minuni pe pământ (Matei 24:23-27), dar Isus va rămâne în nori, deasupra pământului, la a doua Sa venire.

Cei păcătoşi vor fi omorâţi la a doua venire a lui Isus.

 

7. Ce se va întâmpla cu cei păcătoşi, când Isus va reveni?

„Cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.”

Isaia 11:4

„Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt.”

Ieremia 25:33

Cei păcătoşi vor fi ucişi de Isus. Cutremurele de astăzi sunt minore în comparaţie cu cutremurul ce va avea loc la revenirea lui Isus.

 

8. Ce efect va avea a doua venire a lui Isus asupra pământului?

„Şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” ” Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.”

Apocalipsa 16:18, 20

„Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!”

Ieremia 4:26

„Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” „Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.”

Isaia 24:1, 3

Pământul va fi scuturat de un cutremur mare la revenirea Domnului. Acest cutremur va fi aşa de devastator încât va aduce lumea într-o stare de totală distrugere.

Milioane de creştini au murit în timpul Evului Mediu. Mulţi au fost arşi pe ruguri.

 

9. Ne dă Biblia informaţii specifice cu privire la apropiata revenire a lui Hristos?

Da! Însuşi Isus a spus,

„Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.”

Matei 24: 33.

Domnul a lăsat semne pentru toate timpurile, de la înălţarea Sa până la a doua Sa venire. Acestea sunt enumerate mai jos. Studiaţi-le cu atenţie..

A. Distrugerea Ierusalimului
Profeţia:

„Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” „atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi.”

Matei 24:2, 16.

Împlinirea: Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Hr. de către războinicul roman Titus.

B. O mare persecuţie sau un mare necaz
Profeţia:

„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.”

Matei 24:21.

Împlinire: Această profeţie arată în primul rând spre lunga perioadă de persecuţie din timpul Evului Mediu, persecuţie ce a fost aţâţată de către biserica apostaziată. A durat peste 1.000 de ani. Peste 50 de milioane de creştini au fost ucişi pentru credinţa lor, în această perioadă de necaz teribil. Un scriitor a spus că biserica apostaziată „a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie ce a existat vreodată în omenire.” W.E.H. Lecky,History of thhe Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe Istoria Înălţării şi Influenţei Spiritului Raţionalismului în Europa, (Retipărită New York: Braziller, 1955) Vol. 2, pp. 40-45.

C. Soarele s-a întunecat
Profeţia:

„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca.”

Matei 24:29.

Împlinire: Aceasta s-a împlinit printr-o zi de întunecime supranaturală în 19 mai 1780. Nu a fost o eclipsă. Timothy Dwight spune, „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi deosebit de întunecoasă. Lumânările erau aprinse în multe case păsările stăteau ascunse fără să ciripească, şi păsările de curte s-au retras la culcuşurile lor. … În general, predomina ideea că Ziua Judecăţii este aproape.” Citat în Connecticut Historical Collections Colecţiile Istorice Connecticut, compilate de John Warner Barber (a 2-a ed. New Haven: Durrie & Peck and J.W. Barber, 1836) p. 403.

D. Luna se va preface în sânge
Profeţia:

„Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.”

Ioel 2:31.

Împlinire: Luna s-a făcut roşie ca sângele în noaptea „zilei întunecate” din 19 mai 1780. Milo Bostick înStone’s History of Massachusetts Istoria lui Stone a statului Massachusetts spune, „Luna plină avea înfăţişarea sângelui.”

E. Căderea de slele din cer
Profeţia:

„Stelele vor cădea din cer.”

Matei 24:29

Împlinire: Marea cădere de stele a avut loc în 13 noiembrie 1833. A fost aşa de strălucitoare încât puteai să citeşti un ziar pe stradă. Un scriitor a spus, „Pentru aproape patru ore cerul a fost practic un foc.”* Oamenii au crezut că a venit sfârşitul lumii. Citiţi următoarele. Este cel mai fascinant semn al revenirii lui Hristos.

*Peter A. Millman, „Căderea stelelor,” Telescopul, 7 (Mai-Iunie, 1940) 57.

F. Isus revine pe nori
Profeţia:

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”

Matei 24:30.

Împlinire: Acesta este următorul mare eveniment. Eşti tu gata? Conflictul între capital şi muncă este un semn al revenirii lui Isus.

 

10. Cum putem şti că am ajuns în ultimele zile din istoria pământului? Descrie Biblia în mod clar lumea şi oamenii ultimei generaţii?

Da, într-adevăr îi descrie. Studiaţi următoarele semne specifice ale zilelor din urmă. Veţi fi uimiţi. Şi acestea sunt doar câteva din multitudinea de semne ce arată că suntem în timpul zilelor de încheiere a istoriei pământului.

A. Probleme între capital-muncă

„Plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” „Fiţi … răbdători, … căci venirea Domnului este aproape.”

Iacov 5:4, 8.

Conflictul între capital şi muncă este prezis pentru zilele din urmă. Pentru ca să te convingi, citeşte ziarele.

B. Războaie şi răscoale

„Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimântaţi pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri.”

Luca 21:9.

Războaie şi devastarea dezastrelor civile afecteaza mii de oameni din întreaga lume. Numai apropiata revenire a lui Isus va aduce un sfârşit durerii şi distrugerii datorate războiului.

C. Nelinişte, frică şi răscoală

„Vor fi … şi pe pămînt va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.”

Luca 21:25, 26.

Ciudat aceste cuvinte par a fi un editorial dintr-un ziar recento imagine perfectă a lumii de azi iar motivul este acesta: Noi suntem oamenii din ultimele zile ale istoriei pământului. Atmosfera tensionată din lumea de azi nu ar trebui să ne surprindă. Hristos deja ne-a spus despre aceasta. Acest lucru ar trebui să ne convingă că venirea Lui este aproape.

D. Creşterea cunoştiintei

„Până la vremea sfârşitului … şi cunoştinţa va creşte.”

Daniel 12:4.

Era informaticii face ca acest lucru să fie foarte evident. Chiar şi cea mai sceptică minte trebuie să recunoască clar că acest semn s-a împlinit. Cunoştiinţa creşte exploziv în toate direcţiile. Se spune că 80% din cunoştiinţele totale ale lumii s-au descoperit în ultimii zece ani şi că 90% din oamenii de ştiinţă care au existat în lume, sunt încă în viaţă astăzi.

E. Batjocoritorii şi scepticii religioşi întorc spatele adevărului biblic

„în zilele din urmă vor veni batjocoritori.”

2 Petru 3:3

„Nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.”

2 Timotei 4:3, 4

Nu este dificil să găseşti batjocoritori astăzi, acest lucru arată împlinirea profeţiei. Chiar şi liderii religioşi neagă învăţăturile simple ale Bibliei cu privire la Creaţie, Potop, divinitatea lui Hristos, a doua venire şi multe alte adevăruri vitale din Biblie. Spiritismul şi tradiţiile pseudo-intelectuale au înlocuit Biblia în multe cercuri religioase. Profesori laici învaţă tineretul să batjocorească dovezile biblice ale acestor mari adevăruri şi să înlocuiască aceste evenimente simple ale Cuvântului sfânt a lui Dumnezeu cu evoluţionismul şi alte învăţături false, omeneşti. Un sondaj recent relevă faptul că doar două procente din studenţii americani la teologie cred într-o revenire literală a lui Isus.

F. Degenerare moralădeclin al spiritualităţii

„În zilele din urmă … oamenii vor fi iubitori de sine, … fără dragoste firească, … neînfrânaţi, …neiubitori de bine, … având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”

2 Timotei 3:1-5.

America se confruntă cu o criză majoră. Oameni din toate domeniile spun acest lucru. Suicidul a devenit cea mai populară soluţie la problemele umane. Rata divorţurilor creşte sălbatic, aproape una din doua căsătorii sfârşesc prin divorţ. Curentul generaţiei imoralecu obsesiile ei pentru sex şi murdărie, cu creştere a membrilor bisericii dar descreştere a spiritualităţii adevăratereprezintă clar o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu. Vei avea un şoc când vei încerca să vezi câte din păcatele zilelor din urmă din 2 Timotei 3:1-5 le poţi depista în fiecare ediţie a ziarelor de duminică. Numai revenirea Domnului va putea scurta mareea răului care acum ameninţă să înghită lumea.

G. Înnebuniţi după plăceri

„În zilele din urmă … oamenii vor fi … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.”

2 Timotei 3:1-4.

Lumea este înnebunită după plăceri. Doar un procent mic din cetăţenii marilor oraşe frecventează cu regularitate serviciile divine de la biserică, dar ticsesc cu miile locurile de distracţii. America cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru plăceri şi numai „rămăşiţe” (prin comparaţie) pentru Dumnezeu. Americanii înnebuniţi după plăceri risipesc miliarde de ore în faţa televizorului, o împlinire directă a textului din 2 Timotei 3:4.

H. Creştere a călcărilor de lege, a crimelor sângeroase şi a violenţei

„Din pricina înmulţirii fărădelegii.

Matei 24:12

„Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău.”

2 Timotei 3:13

„Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.”

Ezechiel 7:23

Este foarte evident faptul că toate aceste semne se împlinesc. Crima şi nelegiuirea cresc cu o rapiditate şocantă. Cei mai mulţi oameni din marile oraşe nu răspund dacă cineva sună la uşă după ce s-a înserat. Cea mai serioasă declaraţie din timpul nostru are de a face cu îngrijorarea cu privire la supravieţuirea civilizaţiei din cauza crimei ce ameninţă să o măture fără control.

Citește și Misterul nelegiuirii și adevărul Biblic

 

I. Cutremure distrugătoare, furtuni şi foamete

„Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi.”

Luca 21:11

Cutremure, tornade, inundaţii, etc. au o rată de creştere fără precedent. O treime din populaţia lumii este înfometată, mii mor în fiecare zi de foame. Toate aceste lucruri sunt o dovadă în plus că trăim în ultimele ore ale pământului.

J. Un mesaj special către lume în aceste ultime zile

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”

Matei 24:14

Ultimul mare, solemn mesaj de avertizare despre a doua venire a lui Hristos, este acum prezentat în peste 900 de limbi şi dialecte. Aproape 95% din populaţia lumii are acces la acest mesaj. Înainte de a doua venire a lui Isus, fiecare persoană din lume va fi avertizată de apropiata Sa revenire. Oamenii se vor pierde doar dacă resping mesajul de avertizare.

K. O întoarcere spre spiritism

„În vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare.”

1 Timotei 4:1

„Acestea sunt duhuri de draci.”

Apocalipsa 16:14

Oamenii de astăzi, inclusiv un mare număr dintre conducătorii naţiunilor, caută sfat în ocultism şi spiritism. Spiritismul a invadat bisericile, la fel ca învăţăturile false despre nemurirea sufletului. Biblia ne învaţă că morţii sunt morţi.

Trăim în ultimele minute ale timpului.

 

11. Cât de aproape este a doua venire a Domnului?

„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.”

Matei 24:32-34

Biblia este simplă şi foarte specifică cu privire la acest punct. Aproape toate semnele s-au împlinit. Nu putem şti cu exactitate ziua şi ora revenirii lui Isus (Matei 24:36), însă putem fi siguri că noi suntem oamenii care vom fi în viaţă şi vom vedea revenirea Domnului Isus. Dumnezeu a promis să împlinească foarte repede lucrurile (Romani 9:28). Foarte curând, Hristos Se reîntoarce pe acest pământ pentru poporul Său. Eşti pregătit?

Ceea ce pare a fi Isus într-o cameră de întrunire, este de fapt un demon ce joacă acest rol.

 

12. Satana învaţă multe lucruri false cu privire la a doua venire a lui Hristos şi, cu minuni şi miracole mincinoase, va înşela milioane de oameni. Cum pot fi sigur că nu voi fi şi eu înşelat?

„Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite.”

Apocalipsa 16:14

„Şi vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”

Matei 24:24

„La lege şi la mărturie: căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

Isaia 8:20

Satan a inventat multe învăţăminte false despre a doua venire şi înşală milioane de oameni ca să creadă că Isus a şi venit sau că El va veni într-o manieră ne-biblică. Dar Hristos ne-a avertizat cu privire la strategia lui Satana, spunând, „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Matei 24:4. El ne expune apoi planurile lui Satana şi neadevărurile astfel încât să fim avertizaţi dinainte, şi ne reaminteşte, „Iată, că v-am spus mai dinainte.” Matei 24:25. De exemplu Isus a afirmat în mod specific că nu va apărea în deşert sau într-o cameră de întrunire (versetul 26). Nu avem nici o scuză să ne înşelăm dacă învăţăm ce ne spune cartea lui Dumnezeu despre a doua venire a lui Hristos.

Testul este acesta: Ce ne învaţă Biblia despre acest subiect? Oamenii care cunosc ceea ce spune Biblia despre a doua venire nu vor fi duşi în rătăcire de Satana. Toţi ceilalţi se vor înşela.

Trebuie să nu ajungem aşa de ocupaţi încât să nu mai avem timp pentru Hristos.

 

13. Cum pot fi sigur că voi fi pregătit în momentul când Se va reîntoarce Isus?

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

Ioan 6:37

„Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”

Ioan 1: 12

„Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor.”

Evrei 8: 10

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”

1 Corinteni 15:57

Isus a spus, „Iată Eu stau la uşă [această uşă reprezintă mintea sau inima omului], şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra.” Apocalipsa 3:20. Prin Duhul Sfânt şi conştiinţa mea, Isus bate şi cere să intre în inima mea astfel încât să poată să îmi schimbe viaţa. Dacă Îi voi da Lui fără rezerve viaţa mea, El va şterge toate păcatele mele din trecut (Romani 3:25) şi îmi va da putere să trăiesc o viaţă sfântă (Ioan 1:12). Ca un dar fără plată, El îmi acordă caracterul Său neprihănit, astfel încât să pot sta fără frică în faţa unui Dumnezeu sfânt, atunci când viaţa mea este schimbată de Isus. Apoi, să fac voia Sa va devini o plăcere. Este aşa de sigur căci văd cum îndoielile mele sunt spulberate de realitate. Însă este adevărat. Partea mea este să-I dau pur şi simplu viaţa mea lui Hristos şi să-I permit să trăiască în mine. Partea Lui este să lucreze în mine miracolul schimbării vieţii mele şi pregătirii mele pentru a doua Sa venire. Isus face acest lucru gratis. Trebuie doar să-l accept.

 

14. Despe ce mare pericol ne avertizează Isus cu solemnitate?

„De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Matei 24:44

„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”

Luca 21:34

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.”

Matei 24:37

Există un mare pericol să devenim aşa de ocupaţi cu grijile acestei vieţi sau aşa de fermecaţi de plăcerile păcatului, încât revenirea Domnului să ne surprindă la fel cum a surprins potopul lumea din zilele lui Noe, să fim surprinşi, găsiţi nepregătiţi şi pierduţi. Milioane de oameni vor experimenta acest lucru. Dar tu? Isus Se reîntoarce foarte, foarte curând–în zilele noastre. Eşti pregătit? Nimic altceva nu mai contează?

 

 

Isus revine, meditează și la aceste întrebări!

1. Este adevărat că cel mai mare necaz este foarte aproape?

Este adevărat că cel mai mare necaz va lovi pământul chiar înainte ca Isus să Se reîntoarcă să Îşi elibereze poporul. Daniel descrie acest necaz ca „o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta.” Daniel 12:1. Totuşi, în context, „marele necaz” din Matei 24:21 se referă la groaznica persecuţie asupra poporului lui Dumnezeu din timpul Evului Întunecat. În acea perioadă milioane de oameni au fost ucişi pentru credinţa lor.

2. Din moment ce Domnul revine „ca un hoţ noaptea,” cum poate şti cineva ceva despre revenirea Lui?

Răspunsul se găseşte în 1 Tesaloniceni 5:2-4: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte! atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Observaţi că ziua Domnului vine ca un hoţ asupra celor nepregătiţi, nu şi peste aceia care sunt numiţi „fraţi.”

3. Când Îşi va instaura Hristos Împărăţia Sa pe pământ?

După marea perioadă de 1000 de ani din Apocalipsa 20. Perioada de 1000 de ani începe la a doua venire a lui Hristos, când Isus îi ia pe cei neprihăniţi de pe acest pământ la cer ca să trăiască şi să domnească împreună cu El „o mie de ani.” Apocalipsa 20:4. La sfârşitul celor 1000 de ani „cetatea sfântă, noul Ierusalim” (Apocalipsa 21:2) coboară din ceruri pe pământ cu toţi sfinţii (Zaharia 14:1, 4, 5) şi nelegiuiţii din toate timpurile sunt readuşi la viaţă (Apocalipsa 20:5). Ei înconjoară cetatea sfântă pentru ca să o cucerească (Apocalipsa 20:9), dar din ceruri, de la Dumnezeu, coboară un foc ce îi mistuie. Acest foc purifică pământul şi arde toate urmele păcatului şi a păcătoşilor (2 Petru 3: 10). La final focul se va stinge (Isaia 47:14), lăsând în urmă cenuşa (Maleahi 4:3).

Apoi Dumnezeu creează un pământ nou (2 Petru 3:13; Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1) şi îl dă celor neprihăniţi, şi „Dumnezeu va locui cu ei, … şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Apocalipsa 21:3. Fiinţe perfecte, sfinte, fericite, refăcute după chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, vor fi în sfârşit acasă în lumea fără păcat şi fără pată, pe care Dumnezeu a plănuit-o încă de la început. Doar cei mai nechibzuiţi oameni vor alege să piardă toate acestea.

4. De ce nu auzim mai mult predicându-se şi învăţându-se despre a doua venire a lui Hristos?

Diavolul este responsabil pentru acest lucru. El ştie bine că a doua venire este „fericita nădejde” (Tit 2:13) a creştinului, care odată înţeleasă schimbă vieţile bărbaţilor şi femeilor şi îi face să ia parte personal, sârguincios şi activ la răspândirea acestei veşti bune la alţii, astfel încât revenirea lui Isus să fie zorită. Acest lucru îl înfurie pe Satana, astfel încât el îi influenţează pe cei ce au „o formă de evlavie” (2 Timotei 3: 5) dar care îi „tăgăduiesc puterea” să batjocorească zicând, „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” 2 Petru 3:3, 4. Cei care neagă, ignoră, sau privesc cu uşurinţă a doua venire a lui Isus (un eveniment literal, apropiat şi viitor) împlinesc clar profeţia biblică–şi îi fac diavolului un mare serviciu.

5. Nu este adevărat că Isus vorbeşte despre o răpire secretă când spune în Luca 17:36, „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”?

Nu. Aici nu este nici cea mai mică indicaţie că evenimentul este secret. Isus descria potopul lui Noe şi distrugerea Sodomei. (Vezi Luca 17:26-37.) El a povestit cum Dumnezeu a cruţat viaţa lui Noe şi Lot şi i-a distrus pe cei nelegiuiţi. El a menţionat că potopul şi focul „i-a distrus pe toţi.” Versetele 27, 29. Într-un mod simplu, în fiecare din aceste cazuri, câţiva au fost luaţi în siguranţă iar restul au fost distruşi. Apoi El a adăugat, „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Versetul 30. Pentru a ilustra aceasta, Isus a continuat, „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Versetul 36. Nu este nimic secret în acest proces. „Orice ochi Îl va vedea.” Apocalipsa 1:7.

La a doua Sa venire, în mod public, în văzul tuturor Hristos îi va lua pe cei neprihăniţi în văzduh (1 Tesaloniceni 4:16, 17) şi îi va ucide pe cei nelegiuiţi (Isaia 11:4; 2 Tesaloniceni 2:8). De aceea în Luca 17:37 se vorbeşte despre trupurile neînsufleţite ale celor nelegiuiţi şi se menţionează vulturii care le dau târcoale. (Vezi de asemenea şi Apocalipsa 19:17, 18.) Cei nelegiuiţi care rămân în urmă la a doua venire a lui Hristos sunt lăsaţi morţi.

Venirea Domnului

Introducere

Desigur ca unele Biserici, precum si unele Adunari Crestine au acordat o foarte mare importanta invataturii ,,Celei de-a doua veniri” a Domnului nostru Iisus Christos. Si de aceea, cu greu puteti gasi o Biserica in care sa nu se faca cel putin o referinta la acest eveniment de importanta majora, sau de cele mai multe ori intregul mesaj, sau chiar predica tinuta are ca tematica centrala acest subiect. In alte Adunari se mentioneaza mai cu retinere despre ,,a doua venire”, fapt pentru care membrii acestor Biserici sunt ignoranti in ceea ce priveste tot ceea ce afirma Biblia cu privire la acest subiect.

Iata de ce pentru mai multi cititori, cele ce veti citi acum reprezinta doar o introducere la acest subiect, in timp ce pentru alti cititori mai experimentati, cele scrise vor fi ca o reexaminare a credintei lor. De aceea vom cerceta impreuna mai multe pasaje din Biblie, citate care sa demonstreze invatatura ‚,celei de-a doua veniri” si sa vedem ce intelegem, la prima vedere, din cele expuse. Am sa pun intre ghilimele ‚,cea de-a doua venire’, si s-ar putea sa va surprinda ca nu veti gasi aceasta exprimare nicaieri in Noul Testament.

Ne va ajuta mult daca vom face o comparatie a situatiei din ziua de azi cu cea din perioada Noului Testament. Fariseii acelor timpuri il asteptau pe Mesia sa vina. Nu numai ca il asteptau sa vina, dar mai mult, ei aveau clar lamurite ideile privind venirea Lui. In ciuda acestora, ei nu L-au recunoscut pe Mesia in Iisus, care a fost in mijlocul lor. Din cunostintele lor, recunosteau ca in Scriptura se spunea despre Mesia ca va veni din Betleem. Iar faptul ca Iisus a aparut dintr-un alt loc, Nazaret, se pare a fi unul dintre puternicele lor motive de respingere a acestuia si de a nu-l recunoaste a fi Mesia.

Ucenicii lui Iisus auzisera Cuvantul Scripturii (ceea ce noi numim azi Vechiul Testament), care se citea in fiecare saptamana in sinagoga, si credem ca ei il cunosteau cu mult mai bine decat il stiu astazi cei mai multi dintre noi. Si cu toate acestea, ei nu aveau nici pe departe nivelul de cunostinte pe care il aveau fariseii. Si iata ca Petru l-a recunoscut pe Iisus a fi Mesia, in timp ce fariseii au cazut la acest examen. Si aceasta s-a intamplat, nu datorita faptului ca Petru ar fi studiat mai sarguincios Scripturile. S-a intamplat acest lucru, deoarece Petru a fost atras de Iisus, si el chiar a primit o revelatie de la Dumnezeu. Caci Dumnezeu a spus: ,,Tu esti Christosul, Fiul adevaratului Dumnezeu”. Iisus i-a raspuns: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcã nu carnea si sîngele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatãl Meu care este în ceruri” (Matei 16: 16, 17).

Si astazi, ca si in acele timpuri de demult, nu cunoastem nimic, pana cand nu va veni vremea sa o aflam de la Dumnezeu. Iar Scripturile confirma ca noi putem invata despre El, numai daca avem inima deschisa, pentru a-L primi in noi.

 

Modul in care Profetiile au fost implinite

Dumnezeu a descoperit copiilor sai dragi, profetii, sau ceea ce se va intmpla in viitor. Si, cat de mult adevar gasim in cele ce se afirma, inca din primele pagini ale Vechiului Testament. Totusi, multe dintre profetii nu s-au implinit intotdeauna, in modul in care noi, cei mai multi, ne-am fi asteptat. Caile lui Dumnezeu sunt cu mult mai inalte decat ale noastre, deci si modul nostru de intelegere este destul de limitat. Sa analizam in continuare modalitatea in care au fost implinite cateva dintre profetiile biblice.

Inca din Cartea Genezei vom gasi expuse cateva profetii privind venirea lui Mesia. Astfel, Dumnezeu i-a spus Evei ca samanta ei ii va zdrobi capul sarpelui. Eva a fost incurajata de aceste cuvinte rostite de chiar Dumnezeu, desi ea nu putea realiza la acea vreme, care ar fi semnificatia lor. Probabil ca isi imagina un posibil conflict fizic. Sau poate era deja obisnuita cu imaginea serpilor morti, pe camp. Cu cunostintele noastre mult superioare, ne putem imagina infinit mai mult decat Eva, privind semnificatia acestor cuvinte. Iar unul dintre descendentii ei, departe in timp, avea sa invinga cu adevarat puterea intunericului, si nu prin forte armate, violenta fizica, ci prin jertfirea proprie, ca un sacrificiu pentru pacatul intregii omeniri.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam ca urmasii sai vor fi atat de multi, precum stelele pe cer, sau precum nisipul de pe tarmul marii si ca toate natiunile lumii ii vor binecuvanta. Astfel, milioane de oameni pretind in ziua de astazi ca sunt urmasii lui Avraam, si aceasta deoarece au inteles mesajul „Promisiunii facute de Dumnezeu lui Avraam”. Si au trecut poate mai mult de 4000 de ani de cand toti aceia care au avut credinta, se odihnesc asteptand sa se implineasca aceasta FAGADUINTA. Iar realizarea acestei profetii este poate cea mai importanta din intreaga Scriptura, caci ea ii priveste pe cei cu credinta si le reda cea mai importanta speranta, la care tanjeste tot omul: „viata vesnica”.

Dumnezeu i-a spus lui Moise sa-i anunte pe ai sai ca El va ridica un Profet din randul acestui neam. Si Domnul Iisus Christos a fost desigur acel Profet, despre care i s-a spus lui Moise. Cu toate acestea, Iisus a fost foarte diferit de cei mai multi oameni, care nu au reusit inca sa-i inteleaga rationamentul si finalitatea. Moise si-a eliberat poporul de sub jugul sclaviei din Egipt, pe cand Iisus nu i-a eliberat pe evrei de sub robia Imperiului Roman. In schimb, El i-a eliberat de sub o robie si mai cumplita, poate de sub cea mai crunta tiranie: aceea a pacatului. El a distrus jugul pacatului si a invins tot ceea ce se ascunde sub numele de „RAU” in interiorul fiintei umane, sau Satan.

Dumnezeu i-a spus lui David ca el va fi acela care va instaura un tron al unei „Imparatii pe vecie”. Ne putem inchipui cat de fericit a fost David, gandind la nenumaratii sai urmasi, crezand in realizarea acestei fagaduinte, prin care descendentii sai vor ocupa pentru mii de ani tronul de la Ierusalim. Realizarea acestei profetii a fost, in schimb, destul de diferita de acceptiunea intelegerii lui David, dar infinit mai bine decat si-ar fi putut el inchipui. Astfel, intr-adevar tronul sau a fost ocupat de descendentii sai fizici pentru cateva sute de ani, dar nu pentru „intotdeauna”. A venit si o „zi neagra” , cand Babilonenii au strapuns invincibilitatea zidurilor Cetatii Ierusalimului. Mai mult, acestia i-au scos ochii Regelui Zedechia si l-au luat captiv la Babilon; au dat apoi foc la Palatul Regal si la toate cladirile mai importante din cetate. Ce putem spune atunci despre „Fagaduinta pe care Dumnezeu i-a facut-o lui David”? Tronul din Ierusalim a devenit eliberat de linia descendenta din David, cu toate ca acelasi tron, din punct de vedere spiritual, va fi ocupat pe vesnicie de urmasul lui David. Intr-adevar, Domnul Iisus Christos va domni impreuna cu sfintii sai, in timp ce toti dusmanii ii vor deveni supusi. Iar daca Ierusalimul pamantesc a fost pret de sute de ani sub ocupatia necredinciosilor, in cele din urma Iisus si cei credinciosi il vor elibera. Iata adevaratul inteles al profetiei facute lui David.

Putem invata multe din toate aceste profetii. Iar inainte de implinirea unor anumite evenimente, ar trebui sa credeti ca se vor intampla lucruri minunate, si nu chiar neasteptate, iata de ce trebuie sa fim gata si sa ne declaram bucurosi in fata expectativei venirii Domnului. Sa dam ceea ce avem mai bun, Domnului, sa-I facem voia si sa-I fim credinciosi! Si numai astfel, intelegand planurile lui Dumnezeu, cat si cele expuse de El prin Cuvantul Sau, vom fi gata sa facem parte dintre cei sfinti si ne vom bucura de marea onoare pe care ne-a si pregatit-o, la venirea Fiului Sau prea-iubit, Domnul Iisus Christos.

 

Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine!

Startul acestui studiu il va constitui persoana Domnului Iisus Christos. Oare, ce a avut chiar El insusi de spus in legatura cu acest subiect, apoi cum si-a trait El viata, in perspectiva unei morti si invieri cunoscute? Prin urmare, vom cerceta cazurile martorilor si cunoscutilor Sai, sau a acelora care au lasat scris despre „Revenirea Sa ”.

,, În casa Tatãlui Meu sînt multe locasuri. Dacã n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mã duc sã vã pregãtesc un loc. Si dupã ce Mã voi duce si vã voi pregãti un loc, Mã voi întoarce si vã voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, sã fiti si voi.”(Ioan 14: 2,3).

In vremea cand eram inca copil, am invatat pe de rost mai multe versete biblice, si acum nu regret de loc, caci nu mai am nici timpul si nici posibilitatea sa o fac din nou acum. Si, din pacate, aceasta practica este depasita si uitata in vremurile in care traim. Dezavantajul memorarii versetelor este acela ca versetele sunt scoase din context, iar drept consecinta, desigur, o pista falsa, eronata. Iata de ce trebuie revazut intreg contextul versetului respectiv. La fel sa ne relationam si la contextul evenimentelor „noptii Cinei cea de Taina”. In Evanghelia relatata de Ioan, acest context cuprinde mai multe capitole: 13, 14, 15 si 16. Sa descifram ce a dorit sa spuna Iisus Christos inainte, si dupa pronuntarea versetului din titlu:

 

Inimi tulburate

In Ioan 14:1 citim: ,,Sã nu vi se tulbure inima. Aveti credintã în Dumnezeu, si aveti credintã în Mine.” Iisus Christos se referea la plecarea sa din aceasta lume, si prin urmare ii pregatea pe ucenicii Sai in vederea participarii si consecintelor traumatizante, in urma absentei Sale benefice. Iar a le spune ca va muri, ca apoi sa se reantoarca fizic, prin invierea Sa trupeasca, si aceasta destul de repede, urmand cu inaltarea la dreapta Tatalui, in casa cereasca, de unde sa revina pe pamant, pentru a-i salva de la pieire, prin mantuire, si aceasta dupa probabil 2000 de ani… ei bine, aceasta nu era chiar atat de usor de explicat! Ar fi parut poate o promisiune falsa. Imaginati-va despre un prieten care va promite ca va veni si nu-si respecta promisiunea, cat timp sunteti in viata, ca apoi, atunci cand nu ati mai fi, sa vina si sa sune la usa…Ce ati crede despre un astfel de om si o astfel de promisiune? Ei bine, eu as crede ca acest om este un om de cuvant! Si, dupa cum spune intr-unul din proverbele biblice: ‚, O nãdejde amînatã îmbolnãveste inima, dar o dorintã împlinitã este un pom de viatã.” (Proverbe 13:12).

Ne punem intrebarea: oare uncenicii lui Christos, sa fi avut inimile tulburate din cauza acestor evenimente, pe tot timpul vietii lor? Sa fi fost total dezechilibrati de evenimentul parasirii lor si in asteptarea chinuitoare a revenirii Domnului lor, printre ei? Desigur ca in cartea Faptelor Apostolilor, prin nararea evenimentelor ulterioare, nu pare sa se confirme aceasta presupunere. Iar apoi, din marturiile ce au ramas evidente, si chiar din vietile acestor sfinti, tragem o cu totul alta concluzie.

Inimille lor, desigur ca ua fost tulburate, cu ocazia arestarii si procesului lui Iisus, ca apoi sa atinga punctul culminant, cu omorarea Sa pe cruce. Iar apoi, cand Iisus s-a ridicat din mormant la viata si a venit in mijlocul lor, apoi cand s-a inaltat la cer, dupa 50 de zile, cand a trmis in locul Sau, pe Mangaietorul, Duhul Sfant, cat de mult intr-adevar trebuie sa fi fost tulburate bietile lor inimi! Iisus Christos nu mai era printre ei, insa credinta le fusese testata, si in mod miraculos capatasera ceva ce inainte nu avusesera, char daca Domnul lor nu mai era printre ei.

 

Unde s-a dus Iisus Christos?

Versetele 4 si 5 spun:

,,Stiti unde Mã duc, si stiti si calea într-acolo.” Iar Toma a zis, ,,Doamne, nu stim unde Te duci; cum putem sã stim calea într-acolo?”

Toma, intocmai precum multi altii, care traiesc in zilele de azi, ca si de ieri, nu a inteles ce a vrut sa spuna Iisus. Nu trebuie sa tragem concluzia pripita ca nu era inteligent! Intocmai ca si noi, si ca orice alt reprezentant al urmasilor lui Adam, Toma suferea de un anume tip de boala, si anume de „intunecime a mintii sale”. Probabil ca nici ceilalti ucenici ai lui Christos nu pricepusera mai bine talcul vorbelor Lui, insa lui Toma nu i-a fost jena sa-si ascunda ignoranta, in acele momente grave, si sa puna intrebarea. Si, daca nici apoi Toma nu ar fi inteles cele explicate convingator de Mantuitor, desigur ca nici noi, cei ce am urmat, nu am fi inteles!

Iisus Christos a explicat ca El avea sa merga la Tatal, si ca numai El avea sa fie cu Tatal: ,, Cine M-a vãzut pe Mine, a vãzut pe Tatãl. Cum zici tu dar: Aratã-ne pe Tatãl? Nu crezi cã Eu sînt în Tatãl, si Tatãl este în Mine?”

Cuvintele pe cari vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatãl, care locuieste în Mine, El face aceste lucrãri ale Lui. Credeti-Mã cã Eu sînt în Tatãl, si Tatãl este în Mine; credeti cel putin pentru lucrãrile acestea.

Dupa ce a afirmat ca El este „una cu Tatal”, Iisus Christos a continuat sa vorbeasca si despre Duhul Sfant:

,,Si Eu voi ruga pe Tatãl, si El vã va da un alt Mîngîietor (Greceste: Paraclet, apãrãtor, ajutor.), care sã rãmînã cu voi în veac; si anume, Duhul adevãrului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru cã nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Îl cunoasteti, cãci rãmîne cu voi, si va fi în voi.”

A continuat imediat o mare promisiune:

,,Nu vã voi lãsa orfani, Mã voi întoarce la voi..”

Apoi, El a zis:

,,Dacã Mã iubeste cineva, va pãzi cuvîntul Meu, si Tatãl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui împreunã cu el..”

De trei ori, in acest capitol, El a facut afirmatia ca El va reveni si ii va lua cu El:

vers 3 (cel mai bine stiut) ,, Mã voi întoarce si vã voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, sã fiti si voi.”

vers 18: ,,Nu vã voi lãsa orfani, Mã voi întoarce la voi.”

vers 23: ,,Dacã Mã iubeste cineva, va pãzi cuvîntul Meu, si Tatãl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui împreunã cu el.”

Aceste 3 formulari au totusi semnificatii diferite. In cel de-al treilea verset, apare cuvantul „NOI” caci face referinta la Dumnezeu Tatal, si la El – Iisus Christos. Si de mai multe ori, in acelasi discurs, Iisus vorbeste clar si convingator despre venirea Duhului Sfant. Despre cate veniri se vorbeste in acest capitol? Si, cate feluri de veniri sunt? Eu unul cred ca toate aceste veniri se refera de fapt la o singura venire. Venirea Duhului Sfant in ziua Cincizecimii – Penticostului a insemnat deasemenea venirea Tatalui si a Fiului.

Sa revedem versetele 2 si 3: ,, În casa Tatãlui Meu sînt multe locasuri. Dacã n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mã duc sã vã pregãtesc un loc. Si dupã ce Mã voi duce si vã voi pregãti un loc, Mã voi întoarce si vã voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, sã fiti si voi.”

Iisus Christos avea sa se desparta fizic de ucenicii Sai, in schimb El si Tatal aveau sa vina din nou, si sa locuiasca in trupurile lor. Iar aceste locuinte nu sunt nicidefel locuinte prin ceruri! Aici este vorba chiar despre copii Lui! Ei sunt cei ce vor deveni locuinte pentru Dumnezeu!

Iisus Christos a spus: ,,Acolo unde sunt Eu, veti fi si voi”. El nu a spus, „unde voi fi”, ci „unde sunt”! Si, timp de 3 ani, Iisus si ucenicii Sai au fost in mod fizic in aceleasi locuri, cu toate ca spiritual erau altfel: El era „deasupra”, iar ei erau „jos”! Inca din aceste momente ei il intalnisera pe Iisus, si stiau ca El se gaseste intr-un loc cu totul mai inalt decat al lor! Si, cat de minunata promisiunea facuta, mai ales daca ii intelegeti talcul: ,,Unde sunt Eu, sa fiti si voi”. Si cit mai buna este alternativa unei realitati spirituale prezente, decat viitoare palate in ceruri!

 

Locuintele

In Biblie sunt scrise urmatoarele cuvinte:

,,In casa Tatalui Meu sunt mai multe locuinte.”

Cuvantul original in Greaca μονη (monee), nu inseamna direct „locuinta”, ci reflecta actiunea verbului „a locui”, ” a trai”, ” a fi”. Il intalnim iar in versetul 23:

,, Dacã Mã iubeste cineva, va pãzi cuvîntul Meu, si Tatãl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui împreunã cu el.” Semnificatia verbului „meno” de „a ramane”, sau ” a locui” reiese si din context, de mai multe ori. Si, in mod evident, in capitolul urmator citim ca acela care va fi cu Iisus, si Iisus in el, va produce multe roade. Cuvantul locuinta se doreste astfel a fi explicat prin prezenta activa a Domnului Iisus cu cei care il iubesc si il cauta.

Locuintele din casa tatalui nostru nu sunt niste locuinte luxoase, extravagante, caci ele nu sunt altceva decat persoanele noastre banale, tu si eu, noi care vom exista si dupa moarte. Aceste locuinte nu sunt altceva decat eu insumi si tu insuti, locuinte-trupuri spirituale umane, locuinte total uman-spirituale, in care Dumnezeu a promis si a decis sa locuiasca.

 

Norii

Vom dezbate acum semnificatia termenului de „nori”, sau „ceruri”, depinde de traducere. Cinci personalitati marcante ale Bibliei, si in primul rand Domnul Iisus Christos, se refera la „norii cerurilor”, in legatura cu evenimentul venirii Sale. Trei dintre aceste personalitati se refera de fapt la citarea primului, care nu este altcineva decat Profetul Daniel.

• 1. Daniel spunea in cartea sa: ,, M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, si iatã cã pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbãtrînit de zile si a fost adus înaintea Lui” (Daniel 7:13).
• 2. Iisus Christos spunea: ,,Atunci se va arãta în cer semnul Fiului omului, toate semintiile pãmîntului se vor boci, si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slavã.” (Matei 24:30).
• 3. Doi Ingeri au spus: ‘ si au zis: ,,Bãrbati Galileeni, de ce stati si vã uitati spre cer? Acest Isus, care S-a înãltat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelas fel cum L-ati vãzut mergînd la cer.” (Fapte 1:11) dupa care Iisus a fost invaluit de un nor.
• 4. Pavel spunea: ,,Apoi, noi cei vii, cari vom fi rãmas, vom fi rãpiti toti împreunã cu ei, în nori, ca sã întîmpinãm pe Domnul în vãzduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes 4:17)
• 5. Ioan a scris: ,,Iatã cã El vine pe nori. Si orice ochi Îl va vedea; si cei ce L-au strãpuns. Si toate semintiile pãmîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apoc1:7).

Ambele limbi, Greaca si Ebraica veche, la fel ca si multe alte limbi, au pentru cer, dar si pentru nori, un singur cuvant; romana, ca si engleza, fac exceptie si au 2 termeni; ba mai mult, in romana apare si termenul al treilea de „vazduh”.

Aceste 5 citate ne invita la o analiza, de ce „norii” ar trebui sa joace un rol atat de important in evenimentul revenirii Domnului Iisus? Norii nu sunt altceva decat aglomerari de moleculede H₂O – apa aflata in stare gazoasa. In zilele noastre, multi oameni au posibilitatea sa zboare printre aceste molecule de apa, printre nori, bineinteles in avioane, la mare altitudine. De ce atunci acesti vapori de apa apar ca factor important al venirii Domnului pe pamant?

Sa dezbatem mai in profunzime despre nori. Norii concentreaza apa pura a cerului! Ei sunt formati datorita caldurii soarelui, care evapora apa marii, sau a pamantului. Apa de mare care este sarata, isi pierde sarea, apa pamantului, provenita din noroiuri, mlastini, etc, devine si ea curata, si astfel apa in sine este evaporata, purificata, si transformata intr-un strat de vapori de apa, care intr-adevar se gaseste la o mare altitudine, in ceruri; deci este vorba despre nori de apa curata, aflati in ceruri inalte. De acolo, „apa pura” se va reintoarce pe pamant, unde va ajuta viata de aici sa fie sustinuta.

Cat de minunat este modul in care Dumnezeu are grija de lucrarea Lui, apoi de modul in care lucreaza El in noi, si prin noi! Prin natura cu care am fost inzestrati, si noi suntem exact ca apa marii, sarata, poluata, murdara. Dumnezeu extrage din noi, prin caldura dragostei Sale netarmuite, fata de fiecare din noi – copiii Lui, „murdaria: si ne purifica, ca apoi sa ne aseze in locuri inalte, ceresti, alaturi de Fiul Sau, Iisus Christos. Numai El este acela care ne poate transforma, dandu-ne viata adevarata, cea pura si curata, viata vie, prin apa datatoare de viata! Ca apoi, noi sa putem participa la intretinerea si mentinerea vietii acelora care ne sunt semeni (si se gasesc acolo „jos”), cit si a intregului pamant!

Iisus Christos nu va veni „in”, sau „pe” vaporii din norii cerurilor „fizic”, dar „in” si „cu” poporul Sau. Iuda spune ca Domnul va veni cu milioane de sfinti, ca in Evrei 12:1 sa citim:

,, Si noi, dar, fiindcã sîntem înconjurati cu un nor asa de mare de martori, sã dãm la o parte orice piedicã, si pãcatul care ne înfãsoarã asa de lesne, si sã alergãm cu stãruintã în alergarea care ne stã înainte. …”

In concluzie, venirea „in nori” este de inteles ca venirea cu „sfintii Sai”.

Exista si o explicatie pentru faptul ca in trecut oamenii credeau ca norii ar fi de fapt locul in care Dumnezeu isi afla locuinta Sa. Si, ca si in alte privinte, Dumnezeu a privit cu ingaduinta si a permis ca cei credinciosi sa aibe concepte partial adevarate, sau incomplete despre natura Sa si mediul Sau. Totusi, noi traim intr-un timp special, al unei revelatii mai depline si suntem dotati, conform vremii in care traim, cu un grad de intelegere mai profunda, iata de ce ar trebui sa ne simtim mai motivati, daca nu fortati de a ne impinge intelesul mintii „mai inainte”! Prin urmare, sa intelegem ca Dumnezeu nu locuieste in mod fizic in nori, sau in ceruri, iar aceste „ceruri” simbolizeaza pe „sfintii” Sai.

Norii, in multe din tarile lumii, nu sunt chiar atat de bine priviti, de exemplu in tarile nordice. De la ei vine raceala si intunecimea, apa rece si neplacuta care distruge weekendul. Dar, in general ei sunt purtatori de apa care aduce viata! Ploaia datatoare de viata este de neimaginat in intretinerea vietii, pe intregul pamant. Fara norii purtatori de ploaie vitala totul ar fi desert. Dar, chiar si in desert, ploaia ar transforma pustiul intr-un parc roditor si plin de flori. Norii cerurilor sunt aceia care dau viata si transforma aridul in manos si fertil. Norii cerurilor sunt purtatorii de viata si alungatori de moarte!

Iata in mare imaginea „sfintilor lui Dumnezeu”! Intocmai precum Iisus, si ei au facut ceea ce a facut si Domnul lor. Si ei au fost in locurile prea-inalte, in locurile ceresti, si ca norii cerurilor, si ei aduc viata si sanatatea semenilor lor, binecuvantand astfel pe cei ce traiesc pe intregul pamant, prin marturia lor.

 

Orice ochi Il va vedea

,, Iatã cã El vine pe nori. Si orice ochi Îl va vedea; si cei ce L-au strãpuns. Si toate semintiile pãmîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apoc 1:7).

Sa presupunem ca intelegem aceste cuvinte in mod literal, dar cum am putea aceasta? Va putea fi vazut Domnul Iisus Christos in fiecare coltisor al acestei lumi? Si va fi „zi” cu „nori” in fiecare zona a Pamantului, cand cunoastem ca exista diferentieri de „fus orar”? Sau, sa intelegem ca venirea lui Iisus va fi transmisa „live” on TV, si astfel sa fie facut vizibil acest eveniment in orice coltisor al lumi, dar oare au toti televizor? Si astfel, sirul de intrebari ar putea merge la nesfarsit.

Desigur ca orice este posibil pentru Dumnezeu! Totusi, anumite lucruri le intelegem si noi, si ne sunt permise a fi cunoscute din Scriptura: este vorba despre natura Sa. Dumnezeu poate face ca sa existe simultan nori pe intregul pamant, peste munti, oceane, deserturi, etc. Iisus Christos ar putea apare simultan in fiecare parte a pamantului, in acesti nori. Sau, El ar putea sa apara in nori, intr-o singura tara, in Israel, iar de aici presa si mass-media sa faca public acest eveniment. Dumnezeu poate realiza usor fiecare dintre aceste evenimente, dar aceasta interpretare nu isi prea gaseset locul in „Maretul Sau Plan”, cat si in revelatiile pe care ni le-a lasat destinate noua, oamenilor, spre a le decodifica si intelege.

Eu cred ca „ADEVARUL” este cel mai important si trebuie facut totul pentru a-l afla! Cred ca Domnul Iisus va veni cu „norii” si fiecare ochi il va vedea, insa mai cred ca aceia care L-au cunoscut si i-au fost devotati prieteni si sfinti, sunt acei „nori ceresti”, adica din locurile inalte „spirituale”, si pe care le-au cunoscut si aplicat in vietile lor. Da, copiii lui Dumnezeu au fost transformati in acesti sfinti, „nori ceresti”, iar atunci cand Iisus va veni, pentru a-l vedea, fiecare ochi de om va trebui sa priveasca spre acesti „sfinti”, pentru a-l vedea pe Iisus.

Atunci cand niste greci au venit la Andrei si i-au spus ,,Vrem sa-l vedem pe Iisus Christos”, iar Andrei i-a prezentat aceasta dorinta lui Iisus, Iisus Christos a raspuns:

,,Adevãrat, adevãrat, vã spun, cã, dacã grãuntele de grîu, care a cãzut pe pãmînt, nu moare, rãmîne singur; dar dacã moare, aduce multã roadã.” (Ioan 12:24). Dumnezeu nu este multumit numai cu un singur fiu, ci El doreste mai multi fii, asemenea Fiului Sau, Iisus Christos, primul dintre cei multi si sfinti.

Un singur fiu nu este de ajuns, ca fiecare ochi de om sa-L vada pe Iisus. Primul nascut nu este decat samanta care a fost aruncata pe pamant si a trebuit sa moara, pentru ca apoi sa produca un belsug in multitudinea de fii-sfinti, asemenea Lui. Dumnezeu a fost intruchipat in Iisus Christos din Nazaret, omul din Galileea, dar deasemenea El doreste sa fie intruchipat si in barbatii si femeile credincioase lui, atat de cei tineri, cat si de cei batrani, in Europeni, Asiatici, Africani, Evrei, albi si negri, etc. El doreste sa fie intruchipat si in omul simplu, cat si de cel inteligent, de cel puternic, cat si de cel slab, de cel educat, cat si de cel fara scoala, de multitudinea de feno-tipuri umane existente pe pamant.

Aceasta este intruchiparea in fiii lui Dumnezeu, acea de care vorbeste Apostolul Pavel in Epistola catre Romani. Intreaga creatie este intr-o continua asteptare, nu dupa o simpla vizitare „din ceruri”, ci pentru intruchiparea acestor fii ai lui Dumnezeu.

Pavel le-a spus celor din Efes si despre „mai multe culori” (literal in Greaca πολυποικιλος) intelepciunea lui Dumnezeu fiind revelata, facuta cunoscuta, de Biserica, catre toti oamenii si mai ales catre conducatorii societatii umane (puterile ceresti – din locuri, scaune inalte). Va fi un CURCUBEU in norii cerurilor!

 

De ce stati si va uitati spre ceruri?

Acum vom analiza cuvintele spuse referitor la venirea Domnului Iisus. Intelegind cele afirmate mai inainte, ca o conditie initiala, vom incerca sa clarificam si celelalte pasaje. Ne vom referi deasemenea la cuvintele lasate marturie de Apostolul Pavel:

Faptele Apostolilor1:11 inregistreaza cuvintele ingerilor catre ucenicii lui Iisus: ,,Bãrbati Galileeni, de ce stati si vã uitati spre cer? Acest Isus, care S’a înãltat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelas fel cum L-ati vãzut mergînd la cer”.

Sa fi facut ingerii vre-o referire la intoarcerea lui Iisus Christos si anume ca aceasta va avea loc, intocmai ca si plecarea Sa, cu 2000 de ani in urma?

Redarea evenimentului conversatiei dintre Iisus Christos si ucenicii Sai implica plasarea temporala imediat inaintea inaltarii la ceruri. Ucenicii lui Iisus doreau, ca tot omul de atunci (din Israel), eliberarea si refacerea Regatului Israel. Insa El le spunea despre Duhul Sfant. Le punea sa astepte in Ierusalim, pana cand se va implini Fagaduinta Tatalui. Deasemenea El le spunea ca vor primi „putere” numai dupa ce Duhul Sfant se va lasa peste ei, si ca ei ii vor fi martori. Spunea ca acestea se vor intampla curand.

Iisus Christos s-a confruntat cu lipsa de incredere a ucenicilor, pe care a trebuit permanent sa-i imbarbateze. Si noi avem nevoie de o astfel de incurajare. Iata de ce cuvintele spuse de ingeri, ucenicilor lui Iisus, se refereau la un cu totul alt eveniment. Iata de ce ar trebui sa analizam cu mai mare atentie aceste versete.

Ucenicii au trait in preajma lui Iisus Christos timp de 3 ani si jumatate, si zi dupa zi ei L-au urmarit pe Mantuitorul lor „urcandu-se in ceruri”. Apoi, ei l-au vazut si fizic urcandu-se la ceruri, dar aceasta nu era altceva decat realizarea fizica a expresiei pe care o traisera impreuna cu Domnul lor, din punct de vedere spiritual, „a te sui la ceruri”, in timp ce El se gasea inca fizic pe pamant.

Calea prin care Iisus Christos a mers la ceruri in fiecare zi nu este alta decat aceea pe care El le-o planuise ucenicilor Sai in ziua Cincizecimii. Este aceeasi cale pe care El ne-o planuieste si noua, celor care traim acum, celor carora le-a promis ca ii va vizita. Este vorba despre minunata manifestare din punct de vedere spiritual a Domnului Iisus in poporul Sau.

Planul Sau de a-i vizita fizic pe ai Sai, sau „poporul Sau de credinciosi”, dupa probabil 2000 de ani, a devenit o mareata minune ce a implicat o si mai mareata armata cereasca, trimisa sa o vesteasca. Vizitarea spirituala a poporului Sau, in ziua Cincizecimii, era insa deasemenea minunata, si oamenii trebuiau sa se bucure de acest eveniment, si sa-l si inteleaga. Iar in Ziua de Penticost, Cincizecimea, au participat la acest eveniment, pe care l-au trait si l-au simtit spiritual, doar primele dintre roade ale unei recolte bogate, ce va avea sa fie si sa intreca chiar imaginatia apostolilor.

In final, ar trebui sa sesizam chiar o nuanta de mustrare, in cuvintele ingerilor, adresate catre ucenicii Domnului. Acestia nu i-au numit pe ucenici „oameni ai lui Dumnezeu”,, sau „ucenici ai lui Iisus”, ci „barbati din Galileea”, simplu. Motivul? Deoarece acestia inca activau si gandau intr-un mod simplist, uman, carnal (asa cum si noi o facem astazi, ca marea majoritate) – iar ingerii li s-au adresat de pe o pozitie superioara, reprezentanti ai divinitatii, catre reprezentanti ai celor multi si de origine pamanteasca.

In concluzie, ce vom spune: ca Iisus Christos s-a reintors la Cincizecime, sau se va reintoarce in viitor? Ambele! Desigur ca El a fost prezent cu ai Lui, la data Cincizecimii, ca si acum, dar El va reveni in forma umana, asa cum l-au vazut plecand barbatii -ucenici din Galileea.

 

Cuvintele lui Pavel

Catre cei din Tesalonic, Pavel le-a scris: ,,Iatã, în adevãr, ce vã spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rãmînea pînã la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiti. Cãci însus Domnul, cu un strigãt, cu glasul unui arhanghel si cu trîmbita lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, si întîi vor învia cei morti în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rãmas, vom fi rãpiti toti împreunã cu ei, în nori, ca sã întîmpinãm pe Domnul în vãzduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes 4: 15-17).

Cei mai multi dintre cititorii Bibliei preiau aceste cuvinte si le inteleg absolut literal, fara a-si pune vreo intrebare, iata de ce cred fara dubii intr-o aparitie fizica a lui Iisus Christos in norii din ceruri, urmata de rapirea fizica a sfintilor Sai, pentru intalnire. Dar, in versetele ce le preceda pe acestea, Pavel vorbeste evident despre acei sfinti care au murit din punct de vedere fizic, si astfel, la prima vedere este logic sa luam acest verset si literal, este de inteles. Totusi, de ce trebuie aici ca Pavel sa aibe de spus un „cuvant din partea Domnului”? Cred ca aceasta semnifica translatarea din planul fizic, catre cel spiritual!

Limbajul sau catre credinciosii din Cetatea Corint este similar. Dupa ce le vorbeste dspre invierea mortilor, el spune:

,,Iatã, vã spun o tainã: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, într’o clipã, într’o clipealã din ochi, la cea din urmã trîmbitã. Trîmbita va suna, mortii vor învia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati.” (1 Cor 15: 51,52).

Un mister este totusi ceva diferit de un miracol. Un mister este cateodata destul de dificil de a fi inteles, in timp ce miracolul este dificil de a fi crezut! Iar ca o intreaga armata de trupuri sa iasa din morminte si sa invie, este mai degraba un miracol, decat un mister. Ideea unei rapiri spirituale si transformarea, pe dealta parte, este dificil de inteles. Iar interpretarile literale ale acestor pasaje pot fi dificil de crezut, in timp ce nu sunt dificile de inteles. De aceea ele nu pot fi numite „mistere”. Interpretarile spirituale pot fi descrise ca mistere, daca ele sunt mai dificile de inteles, decat de crezut. Dar, desigur ca sunt ascunse pentru o minte naturala. Iar ceea ce doresc sa dovedesc este faptul ca in loc de a cauta spre o rapire fizica, mai bine am intelege „rapirea spirituala” la care se refera Pavel.

Sa luam acum in considerare modalitatile de intelegere a pasajului dat.

Trei evenimente importante din Biblie ne vor fi de folos pentru aceasta:

• Legea data la Muntele Sinai.
• Nasterea lui Iisus Christos.
• Ziua Cincizecimii – Penticostului.

 

 

 

Domnul Insusi se va cobori din ceruri

Aceasta reprezinta baza unui eveniment maret si divin. In prima mare manifestare a lui Dumnezeu in poporul Sau, Israel, El a coborat pe Muntele Sinai. Iisus Christos insusi a implinit aceste vorbe, atunci cand a venit pe pamant si a trait ca om, nascut sub semnul de la Bethlehem. Cincizecimea reprezinta o alta mareata coborare, in slava si glorie. Fiecare dintre aceste evenimente a avut consecinte de o nebanuita importanta asupra viitorului rasei umane. Insa, ultima coborire va avea consecinte si mai mari!

 

La o porunca

Cand Dumnezeu s-a coborat pe Pamant, la Muntele Sinai, El a vorbit lui Moise, dand cele 10 Legi si atentionand ca acestea sunt cele mai importante si puternice revelatii verbale pe care lumea le-ar fi primit vreodata in istoria ei. „Legea a venit prin Moise.” Apoi, Dumnezeu a vorbit Mariei, prin Ingerul Gabriel, iar acele cuvinte au devenit rod fizic in pantecele ei. La Cincizecime, limba comuna a ucenicilor s-a pierdut sub puterea Cuvantului lui Dumnezeu, manifestat prin darul limbilor dat de Duhul Sfant revarsat peste multimi.

In fiecare din aceste cazuri separate, cuvantul poruncii a avut un efect global. Astfel, cele 10 Legi, Evanghelia lui Iisus Christos, si consecintele Cinzecimii s-au raspandit in intreaga lume. Insa, venirea si prezenta Domnului va avea si un mai mare impact.

 

Cu vocea unui arhanghel

Scripturile nu ne vorbesc prea multe despre arhangheli. Ni se spune ceva mai mult despre Arhanghelul Mihael. Dupa traditie, el a fost intermediarul prin care s-a dat Legea lui Moise, la Muntele Sinai (la care se refera si Stefan in Faptele Apostolilor 7:38). Arhanghelului Gabriel i s-a dat privilegiul de a anunta nasterea lui Iisus Christos si conform traditiei, el este acel inger la care se face referire in acest pasaj.

 

Trimbita lui Dumnezeu

Trambitele se foloseau in trecut de evrei pentru a anunta deschiderea Festivalelor lui Dumnezeu. Evenimentele de la Muntele Sinai s-au intamplat in a 50-a zi dupa Exodul din Egipt, si a prefigurat mareata Zi de Cincizecime, care a fost intocmai cea de a 50-a zi de la invierea Domnului Iisus Christos. La Sinai, trimbita a sunat tare si lung, iar in ziua de Cincizecime, s-a simtit o „trimbita spirituala”. Iisus Christos deasemenea asociaza sunetul trimbitei cu venirea Sa (Mat 24:30). Cred ca pasajul de mai sus se refera la implinirea Festivalului Corturilor.

 

Mortii in Christos se vor ridica primii

In Epistola catre Romani, Apostolul Pavel scria: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropati împreunã cu El, pentru ca, dupã cum Christos a înviat din morti, prin slava Tatãlui, tot asa si noi sã trãim o viatã nouã” (Romani 6:4).

Aici, nu se face referinta la moartea fizica, ci la moartea spirituala.

Cei mai multi cred, la fel ca si mine, ca vom trece prin experienta unei morti. Iar Ziua Ispasirii, care de fapt simbolizeaza moartea, precede Festivalul Corturilor, dupa cum moartea precede invierea. Inainte de a putea domni alaturi de Iisus Christos in glorie si slava, noi va trebui sa experimentam suferintele si moartea, la fel cum si El le-a cunoscut. De aceea va trebui sa murim pentru noi, dar si pentru lumea in care traim. Si atata timp cat lumea ne tine inlantuiti, noi nu vom putea domni asupra ei, impreuna cu Domnul iubit. Insa, lumea aceasta nu mai are nici o putere asupra acelora care sunt morti, si care au depasit momentul mortii fizice. Ei au scapat de a mai fi supusi legilor si obiceiurilor lumii acesteia. Toate acestea s-au dus. Ca apoi, moartea spirituala -botezul sa aibe acelasi efect.

Deci aceia ce sunt morti spiritual – prin botez, vor cunoaste invierea spirituala, pentru a se intalni cu Christos.

 

Noi, cei care suntem vii, vom fi rapiti in ceruri, pentru a-L intalni pe Domnul

Il vom intalni oare pe Domnul Iisus in atmosfera fizica a cerurilor? Cuvantul in Greaca pentru duh-spirit este – πνευμα – care inseamna „respiratie”, sau „vint”. Am vorbit deja mai inainte despre „norii cerurilor”, simbolizand purificarea spirituala a acelora care sunt atrasi de Dumnezeu. Iata de ce „aerul” simbolizeaza din punct de vedere spiritual locul unde „norii: (cei sfinti), locuiesc. Acesta va fi locul unde suntem si vom fi cu Domnul!

Putem totusi observa ca nici Pavel insusi nu a trait pentru a cunoaste o rapire fizica, ceea ce denota ca acest pasaj nu poate fi luat ad-literam.

 

Parousia

Traducerea acestui cuvant, din limba greaca, inseamna „venirea Domnului”. De foarte multe ori, in Noul Testament, acest termen, in greceste, este scris: ,,παρουσια”. Semnificatia literala ar fi a fi alaturi de (παρα-ουσια) si implica prezenta fizica. Si deoarece nu se poate sa fii prezent alaturi de cineva, fara ca acesta sa vina, implicit este vorba initial si despre o venire.

Uneori avem senzatia ca Dumnezeu si-a lasat in mod intentionat cuvintele ca sa pastreze 2 sau mai multe intelesuri. Adevaratul inteles va fi revelat la timpul potrivit! Privind „venirea” si „prezenta” implicate de termenul „parusia”-parousia, credem ca am intelege mai bine intentia lui Dumnezeu, daca am comprimae acest termen prin „prezenta”.

In termeni omenesti, sosirea cuiva poate fi un eveniment emotional, dramatic, dar ceea ce se va intampla dupa sosire implica evenimente cu mult mai importante decat sosirea in sine. Iata de ce si prezenta Domnului Iisus Christos va fi de o importanta si mai mare decat venirea Sa.

In Evanghelia lui Matei, ultima promisiune pe care Iisus le-a facut-o ucenicilor Sai, se refera la prezenta Sa. Iata cuvintele Sale:

„Iatã cã Eu sînt cu voi în toate zilele, pînã la sfîrsitul veacului. Amin.” (Matei 28:20).

Iisus Christos a fost in mod sigur prezent cu toti urmasii Sai, chiar si dupa ce ii parasise in mod fizic. El a fost, este si va fi prezent alaturi de toti aceia, care fie in suferinta, fie in bucurie, timp de ani, zeci de ani, sau secole, il cauta, il asculta si ii sunt fideli urmasi. Iata de ce El este prezent si cu noi, chiar in momentele acestea! Totusi, cunoastem ca va fi o bucurie si mai mare atunci cand prezenta Lui va deveni vizibila, materiala si la aceasta speranta si bucurie va invitam, cu toata credinta, speranta si dragostea in Dumnezeu!.

Pavel le spusese celor din Cetatea Efes ca ei deja au primit ca pe un dar nepretuit, ” o arvuna” pe care vor trebui sa-l plateasca:

„si care este o arvunã a mostenirii noastre, pentru rãscumpãrarea celor cîstigati de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” (Efeseni 1:14).

Aceste lucruri se vor intampla in viitor, sa fim siguri! Momentul Cincizecimii a existat si a fost intr-adevar minunat! A fost unul dintre cele mai marete evenimente din istoria omenirii, de oferta a harului lui Dumnezeu, catre cei care-l asculta si-L respecta. Insa, acest moment va pali in fata evenimentului ce va urma, si nimic din cele ce au fost nu pot fi comparate cu maretia vremilor ce vor veni!

 

Concluzie

Milioane de Crestini cunosc si asteapta implinirea „Venirii fizice si literale a Domnului Iisus Christos, pe pamant” Aceasta invatatura scripturala a devenit una dintre cheile intelegerii Cuvantului Domnului si se bazeaza pe cateva versete biblice, pe care vi le redam mai jos:

,,Mã voi întoarce si vã voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, sã fiti si voi. Stiti unde Mã duc, si stiti si calea într’acolo” (Ioan 14:3-4).

,,Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere si slavã mare.” (Luca 21:27).

,,Acest Isus, care S’a înãltat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelas fel cum L-ati vãzut mergînd la cer.” (Fapte 1:11).

,,Apoi, noi cei vii, cari vom fi rãmas, vom fi rãpiti toti împreunã cu ei, în nori, ca sã întîmpinãm pe Domnul în vãzduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:17)

,,Iatã cã El vine pe nori. Si orice ochi Îl va vedea; si cei ce L-au strãpuns. Si toate semintiile pãmîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7)

Iata de ce noi, autorii, consideram ca aceste versete ne indreptatesc sa credem cu tarie realizarea literala a venirii Domnului Iisus Christos, pe pamant.

Aceasta nu poate fi considerata o abatere de la credinta, caci este exact ceea ce ne-a spus Iisus! Iar atunci cand Iisus i-a atentionat pe ucenicii Sai sa se fereasca de de „aluatul” Fariseilor, acestia au inteles intocmai, literal, crezand ca Invatatorul se referea la painea de toate zilele – de fapt fiind vorba despre doctrinele false! Atunci cand Domnul Iisus s-a referit la distrugerea Templului si refacerea lui in numai 3 zile, El nu s-a referit la Templu – literal, caci EL vorbea despre propriul sau trup, adevaratul Templu al lui Dumnezeu!

Multi dintre primii crestini L-au vazut si au vorbit cu Domnul Iisus, in carne si oase, dar totusi le-a fost dificil sa inteleaga la cele ce se referea marele Invatator.

Iata de ce, la prima vedere se pare ca ne trebuieste sa avem credinta, pentru a crede intr-o intoarcere fizica a Domnului Iisus Christos pe pamant. Este aceasta o adevarata credinta, sau este una dintre nenumaratele doctrine, mai mult sau mai putin importante?

Adevarata credinta nu reprezinta un set de doctrine despre viitor. Deasemenea nu este nici interpretarea literala a Scripturii. In schimb reprezinta ascultarea si intelegerea cu umilinta, dupa ruga, a Cuvantului lui Dumnezeu, apoi trecerea la actiune, adica la aplicarea Cuvantului la propria viata.

Abordarea unui anume aspect particular privind anumite invataturi despre viitor nu reprezinta adevarata credinta! Si, cu parere de rau, trebuie sa subliniem ca exact aceasta este calea pe care sunt multe grupuri de oameni, care isi consolideaza in izolare un sistem propriu doctrinar, departandu-se unii de altii si, ceea ce este si mai rau, baricadandu-se si ascunzandu-se de cei multi, aflati in intuneric, si astfel calcand porunca Domnului, numita „Marea Trimitere” din Matei 28:18-20:

„Duceti-vã si faceti ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatãlui si al Fiului si al Sfîntului Duh. si învãtati-i sã pãzeascã tot ce v’am poruncit. Si iatã cã Eu sînt cu voi în toate zilele, pînã la sfîrsitul veacului. Amin.”

A descifra si intelege adevaratul inteles al Scripturii iti va oferi tarie, incredere si credinta in plimbarea la care am fost invitati sa o facem alaturi de Dumnezeu.

„Si sã vã lumineze ochii inimii, ca sã pricepeti care este nãdejdea chemãrii Lui, care este bogãtia slavei mostenirii Lui în sfinti, si care este fatã de noi, credinciosii, nemãrginita mãrime a puterii Sale, dupã lucrarea puterii tãriei Lui” (Efeseni 1: 18,19).

• Venirea Domnului in English

 

A doua venire a lui Isus

 

Isus a promis ucenicilor Săi că va veni iarăşi.

Este scris în Biblie: Ioan 14:1-3. “Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

Îngerii au promis că Isus va veni iarăşi.

Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 1:10-11. “Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: “Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Cum va veni Isus iarăşi?

Este scris în Biblie: Luca 21:27. “Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.”

Cât de mulţi Îl vor vedea când El va veni?

Este scris în Biblie: Apocalips 1:7. “Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.”

Ce vom vedea şi auzi când El va veni?

Este scris în Biblie:1Tesaloniceni 4:16-17. “Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Cât de vizibilă va fi venirea Sa?

Este scris în Biblie: Matei 24:27. “Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.”

Ce avertizare ne-a dat Hristos pentru a nu fi înşelaţi cu priviere la cea de a doua venire?

Este scris în Biblie:Matei 24:23-26. “Atunci dacă vă va spune cineva: “Iată, Hristosul este aici, sau acolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: “Iată-L în pustie”, să nu vă duceţi acolo! “Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.”

Oare ştie cineva timpul exact al revenirii lui Hristos?

Este scris în Biblie: Matei 24:36. “Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”

Ştiind că noi oamenii suntem gata să amânăm, ce ne-a spus Hristos să facem?

Este scris în Biblie:Matei 24:42. “Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.”

Ce avertizare ne-a dat Hristos ca să nu fim luaţi prin surprindere de acest mare eveniment?

Este scris în Biblie:Luca 21:34-36. “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

De ce a doua venire a lui Isus se pare că întârzie?

Este scris în Biblie: 2Petru 3:8-9. “Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”

În timp ce aşteptăm pe Isus, cum trebuie să trăim?

Este scris în Biblie: Tit 2:11-14. “Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”

Când Isus vine, cum va fi lumea?

Este scris în Biblie: Matei 24:37-39. “Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”

Venirea lui Hristos va fi un timp de răsplătire?

Este scris în Biblie: Matei 16:27. “Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.”

Apocalips 22:12. “Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”

De ce va reveni Isus?

Este scris în Biblie: Evrei 9:28. “Tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.”

La cea de a doua venire a lui Isus vom experimenta pe deplin realitatea mântuirii noastre.

Este scris în Biblie: 1Corinteni 1:7-8. “Aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.”

 

 

Semnele venirii lui Isus

 

Necreştinii nu cred că trăim în zilele de pe urmă ale istoriei pământului.

Este scris în Biblie: 2Petru 3:3-4. “Mai întâi, aşi dori să vă reamintesc că în zilele din urmă vor veni oameni batjocoritori care vor săvârşi toate relele imaginabile şi vor lua adevărul în râs. Cam aşa sună argumentele lor: “Adică, Isus a promis că Se va întoarce, nu? Bun, dar atunci unde este? N-o să mai vină niciodată, asta e! De când e lumea, toate au rămas întocmai cum erau din prima zi a creaţiei”(NT pe înţelesul tuturor).

Apariţia lui Antihrist este un semn al sfârşitului.

Este scris în Biblie: 1Ioan 2: 28. “Copilaşilor, a sosit ceasul de pe urmă al acestei lumi. Aţi auzit de Anticrist care urmează să vină – despre acela care se împotriveşte lui Cristos. Ei bine, deja şi-au făcut apariţia multe persoane de genul acesta. Faptul ne întăreşte şi mai mult convingerea că sfârşitul lumii este aproape”(NT pe întelesul tuturor).

Ne-a spus oare Isus când va veni sfârşitul?

Este scris în Biblie: Matei 24:14. “Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”

Oameni, care pretind a fi Isus, vor încerca să înşele pe mulţi în zilele din urmă.

Este scris în Biblie: Matei 24:23-24. “Atunci dacă vă va spune cineva: “Iată, Hristosul este aici, sau acolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”

Vor exista semne în soare, lună şi stele.

Este scris în Biblie: Matei 24: 29-30. “Îndată după acele zile de necaz, “soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”

Ce condiţii morale vor caracteriza societatea în zilele din urmă?

Este scris în Biblie: 2Timotei 3:1-5. “Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”

O creştere în cunoştinţă şi calătorii este un semn al zilelor din urmă.

Este scris în Biblie: Daniel 12: 4. “Dar, Daniele, ţine în taină această profeţie; sigileaz-o ca să nu fie înţeleasă până la vremile din urmă, când călătoriile şi educaţia vor creşte enorm”(Traducerea engleză TLB).

Ce alte semne ale zilelor din urmă mai menţionează Biblia?

Este scris în Biblie: Luca 21: 25-26. “Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Convorbirile de pace şi siguranţă sunt un semn al zilelor de pe urmă.

Este scris în Biblie: 1Tesaloniceni 5:2-3. “Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: “Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.”

Ce trebuie să facem când vedem că toate acestea se întâmplă?

Este scris în Biblie: Matei 24:42-44. “Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

 

 

 

 

9 Caracteristici Ale Unei Biserici Sãnãtoase ,de Mark Dever Despre Natura bisericii

 

Locul de început este începutul lui Dumnezeu cu noi—vorbirea Lui cãtre noi. Acesta este modul prin care a venit sãnãtatea noastrã spiritualã, ºi acesta este modul prin care va veni sãnãtatea spiritualã a bisericii de asemeni. Foarte important pentru fiecare persoanã implicatã în activitãþi de conducere în bisericã, ºi în mod special pentru pastorul bisericii, este devotamentul pentru predicarea expozitivã, una din cele mai vechi metode de predicare. Acesta este modul de predicare al cãrui scop este sã expunã ceea ce este relatat într-un anumit pasaj din Scripturã, explicându-i cu atenþie înþelesul acestuia ºi aplicându-l congregaþiei (vezi Neemia 8:8). Sunt, bineînþeles, multe alte metode de predicare. Predicile tematice, de exemplu, adunã toatã învãþãtura Scripturii cu privire la un singur subiect, cum ar fi rugãciunea, sau dãrnicia. Predicarea biograficã ia viaþa unui anumit personaj din Biblie ºi îl descrie ca o expunere a harului lui Dumnezeu ºi ca un exemplu de speranþã ºi credincioºie. Dar predicarea expozitivã reprezintã altceva—o explicaþie ºi o aplicaþie a unei anumite pãrþi a Cuvântului lui Dumnezeu.

Predicarea expozitivã presupune o credinþã în autoritatea Scripturii, dar mai este ceva. Un devotament pentru predicarea expozitivã reprezintã un devotament pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Aºa cum profeþilor Vechiului Testament ºi apostolilor Noului Testament nu le-a fost datã doar o însãrcinare de a merge ºi a vorbi, ci au avut un anume mesaj, astfel predicatorii de astãzi au autoritatea sã vorbeascã de la Dumnezeu numai atât timp cât ei vorbesc cuvintele Lui. De aceea autoritatea predicatorului expozitiv începe ºi se terminã cu Scriptura. Uneori oamenii pot încurca predicarea expozitivã cu stilul unui predicator expozitiv favorit, dar aceasta nu este fundamental o problemã de stil. Aºa cum alþii au observat, predicarea expozitivã nu reprezintã în final aºa de mult cum spunem ceea ce spunem, ci cum decidem ce sã spunem. Ea nu este evidenþiatã de un anumit format, ci de un conþinut biblic.

Cineva ar putea accepta fericit autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu ºi ar putea chiar sã-ºi declare credinþa în infailibilitatea Bibliei; totuºi dacã acea persoanã în practicã (chiar dacã intenþionat sau nu) nu predicã expozitiv, niciodatã nu va predica mai mult decât ceea ce ºtie deja. Un predicator poate lua o parte a Scripturii ºi poate predica congregaþiei o topicã care este importantã, dar fãrã a predica esenþa acelui pasaj. Când se întâmplã un astfel de lucru, predicatorul ºi congregaþia doar aud din Scripturã ceea ce ei deja ºtiu.

În contrast, când predicãm dintr-un pasaj din Scripturã în context, expozitiv—fãcând din esenþa pasajului esenþa mesajului—auzim de la Dumnezeu lucruri pe care nu am intenþionat sã le auzim când am început. De la chemarea iniþialã la pocãinþã pânã la domeniul din viaþa noastrã cu privire la care Duhul ne-a mustrat cel mai recent, toatã mântuirea noastrã constã în auzirea lui Dumnezeu în moduri în care, înainte de a-L auzi, niciodatã nu am fi crezut cã-L putem auzi. Aceastã, foarte practicã, supunere în faþa Cuvântului lui Dumnezeu trebuie sã fie evidentã în lucrarea unui predicator. Nu faceþi aici nici o greºealã: în final este responsabilitatea bisericii sã se asigure cã este aºa. (Mãrturisiþi responsabilitatea pe care Isus o dã congregaþiei în Matei 18, sau Pavel în II Timotei 4.) O bisericã nu trebuie sã încarce niciodatã o persoanã cu responsabilitatea supravegherii spirituale a turmei dacã în practicã, acea persoanã, nu aratã un angajament în a asculta ºi a învãþa pe alþii Cuvântul lui Dumnezeu. O astfel de practicã va împiedica inevitabil creºterea bisericii, încurajând-o sã creascã doar pânã la nivelul pastorului. Într-un asemenea caz, biserica se va conforma încet minþii lui, ºi nu lui Dumnezeu.

Oamenii lui Dumnezeu întotdeauna au fost creaþi prin Cuvântul lui Dumnezeu. De la creaþie în Geneza 1 pânã la chemarea lui Avram în Geneza 12, de la viziunea vãii oaselor uscate în Ezechiel 37 pânã la venirea Cuvântului viu, Dumnezeu întotdeauna ºi-a creat oamenii prin Cuvântul Sãu. Aºa cum Pavel scrie în Romani, “credinþa vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (10:17). Sau, aºa cum Pavel a scris corintenilor, “Cãci întrucât lumea, cu înþelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înþelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gãsit cu cale sã mântuiascã pe credincioºi prin nebunia propovãduirii crucii” (I Cor. 1:21). Predicarea expozitivã sãnãtoasã este de multe ori izvorul creºterii în bisericã. În experienþa lui Martin Luther, o asemenea atenþie sporitã acordatã Cuvântului lui Dumnezeu a fost începutul reformei. Noi, de asemeni, trebuie sã fim devotaþi în a fi biserici reformate în concordanþã cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Odatã, când am predat un seminar de o zi despre puritanism la o bisericã din Londra, am menþionat cã predicile puritane erau câteodatã lungi de douã ore. Atunci, o persoanã a bolborosit audibil, ºi a întrebat, “Cât timp a lãsat acest lucru închinãrii?” Presupunerea era cã în acest caz cuvântul lui Dumnezeu predicat nu constituie închinare. Am rãspuns cã mulþi creºtini protestanþi englezi ar fi considerat auzirea cuvântului lui Dumnezeu pe limba lor ºi rãspunsul în vieþile lor cu privire la acesta, partea esenþialã a închinãrii lor. Faptul cã au avut timp sã cânte împreunã ar fi fost o grijã comparativ micã.

Bisericile noastre trebuie sã redobândeascã centralitatea Cuvântului faþã de închinare. Auzind cuvântul lui Dumnezeu ºi rãspunzându-i poate include laudã ºi mulþumire, mãrturisire ºi proclamare, ºi fiecare din acestea se pot regãsi în cântare, dar nu este obligatoriu sã fie aºa. O bisericã bazatã pe muzicã—de orice gen—este o bisericã construitã pe nisip. Predicarea este componenta fundamentalã a pãstoririi. Rugaþi-vã pentru pastorul vostru, ca sã se dedice riguros studiului Scripturii, cu atenþie ºi seriozitate, ºi ca Dumnezeu sã-l cãlãuzeascã în înþelegerea Cuvântului, în aplicarea acestuia în propria-i viaþã ºi în bisericã (vezi Luca 24:27; Fapte 6:4; Efeseni 6:19-20). Dacã eºti pastor roagã-te cu privire la aceste lucruri pentru tine. Roagã-te de asemeni ºi pentru alþii care predicã ºi învaþã pe alþii Cuvântul lui Dumnezeu. În final, roagã-te ca bisericile noastre sã aibã devotament în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu predicat expozitiv, astfel ordinea de zi a fiecãrei biserici sã fie într-o continuã, crescândã formare de cãtre ordinea de zi a lui Dumnezeu în Scripturã. Devotamentul pentru predicarea expozitivã este o caracteristicã a unei biserici sãnãtoase.

 

9 Caracteristici Ale Unei Biserici Sãnãtoase/Disciplina Biblicã a Bisericii

 

 

A saptea caracteristicã a unei biserici sãnãtoase este o practicã curentã a disciplinei în bisericã. O practicã biblicã a disciplinei în bisericã dã sens faptului de a fi membru al bisericii. Deºi a fost practicatã de biserici în mod curent încã din vremea lui Hristos, acum s-a depãrtat de la starea normalã a bisericii evanghelice în decursul ultimelor generaþii.

Noi oamenii am fost originar creaþi pentru a purta chipul lui Dumnezeu, pentru a fi o mãrturie a caracterului lui Dumnezeu manifestat cãtre creaþia Lui (Geneza 1:27). Deci nu este nici o surprizã faptul cã de-a lungul Vechiului Testament, aºa cum Dumnezeu a creat un popor pentru El, l-a instruit în sfinþenie, pentru ca astfel caracterul lor sã se apropie de al Sãu (Levitic 19:2, Proverbe 24:1,25). Aceasta a fost baza pentru corectarea ºi chiar pentru excluderea unora din comunitate în Vechiul Testament (ca în Numeri 15:30-31), ºi de asemeni este baza pentru formarea bisericii Noi Testamentare (vezi II Corinteni 6:14-7:1; 13:2; I Timotei 6:3-5; II Timotei 3:1-5).

Totuºi aceastã idee pare foarte negativistã oamenilor de azi. Pânã la urmã, nu a interzis Domnul Isus judecata în Matei 7:1? Cu siguranþã Isus a interzis judecata într-un anumit sens în Matei 7:1; dar în aceeaºi evanghelie, Isus deasemeni ne cheamã foarte clar la a-i mustra pe cei ce pãcãtuiesc, chiar pânã la a-i mustra public (Matei 15:15-17; comparaþi cu Luca 17:3). Deci, orice ar fi vrut sã spunã Isus prin judecare în Matei 7:1, cu siguranþã nu a vrut sã excludã toate înþelesurile cuvântului “judecatã”.

Dumnezeu însuºi este un judecãtor. El a fost un judecãtor în Grãdina Edenului ºi noi rãmânem sub judecata Lui atât timp cât rãmânem în pãcatele noastre. În Vechiul Testament, Dumnezeu a judecat ºi naþiuni ºi indivizi, iar în Noul Testament noi creºtinii suntem atenþionaþi cã faptele noastre vor fi judecate (vezi 1 Corinteni 3). În dragoste Dumnezeu κi disciplineazã copiii, ºi în mânie El va condamna ceea ce nu este dumnezeiesc (vezi Evrei 12). Bineînþeles, în ultima zi, Dumnezeu se va revela pe Sine ca Judecãtor (vezi Apocalipsa 20). În toate aceste judecãþi, Dumnezeu nu greºeºte niciodatã, El este întotdeauna drept (vezi Iosua 7; Matei 23; Luca 2; Fapte 5; Romani 9).

Este o surprizã pentru mulþi astãzi sã înveþe cã Dumnezeu pretinde ºi altora sã judece de asemeni. Statului i-a fost datã responsabilitatea de a judeca (vezi Romani 13). Ni se spune sã ne judecãm pe noi înºine (vezi 1 Corinteni 11:28; Evrei 4; 2 Petru 1:5). De asemeni ni se spune sã ne judecãm unii pe alþii în bisericã (totuºi nu în modalitatea finalã prin care judecã Dumnezeu). Cuvintele Domnului Isus în Matei 18, ale lui Pavel în 1 Corinteni 5-6, ºi multe alte pasaje aratã desluºit cã biserica trebuie sã exercite judecata în interiorul ei ºi cã aceastã judecatã este pentru rãscumpãrare, nu cu scopuri rãzbunãtoare (Romani 12:19). În cazul curvarului din Corint, ºi a învãþãtorilor mincinoºi din Efes, Pavel spune cã aceºtia ar trebui excluºi din bisericã ºi daþi pe mâna lui Satan, ca sã poatã învãþa mai bine ºi astfel sufletele lor sã fie mântuite (vezi 1 Corinteni 5; 1 Timotei 1).

Nu este surprinzãtor faptul cã ar trebui sã fim instruiþi sã judecãm. Pânã la urmã, dacã noi nu putem spune cum un creºtin nu trãieºte, cum putem spune cum el ori ea trãieºte? Una din grijile mele referitoare la multe programe de disciplinare ale multor biserici este cã lor le place sã toarne apã în gãleþi sparte—toatã atenþia este datã apei ce este turnatã, ºi nu se gândesc deloc la modul în care aceasta este primitã sau pãstratã.

Un autor care scrie despre creºterea bisericilor ºi-a adunat recent sfaturile pentru a ajuta o bisericã sã creascã: “Deschideþi uºa din faþã ºi închideþi uºa din spate.” Prin aceasta, el vrea sã spunã cã ar trebui sã lucrãm pentru a face o bisericã mai accesibilã oamenilor ºi sã ne facem mai bine treaba dupã ce o persoanã a venit deja la bisericã. Ambele scopuri sunt bune. Totuºi, cei mai mulþi dintre pastorii de azi deja aspirã la a avea biserici cu astfel de uºi principale deschise ºi uºi din spate închise. De fapt, încercarea noastrã de a urma un model biblic ar trebui sã ne conducã la urmãtoarea strategie: “Închideþi uºa din faþã ºi deschideþi uºa din spate.” Cu alte cuvinte, pe de-o parte, faceþi mai dificilã aderarea iar pe de altã parte înlesniþi excluderea. Astfel de acþiuni vor ajuta biserica sã redobândeascã fermecãtoarea distincþie faþã de lume pe care Dumnezeu a intenþionat ca ea sã o aibã.

Disciplina ar trebui mai întâi reflectatã în modul prin care noi ca ºi biserici acceptãm noi membri. Cerem noi ca acei viitori membri sã fie cunoscuþi ca persoane ce-ºi trãiesc viaþa onorându- L pe Hristos? Înþelegem noi seriozitatea angajamentului pe care li-l facem ºi pe care ei ni-l fac? Dacã suntem mai atenþi atunci când recunoaºtem ºi primim noi membri, vom avea mai puþine ocazii sã practicãm disciplina corectivã mai târziu în bisericã.

Cu siguranþã, orice fel de disciplinare în bisericã poate fi aplicatã eronat. În Noul Testament, suntem învãþaþi sã nu-i judecãm pe alþii pentru motive pe care noi li le imputãm (vezi Matei 7:1), sau sã ne judecãm unii pe alþii pentru motive ce nu sunt esenþiale (Romani 14-15). Aceastã idee este plinã de probleme în aplicarea pastoralã, dar trebuie sã ne amintim cã viaþa creºtinã în totalitate este dificilã, ºi deschisã abuzului. Dificultãþile noastre nu ar trebui folosite ca o scuzã pentru a lãsa ceva nepracticat. Fiecare bisericã localã are responsabilitatea de a judeca viaþa ºi învãþãtura liderilor ei, ºi chiar a membrilor ei, mai ales cã fiecare dintre ei ar putea compromite mãrturia bisericii pentru evanghelie (vezi Fapte 17; I Corinteni 5; I Timotei 3 ; Iacov 3:1; II Petru 3; II Ioan).

Disciplina biblicã a bisericii este o simplã ascultare de Dumnezeu ºi o simplã mãrturisire cã avem nevoie de ajutor. Iatã 5 motive pozitive pentru o astfel de disciplinã corectivã a bisericii. Scopul ei este pozitiv (1) pentru cel disciplinat (2) pentru alþi creºtini care vãd pericolul pãcatului, (3) pentru sãnãtatea unei biserici ca întreg ºi (4) pentru mãrturia colectivã a bisericii. Dar mai mult decât toate, (5) sfinþenia noastrã trebuie sã reflecte sfinþenia lui Dumnezeu. Ar trebui sã însemne ceva faptul cã eºti membrul unei biserici, nu de dragul mândriei noastre, ci de dragul Numelui lui Dumnezeu. Disciplina unei biserici biblice reprezintã o altã caracteristicã a unei biserici sãnãtoase.

Eliberat de Duhul de Viaţă în Hristos Isus

---

• Resource by

  John Piper

   
• Scripture: Romans 8:1–4    Topic: Sanctification & Growth

Romani 8:1-4

Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. 3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Am spus de multe ori în anii care au trecut că singurul păcat pe care-l putem învinge este un păcat iertat. Daţi-mi voie în această dimineaţă să spun lucrul acesta cu şi mai mare atenţie: singurul păcat pe care-l puteţi învinge în viaţa de zi cu zi şi pe care-l puteţi înlocui cu neprihănire este un păcat iertat de dragul lui Hristos. Spun lucrul acesta cu mare atenţie pentru că ştiu că există căi naturale de a învinge obiceiurile rele şi care nu sunt deloc bazate pe Hristos. Însă când au loc acele schimbări în viaţă fără iertarea lui Hristos, rezultatul nu este neprihănirea lui Dumnezeu, ci auto-neprihănire – care în ochii lui Dumnezeu nu este neprihănire. Deci spun lucrul acesta din nou şi cu atenţie: singurul păcat pe care-l puteţi învinge în viaţa de zi cu zi şi pe care-l puteţi înlocui cu neprihănire este un păcat iertat de dragul lui Hristos.

ÎNDREPTĂŢIREA TREBUIE SĂ PRECEADĂ ŞI SĂ ÎMPUTERNICEASCĂ SFINŢIREA

 

Iată ce vreau să spun. Iertarea păcatelor noastre prin credinţa în Hristos trebuie să preceadă şi apoi să împuternicească bătălia noastră împotriva păcatului din vieţile noastre. Sau ca să folosesc alte cuvinte, declaraţia lui Dumnezeu că noi suntem iertaţi şi neprihăniţi în Hristos trebuie să preceadă şi să împuternicească transformarea noastră în oameni iubitori, jertfitori, care să-L preamărească pe Hristos. Declaraţia divină trebuie să preceadă transformarea umană. Sau dacă ar fi să o spunem şi altfel: îndreptăţirea trebuie să preceadă şi să susţină sfinţirea. A fi declarat drept înaintea lui Dumnezeu trebuie să preceadă a face bine pentru Dumnezeu.

Afirmaţia aceasta s-ar putea să pară a fi exagerat de minuţioasă pentru unii dintre voi. S-ar putea să spuneţi, “Nu trăiesc gândindu-mă la lucrurile acestea. Aşa că nu-mi sunt de ajutor. Eu nu gândesc şi nu acţionez în felul acesta. Chestia asta sună a teologie. Şi pentru mine nu este nimic mai irelevant în viaţă decât teologia.” Ei bine, probabil că aceasta este ceea ce simt foarte mulţi oameni. Dar, dacă eşti unul dintre ei, gândeşte-te pentru un moment la următorul scenariu.

Să presupunem că eşti într-o sală de judecată ca urmare a unui delict capital. Viaţa ta stă în cumpănă. Un verdict vinovat va însemna moartea, şi un verdict nevinovat va însemna libertatea şi viaţa. Şi să presupunem că judecătorul îţi spune: “Sunt două moduri în care putem aborda problema. Pot să te achit în mod decisiv şi irevocabil chiar acum, şi să te eliberez ca să poţi merge şi să trăieşti o viaţă liberă, bucuroasă şi plină de dragoste care arată cu adevărat că nu eşti un răzvrătit şi un călcător de lege care iubeşte crima, chiar dacă ai fost aşa. Sau aş putea amâna procesul şi verdictul pentru mulţi ani şi să stabilesc un ofiţer pentru eliberare condiţionată care să te urmărească tot timpul, şi să te las să pleci ca să dovedeşti curţii prin viaţa ta că meriţi să trăieşti, şi apoi să avem procesul după această perioadă de timp, şi să dau verdictul în funcţie de comportamentul tău, dacă acesta a fost un comportament satisfăcător sau nu.”

Oare pare a fi exagerat de minuţioasă diferenţa dintre cele două opţiuni? Într-un caz nu mai eşti condamnat şi trăieşti cu bucurie o viaţă care arată înţelepciunea şi mila Judecătorului tău. În celălalt caz procesul atârnă tot timpul deasupra capului tău, şi verdictul din viitor va fi bazat pe comportament tău şi dacă te-ai ridicat la înălţimea aşteptărilor. Fraţi şi surori, diferenţa aceasta nu este exagerat de minuţioasă. Este extraordinar de important pentru viaţa voastră să înţelegeţi diferenţa – fie că o numiţi teologie, fie că vreţi să-i daţi un alt nume, fie că o numiţi adevăr biblic.

Dacă nu vă trăiţi viaţa reflectând la Dumnezeu şi la ceea ce a făcut El pentru voi şi ceea ce promite să fie El pentru voi, va trebui să vă schimbaţi. Cartea Romani nu a fost scrisă ca să fie respinsă de personalităţi intuitive. A fost scrisă ca să fie înţeleasă şi să fie pusă în practică în viaţa de zi cu zi pentru slava lui Hristos.

Deci iată problema din textul nostru: Care este legătura dintre Romani 8:1 şi Romani 8:2? În Romani 8:1 avem o afirmaţie foarte preţioasă cu privire la îndreptăţire: “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” Când suntem uniţi cu Hristos prin credinţa în El, chiar de la începutul vieţii noastre creştine, condamnarea noastră are de-a face cu trecutul. Verdictul este dat şi este acesta: Nevinovat; neprihănit de dragul lui Hristos. Toate păcatele sunt iertate. Toată vina este îndepărtată. Toată pedeapsa este îndepărtată. Datorită lui Hristos. Acesta este versetul 1.

Dar versetul 2 este diferit. În versetul 2 nu vedem îndreptăţire, vedem sfinţire. Versetul 1 este o declarative a lipsei condamnării. Versetul 2 este o descriere a transformării practice. “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Haideţi să facem trei observaţii cu privire la acest verset înainte de a privi la legătura foarte importantă a acestuia cu versetul 1.

LEGEA PĂCATULUI ŞI A MORŢII: PRINCIPIUL ŞI PUTEREA CARE DUC LA PĂCAT, ŞI CARE DACĂ NU SUNT ÎNFRÂNTE, DUC LA MOARTE

 

Mai întâi, la ce se referă “Legea păcatului şi a morţii”? “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Răspunsul vine din fraza similară în 7:22-23, “Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; (23) dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” Aici în versetul 23 avem expresia “legea păcatului.” Cred că aceasta este aceeaşi cu “legea păcatului şi a morţii” din Romani 8:2, şi motivul pentru care sunt adăugate cuvintele “şi a morţii” este pentru că “legea păcatului” duce la moarte dacă nu ne înarmăm împotriva ei şi nu luptăm prin credinţă şi prin puterea Duhului.

Deci atunci, ce este această “lege a păcatului”? Versetul 23 spune că este “în mădularele mele.” Cu alte cuvinte este o putere sau un impuls sau un principiu care este la lucru în trupul meu ca să poarte război cu mine şi să mă atragă înspre a face rău. Este de fapt acelaşi lucru cu ceea ce Pavel numeşte “păcatul care locuieşte în mine” în 7:17 şi 20.

LEGEA DUHULUI DE VIAŢĂ: PRINCIPIUL ŞI PUTEREA CARE DUC LA VIAŢĂ

 

În al doilea rând, remarcaţi că victoria asupra acestui impuls, sau principiu sau puteri a păcatului – această “Lege a păcatului şi a morţii” – este dată prin “legea Duhului de viaţă în Hristos Isus.” “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Măsura victoriei pe care o avem asupra păcatului în vieţile noastre nu se datorează încercărilor noastre lipsite de ajutor. Se datorează lucrării Duhului Sfânt în noi (cf. 6:14, 17, 18, 22).

Deci cred că cuvântul “lege” din această expresie (“legea Duhului de viaţă”) are acelaşi înţeles ca şi cuvântul “lege” din expresia “legea păcatului şi a morţii.” “Lege” înseamnă putere sau principiu sau impuls sau autoritate. Păcatul lucrează într-un anume fel cu putere şi autoritate ducând la moarte, şi aceasta se numeşte “legea păcatului şi a morţii.” Şi Duhul lui Dumnezeu lucrează într-un anume fel cu putere şi autoritate ducând la viaţă, şi aceasta se numeşte “legea Duhului de viaţă.”

DACĂ EŞTI “ÎN HRISTOS,” “DUHUL DE VIAŢĂ” LUCREAZĂ ÎN TINE

 

În al treilea rând, avem acest Duh la lucru în noi pentru că suntem “în Hristos.” Cu alte cuvinte fiecare creştin are Duhul de viaţă la lucru în el. “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Dacă sunteţi “în Hristos Isus” aveţi acest Duh de viaţă la lucru în voi. Şi fiecare creştin este “în Hristos Isus.” Aceasta înseamnă să fii creştin: să fii unit cu Hristos prin credinţă, în tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus.

Puteţi vedea adevărul acesta subliniat în Romani 8:9. “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Oricine nu are Duhul lui Hristos, nu-i aparţine Lui. Noi nu suntem creştini dacă nu avem Duhul lui Hristos la lucru în noi.

DACĂ SUNTEŢI UNIŢI CU HRISTOS, AVEŢI IERTARE DE PĂCATE ŞI PUTERE ASUPRA PĂCATULUI

 

Deci acum putem spune două lucruri cu privire la statutul de a fi “în Hristos,” odată ce aceeaşi expresie apare şi în versetul 1 şi în 2. Versetul 1: “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” Versetul 2: “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Primul lucru pe care-l putem spune este că a fi uniţi cu Hristos prin credinţă face ca iertarea şi neprihănirea Lui să fie ale noastre, astfel încât nu mai avem parte de nicio osândire. Al doilea lucru pe care-l putem spune este că a fi uniţi cu Hristos prin credinţă face ca puterea şi autoritatea Lui asupra păcatului să fie ale noastre, astfel încât legea păcatului şi a morţii să poată fi învinsă. În Hristos căpătăm iertare de păcat şi putere asupra păcatului.

Aceasta ne duce înapoi, unde am început, şi la întrebarea crucială referitoare la modul cum se relaţionează îndreptăţirea şi sfinţirea una cu cealaltă. Am spus la început: Singurul păcat pe care-l poţi învinge în viaţa ta este un păcat iertat. Ceea ce tocmai am văzut este că puterea de a învinge păcatul şi iertarea necesară pentru ca păcatul să poată fi iertat sunt “în Hristos Isus.” Ambele ni se dau fără plată în Hristos Isus. Toţi creştinii le au pe amândouă.

PRIORITATEA NECESARĂ A IERTĂRII DE DINAINTEA PUTERII

 

Şi ceea ce vreau să argumentez acum este faptul că există o ordine necesară aici. Există o prioritate necesară de a ierta înainte de a dărui putere. Există o prioritate necesară de a îndreptăţi înainte de a sfinţi. Dacă vrei să ai victorie asupra unor păcate anume trebuie să ai o încredere plină de bucurie că acele păcate sunt iertate. Încrederea în “nicio osândire” trebuie să preceadă şi să împuternicească întreaga luptă radicală a transformării. Şi vreau să spun “luptă radicală” mai degrabă decât o mântuire uşoară, confortabilă. Pentru că versetul 13 spune, “Dacă trăiţi după îndemnurile ei [firii pământeşti, n.tr.], veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” “Legea Duhului de viaţă” vă împuterniceşte să luptaţi împotriva păcatelor iertate şi să le omorâţi.

Să vedem acum de ce sunt atât de convins de această ordine: mai întâi îndreptăţire (iertare), şi apoi sfinţire (putere). Şi să vedem de ce este aşa de crucială ordinea aceasta pentru viaţa voastră.

Remarcaţi legătura dintre Romani 8:1 care vorbeşte despre nicio osândire, şi Romani 8:2 care vorbeşte despre o eliberare împuternicită de Duhul. Versetele sunt legate prin cuvântul “pentru că” sau “din cauză că” [traducerea din limba engleză], sau “în adevăr” [traducerea Cornilescu, n.tr.]. “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus din cauză [în lumina adevărului, n.tr.] că legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.” Sunt posibile două sensuri pentru cuvântul “din cauză că”: Poate să însemne că sfinţirea practică şi eliberarea de păcat sunt baza pentru îndreptăţirea mea. Aşadar trebuie ca mai întâi să-mi înving păcatul în puterea Duhului, ca să fiu îndreptăţit. Aceasta este exact opusul a ceea ce argumentez eu aici. Sau ar putea să însemne că sfinţirea practică şi eliberarea de păcat sunt dovada îndreptăţirii mele. Aşadar sunt mai întâi îndreptăţit (iertat), şi apoi dovedesc această realitate trăind-o în mod practic.

Folosim cuvintele “pentru că” sau “din cauză că” în ambele aceste sensuri. Noi spunem, “Îmi este foarte foame din cauză că stomacul meu face gălăgie.” Şi spunem, “Îmi este foarte foame din cauză că n-am mâncat la micul dejun.” Stomacul care face gălăgie este o dovadă a faptului că îmi este foame, nu baza sau cauza foamei mele. Dar a nu lua micul dejun este baza şi cauza pentru care îmi este foame. Noi folosim cuvintele “pentru că” sau “din cauză că” în ambele sensuri. Şi la fel fac şi scriitorii biblici.

Care este înţelesul aici în Romani 8:2? Este victoria Duhului asupra păcatului meu cauza care precede şi baza eliberării de condamnare? Sau este dovada că eu am fost deja eliberat de condamnare?

Eu argumentez că “pentru că” sau “din cauză că” [sau “în adevăr” n.tr.] din versetul 2 înseamnă dovadă, nu bază sau cauză. Îndreptăţirea (versetul 1) este temelia pentru transformare (versetul 2) şi nu invers. Vă voi da un motiv din contextul imediat şi un alt motiv din capitolul şapte, ca să vedeţi şi voi lucrul acesta astfel. Şi ar putea fi date numeroase alte exemple.

Remarcaţi cuvântul “căci” la începutul versetului 3. Ceea ce ne spune versetul 3 este că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca om, astfel ca Dumnezeu să condamne păcatul nostru în moartea Fiului Său în loc să ne condamne pe noi. Versetul 3b: “El a osândit păcatul în firea pământească.” Cu alte cuvinte baza eliberării noastre de sub condamnare este lucrarea lui Dumnezeu pentru noi înfăptuită la cruce, şi este dată ca şi baza versetului 2. “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii, din cauză că Dumnezeu a osândit păcatul în moartea Fiului Său.” Deci lucrul care înfăptuieşte eliberarea noastră de sub condamnare nu este dat ca şi rezultat al victoriei noastre asupra păcatului prin Duhul (versetul 2), ci ca baza victoriei noastre asupra păcatului prin Duhul. De aceea, nicio osândire precede şi sprijineşte eliberarea şi transformarea noastră, şi nu invers. Aceasta înseamnă că versetul 2 (eliberarea noastră de păcat) este dovada, şi nu baza sau cauza, condiţiei noastre de îndreptăţiţi fără condamnare din versetul 1. Acesta este primul meu motiv.

Al doilea motiv vine din Romani 7:4 şi 6. Ca să economisim ceva timp să ne uităm doar la versetul 6. Aici vedem cum eliberarea noastră de sub blestemul condamnării legii precede şi susţine transformarea noastră zilnică în mod practic în slujba lui Dumnezeu. Versetul 6:

“Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea [aici este îndepărtarea decisivă a vinei, blestemului şi condamnării pe care ar fi trebuit să le purtăm sub legea mozaică (cf. 7:1-5); dar noi am fost eliberaţi de acestea pentru că Hristos a murit în locul nostru şi a devenit blestem pentru noi, Galateni 3:13] aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.”

Este exact ceea ce ne spune Romani 8:2. Duhul ne împuterniceşte acum să-i slujim lui Dumnezeu într-un mod nou, liber şi plin de bucurie. Şi acesta este rezultatul faptului că eşti eliberat de sub condamnarea legii (vedeţi expresia “pentru ca să” în 7:6b – “izbăviţi de Lege… pentru ca să slujim într-un duh nou”).

Aşadar concluzionez că eliberarea de sub condamnare sau osândire din Romani 8:1 este cauza şi temelia eliberării noastre prin Duhul din Romani 8:2. Şi Pavel se referă la această lucrare eliberatoare a Duhului din vieţile noastre ca la dovada faptului că nu mai este într-adevăr nicio condamnare pentru noi. “Acum dar nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, pentru că (iată!) Duhul este la lucru în ei ca să le dea victorii asupra păcatului!”

