Publicat la:
Ianuarie 22, 2022
Alimente care ne pot ajuta sa avem un somn profund…O ceapa pe zi, sanatate curata, mai ales in diabet…Alimentele care pot provoca deces prematur si cancer…Solutii naturale impotriva constipatieiJoburi care iti cresc riscul de cancer…De ce apar cârceii şi ce poţi face pentru a scăpa de ei….Afectiuni care se pot citi chiar pe limba…4 motive de a manca pepene verde…Cum tratam cardiopatia ischemicaDe ce ar trebui sa faci zilnic 40 de flotari…
Trei situaţii când se impune vizita la cardiolog…Consumul de lapte duce la un risc mai mic de diabet si hipertensiune arterial…Teiul si regenerarea psihica… De ce nu trebuie neglijata tensiunea crescuta…Ce afectiune poti avea daca ai limba incarcata de depozite albicioase sau galbui…Ce faci cand tensiunea ta oscileazaInformatii oferite de catre respiratie despre sanatatea noastra…Ce trebuie stiut despre diabet?…Leguma care poate usura viata bolnavilor de osteoporoza
Noi va oferim, dumneavoastra alegeti cel mai bun sistem de irigatii; In timp ce in „desertul” din Spania se construieste cea mai mare concentrație de sere din lume, noi desertificam; Sera care face posibila cresterea culturilor in desert; NOI ne batem joc de pamantul cel mai bun si altii revolutioneaza agricultură în mijlocul deșertului; Agicultură fără pământ, pe acoperișul unui mall 
Poporul piere din lipsă de cunoştinţă… Chemarea lui IsaiaPartea a III – a- UN PROPOVĂDUlTOR AL NEPRlHĂNlRll… Cerinta lui Dumnezeu pentru cei care faceau parte din poporul Sau ales, Israel, era ca ei sa invete, sa asculte si sa aplice cuvantul Sau, dat prin Moise: ….. Osea — o dragoste de neimaginat… Studii în Psalmi… Cartea Proverbelor… Care este calea bună prin care poţi veni în prezenţa DomnuluiRobert Murray M’Cheyne… Pilda celor 10 fecioare Cum să deveniți fecioare înțelepte pentru a-L întâmpina pe Domnul… Cu ce mă voi închina înaintea Domnului?
„Mongolii, ungurii, turcii, nemții, rusii nu au făcut românilor atât rău cât au făcut politicienii noștri în două decenii”- un adevăr dureros rostit de un academician român… “Sa tremure clasele asupritoare”: Profetul Marx si ucenicii sai …Prof. Ioan Aurel Pop: „Indobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație: Nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Harry Potter, de Războiul Stelelor”… Statul ticălos, rudă de sânge cu statul paralel… Treizeci de ani de minciuni… GENOCIDUL DIN ROMÂNIAREPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI… Iuliu Maniu – încercarea familiei de găsire a osemnitelor și de reînhumare, la aproape 20 de ani de la moartea sa… “Confruntări”, de Iosif Ţon – o carte despre cum îşi poate recâştiga biserica autoritatea …Iosif Ton: ,,Eu sunt chemat nu sa lupt impotriva comunismului, ci sa-L aduc pe Cristos in comunism”… Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon
Doctrina iluminatilor: 1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate; 2) Abolirea proprietatii private; 3) Abolirea mostenitorilor; 4) Abolirea patriotismului; 5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor); 6) Abolirea crestinismului…….Cele”zece porunci” ale Noii Ordini Mondiale;
Cele zece ghiduri pentru o noua Epoca a Ratiunii :1. Mentine umanitatea sub 500 000 000, intr-un echilibru perpetuu cu natura. 2. Ghidati reproductia cu intelepciune –imbunatatind conformitatea si diversitatea 3.Uniti umanitatea printr-o limba noua.4. Conduceti pasiunea –credinta –traditia -si toate lucrurile cu judecata temperata 5. Protejati oamenii si natiunile cu legi cinstite si tribunale corecte 6. Lasati toate natiunile sa guverneze internal rezolvandu-si disputele externe intr-un tribunal mondial.7. Evitati legile marunte si oficialii nefolositori 8. Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale 9. Pretuiti adevarul – frumusetea – dragostea –cautand armonia cu infinitul 10. Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii… Dupa cum puteti vedea, ghidurile fac apel la o reducere drastica a populatiei lumii, adoptarea unei noi limbi mondiale, crearea unui tribunal mondial si fac o vaga aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Noua Ordine Mondiala… Vaticanul pledează pentru crearea unui guvern mondial;
Cele”zece porunci” ale Noii Ordini Mondiale
sursa:Saccsiv’s Weblog
Ghidul de piatra din Georgia este un monument enigmatic din granit situat in regiunea Elbert, Georgia. De asemenea cunoscut sub numele de , American Stoenedge sculptura este de aproape 6 m inaltime si alcatuit din 6 placi de granit, cantarind in total aprox. 109 tone (240 000 pounds). Detaliul cel mai uimitor al monumentului insa nu este dimensiunea sa, ci mesajele gravate in el:Zece reguli pentru o „Epocă a Ratiunii”
Aceste reguli ating subiecte care sunt asociate cu „Noua Ordine Mondiala”, inclusiv pentru depopulare masiva, un guvern mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate, etc. Autorii acestor reguli au cerut sa ramana anonimi in totalitate si, pana in prezent, anonimatul lor a fost pastrat in mod corespunzator.
Monumentul este prin urmare o dovada a unei legaturi existente intre societatile secrete, elita mondiala si presiunea pentru o Noua Ordine Mondiala.
Cele zece ghiduri pentru o noua Epoca a Ratiunii :
1.Mentine umanitatea sub
500 000 000, intr-un echilibru perpetuu cu natura.
2.Ghidati reproductia cu intelepciune –imbunatatind conformitatea si diversitatea
3.Uniti umanitatea printr-o limba noua.
4.Conduceti pasiunea –credinta –traditia -si toate lucrurile cu judecata temperata
5.Protejati oamenii si natiunile cu legi cinstite si tribunale corecte
6.Lasati toate natiunile sa guverneze internal rezolvandu-si disputele externe intr-un tribunal mondial.
7.Evitati legile marunte si oficialii nefolositori
8.Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale
9.Pretuiti adevarul – frumusetea – dragostea –cautand armonia cu infinitul
10.Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii
Dupa cum puteti vedea, ghidurile fac apel la o reducere drastica a populatiei lumii, adoptarea unei noi limbi mondiale, crearea unui tribunal mondial si fac o vaga aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Noua Ordine Mondiala.
Cititi articolul complet aici.
Poporul piere din lipsă de cunoştinţă
Favoarea lui Dumnezeu faţă de Israel fusese totdeauna condiţionată de ascultarea lor. La poalele muntelui Sinai, ei intraseră în legământ cu El, ca să fie comoara Lui deosebită “din toate popoarele”. Ei făgăduiseră în mod solemn să urmeze calea ascultării, “ Vom face tot ce a zis Domnul”, au zis ei (Exod 19,Ş.8); Şi când, la câteva zile după aceea, Legea lui Dumnezeu a fost rostită pe Sinai şi prin Moise le-au fost transmise îndrumări suplimentare sub formă de regulamente şi judecăţi, israeliţii au făgăduit iarăşi într-un glas: “ Vom face tot ce a zis Domnul”. La ratificarea legământului, poporul s-a unit din nou şi a zis: “ Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul” (Exod 24,3. 7). Dumnezeu îl alesese pe Israel ca popor al Său şi ei Îl aleseseră ca Împărat al lor. Aproape de încheierea călătoriei prin pustie, au fost repetate condiţiile legământului, la Baal-Peor, chiar la hotarele ţării făgăduite, unde mulţi au căzut pradă unei ispite viclene. Cei care au rămas credincioşi şi-au reînnoit votul de devotament. Prin Moise, au fost avertizaţi împotriva ispitelor care aveau să-i asalteze în viitor şi au fost îndrumaţi stăruitor să rămână departe de naţiunile vecine şi să se închine numai lui Dumnezeu.
“Acum, Israele”, îl îndrumase Moise pe Israel, “ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu… Să păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ‘ Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput.” (Deut. 4,1-6) Israeliţii fuseseră în mod deosebit îndemnaţi să nu piardă din vedere poruncile lui Dumnezeu, în ascultarea cărora aveau să găsească putere şi binecuvântare. “Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău”, fusese cuvântul Domnului către ei prin Moise „ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi” (vers. 9). Scenele care inspiraseră teamă la darea Legii pe Sinai nu aveau să fie niciodată uitate. Clare şi hotărâte erau avertizările care fuseseră date lui Israel împotriva obiceiurilor idolatre, care predominau între popoarele vecine. “ Vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre”, era sfatul dat, “ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol… ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci aceste lucruri, Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit, ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg “ Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să o faci” (vers. 15.16.19.23).
Moise a arătat relele care vor urma dacă se vor îndepărta de rânduielile lui Iehova. Chemând cerul şi pământul ca martori, el a spus că, dacă, după ce vor fi locuit multă vreme în ţara făgăduită, poporul va introduce forme corupte de închinare, se va pleca înaintea chipurilor cioplite şi va refuza să se întoarcă la închinarea înaintea adevăratului Dumnezeu, mânia Domnului va izbucni şi vor fi duşi robi şi împrăştiaţi printre păgâni. “ Veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan”, i-a avertizat el, “şi nu veţi avea multe zile în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă duce Domnul. Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâini omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă” (vers. 26-28). Această proorocie, împlinită în parte în timpul judecătorilor, şi-a găsit o împlinire completă şi literală în robia lui Israel în Asiria şi a lui Iuda în Babilon.
Apostazia lui Israel se dezvoltase treptat. Din generaţie în generaţie, Satana făcuse repetate încercări să determine poporul ales să uite “poruncile, legile şi rânduielile”, pe care ei făgăduiseră să le păzească pe vecie (Deut. 6,1). El ştia că dacă îl va putea determina pe Israel să-L uite pe Dumnezeu, să meargă după alţi dumnezei şi să le slujească, să li se închine, poporul va pieri cu siguranţă (Deut. 8, 19).
Vrăjmaşul bisericii lui Dumnezeu pe pământ nu luase pe deplin în consideraţie caracterul plin de milă al Aceluia care “nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”, dar a cărui slavă este să fie “plină de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Exod 34,6. 7). În ciuda străduinţelor lui Satana de a zădărnici planul lui Dumnezeu pentru Israel, chiar în orele cele mai întunecate ale istoriei lui, când se părea că forţele răului erau gata să câştige biruinţa, Domnul S-a descoperit pe Sine în mod îndurător. El a aşezat înaintea lui Israel lucrurile care erau spre binele naţiunii. “Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele”, declară El prin Osea, “totuşi ele sunt privite ca ceva străin”. “Şi totuşi: Eu am învăţat pe Efraim să meargă, şi l-am ridicat în braţe; dar nu au văzut că Eu îi vindecam” (Osea 8,12; 11,3). Domnul îi tratase cu dragoste, îndrumându-i prin proorocii Săi, dând „învăţătură după învăţătură, poruncă după poruncă”.
Dacă Israel ar fi luat aminte la soliile proorocilor, ar fi fost cruţat de umilirea care a urmat. Din cauză că au persistat în îndepărtarea de Legea Sa, Dumnezeu a fost silit să-l lase să meargă în robie. “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă”, era solia Sa către ei, prin Osea. “Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda… fiindcă ai lepădat Legea Dumnezeului tău” (Osea 4,6).
În toate veacurile, călcarea Legii lui Dumnezeu a fost urmată de aceleaşi consecinţe. În zilele lui Noe, când orice principiu de vieţuire corectă era călcat, iar nelegiuirea devenise atât de profundă şi răspândită, încât Dumnezeu n-a mai putut suporta, s-a rostit hotărârea: “Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut” (Gen. 6, 7). În zilele lui Avraam, oamenii din Sodoma au sfidat făţiş pe Dumnezeu şi Legea Sa şi au trăit în aceeaşi nelegiuire, aceeaşi corupţie, aceeaşi îngăduinţă fără frâu, care caracterizase lumea antediluviană. Locuitorii Sodomei au trecut hotarele răbdării divine şi împotriva lor s-a aprins focul răzbunării lui Dumnezeu.
Timpul dinaintea robiei celor zece seminţii ale lui Israel a fost caracterizat de aceeaşi neascultare şi de o nelegiuire asemănătoare. Legea lui Dumnezeu era socotită ca fiind lipsită de valoare şi acest lucru a deschis porţile nelegiuirii spre Israel. “Domnul are o judecată cu locuitorii tării”, spunea Osea, “pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri” (Osea 4, 1.2).
Prorociile cu privite la judecată, date de Amos şi Osea, au fost însoţite de preziceri cu privire la slava viitoare. Celor zece seminţii, multă vreme răzvrătite şi nepocăite, nu le-a fost dată nici o făgăduinţă cu privire la restaurarea completă a puterii lor de odinioară în Palestina. Până la sfârşitul timpului, ei aveau să fie “risipiţi printre popoare”. Dar prin Osea a fost dată o prorocie care le-a pus înainte privilegiul de a avea o parte în restaurarea finală, care avea să fie realizată pentru poporul lui Dumnezeu la încheierea istoriei pământului, când Hristos Se va arăta ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. “Multă vreme”, a declarat prorocul .. cele zece seminţii aveau să fie “fără împărat, fără căpetenie şi fără jertfă, fără chip de idol, fără efod şi fără terafimi”. “După aceea”, a continuat prorocul, “copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor, David; şi vor tresări le vederea Domnului şi a bunătăţii Lui în vremurile de pe urmă” (Osea 3,4.5).
Într-un limbaj simbolic, Osea a pus înaintea celor zece seminţii planul lui Dumnezeu de a restatornici pentru fiecare suflet pocăit care se va uni cu biserica Sa de pe pământ, binecuvântările oferite lui Israel în zilele credincioşiei lor faţă de El în ţara făgăduinţei. Referindu-se la Israel ca la unul căruia dorea să-i arate milă, Domnul a zis: „O voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo, va cânta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: ‘Bărbatul meu!’ şi nu-mi vei mai zice ‘Stăpânul meu!’ Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume” (Osea 2,14-17).
În ultimele zile ale istoriei acestui pământ, legământul lui Dumnezeu cu poporul care păzeşte poruncile Sale va fi reînnoit. “În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război, şi-i voi face să locuiască în linişte. Te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe Domnul!
În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile şi ele vor asculta pământul; pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel. Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: ‘Tu eşti poporul Meu!’ Şi el va răspunde: ‘Dumnezeul meu” (Osea 2,18-23).
“În ziua aceea, rămăşita lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov … se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel “ (Isaia 10,20). Din orice “neam, seminţie, limbă şi popor” vor fi unii care vor răspunde cu bucurie soliei: “ Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui”. Ei se vor întoarce de la orice idol, care-i leagă de pământ, şi se vor închina “Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”. Ei se vor elibera din orice încurcătură şi vor sta înaintea lumii ca monumente ale harului lui Dumnezeu. Ascultători de cerinţele divine, ei vor fi recunoscuţi de îngeri şi de oameni ca unii care au păzit “poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc. 14,6.7.12). “lată vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. Îi vor sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!” (Amos 9,13-15)
Cu ce mă voi închina înaintea Domnului?
7 Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?” –
8 „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
Este greu să faci un cadou unei persoane care are tot ceea ce îi trebuie. Cât de dificil este însă a face un dar Celui ce deţine totul?
Această întrebare şi-a pus-o şi profetul Mica. Contemporan cu Isaia şi Osea, Mica a fost un profet al reformei sociale, care a denunţat lăcomia conducătorilor politici şi religioşi ai vremii sale.
Cadrul social, religios şi moral în care se afla poporul evreu în timpul lui Mica ar putea fi schiţat astfel:
– tensiuni internaţionale
– corupţie religioasă
– haos moral
În mijlocul frământărilor şi a atitudinii de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu se naşte o întrebare: cu ce mă voi închina înaintea lui Dumnezeu?
1. Răspunsul greşit (vers.6-7)
– jertfe de calitate (vers.6)
– jertfe nenumărate (vers.7a)
– jertfa supremă (vers.7b)
Poporul Israel este prezentat ca unul dornic de a încheia mai degrabă o afacere cu Dumnezeu de cât de a se închina Lui. Dumnezeu însă doreşte altceva! El doreşte nu atât lucrurile omului, cât inima omului, fiinţa sa.
2. Răspunsul corect (vers.8)
– dreptate – a trata oamenii în conformitate cu voia lui Dumnezeu
– mila – vizează modul în care îi tratăm pe ceilalţi
– smerenie – a umbla cu atenţie, cu modestie
Esenţa ascultării de Dumnezeu se regăseşte în aceste câteva cuvinte. Dincolo de orice întrebări teologice complicate (şi răspunsuri pe măsură!) simplitatea acestui verset este pe cât de evidentă, pe-atât de eficace.
Dumnezeu rezumă în mod simplu şi direct ceea ce doreşte din partea noastră. El a fost drept cu noi, a avut îndurare cu privire la vieţile noastre, iar atenţia sa a fost îndreptată asupra noastră. Parafrazând, am putea spune: ”ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci ceea ce Ţi-a făcut El ţie?”
Dumnezeu ne-a făcut cel mai frumos cadou în persoana Domnului Isus Cristos. Dumnezeu doreşte să Îi aducem un dar simplu: ascultarea de El. El nu vrea să facem nimic mai mult decât ne-a făcut El nouă.
Pilda celor 10 fecioare Cum să deveniți fecioare înțelepte pentru a-L întâmpina pe Domnul
Profețiile din Biblie au devenit realitate. Acest articol te va duce să înveți cum să fi virgină înțeleaptă ce întâmpină pe Domnul și participă cu El la ospăț în ultimele zile! ? ?
Domnul Isus a spus: „Veţi auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă neliniștiți, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Va fi foamete, vor fi molime și cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor nașterii” (Matei 24:6-8). În zilele noastre au loc din ce în ce mai multe catastrofe în întreaga lume: coronavirusul din Wuhan, lăcustele din Africa, incendiile din Australia și alte calamități s-au petrecut una după alta.De asemenea, au apărut și cele patru luni sângerii. Practic, profețiile venirii Domnului au fost îndeplinite; Domnul trebuie să Se fi reîntors deja. O problemă care preocupă mințile multor credincioși în Domnul este aceasta: cum putem deveni fecioare înțelepte pentru a primi reîntoarcerea Domnului? Domnul Isus a spus odată: „Atunci Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare, care și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte. Cele nesăbuite nu și-au luat cu ele și untdelemn atunci când și-au luat lămpile, dar cele înțelepte, împreună cu lămpile, și-au luat și untdelemn în vase” (Matei 25:1-4). În scripturi putem vedea că fecioarele înțelepte au pregătit untdelemn pentru lampă și au așteptat cu venerație venirea Domnului. În cele din urmă, acestea au putut să-L întâmpine și să participe la sărbătoarea din Împărăția cerurilor. Așadar, mulți frați și surori cred că, atât timp cât vor citi constant scripturile, vor participa la întruniri, vor înfăptui cu sârguință lucrarea Domnului și vor aștepta cu venerație, aceasta înseamnă că au pregătit untdelemnul și că sunt fecioare înțelepte și că vor fi înălțate în Împărăția cerurilor când Domnul va veni. Totuși, aceasta a fost practica noastră timp de mulți ani, iar acum s-au abătut asupra noastră tot felul de catastrofe, dar noi încă nu L-am întâmpinat pe Domnul. Acest fapt nu ne lasă altă opțiune decât să reflectăm și să ne întrebăm: îndeplinirea cu sârguință a lucrării Domnului înseamnă a fi într-adevăr o fecioară înțeleaptă? Vom putea noi să-L primim pe Domnul și să fim înălțați înainte de marele necaz?
Citirea Scripturilor, rugăciunea și îndeplinirea cu sârguință a lucrării Domnului: aceste fapte fac ca o fecioară să fie înțeleaptă?
Să ne aducem aminte de cărturari, de preoții cei mai de seamă și de farisei. Cu toții cunoșteau bine scripturile, iar familiile lor Îl slujiseră pe Dumnezeu de generații întregi. Ei s-au supus cu strictețe legii, au respectat poruncile, au îndeplinit cu sârguință lucrarea și chiar au călătorit în toată lumea pentru a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu. S-ar putea spune că au depus foarte mult efort, au îndurat multă suferință și au așteptat cu venerație sosirea lui Mesia. Conform noțiunilor și închipuirilor noastre, ei ar fi trebuit să fie fecioarele înțelepte care au pregătit untdelemnul; ei ar fi trebuit să fie cei mai în măsură dintre toți să-l primească pe Domnul și să câștige mântuirea și harul Său. Dar care sunt faptele? Când Domnul Isus S-a întrupat și a venit să-Și înfăptuiască lucrarea, acești oameni nu numai că nu au reușit să-L recunoască pe Domnul Isus, ci au crezut chiar, pe baza noțiunilor și închipuirilor lor, că „oricine nu se numește ‘Mesia’ nu este Dumnezeu”. Ei au auzit clar că spusele Domnului aveau autoritate și putere și, totuși, pe baza noțiunilor și închipuirilor lor, au dezaprobat lucrarea și cuvintele Domnului Isus, considerându-le ca abateri de la scripturi. Ei au folosit acest lucru ca justificare pentru a nega că Domnul era Dumnezeu Însuși și, de asemenea, au profitat de acest lucru pentru a-L judeca și a-L huli pe Domnul Isus. Nu au avut în inimile lor nicio fărâmă de venerație pentru Dumnezeu; nu au înțeles și nici nu au căutat sau cercetat acest lucru. Aceștia au colaborat chiar cu guvernul roman pentru a-L răstigni pe Domnul Isus pe cruce și, în cele din urmă, au fost pedepsiți de către Dumnezeu. Așadar, se poate spune oare că fariseii erau fecioare înțelepte? Ei au trudit și s-au preocupat doar de îndeplinirea lucrării, de respectarea legilor Vechiului Testament, dar nu Îl cunoșteau absolut deloc pe Dumnezeu; ei au fost incapabili să audă glasul lui Dumnezeu. Aceste persoane ar putea fi numite cele mai nechibzuite dintre fecioare. Atunci, de ce este nevoie cu adevărat pentru a fi o fecioară înțeleaptă? Citiți mai departe pentru a afla mai multe.
Ce este o fecioară înțeleaptă?
Domnul Isus a spus odată: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează” (Ioan 10:27). „La miezul nopții a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6). În scripturi, putem vedea că fecioarele înțelepte sunt capabile să primească mirele în principal pentru că acordă o importanță deosebită ascultării glasului lui Dumnezeu. Când aud pe cineva care strigă că vine mirele, fecioarele înțelepte iau inițiativa de a ieși să-l primească și ele caută și cercetează. În cele din urmă, ele aud vocea lui Dumnezeu din cuvintele lui Dumnezeu și, astfel, Îl primesc pe Domnul. Este la fel ca atunci când, așa cum este consemnat în scripturi, femeia din Samaria L-a auzit pe Domnul Isus spunând: „Pentru că cinci soți ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ți este soț. Este adevărat ceea ce ai spus” (Ioan 4:18). Atunci aceasta și-a dat seama că numai Dumnezeu poate ști și vorbi despre lucrurile tăinuite în inima ei. Uimită, ea a strigat oamenilor care erau acolo: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?” (Ioan 4:29). Ea a recunoscut din cuvintele Sale că Domnul Isus era Mesia a cărui venire fusese prevestită. Și apoi a fost Petru – care de-a lungul timpului său petrecut cu Domnul, a văzut că lucrarea înfăptuită de Domnul Isus și cuvintele rostite de către Acesta nu erau lucruri pe care un om normal este capabil să le spună și să le facă. Din cuvintele și lucrarea Domnului, el a recunoscut că Domnul Isus era Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Au mai fost și Natanael, Ioan, Andrei și alții care au auzit cu toții glasul lui Dumnezeu în cuvintele Domnului Isus. Ei și-au dat seama cu certitudine că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși și au abandonat totul pentru a-L urma. Numai acești oameni sunt fecioarele înțelepte.
Faptele de mai sus arată în mod clar că nu toate persoanele care citesc scripturile, participă la întruniri, înfăptuiesc cu sârguință lucrarea Domnului și Îl așteaptă cu venerație sunt fecioare înțelepte. Mai presus de toate, fecioare înțelepte sunt persoanele care iau aminte la vocea lui Dumnezeu și, când îi aud pe alții răspândind Evanghelia lui Dumnezeu, sunt capabili să-și stabilească propriile noțiuni și închipuiri și să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu cu inimi smerite, iscoditoare. În cele din urmă, aceste persoane câștigă luminarea lui Dumnezeu, recunosc vocea lui Dumnezeu și Îl primesc pe Domnul. Cât despre cei care nu ascultă cu atenție vocea lui Dumnezeu, care nu cercetează nici după ce aud exprimarea adevărului, care sunt lipsiți de discernământ, care se agață cu încăpățânare doar de sensul literal al cuvintelor din scripturi și care cred că trudind, sacrificându-se și aducând ofrande vor putea întâmpina sosirea lui Dumnezeu – toți aceștia sunt fecioare nechibzuite și, în final, vor pierde mântuirea și harul lui Dumnezeu.
Pentru a evita să devenim fecioare nechibzuite și să fim abandonați și eliminați de Dumnezeu pe fondul unor catastrofe, în acest moment crucial când urmează să fie primită venirea Domnului, ar trebui să devenim fecioare înțelepte și să ne concentrăm pe a încerca să auzim glasul lui Dumnezeu. Este scris în Cartea Apocalipsei: „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 2:7). „Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi mânca cu el, și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Aceste profeții arată că, atunci când Domnul se va reîntoarce la sfârșitul veacurilor, El va rosti cuvinte. Deci, cum putem desluși vocea lui Dumnezeu? În continuare, haideți să avem părtășie în legătură cu alte câteva principii.
1) Cuvântările ținute de către Dumnezeu posedă autoritate și putere și ele sunt o expresie a firii lui Dumnezeu
După cum știm cu toții, la început, Dumnezeu a folosit cuvântări pentru a crea lumea. Cuvântările lui Dumnezeu posedă autoritate și putere; de îndată ce o cuvântare este proclamată de către Dumnezeu, aceasta se îndeplinește în realitate. Este exact așa cum a spus Dumnezeu în Cartea Genezei: „«Să fie lumină!» Și a fost lumină” (Geneza 1:3). „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul! Și așa a și fost” (Geneza 1:9). Iahve i-a vorbit lui Moise: „Vorbește tuturor congregațiilor copiilor Israelului și spune-le: Vei fi sfânt: căci Eu, Iahve Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt sfânt” (Leviticul 19:2). Mai există, de asemenea, cuvintele Domnului Isus, care i-au demascat pe farisei: „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre!” (Matei 23:13).
Odată ce am auzit cuvintele lui Dumnezeu, devenim conștienți că nici un om obișnuit nu le-ar putea rosti. Cuvintele lui Dumnezeu pot hotărî toate lucrurile, care sunt formate și desăvârșite prin cuvintele Lui. Toți cei care I se împotrivesc și Îl nesocotesc pe Dumnezeu pot fi, de asemenea, blestemați de cuvintele Lui. Este impresionant pentru noi să auzim aceste cuvine și simțim că firea lui Dumnezeu nu jignește niciun om, că spusele lui Dumnezeu reprezintă pe deplin statutul și autoritatea Lui și că, în zilele de pe urmă, trebuie să ne d[m seama dacă ceea ce auzim este sau nu glasul Domnului reîntors. Astfel putem câștiga discernământ.
2) Cuvintele lui Dumnezeu dezleagă mistere și dau în vileag corupția și secretele omenirii
După cum știm cu toții, Domnul Isus întrupat a dezlegat multe mistere în perioada când a venit pentru a-Și înfăptui lucrarea. El a spus: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!” (Matei 4:17), precum și „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 7:21). Doar pentru că Domnul ne-a dezvăluit misterele care învăluie intrarea în Împărăția cerurilor, noi știm că numai cei care se căiesc cu adevărat și devin oameni care fac voia Tatălui ceresc sunt capabili să intre în Împărăția cerurilor. Noi nu am fi știut niciodată acest fapt dacă Domnul Isus nu ne-ar fi dezlegat acest mister.
Mai mult decât atât, Dumnezeu este un Dumnezeu care analizează în amănunt profunzimea inimilor oamenilor. Dumnezeu are o înțelegere aprofundată a noastră; numai Dumnezeu ne poate da în vileag corupția și ceea ce se află în inimile noastre. De exemplu, Domnul Isus a vorbit despre întâmplarea lui Natanael de sub smochin, permițându-i lui Natanael să-și dea seama de faptul că Domnul Isus era Mesia a cărui venire fusese prevestită. A mai fost și Matei, vameșul, care și-a dat seama că Domnul Isus era Dumnezeu deoarece Isus a vorbit despre conținutul rugăciunilor sale. Aici putem vedea că spusele lui Dumnezeu nu numai că dezleagă mistere, ci și demască faptele de corupție și secretele omenirii; aceasta este, de asemenea, o modalitate prin care putem desluși vocea lui Dumnezeu.
3) Cuvântările lui Dumnezeu pot oferi susținerea vieții și oferă o cale de urmat pentru oameni
Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața: nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Dumnezeu Însuși este adevărul; Dumnezeu este capabil să exprime adevărul pentru susținerea omenirii în conformitate cu nevoile ei, în orice moment și în orice loc. Pe durata Epocii Legii, omenirea nu știa cum să trăiască sau cum să Îl slăvească pe Dumnezeu, așa că Dumnezeu, prin Moise, a promulgat legea după care oamenii să-și conducă viețile. Așa cum se spune în cele Zece Porunci: „Eu sunt Iahve, Dumnezeul tău, care te-a adus afară din țara Egiptului, din casa robiei. Nu vei avea alți dumnezei în afară de Mine” (Deuteronom 5:6-7). „Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! […] Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău! […] Să nu o poftești pe soția semenului tău […]” (Deuteronom 5:17-21). După ce au auzit cuvintele lui Dumnezeu, oamenii din acea vreme au știut cum ar trebui să trăiască și cum ar trebui să Îl slăvească pe Dumnezeu. Apoi, când Domnul Isus a venit să-Și înfăptuiască lucrarea și să răspândească Evanghelia Împărăției cerurilor, El a început să-i învețe pe oameni că trebuie să-și mărturisească păcatele și să se căiască, că trebuie să fie toleranți și răbdători, că trebuie să-și iubească aproapele ca pe ei înșiși, că ei trebuie să fie sarea și lumina pământului și multe altele. La fel ca atunci când Petru a pus această întrebare Domnului Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?” (Matei 18:21), Isus i-a spus lui Petru direct: „Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18:22). După ce a auzit aceste cuvinte de la Domnul, Petru a înțeles că iertarea este un lucru pe care trebuie să-l respectăm; iertarea nu este condiționată sau limitată la un anumit număr de ori. Petru a avut atunci o cale de a practica.
Așadar, dacă cineva ne dă acum vestea bună că Domnul s-a reîntors și este martor că Duhul Sfânt vorbește bisericilor, putem asculta și evalua dacă această cale ne poate oferi o susținere a nevoilor noastre actuale. Cu toții trăim acum într-o stare în care comitem păcate și apoi le mărturisim, din care nu ne putem elibera. Dacă spusele pe care cineva le împărtășește pot evidenția o cale de a ne elibera de păcat și de a dobândi puritate, aceasta înseamnă că Domnul Isus S-a reîntors. Putem desluși vocea lui Dumnezeu pe baza acestui singur principiu.
Vă oferă această părtășie o cale pentru a deveni o fecioară înțeleaptă și pentru a-L primi pe Domnul? Sper că veți împărtăși aceste spuse cu alții, dacă v-au fost utile. Dorința mea este ca toți să devenim fecioare înțelepte, deschizându-ne inimile către căutarea și ascultarea atentă a glasului Domnului. Fie ca noi să întâmpinăm în curând întoarcerea Domnului și să participăm la sărbătoare împreună cu El!
Vaticanul pledează pentru crearea unui guvern mondial
Documentul Vaticanului acuză că „mentalitatea utilitaristă”, care susține că „ceea ce este util pentru individ duce în mod automat la binele comunității” este de vină pentru criza economică actuală. Propunerea sugerează că soluția ar fi în schimb „un spirit de solidaritate care transcende utilitatea personală”.
„Criza a scos în evidenţă comportamente precum egoismul, lăcomia colectivă şi acumularea de bunuri la scară mare,” citează din documentul Vaticanului, portalul stiricrestine.ro. „Dacă nu sunt găsite soluţii la diferitele forme de nedreptate, efectele negative care vor urma la nivel politic, economic şi social vor crea un climat de ostilitate tot mai mare şi chiar violenţă, iar în final vor submina fundamentele instituţiilor democratice, chiar şi pe ale celor considerate foarte solide,” se mai arată în același document.
„Existenţa democraţiilor în lumea întreagă nu exclude necesitatea unui guvern mondial, dar ea creează nevoia existenţei instituţiilor supranaţionale”, a afirmat Mario Toso, secretar în cadrul Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, transmite Agerpres.
Această autoritate ar trebui să înceapă cu Naţiunile Unite ca punct de referinţă, dar să devină mai târziu independentă, şi să aibă puterea de a împiedica ţările bogate să exercite „o putere excesivă asupra statelor mici” (continuare articol în Semnele Timpului)
http://semneletimpului.ro/religie/biserica-catolica/vatican/vaticanul-pledeaza-pentru-crearea-unui-guvern-mondial.html
Alte surse paralele: http://www.pachamamaromania.ro/despre-john-perkins/
Vaticanul pledează pentru crearea unui guvern mondial
Care este calea bună prin care poţi veni în prezenţa Domnului
Robert Murray M’Cheyne
„Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?”- „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:6-8
Doctrina – Care este calea bună prin care poţi veni în prezenţa Domnului
Iată care este întrebarea unui om trezit din moarte la viaţă: „Cu ce ar trebui să mă prezint înaintea Domnului?” Un om care doarme în nepăsare nu-şi pune niciodată această întrebare. Omul firesc nu doreşte să vină înaintea lui Dumnezeu, sau să se supună înaintea Celui Prea Înalt. Lui nu-i place să se gândescă la Dumnezeu. Ar prefera mai degrabă să se gândescă la orice alt subiect. El uită repede ceea ce i s-a spus despre Dumnezeu. Un om firesc nu este interesat în a ţine minte lucrurile sfinte, deoarece el nu-şi găseşte plăcerea în ele. El nu doreşte să vină în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Nu există nici un lucru pe care omul firesc să-l deteste mai mult decât rugăciunea. Ar prefera mai degrabă să petreacă în fiecare dimineaţă câte o jumătate de oră făcând exerciţii fizice sau muncind din greu, decât să stea în prezenţa lui Dumnezeu. El nu-şi doreşte să-L întâlnească pe Dumnezeu atunci când pleacă din lumea aceasta. El ştie că va trebui să stea înaintea lui Dumnezeu, dar lucrul acesta nu-i provoacă nici o bucurie. Preferă mai degrabă să se afunde în nimicuri; ar vrea să nu vadă niciodată Faţa lui Dumnezeu. O! dragi prieteni, este cumva aceasta şi starea voastră? Dacă da, atunci puteţi şti cu siguranţă că aveţi ” o gândire carnală care este în vrăjmăşie cu Dumnezeu”. Eşti precum Faraon care a spus – „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?” E ca şi cum Îi spui lui Dumnezeu, „Depărtează-te de la mine căci nu doresc să cunosc căile Tale”. În ce stare jalnică trebuie să te afli încât să nu ai nici o dorinţă după Acela care este Fântâna apelor vii!
I. Iată care este întrebarea profundă a fiecărui om trezit din moarte la viaţă
1. Un om treaz simte că cea mai de preţ fericire a lui este să vină în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta era de fapt şi fericirea lui Adam înainte de cădere. El s-a simţit ca un copil ce stă sub ocrotirea unui Tată iubitor. Cea mai de preţ bucurie a lui era să vină înaintea lui Dumnezeu – să fie iubit de El – să fie ca un fir de praf în raza de soare – să fie necontenit înviorat de lumina iubirii Sale – şi nici un nor sau văl de ceaţă să nu se aşeze între ei. Aceasta este şi bucuria sfinţilor îngeri, de a veni înaintea Domnului şi de a îngenunchia înaintea Celui Prea Înalt. „În prezenţa Lui găseşti bucurie deplină”. „Îngerii văd totdeauna Faţa Tatălui Meu”. Oricare ar fi însărcinarea pe care o au de îndeplinit, ei rămân încredinţaţi că privirea Lui plină de dragoste veghează asupra lor – aceasta este bucuria lor în fiecare zi, în fiecare ceas. Aceasta este adevărata bucurie a credinciosului. David, de exemplu, spune în cartea Psalmilor: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?”
Dorinţa lui arzătoare nu era după darurile lui Dumnezeu – nici după binefacerile sau mângâierile Lui – ci după El Însuşi. Credinciosul tânjeşte după Dumnezeu – tânjeşte să vină în prezenţa Lui – să simtă dragostea Lui – să se simtă aproape de El, acolo, în taină – să se simtă mai aproape de El decât toate celelalte făpturi. O! dragii mei fraţi, aţi gustat vreodată această binecuvântare? O singură oră petrecută în prezenţa lui Dumnezeu ne aduce mult mai multă odihnă şi mângâiere, decât o eternitate „petrecută” în prezenţa omului. A fi în prezenţa Lui – în dragostea Sa – sub privirea Sa – înseamnă Rai, orice s-ar întâmpla. Dumnezeu te poate face fericit în orice fel de circumstanţe. Fără El, nimic nu se poate!
2. Un om treaz întâmpină dificultăţi atunci când se întreabă „Cu ce?!”. Există două mari dificultăţi.
Prima, Natura păcătosului. – „Cu ce ar trebui să”, etc. Când Dumnezeu trezeşte cu adevărat un suflet, El îi arată răutatea şi urâciunea caracterului său. El îi direcţionează privirea spre interior. Îi arată astfel, că fiecare gând din inima lui a fost îndreptat numai spre rău; că orice mădular din trupul său a fost folosit în slujba păcatului; că s-a raportat la Hristos într-un mod ruşinos; că a păcătuit atât împotriva legii cât şi împotriva dragostei; că şi-a ţinut uşa inimii închisă faţă de Domnul Isus, până când mintea lui a fost înnoită şi izbăvită din bezna nopţii. Fraţilor, dacă Dumnezeu v-a fost descoperit vreodată, ar trebui să vă întrebaţi cum de o asemenea viaţă de iad şi păcat v-a permis să aveţi suflare în voi atât de mult şi cum de a avut Dumnezeu răbdare cu voi până în ziua aceasta. Prin urmare strigătul tău trebuie să fie: „Cu ce să mă prezint înaintea Domnului?” Deşi ştii că toată lumea ar trebui să se înfăţişeze înaintea Lui, important pentru tine este să te întrebi: eu cum pot să fac lucrul acesta?
A doua, Natura lui Dumnezeu. – „Dumnezeul Cel Prea Înalt”. Când Dumnezeu trezeşte cu adevărat un suflet, El îi descoperă în general, ceva din propria Sa sfinţenie şi măreţie. Lucrul acesta i l-a arătat lui Isaia: „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut.” Când a văzut Isaia că Dumnezeu este un Dumnezeu atât de Mare şi atât de Sfânt, el s-a simţit pierdut. El a realizat că nu este vrednic să stea în prezenţa unui Dumnezeu atât de Măreţ. O, fraţilor! Aţi avut vreodată parte de o asemenea descoperire a măreţiei şi sfinţeniei lui Dumnezeu, încât să vă proşterneţi întreaga fiinţă la picioarele Lui? Rugaţi-vă fraţilor ca să aveţi şi voi o astfel de descoperire a lui Dumnezeu, aşa cum şi Iov a avut: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Vai, vai! mă tem că mulţi dintre voi nu veţi şti niciodată că Dumnezeu este Acela Căruia trebuie să-i daţi socoteală, până când nu veţi sta vinovaţi şi fără grai înaintea marelui Său tron alb. O, de v-aţi ruga acum ca El să vi se descopere, de-aţi putea striga: „Cu ce ar trebui să mă prezint înaintea Domnului şi să mă plec înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt!”
A treia, Neliniştea unui suflet treaz îl face să-şi pună întrebarea, „Cu ce?” – Da, este o întrebare profundă. Este întrebarea celui care a fost făcut să înţeleagă că „un singur lucru este de folos”. Ar renunţa la tot ceea ce are, ca să aibă pace cu Dumnezeu. Dacă ar avea o mie de berbeci sau zece mii de sonde de petrol, el le-ar dărui bucuros. Dacă ar fi vorba de viaţa copiilor săi, fiinţele cele mai dragi lui de pe acest pământ, pe care trebuie să-i ajute să se realizeze în lumea aceasta, el ar renunţa şi la ei. Dacă ar fi avut zece mii de lumi, el le-ar fi dat pe toate de dragul moştenirii pe care o are în Hristos. Ruşine vouă care nu vă simţiţi în largul vostru în Sion!!! Să li se umple faţa de ruşine acelora dintre voi care nu şi-au pus niciodată această întrebare: „Cu ce aş putea să mă prezint înaintea Domnului” Of, uşuraticilor şi nepăsătorilor, atunci când este vorba de lucrurile veşnice! Bieţi fluturi, care vă agitaţi zburând din floare în floare şi nu vedeţi că în faţa voastră se află întunericul veşnic. Israele, pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău! Voi de fapt vă grăbiţi spre moarte şi judecată, şi ca şi până acum nu vă întrebaţi: „Ce haină va trebui să port când voi sta înaintea Marelui Tron alb?” Dacă aţi fi avut de gând să vă înfăţişaţi înaintea unui monarh din această lume, v-aţi fi întrebat dinainte: „Cu ce ar trebui să mă îmbrac?” Sau dacă s-ar fi întâmplat să fiţi supus întrebărilor de către un tribunal, v-aţi fi asigurat sprijinul unui avocat. Cum se face că vă grăbiţi atât de tare spre „tribunalul” lui Dumnezeu, dar niciodată nu vă puneţi întrebarea: Cum ar trebui să mă înfăţişez? „Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
II. Răspunsul pentru omul treaz este pacea. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine”. Nimic din ceea ce omul ar putea duce cu el, nu-l va considera drept înaintea lui Dumnezeu. Inima firească tinde tot timpul să aducă ceva care să ţină loc de haină a dreptăţii înaintea lui Dumnezeu. Nu există nici un lucru pe care omul nu l-ar face – nici un lucru pentru care n-ar fi gata să sufere – dacă el s-ar putea proteja măcar astfel înaintea lui Dumnezeu. Lacrimi, rugăciuni, îndatoriri, corectare a năravurilor, dedicare – inima ar face totul ca să fie neprihănită înaintea lui Dumnezeu. Dar toată această neprihănire este ca o zdreanţă murdară. Căci,
1. Inima rămâne o sursă îngrozitoare de imoralitate. Orice lucru în care acea inimă este implicată, este murdar şi josnic. Lacrimile şi rugăciunile lor au nevoie să fie spălate.
2. Să presupunem că acestă neprihănire proprie este desăvârşită; totuşi ea nu poate acoperi trecutul. Ea este luată în calcul doar pe perioada când a fost înfăptuită. Păcatele din trecut, păcatele tinereţii, rămân încă neacoperite.
Preaiubiţii mei fraţi, pentru ca Isus să vă considere drepţi, El trebuie să facă ceea ce a făcut şi pentru Iosua: „Desbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el! ” şi „te îmbrac cu haine de sărbătoare!”. Doar mâna lui Isus te poate îmbrăca cu haine de sărbătoare.
Hristos este Calea cea bună. – „Ţi s-a arătat”, etc. „Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!”. Hristos este Calea cea bună către Tatăl.
În primul rând, pentru că El este atât de potrivit. Pur şi simplu El răspunde nevoii păcătosului; pentru fiecare păcat al păcătosului El are o rană, pentru fiecare goliciune El are o învelitoare, pentru fiecare lipsă El are un sprijin. Nu e nevoie să ne temem că El nu-l va primi pe păcătos, căci El a venit în lume cu scopul de a mântui păcătoşii. Nu e nevoie să ne temem că Tatăl nu va fi mulţumit de noi prin El, căci Tatăl este Acela care L-a trimis, a aruncat păcatele noastre asupra Lui, L-a înviat din morţi şi te-a îndrumat spre El. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine”.
În al doilea rând, pentru că El este într-adevăr Suveran. – „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Cu cât se răspândeşte mai mult blestemul lui Adam, cu atât se răsfrânge şi mai mult darul iertării prin Hristos. Aceasta este de fapt vestea bună dată ticăloşeniei omului. Puteţi fi iertaţi pe deplin şi cu generozitate, în aşa fel încât să fiţi ca şi cum n-aţi fi păcătuit niciodată. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine”.
În al treilea rând, El Îl glorifică pe Dumnezeu. – Toate celelalte căi ale mântuirii sunt spre glorificarea omului, dar această cale este spre glorificarea lui Dumnezeu; prin urmare ea este bună. Acea cale care îi dă slavă Mielului este calea cea bună şi desăvârşită. Pe baza acestui fapt calea neprihănirii prin Hristos este calea cea bună, aşa încât Isus să primească toată lauda. A Lui să fie slava!!! De aceea este prin credinţă, ca să poată fi prin har. Dacă un om s-ar putea îndreptăţi de unul singur, sau dacă s-ar putea bizui pe el însuşi şi ar putea să-şi îmbrace sufletul cu neprihănirea lui Hristos, atunci el ar fi acela căruia i s-ar cuveni gloria. Dar în momentul în care omul se aruncă cu totul la picioarele lui Isus, iar Isus, datorită milei şi îndurării Lui nemărginite şi fără plată, îşi întinde mantia albă peste el, atunci Isus primeşte toată lauda.
Aţi ales şi voi calea cea bună de a fi îndreptăţiţi? Aceasta este calea pe care Dumnezeu o arată încă de la întemeierea lumii. El arătat-o în mielul lui Abel, în toate jertfele şi prin toţi profeţii. El a arătat-o inimii prin Duhul Său. V-a fost descoperită şi vouă această cale bună? Dacă da, atunci veţi considera toate lucrurile ca o pierdere, de dragul frumuseţii descoperirii ei. O, dulce cale dumnezeiască de a îndreptăţi păcătosul! O, de-ar putea-o cunoaşte toţi oamenii! O, de-am putea vedea mai mult din ea! O, de-aţi putea să beneficiaţi de ea! „Umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.
III. Cerinţa lui Dumnezeu adresată celui îndreptăţit. Când Isus a vindecat bolnavul la scăldătoarea Betesda, El i-a zis: „Iată că te-ai făcut bine! Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!” Iar când i-a iertat păcatul celei care căzuse în adulter, El i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti!” Deci aici, când arată calea cea bună a neprihănirii, El adaugă: „Şi ce anume cere Domnul de la tine?”
1. Dumnezeu îi cere celui răscumpărat să fie sfânt. – Dacă sunteţi fraţii Lui, El se aşteaptă de la voi să fiţi oameni drepţi, sfinţi.
În primul rând, El îţi cere să înfăptuieşti dreptatea – să fii drept în relaţiile tale cu ceilalţi, de la om la om. Aceasta este una din propriile Lui trăsături minunate. El este un Dumnezeu drept. „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” „El Stânca mea, în care nu este nelegiuire.” Ai venit la El prin Isus? – El aşteaptă de la tine să-I oglindeşti Chipul. Eşti tu copilul Lui? – atunci trebuie să fii ca El. Fraţilor, fiţi corecţi în afacerile voastre. Fiţi aşa cum este Dumnezeul vostru. Feriţi-vă de necinste, feriţi-vă de şiretlicuri în afaceri. Aveţi grijă ca nu cumva, atunci când vă vindeţi marfa, să strigaţi sus şi tare că marfa voastră valorează mai mult, dar pe de altă parte, atunci când o cumpăraţi, să vă plângeţi că de fapt ea valorează mai puţin.”Rău! Rău! zice cumpărătorul; şi, plecând, se laudă cu ce a cumpărat”. Să nu existe un asemenea mod de gândire în mijlocul vostru!!! Dumnezeu îţi cere să înfăptuieşti dreptatea.
În al doilea rând, El îţi cere să iubeşti mila. – Aceasta este cea mai strălucitoare trăsătură în caracterul lui Hristos. Dacă eşti în Hristos, atunci soarbe adânc din Duhul Său; Dumnezeu îţi cere să fii milostiv. Lumea este egoistă, nemiloasă. O mamă nemântuită nu are milă faţă de sufletul propriului ei copil. Ea se poate uita la el cum se duce în iad, fără însă să-i pese deloc. Of, cruzimea diabolică a omului nemântuit! Voi să nu faceţi la fel! Dimpotrivă, fiţi milostivi după cum şi Tatăl vostru din cer este milostiv.
În al treilea rând, El îţi cere să umbli în smerenie cu Dumnezeul tău . – Hristos spune: „Învăţa-ţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”. Dacă Dumnezeu ţi-a şters toate păcatele din trecut – răzvrătirile – căderile tale în păcat – izbucnirile tale – atunci se cade să nu-ţi deschizi gura decât lăudându-L pe El în umilinţă. Acest lucru Dumnezeu îl aşteaptă de la tine!!! Umblă cu Dumnezeu, dar umblă în smerenie.
2. Nu uita de scopul lui Dumnezeu după ce ai fost îndreptăţit. – El a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească şi s-o curăţească. Acesta a fost scopul lui final şi anume de a ridica un popor unic care să-I slujească, şi care să-I poarte chipul în această lume şi apoi în veşnicie. Pentru aceasta a părăsit El cerul – pentru aceasta El a suferit, şi-a vărsat sângele şi a murit, ca să te facă sfânt. Căci dacă nu eşti sfânt, Hristos a murit degeaba pentru tine.
3. Pentru orice lucru pe care îl cere, El dă har spre a fi înfăptuit. – Hristos nu numai că este singura Cale bună către Tatăl, dar El este şi Fântâna apelor vii. Fii puternic în harul care este în Hristos Isus. În Hristos există har din belşug pentru a fi împlinite nevoile tuturor celor ce sunt ai Săi. Un lucrător în vârstă spunea: după cum un copil poate lua din mare o cantitate mică de apă, în cele două mâini ale lui, tot atât de puţin putem lua şi noi din Hristos. În El însă sunt bogăţii încă neexplorate.
Fii tare în harul care este în El. Trăieşte lepădându-te de tine însuţi, trăieşte bazându-te pe El, du-te şi spune-I că, din moment ce îţi cere toate acestea, El trebuie să-ţi dea şi har potrivit cu nevoile tale. Dumnezeul meu îţi va împlini toate nevoile tale, potrivit cu bogăţiile Sale nepreţuite, prin Hristos Isus. El ţi-a arătat mai întâi că este Bun – Emanuel Cel Nepărtinitor; acum, bizuieşte-te pe El – ia de la El adevărata viaţă, care nu se va veşteji niciodată. Lasă ca Mâna lui să te cuprindă în mijlocul valurilor acestei mări învolburate. Lasă ca umerii Lui să te poarte pe deasupra spinilor acestei pustietăţi. Aţinteşte-ţi privirea spre El pentru sfinţire la fel de mult ca pentru îndreptăţire.
Tradus de Nelu Giosanu
Cartea Proverbelor
https://www.rcrwebsite.com/otidx.htm
Fiindcă în studiul nostru din cartea lui Iov am văzut cum înţelepciunea lui Dumnezeu a stat la baza încercărilor din viaţa lui Iov, vom putea să vedem acum cum înţelepciunea lui Dumnezeu stă (sau ar trebui să stea!) la baza vieţii obişnuite de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.
Înţeleptul împărat evreu Solomon ce a domnit în Israel între 971-931 în. de H. este cel ce a scris următoarele trei cărţi ale Bibliei: Proverbele, Ecleziastul şi Cântarea Cântărilor, cât şi Psalmii 72 şi 127. Proverbele vorbesc despre înţelepciunea necesară în viaţă, Ecleziastul, despre prostia (nesăbuinţa) omenească, prezentă în viaţă, iar Cântarea Cântărilor, despre dragoste ca subiect neutru. Se pare că dragostea este un intermediar potrivit între cele două extreme. Solomon este autoritatea care se exprimă asupra celor trei importante subiecte distincte.
Introducere
Cuvântul cheie al cărţii este „înţelepciunea”, sau „abilitatea de a trăi viaţa cu chibzuinţă şi pricepere”. A trăi o viaţă evlavioasă într-o lume nelegiuită nu este o sarcină deloc uşoară. Proverbele oferă îndrumările detailate ale lui Dumnezeu prin care cei ce-i aparţin să ştie să înfrunte cu succes problemele practice de zi cu zi ale vieţii, cum să trăieşti pentru Dumnezeu, cum să te înţelegi cu părinţii, cu copiii, cu semenii, cum să respecţi autorităţile, precum şi multe alte aspecte practice de viaţă.
Solomon, autorul lor principal, foloseşte o combinaţie de poezie, pilde, maxime, întrebări cu tâlc şi scurte povestioare pentru a pune într-o formă memorabilă bunul simţ şi perspectiva divină necesară vieţii.
Fiindcă Solomon, reprezentantul înţelepţilor Israelului a fost principalul contribuitor, titlul evreiesc al acestei cărţi este „Mishle Shelomoh”, adică „Proverbele lui Solomon” (1:1). Titlul grecesc este „Paroimiai Salomontos” (proverbele lui Solomon), iar titlul latinesc este „Liber Proverbiorum”, în care se combină cuvintele „pro” (pentru, spre) şi „verba” (cuvinte) pentru a descrie felul în care proverbele reuşesc să concentreze multe cuvinte în expresii (zicale) scurte. În scrierile rabinice „proverbele” sunt denumite „Sepher Hokhmah”, adică „Cartea Înţelepciunii”.
Ce este un „proverb”?
Un proverb este o exprimare care comunică un adevăr (sau o realitate a vieţii) într-o manieră foarte incisivă şi concisă. Cineva a spus că proverbele sunt, „fraze scurte produse de o experienţă îndelungată”. De fapt, este vorba de adevăruri ce sunt exprimate într-o formă uşor de amintit. Proverbul se mai poate denumi şi maximă, zicală sau dicton.
Cred că putem alege ca verset cheie al Proverbelor,
Prov.1:7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea si învăţătura.
Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu reprezintă în general patria proverbelor. Se crede că Solomon a cules mai multe maxime din astfel de surse. El le-a editat pe toate şi a scris multe dintre ele. Un doctor, pe nume Thirtle, spune Vernon McGee, precum şi alţi cercetători au observat că la un moment dat se petrece o schimbare de pronume de la persoana a doua la persoana a treia. Astfel ei sugerează că proverbele scrise în persoana a doua au fost cele predate lui Solomon de către învăţătorii lui, iar cele scrise la persoana a treia au fost scrise de însuşi Solomon.
Datarea Proverbelor
Cartea Proverbelor reprezintă o colecţie de maxime de înţelepciune şi nu o carte despre istorie. Este un produs al şcolii de înţelepciune a Israelului.
Proverbele scrise de Solomon însuşi provin din jurul anului 931 în. de H., iar cele din cap.25-29 au fost strânse de Ezechia, cam cu 230 de ani mai târziu. Ezechia a domnit între 715 şi 686 în. de H.
(Open Bible Study Edition)
Conform lui Ieremia 18:18 (,,Atunci ei au zis: ,Veniţi, să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de prooroci. Haidem să-l ucidem cu vorba, si să nu luăm seama la toate vorbirile lui!”) şi Ezechiel 7:26 (Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, si bătrânii nu mai pot da sfaturi”) existau trei categorii de oameni care vorbeau poporului în numele lui Dumnezeu:
- preoţii care ţineau legea
- profeţii care transmiteau Cuvântul şi vedeniile, şi
- înţelepţii, sau bătrânii poporului care sfătuiau
În cazul proverbelor, Dumnezeu ne transmite înţelepciunea Sa prin Solomon care nu este nici preot, nici profet.
Autorul Proverbelor
Îl cunoaştem din studiile făcute despre el… un tânăr care a început bine în „viaţa de credinţă”, dar care a sfârşit-o prost! A devenit „nesimţitor” faţă de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi sfaturile tatălui său, David.
În Solomon vedem cum credincioşi care odată erau deosebit de promiţători, de dotaţi, de talentaţi şi de pricepuţi, având discernământ spiritual, binecuvântaţi şi foarte înţelepţi, pot deveni foarte împietriţi şi imuni la cuvintele Domnului. Privind la înălţarea şi căderea lui Solomon, la gloria şi dizgraţia lui, observăm că el l-a iubit pe Dumnezeu, dar a şi practicat unele lucruri, opuse Cuvântului Său care i-au adus ruşinea în cele din urmă.
Numele lui Solomon apare la începutul celor trei secţiuni pe care le-a scris personal:
- în primul verset de la cap.1, pentru Prov.1-9
- în primul verset de la cap.10, pentru Prov.10:1-22:16
- în primul verset de la cap.25, pentru Prov.25-29
Doar aproape 800 din cele 3.000 de proverbe ale sale sunt incluse în aceste colecţii solomonice din aceste cărţi. Nu a existat un om mai potrivit decât Solomon pentru a fi autor al acestor maxime spirituale. Proverbele nu le-a scris după ce inima lui s-a depărtat de Domnul, ci înainte. Ecleziastul cu concluziile sale amare cuprinde experienţa insatisfacţiei unei vieţii fără Dumnezeu, trăită în imoralitate, materialism şi idolatrie.
1Regi 11:1-4 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intraţi la ele, si nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti si trei sute de ţiitoare; si nevestele i-au abătut inima. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; si inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.
Isus vorbeşte de faima lui binecunoscută în lume datorită înţelepciunii lui pe care veneau să o asculte la curtea lui oameni din străinătate:
Mat. 12:42 Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecaţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon si iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
Tatăl lui, împăratul David, îi recunoaşte înţelepciunea:
1Regi 2:6-9 Fă după înţelepciunea ta, si să nu laşi ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuinţa morţilor. Să te porţi cu bunăvoinţa cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, si ei să mănânce la masă cu tine; căci tot aşa s-au purtat si ei cu mine, iesindu-mi înainte, când fugeam de fratele tău Absalom. Iată că ai lângă tine pe Simei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a pogorât înaintea mea la Iordan, si i-am jurat pe Domnul, zicând: ,Nu te voi omorî cu sabia.’ Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept, si ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i pogori perii albi însângeraţi în locuinţa morţilor.”
Îl vedem ca tânăr împărat cum cere înţelepciune de la Dumnezeu (1Regi 3:5.9) şi cum Dumnezeu îi satisface cererea (vezi, 1Regi.4:34; 10:1-13, 24). Priceperea, discernământul şi perspicacitatea în luarea unor decizii au fost atât de extraordinare încât i-au dus faima în lume.
1Regi 3
7 Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărătească în locul tatălui meu David; si eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.
8 Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”
10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
11 Si Dumnezeu a zis: ,,Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viată lungă, nici bogaţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
12 voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleapta si pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta si nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
13 Mai mult, iţi voi da si ce n-ai cerut: bogaţii si slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi nici un împărat ca tine.
Este probabil ca Solomon să fi cules şi editat şi alte proverbe pe lângă ale sale. După Ecleziastul 12:9, el „a cugetat şi a căutat să facă ordine în multe proverbe”.
Ecleziastul 12:9 Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat si ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit si a întocmit un mare număr de zicători.
Ultima colecţie de proverbe solomonice a fost alcătuită de către scribii (cărturarii) regelui Ezechia deoarece acesta a avut interesul de a-şi binecuvânta supuşii cu valorile spirituale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Fiindcă şi profeţii Isaia şi Mica au slujit pe vremea lui Ezechia se crede că şi ei au contribuit la această colecţie de proverbe.
Asemănări?
Partea de la Prov.22:17 la 24:34 cuprinde „cuvintele înţelepţilor” (22:17; 24:23), care par similare celor descoperite în Înţelepciunea lui Amenemope, un document de învăţături asupra slujbei civile scris de un egiptean ce a trăit între 1000 în. de H. şi 600 în. de H. În vremea aceea înţelepţii se vizitau reciproc şi probabil că Amenemope a împrumutat câteva aforisme evreieşti.
Nişte personaje misterioase sunt Agur, fiul lui Iache (cap.30), şi Lemuel (cap.31). Primul rosteşte doar nişte cuvinte înţelepte drept învăţătură, iar cel de-al doilea este un împărat care redă învăţătura pe care i-a dat-o mamă-sa. Unii îi identifică pe ambii cu Solomon, dar nu ştiu cât de sigur este.
Proverbele ca formă prin care Dumnezeu îi îndrumă pe oameni
Parcă pentru a completa paleta de forme în care Dumnezeu le-a vorbit oamenilor, a făcut-o prin legi, prin profeţii, prin întâmplări istorice, acum vedem că alege înţelepciunea. Le-a vorbit patriarhilor prin viziuni şi vise, lui Moise faţă-n faţă, din nou profeţilor prin vise şi vedenii (Num.12:6-8), acum Domnul îi vorbeşte lui Solomon prin intermediul observaţilor pe care acesta le face asupra naturii umane şi creaţiei. Laboratorul înţeleptului lui devine lumea…
Prov.24:30-32 Am trecut pe lângă ogorul unui leneş, si pe lângă via unui om fără minte. Si era numai spini, acoperit de mărăcini, si zidul de piatră era prăbuşit. M-am uitat bine si cu luare aminte, si am tras învăţătura din ce am văzut.
„M-am uitat bine şi cu luare aminte, şi am tras învăţătură” din ce-a văzut şi în consecinţă deduce următorul dicton:
33 ,,Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc!”…
34 Si sărăcia vine peste tine pe neaşteptate, ca un hot, si lipsa, ca un om înarmat. (Ca un bandit, prin surprindere)
Cu alte cuvinte înţeleptul vrea să zică că în creaţia actuală atinsă de păcat funcţionează un principiu al entropiei (tehnic, „un consum de energie ireversibil”) care distruge viaţa, însă prin disciplină se pot reversa efectele haosului iminent.
Este „înţelepciunea” ceva misterios ce cade asupra omului ca o ceaţă, apoi se ridică?
Este important să observăm că înţelepciunea nu este doar turnată aşa ca şi cu o pâlnie în capul nostru când ne rugăm Domnului pentru ea. Cred că înţelepciunea ce vine de la El conţine acest aspect al observaţiei atente a tot ce este în jur şi a deducţiei cuvenite cu bun simţ a celor văzute. Unii nu au înţelepciune, nu pentru că nu o au, ci pentru că nu vor să o aibe!
Văd că lenea, beţia şi prostia, precum şi multe altele se plătesc, dar refuză să înveţe minte ci se complac. Aceştia nu sunt înţelepţi fiindcă sunt reduşi mintal, ci fiindcă refuză să asculte de glasul raţiunii date lor de Dumnezeu!
În acelaşi timp cred că este nevoie ca uneori Dumnezeu să dăruiască supranatural înţelepciune pentru a ieşi din anumite situaţii, a lua decizii şi a acţiona când mintea umană este limitată în soluţii. De curând am fost martor la felul în care cineva a rezolvat prin înţelepciunea dată respectivului de Dumnezeu o problemă spinoasă. Când noi eram în criză de soluţii, acesta pur şi simplu a scos-o ca un as de pe mânecă! Asta da, înţelepciune!
Este ca şi cum ai împuşca cu adevărat doi iepuri dintr-o dată! Raţiunea umană, îl împuşcă ori pe unul, ori pe altul, uneori îi scapă amândoi, însă înţelepciunea de sus este eficace.
Inspiraţie
Fără nici un fel de excepţii, autori creştini şi evrei au acceptat cartea Proverbelor de-a lungul vremurilor ca o creaţie inspirată a lui Solomon. Este totodată prima carte a Bibliei care este prefaţată cu numele autorului. Noul Testament abundă de citări ale Proverbelor. Calitatea maximelor şi valoarea lor indică o inspiraţie net superioară, de pildă, scrierilor apocrife care la rândul lor pretind înţelepciune şi inspiraţie.
Solomon a trăit cu 500 de ani înaintea celor celebrilor „şapte înţelepţi ai Greciei”, şi cu 700 de ani înainte de vremea lui Socrate, Plato, sau Aristotel.
Este clar că nu Solomon s-a inspirat din surse seculare, aşa cum susţin unele teorii, ci mai degrabă invers. Datorită migraţilor, ducerii lor în captivitate şi împrăştierilor evreilor în lume, filozofii seculari sunt cei ce mai degrabă au beneficiat de comoara de înţelepciune cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe aceştia.
(Jamieson, Fausset and Brown Commentary)
„Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah” este o carte scrisă de un evreu palestinian cu aproape 200 de ani în. de H. are un stil un similar cărţii Proverbelor. După aceea, „Înţelepciunea lui Solomon”, o carte de antică de filozofie evreiască provine din oraşul Alexandria al primului secol. Dar nici una dintre aceste scrieri apocrife nu se ridică la nivelul cărţii Proverbelor.
Afirmaţii ştiinţifice corecte
Proverbele îşi demonstrează inspiraţia şi prin aceea că nu fac nici o afirmaţie neştiinţifică sau observaţii inexacte. Ba mai mult avem Prov.4:23 care pe lângă îndemnul lui spiritual conţine un verset ce dezvăluie o surprinzătoare realitate ştiinţifică pentru acele zile:
Păzeşte-ti inima mai mult de cât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.
Doar cu 2.700 de ani mai târziu doctorul Harvey a descoperit că inima pune sângele în mişcare prin tot organismul.
Un capitol foarte important în înţelegerea proverbelor constă în,
Dificultăţile (sau, cerinţele) de interpretare a lor
I. Prima dificultate constă în înţelegerea în sine a înţelepciunii. Asemenea pildelor şi parabolelor lui Hristos, adesea adevărurile rămân ascunse şi obscure dacă sunt tratate cu superficialitate. De aceea, ele trebuie păstrate în inimă şi trebuie să se mediteze asupra sensului lor.
Iată câteva principii indicate de însăşi proverbele:
Prov.21:1-5 Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune, si dacă-ţi vei pleca inima la pricepere dacă vei cere înţelepciune, si dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, si vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul, si vei găsi cunostinţa lui Dumnezeu.
Prov.4: 4 …el mă învaţa atunci, şi-mi zicea: ,,Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele, si vei trăi!
II. O a doua dificultate este forma poeziei evreieşti: paralelismul. (care înseamnă exprimarea adevărurilor în paralel astfel încât al doilea adevăr – spus în paralel cu primul – dezvoltă, completează, defineşte, accentuează, sau îmbogăţeşte concluzia logică, ideea finală, sau, în unele cazuri, punctul de vedere diferit.)
III. O a treia dificultate (sau cerinţă interpretativă) constă în a realiza că Proverbele sunt doar nişte deducţii divine sau observaţii înţelepte care afirmă principii divine, şi nu reprezintă legi inflexibile, sau făgăduinţe absolute ale lui Dumnezeu.
Iată nişte exemple a căror aplicare nu poate fi generală:
Prov.10:27 Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.
Sau,
Prov.22:4 Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava si viata.
Sau,
Prov.31:6-7 Daţi băuturi tari celui ce piere, si vin, celui cu sufletul amărât; ca să bea să-şi uite sărăcia, si să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui.
Aceste exprimări a unor adevăruri generale suferă excepţii datorită imprevizibilităţii comportamentului omului păcătos. Dumnezeu nu garantează aplicarea uniformă a tuturor situaţilor descrise în Proverbe, dar prin studierea şi înţelegerea mesajului lor omul poate să afle voia lui Dumnezeu pentru el.
Teologia Proverbelor
Constă din mai multe aspecte:
– Dumnezeu este cel ce a alcătuit atât cosmosul cât şi societatea
– Dumnezeu revelează în această carte alcătuirea societăţii omeneşti
– viaţa omului depinde de unitatea dintre faptă şi destin
– supunerea la ordinea impusă societăţii de Domnul este o chestiune ce ţine de inimă
– cuvintele au puterea de a modela inimile (în special, pe cele tinere)
Prezenţa Lui Hristos în Proverbe
Hristos este prezent în Proverbe sub forma „înţelepciunii” personificate.
El este numit „înţelepciune”:
Luca 7:33-35 În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, si ziceţi: ,Are drac.’ A venit Fiul omului, mâncând si bând, si ziceţi: ,Iată un om mâncăcios si băutor de vin, un prieten al vameşilor si al păcătoşilor.’ Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.”
Matei 11:19 A venit Fiul omului mâncând si bând, si ei zic: ,Iată un om mâncăcios si băutor de vin, un prieten al vameşilor si al păcătoşilor!’ Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţita din lucrările ei.”
În Proverbe 8 se spune că „înţelepciunea” este dumnezeiască, este sursa vieţii, este dreaptă şi curată. Această „înţelepciune” s-a întrupat în Hristos în care acum „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii si ale ştiinţei.” (Coloseni 2:3), „Si voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire si răscumpărare” (1Cor.1:30)
În această carte ni se oferă o înţelepciune proverbială ce poartă pecetea inspiraţiei divine. În această carte Dumnezeu s-a coborât să devină învăţătorul nostru în treburile practice ale vieţii. Mai târziu, Hristosul, cuvântul întrupat a făcut-o practic înaintea tuturora, în special, a ucenicilor. Prin expresii scurte şi concise Proverbele îi îndrumă pe oameni în principiile îndatoririi faţă de Dumnezeu şi semeni lor.
- Mai conţine de asemenea avertismente (prezentând consecinţele lui Dumnezeu şi naturale) împotriva, leneviei, nedreptăţii, abuzului, indolenţei, beţiilor, destrăbălării, imoralităţii.
- Prezintă răsplata adevăratei înţelepciuni: pacea, siguranţa, dragostea, mângâierea conştiinţei, a celor buni, o viaţă liniştită.
Valoarea practică deosebită a Proverbelor nu se poate sublinia îndeajuns.
Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | următoarea pagină
Studii în Psalmi
Psalmii sunt o parte importantă a Vechiul Testament. Cum acesta nu prea este cunoscut în biserica noastră, m-am hotărât să facem aceste studii în psalmi. Ştiu că eu unul voi învăţa din aceste studii!
O introducere la Vechiul Testament
De unde auzim noi de un Vechi Testament, şi care este exact semnificaţia unui testament, ce este numit „vechi”?
2Cor.3:14 Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această mahramă rămâne neridicată, fiindcă mahrama este dată la o parte în Hristos.
În greacă, „Vechiul Testament” este, „palaios diatheekes”.
Conform dicţionarului Strong, articolului cu numărul 3820, „palaios” înseamnă antic, ceva ce nu este recent, sau, uzat, arhaic.
Cuvântul „paleontologie” este un derivat al unui asemenea cuvânt grecesc. (paleontologie = ramura din geologie care se ocupă cu studiul formelor de viaţă din trecut, îndeosebi a formelor preistorice de viaţă prin studierea fosilelor. ©1995 Zane Publishing, Inc. ©1994, 1991, 1988 Simon & Schuster, Inc.)
Este evident că datorită unuia ca Pavel noi avem această nouă denumire a Scripturilor evreieşti, a Legii, Proorocilor, şi Psalmilor, a căror rol el l-a reinterpretat datorită venirii lui Hristos, Mesia profeţit de aceste scrieri, pe care l-a cunoscut personal pe drumul spre Damasc. Pavel explică de ce este numit aşa:
Evrei 8:12-13 Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”. Prin faptul că zice: ,,Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.
Cum se poate înţelege ce spune Vechiul Testament?
2Cor.3:15-16 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o mahramă peste inimile lor. Dar ori de câteori vreunul se întoarce la Domnul, mahrama este luată.
Înţelegerea acestuia este condiţionată de „întoarcerea la Domnul”, care este Hristos.
Şi ca să nu credem cumva că ce este vechi, arhaic este şi inutil şi nu mai are valoare, să privim la ce au spus scriitori ai Noul Testament despre Vechiul Testament.
Valoarea Vechiul Testament pentru creştin este menţionată de mai multe ori în Noul Testament. Dacă nu ar fi un Vechiul Testament, nu am fi avut un Noul Testament. În cărţile moderne avem la sfârşitul lor o listă de resurse din care autorul cărţii respective spune că s-a inspirat. Aceasta este uneori numită bibliografie. Vechiul Testament este „bibliografia” Noul Testament! Această „bibliografie” trebuie studiată. Ne va ajuta să nu luăm drept gratuit NT. Isus l-a citat de multe ori.
Iată importanţa Vechiul Testament aşa cum este subliniată în diferitele cărţi ale Noul Testament.
Rom.14:4 Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
1Cor.10:11 Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor.
Prin „Sfintele Scripturi” din exemplul următor, se face referirea la Vechiul Testament, fiind, sper, evident că abia în vremea aceea se scria Noul Testament.
2Tim.3:15-17 …din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Dintre toate cărţile Vechiul Testament aceste afirmaţii sunt îndeosebi adevărate în ce priveşte cartea Psalmilor. Deşi ea conţine cam un singur gen literar, din punctul de vedere al valorii spirituale, Psalmii, conţin învăţături, profeţie, înţelepciune, deci posedă o valoare spirituală inegalabilă.
Ei reprezintă în primul rând colecţia străveche a imnurilor şi cântecelor de laudă şi închinare lui Dumnezeu folosiţi pe larg în templu de israeliţi mai întâi şi apoi savuraţi pe poporul lui Dumnezeu din orice veac.
Cronologia
În ordinea cronologică a scrierii lor psalmii sunt printre primii, mai ales Ps.90 al lui Moise, un cântec de meditare, reflecţie şi rugăciune, scris cu circa 1.300 de ani înainte de Hristos, alături de „psalmii” (deci, cântările) din Exodul 15:1-15, un cântec de triumf după traversarea Mării Roşii, şi Deuteronomul 32, 33, un cântec de îndemn să se ţină legea după intrarea în Canaan, ţara făgăduită. Totuşi în marea lor majoritate se situează după Cele Cinci Cărţi (Pentateuhului) şi după Iov considerată cea mai veche. Psalmii vin din epoca de aur a Israelului, din urmă cu aprox.3000 de ani. Studiem o carte veche!
Subiectele lor
Psalmii conţin o varietate de subiecte care demonstrează valoarea lor spirituală deosebită. Avem, astfel, psalmi de învăţătură, doctrinari, profetici, istorici, de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu, sau de pocăinţă…
Din cele 283 citări ale Vechiul Testament din NT, 116 dintre acestea provenind din cartea Psalmilor, conform lui „Halley’s Bible Handbook”.
Autorii
După titluri, 73 de psalmi sunt atribuiţi lui David, 12 lui Asaf (un levit, unul din liderii corului lui David 1Cronici 6:39), 11 fiilor lui Core (leviţi în Templu), 2 lui Solomon (Ps.72, 127), 1 lui Moise (90), 1 lui Etan (89), iar 50 se spune că au autori anonimi, deşi alţi comentatori biblici îi mai indică pe Ezechia cu 10 şi Heman (Înseamnă, „credincios”, 1) 1Regi 4:31 1Cronici 2:6, un fiul al lui Zera, cunoscut pentru înţelepciunea lui. 2) Nepot al lui Samuel, 1Cronici 6:33, 15:17 căruia i s-a atribuit Psalmul 88. El a fost unul dintre profeţii pomeniţi în 2Cronici 29:14,30, care juca un rol de bază în administrarea serviciilor sacre), cu 1 (Ps.88). Aceştia din urmă sunt numiţi de unii şi „psalmii orfani”. Unii dintre aceştia s-ar putea totuşi să aparţină tot lui David, cum vedem că Petru şi Ioan în Fapte 4:25, identifică ca autor al unuia dintre aceştia pe David, sau cum ni se spune în Evrei 4:7. (El hotărăşte din nou o zi: ,,Astăzi,” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” )
Cu toate acestea, titlurile lor nu sunt un indiciu absolut cert al scrierii lor de către unul sau altul, căci prepoziţia evreiască pentru „de”, „către”, „lui” este una şi aceeaşi. De aceea, poate un psalm „al lui” David poate fi unul care i-a fost dedicat lui David, sau scris pentru el. Dată fiind vechimea acestor titluri, totuşi se pare că acestea sunt corecte.
Cuvântul lor cheie este „aleluia” (ad literam, „slavă lui Iahweh”) sau în traducere, „lăudaţi”, iar Psalmul 150 reprezintă o încununare a întregii cărţi a psalmilor dată fiind apariţia de 13 ori a cuvântului „lăudaţi”.
Tipuri diferite de psalmi
Există vreo cinci categorii de psalmi.
- mesianici (sau, profetici)
- de răzbunare („imprecaţie”); foarte criticaţi dintr-o lipsă de interpretare corectă!
- de pocăinţă (penitenţă)
- istorici
- de laudă
O categorie deosebită sunt psalmii „hallel”: Ps.113-118. Deşi Psalmul 136 este numit „Marele Hallel”.
Tema lor principală Hristos!
Luca 24:44 Apoi le-a zis: ,,Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.”
Pasaj care indică importanţa fundamentală a psalmilor recunoscută de Însuşi Isus Hristos. Pentru a-l cunoaşte şi a-l înţelege pe Hristos, nu doar evangheliile sunt necesare ci şi Psalmii!
Psalmii abundă în descrieri ale lui Hristos. Unii susţin că în psalmi avem o imagine mai completă a lui Hristos chiar decât în Evanghelii.
„Evangheliile ne spun că Isus s-a dus pe munte să se roage, psalmii ne spun ce s-a rugat. Evangheliile ne spun că El a fost crucificat dar psalmii ne spun ce se petrecea în sufletul Lui când era pe cruce. Evangheliile ne spun că S-a întors în ceruri, la dreapta Tatălui, dar psalmii continuă de unde se opresc evangheliile…” Vernon McGee
Aranjarea lor
Psalmii corespund aranjării primelor cinci cărţi ale (lui Moise) Bibliei, Pentateuhului. Este una dintre cele mai sistematic aranjate cărţi ale Bibliei! Priviţi la modul în care se încheie. La ultimul psalm.
1. Cartea I (Psalmii de la 1-41) – corespunde Genezei
2. Cartea a II-a (Psalmii de la 42-72) – corespunde Exodului
3. Cartea a III-a (Psalmii de la 73-89) – corespunde Leviticului
4. Cartea a IV-a (Psalmii de la 90-106) – corespunde Numerilor
5. Cartea a V-a (Psalmii de la 107-150) – corespunde Deuteronomului
Acest aranjament al lor pare sugerat de materialul găsit în ei.
De ce să studiem psalmii?
I. Ne este poruncit să-i folosim în închinarea noastră prin cântec şi pentru învăţătură.
Efes.5:19 Vorbiţi între voi cu psalmi (psalmoi), cu cântări de laudă (humnois) şi cu cântări duhovniceşti (ode pneumatikos), şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
În sine cuvântul grecesc „psalm” nu înseamnă doar „cântec”, dar mai are la origine şi cuvântul evreiesc „zmr”, care înseamnă a „pişca”, a „ciupi”, cu degetele (care-i termenul pentru stilul respectiv de cântat la ghitară?) corzile unui instrument. Este evident că au fost compuşi pentru a fi cântaţi la instrumente cu corzi, liră (alăută), sau harfă.
Col.3:16 Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră.
Iacov 5:13 Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
De cântat cu inima!
Psalmii au fost compuşi nu doar pentru a fi cântaţi cu instrumente, ci şi cu inima (aici, şi cei afoni se pot implica!).
Concluzie:
Cântatul psalmilor este o poruncă nou-testamentală inspirată de Dumnezeu şi rânduită pentru viaţa de zi cu zi a creştinilor. Deşi Creştinismul este opus veseliei profane, totuşi el încurajează bucuria şi veselia ce are o exprimare potrivită la adepţii lui. Astfel creştinii se presupun să cânte nu doar cu vocile lor ci şi din inima şi în inima lor, cu afecţiunile lăuntrice ale inimii lor, aceasta fiind o preocupare plăcută lui Dumnezeu la fel de plăcută cum ne este muzica nouă. Prin aceasta se face gloria lui cunoscută, şi este voia lui Dumnezeu.
(from Matthew Henry’s Commentary)
Un alt motiv pentru studierea psalmilor este pentru că,
II. Învaţă despre Hristos şi confirmă că Isus este Mesia, Hristosul, Mântuitorul. Aceştia sunt recunoscuţi ca fiind psalmii mesianici, sau profetici. (lucru care explică de ce se porunceşte nu doar să ne încântăm cu ei, ci şi să ne învăţăm cu ei; vezi, Efes.5:19)
Întreg Vechiul Testament a fost scris pentru a crea o anticipare a Mântuitorului şi a prezice venirea Lui. Dintre aceste preziceri şi prefigurări ale Lui foarte multe se găsesc în psalmi, o carte de cântări, la urma urmei. Cât se semnificativ ar trebui să fie lucrul acesta pentru mulţi dintre muzicienii creştini ai zilelor noastre care din lipsă de inspiraţie cântă despre „câte-n lună şi-n stele”!
În psalmi, avem un adevărat „fir mesianic” care poate fi urmărit cu precizie. Deşi unele întâmplări se referă în prima instanţă la David sau la experienţe/întâmplări din viaţa lui, totuşi multe dintre elementele expuse în psalmi nu se potrivesc nici unui personaj istoric, nici chiar lui David, ci doar lui Hristos.
Să urmărim puţin acest „fir mesianic”, al profeţirii Mântuitorului. Avem descrieri atât ale suferinţelor Sale cât şi ale domniei Sale glorioase se găsesc presărate peste tot locul.
Psalmul 2 – are ca temă: „Unsul Domnului”
Cuprinde expresii mesianice ca:
2 „Unsul Domnului”
6 ,,Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.” … Tu eşti Fiul Meu! … Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire… Daţi cinste Fiului… Ferice de toţi câţi se încred în El!
Acestea sunt expresii ale Domniei Sale eterne şi universale, ale Dumnezeirii Sale, şi ale binecuvântării celor ce se încred în El.
Psalmul 16 are ca temă, „Învierea Lui”
v.10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.
Pasaj ce este citat de Petru (Fapte 2:27,31) în predica din ziua Cincizecimii, pentru a justifica uciderea şi învierea din morţi a celui pe care ei l-au răstignit. Este o clară descriere a biruinţei Sale asupra morţii, şi a existenţei Sale veşnice.
Psalmul 22 conţine una dintre cele mai neobişnuite preziceri, şi anume ale crucificării Lui înainte de cunoaşterea crucii ca obiect de tortură al romanilor.
v.1 Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit…
Exact cuvintele de pe cruce din Matei 27:46, rostite în momentul morţii Sale. Apoi, avem descrise anticipat batjocurile duşmanilor Săi, exprimate tot cu aceeaşi ocazie (Mt.27:43).
v.7-8 Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic: ,,S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!”
v.16 …mi-au străpuns mâinile şi picioarele
O surprinzător de exactă descriere a crucificării făcută cu o mie de ani înainte de introducerea pedepsei respective, ca manieră a morţii Sale (Ioan 20:20,25).
v.18 îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.
Prezicerea morţii lui Isus sporeşte în detaliu prin această menţiune a lucrurilor ce se petreceau pe fondul morţii Sale.
Psalmul 41 – are ca temă „Trădarea Lui de către un prieten”
v.9 Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.
Deşi David se referea în prima instanţă la prietenul său, Ahitofel (2Sam.15:12), Isus citează acest pasaj ca imagine a propriei Sale trădări de către Iuda Iscarioteanul (Ioan 13:18-27; Luca 22:47,48).
Psalmul 45 – are ca temă, „domnia unsului lui Dumnezeu”
6 Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.
7… De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.
17 Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.
Din nou, avem descrisă într-un psalm domnia glorioasă a unui Rege, întronat pe un scaun de domnie veşnic. Nu se poate referi decât la regele etern care va descinde din familia lui David. Psalmul mai este de asemenea şi un cântec de nuntă al Mirelui Hristos cu Mireasa Lui, Biserica.
Psalmul 69 – face referire la, „Fiere şi oţet”
v. 21 Ei îmi pun fiere în mâncare, şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet.
Acesta este un alt incident din moartea lui Hristos ce a fost prezis în psalmi, cu 1.000 de ani mai înainte de a se întâmpla!
Psalmul 72 – „domnia Sa glorioasă”
7 În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună.
8 El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului.
11 Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
19 Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
Într-adevăr, unele dintre expresii par să se refere la Solomon şi uriaşa lui influenţă şi renume, dar dimensiunea influenţei sale este clar depăşită în aceste declaraţii ale Domniei şi Împărăţiei lui Hristos, Unul ce este mai mare decât Solomon (Mat.12:42)!
Psalmul 78:2 – Va vorbi în pilde
V.2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
Iată un alt detaliu al vieţii pământeşti a Mântuitorului prin care se face referire la ceea ce a părut metoda lui preferată de învăţare. Prin pilde. Ea este prezisă în acest psalm. (Mt.13:34,35)
Psalmul 89 – Tronul lui David
3 ,,Am făcut legământ cu alesul Meu” -zice Domnul- ,,iată ce am jurat robului Meu David:
4 ,,Îţi voi întări sămânţa pe vecie, şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie.”
27 Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.
28 …. legământul Meu îi va fi neclintit.
35 Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David?
36 Sămânţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;
37 ca luna, va dăinui pe vecie, şi ca martorul credincios din cer.
Dumnezeu a promis pe tronul lui David o Domnie nesfârşită unui „întâi-născut” al tuturor împăraţilor pământului. Acela nu este David, ci Isus!
Psalmul 110 – Un mântuitor care este rege şi preot
1 Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.”
4 Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: ,,Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.”
Se face astfel referire aici la domnia eternă şi la preoţia nesfârşită a Mesiei. Isus l-a citat pasajul spunând că se referă la El, iar în epistola către Evrei, El este indicat ca preot după „rânduiala lui Melhisedec”, adică având o preoţie nesfârşită (Evrei 7:11-21).
Psalmul 118:22 – Respingerea Mesiei de liderii poporului Său
v.22 Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
Despre Isus se spune acest lucru, citat de mai multe ori în NT (Fapte 4:11; Mt.21:42; Marcu 12:10, etc.)
(„firul mesianic” al psalmilor este adaptat după „Halley’s Bible Handbook”)
Inspiraţia lor
Psalmii sunt extraordinar de inspiraţi! Ei constituie o parte esenţială a învăţăturii care-l descrie pe Mântuitorul Isus Hristos. Trebuie cunoscuţi! Multe din lucrurile care s-au spus despre El şi au ajuns să fie cunoscute despre El, se găsesc doar în aceste porţiuni ale psalmilor, şi nu altundeva.
Apostolii le-au folosit pentru a-l predica pe Isus ca Mesia, pentru a-l identifica Israelului pe Mântuitor. Şi noi putem face la fel.
Aplică:
La fel cum spunem că a-i oferi omului o speranţă de mântuire fără a-i vesti starea lui păcătoşenie înaintea lui Dumnezeu, este o amăgire, la fel a vorbi de Mântuitor fără a fi conştienţi de tot ce s-a prezis despre El şi cum a fost prefigurat, este la fel de neîntemeiat. Mi s-a atras atenţia asupra faptului că în sprijinul crezurilor lor mulţi creştini citează doar Noul Testament şi că în biserică noastră se învaţă prea puţin din Vechiul Testament. Credinţa noastră ar trebui la fel de mult să se inspire din Noul Testament cât şi din Vechiul Testament. Este adevărat că fără Noul nu am avea credinţa, dar nici fără Vechiul. Pentru credinţa de care trebuie să răspundem (1Petru 3:15) uneori în faţa semenilor noştri putem să ne folosim şi de Vechiul Testament!
Un semn de maturitate „evanghelia din psalmi”
Pe fiecare pagină a psalmilor cititorul descoperă elemente ale vieţii sufletului şi ale trăirilor care sunt cu desăvârşire creştine. De multe ori s-a observat cum creştinul mai vârstnic doreşte alături de NT şi o copie a Psalmilor. Acesta pare să treacă cu uşurinţă de la Evanghelii la psalmi şi înapoi, fără să aibe senzaţia că trece de la un nivel spiritual, la altul. Experienţa religioasă a fost atât de bine descrisă şi pătrunsă de psalmişti încât în perioada apostolică nu s-a compus nici o carte creştină care să înlocuiască psalmii!
Psalmii mai deţin valoare practică pentru creştin şi pentru că,
1) Psalmiştii sunt întotdeauna (fără excepţie) reverenţi în apropierea de Dumnezeire. Domnul Dumnezeu este pentru ei sfânt, infinit de sfânt.
Ps.99 3 Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşat, căci este sfânt! 5 Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci este sfânt! 9 Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!
Astfel Ps.95-100 reprezintă modele de adorare şi închinare lui Dumnezeu.
2) Psalmiştii zugrăvesc amplu trăirea sufletului cu Dumnezeu. Cum acesta tânjeşte şi însetează după El. Psalmii 42 şi 63 servesc de exemplu.
Ps.42:1-2 Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
Ps.63:1 Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.
Aceste descrieri ale trăirilor sufleteşti cu Dumnezeu pot constitui puncte sigure de reper pentru a compara şi evalua propriile noastre trăirii în viaţa cu Dumnezeu. Cunoaştem noi aceeaşi intensitate a sentimentului religios? Avem noi aceeaşi sete şi dorinţă de a comunica cu Dumnezeu? Cunoaştem noi aceeaşi satisfacţie, bucurie, mulţumire în relaţia noastră cu Dumnezeu?
Ps.63:3-7 Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
Sau,
Ps.84:2-3 Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
3) Psalmiştii ne învaţă cum să-l lăudăm pe Dumnezeu. De departe, aceasta pare a fi specialitatea psalmilor. Ei dezvăluie un surprinzător bogat vocabular de cuvinte de laudă pentru Dumnezeu, dar spontane şi autentice, nu forţate şi comandate de vreun interes. De multe ori, noi nu ne găsim cuvintele în închinare şi rugăciune. Putem să învăţăm din psalmi!
4) Psalmiştii aduc bucurie în casa lui Dumnezeu. Psalmii 84 şi 122 sunt expresii clasice de bucurie în închinarea publică adusă lui Dumnezeu.
5) Psalmiştii descriu binecuvântările (relaţiei cu) practicării prezenţei lui Dumnezeu. În Ps.23 şi 91 este arătat cum credinciosul se bucură de protecţia şi prezenţa credincioasă a Domnului. Păstorul Cel Bun este întotdeauna alături să ocrotească şi să mângâie. Umbra Celui Atotputernic este peste sfântul care locuieşte în locaşul tainic al Celui Prea Înalt.
Dumnezeu este refugiul, turnul tare, sau de scăpare, locul de adăpost, al credinciosului, o imagine extrem de dragă psalmiştilor. Ajutorul Său, ni se aminteşte, este întotdeauna disponibil şi uşor de găsit. Contrar la ceea ce am gândi, puterea şi maiestatea lui Dumnezeu nu-i copleşeşte pe cântăreţii inspiraţi, ci devin temele unor compoziţii devotate.
