Înainte ca trupurile cereşti şi pământeşti să devină scrum (2 Petru 3/12), deşertăciune şi goană după salvare, se încing spiritele lumii în cuptorul faraonic al nelegiuirilor, precum în Exod; Acestea, ca un bumerang se întorc şi aprind păduri, sate, oraşe, totul… Asemenea roade ale educaţiei idolatre, păgâne, formale, bolnave, apocaliptice(nedumnezeiesti)- sunt îngăduite (Rom.1/18-32), pentru ca oamenii să se nască din nou (Ioan, cap. 3 şi Rom. cap.6) din Sămânţa învăţăturii, gândirii, rânduielii, corectitudinii lui Dumnezeu – Luca 8/11! Aşadar, urmaţi Sfatul Dumnezeiesc adus de Isuss şi în Marcu 1/15, căci el este “” Pompierul Salvator””; Nu va mai jucaţi cu focul pe lângă butoiul cu trotil ci, “Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.” (Îs.51/6) Să ne hrănim şi din “Pâinea Apocalipsei” şi… “Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” (Ap.3/3)…, Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi -I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Ap. 14/7)… “Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor”. (Ap.9/20-21)…” Oricât l-am păstra ca tată pe diavol, (Ioan, cap.8/44), zilele satanei îi sunt numărate şi fiecare om nu poate trişa întâlnirea cu Adevăratul Tată, chiar dacă…” Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s’a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s’au pocăit ca să -I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s’au pocăit de faptele lor.” (Ap.16/8-11)…

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este poo.jpgMasonul Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri……FIARA DIN ORIENTUL MIJLOCIU? PORNOGRAFIA ONLINE ȘI COPIII… CONTAMINAREA…CĂSĂTORIILE CELOR DE ACELAȘI SEX-O AMENINȚARE ADUSĂ LIBERTĂȚII…..Prin ce ANUME este ANTIHRISTIC buletinul de identitate cu cod? 11 femei extraordinare, care au schimbat lumea într-un mod de neuitat; Una dintre cele zece cărți care au schimbat lumea(in rau); 100 MARI RUMÎNI DIN TOATE TIMPURILE; Cine conduce lumea si România? Masoni, grupuri oculte, marile corporatii etc (pol59);Cine se imbogateste din hotie,devine…Babilonie-„Babilonul” moldovenesc din afacerea lui Porumboiu; Trădarea de-a lungul istoriei – Top 7 cei mai mari trădători. Trădarea la români;

In God we trust”, se mai încred americanii în Dumnezeu? Pericolul legalismului; Concepte biblice – Păcatul;Disciplina, calea către maturitate spiritual, de Charles Stanley; Călătorie în slavă- Realități și perspective, cu Georg Karl; „În cer nu există praf de curățat”,de Răzvan Mihăilescu; Neprihanirea- Esența creștinismului; Apocalipsa 20a – Lucrurile de la urmă – Nimicirea ultimilor vrăjmași: Gog, Magog, Satana și cei păcătoși, de Daniel Branzei; Pericolul formalismului- J. C. Ryle (1816-1900); “Adu-ti aminte . . .” Identificarea Adevăratei Biserici A Lui Dumnezeu În Cartea Apocalipsa Lui Ioan; Putem vorbi despre persecuția creștinilor în Occident? Vladimir Pustan  – De ce atâtea culte creștine? POCAINTA SAU MOARTE, De Rosco Brong;  APARIȚIA RĂULUI ÎN UNIVERS; LEPADAREA DE CREDINTA; VREMURILE DIN URMĂ; Neprihanirea; Scopul lui Dumnezeu pentru om  si Adevarata inchinare – Zac Poonen,de Zac Poonen; Pocăinţa adevărată, de Leonard Ravenhill; Descoperirea cutremuratoare a pastorului John Mulinde; (Celibatul  impus de om este o “”afacere”” fara sens…)Sfîrșitul celibatului; Celibatul impus preotilor catolici este o cauza a pedofiliei in randul acestora; Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? Sodoma. Ancheta in inima Vaticanului. Frederic Martel; A doua epistolă a lui Petru / Capitolul 3, de Hamilton Smith; 2 PETRU; IUDA; Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, …. Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii? JUDECATĂ; PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI; Ce sa facem cu indoiala; Cap.13- Bucuria in Domnul; Așteptând și grăbind venirea Domnului , de  Amir Tsarfati; Aşteptarea creştinilor, de E. A. Bremicker 

Oamenii nu stiu, dar suntem condusi de GUVERNUL MONDIAL…TOŢI CEI TREI MARI LIDERI POLITICI PROMOVEAZĂ AGENDA HOMOSEXUALILOR…A fost creata CRIZA MONDIALĂ ,ca sa creeze  O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ…Prof. Florian Colceag: Societatea e menținută la nivel infantil ca să fie mai ușor manipulată. Apatia este etapa de dinaintea morții; (Incet,dar sigur,botnita devine o realitate…) Guvernul Grecei „înfășoară” scandalul spionării telefoanelor jurnaliștilor în confidențialitatea „securității naționale”; Gabriel García Marquez – „Patriarhul” literaturii latino-americanel; (Unde esti Tu-CUZA-DOAMNE? ) Reformele lui Alexandru Ioan Cuza – “Nu sunt un om din popor, dar sunt un om pentru popor!” Recenzie „Toamna patriarhului” de Gabriel Garcia Marquez; Recenzie „Scandalul secolului” de Gabriel Garcia Marquez; Recenzie „Greenlights. Undă verde” de Matthew McConaughey; Cărţi citite în luna… Cele mai periculoase E-uri din alimente; (Deocandata)Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodium;…  Pentru ca Imperiul raului s-a cladit pe hotii,nedreptati,cucerii etc … Lech Walesa: Ori se schimbă complet sistemul politic rusesc, ori Rusia trebuie să fie redusă la o populaţie mai mică de 50 de milioane de locuitori; SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE; ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI; Delirul”, vol.II (2), de Ştefan Dumitrescu ; Constantin Noica, aşa cum l-am cunoscut- Col.(r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea & Ing. drd. Cristina Neamţu-Rizea; Aspazia Otel Petrescu – O intalnire cat pentru o viata…   Poeţi după gratii – Epopee a suferinţei româneşti (1); Jorge Luis Borges, 24 august. Scriitorul orb care a văzut Aleph-ul: „Este Universul necuprins”; Potrivit lui Bernard-Henri Lévy, filosof francez, Salman Rushdie trebuie să câștige Premiul Nobel pentru Literatură; În paradisul lui Borges: „Cred că o formă de fericire este lectura!” Un băieţel ucrainean l-a întrebat pe Papa Francisc dacă va merge în Ucraina să salveze copiii de acolo; PE DRUMUL CĂTRE GOG ȘI MAGOG… EXPLOZIA TEHNOLOGIEI BIOMETRICE ȘI 666… UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE PROFEŢITĂ ÎN BIBLIE? Inteligența artificială VA FI DE „MILIARDE DE ORI“ MAI INTELIGENTĂ DECÂT OAMENII…ISRAELUL MODERN ȘI PROFEȚIA BIBLICĂ…CE SPUN RABINII DESPRE MESIA…DAN BROWN PROMOVEAZĂ MASONERIA…CĂSĂTORIA HOMOSEXUALĂ…Femei celebre – Montserrat Caballe…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 90.jpgChina are primul doctor robot din lume! A luat examenul si trateaza pacientii care vin la spital ; (Astfel ne sapam groapa singuri)…Chinezii se joacă cu focul: au pus o „Inteligenţă Artificială” şef la o mare companie! Rusia şi China dezvoltă roboţi-ucigaşi; Întreaga lume este îngrijorată; Av. Gheorghe Piperea: Știința a devenit pretext ideologic al transformării omului într-o figurină de plastilină, ușor manipulabilă digital; (In vazul lumii se ironizeaza, dar in ascuns se…pupeaza)-Răzbunarea lui Trump: Neo-marxiștii din Germania au început să se păruiască între ei. Din cauza CRIZEI; (Tot ce facem fara Dumnezeu cel Viu-neiconat,devine desertaciune si…)Avem răspunsul: Asistăm la Demolarea Controlată a Occidentului; ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM; Ocuparea sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord; IATĂ IDOLII LA CARE SE ÎNCHINĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT DIN ROMÂNIA… UN PARTID DE TIP NEOCOMUNIST(deci-satanist), FĂRĂ CEA MAI MICĂ ÎNDOIALĂ… Anghel Rugină despre adevăraţii conducători ai lumii; Alessio Rastani despre criza financiară mondială; Destăinuirile unui bancher; Patriarhul Daniel – PATRONUL mason ? corupt ? imoral ? al Bisericii Ortodoxe Române ; Sclavia moderna – VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guvernelor, institutiilor, corporatiilor multinationale. Guvernul mondial din umbra ; Înșelarea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării; Prof. Florian Colceag: scoala dreseaza copilul astfel incat sa iasa ce vrea Sistemul. Educatia reprezinta un mod de insclavizare a populatiei ;

Poporule Evreu, a sosit clipa Indumnezeirii tale, prin Marele tău “Invins”! Crede că Tu îi eşti Dragostea dintâi şi te vrea cu gelozie pentru Sine. Este timpul să nu mai rămâi mort în păcate, datini, tradiţii, formalisme ci, prin pocainţa Dumnezeiască, primeşte Transfuzia cu Sângele lui Iisus, dătător de Viaţă, Înviere, Înfiere, Înălţare şi Rodire Cristică! Crede că El te spală şi de vechi ritualuri (Evrei,cap.8/13), învăţături omeneşti, idolatrii, Legea- Îndreptarul care ne arată cât de nelegiuiţi suntem; Crede că Mesia a îngropat toate mizeriile, neputinţele, vicleniile, răutăţile, necredinţa, „ştiinţa”, împietrirea şi orice întunecime din sângele omenesc, ca să nu le mai dezgropăm (savurăm) niciodată; A înviat ca să ne umple cu pocăinţa, credinţa, iertarea, biruinţa, neprihănirea, Invăţătura Dumnezeiască, dimpreună cu toate Darurile Duhovniceşti… Pentru că nimic bun nu locuieşte în omul neinnoit, prin botezul în moartea Lui, (Rom. cap.6) primeşte veşnicirea ta (1 Petru 1/21… Si Isaia, a prorocit în cap.52 golirea ta de sine, pentru a fi umplut cu Plinătatea Lui, căci numai El este Totul Totului Tot ce este mai sfânt, bun, frumos şi util din tot Cosmosul! Tatăl Tău şi al întregului Univers te iubeşte prea mult, te aşteaptă , te-a iertat, şi ţi-a dăruit (gratis) Neprihănirea , Mântuirea Lui, dimpreună cu Mântuitorul Iisus (Rom. cap. 10 şi 11) intru Noul Cer, Noul Pământ şi Noul Ierusalim!

11 femei extraordinare, care au schimbat lumea într-un mod de neuitat 

11 femei extraordinare – oameni de ştiinţă, personalităţi politice, cercetătoare, artiste, sportive, scriitoare etc. – minţi sclipitoare, a căror valoare a fost mai mult sau mai puţin recunoscută la vremea lor, dar care au schimbat lumea, au rămas pentru totdeauna în memoria colectivă, pentru inteligenţa, tenacitatea, onestitatea, pasiunea lor. Iată câteva exemple care demonstrează că femeile, indiferent de epocă, reprezintă “cel mai frumos spectacol pe care omul îl poate admira” (Alexandre Dumas):

11 femei extraordinare – Hypathia din Alexandria

11 femei extraordinare, Hypathia din Alexandria
11 femei extraordinare, Hypathia din Alexandria

Hypathia din Alexandria (360 – 415 d.Hr.), astronom, filosof, prima femeie matematician şi prima profesoară din Alexandria, este, istoric vorbind, prima dintre cele 11 femei extraordinare, care şi-au depăşit cu mult timpul în care au trăit. Într-o realitate precum cea a lumii antice, în care femeile se aflau sub autoritatea tatălui, apoi a soţului, când nu le era îngăduit decât să se ocupe de îngrijirea casei şi a copiilor, figura Hypathiei din Alexandria este cu totul excepţională.

Fiica lui Theon, ultimul director al Bibliotecii din Alexandria, celebrul oraş al Egiptului roman (provincie a Imperiului Roman, la vremea aceea), grecoaică de origine, Hypathia s-a bucurat de o educaţie foarte bună, prin grija tatălui său, care a instruit-o în domeniul matematicii şi al filosofiei. Educaţia şi-a desăvârşit-o la Atena, unde a primit lecţii de ştiinţe, filosofie şi retorică.

“Egipteanca cea înțeleaptă”

Hypathia din Alexandria
Hypathia din Alexandria

Egipteanca cea înțeleaptă”, cum i se spunea la vremea aceea, în jurul anului 400 a devenit conducătoarea şcolii de filosofie din Alexandria, unde preda operele filosofilor presocratici, Platon în primul rând. Mare parte din timp l-a consacrat scrisului şi, deşi operele sale nu s-au păstrat, din alte referiri se ştie că este autoarea unei cărţi de algebră, a unei cărţi de geometrie în opt volume, că a lucrat, împreună cu tatăl său, la editarea Elementelor de Geometrie ale lui Euclid.

A conceput un astrolab (instrument de măsurare a poziţiei corpurilor cereşti), a inventat un hidroscop (pentru măsurarea nivelului apei), un hidrometru (pentru măsurarea greutăţii lichidelor), un aerometru (pentru a determina densitatea aerului), realizări impresionante pentru acel timp, cu atât mai mult cu cât aparţineau unei femei.

Hypathia a avut o minte sclipitoare, şi-a depăşit cu mult timpul în care a trăit. Se spune că a fost şi o femeie extrem de frumoasă, atentă la aspectul său fizic (făcea exerciţii fizice zilnic), aşa cum avea grijă şi de mintea sa. Nu s-a căsătorit niciodată.

Un sfârşit teribil

A trăit într-o vreme în care conflictele dintre păgâni şi creştini erau foarte puternice. Hypathia a fost păgână, dar se bucura de preţuire atât din partea păgânilor, cât şi din partea creştinilor. În anul 415, a fost acuzată de uneltire împotriva episcopului din Alexandria şi, într-una din zile, când se întorcea dintr-o plimbare, a fost asasinată cu sălbăticie în faţa unui fost templu păgân, târâtă înăuntru, bătută, lovită cu bucăţi de ceramică, trupul tăiat în bucăţi, o crimă îngrozitoare, înfăptuită de creştini cu o cruzime de neînchipuit.

Deşi a fost un geniu al timpurilor sale, Hypathia din Alexandria a fost asasinată ca una dintre cele mai vinovate şi odioase persoane de pe pământ. În 2009, a avut premiera şi a fost prezentat şi la Festivalul de Film de la Cannes filmul “Agora”, consacrat personalităţii acestei femei extraordinare.

11 femei extraordinare – Nefertiti, “cea mare în grații, cea plină de farmec”

Nefertiti, Sursa Historicaleve
Nefertiti, Sursa Historicaleve

Nefertiti, regina Egiptului, soţia lui Akhenaton, al zecela faraon al celei de-a XVIII-a dinastii, din mileniul al II-lea i.Hr., mama vitregă a lui Tutankhamon, din “Epoca de aur” a faraonilor, a rămas, până astăzi, un simbol al frumuseţii, al farmecului, al puterii, al misterului.

Cu ochii migdalaţi, cu silueta graţioasă, părul lung şi negru, se pare că Nefertiti (al cărei nume înseamnă “Frumoasa care, iată, vine”) a avut o căsătorie fericită alături de Akhenaton, care, în cinstea ei, a ridicat un templu, în care erau zugrăvite imagini din viaţa acesteia – bucurii, dar şi momente nefericite. Din această perioadă datează şi celebrul bust (protoma), una dintre cele mai copiate sculpturi din Egiptul antic.

Cea mai frumoasă descriere a acestei enigmatice regine, al cărei nume a străbătut mileniile, deşi dispariţia ei în cel de-al 14-lea an de domnie a rămas, până astăzi, un mister, se află într-o inscripţie din Karnak (numele dat complexului de temple din regiunea Thebei, fosta capiatala a Egiptului antic): “Moștenitoarea, cea mare în grații, cea plină de farmec, marea aducătoare de fericire, doamna gingășiei, foarte iubită, care liniștește inima regelui în casa sa, în toate dulce vorbitoare, Stăpâna Egiptului de Sus și de Jos, Marea Soție a regelui, care o iubește, Doamna celor două țări, Nefertiti”.

11 femei extraordinare – Simone de Beauvoir, “Femeie nu te naşti, devii”

11 femei extraordinare - Simone de Beauvoir
11 femei extraordinare – Simone de Beauvoir

Simone de Beauvoir (1908 – 1986) este cunoscută ca scriitoare, eseistă, fondatoare, alături de Paul Sartre, a existenţialismului, o doctrină filosofică ale cărei fundamente vizau afirmarea libertăţii individuale şi a subiectivităţii. Simone de Beauvoir a avut un rol major şi în afirmarea feminismului, o doctrină care nu a însemnat doar o revendicare a drepturilor pentru femei, ci o viziune mai complexă despre locul şi rolul femeii în societate.

În 1949 publică eseul “Le Deuxième sexe” (Al doilea sex), în care, respingând mitul “eternului feminin”, al imaginii fragile şi neajutorate a femeii, prezintă lunga istorie de opresiune a “sexului slab”, emblematice pentru concepţia autoarei fiind celebrele cuvinte: “Femeie nu te naşti, devii!”, o adaptare a unui adagiu aparţinând lui Erasmus – “Homines non nascentur, sed finguntur” (Nu te naşti om, devii!) – care, la rândul lui, l-a parafrazat pe Tertulian – “Fiunt, non nascuntur christiani” (Nu te naşti creştin, devii!”)

Una dintre cele zece cărți care au schimbat lumea(in rau)

Simone de Beauvoir, Al doilea sex
Simone de Beauvoir, Al doilea sex

“Al doilea sex”, adevărată “Biblie a feminismului”, cum a fost considerat, deşi nu a fost scris cu un astfel de scop, eseul figurează pe lista celor mai influente 100 de cărţi din istoria omenirii sau, după aprecierea revistei “The Guardian”, “una dintre cele zece cărți care au schimbat lumea”.

Autoarea incriminează nu numai bărbaţii, pe care îi acuză de sexism, laşitate şi uneori cruzime, ci şi femeile, a căror pasivitate, supunere şi lipsă de ambiţie le marchează destinul. Această perspectivă este sugerată, de altfel, şi de epigrafele care marchează părţile eseului: „Există un principiu bun care a creat ordinea, lumina și bărbatul și un principiu rău care a creat haosul, întunericul și femeia” (Pitagora), „Orice a fost scris de bărbați despre femei trebuie să fie suspect, pentru că sunt judecători și parte” (Poullain de La Barre), “Ce păcat să fii femeie! și totuși, cea mai mare nenorocire de a fi femeie este de a nu-ți da seama că eşti” (Kierkegaard), „Jumătate victime, jumătate complici, ca toți ceilalți.” (Sartre)

La situarea lui Simone de Beauvoir pe un loc fruntaş în top 11 femei extraordinare au contribuit şi celelalte scrieri ale sale – romanele “Toţi oamenii sunt muritori”, “Memoriile unei fete cuminţi”, “Inseparabilele” (carte publicată postum, în 2020, tradusă, de asemenea, în româneşte) etc. şi eseuri precum: “Existenţialismul şi înţelepciunea naţiilor”, “Privilegii”, “Pentru o morală a ambiguităţii” etc.

Rosalind Franklin, contribuţii la descoperirea structurii ADN-ului

Rosalind Franklin
Rosalind Franklin

Rosalind Franklin (1920 – 1958) este una dintre cele 11 femei extraordinare, oameni de ştiinţă, din prima jumătate a secolului trecut, biofiziciană, cristalografă (știința care se ocupă cu studiul structurii, formării și proprietății cristalelor), pionieră în biologia moleculară.

Contribuţiile la înțelegerea structurilor fine moleculare ale ADN-ului (descoperit încă din 1869), decodarea modului în care informația genetică este trecută de la părinţi la copii sunt aspecte care i-au adus cea mai mare notorietate.

 

 

Ea a formulat mai întâi într-un raport, nepublicat, structura elicoială a acidului dezoxiribonucleic (ADN), cu informaţii fundamentale pe această temă, o descoperire însuşită de James D. Watson şi Frances H.C. Crick, de la Universitatea Cambridge, şi pe baza căreia aceştia formulează teoria structurii dublu elicoidale a moleculei de ADN, pentru care vor fi răsplătiţi cu Premiul Nobel.

11 femei extraordinare – Anna Fisher, astronaut şi prima mamă un spaţiu

11 femei extraordinare - Anna Fisher
11 femei extraordinare – Anna Fisher

Anna Fisher s-a alăturat echipei NASA în 1978, când a făcut parte din primul lot de candidate astronaute pentru Administrația Națională Aeronautică și Spațială a Statelor Unite ale Americii şi a fost prima mamă care a ajuns în spaţiu. A rămas în echipa NASA până în 2017.

Citește și:  Femei celebre – Marie Curie

Născută în 1949, la New York, a obţinut un master în chimie la UCLA, în 1987, după ce a lucrat mai multă vreme ca asistent medical în medicina de urgenţă. După ce a devenit eligibilă ca specialist în misiuni spaţiale, s-a specializat pentru dezvoltarea și testarea procedurilor ușilor de ieșire de urgență din cala de marfă în spațiu, pentru proceduri de reparații de urgență, verificarea software-ului de zbor etc.

Anna Fisher ( căsătorită cu astronautul William Frederick Fisher, cu care are două fiice) a zburat în spaţiu, pentru prima dată, în 1984, când fiica sa cea mare încă nu împlinise un an, în misiunea STS-51-A la bordul Discovery. Misiunea a fost de a disloca doi sateliți și de a recupera încă doi.

De reţinut că prima femeie care a ajuns în spaţiu este rusoaica Valentina Terechkova, în 1963, la bordul navetei Vostok 6. Ea a rămas şi cea mai tânără femeie implicată într-o astfel de misiune (26 de ani) şi singura care a efectuat o asemenea misiune fără a avea însoţitori la bord. De atunci, din 1963 şi până astăzi, 64 de femei au participat la misiuni spaţiale.

Puţini ştiu, probabil, că liderul în dezvoltarea de software de zbor la bord pentru misiunile Apollo ale NASA, care a făcut posibilă ajungerea omului pe Lună, este tot o femeie – Margaret Heafield Hamilton – ingineră, informaticiană, fondator şi CEO al Hamilton Technologies, în Cambridge, Massachusetts.

11 femei extraordinare – Marie Curie, un destin de excepţie

Marie Curie
Marie Curie

Marie Curie, cercetător în domeniul fizicii şi al chimiei, de origine poloneză, stabilită în Franţa, este considerată de revista “Time” “una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea”.

Este prima femeie laureată a Premiului Nobel (împreună cu soţul său), pentru descoperirea radiului şi a poloniului, şi singura femeie dublu laureată Nobel. Şi soţul său, fizicianul Pierre Curie, a primit acest prestigios premiu şi fiica sa, Irène Joliot-Curie, pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. De altfel, toţi descendenţii săi au urmat o carieră ştiinţifică, excepţia fiind cea de-a doua sa fiică, Eve Curie, care a devenit scriitoare.

Destinul acestei femei este impresionant. Cu o tenacitate ieşită din comun, cu multă muncă, reuşeşte, după momente dificile, să plece din Polonia, care se afla sub stăpânirea Rusiei ţariste şi să ajungă la Paris, la Sorbona, devenind licenţiată în fizică. Ca în multe alte momente din trecut, şi de această dată situaţia financiară o obligă să se întoarcă în Polonia şi numai printr-o bursă din partea statului polonez, primită în mod neaşteptat, reuşeşte să revină în Franţa.

 

 

În această perioadă îl întâlneşte pe Pierre Curie, fizician de renume şi care-i va deveni soţ, în 1895. Împreună vor avea o prodigioasă activitate ştiinţifică. Din nefericire, în 1906, în urma unui accident, într-o intersecţie aglomerată din Paris, Pierre Curie îşi pierde viaţa. Marie Curie îşi găseşte puterea de a merge mai departe şi, în 1911, primeşte al doilea premiu Nobel pentru chimie. În 1934, după o viaţă plină de privaţiuni, după o muncă asiduă în cercetarea ştiinţifică, expunându-se frecvent la radiaţii, Marie Curie se stinge din viaţă.

Prietenă cu Albert Einstein, Marie Curie este una dintre cele 11 femei extraordinare, care a intrat în memoria culturală a umanităţii, dar ale cărei merite au fost adeseori umbrite de mentalitatea epocii referitoare la condiţia femeii.

Coco Chanel – o femeie fascinantă, de neuitat

Coco Chanel – o femeie fascinantă
Coco Chanel – o femeie fascinantă

Coco Chanel, simbol al eleganţei feminine, este una dintre cele mai influente personalităţi ale secolului al XX-lea, care a schimbat fundamental modul de a gândi despre feminitate.

Jurnalistul francez Francois Baudot, într-o carte despre viaţa lui Coco Chanel, spunea că stilul Chanel le-a învăţat pe femei că “maniera de a purta o anume vestimentaţie este mai importantă decât haina în sine, o atitudine este mai importantă decât un chip perfect, o femeie bine îmbrăcată înseamnă o femeie simplu îmbrăcată şi în armonie cu sine şi cu situaţiile de viaţă”.

“La petite robe noire”/ “little black dress”, parfumurile (în special Chanel n°5), taiorul, bijuteriile etc. au adus în faţa lumii imaginea unei femei moderne, libere, fără prejudecăţi, conştientă de atitudinea sa, de frumuseţea sa, o frumuseţe care trebuie să vină, în primul rând, din interior.

Cu un tată care şi-a abandonat copiii într-o mănăstire, cu o mamă care s-a stins sub ochii copiilor, cu o viaţă în care a trebuit să depăşească multe obstacole, după cum povesteşte scriitorul Edmonde Charles-Roux, într-o carte pe care i-a dedicat-o, Coco Chanel le-a învăţat pe femei să nu renunţe, să creadă în inteligenţa şi tenacitatea lor, să se respecte, pentru a fi respectate.

11 femei extraordinare – Românce care au schimbat lumea într-un mod de neuitat

Smaranda Brăescu, Sursa Historia
Smaranda Brăescu, Sursa Historia

Şi în spaţiul românesc au existat femei extraordinare, cu realizări remarcabile în diverse domenii. De exemplu, Smaranda Brăescu este prima femeie paraşutist din România, cu brevet, campioană europeană în 1931 şi mondială, în 1932, când a sărit de la 7 200 metri, la Sacramento, SUA. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920 – 2008) este prima femeie neurochirurg din lume. Provenind dintr-o familie modestă din Fălticeni (tatăl, casier şi mama, casnică), a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, făcând apoi mai multe stagii la diverse spitale din Bucureşti, lucrând, la un moment dat, alături de o “echipă de aur”, formată din prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești, și doctorul Constantin Arseni.

Momentul de cotitură din cariera sa l-a constituit un episod din timpul războiului, din 1944, când, într-o situaţie de urgenţă, a trebuit să opereze un copil, pe care l-a salvat. Această operaţie, mărturisea Sofia Ionescu-Ogrezeanu, i-a schimbat viaţa pentru următorii 47 de ani, ducând-o pe un drum la 180 de grade faţă de ceea ce îşi propusese (o viață liniștită de medic internist în orașul natal).

 

 

Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) a fost prima româncă avocat, prima femeie din lume cu un doctorat în drept, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris. Paradoxal, nu a practicat avocatura, deşi a fost admisă la Baroul Ilfov, care era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu. A fost însă una dintre fondatoarele “Societății Domnișoarelor Române”, care a militat pentru educaţia femeilor.

Ana Aslan, tinereţe fără bătrâneţe

Ana Aslan
Ana Aslan

Ana Aslan, medic specialist în gerontologie, în 1952 a pus bazele primului Institut de geriatrie şi gerontologie din lume. Acest fapt s-a întâmplat după ce Ana Aslan a reuşit să evidenţieze importanţa procainei în tulburările distrofice legate de vârstă şi după ce a lansat produsul “Gerovital” (Vitamina H3), brevetat, în scurt timp, în peste 30 de ţări. În 1980, a lansat produsul Aslavital.

Faima tratamentelor dr. Ana Aslan a devenit atât de mare încât personalităţi celebre din străinătate – Charile Chaplin, Claudia Cardinale, Josip Broz Tito, Charles de Gaulle, Augusto Pinochet, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Kirk Douglas, Salvador Dali, John Kennedy, Miguel Asturias etc. – au apelat la acestea.

Cei care au cunoscut-o pe Ana Aslan spun că era o femeie rafinată, inteligentă, discretă, introvertită, foarte elegantă. Ea insăsi mărturisea despre sine: “Eu nu trăiesc în trecut. Eu, în general, trăiesc în prezent şi viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic “.

Dr. Theodora Bărbulescu-Poli, unul dintre colaboratorii Anei Aslan, spunea intr-un discurs că: “Ana Aslan a fost o vizionară […] un aliaj uluitor de austeritate, voinţă, disciplină riguroasă, sensibilitate, umor, dragoste de viaţă, feminitate şi romantism […] Ana Aslan, medicul dintr-o ţară comunistă, venea din universul elitei umane. Era cetăţean al lumii, consultată în reuniunile de specialitate de la Casa Albă, decorată cu Crucea Cavalerilor de Malta la biserica Madeleine din Paris, Comandor al Legiunii de Onoare Italiene, premiată cu „Les Palmes Académiques” în grad de cavaler, deţinătoare a Premiului şi Medaliei Léon Bernard conferite de OMS”.

 

Prin ce ANUME este ANTIHRISTIC buletinul de identitate cu cod?

 
 

Se cuvine să lămurim ce înseamnă pentru un creştin să aibă pe buletinul de identitate numărul 666. După cum ştim, buletinul se eliberează în urma semnării lui de către posesor. Semnătura reprezintă totala acceptare de către acel individ a datelor înscrise despre dînsul în document. Aşadar, eu certific prin semnătura mea faptul că informaţiile respective mă descriu în totalitate, mă reprezintă, iar numele care este trecut în buletin este numele meu real. De aceea semnez, căci mă identific întru totul cu cel descris prin datele buletinului.

Să analizăm puţin numele unei persoane. Numele este chipul fidel, oglinda fiinţei umane. Prin simpla menţionare a numelui ne reprezentăm individul în totalitatea lui, trup şi suflet. De altfel, chiar numele are două componente care se referă la cele două mari structuri ale persoanei. Astfel, numele de familie este icoana identitătii mele trupeşti, îmi arată originea, apartenenţa la un anumit arbore genealogic stabilit prin legătura de sînge dintre generaţii. În schimb, prenumele îmi este dăruit la Botez. Este identitatea mea spirituală, oglinda sufletului meu. Prenumele nu se adresează trupului, ci se identifică cu însuşi lăuntrul meu, mă reprezintă sufleteşte. Tocmai de aceea mi se dă la Botez, care este o adîncă Taină a Bisericii lui Hristos. De fapt, numele primit la Botez îmi pecetluieşte sufletul cu o identitate creştină. Pentru aceasta pruncii primesc nume de sfinţi. Aceşti sfinţi, datorită legăturii tainice de duh cu pruncul prin intermediul numelui, vor fi protectorii lui de-a lungul vieţii. De aceea este greşit ca la Botez să se dea nume inexistente în calendarul creştin ortodox, întrerupîndu-se astfel legătura unei tradiţii tainice.

Numele de botez este deci identitatea sufletului meu. Cînd voi fi pomenit la rugăciune, la Sfînta Liturghie de pildă, preotul va şopti în taină doar numele meu de botez, deoarece Biserica este o comuniune a sufletelor, iar Sfintele Taine lucrează prin Har tocmai această mîntuire a sufletului, asigurînd trecerea lui în veşnicie. În plus, primind la botez un nume, eu mă identific şi cu calitatea de creştin. Ce înseamnă a fi creştin ? Înseamnă, aşa cum spune Molitfelnicul, a te lepăda de Satana şi de toate lucrările lui, trăind o viaţă în Hristos şi avînd ca scop final tocmai această veşnică unire cu Hristos. Pentru aceasta, rînduiala Tainei Botezului prevede, înainte de primirea numelui, lepădarea conştientă de diavol (la prunci, lepădarea are loc prin mijlocirea naşului) şi acceptarea conştientă a lui Hristos ca Domn şi Stăpîn al vieţii mele, eu devenindu-I supus şi, prin urmare, purtîndu-I pecetea: Crucea, Sfînta Mirungere, un nume creştin şi însăşi rînduirea mea în tagma creştinilor, a robilor lui Hristos.

Am văzut, aşadar, că numele, în întregul său, are următoarele calităţi:

  • reprezintă identitatea sufletului meu (prenumele);
  • îmi certifică apartenenţa la un anumit arbore genealogic (numele de familie);
  • mă introduce în Biserică, devenind membru deplin al categoriei creştinilor şi rob, de bună voie, al lui Hristos;
  • îmi certifică implicit lepădarea de diavol şi de lucrările lui.

Oare cîţi dintre noi sîntem cu adevărat conştienţi de însemnătatea numelui nostru, avînd în vedere uşurinţa cu care ni-l punem pe tot felul de documente, garantînd astfel cu însuşi sufletul nostru adevărul celor scrise în actele respective ? Să nu uităm că vom avea de dat răspuns pentru orice rea întrebuinţare a darului primit la Botez.

Dar să revenim la buletinul de identitate. Dacă eu semnez acest document, înseamnă că adeveresc cu însuşi sufletul meu identificarea mea (a sufletului) cu cel descris de informaţiile respective.

Să vedem acum ce înseamnă a avea numărul 666 pe buletin.

După cum se ştie, buletinele de identitate nu poartă numele scris în detaliu, ci codificat sub forma unui număr denumit Cod Numeric Personal (CNP). Acest cod îmi este atribuit numai mie şi mă va însoţi toată viaţa. Are deci calitatea unui nume. Aşadar, oriunde în lume, în momentul folosirii cartelei, scannerul va afişa codul meu personal, adică numele meu codificat, identitatea codificată a sufletului meu şi, comparînd cu datele existente în memorie, mă va recunoaşte sub toate aspectele personalităţii mele. Însă acest cod numeric, CNP, pentru a putea fi uşor citit de echipamentele electronice, este codificat în sistem bar-code (cod de bare). Dintre toate tipurile de bar-code, iniţiatorii programului de îndosariere au ales cel mai controversat şi mai răspîndit tip de codificare: EAN-13, cod care cuprinde întotdeauna (fără schimbare) în structura sa, indiferent de identitatea persoanei, numărul 666 [Oare de ce slujitorii lui Antihrist au ales tocmai numărul 666? Desigur, un motiv este faptul că 666 reprezintă codificarea numelui stăpînului lor (vezi Apoc. 13, 18). Un alt motiv este însă profunda însemnătate naţională religioasă a numărului 666 pentru evrei, fiind, încă din timpurile măreţe ale domniei lui Solomon, un simbol al puterii şi al impunerii vasalităţii asupra altor popoare, inclusiv al supunerii lor economice: „Greutatea aurului care i se adusese lui Solomon într-un an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur.” (II Paralip. 9, 13)]. Aşadar, noul meu cod va fi alcătuit din două părţi: una este codificarea identităţii mele, a numelui meu, deci a sufletului meu, iar cealaltă este codificarea 666. Deschizînd însă Cartea Apocalipsei, vedem la capitolul 13 că 666 este „un număr de om”, deci codificarea unui nume de om – numele lui Antihrist!

Totodată, Scriptura numeşte numărul 666 uneori „semnul fiarei”, alteori „numele fiarei”, iar alteori „numărul numelui fiarei”. Citind însă cu atenţie versetul 17, observăm fără dificultate că toate aceste calităţi sînt la fel: „(…) decît numai cel ce are SEMNUL = adică NUMELE fiarei, = sau NUMĂRUL NUMELUI fiarei” (Apoc. 13:17). Deci lucrurile sînt limpezi: 666 are valoare de NUME: numele lui Antihrist! Se referă oare la arborele său genealogic, fiind deci partea „trupească” a numelui ? Nu, deoarece Scriptura spune că va fi din seminţia lui Dan (Fac. 49:16-17). Este oare un nume creştin ? Fiind Antihrist – nu poate fi creştin, ci cu totul satanic. Aşadar, la identitatea sufletului meu (reprezentată de codul meu personal) este adaugată identitatea sufletească a unei fiinţe satanice, luptătoare împotriva Domnului şi Stăpînului meu. Este „pecetluirea” sufletului meu cu o „pecete” străină de care mă lepădasem la Botez, cînd primisem adevărata pecete: pecetea Duhului Sfînt. Acum depinde de mine însumi ce pecete voi alege ca reprezentativă pentru sufletul meu. Că trebuie să aleg, nu există îndoială, căci „ce învoire este între Hristos şi veliar ?” (II Cor. 6:15). Deci, dacă eu încă mă consider creştin şi doresc mîntuirea, va trebui să aleg. Altfel, dacă voi semna buletinul de identitate şi-l voi accepta, înseamnă că voi accepta în sufletul meu, în identitatea mea, numele lui Antihrist, mă voi identifica cu el şi deci voi primi în sufletul meu duhul lui ! Iar acest pas îl putem privi ca o lepădare de Hristos !

Urmarea ? Harul de la Botez mă părăseşte, stingîndu-se în mine roadele Duhului Sfînt, iar numele meu ştergîndu-se prin aceasta din Cartea vietii, fiind trecut în Cartea morţii. În schimb, voi putea „beneficia”, cu ajutorul buletinului, de toate înlesnirile vieţii acesteia trupeşti, devenind rob de bună voie al „stăpînitorului lumii acesteia”. De altfel, lucrurile devin foarte clare dacă ne gîndim că, într-o lume în care controlul identităţii va deveni regula generală, singurul lucru pentru care nu voi putea întrebuinţa buletinul este pomenirea mea de la Sfînta Liturghie. Aşadar, Dumnezeu vrea să mă identific cu numele dăruit de El. În rest, diavolul mă vrea identificat cu el însuşi ori de cîte ori voi întrebuinţa vreun lucru material al lumii acesteia. În acest scop deja şi le-a ştampilat pe toate cu numele său (prin intermediul bar-code), pentru a nu rămîne nimic material care să nu-i aparţină. Acum însă, prin eliberarea acestor buletine, va deveni stăpîn şi pe sufletele noastre, cu liberul nostru consimţămînt, punîndu-şi pecetea pe suflet prin intermediul reprezentării materiale a acestuia: numele, sau „numărul numelui” (codul numeric personal).

Sperăm din tot sufletul că intervenţia aceasta să fie deplin înţeleasă de cititori, evitîndu-se astfel erori grave de genul; „eu voi primi buletinul cu 666, dar nu-mi pasă, ci fac o cruce pe el, merg la biserică şi-mi zic rugăciunea”.

Trebuie înţeles clar că simpla acceptare (de bună voie) a numărului 666 (în orice reprezentare a sa!) pe identitatea proprie înseamnă lepădare de Hristos şi, prin urmare, moartea veşnică ! Totul depinde de libera noastră alegere.

fragment din cartea„Apocalipsa 13 – Sfîrşitul libertăţii umane”, de inginer Mircea Vlad

Creştinii care au înţeles cu mintea şi cu duhul primejdia situaţiei privind buletinul de identitate cu cod numeric personal şi s-au întărit duhovniceşte, au posibilitatea să se lepede de buletinele de identitate ce conţin codul numelui nostru şi numărul antihristic 666 şi să primească aşa-numita „Forma numărul 9”, document alternativ buletinelor ce nu conţine numărul de identificare şi are putere juridică parţială recunoscută (şi aceasta doar pe teritoriul Republicii Moldova).

 

https://hristofor.wordpress.com/2009/11/05/prin-ce-anume-este-antihristic-buletinul-de-identitate-cu-cod/

 

100 MARI RUMÎNI DIN TOATE TIMPURILE

În 2006, Televiziunea Rumînă – TVR, a realizat un sondaj pentru a determina publicul larg să aleagă care au fost cei mai mari 100 rumîni din toate timpurile, după o versiune a show-ului TV britanic 100 de Mari britanici.

Seria rumînească, ”Mari rumîni” a fost titlul emisiunii produse de Televiziunea Rumînă sub forma unei campanii publice de identificare a celor mai mari rumîni din toate timpurile, pe baza votului exprimat de telespectatorii rumîni care au dorit să’și exprime preferințele prin internet, sms sau telefon.

În acest Top 100 sunt cuprinse atît persoane reale, cît și personaje imaginare (Bulă), care reflectă modul în care publicul a perceput acest sondaj.

Încheiat cu o dezbatere, la 21 octombrie, TVR a anunțat că ”cel mai mare rumîn al tuturor timpurilor” după votare a fost Ștefan cel Mare și Sfînt.

Să ne reamintim:

1. Ștefan cel Mare și Sfînt (1435-1504) – Principele Moldovei și’a cîștigat renumele în Europa pentru lunga rezistență față de turcii otomani
2. Carol I (1839-1914) – primul domnitor rumîn al dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen (1866-1914), primul rege al Rumîniei (din 1881) după ce țara și’a dobîndit independența deplină sub conducerea sa
3. Mihai Eminescu (1850 – 1889) – poet romantic târziu, considerat cel mai influent poet român
4. Mihai Viteazul (1558 – 1601) – Principele Țării Rumînești, principele Moldovei, și Principele Ardealului a fost primul care a reușit să conducă Țara Rumînească, Transilvania și Moldova (cele trei principate fiind în majoritate locuite de rumîni)
5. Richard Wurmbrand (1909-2001) – predicator creștin evanghelic luteran, autor și educator care a petrecut un total de 14 ani în închisoarea comunistă
6. Ion Antonescu (1882 – 1946) – Premierul și liderul Rumîniei în timpul celui de’al doilea război mondial
7. Mircea Eliade (1907 – 1986) – cercetător și profesor de istorie a religiilor, orientalist și romancier
8. Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) – primul domnitor al Principatelor Unite ale Rumîniei după unirea Moldovei și Țării Rumînești în 1859; reformele sale au calea spre modernizarea Rumîniei
9. Constantin Brîncuși (1876 – 1957) – faimosul sculptor modern
10. Nadia Comăneci (1961 -) – gimnastă, cîștigătoare de cinci medalii olimpice de aur, iar primul care a primit un scor perfect de 10 într’un eveniment al gimnasticii olimpice 

11. Nicolae Ceaușescu (1918 – 1989) – ultimul președinte comunist al Rumîniei
12. Vlad Țepeș (1431 – 1476) – Principele Țării Rumînești
13. Gigi Becali (1958 -) – politician și om de afaceri, proprietar al clubului de fotbal Steaua (FCSB)
14. Henri Coandă (1886 – 1972) – pionier de inventator și aerodinamică
15. Gheorghe Hagi (1965 -) – jucător de fotbal
16. Ion Luca Caragiale (1852 – 1912) – dramaturg și scriitor de povestiri
17. Nicolae Iorga (1871 – 1940) – istoric, scriitor și politician
18. Constantin Brîncoveanu (1654 – 1714) – Principe al Țării Rumînești
19. George Enescu (1881 – 1955) – compozitor și muzician
20. Gregorian Bivolaru (1952 -) – fondator al organizației de yoga MISA
21. Mirel Rădoi (1980 -) – jucător de fotbal
22. Corneliu Zelea Codreanu (1899 – 1938) – liderul unei mișcări naționaliste rumînești în anii ’30
23. Nicolae Titulescu (1882 – 1941) – diplomat, președinte al Societății Națiunilor
24. Ferdinand I al Rumîniei (1865 – 1927) – Regele Rumîniei în timpul primului război mondial
25. Mihai I (1921 – 2017) – ultimul rege al Rumîniei în perioada comunistă
26. Decebal (87 – 106) – ultimul rege al Geției înaintea cuceririi Romane
27. Traian Băsescu (1951 -) – politician, fost președinte al Rumîniei
28. Gheorghe Mureșan (1971 -) – jucător de baschet NBA
29. Ion I.C. Brătianu (1864 – 1927) – politician liberal, prim-ministru al României pentru cinci mandate
30. Răzvan Lucescu (1969 -), fotbalist și manager de club de fotbal
31. Nicolae Paulescu (1869 – 1931) – fiziolog, descoperitorul insulinei
33. Iuliu Maniu (1873 – 1953) – politician
33. Iuliu Hossu (1885 – 1970) – Episcop greco-catolic, victimă a regimului comunist
34. Emil Cioran (1911 – 1995) – filosof, scriitor și eseist
35. Avram Iancu (1824 – 1872) – lider al revoluției din 1848 în Ardeal
36. Burebista (? – 44 î.Hr.) – rege al geților
37. Maria de Rumînia (1875 – 1938) – Regina Rumîniei
38. Petre Țuțea (1902 – 1991) – filosof, victimă a regimului comunist
39. Corneliu Coposu (1914 – 1995) – politician, victimă a regimului comunist
40. Aurel Vlaicu (1882 – 1913) – inventator, pionier al aviației
41. Iosif Trifa (1888 – 1938) – preot ortodox, fondator al organizației creștine „Oastea Domnului” („Armata Domnului”)
42. Nichita Stănescu (1933 – 1983) – poet și eseist
43. Ion Creangă (1837 – 1889) – scriitor
44. Mădalina Manole (1967 – 2010) – cîntăreață pop
45. Corneliu Vadim Tudor (1949 – 2015) – politician, scriitor și jurnalist puternic naționalist; fondator și lider al partidului Rumînia Mare
46. Traian Vuia (1872 – 1950) – inventator, pionier al aviației
47. Lucian Blaga (1895 – 1961) – poet, dramaturg și filosof
48. George Emil Palade (1912 – 2008) – biolog celular, câștigător al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1974)
49. Ana Aslan (1897 – 1988) – biolog, medic și inventator, autorul cercetării esențiale în gerontologie
50. Adrian Mutu (1979 -) – jucător de fotbal
51. Florin Piersic (1936 -) – teatru și actor de film
52. Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891) – politician și istoric, prim-ministru al Principatelor Unite ale Rumîniei
53. Iancsi Korossy (1926 – 2013) – pianist de jazz
54. Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) – Principe al Moldovei și cronicar
55. Ilie Năstase (1946 -) – jucător de tenis
56. Gheorghe Zamfir (1941 -) – muzician, cîntăreț la mai
57. Gică Petrescu (1915 – 2006) – compozitor și cîntăreț muzical, folcloric și pop
58. Elisabeta Rizea (1912 – 2003) – partizan anticomunist
59. Bulă (fictiv) – un personaj popular al bancurilor și glumelor rumînești
60. Amza Pellea (1931 – 1983) – teatru și actor de film
61. Matei Corvin (1443 (?) – 1490) – Regele Ungariei
62. Mircea cel Bătrân (1355 – 1418) – Principele Țării Rumînești
63. Titu Maiorescu (1840 – 1917) – critic literar și politician
64. Toma Caragiu (1925 – 1977) – actor de teatru și film
65. Mihai Trăistariu (1979 -) – cîntăreț pop
66. Andreea Marin (1974 -) – prezentatoare de emisiunii TV
67. Emil Racoviță (1868 – 1947) – biolog, speolog și explorator al Antarcticii
68. Victor Babeș (1854 – 1926) – biolog și bacteriolog timpuriu, unul dintre fondatorii microbiologiei
69. Nicolae Bălcescu (1819 – 1852) – lider al Revoluției Rumînești de la 1848
70. Horia-Roman Patapievici (1957 -) – scriitor și eseist
71. Ion Iliescu (1930 -) – primul președinte al Rumîniei după revoluția din 1989
72. Marin Preda (1922 – 1980) – romancier
73. Eugen Ionescu (1909 – 1994) – dramaturg, unul dintre inițiatorii teatrului absurdului
74. Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) – preot și teolog ortodox
75. Alexandru Todea (1905 – 2002) – Episcop greco-catolic, victimă a regimului comunist
76. Tudor Gheorghe (1945 -) – cîntăreț și actor de teatru
77. Ion Țiriac (1939 -) – jucător de tenis și om de afaceri
78. Ilie Cleopa (1912 – 1998) – Arhimandrit ortodox
79. Arsenie Boca (1910 – 1989) – Preot și teolog ortodox oriental, victimă a regimului comunist
80. Bănel Nicoliță (1985 -) – jucător de fotbal
81. Dumitru Cornilescu (1891 – 1975) – Preot Ortodox, apoi preot protestant, a tradus Biblia în limba rumînă în 1921
82. Grigore Moisil (1906 – 1973) – matematician și pionier de calcul
83. Claudiu Niculescu (1976 -) – jucător de fotbal
84. Florentin Petre (1976 -) – jucător de fotbal
85. Marius Moga (1981 -) – compozitor și cântăreț de muzică pop
86. Nicolae Steinhardt (1912 – 1989) – scriitor
87. Laura Stoica (1967 – 2006) – cîntăreață pop și rock, compozitoare și actriță
88. Cătălin Hîldan (1976 – 2000) – jucător de fotbal
89. Anghel Saligny (1854 – 1925) – inginer
90. Ivan Patzaichin (1949 -) – canotaj cu apă plată care a câștigat șapte medalii olimpice
91. Maria Tănase (1913 – 1963) – cîntăreață de muzică tradițională și populară
92. Sergiu Nicolaescu (1930 – 2013) – regizor, actor și politician
93. Octavian Paler (1926 – 2007) – eseist
94. Soldatul Necunoscut – soldatul rumîn din mormîntul național al soldatului necunoscut
95. Ciprian Porumbescu (1853 – 1883) – compozitor
96. Nicolae Covaci (1947 -) – fondator al trupei rock Phoenix
97. Dumitru Prunariu (1952 -) – primul cosmonaut rumîn
98. Iancu de Hunedoara (c 1387 -. 1456) – Ioan de Hunedoara cunoscut și ca Iancu de Hunedoara a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matei Corvin.
99. Constantin Noica (1909 – 1987) – filozof și eseist
100. Badea Cîrțan (1849 – 1911) – un păstor care a luptat pentru independența rumînilor din Transilvania (apoi sub conducerea ungară din interiorul imperiului habsburgic). 

Din lipsa unor criterii coerente de clasificare și prin faptul că alegerea s’a bizuit exclusiv pe bunul plac al telespectatorilor care au participat la vot, s’a ajuns la o listă problematică, disputabilă și contestabilă care a provocat sute de reacții și luări de poziție, care au crescut și mai mult succesul mediatic al respectivei emisiuni.

Așa se face că din lista noastră lipsesc nume marcante, fenomen posibil și la referendumuri în care se avansează întrebări nerelevante sau neatractive. Poate dacă printre criterii erau domeniile de activitate unde s’au făcut cunoscuți cei mai mari rumîni, iar lista propusă era de 150 sau de 200 de personalități atunci poate că din această listă nu ar fi lipsit:

ISTORIA NEAMULUI

101. Zamolxio (cca. 750-700 î.Hr.) Primul mare Rege al Geției, fondatorul religiei zamolxiene cunoscută prin credința în nemurire, ulterior zeificat

102. Deceneu (44 – 27 î.Hr.) a fost un rege get, filozof, astronom, sfătuitor al lui Burebista și cofondator al primului mare imperiu getic carpatic. Înaintea lui, în cadrul oficiului de mare preot, înțelept și sfătuitor, fusese Zeuta, iar, după el, Zamolxio. 

103-105. Horia, Cloșca și Crișan sînt cei care au ridicat rumînii la rebeliune în timpul răscoalaei din 1784, numită și ”Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, constituindu’se într’o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrîngerilor feudale la care era supusă și care au scris o pagină în lupta pentru recîștigarea teritoriilor geto-rumînești de sub ocupație străină.

106. Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Rumînești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

107. Miron Costin a fost un boier, diplomat, om politic și un important istoric al Principatului Moldovei.

108. Ion Neculce a fost un cronicar moldovean, mare boier, care a ocupat diferite funcții importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.

109. Alexandru Macedon (n. 20 iulie 356 î.Hr., Pella, Macedonia Antică (azi Grecia) – d. 10 iunie 323 î.Hr., Babilon, Macedonia Antică), cunoscut și sub numele Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei la 20 de ani (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie ai neamului getic. Cuceririle sale spectaculoase i’au făcut pe geții-macedoneni stăpîni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vîrsta de 32 de ani, Alexandru era stăpînul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru Macedon a contribuit substanțial la răspîndirea civilizației elenistice în întreaga lume.

Deși Alexandru Macedon nu a trăit în Carpați el aparține istoriei neamului geto-rumînesc, alături de alte figuri antice, cum sunt și cele ale Troiei, regatului Odris (Tracia), Romei, dar și a altor regiuni europene.

TEATRU / FILM

 

SPORT

110. Simona Halep (1991, Constanța -) între timp (după 2006) și’a făcut un renume în tenisul mondial feminin și și’a cîștigat pe drept un loc în inimile rumînilor ocupînd timp de un an locul 1 mondial. La 7 octombrie 2017, în urma victoriei din semifinala cu Jeļena Ostapenko de la Openul Chinei din Beijing, Simona a devenit noul lider mondial al Clasamentului WTA, fiind prima jucătoare de tenis din Rumînia clasată pe locul 1 WTA și devenind a 25-a jucătoare din toate timpurile care a deținut această poziție. A cîștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros, după alte trei finale de Grand Slam: două la Roland Garros și una la Australian Open.

110. Virginia Ruzici este o fostă jucătoare profesionistă de tenis, actuală antrenoare, manager și comentator sportiv originară din Cîmpia Turzii. Devenind jucătoare profesionistă în 1975 a câștigat 14 titluri la simplu în cariera sa, incluzînd unul de Grand Slam, la Roland Garros în 1978.

111. Anghel Iordănescu a debutat ca fotbalist în 1968 în Divizia A unde a câștigat campionatul național cu Steaua în ’75-’76, ’77-’78 și Cupa Rumîniei în ’69-’70, ’70-’71, ’75-’76, ’78-’79. Are 64 de selecții în echipa națională unde a înscris 26 de goluri. A făcut parte din echipa naționala calificată în sferturile C.E. – 1972. În Divizia A a avut 317 prezențe și a marcat 156 de goluri. A ocupat locul 3 în 1976 și locul 2 în 1980 în clasamentul celor mai buni fotbaliști ai țării. Din 1984 a activat la echipa OFI Creta din insula Creta – Grecia. A debutat ca antrenor la Steaua București, în 1985, ca secund al lui Emeric Jenei. În această calitate, dar și ca jucător, și’a adus contribuția la cîștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. În 1987 conduce Steaua la cîștigarea Supercupei Europei. Între 1987-1989 este antrenor principal la Steaua cu care cîștiga în această perioadă trei Cupe ale Rumîniei și trei titluri de campioană. A fost antrenor principal în ediția 1988-1989 cînd Steaua a jucat finala Cupei Campionilor Europei (0-4 cu AC Milan).

112. Mircea Lucescu este considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului rumînesc, deținînd recordul jocurilor conduse pe banca echipei naționale, 59. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul ”Meritul Sportiv” clasa a III-a, ”în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”. Ca antrenor, a obținut titluri și în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-02 și Supercupa Europei, iar cu Beşiktaş în 2002-03 campionatul. După 2003 a antrenat echipa ucraineană Șahtior Donețk cu care a cîștigat campionatul în Ucraina și Cupa UEFA în anul 2009.

113-114. Nicolae Dobrin, Ilie Balaci fotbaliști celebri

115-116. Nicu Vlad (haltere), Lucian Bute (box)

MARI DUHOVNICI

 

Citește și:     600 DE SUPERSTIȚII LA ROMÂNI

 

https://thraxusares.wordpress.com/2019/04/23/100-mari-rumini-din-toate-timpurile/

Cine conduce lumea si România? Masoni, grupuri oculte, marile corporatii etc (pol59)

cine si cum conduce lumea elita globala sua franc masoneria UE, grupuri oculte, marile corporatii, euro, dolar, masoni, ceicunoi.wordpress.comSă ai peste 25 de ani ( consider că la vârsta de 25 de ani ar trebui ca oricine să aibă creierul destul de copt), şi să nu fii încă perfect convins de faptul că lumea este condusă, de undeva din umbră (sau chiar pe faţă uneori), de nişte oameni foarte puternici (nu mulţi), plini de bani şi cu foarte mare influenţă, înseamnă una sau mai multe dintre următoarele variante:

1. Eşti retardat mintal la propriu, senil sau cu creierul incapabil să proceseze informaţie la un nivel acceptabil şi nu ai cum fizic-biologic-anatomic să pricepi ce se întâmplă în jurul tău;

2. Eşti neinteresat de acest subiect sau indiferent – motiv pentru care nu ai fost atent când s-a discutat despre aşa ceva în jurul tău, în mass-media, pe internet etc şi/sau nu te-a interesat  să citeşti, să te documentezi pe acest subiect. Cei care nu sunt interesaţi de un asemenea subiect (deşi îi vizează direct şi are o influenţă incredibilă asupra propriei lor bunăstări), fac parte din acei români distruşi mental la capitolul “propria viaţă şi lumea în care trăiesc”

3. Esti atât de prost educat (ce înseamnă educaţie găseşti pe blog) încât nu poţi înţelege cum funcţionează astfel de lucruri – fie aveai sau ai ajuns să ai un IQ prea mic, fie pur şi simplu nu înţelegi cum funcţionează lumea în care trăim;

UPDATE ian 2015: Am sintetizat motivele pentru care românii nu pot vedea adevărul din jurul lor (realitatea REALĂ) AICI-click!

Legat de cine conduce lumea sunt importanţi următorii paşi:

1.Să ajungi să fii convins că LUMEA ESTE CONDUSĂ de grupuri oculte, din umbră, pe ascuns etc. (Populaţia globului nu a trecut încă nici măcar de acest prag; nici măcar popoarele civilizate nu au depăşit, ca popor, acest prag al conştientizării faptului că lumea e condusă NU de cei pe care îi votăm, ci de cele mai multe ori, PRIN ei)

2.Să ajungi să înţelegi CE VOR cei care conduc lumea din umbră. Pe scurt, aceştia vor: – control total al omenirii (masele de oameni să fie „sclavi” care muncesc pentru cei care conduc lumea – se întâmplă deja, masele de oameni să nu se răzvrătească niciodată și să stea cuminți la locul lor de „sclavi muncitori” etc), înavuţire şi mai mare cel puțin prin impunerea unei societăţi de consum şi prin exploatarea resurselor naturale mai ales din ţările lumii a 3-a (inclusiv România – vezi Roşia Montană, gaze de şist etc), impunerea unei „noi ordini mondiale” care să asigure acest control total.

3.Să ajungi să înţelegi CUM funcţionează acest proces de control al omenirii, prin care masele de oameni (peste 7 miliarde) sunt conduşi de către un grup restrâns (câteva sute de oameni) – pe scurt, sistemul funcționează cu ajutorul banilor (mulți foarte mulți bani), prin influență, prin șantaj sau mită, prin amenințare sau chiar eliminarea din peisaj a celor care se opun (vezi John F. Kennedy din câte am înțeles), prin manipulare în masă a populației globului, prin controlul produselor alimentare la nivel mondial, prin controlul comerțului (nu prea există la nivel mondial o piață concurențială reală, ci mai multe monopoluri), prin controlarea sistemului medical, prin controlarea cercetării și dezvoltării tehnologice și nu numai (lucrurile nou descoperite/inventate, care ar fi foarte importante pentru omenire, ajung la urechile/ochii publicului la mult timp după descoperire, sau nu ajung deloc din cauza intereselor mârșave ale celor care conduc lumea – de exemplu lipsa leacului pentru cancer – existența cancerului în populație este mai profitabilă pentru „elite”), prin controlarea mass-media, a băncilor, a educației, a internetului (încă nu de tot), a oamenilor politici, a locurilor de muncă etc etc etc etc etc. Alte detalii în textul meu de aici: Strategii de manipulare si prostire a oamenilor. Cum se controleaza masele (pol34)

4.Să ajungi să ştii (măcar în mare) CINE sunt cei care conduc din umbră lumea; (consider că CINE conduce este mai puţin importat decât CE VOR şi CUM ACŢIONEAZĂ); cine conduce lumea o să vedeți mai jos în ”piramida puterilor”.

5.Să ajungi să descoperi metode de contracarare a acestui fenomen – pentru a salva de sub influenţa celor care conduc din umbră, măcar ţara ta, măcar localitatea ta, măcar propria familie; două metode de contracarare a fenomenului ar fi: 1.pentru familia ta – deținerea unei ferme în proprietatea privată sau în asociație cu alte familii de bună credință și 2.pentru localitatea ta – existența unui om de bună credință (pe bune) în funcția de primar al localității respecive.

(Update oct 2012: puteți să urmăriți Ce-i cu noi? și pe Facebook AICI)

Există o serie de motive pentru care oamenii, în general, nu sunt interesaţi de astfel de lucruri, sau NU VOR/ NU POT să le înţeleagă, însă o să le explic altă dată. Până atunci, iată mai jos ce am primit pe mail (nu e nevoie să fiţi întru totul de acord – de exemplu faza cu statuia Europa nu e așa interesantă, dar în rest, cam aşa stau lucrurile), vedeți AICI niște relatări FOARTE INTERESANTE și pe înțelesul celor care au urechi să audă, ale lui Anghel Rugină despre grupul care controlează lumea din umbră. – citiți neapărat măcar această chestie și înțelegeți că așa stau lucrurile la nivel planetar (UPDATE 28 oct 2012: se pare că discuția respectivă nu era între Rugină și Tucă așa cum este prezentată situația acolo. Nu se știe exact cine a spus acele lucruri, dar le consider la fel de adevărate (chiar dacă n-are grad) și merită citite ca să vedeți cum stă treaba legat de cine-cum conduce lumea și România. Despre dezinformarea legată de Anghel Rugină-TUCĂ citiți AICI).

Atenție: pentru a afla cine conduce lumea și România, dacă plecați de la zero în acest ”domeniu”, nu vă așteptați ca în urma citiri unui singur text să știți totul despre tot. E ceva mai multicel de citit dacă vreți să înțelegeți calumea. Și este foarte bine că vreți asta. Nu vă descurajați! Citiți câte puțin când aveți timp, și curând veți avea o imagine formată despre cum stau lucrurile de fapt. Aveți câteva linkuri bune și în josul acestei pagini.

UPDATE ian 2015: Informațiile pe care le puteți citi în continuare au fost postate prin martie 2012 când creierul meu nu era prea copt în ceea ce privește Cine conduce lumea din umbră, motiv pentru care puteți și să nu le mai citiți, pentru că sunt amestecate haotic și nu vă vor convinge de nimic. Mai bine ignorați partea de mai jos și luați și citiți când aveți timp articolele selectate în lista cu CELE MAI IMPORTANTE ARTICOLE CE-I CU NOI?)

……….

UN OM INFORMAT VALOREAZĂ CÂT DOI ŞI ESTE MAI GREU DE MANIPULAT

TURNUL BABEL REVINE – MAI MULTE LIMBI O SINGURĂ VOCE
“Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă … o religie, care va deveni obligatorie pentru toţi.”
Planul ocult de cucerire a Europei se desfăşoară sub ochii noştri şi cu acceptul nostru. Al III-lea Război Mondial are loc chiar acum. Nu cu tunuri, ci cu vorbe. Nu cu armate ci cu aşa-zişii “politicieni” corupţi. Vrem sau nu, ne opunem sau nu, în final Europa va fi cucerită.

Ce se întâmplă? Ce reprezintă de fapt Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană este un proiect conceput încă de la începuturile sale ca promovând interesele unei elite industrial/financiare în aşa fel încât să “scape” de sub controlul naţional. Ideea fundamentală a Comunităţii Europene a fost să se erodeze puterea şi autoritatea statelor naţionale tocmai pentru a se da frâu liber acestor interese industrial-financiare.

În anii 1980 Consiliul European a pus în circulaţie un afiş interesant, înfăţişând Turnul Babel (reprodus după o pictură din 1563 a pictorului flamand Peter Brueghel cel Bătrân). O macara în jurul căreia se văd nişte muncitori, stelele Uniunii Europene precum şi sloganul “Mai multe limbi, o singură voce”, completează imaginea.

turnul babel comparatie uniunea europeana parlamentul european masonii conduc lumea prin UE  si SUA, cine sunt masonii, ceicunoi.wordpress.com

Semnificaţia este cât se poate de clară: construirea unui nou turn Babel a început în forţă.

Babel era un oraş unde întreaga omenire era unită, toţi oamenii vorbind o singură limbă. Turnul Babel nu era construit pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unei religii false. Însă Dumnezeu (scris în ebraică YHWH; tradus în română ca Yahweh, Iehova, sau cel mai adesea, Domnul), văzând că oamenii păcătuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile şi a împrăştiat oamenii pe tot Pământul).

Turnul EuroBabel cum a fost supranumit, chiar a fost construit la Strasbourg şi în el se găseşte acum Parlamentul European. Clădirea a fost inaugurată în 1999.

turnul babel parlamentul european limbi oficiale ue directive regulamente ale uniunii europene se aplica in romania, controlul si manipularea maselor, dictatura moderna a grupurilor oculte mason, ceicunoi

Edificiul din Strasbourg este locul şi unui alt simbol păgân adoptat de UE, pe unul din pereţii interiori fiind zugrăvită răpirea Europei de către Zeus. Potrivit legendei greceşti, Zeus a dorit să se înfrupte din nurii prinţesei feniciene Europa. Ca să îi intre în graţii, el s-a transformat într-un taur de o frumuseţe răpitoare şi a îngenuncheat la picioarele tinerei. Aceasta s-a urcat pe taur, care a plonjat în apă, a înotat până în insula Creta, răpind-o pe frumoasa prinţesă. “Cine nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete”. Pentru cei avizaţi, actualitatea clasicului dicton sare în ochi atunci când privim similitudinile dintre mitul fondator al Europei şi naşterea modernă a Uniunii Europene. Potrivit legendei, acum 4500 de ani, minciuna, seducţia şi violul au fost armele folosite de Zeus, travestit într-un taur alb, pentru a pune mâna pe frumoasa prinţesă feniciană Europa. Astăzi, aceleaşi metode – secretomania, dirijismul dim umbră şi violul conştiințelor-, sunt utilizate de “arhitecţii” proiectului european pentru a ispiti un întreg continent şi a-l face să cadă în braţele celui care va fi echivalentul contemporan al tatălui păgân al zeilor antici.

zeus legende crearea UE printesa feniciana Europa, parlamentul european cine conduce lumea franc masonerie simboluri controlul omenirii, ceicunoi.wordpress.colm

Semnificaţia statuii este următoarea:

– populaţia vede o Europă frumoasă şi mândră călare pe un taur puternic (o economie puternică).
– de fapt taurul îl reprezintă pe ZEUS (masonii) care prin minciuna şi înşelătorie pun mâna pe Europa şi o răpesc. De menţionat faptul că Europa s-a lăsat păcălită şi de bună voie s-a urcat pe taur (ţările Europei de bună voie au intrat în comunitate).

UE, cel mai “grandios” şi mai “democratic” proiect din istoria modernă a omenirii, aşa cum este caracterizat de liderii continentului, e în realitate opera unei elite oculte, care a construit pas cu pas, din umbră, edificiul european.

Scena seducerii este pictată şi la Bruxelles, pe bolta celuilalt sediu al Parlamentului European, pe o suprafaţă de trei ori mai mare decât mărimea naturală a personajelor. Mai mult, europenii care vizitează capitala UE se pot “delecta” privind statuia plasată chiar în faţa sediului Consiliului European, în care Europa este înfăţişată călărind taurul zeiesc.

Acest simbol este reprodus şi pe timbre, cum a fost cel emis cu ocazia alegerilor parlamentare din Marea Britanie, în 1979, sau pe moneda euro comemorativă pusă în circulaţie în Italia, unde Europa, aşezată pe taur, este reprezentată ţinând în mână un stilou şi Constituţia Europeană. Nici nu se putea găsi ceva mai “sugestiv”.

italia moneda comemorativa UE cine conduce lumea masoni, grupuri oculte, corporatii, ceicunoi.wordpress.com

DEJA TOATE ACESTEA SE ÎNTÂMPLĂ

Europa nu a putut fi cucerită prin razboi dar va fi cucerită prin mijloace economice şi financiare. Enorma presiune financiară la care este supusă România în momentul de faţă nu are alt scop decât cucerirea ei. Când nu mai ai frontiere, nu mai ai monedă naţională, nu mai ai armată, ţi-au distrus industria şi agricultura, sistemul de învăţământ şi de sănătate, ţi s-au furat toate resursele şi eşti obligat să te supui legilor comunităţii europene, eşti deja cucerit.

Traian Băsescu ştia acest lucru în momentul când România semna acordul cu FMI. În mai 2010 referindu-se la programul FMI, Băsescu declara: “Traian Băsescu: Acest program ne menţine suveranitatea. Ţările care sunt în mare dificultate financiară cedează mare parte din suveranitate.” În iulie 2010 “Angela Merkel propune ca ţările-membre UE care fac excese bugetare să-şi piardă suveranitatea.” Deci întâi ne îndatorează prin acordul cu FMI fluturând ideea că luăm împrumut ca să putem plăti pensiile şi apoi ne preiau suveranitatea şi ţara va fi practic condusă de “investitorii care vor cumpăra obligaţiunile statului respectiv”. Ce va urma? Putem să ne dăm seama din declaraţia lui Rocco Buttiglione, fost candidat nominalizat de preşedintele Comisiei Europene: “Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă … o religie, care va deveni obligatorie pentru toţi.” SISTEMUL este atât de bine conceput încât s-a gândit şi la cei săraci, la CEI CE VOR SĂ SE REFUGIEZE în păduri, să evadeze şi să fugă de controlul total. Astfel LEGEA 171/2010: prevede că nu doar copacii sunt ai statului în PĂDURI, ci şi ciupercile, murele, perele pădureţe, plantele medicinale, peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, răşina etc., iar recoltarea lor constituie contravenţie şi se pedepseşte. (Vezi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial 513 din 23 iulie 2010).

Va urma desfinţarea parlamentelor naţionale, desfiinţarea funcţiei de şef al statului (probabil vor mai fi 1 sau 2 alegeri prezidenţiale şi gata). – Va exista un singur parlament, cel european şi un singur preşedinte al Europei. – La noi va fi numit probabil un guvernator, iar ţara va ajunge o anexă a marilor puteri. – Pentru ca suveranitatea ţării să poată fi transferată cât mai uşor către cei ce vor conduce în final întreaga lume, este necesar ca statul să fie cât mai suplu iar funcţiile lui să fie reduse la minim. De aceea e nevoie de concedieri masive în sistemul bugetar, de vânzarea tuturor activelor de stat şi desfinţarea serviciilor publice, învăţământ, sănătate etc. Toti conducatorii pe care i-am avut de la aşa-zisa Revoluţie încoace ne-au trădat şi ne-au vândut. Argumente referitoare la cele prezentate mai sus încep să vină din ce în ce mai multe şi într-un ritm accelerat, ceea ce înseamnă că am intrat deja în zona periculoasă în care destinele noastre ale fiecăruia vor fi pentru un timp în mâna celor care fac aceste jocuri şi noi nu avem cum interveni. Trecerea aceasta forţată prin tumultul istoric pe care îl trăim se va lăsa şi cu victime colaterale, aşa că cine rezistă şi scapă e bine, iar cine nu…asta e… Lupta împotriva populaţiei se duce pe toate planurile: religios, politic, economic, financiar, social, cultural, mediatic, medical. Scopul final este reducerea populaţiei globului sau înrobirea ei, eliminarea clasei de mijloc (va exista doar un grup elitist de bogaţi care vor conduce lumea şi restul populaţiei vor fi săraci şi supuşi) şi instaurarea Noii Ordini Mondiale în care un Guvern Mondial unic va conduce şi controla toată planeta. În mod normal, informaţiile probate şi argumentate, prezentate mai sus, precum şi o mulţime de alte informaţii de acest tip, ar trebui să reprezinte ştiri de primă mână pentru mass-media. Şi totuşi televiziunile şi presa în general nu suflă o vorbă despre aceste lucruri. Nici măcar să fie prezentate ca fapt divers sau curiozităţi. Nu v-aţi întrebat de ce? Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media. Niciodata nu o să aflaţi aceste lucruri privind la televizor.

piramida puterii la nivel mondial, cine controleaza si conduce lumea si romania, grupuri de putere oculte franc masoni, marile corporatii bani, ceicunoi.wordpress.com

Piramida puterii la nivel mondial

( CINE CONDUCE LUMEA? – PIRAMIDA PUTERII ( detaliat pe familii, dinastii, institutii internationale etc – click AICI )

Şi încă o schema a puterii globale preluată de AICI:

cine conduce lumea din umbra ordinul iezuit schema ierarhia puterii mondiale secrete oculte franc masonerie instrumente planurile celor mai bogati puternici oameni din lume iezuitii masonii conduc lumea

Întemeierea Uniunii Europene prin fraudă Actul de întemeiere al Uniunii Europene s-a bazat pe o fraudă grosolană, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de manipulare colectivă din istoria omenirii. Tratatul de la Roma, semnat în urmă cu o jumătate de secol, a fost de fapt un document cu pagini goale, parafat cu mare pompă de lideri care au interpretat magistral commedia dell’arte pusă în scenă în capitala Italiei. Dezvăluirile şocante făcute de unul dintre protagoniştii ceremoniei desfăşurate la 25 martie 1957 au confirmat cele mai sumbre temeri ale celor ce văd în proiectul construcţiei europene materializarea unei utopii pentru subiecţii expuşi consecinţelor acesteia. Existenţa atâtor momente controversate în procesul de constituire a Uniunii Europene, marcat de la punctul zero şi până în prezent de fraude, conspiraţionism şi eludarea regulilor democratice naşte în mod legitim următoarea întrebare: ce forţe se află la cârma proiectului UE şi ce scopuri sunt urmărite? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de prestigiosul istoric César Vidal, potrivit căruia, pentru a înţelege ce se întâmplă în Europa trebuie luat în considerare fenomenul francmasoneriei. În cartea “Masonii: Istoria celei mai puternice societăţi secrete”, apărută la editura Planeta, 2005, Vidal documentează rolul discret dar imens jucat de francmasoni în formarea Uniunii Europene. Spre exemplu, istoricul spaniol afirmă că “proiectul Constituţiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing” (fost preşedinte al Franţei în perioada 1974-1981, preşedintele Convenţiei Europene care a redactat textul tratatului constituţional – n.a.), că “masonii controlează Internaţionala Socialistă şi s-au infiltrat puternic în partidele de dreapta” şi că aceştia exercită “o influenţă masivă în lumea comunicaţiilor şi în special în educaţie, justiţie şi forţele armate.” Referirile privind rolul jucat de Valery Giscard d’Estaing în geneza tratatului UE şi-au găsit o confirmare şi în mărturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Într-o alocuţiune rostită în acest an la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale (organizaţie privată care grupează aproximativ 300-350 dintre cei mai influenţi lideri politici şi economici ai planetei), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta.” Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat. Cum de ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla în următorii 15 ani? Şi, surpriză-surpriză, cum de a devenit autorul constituţiei europene în 2002-2003? Iată o întrebare foarte bună. Miroase a conspiraţie, nu-i aşa?”

În toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politică europeană. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv că este mult prea conservator. În viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialişti şi ecologişti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmaţia făcută în cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un păcat. Confruntat cu opoziţia furibundă a majorităţii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa întregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. În locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, şi se părea că toate controversele vor fi date repede uitării. Înainte însă de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzându-l pe înlocuitorul său de apartenenţă la o societate secretă. În momentul felicitării pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicianul creştin-democrat a afirmat: ”Sper ca audierile lui să meargă bine şi nimeni să nu îl întrebe dacă este francmason. Dacă vor face aceasta nu va fi decât repetarea aceleiaşi injustiţii care mi s-a făcut şi mie”. Ulterior, în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Milano, Buttiglione a spus că principiul după care funcţionează instituţiile europene este “Afară cu creştinii, înăuntru cu francmasonii” (ştirea în engleză AICI). Declaraţiile lui Buttiglione au atins un subiect-tabu în mass-media oficiale, deşi la nivelul elitelor politico-economico-financiare acesta face parte din categoria “secretul lui Polichinelle”, adică a acelor realităţi pe care toată lumea le cunoaşte, dar aproape nimeni nu vorbeşte în public despre ele. Cu alte cuvinte, marea “taină” a procesului de construcţie a Europei Unificate este paternitatea sa masonică, recunoscută cu mândrie chiar de arhitecţii din umbră ai edificiului UE.

BONUS – cele 10 mari corporații care controlează cam toată piața comercială mondială – apăsați pe poză pentru a se mări:

10 mari corporatii bogatii lumii care controleaza produsele piata alimentara cererea si oferta, comertul ceicunoi.wordpress

Cele 10 mari corporații care controlează produsele

BONUS 2 ( SURSA AICI ) – Nişte poze interesante cu liderii mondiali PRIN care este controlată planeta:

NEW WORLD ORDER

“One World Socialist” Organizations – U.S. Democratic Party – Federal Reserve – Goldman Sachs – CRIME, INC. – Bilderberg – Council on Foreign Relations – United Nations – Trilateral Commission – Microsoft – Google – Apple – More

cine conduce lumea si romania poza obama berlusconi medvedev intalnire rang inalt grupul de la roma, g20, fmi, ONU

Instrumente ale celor care conduc lumea din umbra

HERE’S ONE FOR THE PHOTO ALBUM: Obama seems extremely pleased to be photographed surrounded by socialists, communists and terrorists… so much so, he gave the “thumbs up”. Communist Obama and Communist Russian President, Dmitri Medvedev, celebrate after agreeing on how to transform the world into a one big socialist planet via G20 financial reforms. Hugging them both is Socialist Italian Prime Minister Silvio Berlusconi, who has an extensive record of and criminal allegations, including mafia collusion, false accounting, tax fraud, corruption, sex with a minor, and bribery of police officers and judges. Summit host and socialist UK Prime Minister, Gordon Brown, said the deal heralded a “New World Order”.

Also shown: Communist China’s President, Hu Jintao; Socialists International member and South Africa’s President, Kgalema Motlanthe; Prince Saud Al Faisal of Saudi Arabia (country source of fifteen 9/11 terrorists); Ethipoian socialist, terrorist and NEPAD head, Meles Zenawi; Turkey’s domineering, anti-secularist and Islamic Extremist Prime Minister, Recep Tayyip Erdogan; and Thailand’s Prime Minister and Democrat, Abhisit Vejjajiva, who ascended to power during the 2009 global economic crisis and may be forced from office due to dual citizenship (like Obama).