DIFERENŢA PE CARE O PRODUCE ACEST ADEVĂR

 

Aceasta, spun eu, fraţilor şi surorilor – şi tuturor necredincioşilor care sunt aici – nu este o diferenţă exagerat de minuţioasă …

• Este diferenţa dintre a te lupta plin de teamă ca să devii îndreptăţit şi a te lupta plin de încredere pentru că eşti îndreptăţit.
• Este diferenţa dintre judecată cerească care a avut loc undeva în trecutul tău cu un verdict irevocabil că eşti nevinovat, şi judecata care trebuie să vină cândva în viitor cu un verdict nesigur care depinde de performanţele tale.
• Este diferenţa dintre libertatea încrederii şi robia fricii.
• Este diferenţa dintre a-i da lui Hristos slavă dublă atât pentru că este neprihănirea noastră cât şi pentru că El lucrează neprihănire în noi, şi a-i da lui slavă doar pentru că ne ajută să devenim propria noastră neprihănire.

O fraţi şi surori, mă rog să vedeţi şi să simţiţi că acesta nu este un lucru mărunt. Ci este un adevăr care confirmă evanghelia, păstrează libertatea, curăţă conştiinţa, şi care-L preamăreşte pe Hristos, adevăr pe care diavolul doreşte foarte mult ca voi să nu-l înţelegeţi şi să nu vă bucuraţi de el. Lepădaţi-vă de cel rău şi de căile lui rele, şi apucaţi libertatea adevărată. Şi luptaţi-vă împotriva păcatului ca un învingător, nu ca o victimă.

Să slujim altora cu credinţă

Interesul ascuns al lui Satana pentru care ține Biblia departe de Tine

 

Marea luptă dintre Hristos şi Satana, care s-a desfăşurat timp de aproape şase mii de ani, se va încheia curând, iar cel rău îşi intensifică eforturile pentru a contracara lucrarea lui Hristos în favoarea omului şi pentru a prinde suflete în cursele lui. Scopul urmărit de Satana este acela de a-i ţine pe oameni în întuneric şi în nepocăinţă până când lucrarea de mijlocire a Mântuitorului se va încheia şi nu va mai exista jertfă pentru păcat.

Când oamenii nu depun niciun efort pentru a se opune puterii lui, când în biserică şi în lume predomină nepăsarea, Satana nu-şi face griji, deoarece nu există niciun pericol de ai pierde pe cei care sunt sclavii voinţei lui. Însă, când atenţia este atrasă spre lucrurile veşnice, iar sufletul se întreabă: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?”, el este prezent, încercând să opună puterea lui puterii lui Hristos şi să anuleze influenţa Duhului Sfânt.

 

 

Rastignirea lui Isus Cristos – Moartea Lui

Rastignirea si invierea lui Isus Cristos sunt doua din cele mai importante evenimente ale istoriei umane. De ce sunt atat de importante? Fiindca datorita mortii lui Isus, rasa umana are oportunitatea mantuirii vesnice.

Toate cele patru Evanghelii din Noul Testament vorbesc despre rastignirea lui Cristos. Acesti autori ne ofera relatari grafice ale practicii romane din antichitate. Aici sunt cateva din punctele majore ale procesului de rastignire:

• • Isus a fost arestat in gradina din Ghetsimani (Marcu 14:43-52).

 

• Isus a indurat sase procese – trei din partea liderilor iudaici si trei din partea romanilor (Ioan 18:12-14, Marcu 14:53-65, Macu 15:1a, Marcu 15: 1b-5, Luca 23:6-12, Marcu 15:6-15). Isus a suferit lovituri dureroase, biciuire si batjocura (Marcu 15:16-20).
• Pilat a incercat sa faca un compromis cu liderii iudaici lasand ca Isus sa fie batut, insa actiunea aceasta nu i-a multumit. Pilat L-a dat pe Isus in mainile lor sa fie rastignit (Marcu 15:6-15).
• Isus a fost batjocorit de soldatii care L-au imbracat in haina de purpura si I-au pus o cununa de spini (Ioan 19:1-3).
• Isus a fost crucificat la Golgota, care inseamna Locul Capatanii (Marcu 15:22). S-a facut intuneric timp de trei ore (Marcu 15:33).
• Isus a strigat cu glas tare, „Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!” si a murit (Luca 23:46).

 

Autorul Arthur W. Pitt descrie toate acestea in felul urmator: “Cu spatele insangerat, purtand crucea sub caldura soarelui de amiaza, El [Isus] urca dealurile abrupte ale Golgotei. Ajungand la locul desemnat pentru executie, mainile si picioarele Lui au fost pironite pe lemn. Timp de trei ore El a stat atarnat acolo cu razele nemiloase ale soarelui lovindu-L pe capul incoronat cu spini. Apoi au urmat trei ore de intuneric complet. Noaptea si ziua aceea erau orele in care era comprimata toata vesnicia.”

Mantuitorul lumii a iesit din trei ore de intuneric, timp in care a fost despartit de Dumnezeu Tatal. De ce Tatal L-a parasit pe Isus? Este impotriva caracterului lui Dumnezeu sa vada pacatul, asa ca Dumnezeu S-a retras de la partasia cu Fiul Sau in timp ce Isus purta vina pacatului lumii.

Rastignirea lui Isus Cristos – Ingroparea si Invierea Lui
Dupa rastignirea lui Isus Cristos, Iosif din Arimatea l-a rugat pe Pilat sa-i dea trupul lui Isus. Iosif a primit permisiunea sa-L ingroape, asa ca a adus fasii de panza de in, a invelit cu ele trupul si l-a pus in mormant, dupa care a asezat o piatra mare la intrare. Isus a stat trei zile in mormant. Dupa ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria (mama lui Isus) si Salome au pregatit miresme pentru a unge trupul lui Isus. Cand au ajuns la mormant, piatra de la usa mormantului era deja rostogolita! Ele au intrat inlauntru si au vazut un inger care le-a zis: „Nu va inspaimantati ! Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit : a inviat, nu este aici ; iata locul unde Il pusesera. Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui, si lui Petru, ca merge inaintea voastra in Galilea; acolo Il veti vedea, cum v-a spus.” (Marcu 16:6-7).

 

Rastignirea lui Isus Cristos – Darul Lui vesnic
Ce are de a face crucificarea lui Isus Cristos cu tine? Dumnezeu care stie tot ce ai facut, a stiut ca nu poti trai o viata fara pacat – care este conditia pentru a ajunge in cer. Asa ca El a hotarat sa Se ofere pe Sine in locul tau. A facut lucrul acesta devenind om in persoana lui Isus Cristos, Fiul Lui. Isus a trait o viata fara pacat pe pamant.

Dumnezeu a spus ca pedeapsa pentru pacat este moartea. Din moment ce toti am pacatuit (Romani 3:23, 6:23), aveam nevoie de cineva fara pacat care sa moara in locul nostru. Isus, fiind neprihanit, a murit in locul nostru si a devenit harul mantuitor al lumii. El a murit pentru tine! Romani 5 :10 spune: „Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui.”

Biblia spune: “Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit…” (Fapte 16:31). Mersul la biserica sau faptele bune nu vor contribui la mantuirea ta. Dumnezeu te mantuieste prin harul Lui.

Isus iti ofera darul vietii vesnice. Il vei primi prin credinta?

Planul Mantuirii

Planul Mantuirii: – Nasterea din nou este Raspunsul la cea mai Importanta Intrebare a Vietii
Planul Mantuirii – Noi credem ca cea mai importanta intrebare a vietii este “Vei merge in cer cand vei muri?” Aceasta nu este o intrebare despre cat de bun esti, daca mergi la biserica, sau cat de multi bani donezi pentru caritate. Dumnezeu spune, ca pentru a merge in cer, trebuie sa te nasti din nou (Ioan 3:3).

Planul Mantuirii: Cum putem fi nascuti din nou?
Planul mantuirii se gaseste in Biblie. Dumnezeu ne prezinta cat se poate de clar planul Sau pentru a fi “nascut din nou”.

Mai intai, noi trebuie sa-L recunoastem pe Dumnezeu ca si Creator al tuturor lucrurilor si sa acceptam pozitia noastra smerita in creatia Sa. “Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau in fiinta si au fost facute” (Apocalipsa 4:11).

Apoi, trebuie sa intelegem ca suntem pacatosi. “Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23)

Fiindca suntem pacatosi, noi suntem condamnati la moarte. “Fiindca plata pacatului este moartea…” (Romani 6:23) Aceasta inseamna despartirea vesnica de Dumnezeu.

Insa Dumnezeu ne-a iubit atat de mult, incat a dat pe Singurul Sau Fiu, Isus, sa ia pacatul nostru si sa moara in locul nostru. “Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Desi noi nu putem intelege cum, Dumnezeu spune ca pacatele noastre au fost puse asupra lui Isus si El a murit in locul nostru. Isus a devenit inlocuitorul nostru.

In Biblie, un temnicer i-a intrebat pe Pavel si Sila: “Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Pavel si Sila i-au raspuns, ‘Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit tu si casa ta.’” (Faptele Apostolilor 16:30-31).

Este foarte clar ce zice Biblia: crede in Isus – Cel care a luat pacatele noastre, a murit in locul nostru, a fost ingropat, si pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. Sangele lui Cristos si invierea ne asigura de viata vesnica atunci cand Il chemam pe Cristos ca Domn si Mantuitor. “Fiindca oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit” (Romani 10:13). “Oricine” ne include pe toti si fiecare din noi.

Prin urmare, daca intelegi ca esti pacatos, si crezi ca Isus Cristos a venit sa fie Singurul Rascumparator pentru pacat, atunci intelegi planul mantuirii. Intrebarea este – esti tu gata sa aplici acest plan, primind darul lui Dumnezeu, pe Fiul Sau, Isus Cristos? Daca da, crede in Cristos, pocaieste-te de pacatele tale si preda-I Lui ca Domn, tot restul vietii tale:

“Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta si pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.”

“Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.” (Faptele Apostolilor 2:38)

Daca ai decis astazi sa-L primesti pe Isus, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne indeamna sa perseveram in angajamentul nostru.

 

• Boteaza-te, dupa cum a poruncit Cristos.
• Spune altora despre credinta ta in Cristos.
• Petrece timp zilnic cu Dumnezeu. Nu trebuie sa fie neaparat o perioada lunga de timp. Doar dezvolta-ti obiceiul de a te ruga Lui si a citi Cuvantul Sau. Roaga-L pe Dumnezeu sa faca sa creasca credinta ta si intelegerea Bibliei.
• Cauta sa ai partasie cu alti crestini. Dezvolta un grup de prieteni crestini care sa raspunda la intrebarile tale si sa te sustina.
• Cauta o biserica locala unde te poti inchina lui Dumnezeu.

 

 

 

Întrebări frecvente 2

1.E corect să trăim în lumea în care trăim pentru că cineva a mușcat dintr-un fruct în urmă cu 6000 de ani?

E corect să suferim atât de mult deoarece cineva a mușcat dintr-un fruct?
În primul rând analogia folosită nu este potrivită.

a.Ei nu au mușcat dintr-un fruct permis.
b.Adam și Eva nu păcătuiseră deci nu erau predispuși la a fi răzvrătiți ca noi. Deoarece noi suntem păcătoși, trivializăm nesupunerea, dar ei
chiar l-au auzit personal pe Dumnezeu spunându-le să nu mănânce din fructul oprit și știau foarte bine și foarte clar că trebuie să asculte de El.

El știa care vor fi consecințele gustării din fruct și știa că ei nu realizează implicațiile, de aceea El le-a spus să nu mănânce din fructul respectiv.

Lumea în care trăim acum, situația în care ne aflăm e consecința gustării din fruct.

Așa cum Eva nu putea întelege care sunt consecințele acțiunii ei, așa nici noi nu întelegem cum gustarea dintr-un fruct poate avea așa niște repercursiuni grave. După cum vedeți nu e nimic nou sub soare. Oamenii azi sunt aceeași oameni care erau în trecut.

2.Ce înseamnă [ Matei 7:21-23 ] ?

[ Matei 7:21-23 ] “21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.
22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” 23. Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.”

[ Ioan 6:40 ] “40. Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.” ”
Din versetele de mai sus vedem că doar cel ce face voia Tatălui ajunge în rai.

Care este voia Tatălui? “ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica”.
După cum vedem în versetele de mai sus este enunțat mesajul salvării. Salvarea este doar prin credință în Isus Hristos.

Dacă punem versetul [ Ioan 6:40 ] după [ Matei 7:21-23 ] obținem:
[ Matei 7:21-23 ] “21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce…..“[ Ioan 6:40 ] “40. ……vede pe Fiul si crede in El …   ”

Acum vedem clar că cei pierduți sunt cei ce nu cred în Isus.

Haideți să-i examinăm îndeaproape pe cei din versetul [ Matei 7:21 ].

Ei îi vor spune lui Isus  “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?””. Ei continuă să nu realizeze că salvarea este prin credință, și crezînd că El îi respinge deoarece nu-și aduce aminte de ei, îi relatează faptele importante pe care ei le-au făcut pentru El.

Observația 1:Acești oameni nu erau de o altă religie, de exemplu musulmani, sau hinduși, sau budiști.

Toate faptele pe care ei le-au făcut în timpul vieții sunt în numele Lui. Ei știau încă din timpul vieții cine este Isus și lucrau în numele Lui.

Observația 2:Nu erau atei.

Din moment ce ei lucrau încă din timpul vieții pentru El cu siguranță știau că există Dumnezeu. Ei nu erau nici atei.

Observația 3:Nu erau niște persoane ce știau că există Dumnezeu dar nu știau exact numele Lui.

Ei îi știau numele. Sunt mulți cei ce cred că există Dumnezeu fără să  știe cu certitudine numele Lui. Unii chiar cred eronat, că există un dumnezeu care pentru fiecare cultură are un nume: pentru musulmani un nume, pentru hinduși mai multe nume, pentru creștini un alt nume. Dar cei la care face referire versetul în cauză nu sunt aceștia. Ei știau că lucrează în numele lui Isus.

    Observația 4: Isus nu contestă importanța faptelor lor.

Aceștia nu sunt oamenii care au donat doar 1 Leu odată pe an ci au făcut lucruri mult mai însemnate. Au proorocit, au scos demoni, au făcut minuni. Unele din faptele lor au fost chiar supranaturale.
Poate chiar credeau că minunile pe care le făceau, sau importanța faptelor lor, arătau că sunt salvați, dar ei erau pierduți.
Salvarea este doar prin credință în Isus, nu prin fapte.

3.Vor fi mulți cei salvați?

NU. Din păcate nu.

[ Matei 7:13-14 ] “13. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea.
14. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla. ”

După cum vedeți în versetele de mai sus “poarta cea stramta” se referă la Isus Hristos. Mai mult, versetele de mai sus arată că salvarea (care este doar prin credință în Isus Hristos) va fi obținută de puțini oameni. Nu pentru că e dificil ca un om să creadă și să fie mântuit,ci pentru că oamenii aleg în mod voit să nu fie salvați. Îmi este imposibil să ma obișnuiesc cu acest lucru, dar ei aleg să fie pierduți. E cutremurător.

4.Cât la sută vor fi salvați?

Nu știm cu certitudine dar pentru a ne satisface parte din curiozitate putem afla câți erau salvați la un moment dat.

[ 1 Regi 19:18 ] “18. Dar voi lasa in Israel sapte mii de barbati, si anume pe toti cei ce nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal si a caror gura nu l-au sarutat.” ”

[ Matei 7:13-14 ] “13. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea.
14. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla. ”

Ce înseamnă puțin și ce înseamnă mult? Cu siguranță puțin înseamnă sub 50% și mulți înseamnă peste 50%.

[ 2 Samuel 2:24 ] “9. Ioab a dat imparatului numarul poporului: erau in Israel opt sute de mii de oameni de razboi care scoteau sabia, si in Iuda cinci sute de mii de oameni. ”

800 000 + 500 000 = 1 300 000 de bărbați apți de luptă.
(7000 / 1 300 000 )*100 înseamnă 0,53 % din 1 300 000.

Populația masculină a Israelului era mai mare:
Ntotal=Napți de luptă + Ninapți (copii, bătrăni, bolnavi, răniți etc.).

Dacă folosim ipoteza că procentul de bărbați salvați este aproximativ egal cu cel al femeilor salvate atunci ajungem la concluzia că mai puțin de 0,53% la sută erau salvați în Israel în acea vreme.
Mai puțin de 1 din 188 de oameni erau salvați. Acest procentaj era evident mult mai mic în țările păgâne din jurul lor.

Mai puțin de 1 din 188 de oameni erau salvați!!!!
Fii tu cel ce este salvat.

5.Cine erau oamenii care tot îl însoțeau pe Isus?

Isus era înconjurat mai tot timpul de mulțimi însă majoritatea acestora erau pierduți.

[ Luca 13:26-28 ] 26. Atunci veti incepe sa ziceti: „Noi am mancat si am baut in fata Ta, si in ulitele noastre ai invatat pe norod.”
27. Si El va raspunde: „Va spun ca nu stiu de unde sunteti; departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii.”
28. Va fi plansul si scrasnirea dintilor, cand veti vedea pe Avraam, pe Isaac si pe Iacov si pe toti prorocii in Imparatia lui Dumnezeu, iar pe voi scosi afara.

[ Ioan 6:26 ] “26. Drept raspuns, Isus le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Ma cautati nu pentru ca ati vazut semne, ci pentru ca ati mancat din painile acelea si v-ati saturat. ”

Majoritatea celor care erau în preajma Lui doreau doar să fie vindecați, vroiau să primească mâncare gratis, sau vroiau să obțină foloase financiare (ex: Iuda) de pe urma activităților Lui.

Majoritatea celor care erau în preajma Lui nu vroiau să fie salvați!!!

6. Ce părere are Dumnezeu despre icoanele cu Maria?

O icoană este un idol. Deci este un păcat să te închini lor.
Mai mult, în Biblie este interzis în mod explicit să creați și să vă închinați unei înfățișări ale unei femei.

[ Deuteronom 4:16 ] “16. ca nu cumva sa va stricati si sa va faceti un chip cioplit sau o infatisare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, „

7.Mai face Dumnezeu miracole astăzi?

Da. Iată dovada:

[ Marcu 11:22-24 ] “22. Isus a luat cuvantul si le-a zis: „Aveti credinta in Dumnezeu!
23. Adevarat va spun ca, daca va zice cineva muntelui acestuia: „Ridica-te si arunca-te in mare”, si daca nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
24. De aceea va spun ca orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea. “

El nu a contramandat adevarul enunțat mai sus. Astăzi, în secolul 21, dacă îi cereți lui Dumnezeu ceva, crezând, el va face acel lucru.
Nu ieri, nu în vremurile descrise de vechiul testament.

Astăzi!!!

Nu doar pentru un apostol de-al Lui, nu doar pentru o figură proeminentă din Biblie, ci pentru tine. Astăzi!!!

8.Poate cineva să fie simultan pierdut și discipol al lui Isus Hristos?

Da. Iuda a fost apostol și discipol al lui Isus Hristos și totuși a murit și a ajuns în iad.

[ Ioan 12:4 ] “4. Unul din ucenicii Sai, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea sa-L vanda, a zis: “

[ Ioan 6:67 ] “70. Isus le-a raspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Si totusi unul din voi este un drac.”
71. Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; caci el avea sa-L vanda: el, unul din cei doisprezece.
”
Isus a fost cel care l-a ales pe Iuda drept discipol și totuși Iuda nu a fost salvat.

[ Matei 26:24 ] “24. Negresit, Fiul omului Se duce dupa cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut!” ”

9.Cum pot ști că sunt salvat?

Puteți ști că sunteți salvat datorită faptului că Dumnezeu începe să vă “corecteze” pentru păcatele din viața dumneavoastră.

[ Evrei 12:5-11 ] “5. Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: „Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. 6. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste.”
7. Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal?
8. Dar, daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii.

Dacă tocmai ați crezut că Isus v-a plătit păcatele și observați că nu mai puteți păcătui la fel ca înainte, dacă observați că sunteți disciplinat pentru niște păcate pe care înainte le comiteați fără probleme, înseamnă că Dumnezeu vă disciplinează. Înseamnă că sunteți salvat și sunteți unul dintre copii Lui.

Contrar părerii colective nu se poate ști dacă cineva este salvat examinând viața acestuia (dacă are o viață morală sau nu, sau dacă face fapte bune sau nu). Exemple de oameni salvați ce au dus vieți scandaloase: tâlharul de pe cruce, creștinii din biserica din Corint din vremea lui Pavel etc.

10.A mai avut Maria alți copii ?

[ Matei 13:55-56 ] “55. Oare nu este El fiul tamplarului? Nu este Maria mama Lui? Si Iacov, Iosif, Simon si Iuda, nu sunt ei fratii Lui?
56. Si surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”

După ce s-a născut Isus ea a mai avut copii: Iacov, Iosif, Simon, Iuda + surorile Lui (plural). Deci încă minim 6 copii.

Ortodocșii spun că exprimarea “frații Lui” de fapt înseamnă frați, veri sau alte rude. Acest lucru este fals și este demontat de faptul că traducerea ortodoxă a Bibliei conține explicit cuvântul “veri” în alte versete de exemplu:
[ Coloseni 4:10  ]. Deci chiar și în traducerea ortodoxă veri înseamnă veri și frați înseamnă frați.

[ Traducerea ortodoxa Coloseni 4:10 ] “10 Aristarh*, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu**, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiţi bine), “

11.Să ne temem de încălzirea globală?

NU.
Iată ce scrie în Biblie:

[ Facerea 8:22 ] „22. Cat va fi pamantul, nu va inceta semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea!” „

Deci indiferent ce se întâmplă, dacă tăiem padurea amazoniana sau nu, dacă implementăm noi reglementări referitoare la poluare sau nu. Dacă conducem mașini electrice sau nu, atâta timp cât va exista pământul îl vom cultiva, vom recolta, și anotimpurile se vor succeda.

Dumnezeu a creat tot ce există, și tot El a creat actualul ecositem al planetei și tot El va avea grijă ca acesta să funcționeze cum trebuie.

Cei ce se îndoiesc de acest lucru subestimează puterea (nelimitată) a lui Dumnezeu.

Încălzirea globală e un mit, o ideologie folositoare unor grupuri de interese, este un pretext pentru a a impune măsuri economice restrictive. Este o minciună menită să submineze suveranitatea statelor.
Științific vorbind oricum nu întelegem nici pe departe întreaga functionare a ecosistemului și a sistemului climatic și oricum cei ce fac predicții ignoră faptul că și dacă legile fizicii înscriu climatul spre dezastru Dumnezeu oricum îl poate preveni.

Lumea în care trăim nu este prizoniera legilor nemiloase și amorale ale fizicii. Cel ce este mai mare decat toți planifică și se îngrijește ca nouă să nu ne lipsească nimic. Nimic nu-l ia pe El în surprindere.

12.Este religia creștină o metoda de a ține “prostimea” în frâu?

NU. Este imposibil.
Religia creștină NU condiționează accesul în rai de respectarea unor norme morale. Religia creștină, prin modul în care oferă salvarea, face imposibil  „șantajul” moral al individului. Odată ce ești salvat ești salvat. Odată ce ești salvat, rămâi salvat chiar dacă furi, omori, înșeli etc.

Salvarea este doar prin credință în Isus Hristos, doar atât.

Dacă crezi că Isus ți-a plătit păcatele ajungi în rai, indiferent de cât de imoral ești.
Și dacă nu crezi în Isus ajungi în iad indiferent de cât de moral te strădui să fii.

[ Ioan 3:18 ] „18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”

Dar despre cultul ortodox putem spune că este și o ideololgie menită să-i țină pe oameni în frâu, doarece condiționează (în mod fals) accesul în rai de respectarea unor norme morale. La fel cultul catolic poate fi văzut drept o metodă de control social, cultul musulman la fel, hinduismul la fel (deoarece promite false viitoare reîncarnări favorabile în baza faptelor din această viață).

Dar Isus dă viață vesnică doar prin credință, fără alte condiții.
Doar Isus salvează făra motive egoiste. Dumnezeu, fiind bun, dă în mod real viață veșnică gratis, și doar oamenii, deoarece sunt răi, își imaginează o falsă viață veșnică obținută contra cost.

Oamenii nu pot întelege cum cineva poate da altcuiva ceva gratis fără a cere nimic la schimb.
-Cum adică gratis fără bani?
-Da Isus îți dă salvarea gratis, fără bani.
-Nu se poate. Poate vrea la schimb un favor?
-Nu. Nu vrea nimic.
-Cum adică gratis fără nimic la schimb? Gratis? Fără nici macar o mulțumire la schimb?
-Gratis!!!
-Poate vrea în schimb să muncim pentru El?
-Nu. El este atotputernic, poate avea tot ce dorește, nu are nevoie de noi. Nu vrea nimic la schimb. Vrea doar ca tu să primești ca un dar iertarea păcatelor.
-Ce beneficiu are atunci Dumnezeu din acest lucru?
-Nici unul.
-Și atunci de ce oferă oamenilor salvarea?
-Pentru că El este bun. Tu nu ai face niciodată ce face El pentru că tu ești rău. Cei răi nici măcar nu vor să facă lucruri bune dar Cel bun face lucruri bune.

Substanța religiei creștine constă în a crede că Isus a murit, a fost îngropat și a înviat după 3 zile pentru a-ți ierta păcatele. Este despre a fi iertat de catre Dumnezeu. Este vorba despre a merge în rai.

[ Luca 19:10 ] “10. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

Crede şi fii salvat!!!!

 

 

Implicatiile New Age ale cartii Chemarea lui Isus….

 

…((( De un lucru putem fi foarte siguri. Adevăratul Cristos nu amestecă adevărul cu învățături New Age. Aceasta o face numai un Cristos fals. Când a fost întrebat de către discipolii Săi care va fi semnul venirii Sale și sfîrșitului lumii, adevăratul Isus Cristos a spus că înșelătoria (religioasă) va fi semnul – a spus că mulți vor veni în numele Său, pretinzând că este El (Matei 24:3-5). Și în timp ce lucrul acesta ar fi greu pentru unii oameni să-l accepte, avertizarea Lui se aplică în mod specific Cristoșilor falși precum este ”Isus-ul” lui Sarah Young.)))

 

 

Semnele celei de-a Doua Veniri

 

Planta minune care scade colesterolul; Tratamente din plante pentru o digestie sanatoasa; Combinatii alimentare care nu sunt recomandate; Cum prevenim reumatismul; Cum sa traducem durerea de inima; Contraindicații ale apei cu lamiae; Cum recunoaştem pancreatita! Netratată se ajunge la deces; Ce spun unghiile despre personalitatea ta; Asa se face cel mai puternic suc antioxidant; Ce risti daca mananci repede; 5 remedii naturiste pe baza de vetrice; Planta care curata aerul poluat din casa; Cele mai bune remedii naturale contra constipaţiei; Ce este ficatul gras şi ce trebuie să mănânci pentru a nu ajunge la complicaţii

 

Sursa  : https://stiridinsanatate.com  

 

 

 

 

 

Planta minune care scade colesterolul

 

Care este planta care scade colesterolul. Este originara din Asia și are proprietăți antibiotice. Acesta este busuiocul, o plantă considerată sacră și regală.

 

Busuiocul a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile sale impresionante și efectele benefice asupra sănătății. Busuiocul este, de asemenea, folosit ca condiment în diverse retete culinare, în special în bucătăria italiană și thailandeză. Busuiocul scade lipidele din sange. Aceste grăsimi sunt insolubile și se lipesc de anumite proteine și formează lipoproteine. Aceste lipoproteine sunt factori de risc majori pentru bolile coronariene și accident vascular cerebral.

 

 

Prin urmare, busuiocul poate conține substanțe care pot reduce concentrația lipidelor plasmatice. Potrivit cercetărilor, această plantă poate elimina colesterolul „rău” din sânge sau LDL. Eugenolul continut de busuioc are efect antioxidant, poate inhiba oxidarea lipoproteinelor de joasa densitate si poate preveni bolile de inima precum ateroscleroza. În plus, extractul de frunze de busuioc reduce colesterolul total în hipercolesterolemie. Extractul etanolic din frunze de busuioc poate fi folosit și pentru a trata efectele pe termen lung ale glicemiei crescute.

 

Busuiocul conține mai multe vitamine și antioxidanți, cum ar fi luteina, zeaxantina, beta-carotenul și beta-criptoxantina. Este o sursă bună de vitamina A, vitamina C și antioxidanți care protejează arterele de efectele nocive ale radicalilor liberi din organism. De asemenea, planta este bogată în minerale: calciu, potasiu și mangan, precum și flavonoide.

 

 

Busuiocul este considerat un antibiotic natural. Se serveste impreuna cu un catel de usturoi. Busuiocul are un efect antioxidant puternic și poate preveni multe boli, inclusiv cancerul de sân. Busuiocul este un agent antiinflamator puternic care inhibă eliberarea de citokine proinflamatorii. Busuiocul protejeaza si impotriva imbatranirii actionand la nivel cellular. Busuiocul luptă împotriva stresului, pentru care experții recomandă să luați doua lingurite pe zi.

 

Busuiocul este un aliment cu putine calorii, adica 100 de grame de busuioc contin 20 de calorii, asa ca aceasta planta poate fi folosita atunci cand slabesti. De asemenea, conține multe vitamine, minerale și alți nutrienți remarcabili care sunt foarte hrănitori pentru organism. În 5 grame sau 2 linguri de busuioc proaspăt, vei găsi 0 grame de zahăr și grăsimi, 0,2 grame de proteine, 0,1 grame de carbohidrați și fibre și 1 gram de calorii. Busuiocul poate fi consumat crud și tocat, adăugat la diferite feluri de mâncare ca condiment sau folosit sub forma de ceai.

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Tratamente din plante pentru o digestie sanatoasa

 

De ce sa dai banii pe medicamente, cand ai solutii pentru o digestie usoara chiar in bucataria ta? Plantele aromatice pe care le folosesti de obicei la fripturi sau tocanite isi fac din plin datoria de „doftori”. Chimenul calmeaza spasmele abdominale, trateaza balonarea, „taie” greata. Mestecand cateva seminte de chimen, poti scapa de balonare, spasme abdominale si chiar de greata. Nu degeaba chimenul ocupa un loc de cinste in bucataria indiana si in cea maghiara. Favorizeaza digestia, previne formarea gazelor intestinale si apara mucoasa gastrica de „atacul” sucurilor acide produse in timpul digestiei. Cateva seminte de chimen consumate inainte de masa tin departe senzatia de „prea plin”. Se foloseste sub forma de infuzie, cate 1 lingurita cu seminte la o cana cu apa clocotita. Bea 2 cani pe zi. La fel de eficient este daca-l consumi sub forma de pulbere ori seminte.

 

 

Papadia trateaza arsurile stomacale si are efect laxativ. Se spune despre tinctura de papadie ca este un bun purificator al ficatului si un stimulent al secretiilor pancreatice. De asemenea, stimuleaza digestia si are efect laxativ, ajutand la eliminarea normala a materiilor fecale. Se foloseste: fie sub forma de infuzie, cate 2-3 cani pe zi, fie sub forma de tinctura. Dilueaza 20-30 de picaturi de preparat in 150 ml de apa, de 3 ori pe zi, inainte de masa. Mararul trateaza indigestia. Proprietatile medicinale ale mararului sunt cunoscute inca de pe vremea vechilor egipteni. Astazi, semintele de marar sunt folosite de toata lumea pentru a scapa de neplacerile cauzate de o masa copioasa si o indigestie deficitara. Se foloseste: sub forma de infuzie. Pune 1 lingurita cu seminte uscate intr-o cana cu apa clocotita. Acopera pentru 10 minute cu o farfurioara, apoi bea preparatul, avand grija sa mesteci la sfarsit si semintele.

 

Cicoarea stimuleaza secretia de bila si elimina toxinele din organism. Este o planta pe care o cunoastem mai ales pentru ca poate inlocui cafeaua. Are proprietati coleretice si colagoge, adica stimuleaza secretia de bila, fara de care digestia nu se poate realiza. O cura de 10-14 zile cu ceai de cicoare creste considerabil aceasta secretie. De asemenea, cicoarea ajuta la eliminarea toxinelor, fiind de un real folos ficatului. Se foloseste: sub forma de infuzie, cate 2 cani pe zi. In magazine, se gasesc preparate sub denumirea de „cafea instant de cicoare”. Sunt bune ca inlocuitori ai cafelei zilnice, avand la randul lor proprietati tonice si energizante. Pelinul stimuleaza digestia si detoxifica organismul. Nu degeaba bunicii nostri puneau in vin, cand il preparau, si frunze de pelin. Este una dintre cele mai importante plante medicinale. Puternic stimulator al digestiei, pelinul este si un excelent detoxifiant al organismului, precum si un puternic colagog (favorizeaza secretia de bila). Unde mai pui ca este si excitant digestiv, determinand producerea de sucuri digestive. Sefoloseste sub forma de infuzie, cate 2-3 cani pe zi, sau ca tinctura. Se ia cate 1 lingurita cu preparat, diluat in 150 ml de apa, de 3 ori pe zi. Atentie! Femeile insarcinate nu au voie sa consume pelin

 

/////////////////////////////////////////////

 

Combinatii alimentare care nu sunt recomandate

 

Combinatiile alimentare sunt foarte importante pentru o digestie eficienta si pentru o buna selectie a nutrientilor in acest proces. Prin urare este indicat sa stim care sunt combinatiile alimentare care ingreuneaza digestia:

 

Carne + cartofi/ paste/ orez – alimentele se digera pe rand, proteina putrezeste, fermenteaza si degaja toxine si gaze. Solutia: la o masa, mananca doar carne, peste, oua, branza SAU cartofi ori orez, ambele tipuri de alimente asociate cu salate.

 

Carne + oua sau carne + lapte – carnea se digera prima, apoi ouale, iar laptele la sfarsit. Astfel, apare indigestia – balonari, crampe, dureri de stomac. Poti evita aceste combinatii, consumand un singur fel de proteine la o masa.

 

 

Otet + cartofi sau otet + fasole – nu combina otetul cu cartofii, cu fasolea uscata sau cu pastele. Desi par ciudate, aceste combinatii sunt des intalnite in salate. Acidul face digestia amidonului mult mai lenta. Solutia: inlocuieste otetul cu lamaie.

 

Carne + dulciuri – Dulciurile si fructele (zaharuri), cand ajung in stomac impreuna cu proteinele (carne, oua), blocheaza digestia si apar durerile stomacale. Solutia: nu manca prajiturile la finalul mesei, ci separat de alte alimente, ca gustare.

 

Fructele se mananca separat, la cel putin doua ore dupa masa. Un pahar de fresh este o adevarata bombita calorica si glicemica? El contine sucul a cel putin 4-5 portocale, fara pielitele albicioase care i-ar mai diminua concentratia prin aportul de fibre. Poti consuma un fresh doar o data pe zi si tine cont ca are cel putin 250 kcal.

 

De mici, suntem obisnuiti sa mancam din toate cate putin la fiecare masa. Este gresit! Nu conteaza numai ce si cat mancam, ci si cum combinam alimentele. Organismul secreta sucuri gastrice diferite ca sa poata digera carnea si proteinele animale, painea si fainoasele, pe scurt, fiecare grup de alimente in parte. Cand combinatiile alimentare sunt nefaste, sucurile gastrice se neutralizeaza reciproc si mancarea sta mai mult in stomac si in intestinul subtire. Nedigerata, ea fermenteaza si putrezeste, in loc sa fie topita si asimilata corect de catre organism, ceea ce ne poate afecta sanatatea.

 

Iata cele mai „ingrasatoare” combinatii, pe care trebuie sa le eviti daca vrei sa slabesti:

 

Carne/ Mezeluri/ Mititei / Carnaciori + mustar – Oricare dintre aceste combinatii ingrasa, si nu numai din cauza grasimii, ci din cauza mustarului, care nu este altceva decat o faina (o glucida) extrasa din boabele de mustar.

 

Paste cu branza sau cascaval – Valoarea calorica a pastelor creste vertiginos daca sunt consumate impreuna cu branzeturi. In plus, combinatia de carbohidrati din paste si proteinele din branzeturi este deosebit de grea pentru digestie.

 

Branza telemea + rosii – Rosiile fac parte din clasa glucidelor, iar branza este „inregimentata” in doua categorii: proteine si grasimi. Cele trei nu fac casa buna, iar digestia se produce in doi timpi, favorizand depunerea grasimilor.

 

/////////////////////////////////////////////

 

Cel mai bun aliment pentru prevenirea cariilor

 

Cel mai bun aliment pentru prevenirea cariilor este branza, aceasta jucand un rol important in procesul de neutralizare a acidului din placa bacteriana dentara. Acest lucru a fost descoperit de o recenta cercetare medicala.

 

In urma desfasurarii studiului, medicii specialisti au constatat ca acest produs lactat fermentat este ideal pentru formarea mediului alcalin de la nivelul cavitatii bucale, ceea ce protejeaza dantura si reduce necesitatea interventiilor stomatologice.

 

 

Pe langa cele prezentate, in plus, branza ajuta si la formarea unui film protector in jurul dintilor. La acest studiu care a fost realizat de catre Academia Generală de Stomatologie din SUA, au participat un numar de 68 copii, cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani.

 

Acestia au fost impartiti in trei grupe, iar celor din primul grup, cercetatorii le-au dat in fiecare zi sa consume catre o portie de branza cheddar.

 

Participantilor din cel de al doilea grup, cercetatorii le-au dat sa consume in fiecare zi cate un pahar de lapte, in acelasi timp participatilor din cel de al treilea grup li s-a cerut sa foloseasca in fiecare zi apa de gura.

 

Pe intreaga desfasurare a studiului, cercetatorii au masurat participantilor la studiu care este nivelul PH-ului din placa bacteriana. Masurarea s-a facut cu 10 minute inainte de a se consuma produsele recomandate si la 20 minute dupa consumarea acestora.

 

In urma studierii rezultatelor obtinute s-a constatat faptul ca subiectii din primul grup, cei care au consumat zilnic branza, au fost cei care au avut cel mai ridicat nivel al PH-ului din cavitatea bucala.

 

Acest studiu medical concluzioneaza faptul ca este benefic sa oferim copiilor nostri pe parcursul meselor branza, un aliment care este de un real ajutor pentru o dantura sanatoasa.

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Cum prevenim reumatismul

 

Interactiunea senzitiva dintre oase, articulatii si muschi ne mentin pozitia verticala si echilibrul in miscare. Insa, durerile reumatice si umflaturile articulatiilor distrug aceasta interactiune, determinand aparitia entorselor nefiresti, care, ulterior, sunt insotite de dureri fara alinare si de un stres continuu in jurul articulatiilor. Este extrem de important pentru o persoana, care sufera de reumatism, sa inceapa un tratament preventiv prin exercitii pentru picioare si purtand incaltaminte pentru corectarea mersului inca de la varste fragede. Semnele de baza ale reumatismului tin mai ales de articulatii, acestea fiind umflate, infierbantate, plapande si dureroase. Pe masura ce boala avanseaza sunt afectate si alte articulatii ale corpului. Piciorul, mai ales prin articulatia principala care se leaga de degetul mare, este cel mai afectat din momentul in care reumatismul se instaleaza in corp. Apoi, trebuie identificate afectiunile picioarelor, pentru a se face tot ceea ce este posibil din punct de vedere medical in vederea protejarii si mentinerii structurii si functionalitatii piciorului.

 

 

Majoritatea bolilor reumatice conduc, asadar, la o afectiune a picioarelor. Iata cateva sfaturi folositoare pentru sanatatea picioarelor: – purtati pantofi de buna calitate; – frictionati picioarele cu o lotiune hranitoare; – schimbati-va sosetele, de preferat in fiecare zi, si cumparati-va sosete numai din lana si bumbac; – este indicat sa va spalati timp de 5 minute cu apa calduta; – unghiile trebuie taiate cat mai scurt, tinandu-se seama de forma acestora; – curatati calcaiele riguros cu ajutorul unei pile pentru picioare, insa aveti grija sa nu afectati pielea.

 

Sugestii: in momentul in care va schimbati garderoba picioarelor (pantofi, sosete, dresuri) este important sa asigurati un spatiu adecvat degetelor, pantoful trebuie sa fie cu 1 cm mai larg decat piciorul, pantofii care se leaga sunt recomandati, deoarece fixeaza cel mai bine piciorul in pantof; pantoful trebuie sa cuprinda piciorul la scobitura gleznei; talpa trebuie sa fie amortizor sau absorbant de soc; pantoful trebuie sa fie confortabil in jurul calcaiului; evitati materialele sintetice. Foarte important de retinut este ca trebuie sa aveti pantofi pentru la serviciu, altii pentru acasa si altii pentru timpul liber.

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Cum sa traducem durerea de inima

 

Inima doare foarte rar. Cand este sanatoasa n-o prea simtim, cu exceptia emotiilor, a fricii sau cand suntem indragostiti, dar, chiar si atunci, bataile ei sunt foarte rar dureroase. Unele persoane simt uneori ca inima li se „impiedica“, dar acest fapt este enervant, nu dureros, si cauzat de unele tulburari trecatoare de ritm. Daca insa unul dintre vasele inimii (arterele coronare) se oblitereaza si sangele nu mai poate iriga o portiune din muschiul cardiac, atunci se produce infarctul miocardic. Suferinta inimii se traduce dureros, de obicei, la distanta: in bratul sau umarul stang, la nivelul barbiei sau in spate. Cum o treime din infarctele miocardice sunt in partea inferioara, bolnavii se plang de dureri si arsuri la nivelul stomacului si uneori chiar la nivelul abdomenului (au fost cazuri de confuzie cu apendicita acuta!). Acesta este unul dintre motivele pentru care doua treimi dintre pacientii cu infarct miocardic (dupa Werner Bartens) mor inainte de a ajunge la spital.

 

 

Exista in populatie parerea ca femeile nu prea mor de infarct miocardic. Studii epidemiologice recente arata insa ca aceasta parere nu este corecta, singura diferenta intre sexe fiind aceea ca femeile fac mult mai tarziu infarct miocardic decat barbatii. Femeile il fac mai tarziu (se crede) ca urmare a protectiei pana la menopauza cu proprii hormoni estrogeni, dar, ulterior, nemaiexistand aceasta protectie, procentul creste semnificativ. in plus, multe infarcturi nu sunt recunoscute ca atare la femei, deoarece femeile cu dureri difuze in zona pieptului sunt mai frecvent trimise la ginecolog decat la cardiolog.

 

Pe de alta parte, lucrurile nu sunt deloc simple, deoarece, studii efectuate in SUA in care s-au administrat estrogeni la aproape 3.000 femei in varsta nu au demonstrat o scadere a numarului de cazuri de infarct fata de femeile netratate. Mai exista o deosebire intre barbati si femei legata de infarctul de miocard. La barbati, simptomul predominant este durerea ascutita in piept, cu iradiere spre zonele mai sus amintite. La femei, simptomul dominant este o stare de slabiciune neobisnuita (70,7%), tulburari de somn (47,8%) si dificultati de respiratie (42,1%). intr-un studiu care a cuprins 515 femei care au suferit un infarct s-a constatat ca 43% dintre acestea nu au avut nici macar in faza acuta a infarctului dureri in zona pieptului.

 

Aceste observatii sunt importante nu numai pentru ca evidentiaza inca o deosebire intre femeie si barbat, ci si pentru ca unii medici de familie, ignorand aceste deosebiri, pot indruma bolnava spre alti specialisti, risipind astfel un timp pretios. Or, se stie ca in aceasta afectiune, interventia in primele ore ofera sanse mari de vindecare si ca fiecare ora de intarziere micsoreaza aceste sanse, ceea ce poate conduce spre un final dramatic. De altfel, o electrocardiograma facuta rapid (ceea ce e la indemana medicilor de familie) ar putea clarifica diagnosticul si ar permite alarmarea serviciilor de salvare, care au in dotare autosanitare si personal specializat pentru interventii in astfel de situatii.

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Contraindicații ale apei cu lămâie

 

Contraindicații ale apei cu lămâie. Pentru a începe ziua în cel mai bun mod posibil, este esențial să bei lămâie cu apă călduță. Apa cu lamaie este sanatate curata, dar asta nu inseamna ca trebuie sa exageram sau ca nu are si efete negative.

 

 

1. Provoca probleme orale

Persoanele care au răni în gură (palat, limbă) pot suferi mai mult in urma consumului de suc de lămâie. Dacă se consuma în exces, poate slăbi smalțul dinților și poate provoca diverse afecțiuni.

 

catalog produse bio life care

2. Arde pielea

La multe persoane, sucul de lămâie va face pielea mai luminoasă. Dar unele tipuri de piele vor fi intolerante la acest aliment: atât timp cât pielea este uscată, sucul de lămâie poate provoca roșeață, ceea ce va provoca senzații de arsură. Consumat vara, sucul de lămâie expune chiar mai mult pielea la arsurile solare.

 

3. Contraindicații ale apei cu lămâie. Afecteaza stomacul, uretra și prostata

Sucul de lămâie este contraindicat pentru persoanele care suferă deja de arsuri la stomac și inflamații ale uretrei sau prostatei. Consumată în cantități prea mari, această băutură poate provoca durere.

 

4. Provoca deficiențe minerale

Sucul de lămâie este contraindicat pentru persoanele care suferă de deficiențe minerale sau pentru cei care îl iau în cantități excesive. Într-adevăr, studiile au arătat că alimentele acide, cum ar fi lamaia, contribuie la demineralizarea organismului și, prin urmare, la osteoporoză.

 

5. Contraindicații ale apei cu lămâie. Agravează durerile menstruale

Sucul de lămâie nu este recomandat femeilor în perioada menstruală, mai ales dacă menstrele lor sunt de obicei dureroase.

 

////////////////////////////////////

 

Cum recunoaştem pancreatita! Netratată se ajunge la deces

 

Mesele bogate şi alimentele mai greu digerabile pot declanşa probleme de sănătate grave precum pancreatita acută.

 

 

Excesele culinare care suprasolicită tubul digestiv sunt principala cauză a pancreatitei acute. Cum pancreasul are un tol esenţial în funcţionarea corpului, boala poate duce la apariţia unor complicaţii.

 

Chirurgul Bogdan Safta a vorbit despre cum recunoastem pancreatita si de la ce ne îmbolnavim de fapt. Fiind vorba despre o afectiune a unui organ vital, pericolul pe care aceasta boala il prezinta nu trebuie subestimat.

 

catalog produse bio life care

”Pancreatita este o inflamaţie a pancreasului. Principalele cauze sunt calculii biliari şi alcoolul. Cele două cauze sunt răspunzătoare pentru aproximativ 80% dintre cauzele de pancreatită. În celelalte 20% din cazuri se poate vorbi de consumul anumitor medicamente, anumite infecţii virale sau traumatisme abdominale”, a spus chirurgul Bogdan Safta la Antena 3.

 

Simptomele pancreatitei sunt: durerea în epigastru, greaţă, vărsături, febră şi frisoane.

 

Complicaţiile pancreatitiei: ascita, peritonită, ocluzii intestinale şi chiar deces.

 

Se depistează prin ecografia abdominală

Pancreatita acută se diagnostichează relativ uşor, deoarece durerea este nelipsită şi orientează medicul către acest diagnostic. Totuşi, există cazuri în care pot apărea dureri recurente după masă însoţite de o scădere în greutate, de refuzul de a mânca şi de diaree cronică. Sunt simptomele unei pancreatite cronice. În urma unei ecografii abdominale şi a unor analize de sânge, observând şi simptomele, medicul specialist va depista cu uşurinţă dacă suferi de pancreatită.

 

Persoanele care au pietre la fiere (litiază biliară) au un risc mai mare de a suferi de pancreatită dacă aleg alimente bogate în grăsimi.

 

Aşa o poţi preveni!

 

– Bea 2 litri de apă pe zi.

– Mănâncă variat şi fii cumpătat cu porţiile.

– Mergi la analize medicale de rutină în fiecare an.

– Evită sedentarimul.

– Păstrează-te în formă, având grijă să nu iei mult în greutate.

 

 

/////////////////////////////////

 

 

Ce spun unghiile despre personalitatea ta

 

 

 

Unghiile pot spune multe despre personalitatea ta. In functie de cum iti place sa le porti si de cat de des le ingrijesti specialistii pot sa „citeasca” in ele felul tau de a fi.

 

 

Daca le ingrijesti sau nu, daca le porti scurte si colorate, sau, dimpotriva, daca-ti plac simple, inseamna ca ai anumite trasaturi de caracter care te fac sa-ti pese mai mult sau mai putin de cum arata manichiura ta.

 

Unghii scurte, ingrijite, dar simple

 

Femeile care au unghiile, mai mereu, scurte, ingrijite sau de regula simple, in tonuri de oja pastel sau nude au personalitati “minimaliste”, adica ceea ce numesc englezii “low maintenance”. Sunt genul de femei care stiu prea bine ce este necesar si ce nu si care nu pun atat de mult accent pe artificii, preferand mereu lucrurile simple si utile.

 

Unghii lungi si ascutite

 

Femeile care poarta unghiile lungi si usor sau mai mult ascutite nu pot fi trecute cu vedere. De altfel, nici nu le place sa fie trecute cu vedere, ci vor sa fie observate mereu. Unghiile lungi si ascutite sunt un soi de “statement”, un fel de a spune “Asta sunt! Daca nu-mi convine, te dau naibii!”. Astfel sunt femeile care prefera acest stil de manichiura. Le place sa aiba control asupra oricarui aspect al vietii lor.

 

Unghiile neingrijite

 

E simplu: femeile care au unghiile neingrijite in mare parte a timpului (nu ocazional, foarte rar) nu sunt preocupate de aspectul lor exterior, nu pun pret pe nimic ce inseamna impresie si, de cele mai multe ori, se desconsidera pe ele insele. Deseori se refugiaza in alte aspecte ale vietii pe care le ridica la un rang superior, in incercarea de a reduce importanta esecurilor pe alte planuri.

 

Unghii ingrijite si tipatoare cromatic

 

O femeie care are manichiura facuta mai mereu, purtand culori foarte vii in materie de oja, simte nevoia sa fie remarcata, sa lase o impresie buna oriunde se duce. Grija de sine se ridica aici la un alt nivel. Insa o astfel de femeie este totodata sensibila si necesita caldura in relatiile cu persoanele apropiate, in anumite cazuri putand ajunge la o forma de dependenta sociala.

 

//////////////////////////////////////////////////

 

Asa se face cel mai puternic suc antioxidant

 

Avem pentru tine doua retete de suc care lupta cu radicalii liberi din corp, cei care pot due la aparitia bolii.

 

 

Bautura 1

 

3 teline

Jumatate de ceapa

Un catel de usturoi

O capatana de broccoli

1 mar

 

Se pun toate ingredientele intr-un storcator, se proceseaza si se bea sucul.

 

Bautura 2

 

2 sfecle

2 morcovi

2 mere

 

Pune toate ingredientele intr-un storcator si proceseaza. Bea sucul imediat.

 

Ţelina, bogată în fibre şi cu conţinut mare de apă, are efect excelent în curele de slăbire şi ajută la tonifierea organismului.

 

Are „calorii negative”

 

Ţelina este considerată un aliment cu „calorii negative”, ceea ce înseamnă că provoacă în organism un consum de calorii mai mare decât propriul său aport energetic.

 

Bogată în fibre

 

Prin aportul său de fibre, este excelentă în curele de slăbire. Consum-o de preferinţă în combinaţie cu alte alimente hipocalorice, care au aport mai mare de proteine, vitamine, minerale, în care ţelina este foarte săracă.

 

Scade tensiunea

 

Reduce tensiunea arterială, prin compuşii numiţi ftalide. Aceştia pot duce şi la scăderea hormonilor care determină constricţia vaselor sanguine.

 

Provoacă diureză

 

Seminţele de ţelină au rol diuretic, împiedicând reteţia de apă în ţesuturi.

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Ce risti daca mananci repede

 

Mancatul pe fuga poate duce la perturbarea functionarii normale a sistemului digestiv. Aerofagia este cea mai cunoscuta si poate deranjanta dintre aceste tulburari. Aerofagia este senzatia de disconfort, de „prea plin“ (de balonare) care apare dupa masa, din cauza înghitirii aerului în timp ce mancati, o data cu alimentele. Aceasta balonare poate fi însotita uneori de dureri abdominale (din cauza distensiei peretelui gastric), de senzatia de greata, de regurgitatii sau chiar de varsaturi. Excesul de aer se elimina în mod obisnuit prin eructatii ( ragaieli) sau prin trecerea aerului în tubul digestiv inferior, catre rect.

 

 

Medicii specialisti considera ca de vina pentru aparitia acestei tulburari sunt asa-numitele vicii de alimentatie sau obiceiuri alimentare nesanatoase. „Pozitia defectuoasa în timpul meselor duce la perturbarea functionalitatii normale a sfincterului cardial (inelul musculos aflat la trecerea din esofag în stomac). La acelasi rezultat se ajunge prin înghitirea alimentelor în mare graba, eventual desfasurand si alte activitati în acest timp (prototipul omului grabit care înghite hamburgher într-un fast-food în pauza de zece minute, interval în care a dat doua telefoane, a cumparat un ziar si a citit titlurile mari si articolul de fond. Alti factori care pot declansa aerofagia sunt utilizarea în exces a bauturilor carbogazoase, defecte ale dentitiei, afectiuni ale gingiilor, palatului, care duc la o masticatie insuficienta si defectuoasa a alimentelor, consumul unor alimente greu digerabile, bogate în fibre, insuficient prelucrate termic sau prelucrate în exces (arse), stari conflictuale în timpul meselor, mestecatul „în gol“ (guma de mestecat), tulburari functionale (spasme) sau anatomice (tumori, stricturi, iritatii, ulcere etc.) ale tractului digestiv superior (faringe, esofag, sfincter cardial, stomac)“, a sustinut dr. Tatiana Carata-Dejoianu de la Centrul de Diagnostic si Tratament „Dr. Victor Babes“ din Bucuresti.

 

catalog produse bio life care

O situatie aparte se întalneste la sugari, care în timpul suptului înghit si mici cantitati de aer. Pe de alta parte, laptele matern supt în forta devine spumos, continand el însusi bule de aer. Din acest motiv, dupa supt, bebelusii trebuie tinuti în pozitie verticala, ajutati sa eructeze. Desi cauzeaza disconfort, aerofagia nu este o problema majora, ea putand fi eliminata prin corijarea viciilor de alimentatie. „Un prim pas este crearea unui ambient favorabil în timpul mesei, cu asigurarea unei pozitii confortabile, evitarea discutiilor aprinse, a activitatilor simultane, acordarea unui timp suficient pranzurilor, masticarea suficienta a alimentelor. Este recomandata alimentatia fractionata, cu mese mici si repetate, renuntand la masa unica zilnica (de cele mai multe ori seara). Tratamentul stomatologic poate corecta viciile de masticatie, eliminand una dintre cauzele aerofagiei. Guma de mestecat, pentru cei cu asemenea probleme, bauturile carbogazoase si excesul de alimente la care se observa aparitia disconfortului trebuie evitate“, a mai spus dr. Tatiana Carata-Dejoianu.

În unele situatii, aerofagia poate fi legata de afectiuni organice sau functionale ale tubului digestiv superior, motiv pentru care este necesara investigarea clinica si paraclinica riguroasa a oricarui pacient cu aceasta tulburare. Examenul medical include examinarea atenta a abdomenului.

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

5 remedii naturiste pe baza de vetrice

 

Tanacetum vulgare, este o planta cu aura de legenda. Se spune ca ea a fost oferita lui Jupiter, de paharnicul Ganymede, pentru a-i asigura nemurirea. De fapt, numele plantei tanacetum deriva din grecescul “athanaton” care inseamna “nemuritor”. Este posibil ca numele plantei sa vina de la povestea lui Ganymede, dar la fel de bine poate sa-si aiba originea in faptul ca planta era folosita in Antichitate la imbalsamare. La romani, vetricea a fost extrem de raspandita ca insecticid, vermifug si antiinfectios. In tara noastra, se intalneste in zonele de ses si de deal, pe langa drumuri, garduri, in locuri necultivate, aproape de asezarile omenesti. Cel mai adesea o vedem in buruienisurile de pe langa caile ferate.

 

 

Pulberea se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea, putand fi depozitata in borcane inchise ermetic pentru maxim 2 saptamani datorita uleiurilor volatile care se evapora rapid. Se foloseste ca adjuvant in epilepsie in amestec cu pulbere de sulfina (Melilotus officinalis) in proportie de 1:3. Doza recomandata este de o lingurita, de trei ori pe zi, pe stomacul gol timp de 15 zile, urmate de alte 15 zile de pauza, apoi se reia. Se administeaza doar adultilor pentru actiunea puternic antispastica si a pentru ca rareste frecventa crizelor. Sub forma de cataplasma calda in caz de reumatism, articulatii dureroase. Este printre remediile antiinflamatoare articulare cele mai rapide! Ca sa obtii cataplasma, este nevoie de torni apa calda peste trei linguri de pulbere de vetrice sis a amesteci pana cand se formeaza o pasta. Inveleste aceasta pasta in tifon si acopera articulatia dureroasa, apoi inveleste cu o esatura din lana. Tinctura se obtine din 20 de linguri de pulbere de parti aeriene inflorite macerat timp de 2 saptamani in 500 ml de alcool de 50 de grade. Apoi se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se foloseste pentru:

 

 

Viermi intestinali – in amestec cu tinctura de pelin, in parti egale. Se administreaza administreaza cate o lingurita, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte de masa, in cure de 14zile, urmate de alte 7-10 zile de pauza, atat timp cat este necesar./ Infectii renale si urinare – in amestec cu tinctura de ienupar, in parti egale. Doza recomandata este de o lingurita din acest preparat, diluata intr-o cana de apa, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Acest remediu elimina usturimilela urinare, ajuta la retragerea prompta a edemelor, previne formarea calculilor renali.

 

Infuzie combinata – Sub forma de bai fierbinti este extrem de utila contra cistitelor cu simptome acute, cum ar fi: mictiuni frecvente, dureri puternice la urinare, incapacitate de control a urinarii, senzatie de durere la nivelul bazinului. Cum pregatesti baia: In apa fierbinte de baie se pun 3-5 litri de infuzie combinata de vetrice, care are puternice efecte antiinfectioase, antiinflamatoare si antibiotice. Baia va dura 20-30 de minute, dupa care se va sterge foarte rapid pielea, pacientul se va imbraca bine si va sta macar o ora la caldura. Daca iti cade parul, infuzia combinata de vetrice te poate ajuta pentru ca are effect de intarire a radacinii parului prin actiune asupra folicului pilos. Se foloseste pentru efectuarea ultimei clatiri a parului

 

Cataplasme: Arsuri pe piele – se zdrobesc cateva tulpini inflorite, proaspete, si se pun pe portiunea de piele afectata. Este un tratament cu puternice efecte antiinflamatoare si cicatrizante. Scabie – trei tulpini inflorite se zdrobesc cu un ciocan pe o planseta de lemn, iar apoi se pun imediat pe portiunea de piele afectata, unde se tin vreme de patru ore. Tratamentul se face zilnic de 1- ori pe zi, pana la completa vindecare. Entorse si luxatii – se aplica direct pe locul afectat cateva tulpini proaspete, dupa procedur adescrisa mai sus, se fixeaza cu un bandaj si se tin cateva ore. Acest tratament accelereaza vindecarea tesuturilor lezate, favorizeaza retragerea rapida a umflaturilor sirecuperarea accelerata a functiilor articulatiei afectate.

 

Plasturele este util in caz de luxatii, reumatism si nevralgii. Ca sa il obtii, amesteca 2 linguri de vetrice maruntita cu miezul proaspat de la 4 felii de paine si cu vin sau otet, pana cand se formeaza un fel de aluat. Acest aluat se aplica pe zona afectata, dupa care se acopera cu o bucatica de nailon si se lasa vreme de patru ore.

 

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu vetrice: Aceasta planta este contraindicata femeilor insarcinate, femeilor care alapteaza si copiilor sub 12 ani. Uleiul volatil este un puternic iritant gastrointestinal si renal si toxic pentru sistemul nervos central, asa ca se recomanda respecatarea cu strictete a dozelor. In doze de peste 6 g administrate zilnic, vetricea poate produce tremuraturi, greata, varsaturi. In doze de peste 20 g planta sau a 3 ml ulei volatil apar colici puternice abdominale, voma, convulsii puternice epileptiforme, tulbuaari respiratorii pana la paralizia centrilor respiratori, puls slab si frecvent, colaps, moartea survenind de la cateva zeci de minute pana la 2-3 ore in functie de cantitatea ingerata. Vetricea interactioneaza cu alcoolul accesntuand starea de somnolenta si de ameteala provocate de acesta. Asa ca nu este recomandat consumul simltan de vetrice si de alcool!

 

////////////////////////////////////////////

 

Planta care curata aerul poluat din casa

 

Stim din copilarie ca plantele curata inclusiv aerul din casa, neavand doar rol decorativ. Insa aceasta capacitate poate fi imbunatatita si exact asta au facut oamenii de stiinta.

 

Abordarea e insa una complet neconventionala, fiind inserata in ADN-ul unei plante o gena provenind de la iepuri, arata ziare.com, care citeaza Science Alert. In casele noastre se acumuleaza adesea poluanti, rezultati in urma activitatilor zilnice sau chiar proveniti de la mobila. Daca cei mai multi sunt inofensivi sau fara efecte averse serioase, benzenul sau cloroformul pot duce la cancer.

 

 

Pentru a elimina acesti poluanti, oamenii de stiinta de la Universitatea Washington s-au folosit de manipularea genetica, obtinand o planta cu o capacitate sporita de a anihila agentii toxici. S-a folosit o gena care permite mamiferelor sa descompuna benzenul si cloroformul in produsi secundari inofensivi, CYP2E1. Gena duce la formarea unei proteine prezenta in corpul tuturor mamiferelor, inclusiv al oamenilor. In mod normal, proteina este localizata in ficat si e activa atunci cand trebuie sa proceseze alcoolul. Dar poate face mai mult de atat, au aratat oamenii e stiinta.

 

„Am decis sa realizam aceasta reactie in afara corpului si sa o amplasam intr-o planta”, a explicat profesorul Stuart Strand, din cadrul Universitatii din Washington. Practic, o planta intalnita in mod frecvent in locuinte, iedera dracului, a fost dotata cu aceasta gena provenind de la iepuri si plasata in medii in care se aflau poluanti intalniti in mod normal in locuinte. In doar cateva zile, cloroformul nu mai putea fi detectat, in timp ce nivelul de benzen a scazut considerabil, dupa cum se arata intr-un raport publicat de Environmental Science & Technology. (A.M.)

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Ce este ficatul gras şi ce trebuie să mănânci pentru a nu ajunge la complicaţii

 

Steatoza hepatică sau boala ficatului gras afectează 1 din 10 persoane şi poate duce la apariţia cirozei în cazul în care nu este tratată. Cele mai expuse acestei complicaţii sunt personele care consumă frecvent alcool şi produse de tip fast-food.

 

 

Cunoscută mai ales sub numele de ficat gras sau mărit, steatoza hepatică este produsă de acumularea de grăsimi la nivelul acestui organ. Există două tipuri de steatoză: cea alcoolică, cauzată de consumul excesiv de alcool, pe termen lung, şi cea non-alcoolică, favorizată de alimentaţia bogată în grăsimi. Mai ales în primele stadii, afecţiunea este lipsită de simptome, iar în faze avansate, pot apărea stările de oboseală. Frecvent, steatoza hepatică este diagnosticată la o ecografie abdominală de rutină şi poate apărea atât la persoanele aparent sănătoase, cât mai ales la cei cu afecţiuni asociate. „Steatoza hepatică non-alcoolică reprezintă o boală a ficatului asociată cu obezitatea, rezistenţa la insulină (hormon pancreatic care asigură controlul glucozei sangvine), cu hiperlipidemia (creşterea lipidelor în sânge – trigliceridele în principal, dar şi colesterolul) şi chiar cu afecţiuni cardiovasculare precum hipertensiunea arterială”, explică medicul primar gastroenterolog Paul Dragomir de la centrul „Mediclass” din Bucureşti.

 

Dieta este esenţială

 

Prima măsură în steatoza hepatică este respectarea unui regim igieno-dietetic, iar în cazul în care consumul de alcool este cauza bolii, renunţarea la acesta este primordială.

 

„Dieta şi regimul de viaţă sunt specifice fiecărui caz în parte dar, în principiu, trebuie diminuat sau eliminate aportul de alimente bogate în grăsimi şi zaharuri concentrate”, recomandă medicul Paul Dragomir.

 

Din alimentaţia recomandată în steatoză hepatică nu trebuie să lipsească fructele şi legumele, cerealele integrale, brânzeturile degresate, carnea slabă de pui şi de vită. De asemenea, este recomandat şi consumul de peşte (somon, macrou), deoarece grăsimea conţinută de acesta este bogată în acizi graşi Omega 3, care ajută la scăderea trigliceridelor.

 

„Alimentele care pun probleme prin mecanismele de prelucrare metabolică şi care ar trebui limitate sunt cele cu conţinut ridicat de grăsime”, spune dr. Adrian Copcea, medic specialist în nutriţie, boli metabolice şi diabet la clinica Asteco din Cluj-Napoca.

 

Printre alimentele care trebuie excluse sau evitate cât mai mult cu putinţă se numără produsele de tip fast-food, mezelurile, carnea grasă de porc, cea de oaie, măruntaiele (rinichi, creier), icrele, maioneza, cartofii prăjiţi şi orice alte mâncăruri preparate prin prăjire, carnea tocată (mici, sarmale), untura, slănina, afumăturile, sosurile, rântaşurile, dulciurile (mai ales cele concentrate), smântâna, pizza, brânzeturile grase, îngheţata, conservele din carne, untul, frişca şi băuturile carbogazoase. De asemenea, trebuie limitat consumul de alimente care conţin conservanţi, deoarece aceştia suprasolicită ficatul.

 

„Ritmul meselor în steatoza hepatică trebuie să fie acela recomandat în alimentaţia sănătoasă: cel puţin două-trei mese principale, la care se pot adăuga gustări uşoare (fructe, iaurturi, supe slabe, salate). Este importantă evitarea meselor copioase în a doua parte a zilei, în mod particular în ultimele două ore înainte de culcare”, recomandă medicul Adrian Copcea.

 

Nu slăbi brusc, pentru că boala se poate agrava

 

La persoanele supraponderale diagnosticate cu steatoză hepatică, scăderea în greutate are efecte benefice. Atenţie însă! Este contraindicată slăbirea bruscă, prin diete restrictive hipocalorice, deoarece steatoza hepatică se poate agrava. În această situaţie, medicul nutriţionist poate recomanda un regim individualizat, în funcţie de problemele de sănătate asociate.

 

Dieta trebuie să fie echilibrată, să includă grupele importante de nutrienţi şi să conţină cu 500-1.000 kcalorii mai puţin decât necesarul obişnuit. Este recomandată reducerea greutăţii corporale cu 10%, după care se va încerca menţinerea greutăţii la limitele normale.

 

„La toţi pacienţii cu ficat gras se impun: scăderea în greutate (eventual sub supravegherea unui medic nutriţionist), consult cardiologic, exerciţiu fizic zilnic, controlul periodic al glicemiei (sau tratamentul corect al diabetului zaharat tip 2) şi excluderea completă a consumului de alcool”, atrage atenţia medicul Paul Dragomir.

 

Vitaminele C şi E, bune pentru sănătatea ficatului

 

Din dieta zilnică a bolnavilor cu steatoză hepatică nu trebuie să lipsească alimentele care conţin vitaminele A, C şi E. Acestea au proprietăţi antioxidante şi sunt implicate în buna funcţionare a ficatului. Betacarotenul, precursorul vitaminei A, ajută la detoxifierea hepatică. Este bine ca acest nutrient să fie procurat din surse alimentare, nu din suplimente, pentru evitarea supradozării. Cele mai bune surse de vitamina A sunt morcovii, peştele, caisele, cartofii dulci, pepenele verde, roşiile, spanacul, pătrunjelul şi dovleceii. Vitamina C (conţinută de citrice, măceşe, coacăze, ardei graşi) are proprietăţi regenerative la nivelul ficatului şi, în plus, ajută la scăderea nivelului de colesterol „rău” şi al trigliceridelor.

 

Un alt protector eficient al ficatului este vitamina E, implicată în procesele metabolice hepatice. Uleiurile vegetale nerafinate şi neprocesate, avocado, germenii de grâu, nucile şi seminţele crude de floarea-soarelui sunt surse naturale de vitamina E.

 

//////////////////////////////////////////////  

 

Cele mai bune remedii naturale contra constipaţiei

 

Plantele sunt de mare ajutor atunci când ai probleme cu constipaţia. Află din articolul nostru pe ce remedii te poţi baza pentru a veni de hac acestei probleme.

 

 

Dacă suferi de constipaţie cronică, este nevoie, în primul rând, de unele modificări în stilul de viaţă: fă mai multă mişcare, include fibre în alimentaţia zilnică (legume, fructe, cereale integrale) şi bea doi litri de apă pe zi. Medicii vorbesc despre constipaţie atunci când există mai puţin de trei scaune pe săptămână. În cazul în care constipaţia durează de mai mult timp (două-trei luni), este indicat un control medical amănunţit, pentru a exclude prezenţa unor boli. Această neplăcere digestivă mai poate apărea şi dacă suferi de unele boli (hipotiroidie, tumori pelviene), dacă ai carenţă de vitamina B1 sau dacă iei medicamente antiacide. Laxativele din plante înlesnesc defecaţia şi sunt mult mai blânde decât cele de sinteză.

 

 

Mizează pe seminţele de in şi de psyllium

 

Bogate în fibre, seminţele de psyllium şi de in pot fi folosite atât în conspipaţia ocazională, cât şi în cea cronică. Mucilagiile din aceste seminţe ajută la absorbţia toxinelor din colon, eliminându-le treptat. Pune o lingură de seminţe de psyllium în 200 ml de apă şi consumă imediat. Atenţie! Este important ca pe parcursul zilei să bei doi litri de apă, pentru a evita blocarea intestinului. Dacă alegi seminţele de in, consumă-le seara (două linguriţe), de patru ori pe săptămână, cu multă apă. Nu lua seminţe de psyllium sau de in dacă ai făcut recent operaţii chirurgicale pe intestin.

 

Cruşinul şi frasinul, bune laxative

 

Printre cele mai folosite plante în constipaţie se numără cruşinul, frasinul şi volbura. Din cruşin îţi poţi prepara un decoct astfel: toarnă 250 ml de apă fiartă peste o linguriţă de coajă de cruşin şi lasă vasul acoperit un sfert de oră. Fierbi apoi timp de 15 minute, laşi la răcit, iar seara iei din acest decoct 100 ml. Frasinul se administrează ca infuzie, pe care o prepari din două linguriţe de plantă la 300 ml de apă fiartă. Bea câte o cană, după mesele principale. Din volbulă poţi prepara o tinctură cu efect laxativ. Lasă la macerat zece zile 20 g de plantă uscată în 100 ml de alcool de 70 de grade. Iei câte trei linguriţe din aceasă tinctură, de trei ori pe zi (prima, pe stomacul gol, cu puţină miere).

 

Uleiul de ricin este un purgativ eficient

 

Unul dintre cele mai bune remedii purgative este uleiul de ricin. Acesta se administrează dimineaţa, câte o linguriţă pe zi, înainte de masă (este mai eficient pe stomacul gol). Uleiul de ricin nu se ia pe perioade mai mari de o săptămână-două. Evită acest remediu dacă ai calculi biliari sau orice altă problemă cu bila.

 

Trucuri rapide care „grăbesc” scaunul

 

Dă prin râşniţa de cafea cantităţi egale de frunze de frasin, rădăcină de cicoare şi coajă de cruşin. Ia o linguriţă din această pulbere seara, cu un pahar de apă.

Dimineaţa, pe stomacul gol, bea un pahar de apă plată în care ai adăugat o lingură de miere şi o linguriţă cu oţet de mere.

Consumă suc de varză, câte un pahar, după fiecare masă principală a zilei.

Dimineaţa, pe stomacul gol, ia o lingură cu ulei de măsline.

Cu 30 de minute înainte de masă, dimineaţa şi seara, ia câte o linguriţă cu gel de aloe vera.

 

https://stiridinsanatate.com/cele-mai-bune-remedii-naturale-contra-constipa%C5%A3iei.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=cele_mai_bune_remedii_naturale_contra_constipatiei&utm_term=2023-02-27

 

 

Putin, «marele apărător al ortodoxiei», a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși ucraineni”- Patriarhul Kiril și dictatorul Putin – doi KGB-iști aflați în slujba diavolului, dar care pozează în creștini„; Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri- Ion Solcanu,fost senator PSD; Adrian Severin (fost parlamentar PSD, fost ministru de Externe)… Mugur Isărescu (guvernator BNR, fost prim-ministru, fost candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2000… Komunismul a fost   in sangele omului, care nu se naste din nou din Samanta sangelui-invataturii lui Dumnezeu… si ramane  in inima si mintea omului,pana la exterminarea lui Satan (Ap,20/10) )…Adrian Năstase în 1980: „Strălucita contribuţie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la dezvoltarea gîndirii româneşti şi nu numai”; Cum va sfârși dictatorul Putin? Va fi asasinat, judecat sau se va sinucide?”Putin, apărătorul moralei creștine”. Și alte mituri prăbușite ale extremei drepte; Un an de la invazie: 10 asemănări între Rusia putinistă și Germania hitleristă; (Patriotismul Satanic…)Istoric: Obsesia lui Putin pentru „Marele Război Patriotic” al Rusiei ar putea duce la decăderea sa; (Obsesia imperial se razbuna…) Rusia 2033: dezintegrare și război civil; ”DENAZIFICAREA” UCRAINEI – UN SLOGAN IMBECIL AL PROPAGANDEI RUSE; UN ÎNALT PRELAT CATOLIC I-A SCRIS PREȘEDINTELUI TRUMP DESPRE CONFRUNTAREA CU FORȚELE ÎNTUNERICULUI CARE URMĂRESC SĂ SCHIMBE CU MIJLOACE OCULTE SOARTA UMANITĂȚII;

PĂRINTELE STĂNILOAE: Ecumenismul este produsul masoneriei și este pan-erezie! Nu există “Biserici surori”! Marxismul(satanismul) cultural – o introducere sintetică; Școlarizare sau educație? – John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați; Procurorul general al Bulgariei a ordonat anchetarea tuturor privatizărilor făcute după 1989. La noi, dacă s-ar face asta, am rămâne fără niciun milionar!Ghilotina, Gulagul și Gazarea: Glorioasele daruri ale ateismului pentru umanitate; Revoluția sexuală a luat-o razna;Editarea genomului – între panaceu, eugenie și transumanism (V);Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice; Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternal; Pornografia ca manual pentru „educaţia” informală a copiilo;. Criza sanitară. Dictatura Organizației Mondiale a Sănătății;(Recolta komunista-satanista…) Revoluţia sexuală şi copiii. Cum a dus Stânga lucrurile prea departe (de Jan Fleischhauer); Stânga are o problemă vizibilă: pedofilia (de Spencer Lindquist); Daca-l lasati sa se plimbe ca Voda prin loboda,o sa sa va aresteze… „Pelerinajul” lui Igor Dodon și retorica Moscovei la întâlnirile din teritoriu; Lacrimi pentru neam și țară; Țara cu cea mai scumpă ceapă din lume. Costă mai mult decât carnea de pui sau de vită; De ce nu a reușit Iașiul să ajungă al doilea pol economic al României. Încrengătura politică împotriva orașului –  Iașii marilor jupâni, partea I;

  

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////////

 

De ce nu a reușit Iașiul să ajungă al doilea pol economic al României. Încrengătura politică împotriva orașului –  Iașii marilor jupâni, partea I.

 

 

 

Cei mai proeminenţi politicieni ai județului Iași sunt oameni care şi-au lăsat amprenta pe dezvoltarea economică şi socială şi care au avut, de multe ori, o influenţă negativă.

 

autor

COSMIN SAVU

 

O încrengătură politică şi de afaceri care a pus sub semnul întrebării transformarea în bine a celei mai importante regiuni a Moldovei. Ar fi putut fi al doilea pol economic al ţării, dar modernizarea s-a făcut lent şi cu multe suişuri şi coborâşuri, fără strategii durabile.

 

De la marile privatizări, până la boomul imobiliar, dezvoltarea IT şi comerţ, toate au fost influenţate de politicienii locurilor.

 

 

Jupanii Iaşiului, o incursiune în afacerile ultimilor ani!

 

24 ianuarie. Ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, ziua care marchează apariţia statului român. O zi de sărbătoare care, în fiecare an, se transformă la Iaşi într-o zi a jupânilor politici care vin să promită autostrăzi, spitale regionale, măsuri sociale.

 

Oamenii se bucură de spectacolul, de multe ori grotesc, al celor care care se cred urmaşii boierilor, dar şi al celor care le alină sărăcia cu comportamente populiste, împănate cu limbaj violent şi manifestări zgomotoase.

 

Dorin Dobrincu: „Cei care vin în 24 ianuarie ca într-un Bantustan ţin discursuri goale de conţinut. Ţara asta este regionalizată, dar este regionalizată într-un mod ascuns şi mafiotizat”.

 

 

Dorin Dobrincu este istoric şi fondator al Mişcării pentru modernizarea Moldovei, care susţine investiţii mai mari pentru zonele mai sărace.

 

Dorin Dobrincu: „Într-un fel suntem prizonierii geografiei. Suntem în partea de est a Europei, România este în partea de Est a Europei, Moldova este în partea de est a României, avem Carpaţii între noi şi Transilvania, nu avem până azi o autostradă. Sunt pe de-o parte cauze obiective, dar pe de-o parte este şi calitatea decidenţilor, a politicienilor locali, a administratorilor”.

 

Ionel Apostol a pus bazele unei organizaţii nonguvernamentale care luptă ca Moldova să fie unită cu Transilvania şi Ţara Românească prin infrastructură.

 

Ionel Apostol: „Moldova este săracă şi cred că este şi sărăcită. Sărăcită de hoţi, de incompetenţi, de oportunişti, de tot felul de mişmaşuri”.

 

Judeţul Iaşi este, după Bucureşti, judeţul cu cel mai mare număr de populaţie, peste un milion de locuitori. Dintre aceştia, aproape jumătate sunt în mediul urban, iar cea mai mare concentrare este în municipiul Iaşi care a avut în ultimii ani o dezvoltare vizibilă, dar nu şi proporţional cu creşterea calităţii vieţii.

 

În ultimii 30 de ani, capitala Moldovei a avut doar trei primari. De numele fiecăruia sunt legate controverse şi suspiciuni cu iz penal. În 1992 primarul Iașilor a fost ales Constantin Simirad.

 

Dorin Dobrincu: „Din punct de vedere al investiţiilor publice a fost foarte prudent, lipsit de viziune. Nu a reuşit să atragă investiţii în Iaşi, nu era doar problema lui, el fiind partea a unei încrengături, el fiind parte a aceste probleme pentru Iaşi”.

 

Ales din partea Alianţei Civice, a ajuns curând să pozeze în lider regional, a fondat chiar un partid al Moldovenilor, o sperietoare pentru cei de la centru prin care îşi negocia destinul politic. În plin scandal de corupţie pentru investiţiile în infrastructura şcolară ieşeană, a fost propulsat de către Ion Iliescu în 2003 ambasador în Cuba. Şi s-a întors ca lider PSD. Cel care i-a fost viceprimar a devenit noua stea a politicii din Iaşi.

 

Dorin Dobrincu: „Gheorghe Nichita şi-a construit o adevărată reţea administrativă, politică, imobiliară. Una plină de corupţi. Adică un sistem putred. El a lucrat practic împotriva interselor Iaşiului”.

 

Trecut de la PD la PSD, Gheorghe Nichita a condus primăria Iaşiului din 2003 şi până în 2015.

 

Gheorghe Nichita, fost primar Iași: „A fost o perioadă de mari transformări ale oraşului – sistemul de termoficare şi canalizare a fost modernizat, infrastructura rutieră a fost îmbunătăţită, dar această perioadă s-a suprapus şi pe apariţia unor grupări economice care care au profitat din plin de favorurile administraţiei”.

 

Gheorghe Nichita se afla astăzi în penitenciarul Vaslui. A fost condamnat în două dosare penale, pentru luare de mită, dar şi pentru că abuzat de funcţia pe care o avea pentru a-şi spiona amanta. Am solicitat un interviu fostului edil, dar acesta şi-a exprimat refuzul din spatele gratiilor.

 

Dorin Dobrincu: „În 2012, unul dintre viceprimarii lui primea numele de Mihai Chirica. Acest om a ajuns în primăria Iaşi din vremea lui Constantin Simirad, – director tehnic- cu un deceniu mai devreme, omul care supervizase construirea casei lui din zona Galata, casei lui Simirad”.

 

Iaşiul este a doua capitală a României, capitala culturală, capitala istorică, dar şi al doilea oraş ca nivel de poluare din România, cu trafic infernal. Iar calitatea aerului este determinată şi de modul în care a doua aglomerare urbană a ţării s-a transformat în ultimii ani.

 

Mihai Chirica: „Dacă o să apară un sfânt primar, să știți că am cele mai mari șanse să ajung. Şi nu glumesc!”

 

Mihai Chirca lucrează de 20 de ani în primăria Iaşi. Întâi ca director tehnic, apoi ca viceprimar şi acum primar ales. Întâi de la PSD, astăzi de la PNL.

 

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași: „Nu m-am plâns niciodată de moștenirea lăsată, pentru că ăsta este rolul unui unui conducător, a unui lider, să meargă mai departe. De asta nu i-am criticat. Eu n-am avut critici la adresa predecesorilor mei. Nu mi-a convenit fiecare, poate ce am găsit, dar dacă nu-mi convenea, nu eram aici”.

 

Reporter: Ați fost apropiat de ambii primari?

 

Mihai Chirica: „Da, pentru că sunt singurii care i-am găsit în viață”.

 

Dorin Dobrincu: „S-a repetat dacă vreţi în 2016, scena din 2004. Mihai Chirica a ajuns primar din partea PSD-ului şi el a patentat ceea ce văzuse la Gheorghe Nichita”.

 

Una dintre cele mai mari probleme sistemice ale Iaşiului este lipsa unui Plan de Urbanism general actualizat. Un constructor explica sub protecţia anonimatului de ce nu a existat voinţă pentru realizarea acestuia.

 

Constructor Iași: „Trebuia făcut cadastrul general al oraşului, nu l-a făcut nimeni. Planul Urbanistic General se face pe un plan topografic. Nu a avut nimeni interes să-l facă. S-au schimbat din 2015 şi până acum șase arhitecți-șefi”.

 

Administraţiile au preferat îngroape orice proiect care ar fi putut da transparență şi coerență.

 

Mihai Chirica: „Există. Din păcate, nu știe lumea să se uite la el. Cred că a fost unul dintre cele mai progresiste planuri de urbanism general care s-a făcut. Astăzi, Iașiul are un plan de urbanism general valabil, valabil în legal. Da, cel din 99, cel care este valabil legal astăzi. Cel din 99, cel de când s-a făcut”.

 

La venirea în funcţie, în 2015, Mihai Chirica a acuzat vechea conducere că nu a pregătit un nou plan de urbanism. Cel din 1999 a expirat în 2009 şi a fost prelungit la limita legii.

 

Constructor: „Era greu să împiedici oamenii care vor să investească. Iar ei nu că au investit prost, dar au investit pe bucăţele. Iar într-un întreg nu ai şi atunci necoordonarea tuturor acestor planuri urbanistice zonale într-un întreg, într-un plan urbanistic general a atras dosare penale, critici şi o dezvoltare fără, să zicem, început şi sfârşit. Într-un stil să spunem, nu neapărat haotic, dar într-un stil care afectează şi calitatea vieţii”.

 

Lipsa unui PUG a permis speculaţii imobiliare, derogări şi construcţii haotice. Nenumărate suspiciuni de corupţie au planat asupra edilului Iaşiului.

 

Mihai Chirica: „Aici au fost foarte multe alte acuzații, unele transformate în dosare penale. Depinde cine le face”.

 

Un apropiat de-al primarului accepta să vorbească, tot protejat, despre modul în care se conduce oraşul.

 

Om de afaceri din Iași: „Un om foarte abil care a ştiut să-şi creeze un mecanism foarte bun şi să-şi fidelizele prin mecanismul ăsta oamenii din jurul lui. Și care structura produce bani, foarte mulţi. Nu la limita legii, în afara legii în mare parte”.

 

DNA a instrumentat iniţial un dosar dosar de achiziții de maşini în care Mihai Chirica era inculpat din perioada în care era viceprimarul lui Gheorghe Nichita. Faptele s-au prescris înainte de a fi judecate.

 

Om de afaceri din Iași: „S-a dorit a fi ţinut. Toată urmărirea penală a fost încetinită. Acte au plecat, dar nu au ajuns la anchetatori. Datorită structurii de care vorbeam mai devreme. Din structură făcând parte neamuri ale funcţionarilor publici din diverse structuri centrale şi locale ale serviciilor şi parchetelor, judecătoriilor”.

 

Înainte de a veni în primărie, Mihai Chirica lucra pentru grupul Conest controlat de Viorel Cozma, unul dintre partenerii primăriei în dezvoltarea oraşului.

 

Om de afaceri din Iași: „Care a construit mai multe case. În general cam toate casele politicului. Este unul dintre cei mai mari şi principalii constructori ai Iaşului. Toate marile şantiere au fost preluate de către Conest. N-are nicio legătură participarea la licitaţii cu luarea lucrării. Caietele de sarcini şi condiţiile se stabilesc înainte pentru câştigător”.

 

Sursa: StirilePROTV

 

 

https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/de-ce-nu-a-reusit-iasiul-sa-ajunga-al-doilea-pol-economic-al-romaniei-ingrengatura-politica-ce-a-stat-in-cale-orasului.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Țara cu cea mai scumpă ceapă din lume. Costă mai mult decât carnea de pui sau de vită

 

Angelica Lefter

 

Ceapa din Filipine, cea mai scumpă din lume  

 

 

Cea mai scumpă ceapă din lume este în Filipine. În țara cunoscută pentru atracțiile sale turistice, un kilogram de ceapă a ajuns de trei ori mai scump decât unul de carne de pui. Ceapa este cu 25% mai scump față de carnea de vită.

 

 

Pentru a asigura necesarul intern pentru consumul de ceapă, Ministerul Agriculturii din Filipine a comunicat că va importa o cantitate de 22.000 de tone de ceapă. Acest ingredient este folosit la gătit, iar în ultima perioadă, prețul lui a explodat. S-a ajuns astfel ca ceapa din Filipine să fie la cel mai ridicat nivel de preț din lume, potrivit Bloomberg, citat de adevarul.ro.

 

Propunerea privind importurile a fost formulată la o reuniune a unui comitet de experţi şi va fi supusă aprobării preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. Acesta deține în prezent și funcția de ministru al Agriculturii.

 

Anunțul privind importurile a fost făcut pe 8 ianuarie 2023, de secretarul său Președintelui, Rex Estoperez.

 

Filipine este țara cu cea mai scumpă ceapă din lume

Filipine, țara cu cea mai scumpă ceapă din lume

Achiziţiile de pe piaţa externă ar fi o soluție temporară, a menționat Rex Estoperez. El a precizat că importurile ar reprezenta o soluție timp de o lună, până scad prețurile.

 

 

Rex Estoperez a menționat că importurile vor fi doar o ”soluţie temporară” şi că, pentru moment, nu există planuri care să vizeze alte importuri.

 

Filipine consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună. Ministerul Agriculturii de la Manila se aşteaptă ca, după aprobare, importurile să ajungă cel mai târziu în prima săptămână din februarie, a mai declarat Rex Estoperez.

 

 

Creșteri enorme de preț la ceapă

Prețul cepei l-a depășit pe cel pentru carnea de pui sau de vită

Un kilogram de ceapă roșie pe piaţa din Filipine se vinde şi cu 650 de pesos (11,68 de dolari), echivalentul a 53,84 de lei. Ceapa albă se vinde şi cu 600 de pesos kilogramul, aproximativ 50 de lei, fiind de trei ori mai scumpă decât carnea de pui. Prețul este şi cu aproximativ 25% peste preţul unui kilogram de carne de vită. Aceste niveluri de preț sunt pentru cantități en detail contralizate de către Ministerul Agriculturii din Filipine în prima săptămână din 2023.

 

În bucătăria filipineză, ceapa este un ingredient important, alături de usturoi. Explozia preţurilor a afectat consumatorii în special în perioada sărbătorilor de sfârşit de an. Este perioada când au loc multe reuniuni în familie. Numeroase persoane s-au arătat nemulțumite pe reţelele sociale de scumpirile exagerate.

 

 

Țara cu cea mai scumpă ceapă din lume. Costă mai mult decât carnea de pui sau de vită

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Lacrimi pentru neam și țară

 

Recent, la Editura Hoffman din Caracal, a apărut un volum de versuri cu totul și cu totul special, semnat de Ion Anuța și intitulat sugestiv „Lacrimi pentru neam și țară”.

 

Este o carte curajoasă, scrisă de un senior al Slatinei, care nu se sfiește să atace, la baionetă, fosta nomenclatură comunistă și fosta Securitate, care i-au mâncat mai mulți ani din viață. Spre deosebire de unii „mari” poeți ai Slatinei, care i-au pupat vârtos în cur pe comuniști, oferindu-și serviciile fostei poliții secrete ceaușiste, și care și astăzi fac același lucru, Ion Anuța taie, prin versurile sale, în carne vie, demonstrând că onor-cuvântul este o armă.

 

O armă, prin care-ți poți arăta atașamentul față de istoria neamului tău, față de adevăratele valori morale, spirituale și politice, față de credința acestei patrii, care a fost îngenunchiată de atâtea ori în istorie, dar care nu s-a predat niciodată.

 

La cele peste 70 de primăveri, pe care le poartă la butonieră, Ion Anuța își așterne pe hârtie naționalismul său curat, dragostea de neam și țară fiind laitmotivul poemelor de față, pline de revoltă.

 

Ele – poemele – țâșnesc năprasnic din artezienele sufletului acestui bun român, care nu se cenzurează în niciun fel, în speranța că se va trezi cineva până la urmă. Cine? Poporul acesta călcat în picioare, căruia noua stăpânire cripto-comunistă îi servește zilnic, dimineață, la prânz și seara, minciuni, diversiuni și răbdări prăjite. E vorba de burghezia aceasta roșie, prefigurată de Marx și instalată plenar pe trupul sângerând al patriei române, acum – la începutul secolului XXI – un secol plin de durități și de noi tendințe expansioniste muscălești.

 

Tema poemelor sale profund patriotice și religioase este exprimată încă de la începutul acestui volum, poetul plângându-și țara  aflată-n agonie… Corbii și lupii hulpavi, adică oamenii politici, se sfâșie între ei, pentru a rupe crâmpeie din trupul și așa inert al României: “Prea ne-am pierdut în haos, prea rău ne-ai pedepsit, / Mai iartă-ne o dată… noi știm că am greșit, / E plină țara toată de hoți și de tirani, / Prea multă suferință, de-atâția zeci de ani.” (Rugă pentru români)

 

Ion Anuța blestemă cripto-comunismul de azi, care ne-a desființat spitalele, fabricile, școlile și uzinele, el rugându-se la Dumnezeu să-i însuflețească pe eroii români de odinioară, să-i aducă acasă pe românii plecați în străinătate și, împreună, să ne scape de tirani: “Prin Duhul Tău cel Sfânt, mai dă-ne o speranță /  Și-ajută-ne, Stăpâne, să revenim la viață, / Trezește-i pe românii ce dorm de zeci de ani / Și dă-le lor putere, scăpându-i de tirani!” (Rugă pentru români)

 

Istoria pare că se repetă, însă guvernanții noștri, în dorința lor furibundă de a fura ceea ce a mai rămas în această țară, parcă n-au învățat nimic din tragediile secolului XX. „Ne-au dat slugi pe la străini”, au vândut, pe te miri ce, fabricile și combinatele, profitabile altădată, noua „elită” politică, cu licențe și doctorate obținute la mare distanță de învățătură, miniștrii și parlamentarii noștri își cumpără votul cu mici și bere, apoi – după ce câștigă puterea – subțiază pensia, majorează taxele și impozitele, scot țara la mezat, aruncă poporul în șomaj, fură de rup pământul, angajează procurori care să-i apere și fac legi în Parlament de grațiere și amnistiere…

 

Fiindcă – nu-i așa? – adevărații prăduitori ai acestei țări au voie să fure, să mintă, să ne violeze fecioarele, să ne vândă țara la fier vechi, să ne închidă spitalele, să ne înfometeze și apoi să ne șantajeze, aruncându-ne și nouă, în campaniile lor electorale, câte-un fragment de os, din marele lor ciolan.

 

Zice poetul revoltat: „Doamne, până când, / Din zori și până-n seară, / Prăduiesc această țară? / Cât îi mai suportăm noi / Pe-acești baroni și ciocoi, / Vremea nu este departe, / Ne vom face noi dreptate, / Cuțitul a dat de os, / Și din sus și până jos, / Acești trădători de țară, / Vor da la neam socoteală,/ Foamea ne va scoate-n stradă, / La o nouă baricadă, / Și-atunci să-i ferească sfântul, / Că vom pârjoli pământul.” (Hoți de țară)

 

O altă temă abordată de Ion Anuța în creația sa este aceea care privește „cizma grofului maghiar”, cea care tronează pe altarul țării, guvernanții uitând, parcă, de faptul că acești fii ai lui Atilla, „mâncători de carne crudă”, ne-au însângerat, cândva, localitățile Ip și Trăsnea. Guvernanții noștri tac, pentru că, de fiecare dată, când se schimbă președintele și guvernul, ei au nevoie de voturile maghiarimii, care n-a lipsit niciodată de la bucate, de la Revoluție încoace, șantajând toate guvernele post-revoluționare. „Nu este loc de târguială, / Când este vorba despre țară, / Despre hotare despre neam, / Și despre glia din Ardeal, / Suntem un neam de patrioți, / Și nu lăsăm țara la hoți.” (Români, treziți-vă!)

 

Pensionarii deznădăjduiți devin pasagerii spitalelor românești, așteptând mântuirea pe coridoare, „stinși  de-a anilor povară”. „Strâng în mână câte-un ban, / Ca să-l bage-n buzunar / Doctorului, în speranța, / Că le va prelungi viața, / Apoi ies din cabinete, / Însoțiți de asistente, / Și-s conduși către saloane, / Pasageri pe la  spitale”. (Pasageri pe la spitale)

 

Ion Anuța invocă în poemele sale, figurile luminoase ale istoriei noastre, Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, pe cei care, dacă s-ar întoarce din mormintele lor, ar constata cu tristețe „Că fabricile-s demolate, / Și tineri nu mai sunt prin sate, / Sunt slugi plecate la străini / Și-n glie-s numai mărăcini, / Bătrânii mor de frig în casă, / Nici pâine nu mai au pe masă, / Străinii sunt stăpâni în țară/  Și-averea țării-i dusă-afară, /  Că țara geme de durere / Și-n fruntea ei sunt doar lichele / Ce-o vând. Nu mai sunt patrioți, / Iar prin guverne-s numai hoți.” (Întoarcerea lui Decebal)

 

O „pleaiadă de mișei” ne conduc spre nicăieri, rupând câte-o halcă din trupul țării, însă poetul este optimist, previzionându-le acestora sfârșitul: „La albine, legea-i sfântă, / Altfel e la guvernanți: / Trântorii au viața scurtă, / Ei – în duba de mascați”.  (Țara noastră)

 

Vertical și curajos, patriot veritabil, om al Cetății, cu frică de Dumnezeu, concetățeanul nostru Ion Anuța demonstrează tenacitate și optimism, arătându-ne, prin poezia sa, Calea, Adevărul și Viața pentru această țară numită România, aflată la răscruce de drumuri.

 

Dumitru Sârghie

 

Furtuna Revoluției prin vot

 

După ani și ani, se spune că istoria revine,

Căci noi, cu toții, vrem schimbarea doar în bine,

În Decembrie ’89, jertfe-am dat pentru schimbare,

Ne-am dorit un trai mai bun, dar mizeria-i mai mare.

 

Uniți, cu piepturi goale, urcați pe baricade,

Striviți pe străzi de tacuri, strigau doar LIBERTATE!,

Asta le-a fost deviza eroilor de neam,

Când s-au jertfit în lupte, pe-al țării sfânt altar.

 

Ce soartă… ce destin, pentru poporul meu,

De 25 de ani să lupte tot mereu,

Cu ciuma comunistă, vampiri de neam și țară,

Măsele cariate ce n-au fost date-afară.

 

Și travestiți din lupi, în blânde căprioare,

S-au instalat mișeii, tot ei la guvernare,

De 25 de ani, tot fură ne-ncetat

Și slugi, copiii noștri, pe la străini i-au dat.

 

Au sărăcit poporul și l-au vasalizat,

De teama baronimii, mereu i-am tot votat,

Dar s-a-ntâmplat minunea, s-a declanșat stihia,

Prin vot, la viață, iată, trezit-am România

Și-au fost învinși tiranii, ce-au jefuit o țară,

Furtuna au pornit-o cei duși demult pe-afară.

 

Nimic pe lumea asta nu-i fără Dumnezeu,

Românii-nlăcrimați L-au tot chemat mereu,

Să-i scape de robie, de chin, de suferință,

De cei ce-au vândut țara, de ciuma comunistă

 

Și ruga lor fierbinte, pe El l-a-nduplecat,

Cu Duhul Lui cel Sfânt, spre vot i-a-ncolonat.

Zadarnicele planuri, urzite de vulpani,

Să jefuiască țara încă vreo zece ani,

În noaptea luminată, s-au năruit de tot,

Trezit, poporul țării le-a spulberat prin vot.

 

Și-n fruntea țării mele, sub mândru tricolor,

Românii și-au ales un nou conducător…

Adus de Dumnezeu, în el și-au pus speranța,

Să aibă-nțelepciune, să le-ndulcească viața.

 

S-adune toți românii, ce-s duși demult în lume,

Plecați pe la străini, pentru un colț de pâine,

Pentru bolnavi și vârstnici ce nu-și mai vin în fire,

Plecați și ei de-acuma, în drum spre cimitire.

 

Mai are-o datorie! Nu știm dac-a-nțeles

Dorința celor mulți, cei care l-au ales,

O sfântă datorie: să-aducă înapoi

Averea țării noastre, furată de strigoi,

Pe ei să-i pedepsească, că-s trădători de neam,

Să ocrotească țară cu glia din Ardeal.

 

Iar de va fi nevoie, când patria o cere,

Poporu-i este-alături, doar el i-a dat putere,

Celor ce-au jefuit-o le-au luat-o înapoi

Și-au demonstrat că țara e plină de eroi.

 

Ion Anuța

https://linia1.ro/lacrimi-pentru-neam-si-tara/

 

//////////////////////////////////////////

Daca-l lasati sa se plimbe ca Voda prin loboda,o sa sa va aresteze… „Pelerinajul” lui Igor Dodon și retorica Moscovei la întâlnirile din teritoriu 

  

Fostul președinte al Republicii Moldova, cercetat penal pentru corupţie pasivă şi finanţare ilegală a unui partid politic, are o viață socială încărcată. Pagina sa de socializare abundă în referințe la evenimentele la care participă. După ce vineri a vizitat orașul Rezina, sâmbătă a participat la ședința Consiliului Republican al Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova.

 

Fostul președinte s-a întâlnit cu locuitorii orașului Rezina. În discuții, Dodon a abordat subiectul așa-ziselor potențiale provocări din stânga Nistrului, despre care a anunțat, joi, Ministerul rus al Apărării.

 

„Oamenii sunt extrem de îngrijorați și speriați de riscul declanșării unui nou conflict pe Nistru provocat de Maia Sandu și V. Zelenskii. Mai mult ca oricând cetățenii noștri de pe ambele maluri ale Nistrului sunt uniți in dorința de a asigura pacea și liniștea. Chem repetat conducerea țării sa vina cu o poziție ferma și clară față de vecinii noștri ucraineni pentru evitarea destabilizării situației in Regiunea Transnistreană, parte integră a Republicii Moldova”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de socializare.

 

Sâmbătă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins acuzațiile Federației Ruse potrivit cărora Kievul ar pregăti provocări în zona transnistreană.  Liderul ucrainean a menționat că Transnistria este Moldova, iar Ucraina prețuiește și respectă independența altor state.

 

„Acum rușii aruncă informații că Ucraina ar urma să intre pe teritoriul Transnistriei. Noi prețuim independența altor state. Transnistria este Moldova. Rusia ne provoacă să intrăm pe teritoriile legale ale Moldovei. Dar Rusia poate ataca din teritoriul Transnistriei”, a declarat Zelenski.

 

Joi, autoritățile Republicii Moldova au infirmat informația difuzată de agenția de propaganda TASS privind  pregătirea unor provocări în zona transnistreană. Autoritățile statutului nu confirmă informația difuzată de Ministerul rus al Apărării, prin intermermediul presei afiliată Kremlinului.

 

„Facem apel la calm și invităm publicul să urmărească sursele oficiale și credibile ale Republicii Moldova. Instituțiile noastre cooperează cu partenerii străini și în cazul unor pericole la adresa țării vor informa neîntârziat opinia publică”, se arată într-un comunicat al autorităților de la Chișinău.

 

Agenția de propaganda TASS a difuzat, joi dimineață, un comunicat care ar fi fost făcut de Ministerul Apărării al Rusiei, în care anunță că ucrainenii ar pregăti o provocare în regiunea transnistreană.

 

https://anticoruptie.md/ro/dosare-de-coruptie/pelerinajul-lui-igor-dodon-si-retorica-moscovei-la-intalnirile-din-teritoriu

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

Stânga are o problemă vizibilă: pedofilia (de Spencer Lindquist)

 

 

Alianța Familiilor din România

 

Stânga își continuă „tradiția” de a distruge morala sexuală a societății, militând acum pe mai multe fronturi pentru normalizarea pedofiliei.

 

La fel ca mulți alții, am amintiri plăcute din copilărie. Fie că mărșăluiam de Ziua Independenței, mă uitam la Power Rangers sau făceam oameni de turtă dulce de Crăciun, împreună cu familia, am avut șansa să mă bucur de o copilărie care mi-a păstrat inocența, o stare unică la copii și care, odată pierdută, nu se mai întoarce.

 

Unii copii care cresc astăzi, însă, își vor aminti anumite aspecte ale copilăriei într-un mod foarte diferit. Stânga s-a străduit, cu un grad uimitor de succes, să ne remodeleze societatea, încorporând ideile lor în experiența copilăriei, umbrind paradele de 4 iulie cu paradele Pride, inserând propagandă LGBT în spectacolele pentru copii și înlocuind oamenii din turtă dulce cu „persoane transgender”.

 

Privite izolat, oricare dintre aceste lucruri ar fi cel puțin problematice; dar, vizualizându-le într-un context larg, se ajunge la concluzia că sunt pe cât de iresposabile, pe atât de inevitabile. Nu numai că idei controversate poluează copilăria, dar curiozitatea naturală, deschiderea și naivitatea care sunt atributele inerente ale celor mici sunt azi deturnate, pentru a normaliza o etică sexuală divergentă.

 

Însă acest interes pe care activiștii Stângii îl manifestă pentru copii nu este unul pur ideologic. Tot mai des, evident și incontestabil, cei care au o obsesie teribilă cu implicarea copiilor în probleme sexuale și folosesc orice metodă pentru a face acest lucru fie au un interes sexual direct față de copii, fie doresc să îi acopere pe unii care manifestă asemenea preocupări. Stânga are o problemă numită pedofilia; și problema se agravează.

 

Am devenit dureros de conștient de asta când am participat la San Francisco Pride Parade în 2019, pentru a intervieva participanții, pentru canalul meu YouTube. Un participant, onest, mi-a spus că este „înnebunit după perversiuni cu copii”, menționând apoi că pentru el „vârsta este doar un concept”.