6) Psalmiştii dezvăluie prezenţa lui Dumnezeu în natură. Nu descriu neapărat căutarea Lui în creaţia Sa, ci mai degrabă aceasta o iau de la sine şi descriu descoperirea Lui în fiecare tunet, în fiecare pală de vânt, în fiecare strălucire a fulgerului, şi văd mâna Lui în împlinirea nevoilor oamenilor şi animalelor. Astfel, Ps.104 este denumit „Un imn al Creaţiei”, Ps.29, „Iehova, un Dumnezeu al furtunii”, iar prima jumătate a Ps.19, „Cerurile ne spun…”
7) Psalmiştii descriu importanţa fundamentală a Cuvântului lui Dumnezeu. Dragostea şi dependenţa de El. Ps.119 este cel mai însemnat. Nimic nu se aseamănă cu această odă a Cuvântului scris şi a rolului lui în viaţa credinciosului. Cineva a numit Ps.119, „alfabetul sfânt al cărturarului Sionului”. Cuvântul este simbolizat în candela şi lumina revelatoare şi călăuzitoare, într-un izvor de speranţă şi mângâiere.
8) Psalmiştii par foarte convinşi de providenţa lui Dumnezeu. Demonstrează o încredere nemijlocită în providenţa divină atât generală cât şi specială. Astfel, Ps.65 vorbeşte de bunătatea lui Dumnezeu în udarea pământului cu ploaie şi luminarea şi încălzirea acestuia cu soare, în darea belşugului pământului, în roadele recoltelor şi numărul turmelor.
Aplicaţie: Pentru cei interesaţi îndeosebi de misiunea creştină, dar în general pentru toţi creştinii, aceşti psalmii ar trebui să-i uşureze de grija zilei de mâine! „Domnul, păzitorul tău” a fost citit în familie de David Livingstone în dimineaţa când a plecat misionar în Africa.
„Toată paleta trăirilor umane” psihologii au numărat câteva sute de emoţii umane; Psalmii le cuprind pe toate!!
Psalmii sunt utili şi pentru că descriu întreaga paletă de trăiri omeneşti ale omului aflat între Dumnezeu şi lumea aceasta. Fiecare trăire cunoscută omului este minunat exprimată în psalmi. Mânie, bucurie, exultare, încredere, pocăinţă, îndoială, sau chiar răzbunare. Psalmii reprezintă o adevărată anatomie a părţilor sufletului, spun unii. Eu spun că,
„Psalmii sunt un om viu ce trăieşte suspendat între Cer şi Pământ, exprimând de pe aceea poziţie ce simte”.
„Sunt mâna lui Dumnezeu ce se joacă pe claviatura sufletului uman!” (V.McGee)
Ei mai exprimă o profundă dorinţă a omului pentru comuniunea cu Dumnezeu.
Ei exprimă apăsat dragostea, îndurarea şi mila lui faţă de cei drepţi, cât şi mânia şi răzbunarea Sa împotriva celor nedrepţi şi nelegiuiţi.
Utilitate practică
Cineva îi poate folosi pentru a încuraja, pentru a mângâia şi pentru a da speranţă. De aici valoarea lor didactică. Psalmii pot uşor deveni cartea de cântări şi rugăciuni ale creştinului, sursa lui de dovezi ale Mântuitorului, sau ghidul său pentru o viaţă dreaptă şi sfântă (Mark Copeland „The Executable Outlines”).
Speranţă dincolo de moarte!
Ei exprimă speranţa atât de binecunoscută creştinului, aceea de viaţă veşnică în prezenţa Dumnezeului Atotputernic şi a Fiului Său. La întrebarea lui Iov, ce se întâmplă cu omul după ce va muri, „va învia el din nou?” psalmii prezintă răspunsuri peste care nimeni nu poate sări astăzi.
Deşi uneori psalmiştii par copleşiţi de deznădejde, uneori din cauza înconjurării lor cu necazuri şi moarte în tot locul, aceştia exprimă destul de răspicat nemurirea sufletului celor drepţi înaintea lui Dumnezeu.
Astfel, în Ps.16 se declară cum psalmistul îl are „pe Domnul necurmat înaintea ochilor” lui, psalmistul afirmând credinţa în învierea din morţi, şi nu în dispariţia sa după moarte (8-11).
8 Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.
9 De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.
În Ps.17:13-15 vederea feţei lui Dumnezeu după moartea în trup este preferabilă psalmistului fericirii şi prosperităţii din lumea aceasta. (Ce palmă dă acesta materialismului compatrioţilor mei!)
13 Scoală-te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară-l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!
14 Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, cari îşi au partea lor în viaţa aceasta, şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sunt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
15 Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.
În Ps.73 autorul lui îşi dobândeşte odihna minţii şi sufletului său gândindu-se la certitudinea părtăşiei cu Dumnezeu ce nu va putea fi întreruptă
23 Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
Despre Ps.49 se spune pe drept cuvânt că reprezintă culmea Vechiul Testament în speranţa vieţii după moarte. Moartea devine păstorul celor răi care se încred în bogăţii, în timp ce Dumnezeu îl scapă de credincios din puterea locuinţei morţilor şi duce sufletul credincios la El.
4 Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul arfei.
5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
6 Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.
11 Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.
12 Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.
13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. –
14 sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul.
15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. –
16 Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva, şi când i se înmulţesc vistieriile casei;
17 căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,
19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.
20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.
La urmă Dumnezeu îl va lua la El pe psalmist şi este ceea ce el exprimă cu convingere. Privind atunci în jur la toată nedreptatea şi materialismul feroce al semenilor săi, în perspectiva acestei neclintite asigurări îşi dă seama cât de zadarnică este invidia pe care ar putea să o aibe faţă de situaţia lor din această lume. Cât de potrivite sunt concluziile pe care fiii lui Core le trag pentru zilele noastre.
„Fii lui Core” – una dintre primele trupe de închinare nu a avut un sfârşit prea fericit! La câte trupe ar trebui să se li se întâmple acelaşi lucru!
2Cronici 20:19 Leviţii dintre fiii Chehatiţilor şi dintre fiii Coreiţilor s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
După Moise, scrierea psalmilor a avut culmile şi văile lor. În perioada lui David, lirica sacră a atins o maturitate deplină. În perioada lui Solomon, crearea psalmilor a început să decadă. Aceasta era epoca „proverbului”. Doar în două prilejuri scrierea psalmilor a mai cunoscut culmea şi inspiraţia care i-a făcut demni să fie păstraţi de Duhul în Cuvânt. Şi anume, în vremea lui Iehosofat (circa, 875, î.H.) şi din nou, în vremea lui Ezechia (circa 725, î.H.).
CONCLUZIE
Psalmii s-au născut în perioade de intensă trăire religioasă… dacă este să-I cântăm un cântec inspirat, trebuie să o „ducem bine” cu Dumnezeu!!
Teodor Macavei
Osea — o dragoste de neimaginat
Ne găsim încă în marea secţiune a Bibliei dedicată profeţilor. Următorul profet „mic” pe care-l vom studia este Osea.
„Sf. Ioan al Vechiului Testament”
Datorită mesajului de dragoste pe care îl aduce de la Dumnezeu, profetul Osea a fost numit de unii, „sf. Ioan al Vechiului Testament”! Într-adevăr, cartea sa se remarcă printr-un mesaj unic în rândul profeţilor, adesea acuzaţi că au pus accentul doar pe mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, dar nu şi pe dragostea Lui faţă de păcătos. Iată avem unul aici care o face! Cei ce spun aşa ceva trebuie să citească mai mult şi mai atent Scriptura!!
Cartea lui Osea este alcătuită din două mari secţiuni:
- de la capitolele 1 la 3 avem o naraţiune – simbolică, spune Hobart Freeman – o întâmplare istorică semnificativă, apoi
- de la capitolele 4 la 14 avem cuvântări ale profetului.
Două tragedii sunt descrise în această carte împreună cu consecinţele care le urmează acestora. Una a unui om al lui Dumnezeu şi una a lui Însuşi Dumnezeu. Amândoi suferă din pricina infidelităţii şi imoralităţii cuiva. De fapt, după modelul tragediei din viaţa omului Dumnezeu trasează tragedia relaţiei Sale cu poporul Său ales.
Astfel, în primele trei capitole nevasta profetului şi cei trei copii ai lui reprezintă în mod simbolic relaţia care a existat între Dumnezeu şi Israel. În cea de-a doua mare parte a cărţii cuvântările profetului constau din apeluri, denunţuri, avertismente, îndemnuri şi făgăduinţe adresate Israelului, regatul de nord.
1 Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
2 Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: ,,Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!”
3 El s-a dus, şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim.
Aşadar, cartea începe cu o acţiune simbolică comandată profetului de Domnul Dumnezeu. Pentru a arăta necredincioşia Israelului şi dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, profetului i s-a poruncit de către Dumnezeu să facă un gest public care să demonstreze simultan aceste două adevăruri. Adică, să-şi ia de nevastă o femeie uşoară din rândul prostituatelor zilei!
Din start, ni se explică de ce Dumnezeu a ales această formă extremă de exprimare :
„căci ţara a săvârşit o mare curvie părăsind pe Domnul!”
Gesturi simbolice ale profeţilor inspirate de Dumnezeu
Alţi profeţi au fost de asemenea cunoscuţi pentru actele lor publice ieşite din comun prin care au atras atenţia poporului asupra unor păcate de care Dumnezeu îi chema să se pocăiască. Iată câteva exemplele biblice ale unor gesturi, uneori stranii ale profeţilor, dar totuşi pline de simbolism.
Fapte 21:10-11 …un prooroc, numit Aga, s-a coborât din Iudea, şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile, şi a zis: ,,Iată ce zice Duhul Sfânt: ,Aşa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, şi-l vor da în mâinile Neamurilor.’
1Regi 11:29-31 În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp. Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi, şi a zis lui Ieroboam: ,,Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon, şi-ţi voi da zece seminţii.
2Regi 13:15-19 Elisei i-a zis: ,,Ia un arc şi săgeţi.” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi! Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Încordează arcul cu mâna ta.” Şi după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului, şi a zis: ,,Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: ,,Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: ,,Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec până îi vei nimici.” Elisei a mai zis: ,,Ia sageţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el, şi a zis: ,,Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe Sirieni pâna i-ai fi nimici, acum îi vei bate numai de trei ori.”
Ieremia 13:1-11 ,,Aşa mi-a vorbit Domnul: ,Du-te de cumpără-ţi un brâu de in, şi pune-l în jurul coapselor tale; dar să nu-l moi în apă!’ Am cumpărat brâul, după porunca Domnului, şi l-am pus în jurul coapselor mele. Apoi Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară, astfel: ,Ia brâul, pe care l-ai cumpărat, şi pe care l-ai pus în jurul coapselor tale, scoală-te, du-te la Eufrat, şi ascunde-l acolo în crăpătura unei stânci.’ M-am dus, şi l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Domnul. După mai multe zile, Domnul mi-a zis: ,Scoală-te, du-te la Eufrat, şi ia de acolo brâul, pe care-ţi poruncisem să-l ascunzi acolo!’ M-am dus la Eufrat, am săpat, şi am luat brâul din locul în care-l ascunsesem; dar iată că brâul era stricat şi nu mai era bun de nimic. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Aşa voi nimici mândria lui Iuda şi mândria peste măsură de mare a Ierusalimului. Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui, şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brâul acesta, care nu mai este bun de nimic! Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M-au ascultat.”
Ieremia 19:10-11 Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor cari vor merge cu tine. Şi să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet, din lipsă de loc pentru îngropare.”
Ieremia 27:2 ,,Aşa mi-a vorbit Domnul: ,Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri, şi puneţi-le la gât.”
Ieremia 27:12 „Am spus întocmai aceleaşi lucruri lui Zedechia, împăratul lui Iuda: „Plecaţi-vă grumazul supt jugul împăratului Babilonului, supuneţi-vă lui şi poporului lui, şi veţi trăi.”
Ezechiel 4:1-3 ,,Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta, şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului. Înfăţişează-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoară-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei, şi ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur. Ia o tigaie de fier, şi pune-o, ca un zid de fier, între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată, şi s-o strâmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel!
Luni culcat pe o râna!?
Ezechiel 4:4, 6 ,, Apoi culcă-te pe coasta stângă, oi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor… După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patru zeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.
Ezechiel 4:11-15 Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură şi anume câte o şesime de hin; vei bea din ea din când în când. Hrana s-o manânci ca turte de orz, pe care le vei coace în faţa lor cu balegă de om.” … Eu am zis: ,,Ah! Doamne, Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângarit niciodată; din tinereţea mea şi pâna acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâşiat, şi nici o carne necurată n-a intrat în gura mea.” El mi-a răspuns: ,,Ei bine, iată că îţi dau balegă de bou în loc de balegă omenească, şi-ţi vei face pâinea pe ea.”
Ezechiel 24:19-25 Poporul mi-a zis: ,,Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?” Eu le-am răspuns: ,,Cuvântul Domnului mi-a vorbit, astfel: ,,Spune casei lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi pângări Locaoul Meu cel sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe cari i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie. Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mânca pâinea de jale, veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jeli şi nici nu veţi plânge; ci veţi tânji pentru nelegiuirile voastre, şi vă veţi văita între voi. Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi când se vor întâmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu.
Loc de concluzie să ascultăm ceea ce Osea spune privitor la aceste maniere ale Lui Dumnezeu de a vorbi:
Osea 12:10 Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.
Astfel lui Osea i s-a spus de către Dumnezeu să-şi ia o nevastă dintre prostituatele zilei.
Imaginaţi-vă cum a fost, ca unui burlac Dumnezeu să îi vorbească în mod precis cu privire la căsătorie! În plus, să-i spună şi, „Ţi-am ales eu fata pentru tine!” Probabil că Osea nu a mai putut de bucurie. Însă, după un început fericit, urmează surpriză după surpriză …!!
Întâi, Dumnezeu îi alege El numele copilului, un băiat: Izreel
Apoi, şi al fetei, Lo-ruhama şi băiatului ce au urmat, Lo-ami
oferind profetului în acelaşi timp explicaţia pentru care copiii săi urmau să poarte aceste nume:
Capitolul 1
3 El s-a dus, şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i-a născut un fiu.
4 Şi Domnul i-a zis: ,,Pune-i numele Izreel; căci peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sângele vărsat la Izreel, şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
5 În ziua aceea, voi sfărâma arcul lui Israel în valea Izreel.”
6 Ea a zămislit din nou, şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: ,,Pune-i numele Lo-Ruhama (Cea fără îndurare); căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n-o voi mai ierta!
7 Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.”
8 Ea a înţărcat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zamislit şi a născut un fiu.
9 Şi Domnul a zis: ,,Pune-i numele Lo-Ami (Nu-i poporul meu); căci voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru.”
10 ,,Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu,” li se va zice: „Copiii Dumnezeului Celui viu!”
11 Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strânge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie, şi vor ieşi din ţară; căci mare va fi ziua lui Izreel.
Surprizele nu se sfârşesc, după cum vedea şi fiecare din evenimentele petrecute în relaţia dintre Osea şi Gomer, Dumnezeu le ia şi le proiectează pentru relaţia Israelului cu El.
Mesajul cărţii poate fi cel puţin surprinzător pentru cei neavizaţi. Să meargă omul lui Dumnezeu să-şi ia drept nevastă o femeie uşoară?
De ce a ales Dumnezeu această manieră de exprimare?
Unii pot considera acest lucru drept un atentat la pudoare, dar dacă acordăm atenţie pentru o clipă, doar, motivului pentru care Dumnezeu a poruncit acest lucru descoperim că într-adevăr El a dorit să ne şocheze cu dragostea Lui cea mare şi nemeritată faţă de noi şi în acelaşi timp să ne arate adevărata noastră stare spirituală faţă de El, trezind nevoia noastră de a-i fi credincioşi.
(Precizare: nu este ceva ce Dumnezeu ne cere şi nouă să facem! Osea a luat de nevastă pe o femeie ce era o prostituată înainte de căsătorie, şi care după căsătorie devine o preacurvă, adică femeie adulteră.)
I-a cerut Dumnezeu lui Osea să încalce legea care spunea că este interzis să ia de nevastă o femeie uşoară? Evident că nu, pentru că în viaţa personală a lui Osea vedem că legea şi-a făcut efectul din plin prin consecinţele ce le-a suferit. A fost părăsit de ea, l-a înşelat, a suferit din pricina ei, etc.
Să recunoaştem că este o ilustraţie perfectă a stării spirituale a israelului!
Osea a trebuit să asculte de Domnul Dumnezeu pentru a oferi o ilustraţie convingătoare a „prostituţiei” spirituale a Israelului, starea de adulter spiritual în care se găsea poporul lui Dumnezeu prin idolatria pe care o practica (necredincioşie, înşelare, infidelitate), iar prin numele celor trei copii rezultaţi din această relaţie să ilustreze soarta pe care Dumnezeu urma curând să o dea acestui popor: (şi anume, că va fi pedepsit, părăsit, şi renegat de Dumnezeul lui).
Mai precis, numele fiecărui copil al lui Osea indicând în mod generic care sunt consecinţele/roadele idolatriei.
Izreel
Primul copil, pe nume Izreel, care înseamnă „semănat sau împrăştiat de Dumnezeu” („Dumnezeu împrăştie”, după Nelson Bible Dictionary) pare că se referă la iminenta luare în robie de către asirieni. Şi la împrăştierea lor printre neamuri.
În acelaşi timp, Izreel este un loc istoric, aflat cam la 90 de km nord de Ierusalim, între Meghido şi Bet-Şin, o localitate unde s-au purtat multe războaie, dar mai ales unde cruzimea lui Iehu a rămas în istorie.
Vedem, că numele primului băiat al lui Osea are legătură cu Iehu. Cine este Iehu şi de ce doreşte Dumnezeu să-l pedepsească?
1:4-5 Şi Domnul i-a zis: ,,Pune-i numele Izreel; căci peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sângele vărsat la Izreel, şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel. În ziua aceea, voi sfarâma arcul lui Israel în valea Izreel.”
Iehu a fost uns rege de profetul Elisei. El l-a detronat prin violenţă pe Ioram, fiul şi succesorul lui Ahab, domnind 28 de ani (841-813 în.de H.). Conducerea sa degradantă a slăbit naţiunea. El a rămas celebru pentru violenţa arătată casei lui Ahab prin care a pus mâna pe tron. La porunca sa Izabela, celebra nevastă a lui Ahab, a fost aruncată de pe fereastra palatului regal.
Iehu a mai ucis încă 70 de fii ai lui Ahab ce se găseau în Samaria (vezi, 2 Regi 10), sfătuitorii şi prietenii acestuia. Apoi, şi-a îndreptat ura împotriva casei lui Ahazia, regele Iudeii, a făcut o alianţă cu Ieonadab, conducătorul recabiţilor punând la cale distrugerea închinătorilor lui Baal pe care i-a strâns pe toţi la o falsă sărbătoarea în cinstea lui Baal unde i-a măcelărit pe toţi. Cu această ocazie, a dispărut închinarea la Baal din Israel, iar altarul acestui idol a fost dărâmat şi transformat în groapă de gunoi. În ciuda pretinsului său zel pentru Domnul, Iehu nu a eliminat complet idolatria din Israel pentru că a îngăduit închinarea la viţeii de aur la Dan şi Betel, iar neascultarea sa de Domnul a dus la ocuparea multor regiuni ale Israelului de către Sirieni.
(din „Nelson’s Illustrated Bible Dictionary”, Copyright (C) 1986, Thomas Nelson Publishers)
2Regi 10:31 Totuşi Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; şi nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.
Exact pe această câmpie de la Izreel, scena multor conflicte sângeroase interne, Israelul a fost înfrânt de Asiria şi dus în robie, după cum a profeţit Osea.
Profeţia lui a cunoscut împlinirea în anul 722 în.de H. când armatele lui Şalmaneser al V-lea au străbătut teritoriul Galileii, au ocupat Samaria şi i-au luat pe israeliţi în robia asiriană.
Ieroboam, urmaş al lui Iehu, l-a auzit pe Osea predicând şi putea să se pocăiască, şi împreună cu el tot poporul Israelului vinovat de adulter spiritual prin părăsirea Domnului Dumnezeu în favoarea viţeilor de aur şi a altarelor idolatre ale baalilor! Dar, nu au acordat atenţie mesajului profetic şi astfel în valea lui Izreel a fost „sfărâmat arcul lui Israel”, puterea militară a regatului de nord fiind zdrobită de armatele asirienilor.
Probabil faptul că le mergea bine şi aparenta siguranţă a ţării le-a împietrit inimile încât să nu-şi vadă păcatele şi să acorde atenţie avertismentului lui Dumnezeu.
Lo-Ruhama
Numele celui de-al doilea copil, fata lui Osea, este Lo-Ruhama, adică „fără îndurare” indicând că Israelul nu va mai avea parte de milă şi îşi va primi judecata bine-meritată. Numele simbolizează mânia lui Dumnezeu şi respingerea Israelului din care totuşi, rămăşiţa credincioasă se va numi „Ruhama”, adică „cei de care s-a avut îndurare/milă”.
Iată că putem exersa puţină ebraică cu această ocazie!
2:1 Ziceţi fraţilor voştri: ,,Ami” (Poporul meu), şi surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!”
Romani 9:24-27 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, după cum zice în Osea: ,,Voi numi „popor al Meu”, pe cel ce nu era poporul Meu, şi „prea iubită”, pe cea care nu era prea iubită. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.” Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: ,,Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuita.”
Lo-ami
Numele înseamnă „Nu-i poporul Meu”, simbolizându-se astfel respingerea de către Dumnezeu a naţiunii israelite. Expresia seamănă cu cea a unui divorţ, semnificând ruperea legăturii stabilite de comun acord în legământul căsătoriei. Dumnezeu „divorţează” de Israel!
„Şear-Iasub” şi „Maher-Şalal-Haş-Baz”
A mai fost un profet, şi anume Isaia din regatul de sud, care a trebuit să-şi numească cei doi băieţi cu numele de Şear-Iasub, ce semnifica faptul că o rămăşiţă se va întoarce în ţară, lucru dealtfel profeţit de tatăl lui, şi Maher-Şalal-Haş-Baz (Is.8:1,3), nume ce semnifică soarta Damascului şi a Samariei, distrugerea Siriei şi a Israelului care s-au aliat împotriva Ierusalimului, capitala sudului.
Numele autorului, data scrierii cărţii şi cadrul istoric
Spre deosebire de Obadia, Ioel şi Iona pentru Osea aceste date sunt uşor de determinat. În introducerea cărţii sale el spune,
1:1 Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
Deşi el menţionează întâi regii Iudei şi apoi un rege al Israelului, lucrarea sa profetică priveşte regatul de nord, după cum ne dezvăluie conţinutul cărţii. În acelaşi timp Osea a fost contemporan cu Amos, alt profet al Israelului, şi contemporan cu profeţii Mica şi Isaia din Iuda. Lucrarea sa a durat peste 50 de ani şi a apucat să vadă împlinirea profeţiei sale prin nimicirea Israelului de către asirieni, fiind dealtfel primul care prooroceşte această nimicire.
Împreună cu Iona, au fost singurii profeţi literari ai regatului de nord.
Numele „Osea”
Numele său înseamnă „mântuire” şi este acelaşi nume ca şi al generalului Iosua care i-a adus pe evrei în Canaan şi ca şi al lui Isus (versiunea grecească a numelui evreiesc „Iosua”).
Enumerarea acestor regi îl plasează pe la jumătatea sec. al VIII-lea în. de H.
- închinare idolatră la viţelul de aur, şi la Baal, aprobată şi încurajată de regele Ieroboam căruia Marele preot i-a „cântat în strună”!
- multă activitate religioasă, dar falsă şi idolatră. Identitatea Dumnezeului Israelului a fost pierdută. Ei s-au despărţit de El, nu El este cel ce a „iniţiat procedura de divorţ”!!!!
Din punct de vedere spiritual, poporul Israel trecea printr-o perioadă confuză. Erau devotaţi religios şi erau foarte activi în locurile cultice. Preoţii, în mare măsură nu vorbeau pentru Dumnezeu, ei nu prezentau Tora, sau Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor. De asemenea era o confuzie în legătură cu identitatea lui Yahweh, acest Domn cu care poporul Israel era chemat să aibă o relaţie, ca legământ cu Dumnezeul naţiunii, care devenise umbrit. Israeliţii s-au închinat lui Baal, Dumnezeul Canaanit. Nu era religie pură care atingea inimile oamenilor şi să schimbe inimile lor. Ca urmare, Osea îi acuză pe oameni că l-au părăsit pe Domnul, chiar dacă era multă activitate religioasă.
Este o realizare uimitoare faptul că Dumnezeu în mod persistent alege să fie Dumnezeul nostru indiferent de ce anume am făcut sau ce am fost. Este într-adevăr o dragoste uimitoare. Dar este o dragoste pe care n-o putem „lua cu uşurinţă”. Dacă ne bazăm pe harul Său şi ne jucăm cu dragostea Sa, acest lucru nu-L va schimba deloc pe Dumnezeu, dar ne va afecta, aceasta fiind partea înfricoşătoare. Ne putem îndepărta atât de mult de El încât nu mai preţuim faptul că suntem aleşi de El, devenim incapabili să ne mărturisim păcatul, şi nu putem nici măcar să-I auzim vocea iertătoare. Ne vom aminti o dragoste care era pură atunci când eram tineri în Domnul, dar acuma n-o mai putem găsi. Deşi am dori să ne-ntoarcem la acea inocenţă, inimile noastre cu o încăpăţânare crescândă nu sunt în stare să se schimbe.
Să ascultăm diagnosticul spiritual oferit de profetul inspirat:
Osea 4:1 Ascultaţi Cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.
Osea 4:6 Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!
Osea 6:6 Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!
„Căsătoria” dintre Domnul Dumnezeu şi Israel
Perspectiva în inima lui Dumnezeu pe care o oferă întâmplarea cu Gomer în viaţa lui Osea prinde şi mai mult contur dacă luăm în considerare că ideea unui legământ de căsătorie între Dumnezeu şi Israel era deja prezentă în Scriptură:
Isaia 62:4-5 Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea,” şi ţara ta o vor numi Beula: „Măritată”; căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăşi. Cum se uneşte un tânar cu o fecioară, aşa se vor uni fiii tăi cu tine; şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.”
Isaia 54:5 căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se numeşte Dumnezeul întregului pământ,
Osea 2:19-20 Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe Domnul!
„Osea şi Ieremia umăr la umăr”
Prin intermediul experienţei conjugale a profetului, Dumnezeu a dorit să ofere o puternică şi convingătoare ilustraţie a relaţiei Israelului cu El. În timp ce experienţa lui Osea a avut ca şi cadru căminul, familia, experienţa lui Ieremia a avut loc în popor, în public. Lui Ieremia i s-a poruncit să nu se însoare, pe când lui Osea i s-a ales şi nevasta mai dinainte care aşa cum a descris-o el în mod direct, provenea din „curvie”, din pătura prostituatelor vremii!
Depărtarea, sau abaterea de la Dumnezeu şi antidotul ei sunt teme principale pentru Osea şi Ieremia. Ceea ce Ieremia a însemnat pentru Iuda, cu aproape un secol înainte, Osea a fost pentru Israel! Ambii vorbesc dintr-o profundă experienţă personală devastatoare.
Când omul este cel mai departe de Dumnezeu, atunci Dumnezeu lucrează spre mântuirea lui!
Lucrul de aşteptat se întâmplă. După o scurtă perioadă de fericire, şi după naşterea copiilor lor (Osea a fost tatăl a doi băieţi şi o fată!), Gomer îl părăseşte pe Osea prostituându-se din nou. Aici intervine punctul culminant al mesajului universal al lui Dumnezeu!
Aplicaţie: Este clar că mântuirea nu-i pe merit! Pe când eram noi încă păcătoşi Hristos a murit pentru noi! Pe când Gomer trecea de la un bărbat la altul, Dumnezeu iniţia planul readucerii ei înapoi în familia profetului. Pe când Israelul se „prostitua” spiritual închinându-se la idoli pe înălţimi şi sub stejari, Dumnezeu îi promitea dragoste şi bunătate prin gura profetului.
Dacă ar fi luat o prostituată şi ar fi „recuperat-o” social căsătorindu-se cu ea era o faptă lăudabilă, dar aici o ia de bună, ea se strică, îl părăseşte dar în loc de a o pedepsi şi a se despărţi definitiv de ea, el o readuce alături de el. Porunca clară a lui Dumnezeu a fost de a o lua înapoi (şi s-o iubească!) pe cea pe care legea o condamna pe drept cuvânt, la moarte!!
A descrie cum am fost mântuiţi este într-adevăr unul dintre cele mai grele lucruri, dacă nu chiar imposibil pentru că nu putem pricepe şi pătrunde suficient dragostea cea mare a lui Dumnezeu tocmai atunci când devenim cel mai conştienţi de propria noastră nevrednicie!
Cel mai bun mod de a descrie acest lucru s-a auzit din gura tânărului întrebat ce a făcut el atunci când Dumnezeu l-a mântuit de către un lider puţin mai legalist al bisericii pe care tocmai începea să o frecventeze :
- „Tu ce ai făcut când Dumnezeu te-a mântuit?”
- „Eu?” În timp ce Dumnezeu m-a mântuit, eu fugeam de El din răsputeri în direcţia opusă Lui!!”
Este evident că liderul legalist a rămas puţin dezamăgit de răspunsul proaspătului creştin pentru că ar fi dorit să audă ce contribuţie are omul la mântuire.
Vezi, „cooperarea omului cu harul lui Dumnezeu” — aceea doctrină perversă a catolicismului!
Incompatibilitatea dintre merit şi har
Majoritatea criticilor îndreptate împotriva concepţiei catolice a justificării se axează pe ideea de merit ridicată de Conciliul de la Trent la nivelul de dogmă infailibilă. Deşi catolicii ar dori să ne amintească că această doctrină a meritului ar trebui privită în contextul harului,40 aceştia trec cu vederea faptul că Scriptura ne învaţă că harul lui Dumnezeu şi faptele meritoase ale omului se exclud reciproc (vezi, Rom.11:6).
Noul Testament se adresează cu claritate împotriva dobândirii mântuirii (fie a îndreptăţirii, sau a sfinţirii) ca şi „plată” (sau, răsplată) pentru faptele făcute. Scriptura insistă că pentru daruri nu se poate lucra (face fapte), ci doar pentru o plată (Rom.4:4-5).
„Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” (Rom.4:4-5)
Cum harul înseamnă un favor (o bunătate) nemeritat, plata bazată pe fapte este meritată (câştigată). De aceea, după cum harul şi faptele nu sunt totuna, tot aşa nici plata nu este dar!
Luther a scris mai târziu: „Şi aceasta este încrederea pe care creştinii o au, şi adevărata bucurie a conştiinţelor lor, şi anume că prin credinţă păcatele noastre nu ne mai aparţin ci au fost puse pe seama lui Hristos, asupra Căruia Dumnezeu a pus toate păcatele noastre. Astfel, El a luat asupra Sa păcatele noastre…neprihănirea lui Hristos devenind a noastră…cu mantia neprihănirii Sale El acoperindu-ne şi pe noi…”13
Osea a fost schimbat!
În mijlocul acestor întâmplări este clar că Dumnezeu a lucrat şi la inima lui Osea. Acum Dumnezeu consideră că Osea este pregătit să-l reprezinte şi să vorbească în Numele Lui în faţa Israelului devreme ce el însuşi a trăit pe propria-i piele ceea ce Israelul, închipuit în viaţa lui ca Gomer, i-a făcut lui Dumnezeu!
Aplicaţie: În cele mai multe cazuri nu putem vorbi oamenilor despre lucrurile lui Dumnezeu decât dacă le-am cunoscut şi trăit personal.
Ilustraţie: Cazul actorului şi pastorului invitaţi la o serată în societate vorbeşte de la sine în sprijinul acestui adevăr. Actorul a fost rugat să recite cu talentul lui un pasaj dintr-o lucrare clasică. Fiind mişcat de recentul lui succes pe scenă a crezut că-l va mulţumi pe Dumnezeu recitând din cartea Lui. Astfel a ales Psalmul 23, „Domnul este păstorul meu”. După ce a încheiat, cei prezenţi ştiind că este şi un pastor de faţă l-au rugat şi pe acesta să recite Psalmul 23. Dacă la performanţa actorului oamenii au fost impresionaţi, de astă dată când pastorul şi-a încheiat „numărul”, toţi invitaţii erau înlăcrimaţi şi profund mişcaţi de mesajul psalmului. Întrebat fiind actorul cu privire la succesul EVIDENT al interpretării pastorului acesta a răspuns trist că „în timp ce eu cunosc Psalmul 23, pastorul îl cunoaşte pe Autorul lui!”
Adevărurile lui Dumnezeu ce au fost trăite personal când sunt descrise altora sunt însoţite de o confirmare a Duhului asupra inimii şi minţii celorlalţi care depăşeşte orice talent oratoric şi orice pregătire teologică! Cine nu ştie acest lucru se înşeală singur vorbind de lucruri care nu le cunoaşte şi nici alţii nu le pot înţelege!
„Arcul de boltă” al mesajului lui Dumnezeu Israelului se încheie astfel:
Osea 2:23 Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu!” Şi el va răspunde: „Dumnezeul meu!”
Adică, traducând versetul de mai sus avem : „celui ce nu i-am arătat milă pentru că nu o merita, îi voi arăta milă… iar celui pe care l-am renegat pentru că m-a trădat, îl voi numi poporul Meu, şi el mă va recunoaşte de astă dată, drept „Dumnezeul lui”.
Referinţe din Noul Testament din cartea lui Osea; apar în număr de aproximativ 30
O referire la Osea pe care o face Noul Testament se găseşte în,
Matei 9:13 Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
Pasaj paralel cu,
Osea 6:6 Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!
Alta:
1Corinteni 15:55 Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?
Osea 13:14 Îi voi răscumpăra din mâna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!
1Petru 2:9-10 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.
Aplicaţie universală:
A da gloria cuvenită lui Dumnezeu oricărei creaturi este aşa o rănire şi insultă la adresa lui Dumnezeu, ca şi cum o soţie ar îmbrăţişa un bărbat străin. Se întâmplă în special cu cei care au făcut din religie o profesie, şi au făcut legământ cu Dumnezeu.
Fiind făcuţi pentru gloria Lui gravitatea desfăşurări unei vieţi departe de El nu poate fi decât bine subliniată de o astfel de ilustraţie. Osea ne descrie extrem de accentuat ce simte Dumnezeu când noi aparţinem altuia, fie acesta un idol, fie eu-l nostru!
Ne şochează, ne face să ne simţim ruşinaţi? Foarte bine, aşa ar trebui căci nelegiuirile noastre sunt chiar o mai mare ruşine decât prostituţia unei femei, sau adulterul ei! Da, este un mesaj puternic, poate cineva să-i nege realitatea? Sau să-i evite concluzia logică? De aceea, a nu privi în faţă ceea ce ne spune Dumnezeu prin intermediul profetului Osea înseamnă a ne merita pedeapsa unui iad veşnic.
„Cei ce nu se pleacă înaintea maiestuoasei iubirii a Lui, vor fi zdrobiţi de sceptrul mâniei Lui”
„Hesed” — un nou cuvânt pentru dragostea cea mare a lui Dumnezeu!
Mariajul profetului cu Gomer = apostazia Israelului
Copiii lor = pedeapsa, exilul şi judecata Israelului.
Să ne familiarizăm cu un alt termen decât grecescul „agape” pentru dragostea lui Dumnezeu. Este vorba de evreiescul „hesed”. Poate nu-i aşa de rezonant, dar este sigur plin de semnificaţie.
Definiţie: „Hesed” reprezintă o expresie ce combină următoarele cuvinte: bunătate, neclintire şi dragoste. Luate separat fiecare sunt insuficiente pentru a comunica ce înseamnă. Poate să însemne o „dragoste îndurătoare, credincioasă” care este întotdeauna activă în cadrul unui legământ. (Freeman)
6:7 Dar ei au călcat legamântul, ca oricare om de rând; şi nu Mi-au fost credincioşi atunci.
Israeliţii sunt cei ce nu şi-au respectat parte lor de înţelegere! Ei nu au fost parolişti şi nu şi-au ţinut partea lor de „hesed”, să-l iubească, să-i fie credincioşi, să-i rămână statornici, să fie buni, dar El şi-a ţinut-o!
Pentru o bună definiţie a dragostei, tinerii să privească la cuvântul evreiesc „hesed”.
2:19-20 Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe Domnul!
Îl punem noi pe Dumnezeu în dilemă?
Ba, mai mult angajamentul lor la acest legământ asemănător căsniciei dintre Israel şi Dumnezeu este plastic descris ca fiind „tot atât de trecător ca norul de dimineaţă şi ca roua”:
6:4 Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă, şi ca roua care trece curând.
Aplică:
Instabilitatea şi capriciozitatea ta spirituală este atât de accentuată încât îl pun în dilemă pe Dumnezeu? (nu că ar fi într-adevăr încurcat!) Deşi nicăieri în Biblie nu vedem o tensiune între mânia şi dragostea Lui care amândouă au fost satisfăcute la Cruce, un astfel de comportament nestatornic, trădător, pare să-l pună pe Dumnezeu în dilemă cu privire dacă să ne pedepsească sau să ne mai îndure, dacă să ne lepede, sau să ne mai arate har. Totuşi, ştim cum este Dumnezeul adevărat. Nu ne va părăsi, de bunăvoie! Dar ne va pedepsi, aşa cum vedem aici.
Privind la Israel vedem că nu te poţi depărta de Dumnezeu fără să suferi nişte consecinţe, uneori dintre cele mai grave.
„Apa nemişcată (bălţile) şi religia stătută îngheaţă cel mai repede”
Osea 8:7 Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grâu; ce va răsări, nu va da făină, şi dacă ar da, ar mânca-o străinii.
Aceste patru legi sunt aplicabile atât vieţii creştine cât şi agriculturii. Consideraţi primele două legi. Secole în urmă prietenii lui Iov observau, „cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!” (Iov 4:8). Roadele acţiunilor noastre nu vor veni întotdeauna repede. Dar toate lucrurile rămânând egale, produsul va veni eventual, şi va fi ceea ce am plantat.
A treia lege — secerăm mai mult decât plantăm — a fost în mod plastic constatat de Osea: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună.”(Osea 8:7a). Dacă ignorăm sfatul lui Dumnezeu şi mergem pe calea noastră, în timp cuvenit consecinţele alegerii noastre se vor învârti în jurul nostru, ameninţând căderea noastră. Cea de a patra lege. Chiar dacă acţiunile de ieri sunt ireversibile, cele de mâine nu sunt. Putem să ne afectăm dramatic viitorul prin deciziile luate astăzi.
Starea spirituală actuală a Israelului pare reprezentată de
Osea 3:3-5 Şi i-am zis: ,,Ramâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a nici unui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!” Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod, şi fără terafimi. După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.
O ţine pe Gomer/Israel într-o împrejurare în care nici nu are vreo legătură cu El, dar nici nu mai comite adultere. Sub disciplină!
Teodor Macavei
Osea
 Cu cartea lui Osea încep scrierile celor 12 profeţi numiţi de obicei “minori”. Ei sunt minori doar prin lungimea scrierilor lor, şi nu prin conţinut sau semnificaţie. Acestea sunt ultimele 12 cărţi ale Scripturilor Ebraice. Fiecare carte poartă numele profetului care a scris-o şi ale cărui cuvinte le conţine, la fel ca cărţile profeţilor “majori” Isaia, Ieremia şi Ezechiel.
În afară de declaraţia că Osea era fiul lui Beeri, nimic altceva nu există referitor la descendenţa sa. Totuşi, el era, se pare, sudit şi rezident în împărăţia celor 10 seminţii, referindu-se la împăratul Israelului ca la “împăratul nostru”. (Osea 7:1, 5) Profeţiile sale se referă în principal la Israel, a cărui capitală era Samaria, la Efraim, seminţia predominantă; Iuda e menţionată foarte rar. Timpul serviciului său ca profet este neobişnuit de lung, deoarece a început către sfârşitul domniei împăratului israelit Ieroboam II, probabil în timpul perioadei de 11 ani care a precedat domnia împăratului iudaic Ozia, şi a continuat pe toată durata domniilor împăraţilor iudaici Iotam şi Ahaz, ajungând până la domnia lui Ezechia, împăratul Iudei. în total, serviciul său profetic cuprinde cam 85 de ani; şi încă şi mai mult, dacă, aşa cum cred mulţi, el a trăit până la căderea Samariei, preanunţată de el, în al 6-lea an al lui Ezechia, în 740 î.H. El a avut probabil peste 100 de ani când a murit, deoarece atunci când a început să profeţească i s-a poruncit să se căsătorească, fiind deci un tânăr matur. Faptul că a vorbit sub inspiraţie e afirmat cu claritate. Profeţii contemporani lui au fost Isaia, Mica şi Amos. Numele Osea înseamnă “salvare, eliberare”. – Osea 1:1, 2; Isa. 1:1; Mica 1:1; Amos 1:1 Modul de scriere al lui Osea e concis şi brusc şi are forţa acestui stil succint de exprimare. Invitaţii la căinţă pline de pasiune sunt intercalate cu avertismente. Atenţionările sunt ameninţătoare, discursurile sunt înflăcărate, luminile profetice aparinse şi vii. Şi trecerile de la un ton la altul sunt rapide şi neprevăzute. Şi totuşi expresiile sale cuprind o mare varietate de ilustrări care urcă până la sublim prin frumuseţea expresiei. Viaţa familiară a lui Osea e strâns legată de profeţiile din cartea sa; de fapt, principalele evenimente ale vieţii sale au fost în ele însele o serie de simboluri profetice. Alţi profeţi au făcut diferite acte simbolice pentru a-şi ilustra mesajul, dar dureroasea viaţă familiară a lui Osea a fost ea însăşi o parabolă trăită. La porunca lui Iehova el se căsătoreşte de tânăr cu o femeie pe nume Gomer, pe care o iubeşte profund, dar care, după cum fusese prezis, se dovedeşte a fi o femeie infidelă şi adulteră. El a făcut multe eforturi nefructuoase pentru a o îndrepta. Din poveste avem puternice motive să credem că doar unul din cei trei fii pe care ea i-a făcut a fost recunoscut de către Osea ca fiind urmaşul lui; ceilalţi doi au fost fructul prostituţiei ei. Despre primul ei copil este scris că ea “i-a făcut un fiu”; despre ceilalţi doi povestirea spune, neprecizat, că ea “a făcut un fiică” şi “a făcut un fiu”. Prin Osea, Iehova a dat fiilor nume simbolice: fiul legitim a fost numit Izreel, pentru a aminti că Iehova va pedepsi la Izreel casa lui Iehu; fiica a fost numită “Lo-Ruhama” (“cea fără îndurare”), iar al doilea fiu a fost cunoscut sub numele de Lo-Ami (“nu-i poporul meu”). – Osea 1:2 – 9, 2 Împăraţi 10:30 După ce a făcut aceşti trei copii, Gomer l-a abandonat complet pe Osea, pentru a se dedica iubiţilor ei. în fine, ea însăşi, abandonată de amanţii ei, cade în sărăcie şi sclavie. Dar soţul a fost trimis de către Dumnezeu să-şi rişte viaţa şi ruşinea pentru o sclavă, în scopul de a o proteja, de a o vindeca şi de a încerca, afectuoas, să o readucă la puritate, la iubirea conjugală şi la fidelitate faţă de patul conjugal. – 2:1 – 3:5 Cu alegoria unei soţii adultere, respinsă de îndreptăţita furie a soţului ei, dar până la urmă iertată şi restabilită, profetul vorbeşte despre relaţia lu Iehova cu poporul lui Israel. Dureroasa şi amara experienţă a lui Osea şi marea şi nestrămutata sa dragoste creează un cadru profetic pentru minunata milă a lui Iehova faţă de Israel, care s-a prostituat în mod repetat cu alţi zei. Cadrul revelează promptitudinea Sa de a restabili favoarea Israelului idolatru, dacă acesta şi-ar fi corectat viaţa şi s-ar fi purificat. Dinamicele cuvinte pe care Osea le pronunţă cu o atât de arzătoare intensitate au o forţă încă şi mai mare prin ilustrarea propriei vieţi conjugale a profetului; anunţurile, discursurile şi supliciile pe care le-a pronunţat sunt puse în comparaţie cu mare vigoare cu tragismul vieţii pe care a trăit-o. Faceţi mai vie aprecierea dumneavoastră asupra relaţiei dintre Iehova şi Israelul adulterin din punct de vedere spiritual amintind-vă, în timp ce citiţi profeţia lui Osea, paralela dintre viaţa de familie atât de uşor de înţeles pentru mintea umană. Începând cu capitolul 4 centrul atenţiei trece de la alegorii la lucrurile mai mari pe care acestea le reprezintă. Printr-o lamentaţie, Osea atrage atenţia asupra cuvintelor sale, arătând cauza condiţiei deplorabile a Israelului: “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă”. (4:1, 6) Fără o adevărată cunoştinţă şi deci fără apărare în faţa falsei religii, Israelul este dus la grosiera impuritate şi la adulterul spiritual. (4:12 – 19) împăratul, preoţii şi poporul lui Israel sunt cu toţii afundaţi în religia demonică. Israel va cădea; nici Iuda nu va rezista. (5:1, 5) Dar, în ciuda avertismentelor divine, Israelul nu s-a dus la Iehova să ceară apărare; dimpotrivă, în vremuri critice, a recurs la alianţe cu guverne terestre. Israel s-a dus la asirieni pentru a primi ajutor; în loc de ajutor a primit înfrângeri şi mai grave. – 5:13 Osea începe al 6-lea capitol al profeţiei cu un înflăcărat apel pentru ca israeliţii să se întoarcă la Iehova; doar aşa vor găsi ei balsamul care îi poate salva. Nimeni nu răspunde. Prin intermediul profetului, Iehova a declarat că bunătatea lor este ca roua de dimineaţă, care trece curând. “De aceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele”. Multe dintre cuvintele lui Osea au fost tăioase. Descrierea păcatelor Israelului începută în capitolul 6 continuă în capitolul următor şi creşte până la acest punct culminant: “Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul şi aleargă în Asiria. Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei, pentru că nu-Mi sunt credincioşi! Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea!” – 6;5; 7:11, 13 Ei nu găsesc nici un ajutor în Egipt, nici o scăpare în Asiria, ci doar trădarea primului şi revolta celei de-a doua. Cu o frază minunată, Osea 8:7 anunţă sfârşitul tuturor păcatelor lor: “Fiindcă au semănat vânt, vor culege furtună!” La puţin timp după aceea, păcătosul Israel a cules furtuna distrugătoare, căci invazia lor a cucerit cetatea capitală, Samaria, în 740 î.H. În capitolele rămase, cu excepţia ultimului, continuă torentul de acuze şi de dureroase profeţii asupra viitoarei captivităţi. Nu sunt ascultate frazele care spun că e inutil să se meargă pentru ajutor la puterile rivale, Egiptul şi Asiria. (12:1) Cel mai explicit avertisment al iminentei distrugeri este în Osea 13:16: “Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi şi vor spinteca pântecele femeilor însărcinate.” Viţeii de aur şi ceilalţi zei demonici ai israeliţilor adulteri din punct de vedere spiritual vor fi neputincioşi în a opri invazia hoardelor asiriene. Dar Osea prezice şi o restaurare pentru Israel. (1:10, 11; 2:14 – 23; 3:5; 14:1- 9) Cu toate că nu s-a împlinit asupra Israelului întoarcerea în masă din captivitate, mulţi din regatul celor zece triburi au fost eliberaţi. Ei au fugit în Iuda pentru a nu suferi captivitatea asiriană, iar mulţi dintre urmaşii lor s-au întors fără îndoială din captivitatea babiloniană după 200 de ani. Astfel, în acest sens figurativ, vine pentru Israel o împlinire de restaure la scară redusă. Împlinirea completă vine pentru Israelul spiritual, în special din 1918 d.H. încolo. Alte profeţii scrise de Osea s-au împlinit fie la scară mică, fie la scară mai mare. Numeroase referiri s-au făcut la profeţiile lui Osea la Hristos Isus şi la discipolii săi, întărind astfel autenticitatea şi inspiraţia acestei cărţi. în legfătură cu aceasta se pot confrunta Osea 1:10; 2:23 cu Romani 9:25, 26 şi 1 Petru 2:10; Osea 6:2, 6 cu 1 Corinteni 15:4 şi Matei 9:13; 12:7; Osea 10:8 cu Luca 23:30 şi Apocalipsa 6:16; Osea 11:1 cu Matei 2:15; Osea 13:14 cu 1 Corinteni 15:55 şi Osea 14:2 cu Evrei 13:15. |
ANALIZA – Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE
Citez din articolul Sinister Sites: The Georgia Guidestones:
Ghidul de piatra din Georgia este un monument misterios in care sunt sculptate zece „porunci” pentru o „Noua Epoca a Ratiunii”. Prima porunca? Mentinerea populatiei globale sub 500 de milioane de oameni. Alt lucru sinistru: autorii a ceea ce noi numim astazi American Stonehedge sunt inca un „mister”… cu exceptia celor in cunostinta. Ne vom uita la mai multe caracteristici ale acestui monument, mesajul sau chemand la o Noua Ordine Mondiala si voi explica cum este aceasta opera unei societati secrete oculte.
Nota: Unul dintre primele articole pe care le-am scris vreodata pe acest site a fost despre Ghidul de piatra din Georgia, la sfarsitul anului 2008. Am scos articolul in urma cu un an totusi, cand am dat peste niste informatii vitale: explicarea regulilor scrise de insasi autorii ascunsi, precum si a altor documente, deci daca esti un vechi cititor al acestui site, contiuna te rog sa citesti deoarece am rescris intregul articol.
Ghidul de piatra din Georgia este un monument enigmatic din granit situat in regiunea Elbert, Georgia. De asemenea cunoscut sub numele de American Stonehedge, sculptura este de aproape 6 m inaltime si alcatuit din 6 placi de granit, cantarind in total aprox. 109 tone (240 000 pounds). Detaliul cel mai uimitor al monumentului insa nu este dimensiunea sa, ci mesajele gravate in el: Zece reguli pentru o „Epoca a Ratiunii”. Aceste reguli ating subiecte care sunt asociate cu „Noua Ordine Mondiala”, inclusiv pentru depopulare masiva, un guvern mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate, etc. Autorii acestor reguli au cerut sa ramana anonimi in totalitate si, pana in prezent, anonimatul lor a fost pastrat in mod corespunzator. Cu toate acestea grupul misterios a lasat un text care sa explice motivele din spatele acestor reguli, un text care nu a mai fost discutat pana acum online. Cu aceste noi informatii, scopurile din spatele acestui ghid de piatra devin foarte clare, lasand putin loc pentru ipoteze. Ghidul de piatra descrie o lume „ideala” la fel cu cea imaginata si de societatile secrete oculte. Monumentul este prin urmare o dovada a unei legaturi existente intre societatile secrete, elita mondiala si presiunea pentru o Noua Ordine Mondiala.
Monumentul
Stand linistit in tinutul Elberton, Ghidul de piatra va creste probabil in relevanta in urmatorii ani
Facut din granit albastru in piramida, Ghidul de piatra din Georgia este menit sa reziste testului timpului si sa comunice cunostinte pe mai multe nivele: filosofice, politice, astronomice, etc. Este compus din patru blocuri de piatra mari, care contin zece reguli de viata in opt limbi: engleza, spaniola,swahili, hindusa, ebraica, araba, chineza si rusa. Pe partea de sus a structurii este inscriptionat un mesaj mai scurt in patru limbi antice: babiloniana, greaca clasica, sanscrita, si in hieroglife egiptene. Este important sa observati ca aceste patru limbi antice sunt de o mare importanta in invataturile scolilor mister oculte precum este Francmasoneria si Rosicrucienii, organizatii despre care o sa discut mai tarziu.
Cele patru pietre mari sunt aranjate intr-o configuratie de „roata cu zbaturi” care sunt orientate spre a capta migratia soarelui pe tot parcursul anului si de asemenea, arata pozitiile extreme de rasarit si apus ale soarelui in ciclu sau de 18.6 ani. Piatra din centru are doua caracteristici speciale: prima, Steaua de Nord este intotdeauna vizibila printr-un orificiu special forat de la Sud spre partea de Nord a pietrei din centru; a doua, alta deschizatura se aliniaza cu pozitiile de rasarit ale soarelui la momentul solstitiilor de vara si de iarna si la echinoctiu.
La baza Ghidului de piatra se afla o tableta explicativa pe care sunt listate unele detalii ale structurii. Mentioneaza de asemenea si o capsula a timpului ingropata sub ea. Continutul acestei capsule a timpului (daca exista) este un total mister.
Tableta explica unele caracteristici ale monumentului si autorii acestuia (mai multe despre ei mai tarziu). Data de deschidere a capsulei timpului a fost lasat necompletata.
Caracteristicile astronomice sunt de o mare importanta in proiectarea Ghidului de piatra. Intr-o relativ „noua” natiune cum ar fi Statele Unite, monumentele care sunt aliniate cu corpuri ceresti sunt adeseori opere ale societatilor secrete, cum ar fi Francmasonii.
Luand din invataturile lor de la scolile Mister despre Egiptul Antic, Grecia sau Celtii Druizi, ei sunt cunoscuti pentru incorporarea in monumente a catorva din „cunostintele” lor „sacre”.
„Cele 10 Porunci”
Versiunea in limba engleza a liniilor indrumatoare
Cele zece ghiduri pentru o noua Epoca a Ratiunii sunt urmatoarele:
1.Mentine umanitatea sub 500 000 000, intr-un echilibru perpetuu cu natura.
2.Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind conformitatea si diversitatea
3.Uniti umanitatea printr-o limba noua.
4.Conduceti pasiunea –credinta –traditia -si toate lucrurile cu judecata temperata
5.Protejati oamenii si natiunile cu legi cinstite si tribunale corecte
6.Lasati toate natiunile sa guverneze internal rezolvandu-si disputele externe intr-un tribunal mondial.
7.Evitati legile marunte si oficialii nefolositori
8.Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale
9.Pretuiti adevarul – frumusetea – dragostea – cautand armonia cu infinitul
10.Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii – Lasati loc naturii.
Dupa cum puteti vedea, ghidurile fac apel la o reducere drastica a populatiei lumii, adoptarea unei noi limbi mondiale, crearea unui tribunal mondial si fac o vaga aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Noua Ordine Mondiala.
Depopulare, Maternitate Planificata si Eugenii
Prima „porunca” este de-a dreptul socanta, pentru ca in esenta stipuleaza ca 12 din 13 persoane de pe Pamant nu ar trebui sa existe; practic asta ar insemna ca toata lumea de pe pamant sa dispara in afara de o jumatate din India. Daca populatia lumii de astazi este de 6,7 miliarde, inseamna ca este un surplus de 92.54 %. Sa ia astfel de cifre in considerare este inspaimantator. Dar apoi, cati oameni au supravietuit in filmul 2012? Nu multi. Cine au fost ei? Cei mai bogati oameni ai pamantului. Este asta programare predictiva?
Ultima regula din Ghidul de piatra, „Nu fi un cancer pe pamant – lasati loc naturii – lasati loc naturii” este deosebit de ingrijorator deoarece compara viata umana cu un cancer pe pamant. In aceasta conditie a mintii este usor a rationaliza disparitia a aproape intregii populatii a lumii.
Depopularea masiva este un obiectiv recunoscut de elita mondiala si multi oameni importanti au declarat-o intr-un mod deschis.
In 1988, Printul Philip al Marii Britanii isi exprima dorinta ca, daca ar fi sa se reincarneze si-ar dori sa fie un „virus mortal” care sa reduce populatia lumii. Mai recent, Bill Gates a declarat „Lumea de azi are 6.8 miliarde de oameni…cu tendinta de crestere la 9 miliarde. Acum, daca facem o treaba buna cu vaccinurile noi de intretinere a sanatatii si a reproducerii, am putea reduce populatia lumii, probabil, cu 10 sau 15 la suta.”
Impreuna cu donatiile deductibile fiscal de sume enorme de bani pentru a ajuta la cauza depopularii, „intalniri secrete” ale elitei mondiale au avut pentru a se dicuta urmatoarele aspecte:
„Unii din cei mai mari miliardari ai Americii s-au intalnit in secret pentru a discuta modul in care averea lor ar putea fi folosita pentru a incetini cresterea populatiei lumii si a accelera imbunatatiri in sanatate si educatie.
Filantropii care au participat la un summit convocat la initiativa lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, au discutat sa uneasca fortele pentru a depasi obstacolele politice si religioase la schimbare.
Descris ca Good Club (Clubul bun) de catre unul dintre membrii, a inclus David Rockefeller Jr, „patriarhul” celei mai bogate dinastii din America, Warren Buffett and George Soros, finantatorii, Michael Bloomberg, primarul New York-ului, si mogulii media Ted Turner si Oprah Winfrey”.
The Sunday Times, 24 May 2009
A doua regula “Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind diversitatea si conformitatea” practic solicita pentru inferenta celor ce fac legea in gestionarea unitatii familiale. Daca citim printre randuri, se solicita crearea de legi care sa structureze numarul de copii pe familie. Mai mult, „imbunatatirea diversitatii si conformitatii” pot fi obtinute cu „reproducerea selectiva” sau sterilizarea membrilor nedoriti ai societatii. Aceasta obisnuia sa se numeasca „eugenie”, pana cand a devenit politic incorect din cauza nazistilor.
Un Guvern Mondial
“Unii chiar cred ca facem parte dintr-o conspiratie secreta care lucreaza impotriva intereselor Americii, caracterizandu-ma pe mine si familia mea ca fiind „internationalisti” care conspira cu altii din lume la crearea unei structuri politice si economice unice globale – o noua lume, daca vreti. Daca aceasta este acuzatia, pledez vinovat, si sunt mandru de asta”.
-David Rockefeller, „Memoirs of David Rockefeller” p.405
Majoritatea celorlalte reguli ale Ghidului de piatra practic fac apel la crearea unui guvern mondial, condus de „cativa luminati”, care sa reglementeze toate aspectele vietii umane, inclusiv credinta, indatoririle sociale, economie, etc. Aceasta idee este departe de a fi noua, fiind intretinuta de secole, de catre Scolile Mister. Manly P. Hall scria in 1917:
„Cand multimea guverneaza, omul este condus de ignoranta; cand biserica guverneaza, e condus de superstitie; si cand statul guverneaza, el este condus de frica. Inainte ca oamenii sa traiasca in armonie si intelegere, ignoranta trebuie transformata in intelpciune, superstitia intr-o credinta iluminata, si frica in dragoste. Cu toate afirmatiile contrare, Masoneria este o religie care cauta sa-l uneasca pe om cu Dumnezeu prin inaltarea initiatilor ei la acel nivel de constiinta la care ei pot privi cu o viziune clara lucrarile Marelui Arhitect al Universului. Din generatie in generatie viziunea unei perfecte civilizatii este conservata ca si ideal pentru omenire. In mijlocul acelei civilizatii va sta o universitate mare unde ambele stiinte sacre si seculare privind misterele vietii vor fi predate in mod deschis tuturor celor care isi vor asuma viata filosofica. Aici Crezul si dogma nu-si vor avea locul; superficialitatea va fi inlaturata si numai esentialul va fi pastrat. Lumea va fi condusa de catre cele mai iluminate minti, si fiecare va ocupa pozitia pentru care va fi in cel mai admirabil mod, potrivit.”
– Manly P. Hall, The Secret Teachings of All Ages
In „Destinul Secret al Americii” (The Secret Destiny of America), Hall explica visul vechi pentru un guvern mondial, cum a fost prezentat si de Societatile Secrete.
Ascultaţi
Citiţi fonetic
Dicţionar – Afişaţi dicţionarul detaliat
„Democratia lumii a fost visul secret al marilor filosofi clasici. Spre indeplinirea acestei mari realizari in istoria omenirii ei au subliniat programe de educatie, religie, si conduita sociala directionata spre finala realizare a unei fratii practice si universale. Si pentru a realiza obiectivele lor intr-un mod eficient, acesti eruditi antici s-au legat cu anumite legaturi mistice intr-o confrerie larga. In Egipt, Grecia, India si China, misterele de stat au venit in existenta.
Ordine ale preotilor-filosofi intitiati s-au format intr-un organism suveran pentru a instrui, consilia si a directiona conducatorii Statelor.”
-Manly P. Hall, The Secret Destiny of America
Explicatii direct de la Autorii Anonimi
De la ridicarea monumentului in 22 Martie 1980, numerosi autori si cercetatori au incercat sa interpreteze argumentele din spatele acestor zece ghiduri. Erau ele oare compuse dintr-un plan pentru o Noua Ordine Mondiala? Ori sunt doar simple reguli de pus in aplicare in cazul unei catastrofe majore? Calea cea mai buna pentru a obtine un raspuns precis este sa-i intrebam pe insasi autorii regulilor. Dar, de vreme ce acestia au ales sa ramana anonimi, este imposibil sa facem acest lucru. Insa ei au lasat totusi afirmatii cu totul importante, care au fost trecute cu vederea de aproape toti cercetatorii Ghidului de piatra.
Acest text uimitor, care descrie in detaliu motivele lor, poate fi gasit doar in ghidul-manual al Ghidului de piatra din Georgia, un pamflet produs de compania de granit, care a ridicat monumentul. Chiar de la inceput, este evident ca autorii monumentului solicita crearea unei Noi Ordini Mondiale. Aceasta nu este o „teorie a conspiratiei” sau ipoteze. Este scris in termeni clari si fara echivoc. Deci, iata explicatia celor 10 reguli ale Ghidului de piatra, direct din penita autorilor secreti (autorul blogului:” partile in bold au fost subliniate de mine pentru a contura partile demne de notat”)
Coperta ghidului-manual al Ghidului de piatra din Georgia
Este foarte probabil ca omenirea sa posede acum cunostintele necesare pentru a stabili un guvern mondial eficient. Intr-un fel, aceasta cunoastere trebuie insamantata pe scara larga in constiinta intregii omeniri. Foarte curand inimile familiei noastre umane trebuie atinse si incalzite ca sa intampinam o regula globala a ratiunii.
Constiinta de grup a rasei noastre este oarba, perversa, si distrasa usor de fleacuri cand ar trebui sa se concentreze asupra fundamentelor. Intram intr-o era critica. Presiunile populatiei vor crea in curand crize politice si economice in intreaga lumea. Acestea vor face mai dificila si in acelasi timp mai necesara infiintarea unei societati rationale globale.
„Un prim pas ar fi de a convinge o lume care se indoieste ca o astfel de societate este acum posibila. Sa avem in vedere recursuri solide ratiunilor colective a umanitatii. Sa atragem atentia asupra problemele de baza. Sa stabilim prioritati adecvate. Noi trebuie sa ne ordonam casa noastra aici pe pamant inainte de a ajunge la stele”.
„Ratiunea umana se trezeste acum la puterea sa. Este cel mai puternic mijloc declansat in desfasurarea vietii pe planeta noastra. Trebuie sa ne facem umanitatea constienta ca acceptarea compasiunii, judecata luminata, ne va lasa sa controlam destinul nostru in limitele inerente a naturii noastre”.
„Este dificil sa sadesti intelepciune in minti umane inchise. Inertiile culturale nu sunt usor de depasit. Derularea evenimentelor mondiale si tristul record al rasei noastre dramatizeaza deficientele mijloacelor traditionale in guvernarea afacerilor umane. Crizele care se apropie pot determina omenirea sa fie dispusa sa accepte un nou sistem de legi mondiale care va solicita responsibilitatea natiunilor individuale in reglementarea afacerilor interne, si care le va ajuta in gestionarea pasnica a frictiunilor internationale”.
„Cu un astfel de sistem am putea elimina razboiul, am putea oferi fiecarei persoane o oportunitate de a-si gasi o viata cu rost si implinire”.
„Exista alternative la Armageddon. Ele sunt realizabile. Dar ele nu se vor intampla fara eforturi coordonate de milioane de oameni dedicati, din toate neamurile pamantului”.
„Noi, sponsorii Ghidului de piatra din Georgia, suntem un grup mic de americani care doresc sa centralizeze atentia asupra problemelor prezente ale umanitatii. Avem un mesaj simplu si pentru alte fiinte umane, acum si in viitor. Noi credem ca acesta contine adevaruri evidente, si nu ne-am propus vreo prejudecata fata de un anumit crez sau filosofie. Cu toate acestea mesajul nostru este in unele domenii controversat. Am ales sa ramanem anonimi pentru a evita dezbateri si dispute care ar putea arunca in confuzie sensul nostru si, care ar putea intarzia o revizuire considerabila a gandurilor noastre. Noi credem ca principiile noastre sunt solide. Ele trebuie sa ramana pe baza propriilor merite”.
„Stonehenge si alte vestigii antice de gandiri umane au starnit curiozitatea noastra insa nu transmit nici un mesaj pentru indrumarea noastra. Pentru a exprima ideile noastre de-a lungul timpului si altor fiinte umane, am ridicat un monument – un grup de pietre cioplite. Aceste pietre tacute vor afisa ideile noastre acum si atunci cand nu vom mai fi. Speram ca acestea vor castiga o acceptare crescanda, si ca prin persistenta lor tacuta vor grabi intr-un grad mic sosirea epocii ratiunii.
(…)
„Credem ca fiecare fiinta umana are un scop. Fiecare dintre noi este un mic dar semnificativ pic din infinit. Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi drepti cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru. Trebuie sa traim in armonie cu infinitul.
„Cele patru pietre mari centrale din grup sunt inscriptionate cu zece principii, fiecare piatra afisand acelasi text in doua limbi. Mesajul din versiunea in limba engleza are in total mai putin de o suta de cuvinte. Limbile au fost selectate pentru semnificatia lor istorica si pentru impactul lor asupra oamenilor care traiesc acum. Deoarece exista trei mii de limbi vorbite in lume, nu toate au putut fi alese.
„Noi prevedem o faza ulterioara in dezvoltarea Ghidului de piatra din Georgia. Se spera ca alte pietre vor fi ridicate in cercuri exterioare pentru a marca migratiile soarelui si, poate, alte anumite fenomene ceresti. Aceste pietre vor purta cuvintele noastre in limbile altor persoane care impartasesc convingerile noastre si vor ridica pietre similare la granitele internationale, in limbile vecinilor prietenosi. Ele ar servi ca memento-uri a greutatilor pe care omenirea trebuie sa le intampine impreuna, si ar incuraja eforturi reciproce in tratarea lor cu ratiune si dreptate”.
„Nu profesam vreo inspiratie divina dincolo de ceea ce poate fi gasit in toate mintile umane. Gandurile noastre reflecta analizele noastre asupra problemelor care confrunta omenirea in acesti zori ai erei atomice. Ele descriu in termeni generali unele masuri de baza care trebuie luate pentru a stabili pentru omenire un echilibru binevoitor si de durata cu universul”
„Fiintele umane sunt creaturi speciale. Suntem pastori a tuturor formelor de viata pamanteasca. In aceasta lume noi jucam un rol central intr-o eterna lupta dintre bine si rau – intre fortele care construiesc si cele care ar distruge. Infinitul invaluie tot ceea ce exista, inclusiv lupta, conflictul si schimbarea, care poate reflecta tulburare in sufletul lui Dumnezeu”.
„Noi, oamenii am fost daruiti cu o capacitate mica de a cunoaste si de a actiona – in bine sau in rau. Trebuie sa ne straduim in a face exsitenta noastra mai buna, nu numai pentru noi insine, ci si pentru cei care vin dupa noi. Si nu trebuie sa fim nepasatori la bunastarea celorlalte fiinte vii a caror destine au fost plasate in mainile noastre”.
„Noi suntem agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci. Numai noi putem lucra constient la imbunatirea acestei lumi imperfecte. Nu este de ajuns pentru noi sa ne lasam pur si simplu purtati de vant. Lumea rationala de maine se afla mereu contra curentului”.
„In 1980, cand aceste pietre au fost ridicate, cea mai presanta problema mondiala a fost necesitatea de a controla numarul populatiei. In secolele recente tehnologiile si combustibilii abundenti au facut posibil o multiplificare a umanitatii dincolo de ceea ce este prudent sau dezvoltare durabila. Acum putem prevedea epuizarea iminenta a acestor surse de energie si epuizarea rezervelor mondiale de multe materii prime vitale.
„Controlul reproducerii noastre este necesar si urgent. Aceasta va necesita schimbari majore in atitudinile si obiceiurile noastre. Din pacate, inertia obiceiurilor umane poate fi extrema. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand cei pentru care obiceiul/datina este o forta dominanta sunt neinformati de nevoia de schimbare.
„Aproape fiecare natiune este acum suprapopulata din punct de vedere al echilibrului perpetuu cu natura. Suntem ca o flota de barci de salvare supraaglomerate confruntata cu o furtuna ce se apropie. In Statele Unite ale Americii suprasolicitam serios resursele noastre pentru a mentine populatia noastra prezenta intr-o stare existenta de prosperitate. Distrugem terenurile noastre agricole si ne-am marit periculos dependenta de resurse externe de petrol, metale si alte resurse non-regenerabile. Natiuni precum Japonia, Olanda si Haiti sunt chiar mai serios suprapopulate si, prin urmare, in pericol mai mare.
„In aceste circumstante, reproductia nu mai este o chestiune exclusiv personala. Societatea trebuie sa aiba o voce si o anume putere de directie in reglementarea acestei functii vitale. Dorintele cuplurilor umane sunt importante, dar nu supreme. Trebuie data o considerare crescanda intereselor actualei societati si bunastarii generatiilor viitoare pentru ca developam mecanisme care sa aduca control rational nasterilor de copii.
(…)
Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament.
„Cunoasteri si tehnici pentru reglementarea reproducerii umane exista acum. Liderii morali si politici din intreaga lume au responsabilitatea grava de a face aceste cunoasteri si tehnici general disponibile. Acest lucru ar putea fi realizat cu o fractiune din fondurile pe care lumea le dedica acum in scopuri militare. Pe parcurs, deturnand fondurile in acest scop ar putea face mai mult decat orice altceva sa reduca tensiunile care duc la razboi.
„O populatie a lumii diversa si prospera si in echilibru perpetuu cu resursele la nivel global va fi piatra de temelie pentru o ordine mondiala rationala. Oameni de buna vointa din toate natiunile trebuie sa lucreze pentru a stabili acest echilibru.
(…)
„Odata cu finalizarea grupului central al Ghidului de piatra din Georgia, micul nostru grup de sponsori s-a desfiintat. Lasam monumentul in pastrarea in siguranta a oamenilor din regiunea Elbert, Georgia.
„Daca cuvintele noastre inscrise sunt estompate de uzura vantului si a soarelui, sau a timpului, va cerem sa le ciopliti mai adanc. Daca pietrele vor cadea, sau daca vor fi ravasite de oameni cu putina intelegere, va cerem sa le ridicati din nou.
„Invitam toate fiintele umane din toate natiunile sa reflecte la mesajul nostru simplu. Intr-o zi, cand aceste obiective vor fi cautate de majoritatea omenirii, atunci o ordine mondiala rationala va putea fi realizata pentru toti.
Cine sunt Autorii?
Deci cine a fost acest „grup mic de Americani care cauta o Epoca a Ratiunii”? Desi identitatea lor este secreta, le-au lasat initiatilor cateva indicii spuse, absolut orientate spre natura oculta a grupului lor. Pentru inceput, textul de mai sus poarta inconfundabila marca a ocultismului occidental. (Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi dreapta cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru) si la dualitate („Noi suntem agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci). Cred ca numai acest text ofera suficiente dovezi pentru a concluziona ca autorii sunt fie Francmasoni, Rosicrucienii ori alta Societate Secreta ermetica. Dar exista indicii chiar si mai evidente care arata inclinatiile ezoterice ale autorilor, incepand cu R.C Christian, omul misterios care a comandat monumentul.
R.C. Christian
Dezvaluirea Ghidului de piatra din Georgia. Ar putea una dintre aceste persoane sa fie misteriosul R.C. Christian?
Aceasta este povestea comandarii Ghidului de piatra spusa de ghidul manual oficial.
„Ceea ce a inceput ca o dupa-amiaza de vineri obisnuita in mijlocul verii s-a incheiat in productia si ridicarea celui mai neobisnuit monument din lume, proiectat in conditiile cele mai neobisnuite. Joe Fendley, presedintele companiei Elbert Granite Finishing, Inc din Elberton, Georgia, isi petrecea acea dupa amiaza de vineri din Iunie 1979 asa cum isi petrecea el de obicei dupa amiezele de vineri…studiind rapoartele sale saptamanale si inchizand in general magazinul pentru weekend…si atunci a inceput totul.
Un barbat imbracat frumos a intrat in biroul lui Fendley de pe strada Tate spunand ca vrea sa cumpere un monument. Pentru ca toti ceilalti din birou erau ocupati, Fendley a decis sa vorbeasca el insusi cu strainul explicand ca societatea sa nu vinde direct publicului, ci numai pe o baza en-gros.
Nedescurajat, omul de varsta mijlocie care s-a identificat doar ca dl. Robert C. Christian, a spus ca a vrut sa stie costul construirii unui monument pentru conservarea omenirii si a inceput sa-i povesteasca lui Fendley ce tip de monument isi dorea el. Cu aceasta el a subliniat dimensiunea in masuratorile metrice.
Fendly a recunoscut ca prima lui reactie fata de dl. Christian nu a fost una foarte buna, dar dupa ce l-a ascultat timp de aproximativ 20 de minute si afland dimensiunea masiva a monumentului pe care el a dorit sa il cumpere si sa-l ridice, Fendley a decis ca acest om ar trebui luat in serios”.
-Ibid.
Numele R.C. Christian pe tableta explicativa cu o frumoasa greseala de tipar in „pseudonin”
Daca numele de R.C. Christian a fost pur si simplu un pseudonim fara sens, de ce ar fi gravat pe monument pentru posteritate? Ar putea avea numele vreo semnificatie? Ei bine, are. R.C. Christian este o clara referire la Christian Rosenkreuz al carui nume englez este Christian Rose Cross, legendarul fondator al Ordinului Rosicrucian. Unii ar putea spune ca asemanarea dintre R.C. Christian and Christian Rose Cross este rezultatul unei coincidente bizare. Dupa cum vom vedea, aceasta este insa doar una din MULTELE referiri la Rosicrucianism asociate cu monumentul. Este doar o piesa din puzzle, dar o piesa importanta.
Rosicrucienii
Rosicrucienii sunt cunoscuti pentru publicarea a trei Manifeste, publicate la inceputul secolului al XVII-lea: Fama Fraternitatis Rosae Crucis, Confessio Fraternitatis si Chymical Wedding of Christian Rosenkreutz.
Aceste lucrari anonime, inconjurate de mister, au introdus criptic publicul larg filosofiilor Rosicruciene, in timp ce anunta o mare transformare a peisajului politic si intelectual al Europei. Epoca Iluminismului a urmat la scurt timp, insotita de caderea Monarhiilor feudale. Ghidul de piatra din Georgia pare a indeplini aceleasi functii ca si manifestele Rosicruciene, prin chemarea la o transformare importanta a lumii si prin mentinerea unui climat de mister.
Epoca Ratiunii
„Aceste ghiduri de piatra sa fie spre o Epoca a Ratiunii”
Se refera „Epoca Ratiunii” la Thomas Paine, un Rosicrucian proeminent?
Exista numeroase referinte la concepul de „Epoca a Ratiunii” in cadrul Ghidului de piatra. Ar putea fi ele o referinta la lucrarea clasica al lui Thomas Paine intitulata…Epoca Ratiunii?
Epoca Ratiunii: fiind o Investigatie a Adevarului si Teologiei Fabuloase, este un volum deistic scris in secolul XVIII de britanicul radical si americanul revolutionar Thomas Paine. Lucrarea critica religia institutionalizata si provoaca ineranta Bibliei. Doctrinele ei sprijina ratiunea in loc de revelatie, un punct de vedere care este, evident, impartasit de autorii Ghidului de piatra.
Este cunoscut faptul ca Thomas Paine a fost un lider de frunte al Fratenitatii Rosicruciene din America.
„Fraternitatea Rosicruciana a existat in America inainte de Prima Revolutie Americana. In 1774, marele Council of Three (ultima organizatie de conducere a Fraternitatii) a fost compusa din Benjamin Franklin, George Clymer and Thomas Paine.”
-The Fraternitas Rosae Crucis, soul.org
In The Secret Destiny of America, Manly P. Hall il descrie pe Thomas Paine drept un important cruciat pentru marsul spre un guvern mondial ideal.
„Despre Thomas Paine s-a spus ca el a facut mai mult pentru a castiga independenta coloniilor cu stiloul lui, decat a realizat George Washington cu sabia. Numai reorganizare completa a guvernului, religiei si educatiei ne-ar aduce chiar azi la un stat perfectionist, prevedea Tom Paine”.
-Manly P. Hall, The Secret Destiny of America
Aceasta acoperire in val subtire a lui Thomas Paine este o alta piesa din puzzle-ul Rosicrucian, ceea ce ma face sa cred ca autorii au fost fie Francmasoni (care au inclus invataturi Rosicruciene in gradele lor) sau membrii ai fraternitatii Rosicruciene.
Mai mult, ca si cum ar face lucrurile si mai evidente, brosura Ghidului de piatra din Georgia mentioneaza ca Joe H. Fendley Senior, presedintele al Elberton Granite precum si multe alte persoane implicate in construirea monumentului, au fost Masoni. A fost acesta motivul pentru care acesti oameni au fost selectati de catre sponsorii anonimi a monumentelor?
„Fendley este de asemenea implicat in activitati fraterne. Ridicat in rangul de Maestru Mason in 1958, el este acum un membru al Lojei Masonice Philomathea #25 din Elberton, este mason de gradul 32 de Rit York si Rit Scotian, si a fost admis in Yaarab Shrine Temple din Atlanta in 1969. A fost Presedinte al Clubului Altarul Vaii Savannah din 1972 pana in 1973. Potentatul din Yaarah Shrine Temple i-a acordat lui Fendley „gradul de consilier de onoare” in 1973, si numit Ambasador in 1975.
-The Georgia Guidestones Guidebook
In Concluzie
Ghidul de piatra din Georgia este un manifest modern Rosicrucian convocand (sau anuntand) o schimbare drastica a modului in care lumea este condusa. Monumentul este de o importanta mare in intelegerea fortelor care in ascuns modeleaza lumea de azi si de maine. Materializeaza in piatra legatura esentiala dintre societatile secrete, elita mondiala si agenda pentru o Noua Ordine Mondiala. Impingerea spre un guvern mondial, controlul populatiei si ecologism sunt chestiuni care sunt astazi discutate zi de zi in evenimentele curente. Era 1981 cand ghidurile de piatra au fost ridicate. Putem spune ca au fost facute progrese importante?
Multe din regulile Ghidului de piatra fac sens pentru conservarea pe un termen lung a Pamantului. Dar intre cuvintele idealiste ale autorilor ghidului de piatra si modul real in care aceste politici vor fi aplicate maselor – de politicieni avizi de putere si lacomi – exista o mare diferenta. Citind printre randuri Ghidul de piatra cere de la mase pierderea multor libertati personale si sa se supuna unui control guvernamental total la nivelul a multor chestiuni sociale…nu mai vorbim de moartea a 92.5% din populatie…si probabil nu a celor ai „elitei”. Este conceptul de democratie „de oameni si pentru oameni”, cum a fost idealizat de catre parintii fondatori o simpla iluzie, o solutie temporara pana la introducerea guvernului mondial socialist? De ce nu au fost si cetatenii din lume consultati intr-o chestiune democratica? Banuiesc ca este mai usor pentru elite fabricarea consintamantului prin intermediul mass-mediei. Dar poate ca nu va functiona pentru toata lumea…
Comentariu saccsiv:
De fapt nu Bill Gates i-a convocat, ci:
Cititi va rog si:
In articol este citat si Manly Palmer Hall (1901–1990). Acesta a fost mason de gradul 33, ,ritul scotian. In 1934, Hall fondeaza Philosophical Research Society.
In cartea „The Lost Keys of Freemasonry „, pag. 48, a scris:
„Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale„
Lucrarea “The Secret Teachings of All Ages: An Encyclopedic Outline of Masonic, Hermetic, Qabbalistic and Rosicrucian Symbolical Philosophy “a fost una din sursele de inspiratie pentru partea 1 a documentarului anticrestin Zeitgeist.
ELITELE si marionetele lor promoveaza doctrina realei NOI ORDINI MONDIALE atat pe bolovani cat si prin vocea unor intelectuali ilustrii. Sa ne amintim de exemplu de Bertrand Russell, 1953:
“Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.“
Bertrand Russell in “Impactul Ştiinţei În Societate„:
„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie. ”
Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta mai scria:
„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”
Asadar, vaccinurile si mare parte a medicamentelor Big Pharma sunt gandite atat pentru a indobitoci cat si ca actiune de reducere a populatiei.
Este sinistru pasajul “Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament.” Astfel, ELITELE au acumulat cea mai mare parte a bogatiilor acestei planete, tin masele la limita subzistentei si apoi tot ele vin cu teoria asta: daca esti sarac, nu face copii …
Cateva cuvinte despre Rosicrucianism. Se spune ca aceasta societate secreta a fost fondata in evul mediu de catre Christian Rosenkreuz. Membrii ei erau adeptii a tot soiul de “invataturi” esoterice si antice.
Potrivit instoricului David Stevenson, au influentat francmasoneria.
Multe societati esoterice declara ca doctrina lor deriva total sau partial din “invatatura” Rosicrucianismului.
Din manifestele lor se deduce ca “Frater C.R.C” (Christian Rosenkreuz) s-a nascut prin 1378 si ar fi trait 106 ani. A studiat in orientul mijlociu unde a luat contact inclusiv cu Zoroastrianismul.
In secolul 17 manifestele, de care se vorbeste si in articol, au produs mari transformari in arta, stiinta, religie, politica si gandirea intelectualior vremii.
S-ar parea ca a disparut ca societate de sine statatoare la sfarsitul secolului 18. Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: „Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.
Doctrina iluminatilor era foarte clara:
1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;
2) Abolirea proprietatii private;
3) Abolirea mostenitorilor;
4) Abolirea patriotismului;
5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);
6) Abolirea crestinismului.
Cititi va rog si:
Vedeti voi fratilor, pana la acea vreme erau mai multe, sa le zicem curente, insuflate de diavoli. Ele s-au influentat unele pe altele si in linii mari promovau cam aceleasi “invataturi” dracesti si aveau puncte comune in doctrinele lor: anti cretinismul si edificarea unei lumi noi pe acest pamant. Pentru urmatoarea etapa, era insa necesara unirea sau absortia lor. Exista mai multe teorii ce se straduie sa lamureasca care din curente le-a dominat pana la urma pe celelalte. Eu merg pe varinata illluminati. Dar pana la urma nu conteaza prea mult in ecuatie si de aceea eu ii numesc deseori in acest blog pe aceste varfuri ale piramidei: ELITE.
Este de asemenea foarte posibil sa se fi format intre aceste curente o unitate in diversitate, avand evident la varf aceiasi stapani, lucrand fiecare pe un anumit segment, pentru eficienta. Asa se face ca dupa 1782, grupul german al rosirucienilor pedaleaza si mai intens pe chestii egiptene, mistere druidice, alchimie. Intr-un final vor influenta religia national socialismului:
NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante
Desigur, doar cu doctrina si fara bani, mare scofala nu se face, asa ca fratii illuminati din SUA au finantat din greu acest odios regim:
NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului
Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE
Personalitati si organizatii: Un EVREU greu, rabinul STEPHEN SAMUEL WISE
Despre fondatorul Christian Rosenkreuz mai circula si alte variante. De exemplu Rudolf Steiner considera ca acesta a mai reaparut ca Count of St Germain, la sfarsitul secolului 18. Precizez ca Rudolf Steiner a fost unul din stalpii Thule Society (alaturi de Rudolf Sebottendorff, Philipp Stauff, Anton Drexler, Rudolf Hess), cea care a reprezentat piatra de temelie a Nationalsozialistische Arbeiterpartei lui Hitler. Iar aceasta Thule Society, impreuna cu new age (Alice Bailey) sunt fiicele Theosophical Society (Madame Blavatsky)
In articol se mai face referire la Thomas Paine. Mai precizez ca individul asta a fost un soi de revolutionar de profesie, participand si la cea americana si la cea franceza. Deşi nu cunoştea bine limba, a fost ales membru al Adunării Naţionale Franceze în 1792 … El este de asemenea citat in documentarul anti crestin Zeitgeist:
Zeitgeist subtitrare in limba romana si analiza documentarului
Despre bolovani, mai exista ipoteza ca au fost comandate de catre Lucis Trust redenumire a Lucifer Publishing Company, intemeiata de Alice Bailey, initiatoarea amplei miscari new age.
In lucrarea sa “The Externalization of the Hierarchy”, Alice Bailey scria:
„NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”
„NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”
„NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti”
„In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „
„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”
Cititi va rog si:
Radio LUCIFER Publishing Company …
Oricum, nu conteaza prea mult, caci oricare dintre aceste curente au exact aceeasi agenda finala …
Inchei atragand atentia asupra ultimei fotografii din articolul tradus, cea cu injuratura scrisa pe unul din bolovani. Asa cum respectivul si-o fi zis ca a facut o smecherie injurand NOUA ORDINE MONDIALA pe un bolovan, cam tot asa se vor buluci si masele la revolutie:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Cerinta lui Dumnezeu pentru cei care faceau parte din poporul Sau ales, Israel, era ca ei sa invete, sa asculte si sa aplice cuvantul Sau, dat prin Moise:
“Cartea aceasta a legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautand sa faci tot ce este scris in ea; caci atunci vei izbandi in toate lucrarile tale, si atunci vei lucra cu intelepciune.” (Iosua 1:8). Fiecare om din poporul ales, daca ar fi facut asta, ar fi cunoscut de fapt, cine este Dumnezeu cu adevarat. Profetul Ieremia spune ca Dumnezeu are placere sa aiba oameni care Il cunosc personal: “Asa vorbeste Domnul: ,,inteleptul sa nu se laude cu intelepciunea lui, cel tare sa nu se laude cu taria lui, bogatul sa nu se laude cu bogatia lui. Ci cel care se lauda sa se laude ca are pricepere si Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul, caci fac mila si judecata pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul” ( Ieremia 9: 23-24):
“Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele, si o lumina pe cararea mea”, spunea psalmistul, pentru a arata ce valoare mare are aplicarea in viata a Cuvantului Domnului (Psalm 119:105). Nu numai pentru psalmist, ci pentru fiecare om din poporul ales, Cuvantul lui Dumnezeu trebuia sa fie o candela pe cale, un indreptar zilnic pe calea vietii. Dar in timp, poporul a uitat Legea si nu a mai vrut sa stie de Dadatorul Legii, asa cum constata cu durere dregatorul Neemia: “Au aruncat Legea Ta la spatele lor” (Neemia 9:26b). Constatarile lui Dumnezeu privind starea poporului Sau in decursul istoriei sunt triste: “au aruncat”, “au uitat”, “nu Ma cunosc”. Biblia mentioneaza chiar ca, la un moment dat, evreii au pierdut cartea Legii. Dupa ce cartea Legii a fost gasita in Templu, Iosia, tanarul imparat care era credincios lui Dumnezeu, a cerut sa-i fie citita: Cand a auzit ce scrie in ea, el a poruncit: “Duceti-va si intrebati pe Domnul pentru mine, pentru popor si pentru Iuda, cu privire la cuvintele cartii acesteia care s-a gasit; caci mare este minia Domnului, care s-a aprins impotriva noastra, pentruca parintii nostri n-au ascultat de cuvintele cartii acesteia, si n-au implinit tot ce ne este poruncit in ea.” ( 2 Imparati 22:8 si 13)
“Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine, a spus Mantuitorul” (Ioan 5:39). Este imperios necesar sa-L cunoastem pe Isus Hristos ca fiind Mantuitorul, pentru ca numai asa vom putea fi iertati, salvati si vom putea intra in Imparatia lui Dumnezeu. Dumnezeu Isi gaseste placerea numai in cei ce-L cunosc cu adevarat pe El. Pentru viitorul lui, cel mai important lucru pentru un om in viata este cunoasterea lui Dumnezeu. Insusi Domnul Isus a spus: “Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes “ ( Ioan 17:3).
Viata vesnica consta in a-L cunoaste pe Dumnezeu si pe Isus Hristos, Fiul Sau. Fara a cunoaste de fapt dumnezeirea (Tatal, Fiul si Duhul Sfant) nu exista adevarata viata. La un moment dat, apostolul Pavel a facut o declaratie care spune totul despre telul vietii lui: “sa-L cunosc pe EL si puterea invierii Lui” (Filipeni 3:10). Prin aceste cuvinte, apostolul isi exprima dorinta de a gasi mai mult decat informatii despre ce a facut sau a invatat Isus. El aspira sa-L cunoasca mai de aproape pe Fiul lui Dumnezeu. Verbul din limba greaca folosit aici, “ginoskein” indica cea mai intima cunoastere a unei persoane. Nu e vorba aici de o simpla cunoastere la nivelul mintii; nici macar de cunoasterea unor fapte sau evenimente in care Domnul Isus a avut un rol principal. Este vorba de un alt fel de cunoastere, la un alt nivel. Este vorba de o cunoastere experimentala, personala, intima. Nu e vorba de a sti despre Isus Hristos, ci de a-L cunoaste pe Isus Hristos.
Chemarea lui Isaia
Partea a III – a
UN PROPOVĂDUlTOR AL NEPRlHĂNlRll
“Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să “scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi-i voi scăpa pe fiii tăi “.
“ Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: ‘Voi sunteţi dumnezeii noştri!”
(Isaia 49,24.25; 42,17).
Capitolul 25
Chemarea lui Isaia
Domnia cea lungă a ui Ozia (cunoscut sub numele’ de Azaria) în ţara lui Iuda şi Beniamin a fost caracterizată printr-o prosperitate mai mare decât aceea a oricărui alt conducător de la moartea lui Solomon, cu aproape două secole mai înainte. Timp de mulţi ani, împăratul a condus cu modestie. Sub binecuvântarea cerului, oştile lui au recâştigat multe din teritoriile care fuseseră pierdute în anii de mai înainte. Cetăţile au fost reclădite şi fortificate, iar poziţia naţiunii printre popoarele din jur a fost mult întărită. Comerţul a reînviat şi bogăţiile popoarelor se scurgeau spre Ierusalim. Numele lui Ozia “s-a întins până departe, căci… a ajuns foarte puternic” (2 Cron. 26,15).
Această prosperitate exterioară, însă, n-a fost însoţită de o reînviorare a puterii spirituale. Slujbele templului continuau ca şi în anii de mai înainte, iar mulţimile se adunau să se închine Dumnezeului celui viu; dar mândria şi formalismul au luat treptat locul umilinţei şi al sincerităţii. Despre Ozia însuşi stă scris: “Când a ajuns puternic, inima i se înălţase şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său” (vers. 16).