WHY IS THE U.S. LINKING ITS ECONOMY TO G20 COUNTRIES?

reuniune grupul g20 cei mai puternici lideri mondiali vazuti, sclavi ai celor mai puternici lideri mondiali care stau ascunsi si controleaza lumea din umbra

Mai multe detalii AICI

Lista de instituţii de rang internaţional prin care se controlează lumea (în lucru) (este bine să realizăm de fiecare dată când auzim ceva despre aceste instituţii că sunt coordonate de această ocultă mondială):

Private federal reserve – Rezerva federală a SUA

FMI

Banca Mondială

World trade organisation (WTO) – Organizaţia mondiala a comertului

Comisia Europeană

World Health Organisation – Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Banca reglementărilor internaţionale (BRI)

Grupul Bilderberg

Clubul de la Roma – membrii români ai Clubului de la Roma aici: http://www.clubofrome.ro/arcor/aboutus.php

Institutul regal pentru afaceri internaţionale

Comisia Trilaterală

Council on Foreign Relations (CFR) – Consiliul pentru Relaţii Externe

ONU (United Nations)

NATO

Goldman Sachs

(Microsoft – Google – Apple -Facebook-IBM şi mulţi alţii)

ALTE DETALII PE ACEST SUBIECT:

19 mai 2014: SFÂRŞITUL PROGRAMAT AL DEMOCRAŢIEI: Puterea a trecut în alte mâini – Acest sistem este versiunea modernă a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariaților sunt întreprinderile, precum și statul, atâta timp cât banii luați prin impozite și taxe nu sunt folosiți în interesul general.

25 oct 2013: Uneltele de la Bucuresti ale vicontelui Etienne D. Bilderberg

11 aug 2013: Ritual masonic filmat cu camera ascunsă

23 iulie 2013: VIDEO Toate razboaiele sunt ale bancherilor // ALL WARS ARE BANKERS WARS (2013)

http://www.thinkagain.ro/adevarata-istorie-curs-teoretic-pentru-optimistii-care-cred-ca-sunt-inca-liberi/

28 iunie 2013: Bilderberg 2013 – lista participanţilor. Familiile care conduc lumea din umbră

24 iunie 2013: Masoneria in Statele Unite ale Americii, preludiul puterii absolute (despre cum a făcut Rotschild avere de mii de miliarde de dolari)

20 iunie 2013: Guvernul Mondial – între conspirație și adevăr

10 iunie 2013: Deconspirarea conspirațiilor și trecerea de la teorie la practică! – întrunirea Bilderberg 2013, viitorul României

3 iunie 2013: Reuniunea Puternicilor Planetei – GRUPUL BILDERBERG în Marea Britanie (iunie 2013)

2 iunie 2013: Teoria conspiraţiei sau adevărul ascuns ?

2 iunie 2013: Who Runs The World? Solid Proof That A Core Group Of Wealthy Elitists Is Pulling The Strings

10 mai 2013: Francmasonii îl influenţează pe unul din cei mai puternici conducători din Europa. “Este fără PRECEDENT”

6 mai 2013: SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

1 mai 2012: Cine conduce lumea – Piramida puterii + VIDEO + documentar

24 aprilie 2013:Merkel: Statele din zona euro trebuie să fie pregătite să cedeze din suveranitate

23 aprilie 2013: Bruxelles-ul, adevărata putere

aprilie 2013: Rădăcinile naziste ale Bruxelles UE. Ceea ce aţi vrut dintotdeauna să ştiţi despre Bruxelles UE dar nimeni n-a îndrăznit să vă spună

ianuarie 2009: Masonul Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri

Lista masonilor din Romania

1 martie 2013: Apariția Guvernului Mondial

Lagărul electronic – un nou pas

Un articol foarte bun în engleză AICI: Who controls the world (by Susan Jennings, February 10, 2012 ) 

De ce nu sunt interesați românii de Noua Ordine Mondială

Altceva interesant AICI – e axat si pe religie, dar puteţi ignora asta dacă nu aveţi nicio treaba cu religia (Manifest adevarul.tk şi Pliant Greve si Manifestatii)

Citiţi AICI detalii super interesante despre grupul Bilderberg spuse de un membru sub anonimat

Detalii despre Guvernul Mondial din Umbră – care se ascunde în spatele Masoneriei “exterioare”

Şi AICI puteţi citi câteva detalii mai dure DESPRE DIMENSIUNEA RAZBOIULUI NEVAZUT DUS PENTRU DOMINATIA MONDIALA DE CATRE OCULTA

Clubul de la Roma conduce lumea – foarte bun articol despre scopul lor, cum acționează, cine sunt etc

Film documentar realizat de BBC: În Interiorul Frăţiei (Francmasonii Britanici) – Inside the brotherhood

Masoneria din Republica Moldova (încă nu aşa dezvoltată ca în Româna, dar interesant articol)

24 feb 2013: Grupul Bilderberg se reuneste si anul acesta in SUA, Chantilly

28 feb 2013: Secretomania și conspiraționismul ca profesii! (thinkagain.ro)

Alte texte si filmuleţe interesante pe http://oasteadigitala.com/

Citește neapărat (dacă n-ai citit deja, pentru că explică frumos şi pe înţelesul oricui) textul cu relatările despre grupul din umbră care controlează tot: Anghel Rugină despre adevăraţii conducători ai lumii  (UPDATE 28 oct 2012: se pare că discuția respectivă nu era între Rugină și Tucă așa cum este prezentată situația acolo. Nu se știe exact cine a spus acele lucruri, dar le consider la fel de adevărate (chiar dacă n-are grad) și merită citite ca să vedeți cum stă treaba legat de cine-cum conduce lumea și România. Despre dezinformarea legată de Anghel Rugină-TUCĂ citiți AICI).

Emilian, 3 sept 2012, ceicunoi.wordpress.com

 

 

https://ceicunoi.wordpress.com/2012/09/03/cine-conduce-lumea-si-romania-masoni-grupuri-oculte-marile-corporatii-etc-pol59/

Trădarea de-a lungul istoriei – Top 7 cei mai mari trădători. Trădarea la români 

Trădarea de-a lungul timpului, din Antichitate şi până astăzi, a fost/ este un fenomen omniprezent, a adus în prim plan personaje duplicitare, multe dintre ele celebre sau devenite celebre tocmai prin acţiunile lor şi care, adeseori, au schimbat cursul istoriei.

La modul cel mai general, trădarea înseamnă a înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul, înseamnă a fi neloial față de cineva sau de ceva.

Este întotdeauna o “relaţie în trei” – trădător, trădat şi cel care profită de trădare – şi o acţiune în două “acte” – momentul negării și al despărțirii și apoi alianța cu „beneficiarul” trădării. Trădarea se asociază constant cu dezertarea, minciuna, secretul şi se opune, inevitabil, încrederii, loialităţii, fidelităţii. Au fost situaţii în care unii trădători şi-au vândut ţara unor puteri străine pentru secole. Iată un top 7 cei mai mari trădători din istorie, implicit cele mai răsunătoare acte de trădare:

Trădarea de-a lungul istoriei – Ephialtes din Trachis

Trădarea de-a lungul istoriei, Ephialtes din Trachis
Trădarea de-a lungul istoriei, Ephialtes din Trachis

În anul 480 i.Hr., în împrejurările celebrei lupte de la Termopile (un defileu îngust, din partea central-estică a Greciei, la 137 kilometri de Atena), dintre greci (mai exact spartanii, conduşi de regele Leonidas) şi perşi (conduşi de regele Xerxes), a avut loc una dintre cele mai răsunătoare trădări din istorie.

Deşi cu o armată mai puţin numeroasă decât a perşilor, grecii au rezistat eroic, timp de şapte zile, împiedicând înaintarea armatelor duşmane, până în momentul în care Ephialtes, un pastor local, în speranţa obţinerii unei mari recompense, i-a arătat lui Xerxes o scurtătură care ducea chiar în spatele armatei greceşti.

Perşii i-au înconjurat pe greci, i-au învins pe moment (pentru că, mai târziu, armata persană a fost învinsă la Salamis), dar Ephialtes nu a primit niciodată recompensa promisă. A fugit ca să scape de furia spartanilor. A fost omorât zece ani mai târziu şi se pare că cel care l-a omorât pe trădător a fost răsplătit de greci, după cum consemnează Herodot în scrierile sale. De la acest moment istoric, cuvântul “Ephialtes”, în limba greacă, a devenit sinonim pentru “coşmar”.

Gaius Cassius Longinus, Marcus Brutus şi complotul pentru uciderea lui Iulius Cezar

Marcus Brutus şi complotul pentru uciderea lui Iulius Cezar
Marcus Brutus şi complotul pentru uciderea lui Iulius Cezar

Gaius Cassius Longinus (n.85 i.Hr. – d. 42 i.Hr.) a fost un senator roman, cel care a coordonat complotul pentru uciderea lui Iulius Cezar, om politic şi general, care a avut un rol esenţial în lichidarea democraţiei în Republica Romană şi in instaurarea dictaturii. Iulius Cezar este cel care s-a proclamat dictator pe viaţă (Dictator Perpetuus), în urma unui război civil în care a ieşit învingător.

Înaintea unei campanii militare în Dacia şi, apoi, în Parthia (al Treilea Imperiu Persan), opozanţii lui Iulius Cezar, mulţi dintre ei graţiaţi chiar de Cezar şi avansaţi în carieră, s-au gândit că trebuie să se grăbească în îndeplinirea planului şi au hotărât să acţioneze cu ocazia întrunirii Senatului, la Idele lui Marte (15 martie, anul 44 i.Hr.). Legendele spun că un prezicător chiar îl avertizase pe Iulius Cezar “să se feresca de Idele lui Marte”.

În ziua întrunirii Senatului, Iulius Cezar a fost asasinat, cu 23 de lovituri de pumnal de către un grup de senatori, în fruntea lor aflându-se Gaius Cassius Longinus şi Marcus Brutus. Despre Brutus, unele surse istorice susţin că ar fi fost chiar fiul nelegitim al lui Iulis Cezar. De acest act de trădare se leagă şi celebra zicere a lui Iulius Cezar, ultimele cuvinte pe care le-ar fi rostit înaintea morţii fiind: “Şi tu, Brutus?” sau “Şi tu, Brutus, fiul meu?”.

Iuda – trădarea “fondatoare”

Sarutul lui Iuda
Sarutul lui Iuda

Iuda Iscarioteanul (sec I d.Hr.) a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus. A devenit, nu numai în istoria religiei, ci şi în general, un simbol al trădării. El este cel care l-a trădat pe Iisus pentru 30 de arginţi, când, potrivit Evangheliei după Matei, înaintea Cinei cea de Taină, Iuda s-a învoit cu marii preoţi să-l predea pe Iisus, în schimbul a 30 de monede de argint. Iar gestul care le-a dezvăluit soldaţilor identitatea lui Iisus a fost un sărut – “Sărutul lui Iuda”.

Unele surse (Evanghelia după Matei) spun că Iuda ar fi regretat gestul şi, după răstignirea lui Iisus, ar fi aruncat monedele şi s-ar fi spânzurat. După alte surse (Evanghelia după Iuda/ Evanghelia despre Iuda), Iuda ar fi fost discipolul care ar fi înţeles cine este, în realitate, Iisus şi că, dându-l pe mâna autorităţilor, ar fi făcut voia Mântuitorului, eliberându-l de trup, pentru a se înălţa la cer. Este şi motivul pentru care unii istorici numesc trădarea lui Iuda “Trădarea fondatoare”.

Trădarea de-a lungul istoriei – Guy Fawkes

Trădarea de-a lungul istoriei, Guy Fawkes, Sursa The Guardian
Trădarea de-a lungul istoriei, Guy Fawkes, Sursa The Guardian

Guy Fawkes este un englez (n. 1570 – d. 1606), membru al unei grupări de catolici restauraţionisti, din Anglia, care a făcut parte din ceea ce s-a numit “Complotul prafului de puşcă” (1605) – o tentativă de asasinat împotriva regelui Iacob I al Angliei şi Scoţiei, condusă de un anume Robert Catesby, scopul fiind înlăturarea guvernării protestante.

Planul era ca Parlamentul să fie aruncat în aer, în timp ce regele şi nobilimea protestantă se aflau în interior, iar Guy Fawkes a fost cel care trebuia să vegheze cele 36 de butoaie de praf de puşcă şi să le aprindă când va veni momentul. Cumnatul unuia dintre conspiratori a primit însă o scrisoare de avertizare să nu se prezinte la şedinţa Parlamentului din 5 noiembrie, iar acesta a avertizat autorităţile care l-au descoperit pe Guy Fawkes păzind butoaiele cu praf de puşcă.

Sub tortura, Fawkes a dezvăluit numele complicilor săi şi toţi au fost executaţi pentru înaltă trădare la data de 31 ianuarie 1606. Şi astăzi, englezii comemorează, la data de 5 noiembrie, complotul, printr-o festivitate în cadrul căreia o păpuşă numită “Fawkes” este arsă ritualic.

Trădarea de-a lungul istoriei – Talleyrand

Talleyrand
Talleyrand

Despre Talleyrand (1754 – 1838), om politic francez, deoarece i-a trădat pe toţi stăpânii săi, s-a spus că “i-a vândut pe toţi cei care l-au cumpărat”. Aşa se explică faptul că a rămas la putere sub toate regimurile pe care le-a slujit şi apoi le-a trădat.

Aparţinând unei familii nobile, s-a orientat iniţial spre o carieră ecleziastică (un defect la piciorul drept impiedicându-l să intre în armată), de care s-a folosit pentru lansarea în lumea politică, jocurile puterii atrăgându-l cu mult mai mult.

În timpul Revoluţiei Franceze (1789) a abandonat interesele bisericii. In misiunea diplomatică din 1790, când a fost trimis să convingă Anglia să nu se alăture coaliţiei europene, care punea în pericol Revoluţia Franceză, a eşuat, fiind suspectat că nu a urmărit interesele ţării sale, ci propriile interese. Chiar şi englezii l-au considerat indezirabil, iar când au fost descoperite documente din care rezulta că regele Ludovic al XVI-lea îi dăduse misiunea de a lupta pentru menţinerea monarhiei, Talleyrand a fost nevoit să aleagă exilul, în 1794.

“Un hoț, un laș, un om fără credință”…

Talleyrand a revenit în Franţa, în 1796, hotărât să facă avere. A fost numit ministru al Afacerilor Externe şi a fost nelipsit din jocurile politice. A intuit potenţialul politic al lui Napoleon Bonaparte, de care s-a apropiat treptat, sprijinindu-l pentru a accede la putere şi să se proclame împărat. Ulterior, negocierile secrete ale lui Talleyrand cu Rusia şi Austria, campania dezastruoasă a împăratului în Spania, intrigile lui Talleyrand şi alte disensiuni, l-au făcut pe Napoleon să răbufnească la sfârşitul unei şedinţe de Consiliu, adresându-se fostului său “om de încredere”, în realitate un trădător: “Ești un hoț, un laș, un om fără credință; nu ai crezut în Dumnezeu; toată viața ai eșuat în toate îndatoririle tale, ai înșelat, ai trădat pe toată lumea; nu este nimic sacru pentru tine; l-ai vinde şi pe tatăl tău. Te-am copleşit cu averi și eşti capabil de orice împotriva mea”.

Nu mult după această împrejurare, saloanele din Paris au devenit scena unui război secret între adepții lui Napoleon, pe de o parte, Talleyrand și prietenii săi, pe de altă parte, un război în care cuvintele şi inteligenta vicleană a lui Talleyrand erau “artilerie” și în care conducătorul Europei era aproape întotdeauna bătut” – după cum consemnează, în “Memoriile” sale, Joseph Fouché, ministru al Poliţiei, în timpul lui Napoleon Bonaparte.

Citește și:  Ion Barbu – de la matematică la poezie: „Joc secund”

Talleyrand a rămas în viaţa politică până spre sfârşitul vieţii, fără a-şi dezminţi vreodată firea duplicitară. Spre finalul vieţii a dorit să revină în viaţa bisericească. Vaticanul i-a solicitat o retractare în scris a tuturor păcatelor sale, ceea ce Talleyrand a făcut într-un târziu, obţinând iertarea din partea Vaticanului doar cu câteva ore înainte de a muri.

Trădarea de-a lungul istoriei – Ethel și Julius Rosenberg

Ethel și Julius Rosenberg
Ethel și Julius Rosenberg

Ethel și Julius Rosenberg sunt doi cetăţeni americani, evrei de origine, soţ şi soţie, condamnaţi la moarte, în celebrul şi controversatul Proces Rosenberg, din anii 1950, sub acuzaţia de spionaj în favoarea URSS, mai ales pentru furnizarea unor date secrete legate de bomba atomică. De altfel, URSS şi-a putut construi propria armă nucleară pe baza informaţiilor furnizate de cuplul Rosenberg.

Cei doi s-au întâlnit în 1936, într-un club politic din New York – Liga Tinerilor Comunişti – doctrinele comuniste din Uniunea Sovietică pătrunzând, la vremea aceea, şi în SUA. Începând cu 1942, Julius Rosenberg s-a aflat în contact cu agenți sovietici şi a început activitatea de spionaj. Schițe de prototipuri top-secret, documente de lucru, cercetări aeronautice, sute de documente au fost transmise în secret agenților sovietici, contra cost.

Vidkun Quisling – trădătorul norvegienilor

Vidkun Quisling, trădătorul norvegienilor
Vidkun Quisling, trădătorul norvegienilor

Când este vorba de trădare, norvegienii se gândesc imediat la Vidkun Quisling, un politician care, în 1940, după invazia Norvegiei de către Germania Nazistă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, sprijinit de nazişti. A ocupat funcţia de Președinte al Consiliului de Miniștri al Norvegiei în vremea unui guvern marionetă, care a participat şi la ceea ce s-a numit, în epocă, “Soluţia Finală”, adică planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni.

După retragerea Germaniei din război, la 8 mai 1945, Vidkun Quisling a fost arestat şi condamnat la moarte, pentru delapidare, omor și înaltă trădare. De altfel, pentru norvegieni, cuvântul “ Quisling” a devenit sinonim cu “trădarea”.

Trădarea la români

Trădarea la români
Trădarea la români

Trădarea, având în vedere nenumăratele exemple din istoria universală, dar şi situaţiile pe care le putem observa în realitatea imediată, atât de multe încât ar fi imposibil ca cineva să le poate vreodată consemna pe toate, pare a fi consubstanţială naturii umane. Psihologii pun un astfel de comportament pe seama unor experienţe trăite la o vârstă fragedă şi care persistă, undeva, în subconştient, pentru a ieşi la suprafaţă în diverse contexte de viaţă.

Trădarea este actul de renunţare, de predare în faţa duşmanului, de înşelare a încrederii unui grup (politic, religios etc.), a unei persoane (prieten, iubit, familie etc.) sau a unor principii. Punctul comun al tuturor acestor situaţii este ruperea unei loialităţi, trecerea de partea sau în tabăra inamicului de ieri. La scara istoriei, trădarea este o “ruptură” care, inevitabil, duce la o schimbare fundamentală, de multe ori neaşteptată.

Istoria românilor, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, când spectacolul politic ne oferă atâtea exemple de trădare (a ţării, a partidului, a grupului, a prietenilor, a principiilor etc.), abundă în acte de o asemenea factură.

Într-o excelentă carte în două volume, intitulată “Istoria trădării la români”, Mircea Bălan prezintă astfel de exemple de trădare, de luptă pentru putere, pentru avere, de la începuturi până la Mihai Viteazul (primul volum) şi de la Mihai Viteazul până în prezent (volumul al doilea), completând astfel informaţia pe care istoria selectivă, de manual, nu o consemnează.

Câteva exemple de trădare la români – Cum a fost trădat Burebista?

Burebista
Burebista

Burebista (secolul I i.Hr.), regele fondator al statului dac, de care se temeau până şi romanii, cel care a înălţat într-atât neamul său “prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine” (Horațiu Crișan, “Burebista și epoca sa”), a fost înlăturat şi ucis “în urma unui complot pus la cale împotriva lui de o mână de oameni, mai înainte ca romanii să trimită împotrivă-i o expediție. Urmașii lui s-au dezbinat, dezmembrând țara în mai multe regiuni” (Strabon).

Decebal, multă vreme neînfrânt de romani, trădat de un apropiat

Decebal
Decebal

Decebal, ultimul rege al Daciei, “priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere” (Dio Cassius), curmându-şi viaţa când a înţeles că Sarmizegetusa a fost cucerită şi nu mai avea nicio şansă în fata romanilor, a fost trădat chiar de unul dintre apropiaţii săi, Biciclis, care ar fi arătat duşmanilor nu numai intrarea în Sarmizegetusa, ci şi locul în care regele ascunsese tezaurul dac, undeva în albia râului Sargetia.

Vlad Ţepeş, trădat de boieri români

Temutul domnitor Vlad Ţepeş (Dracula, cum îl numesc străinii), vestit prin asprimea pedepselor, dar şi prin felul în care a apărat independenţa Ţării Româneşti în fata turcilor, a sfârşit ca victimă a unui complot al boierilor care-l susţineau pe Basarab cel Bătrân Laiotă. A fost decapitat, iar capul a fost trimis sultanului, care l-a pus într-o ţeapă.

Mihai Viteazul, ucis mişeleşte

Mihai Viteazul
Mihai Viteazul

Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, cel care a realizat, la 1600, prima unire a românilor, a sfârşit ucis mişeleşte de un detaşament de mercenari, trimis de generalul Giorgio Basta, suspus Sfântului Imperiu German. Istoricul grec Dionisie Fotino descrie astfel sfârşitul marelui voievod: “Între Basta și Mihai s-a rădicat o gelozie care a ajuns la dușmănie. Basta, după ce a pârât pe Mihai că avea înțelegeri secrete cu turcii, a hotărât ca să-l și aresteze; deci trimițând să-l poftească la consiliu și Mihai, nevoind a veni, a poruncit la câțiva nemți ca să înconjoare cortul său, și să-l prinză viu sau să-l omoare. Mihai Vodă văzându-se astfel surprins a scos sabia și a rănit pe unul dintre sbirii lui Basta, dar un altul străpungându-l cu sulița în pântece, l-a trântit la pământ și i-a tăiat capul”.

Constantin Brâncoveanu, victima uneltirilor propriilor rude

Constantin Brancoveanu
Constantin Brancoveanu

Domnitorul martir Constantin Brâncoveanu (1688 -1714), una dintre cele mai puternice figuri ale istoriei naţionale, acuzat că ar fi complotat cu ruşii, împotriva turcilor şi că, aşa cum spune istoricul turc Mehmed Rasid, “adunase multe bogăţii şi arme pentru a se opune şi pregăti o răscoală, aşteptând ca să-şi arate dorinţa de a domni în chip absolut independent”, a fost decapitat, împreună cu cei patru fii ai săi. Dar, pe lângă acuzaţiile care i-au fost aduse de Poarta Otomană, se pare că uneltiri ale propriilor rude, printre care şi stolnicul Constantin Cantacuzino, care ar fi vrut să aducă pe tron pe fiul său, au condus la un astfel de sfârşit. De altfel, epoca Brâncoveanu, ca şi altele, din istorie, a fost una a trădărilor şi comploturilor.

Nenumărate alte acte de trădare au marcat istoria românilor, legate de personalităţi remarcabile – Radu de la Afumaţi, domnitor al Ţării Româneşti, ucis în biserică, în urma unui complot al boierilor, Ioan Vodă cel Viteaz, trădat de unii dintre slujitorii săi, Tudor Vladimirescu, trădat de Alexandru Ipsilanti, general grec, conducătorul Eteriei (organizaţie secretă creată la Odesa), cu care încheiase o înţelegere, Alexandru Ioan Cuza, constrâns de “monstruoasa coaliţie” să abdice s.a.m.d.

Trădarea nu a dispărut nici din istoria care se desfăşoară sub ochii noştri, asociată cu parvenitismul, lăcomia, orgoliile mărunte, ura, incultura. Doar “personajele” sunt mai puţin cunoscute decât cele din trecut, pentru că nici în trădare nu au “personalitate”, iar faptele lor vor fi înregistrate, probabil, într-o istorie minoră a unei epoci cenuşii şi incerte, lipsită oricum de glorie.

 

Trădarea de-a lungul istoriei – Top 7 cei mai mari trădători. Trădarea la români

Cine se imbogateste din hotie,devine…Babilonie-„Babilonul” moldovenesc din afacerea lui Porumboiu

 

Foto: brisegroup.ro

Un cetățean moldovean a înființat, într-un paradis fiscal opac din Orientul Mijlociu, o firmă care controlează astăzi imperiul clădit de milionarul român Adrian Porumboiu. Totul este legat ombilical de cel mai mare exportator de cereale din Republica Moldova – Grupul de companii Trans-Oil. Victimele afacerii sunt țăranii din estul României.

O femeie bolnavă de demență a prelungit, în urmă cu trei ani, un contract de arendă cu una dintre firmele controlate de milionarul Adrian Porumboiu. Elena Grădinaru (atunci în vârstă de 79 de ani) locuia în comuna Zăpodeni din județul Vaslui. Fiica acesteia, Vica, nu știe cum a semnat mama ei contractul. „Nu avea cum, pentru că era în afara oricărei puteri să facă așa ceva”, a spus femeia.

La începutul lui 2014, Elena Grădinaru a fost internată timp de aproape o lună la Secția de psihiatrie-acuți a Spitalului de Urgență din Vaslui. La externare, a fost diagnosticată cu demență Alzheimer, halucinoză, pneumonie. După prelungirea contractului, firma urma să îi lucreze cele patru hectare timp de zece ani, până în 2024, iar ea să primească 20% din recoltă. Contractul a fost semnat în data de 30 mai 2014, deși bătrâna murise de o lună.

Fiica bătrânei nu a reclamat nicăieri posibilul fals, dar a depus în fiecare an eforturi să ia partea de recoltă ce i se cuvine. „Anul agricol se termina în octombrie, însă eu primeam cerealele în iunie, iulie, august anul următor. Și asta cu multe insistențe, cu drumuri făcute la Vaslui, încât jumătate din arendă o plăteam pe drumuri”, a relatat ea.

Comcereal SA era atunci parte din grupul de companii Racova deținut, la acel moment, de milionarul Adrian Porumboiu. Acesta admite posibilele falsuri.

Adrian Porumboiu, fost arbitru român de fotbal, și-a crescut afacerea agricolă în urma unor privatizări. A ajuns să gestioneze zeci de mii de hectare de teren agricol în regiunea Moldovei. Doar că, în 2014, firmele din portofoliul lui au ajuns la datorii de peste un miliard de lei și de aici a început declinul.

 

Victime și arme

 

Constantin Popa (68 de ani) din Zăpodeni

Pe fondul datoriilor, Porumboiu și-a vândut majoritatea acțiunilor pe care le deținea în firmele din grupul Racova unei companii elvețiene controlată de rusul Vazha Dzhashi. Primul pas al înțelegerii a fost făcut la sfârșitul lui 2014, dar tranzacția s-a încheiat în anul următor.

Contractele de arendă semnate de țăranii din Vaslui cu firmele lui Porumboiu au rămas în picioare și după ce el a ieșit din schemă. Doar că noii proprietari ai afacerii au amânat plata arendei către oameni.

Asta s-a întâmplat și în cazul lui Constantin Popa (68 de ani) din Zăpodeni. El spune că nu primea produsele agricole la timp, iar când le primea erau de proastă calitate. „Am luat [pentru 2016] niște grăunțe verzi și umflate (…) Nu am putut să fac nimic cu ele, le-am aruncat”, a spus Popa.

La 40 de kilometri distanță de Zăpodeni, situația e mai gravă. Doru Agafiței, primar al comunei Miclești, a spus că oamenii nu și-au mai primit arenda de ani buni și s-au revoltat, iar reprezentanții firmei „au venit cu bodyguarzi, cu scandal, cu puști înarmați. Și știți cum sunt oamenii la țară, majoritatea în vârstă, mai timizi, mai supuși. (…) În plus, multe din contracte sunt semnate de morți”, a subliniat primarul, sugerând că sunt semnate în fals. „Au dat ei (șefii Comcereal – n.r.) cu stânga!”, a declarat Agafiței.

Directorul Comcereal, Valeriu Cojocaru, vede altfel situația. El spune că nemulțumirile oamenilor sunt „o prostie” răspândită de presa locală. „Eu am luat Comcerealul în 2016, dar contractele au fost prelungite în 2014. Se pune întrebarea: Cine le-a falsificat?! Eu le-am falsificat?!”, s-a întrebat el retoric.

Suparăți că nu-și primesc arenda, unii țărani au încheiat contracte cu alți arendaşi. S-au trezit dați în judecată de Comcereal. Firma nu vrea să audă de o astfel de variantă și a trimis notificări către primăriile din județ ca nu cumva să se încumete să facă alte contracte.

Unii primari din Vaslui spun că actualii șefi de la Comcereal țin cu dinții de contractele de arendă pentru că vor bani de la statul român. „E bătaie de joc și în modul în care au lucrat terenurile. Anul trecut le-au rămas pe deal 60 de hectare de porumb. E clar, ei fac asta numai pentru APIA (Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură)”, ne-a declarat Ciprian Robert Tamaș, primarul comunei Șuletea.

Potrivit datelor APIA, firmele au încasat subvenții de la statul român de aproape 80 de milioane de lei între 2014 și 2017, după ce le-a vândut Porumboiu.

 

Mai mult, Tamaş ne-a spus că ar fi fost amenințat direct, chiar în biroul său. I s-ar fi spus: „Am văzut pe Facebook că aveți o familie frumoasă, eu cred că ar trebui să aveți grijă de familia dvs.”.

Omul de afaceri rus

Confruntat cu găuri financiare mari, milionarul Porumboiu s-a mai trezit cu o problemă care i-a pus capac. APIA a dat, în martie 2015, o sancțiune firmelor lui Porumboiu pentru o serie de nereguli depistate la un control al Curții Europene de Conturi la fermele sale de animale. „Sunt 12 milioane de lei aferenți anilor 2012 și 2013 (…) Această sumă este în proces la Înalta Curte de Justiție. Nu este încă definitivă”, a precizat Adrian Pintea, directorul general al APIA.

Ca să iasă la liman, Porumboiu a semnat în august 2015 un memorandum prin care vindea pachetul majoritar de acțiuni ale firmelor din grupul Racova către Delta Commodity and Financial Services (DCFS) S.A, o societate anonimă cu sediul la Geneva.

Delta Commodity and Financial Services (DCFS) este o societate anonimă deschisă în 2008 la Geneva, cu scopul de a administra grupul de firme Trans-Oil, cea mai mare afacere cu cereale din Republica Moldova.

 

Conform documentului, Delta Commodity devine acționarul majoritar al firmelor care dețineau fabrica de ulei și silozurile, dar și terenuri arendate de circa 40.000 de hectare, iar Porumboiu – cu ferme, mori, fabrici de pâine şi o vinărie.

Delta Commodity şi-a asumat obligaţia să plătească, în circa patru luni, cel puţin 75% din datoriile înregistrate de firmele lui Porumboiu, dar în primul rând cele ale firmelor cu care rămânea omul de afaceri român în urma tranzacției. Documentul de vânzare-cumpărare nu indică însă suma datoriilor. Porumboiu spune altceva: „A fost un contract clar. Primul lucru esențial era să fie plătite toate datoriile grupului de firme după care să se facă un transfer de business”.

Porumboiu mai avea însă o obligație. Trebuia să facă toate demersurile necesare ca să câștige procesul cu APIA și să recupereze subvențiile pe care instituția spunea că firma Comcereal le-a încasat fără temei legal. Dacă nu reușea să câștige litigiul cu statul, Porumboiu urma să plătească lui Delta Commodity subvențiile și cheltuielile de judecată.

Adrian Porumboiu spune că reprezentații Delta Commodity nu și-au respectat obligațiile din contract și i-a dat în judecată în 2016: „Eu mi-am respectat cu strictețe tot din contract, ei nu au făcut absolut nimic, nici măcar 5%”, susţine el.

 

Vazha Dzhashi și Stela Ostrovețchi. Agro-Logistics Forum „Dnieper-Danube-Black Sea”,
18–19 octombrie 2017, Chișinău, Moldova

Omul de afaceri recunoaşte că a făcut un contract prost: „Ideea mea a fost să pot vând o parte din afacere în condiții avantajoase, în primul rând, să nu am niciun fel de datorie”, a spus el, adăugând că acum a ajuns să fie executat de creditori în nume personal.

Delta Commodity l-a avut ca garant în tranzacție pe Vazha Dzhashi (51 de ani), deținător al mai multor cetățenii: rusă, americană și moldovenească, care mai apare în acte cu numele de Vaja Jhashi.

După tranzacție, Dzhashi a făcut o altă inginerie financiară. Printr-o firmă înregistrată în Luxemburg – Trans-Oil Enterprise Holding – a cumpărat o parte din datoriile înregistrate de firmele lui Porumboiu. Ca să facă asta, firma luxemburgheză a luat mai multe împrumuturi de milioane de euro. Banii au venit de la firme înregistrate în paradisuri fiscale.

 

De exemplu, în octombrie 2015, Trans-Oil Enterprise Holding a primit, cu titlu de împrumut, suma de 30 de milioane de dolari de la Palanca Limited – un offshore înregistrat Insulele Virgine Britanice. Din acești bani a cumpărat de la Banca Comercială Română (BCR) o creanță de aproximativ 45 de milioane de dolari cu suma de 25.000.000 de dolari.

Moldoveanul din Sharjah

La un an distanță, Delta Commodity a vândut aproape tot către o firmă înregistrată în Emiratele Arabe – Babylon Overseas. Compania a fost fondată cu aproape patru luni înainte de tranzacție în regiunea Sharjah (Emiratele Arabe Unite) – un paradis fiscal opac. Fondatorul companiei este moldoveanul Ghenadie Ostrovețchi, care are dublă legătură cu grupul Trans-Oil din Republica Moldova.A fost asociat în fabrica de ulei „Floarea Soarelui” din Bălți, iar soția lui, Stela Ostrovețchi, este directoarea acestei întreprinderi care face parte din grupul Trans-Oil

În martie 2017, Ghenadie Ostrovețchi a fost înlocuit de un anume Muahammad Imran Abbasi. Ostrovețchi a refuzat să facă orice declarație pe marginea tranzacției.

Potrivit lui Valeriu Cojocaru, director Comcereal SA, Abbasi ar fi un partener de afaceri de-al lui Vazha Dzhashi, de la care ar fi luat bani cu împrumut. „În momentul în care de la persoana X [Muahammad Imran Abbasi – n.r.] s-a luat niște bani, acesteia i-au fost garantate acțiunile. Și el a devenit în locul lui Ostrovețchi acționar majoritar [la Babylon Overseas]”, ne-a explicat Cojocaru cum a ajuns Abbasi beneficiarul afacerii.

Întrebat de tranzacțiile care implică firmele lui Porumboiu, Vazha Dzhashi ne-a transmis că ne va răspunde la întrebările expediate pe e-mail. Însă, până la publicarea acestui text, nu am primit niciun răspuns.

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului „Follow the Money”, realizat de RISE Moldova și TOL în baza unui grant oferit de Ministerul Afacerilor Externe al Cehiei și National Endowment for Democracy. Autorii sunt responsabili de conținutul articolului, iar acesta nu exprimă în niciun fel pozițiile oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe al Cehiei și National Endowment for Democracy

https://www.investigatii.md/ro/investigatii/coruptie/babilonul-moldovenesc-din-afacerea-lui-porumboiu

Femei celebre – Montserrat Caballe 

Soprana Montserrat Caballe a cucerit lumea cu vocea sa exceptionala timp de decenii, fiind renumita pentru tehnica sa vocala desavarsita si pentru interpetrarile sale din repertoriul bel canto. Nascuta la 12 aprilie 1933, in Barcelona, este, in anul 1954, absolventa institutiei de invatamant Conservatorio Superior di Liceo, din Barcelona, unde a urmat lectii de canto de la Napoleone Annavazzi, Conchita Badia si Eugenia Kemmeny, fiind absolventa cu medalia de aur. Prima aparitie pe scena are loc in anul 1953, cand interpreteaza “Il Ciarlatano”, cu ocazia ceremoniei de incheiere a cursurilor, la Gran Teatro del Liceo.

Montserrat Caballe
Montserrat Caballe

Mai tarziu, Montserrat Caballé se muta in Basel, Elvetia, unde este observata de directorul operei, care o alege pentru a interpreta, in anul 1957, un rol in “La flautra magica”, iar mai tarziu in acelasi an va deveni Mimi din “Boheme”. Incepand cu acest an va lucra la Opera din Basel pentru doi ani, din repertoriul ei facand parte creatiile lui Mozart sau Strauss. Intre anii 1959-1962 va canta pentru Opera din Bremen, fiind neobisnuit la acea vreme pentru cantaretii spanioli sa cante in limba germana.

Totodata, Montserrat Caballé urmeaza studii de perfectionare in Milano si in anul 1965 isi fac debutul pe scena de la Carnegie Hall din New York, cand o inlocuieste pe soprana Marilyn Horne, care nu a putut interpreta din motive medicale. Aici interpreteaza rolul principal din “Lucrezia Borgia”, de Gaetano Donizzeti, acesta reprezentand primul mare succes international al artistei. Desi acesta era primul rol pe care l-a interpretat din repertoriul bel canto si a trebuit sa se pregateasca pentru el doar intr-o luna, evolutia sa a fost uimitoare, castigand popularitate in lumea operei. In luna decembrie a aceluiasi an revine pe scena de la Carnegie Hall, unde va interpreta in a doua sa opera bel canto, actul I “Queen Elizabeth I” al operei “Roberto Devereux”, de Donizzeti. Tot in anul 1965, pe 22 decembrie isi face debutul si pe scena Metropolitan Opera, unde o va interpreta pe Marguerite, in creatia lui Gounod, “Faust”.

In anul 1969, Montserrat Caballé interpreteaza roluri in opera in trei acte “Tosca”, si in “Madama Buterfly” ambele apartinand compozitorului Puccini. De asemenea, tot in acest an interpreteaza trei roluri in creatiile lui Verdi, acestea fiind Desdemona in “Otello”, Violetta in “La Traviata” si Leonora in “Il trovatore”. In anul urmator se bucura de succes cu “Luisa Miller”, care face parte tot din compozitiile lui Verdi, interpretand si “Elisabetta of Valois”, iar in anul 1970 isi face debutul in “La scala”, in rolul Lucrezia Borgia. Un alt mare succes al sau a avut loc in anul 1984, pe scena de la Carnegie Hall, cand a fost aplaudata pentru o jumatate de ora, fara intrerupere, dupa ce publicul a fost cucerit de performanta artistei.

Citește și:  Riga, art noveau și pisici cu coada ridicată
Montserrat Caballe si Freddie Mercury, Foto: thefaustorocksyeah.wordpress.com
Montserrat Caballe si Freddie Mercury, Foto: thefaustorocksyeah.wordpress.com

In activitatea sa artistica de decenii, Montserrat Caballé a interpretat peste 80 de roluri, in opere ce apartin compozitorilor Donizzeti, Puccini, Wagner, Verdi, Richard Strauss, sau Gounod. De asemenea, a interpretat si intr-un duet rock, alaturi de Freddie Mercury, cand canta piesa “Barcelona”, ce va deveni, incepand cu anul 1992, imnul Jocurilor Olimpice. In anul 1995 a colaborat cu Vanghelis, pentru albumul “El greco”, iar doi ani mai tarziu Mike Moran produce albumul cu titlul “Friends for life’, ce cuprinde duetele artistei cu artisti precum Gino Vannelli, Helmut Lotti, Johnny Logan, Johnny Hallyday si Bruce Dickinson.

Asa cum este firesc pentru o soprana de talia sa, Montserrat Caballé a castigat numeroase premii, fiind numita in anul 1968 cea mai buna cantareata din lume si obtinand numeroase medalii de aur. De asemenea, a fost numita Ambasador UNESCO si isi dedica ultimii ani ai activitatii pentru desfasurarea actiunilor umanitare, cu scopul de a ajuta copii neajutorati din tarile subdezvoltate, insa a pus si bazele unei fundatii inchinate sprijinirii copiilor cu nevoi din Barcelona. Pe 21 aprilie 2009 Montserrat Caballé i-a incantat pe romani, cand a concertat in Piata Constitutiei din Bucuresti, alaturi de Al Bano. La acest concert au fost prezenti 10.000 de romani bucurosi sa o vada pe soprana spaniola, la frumoasa vasta de 76 de ani.

Prezenta sopranei Montserrat Caballé pe scena din Romania a fost un moment unic pentru romani, care, cu siguranta, nu o vor uita pe cea care a fost numita, in anul 1968, cea mai buna cantareata din lume.

https://destepti.ro/femei-celebre-montserrat-caballe/
 
 

 

  Pentru ca Imperiul raului s-a cladit pe hotii,nedreptati,cucerii etc … Lech Walesa: Ori se schimbă complet sistemul politic rusesc, ori Rusia trebuie să fie redusă la o populaţie mai mică de 50 de milioane de locuitori; SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE; ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI; Delirul”, vol.II (2), de Ştefan Dumitrescu ; Constantin Noica, aşa cum l-am cunoscut- Col.(r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea & Ing. drd. Cristina Neamţu-Rizea; Aspazia Otel Petrescu – O intalnire cat pentru o viata…   Poeţi după gratii – Epopee a suferinţei româneşti (1); Jorge Luis Borges, 24 august. Scriitorul orb care a văzut Aleph-ul: „Este Universul necuprins”; Potrivit lui Bernard-Henri Lévy, filosof francez, Salman Rushdie trebuie să câștige Premiul Nobel pentru Literatură; În paradisul lui Borges: „Cred că o formă de fericire este lectura!” Un băieţel ucrainean l-a întrebat pe Papa Francisc dacă va merge în Ucraina să salveze copiii de acolo; China are primul doctor robot din lume! A luat examenul si trateaza pacientii care vin la spital ; (Astfel ne sapam groapa singuri)…Chinezii se joacă cu focul: au pus o „Inteligenţă Artificială” şef la o mare companie! Rusia şi China dezvoltă roboţi-ucigaşi; Întreaga lume este îngrijorată; Av. Gheorghe Piperea: Știința a devenit pretext ideologic al transformării omului într-o figurină de plastilină, ușor manipulabilă digital; (In vazul lumii se ironizeaza, dar in ascuns se…pupeaza)-Răzbunarea lui Trump: Neo-marxiștii din Germania au început să se păruiască între ei. Din cauza CRIZEI; (Tot ce facem fara Dumnezeu cel Viu-neiconat,devine desertaciune si…)Avem răspunsul: Asistăm la Demolarea Controlată a Occidentului; ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM; Ocuparea sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord; IATĂ IDOLII LA CARE SE ÎNCHINĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT DIN ROMÂNIA… UN PARTID DE TIP NEOCOMUNIST(deci-satanist), FĂRĂ CEA MAI MICĂ ÎNDOIALĂ… Anghel Rugină despre adevăraţii conducători ai lumii; Alessio Rastani despre criza financiară mondială; Destăinuirile unui bancher; Patriarhul Daniel – PATRONUL mason ? corupt ? imoral ? al Bisericii Ortodoxe Române ; Sclavia moderna – VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guvernelor, institutiilor, corporatiilor multinationale. Guvernul mondial din umbra ; Înșelarea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării; Prof. Florian Colceag: scoala dreseaza copilul astfel incat sa iasa ce vrea Sistemul. Educatia reprezinta un mod de insclavizare a populatiei ; Prof. Florian Colceag: Societatea e menținută la nivel infantil ca să fie mai ușor manipulată. Apatia este etapa de dinaintea morții; (Incet,dar sigur,botnita devine o realitate…) Guvernul Grecei „înfășoară” scandalul spionării telefoanelor jurnaliștilor în confidențialitatea „securității naționale”; Gabriel García Marquez – „Patriarhul” literaturii latino-americanel; (Unde esti Tu-CUZA-DOAMNE? ) Reformele lui Alexandru Ioan Cuza – “Nu sunt un om din popor, dar sunt un om pentru popor!” Recenzie „Toamna patriarhului” de Gabriel Garcia Marquez; Recenzie „Scandalul secolului” de Gabriel Garcia Marquez; Recenzie „Greenlights. Undă verde” de Matthew McConaughey; Cărţi citite în luna… Cele mai periculoase E-uri din alimente; (Deocandata)Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodium;

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

(Deocandata)Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodium

 

Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.

Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nici o măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat.

În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. De ce?

 

De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?

Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG. Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (cf. JECFA Toxicology Study, FAO Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).

 

În literatura de specialitate, „şoareci trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină. De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG (cf. Factors affecting the voluntary intake of food by sheep, Colucci P.E., Grovum W.L., 1993). Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

Glutamatul distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie

Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (cf. Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).

Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere

MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (cf. Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).

Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară. Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (cf. Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).

Glutamatul afectează pruncul încă din pântecele maicii sale

În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească barieră pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale. Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987).

„S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei. Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care, în cele din urmă, conduce la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în pântece” (cf. Transplacental neurotoxic effects of monosodium glutamate on structures and functions of specific brain areas of filial mice, Gao J., Wu J., Zhao X.N., 1994).

În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

Glutamatul potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare

Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor. Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele. Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?

Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?

Hrana şi războiul împotriva populaţiei

Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşi!

Paradoxul epocii noastre este nu numai acela că în societăţile abundente oamenii sunt subnutriţi, ci mai ales că, în societatea informaţiei, omul este tot mai dezinformat. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, deşi avem acces la atâta informaţie, totuşi nu ştim ceea ce se petrece cu adevărat în jurul nostru?

Acest război perfid împotriva omului mizează însă nu numai pe dezinformarea lui, ci pe ceea ce este mai propriu omului după Cădere: pofta. Ceea ce aduce nou epoca noastră, a alimentelor procesate la nivel industrial, este esenţializarea poftei sau, mai degrabă, a elementului chimic care o produce. Tocmai de aceea, soluţia trebuie căutată în asceza plină de discernământ pe care Biserica o învaţă de mii de ani. Aşadar, mai mult decât niciodată, trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii…

 

Petru Molodeţ

 

Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodiu

 

////////////////////////////////////////////

Cele mai periculoase E-uri din alimente

 

 

MONOGLUTAMATUL DE SODIU (E 621/ MSG) ACŢIONEAZĂ CA OTRAVA LA NIVELUL CELULELOR

 

Aditivii alimentari reprezintă orice substanţă care, în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic. Practic, 80% dintre români nu ştiu ce presupune o alimentaţie sănătoasă. Monoglutamatul de sodiu (E 621) este unul dintre cele mai periculoase E-uri care se găsesc în alimente de larg consum, acest aditiv acţionând ca o adevărată otravă la nivelul celulelor, degradând, în special, neuronii.

 

a

 

De ce să evitaţi sarea chinezească

 

– Monoglutamatul de sodiu (MSG, E 621 sau sarea chinezească) este un ingredient sintetizat dintr-un aminoacid, utilizat în alimentele din nenumărate supermarketuri, restaurante, în special cele chinezeşti, cafenele, şcoli şi se regăseşte în condimente, mezeluri, semipreparate, pufuleţi, biscuiţi, chipsuri, supe la plic, conserve, lactate, alimente fast-food şi junk food etc. Chiar şi preparatele pentru sugari şi alimentele pentru copii conţin această otravă, chiar dacă copiii şi sugarii, care sunt de patru ori mai sensibili decât adulţii la efectele toxice ale acestor substanţe chimice, sunt cei mai expuşi riscului.

 

– Monoglutamatul de sodiu creează dependenţă, iar în cazul copiilor aceasta este cea mai periculoasă.

 

– „Monoglutamatul de sodiu este o excitotoxină, ceea ce înseamnă că suprasolicită celulele până la punctul de degradare, acţionând  ca o otravă. A doua parte a ecuaţiei este că monoglutamatul de sodiu poate fi literalmente ascuns în etichetele produselor alimentare. Astfel, monoglutamatul de sodiu se ascunde în spatele a 25 de nume, precum bulion, cazeină, hidrolizat, autolizad, aromă de fum, potenţator de aromă sau gust, gelatină, extract de drojdie, proteină vegetală hidrolizată, cazeinat de sodiu sau potasiu, proteină texturată, gelatină, sirop de orez sau de orez brun şi multe altele, ceea ce îl face extrem de dificil de identificat”, după cum spune dr. Blaylock, autor al cărţii „Excitotoxine”.

 

 

 

 

Unde găsim aditivii periculoşi pentru sănătate

 

– E 102: Tartrazina, un colorant interzis în câteva ţări din UE, dar permis în România. Poate produce tumori, afecţiuni grave ale ficatului etc. Se găseşte în bomboane, acadele, băuturi răcoritoare cu aromă de portocale etc.

 

– E110: Sunset yellow – colorant galben. Cancerigen. Dulciuri, prăjituri, budinci sucuri. Produce, astm, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare, blocarea enzimelor digestive, tumori renale

 

– E123: Amarant – colorant roşu. Cancerigen, interzis în SUA şi Rusia. Poate fi găsit în vinurile roşii de masă (slabe) sau în vinurile roşii contrafăcute, lichioruri, icre, dulciuri, jeleuri, brânză topită.

 

– E124: Ponceau 4R – colorant roşu. Toxic interzis în SUA. Mezeluri.

 

– E127: Eritrozina – colorant roşu. Poate duce la apariţia cancerului tiroidei la animale, posibil şi la om. Alcool, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare.

 

– E128: Roşu 2 G – colorant. Mutagen şi toxic. Interzis în SUA şi Australia. Carne de hamburgeri.

 

– E 211: Acidul benzoic şi derivaţii săi, posibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi. Unele băuturi răcoritoare.

 

– E 213: Benzoat de calciu. Conservant cancerigen, produce migrene, agravează astmul. Acest aditiv se găseşte în conserve şi preparate din carne.

 

– E 220/E 228: Sulfiţi – conservanţi. Provoacă alergii. Carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet din vin.

 

– E 230: Bifenil – conservant. Toxic, interzis în Australia. Citrice.

 

– E 231: Ortofenilfenol – conservant. Toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA şi Australia. Citrice.

 

E 233: Tiabendazol – conservanţi. Toxic. Interzis în Australia. Citrice. E 249/E 252: Nitraţi şi nitriţi – conservanţi. Posibil cancerigen. Mezeluri şi alimente conservate prin sărare, brânza. E 320: Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant. Posibil cancerigen. Conservant, cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat. E 385: EDTA. Este un antioxidant ce poate fi găsit în maioneză, sosuri, sucuri, produse ce conţin fructe de mare şi peşte. Poate produce dezechilibre minerale, afecţiuni ale rinichilor, inhiba coagularea sângelui şi enzimele. E 425: Glucomanan – agent de textură. Toxic respirator. Jeleuri. E 621: Glutamat monosodic MSG. Provoacă efecte neurotoxice. Condimente, supe concentrate. E 95: Acetsulfam K – îndulcitor. Posibil cancerigen, interzis în SUA. Guma de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare. E 954: Zaharină – îndulcitor. Posibil cancerigen. Guma de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare.

 

Ce otrăvuri conţin răcoritoarele fără zahăr

 

 

 

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană, împreună cu Institutul de Oncologie din Germania, îl considera cancerigen, însă în România este permis; interzis în SUA, se arătă în studiul „Atitudini şi percepţii faţă de alimentaţia sănătoasă” realizat de compania de cercetare de piaţă EXACT. E330 (acid citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte) şi are acţiune cancerigenă. Se găseşte în cele mai multe sucuri care se află în comerţ, în muştar (sub formă de arome), în conservele de ciuperci. E 338 (acid fosforic) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.); folosit şi în preparatele din brânză. E 951 (aspartam) este un îndulcitor artificial des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli; cancerigen. Întâlnit în guma de mestecat, în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare; interzis în SUA. Folosirea aspartamului are şi alte efecte nocive asupra sănătăţii: cefalee, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, E 951 joacă un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului. Cafeină – un alcaloid care în cantităţi mari provoacă palpitaţii, creşterea presiunii sangvine, vomă, convulsii, diaree, micţiuni frecvente, insomnie, crampe stomacale, tremurături ale mâinilor, spasme musculare, scăderea calcemiei.

 

https://deschideochiicrestine.wordpress.com/2014/04/12/cele-mai-periculoase-e-uri-din-alimente/

 

 

 

////////////////////////////////////////////////

Cărţi citite în luna februarie

 

 

Diana Daniela Macovei

 

 

Februarie se zice a fi luna dragostei. Aşa că se cuvenea să ies din sfera de lecturi obişnuite şi să o dau pe romanţe. Drept dovadă stau citite următoarele romane de dragoste…

 

Nee! V-am păcălit pentru câteva momente. Noi suntem cu lecturi pentru suflet nu lecturi de alimentare a tolbei cu săgeţi a lui Cupidon. Şi aşa nemernicul trage la nimereală…

 

Acestea fiind spuse eu am trecut printr-un tratament „spionajo-fantastico-groaznico-distopicitate-nonficţional„. M-am hrănit cu câte o poveste diferită de la gen la gen. Dovada, citiţi mai jos:

 

OPS Files: Intelligenex (Gemini #3) de Monica Ramirez

Acest volum a avut aceeaşi soartă ca Păcatele fiului. Cartea a doua de Theo Anghel. Mai exact a fost citit în 2018 şi recitit în 2019 pentru a primi şi o recenzie pe măsura călătoriei alături de Quinn. Cum am specificat şi în recenzie, cititorii trilogiei Gemini vor avea parte de un altceva în OPS Files: Intelligenex. Îşi vor pune mintea la contribuţie şi vor lucra cu poliţia suflându-le în cefe şi cu ameninţarea cătuşilor la orizont.

 

  1. Sărutul câştigătorului (Trilogia Câştigătorului #3) de Marie Rutkoski

 

Alături de partenera mea, Fata din bibliotecă, am trăit povestea lui Arin şi Kestrel cu sufletul la gură. De ce doar alături de Teo, fiindcă, până acum, noi părem cele mai mari fane ale trilogiei. Deşi am citit al treilea volum în engleză, înainte de apariţia în Romania, n-am putut rezista tentaţiei de a mă desfăta încă o dată cu finalul Trilogiei Câştigătorului şi în limba română.

 

Este de prisos să mai spun că am suferit încă o dată, că am respirat uşurată, că am vrut mai mult, că am vrut altceva şi că totuşi finalul a fost perfect aşa cum e. Cei ce au citit sau vor citi trilogia cu pasiunea cu care am făcut-o eu, vor înţelege la ce mă refer. Marie Rutkoski te trece prin toate stările posibile: îţi dă speranţă, îţi distruge spiritul şi te reconstruieşte cu fiori de dragoste pentru a relua tratamentul. Inima va simţi că se prăbuşeşte de zeci de ori.

 

  1. …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de Oliviu Crâznic

 

Nu putea să treacă luna dragostei fără un roman de groază pe noptieră. …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul a fost o combinaţie între speranţă azvârlită în întunericul unor legende menite să-ţi dea fiori pe şira spinării. Păşeşti în mituri populare, faci planuri de salvare, urmăreşti piste şi vinovaţi şi pierzi exact fiinţa pe care o apărai. La sfâşit te vei întreba cu ce ai rămas după atâta luptă. Detalii amănunţe, în curând, odată cu publicarea unei recenzii aferente.

 

  1. Imperiul furtunilor (Tronul de cleştar #5) de Sarah J. Maas

 

Am îndulcit totul cu pasiunea Inimii de foc creionată de Sarah J. Maas. Este de prisos să spun că seria Tronul de cleştar a devenit tot mai bună de la un volum la altul, nu? 700 de pagini insuficiente pentru atâta aventură, dorinţă, speranţă, distrugere şi regăsire. 700 de pagini insuficiente pentru a trăi alături de fiecare personaj în parte. Fiindcă da, la final, vei prinde drag de fiecare personaj şi vei dori pentru fiecare o altă poveste, un alt destin. Imperiul furtunilor te spulberă şi te lasă să te reconstruieşti dacă vei mai avea destulă magie la finalul călătoriei.

 

  1. Zeiţa de foc de Mihaela Strenc

 

Zeiţa de foc m-a purtat într-o lume unde eriniile şi oamenii sunt duşmani. Ce sunt eriniile? Pentru a afla răspunsul, vă invit să citiţi volumul. Ceea ce vă divulg însă este faptul că uneori calea răzbunării nu este tocmai lucrul cel mai potrivit pentru noi. Iar o inimă însetată de răzbunare se va trezi curând doborâtă de sentimente cu mult mai puternice decât ura pentru trecut şi pentru o lume ascunsă propriilor ochi.

 

  1. Nume de cod: ARKON (Sergiu Manta #1) de Anamaria Ionescu

 

Dacă vreţi o poveste captivantă care să-ţi răpească doar câteva ore, dar care să te ţină cu ochii deschişi spre noi aventuri, Nume de cod: ARKON este ceea ce cauţi. Dacă plângi după noi aventuri marca Sergiu Manta, vinovată este Anamaria Ionescu. Cum se spune: nu ucideţi mesagerul.

 

  1. Jurnal 2003-2009 de Oana Pellea

 

Nu puteam să nu mă arunc şi în realitatea înconjurătoare. Oana Pellea mi-a fost partener de observaţie. Jurnal 2003-2009 mi s-a mulat pe suflet şi credinţe. Am fost inundată de tristeţea confirmării că tot ceea ce văd şi simt se datorează unei realităţi pe măsură şi de care nu poţi fugi mimând altceva.

 

 

 

Cam asta este lista lunii februarie. Mândră-s tare ca o floare că mi-am depăşit numărul de lecturi faţă de luna ianuarie. 🙂

 

 

 

Voi cu ce lecturi v-aţi delectat în luna dragostei?

 

Wrap up #2- Cărţi citite în luna februarie

 

/////////////////////////////////////////////

Recenzie „Greenlights. Undă verde” de Matthew McConaughey

 

 

Diana Daniela Macovei

 

 

Nu notez niciodată lucruri pentru a-mi aminti de ele, întotdeauna le aștern pe hârtie ca să pot uita.

 

Ca să fiu sinceră, când am început a citi volumul Greenlights. Undă verde, ce are la bază jurnalele și poveștile de viață ale actorului Matthew McConaughey, m-am așteptat la o biografie plină de picanterii hollywoodiene din care să nu lipsească drogurile, alcoolul, petrecerile și automat dramele și decăderile morale significante cu aterizare forțată dezalcoolizare sau reabilitare. M-am bucurat să descopăr însă în paginile cărții povestea echilibrată a unei vedete. Deși nu este totul roz cum nu este viața nimănui, Matthew McConaughey prezintă o poveste destul de diferențiată față de a celorlalți colegi de breaslă.

 

O așteptare trădată doare mai mult decât o speranță deșartă, în vreme ce o speranță împlinită ne face mai fericiți decât o așteptare adeverită.

 

Într-un mod de-a dreptul sucit, părinții lui Matthew McConaughey a crescut un copil vertical care a știut să pună stop când pământul de sub picioare i-o lua la vale și a încercat mereu să își restabilească echilibrul înainte de a o reporni la drum. De ce am făcut referire la ai săi părinți? Poate fiindcă părinții actorului au făcut un real obicei din a divorța și a se recăsători, din pricina faptului că mama s-a comportat mai mult ca o stea veșnic menită în a fi centrul atenției indiferent de prețul acesteia, a încercat să își facă copiii să-și însușească și să culeagă lauri din munca altora cum și nu numai. Pe de cealaltă parte, tatăl a avut de asemenea un mod sucit de a-și întări copiii, aproape înjosindu-i pentru a-i obliga să adopte o latură dură, masculină. Ba, un semn de maturitate masculină desăvârșit a constat chiar în a-ți lovi propriul tată. Aici sincer nu știu cât a fost întărire a caracterului pentru un copil fie el chiar adult și cât o sechelă pentru mintea celui ce a trebuit să își lovească părintele. Deci da, pentru mine este un mister cum acești părinți au reușit totuși să echilibreze cât de cât un copil care să devină un adult corect balanțat pe drumul vieții.

 

Viața este grea. Ni se întâmplă și lucruri de rahat. Noi înșine facem să se întâmple lucruri de rahat.

 

 

De asemenea, din viața lui Matthew McConaughey lipsesc mariajele și divorțurile pe bandă rulantă. Ba mai mult, o dată puse pirostriile pare că a uitat să și le mai dea jos precum colegii săi din breaslă, reușind încă să se mențină într-un mariaj de douăzeci de ani. Acest lucru denotă echilibru sufletesc și mental cu tine însuți și cu credințele tale. Un lucru de admirat atunci când un om ajunge la o comuniune cu propriul sine și cu propriile dorințe și năzuințe.

 

Nu am fi în stare să prețuim lumina dacă nu ar exista întunericul. Trebuie să ne pierdem echilibrul ca să ne găsim ancora. Numai că, decât să cazi, e mai bine să sari.

 

Greenlights. Undă verde este un jurnal amestecat cu teme de dezvoltare personală și sfaturi de viață cu exemple concrete din viață. De asemenea, prin povestea lui Matthew McConaughey învățăm să avem răbdare pentru visele noastre, să muncim constant pentru ele și să acționăm doar când avem undă verdă. Dacă grăbim procesul și pornim când semaforul este încă galben sau forțăm o trecere pe roșu contând pe norocul pustietății, riscă să distrugem tot ce am clădit până atunci. De asemenea, fie că ne scăldăm în faima succesului, fie că ne bălăcim în amarul eșecului, mereu trebuie să fim gata de o rebalansare. De o reîntoarcere la adevăratele nostre valori și vise. O retrage în singurătate și în meditație poate aduce clarificări, echilibrări și o mare de unde verzi menită să-ți desăvârșească împlinirea eului dorit.

 

Fă cu plăcere ceea ce faci: creează, apreciază, respectă.

 

Greenlights. Undă verde de Matthew McConaughey este o carte ce trebuie citită atât pentru a distruge clișeele pe care ți le-ai creat citind biografiile altor vedete cât, și mai ales, pentru perspectiva asupra vieții și asupra șanselor ce ți se aruncă la picioare sau se spulberă sub ochii tăi mult prea repede. De multe ori trebuie să cauți și să fii atent la undele verzi. Ele sunt cele ce îți aduc succesul. Cartea este disponibilă pe site-ul Editurii Rao și în librăriile partenere.

 

Știi cine ești în momentul în care devii suficient de independent încât să crezi în propriile tale idei și să devii responsabil pentru acțiunile tale și nu doar să „crezi” în dorințele tale, ci să trăiești potrivit convingerilor tale.

 

Lectură plăcută!

 

Titlu: Greenlights. Undă verde

 

Titlu original: Greenlights

 

Autor: Matthew McConaughey

 

Editura: Rao

 

Număr de pagini: 350

 

An de publicare: 2020

 

Traducere de GRAAL SOFT

 

Recenzie „Greenlights. Undă verde” de Matthew McConaughey

 

/////////////////////////////////////////////

 

Recenzie „Scandalul secolului” de Gabriel Garcia Marquez

 

Diana Daniela Macovei

 

 

https://readingforsouls.wordpress.com/

 

Cititorul care a cumpărat o carte de douăzeci de pesos contribuie doar cu doi pesos la subzistenţa scriitorului. Restul l-au luat editorii, care şi-au asumat riscul de a o tipări, şi apoi distribuitorii şi librarii. Asta pare ceva încă şi mai nedrept când ne gândim că scriitorii cei mai buni sunt cei care scriu mai puţin şi fumează mai mult, şi este, aşadar, normal să aibă nevoie de cel puţin doi ani şi de 29200 de ţigări pentru a scrie o carte de două sute de pagini.

 

Vi s-a întâmplat să vă întrebaţi, la şcoală fiind, în timp ce vă chinuiaţi să tociţi toate acele comentarii la câte o operă literară, predată cu înfocare de a voastră profesoară, dacă toată acea înşiruire de interpretări ar fi trecut prin capul autorului în timp ce-şi transpunea povestea? Mie mi s-a întâmplat adesea să mă gândesc că, de fapt, o poveste nu este nimic altceva decât atât… o poveste. Una care nu ascunde nimic mai mult decât ceea ce este transpus pe foaie, fără vreo interpretare speculativă scrisă cu cerneală invizibilă printre rânduri şi văzută doar de cei „aleşi”. Probabil de aceea şi fugim de lectură în generală şi liceu. În loc să ne complacem în tihna lecturii, suntem obligaţi să căutăm simboluri misterioase chiar şi acolo unde nu este cazul.

 

Una dintre întrebări încerca să pătrundă simbolul cocoşului din Colonelului n-are cine să-i scrie . Gonzalo (fiul autorului), care cunoaşte foarte bine stilul de la el de acasă, n-a putut rezista tentaţiei de a râde de savantul din ţara aceea depărtată şi a răspuns: „Este cocoşul cu ouăle de aur”. Mai târziu am aflat că elevul care a obţinut nota ce mai bună a fost cel care a răspuns, cum îl învăţase profesorul, că simbolul cocoşului colonelului este forţa populară reprimată. Când am aflat, m-am bucurat o dată de norocoasa mea stea politică, pentru că finalul pe care eu îl gândisem pentru această carte, şi pe care l-am scchimbat în ultimul moment, era acela conform căruia colonelul îi sucea gâtul cocoşului şi făcea din el o supă de protest.

 

De mulţi ani de zile colecţionez aceste perle cu care profesorii de literatură prost pregătiţi îi pervertesc pe copii.

 

Gabriel Garcia Marquez a reuşit prin Scandalul secolului să-mi aducă o confirmare a propriilor idei când operele sale au ajuns obiect de studiu în şcoli. Interpretările pe care au reuşit să şi le închipuie profesorii în operele autorului l-au făcut pe acesta pe de o parte, mândru, pe de altă parte, dezamăgit. Ideea de a despica simbolurile de pe coperta unei cărţi, care poate nu a fost decât un moft ilustrativ, fără legătură cu povestea dintre pagini, sau de a despica fiecare episod, secându-l de esenţa sa valoroasă ca şi întreg, ca şi imagine de ansamblu, nu face decât să obosească atât mintea elevului cât şi a maestrului care nu a vrut decât să creeze.

 

Un profesor de literatură de la Facultatea de Litere din Havana dedica multe ore analizei romanului Un veac de singurătate şi ajungea la concluzia – măgulitoare şi deprimantă în acelaşi timp – că nu putea oferi nicio soluţie. Fapt care a sfârşit prin a mă convinge că mania interpretativă ajunge să fie, până la urmă, o nouă formă de ficţiune, care uneori frizează absurdul.

 

Trebuie să fiu un cititor foarte naiv, fiindcă niciodată nu m-am gândit că romancierii vor să spună mai mult decât ceea ce spun.

 

 

Revenind la Scandalul secolului, aceasta este o culegere cu texte apărute în presă între anii 1950 şi 1984. Fiecare text surprinde peniţa creatoare a autorului Gabriel Garcia Marquez ce se autointitula mai întâi de toate jurnalist şi apoi scriitor. Din textele cuprinse în Scandalul secolului observăm cu uşurinţă cum jurnalistul se suprapunea armonios cu scriitorul creându-se astfel minunate reportaje ce atrăgeau atenţia şi captivau în ciuda subiectului.

 

Ceea ce mă interesează e să semnalez faptul că în toată lumea există povestiri care se repetă, mereu în acelaşi fel şi fără ca nimeni să poată vreodată să stabilească, în mod sigur, dacă sunt adevăruri sau fantezii, şi nici să le descifreze în veci misterul.

 

De asemenea, fie că scria despre o crimă ce oripila, fie că pur şi simplu aducea la lumină obiectele de cult ale bisericii şi credinţele enoriaşilor săi, textele transpuse de Marquez conţin urme ale unui sarcasm fin ţintit, în funcţie de subiectul textului, când asupra nepăsării omenirii ce păşesc peste tragedii fără a lăsa nici o urmă de remuşcare, când asupra naivităţii oamenilor ce alocă obiectelor o mai multă însemnătate decât semenilor.

 

Este ocrimă cu vărsare de sânge, ca oricare alta. Diferenţa că, în vremurile astea, n-are nimic extraordinar, căci ca ştire e prea obişnuită şi ca roman e prea atroce.

 

S-ar cuveni să-i recomandăm vieţii reale puţină discreţie.

 

Am păşit în Scandalul secolului cu scepticismul cititorului ce sigur nu va fi captivat de lectură şi m-am trezit purtat de valul cititorului avid care vrea să întoarcă paginile mai repede şi totuşi nu vrea să termine lectura. Şi încă o dată m-am trezit gândindu-mă că romanul Un veac de singurătate încă stă neatins în bibliotecă aşteptându-mă să mă pierd în paginile poveştii sale.

 

Noi, scriitorii din America Latină şi din Caraibe, trebuie să recunoaştem, cu mâna pe inimă, că realitatea e un scriitor mai bun decât noi. Destinul nostru, şi poate gloria noastră, e să încercăm s-o imităm cu smerenie şi cât putem de bine.

 

Descoperim o nouă latură a lui Gabriel Garcia Marquez, jurnalistul ce-şi punea în articolele sale aceeaşi pasiunea pe care o punea în viaţa de zi cu zi, atenţia ce o acorda propriei familii şi minuţiozitatea cu care îşi creiona şi romanele. La finalul acestei culegeri, te vei întreba cu drag: ce diferenţă poţi face între jurnalist şi scriitor când vine vorba de Gabriel Garcia Marquez?

 

Majoritatea fiinţelor omeneşti din vremurile noastre suntem supravieţuitorii unei curbe. Fiecare dintre ele este o provocare a hazardului.

 

Vă invit să descoperiţi o altă latură a autorului Gabriel Garcia Marquez şi să-i descoperiţi astfel o altă latură creatoare în postura de jurnalist prin lecturarea culegerii Scandalul secolului, o carte pe care îţi garantez că nu o vei lăsa din mână.

 

Un curs de literatură n-ar trebui să fie mai mult decât o călăuză de lectură. Orice altă pretenţie nu serveşte la nimic altceva decât ca să îi sperie pe copii. Aşa cred eu, din spatele scenei.

 

Scandalul secolului de Gabriel Garcia Marquez vă aşteaptă pe site-ul editurii Rao.

 

Enjoy!

 

Titlu: Scandalul secolului

 

Titlu original: El escandalo del siglo. Textos en presa y revistas (1950-1984)

 

Autor: Gabriel Garcia Marquez

 

Editură: Rao

 

An de publicare: 2020

 

Nr. de pagini: 397

 

///////////////////////////////////////////

Recenzie „Toamna patriarhului” de Gabriel Garcia Marquez

de Oana Maria Stefan

 

Nu știu alții cum au perceput romanul „Toamna patriarhului” de Gabriel Garcia Marquez, dar pe mine nu m-a prins. Adevărul e că m-am cam forțat să îl duc la bun sfârșit.

 

Povestea în sine nu e rea deloc, deși e vorba mai mult de o lume distopică în care domnește un tiran absolut

 

Nu mi-a plăcut de generalul Nicanor Alvarado de nici o culoare. Nu mi-a plăcut nici de mama lui – tipul cloșcă – Bendicion Alvarado. Nici de singura lui soție legitimă, ca să zic așa, Leticia Nazareno, care nu a făcut decât să profite de slăbiciunea lui.

 

Narațiunea care întinde chiar și pe o suprafață de 45 de pagini un singur paragraf, până să se folosească punctul, m-a dezamăgit. Mi s-a părut greoaie și chiar plictisitoare la un moment dat. Mai ales că se trece de la o idee la alta foarte repede și nu apuci să înțelegi despre ce e vorba în primă fază.

 

Sunt sigură că romanul „Toamna patriarhului” nu e pentru oricine

Ca cititor trebuie să ai răbdare. Să fii deja obișnuit cu opera lui Gabriel Garcia Marquez, cel puțin, ca să îi știi stilul și să te prindă lectura. Stilul de scriere al cărții este mai mult decât ciudat și parcă e folosit dinadins pentru a încurca, pentru a complica lucrurile. Uneori, un pic de diversitate la un roman poate fi de ajutor. Ba chiar îl poate transforma în ceva valoros. Ceea ce nu zic neapărat că nu ar fi cazul aici, dar publicul acestui roman ar fi, așadar, și el unul aparte.

 

Țin minte că referitor la opera lui Gabriel Garcia Marquez, nici romanul „Un veac de singurătate” nu m-a dat pe spate. Dar măcar acea scriere are punct și virgulă, pauze mai dese și un oarecare sens, cel puțin mai mult sens decât cartea de față pe care probabil nu o poate înțelege toată lumea așa cum și-ar fi dorit autorul.

 

Pe de altă parte, să vă spun totuși ce am înțeles eu din „Toamna patriarhului”

E vorba de un general tiran, un șef absolut al unei națiuni umilite și umile care nici măcar nu reușește să se revolte cum trebuie. Sau, de fapt, nu prea are șansa de a se revolta, din cauza faptului că este amenințată permanent cu pedeapsa capitală, încă de la primul semn de rebeliune.

 

În această țară fictivă și sărăcită, mizeria, violența și grotescul sunt la ele acasă. Și celui care conduce pare să îi placă foarte mult cum stau lucrurile. Drept pentru care când la un moment dat țara pare că se curăță, el devine trist în loc să se bucure de schimbare.

 

Romanul „Toamna patriarhului” spune povestea singurătății de mai bine de 100 de ani, a patriarhului neiubit și neînțeles de nimeni – Nicanor Alvarado.

 

El este un tiran pe care setea de putere și probabil de sânge și rele, îl corupe total. Încă de mic se observă că va deveni ceva în acea lume, deoarece linia vieții din palma sa nu există. Îi este prezis că nu va muri prea curând iar atunci când va muri, va muri de moarte bună, în somn.

 

Asta nu îl împiedică să taie și să spânzure în voie. Să umple de daruri pe mama sa și pe cea de care este îndrăgostit, deși bătrân. Să semneze și să dea tot felul de legi și porunci fără noimă doar din cauza influenței părții feminine de care mereu a fost supus în toată viața lui îndelungată.

 

De fapt, pe acest patriarh bătrân, slăbit și urât, cu probleme de sănătate și cu și mai multe probleme emoționale, nici nu apucăm să îl „vedem” vreodată tânăr

E de parcă a fost dintotdeauna în vârstă, slăbit, dar dominat de tot felul de dorințe și apucături ciudate, de care ți se face scârbă doar citind. Toată povestea domniei lui este grotescă, atât prin felul în care guvernează, cât și prin stilul lui de viață și de gândire.

 

Nu mi-a plăcut personajul Nicanor Alvarado și nici romanul „Toamna patriarhului”. Așadar, nici nu îl recomand. Dar posibil, pe de altă parte, ca scrierea lui Gabriel Garcia Marquez să nu fi ajuns în mâinile cititorului potrivit. Așa că, dacă sunteți pasionați ai operei autorului, probabil veți înțelege altfel narațiunea și o veți aprecia în mai mare măsură.

 

https://booknation.ro/recenzie-toamna-patriarhului-de-gabriel-garcia-marquez/

 

//////////////////////////////////////////

(Unde esti Tu-CUZA-DOAMNE? ) Reformele lui Alexandru Ioan Cuza – “Nu sunt un om din popor, dar sunt un om pentru popor!”

 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza, din scurta sa domnie (1859 – 1866), sunt o mărturie, peste timp, despre cum o personalitate puternică şi devotată ţării poate schimba, în bine, destinul acesteia. La 123 de ani de la Unirea Principatelor sau “Mica Unire”, din 1859, imaginea lui Cuza, ca şi a altor conducători din istoria noastră, este puternic ancorată în conştiinţa colectivă, nu numai pentru meritele de la momentul respectiv, ci şi prin comparaţie, poate, cu istoria contemporană.

 

Ales ca domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi, la 24 ianuarie, acelaşi an, ca domn al Ţării Româneşti, Alexandru Ioan Cuza a devenit simbolul împlinirii unui ideal de unitate naţională, iar cei şapte ani de domnie au pus bazele României moderne.

 

Unirea Principatelor – un moment de răscruce

 

Desigur, un asemenea moment de răscruce din istoria unui popor, aşa cum a fost Unirea Principatelor, din 1859, nu s-a produs de la sine. A fost nevoie de voinţa întregului popor şi de acţiunea şi devotamentul altor români remarcabili, pentru a se ajunge la realizarea acestui deziderat.

 

 

Încă din perioada precedentă, paşoptiştii militaseră, în străinătate, pentru idealul unionist al românilor, adresând o serie de memorii către Napoleon al III-lea, primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze, în 1848, devenit, în urma unei lovituri de stat, din 1852, al doilea împărat al francezilor, către premierul britanic Palmerston, către Comitetul Central Democratic European.

 

De asemenea, după înfrângerea Rusiei în Războiul din Crimeea (1853 – 1856), acesteia i se retrage statutul de putere protectoare a Principatelor Române, în cadrul Congresului de Pace de la Paris. Ţările Române rămâneau sub autoritatea otomană, dar intrau sub garanţia colectivă a celor şapte puteri ( Marea Britanie, Franţa, Prusia, Austria etc.)

 

Mari personalităţi paşoptiste, în frunte cu Mihail Kogălniceanu (cel care va deveni Prim-ministru al ţării, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza), dar şi Vasile Alecsandri, Carol Davila etc. vor desfăşura o activitate intensă de sprijinire a Unirii, chiar dacă exista, in epocă, şi o puternică tabără separatistă, susţinută de Turcia şi Austria.

 

 

Alexandru Ioan Cuza – câteva repere biografice

 

Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) s-a născut într-o familie de boieri de la Bârlad. A primit o educaţie în spirit liberal şi francofon. În ţară, a învăţat la Pensionul francez al lui Victor Cuentin (unde au învăţat şi Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, care îi vor fi aproape şi mai târziu). Bacalaureatul l-a luat la Paris, la Sorbona, apoi urmează doi ani Facultatea de Drept din capitala Franţei, după care se întoarce în ţară, continuându-şi studiile la Academia Mihaileană, din Iaşi.

 

Revine la Paris în 1837, continuându-şi studiile de Drept, dar şi în Ştiinţele Războiului. Ulterior, a devenit ofiţer, apoi colonel, în armata moldovenească. A participat activ la Revoluţia de la 1848. În 1858, în timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a fost numit ministru de război.