 

Un alt manifestant m-a informat că implicarea copiilor în travesti este „foarte cool” și că „ar trebui să fie mai mulți copii care se travestesc” și că afirmația „dragostea nu are vârstă” este „100% adevărată”, lăsând să îi scape așa, freudian, că un copil travestit – drag queen – care cânta într-un club de noapte gay a fost plătit l egalitate cu „stripperii”.

 

Aveți impresia că este un caz izolat? Aruncați o privire la acest amestec de titluri din Vice, care, în mai multe cazuri, încearcă să genereze simpatie pentru pedofili, mascând cumva definiția pedofiliei și conferind legitimitate pedofililor „care nu comit acte” sexuale. Printre ei, un individ cu pseudonimul Ian, a cărui slujbă  „implica în mod direct lucrurl cu copii” și un altul, Gary, un bărbat care făcuse o pasiune pentru o fată de trei ani, dar se autodefineste drept un pedofil „virtuos” care se presupune că nu acționează. Gary a fost, de asemenea, „părinte social” pentru trei copii, timp în care a fost acuzat că agresase sexual una dintre fetițele aflate în grija sa.

 

 

 

Aceste articole oferă un context destul de izbitor pentru alte articole Vice, cum ar fi unul în care se prezintă „Fotografiile fabuloșilor copii de la RuPaul Drag Convention”, pe care publicația îl descrie cu un emoji care desemnează un foc. Așa cum am menționat mai devreme, unul dintre acești copii a dansat pe scenă, pentru bani, într-un bar de homosexuali din New York, în fața unei mulțimi de bărbați adulți. Prestația lui a fost surprinsă într-un videoclip al carui link nu îl pot posta cu conștiința împăcată.

 

Pentru a nu crede că Vice este singura publicatie care încearcă să normalizeze pedofilia, vedeți și articolul din New York Times „Care este cel mai bun mod de a-i proteja lucrătorii sexuali? Depinde pe cine întrebi”. Articolul începe prin a prezenta pe „TS Candii” care „și-a comercializat sexul de la vârsta de 13 ani”. Nu, New York Times! Asta se numește pedofilie, nu comerț sexual.

 

Articolul relatează cu un ton glorios violul pedofil, în serie, asupa unui copil care a apelat la prostituție „după ce a fost dată afară din casă de familie” înainte de „a se refugia la un grup de femei transgender mai în vârstă, care au devenit mentorii ei” și „au învățat-o cum să se întrețină prin sex.” Oamenii normali interpretează asta ca pe un grup de perverși care codoșesc un copil fără adăpost. Trebuie să ne gândim de ce sunt folosite eufemisme pentru a încerca să ascundă realitatea? Poate pentru că Stânga are o problemă numită pedofilie!

 

Nici acest tip de perversiune nu este izolată în mass-media corporatistă. The Washington Post a publicat recent „Da, perversiunile își au locul la Pride. Și vreau să vadă asta și copiii mei”, articol tot atât de dezgustătoare pe cât pare din titlu. Profesor asociat la Universitatea Yale, Joe Fischel, a împărtașit și el acest sentiment în articolul său „Keep Pride Nude” („Pielea goală să rămână la Pride”), unde se întreabă „Care este prejudiciul presupus pe care un copil îl suferă… dacă vede fesele unui adult sau chiar organele genitale sau sânii unui adult?” Fischel continuă apoi să pledeze pentru ca copiii să fie expuși la o serie întreagă de alte perversiuni. Încearcă chiar să-și justifice perversitatea astfel: „copiilor s-ar putea să le placă”!

 

New York Times, Washington Post și Yale nu sunt singurii poli de influență care încearcă să normalizeze pedofilia. Flora Gill, care are o  cronică bisăptămânală despre „sex și relații” pentru GQ.co.uk, a cerut, de curând, să fie creată „pornografie pentru copii”, pe care ea o numește „pornografie de debut” – într-un tweet pe care ulterior l-a șters.

 

 

 

Cum am putea uita, de asemenea, infamul program „Drag Queen Story Hour” („Ora de povești citite de travestiți”), inițial susținut de persoane influente din San Francisco și a fost dat în vileag, în trei ocazii separate, că aducea în prezența copiilor infractori sexuali? Unul dintre evenimentele programului a fost găzduit chiar de un bărbat care avea șapte dosare de posesie de pornografie infantilă!

 

Mai este și Netflix cu filmul său „Cuties”, acuzat că promovează pornografia cu copii de un juriu din Texas.

 

Popularul stângist Vaush are, de asemenea, un istoric de apărare a pedofiliei, spunând că pedofilii care cumpără pornografie infantilă nu ar trebui să fie trași la răspundere. Personajul, zis „antifascist”, se interesează deasemenea de „dinamica sexuală a civilizației hawaiiene precoloniale”, civilizație în care adulții ar fi întreținut relații sexuale cu copii, explicația lui fiind că pedofilia nu pare a fi o formă de abuz asupra cestora.

 

 

 

Deschiderea Stângii în a recunoaște că țintesc copiii a devenit și mai limpede în ultima vreme, cu San Francisco Gay Men’s Chorus (Corul de bărbați gay din SF) interpretând o melodie care are versuri cam așa: „Crezi că îți vom corupe copiii dacă agenda noastră nu va fi șinută sub control. De data asta chiar ai nimerit-o”, și „Vă vom converti copiii, puțin câte puțin, în liniște și subtil și abia dacă veți observa” sau „veți fi dezgustați când vor începe să găsească singuri online lucruri pe care le-ați ținut departe de ei”, referindu-se, nu foarte subtil, la pornografie.

 

Deși grupul a spus ulterior într-o declarație că piesa era „o glumă” despre „cum să înveți tinerii să ia atitudine împotriva urii care vizează persoanele LGBTQ”, se pare că scepticismul este justificat, dacă nu de alta, măcar și pentru că Stânga are o problemă numită pedofilie. După cum se dovedește, un raport Western Journal a constatat că mai multe nume ale interpreților din numitul cor se regăsesc în registrul infractorilor sexuali din California, unii chiar pentru acte de pedofilie, deși este posibil ca aceste potriviri să fie doar… coincidențe. Iar autorii piesei muzicale, Charlie Sohne și Tim Rosser, au mai scris anterior și un musical despre practica pedofilă bacha bazi, pe care până și New York Times o consideră dezgustătoare.

 

Stânga are o problemă numită pedofilie și problema va continua să se înrăutățească, dacă nu ne vom împiedica, naiv, de apelurile neserioase la „toleranță”, de sloganurile fără sens precum „dragostea e dragoste” sau de insulte goale precum „ești un homofob”. Astfel de expresii nu sunt folosite cu bună-credință, ci sunt manevre bine gândite pentru a submina apărarea eticii sexuale în fața celor care urmpresc să distrugă inocența copilăriei.

 

 

 

Despre autor

Spencer Lindquist este stagiar la organizația americană The Federalist și student la Universitatea Pepperdine, unde studiază Științe Politice și Retorică și Leadership. Președinte al Partidului Republican, filiala Pepperdine. Îl puteți urmări pe Twitter @SpencerLndqst. Traducere și adaptare după The Federalist.

 

Stânga are o problemă vizibilă: pedofilia (de Spencer Lindquist)

 

/////////////////////////////////////////////

 

(Recolta komunista-satanista…) Revoluţia sexuală şi copiii. Cum a dus Stânga lucrurile prea departe (de Jan Fleischhauer)

Perdeaua de Fum

 

 

Stânga germană are propriul istoric de abuz. Unul dintre obiectivele mișcării din 1968 a fost eliberarea sexuală a copiilor, iar pentru unii, aceasta a însemnat depășirea tuturor inhibițiilor sexuale, creând un climat în care până și pedofilia era considerată progresistă.

 

Copii jucându-se în „grădinița anti-autoritară” Kinderladen, în Bochum, 1971

În primăvara anului 1970, Ursula Besser a găsit o servietă în faţa uşii apartamentului ei. Nu era ceva cu totul neobişnuit în acele zile ca oamenii să lase diverse lucruri în faţa uşii sau să strecoare pacheţele mai mici în cutia de corespondenţă. Ea era, totuși, membru al parlamentului de stat din Berlin din partea Creştin-Democraţilor (CDU), conservatori. Uneori Besser telefona la poliţie pentru a cere examinarea vreunui pachet suspect. Avea întotdeauna grijă să-şi ceară scuze la vecini pentru agitaţie.

 

Studenţii proclamaseră o revoluţie, iar Besser, văduva unui ofiţer, făcea parte din acele forţe care se opuneau intens schimbărilor radicale ale momentului. Trei ani mai devreme, după ce a devenit un membru nou ales al parlamentului, CDU o numise pe Besser, doctorand în filologie, în Comisia pentru Educaţie. Ea a dobândit repede reputaţia unei persoane atât directe, cât şi combative.

 

Servieta conţinea un teanc de hârtii: rapoartele dactilografiate zilnic cu privire la munca educațională într-un centru de after-school din cartierul berlinez Kreuzberg, unde un grup de pînă la 15 copii cu vârste între 8 și 14 ani erau luaţi în grijă pe timpul după-amiezii. Primul raport era datat 13 august 1969, iar ultimul, 14 ianuarie 1970.

 

Chiar şi o revizuire sumară a materialului arăta că activitatea de învăţământ de la centrul Freiheit Rote („Libertatea Roşie”) era neobişnuită. Scopul centrului era de a forma elevii în „personalităţi socialiste”, iar misiunea educaţională depăşea cu mult joaca sub supraveghere adultă. Agenda centrului includea „propagandă de agitaţie” privind situaţia din Vietnam şi recrearea de „lupte de stradă”, în care copiii erau împărţiţi în „studenţi” şi „poliţişti”.

 

Mimarea actului sexual

Notiţele educatorilor indică faptul că un accent foarte puternic a fost pus pe educaţia sexuală. Aproape în fiecare zi, elevii jucau jocuri care cuprindeau dezbrăcarea şi citirea de reviste pornografice în grup, împreună cu mimarea actului sexual.

 

Conform înregistrărilor scrise ale acestor activităţi, un „exerciţiu de sex” a fost efectuat pe 11 decembrie şi o „oră de f***t” pe 14 ianuarie. O notiţă din 26 noiembrie scrie:

 

„În general, am provocat aluzii sexuale în mod repetat, deschis sau într-un mod ascuns, care au fost apoi exprimate de Kurt şi Rita, prin pantomimă pe o masă scundă, în faţa noastră.”

 

Acest material a prezentat publicului larg, pentru prima oară, un produs secundar al mişcării studenţeşti: eliberarea sexuală a copiilor.

 

Besser transmis aceste rapoarte unui editor de la ziarul vest-berlinez Der Abend, care a publicat fragmente.

 

La 7 aprilie 1970, parlamentul landului Berlin a pus în discuţie activitatea de la Freiheit Rote. După cum s-a dovedit, Institutul de Psihologie de la Universitatea Liberă din Berlin se afla în spatele centrului. De fapt, institutul înfiinţase acest centru şi furniza corpul didactic care lucra acolo. Besser crede ca persoana care a lăsat acele rapoarte în faţa uşii ei a fost un angajat alarmat al centrului.

 

Câteva zile mai târziu, Besser a efectuat o vizită la Institutul de Psihologie din cartierul berlinez Dahlem, „pentru a arunca o privire la faţa locului”, cum spune ea. În subsol, Besser a găsit două camere care erau separate de o oglindă mare. Într-una din camere se aflau o saltea, o chiuvetă de perete şi un rând de cârpe de spălat multicolore. Când a fost întrebat de Besser, un angajat al institutului a spus că subsolul era folosit ca o „staţie de observaţie” pentru a studia comportamentul sexual la copii.

 

De atunci, centrul s-a stins în obscuritate, dar membrii mişcării din 1968 şi succesorii lor au fost prinşi într-o obsesie cu privire la sexualitatea copilăriei. Acesta este un capitol al istoriei mişcării care nu este niciodată menţionat în rememorările lauditave la adresa acelei epoci. În această privinţă, veteranii mişcării studenţeşti de la sfârşitul anilor ’60 par să fi cedat unei amnezii acute. Metită făcută o analiză a acestui aspect al revoluţiei studenţești.

 

Posibilitatea sexului cu copii

În dezbaterea privind abuzul sexual, unul dintre elemente este confuzia în ceea ce priveşte linia care nu trebuie trecută în interacţiunile cu copiii. Este o confuzie care nu se limitează la Biserica Catolică. Însă, tocmai în cercurile aşa-numit progresiste a început erotizarea copilăriei şi eliminarea treptată a tabuurilor. A fost o schimbare care a permis chiar posibilitatea de sex cu copii.

 

Incidentele de la Şcoala Odenwald din landul vestic Hesse – o şcoală internat cu nicio afiliere religioasă – au arătat ca a existat o legătură între apelurile pentru reformă şi îndepărtarea de inhibiţie. Cazul lui Klaus Rainer Röhl, fostul editor al revistei de stânga Konkret, pare de asemenea izolat în lipsa contextului istoric. Articolele în care Konkret a pledat deschis în favoarea sexului cu minori sunt cel puţin la fel de tulburătoare ca acuzaţiile la adresa lui Röhl din partea fiicelor sale, Anja şi Bettina, că el le-a molestat, acuzaţii pe care Röhl le neagă.

 

Stânga are o istorie proprie de abuz şi este mai complicată decât s-ar părea la prima vedere. Atunci când lideri ai mişcării studenţeşti de la sfârşitul anilor 1960 sunt întrebaţi despre acest lucru, ei oferă răspunsuri evazive sau ezitante. „La baza mişcării din 1968 a existat în realitate o lipsă de respect faţă de limitele necesare între copii şi adulţi. Măsura în care acest lucru a dus la cazuri de abuz este neclară”, scrie în retrospectivă Wolfgang Kraushaar, om de ştiinţă politic şi cronicar al mişcărilor studenţeşti din 1968.

 

O lipsă de respect faţă de limite este o descriere clementă. S-ar putea spune, de asemenea, că graniţele au fost rupte în mod violent.

 

Eliberarea sexuală s-a aflat în fruntea ordinii de zi a revoluţionarilor tineri care, în 1967, au început întoarcerea societăţii cu susul în jos. Controlul asupra dorinţei sexuale a fost văzut ca un instrument de dominare, pe care societatea burgheză l-a folosit pentru a menţine puterea. Tot ceea ce inovatorii au perceput ca fiind greşit şi dăunător îşi are originile în acest concept: agresiunea omului, lăcomia şi dorinţa de a fi stăpân al propriilor posesii, precum şi predispoziţia de a se supune autorităţii. Studenţii radicali au crezut că doar cei care se eliberează de represiune sexuală pot fi cu adevărat liberi.

 

Tratamentul ostil al plăcerii sexuale

Pentru ei, era evident că eliberarea ar trebui să înceapă de la o vârstă fragedă. Odată ce inhibiţiile sexuale au prins rădăcini, au motivat ei, tot ce se putea face era doar un tratament al simptomelor. Ei au fost convinşi că o alternativă mult mai bună era împiedicarea dezvoltării acestor inhibiţii. Mai toate textele de stânga ale zilei abordau subiectul sexualităţii.

 

De exemplu, „Die Revolution der Erziehung” („Revoluţia în educaţie”), o lucrare publicată de editura Rowohlt în 1971, care a devenit rapid un bestseller, adresa subiectul sexualităţii după cum urmează:

 

„De-erotizarea vieţii de familie, de la interdicţia de activitate sexuală între copii şi până la tabuul incestului, serveşte ca pregătire pentru asimilarea totală – ca pregătire pentru tratamentul ostil al plăcerilor sexuale în şcoală şi subjugarea voluntară la un sistem de muncă dezumanizant.”

 

Numărul 17 al revistei culturale Kursbuch, publicat în iunie 1969, descrie poziţia revoluţionarilor din punct de vedere practic. Publicată de autorul german Hans Magnus Enzensberger, această ediţie conţinea un raport al membrilor Comunei 2 din Berlin, intitulat „Educarea copiilor în comună”. Trei femei şi patru bărbaţi s-au mutat în vara anului 1967 într-un apartament dintr-o clădire veche pe strada Giesebrechtstrasse, împreună cu doi copii mici, o fetiţă de trei ani, Grischa, şi un băiat de patru ani, Nessim. Pentru aceştia, experimentul concubinajului a fost o încercare de a depăşi toate constrângerile burgheze, inclusiv conturi bancare separate şi uşi închise la baie, până la fidelitatea în cadrul cuplurilor şi dezvoltarea sentimentului de ruşine. Cei doi copii au fost crescuţi de grup, ceea ce adesea a însemnat că nimeni nu le-a acordat prea multă atenţie. Deoarece adulţii au avut drept scop nu doar „a tolera, dar de fapt a afirma sexualitatea copiilor”, ei nu au fost mulţumiţi să acţioneze doar în calitate de observatori pasivi.

 

Membrii acestei comune s-au simţit obligaţi să scrie despre experienţele lor, ceea ce explică de ce unele dintre incidentele care au avut loc au fost documentate în mod fiabil. La data de 4 aprilie 1968, Eberhard Schultz descrie modul în care el este culcat în pat cu micuţa Grischa şi cum ea începe să-l atingă, în primul rând pe faţă, apoi pe stomac şi fese şi în cele din urmă pe penis, până când el devine „foarte excitat” şi „cocoşul îi devine greu”. Fetiţa trage în jos colanţii ei şi îi solicită lui Schultz să „o bage înăuntru”, la care el răspunde ca penisul lui este „probabil prea mare.” Apoi, el atinge vaginul fetei.

 

Uite, vaginul meu

Kursbuch 17 conţinea o serie de fotografii de dimensiuni afiş. Sub titlul “Joacă amoroasă în camera copiilor,” aceasta îi prezenta pe Nessim şi Grischa, amîndoi goi. Imaginile supradimensionate sunt de genul celor care se pot vedea într-o revistă pentru pedofilii de azi, cu siguranţă nu într-o publicaţie influentă a intelectualităţii de stânga. Textul explicativ spune: „Grischa se plimbă în faţa oglindei, se uită la trupul ei, se apleacă înainte de mai multe ori, îşi încercuiește fesele cu mâinile ei şi spune: Uite, vaginul meu.”

 

Ulrich Enzensberger, un fost membru al comunei, a declarat mai târziu că Nessim priveşte înapoi „cu groază” la zilele petrecute în cadrul comunei. Nessim este acum un om de ştiinţă politică în Bremen, în timp ce Grischa trăieşte în Berlin şi lucrează pentru o editură de carte. Nessim şi Grischa au trăit vieţi foarte private din momentul în care au avut posibilitatea de a lua decizii proprii. Nessim spune politicos că el discută despre copilărie „şi, prin urmare, subiecte intime, numai cu persoane de încredere”. Grischa, acum în vârstă de 46 ani, este la fel de reţinută în ce priveşte trecutul ei.

 

Este tentant de a considera „joaca dragostei” din această comună ca o excepţie, un exces radical al unui proiect revoluţionar, însă foarte mulţi părinţi de stânga şi-au modelat propriile vieţi după experimentele educaţionale de pe Giesebrechtstrasse. Pentru aceşti contemporani, Comuna 2 a fost un proiect pilot în educaţia anti-autoritară, care a fost repede urmat de grădiniţe private în care părinţii au aplicat idei noi pentru creşterea copiilor lor, în primul rând în Frankfurt, Berlin, Hamburg şi Stuttgart şi în cele din urmă în oraşe mai mici, cum ar fi Giessen şi Nurnberg.

 

Iniţial, părinţii au abordat aspectele practice, cum ar fi dacă să ia copiii cu ei pentru a protesta la marşuri. Dar, în cele din urmă, ordinea de zi s-a concentrat pe educaţia sexuală. În aceste grădiniţe şi centre de zi anti-autoritare, cunoscut sub numele de Kinderladen, niciun alt subiect a fost discutat la fel de mult ca sexul, spune Alexander Schuller, unul dintre pionierii mişcării.

 

Opinii împărţite

În 1969 Schuller, un sociolog, a fost unul dintre fondatorii unui Kinderladen în cartierul Wilmersdorf din Berlin. Asemeni lui Schuller şi alţi părinţi au fost cadre universitare, jurnalişti sau diverşi angajaţi la universităţi – fără îndoială un lot din clasa de mijloc. Cei doi fii ai lui Schuller, de patru şi cinci ani la acea vreme, au crescut fără regulile şi pedepsele obişnuite dintr-o grădiniţă de stat.

 

Dar adulţii au avut repede păreri împărţite în problema sexului. Unii au fost determinaţi să-şi încurajeze copiii să-şi arate şi atingă organele genitale, în timp ce alţii au fost îngroziţi de idee.

 

„Nu a fost niciodată abordat destul de direct, dar era clar că, în cele din urmă, se preconiza sex între copii şi cele două femei învăţătoare”, spune Schuller. „Mi-a fost extrem de dificil să adopt o atitudine anume. Am simţit că ceea ce încercam să realizăm era fundamental corect, dar când s-a ajuns la aceasta problemă, m-am gândit: Aşa ceva este o nebunie, nu este corect. Dar apoi mi-a fost ruşine de acest gând. Cred că mulţi părinţi au trecut prin aceeaşi situaţie”.

 

Gruparea mai pudică a prevalat după un an de discuţii istovitoare, iar părinţii au decis că nu va exista sex în Kinderladen.

 

În zilele noastre, stimularea organelor sexuale ale unui copil de către un adult este considerată clar ca agresiune sexuală penală. Dar pentru revoluţionarii din 1968 a fost un instrument educaţional care a ajutat la „crearea unei noi persoane”, în conformitate cu „Manualul de Îndoctrinare Pozitivă a Copilului”, publicat în 1971.

 

„Copiii pot învăţa să aprecieze erotismul şi actul sexual mult timp înainte ca ei să devină capabili de a înţelege cum este procreat un copil. Este important pentru copii să se dezmierde cu adulţi. La fel de valoros este ca actul sexual să apară în timpul acestor dezmierdări.”

 

Iluminism constant

Auto-înşelăciunea acestor părinţi aşa-zis „luminaţi” a început atunci când au încercat să forţeze asupra copiilor o relaţie de sex fără inhibiţii. În teorie, scopul lor a fost de a permite copiilor să acţioneze conform nevoilor lor sexuale. Dar, deoarece copiii nu manifestă în mod spontan tendinţa de a deveni activi sexual în faţa adulţilor, au trebuit să fie stimulaţi pentru a face acest lucru. Părinţii obişnuiau să spună în mod constant glume deocheate şi au folosit cuvinte cum ar fi „cocoş”, „fund” sau „vagin”. „De fapt, fiilor mei le-a plăcut foarte mult la Kinderladen“, spune Schuller, „dar pălăvrăgeala constantă despre sex li s-a părut oribilă.”

 

În romanul ei „Das Bleiche Herz der Revolution” („Inima palidă a revoluţiei”), Sophie Dannenberg a descris în mod izbitor cât de agonizant poate fi pentru copii atunci când limitele vieţii private sunt încălcate. Dannenberg, ai cărei părinţi, motivaţi de afilierea lor cu Partidul Comunist German, au trimis-o la un Kinderladen în oraşul Giessen în anii 1970, s-a folosit de amintirile depănate de mama ei şi alţi martori contemporani pentru a scrie o mărturie personală despre atmosfera de „constantă iluminare”.

 

Materialul folosit de ea include un episod de seară al părinţilor, când una dintre mame s-a dezbrăcat în faţa fiului ei, astfel încât el să o poată „inspecta”. Femeia şi-a crăcănat picioarele pentru a-şi expune părţile private pentru inspecţie. Jocul s-a terminat atunci când băiatul a blocat un creion în vaginul mamei sale. Părinţii, de asemenea, petreceau mult timp discutând dacă este o idee bună de a avea sex cu copiii lor, astfel încât să demonstreze „naturaleţea” actului sexual.

 

Deşi persoanele intervievate de Dannenberg nu îşi amintesc cazuri de avans fizic, ele au descris „forme mai moderate de agresiune sexuală”, cum ar fi cererile insistente asupra copiilor de a arăta trupurile lor goale. În roman, care se bazează pe cercetarea lui Dannenberg, personajului Simone de opt ani i se spune să se dezbrace în faţa mai multor adulţi şi altor copii. „De ce vrei să te ascunzi”, spune mama, spre amuzamentul celor din jur, atunci când copilul îşi acoperă instinctiv organele genitale cu o pernă. „Este un lucru frumos ce ai acolo! Arată-ni-l şi nouă!”

 

Escapade

Nicio altă scenă din carte nu a provocat reacţii mai furioase. Dannenberg spune că a fost literalmente huiduită în timpul discuţiilor cu publicul despre cartea ei, ori de câte ori această scenă a fost menţionată. „Minciuni, minciuni”, au strigat membrii din audienţă în timpul unei discuţii de grup cu Ulrich Enzensberger, atunci când i-a amintit de escapadele sexuale ale zilei.

 

Probabil că nici pentru adulţi nu a fost întotdeauna uşor să fie atât de liberi. Nu toată lumea ştia ce să facă atunci când copiii treceau de la joaca între ei la drăgosteală cu adulţii.

 

În cartea să autobiografică „Marele Bazar” din 1975, politicianul Partidului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit, descrie experienţele sale ca profesor într-un Kinderladen din Frankfurt. Atunci când copiii încredinţaţi în grija sa se apucau să îi desfacă fermoarul la pantaloni, scrie el, „am fost, de obicei, destul de surprins. Reacţiile mele au variat, în funcţie de circumstanţe, dar atracţia lor erotică mi-a pus o problemă. I-am întrebat: ‘De ce nu vă jucaţi împreună, de ce m-aţi ales pe mine şi nu pe alţi copii?’ Dar dacă insistau, eu îi apreciam în orice caz.”

 

Asta doare

Altora le-a fost vizibil mai greu să facă faţă situaţiei. O însemnare din decembrie 1969 din arhiva unui Kinderladen din Stuttgart include mărturia unei mame care s-a pomenit dintr-o dată cu mai mulţi copii sub fustă. Atunci când unul dintre băieţi a început sa tragă de părul pubian, femeia nu a fost sigură cum să reacţioneze. Pe de o parte nu a vrut să pară inhibată, dar pe de altă parte situaţia a fost neplăcută pentru ea. „Asta doare”, a spus ea în cele din urmă, „Nu-mi place asta.”

 

O altă mărturie, a sociologului Monika Seifert, descrie experienţele ei în articolul „Cooperativa părinţilor a şcolii de copii din Frankfurt”, apărut în revista Vorgänge. Ea arată cât de greu a fost pentru părinţii copiilor din Kinderladen de a decide în cele din urmă între aşteptările ideologice şi sentimentul lor de bine şi rău.

 

Seifert se întreabă critic de ce, în proiectul descris de ea, „nu a fost observat niciun caz de tentativă de activitate sexuală directă între copii şi adulţi”. Trebuie remarcat faptul că ea vede acest lucru ca o deficienţă, nu un succes. Ca mamă, Seifert concluzionează că „inhibiţiile şi nesiguranţa adulţilor” au fost, probabil, de vină pentru pasivitatea lor, iar copiii „şi-au suprimat curiozitatea sexuală, datorită reacţiilor subconştiente ale adulţilor”.

 

Un joc erotic incredibil

Se califică lucrurile întâmplate într-un număr de Kinderladen drept abuz? Conform criteriilor care au fost aplicate pentru preoţii catolici, în mod clar da, spune Alexander Schuller, sociologul. „Obiectiv vorbind, a fost abuz, dar nu a fost din punct de vedere subiectiv”, spune autoarea Dannenberg. Aşa ciudat cum pare în retrospectivă, părinţii au avut aparent bunăstarea copiilor în minte, nu a lor. Pentru aderenţii la noua mişcare, copilul nu a servit drept un obiect sexual de satisfacere a poftelor trupeşti. Acest lucru diferenţiază abuzul motivat politic de pedofilie.

 

Aici, de asemenea, distincţiile devin neclare. Cum ar trebui să reacţionăm la ceea ce scrie Cohn-Bendit în memoriile sale despre „fetiţe de cinci ani care au învăţat deja să îmi facă propuneri sexuale”? Aceasta nu a fost singura dată când politicianul Verde s-a lăudat cu experienţele sale cu copiii. Într-o apariţie larg ignorată la televiziunea franceză în ziua de 23 aprilie 1982, Daniel Cohn-Bendit, astăzi membru al Parlamentului European, a declarat următoarele:

 

„La nouă dimineaţa mă alătur celor opt copii mici ai mei, cu vârste cuprinse între 16 luni şi 2 ani. Le spăl fundurile, eu îi gâdil, ei mă gâdila pe mine şi ne dezmierdăm… Ştii, sexualitatea unui copil este un lucru fantastic. Trebuie să fii onest şi sincer. Cu copiii foarte mici nu este acelaşi lucru cum ar fi cu copii între patru şi şase ani. E nemaipomenit atunci când o fetiţă de cinci ani începe să se dezbrace, pentru că este un joc. Este un joc incredibil de erotic.”

 

Cohn-Bendit a pretins mai târziu că portretele pe care le-a realizat în cartea sa au fost concepute ca o provocare. Indiferent dacă cineva crede sau nu afirmaţiile sale, evoluţia Verzilor din anii 1980 arată că discursul lor nonşalant despre sex cu copii mici a atras în cele din urmă pedofili reali.

 

Fără restricţii de vârstă

În urma mişcării gay în curs de dezvoltare au apărut curând şi aşa-numitele grupuri de pedo. Inspirându-se de la homosexuali, şi ei au au susţinut că, în virtutea faptului că sunt o minoritate, li se cuvin anumite drepturi. Cel mai cunoscut dintre aceste grupuri a fost „Comuna Indiană” din Nürnberg, un „proiect alternativ de viaţă” pentru adulţi şi copii. „Indienii”, gălăgioşi şi vopsiţi în culori vii, au apărut în 1980 la prima convenţie a Partidul Verde, în oraşul german Karlsruhe, pentru a atrage sprijin în favoarea cauzei lor, pe care au numit-o „sex liber pentru copii şi adulţi.”

 

Verzii nu au fost mult timp imuni la argumentul că guvernul nu ar trebui să limiteze sexualitatea copiilor. La convenţia din Lüdenscheid în 1985, organizaţia Verzilor din landul Rhein-Westphalia a susţinut că „sexualitatea non-violentă” între copii şi adulţi ar trebui să fie permisă în general, fără restricţii de vârstă. „Relaţii sexuale consensuale între adulţi şi copii trebuie să fie dezincriminate”, a scris într-un document de poziţie din aceeaşi perioadă grupul de lucru al Verzilor „Copii şi Tineret” din landul Baden-Württemberg. Proteste publice au forţat partidul să elimine această declaraţie din document.

 

În această perioadă, niciun alt ziar nu a oferit pedofililor o platformă mai mare ca ziarul de stânga Tageszeitung, ceea ce evidenţiază gradul de acceptabilitate socială pe care l-a căpătat violarea tabuurilor în cadrul comunităţii de stânga. În mai multe serii, inclusiv unul intitulat „Iubesc băieţii”, şi în interviuri lungi, bărbaţilor li s-a oferit posibilitatea de a descrie cât de frumos şi eliberator este sexul cu băieţi preadolescenţi. „A fost o mare incertitudine cu privire la cât de departe se poate merge”, spune Gitti Hentschel, co-fondator şi editor la Tageszeitung între anii 1979-1985. Cei care, asemeni lui Hentschel, s-au opus în mod deschis la promovarea pedofiliei au fost etichetaţi drept „pudici” şi împotriva libertăţii de exprimare. „Nu există cenzură în Tageszeitung”, a fost răspunsul publicaţiei.

 

Carte blanche

Unul dintre puţinii lideri din stânga care s-au opus de timpuriu mişcării pedofile a fost omul de ştiinţe sociale Günter Amendt. „Nu există nicio sexualitate echitabilă între copii şi adulţi”, a declarat Amendt, exprimându-şi indignarea asupra mişcării. Alice Schwarzer, fondator al revistei politice pentru femei Emma, a vorbit de asemenea împotriva minimalizării sexului cu copii şi l-a definit drept ceea ce a fost cu adevărat: abuz pur şi simplu.

 

Amendt îşi aminteşte cum a fost criticat drept un reacţionar în pliante şi articole. „În acea vreme a fost o campanie împotriva mea şi a lui Alice”, spune el. Acest episod oribil s-a încheiat abia la mijlocul anilor 1990. În 1994, pedofilii au publicat pentru ultima oară în Tageszeitung şi publicaţia a recunoscut că actul sexual cu băieţii nu este diferit de cel cu fetiţe, care, datorită mişcării feministe, au fost considerate demne de protecţie de mai mult timp.

 

Revoluţionarii de la sfârşitul anilor 1960 au încă un drum lung de parcurs pentru a confrunta această parte a istoriei lor. Atunci când au fost ridicate întrebări despre activităţile membrilor mişcării din 1968 în legătură cu cazurile de abuz de la Şcoala Odenwald, apologeţii mişcării s-au grăbit să îşi acorde carte blanche.

 

„Aceste acuzaţii fac parte din încercarea de a denunţa progresul social”, a scris în Frankfurter Rundschau sexologul şi veteranul din 1968, Gunter Schmidt. „Pe ansamblu, schimbările sociale care sunt asociate cu numărul 1968 au fost mai susceptibile de a fi condus la prevenirea abuzurilor.”

 

Aceasta este o modalitate foarte cuminte de amintire a trecutului. Cu siguranţă nu este împărtăşită de toată lumea care a făcut parte din experimentele educaţionale de stânga ale perioadei.

 

Despre autor

Traducere și adaptare după Der Spiegel – The Sexual Revolution and Children – How the Left Took Things Too Far.

Revoluţia sexuală şi copiii. Cum a dus Stânga lucrurile prea departe (de Jan Fleischhauer)

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Criza sanitară. Dictatura Organizației Mondiale a Sănătății

 

Marius Andreescu

 

 

Autoritățile nu au reușit să exercite o bună guvernare în perioada crizei sanitare provocate de pandemie. Multe dintre măsurile restrictive impuse s-au dovedit inadecvate scopului urmărit, au avut consecințe grave pentru garantarea sănătății populației, funcționarea economiei și dinamica sistemului social, au afectat obligațiile pozitive ale guvernanților de a garanta drepturile fundamentale ale omului chiar și într-o perioada de criză și a stării excepționale, au afectat nejustificat cerințele statului de drept.

 

Criza sanitară. Aspecte generale

Criza sanitară mondială cauzată de ceea ce s-a numit „pandemia Covid 19„ a determinat și în țara noastră instituirea stării excepționale, respectiv starea de urgență și apoi starea de alertă care au a durat aproximativ doi ani.

 

Situația excepțională instituită pe teritoriul României este fără precedent în timpul care s-a scurs de la adoptarea prezenței Constituții în 1991. În consecință au existat numeroase probleme pentru guvernanți, fără precedent privind gestionarea crizei sanitare în scopul înlăturării pandemiei, asigurarea funcționării economiei, a serviciilor publice vitale, în primul rând serviciul de sănătate, garantarea demnității și drepturilor omului, într-un cuvânt realizarea unei bune guvernări chiar și în perioada de criză sanitară și aplicarea stării excepționale.

 

Totodată au existat și numeroase probleme juridice, fără precedent, cele mai multe legate de constituționalitatea restrângerii exercitării unor drepturi și libertăți sau de aplicarea unor măsuri de constrângere individuală și socială cu scopul formal declarat de a împiedica extinderea pandemiei.

 

În opinia noastră, care se corelează ce opinia multor specialiști, autoritățile statului nu au reușit să exercite o bună guvernare în perioada crizei sanitare. Multe dintre măsurile restrictive și de constrângere impuse s-au dovedit inadecvate scopului declarat urmărit, au avut consecințe grave pentru garantarea sănătății populației, funcționarea economiei și dinamica sistemului social, au afectat obligațiile pozitive ale guvernanților de a garanta drepturile fundamentale ale omului chiar și într-o perioada de criză și a stării excepționale, au afectat nejustificat cerințele statului de drept.

 

Este grav faptul că aceste măsuri contrare cerințelor statului de drept și incompatibile cu o bună guvernare au consecințe pe termen mai lung, deoarece restabilirea echilibrului economic și social, a bunei funcționări a serviciilor publice (de sănătate, cultură sau învățământ) și a chiar a valorilor existențiale firești pentru existența socială a omului necesită timp îndelungat.

 

Cu referire la măsurile restrictive și de constrângere impuse prin lege și prin alte categorii de acte normative de către Parlament și Executiv se poate spune că multe dintre acestea au încălcat principiile supremației Constituției, ale statului de drept, cu consecința restrângerii grave a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale aparținând persoanelor. Invocând scopul nobil al limitării extinderii pandemiei guvernanții au eludat Constituția și legea, încercând atingerea acestui scop prin distrugerea economiei, a serviciilor publice, a învățământului, a culturii, a valorilor și ordinii sociale, prin desconsiderare demnității, a vieții, a conștiinței, a credinței ortodoxe, a libertății persoanei, ceea ce a marcat inevitabil eșecul acestor măsuri restrictive în raport cu scopul propus, adică eliminarea pandemiei. În mod nejustificat restricțiile impuse au afectat grav libertatea de cult a ortodocșilor și autonomia Bisericii Ortodoxe, fapt fără precedent în istoria poporului nostru.

 

Excesul de putere al guvernanților în aceste situații de criză demonstrează că și în democrație poate exista dictatură, mai ales în împrejurări în care nu ar trebui să se manifeste. Desigur, pandemia a fost o realitate cu consecințe grave pentru sănătatea și chiar viața oamenilor. Într-o astfel de situație se impun măsuri profilactice adecvate, întărirea sistemului și serviciilor sanitare și numai prin excepție, dacă este necesar și cu respectarea criteriului proporționalității să fie adoptate și măsuri de restrângere a unor drepturi și libertăți cetățenești, dar fără a afecta substanța acestora. O astfel de cerință rezultă și din prevederile Constituției, care în art. 53 stabilește condițiile pe care legea trebuie să le îndeplinească pentru aplicarea unor astfel de măsuri restrictive. Conform textului constituțional restrângerile trebuie să aibă un caracter de excepție, să nu se constituie ca o regulă în exercitării guvernării. În această privință, Legea Fundamentală nu face nicio distincție între starea de normalitate a unei societăți și situația instituirii pe teritoriul țării a stării excepționale cauzate de declanșarea unei pandemii.

 

Din nefericire, practica guvernării în timpul stării excepționale, în țara noastră și în alte multe state a pus accentul pe aplicarea măsurilor de constrângere și restrângerea drastică a multor drepturi și libertăți fundamentale, consecințele fiind grave și deosebit de grave pentru sănătatea și viața oamenilor, pentru demnitatea omului și garantarea drepturilor fundamentale mai ales în situația unei crize sanitare, dar și buna funcționare a întregului sistem economic, social, cultural, sanitar, educațional atât în plan intern cât și internațional.

 

Cele mai grave consecințe ale proastei guvernări și gestionării greșite de către guvernanți a crizei sanitare, în opinia noastră sunt:

 

– proliferarea încrederii absolute în rațiunea umană, în soluțiile științifice și tehnologice cu consecința distanțării de Dumnezeu, refuzul dreptei credințe și prigoana îndreptată în mod deosebit împotriva credincioșilor ortodocși și a Bisericii Ortodoxe. A crescut ateismul și prozelitismul sectar, comuniunea întru Duhul Sfânt a drept credincioșilor este considerată o simplă întrunire supusă întru totul puterii guvernanților și legilor omenești. Mai marii Bisericii, în mare majoritate, au acceptat măsurile de constrângere impuse de guvernanți cultului ortodox și drept credincioșilor. Profanul domină acum sacrul, ateismul și necredința s-au extins, credința multora s-a răcit; se consideră în mod greșit că statul, instituțiile statului sunt cele care știu ce este bine pentru noi, iar de Dumnezeu și de dreapta credință ortodoxă nu mai este nevoie;

 

– proliferarea metodelor de guvernare dictatoriale, prin restrângerea exercitării drepturilor fundamentale garantate constituțional și prin instrumente juridice internaționale. Au apărut metode de guvernare improprii pentru societățile democratice și pentru un stat de drept, bazate pe constrângeri sociale. În acest fel obligațiile pozitive ale statelor privind garantarea vieții, a sănătății oamenilor, a demnității omului, a drepturilor și libertăților fundamentale, a unui nivel de trai decent au rămas numai la nivelul declarațiilor formale, fariseice ale guvernanților, iar în fapt fiind abolite de către cei care exercită puterea și au obligația constituțională să le îndeplinească. Există autori care afirmă și argumentează că actuala criză sanitară, la care se adaugă și alte crize ale societății contemporane, criza energetică și criza mediului înconjurător, au dus la „moartea statului de drept și a statului social”.

 

Instanțele judecătorești și Curtea Constituțională, în limita competenței lor, au intervenit și au mai atenuat din gravitate măsurilor restrictive și de constrângere adoptate de autorități constatând după caz neconstituționalitatea sau nelegitimitatea acestora. Din nefericire, formalismul juridic românesc, ambiguitatea normelor juridice, limitarea prin lege a puterii judecătorești și în unele cazuri supunerea judecătorilor, fără analiză și fără discernământul care se cere unui magistrat la legislația restrictivă adoptată de guvernanți, a diminuat destul de mult eficiența intervenției justiției pentru restabilirea stării de normalitate socială.

 

Această realitate se va perpetua și în viitor, justiția în România nu va fi o putere în stat egală cu puterea guvernanților, ci mult inferioară acestora.

 

– abolirea suveranității legislative și naționale a statelor integrate în mecanismele globalizării, în favoarea dictaturii unor organizații internaționale, dintre care menționăm Organizația Mondială a Sănătății, și a instituțiilor Uniunii Europene. Această realitate politică și socială care se va amplifica în viitor este dureros resimțită mai ales de statele slabe din punct de vedere economic și politic așa cum este și România.

 

Măsurile impuse în timpul pandemiei de către liderii OMS (Organizația Mondială a Sănătății) sau de către cei din instituțiile Uniunii Europene s-au dovedit a fi ineficiente pentru combaterea pandemiei, dar cu consecințe dezastruoase pentru economia statelor care le-au acceptat, pentru populație, pentru viața socială și culturală, pentru educația și sistemul de sănătate. Criza sanitară va amplifica în viitor această situație.

 

În acest sens, recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit prin decizii obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii Europene că ordinea juridică instituită de dreptul Uniunii Europene este superioară ordinii juridice și chiar și ordinii constituționale a statelor membre și prin urmare în cazul neconcordanței între ordinea juridică internă și cea impusă de Uniunea Europeană se va aplica aceasta din urmă. Evident această realitate juridică, abolirea suveranității naționale va persista și în viitor;

 

– extinderea unui stil comportamental și de conduită al multor oameni caracterizat prin supunere qvasi totală față de constrângerile impuse de stat, acceptare necondiționată a restrângerilor și obligațiilor impuse (obediență), a noii paradigme de existență în mediul social, construită pe conceptul de distanțare, renunțarea la libertate în schimbul surogatului promis de guvernanți a siguranței existențiale dacă acceptă și se supun restrângerilor și constrângerilor de tot felul, altfel spus dacă se încredințează pe sine și viața lor celor care exercită puterea, considerați a fi singurii care știu ce este binele individual și social și care pot să-i salveze în fața pericolelor pandemice de cele mai multe ori mult exagerate de către instituțiile statului cu scopul de a diviza și a supune puterii statale pe toți oamenii.

 

Indusă în mod voit de guvernanți, frica a devenit o stare permanentă în comportamentul multora. În acest fel pe termen lung, omul devine un simplu individ, element insignifiant în mașina guvernării, care funcționează nu pentru binele general sau al omului, ci pentru acumularea de capital și putere în mâinile celor care la dețin și în prezent.

 

Realitatea a demonstrat că măsurile legislative de constrângere socială și de restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale cetățenești nu au contribuit în mod decisiv la eradicarea pandemiei și a consecințelor acesteia. Există documente internațională redactate și semnate de medicii și specialiști de renume în epidemiologie, care au atras atenția guvernelor asupra inutilității măsurilor restrictive și de constrângere cu scopul declarat de a împiedica extinderea pandemiei și au adus argumente științifice privind consecințele negative ale acestora.

 

Unul dintre aceste documente este intitulat „Mesaj de alertă internațională din partea profesioniștilor din domeniul sănătății către Guvernele și cetățenii lumii” și a fost publicat la 20 septembrie 2020.

 

Redăm câteva fragmente:

 

1 – Spunem: OPRIȚI toate măsurile nebune și disproporționate care au fost luate de la bun început în lupta împotriva SARS-CoV-2 (închiderea, blocarea economiei și educației, distanțarea socială, obligativitatea purtării măștilor la toate vârstele etc.) deoarece sunt total nejustificate, nu se bazează pe nicio dovadă științifică și încalcă principiile de bază ale medicinei bazate pe dovezi. Pe de altă parte, bineînțeles, susținem măsuri rezonabile, cum ar fi recomandări pentru spălarea mâinilor, strănut sau tuse în cot, folosirea unui șervețel de unică folosință etc.

 

Nu este prima dată când omenirea se confruntă cu un nou virus: a experimentat H2N2 în 1957, H3N2 în 1968, SARS-CoV în 2003, H5N1 în 2004, H1N1 în 2009, MERS-CoV în 2012 și se confruntă anual cu virusul gripal sezonier. Cu toate acestea, niciuna dintre măsurile luate pentru SARS-CoV-2 nu a fost luată pentru aceste virusuri.

 

2 – Ni se spune: „Dar SARS-CoV-2 este foarte contagios” și răspundem: ESTE FALS. Această afirmație este respinsă și de experți de renume internațional. O comparație simplă cu alți viruși arată că contagiozitatea SARS-CoV-2 este moderată. Boli precum rujeola pot fi descrise ca extrem de contagioase. De exemplu, o persoană cu rujeolă poate infecta până la 20 de persoane, în timp ce o persoană infectată cu acest coronavirus infectează doar 2 sau 3persoane, fiind de 10 ori mai puțin contagioasă decât rujeola.

 

3 – „Dar, acesta este un virus nou” și răspundem: H1N1 și ceilalți viruși pe care i-am menționat erau și ei noi viruși. Cu toate acestea: nu am închis țările, nu am blocat economia globală, nu am paralizat sistemul de învățământ, nu am impus distanțarea socială și nu le-am spus oamenilor oameni sănătoși să poarte măști….

 

5 – „Dar, acest virus contagios este mortal” și răspundem: ESTE FALS. Deoarece doar în comparație cu gripa și dacă luăm în considerare perioada cuprinsă între 1 noiembrie și 31 martie, au existat la nivel global – când au fost luate aceste măsuri, 860.000 de cazuri și 40.000 de decese în timp ce gripa în aceeași perioadă de 5 luni infectează, în medie, 420 de milioane de oameni și ucide 270.000. În plus, rata mortalității anunțată de OMS (3,4%) a fost mult supraestimată și a fost respinsă de la început de către experți în epidemiologie

 

Dar, chiar dacă luăm acest caz, rata mortalității, vedem că acest coronavirus este de trei ori mai puțin fatal decât cel din 2003 (10%) și de 10 ori mai puțin fatal decât cel din 2012 (35%). În plus, unii experți spun că este posibil ca acest virus să fi circulat deja înainte, dar să nu fi fost recunoscut…

 

8 – Spunem: OPRIȚI aceste măsuri nebunești căci din cauza consecințelor lor catastrofale au început deja să apară: sinuciderea persoanelor anxioase așa cum s-a raportat în China, dezvoltarea patologiilor psihiatrice, paralizia traseului educațional al elevilor și studenților universitari, impacturi negative și pericole asupra animalelor, neglijarea altor boli (în special cronice) și creșterea mortalității, creșterea violenței domestice, pierderi economice, șomaj, criză economică majoră (puțini oameni știu că criza economică din 2007-2008 a dus la sinuciderea a cel puțin 13.000 de persoane numai în Europa și America de Nord), consecințe grave asupra agriculturii, destabilizarea țărilor și a păcii sociale precum și riscul izbucnirii războaielor.

 

Un editorial publicat în European Journal Of Clinical Investigation a denunțat, încă de la început, daunele: măsurile extreme luate nu sunt bazate pe dovezi, informațiile exagerate despre pericolul real al virusului și răspândirea de știri false (inclusiv de către ziare și reviste serioase). Unii chiar au comparat această pandemie cu cea a gripei din 1918, care este o MINCIUNĂ și o manipulare, deoarece gripa spaniolă a ucis 50 de milioane de oameni, ceea ce nu are absolut nimic de-a face cu numărul morților din cauza acestui corona -virus…

 

19 – Le spunem guvernelor: ridicați toate restricțiile și obligațiile impuse cetățenilor (starea de urgență, purtarea obligatorie a măștii, distanțarea socială etc.) deoarece sunt stupide și pur dictatoriale și nu au nimic de-a face cu medicina sau igiena sau conservarea sănătății publice. Nu există niciun motiv științific sau medical pentru ca cetățenii care nu sunt bolnavi să poarte o mască. Dr. Pascal Sacré, medic anestezie-reanimare, a spus: „A forța toată lumea să le poarte tot timpul, în timp ce epidemia dispare, este o aberație științifică și medicală”.

 

Profesorul Didier Raoult spune: „Decizia de a se izola, ca și decizia de a folosi măști … nu se bazează pe date științifice …”.

 

Experții în protecția căilor respiratorii, doctorii Lisa Brosseau și Margaret Sietsema spun: „Nu recomandăm ca publicul larg, care nu prezintă simptome ale bolii COVID-19 să poarte în mod regulat mască de pânză sau măști chirurgicale, deoarece: nu există dovezi științifice că acestea sunt eficiente în reducerea riscului de transmitere a SARS-CoV-2… ”.

 

Profesorul Maël Lemoine a mai precizat că schimbarea discursului despre măști este: „politică, nu științifică”…

 

20 – Spunem poliției: cetățenii vă datorează foarte mult pentru că sunteți garanții securității lor și ai respectării ordinii și legii în fiecare zi. Însă respectarea legii nu înseamnă supunerea orbește la ordine nedrepte. Această greșeală a dus la al doilea război mondial și la moartea a 50 de milioane de oameni. Prin urmare, vă spunem: respectați legea, dar nu nedreptatea și dictatura, refuzați să impuneți aceste măsuri, refuzați să verbalizați cu concetățenii (atunci când aceștia nu poartă mască, de exemplu), nu îi loviți, nu îi întemnițați.

 

Nu fiți instrumentele dictaturii. Fiți de partea cetățenilor și vă asigurăm că aceste măsuri nu au nicio legătură cu medicamentele sau igiena sau cu păstrarea sănătății publice, sunt dictatură și nebunie…’’ [1]

 

Din nefericire guvernele lumii și instituțiile abilitate ale Uniunii Europene nu au luat în considerare aceste mesaje cu caracter științific ale specialiștilor în domeniu și au aplicat măsuri de constrângere și restrictive pentru libertatea și demnitatea omului și pentru sistemul social în ansamblul său.

 

Puterea discreționară și excesul de putere. Situațiile excepționale

În cele ce urmează, prezentăm câteva considerații de natură juridică privind situațiile excepționale, pentru ca cititorii să aibă o imagine și informație succinte asupra cerințelor pe care o bună ordine juridică și o bună guvernare le impune chiar și în astfel de împrejurări.

 

Antonie Iorgovan afirma că o problemă de esență a statului de drept este aceea de a răspunde întrebării: „unde se termină puterea discreționară și unde începe abuzul de drept, unde se termină comportamentul legal al administrației, concretizat prin dreptul acesteia de apreciere și unde începe încălcarea unui drept subiectiv sau interes legitim al cetățeanului?”[2].

 

Abordând aceeași problemă, Leon Duguit, în anul 1900, realizează o interesantă distincție între „puterile normale și puterile excepționale” conferite administrației de către Constituție și legi, iar, pe de altă parte, situațiile în care autoritățile statului acționează în afara cadrului normativ.

 

Aceste din urmă situații, autorul le împarte în trei categorii:

 

1. excesul de putere (atunci când autoritățile statului depășesc limitele împu­ternicirilor legale);

 

2. deturnarea puterii (atunci când autoritatea statului îndepli­nește un act care intră în competența sa urmărind alt scop decât cel prescris de lege);

 

3. abuzul de putere (atunci când autoritățile statului acționează în afara competențelor lor, dar prin acte care nu au caracter juridic).

 

Prin urmare, aplicarea și respectarea principiului legalității în activitatea autori­tăților statului este o problemă complexă, deoarece exercitarea funcțiilor statale presu­pune și puterea discreționară cu care organele statului sunt învestite, sau altfel spus „dreptul de apreciere” al autorităților privind momentul adoptării și conținutul măsu­rilor dispuse. Ceea ce este important de subliniat este faptul că puterea discreționară nu poate fi opusă principiului legalității ca dimensiune a statului de drept.

 

În doctrina administrativă, care studiază cu precădere problematica puterii discreționare, s-a subliniat că oportunitatea actelor administrative nu poate fi opusă legalității acestora, iar condițiile de legalitate pot fi împărțite în: condiții generale de legalitate și respectiv condiții specifice de legalitate pe considerente de oportunitate. În consecință, legalitatea este corolarul condițiilor de valabilitate, iar oportunitatea este o cerință (o dimensiune) a legalității.

 

Totuși, dreptul de apreciere nu este recu­noscut autorităților statului în exercitarea tuturor atribuțiilor pe care le au. Trebuie reținută diferența dintre competența legată a autorităților statale care există atunci când legea impune acestora un anumit comportament decizional strict, iar pe de altă parte competența discreționară, situație în care autoritățile statale pot alege mijloa­cele pentru atingerea unui scop legitim sau în general, atunci când organul statal poate alege între mai multe decizii, în limitele legii și a competenței sale.

 

Reținem definiția propusă în literatura de specialitate puterii discreționare:

 

„este marja de libertate lăsată la libera apreciere a unui autorități, astfel că în vederea atin­gerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune în limi­tele competenței sale”.

 

Deși problematica puterii discreționare este studiată cu precădere de dreptul admi­nistrativ, dreptul de apreciere în exercitarea unor atribuții reprezintă o realitate întâlnită în activitatea tuturor autorităților statului. Parlamentul, ca organ repre­zentativ suprem și unică autoritate legiuitoare, dispune de cele mai largi limite pentru a-și manifesta puterea discreționară, care se identifică din însăși caracterizarea actului legislativ.

 

Încă din perioada interbelică I.V. Gruia sublinia:

 

„Necesitatea de a legifera într-o anumită materie, alegerea momentului legiferării, alegerea momentului de punere în aplicare a legii, prin fixarea de către legiuitor a datei de aplicațiune a legii, revi­zuirea legislațiilor anterioare, care nu pot îngrădi și obliga activitatea Parlamen­tului viitor, restrângerea activităților sociale de la libera și necontrolată lor desfășu­rare și supunerea lor normelor și sancțiunilor legii, cuprinsul actului legislativ etc., dovedesc suverana și discreționara apreciere a funcțiunii organului legislativ”.

 

Aceste considerente sunt valabile și astăzi, deoarece orice parlament are libertatea de a-și exercita atribuțiile aproape nelimitat. Limita juridică a acestei libertăți este conturată doar de principiile constituționale aplicabile activității legislative și mecanismul de control al constituționalității legilor.

 

Puterea discreționară există și în activitatea instanțelor judecătorești. Judecătorul este obligat să hotărască numai atunci când este sesizat, în limita sesizării. Dincolo de aceasta se manifestă dreptul de apreciere suveran al faptelor, dreptul de a interpreta legea, dreptul de a fixa o pedeapsă minimă sau una maximă, de a acorda sau nu circumstanțe atenuante, de a stabili cuantumul despăgubirilor etc. Exercitarea acestor com­petențe nu înseamnă altceva decât putere discreționară.

 

Depășirea limitelor puterii discreționare semnifică încălcarea principiului legali­tății sau ceea ce în legislație, doctrină și jurisprudență se numește a fi „exces de putere”. Excesul de putere în activitatea organelor statului este echivalent cu abuzul de drept, deoarece semnifică exercitarea unei competențe legale fără să existe o motivare rezonabilă sau fără să existe un raport adecvat între măsura dispusă, situația de fapt și scopul legitim urmărit.

 

Problematica excesului de putere formează cu precădere obiectul doctrinei legislației și jurisprudenței administrative. Astfel, jurisprudența instanțelor de conten­cios administrativ din alte state a delimitat libertatea de decizie a administrației de excesul de putere. Consiliul de Stat francez folosește conceptul de „eroare manifestă de apreciere”, pentru a desemna situațiile în care administrația depășește, prin actele juridice adoptate, puterea discreționară. Instanțele administrative germane pot anula actele administrative pentru exces de putere sau pentru „uzul greșit al puterii”. În astfel de situații, actele juridice ale administrației au aparență de legalitate, deoarece sunt adoptate în limitele competenței stabilite de lege, însă excesul de putere constă în faptul că actele administrative sunt contrare scopului legii.

 

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 folosește conceptul de „exces de putere al autorităților administrative”, pe care îl definește ca fiind: „exercitarea drep­tului de apreciere aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege” [art. 2 alin. (1) lit. n)]. Pentru prima dată legiuitorul român folosește și defi­nește conceptul de exces de putere și totodată recunoaște competența instanțelor de contencios administrativ de a sancționa depășirea limitelor puterii discreționare prin acte administrative.

 

Situațiile excepționale reprezintă un caz particular în care autoritățile statului, și în special cele administrative, își pot exercita puterea discreționară, existând evident pericolul excesului de putere.

 

În doctrină nu există o opinie unanimă privind semnificația juridică a situațiilor excepționale. Astfel, în doctrina franceză mai veche, puterea discreționară este consi­derată a fi libertatea de decizie a administrației în cadrul admis de lege, iar oportu­nitatea evocă o acțiune de fapt a administrației publice, în situații excepționale, acțiune necesară (deci oportună) dar contrară legii. Jean Rivero consideră că prin situații excepționale se înțeleg anumite împrejurări de fapt care au un dublu efect: suspendarea aplicării regimului juridic ordinar și declanșarea aplicării unei legislații particulare căreia judecătorul îi definește exigențele. Un alt autor identifică trei ele­mente caracteristice pentru situațiile excepționale:

 

1. existența unor situații anor­male și exorbitante sau a unor evenimente grave și neprevăzute;

 

2. imposi­bilitatea sau dificultatea de a acționa în conformitate cu reglementările firești;

 

3. necesitatea de a interveni rapid pentru a ocroti un interes considerabil, grav amenințat.

 

Excesul de putere se poate manifesta în aceste împrejurări cel puțin prin trei aspecte:

 

1. a) aprecierea unei situații de fapt ca fiind un caz excepțional, deși nu are această semnificație (lipsa unei motivații obiective și rezonabile);

 

1. b) măsurile dispuse de autoritățile statului competente, în virtutea puterii discreționare, să depășească ceea ce este necesar pentru ocrotirea interesului public grav amenințat;

 

1. c) dacă aceste măsuri limitează în mod excesiv, nejustificat, exercițiul drepturilor și libertăților funda­mentale recunoscute constituțional.

 

Existența unor stări de criză – economice, sociale, politice sau constituționale – nu justifică excesul de putere. În acest sens profesorul Tudor Drăganu afirma:

 

„ideea statului de drept cere ca ele (situațiile excepționale n.n.) să-și găsească reglementări adecvate în textul constituțiilor, ori de câte ori acestea au un caracter rigid. O ase­menea reglementare constituțională este necesar să determine limitativ domeniile de rapor­turi sociale, în care transferul de competență de la parlament la guvern poate avea loc, să sublinieze caracterul lui temporar, prin stabilirea unor termene de aplicabi­litate și să precizeze scopurile în vederea cărora el se efectuează”.

 

Aceasta este și opinia Curții Constituționale a României.

 

Respectarea supremației Constituției și a legii, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, eliminarea manifestărilor de exces de putere din partea guvernanților pe durata existenței unor situații excepționale sunt clar exprimate de Curtea Constituțională în următoarele considerente din Decizia nr 457/2020:

 

„Comisia de la Veneția a reamintit că [conceptul de stare de urgență] se bazează pe presupunerea că în anumite situații de urgență de ordin politic, militar și economic, sistemul de limitări impuse de ordinea constituțională trebuie să cedeze în fața puterii sporite a executivului.

 

Cu toate acestea, chiar și în stare de urgență publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanță capitală și trebuie menținute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalității, separarea puterilor, împărțirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forței, administrarea publică și independentă a justiției, protecția vieții private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetățenilor și supravegherea de către aceștia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparența guvernării, libertatea de exprimare, asociere și întrunire, drepturile minorităților, precum și regula majorității în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agențiile guvernamentale trebuie să funcționeze în cadrul legii și acțiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanțele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată.”

 

Apreciem că puterea discreționară recunoscută autorităților statului este depășită, iar măsurile dispuse reprezintă exces de putere, ori de câte ori se constată existența următoarelor situații:

 

1. nu sunt respectate principiile supremației Constituției și legii, ale statului de drept și al separației puterilor în stat.

 

2. măsurile dispuse nu urmăresc un scop legitim;

 

3. deciziile autorităților publice nu sunt adecvate situației de fapt sau scopului legitim urmărit, în sensul că depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestui scop;

 

4. nu există o justificare rațională a măsurilor dispuse, inclusiv în situațiile în care se stabilește un tratament juridic diferit pentru situații identice sau un tratament juridic identic pentru situații diferite;

 

5. prin măsurile dispuse autoritățile statului limitează exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale, fără a exista o justificare rațională care să reprezinte, în special, existența unui raport adecvat între aceste măsuri, situația de fapt și scopul legitim urmărit.

 

Starea excepțională, respectiv starea de urgență și ulterior starea de alertă instituite de guvernanți pe teritoriul României, similar cu situația existentă în alte țări ale lumii, cu scopul de a limita extinderea pandemiei create de virusul „Covid 19”, a generat adoptarea a numeroase acte cu caracter normativ prin care se restricționează un număr însemnat de drepturi și libertăți fundamentale și corelativ o jurisprudență constituțională semnificativă privind constituționalitatea acestor măsuri.

 

Prin urmare, în toate situațiile și cu atât mai mult în situațiile excepționale guvernanții trebuie să aibă un comportament constituțional și social loial și să țină seama de următoarele realități:

 

Dumnezeu, Maica Domnului și sfinții nu pot fi restricționați;

Libertatea de conștiință, libertatea cultului ortodox, autonomia Bisericii Ortodoxe nu pot fi îngrădite;

Supremația Constituției și a legii trebuie respectate de guvernanți, atât în litera cât și în spiritul lor, inclusiv în situații excepționale;

O bună guvernare într-un stat democratic și social, așa cum este caracterizat statul român de Constituție, nu se poate înfăptui prin exces de putere și măsuri restrictive chiar și în situații excepționale;

Guvernanții trebuie să respecte mai ales în situații excepționale, demnitatea, viața, libertatea persoanei, ordinea și echilibrul social și economic, dar și valorile sacre ortodoxe ale poporului român.

Dictatura Organizației Mondiale a Sănătății

Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) face parte din sistemul instituțional al Organizației Națiunilor Unite (O.N.U), scopul declarat și statutar al acesteia este „menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob”. Înființarea acestei organizații este rodul unei inițiative politice în cadrul O.N.U.

 

Astfel, cu ocazia unei conferințe ținute la Paris în martie-aprilie 1946 de către 18 state membre O.N.U, s-a instituit un comitet tehnic care a redactat un proiect de tratat (denumit în terminologia O.N. U. „constituție”), pentru înființarea unei organizații mondiale a sănătății. Erau descrise principiile de activitate și funcțiile pe care urma să le aibă organizația. Aceste propuneri au fost apoi prezentate delegațiilor naționale la o conferință ținută la New York în iunie-iulie 1946. Pe 19 iulie același an, 61 de state au semnat tratatul constitutiv. De menționat că numai China și Anglia au semnat necondiționat Tratatul, celelalte state l-au semnat condiționat. Tratatul constitutiv al O.M.S intra în vigoare în momentul în care cele puțin 26 de state îl semnau necondiționat. S-a stabilit o comisie interimară formată din 18 membri, care urma să conducă programul organizației până la îndeplinirea condiției menționate mai sus. Această a 26-a semnătură a fost obținută pe data de 7 aprilie 1948 – dată care este considerată ca zi de naștere a Organizației Mondiale a Sănătății.

 

Ulterior au fost adoptate alte două declarații care au devenit anexe la Tratatul constitutiv „Declarația de la Alma-Ata” (1978), privind strategia de combatere a bolilor și „Charta de la Ottawa ” (1986), privind concepția despre sănătate și despre menținerea ei prin strategia combaterii bolilor.

 

În prezent, „Organizația Mondială a Sănătății” are sediul central la Geneva și are 193 de state membre. Are reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Rolul acestei Organizații este de a menține și coordona situația sănătății populației pe glob. Prioritățile curente includ prevenirea, combaterea și eradicarea bolilor transmisibile, în special tuberculoza, SIDA, malaria, ebola și mai recent gripa cauzată de virusul COVID-19; diminuarea efectelor bolilor netransmisibile în mod deosebit cancerul, bolile psihice, cardiovasculare și degenerative considerate a fi principala cauză a mortalității pe glob. Totodată în cadrul O.M.S. au fost elaborate programe pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, reintegrarea socială a persoanelor afectate, nutriția și alimentația sănătoasă, încetinirea îmbătrânirii, precum și programe de sprijinire a sistemului sanitar din țările sărace sau defavorizate. Multe dintre aceste activități și programe au fost de un real succes și apreciate de populația țărilor beneficiare.

 

Finanțarea bugetului Organizației se face prin cotizații plătite de către țările membre, contribuții voluntare ale statelor membre sau donații de la persoane fizice sau juridice . Cotizațiile sunt calculate conform unei scări mobile: țările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puțin. În medie bugetul anual al O.M.S se ridică la cifra de aproximativ 5 miliarde de dolari SUA.

 

România a fost acceptată în Organizația Mondială a Sănătății, cu drepturi depline, la 8 iunie 1948. Fenomenele de confruntare specifice Războiului Rece au influențat într-un mod negativ participarea reprezentanților României la activitățile O.M.S. Pe fondul divergențelor majore dintre autoritățile comuniste de la București și guvernele Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii, Ministerul Sănătății a trimis o notă directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății, în februarie 1950, prin care se anunța că România „nu se mai consideră membră a Organizației”. Politicienii comuniști de la București își exprimau în acest fel și o solidaritate cu celelalte țări din Europa, aflate în sfera de influență sovietică și care au renunțat, la rândul lor, din considerente ideologice, la statutul de membru al Organizației Mondiale a Sănătății.

 

Mai târziu, Guvernul României a recunoscut, în mod indirect, că decizia adoptată în februarie 1950 a fost o greșeală. Ministrul Afacerilor Externe a considerat că „participarea la lucrările Organizației Mondiale a Sănătății este folositoare pentru țara noastră, întrucât prin această Organizație se poate face un schimb larg de informații științifice în ceea ce privește tratamentul diferitelor maladii, producția de medicamente și aparataj medical etc. Afară de aceasta, O.M.S. organizează reuniuni științifice internaționale în diferite domenii ale medicinii și participă la activitățile cele mai importante ale organizațiilor internaționale medicale”.

 

Pentru a-și recăpăta statutul în Organizația Mondială a Sănătății, autoritățile române au acceptat la 10 aprilie 1956 să achite cotizația restantă din anul 1949 (15.857 dolari). De asemenea, Guvernul de la București. A fost de acord să se plătească 40.580 dolari, sumă care reprezenta cotizația României la Organizația Mondială a Sănătății pentru anul 1956.

 

Statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății au acceptat să reprimească, în grup, țările comuniste din Europa Centrală și Est. Evenimentul respectiv a avut loc în luna mai 1956, în timpul celei de-a IX-a Adunări Mondiale a Sănătății.

 

Câțiva ani mai târziu, reprezentanții României au ocupat, temporar, funcții de conducere importante în organizația menționată: vicepreședinte al Adunării Mondiale a Sănătății (1959), vicepreședinte al consiliului executiv al O.M.S. și președintele uneia dintre comisiile Adunării Mondiale a Sănătății (1969)[3]

 

Față de evoluțiile actuale în plan internațional la care România achiesează și prin care Organizația Mondială a Sănătății a devenit un instrument de realizare a scopurilor de îmbogățire a celor care exercită puterea politică în Europa și în lume, un instrument de restrângere și chiar eliminare a drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, un instrument de dominație politică și nu numai, prin care statul de drept și contractul social, Constituția sunt abolite implicit, totul în scopul declarat formal, dar fără conținut real de a eradica pandemia și ea declarată în scopuri obscure, ne întrebăm dacă nu era mai bine pentru populația țării noastre să se fi menținut decizia din 1950 prin care România se retrăgea din O.M.S.

 

Sub aspect politic lucrurile au evoluat, noi spunem au involuat, astfel că în prezent România este un membru fidel O.M.S. și celor care conduc această Organizație direct sau indirect, se subordonează și aplică fidel programele și deciziile adoptate în forurile de conducere ale Organizației, deși din punct de vedere juridic ele nu sunt obligatorii pentru statele membre și au numai un caracter de recomandare, contribuie cu aproape cu 1 milion de dolari SUA, anual la bugetul acesteia, toate acestea având consecințe dramatice pentru viața, sănătatea și libertatea poporului român.

 

Trebuie să menționăm că aportul acestei Organizații de a lungul anilor la îmbunătățirea sistemului sanitar din țara noastră este aproape inexistent. Oricum, disproporționat față de contribuția României la bugetul acesteia. Astfel Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății și dr. Hans Kluge, director general al Biroului Regional Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, au semnat în 21 martie 2021 la București Acordul Bienal de Cooperare între Ministerul Sănătății din România și Organizația Mondială a Sănătății – Biroul Regional Europa 2022-2023. Documentul stabilește cadrul general pentru colaborarea în următorii doi ani între Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății – Biroul Regional pentru Europa.

 

(…)

 

Pe timpul pandemiei, declarată tot de O.M.S și care a determinat instituirea stării excepționale în toate statele membre ale acestei Organizații, măsurile sociale și sanitare adoptate de către guverne și recomandate sau impuse de către O.M.S. s-au limitat la restrângerea drastică și discriminatorie a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, au avut ca rezultat afectarea gravă a sistemelor sanitare din multe țări, inclusiv România, mulți suferinzi de boli cronice și acute nu au mi primit tratamentul adecvat în spitale ceea ce în multe cazuri a condus la decesul celor în cauză, sistemul economic și social al statelor au fost grav perturbate ceea ce a cauzat criza economică și financiară actuală, cultura și în mod deosebit învățământul au fost dezorganizate, consecințele negative fiind pe termen lung.

 

O.M.S. a promovat diferite tipuri de vaccinuri cu scopul declarat de a proteja populația împotriva virusului, dar care în realitate se dovedesc ineficiente și mai mult pot afecta sănătatea și pot provoca chiar și decesul unora dintre persoanele vaccinate. Nici unul dintre vaccinurile încuviințate de OMS și impuse de Uniunea Europeană inclusiv de guvernele diferitelor state nu este omologat de vreun for științific medical intern sau internațional. Mai mult, efectele adverse pentru sănătate sunt necunoscute iar contractele încheiate pentru producerea și comercializarea lor sunt secrete.

 

Nici vaccinurile, a căror producere și comercializare este sunt surse obscure de sporirea averilor pentru unii magnați din domeniul farmaceutic și pentru politicieni influenți din cadrul organismelor Uniunii Europene, nici măsurile restrictive și discriminatorii impuse, distanțarea socială și altele nu au contribuit în mod decisiv la prevenirea răspândirii acestui virus, la eradicarea a ceea ce s-a numit de către O.M.S pandemie.

 

Din nefericire, cu efecte grave pentru populație, nu au fost promovate sau încuviințate de către OMS și implicit de guvernanți, tratamente profilactice pentru cei care s-au îmbolnăvit de infectarea cu acest virus. În multe cazuri astfel de tratamente care existau au fost refuzate să fie aplicate bolnavilor existând numeroase dovezi că medicii au primit instrucțiuni și ordine în acest sens. Oamenii de știință, medici, specialiști în epidemiologie au afirmat că aceste tratamente aplicate la timp și în mod corespunzător ar fi salvat multe vieți.

 

Faptele guvernanților și a celor care au decis astfel de măsuri restrictive în plan juridic, în opinia noastră realizează elementele constitutive ale infracțiunii de crimă împotriva umanității, prevăzută și sancționată de tratate internaționale în materie, dar și de legislația penală română. A se vedea dispozițiile art. 439 lit. a, b și g din Codul Penal Român. Evident, nimeni dintre cei vinovați nu au fost anchetați sau puși sub acuzare de instanțe internaționale sau interne pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

 

Este grav ca deciziile și strategiile privind prevenirea și combaterea acestui virus, de loc singular în istorie și nu cel mai periculos și dăunător, au fost transferate de politicieni de la medici și specialiștii în domeniu, singuri competenți să intervină și să aplice măsurile sanitare adecvate, la guvernanți și la cei care temporar exercită puterea în sat, evident incompetenți din punct de vedere medical, dar doritori de înavuțire, de dominație și de realizarea unor interese obscure.

 

Adevăratul scop pentru care instituțiile Uniunii Europene și guvernele țărilor lumii au impus aceste măsuri este acela de a-și spori puterea discreționară asupra populației, de a limita și chiar de a elimina drepturile și libertățile fundamentale, de a transforma omul ca persoană într-un simplu individ supus prin frică și teroare celor care exercită puterea, în schimb oferindu-i-se o iluzorie siguranță socială.

 

Această politică și formă de guvernare contrare principiilor constituționale democratice și ale statului de drept va continua, având ca pretext combaterea COVID-19, iar O.M.S devine un instrument eficient pentru o guvernare dictatorială. Recentul acord încheiat de Guvernul României cu O.M.S. este o premisă diplomatică și juridică în acest scop.

 

Dar nu numai atât.

 

La 1 decembrie 202, cei 194 de membri ai Organizației Mondiale a Sănătății au ajuns la un consens pentru a demara procesul de elaborare și negociere a unei convenții, a unui acord sau a unui alt instrument internațional în temeiul Tratatului constitutiv al Organizației pentru a consolida prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie. Această inițiativă este cunoscută sub denumirea de „Tratatul pandemic mondial’’.

 

S-a constituit un organism interguvernamental de negociere, care a organizat prima sa reuniune la 1 martie 2022 (pentru a conveni asupra modalităților de lucru și a calendarului), iar cea de a doua reuniune este programată la 1 august 2022 (pentru a discuta progresele înregistrate cu privire la un proiect de lucru). Acesta va prezenta apoi un raport privind progresele înregistrate în cadrul celei de a 76-a Adunări Mondiale a Sănătății, care va avea loc în 2023, cu scopul de a adopta Tratatul pandemic mondial până în 2024.

 

Precizăm că din perspectivă juridică, o convenție, un acord sau un alt instrument internațional este obligatoriu în temeiul dreptului internațional pentru statele semnatare după ratificarea lui de către parlamentele naționale.

 

Din punct de vedere formal și declarativ încheierea Tratatului corespunde unor scopuri sociale benefice pentru om și societate. Propunerea referitoare la un instrument internațional privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemii este formulată în spiritul unei solidarități colective și este ancorată în principiile echității, incluziunii și transparenței. Comunitatea internațională trebuie să fie mult mai bine pregătită și să dea dovadă de o mai bună coordonare pentru a răspunde eventualelor pandemii viitoare de-a lungul întregului ciclu de detectare, alertă și răspuns, se precizează în esență în negocierile pregătitoare pentru încheierea Tratatului.

 

Însă din documentele aferente tratatului propriu-zis (al cărui conținut efectiv îl știu doar cei care lucrează la el) rezultă că el va lansa un concept cunoscut ecologiștilor, dar care va dobândi, prima oară, o formă juridică la nivel internațional, conceptul “One Health” (O singură sănătate). „One Health” este o abordare integrată, unificatoare, care își propune să echilibreze și să optimizeze în mod durabil sănătatea oamenilor, animalelor și a ecosistemelor, care recunoaște că sănătatea oamenilor, a animalelor domestice și sălbatice, a plantelor și a mediului mai larg (inclusiv a ecosistemelor) sunt strâns legate și interdependente. Acestea sunt aspectele declarative, formale ale celor care au inițiat un astfel de program și politici publice.

 

Adevăratele scopuri și consecințe ale unui asemenea tratat sunt însă dramatice pentru persoana umană, pentru ceea ce în prezent este recunoscut și consacrat prin constituții și tratate internaționale ca fiind standarde ale democrației, ale statului de drept, recunoașterea, consacrarea și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Achiesăm la punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. Acest tratat va însemna moartea drepturilor omului, abolirea implicită a constituționalismului democratic și a statului de drept.

 

„Pentru binele comun al mediului (a cărui definiție va fi stabilită prin tratat) va putea fi sacrificat cam orice drept al omului din cele pentru care s-au luptat atâtea generații și care păreau să fie de neatins.

 

De ce? Păi suntem mulți. Ei, nu noi, românii. Noi, oamenii. 8 miliarde. 10 miliarde până în 2030. Ucidem, distrugem, otrăvim, poluăm. Secăm mediul, ca lăcustele. Nu, mai rău! Lăcustele nu otrăvesc apele. Deci este nevoie de măsuri de oprire a cât mai multor oameni într-un mediu controlat, cu nevoi controlate, cu resurse controlate. Dar nu se poate spune așa, pe față. Ar fi revolte, revoluții, violențe, pe scurt, haos. Dar când totul este pentru binele nostru superior (pe care nu-l vedem, dar ni se arată de alții care se pricep), atunci vom fi de acord’’ [4].

 

Ce este de făcut?

Filosoful Constantin Noica se întreba „ce este de făcut atunci când nimic nu mai este de făcut?’’. Desigur filosoful nu preconiza intrarea noastră într-o pasivitate totală, în acceptarea necondiționată a destinului rău pe care alții ni-l pregătesc. Dimpotrivă, este o meditație adânca ce îndeamnă la acțiune, la salvarea ființei și a demnității noastre de oameni creați după chipul și asemănarea cu Dumnezeu, la salvarea vieții, comunității dreptei credințe, culturii noastre, în aceste vremuri sumbre în care maleficul și iraționalul contrare firii vor să domine și să triumfe, dar fără șansa de a reuși.

 

Herman Hesse, laureat al premiului Nobel pentru literatură, autorul romanului „Jocul cu mărgele de sticlă”, remarcă cu multă înțelepciune:

 

„Cu cât e mai vastă cultura unui om, cu cât mai mari îi sunt privilegiile, cu atât mai mari trebuie să fie în caz de nevoie sacrificiile pe care le face. Dar nu mai puțin este un laș și un trădător cel ce trădează principiile vieții spirituale de dragul unor interese materiale, cel care de exemplu este gata să lase pe seama deținătorilor puterii a decide cât fac 2×2. Este o trădare să sacrifici oricăror altor interese simțul pentru adevăr, onestitate intelectuală, devotamentul față de legile și metodele spiritului.

 

Pot să vină vremuri de spaimă și de cel mai profund dezastru. Dacă în dezastru mai e posibilă vreo fericire, aceasta nu poate fi decât una spirituală, care să privească înapoi cu dorința de a salva cultura vremurilor trecute, care să privească înainte cu hotărârea de a reprezenta senin și statornic spiritul într-o perioadă ce altminteri ar putea să cadă pe deplin pradă materiei”.

 

Fericirea, în orice vreme, este dată mai întâi de dreapta credință și apoi de cultură, pentru că nu cultura ne mântuiește, ci dreapta credință în Dumnezeu. Cultura personală și cultura unui popor există, are valoare, în vremurile noastre numai dacă este întemeiată pe dreapta credință și dacă scopul ei sunt adevărurile revelate de Dumnezeu. În afară de aceasta este incultura, neantul spiritual, în care astăzi atât de mulți, voit aleg să existe.

 

În acest context, prima condiție a salvării noastre ca persoane libere, a demnității noastre dar și a vieții, este întoarcerea la Dumnezeu, la dreapta credință ortodoxă. Dumnezeu este Ființa Supremă, Creatorul, Viața și Învierea noastră. Trebuie să avem conștiința faptului că această lume cu tot ce este lumesc în ea, material, lipsit de valorile virtuții și ale credinței este supusă finitudinii și determinismului material și temporal. Nu pentru lumescul din lume s-a rugat Mântuitorul, ci pentru oameni, care sunt valori eterne dacă rămân în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în ei.

 

Pentru a rezista în aceste vremuri de încercare, îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru că refuzăm mâna Sa salvatoare și ne credem atotputernici și stăpânii acestei lumi, există o singură cale de izbăvire: să ne întoarcem la Dumnezeu, să facem roade vrednice de pocăință (după cuvântul Mântuitorului: „Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” – Matei 18,3), să ne întoarcem la Sfânta Biserică Ortodoxă, să credem și să ne rugăm mai mult, să împlinim Porunca Iubirii, prin care ne întoarcem la darul dumnezeiesc al vieții, al libertății și al demnității. Darurile lui Dumnezeu nu se iau niciodată înapoi. Noi suntem aceia care le refuzăm. Trebuie să ne recâștigăm demnitatea de om.

 

Tot Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Eu sunt calea adevărul și viața.” (Ioan, 14,6) și „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). Cuvintele Mântuitorului trebuie să devină convingeri în inima și mintea noastră și mai mult decât atât, fapte ale iubirii și ale vieții pentru a învinge încă de pe acum, când trăim în trup material, lumescul lumii și puterea celor fără de Dumnezeu și fără de omenie.

 

Statornicia în dreapta credință este temeiul individual și colectiv un răspuns ferm la dictatura guvernanților contemporani și chiar pentru reforme sociale. Domnul nostru Iisus Hristos a propovăduit smerenia, ne îndeamnă să fim smeriți și ne dă model de smerenie pe Sine Însuși. „Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre”. (Matei, 11,29)  A fi smerit cu inima și cu duhul nu este un act de umilință, ci un act voit al libertății noastre întru demnitatea noastră. Smerenia este mama virtuților cum o numesc sfinții părinți, este supunerea cu mintea față de Dumnezeu și nu față de om și lumescul acestei lumi.

 

Dacă omul alege pasivitatea supunerea necondiționată față cei care temporar exercită puterea lumească astăzi, din om liber devine rob, iar demnitatea de om cade în umilință, însoțită cu frica, cu deznădejdea cu acceptarea lumescului și a răului acestei lumi. Dumnezeu Mântuitorul nostru a fost smerit dar nu umil. Din Sfânta Evanghelie aflăm de cuvântul dur al Mântuitorului împotriva fariseilor și cărturarilor, care formal se arătau drepți dar în realitate încălcau legea, erau lipsiți de iubire și omenie, mândri și disprețuitori, am spune noi la fel precum și guvernanții de astăzi sunt.

 

Poporul român este smerit dar nu umil. Multe au fost încercările și vitregiile vremii îngăduite de Dumnezeu, abătute asupra poporului român. În orice împrejurare poporul român a rămas statornic în dreapta credință, și-a apărat și menținut credința, ființa, limba, tradițiile, cultura, libertatea, țara, atât cu armele dreptei credințe cât și cu jertfa pe câmpul de luptă dacă a fost nevoie. Vicisitudinile, îngrădirile de tot felul, globalizarea, ateismul care proliferează nu vor putea să aducă atingere valorilor existențiale fundamentale ale poporului român identității și unității sale.

 

Prin urmare, trebuie găsite și soluții sociale la dictatura și criza generate de guvernele și instituțiile statale, de globalismul mondial promovat cu atâta nonșalanță astăzi. O primă soluție este de a ne schimba modul de a fi, de a ne înnoi cu mintea cum spune Sfântul Apostol Pavel care adaugă că nu trebuie să ne potrivim vremurilor. Omul este trup și suflet, dar astăzi omul este mai mult pentru trup decât pentru suflet, este înclinat mai mult spre a avea decât pentru a fi. De aici preocuparea excesivă pentru trup, pentru a acumula și consuma bunuri materiale, fapt ce creează dependență și servituți față de guvernanți o supunere umilitoare față de aceștia, integrarea voită în ordinea acestei lumi în care dreapta credința, viața, sănătatea, libertatea și demnitatea au devenit formale și desuete pentru cei care guvernează. Schimbarea paradigmei existențiale individuale înseamnă trecerea de la „a avea” la „a fi’’, ceea ce însemnă primatul spiritului asupra trupului și posibilitatea de a rezista sistemului, de a nu ne integra umil în ordinea socială a supunerii totale pregătite de guvernanți actuali.

 

Trebuie să avem convingerea că drepturile și libertățile fundamentale nu ne sunt conferite de legiuitorul intern sau internațional, sau de guvernanți, ci sunt preexistente înscrierii lor în constituții, în instrumente juridice internaționale care numai le consacră și creează obligația juridică pentru stat, pentru legiuitor, pentru justiție de a le apăra. În situația de astăzi când exercitarea drepturilor și libertăților este limitată, formal juridic noi trebuie să fim conștienți că voința și măsurile dictatoriale ale guvernanților nu pot afecta esența acestora. În nicio constituție contemporană nu este consacrat dreptul fundamental al omului la o bună guvernare, fapt juridic care ar impune această obligație guvernanților, iar în cazul nerespectării ei de a interveni răspunderea juridică, nu numai politică, pentru cei ce exercită puterea statală.

 

Noi trebuie să fim și să rămânem oameni liberi și demni mai ales în aceste vremuri în care guvernarea dictatorială triumfă, iar statul social, statul de drept și contractul social au fost în fapt abolite. Mulți dintre cei care exercită puterea statală temporară astăzi, trăiesc cu convingerea că actuala ordine politică, socială și economică a lumii, declarată formal ca fiind democratică este eternă. Nu este așa. Istoria lumii dovedește relativitatea și temporalitatea oricărei orânduiri sociale, chiar dacă mulți le considerau indestructibile, eterne. Exemplul cel mai apropiat de noi este orânduirea comunistă care a dispărut din realitatea socială. La fel se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, noi sperăm cât mai devreme și cu actuala ordine politică, economică și socială, inclusiv cu sistemul instituțional, politic și juridic al Uniunii Europene.

 

Există deja modele pentru noi forme de organizare socială, bazate pe comuniune socială și economică în dreapta credința și pe posibilitatea eliminării legilor economiei de piață, a principiului consumismului irațional. Un asemenea model formulat deja teoretic este „distributivismul social și economic’’.

 

De altfel practica românilor de a se retrage din mecanismele instituționale ale unei guvernări dictatoriale, cu scopul de a-și păstra identitatea de neam, credința, limba bunurile materiale este veche. Cu titlul de exemplu amintim obștile sătești din evul mediu cunoscute în special în Transilvania, dar și vechiul drept românesc cutumiar „jus valahicum’’, opus sistemului normativ al guvernanților din acea vreme. O astfel de organizare socială nu este numai istorie. Ea începe să devină o realitate socială atât în țara noastră cât și în alte țări sub forma comunităților sociale și economice, unde accentul existențial cade pe „a fi” și nu pe „a avea”, iar legile consumismului nu se mai aplică. Este soluția retragerii din mecanismele instituționale și de guvernare ale statului, pe cât posibil, cu scopul de păstrare a comunității și comuniunii, a libertății și demnității umane și nu în ultimul rând al credinței.

 

NOTE

 

[1] Publicat la 28 septembrie 2020 la raintv.eu

[2] Pentru dezvoltări a se vedea Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. II, Ed. All Beck, 2005; Dana Apostol Tofan, Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, Ed. All Beck, București, 1999; Ion Deleanu, Drepturile subiective și abuzul de drept, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1988; Petre Miculescu, Statul de drept, Ed. Lumina Lex, București, 1988; Tudor Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992; A. Hauriou, Droit constitutionnel et institution politiques, Ed Montchrestien, Paris, 1972; Marius Andreescu, Principiul proporționalității în dreptul constituțional, Ed. C.H. Beck, București, 2007; Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituțional. Teoria generală a statului. Jurisprudență constituțională, Ed. C.H. Beck, București 2018; Marius Andreescu, Andra Nicoleta Puran, Drept constituțional. Filosofia dreptului și istorie. Studii și eseuri, Ed.C.H.Beck, București, 2022; Marius Andreescu, Societatea și Statul Român în perioada stării excepționale. Studii, eseuri, scrisori, Ed. Sitech, Craiova, 2022

[3] Pentru dezvoltări a se vedea, Petre Opriș, România revine în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (mai 1956), publicat în februarie 2020, https://www.researchgate.net › publication ›

[4] Pentru dezvoltări a se vedea articolul semnat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partner, STOICA & Asociaţii., publicat la 19 mai 2022, dosare juridice, Hot News, https://www.hotnews.ro › stiri-specialisti_stoica_si_asociatii…\

 

Marius Andreescu

Doctor în drept, lector universitar la Universitatea din Pitești. Judecător la Curtea de Apel Piteşti.

 

 

Criza sanitară. Dictatura Organizației Mondiale a Sănătății

/////////////////////////////////////////

 

Pornografia ca manual pentru „educaţia” informală a copiilor

 

PRO VITA București  

 

„Copilăria şi adolescenţa sunt etape esenţiale în formarea obiceiurilor, valorilor, conduitei şi idealurilor. Experienţele de viaţă care deformează sau constrâng o dezvoltare sănătoasă şi afectează firescul relaţiei conjugale şi de familie ar trebui să fie prioritatea părinţilor, a oamenilor politici și a educatorilor.[1]”

Potrivit studiilor şi cercetărilor desfăşurate pe parcursul ultimelor decenii, apreciem că liberalizarea pornografiei constituie unul dintre cele mai grave atentate la adresa securităţii naţionale, a educaţiei, sănătăţii, siguranţei şi vieţii cetățenilor ca indivizi, a familiei ca entitate socială și a națiunii în întregul său. Pornografia este responsabilă pentru inducerea unor deviaţii psihice şi comportamentale, degradarea imaginii femeii în societate şi a demnităţii bărbatului și prin acestea conduce la disoluţia familiei, contribuie la scăderea demografică şi încalcă drepturile si libertăţile persoanei.

 

România are una dintre cele mai slabe legi privind pornografia dintre țările europene, iar indiferența cu care este privit subiectul duce la un consum de pornografie [2] ridicat inclusiv în rândul copiilor, un posibil flagel deocamdată ignorat întrucât nimeni, în afara câtorva ONG-uri, nu și-a dat interesul pentru a-i afla adevărata dimensiune și consecințele.

 

Studii desfăşurate în ultimele decenii în domenii ca psihologia şi neuropsihologia aplicată arată că toate experienţele vizuale şi mai ales cele puternic emoţionale sunt stocate în „corpul amigdaloid în mod brut, ca nişte tipare fără cuvinte ale vieţii emoţionale. […] când aceste amintiri ies la iveală mai târziu, în decursul vieţii, nu există un set corespunzător de gânduri articulate cu privire la modul în care reacţionăm.” [3] Astfel că „la situaţii din prezent creierul emoţional ne va comanda să reacţionăm potrivit unor elemente disparate ale unei situaţii similare petrecute într-un trecut îndepărtat” [4]. Acesta ar fi unul dintre mecanismele învăţării sau modelării comportamentului uman.

 

Prin urmare, copiii şi tinerii sunt influenţaţi chiar mai mult decât adulţii de mesajul pornografic, fenomen clarificat şi în urma studiilor de sociologie şi psihologie întrucât copii şi tinerii:

 

„pot fi cu uşurinţă constrânşi să vizioneze materiale pornografice sau să le producă ei înşişi;

au un grad limitat de controlare a emotivităţii, conştiinţei, procesării materialelor obscene pe care le întâlnesc voluntar sau involuntar;

pot fi victimele consumului de pornografie acolo unde adulţii arată o rezistenţă mai mare, inclusiv prin expunerea la mesaje pornografice traumatice şi care trec graniţa unei anumite legalităţi;

îşi pot dezvolta aşteptări iluzorii în legătură cu comportamentul lor sexual prin vizualizarea pornografiei creativ-fantastice, bazate pe imaginaţie (desene, exploatarea tărâmului ireal-fantastic etc. n.n.)” [5].

Dr. Victor Cline, poate cel mai important psihoterapeut al dependenţei de sex, observă faptul că pornografia constituie un adevărat „manual de educaţie sexuală” pentru viaţă.

 

 

 

Ce-i învaţă pornografia pe copiii noştri?

Că sexul se constituie ca un centru obsesional al existenţei umane, în jurul căruia trebuie să se orienteze interesul, activitatea şi energia fiecăruia. El dă măsura realizării umane [6];

Că virginitatea şi abstinenţa sunt vetuste, iar riscul bolilor cu transmitere sexuală este „nesemnificativ” [7];

Că relaţiile sexuale se desfăşoară preponderent între persoane necăsătorite [8];

Că dragostea se reduce eminamente la performanţa actului sexual;

Că ponderea reală a violurilor, divorţurilor, copiilor nelegitimi şi a cazurilor de prostituţie este supraestimată [9];

Că infidelitatea şi promiscuitatea sexuală sunt fireşti, ca şi relaţiile sexuale de dinaintea căsătoriei [10];

Că e firesc şi de dorit a avea cât mai mulţi parteneri sexuali [11] de la o vârstă cât mai fragedă [12];

Că tipurile patologice şi antisociale de activităţi sexuale precum sadomasochismul, abuzul şi umilirea femeii, implicarea minorilor, incestul, sexul în grup, voyeurismul, exhibiţionismul, bestialitatea etc. sunt componente firești ale sexualității [13].

Majoritatea mesajelor pornografice, observă dr. Cline, este produsă de bărbaţi pentru consumul bărbaţilor; este extrem de sexistă; promovează un volum foarte mare de dezinformare asupra sexualităţii umane; este lipsită de dragoste, comuniune, responsabilitate; nu spune nimic despre riscurile bolilor cu transmitere sexuală şi, în general, dezumanizează atât participanţii bărbaţi cât şi femei. Pornografia creează o reprezentare falsă asupra sexualităţii şi o parte din ea este extrem de ostilă femeilor, pe care le denigrează și umilește.

 

Dacă pornografia ar fi privită ca o formă de educaţie sexuală, o mare parte din ea ar trebui caracterizată ca o falsă educaţie (o dez-educare) pentru că prezintă şi modelează informaţii inexacte, false şi amăgitoare asupra sexualităţii umane, mai ales asupra naturii sexualităţii şi reactivităţii feminine. [14]

 

 

 

Efectele consumului de pornografie la copii

Devin preocupaţi de sex de la 7-8 ani, mai întâi din curiozitate, din imitaţie, din dorinţa de a fi precum cei mari. Aceasta contribuie major la maturizarea psihologică şi sexuală prematură, la demararea unei vieţi sexuale ce presupune grave riscuri pentru sănătatea biologică şi psihologică a copilului;

Cresc incertitudinile privind sexualitatea; [15]

Scade autorespectul sexual; [16]

Consumul de pornografie la băieți este legat de o creștere semnificativă a raporturilor sexuale cu partenere de ocazie [17], fiind cel mai probabil un corelat al așa-zisei culturi a „agățatului”;

Apar sarcini nedorite începând de la vârste de 12-13 ani [18] și avorturi;

Experienţa masturbării devine cronică, putând distruge viitorul copilului [19];

„Trei studii separate au evidenţiat o legătură puternică între consumul de pornografie şi angajarea în activităţi sexuale orale şi anale [20] la adolescenţi, deşi cele mai multe fete au descris actul sexual oral şi anal ca pe o experienţă negative;

Atenţia, motivaţia, concentrarea, scad într-atât încât procesul educativ şi succesul şcolar este compromis;

Se dezvoltă sentimentele de singurătate [21], inclusiv depresii majore [22];

Copiii şi tinerii pot dezvolta un comportament agresiv ajungând până la infracţiuni grave şi viol. „Într-un studiu realizat pe un eşantion reprezentativ de 804 adolescenţi italieni relevă faptul că în cazul băieţilor care au avut contact cu pornografia există o posibilitate mult mai mare să declare că şi-au hărţuit sexual un coleg sau că au forţat pe cineva să întreţină relaţii sexuale. [23] Un alt studiu efectuat pe 101 copii cu comportament sexual abuziv din Australia a dovedit o agresivitate sporită în cazul băieţilor care au avut contact cu pornografia. Un sfert dintre participanţi au declarat că fie un frate sau o soră mai mare, fie un prieten le-au arătat cum să acceseze aceste materiale; un alt sfert au declarat că accesarea site-urilor cu conţinut pornografic a fost motivul principal pentru care au intrat pe internet. [24]

Pentru fetele care vizionează pornografie creşte riscul de a deveni victimele violenţei sexuale. „Sunt martor”, afirmă un psihoterapeut, „cum tot mai multe adolescente tolerează abuzul emoţional, fizic şi sexual în relaţiile lor, simţind o presiune pentru a se integra în grupuri de fete alături de care să vizioneze şi să producă materiale pornografice, ca o metodă de a atrage atenţia băieţilor asupra lor, astfel fiind considerate de prietenii lor «lipsite de prejudecăţi» şi « cool», şi normalizând abuzul sexual la care sunt supuse pentru motivul că văd acte similare erotizate în pornografie.[25] Într-adevăr, dintr-un studiu recent reiese că adolescentele care declară că au avut un anume contact cu pornografia întrunesc mai multe condiţii pentru a raporta că au fost victime ale violenţei pasive, fiind supuse hărţuirii sexuale sau relaţiilor sexuale forţate[26] de către prieteni sau cunoştinţe de sex masculin.” [27]

 

Copiii şi tinerii pot ușor deveni dependenţi de consumul de materiale pornografice. „Pornografia nu dezvăluie modul în care un cuplu adevărat negociază un conflict sau îşi făureşte intimitatea”, susţin psihologii, ci este „o metodă brutală de introducere în sexualitate.” Directorul clinic al echipei de cercetare Masters & Johnson mărturiseşte că a întâlnit băieţi cu vârsta de 14 şi 15 ani dependenţi de pornografie: „Este îngrozitor să vezi ce efect are asupra acestora; atât de tânăr, să ai o astfel de problemă sexuală.” Unul dintre psihologii Centrului de Psihologie Clinică Coche din Philadelphia redă cazul unei fetiţe în vârstă de 11 ani care a fost surprinsă creându-şi propriul site pornografic, explicând că prietenii ei găsesc pornografia ca fiind ceva „cool”; tot acesta apreciază că tratamentul împotriva dependenţei de pornografie se aplică mai des în cazul băieţilor, inclusiv al pre-adolescenţilor, adăugând: „Înainte de existenţa internetului, nu m-am confruntat niciodată cu aşa ceva.” [28]

 

Această „educaţie pentru viaţă” pe care le-o face copiilor pornografia se desfăşoară în cele mai multe cazuri fără ştirea părinţilor, care nici măcar nu pot bănui că proprii lor copii se pot uita pe reviste, la filme sau site-uri pornografice. [29]

 

Un studiu efectuat pe un eşantion de 1.300 de fete, cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani, a descoperit că în rândul celor implicate în „cybersex”, 95% dintre părinţi habar nu aveau de acţiunile copiilor [30].

 

De altfel, „şcoala pornografiei” nu este numai o contra-educaţie care anihilează complet educaţia desfăşurată pe căi instituţionale, dar îl îndepărtează şi pe copil de părinţii săi răpindu-i astfel şi ultimul sprijin pe care l-ar mai fi putut avea [31].

 

Citește și: Recuperarea dependenților de pornografie contribuie la conștientizarea daunelor acesteia

 

 

 

Câteva aspecte legislative

După cum precizam mai sus, legislația românească privind pornografia [32] este laxă, cu definiții vagi și sancțiuni derizorii ori inaplicabile.

 

Începând cu anul 2011 au existat câteva tentative de a amenda legea privind materialele pornografice [33]. Deși în subsidiar și-au propus și crearea unui cadru pentru protejarea corespunzătoare a copiilor într-o eră a accesului online instant și ieftin, proiectele s-au concentrat, în mod eronat apreciem noi, pe evaziunea fiscală făcută de pornografi, cu toate că o analiză serioasă arată că efectele consumului și dependenței de pornografie asupra sistemelor de sănătate, asigurări și chiar asupra pieței muncii depășesc cu mult „plus valoarea” rezultată din încasările bugetare de taxe și impozite. Ambele inițiative au eșuat, în principal din cauză că a fost desconsiderată participarea la dezbatere a agențiilor guvernamentale specializate (tehnice).

 

În plus, deși formal România se achită de obligațiile asumate prin ratificarea Convenției pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale[34], totuși aspectul esențial al expunerii copilului la pornografie este ignorat în favoarea combaterii exploatării directe, așa cum o arată și corespondența noastră anterioară cu autoritățile[35], deși exploatarea sexuală este aproape întotdeauna precedată, arată specialiștii, de consumul de materiale pornografice, cu efectele arătate mai sus.

 

Și logica juridică indică astfel: abuzul sexual este definit ca incluzând nu doar hărțuirea sexuală, propunerile indecente, actul sexual sau expunerea organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, ci și obligarea minorului la a viziona materiale pornografice [36]! Inclusiv Legea specială privind drepturile copilului stipulează necesitatea protejării acestuia în fața expunerii la pornografie [37].

 

În opinia noastră, statul român eșuează, astfel, în îndeplinirea integrală a obligațiilor constituționale și internaționale față de copil și familie.

 

 

 

Concluzie

Pornografia este o cale pe care se merge accelerat către delicvenţă, degenerare morală şi alienare a personalităţii. De aceea ne întrebăm: cui, oare, serveşte liberalizarea pornografiei în România și mai ales liberul și neîngrăditul acces la materiale pornografice al minorilor? De ce nu s-ar liberaliza şi drogurile, căci conform tuturor studiilor pornografia acţionează asupra aceloraşi mecanisme neuronale precum drogul, dând dependenţă la fel de repede?

 

Având în vedere efectele pe care pornografia le are asupra poporului român în ansamblul său şi a instituţiilor sale fundamentale, considerăm că toţi cei care, împotriva evidenţelor, refuză protejarea corespunzătoare a copilului față de acest flagel se înscriu, cu voie sau fără voie, într-o acţiune de subminare a statului român.

 

 

 

–

 

Analiza cuprinde extrase din „Memoriul privind necesitatea modificării legii pornografiei în spiritul respectării Constituţiei României”, utilizat în dezbaterea propunerii legislative Pl-x nr. 295/2014 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, autor: dr. Virgiliu Gheorghe.

 

NOTE

 

[1] Jill C. Manning, MS, Testimony. „Submission for the Record.” Hearing on Pornography’s Impact on Marriage & the Family, Committee on Judiciary, United States Senate, November 10, 2005. 9. www.judiciary.senate.gov/imo/media/doc/manning_testimony_11_10_05.pdf

[2] Trebuie să precizăm faptul că, din punct de vedere etimologic, psihologic şi neurologic, pornografia constituie orice exhibare a părţilor intime ale trupului uman care incită dorinţa şi produce excitaţie sexuală; deci nu doar expunerea actului sexual necenzurat se include în această definiție, ci și o bună parte din publicitatea stradală la care copiii sunt expuși permanent!

[3] Ibid., p. 22.

[4] Ibid., p. 22.

[5] Ibid.

[6] D. Zillman, “Influence of Unrestrained Access to Erotica on Adolescents’ and Young Adults’ Dispositions Toward Sexuality,” Journal of Adolescent Health 27 (2000): 41-44; Carroll şi alţii (2008).

[7] Harris L, and Associates. Sexual material on American network television during the 1987-88 season. New York (NY): Planned Parenthood Federation of America; 1987.

[8] Strasburger VC, Wilson BJ. Children, adolescents, and the media. Thousand Oaks (CA): Sage; 2002

[9] Brand JE, Greenberg BS. Commercials in the classroom: the impact of Channel One advertising. J Advertising Res 1994;34:18-27

[10] Bryant J, Zillmann, D, editors. Media effects: advances in theory and research, Hillsdale (NJ): Lawrence Erlbaum; 1994.