Păcatul care a avut consecinţe atât de dezastruoase pentru Ozia a fost păcatul încumetării. Călcând o poruncă expresă a lui Iehova, potrivit căreia nimeni, în afară de urmaşii lui Aaron, să nu oficieze ca preoţi, împăratul intră în sanctuar să ardă tămâie pe altar. Azaria, marele preot, şi colaboratorii lui l-au mustrat şi l-au rugat să se întoarcă de la planul lui : “Nu-i drept, Ozia”, i-au spus ei, “lucrul acesta nu-ţi va face cinste” (vers. 16.18).
Ozia s-a umplut de mânie ca el, împăratul, să fie astfel mustrat. Dar nu i s-a îngăduit să pângărească sanctuarul, prin protestul unit al acelora cu autoritate. În timp ce stătea acolo, într-o răzvrătire plină de mânie, a fost lovit deodată de judecata divină. l-a apărut lepra pe frunte. Ruşinat, a fugit ca să nu se mai întoarcă niciodată în curţile templului. Până în ziua morţii sale, survenită câţiva ani mai târziu, a rămas lepros, un exemplu viu al nebuniei de a se depărata de la un lămurit “aşa zice Domnul”. Nici poziţia lui înălţată şi nici viaţa lui îndelungată de slujire nu au putut fi o scuză pentru păcatul încumetării, care a întunecat anii de încheiere a domniei lui şi a adus judecata cerului asupra sa.
Dumnezeu nu priveşte la faţa oamenilor. “Dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său” (Numeri 15,30).
Judecata care a căzut peste Ozia părea să aibă o influenţă prevenitoare pentru fiul său. Iotam a purtat răspunderile grele, în anii din urmă ai domniei tatălui său şi a urmat la tron după moartea lui Ozia. Despre Iotam stă scris: “El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului” (2 Împ. 15,34.35).
Domnia lui Ozia se apropia de sfârşit, iar Iotam ducea deja din poverile ţării când Isaia, din neam regesc, a fost chemat, deşi era tânăr, la misiunea de profet. Vremurile în care Isaia avea să lucreze erau pline de primejdii deosebite pentru poporul lui Dumnezeu. Proorocul urma să fie martor al invadării lui Iuda de către oştile unite ale lui Israel din nord şi ale Siriei; avea să privească oştile asiriene tăbărâte înaintea oraşelor principale ale împărăţiei; în timpul vieţii lui, Samaria avea să cadă, iar cele zece seminţii ale lui Israel aveau să fie împrăştiate printre popoare. Iuda avea să fie de repetate ori invadat de oştile asiriene, iar Ierusalimul urma să sufere un asediu care ar fi avut drept consecinţă căderea, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mod miraculos. Primejdii grave ameninţau deja pacea împărăţiei din sud. Ocrotirea divină se retrăgea, şi forţele asiriene erau gata să se răspândească în ţara lui Iuda.
Dar primejdiile din afară, oricât de copleşitoare păreau, nu erau atât de serioase cum erau primejdiile dinăuntru. Perversitatea poporului Său era cea care a dus slujitorului Domnului cea mai mare amărăciune şi cea mai profundă descurajare. Prin apostazia şi răzvrătirea lor, aceia care ar fi trebuit să stea ca purtători de lumină printre popoare atrăgeau judecăţile lui Dumnezeu. Multe din păcatele care grăbeau distrugerea rapidă a împărăţiei din nord, şi care fuseseră mustrate nu demult în termeni categorici de către Osea şi Amos, distrugeau cu repeziciune împărăţia lui Iuda. Rezultatul era deosebit de descurajator când privea starea socială a poporului. În dorinţa lor după câştig, oamenii adăugau casă lângă casă şi ogor lângă ogor (vezi Isaia 5,8). Dreptatea era pervertită şi nici o milă nu se dădea pe faţă pentru cei săraci. Despre aceste rele, Dumnezeu declara: “Prada luată de la sărac este în casele voastre! Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu şi apăsaţi pe săraci?” zice Domnul, Dumnezeul oştirilor” (Isaia 3,14.15). Chiar şi judecătorii, a căror datorie era să ocrotească pe cel neajutorat, aveau urechile surde pentru strigătele săracilor şi nevoiaşilor, ale văduvelor şi orfanilor (vezi Isaia 10,1.2).
O dată cu asuprirea şi bogăţia veneau şi îngâmfarea, plăcerea de etalare, beţia înjositoare şi înclinaţia spre benchetuire (vezi Isaia 2,11.12; 3,16.18-23; 5,22.11.12). Şi în zilele lui Isaia, idolatria nu mai provoca nici o surpriză (Isaia 2,8.9). Practicile nelegiuite deveniseră atât de predominante în toate clasele, încât cei puţini, care rămăseseră credincioşi lui Dumnezeu, erau deseori ispitiţi să-şi piardă inima şi să dea loc descurajării şi disperării. Părea că planul lui Dumnezeu pentru Israel era pe cale să fie zădărnicit şi că poporul răzvrătit avea să sufere o soartă asemănătoare cu cea a Sodomei şi Gomorei.
În faţa unor stări ca acestea, nu este surprinzător faptul că atunci când, în ultimul an al domniei lui Ozia, Isaia a fost chemat să-i ducă lui Iuda soliile lui Dumnezeu, de avertizare şi de mustrare, el s-a dat înapoi în faţa acestei răspunderi. Ştia bine că va întâmpina o împotrivire îndârjită. Când şi-a dat seama de incapacitatea de a face faţă situaţiei şi s-a gândit la încăpăţânarea şi necredinţa poporului pentru care avea să lucreze, sarcina lui părea fără nădejde. Să renunţe el în disperare la misiunea lui şi să lase pe cei din Iuda netulburaţi în idolatria lor? Dumnezeii din Ninive trebuia să stăpânească pământul, sfidând pe Dumnezeul cerului? Gânduri ca acestea se adunau în mintea lui Isaia, când stătea sub porticul templului. Deodată, poarta şi perdeaua dinăuntrul templului păreau a fi ridicate sau date la o parte şi i s-a îngăduit să privească înăuntru, în Sfânta Sfintelor, unde nici chiar picioarele proorocului nu puteau pătrunde. Acolo i s-a arătat viziunea lui Iehova stând pe un scaun de domnie înalt, în timp ce mantia de slavă umplea templul. De fiecare parte a tronului străjuiau serafimi cu feţele acoperite în semn de adorare, când slujeau înaintea Făcătorului lor şi se uneau în invocare solemnă: “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”, până acolo încât stâlpul, coloana şi poarta de cedru păreau zguduite din cauza cântării, iar casa s-a umplut de cântarea lor de laudă (ls. 6,3).
Când a văzut această descoperire de slavă şi maiestate a Domnului lui, Isaia a fost copleşit de simţământul curăţiei şi sfinţeniei lui Dumnezeu. Ce contrast izbitor era între desăvârşirea neasemuită a Creatorului lui şi calea păcătoasă a acelora care, ca şi el, se număraseră multă vreme printre cei ce formau poporul ales al lui Israel şi Iuda! ‘“ Vai de mine”, a strigat el, “sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (vers. 5). Stând aşa cum era, în lumina deplină a prezenţei divine, înăuntrul sanctuarului, şi-a dat seama că, lăsat în nedesăvârşirea şi neputinţa lui, nu era în stare să aducă la îndeplinire misiunea la care fusese chemat. Dar a fost trimis un serafim să-l mângâie în descurajarea lui şi să-l pregătească pentru misiunea lui cea mare. Un cărbune aprins de pe altar i-a fost pus pe buze împreună cu cuvintele: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, întrebând: “Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Şi Isaia a răspuns: “lată-mă, trimite-mă!” (vers. 7.8).
“ Vizitatorul ceresc a poruncit solului care aştepta:
Du-te şi spune poporului acestuia:
‘Întruna veţi auzi şi nu veţi înţelege;
întruna veţi vedea şi nu veţi pricepe!’
Împietreşte inima acestui popor,
ca să nu vadă cu ochii,
să n’audă cu urechile,
să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine
şi să nu fie tămăduit” (vers. 9.10).
Datoria proorocului era clară; el trebuia să-şi înalţe glasul de mustrare împotriva relelor care predominau. Dar s-a îngrozit să întreprindă lucrarea fără o asigurare de nădejde. “Până când, Doamne?” a întrebat el (vers. 11 ). Nu este nici unul din poporul Tău gata să înţeleagă să se pocăiască şi să fie vindecat?
Povara sufletului lui în favoarea lui Iuda cel rătăcitor nu avea să fie purtată în zadar. Misiunea lui nu urma să fie în totul neroditoare. Cu toate acestea, păcatele care se înmulţiseră timp de multe generaţii nu puteau fi îndepărtate în zilele lui. De-a lungul întregii vieţi trebuia să fie un învăţător răbdător şi curajos – un prooroc al nădejdii precum şi al judecăţii. Planul divin fiind până la urmă îndeplinit, urma să se arate rodul deplin al străduinţelor lui şi al lucrării tuturor solilor credincioşi ai lui Dumnezeu. O rămăşită avea să fie mântuită. Şi pentru ca acest lucru să se poată realiza, solii de avertizare şi îndemn urmau să fie date naţiunii răzvrătite. Domnul declara:
“Până când vor rămânea cetăţile pustii
şi lipsite de locuitori;
până când nu va mai fi nimeni în case,
şi ţara va fi pustiită de tot;
până când va îndepărta Domnul pe oameni
şi ţara va ajunge o mare pustie?”
(vers. 11.12).
Judecăţile cele aspre care aveau să cadă peste cei nepocăiţi – război, robie, apăsare, pierderea puterii şi a prestigiului printre popoare-toate acestea urmau să vină pentru ca aceia care vor recunoaşte în ele mâna unui Dumnezeu ofensat să poată fi conduşi la pocăinţă. Cele zece seminţii din împărăţia de nord aveau să fie în curând împrăştiate printre popoare, iar cetăţile lor, pustiite; armatele distrugătoare ale popoarelor ostile aveau să invadeze în nenumărate rânduri ţara lor; chiar şi Ierusalimul avea să cadă în cele din urmă, iar luda urma să fie dus în robie; cu toate acestea, ţara făgăduită nu urma să rămână uitată pentru totdeauna. Asigurarea vizitatorului ceresc la Isaia era:
„Şi chiar a zecea parte
de va mai rămânea din locuitori,
vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor.
Dar, după cum terebintul şi stejarul
Îşi păstrează butucul din rădăcină, când sunt tăiaţi,
tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi
din poporul acesta”.
(vers. 13).
Această asigurare de împlinire finală a planului lui Dumnezeu a adus curaj inimii lui Isaia. Ce importanţă are dacă puterile se rânduiesc împotriva lui Iuda ? Ce importanţă are dacă robul Domnului întâmpină împotrivire şi rezistenţă? Isaia văzuse pe Împăratul, Domnul oştirilor; el auzise cântarea serafimilor: “ Tot pământul este plin de slava Lui”, avea făgăduinţa că soliile lui Iehova către Iuda cel apostaziat vor fi însoţite de puterea convingătoare a Duhului Sfânt; şi proorocul a fost întărit pentru lucrarea care-i stătea înainte (Isaia 6,3). În tot timpul misiunii lui lungi şi grele a dus cu el amintirea acestei viziuni. Timp de şaizeci de ani sau mai mult a stat înaintea copiilor lui Iuda ca un prooroc al nădejdii, devenind mai curajos şi mai îndrăzneţ în prezicerile sale cu privire la biruinţa viitoare a bisericii.
4 motive de a manca pepene verde
Beneficiile pepenelui verde sunt de necontestat. Pepenele verde ajuta corpul sa functioneze bine. Acest fruct delicios este bogat in apa, zahar, fibre si nutrienti esentiali, precum vitaminele A, B6 si C, antioxidanti, licopene, aminoacizi si potasiu. Pepenele verde are foarte putine calorii. Semintele sale sunt bogate in proteine, magneziu, vitamina B si grasimi bune. Iata care sunt cele mai bune motive pentru a-l consuma.
Pentru sanatatea inimii
Pepenele verde este cel mai bogat aliment in citrulina. Este un aminoacid, un precursor al argininei, care are particularitatea de a creste vitalitatea vaselor de sange si de a promova dilatarea acestora. Citrulina joaca, de asemenea, un rol benefic in ceea ce priveste imunitatea.
Datorita nutrientilor sai, pepene verde ajuta la protejarea celulelor de deteriorarea provocata de stres si, astfel, reduce riscul de boli cardiovasculare, potrivit unui studiu citat de site-ul american Live Science. Alte lucrari au aratat o reducere a tensiunii arteriale ridicate si a tensiunii arteriale la adultii obezi. Virtutile sale ar fi deosebit de importante pentru femei dupa menopauza.
Beneficiile pepenelui verde. Proprietati antiinflamatorii
Licopenele sunt utilizate pentru incetinirea procesului inflamator si neutralizarea radicalilor liberi responsabili de oxidarea celulelor. Acest nutrient, impreuna cu colina, ajuta la scaderea ratei de inflamatie a organismului, imbunatatind astfel sanatatea si bunastarea generala.
Frumusetea pielii
Vitamina A este excelenta pentru piele si par, deoarece le ajuta sa ramana hidratate si stimuleaza producerea de colagen si elastina. Pepenele verde este o buna sursa a acestor vitamine.
Pentru durerile corpului
Sportivii care iubesc pepenele verde au noroc: consumul inainte de antrenament ar ajuta la reducerea durerilor si la mentinerea unui ritm cardiac stabil. Acest lucru se datoreaza substantelor nutritive benefice care imbunatatesc circulatia sangelui.
////
Afectiuni care se pot citi chiar pe limba…
4 motive de a manca pepene verde
Orice schimbare a aspectului limbii poate ajuta la diagnosticarea unor boli. Limba este asociata de cei mai multi dintre noi cu deglutitia, gustul si vorbirea. Prea putini stiu insa ca in medicina chineza limba este cel mai accesibil organ pentru depistarea diferitelor boli. Ea este un adevarat indicator al nivelului de hidratare a organismului. Se spune ca limba este o oglinda a sistemului digestiv, aratand orice problema de functionare a stomacului sau a intestinelor. Unii doctori examineaza limba pentru a observa modificari in structura acesteia, de care tin cont la stabilirea diagnosticului. Marimea, forma, culoarea, umiditatea, gradul de acoperire sunt doar cateva indicii in acest sens.
Iata unele modificari care arata ca ar trebui sa mergem la medic. Miscarea involuntara a limbii poate fi rezultatul unei hemiplegii – paralizie pe o parte a corpului, limba miscandu-se spre zona paralizata. Tremurul involuntar al limbii apare in boli cum ar fi tirotoxicoza, delirium tremens sau Parkinson, dar poate fi si un semn de nervozitate. Daca limba este uscata inseamna ca nu suntem hidratati corespunzator. Acest simptom poate sa apara la pacientii cu diaree, dupa o boala prelungita, soc hipovolemic, soc termic, epuizare fizica, infometare.
Schimbarile de culoare: Limba sanatoasa este de culoare roz, in timp ce limba alba arata ca avem probleme cu digestia, iar cea neteda este specifica bolnavilor de diabet, tuberculoza sau celor cu leziuni ale limbii. Bolnavii de scarlatina au limba rosie. O nuanta cianotica arata un deficit de oxigen in sange, in cazul unui atac de cord, al insuficientei respiratorii si al anemiei. Aceeasi nuanta cianotica o vor avea si buzele. Culoarea galbena este semn de hepatita. Culoarea maro arata o cetoacidoza – acumulare de cetone la bolnavii de diabet. Fisurile sau crapaturile limbii sunt semnul unui deficit de vitamina B2.
Limba stacojie arata un deficit de vitamina B3. Respiratia urat mirositoare (halitoza) poate fi provocata de bacteriile rezultate din descompunerea alimentelor si care se pot localiza la baza limbii. Candidoza bucala este o infectie micotica. La suprafata limbii va lasa pete albicioase. Cauzele leziunilor neregulate de alb si rosu pe suprafata limbii, care ii dau un aspect de harta, nu sunt cunoscute. Multe persoane se nasc cu aceasta problema. Problemele de nutritie se manifesta prin inflamatii ale limbii care merg pana la hipertrofierea papilelor gustative, urmata de o atrofiere a lor. Limba brazdata arata un deficit de vitamina A. Ulceratiile limbii pot fi provocate de herpes simplex sau alergii. in cancerul limbii, ulceratiile sunt insotite de sangerari. Aceasta boala este destul de frecventa la fumatorii inraiti.
///
Cum tratam cardiopatia ischemica
Pe drept cuvant supranumita „inamicul public numarul 1“, cardiopatia ischemica este cauzata de depunerea colesterolului pe vasele de sange si se manifesta de obicei printr-o durere de piept cu durata de cinci-zece minute si caracter de apasare, greutate sau strangere. Diagnosticul acesteia necesita o discutie amanuntita cu pacientul, examinarea atenta si o serie de teste imagistice si de laborator. Continuam discutia inceputa in articolele precedente dedicate cardiopatiei ischemice cu unele informatii despre tratamentul acestei boli.
Tratamentul cardiopatiei ischemice nu se face doar cu pastile, ci intotdeauna acestuia trebuie sa i se asocieze masuri generale nefarmacologice: oprirea fumatului, exercitiile fizice regulate, evitarea excesului ponderal, consumul moderat de alcool si adoptarea unei diete sanatoase, bazate pe legume si fructe proaspete, cu putine dulciuri concentrate si grasimi de origine animala. Contrar credintei populare, usturoiul si ceapa nu au dovedit nici un efect favorabil asupra simptomatologiei sau evolutiei bolii.
In ciuda popularitatii sale crescute in randul medicilor si mai ales al pacientilor, trimetazidina este un medicament a carui administrare in formele obisnuite de cardiopatie ischemica este considerata inoportuna de majoritatea specialistilor. Medicamentele unanim acceptate pentru tratamentul acestei afectiuni sunt beta-blocantele, blocantele de calciu, nitratii, antiagregantele si statinele.
Cu putine exceptii, tratamentul cardiopatiei ischemice trebuie sa includa neaparat clasica aspirina. Doza de aspirina recomandata este de 75-150 mg, ceea ce corespunde, de exemplu, unui sfert dintr-o tableta obisnuita de aspirina de 500 mg; cresterea dozei peste aceste valori duce la cresterea riscului de reactii adverse (in principal digestive), fara nici un beneficiu terapeutic. Producatorii de medicamente s-au adaptat acestor recomandari prin introducerea pe piata a comprimatelor de aspirina cu doze de 75 sau 100 mg. Trebuie mentionat ca a existat ideea tratarii cu aspirina in doze mici a intregii populatii de peste 50 de ani, dar aceasta s-a dovedit ulterior inadecvata.
In cazurile mai grave de cardiopatie ischemica, efectuarea coronarografiei poate indica necesitatea unor metode terapeutice mai agresive: chirurgia de by-pass aorto-coronarian sau dilatarea interventionala (nechirurgicala) a arterelor inimii – de obicei cu implantarea unui stent intraarterial; asupra acestor tehnici deosebit de valoroase vom reveni intr-unul din articolele viitoare ale rubricii permanente dedicate bolilor cardiovasculare.
Desi, in prezent, simptomatologia si prognosticul bolii pot fi ameliorate prin masuri terapeutice nemedicamentoase, farmacologice, interventionale sau chirurgicale, nici una dintre aceste metode nu duce la vindecarea cardiopatiei ischemice – pacientii raman bolnavi cronici pentru toata viata si necesita deci continuarea pe termen nelimitat a masurilor generale descrise si a tratamentului medicamentos, chiar si dupa angioplastie sau chirurgie coronariana. Din fericire insa, prognosticul cardiopatiei ischemice cronice nu este totdeauna grav, ci extrem de variabil, supravietuirea putand atinge nu rareori mai multe zeci de ani.
/////
De ce apar cârceii şi ce poţi face pentru a scăpa de ei….
Deşi nu sunt o problemă gravă de sănătate, cârceii, contracţii involuntare şi dureroase ale muşchilor care apar mai frecvent la nivelul picioarelor, pot crea neplăceri mai ales dacă persoana afectată se află la volan sau dacă înoată, de exemplu. Crampele musculare pot apărea atât în perioadele de efort fizic intens, cât şi în timpul somnului.
Cei mai expuşi crampelor musculare sunt oamenii activi, care depun efort fizic susţinut (sportivii), supraponderalii (kilogramele în plus apasă asupra muşchilor) şi persoanele care au o circulaţie sangvină deficitară. Riscul de a suferi astfel de spasme este mare şi la vârstnici, în cazul lor fiind cauzate de atrofierea muşchilor. Şi statul îndelund pe scaun, picior peste picior, şi purtarea tocurilor înalte favorizează apariţia crampelor musculare. La gravide, cârceii apar din cauza schimbărilor hormonale specifice acestei perioade.
Crampele nu necesită tratament specific, însă dacă apar fecvent şi sunt dureroase, este nevoie de consult medical. În unele cazuri, ele pot ascunde boli neurologice, insuficienţă circulatorie periferică sau dezechilibre hormonale.
Pot să apară din cauza deshidratării
La persoanele active, se pierd mai multe lichide şi săruri minerale prin transpiraţie. Acest lucru afectează echilibrul normal al electroliţilor la nivelul muşchilor, cauzând spasme musculare. Şi carenţele de calciu, magneziu şi potasiu, minerale necesare pentru muşchi, pot duce la apariţia cârceilor. O dietă bogată în aceste minerale (lactate, cereale, fructe şi legume) ajută la prevenirea crampelor musculare.
Măsuri de ajutor
Imediat după apariţia unei crampe, este necesară oprirea activităţii. Muşchiul contractat trebuie masat până la dispariţia disconfortului. Dacă muşchiul este dureros la atingere, se pot aplica unele comprese reci, care vor ajuta la relaxarea acestuia, iar pentru detensionarea muşchiului se pot pune comprese calde, care ajută la restabilirea circulaţiei sangvine în zona afectată. Pentru prevenirea cârceilor pe timpul nopţii, se pot face, înainte de culcare, câteva exerciţii de întindere a gambelor, o baie caldă, iar picioarele pot fi masate cu uleiuri esenţiale.
Există în farmacii suplimente alimentare destinate prevenirii cârceilor, sub formă de comprimate sau de pulbere efervescentă. Acestea conţin magneziu, potasiu (necesare pentru menţinerea echilibrului electroliţilor), vitamina E şi cele din complexul B, indicate pentru îmbunătăţirea circulaţiei şi a activităţii celulare. Ideal este să-şi procuri aceste nutrimente dintr-o dietă echilibrată, bogată în fructe şi legume.
////
De ce ar trebui sa faci zilnic 40 de flotari
Abilitatea de a face multe flotari nu indica doar forta unei persoane, ci si o stare de sanatate a inimii mai buna, dupa cum arata un nou studiu. Studiul a testat rezistenta unui grup de pompieri de varsta mijlocie. A constatat ca barbatii care au putut face mai mult de 40 de flotari au avut un risc cu 96% mai mic de a fi diagnosticati cu boli de inima sau alte probleme cu inima pe o perioada de 10 ani, in comparatie cu barbatii care au putut face doar 10 flotari.
Cu toate acestea, din cauza faptului ca studiul a analizat numai pompierii de sex masculin, care au locuri de munca foarte active, este neclar daca rezultatele se aplica si celorlalti barbati. Dar concluziile sugereaza ca abilitatea de a face flotari ar putea fi o metoda usoara si fara costuri pentru a evalua riscul bolilor cardiovasculare. Studiul a fost publicat in revista JAMA Network Open.
Medicii stiu ca o conditie fizica buna este corelata cu o sanatate a inimii mai buna. Dar poate fi dificil pentru medici sa evalueze cu exactitate conditia fizica a unei persoane in timpul unei vizite de rutina. Medificii folosesc uneori teste care implica alergatul pentru a evalua nivelul conditiei fizice. In cadrul acestor evaluari, pacientii alearga pe o banda rulanta pana cand ritmul cardiac ajunge la un anumit nivel. Dar testele acestea necesita mult timp si echipamente costisitoare, nefiind utilizate in mod obisnuit.
Noul studiu a testat daca un exercitiu simplu precum flotarile ar putea oferi indicii despre sanatatea inimii. Pentru a afla, cercetatorii au analizat rezultatele de la mai mult de 1.100 de pompieri cu varsta medie de 39 de ani. Acestia au fost pusi sa faca flotari la inceputul studiului. Participantii au fost urmariti timp de un deceniu pentru a vedea daca au fost inregistrate evenimente cardiovasculare, cum ar fi un diagnostic de boala coronariana, insuficienta cardiaca sau stop cardiac.
In timpul studiului, au avut loc 37 de evenimente cardiovasculare in randul participanilor, dar numai un eveniment cardiovascular a avut loc in randul barbatilor care au facut peste 40 de flotari.Cei care au putut face 11 sau mai multe flotari au fost supusi unui risc mai mic de evenimente cardiovasculare, comparativ cu cei care au putut face 10 flotari sau mai putine. Iar barbatii care au putut face peste 40 de flotari au redus acest risc cel mai mult.
Cu toate acestea, cercetatorii au ajuns la concluzia ca abilitatea de a face flotari nu este neaparat un predictor independent al riscului bolilor de inima. Pot exista si alti factori legati de riscul bolilor de inima, care sunt corelati cu numarul de flotari. Astfel de factori ar putea include varsta unei persoane, indicele de masa corporala si nivelul conditiei fizice. Cu toate acestea, abilitatea de a face flotari ar putea fi un indicator al conditiei fizice generale.
Acest studiu subliniaza importanta conditiei fizice pentru sanatate. Medicii ar trebui sa puna accentul pe aceste descoperiri atunci cand sunt vizitati de pacienti. Este nevoie de mai multe cercetari pentru a examina legatura dintre abilitatea de a face flotari si bolile cardiace in randul populatiei generale, inclusiv in randul femeilor si barbatilor mai putin activi.
////
Alimente care te energizeaza
Data viitoare cand te indrepti spre o noua ceasca de cafea sau vrei sa cumperi diferite bauturi care sa-ti dea energie aminteste-ti ca exista si alimente care te pot ajuta sa-ti revii, fara sa accentueze poftele, sa creeze dependenta sau sa favorizeze acumularea kilogramelor in plus. Daca ai ajuns la punctul in care nu iti poti incepe ziua decat cu o sursa de cafeina sau dupa-amiaza este marcata de dozele dese de cafea, dulciuri ori bauturi energizante este momentul sa faci o schimbare. Aceste masuri nu te ajuta deloc, ci iti accentueaza oboseala pe termen lung si favorizeaza problemele cu greutatea.
- Apa cu lamaie: Iata cea mai simpla metoda de a obtine energie rapid! Daca vei adauga frecvent suc de lamaie in apa pe care o consumi vei obtine o bautura cu multi electroliti, esentiala pentru refacerea celulelor si crearea de noi rezerve de energie. Hidratarea este un remediu esential pentru oboseala. In cadrul studiilor de specialitate s-a constatat ca persoanele care nu consuma suficiente lichide si ajung la un nivel mediu de deshidratare au probleme foarte des din cauza starii de oboseala. Bea apa aromata cu lamaie si nu ti se va mai parea ca finalul zilei de lucru este foarte departe.
- Fructele proaspete: Zaharul natural din fructe le transforma in alegerea ideala pentru impulsionarea organismului. Vor mentine glicemia stabila si te vor ajuta sa te concentrezi mai usor, indiferent cate probleme ai de rezolvat pana seara. Afinele sunt ideale pentru a stimula procesul de invatare, capsunile transforma grasimile consumate in surse de energie si ananasul contine iod, care va controla viteza de consumare a rezervelor de vitamine si minerale.
- Nucile: Nucile caju, migdalele, alunele de padure si nucile braziliene sunt bogate in magneziu, mineral cu un rol esential in cadrul procesului de conversie a zaharului in energie. Iti furnizeaza si fibre, care vor mentine apetitul sub control, plus proteine utile pentru eliminarea tesutului adipos.
- Ciocolata neagra: 2-3 patratele de ciocolata neagra, cu un continut de cel putin 70% cacao, reprezinta desertul ideal cand ai nevoie de mai multa energie. Ciocolata contine teobromina, care actioneaza ca un stimulent pentru creier si restul organismului. Nu vei mai avea probleme cu modificarea starii de spirit pentru ca patratelele de ciocolata te ajuta sa devii proactiv si optimist, iar oboseala va deveni in scurt timp o amintire.
- Painea prajita din faina integrala: 60% din meniul zilnic trebuie sa reprezinte carbohidrati, de care corpul tau are nevoie pentru a rezista provocarilor in plan fizic si intelectual. Opteaza pentru carbohidratii complecsi pentru a obtine vitamine si minerale, ocolind gogosile, briosele, covrigii, biscuitii si orice alte produse de patiserie. Consuma cereale integrale pentru a stabiliza nivelul de zahar din sange si a preveni scaderile bruste ale glicemiei care te pot determina sa te indreptti spre dulciuri sau bauturi energizante. Incepe-ti ziua cu o portie de fulgi de ovaz sau de secara si alege batoane pe baza de granola cand ti se face foame de-a lungul zilei.
- Cardamomul: Este un condiment des folosit in bucataria asiatica, util nu numai pentru a obtine un gust special , ci si pentru a avea energie pentru toate activitatile pe care ti le-ai planificat. Efectul benefic se poate explica prin stimularea circulatiei sangelui si cresterea tonusului general. Consuma o ceasca de chai sau o portie de curry cand simti ca iti este foarte greu sa-ti continui activitatea dupa-amiaza.6 alimente care iti „incarca bateriile”.
////
Trei situaţii când se impune vizita la cardiolog
De multe ori suntem tentaţi să amânăm controalele de rutină la medic, atunci când sănătatea nu ne este pusă în pericol în mod direct. Însă această atitudine de tip ”aşteaptă simptomele” poate fi periculoasă în anumite cazuri. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate la noi în ţară, iar simptomele acestor afecţiuni apar târziu, când deja afecţiunea este instalată.
Iată trei situaţii când ar trebui să consulţi medicul cardiolog, pentru un control de rutină, chiar dacă nu te supără nimic.
Ai un istoric familial de boli cardiovasculare
Dacă părinţii sau bunicii au suferit de afecţiuni cardiovasculare, instalate înainte de vârsta de 55-65 de ani, atunci riscul ca tu să suferi la rândul tău de o astfel de boală este mai mare. Este posibil să ai o predispoziţie genetică pentru o afecţiune cardiovasculară, indiferent de stilul tău de viaţă. Pentru persoanele care au în familie astfel de boli, se recomandă un control de rutină la cardiologie, însoţit de un set de analize de sânge pentru evaluarea nivelurilor de colesterol şi trigliceride. Electrocardiograma şi ecografia cardiacă pot releva eventuale malformaţii genetice ale inimii responsabile de apariţia unor afecţiuni cardiace. Medicul cardiolog te va sfătui ce schimbări să faci în stilul de viaţă şi la ce simptome să fii atent, în funcţie de riscul calculat.
Valori mari ale colesterolului şi trigliceridelor
Dacă la ultimele analize de rutină medicul ţi-a semnalat că ai valori crescute ale colesterolului LDL (colesterolul rău) şi ale trigliceridelor din sânge, este bine să consulţi un medic cardiolog, chiar dacă nu ai simptome specifice. Valorile mari ale colesterolului în sânge sunt un factor de risc important pentru infarctul miocardic. În timp, depunerile de colesterol de pe pereţii arterelor îngustează diametrul acestora atât de mult încât inima nu mai primeşte suficient sânge. Medicul cardiolog îţi poate recomanda schimbări de regim alimentar dar şi în stilul de viaţă, pentru a ţine sub control nivelul colesterolului din sânge. Dacă în urma investigaţiilor clinice făcute la cardiolog este suspectată o îngustare severă a aretrelor inimii, medicul îţi va recomanda o coronarografie – o procedură de diagnostic prin sunt evaluate arterele coronare.
Uneori, nivelul mare de colesterol din sânge poate fi rezultatul unei afecţiuni genetice numite ”hipercolesterolemia familială”. În cazul celor care suferă de această afecţiune, colesterolul din sânge este la un nivel foarte mare, indiferent de regimul alimentar sau stilul de viaţă. Atacurile de cord pot apărea la vârste tinere şi se impune un tratament pentru menţinerea colesterolului sub control.
Factori de risc multipli
Hipertensiunea arterială netratată, nivelul mare al glicemiei sau prezenţa diabetului, obezitatea, fumatul, regimul alimentar nesănătos şi lipsa exerciţiilor fizice sunt factori de risc pentru bolile de inimă. Fiecare este un factor de risc independent, însă de cele mai multe ori vin la pachet. Dacă te numeri printre persoanele care au aceşti factori de risc, este important să ajungi la cardiolog înainte de apariţia durerilor în piept sau a oboselii la efort. Medicul îţi va evalua gradul de risc cardiovascular şi îţi va indica un tratament pentru a-l reduce la minimum. Va fi nevoie însă să îţi schimbi stilul de viaţă şi să elimini o parte dintre factorii care pot declanşa un eveniment cardiovascular.
////
Consumul de lapte duce la un risc mai mic de diabet si hipertensiune arteriala
Lactatele grase, bune pentru diabet si inima. Un mare studiu international a descoperit o asociere intre consumul unei cantitati mai mari de lactate – in special soiuri de grasimi integrale – si rate mai mici de hipertensiune si diabet.
Participantii au inclus aproape 150.000 de oameni din 21 de tari, inclusiv Africa, Asia, Europa si America de Nord si de Sud. Varsta participantilor a variat intre 35 si 70 de ani a raportat Medical News Today.
In studiul publicat in revista BMJ Open Diabetes Research & Care, cercetatorii au folosit chestionare pentru a afla date despre consumul alimentar al participantilor pe parcursul unui an. Cei din studiu au subliniat de cate ori au mancat produse specifice din lista, care includeau lactate precum lapte, iaurt, branza. Aportul de unt si creme cu lapte nu a fost luat in considerare, deoarece acele elemente nu sunt comune in toate tarile participante.
In plus, produsele lactate au fost clasificate in grasimi integrale sau cu continut scazut de grasimi. Cercetatorii au avut in vedere si istoricul medical al participantilor, retetele, tensiunea arteriala, circumferinta taliei si nivelul glucozei si grasimilor, impreuna cu educatia, acesta din urma fiind important in diagnosticarea diabetului de tip 2. Cercetatorii au urmarit participantii aproximativ noua ani.
In medie, oamenii consumau 179 de grame de lactate in fiecare zi, ceea ce echivaleaza cu putin mai putin decat un pahar de lapte sau o cana de iaurt pe zi. De asemenea, rezultatele au aratat ca oamenii din Europa si din America de Nord si de Sud au consumat in general mai multe lactate decat oamenii din Asia si Africa. Continutul scazut de grasimi a fost preferat in randul oamenilor din America de Nord si Europa, in timp ce oamenii din alte regiuni au mancat mai multe soiuri de grasimi integrale.
Lactatele grase, bune pentru diabet si inima
Cercetatorii au analizat rezultatele si au descoperit o asociere a unui risc cu 24% mai mic de sindrom metabolic, care este un grup de simptome care cresc riscul de boli de inima. Acest risc redus a fost legat de a avea cel putin doua portii de lapte pe zi, spre deosebire de a nu manca lactate. Nu a fost gasita nicio asociere pentru reducerea riscului de sindrom metabolic si consumul de lactate cu continut scazut de grasimi, potrivit Medicalxpress.
Consumul de lactate cu grasimi integrale a avut o asociere mai puternica decat lactatele cu continut scazut de grasimi, cu scaderea riscului de diabet si a tensiunii arteriale ridicate. Dar cel putin doua portii din orice produs lactat a fost legat de un risc de 11–12% mai mic de a avea conditiile de sanatate mentionate anterior.
„Un aport mai mare de alimente lactate, cum ar fi lapte, iaurt si branza, in special lactate cu grasimi integrale, mai degraba decat lactate cu continut scazut de grasimi, este asociat cu o prevalenta mai mica a sindromului metabolic si cu un risc mai mic de a dezvolta hipertensiune si diabet”, a spus co-autor al studiului Andrew Mente, doctor la Institutul de cercetare a sanatatii populatiei, in Hamilton, Ontario.
De asemenea, autorii spera sa risipeasca mitul potrivit caruia alimentele cu grasimi reduse sunt mai sanatoase decat alimentele cu grasimi multe.
„Alimentele lactate si grasimile lactate furnizeaza proteine de inalta calitate si o gama larga de vitamine si minerale esentiale, inclusiv calciu, magneziu, potasiu, zinc, fosfor si vitaminele A, B-12 si riboflavina”, a spus Mente.
/////
Teiul si regenerarea psihica
Nevrozele, anxietatea, agitatia, insomnia sunt afectiuni neuropsihice tratate in mod traditional cu ceai de tei. Mai multe specii de tei sunt folosite in mod curent in medicina naturista. Indiferent daca este vorba de tei alb, cu frunza mare sau rosu, in scopuri terapeutice se folosesc cel mai mult florile. Dupa culegere, ele se usuca la umbra si se pastreaza in locuri uscate, dar ferite de razele soarelui. Orice urme de umezeala pot compromite calitatea plantelor.
Bolnavii de epilepsie erau obligati sa stea in copac. Florile de tei erau apreciate inca din evul mediu pentru efectul lor diaforetic – favorizeaza transpiratia – si pentru calmarea nervilor. Acum se considera ca planta este valoroasa si in tratamentul durerilor de cap, indigestiei, isteriei si diareii, cauzate de dependenta de droguri. Odata se credea ca aroma florilor de tei este atat de eficienta in tratamentul epilepsiei, incat bolnavii erau fortati sa stea cateva zile in copac in speranta ca se vor vindeca.
Florile contin, de asemenea, ulei volatil, alaturi de tanin si mucilagii. Studiile au aratat ca proportia de tanin si mucilagii din florile de tei este foarte importanta. Cele cu un continut mai mare de tanin si unul mai mic de mucilagii produc un ceai mai aromat decat florile cu o concentratie redusa de tanin si mai mare de mucilagii. Teiul alb contine o concentratie mai mare de tanin, prin urmare, din el se obtine un ceai aromat. Cel mai bun gust il au insa ceaiurile obtinute dintr-un amestec de flori de Tilia Cordata si Tilia Platyphyllos (tei cu frunza mica si cu frunza mare).
Ajuta la eliminarea toxinelor prin transpiratie si urina. Cel mai bun mod de folosire a florilor de tei este sub forma de infuzie. Este un remediu eficient pentru relaxare, in caz de tensiune, anxietate, insomnii. Este recomandat pentru calmarea copiilor agitati, dar si pentru reducerea tensiunii musculare. Se poate folosi, de asemenea, pentru calmarea durerilor de cap, simptomelor menstruale, precum si a colicilor si crampelor abdominale cauzate de stres.
Efectul relaxant si actiunea benefica a flavonoidelor asupra arterelor fac din florile de tei un remediu util pentru reducerea presiunii sangelui si arterosclerozei. Efectul este vizibil si la nivelul arterelor inimii, remediul fiind util in tratamentul palpitatiilor. Efectul diaforetic recomanda florile de tei pentru tratamentul racelii, gripei si altor infectii respiratorii. O infuzie calda de tei are si efecte diuretice, ajutand la eliminarea toxinelor din organism pe cale urinara. Fitoterapeutii atrag atentia ca folosirea in exces a ceaiului de tei poate produce leziuni ale inimii. De aceea, persoanele cu probleme cardiace ar trebui sa evite folosirea florilor de tei, iar cei care nu au probleme cu inima sa consume cu moderatie.
Folosire: Pentru prepararea infuziei se foloseste o lingura de flori la o cana de apa. Se beau trei cani de ceai pe zi in caz de indigestie, stres, dureri de cap, anxietate, nevroze. Sau se picura 3-5 mililitri de tinctura in apa de baie. Are efect relaxant si calmant. Pentru tensiune arteriala mare se folosesc 2 mililitri de tinctura de trei ori pe zi, diluati in putina apa.
Cosmetica: Compresele cu infuzie, preparata din 5 g de flori de tei la o cana de apa, sunt excelente pentru indepartarea petelor maronii de pe piele si pentru tratarea tenului uscat.
////
Joburi care iti cresc riscul de cancer
In momentul in care ti-ai ales o cariera precis ca gandul la cancer nu s-a regasit printre lucrurile luate in calcul. Desi este foarte important sa faci ceea ce iti place si sa devii tot timpul mai bun, trebuie sa ai grija si de sanatate. Daca ai un job care te predispune riscurilor nu inseamna neaparat ca trebuie sa renunti la el, dar este necesar sa-ti creezi o strategie pentru a preveni imbolnavirea. Iata care sunt principalele joburi care te predispun la cancer:
- Insotitor de bord. Cerul cu nori nu este neaparat util si pentru sanatate. In cadrul studiilor de specialitate s-a constatat ca tot echipajul avionului este expus la o cantitate ridicata de radiatii ionizate la altitudinile ridicate, ceea ce creste foarte mult riscul de cancer la san, esofagian, de colon, de stomac, ficat, pancreas si uterin. Potrivit specialistilor, numarul de cazuri de cancer la san in cazul insotitoarelor de bord este cu 50% mai mare decat pentru femeile care au alte profesii, iar cel de cancer de piele este de 4 ori mai mare.
- Pilot de avion. Poate nu banuiai dar cabina in care sta pilotul unui avion este la fel de periculoasa pentru sanatate precum saloanele de bronzat. Astfel, o singura ora petrecuta in aceasta cabina expune pilotul unei cantitati de radiatii UVA echivalente cu 20 de minute de bronzat la salon. Cantitatea de radiatii va creste foarte mult atunci cand avionul trece deasupra norilor densi sau a zapezii. Desi specialistii au recomandat folosirea unor materiale care sa respinga radiatiile ultraviolete, pilotii trebuie sa fie foarte atenti si la aplicarea cremelor de protectie solara pentru a preveni cancerul de piele.
- Sudor. Incalzirea metalelor la temperaturi ridicate poate fi periculoasa pentru sanatatea celor 111 milioane de sudori din intreaga lume. Problemele sunt cauzate de gazele emanate, expunerea la radiatii si azbest. Aceste toxine pot cauza cancerul pulmonar, renal sau melanomul. „Riscurile majore pentru sanatate nu se vor manifesta imediat, ci dupa mai multe decenii de expunere frecventa la aceste substante. Organele interne afectate cel mai des sunt rinichii, ficatul si plamanii, iar leziunile pot fi minore sau extrem de grave”, spune dr. Paul Blanc, profesor de la Universitatea din California.
- Orice job realizat la birou. Da, ai citit bine. Orice activitate care te face sa stai jos prea mult timp favorizeaza cancerul de colon si pe cel endometrial. Potrivit specialistilor din Germania, persoanele care stau jos foarte mult timp au un risc de cancer de colon cu 24% mai mare si cu 32% mai ridicat pentru cancerul endometrial. In plus, pentru fiecare 2 ore suplimentare in care stai jos dupa ce au trecut 6 ore riscul va creste cu 10%. Acest inconvenient major nu este eliminat nici macar cu ajutorul exercitiilor fizice ocazionale, asa ca ar fi bine sa te ridici cat mai des, mai ales dupa ce ai luat masa.
- Manichiurist. Unghiile tale lucioase si bine conturate pot pune in pericol sanatatea celui care le-a realizat. Nu este vorba despre o singura manichiura, ci mai ales despre faptul ca specialistii in acest domeniu realizeaza zeci de variante diferite in fiecare zi. Persoanele care lucreaza intr-un salon de frumusete inhaleaza particule toxice provenite de la produsele utilizate, iar riscul lor de cancer si infectii respiratorii este foarte ridicat. Este recomandat sa poarte bluze cu maneca lunga, masti si chiar manusi, iar spatiul din salon sa fie bine ventilat. De asemenea, spalatul frecvent pe maini este foarte important.
- Lucrul in schimbul de noapte. Nu numai radiatiile si substantele toxice cresc riscul de cancer, ci si dereglarea ritmului circadian al organismului ca urmare a activitatii desfasurate pe timp de noapte, in apropierea luminilor puternice. „Celulele organismului au nevoie de indiciile date de lumina, dar in momentul in care dai peste cap acest mecanism natural ritmul normal de functionare a tuturor organelor este periclitat. Creste foarte mult riscul de formare a tumorilor si de proliferare a celulelor maligne”, explica dr. Blanc. In prezent se incearca obtinerea unor medicamente speciale care sa se focalizeze asupra genelor sensibile la lumina si sa protejeze persoanele care lucreaza pe timp de noapte.
////
Solutii naturale impotriva constipatiei
Solutii naturale impotriva constipatiei. Constipatia, episodica sau cronica, afecteaza mai ales femeile si varstnicii. Nu este ireversibila. in timp ce apa potabila si consumul de prune sunt solutii eficiente, exista si alte alternative naturale pentru a stimula tranzitul lenes.
Psyllium, un laxativ natural si bine tolerat
Psyllium este un laxativ natural, nu este iritant si este bine tolerat, chiar si de intestinele fragile. il puteti folosi pentru constipatie cronica.
„Fibrele sale solubile adauga greutate scaunului, deoarece retine apa. De asemenea, stimuleaza producerea de gaze esentiale pentru motilitatea tractului digestiv”, explica dr. gastroenterolog Guillaume Cargill, pentru Sante Magazine.
in farmacii, exista pliculete de pulbere care trebuie diluate intr-un pahar cu apa. Le puteti gasi, de asemenea, sub forma de pulbere sau seminte, in magazinele ecologice. Luati o lingurita intr-un pahar mare de apa, de doua-trei ori pe zi.
Dupa doua-trei zile veti incepe sa observati o imbunatatire. il poti folosi timp de cateva saptamani, deoarece pe termen lung nu este periculos. Singurul risc, ca in cazul oricarei fibre in exces, este de a provoca diaree sau gaze.
Solutii naturale impotriva constipatiei. Tarate de ovaz, pentru a accelera tranzitul
In caz de constipatie temporara si daca nu suferiti in mod normal de probleme intestinale. Taratele de ovaz sunt bogate in fibre solubile, care accelereaza rapid tranzitul, crescand volumul bolului alimentar si stimuland contractiile intestinale. Contin si fibre insolubile, care sunt mai agresive pentru intestine.
Nu depasesti o saptamana pana la zece zile de tratament, pentru ca pot deveni iritante! Evitati-le daca intestinele sunt fragile: creste riscul de gaze, balonare si dureri abdominale.
Auto-masaj al burtii
Cand constipatia este usoara, cu miscari intestinale la fiecare doua sau trei zile. Acest tip de masaj poate insoti si alte tratamente si poate fi efectuat la copii. Masarea burticii promoveaza renasterea miscarilor intestinelor noastre care expulzeaza alimentele.
Maseaza burtica de doua ori pe zi, timp de cel putin 5 minute, cu palmele plate, formand cercuri mari in jurul ombilicului in sensul acelor de ceasornic. Aplicati presiune din ce in ce mai ferma.
in mod ideal, culcati-va pe spate, daca nu, faceti-o in pozitie verticala. Puteti utiliza un ulei vegetal neutru (de exemplu, macadamia, alun) si adaugati, la adulti, o picatura de tarhon si / sau ulei esential de ghimbir, cu proprietati digestive.
Solutii naturale impotriva constipatiei. Probioticele, ca terapie de fond
Cand constipatia este asociata cu balonare, gaze si digestie dificila. „Este o solutie buna atunci cand intestinul este prea fragil pentru a tolera prune sau in cazul sindromului de colon iritabil”, a spus dr. Guillaume Cargill.
Probioticele au o actiune globala asupra functiilor intestinale. Ele reechilibreaza flora perturbata in caz de constipatie cronica, cresc gazele bune si volumul microbiotei, ceea ce creste frecventa si volumul scaunelor.
„Trebuie sa alegeti produse care nu contin mai mult de doua sau trei tulpini, cu o concentratie intre 1 si 10 miliarde de fermenti pe unitatea de admisie”, recomanda dr. Cargill. Preferati tulpinile Bifidobacterium (bifidum, infantis) sau Lactobacillus (rhamnosus, acidophilus), in cure de minimum 20 pana la 40 de zile.
/////
Ce efecte are consumul de soc asupra sanatatii
Din florile de soc se prepara ceaiuri si tincturi cu indicatie fitoterapeutica, iar din fructele bine coapte, dulceata, sirop sau cidru. De la soc se folosesc atat florile – albe, sub forma de umbreluta – cat si fructele bine coapte, de culoare neagra. Datorita substantelor pe care le contin, florile de soc ajuta in tratamentul virozelor respiratorii si a starilor gripale si sunt un stimulent pentru sistemul imunitar. Se pot prepara sub forma de infuzie, dintr-o lingura la o cana cu apa care se bea seara, inainte de culcare, potrivit Ghidului plantelor medicinale si aromatice, coordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor
Infuzia se foloseste si pentru uzul extern, in cazul degeraturilor si al contuziilor. Din flori proaspete se prepara o bautura racoritoare foarte apreciata vara – socata. Din fructele bine coapte se pot prepara atat dulceata, sirop sau cidru, cat si un decoct util pentru persoanele care au digestie dificila sau vor sa-si imbunatateasca acuitatea vizuala pe timpul noptii. Decoctul se prepara dintr-o lingura de fructe uscate la o cana de apa. Se beau 2-3 cani pe zi. Fructele verzi sunt toxice.
/////
Planta medicinala eficienta in tratarea unor boli, dar si pentru mentinerea tineretii
Este o planta medicinala cunoscuta din cele mai vechi timpuri pentru efectele sale benefice asupra organismului. Aceasta este utila atat in prevenirea si tratarea unor boli, cat si pentru mentinerea tineretii. Aloe Vera este bogata in substante cu efecte antioxidante, anticancerigene, substante care intervin in mentinerea sanatatii si frumusetii. Aceasta este utila atat consumata sistemic, cat si aplicata local.
Intareste imunitatea; Este folosita in tratarea simptomelor legate de menopauza; Este utila in boli metabolice; Amelioreaza simptomele artritei, daca este aplicata local; Amelioreaza evolutia si simptomatica herpesului; Previne imbatranirea, ridurile, aparitia petelor pigmentare; Prezinta proprietati antibacteriene si antiinflamatorii; Este utila in ulcerul gastric sau in gastrite; Combate candidoza.
Aplicarea gelului de aloe vera este cunoscut drept unul dintre cele mai vechi remedii pentru o serie de afectiuni ale pielii, precum arsurile de gradul intai si taieturile. Acesta este un bun antiseptic, antialergen, cu proprietati antiinflamatorii. Cu ajutorul lui poti trata arsurile solare, eruptiile cutanate si muscaturile de insecte. Un alt beneficiu al acestui gel ar fi ca reduce mancarimea si calmeaza piele inflamata si iritata.
Sucul de aloe vera este disponibil in farmacii si magazine, insa il poti extrage singura din frunzele proaspete a acestei plante. Sucul de aloe vera este una dintre bauturile recomandate in lupta ta cu kilogramele in plus. Persoanele care beau zilnic suc de aloe isi intensifica metabolismul, determinand organismul sa consume mai multa energie, ceea ce implica automat arderea unui numar mai mare de calorii. Mai mult, aceasta planta regleaza tranzitul intestinal si mentine sanatatea intregului sistem digestiv. Un remediu perfect impotriva oboselii este un pahar de suc de aloe. Datorita vitaminelor A, B, C si E, sucul de aloe vera iti ofera foarte multa energie. In plus, este bogat in calciu, potasiu, magneziu, cupru, crom, mangan, zinc, fier si sodium. Pentru un ten luminos, taie marunt frunzele de aloe vera si pune-le la frigider intr-o folie de plastic, timp de doua saptamani. Dupa aceasta perioada, vei obtine un preparat de consistenta unui jeleu, pe care il vei pastra intr-un borcan de sticla. Dupa ce te dai cu crema potrivita tipului tau de ten, aplica preparatul, lasa 15-20 de minute si apoi spala fata cu apa rece. Dupa trei proceduri, aplica doar jeleul, fara a da fata cu crema in prealabil. Continua acest tratament timp de o luna si jumatate.
Pentru un ten stalucitor si intinerit, ai nevoie de doua linguri de gel aloe vera si o lingurita de miere. Dupa ce amesteci ingredientele, aplica masca pe ten pentru 10-15 minute, apoi clateste cu apa calduta fata. Tenul tau va fi revigorat si va avea un aspect proaspat.
Pentru o curatire profunda ai nevoie de o lingurita argila verde, jumatate de lingurita argila alba si doua lingurite gel aloe vera. Masca se tine pe fata 15 minute, apoi se clateste. Tenul tau va fi curatat in profunzime si va arata mai sanatos.
Pentru intinerirea tenului ai nevoie de 4 linguri de suc pur de aloe vera, 2 linguri de iaurt simplu si 6 linguri de suc proaspat de castravete. Aplica masca pe fata si gat si las-o sa actioneze timp de 15-20 de minute, apoi clateste fata cu apa rece. Masca se foloseste o data pe saptamana.
Efecte secundare: in cazul administrarii de medicamente pentru uz intern, pot aparea dureri abdominale si crampe intestinale. Uneori, sucul de aloe vera poate contine la nivelul latexului din componenta sa, cantitati de substante laxative, din cauza prelucrarii necorespunzatoare. Latexul din aloe vera poate provoca diaree. Se va evita administrarea interna a plantei sub orice forma, la copii.
////
Alimentele care pot provoca deces prematur si cancer
Abuzul de alimente ultraprocesate creste riscul de boli cardiovasculare si de deces, sugereaza doua studii europene efectuate in randul a peste 120.000 de persoane. Noile studii, care desi nu demonstreaza o legatura de cauzalitate directa, intaresc argumentele studiilor anterioare care fac legatura dintre alimentele ultraprocesate si un risc crescut de obezitate, hipertensiune arteriala si chiar cancere, potrivit Agerpres. Alimentele sunt considerate ultraprocesate atunci cand au fost produse prin procese industriale multiple (ulei hidrogenat, amidon modificat etc.) si contin numeroase ingrediente, in special aditivi.
O mancare deja pregatita, fara aditivi, congelata sau nu, nu face parte din hrana ultraprocesata. Insa, cele mai multe semipreparate, sucurile cu zahar sau indulcitori, burgerii vegetali cu aditivi, carnatii, supele la plic si snacks-urile fac in general parte din categoria alimentelor ultraprocesate. Ele au in general o cantitate mai mare de sare, grasimi saturate, zahar si sunt sarace in vitamine si fibre, potrivit cercetatorilor. La acestea se adauga contaminantii din ambalaje si recipientele din plastic.
Acest tip de alimente reprezinta peste jumatate din aportul de energie in multe tari occidentale, potrivit Inserm. Rezultatele celor doua studii, efectuate in randul a peste o suta de mii de adulti din Franta si aproape douazeci de mii de absolventi universitari din Spania, au aparut in British Medical Journal (BMJ). La noul studiu francez al Inserm, condus de dr. Mathilde Touvier, denumit NutriNet-Santé, au participat peste de 100.000 de persoane. Persoanele participante au fost monitorizate intre 2009 si 2018, pe o perioada de maxim sase ani. Studiul a evaluat consumul a 3.300 de alimente si bauturi, clasificate dupa gradul lor de procesare industriala.
Consumul de alimente ultraprocesate a fost asociat cu un risc mai mare de boli cardiovasculare (1.409 de cazuri in randul a 105.159 de participanti), in special boli coronariene (665 cazuri) si boli cerebrovasculare (829 cazuri). O crestere cu 10 puncte procentuale a alimentelor ultraprocesate in alimente – de exemplu, de la 15% la 25% – este asociata cu o crestere de 12% a riscului de boli cardiovasculare (13% pentru bolile coronariene si 11% pentru accident vascular cerebral si forma lor tranzitorie).
„Studiul singur nu conduce la concluzia ca exista o relatie cauza-efect, insa asocierea dintre alimentele ultra-procesate si riscul bolilor cardiovasculare este statistic semnificativa, luand in considerare celelalte caracteristici ale participantilor (consumul de tutun, alcool, nivelul de activitate fizica, statutul socio-economic, varsta, sexul, greutatea etc.)”, a declarat Mathilde Touvier.
Cel de-al doilea studiu realizat de Maira Bes-Rastrollo (Universitatea din Navarra, Pamplona, Spania) si colegii ei evalueaza posibilele asocieri intre consumul alimentelor ultraprocesate si riscul de deces din orice cauza. El a fost realizat in randul a 19.899 de absolventi universitari spanioli (dintre care 12.133 sunt femei), cu o varsta medie de 38 de ani.
De asemenea, produsele alimentare au fost grupate in functie de gradul de procesare, iar decesele au fost calculate pe o perioada medie de 10 ani. Conform acestui studiu, un consum mai mare de alimente ultraprocesate (mai mult de patru portii pe zi) este asociat cu un risc crescut de mortalitate din orice cauza (62%) comparativ cu un consumul redus (mai putin de doua portii pe zi). Fiecare portie zilnica suplimentara de alimente ultraprocesate a crescut riscul de mortalitate cu 18%.
////
Alimentul minune care contine un cocktail de vitamine si minerale
Vitaminele, mineralele si nutrientii din fructele si legumele de sezon reprezinta „un combustibil” extrem de necesar organismului, mentinerea unei alimentatii echilibrate, din care sa nu lipseasca antioxidantii, fiind alegerea perfecta pentru finalul de primavara si pregatirea pentru intampinarea anotimpului cald, afirma specialistii in nutritie.
„Cand vorbim despre un stil de viata sanatos, alimentatia echilibrata are un rol esential, deoarece astfel ne putem asigura energia necesara ritmului de zi cu zi. Este important ca prin alimentatie sa reusim sa asiguram organismului inclusiv necesarul zilnic de antioxidanti care poate fi obtinut atat din fructe si legume, cat si din bauturi preparate din ingrediente naturale. Berea este o astfel de bautura, care contine antioxidanti naturali, proveniti in special din hamei, cel care are si rol de conservant natural al acesteia, dar si din orz”, spune dr. Corina Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie, citata intr-un comunicat de presa, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, datorita continutului de malt si hamei, berea consumata moderat (330 ml/zi pentru femei si 660 ml/zi pentru barbati) poate fi considerata inclusiv o sursa de antioxidanti. Totodata, drojdia asigura proteine si aminoacizi esentiali, precum si numeroase vitamine si minerale. Fiind o bautura slab alcoolizata, berea poate fi inclusa in dieta unei persoane care doreste sa isi mentina silueta, mai ales la inceput de vara. De asemenea, morcovul, ciresele si capsunele contin puternici antioxidanti naturali.
Fiind una dintre cele mai consumate si mai populare legume, morcovul este denumit si alimentul minune, deoarece contine un adevarat cocktail de vitamine (vitamina A, vitamine din grupul B si vitamina C), minerale (calciu, magneziu si potasiu) si fibre. Sursa nutritionala importanta pentru functionarea optima a organismului, morcovul contribuie si la mentinerea siluetei, atat de ravnita inainte de inceputul verii, ca urmare a continutului sau extrem de mic de calorii.
Betacarotenul, antioxidantul din morcov, este unul dintre cei mai puternici antioxidanti naturali, care ajuta organismul sa lupte impotriva radicalilor liberi. Mai mult decat atat, continutul de antioxidanti din morcov poate contribui la prevenirea afectiunilor cardiovasculare. Surse bogate in fibre, antioxidanti si vitamine, capsunele si ciresele sunt fructele preferate ale acestei perioade, care pot fi incluse cu succes in alimentatia zilnica, avand beneficii numeroase pentru organism. Capsunele sunt extrem de bogate in antioxidanti, astfel ca sunt aliati de nadejde pentru fortifierea sistemului imunitar.
////
O ceapa pe zi, sanatate curata, mai ales in diabet…
Banala ceapa nu prea primeste atentia pe care ar merita-o, desi efectele ei benefice asupra sanatatii sunt dintre cele mai felurite, daca este consumata cu regularitate. Desi savurata din cele mai vechi timpuri, oamenii de stiinta nu s-au aplecat asupra ei decat relativ recent. Studiile au confirmat insa ceea ce strabunii nostri stiau: ca ceapa ne tine sanatosi, prevenind o serie intreaga de boli.
Cercetari realizate in Coreea si Mexic au aratat ca, mancata regulat, ceapa reduce cu 25% riscul de cancer la san si cu 40% pe cel de cancer ovarian, conform Suite101.com. Totul se datoreaza unui flavonoid numit keampferol, pe care ceapa il contine din plin. Acesta se regaseste si in broccoli sau afine, insa in ceapa abunda. Si riscul instalarii altor tipuri de cancer este micsorat considerabil, studiile aratand ca este eficienta in prevenirea celui de prostata si colon.
Tot comuna ceapa este un adevarat medicament in cazul diabeticilor, fiind bogata in crom – o cescuta contine echivalentul a 20% din doza recomandata zilnic. Acest mineral este de o importanta cruciala, el ajutand celulele sa raspunda la insulina. In plus, tot ceapa, indiferent daca este gatita sau nu, fiind eficienta sub orice fel, scade nivelul zaharului din sange.
Cromul continut de ceapa amelioreaza si simptomele premenstruale, astfel ca ceapa chiar ar trebui sa fie aliatul femeilor. Nu se mai baloneaza, crampele trec, iar starile emotionale nu mai sunt atat de diferite de la un moment la altul, anxietatea si iritabilitatea disparand. Si dupa menopauza ceapa este indicata, pentru ca s-a aratat ca previne osteoporoza, afectiune la care femeile sunt predispuse la aceasta varsta. Ceapa, consumata zilnic, are si darul de a scadea colesterolul, fapt confirmat de mai multe studii.
/////
Lucruri care se intampla in corpul tau atunci cand incetezi sa bei cafea
Ce patesti cand renunti la cafea? In primul rand, nimeni nu spune ca ar trebui sa renunti la a bea cafea, obiceiul tau zilnic este probabil mai sanatos decat crezi. Dar, daca banuiti ca beti prea multa cafea sau cofeina si doriti sa reduceti cantitatea, iata ce s-ar putea intampla!
Ai putea slabi
Daca bei mai putina cafea poti economisi bani, precum si calorii. Cercetarile de la Universitatea Duke arata ca consumul zilnic de cofeina in cafea, ceai sau bauturi racoritoare a crescut nivelul zilnic de zahar al participantilor cu aproape 10 la suta, crescand riscul de boli cardiovasculare si obezitate. Chiar daca evitati o multime de zaharuri si grasimi aruncate intr-o latte, doar adaugarea de smantana si zahar la cafeaua de la domiciliu ar putea adauga rapid peste 200 de calorii pe portie. In mod alternativ, eliminarea completa a bauturii preferate indulcita cu zahar ar putea taia sute de calorii din dieta intr-o singura zi. Iata cateva semne ca bei prea multa cafea.
Ai putea castiga in greutate
Ati intampinat vreodata pofte ciudate daca se intampla sa renuntati la doza de cofeina intr-o dimineata? intrucat cafeaua iti poate suprima temporar pofta de mancare, s-ar putea sa cauti inlocuiri incarcati cu grasimi sau cu zahar, mai des decat de obicei odata ce incetezi sa bei ceasca zilnica de cafea. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand se renunta la cofeina si corpul incepe sa caute o solutie rapida de zahar, stimuland glicemia si consumul caloric zilnic.
Ce patesti cand renunti la cafea? Ai putea dormi mai bine
Chiar daca te vei simti obosit pe masura ce corpul tau se adapteaza lipsei de stimulanti cu care este atat de obisnuit, pe termen lung ai putea dormi mai bine odata ce incepi sa adopi un stil de viata fara cafeina, mai ales daca esti obisnuit sa bei cafea dupa-amiaza sau seara. Un studiu publicat in Journal of Clinical Sleep Medicine a descoperit ca aportul de cofeina chiar si cu sase ore inainte de culcare poate perturba ciclul de somn al unei persoane in acea noapte, potrivit Business Insider.
Ai putea avea dureri de cap mai frecvente
Fiecare iubitor de cafea se confrunta cu dureri de cap daca nu isi bea cafeaua dimineata. Cand incetati sa beti cafea, va privati organismul de adrenalina si dopamina, hormoni care actioneaza ca stimulenti naturali si va mentin treji. in schimb, o inundatie de adenozina – un hormon responsabil de odihna si oboseala – apare, provocand o modificare a chimiei creierului care duce la o durere de cap. Pentru a reduce durerea, nu renuntati brusc la cafea: reduceti aportul doar o data la doua sau trei zile.
Ce patesti cand renunti la cafea? Te-ai putea simti rau
Durerile de cap nu sunt singurul simptom dureros al renuntarii la cofeina. Cei care nu mai consuma cafea au raportat reactii adverse precum depresie, anxietate, ameteli, simptome asemanatoare gripei, insomnie, iritabilitate, modificari de dispozitie si slabiciune. Iata vestea buna: nu va veti simti asa pentru totdeauna. Expertii spun ca majoritatea simptomelor fizice ale renuntarii cofeinei vor trece dupa primele doua zile, in timp ce restul reactiilor adverse nu va dura mai mult de o saptamana sau doua.
Ai putea avea lipsa de antioxidanti
Cafeaua este principala sursa de antioxidanti din dieta, potrivit cercetarilor de la Universitatea din Scranton. Numeroase studii au descoperit ca a bea mai mult de trei cani de cafea pe zi ar putea scadea riscul de cancerul, Parkinson etc. Din pacate, este de la sine inteles ca, daca veti reduce cafeaua, veti pierde si beneficiile pentru sanatate. Din fericire, nu este greu sa compensezi consumul tau obisnuit de cafea, inlocuindu-l cu ceai bogat in antioxidanti, fructe si legume.
Ai putea avea dificultati in concentrare
Oboseala si iritabilitatea sunt doua efecte secundare ale unei diete fara cafea, care contribuie, de asemenea, la lipsa de concentrare. Pentru a contracara pierderea concentrarii, incercati sa mestecati guma de menta pentru a va mentine creierul alert. Cand participantii au facut acest lucru intr-un studiu publicat in British Journal of Psychology, au avut timpi de reactie mai rapizi. in plus, dupa doar o saptamana fara cofeina, veti constata ca productivitatea dvs. a crescut.
Ce patesti cand renunti la cafea? Ai putea deveni constipat
Cofeina mentine lucrurile in miscare in intestinele noastre, motiv pentru care va puteti simti constipati cand incetati sa va beti cafeaua. insa nu va temeti, exista o multime de alte modalitati de a va putea duce regulat excursiile la baie: mancati multa fibra (care se gaseste in cereale integrale, legume si fasole), beti multa apa si faceti exercitii fizice in mod regulat.
Te-ai putea simti mai calm
Deoarece cofeina este un stimulent, creste in mod natural niveluri de adrenalina si hormoni de stres din corpul tau. Dintre cofeina te va face sa te simti mai putin stresat si nelinistit.
////
Migdalele reduc riscul de boli de inima
Migdalele reduc riscul de boli de inima. Cercetarile conduse de Dr. Wendy Hall, cercetator la King’s College London, si publicate in American Journal of Clinical Nutrition, au descoperit ca inlocuirea gustarilor populare, cum ar fi biscuitii, cu migdale, poate imbunatati functia endoteliala, un indicator cheie al sanatatii vasculare si scade colesterolul LDL „rau”.
Participantii care au avut un risc de boli cardiovasculare au consumat migdale sau o gustare de control potrivita in calorii, in sase saptamani de control aleatoriu, in paralel. Cercetatorii au comparat markeri de sanatate cardiometabolici intre cele doua grupuri.
Imbunatatirea functiei endoteliale si a nivelului de colesterol LDL sugereaza ca inlocuirea gustarilor tipice cu migdale, ca 20% din aportul total de calorii, are potentialul de a reduce riscul de boala cardiovasculara cu 32%.
Migdalele reduc riscul de boli de inima
Studiul se adauga la cercetarile recente ale lui King’s, conduse si de Dr. Wendy Hall si publicate in European Journal of Nutrition, care au descoperit ca persoanele care mananca migdale in Marea Britanie au o circumferinta de talie mai mica si un IMC mai mic decat cele care nu consuma.
Cercetatorii au examinat un jurnal alimentar de patru zile la 6.802 de adulti si au descoperit ca adultii din Marea Britanie care mananca migdale au o alimentatie mai sanatoasa, intrucat au raportat un aport mai mare de proteine, grasimi totale, vitamina C, fibre, potasiu si alte suplimente sanatoase. De asemenea, au avut un aport mai mic de acizi grasi trans, carbohidrati totali, zahar si sodiu.
Consumatorii de migdale aveau, de asemenea, o circumferinta a taliei inferioare cu 2,1 cm si un IMC mai mic cu 8 kg/m2.
Dr. Hall a adaugat: „Consumul de nuci integrale, cum ar fi migdalele, este o parte importanta a unei diete sanatoase; cercetarile noastre, folosind o baza de date mare a populatiei din Marea Britanie, arata ca aporturile sunt scazute la adulti, dar cei care raporteaza ca mananca migdale au diete mai sanatoase in general si grasimi mai scazute.”
///
8 moduri in care putem preveni imbatranirea
Cine isi doreste sa imbatraneasca? Probabil ca majoritatea care ar da raspunsuri ar spune ca vor sa evite inevitabilul. Pe parcursul vietii vei primi foarte multe sfaturi legate de stilul de viata, incat va deveni foarte dificil sa iti dai seama ce anume este bine sau nu pentru tine. Cu totii imbatranim, cel putin fizic, si nimeni nu este dornic de aceste schimbari. Chiar daca nu putem sa impiedicam primele semnele ale imbatranirii, ne putem asigura ca acestea nu apar mai devreme. Asadar, ti-am pregatit opt sfaturi cu ajutorul carora poti sa incetinesti primele semne ale imbatranirii.
- Alimentatia sanatoasa imbunatateste stilul de viata. Numeroase legume si fructe sunt bune pentru un corp sanatos si pentru prevenirea procesului de imbatranire. Broccoli este un asemenea aliment, deoarece contine substante anticancerigene. De asemenea, fructele de padure sunt benefice organismului, pentru ca au in componenta lor antioxidanti care protejeaza organismul de tulburari neurologice.
- Exercitiile de yoga mentin corpul armonios. Una dintre solutiile pentru prevenirea imbatranirii este miscarea regulata. Practica Yoga are exercitii specifice pe care antrenorii de fitness le recomanda celor care vor sa isi intareasca forta si sa aiba o flexibilitate mai buna. In plus, cele doua tipuri de exercitii pot ajuta la scaderea tensiunii arteriale si la reglarea unor tulburari ale somnului.
- Ridicarea de greutati. Pentru intarirea oaselor, cercetatorii din domeniul medical sustin ca este indicata ridicarea regulata de greutati. Acestea ne ajuta la tonifierea muschilor. Si oricum este bine sa facem sport de cel putin doua ori pe saptamana.
- Invata sa gestionezi stresul. Relaxeaza-te! Exista mai multe metode prin care poti sa depasesti momentele tensionate care iti pun sanatatea in pericol zi de zi. Acestea presupun activitati care iti fac placere si te deconecteaza de la ritmul cotidian alert – vacante scurte, practicarea hobby-urilor, iesirile cu prietenii, lectura.
- Renunta la fumat. O alta cauza majora a imbatranirii premature a pielii este fumatul. Putem distinge imediat persoanele care fumeaza de cele care nu o fac, din cauza ridurilor specifice. Fumatul duce la probleme precum formarea cearcanelor, ingalbenirea dintilor, ten imbatranit, ceea ce ar trebui sa ne faca sa renuntam la acest viciu.
- Nu pierde noptile! Cu totii stim cat de important este somnul si ca acesta nu ar trebui neglijat. Unul dintre principalele beneficii ale somnului este faptul ca te ajuta sa te concentrezi mai bine. Astfel, daca ai dormit suficient, o sa ai randament mai bun atat la job, cat si acasa. Un somn bun te ajuta sa lucrezi cu spor si mai multa atentie.
- Expunerea la soare poate produce petele pigmentare. Chiar daca soarele ajuta pielea, este important sa evitam expunerea indelungata si fara protectie. Dermatologii sustin ca soarele este cauza principala a imbatranirii tenului, asa ca este esential sa folosim creme cu factor UV. De asemenea, acestia ne recomanda sa evitam iesitul vara intre orele 10 si 17, cand razele UV sunt foarte puternice.
- Beneficiile vitaminelor asupra organismului. Vitaminele sunt compusi din alimente ce ne ajuta sa fim in forma si sanatosi, si de fapt ajuta la functionarea diferitelor sisteme metabolice din organism. Putem opta si pentru suplimente alimentare (vitaminele A, B12, C), insa specialistii ne recomanda sa le luam din surse alimentare. Vitaminele sintetice nu vor avea aceleasi beneficii, iar organismul trateaza diferit varianta sintetica fata de cea naturala.
////
Frunzele care neutralizeaza aciditatea din stomac
Frunzele de dud contin substante care neutralizeaza aciditatea stomacului, fiind excelente in tratamentul gastritelor si ulcerului gastro-duodenal. Frunzele de dud contin taninuri, acizi organici (aspartic, folic, folinic, acetic, propionic, butiric), aldehide, cetone, substante azotate (arginina, butilamina), beta caroten, substante minerale. Continutul in carbonat de calciu le ofera proprietati alcalinizante. Frunzele de dud sunt adjuvante in tratamentul diabetului zaharat, sunt considerate depurative, avand efect sudorific, si au proprietati astringente, fiind recomandate in diaree, ulcer gastric, ulcer duodenal. Persoanele cu hiperaciditate gastrica este bine sa bea zilnic o cana de ceai, obtinut prin oparirea unei linguri de frunze la o cana de apa.
Pentru bolnavii de ulcer se recomanda un ceai mai concentrat din doua linguri de frunze la o cana de apa, consumate in reprize, dupa fiecare masa. Frunzele de dud au efecte alcaline, neutralizand aciditatea gastrica. Sunt, de asemenea, o sursa pretioasa de caroten si calciu. Preparatele proteice obtinute din frunze tinere sunt un supliment alimentar important pentru persoanele care au deficit proteic. Chiar si dupa ce au fost uscate, frunzele contin proteine, magneziu, zahar, fosfor, potasiu, calciu, aluminiu, fier, sulfuri si, in cantitati mai mici, tanin.
Dudul alb are o istorie indelungata in medicina traditionala chineza. Cercetari recente au aratat o imbunatatire in tratamentul cu extract din frunze de dud in elefantiazis si in tetanos cu doze de seva de dud amestecata cu zahar. Frunzele sunt antibacteriene, astringente, diaforetice, hipoglicemiante. Se administreaza intern in tratamentul racelii, gripei, infectiilor oculare si sangerarilor nazale Un extract de frunze, injectat, poate fi folosit in tratamentul elefantiazisului si fistulelor purulente. Frunzele se recolteaza dupa prima bruma de toamna si pot fi folosite proaspete, dar sunt preferate uscate. Coditele frunzelor sunt antireumatice, antispasmodice, diuretice, hipotensive. Ele sunt folosite pentru calmarea durerilor reumatice si spasmelor musculare, in special in jumatatea superioara a corpului, si pentru hipertensiune arteriala.
Tinctura obtinuta din scoarta se foloseste pentru calmarea durerilor de dinti. Se recolteaza iarna si se usuca pentru a fi folosita mai tarziu. Scoarta are efecte antihistaminice, purgative, antitusive, diuretice, expectorante, hipotensive si sedative, fiind folosita pentru tratamentul astmului bronsic, tusei, bronsitei, edemelor, hipertensiunii arteriale si diabetului. Extractul obtinut din scoarta de dud are proprietati antibacteriene si antifungice.
Fructele, albe sau negre – in functie de specie -, sunt dulci, zemoase, dar cu un gust fad, prea putin apreciat. Cu toate acestea, 100 de grame de fructe contin 87,5 g apa si proteine, grasimi, carbohidrati, acid malic, fibre, calciu, fosfor, fier, acid ascorbic si acid nicotinic. Din cauza continutului mare de apa, fructele au un efect tonic asupra rinichilor. Se folosesc in tratamentul incontinentei urinare, ametelilor, insomniei, anemiei, asteniei nervoase, hipertensiunii arteriale, diabetului, albirii premature a parului si constipatiei la varstnici.
Un ceai hipoglicemiant se obtine din frunze de dud, una-doua linguri la o cana cu apa. Se prepara o infuzie din care se beau doua-trei cani pe zi. Ceaiul este excelent pentru bolnavii de diabet.
////
Condimentele adaugate la fiecare mancare ne mentin sanatosi
Mancarea condimentata reduce inflamatia. Cercetătorii susțin că adăugarea unui amestec de condimente la o masă poate ajuta la reducerea inflamației în organism. Cu toate acestea, multe studii au arătat că are efecte dăunătoare asupra sănătății.
Ierburile si condimentele sunt foarte utile pentru imbunatatirea rețetelor preferate și pentru trezirea papilelor gustative, deoarece ne permit să aromatizăm mâncărurile noastre și să avem parte o călătorie gustativă fără a ieși de acasă, mai ales că lista este foarte lungă: rozmarin, mentă, arpagic, scorțișoară, turmeric, cuișoare, chimen.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania indică faptul că adăugarea unei game de condimente in mancare nu este doar un mod de a o face mai gustoasa, dar și că acestea aduc în mod incontestabil beneficii pentru sănătate. Și dintr-un motiv bun, acest sfat ar reduce riscul de inflamație în organism.
Studiul lor a descoperit că, atunci când oamenii mâncau o masă bogată în grăsimi și carbohidrați cu 6g de amestec de condimente, aveau markeri mai slabi de inflamație decât o masă cu condimente putine sau deloc. „Dacă condimentele sunt potrivite pentru tine, acestea ar putea fi o modalitate de a face o masă bogată în grăsimi sau carbohidrați mai sănătoasa. Nu putem spune din acest studiu dacă un condiment este special, dar acest amestec specific pare a fi benefic”, spune profesorul Connie Rogers care a condus studiul. Amestecul conținea 13 condimente: busuioc, frunze de dafin, ardei negru, scorțișoară, coriandru, chimen, ghimbir, oregano, pătrunjel, ardei roșu, rozmarin, cimbru și turmeric.
Mancarea condimentata reduce inflamatia
Conform acestor cercetători, cercetările anterioare au susținut că anumite mirodenii, precum ghimbirul și turmericul, au proprietăți antiinflamatorii. Cu toate acestea, inflamația cronică este asociată cu probleme de sanatate cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, excesul de greutate și obezitatea. De asemenea, aceștia susțin că s-a constatat că inflamația poate crește după o masă bogată în grăsimi sau zahăr. Deși nu este clar dacă această scurtă „expunere” numită inflamație acută poate provoca inflamații cronice în organism, se pare că acesta joacă un rol dăunător, în special pentru persoanele supraponderale sau obeze.
„Idealul este de a determina oamenii să mănânce mai sănătos și să facă exerciții fizice pentru a slăbi, dar aceste schimbări de comportament sunt dificile și necesită timp. Deci, între timp, am dorit să știm dacă o combinație de condimente pe care oamenii o cunosc deja și care s-ar putea încadra într-o singură masă poate avea un efect pozitiv”, adaugă profesorul Connie Rogers. Pentru studiu, cercetătorii au recrutat 12 bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 65 de ani care erau supraponderali sau obezi și care aveau cel puțin un factor de risc pentru boli cardiovasculare. În ordine aleatorie, fiecare participant a mâncat trei versiuni ale unei mese bogate în grăsimi saturate și carbohidrați timp de trei zile.
Un efect benefic asupra circulației sângelui
Prima masă nu avea condimente, a doua conținea 2g amestec de condimente și a treia 6g amestec de condimente. Cercetătorii au prelevat probe de sânge de la acești participanți înainte și după fiecare masă la fiecare oră timp de patru ore pentru a măsura markerii inflamatori. „Am cultivat globule albe și le-am stimulat să răspundă la un stimul inflamator, similar cu ceea ce se întâmplă atunci când corpul tău combate o infecție. Este important pentru că este reprezentativ pentru ceea ce s-ar întâmpla în organism. Celulele ar întâlni un agent patogen și ar produce citokine inflamatorii”, spun cercetătorii.
După analizarea datelor, cercetătorii au descoperit că citokinele inflamatorii au fost reduse după masa conținând 6g de condimente, echivalentul unei lingurițe sau lingură în funcție de gradul de deshidratare a condimentelor, comparativ cu celelalte două mese. Cercetătorii spun că nu au putut determina care condimente sau ierburi au contribuit cel mai mult la acest efect benefic. Dar rezultatele lor publicate în Journal of nutrition sugerează că aceste condimente au proprietăți antiinflamatorii care ajută la compensarea inflamației cauzate de o masă bogată în grăsimi și carbohidrați.
////
Rozmarinul, o planta super detoxifianta
Rozmarinul, o planta super detoxifianta. Antioxidant și antiinflamator, rozmarinul face minuni asupra corpului uman. Este o plantă ușor de recunoscut: rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este întotdeauna verde, stufoasă, cu frunze înguste și alungite. Uleiul esențial conține antioxidanți puternici: acid rosmarinic, flavonoide și diterpene fenolice specifice (carnosonă și rosmanol).
Rozmarinul favorizează eliminarea toxinelor
Rozmarinul stimulează ficatul, unul dintre cele mai performante sisteme de curățare din corpul nostru. Promovează producerea de acizi biliari de către celulele ficatului, necesare digerării grăsimilor și facilitează transformarea deșeurilor care vor fi mai bine eliminate de către rinichi. Acest mecanism asigură, de asemenea, o mai bună detoxifiere de medicamente, inclusiv între două cure de chimioterapie.
Mod de utilizare: infuzați 2 – 6 g rozmarin tocat sau 1 – 2 linguriță într-un sfert de litru de apă timp de 10 minute. Beti după fiecare din mesele principale, în jur de douăzeci de zile.
Rozmarinul, o planta super detoxifianta. Protejează ficatul
Întregul corp, în special ficatul, beneficiază de abilitatea rozmarinului de a contracara oxidarea, o forță a naturii fără echivalent botanic în această indicație. Planta este utilă în toate cazurile de oboseală fizică. Acesta previne distrugerea celulelor hepatice și repararea acestora.
Alegeți maceratul de glicerină din muguri, care urmează să fie luat dimineața, timp de una, până la două săptămâni.
Rozmarinul ameliorează durerile
Acidul rosmarinic este antiinflamator. Datorită acestui ingredient activ, rozmarinul reduce durerile musculare sau articulare. Această activitate este însoțită de un efect antiulcer, care face utilizarea sa mai sigură, foarte diferită de medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sintetice care trebuie asociate cu un protector al peretelui gastric.
Puteți masa zona dureroasă cu un amestec de ulei esențial de rozmarin, de camfor, diluat până la 5% într-un ulei vegetal, de exemplu, macadamia. Acest ulei esențial este folosit doar pe piele.
///
Alimente care ne pot ajuta sa avem un somn profund…
Tulburarile de somn afecteaza functiile psihice si nivelul de energie fiind o reala problem pentru milioane de oameni, insa nutritionostii spun ca dezechilibrul nivelului de melatonina poate fi reglat in mod natural, cu ajutorul alimentelor. Daca sunteti in cautarea unui mod natural de a adormi mai usor, dar vreti sa evitati medicamentele, nutritionistii recomanda cateva alimente care va pot creste secretia de melatonina. Acest hormon imbunatatiti calitatea somnului prin relaxarea si calmarea corpului, avand o serie de alte beneficii fizice si psihice. Fiind un antioxidant puternic, melatonina poate ajuta corpul sa lupte impotriva cancerului, spune nutritionistul Tamryn Burgess. Alimentele bogate in melatonina ajuta si in cazul problemelor oftalmologice, ulcere gastrice si arsuri la stomac, regleaza tensiunea arteriala si nivelurile hormonale, scrie adevarul.ro, care citeaza Elite Daily.
Carnea de pui. Consumul carnii de pui este este eficient in reducerea nivelului de stres. Sursa importanta de proteine, carnea de pui are numerosi aminoacizi, inclusiv triptofan. Acesta ajuta organismul sa produca serotonina (hormonul relaxarii), stimuland productia de melatonina (un hormon care controleaza ciclurile de somn).
Untul de arahide. Pe langa faptul ca este delicious, untul de arahide este o sursa bogata de magneziu, ajutand la reglarea melatoninei. Daca arahidele nu sunt pe gustul tau, poti incerca si untul de migdale sau nuci de Brazilia.
Ciresele. Este sezonul lor, asa ca profitati de micile fructe dulci care va pot ajuta sa atingeti starea de calm. Nutritionistul recomanda un smoothie din cirese congelate, banane si lapte de migdale pe care sa il puteti consuma inaintea cinei.
Biscuitii din ovaz. „Ovazul este o sursa naturala de melatonina”, spune nutritionistul Tamryn Burgess. Adaugati meniului stabilit pentru cina un castron mic de fulgi de ovaz cu lapte sau un mic biscuite de ovaz sanatoasa.
///
Reguli alimentare prin care să eviti balonarea
Cum scapi de balonare. Prea multe fibre, legume crude, substanțe fermentabile, grăsimi, acestea sunt o parte din greșelile care pot duce la balonare.
Pentru a digera mai bine alimentele care favorizează fermentațiile intestinale trebuie sa consumăm fructe și legume coapte, decojite si fierte.
Fructele și legumele crude care sunt slab tolerate pot fi utilizate în suc datorită storcatorului care le permite să-și păstreze avantajele nutritive.
Leguminoasele pot fi consumate dacă sunt înmuiate peste noapte sau, mai bine zis, sunt lasate la germinat cu două-trei zile înainte de a fi gătite.
Produsele lactate sunt digerate mai bine dacă sunt fermentate sau maturate pentru o lungă perioadă de timp.
Cum scapi de balonare
Semințele și oleaginoasele sunt înmuiate peste noapte, apoi se clătesc, se curata de coaja și se fac pulbere.
Alege făină cu conținut scăzut de gluten.
Fibrele de legume crude sunt mai iritante, dar trebuie fierte doar foarte putin cat sa distruga celuloza, cea care le face mai greu digerabile. Ele nu trebuie evitate deoarece au mai multe vitamine și minerale și au un indice glicemic scăzut.
Alternarea legumelor crude și gătite limitează iritarea intestinelor. Formula câștigătoare: legume fierte + fructe crude sau legume crude + fructe gătite.
Evitati cereale dulci pentru micul dejun, prăjituri, produse de patiserie, sosuri, supe, deserturi lactate care ascund mulți aditivi.
Evitati-le, în special, pe cele care conțin celuloza și derivații acesteia (E 460 – 469), glutamat și derivații săi (E 620 – 625), E 410 – 446 și îndulcitori (E 950 – 968).
Asigurati-va ca aveti in farfurie legume și carne, pește, ouă sau soia pentru prânz și cină. Consumati doar 2 fructe pe zi și doar un produs lactat.
////
Remediu din praz impotriva faringitei
Prazul reprezinta un remediu util în lupta contra faringitei, tuse si raguseala. Din compozitia acestei plante fac parte elemente nutritive cu proprietati vindecatoare: vitamine (A, C, complexul B), hidrati de carbon, minerale si oligoelemente (calciu, fosfor, potasiu, magneziu, mangan, siliciu).
Datorita proprietatilor diuretice, specialistii recomanda terapia cu praz bolnavilor cardiaci, renali, hepatici si reumatici. Prazul diminueaza colesterolul si elimina apa în surplus din tesuturi. Putini stiu ca prazul este 90% apa, sursa vietii, fara de care nu putem trai. De asemenea, daca mananci praz, te vei umple de energie datorita vitaminelor A, C, E, K. Prazul mai contine si cateva vitamine din complexul de B-uri. Planta are în componenta sa si o serie de minerale pretioase pentru sanatate. Pentru a beneficia de proprietatile prazului, va propunem o reteta delicioasa, foarte hranitoare, dar si foarte sanatoasa. Este perfecta pentru a fi preparata chiar si cand avem musafiri.
///
De ce nu trebuie neglijata tensiunea crescuta
Hipertensiunea arteriala se bucura in ultima vreme de o atentie deosebita nu doar din partea specialistilor, ci si a publicului larg si a media. Interesul mare care i se acorda se datoreaza atat faptului ca aceasta maladie cronica afecteaza circa un sfert din populatia adulta a tarilor dezvoltate si in curs de dezvoltare (cum este cazul Romaniei), cat si complicatiilor grave pe care le poate provoca daca este ignorata.
Hipertensiunea arteriala e caracterizata prin cresterea constanta a valorilor tensiunii peste 140 cu 90, adica „paisprezece cu noua“. Valorile-limita erau mai mari in urma cu cateva zeci de ani (160 cu 100, ulterior 150 cu 95), dar cercetarile medicale au impus scaderea lor la nivelul actual. Mentionam ca nu exista nici o relatie matematica intre valoarea minima si cea maxima a tensiunii arteriale a unei persoane. Indiferent de varsta, se aplica aceleasi valori-limita, prin urmare, este gresit sa consideram ca batranii pot avea tensiuni mai mari fara ca aceasta sa constituie un risc suplimentar. Exista categorii de persoane, cum sunt diabeticii sau cei care au suferit un accident vascular cerebral, la care tensiunea este bine sa fie mai mica decat 130 cu 80. Valorile optime, ideale ale tensiunii arteriale sunt chiar si mai mici: sub 120 cu 80.
Nu mai este o noutate si aproape toata lumea s-a obisnuit deja cu necesitatea depunerii eforturilor terapeutice sustinute – medicamentoase si nemedicamentoase – pentru incadrarea in aceste valori. Dar care este motivul pentru care tensiunea arteriala trebuie mentinuta sub aceste limite? De vreme ce hipertensiunea arteriala este in cele mai multe cazuri o afectiune asimptomatica si care de obicei nu doare si nu este resimtita in nici un fel de pacient, reamintim ca simptomele care pot insoti hipertensiunea arteriala sunt total nespecifice si frecvent sunt generate, de fapt, de alta cauza decat prezenta hipertensiunii: cefalee, ameteala, lipsa de aer, palpitatii, oboseala, dureri in dreptul pieptului, tulburari ale vazului sau auzului etc.
Necesitatea reducerii tensiunii arteriale sub valorile mentionate mai sus nu este o toana a medicilor. Nu este o masura arbitrara de uniformizare a valorilor tensiunii arteriale in populatie. Nici macar nu urmareste ameliorarea unor simptome pe care le prezinta pacientii – acestea sunt oricum foarte rar prezente. Atunci?
Motivul real pentru care medicii si organizatiile medicale internationale insista ca tensiunea arteriala a populatiei sa se incadreze in limitele prezentate este ca hipertensiunea poate fi cauza unor afectiuni severe: boli cardiace (cardiopatie hipertensiva, hipertrofie cardiaca, insuficienta mitrala sau aortica, insuficienta cardiaca), afectiuni vasculare (cardiopatie ischemica cronica, infarct miocardic, preinfarct, accident vascular cerebral, arteriopatie aterosclerotica periferica, boli ale aortei ori suferinta ischemica a altui organ), afectarea rinichiului mergand pana la insuficienta renala si necesitatea instituirii dializei etc. Hipertensiunea arteriala este unul dintre cei mai importanti factori de risc pentru bolile cardiovasculare – alaturi de diabetul zaharat, cresterea colesterolului, fumat, obezitate, predispozitia ereditara, stres, sedentarism si dieta nesanatoasa (abundenta in grasimi, dulciuri, sare si alcool, fara legume si fructe).