 

Adunările ad-hoc 

În 1857, alegerile de reprezentanţi în adunările ad-hoc din Moldova au fost fraudate, de acest fapt ocupându-se Nicolae Vogoride, care dorea pentru el tronul Moldovei. În acest context, Napoleon al III-lea a admis, pentru a detensiona relaţiile dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, Rusia, Franţa, Prusia, pe de alta, o “unire parţială” a românilor – instituţii comune (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia Centrală de la Focşani, Armata), dar domni diferiţi.

 

În septembrie 1857, când s-au organizat noi alegeri pentru divanurile ad-hoc, victoria a fost de partea taberei unioniste, iar Rezoluţiile acestor divanuri prevedeau autonomia principatelor, unirea lor într-un singur stat, numit România şi adoptarea monarhiei, prinţ domnitor urmând să fie cineva din familiile domnitoare din Europa. În cadrul Convenţiei de la Paris, din 1858, s-a stabilit că Tara Românească şi Moldova se vor numi “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei” şi că vor avea doar trei instituţii comune.

 

În ziua alegerilor din Tara Românească, peste 30 000 de oameni s-au adunat pentru a protesta în caz că Alexandru Ioan Cuza nu va fi ales ca domnitor în ambele ţări. Pentru ca rezultatul alegerilor să fie validat, a fost nevoie de o nouă campanie în străinătate, pe lângă Marile Puteri, dar şi de susţinerea Camerelor şi a guvernelor din cele două ţări, precum şi de fermitatea domnitorului.

 

Ales ca domnitor, în Moldova şi în Tara Românească, în 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost sprijinit de Napoleon al III-lea (bucurându-se de aprecierea acestuia), recunoaşterea de către Poarta Otomană venind abia în 1861. Începând cu 1862, cele două ţări unite s-au numit România, având capitala la Bucureşti. 

Deşi s-a aflat la putere doar între 1859 şi 1866 (an in care “Monstruoasa coaliţie” l-a forţat să abdice şi să plece în exil), reformele lui Alexandru Ioan Cuza au contribuit major la modernizarea statului şi a societăţii româneşti. În fruntea primului guvern a fost ales Mihail Kogălniceanu şi mulţi dintre miniştri erau personalităţi de marcă ale epocii – Carol Davila, Vasile Alecsandri etc.

 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza – reforma agrară, secularizarea averilor mănăstireşti

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au vizat toate aspectele societăţii româneşti de la acea dată. Prin Reforma agrară, s-a intenţionat garantarea dreptului de proprietate al ţăranilor asupra pământurilor pe care le munceau. Chiar dacă noua lege nu a trecut de Parlament, până la urmă s-a obţinut înlăturarea dijmelor şi a corvezilor care i-au împovărat pe ţărani secole de-a rândul, iar în 1863, s-a legiferat dreptul de proprietate al ţăranilor asupra a două treimi din pământul pe care îl deţineau.

 

Peste 400 000 de familii de ţărani au primit pământ şi alţi 60 000 au primit teren pentru casă şi grădină. S-a pus capăt, astfel, relaţiilor feudale, creându-se premisele dezvoltării lumii rurale, implicit a producţiei agricole. În zonele de câmpie, familiile de ţărani puteau primi în jur de 1600 de metri pătraţi şi circa 1200 de metri pătraţi, în zonele de munte.

 

Tot în 1863, s-au secularizat imensele proprietăţi ale bisericii ortodoxe, care ţineau, la vremea aceea, de Republica Monastică a Muntelui Athos, unde se şi trimiteau mare parte a veniturilor. A fost interzisă şi tăierea pădurilor mănăstireşti, în mod abuziv, iar egumenii greci au fost obligaţi să restituie Bisericii Române, care ţinea de stat, bunurile şi obiectele de cult.

 

O nouă Constituţie

În luna mai 1864, Cuza dizolvă Adunarea Legiuitoare, propunând, printr-un Referendum, elaborarea unei noi Constituţii şi a unei noi Legi electorale. A fost creat şi un Consiliu de Stat pentru pregătirea legilor interne. Trecerea de la sistemul parlamentar unicameral, la cel bicameral s-a făcut prin înfiinţarea Adunării Elective şi a Corpului Ponderator (Senatul), cel din urmă fiind alcătuit din 64 de membri, propuşi de domnitor.

 

Legea electorală făcea distincţia între două feluri de alegători – alegătorii direcţi, cei ştiutori de carte, care împliniseră vârsta de 25 de ani şi care plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni, şi alegătorii primari, neştiutori de carte şi care plăteau 48 – 110 lei contribuţie.

 

 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza în cultură 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au vizat şi dezvoltarea culturală a ţării. Prin “Legea instrucţiunii publice”, din 1864, s-a proclamat obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar, stabilindu-se, în acelaşi timp, existenţa a trei niveluri de învăţământ – primar (patru ani), secundar (şapte ani) şi superior (trei ani).

 

În 1860, s-a înfiinţat Universitatea din Iaşi (care va purta numele domnitorului), iar în 1864, Universitatea din Bucureşti. În capitala ţării, sub conducerea lui Theodor Aman, s-a înfiinţat si Şcoala Naţională de Arte Frumoase. În paralel cu dezvoltarea unor astfel de instituţii de învăţământ, se va abandona definitiv ortografia chirilică, în favoarea celei latine.

 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza în armată, justiţie şi administraţie

 

Mica Unire

În timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-a înfiinţat, oficial, Armata Naţională Română, care avea rolul să apere integritatea ţării, Ministerul de Război, Garda Naţională şi s-au pus bazele învăţământului militar.

 

În justiţie, s-au înfiinţat “Judecătoriile de plasă”, Tribunalele judeţene, Curţile de Apel şi Curtea de Casaţie. Printre reformele lui Alexandru Ioan Cuza s-a numărat şi promulgarea unui cod civil, din 1864, şi a codului fiscal, după modelul francez, din vremea lui Napoleon al III-lea. Prin reforma fiscală, s-au instituit impozitul personal şi contribuţia pentru drumuri.

 

Din punct de vedere administrativ, judeţele erau formate din mai multe “plase”, iar o “plasă” din mai multe comune. Comunele erau conduse de primari, iar în fruntea administraţiei unui judeţ era numit un prefect, în timp ce în fruntea unei plase, un subprefect.

 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat fundamental societatea românească a timpului. În vremea acestui domnitor au început lucrările şi la prima linie ferată, de 70 de kilometri, pe ruta Bucureşti – Filaret – Giurgiu, şi care a fost inaugurată în timpul lui Carol I, în 1869. În 1862, au început şi lucrările la spitalul “Noul Pantelimon” (Colentina), domnitorul însuşi contribuind cu o donaţie de 2000 de galbeni. Şi poşta română a fost modernizată, prin unirea serviciului poştal cu cel telegrafic, prin apariţia primelor mărci poştale.

 

Sfârşitul unei epoci

Unirea Principatelor Romane

Unirea Principatelor Romane

În 1866, alianţa dintre liberalii şi conservatorii radicali (“Monstruoasa Coaliţie”) l-a obligat pe domnitor să abidice. Restul vieţii, Alexandru Ioan Cuza l-a petrecut în exil, la Viena, Paris şi Wiesbaden, fără să mai poată reveni în ţară, deşi îşi dorea acest lucru.

 

S-a stins din viaţa la 3/15 mai 1873, la Hotelul Europa, din Heidelberg, în vârstă de 53 de ani. A fost înmormântat, aşa cum şi-a dorit, la Biserica Domnească, lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, la înmormântare fiind prezenţi peste 30 000 de ţărani. Discursurile funebre au fost rostite de diverse personalităţi politice care il susţinuseră în timpul domniei, Mihail Kogălniceanu în primul rând. După al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi, la Iaşi.

 

Fără Unirea Principatelor (“Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859) şi fără personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, care mărturisea: “Nu sunt un om din popor, dar sunt un om pentru popor”, cu siguranţă, vârsta modernă a istoriei noastre ar fi fost cu mult întârziată sau, poate, ar fi luat un cu totul alt curs, deloc favorabil.

 

 

Atunci, ca şi acum, identitatea unui popor nu este un dat, se construieşte, se menţine în timp, prin efortul, onestitatea şi devotamentul tuturor şi al unor personalităţi, prin evenimente importante, conştientizând permanent apartenenţa la o anume spiritualitate şi devenire în timp, la un anume specific.

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Gabriel García Marquez – „Patriarhul” literaturii latino-americane

 

Pe data de 6 martie 1927, asadar, in urma cu 87 de ani, la Aracataca, in Columbia, s-a nascut Gabriel García Marquez  – cel care avea sa devina unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea. Opera sa reprezinta un adevarat arhetip al „realismului magic”, un univers in care granita dintre existenta si proiectia ei in opera , intre memoria individuala (mai ales cea afectiva) si cea colectiva, intre timpul sacru si timpul trait, intre istorie si literatura, este intr-o continua miscare, cele doua dimensiuni (realul si fictivul) reinventandu-se si reimprospatandu-se reciproc, purtand, fiecare, germenele unei schimbari esentiale, pe masura ce sunt parcurse, rememorate, evocate.Gabriel Garcia MarquezIntrebat, la un moment dat, de ce europenii par a aprecia dimensiunea „magica” a scrierilor sale, ignorand, in mare masura, realitatea pe care o evoca (aceea a lumii careia scriitorul ii apartine prin nastere), Marquez a raspuns ca, probabil, „rationalismul” lor (al europenilor) „ii impiedica sa vada ca realitatea nu se limiteaza la pretul rosiilor sau al oualor din piata”.

 

Capodoperele lui Garcia Marquez sunt: Un veac de singuratate (saga familiei Buendia, in fascinantul tinut Macondo), Toamna Patriarhului (roman inspirat de dictatorul Marcos Perez Jimenez, in realitate un fel de portret simbolic al tuturor dictatorilor latino-americani), Cronica unei morti anuntate (cu un subiect construit in jurul asasinarii lui Santiago Nasar), Dragostea in vremea holerei (relatand doua povesti de dragoste atipice), Generalul in labirintul sau (roman despre Simon Bolivar, supranumit Libertador, Presedintele Boliviei si al Marii Columbii – o confederatie politica si militara a tarilor latino-americane iesite de sub dominatia spaniola) etc. Universul imaginar al acestor romane este marcat, dupa cum insusi autorul a marturisit, in nenumarate randuri, de marile mituri ale spatiului latino-american, mituri pe care le-a auzit, inca din copilarie, de la bunicii care l-au crescut.

 

 

„Povestile” copilariei si ale adolescentei sunt cele care i-au cladit personalitatea creatoare si au fost valorificate, spune scriitorul, cu spontaneitate, magicul si realul suprapunandu-se dupa o logica intrinseca si nu neaparat dupa sofisticate tehnici narative. Bunicul, caruia i se spunea „Papa Lelo” (Colonelul), era un veteran al Razboiului de o mie de zile (Guerra de los Mil Días), razboi civil dintre liberalii si conservatorii columbieni, Papa Lelo fiind el insusi liberal si considerat un adevarat erou, foarte respectat la vremea lui. Pe de alta parte, bunica, Tranquilina Iguaran Cotes, a marcat copilaria lui Gabriel Garcia Marquez, prin maniera inconfundabila de a povesti lucruri iesite din comun, terifiante – premonitii, istorii cu fantome, profetii – „in modul cel mai natural”. Ea pare a fi principala „sursa” pentru predilectia, de mai tarziu, a scriitorului, de a surprinde realitatea sub semnul magicului, al superstitiei, al supranaturalului, prin alunecarea subtila si continua de la evenimentul credibil, la ceea ce se ascunde in planul de adancime al naratiunii, intr-un stil firesc, menit sa-i creeze si cititorului o atitudine similara. Peste toate acestea s-au suprapus lecturile din scriitorii sai preferati – Kafka, William Faulkner, James Joyce, Alvaro Mutis Jaramillo (scriitorul mexican care l-a si incitat pe Marquez in scrierea si publicarea primului sau roman – Frunze uscate (titlul original, La Hojarasca), din 1955.

 

 

 

Un rol major in devenirea, ca scriitor, a lui Marquez, l-a avut si activitatea jurnalistica, cea care l-a ajutat sa fie mereu in contact cu realitatea imediata. Din acest punct de vedere, perioada cea mai interesanta pare a fi fost cea petrecuta in Europa de Est, alaturi de Plinio Mendoza (tot scriitor columbian), rastimp in care a scris o serie de articole despre „cortina de fier” (granita clara dintre statele aflate, la data respectiva, sub influenta sovietica, si cele din Europa Occidentala). In 1958, la Caracas, Marquez asista la fuga dictatorului venezuelean Marcos Perez Jimenez si scrie o serie de alte articole despre rolul bisericii in inlaturarea lui Jimenez si a regimului sau. A lucrat, de asemenea, pentru mai multe agentii de publicitate si a scris si cateva scenarii de film.

 

Citește și:  Stephen Hawking – un geniu in viata

Temele recurente ale scrierilor lui Marquez sunt solitudinea, iubirea si moartea, pe care destinul niciunui individ sau colectivitati nu le poate ocoli, dar pe care fiecare le traieste si le exprima in felul sau. Macondo, spatiul imaginar in care se desfasoara intreaga actiune din romanul Un veac de singuratate (in care se nareaza intreaga poveste a locului, de la intemeiere, pana la sfarsitul tragic, dar care apare si in alte scrieri ale lui Marquez) nu este atat un spatiu geografic ( desi modelul este, clar, Aracataca) ci, mai ales, spune scriitorul, „o stare de spirit”, un univers simbolic, suport si generator perpetuu al vocatiei sale creatoare. Despre singuratate, Marquez marturisea ca este convins ca aceasta deriva, in primul rand, din faptul ca oamenii sunt tentati sa interpreteze si sa isi traiasca viata nu dupa cum ar dori, ci dupa niste „scheme de gandire” (impuse de societate, traditie, conditionari personale), ceea ce ii face din ce in ce mai putin liberi, mai neintelesi, mai tristi, captivi in propria existenta.

 

In 1982, Gabriel Garcia Marquez a primit Premiul Nobel pentru literatura, fiind primul columbian caruia i s-a decernat o asemenea distinctie si al patrulea scriitor latino-american, laureat Nobel, dupa Gabriela Mistral, Miguel Angel Asturias si Pablo Neruda. I-au succedat scriitorul mexican Octavio Paz (in 1990) si Mario Vargas Llosa (in 2010). La ceremonia de decernare a Premiului Nobel, Marquez a venit imbracat in liquiliqui (vesmant alb, traditional, din Columbia, cu incaltaminte neagra), ceea ce nu a fost pe placul tuturor. Discursul tinut cu acest prilej s-a intitulat Singuratatea Americii Latine. Gabriel Garcia Marquez locuieste, in prezent, in Mexic. In1999 a fost diagnosticat cu un cancer limfatic, fiind tratat, cu succes, intr-o clinica din Los Angeles. Aceasta imprejurare a vietii sale l-a determinat sa se apuce sa scrie o carte autobiografica, primul volum aparand in 2002, sub titlul A trai pentru a povesti (Vivir para Contarla). In 2004 a mai publicat Memorias de mis putas tristes (Amintirile curvelor mele triste) – o poveste de dragoste intre un barbat in varsta de 90 de ani si o tanara de 14 ani, care a starnit vii controverse in Iran, cartea fiind interzisa, in tara respectiva, dupa ce se vandusera in jur de 5000 de exemplare,  Del amor y otros demonios (Despre dragoste si alti demoni), iar in 2010 – Yo no vengo a decir un discurso (Nu vin sa tin un discurs).

 

 

In 2012, presedintele rus Dmitri Medvedev l-a decorat pe Gabriel Garcia Marquez cu „Ordinul de Onoare”, pentru „contributia adusa la intarirea prieteniei intre Rusia si America Latina”, Marquez fiind cel mai popular scriitor latino-american, in Rusia, gratie romanului Un veac de singuratate.

 

O exceptionala biografie a lui Gabriel Garcia Marquez, pe buna dreptate considerat „Patriarhul” literaturii latino-americane, a fost scrisa de catre Gerald Martin, criticul si istoricul literar columbian adunand informatii timp de sapte ani. Cartea, publicata in 2008, se numeste „Gabriel Garcia Marquez. O viata” si a fost tradusa si in limba romana, in 2009.

 

 

 

 

 

 

(Incet,dar sigur,botnita devine o realitate…) Guvernul Grecei „înfășoară” scandalul spionării telefoanelor jurnaliștilor în confidențialitatea „securității naționale”

 

 

Trei jurnaliști greci au fost audiați de Comisia PEGA a Parlamentului European, unde și-au prezentat experiențele și cercetările care implică utilizarea de programe spion ilegale și scandalul de supraveghere din Grecia.

PEGA, înființată în mai 2022 pentru a investiga încălcarea sau administrarea defectuoasă în aplicarea legislației UE în legătură cu utilizarea Pegasus și a software-ului de supraveghere echivalent, i-a audiat pe Thanassis Koukakis și Stavros Malichudis, care au denunțat public urmărirea prin spyware, și pe Eliza Triantafillou, care relatează despre povestea în desfășurare a interceptărilor telefonice, care implică și interceptarea telefonului liderului PASOK-KINAL și a europarlamentarului Nikos Androulakis. Potrivit ekathimerini.com, atât Koukakis, cât și Malichudis au susținut că munca lor principală de investigație pare să fi dus la intruziuni electronice în comunicațiile lor. Koukakis a remarcat că supravegherea sa nu ar fi fost plasată în contextul adecvat fără ancheta recentă a PEGA asupra telefoanelor deputaților europeni, care a dezvăluit că și telefonul lui Androulakis a fost vizat. El a subliniat, de asemenea, că reglementarea UE rămâne insuficientă în ceea ce privește monitorizarea și controlul eficient al sistemelor spyware.

Malichudis a remarcat că, în perioada în care a fost supravegheat, a fost în contact cu colegii pentru crearea unei rețele internaționale de jurnaliști care să analizeze problemele refugiaților.

Triantafillou a observat că investigațiile oficiale privind încălcările de confidențialitate par să se miște încet, în timp ce investigațiile privind scurgerile de informații din media se deplasează mult mai repede.

Jurnaliștii vizați, Stavros Malichudis și Thanasis Koukakis, lucraseră la articole despre corupție și problemele refugiaților în timp ce erau supravegheați. În timp ce Malichudis a furnizat dovezi scrise că serviciile naționale de informații erau interesate de munca și sursele sale jurnalistice, motivele pentru care telefoanele au fost ascultate rămân acoperite sub scutul „securității naționale”.

Atunci când un jurnalist sau un politician este spionat, toate sursele și contactele acestuia care ar putea fi mai vulnerabile sunt de asemenea expuse. „Pentru aceste profesii în special, dar și pentru avocați sau ONG-uri, este vital să-și poată face munca în siguranță”, a subliniat Sophie in t’Veld, raportorul comisiei PEGA. „Faptul că țara mea este atât de jos pe listele libertății presei nu este întâmplător”, a spus Koukakis.

La rândul lor, oficialii greci au invocat motive de securitate națională în timpul audierii din Parlamentul European, pentru a evita întrebările incomode despre motivul pentru care jurnaliştii și politicienii din opoziție au fost vizați de tehnologia de supraveghere, relatează Euractiv. Întrebați despre motivele care au stat la baza audierii lui Androulakis în timpul audierii, reprezentanții autorităților elene au deviat întrebările din motive de „confidențialitate” și „securitate națională”. „Grecia este o țară în care, în 2021, un singur procuror care se ocupă de serviciul național de informații a semnat în termen de un an 15.975 de decizii de interceptare telefonică a oamenilor din motive de securitate națională”, a declarat Thanasis Koukakis, unul dintre jurnaliștii vizați de supraveghere.

Guvernul de la Atena și serviciul național de informații sunt implicate în scandalul care a zguduit țara, cazul lui Androulakis, liderul partidului de opoziție PASOK și membru al Parlamentului European atrăgând o atenție deosebită.

Ancheta parlamentară din Grecia asupra scandalului își desfășoară reuniunile cu ușile închise, iar concluziile vor rămâne confidențiale. (redacția UZPR)

///////////////////////////////////////////

Prof. Florian Colceag: Societatea e menținută la nivel infantil ca să fie mai ușor manipulată. Apatia este etapa de dinaintea morții

 

Nici o societate nu dorește ca tu să devii înțelept! Aceasta este împotriva “investiției” oricărei societăți. Dacă oamenii ar fi înțelepți nu ar mai putea fi exploatați. Dacă sunt inteligenți nu mai pot fi subjugați. Nu mai pot fi forțați să participe într-o viață “mecanică”…trăind ca niște roboți. (cu mențiunea că nu Societățile lumii sunt de vina, ci Sistemul, Statul modern introdus și controlat de mafia internațională ca să ne exploateze…

Prof. Florian Colceag: Societatea e menținută la nivel infantil ca să fie mai ușor manipulată. Apatia este etapa de dinaintea morții (edu)

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Prof. Florian Colceag: scoala dreseaza copilul astfel incat sa iasa ce vrea Sistemul. Educatia reprezinta un mod de insclavizare a populatiei

 

by Emilian

 

 

 

Vă invit să vizionaţi ultima conferinţă VIDEO a prof. Florian Colceag, din mai 2014, despre EDUCAŢIE şi dezvoltarea normală a societăţii umane. Informaţiile pe care le oferă Colceag în acest video mai jos sunt esenţiale PROFESORILOR (de la orice nivel din sistemul de educaţie naţional/privat), PĂRINŢILOR ce au copii de orice vârstă şi în general, ORICUI vrea să priceapă un pic mai bine cum funcţionează LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIM AZI. Vă invit să urmăriţi întreaga conferinţă/prelegere, împărţită în 5 secvenţe video redate mai jos. Pentru a vă convinge că veţi afla lucruri interesante, vă redau un singur pasaj, preluat din partea 2:

 

Citat Florian Colceag, conferinţă video mai 2014 – partea a 2-a:

 

“Sistemul de educaţie a omorât pasiunea pentru carte a elevilor (…). Este foarte important să înţelegem de la bun început ce vrem de la copii, pentru ce au gândit americanii sistemul “no child left behind”. Ce doreau? O populaţie supusă normelor, căreia dacă i se spune să facă ceva, face acel ceva. Pentru că depind de sistem. Au fost învăţaţi să depindă de sistem omorându-şi libertatea proprie. De ce în România se practică un sistem asemănător? Pentru că acei copii devin adulţi şi vor lucra în continuare în multinaţionale. Iar omul din multinaţionale nu trebuie să aibă idei ci trebuie să se supună efectiv la ce i se spune. Iar acum, România este una dintre ţările care se predau multinaţionalelor. Pentru ca educaţia să nu ajungă un instrument de dresură este necesar ca ea să fie orientată spre dezvoltarea potenţialelor copiilor. Gândiţi-vă bine: un copil care intră la doi ani în grădiniţă şi stă în şcoală până în clasa a 12-a când termină liceul şi mai face 3-4 ani de facultate, trăieşte 20 de ani în Şcoală. Timp de 20 de ani ai timp să-l dresezi astfel încât la sfârşit să iasă ce vrea Sistemul. Asta este deocamdată realitatea. Deci intră în Şcoală copii cu potenţial intelectual şi de personalitate înalt şi la sfârşitul liceului marea lor majoritate se pomenesc în pragul şomajului, neştiind să facă nimic concret, fără încredere în puterile proprii (…) iar piaţa de locuri de muncă nu îi oferă tânărului nimic. El este foarte mulţumit când îl prinde o multinaţională şi-i dă un salariu din care să poată supravieţui. (…) Acesta reprezintă un mod de însclavizare a populaţiei prin educaţie.”

 

Mai multe detalii despre LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIM și ADEVĂRUL DESPRE SISTEMUL DE EXPLOATARE în care suntem ținuți ca SCLAVI MUNCITORI „MODERNI” găsiți în lista cu Cele mai importante articole de pe blogul Ce-i cu noi? și pe alte blog-uri și site-uri libere. 

Interviu Florian Colceag despre starea Romaniei si solutii de rezolvare a crizelor prin care trecem (pol)

 

Interviu prezentare VIDEO profesorul Florian Colceag despre rostul omului in viata si multe alte lucruri interesante (edu71)

 

De ce suntem bombardati cu muzica peste tot? VIDEO – cum ne este influentat creierul de muzica? Emisfera stanga, emisfera dreapta. Florian Colceag – copii supradotati (edu)

 

Prof. Florian Colceag: scoala dreseaza copilul astfel incat sa iasa ce vrea Sistemul. Educatia reprezinta un mod de insclavizare a populatiei (edu)

//////////////////////////////////////////

 

 

Înșelarea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării

 

Plecăm în acest articol de la o premisă discutată deja pe acest blog: Există la nivel mondial o mafie internațională criminală foarte bine organizată care acționează în baza unui plan îmbunătățit în decursul a sute (mii) de ani pentru exploatarea continuă a oamenilor și resurselor planetare și pentru un control cât mai aproape de total al populațiilor de oameni de pe planeta Pământ. Oamenii sunt considerați de această mafie drept vite (vezi Talmud) și sunt folosiți pe post de sclavi muncitori (la propriu! sclavi care muncesc pentru acești paraziți ai umanității fără să realizeze că sunt sclavi). O mafie care ne ține docili, înlănțuiți într-un adevărat Matrix pe care cei mai mulți nu-l văd, dar prin care ei ne exploatează fără milă. Despre această mafie internațională ne-au avertizat predecesorii noștri prin cărțile / lucrările / textele rămase de la ei. Doar să fim dispuși să-i citim…ca să aflăm Ce-i cu noi?

 

În planul lor de subjugare și exploatare a popoarelor lumii, criminalii internaționali folosesc multiple tactici/metode pe care le aplică asupra celor atacați / colonizați / prăduiți / furați / distruși / exploatați. Cine vrea să vadă planul mai în detaliu să citească Protocoalele Înțelepților Sionului. Printre aceste metode se află ÎNȘELAREA premeditată a populației exploatate, pentru ca aceasta să nu priceapă ce se întâmplă și deci, să nu poată reacționa / răsturna situația.

 

Înșelarea / distrugerea mentală a popoarelor se realizează prin câteva instrumente de bază, pe care mafia le manevrează în statele în care deține controlul (cam peste tot pe planetă). Este vorba de Școală (grădiniță – școală – liceu – facultate etc), Mass Media (și alte instrumente de comunicare) și Otrăvirea biologică (poluare, alimentaţie toxică etc). Credința noastră este că ei încă nu dețin controlul TOTAL, și că situația poate fi întoarsă în favoarea umanității. Detalii în continuare:

 

Despre efectul Școlii asupra copiilor (și deci adulților de mâine) am postat mai multe informații pe acest blog. De citit măcar acest text: Educația pentru turme. Școala ne preia de la vârste fragede și timp de vreo 12 / 15 şi chiar 20 de ani ne modelează principiile, valorile, credințele, dorințele, comportamentul conform directivelor Stăpânilor Școlii – cei care impun o anumită programă/curiculă și EXCLUD din actul de predare informațiile ESENȚIALE pentru înțelegerea lumii reale. Stăpânii școlii astăzi sunt guvernanții noștri de astăzi. Iar guvernanții noștri de astăzi sunt sclavii mafiei internaționale. Deci…avem copiii pe mâini bune.

 

Despre Mass Media, de asemenea, am postat nenumărate informații pe blogul Ce-i cu noi? Nu este vorba doar de TELEVIZOR – unde există aproape monopol al mafiei, nu e vorba doar de SITE-uri de internet ale mafiei, ZIARELE și REVISTELE mafiei ci și de RADIO, FILME și MUZICĂ. Toate aceste instrumente sunt folosite de mafia internațională pentru a ne înșela cu privire la realitatea REALĂ din jurul nostru, iar noi NU AVEM APĂRARE împotriva efectelor lor, singura șansă fiind EVITAREA EXPUNERII. Despre Mass Media citiți măcar acest text: Lista surse de informare toxice.

 

Otrăvirea biologică are rolul de a ne îmbolnăvi și a ne sărăci, dar, în privința subiectului nostru cu înșelarea / distrugerea mentală, otrăvirea biologică atacă direct CREIERUL, deci ne afectează la nivel ANATOMIC / FIZIC / BIOLOGIC capacitatea creierului/organismului de a GÂNDI optim, de a lucra cu informații, de a interpreta corect lumea din jur etc. Otrăvirea biologică se face prin POLUARE (aer, apă, sol, fumat) care ajunge să fie inhalată, înghițită și/sau preluată prin piele de corpul nostru. Se mai face prin VACCINURI (încă de mici copii ni se reduc șansele de a avea o viață sănătoasă și o capacitate intelectuală ridicată) și prin ALIMENTAȚIE (alimentele moderne, băuturi colorate, alcool – foarte gustoase dar foarte nocive – țintesc, pe lângă îmbolnăvire și sărăcire, asupra afectării fizice a funcționării creierului nostru). Găsiți suficiente informații despre mâncarea otravă plină de chimicale toxice pe internet, inclusiv la mine pe blog în categoria dedicată. De acordat o atenţie deosebită aspartamului (gume de mestecat şi altele), mono glutamatului de sodiu MSG (în foarte multe produse) și celorlalte E-uri periculoase.

 

TOATE aceste metode de înșelare (Școală, Mass Media + alte instrumente de comunicare, Otrăvire biologică), acționează complementar și realizează concret, următoarele efecte care servesc perfect Mafiei internaționale și Sistemului de Exploatare a populaţiei:

 

– oamenii capătă o incapacitate fizică/anatomică de a lucra cu multe informații, de a corela informații, de a pricepe informații de complexitate mai ridicată, fapt care le creează imposibilitatea de a vedea fenomene de amploarea celor care au loc în Sistemul Global de Exploatare și deci imposibilitatea de a înțelege LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIESC;

 

– principiile, valorile, credințele, dorințele, comportamentul oamenilor este MODELAT / PROGRAMAT în favoarea mafiei internaționale, în favoarea Sistemului de Exploatare și ÎMPOTRIVA interesului general al popoarelor, FĂRĂ CA OAMENII SĂ ȘTIE CĂ GÂNDESC/SE COMPORTĂ ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI așa cum au fost programați în urma acestui plan de distrugere mentală;

 

– oamenii sunt modelați să NU mai aibă păreri proprii, ci să preia şi să bage la cutiuţă, fără să „mestece”, opiniile și „adevărurile” livrate de Sistem; oamenii sunt „învățați” încă din prima zi de grădiniță să respecte cu obediență AUTORITATEA, care poate fi reprezentată în viaţa de zi cu zi de profesori, medici, politicieni, Guvern, președinte, primar, TELEVIZOR, site-uri, publicații, sondaje de opinie, ONG-uri etc. Orice entitate care are în sistemul social actual o aură / o poziție  de autoritate într-un anumit domeniu, va fi crezută pe cuvânt de oamenii „zombificați”, iar opiniile/părerile oamenilor „neavizați” doar pentru că nu au o diplomă pe perete, sau nu au aură de „autoritate” sunt respinse de omul „modern” produs de Școală și Mass Media; oamenii nu sunt educați să se informeze pe cont propriu, să cerceteze, să afle adevărul, ci „adevărul” le este livrat de Sistem. Și acela, și numai acela este adevărul – cel livrat de Sistem, chiar dacă în realitate Sistemul ne oferă ILUZII și MINCIUNI; în acest mod, Sistemul își creează adevărați soldați, care vor sări în apărarea „chestiilor” livrate de sistem (pentru că ei cred sincer că alea sunt ADEVĂRUL) atunci când alții, mai puțin zombificați vor veni cu o ALTĂ PĂRERE asupra realității; astfel, avem de-a face cu mulți oameni care vor lucra INCONȘTIENT în favoarea inamicului, crezând că sunt de partea adevărului; să încerci să convingi masele cu milioane de oameni care au milioane de păreri false despre realitate (primite continuu via Şcoala şi TV) că altul este adevărul, este cumva o nebunie;

 

– oamenii sunt manipulați să creadă că ceea ce vedem în jurul nostru, că ceea ce trăim astăzi, acest Sistem în care ne ducem traiul este NORMALITATE și este MAXIMUM POSIBIL pe care omenirea îl poate realiza; din fericire, aceasta este doar o MINCIUNĂ/O ILUZIE menținută prin Școală și Mass Media; din nefericire, acest lucru este perceput ca iluzie de prea puțini oameni (detalii despre asta aici: Exercitiu de imaginatie: cum ar putea arata lumea daca nu am fi sugrumaţi de mafia internaţională);

 

– oamenii se mulțumesc cu puțin, deși am putea avea cu toții o viață mult mai bună – această mulțumire cu puțin / acceptare a statutului de sclav muncitor este cultivată încă din Școală;

 

– oamenii sunt păcăliți să creadă că VINA este a lor; că o duc rău din cauza lor; că sunt săraci din cauza lor – este memorabil momentul plin de nesimțire și tupeu al Băsescului când a zis profesorilor ”N-aveți bani? Mai luați-vă un job!”. Ideea asta cu populația este săracă pentru că nu muncește, pentru că românii sunt leneși etc este altă iluzie promovată prin Mass Media. În realitate, populația este săracă pentru că FURATĂ / EXPLOATATĂ și este INTENȚIONAT menținută la nivelul de subzistență pentru a nu avea forța să se răscoale împotriva exploatării;

 

– oameni sunt rupți de țară, devin ai nimănui, sunt făcuți să-și abandoneze/renege patria mamă; patriotismul/naționalismul este condamnat – oamenii sunt „convinși” să creadă că NU contează țara în care te-ai născut, contează doar țara în care trăiești și că la fel de bine ai putea să te simți oriunde pe planetă ți se oferă condițiile unei vieți decente; nu contează morții și eroii noștri îngropați în pământul strămoșesc, nu contează unde ai copilărit și amintirile de atunci, nu contează părinții și bunicii, tradițiile și valorile poporului în care te-ai născut, nu contează nimic de genul ăsta, tu te poți considera „acasă” ORIUNDE PE PLANETĂ; ești „cetățean european” => casa ta este Uniunea Europeană acum, NU România; toate acestea se promovează pentru a rupe rădăcinile românilor înfipte în Neamul Românesc și în patria străbună;

 

– oamenii sunt convinși (inclusiv prin Știrile de la ora 5) că România este o țară REA, plină de criminali și dezaxați, în care nu merită să trăiești; „abandonați România; vindeți terenurile străinilor și mergeți în occident să trăiți bine!” este un îndemn care nu e spus pe față răspicat, ci transmis subtil prin nenumărate mijloace de comunicare ale mafiei;

 

– oamenii ajung să creadă sincer că iluziile enumerate/adunate de mine în acest text sunt de fapt realități/adevăruri și astfel se mențin departe de realitatea REALĂ;

 

– bombardați cu informații false și manipulări din toate părțile, oamenii vor avea un miliard de opinii diferite asupra realității; în acest mod nu se vor putea pune de acord cu privire la ce se întâmplă, nu se vor putea uni și nu vor vedea aceleași căi de rezolvare a situației; în acest mod se perpetuează dezbinarea iar dezbinarea perpetuează starea de fapt a lucrurilor; în plus, opiniile diferite și greșite pe care au ajuns să le aibă oamenii cu privire la ce se întâmplă în jurul lor creează chiar conflicte între membrii aceluiași neam sau între diferite clase sociale: români împotriva românilor („un popor de căcăt”), români împotriva României („tară de căcat”), tineri vs bătrâni; angajați la privat vs bugetari vs asistați social vs pensionari; românii din țară vs românii din diaspora; români pro-UE/SUA vs români anti-UE/SUA; români împotriva propriei biserici strămoșești (vezi asta1 și asta2), românii din Ardeal vs românii din Regat (vezi AICI bannerul anti-românesc „Viitoarea diasporă” promovat de anti-români și români prostiți), românii din România vs românii din Basarabia; români globaliști vs români naționaliști etc etc etc;

 

– prin toate aceste metode de înșelare (Școală, Mass Media etc) este cultivată o LIPSĂ DE INTERES față de lucrurile cu adevărat importante pentru o viață mai bună: CINE și CUM conduce România și exploatează în prezent poporul român – care este cauza reală a suferinţelor noastre? Acesta este unul dintre cele mai grave rezultate: când omul nu mai consideră DE INTERES un anumit subiect pentru viața lui sau pentru viața comunității în care trăiește, nu mai ai nicio șansă să îl convingi să citească ceva despre acel subiect sau să acționeze în acel domeniu. Iar dacă vorbim de Noua Ordine Mondială impusă de Mafie și avem oameni (cu milioanele) care NU sunt interesați de acest subiect, atunci pe acei oameni i-am pierdut și nu știu cum pot fi recuperați. Avem deci „soldați” în minus în lupta cu Mafia Internațională. În timp ce această lipsă de interes față de NWO este cultivată/programată, mafia lovește și prin promovarea la greu a interesului față de toate prostiile de pe planetă care ne îndepărtează de la „calea cea bună”: anti-valori, modele proaste de urmat, principii anti-românești și anti-umane (gen ”capitalismul e bun” când în realitate e doar un alt sistem prin care cei puțini și șmecheri îi exploatează pe cei mulți și naivi), pierderea timpului, lux, plăcerea gustului – mâncare, goana după bani, sex, pornografie, homosexualitate, jocuri, gambling, fumat, alcool, shopping, mall-uri, aspectul fizic e cel mai important, cosmetice, țoale, gadget-uri, trăiește clipa, egoism/individualism, ateism etc etc etc.

 

Pentru a vedea că lucruri precum cele explicate în acest text se întâmplă în România de muuulți ani, vă recomand să citiți capitolul scurt (3 minute) intitulat Planurile Iudaismului față de Neamul Românesc din cartea „Pentru Legionari”, scrisă de Corneliu Zelea Codreanu în 1935, la următorul link: http://www.fgmanu.ro/Carti/1/capitol_51. Românii aveau aceleași probleme și în 1935! Și chiar în secolul 19!

 

Redau un singur scurt pasaj: „Oricine va voi sa omoare si sa cucereasca un neam va putea sa o faca întrebuintând acest sistem: ruperea legaturilor lui cu cerul si cu pământul, introducerea certurilor si luptelor fratricide, introducerea imoralitatii si a desfrâului, constrângerea materiala prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistenta, otravire fizica, betie. Toate acestea nimicesc o natie mai rau decât daca ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane. Sa priveasca putin în urma românii si sa vada daca în contra lor nu s-a întrebuintat cu precizie si cu tenacitate acest sistem, în adevar ucigator. Sa deschida românii ochii si sa citeasca presa de 40 de ani încoace, de când sta sub conducere jidaneasca.” CZC, 1935.

 

Ca să rezumăm pe scurt, Școala și Mass Media astăzi sunt DEȚINUTE / CONTROLATE / PATRONATE de MAFIA străinilor și (în mod logic) NU vorbesc DELOC despre Mafia Internațională, despre crima organizată la nivel planetar, despre Sistemul de exploatare în care trăim, DEȘI ACESTA ESTE CAM CEL MAI IMPORTANT LUCRU DESPRE CARE AR TREBUI SĂ VORBEASCĂ. Școala și Mass Media NU au în prezent rolul pe care afirmă că-l au, ci au rolul de a menţine iluzia că suntem liberi, de a DISTRUGE MENTAL POPOARELE LUMII, de a le limita potenţialul intelectual, de a le înșela, adică de a distruge CAPACITATEA POPOARELOR DE A ÎNȚELEGE CE LI SE ÎNTÂMPLĂ ȘI DE A REACȚIONA ÎMPOTRIVA SISTEMULUI DE EXPLOATARE ÎN CARE SUNT ȚINUTE.

 

Singurii care pot vedea și înțelege aceste lucruri și „MATRIX-UL” din jurul lor sunt cei care au o moştenire genetică foarte bună care a permis creierului să reziste atacului de înșelare și/sau cei care se sustrag/EVITĂ să fie intoxicați prin aceste instrumente și/sau cei care au fost foarte bine educați în familie (sau nu numai) cu privire la Sistemul de exploatare în care trăim. Să schimbăm ceva în legătură cu materialul genetic moștenit ereditar nu putem. Însă legat de celelate două putem face ceva:

 

Cei cărora încă vă pasă de Neamul Românesc și vreți să fiți de folos Neamului Românesc trebuie:

 

  1. SĂ VĂ SUSTRAGEȚI / SĂ EVITAȚI SURSELE TOXICE DE INFORMARE (cu TV-ul în frunte) ȘI SURSELE DE OTRĂVIRE BIOLOGICĂ (în frunte cu alimentele toxice – cele cu chimicale, cele ultra procesate etc) (educați-vă și copiii în acest sens!) (acordați mai multă atenție la ce băgaţi în gură şi acordaţi mai multă atenţie procesului educațional la care este supus copilul vostru în Școală!) și

 

  1. SĂ VĂ AUTO-EDUCAŢI / INFORMAŢI cu privire la Sistemul de exploatare în care trăim (educați-vă și copiii în acest sens!).

 

De văzut și astea:

 

Bibliografie de bază pentru înțelegerea lumii în care trăim

 

Listă cu cele mai toxice surse de informare din România. Radio, TV, Filme, Ziare, Site-uri

 

Înșelarea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării (nom)

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Sclavia moderna – VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guvernelor, institutiilor, corporatiilor multinationale. Guvernul mondial din umbra

 

 

by Emilian

 

 

Cu toţii suntem sclavi! Acesta este unul dintre adevărurile dure pe care cei mai mulţi oameni refuză să le accepte, pentru că cei mai mulţi oameni sunt afectaţi de Cea mai mare problemă a omenirii descrisă AICI.

 

Trăim într-un sistem care îi ţine pe oameni să muncească cel puţin 8 ore pe zi, cel puţin 5 zile pe săptămână. E cineva care crede că în Occident sau în ţările “civilizate” cu bunăstare nu se munceşte? Ba da, se munceşte şi acolo. Nu vă imaginaţi munca şi sclavia prin imaginea unui om legat cu lanţuri care dă cu un târnăcop în stâncă! Munca modernă este inclusiv la birou, iar sclavia modernă include ORICE tip de muncă din prezent. Se munceşte peste tot pe planetă! Doar că unii oameni (sclavi), pentru munca lor, primesc în schimb bunăstare, să zicem un trai decent… Ideea e că lumea este condusă de către o mână de oameni din umbră (cine nu ştie acest lucru încă, să citească). Acei oameni controlează mari corporaţii, instituţii publice şi entităţi private, guverne, şefi de stat, imperii (SUA, UE) etc. Noi suntem toţi nişte sclavi ai lor, direct sau indirect, din 3 mari motive:

 

  1. Pentru că suntem forţaţi să muncim ca să supravieţuim de pe o zi pe alta (suntem siguri că în zilele noastre, cu tehnologia modernă care există şi care este ascunsă publicului, ar mai fi nevoie să muncim atât de mult?)

 

  1. Pentru că viaţa noastră este DEPENDENTĂ DE BANI (banii sunt o chestie prin care în prezent se controlează mai uşor sclavii; suntem siguri că NU poate exista o lume fără bani, aşa cum sunt ei utilizaţi în prezent?)

 

  1. Pentru că MUNCA noastră este TRANSFORMATĂ în BANI, iar o parte din BANII PRODUŞI DE NOI (ADICĂ DIN MUNCA NOASTRĂ) SUNT FURAŢI şi ajung într-un fel sau altul, direct sau indirect, la cei care conduc lumea din umbră, la corporaţiile lor şi la marionetele lor politice de la nivel naţional. BANII PRODUŞI DE MUNCA NOASTRĂ SE ÎMPART ÎN DOUĂ. Aici este cheia: o parte din bani ajung la noi (sub formă de salariu NET, în mână, sau profit în cazul firmelor), iar cealalată parte SE DUCE LA STAT – sub diferite pretexte (taxe, impozite, asigurări sociale, asigurări medicale, pensie, investiţii bla bla bla). Toţi banii pe care cetăţenii unui stat, întreprinderile şi firmele îi cotizează la bugetul public devin BANI PUBLICI. ÎN REALITATE, O GRĂMADĂ DIN ACEŞTI BANI PUBLICI SUNT FURAŢI !!! Cine nu a văzut şi nu a înţeles încă asta înseamnă că este prea tânăr sau cretin. Cine nu este în stare să se uite în jur şi să observe chestiile astea şi are nevoie de dovezi negru pe alb (eventual o declaraţie semnată a politicianului corupt “Da, am furat”) este pur şi simplu cretin. De fapt, mai corect spus, distrus mental premeditat (detalii AICI). Realitatea este că NOI MUNCIM PENTRU CA ALŢII SĂ AIBĂ CE FURA! Noi suntem sclavii celor care ne fură banii minţindu-ne în faţă că ne vor oferi diferite “servicii” în schimbul acelor bani (infrastructură, sănătate, ajutoare sociale, pensii etc). În realitate NU ne oferă decât batjocură şi tupeu, în timp ce ei fură de rup din banii munciţi de noi! LIPSA DE TRANSPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ DEMONSTREAZĂ ACEST LUCRU! Acei oameni se ÎMBUIBĂ din BANII NOŞTRI, munciţi de noi! Conştientizaţi chestia asta? Uitaţi-vă la vilele, maşinile, poşetele politicienilor din zilele noastre… E suficient ca să vedeţi o parte din cât au furat… În ţările civilizate SE FURĂ şi acolo din acei bani care ajung la stat – din banii publici, însă nu la fel de “pe faţă” şi poate nu în procente aşa mari ca în România. De asemenea, sclavii din ţările civilizate chiar primesc la schimb pentru banii daţi “la stat” servicii – sănătate, educaţie, securitate, infrastructură etc etc etc. NOI NU PRIMIM NICI MĂCAR ATÂT! NOI PRIMIM BATJOCURĂ, TUPEU, AROGANŢĂ, servicii medicale de rahat, învatamant nul, nu avem infrastructura rutieră, pensionarii primesc O PENSIE DE RAHAT ARUNCATĂ ÎN SCÂRBĂ cât să nu moară de foame astăzi, pe scurt… NU AVEM NICI MĂCAR UN TRAI DECENT! Atât oamenii cu venituri “suficiente” de pe planetă, cât şi amărâţii ca noi, românii, sunt cu toţii SCLAVI, pentru că din munca lor SE FURĂ LA GREU! Pe spinarea lor se lăfăie nişte bestii care conduc această planetă din umbră, împreună cu marionetele lor politice din teritoriu (vezi politicienii putrezi de la noi din ţară sau din orice altă ţară). Suntem sclavi pentru că acceptăm acest lucru şi muncim fără să cârtim. SUNTEM SCLAVI ŞI NICI MĂCAR NU NE PASĂ! Acceptăm să ni se fure din MUNCA noastră şi acceptăm la infinit (ca proştii), ca alţii să NU muncească şi să se LĂFĂIE PE BANII – MUNCA – SPINAREA NOASTRĂ! Dar nu suntem în stare să vedem şi să conştientizăm aceste lucruri. Preferăm să le ignorăm la infinit. Renunţarea la banul public este o mare mare problemă a poporului român (câteva detalii AICI). Iar cea mai mare problemă este INCAPACITATEA DE A CĂUTA ŞI VEDEA ADEVĂRUL DESPRE CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUR.

 

Am mai povestit pe acest blog despre cele 2 sisteme de sclavie la nivel mondial. O să le reiau aici:

 

  1. Sclavie de tip “Occidental”

 

În ţările “dezvoltate”, “civilizate”, în occident şi nu numai, oamenii sunt sclavi muncitori la fel ca noi din România, doar că ei au parte de un trai MAI decent decât noi. Acolo (din prisma istoriei, educaţiei popoarelor, din prisma conducătorilor lor etc), sistemul este mai puţin dur faţă de sclavi. Li se oferă sclavilor bunăstare. Scopul este să nu se răscoale vreodată împotriva sistemului. De aceea li se oferă nişte bunăstare. Dar Sistemul ÎI FURĂ ŞI PE EI. Şi ei sunt ţinuţi SCLAVI de către stat. Dacă toţi banii care ajung la buget ar fi folosiţi cu adevărat PENTRU binele societăţii, chiar şi oamenii relativ bogaţi din Occident ar putea avea şi mai multă bunăstare, de exemplu în loc de un concediu de 1 lună pe an, poate ar putea să-şi ia un concediu de 2 luni pe an. Dar pentru că o parte importantă din munca lor este FURATĂ, traiul lor decent rămâne tot timpul la un nivel care să îi ţină cuminţi la locurile lor fără să cârtească. Nu are rost să dai prea multă bunăstare sclavilor dacă sclavilor le este suficient atât cât primesc acum şi nu se răscoală… ar fi risipă să le dai mai mult… mai bine păstrăm noi (cei care conducem) restul banilor produşi de munca sclavilor…

 

  1. Sclavie de tip “Ţări sărace”

 

Sclavii din ţările sărace (adică inclusiv noi românii) sunt cei mai amărâţi dintre sclavi, pentru că ei nu primesc nici măcar acel minim trai decent. La aceşti sclavi se aplică un alt sistem, unul mult mai dur pentru sclavi, dar mult mai avantajos pentru bestiile care beneficiază de pe urma sclavilor. Aici sclavii sunt asupriţi la maxim, storşi cât de mult se poate de MUNCĂ ŞI BANI, pentru că sistemul e făcut de aşa natură încât sclavii să fie VULNERABILI – acestea sunt cuvintele de bază pentru sclavia din ţările sărace – vulnerabilitate şi frică, frică privind supravieţuirea de pe o zi pe alta. Pentru că sunt vulnerabili, sclavii NU cârtesc împotriva Stăpânilor care le oferă acele minime firimituri cât să trăiască de pe o zi pe alta. Nu cârtesc, nu comentează şi mai ales NU SE RĂSCOALĂ pentru că sunt DEPENDENŢI DE ACELE FIRIMITURI (salarii bugetare de mizerie, salarii insuficiente la privaţi, pensii de mizerie, ajutoare sociale de mizerie etc)! Cum sunt ţinuţi sclavii vulnerabili? Prin lipsă de educaţie şi prin educaţie de rahat (deci nu îşi pot găsi alte locuri de muncă), prin lipsa locurilor de muncă (nu au unde să plece din serviciul MIZER pe care îl au, sau nu au unde să se angajeze ca tineri absolvenţi de ceva), prin manipulări ordinare de auto-învinovăţire, de tipul “voi sunteţi vinovaţi, mai luaţi-vă un job dacă vreţi bani”, prin sistem medical la pământ – care le distruge sănătatea şi/sau nu îi face bine (ci mai rău îi îmbolnăveşte de multe ori), prin pensie de mizerie, prin salarii de mizerie, pe scurt, prin SĂRĂCIE şi nivel de trai scăzut. Acesta este sistemul prin care NOI suntem ţinuţi drept sclavi muncitori apatici fără bunăstare cuminţi la locurile noastre, muncind zi de zi ca proştii – VULNERABILITATEA, FRICA, SĂRĂCIA, LIPSA UNUI TRAI DECENT, LUPTA ZILNICĂ PENTRU SUPRAVIEŢUIRE.

 

Occidentalii (“vesticii”, “bogaţii”, “civilizaţii”) şi oamenii din ţări sărace care au o anumită bunăstare, nu se răscoală împotriva sistemului care îi ţine pe post de sclavi muncitori (fie ei angajaţi sau patroni) pentru că au UN MINIM TRAI DECENT (o minimă BUNĂSTARE), iar în imbecilitatea, ignoranţa şi egoismul lor, nici măcar nu le pasă că de fapt, ŞI EI SUNT SCLAVI, le este suficient ce au şi acceptă ca alte persoane (cei din vârful piramidei puterii) să aibă o viaţă de un milion de ori mai bogată pe munca lor zilnică. Să fiţi sănătoşi! Ignoranţă plăcută!

 

Esticii, “amărâţii”, “sărăntocii” (noi românii şi alte popoare sărace) nu se răscoală împotriva sistemului care îi ţine pe post de sclavi muncitori pentru că sunt SĂRACI, VULNERABILI, DEPENDENŢI de serviciul mizer şi le e FRICĂ pentru supravieţuirea de pe o zi e alta.

 

Să menţionăm totuşi şi firmele, companiile, entităţile private etc. Acestea toate (de la mic la mare, de la Estul la Vestul planetei) PRODUC BANI. O PARTE IMENSĂ DIN ACEI BANI ajunge la STAT prin taxe si impozite de toate felurile. Peste tot în lume există taxe şi impozite. Peste tot în lume taxele şi impozitele ajung la Stat (în bugetul public). Cam peste tot în lume bugetul public este CĂPUŞAT şi FURAT! Deci şi patronii de firme sunt la fel de sclavi – se zbat zilnic (muncă, stres, alergătură, împrumuturi, credite, angajaţi, nopţi nedormite etc) să facă profit, ca să îl împartă cu… HOŢII de la conducerea statului şi cu stăpânii lor! Perfect!

 

Cine şi cum va schimba acest Sistem mafiot şi criminal în care trăim? HA HA HA ce glumă bună! Păi noi, ca popor, ca omenire, suntem la nivelul la care nici măcar nu conştientizăm că există un asemenea sistem !!! Atât de distrusă mental este omenirea în prezent. Cum să schimbi ceva, când tu nici nu ştii încă faptul că acel ceva există… Singura şansă a omenirii o reprezintă oamenii CARE ŞTIU, care s-au trezit deja la realitate, care înţeleg cât de cât cum funcţionează lumea pe bune, dacă se unesc şi luptă inteligent împreună!

 

Deşi TOATĂ LUMEA simte pe propria piele efectele negative ale sclaviei moderne, doar foarte puţini reuşesc să conştientizeze că relele din viaţa lor (TOATE RELELE DIN VIAŢA LOR) se întâmplă pentru că la conducerea popoarelor se află oameni IMORALI, de REA CREDINŢĂ şi CORUPŢI, care menţin la infint un sistem în care suntem cu toţii nişte sclavi ai unor băieţi “deştepţi”. Aici e problema: lumea nu face încă această corelaţie: Probleme – Sclavie – Corporaţii – Politicieni – Elitele care conduc lumea.  ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE! Cam asta ar însemna, după părerea mea, trezirea României: conştientizarea corelaţiei de mai sus, conştientizarea vinovaţilor de la nivel naţional (preferabil şi de la nivel mondial), conştientizarea CĂ SUNTEM SCLAVI. Şi atunci… ar porni adevărata revoluţie…

 

Citiţi şi textele următoare:

 

Romanii sunt distrusi mental premeditat. Cum se obtine distrugerea mentala a popoarelor. Manipulare creier, gunoi mediatic, mass media, cenzurarea informatiilor, ascunderea adevarului, ocuparea timpului. Ce sanse mai avem sa salvam Romania? (nom31)

 

Ierarhia nivelurilor cunoasterii situatiei globale din punct de vedere al puterii, al controlului omenirii. Cunoasterea adevarului, nedreptatea mondiala, realitatea inconjuratoare (nom22)

 

Alte materiale legate de sclavia modernă:

  1. Tiranii şi victimele lor (sursa aici: http://lorylex.wordpress.com/2013/06/14/tiranii-si-victimele-lor/)

 

Limitele tiranilor sunt prescrise de rezistenţa celor pe care îi asupresc (Frederick Douglass)

 

TIRANIA =

 

  1. Orice forma de putere opresiva exercitata asupra mintii umane, spunea Thomas Jeffreson, in special cea exercitata prin tirania politiei politice a guvernului, se numeste tiranie.

 

  1. O guvernare în care puterea absolută este investită într-un singur conducător.

 

  1. Prima data a fost utilizata in secolul XIV.

 

Trebuie sa recunoastem si sa admitem ca am permis guvernelor sa se amestece extrem de usor si de adanc in probleme care sunt dincolo de sfera adecvata a politicilor de stat si din acest motiv, viata cetatenilor a ajuns sa fie supusa controlului sub orice forma. De asemenea, le-am permis sa aplice pe noi insine un anumit grad de constrangere care, dupa cum observam, devine din ce in ce mai greu de suportat. Tacerea noastra a generat si mai mult rau deoarece institutiile statului si-au extins peste masura parghiile constrangerilor, ba chiar au nascocit si alte lanturi noi, astfel incat nu mai putem vorbi despre democratie, libertate, speranta, vise, trai decent… Traim cea mai cumplita perioada a sclaviei! Si daca vom tacea in continuare, hidra cu cele cateva capete ne va starpi definitiv.

 

Romanii se afla in situatia dramatica de a munci o luna de zile aiurea si fara sens. Aproape 80% din venituri sunt returnate statului sau altor institutii economico-financiare (intretinere, chirie, rate bancare, impozite si taxe)! Ne-am obisnuit sa fim obedienti oricaror politici guvernamentale absurde, idioate, criminale iar lipsa de reactie continua chiar si atunci cand supravietuirea majoritatii pare imposibila (vezi scumpirea gazelor cu 160%, facturarea energiei electrice cu aproape 50% peste consumul real al fiecarei locuinte, scumpirea alimentelor, scumpirea combustibililor etc.).

 

Se pare ca romanii inca n-au invatat nimic din istorie si nici n-au inteles ca puterea nu ofera nimic gratis iar acte de caritate nu face niciodata. Daca nu suntem in stare sa fim uniti si nici nu stim sa ne cerem drepturile, daca nu stim sa strigam intr-un singur glas: STOP!, atunci Romania nu mai are nici un viitor. Degeaba suntem parinti, bunici ori strabunici daca nu ne pasa de tara ce-o vom lasa mostenire urmasilor nostri!!! Nici parintii nostri n-au facut nimic pentru noi, nici noi nu facem nimic pentru copiii nostri.

 

Suntem zombi, derutati, flamanzi, disperati si totusi…  ne taraim suferinta in liniste.

 

De ce?

 

  1. Sclavia modernă, (sursa aici: http://silviupricope.wordpress.com/2012/09/14/sclavia-moderna/)

 

V-aţi întrebat vreodată de ce lucrurile stau aşa cum le vedem astăzi în societatea modernă? V-aţi întrebat vreodată care sunt resorturile intime ale ierarhiilor de orice tip? Cum de omul modern de astăzi a consimţit să-şi cedeze atât de mult din libertatea personală? Cum am ajuns la “ferma de oameni” echivalentă cu societatea modernă şi care sunt cei care au pus la punct aceste metode de creştere a productivităţii “turmelor de oameni”? Pentru a răspunde la aceste întrebări… şi multe altele, urmăriţi acest filmuleţ de un sfert de oră.

 

 

III. SUNTEM SCLAVI. Trăim într-un sistem care ne foloseşte pe post de sclavi muncitori şi NICI MĂCAR NU SUNTEM CONŞTIENŢI DE ASTA. Redau câteva pasaje relevante găsite pe site-ul www.fara-secrete.ro:  Ne-am născut într-o lume controlată de forţe nevăzute care au invadat şi care controlează omenirea de mii de ani / Trebuie să se ridice o dată vălul şi oamenii să realizeze cu adevărat cine sunt şi care este forţa lor / Ne aflăm în pragul unei incredibile schimbări globale / În spatele acestui proces continuu şi bine coordonat al globalizarii se ascunde un trib alcătuit din câteva familii cu sânge pur, a căror linie genealogică poate fi trasată până în antichitatea Orientului Mijlociu şi a Orientului Îndepărtat / Un număr restrâns de oameni controlează destinele marii majorităţi / Ignoranţa echivalează cu fericirea NUMAI PE TERMEN SCURT / Cine renunţă să mai gândească şi să îşi mai asume responsabilităţi, renunţă practic la viaţa sa / Parghiile acestui mecanism de control au fost întotdeauna aceleaşi: ţinerea oamenilor într-o stare de ignoranţă, de teamă şi de conflict interior /Statul fascist global este aproape definitivat.

 

Lumea noastra (inclusiv România) este la marginea sclaviei si a distrugerii. Suntem condusi de catre o elita de psihopati ce nu au pic de respect pentru viata noastra. Au in serviciul lor o armata de oameni corupti care sunt in stare de orice pentru a-si mentine statutul. Vom permite oare ca acestia sa ne extermine sau sa ne transforme in sclavi sau vom lupta pentru libertate si supravietuire ? (sursa aici: Planul elitelor pentru o noua ordine sociala II)

 

……………………………….

 

Sclavia moderna – VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guverne corupte, institutii politizate, corporatiile multinationale conduc lumea Guvernul mondial din umbra noua ordine mondiala sclav

 

pancarta ceicunoi ce-i cu noi mars protest miting manifestatie 15 septembrie 09 2013 rosia montana gaze sist revolutia va veni cand omenirea va realiza ca suntem cu totii sclavi

Pancarta Ce-i cu noi? pentru marşul din 15 septembrie 2013 Bucureşti pentru Salvarea Roşiei Montane şi împotriva sclaviei moderne

 

P.s.: Elitele, cei care conduc lumea din umbră, ne mai ţin de sclavi doar cât au nevoie de noi. Deja la nivel mondial este pus în aplicare un plan de exerminare a unei părţi din populaţia omenirii, prin SĂRĂCIE, PENSII MIZERE, SISTEM MEDICAL DEZASTRU ŞI CORUPT, TRATAMENTE NEMERNICE (pentru bani – profituri uriaşe în industria medicală) care omoară oamenii, VACCINURI, CHIMICALE în APĂ şi ALIMENTE, CODEX ALIMENTARIUS, OMG (organisme modificate genetic) etc etc etc, pentru că Noua Ordine Mondială presupune eliminarea celor care nu “produc” (găuri în buget) şi celor care se opun sistemului…

 

Ştiu că e greu de conceput, de înţeles şi de acceptat că în secolul 21, în “civilizata Uniune Europeană”, SUNTEM folosiţi pe post de SCLAVI, dar din păcate ăsta este adevărul. Citiţi şi materialele următoare pentru a vă convinge şi INDIGNAŢI-VĂ!

Det. aici………………… https://ceicunoi.wordpress.com/2013/07/01/sclavia-moderna-video-explicativ-in-engleza-tirania-statelor-guvernelor-institutiilor-corporatiilor-multinationale-guvernul-mondial-din-umbra-nom29/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Patriarhul Daniel – PATRONUL mason ? corupt ? imoral ? al Bisericii Ortodoxe Române

 

Românii trebuie să înţeleagă diferenţa dintre Religie-credinţă şi Biserică. Religia-credinţa pe care o ai reprezintă ceea ce tu teoretic crezi şi conform căreia (iarăşi teoretic) acţionezi în viaţa de zi cu zi. Biserica este o instituţie condusă de oameni (preoţi, episcopi, patriarh etc) pentru a te ajuta pe tine (teoretic) să “te menţii pe calea cea dreaptă”, “să înţelegi mai bine religia de care aparţii”, “să te mântuieşti” etc. Consider că Biserica Ortodoxă Română, ca instituţie, reprezintă un dezastru, din cauza celor prea mulţi “conducători” corupţi ai ei, personaje imorale în frunte cu Patriarhul Daniel. Detalii în continuare:

 

Mențiune: Nu critic Biserica pentru ce înseamnă ea pentru oamenii cu adevărat religioși (modalitatea prin care intră în legătură cu Dumnezeu sau etc etc etc); nu critic religia ortodoxă, nu critic credința oamenilor. Critic doar vârful, conducerea BOR, BOR CA INSTITUȚIE, pe care o consider cel puţin coruptă.

 

Despre BOR (instituția condusă de oameni în frunte cu Daniel) ţin să menţionez: LIPSA DE TRANSPARENŢĂ în conducerea BOR, grămada de afaceri (la propriu) deţinute de BOR (cărţi, lumânări, icoane, obiecte bisericeşti, PELERINAJE – aţi văzut magazinul de pe Victoriei din Bucureşti? WOW!), afaceri din care are profit net anual mai mare decât Mc’Donalds (peste 6 mil euro oficial – despre care nimeni nu ştie ce se întâmplă cu ei), promovarea ecumenismului în sensul că noi să îmbrăţişăm şi alte religii decât cea ortodoxă (permiterea slujirii  preoţilor catolici în biserici ortodoxe – video AICI),  averea imensă a BOR (păduri, terenuri, clădiri etc) – despre care nimeni nu ştie cum este “gestionată”, slugărnicia şi îmbârligarea politică, LIPSA DE TRANSPARENTA ÎN GESTIONAREA BANILOR (deşi mulţi dintre ei sunt bani publici, iar cei mai mulţi dintre ei sunt de la cetăţenii credincioşi creştini ortodocşi ai acestei ţări) etc etc etc.

 

Românii trebuie să înţeleagă că PREOŢII NU SUNT DUMNEZEI în domeniul religiei şi credinţei la fel cum MEDICII NU SUNT DUMNEZEI în domeniul medicinei şi însănătoşirii organismului uman. Nu toţi preoţii trebuie ascultaţi la fel cum nu toţi medicii trebuie ascultaţi. Trebuie să faceţi selecţie!

 

Sigur că există şi preoţi de calitate (mai puţini după părerea mea), însă aceştia de regulă nu sunt “la vedere”. Cei mai mulţi probabil sunt prin mânăstiri, nu prin “bisericile de mir”. Anyhow…printre “feţele bisericeşti” care îmi inspiră o NEîncredere totală se află şi Patriarhul Daniel, “păstorul” (mai corect PATRONUL) Bisericii Ortodoxe Române.

 

De curând am înţeles şi de ce sunt interesaţi şi de ce insistă atât de mulţi politicieni să se pună bine cu Patriarhia, adică se se pună bine cu Patriarhul Daniel…..: pentru că Patriarhul are o imensă putere prin imensa influenţă asupra tuturor preoţilor din această ţară (şi implicit asupra credincioşilor care vin la biserică la nivel naţional), prin controlul total dictatorial al averii Bisericii Ortodoxe Române şi prin controlul total dictatorial asupra televiziunii şi postului de radio Trinitas (numa’ bune de propagandă la nevoie). Dasta mulţi politicieni donează DIN BANII NOŞTRI PUBLICI (FĂRĂ VOIA NOASTRĂ EXPRIMATĂ) atât de mulţi bani Bisericii…

 

De fapt, eu voiam doar să vă prezint un filmuleţ interesant şi un articol foarte bun de pe internet :). Urmăriţi filmuleţul  în continuare, citiţi articolul de mai jos şi deschideţi ochii. Fiţi tot timpul interesaţi să discerneţi între oamenii cu adevărat buni care vă vor binele şi oamenii cu interese ascunse care ÎŞI vor binele:

 

P.s.: Despre Cei care conduc lumea din umbră şi masonerie citiţi AICI. (cei care încă nu ştiu că lumea este condusă din umbră de către un “guvern mondial” ascuns sunt fie neinformaţi, fie proşti).

 

Articol despre Biserica Ortodoxă Română: Mesajul Stegarului Dac către Biserica Ortodoxă Română

 

BONUS: Un filmuleţ cu un preot adevărat – Curajul Marturisirii Adevarului – Pr. Amfilohie:

 

 

BONUS 2: câteva imagini SCÂRBOASE (cel puţin mie îmi vine să vomit când văd aşa ceva) cu Patriarhul Daniel care îşi lasă în sictir mâna pupată de zeci de corişti, cu ocazia concertelor tradiţionale de Crăciun ţinute la Patriarhie, atunci când le dă cadou câte o pungă cu ceva:

 

Concertul din 2011 poate fi văzut integral AICI. Scena cu pupatul de mâini e la sfârşit, începând cu min 1:49:43.

 

poze concert traditional colinde craciun sarbatori trinitas patriarhul Daniel da cadouri coristii pupa mana ca niste slugi 2011 1

Concert Patriarhie 2011 1

 

poze concert traditional colinde craciun sarbatori trinitas patriarhul Daniel da cadouri coristii pupa mana ca niste slugi 2011 2

Concert Patriarhie 2011 2

 

Concertul din 2012 poate fi văzut integral AICI. Scena cu pupatul de mâini e la sfârşit, începând cu min 2:03:05.

 

poze concert traditional colinde craciun sarbatori trinitas patriarhul Daniel da cadouri coristii pupa mana ca niste slugi  2012 1

Concert Patriarhie 2012 1

 

poze concert traditional colinde craciun sarbatori trinitas patriarhul Daniel da cadouri coristii pupa mana ca niste slugi  2012 2

Concert Patriarhie 2012 2

 

poze concert traditional colinde craciun sarbatori trinitas patriarhul Daniel da cadouri coristii pupa mana ca niste slugi  2012 3

Concert Patriarhie 2012 3

 

UPDATE 26 ian 2013: BONUS 3 – am găsit pe piaţă un MEGA IMENS ALBUM întru slujirea şi preaslăvirea activităţii Patriarhului Daniel în primii 5 ani de MANDAT PE VIAŢĂ. Este superb! Cum se intituleză  acest ceaslov? “5 ani de Patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel al României“. Ditamai cărţulia groasă (peste 400 pagini), color, lucioasă, frumoasă, scoasă de care editură? De editura BASILISCA – patronată de Patriarhul Daniel şi publicată cu binecuvântarea cui? A Preafericitului Patriarh Daniel. Superb. Cine apare imes pe ditamai coperta? Ghiciţi! E perfect! Poze cu ditamai cărţulia mai jos. Descrierea întru proslăvire a ei o găsiţi şi AICI.

 

carte istorie 5 ani patriarhat preafericitul parinte danel patriarhul romaniei, editura basilica, continuitate si innoire, autoproslavirea sineluri modestie din parti, ceicunoi.wordpress.com 1

 

carte istorie 5 ani patriarhat preafericitul parinte danel patriarhul romaniei, editura basilica, continuitate si innoire, autoproslavirea sineluri modestie din parti, ceicunoi.wordpress.com 2

 

carte istorie 5 ani patriarhat preafericitul parinte danel patriarhul romaniei, editura basilica, continuitate si innoire, autoproslavirea sineluri modestie din parti, ceicunoi.wordpress.com 3

 

P.s.: ZIARUL LUMINA al Patriarhiei face propagandă întru susţinerea Cardului Electronic de Sănătate. RUŞINE! (detalii AICI)

 

Citeşte şi acest articol interesant: Patriarhul Daniel se dezice şi de ultimii creştini români

 

Citeşte şi Dilema bisericii: s.r.l. sau S.A. ?!

afacerile bisericii ortodoxe romane patriarhul daniel mason putred de bogat managerul BOR tot ce il intereseaza sunt profiturile preoti parhoie cimitire private inmormantare religie credinta preoti

 

Iată şi un citat interesant găsit AICI:

 

“Pentru extrem de multi romani biserica este principala putere in stat. Influenta acesteia este enorma in Romania iar coabitarea cu mediul politic a fost extrem de profitabila. Biserica si-a vazut de “afaceri” si a pus bazele unei solide economii (paralele) care intra in categoria celei negre. Bisericilor nu li se controleaza afacerile de catre stat – sunt un stat in stat . Culmea este ca ele mai sunt si sprijinite, “la nevoie”, de statul roman din banii nostri. Coabitarea politicului cu biserica trebuie platita tot de popor, iar privilegiatii trebuie sa isi mentina privilegiile.

 

VIDEO Patriarhul Daniel – PATRONUL mason ? corupt ? imoral ? al Bisericii Ortodoxe Române (bis3)

 

/////////////////////////////////////////////

Destăinuirile unui bancher

By Dan Tănăsescu

 

În acest poem amuzant, intitulat „Bancherul” (The Banker), semnat de Craig-James Moncur, sunt sintetizate practic toate marile teorii ale conspiraţiei, referitoare la controlul ocult al lumii. Partea tristă e că aceste lucruri sunt cât se poate de adevărate. 🙁

 

 

 

Dacă doriţi şi varianta originală, netradusă a poemului:

 

My name is Montague William the III

And what I will tell you may well sound absurd

But the less who believe it, the better for me

For you see … I’m in banking and big industry

 

For many a year we have controlled your lives

While you all just struggle and suffer and strive

We created the things that you don’t really need

Your, your sports cars, and fashions, and plasma TV’s

 

I remember it clearly how all this begun

Family secrets from father to son

Inherited knowledge that gives me the edge

While you peasants people lie sleeping at night in your beds

 

We control the money that controls your lives

Whilst you worship false idols and wouldn’t think twice

About selling you souls for a place in the sun

These things that won’t matter when your time is done

 

But as long as they’re there to control the masses

I just sit back and consider my assets

Safe in the knowledge that I have it all

While you common people are losing your jobs

 

You see … I just told you in utter contempt

But the smile on my face well it makes me exempt

For I have the weapon of global TV

Which gives us connection and invites empathy

 

You would really believe that we look out for you

While we bankers and brokers are only a few

But if you saw that you’d take back the power

Hence, daily terrors to make you all cower

 

The panics, the crashes, the wars, and the illness

That keep you from finding your spiritual wholeness

We rig the game, and we buy-out both sides

To keep you enslaved in your pitiful lives

 

So, go out and work as you body clock fades

And when it’s all over a few years from the grave

You’ll look back on all this and just then you’ll see

That your life was nothing … a mere fantasy

 

There are very few things that we don’t now control

To have lawyers and police force was always a goal

Doing our bidding while you march on the street

But, they never realized that they’re only just sheep

 

For real power resides in the hands of a few

You voted for parties, what more could you do?

But what you don’t know is they’re one and the same

Old Gordon has passed good Ole David the reins

 

And you’ll follow the leader who was put there by you

But your blood it runs red while our blood runs blue

But you simply don’t see it’s all part of the game

Another distraction like money and fame

 

Get ready for wars in the name of the free

Vaccinations for illness that will never be

Assault on you children’s impressionable minds

And a micro-chipped world you’ll put-up no fight

 

Information suppression will keep you in toe

Depopulation of peasants was always our goal

But eugenics was not what we hoped it would be

Oh yes, it was us that funded NAZI’s

 

But as long as we own all the media too

What’s really happening does not concern you

So just go on watching your plasma TV

And the world will be run by the one’s you can’t see.

 

////////////////////////////////////////////

Alessio Rastani despre criza financiară mondială

 

 

 

Din când în când, în presa oficială internaţională mai scapă unele informaţii pe care cei care fac jocurile pe acestă planetă ar vrea să le ţină departe de ochii şi urechile mulţimilor.

 

Într-un interviu în direct la postul TV BBC, Alessio Rastani, care s-a recomandat ca “trader independent”, a făcut câteva dezvăluiri ce i-au şocat şi i-au luat prin surpindere pe jurnaliştii cu care discuta.

 

El a spus că marii finanţişti şi jucători pe pieţele financiare internaţionale, nu numai că nu au interesul să găsească soluţii pentru criza actuală, ci chiar urmăresc să profite şi să aibă beneficii de pe urma acesteia. Chiar el însuşi, spune că visează la o astfel de criză mai mult timp.

 

De 3 ani am tot visat să vină o recesiune şi o cădere a burselor ca să pot face bani.

 

Declaraţiile şocante nu se opresc aici. Conform acestui trader independent lumea nu ar fi condusă de guverne, ci de grupul financiar Goldman Sachs.

 

De fapt, guvernele nu sunt cele care conduc lumea. Goldman Sachs o face.

 

Alessio Rastani am mai avertizat, în cadrul aceleiaşi apariţii tv că în următoarele douăsprezece luni, milioane de oameni îşi vor pierde economiile de-o viaţă.

 

După această apariţie surprinzătoare, presa a încercat să îl decredibilizeze pe neobişnuitul invitat, spunând că este de fapt un impostor care vrea să câştige notorietate, sau că interviul a fost o farsă. Dar lucrurile au fost spuse şi milioane de oameni au văzut înregistrarea video, care a devenit clip viral pe Youtube.

 

Criza financiară mondială a fost declanşată de psihopaţi

Criza alimentelor, noua sperietoare mondială

Benjamin Fulford face dezvăluiri incredibile despre Oculta Mondială şi un plan de salvare a omenirii

Criza mondială prevăzută încă din 2006

Congresmanul american Larry McDonald vorbeşte în 1983 despre Noua Ordine Mondială

 

 

 

//////////////////////////////////////////

Anghel Rugină despre adevăraţii conducători ai lumii

 

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe Antena 1, care se numea: “Marius Tucă Show”. Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI!

 

Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi “ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

 

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

 

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

 

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul “de mare calibru”din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se “pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

 

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La “Casa Albă”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american “în privat”, au început dezvăluirile:

 

“George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…”

 

“Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?” A întrebat, Tucă.”Păi, nu prea…” a răspuns domnul profesor. “Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, “ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…

 

Apoi a continuat:

 

“Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc “ca în sânul lui Adam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai “potrivite” pentru a “câştiga alegerile”, în mod “democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt”aleşi” cu “binecuvântarea” acestui “GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică “directivele” trasate de acesta…”

 

Întrebare telefonică de la un telespectator:

 

“Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de ‘GRUP’?”

 

“Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită “privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia “foaia de drum”…

 

Replică telefonică:

 

“Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?”

 

Răspuns:

 

“Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci “GRUPUL” care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”

 

Replică:

 

“Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia… Bună seara!…”

 

Anghel Rugină, (A.R.): “Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!… În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă… Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca poporul meu să afle… Să afle şi să înţeleagă!… Să înţeleagă că la nivel global “cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”

 

Alt telespectator (TS), întreabă: “Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?”

 

A.R.: “Sunt şi masoni în “grup”, dar nu sunt majoritari!”

 

TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):

 

“Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?”

 

A.R.: “Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre “muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din “GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în niciun top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane “alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…”

 

TS: “Atunci sunt evreii?”

 

A.R.: “Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!”

 

TS: “Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…”

 

A.R.: “Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul “GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest “GRUP”se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

 

TS: “Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?”

 

A.R.: “Se zice că acest “GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi “GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”

 

TS: “Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?”

 

A.R.: “O.K. Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi “administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un “GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250 – 300 de persoane!…“

 

Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă…

 

Şi domnul profesor a continuat:

 

“Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui “GRUP”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte zei în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul “independent”, a fost nevoie de un “război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria “GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul!

 

Acum suntem în faza în care “GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume “Globalizarea”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…

 

Trebuie să recunoaştem că acest “GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept, dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de “GRUP”. De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. “Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.

 

E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…”

 

Marius Tucă (M.T.): “Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

 

A.R.: “În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!”

 

M.T.: “Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?”

 

A.R.: “În primul rând, am o vârstă: “mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…”

 

TS: “Şi noi ce trebuie să facem?”

 

A.R.: “Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.

 

Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”

 

Comentariul meu:

 

Acest text circulă în prezent sub formă de comentariu pe diferite bloguri sau site-uri ale unor publicaţii. Eu l-am primit pe e-mail, semn că a început să circule şi pe această cale.

 

Nu am reuşit încă să aflu cine este cel care a conceput acest material nici data la care a fost făcut public pentru prima oară, aşa că nu pot să mă pronunţ în legătură cu autenticitatea conţinutului său.