[11] Victor C. Strasburger, Barbara J. Wilson, Amy Beth Jordan, Children, adolescents, and the media, Sage, 2009.

[12] Ibid.

[13] V. Cline, Pornography’s Effects on Adults & Children, Morality In Media, New York, 2001.

[14] Ibid.

[15] Peter and Valkenburg, “Adolescents’ Exposure to Sexually Explicit Internet Material,” 596.

[16] Todd G. Morrison, Shannon R. Ellis, Melanie A. Morrison, Anomi Bearden, and Rebecca L. Harriman, “Exposure to Sexually Explicit Material and Variations in Body Esteem, Genital Attitudes, and Sexual Esteem Among a Sample of Canadian Men,” The Journal of Men’s Studies 14 (2006): 209-22 (216-7).

[17] E. Häggström-Nordin, U. Hanson, and T. Tydén, “Associations between Pornography Consumption and Sexual Practices among Adolescents in Sweden,” International Journal of STD & AIDS 16 (2005): 102-7 (104-5).

[18] Anita Chandra, Steven C. Martino, Rebecca L. Collins, Marc N. Elliott, Sandra H. Berry, David E. Kanouse, and Angela Miu, “Does Watching Sex on Television Predict Teen Pregnancy? Findings from a Longitudinal Survey of Youth,” Pediatrics 122 (2008): 1047-1054 (1052).

[19] http://www.actionlove.com/cases/case15605.htm

[20] C. Rogala şi T. Tydén, “Does Pornography Influence Young Women’s Sexual Behavior?” Women’s Health Issues 13, no. 1 (ianuarie 2003): 39–43; T. Tydén şi C. Rogala, “Sexual Behavior Among Young Men in Sweden and the Impact of Pornography,” International Journal of STD & AIDS 15, no. 9 (2004): 590–93; şi E. Haggström-Nordin, U. Hanson şi T. Tydén, “Associations Between Pornography Consumption and Sexual Practices Among Adolescents in Sweden,” International Journal of STD & AIDS16, no. 2 (martie 2005): 102–07.

[21] Michele L. Ybarra and Kimberly J. Mitchell, “Exposure to Internet Pornography among Children and Adolescents: A National Survey,” CyberPsychology & Behavior 8 (2005): 473-86 (479).

[22] Vincent Cyrus Yoder, Thomas B.Virden III, and Kiran Amin “Internet pornography and Loneliness: An Association?” Sexual Addiction & Compulsivity 12 (2005): 19-44 (30). This was a study of 400 individual Internet pornography users.

[23] S. Bonino, S. Ciairano, E. Rabaglietti, şi E. Cattelino, “Use of Pornography and Self-Reported Engagement in Sexual Violence Among Adolescents,” European Journal of Developmental Psychology 3 (2006): 265–88.

[24] Mary Eberstadt şi Mary Anne Layden, THE SOCIAL COSTS OF PORNOGRAPHY, Witherspoon Institute, SUA, 2010.

[25] J. C. Manning, “A Qualitative Study of the Supports Women Find Most Beneficial When Dealing with a Spouse’s Sexually Addictive or Compulsive Sexual Behavior,” unpublished doctoral dissertation, Brigham Young University, Utah, 2006;

[26] S. Bonino, S. Ciairano, E. Rabaglietti, and E. Cattelino, “Use of Pornography and Self-Reported Engagement in Sexual Violence Among Adolescents,” European Journal of Developmental Psychology 3 (2006): 265–88.

[27] Mary Eberstadt şi Mary Anne Layden, THE SOCIAL COSTS OF PORNOGRAPHY, Witherspoon Institute, SUA, 2010.

[28] Ibid.

[29] P. Goodenough, “Online Porn Driving Sexually Aggressive Children,” CNSNews.com, 26 noiembrie, 2003.

[30] Joan D. Atwood, “Mommy’s Little Angel, Daddy’s Little Girl: Do You Know What Your Pre-Teens Are Doing?” The American Journal of Family Therapy 34 (2006): 447-67 (461).

[31] Michele L. Ybarra and Kimberly J. Mitchell, “Exposure to Internet Pornography among Children and Adolescents: A National Survey,” CyberPsychology & Behavior 8 (2005): 473-86 (478).

[32] Legea nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei.

[33] Vezi de ex. PL-x nr. 295/2014, Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal la www.cdep.ro.

[34] Legea nr. 252/2010 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007.

[35] www.provitabucuresti.ro/activitati/scrisori/569-protejarea-copiilor-pornografie-o-necesitate-urgent-coaliia-pentru-familie

[36] A se vedea întreg ansamblul de infracțiuni conexe prevăzute de Codul Penal: violul (art. 218), agresiunea sexuală (art. 219), actul sexual cu un minor (art. 220), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222), corupția sexuală (art. 221), și incestul (art. 377). Abuzurile sexuale sunt prevăzute și de către Convenția de la Lanzarote (art. 23 – Acostarea copiilor în scopuri sexuale, art. 22 – Coruperea copiilor, art. 18 – Abuzuri sexuale).

[37] Art. 89 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată: „Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află (…)”

 

PRO VITA București

Acasă

Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

 

Pornografia ca manual pentru „educaţia” informală a copiilor

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternă.

 

 

Ce este transhumanism-ul, păreri contradictorii despre transhumanism și visul modern a omului de a atinge superinteligența și viața eternă

 

Conform profeților transhumanism-ului, materia și energia din vecinătatea noastră vor deveni în viitor infuzate cu inteligența, cunoașterea, creativitatea, frumusețea și inteligența emoțională (capacitatea de a iubi, de exemplu) ale civilizației noastre om-mașină.

 

Civilizația umană se va extinde apoi spre exterior, transformând toată materia și energia mută pe care le întâlnim în materie și energie sublim inteligente – transcendente.

 

Max More și Natasha Vita-More, în volumul lor editat The Transhumanist Reader, susțin necesitatea transhumanism-ului pentru incluzivitate, pluralitate și interogare continuă a cunoștințelor noastre.

 

Indiferent dacă procesul evolutiv este determinat de o IA superinteligentă sau de un capitalism avansat, s-ar putea să fim obligați să ne conformăm unei perpetue transcendențe care ne face doar mai eficienți la activitățile cerute de cel mai puternic sistem.

 

wiki ce este transhumanismul si cum manipuleaza conditia umana

 

VEZI ȘI:Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice

Dusă la cea mai extremă concluzie, conform transhumanism-ului, omul se va transforma în întregul univers, devenit acum inteligent.

 

Adică, misiunea oamenilor este să devină Dumnezeu – indiferent dacă este cea biblică înainte de a crea lumea sau vreo zeitate platonică care se mișcă într-o mișcare perfectă în timp ce se gândește la sine.

 

Ce demnitate mai mare s-ar putea imagina?

 

De la Teurgie la Transhumanismul modern

 

Transhumanistii împărtășesc obiectivul teurgic: au ca scop si zeificarea sau divinizarea animalelor umane.

 

Conform Wikipedia, Teurgia descrie practicarea ritualurilor de natură magică, efectuate pentru a invoca acțiunea sau prezența lui Dumnezeu sau a mai multor zei, cu scopul principal de a perfecționa propriul sine uman.

 

Transhumanistii sunt de asemenea de acord că există multe rânduri de entități din ce în ce mai divine. Aceste rânduri implică faptul că scopul îndumnezeirii se împarte într-o serie de sub-obiective.

 

VEZI ȘI:Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternă.

Dacă aceste obiective sunt luate din ierarhia teurgică, atunci primul sub-obiectiv este să vă transformați sinele într-un suflet pur.

 

Transhumanistii pot interpreta acest lucru ca facand corpul uman cat mai pozitiv posibil. Folosiți știința și tehnologia pentru a vă face corpul uman cât mai sănătos și virtuos posibil. Al doilea scop al teurgiei este de a deveni erou sau demon.

 

Pentru transhumanisti, aceasta înseamnă folosirea tehnologiei pentru a modifica natura umana originala.

 

Vă puteți amplifica puterile corpul cu dispozitive externe sau implantate. Sau puteți utiliza ingineria genetică sau nanotehnologia pentru a obține super-funcționalități.

 

https://www.creierul.com/2021/03/despre-transhumanism-si-manipularea.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice

  

Eterna căutarea a Izvorului Tinereții Veșnice, care să ne aducă o viață lungă și tinerețe eternă, este astăzi un scop mult mai dorit și mai rezonabil ca niciodată.

 

Astăzi, trebuie să acceptăm moartea și bătrânețea pentru că nu avem de ales. Mâine însă cu siguranță putem alege.

 

Evoluția științelor informatice în viitorului apropiat o reprezintă dezvoltarea unei inteligențe artificiale din ce în ce mai puternice pentru a facilita interesele umane.

 

Longevitiști, transumaniști sau nu, speră și încearcă să implementeze procese de calcul care să permită cercetări mai bune și mai rapide.

 

VEZI ȘI:Declarația TRANSUMANISTĂ „decriptată” pentru omul VIITORULUI

O accelerare a descoperirilor cu beneficii pentru sănătate, longevitate și rezistență necesită, de asemenea, date masive, ușor accesibile și bine organizate.

 

inteligenta artificiala transumanismul si nemurirea umana

 

Utilizarea capacităților de cercetare în principal pentru aceste scopuri, mai degrabă decât pentru motive competitive, militare sau de consum, este probabil să reducă riscurile asociate cu evoluția inteligenței artificiale.

 

VEZI ȘI:Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice

Realizarea celor mai bune „creiere”, atât umane, cât și electronice, lucrând împreună pentru a crea o viață sănătoasă, mult mai lungă, va reduce riscurile dezvoltării inteligenței artificiale care să fie departe de ființele umane.

 

Acest lucru este important, deoarece riscurile apariției unei inteligențe artificiale care „se transformă radical greșit” sunt considerate mari, de mulți cercetători din acest domeniu.

 

Pentru majoritatea longevitiștilor contemporani, scopul final este o viață mult mai lungă, cu un corp „obișnuit”, nu atât de diferit de corpul contemporan.

 

VEZI ȘI:Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternă.

Pentru unii transumaniști și longevitiști mai radicali, am putea depăși cu mult compoziția noastră biologică.

 

Pentru majoritatea longevitiștilor, și probabil și pentru majoritatea transumanistilor, acest lucru ar putea deveni posibil doar în cazul în care computerele reproduc procese biologice la fel de bine sau chiar mai bine decât procesele biologice în sine, atunci când copia virtuală ar fi mai bună decât originalul uman.

 

https://www.creierul.com/2021/03/longevitatea-transumanismul-inteligenta.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

Editarea genomului – între panaceu, eugenie și transumanism (V)

Vasile Astărăstoae

 

Scopul transumanismului nu este de a trata o afecțiune, ci de modificare a uneia sau mai multor gene pentru a le conferi proprietăți superioare și pentru a dota primitorul cu capacități noi și extraordinare. Ar trebui să ne dorim asta, sau ar trebui să ne facem griji? Deși progresul științei și capacitatea noastră în viitorul apropiat de a vindeca sau chiar de a eradica boli genetice grave sunt binevenite, nu trebuie să cădem în viziunea nebună a transumanismului.

 

 

Încă de la început, s-a încercat „confiscarea” editării genomului” de către transumanism. În acest sens, merită a prezenta povestea a doi frați.

 

Scriitorul și filozoful mistic Aldous Leonard Huxley (1894 – 1963) a devenit cunoscut după ce a scris în 1931 și publicat în 1932 celebrul roman științific distopic „Brave New World”. Romanul este plasat într-un viitor, în anul 2540 în care, datorită științei, practic nimeni nu cunoaște violența sau dorința. Dar această lume nouă și curajoasă este și un loc steril, unde oamenii simt rareori dragoste, unde copiii sunt „decantați” în laboratoare și familiile nu mai există, unde fericirea este indusă chimic. Deși există o abundență de conforturi materiale în această lume fictivă, lucrurile pe care oamenii în mod tradițional cred că definesc cel mai bine umanitatea și fac ca viața să merite trăită – dragostea, relațiile apropiate, familia, bucurie – au fost în mare măsură eliminate.

 

De când s-a publicat cartea, a existat o anxietate considerabilă legată de perspectiva creării unei societăți în care moștenirea genetică a indivizilor ar putea fi manipulată. Editarea genelor a adus viitorul distopic al lui Huxley mult mai aproape, ceea ce înseamnă că implicațiile etice ale unei astfel de lumi trebuie luate în considerare.

 

Spre deosebire de fratele său Aldous, Sir Julian Sorell Huxley (1887–1975) era un ateu, optimist științific, care credea că noile tehnologii le-ar oferi oamenilor oportunități uimitoare de auto-îmbunătățire și creștere, inclusiv capacitatea de a ne direcționa evoluția ca specie. Atributele fizice și psihologice ale unei persoane spunea el, nu vor mai fi supuse loterii capricioase ale naturii. În eseul său, din 1957, „Transhumanism” (un termen inventat de Julian Huxley), el și-a expus ideile, scriind că „specia umană poate, dacă dorește, să se transcende pe sine – nu doar sporadic, un individ aici într-un fel, un individ acolo. într-un alt fel, dar în întregime, ca umanitate”. Odată ce omul și-a pus stăpânire pe destinul biologic, el „s-ar afla în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferită de a noastră pe cât este a noastră de cea a omului din Pekin”. Julian Huxley definea transumanismul drept acea situație în care „omul rămâne om, dar se depășește pe sine prin realizarea noilor posibilități ale naturii sale umane”.

 

Îmbunătățirea umană și tentația nemuririi sunt cel puțin la fel de vechi precum civilizația umană. Oamenii au încercat să-și îmbunătățească capacitățile fizice și mentale de mii de ani, uneori cu succes alteori cu rezultate neconcludente, comice și chiar tragice. Încercarea umanității de a trece dincolo de limitele naturale se îndreaptă la cele mai vechi mituri și povești despre Prometeu, despre Daedalus și Icar, despre Ghilgameș, despre fântana sau pomul vieții, despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. În primele capitole ale Genezei, Biblia descrie un incident al îmbunătățirii umane, când Adam și Eva au mâncat fructele din pomul cunoașterii binelui și a răului, deoarece șarpele le-a spus că îi va face „asemeni lui Dumnezeu”. Desigur, în timp ce Adam și Eva au dobândit o nouă conștientizare și auto-înțelegere, acțiunile lor au dus și la alungarea lor din paradis și la intrarea într-o lume mult mai grea, plină de durere, rușine și trudă.

 

Transumanismul este considerat drept proiectul de modificare a speciei umane. El are rădăcini în gândirea umanistă seculară, dar este mult mai radicală – promovează aplicarea directă a medicinei și tehnologiei pentru a depăși limitele noastre biologice de bază.

 

Definiția lui Julien Huxley a fost schimbată radical în anii 1980. The Transhumanist Declaration – World Transhumanist Association din 1999 considera transumanismul drept:

 

1. Mișcarea intelectuală și culturală, care afirmă posibilitatea și dezirabilitatea îmbunătățirii fundamentale a condiției umane prin dezvoltarea tehnologiilor pentru a elimina îmbătrânirea și pentru a spori considerabil capacitățile intelectuale fizice și psihologice ale omului.

 

2. Studiul ramificațiilor, promisiunilor și potențialelor pericole ale tehnologiilor care ne vor permite să depășim limitările fundamentale ale omului.

 

Cu toate acestea transumanismul este o mișcare vag definită, care s-a dezvoltat treptat în ultimele trei decenii. Promovează o abordare interdisciplinară pentru înțelegerea și evaluarea oportunităților de îmbunătățire a condiției umane și a organismului uman deschise de progresul tehnologiei. Se acordă atenție atât tehnologiilor actuale, cum ar fi ingineria genetică și tehnologia informației, cât și celor anticipate viitoare, cum ar fi nanotehnologia moleculară și inteligența artificială. De aceea avem mai multe tipuri de abordări.

 

Ray Kurzweil, în lucrările sale The Age of Spiritual Machines: When Computers Exceed Human Intelligence – 1999, Fantastic Voyage: Live Enough Enough to Live Forever – 2004 și The Singularity Is Near – 2005, afirma că viitorul este al hibrizilor om/cyborg/inteligența artificială, încât tehnologia ne va permite evadarea din biologia umană. Se proiectează o ruptură radicală față de umanitate și istoria umană, astfel încât formele superioare ale inteligenței mașinilor vor prelua și vor fi o forță independentă în univers, transcenzând condiția umană, inclusiv moștenirea evolutivă a unui corp biologic și făcând oamenii sa devina învechiți. Astfel, inteligența umană, care are ca rezultat controlul și modificarea naturii prin știință și tehnologie, devine parte a unui destin non-uman.

 

În aceste cazuri, transumanismul rupe de rădăcinile sale umaniste. După ce oamenii creează IA reală, scrie Kurzweil,

 

„materia și energia din vecinătatea noastră vor deveni infuzate cu inteligența, cunoașterea, creativitatea, frumusețea și inteligența emoțională (abilitatea de a iubi, de exemplu) a civilizației noastre om-mașină. Civilizația noastră se va extinde apoi în exterior, transformând toată materia și energia proastă pe care o întâlnim în materie și energie sublim inteligente – transcendentă”

 

(The Singularity Is Near, 2005, p.389).

 

Kurzweil nu este singurul care crede că suntem în pragul unei ere în care ființele umane își vor putea direcționa propria evoluție. „Cred că acum asistăm la începutul unei schimbări de paradigmă în inginerie, științe și științe umaniste”, spune Natasha Vita-More, președintele consiliului de administrație al Humanity+, care împreună cu soțul ei, filosoful Max More, au ajutat la înființarea mișcării transumaniste în Statele Unite. În viitor, prezice Vita-More, corpurile noastre vor fi schimbate radical prin îmbunătățiri biologice și bazate pe mașini, dar viața noastră senzorială fundamentală – acea parte din noi care atinge, aude și vede lumea – va rămâne intactă. Cu toate acestea, ea își imaginează și ceva ce ea numește o proteză pentru întregul corp, care, împreună cu conștiința noastră încărcată într-un computer, va acționa ca o copie de rezervă sau o copie a noastră în cazul în care murim. „Acesta va fi o modalitate de a ne asigura supraviețuirea personală dacă se întâmplă ceva cu corpurile noastre”, (Vita-More, Natasha, Technoscience, transhumanism, telos în Nathalie Gontier, Andy Lock, and Chris Sinha (eds) The Oxford Handbook of Human Symbolic Evolution Oxford Academic, 2021).

 

Pentru gerontologul Aubrey David Nicholas Jasper de Gray, autorul cărții The Mitochondrial Free Radical Theory of Aging și coautor al cărții Ending Aging, importante pentru transumanism sunt terapiile anti-îmbătrânire care trebuie să atingă „viteza de evadare a longevității” și care ne pot face chiar nemuritori.

 

Nick Bostrom este cel mai cunoscut etician care apără moralitatea și raționalitatea îmbunătățirii biotehnologice. Pentru el o valoare transumanistă de bază este explorarea tărâmului post-uman”. Gama de gânduri, sentimente, experiențe și activități, care sunt accesibile organismelor umane constituie probabil doar o mică parte din ceea ce este posibil. Nu există niciun motiv să credem că modul de a fi uman este mai liber de limitările impuse de natura noastră biologică decât sunt modurile de a fi ale altor animale. Așa cum cimpanzeilor le lipsește capacitatea de a înțelege cum este să fii om, la fel ne lipsește capacitatea practică de a ne forma o înțelegere intuitivă realistă a ceea ce ar fi să fii post-uman.

 

Putem concepe ființe care sunt mult mai inteligente decât noi, care pot citi cărți în câteva secunde, care sunt filosofi mult mai străluciți decât noi, care pot crea opere de artă, care, chiar dacă le-am putea înțelege doar la cel mai superficial nivel, ar fi să ne pară niște capodopere minunate. Ne putem imagina iubirea, care este mai puternică, mai pură și mai sigură decât a găzduit-o până acum orice ființă umană. Intuițiile noastre de zi cu zi despre valori sunt constrânse de îngustimea experienței noastre și de limitările puterilor noastre de imaginație. Ar trebui să lăsăm loc în gândirea noastră pentru posibilitatea ca, pe măsură ce ne dezvoltăm capacități mai mari, să ajungem să descoperim valori care ne vor părea ca fiind de un ordin mult mai înalt decât cele pe care le putem realiza ca ființe umane biologice neamplificate”.

 

Bostron afirma și moralitatea ingineriei genetice a liniei germinale umane. După ce acceptă că există riscul ca selecția genelor copiilor și acțiunea de a crea așa-numiții bebeluși de designer va corupe părinții, care vor ajunge să-și vadă copiii ca simple produse și vor evalua descendenții conform standardelor de control al calității, (iar acest lucru va submina idealul etic al acceptării necondiționate a copiilor, indiferent de abilitățile și trăsăturile lor) el afirma că exista posibilitatea ca îmbunătățirile liniei germinale să conducă la mai multă dragoste și dedicare parentală. Unor mame și tați le poate fi mai ușor să iubească un copil care, datorită îmbunătățirilor, este strălucitor, frumos, sănătos și fericit. (Nick Bostrom, Human Genetic Enhancements: A Transhumanist Perspective (2003) Journal of Value Inquiry, Vol. 37, No. 4).

 

Chris Willmott publică progresele științifice în intervenții genetice plauzibile pentru evoluția dirijată a oamenilor. În evoluții separate, inovațiile electromecanice, inclusiv miniaturizarea componentelor și îmbunătățirile materialelor biocompatibile, au înregistrat progrese în interfețele creier-mașină (IMC), care potențează o dimensiune cibernetică, în care dispozitivele mecanice ar fi sub controlul direct al minții. (Chris Willmott, The science of transhumanism: Are we nearly there? Mètode Science Studies Journal, núm. 12, pp. 161-167, 2022).

 

Dezvoltarea interfețelor creier-mașină este un domeniu de interes activ pentru antreprenorul Elon Musk (Waldert S. Invasive vs. non-invasive neuronal signals for brain-machine interfaces: Will one prevail? Frontiers in Neuroscience, 2016. 10, 295). Compania sa Neuralink este una dintre numeroasele organizații raportate a fi aproape de testele umane ale IMC. Miniaturizarea a fost o prioritate de top, cu firele în care electrozii pentru IMC Neuralink sunt împachetați aparent atât de mici încât este nevoie de un robot specializat pentru a-i poziționa în creierul primitorului, evitând în același timp deteriorarea vaselor de sânge. Criticii au susținut că cronologia promovată de Musk este nerealistă și că el nu ia suficientă notă de dificultățile fundamentale, cum ar fi arhitectura unică a creierului fiecărei persoane (Corbyn Z. Are brain implants the future of thinking? The Guardian 2019, September 22).

 

În fine, James Hughes în Citizen Cyborg: Why Democratic Societies Must Respond to the Redesigned Human of the Future (2004) imaginează o democrație armonioasă a celor îmbunătățiți și a celor ne-îmbunătățiți.

 

Susținătorii viziunii transumaniste sunt uniți de o singură idee – nu există motive pentru a ne abține de la îmbunătățirea performanțelor fizice, intelectuale și chiar a longevității.

 

Există o opoziție semnificativă științifică, filozofică, etică și religioasă față de transumanism. Mulți gânditori din diferite discipline și tradiții de credință se îngrijorează că schimbările radicale vor duce la ființe care nu mai sunt nici fizic, nici psihologic, nici spiritual oameni. Chiar și îmbunătățirile minore, spun criticii, pot ajunge să facă mai mult rău decât bine. De exemplu, susțin ei, celor cu îmbunătățiri le poate lipsi empatia și compasiunea pentru cei care nu au ales sau nu își permit aceste noi tehnologii. Transumanismul, spun ei, ar putea foarte bine să creeze un decalaj și mai mare între cei care au și cei care nu au și să conducă la noi tipuri de exploatare sau chiar sclavie.

 

Opozanții viziunii transumaniste afirmă că omul nu se poate constitui într-un demiurge; evoluția care ne-a modelat de-a lungul mileniilor nu poate fi perturbată decat cu riscul de a ne pierde umanitatea. În notița anterioară, am arătat argumentele folosite de Nicholas Agar în Humanity’s End: Why We Should Reject, Radical Enhancement, (MIT Press, 2010) pentru a desființa viziunea roz pe care o vântură transumaniștii. În 2019, el adaugă argumentul fericirii.

 

„Fericirea se găsește și în limite. Sunt lucruri pe care le prețuiesc și de care sunt mândru în viața mea, cum ar fi cartea mea recentă. Dar cum pot aprecia scrierea cărții mele dacă am fost îmbunătățit din punct de vedere cognitiv și să fac așa ceva devine mult mai ușor?”.

 

Mendez și Cook scriau în 2021

 

„Proiectul transumanist de remodelare a ființelor umane prin promovarea îmbunătățirii lor prin inovații tehnologice are o agendă largă. Genetica și etica sunt folosite pentru a evalua pretențiile programului transumanist de îmbunătățire umană. Se ajunge la concluzia că programul transumanist este susținut de un număr mare de ipoteze, mai degrabă decât de dovezi suficiente”.

 

(Mendz GL, Cook M. Transhumanist Genetic Enhancement: Creation of a ‘New Man’ Through Technological Innovation. New Bioeth. 2021 Jun; 27, 105-126).

 

În contextul transumanismului, va accepta societatea pe cei care sunt sau vor alege să rămână „diferiți”? Vor mai putea oamenii să ia decizii autonome pe baza propriilor valori (cum ar fi a nu vrea să „se joace de-a Dumnezeu” sau a nu vrea să se amestece în natură după propria voință)? Riscă aceste persoane să fie excluse de la anumite beneficii sociale, asistență medicală sau instructivă/pregatire, dacă nu acceptă oferte de transformare? Într-un articol al lui Annas et al., modificarea genetică a liniei germinale este descrisă ca o „crimă împotriva umanității”, deoarece schimbă fundamentul speciei umane și, prin urmare, amenință drepturile omului (Annas GJ, Andrews LB, Isasi RM. Protecting the endangered human: toward an international treaty prohibiting cloning and inheritable alterations. Am J Law Med. 2002; 28(2–3):151–78).

 

Scopul transumanismului nu este de a trata/preveni o afecțiune sau de ameliorare a durerii, ci de modificarea uneia sau mai multor gene pentru a le conferi proprietăți superioare și pentru a dota primitorul cu capacități noi și extraordinare. Ar trebui să ne dorim sau ar trebui să ne facem griji pentru asta? Deși progresul științei și capacitatea noastră în viitorul apropiat de a vindeca sau chiar de a eradica boli genetice grave sunt binevenite, nu trebuie să cădem în viziunea nebună a transumanismului (Francis Galibert, Transhumanism: a dangerous and unacceptable project, Journal of Translational Science, January 2018).

 

Transumanismul face parte din setul mai larg de postumanisme începute în epoca Iluminismului, care au distrus conjuncția comună dintre persoană și om – adică a unei entități ale cărei demnitate și drepturi au fost bazate pe o noțiune de conștiință, care punea accent pe conștiința de sine, rațiune și capacitatea de a vorbi și de a acționa liber.

 

(va urma)

 

Vasile Astărăstoae

Medic legist și profesor universitar. A fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Predă medicină legală, bioetică, deontologie și drept medical. Este membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale.

 

Editarea genomului – între panaceu, eugenie și transumanism (V)

 

///////////////////////////////////////////////

 

Revoluția sexuală a luat-o razna

 

 

Stephen Baskerville

 

  

Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii.

 

De la Drepturile omului la Domnia terorii

Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii. La fel ca și alte revoluții, nu este din cauza că revoluționarii se bucură de sprijin larg; este din cauză că liderii civici și religioși sunt confuzi, divizați și reduși la tăcere. Aceia care ne așteptăm să pună oarecare ordine în toate astea – politicienii conservatori, liderii religioși, libertarienii civici, jurnaliștii, cărturarii – fie s-au ascuns sub masă, fie își semnalizează virtuțile alimentând flacăra unei isterii pe care nu arată interes să încerce să o înțeleagă.

 

Când o isterie – spre exemplu „epidemia de violuri” din campus-uri – e într-un final demascată ca înșelătorie de înzestrata cu bun-simț Betsy DeVos, secretarul Educației [1], o alta izbucnește despre Harvey Weinstein și altele (și iar altele) apar zilnic, aproape. Comentatorii, de la stânga la dreapta, sunt atât de intoxicați de ipocrizie că nu sunt capabili să scrie despre ea critic. Și totuși, odată ce îndepărtăm jargonul ofuscat și ideologia, devine foarte clar ce se petrece.

 

Nu este nimic nou în acest comportament sordid. Tot ce este nou – și demn de remarcat – este că a fost politizat.

 

Ca să începem, nu există și nu a existat niciodată o epidemie de „hărțuire sexuală”, „asalt sexual”, „violență domestică” sau restul. Nu că fenomenele asociate cu acești termeni nu ar exista, ci termenii în sine sunt constructe ideologice destinate să creeze isterie și să nu însemne nimic.

 

Sunt și au fost mereu legi care să protejeze femeile (și pe oricine altcineva) față de infracțiunile cu violență. Au existat de asemenea legi civile care să protejeze de presiunea sexuală din partea superiorilor, la serviciu. Oricine trece prin așa ceva poate ușor depune plângere – și nu, cu siguranță că nu mai există nicio stigmă împotriva acesteia, dacă a fost vreodată.

 

 

 

Elitele culturale au tot interesul în schimbarea termenilor sexualității

Cu ce ne confruntăm este – așa cum mulți au avertizat – o cultură hiper-sexualizată, controlată de bărbați și femei care au avut succes în schimbarea termenilor sexualității deoarece ei au interese atât ideologice cât și pecuniare în folosirea sexului ca unealtă financiară și politică. Aceștia au aruncat la gunoi practic orice control asupra indulgenței sexuale, pe care ei o pot folosi nu doar pentru auto-gratificare dar și – destul de previzibil – ca mijloc de promovare în carieră, de acumulare de avere, eliminare de rivali, pedepsire de oponenți, extorcare de bani și în general de acaparare de putere. Aceste practici sunt omniprezente în elitele culturale: media, universități, Hollywood, televiziune și industria fashion, toate dedicate profitului din apetitul sexual și care oferă mari recompense oamenilor care le furnizează. Deoarece cei mai mulți dintre noi sunt consumatori ai acestei industrii, puțini ne putem spăla pe mini complet de responsabilități.

 

Opoziția inițială, din partea creștinilor și a altor critici etici, a fost de mult ridiculizată și redusă la tăcere de trupele de șoc ale Revoluției: feministele și, mai târziu, ideologii homosexualiști, care furnizează sex fără restricții ca pe o formă de eliberare politică de „opresiune”.

 

Aceasta a înrolat intelectualii și a alimentat un zel moralizator care a inversat total stigma morală, dinspre cei care își găsesc plăcerea în libertatea sexuală înspre cei care îi rezistă, acum stigmatizați ca „opresori”.

 

După decenii în care au servit ca apologiști ai acestei culturi crase, aceiași ideologi radicali au descoperit că își pot crește pe mai departe influența și puterea de pe urma haosului la care au ajutat să fie creat, prin convertirea neplăcerilor rezultate în cvasi-infracțiuni pe care nimeni nu le înțelege și care nu permit nicio apărare. După ce au ridiculizat nu doar creștinii dar și enervantul lor vocabular, precum „păcat”, „imoralitate”, „desfrâu” și „adulter”, radicalii sexuali l-au substituit cu un jargon care condamnă ne-ortodoxia ideologică („sexism”, „misoginie”) și implică infracționalitate: „hărțuire sexuală”, „abuz sexual”, „comportament sexual nepotrivit”, „asalt sexual”, sexual în sus și sexual în jos.

 

 

 

Ideologii sexuali au creat o nouă teologie, înlocuind păcatul religios cu infracțiunea politică

Pe scurt, ideologii sexuali au creat o nouă teologie politică, umplută la refuz cu o definiție politizată, sponsorizată de guvern, a păcatului. Cu alte cuvinte, au eliminat păcatul religios și l-au înlocuit cu infracțiunea politică. În loc să îndepărteze rușinea și stigma din cuvintele „desfrânat” și „adulterin”, așa cum au promis, ei le-au înlocuit pur și simplu cu termeni ca „hărțuitor” și „abuzator”. În acest proces, au schimbat moralitatea cu ideologia și standardele comunității cu standardele lor proprii ca unici arbitri ai inocenței și vinei.

 

Este vreo diferență? Da. Păcatul tradițional era clar și precis, se aplica în mod egal tuturor, era sancționat de autorități apolitice ca părinții, bisericile, comunitățile locale, iar pedeapsa era dezaprobarea socială și ostracizarea. Prin contrast, noile infracțiuni ideologice sunt vagi și fără o definiție fermă, doar bărbații pot fi vinovați de ele, sunt constatate de avocați și jandarmi și pedepsibile cu procese și închisoare.

 

Această „eliberare” ilustrează precis logica prin care au fost transformate Drepturile Omului în Domnia Terorii. Fanaticul Antoine de St. Just [2] ar fi putut să fie portavocea Revoluției Sexuale mai degrabă decât a Revoluției Franceze, atunci când a declamat „Nicio libertate pentru inamicii libertății!”

 

Nimeni nu înțelege cu adevărat ce înseamnă termeni ca „hărțuire sexuală” sau „violență domestică”, și exact acesta este scopul. Ei pot însemna orice, iar definițiile sunt expandate constant (chiar și într-o materie aparent clară, precum violul) și croite ca să se potrivească acuzatului. Astfel, ei șterg distincția între un comportament dizgrațios sau (îndrăznesc să o spun?) imoral și unul infracțional și circumscriu protecțiile necesare într-un proces penal unor proceduri subțiri și regulilor relaxate privind dovezile, adesea în curți de judecată neregulate [3], care sunt ridicate – precum pseudo-curțile din tribunalele revoluționare – pentru a se asigura de rezultatul predeterminat al pedepsei.

 

În cazul lui Weinstein, nu este clar care sunt acuzațiile. Tipic, auzim de posibile infracțiuni: viol. Dar apoi începe să devină vag: „abuz”, „exploatare”, „comportament nepotrivit”. Care din acestea? (Un editorialist nota același modus operandi în recentul scandal de „hărțuire” care cuprinde Camera Comunelor [4]: o „listă toxică [ce] include relații consensuale deschise și perfect consensuale laolaltă cu presupuse infracțiuni.”) Astfel se permite sistemului penal să intervină în viețile private ale unor oameni inocenți pentru a conecta acțiunile lor obișnuite la infracționalitate. Vagul le permite să stabilească principiul mai larg că toate relațiile femeie-bărbat constituie în sine o formă de opresiune politică.

 

Niciuna din figurile de la Hollywood care stau la coadă pentru a-și promova virtuțile prin denunțarea lui Weinstein nu par să dețină vreo dovadă imbatabilă pentru nimic. Două persoane relatează că acesta le-a primit pentru interviuri în camera sa de hotel, îmbrăcat în halat. Restul au doar „zvonuri” și „povești” de la alții. Câțiva spun că s-a comportat cu profesionalism absolut și nu a făcut nimic impropriu. Unele relatări sună ca și cum Weinstein ar fi depășit limita asaltului atât fizic cât și sexual (inclusiv multe contra unor bărbați), caz în care, din nou, existau statute și legi care puteau fi invocate la data respectivă. Plângerile le-ar fi ruinat cariera? Bun venit în responsabilitatea de cetățean…

 

Mult mai probabil desigur este că victimele erau parte dintr-un joc mai larg, presupunând oferirea de alură sexuală contra urcare în carieră.

 

Dacă cineva are dovezi că Weinstein a comis vreo infracțiune, el poate fi adus în instanță și cu asta basta. Dar asta nu ar servi la nimic agenda de linșaj a radicalilor – același linșaj pe care secretarul DeVos l-a înfruntat în universități.

 

 

 

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie contra unor oameni mult mai puțin vinovați ca Weinstein

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie care poate fi folosită împotriva unor oameni cu mult mai puțin vinovați decât pare să fie Weinstein. Weinstein va trebui să-și pledeze cauza. Dar odată ce procedurile acestea sunt în vigoare – ca rezultat al isteriei de la același Hollywood și aceeași cultură media care a creat problema, ele pot fi folosite contra unor nevinovați.

 

Chiar și dincolo de studenții de la universitate, din care puțini vor vedea vreodată interiorul unei pușcării, alte ținte își pierd vlaga dincolo de gratii din cauza zelului istericilor sexuali – și a tăcerii altora.

 

Acum, că secretarul DeVos a făcut să fie sigur, comentatorii conservatori – care ani de zile au rămas muți, pentru că puțini și-au riscat carierele și reputația ca să vorbească – ies acum din ascunzișuri ca să își trâmbițeze virtuțile. Chiar și National Review [5], care ani de zile s-a uitat studios în altă parte în fața nedreptății flagrante sau chiar i-a susținut pe isterici, a descoperit deodată că vânătoarea de vrăjitoare despre care li s-a spus de atâția ani este reală.

 

Dar dovada nou-găsitei virtuți va fi văzută în modul în care răspund altei, mai gravei injustiții și vânători de vrăjitoare încă dezvoltată de industria feministă a victimizării. Bărbații din armată sunt în mod similar subiecte unor acuzații umflate de „hărțuire sexuală” și urmăriți până la excludere din profesie, precum Brian Mitchell, Martin Van Creveld și alții au documentat, dacă nu cumva sunt mai întâi devastați în tribunalele de divorț.

 

În fapt, chiar și păcăleala cuprinzătoare a violului este doar una dintr-o serie de vânători de vrăjitoare generate de lobby-ul sexual radical:

 

1. În ciuda a numeroase expoze-uri începând cu anii 1980, acuzații intenționat false de abuzare sexuală a unor copii din partea unor părinți aleși pe criterii politice sunt încă scăpate de sub control: părinți creștini, familii care își educă copiii acasă,tați care au divorțat involuntar sau orice alți părinți. Și aici vedem politica acuzației, suspendarea protecției unui proces corect și amprentele radicalilor. Precum avocatele feministe ale căror salarii sug banii publici de la Departamentul Educației și educarea studenților din universitățile de stat, legiuitorii feminiști și lucrătorii din servicii sociale lansează acuzații la fel de lipsite de temei pentru confiscarea de către guvern a copiilor de lângă părinți. La fel ca și acuzațiile de viol din universități, fals după fals, poveste de groază după poveste de groază, au avut puțin impact asupra barajului de acuzații fabricate.

 

1. Acuzațiile sistematice de „violență domestică” constituie ceea ce avocatul David Heleniak numește „fiasco-ul unui proces echitabil”. El identifică 6 moduri distincte în care un proces echitabil este negat (și mai sunt și altele). Și aici, agresiunile sunt sancționabile în fiecare jurisdicție de pe Pământ. Dar „violența domestică” nu are nimic în comun cu atacul mai mult decât are „violul de campus” în comun cu violul adevărat. Este o altă coliziune politizată între radicali și asociațiile de barouri care câștigă salarii enorme de pe urma negării unui proces corect americanilor nevinovați care nu dețin nicio platformă de a se apăra. În vocabularul feminist, „violența domestică” poate însemna orice de la insultă verbală la refuzarea solicitărilor financiare. Aproape niciodată aceste procese nu se desfășoară în curțile cu juri și – cel mai uimitor dintre toate – nimeni nu este niciodată achitat.

 

III.  Acuzațiile de neplată a pensiei alimentare constituie poate cea mai vicioasă formă de vânătoare de vrăjitoare și înșelătorie, unde procesul echitabil este inexistent. Audierile pe bandă rulantă durează adesea 1-2 minute și bărbații sunt condamnați la închisoare cu anii. Mulți nu primesc dreptul la nici un martor dar sunt condamnați „cu celeritate”. Conform cu Conferința Națională a Legislativelor Statale [6], tații acuzați trebuie să își demonstreze nevinovăția împotriva unor acuzații nespecificate, fără consiliere juridică și fără juriu. Cel mai înspăimântător este că nu există nicio statistică publică a sancțiunilor cu închisoarea.

 

Spre deosebire de acești bărbați (și de aceste femei), cei precum Harvey Weinstein (Bill Cosby, Julian Assange etc.), plus studenții și militarii care se dedulcesc la relații sexuale pasagere și-o caută, probabil, și o și primesc. Putem înțelege din punct de vedere teologic trauma lor: deși primesc o pedeapsă injustă de la justiția umană, ei sunt, cu dreptate, sancționați de Dumnezeu. Acest principiu teologic ar putea ajuta pe unii să distingă un curs corectiv nu doar pentru propriul comportament, dar și pentru problema politică în sine. Ar putea foarte bine să transmită bărbaților mesajul că, volens-nolens, ei sunt inevitabil cei făcuți responsabili și că, deci, este la latitudinea lor să-și exercite discernământul moral (și politic?).

 

Liderii creștini au abandonat discursul biblic pentru a-și „semnaliza virtuțile”

Încă și mai semnificativ, aceste argumente nu au fost puse în discuție de nici un lider religios, pentru că aceștia pur și simplu evită fie și să privească în direcția unor asemenea conflicte deși subiectul moralității sexuale pare să fie chiar în ograda lor. Atât sunt de intimidați liderii creștini încât nu vorbesc aproape niciodată de „desfrâu” sau „adulter” (și nici de „păcat” prea mult), chiar și în bisericile lor. Așa încât și ei încearcă acum să se salveze de la irelevanță sărind în trenul din care își semnalizează propria virtute ideologizată.

 

Astăzi este mult mai probabil să auzim o predică despre „hărțuirea sexuală” sau „misoginie” decât despre desfrâu sau adulter, în ciuda uriașelor consecințe sociale și economice generate de nașterile în afara căsătoriei. Ironic, chiar ei îmbrățișează acum exact acuzațiile „auto-îndreptățitoare” pe care au încercat ani de zile să le respingă.

 

Însă principiul teologic cu greu poate justifica pedeapsa cvasi-infracțională. Desigur, orice guvern secular trebuie să distingă între păcat și infracțiune, la fel cum vechile standarde religioase distingeau sfere legitime ale lui Cezar și Dumnezeu. Ironic, tocmai radicalii seculariști sunt cei care substituie acum moralei o nouă formă de teologie politică, o modalitate cvasi-teocratică de abordare a eticii sexuale.

 

După eșecul cu Trump, radicalii sexuali s-au îndreptat contra propriei lor elite

Revoluționarii, intoxicați de putere, trec dincolo de indivizii fără apărare și țintesc prada mai largă din tărâmul politicii de vârf. Au încercat în campania electorală pentru prezidențialele americane să se poziționeze contra lui Donald Trump, transformând comentariile sale lascive într-o oportunitate de a-și insinua pe mai departe ideologia în locul moralei sexuale tradiționale.

 

Acum, mai subtil, și-au fixat privirile pe propria elită liberală de stânga [7]. Prin țintirea lui Weinstein și a altora ca el, radicalii recrutează (accidental sau intenționat) moraliști conservatori ca marionete. Conservatorii sunt încântați să sublinieze că politicieni liberali ca Bill Clinton care sunt cei mai declarați feminiști sunt în același timp și cei mai agresivi obiectificatori ai femeii. Și totuși, lipsindu-le tăria de a se mulțumi cu stigmele tradiționale contra imoralității lui Clinton sau Weinstein, ei imită jargonul radical al industriei „hărțuirii”. Pentru cine înțelege dinamica politicilor feministe, este clar că radicalii vor fii cei care vor râde la urmă, pentru că finalul este abandonarea încă și mai mult a moralității în favoarea ideologiei.

 

Dar poate cel mai mare impact al situației este efectul debilitant din punct de vedere moral pe care îl are asupra noastră. Nu mă refer doar la dispoziția noastră de a accepta permisivitatea sexuală dar și de dispoziția de a accepta confuzia între morala auto-îndreptățitoare și morala în adevăratul sens. „Afacerea” Weinstein ilustrează viu modul cum ideologia a transformat discursul public într-o cacofonie de dojeni sanctimonioase. În loc să stabilim reguli clare ale moralității sexuale și să avem curajul să le susținem în viața de zi cu zi și interacțiunile cu alți oameni, noi angajăm dezaprobatori profesioniști care să-și umfle mușchii politici – jurnaliști, comentatori media, avocați, judecători, polițiști și gardieni – să aplice pedeapsa în numele nostru, în timp ce noi stăm relaxați și strigăm insulte de la distanță.

 

Complacerea în plăcerile unor posturi moraliste nu ne pune în risc și nu ne aduce nicio responsabilitate pentru propriul nostru rol în decadența sexuală sau în subsecventele vânători de vrăjitoare. Și avem nevoie să nu ne batem capul cu „amabilități” precum dovezile sau procesul echitabil. Pe scurt, am adoptat „justiția” mulțimii, în care revoluția sexuală, ca oricare altă revoluție, trebuie inevitabil să degenereze.

 

___

 

[1] Echivalentul ministrului Educației în Guvernul federal american.

 

[2] Antoine de St. Just (1767-1794), teoretician al Revoluției franceze și membru al grupării Montagnards. Susținător indefectibil al lui Robespierre, a murit ghilotinat, la fel ca și acesta. Expresia „Nicio libertate pentru dușmanii libertății” este folosită și azi de extrema stângă (grupările „antifa”).

[3] Aluzie poate la tribunalele itinerante (nepermanente), relativ comune în sistemul de justiție nord-american.

[4] Camera inferioară a Parlamentului britanic.

[5] Revistă bilunară americană de orientare conservatoare, specializată în comentariu politic, social, cultural și de afaceri.

[6] National Conference of State Legislatures este un ONG creat în 1975 care își propune să monitorizeze i sprijine activitatea parlamentelor statale din SUA.

[7] În accepțiunea americană a termenului, liberalismul este o doctrină de stânga, oarecum similară cu social-democrația europeană, mai ales în ce privește drepturile civile.

 

Stephen Baskerville

http://www.stephenbaskerville.net

Autor american specializat în științe politice și considerat o autoritate în materie de divorț, custodia copilului și dreptul familiei. Actualmente este profesor de studii ale statului la Collegium Intermarium din Varșovia. Rezident în România. Traduceri realizate de Bogdan Stanciu.

Revoluția sexuală a luat-o razna

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Ghilotina, Gulagul și Gazarea: Glorioasele daruri ale ateismului pentru umanitate

Joseph Pearce

 

 

 

Imaginează-ţi că nu există nici un rai

E uşor dacă încerci

Nici un iad sub noi

Deasupra noastră doar cer

Imaginează-ţi toţi oamenii

Trăind pentru ziua de azi

 

Imaginează-ţi că nu există ţări

Nu e greu de făcut

Nimic pentru care să ucizi sau să mori

Și nicio religie

Imaginează-ţi toţi oamenii

Trăind viaţa în pace

 

– John Lennon (Imagine)

 

Există minciuni, minciuni sfruntate și apoi polemici neo-ateiste. Una din cele mai extraordinare exemple ale unei asemenea amăgiri lipsite de Dumnezeu este aceea că religia a fost cauza celor mai multe războaie care au vlăguit umanitatea de-a lungul unei istorii pătate cu sânge. Într-o lume „fără nicio religie”, spune argumentul, n-ar exista „nimic pentru care să ucizi sau pentru care să mori”. Un asemenea nonsens este credibil doar dacă rămânem voit ignoranți în fața lecțiilor istoriei.

 

Aproape toate războaiele au fot consecința egoismului uman (un sinonim al lipsirii de Dumnezeu) și au fost purtate conform principiilor proto-secularistului și incorigibilului ateist Nicolo Machiavelli. Deși conducătorii seculari au folosit uneori religia ca pe o fațadă etică și în cele din urmă eterică pentru justificarea acțiunilor lor, războiul a fost întotdeauna consecința realpolitik-ului Machiavellic. Și aceasta include și așa-zisele războaie religioase, din care cele mai multe erau purtate de prinți flămânzi de putere și dornici să-și impună voința egocentrică asupra vecinilor.

 

Chiar dacă am accepta un element de vinovăție religioasă în războaiele care au răvășit creștinătatea, această culpabilitate pălește în fața terorii dezlănțuite în numele ateismului.

 

Să vedem câteva din moștenirile ateismului.

 

Prima mare răscoală ateistă a fost Revoluția Franceză, care a căutat să îl detroneze pe Dumezeu pentru „Rațiunea” și să schimbe Sf. Treime pe trinitatea ateistă a „libertății, egalității și fraternității”. Omul căruia i se atribuie în mod tradițional paternitatea acestui „strigăt de luptă”, mai târziu adoptat ca motto al Republicii Franceze, a fost Antoine-Francois Momoro, unanti-creștin turbat care avocația eradicarea religiei. El a jucat un rol activ și sângeros în zdrobirea rezistenței catolice la Vendée și a fost o figură cheie în notoriul Cult al Rațiunii, o alternativă antropocentrică la religie, care a întronizat efectiv Omul auto-adulator ca Dumnezeu al unui cosmos „iluminat”.

 

În 1793, Momoro a supervizat celebrarea națională a „Festivalului Rațiunii” (Fête de la Raison) în care propria lui soție a fost purtată în paradă ca „Zeiță a Rațiunii”, într-un dans sălbatic și licențios, pe soleea Catedralei Notre Dame din Paris, până la nou-instalatul altar închinat Libertății, în locul altarului creștin pângărit și îndepărtat. În întreaga Franță, bisericile creștine erau vandalizate și re-modelate ca Temple ale Rațiunii.

 

Cultul Rațiunii metamorfozat în Domnia Terorii a înroșit, literal, de sânge străzile Parisului. Zeița Rațiunii i-a făcut loc Doamnei Guillotine, omnivoră în apetitul său devorator, înghițind laolaltă creștini și atei.

 

La mai puțin de 4 luni de la triumfala celebrare, Momoro însuși a căzut victimă terorii la a cărei instaurare ajutase. Acuzat de camarazii săi de odinioară că este un „inamic al revoluției”, a fost ghilotinat pe 24 martie 1794, într-o rememorare a cuvintelor lui Jacques Mallet du Pan: „Revoluția își devorează propriii copii.”

 

Odată cu acest desfrâu canibalistic și incestuos, oricare adevărată eră a rațiunii ar fi respins de aici înainte „Cultul Rațiunii” ateiste și ar fi căutat moduri mai umane de a soluționa problemele modernității. Nu a fost să fie: secolul XIX a fost martorul unei pletore de revoluții inspirate de ateism și anti-clericalism, care au pavat drumul pentru Revoluția Rusă din 1917, o monstruozitate care a umbrit Domnia Terorii prin scala ororii fundamentaliste seculare pe care a dezlănțuit-o. De-a lungul Uniunii Sovietice, în mii de tabere de muncă dizidenți politici, inamici ai Statului, au fost forțați să muncească până la moarte. Sistemul de lagăre, poreclit de Solzenițîn „Arhipelagul Gulag”, a luat milioane de vieți îainte ca tirania comunistă să se prăvale, într-un final, sub hreutatea propriei corupții.

 

Între timp, în Germania, o altă formă de socialism, atât anti-creștină cât și anti-semită prin inspirație dăduse naștere unei alte epoci a genocidului, adăugând oroarea camerei de Gazare la moștenirea de distrugere în masă a ateismului.

 

Ghilotina, Gulagul și camera de Gazare: iată glorioasele daruri pe care ateismul le-a făcut unei lumi sătulă de Dumnezeu. Asemenea realități macabre ar trebui să rememorăm atunci când noua generație de atei ne cere să ne imaginăm că „nu există rai, nici iad sub noi, deasupra noastră doar cer”. Când nu există rai, există doar iad; și dacă iadul nu este sub noi, atunci este aici, cu noi și în noi, și deasupra noastră, sub forma iadului ateismului politic care ne zdrobește sub călcâi în numele „rațiunii”.

 

 

 

 

Joseph Pearce

http://www.ncregister.com/blog/josephpearce

 

Senior editor la Augustine Institute şi editor al periodicului Saint Austin Review. Autor prolific de mare renume, specialist în operele unor scriitori de inspirație creștină precum W. Shakespeare, G. K. Chesterton și J. R. R. Tolkien, a publicat numeroase lucrări dintre care cea mai recentă este Heroes of the Catholic Reformation (Eroi ai Reformei Catolice). Traduceri realizate de Robert Lazu.

 

Ghilotina, Gulagul și Gazarea: Glorioasele daruri ale ateismului pentru umanitate

Ghilotina, Gulagul și Gazarea: Glorioasele daruri ale ateismului pentru umanitate

//////////////////////////////////////////

 

 

Procurorul general al Bulgariei a ordonat anchetarea tuturor privatizărilor făcute după 1989. La noi, dacă s-ar face asta, am rămâne fără niciun milionar!

 

Procurorul general al Bulgariei a ordonat anchetarea tuturor privatizărilor făcute după 1989. La noi, dacă s-ar face asta, am rămâne fără niciun milionar!

 

Si oricum nu avem prea multi milionari. Sigur, asa, pe vorbe, sunt sute, poate mii. Dar, daca te cauti prin buzunare, o sa constati ca ai mai multi bani decat 95% dintre milionari.

 

 

 

Asa ca ar fi mai bine ca a noi sa nu se ancheteze nicio privatizare, fiindca dupa aia o sa aratam ca un popor sarac, fara hoti.

 

 

 

https://kmkz.ro/de-ras/procurorul-general-al-bulgariei-ordonat-anchetarea-tuturor-privatizarilor-facute-dupa-1989-la?fbclid=IwAR1spRp96SUwbwq9M7H-5ern1qJ3bz63yc1V6QUkP49TZIRVKlbLPjjV1rk

 

 

//’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’///////////////////////////////

 

(Pentru ca lor le este frica de oameni destepti, ne prostesc…) Școlarizare sau educație? – John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați

 

 

Categorie: Portofoliu cursuri

Domenii: Educație Piață liberă

Lector: Mihai-Vladimir Topan

 

Școlarizare sau educație? Un seminar după John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați (Dumbing Us Down)

Prezentare seminar

 

John Taylor Gatto (n. 1935) este cunoscut în primul rând ca un sever critic al sistemelor moderne de învățământ public obligatoriu de stat, în special în principalele sale lucrări: Dumbing Us Down (1992), The Underground History of American Education (2000) sau Weapons of Mass Instruction (2009).

 

Dacă strâmbați din nas când vine vorba de sistemul educațional de stat și vi se pare că sunteți printre cei cu părerea cea mai proastă despre acesta, faceți o cură bazată pe scrierile lui Gatto (pe lângă cea anunțată de noi, ar mai fi cel puțin Weapons of Mass Instruction (2009) și The Underground History of American Education (2000)). Veți deveni mult mai critic, deși așa ceva vi s-ar fi părut extrem de implauzibil. Pe de altă parte, dacă aveți o părere cât de cât bună (sau mai mult), cu Gatto îi veți cânta prohodul. Autorul face probabil cea mai severă punere în discuție a sistemului educațional contemporan (i-am fi putut zice la fel de bine „socialismului educațional contemporan”). Dar mai bine să-l lăsăm pe el să vorbească, propunându-vă câteva citate selectate din Dumbing Us Down (2005[1992]):

 

Over the years of wrestling with the obstacles that stand between child and education I have come to believe that government monopoly schools are structurally unreformable. They cannot function if their central myths are exposed and abandoned. (p. xxvi)

After an adult lifetime spent teaching school, I believe the method of mass schooling is its only real content. (p. 19)

School is a twelve-year jail sentence where bad habits are the only curriculum truly learned. I teach school and win awards doing it. I should know. (p. 19)

Children and old people are penned up and locked away from the business of the world to a degree without precedent: nobody talks to them anymore, and without children and old people mixing in daily life, a community has no future and no past, only a continuous present. (p.21)

The truth ist hat schools don’t really teach anything except how to obey orders. (p. 21)

Two institutions at present control our children’s life: television and schooling, in that order. Both of these reduce the real world of wisdom, fortitude, temperance, and justice to a never-ending, non-stop abstraction. (p. 25)

Discovering meaning for yourself as well as discovering satisfying purpose for yourself, is a big part of what education is. How this can be done by locking children away from the world is beyond me. (p. 62)

Break up these institutional schools, decertify teaching, let anyone who has a mind to teach bid for customers, privatize this whole business – trust the free market system. I know it’s easier said than done, but what other choice do we have? We need less school, not more. (p. 72)

Mai puțin discutate sunt însă propunerile sale pozitive, despre educația așa cum ar trebui să fie. Apariția ediției în limba română a cărții sale Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu (Editura Anacronic, 2016) este un bun prilej de a revizita atât criticile, cât și sugestiile pozitive al lui Gatto.

 

Ultimele sunt sintetizate cel mai bine de un program în paisprezece puncte elaborat de el pe baza observațiilor făcute în legătură cu un număr de școli de elită private din spațiul american care produc în mod regulat absolvenți care se descurcă foarte bine ulterior în viață, mulți ajungând lideri. În cadrul acestora se mai face încă educație cu roade bune, însă tocmai împotriva prescripțiilor generale pe care se fundamentează restul sistemului de învățământ. Astfel, în program se regăsesc:

 

teoria naturii umane așa cum se desprinde ea din istorie, filozofie, teologie și literatură;

abilități specifice alfabetizării active (nu doar audiat și citit, ci și scris și vorbit în public în mod repetat și sistematic);

înțelegerea formelor instituționale majore (sistemul de justiție, corporațiile, armata, sistemul de învățământ – la noi am putea adăuga cel puțin și biserica);

exersarea repetată a bunelor maniere și a politeții ca bază a oricăror relații, alianțe sau simple contacte viitoare;

efortul independent;

sportul solicitant fizic ca sursă de grație și eleganță, dar și ca practică în gestionarea durerii și a situațiilor de urgență;

o cât mai completă teorie de acces în orice loc și către orice persoană;

asumarea responsabilității – întotdeauna, și întotdeauna de livrat mai mult decât s-a cerut;

dezvoltarea unui cod personal de conduită (în producție, în comportament și moral);

familiarizarea cu arta mare (capital cultural);

dezvoltarea puterii de observație riguroasă și pătrunzătoare, inclusiv prin mijloace precum desenul;

abilitatea de a gestiona provocările de orice fel;

dezvoltarea obiceiului de a trage cu prudență concluziile ce se impun în diversele raționamente; și

dezvoltarea constantă a puterii de judecată precum și testarea permanentă a judecăților anterior făcute în lumina acurateței lor.

E destul de limpede că școlile noastre publice bifează în cel mai bun caz un număr minim de elemente conținute în acest veritabil curriculum. De pe băncile școlii ies tineri îndopați cu „mate”, fizică și „info” care nu înțeleg natura oamenilor din jur, descurcându-se cu greu în situații mergând de la simpla conversație, trecând prin relaționări instituționale și culminând cu viața personală, căsătorie sau relația cu proprii părinți sau copii. Sau ies persoane care nu au nici cea mai mică idee despre instituțiile juridice și ordinea (sau dezordinea) de drept, pradă sigură a vreunui polițist țâfnos sau controlor fiscal impertinent (dacă n-o fi pleonasm), mereu temătoare și inadaptate. Și exemplele ar putea continua în lumina fiecărui punct dintre cele de mai sus.

 

Un element care ar putea completa fericit viziunea lui Gatto despre educație ar fi educația întru virtute morală și duhovnicească. E drept că menționează conduita morală (vezi punctul 9 din program) și că un fond de cumsecădenie și spirit comunitar subîntinde toate observațiile lui. Dar, totuși, e de conceput situația în care un machiavelic inteligent ar putea folosi observațiile lui pentru a educa lideri și absolvenți competenți în sens rău – adevărate profile demonice. Bunătatea, cumsecădenia, jertfelnicia, dragostea – și toate acestea bine înțelese – sunt capitalul nebăgat în seamă, dar indispensabil, al oricărei orânduiri sociale, iar educația nu poate și nu are voie să facă abstracție de asta.

 

 

Școlarizare sau educație? – John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați

 

//////////////////////////////////////////////////////

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/international/putin-recunoaste-pierderile-rusiei-in-ucraina-si-ordona-fsb-ului-sa-si-intensifice-spionajul-impotriva-occidentului.html

 

 

Marxismul(satanismul) cultural – o introducere sintetică

 

 

Lector: Vlad Mureșan

DESCRIERE INFORMAȚII SUPLIMENTARE RECENZII (1)

Prezentare generală

• 1. Ce este marxismul cultural?

Istoria „marxismului” începe dinainte de Marx, mai precis din capitolul Stăpân și sclav al Fenomenologiei Spiritului. Opera lui Marx poate fi considerată un vast comentariu polemic al problemei inegalității. „Socialism” a existat și în China antică și în sectele milenariste medievale. Dar abia când socialismul este articulat dialectic obținem marxism. Pentru Hegel dialectica „stăpânului și sclavului” este o constantă a istoriei. Totuși el acceptă niveluri superioare ale manifestării eliberatoare a spiritului care au autonomie logică față de sfera puterii. Concepția acestui curs este că simplificarea binară a procesului dialecticii recunoașterii fixează morfologia standard a tuturor cazurilor ulterioare de „marxism cultural” (inclusiv atunci când, ca și în cazul lui Derrida sau Deleuze, se camuflează sub prestigiul retoricii anti-binare para-hegeliene: opoziția dintre deconstruibil și indeconstruibil sau opoziția dintre arborescent și rizomatic rămân dogmatic asigurate). Schema inegalitară „stăpân și sclav (servitor)” (Herr und Knecht) suferă la Marx prima contracție sub forma dialecticii burghezului și proletarului: (1) o relație ierarhică, (2) stabilirea unei categorii asupritoare și a unei categorii asuprite (3) o revoluție chemată să răstoarne actuala formă a relației. În toate cazurile însă cerința teoretică este egalitară dar rezolvarea practică este inegalitară și ea reclamă compensarea discriminării negative printr-o discriminare pozitivă, adică prin refacerea inversată a raportului stăpân/sclav.

 

• 2. Aporiile egalitarismului

Pe de altă parte, odată pusă problema inegalității economice este pusă implicit și problema inegalității transcendentale, adică a condiției tuturor inegalităților posibile. Dar totul în univers implică o structură ierarhică, negentropia fiind condiția de posibilitate a cosmosului însuși. Conservarea diferenței include diferența verticală care este inegalitatea. Astfel că abolirea cu adevărat radicală a inegalității (real-ontologică, nu proiectiv-socială) reclamă tocmai revocarea fanatică a diferenței prin nivelarea fuzional-haoidă a cosmosului. Doar haosul este egalitate pură. Toate formele derivate de „luptă de clasă” (Klassenkampf) devin acum „război cultural” (Kulturkampf) și refac cu alți actori problema hegeliană și soluția marxistă adică „vânătoarea” fantomelor (Derrida). Impunerea egalității abstracte (ca dizolvare a diferențelor) declanșează însă aporetica egalitarismului: a) putem identifica exact câte inegalități dorim să găsim; b) fiecare critică inegalitatea pe care o vrea; c) putem întotdeauna diviza arbitrar întregul într-o majoritate sau minoritate (în funcție de un criteriu arbitrar) d) nu toate inegalitățile imputate chiar există; e) nu toate inegalitățile sunt inechități; f) nu toate inegalitățile pot fi abolite; g) egalitatea înseamnă tratarea inegală a lucrurilor inegale; h) egalitatea procedurală este diferită de egalitatea substanțială; h) avocații egalității acționează ca o elită supraordonată inegalitar maselor etc.

 

• 3. De la revoluția economică la revoluția culturală

Rezultatul anticipat în fiecare stadiul al analizei, este că marxismul cultural este (printr-o mișcare retrogradă) convergent cu marxismul economic. Coimplicarea este complicitate, iar dezbaterea între adepții marxismului economic („ortodox”) și marxismul cultural („heterodox”) este doar o divergență tactică în condițiile unui consens strategic. Dacă marxismul economic rezolvă lumea prin controlul statal al infrastructurii (al mijloacelor de producție economică), marxismul cultural rezolvă lumea prin controlul statal al suprastructurii (al mijloacelor de producție culturală). Revoluția culturală este deci analogon-ul suprastructural al revoluției economice infrastructurale. Absorbția politică a culturii este complementul recursiv al absorbției politice a economiei, fiecare membru producându-l în cerc vicios pe altul. Doar că revoluția economică asigură „Partidului” controlul materiei, pe când revoluția culturală asigură „Partidului” controlul spiritului. Prima suprimă libertatea exterioară (sfera proprietății), a doua suprimă libertatea interioară (sfera auto-proprietății). Împreună ele culminează cu instituirea ca „stăpâni” a celor ce s-au definit ca „sclavi”.

 

• 4. Negație dialectică și negație abstractă

În ambele cazuri este vorba despre o „revoluție gnostică” (Eric Voegelin) animată de o ură bivalentă față de ordinea existentă: a) negația dialectică, pasiune faustică a „distrugerii creatoare” și b) negația abstractă, pasiune nihilistă a „distrugerii pure”. Momentele principale subsumate conceptului de marxism cultural cuprind: Linkshegelianismus (hegelianismul de stânga), Materialismul dialectic (Diamat), Școala de la Frankfurt (Teoria critică), Postmodernismul (Neostructuralismul). În fond acestea sunt avataruri ale aceluiași spirit gnostic (în ciuda efortului fastidios bilateral de a distinge total neostructuralismul de marxism în cadrul disputelor sectare interne). Efortul dizolvării identității și opoziția față de recuperarea dialectică a diferenței la Derrida sau Deleuze sunt ontologic reductibile la dialectica negativă a lui Adorno (până la punctul de a fi considerate schematizări ale aceleiași categorii). Iar teoria critică și derivatele neostructuraliste sunt recuperate în praxis-ul revoluționar ca momente logice destructiv-negative preliminare marxismului teleologic-afirmativ. În ansamblu însă marxismul teleologic și teoria critică exprimă alternanța momentului dialectic pozitiv cu momentul dialectic negativ, adică accentele epocale distincte puse pe (ca să îl combinăm pe Hegel cu Goethe) negația dialectică (faustică), respectiv pe negația abstractă (mefistofelică) astfel încât însăși ideea regulativă a egalității abstracte orizontale să fie vertical impusă în toate sferele tocmai prin elitismul ideocratic al marxismului cultural. În acest sens, marxismul cultural și marxismul economic reprezintă fața și contrafața aceleiași metafizici isocratice totalitar-entropice.

 

• 5. Von Klassenkampf zu Kulturkampf

Așa cum revoluția economică reclamă lupta de clasă (Klassenkampf), revoluția culturală reclamă „războiul cultural” (Kulturkampf). Cultura nu mai este contemplație spirituală (theoreia) ci devine praxis politic adversarial. Filosoful devine ideolog, teoreticianul devine activist. Reducția culturii la politic subvertește raportul fundamental adevăr/eroare  (amicus Plato sed magis amicus veritas) cu raportul  prieten-inamic (Freund/Feind – Carl Schmitt). Astfel autoritatea epistemică trece din sfera superioară a „comunității inter-monadologice” a „funcționarilor umanității” (Husserl) la haita revoluționară (G. Deleuze) a activiștilor sociali. Alături de burghezie apar permanent noi categorii prezumat „opresive”: religia, filosofia, morala, raționalismul, cultura, umanismul, arta, tonalitatea, canonul occidental, familia, părinții, patriarhatul, bărbatul /alb / occidental / heterosexual / mort etc. astfel încât aproape nimeni nu mai este protejat în fața statului ideocratic dacă nu se supune ideologiei de stat. Alături de proletari apar noi categorii – cortegiu victimologic de categorii prezumat oprimate ca bază de recrutare a comisarilor ideologici care transformă statul legal în inchiziție morală. Războiul cultural construiește victima ca instanță morală absolută autorizată să declanșeze terorismul logocratic împotriva categoriilor construite ca „opresive”.  Definim marxismul cultural ca sinistroză transcendentală. Edouard Brissart a propus termenul de sinistroză (sau nevroză de revendicare) pentru a descrie o tulburare mentală consecutivă unui prejudiciu în care pacientul dezvoltă o obstinație vindicativă pentru a maximiza reparațiile (financiare sau morale). Marxismul cultural dezvoltă conceptual și generalizează nevroza de compensare oferind maladiei o ideologie răzbunătoare sistematică. Nevroza colectivă împlinește trecerea de la sinistroză la gnoză. Dogma gnostică a războiului de clasă/de rasă/de gen etc. permanent, ireductibil și total ignoră complementaritățile, reciprocitățile, beneficiile mutuale pe care categoriile și le aduc reciproc pentru că dizolvă individul într-o categorie. Hermeneutica suspiciunii și politica identităților reduc lumea la o societate agonală bazată pe solidarități și antagonisme mecanice care ignoră dimensiunea solidarității organice a cooperării (Durkheim). Așa cum Hegel identifică în Revoluția franceză conversia „libertății absolute” în Teroare, războiul cultural antrenează conversia totalitară a emancipării când „emanciparea” este condiționată -ca în marxismul cultural- de distrugerea revoluționară a alterității construite ca opresor colectiv.

 

• 6. Marxismul cultural ca gnoză politică polimorfă

Fascismul cultural are în comun cu marxismul cultural aceeași axiomă: totul este politic. Atât fascismul cultural („paranoic”) cât și marxismul cultural („schizofrenic”, cf. G. Deleuze) autorizează deci, fie pozitiv, fie negativ, incluziunea totalitară prin ontologizarea politicului. Dar a accepta că totul este politic implică legitimarea comportamentului autoritar al statului împotriva societății adică ideea că nu există nici o sferă privată exceptată de la discursul omnipotent al statului logocentric și ideocratic. Socialismul și fascismul „fierbinți” diferă deci (termic) atât de liberalismul „rece”, cât și de conservatorismul „cald”. „Temperatura” ideologică este un indicator al gnozelor politice virulente. Liberalismul sau conservatorismul admit criteriul transcendenței față de colectivitate fie sub forma negativ-individuală (atomară) fie sub forma pozitiv-comunitară (moleculară). Dar ambele au în comun „castrarea” statului predatorial economic și inchizitorial cultural. Invers, marxismul cultural este o gnoză politică milenaristă multiformă. Marxismul cultural nu este „științific” ci „gnostic” ca revelație dualistă (binară) care cere distrugerea și purificarea lumii alienate, murdărite de păcatul libertății și dominate de demiurgul cel rău al „capitalismului”, al „sistemului” și al „diferenței” de specie, sex, rasă, clasă sau de idei. Această revoluție evocă totalizarea emancipator-titanică a lumii sub controlul charismatic al unei elite gnostice salvatoare văzută ca avangarda progresistă a umanității. Șefii diverselor școli ale gnozei politice jocă rolul „șefilor paracletici” ai sectelor gnostice milenariste (Eric Voegelin) care organizează comunități (e)puritane teroriste (SJW): „sfinții gnozei” care judecă în ură. Egalitarismul generos se impune prin elitismul furibund al activiștilor. Statul este denunțat numai în măsura în care el nu este încă un stat terapeutic supus controlului vizionar al noilor comisari iluminați.  Dar odată statul cucerit, inchizitorii teologico-politici predestinați ai marxismului cultural folosesc forța lui coercitivă pentru a înfăptui revoluția culturală împotriva „poporului” prin „smulgerea prejudecăților” lui retrograde (Rousseau). Spre deosebire de revoluția politică proiectată să acapareze statul, revoluția culturală trebuie să acapareze societatea. Idealul revoluționarului de profesie este purificarea lumii prin războiul total de anihilare a „lumii vechi”, dar revoluționarul politic distruge corpul politic, pe când revoluționarul cultural distruge sufletul cultural. „Pasiunea panthoclastică” (Luciano Pellicani) ce animă revoluția gnostică profesează destrucția definitivă a vechii lumi prin terorism ideologic și inaugurarea violent-palingenezică a „minunatei lumi noi” în care statul a devenit noua biserică sau împărăția lui Dumnezeu fără Dumnezeu. Trecerea dialectică permanentă a utopiei teoretice în distopie practică.

 

• 7. Prioritatea abordării filosofice față de cea politică

Caracterul acestui curs este prioritar filosofic. Acest lucru presupune deci nu o dispută orizontală (inevitabilă datorită axiomei „totul este politic”, care creează, practic, „inamicul”) ci o clarificare verticală cu marxismul cultural pornind de la problemele care sunt de fapt versiuni degradate ale filosofiei clasice germane. Degradarea rezultă din contragerea formei teoretice a filosofiei la forma practică a ideologiei. Orice conversie practic-politică a problemelor teoretic-filosofice reclamă o reducție prin care, doar, conceptul filosofic (multi-dimensional) poate deveni imperativ politic (bi-dimensional). Altfel spus, transcripția politică este naturaliter contracție cognitivă, „animalul politic” fiind o specie sub-filosofică. Filosofia dizolvă astfel ideile-fixe ale ideologiei în numele totalității pe care conceptul o reclamă. Rolul filosofiei însă este să înțeleagă lumea, nu să o distrugă. Astfel, de fiecare dată când negația solicită apocalitic abolirea unei determinații, filosofia are sarcina de a sesiza conceptul (întregul) acestei determinații prin circumscrierea conținutului ei pozitiv și a limitelor ei negative, precum și de a stabili locul ei în ansamblul conexiunii lucrurilor pentru a verifica atât gradul de necesitate cât și gradul ei de contingență. Aceasta este diferența dintre gândirea concretă a filosofiei (critica ce concepe) și gândirea abstractă a ideologiei (critica ce atacă).

 

Tematica cursului

1. Introducere
2. Definiții. Marxismul cultural nu este o invenție, ci el a fost propus de Gramsci, Marcuse, Adorno, Michel Henry, Perry Anderson etc. 2. Critica demascării mediocre a oponenților marxismului cultural (Wikyrational) – reductio ad Hitlerum ca moarte a gândirii. Există critici a) fasciste, b) liberale, c) conservatoare și chiar d) marxiste ale marxismului cultural. 3. Înscenarea marxismului ca „antifascism” este doar expresia rivalității unei utopii totalitare cu o altă utopie totalitară; 4. Coresponsabilitatea marxismului și fascismului în distrugerea libertăților civile; 5. Geneza marxismului cultural în oglindă cu fascismul cultural; 6. Abordarea teologico-politică: marxismul cultural ca ansamblu de secte intelectuale gnostice sau „religii seculare” (Marcel Gauchet).

 

2. G.W.F. Hegel. Stăpân și sclav. Teroare și libertate

Conștiința de sine dedublată. Lupta conștiințelor opuse. Stăpânirea. Frica mortiferă. Formarea. Alienare și emancipare. Răsturnare dialectică. Imposibilitatea egalitarismului: rotația termenilor și conservarea raportului ierarhic. Marxismul cultural ca simplificare binară consecventă a raportului stăpân și sclav. Substanța libertății absolute se ridică pe tronul lumii. Libertatea universală se poate realiza doar prin concentrarea într-un Sine singular exclusiv. Deducția transcendentală a terorii din utopia revoluției. Comentariul lui Nietzsche: geneza resentimentului și morala sclavilor. Timocrație și viclenie. Vinovăția ca otravă politică.

 

3. Karl Marx. Alienare gnostică și titanism catastrofic

Comuna primitivă. Păcatul primordial: achiziția originară ca o cădere din paradisul indiviziunii. Inegalitatea, opresiunea și lupta de clasă ca o constantă istorică. Omonimia alienării: alienare creștină versus alienare gnostică. Lumea capitalistă ca lume străină, reificată și dezumanizată. Bază și suprastructură. Diviziunea muncii. Fetișismul mărfii. Capul ca mistificare a stomacului. Problema falsei structuri de conștiință. Nevoile false. Vocația apocaliptic-mesianică a proletariatului. Partidul ca biserică avangardă gnostică a istoriei revelate. Manuscrisele pariziene (1844) – titanism auto-soteriologic: reconcilierea esenței cu existența. Societatea comunistă ca halucinație colectivă pseudo-mistică: contradicția „contradicțiilor non-antagonice”.  De la contradicția paradisiacă (Nicolaus Cusanus) la contradicția infernală (Iosif Vissarionovici Stalin).

 

Evaluare critică: 1. Interpretarea eronată a alienării metafizice ca alienare empirică. Utopia ca soluție empirică pentru probleme transcendentale. 2. Comuna primitivă ca energie potențială, proprietatea privată ca energie cinetică. 3. Fără diviziunea muncii nu există actualizare: individul nu poate actualiza plenar potențialul macro-antropic al speciei. 4. Munca nu este o servitute socială exterioară ci o servitute ontologic interioară: nu burghezul exploatează proletarul, ci stomacul proletarului exploatează proletarul; 5. Fetișismul mărfii: refuzul gnostic al reificării echivalează cu gregaritatea tribală. Necesitatea reificării ca moment logic al întrupării necesar procesului civilizării; 6. Problema falselor nevoi și poliția fantasmatică a Marelui Cenzor socialist. 7. Revoluție faustică: distrugerea-creatoare ca manipulare teurgică a apocalipsei. 8. Dictatura proletariatului adică a Partidului, adică a „Tătucului”. 9. Comunismul: crimă transcendentală. Diferența dintre distrugerea-creatoare (economic-tehnologică) în capitalism (J. Schumpeter) și distrugerea-creatoare (politic-antropologică) în comunism  este diferența dintre inovație și genocid.

 

4. Antonio Gramsci. Lupta de clasă ca război cultural (pozitiv)

Note din închisoare (1929-1935). Hegemonia suprastructurală a capitalismului. Omul colectiv. Caracterul eretic al marxismului cultural față de marxismul ortodox. Aparatul ideologic de stat ca sinteză a represiunii cu „fabricarea” consimțămîntului. Conștientizarea priorității suprastructurii ca urmare a) a criticii idealiste și b) a eșecului revoluției comuniste. Revoluția culturală ca precondiție a revoluției politice. Statul cultural. Revoluția culturală ca expropriere a mijloacelor educative (familia, școala, mass-media, Biserica).

 

Evaluare critică: 1. Justificarea statolatriei este o statodicee. 2. Ingineria suprastructurală: Programarea statală a gândirii. 3. De la partitocrație (politică) la ideocrație (culturală). Deducția transcendentală a comisarilor gândirii. Marxismul cultural ca Agitprop occidental și marxism corporativ. 4. De la neutralitatea pasivă a statului la caracterul activ-revoluționar și intruziv al statului. 5. Divinizarea Partidului: Partidul ca Principe machiavellic modern care substituie divinitatea și imperativului moral în conștiința colectivă, impunând laicizarea întregii societăți.

 

5. Wilhelm Reich. Lupta de clasă ca război sexual

Revoluția sexuală (1936) Revoluția sexuală ca eradicare a șase milenii de „suprimare” a sexualității. Geneza sexo-marxismului prin articularea selectivă a lui Freud cu Marx. De la „negarea” vieții prin suprimarea instinctelor la „afirmarea” vieții prin critica moralității, familiei, religiei, burgheziei și chiar a proletariatului conservator. Subsumarea lor frauduloasă unui concept diluat al fascismului.  Revoluție sexuală reclamă politizarea sexului: „Nucleul psihologiei politice este politica sexuală (…) Deci politizarea așa-zisei vieți personale a omului nu mai poate fi amânată”. Drepturile genitale ale copilului. Tehnocrația sexuală: „Guvernarea politică trebuie înlocuită cu o reglementare natural-științifică a proceselor sociale”. Scopul revoluției este reeducarea „caracterului”, dizolvarea familiei, a „moralității obligatorii”, „eliminarea contradicției dintre natură și societate” în vederea și „realizării fericirii pe pământ”.

 

Evaluare critică: 1. Wilhelm Reich a fost exclus pe bună dreptate din Asociația psihanalitică internațională de către Anna Freud; 2. Omul ca „animal onest, harnic și cooperant”: iluzia pelagiană a inocenței biologice; 3. Freud avea dreptate să cupleze Erosul cu Thanatos-ul împotriva utopiei regresiv-orgiastice a revoluției sexuale; 4. Familia nu este baza fascismului, ci a civilizației. Distrugerea familiei produce relapsul diferențierii în hoarda primordială (cele șase milenii de „suprimare a sexualității” sunt tocmai cele șase milenii de civilizație); 5. Sexotopia: identificarea avortată a fericirii cu sexualitatea: post coitum, animal triste (Galen din Pergam); 6. Revoluția sexuală nu este liberală ci neomarxistă: ea reclamă revoluționarea și reeducarea autoritară a societății.

 

6. Horkheimer & Adorno. Lupta de clasă ca război cultural (negativ)

Dialectica luminilor (1947).  Aufklärungbegriff. Tirania rațiunii instrumentale. Alienare fără emancipare. Caracterul pur negativ al teoriei critice. Sterilitatea negației abstracte (în opoziție cu negarea negației în marxismul clasic). Critica mitului; critica religiei; critica raționalismului (tirania universalului împotriva particularului); critica sistemului capitalist (tirania valorii de schimb asupra valorii de întrebuințare). Critica progresului: de la praștie la bomba megatonică. Dialectica luminilor este dezvoltarea iraționalității din interiorul însuși al rațiunii autoreduse la rațiunea instrumentală. Critica industriei culturale. Inexistența unui punct arhimedic și identificarea criticului cu criticatul.

 

Evaluare critică: 1. Absența zdrobitoare a alternativei. 2. Capitalismul nu poate fi criticat din perspectiva unei utopii nirvanice ci din perspectiva alternativei real-existente. 3. Fără valoare de schimb societatea colapsează la economia de subzistență: saltul avangardist-utopic în epoca de piatră. 4. De la critica burgheziei la critica proletarilor: capitalismul a îmburghezit proletarii. Sinteză: proletarii sunt pur și simplu nesimțiți pentru că au refuzat rolul mesianic epocal în favoarea bunăstării inculte a societății de comsum. 5. Identificarea unilaterală a cauzei degradării: complicitatea proletarilor cu industria culturală – cererea și oferta se creează reciproc. Socialismul nu mai poate fi decât fascist: proletarii trebuie constrânși la emancipare. 6. Teoria critică legitimează cultura de masă pe care o detestă: deconstrucția Decalogului legitimează inevitabil Vițelul de Aur.

 

7. Herbert Marcuse. Lupta de clasă ca război între generații

Eros și civilizație (1955). Ontogeneza individuală a refulării. Filogeneza civilizațională a refulării. Interdicția burgheză a plăcerii. Dialectica civilizației. Organizarea distrugerii instinctelor. Critica psihanalizei: eliberarea principiului plăcerii de principiul realității. Industria aprobării status-quo-ului. Fascismul supraeului și revoluția pulsională. Planificarea nevoilor false. Comandamentul sublimării (= desexualizării). Reprimare burgheză și emancipare boemă. Manifestul revoluției sexuale: emancipare nu prin sublimarea pulsiunilor ci prin eliberarea lor. Desublimare represivă și perversitate polimorfă. De la asceza revoluționară la hedonismul narcisist. Narcis versus Prometeu. De la „catehismul revoluționarului” la „etica libidinală”.

 

Evaluare critică: 1. Paradisul sexual al regresiei orgiastice; deducția lupanarului și critica socializării promiscue la Karl Marx; 2. Libertatea erotomană și geneza omului fără gravitate (Charles Melmant); 3. Marcuse ca traficant de iluzii transcendentale. 4. Narcisismul primar, omnipotența tiranică a copilului și adolescentul perpetuu. Părinți și fii (Turgheniev). „Mândria satanică” a lui Bazarov: resentimentul ca inflație și ingratitudine paricidă. 5. Consecințele revoluției sexuale: degradarea femeii; degradarea dorinței prin distensia libidinală; degradarea subiectului civic: cei dominați de apetit sunt dominați de putere; 6. Sexul este o forță thanatică, nu o juisare ludică gratuită; 7. Respingerea Tatălui echivalează cu supunerea față de noul guru gnostic al marxismului cultural; 8. Toleranța represivă și „Utopia totalitară” a Noii stângi (Kolakowski).

 

8. Gilles Deleuze. Lupta de clasă ca luptă cu ordinea psihică

Anti-Oedip (1972). Antifascism logic. Critica „Dasein-ului fascist”: toți suntem fasciști. Caracterul totalitar al criticii identității. Mașini dezirante: o psihiatrie materialistă. Critica psihanalizei: a) critica lui Freud – Sfânta familie și contestarea triunghiului psihanalitic tata-mama-eu. b) critica lui Lacan – caracterul afirmativ, nu negativ al dorinței. Revoluția interioară: de la eliminarea barierei raționale la eliminarea barierei oedipale. Libertatea schizo-incestuosă. „Trei miliarde de perverși” (Guattari). Schizofrenia ca „loc” al adevărului. Barbarie fluidă și civilizație represivă. Schizo-revoluționarul fără un scop determinat: revoluția de dragul revoluției. Grupul-subiect ca „mașină revoluționară nomadică”: haita.

 

Evaluare critică: 1. Rolul eliberator al interdicției oedipale (J. Lacan). 2. Doar Legea face posibilă libertatea (Sfântul Pavel & Immanuel Kant). 3. Chiar dacă dorințele ar fi împlinite, omul ar fi capabil să distrugă totul doar pentru a nu datora gratitudine (Dostoievski); 4. Distensia entropică a dorinței afirmative. 5. Vitalismul animalier este izomorf cu iraționalismul fascist. 6. Distrugerea schizonomadă a codificărilor este distrugerea civilizației, ergo barbaria; 1968: revoluția răsfățaților și procesul decivilizării. 7. Caracterul nevrotic al troțskismului: revoluția permanentă ca automatism de repetiție. 8. Emanciparea dorinței de rigiditatea proporțională a legii valorii: utopia excesului gratuit sau consumerismul halucinativ al lui Deleuze. 10. Dizolvarea subiectului: cine mai trebuie emancipat? Eliberarea subiectului de sine însuși și defenestrația nihilistă.

 

9. Jaques Derrida. Lupta de clasă ca război al eternei deconstrucții

Spectrele lui Marx (1993). Deconstrucția ca marxism logic. De ce Derrida rămâne un gânditor binar. Diferanța ca permanentă deferire a sensului. Moartea comunismului, travaliul doliului și revenirea fantomei lui Marx: „no future without Marx”. Comunismul spectral revine după eșecul comunismului real. Necesitatea scindării masei succesorale marxiste. Critica justificată a materialismului dialectic, care nu acceptă spectralitatea (liminaritatea dintre sensibil și inteligibil) și este o vânătoare de fantome. Critica justificată a caracterului binar și totalitar al „proiectului teleo-eshatologic” marxist. Conversia regulativă a programului constitutiv al unei societății transparente. Mesianism detotalizant dar indeterminat. Noua internațională ca alianță mondială fără partid, fără țară, fără cetățenie, fără clasă. Comunismul spectral ca mesianism negativ care trebuie permanent să vină dar care nu este decât negativitate abstractă ce destituie. Chemare la o justiție amorfă care transcende valorea de schimb.

 

Evaluare critică: 1. Critica marxistă a „formalismului mesianic” (T. Eagleton); 2. Confuzia proporției dreptății cu disporporția iertării. 3. O justiție mesianică indistinctă este injustiție. 4. Incompatibilitatea topologică a utopiei cu realizarea ei; 5. De ce apologetul diseminării libere elogiază proiectul abolirii fuzional-aglutinante a diferențelor (=comunismul). Revoluția egalitară ca gândire abstractă și gnoză dualistă. 6. Biserica eternei deconstrucții.

 

10. Michel Serres. Lupta de clasă ca război între specii

Contractul natural (1990). Principiul egalității biocentrice (Aldo Leopold). Drepturile animalelor (Peter Singer). Carnofalogocentrism (J. Derrida). Omul ca parazit ontologic. Istoria umanității ca istorie a violenței împotriva naturii și a reacției naturii la dezechilibru. De la Potop la poluare. Teroarea apocalipsei ecosistemice. .„Poluarea culturală” e cauza „poluării industriale”: soluția războiului cultural. Trebuie abandonat narcisismul umanist și așezată natura în centru. Sensul istoriei: „sau moarte, sau simbioză”. Sensul legii este „limitarea acțiunii parazitului asupra gazdei”. Revolta obiectelor împotriva oamenilor: dacă obiectele devin subiecți de drept, tindem spre echilibru. Umanitatea trebuie să negocieze un contract cu natura pentru a trece de la parazitism la reciprocitate simbiotică. Declarația drepturior omului nu este universală, toate ființele trebuie să devină subiecți de drept. De la contractul social la contractul natural.

 

Evaluare critică: 1. Contractul reclamă mutuus consensus, capacitate juridică: contractul natural este contract fără două părți, fără acord de voință și fără capacitate juridică. 2. Hegel: subiectul (pentru-sine) poate apropria natura (pentru-altul). Dreptul  nu poate fi definit fără totalitatea obligațiilor conexe. Duty and the Beast (Roger Scruton); 3. Contractul natural este, astfel, un contract artificial. 4. Contractul natural ca sinteză dadaistă a junglei cu polis-ul.

 

11. Shulamith Firestone. Lupta de clasă ca război al sexelor

Dialectica Sexului (1970). De la feminismul liberal la feminismul radical (psiho-marxist). Extinderea sexuală a marxismului: de la materialismul istoric la materialismul sexual. Diviziunea sexuală a muncii și exproprierea masculină a „mijloacelor de reproducție”. Femeia „proletară” și bărbatul „burghez”. Emanciparea reclamă reaproprierea mijloacelor de reproducție de către femeie prin „exproprierea” bărbaților. Revoluția feministă ca revoluție culturală. Eliminarea exploatării femeii presupune deci distrugerea emancipatoare a „tiraniei biologiei” – femeia trebuie să se elibereze de constrângerile propriului corp: solidaritatea naturală a sexualității cu reproducerea, și deci de familia „biologică”. Existența precede esența: femeia trebuie să devină „stăpânul naturii”. Distincția sex (biologic) /gender (cultural). Revoluția feministă nu elimină doar privilegiul masculin ci distincția sexuală în sine: noul comunism ca pansexualism.

 

Evaluare critică: 1. Așa cum comuniștii au distrus muncitorii, feminismul distruge femeile – o ideologie se judecă după rezultate nu după intenții. 2. Distincția dintre sex și gen nu este diferență disjunctivă ci diferență ca intersecție. 3. Gnoza feministă. Corpul femeii este carcera femeii. Nașterea ca „barbarie”. 4. Victimologie marxistă versus responsabilitate liberală și demnitate conservatoare. 5. Camille Paglia versus Gloria Steinem. 6. De la ura de clasă la ura de gen: misandrie și androfobie – SCUM Manifesto și exterminarea bărbaților; 7. Feminismul psiho-marxist ca psihoterapie ratată: „Sexul este viol universal”; 8. Critica binară a patriarhatului atacă și bărbații care protejează femeia în timp ce ignoră rivalitatea inter-feminină (o mare parte a criticii feministe vizând tocmai femeile  „reacționare”: puternice, de succes, familiste sau neînregimentate în „războiul sexelor”). 9. Distopia pansexuală.

 

12. Guy Hocquenghem. Lupta de clasă ca luptă cu heteronormativitatea

Dorința homosexuală (1973). Una din primele lucrări Queer-theory. Critica viziunii psihanalitice asupra homosexualității. Rezistența „dorinței homosexuale” la structurarea oedipală a familiei. Nediferențierea dorinței pure și „violența originară” a sexuării. Teoria dorinței anale: anus-ul ca fundament al subiectivității. Homofobia este „fosila vie” a laturii homoerotice reprimate de adultul heterosexual. „Pentru mișcările homosexuale, sexul este dorință și dorința este politică”. Disoluția heteronormativității se împlinește dialectic în emanciparea întregului spectrului intersexual: homosexualitatea devine doar un caz în proliferarea „identităților sexuale” intermediare. Queer-Theory ca destabilizare sistematică a raportului sex / gen sau ca deconstrucție planificată a arhitectonicii cromozomial-arhetipale. Apologia pedofiliei și efebofiliei la Foucault și Hocquenghem. Revoluția culturală devine program al reeducării sexuale a majorității heterosexuale: nu homosexualii trebuie eliberați (deoarece ei și-au eliberat deja dorința), ci heterosexualii trebuie eliberați de orânduirea heteronormativă cea cruntă și nedreaptă.

 

Evaluare critică: 1. De la cultura exogamică gay-pride la imitarea și uzurparea semantică a familiei. 2. Trebuie neapărat distinsă etapa negativ-liberală de etapa pozitiv-marxistă a mișcării gay: de la Gay Manifesto la Convenția de la Istanbul. 3. Etatizarea biopolitică a sexualității: „lungul marș prin instituții” (Gramsci) ca program de reeducare sexuală etatizată a subiectului infantil în grădinițe, școli și universități. „Naționalizarea familiei” (Traian Ungureanu). 4. Confuzia Queer între androginul transcendental și hermafroditul empiric. 7. Transgender Manifesto: negarea corpului ca gnoză anti-somatică postmodernă. Existența sexuală precede esența sexuală. 8. Critica esențialismului sexual și limitele denaturalizării: critica onto-psiho-biologică a constructivismului. Solidaritatea ontologică (bio-psiho-arhetipală) între identitatea de gen și identitatea de sex. 9. Revoluția își devorează progeniturile în războiul aporetic inter-sectar: a) critica „biologismului homosexual” în cadrul mișcării transgender; b) critica feminismului (bio)„menșevik”  de către transgenderismul (psiho)„bolșevik”.

 

13. Gayatri C. Spivak. Lupta de clasă ca război între culturi

Critica rațiunii postcoloniale (1999). „Orientalizarea” ca o construcție a alterității (othering). Naturalizarea culturală a imperialismului și reproducerea subordonării (E. Said); Reproducerea postcolonială inerțială a suprastructurilor coloniale. Deconstrucția ca instrument politic: proiecția geopoliticii ca efect textual geocultural. Critica marxismului occidental; Critica feminismului occidental (falsa sisterhood: complicitatea feminismului occidental cu imperialismul). Filosofia și literatura occidentală ca fundamente ale „axiomaticii imperialiste” și suport al „misiunii coloniale civilizatoare” (forcluziunea aborigenului la Kant, „teleologia Euro-normativă” a lui Hegel, negresa eluzivă a lui Baudelaire etc.).

 

Evaluare critică: 1. Exemple de colonialism non-european; 2. Universalitatea etnocentrismului. 3. Procesul colonizării: cauză și efect: a) Explicația rasistă a superiorității civilizației occidentale invertire a cauzei cu efectul. Bazele darwiniste ale rasismului științific; b) Wallerstein nu explică adecvat cauza succesului metropolitan ci doar blamează efectul. 4. Adevăratele explicații ale marii divergențe: Hegel, Levi-Strauss, Eliade, David Landes; 5. Kant critică aborigenul pentru că este necultivat nu pentru că este aborigen; toți adepții modernizării sunt Euro-normativi; 6. Aporiile decolonizării: a) Economic: infrastructura occidentală colonială trebuie distrusă deoarece ea este baza suprastructurii coloniale – decolonizarea este decapitalizare deci pauperizare și subdezvoltare durabilă – așa cum marxismul a distrus muncitorii, postcolonialismul distruge popoarele pe care pretinde să le apere (Ludwig von Mises); b) Politic: decolonizarea este în fond, naționalism – postcolonialismul legitimează regimuri izolaționiste, regresive, autoritare; c) Cultural: decolonizarea echivalează cu recuperarea culturii tradiționale. Decolonizarea femeilor recuperează cultura patriarhală (e.g. uciderea rituală a soției); Decolonizarea muncitorilor recuperează segregarea socială și rasială (e.g. sistemul de caste).

 

14. Theodor Adorno. Lupta de clasă ca luptă cu arta clasică

Filosofia noii muzici (1949). Autonomia și heteronomia a artei. Arta ca opium și ca emancipare. Caracterul burghez și evazionist al artei. Necesitatea „pedepsirii” spectatorului (îm)burghez(it): „administrarea de otravă”. Arta ca depozitar al sensibilului reprimat. Pericolul fetișismului obiectului de artă. Ultima redută împotriva mecanismului subsumator al rațiunii. Unicitatea  obiectului de artă. Arta ca gardian al ireductibilului. Avangarda ca libertate destructivă inasimilabilă: absurdul ca emancipare. Schönberg ca revoluționar. O estetică atonală. Disonanța ca simbol al puterii critice a artei. Necesitatea politică a distrugerii tonalității.

 

Evaluarea critică: 1. Critica criticii: ipocrizia ontologică a teoriei critice; complicitatea criticii ierarhiei valorilor cu consumerismul: masificarea este rezultatul destrucției ierarhiei valorilor. 2. Confuzia inutilității, absurdității și unicității produsului artistic cu arta însăși. 3. Caracterul eronat al prezumției că distrugerea conținutului artei ar fi eliberatoare (doar) datorită inasimilabilității. 4. Confuzia fetișismului cu snobismul și abolirea esenței datorită accidentului. Fetișizarea capodoperei nu afectează conținutul, ci doar consumatorul – prin urmare nu arta clasică trebuie dizolvată, ci doar consumatorul inept. 5. Abstractizarea atonală a lui Schönberg aspiră la abolirea nihilistă a „eternei repetiții tonale” dar devenirea infinită a muzicii atonale este infinitul rău (schlechte Unendlichkeit). Abolirea arhitectonicii tonale antrenează a) scindarea intelectului de sensibilitate; b) degradarea intelecției natural-noetice în intelecție artificial-combinatorică c) schizofrenia dintre muzica elitară și muzica masificată. 6. Destrucția tonalității ca tragedie a istoriei universale și orbire metafizică generalizată. Doktor Faustus și crima metafizică a atonalismului.

 

15. Gustavo Gutierrez. Lupta de clasă ca război religios

Teologia eliberării (1971). 1. Sărăcia reală, sărărcia spirituală și solidatitatea cu săracii (Medelin): 2. Antinomia universalității iubirii divine cu „preferința pentru săraci”; 3. Necesitatea înțelegerii cauzelor sărăciei; 4. Condamnarea profetică a opresiunii (Ieremia 22: 13-17). 5. Unitatea ortodoxiei cu ortopraxia: a-l cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a face dreptate; 5. Eliberarea în „sens integral”: a) spiritual, b) etic și c) social; sinteza verticalismului teologic cu orizontalismul politic din Declarația Puebla. 6. Praxis-ul eliberator „transformarea istoriei în lumina împărăției lui Dumnezeu” prin „lupta împotriva păcatului” inclusiv prin activismul politic al „construirii unei lumi drepte și fraterne (….) o distribuție justă a puterii și bogăției”. 7. Separarea Bisericii de compromisuri cu puternicii lumii. 8. Isus aduce „sabia” nu „pacea” (Matei, 10: 34).

 

Evaluarea critică: 1. Problema sărăciei nu se rezolvă cu emoții, ci cu rațiunea. 2. Caritatea spirituală este ontologic diferită de planificarea economică. 3. Caracterul pauperizant al socialismului. 4. Raportul invers între socialism și capitalism: socialismul reduce sărăcia relativă cu prețul sărăciei absolute, capitalismul reduce sărăcia absolută cu prețul sărăciei relative. 5. Eșecul Americii Latine versus succesul Statelor Unite; 6. Socialismul ca erezie hiliastă: Albigenzii, Anabaptiștii, Husiții.  6. Critica lui Ratzinger: mesianismul temporal cripto-marxist politizează Biblia; 7. Verdict general: eliberarea adusă de creștinism nu este directă ci indirectă: ea este o eliberare direct-teologică și doar indirect-politică. Un program de eliberare direct-politică contravine transcendenței Împărăției: „ideea unui Christos ca figură politică, ca un revoluționar, sau ca subversivul  nazarinean nu concordă catehezei Bisericii (Ioan Paul al II-lea, Pueblo, 1979).

 

16. Slavoj Zizek. Lupta de clasă ca luptă a heterodoxiei cu ortodoxia

Păpușa și piticul (2003). Hermeneutica scurtcircuitului. Interpretarea politic-perversă a creștinismului. Elogierea subversiunii creștine. Scindarea monoteismului și depotențarea Absolutului. Pozitivarea temporalității și a răului. Gnoza căderii și viclenia Rațiunii. Satanologie pozitivă. Identificarea abnormă a Noului Adam cu Supraomul nietzscheean. Iisus istoric simplificat la figura revoluționarului. Legitimarea „apocaliptică” a revoluției.

 

Evaluare critică: 1. Eshatologie și revoluție: dacă răul este binele și căderea este mântuirea, atunci și teroarea este emanciparea. 2. Judas Priest: preștiința nu este predeterminare (Sf. Ioan Damaschin); 3. Așa-numitul „socialism creștin” este sinteza anabaptistă a gnozei cathare cu erezia hiliastă. 4. Teologia violenței la Thomas Münzer. „Comunismul este în mod esențial ură” (Karl Marx, Circulară contra lui Kriege). Cu asemenea prieteni, cine are nevoie de dușmani?

 

17. Recapitulare. Concluzii. Dezbateri

Sarcina gândirii: 1. Desacralizarea și dezontologizarea politicului. 2. Destrucția dualismului gnostic prin dezagregarea omogenului. 3. Demitizarea apocalipticii politice ca premisă a unei autentice teologii politice a libertății.

 

 

 

Bibliografie:

G.W.F. Hegel, Fenomenologia Spiritului, Ed. Academiei, București, 1965

 

G.W.F. Hegel, Principiile filosofiei dreptului, Ed. Academiei, București, 1969

 

*

 

Karl Marx, Capitalul, vol. I, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1956

 

Karl Marx & Friederich Engels, The Economic and Philosophical Manuscripts of 1844 and the Communist Manifesto, Prometheus, New York, 1988

 

Antonio Gramsci, Notes fromthePrison (The Gramsci Reader, ed. D. Forgacs), SUNY, 2000

 

Max Horkheimer & Theodor W. Adorno, Dialectica Luminilor, Ed. Polirom, Iași, 2012

 

Herbert  Marcuse, Eros and Civilization, Beacon Press Boston, 1974

 

Deleuze et Guattari, Capitalisme et schizophrenie, Paris, Minuit, t. I, L`Anti–Oedipe, 1977

 

Jacques Derrida, Forță de lege, Ed. Idea, Cluj, 2004

 

Jacques Derrida, Spectrele lui Marx, Ed. Polirom, Iași, 1999

 

Michel Serres, The Natural Contract, The University of Michigan Press, 1995

 

Shulamith Firestone, The Dialectic of Sex. The Case for Feminist Revolution, Bantam, NY,1970.

 

Guy Hocquenghem, Homosexual Desire, Allen & Busby, London, 1978

 

Gayatri Chakravorti Spivak, A Critique of Postcolonial Reason, Harvard University Press, 1999.

 

Theodor W. Adorno, Teoria estetică, Ed. Paralela 45, 2005

 

Theodor W. Adorno, Philosophie der neuen Musik, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1975

 

Gustav Gutierrez, A Theology of Liberation, Orbis Books, New York, 1988

 

Slavoj Zizek, The Puppet and the Dwarf. The Perverse Core of Christianity, MIT Press, 2003

 

*

 

Eric Voegelin, Die Neue Wissenschaft der Politik, Wilhelm Fink Verlag, München, 2004

 

Raymond Aron, Marxisme imaginare, Polirom, Iași, 2002.