Prevenirea acestor afectiuni grave este temeiul pentru care in lume sunt investite anual sume enorme pentru educatia intregii populatii in vederea prevenirii hipertensiunii arteriale si tratamentul indivizilor afectati de aceasta boala, este motivul supunerii pacientilor hipertensivi la regimuri dietetice severe si la tratament continuu pe termen nelimitat; este si una dintre motivatiile existentei prezentei rubrici permanente dedicate bolilor cardiovasculare.
////
Ce afectiune poti avea daca ai limba incarcata de depozite albicioase sau galbui
Probabil stii deja pe limba ta se gasesc foarte multe bacterii, insa te-ai gandit vreodata cate afectiuni poate indica aspectul acestui organ? Obisnuiteste-te sa iti studiezi limba in fiecare dimineata, pentru ca vei afla astfel daca ai vreo problema de sanatate.
In general, o limba sanatoasa are o culoare rozalie. Dar daca dimineata, dupa trezire, suprafata limbii este acoperita de o pelicula albicioasa sau galbuie, este un semn de infectie sau inseamna ca ai probleme digestive, cu rinichii ori la intestine.
Daca aceasta substanta este prezenta spre radacina limbii, acest semn indica faptul ca nivelul toxinelor este mai ridicat in intestinul gros, iar daca incarcarea limbii apare pe centrul ei, atunci toxinele sunt prezente in intestinul subtire.
Un depozit albicios pe suprafata limbii indica o indigestie, iar depozitul galbui arata o tulburare digestiva, o infectie sau o inflamatie. De multe ori, aspectul galbui al limbii este insotit de febra, deoarece apare in timpul racelilor banale si dispare imediat odata cu vindecarea.
De cele mai multe ori, incarcarea limbii provine dintr-o dezvoltare excesiva a candidei, datorita unui PH oral acid, provocat de un reflux gastro-esofagian.
Alte cauze ale „limbii incarcate” pot fi: deshidratarea, problemele hepatice sau biliare, fumatul, alergii, sarcina, lipsa de vitamine din complexul B sau de fier, psoriazisul, sifilisul, guma de mestecat, dezechilibrul florei intestinale, insuficienta renala cronica, problemele dentare, alcoolul, constipatia, diabetul zaharat, intoxicatia cu mercur si unele medicamente (steroizi, antiacide, antibiotice).
//////
Carnea la gratar contine substante cancerigene
Carnea la gratar contine substante cancerigene. Somon, slanina, carnati, hering etc. Iata cateva exemple de mancare afumata. Afumatul este una dintre cele mai vechi tehnici de conservare a alimentelor, la fel ca sararea sau uscarea. „Fumul are o actiune bactericida si de uscare care a facut posibila evitarea riscurilor de putregai si tine insectele la distanta”, noteaza Maïa Meurillon, cercetator la INRA din Clermont-Ferrand (Puy-de-Dôme).
Acum consumatorul cauta aroma intensa si tipica, celebrul „gust de foc de lemn”. Daca produsele disponibile pe rafturile supermarketurilor sunt astazi afumate industrial, unii gurmanzi au propriul lor sistem de afumare. Pe langa carne si peste, se afuma si legume, branzeturi, oua tari.
Afumatul „la rece” consta in expunerea alimentelor la o temperatura cuprinsa intre 20°C si 30°C, ceea ce face posibila afumarea alimentelor fara a le gati. Acesta este procesul folosit in mod traditional pentru carne si peste. in schimb, afumatul „fierbinte”, la temperaturi cuprinse intre 40°C si 100°C, afuma si gateste in acelasi timp. Fumul provine dintr-o combustie lenta a turbei sau a diferitelor specii de lemn (visine, fag, stejar, conifer) care dau fiecare un anumit gust. inainte de a fi afumate, pestele, fructele de mare, carnea sau carnatii pot fi sarati, prin injectare directa de sare sau cu saramura. Acest pas intareste carnea si reduce continutul de apa, ceea ce imbunatateste conservarea.
Carnea la gratar contine substante cancerigene
Fumul provenit din arderea lemnului elibereaza hidrocarburi aromatice policiclice care se depun pe produsele alimentare si le patrund putin cate putin. Unul dintre acesti compusi, benzoapirena, a fost clasificat ca cancerigen uman de Agentia Internationala de Cercetare a Cancerului (Circ) in 2005. Se crede ca este capabil sa deterioreze ADN-ul si sa creasca riscul de cancer colorectal. Cercetarile americane asupra a 1.508 de femei cu cancer de san sugereaza, de asemenea, ca expunerea la PAHs din carne la gratar sau afumata (vita, miel, porc) poate scadea sansele de supravietuire dupa boala. intr-adevar, ar creste cu 23% riscul ca aceste femei sa moara din cauza cancerului lor si cu 17% sa moara indiferent de cauza.
Urmarile eliminarii chirurgicale a vezicii biliare
Urmarile scoaterii vezicii biliare. Indepartarea vezicii biliare poate fi recomandata din cauza prezentei calculilor biliari. Care sunt consecintele acestei operatii?
Cand sa indepartati vezica biliara
Vezica biliara este un mic rezervor situat sub ficat, al carui rol este acela de a pastra o parte a bilei produse de acesta. O secreta punctual in tractul digestiv pentru a ajuta digestia, mai ales in timpul meselor bogate.
Indepartarea vezicii biliare (colecistectomie) poate fi recomandata pentru calculi biliari, dar numai atunci cand sunt durerosi. Daca sunt detectati din intamplare, la o ecografie, si nu prezentati niciun simptom, operatia nu este necesara.
Colecistectomia: o operatie destul de simpla
Astazi, cea mai mare parte a vezicii biliare este indepartata prin laparoscopie, o tehnica mai putin invaziva. Peretele abdominal nu trebuie deschis. Doar o mica incizie este facuta in burta pentru a introduce o mini-camera si instrumente chirurgicale.
Se efectueaza in chirurgie ambulatorie. Asa ca te duci la spital in dimineata operatiei si te intorci seara acasa!
Foarte simpla, insa, interventia implica riscuri semnificative daca nu este bine efectuata.
Urmarile scoaterii vezicii biliare
Contrar credintei populare, indepartarea vezicii biliare nu interfereaza cu digestia sau tranzitul. Dupa operatie, ficatul continua sa produca bila, care este turnata direct in intestinul subtire. Cu toate acestea, vezica biliara nu mai ofera bila in exces in caz de supraincarcare lipidica, cum ar fi in timpul unei mese bogate. Prin urmare, ar trebui sa evitam mesele bogate in grasimi? Ei bine, nu ! Atunci cand vezica biliara este indepartata, are loc un fenomen de compensare: canalul biliar principal (care conecteaza ficatul la intestinul subtire) se extinde si are tendinta de a reproduce rezerva reprezentata de vezica biliara.
Sa traiesti fara vezica biliara: trebuie sa-ti adaptezi dieta?
Deoarece digestia continua normal, nu trebuie sa va ajustati dieta. Dimpotriva, de multe ori se intampla ca pacientii operati sa poata manca din nou alimente pe care nu si le-ar mai fi putut permite cand aveau calculi biliari, cum ar fi ciocolata sau alte alimente grase.
Cu toate acestea, daca aveti probleme cu tranzitul sau digestia, adresati-va medicului dumneavoastra. Aceste simptome sunt probabil legate de o alta cauza, care este important de diagnosticat si de tratat.
///
Miraculoasa delicatesa care scade colesterolul
Marea Britanie anunta modificarea genetica a trufelor, astfel incat aceste ciuperci rare si scumpe sa devina mai accesibile. Este o veste foarte buna pentru opinia publica, intrucat miraculoasele delicatese sunt comori de beneficii pentru sanatate.
Modificarile genetice ale trufelor vor permite cresterea accelerata a acestora, intr-un rastimp de trei ani fata de sase, cat este necesar in prezent in natura. Daca acum aceste delicatese cresc cu precadere in climat mediteranean – Italia, Spania, Franta -, peste circa doua decenii vor fi aclimatizate pe teritoriul britanic si mult mai accesibile, anunta „Daily Mail”. In timp ce la ora actuala declinul constant al productiei a facut ca pretul acestor ciuperci sa creasca la 1.200 de dolari kilogramul, anuntata modificare genetica, ce va permite aclimatizarea si injumatatirea timpului de crestere, va mari productia si va micsora pretul, iar astfel tot mai multi oameni vor avea acces la renumitele beneficii ale trufelor.
Pline de proteine – pana la 20% la fiecare 100 de grame -, trufele aduc organismului aminoacizii necesari dezvoltarii armonioase a muschilor si mentinerii densi- tatii oaselor. Acest aspect este foarte important mai ales in contextul in care tot mai multe persoane devin vegetariene. Potrivit publicatiei „Harvard Health”, trufele pot sta la loc de cinste alaturi de celelalte surse de proteine la care pot apela vegetarienii (tofu, nuci, mazare etc.). In acelasi timp, aceste ciuperci au un nivel foarte scazut al carbohidratilor, fiind recomandate celor care vor sa-si mentina nu doar o greutate optima, ci si un metabolism curat. Este valabil si pentru diabetici, care trebuie sa se fereasca de porumb, de cartofi si de dovleac, avand in schimb varianta trufelor, noteaza vnfitfoods.com.
Bogate in fibre, cu 20 de grame la o portie, trufele sunt campioane ale sanatatii tractului digestiv, intrucat mentinerea bunei functionari a intestinelor cere circa 30 de grame de fibre zilnic. Trufele contin fibre solubile, astfel incat ajuta foarte mult digestia. „Aceste fibre se dizolva, transformandu-se intr-un gel care ajuta la scaderea nivelului glucozei si al colesterolului din sange”, arata Mayo Clinic. In plus, aceste ciuperci foarte speciale „reduc riscul producerii accidentelor vasculare cerebrale si a bolilor de inima”.
///
Ce faci cand tensiunea ta oscileaza
Valorile normale ale tensiunii arteriale (adica ale presiunii sangelui din artere) sunt mai mici decat 130 cu 85 milimetri de mercur, iar valorile optime sunt chiar si mai mici – sub 120 cu 80 milimetri de mercur. Hipertensiunea arteriala este afectiunea caracterizata prin cresterea persistenta a valorilor tensiunii peste 140 cu 90, adica „paisprezece cu noua“. Valorile-limita erau mai mari în urma cu cateva zeci de ani (160 cu 100, ulterior 150 cu 95), dar cercetari medicale riguroase au impus scaderea lor progresiva. Aceste valori-limita se aplica indiferent de varsta, deci e gresit sa consideram ca batranii pot avea în mod normal tensiunea peste 140 cu 90.
Afectand aproximativ un sfert din populatia adulta a Romaniei, hipertensiunea arteriala este cel mai raspandit factor de risc pentru aparitia bolilor cardio-vasculare – alaturi de diabetul zaharat, fumat, cresterea colesterolului, obezitate, predispozitia ereditara, stres, sedentarism si dieta nesanatoasa: abundenta în grasimi, dulciuri, sare si alcool, fara legume si fructe.
Trebuie stiut ca, atat la persoanele normotensive, cat si la hipertensivi, este normal sa existe variatii importante ale valorilor tensiunii arteriale de la o zi la alta si chiar pe parcursul aceleiasi zile (uneori si de la un minut la altul!) – în functie de foarte multi factori din mediu sau de starea fizica si emotionala a respectivului individ. Acestei situatii i s-a atribuit în mod eronat si abuziv termenul de „tensiune oscilanta“ – termen nerecomandabil, evident impropriu, dar, din pacate, foarte des utilizat în limbajul curent al foarte multor pacienti.
Fluctuatiile tensiunii arteriale în timp sunt departe de a avea un caracter cu adevarat „oscilant“ în sens fizic – de variatie periodica, alternativa si simetrica a unei marimi în raport cu o valoare de echilibru. Aceste variatii (uneori chiar ample!) ale tensiunii sunt întotdeauna explicabile si absolut normale la orice persoana – nimeni nu poate pretinde sa aiba tensiunea arteriala constanta! Preluand termenul nepotrivit amintit, putem afirma ca toata lumea are deci tensiunea „oscilanta“ – de fapt, variabila.
Diagnosticul hipertensiunii arteriale necesita masurarea repetata a valorilor tensionale pentru a stabili daca acestea se încadreaza în limitele normale sau patologice. Din pacate, diagnosticul de hipertensiune este pus prea usor în cazul indivizilor care prezinta doar cresteri tranzitorii ale tensiunii. În acest sens trebuie stiut ca o persoana normotensiva poate avea uneori valori ale tensiunii peste 140 cu 90, fara ca aceasta sa reprezinte o situatie patologica. Aceste cresteri tensionale, numite impropriu „hipertensiune oscilanta“, sunt normale si pot avea cauze diverse: efortul fizic, durerile de intensitate mare, emotiile sau doar emotivitatea excesiva, îngrijorarea, excesul de sare, consumul recent de cafea, alcool sau medicamente (în primul rand antiinflamatoarele) care pot creste tensiunea.
În astfel de cazuri nu este necesara administrarea unui tratament antihipertensiv, iar daca tratamentul este totusi instituit (situatie din pacate frecventa), presiunea arteriala scade sub valorile normale, manifestandu-se prin ameteala, somnolenta, dureri de cap, tulburari de vedere sau senzatie de oboseala. Pentru a evita o astfel de situatie, nu va masurati tensiunea atunci cand sunteti obositi, îngrijorati, suparati sau emotionati, ati baut cafea, alcool sau aveti dureri puternice. Întotdeauna este bine sa treaca un interval de minimum 10-15 minute de cand ati intrat în cabinetul medical si v-ati asezat pe canapea pana cand vi se masoara tensiunea arteriala.
///
Ce nu stiati despre colesterol?
Ce nu se spune despre colesterol? Colesterolul este direct legat de probleme de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arteriala si bolile coronariene.
Intr-adevar, aceasta este una dintre principalele cauze ale bolilor de inima. In primul rand, este necesar sa explicam ce este colesterolul si ce il provoaca.
Colesterolul este o componenta alimentara care se gaseste doar in produsele de origine animala. Pe de alta parte, este complet absent in fructe si legume. Se gaseste adesea in galbenusurile de ou, unt, uleiul de gatit si alte alimente care contin grasimi saturate.
Nivelurile de colesterol din sange provin in principal din procesarea nutrientilor, precum si din ingestia produselor alimentare care le contin. Fiecare celula contine colesterol.
Are impact asupra corpului uman in diferite moduri. Ajunge la creier, la oase, la hormoni si alte parti ale corpului.
Ce nu se spune despre colesterol?
Mai multe conceptii gresite au aparut cu privire la consumul de colesterol. Se spune adesea ca o crestere a aterosclerozei poate duce la boli coronariene. Unele studii au descoperit ca persoanele cu colesterol scazut pot face si ele ateroscleroza.
Specialistii in colesterol au mentionat ca argument pentru scaderea tensiunii arteriale reducerea grasimilor animale din organism. Este posibil, dar se intampla doar intr-un procent mic (de obicei sub 4%). De ce ? Ei bine, pentru ca organismul are nevoie de el. Daca nu il poate gasi, il produce.
//
Informatii oferite de catre respiratie despre sanatatea noastra
Ce dezvaluie respiratia despre sanatate? Te speli pe dinti zilnic, folosesti ata dentara si chiar te clatesti cu apa de gura. Nu veti comanda niciodata paine de usturoi la o prima intalnire si veti avea mereu guma de mestecat in geanta. Daca in ciuda tuturor acestor precautii respiratia iti ramane neplacuta, corpul tau incearca sa-ti spuna ceva.
Se intampla mult mai des decat credeti. Igiena orala slaba nu este cea mai frecventa cauza a respiratiei urate. Dr. Harold Katz, medic stomatolog si bacteriolog la Clinicile respiratorii din California, confirma acest lucru. Potrivit lui, daca gura miroase in mod regulat este pentru ca este uscata. si in acest caz bacteriile care locuiesc acolo se inmultesc. Noaptea, in timp ce dormi, saliva este produsa intr-o calitate foarte mica, chiar deloc, ceea ce provoaca gura uscata si respiratia neplacuta dimineata.
Ce dezvaluie respiratia despre sanatate?
Dar multi au au gura uscata si, prin urmare, respiratie urata, pe tot parcursul zilei. Motivul este adesea un medicament. 75% dintre medicamente, inclusiv antidepresive, antihistaminice si calmante, au ca efect secundar uscarea gurii. Asadar, daca ati observat ca oamenii se indeparteaza cand vorbiti cu ei, intrebati-va medicul daca medicamentele pe care le luati sunt responsabile. Daca este cazul, este recomandabil sa bei mai multa apa, sa mesteci frunze de menta sau sa schimbi medicamentele.
In alte cazuri, respiratia urata este semnalul ca ceva nu este in regula in alta parte din corpul tau. si credeti sau nu, fiecarui miros ii corespunde o anumita problema.
Daca respiratia ta miroase a molie
Puteti avea alergii, secretie nazofaringiana sau sinuzita. Cand aveti sinuzita recurenta, bacteriile din gura pot transforma proteinele mucusului intr-un produs toxic. Daca medicul dumneavoastra va prescrie antibiotice, ar trebui sa fie bine.
Ce dezvaluie respiratia despre sanatate? Daca respiratia ta miroase a fructe
Este posibil sa aveti diabet. Zaharul care circula in sistemul sanguin, merge la celule si este transformat in energie. Daca acest lucru nu se intampla, nivelul de zahar din sange creste si celulele dvs. incep sa arda grasime pentru energie. Acest lucru duce la producerea de acetona (o substanta acida care se gaseste in mod natural in organism si e rezultatul unui nivel ridicat de zahar din sange), care ofera respiratiei mirosul fructat.
Daca respiratia ta miroase a lapte
Puteti fi alergic la lactoza. Acest lucru indica faptul ca nu digerati proteinele din produsele lactate in mod corespunzator. Probabil aveti si alte simptome atunci: diaree, crampe, gaze.
Ce dezvaluie respiratia despre sanatate? Daca respiratia ta miroase a murdar
Este posibil sa aveti o problema cu amigdalele. Bacteriile si reziduurile alimentare se pot bloca in ele si pot forma mici bile albe. Medicul va trebui apoi sa le indeparteze, deoarece gura are un miros urat.
Daca respiratia ta miroase a putred
Este posibil sa aveti o infectie pulmonara. Un miros neplacut, mai puternic decat obisnuitele respiratii urate arata existenta unei probleme la plamani (pneumonie sau chiar cancer).
///
Ce trebuie stiut despre diabet?
Pot fi diabetic fara sa stiu? Tacut si discret, diabetul este o boala care poate trece neobservata mult timp. Astfel, pot trece cinci sau zece ani intre debutul si diagnosticul sau, care poate fi facut cu prilejul unei complicatii.
Ce este diabetul?
In timpul digestiei, alimentele noastre sunt transformate in zahar, un combustibil esential pentru celulele organismului. Un hormon produs de pancreas, insulina, regleaza cantitatea de zahar depozitata sau „arsa” in celule. Diabetul este astfel legat de o secretie sau actiune insuficienta a insulinei.
Simptomele diabetului
Caracterizat printr-un exces permanent de zahar in sange, diabetul rezulta din factori genetici si de mediu. Dar poti fi diabetic fara sa stii? Da, pentru ca diabetul este nedureros si insidios multa vreme. De obicei, este diagnosticat la cinci-zece ani dupa ce a debutat.
Unele semne pot, totusi, sa alerteze: oboseala constanta, gura uscata, infectii recurente si de durata, setea si nevoia de a urina. Unii experti americani de la American Diabetes Association recomanda screeningul pentru acesti subiecti cu risc:
Persoanele de peste 45 de ani;
Pacientii care sunt obezi;
Au un parinte diabetic de gradul I;
Sunt membri cu o origine etnica deosebit de expusa riscului (afro-american, hispanic, indian, asiatic etc.);
A nascut un copil cu greutatea mai mare de 4 kg sau care a fost diagnosticat cu diabet gestational;
Sunt hipertensivi;
Au niveluri de colesterol peste 35 mg / dl sau trigliceride peste 250 mg / dl;
Aveti intoleranta la glucoza sau glicemie anormala in conditii de repaus.
Screeningul se poate face printr-un simplu test de sange sau o mica intepatura la nivelul degetului (glicemie capilara). Un nivel de zahar din sange mai mare de 1,26 g / l (masurat de doua ori) este sinonim cu diabetul.
Diabetul este diagnosticat in general alaturi de o complicatie: arterita, infarct, leziuni renale, oftalmologice sau neurologice. Aceasta identificare tardiva necesita tratament urgent.
Pot fi diabetic fara sa stiu? Prediabetul
Prediabetul se caracterizeaza prin glicemie ridicata, fara a depasi pragul pentru diabet. Cunoscuta si sub denumirea de intoleranta la glucoza, aceasta problema este probabil sa progreseze catre diabetul adevarat daca persoana nu isi schimba obiceiurile.
Exista multi factori de risc: sexul masculin, varsta inaintata, excesul de greutate si in special grasimea abdominala, stilul de viata sedentar, hipertensiunea arteriala, istoricul diabetului gestational.
Adoptarea unui stil de viata sanatos cu o dieta echilibrata, practicarea activitatii fizice regulate si eliminarea factorilor de risc modificabili (renuntarea la fumat, controlul greutatii) este cea mai buna prevenire a diabetului.
Leguma care poate usura viata bolnavilor de osteoporoza
Gulia este o sursa bogata de vitamine (B6, C) si minerale precum potasiu, magneziu, calciu, cupru. Alaturi de acestea, la loc de cinste se afla fosforul, care are un rol esential in formarea si mentinerea sanatatii oaselor si dintilor. Copiilor in crestere sau celor suferinzi de rahitism li se recomanda sa consume suc proaspat de gulii. Avand proprietati tonice si mineralizante, acesta, in combinatie cu sucul de morcov sau de telina, este excelent pentru intarirea sistemului osos, ceea ce tine la distanta una dintre afectiunile cele mai des intalnite, osteoporoza. Sucul se obtine cu ajutorul storcatorului de fructe si se administreaza cate 100 ml de trei ori pe zi. Chiar daca se foloseste perioade lungi, nu au fost semnalate efecte adverse. Acelasi suc este indicat pentru combaterea contractiilor musculare si atenuarea durerilor cauzate de acestea. Consumat zilnic, la micul dejun, cate un pahar, sucul de gulie poate face minuni in cazul carceilor.
Gulia intareste sistemul imunitar si ajuta la formarea hemoglobinei, este un antioxidant de calibru si, prin compusii sai, contribuie semnificativ la cresterea si regenerarea tesuturilor, precum si la mentinerea pH-ului sangelui. Toate aceste calitati recomanda consumul guliei, alaturi de alte crucifere, in prevenirea unor tipuri de cancer, precum si pentru incetinirea declinului cognitiv al persoanelor in varsta, arata studii derulate la Universitatea din Boston, SUA. O alta directie de actiune a guliei este pe segmentul afectiunilor pulmonare, unde aceasta leguma se remarca in mod deosebit, administrata sub forma de sirop. Asadar, daca suferiti de angine, bronsite, tuse persistenta sau guturai, scobiti o gulie si umpleti cavitatea cu zahar. In cateva ore se va forma un sirop care se poate administra cu lingurita.
Aplicata extern, gulia este un remediu eficient in tratarea mai multor afectiuni. Astfel, in caz de abcese sau furuncule se coace in cuptor o gulie cu coaja (este coapta cand intra degetul in ea). Se lasa sa se raceasca usor si se taie in doua. Degeraturile se trateaza cu jumatatile guliei, presand usor, ca sa iasa sucul. Gulia este, de asemenea, un bun remediu impotriva acneei si nu aveti nimic altceva de facut decat sa consumati zilnic o cantitate mica de leguma in stare cruda. De altfel, este delicioasa in toate formele, atat cruda, cat si gatita: se poate face piure, se poate praji aidoma cartofilor, se poate coace la cuptor, mura sau poate face parte din diverse salate.
Pentru ca demolatorii din tara nu au putut lichida Avicultura din Romania, isi dau miinile cu vulpoii straini-ca sa cloceasca o alta “gripa aviara”pana ne sar fulgii…
PREŞEDINTE,
Prof. univ. dr. ILIE VAN
COMUNICAT DE PRESĂ
UNIUNEA CRESCĂTORILOR DE PĂSĂRI DIN ROMÂNIA
Producătorii români de carne de pasăre şi ouă contestă ştirea apărută în media „87% din puii crescuţi în România sunt plini de substanţe chimice şi hormoni”
Începând cu data de 05.05.2017, pe unele canale media (Antena 1, Antena 3, România TV) s-a difuzat următoarea ştire având ca sursă autorităţile UE „87% din puii crescuţi în România sunt plini de substanţe chimice şi hormoni”.
Vă informăm că, în Raportul EFSA dat publicităţii recent, nu se face vorbire despre conţinutul cărnii de pasăre în substanţe reziduale, antibiotice, hormoni, etc., ci se vorbeşte despre rezistenţa unor microorganisme la tratamentul cu antibiotice. Această rezistenţă este testată permanent de autorităţile naţionale și europene, în cazul depistării unor astfel de microorganisme, prin teste în laboratoarele de referinţă privind antibiorezistenţa unor microorganisme la diferite antibiotice.
În nici un moment nu se vorbeşte despre conţinutul de reziduuri din carnea de pui.
În plus, aceeași știre, cu același titlu, însoțită de aceeași filmare și pe aceleași posturi TV, a apărut și în data de 28.05.2013.
În filmul care însoțește știrea, apar produse de la unele firme din România, fără ca brand-ul acestora să fie blurat, ceea ce aduce grave prejudicii producătorilor români.
Producătorii avicoli contestă vehement aceste afirmaţii, iar în sprijinul lor este programul de control pentru reziduuri, aprobat anual de către Comisia Uniunii Europene şi care în aplicare implică costuri foarte ridicate pentru producători.
Stabilirea numărului de probe pentru control, se aprobă de către Comisia Europeană în funcţie de numărul de păsări din ţară, iar pentru România în anul 2016 pentru depistarea reziduurilor la pasăre, s-au efectuat 2.397 de teste, din care 582 pentru reziduurile de antibiotice.
În perioada 2010 – 2016, pentru determinarea prezenței reziduurilor de antibiotice s-au analizat 4320 probe, din care doar trei probe au fost neconforme (2 în anul 2014 și 1 în anul 2016), caz în care s-au aplicat măsurile specifice.
Facem mențiunea că, antibioticele nu se folosesc în hrănirea păsărilor, ci doar în scop curativ, ca tratament în diferite boli ale păsărilor, sub prescripția și supravegherea medicului veterinar. De la data finalizării tratamentului cu antibiotice și până la abatorizare se respectă „timpul de așteptare”, astfel încât în carne să nu existe reziduuri de antibiotice.
După sacrificare, se prelevează din nou probe, atât din carne cât şi din furaje, care se analizează; în registrul de tratamente existent în fiecare exploataţie avicolă se menţionează obligatoriu: denumirea antibioticului administrat, perioada de tratament şi timpul de aşteptare necesar eliminării antibioticelor din organism.
Metodele de analiză şi control utilizate în laboratoarele de stat sunt cele recomandate şi verificate anual de către Comisia Europeană.
Recoltarea probelor pentru analize se face periodic, inopinat de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără ca producătorii să fie informaţi.
Pe lângă Programul de Control oficial realizat de ANSVSA în baza Planului Național de control reziduuri, fermierii sunt obligați să facă permanent supraveghere prin programe de autocontrol.
Programul de control are la baza legislaţia europeană în domeniu, astfel:
- Pentru interzicerea utilizării hormonilor în creşterea păsărilor, operează Directiva 96/22, transpusă în legislaţia noastră prin Ordinului ANSVSA 199/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- Pentru interzicerea folosirii antibioticelor în hrana păsărilor, operează Regulamentul 1831/2003;
- Pentru depistarea reziduurilor de antibiotice în carne, Ordinul ANSVSA 195/2007;
- Pentru depistarea substanţelor farmacologic active, operează Regulamentul 37/2010;
- Pentru depistarea pesticidelor în carne, operează Regulamentul 396/2007;
- Pentru depistarea diferiţilor contaminanţi şi micotoxinelor în carne, operează Regulamentul 1881/2006.
Menţionăm că toţi producătorii de carne de pasăre şi ouă consum din România respectă cu stricteţe legislaţia în vigoare, fiind monitorizaţi permanent de ANSVSA.
Apariţia periodică în media a unor campanii de denigrare a produselor avicole, aduce grave prejudicii producătorilor autohtoni, dar şi consumatorilor care sunt îndepărtaţi de produsele de foarte bună calitate şi la preţuri rezonabile aflate pe piaţa noastră.
De asemenea, afirmaţiile din media aduc prejudicii exportului de produse avicole, partenerii profitând de astfel de campanii şi de multe ori făcând presiune pe preţuri.
Prezentul comunicat este aprobat de toți membrii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.
Adunarea Generală a UCPR
PREŞEDINTE
Prof. univ. dr. ILIE VAN
Fermierul Ggheorghe Condrut, judetul Calarasi, cultivator de rosii
Sistemele de irigatii sunt foarte importante pentru orice fel de activitate agricola care necesita un teren udat uniform si in mod periodic. Irigatia este deci un sistem controlat al apei care are scopul de-a alimenta cu apa suprafetele terenului agricol. Exista numeroase astfel de sisteme folosite peste tot in lume.
Ce fel de sisteme de irigatii putem folosi si de ce?
Inainte sa luam o decizie trebuie sa ne gandim la mai multi factori precum: sursa de apa, tipul de sistem de irigatie, teren, daca zona este arida sau prezinta umiditate, sau tipul de cultura pe care dorim sa-l suplimentam cu apa.
Exista doua tipuri majore de irigatie: subterana sau supraterana.
Daca vorbim despre irigatia subterana, aceasta se poate face prin folosirea aspersoarelor telescopice. Componentele principale ale sistemului sunt: aspersoarele telescopice, hidrantii, conductele, conectorii, elementele de automatizare (programator udare, etc).
Acest sistem este foarte convenabil datorita instalatiei permanente in subteran. Astfel nu mai sunteti nevoiti sa strangeti sau sa mutati furtunurile si aspersoarele (de suprafata) in zona pe care trebuie sa o udati. Un alt avantaj il constituie faptul ca acest sistem este protejat pe timpul iernii iar plantele profita la maximum de apa aceasta ajungand exact la radacina.
Sistemele si instalatiile de irigare prin picurare sunt considerate cele mai eficiente metode de irigare. Irigarea prin picurare este solutia cea mai folosita pentru irigarea culturilor de legume in solarii si in camp, pentru gradini de flori sau ghivece, culturi de vita de vie si pomi fructiferi. Sistemul de irigare prin picurare conduce in final la obtinerea unui spor de productie de pana la suta la suta si la cresterea calitatii produselor. Liniile de picurare sunt foarte folosite in legumicultura, pomicultura si in cultura vitei de vie.
Daca trecem la irigatia supraterana o metoda eficienta pentru irigarea de suprafete mari este Sistemul mobil pe sasiu. In functie de suprafata terenului si de tipul de cultura se alege si instalatia de irigare. Fiecare tip de instalatie este adaptata pentru utilizarea la o anumita suprafata de teren agricol. Aceste instalatii pot fi folosite cu tamburi (carucior si aspersor) si furtun. Sunt instalatii mobile, pe sasiu, ele pot fi deplasate de-a lungul culturilor, in functie de necesitate. Acest sistem poate fi folosit la o varietate mare de tipuri de culturi si poate fi ajustata pentru functionarea optima in fuctie de cultura.
Sistem de Irigat cu Tambur este utilizat in culturile din camp deschis. Tamburii se folosesc la irigarea tuturor tipurilor de culturi: legume, livezi, pepiniere, melci, cultura mare, pajisti si pasuni. Acesti tamburi pentru irigatii prezinta un mare avantaj in pretul relativ scazut raportat la suprafata pe care o pot acoperii.
Sistemul de Aspersiune Fina este alegerea perfecta pentru culturile de legume. Acest sistem realizeaza o ploaie fina si creaza un microclimat propice cresterii plantelor si asigura o uniformitate foarte buna a irigarii.
Tot la irigarea supraterana incadram si sistemul Aripi de ploaie. Acestea sunt echipamente de irigat cu mutare manuala, formate din tronsoane de 5 sau 6 m, usoare, care pot fi mutate cu usurinta. Imbinarea lor se face cu ajutorul unor cuple rapide care asigura o etanseitate ridicata. Permit irigarea unor suprafete de pana la 1,4 ha la o mutare. Sunt utilizate pentru udarea la cultura mare sau a pajistilor.
In timp ce in „desertul” din Spania se construieste cea mai mare concentrație de sere din lume, noi desertificam
În urmă cu 35 de ani, această regiune din sud-estul Spaniei era uscată și aridă, asemănătoare unui deșert. Ceea ce este interesant, este faptul că în anii ‘80, regiunea, aflată la 30 km de Almeria, a început să fie împânzită de sere, devenind astfel locul cu cea mai mare concentrație de sere din lume, acoperind 26.000 de hectare. În prezent, anual sunt cultivate tone de fructe şi legume precum roşii, castraveţi, ardei și zucchini (dovlecei). Mai mult de jumătate din cererea de fructe și legume proaspete din Europa este asigurată de aceste sere, aducând Almeriei venituri de 1,5 miliarde de dolari pe an.
Foto: amusingplanet.com
Sera care face posibila cresterea culturilor in desert;
O organizatie non-profit numita „Roots up” a proiectat o sera care colecteaza umiditatea din aer, ca apoi aceasta sa fie folosita pentru a uda plantele sau chiar ca apa potabila. Creatorii proiectului promit revolutionarea modului in care se face agricultura in zonele desertice, acolo unde sansele aducerii la maturitate a unei culturi sunt practic nule. Astfel, folosindu-se de efectul de sera, acest angrenaj are proprietatea de a capta apa din atmosfera intr-un recipient, ca apoi ea sa fie folosita in diferite scopuri, pornind de la irigatii pana la apa potabila.
Cum functioneaza aceasta sera revolutionara?
Initial aerul cald este captat in interior, astfel incat temperatura in sera se pastreaza in crestere pe tot parcursul zilei. Ulterior, caldura provoaca evaporarea apei si crearea de umiditatea sporita in aer ce ofera o atmosfera cu efect de sera, prielnica cresterii plantelor, precum si maximizarea recoltarii de roua.
Apoi, cand temperatura suprafetei scade, de seara pana dimineata, fermierul trage in afara trapa, printr-o franghie, actiune care deschide partea de sus a serei permitandu-i sa se raceasca. Astfel, cand ating in cele din urma punctul de condensare, vaporii de apa atmosferica se condenseaza si formeaza picaturi mici pe suprafata foliei de bioplastic care se acumuleaza in recipientul rezervorului de apa. Acest nou design poate ajuta fermierii din zonele in care lipsa de temperatura adecvata si de precipitatii face sa fie dificila cresterea oricarui tip de cultura.
Organizatia „Roots up” doreste sa lanseze proiectul in zonele aride din Africa, initial in Etiopia, acolo unde secetele sunt frecvente si agricultura este extrem de dificila, motiv pentru care foametea si subnutritia sunt la ordinea zilei. Tinand cont de faptul ca FAO doreste proiecte viabile pentru a reusi sa dezvolte agricultura rurala in zone deficitare, acest proiect are sanse mari sa fie implementat la scara larga si foarte larga. De asemenea, proiectantii acestei sere atrag atentia ca acest sistem poate fi folosit si in alte zone din lume, in special pentru captarea apei potabile direct din atmosfera. In prezent, ei cer ajutorul oamenilor pentru a-si finanta si implementa ideea in tarile care au cu adevarat nevoie de aceste ajutoare pentru a duce o viata mai buna.
Videoclipul de mai jos ofera o reprezentare grafica a modului in care functioneaza sera intr-un mod practic si vizual.
Mai multe informatii despre proiect puteti afla pe site-ul organizatiei > Roots Up – Ethiopia – Self-sufficient farming communities
In serele din desert se obtine peste 60% din productia Israelului pentru export
Situat in desertul Negev, Arava este regiunea cea mai izolata din Israel. In Negev, resursele de apa sunt limitate. Temperaturile pot urca la 55 de grade C si in fiecare directie, vei vedea un peisaj sumbru si pustiu.
In urma cu 150 de ani regiunea a fost explorata de catre o misiune din Anglia si a fost declarata improprie pentru a fi locuita de oameni. Premierul israelian David Ben-Gurion a vazut, in schimb, un potential agricol in regiune si a declarat: „poporul si statul Israel va realiza … marea misiune de populare a pustiului si de al face sa infloreasca.”
Prin ingeniozitate si determinare locuitorii din Arava au atins azi imposibilul. 60% din legume si 10 % din productie de flori taiate care se produc in Israel se realizeaza in serele de aici. Aparent pustiu și neprimitor, desertul Arava este, in realitate, terenul in care se aplica solutii inovatoare pentru agricultura, resursele de apa si cercetarea stiintifica
Arava este o regiune formata din cinci sate agricole, inconjurate de serele celor 600 de fermieri. Acestia au fost prezenti si in acest an la Targul Fruit Logistica de la Berlin cu o oferta bogata de legume si fructe proaspete.
NOI ne batem joc de pamantul cel mai bun si altii revolutioneaza agricultură în mijlocul deșertului
Valea Wadi Rum este situată în sudul Iordaniei, aproape de graniţa cu Arabia Saudită. Peisajul este atât neobișnuit încât zona este numită și „Valea Lunii”. Munţii de granit şi gresie străbat deoparte și de alta defileul plin de nisip roșu, iar o serie de stânci, grote și arcade naturale se întind spre linia orizontului dând și mai mult senzația celor ce ajung aici, că de fapt sunt într-o altă lume. Din cauza poziționării, precipitațiile sunt extrem de puține, lucru ce face ca zona să fie lipsită în cea mai mare parte de vegetație naturală.
Spunem vegetație naturală, pentru că deşi nimic nu pare că ar putea creşte pe acest pământ copt de soare, beduinii din regiunea Wadi Rum au reușit să creeze aici o zonă agricolă unică în lume, transformând mici porțiuni din vale în oaze de viață.
Primele ferme de aici au fost înfiinţate în anul 1986, pe o suprafață de aproximativ 2.000 de hectare de deșert. Deşi se pare că alegerea acestui loc este ciudată, lucrurile încep să aibă sens când aflăm că sub deşertul Wadi Rum se află un acvifer cu rezerve foarte mari de apă, care se întinde şi sub sub munţii de frontieră, până departe în Arabia Saudită. De fapt, o mare parte din alimentarea cu apă a Iordaniei depinde de această sursă unică de apă.
În aceste ferme se cultivă cu succes de forte mulți ani cereale și furaje, vinete, varză, smochine, rodii, cartofi sau roșii. Culturile agricole sunt cultivate prin utilizarea unor tehnici speciale de irigare care par ar fi fost folosite încă din cele mai vechi timpuri de popoarele antice, inclusiv de vechii egipteni și nabateenii.
Apa este extrasă din acviferul subteran aflat între 30 și 400 de metri adâncime. Cu ajutorul acestei ape se irigă o suprafață concentrică de circa 78 de hectare cu ajutorul unei rampe pivotante cu duze de irigare.
Tehnicile folosite aici pentru extracția apei sunt atât de bine realizate încât o mare parte a țării primește apă potabilă de aici, transportul acesteia realizându-se cu ajutorul unor camioane cisternă.
![deafef]](http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2016/08/deafef.jpg)
sursa: amusingplanet.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Agicultură fără pământ, pe acoperișul unui mall care găzduiește și lilieci, stupuri de albine și cuiburi de păsări. Se întâmplă în Israel
La o privire superficială, arată ca un mall normal. Construit acum mai bine de 40 de ani, este mai degrabă un centru comercial de școală veche. Cu toate acestea, este un reper în inovație și un exemplu de atitudine progresistă. Pe acoperișul mallului Dizengoff din Tel Aviv, Israel, se face agricultură hidroponică pentru a crește fructe și legume rapid și organic. Dar scopul primar nu este acela de a vinde produsele, ci de a-i învăța pe vizitatorii magazinului cum funcționează agricultura hidroponică și de a-i convinge să adere la această mișcare, pentru binele lor și al orașului în care locuiesc.
Mallul Dizengoff din Tel Aviv este o clădire deloc pretențiosă, construită în anii 1970. O construcție de beton clasică, ce obișnuia să fie căutată pentru magazinele de modă din interior. Acum însă, când intri, găsești o nouă lume. O lume desprinsă parcă din viitor. Primul stand care apare în fața vizitatorilor este unul cu fructe și legume proaspete, crescute pe acoperișul magazinului. Standul nu are vânzător: se bazează pe încrederea că doritorii vor plăti cinstit pentru marfa pe care o iau. Potrivit inițiatorilor, 80% dintre clienți chiar sunt onești, iar cererea este atât de mare încât se aprovizionarea se face de patru ori pe zi.
Produsele sunt organice, crescute prin tehnologia agriculturii hidroponice, chiar pe acoperișul
mallului. Această inițiativă face parte dintr-o ofensivă de înverzire a orașului dusă în ultimul an, prin proiectul „Verde în Oraș”. Pe acoperișul mallului au apărut astfel două sere care totalizează 750 de metri pătrați, dar și zone educaționale, unde vizitatorii mallului pot învăța tehnici de agricultură urbană dar și metodele prin care pot găti corect legumele pe care le cresc. Aceeași organizație care face acest program să meargă se ocupă și cu comercializarea sistemelor necesare pentru agricultura hidroponică, precum oferă și consultanța necesară pentru montarea acestora.
Ferma de pe acoperișul mallului produce aproximativ 10.000 de salate pe lună în fiecare lună a anului, 17 feluri diferite de verdețuri și ierburi aromative, ba chiar există și un bananier. Ferma folosește o multitudine de sisteme hidroponice, unele orizontale, altele verticale, care fac legumele să crească de două ori mai repede decât în mod tradițional. Sistemul nu necesită curățare periodică, dat fiind faptul că apa nu pătrunde sub foliile de protecție, iar oxigenarea permanentă nu permite putrezirea rădăcinilor.
Legumele sunt crescute fără pesticide, dar cu toate acestea nu pot fi catalogate în mod oficial drept culturi organice. Legile israeliene consideră organice doar culturile tradiționale. Cu toate aceastea, agricultura hidroponică este mai degrabă una dintre puținele variante, dacă nu singura variantă de a-i convinge pe tineri să își cultive mâncarea.
„Fermele de pe acoperișuri pot ajuta milenialii urbani să fie entuziasmați la gândul de a-și cultiva mâncarea, fără să fie nevoiți să se mute la ferme rurale, așa cum făceau generațiile anterioare”, explică Lavi Kushelevich, yunul dintre inițiatorii programul „Verde în Oraș”, care conduce 15 astfel de germe hidroponice în Israel.
O altă inițiativă susținută de aceeași mișcare este programul de plantare a copacilor, tot pe
acoperișul mallului, pentru ca apoi puieții să fie plantați în oraș. Inițiatorii agriculturii hidroponice de pe acoperișul mallului au grijă și de faună. În zone ferite de public există și stupuri de albine, de unde nimeni nu preia mierea. În etajele inferioare ale subsolului se găsește chiar și o peșteră cu lilieci, iar cuiburi de păsări sunt montate pe acoperiș, pentru a încuraja păsările să poposească în zonă.
Modul în care un mall, un sinbol al consumerismului modern, este transformat într-un vehicul de întoarcere la valorile tradiționare, este un proces uimitor. Legumele produse acolo asigură hrana a mii de locuitori ai orașului, iar ideea că alimentele proaspete și sănătoate sunt accesibile oricui, încurajează clienții să caute mereu ce este mai bun pentru ei. Este nevoie doar de o echipă de vizionari, iar Israelul a dovedit că nu duce lipsă de așa ceva.
„Mongolii, ungurii, turcii, nemții, rusii nu au făcut românilor atât rău cât au făcut politicienii noștri în două decenii”- un adevăr dureros rostit de un academician român
Un renumit istoric roman pune punctul pe „i” si analizeaza ce s-a intamplat cu Romania dupa 1989. De 24 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: „Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare.
De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi. Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 24 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie.
Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.
„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”
Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 24 de ani?
Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională.
În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 24 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.
Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. De 24 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii.
Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu! – cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp? Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto” şi „naşpa”. Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.
În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?
Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire.
Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor – vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.
„Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români”
Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?
– Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari? „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”
Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?
– Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu”). A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind: «Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»”.
Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de „măsurile de austeritate”, un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”. Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie”, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.
Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?
Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le „încărcăm mintea” cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?
Ce vă doriţi în viitor ?
Ce-mi doresc ? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.
Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor?
Urez poporului român, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.
Prof. Ioan Aurel Pop: „Indobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație: Nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Harry Potter, de Războiul Stelelor”
Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai a susținut o cuvântare despre importanța culturii și a studierii istoriei în școli, punând accentul pe necesitatea „dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii”.
În cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române, profesorul Pop a exemplificat magistral unde duce educația de tip nou din școlile românești, arătând că astfel se obțin generații întregi de analfabeți funcționali.
„ Am văzut relativ recent că, în programele școlare, aproape orice referință istorică din studiul literaturii este eliminată, iar creațiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate înțelegerii elevilor. Astfel, la tema iubirii, se exemplifică prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cărtărescu, Mircea Eliade și Camil Petrescu, la romanul social prin „Ciocoii vechi și noi” și prin „Răscoala”, la literatura religioasă prin Dosoftei și Arghezi, la literatura istorică prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi și Maurice Druon etc. Firește, nimeni nu mai citește operele literare respective în întregime, ci profesorii și elevii se mulțumesc cu „povestiri” despre aceste opere, cu pastișe, cu reproducerea unor comentarii ale altora și, rar, cu fragmente din lucrările în cauză. De aceea, asistând la ore în școli, mi-a fost dat să aud în anii din urmă întrebări și remarci de genul: „De ce scrie Nicolae Filimon așa de naiv în comparație cu Mircea Eliade?”, „De ce să-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleași teme?”, „Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stănescu?” etc. Disciplina numită „Istorie” – atât cât mai există ea în școală, la dimensiunea unei ore pe săptămână – abordează tot „teme mari”, reluate la nivel superior (după cum ni se spune) în fiecare clasă următoare.
De exemplu, se compară revoluțiile din epoca modernă și contemporană, de la Revoluția Engleză din secolul al XVII-lea până la Revoluția Română de la 1989. La fel se întâmplă cu războaiele sau conflictele armate, de la Războiul Troian până la Războiul celor Două Roze (într-o primă etapă) sau de la Războaiele Napoleoniene la Al Doilea Război Mondial (în altă etapă). Astfel, unii elevi pot învăța câte ceva despre Napoleon Bonaparte înainte de a ști date despre Marea Revoluție Franceză, care l-a produs pe Napoleon. În urma unei lecții de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate până azi (adică de la catapultă până la metodele digitale de luptă) am auzit o întrebare stupefiantă: „Oare Iulius Caesar era un om deștept, din moment ce nu-și stabilea strategia de luptă la calculator și din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime”, a spus profesorul Pop.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai a deplâns și eliminarea componentei spirituale din învățământ, care are ca rezultat „promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi”.
„Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educaționale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii. Elevii nu mai știu și nu mai trebuie să știe ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalerească a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau raționalismul, nici cărui secol îi aparține romantismul și nici cum s-a manifestat iluminismul. Am făcut experimentul neinspirat de a-i pune pe studenții mei din anul I să așeze în ordine cronologică câteva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunându-le că s-au manifestat în trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet neștiutori, iar unii mi-au spus că nici nu-și obosesc mintea, fiindcă pot să caute pe telefon dacă au nevoie. Alții, mai versați în formele de comunicare actuale, au pretins că împărțirea aceasta vetustă pe curente culturale, literare, de idei este o convenție umană și că lumea trebuie studiată și cunoscută global, pieptiș, fără bariere și fără domenii. I-am întrebat atunci despre universalismul titanilor Renașterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor și mi-au cerut voie să caute pe Google.
În aceste condiții, cum să mai îndrăznești să întrebi ceva despre lipsa de informații din manuale privind umanismul românesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienăchiță Văcărescu și Sadoveanu, Coșbuc și Goga și chiar Topârceanu și Minulescu? Ți se sugerează ori ți se spune clar – după punerea unor asemenea întrebări – că ești depășit de vreme, bătrân, nostalgic sau, mai rău, naționalist și xenofob. Prin astfel de concepții ale noilor „propagandiști”, tinerii ajung la un nivel minim de cunoștințe de cultură generală și de cultură națională, nivel care nu-i ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma și te cred dacă le spui că Michelangelo a făcut Capela Sixtină la 1300, animat de concepții iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educației, ne trezim cu promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi. Campaniile de denigrare a educației (școlii) și a instituției bisericești conduc în aceeași direcție de repudiere a valorilor culturale”, a afirmat reputatul academician și istoric.
Academicianul a deplâns mentalitatea unor educatori care cred că singurele cunoștințe pe care tinerii trebuie să le cunoască sunt cele legate de mâncarea sănătoasă, bussines sau folosirea calculatorului. Adolescenții știu totul despre pokemoni, dar nu știu cine sunt marile personalități ale istoriei naționale.
„Există educatori care cred (și aplică în practică această convingere) că dacă elevii învață azi cum să lucreze la computer, dacă știu (eventual) cum se deschidă o afacere, cum să mănânce sănătos, cum să-și dezvolte anumite grupuri de mușchi sau cum să practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot să știe și conjugarea verbelor neregulate, să învețe versuri, să înțeleagă pictura murală a Voronețului, să explice noțiunile de „horă” și de „doină” sau să știe „pe de rost” unde se află Pietrosul Călimanilor.
Este aceasta, probabil, o gândire de tip digital: memoria tinerilor, ca și memoria calculatorului, este limitată (că doar nimic nu este infinit pe lumea asta pământească!) și atunci de ce să le-o ocupăm cu „vechituri”, cu aspecte „revolute”, cu „balast” și să-i lăsăm neadaptați la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsAp-ului? Toate bune și frumoase, dacă ar fi așa, dar nu este, fiindcă mintea omului nu funcționează pe principii digitale, mintea omenească nu este un computer. Capacitatea noastră de memorare este, practic, nelimitată, iar nefolosirea acestei capacități devine, în anii din urmă, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu noțiuni de cultură istorică precum cele menționate mai sus îl transformă pe om într-un ogor fertil necultivat. Încă din vechime, câmpurile cultivate intens cu anumite plante erau lăsate după un timp să „se odihnească”, erau lăsate „în pârloagă” sau „în moină”, dar numai cu un scop: ca să poată produce apoi mai mult și mai bine ulterior! Dacă însă noi, în perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, îi lăsăm pe elevi să „se odihnească” și nu le inoculăm deloc sau aproape deloc cultură (experiența culturală a națiunii și a omenirii, moștenirea generațiilor care ne-au precedat) îi lăsăm complet de izbeliște, îi lăsăm pradă celor mai dureroase și periculoase experiențe și experimente.
Mulți spun că nu știu, fiindcă au uitat. Este cel mai adesea fals: ca să uiți, trebuie mai întâi să ai din ce uita. Se spune că – în chip paradoxal – cultura generală este ceea ce-ti rămâne în memorie după ce ai uitat ceea ce ai învățat în școală!
Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoaștere precum istoria, istoria literară și culturală, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci și istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Vă rog să întrebați un tânăr care sunt mecanismele simple din fizică, sau când a trăit Newton, sau ce este un postulat, sau când a fost inventat motorul cu ardere internă, sau cum, când și de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu știu din capul lor dacă pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate în lume, în ultimele două secole, să zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu știu ce/ cine este „Făt-Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Războiul Stelelor, de Stăpânul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rău deloc, evident, că știu aceste lucruri despre lumea care-i înconjoară, dar este greșit să fie privați programatic din zestrea lor mentală de moștenirea culturală a omenirii”, a mai adăugat Ioan Aurel Pop. Profesorul a încheiat spunând că universalul nu poate fi înțeles decât prin particular și adevărul nostru este legat de valorile noastre. Acesta a deplâns faptul că unii se rușinează de Eminescu sau de cultura națională.
„Prin urmare, chiar dacă adevărul este relativ, dar el rămâne adevăr. Iar adevărul nostru se află în legătură cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu și ne dezicem uneori de el, avem o sărbătoare a culturii naționale și ne rușinăm de ea, dacă nu de substantivul „cultură”, atunci de adjectivul „națională”, ca și cum ar fi ciumat. Deocamdată însă – până la reușita deplină a globalizării – un străin venit spre noi nu ne va întreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii noștri de valori, de Ulpia Traiana, de Densuș și de Șurdești, de „Balada” lui Porumbescu și de Victor Babeș, de un contemporan român al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai mulți vor tăcea în fața unor astfel de întrebări sau vor spune – în păcătoasa tradiție românească – că nu avem nimic, că nu am creat nimic și că nu reprezentăm nimic. Ne complăcem uneori în această ieftină filosofie a nimicniciei, autoflagelându-ne cu pasiune. Noi nu suntem, firește, creatorii culturii universale, dar fără noi (ca și fără ceilalți), cu siguranță, cultura lumii ar fi mai săracă.
Cultura românească, învățată la școală din perspectivă istorică – ca să nu mai auzim oameni spunând că Eminescu sau Coșbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastră, salvarea minților noastre, dar și calea de a înțelege universalitatea. Cultura lumii – dacă există – este formată din toate culturile naționale și regionale. Ca români, vorbitori de limbă română, ca să-l receptăm pe Goethe într-o bună traducere românească, trebuie să-l pătrundem pe Eminescu, fără de care am fi cu toții mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine să veghem aici, la Academia România, ca noi, românii, să nu uităm niciodată „să ne cuprindem de acel farmec sfânt”, așa cum ne îndeamnă, din veșnicie, Eminescu.
Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neagă valoarea culturilor naționale în general și a culturii naționale românești, în special”, a concluzionat Ioan Aurel Pop.
Iată discursul integral:
La inceputul anului 2018, președinta Coaliției pentru educație trăgea iarăși, prin mijloacele de difuzare în masă, un semnal de alarmă: „40% din generațiile viitoare, din cei care vin din urmă și trebuie să susțină România din punct de vedere economic, social, cultural și politic, sunt analfabeți social și funcțional, adică vor fi un balast în viitor și nu un activ, ca acum, pentru piața muncii, pentru business, pentru economie, pentru România. Ce înseamnă analfabet social și funcțional? Nu pot înțelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operațiuni simple, mecanice, fizice”. Oare este posibil ca România contemporană să se afle tocmai într-o astfel de situație? Și dacă este așa sau aproape așa, cum se va fi ajuns aici? În ce raport se află acest „analfabetism social și funcțional” cu ceea ce numim îndeobște cultură?
S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definiții ale culturii, fără să se cadă de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvântul cultură este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are accepțiuni destul de variate: a cultiva (pământul), a locui, a împodobi, a îngriji, a ocroti, a îndrăgi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituală (intelectuală) de grup, însă, este un concept mai bine circumscris și acesta se referă, cred, la ansamblul manifestărilor spirituale ale unei comunități, concretizate în creații și realizate, de regulă, în instituții. Cultura aceasta spirituală s-a făurit de-a lungul istoriei și se făurește și acum, sub ochii noștri. Ea este, prin urmare, o moștenire, transmisă deopotrivă prin memoria individuală și prin memoria colectivă, dezvoltată mereu. Nimeni nu poate elabora o creație spirituală – oricât talent ar avea – dacă nu este depozitarul acestei moșteniri, dacă nu a asimilat valorile culturale anterioare, dacă nu are o anumită forma mentis alcătuită prin educație, transmisă dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici să vorbesc despre cultura individuală, ci despre cultura acelei comunități umane care se cheamă națiune și, în primul rând, despre cultura națională românească. Această cultură a românilor ca națiune nu are niciun înțeles fără componenta sa istorică, iar lipsirea ei de dimensiune istorică este un act iresponsabil.
De regulă, azi există o reticență bine întreținută față de trecut (și, implicit, față de istorie), repudiat prin mijlocirea a cel puțin două motivații: 1. Trecutul este mort și, prin urmare, el nu prezintă nicio importanță în „competiția” sa cu prezentul și, mai ales, cu viitorul; oamenii și grupurile de oameni trebuie să se ocupe, așadar, de ceea ce este și de ceea ce va fi. 2. Trecutul este incognoscibil, fiind definitiv îngropat în uitare. Trecutul nu poate fi reconstituit în funcție de criteriul adevărului, fiindcă adevărul nu există. Trăim în epoca post-adevărului și suntem, astfel, liberi să ne construim/ inventăm fiecare propriile „adevăruri”, în funcție de nevoi, sensibilități, gusturi, interese, comenzi sociale, pregătire etc. Repudierea componentei istorice din societățile contemporane, inclusiv din România, este vizibilă în toate domeniile, dar ceea ce ne interesează aici este consecința acestui fenomen asupra culturii.
Primele noțiuni de cultură națională se dobândesc în anii fragezi de viață, în familie și se sistematizează și desăvârșesc apoi în școală, prin educația organizată. Una dintre cele mai importante instituții de cultură este școala și orice capitol important de istoria culturii unui popor începe cu învățământul. Toate disciplinele școlare contribuie la formarea culturii individuale și a conceptului de cultură în general, în mințile tinere. Creațiile care ne-au precedat au fost clasificate – cel puțin de la Renaștere încoace – în filosofice, istorice (istoriografice), teologice (religioase), beletristice, juridice, științifice, artistice, medicale etc. iar de atunci încoace aceste forme de creație s-au tot diversificat și perfecționat. În lumea contemporană, creația din domeniile științelor exacte, ale naturii și tehnice este considerată, de către mulți exegeți, drept cea mai importantă parte a culturii. În timpurile revolute nu a fost însă așa, de aceea moștenirea culturală a omenirii și a națiunii se transmite, în primul rând, în școală, prin discipline ca limba și literatura română, limbi și literaturi străine, istorie, limba și literatura latină, filosofie, religie, geografie etc. Niciuna dintre aceste discipline nu se poate studia și înțelege în afara componentei sale istorice. Spre exemplu, între primele națiuni care trebuie însușite la literatura română se află succesiunea și definirea curentelor cultural-literare, iar faptul este verificat cel puțin din secolul al XVIII-lea încoace, secol în care elitele credeau că prin cultură se poate ajunge la libertate. Am văzut relativ recent că, în programele școlare, aproape orice referință istorică din studiul literaturii este eliminată, iar creațiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate înțelegerii elevilor.
Astfel, la tema iubirii, se exemplifică prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cărtărescu, Mircea Eliade și Camil Petrescu, la romanul social prin „Ciocoii vechi și noi” și prin „Răscoala”, la literatura religioasă prin Dosoftei și Arghezi, la literatura istorică prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi și Maurice Druon etc. Firește, nimeni nu mai citește operele literare respective în întregime, ci profesorii și elevii se mulțumesc cu „povestiri” despre aceste opere, cu pastișe, cu reproducerea unor comentarii ale altora și, rar, cu fragmente din lucrările în cauză. De aceea, asistând la ore în școli, mi-a fost dat să aud în anii din urmă întrebări și remarci de genul: „De ce scrie Nicolae Filimon așa de naiv în comparație cu Mircea Eliade?”, „De ce să-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleași teme?”, „Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stănescu?” etc. Disciplina numită „Istorie” – atât cât mai există ea în școală, la dimensiunea unei ore pe săptămână – abordează tot „teme mari”, reluate la nivel superior (după cum ni se spune) în fiecare clasă următoare. De exemplu, se compară revoluțiile din epoca modernă și contemporană, de la Revoluția Engleză din secolul al XVII-lea până la Revoluția Română de la 1989. La fel se întâmplă cu războaiele sau conflictele armate, de la Războiul Troian până la Războiul celor Două Roze (într-o primă etapă) sau de la Războaiele Napoleoniene la Al Doilea Război Mondial (în altă etapă). Astfel, unii elevi pot învăța câte ceva despre Napoleon Bonaparte înainte de a ști date despre Marea Revoluție Franceză, care l-a produs pe Napoleon. În urma unei lecții de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate până azi (adică de la catapultă până la metodele digitale de luptă) am auzit o întrebare stupefiantă: „Oare Iulius Caesar era un om deștept, din moment ce nu-și stabilea strategia de luptă la calculator și din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime.
Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educaționale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii. Elevii nu mai știu și nu mai trebuie să știe ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalerească a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau raționalismul, nici cărui secol îi aparține romantismul și nici cum s-a manifestat iluminismul. Am făcut experimentul neinspirat de a-i pune pe studenții mei din anul I să așeze în ordine cronologică câteva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunându-le că s-au manifestat în trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet neștiutori, iar unii mi-au spus că nici nu-și obosesc mintea, fiindcă pot să caute pe telefon dacă au nevoie. Alții, mai versați în formele de comunicare actuale, au pretins că împărțirea aceasta vetustă pe curente culturale, literare, de idei este o convenție umană și că lumea trebuie studiată și cunoscută global, pieptiș, fără bariere și fără domenii. I-am întrebat atunci despre universalismul titanilor Renașterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor și mi-au cerut voie să caute pe Google.
În aceste condiții, cum să mai îndrăznești să întrebi ceva despre lipsa de informații din manuale privind umanismul românesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienăchiță Văcărescu și Sadoveanu, Coșbuc și Goga și chiar Topârceanu și Minulescu? Ți se sugerează ori ți se spune clar – după punerea unor asemenea întrebări – că ești depășit de vreme, bătrân, nostalgic sau, mai rău, naționalist și xenofob. Prin astfel de concepții ale noilor „propagandiști”, tinerii ajung la un nivel minim de cunoștințe de cultură generală și de cultură națională, nivel care nu-i ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma și te cred dacă le spui că Michelangelo a făcut Capela Sixtină la 1300, animat de concepții iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educației, ne trezim cu promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi. Campaniile de denigrare a educației (școlii) și a instituției bisericești conduc în aceeași direcție de repudiere a valorilor culturale.
Să ne înțelegem bine: toate acestea nu înseamnă deloc că acești tineri au un nivel scăzut de inteligență sau că sunt mai puțin capabili decât alte generații, din trecut; dimpotrivă, sunt convins că au abilități mult mai bune și potențial mult mai ridicat decât odinioară. Numai că, fiind unilateral și nepotrivit educați, după precepte așa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea.
Principiul conform căruia elevii nu trebuie să memoreze totul, adică să-și însușească mecanic ceea ce-i învață alții, este unul corect, în esență. Dar de aici și până la a nu memora nimic sau aproape nimic este o mare deosebire! Există educatori care cred (și aplică în practică această convingere) că dacă elevii învață azi cum să lucreze la computer, dacă știu (eventual) cum se deschidă o afacere, cum să mănânce sănătos, cum să-și dezvolte anumite grupuri de mușchi sau cum să practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot să știe și conjugarea verbelor neregulate, să învețe versuri, să înțeleagă pictura murală a Voronețului, să explice noțiunile de „horă” și de „doină” sau să știe „pe de rost” unde se află Pietrosul Călimanilor. Este aceasta, probabil, o gândire de tip digital: memoria tinerilor, ca și memoria calculatorului, este limitată (că doar nimic nu este infinit pe lumea asta pământească!) și atunci de ce să le-o ocupăm cu „vechituri”, cu aspecte „revolute”, cu „balast” și să-i lăsăm neadaptați la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsAp-ului?
Toate bune și frumoase, dacă ar fi așa, dar nu este, fiindcă mintea omului nu funcționează pe principii digitale, mintea omenească nu este un computer. Capacitatea noastră de memorare este, practic, nelimitată, iar nefolosirea acestei capacități devine, în anii din urmă, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu noțiuni de cultură istorică precum cele menționate mai sus îl transformă pe om într-un ogor fertil necultivat. Încă din vechime, câmpurile cultivate intens cu anumite plante erau lăsate după un timp să „se odihnească”, erau lăsate „în pârloagă” sau „în moină”, dar numai cu un scop: ca să poată produce apoi mai mult și mai bine ulterior! Dacă însă noi, în perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, îi lăsăm pe elevi să „se odihnească” și nu le inoculăm deloc sau aproape deloc cultură (experiența culturală a națiunii și a omenirii, moștenirea generațiilor care ne-au precedat) îi lăsăm complet de izbeliște, îi lăsăm pradă celor mai dureroase și periculoase experiențe și experimente.
Mulți spun că nu știu, fiindcă au uitat. Este cel mai adesea fals: ca să uiți, trebuie mai întâi să ai din ce uita. Se spune că – în chip paradoxal – cultura generală este ceea ce-ti rămâne în memorie după ce ai uitat ceea ce ai învățat în școală!
Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoaștere precum istoria, istoria literară și culturală, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci și istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Vă rog să întrebați un tânăr care sunt mecanismele simple din fizică, sau când a trăit Newton, sau ce este un postulat, sau când a fost inventat motorul cu ardere internă, sau cum, când și de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu știu din capul lor dacă pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate în lume, în ultimele două secole, să zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu știu ce/ cine este „Făt-Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Războiul Stelelor, de Stăpânul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rău deloc, evident, că știu aceste lucruri despre lumea care-i înconjoară, dar este greșit să fie privați programatic din zestrea lor mentală de moștenirea culturală a omenirii.
Necultivarea memoriei – individuale și colective – este rețeta sigură pentru limitarea inteligenței oamenilor. Un om neinformat crede mult mai ușor o știre din mass-media, iar astăzi se manifestă, în peisajul cotidian, adevărați specialiști în „știri false” (fake news), adică în dezinformare. Cum să poți distinge între adevăr și minciună, dacă nu ai înmagazinate în mintea ta cunoștințele de bază despre lumea aceasta, ca să poți compara? Ca să compari ce afli cu ce știi, este nevoie să știi! Prin urmare, nealimentarea memoriei umane cu date culturale pregătește ademenirea ușoară a publicului spre direcții dorite de comunicatorii interesați. Nu digitalizarea este cauza acestei orientări contemporane – despre care am mai scris și am fost rău înțeles de unii – ci plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară, iar pregătirea înseamnă cultură, înseamnă cunoștințe despre societate, despre experiența de viață a poporului tău și a omenirii.
Revin la afirmațiile de la început, ca să închei.
Este o mare eroare să credem și să-i convingem și pe tineri că trecutul este mort. Trecutul este viața noastră în care se concentrează toată viața celor care ne-au precedat. În noi se sintetizează tot prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Să ne reamintim unul dintre cele mai renumite citate ale lui Faulkner: „Trecutul nu este mort. Nici măcar nu este trecut”. Prin urmare, dacă ne propunem să ignorăm trecutul, ne decidem să ignorăm sau să punem între paranteze viața însăși.
Este drept că noi, oamenii, nu stăpânim adevărul absolut, dar de aici și până la campania de discreditare a adevărului nostru, omenesc și pământean, este o mare diferență. Adevărul- echivalență (acela care tinde să suprapună perfect discursul nostru cu realitatea descrisă) poate să fie o iluzie, dar atunci post-adevărul/ adevărul-semnificație (adevărul fiecăruia, după împrejurări și interese) este o iluzie și mai mare, o șarlatanie frumos ambalată. Nu sunt mai multe adevăruri – cum încearcă să ne convingă unii „exegeți” – ci există doar adevăr relativ, la care ajungem în măsura în care putem, noi, oamenii, dacă facem eforturi în acest sens. Adevărul nostru, chiar dacă nu este imuabil, există și este cu atât mai fascinant. Ce poate fi mai tulburător decât căutarea adevărului omenește posibil și valabil într-o anumită etapă a cunoașterii?
Prin urmare, chiar dacă adevărul este relativ, dar el rămâne adevăr. Iar adevărul nostru se află în legătură cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu și ne dezicem uneori de el, avem o sărbătoare a culturii naționale și ne rușinăm de ea, dacă nu de substantivul „cultură”, atunci de adjectivul „națională”, ca și cum ar fi ciumat. Deocamdată însă – până la reușita deplină a globalizării – un străin venit spre noi nu ne va întreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii noștri de valori, de Ulpia Traiana, de Densuș și de Șurdești, de „Balada” lui Porumbescu și de Victor Babeș, de un contemporan român al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai mulți vor tăcea în fața unor astfel de întrebări sau vor spune – în păcătoasa tradiție românească – că nu avem nimic, că nu am creat nimic și că nu reprezentăm nimic. Ne complăcem uneori în această ieftină filosofie a nimicniciei, autoflagelându-ne cu pasiune. Noi nu suntem, firește, creatorii culturii universale, dar fără noi (ca și fără ceilalți), cu siguranță, cultura lumii ar fi mai săracă.
Cultura românească, învățată la școală din perspectivă istorică – ca să nu mai auzim oameni spunând că Eminescu sau Coșbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastră, salvarea minților noastre, dar și calea de a înțelege universalitatea. Cultura lumii – dacă există – este formată din toate culturile naționale și regionale. Ca români, vorbitori de limbă română, ca să-l receptăm pe Goethe într-o bună traducere românească, trebuie să-l pătrundem pe Eminescu, fără de care am fi cu toții mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine să veghem aici, la Academia România, ca noi, românii, să nu uităm niciodată „să ne cuprindem de acel farmec sfânt”, așa cum ne îndeamnă, din veșnicie, Eminescu.
Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neagă valoarea culturilor naționale în general și a culturii naționale românești, în special.
Sursa: poatenustiai.ro
Statul ticălos, rudă de sânge cu statul paralel
ZoomStatul ticălos, rudă de sânge cu statul paralel
Cu mult înainte ca politicienii lumii să vehiculeze formulări precum “deep state” sau “statul paralel”, în multe țări exista și funcționa cu asupra de măsură statul ticălos. Statul paralel e un soi de frate mai mare, evoluat, căci prin venele ambilor curge același sânge stricat, ADN-ul statului paralel conținând aceleași gene defecte ca ADN-ul statului ticălos, la care se adaugă o spoială de educație. Statul ticălos este fratele la care s-au terminat banii de școală și cei pentru orele de dans și bune maniere. Statul paralel știe cum să taie un porc, cum să țină o furculiță, în timp ce statul ticălos e mai din popor, mai abrupt, mai necioplit și vizibil prost. Statul paralel își ascunde prostia sub niște legende create de niște oameni ceva mai pricepuți, dar de prost e prost și el. Poate că are doar ceva mai mult noroc. Poate doar norocul face diferența dintre statul paralel și cel ticălos. Oricum, nu e norocul nostru, al celor care trebuie să suportăm ambele state și să ne prefacem că ne mai și place.
Statul paralel lucrează,
cumva, cu teama de a nu fi prins. Știe că ceea ce face e ilegal și-l interesează. Nu, nu-l interesează să facă lucrurile legal și în respect față de regulile democrației. Dar îl interesează să nu se afle, iar dacă se află să existe măcar o formă cât de șubredă de legalitate. Chiar dacă la o verificare mai atentă legalitatea precară invocată de statul paralel nu stă în picioare, acesta speră mereu ca verificările să fie superficiale și, eventual, făcute de oameni de casă.
Statul ticălos nu are această preocupare. Statul ticălos acționează pe față, asumându-și evidențele, sfidător. “Da, băi, e așa cum credeți voi, acționez la ordin și la rupere, și nu-mi pasă că v-ați prins!” Acesta este discursul statului ticălos, dacă se obosește vreodată să țină discursuri. De obicei n-o face, dar citești totul pe fețele buhăite, pe burțile revărsânde, în zâmbetele arogante pe care le afișează reprezentanții săi.
Statul ticălos este format din cei obligați să evolueze la nivel mărunt. Nu prind hălcile mari, la împărțeală, ci doar pe cele mijlocii spre mici sau pe cele care presupun multe riscuri. Sunt utili, nespus de utili, dar nimeni nu-i iubește, chiar dacă are nevoie de ei și-i folosește deseori. Sunt dispensabili. Sunt cam ca forțele speciale trimise clandestin în spatele liniilor inamice. Dacă sunt prinși, nimeni nu-i cunoaște, nimeni nu știe de existența lor.
Statul ticălos este
acea parte care face treburile murdare, cele de care gentilomii statului paralel nu se apropie. Dar nu doar statul paralel are acces la mercenarii statului ticălos, ci orice vătaf, indiferent de poziția pe scara partidului. Sigur, pentru a putea controla statul ticălos trebuie să te întinzi cât ți-e plapuma. Nu te duci să dai ordine statului ticălos decât la același palier pe care activezi tu. Uneori nici măcar nu e nevoie să dai direct ordine statului ticălos. Ăsta acționează și singur, are un soi de independență și o foarte mare dorință de a fi remarcat, de a fi observat, de a fi pe placul stăpânilor.
Vă amintiți, probabil,
sinistra acțiune a ANAF-ului de anul trecut, când s-a repezit cu arme și inspectori asupra ziariștilor de la RISE Project. Fără a fi vreo coincidență, controlul ANAF a început exact în ziua în care platforma de investigații urma să publice o mega-anchetă despre Liviu Dragnea și despre Tel Drum. Și total abrutizat să fii și tot ți-ai da seama că o astfel de descindere, într-o astfel de zi, nu face decât să dea apă la moară celor care vorbesc despre controlul politic al instituțiilor care ar trebui să fie apolitice și despre jocurile murdare care se fac tocmai ca urmare a acestei politizări. Vorbește șeful despre Soros, despre finanțarea ciudată a unor ziariști, despre dușmanii poporului? Ia să facem noi, nene, un control, să le dăm la dușmani peste bot.
Ei bine, străveziul control al ANAF
nu s-a soldat cu mai nimic. Nimic ilegal nu a fost descoperit la RISE Project. N-au reușit să descopere finanțări ilegale, nu au dat peste pungi cu bani aduse noaptea de către agenți ai Ocultei mondiale, n-au găsit nici măcar cine știe ce bâlbâieli contabile printre actele organizației de presă. Până la urmă, tot ce au putut reproșa cei de la ANAF celor de la RISE Project au fost niște deconturi, în valoare de aproximativ 1.000 de euro, deconturi care nu respectau litera hârțogăriei inventate de oameni care-și ascund lingourile și tablourile de milioane de euro în pereți.
Dar, căci există și un “dar”,
pentru că RISE Project nu a putut fi pus cu botul pe labe contabilicește, nu a putut fi îngropat sub camioane de amenzi, ca orice butic pe care i s-a pus pata vreunui șmecher local, ANAF a comis-o direct penal: a scurs către presă raportul de control, plin de date confidențiale care nu sunt destinate publicării.
Așa se face că o formă aproape finală a raportului ANAF despre controlul la RISE a ajuns la Ciuvică. Am exagerat când am spus că raportul s-a scurs la presă. La Ciuvică a ajuns. Dar de acolo a fost preluat imediat de către unele instituții de presă. E public, dacă vă interesează, îl găsiți ușor. Dar fapta în sine este de o jegoșenie fără margini. Neputând găsi infracțiuni sau contravenții, ANAF-ul lansează, prin scurgerea raportului, acuzații pe care Ciuvică și alții ca el de-abia așteaptă să le fluture. În primul rând, ANAF-ul, deși este operator de date cu caracter personal, a lăsat să se scurgă spre Ciuvică informații despre CNP-urile unor persoane, despre adresele acestora, despre valoarea unor contracte confidențiale, despre o mulțime de alte lucruri care nu sunt, din start, destinate publicării.
S-a aflat, astfel, câți bani a încasat fiecare colaborator al RISE Project, deși datele din contractele de drepturi de autor care se află în evidența ANAF sunt confidențiale.
Nu este prima dată
când ANAF face o asemenea măgărie. A făcut-o și pe vremea lui Blejnar, când informații confidențiale din contracte ale grupului Realitatea-Cațavencu au fost servite unor pseudo-jurnaliști dornici de răzbunare. Însuși șeful ANAF din acea perioadă, Sorin Blejnar, a încălcat legea live, la TV, dezvăluind astfel de informații. Și n-a pățit nimic, deși legea este foarte clară în astfel de cazuri. Atât de clară, încât atunci când un alt șef al ANAF, Șerban Pop, a vrut să facă același lucru și a divulgat trustului Intact date confidențiale din contractul dintre RCS&RDS și Mitică Dragomir, DNA i-a făcut dosar, dosar care i-a adus o condamnare definitivă la doi ani de închisoare, cu suspendare. Deși inițial, pe fond, fusese cu executare.
Dincolo de delirul lui Ciuvică
despre Soros, olandezi și Google care i-ar fi plătit, prin RISE Project, pe manifestanții din Piața Victoriei din ianuarie-februarie 2017, rămâne această nouă dovadă că statul ticălos există și funcționează impecabil.
Suntem obligați de lege să ne înregistrăm toate contractele la ANAF, căci aceeași lege ne garantează că datele noastre sunt în siguranță, atâta vreme cât nu suntem subiectul vreunui dosar penal. Nici atunci datele nu sunt publice, câtă vreme nu am comis vreo infracțiune. Dacă noi, simplii contribuabili, nu respectăm legea, ne pasc amenzi, popriri, tăvăliri în catran și fulgi. Dacă statul ticălos este cel care nu respectă legea, e OK, nu-i nici o problemă.
Și nici nu va fi câtă vreme chiar victime ale statului ticălos aplaudă când acesta întoarce armele și se comportă la fel, dar cu ceilalți.
Treizeci de ani de minciuni
ZoomTreizeci de ani de minciuni
Dacă mă minți o dată, ești de vină tu, dar dacă mă minți și a doua oară, sînt de vină eu! O vorbă despre cum e să te lași păcălit, care în sănătatea publică înseamnă miserupism față de ticăloșie, îngăduință galeșă la hoție și complicitate puturoasă cu mizeria. Cum ar veni, mincinosul încearcă, iar cel mințit scoate banii, ca la alba-neagra.
Plătim de treizeci de ani promisiunea că va fi mai bine în spitalele noastre. De treizeci de ani ni se trag țepe, în timp ce în spitalele patriei intri cu o boală și pleci cu zece. Dacă se apropie sora de patul tău, trebuie să te scarpini în buzunar după bani, fiindcă altfel n-o mai vezi. Dacă vrei să nu te uite doamna infirmieră cu plosca plină în pat, de asemenea te cauți de bani. Și dacă mai ai noroc de un doctor care nu te bagă în seamă pînă nu-ți radiografiază buzunarele, se cheamă că ai învățat cum merge treaba în spitalele de stat, încît pățiții își închipuie că li se apropie sfîrșitul dacă sora, infirmiera și doctorul le spun să-și păstreze banii. Cînd se întîmplă una groasă, ne revoltăm cinci minute, deși știm că sănătatea publică e o vacă de muls pentru cei de la putere și că pînă nu demult medicii erau plătiți prost, în contul filosofiei lui Stalin că doctorii nu mor niciodată de foame! Sau al gîndirii lui Băsescu – dacă nu vă place, plecați, frate, unde sînteți plătiți mai bine! Și au plecat! Din cînd în cînd, mai era băgat la pușcărie cîte un medic prins cu bani care luminează întunericul, în timp ce confrații lui ziceau în șoaptă că au salarii de căcat și că de-aia se ia șpagă. Adică șpaga era partea nevăzută a salariului de la stat.
După incendiul cu doisprezece morți de la spitalul din Piatra Neamț, a mai venit un rînd de promisiuni de reformă și control. Atunci era ministru liberalul Nelu Tătaru și cel care i-a luat locul, economistul Vlad Voiculescu, îi cerea demisia dinspre USR-PLUS. Însă după incendiul cu șapte morți de la „Matei Balș”, același V.V., lovit de amnezie, promite spitale noi, în loc să-și scrie demisia. Premierul Cîțu sare în sus că așa nu se mai poate și cine nu-și face treaba să plece acasă. Dar cine trebuia să vadă dacă-și fac treaba taxatorii din minister – și pînă acum s-a uitat în altă parte – a păzit porcii la Palatul Victoria? Președintele Iohannis, cel ce zicea „A trebuit să moară oameni!“, cînd a primit demisia lui Ponta, o dă acum pe reforme, de parcă i-ar fi zis Voiculescu ce să zică și nu mai cere nici o demisie, fiindcă îl împiedică tristețea, de l-au mușcat de țurloaie pînă și lăudătorii lui imperturbabili.
Barca se scufundă cu ei la cîrmă, iar ei, în loc să scoată apa, spun povești despre o barcă nouă, de le rîde Băsescu în nas, cum le rîdea Vanghelie țărăniștilor cînd zicea despre ei că nu știu nici să fure. Pesediștii strigă „Demisia!“, sport pe care nu l-au practicat decît o dată, după incendiul de la Colectiv, dar mai mult de gura lumii decît din convingere. În schimb, oengeurile care se dădeau de ceasul morții pînă mai an tac ca morții și societatea civilă de pe net, cu Șoșoacă în frunte, vrea să-l dea jos pe Arafat, cel care mai mult decît să scoată apa din barcă nu poate face. De ce vor ăștia demisia lui Arafat? Fiindcă nu minte destul și nu promite frumos azi ca să aibă ce uita mîine.
GENOCIDUL DIN ROMÂNIA
REPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI
După deschiderea Spaţiului pe Internet care-şi propune să ridice valul tăcerii aşezat intenţionat pentru acoperirea celor exterminaţi şi aruncaţi în gropile comune,
în numele acestor fiinţe dragi, nevinovate, împrăştiate peste o jumătate de Europă, ajungând până la Kamciatka- supravieţuitorii genocidului comunist din România, care au umplut sângele şi lacrimile lor secolul 20,
cerem să se facă dreptate pentru cei schilodiţi fiziceşte sau moraliceşte şi pentru urmaşii lor, pentru ca astfel de barbarii să nu mai poată apare în lume pentru a învrăjbi oamenii sau chiar popoarele.
Comunismul s-a născut din trădare şi, de-a lungul a peste 7 decenii, s-a folosit de trădători pentru a instaura în lume anarhia şi teroarea manifestata sub forme sălbatice, chiar diabolice.
Filozoful român P.P.Negulescu ne-a atras atenţia: „Noi şi înspăimântătoare filozofii au apărut pe lume, ca să înţelegem ce înseamnă în termeni de sânge, de ferocitate, credinţa că statul e totul, iar individul nimic.”
Unul dintre românii care timp de 60 de ani a luptat permanent împotriva comunismului şi a simţit pe trupul său şi în organismul lui cele mai crunte torturi, ce l-au lăsat handicapat pe toată viaţa, declara cu ocazia începerii acestui proces al comunismului: „Cel mai sângeros sistem filozofic a fost comunismul, care a durat 3 sferturi de veac şi a lăsat în urma lui nenumărate gropi comune şi o mizerie apocaliptică. Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni inconştienţi (unii foşti comunişti) care elogiază comunismul, uitând toate crimele comise de el.” ( R.Radina)
Pentru lămurirea concepţiei comuniste merită subliniate câteva păreri ale lui Lenin din interviul dat lui Giovranni Papini înainte de a muri: „Străinii şi imbecilii presupun ca aici s-a făcut ceva nou. Eroare de burghez orb! Bolşevicii n-au făcut decât să adopte regimul instaurat de ţari, singurul regim care convine poporului rus. Nu pot fi guvernate o sută de mii de brute fără bâtă, fără spionaj, fără politie secretă, fără teroare şi spânzurătoare, consilii de război, munci forţate şi torturi. Noi nu am făcut decât să schimbăm clasa care îşi întemeia hegemonia pe acest sistem… este un mare progres dat fiindcă privilegiaţii sunt acum de zece ori mai numeroşi…”
Iar la întrebarea despre Marx şi progresul…Lenin precizează: „Amintiţi-vă că însuşi Marx ne-a învăţat ca teoriile nu aveau decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dat fiind starea Rusiei şi a Europei, a trebuit sa mă folosesc de ideologia comunista pentru a-mi atinge adevăratul scop. Marx nu era decât un evreu burghez călare pe statisticile engleze şi tainic admirator al industrializării. Ii lipsea simţul barbariei şi, din aceasta cauză nu era decât o treime de om. Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul Engels îi injecta uneori idei geniale. Revoluţia rusă aduce profeţiilor lui Marx o totală dezminţire. Tocmai în aceasta ţară în care nu exista nici o burghezie, a triumfat comunismul. Oamenii sunt nişte sălbatici fricoşi care trebuiesc dominaţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt eu. Restul nu este decât trăncăneală, literaturi, filozofie şi alte muzici pentru uzul nerozilor. Ori dat fiind ca sălbaticii sunt oameni… trebuie ca ţara să semene cu o ocna… Visul meu este să transform Rusia într-o imensa cetate de forţa…Să vă intre bine în cap că bolşevismul reprezintă un triplu război: războiul barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului. Or în aceste războaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebuie suprimat… Cel care rezistă va fi suprimat ca o tumoare maligna. Sângele este cel mai bun îngrăşământ oferit de natură. Să nu credeţi câ sunt crud. Toate aceste împuşcări şi spânzurări care se fac din ordinul meu mă plictisesc. Urăsc victimele mai ales pentru că ele mă silesc să le omor…”.
Această concepţie sangvinară, manifestată prin figura unui mongoloid în descompunere, fusese adusă de interese germane pentru înlăturarea ţarismului, în scopul prăbuşirii forţelor occidentale care urmăreau înlăturarea absolutismului puterilor centrale – ce terorizau popoarele subjugate prin politica de deznaţionalizare. Sosit într-un tren blindat tocmai când anarhia cuprinsese armata ţaristă, Lenin cu tovarăşii lui au contribuit la generalizarea haosului, schimbând situaţia politică şi militară a frontului răsăritean. Trădarea ruseasca a încurcat planurile Aliaţilor şi mai ales pe cele ale României – unde au refuzat să mai lupte din 7 Noiembrie 1917, lăsându-ne încă de la sfârşitul anului 1916 descoperiţi în faţa bulgarilor şi turcilor. România, prin intrarea în război, salvase trupele Aliaţilor de pe Marna, de unde nemţii şi-au retras contigente importante pentru a le aduce pe Carpaţi.
Din cauza anarhiei ce cuprinsese armata ţarista trecută la jafuri şi crime şi în haosul ce s-a întins ca fulgerul peste Rusia, s-a întâmplat revirimentul prin intrarea Americii în război pe 2 Aprilie 1917.
Acest reviriment se producea tocmai când omenirea făcea cunoştinţă cu un sistem schizofrenic de nelinişte ce prin forţă urmărea conducerea societăţii, uniformizarea omului prin metode sălbatice ce foloseau trădarea, minciuna, jaful, delaţiunea, duplicitatea, iar crima era zilnic nelipsita din acest repertor al groazei. Şi era propovăduită ca o dogmă de realizare a scopului diabolic. Nu se sfiau să spună ca „până şi copiii trebuie să asiste la execuţii”, ca să vadă cum dispar duşmanii poporului.
Prima victima: România
De la început au pornit cu politica duplicitara, spunând ca „naţiunile au dreptul să dispună de soarta lor”, iar pe de alta parte propagau revoluţia proletară prin violenţă, pregătind elemente străine pe care le trimiteau în diferite ţări să instige la revolte.
Încercarea bolşevică de izgonire a regelui Ferdinand şi răsturnare a guvernului de la Iaşi în Decembrie 1917 a eşuat (pe 15 Noiembrie 1917 deja instalaseră un comitet revoluţionar la Odesa, în vederea acestui scop, din care va face parte M.G.Bujor şi Racovski Cristian – bulgar revoluţionar „preocupat” de problemele româneşti ).
Urmând politica de subjugare, pe 23 Ianuarie 1918, Trosky a declarat la Petrograd că va sprijini revoluţionarii de la Odesa, ca să răstoarne regimul din România. A doua zi, Sfatul Ţării a declarat Independenţa Republicii Moldoveneşti şi ca riposta, bolşevicii au ocupat Kievul pe 2 Feb.1918. Peste o săptămâna, au arestat misiunea militară româna condusa de generalul Coandă, au expulzat pe ministrul român de la Petrograd, Constantin Diamandi, confiscând şi Tezaurul României încredinţat spre salvare. Pe 14 Februarie, de la Odesa, se trimitea ultimatumul guvernului român prin care se cerea ca până la 16 Feb.1918 să se evacueze Basarabia.
După 106 ani de subjugare sălbatică, românii basarabeni şi-au intensificat eforturile şi pe 27 Martie 1918 au desăvârşit unirea provinciei smulse abuziv, cu Regatul României.
Acest act îndreptăţit a fost urmat pe 28 Noiembrie de Unirea Bucovinei, iar pe 1 Decembrie de cea a Transilvaniei şi Banatului, tot prin autodeterminare, adunându-se laolaltă toţi cei de acelaşi
neam, aceiaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri.
Paralel se prăbuşea imperiul absolutist austro-ungar, sub victoria strălucitoare a generalului Ferdinand Foch, în timp ce armata română menţinea ordinea în capitala imperiului care refuzase să asculte plângerile lui Horea şi ale delegaţiei Memorandistilor.
Profitând de căderea catastrofala a absolutismului, Rusia, noul imperiu al răului ce se născuse prin trădare şi vărsări de sânge nevinovat, a trimis un agent înrăit, pe Bela Kuhn să provoace şi să instaureze revoluţia sovietelor şi în pusta ungureasca, ca prim pas.
Ajuns comisar al poporului, adevărat conducător al guvernului Republicii Sovietice Ungare şi ajutat de Cristian Rakovski (trimis de Lenin ca ambasador al Rusiei), a dezlănţuit o teroare cruntă în ţară şi a extins-o asupra Transilvaniei. Incurajat de preşedintele Mihalyi Karolyi (socotit „un degenerat” de socrul sau, contele Iulius Andrassy) care i-a predat puterea, Bela Kuhn, ajutat de călăul Tibor Szamuely, au terorizat populaţia, săvârşind fărădelegi, jafuri, arestări, asasinate…
Un fapt îngrozitor s-a petrecut în comuna Beliş, la 35 km. sud de Huedin, pe 8 Noiembrie 1918, unde a sosit căpitanul Antal Ditrich de la Budapesta cu un detaşament şi a executat zeci de ţărani -moţi; au fost arşi pe rug 45 de persoane din comunele: Beliş, Văleni, Tufeni, Mânatireni, Mărişel…. Iată câteva nume dintre aceşti martiri: Dumitru Tripon- de 26 ani, Nicolae Bâlc- de 24 ani,Varvara Pop- de 44 ani, Ioan Dreve- de 20 ani cu tatăl lui Gavril Dreve, Maria Boca a Petrii Halamului…restul vor fi trecuţi în anexă.
Concomitent cu anunţarea listelor cu satele devastate şi cu numele victimelor, bandele bolşevice ruseşti încercau să pătrundă şi ele în Basarabia iar Cristian Racovschi comunica lui Bela Kuhn că alte trupe erau pregătite să vină în ajutor prin Ucraina Subcarpatică.
România era prinsa într-un cleşte în timp ce Conferinţa de Pace la Paris căuta să ne împingă spre compromis, înţelegere cu Khun.