 

Totuşi Anghel Rugină, aşa cum reiese din spusele sale, propune o atitudine de supunere şi acceptare a sistemului global instaurat de respectivul „GRUP”, aşa că este posibil ca şi el să fie un om al sistemului, dar cu un simţ patriotic ceva mai dezvoltat.

 

Din păcate nu există o înregistrare a emisiunii de acum 10 ani a lui Marius Tucă, pentru că atunci site-urile de conţinut video şi web 2.0 erau abia la început.

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Masonul Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi <strong>controlul prin implantul de microcipuri</strong>

 

 

        https://gandeste.org/general/sfarsitul-programat-al-democratiei-puterea-a-trecut-in-alte-maini-2/41280

 

https://gandeste.org/general/bilderberg-2013-bun-venit-in-1984/30142

 

 

 

///////////////////////////////////////

IATĂ IDOLII LA CARE SE ÎNCHINĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT DIN ROMÂNIA… UN PARTID DE TIP NEOCOMUNIST(deci-satanist), FĂRĂ CEA MAI MICĂ ÎNDOIALĂ… – Radu Iacoboaie

            Pentru cei care nu știu cum au evoluat lucrurile pe scena politicii românești, Partidul Social Democrat s-a numit înainte Partidul Democrat Social din România, care a confiscat Frontul Salvării Naționale și pe care l-a transformat în partid politic câștigând detașat primele alegeri ,,democratice” postdecembriste, preluând sediile fostului Partid Comunist Român și posibil toate fondurile UTC-ului și PCR-ului.

 

            PSD este marele partid de stânga din România care a fost mai tot timpul prezent la guvernare și cu cei mai mari și mulți politicieni corupți.

 

            Nu știu dacă ați remarcat că la sediile actuale sau la unele dintre acestea, apar unele banere cu figurile reprezentative pentru doctrina social-democrației din România, atât cetățeni români, cât și străini.

 

            Prezentăm mai jos cine sunt acești idoli (ideologi, politicieni, scriitori) la care se închină libercugetătorii din Partidul Social Democrat (nu știm însă de ce lipsesc totuși nume precum Lenin, Stalin, Troțchi ș.a.):

 

            KARL MARX (1818-1883)

 

            FRIEDRICH ENGELS (1820-1895)

 

 

            JEAN JACQUES ROUSSEAU (1712-1778)

 

            EDUARD BERNSTEIN (1850-1932)

 

            LASSALLE FERDINAND (1825-1864)

 

Reclame

 

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

 

            BRUNO KREISKY (1911-1990)

 

            GEORGE ORWELL (1903-1950)

 

            KARL SCHILLER (1911-1994)

 

            OLOF PALME (1927-1987)

 

            WILLY BRANDT (1913-1992)

 

            ANNA LINDH (1957-2003)

 

            ANTHONY GIDDENS (18 ianuarie 1938)

 

            ROMANO PRODI (9 august 1939)

 

            TONY BLAIR (6 mai 1953)

 

            MARTIN SCHULZ (20 decembrie 1955)

 

 

 

            I.C. FRIMU (1871-1919)

 

            GHEORGHE GRIGOROVICI (1871-1950)

 

            TATIANA GRIGOROVICI (1877-1952)

 

            IOAN FLUIERAȘ (1882-1952)

 

            CONSTANTIN TITEL PETRESCU (1888-1957)

 

            IOSIF JUMANCA (1893-1949)

 

            ILIE MOSCOVICI (1895-1943)

 

            Credeți că aceste personalități nu au avut poate nicio legătură cu comunismul bolșevic și masoneria, din moment ce nu apar aici numele comuniștilor mai cunoscuți? Dați o simplă căutare pe google la biografia fiecăruia și vă veți convinge cam ce hram poartă distinșii domni…

 

 

            Să vedem de pildă cine este domnul Martin Schulz? Site-ul Wikipedia.org ne spune concis încă de la început: ,,(n. 20 decembrie 1955, Hehlrath, azi parte a orașului Eschweiler, Renania de Nord – Westfalia) este un om politic german, membru al SPD…” Adică este un europarlamentar german, exponent al social-democrației europene sau grupului parlamentar social-democrat în cadrul Parlamentului European…

 

            Acum descifrăm mai bine rostul și prezența acestor banere: să ofere o imagine europarlamentarilor care vin în vizite de curtoazie la sediile PSD-ului din România…

 

            În completare, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

 

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2016/02/01/motive-pentru-care-partidul-neocomunist-psd-trebuia-dizolvat-de-mult-timp-radu-iacoboaie-31-ianuarie-2016/

 

            http://www.stelian-tanase.ro/congresul-ultimei-sanse-s-terminat/

 

            http://www.ziartricolorul.ro/la-85-de-ani-un-bolsevic-insetat-de-putere-se-implica-in-bataliile-din-boschetii-partidului-iliescu-practica-pedofilia-politica/

 

            http://www.nasul.tv/ion-cristoiu-pretul-contributiei-lui-ion-iliescu-la-alegerea-lui-liviu-dragnea-psd-va-sarbatori-25-de-ani-de-la-infiintarea-fsn-ului-neocomunist/

 

            http://www.evz.ro/sub-acuzatia-de-crime-impotriva-umanitatii-alexandru-visinescu-a-fost-condamnat-la-25-de-ani-inchisoare-pentru-12-victime-ion-iliescu-responsabil-de-moartea-a-1-100-de-persoane-a-fost-chemat-de-liviu-dragnea-sa-indrume-partidul-de-guvernamint.html

 

 

Ocuparea sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord

Gabriel Teodor Gherasim

 

Regiunea Hertsa și regiunile locuite de o populație majoritară slavă (Bucovina de Nord, Basarabiei de Nord și de Sud) au fost incluse în RSS Ucraineană.

Regiunea Hertsa și regiunile locuite de o populație majoritară slavă (Bucovina de Nord, Basarabiei de Nord și de Sud) au fost incluse în RSS Ucraineană.

 

 

Ocuparea sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord a avut loc între 28 iunie și 4 iulie 1940, ca urmare a unui ultimatum al Uniunii Sovietice adresat României la 26 iunie 1940 care amenința cu folosirea forței. Basarabia făcea parte din Regatul României încă din timpul Războiului Civil Rus și Bucovina de la dizolvarea Austro-Ungariei, iar Herța era un district al Vechiului Regat Român. Acele regiuni, cu o suprafață totală de 50.762 km² și o populație de 3.776.309 locuitori, au fost încorporate în Uniunea Sovietică. La 26 octombrie 1940, șase insule românești de pe brațul Chilia a Dunării, cu o suprafață de 23,75 km², erau și ele ocupate de armata sovietică.

 

Basarabia făcea parte din Regatul României încă din timpul Războiului Civil Rus și Bucovina de la dizolvarea Austro-Ungariei, iar Herța era un district al Vechiului Regat Român.

Basarabia făcea parte din Regatul României încă din timpul Războiului Civil Rus și Bucovina de la dizolvarea Austro-Ungariei, iar Herța era un district al Vechiului Regat Român.

Uniunea Sovietică plănuise să realizeze anexarea printr-o invazie pe scară largă, dar guvernul român, răspunzând ultimatumului sovietic dat pe 26 iunie, a fost de acord să cedeze din teritorii pentru a evita un conflict militar.

 

Folosirea forței fusese declarată ilegală prin Convențiile pentru Definirea Agresiunii din iulie 1933, dar din punct de vedere juridic internațional, noul statut al teritoriilor anexate a fost în cele din urmă bazat pe un acord formal prin care România a consimțit la retrocedarea Basarabiei şi cesiunea Bucovinei de Nord.

 

Deoarece nu a fost menționat în ultimatum, anexarea regiunii Hertsa nu a fost consimțită de România și același lucru este valabil și pentru ocuparea ulterioară

 

 

Evrei împușcați în stradă în timpul Pogromului

sovietică a insulelor dunărene. La 24 iunie, Germania nazistă, care recunoscuse interesul sovietic pentru Basarabia într-un protocol secret, Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939, fusese informată înainte de ultimatumul planificat, dar nu informa autoritățile române și era dispusă să ofere sprijin.

 

Pe 22 iunie, Franța, garant al granițelor românești, a căzut în fața avansurilor naziste. Acesta este considerat a fi un factor important în decizia sovieticilor de a lansa ultimatum.

 

Invazia sovietică a Bucovinei din 1940 a încălcat Pactul Molotov-Ribbentrop, deoarece a depășit sfera de influență sovietică care fusese convenită cu puterile Axei, numită inițial Axa Roma-Berlin, a fost o coaliție militară care a inițiat al Doilea Război Mondial și a luptat împotriva Aliaților. Principalii săi membri au fost Germania nazistă, Regatul Italiei și Imperiul Japoniei.

 

La 2 august 1940, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost proclamată ca republică constitutivă a Uniunii Sovietice, cuprinzând cea mai mare parte a Basarabiei și o parte din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, o republică autonomă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene pe malul stâng al Nistrul (acum Transnistria separatistă). 

 

Regiunea Hertsa și regiunile locuite de o populație majoritară slavă (Bucovina de Nord, Basarabiei de Nord și de Sud) au fost incluse în RSS Ucraineană. O perioadă de persecuție politică, inclusiv execuții, deportări în lagăre de muncă și arestări, a avut loc în timpul administrației sovietice.

 

În iulie 1941, trupele române și germane au ocupat Basarabia, Bucovina de Nord și Herța în timpul invaziei Axei asupra Uniunii Sovietice. S-a înființat o administrație militară, iar populația evreiască din regiune a fost executată pe loc sau deportată în Transnistria, unde un număr mare a fost ucis.

 

În august 1944, în timpul celei de-a doua ofensive sovietice Iași-Chișinău, efortul de război al Axei pe Frontul de Est sa prăbușit.

 

Lovitura de stat din 23 august 1944 a făcut ca armata română să înceteze reziste la avansului sovietic și să se alăture luptei împotriva Germaniei.

 

Forțele sovietice au înaintat din Basarabia în România, au capturat o mare parte din armata sa ca prizonieri de război și au ocupat țara. La 12 septembrie 1944, România a semnat armistițiul de la Moscova cu Aliații.

 

Armistițiul și tratatul de pace ulterior din 1947 au confirmat granița sovieto-română așa cum era la 1 ianuarie 1941.

 

Basarabia, Bucovina de Nord și Herța au rămas parte din Uniunea Sovietică până la prăbușirea acesteia în 1991, când au devenit parte din noile state independente ale Moldovei și Ucrainei. Declarația de independență a Moldovei din 27 august 1991 a declarat ilegală ocupația sovietică.

 

La 26 octombrie 1940, șase insule românești de pe brațul Chilia a Dunării, cu o suprafață de 23,75 km², erau și ele ocupate de armata sovietică.

 

////////////////////////////////////////

 

ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM

Gabriel Teodor Gherasim  

 

Comuniștii au insistat să interzică gândirea liberă, mișcarea liberă și libertatea cuvântului

În 2017 se împlinesc 100 de ani de când comunismul s-a înripat pe banii Occidentului, bazat pe sistemul elitist al Occidentului (eugenics) de a distruge oamenii și națiunile inconvenabile dictaturilor național-socialiste și democratic-socialiste și prin acțiunile de grotescă barbarie a sălbaticilor din Est (rușii, chinezii, coreenii, ș.a.).

 

Pentru poporul român a însemnat sfârtecarea unității daco-romane dintre Nistru și Tisa, genociduri, deportări, gulaguri, pușcării și moartea a peste 10% din populația daco-romană a vechii Dacii.

 

În plus, a însemnat deformare, amnezie și înlocuirea valorilor autentice românești cu împărțirea în „limbi și etnii” fanteziste (limbile „moldovenească” – între Nistru și Prut – cu „valahă” din

Balcani), și redenumirea monștrilor… în eroi (Ceaușescu, Lenin, Stalin, Partidul Comunist/Socialist, naționalizare, tribunalul poporului, origine sănătoasă, etc.). Copii și adulți au murit din lipsa îngrijirii medicale, a foamei, a frigului, a serviciilor sociale criminale în „raiul proletar,” cu milioanele, în acești 100 de ani, când guvernul comunist aresta și omora lent sau brutal populațiile civile, în timp ce țările capitaliste au ajuns să dea asigurări medicale, libertate de mișcare, încurajarea clasei mijlocii, maximalizarea de benecii pentru inventatori și, în general, au creat destinații de invidiat pentru refugiații din țările (neo)comuniste.

 

Comuniștii au insistat să interzică gândirea liberă, mișcarea liberă și libertatea cuvântului și de acțiune la populațiile subjugate, până când au fost îndepărtați și după omorârea masivă a luptătorilor pentru libertate.

Comunismul este o mișcare satanistă, după cum pastorul și supraviețuitorul pușcăriilor comuniste, Richard Wurmbrand, a detaliat în cartea sa, „Marx și Satana”. Scopul satanismului este

sacriciul de vieți umane lui Lucifer. În timp ce în Creștinism, Iisus s-a sacricat pentru oameni, în satanism se așteaptă sacricarea oamenilor lui Lucifer. Sub egida ateismului, comunismul a folosit simbolurile satanice, precum cel al stelei roșii, falsul Mesia (Lenin), falsul mormânt „sfânt” (mumia lui Lenin din Kremlin) și distrugerea de locașuri religioase cu coruperea celor care au supraviețuit în numele „clasei muncitoare” (în special a locașurilor creșține).

 

Pentru că satanismul solicită de la credincioșii săi „ordine prin haos” și sadism, sacriciul de tip genocid de vieți umane este o constantă, precedată de abuz mintal, emotiv, zic/sexual, dus

până la exacerbare. Astfel, vedem ceremonii satanice de „reeducare” a oamenilor pe sistem satanic, de la pușcăriile și gulagurile comuniste („fenomenul Pitești”), la școlile cu îndoctrinare bazată pe ură, turnătorie și îndoctrinarea spre genocid a copiilor, a adolescenților și a adulților, sub titulatura inocentă de „revoluție.”

 

Or revoluție/revolver înseamnă întoarcerea cu fundul în sus a omenirii, care implică, înainte de orice, distrugere. Mai puțin cunoscut este faptul că și naziștii lui Hitler, ca și comuniștii lui Stalin și Mao, au folosit etichete simpliste pentru oamenii pe care au vrut să-i distrugă, numindu-i „inferiori” și „dușmani.” Atât Hitler, cât și dictatorii comuniști s-au inspirat din

lucrările bazate pe falsele biologii și sociologii ale lui Karl Marx .Iar Karl Marx a venit dintr-o familie satanică și a aplicat strategia de minciună: „cea mai bună strategie a diavolului este să ne

convingă că nu există” (ateismul). Scrierile, agenda, și acțiunile generate de scrierile sale au arătat în schimb exact opusul: comunismul este un cult satanic bazat pe sacriciu.

 

Occidentul nu numai că tace, dar îi protejează pe comuniști și pe crimele lor, etichetându-i nici mai mult nici mai puțin decât ca „eliberatori”. Băncile globaliste au nanțat și protat după

crimele comuniste, de la Lenin la China comunistă a anului 2017. Guvernele, companiile și elitele miliardarilor din Vest au făcut pact cu și au protat din crimele comunismului în mod

continuu. Din cauza acestor interese, Vestul laudă pe comuniști, minimalizează, neagă și/sau le acuză pe înseși victimele comuniștilor de crimele comuniștilor. Mai mult, produc

maculatură de predare la copiii din școlile din Vest despre „communism”, prezentându-l în termeni de povestioare, de tipul cărțuliilor gen „micul leninist” ale anilor ’50 din secolul trecut,

publicate în țările ocupate de comuniști.

 

Pentru adolescenți au creat moda „communist chic”, în care este un lucru „modern” de a purta simboluri cu secera și ciocanul, sau alte însemne comuniste, de la chiloții de damă, la tricouri și ca nume de baruri și băuturi alcoolice.

Casa Albă a lui Obama a considerat normal să aibă globuri de Crăciun cu fața ucigașului Mao. Iar americanii au ridicat statuie lui Stalin în același an când Gruzia demola statuile acestui

psihopat ucigaș.

A fost surprinzător să văd zilele trecute câteva panouri uriașe la Times Square, în New-York, cu așe care comemorau victimele comuniștilor de-a lungul celor 100 de ani de dominație, inclusiv

informând trecătorii că 1:5 indivizi din lume încă trăiește într-o dictatură deschis comunistă (numărul țărilor cu guverne neocomuniste, deghizate drept „democratice’, ridică numărul

omenirii sub dictaturi de stânga la peste 20%). A fost surprinzător nu pentru că nu era normală comemorarea victimelor comuniștilor după 100 de ani de dictatură, ci pentru că aceste panouri s-au așat în aceeași țară unde, la Georgia Stones, este chiar săpată în stâncă intenția de a reduce (distruge) populația pământului la 500,000,000 – deci de a omorî 6.5 miliarde din 7 miliarde.

 

Rămâne la discreția urmașilor victimelor comuniștilor de a ține candela memoriei sacriciului lor aprinsă în perpetuitate, pentru că „cine uită crimele trecutului este condamnat să le repete.”

Memorie eternă martirilor noștri care au fost persecutați și care au fost sacricați de către mișcarea satanică chemată comunism.

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

(Tot ce facem fara Dumnezeu cel Viu-neiconat,devine desertaciune si…)Avem răspunsul: Asistăm la Demolarea Controlată a Occidentului

 

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ   

De doi ani și jumătate, vedem uluiți cum Occidentul se sinucide ca urmare a politicilor halucinante ale liderilor săi. De la bun început întrebarea a fost: Prostie sau Ticăloșie? Acum avem răspunsul.

 

Pe 2 septembrie, G7 a decis să impună plafonarea prețului petrolului rusesc.

 

Măsura ar urma să intre în vigoare pe 5 decembrie. În plină iarnă. Când se anunța deja frig, foame, întuneric.

 

Scopul declarat al deciziei G7 este de a împiedica Moscova, mare exportatoare de petrol, să profite de pe urma Războiului din Ucraina și a crizei energetice declanșate de sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

 

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a explicat principiul de funcționare:

 

TEORETIC:Plafonarea ar urma să permită în continuare petrolului rus să „curgă” pe piețele internaționale, ceea ce ar menține prețurile scăzute. Dar, în același timp, va reduce veniturile obținute de Rusia din vânzarea petrolului, ceea ce ar urma să îi slăbească economia și capacitatea de război în Ucraina.

 

Care sunt șansele EFECTIVE ca acest plan al G7 să se realizeze?

 

Javier Blas, analist Bloomberg în domeniul energiei, a rezumat situația:

 

„Eu și prietenii mei am decis să impunem plafonarea prețului la berăria de lângă noi. Noi nu avem deloc de gând să bem bere acolo. Proprietarul berăriei spune că nu va vinde bere nimănui care respectă plafonarea. Alți clienți, care beau mult acolo, spun că nu vor respecta plafonarea. Succes.”

 

 

Asta a și făcut Rusia. A anunțat că nu va mai vinde petrol țărilor G7 și altora care respectă plafonarea.

 

(Exact la fel a procedat când a anunțat că nu mai vinde gazele decât pe ruble. Și manevra a fost un succes. Veniturile Rusiei din exporturile de gaze au crescut iar Rubla a fost numită „Moneda Anului”. Iar Occidentul a ajuns să importe gaze rusești via China.)

 

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat imediat după decizia G7:

 

„Companiile care impun un preț plafonat nu vor mai fi printre beneficiarii noștri. Pur și simplu, nu vom mai coopera cu ei pe principii contrare libertății pieței.”

 

În aceste condiții, este la mintea cocoșului  că, pentru ca plafonarea să funcționeze, numărul de țări și de companii care susțin această măsură trebuie să fie suficient de mare, încât Rusia să nu mai aibă UNDE să vândă petrol la prețul pe care îl dorește.

 

Aici e HIBA.

 

Din G7 nu fac parte nici China, nici India, mari importatoare de petrol și alte materii prime energetice, și aliate ale Rusiei în BRICS.

 

Pe de altă parte, Statele Unite și Marea Britanie, membre G7, au interzis deja importurile de petrol din Rusia cu mult înainte, la două săptămâni după invazia din Ucraina.

 

Iar o a treia țară din G7, Japonia, a anunțat că petrolul rus importat prin conducta Sahalin-2 va fi exclus de la plafonare.

 

O altă condiție pentru ca măsura G7 să funcționeze era ca pe piața internațională să fie SUFICIENT petrol, pentru ca prețul să nu crească și astfel să îl favorizeze pe Putin.

 

La jumătatea lui iulie, Joe Biden a vizitat Arabia Saudită și i-a cerut prințului moștenitor Mohammed bin Salman să își utilizeze influența pentru a convinge țările OPEC să mărească producția.

 

Drept răspuns, pe 5 septembrie, OPEC a anunțat că își REDUCE producția cu 100.000 de barili pe zi.

 

Presa americană a calificat gestul drept „o umilire a lui Biden și a Uniunii Europene”.

 

În consecință, în loc să scadă, prețul petrolului va CREȘTE.

 

Încă din iunie, când G7 discuta despre posibilitatea plafonării, experții au avertizat că măsura va duce la o EXPLOZIE a prețurilor.

 

De la mai puțin de 90 de dolari barilul, cât este în prezent, la 200 de dolari barilul. O creștere de peste 100%.

 

Prețul acesta nu va fi plătit de Biden, Macron, Scholz sau Von der Leyen. Va fi plătit de oamenii de rând din Occident. De NOI.

 

Imaginați-vă ce vor afișa stațiile de benzină la iarnă!

 

Încă o pacoste în cârca noastră. În plină criză energetică. În plină iarnă de coșmar.

 

Între timp, prima reacție a Rusiei, la anunțul de vineri al G7 a fost să sisteze livrările de gaze prin Nord Stream 1 către Europa.

 

Fiecare cu armele lui. Unii cu HIMARS, alții cu Conducta.

 

Se întâmplă din nou: la fel ca și în cazul sancțiunilor, Occidentul pretinde că vrea să îl otânjească pe Putin. Dar și de data aceasta, Putin iese întărit. Își va vinde petrolul la preț dublu.

 

Iar Occidentul dă o nouă gherlă: tot ce reușește este să își nenorocească (și mai mult) propriii cetățeni.

 

La început puteai crede că e vorba de prostie. Acum a devenit evident: este Ticăloșie Premeditată.

 

Demenții planetei urmăresc Demolarea Controlată a Occidentului, creând astfel terenul viran necesar pentru Reconstrucție. Build Back Better. Marea Resetare.

 

 

Pentru a aduce Raiul lor de coșmar pe Pământ.

 

https://www.activenews.ro/opinii/Avem-raspunsul-Asistam-la-Demolarea-Controlata-a-Occidentului-175932

 

////////////////////////////////////////////

 

(In vazul lumii se ironizeaza, dar in ascuns se…pupeaza)-Răzbunarea lui Trump: Neo-marxiștii din Germania au început să se păruiască între ei. Din cauza CRIZEI

 

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ 

Sătul să fie ciuca criticilor, vicecancelarul Germaniei a avut o uluitoare răbufnire de furie la adresa partidului Angelei Merkel.

 

Criza energetică și economică din Germania se agravează de la o zi la alta. Ca urmare, cresc și tensiunile din rândul clasei politice.

 

Robert Habeck, vicecancelar și ministrul al Economiei și Climatului (!), este, alături de cancelarul Olaf Scholz, principala țintă a criticilor politice și din partea populației pentru actuala criză.

 

Drept urmare, pe Habeck l-au lăsat nervii.

 

În cadrul emisiunii de știri de la ARD, Tagesschau, vicecancelarul a răbufnit:

 

„Uniunea (Creștin Democrată – CDU) a condus țara și multe landuri timp de șaisprezece ani. Șaisprezece ani de politică energetică falimentară. Iar noi, în câteva luni, vom curăța tot ce ați ratat, împiedicat și distrus în șaisprezece ani.”

 

Donald Trump ar trebui să se simtă răzbunat.

 

La summit-ul NATO din vara lui 2018, referindu-se la gazoductul ruso-german Nord Stream 2, liderul american i-a spus secretarului general al Alianței, Jens Stoltenberg:

 

„Este trist că Germania încheie un mare acord pentru petrol și gaze cu Rusia. Noi ar trebui să ne păzim de Rusia, iar Germania va plăti Rusiei miliarde și miliarde de dolari anual.”

 

Referindu-se la fostul cancelar german, Gerhard Schröder, membru în consiliul de administrație al Nord Stream 2, Trump a continuat:

 

„Fostul cancelar german este șeful companiei gazoductului care furnizează gazele… Germania este controlată total de Rusia – va obține 60-70% din energie și o nouă conductă… Nu cred că este corect și este ceva foarte rău pentru NATO… Cred că trebuie să discutăm cu Germania despre asta… Și, apropo: Germania contribuie cu ceva mai puțin de 1% (din PIB la NATO), în timp ce Statele Unite contribuie cu 4,2%.”

 

În același an 2018, în discursul său de la ONU, Trump a avertizat din nou:

 

„Germania va deveni total dependentă de energia din Rusia, dacă nu face o schimbare rapidă.”

 

Membrii delegației germane au râs și au clătinat ironic din cap.

 

Fără îndoială, Robert Habeck are dreptate când acuză formațiunea Angelei Merkel de dezastru energetic.

 

Într-un delir de misticism ecologist, sub pretextul „înverzirii” rapide a economiei, Merkel, poreclită și „cancelarul climatic”, a închis pe capete mine de cărbune și centrale nucleare.

 

Germania a renunțat astfel, de bunăvoie, la una dintre cele mai importante avuții ale sale.

 

DAR… acțiunile sale au fost salutate și sprijininte la vremea respectivă de opoziția de stânga. Mai ales de Verzi, al căror co-președinte este azi Robert Habeck.

 

Dar și de social-democrați, aflați la guvernare alături de Merkel și de CDU în cadrul așa-numitei „Mari Coaliții”.

 

Or, fostul cancelar filo-rus Gerhard Schröder a fost social-democrat.

 

 

Iar Partidul Liber Democrat (FDP), care face parte azi din guvernul Scholz și sprijină măsurile de austeritate energetică, a făcut parte și din „Marea Coaliție” condusă de Merkel și a ccontribuit la „înverzirea” aberantă a economiei.

Neo-marxiștii au început să se păruiască între ei. Se anunță vremuri interesante în Europa.

 

https://www.activenews.ro/externe/Razbunarea-lui-Trump-Neo-marxistii-din-Germania-au-inceput-sa-se-paruiasca-intre-ei.-Din-cauza-CRIZEI-176026

 

/////////////////////////////////////////

Av. Gheorghe Piperea: Știința a devenit pretext ideologic al transformării omului într-o figurină de plastilină, ușor manipulabilă digital

DE AV. GHEORGHE PIPEREA   

ARTICOLE RELAȚIONATE

Av. Gheorghe Piperea: Ca să nu devenim lupi pentru ceilalți oameni, trebuie să acționăm acum. Cele trei crize grave în care se scaldă Guvernarea Dorel și Europa: Energetică, Alimentară și Geopolitică  

 

Gheorghe Piperea: Peste tot în lumea occidentală, liderii eternizați și auto-mandatați ne cer să uităm că au fost idioți Gheorghe Piperea: Peste tot în lumea occidentală, liderii eternizați și auto-mandatați ne cer să uităm că au fost idioți

 

 

Promotorii de acum 40 de ani ai comunismului cu față umană și ai perestroicăi ajunseseră la concluzia că nu se mai poate trăi în frică și negarea realității (denial, pe Hollywood/netflix style) în favoarea credinței în știința și a ideologiei sovietice. 

 

Dizidenții vorbeau și scriau, iar adversarii blocului sovietic îi publicau și îi premiau cu Nobel sau Oscar, într-un demers de demolare prezentat ca o victorie a libertății și a rațiunii.

 

Oamenii simpli ascultau cu emoție posturile de radio ale libertății. Aceea era libertatea autentică, libertatea dezirabilă, antidotul totalitarismului.

 

Nu mai există acel antidot. Fabricanții virusului nu au mai lucrat la anti-dot. Veninul totalitar e ubicuu azi. E peste tot. Unii s-au îndrăgostit de el ca de un drog.

 

Azi, nu mai ai unde să publici, că peste tot ești cenzurat. Fie brutal și direct, așa cum s-a întâmplat în plandemie cu oamenii de știință si de cultură „negaționiști”, fie insidios și indirect, prin limitarea accesului la main-stream media sau prin ștampilarea ca fake news a opiniei dizidente.

 

Nu mai există debușeul unei noi perestroika. Totul este sun control. Negarea realității nu a fost niciodată mai simplă: anihilarea oricărui dizident și neutralizarea oricărei idei critice sunt la un click distanță.

 

Oamenii simpli nu mai au radiouri ale libertății la dispoziție. Cărțile tipărite sunt dezavuate și chiar interzise.

 

Media de sorginte rusă ori chinezească sunt necredibile prin definiție, cele ale lumii „libere” se auto-cenzurează, ca să nu dispară economic.

 

Veți zice că cele de mai sus figurează, totuși, pe o pagină a unei rețele de socializare. Da, dar câți mai pot citi sau măcar accesa pagina mea? Nici măcar 5% din cei peste 155 de mii de „urmăritori” nu mai pot vedea ceea ce scriu.

 

Suntem făcuți insignifianți prin news feed: ce deranjează, e degradat și pus la coada cozilor, ce cadrează cu „valorile” comunității este împins în față, ca să sară în ochi și să nu poată fi ignorat.

 

Curând, dizidenții vor fi debranșați de la tot ceea ce înseamnă traiul în sec. XXI, doar pentru că nu sunt cu turma și cu mulțimea de idioți utili. Pe de altă parte, cât timp credeți că voi mai fi lăsat să scriu pe Facebook, după ce se va fi aflat procentul meu real de încredere la vot pe care l-au descoperit deja sondorii opiniei publice și îl ocultează?

 

Oare cine a învins în 1989, securitatea & comunismul sau democrația de tip occidental?

 

Om fi, probabil, în post-democrație, cum spunea V. Orban, dar eu cred, mai degrabă, că suntem trăitori fără vrerea noastră într-o lume pervers întoarsă cu fundul în sus, unde capitalismul e spionaj permanent, elitele birocratice, nealese de nimeni, sunt mai centralist – sovietice decât comuniștii de vârf din vremea lui Gorbaciov, iar știința a devenit pretext ideologic al transformării omului într-o figurină de plastilină, ușor manipulabilă digital.

 

https://www.activenews.ro/opinii/Av.-Gheorghe-Piperea-Stiinta-a-devenit-pretext-ideologic-al-transformarii-omului-intr-o-figurina-de-plastilina-usor-manipulabila-digital-176030

 

///////////////////////////////

 

(Nimic nou sub sutane…) Biserica Ortodoxă Română a participat la Adunarea Consiliului Mondial Bisericesc cot la cot cu „Pelerinii homosexuali întru credință”. BOR stă împreună cu ei din 2013, când s-au pus bazele Coaliției Globale LGBT. Ce (mai) caută BOR în CMB?

 

DE ALESANDRU ANGHEL 

 

 

 Sinergia dintre V. Bănescu și Patriarhul Rusiei, V. Kirill.  

Ioan Sperling: Biserica, raiul pe pământ?… Cuvântul Cititorului Ioan Sperling: Biserica, raiul pe pământ?… Cuvântul Cititorului

 

 

Motto: „Consiliul Mondial al Bisericilor este Casa noastră comună”, spunea Kiril, actualul Patriarh al BORu, la o întrunire a Consiliului Mondial Bisericesc din 1991. La fel ca Gorbaciov, care vorbea în aceeași perioadă de „Casa comună europeană”, cam ce este UE azi. „Ortodocșii doresc ca această casă, acest Consiliu, să devină leagănul Bisericii Unite…” și miscarea ecumenistă să devină mișcarea ortodocșilor. În numele cui vorbea actualul Patriarh al BORu?   

 

Deși au trecut 32 de ani de la căderea comunismului, Biserica Ortodoxă Română continuă să facă parte dintr-o adunare dubioasă – Consiliul Mondial Bisericesc, un fel de OMS ecumenist -, organizație creată în Olanda, la 23 august 1948, cu sprijinul financiar al Fundației Rockefeller și stimulată de KGB în 1961 prin intrarea Bisericii Ortodoxe Ruse în organismul eteroclit, cu ordin similar către celălalte state din blocul sovietic.

Cea de-a 11-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) s-a desfășurat în Germania, între 31 august și 8 septembrie, informează Basilica.ro sub titlul „Lumea creștină, reunită la Karlsruhe…”. Au fost prezente 295 de delegații, între care și cea a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, vice-moderator la Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor.

 

În după-amiaza primei zile a evenimentului, a vizitat Adunarea de la Karlsruhe Președintele Federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Acesta le-a urat bun venit în Germania delegațiilor din toată lumea și a spus că le dorește lucrări rodnice la cea de-a 11 adunare a CMB, mai transmite sursa citată.

Ce a uitat să ne informeze Basilica este că delegația Bisericii Ortodoxe Române a stat cot la cot cu Delegația „grupului religios” internațional Rainbow Pilgrims of Faith al „pelerinilor” homosexuali „întru credință”, care au avut un loc specil dedicat la cea de-a 11-a Adunare a CMB.

 

În acest an, pe lângă reprezentanții bisericilor, la principalul eveniment ecumenic au participat și reprezentanți ai minorităților sexuale, după cum a transmis CMB prin publicația The Presbyterian Outlook.

 

Potrivit Gabrielei Mayer, unul dintre organizatorii Rainbow Pilgrims of Faith, participarea minorităților sexuale la Adunare ar trebui să contribuie la „căutarea dialogului și a păcii”, deoarece „chestiunile legate de „sexualitatea umană” sunt încă controversate în multe biserici”.

 

„Pelerinii Curcubeici în credință” de la Adunare au organizat mai multe mese rotunde la „Centrul de întâlniri pentru femei, bărbați, familie și diversitate de gen” și au prezentat o broșură cu drame ale „credincioșilor LGBTQIA+*” din întreaga lume.

 

Pentru ca curierul ofical de vorbe pe teme sub-bisericești al Digi, Hotnews și G4 să nu ne contrazică prea tare, publicăm mai jos informarea CMB de dinainte de începerea importate reuniuni internaționale, cu toate linkurile de rigoare:

 

KARLSRUHE, Germania (PNS) — Un grup internațional de aproximativ 35 de persoane LGBTQIA+ cunoscute în mod colectiv sub numele de Rainbow Pilgrims of Faith  va însoți cea de-a 11-a Adunare a  Consiliului Mondial al Bisericilor, care va începe săptămâna aceasta.

 

Reprezentanți ai Bisericii Presbiteriane (SUA)  și ai aproximativ 350 de alte biserici și grupuri de credință sunt adunați pentru cea de-a 11-a Adunare a CMB, care se desfășoară între 31 august și 8 septembrie. Aflați mai multe despre adunare aici .

 

„Înțelegem că problemele „sexualității umane” sunt încă controversate pentru multe biserici”, a spus Gabriele Mayer, unul dintre organizatorii Rainbow Pilgrims of Faith. „Vom fi prezenți în moduri care sunt coerente cu viziunea WCC a pelerinajului: căutarea dialogului, păcii și însoțirii.”

 

Rainbow Pilgrims va conduce mai multe paneluri la Centrul de întâlnire pentru femei, bărbați, familie, diversitate de gen în timpul celei de-a 11-a  Adunări și vor participa, de asemenea, la atelierele de lucru ale Adunării. Grupul va lansa, de asemenea, „Reconciliation from the Margins”, o broșură cu povești despre oameni de credință LGBTQIA+ din întreaga lume. Cartea va fi disponibilă în 10 limbi de la standurile din spațiul expozițional principal al Assemblyului și de la Swisshub.

 

Aflați mai multe despre activitățile Rainbow Pilgrims of Faith din timpul celei de-a 11-a Adunări mergând aici .

 

Formată în 2013, Coaliția Globală LGBT a început în timpul procesului de pregătire pentru cea de-a 10-a Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor din Busan, Coreea de Sud. Coaliția este un colectiv de rețele creștine LGBTQIA+, biserici, aliați și activiști care lucrează pe cinci continente. În Karlsruhe, aceștia sunt activi ca pelerinii curcubeului ai credinței.

 

Tema celei de-a 11-a Adunări a CMB de la Karlsruhe este „Iubirea lui Hristos mișcă lumea către reconciliere și unitate”. Rainbow Pilgrims speră să aibă un impact pozitiv în rândul liderilor și reprezentanților a peste 350 de biserici.

 

WCC a făcut public recent textul unui document resursă, „Conversații pe calea pelerinului: invitație la călătorie împreună pe probleme de sexualitate umană”. Descărcați documentul de  aici . Textul este rezultatul muncii din 2014 a Grupului de referință pentru sexualitatea umană (RGHS) al WCC/CMB. Știind că conversația ecumenica despre drepturi și incluziune este departe de a fi încheiată, Rainbow Pilgrims spun că speră că RGHS va continua să funcționeze în anii următori.

 

de Consiliul Mondial al Bisericilor

Subliniem: Basilica.ro ne aduce aminte în textul citat că Adunarea precedentă a avut loc în 2013, la Busan, Coreea de Sud. După cum citiți în informarea CMB de mai sus, la acea întrunire s-au pus bazele grupului homosexual de „pelerini” ai Coaliției Globale LGBT. Biserica Ortodoxă Română stă cot la cot cu homosexualii în CMB din 2013!

Citiți și descărcați de aici RECOMANDĂRILE CMB PENTRU BISERICI ȘI „SEXUALITATE”

Ce (mai) caută BOR în CMB?

 

Amintim că în această perioadă, când a fost deschisă adunarea CMB, am primit la redacție, pe acestă temă

 

https://www.activenews.ro/stiri/Biserica-Ortodoxa-Romana-a-participat-la-Adunarea-Consiliul-Mondial-Bisericesc-cot-la-cot-cu-Pelerinii-homosexuali-intru-credinta.-BOR-sta-impreuna-cu-ei-din-2013-cand-s-au-pus-bazele-Coalitiei-Globale-LGBT.-Ce-mai-cauta-BOR-in-CMB-176034

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Rusia şi China dezvoltă roboţi-ucigaşi; Întreaga lume este îngrijorată

 

Rusia şi China dezvoltă arme autonome, cunoscute şi ca „roboţi ucigaşi”, iar Pentagonul se vede nevoit să accelereze procesul de creare a unor astfel de arme moderne, a confirmat secretarul adjunct al Apărării din Statele Unite, Robert Work.

 

În cadrul forumului privind securitatea naţională a SUA, Work a admis că Moscova şi Beijingul sunt cu câţiva paşi înainte Washingtonului în ceea ce priveşte dezvoltarea roboţilor de luptă, anunţă revista Business Insider.

 

„Ştim deja că în China se investeşte masiv în dezvoltarea roboţilor autonomi, iar, recent, şeful Statului Major din Rusia, generalul Valeri Vasilevici Gherasimov, a declarat că forţele militare ruse se pregătesc să evolueze pe un câmp de luptă robotizat”, a explicat adjunctul Apărării din Statele Unite.

 

„În viitorul apropiat este posibil ca o unitate complet robotizată să fie creată pentru a lupta independent în cadrul operaţiunilor militare”, ar fi spus Gherasimov, conform citatului prezentat de Robert Work.

 

Oficialul american a subliniat că este important ca Statele Unite să accelereze eforturile pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale şi a capacităţii maşinilor de a învăţa, pentru a contracara ameninţarea reprezentată de programele similare din China şi Rusia.

 

Temerile privind crearea roboţilor autonomi de luptă au explodat în vara acestui an, când 100 de oameni de ştiinţă din toată lumea au semnat un manifest comun în care atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de folosirea armelor autonome dotate cu inteligenţă artificială.

 

Printre aceştia se numără şeful companiei Tesla, Elon Musk şi savantul britanic Stephen Hawking.

 

Musk, de altfel, se află şi în spatele unei companii nonprofit de cercetare, Open AI, care îşi propune să conducă studii avansate în domeniul inteligenţei artificiale, astfel încât aceasta să ofere beneficii lumii întregi.

 

Provocarea reprezentată de inteligenţa artificială va creşte pe măsură ce China şi Rusia vor avansa cu programele militare naţionale de creare a unor armate de roboţi.

 

Revista Defense One a anunţat că forţele ruseşti de Rachete Strategice au anunţat încă din martie 2014 că au amplasat mai mulţi roboţi santinelă capabili să distrugă ţintele fără personal uman la 5 baze de rachete nucleare.

 

Postul Russia Today l-a citat pe Viaceslav Khaitov, directorul general adjunct al Uralvagonzavod – una dintre cela mai mari companii producătoare de armament din Rusia -, vorbind despre planurile firmei de a dezvolta noi roboţi de luptă în următorii doi ani.

 

„Vom putea prezenta prototipurile într-un an şi jumătate sau doi. Ne îndepărtăm treptat de maşinile de luptă cu personal uman”, a afirmat Khaitov în urmă cu două luni.

 

 

 

///////////////////////////////////////////

(Astfel ne sapam groapa singuri)…Chinezii se joacă cu focul: au pus o „Inteligenţă Artificială” şef la o mare companie!

 

 

NetDragon Websoft este o companie chineză care dezvoltă și operează jocuri online multiplayer, dar şi realizarea de aplicații mobile. Compania a debutat cu primul său produs în anul 2002. Acum însă, o ştire de pe cotidianul „Daily Mail” ne lasă cu gura căscată: această companie chineză a numit primul robot umanoid din lume în funcția de președinte executiv! Fiinţa umană virtuală, susținută de Inteligența Artificială, este numită „Tang Yu”.

 

Numirea a fost făcută pe 26 august 2022, iar CEO-ul virtual, doamna Tang Yu, și-a început activitatea în cadrul principalei filiale a companiei, Fujian NetDragon Websoft. Potrivit declarației companiei, Tang Yu va sprijini procesul de luare a deciziilor în timpul operațiunilor zilnice ale companiei și va oferi un sistem mai eficient de gestionare a riscurilor. De asemenea, ea va fi folosită ca un centru de date în timp real și ca instrument de analiză pentru consiliul de administrație.

 

Președintele companiei NetDragon, Dr. Dejian Liu, a dezvăluit că această companie va continua să dezvolte algoritmii din spatele lui Tang Yu, pentru că „noi credem că Inteligenţa Artificială este viitorul managementului corporativ, iar numirea doamnei Tang Yu reprezintă angajamentul nostru de a îmbrățișa cu adevărat utilizarea Inteligenţei Artificiale pentru a transforma modul în care ne operăm afacerea și, în cele din urmă, ne impulsionăm creșterea strategică viitoare”.

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): Chinese tech company appoints an AI-powered virtual humanoid robot as CEO – claiming it will ensure ‘a fair and efficient workplace for all employees’ / dailymail.co.uk

 

P.S. Dacă această „Inteligenţă Artificială” preşedinte-executiv de companie va decide să dea afară toţi angajaţii, căci nu mai e nevoie de ei, din moment ce Inteligenţa Artificială poate face totul? Poate au unii decidenţi politici şi militari „idei strălucite” şi bagă o „Inteligenţă” de asta şi la comanda forţelor militare, luând astfel controlul asupra armelor nucleare, exact ca „SkyNet” din seria de filme „Terminator”. E foarte periculos să ne jucăm cu astfel de lucruri…

 

https://www.lovendal.ro/wp52/chinezii-se-joaca-cu-focul-au-pus-o-inteligenta-artificiala-sef-la-o-mare-companie/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

China are primul doctor robot din lume! A luat examenul si trateaza pacientii care vin la spital

 

Cum functioneaza robotul.

 

China are primul doctor robot din lume. Nu este o gluma, e vorba despre cel denumit „Assistant Doctor AI”, un robot care a reusit sa treaca un examen teoretic pentru a fi doctor.

 

Acesta poate fi gasit in provincia Anhui, acolo unde primeste pacienti carora le pune diagnostic si le da retete. Mai mult, robotul poate avea acces la diagnosticul pus de alti doctori si de asemenea la retetele prescrise de acestia.

 

Directorul spitalului spune ca, uneori, foloseste robotul pentru a verifica munca celorlalti doctori, lucru ce cu siguranta va duce la relatii tensionate intre robot si colegii sai 🙂

 

China este una dintre tarile cel mai avansate din punct de vedere tehnic, in special in ceea ce priveste inteligenta artificiala.

 

https://www.protv.ro/maskedsinger/stiri/china-are-primul-doctor-robot-din-lume-a-luat-examenul-si-trateaza-pacientii-care-vin-la-spital.html

/////////////////////////////////////////

 

 

Un băieţel ucrainean l-a întrebat pe Papa Francisc dacă va merge în Ucraina să salveze copiii de acolo

 

de MARINA CONSTANTINOIU

 

Papa Francisc a declarat sâmbătă că se va întâlni în curând cu oficiali ucraineni pentru a discuta despre posibilitatea unei vizite în țara lor.

 

Suveranul Pontif a dezvăluit întâlnirea viitoare într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu copiii într-una dintre curțile principale ale Vaticanului, transmite Reuters.

 

Un băiat ucrainean pe nume Sacear l-a întrebat: „Poți să vii în Ucraina să salvezi toți copiii care suferă acolo acum?”

 

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, care folosește un scaun cu rotile din cauza durerilor de genunchi, a răspuns că se gândeşte adesea la copiii ucraineni și că vrea să viziteze țara, dar că trebuie să aleagă momentul potrivit.

 

„Mă bucur că sunteți aici. Mă gândesc mult la copiii din Ucraina și de aceea am trimis cardinali să ajute acolo și să fie aproape de toți oamenii, de copii. Aș vrea să merg în Ucraina; trebuie doar să aștepți momentul să o fac, știi, pentru că nu este ușor să iei o decizie care poate face mai mult rău lumii întregi decât bine.”

 

„Săptămâna viitoare voi primi reprezentanți ai guvernului ucrainean, care vor veni aici să discute, să vorbească chiar și despre o eventuală vizită a mea acolo. Vom vedea ce se întâmplă”, a spus Papa Francisc.

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

În paradisul lui Borges: „Cred că o formă de fericire este lectura!”

de MIRA KALIANI

 

„Dacă citim o carte veche e ca și cum am citi tot timpul care s-a scurs din ziua când ea a fost scrisă și până astăzi. De aceea e bine să păstrăm cultul cărții.”

 

Jorge Luis Borges (24 august 1899 – 14 iunie 1986), cel mai celebrat autor sud-american al secolului al XX-lea și printre cei mai iubiți scriitori ai lumii, a susținut o serie de prelegeri în Argentina, țara natală, și în numeroase orașe din lume.

 

„Plimbați o bibliotecă pe glob”

„Borges călătorește”, scria Marin Sorescu, în 1984, când l-a întâlnit și a avut „privilegiul de a sta mai mult în preajma sa”; în timpul conversațiilor, Sorescu i-a spus: „Parcă sunteți în mai multe locuri în același timp. Plimbați pe glob o bibliotecă”.

 

Autorului Cărții de nisip îi făcea plăcere să vorbească, nota Sorescu, cu toate că „era un vânat rar pentru reporteri” (ceea ce „îi cauzează un fel de voluptate”, comenta poetul român). Totuși, Borges nu s-a arătat niciodată prea încântat de a fi intervievat, dar s-a regăsit mereu în conferințele lui la care mergeau sute și sute de studenți. 

„Cufundat în lumea pe care o zămislea din cuvinte, uitase de noi”

Prelegerile lui captivau. După cum evocau mulți dintre cei care l-au ascultat, Borges avea o manieră a sa „enigmatică” și, totodată, „ciudată”, de a vorbi în public, fiind în același timp „aproape și departe”, cum scria Andrei Ionescu, critic literar, cunoscut traducător din literatura spaniolă. Acesta a redat două evocări despre Borges.

 

Scriitorul argentinian Marcos Ricardo Barnatán (1 noiembrie 1946), apreciat specialist al operei lui Jorge Luis Borges, l-a ascultat pe Borges la Facultatea de Litere din Buenos Aires și a povestit mai târziu:

 

În fața noastră, fantomatic și misterios, se afla maestrul silogismelor, ca o umbră proiectată pe pereții coșcoviți de umezeală, vorbind despre panteismul oriental. Glasul său molcom, depărtat, nu-și întrerupea discursul. Spre sfârșit a făcut un gest cu mâna, un gest întrerupt. Auditoriul a avut o reacție de nerăbdare. Conferențiarul, cufundat în lumea pe care o zămislea din cuvinte, uitase de noi.

 

„Nu este în întregime din această lume”

Filosoful spaniol Julián Marías (17 iunie 1914 – 15 decembrie 2005) rememora:

 

Borges nu a plecat niciodată dintre noi. Adevărul este că parcă ar sta să plece în fiecare clipă. Este încă aici, dar în același timp se depărtează nu știm încotro. Nu este (și în aceasta consta magia și farmecul său) în întregime din această lume.

 

 

„Cartea, acest instrument fără de care nu pot să-mi închipui existența”

Una dintre temele preferate ale scriitorului – „cu care timpul mă făcuse să-mi împletesc viața” – a fost cartea. Într-o prelegere din mai 1978 de la Universitatea Belgrano din Buenos Aires, Borges spune despre carte, „acest instrument fără de care nu pot să-mi închipui existența, și care nu mi-e mai puțin indispensabil decât mâinile sau ochii”:

 

Dintre numeroasele instrumente ale ființei omenești, cel mai uluitor este, fără putință de tăgadă, cartea. Celelalte sunt prelungiri ale trupului. Microscopul, telescopul, sunt prelungiri ale privirii; telefonul este o prelungire a glasului. Mai apoi avem plugul și spada, prelungiri ale brațului. Însă cartea e altceva: cartea e o prelungire a memoriei și imaginației.

 

„Cartea nu trebuie să pretindă efort”

Pentru Montaigne (28 februarie 1533 – 13 septembrie 1592), lectura este o formă de fericire, cărțile sunt o fericire – deși adaugă „o plăcere molcomă” – de aceea, mărturisește că, atunci când întâlnește un pasaj dificil dintr-o carte, sare peste el. La fel, Borges consideră literatura „o formă de bucurie”:

 

Dacă citim ceva cu dificultate, autorul a eșuat. Din această pricină cred că un scriitor cum este Joyce a eșuat total, pentru că opera lui reclamă efort.

 

Cartea nu trebuie să pretindă efort, fericirea nu trebuie să pretindă efort.

 

„Eu mă prefac în continuare că nu sunt orb și cumpăr în continuare cărți”

La Borges recitirea cărții aduce aceeași bucurie:

 

Eu mă prefac în continuare că nu sunt orb și cumpăr în continuare cărți; îmi umplu în continuare casa cu cărți. Zilele trecute am primit cadou o ediție din 1966 a Enciclopediei Brockhaus. Am simțit prezența acestei cărți în casă, am simțit-o ca pe o formă de fericire. Erau acolo cele peste douăzeci de volume cu caractere gotice pe care nu le pot citi: cu hărți și gravuri pe care nu le pot vedea; dar cartea era totuși acolo. Simțeam această carte ca pe o binefăcătoare atracție universală. Cred că una din șansele de a fi fericiți ne-o rezervă cartea.

 

„O carte se citește pentru a o ține minte”

De atunci se discuta despre „dispariția cărții”. Ce credea Borges:

 

Se vorbește despre dispariția cărții: eu cred că e cu neputință. Se va pune întrebarea ce diferență poate exista între o carte și un ziar sau un disc. Diferența e că un ziar se citește pentru a fi uitat, un disc se ascultă tot pentru a fi uitat, e ceva mecanic și deci frivol. O carte se citește pentru a o ține minte.

 

„Dorința de a găsi fericire, de a găsi înțelepciune”

Despre rostul cărții și bucuria de a citi:

 

A lua o carte și a o deschide lasă deschisă posibilitatea de a se produce un fapt estetic. Ce sunt cuvintele cuibărite în paginile unei cărți? Ce sunt aceste simboluri moarte? Absolut nimic. Ce e o carte dacă nu o deschidem? E pur și simplu un cub de hârtie și piele, cu mai multe foi; însă dacă o citim se întâmplă ceva ciudat, cred că se schimbă de fiecare dată.

 

[…]

 

Heraclit a spus (am repetat asta de prea multe ori) că nimeni nu se scaldă de două ori în același râu. Nimeni nu se scaldă de două ori în același râu pentru că apele se schimbă, dar ce este cu adevărat înfricoșător e că noi înșine nu suntem mai puțin schimbători decât râul. De fiecare dată când citim o carte, cartea s-a schimbat, conotația cuvintelor e alta. Mai mult, cărțile sunt încărcate de trecut.

 

[…]

 

Dacă citim o carte veche e ca și cum am citi tot timpul care s-a scurs din ziua când ea a fost scrisă și până astăzi. De aceea e bine să păstrăm cultul cărții. Cartea poate fi înțesată de erate, putem să nu fim de acord cu părerile autorului, însă cu toate acestea ea păstrează ceva sfânt, ceva divin, nu printr-un respect superstițios, ci prin dorința de a găsi fericire, de a găsi înțelepciune.

O cină cu Borges. Și o scrisoare-omagiu

În 1996, la zece ani de la moartea lui Jorge Luis Borges, Susan Sontag (16 ianuarie 1933 – 28 decembrie 2004) i-a adresat o scrisoare lui Borges, prin care i-a adus un minunat omagiu. În octombrie 1982, Borges, atunci în vârstă de 83 de ani, a invitat mai mulți prieteni, scriitori, admiratori, la o cină în New York. Printre ei, a fost și Susan Sontag.

 

Cu patru ani înainte de cina cu Borges, Susan Sontag afirma într-un interviu:

 

Nu există în prezent un alt scriitor în viață care să aibă o mai mare însemnătate pentru ceilalți scriitori ca Borges. Mulți ar spune că este cel mai mare scriitor în viață… Foarte puțini scriitori există în din zilele noastre care să nu învețe de la el sau să nu-l copieze.

 

„…un mod de a fi deplin uman”

Câteva rânduri din scrisoarea ce începe firesc – Dear Borges (versiunea integrală și originală, în limba engleză, poate fi citită și aici):

 

Din moment ce opera ta a fost întotdeauna plasată sub semnul eternității, nu pare prea ciudat să îți scriu o scrisoare. (Borges, sunt 10 ani!) Dacă vreun contemporan părea destinat nemuririi literare, acela erai tu. Ai fost pe deplin produsul timpului tău, al culturii tale, și totuși ai știut să treci dincolo de timpul tău, de erudiția ta, în moduri ce par complet magice. […]

 

Ai fost un descoperitor de noi bucurii. […] Ai spus că îi datorăm literaturii aproape tot ceea ce suntem și ceea ce am fost. Dacă vor dispărea cărțile, istoria va dispărea și oamenii vor dispărea și ei. Sunt sigură că ai dreptate. Cărțile nu reprezintă doar suma arbitrară a viselor noastre și a amintirii noastre. Ne dau modelul transcendenței de sine. Unii oamenii se gândesc la lectură doar ca la o formă de evadare: o evadare din „realul” lumii de zi cu zi în lumea imaginară, lumea cărților. Cărțile înseamnă mult mai mult. Sunt un mod de a fi deplin uman.

 

Îmi pare rău să îți spun că acum cărțile sunt considerate specii pe cale de dispariție.

 

[…]

 

(Borges, sunt 10 ani!) Tot ceea ce vreau să spun este că ne lipsești. Îmi lipsești. Tu continui să faci diferența. Era în care intrăm acum, acest secol 21, ne va pune sufletul la încercare în noi moduri. Dar, poți fi sigur, unii dintre noi nu vom abandona Marea Bibliotecă. Iar tu vei rămâne mai departe ocrotitorul nostru și eroul nostru.

 

Fragmentele din prelegerea lui J.L.Borges sunt din volumul Opere, publicat la Editura Univers, 2000, traducere de Irina Dogaru.

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Potrivit lui Bernard-Henri Lévy, filosof francez, Salman Rushdie trebuie să câștige Premiul Nobel pentru Literatură

de Andrada Giubega

 

Bernard-Henri Lévy, filosof francez, susţine că scriitorul Salman Rushdie ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Literatură.

Filosoful francez, cunoscut şi ca BHL, este o figură influentă pe scena politică, filosofică şi literară franceză.

Câştigătorul va fi anunţat la începutul lunii octombrie, la Stockholm.

Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Literatură, care va fi decernat în luna octombrie, susţine filosoful francez Bernard-Henri Lévy, potrivit presei străine.

 

,,Nu-mi pot imagina niciun alt scriitor să aibă îndrăzneala, astăzi, să-l merite mai mult decât el. Campania începe acum„, a scris Bernard-Henri Lévy despre autorul britanic de origine indiană.

 

Ameninţat cu moartea după ce Iranul a emis o ,,fatwa” în 1989, la un an după publicarea ,,Versetelor satanice„, Salman Rushdie a fost înjunghiat vineri în timpul unei conferinţe desfăşurate la New York.

 

Potrivit regulamentului Premiului Nobel pentru Literatură, lista celor cinci finalişti la prestigioasa distincţie, cea mai înaltă pentru un scriitor, a fost stabilită încă din luna mai, iar în prezent juriul citeşte operele acestora în întregime.

 

 

TOP ARTICOLE

 

 Ce a răspuns prințul Louis în vârstă de 4 ani, când i s-a spus despre moartea Reginei

 Donald Trump dezvăluie ce i-a spus regina despre prim-miniștrii britanici

 Femeia-fantomă care „bântuie” imaginile generate de inteligența artificială. Nimeni nu știe de ce apare în ele

,,Rushdie merită o reparaţie”

Această listă este confidenţială şi, prin urmare, nu se poate şti dacă Salman Rushdie, deseori luat în considerare pentru Premiul Nobel, se află pe ea. Câştigătorul va fi anunţat la începutul lunii octombrie, la Stockholm.

 

,,Acest scriitor, pedepsit pentru că a scris, de treizeci de ani, texte libere care îi fac pe oameni liberi, merită o reparaţie„, argumentează Bernard-Henri Lévy într-un text lung publicat de JDD, intitulat ,,Nemurirea lui Salman Rushdie”.

 

În opinia filosofului, ,,acest act de teroare absolută care, dincolo de trupul său înjunghiat şi de cărţile sale, este o teroare asupra tuturor cărţilor şi tuturor cuvintelor lumii, cere o ripostă izbitoare„.

 

Filosoful francez, cunoscut şi ca BHL, este o figură influentă pe scena politică, filosofică şi literară franceză, implicându-se în numeroase cauze, în special în Orientul Mijlociu.

 

 

/////////////////////////////////////////

Jorge Luis Borges, 24 august. Scriitorul orb care a văzut Aleph-ul: „Este Universul necuprins”

 

de Carmen Zanfir

Cultură 24 august 2021 • 06:00  1.680

Jorge Luis Borges s-a născut pe 24 august 1899 în Buenos Aires, Argentina.

Printre primele cărți citite se află Aventurile lui Huckleberry Finn, Cele o mie și una de nopți și Don Quijote.

În 1914, chiar înainte de Primul Război Mondial, Borges este dus de familie la Geneva, acolo unde învață limba franceză și limba germană.

„Fervor de Buenos Aires, poeme” este prima carte pe care o publică Borges, în 1923.

Primele scrieri de ficțiune erau reprezentate de viețile unor oameni pe care Borges i-a descris în titlul volumul său drept „infami”: „O istorie universală a infamiei”, publicată în 1935.

În 1970 publica volumul „Aleph și alte povestiri, 1933-1969”.

în 1976, Jorge Luis Borges a descris Aleph-ul drept „Universul necuprins”.

Criticii literari consideră că 1938 este momentul în care Borges începe să creeze cele mai importante opere ale sale, iar geniul îi este dat tocmai de neputința de a vedea.

Temele de interes pentru omul și scriitorul Jorge Luis Borges: viața și moartea, infinitul și infinitatea, mortalitatea, calmul, liniștea și seninătatea.

Borges a devenit faimos în jurul vârstei de 60 de ani, atunci când era deja orb. Literatura sa a devenit un reper pentru operele de ficțiune latino-americane.

Jorge Luis Borges: „Când mă gândesc la citit și la scris, mă gândesc numai cu bucurie. Dacă nu te simți fericit când citești sau când scrii, sau dacă nu simți că te mișcă ceva, dacă nu te simți profund impresionat, atunci nu faci aceste lucruri cu adevărat”.

Jorge Luis Borges, clasicul literaturii mondiale din secolul XX, vede lumina zilei pe 24 august 1899 în capitala Argentinei, Buenos Aires. A crescut în cartierul Palermo, iar aici, în acest cartier sărăcăcios a scris unele dintre operele sale cunoscute în întreaga lume.

 

Știm despre Borges că limba engleză și limba spaniolă au fost limbile copilăriei sale, iar primele cărți care i-au trecut prin degete și prin minte au fost Aventurile lui Huckleberry Finn, Cele o mie și una de nopți și Don Quijote. Le-a citit pe toate în limba engleză, iar sursa lui principală de lectură în copilărie era biblioteca tatălui său.

 

În 1914, chiar înainte de Primul Război Mondial, Borges este dus de familie la Geneva, acolo unde învață limba franceză și limba germană. Cinci ani mai târziu, în 1919, pleacă din Geneva și merge în Mallorca, unde poposește preț de un an. Ca mai apoi să pornească spre Spania continentală, unde se alătură unui grup de scriitori care făceau parte din mișcarea ultraistă.

 

În 1921 se întoarce în Buenos Aires și începe să-și vadă orașul natal drept muză, astfel că îl transpune în versuri, însă versurile și scriitura lui Borges a avut mereu ceva special: au gravitat în jurul mixului dintre trecut și prezent, dintre ficțiune și realitate.

 

„Fervor de Buenos Aires, poeme” este prima carte pe care o publică Borges, în 1923. Mai departe, scriitorul începe să-și creeze stilul literar și dă viață operelor de ficțiune pură.

 

Primele scrieri de ficțiune erau reprezentate de viețile unor oameni pe care Borges i-a descris în titlul volumul său drept „infami”: „O istorie universală a infamiei”, publicată în 1935.

 

 

TOP ARTICOLE

 

 Ce a răspuns prințul Louis în vârstă de 4 ani, când i s-a spus despre moartea Reginei

 Donald Trump dezvăluie ce i-a spus regina despre prim-miniștrii britanici

 Femeia-fantomă care „bântuie” imaginile generate de inteligența artificială. Nimeni nu știe de ce apare în ele

Trei ani mai târziu de la publicarea acestui volum, Jorge Luis Borges lucrează în biblioteca din Buenos Aires, acolo unde rămâne pentru 9 ani.

 

1938, anul în care viața și opera lui Borges capătă culoarea nevăzutului și a infinitului

În 1938, tatăl lui Borges moare, iar scriitorul suferă o rană la cap, care ulterior îi ia vederea. De aici până la geniul lui Borges nu mai era decât un pas: imaginația. Criticii literari consideră că 1938 este momentul în care Borges începe să creeze cele mai importante opere ale sale, iar geniul îi este dat tocmai de neputința de a vedea.

 

Jorge Luis Borges începe să scrie tot ce îi dictează imaginația, iar operele sale de ficțiune nu mai au limite. Se spune că timp de 8 ani a scris cele mai bune opere din cariera sa. Acestea se regăsesc în volumul „Ficțiuni”, publicat în 1944 și revizuit în 1956, dar și în volumul „Aleph și alte povestiri, 1933-1969”, publicat inițial în 1970.

 

Temele de interes pentru omul și scriitorul Jorge Luis Borges

Viața și scriitura lui Borges au gravitat în jurul a patru teme mari: viața și moartea, infinitul și infinitatea, mortalitatea și, nu în cele din urmă, calmul, liniștea și seninătatea, după cum el a spus într-un interviu, în 1976.

 

 

Ce trebuie să mai știi despre Jorge Luis Borges

În interviul din 1976, scriitorul a spus că tatăl său a murit zâmbind. „Era orb și zâmbea atunci când a murit”. Borges a fost afectat atât de moartea tatălui său, dar și de moartea mamei sale cu care a avut o legătură specială pe parcursul carierei sale.

„Moartea îi afectează pe toți. Ideea că, în orice moment, nu am mai exista. Suntem trecători, iar ideea asta ar trebui să miște pe oricine care nu este insensibil”, a spus Borges.

Prima călătorie care l-a marcat pe Borges a fost în Elveția, în 1914. Acolo a citit prima oară David Hume, apoi a citit Arthur Schopenhauer în engleză. Borges a mărturisit că i s-a părut că ar fi mai frumos să citească Schopenhauer în germană, așa că a început să învețe limba germană singur.

A învățat limba franceză pentru că a locuit în Geneva, iar limba engleză și limba spaniolă au fost limbile copilăriei sale: „Sunt convins că ultimele mele cuvinte vor fi în spaniolă, nu în engleză”.

În interviul din 1976, Borges a afirmat că își dorește ca în viitor să nu mai existe guverne. Tot atunci a mai spus că este un om care crede în anarhie: „Ar putea duce la viitor foarte bun”.

Jorge Luis Borges a mai spus că poezia japoneză reprezintă arta de a oferi multă informație în cuvinte puține. Sau, pe scurt, arta sintezei.

Mama scriitorului a murit la vârsta de 99 de ani. Întotdeauna i-a spus că ea a fost vederea tatălui său, iar apoi vederea lui. „O viață de sacrificii, fără să ceară nimic la schimb”, a descris-o Borges pe mama sa.

Borges a devenit faimos în jurul vârstei de 60 de ani, atunci când era deja orb. Literatura sa a devenit un reper pentru operele de ficțiune latino-americane.

După ce a rămas orb, angajații lui îi citeau cărți.

Jorge Luis Borges, despre Aleph: „Universul necuprins”

În interviul acordat în 1976, Jorge Luis Borges a descris Aleph-ul drept „Universul necuprins”. A mai spus că a avut succes cu acest volum și pentru că avea un nume nou și sonor: „Era scris cu ph. Tocmai de aceea este foarte important un titlu bun”. Volumul Aleph i-a adus faima lui Jorge Luis Borges.

 

„Am închis ochii și apoi i-am deschis. Atunci am văzut Aleph-ul. […] Cum să transmiți altora infinitul Aleph, pe care memoria mea înfiorată de teamă abia îl poate cuprinde? […] Pentru a-l numi pe Dumnezeu, un persan vorbește despre o pasăre care este la fel ca toate păsările. Alanus de Insulis vorbește despre o sferă al cărei centru se află pretutindeni, iar circumferința nu se află nicăieri. Iezechiel vorbește despre un înger cu patru fețe care se îndreaptă în același timp spre Răsărit, Apus, Miazănoapte și Miazăzi. […] Cum poate fi enumerat, măcar în parte, un ansamblu infinit?”, Jorge Luis Borges – Aleph.

 

 

Sursa Foto: Facebook / Jorge Luis Borges

Ce ți-ar putea spune Jorge Luis Borges dacă s-ar întâlni cu tine pentru câteva clipe

„Reputația unui scriitor este mai mult decât ceea ce scrii. Este despre plăcerea scrisului”.

„Când mă gândesc la citit și la scris, mă gândesc numai cu bucurie. Dacă nu te simți fericit când citești sau când scrii, sau dacă nu simți că te mișcă ceva, dacă nu te simți profund impresionat, atunci nu faci aceste lucruri cu adevărat”.

„Scriitorilor trebuie să le placă să scrie”.

„Testul unei cărți este următorul: trebuie să fie relevantă în orice context, oricând. Trebuie să fie înțeleasă în orice perioadă”.

„Fericirea se află între paginile unei cărți”.

„Galbenul este culoarea care a fost cu mine toată viața. Este singura culoare pe care o pot vedea”.

„Oamenii cred că orbii trăiesc în întuneric. Nu este adevărat. Trăiesc într-un fel de ceață albastră, verde, galbenă”.

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Aspazia Otel Petrescu – O intalnire cat pentru o viata…  

 

////////////////////////////////////////

 

 

Poeţi după gratii – Epopee a suferinţei româneşti (1)

Lector univ. dr. Alexandru Mărchidan 

Poeti dupa gratiiLa Editura Mănăstirea Petru Vodă a apărut volumul Poeţi după gratii (640 de pagini) care cuprinde o parte din poeziile a 71 de deţinuţi politici, texte scrise în detenţie şi însoţite de scurte biografii ale autorilor. Aşa cum spun editorii în „Cuvânt înainte” şi Aspazia Oţel Petrescu în „Cuvântul unei deţinute politic”, poezia scrisă în închisori a fost „alături de rugăciune, hrană sufletească, scară către cer, întărire şi izvor de trăire în mijlocul unui regim inuman. (…) Poezia a fost ea însăşi prigonită. Pentru un singur cuvânt scris pedeapsa era foarte aspră. Se scria doar în minte, în memorie, hârtia şi creionul fiind cu desăvârşire interzise. Radu Gyr a fost condamnat la moarte pentru scrierea unei poezii” (pp. 5-6). Poezia a fost una dintre cele mai puternice arme în principala luptă pe care o puteau duce deţinuţii, cea pe plan spiritual. Din această cauză, susţin editorii, se poate afirma că nu a fost alt moment în istoria culturii în care poezia să fi avut un rol atât de important în viaţa spirituală a omului.

 

În plus, „poezia concentraţionară, ca dimensiune şi valoare literară, este un fenomen românesc, unic în lume. Acum, când se cunosc mărturii despre întregul Gulag comunist, se poate vedea foarte bine acest specific al temniţelor din România” (p. 7). Meritul poeţilor din închisori este crearea sentimentului de comuniune; ei au fost „apostolii care au făurit un climat de frăţietate, de trăiri comune, de plâns împreună, de suferit şi de răbdat împreună, de visat şi de sperat împreună. (…) Datorită lor am descoperit calitatea harică, mistică, duhovnicească a suferinţei (…) Am învăţat să acceptăm suferinţa ca pe un dar divin şi prin aceasta i-am dat un sens transcendental. Am înlocuit clipele de revoltă cu o trăire în duh, durerea a primit un sens înalt, sublim, salvator. (…) Îngeri ai durerii, aceştia au fost poeţii închisorilor, atât pentru noi, cei neloviţi de harul poeziei, cât şi pentru ei înşişi (Aspazia Oţel Petrescu, pp. 11-12)”. Imaginea de „îngeri ai durerii”, a poeţilor închisorilor, este întregită de o alta – „cavaleri ai raiului”, aşa cum se desprinde din versurile lui Ion Omescu: Trudiţi, cavalerii, ca întotdeauna,/ uite-i cum se-nchină cu mişcări încete./ Noaptea le culege trupurile. Luna/ le desface iarăşi umbra pe perete.// Unde îşi lăsară suliţe şi slavă?/ Încotro se-ndreaptă tragicul alai?/ Carnea se subţie, inima-i bolnavă/ şi e plin de ploşniţi drumul către rai. („Balada palidelor feţe”, p. 543).

 

În condiţiile în care nu aveau nici o posibilitate de a scrie – nu putea fi vorba să deţină creion sau hârtie, dar nici nu erau lăsaţi să recurgă la alte metode (ca scrisul pe săpun) – deţinuţilor le rămânea să compună poeziile în minte. De aceea, multe texte au rămas în prima formă, necizelată, în care au fost reţinute, fiind foarte dificil să se revină asupra lor. Modul de transmitere celorlalţi colegi de suferinţă era limbajul Morse: „Zidurile au început să vorbească o limbă ciudată în puncte şi liniuţe în sistemul «Morse». Ţevile reci ale caloriferelor au devenit culoare de cuvinte fierbinţi, versurile şi cadenţele lor au devenit bătăi de inimi înfrăţite” (Aspazia Oţel Petrescu, p. 11).

 

Motivele cele mai des întâlnite în literatura de detenţie sunt: damnarea la un iad pe pământ şi moartea continuă; de aici şi leitmotivul „Eli, Eli, lama sabahtani” (vezi poemul lui Ionel Zeană, „Golgota românească”); irosirea tinereţii (Simţim în gură gust de vis amar,/ urlăm ca lupii între patru muchii,/ am vrut să biruim văzduhul – dar/ ne-au biruit, în închisori, păduchii. (…), Andrei Ciurunga, „Penitenciarul Brăila, 1945, poem din închisoare”, p. 160); cimitirul închisorii (Azi dormim pe câte-un şir,/ fără cruci, fără sicrie./ Pace ţie, cimitir/ fără nici o liturghie.// Candelele nu ne ard,/ nu bat clopote de rugă,/ nu păzeşte niciun gard,/ nimeni nu mai vrea să fugă.// Numai mieii, prin pustiu,/ pasc din trupul, câteodată,/ cine ştie-al cărui fiu,/ cine ştie-al cărui tată. (…) idem, „Liturghie”, p. 168); salvarea prin puterea credinţei – ea le susţine rezistenţa în această luptă şi le crează convingerea că nu pot fi distruşi; raportul dintre lumea temniţei şi cea de afară, prezentat fie ca unul de totală opoziţie (Parcă n-am fost în lume niciodată…/ Duminicile ne-au uitat şi ele,/ prietenii prin cârciumi se îmbată/ noi tot aici, noi tot după zăbrele., idem, „Noi tot aici”, p. 206), fie de asemănare (şi cei din „libertate” suferă, fiind într-o temniţă mai mare: Ne cresc orfani copiii pe coclauri,/ nevestele ca fânul se usucă,/ răsar din mame stânjenei şi lauri,/ noi tot aici, noi tot cu gând de ducă., ibidem, p. 205; Ţara-i o temniţă, un scrâşnet şi-o rugă., Traian Popescu, „Calvar”, p. 566); amintirea familiei lăsată în urmă este marcată totodată de gingăşie şi tristeţe, iar întoarcerea din închisoare înseamnă revenire… nicăieri (M-am întors nicăieri. Nu mai am în cetate/ nici casă, nici visuri, nici fraţi./ Sunt liber iar. Sărmană libertate,/ mai bine-am fi murit întemniţaţi., Andrei Ciurunga, „M-am întors nicăieri”, p. 212); jefuirea ţării – cei care ţin biciul, „stăpânii” sunt nişte nomazi care n-au cum să iubească această patrie şi valorile sale; contrastul dintre bogăţia ţării şi sărăcia oamenilor, tocmai a celor care au luptat pentru apărarea ei (În ţara unde creşte pâine albă/ Şi curge binecuvântat belşug,/ În ţara munţilor cu stemă dalbă,/ În ţara mea e foame şi belciug.// Sfârşim în pâlpâiri de luminare,/ Strop lângă strop ne istovim din greu,/ Da-n timp ce moartea-şi-adânceşte gheare,/ Pe fruntea noastră creşte Dumnezeu., Petru C. Baciu, „Foamea”, p. 302); cozile de topor – trădătorii valorilor şi ai credinţei neamului; speranţa în tăria acestui neam, în victoria crucii, a celor care îşi acceptă suferinţa (tânguirea este exprimată foarte variat şi gradat în formă lirică: de la accente apocaliptice, la graniţa cu deznădejdea, până la cea mai luminoasă perspectivă, mioritică, asupra morţii); modelul hristic al suferinţei şi al Învierii – deţinuţii participă, trăiesc, împărtăşesc moartea lui Hristos şi sunt conştienţi că El se răstigneşte, suferă cu ei în celulă (pentru ilustrarea acestei idei este cât se poate de elocvent poemul lui Radu Gyr, „As-noapte, Iisus…”); celula este descrisă ambivalent: ea blochează accesul la lumea „de deasupra”, a vieţii în comuniunea familiei, a prietenilor, dar în acelaşi timp este chilie, locul în care deţinutul este numai cu Dumnezeu, spaţiul celei mai grăitoare tăceri (vezi rolul tăcerii în toată literatura patristică).

 

Celula trezeşte o sete nemaiîntâlnită de lumină, linişte, iubire a celuilalt – chip al lui Dumnezeu. Elementele celulei sunt deseori personificate: vizeta, gratiile, pereţii, uşa, podeaua, tavanul. De asemenea, foamea, setea, frigul, durerea sunt văzute ca nişte babe malefice din poveşti, ca demoni care îi chinuie mereu pe deţinuţi. Lumea întreagă este pentru ei o lacrimă pe obrazul lui Hristos. În cele din urmă, suferinţa este asumată şi primită de mulţi chiar cu bucurie, pentru a fi simţit prezenţa lui Dumnezeu în acea lume subterană, de unde cei care au pus în practică acest regim credeau că L-au alungat. Toate motivele biblice ale alungării din Eden, ale înstrăinării, ale robiei, dar şi ale pocăinţei şi mântuirii îşi găsesc loc aici. Cartea este pur şi simplu o epopee a suferinţei şi a salvării româneşti, o psaltire a sufletului care trece prin iad cu speranţa deplină în regăsirea păcii primordiale, prefigurată de îngerul care vine şi plânge cu ei în celulă (vezi poemul lui Radu Gyr – „Vizita”, poemul lui Andrei Ciurunga – „Veşnicie” şi „Colindul robului”, de Valeriu Gafencu).

 

Sub aspectul trăirii, al conţinutului transmis – de viaţă, de moarte şi de înviere -, după ce citeşti asemenea mărturii, ca şi atunci când te rogi odată cu Regele David, poezia contemporană, a celor liberi, păleşte; în această lumină ea pare o sclifoseală de copii. De multe ori, expresia lirică este foarte apropiată de cea liturgică, în sensul deplin al împreună rugării, slăvirii, mulţumirii lui Dumnezeu, al comuniunii. Însuşi Iisus cinează cu cei oropsiţi în celulă şi, aşa cum spune Valeriu Gafencu, În inima robului/ Domnu-şi face ieslea Lui/ În noaptea Crăciunului./ (…) Azi Crăciunul s-a mutat/ Din palat la închisoare/ Unde-i Domnu-ntemniţat/ Şi copilul cel din zare/ A venit la închisoare/ Să trăiască Praznic mare („Colindul robului”, pp. 496-497). Avem de-a face cu o poezie mărturisitoare. Celula-chilie este cel mai potrivit loc în care puteau fi reafirmate adevărurile Ecleziastului şi înţelepciunea atâtor Părinţi, care spuneau că atunci când te afli în faţa unui mormânt trebuie să te gândeşti că tu eşti acolo. Tăcere grăitoare, smerenie, iubire, sacrificiu – toate construiesc o poezie-rugăciune, poezie-lacrimă, poezie-mărturie şi mărturisire, poezie-cruce pe care se răstigneşte inima celor mai mari dintre români.