 

Nikolai Berdiaev, Sensul și originea comunismului rus, Ed. Dacia, Cluj, 1999

 

Nikolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski, Institutul European, Iași, 1992

 

Alan Bloom, The Closing of the American Mind, Simon & Schuster, New York, 1988

 

Gilles Deleuze, Diferență și repetiție, Ed. Babel, 1995

 

Feodor Dostoievski, Frații Karamazov, Ed. Cartea Românească, București, 1986

 

Feodor Dostoievski, Demonii, Ed. Polirom, 2007

 

Luc Ferry, The New EcologicalOrder, University of Chicago Press, 1995

 

Manfred Frank, Was ist Neostrukturalismus?, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1984

 

Lesek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, vol. 1-3, Ed. Curtea Veche, 2009

 

F.V. Konstantinov& alia, Bazele filosofiei marxiste, Editura Politică, București, 1960

 

Erik von Kuehnelt-Leddihn, Leftism. From de Sade and Marx to Hitler and Marcuse, Arlinngton, NY, 1974

 

Alasdair MacIntyre, Herbert Marcuse. An Expositionand a Polemic, Viking Press, 1970

 

Thomas Mann, Doktor Faustus, Bertelsmann Verlag, München, 1987

 

Charles Melmant, Omul fără gravitate, Ed. Eikon, Cluj, 2016

 

Horia-Roman Patapievici, Omul recent, Ed. Humanitas, București, 2005

 

LucianoPellicani, Revolutionary Apocalypticism. The IdeologicalRoots of Terrorism, Praeger, 2003

 

Jacob Taubes, Occidental Eschatology, Stanford University Press, 2009

 

Robert Tucker, Filosofie și mit la Karl Marx, Curtea Veche, București, 2011

 

I.S. Turgheniev, Părinți și copii, Litera Internațional, 2010

 

Roger Scruton, Animal Rights and Wrongs, Bloomsbury Academic, London/New York, 2006

 

Amanda Third, Gender and Politics. Deconstructing the Female Terrorist, PalgraveMacMillan, 2014

 

Rolf Wiggerhaus, The Frankfurt School, MIT Press, 1995

 

George Orwell, 1984, Penguin Books, London, 2000

 

 

 

Numărul minim de participanți – cinci, numărul maxim de participanți – cincisprezece.

 

Cursul poate fi urmărit și online pe youtube (cu link dedicat ce se transmite înainte de începerea cursului). Pe parcursul cursului puteți să adresați întrebări lectorului prin intermediul chat-ului dedicat. Cursul este disponbil participanților pe youtube 2 săptămâni pentru revizionare.

 

Marxismul cultural – o introducere sintetică

 

//////////////////////////////////////////////

 

PĂRINTELE STĂNILOAE: Ecumenismul este produsul masoneriei și este pan-erezie! Nu există “Biserici surori”!

 

 

(fragment dintr-o convorbire a Parintelui cu cativa tineri din Liga Tineretului Ortodox din Brasov, pe care a avut-o cu numai cateva luni inaintea mortii sale)

 

“Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; el relativizează credinţa adevărată: de ce să mai stau cu ei care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, iar în America, Anglia şi alte ţări au legiferat homosexualitatea”.

 

 

 

 

Ascultă acest cuvant spus de parintele Staniloae (audio):

***

 

dumitru_staniloae

“ Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de Biserici surori este improprie“.

 

(extras dintr-un interviu preluat în Ortodoxia și internaționalismul religios, ed. Scara, 1999)

 

“Caracteristica fundamentală a creștinismului, care constă în surparea zidului despărțitor dintre Dumnezeu și oameni (…) e înlăturată în catolicism într-o nouă formă. Sobornicitatea creștină, însăși Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e desfăcută din îmbrățișarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos și transformată într-o societate pur laică. (…) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spațiului și numai cu o persoanaă cu papa în Vatican. (…) Tot ce contează [la catolici] e dependența juridică de o persoană omenească. Misticul e transformat în juridic, viața în Biserică devine o preocupare de bună și uniformă orinduială juridică. Cuvintele religioase nu mai exprimă de aceea nici ele misterul unor experiențe religioase directe, ci devin termeni juridici si raționaliști, de precizări pozitiviste, pământești“.

 

(Ortodoxie și românism, pp.100-101)

 

De la răsărit la apus (Sursa: nistea.com)

“… Relaţia între preotul şi episcopul slujitor şi comunitate nu se poate reduce la o singură formulă. El este şi mijlocitor al lui Hristos, dar este şi membru al Bisericii ca trup al lui Hristos. Nici un episcop nu se singularizează, nu devine substitut văzut exclusiv al unicului cap, Hristos. De aceea Hristos a lăsat la conducerea văzută a Bisericii comuniunea Apostolilor şi după ei comuniunea episcopilor, ca urmaşi ai comuniunii apostolilor, nu pe Petru singur şi pe urmaşii lui. Prin aceasta episcopul este încadrat nu numai în comunitatea Bisericii, ci şi în comunitatea episcopatului, între ele fiind o strânsă legătură”(pg.159).

 

(din Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.2, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române)

 

“- Vi se pare că Biserica catolică în raport cu istoria este mai irascibilă decât Ortodoxia?

 

– Da. Se acuză de obicei Ortodoxia că a fost aservită împăraţilor în era bizantină. Eu cred că cea mai mare libertate a manifestat-o Biserica tocmai pe vremea împăraţilor din bizanţ. Ortodoxia a fost foarte liberă; au fost atâţia martiri pentru apărarea credinţei pe vremea împăraţilor. În Occident, dimpotrivă, lupta Bisericii n-a fost împotriva ideeilor împăraţilor, ci exclusiv pentru putere. Papa a voit să aibă şi el statul lui, a luptat cu statul german, episcopii catolici erau latifundiari, prinţi electori, prinţi reali şi, deci, s-au luptat numai pentru putere. Şi astăzi, Statul Vatican e stat. De ce? Pentru ce să fie stat? Vaticanul are ambasadori peste tot. A fost o luptă pentru putere, n-a fost o luptă pentru credinţă. În Răsărit a fost o luptă pentru credinţă care a mers până la mucenicie…

 

– Astăzi ne este din ce în ce mai limpede faptul că comunismul n-a fost o ideologie. Conţinutul său real a stat ascuns în spatele unei ideologii. în realitate a fost o satanologie.

 

– Da, satanologie cu origine în filozofia apuseană.

 

– Această satanologie este compatibilă doar cu instrumentele teologiei, singura disciplină umană care poate s-o dezamorseze, s-o deconspire. Deci nu ideologic poţi distruge comunismul, ci folosind un instrument compatibil cu conţinutul său disimulat; aşadar, doar teologia poate să-i pună în criză sloganele. Nu credeţi că acum, a lupta împotriva comunismului este ca şi cum ai lupta împotriva unei secte sau a unei deraieri dogmatice? Aşa cum lupta biserica altădată împotriva arianismului?

 

– Biserica a luptat întotdeauna spiritual, n-a luptat însă cu arme politice. A luptat spiritual şi cu comunismul. Fiindcă tot mă iscodiţi, vă-ntreb: catolicismul care avea ditamai forţă politică – de ce n-a luptat? De ce statele occidentale au încurajat şi au susţinut comunismul în Rusia, când poporul nostru s-a dus până la Volga şi a sacrificat atâţia oameni? De ce n-a luptat? De ce a lăsat de izbelişte Polonia? Unde a fost lupta catolicismului în aceste cazuri? Cum puteau lupta ai noştri? cu ce puteau lupta?

 

– Da, dar asta e istorie de-acum.

 

– Vreo 12 mii de episcopi şi călugări au fost împuşcaţi în Rusia. Unde s-a întâmplat aceasta în Spania? Unde s-au omorât atâţia în America Latină?

 

– Fiindcă n-au avut parte de un asemenea satanism ideologic.

 

– Ba au avut.

 

– Dar nu de talia asta.

 

– Să nu uitaţi că acolo sunt vreo două state catolice, şi-au avut şi miniştrii dintre preoţii catolici. Au venit odată şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar mă întrebau: “De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”.S-au supărat teribil şi, după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. Lupta catolicismului n-a avut o bază spirituală, creştină, aşa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuză Todea că suntem Biserică trădătoare. Două mii de preoţi ortodocşi au stat în închisoare. Eu am fost în închisoare şi n-am văzut nici un preot unit. Toţi s-au făcut ortodocşi sau au intrat în diferite întreprinderi în care făceau pe turnătorii.

 

– Episcopii însă au fost în închisoare…

 

– Da, doi-trei episcopi, aşa cum a fost Hossu, care a fost la mănăstirea Căldăruşani; nu l-am văzut în închisoare. Se plimba în jurul Bisericii în timpul Liturghiei fără să între înăuntru. Şi a lăsat să fie înmormântat de un episcop catolic ungur. Unde a fost atunci lupta lor? Biserica Ortodoxă – le-am spus tinerilor care au fost la mine – a fost Biserica Crucii, toată istoria ei a fost un drum al Crucii. Au venit întâi mahomedanii peste noi. S-au dus ăştia cu crucea, cruciaţii şi-au ocupat Bizanţul, slăbind puterea de rezistenţă celor din Răsărit, timp de 60 de ani. Au venit la Nicopole. Ce au luptat acolo? Cine a luptat cu adevărat aducând atâtea jertfe? Ei au purtat crucea în mod fanfaronic. Dar au murit ei oare, oprind mahomedanismul să ne invadeze? N-au făcut nimic, nu ne-au ajutat cu nimic, mai mult ne-au lovit şi ei. Ştefan cel Mare lupta să oprească mahomedanii să înainteze în Europa şi cine îl ataca? Ungurii, la Baia Mare. Niciodată nu a avut un ajutor din Occident. Ţările noastre au fost singurele care au oprit Islamul să meargă mai departe. După ce Bizanţul a căzut şi nu a mai putut să se opună, s-au format ţările acestea şi ele au oprit mahomedalismul să înainteze în Europa. Unde se spune aceasta? Ce-au făcut cruciaţii pentru aceasta? Nimic, absolut nimic […].

 

– Pentru ce, faţă de anumite teme, vă manifestaţi mai puţin “integrist” şi sunteţi dispus să acceptaţi o nivelare, o omogenizare a diferenţelor, cum s-a întâmplat ieri, când v-am iscodit despre culpă. Iar în alte teme, cum ar fi cea a raportărilor dintre Orient şi Occident, deci între două confesiuni surori, exercitaţi o separaţie atât de netă şi sunteţi dispus să vedeţi mai curând deosebirile decât asemănările. Eu aş dori foarte mult să-mi răspundeţi tehnic la această întrebare.

 

– Poate că este propriu spiritului răsăritean să pună accentul principal pe adevăr, pe adevărul în Hristos, pe adevărul Treimii. Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă când vedeau o erezie, când vedeau că este atacat adevărul lui Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi!

 

– Şi nu de asta şi-or fi făcut de cap Nicolski şi alţii, ştiind că aici este o nemăsurată îngăduinţă faţă de păcate, sărindu-ne ţandăra doar la erezie?

 

– O dată ce păstrezi integritatea învăţăturii, păstrezi o posibilitate să-i readuci pe oameni din păcat. Pe când dacă, o dată ce te-ai despărţit ca eretic de adevăr, pierzi orice şansă să realizezi unitatea […].

 

– Credeţi că există un limbaj specific creştinismului răsăritean, distinct de alte exprimări? O topică specifică, o terminologie specifică, un regim prozodic specific, mă refer în expresia teologiei ortodoxe.

 

Staniloae2

 

– Teologia noastră a fost foarte influenţată de teologia scolastică catolică.

 

– De când?

 

– De pe la 1869, de când s-au întemeiat Facultăţile de Teologie: Am luat manuale de acolo şi am cam uitat de terminologia noastră, care este terminologia filocalică, veche, a Părinţilor.

 

– O puteţi carecteriza?

 

– Este mai duhovnicească.

 

– E cam general.

 

– Lucrurile aceastea despre care mă întrebaţi sunt lucruri pe care le-am simţit aşa…, n-am avut posibilitatea până acum să le dezvolt sau să le aprofundez. Dar chiar în rugăciunile noastre cred că este ceva deosebit de rugăciunile catolice…

 

– Respectiv?

 

– Măicuţa Domnului – unde se spune în catolicism aşa ceva? Trebuie făcut un studiu care să meargă la rugăciune, la Liturghie – la expresia Mesiei.

 

– Dar în priviinţa Imaculatei Concepţii? Nu este o poticnire şi asta?

 

– Şi asta este o poticnire. Inseamnă că nu din momentul în care vine Fiul lui Dumnezeu şi Fecioara începe înoirea umanităţii. Se pune Fecioara deasupra lui Hristos şi face începutul mântuirii de la ea, nu de la Fiul lui Dumnezeu, care vine la ea. De aceea nu putem să admitem că Ea este prima care se curăţă de păcatul strămoşesc pentru că este prima în care vine Fiul lui Dumnezeu şi vine într-un mod mai deplin decât vine în ceilalţi oameni, prin botez. Venirea Lui este momentul hotărâtor, nu ea este momentul hotărâtor[…].

 

– Tradiţia, aşa cum o exaltă Ortodoxia, prin masivitatea prestigiului ei, nu riscă să zdrobească elanul înnoirii?

 

– Este atâta bogăţie în Tradiţie încât eu nu o pot actualiza deplin. Tradiţia este şi Evanghelia lui Ioan. Eu am spus atâtea şi totuşi atât de puţine. Scot mereu din ea alte şi alte înţelesuri. Din ea au scos şi Părinţii Bisericii, din ea au scos şi Liturghia, troparele ş.a.m.d.

 

– De unde vine caracterul inepuizabil?

 

– Pentru că este Dumnezeu în ea, pentru că este Cuvântul Lui în ea.

 

– Deci orice Tradiţie care nu-L are pe Dumnezeu este epuizabilă?

 

– Da. Eu sunt Alfa şi Omega, a spus Iisus. Nu există cineva mai încolo de El care să fie Omega. Eu, oricât aş înainta, nu ajung la Omega.

 

– Deci, înnoirea stă în Tradiţie?

 

– În scoaterea la iveală a comorilor inepuizabile ale Tradiţiei”.

(Din: “7 dimineţi cu părintele Stăniloae. Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu”, Editura Anastasia, Bucuresti, 1993)

 

(sursa: http://daruindveidobandi.blogspot.com/2008_10_01_archive.html)

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/

 

https://acvila30.ro/parintele-staniloae-ecumenismul-este-produsul-masoneriei-si-este-pan-erezie-nu-exista-biserici-surori/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

UN ÎNALT PRELAT CATOLIC I-A SCRIS PREȘEDINTELUI TRUMP DESPRE CONFRUNTAREA CU FORȚELE ÎNTUNERICULUI CARE URMĂRESC SĂ SCHIMBE CU MIJLOACE OCULTE SOARTA UMANITĂȚII

 

 

 

Lupta dintre copii luminii și copii întunericului

 

Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano i-a trimis lui Donald Trump o scrisoare deschisă de sprijin în criza actuală, pe care o consideră hotărâtoare pentru soarta lumii, scrie www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.

 

Pentru îndrăzneala de-a spune lucrurilor pe nume, Papa Francisc l-a extras pe arhiepiscop de la Washington trimițându-l … în Kosovo.

 

Altă mișcare mai transparentă nici că putea fi făcută !

 

Vigano, fost Nunțiu Papal la Washington, din 2011 până în 2016 este una dintre cele mai sonore și influente voci ale aripii conservatoare a Bisericii Catolice și critic sever al stângismului Papei Francisc, iar scrisoarea sa deschisă către președintele Trump reprezintă un document excepțional.

 

El explică cu logică și claritate evenimentele bizare care au schimbat dramatic fața lumii în ultimele luni, motiv pentru care a fost reprodusă integral mai jos.

 

După publicarea scrisorii, președintele Trump a scris că a fost „onorat de incredibila scrisoare a arhiepiscopului Viganò”, adăugând:

 

„Toată lumea, indiferent dacă este religioasă sau nu, ar trebui să o citească!”

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 25_carlo_maria_vigano_trump.jpg

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Donald Trump de Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano

 

7 iunie 2020

Duminica Sfintei Treimi

 

Domnule Preşedinte,

 

În ultimele luni am fost martorii formării a două grupări opuse pe care le-aş numi Biblice: copiii luminii şi copiii întunericului.

 

Copiii luminii constituie partea cea mai vizibilă a umanității, pe când copiii întunericului reprezintă o minoritate absolută.

 

Și totuși, primii fac obiectul unui soi de discriminare care îi plasează într-o situație de inferioritate față de adversarii lor, care dețin adesea poziții strategice în guvern, în politică, în economie și în mass-media.

 

Într-un mod aparent inexplicabil, cei buni sunt ținuți ostatici de cei răi și de cei care îi ajută pe aceştia fie din propriul interes, fie din frică.

 

Aceste două grupări, care au o natură biblică, urmează separarea clară care există între urmașii Femeii și urmașii Şarpelui.

 

Pe de o parte, există cei care, deși au o mie de defecte și slăbiciuni, sunt motivați de dorința de a face bine, de a fi sinceri, de a crește o familie, de a se angrena în activitate constructivă, de a aduce prosperitate patriei, de a ajuta nevoiașii și, respectând Legea lui Dumnezeu, ajung astfel să merite Împărăția Cerurilor.

 

Pe de altă parte, există cei care se slujesc pe ei înșiși, care nu au niciun principiu moral, care doresc să demoleze familia și națiunea, care exploatează muncitorii pentru a se îmbogăţi nejustificat de mult, care promovează diviziunile și războaiele interne și acumulează putere și bani: pentru ei, iluzia falsă a bunăstării temporare le va aduce într-o bună zi – dacă nu se pocăiesc – soarta teribilă care îi așteaptă, departe de Dumnezeu, în infern.

 

În societate, domnule Președinte, aceste două realități opuse coexistă ca dușmani eterni, aşa cum Dumnezeu și Satana sunt dușmani eterni.

 

Și se pare că cei care sunt copiii întunericului – pe care îi putem identifica cu ușurință cu statul din umbră, căruia vă opuneți cu înțelepciune și care duce un război înverşunat împotriva voastră în aceste zile – au decis să își dea cărţile pe faţă, ca să zic așa, dezvăluindu-şi acum planurile lor.

 

Par a fi atât de siguri că au deja totul sub control încât au lăsat deoparte acea circumspecție care până acum a ascuns cel puțin parțial adevăratele lor intenții. Investigațiile care sunt deja în curs vor dezvălui adevărata responsabilitate a celor care au gestionat situația de urgență declanşată de virusul Covid, nu numai în domeniul sănătății, ci și în politică, economie și mass-media.

 

Vom constata, probabil, că în această operațiune colosală de inginerie socială există oameni care au decis soarta umanității, arogându-și dreptul la acțiune împotriva voinței cetățenilor și a reprezentanților lor în guvernele națiunilor.

 

Vom descoperi, de asemenea, că revoltele din aceste zile au fost provocate de cei care, văzând că virusul dispare inevitabil și că alarma socială a pandemiei scade, au fost nevoiți să provoace tulburări civile, deoarece acestea ar fi urmate de represiune care, deși legitimă, ar putea fi condamnată ca o agresiune nejustificată împotriva populației.

 

Aceleași acţiuni au loc și în Europa, într-un sincron perfect.

 

Este foarte clar că folosirea protestelor stradale este esențială pentru scopurile celor care ar dori să vadă ales la viitoarele alegeri prezidențiale pe cineva care întruchipează obiectivele statului din umbră și care exprimă aceste obiective cu credință și convingere.

 

Nu va fi surprinzător dacă, în câteva luni, vom afla din nou că ascunşi în spatele acestor acte de vandalism și violență se află cei care speră să profite în urma dizolvării ordinii sociale, pentru a construi o lume fără libertate: Solve et Coagula, după cum spune zicala masonică.

 

Deși poate părea deconcertant, aliniamentele opuse pe care le-am descris se regăsesc și în cercurile religioase.

 

Există păstori fideli care au grijă de turma lui Hristos, dar există și mercenari infideli care urmăresc să împrăștie turma și să predea oile lupilor voraci pentru a fi devorate.

 

Nu este surprinzător faptul că acești mercenari sunt aliați ai copiilor întunericului și urăsc copiii luminii: la fel cum există un stat din umbră, există și o biserică din umbră, care își trădează îndatoririle și se îndepărtează de angajamentele sale corespunzătoare în fața lui Dumnezeu.

 

Astfel, cu Vrăjmaşul Invizibil cu care se luptă conducătorii cei buni în domeniul treburilor publice se luptă și păstorii cei buni din sfera ecleziastică.

 

Este o bătălie spirituală, despre care am vorbit în recentul meu Apel, care a fost publicat pe 8 mai.

 

Pentru prima dată, Statele Unite au în persoana dumneavoastră un Președinte care apără cu curaj dreptul la viață, care nu se rușinează să denunțe persecuția creștinilor din întreaga lume, care vorbește despre Iisus Hristos și despre dreptul cetățenilor la libertatea de cult.

 

Participarea dvs. la Marșul pentru Viață și mai recent proclamarea de către dvs. a lunii aprilie ca Lună Națională pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor, sunt acțiuni care confirmă de partea cui doriţi să luptați.

 

Și îndrăznesc să cred că amândoi suntem de aceeași parte în această bătălie, deși cu arme diferite.

 

Din acest motiv, consider că atacul la care ați fost supus după vizita dvs. la Altarul Național al Sfântului Ioan Paul al II-lea face parte din narațiunea mediatică orchestrată care urmărește nu să lupte împotriva rasismului și să aducă ordine socială, ci să agraveze situaţia; nu pentru a aduce dreptate, ci pentru a legitima violența și criminalitatea; nu pentru a servi adevărul, ci pentru a favoriza o facțiune politică.

 

Și este deconcertant că există episcopi – precum cei pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că sunt aliniați la partea opusă.

 

Aceștia sunt supuși statului din umbră, globalismului, gândirii înregimentate şi Noii Ordini Mondiale pe care o invocă din ce în ce mai des în numele unei frăţii universale care nu are nimic creștin în acest sens, dar care evocă idealurile masonice ale celor care vor să domine lumea alungându-l pe Dumnezeu din tribunale, din școli, din familii și poate chiar din biserici.

 

Poporul american este matur și a înțeles acum cât de mult mass-media nu vrea să răspândească adevărul, ci caută să-l treacă sub tăcere și să-l denatureze, răspândind minciuna care este utilă scopurilor stăpânilor lor.

 

Cu toate acestea, este important ca cei buni – care sunt majoritatea – să se trezească din slăbiciunea lor și să nu accepte să fie înșelați de o minoritate de oameni necinstiți, cu scopuri ascunse.

 

Este necesar ca binele, copiii luminii să se reunească și să își facă vocea auzită.

 

Ce cale mai eficientă de a face aceasta, domnule președinte, decât prin rugăciune, cerând Domnului să vă protejeze pe dumneavoastră, Statele Unite și toată umanitatea de acest atac uriaş al Dușmanului?

 

În faţa puterii rugăciunii, amăgirile copiilor întunericului se vor prăbuși, comploturile lor vor fi dezvăluite, trădarea lor va fi arătată, puterea lor înspăimântătoare se va sfârși în nimic, va fi adusă la lumină și expusă ca ceea ce este: o înșelăciune infernală.

 

Domnule președinte, rugăciunea mea este întotdeauna îndreptată către iubita națiune americană, unde am avut privilegiul și onoarea de a fi trimis de Papa Benedict al XVI-lea în calitate de Nunțiu Apostolic.

 

În această oră dramatică și decisivă pentru întreaga umanitate, mă rog pentru dumneavoastră și, de asemenea, pentru toți cei care sunt alături de dumneavoastră în guvernul Statelor Unite.

 

Am încredere că poporul american este unit cu mine și cu dumneavoastră în rugăciunea către Dumnezeu cel Atotputernic.

 

Uniți împotriva Inamicului Invizibil al întregii umanități, vă binecuvântez pe dumneavoastră și pe Prima Doamnă, iubita națiune americană și pe toți bărbații și femeile de bună credinţă.

 

 

Carlo Maria Viganò

Arhiepiscop Titular în Ulpiana

Fost Nunțiu Apostolic pentru Statele Unite ale Americii

 

P.S. Originalul scrisorii îl puteți citi accesând: https://s3.amazonaws.com/lifesite/Open_Letter_President_Donald_Trump.pdf

 

NOTĂ

 

Arhiepiscopul Vigano a ieșit din anonimat după ce a cerut demisia Papei Francisc în august 2018 și a publicat o listă de acuzații cu privire la modul cum a gestionat scandalurile de abuzuri sexuale din cadrul Bisericii.

 

El consideră că atacurile care au urmat împotriva președintelui american „fac parte dintr-o campanie orchestrată” care vizează „legitimarea violenței și a criminalității” în scop electoral pentru apariția unei „noi ordini mondiale” inspirată de „idealuri masonice” și anti-creștine.

 

 

 

UN ÎNALT PRELAT CATOLIC I-A SCRIS PREȘEDINTELUI TRUMP DESPRE CONFRUNTAREA CU FORȚELE ÎNTUNERICULUI CARE URMĂRESC SĂ SCHIMBE CU MIJLOACE OCULTE SOARTA UMANITĂȚII

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

”DENAZIFICAREA” UCRAINEI – UN SLOGAN IMBECIL AL PROPAGANDEI RUSE. VIDEO

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/inginerii-sociale/

 

Am putut observa cu uimire în ultima vreme, un derapaj major al terminologiei utilizate de propaganda rusă și de Vladimir Putin, tartorul- șef de la Kremlin, când se referă la Ucraina.

 

Putin și adunătura de așa ziși istorici pe care îi promovează, încearcă să croiască, exact cum au făcut și predecesorii bolșevici și țariști de la conducerea imperiului, o istorie care să justifice poftele colonialiste ale Rusiei.

 

Multe dintre expresiile, termenii și cuvintele vehiculate de propaganda rusă sunt folosite haotic, fără nici o legătură cu sensul lor real, singurul lor scop fiind în ultimul timp, acela de a demoniza marele dușman care a devenit pentru Rusia lui Putin, statul vecin- Ucraina, care aspiră să strângă legăturile cu lumea occidentală și care luptă pentru independență.

 

Când Vladimir Putin spune că a luat decizia de a lansa împotriva Kievului „o operaţiune militară specială“, în mod implicit el nu-i recunoaște Ucrainei calitatea de stat.

 

Pentru Putin, așa cum a și afirmat-o cu insistenţă de altfel, Ucraina este „un teritoriu“ care s-a desprins în mod „nejustificat“ de Rusia, datorită unor intrigi occidentale.

 

Putin vrea deci să „demilitarizeze“ acest „teritoriu“.

 

Nu e greu de sesizat ceea ce ascunde acest termen, „demilitarizare“ în mintea lui Putin, el vrea dezarmarea și desfiinţarea armatei ucrainene.

 

Armata rusă ar urma să asigure apoi „securitatea“ Ucrainei, poate și cu ajutorul unor unităţi autohtone „denazificate“ între timp.

 

Conceptul de „denazificare“ a fost deja utilizat de Stalin după victoria de la Stalingrad, când Armata Roșie a luat un mare număr de prizonieri. Mii de soldaţi , inclusiv români, au fost internaţi în lagăre speciale și au fost pregătiţi pentru a fi retrimși pe front împotriva naziștilor.

 

Aceștia au fost atunci în ritm accelerat „denazificaţi“, printre altele predâdu-li-se cursuri privind istoria țărilor lor care fusese total rescrisă și abunda de falsurile propagandei ruse.

 

Putin înţelege prin termenul de „denazificare“ a Ucrainei, totala schimbare de regim politic în această ţară, cu un regim marionetă care să servească slugarnic Rusia.

 

Michael Colborne, un expert în problematica ucraineană, a spus că discursul lui Putin „arată cât de internalizată este retorica lui „antifascistă” stupidă și cât de rupt de realitate este el, fiind atât de pătruns de retorica apologetică din al Doilea Război Mondial ”.

 

„În momentul de față, el reia cea mai proastă propagandă din epoca sovietică despre ucraineni pe care îi descrie ca fiind „naziști”, cu toții”, a spus Colborne.

 

Putin și acoliții lui, exact ca și bolșevicii care au condus înainte timp de opt decenii cu mijloace criminale destinele Rusiei, contorsionează vocabularul limbii și istoria după bunul lor plac.

 

De aceea, pentru a înţelege care este adevărul, a devenit necesar să revedem câteva noțiuni elementare.

 

FASCISMUL

 

Foto: Benito Mussolini, liderul suprem al mișcării fasciste din Italia

Fascismul este doctrina care, alături de comunism şi nazism, a jucat în secolul XX  un rol extrem de important în modelarea istoriei Europei, fiind specifică mişcărilor naţionaliste de extremă dreapta din prima jumătate a sec. al XX-lea, cu o structura ierarhica totalitara, fundamental opusă democraţiei şi liberalismului (Dicţionarul Oxford).

Fascismul se autodeclara singura forţă capabilă sa restaureze rolul conducător al  naţiunii în stat, prin instaurarea unui stat autoritarist, ale cărui trăsături principale erau:

–    conducerea unui singur partid în stat

–    un conducator carismatic care să energizeze masele

–    dirijarea de către stat a muncii și consumului (etatism )

–    crearea unei economii productive și autosuficiente ( corporatism )

La fel ca şi în cazul celorlalte doctrine totalitare, fascismul (care a apărut în Italia) era caracterizat de existenţa unui lider carismatic, care se confunda cu statul – Benito Mussolini, conducatorul dictatorial al statului fascist de pe poziţia de  Prim Ministru din anul 1922 și până în anul 1943.

Ideea centrala a fascismului era reprezentată de stat și de naţiune, la care se adaugă violenţa şi intoleranţa,faţă de alte partide,regimuri, naţiuni.

Un lider puternic a carui imagine era susţinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei națiuni care ieşise deja zdruncintă dintr-un un mare razboi, manipularea maselor, misticismul şi promovarea rasismului, sunt doar cateva elemente care descriu regimul fascist mussolinian.

Deşi putem identifica cu ușurință elemente asemănatoare între fascism, comunism sau nazism, fascismul s-a diferenţiat atât de nazism,  cât si de comunism.

  ” Dar care rasă? Exista oare rasa germană? A exista vreodată? Va exista vreodata? Ei bine, răspundem noi, rasa germană nu există”.( B. Mussolini).

Iată cum prezenta Mussolini însuşi ideologia fascistă :

„Fascismul neaga (faptul că) numărul, prin calitătile sale, poate dirija societățile umane: el neagă că acest numar poate guverna grație unei consultari periodice. El afirma inegalitatea de neșters, fecundă, binefăcătoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelată printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul universal[…]

Pentru fascist, totul se afla în cadrul statului, nimic uman sau spiritual nu exista in afara acestuia. În acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteză si unitate a tuturor valorilor, interpretează, dezvoltă si dă forță vieții intregului popor. […] Fascismul este opus socialismului, care ingusteaza miscarea istorica până în punctul in care o reduce la lupta dintre clase și care ignora statul .[…]

Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalității, este o forță, dar o forță intelectuală și morală care rezumă toate formele vieții umane.

In consecință, el nu se poate limita la funcțiile simple de supraveghere şi tutelă cum doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in inteligenta.

Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei.

Un stat care se sprijină pe milioane de indivizi care îl recunosc, îl simt și sunt gata să-l servească, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat în statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numărul tovarășilor săi de arme.”

Ca  sistem economic, fascismul poate fi etchetat ca  un socialism cu furnir capitalist. Cuvântul derivă de la fascii, simbolul roman al colectivismului și al puterii: un mănunchi de nuiele legate, înzestrat cu o secure proeminentă.

Violența si intoleranța sunt alte doua trăsături definitorii ale regimului fascist.

Cămăşile negre sau „Squadristii” reprezentau o organizatie paramilitară pe care Mussolini a inființat-o și a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi miscarea rivala socialistă.

Cămăşile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.

 Fascismul a aparut ca o reacţie la instabilitatea și la stagnarea caracteristica unora din țările Europei dupa primul razboi mondial, care  generau inechitate sociala,sărăcie, corupţie, revolte, confruntări politice acerbe.

În zilele sale de glorie (anii 1920 și 1930), fascismul trecea drept o fericită concesie între capitalismul liberal de tip boom-and-bust, cu pretinsele sale atribute – conflictul de clasă, competiția risipitoare, și egoismul orientat spre profit – și marxismul revoluționar, cu violenta și social distructiva sa persecuție a burgheziei.

Fascismul a înlocuit internaționalismul, caracteristic atât liberalismului clasic cât și marxismului, cu naționalismul și radicalismul – “sânge și pământ”.

În timp ce socialismul căuta un control totalitar asupra proceselor economice ale societății prin operarea directă de către stat a mijloacelor de producție, fascismul râvnea la acel control în mod indirect, prin dominarea proprietarilor privați nominali.

Pe când socialismul naționaliza explicit proprietatea, fascismul o făcea implicit, cerându-le proprietarilor să-și folosească avutul în “interes național” – mai exact, așa cum era perceput acest interes de către autoritatea autocratică. (Cu toate acestea, câteva industrii au fost operate de către stat.)

În vreme ce socialismul abolea complet toate relațiile de piață, fascismul păstra aparența acestora și totodată planifica toate activitățile economice.

Pe când socialismul abolea banii și prețurile, fascismul controla sistemul monetar și stabilea prețurile și salariile pe considerente politice.

Prin toate aceste activități fascismul a denaturat piața economică. Antreprenoriatul a fost abolit. Ministerele statului, nu consumatorii, decideau ce era produs și în ce condiții.

Fascismul se deosebește de intervenționism, sau de economia mixtă. Intervenționismul caută să ghideze procesele pieței, nu să le elimine, așa cum a făcut fascismul. Legile salariului minim și legile antitrust, deși reglementează piața liberă, sunt mult diferite de planurile multianuale emanate de Ministerul Economiei.

Fascismul a avut o durata de peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat toate elementele societatii italiene.

Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator, care promite sa redea natiunii italiene gloria trecutului, in care Roma era stapana lumii.

Sub fascism, statul controla prin carteluri oficiale toate aspectele producției, comerțului, finanțelor și agriculturii. Planșetele și tabelele de planificare stabileau liniile și nivelele de producție, prețurile, salariile, condițiile de muncă și dimensiunile unor firme.

Acordarea de licențe era ubicuă; niciun fel de activitate economică nu putea avea loc fără permisiunea guvernului.

Nivelele de consum erau dictate de stat, iar veniturile “în exces” trebuiau predate sub formă de taxe sau “împrumuturi”.

Împovărarea producătorilor și greutățile cu care aceștia s-au confruntat ca urmare a acestor politici, au oferit avantaje firmelor străine amatoare de export.

Dar din moment ce politica guvernamentală năzuia către autarhie, sau altfel spus către auto-suficiență națională, protecționismul a fost necesar: importurile erau interzise sau controlate strict, singura metodă viabilă de achiziționare a resurselor ce nu erau disponibile pe plan local rămânând cucerirea externă.

Astfel fascismul a fost incompatibil cu pacea și diviziunea internațională a muncii – atributele liberalismului.

Guvernul a cartelizat firme ce aparțineau aceleiași industrii, cu reprezentanți ai muncii și managementului deservind miriadele de consilii locale, regionale și naționale – toți aflându-se sub rezoluția permanentă a autorității ultime a planului economic al dictatorului.

Corporatismul fascist încerca să prevină sciziunile ce produceau tumult și frământare în sânul națiunii, precum întreruperea lucrului și grevele sindicaliste. Prețul acestei “armonii” forțate a fost pierderea posibilităților de negociere și deplasare liberă.

Pentru a menține un nivel minim al șomajului și al nemulțumirii populare, guvernele fasciste și-au asumat de asemenea proiecte masive de lucrări publice finanțate prin impozite excesive, împrumuturi și creare de bani discreționari.

Deși multe din aceste proiecte aveau un caracter local – drumuri, clădiri, stadioane – cel mai însemnat dintre ele era militarismul, un efort ce beneficia de armate și producții de armament uriașe.

Antagonismul manifestat de liderii fasciști față de comunism a fost greșit interpretat drept o afinitate pentru capitalism. De fapt, anticomunismul fascist era motivat de credința că în mediul colectivist european al începutului anilor 1920, comunismul se situa pe poziția celui mai însemnat rival în competiția pentru loialitatea oamenilor.

Asemeni comunismului, sub fascism, fiecare cetățean era privit ca un angajat și chiriaș al statului totalitar, dominat de partid.

Drept urmare, folosirea forței sau amenințarea întrebuințării ei erau considerate a fi prerogative ale statului, ce puteau fi folosite chiar și în scopul suprimării opoziției pacifiste.

Dacă un prim arhitect al fascismului poate fi identificat, atunci acesta este cu siguranță Benito Mussolini, fostul editor marxist care, prins în mrejele fervorii naționaliste, a rupt-o cu stânga în perioada premergătoare Primului Război Mondial și a devenit liderul Italiei în 1922. Mussolini a făcut o distincție între fascism și capitalismul liberal în autobiografia sa din 1928:

“Cetățeanul Statului Fascist a încetat să mai fie un individ egoist ce deține dreptul anti-social de a se răzvrăti împotriva oricărei legi a Colectivității. Statul Fascist și concepția sa corporatistă plasează oamenii și capacitățile lor în domeniul muncii productive și le explică acestora îndatoririle pe care ei trebuie să le îndeplinească.”(p. 280)

Înainte de a plonja în imperialism în 1935, Mussolini a fost deseori lăudat pentru programul său economic de către americani și britanici, inclusiv de către Winston Churchill.

În mod similar, Adolf Hitler, al cărui Partid Național Socialist (Nazist) a adaptat fascismul Germaniei, cu începere din anul 1933, a spus:

“Statul ar trebui să păstreze dreptul de supraveghere iar fiecare proprietar ar trebuie să se considere un angajat numit de către stat. Este de datoria sa să nu-și folosească proprietatea împotriva intereselor membrilor propriului său popor. Aceasta este problema crucială. Cel de-al Treilea Reich își va păstra mereu dreptul său de a-i controla pe proprietarii privați.” (Barkai 1990, p. 26-27).

Ca o regulă, fascismul se implica pentru a restabili ordinea în ţară , cu mijloacele dictaturii şi ale represiunii sangeroase.

 Fascismul nu are o ideologie distincta, cu toate ca  isi are radacinile in socialism, de la care a preluat pana la un punct frazeologia , insa promoveaza  nationalismul si sovinismul, in forme extreme .

De asemenea fascism inseamna eliminarea opozantilor politici , abolirea libertatilor cetatenesti, cenzura presei,cultul marelui conducator.

Nici fascistii nu sunt adeptii distrugerii proprietatii private, dar instaureaza un regim dirijist in economie.

Relatiile fascistilor cu biserica majoritara este in general  corecta si de multe ori de colaborare.

 După ce accede la putere (în general prin forță) și ordinea  este restabilita, fascismul devine o povara  pentru naţiune,este din ce in ce mai contestat și până la urmă se prabuseste fie violent, fie paşnic… Vezi Spania franchistă sau Portugalia, dupa Franco și Salazar .

Nazismul

Are drept fundament ideologia totalitara dominantă în timpul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania (1933 – 1945 ) care era în esenţă caracterizată prin :

–      doctrina superiorității rasei ariene si a națiunii germane în cadrul rasei, în germană Herrenrasse(rasa de stăpâni), sau Herrenvolk (sau poporul de stăpâni). Este conceptul care proclamă că așa-numita rasă nordică⁠ sau ariană – formată din germani și alte popoare nordice europene este considerată superioară celorlalte rase existente. Membrii acestei rase erau caracterizați drept Herrenmenschen (stăpânitori)

–     imparțirea raselor umane în superioare/stăpâni și inferioare/sclavi.

–     teoria “ spațiului vital “ – Lebensraum – extinderea teritorială prin eliminarea raselor inferioare

–    existenţa unor rase fără patrie, considerate rase parazite (de aici justificarea teoretică a opresiunii şi eliminarii evreilor si țiganilor )

–     controlul direct al guvernului asupra finanțelor, investițiilor, industriei și agriculturii

–     militarizarea economiei –   propagarea antisemitismului (ura împotriva evreilor), anticomunismului, anticlericalismului

–   „principiul conducătorului “ – Fuhrerprinzip –  care simboliza intruparea naţiunii

   Nazismul este de multe ori este confundat cu fascismul, deoarece  a preluat de la acesta  multe elemente specifice cum ar fi: dictatura, iredentismul teritorial, bazele teoriei economice.

Hitler a avut o viziune proprie despre aplicarea  socialismului la naţiunea germană, pe care a inteles sa o conduca în lupta pentru eliminarea a ceea ce el numea „rasele inferioare”, în beneficiul „poporului arian”, pe care îl credea   o rasa de stăpâni ai lumii.

Hitler a fost conducătorul Partidului National Socialist al Muncitorilor din Germania (NSDAP) si a sustinut intotdeauna că lupta pentru binele si fericirea poporului german ,pe care a încercat să-l”purifice rasial” prin eliminarea fizică a persoanelor „neariene”,în special a evreilor și a țiganilor.

Spre deosebire de comuniști, naziștii nu au abolit proprietatea privată, dar au instituit un regim dirijist în economie și au militarizat-o într-un ritm nemaintâlnit.

Regimul nazist conceput de Hitler, a fost varianta cea mai dură a fascismului, care a preluat și a perfecționat de la comuniștii staliniști sistemul lagărelor de concentrare,deportările în masă,asasinatele politice pentru lichidarea oricărei opoziții ,masacrarea unor minorități .

De asemenea, naziștii au procedat identic cu comuniștii în ceea ce priveste abolirea libertătii presei,a libertăților individuale și în ceea ce privește exaltarea  cultului ”marelui conducator”.

Spre deosebire de comunisti, care propovaduiau lupta de clasa, nazistii au avut ca doctrina lupta pentru suprematia rasei ariene nordice.În timp ce comunistii se declarau internationaliști, nazistii erau naționalisti extremisti.

În plan religios, naziştii au încercat sa opună creștinismului un cult păgân nordic și au fost adepții unor practici ezoterice oculte.

Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti-tpt

Simbolul nazist-svastika (foto) – are o  proveniență mistica antică orientală.

Svastica este un simbol confiscat de un regim totalitar,care în realitate are o istorie de cca. 12 mii de ani. fiind folosit încă din paleolitic și are în culturile orientale, are o semnificaţie cu totul benefică.

Foarte interesant este și faptul ca svastika a fost un simbol comunist în anii revoluţiei din Rusia, la care comuniştii bolsevici ruşi au renunţat, iar in anul 1921, acesta  a fost preluat de  Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, partidul nazist..

Intr-adevăr, în anul 1917, odată cu venirea la putere în Rusia a regimului bolşevic si până în 1920, uniformele Armatei Roşii, dar si  bancnotele şi  documentele oficiale purtau însemnul svasticii.

 

Naziştii au tolerat în general creştinii majoritari, dar au trimis în lagăre de concentrare persoanele de religie iudaica și distrus sinagogile şi cimitirele, acţiuni care faceau parte din aşa numita ”Soluție finală”preconizata de Hitler, aceea a unei Germanii sută la sută ariene, fără evrei, ţigani sau alte minorităţi naţionale”neariene”.

Mergând pe aceasta cale, naziştii au ajuns să promoveze  politica expansionista a „spatiului vital” pentru poporul german, ceea ce a condus  asa cum ştim  la declanşarea celei mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-o omenirea, cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sfârşitul acestor regimuri politice sunt bine cunoscute.

Întrebarea care se pune acum, este cum au reușit Putin și acoliții lui să sfideze bunul simț și să vorbească cu nerușinare despre niște pretinse asemănări între nazism și regimul democratic aflat în prezent la cârma Ucrainei în prezent.

 

Unde mai pui că președintele acestei țări ”naziste”potrivit propagandei putiniste, Volodimir Zelenski are origini evreiești !

 

Bibliografie (surse)

– Barkai, Avraham. Nazi Economics: Ideology, Theory, and Policy. Trans. Ruth Hadass-Vashitz. Oxford: Berg Publishers Ltd., 1990.

– Basch, Ernst. The Fascist: His State and His Mind. New York: Morrow, 1937.

– Diggins, John P. Mussolini and Fascism: The View from America. Princeton: Princeton University Press, 1972.

– Flynn, John T. As We Go Marching. 1944. Reprint. New York: Free Life Editions, 1973.

– Flynn, John T. The Roosevelt Myth. New York: Devin-Adair, 1948.

Laqueur, Walter, ed. Fascism: A Reader’s Guide. Berkeley: University of California Press, 1976.

– Mises, Ludwig von. Omnipotent Government. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1944.

– Mussolini, Benito. Fascism: Doctrine and Institutions. Firenze: Vallecchi, 1935.

– Mussolini, Benito. My Autobiography. New York: Scribner’s, 1928.

Pitigliani, Fauto. The Italian Corporative State. New York: Macmillan, 1934.

– Powell, Jim. FDR’s Folly: How Roosevelt and His New Deal Prolonged the Great Depression. New York: Crown Forum, 2003.

– Shirer, William L. The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon and Schuster, 1960.

– Twight, Charlotte. America’s Emerging Fascist Economy. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1975.

– altermedia.info/romania

– https://www.rfi.ro/special

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/inginerii-sociale/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

(Obsesia imperiala se razbuna…) Rusia 2033: dezintegrare și război civil

 

Călin Marchievici

 

 

Aproape jumătate dintre experții în relații internaționale care au participat la un sondaj efectuat de Atlantic Council sunt de părere ca Rusia va deveni un stat eșuat până în 2033. Sunt mai mulți experți care au această viziune despre Rusia decât cei care cred că Afganistanul condus de talibani va deveni un stat eșuat în același orizont de timp. La fel, sunt mai mulți cei care cred că Rusia va folosi arma nucleară în următorul deceniu decât cei care consideră că Phenianul va recurge la arma nucleară.

 

Financial Times a fost prima mare publicație care a relatat despre sondajul Atlantic Council, un sondaj care sugerează că războiul din Ucraina va avea consecințe dramatice pentru Rusia și regimul Putin.

 

46% dintre cei 167 de experți care au participat la sondajul Atlantic Council spun că Federația Rusa fie va deveni un stat eșuat, fie se va dezintegra în următorii zece ani. La o întrebare separată, 40% dintre experți au arătat că Rusia se va dezintegra din cauze care includ ”revoluția, războiul civil sau dezintegrarea politică”.

 

”Conflictul din Ucraina arată că exista posibilitatea apariției unor probleme interne în Rusia și posibilitatea ca războiul să aibă efect de bumerang nu doar pentru conducerea Rusiei, ci și asupra întregii țări”, spune Peter Engelke, director adjunct al Atlantic Council.

 

 

Oficialii occidentali spun că Rusia a fost vulnerabilizată mult de invazia în Ucraina, din cauza sancțiunilor și controlului exporturilor. Economiști citați de Financial Times cred că capacitatea de producție a Rusiei scade constant ca rezultat al sancțiunilor, ia țara va ajunge să aibă nevoie de 30 de ani pentru a reveni la nivelul de dinaintea invaziei în Ucraina.

 

Și președintele Vladimir Putin a ajuns să recunoască public că Rusia întâmpină probleme în Ucraina și că acest conflict va dura mai mult. SUA și aliații au promis să susțină Ucraina atât timp cât este necesar, iar aliații concep planuri pentru un război care va dura mai mulți ani, scrie Financial Times. Cât va dura? Cel puțin un an și jumătate începând din acest moment, mergând până la peste doi ani. Iar dacă este să ne amintim de declarația premierului belgian făcută la câteva luni de la declanșarea conflictului, poate fi vorba despre zece ani de suferință la nivel economic pentru Europa.

 

Experții care au participat la sondajul Atlantic Council consideră însă că este puțin probabil un război direct între Rusia și NATO în următorul deceniu.

 

Războiul direct este mai probabil în Taiwan. 70% dintre respondenți consideră că Beijingul va recurge la o operațiune militară pentru preluarea Taiwanului în următorii zece ani. Așa cum mulți experți occidentali au făcut în cazul Rusiei (arătând că planul lui Vladimir Purtin a fost ”demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei până pe 30 decembrie 2022, centenarul creării URSS), mai mulți comandanți militari americani spun că atacul asupra Taiwanului va avea loc în 2027, la centenarul creării Armatei Populare de Eliberare. Unii oficiali au avertizat însă că invazia este posibilă și înainte de această dată, chiar înainte de 2024.

 

Peste 90% dintre respondenții sondajului Atlantic Council cred că clubul țărilor nucleare va mai primi cel puțin un membru în următorii zece ani. Cel mai probabil este ca aceasta tara sa fie Iranul. Nu sunt puțini experții care consideră că și Arabia Saudită va dobândi arma nucleară până în 2033, dar și Coreea de Sud și Japonia. Totuși, 58% dintre experții chestionați sunt de părere că armele nucleare nu vor fi folosite în următorii zece ani. Dacă acest lucru se va întâmpla, majoritatea consideră că vinovatul va fi Rusia.

 

În ce privește Statele Unite, experții chestionați sunt de părere că Washingtonul va cunoaște un declin în următorul deceniu. SUA vor rămâne puterea militară dominantă a lumii, însă mult mai puțini experți sunt de părere că SUA își vor menține poziția dominantă la nivel diplomatic și economic. Sondajul arată că lupta dintre ”democrații” și ”autocrații” va duce la un ușor avantaj pentru cele din urmă regimuri, că mișcările sociale cu cel mai mare impact politic în următorul deceniu vor fi cele naționaliste și cele populiste, mai puțin cele progresiste și ecologiste. De altfel, experții care au răspuns întrebărilor Atlantic Council consideră că lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect nu va avea efectele scontate în următorul deceniu și că aceste emisii vor crește în continuare.

 

Experții citați se așteaptă la mai multa volatilitate la nivel global în următorul deceniu. Majoritatea consideră că lumea va experimenta cel puțin o criză economica de amploarea celei din 2008-2009 sau o criză mult mai gravă. Majoritatea consideră că în următorii zece ani lumea se va confrunta cu o nouă pandemie asemănătoare cu cea de covid-19.

 

Sondajul Atlantic Council și opiniile experților care au participat la el sunt importante câtă vreme think tank-ul joacă rolul de interfață a NATO. În urmă cu un an, Atlantic Council, presa de mainstream din SUA și nu puțini dintre experții amintiți mai sus erau siguri că Rusia va ataca Ucraina. Au avut dreptate. Acum, același think tank ne spune că în următorii zece ani Federația Rusă se va dezintegra, va ajunge la război civil (se înmulțesc informațiile publicate de presa de mainstream cum că exploziile din Rusia nu sunt doar opera serviciilor secrete ucrainene, ci și a unor mișcări interne anti-Putin). În acest context, care să fie scopul războiului din Ucraina? Apărarea democrației și a lumii bazate pe reguli sau dărâmarea regimului Putin și a Rusiei? Oare guvernul SUA, experții și ONG-urile au avut acces la informații foarte corecte de la Moscova când au vorbit despre invazia rusă în Ucraina sau aceleași entități au făcut totul vreme de ani de zile pentru a se asigura că invazia rusă asupra căreia au avertizat va avea loc? Urmează un război prin procura al Occidentului cu China, supusă deja controlului exporturilor de tehnologie?

 

Până la a da orice răspuns la aceste întrebări, să ne bucurăm că internetul le mai acceptă, pentru că ”experții” chestionați de Atlantic Council sunt de părere că social media are efecte negative asupra democrațiilor lumii. Cum poate fi lecturat sondajul Atlantic Council? Pax Americana nu mai ține, dar trebuie să o apărăm așa beteagă cum e. Următorul deceniu va desăvârși ceea ce a început odată cu spargerea bulei neoliberale din 2008 și cu ascensiunea unui nou imperiu, China, care a dus în prima fază fierbinte la așa-zisele ”primăveri arabe” și la lupta surdă pentru Africa și Golf, la lupta dintre ”Occidentul Colectiv” și țările BRICS care par sa se organizeze tot mai bine. Să ne pregătim pentru un deceniu în care ne vom confrunta cu lipsuri materiale și abundență de povești moralizatoare și propagandă de manual, un deceniu în care aliații SUA se vor orienta spre economia de război, în care disidențele vor fi mult mai aspru pedepsite decât profitul de pe urma unui război nedeclarat, în care marota ”democrație versus autocrație” va ascunde toata nepriceperea și impostura guvernelor.

 

Va urma un deceniu în care și așa firava politică în care contează oamenii va fi uitată și va fi înlocuită de geopolitica în care contează armele, experții si ONG-urile bine plasate, în care alegerile vor fi decise de spaime mari și mici pomeni oferite prin lege (Guvernul Taiwanului, speriat de ascensiunea Kuomintangului, mai împăciuitor cu China comunistă, a luat decizia de largă respirație democratică si liberală de a oferi 200 de dolari fiecărui cetățean în 2023, an electoral. ”Fructul realizărilor economice va fi împărțit tuturor cetățenilor, de la tineri la bătrâni”, spune premierul democrat al Taiwanului, care, la 23 de milioane de locuitori, are un PIB de aproape trei ori mai mare decât al României. Pe când o pomană electorală de 70 de euro pe cap de român pentru a apăra ”democrația liberală” în fața unei opoziții ce va fi descrisă ca fiind pro-rusă, pro-chineză, antidemocratică, retrogradă, etc.?). Iar libertatea de exprimare va fi apanajul unor „inițiați” bine verificați de serviciile secrete, care vor relua neîncetat placa apărării ”minunatei lumi noi” descrise mai sus. Cât despre  ”lumea bazată pe reguli”, dacă a existat, ea a funcționat până acum aproape două decenii și nimeni dintre cei care vor avea sub 45 de ani și vor fi chemați să o apere în 2033 nu va avea habar ce a fost și ce a însemnat.

Rusia 2033: dezintegrare și război civil

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Patriotismul Satanic…)Istoric: Obsesia lui Putin pentru „Marele Război Patriotic” al Rusiei ar putea duce la decăderea sa

 

 

Forțele ucrainene și cele rusești fie au rămas în impas, fie au fost blocate în lupte urbane violente pentru orașele din Donbas și din nordul țării pe tot parcursul iernii. Pe măsură ce iarna aspră ucraineană se dezgheață, războiul va căpăta în curând un elan mai mare, pe măsură ce ploile de primăvară ale Rasputiței vor face loc unor condiții meteo mai bune pentru unitățile mobile, scrie istoricul Iain MacGregor în The Spectator.

 

Săptămâna aceasta se împlinește un an de la invazia lui Vladimir Putin. Campania a fost dezastruoasă pentru Rusia: 86.000 de soldați au fost uciși și răniți. Bilanțul morților va crește în următoarele săptămâni. Cu toate acestea, regimul Putin nu numai că reușește să țină sub control treburile interne, dar continuă să se bucure de un nivel ridicat de sprijin susținut pentru război.

 

De când a câștigat controlul final asupra țării, Putin și camarila sa de consilieri au reaprins atitudinea de Război Rece a statului față de Occident, ducând o politică de destabilizare și de progrese treptate pentru a recuceri teritoriile pierdute, cum ar fi Crimeea în 2014 – și au înfășurat această politică în mantia patriotismului.

 

Pentru poporul rus, inclusiv pentru Putin însuși, Marele Război pentru Apărarea Patriei din perioada 22 iunie 1941 – 7 mai 1945 rezonează astăzi la fel de puternic ca întotdeauna. Cum ar putea să nu fie așa? Forțele atotcuprinzătoare ale lui Adolf Hitler au fost frânte pe Frontul de Est. Mulți istorici ruși văd Ziua Z și Bătălia de la Bulge în Occident ca pe niște simple spectacole secundare. A fi educat astăzi în sălile de clasă ale Putin înseamnă ca un student la istorie să știe în detaliu că țara a suferit pierderi îngrozitoare, peste 27 de milioane de morți, precum și faptul că 78.000 de sate, și multe orașe au fost distruse în toată jumătatea vestică a vechii Uniuni Sovietice. Inclusiv Ucraina. Fiecare familie din marea întindere a Rusiei și a republicilor sale se raportează personal la aceste pierderi. În călătoriile mele în țară, documentându-mă pentru cărțile mele, nu am întâlnit niciun rus care să nu fi pierdut o rudă în lupte. Revendicați trecutul glorios al țării în război și sunteți pe drumul cel bun pentru a justifica orice politică militară pe care trebuie s-o duceți la îndeplinire în numele Mamei Rusia. Un oraș și o bătălie în sudul Rusiei reprezintă un pilon al acestei doctrine: Stalingrad.

 

În februarie se împlinesc optzeci de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Armatei a Șasea a lui Hitler, o bătălie care a durat cinci luni și a fost martora unui carnaj fără precedent: peste 1,5 milioane de combatanți uciși, șaizeci de mii de civili și un oraș redus la cenușă. În ciuda acestui fapt, a fost punctul de cotitură al războiului, după cum a presupus istoricul John Erikson: „Stalingrad a pus Uniunea Sovietică pe drumul spre a deveni o putere mondială”.

 

Bătălia a distrus orice speranță ca Hitler să câștige războiul. Uniunea Sovietică era pur și simplu prea mare și forțele sale prea puternice. Până în vara anului 1943, bătălia tancurilor de la Kursk avea să semnaleze faptul că, la sfârșitul războiului, Armata Roșie, acum motorizată, avea să ajungă la Berlin. Stalingrad avea să fie desemnat „Orașul eroilor” de către liderul care i-a dat numele și avea să fie reconstruit rapid în anii 1950, pentru ca apoi să fie redenumit Volgograd de către succesorul său Nikita Hrușciov. Dar pentru localnici, orașul va fi întotdeauna Stalingrad. Primarul orașului și guvernatorul local au anunțat recent, înainte de Crăciun, că în 2023 va avea loc un nou vot pentru a se reveni la numele său din timpul războiului. În climatul actual, s-ar putea ca asta să fie o simplă formalitate.

 

Istoricul din Putin l-a văzut pe acesta exprimându-și nevoia ca Rusia să sporească „educația patriotică” a tinerilor din țară, cu edicte guvernamentale care prevăd ca textele istorice pentru manualele școlare să fie rescrise și standardizate pentru a oferi versiunea „adevărată” a evenimentelor. Înainte de conflictul ucrainean, toate vocile disidente din rândul academicienilor au fost reduse la tăcere, cel mai cunoscut fiind Iuri Dmitriev, condamnat la 15 ani de închisoare chiar în sistemul gulagului pe care studiile sale despre crimele din epoca stalinistă l-au scos la iveală.

 

Dorința liderului rus de a recupera trecutul a apărut pentru prima dată în timp ce republica rebelă Cecenia era făcută praf de forțele rusești la începutul mileniului. Pentru Putin, Stalingrad este piatra de temelie a unei politici care să lege suferința și gloria celui de-al Doilea Război Mondial de o Rusie mai mare astăzi. Ceea ce înseamnă că, drept rezultat direct, miturile și legendele care au izvorât din bătălie și au dăinuit de-a lungul anilor Războiului Rece trebuie recalibrate pentru a se potrivi cu scenariul ucrainean al regimului: acela al unei națiuni care își revendică locul de drept în Europa și în lumea largă. Doborâtă, abandonată și atacată de Occident, aceasta se va ridica din genunchi, conform retoricii lui Putin, care sună ca un ecou din anii 1930: „Dorința de a trăi conform propriei voințe, de a-și alege propria cale și de a o urma, a devenit parte din codul genetic al poporului nostru.”

 

În nicio altă țară nu se face referire la cel de-al Doilea Război Mondial ca fiind „patriotic”; și, spre deosebire de Statele Unite, Rusia își înregistrează propria intrare în conflict ca fiind momentul în care a fost invadată, la 22 iunie 1941. Pentru școlarii din Rusia, acesta este momentul în care a început războiul lor, orice altceva este superfluu. Prin cimentarea acestui lucru în mințile generațiilor viitoare, actualul guvern rus poate astfel să consolideze „mitul eroic” în care se scaldă țara în prezent.

 

O piatră de temelie a acestui program este celebrarea tuturor aspectelor legate de sacrificiul colosal al țării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și dacă există un loc pe acest vast teritoriu pe care Hitler a dorit să îl smulgă de la Iosif Stalin, acesta este orașul de pe Volga care îi poartă numele. În cadrul unei bătălii urbane care implica milioane de combatanți pentru un oraș modern cu o lungime de douăzeci de mile, se puteau găsi zeci de mini-bătălii pentru poziții și clădiri-cheie. Una iese în evidență pentru toți rușii: Casa lui Pavlov. Acest bloc de apartamente de patru etaje, bombardat, situat în centrul orașului, va fi făcut celebru de corespondenții de război ai Armatei Roșii, deoarece luptele au făcut ravagii în jurul său în acea iarnă aspră din 1942.

 

Sacrificiul și eroismul micuței trupe de gardieni sovietici care a apărat clădirea împotriva atacurilor neîncetate ale infanteriei și aviației germane au fost relatate în presa sovietică și dramatizate la radioul național de către prezentatorul preferat al lui Stalin, Iuri Levitan. De-a lungul Războiului Rece, Putin, la fel ca milioane de copii sovietici, a crescut cu această poveste de fapte îndrăznețe. Astăzi, această luptă epică a fost prezentată în filmele rusești, precum și dezvoltată într-un nivel-cheie în superproducția de jocuri pe calculator „Call of Duty”.

 

În calitate de fost student la istoria Europei de Est, am fost nerăbdător să călătoresc la Volgograd în lockdown-ul din 2020 pentru a vedea clădirea restaurată, dar mai ales pentru a cerceta mărturiile martorilor oculari din zilele asediului. La fel ca multe dintre poveștile legendare de eroism și sacrificiu de la Stalingrad, detaliile din Casa lui Pavlov încep să se deslușească odată supuse analizei istorice. De la lunetiști, la atacuri frontale sinucigașe pentru a recaptura pozițiile inamice, la doctrina lui Stalin „Nici un pas înapoi” și la apărarea pozițiilor-cheie împotriva, trebuie să mergi pe vârfuri printre munții de materiale pentru a găsi adevărul. Trupele germane au fost precaute și au suferit pierderi din cauza țintașilor Armatei Roșii, iar Casa Pavlov a fost scena unor lupte din ușă-n ușă. Dar ambele au fost transformate rapid în legende de către propaganda sovietică, pentru a ridica moralul unei țări aflate în pragul înfrângerii în fața unui inamic fără milă în iarna anului 1942. După cum se spune, au devenit „prea mari pentru a da greș”. Și, cu siguranță, la începutul anului 2023, când mizele sunt la fel de mari pentru Putin și războiul său din Ucraina, aceste figuri de stil sunt scoase la înaintare; utilizarea termenului „denazificare” este predominantă în mass-media de stat rusească.

 

Luna trecută, armata rusă a organizat o ședință foto de profil înalt în fața celui mai faimos punct de reper din Volgograd, complexul Kurganul lui Mamai. Probabil cea mai disputată bucată de teren din orice teatru al celui de-al Doilea Război Mondial, acest deal de trei sute de metri domină orașul și râul Volga, care curge în apropiere. Aici, reconstrucția sovietică postbelică și-a înfipt statuia comemorativă puternică și emoționantă, „Patria te cheamă!”, cea mai mare sculptură din Europa și mai înaltă decât Statuia Libertății din New York.

 

Brigada Stalingrad, proaspăt antrenată, a apărut în fața camerelor de luat vederi, recruții fiind luați din oraș și din zonele înconjurătoare, îmbrăcați în trening, cu fețele acoperite, și trimiși de un public entuziast către destinul lor din Ucraina. Posibil pentru a înfrunta tancurile germane Leopard 2 în regiunea Donbas. Insigna unității, „Patria te cheamă”, trimite la o legătură directă, oarecum grotescă, cu realizările Armatei Roșii la Stalingrad în acea iarnă de acum optzeci de ani.

 

Pe atunci, Armata Roșie avea recruți din cele cincisprezece republici ale vechii Uniuni Sovietice. Cel mai mare grup etnic din afara Rusiei era cel ucrainean. Mai mulți ucraineni au murit sau au fost răniți luptând pentru Stalin decât pierderile combinate ale Statelor Unite, Marii Britanii și Franței. Asemeni multor grupuri etnice după război, contribuția lor a fost diluată, iar eroii lor au fost marginalizați.

 

Președintele Putin nu a reușit să abordeze acest aspect în discursul său de la festivitățile din oraș, manifestându-și în schimb incredulitatea față de modul în care tancurile germane, cu cruci negre pe carenele lor, se aflau din nou la granițele Rusiei sacre.

 

În timp ce occidentalii dezbat ce nivel de armament să furnizeze Ucrainei, majoritatea cetățenilor ruși se bazează pe patriotismul lor și își pun încrederea în forțele lor armate. Credința în numeroasele mituri ale Marelui Război Patriotic nu a părut niciodată atât de importantă pentru rusul mediu de astăzi. Întrebarea pe care și-o pune Occidentul este următoarea: va repeta Putin greșelile marelui său predecesor, Iosif Stalin, pentru a micro-gestiona o altă ofensivă de primăvară eșuată? Vom ști destul de curând.

 

http://stiri.tvr.ro/istoric-obsesia-lui-putin-pentru-marele-razboi-patriotic-al-rusiei-ar-putea-duce-la-decaderea-sa_925331.html#view

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Un an de la invazie: 10 asemănări între Rusia putinistă și Germania hitleristă

 

de Matei Udrea

 

Asemănările dintre regimul nazist al lui Hitler și cel naționalist al lui Putin sunt izbitoare

Istoria nu se repetă, dar uneori asemănările sunt izbitoare. Angajat într-o spirală a violenței și a nebuniei tot mai accentuată, Vladimir Putin duce Rusia pe urmele Germaniei lui Adolf Hitler, ca într-un fel de parodie grotescă, de Secol XXI, a evenimentelor tragice care au devastat Europa în urmă cu opt decenii. Similitudinile se îngrămădesc nu doar în privința celor doi dictatori, ci și a comportamentului țărilor lor, Rusia putinistă părând hotărâtă să nu scape niciuna dintre erorile comise de Germania hitleristă.

La un an de la începerea invaziei lansate de Rusia în Ucraina, am trecut în revistă 10 dintre cele mai flagrante asemănări dintre Rusia lui Putin și Germania lui Hitler.

 

1. Contextul ascensiunii la putere a celor doi dictatori

 

Proiectul de țară pe care l-a propus Putin rușilor în ultimii ani este refacerea imperiului sovietic

Hitler a ajuns cancelar al Germaniei, în ianuarie 1933, speculând frustrarea generată de înfrângerea țării în Primul Război Mondial, greutățile provocate de criza economică și nostalgia poporului după statutul de mare putere pierdut în 1918. A beneficiat de sprijinul oligarhiei economico-militare a Germaniei care se temea de bolșevism.

 

La Poliția Română, ca-n Armata rusă! Percheziții DNA: au dispărut uniforme care figurează ca fiind cumpărate, dar n-au ajuns niciodată la polițiști

La Poliția Română, ca-n Armata rusă! Percheziții DNA: au dispărut uniforme care figurează ca fiind cumpărate, dar n-au ajuns niciodată la polițiști

Putin a ajuns președinte al Rusiei în iunie 2000, sprijinit de serviciile secrete, după un târg cu Boris Elțîn. Și-a câștigat susținerea populară speculând frustrarea generată în rândurile poporului de înfrângerea țării în Războiul Rece, greutățile economice și nostalgiile imperiale ale multor ruși. De la un moment dat, a propus ca proiect de țară refacerea imperiului sovietic.

 

2. Eliminarea fizică a opoziției

 

Jurnalista Anna Politkovskaia a plătit cu viața, în 2006, anchetele făcute despre corupția și abuzurile regimului Putin. Rusia a fost condamnată la CEDO pentru felul în care a făcut ancheta privind asasinarea ziaristei. Politkovskaia este însă doar una dintre sutele de persoane asasinate la ordinul lui Putin, pe motiv că reprezentau o amenințare

Hitler și-a lichidat fără ezitare opoziția, atât în partid, cât și în afara lui, după ce a venit la putere. Metoda aleasă de el a fost scoaterea în afara legii a celorlalte formațiuni politice, concentrarea atribuțiilor executive în mâinile sale, distrugerea fizică a contestatarilor din NSDAP în „noaptea cuțitelor lungi“, apoi vânarea și lichidarea celor care puteau reprezenta o amenințare pentru regimul său. Pentru distrugerea opoziției din țară s-a folosit de Gestapo, poliția secretă de o duritate ieșită din comun. Fie că erau politicieni, preoți, oameni de afaceri ori simpli muncitori, toți cei identificați ca potențial periculoși pentru regimul nazist erau vânați fără milă și exterminați.

 

Putin a recurs, încă de la începutul domniei sale, la lichidarea sistematică a opozanților, indiferent că aceștia se aflau în interiorul sau în afara Rusiei. Exterminarea fizică a acestora a devenit o emblemă a regimului putinist. Politicieni, jurnaliști, oligarhi, ofițeri din armată și serviciile secrete, activiști civici, profesori și-au găsit sfârșitul aruncați în aer, împușcați, otrăviți, „sinuciși“, căzuți de la balcon etc. Pentru lichidarea potențialei opoziții, Putin se folosește de serviciile secrete: FSB (fostul KGB), GRU și SVR.

 

3. Agresiunea asupra țărilor vecine sub motivul unei persecutări a etnicilor de naționalitate germană/rusă

History repeats itself. pic.twitter.com/FhKXCQIzEX

 

— Georgian Legion (@georgian_legion) February 23, 2023

 

Hitler a folosit minoritatea germană din țările vecine ca pe o armă împotriva acestora. S-a folosit de agenți pentru a provoca agitație și tensiuni, apoi a invocat oprimarea și chiar genocidul împotriva germanilor din Cehoslovacia și Polonia, pentru a emite pretenții teritoriale asupra acestora. De fiecare dată, cancelarul și-a axat discursurile pe ideea că teritoriile din țările vecine locuite de germani trebuie sunt de drept ale Germaniei și trebuie să revină la țara-mamă. Același criteriu l-a aplicat în Austria, decretată țară-soră pentru că germanii și austriecii vorbesc aceeași limbă. Așa a avut loc Anschluss-ul, apoi anexarea zonei sudete din Cehoslovacia, iar în final invadarea Poloniei.

 

Putin a folosit o armă lăsată moștenire, special pentru astfel de scopuri, de regimul sovietic: minoritățile ruse plantate în secolul trecut prin rusificarea unor regiuni din fostul imperiu. Rusia și-a justificat intervențiile militare în țările vecine ex-sovietice, de fiecare dată, cu nevoia de a „ocroti“ minoritățile ruse care ar fi în pericol iminent. Pretutindeni sunt enclave care țin în șah guvernele statelor vecine (sau nu) cu Rusia. Așa s-a ajuns ca trupele rusești să fie pe teritoriul Moldovei (Transnistria), ca Georgia să fie atacată în 2008 pentru a fi „protejate“ enclavele Osetia de Sud și Abhazia, iar Ucraina să fie invadată în 2014 și din nou în 2022.

 

4. Convingerea că Occidentul e decadent și putred

 

Uniunea Europeană a fost privită permanent cu dispreț de Putin, care o consideră o structură slabă, ușor de destrămat și influențat din cauza slăbiciunii sale principale – mecanismele democratice. Exact aceeași părere o avea Hitler despre democrațiile vestice

Uimitor este că atât Hitler, cât și Putin și-au bazat războaiele în primul rând pe ideea că inamicul e slab, înainte să fie siguri de propria lor forță.

 

Hitler a fost absolut convins, în momentul când s-a apucat să demoleze ordinea mondială construită prin tratativele de la Paris, de după Primul Război Mondial, că marile puteri garante nu mai sunt capabile să riposteze. Franța era în declin demografic și economic. Despre Imperiul Britanic, Hitler obișnuia să spună că e decrepit și senil. Americanii se retrăseseră în izolaționism după 1919. În acest context, Germania nu avea decât să umple vidul de putere creat, considera Hitler, care a mizat pe faptul că Marea Britanie și Franța nu vor intra în război pentru Polonia. Toate calculele s-au dovedit teribil de greșite.

 

Putin a fost absolut convins că Occidentul nu va fi capabil să reacționeze când a invadat Ucraina, contestând astfel actuala ordine mondială care se bazează pe nemodificarea prin forță a granițelor naționale. În ultimii 20 de ani, Kremlinul a creat și încurajat o interdependență a Europei de materia primă rusească, Putin fiind sigur că țările occidentale nu vor sacrifica gazul și petrolul ieftin pentru a se angaja într-o confruntare dură de dragul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a tratat întotdeauna cu desconsiderare Uniunea Europeană, considerând că este o construcție putredă și artificială, incapabilă să dea o ripostă și care se va destrăma la prima lovitură puternică primită. Și noul președinte american Joe Biden a fost tratat cu dispreț, fiind etichetat de propaganda rusească drept prea bătrân, senil, fără energia și curajul de a gestiona o criză majoră și de a înfrunta un agresor hotărât.

 

5. Planul de invadare a Ucrainei de către ruși, în 2022, pare pur și simplu o copie în oglindă după Fall Weiss, planul de invadare a Poloniei de către germani în 1939

 

Invadarea Ucrainei (jos) a fost o copie în oglindă a invadării Poloniei de către Germania în 1939

Dacă alăturăm cele două hărți, asemănările sunt izbitoare. Germanii au conceput un atac din trei direcții: nord, vest și sud. Rușii au conceput și ei un atac tot din trei direcții: nord, est și sud. Principala axă de atac a germanilor a fost din nord, dinspre Prusia Orientală, pe ruta cea mai scurtă către capitala poloneză Varșovia, care urma să fie încercuită și capturată în doar câteva zile. Principala axă de atac a rușilor a fost din nord, dinspre Belarus, pe ruta cea mai scurtă către capitala ucraineană Kiev, care urma să fie încercuită și capturată în 3 zile.

 

Planul rușilor a eșuat, spre deosebire de cel al germanilor, în primul rând din cauza modului în care s-a făcut execuția sa. Armata rusă din 2022, și mai ales comandanții săi, nu erau la nivelul armatei germane și al ofițerilor săi din 1939. În al doilea rând, ucrainenii n-au comis erorile strategice ale polonezilor. Polonia și-a desfășurat armata la granițe, ceea ce a facilitat străpungerile germane, pătrunderea rapidă în interiorul țării și încercuirea marilor unități poloneze. Ucraina și-a desfășurat forțele în adâncimea teritoriului, speculând lipsa de competență și dezastruoasa logistică a rușilor pentru a le stopa avansul.

 

6. Ruperea liderilor supremi de realitate

 

Serviciile de informații occidentale spun că rapoartele care ajung la liderul suprem de la Kremlin sunt cosmetizate, astfel încât să prezinte punctele de vedere pe care Putin le are deja asupra situației

Hitler a pierdut gradual contactul cu realitatea, la acest lucru contribuind deopotrivă tendința sa de a nu accepta decât rapoartele care-i confirmau părerile și anturajul care, din slugărnicie, filtra informațiile care ajungeau la Fuhrer. Al Doilea Război Mondial a început și a continuat din cauza erorilor de calcul ale cancelarului german. După ce, în 1939, a crezut că anglo-francezii nu vor interveni după invadarea Poloniei, Hitler a fost convins, în 1940, că britanicii vor accepta să ajungă la o înțelegere după căderea Franței. Mai mult decât atât, în 1941 Hitler a lansat invazia Uniunii Sovietice fiind absolut sigur că imperiul lui Stalin se va prăbuși la prima lovitură.

 

În ultimii ani, Hitler a trăit complet izolat, operând pe hărți cu armate care nu mai existau, încurajat de generali de paie și activiști de partid incapabili să-i spună adevărul. Fiecare contact cu mareșalii săi, care veneau de pe front pentru a-i spune ce se întâmplă, devenise o confruntare neplăcută, cu țipete și amenințări. Hitler a continuat să ordone contraatacuri și să planifice ofensive decisive până în ultimele zile, când sovieticii ajunseseră la câteva zeci de metri de buncărul său, iar anglo-americanii ocupaseră aproape toată țara.

 

Există numeroase rapoarte care arată că Putin a luat decizia de a invada Ucraina în baza informațiilor primite de la serviciile sale secrete care-i spuneau că țara se va preda rapid. Anturajul și serviciile i-au spus lui Putin, în ultimii ani, doar ceea ce a vrut el să audă: că ucrainenii vor să vină rușii, că țara vecină e putredă și că armata și locuitorii îi vor întâmpina pe ocupanți cu brațele deschise.

 

Evenimentele din 2014 ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă, dar Putin l-a interpretat pe dos. În februarie-martie 2014, după revoluția de la Kiev, Rusia a încercat să anexeze toată jumătatea de est a Ucrainei. Dar provocările organizate de FSB și GRU au avut succes doar în Crimeea și extremitatea estică a Donbassului. În restul orașelor unde s-a încercat preluarea prin forță a instituțiilor guvernamentale, provocările rusești n-au avut susținerea populației și au eșuat.

 

Eșecurile de la Harkov, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Herson, Melitopol, Mariupol, Odessa etc i-au fost prezentate lui Putin astfel încât el n-a înțeles că poporul ucrainean, indiferent că e vorba de etnici ruși sau ucraineni, nu vrea să facă parte din Rusia.

 

Și rapoartele venite din Uniunea Europeană și SUA au fost cosmetizate astfel încât să-i confirme lui Putin părerea sa că Occidentul este dezbinat și că nu va fi capabil să se unească pentru a susține Ucraina.

 

Există indicii că liderul de la Kremlin continuă să primească și la această dată date greșite despre situația de pe front, despre hotărârea Occidentului de a i se opune și despre determinarea ucrainenilor de a lupta.

 

7. Aparatul de propagandă foarte puternic, cu ajutorul căruia se îndoctrinează poporul

 

Regimul Putin a perfecționat o mașinărie de propagandă foarte eficientă, prin intermediul televiziunii, cu ajutorul căreia își manipulează poporul. Rețeta a fost exportată și la unele televiziuni din România, cu același succes

Atât Hitler, în Germania nazistă, cât și Putin, în Rusia de azi, s-au bazat și se bazează pe o propagandă extraordinar de puternică și eficientă, care reușește să convingă poporul să le fie alături.

 

Hitler l-a avut pe Gobbels, un propagandist strălucit, cu idei geniale, care a știut să lucreze cu simbolistica, să le spună germanilor că ei luptă într-o cruciadă care apără Europa de bolșevism și că ei sunt, de fapt, victimele unei conspirații mondiale împotriva lor. Când războiul a început să meargă prost, poporul german a fost mobilizat cu avertismentul că va fi exterminat de aliați, dacă va fi învins.

 

Putin a moștenit cea mai puternică mașinărie de propagandă și mistificare a realității din istorie – cea sovietică. A perfecționat-o și a pus-o la treabă, reușind să convingă poporul rus de lucruri de-a dreptul incredibile, precum acela că în Ucraina nu luptă cu ucrainenii, ci cu trupele NATO. Accesul rușilor de rând la informații din exteriorul țării a fost foarte puternic restricționat, astfel că aceștia sunt expuși doar la versiunea oficială a propagandei regimului.

 

Operațiunea a fost pregătită din timp, Kremlinul începând prelucrarea populației cu mulți ani înainte. Rușii știu azi că în Occident e iadul pe pământ, Oculta le dă oamenilor să mănânce insecte, homosexualii le iau copiii, creștinii nu sunt lăsați să-și practice religia, imigranții îi terorizează, elitele mondiale îi cipează și îi transformă în sclavi. Prin urmare, rușii sunt și ei angajați într-o cruciadă sfântă, de apărare a dreptei credințe și a valorilor strămoșești.

 

 

Lupta împotriva Occidentului satanic trebuie dusă până la capăt, le spune propaganda rușilor, în caz contrar aceștia urmând să aibă și ei soarta nefericiților europeni și americani.

 

8. Amenințările cu arme-minune

 

Tancul T-14 Armata, lăudat de propaganda rusă ca fiind cel mai avansat blindat din lume, s-a defectat acum câțiva ani chiar în Piața Roșie, în timpul paradei de 9 mai. Armele-minune promise de Kremlin întârzie să apară pe câmpul de luptă

Începând cu 1943, când devenise evident pentru oricine că soarta războiului se schimbă și Germania pierde teren, propaganda lui Gobbels a inventat conceptul de arme-minune (Wunderwaffe). Poporului german i s-a oferit un nou motiv să spere în victoria finală, spunându-i-se că din laboratoarele oamenilor de știință sunt pe cale să iasă arme formidabile, care îi vor nimici pe inamici. De la arme de infanterie la tancuri și de la avioane la rachete, toate au fost supralicitate, prezentate ca niște elemente decisive, capabile să schimbe cursul războiului.

 

Acest discurs a funcționat, mulți germani crezând până în ultima clipă că va fi aruncat în luptă atuul decisiv.

 

Începând din vara anului trecut, după ce a devenit clar că Rusia a ratat obiectivul său de a ocupa întreaga Ucraină și că însăși victoria finală devine tot mai incertă, propaganda de la Moscova a început să le vorbească rușilor despre apariția unor arme-minune și despre armele nucleare.

 

Astă-toamnă s-a făcut mare caz de rachetele Kinjal, care – susțin rușii – sunt imposibil de interceptat de către sistemele defensive ale NATO. Ministrul Apărării spune că rachetele Kinjal au fost folosite de 3 ori în Ucraina, într-un an de război.

 

În ultimele luni a fost din nou adus în discuție celebrul tanc Armata T-14, despre care oficialitățile ruse vorbesc încă din 2014. Prezentat ca o armă-minune, revoluționară pe câmpul de luptă, acest tanc nu a fost prezent până acum decât de câteva ori la parada de 9 Mai – într-unul din cazuri defectându-se în mijlocul defilării. Amenințările cu folosirea acestui tanc în Ucraina au rămas, până azi, vorbe goale, confirmând afirmațiile serviciilor speciale occidentale care spun că tancul Armata T-14 n-a reușit să treacă de faza prototipului din cauza numeroaselor probleme tehnice întâmpinate.

 

În lipsa acestor arme-minune, retorica rusă s-a concentrat, în ultimul an, pe amenințările cu folosirea bombei nucleare. Este o sperietoare fluturată în fața Occidentului, dar care e foarte puțin probabil să fie pusă în practică pentru că n-ar aduce Kremlinului niciun avantaj. Ba, mai mult decât atât, cei mai puternici aliați ai Rusiei, China și India, au lansat avertismente foarte serioase la adresa lui Putin, cerându-i să nu folosească sub nicio formă arma atomică.

 

Există informații că, în discursul său ținut la împlinirea unui an de la declanșarea invaziei, Putin plănuia să facă anunțul că racheta Satan II a devenit operațională. Referirile la această armă care, teoretic, ar trebui să poată lovi America fără să fie interceptată au fost eliminate după ce ultimele teste au eșuat.

 

9. Degradarea capacității militare pe măsură ce războiul se prelungește

 

Elita armatei rusești a fost distrusă în primele luni ale anului trecut, forțele actuale fiind mult mai slab echipate și antrenate

Germania avea, la ora intrării în Al Doilea Război Mondial, armata cel mai bine instruită și condusă din lume. Propaganda a exagerat echiparea germanilor, dar cert este că aveau cea mai bună aviație în 1939.

 

Acest lucru a început să se schimbe odată cu înaintarea în război. Trupele experimentate intrate în Uniunea Sovietică, în iunie 1941, au pierit în iarna care a urmat, când s-au înregistrat sute de mii de pierderi. Pe măsură ce a trecut timpul, veteranii au fost tot mai mult înlocuiți de recruți din ce în ce mai slab pregătiți, ceea ce a dus la scăderea eficienței și la creșterea rapidă a pierderilor umane. Din acest motiv, Germania a înregistrat în intervalul ianuarie-mai 1945 aproape tot atâția militari morți cât în primii 4 ani de război!

 

Rusia a intrat în Ucraina, pe 24 februarie 2022, având reputația de a doua armată a lumii. Trupele trimise la atac în primele zile erau unele considerate de elită – parașutiști, detașamente de comando, militari profesioniști (kontraktniki). Această elită era echipată cu ce avea mai bun armata rusă, mii de tancuri susținute din aer de avioane și elicoptere, în timp ce rachetele bombardau țara invadată.

 

În scurt timp s-a dovedit însă că aceste trupe nu erau chiar atât de bine instruite pe cât se credea, iar armamentul folosit nu se găsea într-o stare atât de bună. Pierderile au început să se acumuleze rapid, iar astă-toamnă armata cu contract care intrase în Ucraina în februarie dispăruse. În loc au fost luați pușcăriași incluși în rândurile mercenarilor Wagner, iar în septembrie s-a decretat o mobilizare parțială unde au fost chemați sub arme peste 300.000 de civili.

 

Pierderile au început să crească exponențial, simultan cu scăderea eficienței pe front. În anul care a trecut, Rusia a înregistrat – estimează surse independente – circa 200.000 de pierderi (morți, răniți, prizonieri, dezertori). Practic, echivalentul forțelor care au fost aruncate în luptă pe 24 februarie anul trect.

 

Toate sursele, fie ele occidentale, ucrainene ori bloggerii militari ruși, converg către aceeași opinie – eficiența acestei noi armate a lui Putin este mult mai scăzută. În acest timp, pierderile zilnice pe front ating uneori echivalentul unui batalion (800-1.000 de oameni). Forțele blindate au dispărut, fiind înlocuite de valuri umane, aviația mai execută doar misiuni sporadice, iar stocurile de rachete s-au redus sever. Există mai multe surse care spun că și cantitatea de obuze pe care o are artileria a scăzut la un nivel critic.

 

10. Speranța că aliații se vor certa și coaliția se va destrăma

 

Imagine de la reuniunea G7 de anul trecut. Putin își bazează strategia externă pe încercările de a-i dezbina pe aliații occidentali și de a rupe coaliția care sprijină Ucraina. Până acum, toate eforturile au fost zadarnice

Hitler a trăit până în ultima zi cu speranța că alianța împotriva Germaniei se va destrăma. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se ajunge la acest deznodământ și s-a agățat de tot ce părea a fi un semn în această direcție.

 

În 1940 le-a propus britanicilor să facă pace și să-și împartă sferele de influență. În 1943 a angajat negocieri secrete cu Stalin, pentru un armistițiu pe Frontul de Est.

 

Le-a repetat permanent occidentalilor că inamicul comun sunt bolșevicii și că el nu a dorit războiul din Vest. Toate disensiunile dintre aliați au fost privite cu speranță, Hitler repetând permanent că această alianță contra naturii n-are cum să reziste.

 

În primăvara lui 1945, când președintele american Roosevelt a murit în timpul mandatului, la Berlin a fost o explozie de bucurie. Se aștepta ca schimbarea de la Casa Albă să ducă și la o modificare a atitudinii SUA față de Germania.

 

Până în ultimele zile de război s-a încercat un armistițiu cu anglo-americanii, pentru a se continua războiul cu sovieticii în Est.

 

Eforturile au fost zadarnice, în final Germania fiind silită să capituleze necondiționat.

 

Putin a sperat tot timpul că sprijinul Occidentului față de Ucraina se va diminua. Și-a legat nădejdea de fiecare veste primită dinspre Europa sau America. Alegerile parlamentare de anul trecut, din SUA, au fost privite ca un moment-cheie care ar putea duce la încetarea sprijinului militar american pentru Kiev. Fiecare ezitare a Germaniei a fost întâmpinată cu urale, ca un semn că în Europa a apărut o fisură.

 

Astă-toamnă au curs amenințările că Uniunea Europeană va îngheța peste iarnă, fără gazul rusesc. Narativele propagandei Kremlinului au variat de la țară la țară, în România fiind preferată cea potrivit căreia Germania ne va lua tot gazul, noi urmând să murim de frig. Rușii cred că știu cum funcționează democrațiile și de aceea insistă pentru schimbarea atitudinii pe care o are opinia publică față de susținerea Ucrainei. Se speră astfel că și Guvernele vor fi silite să se replieze pentru a nu pierde voturi. De aici discursul presupus pragmatic și pacifist – ce treabă avem noi cu Rusia și Ucraina, de ce să suferim noi pentru un război care nu ne privește între două țări care sunt la fel de vinovate etc.

 

Aceste mesaje sunt transmise pe toate canalele, iar partidele extremiste finanțate și susținute logistic din umbră de Rusia întrețin discuția. Până acum, însă, nici prețurile la energie n-au explodat, nici europenii n-au înghețat de frig, iar Ucraina este în continuare susținută masiv de Occident.

 

 

Un an de la invazie: 10 asemănări între Rusia putinistă și Germania hitleristă

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

”Putin, apărătorul moralei creștine”. Și alte mituri prăbușite ale extremei drepte

 

Ovidiu Nahoi

 

Acum câteva zile, Matteo Salvini, liderul formațiunii populiste de dreapta La Lega, mergea într-un oraș din Polonia pentru a-și manifesta susținerea față de refugiații veniți din Ucraina. Însă ideea nu s-a dovedit a fi una prea bună.

 

Liderul populist italian a fost mustrat, fără prea multe menajamente, de primarul unui oraş de la frontiera cu Ucraina.

 

Acesta i-a dăruit lui Salvini, în mod ostentativ, replica unui tricou cu portretul lui Vladimir Putin, în care politicianul italian se fotografiase acum câțiva ani, într-o vizită la Moscova, chiar lângă zidul Kremlinului.

 

Aceasta nu i-a picat deloc bine politicianului italian, dar asta-i viața.

 

Întâmplarea are tâlcul ei, pentru că, de la invazia rusească împotriva Ucrainei, miturile populismului de dreapta au început să cadă, unul câte unul, iar exponenții săi din Europa se arată descumpăniți.

 

Să începem cu refugiații. O temă dragă extremei drepte, cu care au obținut frumoase succese, de la precedenta criză, din 2015, când cu refugiații din Orientul Mijlociu.

 

Teoria pe care au agitat-o atunci a fost aceea a unei premeditări din partea ”ocultei mondiale” conduse de George Soros pentru distrugerea caracterului creștin al Europei, prin implantarea unui mare număr de refugiați musulmani.

 

Iată că acum avem o nouă criză a refugiaților, chiar de mai mare amploare. Dar unde este George Soros?

 

Nicăieri, deoarece crizele refugiaților vin în urma războaielor declanșate de dictatori: Bashar al-Assad, sprijinit de Vladimir Putin și mullahii iranieni în Siria, Vladimir Putin, de unul singur, în Ucraina.

 

Felul în care organizații neguvernamentale și oameni simpli au sărit în ajutorul refugiaților a contrazis, de asemenea, în mod flagrant, ideea frontierelor de netrecut și a apărării cu orice preț a purității naționale, vânturată de extrema dreaptă.

 

Pur și simplu, populiștii au pierdut momentul. Nu puteau sări în ajutorul refugiaților pentru că, asemenea lui Salvini, li s-ar fi amintit de susținerea lor pentru Vladimir Putin.

 

Și nici nu-l mai puteau susține pe dictatorul de la Kremlin în condițiile războiului. Așa că au tăcut, pe tot cuprinsul Europei.

 

Pentru dreapta populistă, Vladimir Putin era o adevărată icoană a suveranismului.  Un lider ferm, un apărător de neclintit al țării sale.

 

Dar cum să te mai pretinzi un apărător al suveranității și al Europei națiunilor când liderul pe care l-ai susținut aruncă în aer tocmai suveranitatea altei națiuni?

 

Vladimir Putin ca simbol al moralei creștine, într-o Europă decadentă – o altă idee dragă populiștilor de dreapta, s-a prăbușit și ea, iremediabil, în aceste zile.

 

După ce plănuitul război-fulger împotriva Ucrainei s-a dovedit a fi un eșec, armatele trimise de Kremlin să invadeze Ucraina au schimbat tactica și au trecut la acțiuni îndreptate direct împotriva populației civile. Relatam zilele trecute, despre bombardarea unei biserici monument istoric, din secolului al XVI-lea, situată în orașul Harkiv.

 

Între timp, armata lui Vladimir Putin a ucis civili, femei și copii, a bombardat spitale și maternități, a tras în convoaiele de refugiați. Rușii acționează cu o sălbăticie greu de imaginat într-o lume pe care o considerăm civilizată.

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril,  susținea acum câteva zile că paradele LGBT fac parte din motivele pentru declanșarea invaziei asupra Ucrainei. Cât de cinic sună, mai ales din gura unui om care se pretinde al Bisericii…

 

Cât despre Vladimir Putin, văzând ce se întâmplă în Ucraina, oricâte fotografii cu cruci și preoți i s-ar pune pe rețelele sociale, el rămâne un om fără Dumnezeu.

 

Da, extrema dreaptă este acum foarte încurcată după ce și-a pierdut principalul reper propagandistic și, pentru unii, sponsor financiar.

 

Aceasta nu înseamnă însă că populiștii se vor da bătuți. Cu sau fără Vladimir Putin, ei vor continua să facă ce știu mai bine: să accentueze diviziunile și să speculeze dificultățile legate de creșterea prețurilor sau criza energetică.

 

 

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

 

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 

https://www.rfi.ro/politica-143379-putin-aparator-morale-crestine-mituri-prabusite-extrema-dreapta

 

//////////////////////////////////////////

 

Cum va sfârși dictatorul Putin? Va fi asasinat, judecat sau se va sinucide? 

 

Dacă aș avea o casă de pariuri, aș introduce imediat varianta: cum va sfârși Putin? Cred că este o întrebare care stă pe buzele tuturor la fel cum opinia generală este că un astfel de eveniment ar fi cea mai eficientă rezolvare a actualei probleme mondiale.

 

Cu siguranță, Putin este acum cel mai detestat om din lume. Și-a atras mult hate, ca nimeni altul în secolul 21. Este mai urât decât covid 19. Antipatia pe care a stârnit-o are proporții mondiale și i-ar face pe Saddam și pe Osama bin Laden să se încline.

 

E limpede că eventuala sa dispariție fizică ar salva mii de alte vieți în Ucraina și ar descâlci drumul planetei noastre spre viitor. Putin pare acum o rămășiță a îngrozitorului secol 20, o piedică în care umanitatea s-a poticnit, și, datorită lui, nu mai poate avansa. Iar pentru că miliarde de oameni își doresc moartea acestui om, am încercat să categorisesc posibilitățile ca acest eveniment macabru, dar fericit, să se întâmple.

 

Cum au murit dictatorii cei sângeroși ai secolului 20?

 

Foarte mulți și, mai ales, unii dintre cei mai cumpliți dictatori au murit liniștiți, în patul lor. Iar acest fapt istoric este dezamăgitor, chiar frustrant, pentru cei care caută dreptatea în istorie. Acești dictatori sunt cei care au fost capabili să-și mențină puterea, călcând pe cadavre, până la sfârșitul vieții. Lista este deschisă bineînțeles de Stalin, urmat de echivalenții săi asiatici Mao Zedong, Pol Pot, Ho Chi Minh, Kim il Sung și mai apoi, fiul său. Cu toții au murit în glorie, iar dispariția lor a generat doliu național. Unii au apucat să îmbătrânească, să se ramolească și să facă și mai mult rău. Fidel Castro a murit la 90 de ani, în pofida sutelor de atentate încercate împotriva sa. La fel și Idi Amin, Jean Bokassa sau Mobutu Sese Seko alți nebuni, din Africa, care au măcelărit populații întregi. În cazul acestor dictatori nici dreptatea divină nu pare să se fi aplicat. Ei și-au trăit liniștiți viețile, pătate cu sânge și nu au răspuns niciodată pentru ororile comise.

 

Însă alți dictatori au sfârșit, așa cum meritau, în fața plutonului de execuție. Puțini au reușit să impună respectul lui Napoleon și să scape astfel doar cu detenție pe viață. Majoritatea au fost judecați, condamnați la moarte și executați, uneori după procese sumare sau regizate. Două exemple notabile avem și la noi: Antonescu și Ceaușescu. Mulți dictatori ai secolului 20 au ajuns să fie ciuruiți de propriile popoare, doar Saddam Hussein a sfârșit în ștreang, conform obiceiurilor medievale de acolo.

 

 

Nu au fost prea mulți dictatori celebri asasinați, însă sensul cuvântului “asasinat” e larg. Daca consideram asasinatul politic, ca întâmplarea pe care a pațit-o Cezar, fiind ucis de câțiva complotiști, apropiați lui, tipul ăsta de schemă s-a întâmplat destul de rar în secolul 20 și preponderent în dictaturile din Africa sau America Latină. Americanii au încercat de multe ori să-i elimine subtil pe cei mai nebuni, și au reușit cu câțiva locotenenți de-ai lor, însă dictatorii secolului 20 au reușit să se păzească bine de amenințările de asasinat. Statistic deci, în vremurile noastre, asasinatul direct are probabilitatea cea mai mică.

 

Desigur, despre mulți din categora celor care au murit de moarte buna, s-a speculat că ei ar fi fost, de fapt, asasinați. Slobodan Miloșevici a murit suspect, în timpul procesului său. Conspirații au existat în aproape toate cazurile, inclusiv la noi, la decesul lui Gheorghiu-Dej. Alții, ca Mussolini sau Gaddafi, au fost executați fără judecată, de oameni, așadar se consideră că au fost linșați de popor, nu asasinați în cadrul unui complot.

 

Ultima categorie, cea a sinucigașilor, este dominată de personalitatea lui Hitler. Prin gestul său, Hitler a revalidat suicidul învinșilor ca pe un gest eroic, al unui samurai din baladele medievale. Însă, de fapt, suicidul este alegerea celor care nu vor să fie prinși și confruntați cu consecințele actelor lor. Această atitudine demnă, marțială, în fața dezastrului pe care ei înșiși l-au creat, i-a inspirat și pe mulți alți dictatori din America Latină, atunci când s-au văzut încercuiți. Și ei s-au sinucis onorabil, majoritatea cu pistolul, la fel ca idolul lor, furher-ul.

 

Putin știe istorie și știe și el că astea sunt variantele sale. Și-și poate face următoarele calcule: Dacă pierde, nu mai are nicio șansă să moară liniștit, în patul lui. Sinuciderea este mereu o opțiune rezonabilă, face parte din codul etic al bărbaților hotărâți și puternici, ca el. Poate nu chiar în bunker, ar fi un clișeu care ar putea deveni o modă ridicolă pentru dictatori. Altfel, va fi judecat și executat pentru crimele împotriva umanității, comise deja. Iar asta numai dacă nu va fi asasinat înainte.

 

https://republica.ro/cum-va-sfarsi-dictatorul-putin-va-fi-asasinat-judecat-sau-se-va-sinucide

 

////////////////////////////////////////

 

Komunismul a fost   in sangele omului, care nu se naste din nou din Samanta sangelui-invataturii lui Dumnezeu… si ramane  in inima si mintea omului,pana la exterminarea lui Satan (Ap,20/10)…Adrian Năstase în 1980: „Strălucita contribuţie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la dezvoltarea gîndirii româneşti şi nu numai”

 

Adrian Năstase (fost premier al României, cică democratică şi eliberată de comunism) în 1980: „ Strălucita contribuţie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la dezvoltarea gîndirii româneşti şi nu numai” (fragment din articolul „Valorile dreptului internaţional în contextul codificării şi dezvoltării sale progresiste”, în „Revista română de drept”, nr. 2/1980, pag. 21-45) Adrian Năstase: „Promovînd o concepţie […]

 

 

Adrian Năstase în 1981: „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, contribuţie majoră la pacea lumii”

 

Adrian Năstase (fost premier al României, cică democratică şi eliberată de comunism) în 1981: „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, contribuţie majoră la pacea lumii” (fragment din articolul „Educaţie pentru dezarmare – necesitate şi actualitate”, în „Revista română de drept”, nr. 12/1981, pag. 3-7) Adrian Năstase: „În apelul pentru dezarmare şi pace, adoptat la 30 octombrie 1981 de […]

 

A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCLXVIII)

marți, ianuarie 24, 2023 8:14No Comments

14 ianuarie 2023 Oraşele ucrainiene bombardate masiv de statul terorist numit Rusia lui Putin. SUA, NATO, Biden, cât îl mai lăsaţi pe acest dement criminal, pe acest tiran sângeros şi pe clica lui de terorişti să ucidă în Ucraina? Să ucidă copii, femei, bătrâni? Să bombardeze creşe, grădiniţe, spitale, şcoli, locuinţe? Cum, dacă un nebun […]

 

Adrian Năstase în 1982: „Tovarăşul Nicolae Ceausescu, contribuţie majoră la pacea lumii”

luni, ianuarie 23, 2023 9:23No Comments

Adrian Năstase (fost premier al României, cică democratică şi eliberată de comunism) în 1982: „Tovarăşul Nicolae Ceausescu, contribuţie majoră la pacea lumii” (fragment din articolul „Strategia sistemului global al păcii”, în „Revista română de drept”, revistă asociaţiei juriştilor din Republica Socialistă România, nr. 9/1982, pag. 12-13) Adrian Năstase: „Concepţia românească în problemele păcii şi dezarmării […]

 

Adrian Năstase în 1983: „Drepturile omului, un concept retrograd”

 

Comments

Adrian Năstase (fost premier al României, cică democratică şi eliberată de comunism) în 1983: „Drepturile omului, un concept retrograd” (fragment din articolul Concepţii şi controverse în domeniul drepturilor omului, în „Viitorul social”, revistă a Academiei Ştefan Gheorghiu, ianuarie-februarie 1983, pag. 45-50) Adrian Năstase: „Se pune apoi problema „filozofiei” de bază a acestor drepturi. Astfel, în […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: adrian nastase, ceausescu, comunism, pupincuristi  

 

 

Mai spun unii că, în comunism, existau doar 2 ceauşeşti (de fapt, era tot clanul, toate neamurile lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu aveau funcţii în Republica Socialistă România, plus tot Scorniceştiul), pe când astăzi există sute de ceauşeşti mai mici. Adevărul este un pic altul. Şi pe atunci existau, nu […]

Archive for the ‘Dictatura comunistă’ Category

Adrian Năstase în 1972: „Viitorul luminos al lumii va fi comunist”

 

Adrian Năstase (fost premier al României, cică democratică şi eliberată de comunism) în 1972: „Viitorul luminos al lumii va fi comunist Teoria marxistă este interesată de sensul evoluţiei societăţii capitaliste şi de teoriile care o reflectă. Este evident că această societate s-a transformat în cei 3-400 de ani de existenţă, dar progresul uman împinge acest […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: adrian nastase, comunism

 

Dictatura tiranului Nicolae Ceauşescu Combustibilul era raţionalizat. Strângeai combustibil 1 an ca să poţi merge într-un concediu. Erau 20 de litri pe lună raţie. Atât aveai dreptul. Şi pentru asta stăteai la coadă zile şi nopţi. Plecai să-ţi faci nevoile… pierdeai rândul şi alţii ţi-o luau înainte. Un apartament […]

 

 

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XIV)

 

Antonie Iorgovan (fost senator PSD, „părintele constituţiei” iliesciene din 1992), interviu dat înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Organizaţiile revoluţionare studenţeşti, sub conducerea nemijlocită a partidului, idee de excepţională importanţă a tovarăşului Nicolae Ceausescu Interviu cu preşedintele Consiliului UASC (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti – nota mea) din Universitate (Bucureşti – nota mea), tovarăşul […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: antonie iorgovan, ceausescu, comunism

 

 

Dacă ar fi după mine, aşa da următoarea lege: toţi cei care-l regretă pe Ceauşescu să fie obligaţi un an de zile să trăiască precum se trăia atunci: fără curent electric, fără căldură, fără apă caldă; cu pâinea, zahărul, uleiul etc. pe cartelă (raţionalizate); fără telefon, fără calculator, evident fără Internet (şi […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: a saptea dimensiune, ceausescu, facebook

A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCLIX)

 

Viaţa românilor în dictatura criminalului Ceauşescu 25 decembrie 1985 Deși e Crăciunul, azi la 6 dimineața, pe întuneric beznă, mi-am lăsat mașina la coadă la benzină. Apoi am stat la coadă la lămâi, se dădea câte 1 kg. Apoi la coadă la brânză telemea de 42 lei kg. N-am mai văzut așa […]

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XIII)

sâmbătă, ianuarie 7, 2023 9:32No Comments

Corneliu Vadim Tudor (fost pupincurist al Elenei Ceauşescu, apărătorul Securităţii şi al securiştilor criminali, după 1989, atunci când a ajuns parlamentar, în România, cică democratică şi liberă de comunism), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Geniala sistematizare a Bucureştiului duce la apariţia unor cartiere muncitoreşti minunate Sistematizarea oraşului şi construcţia Centrului […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: vadim tudor

Deplina libertate religioasă, bazată pe ateismul ştiinţific înaintat, direcţie strălucită de acţiune pentru oamenii bisericii în epoca Nicolae Ceauşescu

Într-o ţară, Republica Socialistă România, unde erau demolate biserici, unele monumente istorice, unde un grup terorist ateu – Partidul Comunist Român, adus la putere de comunistul Stalin, cel mai mare criminal din istorie (zeci de milioane de oameni ucişi din ordinul său) – extermina elitele României, ţinea România în întuneric şi izolare, înfometa acest popor, […]

Archive for the ‘Dictatura comunistă’  

 

 Pentru cei care spun că Ceaușescu a plătit datoriile țării. Nu, el le-a făcut, poporul le-a plătit. Și-a iubit țara? S-a iubit pe sine, la modul primitiv nord-coreean, megaloman, cinic și nepăsător la suferințele create. Dovadă stă Casa Poporului, care a gonit din locuințe 57.000 de familii, a distrus monumente istorice, biserici, […]

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XII)

miercuri, ianuarie 4, 2023 13:30No Comments

Rodica Stănoiu (fost ministru al Justiţiei – măcelarul justiţiei – în guvernul puşcăriaşului Adrian Năstase, preferata KGB-istului criminal Ion Iliescu), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Partidul, Ceauşescu, România sprijină exemplar criminologia Considerăm că obiectul generic al criminologiei al criminologiei îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social ce apare pe o anumită […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistă, JustitieTags: ceausescu, partidul comunist roman, pcr, rodica stanoiu

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XI)

marți, ianuarie 3, 2023 18:37No Comments

Mugur Isărescu (guvernator BNR, fost prim-ministru, fost candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2000, din partea cică a forţelor democratice, PNŢCD şi alţii), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Pentru eliminarea politicii de spoliere neocolonialistă practicată de marile monopoluri Ţările în curs de dezvoltare – jefuite de zeci de miliarde de […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: ceausescu, comunism, mugur isarescu, pupincuristi

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (X)

luni, ianuarie 2, 2023 9:16No Comments

Adrian Vilău (fost parlamentar FSN, 1990-1992, fost parlamentar PD, 1992-1996 şi 1996-2000; fost turnător la Securitatea comunistă, conform unei decizii definitive a justiţiei), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Adîncă recunoştinţă În momentele aniversare, necesitatea unei priviri retrospective se face simţită cu mai multă necesitate: încercăm să surprindem dimensiunile realizărilor de […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: adrian vilau, ceausescu, comunism

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IX)

duminică, ianuarie 1, 2023 9:43No Comments

Adrian Severin (fost parlamentar PSD, fost ministru de Externe), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Importanta expunere a multiubitului conducător trasează sarcini de mare răspundere tuturor Îmi este plăcut să remarc că, în munca noastră de formare, în spiritul eticii şi echităţii comuniste, noi avem adeseori alături şi asociaţiile studenţeşti care […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: adrian severin, ceausescu, comunism, partidul comunist roman, pcr

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VIII)

sâmbătă, decembrie 31, 2022 8:09No Comments

Ion Solcanu (fost senator PSD), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Cunoaşterea istoriei poporului român – temei al înfăptuirilor prezente Ştiinţă fundamentală prin bogăţia izvoarelor şi metodelor ce le pune la îndemână în investigarea şi interpretarea fenomenelor sociale, istoria, cartea de căpătîi a unei naţii, îşi află într-o societate ca a […]

 

This was posted under category: Dictatura comunistăTags: ceausescu, comunism, pcr, solcanu

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VII)

vineri, decembrie 30, 2022 14:26No Comments

Octavian Ştireanu (fost parlamentar PSD, directorul fiţuicii Azi, organ al Frontului Salvării Naţionale, predecesorul PSD-ului, fost consilier al KGB-istului criminal Ion Iliescu, preşedintele României, 2000-2004, fost secretar de stat în guvernul puşcăriaşului Adrian Năstase), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Teze fundamentale din gîndirea preşedintelui Nicolae Ceauşescu Sărbătoarea tinereţii revoluţionare (…) […]

 

Detalii aici https://asapteadimensiune.ro/categoria/dictatura-comunista

 

 

/////////////////////////////////////////////

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XI)-

Mugur Isărescu (guvernator BNR, fost prim-ministru, fost candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2000, din partea cică a forţelor democratice, PNŢCD şi alţii…

 

 

 

 

 

Mugur Isărescu (guvernator BNR, fost prim-ministru, fost candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2000, din partea cică a forţelor democratice, PNŢCD şi alţii), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Pentru eliminarea politicii de spoliere neocolonialistă practicată de marile monopoluri

 

Ţările în curs de dezvoltare – jefuite de zeci de miliarde de dolari datorită (corect „din cauza” – nota mea) inechităţilor din relaţiile economice internaţionale

 

În cuvîntarea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recenta şedinţă a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR sînt relevate unele evoluţii negative din economia mondială, care afectează îndeosebi ţările în curs de dezvoltare, a căror situaţie s-a înrăutăţit considerabil şi în anul 1985. Referindu-se la factorii care au acţionat şi acţionează în această direcţie nefastă, secretarul general al partidului a pus în evidenţă cu pregnanţă prcatica marilor puteri imperialiste, a capitalului financiar, a monopolurilor transnaţionale, care duc o politică deliberată de exploatare şi asuprire neocolonială a ţărilor în curs de dezvoltare.