In acele momente dificile, create de manipulaţiile politice din capitala Franţei, trupele române cu avizul lui Iuliu Maniu (preşedintele Consiliului Dirigent) şi al lui Ionel Brătianu ( Şeful Delegaţiei la Conferinţa de Pace) au trecut linia de demarcaţie provizorie ce mergea de la Nord de Năsaud prin Tg.Mureş şi urma cursul apei până la vărsarea Mureşului în Tisa, salvând astfel populaţia satelor de jafurile şi măcelurile la care era supusă.
Dar Bela Kuhn se năpustise asupra Cehilor cu aceiaşi sălbăticie.
Insistenta apărării cauzei româneşti de I.Bratianu a fost completată de izbânzile armatei române ce înaintaseră până la Tisa şi de concursul Mareşalului Foch care, în Memoriul adresat lui Clemenceau, demonstra necesitatea rămânerii trupelor române pe Tisa până la dezarmarea efectiva a Ungariei şi până ce aceasta va da garanţii depline că nu va mai tulbura pacea, încheind: „Altfel s-ar pune din nou în primejdie pacea în întreg Sud-Estul Europei.”
In acel Iulie fierbinte al anului 1919 se juca cartea Europei, şi trebuia câştigată înainte ca bolşevicii ruşi să se fi unit cu cei ai lui Bela Khun. Acesta, încurajat de englezul Cuningham şi de americanul Brown a trecut la ofensivă pe 20 Iulie, trecând Tisa cu 100.0 00 soldaţi, pe un front de 120 km. şi în adâncime de 60 km. Concursul Moscovei a fost prompt printr-o pregătire de artilerie şi mitraliere terminat prin eşecul trecerii Nistrului.
Nu mai era timp de pierdut. Pe lângă interesele româneşti de a asigura liniştea populaţiei, era şi soarta civilizaţiei europene.
Regele şi Guvernul român au hotărât trecerea la contraofensivă. A fost fulgerătoare. Pe 2 August 1919 a capitulat Corpul I ungar de armată la Czegled, pe 3 Aug. colonelul Rusescu cu roşiorii înfrângeau ultima rezistenta bolşevică şi seara intrau în Budapesta.
Bela Kuhn a fugit în Rusia, unde va cădea secerat de gloanţele lui Stalin în masacrele din 1937-1938, în timp ce ajutoarele lui, ca criminalul Tibor Szamuely, au fost sfâşiate de populaţia pe care o jefuiseră şi torturaseră.
Importanţa extirpării cancerului comunist din inima Europei îl găsim relatat într-un interviu al Contelui Andrassy acordat Biroului român de presă de la Berna şi publicat în ziare ca „Le Temps”, „Le Journal des Debats”, în care spune:
„As fi voit, desigur, să mor pentru a păstra Transilvania Ungariei. Aş fi preferat, de asemenea, să văd trupele maghiare intrând în Budapesta pentru a goni pe bolşevici. Acest lucru din nenorocire nu a fost posibil. Aşa fiind, mărturisesc în mod franc ca sunt mai bucuros să văd pe Români la Budapesta, decât pe Bela Kuhn şi complicii săi, care mi-au ruinat Patria din punct de vedere atât politic cât şi material. Recunosc astfel în mod leal că, intrând în Budapesta, Românii au adus un imens serviciu atât Ungariei cât şi lumii întregi…”.
O alta evocare asupra rolului României este aceea a Ambasadorului Franţei, Jules Cambon, făcută în 1927 la Societatea Naţiunilor, lui N.P.Comnen (fost Ministru de externe):
„Cu preţul celor mai mari sacrificii, România a îndeplinit la Sud misiunea tradiţională, care mai la Nord a fost întotdeauna a Poloniei; ea a fost bariera Europei împotriva invaziei tătare şi a pus sfârşit unei dezordini ce ameninţa să întindă puterea bolşevică până la porţile Vienei. Ea însăşi s-a salvat; dar a liberat în acelaşi timp Ungaria de odioasa dominaţie, care, câtva timp, a apăsat asupra Regatului Sfântului Ştefan. Aceasta a fost de altminteri şi sentimentul autorităţilor ungare, căci, atunci când armata româna se pregătea să evacueze teritoriul lor, Prefectul ungur al judeţului Szabolcz intervenea pe lângă comandantul român ca sa menţină ocupaţia ce apară ţara împotriva armatei roşii. După putină vreme, o cerere asemănătoare i-a fost adresata de teama reacţiunii albe…” Articolul a apărut în „La Revue des deux Mondes”, de la 1 Dec. 1927, pag.617.
In acest al 2-lea deceniu al secolului 20, România a jucat un rol hotărîtor în viaţa Europei prin arbitrarea conflictului din Balcani (1913) şi a contribuit cu mari sacrificii la înclinarea balanţei în favoarea puterilor angajate în înlăturarea absolutismului retrograd. Intrarea României a făcut posibila victoria de la Verdun prin retragerea trupelor germane şi tot sacrificiul legendar de la Mărăşti-Mărăşeşti; ea a uşurat victoria şi a fost o stavila în faţa anarhiştilor bolşevici. Tot România a fost aceea care a asigurat ordinea în Viena, Praga, Budapesta, salvând Europa de pericolul comunist pentru un sfert de veac.
Dar daca alţii au avut un răgaz de linişte, pe trupul României s-a jucat drama, prin premeditarea distrugerii ei de către agenţii infiltraţi. Pentru aceasta deschidem acest proces contra comunismului arătând metodele de cruntă barbarie la care a fost supus un popor ce a contribuit prin sacrificiul lui, la prosperitatea Aliaţilor democraţi occidentali.
În prima perioadă (interbelică) 1921 – 1944, urmărim în judecată pe comuniştii infiltraţi şi câţiva autohtoni, pentru trădare naţională în interesul unei puteri străine, crime săvârşite pentru destabilizarea ţării, propagandă mincinoasă şi spionaj în favoarea Moscovei.
Infiltraţiile comuniste în Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Vechiul Regat au urmărit prin acte de teroare şi manifestări duşmănoase ale unei infime minorităţi (şi aceia de origine străină) să perturbe procesul de redresare ce începuse după încheierea păcii. Din ordinul lui Lenin, au acuzat pe social – democraţii români, care participaseră la opera de Unire a poporului român, de oportunism şi „trădare”, pentru că se împotrivesc mişcării clandestine pentru restituirea Basarabiei către Rusia.
Cominternul, creat în 1919 la Moscova, a fost un sistem diabolic de teroare permanentă, pe care a exportat-o peste tot în lume, urmărind promovarea intereselor ruseşti de dominaţie pe plan extern, prin înfiinţarea de secţii ale partidului comunist, ce erau deasupra suveranităţii statelor, în vederea măcinării şi transformării lor în republici federative.
Rusia a declanşat cel mai crâncen masacru cunoscut în omenire; imediat după încheierea Păcii din 1919 au avut loc revolte dirijate (şi care au fost sortite eşecului) în Saxonia-Turingia, Scheswig-Holstein, Estonia, Bulgaria (unde, în masacrul din Catedrala Sf. Sofia, au fost omorîţi 14 generali, 3 deputaţi şi alte persoane în urma unui atentat în timpul unei înmormântării)…
Paralel a dus şi războiul civil împotriva Ucrainei, Azerbaigeanului, Armeniei- cu intenţia trecerii peste Transcaucazia şi ieşirii prin golful Persic la Oceanul Indian.
In acest context de împrejurări anarhice şi de teroare s-a găsit un grup minuscul, mai mult format din neromâni, agenţi de profesie, care s-au pus la dispoziţia unei asociaţii străine (partidul comunist rus) formând o secţie „româneasca”, ce a primit bani, ajutoare şi instrucţiuni, făcându-se vinovaţi pentru provocare de diversiune, sabotaje, greve şi atentate- în vederea subminării României.
Printre aceşti spioni care au complotat împotriva României, şi au fost executaţi chiar de ruşi în 1937-1938, au fost: Koblos Elek, Bădulescu Al(zis Ghita Moscu), Fabian D., Dobrogeanu Al.Gherea, Filipovici Elena, Arbore Ecaterina, Dicescu O.Ion, Racovschi Cristian, Leonin Marcel, Bujor M.Gh., Zisu Petre, Roznovan Eugen, Grofu D., Timotei Marin, Aladar Imre… Altii au supravieţuit şi au adus, cu ajutorul armatei roşii, criminalul sistem în România, printre ei numărându-se:Foriş Ştefan, Pătrăşcanu Lucreţiu, Cristescu Gheorghe, Margulius Samuel, Holostenco Vitali, Danieluk Stefanschi Al.,Boris Stefanov, Roitman Iosif (Chisinevschi Iosif ), Roitman Liuba( Chisinevschi Liuba) Bodnaras Emil (dezertor din armata în 1932 ), Moscu Choy (Gheorghe Stoica), Rusev Drăgan Iordan (Petre Borila), Petrescu Dumitru, Oigenstein L.(Leonte Răutu), Bodnarenco Pantelei, Grosman Ana (căsătorită, în ordine, cu Sorin Toma, cu C. Pârvulescu şi P.Bodnarenco), Pauker Ana, Doncea Constantin, Grunberg Boris (Nicolschi Al.), Iacobovici Eugen, Goldberger Miklos (Ardeleanu), Lukacs Laslo (Vasile Luca), Niconov Serghei (Nicolau Serghei ), Marcovici Smil (Moraru), Moghioros Alexandru, Rottenberg Aurel (Stefan Voicu) şi altii, nu prea mulţi.
O remarca ce nu trebuie uitată este faptul că numărul acestor venetici şi autohtoni puşi în slujba lor variază între 800 şi 1206 după diferite surse, un lucru însă sigur este ca jumătate din ei ajunşi pe teritoriul României au devenit agenţii siguranţei şi au turnat pe ceilalţi tovarăşi de spionaj şi diversiune. Aşa se explica faptul că odată impuşi la putere, să alerge şi prin orice fel de metode să-şi facă pe adversari informatori, spre a se răzbuna.
Crima de destabilizare a funcţionarii statului, comuniştii au încercat-o la început prin social democraţii lui Gheorghe Cristescu şi Ilie Moscovici, care au fost împinşi sa declaseze o greva generala la Căile ferate pe 18 Oct.1920, care a eşuat; Cristescu, prevăzător, plecase în ajun la Viena, de unde se dirijau acţiuni ale Internaţionalei Moscovite.
Aceste elemente, decăzute moraliceşte, au recurs la acţiuni sângeroase provocând atentatul de la Senat în care, prin bomba pusă în Decembrie 1920 de către Max Goldstein, au fost omorâte 3 personalităţi iar altele rănite:
Episcopul greco-catolic de Oradea, Dimitrie RADU, a murit pe loc.
Dumitru GRECEANU, Ministrul Lucrărilor publice, a murit a 2-a zi.
Spirea Gh.Gheorghiu, senator de Ilfov, a murit în spital la 13 Dec.
A fost rănit preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, care a avut 52 răni cauzate de schije.
Printre organizatorii grupului acestui complot au fost condamnaţi, pe lângă Max Goldstein, Ilie Moscovici şi Emanuel Socor.
Vinovăţia de trădare naţionala reiese din afilierea la Internaţionala comunista de la Moscova şi participarea la divizarea ţării prin planul elaborat pe 6 August 1924 care prevede împărţirea României în 5 zone în vederea declanşării revoltei:
Zona I, cuprindea Bucovina de unde cu „detaşamente dinspre Cernauţi şi Camenca pe Nistru, sub conducerea lui Malvski să se atace calea ferată Cernăuţi-Paşcani aruncând-se podul în aer (urmând să facă legătura cu ajutoarele venite de peste Nistru).
Zona II, era prevăzuta în sudul Basarabiei de la vărsarea Nistrului până la gura Dunării (între Tusla-Tatar Bunar şi Vâlcov) de unde vor porni spre Ismail, Chilia şi Reni pentru a ocupa Galaţiul şi Brăila, conduşi de Kotovschi, Goldstein, Grutenberg şi German.
Zona III, cuprindea Dobrogea şi Silistra, centrul revoltei fiind Călăraşi, urmând să se facă demonstraţii la Budeşti pentru ameninţarea Bucurestiului. Scopul principal era distrugerea podului de peste Dunăre pentru Izolarea Dobrogei. Conducerea acţiunii era încredinţată lui Kotovski, care ajutat de lipoveni era sprijinit şi de debarcarea cu detaşamente sovietice venite cu Godlevschi.
Zona IV, era indicata în Banat şi Ungaria de răsărit cu centre la Lugoj, Simeria şi Caransebeş, bazându-se eventual pe iredentiştii unguri. Conducerea o aveau, Kalifarski, Weissenberg, Mironovici Ivan.
Zona V, ar fi fost formată din Nordul Transilvaniei şi Estul Ungariei cu centre la Cluj, Dej şi Oradea, unde se vor face numai demonstraţii sub conducerea lui Badulescu, Sicinschi, Rareninc şi Koz.
Conducerea generala a revoluţiei era încredinţată lui Bădulescu, Goldstein şi Kalifarski, iar data prevăzuta între 10-15 Septembrie.
Primele ce trebuiau sa înceapă „revoluţia erau zonele 2 şi 3. Dar nu s-au petrecut incidente decât în regiunea Tatar Bunar şi Chilia Nouă, unde locotenentul Mohonea Neacşu, lt.Scirculescu şi slt. Asanache Stroe au reuşit sa neutralizeze vre-o doua sute de bolşevici.
Vinovăţia comuniştilor din România subordonaţi Moscovei este cu atât mai mare cu cît, prin colaborarea cu Moscova, au contribuit la asaltul bolşevicilor asupra frontierei de răsărit, în vederea năvălirii din 1940. Aruncând o privire asupra violării frontierei de răsărit, a infiltrărilor soldate cu lupte constatam ca până în 1924 (la moartea lui Lenin) au avut loc 30 de atacuri, în continuare până la năvălirea din 29 Iunie 1940- alte 42, iar după aceea, din Basarabia, peste Prut, au făcut alte 47 incursiuni şi violări de frontiera. In cursul acestor acţiuni de comandouri România a avut, în lupte de apărare, 31 de soldaţi morţi, 22 soldaţi răniţi şi alţi 34 soldaţi dispăruţi fără urmă.
Agenţii Moscovei din România au încheiat încă din 1920 un angajament de accentuare a luptei ilegale de participare, într-un mod foarte activ, la Federaţia Balcanica comunistă, supunându-se tutu-tor hotărârilor ei ca partidul să intre pe calea comunismului revoluţionar. Din partea acestor agenţi au iscălit: Gheorghe Cristescu, Const. Popovici, Al.Dobrogeanu Gherea şi Rozvany Ieno.
Vinovăţia acestor trădători de ţară a constat în însuşirea modelului sovietic întruchipat de Lenin şi care consta în supunerea oarba la dispoziţiile partidului, în distrugerea valorilor trecutului, în impunerea dictaturii proletariatului din fabrici şi a ţăranilor de pe ogoare.
Tot acest eşafodaj se baza pe minciuna, duplicitate şi teroarea dusă pana la crima.
Iată părerea acestui farseur de Lenin despre ţăranii pe care voia sa-i scoată de sub stăpânirea burghezilor şi sa-i înjuge la remorca scursurii societăţii:
„Ii detest pe ţărani. Îl detest pe mujicul idealizat de acest occidental ramolit care este Turgheniev şi de acest faun convertit care este ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ceea ce detest: trecutul, credinţa, ereziile, mania religioasa, munca manuala. Ii suport şi în măgulesc, dar îi urăsc. Aş vrea să-i vad dispăruţi pe toţi, până la ultimul. Un electrician, pentru mine, face cât o suta de mii de ţărani. Se va ajunge, sper, a se trăi prin mijlocirea alimentelor produse de maşini în câteva minute, în laboratoarele noastre de chimie şi vom putea în sfârşit să masacrăm specia ţărăneasca devenita astfel inutila. Ei se vor face lucrători – sau vor crapă. Traiul în natură este o ruşine demna de epoca preistorica.”
Acest model barbar de construire a unei noi societăţi lipsita de „exploatare” se referea la toţi cei care gândeau altfel.
Acest Lenin, născut dintr-o specie subdezvoltată din care s-a plămădit un curent ce a îmbolnăvit omenirea, degajă în jur numai duplicitate: una gândea, alta spunea şi înfăptuia ceea ce gândea. Trâmbiţa ca omul este cel mai important capital, dar gândea:
„Eu nu sunt, daca vreţi, decât un semizeu local, între Asia şi Europa, dar pot totuşi să-mi permit câteva mici capricii. Unele gusturi şi-au pierdut taina după decăderea păgânismului. Jertfele
omeneşti aveau totuşi ceva bun: erau un simbol adânc, de învăţătura înaltă şi în acelaşi timp o sărbătoare salubra. Aici însă, în locul imnurilor credincioşilor, simt înălţându-se spre mine urletele prizonierilor, ale muribunzilor, şi vă asigur ca nu voi troca aceasta simfonie pentru cele noua ale lui Beethoven. Ea este cântarea care vesteşte beatitudinea viitoare…Este de altfel o oarecare voluptate sa te simţi stăpân asupra vieţii şi a morţii…”.
Si a înfăptuit ceea ce a gândit.
A contemplat şirurile nesfârşite, scheletice şi flamande trimise în lagărele de exterminare de la Onega la Murmansk şi nici moartea nu 1-a înduioşat să oprească şiroaiele de lacrimi şi sânge nevinovat ce începuse sa se reverse pe întinsul Rusiei.
Restul din gândirea bolnăvicioasa a lăsat-o pe seama urmaşilor modelaţi după chipul şi asemănarea lui.
Comuniştii trădători din România sunt vinovaţi pentru că n-au ţinut seama de acest lugubru tablou comunist.
„Moştenirea” a fost preluata de un alt ipocrit, descris de contemporani ca un monstru, mic de stat dar tare-n fapte, ce a îngrozit omenirea; de 154 centimetri înălţime, o pocitanie, cu braţe lungi asemănătoare primatelor, cu pieptul strâmb, cu umărul şi braţul stâng semi-atrofiate, cu mers de cimpanzeu şi cap de beţiv.
Aceasta sinistra figura, numită Stalin, i-a supravieţuit înaintaşului trei decenii, creând şi el un sistem, mai mult de groază decât de gândire creativă şi care încă îngrozeşte lumea când aude de ca-tastrofa umanitara ce a săvârşit-o şi pe care o dorim sancţionată, pentru a se descătuşa urmaşii de teama de a mai apare astfel de creatori de sisteme.
Superlativele folosite măsoară discrepanţa cu obedienţii care se întreceau în a-1 linguşi: locomotivă a istoriei, părinte al popoarelor, dascăl emerit al omenirii, cel mai desăvârşit conducător din toată istoria, erou între eroi…
In schimb, cu toate adulările ce i se aduceau, el -„farul de lumina” -, cu duhul lui diabolic ne-a luminat „arhitectura terorii” săvârşite, constând în a distruge oameni şi naţiuni, a învrăjbi popoare şi conducători, a jefui şi acapara, a batjocori pe cei din jur înainte de a-i face sa dispară.
A băut votcă în neştire până a murit sau a fost ajutat să moară. Iar ca moştenire a lăsat nenumărate gropi comune presărate pe doua continente, într-o lume pe care a fărămiţat-o cum a vrut şi pe care a lăsat-o învrăjbită.
Victimele făcute se număra cu milioanele. Daca între 1929-1932 au fost deportaţi în Siberia peste 5 milioane pentru că se opuseseră colectivizării, 1a sfârşitul acestei perioade, din cauza secetei şi a ridicării proviziilor ţăranilor, alţi aproape 5 milioane au murit de inaniţie; perioada în care s-a generat canibalismul în regiunile eminamente agricole:Ucraina, Kazakhstan, Caucaz, Volga….
Reţeaua închisorilor s-a întins cu repeziciune, ca şi a lagărelor de exterminare prin muncă forţată (unde oamenii erau lăsaţi sub cerul liber ), iar numărul arestaţilor se cifra, în 1939, la 12 milioane.
Acest sistem de represiune exercitat cu o ferocitate rar întâlnită are la bază schizofrenia, megalomania şi paranoia lui Stalin, care se agravau odată cu vârsta; ajutat fiind de o serie de
oportunişti, de care s-a folosit şi pe care i-a lichidat. Astfel, în marea curăţenie pe care a făcut-o (exterminările ce au avut loc până în 1939) au dispărut: 3 mareşali din 5; 8 amirali din 9; 14generali de armata din 16; 60 generali de corp de armata din 68; 138 generali de divizie din 199; 221 generali de brigada din 397;11 comisari ai apărării (adică miniştri de război); 22.000 comisari politici şi 35.000 ofiţeri au avut aceeaşi soartă precum şi Ejov cu Iagoda, şefii NKVD-ului care au condus masacrele. Nimic nu ierta. Soţia şi chiar membrii ai familiei din prima căsătorie au sfârşit
deportaţi sau s-au sinucis.
Peste tot vedea comploturi; represiunea în armata s-ar justifica ca fiind singura instituţie ce l-ar fi putut răsturna, dar cei 1.913 delegaţi la Congresul XVII al partidului, din 1934, din care 1.108 au fost împuşcaţi după ce-1 ovaţionaseră îndelung- cu ce-i periclitau viata?
Sau cu ce s-ar putea justifica mitralierea celor 50.000 deportaţi în lagărele din regiunea Baical?
Metodele de schingiuire în care ajungeau să se acuze unii pe alţii înainte de moarte, după scenariile făcute de NKVD, au fost cunoscute de procurorul general de la aceea dată, I.A.Vâsinschi, care şi le-a însuşit şi le-a exportat, punându-le personal în aplicare în teritoriile ţărilor ocupate cu forţa.
TEROAREA DEPĂŞEŞTE FRONTIERELE U.R.S.S.
Tendinţele imperialiste ruseşti se manifestă deschis, Stalin găsindu-se pe aceeaşi linie de interese cu Hitler. Prin manevre diabolice în care trădarea este trăsătura principala, reuşeşte pe 23 August 1939 să toasteze cu Ribbentrop în sănătatea Fuhrerului în timp ce V.Molotov declara că acest -Pact de neagresiune- „este o cotitura în istoria Europei şi nu numai a Europei…”
In faţa atacului fulgerător german asupra Poloniei, Stalin a hotărît că e timpul să acţioneze imediat şi pe 17 Septembrie 1939 a invadat Polonia, ocupând o buna parte şi luând 68.000 prizonieri (ofiţeri şi soldaţi) iar pe 27/28 Sept.1939 Ribbentrop revine la Moscova, unde Polonia este pentru a patra oara împărţită. Printr-un protocol secret se hotărăşte soarta altor teritorii care trec sub influenţa sovietică: Lituania, Estonia, Letonia, părţi din Finlanda şi Basarabia, de care Germania se dezinteresează.
Stalin continua să-şi îndeplinească cu promptitudine angajamentele materiale furnizând petrol, cărbune, fier, grâu…absolut necesare pentru ducerea războiului împotriva Franţei şi Angliei. Nu a uitat nici predarea celor câteva sute de comunişti germani fugiţi în URSS pe care i-a predat poliţiei secrete germane şi nici să dea circulara către toţi comuniştii de „pretutindeni” chemăndu-i să colaboreze cu organizaţiile hitleriste şi prohitleriste.
Deci, unificare în gând şi fapta între Stalin şi Hitler.
După invadarea Norvegiei, Danemarcei, Olandei, Belgiei şi capitularea Franţei, Stalin a rămas uluit de rapiditatea acţiunilor germane şi pe 18 Iunie 1940 Molotov, în numele guvernului sovietic, a felicitat călduros pe Hitler pentru splendidul succes al armatei germane.
Si profitând de această rapiditate, Stalin a ordonat pregătirea trenurilor de deportare şi invadarea Ţărilor Baltice conform Protocolului secret: Jdanov a pătruns în Estonia, Vîsinschi în Letonia iar Dekanozov în Lituania, pe care le-au anexat, iar populaţia, după listele întocmite de agenţii infiltraţi, a fost ridicată şi deportată în Siberia şi Kazahstan.
ROMÂNIA LA RÂND
Molotov, pe 18 Iunie 1940, a avertizat pe ambasadorul german la Moscova, von der Schulenburg, că URSS intenţionează să ocupe Basarabia şi Bucovina. Cu toată remarca Germaniei, că Bucovina n-a fost inclusă în Protocolul secret semnat în 1939, pe 26-06-1940 s’ a înmânat ambasadorului G.Davidescu aflat la Moscova „ultimatul” care cerea evacuarea teritorilor menţionate.
Pe 28 Iunie 1940 URSS-ul anunţă că, începând din acea zi de la ora 14, să se evacueze Basarabia şi Bucovina în decurs de 4 zile; chiar în acea zi au intrat cu trupele şi au ocupat Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă. Toată aceasta acţiune brutală comuniştii ruşi au făcut-o cu consimţământul hitlerismului german, fiind ajutaţi de celulele comuniste infiltrate şi care pregătiseră listele pentru lichidarea celor bănuiţi ca adversari.
EXTINDEREA GENOCIDULUI PESTE ROMÂNIA
Pentru aceasta acţiune trădătoare se fac vinovaţi cei ce au militat deschizând drumul comunismului care a măcinat statul român, după cum vom vedea; în sprijin aducem probe privind aproape o sută de mii de fiinţe din cele aproape două milioane cât au îndurat represiunea prin închisori sau deportare, unii fiind exterminaţi, alţii ieşind schilodiţi fiziceşte sau moraliceşte. În numele lor cerem reparaţii.
Pentru a putea fi identificate victimele, vor avea indicate unu sau mai multe elemente: data naşterii, locul naşterii, domiciliul, profesia, condamnarea (chiar şi număr de sentinţa), locul de detenţie, eventual locul de deces şi chiar torţionarul. Listele respective vor fi anexate şi se va constata ca genocidul a avut loc pe tot cuprinsul ţării şi s-a manifestat sub fel de fel de forme până la zisa prăbuşire a comunismului, continuându-se cu faţa „umana”, cu rămăşiţele securităţii sau scursurile comuniste în vederea spolierii României.
ETAPELE DE DEZMEMBRARE PRIN CRIME ŞI TEROARE
Împiedecarea retragerii armatei şi populaţiei din teritoriul pe care l-au ocupat cu forţa, ca o adevărată invazie barbara.
Încă din 29 Iunie 1940 trupele ruseşti au dezarmat 2 regimente de artilerie la Ialoveni, în sud de Chişinău. In gara Drochia a fost capturat un batalion de infanterie în timp ce se îmbarca pentru retragere iar un batalion de infanterie a fost dezarmat la Bălţi.
A doua zi au fost dezarmate unităţile armatei din Cişmilia şi localitatea Comrat, iar colonelul rus Zinovici a împiedicat trupele unei brigăzi de cavalerie să treacă Prutul la Badragi, în timp ce tancurile sovietice încercau să treacă Prutul şi o altă campanie forţa ocuparea capului de pod la Fălciu.
Pe 2 Iulie o altă unitate de care de luptă a capturat o companie de infanterie.Gradaţi români arestaţi în timpul acestei năvăliri erau escortaţi spre Chişinău pentru a fi trecuţi peste Nistru.
Armata română a fost înjosită, li s-au smuls tresele, ostaşilor li s-au tăiat nasturii la pantaloni, ofiţeri bătuţi, scuipaţi, dezbrăcaţi, bătuţi de civilii care aruncau asupra lor conţinutul oalelor cu murdării din timpul nopţii sau cu apă clocotită. Aceasta era făcută de străini de origine, ucraineni, evrei, găgăuţi… cetăţeni români care până ieri se bucuraseră de privilegiile româneşti. Relatarea acestor fapte incalificabile se găseşte în Rapoartele Armatei I şi IV adresate Secţiei II a Marelui Stat Major. De asemenea, în cartea -Basarabia- a lui Paul Goma sunt înserate mărturii despre aceste zile de groază.
Populaţia românească din Chişinău a avut enorm de suferit tot din partea alogenilor care rupeau drapelele româneşti, smulgeau bagajele românilor ce se refugiau, îi jefuiau. Studenţii teologi şi funcţionarii erau maltrataţi. Populaţia era înspăimântată de Etea Biner şi medicul Derevici care întocmeau liste cu numele acelora ce urmau să fie executaţi de criminalii avocatului Carol Steinberg, ce se instalase ca preşedinte al sovietului orăşenesc. Au fost împuşcaţi comisarii Pascal, Mateescu, Stol, Severin, şi sute de arestaţi în acele zile de groază, când oraşul avea un aspect dezolant ca după trecerea vandalilor: localul liceului militar aruncat în aer, biserica Facultăţii de Teologie transformată în dormitor, Mitropolia jefuită şi transformată în sală de dans, monumentele de artă distruse, edificiile publice şi casele demnitarilor devastate…. Numai in Chişinău a urmat deportarea a 2610 locuitori.
Soroca, un alt oraş cetate de apărare a lui Ştefan cel Mare contra năvălirilor răsăritene, a trecut prin momente apocaliptice datorită acestei invazii care a instalat Comitetul provizoriu format din Mihai Flexor, Onac Alexandru, Ion Cutubal, Petre Sfecla (învăţător), şi Gheorghe Lupaşcu (fost prefect F.R.N.). Aceasta bandă a oprit camionul care transporta tezaurul Băncii Naţionale şi l-au prădat. Funcţionarii şi preoţii au fost percheziţionaţi şi împiedicaţi să se refugieze. Alţii, precum Vladimir Mustafa, Gabriel Eustatiu şi Stănescu au fost omorâţi după chinuri groaznice. Numai în ziua de 28 Iunie 1940 au fost arestaţi zeci de locuitori şi au dispărut fără urmă: Aliancov Constantin, ARNAUT Teodor, BARBU Ion, GOJA Hariton, CALARAS Ion, COSCIUG Timofei, MARCHITAN Pavel, DEDELCIUC Dionisie, NISTORENCU Ion, SANDU Ion, TIMVIUC Petru…Din oraş au fost deportate 515 persoane.
Tighina a cunoscut devastări, crime şi deportări. Numai din oraş au luat drumul Siberiei 662 persoane.
ORHEI a fost supus unei crunte represiuni fiind deportaţi 522 de cetăţeni, dintre care au murit foarte mulţi în Siberia.
La CETATEA ALBĂ, preoţii, poliţiştii şi funcţionarii au cunoscut barbaria dezlănţuită de Alexei Burman şi Carol Huma. Preotul Eusebiu POPOVICI de la Catedrală a fost împuşcat de un anume Zuckerman, iar fratele lui în preoţie Micanor a zăcut mort în faţa bisericii. Gref ierul STIRBU Iosif a fost şi el împuşcat…
Comuna Ciadâr-Lunga a cunoscut numeroase tragedii in timp ce perceptorul şi notarul au fost împuşcaţi.
Preotul din com. Româncăuţi, situata la 60 km. est de Hotin a trecut prin chinuri groaznice şi batjocură, înainte de a fi omorât.
Din oraşul Bălti:printre cei 1374 deportaţi se număra BARBIERU Nicolae cu fratele lui Vasile, BOICO Tihon, BUJOR Aurel, CHINAH Ion, LUCUT Gheorghe, PIROGAN Ştefan, MILUTIN Anatoli….
Cahul cu cei 418 deportaţi va cunoaşte din plin ororile acestei invazii:CARAVASILI Vasile, ridicat şi mort în Karaganda, HARBUZ Maria, MOSCOVICI Hava, GAIDARGI Hristofor, ARSENI Efim, PASCAL Ion, ONCIOI Nicolae, GALAN Nicolae, LUPU Gheorghe, NEGRU Constantin.
La Cernăuţi s-a instituit un comitet al „poporului” sub conducerea lui Sallo Brun şi Glaubach care se proclamase primar şi au dat drumul deţinuţilor de drept comun care au trecut la terorizarea populaţiei, la dezarmarea armatei, la jafuri şi crime omorând pe:Pădureanu (inspector financiar), Preotescu (inspector), Racoci (directorul închisorii), Mateescu Constantin (comisar)…Catedrala a fost dinamitată, devastată şi odoarele sfinte batjocorite.
Şirul acestor fărădelegi este nesfârşit.
Dâra de sânge nevinovat străbate ţinuturile româneşti de la Storojinet trecând prin Cernăuca, Comorova, Târnova, Cotiugeni, Călăraşi, Mănăstirea Cârdita, Bulboaca, Salcuta, Româneşti, Sărata, Cahul, Bolradj Ismail, Chilia Noua, urmele neputând fi şterse nici de Dunăre şi nici de Marea cea Mare care au străjuit hotarul în permanenţă de pe timpul lui Ştefan cel Mare.
Acest imperiu al râului a continuat ameninţarea sfâşierii României pătrunzând pe 3 Iulie 1940 cu o coloana motorizata circa 20 km. în Maramureş, spre Baia Borşa şi la retragere s-au semnalat cazuri de ofiţeri români împuşcaţi.
Au interzis circulaţia vaselor româneşti pe Dunăre de la Galaţi până la Vâlcov. Uneltind împotriva României, au sprijinit destrămarea ţării asigurând pe unguri că se dezinteresează de Transilvania, promiţându-le transferul celor 12.000 maghiari din cele 5 sate smulse din Bucovina şi acelaşi dezinteres l-a manifestat faţă de bulgari în ceea ce priveşte Cadrilaterul, iar ruşii s-au ocupat de transferarea genocidului rus pe teritoriul nostru românesc.
GROAZA şi GROPI COMUNE
Asuprirea sovietică a început cu scursura satelor şi veneticii care se întreceau în delaţiune ajutând autorităţile impuse să spolieze populaţia prin impozite şi jugul colectivizării. Oamenii lucrau ziua la câmp sau prin păduri, iar noaptea dormeau prin grajduri sau ascunzători de frica arestării. Înăsprindu-se regimul, de frica maşinii negre, oamenii au început sa se salveze fugind spre România, la început singuratici şi apoi în grupuri de săteni ce au ajuns sa pribegească cu sutele, chiar şi cu miile.
In noaptea de 15 Noiembrie 1940,din comunele Suceveni, Prisacareni, Carapciu şi Petriceanca, 105 ţărani conduşi de Ion Lăpuştean au încercat să treacă în România. La frontieră grănicerii au deschis focul cu mitralierele. Ţăranii au răspuns şi ei tot cu foc. Au murit 8 ruşi iar din partea românilor şi-au pierdut viaţa: Tatiana LĂPUSTEAN (care avea pe Zenovia de 3 ani într-o traistă, în spate, şi pe Catrina de 6 ani de mâna, fetitele rămânând ostatece). Au mai murit Raveica SUCEVEAN şi Constantin SCROBANET, iar alţi 7 au fost rămas răniţi. Arestaţii au ajuns în Siberia. Restul de peste 90 au reuşit să-şi câştige libertatea trecând în România.
MASACRUL DE LA LUNCA
In noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de ţărani, în majoritate tineri, din comunele Coteni, Buda, Boian, Horecea, Corovia (toate situate în raioanele Herţa şi Noua Suliţă) au încercat sa treacă Prutul îngheţat, prin nămeţi şi pe un viscol năprasnic. Fiind vânduţi de cozile de topor ale satelor, erau aşteptaţi de grănicerii ruşi care i-au măcelărit. Numai 57 au reuşit să ajungă în România. Sutele de morţi au fost aruncaţi în 3 gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpaţi şi câţiva răniţi au fost arestaţi şi duşi la Cernăuţi unde au fost împuşcaţi pe 13 Iunie 1941 şi zac în cimitirul militar al oraşului.
In Iulie 1941 a fost descoperită numai o groapă comuna cu 107 cadavre, celelalte două au fost luate de viiturile Prutului.
Cîţiva dintre martirii de la Lunca: APETRE Dumitru, CONOVARU V.Mihai, MIRONESCU Toader, MUNTEANU Nicolae, PAVEL Gh. Silvestru, PINTELEI Vasile V., ZVÂNCĂ Petru.
MĂCELUL DE LA FÂNTÂNA ALBA
Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3—4.000 ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fântâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor. Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor.
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Constantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.
Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor.
Peste aceste provincii româneşti s-a aşternut crunta teroare şi în valuri după valuri au fost ridicaţi, de la copil în faşă la străbunic de 90 de ani şi porniţi pe drumul fără întoarcere al Siberiei.
S-a început vânătoarea după membrii din Sfatul Ţării sau deputaţi din Parlamentul României.
EXTERMINAREA VALORILOR POLITICE
Politica criminala comunistă, imediat după invazie a trecut la arestarea valorilor politice şi exterminarea lor prin temniţe. Din luna iunie 1940 au fost ridicaţi toţi foşti deputaţi din Sfatul Ţării care se aflau în viaţă pe teritoriul răpit al Basarabiei: Vladimir BODESCU, Alexandru BALTAGA, Constantin BIVOL, Ştefan BOTNARIUC, Emanoil CATELLI, Teodosie COJOCARU, Ion CODREANU, Ion IGNATIUC, Teodor NEAGA, Pantelimon SINADINO, Nicolae SECARA, Grigore TURCUMAN, Teodor UNCU şi Luca STIRBET. Dintre toţi, numai Ion CODREANU nu a murit în temniţele NKVD-ului, pentru că a fost schimbat cu Ana Pauker.
O altă categorie au format-o deputaţii de Orhei în cadrul României Mari, Tudor IURCU şi Constantin PLĂCINTA, precum şi Gheorghe LUPAŞCU, fost prefect de Soroca şi Secretarul Parlamentului.
Primarii de după 1918 care mai erau în viaţă au fost arestaţi, condamnaţi şi majoritatea au murit în lagărele de deportare. Câteva exemple: NEGUTA Isidor din com. Piatra, LISOVSCHI Alexei din Peresecina, BUJOR David din Susleni, COJOCARU Carp din Isacova, MORARU Vasile din Pelinei, NEGOIŢĂ Ion, din Pelinei, MOSNEAGA Victor din Cucuruzeni, GRECU Efrem din Putinţei, MUNTEANU Simion din Cucuruzeni, sunt numai o mica parte din aparatul administrativ.
Grozăvia deportărilor a avut loc pe 13 Iunie 1941 când 20.000 de tărani bucovineni şi basarabeni au fost deportaţi, bărbaţii în Siberia iar femeile şi copiii despărţiţi, în Kazahstan.
Ce poate fi mai acuzator decât mărturia Silviei Schipor din Pătrăuţii de Jos…”timp de două săptămâni tot ne-au dus spre răsărit…De foame şi de sete au început să moară copilaşii mici. Părinţilor copiilor mici li se dădea voie să-i îngroape când trenul se oprea în vreo gară. Ei erau luaţi sub escortă, duşi în spatele gării, unde le săpau mormintele. Doamne, câţi copii de români din nordul Bucovinei au rămas să-şi doarmă somnul de veci în locuri străine, fără a avea măcar un semn la căpătâi…” sau a Domnicăi S. Hostiuc din satul Mahala:
„Până la urma ne-am pomenit undeva în Komi, pe râul Pecioara spre Oceanul îngheţat de Nord…S-a făcut iarna, noi am slăbit din cauza muncii de nu ne mai puteam cunoaşte, nu ne mai puteam ţine pe picioare şi era un ger de -50° de grade. In baraca unde locuiam îngheţa apa în vadra până la fund. De foame şi de frig a picat atunci lumea la pat. Mureau zilnic câte cinci sau şase dintre noi. Pământul era îngheţat de doi metri în adâncime şi nu era nimeni în stare să sape gropi pentru morţii noştri. Doar când se încălzea puţin, într-o groapă erau aşezate mai multe cadavre. Aşa l-am îngropat pe frăţiorul meu Isac Gheorghe…”
Astfel de dovezi sunt adunate în volumul „Martiri şi Mărturii din Nordul Bucovinei de Vasile Ilica, publicat în 2003 la Imprimeria de Vest din Oradea.
Mii şi mii de nume de martiri basarabeni au fost adunate şi publicate în „CARTEA MEMORIEI”, a Muzeului National de Istorie a Moldovei, publicată în editura Ştiinţa din Chisinau, în 1999.
ANGAJAMENTE INTERNATIONALE CARE NU SE RESPECTA
Tot în 1941, dar pe 12 August, în Declaraţia comună de la Terra Nova, Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat omenirea că „…nu urmăresc măriri teritoriale…. nu vor schimbări teritoriale care să nu concorde cu dorinţele liber exprimate ale popoarelor în cauză…..că respectă dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ sub care vor trăi şi autoguvernarea să fie redată celor care au fost lipsiţi de aceasta cu forţa…”
Şi pe 2 Aprilie 1944, ministrul de externe al URSS declara: „…guvernul sovietic nu urmăreşte scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orânduirea socială existentă…!”.
A urmat „joaca” pe procente a suferinţelor ţărilor marcate de tendinţele acaparatoare ale totalitarismului, continuată timp de aproape o jumătate de secol de drama unei jumătăţi de Europă.
Mergând pe firul „relaţiilor” cu vecinul nostru din răsărit, ieşind dintr-un labirint „internaţional” ca aliat- la sfârşitul acestui conflict sângeros, la scurtarea căruia am contribuit cu 6 luni şi jertfe umane şi materiale mari, am constatat ca rusul tot rus rămâne, nesătul şi acaparator fără ruşine, având ca argument minciuna spusa şi susţinuta fără să roşească.
O NOUA INVAZIE „ELIBERATOARE”
Sub steagul comunismului, intrând pe teritoriul României ca aliaţi, ruşii au căutat să rupă Maramureşul, o bucată din Moldova până la Siret cel puţin, o altă porţiune din Dobrogea şi daca n-au putut s-o facă, nu s-au lăsat până n-au jefuit toata ţara, înecând-o în sânge şi impunându-ne la conducere pe toţi nechemaţii ca să ne arate ce este democraţia şi cum se ţin alegeri „libere”.
Genocidul împotriva poporului român s-a înfăptuit şi de unii cetăţeni români care s-au pus în slujba agenţilor unei puteri imperialiste străine de interesele naţionale ale poporului român; împreună au conlucrat la trădarea ţării, cu bună ştiinţă, în vederea dezmembrării, jefuirii şi schimbarii prin violenţă a structurilor constitutive ale statului.
Se fac vinovaţi, am zis, cu buna ştiinţă, deoarece ştiau că regimul comunist din Rusia se baza, încă din timpul lui Lenin, pe CEKA, acel instrument al terorii care s-a perfecţionat pe parcurs, ajungând ca în timpul lui Stalin să săvârşească crimele abominabile – ce îngrozesc şi astăzi omenirea. Metamorfozat sub fel de fel de denumiri până în timpul lui Lavrentie Beria, un criminal fără egal, care după ce şi-a exterminat „tovarăşii ” de drum din hotarîrea lui Stalin, a trecut tot la dispoziţia acestuia la crearea Direcţia serviciului informativ extern, prescurtat INU(în 1943), cu misiunea ca până în 1948 să se instaleze guverne comuniste în ţările din răsăritul Europei, până în inima ei. La conducerea direcţiei a fost numit Pavel Fitin ca sef INU.
Incă odată se dovedea politica duplicitara sovietică, ce pe o parte desfiinţa cominternul, să liniştească pe anglo-americani, iar pe alta parte înfiinţa INU, un alt instrument de expansiune a comunismului şi mai teribil în distrugerea statelor naţionale.
Pe această linie, Fitin însărcinează pe Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) să pună bazele sistemului represiv din România şi în închisoare 1-a recrutat pe Teohari Georgescu, pe care 1-a impus în 1945 la Ministerul de Interne.
Moscova l-a numit pe Emil Bodnăraş să organizeze serviciul de spionaj din România, pe care 1-a infiltrat cu o serie de agenţi.
In luna Septembrie 1944 a fost trimis colonelul Dimitri Fedicikin, care va deschide o rezidenţă INU la Bucureşti venind cu Ana Pauker, (care era colonel) şi Vasile Luca (maior), iar ca adjunct a avut pe Pantiuşa Bodnarenko.
După ce pe 19 Iulie 1940 au fost arestaţi 1000 ofiţeri din SSI, s-a trecut, pe 20 August 1948, la înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii, care a unit toate serviciile de informaţii, şi a fost numit ca şef Gheorghe Pintilie(Pantiuşa) ajutat ca adjuncţi de Gheorghe Mazuru şi Alexandru Nicolski (Grunberg).
Aceasta a fost schema pe care s-au adunat toţi veneticii din URSS, care au terorizat poporul român.
Dar răul săvârşit de aceştia în iadul de dincolo de Nistru este exprimat în parte de ţăranul Ienache NICOLAE din comuna Cucueţii-Vechi (jud. Bălţi), în rugăciunea disperării:
„Doamne, Doamne, de-ai trăsni în Rusia aceia şi ai preface-o în bucăţi, ca sa nu mai auzim de dânsa ca tare multă suflare româneasca a mai băgat în pământ şi tare multă altă lume a mai rămas acolo în chin şi în necaz.”
Şi spusele lui se adeveresc prin numele celor martirizaţi, săpate în plăcile de pe TROIŢELE ridicate în memoria lor, răspândite prin satele din codrii voievodali ai Bucovinei şi de pe întinsul Basarabiei până la Marea cea Mare.
O NOUA NĂVĂLIRE BARBARA IN SECOLUL XX
Pentru trădare de ţară se fac vinovaţi agenţii comunişti, câteva sute găsiţi şi alte sute veniţi în „furgoanele” sovietice, pentru că au lucrat cu bună ştiinţa în slujba „eliberatorului” dovedit ocupant prin faptele săvârşite.
Lucreţiu Pătrăşcanu, ajuns la Moscova pe 29 Aug.1944, o ia înaintea tuturor rugându-1 în scris pe Molotov „să-i trimită pe unul dintre colaboratori pentru a stabili legaturi directe şi neoficiale…şi voi rămâne recunoscător dacă mi-aţi facilita o întâlnire cu unul dintre membrii grupului român de la Moscova, Ana Pauker sau Luca Laszlo” (de reţinut că amândoi erau ofiţeri ai armatei roşii).
Tot L.Pătrăscanu folosind delaţiunea, metoda de bază în relaţiile comuniste, i-a spus lui Vâşinschi în discuţia „confidenţială”, cu acea ocazie că „…Maniu şi Brătianu se situează pe poziţii ostile faţă de Uniunea Sovietica… ei rămânând adversari apartenenţei Basarabiei la Uniunea Sovietică… între delegaţi se afla, de exemplu, Popp (Ghiţă), o creatură a lui Maniu, care exprimă exact orientarea şi opiniile lui Maniu…”
In acest timp Bucovina era pârjoliţă. Ardeau satele din codrii Bucovinei de la Putna, Straja, Suceviţa până la Gura Humorului, pe râul Moldovei la Mâzăneşti; iar la Băieşti dăduseră foc şi la şcoală, împuscând pe cei ce încercau să fugă.
Prăpădul bolşevic a trecut peste munţii Căliman,coborând pe pârâul Zebrac, ajungând la vărsarea lui în Mureş, în comuna Stânceni, iar acolo au dat peste un spital şi au intrat ca furtuna. Au scos pe cei ce nu se putuseră evacua şi în cârje i-au aruncat în fântâna de la colţul clădirii, sub privirile sătenilor ascunşi pe dealuri, pe după căpiţe. Apoi au răsturnat ghizdurile fântânii peste ei şi au pornit-o mai departe, unii spre Toplita, alţii spre Lunca Bradului.
Iureşul înspăimântător se aşternuse peste ţară şi sângele şiroia peste tot în urma lor şi a continuat să băltească ani de a rândul, trecând peste Medgidia unde au împuşcat pe sublocotenentul Ion Smarandache, la Galaţi, pe muncitorul Nicolar Mânzat, la Focşani, pe Stana Bancian, la Buzău, pe Mihail Creţu, la Mizil, pe Teodor Pătulescu, la Ploieşti, pe Constantin Păcuraru, la Călăraşi, pe Mariţa Gabina, la Slatina, pe Mitică Cotoială, la Strehaia, pe Victor Bulata, la Gaeşti, pe Despina Dumitru, la Caracal, pe Tilica Constantin, la Giurgiu, pe Traian Negoescu, la Lugoj, pe Petre Gâscă, Robert. Jendl din Reşiţa, Jacob Laris şi Elisabeth Pechler din Giarmata, Elisabetha Balthasar din Cenad, Katarina Bender din Sânicolaul Mare, Johann Blaudenscheck din Carpiniş, Roland Boss din Jimbolia, Johann Bohn din Biled, Irina Cruceanu din Mediaş.
Aceste nume fac parte din cele câteva sute masacraţi în acest fel, pe tot cuprinsul teritoriului românesc de nişte oameni debusolaţi, care trăgeau în orice, chiar în butoaiele din beciurile oame-
nilor, rămânând de multe ori înecaţi în vin.
In spatele acestui procedeu, de demoralizare a populaţiei rămânea NKVD-ul care, prin acţiuni subversive, urmărea să sfâşie noi bucăţi din teritoriul românesc, pe care să le înglobeze URSS-ului.
Astfel, Moldova a fost prima victimă pe care au încercat s-o smulgă, impunând o administraţie prosovietică, izgonind pe toţi funcţionarii oficiali români.
La Iaşi au numit prefect pe un Alexiuc Vasile iar chestor pe Babătă, un criminal cu 4 clase primare şi care nu ascultau decât de ruşi. In celelalte judeţe, Dorohoi, Tecuci, Bârlad, au fost dezarmate atât poliţia cât şi jandarmeria.
Mai mult, la Bacău, un sergent major, Constantin Condurache, venit cu divizia de trădători -Tudor Vladimirescu- a pus în cătuşe pe comisarul Manea şi a convocat o adunare „populară” în Oct.1944 urmărind să creeze o mişcare ca să ceara autonomia Moldovei şi sudului Bucovinei, cu tendinţe separatiste, spre înglobarea în URSS. In Moldova din acel timp, aveai impresia ca te găseşti în Rusia.
Aceiaşi acţiune de smulgere a Deltei Dunării şi o bună parte din Dobrogea, a urmărit NKVD-ul prin intermediul lipovenilor, punându-i să adună iscălituri pentru alipirea la URSS. Pe 3 Dec. 1944- comandantul sovietic i-a ajutat pe comunişti să ocupe prefectura jud Tulcea. Aici, circa 400 de lipoveni au făcut chiar un „Comitet de Eliberare Naţională Rusă” şi o delegaţie de 30 de persoane dintre ei s-au prezentat Comisiei Aliate de Control din Constanţa cerând acelaşi lucru. Pe 24 Mai 1945 un general rus venit în jud. Tulcea le-a spus lipovenilor să nu mai plece în URSS deoarece, prin trasarea noilor graniţe, Dobrogea se încadrează în Rusia, şi va purta denumirea de Rusia Nouă”. Deci, o altă intenţie de răpire de teritoriu şi oameni din ţara noastră.
Încercarea de răpire a Maramureşului din stânga Tisei a fost dirijată de maiorii Davidenco şi Zaharcenko care l-au pus în faţă pe avocatul Ioan Odoviciuc, un ucrainean, funcţionar la Sighet, care 1-a felicitat pe Hitler în Iulie 1944. Pe baza acestui document a fost şantajat de ruşi ca să conducă acţiunea de alipire a Maramureşului la Ucraina subcarpatică, care ceruse alipirea la URSS.
In spatele acestei acţiuni, la care îl agăţaseră şi pe comunistul ceh Clement Gotwald se găseau generalii Jucov şi Malinovschi. Cele 7000 semnaturi smulse prin minciună ca „vor primi zahăr” au fost prezentate ca dorinţă de alipire a Maramureşului la Ucraina subcarpatică.
Cu toate arestările savârşite, cu toată ameninţarea de deportare în Siberia, maramureşenii hotarâţi au luat cu asalt Sighetul pe 5 Martie şi nici în faţa mitralierelor de la podul Izei n-au renunţat la pământul şi apartenenţa lor româneasca.
ÎNCERCĂRILE DE O NOUA SFARTECARE A TERITORIILOR
URMATA DE RĂPIRI DE SUTE DE MII DE CETĂŢENI ROMANI NEVINOVAŢI
La mai puţin de o lună de la declaraţia că „…guvernul sovietic nu urmăreşte scopuri de cucerire a nici unei părţi din teritoriul românesc, sau de schimbare a regimului social existent… „, a început acţiunea „România în jug”- sub conducerea lui A.I.VÂŞINSKI.
-Mii de ţărani din Bucovina şi-Basarabia au fost duşi în lagărele de exterminare din Carelia, Ladoga, Tuia, Donbas şi supuşi la exterminare prin munca forţată.
-Peste 160.000 de ostaşi ridicaţi şi duşi cu forţa, presăraţi în lagăre de exterminare până la coasta Oceanului Pacific (în afară de prizonierii deja duşi până dincolo de Cercul polar…).
-Peste 62.000 de fiinţe umane fugite din faţa tăvălugului rusesc au avut aceeaşi soartă groaznică. Delegaţii lor au încercat totul ca să fie salvaţi. Gheorghiu Dej nu a primit delegaţia; iar Petru Groza „îmbibat până la buze cu înşelăciune şi trădare”, după ce i-a ascultat, le-a spus cu neruşinare: „Din cauza voastră, a basarabenilor, nu putem stabili relaţii bune şi sincere cu guvernul URSS. Nu avem ce să vă facem.” Peste o sută dintre aceşti nefericiţi s-au sinucis, iar restul au luat drumul Siberiei în vagoane de animale şi acolo marea majoritate a murit în condiţii de exterminare.
-O altă categorie de cetăţeni români, de origine germană, circa 35.000 de şvabi din Banat şi alţi 15.000 din regiunea Satu Mare, între 17 şi 45 ani, au luat drumul lagărelor de exterminare, unde au murit, după estimări adunate de Franz Schuttack, peste 4000…
-O soartă asemănătoare au avut-o şi circa 30.000 de saşi din judeţele Sibiu, Braşov, Bistriţa-Năsaud…
Toate aceste acte de genocid s-au petrecut între 1944-1945, ele fiind urmate de altele şi mai sălbatice.
VASINSKI ORCHESTREAZĂ GENOCIDUL PENTRU SUBJUGAREA ROMÂNIEI
După indicaţiile lui Stalin…”Nu fiţi zgârciţi cu cuvintele…. promiteţi…”, acest călău ce şi-a trimis la moarte sute de mii de conaţionali, a condus exportul comunismului în lume prin fapte şi minciuni neruşinate… Chiar ambasadorul Marii Britanii (Archibald Clark Kerr, în Raportul către Ministrul său de Externe preciza: „…el (Vâşinski) conduce România întocmai ca o provincie ruseasca…”.
A instaurat delaţiunea şi a încurajat trădarea, folosindu-se de elementele”politice” cele mai compromise, colaboraţioniste cu dictaturile precedente (Tătărăscu, Ralea, Ghelmegeanu, Livezeanu); a iniţiat propaganda neruşinata cu Silviu Brucan, Miron Constantinescu, N. Moraru, Leonte Răutu, Zaharia Stancu, George Calinesci; a încurajat pe activişti să tragă cu mitraliera în sindicaliştii
de la Malaxa (pe 19 Feb. 1945), a dat mână liberă lui Bogdenko, care a adus 80 de terorişti ruşi ce au tras pe 24 Feb.1945 în manifestanţii scoşi de comunişti, făcând 8 morţi, pentru a justifica intervenţia brutală cu scoaterea tancurilor ruseşti pe străzile Bucureştiului, în vederea impunerii unui guvern pe care s-au grefat ambuscaţii şi rataţii vieţii publice româneşti de sub cele trei dictaturi, oferindu-se să camufleze pe comunişti….
Faptele şi victimele se găsesc ca anexe publicate în lucrările ce însoţesc acest proces al comunismului pe internet.
CELE 10 PORUNCI: PLANUL DE SOVIETIZARE A ROMÂNIEI
Pe 7 Martie 1945 a sosit la Bucureşti o comisie formată din Evgheni Suhalov (reprezentantul Cominternului),Vasile Prisenko (sectia sindicate URSS), general Feodor Zurcov (din Statul Major politic al lui Malinovschi), Nicolae Afcev (ataşat special pe lângă Ana Pauker) şi Sulmab Berezinsky (trimis special al lui Stalin).
Ana Pauker, Constantin Doncea şi Constantin Pârvulescu au primit, printre altele sarcinile de rezolvat în 3 ani:
– Desăvârşirea reformei agrare…
– Desfiinţarea armatei şi crearea uneia noi…
– Desfiinţarea micilor gospodării ţărăneşti…
– Abdicarea Regelui şi exilul Familiei regale…
– Suprimarea firmelor de export-import şi îndreptarea exportului spre URSS şi ţările satelite ei…
– Suprimarea partidelor istorice şi uciderea şi răpirea membrilor…
– Întemeierea unei „politii populare” de tip NKVD…
– Îndreptarea populaţiei rurale către industrie…
– Interzicerea intrării străinilor din ţările capitaliste...
– Lichidarea tuturor băncilor…
DISTRUGEREA SOCIETĂŢII ROMANEŞTI
Acesta era obiectivul celor zece porunci prin care cei trei şcoliţi la Moscova urmau să ducă poporul român la remorca URSS-ului.
Imediat s-a trecut la reorganizarea aparatului represiv, înlocuind pe vechii conducători ai SSI-ului şi ai siguranţelor judeţene cu foşti agenţi comunişti şi elemente venite din Rusia.
Tot din Rusia au adus cele doua divizii de trădători, sub firma de „Tudor Vladimirescu” şi „Horia,Cloşca şi Crisan” conduse printre alţii de politruci ca Nicolae Cambrea, Mihai Lascar,Valter Roman….urmărindu-se înlocuirea în totalitate a vechii armate cu o armata de partid, având ca scop impunerea şi menţinerea la putere, prin violenţă şi teroare, a partidului unic, de esenţă sovietică.
Astfel, vechea armata a fost înlocuită, ofiţerii în marea lor majoritate arestaţi, cu aproape 200 generali, din care foarte mulţi morţi în temniţe.
Cu ajutorul noii politii, armate şi jandarmerii, s-a trecut la dezlănţuirea marii terori; începând din 1945 locurile de detenţie s-au înmulţit vertiginos neputând face faţa valurilor succesive de arestaţi fără motiv, supuşi exterminării prin muncă….
Pe 8 Noiembrie 1945, are loc un mare masacru în Piaţa Palatului Regal; se trage în plin în zecile de mii care manifestau pentru Rege. Au fost împuşcate 15 persoane şi alte 35 rănite. In timp ce smulgeau din mulţime manifestanţi şi-i duceau în curtea Ministerului de Interne şi lumea s-a îndreptat cu piepturile deschise ca să-i salveze, de acolo a ieşit armata sovietica pentru apărarea ministerului şi ostaşi din „Tudor Vladimirescu”, care au continuat, sub focul armelor automate, să izgonească pe manifestanţi, arestând peste 800 dintre ei, în majoritate elevi şi studenţi.
Listele arestaţilor, răniţilor şi morţilor precum şi a celor ce au săvârşit aceste fărădelegi se afla anexate materialului documentar ce însoţeşte aceasta relatare. Sunt anexate şi fotografii, ce au fost făcute în majoritate de străinii prezenţi acolo.
Ministerul de justiţie (Lucretiu Pătrăşcanu) a patronat aceste fărădelegi şi a luat masuri pentru perpetuarea şi acoperirea lor cu legi represive şi executanţi inconştienţi.
Asistam la ridicarea inamovibilităţii magistraturii şi la fabricarea de judecători cu 4 clase primare după cursuri de 6 luni, aşazisa „justiţie populara” – care doar executa ordinul privind durata de pedeapsă cerută de anchetator.
PREGĂTIREA FURTULUI VOINŢEI NAŢIONALE
Aceşti conducători, numiţi de o putere străina şi menţinuţi de aceasta cu forţa armata, se fac vinovaţi de crimă contra poporului român, deoarece au furat voinţa naţiunii, fapt fără precedent.
Când, după teroarea generalizată organizată de Moscova prin agenţii din guvernele impuse într-o jumătate de Europa, s-a hotărât (de Marile Puteri) să se ţină alegeri libere, atunci a intrat panică în teroriştii impuşi. Tot Stalin i-a liniştit, spunându-le să nu se teamă, că nu cotează cine votează, ci numai cine numără.
Anunţarea ţinerii alegerilor a fost urmată de recrudescenţa terorii, mergându-se până la asasinate împotriva opoziţiei. Exemplele sunt numeroase şi menţionate în anexele mărturiilor. Începând din Ianuarie 1946, până în Decembrie acelaşi an, au fost semnalate agresiuni criminale: la Arad, Timişoara, Vânju Mare (Turnu-Severin), Craiova, Turnu Măgurele, Piteşti, Târgoviste, Constanta, Bacău, Suceava, Dej, Cluj, Cugir, Sibiu; într’un cuvânt, pe tot cuprinsul ţării a curs sânge…
Un fapt senzaţional, viii erau omişi de pe listele electorale; în schimb morţii au votat. In multe locuri urnele erau pline, înainte de începerea votării;…. şi multe alte minuni comuniste.
Cu toate acestea blocul partidelor comuniste au obţinut 3% (trei), P.N.T 81%, PNL 12%, PSD 3% şi alţii 1%.
In faţa acestei situaţii catastrofale, disperaţi, comuniştii din România au apelat la ruşi şi ambasadorul Serghei Kavtaradze, după ce s-a consultat cu Moscova, le-a comunicat soluţia: inversarea rezultatelor.
Lucretiu Pătrăşcanu a dat dispoziţie preşedinţilor Birourilor electorale judeţene sa refacă Procesele Verbale iar aceia ce nu vor, să se prezinte la Ministerul de Justiţie. S-au găsit câţiva oameni de onoare care au refuzat şi nici la Bucureşti n-au venit; au preferat sa plece din magistratura.
Preşedinţii secţiilor de votare au fost daţi în judecată pentru fals în acte publice. Dar acest delict a fost amnistiat şi alegerile validate.
BURTON Berry reprezentantul american la Bucureşti trimitea pe 23 Nov.1946 o telegramă la Washington: ” Guvernul Groza a falsificat alegerile şi şi-a bătut joc de notele noastre de protest…”
Dar pe 1 Decembrie 1946 regele a deschis parlamentul, legalizând furtul alegerilor şi prelungindu-şi cu încă un an domnia; soarta era hotărâtă în cele 10 porunci amintite mai sus.
FĂRĂDELEGILE şi CRIMELE SE INTENSIFICA
Aceşti trepăduşi ce alergau mereu la Moscova să primească ordine, se fac vinovaţi de trădare şi crime pentru tot ce făcuseră până acum şi pentru ce vor face în continuare; iar pe deasupra şi pentru vânzarea solului şi subsolului, după cum vom vedea.
Până atunci, mai aveau un obstacol major de înlăturat şi acesta înscris în cele 10 porunci: suprimarea partidelor istorice…SI UCIDEREA şi RĂPIREA MEMBRILOR.
După ce fuseseră infiltrate partidele cu informatori, unii făcuţi chiar din mijlocul lor, s-a trecut la înscenarea proceselor, pe care le-a patronat tot ministrul Justiţiei Lucreţiu Pătrăşcanu, înainte de a ajunge şi el pe banca acuzării, tot într-o înscenare făcută de colaboratorii lui.
Serviciul Secret de Informaţii (SSI), supervizat din partea partidului comunist de Iosif Cişinevschi iar din partea NKVD-ului de consilierii sovietici, Dimitrie Grigorovici Fedicikin, Nicolai Pertrovici Zudov şi Petea Goncearuc (devenit Petre Petrescu), a trecut la înscenări pentru distrugerea partidelor istorice.
Directorul general SSI, Serghei Nikonov (devenit Sergiu Nicolau) împreuna cu Mircea Tigoi (zis Zaharia) directorul direcţiei de informaţii interne, au recurs la înscenări de răsunet pentru implicarea partidelor istorice în organizaţii subversive de „răsturna re a regimului prin violenţă”.
„Sumanele negre” s-a născut prin introducerea cap. Nicolae Dumitrescu (comandantul legiunii de jandarmi Năsăud şi agent al siguranţei împrumutat SSI-ului) între naivii deveniţi apoi agenţi şi turnători (folosiţi în alte procese- ca Steanţă D., Paleacu N., Tantu M. şi chiar colonelul Plesnilă Eugen). Cu ei au făcut organizaţia, rămasa fără „şef”, deoarece Gavrila Olteanu s-a sinucis în Ministerul de Interne când a văzut în ce porcărie este împins pentru a compromite Statul Român şi Casa Regală. Au pierdut pe Generalul Nicolae Rădescu, care a reuşit să fugă cu avionul, poate cu câteva ore înainte de a fi arestat şi implicat în această afacere murdară, încadrată juridic de procurorul Grigore Burdan (şi care a fost judecată; sentinţa s-a dat în dimineaţa de 19 Noiembrie 1946, când poporul se îndrepta spre farsa zisă a alegerilor libere). La proces, Ilie Lazăr a arătat în faţa „Tribunalului” ca autorii înscenării au fost Grigorovici (Fedicin), Isidor Selinger (Ion Stroescu şi Mihalcea Constantin). Am amintit aceste nume care vor fi numitor comun în multe din înscenările ce vor urma.
MAREA ÎNSCENARE: PROCESUL Iuliu MANIU – Ion MIHALACHE
In Biroul Politic al CC al PCR din 26 Iulie 1946,Vasile Luca reamintea una din cele 10 porunci ale Moscovei din 7 Martie 1945:”Nu trebuie uitat scopul: compromiterea şi distrugerea partidelor istorice.”
Aşa a început asaltul împotriva lui Iuliu Maniu, prin pregătirea opiniei publice, cerându-se moartea lui de câtre mulţi brucanişti. A urmat infiltrarea partidului cu agenţi din afara şi din interior, precum: Domocos, Horezu, Dragulanescu Alex., Balaceanu Constantin, fraţii Paul şi Stejerel Sava…Au trecut la încurajarea dizidentelor, Nicuşor Graur, Guguianu-Sima, Nicolae Lupu, D. R. Ioaniţescu, Anton Alexandrescu, Cantemir Daniel, George Paun, Andrei Motoc….Au încercat compromiterea conducătorilor, şantajarea rudelor (nepoţi şi fini) până la găsirea lui Constantin Gafencu, pe care l-au format şi dirijat spre asaltul final. I-au îndreptat paşii spre Lucia Scridon, pe care a întâlnit-o întâmplător, trecând prin parcul Ioanid şi astfel şi-a făcut intrarea într-un cerc naţional ţărănist, cunoscându-1 pe Vlad Haţieganu, prin care a ajuns la uşa lui Iuliu Maniu.
Paralel i-au îndreptat paşii lui Gheorghe Preda, aviator (beţiv căruia i se ridicase dreptul la zbor) şi printr-o nepoată a ajuns în casa altui agent, subinginer Gheorghe Popescu. Legăturile fiind făcute s-a trecut la fructificarea scenariului. Gheorghe Preda a luat legătura cu şeful său, Romulus Lustig, care a anunţat pe Nicolae I Popescu (directorul Secţiei Il-a Informaţii şi contrainformaţii ) Asfel s-a ajuns la Mircea Tigoiu (Zaharia), care a luat conducerea acţiunii fiind prezent la arestarea de la Tămădău, pe 14 Iulie 1947, la ora 6 dimineaţa
Nicolski Alex., din dimineaţa de 13 Iulie, începuse pregătirile, golind atunci 15 celule şi aducând tacâmurile necesare, noi. Tot atunci a dat telegramă şi a adus din concediu pe anchetatorii principali, care au început „ancheta” luni dimineaţa spre prânz.
De restul s-a ocupat Mişu Dulgheru, urmărind să facă „hora” cât mai mare, prin implicarea funcţionarilor de la Ministerul de Externe, de la finanţe, din secţia militară, de la muncitori, de la tineret, din provincie… Încadrarea juridică intrase pe mâna lui Mircea Lepădătescu, un oportunist încrezut, pus pe căpătuială. Prin şantaj şi promisiuni, 1-a care s-au alăturat bătăile barbare ale lui Nicolae Carol Deleanu, Teodor Sepeanu, Aureliu Curelea…” hora” s-a mărit
Martori s-au adus şi din temniţe; după ce i-au folosit, i-au condamnat. Alţii, după ce au fost „convinşi” să depună mărturie (mincinoasa), au fost condamnaţi, pe baza declaraţiilor lor, pentru nedenunţare.
Aşa s-a desfăşurat înscenarea acestui mare proces, în timp ce la vecinii din sudul Dunării, Nicola Petcov era spânzurat, după proces.
URMAŢI EXEMPLUL SOVIETIC
Acest îndemn a fost făcut de Stalin delegaţiei agenturii comuniste cu ocazia aniversarii a 3 decenii de la revoluţia bolşevică. Deci, după ce România fusese împânzită cu consilieri sovietici, i s-a permis sa aplice singură modelul sovietic, să-şi lichideze toţi înaintaşii.
Aceasta agentura din România formată din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Emil Bodnaraş, Mihail Sadoveanu, C.O.Parhon, Ştefan Voitec, cu ajutorul Diviziilor trădătoare „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crisan” conduse de Mihail Lascar, se fac vinovaţi de -CRIMA DE SCHIMBAREA PRIN FORŢĂ, CU SPRIJINUL UNEI PUTERI STRĂINE, A STRUCRURII STATULUI MONARHIC, IN REPUBLICA POPULARĂ- adică socialistă, de esenţă rusească.
Pe 30 Decembrie 1947 regele Mihai I a fost forţat să semneze „Actul de abdicare” iar Petru Groza, radiind de bucurie, îi arăta reginei Elena că are pistolul în buzunar, ca să nu păţească ca Antonescu. Curtea şi împrejurimile palatului Elisabeta erau înţesate de armată bolşevizată.
„La momentul potrivit fusese înfipt cuţitul pe la spate”, după o convieţuire făţarnică.
PRĂVĂLIREA IN BARBARIE
„Poruncile” din 7 Martie 1945 fuseseră aproape în totalitate îndeplinite. Obstacolele principale fuseseră înlăturate şi pârghiile puterii preluate de venetici, care se angajau în lupta cu poporul.
Începutul anului 1948 debutează cu înscenarea a 7 (şapte) procese care să „justifice” procesul Maniu-Mihalache, unul mai murdar decât altul, făcute după modelul Nicolschi- Dulgheru -Lepădătescu; col. Alexandru Petrescu n-a făcut decât să citească condamnările celor trei regizori de mai sus.
Procesul Zărnesti, judecat prin Sent. 72/.22-01-1948, înscenat pentru a „dovedi” pregătirea organizaţilor armate din munţi de către Iuliu Maniu şi PNT, s-a făcut numai pentru a-1 condamna pe Ghiţă POPP şi a-i confisca apartamentul de pe Splaiul Unirii nr.5, de către Micea Lepădătescu (consilierul juridic al proceselor). Dovada e declaraţia serg. maj. Mocanu Gheorghe, făcută în proces la ultimul cuvânt: „…ameninţat cu arestarea am fugit la Bucureşti cu ajutoare băneşti de la dnii Gh.POPP şi I.A.Mureşanu şi ne-am ascuns în munţii Piatra Craiului cu Istrate Alex. şi Rusu Gavril…Ne-am procurat cele necesare traiului cu mari greutăţi de la locuitorii din apropiere. Nemaiputând îndura aceasta viaţă de calvar, serg. maj. Istrate Al. s-a predat singur. Subsemnatul m-am lăsat arestat fără nici o opunere, apoi am acceptat sa devin agent al Ministerului de Interne. In acest scop, dl.comisar Ciupagea mi-a dat carnet de agent, un permis gratuit de cale ferata şi m-a înarmat cu un revolver „Bereta”. Apoi în stare de libertate şi armat, împreuna cu domnii comisari Curelea (Aureliu) şi Stan Ion m-am deplasat în regiunile Zărneşti şi Dej, unde am dat concursul la arestarea tuturor locuitorilor care ne-au cumpărat întâmplător sau de la care am cumpărat cele necesare traiului. La procesul fostului PNT-Maniu, după ce am fost bătut şi înfometat, mi s-a promis că voi fi liber imediat după proces, dacă dau declaraţii şi depun ca martor, cu care ocazie să fac afirmaţiunile dictate de anchetatori.
Subsemnatul m-am ţinut de cuvânt şi am declarat orice mi s-a cerut, numai ca sa pot să fiu liber, dar cele declarate nu corespund adevărului… De la închisoarea Văcăreşti am solicitat prin petiţie eliberarea mea, reamintind ministrului de interne îndeplinirea angajamentului din partea mea şi neîndeplinirea promisiunii ce mi se făcuse. Rezultatul ce a urmat a fost procesul în care am fost băgat şi unde se folosesc contra mea şi a altora fapte inventate de anchetatori, după cum am arătat mai sus. Subsemnatul, declar în mod formal ca recunosc ca adevărate numai declaraţiunile făcute înaintea dvs. în şedinţa din 22-01-1948, toate declaraţiunile anterioare fiindu-mi luate prin teroare, înfometare şi vicleşug….”. În acest proces au fost implicate, torturate şi condamnate 26 persoane. În acest mod s-au judecat şi celelalte procese:
– Procesul TUNT-ului înscenat pe baza informatorilor: Alexandru Drăgulănescu, Paul Sava, Const. Bălăceanu… Condamnate 12 persoane.
– Procesul „trotilistilor” cu peste 100 persoane, condamnate pe baza informatorilor Paul Sava, Stejerei Sava, Alex.Drăgulănescu…
– Procesul Secţiei militare înscenat pe baza informaţiilor col. Ştefan Stoica introdus ca agent de varul lui, Lucreţiu Pătrăşcanu, care s-a dus în Martie 1947 la Bodnăraş şi apoi la Teohari Georges cu cu indicaţia să fie sincer, că nu va avea nimic de suferit. A primit 7 ani şi a murit în temniţă.
– Procesul secţiei muncitoreşti înscenat după informaţiile lui Ion Lambru, care n-a fost condamnat, dar a stat administrativ şi mai târziu în 1961 folosit într-o altă înscenare.
– Procesul celor care ajutaseră la înscenarea „fugii de la Tămadău”, pe baza declaraţiilor lui R. Lusting, Gh. Preda, Const. Gafencu, primii doi au fost reprimiţi în serviciu cu salariu pe timpul detenţiei, cel de-al treilea trimis în străinătate cu misiunea de a infiltra exilul ca preot la Koln (dar a fost demascat).
– Procesul Secţiei de la Lugoj, o înscenare a lui Kling Zoltan.
Toate victimele acestor înscenări, cu datele justificative, sunt consemnate în documentele ce însoţesc procesul pe Internet.
MIŞCAREA NAŢIONALĂ DE REZISTENŢĂ a fost un alt proces judecat imediat după înfiinţarea securităţii. A fost un fel de „ghiveci naţional” în care pe lângă mari industriaşi au apărut cadre universitare, fruntaşi ai amiralităţii române, fruntaşi legionari veniţi din Germania, toţi într-un aluat frământat în Ministerul de interne (Andreescu Mătusei; lt.Petrescu Nicolae, lt. Năstase I., Jianu Marin, Nicolschi A. toţi dirijaţi de Bodnarenko Pintilie). Arestările au început cu profesorul universitar George Manu, învinuit de săparea unui tunel ca sa arunce în aer parlamentul pe 19-03-1948, continuând cu Ion Bujoiu, Alex.Popp, Ion Bontilă (arestaţi pe 14-04-1948), amiralul Horia Macellariu (arestat pe 19-04-1948 la întâlnirea aranjată cu colonelul Alex.Popovici), Nicolae Margineanu (arestat 26-03-1949); până la urma au fost implicaţi peste o sută de români.
Pionul principal al siguranţei a fost un agent S.S.I. infiltrat pe lângă ing. Alex. Popp, care-1 ajutase cu nişte bani când era operat în spital. Procurorul Burdea i-a sugerat fuga din spital, dându-i legăturile telefonice pentru a-i da relaţii despre Popp şi Măcellaru, pe lângă care trebuia să lucreze. Acest St.Tomescu (nume conspirativ Paul), după arestarea din 20 Mai 1948, a continuat să fie folosit ca informator în celule pe lângă anumite persoane indicate de anchetatori şi a făcut pe turnătorul util.
Al doilea spion a fost Ion Toba Hatmanu, un fost ofiţer „paraşutist”, exaltat, cu o fantezie uluitoare, care, după întoarcerea din Germania, în 1947, a fost prelucrat de Nicolschi şi eliberat ca să fie infiltrat pe lângă Popp, Bontilă şi Mânu. La proces a spus ca avea nevoie de bani şi i-a stors de la cei de mai sus, care l-au crezut. Le cerea bani ca sa meargă prin ţară să formeze grupe de partizani, dar banii îi mânca. A inventat chiar că ştie unde este îngropat aurul lui Hitler, într-un lac din munţii Austriei şi a luat bani ca sa aducă venituri „mişcării de rezistenţă”.
Mulţi dintre cei implicaţi în proces au fost acuzaţi de spionaj în favoarea anglo-americanilor, deoarece făcuseră studiile în aceste ţări şi aveau cunoştinţe la nivel înalt. Pedepsele ce s-au dat au fost foarte mari, mulţi condamnaţi pe viată.
Desigur înscenarea avea loc ca o riposta la situaţia internaţională, ruşii urmărind să controleze tot Berlinul şi să evacueze pe occidentali. Şi situaţia s-a înrăutăţit fiindcă Apusul n-a cedat.
Dar şi situaţia în România s-a înrăutăţit, represiunea fiind deosebit de aspră, provocându-se o serie de înscenări de procese.
În noaptea de 5/6 Mai 1948 a venit rândul arestării social democraţilor independenţi ai lui Constantin Titel Petrescu şi până la 13 Iunie 1948 a fost arestat primul lot cu conducerea acestui partid, acuzată tot de trădări. Nu trebuie uitat că Theodor Iordachescu, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu şi alţii trădaseră partidul în schimbul unor posturi ministeriale şi se uniseră, adică intraseră în partidul comunist, ce luase denumirea de P.M.R. A urmat al doilea lot de arestări şi au stat închişi până în 1956, când după intervenţia liderului laburist Hugh Gaitskell pe lângă Hrusciov, au fost eliberaţi, dar nu înainte de a-1 şantaja pe Titel să-şi recunoască greşeala şi reconsidere poziţia faţă de comunişti.
14/15 Mai 1948: CEA MAI MARE ARESTARE
Intr-o singura noapte au fost arestaţi 3229 legionari, socotiţi cei mai activi, depistaţi şi trecuţi pe tabele din 1945, de când N. Pătrăşcu-Vica Negulescu şi Nistor Chioreanu făcuseră pactul de înţelegere cu Teohari Georgescu.
Subliniem ca trădarea a fost făcută de Coman Vasile, fost comisar ajutor la Luduş, în timpul mişcării legionare, care după rebeliune fugise în Germania şi făcuse parte din echipa de mâna forte a lui N. Patrascu-Nistor Chioreanu. Venit după 1945, rămăsese ataşat secretarului general dar devenise şi informatorul siguranţei, transmiţând totul, din sursa cea mai competenta. Nicolschi, socotind ca a sosit timpul să rupă pactul cu legionarii, s-a folosit de informaţia data de Coman Vasile, că vine curierul Dragoş Hoinic cu instrucţiuni din Germania. Nicolschi a trimis oameni care l-au arestat pe acesta la Budapesta şi l-au adus în ţară fără să se afle. Astfel, acţiunea din 14/15 Mai i-a luat prin surprindere.
Cei ce au reuşit să scape au luat calea muntelui îngroşând rândul partizanilor. Cei arestaţi au trecut prin chinuri îngrozitoare la toate siguranţele din ţară, mulţi fiind omorâţi în anchetă (Buliman Ctin la Suceava, Crişan Ion la Cluj, Gâtă Ecaterina-Susana la Bucureşti) şi aruncaţi pe fereastră la Ministerul de Interne.)
Arestările au devenit permanente, zi şi noapte, an de an……şi s-au extins la toate categoriile de români ce nu erau de acord cu abuzurile ce se săvârşeau.
De exemplu, BOTEZATU, Constantin, impiegat, com. Rusavăţ, a fost omorât în anchetă de şeful securităţii Buzău, Sârbu Ion, şi aruncat pe fereastră. Pe 30 Dec. 1948 a fost împuşcat Ion Constantinescu, pe vârful muntelui Măgeşu, deasupra comunei Lopătari, trădat de pădurar.
CEL MAI REPRESIV INSTRUMENT DE LICHIDARE AL OPOZANŢILOR LA SOVIETIZARE
A fost creat prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Direcţia Generala a Securităţii Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncţi pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basarabean rusofon) şi Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). Securitatea era urmărită de omul lui Beria, Alexandr Saharovschi şi supravegheată de Serghei Kavtaradze, omul lui Molotov, căruia la externe i-a urmat I.A.Vâsinschi care impusese guvernul român la 6-03-1945 (la rândul lui, omul lui Beria).
Cele 13 direcţii înfiinţate erau încadrate cu oameni de mână „forte” acoperind tot teritoriul, fiind întărite cu două organe de veghe permanentă a tot ce mişca: Direcţia generală a miliţiei ce înlocuia poliţia şi jandarmeria (23-01-1949) şi Trupele de securitate (6-02-1949). Aceste organe au sădit delaţiunea peste tot.
Aceasta nouă organizare a fost o crimă împotriva poporul român.
Aceşti năvălitori şi-au găsit şi o unealtă numită Gheorghe Gheorghiu-Dej pe care au întărit-o cu elemente de nădejde precum Nina Niconova, soţia lui Serghei Niconov (şeful SSI) ca secretară particulara, cu Mihail Gavrilovici, ca şef de cabinet, asigurându-i şi o paza de nădejde, cu Vasile Bucicov, comandantul gărzilor personale. Deci era sub ochii şi urechile Moscovei. Chiar şi lui Pintilie i se dăduse o „amazoană”, pe Ana Toma (Grosmann) care, după ce mai ţinuse doi agenţi KGB (pe A.Toma şi Constantin Pârvulescu) acum îl dădăcea pe „satrap” în nopţile când era treaz. Pe timpul zilei această Anuţa îşi îndeplinea misiunea ce-i fusese încredinţată, alături de Ana Pauker în Ministerul de Externe.
Pînă şi controlul avuţiei naţionale nu a scăpat lui Stalin. După Naţionalizările din 11 Iunie 1948, pentru sprijinirea economiei „naţionale” la început de drum nou, vecinii ruşi au înfiinţat 12 Sovromuri, ce au devenit 16 societăţi mixte, în care românii veneau cu solul, subsolul şi aerul, iar ei aduceau conducerea, sfaturile- şi încasau beneficiile.
Românilor le mai rămăseseră lacrimile şi sângele, pe care au început să-l dăruiască neprecupeţindu-1, în apărarea demnităţii, făcând să încolţească speranţa. Rezistenta împotriva regimului comunist a fost generală şi a început imediat după aşa-zisa eliberare. Ea a însemnat reacţia de apărare împotriva jafurilor, arestărilor şi crimelor comise de ocupanţii sovietici şi de uneltele lor.
De exemplu, pe 28 Dec.1949 au fost împuşcaţi 3 tineri, GRIGORESCU Alexandri, GHEORGHIU Ion şi CENGHER Eugen la Rastolişa-Mureş de slt.Megegan.
DIN MUNTE A ÎNCEPUT SA ŞIROIASCA SÂNGE
Deşi rezistenţa s-a făcut simţită încă din 1944, când Bucovinenii au sărit cu arma în mâna pentru apărarea moşiei strămoşeşti, ea a continuat sporadic până după furtul voinţei naţionale (alegerile din 1946) când s-a accentuat, deoarece s-a văzut că apusul nu poate să facă să păleasca „lumina” de la răsărit.
ANUL ÎNSÂNGERAT 1949
Crime care se adaugă genocidului la care a fost supus poporul român, în „casa” lui.
La 30(?) Ianuarie 1949 studentul Stoica Gheorghe, coborât din Bucegi, urmărit, a murit în lupta cu securitatea pe străzile Capitalei.
La început a fost Banatul. Bănăţenii s-au pomenit înăbuşiţi în 1948. La apus era Tito, care le întorsese spatele; pe valea Timişului apăruse Epstein la Caransebeş revoltat de atâtea ceremonii religioase; geamgiul Kling Zoltan pe post de zbir jupuia ţăranii, la Timişoara tronau doi călăi: Ambruş Coloman şi Aurel Moiş. Ţăranii nu au mai avut decât un drum, calea codrului. Şi s-au adunat în jurul colonelului Ioan Uţă, a comandorului Petru Domăşneanu şi a tânărului avocat Spiru Blănaru, unindu-se şi apărându-şi libertatea şi „nevoile şi neamul.”
Satele se înghesuiseră în sălaşe, rămânându-le acasă femeile, bătrânii şi copiii de scoală, ca într-o închisoare, supuşi jafului permanent. Peste ei s-a năpustit securitatea, descusându-i mereu despre cei plecaţi, cu armata pornită pe urmele lor. Au mai adus în ajutor trei batalioane de securitate ce au înconjurat munţii şi cu avioane ce supravegheau mişcările celor de jos.
In Ianuarie 1949 a început asaltul muntelui, soldat cu multe ciocniri sângeroase în care a căzut „fruntea satelor”.
Cu ajutorul trădătorilor Vadrariu Andrei şi Careba Dionis şi a informatorilor, în noaptea de 7/8 Feb.1949, s-au atacat 3 puncte:
-
- Acţiunea Globul Craiovei condusă de slt.Giuchici Rista, plut. Cristici Dumitru (şef de post Iablaniţa), Nicolae Ion şi soldaţi. Au fost arestaţi 4 partizani şi a murit un securist.
-
- Acţiunea din Valea Bolvasniţa condusă de slt. Sărăţeanu Vasile şi Dobre Dumitru (şef de post Mehadica). Au fost prinşi Domaşneanu Petre, Domilescu Gheorghe şi Boşulescu Dumitru.
- Acţiunea Poiana Lungă, condusă de 4 echipe sub comanda maior Ciorapciu Pamfil în care a fost împuşcat col. Ion Uţă, Ilie Voica, Pantelimon Irimesu şi Meilă Careba, iar Mircea Vlădescu rănit. Restul au scăpat.
Cei doi trădători, Vădrariu Andrei şi Careba Dionisie au fost şi ei condamnaţi în grupul partizanilor.
-Pe 16 Februarie 1949, a avut loc acţiunea din com.Valea Mare, condusă de serg. Popa Gheorghe, plut.Onescu Gh., cap.Corciova I. în care au fost omorâte 4 persoane: Lascu Ion, Durea Mihai, Hlobil Iosif şi Damian Ion.
Cap. Corciobă Ion a fost condamnat şi el pentru că ar fi avut legături cu grupul partizanilor conduşi de col.Uţă Ion.
Securitatea comunica prin Ambrus Coloman: „Am introdus în rândul bandiţilor (partizanilor, n.n.) un informator de al nostru…S-a organizat o acţiune informativă prin elemente formate de noi ca informatori, chiar din membrii organizaţiei…”
Lupta de la Pietrele Albe din 22 Feb. 1949 a început la 15.30 şi a fost condusă de sl.Airoaiei Gh.Vasile sub focul extrem de puternic al partizanilor care-1 scot din lupta pe sublocotenent, rănindu-l. Partizanii au pierdut pe Petre Anculia şi Ghiţă Ungureanu, ucişi, iar alţii doi au fost arestaţi (Ghimboase Nicolae şi Smultea Gheorghe ). Securitatea a avut 3 răniţi.
Ciocnirea de la Cracul Stânei, din 7 Martie 1949 a fost condusă de cap. Diceanu cu 60 de ostaşi şi 2 câini de urmărire, ajutaţi de o patrulă de schiori plus avioane de supraveghere. De la Băile Herculane operaţiunea era condusă de maior Aurel Moiş şi colonel Olteanu, care ţineau legătura prin telefon cu cei plecaţi la „vînătoare” de români.
În această acţiune a fost omorât Horia Izbaşa, ţăran din com. Cănicea şi rănit Nistor Armaş, care a reuşit să dispară. Au fost arestaţi 8 partizani.
Batalionul 5 Securitate a arestat în noaptea 9/10 martie pe partizanii Teodor Roşeţ şi Pavel Stoichicescu.
Acţiunea securităţii a continuat între 11-13 martie la sălaşele de pe Cracul Farcului (la 2 km. de com. Feneş), condusă de 3 plutoane, sub comanda căp. Mihălcescu Ghe.
Au fost omorîţi partizanii Ion Caraiman (cojocar din Feneş), Ion Berzescu (ţăran din Teregova) şi Horia Smultea (ţăran din Teregova) şi au fost prinşi 6 partizani printre care Spiru Blănaru (conducător).
Alţii au fost urmăriţi şi prinşi în sălaşele lui Ionaşcu Dumitru şi Puşchiţă Petru, de un pluton condus de căp. Trandaf Narcis.
De subliniat că acest căpitan a fost şi el arestat şi a trecut condamnat prin Gherla şi minele de plumb de la Baia Sprie.
Sute de ţărani, bărbaţi şi femei, au fost arestaţi şi au trecut prin chinuri îngrozitoare la securităţile din Lugoj şi Timişoara. Printre călăi s-au numărat Coloman Ambrus, Aurel Moiş şi tot personalul securităţii, printre ei numărîndu-se: Sava Bugarschi, Vidosa Nedici (mare schingiuitoare), Zora Velitici, Ghe. Stoicovici, Stoianov Dobrivoi, Jiva Brancovici. Aproape toţi aceştia au fost şi ei arestaţi şi condamnaţi ca „agenţi” ai lui Tito.
Teodor Ungureanu a fost omorât în timpul anchetei.
Procesul a fost judecat de colonelul Mihai Ştefănescu, care a fost şi el arestat şi condamnat, dar nu înainte de a fi condamnat şi el la moarte 12 partizani; în alte zeci de loturi a pronunţat peste 10.000 de ani de închisoare.
Printre executaţi au fost: Spiru Blănaru, Petre Domăşneanu, Romulus Măritescu, Petre Puşchiţă – Mutaşcu şi Ion Tănase. Foarte mulţi dintre cei condamnaţi au fost exterminaţi prin temniţe.
S-a întâmplat ca acel Mihai Ştefănescu să treacă prin Peninsulă şi Aiud, unde s-a întâlnit cu victimele lui.
Ramificaţii ale partizanilor din munţii Banatului, continuatori ai colonelului Ion Uţă – Spiru Blănaru, vor continua să apară şi sunt semnalaţi printre victimele făcute de securitate.
IZVERNA, jud. Mehedinţi. În luna Martie, 4 tineri din Mehedinţi şi anume, Bocârnea Ovidiu (student) şi trei elevi, Bocârnea Ion, Eftimiu Gheorghe şi Aurel Firulescu au plecat să sprijine partizanii bănăţeni. Ultimul s-a răzgîndit şi în apropiere de Izverna s-a întors. Ceilalţi fiind trădaţi, au fost împuşcaţi de securitatea de la Turnu Severin, care era condusă de zbirul Mihuţ. Cei trei au fost aruncaţi într-o groapă comună la marginea satului.
Aurică Firulescu a fost condamnat mai târziu cu grupul de rezistenţă, Mehedinţi II, în 1959.