 

Durerea până şi peste limita suportabilităţii face din credinţă singura realitate de nezdruncinat, chiar dacă tot suferinţa aduce uneori şi îndoiala. Credinţa face ca iertarea să fie mai puternică decât dorinţa de dreptate: Dar dacă totuşi, Doamne, vei voi/ să curmi obşteasca veacului urgie/ şi dacă sus cumva vei iscăli/ pe-un colţ de cer o sfântă amnistie,// de-asemenea, Tu singur ai să poţi/ să creşti aripi imense de iertare,/ ca să-i cuprinzi în umbra lor pe toţi/ câţi m-au strivit şi m-au ţinut în fiare („Mărturie”, Andrei Ciurunga, p. 200).

Descrierea universului carceral trece de la realismul brut până la impresionism, încercând să ne aducă mai aproape de trăirile lor. În reprezentarea durerii, a fricii, a frigului, a foamei, a neodihnei, a mizeriei, a însingurării, a răzvrătirii, a nedreptăţii etc. sunt create unele dintre cele mai plastice imagini: Hei, degetele noastre noduroase/ au pietre scumpe de rubin pe ele/ din rănile ce-ajung până la oase/ şi bătături în jurul lor, inele („Aceste mâini”, Andrei Ciurunga, p. 202); Sub zeghe trupul s-a făcut covrig,/ căci în adâncul cărnii vlăguite,/ în loc de nervi coboară şerpi de frig,/ în loc de oase urcă stalagmite/ (…) Trec singur şi trudit şi duc în sân/ amarul plâns al unei nopţi polare/ pe care zeii lutului păgân/ de-un car de ani o tâlhăresc de soare.// Şi ninge sur ca peste-un cimitir/ din care morţii au ieşit în gloate/ şi-acum se duc pe câte cinci în şir,/ cu crucile mormintelor în spate… („Hibernare”, Andrei Ciurunga, pp. 202-203); Lăsaţi-mi braţul de fantomă/ Să rupă de pe crengi un măr,/ Muşcând, m-ar umple de aromă/ Şi-aş mai trăi în adevăr.// În ţara turmelor şi-a pâinii/ Eu zac pe lingură şi blid,/ Lăsaţi-mă s-acir cu câinii/ Ori să cerşesc pe lângă zid.// O, milostivule, Tu, care/ Din doi ciortani şi cinci colaci/ Făcuşi un munte de mâncare/ Să saturi gloate de săraci,// Repetă, bunule, minunea/ Şi ospătează mii de guri,/ Iar mie-ascultă-mi rugăciunea:/ Dă-mi doar un coş cu firimituri. (Nichifor Crainic, „Cântecul foamei”, pp. 99-100).

 

Se remarcă în poeziile scrise în închisoare ceva care nu poate apărea decât în creaţiile celor care au trăit experienţe traumatizante, reluate sistematic în fiecare zi: dacă în textele scrise de cei care nu au îndurat chinuri fizice, detenţie şi toate celelalte suferinţe care derivă de aici, întâlnim apelul la imagini inspirate din realitate (rugină, forţa de eroziune a apei, greutatea metalelor etc.) pentru a reda sentimentul de degradare, suferinţa, apăsarea etc., în schimb, autorii din această carte sunt copleşiţi de real şi metaforele lor sunt copleşite de duritatea realităţii. Realul este atât de înfiorător, încât de multe ori descrierea sa atinge incredibilul. Răceala metalelor, a pietrei, descompunerea din poeziile lui Bacovia au fost simţite la propriu de aceşti autori. De aceea, „atributul” acordat de obicei poeţilor – ca visători – nu este deloc potrivit pentru cei care au scris în condiţii de viaţă (sau mai bine spus de moarte) infernale, pentru principalul motiv că aici rolul poeziei este unul salvator, de spovedanie, strigăt de durere, de ajutor, de revoltă, încercare de răspuns al spiritului la toate încercările. Acest lucru afirmă şi Gabriel Ţepelea, unul dintre foştii deţinuţi politici: „Dacă totul e supus unui relativism implacabil, poezia ce a rupt cândva din adâncuri nebănuite, ce a populat clipele unor fiinţe abstrase din prezentul social, navigând printre semnele de întrebare ale propriului lor interior într-o celulă, poate să aibă o valoare literară, ea are totuşi o semnificaţie individuală şi documentară. Plonjând în eul lor intim, oamenii şi-au făurit arme, ori biete cârje, spre a-şi obloji rănile (şi ale celor din jur). O anumită oralitate era inevitabilă, după cum inevitabilă era şi rima – aproximativă de multe ori – canoanele ei fiind impuse de condiţiile memorizării” (pp. 237-238).

 

 

https://www.art-emis.ro/literatura/poeti-dup-gratii-epopee-a-suferintei-romanesti-1

 

//////////////////////////////////////////

 

Constantin Noica, aşa cum l-am cunoscut

Col.(r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea & Ing. drd. Cristina Neamţu-Rizea 

 

 

Spre sfârşitul verii şi începutul iernii anului 1986, printr-un fericit concurs de împrejurări am avut privilegiul de a-l vizita la Păltiniş-Sibiu şi de a sta de vorbă cu renumitul filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor, Constantin Noica, personalitate ştiinţifică de marcă a secolului al XX-lea, apreciat şi dezaprobat în egală măsură de contemporani. Fiind desemnat să însoţesc la Păltiniş un demnitar, apropiat al lui Noica, am fost de faţă când acesta din urmă a insistat să se transmită la Bucureşti necesitatea de a da mai multă libertate, hrană şi căldură românilor, cât şi reproşul că Eminescu „a fost ucis, încă odată…”.   Răsfoisem cu ceva timp înainte „Jurnalul de la Păltiniş” semnat de Gabriel Liiceanu, care circula în rândul intelectualilor din acea perioadă, odată cu comentarii mai mult sau mai puţin documentate despre „Meditaţia transcedentală”, un alt subiect la modă, despre care se discuta în şoaptă…

 

În timpul plimbărilor pe cărările din jurul vilei 23, unde trăia într-o modestie şocantă marele filosof, cei doi se opreau şi discutau cu patos despre diferite subiecte. Unul dintre acestea era legat de efectele „post-perestrioka” şi reţin că Noica a concluzionat că „stările de spirit pun în evidenţă faptele…”. Aflând că sunt inginer de petrol am discutat despre „lenevia inginerilor, care a condus la progresele tehnice şi tehnologice”, „viaţa din adâncuri şi declinul zăcămitelor petro-gazeifere, ca formă de libertate”, „perceperea binelui şi a fericirii în funcţie de interlocutori”, subiecte care m-au provocat şi mi-au stârnit interesul să descifrez sensul cuvintelor distinsului interlocutor în anii care au urmat.

 

Prima vizită la Păltiniş

 

Era spre sfârşitul verii anului 1986 când, împreună cu discretul personaj desemnat să-l conduc la Păltiniş, am poposit în apropierea vilei 23 unde am fost întâmpinaţi (ca şi cum ar fi ştiut că va avea musafiri) de Constantin Noica, un bărbat potrivit de statură, nasul puţin coroiat, pus în evidenţă de o faţă fină, brăzdată de cute subţiri, cu ochii veseli şi sfredelitori, privind parcă din trecut, spre o altă lume. Era îmbrăcat modest, cu un sacou ce se încadra perfect în peisajul unei toamne prea timpurii care venise la peste 1.200 m altitudine să-şi intre în drepturi. Pe cap, avea un fel de bonetă ca acelea ale vânătorilor de munte, dar de culoare maronie. Oricum, ţinuta sa contrasta cu cea a oaspetelui său, un bărbat puţin mai înalt şi zvelt, cu pardesiu din caşa gri-cenuşiu şi pălărie asortată din fetru ce s-ar fi gasit doar la case renumite de modă. Cei doi s-au îmbrăşişat frăţeşte, de unde am dedus că se cunoşteau de multă vreme. Când i-am fost prezentat, Constantin Noica m-a fixat din priviri, puţin surprins de stânsoarea mâinii mele obişnuită în trecut cu utilizarea uneltelor de sondor, dar şi a antrenamentelor zilnice la sala de sport. M-a întrebat ce meserie am pentru că nu îşi dă seama de unde vine forţa din stângerea de mână. I-am răspuns că sunt inginer de petrol şi gaze şi că am lucrat mult timp ca muncitor în petrol, gaze, petrochimie, şantiere de construcţii… Atunci, cu o bucurie copilărească mi-a spus că „fac parte din categoria ălora care nu prea le-a plăcut munca. Inginerii au fost întotdeuna nişte leneşi care nu au făcut altceva decât să gândească cum să-şi facă viaţa mai uşoară”. Puţin iritat de observaţia distinsului interlocutor, i-am spus că inginerii sunt nişte filozofi pragmatici şi darnici care, prin inovaţiile şi invenţiile oferite semenilor au facut posibil progresul speciei umane. „Corect – a răspuns C.Noica – dar tot nişte leneşi aţi rămas: când vi s-a părut greu să daţi la lopată, aţi inventat targa, apoi acesteia i-aţi pus o roată şi aţi inventat roaba, acesteia i-aţi pus un motor şi aţi făcut un tractor, iar acum, cu o telecomandă îl puneţi la treabă şi cred că vă trece prin cap să-i ataşaţi un programor, să-l faceţi să lucreze ca un robot”. De acord, i-am replicat, dar munca intelectuală este uneori mai obositoare şi mai mare cosumatoare de neuroni, decât cea fizică şi oricum leneşii de ingineri nu au păstrat doar pentru ei descoperirile: le-au oferit cu generozitate semenilor lor… „Imi placi tinere”, spuse marele filozof care m-a bătut părinteşte şi împăciuitor pe umăr pentru a mă scoate din starea vizibilă de încordare… Apoi, împreună cu prietenul său Ion, au pornit agale pe cărările din jurul vilei, cu opriri repetate pentru dialoguri, întrebări şi explicaţii din ce în ce mai aprinse. I-am urmat îndeaproape de la circa 15-20 metri, timp de peste două ore. Din când în când, C. Noica îşi scotea dintr-o plasă de plastic (vestita şi la moda de atunci a sacoşei de un leu), o căciulă pe care o schimba cu boneta şi invers.

 

Imi amintesc că marele filozof i-a reproşat tăios prietenului său Ion: „l-aţi omorât încă odată pe Eminescu şi că tovarăşii fac o mare greşeală dacă nu reeditează volumul”. Abia mulţi ani mai târziu, discutând cu oameni de litere şi jurişti (printre care domnul preşedinte al Universităţii Ecologice din Bucureşti, profesor universitar doctor Mircea Duţu), am aflat că, prin anii 1975-1976, Ceauşescu, la cererea expresă a reprezentantului unui influent stat, a dat ordin ca o parte a operei recent reeditată a marelui poet Mihai Eminescu să fie distrusă, deoarece era mult prea naţionalistă … Ion l-a asigurat pe Constantin Noica, de faptul că „nu toate volumele au fost distruse […] organele au avut misiunea să distribuie şi să doneze o mare parte în străinatate, în special în Republica Socialista Sovietică Moldovenească, dar şi alte state, de pe toate continentele…”

Au discutat mult despre perestroika lui Gorbaciov şi greutăţile de zi cu zi ale românilor şi că şurubul este srâns prea tare. Spre finalul discuţiei, Constantin Noica m-a chemat şi m-a întrebat:

– Ce face un inginer pe şantier care are îşi pregăteşte o ciorbă iar oalei de pe foc riscă să-i sară capacul datorită presiunii? I-am răspuns că un inginer leneş, dar deştept, are mai multe soluţii tehnice să facă ciorba în condiţii bune:

– Să dea focul mai încet pentru a scădea presiunea din oală, să ridice încet şi cu grijă capacul pentru a evita să se opărească, să se verse o parte a conţinutului, sau, să oprescă focul dacă ciorba este gata şi să-i pună ingrediente după gust (verdeţuri, condimente şi chiar un ou bătut…).

– Bravo tinere! Apoi adresându-se prietenului lui:

– Vezi, măi, Ioane, cât de frumos şi simplu a explicat inginerul, în termeni tehnici, filozofia Libertăţii?. Ion a zâmbit cu subînţeles şi a dat apobator din cap.

La plecare, după ce şi-au luat ramas bun în faţa vilei, eu l-am însoţit pe Noica, la etaj, pentru a-i duce un colet cu cărţi şi medicamente. Vizibil şocat de modestia încăperii (o cameră cu două paturi, acoperite cu nişte pături albastre cu dungi albe, în genul celor din şcolile/cazarmele militare, în care unul era plin cu cărţi ale unor folozofi renumiţi, un lavoar din tablă de cca 10 litri, o chiuvetă care avea scurgerea într-o găleată, o savonieră şi un suport de prosoape), C. Noica mi-a spus că „acesta este locul lui de rai, iar cea mai buna masă de scris, este o scândură uşoară de molid pe care o ţine deseori pe picioare, primită cadou, de la un prieten pădurar…”. Până la Sibiu, interlocutorul meu nu a scos decât căteva cuvinte, stabilind să-l readuc la prietenul lui la începutul lui decembrie 1986, lucru care l-am şi făcut.

 

A doua şi ultima întâlnire

 

Despre prima întâlnire nu am discutat, conform ordinelor primite, cu nimeni, nici măcar cu colegii de birou. Şefului meu de atunci i-am prezentat verbal conţinutul discuţiilor, reamintindu-mi să păstrez discreţia, lucru pe care l-am făcut multă vreme. Pe parcurs ce anii au trecut şi am intrat în posesia unor noi informaţii despre viaţa şi opera marelui patriot Constantin Noica, am realizat ce favoare deosebită mi-a făcut destinul, având şansa să dialoghez cu unul dintre cei mai mari filozofi contemporani. În timp ce mă deplasam cu Ion spre Păltiniş, într-un friguros decembrie, acesta m-a întrebat ce ştiu despre Constantin Noica. Prea multe nu ştiam: Răsfoisem prin 1984 „Jurnalul de la Păltiniş”, o apariţie editorială rarisimă care circula în rândul intelectualilor din acea perioadă. Tot prin anii 1984-1985, circulau în anumite cercuri, comentarii mai mult sau mai puţin documentate, despre „Meditaţia transcedentală”. Despre acest subiect la modă la începutul anilor ‘80, se discuta în şoaptă, discret şi se spunea că Şcoala de la Păltiniş, iniţiată şi condusă de Constantin Noica era precedesoarea mişcării „Meditaţia transcedentală”, câteva persoane de renume (Nichita Stanescu, Andrei Pleşu….) fiind prezente la cele două fenomene culturale unice în ţările din răsăritul Europei acelor ani.

 

Interlocutorul mi-a relatat că bunul său prieten, Constantin Noica, un mare patriot, a avut un destin cu suişuri şi coborâşuri sintetizat chiar de acesta în cugetarea„Timpul nu trece, ci omul trece prin timp”. Acesta, s-a născut pe 12 iulie 1909, la Vităneşti, Teleorman. Filosof, eseist, publicist şi scriitor de mare anvergură, Constantin Noica a terminat în 1931 Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti, iar în 1938 a plecat la Paris cu bursă. A cochetat cu mişcarea legionară, iar între 1949 şi 1958 a avut domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, după care a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, plus confiscarea averii, fiind acuzat de ostilitate faţă de regim şi „relaţii ilicite cu străinii”. A executat doar şase ani şi a fost eliberat în 1964 şi s-a stabilit în Bucureşti, unde s-a angajat cercetător la Centrul de Logică din cadrul Academiei Române, în locuinţa sa desfăşurându-se seminarii pe marginea filosofiei universale. În 1975, s-a mutat la Păltiniş, lângă Sibiu, casa filosofului devenind loc de pelerinaj şi inspiraţie pentru discipolii săi. Am aflat astfel că gazda noastră fusese căsătorit cu o englezoaică, Wendy Muston, şi a avut cu aceasta doi copii, un băiat Răzvan şi o fiică, Alexandra. Răzvan a trecut la ortodoxism şi la doar 19 ani s-a călugărit, luând numele de Rafail, tatăl său scriindu-i o emoţionantă epistolă, cunoscută drept „Scrisoare către Rafail”, publicată în revista „Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa.

 

„Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? […] În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. Este cea a lui Augustin, «iubeşte şi fă ce vrei». Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. […] S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii. Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută – şi care nu mai are ce face. […] Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. […] Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!”

 

Interlocutul meu, Ion, mai vorbăreţ de data aceasta mi-a spus ca prietenul său Noica era unul dintre cele mai luminaţi gânditori contemporani, iar Şcoala de la Păltiniş, o adevărată academie în sens platonic, unică în lume, având mulţi discipoli tineri, pepiniera intelectualităţii româneşti: Alexandru Dragomir, Octavian Nistor, Mihai Şora, Constantin Barbu, Marni Tărângul, Alexandru Surdu, Ion Papuc, Andrei Pleşu, Dan Iacob, Andrei Justin Hossu, Gabriel Liiceanu, Monica Pillat, Paul Anghel, Sorin Vieru, Marta Guţu, Francisca Băltăceanu, George Purdea, Vasile Dem Zamfirescu, Victor Stoichiţă, Thomas Kleininger, Aurel Brumaru, Şerban Nicolau. Marele gânditor ne-a întâmpinat pe cărăruia ce duce spre modesta sa locuinţă. Ca şi prima dată, revederea dintre cei doi a fost una emoţionantă, cu o îmbrăţişare lungă, parcă de rămas bun… După salutul respectuos adresat gazdei, am fost luat în primire cu o întrebare care avea să-mi marcheze definitiv un anume mod de gândire şi atitudine viitoare:

– Ce mai faci, tinere inginer?

– Bine, a sosit răspunsul convenţional, dat involuntar de majoritatea oamenilor. Atunci, m-a fixat fredelitor şi cu dojană părintească mi-a spus:

– Răspuns incorect! Niciodată să nu mai spui că faci bine! Îţi dai seama câtă invidie şi poate şi ură vei atrage din partea celor din jur care se vor compara cu tine şi te vor găsi vinovat de toate insuccesele lor? Oamenii te iartă dacă faci crime, dar nu te iartă dacă eşti fericit!.

Blocat aproape de ineditul şi limpezimea cugetării maestrului, abia am reuşit să bolborosesc fără convingere că voi încerca să spun ca toată lumea, ca majoritatea…

– Bravo! Devii din ce în ce mai înţelept! a spus Noica. După această lecţie, pe parcursul anilor am găsit o formulă personală pe care o utilizez cu ostentaţie şi de fiecare dată cu gândul la marele filozof… „Ca tot românul … Dacă spun că fac bine, mă invidiază toată lumea, dacă spun că fac rău, mă bate Dumnezeu…”. Tare mi-aş dori să văd ce-ar spune genialul maestru.

Pe cărăruile înzăpezite şi luminate de un soare difuz, discuţiile dintre cei doi făceau ca gerul să fie insesizabil:

– Ioane, spune acolo sus, că trebuie mai multă căldură şi mâncare dar înainte de toate, mai multă libertate. Nu-i bine că oamenii care vor să plece din ţară, că sunt vânduţi ca nişte obiecte… (se referea la saşi şi evrei). Istoria va consemna şi nu va ierta. Mai bine le-ar da drumul tuturor… În cel mult doi ani, Occidentul ne va cere să plătim însutit să ne aducem acasă anumiţi cetăţeni… Acum, după trecerea anilor, nu pot spune decât că, maestrul a fost nu numai un renumit filozof, eseist, poet, scriitor şi publicist, ci şi un mare vizionar.

Despărţirea celor doi prieteni a fost însoţită de o îmbrăţişare lungă, tăcută, cu suspine abia perceptibile. Timpul parcă se oprise în loc şi port încă în amintire, siluetele negre contopite în strânsa îmbrăţişare de adio pe fondul alb al zăpezii timpurii din decembrie 1986. Un an mai târziu, marele Constantin Noica avea să plece la întâlnirea cu folozofii lumii şi cu poetul neamului, Mihai Eminescu.

 

Bibliografie

– Noica, Constantin – Jurnal filosofic, Ed. Humanitas, București, 2012.

– Noica, Constantin – Jurnal filosofic, Ed. Humanitas, București, 2012.

– Noica, Constantin – Jurnal de idei, Ed. Humanitas, București, 2007.

– Aslam, Constantin – Constantin Noica. Spre un model neoclasic de gândire: perspective interpretative asupra scrierilor timpurilor. Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2010.

– Liiceanu, Gabriel – Jurnalul de la Păltiniș, Ed. Humanitas, ediția a 3-a, București, 1996.

– Zaschievici, Valentin – Noica, omul care a sfinţit Păltinişul, Jurnalul Național, 29 iunie 2009.

Grafica – Ion Măldărescu

 

https://www.art-emis.ro/literatura/constantin-noica-asa-cum-l-am-cunoscut

 

///////////////////////////////////////////

 

Delirul”, vol.II (2), de Ştefan Dumitrescu 

 

N-am spus Marele adevăr (care repet, este sinuciderea, gestul studentului Ian Palah, care şi-a dat foc în 1968, după invazia Cehoslovaciei de către Trupele Tratatului de la Praga) ca să spun adevăruri. În Delirul vol I şi vol II spun asemenea mari adevăruri. Într-un roman ulterior, pe care aş vrea să-l intitulez „Cel mai iubit dintre pământeni“ voi spune adevăruri despre şi din era ticăloşilor. Ce s-a întâmplat în „era ticăloşilor“ când omul (personajul va fi un intelectual) a încercat să „dialogheze“ cu istoria, să se ia la luptă cu istoria.

 

În era ticăloşilor omul a fost strivit de istorie. Ei bine, dar ca să înţeleg de ce am ajuns noi în era ticăloşilor m-am întors în istorie puţin înapoi. Am căutat să înţeleg. Există în istoria poporului român, în acest veac o clipă, care este aşa cum spunea un cunoscut scriitor, o „clipă astrală“.

 

Atunci în această clipă „ni s-a schimbat istoria“. Putea să fie altfel. Dar nu a fost. De la acea clipă ni se trage toată suferinţa din ultimii 30-35 de ani. Este vorba de clipa astrală numită 23 august 1944. Această dată de 23 august ne-a fost de două ori fatală. O dată la 23 august 1939 când a fost semnat pactul Ribbentrop-Molotov, şi când ni s-au răpit vechile teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina, şi 23 august 1944, când a fost arestat Mareşalul Ion Antonescu. Am încercat să înţeleg ce s-a întâmplat atunci. Am încercat să înţeleg cine a fost Ion Antonescu. Am încercat să înţeleg de ce !

 

Unii, evident necunoscând istoria aproape deloc, ceea ce este foarte  grav, afirmă  că  Ion  Antonescu şi-a avut greşelile sale. Ceea ce se poate să fie adevărat. Da, dar aceşti „unii“, uită că Ion Antonescu a condus România, ţara din mijlocul uraganului, al cancerului social-istoric care cuprinsese în anii 1939-1945 lumea, cu o siguranţă, cu o artă şi cu o ştiinţă perfectă. România a fost condusă magistral de un Conducător în momentul cel mai greu din istoria ei. Sau într-unul din aceste momente.

 

Aşa cum se cunoaşte el a fost la un pas de a scoate în cele mai onorabile şi bune condiţii, pentru noi, ţara din vâltoarea care a fost Cel de-al Doilea război mondial. Dacă România ar fi încheiat Armistiţiul cu Stalin, în urma Telegramei trimise chiar de marele Tiran de la Moscova în chiar dimineaţa zilei de 23 august 1944, prin care acesta îi spunea lui Antonescu, Mareşalului, că este de acord să încheie acest Armistiţiu (scrisoare care i-a fost ascunsă Mareşalului de năpârcile complotiste de la Ministerul de externe, de cei care l-au arestat), ei bine, România s-ar fi putut salva în istorie.

 

În urma semnării acestui Armistiţiu România ar fi ieşit din război, trupele ruseşti trecând numai printr-un coridor din nordul ţării şi-ar fi continuat drumul către Berlin, unde ar fi ajuns mai târziu decât 9 mai 1945, cu pierderi şi mai mari (şi nu se ştie dacă în timpul acesta nemţii n-ar fi avut bomba atomică), ei bine, şi aceasta după cucerirea Berlinului. Armata sovietică fiind epuizată şi decimată, Stalin însuşi ar fi gândit aşa ; n-ar mai fi atacat armata română, care avea peste un milion de soldaţi şi era odihnită, bine instruită şi echipată. Geografia politică a Europei ar fi arătat altfel. Este mai mult ca sigur că lucrurile ar fi evoluat astfel. Cei care l-au arestat pe Antonescu au comis una dintre cele mai mari tâmpenii, sinucideri, ticăloşii din istoria noastră şi din istoria Europei.

 

Cine cunoaşte bine istoria celui de-al Doilea război mondial şi personalitatea celui care a fost Ion Antonescu îşi dă imediat seama că Ion Antonescu este un fel de „cheie“, de “simbol” în istoria românilor. Am înţeles lucrurile acestea foarte bine. Ca şi Bălcescu trebuia să relev măreţia şi adevărul unuia din Conducătorii cei mai tragici ai istoriei românilor, pentru a trezi poporul. Atât cât era posibil acest lucru.

 

Primul volum al romanului „Delirul”, l-am scris într-o tensiune extraordinară. L-am scris ca în transă. A fost greu, am avut de întâmpinat multe piedici dar a fost fascinant. Între timp ce mă documentam şi lucram la Delirul, vol. I, am fost urmărit, am fost ameninţat la telefon „să mă opresc aici”, dar am simţit că „aceasta este munca mea de scriitor”. După ce romanul a fost gata, ca să „meargă” a trebuit să fac acel „mic compromis” (oare nu este viaţa noastră un mic compromis, oare nu este opera unui scriitor un mic compromis ? Dar nu ne-am întrebat niciodată cu cine am făcut acest mic compromis. De ce, ştiam, dar de fapt ne făceam că nu ştiam !) şi să introduc personajul muncitorului ilegalist, Nicolae Masă şi personajul tânărului revoluţionar, în care toată lumea să-l recunoască pe Nicolae Ceauşescu.

 

Apariţia romanului a fost un „triumf”. Pentru conştiinţa mea dureros, căci nu putusem să spun tot adevărul. Spusesem însă suficient ca să-l sugerez în toată adâncimea şi amploarea sa. Acest triumf “de scriitor” mi-a adus din păcate nenumărate probleme. Protestul ambasadei sovietice, ameninţări care, chipurile, veneau din partea unor legionari, dar veneau de fapt din partea securităţii române, şi nu atât din partea securităţii cât a celor  care sunt şi vor fi duşmanii de moarte, nevăzuţi ai României şi ai poporului român ( şi a încă unei forţe oculte, mai ales din partea acesteia), ca şi acea invitaţie din partea lui Cornel Burtică, secretar al C.C. cu propaganda, care mi-a propus (auzi ce tupeu şi neruşinare, din partea lui Nicolae Ceauşescu şi a lui, a lui Burtică, desigur) să scriu al doilea volum al romanului „Delirul”, şi personajul principal să fie Nicolae Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu şi Mareşalul, desigur. (Este o propunere pe care Destinul i-a făcut-o iar autorul Moromeţilor a refuzat-o cu mare uşurinţă. Vedem însă alăturate pentru prima dată aceste nume, amândouă tragice ale istoriei şi politicii româneşti. Deosebiţi în multe privinţe, Mareşalul Ion Antonescu şi Generalul Nicolae Ceauşescu, amândoi Conducători ai Statului şi poporului român, aveau să aibă un “sfârşit identic” n. n.)

 

Propunerea aceasta, în momentul când am auzit-o (eram în Cabinetul lui Cornel Burtică de la C.C.) mi s-a părut atât de grotească, de neinspirată, încât m-a revoltat. Este limpede, acest copil de ţărani, nu atât de săraci ca să nu stea acasă şi să muncească pământul, n-are deloc nici simţul măsurii nici simţul realităţii. Crede că dacă a ajuns Şef de stat, că dacă i se dedică hectare de producţii literare de prost gust merită şi să fie eroul unui roman românesc, scris de Marin Preda. El asta ar vrea, ca romanul să fie scris de Marin Preda. Iar el, Nicolae Ceauşescu, să stea alături de Mareşalul Ion Antonescu. (Am arătat mai sus că operaţia aceasta de alăturare a celor două nume şi personalităţi ale istoriei româneşti a făcut-o Istoria. În acelaşi timp Preda n-a fructificat o şansă pe care i-a dăruit-o destinul. Sigur că dacă autorul Moromeţilor ar fi acceptat acest proiect, din care ar fi rezultat un roman fals, în care un Dictator comunist viclean şi fără meritele lui Antonescu apărea preamărit, da, dar astfel Preda ar fi avut posibilitatea să spună mai multe lucruri despre Antonescu. (Nota îngrijitorului ediţiei.)

 

Am resimţit acest lucru ca pe o blasfemie, nu numai la adresa Mareşalului dar şi a istoriei române. De altfel Nicolae Ceauşescu se înconjurase de acum de marii Domnitori ai poporului român, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, alături de care apărea în multe tablouri, ce-i mai trebuia lui să facă parte dintr-un roman cu Ion Antonescu. Adică Ambasada sovietică a protestat că eu “l-am scos de la naftalină pe Ion Antonescu”, însă aceiaşi ambasadă n-avea să protesteze că alături de mareşal apare Nicolae Ceauşescu ! În sfârşit, logica Puterii a fost întotdeauna ilogică.

 

Din acel moment mi-am dat seama că Nicolae Ceauşescu avea să se scufunde în istorie în farsă şi în grotesc, nici măcar în comedie. Stând eu acolo, în fotoliul din faţa lui Burtică (şi la prostul acesta ce nume, Burtică. Burtică şi Verdeţ, a circulat un excelent banc pe seama ăstora, un dobitoc, un analfabet ca Verdeţ şi o jigodie şi vulpe nemaipomenită să ajungă prim ministru. Sigur că da, dacă toate lichelele şi scursurile neamului acesta ajung Şefi de stat şi prim miniştri, academicieni şi profesori universitari de ce să nu fie şi personajele unor romane semnate de Marin Preda ? Să aştepte ei mult şi bine că le voi face eu plăcerea aceasta!) abia m-am abţinut să nu “explodez” şi să încep să-i înjur de mamă şi să-i bag unde trebuie pe amândoi, şi pe Ceauşescu şi pe Burtică.

 

M-am abţinut pentru că „mai aveam de spus ceva în istorie”. Şi o să-l spun. Romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” va fi edificator în sensul acesta. La început Burtică m-a rugat. „Ştiţi, propunerea a plecat din altă parte, dar este şi dorinţa tovarăşului şi a tovarăşei. Mai ales a tovarăşei”. Când am auzit chestia asta mi-am spus în gând „mon cher”, stăpâneşte-te, nu scoate o vorbă ca să ieşi viu de aici şi după aia om vedea. Am încercat eu s-o scald, că câr, că mâr, Burtică, de, Secretar cu propaganda, de faptul că el reuşea să mă convingă depindea scaunul lui. Chifla lui. La bufetul C.C. se mănâncă numai chifle dulci. Fragede de ţi se topesc în gură. Când a văzut că nu mă convinge a trecut la ameninţări. Atunci mi-a sărit şi mie ţandăra, dar m-am stăpânit. Despărţirea de Burtică a fost aşa şi aşa, eu i-am răspuns doar atât „să mai vedem, tovarăşe Burtică”. Din acel moment însă îmi sărise ţandăra şi decizia era luată.

 

Intenţionam, într-adevăr, să scriu al doilea volum al “Delirului”, chiar dacă trebuia să-l scriu cu compromisuri, sau pentru sertar, în cazul în care însă Nicolae Ceauşescu dorea să fie el “personajul principal”, că ăsta fără să fie personaj principal nu poate, este limpede că acest volum “nu va apare”. Aceasta a fost decizia pe care am luat-o în acel moment. Şi aşa, mulţi din cei cu care discutasem îmi spuseseră că nu văd „cum aş duce mai departe volumul doi”. Viaţa îţi oferă însă surprize când nu te aştepţi.

 

Cam la trei săptămâni după întâlnirea asta cu Burtică ăsta (deştept de-i dau fasolele pe nas) şoferul meu mă invită la prânz la el la masă. „La o palincă, dom’ Preda”. Mă uit eu la el, era şoferul meu de atâţia ani şi Săvulică (Savu Dumitrescu, a fost şoferul Editurii „Cartea Românească”, de la înfiinţarea ei până la moartea stranie a lui Marin Preda. Nota îngrijitorului ediţiei – n.n.) nu-mi făcuse niciodată o asemenea invitaţie.

– Ce spui, mon cher, şi chiar ai o palincă bună ?”.

– Vă lingeţi pe deşte, cum se spune, dom Preda.

– Bine, domnule, îi spun, mon cher, să ştii că îţi fac bucata. Vin să-ţi beau ţuica.

– Vă aştept, dom Preda. Atunci la zece vin şi vă iau eu de acasă.

Aşa am rămas înţeleşi. La zece Săvulică, punctual ca de obicei, a venit şi m-a luat. Soţia s-a interesat unde mergem. Săvulică făcea pe misteriosul.

În sfârşit, vreau să spun că palinca de la Săvulică a fost un pretext. Nu e vorbă, am băut palincă pe cinste, însă nu pălinca era „obiectul discuţiei”. La masa dată de Săvulică mare mi-a fost mirarea când am dat de unul dintre filosofii noştri cei mai buni. Îi scosesem câteva cărţi la Editura „Cartea Românească”. Cu el mai era un „filosof” dintr-o generaţie şi mai veche (cei doi filosofi, după cunoştinţa noastră au fost Anton Dumitru şi Petre  Ţuţea – nota îngrijitorului ediţiei). Discuţia a fost interesantă. A. D. (Anton Dimitriu – n.n.), care este o minte profundă a tăcut mai mult, în schimb a vorbit celălalt, bătrânul cu chipul osos, cu forma capului ţuguiată şi cu ochii nespus de vii. Nu-l cunoşteam, acum îl vedeam pentru prima dată, şi după un moment de tatonare, când am simţit că nu-l prea înghit, filozoful mi-a devenit simpatic. Deşi cuvântul simpatic nu este cel mai potrivit. Dar avea în el însă şi ceva care te incită, te irită tot timpul.

 

M-au felicitat pentru apariţia romanului „Delirul”, era necesar acest roman în cultura românească, se vedea însă, mi-a spus A.D., că „lucrurile sunt spuse cu fereală“, dar încă nu fusese spus „adevărul despre Mareşalul Antonescu şi despre neamul românesc”.

– Şi acesta este unul şi acelaşi adevăr ?“, am întrebat.

– Da, a răspuns filosoful bătrân cu capul ţuguiat. Şi acest adevăr trebuie spus. Este adevărul neamului şi al istoriei române, a apăsat el când a rostit aceste cuvinte.

– Bine, dar de ce nu-l spuneţi dumneavoastră ?, s-a ridicat ceva în mine .

– Pentru că noi nu-l putem spune. Şi chiar dacă l-am putea nu l-am spune ca dumneata.

– Dar cum îl spun eu ?

– Dumneata îl spui ca un scriitor, eşti cel mai mare prozator postbelic şi ai obligaţia să spui adevărul acesta.

Bătrânul fiind cam surd probabil vorbea tare şi dădea din mână. Mie lucrul acesta nu mi-a plăcut şi am vrut să mă ridic. Mai ales că dacă nu-l cunoşteam pe A.D., om de vastă şi distinsă cultură, această întâlnire mi-ar fi părut suspectă.

– Te rog să mă ierţi că-ţi spun adevărul, a continuat, tot aşa cu vocea ridicată ţuguiatul, dacă pleci te superi ca văcarul pe sat, şi n-am făcut nimic atunci. Înseamnă că vom aştepta iar alţi patruzeci de ani până când va mai apărea un prozator de talia dumitale, şi el va apărea, dar atunci nu ştiu dacă voi mai fi eu…

  1. care asculta liniştit mi-a făcut semn să mă aşez.

– Aşa sunt filosofii, zice el, ei sunt formaţi la şcoala disputelor filosofice. Însă dacă veţi avea răbdare o să aflaţi lucruri foarte profunde “.

– Păi dumneata, a început să mă certe ţuguiatul, nici măcar n-ai avut curiozitatea să afli care este „acel adevăr despre Mareşalul Antonescu şi neamul românesc” şi vrei să pleci că te simţi dumneata ofuscat. Stai, domnule, jos să-l afli !

În loc să mă irite şi mai rău cuvintele ţuguiatului, despre care, asta am aflat-o mai târziu, un alt mare filozof român, stabilit la Paris a afirmat că este genial, m-au făcut să mă aşez şi să ascult.

– Antoane, a zis enervat filosoful ţuguiat, în gura căruia cuvintele aveau o senzorialitate extraordinară, eu zic că cu omul ăsta (nu se ferea deloc să vorbească cu cacofonii, am observat, deşi la viaţa lui lucrase în diplomaţie, fiind obişnuit cu cele mai elevate stiluri) trebuie să vorbim direct. Mai ales că eu am să-i spui (aşa zicea, spui, cum vorbeau ţăranii altădată) câteva vorba de la obraz.

Asta, bineînţeles, m-a incitat. Mi-a atras atenţia şi m-a făcut să rămân.

Aşa am aflat de existenţa „Umilei Inteligenţe”. La început am dat capul pe spate şi mi-a venit să râd, aşa cum făcea personajul meu literar din „Delirul”, Ştefan Paul. Ceea ce am auzit însă în continuare m-a convins. Mai ales seriozitatea celor doi filozofi. Există aşadar o Intelighenţie românească, organizată. N-am putut să aflu mai multe lucruri. „Nu se putea deocamdată“. „Asta depinde de dumneata“, mi-a spus ţuguiatul. Dar dacă te mai îmbeţi şi te duci la dumneata la Căminul cultural din Siliştea, de unde eşti dumneata, şi clătinându-te de beat ce erai şi spui în gura mare că dumneata „eşti om cu O mare“, în cazul acesta n-o să intri niciodată în Intelighenţia românească.

 

Am zâmbit, chestia asta mi-a plăcut.

 

– Şi cine o să hotărască lucrul acesta, l-am întrebat, nu cumva dumneata ?

 

– În nici un caz, mi-a răspuns supărat bătrânul filosof, dumneata vei fi acela. De dumneata depinde.

 

Aşadar neamul românesc are o Intelighenţie a lui. Aşa cum există, de pildă, Intelighenţia rusească. Intelighenţia românească este ceea ce se cheamă o „masonerie“, (dar nu masoneria aceea, pe care o ştim. Deci nu Masoneria – n.n.) o „Frăţie de cruce a celor mai mari valori pe care le dă acest neam”, valori care sunt ajutate şi au datorie să lupte pentru „evoluţia neamului românesc”. Ei sunt bineînţeles nişte apărători ai neamului, dar prin faptul că sunt minţi creatoare ei lucrează în primul rând pentru „dezvoltarea spirituală a acestui neam“.

 

Am întrebat dacă sunt o ramură sau o prelungire a Masoneriei interbelice, din care au făcut parte Sadoveanu, şi alţii. Nu, nici vorbă !  Umila Intelighenţie se opune acestei masonerii, care ne-a adus foarte mult rău, Sadoveanu fiind un om vinovat de multe rele pe care le-a făcut acestui neam. Intelighenţia românească este o „Frăţietate sacră“, trebuie neapărat să crezi în Dumnezeu, să fii un slujitor convins al lui Iisus Hristos, dar mai ales trebuie să fii un slujitor umil al neamului tău. Nu exaltat şi iraţional, cum au fost legionarii, în nici un caz. Intelighenţia umilă nu acceptă violenţa, de crimă nici nu poate fi vorba. Nu este o organizaţie politică, ci una spirituală.

 

– Ehei, domne Preda, mi-a spus filosoful ţuguiat, cu ochii lui atâta de vii că parcă-ţi râdeau în faţă, neamul acesta a avut, are şi va mai avea, minţi extraordinare. Aceste minţi însă cum se „ridică puţin” devin setoşi de putere sau de glorie ca Iorga. Pe Iorga gura, avea gura slobodă, şi câteodată mai debita şi prostii, l-a distrus. Dacă ar fi fost umil, ar fi făcut parte din Umila Intelighenţie românească, şi s-ar fi salvat…

 

Aşa, Iorga n-a putut fi salvat. Intelighenţia românească nu are nevoie de inteligenţe care se pun mai presus de ţară, care se cred buricul pământului, ci de inteligenţe umile, care se pun cuminţi în slujba ţării, trudind răbdătoare la ridicarea ei. O valoare pe lângă inteligenţa şi puterea ei de creaţie mai trebuie să aibă ca dimensiuni ale firii, credinţa, cuminţenia aceea profundă, românească, umilinţa, slujirea binelui aproapelui. Orice minte care se iveşte în spaţiul românesc, pentru că noi suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm valorile, (ceea ce este foarte adevărat) trebuie întâmpinată, ajutată să dea cât mai mult acestui neam.

Iată ce face Umila Intelighenţie românească. Mi-am manifestat dorinţa de a intra şi eu în intelighenţia românească. De fapt era mai mult o curiozitate. Atâtea lucruri auzisem despre Masonerie încât nu poţi să nu fii cel puţin curios.

– Nu se putea, mi s-a răspuns. Nici Nichita Stănescu nu a fost „cooptat”, deşi el are sufletul bun. Şi de ce nu se putea ?

– Pentru că dumneata nu eşti un om credincios, cuminte şi umil, mi-a răspuns filosoful ţuguiat, care acum îmi devenise foarte drag. Dacă o să te faci băiat cuminte, poate“.

 

Deocamdată dumneata o să fii ajutat să scrii acest roman, „Delirul vol. II”  Ţi se va pune la dispoziţie toată informaţia de care ai nevoie. Nu va mai trebui să mergi dumneata la Arhive, să scoţi fişe, ele sunt gata scoase, făcute pentru dumneata. Din ele vei afla adevărul despre Mareşal şi neamul românesc, despre ce s-a petrecut la 23 august 1944, una dintre cele mai blestemate şi negre zile din întreaga Istorie a României. Ele, acele documente, există şi îmi vor fi puse la îndemână, pentru a le folosi pentru „Delirul”, vol. II, însă mai important decât informaţiile trebuie redat acel „mare adevăr despre Neamul Românesc şi Mareşalul Antonescu.

 

Iată care era lucrul cel mai important. Dacă eram de acord, „această problemă nici nu se pune, mi-a spus-o în faţă ţuguiatul, acum râzând cu dragoste, dumneata eşti cel mai mare prozator postbelic şi este o datorie în faţa neamului românesc ca acest volum doi al „Delirului” să existe”. Eram de aceeaşi părere. Ne-am despărţit într-o atmosferă prietenească.

 

Aşadar, am conchis, aceşti doi filosofi sunt dintre membrii Umilei Intelighenţe româneşti, am gândit în sinea mea. Contăm pe discreţia dumneavoastră, mi-a spus la plecare filosoful A. D., care mi-a spus că se putea să treacă miercuri pe la Editură ca să discutăm despre manuscrisul pe care-l depusese de anul trecut. I-am răspuns că-l aştept cu plăcere.

– Şi să nu mai bei, şi să ai grijă de dumneata, mi-a recomandat Ţuguiatul, că e păcat de mintea şi de condeiul dumitale ! Şi încearcă să te împaci cu Dumnezeu şi să devii credincios!. Am râs amândoi.

Hm! mi-am spus pe drum, în timp de Săvulică mă aducea acasă. Tăceam amândoi, cine ar fi crezut că ar fi existat o Intelighenţie românească !

– Va urma –

 

Aranjament grafic – I.M.

 

https://www.art-emis.ro/literatura/delirul-vol-ii-2

 

//////////////////////////////////////////

 

ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

Publicat   de Thraxus Ares

 

 

Aceşti urmaşi ai lui ARPAD sunt, din păcate, românii panonieni şi apoi transilvăneni maghiarizaţi, manipulaţi de papalitate şi uneltele lor de acţiune, regii unguri, în vederea extinderii catolicismului spre estul Europei şi acaparării bogăţiilor autohtonilor acestor locuri.

 

Însuşi duşmanul poporului român Rœsler în a sa ”Romänische Studien” scrie, despre exterminarea ungurilor în anul 955 la Lechfeld de către Otto I împăratul germanilor şi modul cum s’a creat regatul maghiar, din convertirea autohtonilor români panonieni ortodocşi la catolicism, sub ameninţarea exterminării (contrar afirmaţiilor din cărţile de istorie, cum că ”ungurii” ar fi fost creştinaţi).

 

Bătălia unde ultimele rămășițe ale ”maghiarilor” asiatici au fost exterminate

 

Despre conducătorul ultimei expediţii a ungurilor în occident, din anul 955, după nume Bulcsu (Bulciu, Bulesu), român, cronicarul bizantin G. Cedrenus, compilând cronicile existenteale lui Skylitzes, Syncellus şi Theophanes, scrie următoarele despre el:

 

”Iar turcii (”ungurii” n. trad.) n’au încetat de a face incursiuni în teritoriul roman (este vorba de al germanilor din occident n.n.). În acest timp principele lor Bolosudes (nume grecizat a lui Bălosu, Bulciu sau Buleșu n.n) înainte de a veni la Constantinopol, s’a prefăcut că voieşte să îmbrăţişeze credinţa creştină şi să se boteze. De aceea a fost bine primit de împăratul Constantin şi după ce a fost împodobit cu demnitatea de patriciu (titlu nobiliar ce’i conferea şi multe daruri în bani şi obiecte de cult, n.n.) s’a întors acasă încărcat cu multe daruri.

 

Nu mult după aceea, Gylas (Iuliu în română n.n.), şi el principe al turcilor (”ungurilor” n. trad.) s’a dus de asemenea tot la Constantinopol pentru acelaşi lucru. După ce s’a botezat şi după ce a fost la fel tratat, ca şi cel de mai înainte, a luat cu sine pe călugărul Jeroteiu, vestit pentru cucernicia sa.

 

Pe acesta patriarhul Theophilactus l’a hirotonisit ca episcop al Turciei (al Ungariei n. trad.). Jeroteiu venind în Turcia (Ungaria. trad.) a convertit pe mulţi de la rătăcirea barbară la religia creştină. Gylas (adică Iuliu n.n.) a rămas în credinţa sa pentru întotdeauna şi el n’a mai atacat pe creştini. Bolosudes (Bulciu, Buleșu n.n.) însă, călcând învoiala ce făcuse cu Dumnezeu, a atacat cu tot poporul său pe romani (germani n.n.).

 

”Turcia” cum era trecut pe hărți spațiul invadat de jafurile asiaticilor exterminați la 955 de OTTO I, Harta a Europei de Est (900 d.Hr), Hristorisch – Geographischen Hand Atlas, Berlin 1824

 

 

 

”Turcia” cum era trecut pe hărți spațiul invadat de jafurile asiaticilor exterminați la 955 de OTTO I, Harta a Europei de Est (900 d.Hr), Hristorisch – Geographischen Hand Atlas, Berlin 1824

 

”Dar tot el, ridicându’se împotriva francilor, a fost prins şi crucificat” (Din cartea lui G. Popa–Lisseanu ”Dacia în autorii clasici”, Editura Vestala, Bucureşti, 2007, pg. 342, 343).

 

Ce trebuie să reţinem din această cronică, o compilaţie scrisă după două secole de la săvârşirea evenimentelor, aproximativ mijlocul secolului al X-lea. Cu toate că în cronică se vorbeşte de turci şi nu de unguri, cronicarii vremii i’au asemuit după înfăţişare cu grupul uralo-altaic al turcilor care forţau la acea vreme graniţele Imperiul Bizantin. Încă de pe atunci începuse campania papalităţii de maghiarizare a numelor (prenumelor de fapt, la acea vreme) din Iuliu în Gylas (Gyula), care căpătând titlu nobiliar la Constantinopol va deveni voievod al Transilvaniei cum veţi descoperi în cele ce vor urma. Faptul că însuşi patriarhul Constantinopolului trimite un episcop în Pannonia şi Transilvania însemna că deja existau aşezăminte creştine, preoţi ortodocşi în regiune, confirmând ceea ce şi alte cronici ale vremii atestau, acest adevăr.

 

În cele ce urmează am dori să punem la punct cifrele năvălitorilor unguri, cifre pe care le afişează istoricii maghiari şi istoricul I. Bulei în cartea sa ”Scurtă istorie a românilor”, Editura Meronia, Bucureşti, 1996. În această carte, autorul citează pe Fügedi E., istoric maghiar, care apreciază la 400.000– 500.000 numărul invadatorilor!!!

 

Dacă ar fi fost atâţia, nu ar fi putut la acea vreme cuceri întreaga Europă?

 

  1. Bulei acceptă numărul lor la 100.000 – 150.000, după cifrele avansate de istoricii L. Musset, M. Reinhart și Ioan Aurel Pop. Dar dacă I. Bulei acceptă această cifră, de ce, în scurta sa istorie, a noastră, a românilor, nu dă şi numărul autohtonilor români din Pannonia şi Transilvania?

 

Cine a stat să numere niște migratori care nu stăteau pe loc, putea să aprecieze chiar mai ușor o populație sedentară care nu migra nicăieri, în primul rând după numărul de cătune sau târguri locuite permanent. O populație stabilă este mai ușor de găsit și recenzat decât una care stă o săptămână pe marginea unei ape, iar o lună la marginea unei păduri…

 

După părerea noastră, numărul năvălitorilor unguri a fost mult mai redus. Sunt semnificative aprecierile istoricului român Vasile Maniu care în cartea sa ”Românii în literatura străină. Studii istorico-critice şi etimologice”,Bucureşti, 1883, p. 37, (v. şi A. Deac, „Istoria adevărului istoric”, volumul II, p. 284) scria, demascând nefastele metode de falsificare a documentelor, a cronicilor vremii de către potentaţii politici bizantini şi ”unguri”:

 

”Cronicarii unguri n’au rămas mai prejos (decât cei bizantini) în falsificarea, (aş adăoga în special al numărului componenţei triburilor năvălitoare n.n.), desfiinţarea numelor gentilice, topice, a urmat şi urmează la dânşii pe o scară întinsă, cu o energie febrilă, în scop de maghiarizare, care a devenit pentru Arpadieni un principiu de stat.”

 

Semnificativă în această privinţă, este recunoaşterea de către notarul regal al Ungariei, Bonfiniu (numai nume maghiar nu avea), care nu se sfiia să declare că «totul este viciat şi denaturat până la inepţie în Analele Ungariei»”.

 

Şi istoricul român, pe baza faptelor concrete, a găsit acest procedeu nedemn şi la alţi istorici străini, dezvăluindu’l fără cruţare:

 

”Deprinderea cronicarilor vechi bizantini, slavi, germani, şi, în cele din urmă, maghiari de a desfigura prin uz frecvent numiri de familie şi localităţi până la necunoscut, întunecând faptele istorice şi confundând geneza şi a limbilor şi a popoarelor prin sistemul analogiilor.”

 

  1. Maniu conchidea că:

 

”Vătămătoarea îndatinare mai la toţi cronicarii vechimii de a transmite ţărilor şi popoarelor mici numele etnografic şi topic al ţărilor şi popoarelor din vecinătate, confundând unele cu altele”, adăugând cu regrete şi tristeţe că ”Noi românii am plătit scump păcatul acesta al străinilor”.

 

Tot în cartea sa, V. Maniu la p. 37, remarca:

 

”Reiese adevărul istoric prezentat ca «o enigmă» învederând că acei Cumani, Ausoni, Uzi, Pacinati (Pecenegi n.n.), Catani de ale căror renume şi fapte sunt pline analele bizantine, sclavone şi maghiare din secolele X-XIII, ca şi cronicile din secolele IV-VII-IX, au fost românii.”

 

Ca o dovadă de netăgăduit a acestor aprecieri, în această privinţă, este şi constatarea istoricului ungar I. Keményi, care cercetând, deosebit de atent, numele de „etnii”, reflectate în documentele şi vechile cronici ungureşti, ajunge şi el la concluzia realistă, potrivit căreia: ”Ungurii numeau pe români şi huni şi cumani”, motivând acest lucru ”pentru că diplomaţia nu se ocupa decât de stăpâniri politice, iar nu de naţionalitate, care intrau de’a dreptul în naţiunea stăpânitoare”.

 

Să nu vă miraţi dacă, citind cărţile de istorie româneşti, cât şi manualele şcolare, DEX-ul, veţi întâlni scris la cele două popoare, cumani şi pecenegi că sunt de etnie turcă, când ele sunt de fapt, de aceeaşi etnie cu românii, al marelui popor getic (aşa cum ne’au numit cronicarii străini) din întregul spaţiu stăpânit de Burebista.

 

Reluând estimarea numărului de unguri care au invadat Panonia trebuie să ţinem seama că, înainte de invazia lor în Panonia, ungurii s’au luptat cu bulgarii în anul 895 pentru a se răzbuna în urma masacrării familiei lor, femei, copii, bătrâni, lăsaţi la Atelcuz (bărbaţii fiind plecaţi într’un raid de jaf, p.161 din cartea lui Rœsler) de către bulgari şi pecenegi. Rœsler, care ne relatează acest eveniment, afirmă că în această luptă au învins bulgarii, dar că ar fi pierdut în luptă 20.000 de călăreţi. Cum erau din aceeaşi rasă, şi aveau acelaşi sistem de luptă, pierderea de luptători ”unguri” ar fi fost egală.

 

Desigur că cifrele sunt exagerate dar nu’i mai puţin adevărat că numărul ”ungurilor” s’ar fi diminuat simţitor şi că cifra estimată de noi, la invazia lor în Panonia ar fi fost între 10.000 şi 15.000.

 

Menţionăm faptul că P. L. Tonciulescu i’a estimat doar la numai 3.000 – 5.000!

 

Admiţând aceste cifre, în cele 45 de raiduri în occident şi în teritoriile supuse Bizanţului, numărul lor a fost cel puţin diminuat la jumătate la fiecare raid. Cum credeţi că au putut continua ungurii raidurile de jaf, dacă nu şi’ar fi reîmprospătat rândurile cu aventurieri rumâni panonieni?

 

Urmăriți acest film de 30 min. pentru a vă dumiri cine sunt maghiarizații:

 

Deja în anul 913, Rœsler, în cartea sa amintită mai înainte, la p.173, aminteşte că după bătălia de la râul Inn, n’au mai rămas în viaţă decât 30 de luptători unguri!(s.n.) Şi apoi, de unde puteau ”ungurii” să’şi reînnoiască caii pierduţi în lupte, de unde hrana lor, refacerea armamentului şi toate cele necesare vieţii, dacă românii sedentari, agricultori în mare parte, nu le’ar fi asigurat hrana, îmbrăcămintea şi harnaşamentele pentru caii cu care invadau occidentul?

 

După contactul cu românii şi cu germanii este mai mult ca sigur că se mai civilizaseră puţin. Dacă după anul 913 nu mai rămăseseră decât 30 de luptători, iniţiativa următoarelor raiduri în occident nu puteau să o ia decât românii panonieni, după cum a fost consfinţită şi în cronici, la ultima incursiune din anul 955, când ultimii unguri au fost exterminaţi, iar conducătorul lor, românul Bulcsu (Buleșu, botezat ortodox la Ţarigrad n.n.) prins şi crucificat.

 

”XXXVII. Lupta regelui Ştefan cel Sfânt împotriva lui Gyula ducele Transilvaniei.

 

În urmă, fericitul Ştefan, după ce a primit din grija lui Dumnezeu coroana majestăţii regale, a purtat un frumos şi folositor război împotriva unchiului său cu numele Gyula care, pe acea vreme, avea domnia peste întregul regat al Transilvaniei. Deci, în anul Domnului 1002, fericitul rege Ştefan a prins pe ducele Gyula împreună cu soţia şi cei doi fii ai săi şi i’a trimis în Ungaria. Aceasta însă pentru aceea a făcut’o, fiindcă, deşi i s’a atras de foarte deseori luarea aminte de fericitul rege Ştefan, el totuşi nu s’a întors la legea creştină şi n’a încetat de a ataca pe Unguri. Şi întregul lui regat, foarte mare şi foarte bogat, l’a unit cu monarhia Ungariei. Regatul acela însă al său se numeşte pe ungureşte Erdeleelw, care este udat de foarte multe râuri, din nisipul cărora se culege aur şi aurul din această ţară este foarte bun.”

 

Şi în continuare domnul Gabriel Gheorghe ne dezvăluie:

 

”Gyula = Iuliu (nume de bărbat) şi Gyula Fehérvar = Alba Iulia, de unde rezultă că, la începutul sec. XI, voievodul Transilvaniei era un român cu numele Iuliu. Dacă ar fi fost ungur nu ar fi de crezut să’i fi atacat pe unguri. Şi nu este de mirare că era rudă cu Bela = Voicu (v. „Cronica pictată”, p. 146) duce („Cronica pictată”, XXXVI) în Panonia, care trecând la catolicism, şi’a schimbat numele în Ştefan, nu Istvan (!).

 

Până la convertirea lui Ştefan cum scrie Petru Maior, dar şi alţii, ştim că s’a deplasat la Bizanţ unde s’a botezat, după cum scrie Gheorghe Cedrenu, istoric bizantin, în Compendiul istoriilor (ap. P. Maior, Istoria bisericii românilor, volumul I, p. 91). Mai mult, Gyula a adus cu sine în Ardeal pe călugărul Ieroteiu care a convertit pe mulţi ardeleni la creştinism, cum arată Cedrenu şi Zonaras.

 

De aice, se întreabă P. Maior, ibid,p. 93: oare acei de Ierotheiu întorşi la credinţa creştinească fost’au români au secui, că încă atunci numai aceste neamuri era în Ardeal.”  (O precizare se impune, după unii cronicari, secuii au fost sciţi, de acelaşi neam cu românii, antrenaţi, din nordul Mării Negre unde locuiau, de către tătari în sec. XIII, probabil ca translatori, când au năvălit în centrul Europei, sau după alţi autori, români transilvăneni hotarnici din Munţii Apuseni n.n.).

 

Iar, mai sus: partea cea mai mare a locuitorilor din Ardeal au fost români, şi limba cea mai de obşte, precum până astăzi, au fost cea românească (ib). De ce preferau principii ardeleni să se boteze la Bizanţ ne’o spune Petru Maior (op. cit., p. 92):

 

”…iar lor maicu norocire le era a se boteza în Ţarigrad (Constantinopol n.n.) pentru că se făcea patrichii (patricieni ai imperiului n. G.G.) şi se înturna încărcaţi de bani şi de altă avere…Care nădeajde, după cum cetirăm din Cedrenu, tocma nu l’a înşelat cu Giula pre Constantin Porfirogenetul (subl. G.G.) (împăratul Bizanţului n.n.).”

 

Din textele de mai sus rezultă că la începutul sec. XI voievodul Ardealului era un român aparţinător de Biserica din Bizanţ, în care fusese botezat şi ducele Voicu (Bela) până la trecerea la catolicism. Deci, Gyula era creştin, dar de rit bizantin, astfel că imputaţia care i’o face nepotul lui Ştefan I că nu s’ar fi întors la legea creştină are numai sensul că a refuzat să treacă la catolicism. Un alt caz similar, relatat tot în ”Cronica pictată”, (p.147, note): Nobilii din Samogy şi din Zalas, nevoind cu niciun preţ să părăsească ritul părinţilor lor, nici să primească religia catolică s’au revoltat în contra lui Ştefan I.

 

În urma sfaturilor duhovnicului său, prea fericitul Martin (care nu era altul decât nunţiul papal, care dirija întreaga activitate a regelui ungur n.n.), Ştefan şi’a strâns armata (care era formată la acea vreme în majoritate de mercenari germani trimişi de papalitate şi de băştinaşi, puţini la număr convertiţi la catolicism n.n.) l’a numit generalissim pe întreaga armată pe străinul Velcellinus, s’au bătut…iar ducele Cupan (nume românesc n. G.G.) a fost ucis.

 

Fericitul Ştefan a pus să’l taie în patru bucăţi pe Cupan şi le’a expus la poarta Strigoniului, la cea a Vespremului, la cea a Jaurnului, iar în Ardeal (de unde era ducele Cupan) corpul său ciopârţit a fost expus la Alba Iulia. Ca urmare, Ştefan a hotărât ca întreg poporul ce se găsea în provincia ducelui Cupan să dea pe vecie şi de drept, pentru mânăstirea sfântului Martin (numele duhovnicului său) din Panonia a zecea parte din copii (!), una din formele de catolicizare şi maghiarizare forţată, din fructe şi din vite.

 

În urma luptelor pe care le’a dus în Ardeal, Ştefan cel Sfânt a luat o cantitate nepreţuită de tezaure şi mai ales aur, giuvaiere şi pietre nestemate (p. 147-148). De aceea, sfântul rege Ştefan, îmbogăţindu’se foarte mult cu aceste diferite tezaure…(pag 148-149), QED (cea ce demonstrează n.n.), nu convertirea la creştinism era obiectivul principal, ci îmbogăţirea, acumularea de averi.

 

Epilog. Spre neşansa lui Ştefan I şi a altor sfinţi cu referinţe nevalabile la dosar, cu câteva decenii în urmă, Papa Paul al VI-lea (papă între 1963-1978 n.n.), făcând o revizuire a sfinţilor catolici, a radiat o serie întreagă, declarându’i uzurpatori de titluri sau impostori, impuşi de tradiţie şi interese.

 

Printre cei cărora li s’a retras brevetul de sfinţenie … se află şi Sfântul Ştefan, rege al Ungariei!… (căruia, din manualele actuale, tot nu i s’a şters titlul de sfânt, n.n.).

 

Învăţămintele pe care trebuie să le tragem din cronicile expuse mai sus sunt următoarele. La începutul secolului al XI-lea papalitatea, prin convertirea la catolicism a unuia din principii panonieni, român de neam, Voicu, devenit prin voinţa papalităţii Sfântul Ştefan I, rege apostolic al Ungariei, o ţară care nu exista la acea vreme, toate întinderile de pământ din Panonia acelor vremuri erau deţinute de prinţi români, vlahi cum îi numeau bizantinii, cum rezultă şi din alte cronici…

 

Afirmaţia din ”Cronica pictată de la Viena” că:

 

”Ştefan …prinzând pe ducele Transilvaniei, Iuliu, şi a familiei sale îl trimite în Ungaria?… şi întregul lui regat, foarte mare şi foarte bogat, l’a unit cu monarhia Ungariei”, este falsă.

 

De aici decurg toate erorile introduse în cărţile de istorie maghiare, Larousse, Enciclopedii din tot occidentul şi din păcate şi a majorităţii cărţilor de istorie scrise de români, printre care I. Bulei şi mulţi alţii. Tot ce s’a afirmat în această cronică n’a fost decât un raid de represiune şi de jaf, după care, cu tezaurele furate s’au întors de unde au plecat, la acea vreme, Ungaria ca ţară cu un teritoriu delimitat nu exista la acea vreme.

 

Ungurii n’au fost semnalaţi în Ardeal înainte de secolul XV, mărturii, viitorul papă Pius II (1405-1461), care în ”Călători străini I”, p. 317scria:

 

”În vremea noastră e locuită (este vorba de Transilvania n.n.) de saşi (Teutones), secui şi români” (şi asta înainte de 1458) şi de asemeni, chiar din alte cronici ungureşti, la trecerea tătarilor prin Transilvania în 1241, n’au întâlnit decât rezistenţa voievodului Posea la Braşov, şi aminteşte de jafurile şi uciderea creştinilor din diverse localităţi, fără a aminti de picior de ungur!

 

Deac în cartea ”Istoria adevărului istoric”, volumul II, ne relatează:

 

”Astfel se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, armata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Aradul, după 54 de lupte cu vlahii, de’abia în timpul lui Ştefan al III-lea, în anul 1166. Cu această ocazie, graniţa dintre unguri şi vlahi s’a mutat la Ineu, în apropierea Aradului. Pentru recucerirea Aradului şi apărarea Streiului, vlahii s’au aliat cu bizantinii, ducând lupte îndârjite în anul 1166 şi cei următori. Mai târziu, regele Emeric (1196-1204) al Ungariei este înfrânt – împreună cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin porţile Meseşului în Podişul Transilvaniei, de către moţii şi maramureşenii vlahi…”

 

Şi mai departe, A. Deac la p. 109 continuă:

 

”În primul rând, rezultă cu claritate că Ţara Românească era una, de la Marea Neagră, până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Maramureş şi la râul Tisa (s.n.). Fireste, dupa cum reiese din textul documentului, în cadrul acestei Ţări unitare, fiinţau o seamă de organizaţii politice locale, subordonate domnitorului, care îşi avea reşedinţa în Muntenia, demonstrând prin aceasta că de aici, din Ţara Românească a Munteniei, domnitorul român chemă la luptă, la organizarea rezistenţei faţă de cotropitorii regatului ungar, care din nefericire, după cum se consemnează în discursul amintit, ocupaseră teritoriile strămoşeşti de la Tisa, chiar şi localitatea Arad.”

 

 

 

 

CITITI DESPRE STUDIILE GENETICIENILOR MAGHIARI:

 

MAGHIAROFONII NU SUNT MAGHIARI, EI SUNT POPULATII EUROPENE CARE S’AU MAGHIARIZAT DE’A LUNGUL SECOLELOR

 

Câteva linkuri utile pentru a vă convinge singuri:

 

http://www.khazaria.com/genetics/hungarians.html

 

Genetica maghiarilor – ADN-ul maghiarilor din Ungaria

 

Maghiarii se auto-denumesc eronat maghiari. Primii maghiarii au sosit în țara Ungariei de la est în secolul al IX-lea. La un moment dat au fost în alianță cu khazarii (khazaria.com).

sau,

 

MAGHIAROFONII AU ADN EUROPEAN, DAR VORBESC O LIMBĂ ASIATICĂ

 

O dovada a maghiarizarii de’a lungul secolelor a populațiilor din Panonia, o regasim în studiile genetice. Sunt foarte puține dovezi genetice ale urmașilor triburilor maghiare asiatice. Aici aveti și studii facute de geneticieni maghiari:

 

http://www.khazaria.com/genetics/hungarians.html

 

Am analizat datele a trei populații europene care vorbesc limbi non-indoeuropene: maghiari, laponi și finlandezi. Analiza principală coordonata arată că Laponii sunt intermediari între persoanele care se află în apropierea punctului geografic Munții Ural, vorbitori de limbi uralice și Europa Centrală și de nord.

 

Maghiarii și finlandezii sunt cu siguranta mai aproape de europeni. O analiză a amestecului genetic între uralici și strămoșii europeni arată că Laponii sunt ceva mai mult de 50% Europeni, maghiarii sunt 87% Europeni, iar finlandezii sunt 90% Europeni.

 

Există un acord de bază între aceste concluzii și datele istorice referitoare la Ungaria. Mai puțin se stie despre finlandezi și foarte puțin despre Laponi.

 

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ajpa.1330830107/abstract

 

Gene uralice din Europa – Guglielmino – 2005 – Jurnalul American de Antropologie Fizică – Wiley …

Guglielmino, CR, Piazza, A., Menozzi, P. ȘI Cavalli-Sforza, LL (1990), uralice genele din Europa. Am. J. Phys. Anthropol, 83:. 57-68. doi: 10.1002 / ajpa.1330830107

onlinelibrary.wiley.com sau,

http://www.eupedia.com/europe/european_mtdna_haplogroups_frequency.shtml

eupedia.com

 

CITITI DESPRE STUDIILE GENETICIENILOR MAGHIARI: MAGHIAROFONII NU SUNT MAGHIARI, EI SUNT POPULATII EUROPENE CARE S’AU MAGHIARIZAT DE’A LUNGUL SECOLELOR

 

http://www.khazaria.com/genetics/hungarians.html

 

MAGHIARII STRAVECHI AU DISPARUT, LIMBA MAGHIARA ESTE VORBITĂ DE O POPULAȚIE EUROPEANĂ

 

Populațiile panonice de moravi sclavi, rumâni, germanici etc., au fost maghiarizate prin catolicizarea și/sau creștinarea  lor forțată.

 

Sunt rezultatele studiilor unor geneticieni din Ungaria, Institutul de Genetică, Centrul de Cercetari Biologice al Academiei Maghiare de Științe, Temesvári krt. 62, H-6726, Szeged, (Csányi B., Bogácsi-Szabo E., G Tömöry, Czibula, Priskin K., Joseon , Mende B., P. Lango, Csete K., Žilina, Conant CE, CS Downes, am Rasko).

 

Populația maghiară apartine lingvistic de ramura fino-ugrică din familia uralică.

 

Alela Tat C este un marker interesant în contextul fino-ugric, distribuit în toate populațiile vorbitoare de limba fino-ugrică, cu excepția maghiarofonilor.

 

Întrebarea care apare este dacă maghiarii ancestrali, care s’au stabilit în Bazinul Carpatic, au adapostit acest polimorfism sau nu. 100 de oameni din Ungaria modernă, 97 de secui (o populație maghiarizată (s.m.) din Transilvania), și 4 probe de os arheologic ai maghiarilor din secolul X, au fost studiate pentru acest polimorfism.

 

Printre persoanele moderne, doar un singur secui poartă alela Tat C, în timp ce din cele patru resturile scheletice, două posedă Alela. Această din urmă constatare, chiar dacă sunt un număr redus de probe, pare să indice o linie siberiană a maghiarilor invadatori, CARE MAI TÂRZIU AU DISPĂRUT (uciși în lupte) ÎN MARE PARTE (s.m.).

 

Cele două populații maghiare moderne de limbă (din Panonia si secuii), bazate pe 22 de markeri binari Y-cromozomial, împărtășesc componente similare cu cele descrise pentru alți europeni, cu excepția prezența haplogroup P * (xM173) în probele de la secui, care poate reflecta o conexiune din Asia Centrală, și frecvență ridicată a haplogrupului J în ambele secui și maghiari.

 

Analiza MDS bazată pe valori de frecvență a haplogrupurilor, confirmă faptul că populațiile maghiare și secuiești moderne sunt genetic strâns legate, și similare cu populațiile din Europa Centrală și Balcani.

 

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18373723

 

Concluzia firească pe care o deducem, este că studiile geneticienilor confirmă doar acea parte a istoriografiei, care menționează exterminarea asiaticilor produsă la 955 d.Hr. de la Lechfeld, ceea ce determină cu această ocazie și stoparea raidurilor de ucidere și jaf în Europa.

 

Ceea ce a urmat după aceea, crearea statului ungar, și catolicizarea forțată ne arată dimensiunea pe care a avut’o pierderea limbii, a unor pături largi de populații, care la momentul schismei din 1054 și mult timp după aceea foloseau și limba maternă, dar și limba statului artificial creat.

 

Națiunea, etnia nefiind la acea vreme un criteriu al statalității, ci coroana și dimensiunea domeniilor ei, care prin politicile guvernelor timp de secole, a dus treptat la pierderea primei, vorbindu’se azi doar limba statală.

 

Azi, vedem că poporul român nu a fost niciodată învins, ci doar i’a fost amânată afirmarea.

 

GENOMUL UMAN

 

Cercetări de paleogenetică moleculară la populaţiile vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României – evidenţierea relaţiilor genetice cu populaţia românească şi alte populații europene actuale,

de Georgeta Cardoş, Alexander Rodewald

 

CONCLUZII FINALE

 

”Analiza datelor de ADN mt (mitocondrial) şi nuclear corespunzătoare indivizilor din populaţia veche din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României în comparaţie cu populaţiile europene actuale a relevat următoarele:

 

  1. variabilitate genetică redusă, atât la nivel mitocondrial cât şi la nivel nuclear, în cadrul populaţiilor vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României în comparaţie cu populaţiile moderne europene, inclusiv cu populaţia românească actuală; această variabilitate genetică redusă ar putea fi rezultatul unei organizări sociale şi culturale locale în grupuri mici, parţial izolate reproductiv;

 

  1. la nivel mitocondrial, relaţii genetice mai apropiate între populaţiile umane vechi de pe teritoriul României şi populaţia turcă de origine tracică de pe coastele Marii Negre şi ale Marii Mediterane;

 

  1. la nivel nuclear, s’au putut observa relaţii genetice apropiate cu populaţia italiană modernă; dintre celelalte populaţii europene actuale utilizate în acest studiu, aromânii, turcii din aria Mării Mediterane, grecii şi românii moderni au demonstrat relaţii genetice mai apropiate cu populaţiile vechi din România;

 

  1. în privinţa relaţiilor genetice ale românilor actuali, aceştia s’au grupat (au format un „cluster” în analiza distanţelor genetice) împreună cu populaţia din Bulgaria, demonstrând astfel relaţii genetice mai apropiate; au fost evidenţiate de asemenea relaţii genetice ale populaţiei româneşti actuale cu alte populaţii europene actuale, cum ar fi populaţiile din Italia şi Grecia.

 

Markerii nucleari suferă recombinare în timpul diviziunii meiotice şi reprezintă ereditatea transmisă biparental, în timp ce moleculele de ADN mitocondrial se transmit de la o generaţie la altă exclusiv pe linie maternă. De aceea, analiza informaţiei genetice provenite de la moleculele de ADN nuclear şi mitocondrial pot conduce la rezultate diferite din punct de vedere al relaţiilor de înrudire genetică, reflectând „istoria” diferită a genomurilor mitocondrial şi nuclear de’a lungul evoluţiei speciei umane.

 

Relaţiile genetice dintre populaţiile vechi de pe teritoriul României şi populaţiile europene actuale găsite de noi în cadrul acestui studiu de paleogenetică au probabil explicaţii mult mai complexe decât cele menţionate de noi şi sperăm că oameni de ştiinţă din alte domenii (istorici, arheologi, antropologi, s.a.) ne vor ajută să le descoperim.”

 

OPINIA MEA

 

Italienii de azi în special populațiile peninsulare nordice, se înrudesc cu populația care a trăit acum 3500-1600 î.Hr. pe teritoriul României.

 

În studiul Genomul Uman, doar la această perioadă se face referire deoarece, din acele vremuri sunt rămășițele umane care au facut obiectul studiului de paleogenetică. Exista dovada clară ca este una și aceeași populație.

 

În ceea ce privește populațiile actuale ale României și Germaniei datorită migrațiunilor de’a lungul mileniilor, pe metoda aleasă de comparație (NEI) ne arată SIMILITUDINI ALE GENELOR noastre cu ale germanilor, ceea ce confirmă că germanii sunt o populație carpatică.

 

 

 

Se observă pe imagine că toate cele 9 populații alese pentru comparație au un trunchi comun: populațiile străvechi din epocile bronzului și fierului.

 

Cu alte cuvinte, deși vorbim limbi diferite, ne înrudim genetic.

 

Citiți și: SOLICITAREA AUTONOMIEI ÎN BAZA UNOR CRITERII ECONOMICE FALSE

 

Și cu toate acestea, manipularea și propaganda Budapestei a dus la nenumărate pogromuri anti-rumînești în anii cînd Ardealul a fost sub administrație ungară.

 

Adaptare după Valeriu Popovici Ursu, Gabriel Gheorghe

 

 

 

ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

 

Masonul Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri

 

Rockefeller a făcut aceste afirmaţii în conversaţiile avute cu regizorul american Aaron Russo,pe care a încercat să-l recruteze în această elită

 

Regizorul şi realizatorul de documentare american Aaron Russo analizează în detaliu pentru prima dată mărturisirile uluitoare ale lui Nick Rockefeller, inclusiv predicţiile sale legate de evenimentele de la 11 septembrie şi înscenarea terorismului, fondarea de către familia Rockefeller a mişcării feministe şi planul ultim al elitei  mondiale de reducere a populaţiei şi de implanturi cu microcipuri.

 

Într-un interviu, regizorul Aaron Russo povesteşte cum a verificat mărturisirile şocante ale lui Nick Rockefeller care i-a spus personal că scopul ultim al elitei mondiale este de a se ajunge la o populaţie controlată prin microcipuri şi că războiul împotriva terorismului e o înscenare. Rockefeller a prezis cu unsprezece luni înainte ״evenimentul״ din 11 septembrie care a declanşat invadarea Irakului şi Afganistanului. De asemenea, Rockefeller i-a spus lui Russo că familia sa a fondat şi finanţat mişcările feministe cu scopul de a distruge familiile şi că reducerea numărului populaţiei este un scop fundamental al elitei mondiale.

 

Rockefeller a încercat să-l recruteze pe Russo în elită

Aaron Russo este probabil cunoscut mai ales pentru realizarea filmului „Trading Places” – „Pariul”, în care joacă Eddie Murphy. Un alt proiect, însă, l-a adus în atenţia opiniei publice: documentarul său „America – From Freedom to Fascism” – „America – de la libertate la fascism”, despre infracţiunile de delapidare din sistemul de rezervă federală.

 

Deşi bolnav de cancer, Russo şi-a făcut timp între tratamente să realizeze interviuri cu Alex Jones, realizator de emisiuni radio şi documentarist ca şi el, lansând astfel o serie de declaraţii incendiare despre ceea ce Rockefeller îi spusese referitor la direcţia în care este lumea orientată în prezent de către elita mondială.

 

Cum a ajuns Russo să afle toate aceste informaţii de la Nick Rockefeller? După difuzarea unuia dintre filmele sale de succes, „Mad as Hell”, Russo s-a implicat în politică. În timpul campaniei electorale pentru fotoliul de guvernator al statului Nevada, Russo a fost remarcat de către Rockefeller şi i-a fost prezentat acestuia de către o femeie procuror. Observând pasiunea şi capacitatea lui Russo de a declanşa schimbări, Rockefeller a început o misiune subtilă de recrutare a lui Russo în această elită.

 

Ca membru al elitei, lui Russo i se promite un cip marcat special

În timpul unei conversaţii, Rockefeller l-a întrebat pe Russo dacă este interesat să intre în Consiliul Relaţiilor Externe (CRE) – Council on Foreign Relations (CFR), dar Russo a refuzat invitaţia, spunând că nu este interesat să asuprească oamenii; în replică, Rockefeller l-a întrebat cu sânge rece de ce i-ar păsa de „sclavi”.

„L-am întrebat care este rostul acestor lucruri”, spune Russo, „aveţi toţi banii din lume, aveţi toată puterea necesară, care e scopul final, atunci?” Rockefeller a răspuns (parafrazând): „Scopul final este să fie toţi implantaţi cu cipuri, să controlăm întreaga societate, iar bancherii şi elita să controleze lumea”.

 

Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.

 

Russo susţine că Rockefeller i-ar fi spus cu 11 luni înainte de 11 septembrie: „trebuie să se producă un eveniment în urma căruia să invadăm Afganistanul, să construim conducte de petrol prin marea Caspică, să invadăm Irakul, să ocupăm Orientul Mijlociu şi să mergem după Chavez în Venezuela”.