 

Când săracii sunt constrînşi să facă „daruri” bogaţilor

 

Aprecierile preşedintelui României îşi găsesc o solidă fundamentare în realităţile vieţii internaţionale, amplu reflectate de numeroase studii şi analize efectuate în diferite state, inclusiv în state occidentale. Astfel, cunoscutul săptămînal de specialitate britanic „The Economist” – într-un recent editorial, sugestiv intitulat „Darul săracului” – analizează una dintre inechităţile cele mai flagrante din relaţiile economice internaţionale, şi anume enormele profituri obţinute de ţările capitaliste dezvoltate, de marile monopoluri de pe urma scăderii preţurilor la produsele de bază importate din ţările în curs de dezvoltare. Desigur, nu este vorba de o scădere accidentală, ci de practici spoliatoare prin care ţările sărace, în cele mai multe cazuri foste colonii sau teritorii dependente, sînt constrînse să vîndă fostelor metropole, în general statelor bogate, produsele lor de export la preţuri foarte dezavantajoase pentru producător.

 

În consecinţă, cele 24 de ţări occidentale membre ale OCDE au plătit cu 65 miliarde dolari mai puţin pentru aceeaşi cantitate de produse importate din statele lumii a treia – care, deci, au pierdut suma respectivă, imensă, au fost spoliate de aceste zeci de miliarde. Dacă avem în vedere că produsul intern brut al ţărilor din OCDE este de 9.000 de miliarde dolari, aceasta înseamnă că ţările sărace au fost obligate să „ofere” gratuit ţărilor bogate o „primă” gratuită de 0,7 la sută.

 

Cresc dificultăţile pentru lumea a treia

 

În timp ce la polul dezvoltat al economiei mondiale cresc bogăţiile, la cel subdezvoltat se acumulează tot mai grave dificultăţi. Diminuarea încasărilor în devize ale ţărilor în curs de dezvoltare cu 65 de miliarde de dolari reprezintă mai bine de 10 la sută din totalul veniturilor din exporturi ale statelor respective şi aproape 3 la sută din producţia lor globală. Altfel spus, dacă politica de jaf neocolonial practicată de monopolurile imperialiste n-ar fi pricinuit pierderi atît de mari ţărilor în curs de dezvoltare, în 1985 creşterea lor economică (efectiv de 2,5-2,8 la sută) ar fi fost dublă.

 

Asemenea consecinţe negative sînt resimţite, practic, de toate ţările în curs de dezvoltare. Aşa cum se relevă în cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, şi ţara noastră a fost afectată de inechităţile din relaţiile economice internaţionale, care au diminuat, în cincinalul trecut, cu 5-6 miliarde de dolari veniturile din exporturi. Pierderile pe care le-am avut, pe această cale – arată secretarul general al partidului – se resimt puternic în economia naţional, în creşterea venitului naţional şi au influenţe generale asupra mijloacelor de dezvoltare şi de ridicare a nivelului de trai.

 

Mecanisme ale frustrării

 

Cum au reuşit ţările bogate să-şi finanţeze o parte din creşterea economică şi să-şi atenueze inflaţia pe seama ţărilor sărace? Un rol deosebit de important l-a avut şi îl are politica spoliatoare a dobînzilor înalte, care sporeşte an de an şi în proporţii apreciabile datoria ţărilor în curs de dezvoltare. Pentru a face faţă plăţilor scadente – în condiţiile în care cercurile financiare limitează tot mai mult accesul debitorilor la noi credite, iar cele de afaceri, la pieţele de desfacere – ţările în curs de dezvoltare sînt nevoite să exporte un volum tot mai mare de mărfuri, acceptînd preţurile din ce în ce mai mici oferite de marii consumatori – respectiv statele dezvoltate.

 

Această evoluţie, extrem de dăunătoare pentru lumea a treia, este accentuată de politica companiilor transnaţionale, care domină pieţele produselor de bază exportate de statele sărace. De asemenea, creşterea exagerată a cursului dolarului în perioada 1983-1985 a contribuit, prin mecanisme specifice pieţei capitaliste, la scăderea preţurilor de bază exportate de ţările în curs de dezvoltare şi creşterea eforturilor lor de a stinge datoria externă.

 

Pentru înlăturarea inegalităţii şi injustiţiei

 

Sînt date şi fapte care relevă realismul aprecierilor din cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu potrivit cărora înrăutăţirea considerabilă a situaţiei economice a ţărilor în curs de dezvoltare este tocmai rezultatul politicii deliberate de exploatare şi asuprire promovate de marile monopoluri. De aceea, în concepţia preşedintelui ţării noastre această stare impune să se acţioneze cu toată hotărîrea pentru a determina o schimbare radicală a situaţiei din economia mondială, pentru o nouă ordine economică, care să asigure raporturi echitabile între state, pentru înlăturarea politicii de jaf neocolonialist.

 

În aceste condiţii, lupta împotriva subdezvoltării nu este o luptă pentru a lua din ceea ce au bogaţii şi a da, nemerirtat, săracilor – cum pretind unele ziare din lumea capitalistă – ci o luptă împotriva inegalităţilor şi a injustiţiei.

 

În vederea acestor deziderate, România, preşedintele Nicolae Ceauşescu, au propus un ansamblu de măsuri, care, între altele, are în vedere stabilirea unui raport just între preţul materiilor prime şi cel al produselor industriale, care să favorizeze dezvoltarea ţărilor producătoare de materii prime şi, în acelaşi timp, să asigure venituri raţionale producătorilor industriali, să permită stimularea activităţii economice în toate statele lumii. Adoptarea unor asemenea măsuri s-ar înscrie, fără îndoială, drept contribuţii concrete la lichidarea subdezvoltării, la făurirea unei noi ordini economice mondiale, de care depinde atît progresul, cît şi pacea întregii omeniri.

 

Mugur Isărescu (Scînteia, 11 februarie 1986)

 

Citeste si articolele:

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (X)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VII)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VIII)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IX)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VI)

 

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XI)

 

/////////////////////////////////////////////

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IX)- Adrian Severin (fost parlamentar PSD, fost ministru de Externe)

 

 

Adrian Severin (fost parlamentar PSD, fost ministru de Externe), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Importanta expunere a multiubitului conducător trasează sarcini de mare răspundere tuturor

 

Îmi este plăcut să remarc că, în munca noastră de formare, în spiritul eticii şi echităţii comuniste, noi avem adeseori alături şi asociaţiile studenţeşti care acordă sprijin eforturilor noastre de educare ştiinţifică şi moral politică a tinerilor.

 

În ciuda bunelor rezultate obţinute în direcţia pregătirii elevilor trebuie să recunoaştem că şi din cauza unor deficienţe persistente încă în munca organizaţiei UTC din şcoală, dar şi datorită (Sâc! Se pare că puşcăriaşul Adrian Severin, acest apărător de hoţi, corupţi şi mafioţi, tagmă din care face parte, nu prea ştia limba română. Corect este „din cauza”. – nota mea) unei defectuoase conjugări a eforturilor noastre cu cele ale asociaţiilor studenţeşti, roadele sunt încă departe de dorinţe şi posibilităţi.

 

În această direcţie noi vrem să punem în parctică, cît mai repede cu putinţă, indicaţiile formulate recent de secretariatul CC al UTC în legătură cu întărirea colaborării dintre şcolile medii şi asociaţiile studenţeşti în vederea îmbunătăţirii procesului instructiv educativ.

 

Ascultînd cu atenţie importanta expunere făcută la această a IX-a Conferinţă a UASCR de către secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceausescu, am înţeles încă o dată ce sarcini de mare răspundere stau în faţa tuturor factorilor angrenaţi în procesul de învăţămînt, fie ei asociaţii studenţeşti, organizaţii UTC din şcoli etc.

 

Îmi exprim convingerea că, pe viitor, legăturile dintre învăţămîntul mediu şi învăţămîntul superior se vor adînci, aşa cum de altfel au perspective să o facă, că documentele pe care Conferinţa dumneavoastră le va adopta, în spiritul indicaţiilor Partidului Comunist Român, vor însemna contribuţii majore la progresul şcolii româneşti şi prin ea la progresul societăţii noastre multilateral dezvoltate, a României socialiste.”

(Viaţa Studenţească nr. 13, 28 martie 1973, pag. 17)

 

Adrian Severin, secretarul comitetului UTC de la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti

 

Tînărul revoluţionar – deschidere spre viitorul comunist

 

Deşi cu o vechime mai mică în calitate de Student, Adrian Severin – anul II, are deja o bogată activitate obştească. Ca elev al Liceului Mihai Viteazul din Bucureşti deţinea deja o bogată activitate de conducere în cadrul UTC (Uniunea Tineretului Comunist – n.m.). Ca membru al biroului UTC al sectorului 3, a participat la lucrările celei de-a IX-a Conferinţe a UASCR (Uniunea Asocaiţiilor Studenţilor Comunişti din România – n.m.), atunci purtînd mesajul elevilor. Anul trecut, vicepreşedinte al CUASCR, este reales anul acesta în aceeaşi funcţie, iar în Conferinţa pe Centru universitar primeşte o nouă investitură – cea de membru al Biroului CUASCR din Centrul Universitar Bucureşti. Mulţi îl cunoaştem pe Adrian din timpul vacanţei de vară, cînd a făcut parte din comandamentul taberei Costineşti ca şi comandant al taberei de instruire de la Izvorul Mureşului. Avem deci deplina încredere că aleşii noştri în marele forum studenţesc ne vor reprezenta în deplin consens cu aspiraţiile noastre, cu tinereţea noastră, cu puterea noastră de sacrificiu.

 

Adrian Severin: „După experienţa primei ediţii a Festivalului Naţional „Cîntarea României” şi cu atât mai mult după cea de-a două ediţie, există motive de satisfacţie pentru activiştii din comisia culturală a Universităţii din Bucureşti. Experienţa unor festivaluri ale artei studenţeşti a existat şi în alţi ani, dar Festivalul Naţional „Cîntarea României” a ridicat probleme noi şi o înţelegere nouă a conţinutului şi manifestărilor artei studenţeşti. Mă gîndesc în primul rînd la brigăzile artistice şi la dansul tematic.

(Viaţa Studenţească, 1978)

 

Adrian Severin, şeful comisiei culturale a Consiliului UASC din Centrul Universitar Bucureşti

 

Citeste si articolele:

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (V)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VII)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VIII)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IV)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VI)

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IX)

 

///////////////////////

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VIII)- Ion Solcanu,fost senator PSD

 

  Ion Solcanu (fost senator PSD), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Cunoaşterea istoriei poporului român – temei al înfăptuirilor prezente

 

Ştiinţă fundamentală prin bogăţia izvoarelor şi metodelor ce le pune la îndemână în investigarea şi interpretarea fenomenelor sociale, istoria, cartea de căpătîi a unei naţii, îşi află într-o societate ca a noastră rolul şi locul pe deplin meritate.

 

Este, incontestabil, dobânda de bine adusă în planul cercetării teoretice de către secretarul general al partidului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, întemeietor al unei concepţii de largă deschidere spre însemnătatea acestei ştiinţe.

 

Repunerea în drepturile fireşti ale istoriei, ce începe cu respectarea adevărurilor ei, marchează, începînd cu Congresul al IX-lea al partidului, o veritabilă cotitură în cunoaşterea şi interpretarea trecutului istoric, temelie logică şi legică a unei anume evoluţii, respectînd principiile determinismului concepţiei materialiste despre lume, viaţă şi societate, se află sîmburele însuşi al înaintării, raportat nu doar la elanul afectiv firesc zămislit de modelul înaintaşilor, luptători pentru afirmarea propriei fiinţe, pentru libertate socială şi naţională, pentru independenţă, unitate şi demnitate, ci, în primul rînd, de dorinţa de a înălţa, prin muncă, această străveche ţară pe noi culmi de progres şi bunăstare ale civilizaţiei socialiste.”

Lector dr. Ion Solcanu (Flacăra Iaşiului, 28 octombrie 1989, nr. 13.385, pag. 2)

 

Citeste si articolele:

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (V)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VII)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (III)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IV)

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VI)

 

Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VIII)

 

/////////////////////////////////

 

 

Maxima zilei

 

Oare ştiu (gân)dacii: „colonia americană” Coreea de Sud, capitalistă, produce cel mai popular smartphone din lume, Samsung. (Dumitru Căruntu, administratorul site-ului „A şaptea dimensiune”)

 

 

 

Dumitru Căruntu (pe Facebook): „Putin – interlopul planetei

 

Un război aduce moarte, suferinţă, distrugeri. Dar, se pare, psihopatului de Vladimir Putin nu-i pasă cei ucişi într-un război, inclusiv de tinerii ruşi trimişi la moarte. Ca să nu mai vorbim de distrugerile provocate.

 

Copii care vor muri în Ucraina, femei şi bătrâni care vor rămâne pe drumuri, familii care vor rămâne fără adăpost, animăluţe nevinovate ucise de aceste asasin, de acest criminal, de acest nenorocit numit Vladimir Putin.

 

Şi cică psihopatul de Putin e creştin (hăăăăă, hăăăăă, hăăăăă)! Sunt sigur că are penisul mic! Sau nu are testicule (este castrat). Doar o jigodie castrată sau fără testicule poate fi un ucigaş de oameni. De mii de oameni!

 

Jegul de Putin o fi avut o copilărie nefericită. L-o fi snopit taică-su în bătaie. L-o fi violat mă-sa. Greu de explicat paranoia acestui dictator. În secolul XXI să ameninţi lumea cu un război, inclusiv nuclear, este un gest de individ bolnav psihic. Ăsta trebuie capturat şi internat la nebuni. La nebuni periculoşi!

 

Putin şi-a măcelărit oponenţii, a dat ordin să fie ucişi ruşi nevinovaţi, de la ziarişti la oameni de afaceri, iar acum vrea să ucidă mii, zeci de mii, poate sute de mii de oameni într-un război.

 

Opreşte-te, nebunule! Nu-i planeta lu’ mă-ta!”

 

Tudorel Urian (pe Facebook): „Putin, înțeleptule, de ce nu mergi tu în fața militarilor ucrainieni să-i convingi să întoarcă armele pentru că nu ți-a ieșit figura cu bombardarea orașelor în care stau familiile lor. Sau măcar să porți o discuție bărbătească cu unul dintre frații Klitchko (oricare dintre ei). Sigur v-ați înțelege de minune, ca de la boxer la hocheist. Sau, dacă vrei,de la șopârlă KGB la campion mondial!”

 

Adrian Papahagi (pe Facebook): „Adevărata denazificare în Europa va fi distrugerea regimului Putin.

 

Urmată de un proces de tip Nürnberg, ea ar putea corespunde cu decomunizarea și desovietizarea. (De fapt, comunismul și nazismul sunt frați siamezi, după cum o demonstrează Putin, combinând metodele lui Hitler cu cele ale lui Stalin.)

 

Ca să fie reprimită în civilizație, Rusia trebuie să se lepede de sovietism, panslavism și imperialism, să facă penitență pentru crimele URSS împotriva popoarelor Europei de Est și să adopte față de memoria infectă a URSS atitudinea Germaniei față de al treilea Reich.”

 

 

Criminalul de razboi Vladimir Putin

 

Citește, analizează, discerne

 

Cum a fost distrusă întreprinderea ARO de către mafia Securităţii comuniste

 

Mijloace de tortură utilizate de Securitate

 

Metode uzuale de tortură din anchete, din închisori şi din lagărele de exterminare comuniste

 

 

Cronologia şi geografia represiunii comuniste

 

Şpăgile din guvernarea Năstase negociate în stil mafiot

 

Degradarea învăţământului, ştiinţei şi culturii în comunism

 

Securitatea, instrument al terorismului de stat

 

Securitatea, instrument al Partidului Comunist Român de rusificare a României

 

Brutalitatea şi încălcările drepturilor omului ca politică de stat în comunism

 

Dictatura comunistă: acţiunile criminale ale Securităţii 

etcccccccccccccccccccccccccccccc https://asapteadimensiune.ro/multumita-kgb-ului-si-criminalului-ion-iliescu-membrii-esalonului-2-al-partidului-comunist-roman-pcr-au-ajuns-dupa-1989-ministri-parlamentari-chiar-prim-ministri-viii.html

 

 

////////////////////////////////////

Putin, «marele apărător al ortodoxiei», a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși ucraineni”- Patriarhul Kiril și dictatorul Putin – doi KGB-iști aflați în slujba diavolului, dar care pozează în creștini„

 

Paul Palencsar, publicist rafinat și teolog cu vederi luminate, preot care predică pentru viață, umanitate și civilizație, a făcut o observație esențială: Vladimir Putin, care se prezenta drept „marele apărător al ortodoxiei” în fața „blestemățiilor Occidentului”, face acum genocid printre creștinii din Ucraina. Mai mult, a apelat la ajutorul musulmanilor din Cecenia pentru a-i măcelări pe ortodocșii ucraineni. Tot ortodocși sunt și majoritatea covârșitoare a militarilor ruși pe care-i trimite la moarte într-un război absurd.

Reproducem trei texte valoroase ale lui Paul Palencsar, postate de tânărul teolog pe contul său de Facebook.

 

 

Acesta observă tăcerea în care s-au cufundat majoritatea putiniștilor din România. Prea puțini mai au obrăznicia de a-și lăuda idolul în aceste zile cumplite. Dar ei n-au dispărut și nici nu și-au schimbat viziunea, avertizează Paul Palencsar.

 

 

 

„Mulți sunt atât de întunecați, încât Putin își câștigă bile albe în plus tocmai pentru crimele de război. Că Putin omoară ucrainieni ortodocși, că distruge cu bombe mănăstiri ortodoxe, că a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși, că milioane de frați ortodocși își abandonează casele și fug, nimic nu contează pentru admiratorii criminalului dictator”, observă teologul.

 

Miercuri, 2 martie: „Apărătorul familiei ucide familii. Trage cu rachete în maternități și grădinițe. Ucide copii”

 

„Lui Putin i-au murit lăudătorii în România. Tăcere. Nu mai e nici mare ctitor la muntele Athos, nici ortodoxul care ia lumină la Paște de la patriarhul Rusiei, și nici măcar apărătorul familiei, pe care hoardele de homosexuali din Vest vor s-o distrugă. Apărătorul familiei ucide familii. Trage cu rachete în maternități și grădinițe. Ucide copii.

 

Stați liniștiți. Agenții Rusiei în România, dar și idioții utili, nu și-au schimbat agenda sau discursul. Doar că discrepanța e prea mare între zoaiele verbale pe care le deversează de ani la televiziuni și crimele pe care Putin le comite acum în Ucraina. Putin e derbedeul planetei, criminalul dictator, iar asta se vede. Nu mai poate fi cosmetizat. Înțelege și fraierul cu patru clase.

 

Asta nu înseamnă că cei care-l admirau pe Putin nu o mai fac. Dimpotrivă. Mulți sunt atât de întunecați, încât Putin își câștigă bile albe în plus tocmai pentru crimele de război. Da, mulți dintre ei merg la biserică duminica. Că Putin omoară ucrainieni ortodocși, că distruge cu bombe mănăstiri ortodoxe, că a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși, că milioane de frați ortodocși își abandonează casele și fug, nimic nu contează. Argumentul că Putin ucide oameni și atât, indiferent de religie, e fără putere. Nu există.”

 

 

 

 

Marți, 1 martie: „Pentru Putin, sinuciderea ar fi o binecuvântare. Ar scăpa nemeritat de ușor”

 

„Sper să trăiesc ziua când acest criminal va fi judecat precum un criminal de război, de către un Tribunal internațional. Comunitatea internațională trebuie să-l așeze pe Putin pe banca acuzaților, împreună cu camarila ce-l înconjoară.

 

Procurorii trebuie să țină cont nu doar de crimele de război pe care Putin le comite acum în Ucraina, ci și de asasinatele pe care le-a comis împotriva tuturor celor care i s-au opus în decursul timpului – politicieni, jurnaliști, medici, activiști civic etc.

 

Pentru Putin, sinuciderea ar fi o binecuvântare. Ar scăpa nemeritat de ușor. Civilii uciși în Ucraina, milioanele de ucrainieni refugiați, soldații ucrainieni și ruși care mor acum, orfanii, văduvele, mutilații, toți sunt victimele acestui dictator nebun. Un criminal planetar, pe care planeta trebuie să-l judece cât mai curând.”

 

Duminică, 27 februarie: „Când un Patriarh ortodox vede forțe ale răului în cei care-și apără țara, în văduve, orfani și refugiați, în Cer e mare tristețe, iar pe pâmânt, urgie”

„Ce mai rămâne dintr-un patriarh care și-a abandonat menirea? Odăjdiile? Barba? Dar cui mai folosesc acestea? Morților? Orfanilor? Văduvelor? Refugiaților?

 

Când Putin aduna armată la granița Ucrainei, mi-am spus că nu e totul pierdut. Kiril, episcopul Moscovei și patriarhul întregii Rusii, era acolo, lângă balaurul din Kremlin. El era sticluța cu iubire, din care trebuia picurat pe inima împietrită a celui îmbătrânit în rele. Dar n-a fost.

 

 

Când puterea iubirii se dizolvă în iubirea puterii, când împărăția de aici ia locul celei de dincolo, Dumnezeu e evacuat din Biserica pentru care și-a dat Sângele pe cruce. De la Patriarh la Mare Inchizitor e doar un pas.

 

Când un Patriarh ortodox vede forțe ale răului în cei care-și apără țara, în văduve, orfani și refugiați, în Cer e mare tristețe, iar pe pâmânt, urgie. Un talant de mare preț a fost îngropat. În loc să rodească, putrezește în pământ.”

 

 

CITIȚI ȘI:

* Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”

* Ce s-a întâmplat cu aviația lui Putin? Reuters: experții americani sunt surprinși. „Rușii nu sunt atât de buni pe cât se credeau”

 

* „Convoiul morții”, întins pe 64 de kilometri, se apropie de Kiev. Crește panica în capitala Ucrainei

* Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov

* Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski

* Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* Artistă a Poporului din Ucraina: „Ești fiul diavolului, un copil născut degeaba! Te voi arde în cenușă, ai grijă!”

* Și armata din Belarus a invadat Ucraina! Tiranul Lukașenko tocmai se jurase că n-o va face

* Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”

* Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

* Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT

* Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene

* 5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!

 

* „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

* Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

* Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”

* Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

* Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO

* VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

* Germania și Uniunea Europeană, împinse pe calea înarmării de atacul declanșat de Putin asupra Ucrainei. „O schimbare uriașă. UE va deveni o super-putere politică globală”

* Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”

* OPINIE. Monstrul urii în sutană. Crime în numele religiei ortodoxe. Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci. Lukașenko distruge Belarus

* Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”

https://ziaristii.com/teolog-roman-putin-marele-aparator-al-ortodoxiei-trimis-musulmani-ceceni-sa-ucida-ortodocsi-ucraineni/

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Cartea profetului Ieremia, Profetul înlăcrimat; Versete biblice despre lăcomie; Versete din Biblie care arată că Isus este singura cale ; Cartea profetului Habacuc ; Criza financiară în lumina Bibliei; Noul Testament , Iacov ,Epistola lui Iacov – Capitolul 5 si A răbda ispita şi a intra în ispită, de William Kelly; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32]; Scopurile întrupării (Partea a III‑a ‑ Pentru a nimici lucrările diavolului), de G. Campbell Morgan; Fragment dintr‑un comentariu asupra Cântarii cântărilor; C.H. Spurgeon- Fragment relevant pentru zilele noastre din cartea „Predici despre trezire”; Explicatia Cartii: Isaia; Relaţia dintre cele două Testamente, de Daniel Branzei;Lecţia 2. Hristos descoperit în Vechiul Testament; Demascarea făţărniciei; „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” “Tată, iartă-i”-Intimitate cu Dumnezeu – Ai văzut ce n-a făcut Isus? NU a amenințat; Isus Hristos – Cel care ne poartă povara; Dragostea nu ține răul; Carul de foc – Richard Wurmbrand; (Daca  ne facem una cu El si ramanem in el-Capetenie, NUMAI impreuna- putem ierta Dumnezeieste,nu omeneste ) … Iertarea

 

  

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

(Daca  ne facem una cu El si ramanem in el-Capetenie, NUMAI impreuna- putem ierta Dumnezeieste,nu omeneste ) … Iertarea

 

 

Autor: Raul Pescaru 

 

Matei18:21-35

 

 

 

Suntem chemati sa fim o comunitate a dragostei si a iertarii.

 

Manifestarea dragostei se poate vedea in masura in care suntem gata sa iertam.

 

Dumnezeu ne-a creat dupa chipul Sau ceea ce inseamna ca suntem ca Dumnezeu. Dumnezeu traieste in relatie. Relatie cu Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

 

Relatia este constitutiva persoanei.

 

Contextul in care este amintita aceasta pilda este cel al relatiilor interumane.

 

Cap 18 Discipina in biserica.

 

Cap 19 Disciplina in familie.

 

Iertarea are de-a face in mod direct cu fiecare om. Are de-a face cu fiecare stare conflicutala si de la caderea omului in pacat suntem chinuiti de aceasta lipsa de armonie. Care isi are originea in intoarcerea omului inspre sine.

 

 

 

Petru are o intrebare: „Doamne de cate ori sa iert pe fratele meu?” Pana la 7 ori pe zi? Apoi pot sa ma revolt si sa ma razbun?

 

Isus ii raspunde de 70 de ori cate 7=  490 (500). Isus fososeste aici ceea ce noi numim expresie idiomatica. Adica ceea ce vrea sa spuna El este ca suntem datori sa iertam oridecate ori este nevoie.

 

Iata in Imparatia lui Dumnezeu functioneaza Principiile lui Dumnezeu. Nimeni nu poate sa placa lui Dumnezeu daca sfideaza principiile Sale.

 

Care sunt cateva din principiile lui Dumnezeu? DRAGOSTEA, IERTAREA, RODIREA, NEPRIHANIREA, RUGACIUNEA, SEMANAREA, ETC.

 

Fiecare din aceste principii are incarcaturi spirituale si reflecta parte din caracterul lui Dumnezeu.

 

 

 

1. FIECARE CRESTIN ESTE CHEMAT SA INTELEAGA IERTAREA LUI DUMNEZEU.

 

 

Ps. 103:3 „El iti iarta toate faradelegile tale.”

 

Ps. 130:4 „Doar la Tine este iertarea ca sa fii de temut.”

 

1Ioan 1:9 „Daca ne marturisim pacatele El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.”

 

Iertare lui Dumnezeu este condensata in strigatul lui Isus de pe cruce: „Tata iarta-I caci ei nu stiu ce fac.”

 

          Ierarea lui Dumnezeu se poate vedea in relatia dintre Iosif si fratii sai.

 

Vandut ca rob, ajunge in temnita, Dumnezeu il inalta si apoi iata-l fiind gata sa inteleaga planul lui Dumnezeu si sa le ofere iertare deplina fratilor sai.

 

Iertarea lui Dumnezeu este deplina. Este totala. El a platit pentru toate pacatele noastre ca sa ne ierte exaustiv. DEPLIN.

 

 

 

In pilda noastra imparatul nu zice: te iert cu jumatate din datorie. Mai ai datorie la mine jumatate. Nu a zis: te iert 70%, tot mai ai ceva sa-mi dai. Nu el l-a iertat total. Insa tot a ramas ceva ce-i datora – datora sa se asemene cu el.

Alexandru a auzit ca in armata sa era un soldat care purta si el numele acesta insa avea o coportare care lasa de dorit. Intr-o zi l-a intalnit si i-a zis: „ori iti schimbi numele ori iti schimbi comportamentul.” Asa se petrece si cu noi, ori ne schimbam numele ori devenim ca imparatul?

 

          Singura datorie care mai ramasa-se omului era datoria iertarii.

 

Pilda ne prezinta marele adevar al IERTARII DIVINE.

 

Nu ne spune ca Imparatul i-ar fi cerut sa ierte insa – dincolo de cuvinte – a pretinsa ca omul sa fi inteles acest principiu.

 

CAT NE-A IERTAT Dumnezeu? Apoi ce ne cere Dumnezeu?

 

Se spune ca a gresi este omeneste insa a ierta este dumnezeieste.

 

 

 

2. FIECARE CRESTIN ESTE CHEMAT SA IERTE DIN TOATA INIMA.

 

 

Asteptarea imparatului din pilda este una reala.

 

Iertarea trebuie sa ne schimbe inima. Trebuie sa fie asa de reala incat sa te marcheze si sa te influenteze. Incat sa fi gata sa exclamezi: „Doamne ce sa fac ca sa rasplatesc iertarea Ta?

 

          Fa din iertarea lui Dumnezeu sursa de iertare petru ceilalti.

 

Tu nu ai  meritat iertarea – ai primit-o prin mila lui Dumnezeu

 

Ofer-o si tu celor ce n-o merita.

 

Aici te califici ca administrator al harului felurit al lui Dumnezeu – primesti harul iertarii si administrezi in viata ta harul iertarii – oride cate ori este nevoie.

 

 

 

3. ORICE CRESTIN CARE NU IARTA, NU A CUNOSCUT IERTATAREA

 

 

Cel mai jignitor act alaturi de necredinta este neiertarea.

 

Care il tulbura pe Dumnezeu – il face sa-si schimbe intentiile.

 

Asa ca din rob bun – rob viclean

 

Descoperim ca nu putem ierta, daca nu am fost iertati.

 

Iertarea lui Dumnezeu este sigura.

 

Cand esti iertat, si intelegi cat ti s-a iertat, atunci te califici sa ierti.

 

Orice crestin care nu iarta isi rosteste singur sentinta in rugaciunea Tatal nostru:

 

„Si ne iarta noua pacatele noastre, pecum iertam si noi gresitilor nostrii.”

 

Daca nu ierti nu o faci pentru ca nu ai fost iertat.

 

Dumnezeu este promotorul relatiilor SANATOASE.

 

Atentie! ! ! Rugaciunile nu pot fi ascultate din cauza neiertarii. Este o piedica in propasirea spirituala.

 

Mat. 6:14-15

 

Cantareste bine ce ai de iertat si nu uita cat ti s-a iertat tie! ! !

 

 

 

Descopera daca esti o persoana iertatoare sau nu:

 

 

–        ai inca in minte foarte proaspat felul in care persoana aceea te-a ranit.

 

–        Visezi inca despre el ca despre un mare dusman, ai imagini in care celui care te-a ranit i se petrece lucuri ingrozitoare.

 

–        E acolo cineva cu care nu-ti vorbesti de foarte multa vreme?

 

 

 

Ce este asa de greu cu iertarea?

 

 

–        ESTE NENATURALA

 

Animalele nu-si iarta predatorii. Rechinii si delfinii. Unii sunt pasnici altii cruzi.

 

Isus ne-a poruncit sa ne iertam dusmanii – nu este natural.

 

Daca ar fi natural i-am putea ierta usor.

 

Gresala este naturala – iertarea este spirituala. A gresi este omeneste a ierta insa este Dumnezeieste…

 

–        NU ESTE CORECT

 

Simtul nostru de justitiari ne spune nu sa iertam, ci sa ne razbunam.

 

Iertarea ne face vulnerabili in fata dusmanilor. Care pot sa atace din nou.

 

Cu toate ca nu este drept – aceasta nedreptate este inima crestinismului.

 

Hristos ne-a prezentat cel mai mare exemplu prin iertarea Sa.

 

„Tata iarta-i caci ei nu stiu ce fac.”

 

Pentru mai multe detalii si pentru a descarca sau nota resursa va rugam vizitati pagina resursei.

 

https://www.resursecrestine.org/schite/vizualizeaza-resursa/175201

 

////////////////////////

 

43. Carul de foc – Richard Wurmbrand https://www.youtube.com/watch?v=UcJg6RHQCc8

 

 

///////////////////

 

 

Dragostea nu ține răul

 

Dragostea nu ține răul. (1 Corinteni 13:5) Este imposibil să iubești pe cineva și să ai gânduri bune față de el și în același timp să ții minte răul pe care el l-ar fi făcut în trecut, ca un fel de registru de datorii neplătite.

 

Dragostea nu ține răul. (1 Corinteni 13:5)

Este imposibil să iubești pe cineva, să ai gânduri bune față de el și în același timp să ții minte răul pe care el l-ar fi făcut în trecut, ca un fel de registru de datorii neplătite.

 

De fiecare dată când te gândești la cineva, îți amintești de un lucru întâmplat și de un alt incident, iar Satan cu siguranță savurează să te chinuie prin a-ți aduce aminte cu lux de amânunt despre aceste incidente. Tu știi că Dumnezeu vrea să-i ierți pe datornicii tăi, și tu vrei ca propriile greșeli să-ți fie iertate, dar aceasta nu se poate întâmpla atâta timp cât tu ții lucruri rele împotriva altora, și nici Dumnezeu nu poate să te ierte și să arunce păcatele tale în adâncul mării, deoarece tu ai un registru cu relele din trecut și continui să sapi în trecut!

 

Este o diferență între a-ți aminti evenimente din trecut, și a ține lucruri rele împotriva celorlalți. Când cineva a fost traumatizat prin abuz și violență, amintiri dureroase pot rămâne pentru mulți ani, dar iertarea este o parte din procesul de vindecare, și nu contrazice nevoia oamenilor de a accepta responsabilitatea de a înfrunta consecința relelor lor.

 

Deseori, oamenii țin minte răul altuia deoarece mândria lor a fost atinsă, sau bunurile lor stricate, iar ei caută răzbunare sau vor să vadă acea persoană umilită într-un fel, chiar dacă ce s-a întâmplat a fost făcut din ignoranță și accidental. Aceasta este foarte departe de dragostea lui Dumnezeu și bucuria care este în cer când un păcătos se căiește și nu vrea să mai păcătuiască vreodată. Isus a putut spune pe cruce: “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” (Luca 23: 34)

 

Cei care au gânduri amare nu sunt niciodată fericiți, deoarece gândurile lor nu sunt gândurile lui Dumnezeu, iar El nu îi poate binecuvânta. Ei nu cred în dragostea și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum Iosif în Geneza 50:19-21, când fraților lui le era teamă că el urma să se răzbune pentru ce i-au făcut ei cu ani în urmă.

 

Cei care iartă cum a iertat Isus, văd și experimentează bunătatea lui Dumenzeu

Iosif știa în inima lui, chiar înainte de Lege, că răzbunarea aparține lui Dumnezeu. Copiii lui Dumnezeu lasă lucrul acesta Tatălui. Iosif a spus “Voi negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr.” Acei care își țin inimile curate în ciuda a tot răul pe care-l experimentează de la alți oameni, și iartă cum a iertat Isus, văd și experimentează bunătatea lui Dumnezeu, și pot birui răul cu bine.“Și i-a mângâiat, și le-a îmbărbătat inimile.”

 

Dragostea pe care am văzut-o în Isus Hristos care a murit pentru noi, ne-a condus la căință de duritatea, egoismul și mândria noastră, ca și noi să putem fi în procesul de iertare – să nu luăm în considerare greșelile celorlalți oameni, să nu păstrăm un registru cu greșelile lor sau să săpăm în trecut pentru a afla astfel de lucruri, ci să arătăm oamenilor cât de binecuvântat este să ne iubim unul pe altul cum ne-a iubit Hristos (2 Cor. 5: 19-20, 1 Ioan 4: 7-8). Ce binecuvântare este să fii salvat de amărăciune și ură, și să primești milă și har de la Dumnezeu pentru a intra în împărăția dreptății, a păcii și a bucuriei!

 

AUTOR

Richard Savage

 

https://crestinismactiv.ro/dragostea-nu-tine-raul

 

 

///////////////////////

 

 

Isus Hristos – Cel care ne poartă povara

 

Gabriela Augustinov

 

În mijlocul durerilor teribile, Isus din Nazaret s-a lăsat de bună voie atârnat pe lemn. La poalele crucii, spectatorii își băteau joc, în timp ce câțiva plângeau. Ce priveliște înfiorătoare trebuie să fi fost pentru acei puțini credincioși, care îl priveau pe Mesia murind.

 

Nu putem înțelege cu adevărat ce a trecut prin mintea lui Isus în timp ce murea. Cuvintele Sale rostite, pe care le găsim în Biblie, ne pot oferi totuși o idee.

 

Depărtează de la Mine paharul acesta

 

Conversația, pe care a purtat-o Isus cu Dumnezeu în timp ce se ruga în grădina Ghetsimani, arată suferința, dar și puterea Lui când împlinea voia Tatălui.

 

El zicea: „Ava – adică ‘Tată’ –, Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” Marcu 14:36

 

În ascultare deplină, Isus și-a luat angajamentul să sufere. În timp ce cuiele țineau corpul aplecat al lui Isus pe cruce între doi criminali, Fiul lui Dumnezeu s-a rugat:

 

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Luca 23:34

 

Tatăl Și-a întors Fața

 

Durerea cea mai mare a lui Isus nu a fost de natură fizică. El nu a strigat în agonie numai din cauza suferinței naturale. Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Lui păcatele prezente și viitoare ale fiecărui om, ale tale și ale mele. Întunericul acestor păcate a blocat harul, chiar și Dumnezeu, Tatăl Lui, nu S-a putut uita la El.

 

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire. 1 Petru 2:24

 

Înainte de moartea Sa, Isus a stat față în față cu păcatele noatre ale tuturor, chiar și cu păcatele oamenilor ucigași, adulteri, hoți, mincinoși, ipocriți religioși și necredincioși. El a simțit greutatea brutalității cruciadelor și a atrocităților pe care le-a comis Hilter împotriva poporului ales al lui Dumnezeu. Pe cruce, El a văzut durerea din Sudan provocată de luptători nemiloși și cruzimea traficanților de oameni aplicată sclavilor lor. De asemenea, Isus a văzut copilul bătut de tatăl său dependent de alcool, tânăra care se rănește pe sine și adolescentul hărțuit, care vrea să își ia viața. El a văzut profunzimea răutății noastre, totuși, umplut de compasiune, Și-a întins brațele larg pe cruce și a lăsat ca trupul Său să fie frânt.

 

În acel moment, Isus a devenit ispășitorul întregii omeniri. Noi nu mai trebuie să câștigăm harul, iertarea sau împlinirea spirituală prin fapte. Prin moartea și învierea lui Isus, primim viața în dar. El a atârnat pe cruce purtând asupra Lui păcate care nici nu se pot menționa și a înviat fără să mai poată fi învinuit.

 

Vestea bună

 

Moartea lui Isus a fost temporară. La trei zile după ce a fost răstignit, Isus a înviat.

 

Isus, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Evrei 12:2

 

Nimic nu s-a schimbat în inima lui Dumnezeu legat de păcat. Păcatul încă Îl întristează pe Dumnezeu. Diferența constă acum în faptul că noi, ca păcătoși, putem apela la Dumnezeu chiar în starea noastră plină de păcat, din cauza jertfei Fiului Său. Când venim acum înaintea Lui, Dumnezeu nici măcar nu ne mai vede păcatul. Dacă acceptăm jertfa lui Isus, suntem iertați.

 

Și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 Ioan 1:7

 

Aceasta este cea mai bună veste pe care am auzit-o vreodată. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru iertarea pe care ți-a oferit-o și oferă și tu iertare celor din jurul tău. Alină durerea pe care o vezi în lume prin bucuria, compasiunea, harul și mila lui Dumnezeu, pe care le poți arăta oamenilor.

 

Sursa: CBN

 

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/19/isus-hristos-cel-care-ne-poarta-povara/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

“Tată, iartă-i”-Intimitate cu Dumnezeu – Ai văzut ce n-a făcut Isus? NU a amenințat

 

 

Dialogul din acea dimineață de vineri a fost usturător. Spectatorii îi spuneau: „Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei 27:40)

 

Liderii religioși îi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui” (Matei 27:42)

 

Soldații îi spuneau: „Dacă ești Regele iudeilor, salvează-Te!” (Luca 23:37, BVA)

 

Usturătoare cuvinte. Sarcastice și acide. Pline de ură. Lipsite de respect. Nu era destul că atârna pe cruce? Nu era destul că era condamnat drept criminal? Erau cuiele prea puține la număr? Coroana de spini prea moale? Fusese biciuit prea puțin?

 

Se pare că unii așa vedeau lucrurile…

 

Dintre toate scenele petrecute în jurul crucii, aceasta mă mânie cel mai mult. Mă întreb ce fel de oameni și-ar bate joc de cineva pe moarte? Cine ar pune sarea disprețului pe răni deschise? Câtă josnicie și depravare să te strâmbi la cineva doborât de durere…

 

Cuvintele împrăștiate în acea zi erau menite să producă răni. Nu e nimic mai dureros decât vorbele menite să rănească…

 

Dacă ai suferit sau suferi din cauza cuvintelor altcuiva, te vei bucura să afli că există un balsam pentru sfâșierea produsă. Meditează la următoarele cuvinte din 1 Petru 2:23:

 

„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”.

 

Ai văzut ce n-a făcut Isus? Nu a amenințat. Nu a ripostat. Nu a spus: „Vedeți voi!” „Veniți aici, sus, și spuneți-mi în față ce aveți de zis !” „Așteaptă numai să vină învierea”. Nu, nu s-au auzit asemenea declarații de pe buzele lui Hristos.

 

Ai văzut ce a făcut Isus? „Se supunea dreptului judecător”. Cu alte cuvinte, L-a lăsat pe Dumnezeu să judece. Nu și-a asumat sarcina de a căuta răzbunarea. Nu a pretins să I se ceară iertare. Nu a angajat vânători de recompense și nu a trimis potera. Din contră, spre uimirea noastră, a vorbit în apărarea lor. „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34)…

 

„… Nu știu ce fac”.

 

Dacă ne gândim bine, n-au știut. Nu aveau nici cea mai mică idee ce făceau. Erau o gloată care o luase razna, nervoasă, fără să știe pe ce, așă că, dintre toți oamenii, s-au descărcat pe Dumnezeu. Dar nu știau ce făceau.

 

Da, dialogul din acea dimineață de vineri a fost usturător. Vorbele aruncate asemenea unor pietre erau menite să usture. Cum a putut Isus să vorbească în numele unor huligani lipsiți de inimă, având trupul distrus de durere, ochii orbiți de propriu-I sânge și plămânii zbătându-se pentru o gură de aer, depășește puterea mea de înțelegere. Niciodată, dar niciodată n-am văzut o asemenea dragoste. Dacă a existat vreodată o persoană care să-și merite dreptul de a se răzbuna, Isus a fost acela. Însă nu s-a răzbunat. În schimb, a murit pentru ei. Cum a putut face asta? Nu știu. Dar știu că, dintr-o dată, rănile mele nu mai dor atât de tare. Brusc, ranchiuna și resentimentele pe care le am mi se par copilărești.

 

Câteodată mă întreb dacă nu vedem dragostea lui Hristos în oamenii pe care i-a tolerat la fel de mult cât o vedem în durerea suferită.

 

Ce har măreț!

 

De Max Lucado

 

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/intimitate-cu-dumnezeu/10523-tata-iarta-i

 

//////////////////////////////////////////////

 

„Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”

Autor: John Shearer 

 

     De-a lungul secolelor, în diferite părţi ale lumii antice, moartea prin răstignire a fost adoptată ca o metodă de execuţie. Însă, răstignirea a fost o metodă  de execuţie mult mai brutală şi mai bestială, decât celelalte metode de execuţie.

 

     Răstignirea (crucificarea) era un mod foarte urât, încet, crud şi degradant de a muri, de a părăsi această lume. Istoricii ne spun că unii oameni supravieţuiau zile întregi atârnând pe cruce, suspendaţi între cer şi pământ, suferind o agonie şi o tortură de nedescris.

 

     Dan Baumann a spus: „Secolul douăzeci a uitat cât de crudă şi de hidoasă a fost în realitate răstignirea. Uneori, poate din lipsă de înţelepciune şi inconştienţi fiind, noi am înfrumuseţat răstignirea. Dar, ea a fost cea mai dureroasă metodă de execuţie publică din primul secol. Victima era aşezată pe o cruce din lemn. Cuie, confecţionate din lemn, erau bătute prin mâinile şi picioarele victimei, apoi crucea era ridicată şi fixată în pământ, carnea crucificatului sfâşiindu-se şi trupul atârnându-i în dureri extraordinare. Istoricii ne spun că nici chiar soldaţii romani nu puteau să privească imaginea îngrozitoare, de aceea luau băuturi tari pentru a-şi amorţi simţurile.”

 

     În cartea sa, „Teologie elementară”, Charles Ryrie a descris răstignirea în felul următor: „După ce se rostea sentinţa, condamnatul era biciuit cu un bici de piele, având la capete bucăţi lungi şi ascuţite de metal şi de os, care-i sfâşiau spatele şi-i expuneau vederii venele, muşchii şi tendoanele. El trebuia apoi să poarte bârna orizontală a crucii pe umăr până la locul execuţiei. Această bârnă, lungă cam de doi metri şi jumătate şi cântărind aproape cincisprezece kilograme, era fixată pe bârna verticală care se afla deja la locul execuţiei. Mâinile şi picioarele condamnatului erau străpunse de cuie de lemn, care aveau cam optsprezece centimetri lungime şi capătul teşit (ca să nu iasă din corpul victimei). Uneori se foloseau frânghii pentru a ţine trupul victimei pe cruce.

 

     Romanii învăţaseră să împingă în sus picioarele victimei atunci când le ţintuiau pe cruce, astfel încât aceasta să se poată sprijini în cuie, împingându-se pentru o clipă în sus ca că poată respira. Moartea intervenea rareori în mai puţin de treizeci şi şase de ore, dar cele mai multe victime supravieţuiau două sau trei zile înainte de a muri. Setea nesfârşită, durerile rănilor rezultate în urma biciuirii, lipsa de aer suficient, crampele, amorţirea, ameţeala, cangrena rănilor neîngrijite, chinul prelungit, ruşinea publică şi oroarea de a fi conştient de suferinţele care urmau să fie suportate până la moartea eliberatoare, toate intensificate până la limita insuportabilului şi totuşi oprindu-se cu puţin înainte de punctul care i-ar fi adus celui în suferinţă uşurarea pierderii cunoştinţei – toate acestea se adunau şi făceau din răstignire o tortură şi o moarte oribilă şi înfiorătoare.”

 

     În cartea sa, „Crucificare”, Martin Hengel a descris crucificarea astfel: „În primul rând, prizonierul era umilit în public, fiind dezbrăcat complet. El era aşezat apoi pe spate pe pământ, mâinile lui fiind ori pironite ori legate pe bârna orizontală („patibulum”), iar picioarele lui pe stâlpul vertical de lemn. Crucea era apoi înălţată până ajungea în poziţie verticală şi lăsată apoi într-o groapă care fusese săpată pentru ea în pământ.

 

     Victima stătea atârnată pe acea cruce, neajutorată, supusă unor dureri fizice mari, supusă batjocurii publice, în arşiţa zilei şi în răceala din timpul nopţii. Iar tortura aceasta dura mai multe zile, până când victima  îşi dădea sufletul.”

 

     A.W. Tozer a spus: „Crucea era sfârşitul abrupt şi violent al unei fiinţe umane. Omul din vremea romană, care-şi lua crucea şi mergea pe drumul morţii, îşi luase deja rămas bun de la rudele şi prietenii lui, şi nu se mai întorcea. El se ducea ca să-i fie luată viaţa…

 

     Crucificarea însemna trei lucruri: în primul rând, a te uita doar înainte; în al doilea rând, a nu mai putea da înapoi; iar, în al treilea rând, a nu mai spera nimic din ceea ce-ţi plăcea ţie…

 

     Crucea nu făcea nici un compromis, nu modifica nimic şi nu cruţa nimic, ci lua tot ce se putea lua din om, în totalitate şi pentru totdeauna. Crucea nu menţinea relaţii bune cu victima, ci lovea cu cruzime şi asprime. Iar, când ea îşi încheia lucrarea, omul nu mai era… „

 

     V-am dat această serie de citate, pentru a vedea ce metodă de execuţie groaznică era răstignirea!

 

     Grozăvia acestor suferinţe îndurate de condamnat pe cruce a fost înţeleasă chiar şi de cel mai faimos orator al Romei, Marcus Tullius Cicero, care spunea: „Chiar şi numai cuvântul cruce trebuie să rămână departe, nu doar de buzele cetăţenilor Romei, ci de asemenea şi de gândurile, ochii şi urechile lor. ” 

 

     Trebuie să ştiţi că nu romanii nu au fost cei care au instituit răstignirea (crucificarea) ca metodă de  execuţie. Răstignirea era de origine orientală. Persanii au practicat-o, şi se pare că Alexandru cel Mare a învăţat-o de la ei. Fenicienii, faimoşi pentru practicile lor barbare, au folosit în mod frecvent răstignirea. Romanii au împrumutat-o probabil din Cartagina şi au perfecţionat-o ca metodă de execuţie.

 

     De-a lungul anilor, în timpul când Imperiul Roman a fost supraputerea lumii, mii de evrei din Palestina au părăsit lumea aceasta prin răstignire, fiind atârnaţi pe cruce. În anul 70 d.Hr., după asediul şi cucerirea Ierusalimului de către romanii conduşi de generalul Titus, fiul împăratului Vespasian, se spune că aşa de mulţi evrei au fost răstigniţi, încât în regiunea Ierusalimului nu au mai rămas copaci, fapt care a dus la o mare criză de lemne.

 

     Dar, lucrul măreţ şi uimitor este că, din miile de oameni care au murit prin răstignire, numai despre Unul singur s-a auzit peste secole şi secole. Şi acest Om este Isus din Nazaret. El a fost subiectul conversaţiilor şi controverselor  între generaţii de oameni din toate clasele sociale şi din toate părţile lumii. El a fost „obiectul” dragostei şi al devotamentului în viaţa multor milioane de oameni, care s-au simţit atraşi într-un mod irezistibil să se încreadă în El, şi care au declarat deschis faptul că sunt urmaşi ai Lui. Motivul pentru care au făcut-o nu este greu de înţeles. Pentru cei crescuţi într-un mediu religios, ca evreii, crucea lui Hristos a fost o pricină de poticnire. Pentru cei crescuţi într-un mediu filosofic, ca grecii, crucea a fost o nebunie. Dar, pentru cei ce au fost mântuiţi, crucea a fost întotdeauna puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.

 

     În cartea sa, „Viaţa lui Hristos”, Frederick Farrar a descris răstignirea în felul următor: „O moarte prin răstignire pare să includă tot ceea ce durerea şi moartea pot avea mai groaznic – ameţeală, lipsă de aer suficient, crampe, sete, foame, nesomn, febră traumatică, ruşine, expunere publică la ruşine,  chinuri prelungite, groaza anticipării, cangrena  rănilor neîngrijite – , toate intensificate până la limita  în care nu mai pot fi îndurate, şi totuşi  oprindu-se chiar înainte de punctul care i-ar aduce celui ce suferă uşurarea pierderii cunoştinţei.

 

     Poziţia nenaturală făcea fiecare mişcare nespus de dureroasă şi crea o lipsă de aer suficient; carnea sfâşiată şi tendoanele zdrobite şi slăbite vibrau de o durere necontenită; rănile deschise se inflamau şi începeau să cangreneze [când dura mai multe zile ca victima să moară]; arterele – mai ales cele ale capului şi stomacului –  se umflau datorită sângelui închegat; şi, în timp ce fiecare fel de chin creştea în mod treptat, acestora li se mai adăuga junghiul insuportabil al setei arzătoare şi violente. Toate aceste complicaţii fizice cauzau o nelinişte şi o tulburare interioară, care făceau ca însăşi perspectiva morţii – a morţii, duşmanul necunoscut la apropierea căruia omul se înfioară de obicei cel mai tare – să capete imaginea unei eliberări  dulci şi plăcute…

 

     Un lucru este clar. Executările din primul secol nu erau ca cele moderne, deoarece nu căutau o moarte rapidă şi mai puţin dureroasă, şi nici păstrarea demnităţii criminalilor. Din contră, ei căutau o agonie chinuitoare, care să umilească total pe cel condamnat. Şi este important să înţelegem acest lucru,  pentru că ne ajută să înţelegem agonia lui Hristos.”

 

     Dr. Truman Davis a făcut o descriere adiţională a răstignirii lui Isus: „Un alt fenomen se petrece acum. Braţele fiind obosite, crampe foarte mari umflă muşchii, provocând dureri adânci şi lente. Aceste crampe sunt însoţite de imposibilitatea de a Se ridica. Atârnat fiind de braţe – ale căror palme sunt ţintuite pe cruce-, muşchii pectorali sunt paralizaţi, iar cei intercostali incapabili să acţioneze. Aerul poate fi inspirat în plămâni, dar nu poate fi expirat. Isus Se luptă să Se ridice, pentru a trage măcar puţin aer. În final, dioxidul de carbon se strânge în plămâni şi în vene, iar crampele scad parţial. Prin convulsii, El reuşeşte să Se ridice şi să inspire oxigenul dătător de   viaţă …

 

     Ore de dureri nelimitate, de chinuri, de crampe, de asfixieri parţiale intermitente, de dureri arzătoare provocate de sfâşierile de pe spate, atunci când Se mişcă de sus în jos pentru a lua aer… Apoi,  începe o altă agonie. O durere copleşitoare în piept, provocată de umplerea lentă a pericardului cu ser, care începe să apese asupra inimii…

 

     Aproape s-a sfârşit … Inima apăsată se zbate să pulseze sângele gros în ţesuturi. Plămânii torturaţi fac un ultim efort de a inhala o ultimă gură de aer…” („Medicina din Arizona”, Vol.22)

 

     Observaţi prin ce chinuri groaznice a trecut Isus Hristos, pentru a mântui omenirea păcătoasă?

 

     Michael Green a spus despre suferinţele fizice ale lui Isus: „După o noapte nedormită în care nu I se dăduse de mâncare, după îndurarea batjocurii a două judecăţi nedrepte şi având spatele sfâşiat de biciul roman cu nouă cozi, El a fost dus la execuţie prin răstignire. Aceasta era o moarte chinuitor de dureroasă, în care fiecare nerv al trupului striga de durere. „

 

     Acestea au fost suferinţele fizice de care a avut parte Omul Isus Hristos, Cel care a murit răstignit pentru păcatele omenirii, purtând asupra Sa păcatele omenirii, pentru a mântui omenirea păcătoasă.

 

     Dar, mai mult decât atât, El a avut parte de suferinţe spirituale, din cauza păcatelor omenirii, pe care le-a purtat asupra Sa şi pentru care a murit. Omul Isus Hristos, era de fapt Fiul lui Dumnezeu, era Dumnezeu întrupat în Om. Şi, pentru a mântui omenirea păcătoasă, El a trebuit să treacă prin focul mâniei Dumnezeului cel sfânt împotriva păcatului. El a trebuit să guste din cumplita despărţire de Dumnezeu, Tatăl Său – în cele trei ore de întuneric -. Şi aceste suferinţe spirituale au fost mult mai groaznice decât suferinţele fizice.

 

     Mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi va trebui să răspundă la întrebarea „Ce crezi tu despre Isus Hristos?” Mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi va trebui să răspundă la întrebarea „De ce a fost necesară crucea?”

 

     Este trist faptul că, până şi în multe cercuri aşa-zis creştine, însemnătatea morţii Domnului Isus Hristos a devenit obscură. Iar de la unele amvoane, cea mai bună explicaţie pe care o poţi auzi cu privire la moartea Domnului sună cam aşa „Hristos a făcut ceva, care cumva are o anumită legătură cu mântuirea.” Dar, acesta este un strigăt foarte îndepărtat a adevărului predicat de Apostoli în primul secol. Apostolii au fost convinşi de însemnătatea crucii. Ei au spus că „Isus a murit pentru păcatele noastre”.

 

     Dacă analizăm cu atenţie evidenţele pe care le avem, observăm că există un singur motiv pentru care vrăşmaşii Domnului Isus au cerut moartea Lui prin răstignire. Oricât de mult s-au străduit ei   să-L facă vinovat de trădare în faţa tribunalului roman, adevărata vină în ochii concetăţenilor Lui evrei era faptul că El a pretins că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci când marele preot Caiafa L-a interogat în privinţa acestui lucru, Domnul Isus nu a negat niciodată acest adevăr. Iar atunci când Toma s-a închinat înaintea Lui, Domnul Isus nu a refuzat închinarea lui.

 

     Aşa că, în Luca 23:33-34, citim că Domnul Isus a fost dus afară din oraş, într-un loc numit Calvar (Căpăţâna) şi „L-au răstignit acolo”. Şi în punctul acesta, El a rostit primul dintre cele şapte cuvinte de pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”

 

     Atunci când Karl Marx se afla pe patul de moarte, în martie 1883, menajera sa a venit să-i noteze ultimele lui cuvinte. Zărindu-l, Marx a spus: „Pleacă! Ieşi afară! Ultimele cuvinte sunt doar pentru nebunii care n-au spus destule în viaţă!”

 

     Domnul Isus a spus lucruri uimitoare în timpul vieţii Sale, dar ultimele Lui cuvinte înainte de moartea Sa sunt unele dintre cele mai minunate cuvinte spuse vreodată de El.

 

     Aşadar, vreau să studiem aceste ultime cuvinte ale Lui, cu nădejdea că ele vor fi pentru noi ceea ce Warren Wiersbe a sugerat: „ferestre care să ne ajute să privim în eternitate, pentru a vedea ceva din inima lui Dumnezeu”.

 

     Trebuie să înţelegem că, atunci când oamenii erau răstigniţi, ei recurgeau la tot felul de extremităţi. Era ceva obişnuit ca victimele să-şi exprime durerea prin urlete, blesteme şi scuipături.

 

     Dar, iată că, Domnul Isus avea să-Şi încheie lucrarea publică la fel cum a început-o şi a susţinut-o în timpul celor trei ani. El a ales să Se roage. Isaia a proorocit că El urma să moară în acest mod. În moartea Sa, nu numai că va fi pus în numărul celor fărădelege, ci „El va face mijlocire pentru cei fărădelege”(Isaia 53:12). Aşa că, în Luca 23:34, citim că „Isus zicea: ”Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”  

 

    

 

1. CUM A FOST ADRESATĂ RUGĂCIUNEA ?      

 

 

 

     Această rugăciune I-a fost adresată lui Dumnezeu, aşa după cum toate rugăciunile ar trebui să fie adresate lui Dumnezeu. Numai că, Domnul Isus S-a adresat lui Dumnezeu, folosind cuvântul „Tată”. Nu oricine se poate adresa Dumnezeului Atotputernic, folosind cuvântul „Tată”. Dar, Domnul Isus a putut şi a făcut-o, şi nu fără semnificaţie, deoarece acesta a fost primul cuvânt pe care l-a rostit de pe cruce: „Tată!”.

 

     Câteodată, când lucrurile sunt dificile în viaţă, s-ar putea să ne fie greu să ne rugăm. Poate că sunt momente în care simţiţi că cineva s-a purtat cu asprime faţă de voi sau aţi fost acuzaţi pe nedrept, şi sunteţi tentaţi să-L învinuiţi pe Dumnezeu.

 

     Dar, uitaţi-vă la modul în care L-au tratat pe Domnul Isus în acest pasaj! Priviţi cum a fost acuzat pe nedrept! Atât de mare a fost durerea şi dezolarea acestei experienţe de pe cruce, încât chiar şi Domnul Isus a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

 

     Însă, vedem că, în momentele în care atârna pe cruce, Domnul Isus a putut să privească în sus la Dumnezeu şi să-I spună: „Tată!”. Ce cuvânt frumos! Cuvântul „Tată” este un cuvânt minunat, care vorbeşte despre o relaţie foarte specială şi foarte preţioasă, chiar şi la un nivel omenesc. Domnul Isus nu S-a rugat pentru El Însuşi, dar S-a rugat. Şi S-a rugat pentru alţii. Domnul Isus nu a spus: „Tată, iartă-Mă!” El nu făcuse nici un rău. El nu avea nici un păcat. Ci El S-a rugat: „Tată, iartă-i pe ei!”. Mâinile Lui nu mai puteau face nici o faptă plină de dragoste. Picioarele Lui nu mai puteau merge să facă fapte pline de milă. Glasul Lui nu mai putea fi auzit predicând acele minunate cuvinte ale vieţii. O singură formă de slujire  mai stătea în faţa Lui, care era de fapt cea mai înaltă formă de slujire. El putea să se mai roage încă. Şi după cum  J.C.Ryle spunea: „rugăciunea a început să se înalţe, în timp ce sângele a început să curgă”. Iar rugăciunea Lui a început cu cuvântul: „Tată!”

 

     Două lucruri vreau să vă spun aici:

 

 

 

     a] Domnul Isus Hristos a avut o relaţie unică cu Dumnezeu.

 

 

 

     Domnul Isus Hristos Îl putea numi pe Dumnezeu Tatăl Său, pentru că El era Fiul lui Dumnezeu. Era Singurul Fiu al lui Dumnezeu. El era Singurul Fiu preaiubit al lui Dumnezeu. El era Singurul Fiu născut al Tatălui. El era Fiul unic. El era Fiul veşnic al Dumnezeului cel veşnic. El era Dumnezeul cel veşnic. Dacă Dumnezeu Şi-a trimis Fiul în lume, înseamnă că El a fost Fiul lui Dumnezeu înainte să fie trimis de Dumnezeu în lume.

 

     La începutul lucrării publice a Domnului Isus Hristos, atunci când El a fost botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul, un glas din cer a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea!”

 

     Nu vreau să pretind că înţeleg toate aceste lucruri, pentru că nu le înţeleg, dar că trebuie să subliniem acest adevăr: Domnul Isus Hristos a fost şi este Fiul lui Dumnezeu. Singurul Dumnezeu Viu şi Adevărat S-a revelat pe Sine progresiv în istorie în taina Trinităţii – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Pe cruce, avem unul dintre multele exemple în care cea de a doua Persoană a Trinităţii – Fiul Se adresează Primei Persoanei a Trinităţii: „Tată”.

 

     Este important de observat că, în timpul lucrării pământeşti a Domnului Isus, El a avut întotdeauna grijă să sublinieze unicitatea relaţiei Sale cu Tatăl. El era Cel pe care Tatăl L-a trimis ca să Îl facă cunoscut lumii.

 

     În Ioan 1:18, citim: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Singurul Lui Fiu [Singurul Fiu preaiubit], care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”.

 

     În Matei 11:27, citim cuvintele Domnului Isus: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.

 

     În Ioan 14:8-9, citim că, atunci când Filip îi spune Domnului Isus: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns!”, Domnul Isus i-a răspuns: „… nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl!”.

 

     În Ioan 10:30, citim cuvintele Domnului Isus: „Eu şi Tatăl una suntem!”

 

     Dar, textul care ne prezintă poate cel mai mult unicitatea relaţiei dintre Fiu şi Tată, este cel din Ioan 20:17, unde citim că, după învierea Sa, Domnul Isus i-a spus Mariei Magdalena: „Nu Mă ţinea, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Ci du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru!” Domnul Isus a fost foarte atent ca să facă distincţia între relaţia Lui cu Dumnezeu-Tatăl şi relaţia lor cu Dumnezeu-Tatăl. El a spus: „Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru”. Observaţi că nu a spus „Tatăl nostru” şi nici „Dumnezeul nostru”, pentru că numai El avea o relaţie unică cu Dumnezeu-Tatăl!

 

 

 

     b]  Creştinul are o relaţie intimă cu Dumnezeu.

 

 

 

     Lucrul minunat este că noi am devenit fii şi fiice ale Dumnezeului cel Viu şi, de asemenea, putem şi noi să-L numim pe Dumnezeu: „Tată”. Şi acesta nu este un drept pe care îl avem prin natura noastră, ci este privilegiul nostru prin har, atunci când credem în Hristos şi Îl primim pe El ca Mântuitor personal. Datorită lucrării Sale de mântuire, Domnul Isus Hristos ne dă dreptul de a ne numi „copiii lui Dumnezeu” şi dreptul de a-L numi pe Dumnezeu „Tatăl nostru”.        

 

     În Ioan 1:11-12, citim: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”                                         

 

     O singură dată în Evanghelii, Domnul Isus nu L-a numit pe Dumnezeu Tată, şi anume atunci când a strigat pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

 

     O singură dată în Evanghelii, Domnul Isus a folosit cuvântul aramaic „Abba”. În toate celelalte ocazii, El a folosit cuvântul grecesc „Pater”. Singura excepţie, adică atunci când a folosit cuvântul aramaic „Abba” („Ava”), a fost în Grădina Ghetsimani, aşa cum ne este relatat în Marcu 14:35-36: „Apoi a mers puţin mai înainte, S-a aruncat la pământ şi se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: „Ava, adică: Tată, -Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu!”

 

     Cuvântul „Ava” este cuvântul pe care şi noi putem să-l folosim, deoarece noi am fost aduşi într-o relaţie personală cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Noi putem să strigăm din adâncul inimii noastre: „Ava!”, ceea ce literar înseamnă: „Tăticule!”. Aceasta este o formă intimă a cuvântului „Tată”.

 

     Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit! Eu îmi dau seama că această intimitate trebuie să fie echilibrată şi pusă în lumina celorlalte atribute ale lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să cădem în capcana de a fi prea familiari şi lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu. La urma-urmei, Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc. Şi ca Tată ceresc, Dumnezeu este diferit de un tată pământesc.

 

     Dar, ce mângâiere mare este să putem privi în sus la Creatorul Universului şi, chiar şi în ceasul cel mai  întunecat al vieţii noastre, să putem spune: „Ava!”, adică „Tată!”.

 

     Nici un evreu nu ar fi îndrăznit vreodată să I se adreseze lui Dumnezeu, folosind cuvântul „Tată”.

 

     Totuşi, Isus a făcut-o. Dar, lucru mai uimitor este că El i-a încurajat şi pe ucenicii Lui să se adreseze aşa lui Dumnezeu, pentru că El le-a spus: „Când vă rugaţi, să ziceţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău!…”.

 

     Domnul Isus ne încurajează şi pe noi să ne adresăm aşa lui Dumnezeu. Noi Îi putem vorbi lui Dumnezeu, aşa cum vorbeşte un copilaş cu tatăl lui. Şi noi putem vorbi cu Dumnezeu cu multă încredere, aşa cum are încredere un copilaş când vorbeşte cu tatăl lui.

 

     Prin urmare, cuvântul „Tată” are ideea unei relaţii apropiate, intime şi speciale cu Dumnezeu, idee  complet necunoscută în istoria evreilor. De fapt, acest lucru era totalmente nou pentru iudaism. Şi aceasta este măreţia experienţei creştine.

 

     Îl cunoşti tu pe Dumnezeu în felul acesta?

 

     La nivel pământesc, relaţia dintre tată şi fiu este una din cele mai satisfăcătoare relaţii ce o poate avea un om, în special atunci când este vorba de un tată iubitor şi un fiu ascultător, iar relaţia dintre ei s-a maturizat încă de la început, ajungând până la a împărtăşi împreună lucruri foarte importante.

 

     Dar, să ridici această relaţie la nivel ceresc şi să ştii că poţi să-I spui Creatorului Universului şi Judecătorului întregului Pământ: „Tată!”, e cu totul altceva!

 

     Câtă siguranţă poţi găsi în această intimitate!

 

     Aşa S-a simţit Domnul Isus pe cruce, când a fost singur şi nu a avut pe nimeni să Îl ajute.

 

 

 

2. CUM A FOST ARGUMENTATĂ RUGĂCIUNEA ?

 

 

 

     Domnul Isus Hristos S-a rugat lui Dumnezeu, Tatăl Său: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

 

     Aici, sunt două gânduri principale, care trebuie să fie explorate.

 

     Aş vrea să îl tratez pe al doilea, în primul rând.   

 

     a]  Orbirea păcatului

 

 

 

     Păcatul are un efect de orbire asupra  fiecăruia dintre noi. Din cauza aceasta, Domnul Isus i-a spus lui Nicodim, în Ioan 3:3: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu!”. Cu alte cuvinte, păcatul are efectul de orbire.

 

     Iată că, pe cruce, Domnul Isus Hristos Îi spune lui Dumnezeu: „Tată, … ei nu ştiu ce fac!” Este ca şi când Domnul Isus pledează cazul acestor oameni înaintea Tatălui şi Îi aduce argumente pentru care crede El că trebuiau să fie iertaţi aceşti criminali. Şi iată care este argumentul adus de Domnul Isus: „Tată, … ei nu ştiu ce fac!”

 

     Această afirmaţie este o afirmaţie care, de sigur, a fost înţeleasă greşit. Domnul Isus nu îi scuză pe aceşti oameni. Ignoranţa nu este inocenţă. Păcatele ignoranţei, adică păcatele făcute în neştiinţă, sunt tot păcate. Nu era ca şi când aceşti oameni nu ştiau că răstignesc un om bun şi neprihănit, care a avut parte de un proces nedrept şi ilegal, adică de o totală nereuşită a justiţiei. Cu toţii ştiau că ceea ce făceau era rău şi nedrept. Pilat a ştiut că a făcut un lucru rău. Irod a ştiut şi el aceasta. Chiar şi Iuda şi-a dat seama de acest lucru. Liderii religioşi ştiau acest lucru. Şi chiar şi mulţimea ştia aceasta. Cu toţii ştiau că acest om nu a făcut nimic vrednic de moarte.

 

     Atunci, care a fost ignoranţa acestor oameni?

 

     Răspunsul la această întrebare este că ei nu ştiau că se fac vinovaţi de Deicid (uciderea lui Dumnezeu). Ei înjunghiau Mielul lui Dumnezeu. Ei Îl dădeau morţii pe Fiul lui Dumnezeu. Ei L-au răstigniseră pe Domnul slavei. Şi ei nu ştiau aceasta. Ei nu ştiau că Cel pe care Îl răstigniseră era Fiul lui Dumnezeu.

 

     Pavel a subliniat acest lucru, atunci când a scris Bisericii din Corint. În 1 Cor.2:8, scriind despre Hristos cel răstignit, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, Pavel spune: „…pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.”

 

     Apostolul Petru a subliniat acelaşi lucru, atunci când le-a predicat iudeilor. În Fapte 3, el le-a spus în faţă că ei au fost cei care L-au omorât pe Dătătorul vieţii. După care, în Fapte 3:17, el le-a spus: ” Şi-acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.”

 

     Pentru că evreii au păcătuit cu voia împotriva Luminii, respingându-L şi răstignindu-L pe Cel ce era Lumina lumii, ei se aflau într-un întuneric spiritual cauzat de păcat, care îi împiedica să vadă adevărata Persoană şi adevăratul scop al Domnului Isus Hristos. Cu alte cuvinte, în mijlocul Luminii pe care o aveau în prezenţa lor, evreii erau într-un întuneric spiritual cu privire la identitatea reală a Persoanei lui Hristos. Şi din acest punct de vedere, ei nu ştiau ce făceau cu Domnul slavei. Pentru că această cale de mântuire a  lui Dumnezeu era atât de diferită de ceea ce ei sperau şi credeau, ei nu şi-au dat seama de actul criminal din comportamentul lor, ei nu şi-au dat seama de enormitatea crimei comise de ei. Cu toată cunoştinţa pe care o aveau, chiar şi cunoştinţa din Scriptură, ei erau orbi ca nişte lilieci. Ei n-au văzut nici o frumuseţe în Hristos, astfel încât să le placă de El şi să-L dorească. De fapt, ei şi-au bătut joc de El. Ei au râs de El. Ei L-au provocat, spunându-I: ” Pe alţii i-ai mântuit, dar pe Tine nu Te poţi mântui! Mântuieşte-Te şi vom crede În Tine!”

 

     Ei au ignorat cine era El cu adevărat şi ce se petrecea într-adevăr în spatele scenei, în ceea ce privea împlinirea voii suverane a lui Dumnezeu. Ei au ignorat faptul că, prin ceea ce făceau, împlineau de fapt planul lui Dumnezeu revelat în V.T. şi nu îl împiedicau. Ei erau ignoranţi în ceea ce privea păcatele lor personale. Ei credeau că Îi fac o favoare lui Dumnezeu,  scăpându-L de acest impostor. Ei au ignorat identitatea adevărată a Domnului Isus.

 

     Şi totuşi, ei au ştiut suficient de mult ca să poată fi consideraţi culpabili şi condamnabili; ei puteau accepta faptul că erau vinovaţi de ceea ce făceau şi că meritau pedeapsa lui Dumnezeu pentru acţiunile lor. Nu şi-au asumat ei oare întreaga răspundere când au strigat: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27:25).

 

     Domnul Isus ştia aceste lucruri, dar mai ştia şi că aceasta era singura modalitate de a-i salva pe oamenii care erau păcătoşi. El trebuia să moară pentru ei, pentru a fi Mântuitorul lor şi Mântuitorul nostru. Preţul fix al păcatului, plata păcatului, este moartea. Aşa că, Domnul Isus trebuia să moară.

 

     Dar, ce orbire cauzată de păcat! O orbire spirituală, pe care Domnul Isus a exprimat-o prin cuvintele: „…căci nu ştiu ce fac!”

 

  

 

     b] Binecuvântarea mântuirii   

 

 

 

     Prima parte a primului cuvânt rostit de Domnul Isus pe cruce este: „Tată, iartă-i…!”

 

     Billy Graham spunea : „În aceste zile ale complexelor de vinovăţie, poate că cel mai glorios cuvânt  este „Iertare”.

 

     Teologii ne spun că, în această cerere făcută de Fiul lui Dumnezeu Tatălui Său, timpul verbului din limba greacă  sugerează că ea nu a fost  o rugăciune făcută doar o singură dată. Verbul este la timpul imperfect. Foarte probabil, Domnul Isus a făcut rugăciunea aceasta de mai multe ori, dacă nu cu voce tare, cel puţin fără voce.

 

     Prin urmare, eu cred că scena s-a desfăşurat cam aşa. În timp ce soldaţii romani Îl aşezau pe crucea pusă pe pământ, Domnul Isus Se ruga: „Tată, iartă-i!” În timp ce Îi băteau piroanele în mâini şi în picioare, El Se ruga: „Tată, iartă-i!” În timp ce ridicau crucea brusc şi o împlântau în groapa săpată în pământ, toată greutatea trupului Său atârnând în piroanele din mâini şi picioare, El Se ruga: „Tată, iartă-i!” În timp ce soldaţii trăgeau la sorţi pentru hainele Lui, la piciorul crucii, El Se ruga: „Tată, iartă-i!” În timp ce oamenii treceau pe lângă cruce, strigând şi bătându-şi joc, El Se ruga: „Tată, iartă-i!” El S-ar fi putut ruga: „Tată, judecă-i!” El S-ar fi putut ruga şi I-ar fi putut cere Tatălui 10000 de îngeri ca să-L salveze. Dacă ar fi vrut, ar fi putut să-i şteargă de pe faţa pământului dintr-o singură suflare a gurii Sale. Dar, în loc de a face aşa, în timp ce atârna între cer şi pământ, El S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

 

     Bob Gass, autorul revistei de meditaţii zilnice „Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi”, a spus: „Când Isus a fost răstignit, El Şi-a înfrânt vrăjmaşii refuzând să le poarte pică şi să Se răzbune. În loc de a face aceste lucruri, El   S-a rugat: ,,Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

 

     Acesta a fost cel mai întunecat ceas al vieţii Sale. În punctul în care omul a săvârşit cea mai oribilă faptă, vedem cum dragostea Domnului Isus a strălucit cel mai tare şi mai frumos. Pentru că, cea mai mare nevoie a unui om, din orice vreme, este nevoia de a fi iertat. Cea mai mare binecuvântare pe care o putem experimenta şi de care ne putem bucura, este să fim iertaţi. Domnul Isus a predicat iertarea în timpul vieţii Sale şi El a cumpărat iertarea în moartea Sa şi prin moartea Sa.

 

     Iată ce spune un poet într-o cântare :

 

          „Cele cinci răni însângerate pe care Le poartă, Le-a primit   

 

                                                                                         pe Calvar.

 

           Ele înalţă rugăciuni şi mijlocesc cu tărie pentru mine:

 

           Iartă-l, oh, iartă-l, strigă ele, nu-l lăsa pe acest păcătos răscumpărat să moară!”

 

     Nu există un sunet mai dulce pentru urechile păcătosului, decât să-L audă pe Domnul spunându-i: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”  

 

     Puteţi să pune-ţi accentul în propoziţia aceasta unde vreţi voi. Dacă vreţi, puteţi spune: „Păcatele  îţi sunt iertate!” sau „Păcatele îţi sunt iertate!” sau „Păcatele îţi sunt iertate!” sau „Păcatele îţi sunt iertate!”

 

     Deci, am văzut cum a fost adresată această rugăciune şi cum a fost argumentată această rugăciune a Domnului Isus Hristos: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

 

     În final, vom vedea cum s-a răspuns la această rugăciune.

 

 

 

3. CUM S-A RĂSPUNS LA ACEASTĂ RUGĂCIUNE ?

 

 

 

     Potrivit a ceea ce ni se spune în Faptele Apostolilor, acestei rugăciuni i s-a răspuns într-un mod remarcabil, fiindcă mii de oameni S-au încrezut în Hristos şi au intrat în familia lui Dumnezeu, pentru a se bucura de relaţia Tată-fiu sau Tată-fiică, încă din primele zile ale Bisericii Primare.

 

     Iată ce citim că s-a întâmplat în Fapte 2:37-41, atunci când Petru a predicat Evanghelia în Ierusalim, în ziua Cincizecimii: „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ”Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a răspuns Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.”

 

     Ceva mai târziu, s-a petrecut exact acelaşi lucru şi mulţi alţii au experimentat iertarea lui Dumnezeu. În Fapte 4:4, citim: „Mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.”

 

     Prin urmare, aceste incidente trebuie interpretate ca fiind un răspuns direct la rugăciunea de pe cruce a Domnului Isus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

 

     Haideţi să fim sinceri şi să spunem că, de două mii de ani, aceste lucruri se întâmplă încă!

 

       

 

     a] Cum li s-a aplicat lor această rugăciune?

 

 

 

     Când Domnul Isus S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”, El n-a rostit o rugăciune care să asigure mântuire tuturor celor ce se aflau atunci la cruce. Dar, mulţi dintre cei care au fost prezenţi acolo, mai târziu aveau să fie iertaţi şi mântuiţi, după cum am citit în Fapte 2 şi 4. Deci, această rugăciune s-a aplicat pentru ei.

 

     În limba greacă, cuvântul „a ierta” mai poate fi tradus „a lăsa” sau „a îngădui” (pe lângă înţelesul fundamental „a trimite departe”, „a îndepărta” sau „a dezlega”). Aşa că, unii au sugerat că, atunci când Domnul Isus a rostit cuvintele: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”, pe lângă iertarea normală pe care o cerea de la Tatăl pentru ei, El Îl mai ruga şi următoarele: „Tată, nu-i opri! Nu îi judeca, ci lasă lucrurile să fie aşa cum sunt! Tată, lasă-i să-Mi facă ceea ce Îmi fac! Poate că ei nu ştiu ce fac, dar Eu ştiu ce fac ei şi Tu ştii acest lucru! Eu şi Tu ştim de ce se întâmplă acest lucru!” Moartea Lui făcea parte din planul Său de a asigura mântuirea unei mulţimi de oameni, pe care nici un om nu o poate număra.

 

     Când citim cartea Fapte, vedem că mulţi israeliţi s-au pocăit de păcatele lor, s-au încrezut în Domnul Isus Hristos şi au experimentat iertarea, pentru că Domnul nu i-a oprit, ci le-a îngăduit să facă ceea ce au făcut, adică  să-L răstignească. Ba chiar şi unii preoţi s-au pocăit de păcatele lor, s-au încrezut în Domnul Isus Hristos şi au experimentat iertarea. (Fapte 6:7)

 

 

 

     b] Cum ni se aplică nouă această rugăciune?

 

 

 

     Domnul Isus Hristos a murit datorită faptelor rele şi urâte ale celor ce L-au răstignit. Cu siguranţă, El a murit din cauza păcatelor lor.

 

     Privind la cruce, vedem cât de păcătoşi suntem noi, oamenii.

 

     Dar, mai este un lucru pe care putem să-l spunem despre moartea Domnului Isus Hristos. El a murit nu doar din cauza păcatelor noastre, ci El a murit şi pentru păcatele noastre. El a purtat pedeapsa păcatelor noastre, murind pentru ele în locul nostru, ca noi să fim iertaţi de Dumnezeu.

 

     Permiteţi-mi să vă dau o ilustraţie!

 

     În Scoţia, a trăit nu demult un predicator foarte renumit, care s-a numit Tom Allen şi care a păstorit o Biserică din centrul oraşului Glasgow. El a fost un predicator extraordinar, care a condus pe mulţi oameni la Hristos. De asemenea, el şi-a dedicat viaţa ca să-i ajute pe săracii din oraş.

 

     Dar, Tom Allen  a avut parte de o convertire foarte interesantă. El fusese crescut într-o familie creştină, dar s-a îndepărtat de Domnul.

 

     În anul 1945, când al doilea război mondial era pe sfârşite, Tom era soldat în Franţa. Şi, în ziua de Paşte, care era chiar cu câteva zile înainte de sfârşitul războiului, un sergent american l-a invitat să meargă cu el la Biserică.

 

     L-a început, Tom nu a vrut să meargă la Biserică. Dar, pentru că-l respecta pe acel american, în cele din urmă a acceptat să meargă cu el la Biserică.

 

     Mai târziu, după convertirea lui, Tom Allen a povestit următoarele:

 

     „La început, nu prea mi-a plăcut programul de la Biserică. Într-adevăr, ceea ce se întâmpla acolo era foarte mişcător, pentru că serviciul divin se ţinea într-o catedrală renumită din Franţa şi la el participau peste 1000 de soldaţi. Eu eram copleşit la gândul că unii dintre acei soldaţi urmau să moară înainte de sfârşitul războiului. Dar, nu ascultam în mod deosebit la ceea ce se spunea.

 

     La un moment dat, un soldat american negru s-a ridicat şi a cântat o cântare foarte frumoasă, ale cărei cuvinte spuneau aşa:

 

          „Ai fost tu acolo, când L-au răstignit pe Domnul meu?

 

           Câteodată încep să tremur, să tremur!

 

           Ai fost tu acolo, când L-au răstignit pe Domnul meu?”

 

     Atunci, pentru prima oară, eu am început să mă gândesc la cruce. Dar apoi, m-am gândit: „E ridicol ce mi se întâmplă! Cum aş fi putut să fiu de faţă, când L-au răstignit acei oameni pe Domnul Isus? Aceasta s-a întâmplat acum 2000 de ani!”

 

     Însă, pe parcurs ce cântarea era cântată mai departe, eu mi-am dat seama că, într-un sens foarte real, eu am fost de fapt de faţă la răstignirea Domnului Isus, pentru că eram la fel ca oamenii care L-au răstignit. Şi eu L-aş fi batjocorit pe Domnul Isus. Şi eu aş fi luat Numele Lui în deşert, Pentru că, eu nu voiam să am de-a face cu Domnul Isus.

 

     Aşa că, pentru prima oară, eu mi-am dat seama că, cu adevărat, am fost de faţă la răstignirea Domnului Isus. Şi am fost copleşit de gândul acesta, înţelegând că eu eram la fel de vinovat de moartea Lui, ca oamenii care L-au răstignit.

 

     Iar, pe parcurs ce acel soldat negru continua să cânte, eu am înţeles un lucru măreţ care mi-a schimbat viaţa. Eu am înţeles că, dacă eu am fost la cruce când Domnul Isus a fost răstignit şi dacă şi eu am fost responsabil de ceea ce s-a întâmplat la cruce – şi eram! – , însemna că eu am fost de faţă şi atunci când Domnul Isus S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Şi acesta a fost momentul din viaţa mea, când mi-am dat seama că semnificaţia reală a crucii era faptul că Domnul Isus a murit pentru mine, în locul meu, ca eu să fiu iertat de Dumnezeu.”

 

     În cartea sa, „Crucea lui Hristos”, John R.W. Stott a scris: „Acuzaţia care se aduce poporului evreu pentru faptul că L-a crucificat pe Isus este extrem de nepopulară astăzi. Într-adevăr, dacă este folosită ca o justificare pentru ponegrirea şi persecutarea evreilor (aşa cum s-a făcut în trecut) sau pentru a încuraja antisemitismul, această acuzaţie este cu totul lipsită de temei. A evita prejudecăţile antisemite nu înseamnă însă a pretinde că evreii au fost nevinovaţi, ci înseamnă a recunoaşte vina lor, cu precizarea că şi alţii (inclusiv, noi) împărtăşesc aceeaşi vină. În felul acesta au văzut apostolii lucrurile. „Irod şi Pilat, evrei şi neamuri”, au spus ei, „au conspirat toţi împotriva lui Isus.” (Fapte 4:27)

 

     Dar, şi mai important decât atât, noi înşine suntem vinovaţi. Daca noi am fi fost în locul lor, am fi făcut şi noi ceea ce au făcut ei. Şi aceasta, datorită naturii noastre păcătoase. Într-adevăr, noi am făcut acelaşi lucru. Căci ori de câte ori ne îndepărtăm de Hristos, se spune despre noi: „ei răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Şi noi Îl jertfim pe Isus datorită lăcomiei noastre, ca şi Iuda, datorită invidiei noastre, ca şi preoţii, datorită ambiţiei noastre, ca şi Pilat. „Ai fost acolo, când L-au răstignit pe Domnul meu?” este întrebarea unui vechi imn religios. Şi noi trebuie să răspundem: „Da, şi noi am fost acolo, la cruce!” Nu numai ca spectatori, ci de asemenea ca participanţi, participanţi vinovaţi, care I-am întins curse, am urzit planuri împotriva Lui, L-am trădat, ne-am târguit pentru El şi L-am dat ca să fie crucificat. Încercăm poate să ne spălăm mâinile în semn de nevinovăţie, ca şi Pilat. Dar şi încercarea noastră va fi tot atât de zadarnică, precum a fost şi a lui. Căci mai este încă sânge pe mâinile noastre. Înainte de a vedea crucea ca un lucru făcut în folosul nostru (ceea ce duce la credinţă şi închinare), noi trebuie să vedem în ea un lucru făcut de noi (ceea ce duce la pocăinţă). Într-adevăr, „numai cel care este pregătit să recunoască faptul că şi el are o parte de vină la ceea ce s-a întâmplat la cruce”, a scris Peter Green, ” poate pretinde partea lui de har ce vine de la cruce”.

 

     Scriitorii Evangheliilor ne arată transferul de responsabilitate care a avut loc în ceea ce priveşte moartea lui Hristos – de la Iuda la preoţi, de la preoţi la Pilat, de la Pilat la soldaţi -, şi cel puţin fac aluzie la faptul că lăcomia, invidia şi frica ce a influenţat comportamentul acestora îl influenţează şi pe al nostru. „

 

     Horatius Bonar, care a fost supranumit „Prinţul compozitorilor de imnuri religioase din Scoţia”, a exprimat foarte clar această idee în următorul imn religios:

 

          „Eu fost-am cel ce sfântu-I sânge I-am vărsat;

 

           Eu sus pe cruce pironit L-am atârnat;

 

           Eu fost-am răstignitorul Fiului lui Dumnezeu;

 

           Printre batjocoritorii Săi, am fost tot eu.

 

 

 

           Mă recunosc în gloata ce-n urlete-L hulea,

 

           Şi-n vuietul de voci mi-aud şi vocea mea.

 

           Am fost părtaş la răstignirea Lui, am fost,

 

           Şi vina-mi recunosc şi ura-mi fără rost.

 

 

 

           Parcă mă văd la cruce ca jalnic hulitor,

 

           Râzând de al Său geamăt strigat sfâşietor.

 

           Totuşi nătânga-mi voce îmi pare-nsingurată

 

           Şi simt că ironia-mi de toţi mi-e condamnată.”

 

 

 

     Un creştin de demult a scris: „Când văd pe Isus răstignit, mă gândesc că păcatele mele L-au ucis. Văd nu pe Pilat care, ca să-şi păstreze slujba şi trecerea în faţa oamenilor, s-a lipsit de Hristos, spălându-se pe mâini de această vină, ci pe mine, care atâta timp m-am lipsit de El. Aud nu pe evrei strigând: „Răstigneşte-L,     răstigneşte-L!”, ci păcatele mele. Nu suliţa I-a străpuns coasta, ci necredinţa mea. Da, voi, voi, păcatele mele, voi L-aţi chinuit, voi L-aţi răstignit, voi L-aţi omorât!”

 

     În cartea sa, „De ce să crezi?”, Roger Carswell a scris: „În timp ce Hristos atârna pe cruce, Dumnezeu a transferat păcatul lumii asupra Lui. Dumnezeu a luat păcatele atitudinilor şi acţiunilor greşite; păcatele trecutului, prezentului şi viitorului; păcatele pe care le-am uitat şi cele pe care am vrea să le putem uita; răul pe care-l regretăm şi cel în care ne delectăm. Dumnezeu a luat toate aceste păcate ale lumii şi le-a pus pe toate pe seama lui Hristos. Păcatele milioanelor de oameni au fost puse asupra lui Hristos. O astfel de povară covârşitoare contractată şi concentrată în trei ore ar fi omorât pe oricine altcineva, instantaneu. Totuşi, Hristos – Dumnezeu în trup omenesc – le-a purtat pe toate. Ele nu au infestat inima şi fiinţa Lui, dar El le-a purtat pe toate. El a fost, de fapt, făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21).

 

     Să susţii o astfel de povară a păcatelor, să fii în stare să ispăşeşti pentru această greutate de păcate, să poţi să plăteşti pedeapsa veşnică pentru toate păcatele în trei ore de agonie şi de traumă – în cele trei ore de întuneric, când a gustat din cumplita despărţire de Dumnezeu, Tatăl Său -, constituie suficientă dovadă că Isus este Însuşi Dumnezeu. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine. ” (2 Corinteni 5:19) „

 

     Mi-ar place ca, în această zi de har, cu toţii să ne rededicăm viaţa faţă de acest mare adevăr. Şi dacă cineva de aici nu şi-a deschis inima Domnului Isus, ca El să devină Mântuitorul şi Domnul său, acesta este clipa în care el trebuie să înţeleagă că Domnul Isus a trebuit să sufere şi că Domnul Isus a trebuit să moară în locul nostru, luând păcatele noastre asupra Sa şi plătind pedeapsa păcatelor noastre prin moartea Sa, ca noi să fim iertaţi de Dumnezeu şi să devenim urmaşi ai Săi.

 

     Permiteţi-mi să vă  reamintesc, în încheiere, că înţelesul fundamental al cuvântului „a ierta” (gr. „aphiēmi”) este „a trimite departe”, „a îndepărta” sau „a dezlega”. Atunci când noi ne încredem în Fiul Lui, Domnul Isus Hristos, ca Domn şi Mântuitor al nostru, Dumnezeu ne iartă, adică trimite păcatele noastre departe de noi sau îndepărtează păcatele noastre de la noi şi de la faţa Lui, pentru totdeauna – ca rezultat al ispăşirii Lui în locul nostru –. În Ps.103:12, psalmistul a descris acest lucru: „cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.”

 

     Poate cineva întreabă: „Cât de departe este răsăritul de apus?” Pot să vă spun că distanţa de la Polul Nord la Polul Sud se poate măsura, dar distanţa dintre est şi vest nu se poate măsura.

 

     Holman Hunt,  artistul Prerafaelit, care a pictat faimoasele capodopere „Lumina Lumii” şi „Umbra morţii”, a mai pictat o capodoperă numită „Ţapul ispăşitor.” Această ultimă pictură nu este atât de cunoscută, deoarece ea se află într-o galerie de artă particulară din Manchester. Dar, pictorul Holman Hunt a considerat-o ca  lucrarea lui de artă majoră. Se spune că el a trebuit să petreacă doi ani pe malurile Mării Moarte, ca să poată să picteze acest tablou aşa cum voia el. Tabloul „Ţapul ispăşitor” este o pictură meticuloasă, reprezentând un ţap care moare sub greutatea unei poveri enorme, dar nevăzute. Titlul explică pictura. Ţapul din această pictură era ţapul ispăşitor cerut la Ziua Ispăşirii (Ziua cea mare a Iertării) a evreilor. Ritualul din Ziua Ispăşirii este descris în Leviticul 16. În Ziua Ispăşirii, poporul evreu aducea un ţap marelui preot, care punea mâinile pe capul său şi mărturisea peste el toate păcatele poporului, transferând astfel toate păcatele poporului asupra ţapului. Apoi, bietul animal, împovărat de păcatele întregului popor, era scos din Ierusalim şi izgonit în pustie, de unde nu avea să se mai întoarcă niciodată, ci avea să moară acolo. Aceasta este o imagine foarte grăitoare a păcatului trimis departe pentru totdeauna.

 

     Primul cuvânt dintre cele şapte cuvinte rostite de Domnul Isus pe cruce este, în multe privinţe, chiar mesajul crucii. Cei care au trăit înainte de Hristos, priveau înainte, să vadă ce urma să se întâmple la cruce. Cei care  au trăit şi trăiesc după Hristos, au privit şi privesc înapoi, văzând ceea ce s-a întâmplat la cruce. Dar, atunci când lucrurile acestea s-au întâmplat la cruce, cei ce au fost acolo, au privit în sus şi L-au văzut pe „Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii”. Şi în timp ce Domnul Isus făcea ispăşire pentru păcat, aducându-Se pe Sine ca Jertfă de ispăşire, primele Sale cuvinte au fost: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” El era Marele nostru Preot care Se aducea pe Sine Însuşi ca Jertfă de ispăşire în locul nostru, pentru păcatele noastre, ca Miel al lui Dumnezeu. Şi El era Marele nostru Preot care mijlocea pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

 

     William Shedd a spus: „Crucea este locul de întâlnire al dragostei lui Dumnezeu cu dreptatea lui Dumnezeu, unde viaţa veşnică înfruntă moartea veşnică. La cruce, îndurarea lui Dumnezeu plăteşte preţul de răscumpărare cerut de justiţia lui Dumnezeu. La cruce, Dumnezeu Se împacă cu omul, oglinda crucii arătând că vinovat este omul, şi nu Dumnezeu.”

 

     Permiteţi-mi să închei cu o ilustraţie!     

 

     În anul 1796, după ce a înfrânt insurecţia regalistă din Vendee, generalul republican francez Hoche Lazare se găsea într-o seară în oraşul Rennes, când un ţăran regalist a tras asupra lui un foc de revolver, însă fără să-l atingă. Generalul a cerut ca ţăranul agresor să fie adus la el. Regretând actul său, agresorul a fost pus în libertate. În plus, mişcat de marea lui sărăcie, generalul i-a dat acestuia propria sa pungă, care conţinea douăzeci şi cinci de monede de aur.

 

     Noi admirăm acest gest mărinimos, puţin obişnuit. Dar, el nu se poate măsura cu iertarea pe care Dumnezeu o oferă păcătoşilor răspunzători de moartea Fiului Său.

 

     Ţăranul regalist a avut motive pentru a-l urî pe generalul republican, însă Domnul Isus putea să spună despre călăii Săi: „M-au urât fără temei.” (Ioan 15:25)

 

     Se înţelege deci care a fost nedumerirea agresorului cu intenţii criminale, când a fost tratat în felul acesta, şi recunoştinţa sa faţă de omul nobil şi generos, care nu numai că nu s-a răzbunat, ci i-a făcut şi un dar regal.

 

     Să ne gândim şi noi la măreţia harului divin! Nu numai că Dumnezeu îi iartă pe oamenii păcătoşi, vinovaţi de uciderea Fiului Său, ci îi şi face copiii Săi, moştenitorii Săi, unindu-i cu gloria acestui Fiu.

 

     Să-L putem numi pe Dumnezeu  „Tată” şi să fim numiţi copii ai Lui, ce har măreţ am primit!

 

     Aşadar, primul cuvânt rostit de Domnul Isus pe cruce a fost: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

 

https://www.resursecrestine.ro/predici/79400/tata-iarta-i-caci-nu-stiu-ce-fac

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Demascarea făţărniciei

 

6. Care este unul dintre „vaiurile” rostite de Domnul pentru farisei? Matei 23,13

 

Cu toate că Domnul Isus a fost bun şi blând, purtându-Se cel mai adesea cu gingăşie şi delicateţe cu păcătoşii cei mai decăzuţi, tabloul pe care ni-l zugrăveşte Biblia cu privire la Mântuitorul nu se limitează la atât. Dimpotrivă, când a fost cazul, Domnul Isus a revărsat un torent de avertizări împotriva unui anumit grup de oameni. Aşa cum ştim, Domnul Isus a rostit cuvinte tari şi mustrări aspre, împotriva multora dintre liderii religioşi ai vechiului Israel. Într-adevăr, în anumite privinţe, El a vorbit aşa cum vorbiseră profeţii Vechiului Testament, lucru care nu ne surprinde, desigur, pentru că El a fost Cel care îi inspirase şi pe ei. Astfel, vreme de secole, într-un fel sau altul, El a vorbit poporului Său, îndemnându-l şi călăuzindu-l. Este astăzi altfel?

 

7. Care erau acuzaţiile pe care li le aducea Domnul Isus acestor lideri religioşi? Cum le-ai cataloga? După părerea ta, care este cea mai gravă dintre ele şi de ce? Dacă ai putea rezuma în doar câteva propoziţii esenţa reproşurilor Sale, ce ai scrie? Matei 23

Dacă citeşti cu atenţie, toate lucrurile de care îi acuză Domnul Isus sunt surprinzătoare. Cu toate acestea, un lucru reiese foarte clar: oamenii aceştia erau făţarnici, nişte ipocriţi, care îşi ascundeau urâţenia sufletului sub o spoială de credinţă şi de evlavie.

 

Tu ce fel de aparenţă evlavioasă afişezi în public? Cum te-ar privi comunitatea din care faci parte, dacă ar şti cum eşti în realitate? Ce poţi face pentru ca tu, cel adevărat, să te asemeni cât mai mult cu „varianta” pe care o afişezi în public?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

 

 

https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2008/07/23/demascarea-fatarniciei.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Lecţia 2. Hristos descoperit în Vechiul Testament

„Toţi prorocii mărturisesc despre El [Isus din Nazaret]” (Faptele Apostolilor 10: 43).

„Era necesar ca [ucenicii] să înţeleagă în ce fel misiunea lui [Hristos] fusese prezisă prin toate simbolurile şi profeţiile Vechiului Testament. Pe acestea trebuia să se bazeze credinţa lor.” – The Story of Jesus, pg. 163.

 

Recomandare pentru studiu: Hristos lumina lumii, pg. 212, 213; 796-799, engl.

 

 

1. O MARE BINECUVÂNTARE – UNDE?

 

27. Ce importanţă a dat Isus Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum se găseşte el în Vechiul Testament? Luca 11:28; 24:25–27. De ce? Matei 4:4.

 

Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!” (Luca 11:28).

 

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:25–27).

 

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4).

 

„În învăţăturile Sale, în timp ce Se afla personal printre oameni, Isus a îndreptat minţile acestora spre Vechiul Testament. El le-a spus iudeilor: ‘Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine’. (Ioan 5:39). La acel moment cărţile Vechiului Testament erau singura parte a Bibliei care exista.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 367, engl.