În anii următori vom întâlni alte grupe de partizani pe aceste meleaguri bănăţene.
MUNTELE MARE – CRACĂU – MESENŢEA
În această zonă, la circa 20 de km. de Câmpeni, la cota 1201, într-o grotă şi-a instalat centrul de rezistenţă maiorul Nicolae Dabija la sfârşitul anului 1948. A construit 2 bordeie din bârne de brad, destul de încăpătoare, cu paturi suprapuse.
Aici au început să se adune moţii din regiune constituiţi în „Frontul Apărării Patriei Române” şi pe 4 Martie 1949, trebuiau să depună jurământul în faţa lui Nicolae Dabija.
Dar securitatea a reuşit să infiltreze un ţăran, pe Augustin Râstei (care avea 2 fraţi vitregi -Avram şi Traian IHUŢ, deja intraţi în organizaţie). Pe de altă parte, maiorul Emil Oniga luase legătura cu Dabija şi-i promisese că vine cu câţiva oameni, dar luase legătura şi cu securitatea, pe care a informat-o. Va fi şi el condamnat.
În noaptea de 3/4 Martie 1949 a sosit Batalionul 7 de securitate de la Floreşti Cluj şi s-a dat asaltul împotriva grupului. A fost o luptă îndârjită. Securitatea a avut 3 morţi şi 5 răniţi.
Partizanii care s-au apărat ar fi avut 17 morţi (printre care soţia lui N.Dabija); au fost făcuţi prizonieri 8 partizani.
Dabija a scăpat din încercuire cu Traian Macovei, Traian Ihut, Ion Mişu, Cornel Pascu…în total vre-o 12 partizani. In ziua de 21 Martie, obosit, a ajuns în com.Bistra, 1a Aron Diniş, o fostă gazdă la care s-a suit în podul grajdului să se odihnească. Acesta, care între timp devenise informator, împreună cu alţi 5 ţărani şi un miliţian, l-au legat şi predat securităţii lui Gh.Crăciun de la Sibiu. Aici s-a desfăşurat ancheta barbară în timpul căreia a fost omorât elevul Ion TURCU din com.Vingrad. Restul au fost condamnaţi, dintre care 7 au fost executaţi de plutonul de execuţie condus de Ghe. Crăciun (şeful securităţii) şi lt.V.Nistor, pe data de 28 Octombrie 1949: Nicolae DABIJA, Titus ONEA, Ioan SCRIDON, Gheorghe OPRITA, Traian MIHALTAN, Augustin RATIU şi Silvestru BOLFEA. Moldovan Alexandru arestat în 4-03-1949, omorât în ancheta la Sibiu; MORĂRESCU Ion din Meteş, omorât în anchetă în anchetă la Deva; CIGMĂIAN Ion din sat Sibet, omorât pe 4-03-1949 la Runculeţ; Conţan Ieronim din Coşlar, a murit în lupta pe 4-03-1949; POPA Ştefan împuşcat în munte în Martie 1949; Gligor Traian (com. Livezile) şi Mârza Traian (Galţiu) scăpaţi din munte au ajuns în seara de 8-03-1949 în com.Mesentea, la casa Silviei Valea. Vânduţi de spioni, casa a fost înconjurata şi lupta începută a durat aproape toată ziua de 9-03-1949, cei doi fiind împuşcaţi.
In noaptea de 5/6-03-1949, soţii Iustina şi Ion Tiuţiu au fost împuşcaţi pe fereastra, în casă, la Aiud. din ordinul lui Patriciu Mihai, pentru că sprijineau partizanii de la Muntele Mare.
Crimele din aceasta regiune vor continua şi în anii următori.
In Sâmbăta de Paşti din 1949, informatorii l-au înştiinţat pe Nicolae Filip, şeful securităţii din Râmnicul Vâlcea, că în muntele Arnota se găseşte un grup de partizani. Au fost trimişi în urmărirea lor trei agenţi: Săndulescu (frizer din Râmnicul Vâlcea), Nistor Nicolae (din Calimănesti) şi Mitroi Nicolae (din com.Pietrari). Doi agenţi au fost capturaţi de partizani iar Săndulescu a fugit şi a anunţat batalionul de securitate de la Drăgăşani care în ziua de Paşti, la ora 5 dimineaţa a deschis foc asupra partizanilor şi au împuşcat pe: Ion PAVEL, (în timpul luptei) şi au prins pe Ion HUŢAN, Nicolae ANGHELESCU, Mircea BENCESCU şi Ion BANICA, pe care i-au împuşcat pe loc. Restul partizanilor au reuşit să fugă, fiind prinşi mai târziu, torturaţi de securitatea din Craiova şi condamnaţi. In timpul anchetei a fost omorât Ion Costin din Piatra Olt, în luna mai 1949.
Tot în ziua de Paşte a anului 1949, un grup de elevi s-a întâlnit în comuna Ieud din Maramureş ca să discute eliberarea părinţilor arestaţi la securitatea din sat. Au fost trădaţi. In timp ce discutau, casa a fost înconjurata de securitatea de la Oradea trimisă de col. Ludovic Cseller. Capitanul Retezan a deschis foc.Unul dintre tineri a căutat sa iasă din încercuire croindu-şi drum cu pistolul. Era POPA Vasile-Lică, student, care în lupta angajată a fost împuşcat şi apoi purtat pe străzile Sighetului iar elevii scoşi cu scoală să asiste la acest „spectacol”. S-au făcut multe arestări, condamnări; mult sânge a mai curs ani de zile în Maramureş.
Munţii României clocoteau de prezenţa oamenilor persecutaţi ce părăsiseră satele. In Munţii Retezat se continua acţiunea din Semenic de către ing.Lazar CARAGEA cu un grup, urmaşi ai dacilor. Trădat de Petre al Popeştilor (din com.Salaşu de Sus – Hunedoara), s-a dat de urma lui Caragea Lazăr şi în oraşul Pui, partizanul DEDU a fost împuşcat, ing.CARAGEA Lazăr grav rănit (torturat la securitatea din Hunedora) şi alţii urmăriţi şi trădaţi au fost împuşcaţi: Nandris Iosif, Vitan Petre.., iar alţii arestaţi. Acţiunea a durat de la 20 Iunie 1949 până la 21 Noiembrie 1952, la moartea lui Vitan Iosif, continuându-se cu arestări până în 1954.
Tot în luna Iunie 1949 se constituie la Nucşoara-Muscel, grupul fraţilor Arnăuţoiu-Arsenescu care fiind surprinşi de securitate, au reuşit după un schimb de focuri să dispară şi să se organizeze în munţii Muscelului în organizaţia „Haiducii Muscelului”; va cădea după 10 ani, tot prin trădare. Până atunci vor fi arestaţi şi torturaţi sute de ţărani.
În Dobrogea, datorita forţării la colectivizare şi a abuzurilor lui Nicolae Doicaru şi a lui Vasile Vâlcu, ţăranii, în marea majoritate macedoneni, nu s-au lăsat jefuiţi şi îngenunchiaţi. Organizarea mişcării de rezistenţă începută după 1948, a avut prima ciocnire în com.Cobadin unde, prin trădare, s-a aflat de întâlnirea comandamentului organizaţiei. Pe 19 Iulie 1949, casa fierarului Ion Adarn a fost înconjurată de securiştii conduşi de slt. Jean Sarchiz, Ene Voinea şi plut. Vintilă Popa. In lupta care a avut loc, rănit, Gogu PUIU pentru a nu cădea viu în mâna lor, a făcut să explodeze o grenadă sub el. Continuându-şi urmărirea au fost arestaţi zeci de ţărani, iar gazdele din Băltăgeşti, Vasile şi Aneta Niţu, au fost deasemenea omorâte. A continuat urmărirea partizanilor şi împuşcarea unora dintre ei precum: Nicolae Haşoti şi Stere HAPA, împuşcaţi pe 16 dec. 1949, Dumitru FUDULEA şi Nazarie, împuşcaţi pe 9-03-1950,Vasile BACIU, mort în lupta pe 25-03-1950, Nicolae FUDULEA, împuşcat pe 28-03-1949… Timp de un deceniu s-au făcut mii de arestări, consemnate în cuprinzătoarea lucrare a victimelor „REZISTENTA ANTICOMUNISTÂ LA PONTUL EUXIN” a lui Constantin Ionaşcu, martor ocular şi victima a acelor timpuri. Până în 1960 au fost aproape 1000 de procese, înscenate şi judecate de zeci de judecători printre care: general Petrescu Alexadru; colonel Pavelescu Constantin şi Dumitriu Adrian; maiori Sendrea Gheorghe şi Gliga Constantin; căpitani Mohor Rudolf şi Dima Nistor; lt.major Nagy Alexandru… şi alţi zeci de magistraţi.
Printre procurorii amintim câteva nume: lt.col.Petronescu Ion, maiori Teodoru Const. şi Tutescu Nicolae; capitani Radu Emanoil şi Ilie Eugen; locotenenţi, Leahu Ionel, Lazar Sava, Dinulescu Ion….
Toţi aceştia au condamnat cunoscând înscenările anchetatorilor fiindcă oamenii şi-au strigat nevinovăţia în faţa lor, unii dezbrăcându-se pentru a se vedea urma torturilor nevindecate…. Iată exemplul ţăranului Mihalache Vlase din com Satu Nou, jud.Constanţa; a fost torturat în ancheta de lt.Stupu Andrei şi din cauza traumatismelor a murit pe 7 April 1955; la proces s-a prezentat un proces verbal ca ” ar fi murit de inima”. Cazurile sunt multe…
Un caz deosebit care demonstrează acţiunea de genocid întreprinsă de călăul Maior Nicolae Doicaru, şeful anchetelor de la Constanţa.
In 1952 au fost ridicaţi din comuna Ceamurlia de Sus, ţăranii Pastramă Nicolae şi Zuba Hristu (născut 1926) şi duşi la marginea comunei. Sub ameninţarea că vor fi împuşcaţi, au fost obligaţi să-şi sape groapa. Când au terminat, l-au împuşcat pe ZUBA Hristu iar pe Nicolae Pastrama l-au pus să-1 acopere cu pământ. Apoi l-au ameninţat să nu spună la nimeni, niciodată şi l-au dus la securitatea din Constanţa.
Acum prezentam numele la o mica parte dintre anchetatorii călăului; N.Doicaru care au torturat până la moarte pe dobrogeni şi apoi au înscenat procese supravieţuitorilor, pe care le-au încheiat cu pedepse foarte mari, chiar cu moartea, după indicaţiile primite: Colonel Botea Ion, maior Doicaru Nicolae, căpitan Sepi Nastase, locotenenţi Benea Teodor, Coja Ion, Crişan Petre, Ionescu Constantin, Mihailă Gheorghe, Nicolenco Gheorghe, Onescu Adrian, Pricop Constantin, Savin Alexandru, Stupu Andrei; multe alte zeci de nume de fiare se afla în dosarele înscenate şi au fost avansaţi pentru merite „excepţionale”, unii manevrând şi astăzi terorizarea şi spolierea populaţiei, ascunşi în fel de fel de organisme ce au institutionalizat tagma baroniei.
Peste Dobrogea a căzut ca o năpastă generalul maior Bolintineanu, ca şef al regiunii de securitate Constanţa, care a obligat pe anchetatori să scoată cu orice preţ grupuri de „contrarevoluţionari”.
Maiorul Deceanu Tudor de la Inspectoratul de securitate Constanţa a arătat că pe timpul cât a lucrat la fostul raion Băneasa a „fabricat în fiecare comună câte o organizaţie”.
Maiorul Dragomir Constantin a confirmat şi el ca pe când lucra la securitatea Constanţa, cunoaşte ca ofiţerul de securitate Negret Aurel, printre înscenările făcute, a fabricat şi grupul de partizani din com. Ciocârlia, judecat prin Sent 374/4-10-1940 (cei 8 condamnaţi erau din Ciocârlia).
Un alt exemplu, că se condamna „cu satul” este şi Sent. 311/28-08-50 în care s-a confecţionat un lot de 30 persoane în jurul lui Jipa Nicolae, în care 27 ţărani erau din com.Dulgheru.
Prin Sent. 4/9-09-1952, au fost condamnaţi 8 ţărani, toţi din com.Pantelimon, jud.Constanta.
Astfel de înscenări le găsim pe tot cuprinsul României.
BISTRIŢA Năsăud- un alt colţ de ţară care n-a fost ocolit de înscenările securităţii de la Cluj, dirijată de Patriciu Mihai (Weiss Mihai), şeful regionalei. Din ordinul lui, maiorul Gligor Viorel şi plut. Hutu, au înscenat organizaţia „Garda Alba”, punându-1 ca şef pe învăţătorul Bodiu Leonida din Poiana Ilvei. Şi ca să se poată numi organizaţie, au arestat în Martie 1949 vre-o 15 ţărani, printre ei şi câteva femei şi au început să bată la ei ca la „securitate”. Martori ai torturilor sunt prof. Teohar MIHADAŞ şi Constantin TONEGARU care s-au pomenit în ghearele lui Gligor Viorel. In plină vara, pe 8 Iulie 1949, „şeful” lotului, Leonida BODIU a fost luat cu IMS-ul şi dus pe dealul Crucii, deasupra oraşului şi împuşcat de slt. Liviu Pangraţiu. Aşa ca procesul, înscenat fără „şef” dar pe baza declaraţiilor făcute sub indicaţiile lui Gligor şi Hutu, a avut loc.
In Iulie şi August 1949 au avut loc represiuni sângeroase asupra ţăranilor, cu date la capitolul -Genocidul Ţărănimii- unde se va sublinia şi marea deportare de 40.000 de ţărani români din Basarabia şi Bucovina de Nord spre Siberia, din 5/6 Iulie 1949.
DIN NOU P.N.T. PUS LA ZID
O acţiune similara ca cea din 15 Mai 1948, a fost aranjată de acelaşi călău Alexandru Nicolschi, în noaptea de 15/16 August 1949. A fost generală şi s-a acţionat în toate judeţele, iar securităţile regionale au trecut la confecţionarea de procese prin torturi de tot felul până la trezirea cu aruncarea de găleţi cu apă, nu spre salvarea „omului” ci pentru continuarea „anchetei” pentru obţinerea declaraţiilor planificate de şefii anchetelor după indicaţiile generalilor Gh.Pintilie şi Al.Nicolschi, pe linia încadrărilor juridice indicate de colonelul Mircea Lepădătescu (MAI).
A curs mult sânge în anchete şi din fabrica de procese au ieşit mii de condamnaţi cu aproape 100.000 de ani condamnare. Mărturii sunt sentinţele pronunţate pe baza înscenărilor şi publicaţiile supravieţuitorilor. Vini nu au existat, dar s-a găsit articolul „209” în care a fost înghesuită românimea tot timpul. Se zicea „vinovat pentru discuţii duşmănoase”, la care Petre ŢUTEA a răspuns: „Bine, dar toată ţara vorbeşte…”. Era un adevăr, însă scopul era altul. România trebuia să urmeze exemplul Rusiei şi o făcea cu multă slugărnicie. Gheorghiu Dej s-a executat şi a ordonat începerea Canalului Dunare-Marea Neagra” şi la Constanţa, în faţa „robilor”, a ameninţat: „Aici e mormântul intelectualilor.”
De un an începuse să-i scoată din învăţământul universitar şi din Academia Română, înlocuindu-i cu delatori, oameni fără căpătâi şi fără Dumnezeu.
Este un nou aspect al genocidului.
MUNŢII MEREU IN FIERBERE
Încă din Martie 1949 s-a început constituirea organizaţiei „Cruce şi Spada” şi pe 25 Martie s-au adunat să înceapă construirea cabanei de adăpostire în muntele Horaiţa de lângă Huedin. Securitatea din Cluj a aflat că pe 11/12 Aprilie vin unii delegaţi din Bucureşti. La aceasta întâlnire a fost şi ea prezenta şi a fost împuşcat Ion TORCEA, unul din membri. A urmat arestarea celorlalţi şi după ce în Sept. au fost condamnaţi la pedepse până la 25 ani, dintre cei peste 50 de arestaţi socotiţi conducători au fost scoşi din arestul de la Cluj din ordinul col. Mihai Patriciu şi duşi la Zam-Sâncrai şi împuşcaţi:: GHEORGHIU Gheorghe Marăseşti (conducătorul), FORJU Gavrilă (ţăran), POTRA Aurel (locotenent) şi PITURU Nicolae (farmacist). Execuţia a avut loc pe 7 octombrie 1949.
In aceiaşi zi de 7 Octombrie a fost împuşcat la Cheile Runcului şi partizanul PUI Miron, din Ocoliş-Alba, scăpat din grupul de la muntele Mare. In aceiaşi zi de 7 Oct. a fost asasinat şi BUDNEA Obreja din com. Ocoliş-Alba, tot la Cheile Runcului şi tot din dispoziţia aceluiaşi colonel de securitate Patriciu Mihai.
Vrancea, acest cot al Carpaţilor, renumit ca „sălaş” al libertăţii (drept de proprietate cu hrisov din timpul lui Ştefan cel Mare), nu s-a lăsat îngenunchiat şi-a hotărât să se apere împotriva invadatorului. Scăpaţii din valul de arestări din 1948, fraţii Ion şi Cristea Paragina au strâns în jurul lor un grup de tineri şi cu sublocotenentul Mihai Timaru s-au retras în munte, aproape de schitul Moşinoaie, pe valea Porcului, afluent al Zabrăuţului, locuri încărcate de istorie.
Partizanii de aici se organizau şi erau în defensiva aşteptând momentul când să-şi apere „moşia”. Dar securitatea din Galaţi condusa de Ştrul Mauriciu, un torţionar feroce, prin căpitanul invalid Anghel, în com.Clipiceşti a reuşit sa introducă în grupul partizanilor două iude: Vrabie şi Uşurelu.
Pe 17/18 Oct.1949 s-a aranjat să meargă la crama lui Anghel, ca să discute despre aprovizionarea cu armament. Acolo Mihai Timaru şi Ionel Paragina au fost arestaţi. In acelaşi timp s-a dat asaltul la cele doua bordeie de unde au reuşit să scape numai Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan care s-au ascuns în munte, în podul unei mori de apă, părăsită. Acolo a fost după o săptămâna împuşcat Cristea Paragina de soldatul Acatrinei.
Gheorghiţă Bălan, din Soveja, reuşind să scape va fi între organizatorii răscoalei din 23 Iulie 1950 care va cuprinde satele vrâncene şi în urma cărora vor fi arestate câteva sute de ţărani şi executaţi după chinuri barbare vreo zece dintre ei printre care: Gheorghiţă Bălan, Costică Manoliu, Victor Manoliu, Buşilă Teodor, col. Strâmbei Ioan…In timpul răscoalei au fost împuşcaţi foarte mulţi, printre ei numărându-se Asaftei Radu din com. Nereju, Crăciun Radu, fraţii Cucu Grigore şi Cucu Neagu (împuşcaţi pe 8 Sept lângă satul Dumitreşti, Cucu Constantin (frate, împuşcat pe 1 Noiembrie) şi un ţăran mai în vârstă omorât la Galaţi în timpul anchetei, Posmagiu Ilie (tatal) şi Posmagiu Tudor (fiu) şi mulţi alţii.
Dintre sutele de arestaţi au fost de asemenea foarte mulţi ce au murit în urma torturilor sau a muncii de exterminare. Martor principal al torturilor şi victimă în acelaşi timp este Mihai TIMARU.
Grupul partizanilor de pe valea Topologului, între munţii Coziei şi munţii Ghiţu, la nord de Sălătruc, a fost constituit de profesorul Dumitru APOSTOL. Mai este cunoscut şi sub denumirea de partizanii de la Suici, de unde erau câţiva dintre componenţii grupului şi unde de asemenea aveau bordei pentru ascunzătoare şi aprovizionare. Trădător a fost fotbalistul Ciobănea infiltrat în grup.
Căpitanul Cârnu Ion de la securitatea din Piteşti a pornit pe urmele acestor partizani Au avut loc ciocniri şi au murit în luptă: Sâia Nicolae ( ţăran), Ghelmeci Ştefan (inspector şcolar din com. Mozăceni ), Ştefănescu Gheorghe (din Miroşi ), Donescu Nicolae (preot din Soici), Ghe. Dorobanţu, învăţător ucis în Suici, Dumitraşcu Grigore (învăţător din Suici, mort în temniţă din cauza torturilor)… Arestat, Dumitru APOSTOL a fost torturat îngrozitor de călăul Cârnu. In procesul care s-a judecat la Craiova i s-au dat 25 ani munca silnică şi a fost trimis să execute pedeapsa la Piteşti. Revoltat că nu l-au condamnat la moarte, Cârnu 1-a scos din închisoare şi 1-a dus pe Dumitru Apostol la primăria din com.Suici. Seara, pe la orele 22, a fost scos şi dus la circa 50 m. de pod spunându-i că este liber să meargă acasă. De la spate plutonierul de securitate Ciofrângeanu Gheorghe a descărcat pistolul în el. A fost înmormântat în comună, sub supravegherea securităţii
Gărzile Decebal care se organizaseră în munţii Dornei şi Stânişoarei, din jud. Câmpulung Moldovenesc, erau constituite din mai multe grupe. Una din aceste grupe alcătuită de Crăciun Dumitru şi Sandu Grigore, şi-au stabilit adăpostul în muntele Bancu. După unele neînţelegeri, din grup au plecat Străchescu Constantin, Chirculescu Constantin şi ing.Grodiuc Aurel Au fost prinşi de securitate pe 14 Dec.1949 când ing.Grodiuc a fost împuşcat la Găineşti, jud. Baia. La anchetă Chirculescu Gheorghe n-a rezistat şi a condus Securitatea la adăpostul din munte. Pe 16 Decembrie, în ciocnirea ce a avut loc au fost împuşcaţi: Ion APOSTOLINI, Iacob GALAB şi Constantin TODAŞCĂ. A fost grav rănit la cap Ion-Jenică ARNĂUTU care, torturat, a trecut prin securitate şi închisori murind exterminat în temniţa de la Râmnicul Sărat pe 2 Noiembrie 1959.
Dacă aceste crime se petreceau în Bucovina, cu 5 zile înainte fuseseră împuşcaţi la Jilava coloneii Dan TETORIAN, Mihail ELIADE şi actorul Marcel EMILIAN, în dimineaţa de 13 Decembrie 1949.
La acest sfârşit de an s-a comis o crima oribilă şi în Maramureş, îngrozind lumea satelor chiar în noaptea de Crăciun 1949.
Lansându-se valul arestărilor din vara lui 1949, au mers să-1 ridice pe ţăranul Alexa BEL din satul Cufoaia, com. Dumbrava, jud. Maramures, fost primar pe vremea guvernării naţional-ţărăniste. Nereuşind să-1 prindă, pe baza unei înscenări a securităţii de la Dej, a fost condamnat în lipsa la 1 an de T.M.Cluj pentru că ar fi spus ca „vin americanii”. Omul a stat ascuns prin păduri şi fiind informat, călăul maior Nicolae Briceag (şeful securităţii Dej), a organizat prinderea lui în noaptea de 24/25 Dec.1949, când ar fi urmat sa treacă pe acasă; într-adevăr în noaptea respectivă a fost arestat şi dus la securitatea din Tg.Lăpuş, de unde au anunţat pe 25 Dec. prinderea lui. Revoltat că l-au prins viu, Briceag a dat dispoziţie să fie dus acasă şi împuşcat sub pretextul că a fugit de sub escortă. Ordinul s-a executat. Ajungând în sat, l-au dat jos din maşină şi deslegându-1 i-au spus să plece acasă. După ameninţări s-a îndreptat spre locuinţă, însă după 10-15 metri sergentul Trif Fabian cu cei 5 subofiţeri de miliţie 1-au împuşcat pe la spate. Alarmat de focurile de arma, a ieşit Bel Ioan (cumnat şi vecin), găsindu-1 că mai mişcă. Atunci s-a apropiat Paşca Vasile (miliţian) şi i-a mai tras un glonte în urma căruia a decedat, iar şeful criminalilor (Trif Fabian) a intrat în casă şi s-a adresat soţiei: „Hai scroafă puturoasă şi îţi ia porcul din gradină că a fost lichidat”. A obligat-o ca până în dimineaţa de 26 Dec. să fie înmormântat.
Regimul comunist se face vinovat de aceste crime monstruoase săvârşite în cursul anului 1949, nu numai în regiunile muntoase, ci şi la câmpie, pe tot cuprinsul ţării trăgându-se cu mitraliera în
ţăranii care apărau pâinea ce se fura de la gura copiilor lor.
Crime s-au săvârşit şi cu zecile de mii de cetăţeni arestaţi care au trecut începând din 1947 (mai ales) prin torturi inimaginabile pentru o minte sănătoasă, ca să se obţină declaraţii mincinoase pe baza cărora să se însceneze procese. Arestaţii, odată condamnaţi, au fost trimişi la închisori. Închisorile în loc de „instituţii” de executarea pedepselor au fost transformate în locuri de continuarea torturilor până la exterminare, prin fel de fel de mijloace.
Jilava, închisoare subterana, vechi fort de apărare al Bucureştiului, avea pereţi groşi de 70-80 cm. în permanenta umezi şi cuprindea camere de 12x5x2.20 şi de 4x4x2.2 cu priciuri de scândura pe 2 nivele şi pe jos cu ciment. În camerele mari au stat până la 280 de persoane având ca aer circa 0,5 m.c. In camerele mici au stat până la 50 persoane şi beneficiau de 3/4 m.c. de aer. Dar au fost perioade când pe lângă obloanele puse în permanenţă se băteau şi giurgiuvelele în cuie, luni de zile, mai ales vara, ca pedeapsă. În aceste condiţii au murit oameni prin sufocare. Se dormea şi pe ciment, sub priciuri şi pe intervalul din mijloc şi chiar pe tinetele cu murdarii (care deversau mizeria din cauza supraaglomerării şi a suprasolicitării, până când „don şef” se îndura să le golim).
Peste toate aceste fiinţe ce agonizau trona cap Maromete Ilie (sau Nicolae), ajutat fiind de Moraru (ofiţer politic), Iamandi (plutonier, care se ocupa şi de execuţiile celor condamnaţi la moarte), Ivanică Ilie, Barbuică, toţi nişte fiare, sadici, cu paru-n mâna tot timpul, însoţindu-1 pe „director”, gângavul portar de la Primăria Capitalei. Pentru că erau analfabeţi, nu ştiau decât să înjure şi să iscălească, nu le ieşea numărătoarea, sufocându-se când intrau în camere, din cauza mirosului îngrozitor. Ei nu puteau suporta 5 minute, dar deţinuţii stăteau 24 ore, plini de furuncule.
Si atunci ne numărau ca la strungă, scoţându-ne pe culoar pe sub ciomegele miliţienilor care loveau fără milă, fără sa tina cont de bătrânii bolnavi care se mişcau greu, sau de locul unde loveau. Se mai adaugă pedepsirea cu lovituri la comandă, punerea în lanţuri, izolarea de 7-10 zile dezbrăcat şi de cele mai multe ori pe timp de iarna…fel de fel de pedepse înjositoare şi degradante…
Prin aceasta Jilava era locul de transfer şi prin ea au trecut sute de mii de oropsiţi ai sorţii, spre sau din cele aproape 200 de astfel de temniţe de execuţie.
Fiecare închisoare avea acelaşi regim de barbarie instalat la conducere, dar un alt maromete: Goiciu Petre (Gherlă), Ştrul Mauriciu (Galaţi), Poppig Ianos-Adalbert(Suceava), Fucs(Fălticeni), Dorobanţi Mihai şi Colier Ştefan(Aiud), Lazăr Tiberiu (Făgăraş), Dumitrescu Alexandru (Piteşti), Crăciun Gheorghe (Sibiu), Briceag Nicolae(Dej), Teodor Seapeanu (Calea Rahovei din Capitala), Doicaru Nic.(Constanta), Coloman Ambrus (Timişoara), Raceu Dumitru (Brăila)….
Printre vinovaţii acestui sistem barbar se număra: Konopliov, consilierul sovietic care supraveghea din partea lui Lavrenti Beria funcţionarea sistemului de represiune în România, condus de 3 rusofili, Pintilie Gheorghe (Bodnarenco Pantelimon-Pantiusa), Nicolschi Alexandru ( Boris Grunberg) şi Mazuru Vladimir (Mazurov). Cei ce puneau în practica mecanismul de distrugere al românilor, din prima „promoţie” au fost: Dulgheru Mişu (Dulberger), Dincă Teodor(lt, colonel), Andreescu Matusei (Matusievici Nathan), Popescu Constantin (maior, fost muncitor CFR), Fischel Simion (maior), Sfetcovici Grigore (maior), Negrea Vasile (maior),Dumitrescu Nae (cap.), Niculescu Ştefan(cap), Cociu Adrian (cap), Siegler Simion (lt.major), Capitahescu Dumitru (lt.major) şi Lepadatescu Mircea (colonel ), cu încadrările juridice spre care erau dirijaţi anchetatorii. Acest aparat din Direcţia generala a securităţii s-a ocupat de organizarea de loturi din membrii fostelor partide şi ai mişcării legionare.
La sfârşitul acestui an s-a pus în aplicare planul reeducării la care au luat parte Pintilie Gh., Dulgheru Mişu, Jianu, Marin, Sepeanu Teodor, CSELLER Ludovic, Constantinescu Marin zis Duba, Baciu Ion (col.ajuns în Direcţia închisorilor şi lagarelor), Nemeş Iosif. La acest plan diabolic s-au alăturat pe plan local Dumitrescu Alexandru(comandantul închisorii), Cârnu Ioan de la securitatea din Piteşti, ofiţerul politic Marina (Iţicovici) Ion şi din personalul închisorii au participat la bătăi şi acoperirea torturilor gardienii Georgescu Alexandru din Leordeni, Ciobanu din Ţigăneşti, Dina Florea, Nistor Dumitru, Lăzăroiu, Mândruţa…
Pentru că de la Piteşti sistemul barbar a fost transferat şi la Gherla merită trecuţi şi cei ce l-au susţinut: ofiţerii politici Sucigan Gheorghe şi Avadanei Constantin, precum şi doctorul Barbosu Viorel, iar din partea administraţiei locot. Mihalcea Aurel (ginerele lui Goiciu), Gabor Tiberiu, Vascanu Augustin….
Din rândul deţinuţilor cel care a trecut la torturarea colegilor a fost Ţurcanu Eugen, ajutat la torturi de Popa Alexandru Tanu, Puşcaş Vasile, Păvăloaie Vasile, Livinschi Mihai, Stoian Ion, Romanescu Grigore, Popescu Aristotel, Pătrăşcanu Nuti, Pop Cornel şi mulţi alţii…
Torturile la care şi-au supus colegii de puşcărie de lot sau chiar de liceu au fost îngrozitoare, folosindu-se metode diabolice la auzul cărora te cutremuri. In astfel de condiţii au fost omorâţi la Piteşti circa 15 deţinuţi. Scenele de groază petrecute în camera 4 spital şi nu numai acolo, sunt descrise de Grigore Dumitrescu în „Demascarea”.Un episod din „infernul” Pitestiului:
„… Adorm…mişcări şi şoapte mi-au tulburat somnul. Printre pleoapele pe jumătate deschise văd capul lui Ţurcanu. Intre mâini se pare ca are gâtul unei victime. Lângă el Puşcasu, Steiner şi Gherman. Din când în când se apleacă şi ei peste victima de sub trupul lui Ţurcanu. In urechi îmi pătrund horcăielile năbuşite ale terorizatului. Brusc, aud cum i se izbeşte capul de ciment… Tremur. Aud mereu izbiturile capului de ciment…Niţule, vorbeşte Niţule cu vocea şoptită. Capul izbit din nou…şi după câteva minute nesfârşit de lungi, o voce stinsă dintr-un piept sfârşit de puteri….nuuuu, nu ştiu nimic…Unul de lângă Ţurcanu cu vocea tremurândă: a murit…nu mai suflă…
Era 26 Februarie 1950. Niţu le scăpase călăilor, nereeducat.”
In astfel de chinuri au murit şi Gheorghe SERBAN şi Mihai IOSUB, şi Ion PINTILIE şi Chirica BALANISCU şi Alex. Bogdanovici, şi alţi circa 29 la Piteşti. Alte zeci au ieşit traumatizaţi şi schilodiţi şi fiziceşte şi sufleteşti.
Mărturie pentru aceste orori sunt din ce în ce mai multe, printre ele ale lui Aurel OBREJA, Chirica GABOR, Virgil MAXIM, Nicolae POPA, Mihai JIANU, Eugen Magirescu, Nicolae IONITA, Mihai BURACU…
Aceeaşi echipă de călăi au continuat, cu aceeaşi sălbăticie şi în acelaşi sistem; au omorât la Gherla pe Ion CRIŞTEA (ţăran), Andrei DUMITRU (camioner), Ion DINCĂ (mecanic), Vasile DAMBU (ospătar), Dumitru RADOVAN (tâmplar), Petre Gh. POPESCU (căpitan), Ion TÂMPA, Garofil M. DIMCIU şi alţii- trecuţi între victimele comunismului. Şi aici au fost unii torturaţi până au înnebunii, alţii au rămas neoameni, cu sechele nevindecabile…
EXPORTUL REEDUCĂRII PRIN TORTURA
Pe 24 Februarie 1950 a sosit la Piteşti inspectorul Nemeş Iosif şi dintre călăii torţionari a luat pe Sobolevschi Maximilian şi PRISACARU Ion, pe care i-a instruit şi trimis la Braşov. Acolo au început să bată pe Zamfirescu Constantin şi Ismana Ion, care au început să strige pe geam şi a intervenit administraţia, oprind reeducarea prin violenţă. În continuare cei doi călăi s-au ocupat cu strângerea de informaţii până la 13 Feb.1951, când au fost trimişi la Peninsula,
La OCNELE MARI, unde se găseau câteva sute de deţinuţi fără condamnare, toţi oameni în vârstă, s-a trimis o echipa de persoane desemnată de Turcanu şi Iosif Nemeş ca să terorizeze pe aceşti lăgarişti. Aceşti torţionari au fost: Ştefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin şi Vlădoianu Liviu. Administraţia i-a încurajat şi le-a pus la dispoziţie celulele 10, 11 şi 12 la etaj, unde nu aveau acces paznicii. Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre JUTEA,Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAŞ, Vasile HANU… A fost omorât istoricul de la Roma GRAMA Gheorghe-Gioto de către Strugaru Mihai, alţii au înebunit, ca Ştefan Verescu şi preotul Andrei ADAM, care şi-au revenit după ani şi ani.
TÂRGUL OCNA a fost o închisoare pe care MAI-ul a destinat-o ca spital pentru sutele de bolnavi de plămâni din cauza condiţiilor de exterminare în care fuseseră ţinuţi şi a torturilor prin care trecuseră. Conducerea MAI a căutat sa profite şi de aceşti bolnavi care veneau din muncile de exterminare ale Canalului sau torturile din Piteşti şi Gherla. In acest scop Nedelcu Mihai împreună cu Nemeş Ioşif, cu avizul lui Nicolschi, au trimis la Tg.Ocna pe Nutti Pătrăşcanu ca să iniţieze sistemul de la Piteşti. S-a început într-un grup restrâns de foşti reeducaţi la Piteşti, cu acoperirea ofiţerului politic Şleam Augustin şi a inspectorului Nemeş şi Tudor Sepeanu. Dar bolnavii au găsit energia să reziste, să riposteze, alertând prin strigate locuitorii oraşului. Pătrăşcanu a rămas doar să facă pe informatorul ofiţerului politic până în 1952, când a fost ridicat şi implicat de cei pe care îi servise în grupul lui Eugen Ţurcanu, sfârşindu-şi ticăloasa activitate după comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava.
Vinovăţia MAI-ului este cu atât mai mare cu cât şi ofiţerul politic Şleam Augustin, implicat în represiunea brutală, a lovit pe deţinuţii Banu Alexandru şi Ianolidis Ion. A continuat sa şantajeze bolnavii cu medicamente în schimbul delaţiunii. Noroc cu doctoriţa Danielescu,care a depus eforturi pentru a-i salva. Cu toate acestea, din rândurile acestor bolnavi, torturaţi în anchete şi închisori au murit 67 de tineri între 1950 – Aug.1953.
Martori ai reeducării din Tg.Ocna:Penciu Gheorghe, Ionescu Nicolae-Galbeni.
La Caransebeş fuseseră adunaţi vreo 25-30 intelectuali de seamă şi foşti oameni politici (Emil Haţieganu, deputatul de Bălti Dumitru Topciu, Valer Roman, Ion Costinescu, Anton Dumitriu, Ioan C. Popp, Ion SIMU, Trixy Mironescu… ) şi alţii mai tineri cărora Nicolschi le pregătise o reeducare. A trimis pe Iosif Nemeş, Ludovic Cseller şi Teodor Sepeanu, cu un nou locot.major ca director. Acesta s-a adresat deţinuţilor spunându-le: „Să nu credeţi ca v-am adus la pension, până în primăvara nici unul dintre voi nu va mai fi în… viată”. A început regimul de restricţii şi sancţiuni şi pentru că nu da rezultate, a cerut ajutorul Bucureştiului. După eşecul de la Tg.Ocna, a luat de acolo doi oameni „de mână” din cei instruiţi de Ţurcanu, anume pe Bârjovescu Dumitru şi Străchinaru Constantin, pentru a-i termina pe „boieri”. Aceştia au venit şi pregăteau terenul pentru trecerea la violenţă. S-au găsit câţiva tineri care-i cunoşteau de la Suceava şi le-au pus gamelele cu ciorbă fierbinte în cap, săturându-i de reeducare. S-a terminat acţiunea Nicolschi aici, la Caransebeş, dar ea continua în forţa peste ţară.
1 95 0
EXTERMINAREA PRIN MUNCĂ FORŢATĂ ÎN PARALEL CU ASASINATELE
LUI NICOLSCHI
Regimul represiv împotriva mişcărilor de rezistenţă continuă după modelul Beria, neţinând seama nici măcar de acea justiţie coruptă pe care o subordonaseră securităţii.
Nicolschi, nemulţumit de unele sentinţe „blânde” s-a dus la Timişoara şi a aranjat cu lt.Coloman Ambruş ca să-i trimită nişte deţinuţi pe care să-i lichideze. Prin adresa 10.007/1950 s-a cerut directorului de la Gherla (Stelian Tomulescu) să trimită la Timişora 7 deţinuţi pentru continuarea anchetei (Vernichescu A., Popovici Gheorghe, Puschiţă Petre, Ghimboaşa Nicolae, Smultea Gheorghe, Luminosu Gheorghe şi Ungureanu Gheorghe). De fapt erau şase fiindcă Ungureanu Gheorghe era deja omorât în ancheta pe 3-04-1949 şi fusese înregistrat la spitalul din Timişoara (din cauza unui TBC pulmonar) şi înmormântat în cimitirul Săracilor. Cu toate acestea justiţia poporului 1-a condamnat la 20 ani. Deci cei şase de pe listă au fost urcaţi în curtea închisorii Gherla şi au plecat cu lanţuri la picioare, dar la Timişoara n-au mai ajuns niciodată. Au fost împuşcaţi la marginea unei păduri, se pare Pădurea Verde, si aruncaţi într-o groapă comună. După ce familiile au început sa se intereseze de soarta lor, MAI-ul a făcut nişte certificate false de deces în August 1957, şi i-au înregistrat de la nr.101-197 într-un registru -dublură- ca toţi morţi în aceeaşi zi, trei la ora 12 şi patru la ora 13, în spitalul din Timişoara.
Şi nu au fost singurii asasinaţi.
Constanţa, unde fuseseră executaţi „numai” 13 partizani iar 16 primiseră pedepse între 15 şi M.S.V., iarăşi 1-a supărat pe călăul Securităţii poporului. După 20 zile de când ajunseseră la Gherla, s-a primit dispoziţia sa fie transferaţi la Timişoara şi pe 9-03-1949 au luat drumul Banatului într-un vagon dubă, dar n-au mai ajuns niciodată, fiind asasinaţi la marginea aceleiaşi păduri Verde. Şi în acest lot apare deţinutul Ion Constantinescu mort cu adevărat pe 24 Feb.1950 în vagonul dubă şi înmormântat la Gherla. Dar la expedierea lotului la Timişoara s-a plecat şi cu numele lui pe listă şi când în 1957 s-au întocmit certificate de deces false, a fost făcut şi pentru Ion Constantinescu unul, deci mort a doua oară, şi acum înregistrat la Timişoara.
Şi securitatea de la Cluj a primit dispoziţia să transfere la Timişoara 14 partizani din lotul de la Muntele Mare şi Mihai Patriciu s-a executat. Printre cei 14 asasinaţi a fost POP Alexandra, MOLDOVAN Simion, VANDOR Victor, OLTEANU Emil, ROBU Ion, MAXIM Alexandru, MARGINEANU Petre. Ridicaţi pe 2 Aprilie şi împuşcaţi; iar înregistrarea tot la Timişoara, pe o lista cu 54 de martiri.
Pentru aceste crime oribile trebuie făcuta dreptate. Criminalul odios Nicolschi declara cu cinism în 1990 la interviul luat de Lucia Hossu pentru lămurirea misterului: „Cine a ştiut în ’49 ca vine ’89”, cu alte cuvinte i-ar fi lichidat pe toţi.
Aceasta afirmaţie era în concordanţă cu linia partidului care în discuţiile pentru instituirea muncii forţate subliniase: „UN MILION DE DUŞMANI DE CLASĂ EXTERMINAŢI PENTRU A CONSTRUI CEA MAI BUNĂ ŞI MAI DREAPTA DINTRE SOCIETĂŢI.”
Cu acest slogan a plecat în 1950 în Dobrogea, lt.col.Cosmici Eftimie (inspector din Direcţia generală a lagărelor şi supravegherea deţinuţilor la munca forţată, trasându-le subalternilor cruzimea – ca sarcina de serviciu. Cruzimea au aplicat-o pe teren subalternii lui, Albon Augustin (fost ceaprazar ), ajuns comandantul trupelor ce păzeau deţinuţii la Canal şi Liviu Borcea (finul lui), comandantul lagărului de exterminare de la Capul Midia. Amândoi sadici şi foşti informatori ai fostei siguranţe, infiltraţi printre comunişti şi amândoi condamnaţi şi repuşi în funcţie după 2-3 ani.
Primul zbura în elicopter deasupra locurilor de munca la canal şi cobora din loc în loc, îndreptându-se urlând spre deţinuţi:
„Bandiţilor, cu gamela să săpaţi canalul înainte de a muri.”
Iar finul Borcea intra în barăci tot urlând: „Bandiţilor, aruncaţi mâncarea în W.C. ca să slăbiţi şi să sabotaţi lucrările”, iar bieţii oameni mureau de foame, la el în lagăr mâncându-se câini.
CANALUL
Pentru torturarea a sute de mii de oameni prin munca forţată în vederea exterminării lor, se face vinovată conducerea comunistă care s-a subordonat intereselor unui stat străin, ruinând şi înfometând populaţia ţării.
Prin HCM nr.613 s-a aprobat planul de construire, proiectare şi cercetare întocmit de comisia condusa de Sapoşnicov. Printre semnatari, Petru Groza, Gh.Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Lothar Radaceanu, Th.Iordanescu, Popescu-Dorneanu, Ion Vinze, Bucur Şchiopu.
Director general al Canalului a fost numit Gheorghe Hossu, inginer şef şi prim director adjunct Mayer Grunberg, iar Vasile Posteucă şi D.Antoci, directori generali adjuncţi (HCM. 913/1949).
Intre cei ce jubilau era şi Ana Pauker care declara: „Construim uriaşe lucrări fără burghezie şi împotriva ei”.
Da, s-a construit fără burghezie, dar sub supravegherea consilierului sovietic Vorobiov, ajutat de Mihailovici, Ţiganov, Maximov…
Se întreceau în sublinierea avantajelor ca: asigurarea celui mai ieftin transport spre Marea Neagra, industrializarea regiunii de sud-est a ţării, crearea condiţiilor favorabile pentru îmbunătăţirea agriculturii şi combaterea secetei…, dar ascundeau scopul real, că se urmarea îndepărtarea României de la Gurile Dunării şi Deltă, intrate în obiectivul Moscovei şi mai ales ajutorul „frăţesc” prin „împrumutarea” utilajelor obosite (pentru care plăteam chirie 24 ore din 24 ore) şi vinderea porţilor de la ecluza Taşaul, care fuseseră greşit proiectate… şi alte ajutoare tot „dezinteresate”.
Braţele de muncă o constituiau deţinuţii şi pentru camuflare i-au numit „forţe MAI” sau „forţe speciale”.
Când directorul Canalului, Gh.Hossu, avea nevoie de braţe de muncă se adresa ministrului de interne şi acesta da ordin -Direcţiei Anchete- care repartiza pe regiuni cifrele şi un nou val de arestări se abătea peste ţară fără motiv, „din necesitate”
Si pentru impulsionarea lucrărilor, în Martie 1950 s-au deplasat Cseller Ludovic, Sepeanu Teodor, Albon Augustin, Bădică Ilie la „pepiniera” de la Piteşti şi au trimis o suta de „mlădiţe” la Peninsulă, unde s-au constituit în brigăzile de spărgători „13-14”. Au fost primiţi cu braţele deschise de ofiţerul politic Chirion, o bestie umana. Aceştia s-au organizat cu funcţii între ei şi chiar au dat conducători şi la alte brigăzi. Printre numele devenite celebre se număra: Bogdănescu Ion(brigadier), Enăchescu Simion(brigadier), Lie Pompiliu (brigadier), Bala Andrei(brigadier), Lupaşcu Ion(brigadier), Petrică Ion(brigadier), Cojocaru Constantin(prim-brigadier), Grama Octavian (prim brigadier), o serie de pontatori ca Bordeianu Virgil, Livinschi Mihai, Mărăcine Paul, Meteşan Fl.(pontator şi brigadier la preoţi ), Sofronie, Sobolevschi, Gherman Coriolan (brigadier ) şi alţii fără funcţii, dar tari de mână: Codreanu Augustin, Condrea Aurel, Sofronie Const., Stancu Ion, Roşca Petre, Voin Ion, Prisăcaru Ion s.a.
Acestor brigăzi „fruntaşe” li se dăduse voie sa aibă acordeoane ca să se „destindă” după munca de pe şantier.
Seara puneau paturile la ferestre, începeau să cânte cu acordeoanele, în timp ce alţii erau torturaţi. Unele victime erau în permanenţă ţinute în aceste brigăzi şi scose la lucru cu călăii. In această categorie se aflau comandorul Titus Ceauşu, prof.doctor Ion Simionescu(fost ministru), Marin Piţigoi(deputat PNT)… aceştia erau puşi noaptea să spele duşumelele, câteodată purtând în spate câte un torţionar, li se da raţia de mâncare redusă şi ziua pe şantier forţaţi sî muncească până la epuizare.
O alta categorie o formau diferiţi deţinuţi, turnaţi de informatori că nu muncesc, sau că bârfesc regimul şi administraţia.
Un episod tragic s-a petrecut pe 21 Iunie 1951, rămas în memoria celor ce au trecut prin Peninsula ca „Noaptea Sfântului Bartolomeu.” In aceeaşi seară, după stingere, au fost scoşi 18 deţinuţi din brigada 18 b. şi duşi în brigada a 13-a, a lui Bogdănescu Ion. Acolo au fost toată noaptea batuţi îngrozitor, desfiguraţi şi un ţăran, Gheorghe Şandru (din com.Vintu Mare de pe Târnave) a murit din această groaznică bătaie. A durat toată noaptea şi spre dimineaţa înainte de a suna deşteptarea au fost scoşi şi aruncaţi pe la colţurile barăcii, ca în halul acela să meargă la muncă. Martor şi victima la acea data este prof.Gurău Vasile.
Alt caz şi mai grav a fost al doctorului Ion Simionescu care după luni de chinuri în această brigada, n-a mai putut suporta şi în ziua de 12 Iulie 1951 la prânz a plecat agale din şantier şi soldatul din cordon a tras şi 1-a împuşcat. Martor Remus RADINA.
Dumitrache Ion, un subofiţer din Pucioasa-Dâmbovita a fost legat de stâlpul din mijlocul platoului, legat cu lanţuri la picioare; în noaptea de 4 Aprile 1951 1-au dus în beciul cu cartofi, unde a fost împuşcat de Bogdănescu Ion şi Madan Ion cu pistolul dat de ofiţerul politic Chirion. A fost apoi târât lângă sârma ca să insinueze că a vrut să evadeze, dar au uitat să-i desfacă lanţurile de la picioare. Martor Ioniţoiu Cicerone.
A mai fost şi sublocotenentul Mircea Magearu (din cavalerie), împuşcat pe drum spre şantierul de lucru. Martor, Ţolescu Tiberiu.
La 23-08-1951 a fost împuşcat Ion.Museţeanu în Poarta Alba.
Au mai fost împuşcaţi şi pe alte şantiere şi sunt semnalaţi printre Victimele comunismului.
Deţinuţii erau obligaţi să lucreze 10-12 ore cu norme duble faţa de cei de afară şi la cărat pământ mergeau cu jug după gât, ca sa le fie mai uşor fiindcă manile le erau numai răni.
La lucrări nu era nici un fel de protecţie. La Capul Midia, unde se lucra sub un mal înalt şi pericolul era iminent, unii deţinuţi au refuzat să lucreze în acele condiţii (Coposu Corneliu, Ghica Serban şi Funda Tache…).
S-au oferit 10 inşi să lucreze. Dar la un sfert de oră de lucru s-a prăbuşit malul peste toţi, omorându-i. Printre ei se aflau: Fox Andrei(din Reşiţa), Naum I. Alexandru (Petreşti-Putna), Oltea-nu Victor(Petreşti-Putna), Ştefan T.Lazar (com. Independenţa-Galaţi).
Accidentul s-a întâmplat pe 27 Martie 1951.Martor, Coposu Corneliu.
Cu miile au murit exterminaţi în această munca faraonică ce s-a dovedit inutilă. Planurile tovărăşeşti nu fuseseră bine întocmite şi gura de vărsare de la Taşaul s-a dovedit necorespunzătoare.
Dar tot partidul comunist a găsit soluţia: sabotaj.
Acest dezastru din cauza incompetentei comuniste s-a produs într-un context politic favorabil pentru Gheorgiu Dej care primise consimţământul Moscovei de a rămâne singur stăpân pe putere. Cu perfidia ce-l caracteriza, şi-a găsit omul ce-i trebuia la Ministerul de Interne ca sa poată el conduce şi dirija politia politica comunistă împotriva eventualilor concurenţi din partid, sau a unei posibile opoziţii anticomuniste.
Acest om nu era altul decât Alexandru Drăghici, membru Biroului organizatoric P.M.R. unul dintre cei mai duri stalinişti. Cum era şi adjunct al Ministerului de interne, Teohari Georgescu fusese înlăturat în Aprilie 1952 de la conducerea Ministerului, Gheorghiu Dej 1-a şi promovat.
La începutul noii misiuni, însoţit de Petre Socol (şeful Secţiei de control şi instructaj) a plecat în inspecţie pe şantierele Canalului de unde a venit „foc şi pară”, că deţinuţii sunt „boieri”, trăiesc mai bine decât ostaşii care-i păzesc şi că lipseşte controlul din partea MAI, adică a lui Teohari Georgescu. Cu alte cuvinte începuse lupta pentru succesiune pe spatele deţinuţilor care, poate în infern ar fi dus-o mai bine decât în subzistenţa MAI-ului.
Întors la Bucureşti, a trimis o comisie sub conducerea maiorului Maximilian Vardan ( şeful Serviciului de contrasabotaj al Canalului, să confirme într-un raport concluziile lui Drăghici. Dar în raportul făcut a specificat Vardan că nu e vorba de sabotaj ci de deficienţe organizatorice. Cu acest raport, Vardan şi-a semnat ieşirea din securitate pentru atitudine duşmănoasa. Gheorghiu Dej a fost în „dezacord” cu concluzia acestui raport, deoarece acolo era sabotaj iar anchetatorii „să ia masuri pentru curmare”.
In şedinţa care s-a ţinut cu participarea lui Alex.Draghici, Iosif Chisinevschi, generalii Pintilie, Nicolschi, Mazuru, cu şefii de Direcţii, Misu Dulgheru, Gogu Popescu şi Garabedian, precum şi a consilierilor sovietici Mihailovici, Tiganov şi Maximov, s-a transmis dispoziţia din partea conducerii comuniste să se organizeze un proces, cu indicaţia exprimată de Gheorghiu Dej prin Iosif Chişinevschi ca să se tină procesul cât mai repede şi judecata să aibă loc la Canal.
De fapt „inculpaţii” erau deja găsiţi şi pe 29 Iulie au fost arestaţi iar pe 1 Septembrie 1952 s-a dat sentinţa de generalul prea ascultător, Alex.Petrescu, în aplauzele tovarăşilor veniţi încolonaţi, iar trei oameni nevinovaţi au fost executaţi pe 14 Octombrie 1952: NICHITA Dumitru, ROZEl Aurel-Rozenberg, VASILESCU Nicolae-Colorado….restul au primit între 20 ani şi M.S.V.
Intre 10-12 Sept.1952 s-a judecat al doilea lot de „sabotori”, cărora li s-au dat pedepse între 8-25 ani munca silnica. La rejudecarea procesului sentinţa a fost casată, dar între timp Dumitru Butoianu murise în temniţă.
In ceea ce priveşte ancheta securităţii din 1968 asupra procesului de la Canal, în concluziile „strict secret de importanţă deosebită” se menţionează:”Din documentele existente reiese ca situaţia lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagra era dezastruoasă şi ea se datora concepţiei greşite a întregii construcţii care, în consecinţă, era sortită eşecului… Pentru a se acredita ideea ca neregulile existente pe şantierul Canalului erau consecinţa unei acţiuni de sabotaj şi a se abate atenţia de la adevăratele cauze, s-au înscenat acţiuni judiciare împotriva unor oameni nevinovaţi. In aceste doua procese s-au sacrificat oameni – trei persoane nevinovate de săvârşirea vreunei fapte penale fiind executate – în scopul justificării unei idei total compromise. „
GENOCIDUL ÎNRĂDĂCINAT IN U.R.S.S. PRIN SÂNGE
ŞI EXPORTAT PRETUTINDENI PRIN MINCIUNĂ şi FORŢĂ…
Pe 2 Aprilie 1944: „Guvernul sovietic declară că nu urmăreşte schimbarea regimului social existent în România…”(Molotov)
Iar pe 7 Martie 1945, trimisul lui Stalin (Sulam Berezinsky) aduce cele 10 porunci Anei Pauker (în România), printre care:
„Micile gospodarii ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist.”
Micile gospodarii ţărăneşti constituiau satele, adevărate organisme vii în care se plămădeau fiinţele, adevărat rezervor de valori morale necesare propăşirii statului.
La sate era locul păstrării tezaurului moştenit, credinţa, datinile, obiceiurile, legendele, cântecele… tot ce mintea sănătoasa a omului crescut între izvorul cu apa cristalină şi bolta cereasca.
Aici, pe bucata lui de pământ moştenită sau câştigată de el sau de înaintaşi în lupta pentru apărarea hotarelor ţării, în această gospodărie şi-a modelat filozofia lui sănătoasă, organizându-se şi asigurându-si existenţa, după înţelepciunea şi puterea lui de munca.
Mai mult, gospodăriile ţărăneşti asigurau hrana oraşelor, a ţării; prin munca lui ţara devenise grânarul Europei.
Acum, prin directiva din 7 Martie 1945, i se fura dreptul la viaţă, era mânat „forţat” spre sclavie.
Acum a început genocidul împotriva ţăranului, când alţi nechemaţi vroiau sa-i dea să mănânce cu măsură, să nu se mai scoale după cel de al treilea cântat al cocosului şi să ducă tot ce munceşte altora care stau şi dau sfaturi…care vor calcula când şi cât are nevoie.
Până acum vorbea cu cerul care-i arăta comorile din jur, îl sfătuia ce să facă şi unde să meargă. De acum, alţii îl sculau cu toaca şi-l măsurau cu ceasul şi metru cub.
După această directivă, la 2 săptămâni, prin minciuna cu împroprietărirea, i-au învrăjbit pe ţăranii de pe ogoare cu cei de pe front, cărora le-a dat cea mai rămas de la cei ce împărţiseră. Şi le-a dat fără dreptul de a-l împărţi copiilor, de a-1 vinde, de a-l arenda… Totul era planificat fiindcă se pregăteau alte etape prin care i-a obligat să ducă cote din ce în ce mai mari, începând cu 19 Iulie 1945 (la 4 luni după împroprietărire), iar pe 6 Iulie 1948, prin Decretul 121, se hotăra „Colectarea se face direct de la batoză”. Pe valea Holodului, secretarul unei comune a fost băgat în toba batozei, iar prefectul de Bihor a scăpat fugind pe fereastra primăriei.
În toamna 1948 s-a venit cu o alta povara: desfiinţarea răzoarelor şi comasarea pământurilor în vederea întovărăşirilor, primul pas spre colectivizare. Iar răzmeriţe peste tot. În satele Loloiasca şi Magula din Prahova, pretorul a fugit ascunzându-se într-un pod, iar învăţătorul şi primarul bătuţi. S-au făcur arestări de ţărani. Şi după bătăi, locot. Vasile Gheorghe a înscenat un proces de răzvrătire. Cu Raportul 5/19637 din 4-11-1948, Tudor Dincă, şeful securităţii din Prahova, cerea instrucţiuni:”…să ni se dea ordin de urmare, indicându-ne Trib.mil. unde urmează a trimite vinovaţii menţionaţi, precum şi aprobarea urgentă asupra punerii în libertate a persoanelor citate, întrucât arestul existent la această Direcţie este supraaglomerat, iar penitenciarele din raza noastră nu mai au locuri.”
Situaţia era generalizată; ţăranii stăteau cu furca în mână iar temniţele pline, după masivele arestări din 15 Mai 1948.
Ana Pauker se întrecea în declaraţii cu Gheorghiu Dej pe spatele ţăranului român. Ea spunea pe 2 Oct.1948: „Victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării”. („Universul”, nr.229/2 Oct.1948). Teoharie Georgescu, cu ocazia lui 7 Noiembrie elogiază modelul colectivizării („Universul”, nr.260/7 Noiembrie) iar el (Gh.Gheorghiu Dej răspunde ca „trecerea ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scapă de mizerie şi înapoiere…”
Ţăranii care hrăneau oraşele deveniseră „duşmanii poporului”, pe când veneticii care îi vânduseră erau etichetaţi „cei mai iubiţi fii ai ţării” bolşevizate.
Pentru a distruge satul – cetatea milenara a rezistenţei româneşti – au inventat „chiaburii”, după modelul bolşevic.
Odată cu numirea lui N.Ceauşescu ca adjunct la Ministerul Agriculturii, pe 2/3 Martie 1949, au ridicat forţat pe moşieri şi familiile lor, aruncându-i în fel de fel de colburi de ţară, dându-le voie să-şi ia maximum 20 kg din avutul vieţii, restul rămânând la dispoziţia scursurii satelor. Circa 20.000 au fost aruncaţi pe drum.
După această „mare victorie”, imediat s-a trecut la „limitarea chiaburilor”, categorie în care intra oricine pe care turnătorii satelor îl indica ca atare, fără criterii, la liberă apreciere.
N-a scăpat nici marea masa a ţărănimii, pentru ca, prin Bul.Oficial nr.16/6 Aprilie 1949 se publica Decizia ministeriala 547/1949 care instituia supravegherea muncilor agricole în tot cursul anului, spre a mobiliza la munca pe toţi…
„PENTRU SÂNGELE NEAMULUI TAU CURS PRIN ŞANŢURI… RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!…”
În comuna Roma moldoveneasca au încercat să facă de Rusalii (12 Iunie 1949) primul colectiv din jud.Botoşani şi alde Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţi 2-3, care-şi băuseră munca, au propus ţăranilor să facă în sat un colhoz ca în „uniune”… Nici n-au apucat sa termine „sugestia”, că s-au pomenit în primărie, telefonând partidului. Cu maşinile au venit urgent, Rukenstein şi Feller cu întărituri de puşti şi mitraliere, începând să aresteze şi…
Secretarul P.M.R. din comuna Lunca, jud.Năsăud, după o astfel de propunere, a fost bine bătut, reuşind totuşi să telefoneze judeţenei după ajutor…
Pe 5 Iulie 1949, în com. Arpăşel de lângă Salonta, ţăranii s-au răsculat strigând securităţii de la Oradea: „Nu vrem colectiv”.
In noaptea de 5/6 Iulie 1949, peste 35.000 de Moldoveni şi Basarabeni au fost ridicaţi şi trimişi în Siberia, unde numărul a tot crescut până când ministrul de interne Krugov raporta lui Stalin pe 17 Februarie 1950 ca numărul moldovenilor deportaţi „pentru totdeauna” cu statut de „colonişti speciali” se ridica la 94.792 de persoane.
Teroarea se răspândise peste ţară şi rezistenţa creştea.
De Sf. Ilie 1949,1a Gura Râului din jud. Sibiu – activiştii de partid veniţi de la judeţeană au încercat să-i provoace pe ţăranii care nu voiau sa audă de întovărăşire, chiar la ieşirea de la slujbă, în faţa bisericii. In vociferările care, se auzeau, preotul Ilie Brad a ieşit să vadă ce se întâmplă. S-a văzut înconjurat şi cu… 64 de ţărani şi ţărance, aruncaţi în camioane şi duşi la securitate, unde au intrat în metodele de tortură ale lui Gheorghe Crăciun, timp de o săptămână. Martor, dr. Coriolan Brad.
Tot din faţa bisericii, a plecat spre casa în ziua de 15 Martie 1949 şi ţăranul Anton CICEU, în comuna Fărăoani, jud. Bacău, dar n-a mai ajuns, fiindcă la vârsta lui de 80 de ani şi în baston n-a putut să fugă şi l-au răpus gloanţele securităţii care luau biserica cu asalt.
In ziua de 24 Iulie 1949 colonelul Cseller Ludovic a fost „deranjat” din somn şi în loc să plece după planificarea făcuta să se „răcorească” cu partizanii Maramureşului, a luat-o nespălat, spre Ghida, Satu Nou, Săldabagiu, unde ţăranii se răsculaseră. Până seara s-a pătat cu sânge, dar nici Crişurile n-au mai putut stinge focul ţăranilor revărsat peste încercările de colectivizare.
Bihorul, până spre Arad, a fost supus unui măcel şi a fost nevoie să ceară ajutorul lui Moiş de la Timişoara.
Zece zile a curs sângele ţăranului român în apărarea pământului.
Locotenetul Retezan deznoda pe ţărani în bătaie iar căpitanul Pancovici îi secera cu mitraliera.
Printre morţi s-au aflat în:
Comuna Someşches: FAUR Ion, MARGINE Gheorghe….
Comuna Ucuriş, BODEANU Ion, MATEOC Florea, MATEOC Ion (tatăl), MATEOC. Ion (fiul)…
Comuna Sepreuş, INCICĂU Mihai, PARVU Ion, PARVU Teodor, STANA Ion, HUŢIU Ion …
Comuna Batâr, CRĂCIUN….
Comuna Bicaciu-Salonta, PETRUŢ Dumitru….
Comuna Belfir, KIAK Laczi, LORICZ Soni…
Comuna Girisu Negru, SARBU Silviu, BOTTON Gheorghe, BOLOG Ioan…
Comuna Coroiu, LEUCUŢIA Matei…
Comuna Criva, HURTH Ioan, HUŢUI Ioan, HUŢUI Gheorghe..
Comuna Susag, PETRAN Gheorghe….
Comuna Tinca, Sucigan Vasile….
Pe lângă numeroase arestări, schingiuiri la securitate, au fost deportări în Dobrogea pe timp nelimitat: Bicaciu ( 24 ), Belfir (20), Barâr (24), Criva (24), Cociuba Mare (23), Girişu Negru (28), Suşag (17), Tăut (21), Talpeş (28), Ucuriş (31)…
Satele au rămas sub ocupaţie. Numai în com.Berechiu erau 315 miliţieni şi 65 securişti care băteau încontinuu pe ţărani.
Vinovaţi de tot acest genocid limitat la judeţele Bihor şi Arad se fac prefectul Petre Bele care atunci când ţăranii au cerut sa treiere pentru că nu au ce mânca copiii, le-a răspuns batjocoritor: Ieşiţi pe islaz şi paşteţi, iar la Ucuriş, primarul Teodor Cotuna (cu 2 clase primare) i-a îndemnat: Mâncaţi prune şi castraveţi ca să puteţi strânge cureaua.
Pe lângă aceste unelte murdare din mijlocul poporului, care au cerut pedepse exemplare, s-au remarcat Pintilie Gheorghe şi Nicolschi, care au ordonat să fie fără mila şi executanţii: lt.col. Ambrus Coloman, lt. col. Cseller Ludovic, Birtaş Gavril, Moiş Aurel, col. Clain (de la grăniceri), lt.Martis Ion şi Hărtau Gheorghe, slt.Cimbrea Vladimir şi Haiduc Iustin, şi mulţi alţii. Nu trebuiesc trecuţi cu vederea anchetatorii Retezan, Pancovici, Aibanuş Mihai, Bihari Emeric, Broitman, Kupfer, Litvin, Smilovici, Rafila Alexandru, SCHNELLBACH Martin (anchetator plin de zel şi sadic… )
Stelian BREAZU, fostă victimă a regimului de barbarie, a obţinut mărturia preotului Iosif Stoica din com.Gurba-Arad care relatează printre altele:”…Oamenii se întorceau acasă de la treierat cu sacii goi plângând şi prefectul i-a trimis la păscut….dar de teamă a anunţat securitatea… A venit miliţia călare, care a făcut arestări şi execuţii sumare… cadavrele au fost lăsate în văzul tuturor, două zile şi două nopţi, fără măcar sa-i acopere. După aceia i-a pus în sicrie şi i-a aruncat în camioane…”
Şi în judeţul Satu Mare nemulţumirile au dat naştere la o răscoala, în urma căreia au fost arestaţi mulţi ţărani; după tortura de la securitate a lt.col.Weiss Ludovic şi Ilonczai Iuliu, pe 17 Sept.1949, la marginea com. Odojreu au fost împuşcaţi 4 ţăranii: Andrei POP, Gheza CHIRA, Endre BIRO şi Gyulai SANDOR.
DIN TARA CRISURILOR SCÂNTEIA A SĂRIT IN TARA OBCINILOR
Când în comuna Ucuriş primarul striga la oameni să „mănânce prune” (tot pe 31 Iulie 1949) în com. Rogojeşti plutonierul Vârgolici, forţând pe ţărani să se ducă la arie, s-a văzut tăvălit, în timp ce lumea flămândă striga: „Afară cu bolşevicii, nu avem nevoie de comunişti.” Pe 6 Aug. securitatea şi-a făcut intrarea în comună şi a început să aresteze după lista lui Onofrei Socaliuc (omul securităţii). Cei arestaţi au fost torturaţi şi condamnaţi la Suceava.
La Calafindesti pe podişul Dragomirnei, ţăranii revoltaţi au tăiat firele telefonice şi moaşa Pruna a anunţat autorităţile care au sosit rapid la faţa locului şi ca să facă linişte, lt.de la Rădăuţi -Karl Segal, a descărcat mitraliera în cei peste 200 ţărani adunaţi la primărie. A fost împuşcat pe loc Vasile CACIUR, urmat de Filon ALEXEI şi Dumitru IRIMESCU iar Amfilohie DIACONESCU a murit la spital şi fiul lui Gheorghe Diaconescu (unul din cei 5 copii ai mortului) a fost rănit. Peste 20 de ţărani arestaţi au fost torturaţi şi li s-au înscenat procese. Alţii, destul de numeroşi, au luat drumul domiciliului obligator din Dobrogea iar familiilor nu li s-a dat voie să-şi îngroape morţii.
A doua zi, pe 7 Aug.1949, UFDR-istele, cu Hilda Rotaru, se găseau în com. Frăţăuţii Noi, lângă frontiera cu „raiul „sovietic şi îndemna ţărancele care se văietau că n-au ce să dea la copii să mănânce, „să pască buruieni şi urzicuţe ca pe vremea foametei”. Secretarul de partid Ştefan Botnar, intervenind să le despartă pe sătence de propagandistele de la oraş, a fost lovit intenţionat. Primarul a anunţat securitatea şi a sosit acelaşi Karl Segal cu 2 camioane cu miliţieni, dotaţi cu mitraliere, iar el a deschis focul în plin în cei vreo 1000 de ţărani adunaţi la primărie. A căzut Ion DAVIDEANU şi Ion ANDRISAN (de câte 20 ani fiecare), urmaţi de Ilarion IRIMESCU, pe când Vasile ISOPESCU a murit la spital. Securitatea a ridicat morţii şi i-a înmormântat în secret.
Comuna a fost ocupată de grănicerii de pe frontieră,iar miliţia a arestat zeci de persoane pe care le-a predat securităţii, unde Karl Segal le-a torturat şi condamnat. Alţi zeci de ţărani, familiile victimelor arestate, au ajuns cu D.O. la Cuza Vodă în Dobrogea.
Tot pe 7 Aug.1949 a cunoscut represiunea din plin şi comuna BĂLACEANA, pentru refuzul de a duce grâul la arie. Ţăranul Ioan DOBOŞ a fost împuşcat pe loc, iar răniţii, Gheorghe ARCALEAN, Dumitru BLEORT, Ilie SASU, Mihai SASU şi soţia lui Grigore URSACHE, arestaţi şi duşi la torturile de la Rădăuţi. După lista primarului au fost arestate vre-o zece arestaţi şi dus pentru torturare lui Feller şi alte zeci au luat de domiciliului obligatoriu din Dobrogea.
Şi comuna Stroieşti la 10-12 km. vest de Suceava a cunoscut aceeaşi teroare, dar fără sa curgă sânge, doar arestări şi deportări.
Ceva mai jos, în com.Butea la nord de Roman, tot pe 6 August 1945, au sosit doua maşini cu securişti ca să-1 aresteze pe preotul Gheorghe PETZ, dar clopotul a început să sune şi 3.000 de ţărani s-au adunat cu furci şi topoare răsturnând maşinile. A fost chemată în ajutor armata, care a venit cu o tancheta şi un tun în timp ce un avion survola aruncând petarde pentru a împrăştia mulţimea. Au fost răniţi la Poarta Scheii şi s-au făcut numeroase arestări. Chinurile au avut loc la securitatea din Roman sub conducerea călăilor Davidovici şi Pârvu.
Sângele a curs din Belşug şi în centrul Transilvaniei, unde călăul între călai, Mihai Patriciu de la Cluj, nu s-a lăsat mai prejos, dirijându-şi oamenii pe toate văile şi a împuşcat fără milă, să înspăimânteze lumea.
Astfel, pe Remus BRUSTUR din Lechinţa l-a împuşcat pe 1 August, Istvan KIS a fost împuşcat pe 20 Iulie între Vad şi Mitresti, NAGY Lazlo a fost împuşcat în seara de 12 Aug. la marginea satului Curteni, KACSO Ştefan din Miercurea Nirajului a fost ucis la el acasă în noaptea 9/10 Aug., pe SANTA Iosif l-au împuşcat în plină zi pe 7 Aug., la marginea Vătaşului, în timp ce TINTARU Ion fusese împuşcat chiar în securitatea de la Blaj.
GROPI COMUNE
Alţi călăi ai securităţii care au „muncit” pentru urgentarea colectivizării, ne-au lăsat gropile comune care să ne amintească de prelungirea genocidului rusesc pe trupul Moldovei.
Printre aceşti sadici se număra: Poppig Ianoş (Suceava), Blehan Octavian (Iasi), Karl Segal (Rădăuţi), Fuchs Iani (Fălticeni), Ruckenstein (Botoşani), Davidovici( Roman)…
In urma lor s-au descoperit fel de fel de gropi comune la:
– Dealul Mărului, groapă situată la 300 m. între Km.59-60, pe şoseaua dintre Roman-Vaslui;
martori la săpaturi: Nicolae Popa, fraţii Tănase, Ioan Roşca, Ioan Bălan, Livia Dandara etc
-Dealul Balaurului, Martori la cercetări: fraţii Tănase, Nicolae Popa etc
-Cotul Ciocoitei
-Poiana Caescului;
-Poiana lui Vârlan;
-Caciulati, aproape de Căldăruşani
1950, RĂSCOALELE SE GENERALIZEAZĂ în RĂZBOI ŢĂRĂNESC
Cu toata ameninţare lui Dej ca „va zdrobi fără cruţare orice încercare de grupare sau de rezistenţă a duşmanului faţă de măsurile economice şi sociale luate de partid şi guvern”, ţărănimea era în mare fierbere.
Primăvara lui 1950 aduce nemulţumiri chiar în sânul colectivelor înfiinţate în urma HCM 294:30-03-1950, care printre altele prevedea: „Întreaga producţie agricola, vegetală şi animală va fi predată statului.art.9.
In Muntenia anul începuse cu vărsare de sânge. Studentul Traian Gh.MARINESCU – Giacu care fusese în fruntea ţăranilor la secţia de votare din com. Izvoarele, cînd în 1946 li s-a furat voinţa natională, după groaznicele torturi ale lui Cârnu de la Piteşti, a fost dus la marginea comunei Izvoarele şi împuşcat pe 6 Feb.1950.Vestea s-a dus, dar nu i-a înspăimântat pe ţărani. Cu o seara înainte, acelaşi Cârnu Ion, cu plut. Ciofrângaru, îl împuşcaseră pe Dumitru A POSTOL, lângă primăria din Şuici.
Când a început recoltarea şi predarea cotelor la batoză, toată ţărănimea a fost în picioare spunând NU. După 1 Iulie 1950 Ialomiţa a fost în „flăcări”.
In loc să curgă boabe de grâu, la batoza a început să şiroiască prin sate sângele.
In comuna Gruiu s-au răsculat femeile că nu mai aveau ce da la copii să mănânce şi au răsturnat maşinile securiştilor, care veniseră sa potolească mulţimea.
Alta ciocnire a avut loc pe 3 Iulie la Roşiori pe Mosiştea, unde a intervenit securitatea de la Căciulaţi cu Iştoc Isidor (Ion), cu Tureanu Ilie şi plut. Fote Alexandru. Au fost în acele zile răniţi 2 miliţieni şi un securist în înfruntarea cu ţăranii care încercau să elibereze pe cei arestaţi dintre ei.
La Drăgoeşti, tot pe Mosistea, primarul Roşoveanu a cerut intervenţia securităţii care pe 7 Iulie a venit şi a împuşcat pe ţăranul MATEI Alexandru şi a torturat ţăranii prin casele lor, arestând 96 ţărani. Torturaţi de Iştoc I. la Căciulaţi, au fost deportaţi în Dobrogea. Martor şi victima Eugenia IVAN.
La Ciuperceni, pe Videle, în 5 Iulie şi-a făcut apariţia securitatea şi miliţia care a deschis focul şi a făcut 2 morti, 4 răniţi şi s-au retras cu peste 30 de arestaţi.
A doua zi, în vecini, la Siliştea, a venit activista Cârjalia cu o maşină de susţinători ca să le spună că trebuie să dea cotele de la batoză. Tărancele i-au spus ca n-au ce să le dea copiilor să mănânce. Ea a scos pistolul şi a tras în aer, ameninţându-le. Ele au sărit pe ea şi i-au sfâşiat tot, lăsând-o ca pe Eva lîngă primar, care încerca s-o salveze. S-a salvat cu fuga. A doua zi, a venit armata dotată de război.
Până la sosirea securităţii, hărţuirea cu ţăranii au început-o activiştii de partid Vârlan Dummitru şi Dumitrescu, care a tras în mulţime. Când a sosit armata trimisă de cap.Nedelcu T sub conducerea lt.maj. Stănescu Marin, sângele a început să curgă. Au fost împuşcaţi: CRACIUN Aurica, COLIBAŞU Olimpia, POPA Stan, BICA Ion, ONTICA Ion, BURCEA Ion. Peste 12 răniţi, acesta a fost un prim bilanţ sângeros. După 7-8 ore cât a durat teroarea asupra comunei au plecat cu 14 arestaţi la Calea Rahovei unde au fost luaţi în primire de Sepeanu Tudor şi măiestrii lui schingiuitori, Stănescu Marin, Ionescu, Vişan, Done…care pe lângă bătăi groaznice, asmuţeau şi câinii pe ei. Pe lângă aceşti condamnaţi au mai fost ridicaţi 285 de ţărani după lista întocmită de slt.Cristea T. şi plut.Cazan Gheoghe cu ajutorul informatorilor din sat.
Răscoalele şi crimele contra ţărănimii s-au ţinut lanţ:
La Sârbeni (12 km. răsărit de Siliştea, securitatea a tras împuşcând 2 ţărani, rănind 4 şi arestând alţii. La Şopârlesti au rănit un ţăran.
La Udeni (sat la 2 km.de. Sârbeni) a fost 1 mort şi 8 răniţi, retrăgându-se cu 15 arestaţi.
La Corbii Mari au făcut 1 mort, 2 răniţi şi arestat 10 ţărani. La Corbii Ciungi a fost acelaşi bilanţ tragic.
In jurul acestui focar au continuat revoltele la Fierbinţi, Ghimpaţi; pe 8 Iulie s-au făcut arestări, la Camineasca a fost un mort şi numeroşi răniţi, pe când la Iepureşti ţăranii îşi cărau grâul în timpul nopţii şi-1 băteau cu betele ca strămoşii.
Tot pe 7 Iulie, ţăranii din Hângulesti, jud.Râmnicul Sărat au fost arestaţi de maiorul Gheorghe Barbu şi lt.col. Ştrul Mauriciu de la Galaţi, pentru că şi-au cerut dreptul la hrana copiilor.
Pe 9 Iulie primarul din com.Potcoava-Călăraşi a cerut intervenţia urgentă a securităţii pentru că ţăranii nu „ascultau”…
Disperarea era generală. La Văgiulesti şi Ungureni pe valea Motrului, miliţia a fost dezarmata iar în comuna Moacşa peste Carpaţi, lângă Sf.Gheorghe, ţăranii au votat o proclamaţie prin care comuna era declarată -„republică independentă”, nemaiacceptând „relaţii comerciale” cu statul român.
Comuna Plevna din Ialomiţa, se baricadează într-o redută şi refuză să mai folosească batozele pentru a nu mai da cota.
In judeţul Gorj., în comuna Plopşoru, a venit în Septembrie chiar Ministrul de interne, Teohari Georgescu, să conducă ostilităţile împotriva ţăranilor ce se opuneau colectivizării şi dintre arestaţi a hotărât condamnarea la moarte a lui Constantin Constantinescu şi Grigore Bratu.
Ţăranii din Guşoieni ( Vâlcea); Leu (Romanaţi ) găsiseră motivarea să-şi ducă grâul acasă, fiindcă începuse războiul în Coreea iar românii făceau cazemate pe malul Dunării. Şi satele până la Calafat, Tiu, Gighera, Cornu… le urmau exemplu, iar securitatea nu mai putea face faţa arestărilor.
Transilvania era în fierbere. La Mărcuş (lânga Prejmer) ţăranii au făcut trei zile greva foamei cu pancarte: „NU VREM COLECTIV !”.
La Micfalău, la începutul lui Septembrie, timp de 5 zile, ţăranii înarmaţi cu coase şi topoare au înconjurat comuna, au gonit activiştii de partid care n-au mai avut curajul timp de o lună să intre în sate; în rebeliunea de la Vadul Crişului au participat şi ţiganii.
Să nu uitam moţii care, când aveau vre-o nemulţumire, coborau din munte cu toţii; acum aveau de ce, li se luaseră locurile bune şi li se dăduse păşuni pe râpe, li se luaseră foile de transport şi nu li se dăduse nimic; nici gaz, sare şi chibrituri nu le mai aduceau.
Acestea au generat mişcările de partizani din munţii Apuseni.
19 5 1 – ANUL MARILOR DEPORTĂRI
Pe 1 Aprilie au fost ridicaţi încă 2600 ţărani din Bucovina de Nord şi Basarabia şi deportaţi în Siberia.
Urmând modelul sovietic, pe 15 Martie 1951, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Dumitru Coliu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, au semnat HCM 344/1951, cu privire la mutarea persoanelor ce ar dauna „construirii socialismului”. Aceştia nu puteau fi decât ţăranii.
Cu acea ocazie s-a format o comisie din cinci persoane care să ducă la îndeplinire ordinul: Alexandru Drachici, Marin Jianu, Mihai Burcă, Pavel Cristescu şi Vladimir Mazuru. Între Beba Veche şi Gruia, pe o adâncime de 20-25 km, ţăranii indicaţi de informatori ca având atitudini duşmănoase, în noaptea de Rusalii 18/ 19 Iunie au fost duşi şi aruncaţi pe Bărăgan. Au fost necesare 20.000 cadre militare, 2995 de camioane şi 6.191 de vagoane, care au cărat după cifrele oficiale 40.320; dar, în realitate, numărul a fost dublu, ajungând la aproape 100.000 de persoane. Printre cei ridicaţi:
BASARABENI din Banat- 8.477;
MACEDONENI -3.557;
Cârciumari şi chiaburi – 19.034:
ŞVABI – 20.000, printre ei numărându-se şi supravieţuitori ai genocidului din Donbas ( 1945-1949). Redactorul Franz Schuttack crede că în jur de o mie şi-au pierdut viata pe Bărăgan. Cea mai valoroasă lucrare la capitolul Şvabilor a fost publicată de Heinrich Freihoffer în 1981 la Deggendorf sub titlul „Sklaven în Bărăgan” şi care cuprinde în 400 pagini fotografii, hărţi şi un appendix documentar.
Alte documentaţii întregesc aceasta dramă: Miodrag Milin şi Liubomir Stepanov (în Golgota Bărăganului); Daniel Vighi (în Rusalii ’51) şi Smaranda Vultur (Istorie trăită – Istorie Povestită).
Datele oficiale nu respectă adevărul. De exemplu, indica ridicarea oamenilor din 172 de localităţi când în realitate s-au ridicat din 203.
După căldura insuportabilă din tren, au fost coborâţi la Lehliu şi duşi între 4 tăruşi în plina câmpie şi sub acoperişul cerului, îndemnaţi să-şi facă bordeie că vine iarna. Si se găseau, de la copii de ţâţă, la bătrâni de 90 ani, adunaţi în jurul unui butoi cu apa călduţa în care mişunau viermi şi înconjuraţi de soldaţi şi cuiburi de mitraliera. Un ţăran creştin relata: „…In aceste săptămâni mi-a murit de dezinterie copilul de 10 luni. L-am îngropat eu şi cu soţia ca pe un câine şi cu miliţianul la spate”.
Aşa s-au format 18 aşezări noi, în aceasta „Siberie românească”.
In acest timp se omorau la Gherla, în reeducare, ţăranii, la canal tot ei erau exterminaţi cu jugul după gât, ca să doboare normele, iar la poalele Vlădesei, moţii în colibe de 7-10 fiinţe mâncau buruieni, iar după copii „Curg zdrenţele ca ploaia, ca o jale peste ciolanele ce ies prin piele…”.
Aceştia erau duşmanii regimului, supuşi genocidului ce cuprinse ţara subjugata.
Şi în timp ce ruşii transportau uraniul de la Ciudanoviţa (Banat) şi de la Vaşcău, ţăranii văii Crişurilor erau transportaţi cu vagoanele pe Bărăgan ca să se păstreze secretul lucrărilor de jaf.
Pentru toate aceste abominabile măsuri de destrămare a poporului român se impune procesul comunismului.
DESFIINŢAREA TUTUROR STRUCTURILOR STATULUI DE DREPT
Lucreţiu Pătrăşcanu îşi luase angajamentul faţa de Moscova să devină jurist al „poporului”, legalizând toate fărădelegile, calificându-le „emanaţie” a poporului; până şi furtul voinţei naţionale a devenit, sub iscălitura lui, un act de „dreptate populara”.
A mers pe acest drum strâmb, dându-le tovarăşilor posibilitatea de a-1 duce în faţa plutonului de execuţie pe cale „legală”.
Justiţia, după desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii, nu numai că a înfrăţit-o cu executivul, dar a şi subordonat-o, judecătorului revenindu-i misiunea de a citi cifra anchetatorului din colţul dosarului, iar avocatului, „un moft al justiţiei burgheze” i s-a dat posibilitatea de a se uni în concluzii cu procurorul şi de a-1 ajuta pe acesta să-şi ridice nivelul celor 4 clase primare.
Pentru ca totul să meargă planificat după poruncile Moscovei si ca să se creeze un stâlp solid de apărare a abuzurilor, au schimbat structura armatei, înlocuind-o cu trădătorii pregătiţi în URSS. (Mărturiile lui Aurel State, Achile Sari, Mărculescu….)
LUPTA Contra CULTURII şi BISERICII
Datorită acestor două jaloane răsărite din popor, adevărate faruri luminoase ale concepţiilor liberale de dezvoltare a societăţii, România a reuşit să-şi ctitorească Statul de drept.
Acestea trebuiau dărâmate şi lor le-a pregătit Gheorghiu Dej mormântu1 la Canal.
Începutul a fost cu tineretul care s-a dovedit de neînfrânt, fiind prezent în toate acţiunile anticomuniste.
Tinerii din satele Maramureşene au fost prezenţi alături de părinţi la podul Izei (6 Martie 1945) apărând hotarul ţării, tinerii au fost primii în mişcarea de rezistenta din Obcinile Bucovinei şi în tineret s-a tras pe 8 Noiembrie 1945 de către comuniştii din Ministerul de Interne.
Pentru că nu puteau să îngenuncheze studenţimea din Cetatea Moldovei, au urmărit pe unul dintre conducători, pe medicinistul Sergiu IACOVLOV şi pe 18/19 Martie 1-a împuşcat Ilie Natan (poliţist).
După arestările studenţeşti de la 10 Mai, a celor ce participaseră la manifestaţia anticomunistă, a urmat atacul contra Ateneului Român din 15 Mai, când o parte din Ctitorii Unirii sărbătoreau 98 de ani de la Adunarea de la Blaj. La acest atac murdar au participat o mâna de studenţi „democraţi”, deveniţi agenţi comunişti, care au spart geamurile acestui simbol al culturii româneşti. Printre ei se numărau unii care au ajuns scriitori la gazetele comuniste şi propagandişti marxişti: Barbu Câmpina, Muşat (nume împrumutat, istoric), Axinte, Cristea, Moroianu, Gorotcov, Aldea Sanielevici, Gr.Filipescu, Ion Biserică, Mircea Sântimbreanu, Mihai Gafiţa, Petru Vintilă…
La Cluj, în atmosfera explozivă de după 14 Mai când s-a anunţat de la Paris că Ardealul a redevenit de drept al României, studenţii au fost victimele muncitorilor maghiari de la Dermata şi CFR, care înarmaţi cu răngi, topoare, lanţuri, ciocane… s-au năpustit asupra Căminului Avram Iancu, distrugând uşile, spărgând geamurile, încercând să intre peste ei pentru a-i masacra. Cei vre-o 200 de studenţi s-au apărat ca plăieşii la Cetatea Neamţului, pana au venit Mânăsturenii în ajutor.
Dintre conducătorii atacului au fost comuniştii Balsaz Egon, Adorjan Gheorghe, Neves Francisc, Butyka, Nagy Seszo şi alţii, sub acoperirea siguranţei din Cluj condusă de comisarul Gheorghe Cră-
ciun (călăul securităţii din Sibiu şi directorul Aiudului). Martor, doctor prof. Coriolan Brad.
„LĂUDAT SĂ FIE TINERETUL CARE S-A CINSTIT PE SINE ARUNCANDU-SE
IN LUPTĂ CU NEMĂSURATĂ ABNEGAŢIE şi DRAGOSTE DE NEAM şi LIBERTATE,
URMÂND PILDELE ÎNAINTAŞILOR DIN 1848, 1877, 1914 şi 1918.
VIGOAREA LOR ESTE GARANŢIA VIITORULUI.”
Noii politruci s-au amestecat şi în viaţa universitară, interzicând prin manevre necinstite alegerile studenţeşti. Profesorul Tudor Vianu a fost cel ce a sugrumat tinerea alegerilor univer-sitare, pe care Ştefan Voitec le-a înmormântat, numind comitete provizorii după modelul de infiltrare comunist.
La mai puţin de un an au trecut şi la „organizarea elevilor”, pentru a-i face o anexă a politicii de îndoctrinare comunista.
Imediat după semnarea tratatului de pace, care a lăsat România tot acolo unde mai marii lumii hotărâseră să lâncezească, oamenii trăiau sub imperiul fricii, al nesiguranţei, văzând peste tot numai semne rele. Generaţia tânăra care credea în politica ca într-o artă a guvernării în care viaţa să se sprijine pe dreptate şi credinţă, pe adevăr şi dragoste, era aruncată din cămine, alungată de la cantine, de indivizi mânuitori ai bâtelor, recrutaţi ca agenţi ai siguranţei şi scribi ai notelor informative.
In România se instalase un îndelung exerciţiu al propagandei peste o lume supusa exterminării.
Si pentru aceasta crima împotriva culturii şi a intelectualităţii; trebuie sa dea socoteala cei ce au impus comunismul prin minciuna.
In acel An al Păcii, tranziţia a început să macine valorile, să trivializeze trecutul şi să evidenţieze reaua credinţă la care aderaseră din oportunism unii, dezbrăcaţi de caracter şi onoare.
In ziua când omenirea aniversa 158 ani de la demolarea Bastiliei şi deschidea drumul spre libertate, dreptate şi fraternitate, în România se ridica o altă Bastilie a terorii, în care au început să fie aruncaţi Ctitorii României monarhice întregite. După numai 169 de zile, a fost azvârlit şi monarhul, de cei cărora le legitimase frauda.
Modelul sovietic, această zisă democraţie ce se instaura, părea din capul locului o înfrăţire între dictatura şi gangsterism.
Deschiderea pe drumul păcii a început cu comprimarea cadrelor universitare: Gheorghe Bratianu, Gh.Cantacuzino, George Fotino, Ion Hudiţă, Victor Papacostea, Petre Caraman, A.Niţu şi alţii; Gheorghe Oprescu şi Dimitrie Guşti au fost pensionaţi forţat.
După atacarea oamenilor de cultură de către Nicălai Moraru (fostul tăbăcar Morgenstein), a venit rândul lui Francisc Păcurariu, pe 19 Mai 1947, să se alăture acuzaţiei adresată lui Vladimir Streinu, că încerca sa răstălmăcească marxismul, afirmând că Şerban Cioculescu ar fi asemănat tendenţionalismul literar marxist cu cel al naziştilor.(Rev. Literatură şi marxism).
O serie de oportunişti începeau să se alinieze concepţiilor de abrutizare a societăţii prin cultură, printre ei: Andrei Oţetea, Al. Roşca, C.Daicovici, C.Balmuş, A.Graur, Em.Condurachi, Eugen Jebeleanu, Cicerone Teodorescu, Saşa Pană, Mihai Beniuc….