 

Rockefeller i-ar mai fi vorbit lui Russo despre faptul că în curând soldaţii îl vor căuta prin peşteri pe Osama bin Laden şi că va fi un „un război nesfârşit al terorii, în care nu va exista niciun duşman şi totul va fi o imensă cacealma, astfel încât guvernul să domine poporul american”, susţine Russo, care a mai precizat că Rockefeller râdea într-un mod cinic în timp ce îi făcea această predicţie uluitoare.

 

Mişcarea feministă sprijinită pentru distrugerea familiei tradiţionale

Într-o discuţie ulterioară Rockefeller l-a întrebat pe Russo ce crede despre mişcările de emancipare feministe. Russo a răspuns că el consideră că aceste mişcări luptă să obţină pentru femei drepturi egale cu cele ale bărbaţilor, de a munci şi de a fi plătite în mod egal, aşa cum s-a obţinut şi dreptul la vot. Acest răspuns i-a stârnit râsul lui Rockefeller: „Eşti fraier! Să-ţi spun despre ce este vorba, de fapt: noi, clanul Rockefeller am fondat mişcările feministe: noi! Noi deţinem toate ziarele şi toate televiziunile – Fundaţia Rockefeller”.

 

Rockefeller i-a explicat lui Russo care sunt cele două motive principale pentru care familia sa a finanţat mişcarea feministă: în primul rând, înainte de luptele pentru drepturi ale femeilor, bancherii nu puteau impune taxe pentru jumătate de populaţie; în al doilea rând, aceasta mişcare determină ca şcolarizarea copiilor să se facă de la vârste mult mai mici, devenind posibilă mult mai uşor îndoctrinarea copiilor care sunt învăţaţi să privească statul drept prima familie, desfiinţând astfel modelul familiei tradiţionale.

 

Această revelaţie completează afirmaţiile anterioare ale pionierei feministe Gloria Steinem, conform cărora CIA a finanţat revista Ms. Magazine, în cadrul aceleiaşi strategii de distrugere a modelelor tradiţionale de familie.

 

Reducerea populaţiei la jumătate

Rockefeller a subliniat în repetate rânduri că „oamenii trebuie să fie conduşi” de o elită, iar unul din mijloacele care ar duce la această stăpânire este reducerea populaţiei. „Sunt prea mulţi oameni în lume”  zicea el şi numărul oamenilor trebuie redus la cel puţin jumătate.

 

O problemă care a scăpat de sub controlul elitei, după cum reiese din conversaţiile lui Rockefeller cu Russo, este conflictul dintre Israel si Palestina. La un  moment dat soluţia gravita în jurul ideii de a da fiecărui cetăţean israelian câte un milion de dolari şi de a-i muta în statul Arizona.

 

preluat de pehttp://www.prisonplanet.com/

 

 

http://hristofor.wordpress.com/2009/01/14/masonul-nick-rockefeller-recunoaste-ca-scopul-elitei-mondiale-este-reducerea-la-jumatate-a-populatiei-globului-si-controlul-prin-implantul-de-microcipuri/

Pentru ca Imperiul raului s-a cladit pe hotii,nedreptati,cucerii etc … Lech Walesa: Ori se schimbă complet sistemul politic rusesc, ori Rusia trebuie să fie redusă la o populaţie mai mică de 50 de milioane de locuitori

Într-un interviu acordat postului francez de televiziune LCI (La Chaine Info), Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei şi fondator al Solidarităţii, a declarat că securitatea globală ar putea fi asigurată printr-o ”revoltă a popoarelor anexate de către Rusia”, relatează adevarul.ro.

 

Walesa îndeamnă Occidentul să meargă mai departe decât să elibereze Ucraina, el cere ca inclusiv Rusia să fie eliberată: ”Chiar dacă Ucraina va câştiga acest război, este posibil ca peste cinci ani să ne aflăm în aceeaşi situaţie, iar în zece ani să vedem un alt Putin ridicându-se”, a avertizat Lech Walesa. El este de părere că pentru ca acest scenariu să poată fi evitat, trebuie forţată o schimbare a sistemului politic intern din Rusia, şi sugerează ”să organizăm o revoltă a popoarelor din această ţară”.

 

Pentru Walesa un singur lucru poate asigura securitatea mondială: dezmembrarea Rusiei actuale, pe care el o vede ca fiind o mare putere imperială: ”Sunt 60 de popoare care au fost anexate, aşa cum sunt astăzi o parte dintre ucraineni. Ar trebui ca aceste popoare să se ridice la luptă pentru că sunt doar două variante: ori se schimbă complet sistemul politic rusesc, ori Rusia trebuie să fie redusă la o populaţie mai mică de 50 de milioane de locuitori”, a mai declarat Lech Walesa.

 

Populaţia actuală a Federaţiei Ruse este în jur de 144 milioane de locuitori.

https://historia.ro/sectiune/actualitate/lech-walesa-ori-se-schimba-complet-sistemul-640393.html

 

 

///////////////////////////////

SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

DE CRISTIAN TERRAN

 

Trăim într-o lume în care toată creaţia devine o înşiruire enormă de informaţii. Se numără, se codifică şi se înmatriculează totul, inclusiv oamenii: Totul, deci, devine numar, devine informaţie. Care informaţie trebuie să curgă, firesc, spre un centru de date, prin intermediul unei reţele mondiale de comunicaţii. Controlul se poate deţine doar avându-se un centru, aşa cum păianjenul se afla în mijlocul plasei. Dar, pentru ca reţeaua să fie acceptată de opinia publică, trebuia să i se creeze un cadru legal corespunzător şi să i se dea un aspect de “protecţie socială”. Lucru care s-a petrecut nu de mult, întregul sistem fiind prezentat în mass-media cu un machiaj perfect şi un nume pe masura: “L.U.C.I.D. Project – A Universal information Identification System”.

 

Proiectul L.U.C.I.D.

 

Proiectul a fost dat publicitatii într-un periodic al politiştilor din sectorul stupefiante al Ministerul de interne SUA, “Narc Officer”, din septembrie – octombrie 1995 şi a aparut în urma votarii noii legi antiterorism din anul 1994 întitulată “Omnibus Anti-Crime Bill”. Specific şi demn de reţinut pentru noua hotărâre legislativă este faptul că împuterniceşte reprezentanţii legii să aresteze şi să încarcereze imediat orice “suspect” de acţiuni teroriste. Acest tip de lege care încalcă flagrant principiul de baza al justiţiei internaţionale şi al libertăţii umane – principiul prezumţiei de nevinovăţie – a stat la baza creării unei copii fidele a sistemului L.U.C.I.D., sau mai bine zis a unei anexe a acestuia: este vorba de sistemul european de informaţii Schengen, de care ne vom ocupa mai tarziu.

 

Dar ce este de fapt L.U.C.I.D.? Este un sistem gigantic, planetar, de colectare şi prelucrare a datelor privind identitatea fiecărei fiinţe umane. La prima vedere ar părea că acest proiect s-ar aplica doar infractorilor, însă scopul sau devine limpede dacă vom afla că principiul de baza al L.U.C.I.D. constă în eliberarea, pentru fiecare individ, încă de la naştere, a unei cartele electronice de identitate multifuncţională: va cuprinde adică buletinul de identitate, paşaportul, contul bancar, cartea de sănătate, permisul de conducere, cartea de munca, livretul militar – într-un cuvânt, toate actele de folosintă socială ale unei persoane. În plus, puterea uriaşă de înmagazinare a datelor va crea acestei cartele posibilitatea deţinerii unui număr foarte mare de informaţii despre viaţa particulară a individului: istoricul familiei, comportamentul social, optiunile politico-religioase, etc., date pe care posesorul nu le va putea citi ori modifica, aceasta făcându-se “de la centru”. Sistemul L.U.C.I.D. va avea un centru de stocare şi prelucrare a datelor, alimentat cu informaţii “de la toate sursele” conectat la un sistem automat de traducere poliglotă. Ce înseamnă “de la toate sursele”? Înseamnă că informaţiile vor curge în mod continuu către acest centru de la orice agenţie de informaţii, birou, companie, societate, banca, statie de poliţie, magazin, unitate militară, universitate, centru de cercetare, de peste tot. Aceste date sunt culese prin intermediul computerelor şi transmise printr-o reţea informaţională (Internet) către centru. Deoarece în proiect se specifică că vor exista traduceri poliglote, înseamnă că sistemul va avea surse de alimentare cu informaţii peste tot în lume. Dealtfel, cartela de identitate va avea răspândire mondiala. L.U.C.I.D. devine astfel un sistem mondial de control, o “supermagistrală informaţională” ce va putea controla toate aspectele vieţii private, în orice moment.

 

Inima sistemului

 

Centrul de stocare, de prelucrare şi analizare a datelor este denumit oficial Universal Computerized Identification Clearing-house Resource Center şi se află lângă Washington, la Fort Meade, Maryland. Pentru un necunoscător, numele acesta nu înseamna nimic. Acest centru este însă, încă din anul 1954, sediul celui mai puternic for politico-militar al SUA, prea puţin cunoscut opiniei publice române. Este vorba de Agentia Nationala de Securitate (National Security Agency – NSA), inima şi creatoarea agenţiilor de informaţii interne CIA şi FBI. Totodată NSA este a doua bază ştiinţifico-militară (ca mărime) după Pentagon, însă pe primul loc în deţinerea de tehnici militare secrete, de concepţie tehnologică revoluţionară, care depăşeşte cu 15 ani cercetările ştiinţifice “laice”. Baza de la Fort Meade, datorită tainelor şi tehnologiilor uimitoare deţinute, este denumită de americani “Curtea Misterelor” (Puzzle Palace). Echipamentele digitale ale NSA ar putea părea unor profani ca fiind de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Toate acestea au fost însă realizate printr-un efort financiar uriaş şi printr-un program de cercetare aprobat de Congresul SUA şi intitulat DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency).

 

Astfel, programul DARPA a luat fiinţă încă din anul 1970, şi s-a ocupat îndeosebi cu crearea arsenalului războiului rece: sateliţi de spionaj, diverse tipuri de arme laser, arme pentru influentarea condiţiilor atmosferice, arme psihoelectronice etc. Multe din acestea sunt încă necunoscute multor membri ai Congresului SUA.

 

NSA a luat fiinţă pe 4 noiembrie 1954. Este singura agenţie de stat care nu are conducere superioară proprie, ci este dirijata de un consiliu de conducere denumit COMSEC, alcătuit din membri ai diferitelor ministere (de externe, justitie, comerţ, economic) şi comandanţii fiecarei arme ale forţelor armate SUA. NSA este cea care a creat şi celelalte trei mari agenţii militare de informaţii care, împreună, formează încă din anii ’60 un uriaş sistem de reţele informaţionale: CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de informaţii), AFSS (Air Force’s Security Service – Serviciul de Securitate al Forţelor Aeriene) şi NIS (Navy’s Intelligence Service – Serviciile de informaţii ale Marinei). Un alt “braţ” al NSA este NASA (National Aeronautical and Space Administration), folosită îndeosebi pentru scopurile militare ale SUA, “oamenii de pe luna şi celelalte fiind doar o faţadă”. Prin intermediul NASA, NSA deţine controlul absolut al spaţiului datorită sateliţilor şi al iniţiativei de Apărare Strategică “Star Wars”.

 

Dar NSA are un scop bine determinat. Crearea ei s-a produs în urma semnării în anul 1947 a unui acord (UKUSA PACT) între Marea Britanie, SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, ţările NATO, Japonia şi Corea de Sud, acord ce stabilea crearea de către aceste ţări a unui sistem informaţional comun pentru supraveghere civilă cu centrul la Fort Meade. Acum putem înţelege perfect de ce L.U.C.I.D. şi-a ales ca sediu tocmai baza strategică a Agenţiei Naţionale de Securitate şi ce consecinţe are controlul efectuat de NSA asupra tuturor cetăţenilor lumii.

 

Deja aplicarea proiectului L.U.C.I.D. a început mai înainte de publicarea sa în “Narc Officer”. Congresmenul Neal Smith declara în octombrie 1993 ca la Fort Meade s-au vărsat 392 milioane $ pentru Centrul Naţional de Identificare ce urmează a intra deplin în functiune în 1998. Totodată, s-au creat structurile informaţionale ce vor deservi sistemul, printre care amintim:

– National Reconnaissance Office (Biroul Naţional de Recunoaştere) care cuprinde sistemul sateliţilor de spionaj,

– National Crime Informational Center (Centrul Naţional de informaţii criminalistice),

– IAFIS (Integral Automated Fingerprint Identification System (Sistemul integral de identificare automată a amprentelor) etc.

 

Toate aceste anexe şi legătura funcţională dintre ele au fost dezvăluite în periodicul “Federal Computer Week” din 1995. În plus, se urmăreşte crearea până în 1999 a unei reţele computerizate fără fir pentru interconectarea acestor centre, reţea denumită Federal Law Enforcement Wireless Users Group, după modelul fără fir WWW folosit astăzi în internet.

Ce înseamna deci crearea şi punerea în funcţiune a acestor centre?

– automatizarea şi computerizarea tuturor unităţilor social-economice şi judiciare şi legarea lor în reţea;

– crearea bazei de date mondiale privind identitatea şi cazierul cetăţenilor;

– plasarea de automate publice (gen ATM) pentru recunoaşterea identităţii prin intermediul cartelei electronice şi pentru supravegherea populatiei.

 

 

Cartela universală biometrică

 

Elementul cheie al întregului sistem este cartela universală biometrică de identitate. Prin conectarea acestei cartele la computerul central din Fort Meade, absolut toată activitatea zilnică a unei persoane poate fi înregistrată şi analizată. În acest scop, proiectul prevede dotarea internaţională cu centre de emitere a cartelelor, centre înzestrate cu o minusculă cameră video digitală, pentru producerea cartelelor unice pentru fiecare individ. Mai mult, chiar maternitătile vor avea astfel de centre pentru fixarea identităţii nou-născuţilor, fiecăruia atribuindu-i-se un cod care nu se va putea modifica pe toata durata vieţii.

 

Cartela universală biometrică este o cartelă inteligentă (smart card) de mărimea unei cărţi de credit obişnuită, din plastic, având însă încorporat un puternic computer cip cu o putere de stocare mai mare de 5 giga-bytes (adică aproape 2000 de pagini de informaţii despre fiecare persoană!) dispunând şi de bandă magnetică. Prin intermediul unităţilor de citire a cartelei (fixe ori mobile, dotate cu scaner şi ecran cu cristale lichide – gen unităţi ATM), orice individ se conectează direct la superordinatorul din Fort Meade. Totodată, microcipul permite şi înscrierea informaţiilor pe cartela.

 

Denumirea cartelei este Universal Biometric Card (UBC) – cartela universală biometrică. Ce înseamnă “universală”? Înseamna ca va îndeplini funcţiile tuturor documentelor ce stabilesc legătura individului cu societatea: buletin de identitate, carnet de conducere, carte de munca, de sănătate, cont bancar, într-un cuvânt, totul. Se prevede chiar ca automobilul, calculatorul personal şi orice alt sistem electrocasnic să nu poata fi pus în funcţiune decât la recunoasterea posesorului cartelei. Este un sistem de îngrădire totală a libertăţii umane.

 

Ce înseamnă “cartela biometrică”? Înseamnă că UBC va putea stoca elemente de recunoaştere obţinute prin măsurători biologice, adică: codul genetic ADN, anticorpi specifici, fotografii digitale faţă şi profil precum şi fotografia irisului, amprentele digitale şi plantare (ale tălpii piciorului), eşantioane sonore ale vocii, etc. Toate acestea demonstrează cât se poate de limpede că scopul acestei cartele este controlul şi supravegherea strictă a persoanei. Aceste date vor servi la recunoasterea posesorului cartelei atunci când doreşte s-o întrebuinteze.

 

În prezent exista deja în aplicaţie următoarele metode de recunoastere:

– recunoaşterea amprentelor digitale. Astăzi aproape toate aparatele de utilizare a cartelelor de credit bancar (ATM) au în partea inferioară un sistem de recunoaştere a amprentei digitale. Sunt folosite de asemenea şi pentru accesul personalului bancii în trezorerie.

– recunoaşterea geometriei palmare. Un scanner laser citeşte configuraţia geometrică a palmei şi o compară cu cea de pe cartelă. Exemple de utilizare curentă: pentru personalul diferitelor aeroporturi (ex. San Francisco); pentru Parlamentul Columbiei – spre a fi asigurat votul complet şi individual al tuturor parlamentarilor; la băncile din Rusia, etc.

– recunoaşterea amprentei plantare (a tălpii). Este una din cele mai sigure metode de recunoaştere şi este folosită îndeosebi de FBI.

– recunoaşterea acustică. Metoda de identificare a vocii posesorului. Este folosită în prezent în ţările occidentale pentru înalţii funcţionari de stat.

– recunoaşterea optică. Aici sunt mai multe posibilităţi. În primul rând este vorba de recunoaşterea feţei şi compararea imaginii obţinute de camera video digitală cu fotografia de pe cartelă. Este tehnologia Face Recognition.

Astăzi, firma americana Mirror Inc. pune în vânzare echipamentul numit Face-to-Face, dotat cu cameră digitală şi computer, echipament ce poate recunoaşte identitatea unei persoane chiar dacă este machiată sau poartă ochelari. Se apreciază însă că unităţile de citire a cartelei vor fi dotate şi cu tehnologia intelligent Video a companiei Integrated Systems, Inc. (Norcross, Georgia, SUA), ce poate recunoaşte nu numai fizionomia, ci şi “limbajul trupului”, caracteristicile de mişcare proprii fiecărui individ. Mii de astfel de camere vor putea supraveghea locurile publice (si nu numai), putând recunoaşte (fără contact direct) orice individ.

Astăzi, astfel de camere sunt instalate în majoritatea ţărilor vestice pentru controlul arterelor publice (în Marea Britanie nu mai puţin de 300.000 de camere video inteligente). Totodata, aceasta tehnologie s-a folosit de către politia SUA pentru supravegherea şi controlul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, 1996. În plus, pe lângă cele două metode de recunoaştere optică (a feţei şi a mişcărilor trupului), este în utilizare astăzi metoda Iris Scan de recunoaştere a configuraţiei irisului, unică pentru fiecare individ. O microcameră scanner digitală înregistrează imaginea irisului şi o transformă într-un cod (Iris Code). Apoi se compară cu cel înscris pe cartelă şi se face identificarea. Camera poate fi ascunsă, citind de la distanţă irisul şi recunoscând într-o secundă peste 400 de caracteristici irisologice.

– recunoaştere genetica. Tehnologiile de vârf asigură astăzi recunoaşterea rapidă a ADN, unic pentru fiecare persoană. Statele Unite au zeci de bănci ADN folosite îndeosebi de către FBI, care a alcătuit un catalog general ADN pentru cetăţenii SUA. Este o metoda ce poate produce mari discriminări (de pildă, un individ poate fi refuzat la angajare pe motivul “necorespunderii” codului genetic).

 

 

Aşadar, dacă ne închipuim că UBC este o cartelă pusă în slujba noastră, ne înşelăm amarnic. Scopul eliberării sale este în primul rând supravegherea non-stop a posesorilor. Cum non-stop, din moment ce nu o vom folosi decât ocazional, puteţi întreba? Ei bine, proiectul L.U.C.I.D., prevede eliberarea, în scopul obţinerii datelor “necesare recunoaşterii”, a diverselor tipuri de “senzori biometrici cu acţiune de la distanţă şi senzori ai cartelei biometrice”! Între astfel de senzori cu acţiune de la distanţă sunt incluse şi camerele intelligent Video de care am vorbit, ce pot fi instalate oriunde. Un alt tip de senzori telecomandaţi sunt cei pentru detectarea prezenţei. Cu alte cuvinte, un control total, cu înnăbuşirea completă a libertăţii umane.

 

După cum am văzut, un organism anexă al LUCID este NRO – National Reconnaissance Office, adică sistemul sateliţilor de supraveghere. Ne putem imagina ce control înfricoşător urmează a fi efectuat asupra civililor dacă amintim numai că tehnologia din 1997 permitea identificarea precisă pe fotografii a unor obiecte de dimensiunile unei mingi de golf aşezate pe sol, sau citirea unui text cu aceleaşi dimensiuni. În plus, detectorii electronici ai sateliţilor vor localiza semnalul acelor “senzori ai cartelei biometrice”, stabilind cu precizie poziţia fiecărui individ, în orice moment, oriunde în lume.

Iar dacă vom arunca cartela, nu vom putea nici măcar deschide uşa automobilului personal, nefiind recunoscuţi. Închipuiţi-vă că mii de oameni vor “pierde” aceste cartele, datorită fobiei ce se va declanşa sub amenintarea acestei superputeri înfricoşătoare. Altele se vor fura şi astfel, încet dar sigur, se va ajunge la unica soluţie “sigură şi rezonabilă”: plasarea microcipului pe corp.

 

Stadiul actual al L.U.C.I.D.

 

Vom încerca să vedem care este situaţia actuală privind eliberarea cartelelor de identitate în lume. Trebuie remarcat că, datorită unor incompatibilităţi naţionale, unicitatea cartelei încă nu întruneşte un consens global, aflându-se în circulaţie însă tipuri asemănătoare între ele, pentru obişnuirea populaţiei cu sistemul şi acceptarea fără probleme a unei cartele unice mondiale. Un exemplu tipic în acest sens este, după cum vom vedea, cartela Schengen de uz european. Dar să analizam întâi situaţia altor ţări ale lumii, începând cu:

 

– Statele Unite ale Americii.

În SUA, introducerea unei cartele electronice de identitate s-a propus pentru prima data în 1981, îndată după lansarea în anii 70 a “noului sistem economic”. Astfel, la propunerea FBI, CIA şi a Ministerului de Exteme al SUA, Ronald Reagan a introdus un proiect de lege în acest sens. În ultimul moment însă, mişcat de întervenţia de protest a lui Martin Anderson, mâna dreapta a presedintelui, care comparase noua cartela (cu cod unic) cu tatuajele făcute de nazişti deţinuţilor din lagărele de concentrare, preşedintele a uzat de dreptul de veto şi, pe toată durata administraţiei Reagan, problema nu a mai fost readusă în discuţie.

După alegerea lui Bill Clinton în 1993, s-a lansat programul de ocrotire medicală ce prevede dotarea fiecărui cetăţean SUA cu o cartelă medicală de identitate, de fapt o cartela UBC lansata într-un mod diplomatic, abil.

Cartela de sănătate este o cartelă “smart card” ce poate stoca până la 2000 de pagini de date personale, folosind tehnologii recente de înregistrări biometrice: date, imagini vizuale, amprente digitale şi vocale, etc. Nu poate fi stearsă, nu e înfluenţată de câmpuri electromagnetice şi rezistă la temperaturi de până la 200o F (94o C). Este produsă de firmele Laser Card Systems Corporation şi Drexler Technology Corporation.

Faptul că s-a impus deţinerea amprentei vocale denota clar scopul cartelei care nu este deloc “medical”, ci de control şi supraveghere: specialiştii apreciază că orice persoană poate fi identificată (datorită băncii de amprente vocale de la sediul central) în chiar momentul răspunderii la telefon!”

În paralel, alte două programe pentru eliberarea cartelelor “smart cards” au pus în circulaţie cartele pentru studenţii şi elevii SUA, precum şi pentru muncitorii angajaţi de stat.

Vedem deci că americanii sunt obişnuiţi încet-incet cu ideea cartelei biometrice, existând deja pe piaţă astfel de smart cards pentru diverse scopuri sociale, urmând ca UBC să înglobeze toate funcţiunile acestora. De pildă, în majoritatea statelor SUA s-au pus de câţiva ani în circulaţie şi “cartelele de conducere auto”, care conţin date biometrice. Un alt tip de cartelă biometrică multifuncţională este cea folosită de armata americana: cartela MARC (nume sugestiv, MARK în engleza însemnând “semn”, în analogie cu “semnul fiarei”). Această cartelă a stârnit vii proteste chiar şi printre înalţii ofiţeri ai armatei datorită posibilităţii de control ce se poate efectua prin intermediul ei asupra posesorului. Unii ofiteri au ajuns chiar în faţa Curtii Martiale. De pildă, capitanul Joel Kirk, condamnat pentru refuzul de a dona sânge în vederea înscrierii ADN pe cartelă, declara la proces:

“Devii sclavul acestui sistem. Există foarte puţine diferenţe între o “MARC-are” pe care o ţii în mână şi o altă “MARKare” pe care ţi-o vor implanta pe mână!”

Cât priveşte însă UBC, din 1994 şi până în 1996 au avut loc două iniţiative de lansare a cartelei universale de identitate. De curând însă (1996), proiectul de lege nr. 999 (666 întors!) prezentat de senatorul Texasului (dl. Hutchinson) este ultimul proiect legislativ legat de UBC, care prevede eliberarea unei cartele biometrice de identitate ce conţine, pe lângă computer chip, şi un cod magnetic barat.

 

–  Alte state ale lumii

Sistemele electronice de supraveghere a identităţii prin intermediul smart cards aplicate de guvernele diferitelor ţări nu sunt decât experienţe ale SUA în vederea unui rezultat cât mai sigur la introducerea UBC în propria ţară. Astfel:

– în 1994, în Mexic s-au pus în circulaţie (de către CIA şi omonima ei mexicană NAFTA) 46 de milioane de cartele smart cards de identitate pentru a se asigura “votări libere”, fără posibilitatea de manipulare a voturilor. Firmele implicate au fost Polaroid, IBM, Booz-Allen & Hamilton şi firma Oracle.

– tot în anul 1994 în Singapore s-a încheiat un program de dotare obligatorie a fiecărui cetăţean cu o cartelă inteligentă ce conţine: fotografie aplicată, amprenta digitală, cod numeric matricol unic pentru stabilirea identităţii, codul de asistenţă medicală, contul bancar şi oricare altă informaţie” considerată necesară” de către guvern. (Sunday Magazine, October 1994, Sydney, Australia).

– în Thailanda s-a introdus unul dintre cele mai moderne şi sofisticate sisteme de control a identităţii, cu echipamente digitale care în ţările occidentale sunt prohibite, realizându-se o supraveghere strictă asupra activităţii zilnice a cetăţenilor.

– în Australia este deja cunoscut cazul mult discutatului “centru telefonic” Deakin care s-a dovedit în realitate a fi una dintre cele mai puternice baze informaţionale computerizate pentru prelucrarea datelor de identitate privind ţările răsăritene şi australe, având legătura nemijlocită prin satelit cu “baza-mama” de la Fort Meade.

– Alte sisteme de supraveghere cu ajutorul “smart cards” sunt deja funcţionale în Taiwan, Guatemala, precum şi în tarile din nordul Africii.

 

Citeste articolul integral pe Piatza.net

 

SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

 

 

 

 

 

 

”In God we trust”, se mai încred americanii în Dumnezeu? Pericolul legalismului; Concepte biblice – Păcatul;Disciplina, calea către maturitate spiritual, de Charles Stanley; Călătorie în slavă- Realități și perspective, cu Georg Karl; „În cer nu există praf de curățat”,de Răzvan Mihăilescu; Neprihanirea- Esența creștinismului; Apocalipsa 20a – Lucrurile de la urmă – Nimicirea ultimilor vrăjmași: Gog, Magog, Satana și cei păcătoși, de Daniel Branzei; Pericolul formalismului- J. C. Ryle (1816-1900); “Adu-ti aminte . . .” Identificarea Adevăratei Biserici A Lui Dumnezeu În Cartea Apocalipsa Lui Ioan; Putem vorbi despre persecuția creștinilor în Occident? Vladimir Pustan  – De ce atâtea culte creștine? POCAINTA SAU MOARTE, De Rosco Brong;  APARIȚIA RĂULUI ÎN UNIVERS; LEPADAREA DE CREDINTA; VREMURILE DIN URMĂ; Neprihanirea; Scopul lui Dumnezeu pentru om  si Adevarata inchinare – Zac Poonen,de Zac Poonen; Pocăinţa adevărată, de Leonard Ravenhill; Descoperirea cutremuratoare a pastorului John Mulinde; (Celibatul  impus de om este o “”afacere”” fara sens…)Sfîrșitul celibatului; Celibatul impus preotilor catolici este o cauza a pedofiliei in randul acestora; Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? Sodoma. Ancheta in inima Vaticanului. Frederic Martel; A doua epistolă a lui Petru / Capitolul 3, de Hamilton Smith; 2 PETRU; IUDA; Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, …. Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii? JUDECATĂ; PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI; Ce sa facem cu indoiala; Cap.13- Bucuria in Domnul; Așteptând și grăbind venirea Domnului , de  Amir Tsarfati; Aşteptarea creştinilor, de E. A. Bremicker

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Aşteptarea creştinilor, de E. A. Bremicker

Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu este greu. Îl aşteptăm pe Domnul Isus, Mântuitorul şi Domnul nostru. Chiar dacă ne bucurăm de ceea ce ne aşteaptă în slavă, totuşi toate acestea trec în plan secund dacă ne gândim la Cel pe care Îl aşteptăm. La fel ca tesalonicenii, care s-au întors la Dumnezeu pentru a-i sluji unui Dumnezeu viu şi adevărat, putem să-L aşteptăm pe Fiul Său din ceruri (1. Tesaloniceni 1:10 ). Ce bucurie va fi când Îl vom vedea pentru prima dată aşa cum este! Aşteptarea noastră se referă la trei domenii:

Aşteptăm venirea Domnului pentru ai Săi

Domnul Isus va veni pentru a ne lua la Sine. Despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel în epistola sa către Filipeni: „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale“ (Filipeni 3:20,21 ). Acest eveniment este iminent. Domnul Isus a promis: „Iată, Eu vin curând!“ Tot ceea ce se află în legătură cu viaţa actuală pe pământ, va lua sfârşit. Atunci se vor sfârşi toate grijile, toate suferinţele, dar se va încheia şi slujba noastră pentru Domnul. Îl vom vedea pe Acela care ne-a iubit.

Dar aşteptăm numai pentru că aceasta înseamnă bucurie pentru noi? Să ne gândim la Domnul Isus! Ce va fi pentru El când îşi va duce acasă Mireasa iubită! Cât de mult tânjeşte El după noi! Dacă noi ne bucurăm să-L vedem, cu cât mai mult El ne doreşte. El a dat totul pentru a ne avea, adică viaţa Sa. Ne amintim de Isaac care se plimba seara pe câmp şi îşi aştepta mireasa. Cât s-a bucurat când deodată a observat călătorii în depărtare şi apoi şi-a putut strânge în braţe mireasa!

Aşteptarea venirii Domnului Isus pentru noi este numită o „nădejde fericită“ (Tit 2:13 ). Gândind la El suntem bucuroşi. Dar venirea Sa pentru noi va fi şi un act de îndurare. „Păstraţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică“ (Iuda 21 ). Îndurarea ne-a întâmpinat când eram păcătoşi, îndurarea ne poartă astăzi şi îndurarea este ceea ce aşteptăm când va veni Domnul Isus.

Aşteptăm arătarea Sa în slavă

El Se va întoarce pe acest pământ pentru a-şi întemeia împărăţia Sa în putere şi slavă. Acum avem parte de lepădarea Sa, deoarece El este încă respins de oamenii din această lume. Atunci însă vom domni împreună cu El. Despre această aşteptare vorbesc câteva versete din Noul Testament, de exemplu 1. Corinteni 1:7,8 : „Aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos, care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi de neînvinuit în ziua Domnului nostru Isus Hristos“. În versetul citat deja din Tit 2 , aşteptarea venirii Domnului pentru noi este în legătură directă cu descoperirea şi arătarea Sa cu noi: „aşteptând fericita speranţă şi arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi“. Nădejdea fericită vorbeşte despre venirea Sa pentru noi, arătarea Sa în slavă fiind în legătură cu venirea Sa pe acest pământ.

Dar nici aici nu vrem să ne gândim numai la noi. Desigur, pentru noi va fi ceva măreţ să împărţim cu Domnul Isus domnia Sa. Dar ce va însemna pentru El să păşească din nou pe acest pământ! Când a venit acum 2000 de ani, totul s-a petrecut în cea mai mare sărăcie şi umilinţă. El a venit, dar a fost respins. Nu a fost primit. La urmă i s-a pregătit o cruce.

Dar când va apărea a doua oară, totul va fi altfel. Atunci va veni ca victorios, atunci va fi recunoscut ca Domnul domnilor şi Regele regilor. Pe acest pământ, unde a stat crucea Sa, Îşi va ridica împărăţia şi va domni în dreptate. El aşteaptă acea clipă, pentru că „S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, de acum aşteptând până când vrăjmaşii Lui vor fi puşi ca aşternut al picioarelor Lui“ (Evrei 10:12,13 ). Dacă Domnul Isus aşteaptă aceasta, şi noi putem să aşteptăm împreună cu El.

Aşteptăm un cer şi un pământ nou

La sfârşitul împărăţiei de o mie de ani, diavolul va ispiti încă o dată oamenii şi mulţi îl vor urma. La acest ultim atac al diavolului, Domnul va răspunde cu judecată. Cerul şi pământul actual vor trece prin foc (2. Petru 3:7-10 ); apoi va fi un cer şi un pământ nou; acest lucru îl putem aştepta deja astăzi. De aceasta ne aduce aminte Petru: „Toate acestea deci urmând să fie  descompuse, ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, în purtare sfântă şi evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu… Dar noi, potrivit promisiunii Sale, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea“ (2. Petru 3:11-13 ).

Ziua lui Dumnezeu (numită şi ziua veşniciei) este caracterizată prin faptul că Dumnezeu „este totul în toate“. Atunci, în starea veşnică, Dumnezeu va ajunge la capăt cu toate căile Sale. În creaţia nouă, dreptatea nu va domni, ca pe pământul primei creaţii în timpul împărăţiei păcii, ci va locui. Ce înseamnă aceasta ne arată Apocalipsa 21:3-8 .

Putem aştepta şi ne putem bucura şi de această zi. În creaţia nouă nu va mai exista nimic care să amintească de păcat şi urmările sale. Atunci se vor împlini cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1:29 ).

Să ne gândim din nou ce va însemna aceasta pentru Domnul Isus. Când a păşit prima dată pe acest pământ, a venit pentru a rezolva problema păcatului. În starea veşnică se vor vedea într-un mod desăvârşit urmările lucrării Sale pe cruce. Cât de îndurerat este astăzi Domnul văzând păcatul şi nenorocirea din această lume în care se găsesc oamenii! Toate acestea vor dispărea atunci, iar Domnul nostru va ajunge la odihnă şi satisfacţie deplină. De aceasta ne bucurăm împreună cu El!

Astăzi putem, desigur, doar puţin bănui din ceea ce va aduce viitorul. Dar un lucru îl ştim cu siguranţă: Îl vom vedea pe Domnul şi vom împărţi totul cu El. Să aşteptăm cu bucurie aceasta!

Care este consecinţa practică a acestei stări? „De aceea, preaiubiţilor, aşteptând aceasta, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină“ (2. Petru 3:14 ). Nu suntem oare datori Domnului şi Mântuitorului nostru să dăm curs acestui îndemn?

https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/asteptarea-crestinilor/

……………………

 

 Doamna Aspazia Oțel Petrescu – semințele martirajului, partea 1

https://www.youtube.com/watch?v=ukTAM41GOTo

/////////////////////////////////////

Așteptând și grăbind venirea Domnului , de  Amir Tsarfati

Să trăim frumos

 „Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beţii; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani 12-14)

Până când revine Domnul avem o datorie. Datoria noastră este să ducem Evanghelia la comunitatea noastră.

Cum să ne împlinim datoria?

Avem evanghelizările bisericii, care sunt bune, dar avem de asemenea posibilitatea de a ne implica în politică, în administrația publică, în magistratură și să ne exersăm credința și la locul de muncă. Nu doar la biserică!

Adevărata biserică începe luni dimineața, pentru că duminica toți se închină, dau banii, ascultă, strigă. Dar ce faci luni dimineața? Atunci începe câmpul de misiune. Dacă ești creștin doar duminica, iar de luni până sâmbătă ești un om lumesc și firesc, atunci este o problemă.

Este o mare provocare acum în societatea postmodernă când fiecare spune: „Am dreptul la propriile convingeri, stau în apartamentul meu, nu contează ce face vecinul meu, sau membrii familiei mele”. Aceasta este o provocare destul de mare.

Există diferențe de perspectivă între creștinii din Israel și cei din alte părți ale lumii? Există vreo diferență, dacă avem aceeași Biblie?

Avem aceeași Biblie, suntem în aceeași arenă, doar că eu am un scaun diferit și din locul meu vizibilitatea este puțin mai bună. Eu pot să le spun oamenilor care stau în spatele porții ce se întâmplă, dar și voi sunteți pe același stadion. Eu doar văd lucrurile dintr-un unghi diferit, poate mai de aproape, pentru că acolo locuiesc. Totuși, sunt mulți israelieni care locuiesc în Israel și care nu au habar despre urgențele momentului și ale sezonului și despre Israel…

Îndrăznesc să spun că cei mai mulți credincioși din Israel nu înțeleg deloc vremurile și sezoanele. Așadar, nu contează dacă locuiești în Israel sau în România, sau oriunde. Ceea ce contează este să privești prin lentilele Scripturii atunci când analizezi evenimentele din lume, și când vei înțelege vremurile și sezoanele, vei fi cu adevărat pregătit și nerăbdător. Isus vrea să găsească oameni care abia așteaptă venirea Lui, nu adormiți. Și nici deprimați.

„Noaptea aproape a trecut. Ziua se apropie…”, spunea El. Trebuie să fim încântați de venirea Lui. Pavel a scris că El se va întoarce pentru cei care Îl așteaptă cu nerăbdare.

Trebuie să ne pregătim. A ne pregăti înseamnă să ne schimbăm viața, să ne mărturisim credința, să ieșim din zona noastră de confort. Oamenii nu vor să facă asta. Ei vor să rămână în zona lor de confort: „Nu mă deranja cu vremurile și sezoanele pentru că îmi merge bine acum făcând ceea ce fac…”

Pentru a înțelege timpurile, trebuie să înțelegi momentul de acum, din prezent. De ce este important? Timpurile sunt foarte complicate acum, politic, regional. De ce este important să cunoaștem vremea în care trăim pentru a avea o perspectivă a timpului lui Dumnezeu? Evident, atunci când vei înțelege unde te afli în istorie, este ușor de examinat ce a fost înainte și ce vine mai târziu. Când nu ai habar și totul este în ceață, cum ai putea să spui că s-a întâmplat asta și urmează să se întâmple asta? Dar când știi că te afli în acest punct specific pe graficul istoriei, atunci poți vedea ușor ce urmează și înțelegi cât de aproape ești. De aceea, pentru mine, să înțeleg zilele prezentului, înseamnă să înțeleg cât de aproape suntem de revenirea lui Isus.

Mai interesați de Antihrist decât de Hristos?

Vorbim despre răpire, ne place că vom fi răpiți, ne place să vorbim despre timpul care va continua aici fără noi și nu prea ne place să vorbim despre Antihrist. Ce îl oprește acum pe Antihrist să vină?

Duhul și Mireasa spun „Vino!” Cum se conectează cu Biserica?

Mireasa este Biserica, Duhul este Duhul Sfânt. Duhul și Mireasa… Ce face Biserica să fie Biserică? Când a fost născută Biserica? La Rusalii. Ce a făcut Cincizecimea să fie Cincizecime? Duhul Sfânt.

Legătura dintre Duhul Sfânt și credincioși a dat naștere Bisericii. Biserica nu poate exista fără Duhul Sfânt, Duhul Sfânt nu poate rămâne în lume, cum este acum, fără Biserică. Acestea sunt „piedica”.

Ceea ce îl oprește pe Antihrist este prezența Duhului Sfânt în lumea aceasta, iar acea prezență unică este în Biserică. Biblia spune că atunci când piedica va fi luată din cale, Antihristul se va arăta. Citim asta în 2 Tesaloniceni 2:7. Vedem asta acum. Cel care îl oprește pe Antihrist este Duhul Sfânt în noi, nu este numai Duhul Sfânt, este faptul că noi avem Duhul Sfânt în noi. Noi va trebui să fim luați de aici pentru ca El să poată fi descoperit.

Dar, din foarte multe motive ciudate, creștinii sunt interesați mai mult de Antihrist decât de Isus Hristos. Asta mă deranjează.

Așteptăm sau grăbim venirea Domnului Isus Hristos?

Vorbind despre sfârșitul vremurilor, unii spun că vor să înțeleagă a doua venire a lui Hristos, unii spun că iubesc venirea Lui, unii spun că trebuie să Îl așteptăm, alții spun că trebuie să grăbim venirea Lui. Care ar fi o perspectivă reală despre asta?

Nu o să poți grăbi nimic. Dumnezeu are timpurile stabilite. Nu-L poți grăbi.

Nu vii să spui: „Doamne, ascultă-mă, vreau să Te miști mai repede, ești prea încet.”

Ultima dată când auzim despre așa ceva este în 2 Petru și cred că este un caz clasic. Citim în capitolul 3, în versetul 8:

„Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.”

Dumnezeu nu întârzie. Și Habacuc spune că El nu va întârzia. El va face ce a spus, chiar dacă noi credem că întârzie, El nu va întârzia. Așadar, nu poți accelera profeția. Al doilea lucru, și este unul foarte important… Cum putem fi parte din a Doua Venire?

De câte ori revine Isus? Răpire vs. a Doua Venire

Prima dată trebuie să definim „a Doua Venire”. Mulți oameni confundă a doua venire a lui Isus pe pământ cu a Doua Venire a lui Isus pentru Biserică. Este o mare diferență.

Răpirea este venirea lui Isus pentru Biserică, în timp ce a Doua Venire a lui Isus pe pământ este venirea lui Isus cu Biserica. Este „la Biserică”, „pentru Biserică” și apoi este „cu Biserica”. Vă rog să nu confundați a doua venire a lui Isus pe pământ cu a Doua Venire a lui Isus pentru Biserică, în văzduh.

Noi avem un loc de întâlnire, care nu e pe pământ. Dacă vrei să-L vezi fizic pe Isus, trebuie să fii ori un credincios, și Îl vei vedea pe nori, ori un necredincios, și Îl vei vedea judecându-te. Nu există altă opțiune în afară de cele două.

Pe care o vreți ? Eu prefer „norii”. De aceea 1 Tesaloniceni 4 este atât de important. Citiți asta din nou și din nou. Este foarte clar. Cuvântul din greacă „harpazo” este menționat acolo. Înseamnă să fii „răpit”. De aceea în Romani 8 citim despre răscumpărarea trupului.

Ce este „răscumpărarea trupului”?

Noi am fost deja mântuiți, sufletul nostru, duhul nostru, avem o inimă nouă, avem un duh nou, suntem o făptură nouă, dar suntem tot în vechiul trup, în trupul păcătos, în aceeași lume păcătoasă. Transformarea noastră în chipul lui Hristos va fi completă când vom primi acel trup de slavă, pe care 1 Corinteni 15 îl promite, de la versetul 50 în continuare.

Care parte din Biblie este mai importantă?

Unii se concentrează pe Cruce, alții pe sfârșitul vremurilor, pe Evanghelii sau Vechiul Testament. Perspectiva corectă este să înveți din întreaga Carte, să nu te concentrezi doar pe un lucru. Studiați totul. Unele biserici învață totul în afară de profeție, alte biserici învață profeție non-stop și nimic din restul Bibliei. Niciuna nu este bună.

Trebuie să păstrăm echilibrul. Nu ascundeți nimic turmei. Învățați-i Daniel. Învățați-i Ieremia, învățați-i Zaharia, învățați-i despre sfârșitul vremurilor, dar și despre Cruce, însă nu spuneți „Numai Crucea, dar Apocalipsa nu este pentru noi”.

Cartea Apocalipsa este singura carte din întreaga Biblie… Fiți atenți ce scrie în Apocalipsa 1:3: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”

Aceasta este singura carte care promite o binecuvântare, și este totuși cea mai ignorată carte din Biblie.

Dumnezeu nu ne vrea speriați, ci pregătiți

Chemarea mea este să învăț despre vremurile din urmă, pentru ca oamenii să găsească speranță și să fie pregătiți. Profeția biblică nu este pentru a speria. Este pentru a pregăti. Este important să înțelegem asta.

Povestea lui Dumnezeu

Trebuie să învățăm de la Geneza până la Apocalipsa, tot planul lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Nu este doar un capitol în viața ta. Este întreaga ta viață, totul. Este povestea Lui, este istoria întreagă și este important să învățăm atât Geneza, cât și Apocalipsa.

Cum poți înțelege nevoia de salvare, dacă nu înțelegi păcatul? Nu are sens să înveți despre mântuire, dacă nu înveți despre păcat. Dacă nu înveți căderea omului, de ce să înveți despre nevoia omului de a fi împăcat cu Dumnezeu? Eu nu înțeleg asta. Trebuie să înveți asta. Toate răspunsurile sunt în Geneza. Trebuie să înveți despre căderea omului, ca să înțelegi nevoia omului pentru mântuire.

Dacă te interesează subiectele ce țin de sfârșitul vremurilor din perspectiva lui Amir Tsarfati, îți recomandăm cărțile lui. Mai multe detalii în librăria Alfa Omega.

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/escatologie/18466-asteptand-si-grabind-venirea-domnului-amir-tsarfati

////////////////////////////////////

Cap.13- Bucuria in Domnul

By LucianMih

Bucuria in Domnul Copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa fie reprezentanti ai Domnului Hristos, pentru a infatisa tuturor bunatatea si mila lui Dumnezeu. Dupa cum Domnul Hristos ne-a descoperit adevaratul caracter al Tatalui, tot astfel si noi trebuie sa descoperim pe Domnul Hristos unei lumi care nu cunoaste iubirea Lui plina de mila si bunatate. […]

Din categoria: Calea catre Hristos…………………………………..

https://cercetatiscripturile.intercer.net/category/resurse-biblice/sp-profetic/carti-scrise-de-e-g-white/calea-catre-hristos

///////////////////////////////////////

Ce sa facem cu indoiala

Multi, indeosebi aceia care sunt la inceputul vietii de crestin, sunt adesea tulburati de unele indoieli. in Sfanta Scriptura se afla multe lucruri pe care ei nu le pot explica sau chiar intelege, iar Satana se serveste de aceste lucruri ca sa zdruncine credinta lor in Scriptura ca descoperire a lui Dumnezeu. Ei se intreaba: “Cum pot cunoaste eu care este calea cea dreapta? Daca in adevar Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, cum pot sa ma eliberez de aceste indoieli si nedumeriri?”

Dumnezeu niciodata nu ne cere sa credem fara sa ne dea suficiente dovezi pe care sa intemeiem credinta noastra. Existenta Sa, caracterul Sau, adevarul Cuvantului Sau : toate acestea sunt intemeiate pe dovezi care apeleaza la ratiunea noastra, iar dovezile acestea sunt din abundenta. Cu toate acestea, Dumnezeu n-a exclus posibilitatea indoielii. Credinta noastra trebuie sa se intemeieze pe dovezi si nu pe demonstratii. Aceia care voiesc sa se indoiasca vor avea prilej, in timp ce aceia care in mod sincer doresc sa cunoasca adevarul vor gasi o multime de dovezi pe care sa-si intemeieze credinta.

Este imposibil pentru o minte marginita sa inteleaga deplin caracterul lucrarilor Celui Infinit. Pentru inteligenta cea mai ascutita, pentru mintea cea mai cultivata, Cel Prea inalt trebuie sa ramana totdeauna invaluit in ceva tainic. “Poti spune tu ca poti patrunde adancimile lui Dumnezeu, ca poti ajunge la cunostinta desavarsita a Celui Atotputernic? Cat cerurile-i de inalta; ce poti face? Mai adanca decat Locuinta mortilor; ce poti sti?” (Iov 11,7.8).

Apostolul Pavel exclama uimit: “O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui, si cat de neintelese sunt caile Lui” (Romani 11,33). Dar, desi “norii si negura ii inconjoara, dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Sau de domnie” (Psalmul 97,2). Modul in care El Se comporta cu noi, cum si motivele care-L determina la aceasta pot fi intelese atat cat este necesar ca sa putem discerne mila si iubirea Sa nemarginite, unite cu puterea Lui nespus de mare. Din planurile Lui noi putem intelege atat cat este spre binele nostru sa stim; dar dincolo de aceasta, noi trebuie sa ne incredem totusi in bratul Celui Atotputernic si in inima Lui care este plina de iubire.

Cuvantul lui Dumnezeu, asemenea caracterului divinului sau Autor, cuprinde taine care niciodata nu vor putea fi pe deplin intelese de fiintele marginite. Intrarea pacatului in lume, intruparea Domnului Hristos, nasterea din nou, invierea si multe alte subiecte prezentate in Sfanta Scriptura sunt taine prea adanci ca sa poata fi explicate de mintea omului sau sa poata fi intelese pe deplin. Dar nu avem nici un motiv ca sa ne indoim de Cuvantul lui Dumnezeu numai pentru faptul ca nu putem intelege tainele providentei Sale. in lumea naturala suntem in permanenta inconjurati de taine, pe care nu le putem aprofunda. Cele mai simple forme de viata prezinta probleme pe care chiar si cel mai intelept ganditor este neputincios sa le explice. Pretutindeni intalnim minuni care trec peste puterea priceperii noastre. Ne mai miram atunci afland ca in lumea spirituala sunt taine pe care de asemenea nu le putem cuprinde? Dificultatea sta numai in slabiciunea si ingustimea mintii omenesti. Dumnezeu ne-a dat in Sfintele Scripturi suficiente dovezi despre caracterul lor divin si nu trebuie sa punem la indoiala Cuvantul Sau pentru motivul ca nu putem intelege toate tainele providentei Sale.

Apostolul Petru spune ca in Sfintele Scripturi “sunt lucruri grele de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc spre pierzarea lor” (2 Petru 3,16). Partile mai dificile, mai grele ale Sfintelor Scripturi au fost folosite de sceptici ca un argument impotriva Bibliei; dar tocmai aceste parti constituie o puternica dovada despre inspiratia divina a Bibliei. Daca Sfanta Scriptura nu ne-ar spune nimic despre Dumnezeu, ci numai lucruri pe care sa le putem intelege cu usurinta, daca maretia si maiestatea Sa ar putea fi usor intelese de mintile noastre marginite, atunci Biblia n-ar mai purta dovada de netagaduit a autoritatii ei divine. Chiar maretia si tainele subiectelor prezentate in Biblie trebuie sa inspire credinta in ea ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu.

Biblia desfasoara adevarul cu o simplitate si o adaptare perfecta la nevoile si aspiratiile inimii omenesti incat a uimit si a umplut de admiratie cele mai cultivate minti, facand in acelasi timp in stare chiar si pe cei mai umili si neinvatati sa inteleaga calea mantuirii. Si totusi, aceste adevaruri, expuse asa de simplu, se ocupa de subiecte atat de inalte si mult cuprinzatoare si atat de cu totul peste posibilitatile noastre de intelegere incat le acceptam numai pentru ca Dumnezeu le-a spus. Astfel, Planul de Mantuire este in mod clar expus inaintea noastra, incat fiecare suflet poate vedea pasii pe care trebuie sa-i faca in lucrarea pocaintei fata de Dumnezeu si a credintei in Domnul Isus Hristos, pentru a putea fi mantuit in modul in care a randuit Dumnezeu. Totusi, dincolo de aceste adevaruri atat de usor de inteles, se afla tainele care ascund slava Sa : taine care intrec puterea de cercetare a mintii omenesti, dar care inspira cercetatorului respect si credinta. Cu cat acesta cerceteaza mai mult Sfanta Scriptura, cu atat mai profunda este convingerea lui ca acesta este Cuvantul Viului Dumnezeu, iar ratiunea umana se pleaca in fata maiestatii revelatiei divine.

A recunoaste faptul ca noi nu putem intelege pe deplin marile adevaruri ale Bibliei inseamna a admite numai ca mintea noastra marginita este neinstare sa priceapa nemarginirea, ca omul, cu limita lui cunoastere, nu poate patrunde planurile Celui Atotstiutor.

Pentru ca nu pot aprofunda toate tainele Cuvantului lui Dumnezeu, cei sceptici le leapada; si nu toti cei care marturisesc a crede in Evanghelie sunt scutiti de aceasta primejdie. Apostolul spune: “Luati seama dar, fratilor, ca nici unul dintre voi sa nu aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3,12). Este numai bine si drept sa studiem cu atentie invataturile Sfintelor Scripturi si sa cercetam “lucrurile adanci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2,10), in masura in care sunt descoperite in Scripturi. in timp ce “lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, “lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri, pe vecie” (Deuteronom 29,29). Dar lucrarea lui Satana este aceea de a perverti puterea de intelegere a mintii omenesti. in procesul de cercetare a Scripturii, o oarecare mandrie este amestecata cu consideratia fata de adevarul biblic, astfel incat oamenii incearca un simtamant de nerabdare si infrangere daca ei nu pot sa explice fiecare pasaj al Sfintelor Scripturi, spre deplina lor satisfactie. Este prea umilitor pentru ei sa recunoasca faptul ca nu pot intelege Cuvantul inspirat. Ei nu sunt dispusi sa astepte cu rabdare pana cand Dumnezeu va gasi de bine sa le descopere adevarul. Ei considera ca intelepciunea lor proprie este suficienta sa-i faca in stare sa inteleaga Scripturile si, nereusind sa le inteleaga, ei ajung sa le tagaduiasca autoritatea. Este adevarat ca multe teorii si invataturi socotite in popor ca provenind din Biblie nu-si au temelia in invataturile ei si sunt, de fapt, contrare Cuvantului inspirat. Asemenea lucruri au fost motive de indoiala si nedumerire pentru multi. Totusi, vina nu trebuie pusa in seama Cuvantului lui Dumnezeu, ci a oamenilor care au denaturat acest Cuvant.

Daca ar fi fost posibil pentru fiintele create sa ajunga la o completa intelegere a lui Dumnezeu si a lucrarilor Lui, atunci odata ajunsi la acest punct, pentru ei n-ar mai exista posibilitatea unor noi descoperiri ale adevarului, nici a cresterii cunostintei si nici o mai mare dezvoltare a mintii si caracterului. Atunci Dumnezeu n-ar mai fi nicidecum Fiinta Suprema; iar omul, ajungand la limitele cunoasterii si dezvoltarii, ar inceta sa mai progreseze. Sa multumim lui Dumnezeu ca lucrurile nu stau astfel. Dumnezeu este de necuprins; “in El sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei” (Coloseni 2,3). Si in veacurile nesfarsite cei mantuiti vor cerceta continuu, vor invata intruna; totusi, niciodata comorile intelepciunii, ale bunatatii si puterii Sale nu se vor epuiza.

Dorinta lui Dumnezeu este ca, incepand chiar din aceasta viata, adevarurile Cuvantului Sau sa fie mereu aduse la cunostinta poporului Sau. Exista numai o singura cale pe care poate fi obtinuta aceasta cunostinta. Noi putem ajunge la o intelegere a Cuvantului lui Dumnezeu numai prin iluminarea Duhului Sfant, prin care acest Cuvant a fost dat, caci “nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Duhul lui Dumnezeu. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2,11,10). Iar fagaduinta Mantuitorului facuta urmasilor Sai a fost: “Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul, pentru ca va lua din ce este al Meu, si va va descoperi” (Ioan 16,13.14).

Dumnezeu doreste ca omul sa-si foloseasca facultatile mintii, iar studiul Sfintelor Scripturi va intari si inalta mintea celui credincios mai mult decat orice altceva. Cu toate acestea, noi trebuie sa ne ferim de a zeifica ratiunea, care, de fapt, este supusa slabiciunii si neputintei naturii noastre omenesti. Daca dorim ca Scriptura sa nu fie ascunsa intelegerii noastre, asa incat chiar si cele mai clare adevaruri sa ramana neintelese pentru noi, atunci trebuie sa dam pe fata simplitatea si credinta unui copilas care este gata sa invete si care totdeauna doreste ajutorul Duhului Sfant. Simtamantul puterii si intelepciunii lui Dumnezeu, cum si al neputintei noastre de a intelege maretia Lui sa ne inspire umilinta si, atunci cand deschidem Cuvantul Sau, sa facem lucrul acesta cu o veneratie sfanta, ca si cum am sta in prezenta Lui. Atunci cand stam in fata Cuvantului lui Dumnezeu, ratiunea noastra trebuie sa recunoasca prezenta unei autoritati superioare, iar inima si mintea noastra trebuie sa se plece inaintea marelui EU SUNT.

Sunt multe lucruri care, in aparenta, sunt dificile sau neclare dar pe care Dumnezeu le va face simple si pe intelesul acelora care cauta cu ajutorul Sau sa le inteleaga. Dar fara calauzirea Duhului Sfant, noi vom fi mereu predispusi fie sa sucim Scripturile, fie sa le interpretam gresit. Foarte multi citesc Biblia, dar fara vreun folos si, in multe cazuri, chiar spre raul lor. Cand Cuvantul lui Dumnezeu este deschis fara cuvenita veneratie si fara rugaciune, cand gandurile si simtamintele noastre nu sunt fixate asupra lui Dumnezeu, sau nu sunt in armonie cu vointa Sa, atunci mintea este intunecata de indoieli si chiar studiul Bibliei ajunge sa hraneasca scepticismul. Vrajmasul sufletelor pune atunci stapanire pe ganduri si sugereaza interpretari care nu sunt corecte. Ori de cate ori cei credinciosi nu cauta sa fie in cuvant si fapta in armonie cu Dumnezeu, atunci, oricat de cultivati ar fi ei, sunt predispusi sa greseasca in intelegerea Scripturilor si nu este sigur sa ne incredem in explicatiile pe care ei le dau. Aceia care cauta in Sfanta Scriptura contraziceri si nepotriviri sunt lipsiti de discernamant spiritual. Avand o viziune neclara, ei vor gasi multe motive de indoiala si necredinta in acele lucruri care de fapt sunt clare si simple.

Oricat de deghizata ar fi, in marea majoritatea cazurilor adevarata cauza a indoielii si scepticismului este alipirea de pacat. invataturile si restrictiile infatisate in Cuvantul lui Dumnezeu nu sunt placute inimii pline de mandrie si iubitoare de pacat, iar cei care nu vor sa asculte de cerintele lui sunt gata sa se indoiasca de autoritatea sa. Ca sa putem intelege adevarul, noi trebuie sa avem o dorinta sincera de a cunoaste acest adevar si o predispozitie binevoitoare a inimii de a-l asculta. Si toti aceia care se apropie in acest spirit de studiul Sfintelor Scripturi vor gasi o multime de dovezi ca ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu si vor ajunge la o intelegere a adevarurilor lui care ii va putea face intelepti spre mantuire.

Domnul Hristos a spus: “Daca vrea cineva sa faca voia Lui, va ajunge sa cunoasca daca invatatura este de la Dumnezeu” (Ioan 7,17). in loc de a pune la indoiala si a critica ceea ce nu intelegi, ia aminte la lumina care straluceste deja asupra ta si atunci vei primi o mai mare lumina. Prin harul lui Hristos, indeplineste-ti orice indatoriri care sunt deja clare intelegerii tale si vei fi atunci in stare sa intelegi si sa indeplinesti pe cele de care te indoiesti acum.

Exista o dovada care este la indemana tuturor : atat a celor mai cultivati, cat si a celor mai neinvatati : si anume dovada experientei. Dumnezeu ne invita sa experimentam pentru noi realitatea Cuvantului Sau, adevarul fagaduintelor Sale. El ne indeamna “sa gustam si sa vedem ce bun este Domnul” (Psalmul 34,8). in loc de a ne baza pe cuvantul altora, sa gustam si sa vedem noi insine. El declara: “Cereti si veti capata” (Ioan 16,24). Fagaduintele Sale vor fi implinite. Ele n-au dat gres niciodata, nici nu pot da gres vreodata. Pe masura ce ne apropiem de Domnul Hristos si ne bucuram de plinatatea iubirii Sale, indoiala si intunericul vor disparea in lumina prezentei Sale.

Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu “ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in imparatia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1,13). Si oricine a trecut de la moarte la viata este in stare sa adevereasca faptul ca “Dumnezeu spune adevarul” (Ioan 3,33). Unul ca acesta poate marturisi in mod sigur: “Eu am avut nevoie de ajutor si l-am gasit in Domnul Hristos. Orice nevoie mi-a fost implinita si foamea sufletului meu a fost satisfacuta; acum Biblia este pentru mine, in adevar, descoperirea Domnului Hristos. Te intrebi de ce cred eu in Domnul Hristos? Pentru ca El este pentru mine un Mantuitor divin. De ce cred eu in Sfanta Scriptura? Pentru ca in ea am gasit vocea lui Dumnezeu vorbind sufletului meu”. Noi trebuie sa avem in noi insine dovada ca Biblia este cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu si ca Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Noi stim ca nu urmarim niste povesti nascocite de iscusinta omeneasca.

Apostolul Pavel indemna pe fratii sai sa creasca “in harul si cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3,18). Cand copiii lui Dumnezeu vor creste in har, vor avea o continua si clara intelegere a Cuvantului Sau. Ei vor discerne atunci o noua lumina si o noua frumusete a adevarurilor sfinte. Acest lucru a fost valabil in istoria bisericii de-a lungul tuturor veacurilor si va continua sa fie astfel pana la sfarsit. Caci “cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge mereu crescand pana la miezul zilei” (Proverbe 4,18).

Prin credinta noi putem privi in viitor si putem lua fagaduintele lui Dumnezeu ca o garantie a cresterii puterii noastre intelectuale, unind facultatile noastre omenesti cu cele divine, aducand intreaga putere a fiintei noastre in legatura directa cu izvorul luminii. Sa ne bucuram de faptul ca tot ceea ce ne-a nedumerit in lucrarile providentei lui Dumnezeu va fi clarificat atunci, iar lucrurile care erau greu de inteles vor fi atunci explicate; iar acolo unde mintea si intelegerea noastra limitata vedeau numai confuzie si planuri zadarnicite vom ajunge sa vedem cea mai perfecta si cea mai frumoasa armonie. “Acum vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci vom vedea fata in fata. Acum cunosc in parte; dar atunci voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13,12).

https://cercetatiscripturile.intercer.net/resurse-biblice/sp-profetic/carti-scrise-de-e-g-white/calea-catre-hristos/cap-12-ce-sa-facem-cu-indoiala.html

////////////////////////////////////

PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI

 Pasajele din NT îşi derivă sensul din trei pasaje din V.T. Primul se găseşte în Psalmul 118:22, unde piatra lepădată de zidari a ajuns să fie „piatra din capul unghiului” (în ebr. ro’s pinna, LXX kephale gonias). În contextul ei iniţial, această ilustraţie reflectă jubilarea psalmistului în urma faptului că a fost reabilitat în faţa duşmanilor lui care l-au respins, dar în contexul liturgic al Sărbătorii corturilor, psalmul a ajuns să se refere mai mult la o izbăvire naţională decât la una personală. În exegeza rabinică, expresiei i s-a dat o interpretare mesianică, şi lucrul acesta a pregătit terenul pentru a fi folosită de Însuşi Cristos cu privire la Sine în Matei 21:42; Marcu 12:10; Luca 20:17. Petru a folosit de asemenea textul în Faptele Apostolilor 4:11 şi în 1 Petru 2:7, ca să explice cum a fost lepădat Cristos de către evrei şi cum a fost înălţat de către Dumnezeu la rangul de Cap al Bisericii. Expresia „piatra din capul unghiului” se poate referi la o piatră mare din fundaţia unei clădiri, care datorită mărimii ei lega două sau mai multe rânduri de pietre, dar cel mai sigur este că se referă la o piatră finală care completează arcul sau care este aşezată în unghiul superior al unei clădiri (opinie împărtăşită de Jeremias). Această idee stă la baza versetului din Efeseni 2:20 (în gr. akrogoniaios, sc. lithos), unde Pavel zugrăveşte pietrele Templului cel nou, legate împreună de Cristos care, ca şi Piatră din capul unghiului, completează clădirea şi o ţine legată. În alte locuri, Cristos este descris ca şi *temelia Bisericii, dar Efeseni 2:20 inversează tabloul şi îi priveşte pe apostoli şi pe prorocii din prima generaţie ca şi temelia, Cristos fiind vârful şi Cel care încheie clădirea.

Probabil că al doilea pasaj (Isaia 28:16) s-a referit iniţial la lucrătura în piatră masivă de la Templu, simbolizând prezenţa Domnului care rămâne în mijlocul poporului Lui, un adevăr ferm, de nezdruncinat şi demn de încredere. Juxtapunerea în Isaia a cuvintelor „temelie” şi „piatra din capul unghiului” ne sugerează ori o semnificaţie identică a celor două cuvinte ori una similară, însă legarea acestor două pasaje în NT (Romani 9:33 şi 1 Petru 2:6) de un al treilea (Isaia 8:14) a slăbit în realitate legătura dintre primele două pasaje şi a lăsat ca accentul să cadă pe Cristos ca o *piatră de poticnire pentru cei care nu au credinţă, dar ca o siguranţă pentru cei care cred.

BIBLIOGRAFIE

S.H. Hooke, „The Corner-Stone fo Scripture”, în The Siege Perilous, 1956, p. 235-249 F.F. Bruce, „The Corner Stone”, ExpT 84, 1972-73, p. 231-235.

J.BTr.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/piatra-din-capul-unghiului.html

//////////////////////////////////////

JUDECATĂ (ebr. sapat; gr. krima, krisis).

  1. Învăţătura biblică

Dumnezeu apare foarte frecvent în VT în rolul de „Judecător al întregului pământ” (Geneza 18:25) sau mai general ca „Dumnezeul dreptăţii” (Maleahi 2:17; cf. Deuteronom 1:17; 32:4; Psalmul 9:8; 94:2; 97:2; Isaia 30:18; 41:1; 61:8; Ieremia 12:1; Ezechiel 7:27; Mica 6:1 ş.urm.; etc.). Judecata nu implică o cumpănire imparţială şi detaşată a binelui şi răului, ci implică ideea de acţiune viguroasă împotriva răului. Pe baza acestei interpretări a judecăţii, poporul lui Dumnezeu este chemat să exercite la rândul său judecată (Isaia 1:17; Mica 6:8; Zaharia 8:16). Judecata lui Dumnezeu nu este impersonală, nu este acţiunea unui principiu imuabil, ci este o noţiune puternic personală. Este legată strâns de ideea că Dumnezeu este caracterizat prin îndurare, bunătate, neprihănire, adevăr, etc. (Psalmul 36:5 ş.urm.; Ezechiel 39:21; Osea 2:19). Judecata este acţiunea milei şi mâniei lui Dumnezeu în istorie şi în experienţa şi viaţa umană. Astfel, judecata lui Dumnezeu poate aduce izbăvire pentru cel neprihănit (Deuteronom 10:18; Psalmul 25:9-10) şi aduce condamnare pentru cei răi (Exod 6:6; Numeri 33:4; Deuteronom 32:41; Isaia 4:4; Ie. 1:10; 4:12; Ezechiel 5:10; 23:10; 28:22). Judecata este o idee deosebit de bogată în VT şi o mulţime de termeni diferiţi sunt folosiţi în acest sens (cf. din, Geneza 30:6; Iov 36:17; pll, 1 Samuel 2:25; Psalmul 106:30; pqd, Ieremia 14:10; 51:47; ykh, Isaia 1:18; Mica 6:2; rib, Exod 23:2 ş.urm.; Psalmul 43:1). Către sfârşitul VT ideea judecăţii lui Dumnezeu este legată tot mai mult de aşteptarea escatologică a venirii Zilei Domnului (Ioel 2:1 ş.urm.; Amos 5:18 ş.urm.; 8:9 ş.urm.; Obadia 15 şi passim; Ţefania 1:7, 14 ş.urm.; Maleahi 4:1 ş.urm.).

Aşa cum ar fi de aşteptat, NT continuă accentul pus pe judecată ca făcând parte din natura lui Dumnezeu şi din activitatea Sa esenţială (Romani 1:18; Evrei 12:23; 1 Petru 1:17; 2:23; Apocalipsa 16:5 ş.urm.). La fel ca şi în VT, judecăţile lui Dumnezeu nu sunt limitate la viitor, ci operează deja în viaţa omului în vremea prezentă (Ioan 8:50; Romani 1:18,22,24,26,28; Apocalipsa 18:8). Judecata este asociată chiar şi în prezent cu Cristos care exercită judecăţile Tatălui (Matei 3:11 ş.urm.; 10:34; Ioan 3:19; 5:30; 8:12,16; 9:39). Lumina Cuvântului lui Dumnezeu străluceşte deja în lume prin revelaţia Lui de Sine în experienţa morală a omului şi este revelată în mod suprem în Cuvântul întrupat, Isus Cristos. Prin urmare, judecata oamenilor este deja în acţiune, deoarece ei arată prin faptele lor rele că „iubesc întunericul şi nu lumina” (Ioan 3:19).

Lumina NT, însă, cade asupra „judecăţii viitoare”, o judecată viitoare finală care va însoţi întoarcerea lui Cristos (Matei 25:31-46; Ioan 5:22, 27 ş.urm.; Romani 3:5 ş.urm.; 1 Corinteni 4:3-5; Evrei 6:1 ş.urm.). Aceasta este viitoarea Zi de judecată (Ioan 6:39; Romani 2:15 ş.urm.; 1 Corinteni 1:8; 5:5; Efeseni 4:30; Filipeni 2:16; 2 Tesaloniceni 1:10; 1 Petru 2:12; 2 Petru 3:12; 1 Ioan 4:17; Iuda 6; Apocalipsa 6:17; 16:14). Cristos Însuşi va judeca (Ioan 5:22; 12:47 ş.urm.; Faptele Apostolilor 10:42; 17:31; 2 Timotei 4:8). Toţi oamenii vor fi judecaţi; nici unul nu va lipsi (2 Timotei 4:1; Evrei 12:23; 1 Petru 4:5). Chiar şi îngerii vor fi judecaţi (2 Petru 2:4; Iuda 6). Orice aspect al vieţii va fi judecat, inclusiv „secretele oamenilor” (Romani 2:16), „gândurile inimii” (1 Corinteni 4:5; cf. Marcu 4:22; Luca 12:2 ş.urm.) şi „orice cuvânt nefolositor” (Matei 12:36). Judecata nu va fi limitată la cei necredincioşi. Şi creştinii (vezi III., mai jos) vor fi judecaţi (Matei 7:22 ş.urm.; 25:14-30; Luca 19:12-28; 1 Corinteni 3:12-15; 2 Corinteni 5:10; Evrei 10:30; Iacov 3:1; 1 Petru 1:17; 4:17; Apocalipsa 20:12 ş.urm.). Această judecată viitoare nu poate fi evitată (Evrei 9:27); este la fel de sigură ca şi moartea (Romani 2:3; Evrei 10:27). Acest fapt nu este afirmat nicăieri mai răspicat ca în învăţătura pildelor lui Isus (Matei 13:24-30, 36-43,47-50; 21:33-41; 22:1-14; 25:1-13, 31-46; etc.).

  1. Temeiul judecăţii

Temeiul judecăţii va fi răspunsul omului faţă de voia revelată a lui Dumnezeu. Prin urmare, va include toată gama experienţei umane, a gândurilor, cuvintelor şi faptelor lui şi va fi de asemenea natură încât să permită luarea în considerare a măsurii diferite de cunoaştere a voii lui Dumnezeu şi prin urmare a măsurii diferite a capacităţii de a o împlini (Matei 11:21-24; Romani 2:12-16). Va fi o judecată cu desâvârşire dreaptă şi complet convingătoare (Geneza 18:25; Romani 3:19). Judecătorul întregului pământ va face dreptate şi orice gură va recunoaşte dreptatea judecăţilor Lui (cf. Iov 40:1-5; 42:1-6). La fel ca şi Iov noi ne putem agăţa de dreptatea lui Dumnezeu (Iov 13:13 ş.urm.; 16:18 ş.urm.; 19:2. ş.urm.; 23:1-17; 31:1-40). Când suntem confruntaţi frecvent cu nedreptăţi în vremea prezentă putem avea certitudinea că Dumnezeu cunoaşte totul, că nimeni nu-şi poate bate joc de El şi că El a hotărât o zi în care va judeca lumea cu dreptate (Faptele Apostolilor 17-31). Putem avea încredere în El că va acţiona în lucrarea Sa viitoare de judecată cu aceeaşi perfecţiune şi cu acelaşi triumf pe care le manifestă în lucrările Sale prezente de har şi suveranitate.

Uneori se afirmă că există o dificultate cu privire la temeiul judecăţii întrucât Scriptura pare să vorbească din două puncte de vedere diferite. Pe de-o parte *justificarea noastră înaintea lui Dumnezeu ni se spune că este bazată numai pe credinţă, fără faptele noastre bune (Romani 5:1 ş.urm.; 3:28), iar în altă parte ni se spune că judecata este făcută pe baza faptelor omului (Matei 16:27; 25:31-46; Romani 2:6; 1 Corinteni 3:8; Apocalipsa 22:12). Dificultatea este mai mult aparentă decât reală. Trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:

  1. Justificarea este o idee escatologică; adică, înseamnă că suntem declaraţi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu la scaunul Său de judecată. Ea anticipează tocmai problema discutată aici, judecata finală a lui Dumnezeu. Omul credincios care se bazează pe meritul perfect şi pe lucrarea încheiată a lui Cristos are garantată achitarea sa în ziua de pe urmă (Romani 5:1; 8:1; 1 Corinteni 1:30). Înţelesul credinţei în Cristos este că „faptele bune” ale lui Cristos, adică, ascultarea Lui perfectă în viaţă şi în moarte, ne sunt atribuite nouă aici şi acum şi ne vor fi puse în cont în ziua judecăţii. În sensul acesta fundamental nu poate exista justificare pentru om fără „fapte”, adică, fără ascultarea lui Cristos în viaţă şi în moarte, ascultare care reprezintă singurul temei pentru prezenţa omului înaintea lui Dumnezeu.
  1. Această relaţie cu caracterul şi lucrarea perfectă a lui Cristos nu este doar o relaţie juridică. Noi nu suntem declaraţi pur şi simplu îndreptăţiţi. Unirea noastră cu Cristos implică o încorporare reală în moartea şi învierea Lui (Romani 6:1 ş.urm.; Galateni 2:20; Efeseni 2:5 ş.urm.; Coloseni 2:20; 3:1 ş.urm.). De aceea caracterul lui Cristos va fi reprodus în mod inevitabil într-o măsură oarecare în vieţile urmaşilor Săi. Acesta este lucrul asupra căruia insistă Iacov (cf. 2:18 ş.urm.). Credinţa fără fapte este falsă deoarece nu există o credinţă în Cristos care să nu ne încorporeze într-o unire cu El în întreaga Lui misiune de răscumpărare, inclusiv moartea şi învierea Lui, cu toate implicaţiile radicale pe care acest fapt le are pentru caracterul moral al credinciosului. Cu alte cuvinte, justificarea care nu duce la sfinţire se dovedeşte că nu este nicidecum justificare. Folosind cuvintele scriitorului puritan, putem spune că noi trebuie „să dovedim obârşia noastră prin îndrăzneala de a fi sfinţi” (W. Gurnall). Compară cu Romani 6:1 ş.urm.; Evrei 2:10 ş.urm.; 1 Ioan 3:5 ş.urm. Desigur, în ce priveşte practica sa morală, creştinul rămâne păcătos până la capăt. De fapt, numai „în Cristos” începe el să vadă păcatul în adevăratele sale proporţii şi numai „în Cristos” descoperă profunzimea depravării morale a păcatului (1 Ioan 1:8-2:1 ş.urm.). Totuşi, în acest proces el este „schimbat în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă” (2 Corinteni 3:18). Astfel, dacă un om este născut din nou prin Duhul (Ioan 3:1 ş.urm.), privirea pătrunzătoare a lui Dumnezeu va scoate desigur la lumină dovezi ale acestei naşteri în „faptele” lui. Dar aceste fapte sunt roadă directă a faptului că creştinul a fost regenerat prin Duhul Sfânt. Ele nu sunt nicidecum un temei uman pentru auto-justificare, ci sunt doar elemente ale darului lui Dumnezeu şi ale harului Său manifestat faţă de noi în Isus Cristos.

iii. Când Isus a fost întrebat: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”, El a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6:28 ş.urm.). Este greşit să facem aici distincţie între Tatăl şi Fiul. Lucrarea şi revendicarea supremă a lui Dumnezeu pentru om, cât şi voia Lui perfectă pentru creatura Sa sunt exprimate în Isus Cristos. Prin urmare, voia lui Dumnezeu pentru noi este să recunoaştem şi să acceptăm persoana şi misiunea lui Isus. În consecinţă, a crede în El înseamnă a face lucrările pe care le cere Cristos.