 

47. Ce mustrare, dată iudeilor, se adresează de asemenea şi creştinului cu numele care alege să dispreţuiască sau să ignore scrierile Vechiului Testament? Marcu 12:24; Luca 16:31; Ioan 5:38–40, 45–47.

 

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? (Marcu 12:24).

 

Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16:31).

 

…şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa! (Ioan 5:38–40).

 

Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” (Ioan 5:45–47).

 

„Evreii deţineau Scripturile şi considerau că simpla cunoştinţă exteroară a cuvântului le asigura viaţa veşnică. Dar Isus a spus: ‘Cuvântul Lui nu rămâne în voi’ (Ioan 5:38). Respingându-L pe Hristos din Cuvântul Său, L-au respins şi ca persoană….

 

„Conducătorii evrei studiaseră învăţăturile profeţilor cu privire la împărăţia lui Mesia; dar ei făcuseră aceasta, nu din dorinţa sinceră de a cunoaşte adevărul, ci cu scopul de a găsi dovezi care să le sprijine speranţele ambiţioase.” Hristos lumina lumii, pg. 212, engl.

 

 

2. AFIRMAŢIILE PROFEŢILOR

 

19. Ce a spus Dumnezeu, prin Moise, despre venirea lui Isus, Mântuitorul promis? Deuteronom 18:15–19.

 

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.” Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. (Deuteronom 18:15–19).

 

„Moise, aproape la încheierea lucrării sale de conducător şi învăţător al lui Israel, a profetizat în mod lămurit despre Mesia care urma să vină. ‘Domnul Dumnezeul tău’, a declarat el către adunarea mulţimilor lui Israel, ‘îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el’. Şi Moise i-a asigurat pe izraeliţi că Însuşi Dumnezeu îi descoperise aceasta în timp ce se aflase pe Muntele Horeb…[Deuteronom 18:15, 18 citat].” Istoria faptelor apostolilor, pg. 222, engl.

 

20. Cum au accentuat Petru şi Pavel importanţa studierii scrierilor profeţilor din Vechiul Testament? Faptele Apostolilor 3:22–24; 2 Petru 3:2; Efeseni 2:20.

 

În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.” Deasemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. (Faptele Apostolilor 3:22–24).

 

…ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci, şi de porunca Domnului şi mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. (2 Petru 3:2).

 

…fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efeseni 2:20).

 

13. Ce este necesar pentru a înţelege în mod corect Scripturile? Ioan 16:13.

 

Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. (Ioan 16:13).

 

„Singura modalitate prin care noi putem dobândi o concepţie mai bună despre adevăr este prin păstrarea unei inimi sensibilizate şi supuse Duhului lui Hristos. Sufletul trebuie curăţat de înfumurare şi mândrie, trebuie golit de tot ceea ce l-a ţinut captiv, iar Hristos trebuie să domnească în el.” Hristos lumina lumii, pg. 494, engl.

 

„Trebuie să avem respect sfânt faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să arătăm respect faţă de volumul tipărit, să nu-l folosim niciodată într-un mod familiar şi nici să nu-l luăm în mână în mod uşuratic. Scriptura nu ar trebui niciodată citată în glumă sau parafrazată pentru a da naştere unei vorbe de duh.” Educaţia, pg. 244, engl.

 

„Scriptura trebuie comparată cu scriptura. Trebuie să existe cercetare atentă şi meditaţie însoţită de rugăciune…

 

Biblia nu ar trebui studiată niciodată fără rugăciune. Înainte de a-i deschide paginile ar trebui să cerem iluminarea Duhului Sfânt şi aceasta ne va fi dată… Isus ne va vedea… în locul secret de rugăciune dacă Îl vom căuta pentru lumina de care avem nevoie să cunoaştem ce este adevăr.” Calea către Hristos, pg. 90, 91, engl.

 

3. DE EL SĂ ASCULTAŢI

 

45. De ce explică Hristos scrierile Vechiului Testament? Luca 24:27, 44, 45.

 

Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:27).

 

Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. (Luca 24:44, 45).

 

„Adesea în timp ce [Isus] prezenta Scripturile Vechiului Testament şi arăta împlinirea lor în El şi lucrarea Lui de ispăşire, [ucenicii] erau treziţi de Duhul Său şi ridicaţi într-o atmosferă cerească. Ei aveau o înţelegere mai clară a adevărurilor spirituale rostite de profeţi decât avuseseră scriitorii iniţiali. După aceea ei urmau să citească Scripturile Vechiului Testament nu ca pe nişte doctrine ale cărturarilor şi fariseilor, nu ca vorbe ale unor înţelepţi decedaţi, ci ca pe o nouă descoperire de la Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pg. 494, engl.

 

11. De când vorbeşte Hristos omenirii? Fapte 3:20, 21; 1 Petru 1:10, 11. De unde ne vorbeşte astăzi – şi de ce am fi înţelepţi să ascultăm de vocea Sa? Evrei 12:25, 26.

 

…şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime. (Fapte 3:20, 21).

 

Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. (1 Petru 1:10, 11).

 

Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încăodată nu numai pământul, ci şi cerul”. (Evrei 12:25, 26).

 

„Nu sunt mulţi, chiar şi printre conducătorii religioşi, cei care îşi învârtoşează inimile împotriva Duhului Sfânt făcând să fie imposibil pentru ei să recunoască vocea lui Dumnezeu? Nu resping ei cuvântul lui Dumnezeu?” Ibid., pg. 213, engl.

 

13. Isus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu după cum este menţionat în Ioan 1:1 şi Apocalipsa 19:13. Ce se va întâmpla cu aceia care refuză să asculte şi să se predea voinţei Sale? Faptele Apostolilor 3:23; Evrei 2: 2, 3.

 

„Dumnezeu spune, ‘Fiule dă-mi inima ta’. Vei refuza să-I dai ceea ce este fără valoare şi este deja a Lui – ceea ce nu-I poţi refuza fără să aduci ruină asupra sufletului tău? El îţi cere inima; dă-I-o, este proprietatea Lui. El îţi cere puterea intelectuală; dă-I-o, este a Lui împrumutată ţie pe încredere. El îţi cere banii; sunt ai Lui, dă-I-i, ‘Voi nu sunteţi ai voştri, ci aţi fost cumpăraţi cu un preţ’.

 

Domnul Isus îţi cere să-I serveşti. El te iubeşte. Dacă te îndoieşti de dragostea Lui, priveşte la Calvar. Lumina care se reflectă de la cruce îţi arată mărimea acelei iubiri pe care nici o limbă nu o poate descrie. ‘Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte’. Noi trebuie ca prin studiu sârguincios să ajungem să cunoaştem bine poruncile lui Dumnezeu; şi apoi să dovedim că suntem fiii şi fiicele Lui ascultătoare.”  

 

 

4. HRISTOS DESCOPERIT ÎN VECHIUL TESTAMENT

 

7. Prin ce simboluri şi nume a fost descoperit Isus în Vechiul Testament? Isaia 9:6; Ieremia 23:6; Hagai 2:7.

 

Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. (Isaia 9:6).

 

În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

 

…voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umplea de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:7).

 

• Sămânţa lui Avraam: Geneza 22:18; Galateni 3:16.

 

Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:18).

 

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale” adică Hristos. (Galateni 3:16).

 

• Scara lui Iacov: Geneza 28:12; Ioan 1:51.

 

Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea. (Geneza 28:12).

 

Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului.” (Ioan 1:51).

 

• Adevăratul Miel pascal: Exodul 12:3, 11, 46; Ioan 19:36; 1 Corinteni 5:7.

 

Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. (Exodul 12:3).

 

Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci Sunt Paştele Domnului. (Exodul 12:11).

 

Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi nici un os. (Exodul 12:46).

 

Aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească Scriptura: „Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.” (Ioan 19:36).

 

Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi Sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. (1 Corinteni 5:7).

 

• Şarpele înălţat: Numeri 21:4–9; Ioan 3:14.

 

Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a perdut răbdarea pe drum şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încît au murit mulţi oameni în Israel. Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.” Moise a făcut un şarpe din aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele din aramă, trăia. (Numeri 21:4–9).

 

Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului… (Ioan 3:14).

 

• Stânca: Exodul 17:6; Numeri 20:8; 1 Corinteni 10:1–4.

 

Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţîşni apă din ea şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel. (Exodul 17:6).

 

„Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă, şi să adăpi adunarea şi vitele lor.” (Numeri 20:8).

 

Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos. (1 Corinteni 10:1–4).

 

• Pâinea Vieţii: Ioan 6:31–35.

 

Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci Pânea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa”. „Doamne” I-au zis ei „dă-ne totdeauna această pâine.” Isus le-a zis: „Eu Sunt Pânea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. (Ioan 6:31–35).

 

• Steaua: Numeri 24:17; Matei 2:1, 2.

 

Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set. (Numeri 24:17).

 

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1, 2).

 

• Piatra din capul unghiului: Psalmii 118:22; Matei 21:42–44; Efeseni 2:20.

 

Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. (Psalmii 118:22).

 

Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?” De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” (Matei 21:42–44).

 

…fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efeseni 2:20).

 

16. Care a fost ultimul profet care a profetizat despre Mesia cel făgăduit? Matei 3:1, 11, 12; 11:13; Luca 16:16. Ce afirmaţie a lui Ioan indică spre împlinirea finală a tuturor profeţiilor referitoare la venirea Mântuitorului? Ioan 1:29.

 

În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. (Matei 3:1).

 

…cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu Sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grînar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. (Matei 3:11, 12).

 

Căci până la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea. (Matei 11:13).

 

Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. (Luca 16:16).

 

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29).

 

„Poporul a privit cu veneraţie şi admiraţie la Cel ce tocmai fusese declarat Fiul lui Dumnezeu. Ei fuseseră adânc mişcaţi de cuvintele lui Ioan. El le vorbise în numele lui Dumnezeu. Ei îl ascultaseră zi de zi în timp ce le mustra păcatele şi, zi de zi, convingerea că el era un trimis al cerului devenise tot mai puternică. Dar cine era Acesta mai mare decât Ioan Botezătorul? Nimic din îmbrăcămintea şi purtarea Sa nu-L arăta a fi de rang înalt. Părea să fie o persoană simplă, îmbrăcată asemenea lor în veşmintele umile ale celor săraci….

 

Isus a venit în sărăcie şi umilinţă ca să poată fi atât exemplul cât şi răscumpărătorul nostru. Dacă ar fi venit cu fastul unui rege, cum ne-ar mai fi putut învăţa umilinţa? Cum ar fi putut prezenta adevăruri atât de usturătoare precum cele din Predica de pe Munte? Unde s-ar mai fi găsit speranţă pentru cei de jos dacă Isus ar fi venit între oameni asemenea unui rege?” Hristos lumina lumii, pg. 137, 138, engl.

 

Joi 7 iulie

 

5. DOI ÎNVĂŢĂTORI

 

24. Pe lângă cele zece porunci, scrise de Hristos (Exodul 24:12) şi aşezate în chivot (Exodul 31:18; Deuteronom 10:5), iudeii mai aveau un cod de legi (legile ceremoniale, civile şi sanitare) date prin Moise şi aşezate lângă chivot (Deuteronom 31:26). Care era scopul legii jertfelor (Leviticul 7:37; Evrei 10:1, 6, 8, 11)? Galateni 3: 21-24. De ce s-a sfârşit cu aceasta la cruce? Evrei 10:12-14.

 

Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table din piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţarea lor.” (Exodul 24:12).

 

Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table din piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Exodul 31:18).

 

M-am întors apoi şi m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul. (Deuteronom 10:5).

 

„Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta. (Deuteronom 31:26).

 

Aceasta este legea arderii-de-tot, a darului de mâncare, a jertfei de ispăşire, a jertfei pentru vină, a închinării în slujba Domnului, şi a jertfei de mulţumire. (Leviticul 7:37).

 

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. (Evrei 10:1).

 

…n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. (Evrei 10:6).

 

După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege). (Evrei 10:18).

 

Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele. (Evrei 10:11).

 

Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. (Galateni 3: 21-24).

 

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce Sunt sfinţiţi. (Evrei 10:12-14).

 

„Hristos a stat la baza întregii organizări a evreilor. Moartea lui Abel s-a datorat refuzului lui Cain de a accepta planul lui Dumnezeu în şcoala ascultării, acela de a fi mântuit prin sângele lui Isus Hristos, reprezentat prin jertfele care indicau la Hristos…. Această întreagă ceremonie a fost proiectată de Dumnezeu, iar Hristos a devenit temelia întregului sistem. Acesta este începutul lucrării Sale ca învăţător pentru a-l face pe omul păcătos să arate respect faţă de Hristos.” Selected Messages, vol. 1, pg. 233, engl.

 

24. În ce fel lucrează încă legea morală a lui Dumnezeu (cele zece porunci) ca educator pentru a-i aduce pe păcătoşi la Hristos? Galateni 3:24.

 

Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. (Galateni 3:24).

 

Notă editorială: „Hristos este sfârşitul [în greacă telos: scop, obiectiv, ţintă: Strong’s Exhaustive Concordance of the Bible] legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Romani 10:4). Comparaţi alte versete în care cuvântul grec telos este tradus prin „sfârşit” cum ar fi 1 Timotei 1:5; Iacov 5:11; 1 Petru 1:9.

 

„Ce lege este învăţătorul care ne aduce la Hristos? Eu răspund: atât legea ceremonială cât şi codul moral al celor zece porunci…

 

Legea [morală] ne descoperă păcatul, ne face să simţim nevoia de Hristos şi de a ne găsi refugiu la El.” Ibid., pag. 233, 234, engl.

 

Vineri 8 iulie

 

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

 

1. Ce a declarat Hristos despre scrierile Vechiului Testament?

 

2. Îndrumaţi de Duhul lui Dumnezeu, care va fi atitudinea noastră cu privire la Cuvântul Său?

 

3. În ce sens vorbeşte Hristos atât în Noul cât şi în Vechiul Testament?

 

4. În ce moduri S-a descoperit Hristos în timpul Vechiului Testament?

 

5. Explicaţi conceptul de învăţător.

 

https://www.sdarm.md/rom/saturday-school-lesson/lectia-2-hristos-descoperit-in-vechiul-testament

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Relaţia dintre cele două Testamente, de Daniel Branzei

„În Vechiul Testament găsim o interpretare a lipsurilor umane; iar în Noul Testament ni se descoperă abundenţa divină cu care Dumnezeu poate umple ceea ce lipseşte omului, în Vechiul Testament ni se dezvăluie inima omului aşa cum este ea. În Noul Testament ni se dezvăluie inima lui Dumnezeu, şi felul în care El poate răspunde lipsurilor umane prin Cristos”. – G.Campbell Morgan

 

Atunci cînd idei puternice pun stăpînire pe minţile oamenilor, ele produc schimbări radicale, uneori chiar revoluţionare. Trăim astăzi într-o lume în care mijloacele de comunicaţie înlesnesc o nemaipomenită circulaţie a informaţiilor. Probabil că, pe lîngă o doză oarecare de umor, există şi o doză mult mai mare de adevăr în afirmaţia că după ce omul a trecut prin Epoca Glaciară, prin Epoca Pietrei, prin Epoca Bronzului şi prin cea a Fierului, acum după Epoca Industrială am intrat cu toţii în ceea ce am putea numi:… Epoca Ideologică!

 

Ideile şi ideologiile moderne nu ne-au adus însă fericirea. Cea mai mare şi mai imperioasă acţiune care ne trebuieşte în acest tulbure secol al XX-lea este o întoarcere la Noul Testament. El ne-ar aduce un bine mult mai mare decît toţi teoreticenii şi toate teoriile lor economice şi politice la un loc. Noul Testament merge direct la inima tuturor problemelor umane – căci inima tuturor problemelor este însăşi inima umană. Şi chiar dacă şi alte cărţi au pretins-o, numai Noul Testament poate face „oameni noi” şi prin aceasta poate construi şi o societate nouă. Creştinismul a realizat aşa ceva în cel dintîi secol al erei noastre şi el poate face la fel şi în cel de al-XX-lea.

 

Privit la suprafaţă, acest al-XX-lea secol este mult diferit de cel dintîi, dar analizat în profunzime, el este fundamental identic. Şi astăzi există aceiaşi problemă a inimii şi acelaşi strigăt deznădăjduit al sufletului după adevăr şi după semnificaţie; şi astăzi există acelaşi neschimbatei atotsuficient răspuns oferit de Noul Testament. În două cuvinte, numele acestui răspuns este: Isus Cristos.

 

Ceea ce ne aşează înainte Noul Testament este în primul rînd: o sumă de fapte – cele mai minunate fapte din toată scurgerea istoriei. Apoi el dezvoltă idei tulburătoare pe care le extrage din desfăşurarea faptelor relatate. Din acestea se desprind apoi adevărurile care duc la salvarea oamenilor, la mîntuire şi la idealurile înalte ale creştinismului ca societate umană.

 

Cărțile Noului Testament se împarta ideatic în două categorii: Evangheliile, care ne arată cum este Dumnezeu în Christos, și Epistolele, care ne arată cum putem să ajungem și noi ca El.

 

,,Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă înslavă, prin Duhul Domnului“ – 2 Corinteni 3:18

 

 

Este bine să ne fixăm corect în minte această secvenţă logică a revelaţiei Noului Testament.

 

IDEEA DOMINANTĂ – ÎMPLINIREA!

 

Ni s-a spus uneori că este bine să ne apropiem de Noul Testament fără nici un fel de idei preconcepute, că e mai bine să-l citim ca şi cum n-am şti nimic despre el. Sfatul acesta este bun pentru cei sceptici sau şovăielnici pe care părerile altora i-au speriat în aşa măsură încît le este greu să-i mai acorde Noului Testament o şansă. Pentru toţi ceilalţi însă şi mai ales pentru cei ce vor să profite la maximum de conţinutul acestei cărţi, este bine să ştim de la început cîteva lucruri. Sigur, trebuie să păstrăm întotdeauna o minte deschisă, dar aceasta nu înseamnă o minte goală. Vom pierde o sumedenie de concluzii, dacă nu pornim în această incursiune înarmaţi cu cîteva idei corecte.

 

Deocamdată ne vom opri aici la o singură idee, prin care, dacă o vom păstra în minte încă de la început, vom putea să pătrundem în complexitatea evenimentelor gustînd din încîntarea oferită de Noul Testament de la început şi pînă la ultima lui filă. Dominînd toate scrierile separate care alcătuiesc împreună Noul Testament ceea ce le caracterizează dîndu-le o notă de unitate este ideea de împlinire.

 

Stabilind chiar de la început tonul tuturor scrierilor, Matei repetă de 12 ori ca pe un „memento” următoarea frază:

 

„Ca să se împlinească ce fusese vestit”. (1:22; 2:15, 17, 23; 4:14; 8:17; 12:17; 13:35; 21:4; 26:56; 27:9, 35). În prima afirmaţie înregistrată de Matei, Domnul Isus însuşi spune: „…acum… se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Matei 3:15).

 

Nu numai Matei este preocupat de această temă. Marcu scrie:

 

„S-a împlinit vremea şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape”(Marcu 1:15).

 

Luca înregistrează declaraţia:

 

„Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4:21).

 

Ioan, ca de obicei deosebit de ceilalţi trei Evanghelişti sinoptici, subliniază această idee nu redîndu-ne vorbe ale Domnului Isus, ci înregistrînd reacţia celor din anturajul Lui. Cei ce L-au „primit” ajung la următoarea concluzie:

 

„Noi am găsit pe Mesia!” (Ioan 1:41). „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege, şi proorocii” (Ioan 1:45).

 

În întreg textul Evangheliei sale, el întăreşte această idee, scriind ca şi Matei că cele petrecute s-au întîmplat:

 

„Ca să se împlinească Scripturile” (Ioan 12:38; 13:18; 15:25; 17:12; 19:24, 28, 36).

 

Cu mici deosebiri de frazare, la fel se petrec lucrurile şi în Faptele Apostolilor şi în Epistole. Noul Testament este prezentat ca o împlinire a Vechiului Testament; sau, ca să fim şi mai exacţi, Cristosul Noului Testament este împlinirea Vechiul Testament. El împlineşte ceea ce au vestit profeţii, ceea ce au cîntat psalmistii şi ceea ce au nădăjduit toţi cei cu inima evlavioasă.

 

SIMFONIA NETERMINATĂ

 

Încercaţi să vă închipuiţi că aţi încerca să citiţi şi să studiaţi Vechiul Testament pentru prima dată. Şi haideţi să ne închipuim că aţi avea un prieten evreu care v-ar spune: „Scripturile noastre evreieşti sînt minunate; ar fi bine să le citeşti”. Tu i-ai răspunde: „Vorbeşti despre Biblie?” „Nu, nu despre Biblie. Ea este compusă din Vechiul Testament şi Noul Testament. Noi, evreii, credem numai în Vechiul Testament. El este cartea noastră sfîntă.

 

Nu pierde vremea cu ceea ce creştinii numesc Testamentul cel Nou. Citeşte-l numai pe cel Vechi; şi nu te opri să-l citeşti numai o dată, este prea frumos ca să nu-l reciteşti cu plăcere”.

 

Deci, vă pregătiţi să abordaţi Vechiul Testament şi bineînţeles că prima secţiune pe care o traversaţi citind este Torah sau Legea – „Pentateucul” (cele cinci cărţi ale lui Moise). Lucrul care te izbeşte probabil cel mai mult este abundenţa de sacrificii (jertfe). Începe încă din Gen. 4, apare din nou în Gen. 9, 12, şi 22. Practicarea jertfelor este mai răspîndită în cartea Exodul, iar în Leviticul se instaurează o întreagă viaţă cultică bazată pe aducerea de jertfe, pe lucruri închinate Domnului, pe ritualuri şi ceremonii. Pretutindeni se subînţelege că aceste jertfe şi ceremonii sînt numai nişte simple simbolisme care trimit înspre o realitate mai înaltă, ascunsă în spatele lucrurilor aparente. Totuşi, o explicaţie clară nu se găseşte inserată nicăieri. Cu un sentiment de neîmplinire, continui să citeşti celelalte cărţi sperînd să găseşti acolo o explicare. Treci prin cărţile cu caracter istoric (Iosua pînă la Estera), prin cele cu caracter de învăţătură -filosofie (de la Iov la Cîntarea Cîntărilor) şi prin cele profetice (de la Isaia la Maleahi), dar, cu toate că jertfe şi ceremoniale sînt din cînd în cînd presărate în text, nicăieri nu se răspîndeşte lumină asupra subiectului care te interesează. Închizi cartea dezamăgit cu sentimentul că Vechiul Testament este o carte de CEREMONIALE NEEXPLICATE. 

Totuşi, rămîi convins că în ansamblu, Vechiul Testament este una dintre cele mai fascinante cărţi din cîte ai citit, iar evreii, ca neam, sînt un popor cu totul remarcabil. Să fie oare adevărat că ei sînt „poporul ales” de însuşi Dumnezeu pentru un scop şi cu un destin cu totul ieşite din comun? Ca să te lămureşti, iei cartea şi o citeşti iarăşi de la capăt, începi iar cu Geneza. Vezi cum o întreagă civilizaţie antideluviană a fost ştearsă de pe fata pămîntului, ajungi la legămîntul făcut cu Noe şi ia hotărîrea lui Dumnezeu de a nu mai distruge lumea prin potop; apoi treci la un alt legămînt, cu implicaţii mult mai cuprinzătoare, legămîntul încheiat de Dumnezeu cu Avraam în Geneza 12, 15, 17, 22 şi reînnoit apoi cu urmaşii lui Avraam: Isaac şi Iacov. Mai departe vezi cum braţul întins al lui Iehova eliberează cele 12 seminţii ale lui Israel din robia Egipteană, cum îi sudează într-o naţiune la Sinai, dîndu-le o Lege şi porunci şi transformîndu-i într-o teocraţie. Asişti la cucerirea Canaanului şi retrăieşti împreună cu ei vremea cînd viitorul se deschidea luminos şi promiţător înainte. Dar vai, urmează cartea Judecătorilor, plină de decadenţă şi nenumărate robii ca pedeapsă. 1 Samuel înregistrează trecerea de la teocraţie la monarhie. 1 Regi aduce ruperea împărăţiei în două. 2 Regi se termină cu ducerea celor două împărăţii în robie, 1 şi 2 Cronici nu fac altceva decît să reia pe scurt tragica istorie. În Ezra, Neemia şi Estera, o rămăşiţă se întoarce în Iudeea, dar este cu adevărat numai o rămăşiţă. Zidurile Ierusalimului sînt zidite din nou, dar tronul lui David nu mai există, în Iudeea evreii sînt sub tutelă străină, în afara graniţelor sunt răspîndiţi în toate cele patru vînturi. Citeşti apoi cărţile filosofice de înţelepciune, dar nu se mai spune nimic despre ce s-a întîmplat mai departe; şi nici cărţile profetice nu spun mai mult. Excepţie fac Hagai, Zaharia şi Maleahi, dar şi acolo lucrurile sînt departe de a fi bune cu rămăşiţa care se întorsese. Ajungi pentru a doua oară la sfîrşitul cărţilor Vechiului Testament cu acelaşi sentiment de curiozitate nesatisfăcută: este o carte cu SCOPURI NEATINSE.

 

În ciuda acestui fapt, eşti convins acum de un lucru şi acesta este: ceea ce dă valoare Vechiului Testament sînt învăţăturile lui spirituale. Pe drept cuvînt, evreii pot fi mîndri de cunoştinţele lor în acest domeniu! Ca ne-evreu, cu siguranţă că tu va trebui să mai citeşti încă o dată această carte care-l descoperă pe adevăratul Dumnezeu şi-ţi arată calea pe care poţi ajunge în părtăşie Lui! Începi iar cu Geneza. Este evident că din tot ceea ce s-a scris despre acest subiect, aceasta este cea mai pertinentă şi mai sublimă explicaţie despre începuturile tuturor lucrurilor. Traversezi apoi din nou Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul. Cu siguranţă, acesta este cel mai minunat cod de legi apărut vreodată. Totuşi, atenţia ta este fixată de data aceasta asupra grupului de cinci cărţi filosofice – de înţelepciune – înşiruite de la cartea lui Iov la Cîntarea Cîntărilor scrisă de Solomon. Acestea sînt cărţile care se concentrează deosebit asupra dureroasei probleme a inimii umane. Eşti sigur că în ele vei găsi soluţia! Dar o găseşti? Vai, nu. Desigur că te întîlneşti cu promisiuni, cu sfaturi frumoase, cu cugetări pătrunzătoare, sclipitoare, cu lecţii clare şi practice, dar cumva simţi că nicăieri nu există soluţia totală, că la problema păcatului, a suferinţei umane şi la problema tenebroasă a morţii sau a ceea ce se întîmplă după moarte nu se dau lămuriri mulţumitoare. Rămîi să gemi alături de Iov: „Oh, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung pînă la scaunul Său de domnie…” (Iov 23:3) 

E drept că în cărţile profetice pe care le străbaţi apoi întîlneşti probleme de etică şi predicţii uimitoare, dar acestea nu-ţi rezolvă căutarea ta spirituală. Termini a treia oară de citit Vechiul Testament de data aceasta convins că el este o carte de CĂUTĂRI FĂRĂ RĂSPUNS.

 

Chiar şi aşa, îţi este greu să te desparţi de paginile ei. Citind, te-ai transformat într-un adevărat căutător după realitatea absolută şi undeva, în cărţile Vechiului Testament, te-ai întîlnit cu cel mai formidabil fenomen, neîntîlnit în nici una din celelalte religii sau filosofii ale lumii -fenomenul profetic. La fiecare citire, acest lucru te-a captivat mai mult şi mai tare. Chiar dacă toate celelalte aspecte te-au dezamăgit, profeţia biblică şi mai ales prezicerile biblice strălucesc asemenea unui diamant neasemuit de preţios. Nici o îndoială nu poate supravieţui în faţa unei analize amănunţite. Ceea ce a părut în momentul vorbirii o exprimare riscantă şi puţin probabilă asupra soartei Egiptului, Asiriei, Babilonului şi a celorlalte mari puteri s-a împlinit mai apoi matematic, pînă la ultimul detaliu făcîndu-i pe cercetătorul cinstit să exclame: „Aceasta este pecetea pe care Dumnezeul cel viu a pus-o asupra Scripturii!” Mai mult, împlinirile deja petrecute garantează realizarea celorlalte profeţii a căror adresă este încă într-un viitor îndepărtat. Conţinutul principal profetic al Vechiului Testament vorbeşte despre viitor aşa cum n-o face nici o altă lucrare cunoscută din literatura lumii. Relatarea lui este încununată de ideea că va veni cineva care va da răspuns tuturor căutărilor şi năzuinţelor din toate veacurile, încă din Gen.3:15 se promisese că sămînţa femeii” va „zdrobi” capul şarpelui. Această făgăduinţă a „seminţei” fusese reînnoită apoi către Avraam, Isaac şi Iacov în capitolele 12, 17, 22, 26, 49 din Geneza. Urme ale acestei promisiuni pot fi întîlnite în toate celelalte cărţi istorice şi poetice ale Vechiului Testament. Ajungem apoi la Isaia şi la ceilalţi profeţi. În cărţile lor, profeţiile Mesianice care apăruseră timid ca nişte pîrîiaşe ajung la împlinire revărsîndu-se peste toată perspectiva lumii într-o uriaşă inundare. Cu toate acestea, cînd ajungi la Maleahi, deşi imperiile au trecut, secolele s-au retras în umbra antichităţii, iar „văzătorii” se odihnesc de mult sub ţărîna pămîntului, acel „Cineva” a cărui venire fusese anunţată, n-a sosit încă. „Iată, El va veni!” (Mal.3:1) exclamă şi Maleahi, cel din urmă dintre profeţi retrăgîndu-se şi el în ceaţa timpului. Aici se termină toată profeţia, aşa că tu închizi încă o dată cartea, de data aceasta cu sentimentul că ea este o carte de PROFEŢII NEÎMPLINITE.

 

Da, Vechiul Testament, în cele patru mari capitole ale conţinutului lui (organizaţional, istoric, filosofic şi profetic) este o carte de: (1) ceremoniale neexplicate, (2) scopuri neatinse, (3) căutări fără răspuns şi (4) profeţii neîmplinite. 

CAPODOPERA DESĂVÎRŞITĂ

 

Să presupunem acum că, după ce ai citit Vechiul Testament, te întîlneşti cu un prieten creştin şi el te convinge să citeşti şi Noul Testament. Ce vei descoperi? Îl vei citi o dată, de două ori, de trei ori şi de fiecaje dată vei observa că ea este Cartea împlinirilor. Încă din primul capitol al Evangheliei lui Matei te întîlneşti cu foarte curînd familiarul: „Ca să se împlinească…”

 

Domnul Isus care „va mîntui pe poprul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21) are o linie genealogică ce urcă pînă la regele David şi chiar pînă la Avraam. Prin aceştia doi, Dumnezeu i-a dăruit lui Israel cele două legăminte ale făgăduinţei”. Naşterea lui din fecioară dezleagă imediat secretul ascuns în Isaia 7:14:

 

„Toate aceste lucruri s-au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: „Iată fecioară va rămîne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele „Emanuel” care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:22-23).

 

După Matei, citeşti despre acest Isus al Noului Testament a cărui naştere, viaţă, moarte, înviere, înălţare, revenire şi domnie sînt înregistrate istoric în Evanghelii, sunt interpretate spiritual în Faptele Apostolilor şi în Epistole şi sînt anticipate ca şi împlinite în cartea Apocalipsei.

 

Toate CEREMONIILE NEEXPLICATE din Lege se luminează de o nouă semnificaţie în moartea Lui ispăşitoare, în învierea şi înălţarea Lui, în slujba Lui prezentă de Mare Preot aşezat în cer la dreapta Tatălui şi în promisa Lui întoarcere. Toate cele scrise se refereau de fapt la El – ca de exemplu cele cinci tipuri de jertfe din cartea Leviticul, rînduielile de la Cort, intrarea Marelui Preot, o dată pe an, în Sfînta Sfintelor cu sîngele care trebuia stropit pe altar şi re-întoarcerea lui îmbrăcat cu toate podoabele ca să dea poporului binecuvîntarea.

 

Cînd citeşti despre naşterea Mîntuitorului şi-l auzi pe înger vestind: „El va fi mare şi va fi chemat Fiul celui Prea înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David…” vezi dintr-o dată că istoriile fără finalizare din Vechiul Testament se reînoadă şi-şi găsesc împlinirea în persoana Lui.

 

Cînd citeşti învăţăturile Lui despre Dumnezeu ca Tată şi despre dragostea divină; cînd îl auzi spunînd: „veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă…”(Matei 11:28); cînd îl priveşti nu numai înălţîndu-Se, ci şi trimiţîndu-L pe Duhul Sfînt ca să locuiască pentru totdeauna în inimile celor răscumpăraţi, înţelegi că acele CĂUTĂRI FĂRĂ RĂSPUNS din cărţile de înţelepciune filosofică ale Vechiul Testament şi-au găsit în sfîrşit o duioasă rezolvare. 

Cît despre PROFEŢIILE mesianice NEÎMPLINITE din Vechiul Testament, ele sînt realizate deplin în El, începînd cu naşterea Sa şi sfîrşind cu înălţarea Sa de pe Muntele Măslinilor. Mai mult, El Se pretinde pe Sine a fi tocmai Cel chemat să le împlinească. Ca în celebra scenă petrecută în Sinagogă: „Astazi s-au împlinit aceste cuvinte” (Luca 4:16-21). El dovedeşte că este împlinitorul profeţiilor, prin viaţa Sa lipsită de păcat, prin activitatea Sa însoţită de minuni şi semne şi, mai ales, prin moartea Lui de la Calvar; căci la cine se refereau oare pasaje ca acela din Isaia 53, dacă nu la El, despre care Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”? (Ioan 2:29)

 

Da, Isus Cristos este împlinirea ceremoniilor, împlinirea istoriei, împlinirea căutărilor filosofice şi împlinirea profeţiilor Vechiului Testament.

 

În Vechiul Testament El trebuia să vină. În Evanghelii El a venit luînd chip de om. În Epistole, El vine înăuntrul credincioşilor prin prezenţa invizibilă a Duhului Sfînt, în Apocalipsa, El va reveni încununat cu slava împărăţiei mondiale, împlinirile care I-au marcat cea dintîi venire au certificat caracterul divin al profeţiilor din Vechiul Testament; şi ele au mai făcut ceva, au garantat că şi profeţiile rămase încă neîmplinite, atît din Vechiul cît şi din Noul Testament, vor fi la fel de deplin împlinite la vremea în care le va suna ceasul prestabilit.

 

Noul Testament este cea mai importantă carte care a fost scrisă cîndva. Subiectul ei suprem este Domnul Isus Cristos. Obiectul ei suprem este salvarea fiinţelor umane. Proiectul ei suprem este domnia finală a lui Isus Cristos în împărăţia nesfîrşită ca timp şi ca spaţiu.

 

Ce mare dreptate şi ce profundă înţelegere a avut apostolul Pavel cînd a exclamat:

 

„Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Rom.11:36 Col. 1:15-18)

 

Relaţia dintre cele două Testamente

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Explicatia Cartii: Isaia

Ceea ce este Shakespeare pentru literatura, Michelangelo pentru sculptura si Bach pentru muzica, aceea este Isaia pentru profetie. Calitatea scrisului sau se ridica deasupra tuturor celorlalti profeti ai Bibliei. Nu este de mirare ca profetia lui fara seaman a fost aleasa sa deschida seria celor 17 cartii profetice ale Vechiului Testament.

 

Considerat „Evanghelistul Vechiului Testament”, proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca sa dea lumii cufundate în întunerec cea mai luminoasa carte de profetie Mesianica. „…Totusi întunericul nu va împarati vesnic pe pamîntul în care acuma este necaz…  Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumina; peste cei ce locuiau în tara umbrei mortii rasare o lumina.” (9:1, 2) „Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si Domnia va fi pe umarul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii”(9:6) „De aceea Domnul însusi va va da un semn; Iata, fecioara va ramîne însarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (7:14)

Cartea poarta numele autorului ei, care tradus înseamna providential tocmai: „Mîntuirea este a Domnului”.

Starea sociala a lui Isaia a fost înalta. Primit cu familiaritate de împaratii Ahaz si Ezechia (cap.7 si 37), el a fost cronicarul de la curte în timpul domniei lui Ozia si Ezechia (2 Cronici 26:22; 32:32) Cartea lui poarta pecetile unui om cu educatie aleasa: stil elegant, ritm, bogatie de pasaje cu o deosebita frumusete literara.

 

Nu stim nimic despre tatal sau, Amot, dar stim despre Isaia însusi ca a fost casatorit (7:3) si ca a avut doi copii: ªear Iasub („O ramasita se va întoarce”) si Maher-ªalal-Haz-Baz („Grabeste de pradeaza, arunca-te asupra prazii”) (8:3). Sotia lui a fost de asemenea proorocita. Este discutabil daca Isaia a fost din neam de preoti. Accesul lui în Templu s-ar parea ca indica acest lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18)

 

În privinta caracterului, putem spune ca Isaia a fost caracterizat de: (a) îndrazneala, deopotriva înaintea împaratilor si înaintea multimii, (b) patriotism înflacarat – este pornit împotriva a tot ceea ce ar putea aduce nenorocire poporului sau. Totusi, (c) blînd cu celelalte popoare din jur, într-o (d) simpatie care se ridica deasupra oricarui egoism national. Vorbeste cu (e) sarcasm si cu indignare împotriva pacatului, totusi este (f) atent în limbaj cînd vorbeste fiind plin de reverenta fata de Dumnezeu. Viata sa întreaga este plina de (g) spiritualitate. Pe Dumnezeu îl numeste adesea Cel prea înalt, Cel Sfînt, Cel Atotputernic. Toate aceste trasaturi îl fac pe Isaia unul dintre cele mai bune exemple pentru predicatorii din toate timpurile.

Textul cartii plaseaza aceasta data: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz si Ezechia” (1:1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetica (740-680 î.Cr.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721- î.Cr.), iar împaratia lui Iuda a fost partial invadata de ostile lui Sanherib (701 î.Cr.). Traditia evreiasca plaseaza moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac si l-ar fi taiat în doua cu ferastraul (Evrei 11:37)

Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci cînd cele 10 semintii din regatul de Nord al lui Israel erau aproape sa fie cucerite de Asiria si duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de trista istorie în care Israelul ratacise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai putin de 19 împarati din opt dinastii diferite.

 

Sub amenintarea lui Tiglat Pileser al Asiriei, Israelul intra în alianta cu Siria si Damascul. Împaratul Ahaz din Iuda refuza sa se alature acestei aliante si este tinta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 si 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobeste Siria si Israelul, dar ia sub tutela sa si micul regat al lui Iuda. Vasalitatea împaratiei lui Iuda dureaza pîna cînd Ezechia se rascoala (2 Regi 18). La aceasta rascoala îl îndeamna Isaia care îl încurajeaza sa iasa din orice aliante omenesti si sa se încreada numai în Iehova. Speriat însa de amenintarea asiriana, Ezechia asculta de alte glasuri care-l îndemnau sa se alieze cu Egiptul, singura putere rivala pe masura Asiriei (Isaia 30:2-4). Cînd Sanherib, noul împarat al Asiriei, vine sa pedepseasca Iuda, Egiptul ezita sa trimeata ajutor, iar Ezechia este fortat sa se umileasca capitulînd si platind un mare pret în argint si aur (2 Regi 18:13-16). În secret însa, Iuda continua sa flirteze cu Egiptul. Aflînd aceasta, Sanherib se întoarce sa-si zdrobeasca toti rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armata pe care o trimite sa cucereasca Ierusalimul (Isaia 36, 37). În panica asediului, Ezechia asculta de Isaia, striga catre Iehova si rezultatul nu întîrzie sa apara: Dumnezeu însusi se lupta cu asirienii producîndu-le o mare înfrîngere din care Sanherib nu si-a mai revenit niciodata, împaratia lui Iuda este eliberata astfel de orice amenintare si se va bucura pentru un timp de pace, liniste si prosperitate. Daca vom reusi sa tinem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cartii lui Isaia va fi mai usoara, iar unele pasaje obscure vor putea fi cu usurinta clarificate.

Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acopar o arie impresionanta de teme. Ele se întind de la întîmplari petrecute în cer printre fapturile lui Dumnezeu înainte de creatia lumii (vezi Isaia 42:5) si pîna la evenimente din viitorul îndepartat în care Dumnezeu va crea ceruri noi si un pamînt nou (Isaia 65:17; 66:22). Chiar daca Isaia este important si din punct de vedere al profetiilor despre Ierusalim (pe care-l numeste în 30 de feluri diferite), despre Israel si Iuda sau despre celelalte natiuni ale lumii (Isaia 2:4; 5:26; 40:15, 17, 22; 66:18), totusi importanta lui majora ramîne aceea a unui crainic ce vesteste lucrarea lui Mesia, în textul profetiilor sale este scris clar despre evenimente care s-au întîmplat apoi întocmai în viata Domnului Isus Cristos. Isaia a scris despre nasterea Sa (7:17; 9:6), despre dumnezeirea Sa (9:6-7), despre lucrarea Sa (9:1-2; 42:1-7; 61:1-2), despre suferintele si moartea Sa

 

(52:1-53:12) si despre împaratia Sa viitoare (cap. 2, 11, 65).

 

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Dintre toate cartile Vechiului Testament, cartea lui Isaia este cea care vorbeste cel mai mult despre Domnul Isus Cristos. De fapt, personajul mesianic este numit „Robul Domnului”, între evrei si crestini exista o disputa asupra adevaratei lui identitati: evreii îl identifica cu Israelul, iar crestinii îl identifica cu Domnul Isus Cristos.

 

Este evident ca profetia lui Isaia a avut si un sens local imediat destinat vremii si poporului spre care a fost rostit si în cadrul acesta „robul Domnului” poate si trebuie sa fie identificat cu Israelul. Totusi, nimeni nu poate nega faptul ca profetia lui Isaia este si un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neaparat cu fiinta si lucrarea lui Isus Cristos din Nazaret, Mîntuitorul lumii. Combinînd cele spuse ajungem la concluzia ca în unele pasaje „Robul Domnului” poate fi identificat cu Israelul, care a functionat ca un un „ante-tip” al lui Cristos în lucrarea de mîntuire, în timp ce în alte pasaje este clar ca el nu poate fi identificat decît cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit sa traiasca si sa moara pentru salvarea oamenilor.

 

Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai putin controversat este Isaia 53. Biserica crestina a preluat acest capitol ca fiind al ei, fara sa mai tina cont ca el se adreseaza în primul rînd si în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a bagat în seama” (53:3), ci Israelul! Ei fusesera acolo cînd a fost rastignit Robul Domnului si tot ei vor fi aceia care vor cînta în viitor aceasta „cîntare a plîngerii”, despre care ne vorbeste si profetia din Zaharia 12:10.

 

Între Israel si Biserica continua si astazi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astazi pe Domnul Isus-Cristos ca „Mîntuitor” în planul lui Dumnezeu, dar nici unii din Biserica nu par a întelege ca Isaia ni-l prezinta solemn si pe Israel în rolul sau mesianic.

 

Pentru cititorul pasionat de desfasurarile politice din lumea contemporana, capitolele 60-66 sînt o lectura fascinanta. Textul vesteste reîntoarcerea evreilor în tara lor, refacerea statului Isarel, criza mondiala si framîntarile care nu se vor rezolva decît la revenirea lui Mesia.

Aranjarea cartii lui Isaia este usoara de tinut minte pentru ca ea oglindeste simetric Biblia. Ea are 66 de capitole exact cîte carti sînt si în Biblia noastra. Cartea lui Isaia, se împarte în doua parti cu exact acelasi numar de capitole cîte sînt si cartile din cele doua jumatati ale Bibliei: 39 de carti pentru Vechiul Testament si 27 de carti pentru Noul Testament.

 

Primele 39 de capitole ale cartii lui Isaia se ocupa ca si Vechiul Testament mai mult cu Legea, neascultarea si pedeapsa. Ultimele 27 de capitole vorbesc ca si Noul Testament mai mult despre har, mîntuire, restaurare si slava. Am putea spune ca profetia lui Isaia este o Biblie în miniatura, dovedind înca o data prin simetriile existente ca: „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16).

1. PROFETIILE MÎNIEI 1 – 39
2. Judecata asupra lui Iuda, 1:1-31
3. Ziua Domnului, 2:1-4:6
4. Pilda cu via Domnului, 5:1-30
5. Chemarea lui Isaia în slujba, 6:1-13

 

ASIRIA CUCEREªTE ISRAELUL

1. Semnul lui Emanuel, 7:1-25
2. Semnul lui Maher-ªalal-Has-Baz, 8:1-22
3. Profetia despre venirea lui Mesia, 9:1-7
4. Judecata lui Efraim, 9:8-10:4

 

DUMNEZEU PEDEPSEªTE ASIRIA

Asirianul smerit, 10:5-34

 

ÎMPaRatIA LUI MESIA 11-12

Judecata împotriva neamurilor, 13:1-23:18

 

VREMEA SFÎRªITULUI

1. Necazul cel mare, 24:1-23
2. Lauda pentru împaratie, 25:1-12
3. Cîntarea împaratiei, 26:1-21
4. Propasirea lui Israel în împaratie, 27:1-13
5. Cele sase „vai-uri”, 28:1-34:17
6. Venirea împaratiei, 35:1-10

 

SCURTa INCURSIUNE ISTORICa

1. Ezechia scapa de asirieni, 36:1-37:38
2. Ezechia scapa de moarte, 38:1-22
3. Pacatul lui Ezechia, 39:1-8

 

1. PROFEtIILE MÎNGÎIERII 40 – 66
2. Mîngîiere prin izbavire, 40:1-11
3. Mîngîiere prin Domnul, 40:12-41:29
4. Mîngîiere prin Robul Domnului 42:1-44:27
5. Mîngîiere prin bunavointa lui Cir, 44:28-45:25
6. Mîngîiere prin pedepsirea Babilonului, 46:1-48:22

 

PROFEtII DESPRE MESIA

1. Lucrarea lui Mesia, 49:1-26
2. Ascultarea lui Mesia, 50:1-11
3. Mesia încurajeaza Israelul, 51:1-52:12
4. Mesia sufere pentru ispasire, 52:13-53:12
5. Mesia promite refacerea lui Israel, 54:1-17
6. Mesia cheama toate popoarele, 55:1-56:8
7. Mesia avertizeaza pe cei rai, 56:9-57:21

 

UN VIITOR GLORIOS PENTRU ISRAEL

1. Adevarata pocainta, 58:1-59:21
2. Ierusalimul zidit din nou, 60:1-22
3. Vestirea mîntuirii, 61:1-11

 

https://biblia.crestini.com/explicatia-cartii/isaia/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Fragment dintr‑un comentariu asupra Cântarii cântărilor

 

Versetul 10

 

„Preaiubitul meu vorbește și-mi zice: «Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!»”

 

Nu numai „glasul”, ci și cuvintele lui Isus se aud acum, iar ele sunt prețioase deoarece sunt ale Lui. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”. Acestea sunt cuvinte de deșteptare, de înviorare. Hristos nu vrea să ne mulțumim cu orice fel de stări și sentimente, fie că sunt unele fericite și confortabile, fie că sunt nefericite și amare. Trebuie să ne „aruncăm spre ce este înainte” încontinuu.

 

„Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!” „Sculați-vă și plecați, căci aici nu este odihnă” (Mic. 2:10). Nu vă mulțumiți cu realizări trecute; nu vă mulțumiți nici cu cea mai mică distanță față de Isus; nu vă mulțumiți cu rânduieli; nu vă mulțumiți cu o stare amărâtă și descurajată; „scoală-te și vino”. Vino la lucrurile mai bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc!

 

Hristos i Se adresează cu cel mai blând limbaj – „iubito, frumoaso!”; iar ea a primit cuvintele Lui adresate ei – „Preaiubitul meu vorbește și-mi zice”. Există o mare forță în însușirea cuvintelor lui Isus înlăuntrul nostru. Fiecare miel din staulul Lui Îi este cunoscut pe nume, așa că nu este o aroganță să ne însușim cuvintele Sale, nu, nici măcar atunci când spune: „Iubito, frumoaso!” Gândurile Lui sunt „gânduri de pace” (Ier. 29:11), și El „vorbește de pace poporului Său” (Ps. 85:8).

 

 

 

Versetul 11

 

„Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus.”

 

Ce lecție frumoasă ne este dată aici! Domnul nu zăbovește asupra stării reci, iernoase a Bisericii Sale – și nici noi n-ar trebui s-o facem! În timp ce, în secțiunile ulterioare ale acestei cărți, El adaugă metaforă după metaforă prin care vrea să laude frumusețea Miresei Sale, înmugurirea harurilor ei din timpul primăverii, coacerea rodurilor și a florilor din timpul verii și al toamnei , întregul anotimp al iernii îl rezumă în aceste puține cuvinte – „iată că a trecut iarna, a încetat ploaia și s-a dus.” Și chiar și acestea au scopul a transmite că a „trecut”!

 

„Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17). „Măcar că eram morți, ne-a adus la viață” (Ef. 2). Toate furtunile iernii au trecut. „Eu îți șterg fărădelegile ca un nor, și păcatele ca o ceață; întoarce-te la Mine” (Is. 44:22); „Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus”. „Se va căuta nelegiuirea lui Israel și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda nu va mai fi” (Ier. 50:20). Isus le-a dus pe toate în țara uitării!

 

De aceea, nu mai zăbovi în țărână, nu mai sta în sac și cenușă, meditând asupra păcatelor trecute; ci învață lecția aceasta din cuvintele lui Isus – când ești în mijlocul iernii, urmează exemplul pe care ți l-a lăsat El și întoarce-ți ochii de la sterpiciunea ta; și, luându-ți ochii de la tine însuți și de la toată răceala ta iernoasă, ațintește-ți privirea la razele crescătoare ale „Soarelui neprihănirii” – căci El „este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața” (Mal. 4:2; 2 Sam. 23:4).

 

Căci astfel, întunericul și lipsa de confort a „iernii”, posomorârea și tristețea „ploii”, norii care se adună și furtunile răpăitoare, toate vor fi risipite de razele înviorătoare ale strălucirii soarelui, când aceasta revine (Ef. 5:8; Ps. 42:5-8; Ps. 126:5).

 

https://www.perlasuferintei.ro/editorial/218

 

//////////////////////////////////////////////\\\

 

Scopurile întrupării (Partea a III‑a ‑ Pentru a nimici lucrările diavolului), de G. Campbell Morgan

 

 

 

„Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1Ioan 3:8).

 

Nu este nicio îndoială în privinţa Celui la care s-a referit Ioan atunci când a spus: „Fiul lui Dumnezeu”. În toate scrierile lui Ioan este evident că EL şi-a aţintit ochii la omul Isus. Din când în când, nici măcar nu-L numeşte, nici măcar nu se referă la El folosind un pronume personal, ci arată spre El printr-un cuvânt pe care îl folosim atunci când ne uităm la un obiect sau o persoană. De exemplu: „Ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, ce am pipăit cu mâinile noastre”. Cu altă ocazie, a spus: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Acela*” (în Biblia Cornilescu: „cum a trăit Isus”). Aceasta este întotdeauna modalitatea de exprimare a unui om care se uită la o Persoană. Mai mult ca niciodată, Persoana reală a lui Cristos era prezentă în mintea lui Ioan în timp ce scria despre El.

 

Ştim cu toţii cât de apropiat a fost Ioan de El. Unul dintre lucrurile cele mai sensibile şi mai frumoase din toată viaţa lui Isus a fost dragostea umană curată a lui Ioan pentru El. Ceilalţi ucenici L-au iubit, dar dragostea lor avea o nuanţă şi o valoare diferită de cea a lui Ioan. Ioan s-a apropiat de El şi şi-a pus capul pe pieptul Lui. Chiar dacă nu aş mai fi spus altceva, nu ar fi fost doar jumătate din adevăr. Dacă Ioan, misticul, cel care iubea, şi-a pus capul pe pietpul uman al Omului din Nazaret, înseamnă că a auzit bătăile inimii lui Dumnezeu. Dacă l-a atins pe Isus atunci când El îi vorbea, înseamnă a ştiut că sub atingerea caldă a trupului omenesc, curgea puterea mistică a Dumnezeirii. „Ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”. El era deplin conştient de trup, dar era conştient în cel mai înalt grad şi de Cuvântul mistic care era ascuns în trup şi care strălucea prin el. El este deplin conştient de om şi, prin aceasta, descoperă Dumnezeirea. Astfel că atunci când Ioan scrie despre Acesta, vorbeşte despre El ca fiind „Fiul lui Dumnezeu”.

 

Cuvântul „arătat” presupune o existenţă anterioară arătării. În Omul din Nazaret era arătarea Celui care existase cu mult timp înainte de Omul din Nazaret.

 

Aici, vrăjmaşul este descris ca fiind diavolul. Citim că el este ucigătorul, mincinosul şi trădătorul, fântâna de căpătâi a păcatului, cel nelegiut. Lucrarea ucigătorului este de a distruge viaţa. Lucrarea mincinosului este de a stinge lumina. Lucrarea trădătorului este de a încălca dragostea. Lucrarea păcătosului de frunte este de a încălca legea.

 

Este un criminal. Acest lucru constă în principal în distrugerea vieţii la nivelul ei cel mai înalt, care este cel spiritual. Înstrăinarea de Dumnezeu este lucrarea diavolului. Înseamnă de asemenea moarte la nivel mental. Viziunea care nu Îl include pe Dumnezeu este orbire. Pe plan fizic, toate bolile şi toată durerea sunt în ultimă înstanţă rezultate ale păcatului şi se numără printre lucrările diavolului. Toate aceste lucruri se găsesc pe tărâmul lucrării sale de ucigător, de distrugător al vieţii umane.

 

El este mai mult. Este mincinosul şi lui i se datorează stingerea luminii, astfel că oamenii bâjbâie pe cale. Toată neştiinţa, toată disperarea, toată rătăcirea prin deşerturile fără drum ale vieţii se datorează stingerii luminii spirituale din mintea omului. Toată neştiinţa este rezultatul înnourării viziunii omului cu privire la Dumnezeu.

 

„Aceasta este viaţa veşnică”, viaţa care rămâne peste veacuri, viaţa înaltă, viaţa profundă, viaţa largă, viaţa lungă, viaţa cuprinzătoare, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care L-ai trimis Tu”. Măsura în care omul Îl cunoaşte pe Dumnezeu este măsura în care vede cu claritate în inima lucrurilor. Curând, când lucrarea de mântuire a lui Cristos va fi îndeplinită în om şi în lume, vom vedea că întreaga neştiinţă va fi alungată, iar omul îşi va găsi calea către lumină. Dar mincinosul, cel care aduce întuneric, şi-a răspândit lucrările peste toată faţa umanităţii; şi toată neştiinţa, toată disperarea rezultantă, toată rătăcirea fără ţintă din fiecare domeniu al vieţii, se datorează lucrării aceluia pe care Isus l-a numit mincinos încă de la început.

 

Din nou, încălcarea dragostei, ca lucrare a diavolului, este văzută în cel mai înalt grad în felul în care el a intrat în inima lui Iuda şi l-a făcut pe el trădătorul. Toată lăcomia pe care o găsim astăzi în lume, toată gelozia, toată cruzimea sunt lucrările diavolului.

 

În ultimul rând, el este păcătosul suprem. Păcatul este nelegiuire, ceea ce nu înseamnă să fii fără o lege, ci să fii împotriva legii, încălcând legea. Astfel că toate relele făcute lui Dumnezeu în lumea Sa, toate relele făcute de om omului, toate relele făcute de om sieşi sunt lucrările diavolului.

 

Pentru a rezuma: moartea, întunericul, ura, oriunde le găsim, sunt lucrări ale diavolului.

 

Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să distrugă lucrările diavolului. Dacă la început, L-am văzut ca pe un suflet în conflict cu toate aceste lucruri, aduceţi-vă aminte că aceasta era o indicaţie a programului şi o profeţie a scopului. Întruparea nu a fost doar naşterea unui copilaş prin care putem învăţa secretul copilăriei şi în care acum putem vedea gloriile naturii umane. Toate acestea sunt adevărate, dar întruparea a fost evenimentul din cursul istoriei umane prin care Dumnezeu este capabil să nimicească lucrările diavolului.

 

„Să nimicească.” Acest cuvânt înseamnă să desfiinţeze, să scoată afară. Acelaşi cuvânt este folosit în Apocalipsa când se vorbeşte despre scoaterea păcătoşilor afară, sau pentru a fi mai plastici, este acelaşi cuvânt folosit în Faptele Apsotolilor atunci când citim despre sfărâmarea corabiei: s-a desfăcut, s-a descompus ceea ce fusese un întreg, s-a sfărâmat, s-a împrăştiat şi a fost distrus. Cuvântul „distrus” poate fi foarte corect, dar haideţi să-l înţelegem. El S-a arătat pentru a face în istoria umană o lucrare al cărei rezultat era ca lucrările diavolului să-şi piardă consistenţa. El a venit să dezlege şi să desfiinţeze forţa coezivă care le face să pară stabile până în acest moment. El S-a arătat ca să nimicească moartea prin darul vieţii. S-a arătat ca să nimicească întunericul prin darul luminii. S-a arătat ca să nimicească ura prin darul dragostei. S-a arătat ca să nimicească nelegiuirea prin darul legii. El S-a arătat ca să scoată afară, să sfărâme, să distrugă negativul prin aducerea pozitivului care reface şi înalţă.

 

S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului legate de moarte, prin darul vieţii. Aceasta înseamnă în primul rând viaţă spirituală, care este părtăşia cu Dumnezeu. Înseamnă de asemenea viaţă mentală, viziunea secretului deschis. Încă nu înţelegem perfect, dar sufletul care se încrede, complet lipsit de educaţie, aude mai mult în vântul serii şi vede mai mult în îmbobocirea florilor decât poate vedea orice alt om de ştiinţă.

 

Acela care vede, are adevărata viziune intelectuală pe care Cristos a oferit-o în darul Lui de lumină. „Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat.” Darul vieţii era de a nimici, iar omul care are darul Lui de viaţă râde în faţa morţii, râde triumfător. Cred că în tonul apostolului era un zâmbet atunci când a spus: „Unde îţi este boldul, moarte?” Este ca şi cum a spus: Ce ai făcut cu boldul tău, moarte? Ce ai făcut cu biruinţa ta? Odată, tremuram în prezenţa ta, o, călăreţule pe cal gălbui, dar acum îţi râd în faţă fiindcă gălbeneala ta a devenit albul strălucitor al unui îner al luminii. Astfel, El distruge lucrările diavolului prin acordarea darului vieţii care nimiceşte moartea.

 

În ceea ce priveşte întunericul, lucrurile sunt strâns legate de ceea ce am spus deja. Darul luminii vine întotdeauna din viaţă. Dacă există moarte, atunci, atunci nu este nici o viziune. Dacă undeva există viaţă, există lumină. Lumina înseamnă cunoaştere, nădejde şi călăuzire, astfel încât nu mai există hoinăreala fără de ţintă. Prin aducerea luminii în viaţa umană şi în lume, El a distrus lucrările diavolului.

 

În ceea ce priveşte ura, El o nimiceşte prin darul Lui de dragoste, de bunătate – şi nu folosesc acest cuvânt cu uşurătate aşa cum îl folosim noi de obicei. Îl folosesc cu înţelesul lui bogat, cuprinzător, îndurător – bunătate, bunăvoinţă, renunţare la sine, blândeţe. Conform apostolului care scrie galatenilor, bunătatea este enunţată ca una din calităţile dragostei – a face lucruri mărunte din dragoste curată. Toate acestea sunt lucruri prin care lucrările diavolului sunt nimicite. Ura, gelozia, lăcomia, egoismul sunt nimicite prin vărsarea dragostei peste ele, care este căldura vieţii, după cum lumina este iluminarea ei. Prin aceste lucruri, El nimiceşte lucrările diavolului.

 

În ceea ce priveşte nelegiuirea, El o distruge prin darul legii, prin pasiunea pentru drepturile lui Dumnezeu, prin faptul de a sluji semenilor noştri, prin găsirea sinelui în marea lepădare, prin găsirea sinelui în libertatea deplină fiindcă am devenit sclavul Domnului infinit al Dragostei.

 

Cu nouăsprezece secole în urmă, Fiul lui Dumnezeu S-a arătat şi, de-a lungul acestor veacuri, El a nimicit lucrările diavolului în vieţile a sute, a mii de oameni, a înfrânt moartea prin darul vieţii, a alungat întunericul prin lumină, a schimbat egoismul lăcomiei şi al geloziei în dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine. El a luat oamenii nelegiuiţi şi i-a transformat în slujitori de bună voie şi bucuroşi ai lui Dumnezeu. Astfel, a nimicit lucrările diavolului.

 

Nu uitaţi de sensul Întrupării din punct de vedere istoric. Întruparea a fost invadarea istoriei umane de către Unul care a smuls sceptrul din mâna uzurpatorului. A însemnat venirea puterilor care au desfiinţat lucrările diavolului în istoria umană, le-au făcut să se sfărâme şi să eşueze. „Până când, Doamne, până când?” este strigătul inimii sfântului de astăzi. Cu toate acestea, haideţi să prindem la inimă în timp ce privim înapoi şi suntem siguri de faptul că puterea biruitoare acţionează de nouăsprezece secole şi merge întotdeauna spre împlinire. Cu toate acestea, lucrările diavolului se manifestă. Dar, da, roada Duhului de viaţă care a venit prin apariţia lui Cristos se manifestă de asemenea. Astăzi, pretutindeni în lume, pe multe mlădiţe ale viţei din plantaţia Tatălui se găsesc ciorchine bogate de roadă. Toate, până acum, nu sunt decât pregătitoare. Este doar scăpătatul soarelui. Ziua încă nu a sosit; dar este seară şi ziua se apropie.

 

Mai departe, Întruparea a fost venirea Aceluia mai tare decât omul puternic înarmat, pentru a nimici lucrările diavolului din însăşi viaţa mea. Sunt lucrările diavolului – moartea, întunericul, ura şi răzvrătirea – forţele stăpânitoare din fiinţa ta? Atunci, îţi aduc Evanghelia. Vreau să-ţi spun despre Cel arătat ca să nimicească toate lucrările de acest fel. Vă spun acest lucru nu ca pe o simplă teorie, ci ca având mărturia istoriei care atestă adevărul vestirii acestui text.

 

Puterile acestui Cristos au acţionat şi acţionează, iar lucrurile care au fost stabilite înainte se slăbesc şi se îndreaptă spre declin. El S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Dacă eşti în strânsoarea forţelor răului, dacă îţi dai seama că în viaţa ta, lucrările Lui sunt lucrurile care au putere, atunci mă rog să te întorci cu toată inima la Cel care S-a arătat cu mult timp în urmă, la Cel care în toată puterea biruinţei Sale milostivitoare, va nimici în tine toate lucrările diavolului şi îţi va da libertate.

 

https://www.perlasuferintei.ro/editorial/17

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32]

 

 

Florin

Unde duce drumul pe care mergi„Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori ? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”. (Numeri 22 : 32)

 

Pentru Balaam, poate era în regulă, dar nu şi pentru Dumnezeu. Balaam poate credea că este doar o neascultare din care îşi va reveni, fiindcă Domnul este Bun ! Dumnezeu i-a spus, dar el nu a luat în seamă Cuvântul !

 

Din acest verset putem învăţa cel puţin trei adevăruri :

 

1. Dumnezeu Se împotriveşte celui care nu-L ascultă,deoarece EL ştie că
2. omul respectiv a decis deliberat să se răzvrătească,fără a fi conştient că
3. se îndreaptă spre pierzarea lui însuşi !
4. Împotrivirea lui Dumnezeu faţă de omul răzvrătit

 

Un prim adevăr din acest verset este spus de Dumnezeu : „Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă …”. A avut un mare Har, să i se spună din ce cauză îi mergea aşa de rău, fiindcă probabil că era foarte stresat de comportamentul măgăriţei. „Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” (Numeri 22 : 11).

 

Greşeala a fost a lui, deoarece el a insistat în a-şi face voia deşi Dumnezeu i-a spus să nu meargă, iar la EL, Nu-ul rămâne Nu ! (Matei 5 : 37 „Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da ; nu, nu” ; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”). Şi totuşi nu trece mult timp şi primeşte o a doua ofertă, după care :

 

„Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase.

 

Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.

Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului ; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.

Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.” (Numeri 22 : 21 – 27).

Aşa se întâmplă când ieşim din voia lui Dumnezeu. Când noi nu-L ascultăm, nici cei de sub autoritatea noastră nu ne ascultă şi bineînţeles că pe ei dăm vina … deşi în noi ştim care este adevărul !

 

Deplasarea mergea pe dos, iar când lucrurile nu curg, (nu merg cursiv), ci forţat … cu hopuri, acest lucru poate însemna că ceva este în neregulă. În Biblie este scris : „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3 : 6). Harul îl avea dacă stătea la locul lui, era un preţ de plătit, care consta în renunţarea la voia proprie :

 

„Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura : „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4 : 6).

 

Un verset foarte frumos este scris în Isaia 64 : 5 :

 

„Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit : vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi ?”

 

Renunţarea aduce bucuria lui Dumnezeu :

 

„Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme”. (Isaia 55 : 12).

 

În Proverbe 14 : 12 este scris că :

 

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. În Numeri 23 : 10 este notată dorinţa lui Balaam : „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” Ce sfârşit a avut ?

 

„Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului : Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului ; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.” (Numeri 31 : 8).

 

În Numeri 22 : 12, sunt scrise cuvintele Domnului :

 

„Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” Nu a ascultat … A ales compromisul, să spună şi Cuvântul Lui Dumnezeu dar şi părerea lui : „Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului”. (Numeri 31 : 16).

 

Problema lui a fost iubirea de bani. În Deuteronomul 23 : 4 – 5 este scris :

 

„ … pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam ; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău”.

 

Plata fărădelegii a fost alegerea lui Balaam, iar el a rămas în Biblie ca un exemplu negativ :

 

„Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi ! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii”. (II Petru 2 : 14 -15).

„Vai de ei ! Căci au urmat pe calea lui Cain ! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig ! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core !” (Iuda 1 : 11).

„Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac

1. să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca
2. să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi
3. să se dedea la curvie”. (Apocalipsa 2 : 14).

 

Există o împotrivire a omului faţă de Dumnezeu şi ca rezultat vine împotrivirea lui Dumnezeu faţă de om ! În I Samuel 15 : 23, sunt redate cuvintele lui Samuel, spuse lui Saul :

 

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”

 

În Iov 42 : 7 scrie că :

 

„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov”.

 

De ce a vorbit Dumnezeu cu Elifaz ? Fiindcă el a fost primul care l-a contrazis pe Iov. În Iov 4 : 1 este scris că : „Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis … ”. El a deschis seria controverselor …

 

1. Alegerea greşită a omului

 

„ … drumul pe care mergi …”, era o alegere a voinţei. Nu era vorba doar de un drum, o stradă pe care se deplasa, ci mai ales de alegerea conştientă pe care a făcut-o. Voia lui Dumnezeu pentru Balaam, era ca el să stea acasă.

 

De acasă şi până unde era ajuns el trăia într-o îndepărtare conştientă de Dumnezeu. În Isaia 55 : 7 este scris :

 

„Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

 

Cumva se poate spune că Dumnezeu era rămas acasă, iar Balaam, cu cât mergea mai departe, arăta că stăruia în răzvrătire şi se îndepărta de Dumnezeu. „ … pe care mergi …”, arată un prezent continuu, adică : „Tu ai ales să continui să mergi !”.

 

Avea de ales între voia lui şi voia lui Dumnezeu ! Până la urmă a obţinut banii pe care şi-i dorea, (cu care a şi fost momit), dar la fel ca Ghehazi, a primit şi ceva bonus : în cazul lui a fost pierzarea …

 

În Biblie mai sunt două versete care se aseamănă cu Numeri 22 : 32 şi anume :

 

Judecători 4 : 9 „Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş”.

Proverbe 4 : 26 – 27 „Cărarea pe care mergi

să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte :

nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi

fereşte-te de rău”. Ţine de tine să o netezeşti, să fii hotărât … dar ce contează cel mai mult este ca omul să meargă pe Calea cea bună !

În Marcu 1 : 3 este scris : „ … glasul celui ce strigă în pustiu : „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările …”. În ce consta netezirea? În fapte de pocăinţă …

 

„Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

 

Orice vale va fi astupată,

orice munte şi

orice deal va fi prefăcut în loc neted;

căile strâmbe vor fi îndreptate, şi

drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el : „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare ? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă : „Avem pe Avraam ca tată !” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” Noroadele îl întrebau şi ziceau :

„Atunci ce trebuie să facem ?” Drept răspuns, el le zicea :

1. „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna ; şi cine are de mâncare să facă la fel.” Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis : „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem ?” El le-a răspuns :
2. „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau : „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns :
3. „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Luca 3 : 4 – 14).

 

III. Pierzarea

 

Lui Balaam Domnul îi spune : „este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”.

 

Definiţia cuvântului pierzare este : „1. Pierzanie. 2. (În opoziţie cu mântuire, salvare). Pierderea vieţii veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale … 3. Decădere sau degradare morală. (Dicţionarul Religios, 1994)”.

 

Domnul Isus în rugăciune spunea :

 

„Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat ; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. (Ioan 17 : 12 )

 

Ca Balaam a fost şi Iuda Iscarioteanul, tot pentru bani … Iuda şi-a pierdut viaţa şi mântuirea !

 

Apostolul Pavel explică un principiu important. Scriind Tesalonicenilor despre anticrist el arată că :

 

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

 

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (II Tesaloniceni 2 : 9 – 12).

 

Un alt exemplu de om care a auzit adevărul şi totuşi a preferat minciuna este şi Ahab, când a decis să plece la război ! În I Împăraţi 22 : 20 – 23 este scris :

 

„Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo ?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

 

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis : „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.”

 

Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.” I s-a spus adevărul despre faptul că toţi îl minţeau şi totuşi nu a crezut ce îi spunea proorocul Mica.

 

În Psalmul 1 : 6 scrie : „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire”. Este cu atât mai grav, când omul este avertizat, cum au fost Balaam, Ahab, Iuda etc., şi totuşi au mers înainte !

 

„Domnul este bun şi drept : de aceea arată El păcătoşilor calea”. (Psalmul 25 : 8). De ce este aşa ? Fiindcă sunt oameni care nu s-au pocăit, sau aşa cum spunea Domnul Isus nu au intrat pe poarta cea strâmtă :

 

„Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. (Matei 7 : 13 – 14). Această Cale este o Persoană … Domnul Isus !

 

În Ioan 14 : 4 – 6, sunt redate cuvintele Domnului Isus :

 

„Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci ; cum putem să ştim calea într-acolo ?” Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

 

Pentru a putea merge pe Cale, contează ca voitorul să aleagă sfinţenia :

 

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi ; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească”. (Isaia 35 : 8)

 

https://www.cezareea.ro/unde-duce-drumul-pe-care-mergi-sau-joaca-cu-pacatul/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

  Noul Testament , Iacov ,Epistola lui Iacov – Capitolul 5

 

 William Kelly

 

Apoi avem un avertisment solemn adresat celor bogaţi să plângă şi să se tânguiască pentru că nenorocirea va veni peste ei. Va spune oare cineva că aici este vorba despre sfinţii lui Dumnezeu? Să fie sfinţii persoanele chemate să plângă şi să se tânguiască pentru nenorocirile care vor veni asupra lor? „Veniţi acum, bogaţilor, plângeţi, tânguindu-vă de nenorocirile voastre care vin peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit şi hainele voastre au fost mâncate de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră şi are să vă mănânce carnea ca un foc. V-aţi strâns comori în zilele din urmă!“ Acesta este egoismul agravat prin indiferenţa faţă de ceilalţi manifestat în căile lor. Este destul de rău să-ţi îngrămădeşti comori în orice timp, darămite să îngrămădeşti comori în zilele din urmă. Aceasta este încă un rău mare în ochii Domnului. „Este oare timp,“ spunea cu indignare profetul, „de luat argint şi de primit haine şi măslini şi vii şi oi şi boi şi robi şi roabe?“ (v. 2 Împ. 5.25-26) Era oare timpul pentru aşaceva când Dumnezeu dădea putere şi har nemaipomenit naţiunilor? Era timpul potrivit ca un israelit să mintă pentru a scoate profit? Aşa şi aici, când zilele din urmă erau anunţate prin avertismentul solemn al lui Dumnezeu: acumularea de bogăţii într-un asemenea timp Îl ofensează.

 

„Iată, plata lucrătorilor care au secerat ogoarele voastre, care este oprită de voi pe nedrept, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit în lux pe pământ şi v-aţi desfătat; v-aţi săturat inimile ca într-o zi de înjunghiere. L-aţi condamnat, l-aţi ucis pe cel drept; el nu vi se împotriveşte“. Ce legătură morală neaşteptată! Apostolul arată că duhul care îndeamnă la acumularea de bogăţii în zilele din urmă este acelaşi care, în alte împrejurări, L-a ucis pe Isus Hristos, cel drept. Nu este o legătură pe care am fi anticipat-o, dar este acel gen de conexiune care poate fi distinsă doar de Duhul Sfânt, care este întotdeauna sensibil faţă de gloria Domnului. După o reflecţie putem constata că aşa şi este de fapt. Acel egoism s-a ciocnit cu Domnul gloriei, care „fiind bogat, S-a făcut sărac pentru voi, ca prin sărăcia Lui voi să fiţi îmbogăţiţi“ (2. Corinteni 8 .9). Putem înţelege că aceia al căror unic ţel era propria lor importanţă, glorie şi traiul bun în această lume au simţit că o asemenea mărturie vie era împotriva lor şi că aceasta îi acuza de opoziţie flagrantă faţă de harul lui Dumnezeu, pe care Isus îl predica în cuvânt şi în faptă, arătând că este mai ferice să dai decât să primeşti. Fariseii nu erau pregătiţi pentru o asemenea învăţătură şi practică (v. Luca 16 ). Ca urmare, ura lor a crescut ajungând până la a-L crucifica pe Domnul, aşa că aceste este unul dintre elementele – deşi nu singurul element  – care atrage asupra lor judecata lui Dumnezeu. Astfel, Duhul lui Dumnezeu spune: „L-aţi ucis pe cel drept“. Aluzia este la Domnul, nu numai în general, ci Cel Drept, chiar Hristos, „care nu vi se împotriveşte“. 

 

„Fiţi deci îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă rodul preţios al pământului, având îndelungă-răbdare pentru el, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung-răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului se apropie“.

 

Apoi el le adresează încă un apel să evite acel duh care-i împinge să murmure unul împotriva altuia deoarece judecătorul este la uşă. Îi îndeamnă să sufere cu răbdare. Acest îndemn este repetat în final. Am avut îndemnul la începutul capitolului, iar aici este repetat pentru ca nu cumva să nu-şi amintească. „Fraţilor, luaţi ca exemplu de suferinţă şi de îndelungă-răbdare pe profeţii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, îi numim fericiţi pe cei care au răbdati: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut† sfârşitul dat lui de la Domnul, pentru că Domnul este plin de milă şi îndurător“. 

 

Şi mai era încă un lucru pe care trebuiau să-l evite: „Dar înainte de toate, fraţii mei, nu juraţi, nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ; ci „da“ al vostru să fie „da“ şi „nu“ al vostru să fie „nu“, ca să nu cădeţi sub judecată“. Ce jurământ are apostolul aici în vedere? Să fie vorba de jurământul făcut înaintea unui magistrat? Cu nici un chip scriptura nu înlătură o asemenea obligaţie solemnă. Domnul Însuşi a respectat adjurarea marelui preot şi în nici un pasaj nu găsim o aluzie care să deprecieze jurământul judiciar, nici în predica de pe munte, nici în ceea ce spune Iacov aici sau în vreun alt text din Biblie, ci, dimpotrivă. Domnul se adresa ucenicilor săi evrei, iar Iacov le scrie celor douăsprezece seminţii ale lui Israel din diaspora, dar amândoi se pronunţă împotriva obiceiului de a aduce argumente religioase cu scopul de a-şi confirma cuvintele în viaţa de zi cu zi, profanând numele Domnului pentru chestiuni care ţin de viaţa lor pământească. Un asemenea comportament de fapt slăbeşte în loc să întărească ceea ce spune omul, deoarece este evident că orice cuvânt care nu este necesar nu poate întări o afirmaţie, ci este doar rodul şi dovada slăbiciunii. Unde este doar adevăr nu este nevoie decât de afirmarea cu calm a faptului.

 

Nu era popor mai înclinat să jure decât evreii. În consecinţă, nu am nici un dubiu că Domnul şi slujitorii lui respingeau introducerea unui jurământ în conversaţia obişnuită şi este clar că aceasta nu se aplică la jurământul administrat de magistrat. Într-adevăr, pare ceva păcătos când cineva refuză un jurământ (presupunând că forma lui nu este una care să prezinte ceva rău) când i se cere de către autorităţi. Aş considera că aşaceva ar echivala cu negarea autorităţii lui Dumnezeu în guvernarea pe pământ. Ca urmare, consider că este de datorie fiecărui om căruia i se cere jurământul să facă aceasta cu teama de Domnul dacă jurământul este cerut de o autoritate competentă. De aceea nu trebuie să presupunem că pasajul din Matei 5 sau acesta din Iacov ar avea legătură cu jurământul judiciar. Cum ar putea cineva gândi că aceia care au asemenea gânduri ar avea o înţelegere corectă a cuvântului lui Dumnezeu? Cu siguranţă, asemenea persoane exprimă o anumită grijă faţă de conştiinţă, ceea ce nu poate fi negat, dar trebuie să avem grijă ca Dumnezeu să ne conducă în această privinţă, aspect care este important şi astăzi, când ştim că spiritul vremii se străduieşte să-L elimine pe Dumnezeu în tot ceea ce-l priveşte pe om pe pământ. Domnul a rămas în tăcere până ce marele preot l-a adjurat: nu era oare acest comportament în acord oerfect cu învăţătura Lui? Ca urmare, un jurământ nu trebuie refuzat atunci când un magistrat îl cere. Presupun, bineînţeles, că termenii acelui jurământ nu cuprind ceva care să fie învăţătură falsă sau superstiţie. De exemplu, într-o ţară romano-catolică se poate ca jurământul să fie cu referire la fecioară, la îngeri sau la sfinţi. Nu cred că un creştin ar avea libertatea să rostească un asemenea jurământ. Dar presupun acum că unei persoane i s-ar cere, în numele lui Dumnezeu, să declare ceea ce crede a fi adevărul cu privire la un eveniment la care a fost martor, că i se cere adevărul, tot adevărul şi numai adevărul. Am impresia că acea persoană nu are libertatea de a refuza acel jurământ, ci, dacă refuză, se face vinovată de ignoranţă şi că este un păcat mare să protesteze contra unei asemenea proceduri.

 

Restul capitolului abordează un alt subiect: cel al disciplinei lui Dumnezeu în guvernare. „Suferă cineva dintre voi? Să se roage! Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!“ Aceasta nu se referă la psalmii inspiraţi. Mulţi se gândesc la Psalmii lui David oriunde întâlnesc acest cuvânt. Fără-ndoială, obiceiuri vechi şi asocieri îi condu la aceasta, dar în Biblie nu găsim nici un temei. Nici nu înseamnă că acela care este fericit trebuie să-şi exprime bucuria în strigăte de laudă către Domnul. „Este cineva bolnav între voi? Să-i cheme la sine pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în Numele Domnului“. Ştim că acesta era un vechi obicei, care a fost folosit şi de cei care erau îmbrăcaţi cu puteri miraculoase. Când au fost trimişi de Domnul, apostolii au primit instrucţiuni să-i ungă cu untdelemn pe cei bolnavi (Marcu 6 ). Şi tot aşa sunt îndemnaţi aici să lucreze bătrânii. Nici nu neg că o rugăciune poate primi răspunsuri remarcabile. Nu aş numi acestea puteri miraculoase, deoarece adevărata putere de acest fel este aceea exercitată de o persoană pregătită de Domnul în acest scop, de o persoană care ştie că poate conta pe o putere atunci când El doreşte să o manifeste, pe când răspunsul la o rugăciune implică un exerciţiu de credinţă, aşa cum a fost cu aceia care se rugau pentru Petru când el era în închisoare: ceea ce au făcut ei nu avea nimic miraculos, dar a fost o remarcabilă intervenţie directă a lui Dumnezeu, fără ca aceasta să fie cumva legată de daruri miraculoase încredinţate celor care se rugau. „Şi rugăciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica“. Aici este ceva care ţine de judecata lui Dumnezeu. Persoana a fost pedepsită cu boală pentru ceva rău, aceasta fiind judecata, dar harul intervine şi Dumnezeu vindecă. 

 

Apoi este prezentat duhul general de mărturisire. „Mărturisiţi-vă deci unii altora greşelile şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi“. Este adevărat că dragostea se interesează nu numai de ceea ce este bine, ci şi de ceea ce este rodul răului nejudecat. Dar se remarcă o abţinere cu grijă de a îndemna mărturisirea înaintea bătrânilor, ceea ce nu mă-ndoiesc, arată înţelepciunea plină de prevedere a lui Dumnezeu, care iubeşte sufletele dar urăşte superstiţia. „Mare putere are cererea fierbinte a celui drept“. Ca argument pentru aceasta este menţionat Ilie. Iar în final avem: „Fraţii mei, dacă cineva dintre voi se va rătăci de la adevăr, şi cineva îl va întoarce, să ştie că cel care-l întoarce pe un păcătos din rătăcirea căii lui va mântui un suflet din moarte şi va acoperi o mulţime de păcate“. Fără-ndoială, aceasta este ceva prezentat la modul general, dar, în acelaşi timp, după impresia mea, nu face decât să confirme ceea ce am arătat cu privire la caracterul cuprinzător al acestei epistole.

 

https://comori.org/noul-testament/iacov/epistola-lui-iacov-1/capitolul-5-24/

 

//////////////////////////////////////////////

 

A răbda ispita şi a intra în ispită, de William Kelly

 

Iacov 1:2,12 ; Matei 26:41

 

Există în mod evident o diferenţă imensă între „a trece prin ispită”, sau „a răbda ispita” (Iacov 1:2,12 ) pe de o parte, şi „a intra în ispită” (Matei 26:41 ), de cealaltă parte. Prin urmare ar fi bine să clarificăm această diferenţă în sufletele noastre, pentru că, în timp ce una este binecuvântată, cealaltă reprezintă cel mai mare pericol posibil pentru suflet. Nimic nu întăreşte mai mult decât „a răbda ispita”; nimic nu este mai periculos decât „a intra” în ea. Pare să fie o mică diferenţă de cuvinte, iar oamenii ar putea, în gândurile lor, să treacă repede peste această diferenţă. Însă ea este crucială, deoarece într-un caz reprezintă o onoare pe care Dumnezeu ne-o face, iar în celălalt caz este o capcană pe care Satan ne-o întinde.

 

Pe care dintre aceste două lucruri îl cunoaştem mai bine? Cât de mult cunosc sufletele noastre, care sunt aici în jurul mesei Domnului Isus, ce înseamnă să treci prin diferite ispite sau să rabzi ispita? Pentru că ferice de noi dacă cunoaştem. A trece prin ispită sau a o răbda, este lucrul în care Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea. În Geneza 22 aflăm că Avraam era într-o stare în care Dumnezeu a putut să-l încerce, iar Lui Îi place ca noi să ne aflăm într-o astfel de stare încât El să ne poată încerca. Dar acest lucru nu se întâmplă atunci când noi nu suntem conduşi de sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, precum şi de bucuria în El. Nu se întâmplă atunci când carnea este nejudecată. Suntem noi deci aduşi până la acest punct, în căile lui Dumnezeu? Pentru că aceasta este ceea ce El caută la fiecare dintre sfinţii Săi. Suntem noi deci aduşi în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său în Domnul nostru Isus (1. Ioan 1 )? Nu avem noi acelaşi Mântuitor şi aceeaşi mântuire a lui Dumnezeu?

 

Cu toate acestea, în Hristos, mântuirea nu este doar o favoare incomparabilă precum aceea pe care Dumnezeu ne-a acordat-o în profunzimile nevoii noastre, ci este de asemenea categoric inseparabilă de judecarea sinelui în prezenţa lui Dumnezeu. Până într-acolo încât dacă acest fapt nu este învăţat la început, va trebui să fie învăţat într-un fel mult mai dureros pe parcurs. Şi apoi, ce dezonoare adusă lui Dumnezeu! Ce întristare adusă Duhului Său! Un asemenea eşec, care să ne înveţe ce suntem noi, nu înseamnă a răbda ispita şi nici măcar în măsura cea mai mică nu înseamnă că Dumnezeu ne încearcă. Într-o astfel de stare, Domnul trebuie mai degrabă să ne înghiontească pentru greşelile noastre, ca unii care purtăm numele Domnului Isus într-un chip nevrednic.

 

Cât de trist este ca cei care au în Mântuitorul o astfel de mântuire, întemeiată pe judecata fără cruţare a cărnii, să o folosească atât de puţin pentru a judeca sinele, cel mai urâcios lucru dintre toate pentru Dumnezeu, şi nimeni nu ar trebui să ezite să-l numească astfel. Sunt de acord că Satan are o mai mare îndrăzneală, mândrie şi iscusinţă, dar mi se pare că în ceea ce priveşte josnicia, ticăloşia şi răutatea, nimic nu este atât de rău precum sinele. Şi totuşi acesta este chiar ceea ce fiecare dintre noi îl poartă cu sine. Întrebarea care se pune acum este: cât de mult a lucrat harul în sufletele noastre pentru a ne conduce să îl judecăm în prezenţa lui Dumnezeu? Atunci când aşa stau lucrurile, Domnul ne poate încerca, aceasta însemnând că El ne poate pune la încercare prin ceea ce nu este deloc o chestiune a vreunui rău de orice fel, deoarece Dumnezeu nu ispiteşte cu rău, după cum El Însuşi nu poate fi ispitit de lucruri rele (Iacov 1:13 ).

 

Atunci când lui Dumnezeu i-a plăcut să-i ceară lui Avraam să îl dea pe singurul său fiu, aceasta nu era în niciun fel vreun rău, ci o încercare deosebit de binecuvântată. Ea dovedea dacă Avraam avea o astfel de încredere deplină în Dumnezeu, încât să renunţe la ceea ce îi era lui cel mai drag, fiul său pe care se bazau toate promisiunile lui Dumnezeu. Şi prin har, Avraam a avut. Bineînţeles că el a făcut aceasta având perfecta certitudine că, dacă Isaac trebuia să moară atunci, Dumnezeu îl va învia. Căci Avraam ştia perfect, mai înainte ca jertfa să-i fie cerută, că Isaac trebuia să fie fiul promisiunii; iar el cunoştea că era Isaac şi nimeni altcineva – nu vreun alt fiu – astfel încât era sigur, că dacă Isaac ar fi fost jertfit, Dumnezeu îl va învia din nou dintre morţi. Prin urmare a fost cu adevărat bunătatea inimii lui Dumnezeu aceea care s-a reflectat în ceea ce El a cerut inimii lui Avraam. Iar Avraam a fost adus într-o şi mai măreaţă comuniune cu Dumnezeu în ceea ce era, potrivit măsurii, imaginea darului Propriului Său Fiu.

 

Exact aşa stau lucrurile cu încercările cu care lui Dumnezeu Îi face plăcere să ne încerce, vorbind acum nu de încercările noastre rele, ci de cele bune; nu de astfel de necazuri precum cele prin care a trecut Lot ci de cele precum ale lui Avraam. Dacă în noi există un astfel de fundament al umblării înaintea lui Dumnezeu şi conştienţa prezenţei Sale, aceasta reprezintă dovada celei mai mari încrederi în Dumnezeu, astfel încât El ne poate încerca cu ceva asemănător Lui – vreun premiu la care să renunţăm, o suferinţă pe care să o răbdăm în har – orice ar fi, potrivit gândului Său. În sensul acesta se vorbeşte despre ispită în Iacov 1:2,12 .

 

După aceste lucruri (Iacov 1:13-15 ), ne întoarcem la ispita despre care se vorbeşte într-un sens negativ, iar aceasta are legătură cu versetul din Matei 26 . Nu voi insista mult nici asupra acestuia, deşi ambele sunt cuvinte foarte folositoare sufletelor noastre. Domnul dorea ca ucenicii Săi să vegheze împreună cu El. Vai! Dorinţa Lui nu a fost împlinită. Iar Domnul a mers singur şi s-a rugat Tatălui Său în cea mai adâncă suferinţă. Apoi s-a întors la ucenici şi, găsindu-i din nou adormiţi, i-a spus lui Petru: „Aşa, n-aţi fost în stare un singur ceas să vegheaţi împreună cu Mine?” Nu, ei n-au putut să vegheze cu El un singur ceas! Duhul lor era plin de râvnă, dar carnea era neputincioasă.

 

Ar fi acum nedemn pentru noi să luăm aceasta drept scuză pentru propriul nostru eşec. Aceasta ar însemna să citim Scriptura spre deplina vătămare a sufletelor noastre şi spre dezonoare adusă lui Dumnezeu; cu toate acestea, mă tem că sunt mulţi care procedează aşa. Însă trebuie să ne amintim că există această diferenţă dintre poziţia noastră acum şi cea a ucenicilor de atunci. Carnea încă nu fusese în întregime expusă şi judecată, la acel moment. Era încă înainte de crucea lui Hristos şi astfel înainte ca Duhul Sfânt să fie dat. Exista viaţă divină, dar viaţa divină, în ea însăşi, întotdeauna pătrunde în slăbiciune. Duhul Sfânt este acela care acţionează în putere şi nu poţi avea niciodată putere fără El. Însă noi suntem întotdeauna responsabili pentru puterea Duhului Sfânt, deoarece El este dat credinciosului şi rămâne pentru totdeauna în el. Timpul acesta încă nu venise, dar Domnul spune în vederea acestuia, precum şi cu privire la starea în care ei se aflau atunci: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită”. Pentru că, să ţinem minte: nu vreo putere conferită de Duhul lui Dumnezeu ne fereşte, chiar dacă El este Duhul puterii, nu energia în vreun lucru sau altul ne fereşte, ci dependenţa. Sentimentul propriei slăbiciuni este acela care ne face să veghem şi să ne rugăm şi astfel avem puterea lui Hristos peste noi. Puterea Lui desăvârşită în slăbiciune.

 

Nu există nimic care să tindă să distrugă dependenţa noastră de Dumnezeu precum o vastă cunoaştere  a cuvântului lui Dumnezeu, atunci când este desprinsă de Hristos. Şi acolo se află pericolul pentru noi. Cu cât mai vastă este cunoaşterea noastră a cuvântului lui Dumnezeu, atunci când este despărţită de sentimentul deplinei slăbiciuni şi în consecinţă de nevoia de a veghea şi a te ruga, cu atât este mai mare pericolul. Acesta este un avertisment solemn pentru sufletele noastre. Există, fără îndoială, belşug de cunoştinţă a Scripturii şi de ceea ce este numită inteligenţă a adevărului, însă păstrează sufletele noastre acest sentiment al nevoii şi al slăbiciunii noastre şi exprimarea lui faţă de Dumnezeu? „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită”.

 

Ce vrea Domnul să spună prin „a intra în ispită”? Voia care merge într-un loc unde nimic altceva decât voia judecată a unuia care merge la porunca lui Dumnezeu şi care se sprijină pe El poate să fie ferită; aceasta înseamnă că voia proprie merge acolo unde eşecul este inevitabil iar asta doar pentru că este voia la lucru. Şi Petru a dovedit aceasta, curând. El a mers acolo unde nu putea sta în picioare decât atunci când Domnul l-a chemat şi l-a ţinut prin credinţă. El a intrat în ispită. El nu a răbdat-o. Aceasta nu a însemnat deloc a îndura ispita, ci el a intrat în ea şi a căzut.

 

Şi daţi-mi voie să spun că este totul bine atunci când Îl mărturisim pe Domnul nostru Isus Hristos în mijlocul sfinţilor lui Dumnezeu, dar nu este tot la fel de uşor să Îl mărturisim cu smerenie şi credincioşie acolo unde, în loc să fie sfinţi care simt împreună cu noi, ruşinea şi dispreţul, sau chiar moartea, pot să fie consecinţele, precum în cazul lui Petru.  El ar fi răbdat ispita, dacă ar fi trecut prin har, ascultare, veghere şi rugăciune, în loc să se încreadă în bunăvoinţa lui de a merge la închisoare sau chiar de a muri pentru Stăpânul său. Atunci când Domnul nostru spune „duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”, El priveşte la firea omului, iar firea este incapabilă de un astfel de test. Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate da sprijin şi, prin urmare, este nevoie de voia lui Dumnezeu exprimată în Cuvântul Său pentru a ne conduce aşa cum trebuie într-o astfel de cadru al ispitei şi de harul Lui care dă sprijin credinţei pentru a ne păstra în acest cadru. Altfel, nu ar fi altceva decât propria noastră voie şi vom eşua.

 

Ar fi fost o abominaţie ca Avraam să-l jertfească pe fiul său, dacă Dumnezeu nu ar fi rostit acest cuvânt. Dar credinţa, acolo unde sinele este judecat, întăreşte sufletul să rabde ispita. Cineva nu intră în ispită dacă rămâne în dependenţă şi judecată de sine. Atunci când trecem prin diferite ispite, socotim aceasta ca fiind o mare bucurie şi, deoarece nu am intrat în ele datorită propriei noastre voinţe, nu cădem în ele, ci le răbdăm prin har.

 

Domnul să ne ajute să veghem şi să ne rugăm, cu atât mai mult cu cât El ne-a binecuvântat cu o astfel de cunoaştere a Cuvântului Său şi a Sa Însuşi.

 

https://comori.org/noul-testament/iacov/a-rabda-ispita-si-a-intra-in-ispita/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Criza financiară în lumina Bibliei

 

Cuprins:

1 Dumnezeu şi banii

2 Cuvintele lui Isus

3 Din viaţa şi învăţătura primilor creştini

4 Din Vechiul Testament

5 În încheiere

1 Dumnezeu şi banii

În ultimii ani s‑a discutat mult despre criza fiananciară. Mulţi oameni îngrijorându-se îşi pun problema oare ce va aduce viitorul. În timp ce unii tremură la gândul că îşi vor pierde marile averi, alţii simt puternic efectul crizei în viaţa de zi cu zi, fiind nevoiţi să se limiteze la lucrurile absolut necesare. Deoarece banii nu dispar doar aşa din senin, trebuie să presupunem, că aceştia ajung în buzunarul celor care şi până acum şi-au strâns averi substanţiale.

 

Această criză ne poate da un impuls să reflectăm asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă. Banii şi bunurile materiale nu pot da fericirea. Sensul vieţii îl putem găsi doar în Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne iubeşte şi care vrea să ne ajute şi ne va şi ajuta să trecem peste necazurile cauzate de criză, dacă ne încredinţăm Lui.

 

Pasajele citate mai jos sunt menite să ne pună pe gânduri cu privire la efemeritatea tuturor valorilor pământeşti şi ne arată că Dumnezeu este singurul fundament sigur al existenţei noastre.

 

Câteva dintre pasajele menţionate ilustrează clar că banii şi averea sunt strâns legate de nedrepate şi că voia lui Dumnezeu nu este să ne îmbogăţim, ci să iubim.

 

Iubirea devine realitate în mijlocul celor care îşi încredinţează viaţa lui Dumnezeu şi‑i face astfel liberi de dorinţe şi plăceri, destoinici să trăiască după voia lui Dumnezeu în smerenie, recunoştinţă şi modestie, aşa cum vedem şi în cazul primilor creştini.

 

Pasajele biblice indică faptul că cea mai adâncă criză a omului nu e criza financiară, ci păcatele noastre care ne despart de Dumnezeu şi ne îndepărtează de ceilalţi oameni şi chiar şi de noi înşine.

 

Cu excepţia unei scurte explicaţii pasajele sunt citate fără comentarii. Cele mai multe dintre ele vorbesc de la sine. Dorim să îi încurajăm pe toţi cei care citesc acest subiect să se încredinţeze Cuvântului lui Dumnezeu. Bogaţii, adesea criticaţi în Biblie, nu sunt doar „ceilalţi“, ci pasajele vorbesc pentru fiecare dintre noi.

 

Suntem deschişi pentru orice sugestie sau întrebare care vine dintr-un interes sincer.

 

2 Cuvintele lui Isus

Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. […] Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?“ Sau: „Ce vom bea?“ Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?“ Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:19–21.24–33)

 

Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor. (Matei 13:22)

 

Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L‑a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ „Pentru ce Mă numeşti bun?“ i‑a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.“ El I‑a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.“ Isus S‑a uitat ţintă la el, l‑a iubit, şi i‑a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.“ Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii. Isus S‑a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!“ Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul, şi le‑a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!“ Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?“ Isus S‑a uitat ţintă la ei, şi le‑a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.“ Petru a început să‑I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.“ Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică. Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.“ (Marcu 10:17–31)

 

Atunci Isus Şi‑a ridicat ochii spre ucenicii Săi, şi a zis: „Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi, care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii. Dar, vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v‑aţi primit aici mângâierea! Vai de voi, care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi, care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui! Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi! (Luca 6:20–26)

 

Nu sărăcia în sine ne face fericiţi. Isus aici le‑a vorbit ucenicilor, care la chemarea Lui au lăsat în urmă bunurile pamânteşti.

 

Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.“ „Omule“, i‑a răspuns Isus, „cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?“ Apoi le‑a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.“ Şi le‑a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.“ „Iată“, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!“ Dar Dumnezeu i‑a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“ Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.“ (Luca 12:13–21)

 

3 Din viaţa şi învăţătura primilor creştini

Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. (Faptele Apostolilor 2:44–46)

 

Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor, pe care‑l avea, a adus banii, şi i‑a pus la picioarele apostolilor. (Faptele Apostolilor 4:32–37)

 

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n‑am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s‑au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Timotei 6:6–11)

 

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă‑i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă. (1 Timotei 6:17–19)

 

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n‑am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.“ Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?“ (Evrei 13:5–6)

 

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi‑i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!“ Şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai colo în picioare!“ Sau: „Şezi jos la picioarele mele!“ Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n‑a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să‑i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit‑o celor ce‑L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care‑l purtaţi? Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“, bine faceţi. (Iacov 2:1–8)

 

Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V‑aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, care v‑au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit‑o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V‑aţi săturat inimile chiar într‑o zi de măcel. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea! (Iacov 5:1–6)

 

Pentru că zici: „Sunt bogat, m‑am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic“, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. (Apocalipsa 3:17–18)

 

4 Din Vechiul Testament

Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta. (Proverbe 23:4)

 

Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă: şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? (Eclesiastul 5:11)

 

Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s‑a trudit în vânt? (Eclesiastul 5:15–16)

 

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei? Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul. (Psalm 49:5–9)

 

„Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.“ (Psalm 52:7)

 

Nu vă încredeţi în asuprire, şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele. (Psalm 62:10)

 

Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. (Psalm 119:14)

 

În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. (Proverbe 11:4)

 

Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul. (Proverbe 11:28)

 

Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; în închipuirea lui, ea este un zid înalt. (Proverbe 18:11)

 

Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui: „Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre! Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?“ zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. (Isaia 3:14–15)

 

Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte, ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jefuiască pe orfani! „Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?“ „La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?“ (Isaia 10:1–3)

 

Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi. Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi. „Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?“ (Ieremia 5:27–29)

 

Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le‑a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun. (Ieremia 17:11)

 

5 În încheiere

Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi‑L împiedică să v‑asculte! (Isaia 59:1–2)

 

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s‑au dus: iată că toate lucrurile s‑au făcut noi. (2 Corinteni 5:17)

 

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. (Coloseni 3:1–2)

 

 

https://www.crestini.info/criza-financiara/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Cartea profetului Habacuc

 

 

 

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă şi va aştepta prin răbdare mântuirea lui Dumnezeu”

După studiul general de data trecută al cărţii profetului Ieremia, astăzi revenim asupra „profeţilor mici”.

 

Introducere

 

Situare în Biblie – Cartea profetului Habacuc se găseşte după Naum şi înainte de Ţefania, doi profeţi despre care deja am studiat. Cartea lui Habacuc cuprinde doar trei capitole. O carte relativ scurtă, totuşi plină de semnificaţie, şi care poate fi citită toată odată.

 

Cartea acestui profet conţine o singură profeţie împărţită în două părţi.

1. Prima parte (cap.1-2) conţine un dialog de întrebări şi răspunsuri purtat între profet şi Dumnezeu şi prilejuit de prevestirea pedepsirii Iudeii prin intermediul babilonienilor, iar
2. cea de-a doua (cap.3) constă în lăudarea poetică a intervenţiei lui Dumnezeu în lume pentru a aduce mântuirea tuturor celor ce au trăit prin credinţă, aşa cum profetul recunoaşte că El a mai făcut-o în trecut.

 

Cu o sută de ani înainte, profetul Isaia prezisese căderea Iudeii în robia Babilonului drept pedeapsă pentru păcatele ei, Habacuc fiind profetul care apare exact în pragul acestei perioade pentru a fi martor la împlinirea profeţiei predecesorului său.

 

Alături de Ecleziastul şi Iov profeţia lui Habacuc face parte din secţiunea de filozofie sacră a Bibliei deoarece vedem în această carte că are loc un schimb polemic de întrebări şi răspunsuri între profet şi Dumnezeu asupra unor chestiuni binecunoscute care frământă omul zilelor noastre.

 

Cartea lui Habacuc se aseamănă celei a lui Iona pentru că fiecare capitol debutează cu o întrebare care-l frământă pe profet şi se încheie cu experienţa pe care o trăieşte profetul, experienţa răspunsului pe care-l dă Dumnezeu la nedumeririle sale.

 

Să nu uităm să „traducem” în limba română modernă unii dintre termenii folosiţi în această traducere Cornilescu. Altfel s-ar putea să rămânem nedumeriţi. Printre aceştia amintesc „sîlnicie” care înseamnă „violenţă”.

 

Structură – Cartea poate fi structurată în trei părţi:

 

în primul capitol, profetul se plânge lui Dumnezeu

în al doilea, profetul îl ascultă pe Dumnezeu

în al treilea, profetul se roagă lui Dumnezeu şi-l laudă pentru planurile Sale măreţe de izbăvire.

Proorocia începe cu un…

 

1:2 Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor?

 

şi se termină cu un…

 

3:18 Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!

 

Tema care încununează cartea este „cel neprihănit va trăi prin credinţă”. Dacă Habacuc nu ar fi avut credinţa să aştepte răspunsurile lui Dumnezeu la întrebările sale chinuitoare s-ar fi dovedit lipsit de neprihănire.

 

Despre autor

 

Numele său evreiesc, cu rezonanţă deosebită, ce sună puţin nostim în româneşte, înseamnă „îmbrăţişare”, sau „îmbrăţişarea dragostei”. Martin Luther oferă o definiţie deosebită a acestui nume, spunând că „Habacuc înseamnă cel ce-l îmbrăţişează pe altul, îl ia în braţe. Habacuc îşi strânge la piept poporul, îl mângâie şi-l încurajează ca pe un copil ce plânge asigurându-l că, dacă aşa vrea Dumnezeu, va fi bine la urmă”.

 

El este supranumit „Toma necredinciosul” Vechiului Testament. El este omul care pune întrebările neliniştitoare şi chinuitoare ce ne aparţin nouă tuturor.

 

Mângâiere şi susţinere

Cartea lui Habacuc aduce mângâiere în una dintre cele mai tulburătoare probleme ale omului. Şi anume, de ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple unele lucruri. Mai ales cele rele. Nu cunosc o întrebare mai actuală decât aceasta.