Ocupaţia ruseasca, pe lângă obligaţiile economice şi politice, au impus şi o aservire culturala.
Continuându-se ofensiva de demolare a instituţiilor, s-a trecut la „curăţirea” cadrelor universitare de acele elite ce se bucurau de încrederea studenţimii şi care făceau cinste învăţământului, începându-se o campanie deşănţată prin presa.
Autonomia universitară dispărea prin Legea 659/24-08-1946.
S-a format o comise ministeriala de raţionalizare a învăţământului superior din: Traian Savulescu, C.Daicovici, Miron Niculescu, P, Constantinescu-Iasi, care, pe 2 Oct. 1947, a propus (şi Ştefan Voitec a aprobat) punerea în retragere a 80 de cadre universitare; pe alţii i-au pensionat forţat; pe 4 Oct.1947 au trecut la suprimarea de 400 posturi în învăţământ (asistenţi, lectori, şefi de lucrări).
In locul lor au fost introduse cadre noi, credincioase partidului şi regimului, chiar dacă nu îndeplineau criteriile; începea anarhizarea învăţământului.
Pentru a sublinia decapitarea învăţământului, e suficient a menţiona că Facultatea de drept, care avea în 1944 un număr de 45 cadre, a ajuns în 1950 cu 5 supravieţuitori la catedre, pe când 8 erau deja în închisoare şi alţii muritori de foame.
Pericolul ce pândea a fost strigat în Aula Academiei Române pe 14 Martie 1947 (la un an după ce se ceruse „Etatizarea Academiei” de către cel căruia i se cerea capul în presa comunistă, profesorul de renume internaţional Grigore T.Popa, care spune:
„Una din formele cele mai teribile ale eticii este tirania dosarului… Oamenii se tem, se suspectează unii pe alţii. Când într-o ţară puterea a fost luata cu forţa, uzurpatorul are în vine frica unei alte uzurpări, sau a unei revolte de răsturnare… Să ne amintim puţin isprăvile dictaturilor de-abia răsturnate şi a celor care aşteaptă să fie răsturnate: bastoanele de cauciuc şi untul de ricină, spionajul în familie prin copii, dispariţia de oameni peste noapte, arestări şi deportări, schingiuiri şi viaţa în celule, spionaj intens şi omoruri, luare de ostatici, confiscări de bunuri, răpiri din stradă, descinderi nocturne şi percheziţii, înscenări şi eliminări din servicii…”
La aceasta s-a redus viaţa românului de atunci, timp de o jumătate de secol: FRICA, şi Gr.T. Popa a denunţa-o, de la cel mai înalt for de cultura.
In timp ce vorbea acest profet, Traian Săvulescu, C.Parhon, St.Nicolau (intraţi în lanţul colaboratorilor), cuprinşi de frică, s-au sculat şi au părăsit Aula spunând…”şi-a pierdut simţul conservării…”. Nu se ştie daca ar mai fi auzit şi….continuarea:
„Daca Isus ar începe astăzi propovăduirea sa, este foarte probabil ca înainte de a fi răstignit, ar fi considerat reacţionar şi ar încheia repede cariera sa profetică într-o celula întunecoasă, în numele ideilor progresiste…”
Când au venit să-1 aresteze pe profesorul-profet, studenţii au sărit în apărarea lui, alţii l-au scos pe un geam, dispărând cu el. Ascuns la un bun prieten curajos, a murit bolnav, în ascunzătoare pe 18-07-1948.
Un coleg al său, decanul prof. dr. Vintilă Ciocâlteu, a murit tot în ascunzătoare în 1947, pentru că s-a opus la profanarea învăţământului universitar, când au vrut sa-1 impună pe Simion Oeriu, care nu avea nici un merit, decât că era împins de turma progresistă.
In faţa atacurilor tot mai furibunde contra culturii occidentale, care „ne adusese tot răul de pe lume” şi la îndemnul lui G.Călinescu care, încadrat, dădea sfaturi „ca acum când poporul intra în plinele sale drepturi (n.n.- după ce i se furase voinţa), trebuie să vrem să fim alături de el”, curajosul savant Nicolae Bănescu, într-o comunicare, s-a referit la perdeaua de întuneric ce se lasă între cele doua puncte cardinale, prefigurând „cortina de fier”.
CULTURA SUB SEMNUL TERORII: ANUL 1948
Sub fel de fel de motive, cadrele universitare porniseră pe Golgota. Pe 15 Mai, un val uriaş a aruncat tineretul – şi în special studenţimea – în fundul închisorilor. Tot pe 15 Mai se deschidea Adunarea Generala a Academiei Române. In timpul acestor dezbateri omagiale ce subliniau rolul Revoluţiei de la 1848, invocându-se marile personalităţi şi dragostea lor de patrie, ca o notă discordantă au apărut C.Parhon şi T.Săvulescu, două unelte ruseşti, care au pus problema desfiinţării Academiei Române şi a înfiinţării Academiei R.P.R., ca organizaţie de partid şi de stat.
Pe 9 Iunie 1948, se radia Academia Româna şi se numea o Comisie (conform directivelor) care în termen de 45 zile va depune Statutul de organizare al Academiei R.P.R. Aceasta era de fapt o aservire a spiritului şi viza „coborîrea nivelului” (declara N.Banescu.- pe drept cuvânt).
Membrii Academiei nu se vor mai întâlni în plen, ci vor fi răspândiţi prin închisorile comuniste, de unde mulţi vor fi aruncaţi în gropile comune.
Din vechii membri au fost reţinuţi numai 27.
Iar cei 42 de membrii „fondatori” ai…Academiei RPR, numiţi de către Consiliul de Miniştri, vor propune alţi 49 membrii titulari; toţi cei 91 au semnat o rezoluţie prin care se condamna Academia Româna şi se angajau sa servească cu devotament politica Partidului Muncitoresc Român.
Intre lichidarea Academiei Române şi înfiinţarea sucursalei partidului comunist a avut loc o altă lovitură dată economiei naţionale: Naţionalizarea industriei.
O alta pacoste pe capul tineretului
In 1945 a venit de la studiile moscovite, cu o carte de circa 30 de pagini, denumita „Gazeta de perete”, un anume Mihail Roller, care a constituit materialul pe linie de educaţie. A mai publicat un „studiu de 10 pagini ignorate din istoria României moderne”, luându-şi rolul de reformator al istoriei României, ajutat de Barbu Câmpina.
Că şi-a bătut joc de trecutul neamului românesc, cu sprijinul culturalnicului Leonte Răutu, nu-i încă tot, dar ne-a şi rescris istoria. După moartea lui Stalin a circulat zvonul ca ” s-a sinucis Roller”. Mărturie asupra acestei falsificări stă Comunicarea Liviei Dandara făcută la Sighet (inclusă în Analele Sighet nr. 6, pag. 574.).
In August 1948 a venit rândul umplerii golului, de la şoimii patriei până la facultate prin înlăturarea rămăşiţelor şi concepţiilor burgheze”, făcându-se loc îndoctrinării tineretului, spre a se scoate indivizi depersonalizaţi.
Se introducea marxism leninismul şi limba rusă în învăţământ.
Învăţământul era organizat exclusiv de stat; pe lângă orele de îndoctrinare se urmărea „îndrumarea folosirii timpului liber”.
Gheorghiu Dej indicase: „De la grădiniţă copilul trebuie pregătit pentru viaţa în colectiv”.
BISERICA
Stâlp de bază al Statului şi una din cele mai importante instituţii opozante regimului comunist.
Din 1945 s-a încercat transformarea ei într-o curea de transmisie a propagandei comuniste către sate, unde preoţii aveau o influenţă capitală asupra ţărănimii, care, după modelul rusesc, trebuia să fie adusă în situaţie de sclavagism.
Au îndemnat pe preoţi să se adune în sindicat şi chiar după 6 Martie pe preotul C.Burducea l-au făcut ministru, sperând câştigarea clerului. Câştigul a fost infim şi numai la ortodocşi.
Forţând nota, au trecut la exterminarea Patriarhului Nicodim care, pe 27 Feb. 1948, a murit în urma tratamentului cu otravă de la Mănăstirea Neamţ, si nu s-a aflat dacă s-a spovedit Arăpaşului de la Iaşi, pe a cărui moşie se afla mănăstirea. Gheorghiu Dej avea nevoie sa-1 facă patriarh pe cel… ce-1 găzduise după evadarea de la Tg.Jiu şi să i se mărturisească despre uciderea lui Foriş, ca să fie dezlegat pentru următoarele, ce le avea planificate.
Dar în bisercă fiind o rânduială, urma ca pe scaunul patriarhal să se aşeze Mitropolitul Moldovei Irineu Mihalcescu; cum partidul era grăbit, pe 2/3 Aprilie 1948 a murit, de aceeaşi „boala” ca şi patriarhul.
„Preotul” Marina din Vâlcea a fost trimis urgent la Iaşi, a trecut prin toate treptele cerute de canoane şi pe 24 Mai 1948 i s-a dat lui Dej omul îmbrăcat în straie de patriarh democrat. Pentru că toate merseseră planificate „ca la carte”, şi alegerea s-a făcut tot după „canoane”. După relatările Gabrielei Catalan „trebuie spus că din cei 504 membri cu drept legal şi canonic de vot, au fost prezenţi 427 şi au ieşit 428 voturi exprimate…Trebuie să remarcam că majoritatea celor cu drept de vot erau, nu clerici sau simpli enoriaşi delegaţi de parohii şi episcopate, ci politicieni şi politruci comunişti, mai mult sau putini anonimi, membrii ai M.Ad.N. sau ai guvernului, ori alţi „tovarăşi de drum”, cu diverse funcţii în administraţia de stat locală şi centrală…mobilizaţi la Patriarhie luni dimineaţa, 24 Mai 1948, în număr de 320, din care aproape 200 bucureşteni…”.
In discursul de investitură, Patriarhul roşu s-a angajat la desfiinţarea bisericii Greco Catolice şi silirea credincioşilor să revină la ortodoxie, o pregătire cât mai buna a clerului (epurare şi selectare), reorganizarea clerului monahal pe alte baze, îmbinând viaţa duhovniceasca cu cea socială şi culturală, reformarea instituţiilor pentru pregătirea clerului de mir şi monahal, revizuirea predicilor, propaganda bisericească în favoarea statului şi regimului comunist, dezvoltarea relaţiei speciale cu Moscova, combaterea şovinismului şi prozelitismului, precum şi colaborare constantă cu Bisericile Ortodoxe surori.
Deci tăpânirea îşi impusese Biserica, sub lozinca „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, în spiritul celei de a doua reuniuni a Cominforumului, care prevedea printre sarcini: întreruperea legăturilor Bisericii Catolice cu Vaticanul, desfiinţarea Bisericilor de rit oriental, cele ortodoxe, prin teroare şi şantaj să fie subordonate puterii instaurate în stat. Condiţiile fiind create, pe 6 Iunie 1948, s-a înmânat cârja patriarhului într-un cadru solemn, în faţa autorităţilor de stat şi de partid.
Pentru că directiva venea de la Moscova, la ea s-au aliniat şi Bisericile din Albania, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, fiecare plătind tributul sângeros al îngenuncherii.
ASALTUL COMUNIST ÎMPOTRIVA BISERICII GRECO-CATOLICE
Când partidul comunist a programat moartea lui Nicodim, a fost chemat episcopul greco-catolic Iuliu Hossu şi i s-a propus postul de Patriarh al României (ianuarie 1948).
După refuz, Gheorghiu Dej, la indicaţia Moscovei, şi-a urmat planul criminal, sacrificînd pe Nicodim şi Mihalcescu şi instalîndu-şi omul de casă -Marina (Justinian)- ca patriarh. Acesta a trecut la asaltul contra Bisericii Greco-catolice, denunţând Concodatul (încheiat în 1927) dintre Statul Român şi Vatican- pe 18 Iulie 1948. A urmat desfiinţarea şcolilor confesionale (3 Aug.1948). În luna Septembrie s-a trecut la depunerea episcopilor Ioan Suciu, Traian Frenţiu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan.
Prin ameninţări şi şantaj au adunat 38 de preoţi (dintre care 2 au dezertat) şi i-au pus să voteze pe 1 Oct.1948 trecerea bisericii greco- catolice la ortodoxim, ocupând după aceasta cu forţa bisericile şi reşedinţele.
Intre 15-18 Oct., Mănăstirea Bixad a cunoscut zile de groază, prin năvălirea a peste 100 de securisti, miliţieni, activişti, care au arestat 23 de greco-catolici. Intre 28-31 Octombrie a urmat arestatarea celor 7 episcopi şi alte zeci de preoţi până la 1 Decembrie 1948, când a fost suprimată Biserica Greco-Catolică şi i s-au confiscat toate bunurile.
Se dezlănţuie o prigoană furibundă de arestări şi aruncarea familiilor preoţilor pe drumuri, din casele parohiale.
Clerul militar fusese scos din armata (care-şi schimbase uniforma după modelul sovietic, având ca general şef al educaţiei pe Petre Borilă).
Justiţia, odată cu naţionalizarea (11 Iunie) se organizează tot după modelul sovietic. După ce-1 aruncaseră afară pe tovarăşul de drum – Lucreţiu Pătrăşcanu – au înlocuit barourile cu colegiile de avocaţi, iar pe majoritatea magistraţilor i-au disponibilizat, înainte de a le arăta drumul închisorilor (înmulţite şi întărite prin dotarea a încă 2 Tribunale militare, la Ploieşti şi Sibiu). Ca asigurare a materialului uman pentru temniţe au recurs tot la modelul sovietic, cu înfiinţarea Direcţiei Securităţii poporului. În ultima zi a anului s-au înfiinţat trupele M.A.I.
Nu greşim dacă spunem că de la această dată România devenise o închisoare în totalitate, deoarece, după sfidarea sistemului stalinist de către Tito, se luaseră măsuri de siguranţă în Banat şi se trecuse la construcţia liniilor de fortificaţii în Oltenia.
Odată consolidat sistemul represiv intern, i-a revenit Anei Pauker să integreze politica externă în cea rusească, rechemând de la posturi pe unii care n-au mai revenit niciodată şi numind pe ai ei, ca să îndeplinească misiuni ascunse în favoarea Moscovei.
Aceste fapte justifică în plus crima de trădare a poporului român, de aservire a ţării unei puteri străine.
Femeia aceasta cu grad de colonel rus, care închinase Moscovei afacerile externe ale României, a denunţat acordul dintre România şi Franţa, împreuna cu toate anexele (semnate în 1939) şi a expulzat nunţiul apostolic Gerald Patrik O’Hara şi pe colaboratorii săi pontificali John Kirk şi Guido del Mestri, în maximum 3 zile (4-07-1950).
Teohari Georgescu a trecut la interzicerea Cultului Catolic în Martie 1949, dând mână liberă lui Gh. Pintilie (Bodnarenko) şi lui Alex. Nicolschi să înceapă arestările. Din 1 Dec.1948 până în 1964 au arestat peste 4000 preoţi de toate riturile şi ierarhii Catolici şi greco-catolici au fost exterminaţi.
Biserica a fost înjosită, batjocorită, călugării alungaţi din mănăstiri şi după cum vom vedea, slujitorii ei acuzaţi de spionaj.
Nu trebuie să uitam politica ruseasca agresivă, nu numai în ţările satelite, ci şi în cele occidentale – foste aliate- sabotînd, după 1947, aplicarea Planului Marschall de ajutorare economică a ţărilor subjugate- pe care urmăreau să le destabilizeze. In Franţa, aproape 6 luni, începând din Iunie 1947, comuniştii au încercat preluarea prin forţă a guvernului, organizînd greve şi sabotaje peste tot, obligând guvernul să cheme 30.000 de rezervişti pentru a curma flagelul. Şi cum el se întindea cu consecinţe grele asupra Italiei şi în general a Vestului (Blocada Berlinului), Papa Pius al XII-lea a excomunicat pe toţi membrii şi simpatizanţii partidelor comuniste (care făceau jocul de agenţi de infiltraţie) precizând; „Comuniştii nu se află la stânga, ei sunt la est.”
POLITICA DE CRIMĂ CONTRA SPIRITULUI şi CULTURII
Pe lângă represiunea contra Bisericii, reformarea învăţământului cu epurarea şi arestarea cadrelor universitare şi desfiinţarea Academiei Române, s-a trecut la epurarea a peste 8.000 titluri de lucrări şi scoaterea din biblioteci a numeroase tone de cărţi de pe tot cuprinsul ţării, de la Academia Română, Bibliotecile Universitare, de la licee…până şi de la Scoală de nevăzători (Vatra Luminoasă Bucureşti), lucrări cărora li s-a dat foc, ca pe timpul naziştilor.
Paralel cu această acţiune de ardere a ştiinţei, comuniştii au lansat lupta contra „spionajului”, văzând în fiecare intelectual un potenţial spion, mai ales pe cei ce studiaseră în străinătate şi pe cei ce aveau legaturi cu cei veniţi din străinătate, sau purtătorii de corespondenta cu rudele şi prietenii stabiliţi în străinătate.
În 5/6 Mai 1950, au fost ridicate 83 personalităţi ale vieţii politice româneşti (pe drept cuvânt Ctitori ai României) din 1918 până în 1940, foşti miniştri, subsecretari de stat, guvernatori ai BNR… şi duşi în închisoarea Sighet ( nume de cod „Dunărea”).
Pe tabelul întocmit de colectivul M.A.I. (format din Marin Jianu, gen. Pavel Cristescu, col.Gavril Birtaş, col.Mihail Dulgheru, Lt.colonel Teodor Sepeanu şi maior Ilie Bădică) se scria:”Toate elementele politice care au avut un rol în viaţa politică a ţării. Să se găseasca motive de internare în proces.”
Comandantul închisorii spune despre cei veniţi:”… Bătrâni, slabi, bolnavi, speriaţi. Nişte umbre. Unul din ei, Brătianu; am avut trei în penitenciar, a fost scos pe braţe din duba şi dus în celula lui.
Era în comă. Aşa ajunsese…Si ce sa fac cu el?…O să-1 îngropi în secret într-un loc ferit…A murit în noaptea aceea…”. Ordinul de arestare şi trimitere fusese semnat de Gheorghe Pintilie (Bodnarenco). Numărul lor a crescut până la 139 şi din ei au murit 84, în condiţii de exterminare.
Tot aici au mai fost aduşi 66 de ierarhi şi clerici catolici şi greco-catolici dintre care de asemenea au murit mulţi în condiţii de exterminare.
A doua zi după arestarea Ctitorilor, familiile au fost evacuate din domiciliu şi duse la marginea oraşelor în magazii sau locuri insalubre, lipsite de condiţii umane şi de lucrurile care le-au fost confiscate. Urmaşii au fost nu numai evacuaţi, dar şi cu pensiile tăiate, iar copii lor cu urmări la servici, sau în câmpul muncii.
Jaful a fost total. Guvernul a dat un H.C.M. în 1956 prin care legaliza jafurile.
Si tot Gheorghe Pintilie a semnat ordinul din 15-04-1952, prin care au fost arestaţi membrii familiilor elitei româneşti de la Sighet şi tot pe bază administrativă au fost trimise la munca de exterminare soţiile, copiii şi alte rude apropiate.
Felul cum lucra justiţia şi Ministerul de Interne este de reliefat de cazul prof. ministru Mihail Manoilescu, arestat 5/6 Mai 1950, mort la Sighet pe 31 Dec.1950; dar pe 12 April 1952 el a fost condamnat în lipsă la 15 ani temniţa grea şi 10 ani degradare civica, cu confiscarea averii.
O alta categorie de intelectuali şi foşti funcţionari administrativi ai României Mari, între cele doua războaie mondiale, a fost arestata în noaptea 15/16 August 1952. Din acest lot, de ordinul miilor, au făcut parte foştii primari, notari, perceptori, prefecţi, preoţi şi învăţători de prestigiu, care împiedecau prin prezenţa lor procesul de colectivizare şi foarte mulţi membrii ai partidelor PNT şi PNL, care scăpaseră arestărilor din 15-08-1949. Aceştia, adunaţi din toata ţara, pe baza de tabele administrative pe termene (24-60 luni) au trecut prin Ghencea şi au ajuns la Poarta Albă, de unde au fost dirijaţi spre lagărele de muncă forţată (de exterminare) în care au murit foarte mulţi: la Galeş, Peninsula, Capul Midia. După 19 Iulie 1953 (închiderea Canalului) au fost aduşi la Poarta Albă ca schelete supravieţuitoare (mulţi n-au mai putut fi salvaţi).
O alta categorie o reprezintă foştii funcţionari ai poliţiei şi magistraţi, care mai erau în viaţă după 1918; au fost arestaţi aproape în totalitate după 20 Iulie 1948, căutându-se, înainte de exterminarea lor, să se stoarcă de la ei date compromiţătoare despre comuniştii din conducerea superioară a partidului comunist. Am amintit că mai mult de jumătate din foştii comunişti fuseseră agenţi ai siguranţei şi acum puteau fi un pericol pentru Gheorghiu Dej. Începuse răfuiala internă, prin excluderi din partid şi se ajunsese la vârful conducerii. Gheorghiu Dej se simţea ameninţat de Foriş (pe care-1 lichidase), de Lucreţiu Pătrăşcanu (arestat din Mai 1948), de Ana Pauker,Vasile Luca şi Teohari Georgescu (pe care i-a arestat în 1952) – urmând sa le facă procese.
RUINAREA ECONOMICĂ: SĂRĂCIREA şi ÎNFOMETAREA POPULAŢIEI
Guvernul comunist, format din agenţi şi slugi ale Moscovei, au urmat „modelul sovietic” fără să opună rezistenta.
Când, după seceta dezastruoasă şi ruinarea din cauza războiului, puterile occidentale au propus tuturor tărilor din Europa un plan de redresare economica (Planul Marschall ), ţările subjugate l-au refuzat la ordinul Moscovei. România şi Polonia, pe 4 Iulie 1947, iar Cehoslovacia, deşi îl acceptase, a anunţat că renunţă la plan. Masaryc spunea ca „Noi nu suntem decât nişte vasali.”
Pentru aceasta politică economică se fac vinovaţi comuniştii, fiindcă au refuzat cooperarea cu Europa occidentală. Au depărtat ţara de sursele viabile, integrând-o politicii URSS, care era departe de a atinge nivelul industrializării spre a acoperi cel puţin 50% din necesităţile vasalilor. Şi ca să fie şi mai strâns legată de interesele Moscovei, a intrat în Sept.1947 în Cominform, un pas înspre divizarea Europei.
Dar omul bolnav de la Moscova începuse să se teama de comploturi şi-i suspecta pe cei mai apropiaţi, după lovitura primita de la Tito.
După ce, pe 31 August, mareşalul Jucov a trebuit sa moară pentru a fi liniştit Stalin, acesta a făcut să dispară de mâna lui Beria şi pe Solomon Mikhaels (conducătorul Comitetului evreiesc antifascist). Deşi recunoscuse statul Israel (înfiinţat în 1948), la scurt timp Stalin şi-a schimbat opţiunea pentru arabi şi a dezlănţuit o persecuţie anti-evreiască, nu numai în Rusia, dar şi în ţările satelite care a durat până la 13 Ianuarie 1953, când s-a anunţat descoperirea complotului „asasinii în halate albe” (doctorii evrei care, după asasinarea lui Jucov, ar fi urmărit şi dispariţia altor conducători ai URSS). Până la această dată, fuseseră arestaţi mii de evrei antifascişti şi mai ales intelectualitatea, înterzicându-se publicaţiile lor. Am amintit această întorsătură în politica dictatorială împotriva celor ce-i sprijiniseră, fiindcă ea s-a impus şi celorlalte state satelite, având un caracter nazist, de exterminare.
Ca la comandă, Rusia sovietică declanşează un război ciudat contra Statelor Unite, la început în 1949, în Europa, pe spatele ţărilor satelite. Americanii sunt învinuiţi ca prin Churchill au încercat să instaureze o federalizare balcanica în jurul lui I.B.Tito.
Eşecul rusesc de a face pe anglo-franco-americani să se retragă din Berlin prin blocada impusă, a dus la crearea N.A.T.O-ului; Moscova a răspuns prin obligarea Germaniei de răsărit şi Cehoslovaciei să recunoască frontierele lor cu Polonia.
Imediat s-a declanşat o atmosfera de „spionită”, în ţările subjugate de URSS înscenându-se comedii de procese.
In 22 Sept.1949 a avut loc la Budapesta un proces cu pedepse capitale în care grupul Laslo Rajk a fost acuzat că a fost dirijat de Tito ca să rupă Ungaria de Cominform, alăturând-o Federaţiei Balcanice. Faptele „recunoscute” în timpul anchetelor au fost judecate în procesul ce a avut loc.
In Bulgaria, pe 7 Dec.1949, s-a judecat o altă comedie judiciară în care un vechi militant comunist acuzat că era unealta lui Tito pentru integrarea Bulgariei în Federaţia Balcanică, după anchete barbare, a recunoscut rolul de spion al imperialiştilor şi legaturile cu conducătorul iugoslav. Ajuns la „proces” nu a recunoscut însă declaraţiile făcute în anchete. A fost executat şi după aceea s-a publicat o scrisoare făcută înainte de moarte, prin care revenea asupra declaraţiilor din instanţa. In timp ce era arestat Kostov, liderul Dimitrov G. se întorcea în cosciug din URSS, nevindecat.
Polonia a fost şi ea teatrul unei înscenări, după numirea mareşalului rus (de origine poloneză) Rokosovski ca ministru al Apărării şi comandant şef al armatei poloneze, în Noiembrie 1949. In acelaşi timp Gomulka şi doi prieteni au fost excluşi din partidul comunist. Alţii au fost arestaţi „recunoscându-şi” vinele după dorinţa anchetatorilor şi condamnaţi cu lotul generalului Stanislaw Tatar (un preludiu pentru procesul lui Gomulka, deja arestat) în timp ce la Praga se regiza o alta înscenare.
Cehoslovacia a cunoscut din 1950 o serie de arestări printre veteranii comunişti iar pe 24 Nov.1951 a fost ridicat Rudolf Slansky, cu un anturaj numeros de evrei. De la Moscova a fost trimis generalul Likhatchev, colaboratorul lui Beria, ca să ajute la prepararea procesului (de reţinut că după execuţia lui Beria, a fost şi el lichidat la Moscova).Torturaţi şi drogaţi de dr.Sommer (care s-a sinucis în 1968, după primăvara de la Praga) au fost judecaţi pe 23 Nov.1952. Din 14 inculpaţi au fost executat (11) pentru trădare, spionaj, sabotaj, deviaţionism… Din lot au făcut parte 11 evrei, acuzaţi ca „prin origina lor erau predispuşi să fie instrumente ale spionajului american”..
Unul dintre acuzaţi, jurnalistul A.Simone a declarat în instanţa, ca sa fie pe linia acuzării, că un coleg american David Schoenbrun i-ar fi zis:”Este o datorie a fiecărui evreu de a susţine americanii chiar dacă nu sunt de acord cu toate detaliile politicii lor.”
Marturisirile „făcute” în timpul procesului trebuiau sa evidenţieze că evreii, popor internaţional, bucurându-se de un rol privilegiat, neavând susţinerea în tânărul stat Israel, au intrat în conspiraţia condusă de Statele Unite contra Uniunii sovietice în scopul de a smulge Cehoslovacia din prietenia cu sovieticii, urmărind s-o transforme într-o noua Iugoslavie.
Imediat după proces, ziarul comunist praghez declara sionismul că inamicul nr. 1 al clasei muncitoare, o acoperire a antisemitismului ce îl manifesta Stalin şi prin care urmărea schimbarea politicii spre populaţiile arabe, subliniind că au aceiaşi inamici (comuni) cu comuniştii. Schimbarea trebuia justificată, mai ales ca până „ieri” Cehoslovacia furnizase armament Israelului, de la muniţie uşoara până la avioane de vânătoare. Acum schimbarea de orientare se făcea cu perdeaua sionismului care acoperă după modelul sovieto-ceh întregul lagăr comunist.
Ca să fie în ton cu modelul sovietic, Gheorghiu Dej declara în Noiembrie 1949 ca partidul comunist iugoslav este format din asasini şi spioni imperialişti care au pus mâna pe putere. Şi ca să dovedească prin fapte ataşamentul, a trecut la întărirea frontierei cu Iugoslavia, aducând armata rusească în sprijin.
Mai mult, a arestat câteva sute de sârbi din Banat, legându-i de câţiva ofiţeri din securitatea de la Timişoara într-un proces de spionaj.
„SPIONITA IMPERIALISTĂ „
Aceasta boala răspândita de Moscova s-a întins peste toata ţara şi s-a trecut la arestarea tuturor celor care făcuseră studii în occident şi a cuprins pe cei ce aveau prieteni în apus, a celor ce primiseră vizite din apus, a celor ce aveau rude în străinătate, asupra celor ce purtau relaţii cu membrii diplomatici sau jurnalişti străini, această molimă cuprinzând şi pe cei ce mergeau la Bibliotecile străine pentru a citi ziare, a viziona filme sau a împrumuta cărţi.
Americanii au descoperit o serie de spioni ai tarilor comuniste, printre care soţii Rosenberg, care au furat din secretele bombei atomice, pe care a reuşit în 1949 s-o realizeze. Soţii au fost judecaţi şi executaţi. Atunci s-au dezlănţuit la comandă procese în toate ţările satelite condamnând sute de oameni prin înscenări.
Tot americanii au descoperit pe consilierul de presa şi cultură al României de la Washington că făcea spionaj şi l-au expulzat. Încercând Bucureştiul să introducă o serie de activişti comunişti în Statele Unite pentru propaganda în favoarea păcii şi a comunismului, s-a refuzat viza de intrare în U.S. A. a lui Emil Petrovici, Mihai Socor, Petre Constantinescu-Iasi s.a.
Ca ripostă, pe 1 Martie 1950, s-a întâlnit Biroul Politic al CC al PMR în prezenţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lotar Rădaceanu, Iosif Chişinevschi şi Alex.. Moghioroş, având la punctul 1 din ordinea de zi „Închiderea oficiilor de informaţii american şi englez”. Chişinevschi a spus că „noi am mai luat hotărârea să închidem „Institutul francez” şi totuşi el continuă”. Gheorgiu Dej a subliniat „trebuie luate măsuri de arestare împotriva tuturor care merg acolo.”
Pantiuşa Bodnarenco deja semnase ordinul de arestare, şi de pe stradă începuseră să fie ridicaţi cei ce ieşeau de la biblioteci. Angajaţii români ai bibliotecilor şi oficiilor de presa au fost arestaţi şi ei, torturaţi în anchete şi condamnaţi pentru „înaltă trădare.”
Biblioteca era o anexă pe lângă legaţia USA din Bucureşti (sub conducerea lui Frank R. Shea); se urmarea oprirea informaţiilor scurse din occident, prin presa şi reviste.
Pe 26 Aprilie 1950 s-a înscenat la Bucureşti un proces prin care acuzaţii erau învinuiţi de aţâţare la război, transmitere de informaţii despre misiunea sovietică şi mişcările de trupe; acestea,
după cum vom vedea, erau făcute de Rusia în vederea declanşării celui de al III-lea război mondial de pe teritoriul României. In acest lot, un fel de ghiveci, erau amestecate nume de diplomaţi ame –
ricani, englezi, suedezi, francezi şi ziarişti, funcţionari. Ca personalităţi, în boxa acuzaţilor se numărau surorile Nora şi Any Samuelli, Constantin Mugur (contabil-casier la biblioteca), Eleonora SuneWied (fiica regelui Albaniei, secretara), Liviu Popescu-Nasta (corespondentul ziarului „New York Times”, a cărui fiică era căsătorita cu prof.William Deakin, secretarul lui W. Churchill). Toţi au fost condamnaţi şi doi au murit în închisoare, iar restul au fost vânduţi pe dolari americani, după un deceniu, de acelaşi Dej, care hotărâse condamnarea lor.
Şerban Rădulescu Zoner, la sfârşitul relatării despre acest proces (Anale Sighet 7, pag.336) scrie: „In timp ce o mâna de istorici încearcă să ridice valul tăcerii de pe o jumătate de veac al unui regim la fel de criminal ca şi cel nazist, alţi colegi de-ai lor vehiculează prin publicaţii şi, mai ales, prin intermediul posturilor de televiziune jumătăţi de adevăr, pentru a crea confuzii şi a manipula cu dibăcie opinia publică.”
Un alt proces de spionaj al imperialismului, s-a judecat pe 30 Iunie 1960, în care s-a încercat să se implice legăturile unor români cu legaţia Turciei, cu Belgradul, cu Atena. Era o înscenare murdară. Era vorba de soţiile unor cetăţeni români ce îşi câştigaseră libertatea, şi care încercau să reia legătura printr-un aviator sau cu ajutorul unor ambarcaţiuni turceşti. S-au aflat în boxă: Ciobanu Vasile (pilot), Ciocâlteu Alexandru, Vâlsan Nicolae (marinar), Kiazim Aktuan…S-au pronunţat şi pedepse capitale, care s-au comutat pe viată.
Pe 5 iulie 1950, secretarul de legaţie al Angliei a fost expulzat.
Nu a scăpat nici Legaţia Franţei de la Bucureşti, în jurul căreia s-a înscenat un proces de spionaj judecat în 20 Oct.1950 şi în care s-au pronunţat condamnări la moarte: MATEI Dumitru (preot catolic), DRUSZCZ Romuald (inginer), CUDALBU Ion, şi alţii au primit pedepse între 15-25 ani, unii fiind funcţionari francezi.
Şi neuitarea nu se poate aşterne. Se citea în nr.117 al Universului din 3-08-1948, după anunţarea reformei învăţământului, articolul „Situaţia din Franţa” care începea: „În anul 1940, guvernul Daladier-Reynaud-Schumann-De Gaulle preda Franţa în mâinile fascismului german. Azi aproape aceiaşi oameni preiau conducerea ţării în mâinile lor.”
Pe drept cuvânt Marcel Fontaine era revoltat contra acelor falsificatori de istorie, slugi ale represiunii sovietice. Şi pe drept cuvânt, ar spune ca şi noi – că aceiaşi oameni care au batjocorit istoria atunci se găsesc azi pe posturi neocomuniste.
După acea reformă a sovietizării învăţământului, Marcel Fontaine, cu alte 27 cadre ale Institutului Francez, au fost expulzaţi. El, directorul Institutului, venit cu gradul de căpitan în Misiunea Militară franceză, condusă în 1917 de generalul Berthelot -făcut cavaler al Legiunii de Onoare, a revenit după război în România întregită şi a funcţionat ca profesor la Turnu Severin, Craiova şi Bucureşti. A continuat să servească România în cadrul Radiodifuziunii Franceze, la secţia româna.
Recunoştinţa românilor ar trebui să fie veşnică faţa de el şi pentru lotul de circa 100 de foşti colegi şi elevi, arestaţi în 1952, torturaţi şi suferind în numele generoasei idei de libertate franceze şi condamnaţi între 1 şi muncă silnică pe viaţă în „Lotul de pe lângă Ambasada Franţei.” Mărturie poate da Michaela Ghiţescu.
După ce Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria făcuseră procese răsunătoare împotriva Iugoslaviei lui Tito, a venit şi rândul României să execute dispoziţia Moscovei. Sutele de arestaţi sârbi din 1949 au fost judecaţi în mai multe loturi în 1950. Cel mai important proces a avut loc pe 1 Aug.1950 în jurul ing. Basler Djuro şi Milutinovici Nicola, condamnaţi la moarte într-un grup de 12 persoane. Acuzaţi de spionaj în favoarea anglo-americanilor prin intermediul lui Tito, de sabotaj şi de tendinţa de a rupe Banatul românesc României, fiind implicată şi legaţia Iugoslaviei de la Bucureşti, cei arestaţi au stat închişi până la normalizarea relaţiilor din 1954.
Pentru că era înteţită lupta împotriva imperialiştilor, în August 1951 s-a mai judecat un lot principal de legaturi cu diplomaţii englezi, pronunţându-se 4 condamnări la moarte: generalul Mihai Romanescu, Gheorghe Polizu-Micşunesti (acţionar la societăţi comerciale), Liciu Alexandru (prim preşedinte al Curţii de Apel de la Bucureşti) şi Mihai Bosoancă (colonel şi moşier). In această înscenare au mai fost implicate peste 60 de persoane, folosite ca martori şi apoi condamnate la pedepse mari, după torturi groaznice în urma cărora mulţi au murit în temniţe.
Pentru că de la Moscova, unde era „farul” călăuzitor care cunoştea adevărul veşnic, Stalin „omul cel mai bolnav” al omenirii a lansat atacul contra Vaticanului, care avea influenta mult mai mare prin cuvânt şi convingere în toata lumea.
Biserica pe care o încolonase în organizaţiile comuniste din U. R.S.S., a căutat s-o subjuge şi în ţările satelite, de unde episcopii catolici continuau să trimită dările lor de seamă Vaticanului, ignorând existenţa Moscovei. Asta în limbaj comunist însemna spionaj în slujba imperialiştilor care pregăteau un nou război.
In Ungaria, tară catolică, a doua zi de Crăciun 1948, a fost arestat Mindszenty (cardinal) care excomunicase pe preoţii procomunişti. A fost condamnat pe viaţă şi în anul următor 12.000 de călugări au fost daţi afara din mănăstiri. Episcopul msg.Groesz care după discuţiile cu puterea politică a ajuns la o înţelegere, recunoscând întâietatea statului şi îndemnând populaţia să sprijine munca „glorioasă”, a fost şi el arestat în Iunie 1951, dată după care alte sute de prelaţi au luat drumul închisorilor.
Cehoslovacia a mers pe acelaşi drum. Încă din Mai 1948 episcopul primat mgr.Beran a dat o circulară prin care excomunica pe toţi clericii ce vor lucra cu comuniştii. Regimul a trecut la secularizarea şcolilor confesionale iar în Oct.1949 Beran a fost închis. In 1950 s-a trecut la arestări masive de preoţi (în noaptea de 14/15 Aprilie), ca în anul următor să fie judecaţi şi condamnaţi pentru spionaj.
Din August 1949 până în Aprilie 1950, se poartă discuţii cu guvernul în Polonia şi Biserica recunoaşte autoritatea statului, cooperativele ţărăneşti şi lupta împotriva mişcărilor subversive, în schimbul garantării libertăţii cultului, a pelerinajelor şi procesiunilor. Dar peste un an, Pravda ataca clerul acuzându-1 de înţelegere cu Vaticanul şi cu revizionismul german. Relaţiile între Biserica şi stat se deteriorează până când, pe 26 Sept.1953, episcopul primat Vâsinschi va fi arestat.
In acest context de lupta a statului se înscrie şi acţiunea începută din 1948, după câte am văzut, în România desfiinţându-se Biserica greco- catolică în 1948, interzicându-se cea romano-catolica cu arestarea tuturor episcopilor, secularizarea şcolilor şi mănăstirilor şi de asemenea arestarea a circa 4000 preoţi şi călugări.
Dar anul 1951 cerea un proces răsunător de spionaj. Şi pe 10-09-1951 s-a înfăptuit la Bucureşti, având ca personaj principal pe episcoul Augustin Pacha (de la Timişoara). Dovada că totul era dirijat de Moscova, a fost subliniată de col. procuror Aurel Ardeleanu, care în rechizitoriu a spus ca încă din Feb.1949 Vaticanul a cerut să se intensifice campania de calomnii împotriva lagărului comunist condus de URSS, pentru răsturnarea acestor regimuri. Din îndemnul Vaticanului, Bisericile din aceste ţări s-au opus naţionalizării, cooperativizării agriculturii şi au dus o acţiune de spionaj „dovedit” prin procesele Rajk, Mindszenty(Ungaria), în Cehoslovacia, Polonia, până în Albania unde în Mai-Iunie 1950 s-a stabilit legătura complotiştilor cu Vaticanul şi cercurile marshalizate din Italia.
In ghiveciul de la Bucureşti, pe lângă prelaţi au amestecat legaţia Italiei, un medic, inspectori din Ministerul învăţământului şi peste o sută de călugăriţe şi civili din diferite medii sociale.
De aceea, în procesul comunismului, trebuie condamnat pentru trădare şi subordonare unei puteri străine guvernul de la Bucureşti, care acţiona prin agenţii Moscovei după modelul sovietic stalinist.
La cel de al XlX-lea Congres al partidului comunist al URSS, vasalii s-au întrecut în osanale ridicate lui Stalin şi poporului rus care i-a ajutat. Cu acea ocazia (15 Oct.1952), Gheorghiu Dej preaslăvind sprijinul sovietic a declarat în faţa lui Stalin la Congres: „Pentru prima oară în istoria sa, poporul român a obţinut o adevărata libertate, independenţă şi suveranitate ca stat.”
Gheorghiu Dej a fost un adevărat criminal, practicând genocidul ca şi tovarăşii lui moscoviţi. „Fascismul şi comunismul s-au întrecut unul pe altul prin amploarea distrugerilor şi anihilarea oamenilor. Ambele regimuri sunt definitiv condamnate, chiar dacă adepţii sistemului sovietic nu vor să recunoască, îi tot găsesc scuze şi motivări. Sălbăticia, cruzimea, ororile regimului comunist, închisorile şi lagărele sale de exterminare lentă au fost aidoma celor ale regimului nazist.( Dinu C.Giurescu: România în al doilea război mondial, pag.168; Editura ALL-199 Bucureşti).
STALIN PREGĂTEŞTE CEL DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL
ROMÂNIA IN AVANTPOST
La începutul lui Ianuarie 1951 Stalin a convocat la Kremlin pe primii secretari ai partidelor comuniste cu miniştrii Apărării naţionale din ţările respective, printre alţii: Polonia cu Boleslaw Bierut şi cu ministrul Apărării Rocosvschi; Cehoslovacia cu Klement Gottwald însoţit de ginerele lui, A.Cepika; România cu Gh. Gheorghiu-Dej însoţit de general Emil Bodnaras; Ungaria cu Mathias Rakosi; Bulgaria cu V.Cervenco; Germania cu Walter Ulbricht; din partea URSS Antonov (ministrul Apărării), Mailenkov, Beria, Mikoian, Hrusciov, Suslov şi alţii.
Cu această ocazie Stalin le-a spus ca războiul din Coreea a demonstrat slăbiciunea militară a Statelor Unite şi socotea că a sosit timpul să profite în Europa, fiindcă nici o putere nu este în stare să se opună armatei sovietice. Lagărul sovietic este net superior în timp ce armata americana nu-i prea mare şi este ocupata în Asia. Acestea erau planurile conducătorilor sovietici de invazie a Europei la începutul anului 1951.
Mai mult, sovieticii contau că sunt în posesia bombei atomice şi au superioritatea în arme convenţionale ce le permitea ajungerea la Atlantic. Sovieticii erau presaţi şi de faptul că trebuie să se hotărască înainte ca bomba cu hidrogen a americanilor să devină operaţională.
Înainte de a trece la sarcina ce revenea României, să aruncăm o privire în Extremul orient unde politica ruseasca încerca să încurce politica americana, ca să nu poată opri maşinaţiunile ei din Europa.
După ce a ajutat pe Mao Tze Dun să proclame Republica populara chineza pe 21 Sept.1949, URSS recunoaşte China comunista pe 23-11-1949 şi-1 invita pentru 2 luni pe conducătorul chinez la Moscova. În Consiliu de Securitate reprezentantul Moscovei a cerut intrarea Rep.Populare Cineze în locul celei naţionaliste, care pe 28 Feb.1950 s-a instalat în Formosa având ca preşedinte pe Ciang Kai Şek.
Consiliul de securitate s-a opus iar URSS a început să boicoteze prin neprezentare, ducând la o criza ce a durat până la 1-08-1950, când a revenit.
Intre timp, la Moscova se încheiase pe 14 Feb.1950 un tratat multilateral cu China dovedind omenirii ca Moscova este stăpână pe destinele popoarelor de la Elba la Oceanul Pacific.
Întors cu asigurări de asistenţă din partea lui Stalin, Mao a trecut la ocuparea Tibetului, iar pe 25 Iunie 1950, Coreea de Nord trece frontiera (paralela 38°) în Coreea de Sud şi ocupă capitala Seul.
Politica externa a SUA, preconizată de Truman avea în vedere să bareze comunismul mondial dirijat de URSS, care urmărea să pună Piciorul în Africa de Nord (prin obţinerea unui mandat asupra Tripolitaniei şi sprijinirea ţărilor arabe după crearea Statului Israel ), ieşirea la Golful Persic. Acum se vedea confruntata pe cealaltă „cortina de fier” de pe paralela 38°.
Imediat Truman a autorizat pe generalul Mac Arthur sa dea echipament militar sud- coreenilor, iar pe 27 Iunie 1950 Preşedintele SUA a făcut un pas înainte ordonând forţelor aeriene şi navale să
atace obiectivele militare din Coreea de Nord permiţând debarcarea în Coreea de Sud şi blocarea coastelor.
Consiliul de Securitate a cerut Statelor Unite să numească comandantul forţelor O.N.U. unificate, votând şi sancţiuni. URSS protestează şi socoteşte rezoluţia ilegala.
Trupele ONU pornesc ofensiva şi în Septembrie trec paralela 38 în scopul unificării celor două Coreei, trupele avansând rapid.
Pe 16 Octombrie 1950 intervin trupele chineze sub denumirea de voluntari, trecând frontiera Manciuriei, în ajutorul Coreei de Nord, cu un număr de 20 de divizii.
In faţa acestei situaţii, Mac Arthur a sugerat ca ONU sa-1 autorizeze să atace China prin bombardamente aeriene, în timp ce chinezii au transmis prin ambasadorul Indiei din Coreea de Nord (însărcinatul reprezentant al SUA) ca daca trupele americane mai continua operaţiunile, China va intra în război.
Propunerile delegatului chinez venit la Lake Success (sediu ONU) au fost respinse şi chiar sosirea lui Attlee pentru susţinerea intrării Chinei comuniste în ONU nu a fost reţinuta. Din contră, Truman se gândea la folosirea bombei atomice în China. Pe 18 Dec.1950 a fost eliberată capitala Sud Coreeana (Seul) şi frontul s-a stabilizat pe paralela 38°
Deoarece ruşii nu s-au achitat de furnizarea armamentului promis, chinezii au fost nevoiţi să lupte cu baioneta şi puşca contra unei armate cu arme sofisticate. In aceasta situaţie au mărit numărul „voluntarilor ţărani” la 800.000.
In faţa reluării ofensivei chineze, la sfârşitul lui Ianuarie 1951 guvernul SUA a propus la 20 Ianuarie o rezoluţie prin care sa se declare China agresoare, dar fără rezultat.
Acesta este momentul când Stalin a convocat la Moscova secretarii partidelor comuniste şi miniştrii Apărării pentru pregătirea unui război ofensiv, socotit că momentul a sosit datorită slăbiciunii forţelor armate americane.
ROMÂNIA PRINTRE FURNIZORII DE MUNIŢII
După încheierea Tratatului de asistenţă mutuală dintre Rusia şi China din Februarie 1950, imediat în România şi Cehoslovacia s-a primit ordin să fie puse în funcţiune fabricile de muniţii. După război, din ordinul URSS se desfiinţaseră, reprofilându-se pentru producţie maşini şi utilaje sub conducerea Ministerului Construcţiilor de maşini unde la acea data trona Chivu Stoica.
Uzinele mari ca Malaxa, Concordia, Lemaitre îşi desfiinţaseră complet secţiile de fabricarea muniţiilor.
Chivu Stoica îşi luase angajamentul ca în 6 luni va lucra în plin la producţia de bombe Brandt de calibru 120 şi a pus în funcţie o linie de fabricaţie care în 6 luni a rebutat 12.000 de astfel de bombe. Mare scandal.
S-a adus forţat ca specialist inginerul Gh. Mazilu care a pus pe picioare procesul tehnologic şi a recuperat bombele defecte.
Totul se făcea sub controlul consilierilor sovietici: inginerii Filin, Saţerin, Nicolaev şi alţii.
Şeful era Filin care după ce a pus ordine în legătura cu fabricaţia a fost mutat în Cehoslovacia ca sa pună la punct şi fabricarea muniţiei la uzina Scoda.
Lucrurile mergeau bine la uzina Plopeni, dar nu se ştia ce se petrece în afară de munca cinstită, până pe 21 Mai 1953 când au fost arestaţi 7 ingineri de la Mărgineni: Boncea Spiridon, Gheorghe Mazilu, Mircea Ionescu, Curcănescu, col.Ionescu, cap.Negulici, V.Ţincoca. Doi ani de zile au fost torturaţi în securitatea de la Ploieşti ca să recunoască sabotarea lucrărilor de la Mărgineni. N-au reuşit, dar sub această acuzaţie vor ajunge la proces.
Răsfoind dosarul au dat peste nota informativă făcută de ing.comunist Hoppe Egon şi directorul Şilaev (un ţigan basarabean care avea pe socrul său Nicoară în Comitetul Central P.M.R.), în care se spunea, că foştii ingineri vechi din timpul războiului sabotează. Era datată în Oct.1952, însoţită de o lista de 14 persoane-sabotori.
Nota informativă a fost dată lui Nicoară, care a înaintat-o lui Alex.Drăghici pentru a hotărî arestarea.
Este ştiut ca în Octombrie fuseseră executaţi într-o înscenare tot de sabotaj inginerii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, după un proiect greşit şi ruinător pentru România. Pentru acoperirea acestei greşeli ce a costat viaţa a sute de mii de oameni înainte de închiderea canalului, s-a confecţionat procesul de sabotaj.
In Noiembrie 1952, după alegerea lui D. Eisenhower la Preşedenţia Statelor Unite, acesta anunţase că va invada Manciuria şi chiar va arunca bomba atomică pentru pacificarea Extremului Orient.
Rusia pusese deja în gura lui Jacob Malik, delegatul la ONU, ideea „posibilităţii coexistenţei paşnice ale celor doua sisteme, socialist şi capitalist. Şi mergând mai departe cu argumentarea, spune ca „Popoarele sovietice cred…c’ar fi mai convenabil să se înceapă conversaţii între cele două tabere în vederea unui armistiţiu prevăzând retragerea trupelor pe paralela 38°…Eu cred că este posibil cu condiţia să existe dorinţa sinceră de a pune capăt acestor lupte sângeroase din Coreea.”
In acest context al politicii internaţionale trebuie privită şi încercarea de retragere rusească cu ştergerea urmelor ce le pregătise pe spatele ţărilor subjugate.
Socotesc că numai aşa se explică găsirea unor vinovaţi, fără vină, pentru a nu se cunoaşte pregătirile războinice. Cei 7 ingineri, după ce au trecut prin tratamentul dezumanizat al lui Mauriciu Ştrul de la Ploieşti, după 2 ani, au fost puşi în libertate, achitaţi printr-un proces ce a avut loc la Bucureşti pe 21 Iunie 1955.
RUSIA PREGĂTEŞTE ROMÂNIA CA BAZA DE LANSARE A RĂZBOIULUI
Marele vecin de la răsărit, grijuliu ca să nu fim atacaţi de Tito, ne-a trimis o grupă de consilieri militari sub conducerea generalului Afanasiev, care pe 1 iunie 1951 urmau să înceapă lucrările de fortificaţii pe litoral, care era porţiunea cea mai ameninţată de „Imperialişti”. La scurt timp s-a trecut şi la fortificarea Dunării si Banatului. Aceste lucrări erau mascate de începerea Canalului.
Toate aceste lucrări erau concepute după planuri sovietice, conduse de specialişti bolşevici şi plătite de sclavii români pentru că doar în interesul lor se făceau şi cu braţele noastre de munca. In acest cincinal (1950-1955) de muncă fără rost s-au executat peste 10.000 de obiective „strategice” pe lungimea a 500 km.
Este interesant de ştiut ca aceste lucrări de fortificaţii au început cu o luna de zile înainte de atacul Coreei de Nord împotriva celei de Sud, prezentat de URSS ca atac al Sudului contra Nordlui. Nu mai miră pe nimeni că ruşii vedeau cu ochii minciunii şi ai relei credinţe.
Şi ca să anticipăm sfârşitul dureros, amintim informarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 5 Iunie 1953, că o serie de „ofiţeri proveniţi din vechea armată burghezo-moşierească au sabotat proiectarea şi executarea acestor lucrări de fortificaţii”.
Exact ca în procesul cu muniţia, tot contra imperialiştilor, cu deosebirea că acolo turnatorii erau Hoppe şi Silaev, iar aici turnător calificat era Gheorghiu Dej.
Nu se pomeneşte nimic despre consilierii sovietici care au proiectat şi au verificat pe teren lucrările.
Un specialist român care a analizat situaţia cu reprezentanţii din Statul Major al departamentului construcţiilor militare, a constatat că nu era vorba de lucrări defensive, ci pur şi simplu erau obiective ce aveau caracter ofensiv.
De exemplu, în Banat, zona Buziaş, în Iunie 1951 au început lucrările pentru o bază de lansare de rachete şi ca anexa a acestui complex de lucrări trebuiau consolidate toate podurile şi viaductele de la Ungheni la Timişoara, ca să reziste la o sarcina de 50 tone. Acest lucru însemna ca se vor aduce din URSS tancuri grele iar rachetele ce vor fi folosite vor fi de mare tonaj şi cu tragere lunga.
Incă după hotărârea lui Stalin de război „ofensiv”, în România, începând cu luna Martie 1951 au început fortificaţii de „apărare” contra Iugoslaviei. In timp ce Mac Arthur preconiza atacarea Manciuriei, „marele strateg” Stalin a hotărît construcţia a 5 aeroporturi „defensive”, 1a frontiera iugoslavă, sub 100 de km., cel mai apropiat fiind la 60 km. Dar în Mai 1951 generalul american era înlocuit. Războiul „defensiv” cădea.
O nouă lucrare de apărare se întocmise de un tovarăş inginer sovietic grijiuliu de soarta conducerii politice şi administrative a României, prin construirea unor subterane betonate rezistente la bombe foarte puternice. Tot acest complex era legat logistic de cazemate implantate în stânca munţilor Carpaţi.
Data începerii lucrărilor în primăvara anului 1952 şi termenul final de mijlocul lunii iunie 1953 ar putea fi puse în legătură şi cu experimentarea bombei cu hidrogen din acea perioadă, de SUA.
La sfârşitul anului însă Stalin, după alegerea lui Eisenhower, declara că URSS ţine să pună capăt războiului din Coreea şi poate să se întâlnească cu preşedintele Statelor Unite.
Ros de boală, de paranoia şi obsesia atentatelor celor din jur, Stalin, în acest sfârşit de an, avea satisfacţia că-şi văzuse visul împlinit prin ridicarea statuii de 72 de metri la confluenţa canalului Volga-Don, în timp ce auzise că numele îi fusese dat unui vârf, de peste 7.500 m. din Pamir ce-şi avea colţii îndreptaţi peste Afganistan, spre golful Persic.
Ca în tot timpul vieţii lui, Stalin, folosindu-se de denunţuri şi înscenări, a continuat şi după 13 Ianuarie 1953. Primind o nota informativă de la doctoriţa Timatchouk(?),probabil o agentă a lui Beria, prin care era anunţat ca doctorii Kremlinului intenţionat au folosit tratamente contra indicate prin care au omorât o serie de conducători (printre ei şi pe Jadanov) a dat ordin de arestarea a cestora. Cum majoritatea erau evrei, concluzia a fost simplă, că au lucrat la dispoziţia serviciilor americane şi a organizaţiei Joint, care se ocupa cu ajutorarea evreilor din URSS şi ţările satelite. Fiind şi o organizaţie în slujba sionismului şi statului Israel, a hotărât ruperea relaţiilor cu acest stat şi interzicerea organizaţiei. Această acţiune a servit ca model şi în statele sclavizate. Stalin nu numai că a ordonat scoaterea probelor prin metodele lui Beria, dar a trecut şi la o epurare şi represiune ce va servi ca model în ţările satelite.
De ce i-a fost frică n’a scăpat.
Pe 4 Martie dimineaţa s-a anunţat că s-a stins marele „far”, urmat de un suflu mondial de uşurare.
U R M Ă R I
Pe 27 Martie 1953 s-a dat decret de amnistie şi prof.dr. cu cei 14 colegi în „halate albe” au fost eliberaţi, iar pe 4 Aprilie reabilitaţi. In schimb ministrul de interne Ignatiev a fost „eliberat din functie”, cu adjunctul lui, torţionarul Riumin, care a fost executai după procesul lui Beria (care în Decembrie avusese aceiaşi soarta).
KREMLINUL schimbă politica de represiune cu cea de coexistenţă dând ordine în consecinţă, încercând să şteargă urmele.
Intre 5 şi 15 Iunie Molotov poartă-discuţii cu Tito şi se fac schimb de ambasadori.
Continuând politica de destindere, conducerea colectiva de la Kremlin normalizează raporturile cu Turcia renunţând în mod solemn la toate revendicările anterioare asupra teritoriului turc.
De asemenea a reluat relaţiile diplomatice cu Israelul pe care le rupsese în Ianuarie, după înscenarea procesului „halatelor albe”
Căutând o normalizare şi cu ţările capitaliste, a lăsat liber ca părţile beligerante din Asia să stingă focul pe care ea îl aprinsese pentru a încurca americanii acolo (ca să poată acţiona în Europa, unde am văzut pregătirile făcute).
Astfel, pe 27 Iulie s-a semnat armistiţiu între cele două Coreei, la Pan Mun Jon.
In Noiembrie 1953, Ho Şi Minh a anunţat că şi el este gata să întreprindă negocieri de armistiţiu.
ORDIN DE ACOPERIRE A PREGĂTIRILOR DE ASALT ÎN EUROPA.
| Pentru a se închide gura martorilor, acestor cunoscători ai faptelor, am văzut că cei 7 ingineri ce lucrau la muniţie au fost arestaţi pe 21 Mai 1953 şi ţinuţi 2 ani într-un secret înspăimântător. Mărturie este ing. Gh.Mazilu cu vol.” In Ghearele securităţii”.
La mai puţin de o lună, pe 5 iunie 1953, tot Gheorghiu Dej da ordin de arestare a unor „ofiţeri proveniţi din vechea armată burghezo-moşierească”, că au sabotat lucrările de fortificaţii de-a lungul a 500 km. care fuseseră proiectate de ruşi, executate tot sub conducerea lor, cu mână de lucru românească. Aceştia deveneau acum martori stânjenitori când se „încinsese dorinţa de pace sovietică” şi urmele trebuiau să dispară, ba că obiectivele erau amplasate sub nivelul mării, ba că intrarea în cazemate se făcea prin faţa inamicului, sau pur şi simplu lucraseră fără a se lua măsuri de camuflarea lor, sau lucru pe timp de noapte, ca să fie ferite de ochii „spionilor” şi alte obiecţiuni ale elementelor descompuse, cu un bogat trecut de acţiune duşmănoasă împotriva oamenilor muncii. (semnat Gh. Georghiu -Dej). După torturarea şi obligarea de a „recunoaşte” învinuirile partidului, zece ofiţeri au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 515/19-12-1953: general Ionescu Grigore (15 ani), lt.col. Cocorandu Dan (20 ani), lt. col. Şerbu Ctin (20 ani), Lt.col. Gruia Ion (15 ani), maior Predoiu Florea (10 ani), cap. Stan Gh. (12 ani), cap. Pietraru Claudiu (12 ani), maior Teodorescu Virgil (12 ani), cap. Ionescu Ion. (7 ani) şi lt. Ciobanu Ion (5 ani). La mai puţin de 2 ani de la pronunţarea sentinţei, pe 8 decembrie 1955, ofiţerii au fost graţiaţi deoarece înscenarea îşi atinsese scopul de a salva „prestigiul partidului” de a fi executat la ordin lucrări ce nu-şi aveau rostul, ce serveau interesele URSS. Mult rău, foarte mult rău a făcut acest partid, în primul deceniu de când a fost impus de trupele sovietice. Istoria lui este a unor guvernanţi măcelari care au săvârşit un adevărat genocid, presărând pe întreg cuprinsul ţării morminte fără cruci, urmărind să înece totul în tăcere şi uitare. Tot după modelul sovietic, a început lupta pentru putere între tovarăşi. Primul a fost ucis Ştefan Foriş, de către Gh. Pintilie, din ordinul lui Gh.Gheorghiu -Dej, pentru că era secretarul partidului comunist, pe când Dej era un nimeni. După aceea a urmat, în 1964, arestarea lui Samuel Margulius, fost secretar al partidului şi pe 28 aprilie 1948 (înainte de arestarea legionarilor) a fost arestat Lucreţiu Pătrăşcanu, prin hotărârea membrilor Biroului Politic: Gheorghiu -Dej, Gh. Apostol, Emil Bodnăraş, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica, Alex. Moghioroş, Miron Constantinescu şi Dumitru Coliu. Arestarea s-a făcut în baza concluziilor anchetei condusă de A. Drăghici. Iniţial ancheta a fost începută de Iosif Rangheţ. Aceasta era răsplata partidului pentru toate fărădelegile pe care le făcuse pentru el, începând cu furtul alegerilor, ca să legalizeze „democratic” venirea la putere, transformarea justiţiei într-o anexă PCR, iniţierea de legi prin care Statul de drept devenea un instrument de deservire a intereselor sovietice. A fost schimbat de Drăghici din „câmpul muncii”. Pe 30 Dec. 1950 acesta a fost făcut general şi prim adj. al lui Teohari Georgescu, pentru a se ocupa de lichidarea concurenţilor potenţiali ai lui Dej. Anchetarea a durat 6 ani, timp în care a fost torturat îngrozitor, bătut până la atrofierea unui picior, printre anchetatori numărându-se: Enoiu Gh., Filipescu Gh., Soltuţiu Ioan, Moraru Gh., Moise Viorel, Miclea Teodor, Drăghici Toma, Weis Ludovic, Vânătoru V. şi nenumăraţi alţii. Aceştia au chinuit peste 80 alţi martori, dintre care şi-au ales acuzatori la proces (pe urmă i-a condamnat), printre ei numărându-se soţia lui, Elena Pătrăşcanu şi soţia lui Foriş, Victoria Sârbu. La Moscova începuse represiunea împotriva evreilor şi Bucureştiul i-a urmat modelul arestând, torturând şi chiar condamnând, printre victime numărându-se: KofIer Remus, Belu Zilber, Emil Calmanonovici, Lena Constante, Brauner Harry, Berman Jac, Margulius Samuel… |
Pătrăşcanu s-a comportat cu demnitate în faţa acestei înscenări şi a fost împuşcat de Iosif Moldoveanu (Ioşca) în noaptea de 16 Aprilie 1954,1a Jilava. In 1968 când se punea problema reabilitării lui L.Pătrăşcanu, acest criminal s-a sinucis, după ce şi-a împuşcat membrii familiei. (Cartea Neagra a securităţii, p.202 de I.M.Pacepa).
In timpul torturilor lui Pătrăşcanu, Gheorghiu Dej a continuat „răfuielile tovărăşeşti”.
Lupta pentru putere între Ana Pauker şi Ghiţă Gheorghiu-Dej, după modelul Moscovei, trebuia să aibă un sfârşit. Când Ana n-a mai fost ce-a fost, a recunoscut că „a venit cu sarcini din URSS” -şi tot la judecata de „apoi” a fost întrebată, între tovarăşi, despre modul cum a reuşit să atragă pe Luca, pe Teohari şi poate şi pe alţii în activitatea ce o desfăşura. A fost acuzată, printre altele şi de faptul că a fusese agentă a Siguranţei.
In mersul spre puterea absolută, din ţările satelite, Gheorghiu Dej era singurul care nu stătuse la Moscova până în 1944. Poate acest inconvenient 1-a făcut pe Dej să ducă o luptă de „lămurire” pe lângă Susaicov şi Vâsinschi, definindu-şi „poziţia”. Poate a ştiut şi de discuţiile dintre Ana şi Manuilski pentru alipirea României la Ucraina.
Multe şi diabolice au fost dedesubturile acestei lupte pentru putere.”Aceşti măcelari „comunişti cărora le străluceau ochii după aur, erau amestecaţi şi în spionajul economic, iar Ana Pauker era inspiratoarea agentului Viţianu, din a cărui reţea a făcut parte şi Max Maximov (născut Edelstein), care fusese expulzat din Elveţia pe 15 Iunie 1950, pentru că a adus la cunoştinţa autorităţilor române numele a 160 cetăţeni români ce aveau fonduri în Elveţia.
Si dacă această reţea era legata de Ana Pauker, s-a căutat şi o alta filieră legata de Ministerul Industriei şi Comerţului, de unde Max Ausnit şi Nicolae Malaxa primiseră aprobarea paşapoartelor, ca să plece în „misiune economica” în SUA. Grupul advers era interesat de suma care se primise de la cei doi.
Izbucnirea a avut loc chiar după arestarea lotului Popp – Bujoi, legat de mişcarea de rezistenţă finanţată de Reşiţa şi Mic. Aşa se face că a fost „arestat” şi anchetat I.Gg.Maurer, căruia i s-a închis acţiunea la intervenţia lui Gheorghiu Dej. Aproape imediat, prin Aug.1948 a fost reţinut Gheorghiu Dej pentru cercetări la securitatea din Calea Rahovei. Constantin Doncea a alertat pe CFR-iştii de la Griviţa Roşie şi de la Ploieşti care au cerut să stea de vorbă cu Gheorghiu-Dej. A fost dus şi plimbat printre cei care-1 solicitaseră. La întoarcere i s-a fixat domiciliul în Blocul Adriatica, bineînţeles sub pază.
De la această dată care s-a înăsprit lupta pentru putere, care a coincis cu adversitatea lui Stalin contra evreilor şi interzicerea organizaţiei Joint de ajutorare a sioniştilor. Am văzut ca aceasta măsura stalinistă s-a extins şi la ţările „surori”, prin înscenarea de procese şi vigilenţa mărită contra spionajului.
Rememorând desfăşurarea evenimentelor, amintim ca în Iulie 1948 s-a cerut de către guvernul israelian, trimiterea a 3-3500 evrei pentru întărirea forţelor consecvent democratice. Si se mai spune că în concepţia Partidului Comunist Român şi a Comitetului Democrat Evreiesc s-ar fi gândit la un plan de „comunizare a Israelului, la adăpostul emigrărilor”. Congresul Mondial Evreiesc s-a opus cerându-se ca Flota VI-a americană să blocheze exportul de revoluţie comunistă, prin intrarea navelor în strâmtorile Dardanele şi Bosfor. Tot în aceeaşi perioadă, fostul ministru de finanţe al SUA, Morgenthau, într-o declaraţie spunea:”…fiecare dolar învestit în Israel slujeşte împotriva expansiunii comuniste în lume”.
Politica URSS se îndreaptă spre sprijinirea arabilor. Deci direcţia arătată de Stalin trebuia urmată.
Pe 4 Martie 1949 s-a emis decizia 197 prin care se interzicea activitatea organizaţiilor JOINT, ORT şi OSE, sub semnătura lui Gheoghiu Dej, Petru Groza, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Teohari Georgescu, Miron Constantinescu, Vasile Luca, Ana Pauker,Vasile Vaida, Avram Bunaciu, Gh.Vasilichi şi Ion Vinte.
Ţările „democraţiilor populare” trebuiau să se alinieze modelului sovietic, care arata lupta înverşunata împotriva titoiştilor, spionilor ţărilor capitaliste, sioniştilor.. consideraţi trădători.
Gheorghiu Dej, după lupta contra spionajului anglo-american tradus în „înalta trădare „, executarea centurii de fortificaţii şi deportarea populaţiei din Banat, a trecut, în August 1952, la arestarea lui Vasile Luca- ca deviaţionist de dreapta. Era începutul răfuielilor. I s-a înscenat un proces în care au implicat şi pe Iacob Alecsandru (evreu arestat cu soţia) şi pe alţii din ministerul finanţelor ca „sabotori”, iar Luca şi trădător, fost agent al Siguranţei (a fost torturat şi ucis la Zarca din Aiud, 27 Iulie 1963).
După Plenara CC a PMR din 26-27 Mai 1952, Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker au fost scoşi din funcţii, ca deviaţionişti de dreapta, cu relaţii între ei împotriva hotărârilor Partidului. A.
Draghici, ajuns dirijorul securităţii, special pentru a sprijini pe Gheorghiu Dej, a fost la rândul lui sprijinit de generalii de securitate: Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi, Ion Vinte, Alex.Demeter, Vasile Vâlcu, Florian Danalache, Vladimir Mazuru, Petre Goncearuc, Bucicov şi alţii.
Arestările împotriva evreilor, începute în 1950, s-au intensificat după aceasta plenară.
A doua zi după „descoperirea complotului” halatelor albe de la Moscova, pe 14 Ianuarie, a avut loc Biroul politic al CC al PMR. unde Gh. Gheorghiu Dej anunţa: „Trebuie să punem la ordinea de zi analiza procesului din Cehoslovacia (n.n. R.Slansky) şi cele ce s-au petrecut recent în URSS cu banda de medici. In special va trebui să discutam aceste probleme.” S-a pus în discuţie problema minorităţilor, însă s-a insistat asupra grupului Ana Pauker şi mişcării sioniste.
Printre cei mai virulenţi, Petre Borilă subliniază: „Procesul Slansky a arătat ca fracţionişti, troskişti, sionişti, naţionalişti, elementele din brigăzile internaţionale au fost folosiţi în trădări murdare. Se referea la Ana Pauker, Valter Roman, Mihai Burcă. „Cu aceasta ocazie vreau să spun că Ana Pauker n-are ce caută la Consiliul de Miniştri”.
Miron Constantinescu a intervenit: „Aşa cum nu ne este mila de preoţii catolici, să nu ne fie milă de rabini şi cantori…. şi de aşa- zişi învăţători religioşi cum e fratele lui Ana Pauker.”
Iar tov. P.Borila adaugă:”…Ana Pauker a primit pe reprezentantul Israelului; arestaţii cărora Teohari Georgescu le-a dat drumul, de care nici Ana Pauker n’a fost străina; eliberări în masă de paşapoarte pentru Israel, chiar forţat. Toate acestea ne dau foarte mult de gândit…Noi n’am adâncit aceasta problema.” Chişinevski a adăugat: „În privinţa CDE, consider comunităţile evreieşti mai periculoase decăt oricare organizaţie evreiască”.
Gh.Gheorghiu Dej a completat: „In ceea ce priveşte populaţia evreiască, R.P.R. are cea mai numeroasa populaţie evreiasca dintre tarile de democraţie populara. Are cea.300.000 de suflete, cu toate plecările masive. Nici pe de parte nu se poate compara cu ceea ce s-a întâmplat în Bulgaria, acolo pentru ei aceasta problema nu exista. Ei au avut 40-50.000 şi toţi s-au dus. Avem mai mulţi decât Ungaria şi Polonia are mai puţin decât noi…”
Peste o luna, pe 19 Feb.1953, Ana Pauker a fost arestata sub învinuirile de legături cu serviciile străine, promovarea elementelor legionare, întârzierea colectivizării… In aceiaşi zi, a fost arestat şi fratele ei Solomon Rubinsohn, revenit din Israel. Motivul real a fost lupta pentru putere şi înlăturarea „tovarăşilor de drum”. A fost eliberată după unii pe 20 Aprilie, după alta versiune în Septembrie 1953, în urma Biroului Politic al CC. al P.M.R.
Cu o zi înainte de arestarea ei, fusese ridicat pe 18 Feb.1953 Teohari Georgescu, învinuit de colaborare cu siguranţa lui Moruzov, pentru crime împotriva poporului român, de antisovietism (acuzat de ajutorul lui Marin Jianu), de înţelegere cu Vasile Luca pentru susţinerea Anei Pauker încît sa ajungă în fruntea partidului şi de eliminare din conducere a lui Ctin.Pârvulescu, Gh.Vasilichi, Miron Constantinescu, Const.Doncea, Alex.Moghioros. A stat în anchetă în condiţii bune şi a fost eliberat în toamna 1955 cu plasarea într-un serviciu, ca director de tipografie.
Un alt călău care a terorizat anchetaţii, cu acuzaţii ieşite din mintea lui bolnăvicioasa, a fost Misu Dulgheru, arestat pe 16-Octombrie 1952 şi ţinut în ancheta 2 ani şi 3 luni. Prin 1980, a plecat în Israel.
La 2 Sep.1953, la o jumătate de an după moartea lui Stalin, s-a ţinut un nou BP.al CC. al PMR la care, pe lângă Gh.Gheorghiu-Dej a participat Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, Gh.Apostol, Petre Borilă, Chivu Stoica, Dumitru Coliu şi Const. Pârvulescu. Cu această ocazie, s-a discutat problema evreilor arestaţi ca sionişti iar Gh.Gheorghiu Dej s-a exprimat: „Propun să se termine cu aceste procese. Să fie procese închise, nu publice. Despre unele putem să scriem, despre altele mai puţin, după importanţă. Toţi merită, pe baza legilor Republicii noastre sa fie împuşcaţi, dar întrucât sunt prea mulţi şi s-ar putea să se arate a un fel de măcelărie, va trebui să le administram pedepse la închisoare, numai în cazuri excepţionale, în doua-trei cazuri să fie condamnaşi la moarte”.
Procesele celor 2-300 de sionisti au fost judecate între Martie 1953 şi Martie 1954, terminându-se înainte de procesul Pătrăşcanu. În lotul principal s-au pronunţat pedepsele: A.L. Zissu (muncă silnică pe viaţă ) Misu Benvenisti (M.S.V.), Jean Cohen (MSV), Melania Iancu (20 ani), Moscovici(15 ani), Moritz Weiss (20 ani), Zoltan Hirsch (25 ani), Beer Benjamin (25 ani), Haber Ladislau (12 ani), Brish Hass (10 ani), Ştefan Kuhn (15 ani), Carol Reiter (15 ani)….
Patru persoane au murit în timpul detenţiei, nejudecate. La înscenarea proceselor, peste 40, a contribuit Stalin prin agenţii lui de la Bucureşti care se numeau „miniştri”, la care se mai adaugă Abramovici Chiriţă, Benari Alice, Feldman Bercu, Iosif Bercu, Leibovici H.Serban, Manole Ofelia, Oberst Eugen, Stoia Elena,Vass Ghizela…
Iar printre torţionării achetatori care te făceau să declari şi ce n-ai facut, se numărau unii arhicunoscuţi prin cruzimea lor şi care sunt menţionaţi de Teodor Wexler şi Mihaela Popov în „Anchete şi procese uitate” vol.2, pag. 825: Agapie Gheoghe, Anghel Marin, Arama Ion, Bromisesvski Vasile, Butyka Francisc, Cenuşă Ion, Condrea Iosif, Crăciun Iosif, Dinca Constantin, Dulgheru Misu, Gudina Teodor, Lomy Dinu, Micle Teodor, Mânu Constantin, Mihăilescu Gheorghe, Perlea Gh, Rujan Gheorghe, Păun Gheorghe, Rusu Ioan, Sepeanu Teodor, Thais Eugen, Târnoveanu Ion, Tudor Radu…
Aceştia au însăilat înscenarea judecata de gen.Petrescu Alexandru, un criminal de război purtat în toate procesele celebre, în schimbul libertăţii, ajutat de lt.maj.procuror Alexandru Gheorghe, iar sentinţa poarta nr. 258/29 Martie 1954.
Mai merita menţionat ca în favoarea sionistlor români a interevenit şi preşedintele SUA, D.Eisenhower, pe 3 Iunie 1954.
TARA A RĂMAS ÎN CONTINUARE MĂCELĂRITĂ
Gheorghiu Dej, înlaturându-1 pe Teohari Georgescu, nu a schimbat nimic, nici pe mâni nu s-a spălat, ci a adus un nou casap, care a terorizat ţara având sprijin necondiţionat în Pintilie şi Nicolschi.
In toata aceasta perioada, muntele era martorul crimelor săvârşite de securitate în lupta contra partizanilor. Pentru ilustrarea acestor pagini de epopee aruncam o privire înlăcrimata dar şi plina de admiraţie şi recunoştinţă pentru continuatorii demnităţii româneşti: Dumitru şi Nicolae Fudulea în Babadag, Vasile Baciu din Dulgheru, Popescu Sever (student mort în lupta la Zegujani, pe Motru), Mogoş Ion şi Mazilu Nicolae (împuşcaţi în lupta la Padureni-Timis), Leluş Ion (împuşcat în lupta la Revetiş-Arad), Ursoniu (o fetita spânzurată ca a atenţionat pe un partizan în pericol de arestare), Novac Gelu la Obreja (împuşcat în luptă), Hasiu Andrei (mort în lupta la Voievodeni), Cosma Partenie (executat pentru aprovizionarea cu muniţie a partizanilor din Făgăraş), Dobre Pavel ( împuşcat la Revetiş, în lupta), Nasarâmba Dumitru…
Moţii din Vlădeasa începuseră sa se retragă în munte din cauza birurilor şi opresiunii, încă din 1948. Se adunaseră în jurul familiei Susman din Răchitele, fiind urmăriţi de armata, ca pe timp de război, şi de sute de ţărani pe care-i obligaseră sa devină informatori, spre a-i înfricoşa ca să nu ajute partizanii.
Prima care a murit în mod suspect a fost Catrina SUSMAN în 1950, când cei doi copii mai mici fuseseră duşi în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu, în timp ce capul familiei cu cei doi copii Visalon şi Toader luaseră calea codrului. Susman Teodor (senior) n-a mai putut rezista cercului urmăritorilor şi pe 15 Dec.1951 s-a împuşcat în şura lui Teodor Moldovan din com.Răchitele. Alt membru al grupului, Ioan Popa (Ciota) a fost împuşcat în munte în 6-07-1952, iar peste o săptămâna, alt partizan, Gheorghe Mihut din Răchitele, a fost rănit la cap, în munte, şi a murit în spital la Cluj.
În urmarirea soţilor Mihai şi Lucretia Jurj, a fost împuşcată gazda acestora, ţăranul Teodor Neag, de la Dealul Boţii, pe 11/12 Nov.1951.
Urmărind să facă peste tot informatori, au arestat pe preotul Mircea Pândea de lângă Beius şi soţia acestuia Ana, care era sora lui Mihai Jurj. Eliberaţi, cei doi au devenit informatori şi prin ei au fost trădaţi, în August 1954. Arestaţi în comuna Sudries de lângă Beius, Mihai Jurj, rănit grav, a murit până la securitatea din Oradea, fratele lui Oneţ Roman, rănit grav la cap, a fost salvat pentru moment, dar a fost condamnat la moarte şi executat în 1955. Lucretia Jurj, condamnata pe viaţă, a supravieţuit. A fost eliberată în Aug.1964 şi a scris o impresionanta mărturie despre acest grup.
Au mai supravieţuit cei doi fraţi, Teodor şi Visalon până când securitatea, prin trădarea lui Tarău Dumitru şi Iosif Floca a dat de urma celor doi fraţi Susman. Erau adăpostiţi în grajdul lui Romul Florea. Somaţi au refuzat sa se predea şi au deschis focul. Lupta a durat în jur de 2 ore. Văzând ca nu e posibil sa-i prindă, au dat foc şi amândoi au murit arşi dar nu s-au predat. După aceia a urmat un proces cu aproape o suta de arestaţi care s-a judecat pe 26 Iulie 1958. Majoritatea erau din satul Traniş, com.Valea Draganului, iar legenda ramasă îl considera pe Teodor SUSMAN senior, Tatăl MOŢILOR, iar pe Teodor junior, Regele munţilor.
***
Dacă afară lumea găsea pentru câtva timp liniştea, cei de la Canalul morţii trăiau ca în infern şi unii se rugau sa-i ia Dumnezeu, nemaiputând suporta munca forţată.
Dar Dumnezeu n-a voit s-o facă, i-a salvat pe unii ca să fie mărturie generaţiilor viitoare de ce înseamnă comunismul, să le deschidă ochii şi minţile. Răul nu poate fi uitat şi trebuie strigat în toate limbile. Aceşti călăi produşi de un sistem schizofrenic au crezut ca ei sunt totul, că ei ştiu totul şi că hotărîrea lor aduce fericire prin răul făcut, prin crimele abominabile săvârşite…
Planurile diabolice ale Moscovei erau adevărate proiecte de genocid, prin munca de exterminare la care erau supuşi oamenii. Închiderea Canalului n-a însemnat şi eliberarea deţinuţilor politici. Pe 19 Iulie 1953 când s-a oprit lucrul, au venit în lagărele de la Canal vagoane de animale, unde au fost încărcaţi cei ce mai erau în putere. La Peninsulă a sosit o garnitură de 40 de vagoane, însoţita de fostul tapiţer Constantinescu Marin zis „Duba”, director al Canalului, care a întrat cu parul în mâna în infirmeria de la Peninsula şi a început să lovească bolnavii din paturi; aceştia, îngroziţi, în cârje, săreau pe ferestre ca să scape de loviturile brutei.
Atunci, un deţinut care de abia se mai ţinea pe picioare, Marcu Goldenberg, a avut curajul să strige: „aici e mai rău ca la Auschwitz”. Omul fusese închis şi în închisoarea de exterminare de acolo şi scăpase, dar munca forţată de la Canal aproape îl puse la pământ. Şi a avut nenorocul sa cadă şi în brigada lui Mureşanu Gavrilă şi Segal Gustav (pontator) care forţau oamenii la munca peste puterile lor. Nemaiputând suporta i-a strigat acestuia din urma într-o zi: „Bine mă, dacă ţi-ai chinuit, jefuit, turnat colegii de suferinţa în lagărele din Transnistria ca sa trăieşti mai bine, acum vrei să mă omori şi pe mine? Te jupoi de viu când ies afară!”..
Rămăşiţele de la Canal, cei care mai puteau mişca, au fost puşi să strice ceea ce se construise, iar pe cei bolnavi din cauza muncii, distrofici de nu se mai puteau tine pe picioare, schelete cu ceva zile, i-au adunat în lagărul de la Poarta Alba. Si acolo, venind o comisie în timpul grevei foamei a 54 deţinuţi (pentru îmbunătăţirea hranei şi medicamente ), deţinutul Silberman, care fusese internat la Auschwitz, şi-a desfăcut cămaşa şi a strigat: „Aici e mai rau ca la Auschwitz!”
Martor este Remus Radina, fost în greva foamei.
Si pentru această atmosferă de degradare, premergătoare exterminării fizice, cerem desfăşurarea procesului comunismului.
La Poarta Alba s-au petrecut scene de groaza sub conducerea comandantului lt. maj. Fecioru Ion (originar din Cucerda-Târnăveni) şi a politicului Moraru (slt) încât zeci de deţinuţi au fost nevoiţi să declare greva foamei, reuşind Remus Radina sa aducă procurorul ca sa vadă halul în care fuseseră aduşi deţinuţii politici.
Marturii:”Testamentul din morga” – Remus Radina şi Constantin Ticu Dumitrescu- care a anunţat procuratura de la Constanta.
Prin aceste greve, care s-au desfăşurat timp de 3 luni, în timpul celei mai groaznice ierni (Ianuarie-Februarie 1954) s-a reuşit să se obtină eliberarea arestaţilor administrativi, în Mai 1954.
Condamnaţii politici cărora le expirau pedepsele nu erau eliberaţi ci trimişi cu pedepse administrative (de la 12 la 72 luni) pe Bărăgan, de unde majoritatea au fost rearestaţi în 1958 şi li s-au înscenat alte procese până în 1964.
CEL MAI ACTIV CENTRU DE REZISTENŢĂ
Din 1948 până în 1956 munţii Făgăraşului au fost Cetatea de rezistenta a Neamului românesc. Aici domnea ca rege neîncoronat Ion Gavrilă- Ogoreanu, înconjurat de vre-o zece „prinţi”, toţi gata să-si dea viata (şi chiar şi-au dat-o pentru apărarea demnităţii întregii ţări, cântată în „Doina” lui Mihai Eminescu).
Aici au fost 7 ani din epopeea româneasca, unde o mână de tineri, ajutaţi de satele făgărăşene, au făcut să nu aibă odihnă trădătorii puşi în slujba duşmanului de moarte al României.
Epopeea este descrisa chiar de Ion Gavrilă-Ogoreanu, supravieţuitorul acelor timpuri de mândrie naţională, dar şi de durere permanentă, care de asemenea cere dreptate, prin procesul comunismului.
Batalioane de securitate, elicoptere, armament greu, s-a folosit pentru distrugerea acestui cuib de vulturi. De reuşit au reuşit numai prin intermediul Iudei, prin vânzarea de fraţi.
La Brasov şi Sibiu s-au adunat „specialiştii” în depistarea „bandelor” şi folosirea torturilor diavoleşti. Toata regiunea a fost împânzită de securitate, miliţie, agenţi şi pădurarii care nu mai aveau odihnă. Ba mai mult, securitatea a făcut şi o „scoală de popi” pe care i-au trimis să spovedească…
Totul a pornit de la un astfel de „popă”, Constantin Niculescu din Bucureşti, str.Teodor Aman nr.42 (care de fapt era la restaurantul Gării de Nord). Ajuns în Făgăraş, la spovedit, el a aflat de numele prof. Ion Grovu, care ar fi avut legaturi cu partizanii din munte.
Şefii acestui Grovu nu erau alţii decât, de sus în jos, Pintilie, Nicolschi, Crăciun, Ambrus Coloman şi Mois Aurel (veniţi de la Timişoara), Iacob Dezideriu, Deitler Ernest- şi o armată întreagă de schingiuitori.
In timp ce cei din munte erau hărţuiţi de armată şi se apărau; cazând victime şi dintr-o parte şi din alta, satele erau asaltate şi ele, căutându-se cozi de topor prin care să prindă legaturile de aprovizionare.
In acest păinjeniş au căutat sa prindă şi pe doctorul Nicolae şi pe învăţătorul Olimpiu Borza.
Rolul hotărâtor 1-a avut Ion Grovu şi Costică Niculescu care au reuşit sa înşele buna credinţă a celor hăituiţi şi obosiţi de 7 ani de viată în munte, promitându-le drumul spre Grecia.
După întâlnirea din 10/11 Aprilie 1954 de la Sibiu cu Ion Grovu, s-au pus la cale „plecările” care se terminau în Ministerul de Interne. Ultimul a fost dus Olimpiu Borza pe 7 Oct 1956. După ce a dormit o noapte la Costică Niculescu, din maşina care-1 ducea spre Giurgiu a fost arestat şi cu catuşele la mâni a ajuns în faţa lui Alexandru Nicolschi şi Gh.Pintilie.
Martor al desfăşurării acţiunii este mărturia lui Ion Gavrilă care a adunat relatările celor anchetaţi în acest proces.
Pe 10 şi 11 Decembrie 1956 s-a trecut la arestările masive din judeţe după listele întocmite de informatorii satelor a celor care ar fi sprijinit partizanii din munţi.
In ziua de 10 Decembrie 1956 au fost arestaţi:
Andrei Ion din Sibiu de către cap. Bartha Iosif;
Comanici Octavian arestat de cap. Deitel Ernest;
Cotoros Matei din Hârseni arestat de cap. Bott Bela;
In ziua de 11 Dec.1956 au fost arestaţi:
Niţu Gheorghe din Sibiu, de maior Popa Iacob, sef ors Sibiu;
Ramba Gheorghe din Voievodeni, arestat de lt.maj.Czinczco Mihai;
Vanu Gheorghe din Sâmbăta de Sus, arestat de cap.Mânzatu Aurel;
Popa Iov Octavian din Arpasu de jos, de lt.maj.Averbuch Iza;
Dascălu Cornel din Arpaşu de Sus, de lt.Gligor Grigore;
Muntean Vasile din Lisa de lt.Crăciun Iosif(?);
Mihai Aurel din Fagraş, arestat de maior Gustea Traian;
Geamanu Victor din Vistea de Jos, arestat de lt.Manta;
Sandru Victor din Vistea de Sus, de lt.maj.Szekeli Ladislau;
Metea Gheorghe din Ileni arestat de cap.Szinte Iosif.
Numărul celor arestaţi în aceste zile s-a ridicat la 70-80.
Torturile au fost îngrozitoare. Înscenarea procesului s-a făcut la Sibiu cu Trib.de la Cluj în deplasare. Au fost judecate 4 loturi, începând cu 14 Iulie 1957. La primul lot a fost preşedinte cap. Cojocaru Dragos, ajutat de Dinu şi Tripon, iar procuror Luciu Virgil. Din lotul principal a lipsit doctorul Lucian Stancu care s-a sinucis în ancheta, fiind predat familiei. A lipsit de asemenea prof.Ion Grovu, desi i s-a pronunţat numele.
Au fost condamnaţi la moarte: Ion CHIUJDEA, Laurian HAŞIU, Gheorghe HAŞIU, Victor METEA, Nelu NOVAC, Ioan POP-Fileru, iar lui Olimpiu BORZA şi dr.Nicolae BURLACU li s-a comutat pedeapsa în M.S.V.
Execuţia acestor eroi a fost făcută la Jilava pe 20 Nov.1957, comandantul grupei de călăi s-a numit Salceanu Gheorghe. Printre anchetatorii fiare s-a numărat şi Urzica Traian.
In aceasta epopee de istorie naţionala au fost arestaţi sute şi sute de ţărani, mare parte din învăţătorii şi preoţii satelor începând din 1948. După schingiuiri li s-au înscenat procese pe motive imaginare şi foarte mulţi au fost executaţi la Braşov, până în 1957.
ÎNCERCĂRILE DE SALVARE ALE VECINILOR ADUC NENOROCIRI PE SPATELE STUDENŢILOR ROMANI
Nu cred ca exista oameni mai iubitori de libertate şi dreptate decât studenţii. De-a lungul istoriei noastre tineretul a fost totdeauna în fruntea luptei pentru înlăturarea jugului asupritor. Trecând peste perioada după 1848 şi ajungând în 1944 constatam că tineretul şi-a făcut datoria. O dată cu ocupaţia ruseasca de după 23 August 1944, tineretul a fost mereu prezent pentru apărarea libertăţii contra abuzurilor şi crimelor săvârşite de ruşi şi de cei vânduţi intereselor lor.
Reamintesc numai 8 Nov.1945, 10 Mai 1946, anul 1947, anul 1948, înfrăţirea lor cu munţii, prezenta lor masivă în temniţe şi conducerea grevelor împotriva abuzurilor şi muncii de exterminare Din an în an şi permanent, tineretul a fost prezent.
In toamna anului 1956, poporul maghiar s-a ridicat la lupta pentru libertate, împotriva duşmanului comun cu noi. Studenţii din toate centrele universitare, ca la comandă, s-au ridicat cu toţii, cerând scoaterea limbii ruse şi a marxismului din învăţământ. Mai mult, se cerea plecarea trupelor ruseşti, avînd ca argument semnarea Tratatului de Pace cu Austria.