  1. Textul din Matei 25:31-46 a ridicat nişte dificultăţi deosebite şi comentatori contemporani au emis tot felul de teorii pe baza acestei pilde, cum este de ex. ideea aşa-numitului „creştin anonim” (J. A. T. Robinson, K. Rahner). Această idee susţine că unii oameni – inclusiv atei, care şi-au bătut joc de Dumnezeu şi de mărturia Lui pentru ei, agnostici care aspiră să stea pe o poziţie neutră în ce priveşte mărturia lui Dumnezeu pentru ei, şi oameni de alte credinţe, care au respins într-o măsură mai mare sau mai mică afirmaţiile creştine ale lui Cristos – în baza faptului că îi hrănesc pe cei fălmânzi, îi vizitează pe cei întemniţaţi, îi ajută pe cei în nevoie, luptă în războaie de eliberare de sub opresiune politică, sunt în mod inconştient urmaşi ai lui Cristos, şi vor fi achitaţi la sfârşit pentru că, slujindu-i pe cei în nevoie L-au slujit de fapt pe Cristos. Asemenea interpretări, însă, suferă de o deficienţă crucială – ele ne cer să interpretăm o pildă (care nu este o învăţătură biblică directă, întrucât este o pildă) într-un fel care duce la concluzii în contradicţie clară cu multe alte secţiuni clare din Biblie, în general, şi din învăţăturile lui Isus, în particular. De asemenea, dacă putem interpreta această pildă într-un mod care nu implică nici o contradicţie fundamentală, dar care ne permite să o integrăm armonios în celelalte învăţături ale lui Isus, este clar că acela este cursul care ar trebui urmat în orice studiu hermeneutic serios. Acest mod de interpretare este perfect posibil dacă avem în vedere afirmaţia lui Isus că aceste binefaceri menţionate în pildă sunt făcute „fraţilor” Lui (25:40). Aceasta este o reflectare a adevărului pe care îl afirmă în altă parte că biserica, în calitate de instrument al misiunii Sale pentru lume, trebuie identificată cu El prin faptul că răspunsul oamenilor faţă de ucenicii lui Isus şi faţă de mărturia lor devine răspunsul lor faţă de El (Matei 10:9-14, 40; 12:48-50; 18:18; Marcu 9:37; Ioan 20:21 ş.urm.): „Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine”. „Faptele bune ale celor neprihăniţi nu sunt acte întâmplătoare de bunăvoinţă. Ele sunt fapte prin care misiunea lui Isus şi a urmaşilor Săi a fost ajutată, iar acest ajutor l-a costat ceva pe cel care le-a făcut sau a reprezentat un risc pentru el” (W. T. Manson, The Sayings of Jesus, 1949, p. 251; cf. G. E. Ladd, A Theology of the New Testament, 1974, p. 116-119). Aceasta nu contestă nicidecum faptul că mulţi necreştini fac fapte de dragoste şi milă, şi nu înseamnă că uneori creştinii nu sunt făcuţi de ruşine de „faptele lor bune”. Totuşi, aceste fapte trebuie evaluate prin prisma Bibliei. Ele sunt dovezi ale „harului general” al lui Dumnezeu care acţionează în societatea umană căzută, punând frâu răului şi promovând binele. Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru lucrul acesta trebuie să identificăm cu orice prilej compasiunea noastră creştină cu toate eforturile pentru binele semenilor noştri. Asemenea acţiuni, însă, chiar şi când sunt făcute la limita sacrificiului de sine, nu pot fi considerate ispăşitoare sau justificatoare. Aceşti oameni sunt şi ei păcătoşi căzuţi care în multe aspecte din vieţile lor se opun voii lui Dumnezeu şi cerinţelor Lui, şi oamenii aceştia pot spera numai în îndreptăţirea lui Cristos la judecata viitoare. Nu există „creştini anonimi”. „În nimeni altul nu este mântuire (decât în Isus Cristos), căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). Temeiul judecăţii rămâne răspunsul nostru faţă de voia lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată în revelaţia Sa generală şi specială concentrată în Isus Cristos.

Există încă o altă concepţie despre judecată despre care trebuie să vorbim. Este ideea că singurul temei pe baza căruia oamenii vor fi expuşi la judecata finală şi la condamnare de către Dumnezeu este respingerea explicită a Evangheliei lui Cristos. În sprijinul acestei idei se aduc texte biblice cum sunt Marcu 16:15 ş.urm.; Ioan 3:18, 36; Romani 10:9-12; Efeseni 4:18; 2 Petru 2:3 ş.urm.; 1 Ioan 4:3, susţinând că prezintă necredinţa ca singurul temei pentru condamnare. Totuşi, putem observa următoarele lucruri: (a) aceste pasaje nu dovedesc decât faptul că credinţa în Cristos este singura cale de mântuire, ceea ce nu dovedeşte nicidecum că respingerea conştientă a lui Cristos este singurul temei de condamnare. Nu încape îndoială că necredinţa este o problemă importantă şi gravă, fiind forma în care se exprimă păcatul atunci când oamenii resping singura lor speranţă de răscumpărare, dar nu este singura formă de revoltă a omului împotriva lui Dumnezeu, şi de aceea nu este singurul temei posibil pentru condamnarea omului de către Dumnezeu. (b) De fapt Biblia îi prezintă pe oameni ca fiind deja sub condamnare mai înainte ca Evanghelia să le fi fost predicată, şi tocmai această condamnare anterioară reprezintă nevoia omului la care Evanghelia vine ca un răspuns milostiv din partea lui Dumnezeu. Efectul Evangheliei nu este acela de a crea întâi şi apoi de a înlătura condamnarea omului, ci acela de a rezolva problema condamnării care planează deja deasupra capului omului (cf. Romani 1:18; 2:12; 5:16, 18; Efeseni 2:4; 5:3-6; Coloseni 3:5 ş.urm.). (c) Concepţia că Evanghelia crează posibilitatea condamnării omului cât şi a izbăvirii lui, nu poate să aibă decât un efect de slăbire a zelului evanghelistic şi misionar, întrucât dacă oamenii sunt condamnaţi numai pe baza respingerii Evangheliei şi dacă, potrivit statisticilor, majoritatea celor care aud Evanghelia nu o acceptă, atunci – pe temeiuri pur utilitare – este în interesul fericirii celor mai mulţi să nu li se predice Evanghelia deloc, ba chiar să facă tot posibilul pentru a opri predicarea ei. Această concluzie ridicolă şi complet nebiblică arată cât de greşită este premiza originală.

Germenele de adevăr din această poziţie este că o cunoaştere mai mare şi o oportunitate mai mare implică o responsabilitate mai mare. Este cert că Scriptura recunoaşte că nu toţi oamenii sunt egali în ce priveşte ocazia lor de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi acest factor este luat în considerare atunci când Dumnezeu exercită judecata Sa (Matei 11:20-24; Romani 2:1-24; 2 Petru 2:21). Principiul din Luca 12:48: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult”, poate fi aplicat în privinţa aceasta. Astfel, comentariul general că cei care nu au auzit niciodată Evanghelia vor fi judecaţi în lumina cunoştinţei lor este corect. Totuşi, trebuie să adăugăm că ei nu au urmat lumina pe care au avut-o. Numai în Isus Cristos există speranţă pentru mântuire (Ioan 14:6; Faptele Apostolilor 4:12; Efeseni 2:12).

Scriptura depune mărturie despre o despărţire la judecata finală a celor „neprihăniţi” de cei „răi”, a celor „aleşi” de cei „ne-aleşi”, adică, „cei ale căror nume au fost găsite scrise în cartea vieţii” şi cei ale căror nume „nu au fost găsite scrise în cartea vieţii” (Daniel 12:1-3; Maleahi 3:18; Matei 13:30, 39-43, 49 ş.urm.; 25:32 ş.urm., 41,46; Marcu 13:27; Ioan 5:28 ş.urm.; 1 Corinteni 1:18 ş.urm.; 2 Corinteni 2:15 ş.urm.; Apocalipsa 20:11-15). Existenţa viitoare a celor care sunt achitaţi la judecata finală este numită în Biblie *cer existenţa viitoare a celor care nu sunt achitaţi este numită *iad.

III. Judecata creştinilor

Scriptura vorbeşte de asemenea despre judecata creştinilor. La venirea Sa, Cristos va judeca pe urmaşii Săi (Matei 25:14-30, 31-46; Luca 19:12-28; 1 Corinteni 3:12-15; 2 Corinteni 5:10; 1 Petru 1:17; Apocalipsa 20:12 ş.urm.). Creştinii vor .fi judecaţi de Domnul lor potrivit cu modul în care au administrat talentele, darurile, oportunităţile şi responsabilităţile care le-au fost acordate în cursul vieţii. Referirea la această judecată în 1 Petru 1:17 este deosebit de importantă pentru prezentarea caracterului ei. Judecata divină a poporului lui Dumnezeu va fi o judecată părintească. Nu va fi o judecată care să pună în pericol poziţia creştinului în familia lui Dumnezeu; va avea înţelegerea şi compasiunea unui tată; cu toate acestea, nu trebuie privită cu uşurătate sau neglijent. Această judecată părintească va fi făcută de Cristos la venirea Sa.

  1. Judecata umană

Atât aici cât şi în altă parte omul este chemat să-L imite pe Dumnezeu. După cum Dumnezeu este un Judecător drept, tot aşa şi oamenii sunt chemaţi să judece cu dreptate (Luca 12:57; Ioan 7:24), recunoscând în permanenţă că judecata finală îi aparţine lui Dumnezeu (Deuteronom 1:17). Creştinului i se cere să dea dovadă de discernământ şi judecată în problemele morale, iar capacitatea de a face aceasta este un semn de adevărată maturitate (Luca 12:57; Ioan 7:24; Romani 15:14; 1 Corinteni 2:15; 6:1-6; 10:15; 2 Corinteni 13:5; Filipeni 1:9 ş.urm.; Coloseni 1:9; 1 Ioan 4:1). Totuşi, creştinul este avertizat frecvent cu privire la pericolul de a judeca pe alţii într-un mod care încearcă să anticipeze judecata divină finală (Matei 7:1; Luca 6:14 ş.urm.; Ioan 8:7; Romani 2:1; 14:4; Iacov 4:1). Orice judecată umană este provizorie în lumina judecăţii viitoare (1 Corinteni 4:3-5). Când era nouă se va manifesta pe deplin la venirea lui Cristos, potrivit cu 1 Corinteni 6:2 ş.urm., creştinii vor fi chemaţi să judece lumea (v. 2) şi în special pe îngeri (v. 3).

  1. Atitudini prezente

Există puţine puncte în care învăţătura Bibliei să fie într-un conflict mai puternic cu presupunerile vremii noastre decât în ce priveşte învăţătura despre judecata viitoare a tuturor oamenilor de către Dumnezeu. În consecinţă, una dintre cele mai grave expresii contemporane a capitulării intelectuale şi spirituale a creştinului constă în faptul că acest adevăr este abordat atât de puţin în propovăduirea şi în scrierile contemporane. În privinţa aceasta lumii i s-a permis să forţeze biserica să se încadreze în tiparele lumii (Romani 12:1 ş.urm., Phillips). Astfel, un comentator teologic se poate plânge, pe bună dreptate, că în zilele naostre ideea de judecată finală „apare prea puţin în teologia şi în propovăduirea Bisericii” (T. Preiss, Life in Christ, 1954, p. 79). Această neglijare teologică este cu atât mai puţin scuzabilă cu cât acest secol a fost martor la o renaştere fără precedent a perspectivei escatologice biblice. Însă această latură particulară a escatologici, adică judecata divină viitoare, a fost lăsată de-o parte în mare măsură din nefericire.

Omul din zilele noastre respinge direct ideea că într-o zi va trebui să dea socoteală de viaţa sa şi de deciziile sale. Pierderea convingerilor cu privire la viaţa după moarte, combinată cu erodarea ideii de responsabilitate morală pe baza interpretării populare a teoriilor psihologice şi psihanalitice, au contribuit la indiferenţa morală şi la pragmatismul din zilele noastre. Problemele morale, în măsura în care contează, sunt raportate numai la momentul prezent şi la considerente legate de fericirea personală. Ideea că ele ar putea fi raportate într-un mod transcendent la dimensiunea divină, sau că într-o zi oamenii vor fi chemaţi toţi să accepte responsabilitatea pentru aceste decizii morale în prezenţa Creatorului lor atot-văzător, este anatema pentru ei. Din nefericire pentru omul modern, lucrul acesta este adevărat. Judecata este inevitabilă şi ne aşteaptă pe toţi. În faţa tendinţei moderne de a contesta judecata viitoare există o responsabilitate şi mai mare şi mai stringentă a bisericii creştine de a păstra cu tenacitate concepţia biblică.

BIBLIOGRAFIE

  1. Morris, The Biblical Doctrine of Judgment, 1960; N. Q. Hamilton, The Holy Spirit and Eschatology in Paul, 1957; F. Büchsel, V. Herntrich, TDNT 3, p. 921-954; W. Schneider, H. Beck, T. McComiskey, NIDNTT 2, p. 361-371.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/judecata.html

////////////////////////////////////

Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii?

 

Întrebare: „Aş vrea să aflu mai multe despre sfârşitul lumii, cum ar fi acele lucruri care au legătură cu răpirea.”

Răspunsul nostru:  Mulţumim pentru întrebare. În Biblie, acesta este un subiect foarte important. Multe dintre cărţile profetice ale Vechiului Testament vorbesc despre acest lucru (de la Isaia la Maleahi). În Noul Testament, cele mai importante pasaje care tratează acest subiect sunt: Matei 24:4-44, Marcu 13:5-33, Luca 17:20-37, Luca 21:8-36, 1 Tesaloniceni 4:14-5:3, 2 Tesaloniceni 1:6-2:12, 2 Petru 3:3-12 şi Apocalipsa.

Un rezumat al cuvintelor rostite de Iisus în Matei 24 arată că sfârşitul lumii va include următoarele aspecte:

Războaie şi veşti de războaie

O naţiune se va ridica împotriva altei naţiuni şi o împărăţie împotriva altei împărăţii

Foamete şi cutremure

Profeţi falşi, care vin în Numele lui Iisus

Mulţi oameni vor fi înşelaţi de profeţii falşi

Profeţii falşi vor face semne şi minuni

Adevăraţii creştini vor fi persecutaţi

Dragostea oamenilor pentru Dumnezeu va descreşte

Evanghelia va fi predicată în întreaga lume

„Urâciunea pustiirii” (un lider mondial, care se va da drept Dumnezeu)

Mari nenorociri

Modificări ale soarelui, lunii, stelelor

Adevăraţii urmaşi ai lui Iisus vor fi adunaţi în jurul Lui

Întoarcerea lui Iisus

Iisus îi judecă pe oameni pe pământ

Câteva texte de bază, care vorbesc despre „răpire”, acel eveniment când adevăraţii urmaşi ai lui Cristos vor fi ridicaţi pentru a se întâlni cu El în văzduh, sunt: Matei 24:31, Marcu 13:27, 1 Corinteni 15:51-52, 1 Tesaloniceni 4:16-17 şi 2 Tesaloniceni 2:1-4.

De asemenea, ar trebui să vorbim şi despre felul în care vor arăta zilele din urmă. Iată ce ni se spune:

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Sfărşitul lumii atârnă de întorcerea lui Iisus Cristos şi de judecata Sa asupra oamenilor. De aceea, a-L cunoaşte pe El este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegem despre sfârşitul lumii. Dacă vrei să afli mai multe despre acest lucru, citeşte articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu sau începe-ţi investigaţia prin a citi cartea „Ioan” din Biblie.

https://www.everystudent.ro/a/sfarsit.html

//////////////////////////////////////

1 Petru 3;12. Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, ….

1 Petru 3;12. Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.“

       Avem In Cuvant suficiente locuri care ne aduc dovezi ca;Dumnezeu Ii are In vedere In mod deosebit pe cei ai Lui care sunt neprihaniti.Cu toate ca sunt multi chiar cei mai multi care sustin ca;Dumnezeu Isi arata dragostea pentru toti oameniii.Personal nu citesc asa In Cuvantul armonizat. Iata cum citesc;Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi,Cu alta ocazie am adus In atentie ca sunt doua neprihaniri. Una pe care o dadea Legea lui Moise In trecut prin ceia ce facea Omul.si pe care Neamurile nu o aveau. Scriptura este destul de explicita In privinta aceasta…..Apoi,Apostolul Pavel, spune; Ca este o alta neprihanire care se capata,adica nu este facuta de om .Aceasta este capatata prin credinta In Domnul Hristos. Atentie! Si aceasta credinta se capta sau,trebuie sa vina dela Cel care o da ca Dar. Adica, dela Dumnezeu.Cel face Neprihanit pe cineva? Sigur ca, Credinta aceasta de care spune Ap, Pavel In; Romani 10;17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.

        Ap, Petru care avusese pe parcursul vieti lui o partasie cu Domnul Isus, ajunsese la aceasta Intelegere ca;Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, Sunt multe de spuspe marginea acestei fraze.Asa cum am spus mai sus, dealungul veacurilor oamenii au fost interesati sa Isi faureasca o neprihanire a lor personala. Chiar daca Neamurile nu au avut Legea lui Moise, acestia vroiau sa treaca drept “neprihaniti” Inaintea lui Dumnezeu prin zic ei; Faptele pe care le fac.In privinta aceasta Dumnezeu nu ne-a lasat In necunostinta sa nu stim cum priveste El aceste fapte ale omului.Iata cum citim In Cuvant despre aceste fapte pe care omul vrea sa le faca, sa-L Imbuneze pe Dumnezeu.Ezechel36;31. Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune;….Si sunt multe alte locuri care ne vorbesc de faptele Omului.Si Prorocul Isaia are ceva de spus cu privire la faptele lor ca oameni;Isaia 64;6. Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită.

        Deci, ramane sa Intelegem ca; Neprihanirea care se capata, nu e facuta este cea care este data de Dumnezeu prin acest dar al credintei In Domnul Isus.Efeseni 2;8.Iata dece: ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, Apoi, In vechime nu se stia de Sangele Fiului Sau.Si nici-o data Dumnezeu nu a zis; despre un Proroc sau alta persoana din Israel ca;Matei 3; 17……„Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“Iata dece se uita Dumnezeu la acesti neprihaniti pentruca sunt legati as zice de Fiul Sau. şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.Apoi, Ap, Petru spune ceva foarte important anume; Ca si urechile Domnului ia aminte la acesti Neprihaniti cand Isi Inalta rugaciunile catre El.Am Intalnit si din acestia care spuneau ca; Ei se roaga lui Dumnezeu. Dar nu aveau nimic In comun cu Fiul Sau. Sau, sa fiu mai explicit nu-L cunosteau pe Dumnezeu. Acestia nu stiu ca nu poti sa Il cunosti pe Dumnezeu daca Fiul Sau nu ti-L descopere sau nu Il face cunoscut.Nu mai dau locul ca se stie si Il pun des.Te poti ruga dar, urechile Lui nu iau aminte la rugaciunea ta.

        Ap, Pavel are ceva interesant de spus al cunoaste;2 Corinteni 5;16. Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuş acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Acest cuvant Acum, spuneam odata ca poarta In el o stare pe care cel nascut din nou o expiermenteaza dupa ce a fost nascut din nou. Si spuneam ca; A fost un moment In trecutul mai Indepartat pentru unii. Iar pentru altii mai apropiat. Oricum ;Acum este prezentul continu care a fost generat In viata de acest trecut.Cand un Neprihanit care a primit aceasta neprihanire se roaga catre Dumnezeu el este Incredintat ca este ascultat.Dece? Din pricina relatiei,a partasiei,cu Fiul Sau. şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.Si aceste rugaciuni sunt ascultate de Dumnezeu. Dar,nu orisice cerem El va Implini. Chiar daca le asculta. Va Implini rugaciunile care sunt In armonie cu Voia Lui.Apoi, cel care se declara ca este nascut din nou, trebuie sa faca dovada ca; Este supus acestei voi a lui Dumnezeu.Dece sa fie supus?Din pricina ca voia Lui Dumnezeu este buna, placuta si desavarsita. Romani 12;2…..

        Domnul Isus spuneam altadata ca; Ne-a lasat un exemplu de cum sa Incheiem o rugaciune adresata Tatalui. El, Mantuitorul In Gradina Getsimani sa rugat insistent de trei ori.Si  la urma a Incheiat cu;Faca-se voia Ta.Cel rascumparat trebuie sa se Impace cu acest gand ca; Dumnezeu va asculta dar ca nu v-a Implini decat asa cum am spus si cum Domnul Isus ne Invata prin;Faca-se voia Ta.Mai depinde ce si cum cerem. Adica; Ce motivatie sta la baza rugaciuni noastre.Faca-se voia Ta arata sau ne Incadreaza Intr-o stare de zmerenie. Sunt unii care prin felul lor de a fi si de a cere ceva lui Dumnezeu, parca ar vrea sa impuna voia lor personala.Personal Inteleg ca; un copil nu poate si nici nu Indrazneste sa impuna tatalui vointa lui. La fel este si In relatia noastra de Copii al lui Dumnezeu cu Tatal nostru ceresc.Dar uite cum se termina acest verset pentru unii greu de Inteles.Ap, Petru condus de Duhul Sfant nu a ezitat sa ne spuna si despre cei rai.De data aceasta iata ca;Petru aduce Inainte Intreaga Fata a Domnului. Negresit ca cuprinde ochii si urechile.Pe care Petru le aduce separat la cei Neprihaniti.

        Dar ca acesti ochii nu se vor uita ca si la cei neprihaniti. Iata cum continua versetul de mai sus;Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.“Deci, personal Inteleg ca nu se mai uita cu placere la cei rai.Cel rau nu poate fi neprihanit.Si Indraznesc sa spun ca;Si acestia descrisi de Cuvant ca Rai, au pretenta ca se rog lui Dumnezeu.Sigur sunt niste ignoranti nu stiu ca; Dumnezeu nu poate vedea pacatul. Ca In definitiv, ce este rautatea decat un pacat din multele altele In care cei rai Isi traiesc viata lor.Poate unora asa cum am spus nu le place sa auda aceste cuvinte care arata diferenta clara pe care o face Dumnezeu Intre Copiii Lui si cei ai celui Rau.Ap, Ioan nu ezita sa faca aceasta separare si mentioneaza pe Copiii lui Dumnezeu dar si pe ai celui Rau.Iata cum citim In;1 Ioan 3;10. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Si Ioan aduce In atentie Neprihanirea de care ne vorbeste versetul la Inceput.Cate-va ganduri de separare a celor Neprihaniti de cei rai.Ganduri pe care doresc sa le Impartasesc cu Fratii si Surorile mele de pretutindeni care sunt sinceri si iubesc Cuvantul lui Dumnezeu Intradevar.

John Balarie

Los Angeles California!

https://fischerdotcom.wordpress.com/2019/08/27/1-petru-312-caci-ochii-domnului-sint-peste-cei-neprihaniti/

/////////////////////////////////////

IUDA

Titlul: Cartea se numeşte în original: „Iouda” – „Iuda”, după numele celui ce a scris-o.

Autorul: Numele celui care a scris-o este dat chiar în conţinutul cărţii (v.1). Acest Iuda a fost un alt frate al Domnului Isus (Mat. 13:55; Marcu 6:3). El nu se consideră în numărul celor 12 apostoli (Iuda 17), ci se prezintă ca „frate al lui Iacov” (Iuda 1). În mod obişnuit, în vremea aceea o persoană se identifica pe sine după numele tatălui său. Motivul pentru care Iuda a făcut excepţie de la regula aceasta a fost probabil dublu: (1) din modestie şi respect, el n-a vrut să facă aluzie la relaţia lui de familie cu Isus Cristos, şi (2) el crede că poate fi identificat foarte bine în funcţie de relaţia cu Iacov, fratele său mai mare care ajunsese între timp unul dintre liderii proeminenţi în Biserica din Ierusalim.

Data: Epistola a fost scrisă probabil cîndva în perioada cuprinsă între anii 65-80 d.Cr. Erezia pe care o combate Iuda a apărut în Biserica primară destul de repede şi a fost combătută cu putere de Pavel, Ioan şi Petru. De fapt, epistola lui Iuda poate fi considerată ca o reluare a celei de a doua epistole a lui Petru. Între 2 Petru 2:1-22 şi Iuda 4-18 există o asemănare imposibil de trecut cu vederea. Probabil că Iuda a avut de confruntat aceleaşi probleme ca şi Petru şi s-a folosit de epistola şi autoritatea apostolului pentru a-şi întări şi mai mult punctul de vedere.

Contextul scrierii: În timp ce Iuda se pregătea să le scrie fraţilor despre mîntuire, el se vede silit să-şi schimbe subiectul pentru a combate activitatea şi învăţătura unui grup de oameni plini de vicii, care circulau prin Biserici şi căutau „să schimbe în desfrînare harul lui Dumnezeu” (Iuda 3-4). Nu este greu să recunoaştem în acest grup de prooroci mincinoşi pe „amăgitorii” pe care-i prevestise Petru (2 Petru 2:1) şi pe care-i combătuse cu atîta putere Ioan (vezi 1 Ioan). Aparent aceşti învăţători mincinoşi căutau să-i convingă pe cei credincioşi că harul iertării se întinde nu numai în trecut, dar şi în prezent. Ei considerau mîntuirea ca pe un fel de paşaport spre lumea trăirii în pofte şi păcate. Ei negau dumnezeirea lui Cristos şi reduceau creştinismul la o sumă de cunoştinţe teoretice fără legătură cu viaţa de toate zilele.

Conţinutul cărţii: Cine citeşte această epistolă îşi dă repede seama că Iuda scrie prin excelenţă evreilor. Mulţimea de citate şi exemple din Vechiul Testament se succed fără nici o lămurire suplimentară, indicînd faptul că Iuda presupunea că cititorii lui sînt de mult familiarizaţi cu istoria Israelului şi cu conţinutul Scripturilor.

Iuda le aminteşte creştinilor felul în care s-a purtat Dumnezeu în trecut cu necredinciosul Israel, cu îngerii neascultători, cu oraşele păcătoase Sodoma şi Gomora şi cu aceeia care, asemenea lui Cain, Balaam şi Core, s-au răzvrătit împotriva Domnului (Iuda 5, 6, 7, 8-10, 11). După un scurt pasaj în care descrie imoralitatea acestor prooroci mincinoşi, Iuda încheie scurta lui epistolă printr-un avertisment fierbinte, printr-o chemare urgentă la statornicie (Iuda 12-19, 20-23) şi printr-una din cele mai frumoase benedicţii din Biblie:

Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie, singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin.

(Iuda 24,25)

El poate să ne păzească! Tema principală a Epistolei lui Iuda este apostazia din zilele din urmă. Iuda prezintă această apostazie de la originile ei, atunci când ea s-a strecurat în mărturia creștină (versetul 4), și până la judecata asupra ei, la venirea Domnului împreună cu toți sfinții Săi (versetul 14).

Pavel a afirmat același lucru atunci când a scris că „taina fărădelegii lucrează deja“, făcând de asemenea referire la „omul păcatului“, care va fi nimicit la arătarea lui Hristos (2 Tesaloniceni 2.3-8). Aceasta este cu siguranță o imagine întunecată, însă ea este de asemenea de natură să ne încurajeze, fiindcă ne arată că Dumnezeu a impus limite fărădelegii.

De vreme ce credinciosul se găsește acum într-o scenă în care totul tinde către apostazie – tendință prezentată mai dinainte de Domnul Isus Însuși și de apostolii Săi – el va trebui să depună un efort tot mai mare pentru a rămâne de partea lui Hristos. Vor exista cu siguranță puneri la probă, în diverse feluri, în care el va trebui să plătească prețul pentru aceasta.

Există multe capcane pentru creștin și, dacă nu veghem sau dacă suntem nepăsători, ne vom poticni. Fără îndoială, acest lucru l-a avut Iuda în vedere atunci când, la sfârșitul epistolei, i-a încredințat pe cei credincioși în mâna lui Dumnezeu, care poate să-i păzească de orice poticnire (conform cu Evrei 7.25). El poate, iar noi vom fi în glorie, în bucurie veșnică: bucuria noastră și a Lui.

Într-adevăr, privilegiul nostru este să ne bucurăm în Dumnezeu acum, într-un fel public, în această zi a Domnului. Să-I aducem laude! „Singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin“!

(B. Reynolds)

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere, 1-2

  1. ATACUL DUŞMANILOR
  2. Urgenţa apelului din epistolă, 3
  3. Doctrina învăţătorilor mincinoşi

– schimbă harul în desfrînare, 4

– tăgăduiesc dumnezeirea lui Cristos, 4

  1. Soarta învăţătorilor mincinoşi Exemplul

Îngerilor căzuţi, 6

Exemplul Sodomei şi Gomorei, 7-8

  1. Metoda învăţătorilor mincinoşi

– pîngăresc trupul, 8

– batjocoresc dregătoriile, 8-10

Exemplul lui Cain, 11

Exemplul lui Balaam, 11

Exemplul fiilor lui Core, 11

  1. Falsitatea învăţătorilor mincinoşi

Şase metafore care condamnă:

– ca nişte stînci ascunse, 12

– ca nişte nori fără apă, 12

– ca nişte pomi tomnatici fără rod, 12

– ca nişte pomi dezrădăcinaţi, 12

– ca nişte valuri înfuriate ale mării, 13

– ca nişte stele rătăcitoare, 13

  1. Iminenta lor pedepsire

Profeţia patriarhului Enoh, 14-16

  1. LUPTA CELOR CREDINCIOŞI
  2. A fost vestită de apostoli, 17-19
  1. Trebuie practicată de credincioşi

– ”zidiţi-vă sufleteşte”, 20

– „rugaţi-vă prin Duhul”, 20

– „ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu”, 21

– „aşteptaţi îndurarea Domnului nostru”, 21

– „mustraţi pe cei ce se despart de voi”, 22

– „căutaţi să mîntuiţi pe unii”, 23

– „feriţi-vă de compromisuri cu păcatul”, 23

III. NĂDEJDEA CELOR CREDINCIOŞI

  1. Dumnezeu poate să-i păzească, 24-25

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/iuda/

////////////////////////////////////

2 PETRU

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Petrou B” -„Petru B”.

Autorul: Primul verset al cărţii îl prezintă pe autor drept „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos” (2 Petru 1:1). Numele de „Simon” este o aducere aminte a vieţii lui Petru dinainte de întîlnirea cu Domnul Isus, „Petru” este numele pe care l-a primit acest apostol prin Cristos. „Petru” înseamnă „stîncă” şi desemnează simbolic stabilitatea şi statornicia. Viaţa şi scrisorile apostolului sînt marcate din plin de aceste caracteristici. 2 Petru 3:1 ne spune clar că epistola este o continuare a mesajului din prima scrisoare: „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amîndouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări”.

Data: Cea de a doua epistolă a fost scrisă la puţin timp după cea dintîi, probabil din acelaşi loc. Pentru mai multe detalii vă rugăm să citiţi introducerea făcută celei dintîi epistole a lui Petru.

Contextul scrierii: Cea de a doua epistolă a lui Petru este o chemare la seriozitate şi la curăţie. 1 Petru s-a ocupat cu problemele care au asaltat Biserica din afară. 2 Petru tratează problemele care pot măcina viaţa Bisericii din lăuntru. Apostolul le scrie credincioşilor ca să-i avertizeze de pericolul „învăţătorilor mincinoşi” strecuraţi în rîndul credincioşilor. El începe prin a le atrage tuturor atenţia asupra vieţii lor personale de umblare cu Domnul. Vieţuirea creştină presupune perseverentă şi sîrguinţă în credinţă şi fapte, în cunoştinţă şi înfrînare, în răbdare şi evlavie, în dragoste de fraţi şi în iubire de oameni. Prin contrast cu acestea, învăţătorii mincinoşi sînt dedaţi plăcerilor, obraznici, pofticioşi şi lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului şi Judecata viitoare, lansîndu-se în desfrîuri şi petreceri. Petru vrea să le aducă aminte tuturor că deşi este îndelung răbdător, Domnul îşi va împlini planurile cu pămîntul şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine ştie aceasta, face bine dacă trăieşte frumos şi în curăţie, pregătindu-se în fiecare zi a călătoriei lui înspre lucrurile viitoare.

Conţinutul cărţii:

Tema centrală a epistolei este „cunoaşterea”. Nimic nu este mai important într-o vreme de rătăciri spirituale decît o cunoaştere adecvată a Scripturilor. Verbul „a cunoaşte” şi derivatele lui apar de 13 ori în textul scrisorii. O altă caracteristică a acestei epistole este caracterul ei escatologic. Aflat el însuşi în preajma morţii, Petru sfătuieşte Biserica să se încreadă în promisiunile Domnului şi să creadă că El îşi va duce la bun sfîrşit programul său cu lumea şi că în curînd vom păşi sub un cer noii pe un „pămînt în care va locui neprihănirea” (2 Petru l:21; 3:10-13).

„Se începe cu credință și se sfârșește cu dragoste. Dragostea este rezultatul credinței, dar de la credință la dragoste, creștinul trece printr-un proces, care constituie subiectul lui Petru. Pasajul poate constitui o descriere a creșterii și relevării tuturor forțelor de viață obținute în credință, în timp ce rodirea finală este dobândită în dragoste. Pe de altă parte, acest text ne amintește un alt pasaj măreț, cel al lui Pavel în care ne vorbește despre „roada Duhului“ care este „dragostea“. Ca urmare, Pavel face o analiză profundă a dragostei în Galateni 5. Revenind la Petru, el continuă afirmând: „căci, dacă aveți din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Christos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și au uitat că au fost curățiți de vechile păcate …“ Cel care nu reușește să înainteze în experiența creștină este comparat cu un orb care umblă „cu ochii închiși“ sau care nu vede decât „ceea ce este aproape“. Aceste stări descriu condiția în sine și motivația ei. Practic, nu este vorba de o orbire totală, ci de o miopie spirituală; acest tip de om vede lucrurile prezente, dar nu reușește să le remarce pe cele veșnice. Lucrurile prezente sunt cele materiale, care sunt trecătoare. Un astfel de credincios îi vede pe oameni, dar nu Îl deslușește pe Dumnezeu. Miopia aceasta spirituală are un efect nociv asupra dezvoltării spirituale, făcând de multe ori ca înaintarea sa să fie îngreunată. Un astfel de om „a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate“. Altfel spus, el a ignorat viziunea primită cu ocazia curățirii la începutul vieții creștine. Ce revelație cu privire la măreția binecuvântării sufletului atunci când el este primit, iertat, justificat și curățit! Această experiență minunată exprimă relația cu cele veșnice, deschiderea ochilor înspre Dumnezeu, pe care trebuie să-L vedem cu cea mai mare claritate.“ (G. C. Morgan)

Aşa cum a fost arătat deja, cea de a doua epistolă a lui Petru este un avertisment împotriva lucrării proorocilor mincinoşi: „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău” (2 Petru l-2).

Epistola a doua a lui Petru tratează tema apărării adevărului încredințat de Dumnezeu. Capitolul 2 prezintă învățătorii falși din biserică care contrazic doctrina sănătoasă, pe când capitolul 3 ne amintește de persoane din afara bisericii care sunt „batjocoritori, plini de batjocuri“ și care caută să distrugă credința în revenirea Domnului Isus. Capitolul 1, însă, ne reamintește că înainte de a ne împotrivi celor care luptă contra adevărului lui Dumnezeu trebuie să avem garanția trăirii cu El. Primele două capitole accentuează faptul că apărarea adevărului doctrinar trebuie să se bazeze pe aplicarea acestuia în viața noastră. Cu alte cuvinte, trebuie „să trăim ceea ce predicăm.“

Această a doua espistolă seamănă foarte mult cu cea de a doua epistolă scrisă de Pavel lui Timotei. Şi Petru, ca şi Pavel, se aşează la scris cu sentimentul că viaţa lui se apropie foarte repede de sfîrşit: „Dar socotesc că este drept, cît voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducîndu-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:14; Ioan 21:18-19). Amîndouă epistole sînt luminoase, chiar dacă întrevăd viitoarea lepădare de credinţă şi decadenţa care va caracteriza „zilele din urmă”. Secretul optimismului autorilor lor este în faptul că amîndoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre revenirea Domnului Isus şi spre încoronarea Lui în slavă.

Teme importante din cuprinsul epistolei lui Petru sînt: perseverenţa sfinţilor ca un răspuns dat „alegerii divine” (2 Petru l:4-14), aducerea aminte despre „schimbarea la faţă” petrecută cu Domnul pe munte (2 Petru 1:15-18), învăţătura despre inspirarea şi tălmăcirea Scripturilor (2 Petru 1:19-21), învăţătura despre venirea Domnului (2 Petru 3:4-13, precum şi îndemnurile la vigilenţă şi credincioşie (2 Petru 3:14-17).

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere, 1:1

  1. Îndemnare apostolică
  2. Promisiuni scumpe, 1:2-4
  3. Progres spre ţintă, 1:5-7
  4. Priorităţi sfinte, 1:8-11
  1. Îndemnarea apostolică

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.“ – 2 Petru 1:3

Epistola a doua a lui Petru tratează tema apărării adevărului încredințat de Dumnezeu. Capitolul 2 prezintă învățătorii falși din biserică care contrazic doctrina sănătoasă, pe când capitolul 3 ne amintește de persoane din afara bisericii care sunt „batjocoritori, plini de batjocuri“ și care caută să distrugă credința în revenirea Domnului Isus. Capitolul 1, însă, ne reamintește că înainte de a ne împotrivi celor care luptă contra adevărului lui Dumnezeu trebuie să avem garanția trăirii cu El. Primele două capitole accentuează faptul că apărarea adevărului doctrinar trebuie să se bazeze pe aplicarea acestuia în viața noastră. Cu alte cuvinte, „să trăim ceea ce predicăm.“

  1. Promisiuni scumpe (1:1-4)

Viața creștină începe cu manifestarea unei credințe pe care Petru o numește „o credință de același preț cu a noastră.“ Aceasta înseamnă că noi trebuie să avem aceeași relație cu Domnul Isus ca și apostolii.

Cum poate să se înmulțească harul? Doar prin „cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Christos.“ Cu cât Îl vom cunoaște mai bine pe Dumnezeu, cu atât vom va crește „harul și pacea.“ Cunoașterea lui Dumnezeu este una din resursele nădejdii noastre.

„Dumnezeiasca lui putere ne-a dat tot …“  Petru ne asigură că Dumnezeu a prevăzut tot ceea ce este necesar pentru o viață de sfințenie. Această asigurare este una a puterii Sale divine. Darurile asigurate în Christos constituie o temelie sigură pentru viața pe care Dumnezeu vrea să o trăim. Petru enumeră patru cuvinte cheie, grupate câte două. Primele două sunt „viața și evlavia.“ Suntem chemați să ne cultivăm un caracter ca al Domnului Isus și să avem o comportare similară cu a Sa. Dumnezeu, prin puterea Sa, ne-a dat aceste lucruri ca să promoveze în noi o viață de sfințenie. De asemenea, să nu uităm de „făgaduințele Lui nespus de mari și scumpe …“ Și aceste făgăduințe și promisiuni sunt resurse importante ale nădejdii.

Caracterul nădejdii (1:5-9)

Nașterea din nou constiuie doar începutul. Dumnezeu le-a dat copiilor Săi tot ce este necesar pentru a trăi o viață creștină, ei trebuind să-și dea „toate silințele“ ca să beneficieze de harul oferit. Creșterea spirituală nu are loc în mod automat, ea  necesitând o strânsă cooperare cu Dumnezeu, credinciosul fiind chemat la hărnicie și disciplină creștină (Filip. 2:12, 13). Dorința lui Dumnezeu este de a deveni „asemenea chipului Fiului Său“ (Rom. 8:29).

Persistența nădejdii (1:10-21)

„De aceea … căutați … să vă întăriți chemarea și alegerea voastră … .“ Prin creșterea noastră și prin străduința noastră de a deveni tot mai mult ca și Domnul, noi ne confirmăm chemarea noastră.Trăind o viață sfântă, în Duhul, vom fi feriți de alunecări.

Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru o viață divină. „Se începe cu credință și se sfârșește cu dragoste. Dragostea este rezultatul credinței, dar de la credință la dragoste, creștinul trece printr-un proces, care constituie subiectul lui Petru. Pasajul poate constitui o descriere a creșterii și relevării tuturor forțelor de viață obținute în credință, în timp ce rodirea finală este dobândită în dragoste. Pe de altă parte, acest text ne amintește un alt pasaj măreț, cel al lui Pavel în care ne vorbește despre „roada Duhului“ care este „dragostea“. Ca urmare, Pavel face o analiză profundă a dragostei în Galateni 5. Revenind la Petru, el continuă afirmând: „căci, dacă aveți din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Christos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și au uitat că au fost curățiți de vechile păcate … “. Cel care nu reușește să înainteze în experiența creștină este comparat cu un orb care umblă „cu ochii închiși“ sau care nu vede decât „ceea ce este aproape“. Aceste stări descriu condiția în sine și motivația ei. Practic, nu este vorba de o orbire totală, ci de o miopie spirituală; acest tip de om vede lucrurile prezente, dar nu reușește să le remarce pe cele veșnice. Lucrurile prezente sunt cele materiale, care sunt trecătoare. Un astfel de credincios îi vede pe oameni, dar nu Îl deslușește pe Dumnezeu. Miopia aceasta spirituală are un efect nociv asupra dezvoltării spirituale, făcând de multe ori ca înaintarea sa să fie îngreunată. Un astfel de om „a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate“. Altfel spus, el a ignorat viziunea primită cu ocazia curățirii la începutul vieții creștine. Ce revelație cu privire la măreția binecuvântării sufletului atunci când el este primit, iertat, justificat și curățit! Această experiență minunată exprimă relația cu cele veșnice, deschiderea ochilor înspre Dumnezeu, pe care trebuie să-L vedem cu cea mai mare claritate.“ (G. C. Morgan)

Autenticitatea creștină poate fi testată în două moduri: doctrinar și practic. Testul doctrinar lansează întrebarea: Care este atitudinea față de persoana și lucrarea Domnului Isus? Testul practic ridică următoarea problemă: Ce caracter și ce comportare rezultă din trăirea noastră? 2 Petru tratează ambele aspecte.

  1. Pericolul unei vieți lipsite de creștere (1:1-8). Viața fără creștere se atrofiază, copilul lui Dumnezeu trebuie să crească, ca urmare a hrănirii cu Cuvântul lui Dumnezeu. „De aceea, dați-vă și voi toate silințele …“ ca să folosiți ceea ce v-a asigurat harul.
  1. Pericolul cunoașterii fără aplicare practică (1:9-14) Dacă nu aplicăm practic ceea ce știm, vom ajunge la orbire spirituală (1:9).
  1. Mărturie apostolică
  1. Mărturie despre adevăr, 1:12-15
  2. Trăire în adevăr, 1:16-18
  3. Studiu despre adevăr, 1:19-21

III. Avertizare apostolică

  1. Învăţătura proorocilor mincinoşi, 2:1-3
  2. Exemple de prooroci mincinoşi, 2:4-9
  3. Caracterul proorocilor mincinoşi, 2:10-19
  4. Soarta proorocilor mincinoşi, 2:20-22
  1. Nădejdea apostolică
  2. Cei ce se îndoiesc de promisiuni, 3:1-7
  3. Certitudinea împlinirilor profetice, 3:8-10
  4. Vieţuirea în aşteptarea marilor împliniri, 3:11-18

Fără îndoială că Petru i-a înțeles pe cei care doreau să cunoască cât mai mult despre vremurile din urmă. El a fost unul din cei patru ucenici care L-au întrebat pe Isus despre acest subiect. A urmat marea predică prezentată de Matei (cap. 24, 25; Marcu 13:3, 4). Chiar în ziua Înălțării, ucenicii au dorit să știe când urma să fie instaurată Împărăția. Dar în viziunea lor, ei se gândeau la o împărăție politică, aici pe pământ (Fapte 1:6-8). Domnul Isus le-a spus că „vremurile și soroacele“ sunt problema Tatălui. Când a scris această epistolă, Petru cunoștea mult mai mult datorită maturizării sale și a Duhului Sfânt, în mod special (1:20, 21). Epistola se încheie punând accentul nu pe venirea Împărăției, ci pe responsabilitățile celor care o așteaptă.

În privința venirii Domnului Isus există patru perspective posibile. Petru le enumeră și le analizează pe fiecare dintre ele:

  1. Perspectiva batjocoritorilor (3:1-4)

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de adevăr, iar Petru le scrie prea iubiților săi ca să le trezească „mintea sănătoasă prin înștiințări.“  El evidențiază unitatea Cuvântului lui Dumnezeu. „… În zilele din urmă, vor veni batjocoritori plini de batjocuri.“ Atunci când aceștia tăgăduiau puterea și venirea lui Isus, ei practic respingeau adevărul scrierilor profetice, învățătura Domnului din Evanghelii și cea din scrierile apostolilor. Biblia nu numai că prezice venirea Domnului, dar și anunță apariția batjocoritorilor. Prezența lor dovedește adevărul Cuvântului pe care-l resping și nu trebuie să ne surprindă (1 Timotei 4; 2 Timotei 3). Batjocurile sunt motivate de dorința învățătorilor falși de a trăi în păcat (3:3). Dacă un stil de viață contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, ceva trebuie schimbat: stilul de viață sau Cuvântul. Învățătorii falși de care vorbește Petru au ales să schimbe Cuvântul. Dar pe ce bază? Bazându-se pe faptul că „toate rămân așa cum erau la începutul zidirii,“ ei au adoptat „calea științifică,“ care uneori dă rezultate când e vorba de universul material, dar nu poate descifra problemele Bibliei. De multe ori, așa numitele „legi științifice“ nu sunt altceva decât concluzii rezultate dintr-un număr limitat de experiențe. Ele sunt supuse schimbărilor, deoarece nici un om de știință nu poate efectua un număr infinit de experiențe. Cuvântul Domnului este demn de crezare și „ o lumină care strălucește într-un loc întunecos“ (1:19).

  1. Perspectiva istorică (3:5-7)

Petru arată că lucrarea lui Dumnezeu în istorie are un caracter constant. În sprijinul acestei afirmații, el amintește două evenimente istorice: Creația (3:5) și Potopul (3:6). Dumnezeu a creat cerurile și pământul prin Cuvântul Său. În Geneza 1, expresia „Dumnezeu a zis“ se repetă de nouă ori (Ps. 33:9). Mai mult, Creația este păstrată tot prin Cuvântul Său (3:5). Cel de-al doilea eveniment citat este Potopul, care reprezintă tabloul judecății divine (2:5). Deoarece El a creat totul, Dumnezeu intervine când vrea și cum vrea în Creația Sa (Ps. 115:3). Petru trece la aplicare: va fi o judecată viitoare (3:7).

  1. Perspectiva lui Dumnezeu (3:8, 9)

Petru ne prezintă harul uimitor al lui Dumnezeu; El ne arată că Dumnezeu este etern în afara și deasupra timpului. Întârzierea Sa se datorează faptului că El „are o îndelungă răbdare … și dorește“ ca toți păcătoșii să aibă prilejul „să vină la pocăință“ (3:9). Dumnezeu are un plan care trebuie să se desfășoare conform voii Sale.

  1. Perspectiva credinciosului (3:10-18)

Ce trebuie să facem? Petru ne învață cum să-L așteptăm pe Domnul. Să ne silim să ducem o viață de sfințenie (3:11-16). Atitudinea de așteptare trebuie să producă schimbări în conduita personală (3:11). Trebuie să fim sfinți și evlavioși.

Să ne silim să creștem spiritual (3:17, 18). „Creșteți în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos… .“

Epistola se încheie cu câteva aplicații practice necesare: „… Să nu uitați … că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi.“

  1. „Astfel, apostolul provoacă toate sufletele creștine care se gândesc la căile și lucrările lui Dumnezeu să anuleze elementul timp. Din totdeauna, timpul nu a avut semnificație pentru Dumnezeu. Noi ne grăbim și suntem agitați, zi de zi, deoarece mereu trebuie să facem ceva. Dumnezeu nu are o astfel de frământare deoarce în decursul zilei noastre, care trece repede, El este capabil să realizeze lucruri pe care omul poate doar spera să le facă într-o mie de ani. Pe de altă parte, privind la perspectiva anilor care vin și la timpul lung care trebuie să treacă pentru ca lucruri dorite cu nerăbdare să se întâmple, suntem imediat descurajați. Dumnezeu nu are această problemă deoarece timpul pentru El are o cu totul altă dimensiune. Omul fie că declară că promisiunea venirii Domnului este falsă, deoarece au trecut mai mult de 2000 de ani de când a fost făcută, sau este tentat să gândească că Cel care a făcut promisiunea este într-un fel inactiv și nu acționează atât de repede cum ar putea să o facă. Chiar o simplă enunțare a acestor lucruri ne arată cât sunt de false. De aceea, este bine să fim atenți și să nu uităm acest măreț adevăr. Scopurile lui Dumnezeu sunt atât de vaste și de minunate încât înfăptuirea lor în experiența umană are nevoie de ceea ce noi, din lipsa unui cuvânt mai bun, numim timp. Pe de altă parte, puterea Sa este așa de uriașă încât El poate să facă lucruri „într-o clipeală din ochi“, dacă vrea și când vrea El, lucruri care vor revoluționa orice viață și o va aduce în ordinea finală.“ (G. C. Morgan)
  1. „Ziua Domnului va veni ca un hoț …“ (3:10). Petru, Domnul Isus, și Pavel au folosit această expresie (Matei 24:25; Luca 12:39; 1 Tes. 5:2). Să veghem dar!
  1. „Domnul nu întârzie … ci are o îndelungă răbdare … și dorește ca toți oamenii să nu piară, ci toți să vină la pocăință“ (3:9). El dorește ca toți oamenii să beneficieze de mântuirea Sa (1 Tim. 2:4).
  1. „Ziua Domnului va veni …“ (3:10). Pocăiește-te acum, până nu e prea târziu!
  1. Creșteți spiritual! De patru ori întâlnim afirmația „Prea iubiților … să vă aduceți aminte … (3:1, 2); … să nu uitați … (3:8); … siliți-vă … (3:14); … păziți-vă … (3:17).
  1. De aceea, prea iubiților, siliți-vă și păziți-vă!

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/2-petru/

/////////////////////////////////////

Noul Testament / 2 Petru / A doua epistolă a lui Petru / Capitolul 3

 Hamilton Smith

Batjocoritorii şi materialismul – 2. Petru 3

În partea pe care tocmai am examinat-o, apostolul ne-a pus în gardă împotriva falşilor învăţători care se vor ridica în cercul creştin. După plecarea apostolilor, au apărut aceşti falşi învăţători, vestind învăţături stricate şi introducând erezii distrugătoare (Fapte 20:29,30 ; 2. Petru 1:14,15 ; 2:1 ). În consecinţă, mulţimea creştinilor mărturisitori se găseşte antrenată în deşertăciunea lumească, în nelegiuirea şi în stricăciunea care au caracterizat creştinătatea de-a lungul veacurilor.

După ce a vorbit despre falşii învăţători care urmau să se ridice printre cei cărora le scria, apostolul continuă punându-ne în gardă împotriva aspectelor particulare ale răului care vor caracteriza mărturisirea creştină „în zilele din urmă” (versetul 3). Ne spune că aceste zile din urmă vor fi caracterizate de batjocoritori şi de materialism.

Versetele 1 şi 2. Înainte de a vorbi în detaliu despre aceste două probleme, apostolul ne pregăteşte pentru a le întâmpina şi ne încurajează să ne împotrivim lor, îndreptându-ne atenţia spre Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, el începe această ultimă parte a epistolei spunând că scrie ca să trezească înţelegerea noastră curată, aducându-ne aminte de aceste lucruri. Apoi ne spune clar că trebuie să ne amintim „cuvintele vorbite mai înainte prin sfinţii profeţi” şi de „porunca Domnului şi Mântuitorului”, prin apostoli. El nu ne îndrumă spre Biserică pentru a fi călăuziţi; nici nu ne îndeamnă să aşteptăm o nouă descoperire, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este complet. Ne spune să ne aducem aminte de ceea ce a fost deja dat prin inspiraţie. În Cuvântul lui Dumnezeu avem descoperirea adevărului care denunţă tot ce este fals şi care ne face capabili să respingem atât erorile falşilor învăţători, cât şi materialismul flagrant al batjocoritorilor. Cuvântul este sabia de care Se foloseşte Duhul pentru a ne face capabili să „ţinem piept vicleniilor diavolului”. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (2. Timotei 3:16,17 ).

Versetele 3 şi 4. Apostolul ne-a trimis la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a face faţă erorilor oamenilor; acum ne va pune în gardă împotriva formelor speciale pe care le îmbracă răul în zilele din urmă ale creştinătăţii. El ne spune că o categorie de batjocoritori nelegiuiţi se va ridica în mijlocul mărturisirii creştine. Ca întotdeauna, necredinţa este asociată cu o stare morală rea. Necredinţa îşi are izvorul în poftă, şi aceşti oameni sunt descrişi ca „umblând potrivit propriilor lor pofte”. Cel care nu poate să creadă ceea ce zice Dumnezeu face ceea ce Dumnezeu interzice. Aflăm apoi ce zic ei: „Unde este promisiunea venirii Lui?”. Ei ridică întrebări asupra unui eveniment care, după cum ei bine înţeleg, va împiedica satisfacerea poftelor lor.

Ni se spune mai întâi ce sunt aceşti oameni: „batjocoritori”; în al doilea rând, ce fac ei: umblă „potrivit propriilor lor pofte”; în al treilea rând, ce zic ei: „Unde este promisiunea venirii Lui?”; în final ne este dat argumentul de care se servesc: ei pretind că este limpede că Domnul nu va interveni în treburile oamenilor, „pentru că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei”. Acest argument este o expresie flagrantă a materialismului raţionalist, cunoscut în zilele noastre ca modernism. Aceşti oameni nu sunt pur şi simplu batjocoritori nepăsători din lume; ei sunt batjocoritori deliberaţi care avansează cu prudenţă argumente bine gândite, pentru a încerca să dovedească faptul că avertizările Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt decât basme şi tradiţii.

Am putut vedea că apostolul, în cursul epistolei sale, arată clar că există un viitor bine determinat, atât pentru credincioşi, cât şi pentru necredincioşi şi pentru creaţia materială. În primul capitol ne spune că cei credincioşi vor intra în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos; din capitolul 2 aflăm că cei răi vor merge la judecată şi la pierzare; capitolul 3 descoperă că va fi desfiinţată creaţia materială. Toate aceste mari evenimente sunt în legătură cu „puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1:16).

Înţelegem deci, pe de o parte, de ce acest eveniment capital ocupă un loc atât de important în Scriptură şi, pe de altă parte, de ce acest mare adevăr este obiectul particular al atacurilor vrăjmaşului. Adevărul venirii Domnului nu este pentru nimeni mai neplăcut decât pentru cei care, aflaţi în mărturisirea creştină, umblă potrivit propriilor lor pofte. Ei vor căuta să tăgăduiască un eveniment de care se tem, pretinzând că este împotriva întregii experienţe şi, în consecinţă, iraţional şi imposibil.

Versetul 5. În versetele care urmează, apostolul expune nebunia argumentelor necredincioase ale acestor materialişti. El ne-a pregătit deja să răspundem obiecţiilor lor prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acum recurge din nou la Cuvânt, pentru a denunţa raţionamentele lor nebuneşti. Prin întrebarea: „Unde este promisiunea venirii Lui?”, ei admit că promisiunea venirii lui Hristos există. Ea este chiar atât de des repetată în Cuvânt, încât ar fi o nebunie să vrei să o tăgăduieşti. Adevărul promisiunii fiindu-le insuportabil şi neputând să-i nege existenţa, ei sunt împinşi să ignore Cuvântul pentru a tăgădui promisiunea. Ei recunosc că este în Cuvânt, dar refuză să creadă ce zice Dumnezeu.

Aceşti oameni merg chiar mai departe, pentru că tăgăduiesc că Dumnezeu a exprimat această promisiune, punând astfel la îndoială inspiraţia Cuvântului. Abandonând Cuvântul, ei trag concluzii plecând de la creaţia materială. Ei vorbesc de „începutul creaţiei”, admiţând deci că a fost un început al creaţiei, dar voinţa lor, fiind contrară lui Dumnezeu, caută să explice creaţia prin cauze naturale. Credinciosul ştie însă că „prin Cuvântul lui Dumnezeu, erau ceruri din vechime” şi că pământul a fost scos din apă, pentru a deveni locuinţa omului.

Versetul 6. Pe de altă parte, aceşti batjocoritori spun că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei. Plecând cu raţiunea de la ceea ce văd, ei trag concluzii cu privire la ce va fi. Credinţa, care se întoarce de la ce este vizibil şi se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, ştie că aceste argumente sunt complet false. Lucrurile sunt departe de a rămâne cum erau la început, datorită intervenţiilor izbitoare ale lui Dumnezeu, în judecată. Potopul este principala mărturie a intervenţiei asupra cursului obişnuit al naturii. Când răutatea oamenilor atinsese apogeul şi, din cauza refuzului lor de a asculta cuvântul vestit de slujitorul Său, Dumnezeu a intervenit prin judecata potopului, prin care lumea de atunci a fost distrusă.

Credinţa, acceptând relatarea pe care o dă Dumnezeu despre potop, are siguranţa deplină că Dumnezeu poate interveni, că a intervenit deja pentru a schimba cursul naturii; şi că ceea ce a făcut, Dumnezeu poate să facă din nou, şi o va face, cu privire la cerurile şi pământul de acum.

Versetul 7. Dacă, prin Cuvântul Său, Dumnezeu a adus lumea la existenţă, poate cu siguranţă să-i pună capăt prin acelaşi Cuvânt. Dacă Dumnezeu a intervenit prin judecată, poate să o mai facă. De aceea apostolul zice: „Cerurile şi pământul de acum sunt păstrate prin Cuvântul Său, pentru foc, ţinute pentru o zi a judecăţii şi a pieirii oamenilor neevlavioşi”.

Rezumând, afirmaţiile apostolului sunt:

În primul rând, prin Cuvântul Său, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.

În al doilea rând, prin Cuvântul Său, Dumnezeu a intervenit printr-o judecată care a adus potopul asupra lumii oamenilor necredincioşi, astfel încât lumea de atunci a fost distrusă.

În al treilea rând, prin Cuvântul Său, cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc, ţinute pentru o zi a judecăţii oamenilor neevlavioşi din generaţia prezentă.

În lumina faptelor descoperite în Scriptură, înţelegem că raţionalistul necredincios neagă inspiraţia Scripturilor, pentru a scăpa de mărturia potopului şi de promisiunile venirii Domnului, cu toate consecinţele intervenţiei divine în cursul istoriei lumii, ca şi de judecata necredincioşilor care rezultă de aici.

Versetele 8-10. Apostolul a denunţat argumentele nebune ale materialismului batjocoritor care, ignorând în mod voit Cuvântul lui Dumnezeu, profită de întârzierea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu, pentru a tăgădui venirea Domnului. Acum, îi îndeamnă pe preaiubiţii Domnului să nu ignore motivul acestei întârzieri. Mai întâi, credinciosul este invitat să-şi amintească: ceea ce poate părea o lungă perioadă în ochii noştri nu este decât o clipă scurtă pentru Domnul, căci, „înaintea Domnului, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi”. În al doilea rând, să nu uităm niciodată că promisiunea venirii este promisiunea Lui şi că al Său Cuvânt este sigur. În al treilea rând, există un motiv pentru întârziere: Domnul nu întârzie în ce priveşte promisiunea, ci este răbdător, „nevrând ca vreunii să piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. În harul Său, Dumnezeu lasă timp pentru pocăinţă înainte să cadă judecata; în necredinţa lui, omul se foloseşte de această întârziere pentru a tăgădui că va fi vreodată o judecată.

Cu toate acestea, în ciuda amânării împlinirii promisiunii Sale şi în ciuda a ceea ce pot spune batjocoritorii, „ziua Domnului va veni”, când „cerurile vor trece cu vuiet mare şi elementele arzând cu căldură, vor fi descompuse”. Apostolul nu vorbeşte despre venirea Domnului pentru sfinţii Săi, nici de arătarea Domnului, din ceruri, împreună cu ei; el vorbeşte de „ziua Domnului”, care va fi introdusă de aceste mari evenimente. Este ziua în care Domnul va domni asupra pământului şi va guverna cu un toiag de fier, supunând cu mână tare orice împotrivire faţă de Dumnezeu. Această zi este introdusă prin apariţia Domnului, dar va continua în timpul celor o mie de ani ai Împărăţiei, până la introducerea stării eterne, după ultima mare intervenţie a lui Dumnezeu prin judecată! Tot aspectul naturii va fi atunci schimbat, pentru că „elementele, arzând cu căldură, vor fi descompuse” şi orice urmă a marilor lucrări prin care oamenii au căutat să se glorifice de-a lungul veacurilor va dispărea, pentru că „pământul şi lucrările de pe el vor fi arse în întregime”. Apostolul adoptă limbajul scrierilor profetice care, după cum ne-a spus-o deja, sunt ca o lampă care străluceşte într-un loc întunecat (a se vedea Psalmul 102:26 ; Isaia 34:4 ; 66:22 ; Mica 1:4 ; Zaharia 3:8 ).

A pleca urechea la aceşti batjocoritori şi a tăgădui promisiunea venirii Lui înseamnă a rămâne în întuneric, a te îndrepta către eternitate fără nicio speranţă, neştiind cum va fi tratat tot răul unei lumi nelegiuite, nici cum va fi introdus cel credincios în binecuvântarea eternă. Atât judecata necredincioşilor cât şi binecuvântarea credinciosului, vor fi împlinite prin venirea lui Hristos. Dacă am abandona promisiunea venirii Lui, sufletul nostru ar pierde tot!

Versetele 11-13. Dar credinţa se alipeşte de această promisiune şi de aceea are siguranţa că toate lucrurile vizibile ale ordinii actuale ale lumii vor fi descompuse. Ca întotdeauna, credinţa activă trebuie să aibă un efect asupra vieţii noastre. Ea va conduce la o despărţire sfântă de lumea care ne înconjoară şi care va fi descompusă, însă o despărţire către viaţa de evlavie pe care apostolul a prezentat-o de o manieră atât de binecuvântată, la începutul epistolei. Umblând astfel, vom aştepta şi vom grăbi venirea zilei lui Dumnezeu, în care orice formă de rău va dispărea pentru totdeauna.

Credinţa face şi mai mult; ea vede departe şi ne poartă dincolo de judecată, în „ceruri noi şi un pământ nou”. Fiind atenţi la cuvântul profetic ca la o lampă care străluceşte într-un loc întunecos, răsăritul unei zile glorioase începe să strălucească pentru privirile credinţei, iar „steaua dimineţii” – Cel a Cărui venire va introduce ziua – va avea locul care Îi revine în inima noastră. „Potrivit promisiunii Sale”, zice apostolul, „aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou”. Nu potrivit imaginaţiei noastre sau potrivit sentimentelor noastre, ci potrivit Cuvântului Său sigur: promisiunea Sa. Pentru a doua oară, apostolul ne aminteşte că aceasta este promisiunea Sa şi că, în consecinţă, împlinirea ei este sigură (versetele 9,13).

Aflăm, pe de altă parte, caracterul pe care îl vor avea cerurile noi şi pământul nou. Va fi o scenă în care „locuieşte dreptatea”. Lumea actuală se distinge prin toate formele de stricăciune şi de violenţă, de poftă şi de nelegiuiri; noua creaţie va fi marcată de o dreptate neschimbătoare. Nu va fi domnia dreptăţii, ca în zilele mileniului, ceea ce implică faptul că răul este încă acolo şi că trebuie să fie reprimat. În noua scenă, problema răului fiind reglementată, va locui dreptatea.

Versetele 14-16. Încă o dată, apostolul îi invită pe credincioşi să lase acest viitor glorios să-şi exercite acum efectul în viaţa lor. A şti că această lume este sortită judecăţii ar trebui să ducă la o viaţă de separare, în teamă şi evlavie. Cunoaşterea binecuvântării viitoare a cerurilor noi şi a pământului nou ar trebui să ne ţină în pace, fără pată şi fără vină. Starea îngrozitoare a creştinătăţii în zilele din urmă, aşa cum a descris-o apostolul, ar putea în sine să distragă şi să tulbure sufletul. Perspectiva acestei noi scene va face să ne purtăm în aşa fel încât, atunci când va veni Hristos, să fim găsiţi umblând smeriţi şi în pace înaintea Lui, nefiind întinaţi de această lume, fără vină în viaţa noastră şi stăruitori în aşteptare, încrezători că îndelunga-răbdare a Domnului este mântuire. Să ne cercetăm inimile şi să ne întrebăm: Cum ne va găsi El când va veni? (a se vedea Luca 12:37,38,43 ; 2. Petru 3:14 ). În cuvinte afectuoase, apostolul îl menţionează pe Pavel ca fiind martor împreună cu el „despre acestea”, pentru credincioşii evrei. El citează scrierile lui Pavel ca făcând parte din Scripturi şi ne pune în gardă împotriva celor „neînvăţaţi şi nestatornici”, care sucesc scrierile lui, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire.

Versetele 17 şi 18. După ce ne-a amintit aceste lucruri şi ne-a pus în gardă împotriva falşilor învăţători, împotriva batjocoritorilor din zilele din urmă şi a celor care sucesc Scripturile spre propria lor pieire, apostolul ne mai avertizează să nu ne lăsăm abătuţi „de rătăcirea celor nelegiuiţi”, pierzându-ne prin aceasta siguranţa, părăsind tăria care este proprie credinciosului.

Trebuie să căutăm să creştem în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Pentru a cincea oară în această scurtă epistolă, binecuvântarea noastră este legată de cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (1:2,3,8; 2:20). Apostolul a pus înaintea noastră valoarea scrierilor profetice, poruncile apostolilor şi imensa importanţă de a ne sprijini pe Cuvântul lui Dumnezeu, dar el realizează că simpla cunoaştere a literei nu ne va păzi. Nu folosim bine Scripturile decât atunci când dobândim prin Cuvânt o cunoaştere mai profundă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. „A Lui fie gloria şi acum şi în ziua eternităţii! Amin.” Să nu uităm cuvântul „acum”. Toţi admitem că gloria îi va aparţine pentru eternitate, dar să ne cercetăm fiecare inima şi să ne întrebăm: Este Hristos acum glorificat prin viaţa mea?

https://comori.org/noul-testament/2-petru/a-doua-epistola-a-lui-petru/capitolul-3-8/

/////////////////////////////////////

Sodoma. Ancheta in inima Vaticanului. Frederic Martel

„Homosexualitatea in randul preotimii este o problema grava, care ma preocupa.” Papa Francisc

Celibatul preotilor catolici, interzicerea de catre Biserica a folosirii metodelor de contraceptie, musamalizarea abuzurilor sexuale, demisia papei Benedict al XVI-lea, misoginia clerului, eliminarea vocatiilor sacerdotale, rezistenta fata de reformele papei Francisc – toate acestea au un punct comun. Un secret bine pastrat de multa vreme poarta un nume biblic: Sodoma, orasul distrus de Dumnezeu ca pedeapsa pentru homosexualitatea locuitorilor lui. Or, astazi, Vaticanul ocroteste cea mai mare comunitate homosexuala din lume. Timp de patru ani, Frederic Martel a realizat, intre zidurile Vaticanului si in 30 de tari catolice, o ancheta care reuneste marturiile a zeci de cardinali si sute de episcopi si preoti

https://noriel.ro/sodoma-ancheta-in-inima-vaticanului-frederic-martel

//////////////////////////////////////

Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică?

Autor: Contra Curentului

Întrebare: „Care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce sunt preoţi pedofili în Biserica Romano-Catolică? ”

Răspuns: În anii recenţi, sute, dacă nu mii de oameni, au ieşit în faţă, reclamând abuzul sexual suferit din partea preoţilor din Biserica Romano-Catolică. Numeroşi „preoţi pedofili” au fost identificaţi. Trist, în loc să-i caterisească pe preoţi (să-i îndepărteze de la preoţie), de cele mai multe ori Biserica Catolică a încercat să acopere abuzul sexual, transferând preotul delincvent (preoţii delincvenţi) în alte parohii. Scandalul şi încercarea de acoperire continuă să se extindă, ajungând până la papalitate. Deci care este cauza abuzului sexual din Biserica Catolică? De ce pare pedofilia o problemă atât de obişnuită printre preoţii romano-catolici?

Mai întâi, să fim foarte clari, ca organizaţie protestantă evanghelică, avem dezacorduri puternice cu efectiv fiecare domeniu al doctrinei şi practicii romano-catolice.

În al doilea rând, având în vedere preoţia tuturor credincioşilor şi împlinirea/terminarea sistemului jertfelor şi preoţiei Vechiului Testament, noi nu credem că Noul Testament ne învaţă că ar trebui să existe preoţi. Vorbind din punct de vedere biblic, un preot este un mediator (în primul rând, prin jertfe) între Dumnezeu şi om. Cu Isus ca Mare Preot al nostru, avem deja acces direct la Dumnezeu (Evrei 4: 14-16) şi nu avem nevoie de niciun alt mediator. (1 Timotei 2: 5)

În al treilea rând, este important să nu luăm acţiunile oribil de rele ale unor preoţi romano-catolici şi să le atribuim întregii preoţii romano-catolice. Deși suntem în puternic dezacord cu doctrina şi practica romano-catolică, nu ne îndoim că mulţi preoţi romano-catolici Îl iubesc cu adevărat pe Domnul Isus Hristos, doresc cu adevărat să slujească oamenilor şi categoric nu ar molesta niciodată un copil. Este imposibil de descoperit cât de mulţi „preoţi pedofili” au fost sau sunt încă activi în Biserica Romano-Catolică. Oricare ar fi numărul lor, cu siguranţă, este un procent foarte mic. Vasta majoritate a preoţilor catolici nu au molestat şi nu ar molesta niciodată sau nu ar face rău niciodată, în niciun fel, unui copil.

Revenind la întrebare, care este cauza abuzului sexual care a avut loc în Biserica Romano-Catolică? Punctul nostru de vedere este că cerinţa nebiblică ca preoţii să fie celibatari este o cauză primară. Este biblic să spui că celibatul poate fi folositor slujirii. (1 Corinteni 7: 32-34) În acelaşi timp, este complet nebiblic ca o biserică să ceară celibatul de la liderii ei. În calificările pentru conducerea bisericii (1 Timotei 3: 1-13, Tit 1: 6-9), apostolul Pavel presupune că episcopii, bătrânii, supraveghetorii şi diaconii vor fi căsătoriţi şi vor avea copii. În timp ce aceste calificări nu ar trebui privite ca cerând căsătoria/familia pentru a sluji în conducerea bisericii, ele sunt cât se poate de clar o permisiune pentru bărbaţii căsătoriţi de a sluji în calitate de conducători în biserică. Prin urmare, este complet antibiblic ca o biserică să ceară celibatul de la liderii ei.

Cerinţa nebiblică a celibatului pentru preoţii din Biserica Romano-Catolică contribuie probabil la abuzul sexual, prin aceea că bărbaţi care nu au intenţionat niciodată să fie celibatari, sunt obligaţi la celibat, aceasta având ca rezultat tensiunea sexuală şi stresul. De asemenea, condamnarea fără apel la celibat este atrăgătoare pentru unii bărbaţi, care văd preoţia ca pe un mijloc de a-şi menţine dorinţele sub control. Dar acei bărbaţi descoperă că regulile externe fac prea puţin pentru schimbarea inimii, iar când cedează ispitelor sexuale, rezultatul sunt acte sexuale nenaturale, precum homosexualitatea şi pedofilia.

Învăţătura catolică „odată preot, întotdeauna preot” intensifică problema. Faptul că „ordinarea sacră” nu poate fi invalidată, a contribuit la ezitarea de a caterisi preoţii pedofili. Când preoţii abuzivi sunt transferaţi în alte parohii, comportamentul este repetat. De asemenea, aplicarea vagă a regulilor şi acoperirile i-au încurajat pe pedofili să aplice pentru preoţie. Mulţi pedofili privesc preoţia ca pe un mijloc uşor, nesupravegheat de a avea acces la copii.

Oricare ar fi cauza abuzului sexual din Biserică, preoţii pedofili ar trebui arestaţi şi pedepsiţi ca orice alt pedofil. Oricine acoperă sau, din neglijenţă, permite pedofilia în Biserică, ar trebui pus sub acuzare. Unui preot care a abuzat sexual pe cineva, nu ar trebui să i se permită niciodată să revină la conducerea bisericii, deoarece, în modul cel mai categoric, nu ar fi considerat „fără prihană”. (1 Timotei 3: 2)

Scandalul preoţilor pedofili din Biserica Romano-Catolică este absolut oribil. Nu există nimic mai antitetic cu mesajul lui Hristos decât preoţii care abuzează sexual copii. Să facă Dumnezeu ca acest scandal să trezească Biserica lui Isus Hristos la prezenţa apostaţilor în interiorul Bisericii şi să motiveze puternic Biserica, pentru a fi pe deplin biblică în toate credinţele şi practicile ei.

Resurse recomandate: The Gospel According to Rome: Comparing Catholic Tradition and The Word of God de James McCarthy şi Logos Bible Software.

[What is the cause of sexual abuse in the Catholic Church? Copyright © Got Questions Ministries. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul www. gotquestions. org. ]

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/140783/care-este-cauza-abuzului-sexual-din-biserica-catolica

//////////////////////////////////////

Celibatul impus preotilor catolici este o cauza a pedofiliei in randul acestora

De către Preot Iulian Raţă  

Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, a declarat că celibatul preoţilor, caracteristică a Bisericii Catolice, explică în mare parte actele de pedofilie comise de preoţi – conform unei publicaţii diocezane, apărută astăzi, miercuri, 10 martie 2010.

Reflectând asupra cauzelor acestor abuzuri, descoperite în cascadă în Germania, şi recent în Austria, Cardinalul consideră că ele ţin „atât de educaţia preoţilor, ca urmare a revoluţiei sexuale a generaţiei 1968, cât şi de celibat, ca dezvoltare personală”.

Christoph Schönborn cheamă la o schimbare „a viziunii” faţă de celibat, subiect tabu pentru Vatican.

„Ajunge cu scandalurile! Cum să admitem să mai fim suspectaţi de fapte pe care nu le-am făcut, doar fiindcă aparţinem Bisericii, fiindca aceasta este criticată?”, a spus prelatul.

Trei cazuri de abuz din perioada 1970-1980 au fost făcute publice în ultimele zile, ceea ce ridică problema responsabilităţii Bisericii, care a acoperit faptele.

www.lacasuriortodoxe.ro

/////////////////////////////////////

(Celibatul  impus de om este o “”afacere”” fara sens…)Sfîrșitul celibatului

Matei MARTIN

Publicat în Dilema Veche nr. 369

Peste 100 de teologi catolici din spaţiul germanofon solicită, într-un memorandum publicat la începutul lunii trecute, o reformă radicală a Bisericii Catolice. Documentul intitulat „Biserica 2011: o reformă indispensabilă“ cere, printre altele, renunţarea la celibat. E o temă recurentă în rîndul teologilor, dar şi a preoţilor germani, însă acum este pentru prima dată cînd chestiunea e spusă atît de direct şi de tranşant de un număr atît de mare de oameni. Inevitabil, va fi un punct important şi la reuniunea prelaţilor cu ocazia vizitei Papei în ţara sa natală, Germania, programată pentru septembrie. Deocamată, documentul circulă pe Internet şi prin presă, stîrneşte polemici şi mobilizează spirite. Teologilor li s-au alăturat şi cîţiva preoţi, preoţii au atras credincioşi care le susţin demersurile.

Memorandumul publicat iniţial în Süddeutsche Zeitung porneşte de la constatarea „crizei profunde“ prin care trece Biserica Catolică: anul trecut, opinia publică a fost zguduită de o serie de istorii şocante petrecute în instituţiile catolice de învăţămînt din Germania, însă cazuri similare au fost semnalate şi în Austria, Olanda, Irlanda şi SUA. În unele şcoli, abuzuri sexuale se petreceau sistematic. Şi tot sistematic se şi muşamalizau cazurile care ajungeau la presă sau în justiţie: impenetrabila lege a tăcerii îi transforma pe toţi în complici.  La Viena, cardinalul Christoph Schönborn le-a cerut clericilor să analizeze cu atenţie cauzele abuzurilor sexuale comise în şcoli şi în instituţii ale Bisericii Catolice. Şi el se numără printre cei care au solicitat renunţarea la celibat. Ceva mai recent, teologul elveţian Hans Küng a lansat şi el un apel susţinînd că „pentru a lupta contra pedofiliei, anulaţi celibatul preoţilor“.

„Vremurile şi societatea s-au schimbat. De aceea, Biserica trebuie să se întrebe dacă poate impune în continuare acest mod de viaţă“ – afirma nuanţat – anul trecut în plin scandal legat de acele abuzuri sexuale, arhiepiscopul de Salzburg Alois Kothgasser. El şi-a exprimat regretul că Biserica nu a reuşit să depisteze cazurile de abuzuri sexuale şi nu a avut o implicare mai puternică: „Rămîne o anumită rezervă pe care trebuie să o depăşim dacă vrem să nu ne pierdem credibilitatea“. 

Deficitul de credibilitate pare să fie, într-adevăr, principala problemă a Bisericii şi a oamenilor care o slujesc. În Germania, niciodată numărul preoţilor care au renunţat la privilegiile preoţiei (din cauza obligaţiilor) nu a fost atît de mare ca anul trecut. Cei mai mulţi au preferat să rămînă în universităţi şi să profeseze ca teologi. Sute de parohii din Germania au rămas, deci, fără slujitor. Tot acolo, cîteva zeci de mii de credincioşi catolici au anunţat că nu mai vor să plătească taxa religioasă. 

Acesta e, prin urmare, contextul în care teologii cer renunţarea la celibat şi repun în discuţie „rigorismul moral“. Iar „recîştigarea credibilităţii“ şi „adecvarea la societatea contemporană“ sînt scopurile principale ale celor care susţin acum memorandumul. Nu există încă o reacţie a Papei la acest document. Poziţia oficială a Vaticanului, exprimată adesea atunci cînd se pune în discuţie celibatul, este că interdicţia căsătoriei e „semnul consacrării exclusive“ slujirii Bisericii şi că regula celibatului e „cel mai bun antidot împotriva altor scandaluri pe care le-ar putea cauza condiţia noastră de muritori“.  În urmă cu 30 de ani, pe-atunci încă tînărul Ratzinger făcea parte dintr-un grup de teologi care au pus în discuţie regula celibatului. Catolicii reformatori se aşteaptă deci la o deschidere a Papei de acum spre reformă. Şi nu contenesc să-i amintească de trecutul său, de fiecare dată cînd vine vorba de „reforma indispensabilă“.

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/sfirsitul-celibatului-607009.html#google_vignette

////////////////////////////////////

Biserica în case (I)

de David Servant

Când oamenii aud pentru prima dată termenul de biserică în case, de obicei presupun în mod eronat că singura diferenţă dintre aceasta şi bisericile instituţionale constă în mărimea şi abilităţile necesare susţinerii „lucrării“. Oamenii ajung uneori la concluzia că biserica în case nu poate face o lucrare la fel de calitativă ca cea desfăşurată în biserici ce deţin o clădire proprie. Dar, dacă definiţia „lucrării“ este contribuţia adusă în procesul formării de ucenici, în ajutarea lor să devină asemenea lui Hristos şi în echiparea acestora pentru slujire, atunci bisericile instituţionale nu oferă nici un avantaj, ci sunt chiar dezavantajate. Desigur, bisericile în case nu pot oferi cantitatea activităţilor multilaterale desfăşurate în bisericile instituţionalizate, dar pot excela printr-o lucrare reală.