 

Citind profeţia lui Habacuc veţi descoperi că problema cu care s-a confruntat şi la care în cele din urmă a primit răspunsul, devenind astfel un mângâietor şi un susţinător al poporului său aflat în necaz, este exact aceeaşi problemă cu care noi ne confruntăm în zilele noastre. Profetul a trăit într-o vreme când nimic nu mergea bine. Într-o vreme de imoralitate, de violenţă, de corupţie, de ură, generalizate. Din nou afirm cât de potrivite sunt studiile acestor profeţi pentru vremurile prin care ţara noastră trece! Avem nevoie să studiem profeţii!

 

Convingere. Acesta este motivul pentru care doresc să ne angajăm în studiul întregului Cuvânt al lui Dumnezeu şi nu doar al unor porţiuni ale lui, deoarece el conţine răspunsuri la cele mai profunde şi chinuitoare întrebări ale noastre. Însă pentru a ajunge la ele trebuie să cercetăm mai îndeaproape Scriptura şi trebuie să-i luăm în considerare toate părţile, fără excepţie. Răspunsurile lui Dumnezeu la întrebările noastre sunt presărate în diferite locuri ale ei.

 

Unii dintre rabinii din trecut au văzut o legătură între numele profetului şi întâmplarea din 2 Împăraţi 4:16 unde profetul Elisei îi spune Sunamitei „la anul pe vremea aceasta vei ţine în braţe un fiu”, susţinând că acest fiu este de fapt profetul Habacuc. Asta înseamnă ca el să fi trăit în sec. al IX-lea în. de H., lucru care nu se potriveşte deloc cu condiţiile morale şi istorice pe care cartea sa le descrie, şi nici cu menţiunea caldeenilor care nu erau atunci deloc proeminenţi pe scena lumii.

 

Multe alte legende au fost generate în jurul numelui şi persoanei sale.

 

Cartea apocrifă „Bel şi balaurul” susţine că Habacuc i-a dus pâine şi ciorbă lui Daniel în timp ce acesta se afla în groapa cu lei, salvându-i astfel viaţa. Se spune că un înger este cel ce l-a dus pe Habacuc la Daniel.

 

1:1 „Proorocia descoperită proorocului Habacuc”

 

Alţi comentatori mai recenţi (Keil) au sugerat, datorită rubricii de încheiere şi menţionării instrumentului cu coarde al psalmistului, că Habacuc ar fi fost un levit ce participa la închinarea din Templu. Dar nici David şi nici Ezechia nu au fost leviţi şi totuşi au cântat în Templu cu instrumentul cu coarde (vezi, Isaia 38:20). În acelaşi timp el singur se identifică drept „profet”, nu levit (1:1). Aceasta pare că a fost ocupaţia lui. Unii au fost păstori, alţii preoţi, dar Habacuc este de profesie profet.

 

Din păcate cartea sa nu oferă nici un fel de alte date biografice. Nici despre localitatea de unde provine, nici despre regii în timpul cărora a proorocit. Spune doar că este un profet ceea ce poate da de înţeles că este binecunoscut şi că această prezentare a sa e suficientă.

După citirea cărţii, noi putem adăuga că Habacuc este şi poet. Profet şi poet.

Cel mult putem să deducem că a fost un contemporan al lui Ieremia şi Ţefania, şi, alături de aceştia, a prezis invazia babiloniană şi pustiirea Ierusalimului.

 

Vremea scrierii cărţii

Este scrisă probabil în vremea domniei lui Ioiachim (609-597). Unii sugerează că ar fi scrisă în timpul domniei lui Iosia, dar condiţiile morale descrise de Habacuc sunt mult mai sumbre decât cele din perioada de înviorare iniţiată de acest rege reformator.

 

Habacuc apare exact în preajma dispariţiei regatului Iudeii, înainte de întunericul robiei babiloniene.

 

Condiţia spirituală a Iudeii în vremea lui Habacuc este deplorabilă. Doar la vreo zece ani după reformele lui Iosia şi în pragul cuceririi ei de către babilonieni, ţara era caracterizată de corupţie şi de nedreptate. Ioiachim a fost un rege rău. În frunte cu liderii poporului, ţara era plină de idolatrie:

 

2Cronici 36:14 Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângarit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.

 

1:3,4 „Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea şi Te uiţi la nedreptate? …Asuprirea şi sîlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stârneşte gâlceavă. De aceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte.”

 

Iată condiţiile sociale care predominau în Iudea vremii lui Habacuc.

Legea era continuu ignorată, încălcată în mod regulat — nu avem şi noi, românii, expresia „legile sunt făcute ca să fie încălcate”? — într-un cuvânt, nu exista dreptate în ţară. „Nelegiuire” este cuvântul cel mai potrivit pentru a caracteriza vremurile respective. De aceea, profetul exclamă indignat înaintea lui Dumnezeu:

 

1:13 Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci, când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?

 

Poate uneori ne întrebăm şi noi, românii: Oare Dumnezeu stă nepăsător faţă de corupţia, hoţia şi nedreptatea din ţara noastră? S-ar putea să ajungem şi noi la nişte răspunsuri, ca Habacuc!

 

Cert este că, dacă Dumnezeu este aşa cum îl ştim, El nu stă nepăsător!

 

Forma literară a scrierii

Încheierea cărţii cu formula „Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu coarde.” (Hab.3:19) demonstrează că aproape toată cartea, sau o mare parte a ei, este de fapt un cântec, un psalm. Cel puţin ultimul capitol este limpede un psalm (deci, o cântare) de o frumuseţe rară.

 

Teologie pe note…

Este interesant cum, în faţa răspunsurilor pe care le primeşte de la Dumnezeu, profetul înalţă un psalm de laudă la adresa Lui. Alţii poate s-ar fi aşezat la masa de scris şi ar fi „născocit” pe loc zece volume de teologie. Habacuc, în schimb, recomandă ca ultima parte a scrierii sale să fie cântată. Interesant! Teologie pe note muzicale!

 

Mesajul cărţii

 

Profeţia lui Habacuc este cartea unei polemici „civilizate” cu Dumnezeu. A unui „schimb” între om şi Dumnezeu.

 

Cartea debutează în disperare şi se încheie în speranţă şi mângâiere. Motivul disperării este răutatea Iudeii aparent ignorată la început de Dumnezeu dar apoi pedepsită de către un popor şi mai rău decât ei, babilonienii, fapt care îi ridică întrebări profetului pe care acesta le pune în mod cuvenit lui Dumnezeu, nu omului.

Vedem că după ce Dumnezeu îi răspunde, profetul prinde curaj pentru că Acesta îi arată că la rândul lor, babilonienii nu vor rămâne nepedepsiţi pentru păcătoşenia lor.

 

Vernon McGee spune, „Cartea începe cu un semn de întrebare şi se încheie cu un semn de exclamaţie”.

Habacuc este un mare „DE CE”. De ce Dumnezeu îngăduie răul din lume, este o întrebare pe care fiecare om şi-o pune.

 

Profeţia pe care acesta o scrie reprezintă răspunsul la întrebarea, „va face Dumnezeu dreptate în lume?” „Va pedepsi Dumnezeu toată nedreptatea din această lume?” „Face Dumnezeu ceva împotriva tot răului din lume?”

 

Urmăriţi derularea dialogului

(avem în faţă „secţiunea de întrebări şi răspunsuri” a Vechiului Testament).

 

Întrebare: de ce îngăduie Dumnezeu răul? 1:1-4

Răspuns: Dumnezeu îi ridică pe caldeeni pentru a pedepsi răutatea Iudeii. 1:5-11

Întrebare: de ce îngăduie Dumnezeu ca poporul Său să fie pedepsit de un neam mult mai păcătos decât acesta? De ce nu-i nimiceşte pe aceştia întâi? (nu uitaţi de răspunderea imensă pe care o aduce privilegiul de a fi poporul Său!)

Răspuns: La rândul lor babilonienii vor fi pedepsiţi pentru că Domnul este drept şi nu va trece cu vederea răul nimănui. Îl laudă pe Dumnezeu şi-şi reafirmă încrederea în El.

 

Să observăm perspicacitatea profetului, implicarea acestuia în probleme filozofice pe care lumea şi le-a pus dintotdeauna. Totuşi, să observăm şi practica consecventă a acestuia. Toate problemele pe care le are le duce înaintea lui Dumnezeu.

 

Vedem astfel că întrebările nu sunt interzise în credinţă, dimpotrivă o credinţă solidă este bazată pe răspunsuri reale la probleme serioase.

 

Să observăm practica profetului — 2:1 „M-am dus la locul meu de strajă, şi stăm pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.”

McGee spune că Habacuc a dus lucrurile tainice în locurile ascunse. Unul dintre acestea se găseşte în rugăciune, înaintea lui Dumnezeu, când îi arată lui Dumnezeu ce-l frământă pe el.

 

Să observăm apoi cum aşteaptă răbdător răspunsul şi nu speculează — 2:1-3 „M-am dus la locul meu de strajă, şi stăm pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.”

 

Hab.1:2,3 Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-Asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi sîlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stârneşte gâlceavă.

 

De multe ori m-am întrebat şi eu de ce Dumnezeu permite să vedem atâta rău şi suferinţă înaintea ochilor? Acum ştiu că vrea să ne înveţe ceva.

 

„Până când voi striga către Tine, Doamne…? Pentru ce mă laşi să văd atâta violenţă şi nedreptate?” Nu sunt acestea nişte strigăte potrivite şi pentru zilele noastre? Avem înaintea noastră problema rugăciunii fără răspuns! Habacuc este un om care suferă din pricina stării naţiunii lui. Vede cum totul merge rău. Oamenii trăiesc în păcat, în toată ţara există tulburări, violenţă, nedreptate şi corupţie. Cei ce sunt puşi să o conducă şi să o îndrepte nu fac nimic. Când certurile sunt aduse înaintea tribunalelor, acestea nu fac dreptate fiindcă sunt corupte. Legea este încălcată în mod regulat şi total dispreţuită!

Aşadar îl vedem pe Habacuc tulburat şi foarte îngrijorat de ce se întâmplă în jurul lui. Ce face atunci?

 

1:4 De aceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte.

 

Atenţie, avem de învăţat de la el!!!

Dar, fiind un om al lui Dumnezeu, ştie că singurul lucru care mai ajută este să ducă aceste probleme înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. Ceea ce-l şi vedem imediat că face. A mai făcut-o şi o face acum.

 

Problema este că nu primeşte de îndată un răspuns şi atunci se simte dezorientat. Confuz, încurcat şi mirat. Nu-şi ascunde sentimentele faţă de Dumnezeu şi vedem că nici Dumnezeu nu condamnă sinceritatea profetului. Este mult mai recomandabil să pufăim şi să fim indignaţi în rugăciune decât înaintea oamenilor!

 

„Doamne, cât mai trebuie să mă rog pentru problemele astea? Nu pari să faci nimic. Am aşteptat o schimbare, o trezire, am aşteptat să se întâmple ceva şi… nimic. Cât mai trebuie să o ţin aşa?”

 

Ai gândit vreodată aşa? Te-ai rugat vreodată aşa? Totul pare nemişcat. Nimic nu se schimbă. Şi totuşi, Dumnezeu lucrează şi este exact ceea ce-i cere lui Habacuc să bage de seamă, privind în jur.

 

1:5-6a „Aruncaţi-vă ochii printre neamuri, şi priviţi, uimiţi-vă, şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare, pe care n-aţi crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, voi ridica pe Haldei…”

 

Dumnezeu îi atrage atenţia lui Habacuc că El îi răspunde la rugăciuni, doar că acesta nu vede cum.

„Tu Habacuc mă acuzi de tăcere, dar Eu nu tac. Poate nu ştii cum să recunoşti răspunsul Meu, dar Eu am răspuns. Însă răspunsul este atât de diferit de ceea ce tu te aştepţi încât nu-l vei recunoaşte, sau crede, nici dacă ţi l-aş spune Eu.” După aceea Dumnezeu comentează asupra activităţii Sale:

 

1:6-11 „Iată, voi ridica pe Haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe cari nu sunt ale lui. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi iese dreptul şi mărirea lui. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul. Îşi bate joc de împăraţi, şi voivozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci grămădeşte pământ, şi le ia. Apoi aprinderea i se îndoieşte, întrece măsura şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!”

 

Acesta este primul răspuns al Lui Dumnezeu dat lui Habacuc. Partea uimitoare a acestei profeţii este că nu se adresează cuiva anume ci mai degrabă constituie un dialog generic între Dumnezeu şi om. De aceea ea este actuală în orice veac. Fiecare dintre noi se poate pune în locul lui Habacuc, pentru că noi toţi ne confruntăm cu aceste probleme.

 

Care este neamul care „bagă groaza” în toţi? Haldeii. Acest popor războinic, crud şi nemilos va mătura continente şi va îngenunchia neamuri fără ca nimic să pară să-l oprească. Dumnezeu spune că El se găseşte în spatele apariţiei pe scena lumii a acestui neam înfricoşător. Cu toate acestea, haldeii nu au nici un dumnezeu, ci susţin că puterea este dumnezeul lor şi se încred doar în tăria lor. Ridicarea acestui neam reprezintă răspunsul iniţial la întrebarea lui Habacuc.

 

Cu siguranţă acest răspuns l-a uluit pe Habacuc. Nu a ştiut ce să mai zică. Urmează un moment de tăcere, apoi profetul începe din nou să reflecteze. A crezut că are o singură problemă la început, iar acum s-a ales cu două şi mai mari!

 

Oare Dumnezeu vrea să o rezolve pe prima creând o a doua problemă, şi mai mare?

 

Asta este exact ceea ce-i stupefiază pe toţi cei ce privesc la lumea zilelor noastre. Lucrarea lui Dumnezeu, de-a lungul timpului, a pus credinţa multora la grea încercare. Este greu de înţeles cum Dumnezeu pare să treacă cu vederea răutăţile mari ale Iudeii, dar şi mai greu de înţeles că, pentru a le pedepsi, Dumnezeu vrea să folosească un popor şi mai rău decât ei! Pe babilonieni. De ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple lucruri îngrozitoare în istoria popoarelor?

 

Se spune că, în urma unui sondaj efectuat în universităţi, prima întrebare pe care toţi ar pune-o lui Dumnezeu ar fi: „Cum poate un Dumnezeu iubitor şi drept să îngăduie ca oamenii să sufere atât? De ce ne-a creat pentru ca apoi să permită asemenea grozăvii să ameninţe viaţa noastră, boli şi nenorociri la tot pasul?”

 

Desigur, mulţi filozofi se grăbesc să răspundă la aceste întrebări afirmând că nu există Dumnezeu. Viaţa noastră este pur materială şi se desfăşoară la voia întâmplării. Omul însuşi este un rezultat al şansei.

 

Motivul pentru care ajung la aceste concluzii se datorează aparentei inactivităţi a lui Dumnezeu.

Felul în care lucrează El este întotdeauna învăluit de mister. Căile Lui sunt nepătrunse, necunoscute nouă. Trebuie să recunoaştem că există momente când pur şi simplu nu înţelegem felul în care El lucrează. Ca şi în cazul caldeenilor, instrumentele pe care alege adesea să le folosească sunt ieşite din comun. Dumnezeu lucrează de cele mai multe ori imprevizibil şi acţionează neaşteptat. Foloseşte oamenii cel mai puţin vrednici, cel mai puţin recomandabili. Unul din lucrurile pe care le descoperi dacă-L cunoşti într-o oarecare măsură este că Îi place să ne surprindă, cât şi să ne încurce pentru a ne creşte credinţa, iar varietatea lucrărilor Sale este atât de mare, încât minţile noastre nu pot să o cuprindă.

Aceasta este problema agravată a lui Habacuc.

 

Întâi este mirat de această linişte/inactivitate din partea lui Dumnezeu. Apoi, când aude cum va lucra Dumnezeu, el este şi mai mirat.

 

Dar în partea următoare a cărţii el face un lucru înţelept prin care ne arată cum se tratează o astfel de problemă. Ce faci în faţa acestei aparente inactivităţi din partea lui Dumnezeu? Apoi, dacă El acţionează, ce faci când Îl vezi lucrând într-un mod care îţi este necunoscut, de neînţeles?

 

Metoda profetului de rezolvare a dilemelor

Una dintre nevoile vieţii noastre creştine este de a afla METODA cu care să abordăm probleme de felul acesta. „Metoda” poate fi schiţată foarte simplu. Cuprinde patru paşi care pot fi urmaţi uşor urmărindu-l pe profet.

 

Fără a discredita rugăciunea, să observăm că nu este ceea ce profetul a făcut întâi de toate! Contrar părerii unora dintre cei care se confruntă cu astfel de probleme filozofice, nu vă recomand rugăciunea ca subterfugiu imediat (ca mijloc necondiţionat), în cazul unor astfel de înfruntări!

 

1. Întâi de toate, opreşte-te şi gândeşte. Nu reacţiona emoţional în faţa problemei. Roada Duhului este stăpânirea de sine (Gal: 5). Deci, opreşte-te şi gândeşte-te. La ce? Trage aer în piept şi meditează la o floare!? Nu, nu asta vreau să spun! Vezi mai jos…
2. Aminteşte-ţi lucrurile esenţiale/fundamentale/elementare/simple pe care le cunoşti despre Dumnezeu. Înainte să încerci să rezolvi imediat problema adu-ţi aminte întâi ce ştii (ţi s-a revelat) despre caracterul şi atributele lui Dumnezeu, apoi fă legătura cu problema. „Recapitulează” tot timpul ce ştii despre Dumnezeu. RECAPITULEAZĂ!!

III. Compară problema ce se ridică cu aceste revelaţii ale caracterului lui Dumnezeu.

1. Dacă până aici nu obţii un răspuns, atunci recurge de îndată la rugăciune pentru a-I cere Lui să-ţi descopere un răspuns potrivit caracterului şi naturii Sale.

 

Aceasta vedem că este „metoda” profetului! Înainte de toate, începe să se gândească la Dumnezeu:

 

1:12 Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!

 

„Nu eşti Tu din veşnicie?”

Habacuc şi-a amintit câteva lucruri importante despre Dumnezeu în acest verset. „Nu eşti Tu din veşnicie?” Primul lucru pe care şi-l aduce aminte în împrejurări într-adevăr dramatice, dar trecătoare, este că Dumnezeul pe care el îl cunoaşte „vine din veşnicie”. El este deasupra timpului şi este Stăpânul circumstanţelor. Nimic nu se întâmplă în istoria omenirii „din întâmplare”! Totul este „dirijat”, „orchestrat” şi „interpretat” de El. El este Marele Profesor de istorie. El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. El a fost înainte de început şi va mai fi după sfârşit! El este Dumnezeul Veşniciei.

 

Babilonienii pot părea că sunt stăpânii lumii, că puterea lor îi zdrobeşte pe toţi, dar puterea Celui din veşnicie este mai mare pentru că nu este vremelnică şi trecătoare ca a lor. După cum ştim, puterea lor a durat atât cât a fost nevoie de ea: 70 de ani în care iudeii au fost ţinuţi în robie de ei. Odată ce Domnul a hotărât eliberarea iudeilor şi întoarcerea lor în Palestina, puterea babilonienilor s-a stins.

 

„Nu vom muri”

Dacă El este aşa, atunci profetul îşi dă seama că în ciuda aparentei exterminări momentane a iudeilor de către teribilii babilonieni, totuşi ei nu vor muri. Sămânţa lor nu va dispărea şi naţiunea lor nu va fi exterminată. De ce? Pe ce bază afirmă Habacuc asta?

 

Amintindu-şi cum este Dumnezeul lui, Sfânt, Stâncă, din Veşnicii, profetul este încă odată convins că El îşi va ţine partea lui de legământ avramic.

 

Dumnezeu i-a promis lui Avraam că va ridica un neam care va fi întotdeauna poporul Lui şi că nu va îngădui ca acesta să dispară de pe Pământ, oricât de mult şi-ar dori palestinienii, sau alţi duşmani adjuraţi de azi ai Israelului. Aţi văzut ce se întâmplă acum în Israel, Palestina şi teritoriile ocupate?

 

„Nu vom muri!” ar trebui să scrie în toate ziarele de mâine ale Israelului!

 

Aplică: Mulţi oameni se poartă în faţa circumstanţelor vieţii aşa cum se poartă tinerii noştri în gară când trebuie să plece în armată. Ca înaintea unui sfârşit, şi ca şi cum pleacă undeva de unde nu se mai întorc. Astfel, beau până uită şi se vaită şi zbiară de disperarea despărţirii. Mulţi creştini se poartă aşa în mijlocul unor împrejurări mai dificile ale vieţii lor, când de fapt ar trebui să-şi amintească toate calităţile sigure ale Dumnezeului pe care-L slujesc! Hei, nu-i sfârşitul lumii!

 

Într-adevăr, caldeenii vor provoca pustiirea groaznică a Iudeii, dar iudeii nu vor muri. Îi vor duce în robie şi îi vor omorî pe mulţi, dar ca neam, nu vor dispărea. O, cât de mulţi au vrut să facă neamul acesta să dispară! De la Hamaan la Hitler, la Saddam şi Arafat. N-au reuşit, şi nu vor reuşi niciodată! În faţa acestei ameninţări grozave, profetul îşi aminteşte de acest legământ, de credincioşia şi de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu.

 

„Stânca mea”

Acelaşi lucru îl sugerează şi afirmaţia profetului cum că El este „Stânca lui”. Nu înseamnă că Dumnezeu este neclintit în hotărâri şi că are un caracter care nu suferă nici o schimbare?

 

Ca Dumnezeu al legământului, El nu-şi va abandona definitiv poporul în mâinile cruzilor caldeeni, dar fiindcă poporul Iudeii a încălcat partea lui de legământ, el va avea de suferit nişte consecinţe (vezi, Deut.32). Iată deci că Dumnezeu îi ridică pe caldeeni tocmai pentru a fi instrumentul Său de pedepsire a iudeilor.

 

Evrei 1:10-12; 13:8 şi iarăşi: ,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” …Isus Hristos este acelaşI ieri şi azi şi în veci!

 

„Sfântul meu”

Fiind „Sfânt”, Dumnezeu nu face ceva ce-i contrazice natura. Ridicarea şi folosirea caldeenilor ca instrument al Său de pedeapsă asupra Iudeii nu este contrară naturii Sale sfinte. Dimpotrivă, a lucrat adesea în acest fel în istoria poporului Israel. Tocmai datorită sfinţeniei Sale nu poate trece cu vederea nelegiuirea strigătoare la cer a Iudeii şi o pedepseşte!

 

Teodor Macavei

 

 

 

https://www.rcrwebsite.com/habakkuk.htm

 

 

https://www.rcrwebsite.com/otidx.htm

(cont.)

 

Aplică: Să observăm cât de familiare îi sunt profetului aceste atribute ale lui Dumnezeu! „Dumnezeul meu”, „Sfântul meu”, „Stânca mea”.

 

Este aşa Dumnezeu pentru tine? Doar crezând în Isus Hristos un Dumnezeu îndepărtat, străin şi mânios poate fi „apropiat”. Doar în El toate atributele care altfel L-ar face înfricoşător devin desfătări pentru sufletul celui ce este socotit neprihănit prin credinţă.

 

Poţi tu spune : „Dumnezeul sfânt” de care nici un păcătos nu se poate apropia, care locuieşte în sfinţenie, este al meu? Dumnezeul atotputernic înaintea căruia se clatină temeliile Pământului şi care susţine Universul prin Cuvântul puterii Lui, Cel Veşnic, „Eu Sunt Cel ce Sunt”, este al meu şi eu sunt al Lui? Încă o dată prin Habacuc ni se aminteşte că Dumnezeu vrea o relaţie personală cu omul şi nu doar recunoaşterea unor adevăruri ale Sale care să-l „(men)ţină” pe om într-o religie moartă.

 

„Doamne…”

În original cuvântul „Domnul” este exprimat prin literele YWHW, adică convenţionalul „Iehova”. Iehova înseamnă „Eu sunt cel ce sunt” şi este numele cu care Domnul Dumnezeu i s-a revelat lui Moise când l-a trimis să-i scoată pe copiii Lui din Egipt. Ştiţi de ce Habacuc şi-a amintit de acest lucru? Pentru că încă de pe vremea lui erau oameni care spuneau că Dumnezeu a murit. Dintotdeauna au existat şi vor exista astfel de oameni. Nu Frederich Nietzsche este cel ce a spus-o prima data! Însă Habacuc şi-a amintit ce a ştiut bine despre Dumnezeu, şi anume că Dumnezeu nu are cum să moară, pentru că El este singura Fiinţă autonomă, independentă şi de sine stătătoare din tot Universul. El este Domnul vieţii şi omul nu are cum să-L omoare! O fiinţă a cărui existenţă este de sine stătătoare, care nu are nevoie de nimic care să-I sprijine existenţa, nu are cum să moară. Este imposibil ca Dumnezeu să moară!

 

În trecut s-au mai găsit alţii care să susţină că Dumnezeu a murit. Vezi,

 

Ţefania 1:6, 12 …pe cei ce s-au abătut de la Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El…

În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău!’

 

„Gaura la macaroană?” Să abandonăm iluzia că în secolul nostru s-au născut cele mai profunde întrebări existenţialiste ale umanităţii şi că doar noi suferim de acest complex de abandonare a noastră în cosmos. Omul suferă de o înspăimântătoare singurătate cosmică, dar nu fiindcă Dumnezeu l-a părăsit, ci fiindcă el L-a părăsit pe Dumnezeu şi I-a întors spatele.

 

Ce este omul?

Portretul „Supraomului” lui Nietzsche este cel ce i-a inspirat pe nazişti să se poarte cum s-au purtat călăii de la Auschwitz, care se întorceau acasă de la celebrele „câmpuri ale morţii” pentru a asculta Mozart, şi tot acelaşi lucru este cel ce-l face pe om să se comporte atât de ridicol astăzi. De fapt, acest „supraom” nu este decât o ruină jalnică, o umbră palidă a omului din grădina Edenului care a avut totul şi a pierdut totul printr-un gest de stupiditate.

 

Toţi suferim de „megalomanie”.

De cele mai multe ori când întâlnesc un om încrezut, mândru, mi-l închipui stând pe vine pe „tronul” său pământesc. O imagine penibil de umilitoare, total contrastantă cu cea pe care se străduie să o transmită în public. Ori de câte ori face pe trufaşul, pe importantul, îmi amintesc de diavol, care a încercat să-şi urce tronul său deasupra tronului lui Dumnezeu, dar nu i-a mers.

 

Datorită unei astfel de ideologii, omul modern crede că doar pe umerii lui stă povara soartei sale…

 

Aşa ajunge profetul să obţină primele răspunsuri:

 

1:12 „Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale.”

 

Deci este oare adevărat că Dumnezeu nu făcea nimic în privinţa fărădelegilor grosolane ale Iudeii? Nu se mai poate spune asta. Babilonienii vin ca răspuns la acuzaţia de pasivitate a lui Dumnezeu în faţa răului. E ca şi cum profetul ar spune:

 

„Acum înţeleg de ce îi ridici pe caldeeni! Este felul Tău de a trezi poporul meu din nesimţirea lui. De a-i face conştienţi de îndepărtarea lor de Tine. Ei cred că pot trăi fără Tine, dar de câte ori Tu le-ai trimis profeţi care să-i implore să vină înapoi la Tine? Ai vărsat binecuvântări nenumărate peste ei dar ei au continuat în păcatele lor, considerând bunăstarea lor drept meritată şi ajungând să creadă că pot trăi fără Tine. Acum înţeleg ce faci! Ridici un popor care să-ţi trezească copiii la realitate. Îi scuturi şi îi pedepseşti pentru a-i aduce înapoi la Tine. Înţeleg acum!!”

 

Dumnezeu scutură neamurile Pământului…

Caldeeni — instrumentul pedepsei lui Dumnezeu asupra Iudeii.

 

Îi ridică pe unii şi-i umileşte pe alţii, toate acestea pentru pedepsirea şi aducerea înapoi a copiilor Săi din toate neamurile Pământului. Pentru a trezi Occidentul din lăcomia şi egoismul lui, a ridicat Uniunea Sovietică, iar acum Occidentul este gata să-şi împartă valorile democratice şi materiale cu toţi. Etc. …

 

Profetul spune, „înţeleg asta, dar văd încă o problemă!!?”

 

1:13-17 Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci, când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei, care n-are stăpân? El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se veseleşte. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! Pentru aceasta îşi va goli el într-una mreaja, şi va înjunghia fără milă pe neamuri?

 

Astfel descrie Habacuc răutatea caldeenilor. A spus, „acum văd că ridici acest neam pentru a pedepsi poporul Tău, dar încă nu înţeleg totul. În ciuda răutăţii iudeilor, ei nu sunt totuşi aşa de răi ca şi caldeenii. De ce vrei să foloseşti un popor atât de rău şi de crud ca să-i pedepseşti pe ai Tăi? Nu înţeleg!”

 

Aţi auzit vreodată spunându-se că oricât de răi am fi noi, românii, totuşi la noi nu este ca-n Africa sau în unele ţări din Asia? Noi nu o să ajungem aşa de răi ca şi ei. Sau, la noi nu este tot atât de rău ca-n Rusia! Fiindcă noi suntem mai „buni” decât ei, Dumnezeu nu ne va lăsa să ajungem mai rău decât suntem acum. Sunteţi siguri de asta? Atunci cum de ne mirăm până unde poate ajunge prostia, hoţia şi iresponsabilitatea? Când eram sub Ceauşescu aveam aceeaşi întrebare: „Cât de departe se poate merge?” Asta era întrebarea care mă frământa înainte. Acum văd că întrebarea rămâne în picioare. Cât de departe se poate merge cu înşelătoria, cu necinstea, cu minciuna şi cu nemunca? Dar totuşi, la noi nu-i atât de rău ca-n Africa!

 

„Nu înţeleg asta!” Fiindcă profetul nu vede răspunsul la dilema lui (la fel cum nici noi nu-l vedem la a noastră!), vedem că lasă răspunsul pe seama Lui Dumnezeu, lucru foarte înţelept, pentru că mintea omului nu poate pătrunde toate lecţiile istoriei.

 

Nici noi nu înţelegem multe din cele ce se întâmplă acum. Mulţi sunt înclinaţi să concluzioneze din nou că „nu există Dumnezeu”, sau că „Dumnezeu nu este aşa cum Biblia îl descrie”, sau „Nu pot să mai cred. Dacă Dumnezeu nu-mi explică ce face acum, nu mai pot să cred în El!”

 

Alta este atitudinea pe care şi-o asumă profetul. „Nu înţeleg, dar devreme ce Tu eşti mai înţelept şi mai puternic decât mine, eu am să aştept să-mi arăţi Tu care este răspunsul”.

 

2:1-3 „M-am dus la locul meu de strajă, şi stăm pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.”

 

Voi aştepta să văd ce-mi va arăta El.

Acesta este un lucru extrem de înţelept pe care cel chinuit de întrebări îl poate face. „Voi lăsa chestiunea în mâinile lui Dumnezeu iar eu voi aştepta”. Cei necredincioşi se grăbesc să tragă concluziile binecunoscute, zadarnice eforturi filozofice ale omului neinspirat: „Dumnezeu e nedrept să folosească răul pentru a face binele…”, „Dumnezeu nu mai lucrează astăzi ca în trecut….” Etc. etc. …

 

Dar ştiu oare oamenii aceştia că Dumnezeu are „ochi aşa de curaţi încât nu poate să privească răul” şi că nu poate să rămână nepăsător, inactiv? Prin întârzierea pedepsirii răului, totuşi El nu se face complice lor. Şi totuşi El ridică acum acest popor rău. Din nou, profetul nu înţelege, dar aşteaptă şi Îi îngăduie lui Dumnezeu să-i răspundă în vremea Lui.

 

Aplică: Poţi tu face asta? Când aduci înaintea lui Dumnezeu o problemă pe care I-o explici în rugăciune, după ce termini, începi să te îngrijorezi? Începi să te întrebi, „cum are să se facă asta? Eu ce o să fac?”

 

Este exact momentul când cedăm cei mai mulţi dintre noi. Nu înainte de a ne ruga, ci după… în timpul de aşteptare a răspunsului.

 

Profetul Îi spune „aştept”, la care Domnul îi răspunde:

 

2:2-3 „Domnul mi-a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă-o pe table, ca să se poată citi uşor!” Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.

 

Ceea ce-i spune acum Dumnezeu lui Habacuc este că răspunsul la întrebarea lui nu va veni imediat. Va trebui să treacă timpul. Dar răspunsul va veni. Poate părea că zăboveşte, dar nu va veni prea târziu, pare să ne sugereze limba originală. Chiar dacă între timp totul pare să meargă pe dos, ceea ce Dumnezeu avertizează că este posibil, până la urmă toate se vor rezolva.

 

Ah, timpul!

Observăm în răspunsul pe care Dumnezeu i-l dă lui Habacuc la cea de-a doua întrebare a sa, că timpul reprezintă ingredientul cel mai important în rezolvarea problemei nedreptăţii flagrante din lume. Factorul timp implică totodată răbdare din partea sfinţilor. Acest lucru pare uneori destul de anevoios.

 

Dumnezeu lucrează încet! De-a lungul celor 10 ani de când sunt creştin am observat că Dumnezeu lucrează destul de încet. Uneori prea încet pentru mine. Din cauza tinereţii şi râvnei mele, mi-am dorit ca Dumnezeu să facă imediat unele lucruri, şi nu puteam să sufăr când alţi creştini, de obicei mai maturi, îmi spuneau „ai răbdare…Dumnezeu lucrează mai încet… trebuie să creşti….să te maturizezi.” Aşa este… vreau să am răbdare şi o vreau acum!

 

În acest punct Dumnezeu îi oferă lui Habacuc încă o viziune — 2:4 „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui” — arătându-i astfel partea umanităţii care este rea şi care merge spre nimicire, precum şi cealaltă parte care prin credinţă se îndreaptă spre Dumnezeu.

 

Apoi Dumnezeu aplică viziunea aceasta caldeenilor (deci, babilonienilor) care la rândul lor vor fi nimiciţi. Dumnezeu este încă stăpân pe neamurile Pământului şi dirijează istoria lor.

 

Marea „linie de demarcaţie” a omenirii se găseşte aici.

 

Habacuc este numit şi „profetul credinţei”. Marea declaraţie a cap.2, vers.4b, a reprezentat stimulentul reformei protestante şi este citată de 3 ori în Noul Testament. Să vedem ce spune.

 

„…cel neprihănit va trăi prin credinţa lui”

 

Rom. 1:17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Gal. 3:11 Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.”

Evrei 10:38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

 

Vedem că citările integrale ale profetului Habacuc din Noul Testament sunt în număr de 3 şi toate privesc acest verset, întreaga învăţătură adusă de Hristos fiind bazată pe acest pivot al cărţii sale.

 

Irving Jensen ne spune că, „există în Talmudul evreiesc un comentariu interesant asupra acestui pasaj. Talmudul este o colecţie evreiască de legi civile şi religioase. Acolo se arată cum Legea lui Moise a dat israeliţilor cam şase sute de reguli. Cum acestea se dovedeau prea numeroase pentru a fi ţinute minte, David le-a redus în Psalmul 15 la numai unsprezece. Apoi, Isaia le-a redus la şase. Vezi Isaia 33:15. Mica (6:8) le-a redus mai departe la trei, şi încă o dată Isaia 56:1 le-a redus la două. În cele din urmă, Amos le-a redus la una singură (5:4). Totuşi, ca să nu se creadă că Dumnezeu poate fi găsit prin ţinerea legii, Habacuc a spus că „cel drept va trăi prin credinţă”.

(Citatul îi este atribuit lui William H. Saulez în, „The Romance of the Hebrew Language” (1913). Eu l-am preluat şi tradus din „The Minor Prophets of Judah” de Irving L. Jensen, pag.100.)

 

În felul acesta pitoresc se susţine adevărul biblic că mântuirea, cât şi îndreptăţirea, nu se obţin pe baza împlinirii legii, ci prin credinţa în Cel ce socoteşte neprihănit pe acela care crede în Isus Hristos.

 

Galateni 2:16-21 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile, pe cari le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

 

Versetul acesta din Habacuc introduce un puternic contrast între două categorii de oameni:

 

cei care prin faptele, religia şi bunătatea lor de sine, „îşi îngâmfă sufletul” (teribilă boală, consecinţa reală a acestor crezuri!), şi

cei care, prin credinţa lor, „îşi smeresc sufletul” şi obţin binecuvântarea lui Dumnezeu peste viaţa lor.

În timp ce acela care trăieşte prin credinţă este justificat prin faptele lui, cel ce trăieşte prin fapte şi le justifică cu religia lui, nu ajunge nicăieri!

 

Cum putem fi plăcuţi lui Dumnezeu?

Doar prin credinţă Îi suntem plăcuţi Lui, şi nu prin fapte (este ceea ce Luther a descoperit pe când se târa în genunchi spre Capela Sf. Petru din Roma). Mai târziu, Luther a afirmat că în tot acel timp, acesta era versetul care îi răsuna în minte ca un ecou. Se pare că Dumnezeu încerca să-i zică ceva.

 

Ideea centrală care străbate întreaga Scriptură este rezumat în cuvintele din Evrei 11:6:

 

„şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”

 

Adaptare după Ray Stedman: „Există doar două perspective practice asupra vieţii. Ori trăieşti prin credinţă, ori prin observaţie, raţiune sau religie. Viaţa se poate înfrunta fie prin credinţă, depinzând de Dumnezeu pentru a-i da un scop, mântuire şi satisfacţie, fie prin necredinţă, bazându-ne pe propria raţiune şi putere de înţelegere a ceea ce se întâmplă în jur, atitudine care de obicei nu aduce răspunsuri şi niciodată mântuire. Dacă privim în jur, vedem că oamenii au fie una dintre aceste două perspective asupra vieţii, fie cealaltă. Ori se încred în înţelepciunea omenească pentru a analiza şi rezolva dilemele cotidiene, încercând să improvizeze soluţii, ori Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt şi-şi pun vieţile în mâinile Lui, bazându-se pe certitudinea că ceea ce El a spus, va face. Aceasta este diferenţa între omul care trăieşte prin credinţă şi omul care trăieşte prin raţiune. Cel din urmă încearcă să afle de ce există, ce face şi unde se duce (fără să reuşească), iar cel ce trăieşte prin credinţă găseşte răspunsul prin aceea că crede că a fost creat cu un scop, trăieşte pentru acel scop, ştie unde se duce şi este neprihănit în toate.”

 

Există unii oameni care simt nevoia să-şi explice totul…

Este trist să vedem că mulţi creştini încearcă să-şi folosească raţiunea în orice privinţă, iar când nu reuşesc să ajungă la nici un rezultat pe această cale, concluzionează că ceva nu este în regulă, sau că acel ceva nu există. Prea mulţi se bazează pe iscusinţa raţionamentului uman în numele Creştinismului. Aceştia sunt cei care susţin că datoria Bisericii este de a-i strânge laolaltă pe cei dezavantajaţi şi nedreptăţiţi, sperând într-un fel să exercite puterea politică care să-i preseze pe liderii neamului să corecteze abuzurile, afirmând totodată că aceasta este treaba creştinilor.

 

Puterea Bisericii nu stă în explicaţiile de ordin moral pe care le poate da la răul existent în societatea contemporană, ci în demonstraţia vie a vieţilor schimbate de Dumnezeul predicat în sânul ei. Constă în mărturia vieţii necompromise a membrilor ei şi nu în importanţa socială pe care o poate dobândi de-a lungul timpului.

 

Nu aceasta a fost mărturia celor înşiraţi în cap.11 din Evrei? În ce fel au influenţat ei vremurile lor? Ce schimbare au produs ei în lumea lor? Se spune că au răbdat ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel ce este invizibil. Ei nu au aşteptat ca oamenii să facă ceva. Au aşteptat ca Dumnezeu să facă totul şi tocmai credinţa această mare este cea care le-a fost mărturie. El întotdeauna lucrează, şi prin credinţa în puterea Lui s-au schimbat lucruri mari la vremea lor, de la „închiderea” gurii leilor, la supunerea unor împărăţii, răsturnarea tiranilor şi schimbarea cursului istoriei, aşadar prin credinţă, iar nu prin acţiunile omului, ci prin voia lui Dumnezeu!

 

Cum stau lucrurile cu caldeenii? Ce soartă le rezervă Dumnezeu?

 

Restul capitolului se referă la caldeeni, dezvăluind planurile lui Dumnezeu în privinţa acestora. Ca să rezumăm: „Acum, Habacuc, nu te îngrijora de caldeeni. Este adevărat că ochii Mei nu pot să privească răul şi că ridic acest neam pentru a pedepsi răul Israelului, dar la rândul lor şi caldeenii vor fi pedepsiţi. Chiar lucrul în care se încred se va dovedi pricina căderii lor. Proprii lor dumnezei îi vor trăda.”

 

Dumnezeu pronunţă aici cinci nenorociri care urmează să cadă asupra lor:

 

2:6 Se va zice: ,,Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?

Vai este de cel ce trăieşte după principiul „voi pune mâna pe tot ce pot şi nu contează cum o fac!”

 

2:9 Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt, şi să scape din mâna nenorocirii!

 

Vai de cel ce-şi îndreaptă toate eforturile şi întreaga energie spre a acumula bunurile care să-i dea linişte şi siguranţă la bătrâneţe. Acela se va trezi că toate lucrurile în care şi-a pus încrederea i-au fost luate peste noapte!

 

2:12 Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!

Vai de cei ce se folosesc de puterea şi influenţa lor pentru a realiza ceea ce-şi doresc! Iată o lozincă potrivită oricărei campanii electorale.

 

2:15 Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea!

 

Vai de cel ce se foloseşte de forţă pentru a-i intimida şi înfricoşa pe cei pe care îi conduce, cu scopul de a stoarce un profit de la ei!

 

2:19 Vai de cel ce zice lemnului: ,,Scoală-te”, şi unei pietre mute: ,,Trezeşte-te”! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.

 

Vai de cel ce se încrede în zei falşi, susţinând că aceştia îl îndrumă în viaţă, îi aduc alinare conştiinţei şi îi dau fericirea!

 

2:13 „Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile trudesc degeaba”.

 

Capitolul 3 se încheie cu aceste remarcabile cuvinte ale profetului:

 

2:20 Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!

 

Acum el găseşte răspunsul şi la cea de-a doua dilemă, mai mare decât prima!

Dumnezeu este Domnul istoriei şi El este activ. Este stăpân pe ceea ce se întâmplă în lume şi nimic nu-i scapă de sub control.

 

Bill Clinton, bunăoară, a afirmat că în ciuda tulburărilor din Israel, are toată convingerea că se va face pace în Orientul Mijlociu şi va înceta războiul dintre arabi şi israelieni!!?? De unde această convingere, vădit contrară Bibliei? Ea ne spune clar că această pace doar Domnul Dumnezeu o va instaura la Cea de-a Doua Venire a lui Hristos. S-ar zice că Bill îi face concurenţă lui Hristos. Ce trist!

 

Problemele oamenilor se rezolvă doar printr-o relaţie cu Cel ce stă imperturbabil pe tronul Lui, în templul cel sfânt din cer.

 

Profetul îşi schimbă radical atitudinea

La început a privit în jur şi a crezut că Dumnezeu nu face nimic. Apoi, Dumnezeu l-a pus să vegheze din turnul lui de veghere, arătându-i că va judeca nu doar poporul lui Israel pentru păcatele sale, ci şi toate neamurile Pământului. Dumnezeu va aduce fără îndoială ziua când tot Pământul va fi plin de cunoştinţa Lui, ca fundul mării de apele care-l acoperă! Când înţelege cum stau lucrurile, Habacuc izbucneşte în a-L implora pe Dumnezeu să-şi amintească de mila Lui, pentru că-L vede judecând.

 

3:1-2 Rugăciunea proorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale). Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!

 

Habacuc şi-a început dialogul cu Dumnezeu întrebând, „Doamne, de ce nu faci ceva?”; acum însă spune „Doamne, ai grijă să nu faci prea mult! La mânie, adu-ţi aminte de mila Ta! Te văd acum că lucrezi, dar în mijlocul judecăţilor Tale aminteşte-ţi că eşti un Dumnezeu milos.” Asta-i tot ce i-a mai rămas de spus. Nu mai este loc de filozofie, de teologie, nici nu mai polemizează cu Dumnezeu.

 

De fapt, profetul îşi dă seama că a avut parte de destule dovezi ale activităţii lui Dumnezeu, în trecutul poporului său. De la scoaterea israeliţilor din Egipt şi până-n zilele din urmă, Dumnezeu nu a fost pasiv, absent de pe scena istoriei, ci dimpotrivă, foarte activ.

 

Este ceea ce Habacuc descrie în continuare în capitolul 3…

 

Face inclusiv o referire extraordinară la un eveniment extraordinar — Iosua 10.

 

3:11 Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale cari pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.

 

Amintirea acestor acte extraordinare (lucrări miraculoase) ale lui Dumnezeu este ceea ce-l convinge pe Habacuc că Dumnezeu este demn de încredere. Credinţa lui nu se bazează pe superstiţie, ci pe dovezi istorice incontestabile. Dumnezeu a lucrat în istoria poporului Israel! Şi încă lucrează.

 

Credinţa creştină nu înseamnă un salt în gol, lepădarea de orice dorinţă de cunoaştere. Ea este bazată pe puternice dovezi istorice, care atestă intervenţia divină în treburile umane şi care sub nici o formă nu pot fi puse la îndoială. A le pune la îndoială înseamnă a nega existenţa unui popor ca Israelul, când acesta de fapt există.

 

Noi nu credem într-o divinitate moartă, ci îl urmăm pe un Dumnezeu care a lucrat în timp şi spaţiu, care a lăsat urme în istoria umanităţii, urme ce nu se pot şterge într-o oră de filozofie, sau un secol de ateism. Timpul nu le poate şterge, ci el însuşi stă mărturie că Dumnezeu a lucrat.

 

Acesta este de fapt Dumnezeul pe care-L avem. Unul care acţionează în istoria umanităţii, săvârşind fapte pe care nici un om nu le poate imita. Gândindu-se la acestea, mintea profetului este copleşită de măreţia Lui, măreţie pe care o mărturiseşte în versetul următor:

 

3:16 Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase, şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?

 

A văzut care sunt problemele, ştie cine este Dumnezeu şi cum lucrează El, şi fiindcă acum ştie care este următorul pas, este cuprins de frică. Dar nu încheie aşa, ci…

 

3:17-19 Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile mele. – Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu coarde.

 

… încheie în speranţă, glorie şi extaz. În vâltoarea evenimentelor, profetul descoperă pacea interioară a omului care-L cunoaşte pe Dumnezeu. Caracterul Său drept este tăria lui în mijlocul necazurilor. Acesta este adevărul reafirmat şi de Noul Testament. Nu că Dumnezeu face viaţa uşoară şi înlătură necazurile. Nu, necazurile sunt rânduite să vină şi ele. Isus a spus: „În lume veţi avea necazuri…” (Ioan 16:33).

 

Oamenii încearcă cu disperare să găsească o soluţie pentru problemele lor. Pentru rezolvarea conflictelor lor, pentru instaurarea raiului pe Pământ, dar pe cont propriu, fără a apela la Dumnezeu şi făcând abstracţie de legile Sale.

 

Referindu-se la aceste necazuri, Isus a mai spus, „dar îndrăzniţi (sau, bucuraţi-vă!), Eu am biruit lumea”.

 

Trăiţi-vă viaţa în lumea aceasta, dar nu oricum, ci triumfător!

 

Habacuc mai înseamnă şi „cel ce se agaţă”. El ne-a învăţat ca, în mijlocul turbulenţelor istorice şi al confuziei aparente cu privire la planurile lui Dumnezeu, să ne agăţăm de un Dumnezeu al cărui caracter este neschimbător, drept şi sfânt, şi care va judeca lumea după dreptate, aşa cum a mai făcut-o odată, înviindu-L din morţi pe Isus Hristos.

 

Printre învăţăturile proeminente ale cărţii se pot evidenţia:

 

nelegiuirea nu triumfă

Dumnezeu nu trece cu vederea păcatul

cel neprihănit trăieşte prin credinţă

Domnul este Stăpânul întregului Univers. Ferice de cel ce aşteaptă cu răbdare împlinirea Cuvântului Său

Dumnezeu este Domnul istoriei omenirii

Dumnezeu vrea ca cei ce-I aparţin să-I vorbească

Surse folosite:

1. „An Introduction to the Old Testament Profets”, Hobart Freeman
2. J. Vernon McGee, notes on Habakkuk.
3. „Habakkuk: History is in God’s Hands”, by Ray C. Stedman, „Series: Adventuring through the Bible”.
4. „Can Man Live Without God?”, Ravi Zacharias.

 

Habacuc a meritat studiul.

 

Teodor Macavei

 

https://www.rcrwebsite.com/habakkuk2.htm

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Versete din Biblie care arată că Isus este singura cale

 

Unul dintre cele mai faimoase versete biblice în care Iisus pretinde că este singura cale se găsește în cartea lui Ioan:

 

În Ioan 14:6 citim că Isus este calea către Dumnezeu. Cum este posibil acest lucru? Realitatea este că, de îndată ce Adam și Eva au ales să păcătuiască prin neascultarea de Dumnezeu, El a început să elaboreze planul pentru iertarea noastră. Dumnezeu nu a vrut ca noi să fim despărțiți de El – dimpotrivă! El a luat inițiativa. El a decis să se întrupeze ca ființă umană, Isus, să moară pe cruce ca sacrificiu perfect pentru a ne oferi șansa de a trăi cu El pentru eternitate.

 

 

De aceea, Isus a putut pretinde că este singura cale către Dumnezeu. Nu numai atât, dar prin el putem cunoaște adevărul și putem primi viața veșnică.

 

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6)

 

 

Totuși, nu este singurul care menționează că singurul care poate da mântuirea este Isus. Există și alte texte biblice care ne spun că planul lui Dumnezeu a fost de a salva omenirea prin singurul Său Fiu.

 

 

A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar; (Luca 19:20)

 

 

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică; (Ioan 3:16)

 

Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)

 

 

Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. (Ioan 10:9)

 

Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. (Ioan 12:48)

 

 

Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” (Ioan 14:7)

 

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12)

 

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)

 

Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, (1 Timotei 2:5)

 

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:9-11)

 

 

https://caleaingusta.com/versete-din-biblie-care-arata-ca-isus-este-singura-cale/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Versete biblice despre lăcomie

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze, de data aceasta vă prezentăm o listă de versete biblice despre lăcomie. Lăcomia este ambiția nemărginită pentru bani, proprietate sau alte bogății. Acest lucru poate face ca dragostea noastră pentru Dumnezeu să scadă foarte mult. Din acest motiv, următoarele texte biblice ne vor ajuta să o evităm sau să o depășim.

 

1 Deși ceea ce se caută cu lăcomie este satisfacția, provoacă inevitabil o nefericire mai mare.

Cel lacom de castig isi tulbura casa, dar cel ce uraste mita va trai. (Proverbe 15:27)

 

Dupa cum Locuinta mortilor si adancul nu se pot satura, tot asa nici ochii omului nu se pot satura. (Proverbe 27:20)

 

Cine iubeste argintul nu se satura niciodata de argint, si cine iubeste bogatia multa nu trage folos din ea. Si aceasta este o desertaciune! (Eclesiastul 5:10)

 

 

Daca avem, dar, cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns. Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care cufunda pe oameni in prapad si pierzare. (1 Timotei 6:9-10)

 

2 Dorința de a dobândi bogăție este o atitudine foarte necreștină, și duce la o mai mare impietate.

Asa sunt cei rai: totdeauna fericiti, si isi maresc bogatiile. (Psalmii 73:12)

 

Un om pizmas se grabeste sa se imbogateasca, si nu stie ca lipsa va veni peste el. (Proverbe 28:22)

 

 

Cum se umple o colivie de pasari, asa se umplu casele lor prin viclesug; asa ajung ei puternici si bogati. Se ingrasa, lucesc de grasime; intrec orice masura in rau, nu apara pricina, pricina orfanului, ca sa le mearga bine, nu fac dreptate celor lipsiti. (Ieremia 5:27-28)

 

 

Efraim este un negustor care are in mana o cumpana mincinoasa. Ii place sa insele. (Osea 12:7)

 

3 Lăcomia duce la sărăcie spirituală și ruină.

Si ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul? Sau ce va da un om in schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8:36-37)

 

Si le-a spus pilda aceasta: „Tarina unui om bogat rodise mult.

17 Si el se gandea in sine si zicea: „Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi strang roadele.”

18 „Iata”, a zis el, „ce voi face: imi voi strica granarele si voi zidi altele mai mari; acolo voi strange toate roadele si toate bunatatile mele;

19 si voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si inveseleste-te!”

20 Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul; si lucrurile pe care le-ai pregatit ale cui vor fi?”

21 Tot asa este si cu cel ce isi aduna comori pentru el, si nu se imbogateste fata de Dumnezeu.” (Luca 12:16-21)

 

 

Unul care da cu mana larga, ajunge mai bogat; si altul, care economiseste prea mult, nu face decat sa saraceasca. (Proverbe 11:24)

 

Este un mare rau pe care l-am vazut sub soare: avutii pastrate spre nefericirea stapanului lor. (Eclesiastul 5:13)

 

 

Vai de cel ce strange castiguri nelegiuite pentru casa lui, ca sa-si aseze apoi cuibul intr-un loc inalt si sa scape din mana nenorocirii! 10 Rusinea casei tale ti-ai croit, nimicind o multime de popoare, si impotriva ta insuti ai pacatuit. (Habacuc 2:9-10)

 

Pe cei flamanzi i-a saturat de bunatati, si pe cei bogati i-a scos afara cu mainile goale. (Luca 1:53)

 

 

„Fiule”, i-a raspuns Avraam, „adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. (Luca 16:25)

 

Aurul si argintul vostru au ruginit; si rugina lor va fi o dovada impotriva voastra: ca focul are sa va manance carnea! V-ati strans comori in zilele din urma! (Iacov 5:3)

 

 

Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, (Apocalipsa 3:17)

 

4 Lăcomia este zadarnică

Bogatiile inghitite le va varsa, Dumnezeu le va scoate din pantecele lui. (Iov 20:15)

 

Da, omul umbla ca o umbra, se framanta degeaba, strange la comori, si nu stie cine le va lua. (Psalmii 39:6)

 

 

Comorile castigate pe nedrept nu folosesc, dar neprihanirea izbaveste de la moarte. (Proverbe 10:2)

 

Comorile castigate cu o limba mincinoasa sunt o desertaciune care fuge, si ele duc la moarte. (Proverbe 21:6)

 

Nu te chinui ca sa te imbogatesti, nu-ti pune priceperea in aceasta. 5 Abia ti-ai aruncat ochii spre ea si nu mai este; caci bogatia isi face aripi si, ca vulturul, isi ia zborul spre ceruri. (Proverbe 23:4-5)

 

Semanati mult, si strangeti putin, mancati, si tot nu va saturati, beti, si tot nu va potoliti setea, va imbracati, si tot nu va este cald; si cine castiga o simbrie o pune intr-o punga sparta!” (Hagai 1:6)

 

Si roadele atat de dorite sufletului tau s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, stralucite sunt pierdute pentru tine si nu le vei mai gasi. 15 Cei ce fac negot cu aceste lucruri, care s-au imbogatit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plange, se vor tangui. 16 si vor zice: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era imbracata cu in foarte subtire, cu purpura si cu stacojiu, care era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare! 17 Atatea bogatii intr-un ceas s-au prapadit!” – Si toti carmacii, toti cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii si toti cei ce castiga din mare stateau departe; (Apocalipsa 18:14-17)

 

5 În lucrarea lui Dumnezeu nu există loc pentru lăcomie, mai ales în rândul conducătorilor.

Fiii lui Samuel n-au calcat pe urmele lui; ci se dadeau la lacomie, luau mita si calcau dreptatea. (1 Samuel 8:3)

 

Sa nu fie nici betiv, nici bataus, nici doritor de castig marsav, ci sa fie bland, nu galcevitor, nu iubitor de bani; (1 Timotei 3:3)

 

Caci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie sa fie fara prihana; nu incapatanat, nici manios, nici dedat la vin, nici bataus, nici lacom de castig marsav; (Tit 1:7)

 

pastoriti turma lui Dumnezeu care este sub paza voastra, nu de sila, ci de bunavoie, dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un castig marsav, ci cu lepadare de sine. (1 Petru 5:2)

 

In lacomia lor vor cauta ca prin cuvantari inselatoare sa aiba un castig de la voi. Dar osanda ii paste de multa vreme, si pierzarea lor nu dormiteaza. (2 Petru 2:3)

 

6 Fericirea se realizează prin mulțumire, nu prin lăcomie

Mai mult face putinul celui neprihanit decat belsugul multor rai. (Psalmii 37:16)

 

Mai bine putin, cu dreptate, decat mari venituri, cu strambatate. (Proverbe 16:8)

 

Departeaza de la mine neadevarul si cuvantul mincinos; nu-mi da nici saracie, nici bogatie, da-mi painea care-mi trebuie. 9 Ca nu cumva, in belsug, sa ma lepad de Tine si sa zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, in saracie, sa fur si sa iau in desert Numele Dumnezeului meu. (Proverbe 30:8-9)

 

Nu zic lucrul acesta avand in vedere nevoile mele; caci m-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc. 12 Stiu sa traiesc smerit si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa. (Filipeni 4:11-12)

 

Negresit, evlavia insotita de multumire este un mare castig. 7 Caci noi n-am adus nimic in lume, si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea. 8 Daca avem, dar, cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns. (1 Timotei 6:6-8)

 

Sa nu fiti iubitori de bani. Multumiti-va cu ce aveti, caci El insusi a zis: „Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi.” (Evrei 13:5)

 

Versete biblice despre lăcomie

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Cartea profetului Ieremia, Profetul înlăcrimat

 

 Partea I-a

Recapitulare:

 

Ultimul profet pe care l-am studiat împreună a fost Ţefania. Acesta a fost profetul de pe vremea reformelor lui Iosia şi care se pare, l-a influenţat pe acesta să le iniţieze. Este un profet de origine regească, descriindu-ne originea sa în urmă cu patru generaţii de la evlaviosul rege Ezechia.

Deşi ţara a fost curăţată de idolatrie de regele Iosia, totuşi în inima poporului idolatria a rămas neînlăturată, lucru care le va atrage în cele din urmă judecata prevăzută a lui Dumnezeu prin aducerea unui năvălitor de la nord. Babilonul.

El este unul din ultimii profeţii care au apărut înainte de invazia şi robia babiloniană. Iudea este judecată din cauza letargiei şi apatiei spirituale în care i-a dus idolatria. Ei nu-l mai caută pe Domnul, nici nu mai întreabă de El şi nici nu mai cred că acesta lucrează. Oamenii se complac în religia lor de formă în timp ce vieţile lor sunt împovărate de păcate grele.

Ţefania este un alt profet a cărui temă preferată a profeţiei sale este „ziua Domnului”.

Totuşi el încurajează poporul iudeu să profite de mila lui Dumnezeu şi să se pocăiască din timp. Ţef.2:1-3

Ţefania prezintă totodată o perspectivă optimistă asupra Zilei Domnului, arătând că pentru Dumnezeu judecata nu este un scop în sine, ci doar mijlocul prin care-şi pune deoparte şi curăţeşte o rămăşiţă, un neam care să-L glorifice.

Introducere

Cartea profetului Ieremia se găseşte după cartea profetului Isaia, înainte de cea a Plângerilor, tot a lui Ieremia, şi înainte de profetul Ezechiel.

 

Ieremia a trăit cu 100 de ani mai târziu după Isaia. Dacă prin Isaia s-a reuşit salvarea Ierusalimului din mâinile Asiriei, prin Ieremia nu s-a reuşit salvarea Ierusalimului din mâinile Babilonului… din cauza răutăţii lui.

Prin Isaia naţiunea a fost cruţată (mesaj primit), prin Ieremia (mesaj respins), naţiunea este nimicită.

 

Cuprinde 52 de capitole ultimul fiind, se pare, epilogul propriului său secretar, Baruc, după alţii al preotului Ezra şi este urmată de altă scriere a sa, „Plângerile lui Ieremia” în care autorul lamentează soarta cetăţii căzute, Ierusalimul, la invadarea căruia el a fost martor ocular.

 

Această carte a unui profet „mare” datorită lungimii scrierii sale îşi primeşte numele de la autorul ei identificat de la bun început prin „cuvintele lui Ieremia”.

 

Cap.1, vers.1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin.

 

Ieremia — doar un copil — nici măcar un tânăr!

Numele lui Ieremia înseamnă „Iehova (Domnul) întemeiază”, „rânduieşte”, în sensul de „a pune temelie”, „a fonda”. Putem vedea că în ciuda tinereţii sale (unii aproximează că ar fi avut vreo 20 de ani când a fost chemat de Domnul să-i slujească – o vârstă foarte „nepotrivită” pentru cultura acelei vremi să intri în slujba Domnului!), Domnul Dumnezeul lui Israel este cel ce-i fondează, rânduieşte, şi „ordinează” lucrarea profetică atribuindu-i o autoritate spirituală incontestabilă.

La chemarea lui în slujba profetică de către Domnul Dumnezeu, Ieremia răspunde spunând că este doar un „copil”.

 

1:4-8 ,,Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” Eu am răspuns: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: ,,Nu zice: ,Sunt un copil,’ căci te vei duce la toţi aceia la cari te voi trimete, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul. –

 

Apostolul Ioan în prima sa epistolă (1Ioan 2:12-14) ne arată că existau trei categorii de vârstă, iar noi ştim din cultura vremii că cei denumiţi „copilaşi” erau în jur de 20-30 de ani. Într-adevăr, Ieremia se pare că a fost foarte fraged pentru a fi profet, şi totuşi Dumnezeu l-a chemat şi l-a investit cu autoritate.

 

Despre cât de mulţi pastori şi preoţi ordinaţi astăzi se poate spune acelaşi lucru? Fără acest aspect esenţial, aceştia se găsesc în impostură. Chiar dacă s-au pregătit la seminar ca să devină „reprezentaţii” lui Dumnezeu, s-ar putea ca Acesta să nu-i fi chemat!

 

Cine este autorul?

 

Cartea posedă un puternic caracter autobiografic…

 

Dacă Ţefania excelează în a ne descrie originea sa prin enumerarea a 4 generaţii de strămoşi, Ieremia se remarcă prin a ne reda detalii din viaţa lui pe care nici un alt profet nu ni le oferă ca el. Astfel, vorbeşte despre lucrarea sa, despre reacţiile ascultătorilor săi, despre încercările şi prigoanele prin care trece şi despre simţămintele şi trăirile sale personale. A-l citi este de folos tuturor celor ce se implică în lucrarea de slujire a Bisericii, multe din experienţele lui Ieremia potrivindu-se lor!

 

Ier.1:4-5 ,,Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.”

 

Predestinarea în slujirea lui Dumnezeu (în lucrare) — un concept demn de reţinut.

 

Cartea lui Ieremia este profeţia unui om chemat de tânăr de către Dumnezeu şi predestinat lucrării mai înainte de a se naşte. Lucrul acesta poate să conducă la o serie de deducţii folositoare nouă:

 

dacă Dumnezeu te-a înzestrat şi te-a rânduit să devii un lucrător al Său nu mai contează aşa de mult dacă alţii te remarcă, te îngăduie să le slujeşti, sau te numesc în postul de unde să-ţi exerciţi influenţa.

dacă alţii ţi se opun şi nu te apreciază, chiar luptă din răsputeri să nu ajungi acolo, dacă Dumnezeu te-a destinat acelei lucrări, opoziţia lor este zadarnică. În cele din urmă Dumnezeu te va ridica să ocupi acea poziţie.

dacă te crezi incapabil şi incompetent să-ţi faci lucrarea ta pentru Dumnezeu (şi eşti ne spune Pavel), va fi de o mare încurajare să ştii că nu ai venit din proprie iniţiativă, ci El te-a chemat, El te sprijină şi El îţi dă autoritatea de a-l reprezenta.

Etc. ….

Ne mai amintim de vreun astfel de exemplu de slujitor al lui Dumnezeu? Care este acesta, sau aceştia?

 

Găsim în Biblie că la fel au fost:

 

Isaia

Isaia 49:1 ,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.

Ioan Botezătorul

Luca 1:76 Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui …

Apostolul Pavel

Gal. 1:15-16 Dar când Dumnezeu-care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om …

 

Dacă Dumnezeu nu a rânduit şi nu a chemat El Însuşi un om să-i slujească, echipându-l ca atare cu toate darurile şi talentele necesare, nimeni şi nimic nu-l poate forma pe acela, nici seminariile teologice, nici chiar hirotonisirile preoţeşti cele mai alese, sau ordinările protestante. În cuvintele lui Martin Luther, acestea „nu sunt decât mâini goale puse pe un cap gol!”

 

Locul de provenienţă al profetului

 

Ieremia care a fost atât profet cât şi preot a fost fiul preotului Hilchia, altul decât cel ce a descoperit cartea Legii pe vremea lui Iosia (deşi unii presupun exact acest lucru!). Provine din sătucul Anatot, un fel de reşedinţă provincială a tagmei preoţeşti, (1:1) sat numit astăzi Anata, găsit la aprox. 4-5 km nord-est de Ierusalim, totodată una dintre cetăţile de adăpostire din tribul lui Beniamin. Ca o pildă pentru regatul lui Iuda Ieremia a rămas necăsătorit (16:1–4).

 

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2 ,,Să nu-ţi iei nevastă, şi să n-ai în locul acesta nici fii nici fiice!

3 Căci aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele cari se vor naşte în locul acesta, despre mamele cari-i vor naşte, şi despre taţii lor cari le vor da naştere în ţara aceasta:

4 vor muri doborâţi de boala rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie şi de foamete; şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.”

 

„Secretarul” lui Ieremia — Baruc

Ieremia a fost asistat în lucrarea sa profetică de un scrib pe numele de Baruc căruia uneori i-a dictat şi i-a dat în grijă mesajele şi scrierile sale profetice.

 

32:13-15 Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Ia zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iarăşi se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii, în ţara aceasta.’

 

Ceea ce constituie o extraordinară profeţie a revenirii în ţară după captivitatea babiloniană.

 

36:4 Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într-o carte după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe cari le spusese lui Ieremia Domnul.

36:32 Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.

 

Baruc care înseamnă „cel binecuvântat” este fiul lui Neriia, provenind dintr-o importantă familie a Iudeii. Baruc este cel care de la un balcon a citit cu voce tare cuvintele profeţiei lui Ieremia într-o zi de postire, şi după care le-a citit şi conducătorilor de la curtea regelui provocând o mare tulburare. Atunci împăratul Ioiachim a luat cartea şi a tăiat-o cu briceagul unui logofăt şi a aruncat-o în foc (Ieremia 36:23). Împreună cu Ieremia au trebuit să se ascundă şi să rescrie un alt sul (un efort deloc neglijabil în vremurile acelea!) la care au mai adăugat şi alte cuvinte împotriva Iudeii şi împăratului.

 

În timpul asediului lui Nebucadneţar asupra Ierusalimului, lui Baruc i-a fost dat spre păstrare sulul care conţinea titlul de proprietate al terenului pe care l-a cumpărat Ieremia. (Ier.32:12). Fiind acuzat de duşmanii lui că-i favorizează pe caldeeni a fost aruncat în închisoare, alături de Ieremia unde a rămas până la căderea Ierusalimului. A murit probabil în Babilon.

 

Despre personalitatea lui Ieremia

 

La lucru în autor…

În felul acesta ştim că deşi a fost scris de oameni este totuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Cum poate fi Biblia în acelaşi timp Cuvântul lui Dumnezeu şi de pildă cuvintele lui Pavel? Sau, Ieremia?

 

Se pune problema, cum pot fi atât de multe trăiri personale ale Cuvântului lui Dumnezeu? Cartea lui Ieremia poartă amprenta autorului. Cum poate scrierea lui să fie Cuvânt al lui Dumnezeu? Întrebările acestea se pun creştinilor de către sceptici.

 

Ştim că Dumnezeu este cel ce a modelat personalitatea celui ce scrie. Tot El l-a făcut pe Pavel să fie omul care El a vrut să fie. De aceea atunci când autorul atingea punctul pe care Dumnezeu îl dorea, El direcţiona şi controla voinţa liberă a acestuia astfel încât omul să scrie cuvintele lui Dumnezeu.

 

Cuvintele erau ale omului lui Dumnezeu, dar viaţa acestuia era a (aparţinea) lui Dumnezeu.

Putem spune că literalmente Dumnezeu şi-a ales cuvintele din viaţa fiecărui autor al Cuvântului Său scris, le-a cules din vocabularul lor, le-a colorat cu trăirile acestora şi apoi le-a transmis prin personalitatea lor. Cuvintele erau ale omului Său, dar viaţa omului era atât de influenţată de El încât reda literar cuvintele Lui. De aceea, putem spune, cartea Ieremia este scrisă de om, dar este şi scrisă de Dumnezeu. Ambele afirmaţii sunt corecte.

David a mărturisit:

 

2 Samuel 22:2 Duhul Domnului vorbeste prin mine, si cuvântul Lui este pe limba mea.

 

De asemenea Petru ne spune că oamenii folosiţi de Dumnezeu în scrierea Cuvântului Său n-au vorbit de la ei ci au fost mânaţi de Duhul Sfânt (2Petru 1:21). Ei erau autori, nu doar „secretari”. Se elimină ipoteza „dictării automate”. L-au scris având amprenta personalităţii lor, dar fără să nuanţeze cu nimic conţinutul cuvintelor deoarece personalitatea lor era atât de propice comunicării lor. Când citim pe Ieremia, putem să-i simţim durerea sa profundă. Când citim pe un Amos aproape că simţim căldura focului judecăţii. Personalitatea oamenilor folosiţi de El în păstrarea cuvintelor Sale reiese din fiecare colţ al Scripturii.1

 

Cartea profetului Ieremia conţine o experienţă foarte vie — trăirea intensă de către un om a crezurilor sale. Ieremia nu este profetul care apare din neant având o faţă ca de cremene şi care cu o voce tunătoare declară, „Aşa vorbeşte Domnul!!” (fulgere şi scântei). Nu, el simte ce spune şi-şi trăieşte profund mesajul!

 

Un autor creştin spune despre Ieremia: „Pentru a transmite un dur mesaj de judecată Dumnezeu a ales un om ce avea o inimă de mamă, o voce tremurândă, ca de copil şi nişte ochi înlăcrimaţi de tată. Acesta nu a fost omul puternic, ca Ilie, elocvent ca Isaia, serafic ca Ezechiel, ci unul timid şi plăpând, întotdeauna conştient de slăbiciunea lui, cerşind milă şi înţelegere, vrând tot timpul să cunoască o dragoste de care n-a avut parte niciodată. Acesta a fost vasul prin care Cuvântul lui Dumnezeu a venit la acel neam stricat şi înrăit.”

 

Ieremia este denumit de unii „profetul tânguitor”. Sau, care plânge.

 

El este omul care a transmis Iudeii un mesaj de o asprime deosebită însă cu o atitudine de blândeţe şi de dragoste, de asemenea neobişnuită. Vernon McGee spune că nimeni să nu-şi închipuie că poate pronunţa ca Ieremia asemenea judecăţi asupra oamenilor, dacă mai întâi nu demonstrează aceleaşi sentimente pentru soarta lor ca şi Ieremia!!! Cât de adevărat este faptul acesta :

 

„Să vrea să predice ca Ieremia, fără să fie zdrobit ca Ieremia în inima lui pentru soarta celor cărora le vorbeşte, aşa ceva nu se cade în lucrarea Evangheliei”

 

Este îngrozitor să vezi un tânăr vorbind cu uşurinţă despre iad, păcat şi judecata lui Dumnezeu unor oameni care se află pe o cale care-i duce acolo, şi care să nu fie pur şi simplu „distrus” în inima lui din pricina destinului înfiorător spre care acei oameni se îndreaptă grabnic. Lui Ieremia i-a păsat enorm unde mergeau aceştia după cum ne arată pasajele acestea :

 

9:1 ,,O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!

13:17 Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plânge în ascuns, pentru mândria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie.

14:17 ,,Spune-le lucrul acesta: ,Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte, şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu este greu lovită cu o rană foarte usturătoare.

 

Lipsa de pasiune în predicarea evangheliei este uneori la fel de distrugătoare pentru sufletelor celor ce o ascultă ca şi o altă evanghelie, deci, a le aduce un mesaj deformat al mântuirii!

 

Ce simţim pentru oamenii cărora le împărtăşim credinţa noastră, le „spunem Evanghelia”, este o întrebare care trebuie să ne urmărească în permanenţă. Ieremia a plâns pentru pedeapsa care el ştia sigur că se va abate asupra compatrioţilor lui. Nu ştim noi sigur că dacă nu-l primesc pe Isus Hristos oamenii merg în iad? De asemenea, Isus a plâns pentru soarta cetăţii, iar Pavel a mers până acolo încât să vrea el să fie blestemat de Dumnezeu pentru ca iudeii lui să fie mântuiţi! De ce nouă ne pasă atât de puţin?

 

Romani 9:1-3 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.

 

Simţim noi la fel ca aceştia, sau facem o slujbă lipsită de pasiune, de convingere, şi rămânem nepăsători faţă de soarta celor cărora le vorbim? În acelaşi timp ştiu că unora le este mai uşor să jelească decât să evanghelizeze pe alţii… dar dacă le pasă cu adevărat, o vor demonstra mergând să-i evanghelizeze pe aceia.

 

Ştiu un creştin, de fapt, o creştină care fiind întrebată de ce este tulburată mai tot timpul a răspuns că din cauză că ştia unde merg părinţii ei dacă nu se întorc la Dumnezeu şi că era permanent atentă să caute ocazii să le spună evanghelia. Când un creştin o duce bine, simte aşa. Vrei să afli cum o duci spiritual, întreabă-te cât de mult îţi pasă de soarta pe care ştii sigur că o vor avea toţi cunoscuţii tăi care nu ştiu de Hristos!

 

Un alt teren unde se vedem cât de mult ne pasă de cei cărora le spunem evanghelia se găseşte înaintea lui Dumnezeu când ne rugăm pentru ei. Dovedim noi în rugăciune că într-adevăr vrem mântuirea unora? Par lui Dumnezeu convingătoare sentimentele pe care le avem faţă de pericolul ca aceştia să intre în veşnicie fără mântuire, faţă de pericolul real ca aceştia să meargă într-un iad în care noi susţinem tare că credem?

 

Dacă nu punem inimă în mesajul nostru înseamnă a-l dezbrăca de putere şi a-l considera nevrednic să fie ascultat. Ieremia şi-a scăldat în lacrimi durele sale profeţii, iar Duhul Sfânt le foloseşte acum pentru toate epocile Bisericii învăţându-i pe toţi creştinii să le pese sincer de cei nemântuiţi.

 

Să-l ascultăm pe E.M. Bounds cum recomandă că se poate obţine această compasiune:

 

Aceasta este pecetea divinităţii ei. Ungerea predicatorului îl pune pe Dumnezeu în evanghelie. Fără ea, Dumnezeu este absent, iar evanghelia este lăsată pe seama forţelor pe care inventivitatea umană, interesul sau talentele oamenilor i le pot desemna pentru a o împuternici şi pentru a-i proiecta înainte doctrinele…

Prezenţa acestei ungeri asupra predicatorului creează tulburarea şi fricţiunea din multe adunări. Aceleaşi adevăruri care au fost predicate în stricteţea literei, nu au făcut nici un fel de valuri şi nu au cauzat nici un fel de durere sau vreo impresie de viaţă. Totul este liniştit ca un cimitir. Apare atunci un alt predicator, iar asupra acestuia se găseşte această influenţă misterioasă; atunci litera Cuvântului este aprinsă de către Duhul, undele unei mari mişcări pot fi simţite; aceasta este ungerea care pătrunde în conştiinţă şi o trezeşte şi care frânge inima. Propovăduirea fără ungere duce la împietrire, face ca totul să devină uscat, steril şi arid. Într-un cuvânt, omoară.

Această ungere, nu este un dar necondiţionat, inalienabil. Ea este condiţionată, iar prezenţa ei este perpetuată şi sporită prin acelaşi proces prin care şi-a procurat-o la început: şi anume, printr-o rugăciune neîncetată lui Dumnezeu, şi prin dorinţe pasionate după Dumnezeu, evaluând-o şi căutând-o cu ardoare neobosită, socotind orice altceva, o pagubă şi un eşec în lipsa ei.

În ce fel şi de unde vine această ungere? Direct de la Dumnezeu ca răspuns rugăciunii. Doar inimile care se roagă sunt umplute cu acest sfânt ulei. Doar buzele ce se roagă sunt unse cu această ungere divină.

Doar rugăciunea multă este preţul ungerii propovăduirii… A le vorbi oamenilor din partea lui Dumnezeu este un lucru mare, însă a-i vorbi lui Dumnezeu pentru oameni, este şi mai mare. Cel ce n-a învăţat cum să-i vorbească bine lui Dumnezeu pentru oameni, nu le va vorbi niciodată bine şi cu un real succes oamenilor, din partea lui Dumnezeu.

 

Pildă: Se spune că evanghelistul Dwight L. Moody lăcrima de fiecare dată când vorbea de iad. Nu putea aşa pur şi simplu să-l pomenească în propovăduirea lui fără să fie profund mişcat. La fel Ieremia a fost un om caracterizat de simţăminte şi trăiri faţă de soarta poporului său. La fel ar trebui să fim şi noi!

 

Unii presupun că Ieremia a plâns exact în acel loc unde se găseşte stânca Golgotei. Locul căpăţânii. Sunt multe paralele care se pot trasa între simţămintele lui Ieremia cauzate de nimicirea Ierusalimului şi cele ale Domnului Isus Hristos care a prevăzut că împietrirea lor le va aduce încă o judecată, cea din anul 70 Anno Domini.

 

Profetul tânguitor este o umbră vie a Mântuitorului, iar noi ar trebui să ne amintim că atunci când Isus a privit la noroade, le-a văzut risipite şi fără păstor şi i s-a făcut milă. Aşa ar trebui să ni se facă şi nouă, ca urmaşi ai Lui!

 

1 O adaptare după, John MacArthur, Jr., How to Get the Most from God’s Word, (Dallas, TX: Word Publishing) 1997.

 

Teodor Macavei

 

Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | Partea a II-a

 

https://www.rcrwebsite.com/ieremia1.htm

 

(cont.)

 

A mai fost cineva care a primit această încurajare (asigurare) din partea Domnului. Cine a fost acela?

Este limpede că apostolul Pavel este unul care se poate identifica cu Ieremia în singurătatea trăită în slujba lui Dumnezeu, dar întărită de astfel de promisiuni şi intervenţii divine:

 

Fapte 18:9-10 Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într’o vedenie: ,,Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”

2Tim. 4:16-17 La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n’a fost cu mine, ci toţi m’au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine, şi m’a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s’o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.

 

Concluzie: De la amândoi, noi putem învăţa că în această lucrare a adevărului, proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, nu avem alt sprijin real decât pe Dumnezeu care ne-a şi chemat!

 

Nu a fost un trădător de ţară!

Mesajul său putea să fie considerat la fel de ridicol ca şi cel al lui Naum care proorocea căderea unei cetăţi care tocmai era puternică şi prosperă — Ninive — şi totuşi el nu ezită să facă cunoscut ce i-a descoperit Domnul privitor la Babilon. Nu putea să fie considerat un trădător, aşa cum l-au suspectat când le recomanda să se plece înaintea Babilonului pentru a evita distrugerea totală pentru că prorociile lui de nimicire îl priveau şi pe acesta!

 

Ier.50:8-11, 18 ,Fugiţi din Babilon, ieşiţi din ţara Haldeilor, şi mergeţi ca nişte ţapi în fruntea turmii! Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara dela miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui, şi vor pune stăpânire pe el; săgeţile lui sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile goale. Astfel va fi dată pradă jafului, Haldea, şi toţi ceice o vor jăfui se vor sătura de jaf, zice Domnul.” ,,Căci voi v’aţi bucurat şi v’aţi veselit, când Mi-aţi jăfuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană în iarbă, nechiezaţi ca nişte armăsari focoşi!” 18 ,,De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei.

 

Ier.51:8-9 Deodată cade Babilonul şi este zdrobit! Văitaţi-l, aduceţi leac alinător pentru rana lui; poate că se va vindeca!” – ,,Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s’a vindecat! Părăsiţi-l, şi haidem fiecare în ţara noastră, căci pedeapsa lui a ajuns până la ceruri, şi se înalţă până la nori.”

 

La fel ca Naum, Ieremia are de proorocit unei cetăţi extrem de fortificate şi în plină ascensiune la glorie, astfel încât să pară cât mai incredibil că poate cândva să cadă în mâinile vreunui vrăjmaş. Şi totuşi Cuvântul Domnului este sigur…

 

O comparaţie a cetăţii Babilon cu Ninive.

 

Pentru străbaterea Ninivei era nevoie de trei zile.

 

aproape 100 de km în circumferinţă

ziduri de 30 de metri

3 care de luptă puteau trece pe latul zidului ce împrejmuia cetatea

acest zid avea 15 porţi şi turnuri

populaţia se estimează a fi între 660.000 şi 1 milion de locuitori — o mulţime de păcătoşi!!

Babilonul avea:

 

o circumferinţă de 100 de km

un zid înalt de aproape 100 de metri

gros de 25 de metri

îngropat 10 metri în pământ ca să nu se poată face tunel pe sub şi nici ca să se poată doborî

1000 de metri distanţă de la zid la oraş spaţiu liber pe toată lungimea zidului

în afara zidului canale de apă pe toată lungimea lui

250 de turnuri pe zid

camere de gardă pentru soldaţi

100 de porţi de aramă

poduri basculante care se ridicau noaptea

un tunel pe sub canalul de apă lat de 4,5 metri şi înalt de 3,6 m.

Împotriva unei astfel de redute formidabile a proorocit Ieremia o nimicire sigură.

 

Totuşi Ieremia a fost profetul lui Dumnezeu şi Dumnezeu l-a folosit în acest fel. Devotamentul său faţă de Cuvântul Domnului este exemplar. Ba chiar se pare că i-a fost răsplătit, fiind eliberat de caldeeni şi lăsat să se întoarcă în Iudea în momentul cuceriri acesteia.

 

Ieremia 40:1-4 Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a dat drumul din Rama. Când a trimes să-l aducă, Ieremia era încă legat cu lanţuri, împreună cu toţi prinşii de război din Ierusalim şi din Iuda, cari aveau să fie duşi în Babilon. Căpetenia străjerilor a trimes să aducă pe Ieremia, şi i-a zis: ,,Domnul, Dumnezeul tău, a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia; Domnul a adus şi a împlinit ce spusese; şi lucrurile acestea vi s’au întâmplat pentrucă aţi păcătuit împotriva Domnului şi n’aţi ascultat glasul Lui. Acum, iată, te izbăvesc astăzi din lanţurile, pe cari le ai la mâni; dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, şi voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ţi place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată ţara este înaintea ta, du-te unde vei crede, şi unde-ţi place să te duci!”

 

După această întâmplare, bătrânul Ieremia ajunge în Egipt. Timp de 40 de ani i-a predicat Iudeii şi a văzut-o cum se dezintegrează moral şi politic până ce cade înaintea Babilonului. A văzut Ierusalimul invadat şi cucerit, templul incendiat, a văzut distrugerea palatului regelui, capturarea acestuia, scoaterea ochilor acestuia (Zedechia), şi ducerea poporului în robie în Babilon, cu excepţia unei mici rămăşiţe care a rămas în urmă. În mijlocul acesteia a slujit de fapt Ieremia. Însă şi această mică rămăşiţă a apostaziat şi s-a coborât în Egipt unde conform tradiţiilor evreieşti Ieremia a plătit pentru mesajul său cu o moarte de martir, ucis cu pietre de proprii săi compatrioţi din exil şi unici supravieţuitori ai pustiirii.

 

Marile teme teologice ale cărţii

Ieremia este o carte profetică şi morală excepţională!

Este clar că în cartea lui Ieremia suntem obligaţi să privim la mai multe teme.

 

1. Principala temă teologică o reprezintă ultimul efort al lui Dumnezeu de a salva Ierusalimul de o judecată binemeritată, dacă privim la păcatele lui. Acest „efort” constă în trimiterea acestui ultim profet înainte de nimicire şi de robie.

 

Ieremia dedică mai multe capitole judecăţii Iudeii (Ier.1-29) decât restaurării viitoare a întreg Israelului, aşa cum face Isaia (Is.40-66). Acestui subiect el îi acordă mai puţină atenţie. Devreme ce judecata lui Dumnezeu era iminentă el s-a concentrat mult mai mult pe problemele actuale într-o încercare de a opri neamul să meargă prea departe în imoralitate.

 

Diferitele ilustraţii plastice cu care Ieremia a fost inspirat să descrie iminenta judecată a lui Dumnezeu.

 

Migdalul – veghetorul (1:11,12)

Un cazan ce clocoteşte (1:13–16)

Nişte pui de lei şi lei (2:15, 4:7, 5:6, 50:17).

Un vânt arzător, năpraznic (4:11,12, 18:17, 23:19, 25:32)

Lupul (5:6)

Leopardul (5:6)

Nişte butuci care trebuie duşi, nişte lemne care trebuie arse (5:10, 14)

Nişte şerpi şi scorpioni (8:17)

Nimicirea ramurilor măslinului (11:16–17)

Nişte vase pline cu vin care se izbesc şi se sparg reciproc (13:12–14)

Un vas de lut spart (19:10,11; 22:28)

Un potir plin cu vinul mâniei Sale (25:15)

Ararea Sionului asemenea unui ogor (26:18)

Purtarea unor juguri de lemn şi de fier (27:2; 28:13)

Un ciocan [Babilonul este închipuit în acesta] (50:23)

Un munte nimicitor [Babilonul] (51:25)4

 

Să notăm acţiunile simbolice care este obligat să le întreprindă pentru a ilustra judecata lui Dumnezeu. Iată o alta:

 

Ier.13:1-11 ,,Aşa mi-a vorbit Domnul: ,Du-te de cumpără-ţi un brâu de în, şi pune-l în jurul coapselor tale; dar să nu-l moi în apă!’ Am cumpărat brâul, după porunca Domnului, şi l-am pus în jurul coapselor mele. Apoi Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară, astfel: ,Ia brâul, pe care l-ai cumpărat, şi pe care l-ai pus în jurul coapselor tale, scoală-te, du-te la Eufrat, şi ascunde-l acolo în crăpătura unei stânci.’ M’am dus, şi l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Domnul. După mai multe zile, Domnul mi-a zis: ,Scoală-te, du-te la Eufrat, şi ia de acolo brâul, pe care-ţi poruncisem să-l ascunzi acolo!’ M’am dus la Eufrat, am săpat, şi am luat brâul din locul în care-l ascunsesem; dar iată că brâul era stricat şi nu mai era bun de nimic. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Aşa voi nimici mândria lui Iuda şi mândria peste măsură de mare a Ierusalimului. Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui, şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brâul acesta, care nu mai este bun de nimic! Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M’au ascultat.

 

„Acţiunea brâul” ilustrează felul în care Dumnezeu şi i-a apropiat pe evrei de El Însuşi prin revelaţii şi minuni, dar şi cum aceştia s-au „stricat”. O întrebare: oare a călătorit Ieremia până la Eufrat ca să îngroape acolo brâul? Se pare că nu încape îndoiala că a făcut-o! Totuşi cât de mult sens a avut pentru el această poruncă care vedem că nu ezită să o asculte? Ieremia a fost supus necondiţionat Domnului. Se pare că el însuşi ne repetă de mai multe ori că s-a dus tocmai la Eufrat!

 

Alte demonstraţii simbolice ale iminentei judecăţii a lui Dumnezeu la care Ieremia a fost chemat să apeleze:

 

Brâul de in (13:1–11)

Vasul olarului ce este care se strică şi care apoi este refăcut (18:1–11)

Vasul spart de stânci (19:10–11)

Două coşuri cu smochine (24:1–10)

Jugurile de lemn şi de fier (cap. 27, 28)

Cumpărarea ogorului din Anatot (32:6–44)

Pietrele mari din Tahpanes, Egipt (43:8–10)5

 

A învăţa prin semne şi a întreprinde unele dintre cele mai stranii acţiuni este un obicei frecvent întâlnit la profeţi. Vă amintiţi de culcarea pe o rână timp de 13 luni(!!) a lui Ezechiel (Eze.4:4,6), de strivirea feţei aceluiaşi profet cu o tigaie de fier (Ezechiel 4:1-3), sau de legarea mâinilor şi picioarelor cu brâul lui Pavel de către profetul Nou Testamental Agab?

 

Eficienţa disciplinei Lui Dumnezeu — avem nevoie să credem în ea având în vedere cât de mulţi creştini disciplinaţi înregistrează biserica aceasta!

Ieremia s-a pus practic singur de-a curmezişul drumului spre distrugere al regatului de sud, având concurenţa acerbă a profeţiilor falşi care declarau „pace, pace” unui neam rebel şi idolatru. Avertismentele sale au ajuns la urechi surde. Ieremia este contrâns să pronunţe un mesaj solemn al unei judecăţi irevocabile.

 

Ier.25:11 Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.

 

Israelul — A devenit cel mai monoteist dintre popoarele lumii!

Se pare că după această experienţă Israelul a fost vindecat definitiv de idolatrie, cel puţin, devenind peste timp cel mai monoteist dintre popoarele lumii. Inima de Tată a lui Dumnezeu este dezvăluită aici: disciplina aplicată de el este productivă, pedepsele date de El, aduc şi produc rezultate!

 

1. O a doua temă o constituie dorinţa lui Dumnezeu de a cruţa şi binecuvânta Iudea şi poporul ei, în cazul în care se pocăieşte. Aceasta este o promisiune ce este repetată frecvent, dar cea mai reuşită ilustraţie a ei se găseşte în casa olarului:

 

Ieremia 18

1 Cuvântul vorbit de Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel:

2 ,,Scoală-te şi pogoară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!”

3 Când m’am pogorât în casa olarului, iată că el lucra pe roată.

4 Vasul pe care-l făcea n’a izbutit, -cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.

5 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

6 ,,Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!

7 Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici.

8 dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce dela răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.

9 Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.

10 Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n’ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele, pe care aveam de gând să i-l fac.”

11 ,,De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului, şi zi: ,Aşa vorbeşte Domnul: Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră, şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare dela calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!”

 

Asemenea vasului de lut nears în foc şi inima neîmpietrită a omului poate fi încă „prelucrată” de Duhul Sfânt.

 

III. O altă mare temă teologică este reprezentată de dorinţa de intimitate a lui Dumnezeu cu copiii Săi.

 

Cartea începe cu o aducere aminte a lui Dumnezeu a credincioşiei pe care acum n-o mai au fiindcă l-au părăsit pe Domnul lor.

 

Ier.2:2 ,Du-te, şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într’un pământ nesămănat.

 

Dumnezeu este descris aici ca având trăsăturile soţului care veghează asupra bunăstării nevestei tinereţii sale, o paralelă perfectă a zilelor idilice a dragostei dintâi a sufletului mântuit.

 

Ieremia este inspirat să descrie relaţia apropiată şi intimă pe care şi-o doreşte Dumnezeu cu copiii Săi:

 

Ier.13:11 Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M’au ascultat.

 

1. Evidenţiază rolul şi rostul pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl are în viaţa credinciosului:

15:16 Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!

 

1. Evidenţiază necesitatea credinţei în promisiunile lui Dumnezeu în ciuda intervenţiei în viaţă a oricăror circumstanţe adverse:

 

Vă imaginaţi cum este să investeşti într-o ţară ocupată? Pe Marte sau pe Lună, unde se spune că acum se vând terenuri la un preţ de nimica? Cam aşa suna un astfel de contract ca cel făcut de Ieremia pe un pământ de lângă Ierusalim în faţa ocupaţiei babiloniene.

 

Vezi mai jos, cumpărarea ogorului din Anatot şi pecetluirea contractului până la vremea răscumpărării pământului.

 

(oare ţăranul român a mai avut „credinţa” că-şi va recăpăta pământul înapoi după 40 de ani de naţionalizare? Apocalipsa ne vorbeşte despre răscumpărarea Pământului de către Isus Hristos la a doua Sa venire, ilustrată perfect de titlul de proprietate pe care-l are asupra Pământului; Apoc.5:1-7)

 

Ieremia 32

7 ,Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Şalum, va veni la tine să-ţi spună: ,Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi.’

8 Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după Cuvântul Domnului, în curtea temniţei, şi mi-a zis: ,Cumpără ogorul meu, care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare, cumpără-l!’ Am cunoscut că era cuvântul Domnului.

9 Şi am cumpărat dela Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul dela Anatot, şi i-am cântărit argintul, şaptesprezece sicli de argint.

10 Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori, şi am cântărit argintul într’o cumpănă.

11 Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege şi obiceiuri, şi pe cel ce era deschis;

12 şi am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faţa martorilor, cari iscăliseră zapisul de cumpărare, şi în faţa tuturor Iudeilor cari se aflau în curtea temniţei.

13 Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:

14 ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Ia zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune’le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!

15 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iarăş se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii, în ţara aceasta.’

16 Dupăce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, am făcut Domnului această rugăciune:

17 ,Ah! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!

 

Apoc.5:1-7 Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici supt pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentrucă nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: ,,Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pământul. El a venit, şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie.

 

Numeroase dezvăluiri ale caracterului lui Dumnezeu din cartea lui Ieremia…

 

În toate aceste profeţii Ieremia face numeroase dezvăluiri ale caracterul lui Dumnezeu.

 

Astfel, Dumnezeu este binevoitor, mânios şi îndurerat. Dumnezeul lui Israel este mărinimos dar drept.

 

1. Dumnezeu este grijuliu — 3:19 Eu ziceam: ,Cum să te pun printre copiii Mei, şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?

 

Este ceva nou pentru tine? Poate că n-ai ştiut sau că ai uitat că Dumnezeu îţi vrea binele?

 

Ier. 29:11 Căci Eu ştiu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

 

Tot ce au reuşit filozofii să-i facă pe oameni să creadă cu privire la Dumnezeu este că Acesta este pornit să le facă rău, că este un tiran încruntat care abia aşteaptă ca omul să cadă ca să-l lovească şi să-l pedepsească. Dacă ar fi mai atenţi la citirea Scripturilor ar afla şi altceva. Cum ar fi cele mai de sus.

 

VII. Tăcerea lui Dumnezeu — prevestitoare de rău!

Cum ne explicăm interdicţia lui Dumnezeu de a se mai ruga pentru popor şi refuzul de a asculta orice pledoarie pentru cruţarea lui?

 

Ieremia 14:11-12 Şi Domnul mi-a zis: ,,Nu mijloci pentru poporul acesta! Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.”

Ieremia 15:1 ,,Domnul mi-a zis: ,Chiar dacă Moise şi Samuel s’ar înfăţişa înaintea Mea, tot n’aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!

 

Dumnezeul viu care vorbeşte alege totuşi să rămână uneori tăcut. Când o face, El o face în chip de judecată. De pildă Dumnezeu îi vorbea adesea împăratului Saul însă repetatele nesupuneri ale sale şi respingeri ale Cuvântului Său s-au întors împotriva lui. Atunci când Saul l-a întrebat pe Domnul, Acesta a rămas tăcut. Nu i-a mai răspuns.

 

1Samuel 28:6 Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim…, nici prin prooroci.

 

Această întâmplare demonstrează că vine o vreme când răbdarea lui Dumnezeu faţă de Israel se epuizează şi atunci El acţionează în judecată. De aceea în această împrejurare din istoria Iudeii Domnul îi spune lui Ieremia să nu mai mijlocească pentru acest popor pentru că mila Lui nu-i mai este de folos şi că doar judecata Lui îi mai poate ajuta.

 

În Proverbe 1 se spune că Dumnezeu toarnă Duhul Său ca să facă cunoscute cuvintele Sale. Însă ce se întâmplă cu cei ce refuză să le asculte? Nu suntem lăsaţi să ghicim!

 

23 Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele…

24 Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni ia seama,

25 fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, şi nu vă plac mustrările mele,

26 de aceea şi eu, voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,

27 când vă va apuca groaza ca o furtună, şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea.

28 Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.

 

Dumnezeu ni se dăruieşte generos, dar dacă-l respingem generozitatea Lui devine judecată.

 

VIII. Mânia lui Dumnezeu este un lucru insuportabil fiinţelor omeneşti, nici chiar sfinţii lui nu au suportat-o!

Atunci când le oferea o întrezărire a mâniei Sale aprinse împotriva păcatului până şi cei mai apropiaţi sfinţi ai lui Dumnezeu simţeau cum îi pătrunde groaza. Aceasta a fost şi experienţa lui Ieremia:

 

Ieremia 17:17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii!

 

Ieremia, omul care părea în stare să îndure orice din partea oamenilor nu a suportat nici măcar pentru o singură clipă mânia lui Dumnezeu împotriva păcatelor poporului său. Acelaşi lucru ne spune David:

 

Psalmul 6:1-3 Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta, şi nu mă mustra cu urgia Ta. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?

 

Iov:

 

Iov 6:4 Căci săgeţile Celui Atotputernic m’au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!

 

Psalmistul Heman, unul din fii lui Core:

 

Psalmul 88:14-17 Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu? Pentruce îmi ascunzi Faţa Ta? Din tinereţă, sunt nenorocit şi trag să mor, sunt cuprins de spaimele Tale, şi nu ştiu ce să mai fac. Mânia Ta trece peste mine, spaimele Tale mă nimicesc de tot. Ele mă înconjoară toată ziua, ca nişte ape, mă înfăşoară toate deodată.

 

Mânia lui Dumnezeu este un lucru insuportabil fiinţelor omeneşti se concluzionează:

 

Psalmul 76:7 Cât de înfricoşat eşti Tu! Cine poate să-Ţi stea împotrivă, când Îţi izbucneşte mânia?

Evrei 10:31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

 

1. „Hristosul” în Ieremia

Ieremia introduce următoarele concepte:

 

„Odrasla neprihănită”; „Domnul neprihănirea noastră”

 

Ieremia 33

14 ,,Iată, vin zile, zice Domnul”, când voi împlini cuvântul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.

15 În zilele acelea şi în vremile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.

16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră.”

 

„Domnul, neprihănirea noastră” este un concept preferat de mine şi care mi-a fost întotdeauna foarte de folos din punct de vedere practic împotriva acuzaţiilor celor mai josnice care mi s-au aruncat vreodată, şi în faţa cărora era şi penibil să te aperi! Dacă aş fi făcut-o aş fi dat de bănuit, însă am ales tăcerea pentru că am convingerea puternică că, „Domnul este justificarea/neprihănirea mea”. El mă apără şi El justifică ceea ce fac şi cine sunt.

 

Ieremia 50:34 Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă ţării, şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.’

 

Titlul acesta pe care Ieremia îl acordă Domnului reprezintă baza doctrinei nou-testamentale a îndreptăţirii prin credinţă.

Isus Hristos este Cel ce ne pune într-o stare după voia lui Dumnezeu. Nu prin faptele, poziţia, sau religia noastră. Ci prin credinţa în El, omul se îndreptăţeşte înaintea lui Dumnezeu!

 

Romani 1:16-17 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire (O JUSTIFICARE), pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Filipeni 3:9 …şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Romani 3:20-22 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s’a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.

 

Nimic nu-l mai poate justifica pe omul păcătos. Nici ce este, nici ce face, nici măcar că există. Totuşi Dumnezeu Tatăl a ales în mila lui să-l trimită pe Fiul lui Preaiubit să plătească plata păcatului pentru ca cel ce crede în El să fie justificat înaintea Sa. Ieremia a recunoscut acest adevăr şi l-a mărturisit.

 

1-5 John F. MacArthur, Jr., The MacArthur Study Bible, (Dallas: Word Publishing) 1997.

 

Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | 1 | Partea a I-a

 

 

https://www.rcrwebsite.com/ieremia22.htm

 

 

////////////////////////////////////////////

 

C.H. Spurgeon- Fragment relevant pentru zilele noastre din cartea „Predici despre trezire”

 

El a fost crezut de miliarde de oameni și, indiferent cât de întunecate par a fi perspectivele Bisericii, Împărăția lui Hristos nu este nici măcar acum o Împărăție nesemnificativă. Cei care își bat joc de ea râd prea devreme. Ea se află încă în raza unei lumini slabe, așa cum a spus Voltaire, dar lumina ei slabă este lumina de dinaintea dimineții, și nu cea a apusului. Urmează să vină vremuri mai strălucitoare; dar chiar și acum, până în clipa de față, istoria Bisericii nu poate fi spusă fără o recunoștință plină de adorare față de Dumnezeu. Ea a fost caracterizată de nebunie, și-a pierdut puterea, dar, la fel ca Samson, și‑o va redobândi. Înșelată și prostită în zilele lui Constantin, ea a acceptat ca niște păgâni botezați să proclame o legătură adulterină între Biserică și Stat, iar din ziua aceea slava ei s-a îndepărtat și puterea a părăsit-o.

 

Oare se va pocăi? Biserica compromisă se duce după amanții ei, căutându-și grâul și vinul din mâinile lor, și ea spune împăraților și împărăteselor de pe pământ: „Fiți voi capul meu, și să mă conducă senatorii voștri!”. În timp ce ea face lucrul acesta, Dumnezeu nu o poate binecuvânta, și nu o va binecuvânta în vreo măsură însemnată. Când a fost luat chivotul? Numai atunci când a fost apărat de sabia carnală. Când a triumfat chivotul? Oare nu atunci când a fost lăsat singur, în slava sa, și când l-a doborât pe Dagon la pământ?

 

Atunci când Biserica vizibilă se întoarce la castitatea ei față de Hristos, ea va spune: „Nu avem nimic a face cu parlamentele și cu regii, cu excepția faptului de a-i converti; împărăția noastră este una specială, iar problemele de stat îi sunt străine. Noi nu cerem sprijin financiar; nu ne pasă de persecuțiile voastre; lăsați-ne în pace; tot ce cerem este o scenă vizibilă și niciun favor”.

 

Mireasa lui Hristos nu vine în lume să se joace cu politicile prinților; lucrarea ei este una mai înaltă. Ea se sprijină numai de Domnul ei, și nu jură supunere nimănui altcuiva.

 

Îndepărtați duhul lumesc, și veți vedea zile strălucitoare; dar marea piedică din fața bisericii de azi este brațul de carne: titlurile înalte, răsunătoare, ale prelaților ei, palatele episcopilor ei – uimiți-vă, ceruri, de faptul că succesorii apostolilor ar putea fi proprietari de palate! – caracterul preoțesc al slujitorilor ei și lipsa simplității evanghelice. Lucrurile acestea o împiedică din mers; dar eliberați Biserica de lucrurile acestea, și brațul dezvelit al lui Dumnezeu va dobândi în curând biruința adevărului în țara aceasta.

 

În ce mă privește pe mine, Îl binecuvântez și Îl măresc pe Domnul că, deși o mare secțiune a Bisericii vizibile s-a purtat precum o curvă, într-un mod atât de josnic în mijlocul națiunilor, totuși El nu a lepădat-o cu totul. El păstrează o companie aleasă, care Îl urmează pe Miel oriunde merge El; pe steagul ei este scris: „Un domn, o credință, un botez”; și lozinca ei este: „Unul singur este Stăpânul nostru, anume Hristos, iar noi toți suntem frați”. În ce privește lumea, vom căuta convertirea ei, dar nu vom intra niciodată în alianță cu ea; cu atât mai puțin ne vom pleca grumajii înaintea împăraților și prinților ei!

 

https://www.perlasuferintei.ro/editorial/219

 

 

/////////////////////////////////////////