Studenţii timişoreni au fost primii care s-au ridicat din cămine prezentându-şi Memoriul cu cele 12 deziderate, revărsându-se apoi pe străzile oraşului. Reprimarea a fost dură, arestări (cca. 4000 de studenţi), anchete foarte dure, înscenări de procese şi condamnarea a zeci de fruntaşi ai studenţimii. Printre ei s-au numărat: Caius Muţiu, Aurel Baghiu, Friederich Barth, Nicolae Balaci, Valentin
Rusu, Teodor Stanca….Mărturii sunt publicaţiile lor şi sentinţele.
Studenţii bucureşteni au fost prezenţi şi ei, dar represiunea a fost chiar din timpul pregătirilor. Arestările, torturile şi înscenările au fost numeroase. Prinre victime se numară: Dan Onaca, Mihai Derdena, Paul Goma, Alex. Bulai, Alex Mihalcea, Aurel Lupu, Horia Popescu, Gina Florescu, Mihai Serdaru, Alex. Tatu şi alţii.
Ca sa înspăimânteze studenţii din Braşov, au făcut un proces în 1958 condamnând câţiva studenţi pentru acţiuni subersive din 1956: Mirea Ilinca, Valeriu Sîntion, Octavian Bădescu şi alţii.
La Cluj a fost condamnat un grup de studenţi de la Universitatea „Babes-Bolyai”, printre care: Eva Sarosy, Kalman Keleman, Varhegy..
Un grup de studenţi de la Iaşi, completat cu profesori şi muncitori de la Craiova au fost condamnaţi de T.M. Craiova, învinuiţi că ar fi vrut să distrugă statuia ostaşului sovietic.
Aceşti tineri au trecut prin toate suferinţele de la securitate şi mai ales de la Gherla, pe timpul când Goiciu Petre a pus să se tragă cu mitraliera într-o celulă, au ajuns prin lagărele de exterminare de la Stoienesti, Salcia, Strâmba, Grindu, unde au fost exemple de demnitate.
Regimul comunist a trecut de la represiunea fizica la cea ştiinţifică, punând stavilă intrărilor în facultate. Numai 20% din locurile de admitere erau lăsate la libera concurenţă, restul se ocupau pe bază de dosare selecţionate de şefii de cadre din întreprinderi sau de sfaturi populare.
După intrarea în Facultate, intrau în Uniunea Asociaţilor studenţeşti, condusă de Ion Iliescu, care s-a dovedit urmaş al modelului sovietic şi om de încredere al securităţii, dând afară din facultăţi pe studenţii ce-si cereau dreptul la o viaţă liberă şi demnă. Avea grijă acest Iliescu să nu-i lase şomeri pe studenţi, şi-i „repartiza” organelor securităţii care de-abia aşteptau…
MICUL STALIN, după Stalin
Intre 14-24 Feb.1956 Gheorghiu Dej a ascultat Raportul lui Hrusciov la cel de al XX-lea Congres sovietic şi 1-a auzit pe acesta spunând despre cruda represiune a înaintaşului său: sub domnia de fier a lui Stalin, „arestările şi deportările masive…execuţiile fără proces şi fără anchetă au creat condiţii de insecuritate, de teamă şi chiar de disperare.”
Era modelul pe care-1 urmase şi el. La întoarcerea de la Moscova şi-a continuat politica de genocid. N-a văzut că în Polonia lucrurile se mişcaseră, ruşii dăduseră înapoi şi-1 luaseră pe Rokossovschi la Moscova îndreptîndu-şi armata asupra Budapestei.
Acest mic Stalin n-a observat că polonezii îl eliberaseră pe episcopul Vâsinschi, iar ungurii pe cardinalul Mindszenty; pe când Dej al „nostru”, a scos elita politică a României, ce mai supravieţuise la Sighet şi a mutat-o în groaznica temniţa de la Râmnicul Sărat, supunînd-o în continuare la exterminare.
Mai mult, acest mic Stalin s-a oferit Moscovei, primind pe conducătorii unguri ce-şi cereau libertatea şi aducîndu-i ca „oaspeţi” la Snagov, predându-i apoi, pentru a fi executaţi la Budapesta.
DIN NOU PACOSTEA PESTE ŢARANI
In timp ce procesele contra studenţilor nu erau terminate iar Ion Iliescu începuse „curăţenia”, dând pe studenţi afara din facultăţi, Nicolae Ceausescu, „copilul de casă ” al lui Gheorghiu Dej, de la Doftana, a1es in Bir.Politic al C.C. şi însărcinat cu problema agriculturii, a plecat pe teren în toamna 1957. Dar nu singur. Cu armata după el. După ce l-a lăsat pe Drăgici în Tulcea să-i „liniştească” pe ţărani, „copilul minune” al partidului a trecut Dunărea îndreptându-se spre cotul Carpaţilor. A tras cu tunul la Suraia şi a auzit de un sat prăpădit, Nămoloasa, unde ţăranii erau, nu săraci, ci foarte săraci, trăind din împletitu1 rogojinilor de papura şi al coşurilor cu nuiele de salcie din lunca Siretului. Pentru el, ajuns general, nu era de înţeles de ce aceşti sărăntoci nu vor să se înscrie în colectiv.
Dar în sat a fost primit cu parul de Toader Iordache şi nevoit sa facă calea întoarsă. Nu s-a dat bătut.
A ordonat înconjurarea satului cu armata şi a convocat pe ţărani să vină la strunga satului în ziua de Joi, 4 Decembrie 1957. Oamenii s-au dus în aşteptarea preşedintelui Sfatului popular (Mihai Mocanita) şi a secretarului comitetului de partid (Ciocâltău). Dar cel care-a luat cuvântul ameninţându-i pe ţărani a fost căpitanul Ionescu, punând imediat mitralierele în cei vre-o 200 săteni. Au fost seceraţi: ARCAN Ion ( 14 ani), CRĂCIUN Dumitru (28 ani), CRACIUN Toader (49 ani), CRACIUN Stroie (31 ani), DIMOFTE Aurel (29 ani), MARIN Dumitru (49 ani), MIHAI Marin(42 ani), RADU Dana (28 ani). Năvălind în sat, au împuşcat în clopotniţă pe Cristea ENUŢ, care trăgea clopotele anunţând pericolul abătut peste sat. Printre răniţi, în număr de 27: CRACIUN Domnica, CRISTEA Gheorghe, CRISTEA Maria, CRISTEA Stan, CRISTEA Apostol, DOBRE Marin, HARALAMBIE Ionel, POPA Ionel, TOIA Ionel.
Arestările au fost cu zecile. Târziu în noapte, în timp ce oamenii lui Arama de la Galaţi făceau o aşa zisă anchetă, a apărut Ceauşescu, ordonând să nu plece până nu scot tot adevărul, iar răniţii, după vindecare, să fie duşi la anchetă şi nimeni să nu scape nevinovat. După sângele vărsat, după torturile îngrozitoare (pe unii lasându-i infirmi pe viata) au căzut şi sute de ani condamnare pe capetele acestor bieţi ţărani.
La Comitetul Central a avut loc o şedinţă la care au participat Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu şi Draghici Alexandru în care s-a discutat masacrul de la Vadul Roşca. Justificarea lui Ceauşescu a fost de „legitimă apărare”, fiind în pericol de a fi lichidat de ţărani. Minciuni şi iar minciuni, debitate de conducerea de partid.
Pe 3 Aprilie 1958,Gheorghiu Dej, nemulţumit de ritmul colectivizării, a ordonat ascuţirea luptei contra ţărănimii.
Ţăranii, ca la comandă, din nou s-au ridicat împotriva represiuni securităţii pentru a se înscrie în colective. Satele din Tulcea, Galaţi, Brăila, Râmnicul Sărat şi-au aparat cu dârzenie dreptul la proprietate, suferind crunte represalii, dar refuzând înscrierea.
Aproape ca n-a existat sat de unde sa nu fie ridicaţi ţăranii şi duşi la munca de exterminare din Delta şi Balta Dunării:
Răstoaca, Vânători (Vrancea); Mihai Kogalniceanu, Meidanchioi (Tulcea), Macin, Pisica, Isacea, Hângulesti, Luncavita, Vânatori, Cuza-Vodă, Frumuşiţa ( din Galaţi); Amara ( Râmnicul Sărat); Gănesti, Găgeşti( Bârlad).
In această regiune acţionau cei 1.000 activişti de partid mobilizaţi de Ceauşescu.
Mai spre Nord s-au ridicat printre comune şi Mitoc (Suceava), Crivesti (Paşcani ), Focuri (Tg. Frumos.
Anul 1959 a excelat prin revoltele mai ales din Oltenia: Cerat -Segarcea, Măceşul de Sus, Vânători-Cujmir, Gârla Mare, Ţandăra, Sălcuţa, Cetate, Ciupercenii Noi, Lipov-Pleniţa, Piscu Vechi, Gângiova, Catane, Siliştea Crucii, Cioroiaşi, Barca, Urzicuţa, Sadova, Dăbuleni…
Răzmeriţele au urcat şi pe valea Gilortului, Amaradiei, Olteţului.
Si în Transilvania au fost represalii împotriva ţăranilor. Dacă aruncam o privire asupra Hunedoarei aflam de tortura ţăranilor din comunele: Sibot, Aurel Vlaicu, Vinerea, Cugir, Balomir, Cioara…
Aici s-au făcut şi înscenări ale securităţii. Una, care a îngrozit satele, s-a petrecut în comuna Boiu, de unde a fost arestat Popa Gheorghe. Securitatea i-a dat numele unor ţărani fruntaşi pe care să-i adune la el acasă, ca să-i găsească acolo. Ţăranul, ajuns liber acasă, s-a aruncat în fântână decât să poarte o ruşine toată viaţa.
În toată această perioadă se făceau şi arestări preventive pe baza Decretului nr.89/Feb.1958 care prevedea:
„Persoanele care prin faptele lor sau manifestări primejduiesc sau încearcă să primejduiască ordinea în stat vor fi internate în locuri de munca.” Deci denunţurile asigurau ordinea în stat.
Dar anul 1959 a mai rămas în „neuitare” prin represiunea contra foştilor deţinuţi politici, eliberaţi sau duşi în domiciliu obligatoriu, pe Bâragan, după expirarea pedepselor. In Septembrie 1959, au fost rearestaţi din bordeiele de pe Bărâgan, duşi la lagărul Culme. O parte au luat drumul anchetelor de la Constanta, pentru condamnare penala şi ceilalţi calea lagărelor de exterminare forţată la Periprava, pe baza de pedeapsa administrativa, de la 24 la 72 luni.
Martor şi victimă: Caraza Grigore.
La Bucureşti a avut loc un proces, cu foşti deţinuţi adunaţi în jurul lui Puiu Atanasiu, proces rămas celebru prin torturile aplicate celor arestaţi şi condamnarea la moarte a cinci dintre ei: Puiu Atanasiu, Radu Demetrescu-Cyr, Grigore Zamfiroiu, Aurel Marin…Până la urma, pedepsele au fost comutate în muncă silnică pe viaţă.
In aceşti ani de groaza 1957-1960, în timpul arestărilor studenţeşti, a lotului Puiu Atanasiu şi rearestării deţinuţilor politici, au fost semnalate ca brute ce au torturat îngrozitor: A b r a m o v i c i Marcu (cap), Anghel Marin (cap), Anghel M ir c e a, B r e s t o1u Horia, Avram Vasile, Blidaru (cap), Burdea Grigore, Cadar Gheorghe (cap), Cenuse Constanţin (cap)., Cenuse Ion (lt), Cheran(cap), Comşa Virgil, Cosma Emil (cap ), Drăghici Toma (cap), Dumitrescu (lt.maj.), Enoiu G heorghe (maior ), Gheorghe Constantin(col), Dulipovici Anato1ie (cap), Goian (maior ), Gudina (maior ), Iacob Constantin ( cap ), Ildis Vasile ( lt.), MARTIN Iacob (maior), Martin Isac, Marcu Stan, Marin Ion(cap), Mihalache (cap), Moise Nicolae (maior), Murdariu Simion (cap ), Nedelcu Stefan (cap), Oprea Grigore (lt), Popa (maior), Preda Dumitru (lt. maj), Purcaru Constantin (căp), Puşcariu (lt), Puscaşu (cap), Rotaru Dumitru, Sporea Ion,(cap), Tănase Gheorghe(lt), Ţârlea Ion, Vărzan (maior), Voicu Constantin….Iată numai o parte din numele călăilor ce au circulat printre deţinuţii din celulele securităţii.
Martor Cicerone Ioniţoiu. Aceşti anchetatori, pe lângă torturi, au înscenat procese pe baza de declaraţii mincinoase, scoase de la martori cu forţa.
O altă crimă contra umanităţii de care se face vinovată conducerea comunistă este răpirea din străinătate a unor români şi aducerea lor prin Berlinul răsăritean pentru a fi judecati, torturaţi şi omorâţi.
Printre cazuri se număra: Mogoş Constanţa (născută Olariu), care, ajunsă în Franţa a lucrat cu Mihai Opran şi în 27 Aug.1951 a fost răpită din Berlin. Adusa în ţară şi condamnata 8 ani şi în continuare cu DO pe Bărăgan.
BELDEANU Oliviu-Puiu a fost răpit în 1957 de col.Mois Aurel, dus la Bucureşti, condamnat la moarte şi executat în 1959 la Jilava.
DECEI Aurel (n.l905 la Gura Râului-Sibiu) secretar presă la legaţia româna din Istambul (om de ştiinţă renumit), a refuzat să revină în ţară în 1947. A fost răpit de agentul „George” împreuna cu ofiţerul de securitate Vasile Turcu. Torturat de securitatea din Bucureşti, i s-a înscenat un proces de înalta trădare şi condamnat la moarte în 1959; i s-a comutat pedeapsa în M.S.V. şi s-a eliberat graţiat în 1964.
Tot în anul 1959 au fost executaţi 12 eroi din munţii Muscelului, ultimul grup de rezistenţă împotriva comunismului creat în 1949 de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. In 1959 pe 20 Mai au fost arestaţi prin trădarea lui Gr.Poinăreanu, consătean şi fost coleg. In jurul acestui grup de rezistenţă au început arestările încă din 1949 şi au fost arestaţi mai multe sute de ţărani, torturaţi pentru sprijinirea partizanilor şi alţii peste o sută au fost condamnaţi.
Acţiunile întreprinse contra acestor ţărani, în marea lor majoritate, constituie manifestări de genocid prin tot ce s-a întreprins contra lor, a familiilor. In plus le-au rost confiscate absolut toate bunurile, pe care regimul şi l-a însuşit. N-au mai fost restituite niciodată.
Perioada 1958-1959 este tot aşa de sângeroasă, ca cea din 1948-1954, represiunea resfrângându-se asupra tineretului, ţăranilor şi intelectualilor.
Călăii comunişti, în frunte cu Gheorghiu Dej şi Alex.Draghici ajunseseră la concluzia că la baza revoluţiei din Ungaria stătuseră intelectualii şi pentru a preveni, se năpustiseră asupra studenţilor, preoţilor şi învăţătorilor satelor.
Numai în 1958 A.Draghici se lăuda că descoperise 180 organizaţii subversive, adică le înscenase pe bază de date inventate, smulse prin torturi celor arestaţi, iar Gheorghiu Dej anunţa că lupta de clasă n-a dispărut.
Acest monstru al represiunii, Alex. Draghici, atacă în aceasta perioada „mila faţa de persoana umana” pe care unii o manifestau (spunând ca s-au făcut condamnări pe nedrept, cerând un împăciuitorism), că a dus la slăbirea combativităţii, la slăbirea lipsei de devotament faţa de partid şi de stat. Cerea mărirea vigilenţei şi conspirativităţii.
Securitatea devenea superioară partidului, care nu se mai putea impune prin mijloace politice-ideologice.A trecut la masuri coercitive, deformând realitatea în sintezele ce le înainta partidului şi trecând la interceptarea convorbirilor telefonice chiar a membrilor de partid.
Se trece în această perioadă la modificarea unor articole din Codul penal, în special a celor de înalta trădare, punându-se accentul pe acţiunile de spionaj, instituindu-se o cenzura drastică a corespondenţei interne şi externe, a pachetelor. Sub controlul col. Panaitescu Nicolae şi prin Ordinul 157/25 Mai 1959 se punea accentul pe o munca deosebita pentru deconspirarea activităţii de spionaj şi diversiune a serviciilor străine ce urmăreau o activitate de sabotaj.
Se dispunea supravegherea strictă a foştilor membrii ai partidelor vechi, a elementelor duşmănoase de la sate. Şi aceasta, când se zicea ca urmează o deschidere faţă de ţările capitaliste.
In acest scop au pregătit elemente pe care le-au infiltrat în străinătate, dând dispoziţii ministerului de externe ca să strângă în jurul ambasadelor pe românii ce erau plecaţi sau care vor pleca, ducând cu ei o munca de culturalizare şi informare.
In ţară s-a dispus, prin mărirea vigilentei, să mărească numărul agenţilor şi rezidenţilor, ca să ne ferim de spionii ce vor profita de „deschiderea” românească.
Aceste masuri de „apărare” a României aveau loc în timp ce se declanşase conflictul chino-rusesc izbucnit pe 20 Iunie 1959, când chinezii au demis un general pro-sovietic, determinându-l pe Hrusciov să-şi recheme o mie de consilieri economici şi militari. Nu peste mult timp, conducătorul Kremlinului va fi acuzat de oportunism.
TOT ŢĂRANII
Ei au fost cei ce au continuat să se opună cu îndârjire colectivizării. In timp ce Gheorghiu Dej anunţa ca 76,4 % din familii satelor s-au înscris, ţăranii îşi cereau înapoi hârtiile iscălite cu forţa. Prin sate circulau „manifeste” împotriva colectivizării. Ţăranii, în loc sa meargă la colectiv, răsturnau maşinile activiştilor şi spărgeau sfaturile populare ca să-şi ia cererile înapoi.
Răzmerite au loc în comune din Muntenia printre care: Căteasca; Mozaceni Deal, Gliganu, Negraşi, Mozăceni. Se rup firele telefonice, iar miliţienii scapă cu fuga. În faţa autorităţilor locale şi pe şosele se ridica baricade.
Arestări numeroase. Mărturii în „Răscoalele ţărăneşti” de Cicerone Ionitoiu.
19 6 1
Îndârjirea ţăranilor şi mai mare. Cu toate că Gheorghiu Dej anunţa ca 83,8% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine colectivelor, ţăranii se ridică cu furcile demolând sediile colectivelor,
luându-şi animalele acasă şi cererile de înscriere forţată. În fruntea acestor răscoale se găseau satele între Argeş şi Olt, unde era adevăratul grânar al ţării.
Astfel pe 15 Ianuarie 1961 au venit cu maşinile în com.Vâlcele din jud.Olt şi lumea a tras clopotele. S-a tras în ţărani, au fost trei morţi, răniti şi peste 50 arestaţi, duşi la Piteşti. Torturile au fost îngrozitoare.
Satele din împrejurimile Scornicestiului au sărit, răsturnând maşinile activiştilor, alungând autorităţile, spărgând colectivele. Printre sate, câteva: Oporelu, Izvoarele, Balănesti, Comani, Mogosesti, Dragănesti-Olt. Focul răzmeriţei a trecut şi în dreapta Oltului, urcând până în jud.Vâlcea. Pe- 21 Ianuarie 1961 a fost răscoală mare la Raşcăeţi şi Vişina, de lângă Titu. Matuşei Anica, neştiutoare de carte, un activist i-a dat cu tuşiera în nas şi apăsînd-o cu capu pe hârtie ia spus în bătaie de joc: „iată babo că te-ai înscris în colectiv”.
In urma forţării sătenilor, ţăranii s-au răsculat, au răsturnat maşinile şi activiştii au fugit peste câmp. Au anunţat pe unde au ştiut ei. Spre seara a sosit Ceauşescu în fruntea a 28 de camioane cu armata şi tunuri. S-au tras clopotele. S-a mers din casă în casă, ridicând peste 100 de ţărani.
Răzmeriţele s-au întins şi în comunele: Petreşti, Morteni, Jug Ulieşti, Vânătorii Mari, Şelaru, Ştefan cel Mare, Tătărăştii de Sus Jos, Negreni, Potlogi, Costesti Vale, Mozâceini şi multe altele.
Intre Videle şi Olt, tot în 1961 au avut confruntări ca pe front.
Focul a pornit din com.Dobroteşti, unde vicepreşedintele raionului Roşiorii de Vede a venit să le fixeze loc de construit pentru sediul gospodăriei colective. Acel Florea Florescu a fost rănit şi dus la spital. ÎI bătuseră femeile.
Generalul călău, Negrea Vasile, a trimis armata bine echipată, cu tunuri şi mitraliere. Lelea Zdârca a tras clopotele şi lumea a ieşit şi a făcut baricade. A fost bătălie şi cucerită casă cu casă. Răniţi şi arestaţi cu sutele, au fost duşi la securitate. Mai mult de jumătate au luat drumul lagărelor de exterminare din Bălţile Dunării şi din Deltă.
Satul a stat 6 luni sub ocupaţia militară a românilor.
Printre satele din jur care de asemenea s-au ridicat să-şi apere pământul s-au numărat: Tituleşti, Mihăiesti, Siliştea Nouă, Smârdioasa, Costeşti-Zimnicea şi altele.
Iar Gheorghiu Dej anunţa cu mândrie ca datorita „aplicării învăţămintelor genialului plan cooperatist al lui Lenin şi a muncii politice şi organizatorice vaste desfăşurate de partid”, peste 85% dintre ţărani au intrat în colective. Dar nu menţionează folosirea armatei, torturile şi umplerea lagărelor de exterminare. Abuzurile sunt puse pe seama Anei Pauker şi Teohari Geoegescu.
1962
Ţăranii căutau sa se opună cu îndârjire colectivizării. În Bucovina era mare fierbere. In satul Drăgoieşti, spre Gura Humorului a izbucnit o mare răzmeriţă, ţăranii cerând restituirea pământurilor ce le fusese luate cu japcă. S-au dus cu toţii ia Sfatul popular şi colectiv. Numai intervenţia miliţiei şi a securităţii, după arestări, au reuşit sa înăbuşe revolta.
In comuna Bosanci de lângă Suceava au trebuit 2 săptămâni. Au adus activiştii din judeţ, studenţii şi funcţionarii, să bată la porţile mereu închise. Intre timp beciul primăriei era plin de ţărani torturaţi. Se zicea că a fost ultima comuna colectivizată. Realitatea era alta.
Pe 20 Feb.1962 femeile din comuna Dobra, satul Mărceşti, jud. Dâmboviţa, s-au adunat şi au răsturnat maşinile activiştilor ce veneau de la Târgovişe ca să definitiveze colectivizarea.Securitatea a interveni şi a plecat „victorioasă” cu circa 150 arestaţi, în majoritate femei, în cătuse.
Chiar după încheierea colectivizării, anunţata pe 27 Aprilie 1962, mişcările protestatare au continuat. In August acelaşi an, a fost semnalată o alta răscoala ţărăneasca în com. Salciile-Prahova.
Aceasta stare nefireasca de lucruri, produsă în vederea distrugerii societăţii intra în acţiunea de genocid practicata în România.
Printre cei care au participat în calitate de conducători la acest genocid se evidenţiază întreg Comitetul Central P.M.R. şi elemente criminale precum: Alex.Draghici, Nicolae Ceauşescu, Vasile Negrea, Mihai Patriciu, Nicolae Briceag, Toma Popescu (Oltenia), Ştrul Mauriciu, Mihaila Nedelciu ( Argeş ), Moritz Fehler (?) din nordul Moldovei, care au condus şi ordonat executarea ţăranilor.
GENOCID SPIRITUAL
După arestările şi torturile din 1959, s-au făcut presiuni din străinătate pentru eliberarea deţinuţilor politici, arestaţi pe motive imaginare, inventate şi scoase prin tortura.
Paralel cu represiunea, s-a început o zisa acţiune de reeducare a celor condamnaţi, prin şantajare. Dacă recunosc că au fost induşi în eroare de partidele burgheze, că au văzut realizările regimului, facându-şi autocritica, vor putea fi puşi în libertate chiar înainte de termen, pedeapsa nemaiavând nici o valoare. Demascarea şi delaţiunea erau la baza acestei aşa zise reeducări. Daca în perioada 1949—1953 ea se făcuse prin schingiuiri duse până la moartea fizica sau desfigurare, acum se făcea prin tortura psihica, urmărindu-se eliberarea oamenilor îngenunchiaţi, ca să nu mai poată ridica fruntea în faţa semenilor lor. Acum se recrutau din rândurile lor agenţi care să infiltreze pe cei de afara. Eliberarea se făcea după ce te împroşcai cu noroi şi-ţi băteai joc de ceilaţi colegi de detenţie, ce nu admiteau înjosirea. Înainte de a ieşi trebuia să semnezi angajament că vei servi securitatea.
Chiar cei care refuzau erau obligaţi să iscălească angajament că nu vor spune la nimeni unde au fost şi ce-au văzut. Au fost şi dintre cei care au refuzat sa iscălească şi au declarat verbal, faţă de martori, că vor spune tot ce au văzut şi suferit pe nedrept şi totuşi s-au eliberat odată cu cei compromişi.
Din aceasta ultimă perioadă de înjosire au apărut pe Internet numele celor ce au forţat oamenii, obosiţi după 10-22 ani de temniţă exterminatoare.
Printre cei ce s-au ocupat de acest sistem de dezumanizare a deţinuţilor politici la Aiud au fost: col., Crăciun Gheorghe, col. Iacob Dezideriu, Chirilă, Iordache Lulu, col.Nodeţ, plut. Răduleseu, Valeanu, Lazăr Gheorghe, Teleki, Suărăşan. 1t, Ciumacenco Ion (din Mamaia sat), lt.maj.Blajut V, Mihai (din com. Zapodia), Lungu Gh(? ), Arcuş Ion, Sturza, Popa Ion (aceasta era echipa din Aiud.)
La Gherla, printre reeducatorii administraţiei se numărau: Domocos, Rusu, lt.maj.Vomir, col.Gheorghiu, Laghiu Gheorghe…
Echipa de reeducare de la Jilava era formata din col.Nătăleţu Dumitru şi căpitanii Horja Gheorghe şi Telenche Fl. După unii, se zice că Nătăleţu Dumitru s-ar fi chemat Radulian.
La Botoşani, cel care dirija acest sistem diabolic era cap.Dora Alexandru care se ocupa cu difuzare de ziare şi cărţi. Dar preocuparea principală era de a racola informatori pe care să-i pună la dispoziţia securităţii după eliberare, cu angajamente de colaborare. De reţinut ca 738 de deţinuţi au refuzat reeducarea, iar 208 au declarat ca vor continua să-şi desfăşoare activitatea obişnuită.
ROMÂNIA DEVINE O ÎNCHISOARE
Ceea ce mai rămăsese din România întregită, după ciopârtirea de Hitler şi Stalin, dacă nu ajunsese o republica sovietică, a fost transformata până în 1964 într-o mare închisoare.
Paralel cu „reeducarea”, adică îngenuncherea deţinuţilor ce nu acceptaseră sistemul diabolic, încă din 1960, adică odată cu deschiderea către lumea capitalistă, România trecuse la împânzirea ţării cu informatori, începând din casă, la serviciu şi peste tot pe unde oamenii erau nevoiţi să meargă să se aprovizioneze sau să-şi câştige existenta lor şi a familiilor.
Daca în 1960 existau 29.515 agenţi, în 1961 numărul lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a mărit la 78.124 de agenţi cu angajament şi întâlniri de 2 ori pe lună cu ofiţerii de securitate.
Aşa că, la eliberare, erai predat în supravegherea directa a securităţii care, prin agenţi, te supraveghea pas cu pas şi în familie.
In multe cazuri securitatea a constatat ca angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate, trecându-se la şantajare sau compromitere.
Membrii de partid şi ofiţerii armatei erau şi ei antrenaţi în aceasta „munca” de supraveghere.
Serviciul K
Prin ordinul MAI nr. 87/23 Oct.1962 s-a instutuit serviciul ”K „, având ca şef pe col. Petruc Mihai care se ocupa de recrutarea agenţilor în toate sectoarele vieţii şi cu precădere pe teritoriul unde se găseau penitenciare, unde se practica reeducarea, pentru transformarea deţinuţilor în delatori.
In acest păienjeniş, informatorii racolaţi puteau fi trimişi în orice regiune unde aveau nevoie pentru depistarea foştilor „contra – revolutionari. ”
„Painjenisul” era format la vârf cu neoameni de mâna forte precum: Doicaru Nicolae ( dirija reg.Braşov; era n.1922 la Dalhăuti-Galaţi şi a fost unul din marii criminali); Negrea Vasile (ajuns subsecretar de Stat, călău renumit în torturarea ţăranilor, în care a tras cu tunuri. Se ocupa de reg. Bucureşti); Dinulescu Ştefan (se ocupa de reg.Argeş); Dănescu Alexandrul, ( col. n. 1927 din com. Hodoresa-Gorj, adjunct al Ministrului de interne, se ocupa de reg.Banat); Tanase Evghenie (se ocupa de reg.Bacău); Peteşan Ion (dirija reg.Cluj); Lintiu Ion (răspundea de Crişana); Enoiu Gheorghe (alt călău binecunoscut, dirija Dobrogea până în 1968, când a început decăderea); Stan Nicolae (răspundea de reg. Galaţi), Diaconescu Ovidiu (era delegat cu regiunea Hunedoara), Rusu Emanoil (se ocupa de reg. Iaşi);Vasilescu Traian (răspundea de reg.Mureş-Autonomă Maghiară); Ioana Constantin (avea Maramureşul), Dumitru Ion (răspundea de Oltenia), Cosma Neagu -de Ploieşti iar Dragoi Victor- de reg. Suceava.
Scopul pervertirii conştiinţei deţinuţilor înainte de eliberare, de care se face vinovată conducerea de partid comunistă reiese clar din Referatul (strict secret) prezentat de col. Petruc Mihai (şeful Serviciukui „K” pe ţară), din 8 Nov.1963:
„…Datorita muncii de reeducare dusă cu deţinuţii contrarevoluţionari, s-a ajuns la situaţia când, cu ocazia ţinerii unor conferinţe sau alte activităţi, în care sunt pe de o parte, arătate realizările regimului nostru, iar pe de alta parte se demasca activitatea trădătoare a fostelor partide şi grupări politice din trecut, unii deţinuţi contrarevoluţionari, „din proprie iniţiativă” – în astfel de ocazii -, cer cuvântul şi-si manifesta deschis admiraţia faţă de regimul nostru şi realizările sale, iau atitudine faţa de gruparea politică din care au făcut parte şi dezaproba acţiunile duşmănoase întreprinse de ei. De ademenea datorită muncii individuale, dusă cu unii deţinuţi contrarevoluţionari de la penitenciarele JILAVA şi BOTOŞANI, care au deţinut funcţii în vechile partide „istorice”, s-a reuşit ca unii dintre ei sa părăsească poziţiile reacţionare, să ia atitudine şi să demaşte propria activitate duşmănoasă, a lor şi a grupării politice din care au făcut parte, să se desolidarizeze de vechile concepţii, să recunoască trăinicia regimului democrat popular din ţara noastră şi să se încadreze necondiţionat în noua orânduire de stat. Unii dintre aceştia au fost recrutaţi ca agenţi, graţiaţi de restul pedepsei şi puşi în libertate.”
Prin această reeducare, regimul comunist căuta să infiltreze România, care devenise o închisoare mai mare, cu noi elemente recrutate prin şantaj şi minciuni.
Şi nu numai atât, sistemul informativ era perfecţionat şi extins peste hotare. Ministrul de interne (Alex. Dragici), prin referatul strict secret din 8 Ianuarie 1964, preciza:
„…Românii ajunşi în străinătate să fie luaţi în evidenţa oficiilor noastre diplomatice, pentru a se ţine o permanenta legătura cu ei…această legătura creează avantajul oficiilor noastre diplomatice să organizeze pe aceşti cetăţeni în colonii, pentru a-i putea avea sub influenţa politica a statului nostru; prin diferite activităţi culturale, informarea acestora continuă despre realizările din R.P.R., difuzarea de ziare, reviste, etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe care-1 vor avea cu cetăţenii români din aceste colonii, vor putea cunoaşte mai bine situaţia politico-economica din ţările respective…”
Deci adevărat şi curat spionaj, pe care românii îl desfăşurau în subordonare ruseasca.
Aruncând o privire asupra acestui capitol, constatăm că după „spiritul” Genevei, în 1955, sunt luaţi din securitatea internă Aurel Moiş, ce se ocupase de lichidarea partizanilor din Banat şi Fagaraş şi Nicolae Doicaru, cel ce lichidase partizanii din Dobrogea şi aranjase procesul „sabotării ” Canalului -şi trecuţi în direcţia Informaţii externe. Primul, subordonat celuilalt, ajunge şeful rezidenţei de la Berlin şi se remarca prin răpiri, dintre care trei sunt între cele mai spectaculare (Aurel Decei şi Oliviu Beldeanu – de la Berlin, iar Puiu Traian -prin Viena). Până la urmă, N. Doicaru 1-a „mâncat” pe Moiş în 1962, şi-l va creste pe Mihai Pacepa. Acesta va face defecţiunea din Iulie 1978 şi va fi condamnat la moarte, în contumacie, în Aug.1978. Aceasta filieră cu anexele ei aranja şi vânzările de oameni pe valută forte, evrei, germani (saşi şi şvabi) şi chiar români cumpăraţi de rude din străinătate, sau chiar de unele ţări ca USA şi Marea Britanie (a celor condamnaţi în înscenările făcute de securitate precum surorile Anny şi Nora Samuelli, Const.Mugur, Ion Vârvoreanu s.a.)
O altă reţea ce a acţionat în vederea infiltrării instituţiilor internaţionale a fost cea creată de Mihai Caraman care între Dec.1958 şi Mai 1969 a făcut să se „cutremure” NATO. A lucrat şi pentru URSS şi a putut să se dezvolte, în timp ce Franţa lucra pentru slăbirea influenţei americane din Europa; Această activitate, cea mai fructuoasă, s-a dezvoltat şi cu concursul unor francezi dornici de bani. Au fost angrenaţi în reţea şi unii refugiaţi români ce furnizau date regimului de la Bucureşti. Rechemat în Mai 1979, M.Caraman a fost înlăturat din serviciul de spionaj extern. A fost reintegrat în Dec.1989 şi în Aprilie 1992 înlocuit cu Ioan Talpes, care fusese consilier al lui Ion Iliescu până în 1997, când a fost înlocuit.
Paralel cu infiltrarea serviciilor secrete în NATO, s-a făcut şi infiltrarea la UNESCO, cu Ion Iacobescu, ofiter de securitate trimis sub acoperire diplomatică la Paris, iar din 1968 ca funcţionar internaţional la UNESCO,- de unde, pe 25 Iulie 1969,după „afacerea Caraman” a dispărut, fiind condamnat la moarte prin S.nr.346 din 1970 (în contumacie)- el ajungând prin Anglia în Statele Unite,
Pregătirea Anului 1964 s-a făcut pe mai multe planuri, nu numai reeducarea din închisori, dar şi:
– întărirea informativă din ţara şi infiltrarea exilului;
– perfecţionarea activităţii de cenzura, mai ales cu străinătatea, unde volumul scrisorilor ajunge la 28-30.000. pe zi;
– desfiinţarea comitetelor din exil cuprinzând membrii partidelor istorice, pentru ca persoanele ieşite din închisori să nu mai aibă cu cine avea legătură, decât în scopul activităţilor ce trebuiau desfăşurate în favoarea României înfeudate comunismului;
– supravegherea strictă a străinilor ce vor vizita România.
Anul 1964 a însemnat încheierea primei etape a modelului sovietic din România, sistem sângeros în care Lenin a pus bazele terorii iar Stalin a fost „arhitect'”.
Pretinşii români, în frunte cu Gheorghiu Dej, au urmat modelul, şi nu greşim daca spunem că l-au perfecţionat şi generalizat, făcâridu-1 să se manifeste distrugător încă un deceniu după moartea călăului omenirii.
După cum sovieticii au dezvăluit, la numai 3 ani după moartea lui Stalin, rănile sângerânde din trupurile şi sufletul omului sovietic, tot la 3 ani după dispariţia lui Gheorghiu Dej au devenit vizibile şi trupurile sângerânde ale românilor.
In Comisia de partid din 18-03-1968, care cerceta crimele săvârşite de Gheorghiu Dej şi Alexandru Draghici, s-a consemnat declaraţia lui Pavel Ştefan (fost ministru de Interne) din care reieşea:
Din timpul lui Marin Jianu apăruse indicaţia ca să fie bătuţi deţinuţii („dar acestea erau bătăi barbare, banditisme… era linia partidului de a aresta şi schingiui fără să existe vreo învinuire.”)
Continuând declaraţia în faţa Tribunalului, col.Pavel Ştefan a menţionat ca prima lui măsura a fost să instaureze ordinea şi disciplina în locul terorii care domnea în minister (în 1951). A minţit că a găsit pe doctoriţa Simionescu care deţinea funcţia de medic al lagărelor şi care, în loc sa ia masuri şi sa ceara comandanţilor sa dea medicamente şi îngrijiri deţinuţilor, încuraja înstrăinarea lor şi participa efectiv la aceste afaceri. A mai spus că se miră că mai exista colonelul Baciu Ion (şeful penitenciarelor), Slobodă Ioan (lt.col. sef direcţie lagăre şi colonii de munca), Cosmici Eftimie (col.Inspector Direcţia lagăre) care spunea subordonaţilor „cruzimea este sarcina de serviciu”, sau Albon Augustin (colonel cu paza canalului) care zbiera la deţinuţi să „sape canalul cu gamela”, când toţi aceştia ar fi trebuit sa fie vinovaţi în procesul ce se judeca.
„Eu (Pavel Ştefan) informam pe Gheorghiu Dej sub aspectul acesta si zicea da, dar totuşi nu se punea ordine. Gheorghiu Dej ducea o politica de aprobare a trecutului…”
In 1953, luna Februarie, ministrul Pavel Ştefan a ordonat cercetări stabilindu-se abuzurile şi atrocităţile comise la Salcia de către 20 cadre şi 14 brigadieri deţinuţi care au omorât din Iunie 1952 până în Martie 1953,un număr de 62 deţinuţi. Un număr mare de deţinuţi au fost răniţi ţi s-au ales cu invalidităţi corporale pentru toata viaţa. Aceste crime de omor prin torturi, abuz în serviciu, profanare de cadavre, vătămare grava corporală, a constat în: bătăi cu ranga de fier, cazma, lopata, cravaşa, unii murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pe toata viata; asasinare prin împuscare; interzicerea tratamentului medical deţinutilor bolnavi şi scoaterea lor la munca, în mod forţat, contrar prescripţiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea deţinuţilor în carcere descoperite iarna, dezbrăcaţi, sau chiar în pielea goala; obligaţia deţinuţilor de a intra în apa până la brâu ca să taie stuf şi papura; alergarea deţinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor; scoaterea deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi, în timp de iarna pe digul de construcţie şi pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa îngheţată; legarea unor deţinuţi de mâini şi tinerea lor dezbrăcaţi în pielea goala, vara, ziua şi noaptea, pentru a fi muscaţi de tânţari; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ.
Toate aceste fapte săvârşite se încadrează în acţiunea de genocid întreprinsa împotriva deţinuţilor.
Pe lângă ministrul Pavel Ştefan se mai adaugă şi declaraţia colonelului Bădica Ilie ( locţiitorul şefului Direcţiei generale a lagărelor şi coloniilor de munca) care precizează: „Prin amploarea şi gravitatea faptelor comise, acestea nu puteau fi încriminate ca simple acte de omor, întrucât ele au fost săvârşite în masă, de către funcţionarii de stat, care aveau misiunea de a păzi persoanele internate şi a le reeduca. Au fost săvârşite cu premeditare şi în mod sistematic, creând în rândul deţinuţilor o atmosfera de teroare, iar populaţia din jurul coloniei a dezaprobat asemenea monstruozităţi.”
Tot fostul ministru Pavel Ştefan, pe timpul săvârşirii faptelor a declarat în faţa instanţei de judecata:
„Purtarea unor comandanţi era pur fascistă. Comandanţii foloseau ca unelte ale lor, elementele cele mai rele…După părerea mea, nelegiuirile săvârşite în diferite colonii de munca erau de natura sa rupă aparatul de stat de mase, întrucât atrocităţile din colonii erau văzute ca fiind făcute din ordinul guvernului şi al partidului…”
In „Documentatul” privind atrocităţile de la Salcia, subliniat ca -strict secret de importanta deosebită-(din Aprilie 1968) semnat de Ion Stănescu (preşedintele Consiliului Securităţii Statului) şi contrasemnat de Constantin Stoica (general maior), Filimon Ardelean (sef.Direcţiei de Anchete Penale), Mircea Onea (maior, ancherator penal de Securitate) şi maior Gheorghe Bratu (asistent al Consiliului Securităţii Statului) se menţionează:
„Faptele deosebit de grave petrecute la colonia Salcia nu au constituit un caz izolat. Asemenea atrocităţi, ca cele petrecute la Salcia şi de proporţii asemănătoare, au avut loc, în aceiaşi perioada, precum şi ulterior, la fostele colonii de munca de pe canal, cele de la Iţcani şi Bicaz, la penitenciarele Piteşti, Gherla, Suceava şi altele. Spre exemplu, la penitenciarele Suceava, Piteşti şi Gherla, în perioada 1948-1952, ca rezultat al acestor atrocităţi săvârşite, au fost ucişi 30 de deţinuţi, maltrataţi şi schingiuiţi 780, dintre care circa 100 au rămas cu infirmităţi foarte grave, unii s-au sinucis pentru a scăpa de torturi, iar alţii au înnebunit, datorită presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi…
Ei, şefii călăilor, recunosc o foarte mică parte din crime, pe care le situează pe tot teritoriul ţării si noi ce am fost victime şi am suferit aceste atrocităţi venim şi prezentăm liste cu zeci de mii de morţi (din cei aproape 200.000) şi peste 100.000 de întemniţaţi (din cei 2 milioane de oameni privaţi de libertate).
Cifra nu este deloc exagerată. In documentele din data de 3 Mai 1968 (A.S.R.I.,Fond „D”, dosar nr.9.822,f.134-139) găsim o notă în care se spune: „… Partidul nostru este un partid al adevărului, al echităţii şi dreptăţii sociale (n.n. Ce neruşinare?,). E1 nu poate admite-fiind în firea lui-ca în rândurile sale să-si facă loc şi să fie tolerate abuzuri, ilegalităţi şi crime. De aceea, el nu poate lasa pe seama istoriei lămurirea nici-unei probleme. In acest spirit este necesar să analizam şi noi astăzi cum de a fost posibil ca unii ofiţeri de securitate să fie folosiţi de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin Alexandru Draghici, în scopuri meschine, odioase, împotriva unor activişti de partid şi de stat… (n- n. -dar nu spune şi împotriva poporului român). Alexandru Draghici, înconjurându-se de oameni în stare de orice mârşăvie, de abuzuri şi ilegalităţi din cele mai flagrante, elemente aventuriere, carieriste, intrigante, a creat condiţii, prin ordinele şi indicaţiile date şi practicile folosite, de încălcare grosolana a normelor şi principiilor de partid şi de nesocotire a legilor statului… lata, tovarăşi, ce figuri sinistre -Alexandru Draghici şi Pintilie Gheorghe- au stat în fruntea acestei instituţii cu o mare responsabilitate sociala…”
In continuare prezintă cifre demonstrînd genocidul:”…în mod denaturat baza de lucru a elementelor duşmănoase a fost artificial amplificată, considerându-se ca toţi cetăţenii ţarii cu antecedente politice sau cei cu legaturi de orice fel în Occident ar prezenta pericol pentru securitatea statului. In acest mod s-a ajuns la un fapt pur şi simplu de neimaginat, ca în cartoteca evidentei generale a organelor securităţii statului sa se găsească în anul 1965 circa 7.000.000 cetăţeni, ceea ce reprezintă 1/3 din populaţia ţării. Dacă ar fi raportata aceasta cirfră la numărul populaţiei adulte, ar rezulta că peste 50% din cetăţeni trebuie să stea în atenţia securtăţii statului…. Pentru a putea realiza o urmărire informativa de o asemenea amploare, aparatul de securitate a fost împins ani de-a rândul la crearea unei reţele de informatori exagerat de umflate, prin care au trecut cinci sute de mii de cetăţeni. Menţionez ca în cifra respectiva nu este inclusă reţeaua informativă a organelor de miliţie, prin care au trecut sute de mii de persoane…”
Acestea sunt cifre şi fapte ce atestă genocidul comunist din România şi justifică declanşarea procesului contra comunismului.
Intre 1964-1968 nu s-a pus capăt genocidului ci s-a produs numai schimbarea tacticii de tortură şi exterminare a adversarilor regimului comunist, care şi-a făcut şi alţi duşmani, printre proprii membrii de partid: dizidenţii.
S-a continuat urmărirea permanenta a foştilor deţinuţi politici şi chiar rearestarea lor. In unele cazuri s-a trecut la iradierea, otrăvirea şi asasinarea arestaţilor, precum: Ion Gavrilă Ogoreanu, Paul Goma, Gheorghe Ursu…
S-a continuat cu înscenarea proceselor de sabotaj economic şi urmărirea celor ce veneau în contact cu străinii ce veneau în ţară.
Ţara înconjurata cu sârma ghimpata şi trupe numeroase, a devenit o mare închisoare, unde erau vânaţi fără mila toţi cei ce încercau să-si câştige libertatea sau erau condamnaţi cei prinşi vii, pentru tentativa de trecere a frontierei.
Prin revoluţia culturala şi preluarea modelului chinezesc, s-a trecut la spălarea creierelor, urmărindu-se nebunia cultului personalităţii.
S-a trecut la urmărirea celor ce lansau manifeste contra regimului sau făceau apeluri disperate în străinătate pentru semnalarea abuzurilor şi dărâmării patrimoniului naţional, sau distrugerii satelor.
O noua armă a terorii comunismului a fost internarea forţată şi tratarea opozanţilor politici prin azile psihiatrice, distrugându-i fiziceşte şi moraliceşte, făcându-i „neoameni” pentru restul vieţii. Cazuri:Vasile Paraschiv, Nestor Popescu, Dumitru-Gheorghe Zamisnicu.
Spitale psihiatrice: Marcuţa, Săpoca, Poiana Mare, Voila, Socola, Sighet, Vaşcău, Jebel…
Nici când călăul Ceauşescu a fost răsturnat, crimele nu s-au oprit. Continuitatea s-a făcut prin Iliescu care a exterminat circa 600, în majoritate tineri, între 22-31 Decembrie 1989. Neputând stăpânii situaţia din cauza abuzurilor, a continuat crimele în masă prin chemarea minerilor în ajutor, în mai multe rânduri, şi apoi întărindu-şi puterea, prin folosirea criminalilor din fosta securitate, împânzind aceste elemente înrăite în toate structurile de stat Aceasta a dus la haosul economic şi politic pe care 1-a promovat şi în mileniu III.
Remus Radina spune pe drept cuvânt: „Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni inconştienţi (unii fost comunişti) care elogiază comunismul, uitând toate crimele comise de el.”
După ce executivul postcomunist, infiltrat de elemente retrograde, vinovate, caută să impiedice înlăturarea valului ce acoperă monstruoasele crime săvârşite de acest sistem barbar, după ce justiţia înfeudata practicilor totalitarismului a refuzat deschiderea procesului comunismului, a revenit rolul generaţiei tinere, ieşite din acest cataclism social, să ceară curăţirea vieţii publice de acei răufăcători ce înveninează societatea românească.
Cinstea aceasta revine şi lui Ioan Roşca, cercetător ştiinţific, fost lider în Pieţei Universităţii (1990) şi victimă a lui Ion Iliescu.. El a iniţiat pe Internet strângerea materialului documentar în vederea promovării Procesului comunismului, recuperării adevărului, reparării nedreptăţilor prin restituirea memoriei victimelor dispărute, repunerii în drepturi a celor jefuiţi şi urmaşilor lor.
Cel care consemnează in prezentul rechizitoriu aceste fapte ieşite din comun, a fost răpit în 1945 de NKVD,(de cap. Petrov Vasiliev) torturat îngrozitor şi lovit în cap cu pistolul până la pierderea cunoştinţei, readus în viaţă cu turnarea de găleţi cu apa. Am fost schingiuit în Ministerul de interne şi jucat în picioare în faţa altor deţinuţi de către Al.. Nicolschi, Teodor Sepeanu, Nicolae Bogdan şi A. Deleanu (toţi cu funcţii de conducere). Mi s-au înscenat 6 procese, prin care am fost condamnat, am fost implicat în procesul de reeducare 1962-1964, refuzând să dau vre-o declaraţie (toate acestea le dovedesc cu acte şi martori). Am cunoscut enorm de multe victime nevinovate şi am trecut prin nenumărate scheme de tortură, ce au marcat oamenii pentru tot restul vieţii.
De aceia, răscolind amintirile, am plâns şi am scris, am scris şi am plâns. Este durerea mea şi a unei generaţii care s-a sacrificat pentru libertate şi dreptate.
Este durerea unui neam care de milenii luptă pentru libertate, a unui neam ce a fost ospitalier chiar cu duşmanii, hrănindu-i şi îndestulându-i din ţarina bogat îngrăşată de trupurile bunilor şi străbunilor lui. A unui neam care a fost mereu sacrificat pentru interesele meschine ale marilor puteri.
Este drama unui popor care şi-a pierdut libertatea, şi nu din vina lui, pământul fiindu-i sfârtecat şi jefuit în văzul tuturor.
De aceea, mai marii omenirii, sub ochii şi cu încuviinţarea cărora s-au petrecut toate aceste fărădelegi, au acum datoria morală să contribuie la judecarea procesului comunismului.
Cicerone Ionitoiu
EPILOG
In timp ce la Yalta se hotărâse judecarea crimelor naziste, trupele române făceau sacrificii uriaşe pentru terminarea războiului, iar la Bucureşti, fostul procuror rus A.I.Vîsinschi, devenit diplomat, impunea regimul comunist, care a dezlănţuit genocidul.
Acel guvern instalat se face vinovat de trădare de ţara, prin acceptarea unui regim impus de altă ţară, în slujba căreia s-a pus pentru a ajuta la jefuirea ei, punând toate resursele la dispoziţia Moscovei şi chiar pregătind alipirea ţării la URSS.
Aşa cum o arată materialul prezentat, structura comunista şi aparatul represiv creat, se fac vinovate de distrugerea structurii normale de stat, de atentat contra independentei ţării, de violarea legilor fireşti şi înlocuirea democraţiei cu o dictatura de tip fascist.
Prin desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii şi amestecul puterii executive în puterea judecătoreasca, s-a deschis drumul tuturor ilegalităţilor. Acestea au început cu epurări de funcţionari, cu arestarea tuturor celor ce participaseră la întregirea ţării (ca foşti miniştri, prim-miniştri, deputaţi, senatori, prefecţi, primari, notari, generali şi ofiţeri de toate gradele, înalţi Prelaţi şi slujitori ai altarelor), şi a mers până la exterminarea lor.
S-a trecut la exterminarea ţărănimii, trăgându-se cu arme de toate felurile şi calibrele, producând în sate sute de mii de victime. Au fost rase de pe suprafaţa pământului sate şi biserici.
Represiunea s-a dezlănţuit asupra întregii ţări. Sute de mii de cetăţeni de origine germană (şvabi şi saşi), sîrbi, turci, tătari, care erau integraţi în poporul român de sute de ani, au fost deportaţi forţat, confiscându-li-se toate bunurile. Unii au fost trimişi în URSS, unde şi-au găsit moartea în condiţii de exterminare prin munca forţată, sau au rămas schilozi pe viaţă.
Arestările s-au făcut în valuri, fără motiv (pe baza unor delaţiuni şi pure invenţii), numărul lor fiind de alte sute de mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare parte, fără judecată. Iar cei ajunşi în faţa tribunalelor au fost condamnaţi pe baza unor probe fictive şi martori mincinoşi, confiscându-li-se averea, iar aruncindu-li-se familiile pe drumuri, fără servici. Copiii au fost şi ei scoşi din scoli şi facultăţi.
Victimele arestate erau torturate, de cum se ajungea la securitate, prin metode diabolice. Unii, şi nu putini, au fost omorâţi în timpul anchetei. Alţii, torturaţi în mod bestial, după de scăpau din anchete, ajungeau în temniţe, alte locuri de schingiuire, sau în lagăre de munca forţată – unde erau exterminaţi din cauza eforturilor supraomeneşti, regimului alimentar (între 500-1000 calorii) lipsei de medicamente şi condiţiilor neomeneşti de cazare. La toate acestea, se adaugă şi tortura din timpul muncii sau de după muncă, din cauza neîndeplinirii normei. După expirarea pedepsei, urma deportarea în condiţii de exterminare, de unde, după 2-3 ani, erai din nou condamnat.
Din materialele expuse se vede barbaria în care a fost nevoit sa trăiască poporul român, supus la genocid.
Pocesul Comunismului, cu măsuri reparatorii, denunţarea şi excluderea din viaţa publică a celor care au contribuit la genocid – poate repara fibra morală a neamului şi aduce pacea socială.
Iuliu Maniu – încercarea familiei de găsire a osemnitelor și de reînhumare, la aproape 20 de ani de la moartea sa
La 13 februarie 1970, după aproape două decenii de la decesul lui Iuliu Maniu, profitând de atmosfera de relativă destindere, Clara Boilă, nepoata după soră a lui Maniu a adresat un memoriu preşedintelui Nicolae Ceauşescu prin care solicita indicarea locului în care a fost îngropat unchiul ei pentru a putea îngriji mormântul. În urma acestui memoriu, Clara Boilă a fost vizitată de doi membri ai Comitetului Judeţean de Partid Cluj care au sfătuit-o să trimită preşedintelui o nouă adresă în care să solicite permisiunea exhumării osemintelor şi reînhumarea acestora într-un loc mai accesibil familiei (vezi Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 123).
La 30 noiembrie 1970, Clara Boilă trimitea şefului statului o nouă solicitare privind „eliberarea autorizaţiei de exhumare şi reînhumarea a osemintelor lui Iuliu Maniu, fie în Cimitirul Central din Cluj, fie în comuna Bădăcin, alături de osemintele părinţilor săi” (Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 123-124).
În martie 1971, nepoata fruntașului țărănist a fost înştiinţată că cererea de reînhumare a fost aprobată, însă membrii familiei nu puteau participa la exhumare (vezi Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 124). Solicitarea de reînhumare a fost aprobată în şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 29 decembrie 1970 (vezi Nicoleta Ionescu-Gură, „Iuliu Maniu Să mă ducă de la casă până la mormânt patru flăcăi din sat, în: „Magazin Istoric”, nr. 2013 (553), p. 28),
Din documentele accesibile până în acest moment se pare că acţiunea propriu-zisă de exhumare de la Sighet a avut loc în 27 aprilie 1971. Data este menţionată într-un raport al colonelului Nicolae Hrițan, şeful Inspectoratului de Securitate Maramureş din 30 aprilie 1971, adresat generalului Dumitru Borşan, şeful Direcţiei I (ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 17, f. 241).
Întrucât familia nu era de acord ca ceremonialul religios să fie îndeplinit de un preot ortodox, a fost solicitat părintele Simion Man, nepotul lui Iuliu Maniu, fără a se stabili exact ziua în care urma să aibă loc reînhumarea.
La 9 iunie 1971, colonelul Zbârcea din Direcţia I îşi informa colegii de la Baia Mare că ,,ceremonia de la Bădăcin va avea loc săptămâna viitoare” solicitând ,,cunoaşterea intenţiilor” părintelui Simion Man în vederea prevenirii unor situaţii neplăcute (Nicoleta Ionescu-Gură, „Iuliu Maniu Să mă ducă de la casă până la mormânt patru flăcăi din sat, în: „Magazin Istoric”, nr. 2013 (553), p. 29).
Într-o notă informativă din 15 iunie 1971, agentul „Mare Mihai” a reprodus afirmaţiile părintelui Simion Man: „Este vorba ca Maniu să fie reabilitat şi după aceea se va face înhumarea cu ceremonia cuvenită. Eu am fost şi pe la Bădăcin unde am reamenajat mormintele părinţilor lui Maniu şi a familiei sale, îngropaţi pe Dealul ţarinii în fosta lor proprietate. Osemintele lui sunt puse într-o ladă în beciurile închisori din Sighet, unde Maniu a murit” (ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 17, f. 247).
La 29 iunie 1971, un delegat din partea Ministerului de Interne a venit la Cluj, comunicând Clarei Boilă că exhumarea a avut loc, iar familia va putea verifica osemintele, acestea fiind însoţite de un certificat medico-legal pentru a le confirma autenticitatea.
A doua zi, la citirea certificatului medico-legal, membrii familiei Boilă au realizat că osemintele nu aparţineau lui Iuliu Maniu din cel puţin două motive: în document se aminteşte de dentiţie, fruntaşul ţărănist neavând dinţi în momentul morţii, respectiv urmele de fractură la nivelul cubitusului, în timp ce Maniu a suferit o fractură la tibie. În faţa acestor neconcordanţe evidente, reprezentantul Ministerului de Interne a admis că ar putea fi vorba de o greşeală, precizând că va discuta problema cu superiorii săi de la Bucureşti. În scurt timp a revenit cu un telefon în care, după ce şi-a cerut scuze pentru confuzie, a promis că se va întoarce peste câteva zile cu osemintele fruntaşului ţărănist. În timpul discuţiei telefonice din 30 iunie 1971, convorbire interceptată și transcrisă de ofițerii Securității, reprezentantul Ministerului de Interne a precizat: „Trebuie să mă duc la Bucureşti, unde am toate ambalajele trimise pentru că părerea mea personală este că aici e vorba de o confuzie crasă. Trebuie să mă duc unde am toate ambalajele, că noi am scos tot ce a fost acolo. Înseamnă că ăştia au făcut confuzie acolo, că astfel nu se poate. Aşa că eu o să vă sun după ce am identificat totul, dumneavoastră vă pregătiţi aici, adică vă aduc aici, să vedeţi despre ce este vorba. E vorba de o chestiune ştiinţifică, în urma unor chestiuni de confuzii. Vă rog să mă iertaţi că s-a făcut o asemenea confuzie”. La finalul discuţiei, Elena Boilă a menţionat dorinţa familiei „de a fi acolo, de faţă”, însă colonelul a replicat că îi pare rău, dar nu mai e nimic de făcut deoarece „s-a scos totul de acolo” (ACNSAS, fond Reţea, dosar nr. 70243, vol. 1, f. 348).
În aceeaşi zi, după consultarea familiei, pentru a se evita o nouă situaţie neplăcută, Clara Boilă a trimis o adresă lui Nicolae Ceauşescu prin care comunica că renunţă la demersul de a identifica rămăşiţele pământeşti ale unchiului ei. În cursul zilei, Elena Boilă i-a explicat unchiului ei, Ionel Pop motivele care au determinat familia să renunţe la reînhumarea osemintelor: „Nu am plecat la Bădăcin pentru că s-a întâmplat ceva foarte neplăcut. Înainte de a pleca am avut totul gata şi colonelul ne-a citit actul antropologic întocmit de medicii din Bucureşti pentru osemintele unchiuţului şi din actul acesta rezultă că ar avea dinţi în faţă şi că are fractură la mână. Nu este el, atunci am refuzat şi Matei [Boilă] le-a spus că în faţa acestei situaţii, noi vrem să fim de faţă la exhumare, altfel ne retragem cererea. La aceasta colonelul a spus că va lua legătura cu Bucureştiul şi ne va telefona. Ne-a telefonat acum un sfert de oră şi ne-a spus că nu mai putem să mergem la exhumare pentru că toate osemintele au fost scoase din cimitir, că trebuie să fie o confuzie la mijloc, că el se va duce la Bucureşti şi caută să găsească adevăratul schelet şi vine înapoi cu el şi ne dă voie să facem expertiza cu un medic legist şi cu Nelu [Ioan Boilă] aici la Cluj, înainte de a pleca. Suntem foarte necăjiţi că a fost totul pregătit şi nu e el” (ACNSAS, fond Reţea, dosar nr. 70243, vol. 1,, f. 350v-351v).
Din Andrea Dobeș, Spațiul concentraționar românesc. Penitenciarul Sighet 1950-1955 (lucrare în curs de publicare)
Iosif Ton ,,Eu sunt chemat nu sa lupt impotriva comunismului, ci sa-L aduc pe Cristos in comunism”
Iosif Țon, Poziţia mea în Uniunea Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii Baptiste, Oradea, 26 noiembrie 1978.
Pentru a citi și alte pasaje din această scrisoare apasă aici.
Ideea conviețuirii dintre comunism și creștinism se regăsește expusă pe larg în Manifestul Creștin, lucrare publicată în Anglia, al cărui titlu inițial era Locul creștinului în socialism. Spre deosebire de Iosif Țon, Richard Wurmbrand considera că nu putem vorbi de o colaborare a creștinismului cu comunismul, o ideologie atee cu origini satanice. A se vedea în acest sens Richard Wurmbrand, Marx și Satan. menționez în acest context și faptul că, comunismul are caracteristicile unei religii politice și și-a propus prin întemeietorii săi să lupte împotriva creștinismului. Celor interesați de subiectul religiilor politice le recomand Eric Voegelin-Religiile politice, Editura Humanitas, București, 2010.
Articole similare
Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin
“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai
“Confruntări”, de Iosif Ţon – o carte despre cum îşi poate recâştiga biserica autoritatea
Este destul de uşor, atunci când trăieşti într-o societate în care principiile libertăţii de conştiinţă sunt respectate, să uiţi istoria plină de lupte şi de suferinţe a celor pe care Dumnezeu i-a ales să fie „campioni” ai credinţei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt, biserica creştină s-a ridicat tocmai datorită unor astfel de oameni, care depăşindu-şi slăbiciunile şi punându-şi toată încrederea în Dumnezeu, au reuşit să zidească o temelie puternică pentru libertatea de închinare a fiecărui om, conform cu credinţa pe care o are. Din rândul acestor oameni, face parte şi pastorul Iosif Ţon, care prin intermediul volumului „Confruntări”, ne pune la dispoziţie materiale pline de valoare pentru istoria bătăliei dintre ateismul comunist şi credinţa creştină.
Atlanta, Georgia, 27 iulie 1939
La peste 20 de ani de la căderea comunismului în România, s-ar putea ca pentru mulţi să nu mai prezinte interes ceea ce s-a întâmplat timp de 40 de ani în ţara noastră. Cea mai mare greşeală ar fi să uităm ce s-a petrecut atunci, să ştergem cu buretele toată seria de nedreptăţi, persecuţii şi încălcări flagrante ale drepturilor omului şi astfel, să devenim nu numai lipsiţi de apreciere, dar şi vulnerabili faţă de întoarcerea, oricând posibilă, a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor” nu trebuie uitată şi nici nu trebuie să se repete în vreun fel. Iată de ce, volumul „Confruntări” ne oferă posibilitatea de a păstra vie memoria faptelor rele din acele timpuri, pentru ca ele să nu mai revină.
În acest sens, gândul central al acestei culegeri de documente este bine sintetizat de Declaraţia făcută la Congresul Mondial al Bisericilor Baptiste, desfăşurată la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici un om, nici un guvern şi nici o instituţie religioasă, civilă, socială sau economică nu are dreptul să-i dicteze vreunei persoane cum să se închine lui Dumnezeu sau dacă să se închine sau nu. În continuarea practicii noastre constante, suntem imperativ constrânşi să insistăm din nou, asupra deplinei menţineri a absolutei libertăţi religioase a fiecărui om, de orice credinţă sau fără credinţă.”
„Cine îşi va pierde viaţa?”
În continuare, suntem plăcut surprinşi de prospeţimea conceptelor pe care Iosif Ţon le exprimă într-unul dintre documentele marcante, scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îşi va pierde viaţa?”, întocmit în anul 1973.
Prin intermediul unei prezentări sintetice de excepţie, Iosif Ţon ne conduce prin istoria conceptului libertăţii de conştiinţă, de-a lungul veacurilor. În final, autorul aplică elementele de dogmatică creştină cu privire la liberate, la situaţia cultelor religioase neoprotestante, din România comunistă. Oferind o binemeritată lecţie autorităţilor statului referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaraţia de la Helsinki şi având şi curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ţon transpune în practică ceea ce el a studiat atunci când şi-a realizat teza asupra martirajului.
Libertatea copiilor lui Dumnezeu
În privinţa libertăţii pe care Dumnezeu o recunoaşte omului, Iosif Ţon nota: „Cristos a plecat de la premiza că omul este liber să îşi aleagă destinul, că el are nevoie să experimenteze puterea eliberatoare a Evangheliei, înainte de a găsi această libertate, pe care Pavel a numit-o libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citând din Declaraţia de la Atlanta: „Religia adevărată se sprijină pe convingerea că fiecare om poate să intre în legătură directă cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamnă a-l priva pe individ de dreptul lui cel mai sacru şi de a-i viola demnitatea şi valoarea ca fiinţă umană.”
Pornind de la aceste principii, Iosif Ţon demască complotul pus la cale de autorităţile comuniste, care acţionând din interiorul bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, şi-a impus un sistem bine gândit de subminare a dezvoltării lor, sub aparenţa menţinerii libertăţii de conştiinţă. Acest duplicitarism nefast, manifestat de autorităţile comuniste, este pus în evidenţă de autor, care subliniază nevoia mutării centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizată, la Cel care este Capul – Isus Cristos.
Stăpânul nostru suprem este Dumnezeu
„Ceea ce vrem să spunem este că prin reglementările şi instrucţiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situaţie neconstituţională, nestatutară şi nebiblică. Este timpul să ne oprim si să ne întrebăm unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem şi dacă este bine asa. Iar dacă ajungem să vedem că nu este bine, să avem curajul să ne întoarcem de unde am căzut şi să ne refacem fiinţa biblică, nou-testamentală, aşa cum vrea Domnul nostru, Isus Cristos.”
Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ţon sunt însoţite şi de nişte cereri precise pentru oprirea imixtiunii autorităţilor de stat în administraţia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor internaţionale. „Biblia ne învaţă să preţuim ţara în care trăim şi să stimăm autorităţile ei, să le dăm tot ceea ce le aparţine acestora. Dar Biblia ne mai învaţă că Stăpânul nostru suprem este Dumnezeu şi pentru noi, autoritatea Lui este cea care ne cere angajare necondiţionată şi deplină.” Urmarea răspândirii acestui document se poate intui uşor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ţon să facă faţă autorităţilor comuniste şi temutei securităţi.
Pe de altă parte, contextul internaţional era într-un proces de schimbare, iar dorinţa autorităţilor statale din România de a obţine „Clauza naţiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui şir nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizică a autorului. Lucrul cu adevărat deosebit este acela că acest document ajuns peste hotare, a silit autorităţile comuniste să îşi revizuiască comportamentul faţă de cultele neoprotestante şi să dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viaţa internă a bisericii.
„Manifest creştin”
Un alt document cu un profund caracter istoric şi spiritual al acelor timpuri este aşa-numitul „Manifest creştin”, care se constituie ca o replică la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergând pe principiul opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele religiei creştine, pastorul Iosif Ţon demonstrează în mod admirabil, faptul că societatea comunistă a fost incapabilă în a produce acel om nou, „constructor devotat şi conştient al comunismului.” Singura învăţătură capabilă să producă un om nou este cea creştină.
„Să spunem direct şi deschis ceea ce credem şi ceea ce vom căuta să demonstrăm în continuare: cauza pentru care nu se realizează omul nou este tocmai ideologia materialistă, atee. Fiindcă aceasta este piedica cea mai formidabilă care a fost înălţată vreodată, în calea formării caracterului nobil al omului”.
Sufletul omului este însetat după lumea spirituală
Examinând obiecţiile împotriva credinţei aduse prin intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx şi Engels, precum şi prin tezele evoluţioniste ale lui Darwin, Iosif Ţon ne oferă o imagine sintetică asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învăţători, relevând contradicţia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat să producă apariţia omului nou, era el însuşi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevărat nou, superior din punct de vedere moral şi spiritual.
„Ceea ce se poate constata este că materialismul a creat în oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfăcut numai prin bunuri materiale şi culturale; el este însetat după lumea spirituală şi nu poate fi satisfăcut decât în contactul viu cu aceasta.”
Locul creştinului în socialism
În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc cu claritate toate faptele istorice este că religia creştină în forma ei autentică a fost cea care a reuşit într-un mod nemaicunoscut în istorie, să creeze un om moral şi o societate curată şi că prăbuşirea credinţei a avut ca rezultat prăbuşirea moralităţii societăţii în ansamblul ei.” Acest manifest creştin lansat în cursul anului 1974 defineşte în cele din urmă, „Locul creştinului în socialism”, reliefând faptul că nu este corect statutul de toleranţă acordat creştinilor neoprotestanţi.
„De Isus Cristos se tem numai aceia care ar vrea să transforme lumea întreagă, dar care se tem ca această transformare să înceapă în ei înşişi, în propriul lor caracter. Revoluţia trebuie să înceapă în noi înşine, în fiecare dintre noi şi aceasta o poate face numai acela care a iubit omenirea atât de mult, încât S-a răstignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea finală a acestui manifest era în ce măsură comunismul avea să accepte creştinismul autentic şi dacă avea să respecte libertăţile fundamentale ale omului.
Schimbarea de direcţie a persecuţiei religioase după 1974
Răspunsul îl cunoaştem – comunismul a respins o astfel de ofertă, iar în cadrul documentului „Schimbarea de direcţie a persecuţiei religioase după 1974”, vedem cum autorităţile statale au trecut la alte forme de discriminare şi înăbuşire a cultelor creştine neoprotestante, prin retrogradări sau disponibilizări, prin amenzi pentru adunările în familie şi mai ales, prin persecutarea studenţilor şi elevilor creştini. Ca urmare a acestor lucruri, Iosif Ţon, alături de încă patru personalităţi marcante ale creştinismului evanghelic din România a întocmit un manifest numit „Chemarea la adevăr”, care a fost citit la postul de radio „Europa liberă”.
„Persecutarea noastră începe prin atitudinea generală a autorităţilor de la toate nivelurile faţă de noi, credincioşii. Pretutindeni suntem priviţi ca duşmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu şi deschis, că noi nu avem loc aici, că suntem periculoşi, că stricăm unitatea naţiunii, că subminăm regimul.” Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj, abnegaţie şi jertfire de sine. Şi nu întâmplător trebuie menţionat acest lucru, pentru că toţi semnatarii aveau să fie supuşi detenţiei, anchetelor brutale şi persecuţiei.
„Învăţăminte spirituale”
Lupta împotriva comunismului ateu din România nu a fost nici simplă şi nici uşoară. Aceste documente stau ca mărturii ale celor care au avut curajul să urmeze pilda lui Isus Cristos şi a apostolilor Săi. Un lucru extraordinar pe care Iosif Ţon l-a descoperit, având ca bază inspiraţia Sfintelor Scripturi a fost acela al căderii comunismului. Acest lucru l-a condus la speranţa unui timp în care credinţa avea să fie liberă, când ateismul pretins ştiinţific şi impus cu forţa avea să dispară şi când Evanghelia avea să fie predicată în toată libertatea pe plaiurile româneşti. Faţă de alţi colegi de generaţie, care nu vedeau decât o întindere progresivă şi universală a comunismului, Iosif Ţon a avut intuiţia timpurilor pe care azi le trăim.
Iată de ce, în ultima perioadă a comunismului, atenţia sa s-a concentrat pe formarea noii generaţii de predicatori, care să aducă lumina Cuvântului în spaţiul românesc. Aici poate, se observă cel mai bine, nu numai talentul de evanghelist, dar şi cel de lider spiritual de excepţie al autorului. La finalul volumului „Confruntări”, sub titlul „Învăţăminte spirituale”, putem citi prin intermediul a două interviuri, realizate de postul „Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebările, frământările, dar şi răspunsurile pe care le-au găsit în acea perioadă tulbure, pastorul Iosif Ţon şi soţia sa, Elisabeta.
Intervenţia Sa în mijlocul evenimentelor istorice
Putem spune că experienţa familiei Ţon este un exemplu pentru ceea ce înseamnă a fi un adevărat creştin, care Îl mărturiseşte pe Isus chiar şi în vremuri de negură şi de încercare. Şi astfel, ne putem gândi că niciodată întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atât de dens, încât să-i distrugă pe cei ce aleg să rămână alături de Hristos. „Istoria nu este numai o înşiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu şi a învăţat să umble cu Dumnezeu ştie să vadă intervenţia Sa în mijlocul evenimentelor istorice.”
Octavian D. Curpaş
Phoenix, Arizona
Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon
Nouă nu ne vine să credem! În ruptul capului nu ne vine să credem! După cei şaptezeci de ani de comunism în Uniunea Sovietică şi după patruzeci de ani de comunism în Europa de Răsărit, mai vrea cineva să repete tragedia? Da, da, da! În Europa de Apus şi în Statele Unite ale Americii se lucrează intens şi cu mare zel şi entuziasm la realizarea visului lui Karl Marx de a crea societatea comunistă!
La protestele noastre că experimentul acesta a creat iadul pe pământ, ni se răspunde candid că cei ce au condus experimentul în ţările noastre au greşit, nu l-au aplicat corect, dar acum se va aplica în mod corect şi cu siguranţă va produce societatea ideală.
Cei ce au lansat lupta aceasta au fost cunoscuţi sub numele de şcoala de la Frankfurt, care şi-au început activitatea prin anul 1924. Ei erau marxişti convinşi, dar îşi puneau întrebarea de ce revoluţia comunistă a început în Rusia înapoiată şi refuză să se producă în ţările avansate ale Apusului. Răspunsul lor a fost că în aceste ţări cultura este de vină că oamenii nu pornesc la revoluţie. Cu alte cuvinte, felul de a gândi creştin din aceste ţări este piedica. De aceea, trebuie să se producă mai întâi o revoluţie culturală, care să distrugă felul de a gândi şi structura existentă a societăţii şi să se producă un haos social din care singura ieşire să fie revoluţia comunistă.
Odată cu venirea lui Hitler la putere, profesorii marxişti de la Frankfurt s-au refugiat în America şi au fost primiţi cu braţele deschise la Universitatea Columbia din New York. Acolo, au decis să-şi aplice planul de a realiza o societate comunistă în noua lor ţară. Primul pas a fost să schimbe gândirea din universităţile americane, pe principiul că acolo unde este universitatea astăzi acolo va fi toată societatea peste douăzeci de ani. Ei au început prin a umple universităţile de profesori marxişti. Paralel cu aceasta au acreditat ideea că credinţa în Dumnezeu este contrară ştiinţei şi că, deci, religia creştină n-are ce căuta în şcolile de stat. Printr-o acţiune în justiţie bine argumentată, au reuşit să facă să fie ilegal ca cele zece porunci să mai fie afişate pe pereţii claselor de şcoală. Orice menţionare a lui Dumnezeu şi a credinţelor creştine şi a moralei creştine au fost declarate ca fiind acţiuni politice, şi numite „incorectitudine politică”.
Marxiştii de la Frankfurt au ajuns repede la concluzia că cel mai bun aliat al lor în demolarea creştinismului este Sigmund Freud, care atunci mai lucra atunci la Viena. Combinaţia dintre marxism şi freudism a fost făcută cu scopul de a convinge lumea că creştinismul este o ideologie nu numai neadevărată, ci şi una care duce la nefericirea omului şi a societăţii.
Pentru ca omul să fie fericit, spunea teoria lui Freud, atât bărbatul cât şi femeia trebuie eliberaţi din cătuşele căsătoriei, trebuie convinşi să treacă la sex fără inhibiţii şi limite şi să renunţe la orice alte tabu-uri pe care le-au învăţat de la religia creştină. Formele de sexualitate care până atunci erau considerate drept „anormale” (cum ar fi homosexualitatea, lesbianismul, etc.), trebuia să fie acceptate ca fiind mai atrăgătoare decât viaţa sexuală din familie. În special copiii şi tineretul trebuia să fie învăţaţi felul acesta de viaţă. De asemenea, pornografia şi nudismul de orice fel trebuia să fie promovate ca absolut normale şi dezirabile.
Să reţinem că scopul urmărit era desfiinţarea societăţii creştine, destrămarea structurilor sociale existente, până când se va ajunge la un asemenea haos încât oamenii să dorească societatea nouă, socialistă, apoi comunistă.
Timp de zeci de ani, această ideologie a fost predată mai ales în universităţi, unde era prezentată cu numele inocent de „corectitudine politică”. Unii i-au spus „marxism cultural”. Alţii fac tot ce pot să evite cuvântul „marxism”. Apoi, imediat după 1960, a izbucnit în universităţile din Apus şi din Statele Unite, revolta studenţească anticreştină şi pro sex fără limite. Această revoltă a dus la legalizarea pornografiei, la legalizarea avortului, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi lesbiene şi alte asemenea forme de „viaţă nouă”.
Îndată după al doilea război mondial, trei dintre profesorii marxişti germani s-au întors la Frankfurt, au obţinut acolo poziţii de conducere şi au implementat şi în Germania acţiunile care au avut atâta succes în America.
Odată cu revoluţia sexuală a tineretului de după 1960, marxiştii, atât cei din Germania, cât şi cei din America (conduşi acolo de Herbert Marcuse, germanul care a rămas să perfecteze acţiunea de acolo), au considerat că sexul fără limite şi lipsa de orice moralitate este cea mai bună metodă de a distruge structura societăţii. De asemenea „eliberarea femeii din închisoarea familiei” devine parte din mişcarea marxistă a cărui scop final este distrugerea societăţii actuale în aşa mod încât oamenii să dorească societatea comunistă. Pervertirea copiilor prin confuzia de gen (homosexuali, lesbiene, transgenderi) face şi ea parte din acest plan diabolic.
Mişcarea marxistă a câştigat teren enorm în Germania. Vezi pentru aceasta cartea Gabrielei Kuby, „Revoluţia sexuală globală – distrugerea libertăţii în numele libertăţii” (publicată în româneşte în 2015, la Humanitas).
Promotorul acestei mişcări marxiste-comuniste la Bruxelles este luxemburghezul Jean-Claude Junkers, Preşedintele Comisiei Europene, iar elevul lui favorit este Klaus Iohannis (saşii din România sunt originari din Luxemburg!).
Îndată după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a reuşit să impună comunismul în ţările din Europa centrală şi de răsărit şi timp de 40 de ani am trăit iadul pe pământ produs de ideologia marxistă. Pentru noi este un şoc să aflăm că intelectualitatea din Europa de apus a îmbrăţişat ideologia care duce la comunism! Dar trebuie să precizăm că mulţi intelectuali apuseni nu-şi dau seama că ceea ce propagă ei este drumul spre comunism. Chiar şi din ţările noastre (foste comuniste) mulţi nu-şi dau seama spre ce se îndreaptă această ideologie!
Domnul Iohannis nu este atât de naiv încât să nu-şi dea seama unde vrea domnul Junkers să ducă Europa!
O clarificare. Domnul Iohannis i-a numit pe cei ce vor căsătorie numai între un bărbat şi o femeie „fanatici religioşi”. Ce înseamnă aceasta? Răspund eu: Un om religios „fanatic” este un om care ia foarte în serios religia lui şi este pasionat pentru religia lui, fiind gata chiar şi să moară pentru ea. Care este opusul la religios fanatic? Este un om care are o religie „formală”. Adică, el merge din când în când la biserică, dar o face mai mult „de formă”. Adică, el nu dă mult pe religia lui. Şi, la strâmtoare, lui nu-i este greu să-şi abandoneze religia.
Domnul Iohannis este de religie luteran. Dar el nu este „fanatic”. Atunci, el este un luteran „de formă”. Iată de ce a îmbrăţişat el ideologia anti-creştină care vrea să introducă în societatea noastră ateismul ateu, conceput pentru a reintroduce comunismul în ţara noastră!
Poate că dânsul protestează faţă de această interpretare. Dar logica tuturor celor expuse mai sus ne duce la această concluzie!
Cele trei milioane de români care cer ca în Constituţie să fie înscris că numai un bărbat şi o femeie pot alcătui o familie, sunt oameni care iau în serios religia lor creştină (indiferent de ce cult creştin aparţin). Domnul Iohannis se opune tuturor acestora. Noi am crezut că el este creştin şi că îşi ia în serios creştinismul lui. Acum vedem că el ni se opune. Cu aceasta, el se înstrăinează de creştinii români care îşi iau în serios credinţa.
Vă las pe toţi să trageţi concluziile!
Iată că în 2016, în Statele Unite a apărut un candidat la preşedinţia ţării care se declara pe faţă „socialist” şi care era aproape să câştige la alegerile preliminare. Iar acum, citim să 57% dintre tinerii americani ar prefera să trăiască în comunism! Aceste fapte arată cât de mare succes a avut aici mişcarea marxist-comunistă.
Minunea lui Dumnezeu este că în atmosfera aceasta alegerile au fost câştigate de Donald Trump, care a declarat pe faţă că este creştin şi că vrea să redea libertate creştinismului evanghelic! Nu este de mirare că stânga „democrată” este atât de furios dezlănţuită împotriva lui! Este un război pe viaţă şi pe moarte între marxism şi gândirea creştină!
Isus Cristos ne-a învăţat că de la început Creatorul i-a făcut pe oameni „parte bărbătească şi parte femeiască” (Evanghelia după Matei 19:4). Atunci când vom înscrie în Constituţie că familia este alcătuită dint-un bărbat şi o femeie, vom arăta lumii întregi că noi suntem urmaşii lui Isus Cristos, adică suntem creştini.
Să nu lăsăm pe nimeni să ne oprească. Nici măcar pe Preşedintele ţării!
“Sa tremure clasele asupritoare”: Profetul Marx si ucenicii sai
Karl Marx a fost un filosof care a vrut schimbarea lumii. Interpretarea ei i se parea insuficienta, o expresie a unei blamabile si, la limita, culpabile nevolnicii. Nimeni nu a surprins mai bine paradoxul situatiei epistemice si morale in care s-a plasat Marx decat el insusi atunci cand a scris: “Filosoful, o parte alienata a acestei lumi, se pune pe sine ca masura a lumii”. Clocotitoare, vertiginoasa si amenintatoare, retorica lui Marx era apocaliptica si tocmai de aceea electrizanta. Un celebru capitol din primul volum al “Capitalulului” se incheie vituperant si neiertator: “Ceasul din urma al exploatarii capitaliste a sunat. Expropriatorii sunt expropriati”. Este ceea ce-i atrage si azi pe multi dintre cei care prefera sa ignore costurile experimentelor utopice (“exproprierea expropriatorilor”, adica lichidarea proprietatii private, a pietii libere si a pluralismului democratic) cata vreme se regasesc in noile fraternitati sectare. Spectrele lui Marx, despre scria Derrida, continua sa se strecoare prin interstitiile unui univers al derutelor, angoaselor, iluziilor si nevrozelor colective. Mitul “Varstei de Aur” se reincarneaza in exclamatiile “socialismului bolivarian” si in febra fobiilor anti-occidentale si anti-capitaliste (recomand, mai ales in aceste zile, cand “Fratiile Musulmane” devin parte a jocului politic oficial din Egipt, lectura cartii lui Paul Berman, “Liberalism si teroare” aparuta in romaneste in colectia “Constelatii” pe care o coordonez la Curtea Veche).
Marti tin prelegerile inaugurale la doua cursuri legate intre ele tematic, diferite insa ca substanta si bibliografii: “Marxism and Post-Marxism” si “Rise and Fall of Communism in the 20th Century”. Pentru primul, vom citi textele clasice precum si excelenta carte a a marelui istoric al ideilor Andrzej Walicki, prietenul lui Leszek Kolakowski, “The Leap into the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia” (Stanford University Press, 1995). Vom citi, fireste, capitole intregi din trilogia “Main Currents of Marxism” (aparuta acum complet in romaneste, gratie entuziasmului editurii Curtea Veche). La cel de-al doilea, cartea de baza este “The Soviet Tragedy: The History of Socialism in Russia, 1917-1991” (The Free Press, 1994) de Martin Malia. Vom citi si istoria concisa a comunismului de Richard Pipes, romaul lui Koestler “Darkness at Noon”, volumul colectiv “The God that Failed” (care sper sa apara anul acesta la Humanitas), cu contributiile lui Koestler, Richard Wright, Ignazio Silone, Gide etc
Pregatindu-mi prelegerile, am recitit introducerea si primul capitol din Malia (am recenzat cartea in 1995 in “Journal of Democracy”). Regretatul istoric se situa cu tarie impotriva directiilor revizioniste in analiza fenomenului total care a fost sovietismul, insista asupra faptului ca, fara a fi in vreun fel fetisizat, totalitarismul este unicul concept care poate da masura a ceea ce s-a intamplat, ca mult-laudata “history from below” nu poate inlocui “history from above”, ca sovietismul nu a fost inainte de toate o societate, ci un regim ideocratic. Iar ideologia sa, consecventa, coerenta si constrangatoare, a fost rezultatul adoptarii si adaptarii de catre bolsevici a utopiei cu pretentii stiintifice pe care reprezentat-o si o mai reprezinta inca socialismul marxist. Intr-adevar, cum scria Malia, “it was the all-encompassing pretensions of the Soviet utopia that furnished what can only be called the ‘genetic code’ of the tragedy.”
Marx a fost un filosof oracular, a anuntat mileniul, a proclamat iminenta venire a unei revolutii menita sa incheie “pre-istoria” umanitatii. In termenii lui Voegelin, a incercat imanentizarea eshatonului. Predictiile sale s-au dovedit false. Proletariatul ca subiect revolutionar absolut a fost mai degraba o entitate fantasmata decat acea Messiaklasse der Geschichte despre care scria inflacaratul tanar hegelian in “Mizeria filosofiei”. Il putem citi pe Marx cu mare atentie, chiar trebuie citit pentru a sti care au fost premisele unei incercari disperate de a “lua cu asalt cerul”. Pan-metodologismul lukacsian, celebrat astazi de Slavoj Zizek si admiratorii sai, nu poate fi despartit de dimensiunea gnostica a utopiei. O utopie in care promisiunile universaliste se ingemanau, rau-prevestitor, cu exaltarea si mobilizarea resentimentului social (reluata azi, aceasta fervoare, de apostolii anti-globalismului). Un important ganditor, din pacate prea putin cunoscut astazi, Franz Borkenau, observa dualitatea intrinseca a doctrinei marxiste, coexistenta pretentiei scentiste la suprafata si a ambitiei milenariste in stratul subiacent, ezoteric. Este ceea ce Malia a formulat cu mare acuitate: “The genius of the system is to express a pseudosalvation religion as a would-be positive science, and to combine the consolations hitherto reserved to the next world with the certitude of scientific knowledge that is man’s supreme intellectual achievement in this one. As Alain Besançon put it: ‘Moses and Saint John … knew that they believed… (Marx and Lenin) believed that they knew’. ” Intr-adevar, soteriologia marxista nu poate fi inteleasa fara a lua in consideratie “coaja” pozitivista, algoritmul aparent indubitabil, dupa cum determinismul predictiv, meteorologia istorica, devine inteligibil doar ca exteriorizare a unei asteptari mesianice, a unui “miez” romantic, infra-rational, intens emotional, nemarturisit si nemarturisibil. Cum a demonstrat Robert C. Tucker, mitul si filosofia sunt indisociabile in gandirea lui Karl Marx, se intrepatrund si ajung in cele din urma sa se confunde. Un alt Karl (Popper) a avut dreptate: Marx nu a fost un prieten al societatii deschise, chiar dimpotriva. A sti sa decantezi ce e viu si ce e mort in gandirea sa, a desparti graul filosofic veritabil de neghina ideologica, iata o provocare care merita luata in seama mai ales atunci cand diversii epigoni ai ultimei ore incearaca sa resusciteze tot ceea ce s-a dovedit pierzator. amagitor si nefast in mostenirea autorului “Capitalului”. Public aici un text tasnit dintr-o legitima exasperare, dar si dintr-o cunoastere adanca a ce a fost si ce este radicalismul profetic marxist. (VT)
Marxismiada
de Valentin Stângă
Orice ideal poate fi lesne compromis de urâţenia celor angajaţi în realizarea lui. Când o lichea vorace, un troglodit isteric sau o puşlama bătăioasă slujesc o doctrină, apără un blazon sau transpiră pentru principii, scopurile, oricât de nobile, se contaminează de impurităţile, făţărnicia şi stilistica reprobabilă a cruciaţilor. Totodată, e limpede că idealul proclamat rămâne o simplă marotă propagandistică, un nebulos clişeu oratoric folosit pentru a justifica grozăviile metodologice consacrate de partizanii lui.
Acum, dacă am admite, de dragul aproapelui de stânga, că zenitul comunist e luminos, umanitarist şi că eudaimonia marxistă e un ţel onorabil, nu ne rămâne decât să aruncăm o privire asupra dimensiunii manageriale a unui atare proiect de reformă socială şi asupra profilului psihologic al resursei umane adecvate. În primul rând, e nevoie de o garnitură de indivizi exaltaţi, furioşi, adevăraţi satiri ai prăpădului. Convinşi că tradiţia e o arborescentă eroare, urzeala de lanţuri manevrată de clasa exploatatoare, protagoniştii revoluţiilor socialiste dărâmă statui, batjocoresc instituţii, pângăresc temple, terfelesc ierarhii şi desfiinţează etichete. Însă frenezia iconoclastă şi delirul ireverenţei, patosul detabuizării sălbatice şi voluptatea lichidării tuturor organigramelor n-au cum să ţâşnească dintr-un fond de generozitate, cumsecădenie, decenţă şi probitate. E nevoie de o magmă sufletească în care prostia, resentimentul, necuviinţa şi ura se potenţează reciproc. Proletarii lui Marx nu sunt muncitori simpatici, cordiali, ajunşi disidenţi prin forţa împrejurărilor. Din contră, e vorba de un balaur colectiv, grobian, inclement şi blasfemiator, unealtă a unei smintite Istorii dialectice.
Nici eroii vectorului comunist nu seamănă defel cu omologii lor din evii precedenţi. Turnătorul, escrocul, şmecherul, ignarul, canalia, zavistnicul, agitatorul – iată “cavalerii” oricărei disoluţii comunitare. Nici un ţesut social hrănit cu proteina unei vechi tradiţii nu poate fi destrămat fără oficiul sinistru al unor voluntari din speciile adineauri pomenite. Iar în siajul acestor profanatori în ebuliţie creşte figura dominatoare a casapului, acest Mesia de-a-ndoaselea, heteromorf şi ubicuu, însărcinat cu cauterizarea “furunculelor” reacţionare. Mă îndoiesc că Marx, în timp ce-şi torcea gândul[1], nu era conştient de faptul că pajul apocalipsei sale e Cain, nu Spartacus. Şi atunci, cu o asemenea teratologie morală dedusă din chiar prefaţa idealului comunist, mai poate fi curăţat şi absolvit acesta din urmă de sângele, real sau speculativ, al victimelor sale?
[1] “Mögen die herrschenden Klassen vor der kommunistischen Revolution zittern.” (Manifest der Kommunistischen Partei, Kapitel 4)