Unii oameni contestă ideea că bisericile în case sunt biserici adevărate doar pentru că le lipseşte clădirea. Dacă aceşti confraţi ar fi trăit în perioada primelor trei sute de ani ai bisericii, ar fi contestat autenticitatea fiecărei biserici în parte, deoarece acestea nu aveau clădiri. Adevărul este că Isus a afirmat: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Mat. 18:20). Isus nu a spus nimic despre loculunde ar trebui să se întâlnească credincioşii. Şi a promis că şi acolo unde vor fi doi credincioşi El va fi prezent dacă se întâlnesc în Numele Lui.

În capitolul anterior am enumerat câteva din avantajele bisericii în case faţă de cele instituţionale. Aş dori să încep acest capitol prin a enumera alte câteva motive pentru care modelul bisericii în case reprezintă o alternativă biblică validă care poate fi foarte eficientă în împlinirea scopului de a face ucenici. Mai întâi, însă, permite-mi să spun din capul locului că scopul meu nu este acela de a ataca bisericile instituţionale şi pastorii lor. Există o mulţime de pastori evlavioşi şi sinceri în aceste biserici care fac tot ce le stă în putere pentru a fi pe placul Domnului prin orânduielile stabilite. Şi tocmai pentru că ştiu ce slujbă grea au doresc să le prezint o alternativă care îi va ajuta să suporte mai puţine pierderi şi să fie mai eficienţi şi mai fericiţi în acelaşi timp. Modelul bisericii în case este unul biblic şi care are potenţialul de a conduce la eficientizarea uceniciei şi la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi eu am fost mai mult de douăzeci de ani pastor instituţional şi mi-am dat toată silinţa să împlinesc tot ce ştiam atunci. Dar numai după ce am vizitat timp de câteva luni mai multe biserici duminica dimineaţa am înţeles pentru prima dată ce înseamnă să nu fii altceva decât un „spectator“. Mi s-au deschis ochii şi am început să înţeleg de ce atât de mulţi oameni sunt lipsiţi de entuziasmul de a merge la biserică. Pentru că, aşa cum făceau aproape toţi ceilalţi în afară de pastor, stăteam în bancă şi aşteptam politicos să se termine slujba. Abia atunci puteam interacţiona cu ceilalţi ca participant şi nu ca spectator plictisit. Această experienţă a fost unul dintre catalizatorii care m-au determinat să mă gândesc la o alternativă mai bună şi să studiez modelul bisericii în case. Am fost surprins să descopăr că în lume există milioane de biserici în case şi am ajuns la concluzia că acestea au câteva avantaje consistente faţă de bisericile instituţionale.

Singurul model de biserică din Biblie

În primul rând şi cel mai important, în Noul Testament nu sunt menţionate în nici un loc biserici instituţionale care se întâlneau în clădiri speciale, în timp ce bisericile în case erau clar standardul bisericii timpurii:

“După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau” (Fapte 12:12; subliniere personală).

„…Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case…“ (Fapte 20:20; subliniere personală).

“Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila….Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor” (Rom. 16:3-5a; subliniere personală; vezi, de asemenea, Romani 16:14-15 unde sunt menţionate alte două biserici în casele din Roma).

“Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul” (1 Cor. 16:19; subliniere personală).

“Spuneţi sănătate fraţilor din Laodicea, şi lui Nimfa, şi Bisericii din casa lui” (Col. 4:15; subliniere personală).

“…către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta…” (Filimon 1:2; subliniere personală).

S-a argumentat că singurul motiv pentru care biserica timpurie nu şi-a construit biserici este acela că nu se maturizase încă. Însă această „copilărie“ a durat câteva decenii bune, conform consemnărilor istorice din Noul Testament (şi mai bine de două secole după). Deci, dacă semnul maturizării bisericii este construirea de clădiri, biserica apostolilor despre care citim în cartea Fapte nu s-a maturizat niciodată.

Aş sugera că motivul pentru care nici unul dintre apostoli nu a construit vreo biserică este acela că un astfel de lucru ar fi fost socotit cel puţin în afara voii lui Dumnezeu, având în vedere că Isus nu dăduse acest exemplu şi nici nu lăsase instrucţiuni în privinţa aceasta. El făcea ucenici fără a avea nevoie de clădiri speciale şi Îşi învăţase ucenicii să facă şi ei la rândul lor ucenici. Pur şi simplu nu consideraseră că aveau nevoie de clădiri speciale. Când Isus le-a spus ucenicilor să mergă în lume şi să facă alţi ucenici, aceştia nu s-au gândit în sinea lor: „Ceea ce doreşte Isus de la noi este să construim clădiri în care să le predicăm oamenilor o dată pe săptămână.“

Adminstrarea biblică a bunurilor

Aceasta conduce la cel de al doilea avantaj al bisericilor în case comparativ cu bisericile instituţionale: Modelul bisericii în case promovează o administrare evlavioasă a resurselor membrilor ei, ceea ce reprezintă cu siguranţă un aspect important al uceniciei. Nici un ban nu se irosea pe construirea, cumpărarea, închirierea, repararea, extinderea, redecorarea, încălzirea sau răcorirea bisericii. Drept urmare, ceea ce s-ar fi irosit pe clădiri putea fi folosit pentru a-i hrăni şi a-i îmbrăca pe cei săraci, pentru a răspândi Evanghelia şi pentru a face ucenici, aşa cum făceau cei din Faptele Apostolilor. Gândeşte-te la ce s-ar fi putut face pentru Împărăţia lui Dumnezeu dacă miliardele de dolari cheltuiţi pe construirea bisericilor ar fi fost folosiţi la răspândirea Evangheliei şi pentru ajutorarea săracilor! Aproape că nici nu ne putem imagina.

Mai mult, bisericile în case formate din nu mai mult de 20 de oameni puteau fi supravegheate de prezbiteri/pastori/supraveghetori „care construiau corturi“ (adică neplătiţi), ceea ce este foarte posibil dacă acestea sunt formate din mai mulţi creştini maturi. Astfel de biserici nu ar avea în principiu nevoie de bani pentru a putea funcţiona bine.

Desigur, Biblia lasă de înţeles că prezbiterii/pastorii/supraveghetorii ar trebui să fie plătiţi conform muncii lor, astfel încât cei care îşi dedică tot timpul lucrării să poată trăi de pe urma ei (vezi 1 Tim. 5:17-18). Dărnicia a zece salariaţi dintr-o biserică în casă poate ajuta pastorul să trăiască decent. Cinci persoane care dăruiesc îi pot oferi pastorului libertatea de a investi jumătate din timpul său în lucrare.

Bisericile în case nu au nevoie de lucrări cu copii şi tinerii, deoarece această responsabilitate biblică revine părinţilor, iar oamenii din bisericile în case îşi dau silinţa să împlinească ceea ce spune Biblia şi nu normele creştine culturale. Tinerii creştini care nu au părinţi credincioşi pot fi integraţi în bisericile în case şi ucenicizaţi, aşa cum se procedează şi în bisericile instituţionale. Nu ţi-ai întrebat niciodată de ce în Noul Testament nu se menţionează nimic despre „pastorii de tineret“ şi „de copii“? Astfel de lucrări nu existau în primii 1900 de ani de creştinism. De ce au devenit dintr-o dată atât de importante, în special în ţările vestice bine dezvoltate?

În ultimul rând, în special în naţiunile sărace, pastorilor le este aproape imposibil să închirieze sau să deţină o clădire pentru biserică, dacă nu sunt sponsorizaţi de creştinii din vest. Consecinţele nedorite ale acestei dependenţe se extind. Totuşi, adevărul este că timp de 300 de ani această problemă nu exista în creştinism.

Sfârşitul familiilor împărţite

Un alt avantaj remarcabil pe care îl au bisericile în case este următorul: ucencizarea copiilor şi a tinerilor. Una dintre cele mai mari erori săvârşite de bisericile instituţionale actuale (mai ales de cele numeroase din Statele Unite) este aceea că le oferă copiilor şi tinerilor lucrări excepţionale. Totuşi, ascund faptul că marea majoritate a copiilor care participă ani de zile la întâlnirile grupului şi se simt bine, nu se mai întorc niciodată în biserică după ce „îşi părăsesc cuibul“.

În plus, bisericile care au pastori pentru copii şi adolescenţi promovează părinţilor în mod constant ideea falsă că fie sunt incapabili, fie nu sunt responsabili de creşterea spirituală a copiilor lor. „Avem noi grijă de maturizarea spirituală a copiilor dumneavoastră. Suntem profesionişti.“

Sistemul acesta este destinat eşecului, întrucât crează un cerc vicios de compromisuri din ce în ce mai mari. Totul începe cu părinţii care caută biserici în care să se simtă bine copii.

Pastorii seniori de succes doresc ca bisericile lor să crească, iar pastorii pentru copii şi tineret pleacă de multe ori de la întâlnirile comitetului presaţi de faptul că trebuie să creeze programe „relevante“ care să îi ajute pe copii să se simtă bine. Succesul grupului de tineret este în mod special apreciat în funcţie de numărul participanţilor. Pastorii de tineret se surprind făcând tot ce este necesar pentru a-i păstra, ceea ce duce de multe ori la compromiterea vieţii spirituale veritabile.

Copii şi tinerii sunt în mod natural mai uşor de modelat în bisericile în case, deoarece înţeleg astfel ce înseamnă o comunitate reală de creştini şi au mai multe şanse de a interacţiona, de a pune întrebări şi de a se raporta la oameni de alte vârste ca parte a familiei creştine. În bisericile instituţionale sunt expuşi permanent unui spectacol şi unui mod „distractiv“ de învăţare, înţeleg foarte puţin sau chiar deloc ce înseamnă comunitatea, sunt de obicei foarte conştienţi de ipocrizia perversă existentă şi, ca şi la şcoală, învaţă să se raporteze doar la semenii de vârsta lor.

Ce să faci în aceste adunări mixte cu copiii care plâng şi devin nerăbdători?

Ar trebui să te bucuri întotdeauna de ei, putând să iei şi măsuri practice pentru a avea grijă de ei atunci când fac probleme. De exemplu, pot fi duşi în altă cameră pentru a se juca sau li se pot da culori şi hârtie pentru a sta pe covor şi a colora. Într-o comunitate care se întâlneşte în case, sugarii şi copiii mici nu reprezintă probleme de care să vrei să scapi lăsându-i pe mâna unui supraveghetor străin. Ei sunt iubiţi de toţi cei din familia extinsă. Un copil care începe să plângă într-o biserică instituţională este de multe ori privit ca o perturbare a serviciului formal şi devine o situaţie jenantă pentru părinţii care s-ar putea să simtă privirile insistente şi dezaprobatoare ale străinilor. Un copil care începe să plângă într-o biserică în casă este înconjurat de familie şi nimeni nu se supără că i s-a reamintit astfel că au în mijlocul lor un mic dar din partea lui Dumnezeu – un copil pe care l-au ţinut cu toţii în braţe. Părinţii ai căror copii sunt necontrolaţi pot fi învăţaţi cu blândeţe de către alţi părinţi ce să facă în aceste situaţii. Încă o dată, între credincioşi există relaţii sincere, pline de afecţiune. Ei se cunosc şi se iubesc unii pe ceilalţi.

Pastori fericiţi

Aşteptările cerute de la majoritatea pastorilor instituţionali crează în mod natural tensiuni care uneori le distrug însăşi relaţia cu propria familie. Pastorii sunt descurajaţi din multe motive. Trebuie să fie în acelaşi timp politicieni, judecători, angajaţi, psihologi, coordonatori de activităţi, contractori de clădiri, consilieri maritali, vorbitori în public, manageri, cititori de gânduri şi administratori. De multe ori se trezesc în competiţii acerbe cu alţi pastori pentru a căpăta o parte mai mare din trupul lui Hristos. Le rămâne foarte puţin timp pentru disciplinele spirituale. Mulţi se simt prinşi în capcana propriei vocaţii şi plătiţi necorespunzător. Comunităţile lor le sunt clienţi şi angajatori. Şi uneori aceşti angajatori şi clienţi îţi pot face viaţa foarte dificilă.

În schimb, pentru pastorul bisericii în casă lucrurile sunt mult mai uşoare. În primul rând, dacă trăieşte o viaţă exemplară de ucenicie şi îi învaţă pe alţii să împlinească poruncile lui Isus fără a face compromisuri, vor fi puţine capre doritoare să facă parte din acel grup. De fapt, adunările în case ţin la distanţă multe capre, aşa că va avea de păstorit mai mult oi.

În al doilea rând, îşi poate iubi şi uceniciza toate oile deoarece nu are decât doisprezece – douăzeci de adulţi de supravegheat. Se poate bucura de o oarecare apropiere, întrucât el este într-un fel tatăl familiei. Le poate oferi timpul pe care îl merită. În cadrul familiei strâns unite ce formează biserica în case, pastorul va fi încurajat de membrii să dea socoteală, deoarece le este cel mai bun prieten şi nu un actor oarecare pe o scenă.

Pastorul bisericii în case poate petrece mult timp dezvoltând lideri pentru noi biserici în case, astfel ca atunci când se vor multiplica, liderii să fie pregătiţi. Nu trebuie să îşi privească cei mai promiţători lideri cum îşi retrag darurile spirituale din biserică pentru a merge la un institut teologic în altă zonă.

Ar avea, de asemenea, timp să dezvolte altă lucrarea în afara comunităţii locale. Poate că ar putea lucra în închisori, în azile sau s-ar putea implica în evanghelizarea personală a refugiaţilor sau a oamenilor de afaceri. În funcţie de experienţa sa, ar putea dedica o bună parte din timp plantării altor biserici în case sau mentorării tinerilor pastori ai bisericilor în case care s-au format în timpul lucrării lui.

El nu este deloc stresat că trebuie să fie un orator performant duminică dimineaţă. Nu este nevoie să pregătească o predică succintă, întrebându-se în acelaşi timp cum ar putea mulţumi atâţia oameni care sunt la niveluri spirituale atât de diferite.  Îşi poate desfăta inima privind felul în care Duhul Sfânt îl foloseşte pe fiecare membru din adunare şi îl încurajează să îşi folosească darurile spirituale. Poate lipsi de la întâlniri şi totul să meargă foarte bine şi fără el.

Nu are nici o clădire care să îi distragă atenţia, nici angajaţi pe care să îi coordoneze.

Nu are nici un motiv să concureze cu alţi pastori locali.

Nu mai există nici un „comitet al bisericii“ care să-i facă viaţa mizerabilă şi în cadrul căruia neînţelegerile referitoare la măsurile interne abordate sunt la ordinea zilei.

Pe scurt, acesta poate fi ceea ce l-a chemat Dumnezeu să fie şi nu ceea ce îi impune creştinismul secular să fie. Nu este nici actorul principal, nici preşedintele unei companii, nici pivotul central. Este o persoană care face ucenici şi care echipează sfinţii.

Oi Fericite

Bisericile în case autentice şi biblice reprezintă ceea ce îşi doresc şi îi împlinesc pe credincioşii autentici. Toţi credincioşii veritabili tânjesc după relaţii cu alţi creştini, deoarece dragostea lui Dumnezeu a fost vărsată din plin în inima lor. Astfel de relaţii sunt trăsături şi rezultate ale bisericii în case. Este ceea ce Biblia numeşte părtăşie,împărtăşirea neprefăcută a experienţelor personale cu alţi fraţii şi surori. Bisericile în case crează un context în care credincioşii pot acţiona „unii faţă de alţii“ aşa cum ar trebui şi cum este menţionat şi în multe pasaje din Noul Testament. În cadrul bisericilor în case, credincioşii se pot îndemna, încuraja, zidi, consola, învăţa, sluji unul pe celălalt şi se pot ruga unul pentru celălalt. Se pot îndemna la lucruri bune şi la dragoste, îşi pot mărturisi păcatele unul altuia, îşi pot purta poverile, se pot sfătui cu psalmi şi cu cântece de laudă. Pot plânge împreună cu cei ce plâng şi se pot bucura cu cei ce se bucură. Astfel de lucruri nu se întâmplă prea des în timpul întîlnirilor de duminică din bisericile instituţionale unde credincioşii stau jos şi asistă. Membrul unei biserici în case mi-a spus: „Când cineva din trup este bolnav, nu am sentimentul că duc mâncare unui străin pentru că m-am înscris pe lista «lucrării cu alimente». Duc mâncare unei persoane pe care o cunosc şi pe care o iubesc.“

Credincioşii adevăraţi se bucură să interacţioneze şi să se implice în vieţile celorlalţi. Pasivitatea de a sta şi a asculta predici irelevante sau redundante an după an le insultă inteligenţa şi nevoile spirituale. Ei preferă mai degrabă să aibă posibilitatea de a împărtăşi lucrurile personale pe care le-au învăţat cu privire la Dumnezeu şi la Cuvântul Său, iar bisericile în case le oferă această şansă. Urmând mai degrabă exemplul biblic decât cel cultural, fiecare persoană are „o cântare, o învăţătură, o descoperire, o vorbă în altă limbă, o interpretare“ (1 Cor. 14:26). În bisericile în case nimeni nu este pierdut în mulţime sau exclus dintr-un grup.

Credincioşii autentici doresc să fie folosiţi în slujba lui Dumnezeu. În biserica noastră în casă fiecare are posibilitatea de a-i binecuvânta pe alţii, iar responsabilităţile sunt împărţite astfel încât nimeni nu este extenuat, aşa cum sunt de obicei membrii dedicaţi ai bisericilor instituţionale. Fiecare poate cel puţin să aducă ceva de mâncare pentru a o servi împreună, ceea ce în Scriptură este numită „masă de dragoste“ (Iuda 12). Masa luată în bisericile în case urmează exemplul originar al Cinei Domnului, care făcea parte din cina pascală. Cina Domnului nu este „gustarea sfîntă a lui Dumnezeu“, aşa cum spunea un băieţaş dintr-o biserică instituţională. Ideea de a mânca o bucată de pâine şi a bea puţin vin înconjurat de străini câteva secunde din timpul serviciului divin este complet străină de Biblie şi de bisericile în case. Înţelesul sacramental al Comuniunii este foarte diferit în contextul în care ucenicii care se iubesc unii pe alţii servesc masa împreună.

Într-o biserică în casă închinarea este simplă, sinceră şi participativă, nu doar spectacol. Credincioşii autentici se bucură să se închine lui Dumnezeu în duh şi în adevăr.

Biserica în case (II)

Echilibrul doctrinar şi tolerarea

În întâlnirile informale şi deschise ale adunărilor în grupuri mici, învăţătura poate fi cercetată de oricine poate citi. Surorile şi fraţii care se cunosc şi se iubesc unii pe alţii sunt dispuşi să analizeze cu respect şi punctele de vedere diferite de ale lor şi, chiar dacă grupul nu ajunge la un consens, dragostea, nu doctrina, continuă să îi lege unii de alţii. Orice învăţătură dată de oricine din grup, inclusiv de prezbiteri/pastori/supraveghetori este analizată de toţi ceilalţi în dragoste, deoarece Învăţătorul trăieşte în fiecare dintre ei (vezi Ioan 2:27). Evaluările implicaţiilor şi cântărirea modelelor biblice împiedică deviaţiile doctrinare.

Această abordare diferă foarte mult de standardele bisericilor instituţionale moderne, unde doctrina bisericii este stabilită de la bun început şi nu poate fi modificată. Drept urmare, doctrinele greşite trăiesc veşnic, iar doctrina în sine devine turnesolul acceptării. Tot din acest motiv, un singur punct dintr-o predică poate avea drept rezultat o adevărată emigrare. Cei care nu sunt de acord cu punctul respectiv vor căuta îndată altă biserică unde să găsească un pastor cu a cărui învăţătură să fie de accord. Aceştia preferă să plece, decât să rămână, deoarece ştiu că nu are nici un rost să vorbească cu pastorul despre diferenţele lor doctrinare. Chiar dacă ar reuşi să îl convingă să îşi schimbe punctul de vedere, ar trebui să îşi păstreze noua poziţie ascunsă de ceilalţi oameni din biserică, ce nu ar fi de acord cu el, şi de cei care îi sunt superiori în denominaţia respectivă (ca de exemplu episcopii). Diferenţele doctrinare din bisericile instituţionale produc pastori care sunt cei mai abili politicieni din lume, oratori care se exprimă în generalităţi şi care evită orice ar putea naşte controverse, lăsându-i pe toţi să creadă că este în tabăra lor.

Ce se întâmplă în timpul adunării unei biserici în casă

Bisericile în case nu trebuie să fie identice ca formă. Este loc pentru o gamă mare de variaţii. Fiecare bisercă în casă ar trebui să reflecte nuanţele culturale şi sociale specifice – unul dintre motivele pentru care bisericile în case pot fi foarte eficiente în evanghelizare, mai ales în ţările care nu au o tradiţie culturală creştină. Membrii bisericilor în case nu îşi invită vecinii într-o clădire complet străină care are ritualuri complet străine de ale lor – obstacole majore în calea convertirii. Ei îşi invită vecinii la masă împreună cu alţi prieteni.

Servirea mesei împreună este o componentă foarte importantă a bisericii în case. În multe cazuri aceasta implică sau reprezintă Cina Domnului şi fiecare biserică individuală poate decide modul în care îi poate evidenţia cel mai bine semnificaţia spirituală. După cum am menţionat anterior, la origine Cina Domnului a fost de fapt masa pascală, având ea însăşi semnificaţie spirituală. Celebrarea Cinei Domnului ca element principal sau ca parte a servirii mesei împreună este un obicei preluat de la adunările primilor credincioşi. Despre aceştia citim:

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni… Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă (Fapte 2:42, 46; subliniere personală).

Primii credincioşii frângeau literal pâinea, mâncând împreună, ceea ce se întâmpla practic la fiecare masă. Avea oare această frângere a pâinii în timpul mesei vreo semnificaţie pentru primii creştini? Biblia nu spune clar acest lucru. Totuşi, William Barclay scrie în cartea sa intitulată Cina Domnului următoarele: „Nu este nici un dubiu că Cina Domnului a început sub forma servirii mesei în familie sau între prieteni într-o casă privată… Ideea unei bucăţi mici de pâine şi a unei guri de vin nu are absolut nici o legătură cu Cina Domnului care, în varianta ei originară, era luată între prieteni, în casele lor.“ Este uimitor faptul că fiecare teolog modern este de acord cu Barclay, şi totuşi, în acest aspect, biserica perpetuează modelul tradiţional şi nu pe cel al Cuvântului lui Dumnezeu!

Isus le-a poruncit ucenicilor să îşi înveţe ucenicii să păzească tot ce le-a poruncit El; deci atunci când le-a poruncit să frângă pâinea şi să bea împreună din vin spre amintirea Lui, ei îşi vor fi învăţat ucenicii să facă la fel. Se putea face acest lucru în timpul unei mese obişnuite? Conform cuvintelor lui Pavel adresate credincioşilor din Corint se pare că da:

Când vă adunaţi dar în acelaşi loc [şi nu vorbeşte despre clădirea bisericii, deoarece nu exista nici una], nu este cu putinţă să mâncaţi cina Domnului. Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat (1 Cor. 11:20-21; subliniere personală).

Şi-ar mai avea rostul asemenea cuvinte dacă Pavel s-ar fi referit la Cina Domnului aşa cum o practică bisericile moderne? Ai auzit vreodată de probleme apărute în timpul slujbei din bisericile moderne deoarece unii îşi iau cina adusă de ei, alţii rămân flămânzi iar alţii se îmbată când iau Cina Domnului? Asemenea cuvinte aveau sens numai dacă Cina Domnului era luată în contextul servirii mesei împreună. Pavel continuă:

Ce! N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu [nu uita, Pavel nu se referea la o clădire, ci la o adunare de oameni care formau biserica lui Dumnezeu], şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud (1 Cor. 11:22).

Cum ar fi putut fi oamenii făcuţi de ruşine dacă ceea ce se întâmpla nu era în contextul unei mese luate împreună? Pavel sublinia faptul că unii din credincioşii corinteni care ajungeau mai devreme la întâlnirile lor îşi terminau mâncarea fără să îi mai aştepte şi pe ceilalţi să sosească. Dacă venea cineva atât de sărac încât nu avea ce să împartă cu ceilalţi la masă, nu numai că era lăsat flămând, dar îl şi făceau de ruşine deoarece era evident că nu adusese nimic.

Imediat după aceasta Pavel a scris mai multe despre Cina Domnului, un sacrament pe care el „îl primise de la Domnul“ (1 Cor. 11:23) şi le-a spus din nou ce s-a întâmplat la prima Cină a Domnului (vezi 1 Cor. 11:24-25). Apoi i-a atenţionat să nu ia Cina Domnului în chip nevrednic, afirmând că dacă nu se vor cerceta pe ei înşişi îşi vor mânca şi bea propria osândă, manifestată prin neputinţe, boli şi moarte prematură (vezi 1 Cor. 11:26-32).

Apoi a concluzionat,

Asftel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă (1 Cor. 11:33-34).

În acest context, jignirea adusă Cinei Domnului era îndreptată spre credincioşi. Pavel i-a avertizat din nou că cei care consumau singuri mâncarea pe care ar fi trebuit să o împartă cu alţii erau în pericolul de a fi judecaţi (sau disciplinaţi) de Dumnezeu. Soluţia era simplă. Dacă îi era cuiva atât de foame încât nu îi mai putea aştepta pe ceilalţi, era bine să mănânce ceva înainte de a veni la întâlnire. Iar cei care ajungeau primii trebuiau să îi aştepte pe cei care întârziau la masă, eveniment care includea sau era considerat Cina Domnului.

Analizând întregul pasaj, pare evident că ceea ce le spunea Pavel era că dacă motivul pentru care se strângeau împreună era Cina Domnului, ar fi trebuit să o facă într-un mod care să Îi facă plăcere Domnului şi care să reflecte dragoste şi respect unul pentru celălalt. Oricum, este clar ca lumina zilei că biserica timpurie practica Cina Domnului în case, fără oficierea clerului şi în contextul obişnuit al servirii mesei. Noi de ce nu facem aşa?

Pâinea şi Vinul

Natura elementelor Cinei Domnului nu este cel mai important lucru. Dacă ne-am chinui să imităm perfect Cina Domnului ar trebui să ştim mai întâi ingredientele precise din care era făcută pâinea şi strugurii din care era făcut vinul. (Unii din patriarhii bisericii din primele secole specificau clar că vinul trebuia diluat cu apă, altfel Împărtăşania era practicată incorect.)

Pâinea şi vinul erau elementele cele mai obişnuite folosite la masa evreiască. Ceea ce este important este semnificaţia spirituală. Să nu ignorăm spiritul legii, în timp ce îi respectăm cu sfinţenie litera!

Nu este necesar ca masa servită împreună să aibă un caracter extrem de solemn. Creştinii timpurii, după cum am citit deja, „frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă“ (Fapte 2:46; subliniere personală). Seriozitatea este însă cu siguranţă adecvată momentului în care se celebrează sacrificiul lui Isus şi se consumă produsele specifice. Autoevaluarea este întotdeaună bine venită înainte de luarea Cinei, după cum indică şi seriozitatea cuvintelor prin care Pavel îi avertizează pe credincioşii din Corint în 1 Corinteni 11:17-34. Orice încălcare a poruncii lui Hristos de a ne iubii unii pe alţii este o invitaţie adresată lui Dumnezeu de a ne disciplina. Orice neînţelegere sau dezbinare ar trebui rezolvată înainte de masă. Fiecare credincios ar trebui să se evalueze pe sine şi să îşi mărturisească păcatele, ceea ce, conform cuvintelor lui Pavel, ar fi echivalentul lui „a se judeca pe sine“.

Manifestarea Duhului Sfânt prin Trup

Luarea mesei împreună ar putea avea loc înainte sau după închinare, învăţătură şi împărtăşirea darurilor spirituale. Fiecare biserică în case îşi poate stabili forma, iar aceasta poate varia de la o întâlnire la alta.

În Scriptură se vede foarte clar că adunările bisericii timpurii erau destul de diferite de serviciile religioase din bisericile instituţionale. 1 Corinteni 11-14 ne vorbeşte în mod deosebit despre ceea ce se întâmpla atunci când se întâlneau primii creştini şi nu avem nici un motiv să gândim că nu poate şi nu trebuie folosit şi astăzi acelaşi model. Este de asemenea clar că ceea ce descria Pavel că se întâmpla în adunările bisericii timpurii nu putea avea loc decât în grupuri mici. Logistic vorbind, ceea ce descria Pavel nu se putea întâmpla într-o întâlnire în plen.

Eu sunt primul care admite că nu înţelege tot ceea ce a scris Pavel în aceste patru capitole din 1 Corinteni. Totuşi, pare destul de evident că cele mai remarcabile caracteristici ale întâlnirilor descrise în 1 Corinteni 11-14 erau prezenţa Duhului Sfânt printre ei şi manifestarea acestuia în membrii trupului. El dădea daruri spirituale fiecărei persoane în parte pentru zidirea întregului trup.

Pavel enumeră cel puţin nouă daruri spirituale: profeţia, vorbirea în limbi, tălmăcirea, cuvinte de înţelepciune, cuvinte de cunoaştere, deosebirea duhurilor, darul vindecărilor, credinţa şi săvârşirea minunilor. El nu afirmă că toate aceste lucruri erau folosite la fiecare întâlnire, dar cu siguranţă implică posibilitatea manifestării lor, iar în 1 Corinteni 14:26 pare să se rezume la câteva dintre cele mai des întâlnite manifestări ale Duhului Sfânt:

Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

Să analizăm fiecare din aceste cinci manifestări frecvente şi apoi, într-unul din capitolele următoare, vom vorbi despre cele nouă daruri spirituale enumerate în 1 Corinteni 12:8-10.

  1. Cântarea

Primul pe listă este cântarea sau psalmul. Psalmii puşi în inimă de Duhul Sfânt sunt menţionaţi de Pavel şi în alte două scrisori către biserici, subliniindu-le importanţa pe care o au în adunările creştinilor.

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului (Efes. 5:18-19).

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră (Col. 3:16).

Diferenţa dintre psalmi, cântări de laudă şi cântări duhovniceşti nu este foarte clar delimitată, dar ideea principală este aceea că toate au la bază cuvintele lui Hristos, sunt inspirate de Duhul Sfânt şi ar trebui cântate de creştini pentru a se învăţa şi îndemna unii pe alţii. Desigur, multe din cântările de laudă şi corale pe care le-au cântat credincioşii de-a lungul istoriei se înscriu în mod normal în una dintre aceste categorii. Din nefericire, multora dintre cântările de laudă şi corale moderne le lipseşte profunzimea biblică, dovedind astfel că nu sunt inspirate de Duhul Sfânt şi, deoarece sunt atât de superficiale, nu au nici o valoare reală de a-i învăţa sau îndemna pe credincioşii. Totuşi, credincioşii care se adună în bisericile în case ar trebui să se aşteapte ca Duhul Sfânt nu numai să îi inspire pe membrii să aleagă cântece creştine bine cunoscute, vechi sau noi, dar să şi dea unora dintre ei cântări speciale care să poată fi folosite spre zidirea tuturor. Într-adevăr, ce minunat este ca bisericile să aibă propriile cântări inspirate de Duhul Sfânt!

  1. Învăţătura

A doua pe lista lui Pavel este învăţătura. Acest lucru indică o dată în plus faptul că în astfel de întâlniri oricine poate împărtăşi învăţături inspirate de Duhul Sfânt. Bineînţeles, fiecare învăţătură ar trebui cercetată şi văzută dacă este în conformitate cu învăţătura apostolilor (întrucât toată lumea stăruia în această învăţătură, vezi Fapte 2:42, iar noi ar trebui să facem la fel). Dar observă că nu există nici o indicaţie, nici aici nici oriunde în Noul Testament, care să spună că aceaşi persoană ar trebui să ţină o predică săptămânală când se întruneşte biserica, dominând astfel întâlnirea.

În Ierusalim erau şi adunări mai mari, la Templu, unde propovăduiau apostolii. Ştim că şi prezbiterilor li s-a dat responsabilitatea de a da învăţătură în biserici şi că unii oamenii sunt în mod deosebit chemaţi la această lucrare. Pavel a dat multă învăţătură, în public sau în case (vezi Fapte 20:20). Însă în contextul întâlnirilor mai restrânse, Duhul Sfânt s-ar putea să îi folosească şi pe alţii să dea învăţătură, nu numai pe apostoli, pe prezbiteri sau pe învăţători.

Când vine vorba despre învăţătură, s-ar părea că avem un avantaj mare faţă de biserica timpurie – acela că putem aduce Bibliile personale la întâlniri. Pe de altă parte, poate tocmai accesul nostru facil la Biblie este cel care ne-a ajutat să dezvoltăm doctrine elevate despre a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima noastră şi a ne iubi aproapele ca pe noi înşine, răpindu-ne tocmai vitalitatea pe care ar trebui să ne-o inspire Cuvântul lui Dumnezeu. Am fost îndoctrinaţi până în pânzele albe. Multe studii biblice în grupuri mici sunt la fel de irelevante şi plictisitoare ca şi predicile de duminică dimineaţă. O regulă bună pe care să o luăm în calcul referitor la învăţătura dată în biserica în case spune aşa: când copiii mai mari nu reuşesc să îşi ascundă plictiseala, înseamnă că probabil părinţii lor rezistă cu stoicism. Copiii sunt barometre foarte bune pentru depistarea adevărului.

  1. Revelaţia

Al treilea dar pe care îl menţionează Pavel este „descoperirea“. Aceasta poate însemna orice le este revelat de Dumnezeu membrilor trupului. De exemplu, Pavel menţionează în mod specific cum este posibil ca unui necredincios care participă la o întâlnire a creştinilor să îi fie dezvăluite „tainele inimii“ prin intermediul prorociei. Rezultatul este acela că s-ar putea să se simtă „judecat“ şi „chemat să dea socoteală“ şi că „va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, într-adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru“ (1 Cor. 14:24-25).

Vedem încă o dată că prezenţa reală a Duhului Sfânt era un element aşteptat la întâlnirile bisericii şi că se întâmplau lucruri supranaturale datorită prezenţei Lui. Creştinii timpurii credeau cu adevărat în promisiunea lui Isus că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Mat. 18:20). Dacă Isus Însuşi era în mijlocul lor, puteau avea loc şi minuni. Ei se închinau literal „prin Duhul lui Dumnezeu“ (Fil. 3:3).

În orice caz, prorocia, despre care vom vorbi imediat mai mult, poate conţine elemente care dezvăluie inimile oamenilor. Însă revelaţia poate fi dată şi prin alte mijloace, precum vise sau viziuni (vezi Fapte 2:17).

  1. Vorbirea în limbi şi tălmăcirea

În al patrulea rând Pavel a enumerat două daruri care merg mână în mână: vorbirea în limbi şi tălmăcirea (interpretarea vorbirii în limbi). Corintul abunda şi abuza de vorbirea în limbi. Mai precis, oamenii vorbeau în limbi în timpul întâlniri bisericii şi nu era nimeni care să traducă, astfel că nimeni nu înţelegea ce se spunea. Ne-am putea întreba de ce să îi învinuim pe corinteni, când de fapt Duhul Sfânt era Cel care le dăduse darul vorbirii în limbi fără să le dea şi darul tălmăcirii. Există un răspuns destul de satisfăcător la această întrebare şi îl voi aborda într-unul din capitolele ulterioare. În orice caz, Pavel nu le-a interzis să vorbească în limbi (aşa cum fac multe biserici instituţionale), ci a interzis interzicerea vorbirii în limbi, declarând că aceasta este porunca Domnului (vezi 1 Cor. 14:37-39)! Era un dar care, folosit adecvat, putea zidi trupul şi confirma prezenţa supranaturală a lui Dumnezeu în mijlocul lor. Dumnezeu era Cel care le vorbea prin oameni, amintindu-le adevărul şi voia Lui.

Pavel a pledat destul de mult în capitolul 14 pentru superioritatea prorocie faţă de vorbirea în limbi neinterpretată. El i-a încurajat mult pe corinteni să îşi dorească să profeţească, ceea ce indică faptul că darurile Duhului Sfânt se manifestă mai degrabă printre cei care şi le doresc. De asemenea, Pavel i-a mustrat pe credincioşii tesaloniceni: „Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi prorociile“ (1 Tes. 5:19-20). Acest lucru demonstrează că focul Duhului poate fi „stins“ de credincioşi prin îmbrăţişarea unei atitudini greşite faţă de darul prorociei. Tocmai de aceea darul prorociei se manifestă atât de rar printre creştinii contemporani.

Primii paşi

Bisericile în case sunt create de Duhul Sfânt prin lucrarea unui om care le plantează sau prin prezbiteri/pastori/supraveghetori cărora Dumnezeu le-a dat această viziune. Nu uita că un prezbiter/pastor/episcop biblic poate fi ceea ce bisericile instituţionale numesc „creştin matur“. Nici un plantator de biserici în case nu are nevoie de educaţie teologică oficială.

De îndată ce Duhul Sfânt dă unui fondator viziunea bisericii în case, acesta trebuie să Îi ceară lui Dumnezeu în rugăciune alţi oameni care ar dori să i se alăture. Domnul îl va pune în contact cu oameni care au aceaşi viziune, confirmându-i călăuzirea. Sau poate va fi călăuzit spre necredincioşi receptivi pe care să îi aducă la Hristos şi pe care să îi ucenicizeze apoi în biserica în casă.

Cei care sunt la începutul aventurii de a avea o biserică în casă ar trebui să anticipeze faptul că va fi nevoie de timp până când membrii se vor simţi confortabil unii cu ceilalţi şi până vor învăţa să se raporteze şi să fie călăuziţi de Duhul Sfânt. Vor exista şi examene şi greşeli pe acest drum. Concepte ca participarea fiecărui membru, conducerea biblică prin slujire, prezbiteri care echipează, călăuzirea Duhului Sfânt, înzestrarea cu daruri, servirea mesei şi o atmosferă neformală dar totuşi spirituală, sunt destul de străine celor care sunt familiarizaţi cu serviciile religioase din bisericile instituţionale. De aceea, într-o nouă biserică în casă ar fi înţelept să existe o abordare plină de har şi răbdare. Forma iniţială poate fi similară unui studiu bilbic de casă, unde o persoană conduce închinarea, o alta împărtăşeşte un mesaj pregătit dinainte şi apoi se poate încheia cu un moment de rugăciune, părtăşie şi apoi servirea mesei. Totuşi, deoarece forma biblică a bisericilor în case este studiată de grup, prezbiterii/pastorii/supraveghetorii ar trebui să încurajeze membrii să dea tot ce au mai bun de dragul lui Dumnezeu. Şi apoi, bucură-te de rezultate!

Întâlnirile în bisericile în case se pot ţine prin rotaţie în casa fiecărui membru sau în casa unei persoane care o pune la dispoziţie în fiecare săptămână. Unele biserici în case se întâlnesc ocazional în locuri publice când vremea este frumoasă. Timpul şi locul întâlnirii nu trebuie să fie neapărat duminică dimineaţă, ci oricând este cel mai bine pentru membrii. În încheiere, este bine să începi un grup mic, cu nu mai mult de doisprezece oameni.

Biserica ideală

Ar putea pastorul unei biserici în casă să aibă mai mult success în ochii lui Dumnezeu decât cel care conduce o mega-biserică ce deţine o clădire impunătoare şi mii de participanţi în fiecare duminică? Da, dacă face ucenici care împlinesc poruncile lui Isus şi care fac la rândul lor alţi ucenici, conform modelului Lui şi nu adună capre spirituale o dată pe lună pentru a privi un concert şi a asculta o cuvântare antrenantă sfinţită de câteva texte scripturale scoase din context.

Pastorul decis să urmeze modelul bisericii în case nu va avea niciodată o comunitate mare. Dar pe termen lung va aduce mai multe roade durabile, pentru că ucenicii lui vor face la rândul lor ucenici. Mulţi dintre pastorii care au comunităţi „mici“ de 40-50 de oameni şi care se luptă pentru mai mulţi ar trebui să îşi revizuiască modul de a gândi. S-ar putea ca biserica lor să fie deja prea mare. Poate ar trebui să înceteze să se mai roage pentru o clădire mai mare şi să înceapă să se roage pentru lideri pe care să îi pună peste două noi biserici în case. (Te rog, atunci când se întâmplă acest lucru nu dai noii biserici un nume şi ţie titlul de „episcop“!)

Trebuie să eradicăm concepţia că, atunci când vine vorba de biserici, cu cât sunt mai mari, cu atât mai bine. Dacă am fi sinceri şi am judeca pe baza Scripturii, comunităţile singulare ce constau din sute de spectatori ce nu sunt ucenici şi care se întâlnesc în clădiri specifice sunt chiar bizare. Dacă vreunul din apostolii originari ar vizita bisericile instituţionale moderne s-ar lua cu mâinile de păr!

Este foarte interesant că cea mai indigenă mişcare de evanghelizare contemporană este mişcarea gen „întoarcerea la origini“ a bisericilor chineze în case, care a adoptat o strategie deosebită pentru evanghelizarea lumii a treia. Cei implicaţi spun: „nu dorim să construim nici o clădire, niciunde! Această formă permite răspândirea rapidă a Evangheliei, este mai greu de depistat de autorităţi şi ne permite să ne canalizăm toate resursele în lucrarea practică de evanghelizare.“ Iată un exemplu biblic şi înţelept de urmat!

https://deschideochiicrestine.wordpress.com/2014/04/03/biserica-in-case-ii/

https://deschideochiicrestine.wordpress.com/2014/04/03/biserica-in-case-i/

////////////////////////////////////

Descoperirea cutremuratoare a pastorului John Mulinde

Aș dori să vă descriu puțin contextul dinainte de vizitarea Domnului. În 1987, când mi-am dedicat viața slujirii, am renunțat la slujba mea pentru a intra în slujire cu normă întreagă și simțeam adânc în inima mea că Domnul mă cheamă să predic Evanghelia. Aveam oarecum sentimentul că trebuie să merg la națiuni și să predic Cuvântul lui Dumnezeu națiunilor. Dar în timp ce eram încă angajat – lucram într-o companie de importexport – Domnul a început să-mi vorbească și să-mi spună: „Vreau să trăiești și să umbli prin credință. Aș vrea să nu te încrezi în nimic și să nu depinzi de nimic, nici măcar de propria ta putere, de propria ta înțelepciune sau de propria ta pricepere. Vreau să-Mi dai totul Mie și să trăiești prin credință.” Însă felul în care înțelegeam ce înseamnă să trăiești prin credință era foarte îngust. Eu credeam ca El vrea să renunț la jobul meu și că El va avea grijă de mine financiar, ceea ce am și făcut. Am plecat și mi-am dat demisia. Lucram în postul de director executiv al companiei. Am renunțat la job și m-am lansat în lucrarea de păstorire. Dar El continua să-mi spună: „Vreau să trăiești prin credință, ceea ce înseamnă că trebuie să-Mi dai Mie totul și să iei tot ce îți dau Eu.”

https://deschideochiicrestine.wordpress.com/2017/03/03/descoperirea-cutremuratoare-a-pastorului-john-mulinde/

/////////////////////////////////////

Pocăinţa adevărată, de Leonard Ravenhill

“Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare!” (F.Ap. 3:19)

  Cuvântul “pocăinţă” este unul dintre cele mai puţin dorite şi folosite cuvinte ale limbii noastre. Omului firesc pur şi simplu nu-i place să audă acest cuvânt, nicidecum să îl accepte ca pe o acţiune neapărat necesară pentru a se apropia de Dumnezeu. Dacă atunci când vorbim despre “credinţă” vom găsi poate câţiva ascultători, nu la fel stau lucrurile cu pocăinţa. De aceea, mulţi falşi slujitori ai Evangheliei l-au scos din vocabularul lor, îndemnând oamenii doar “să creadă”.

  Cu toate acestea, Scriptura rămâne fermă, atât în Vehiul Testament, cât şi în Noul Legământ. Prorocii din vechime au chemat oamenii la pocăinţă, la fel şi Ioan Botezătorul, apoi Domnul Isus. Apostolii au continuat cu acelaşi mesaj afirmând că: “…Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (F.Ap. 17:30)

   Ce vom face noi astăzi? Vom continua să trăim acest adevăr în viaţa noastră spirituală şi să-l proclamăm fără teamă în mijlocul unei lumi care îşi astupă urechile? Sau vom încerca să ne “îndulcim” mesajul, chemându-i pe oameni la binecuvântare?

   Pocăinţa este condiţia necesară pentru trezirea Bisericii lui Hristos din vremurile de pe urmă. În şase din şapte cazuri, Domnul porunceşte Bisericilor din Apocalipsa să se pocăiască. Vom asculta de acest mesaj, pocăindu-ne pentru ca “să vină de la Dumnezeu vremurile de înviorare”, sau îl vom ignora, ca de atâtea alte ori?

   Domnul să lucreze  în noi şi să ne trezească spre a ne apropia de El cu semerenie, cu pocăinţă şi cu încrederea că El are lucruri neimaginate pe care vrea să le facă cu noi şi prin noi!

Sursa:  http://trezireazi.wordpress.com/

/////////////////////////////////////

Adevarata inchinare – Zac Poonen

Daca vom implini ceea ce spune acest om al lui Dumnezeu in aceast mesaj, cu siguranta ca nu vom mai avea urcusuri si coborasuri in vietile noastre de crestini si vom experimenta cu adevarat “in duh si-n adevar”. Frati si surori, haideti sa aplicam ce spune acest om si sa-I dam totul lui Dumnezeu! Doamne ajuta-ne te rugam ! Amin !

Cont aici  https://deschideochiicrestine.wordpress.com/2012/07/03/adevarata-inchinare-zac-poonen/

/////////////////////////////////////

Scopul lui Dumnezeu pentru om ,de Zac Poonen

Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa. Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Hristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului, în care acesta căzuse. Întruparea lui Hristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat. Intenţia lui Dumnezeu, în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Hristos, este ca noi să putem fi readuşi în poziţia în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui. Salvarea noastră e prin credinţa în Hristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Hristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănarea cu Hristos. O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Hristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Hristos, cu trăsături caracteristice total diferite faţă de cele ale lui Isus din Nazaret. Isus, cel găsit în paginile Bibliei, este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7). Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr, până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot

Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a divinităţii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea, pentru că El era Fiul lui Dumnezeu. Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu. Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că „Dumnezeu nu poate fi ispitit” (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11). Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile); totuşi, Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta avea vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu cunoştea nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32); deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine Însuşi de privilegiile divinităţii. „Cuvântul era Dumnezeu (…) şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14). Dacă vrem să ne ferim de erezie, atunci ambele adevăruri privitoare la Persoana lui Hristos trebuie să le credem în egală măsură: atât dumnezeirea, cât şi umanitatea Lui. Nici un adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală divinităţii şi umanităţii lui Hristos

atunci, în înţelegerea şi-n slujirea noastră, vom ajunge să credem într-un Hristos incomplet, adică într-un „alt Isus”, decât în Acela care este revelat în Scriptură. Pierderea cauzată va fi pe măsura erorii comise, atât pentru viaţanoastră creştină cât şi pentru slujirea noastră. Suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Hristos, ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm, ca Om. Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul. El nu este numai Salvator, ci şi „Înainte mergător” al nostru (Evrei 6:20). El ne-a oferit un exemplu despre cum anume să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie. Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate celelalte resurse ale harului, pregătite de Dumnezeu, au menirea de a ne conduce la unicul scop final, şi anume, să putem fi potriviţi chipului Fiului Său. De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă din perspectiva ei corectă numai dacă este privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om: acela ca omul să fie făcut ca Isus. Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel: „Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (care reprezintă Oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare. Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşifinalitate. „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează

împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (…) căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29). Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme, tot mai mult, în asemănarea cu Isus. Astfel, vedem că atât Tatăl nostru, în ceruri, cât şi Duhul Sfânt, în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop: ca noi să putem deveni ca Isus. Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt. Isus n-a venit pe Pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: „A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi – Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) „în toate lucrurile”, nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca „Urmează-Mă”, pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii. Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma pe el aşa cum şi el L-a urmat pe Hristos, ar fi devenit fără sens. În asemenea condiţii, viaţa lui Hristos ar fi una pe care am putea-o doar admira, dar niciodată n-am putea-o urma. Slăvit să fie Dumnezeu, însă, că Hristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat. Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu mai este niciun motiv pentru care să nu putem „trăi şi noi cum a trăit El” (1 Ioan 2:6). Deoarece noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit ca om pe Pământ. Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face cu bucurie şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23); însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu credincioşii de azi sunt neroditori, fiind fără putere în lupta împotriva păcatului şi împotriva lui Satan. Când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), scuza pe care ne-o oferă Diavolul este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim, din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, ne aflăm într-o situaţie concretizată prin următoarele DOUĂ aspecte:

(1) Nu mai avem nicio scuză pentru a păcătui;

(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.

Astfel, rugăciunea lui Pavel este şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte, „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei,să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16). Numai prin cunoaşterea deplină a lui Hristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este Exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt. Uitându-ne la viaţa Lui, şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.

Pasaj din cartea “Trăind cum a trait Isus” de Zac Poonen

https://deschideochiicrestine.wordpress.com/2013/06/25/scopul-lui-dumnezeu-pentru-om-zac-poonen/

//////////////////////////////////////Neprihanirea

Marcel Crainic

Totuşi, Dumnezeu doreşte atât de mult o relaţie cu omul, încât a găsit soluţia: prin jertfa Domnului Isus Hristos, omul poate fi considerat neprihănit în ochii lui Dumnezeu în momentul în care Îl acceptă pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal, prin credinţă.  „…să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă” (Filipeni 3:9).

Neprihănirea noastră se bazează pe jertfa Domnului Isus Hristos pe cruce.  Astfel, neprihănirea lui Hristos este considerată ca fiind a noastră şi suntem neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu.

Cu toate că merităm osânda veşnică, suntem făcuţi neprihăniţi prin Isus Hristos.  Ieremia 23:5-6:„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.  În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!”

Omul nu are niciun merit în aceasta; este exclusiv decizia şi lucrarea lui Dumnezeu.  Putem alege să o acceptăm sau nu, dar este la îndemâna oricărui om, tocmai pentru ca nimeni să nu se mândrească cu neprihănirea lui.

Ca rezultat, vom petrece eternitatea în prezenţa Dumnezeului sfânt, curat, bun, blând şi neprihănit, care este neprihănirea noastră. Matei 13:43: „Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor”…

…Vom avea viaţă „…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:18).

Ce aduce neprihănirea:

Isaia 32:17: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roadele neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.”

Isaia 51:7: „Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.”

1 Petru 3:12: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.”

Habacuc 2:4: „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.”

Isaia 51:6: „Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.”

Romani 5:17: „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!.”

https://vesteaevangheliei.wordpress.com/2012/10/17/neprihanirea/

//////////////////////////////////////

Să biruim tacticile lui Satana

Eric B. Murdock

Satana face tot ce poate pentru a ne înșela. Din fericire, avem parte de ajutor divin pentru a evita capcanele sale.

Magicianul își pocnește degetele și un glob dispare chiar din fața ochilor tăi.

Minunat!

Apoi, el scoate un iepure dintr-un joben gol și face ca ceva să pară că levitează.

Uau! Cum face aceasta?

Magicienii au aflat cum să facă oamenii să creadă că au fost martori la ceva imposibil când, de fapt, ei au văzut doar ce a vrut magicianul ca ei să vadă.

Așa este! Magicienii nu-și taie cu adevărat asistentele în jumătate. Ei au găsit moduri inteligente să ne păcălească să credem că am văzut ceva ce, de fapt, nu s-a întâmplat. Secretul constă în iluzii și înșelăciune.

Deși aceasta este făcută doar pentru distracție și bună dispoziție, alte tipuri de iluzii și înșelăciuni sunt periculoase – atât fizic, cât și spiritual.

Un iluzionist și un înșelător periculos

Satana este dușmanul întregii neprihăniri și nu dorește ca cineva să-I urmeze pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos. El dorește ca noi să fim nenorociți așa cum este el (vedeți 2 Nefi 2:27).

Pentru a realiza aceasta, el face tot ce poate să ne facă se punem la îndoială sau să ignorăm adevărurile eterne. El lucrează neobosit să ne facă să fim confuzi și să credem că binele este rău și că răul este bine (vedeți Isaia 5:20). Acesta este motivul pentru care, uneori, el este cunoscut ca fiind tatăl minciunilor și cel mai mare înșelător (vedeți Moise 4:4). Și el face aceasta de foarte, foarte mult timp.

Căderea

În Grădina Edenului, Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei să nu mănânce din fructul pomului cunoașterii binelui și răului. Dacă mâncau, ei trebuiau să plece din grădină și, într-un final, aveau să moară. Dar Dumnezeu le-a spus că puteau să aleagă (vedeți Moise 3:16-17).

Satana dorește să distrugă planul lui Dumnezeu. El a încercat ispitind-o pe Eva să mănânce fructul oprit. El a mințit și a spus că ea nu avea să moară (ceea ce contrazicea exact ce spusese Dumnezeu). De asemenea, el i-a spus jumătăți de adevăruri (vedeți Moise 4:11).

În cele din urmă, atât Adam, cât și Eva au mâncat din fruct și au fost alungați din prezența lui Dumnezeu. Scripturile numesc aceasta „moarte spirituală”. De asemenea, ei au devenit muritori, ceea ce înseamnă că puteau să moară fizic. Acest lucru este cunoscut drept cădere.

Și noi, în calitate de urmași ai lui Adam și ai Evei, suntem separați de Dumnezeu și vom avea parte de moarte fizică. Suntem, de asemenea, puși la încercare prin greutățile vieții și ispitele lui Satana.

Toate acestea pot suna ca fiind un lucru rău, dar căderea este o parte importantă a planului Tatălui Ceresc. Ne oferă ocazia să învățăm și să progresăm folosindu-ne libertatea de a alege să facem bine. Și, datorită lui Isus Hristos și a ispășirii Sale, ne putem pocăi când păcătuim și ne putem pregăti să primim viață eternă. Tot ce s-a întâmplat din cauza căderii, Isus Hristos îndreaptă. Satana nu a oprit planul lui Dumnezeu.

Să biruim tacticile lui Satana

Satana continuă astăzi să încerce să ne păcălească și să ne înșele. Vă prezint în continuare moduri în care el face aceasta.

  1. Ispita

Lui Satana îi place să ne pună în cale gânduri necurate și neplăcute. El dorește ca acestea să ne pătrundă în minte și ca noi să acționăm potrivit lor. Noi ne putem împotrivi acestei ispite spunându-i lui Satana să plece (vedeți mesajul vârstnicului Stevenson de la pagina 4). Unul dintre lucrurile care ne oferă cea mai mare protecție împotriva ispitei este acela de a ne ruga mereu (vedeți Alma 13:28; 3 Nefi 18:15). Putem, de asemenea, să citim și să studiem scripturile. Ele aduc Spiritul în inima noastră, ne confirmă ceea ce este adevărat și ne întăresc împotriva viitoarelor ispite.

Satana continuă astăzi să încerce să ne păcălească și să ne înșele.

  1. Minciunile și înșelăciunea

Uneori, Satana ne spune lucruri, cum ar fi: „Niciodată nu faci ceva bine”, „Ai păcătuit prea mult pentru a mai putea fi iertat”, „Este imposibil să te schimbi” sau „N-ai nicio valoare și nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine”.

Acestea sunt minciuni. Nu le credeți! Acesta este adevărul: Dumnezeu vă iubește și se bucură pentru voi, deoarece sunteți copiii Săi. Sunteți minunați! Aveți atât de mult potențial și, când Îl urmați, viitorul vostru este luminos! Chiar și când faceți greșeli, puteți continua să aveți speranță și, împreună cu Hristos, să schimbați lucrurile în bine.

Puteți fi siguri că Satana vă va spune mereu minciuni. Puteți fi, de asemenea, siguri că Spiritul vă va spune mereu adevărul (vedeți Iacov 4:13). Acesta este unul dintre motivele pentru care este important să ne străduim să avem mereu Spiritul cu noi.

Putem, de asemenea, să identificăm minciunile lui Satana și să ne împotrivim lor citind cu regularitate scripturile și mesajele conducătorilor Bisericii. Puteți găsi versete sau citate înălțătoare care să vă aducă aminte adevăruri care combat minciunile lui Satana. Le puteți memora sau le puteți pune într-un loc în care le veți vedea des.

  1. Disperarea

Lui Satana îi place când ne simțim descurajați. El dorește ca noi să credem că tot ceea ce ne deprimă va fi mereu în jurul nostru. Dar, acest lucru nu este adevărat.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat că Satana dorește să credem aceasta, deoarece „[Satana] știe că el nu poate deveni mai bun, că el nu poate progresa, că el nu va avea niciodată un viitor mai bun. El este o ființă nenorocită care are limitări eterne și dorește ca și [voi] să fiți nenorociți. Așadar, nu cădeți în această cursă!”1.

Tatăl Ceresc și Isus Hristos doresc ca voi să fiți fericiți. Dacă ne întoarcem către Ei, Ei ne pot ajuta să trecem peste încercări și să găsim pace și bucurie.

Noi știm cine va câștiga în cele din urmă

Salvatorul ne invită să „[ne întoarcem] către [El] în fiecare gând; [să nu ne îndoim, să nu ne temem]” (Doctrină și legăminte 6:36). Când dăm ascultare acestei invitații, harul Său și puterea Sa ispășitoare vor fi mereu mai puternice decât încercările lui Satana de a ne înșela. Nu trebuie să cădem pradă tacticilor lui Satana. Putem avea curajul și tăria de a birui ispitele lui Satana și de a trece peste încercările vieții.

Nu lăsați inimile voastre să fie tulburate, de Howard Lyon

Salvatorul a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). De asemenea, El a spus: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Isus Hristos ne poate ridica și ne poate întări împotriva oricărei tactici pe care Satana încearcă s-o folosească împotriva noastră. Când ne aducem aminte de Salvator și învățăturile Sale, putem vedea prin înșelătoriile și iluziile lui Satana și putem vedea „[lucrurile] așa cum sunt ele într-adevăr” (Iacov 4:13).

Isus Hristos ne ridică și ne întărește împotriva oricărei tactici pe care Satana încearcă s-o folosească.

///////////////////////////////

VREMURILE DIN URMĂ

Câteva idei lansate cu aproape două mii de ani înaintea noastră

Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei

Capitolul 4

Dar Duhul spune lămurit* că **, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de† duhuri înselătoare si†† de învăţăturile dracilor,

*Ioan 16:13; 2Tes. 2:3; 2Tim. 3:1, etc.; 2Pet. 3:3; 1Ioan 2:18; Iuda 1:4, 18.

**1Pet. 1:20. †2Tim. 3:13; 2Pet. 2:1; Apoc. 16:14. ††Dan. 11:35, 37, 38; Apoc.

9:20

abătuţi* de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul** rosu în însusi cugetul lor.

*Mat. 7:15; Rom. 16:18; 2Pet. 2:3. **Efes. 4:19

Ei opresc* căsătoria si întrebuinţarea bucatelor** pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate† cu mulţumiri†† de către cei ce cred si cunosc adevărul.

*1Cor. 7:28, 36, 38; Col. 2:20, 21; Evr. 13:4. **Rom. 14:3, 17; 1Cor. 8:8.

 

†Gen. 1:29; Gen. 9:3. ††Rom. 14:6; 1Cor. 10:30

 

Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, si nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, 5. pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu si prin rugăciune.

 

 

 

 

Epistola sobornicească a lui Iuda

 

Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor* fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.

*1Tim. 4:1; 2Tim. 3:1; 2Tim. 4:3; 2Pet. 2:1; 1Pet. 3:3

 

Ei sunt aceia care* dau nastere la dezbinări, oameni supusi poftelor firii**, care n-au Duhul.

*Prov. 18:1; Ezec. 14:7; Osea 4:14; Osea 9:10; Evr. 10:25. **1Cor. 2:14; Iac.

 

3:15

 

 

 

A doua epistolă a lui Pavel către Timotei

 

 

 

Capitolul 3

 

Să stii că în* zilele din urmă vor fi vremuri grele.

*1Tim. 4:1; 2Tim. 4:3; 2Pet. 3:3; 1Ioan 2:18; Iuda 1:18

 

Căci oamenii vor fi iubitori de sine*, iubitori de bani**, lăudărosi†, trufasi, hulitori††, neascultători de părinţi*†, nemulţumitori†*, fără evlavie,

*Filip. 2:21. **2Pet. 2:3. †Iuda 1:16. ††1Tim. 6:4. *†1Tim. 1:20; 2Pet. 2:12;

 

Iuda 1:10. †*Rom. 1:30

 

fără * dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori**, neînfrânaţi†, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

*Rom. 1:31. **Rom. 1:31. †2Pet. 3:3

 

vânzători*, obraznici, îngâmfaţi; iubitori** mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

*2Pet. 2:10. **Filip. 3:19; 2Pet. 2:13, etc.; Iuda 1:4, 19

 

având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea*. Depărtează-te de oamenii acestia**.

*1Tim. 5:8; Tit 1:16. **2Tes. 3:6; 1Tim. 6:5

 

De altfel, toţi* cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.

*Ps. 34:19; Mat. 16:24; Ioan 17:14; Fap. 14:22; 1Cor. 15:19; 1Tes. 3:3

 

Dar* oamenii răi si înselători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii si se vor amăgi si pe ei însisi.

*2Tes. 2:11; 1Tim. 4:1; 2Tim. 2:16

 

Tu* să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat si de care esti deplin încredinţat, căci stii de la cine le-ai învăţat;

*2Tim. 1:13; 2Tim. 2:2

 

din pruncie cunosti Sfintele* Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

*Ioan 5:39

 

Toată * Scriptura este insuflată de Dumnezeu si de folos** ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

*2Pet. 1:20, 21. **Rom. 15:4

 

pentru ca* omul lui Dumnezeu să fie desăvârsit si cu totul destoinic** pentru orice lucrare bună.

*1Tim. 6:11. **2Tim. 2:21

 

…………………………

 

 

 

LEPADAREA DE CREDINTA

 

 

 

Joh 16:13 Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi dela El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 

 

 

 

 

2Th 2:3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,

 

2Th 2:4 protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.

 

 

 

2Ti 3:1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

 

2Ti 3:2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie,

 

2Ti 3:3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,

 

2Ti 3:4 vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu;

 

2Ti 3:5 avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

 

2Ti 3:6 Sînt printre ei unii, cari se vîră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frămîntate de felurite pofte,

 

2Ti 3:7 cari învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.

 

2Ti 3:8 După cum Iane şi Iambre s’au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sînt stricaţi la minte şi osîndiţi în ce priveşte credinţa.

 

2Ti 3:9 Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.

 

 

 

 

 

2Pe 3:3 Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor,

 

2Pe 3:4 şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!”

 

 

 

1Jn 2:18 Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s’au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

 

1Jn 2:19 Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.

 

1Jn 2:20 Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru.

 

1Jn 2:21 V’am scris nu că n’aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.

 

 

 

Jud 1:4 Căci s’au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, cari schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn şi Domn Isus Hristos.

 

Jud 1:18 Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, cari vor trăi după poftele lor nelegiuite.

 

Jud 1:19 Ei sînt aceia cari dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, cari n’au Duhul.

 

 

 

2Pe 2:1 În norod s’au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.

 

 

 

 

 

Rev 16:13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu nişte broaşte.

 

Rev 16:14 Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.

 

Rev 9:20 Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

 

Rev 9:21 Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.

 

 

 

 

 

Dan 11:35 Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la vremea sfîrşitului, căci sfîrşitul nu va fi decît la vremea hotărîtă.

 

Dan 11:36 Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini.

 

Dan 11:37 Nu va ţinea seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi.

 

https://costyconsult.wordpress.com/2011/10/22/lepadarea-de-credinta-texte-biblice/

 

/////////////////////////////////////////////

APARIȚIA RĂULUI ÎN UNIVERS

 

Apariția răului în lume este un subiect important dar care poate fi tratat doar apelând la mister de la un anumit punct înainte pentru simplul fapt că revelația Scripturii nu este completă în ce privește acest subiect.

 

Metoda la care apelez pentru a găsi un răspuns este aceasta: voi arăta ce se întâmplă în relație cu Dumnezeu atunci când se săvârșește păcatul și de acolo vom putea extrage un principiu care ne va oferi un răspuns cu privire la apariția răului în lume.

 

  1. Căderea lui Satan

Dacă sfințirea, dacă orice dorință de bine, dacă orice zvâcnire sfântă este rezultatul lucrării Duhului Sfânt, într-un cuvânt – dacă tot ce este bun își are originea în Dumnezeu, înseamnă că păcatul este absența sau rezultatul lipsei intervenției sfințitoare a lui Dumnezeu.

 

Teza apariției păcatului este aceasta: pentru ca păcatul să apară nu este nevoie de o acțiune din partea lui Dumnezeu sau de o intervenție activă în producerea răului, ci este suficient ca Dumnezeu să-și retragă prezența protectivă, restrictivă și sfințitoare.

 

Consider că acesta este cazul lui Lucifer și acesta este răspunsul la întrebarea: cum a apărut păcatul în lume? Păcatul apare când se retrage binele, întunericul apare când se retrage lumina.

 

Trebuie precizat totuși că Lucifer nu a fost un înger de sine stătător, ci el, chiar în timpul păcătuirii sale, era susținut de Dumnezeu. Totuși, susținerea lui Dumnezeu are două aspecte: susținerea existenteței și susținerea spirituală. Susținerea existenței lui Lucifer nu a încetat niciodată din momentul în care a fost creat pentru că nu există ființă care să poată exista fără susținerea continuă și activă a lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere Lucifer va fi susținut în existență pentru toată eternitatea doar de Dumnezeu.

 

Totuși, apariția păcatului în Lucifer s-a datorat retragerii susținerii sfințitoare a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu și-a retras protecția de peste Lucifer iar el a căzut prin sine însuși.

 

  1. Căderea lui Adam.

Scriptura descrie episodul căderii lui Adam prezentându-L pe Dumnezeu în termeni umani. Acest lucru este important pentru că ne oferă un indiciu care ne ajută să înțelegem cum un om perfect a putut fi corupt ca să cadă în păcat.

 

Geneza 3:8 „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.”

 

Este interesant că în momentul în care Satan o ispitește pe Eva iar Eva își seduce bărbatul ca să nu asculte de Dumnezeu – Dumnezeu nu umblă prin grădină, ci pare să fie absent.

 

Este clar că acum nu vorbim despre omniprezența lui Dumnezeu, ci de prezența manifestată a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu UMBLA prin grădină, în momentul căderii în păcat El nu umblă prin grădină putând să prevină păcatul în felul acesta.

 

Așadar, căderea în păcat a lui Adam a fost posibilă doar pentru că prezența manifestată a lui Dumnezeu a fost retrasă. Dumnezeu nu l-a ispitit pe Adam dar nu a prevenit prin prezența Sa manifestată căderea acestuia.

 

Dumnezeu i-a susținut sfințenia lui Adam primită prin creație. În momentul retragerii prezenței susținătoare a lui Dumnezeu, omul a căzut. Dumnezeu nu a trebuit să-l împingă pe om în păcat pentru aceasta, ci doar să-și retragă puterea susținătoare.

 

Dumnezeu nu a fost nedrept făcând acest lucru deoarece nu avea nici o obligație să susțină neprihănirea omului. Adam avea responsabilitatea să rămână sfânt, așa cum l-a creat Dumnezeu. Omul a fost perfect în sine dar nu putea rămâne așa prin sine pentru că orice este sfânt vine de la Dumnezeu, nu doar ca sursă, ci și ca susținere.

 

Dumnezeu nu a trebuit să poruncească sau să producă păcatul. El nici nu putea să producă păcatul deoarece este sfânt. De asemenea, este clar că El a poruncit ascultarea de El. Totuși, Dumnezeu a controlat apariția păcatului în om prin retragerea Sa. Astfel, Dumnezeu este sfât, drept dar și suveran.

 

Trebuie să nu uităm un aspect important. În Dumnezeu avem viața, ființa și mișcarea. Absolut toate lucrurile se țin prin El. Suntem dependenți de El în viața noastră fizică. Cu atât mai mult, suntem dependenți în viața noastră spirituală.

 

  1. Decăderea societății

Căderea agresivă și treptată a umanității este descrisă prin retragerea lui Dumnezeu și a harului Său restrictiv. Din nou, nu vorbim despre omniprezența Sa, ci despre harul Său restrictiv prin care păcatul în lume este ținut în control. După fiecare fază a retragerii lui Dumnezeu, omenirea se cufundă mai puternic în păcat. Decăderea morală și spirituală are nivele în regresia ei.

 

Romani 1:24 „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile,”

 

Romani 1:26 „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;“

 

Romani 1:28 „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. „

 

  1. Decăderea maximă a umanității pe pământ

În perioada necazului cel mare sunt descrise câteva episoade ale decăderii spirituale și morale a umanității. Dar motivul pentru care această decădere nu are frâne este pentru că Biserica este retrasă de pe pământ împreună cu lucrarea Duhului Sfânt care restricționa păcatul în lume. Dumnezeu lasă lumea în voia minții ei blestemate.

 

Singura manifestare a lui Dumnezeu este prin mânia Lui. Într-un sens aceasta este o pregustare a mâniei lui Dumnezeu care va consuma necontenit necredincioșii în iad.

 

Apocalipsa 9:20 „Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor. „

 

Apocalipsa 16:9 „Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. „

 

Apocalipsa 16:11 „Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor. „

 

Apocalipsa 16:21 „O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare. „

 

  1. Iadul

Ce este iadul? Iadul nu este lipsa totală a prezenței lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu se poate retrage total de undeva deoarece El este omniprezent și nimic nu poate exista fără susținerea Sa plină de putere.

 

Când vorbim de iad vorbim despre manifestarea lui Dumnezeu prin mânie și dreptate. Manifestarea Lui prin dragoste, milă, îndurare și bunătate lipsește cu desăvârșire.

 

Oamenii nu se vor face mai buni odată cu intrarea lor în iad așa cum par să afirme unii, pentru că asta ar însemna că ei pot deveni mai buni fără lucrarea de regenerare și sfințire a Duhului Sfânt. Dimpotrivă, ei se vor adânci în depravarea lor pentru că rezultatul absenței manifestării lui Dumnezeu nu poate fi decât mai mult păcat.

 

Ce avem de învățat de aici?

 

Și dacă am fi perfecți noi nu putem sfinți și desăvârșiți prin noi înșine. A cârti împotriva lui Dumnezeu cum că noi am fi făcut altfel decât Adam înseamnă să ratăm scopul exercițiului citirii evenimentului căderii care este tocmai acela de a ne arăta că fără Dumnezeu și dacă am fi perfecți noi foarte rapid ne-am strica.

 

Ca ființe căzute este un miracol că astăzi ne aflăm într-o relație de tată-fiu cu Dumnezeul nostru. Este miracolul crucii, miracolul regenerării, al răscumpărării, al înfierii și al sfințirii. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru acest lucru și să nu uităm că depindem de Dumnezeu în orice privință, în cele materiale dar mai cu seamă în cele spirituale.

 

https://sf3.ro/aparitia-raului-in-univers/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

POCAINTA SAU MOARTE, De Rosco Brong

 

 

 

 

 

Demodata doctrina  a pocaintei, parasita cu desavarsire, inca se mai gaseste in Biblie!

 

 

 

„‚Credeti voi’, le-a raspuns Isus, ‚ca acesti Galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti Galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun nu; ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel. Sau acei optsprezece insi, peste care a cazut turnul din Siloam, si i-a omorat, credeti ca au fost mai pacatosi decat toti ceilalti oameni, care locuiau in Ierusalim? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel’” (Luca 13:2-5).

 

 

 

          Milioane de oameni confunda pocainta cu penitenta, o inventie romano-catolica, in intregime straina Bibliei.  Multi altii confunda pocainta cu parerea de rau sau intristarea  pentru pacat, de aceea, in acelasi mod, dictionarul Webster urmand uzantei generale, defineste in mod eronat pocainta ca: „remuscare pentru pacate urmata de o indreptare a vietii”. Astazi, majoritatea protestantilor si alaturi de ei, baptistii contemporani, ignora doctrina pocaintei sau o explica in mod fals ca nefiind nimic mai mult decat o momentana ,,hotarare pentru Cristos”.

 

 

 

  1. Definitia pocaintei

 

 

 

          Daca recunoastem ca termenii „a se pocai” si „pocainta” sunt traducerea din limba greaca a expresiilor metanoeo si metanoia, nu ne va fi dificil sa deprindem sensul pe care aceste cuvinte il au in Noul Testament.  Orice cititor care nu cunoaste greaca, poate cu usurinta verifica informatia data aici, recurgand la Englishman’s Greek Concordance  sau la Young’s Analytical Concordance.

 

 

 

          Problema este putin confuza pentru cititorul Bibliei de limba engleza (al versiunii populare), din cauza ca aceleasi cuvinte, ,,a se pocai,”  ,,a nu se pocai de” si ,,fara pocainta” sunt traducerea gresita a termenilor grecesti metamelomai si ametameletos care pot fi traduse mult mai bine in engleza, prin expresia: ,,a regreta.”

 

 

 

CE ESTE POCAINTA?

 

 

 

          Pocainta este uneori definita ca o „schimbare a mintii”.  Problema cu aceasta definitie este ca,  foarte usor, poate deveni de neinteles.  Pocainta, conform Bibliei, nu este pur si simplu o schimbare a mintii in sensul unei dorinte sau opinii de moment, ca si cum cineva ar vrea sa comande cotlete de porc pentru cina, dar vazandu-l pe vecinul sau cu o friptura apentisanta „isi schimba mintea” comandandu-si friptura pentru el insusi.  Mai degraba, pocainta este o schimbare a mintii in sensul conceptiilor si atitudinilor fundamentale.

 

 

 

„A se pocai” asa cum s-a stabilit anterior este termenul pentru grecescul metanoeo.  Acest cuvant in alcatuire este compus din noeo insemnand „gandire”, „intelegere” sau „a fi patruns de o idee” si prefixul meta, care poate insemna  „dupa” si intotdeauna indica „o schimbare”.  Astfel ca termenul poate fi tradus „a se razgandi” „a gandi mai bine” sau „ a avea o altfel de minte”.

 

 

 

Verbul simplu noeo apare de 14 ori in greaca Noului Testament.  Traducatorii versiunii King James l-au tradus de 10 ori „a intelege,” de doua ori „a-si da seama de”, o data „a gandi” si inca o data „a se gandi la”.  Acestea alcatuiesc metanoeo „a se pocai” putand fi foarte bine cu „a avea o altfel de intelegere”.

 

 

 

  1. Pocainta si credinta

 

 

 

O corecta intelegere a pocaintei ne va scuti de ideea gresita ca aceasta este ceva separat  si diferit de credinta si de invatatura falsa conform careia mantuirea prin credinta premerge pocaintei. Cand Scripturile amintesc pocainta si credinta impreuna, ordinea este „pocainta si credinta” niciodata „credinta si pocainta”.

 

 

 

POCAINTA SI CREDINTA

 

 

 

Motivul pentru ordinea scripturala este destul de limpede.  Mintea naturala este incapabila de  credinta mantuitoare.  Dar cand un om are o minte schimbata, o minte duhovniceasca asemeni mintii lui Cristos, atunci el crede Cuvantul lui Dumnezeu, el va fi de acord ca judecata lui Dumnezeu este asupra lui, el accepta hotararile lui Dumnezeu in Cristos pentru el – aceasta este credinta mantuitoare.

 

 

 

Pocainta este o schimbare radicala a mintii de la necredinta la credinta, asa deci credinta este atitudinea unei ratiuni transformate.  Acesta este motivul pentru care pocainta si credinta au fost infatisate ca favoruri  inseparabile.  Si aceasta fiindca de obicei gasim ambii termeni folositi, fara deosebire unul de altul, intrucat ambii, necesarmente, se implica reciproc.

 

 

 

  1. Porunca pocaintei

 

 

 

„Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti…” (Fapte 17:30-31).

 

 

 

 

 

TOTI TREBUIE SA SE POCAIASCA

 

 

 

Se poate presupune ca numai cei mai mari pacatosi au fost chemati sa se pocaiasca, dar nu este asa. Dumnezeu „porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca”.  Pocainta nu este doar o dorinta de schimbare a punctului de vedere si al atitudinilor; ea este o schimbare absolut necesara – o porunca directa de la Dumnezeu.

 

 

 

Nu doar pacatosilor pierduti, ci si crestinilor li se porunceste sa se pocaiasca, atunci cand ei pacatuiesc.  In Apocalipsa capitolele 2 si 3 citim scrisorile din partea lui Isus Cristos catre cele sapte Biserici. Cinci dintre ele includ chemari la pocainta. Nu pacatosilor pierduti, ci Bisericii din Corint, Pavel ii scrie:

 

 

 

„Macar ca v-am intristat prin epistola mea, nu-mi pare rau; si chiar daca mi-ar fi parut rau – caci vad ca epistola aceea v-a intristat (macar ca pentru putina vreme) – totusi, acum ma bucur, nu pentru ca ati fost intristati, ci pentru ca intristarea voastra v-a adus la pocainta. Caci ati fost intristati dupa voia lui Dumnezeu, ca sa n-aveti nici o paguba din partea noastra” ( II Cor. 7:8-10 ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1. Nevoia de pocainta

 

 

 

Pentru a fi primit de Dumnezeu, omul trebuie sa aiba o minte schimbata, din cauza faptului ca mintea cu care a fost nascut in carne este in dusmanie impotriva lui Dumnezeu si nu poate primi lucrurile lui Dumnezeu.

 

 

 

In zilele lui Noe „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau” (Gen. 6:5).

 

 

 

David, prin inspiratie, afirma: „Cel rau zice cu trufie: ‚Nu pedepseste Domnul! Nu este Dumnezeu!’ Iata toate gandurile lui” ( Ps.10:4).

 

 

 

Iata de ce Pavel ne spune: „Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste” (1 Cor. 2:14).

 

 

 

„Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna. Deci, cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu” (Rom. 8:7-8).

 

 

 

 

 

O MINTE SANATOASA

 

 

 

Religiile false ii pot innebuni pe oameni, sau nebunii pot avea false religii, dar nu tot asa este cu adevarata religie  a lui Isus Cristos. „Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta” (2 Tim. 1:7).

 

 

 

Uneori poate fi o problema de opinie, de felul, cine este sanatos si cine este bolnav, dar fara scepticism, suntem incredintati de apostolul inspirat, daca acceptam Cuvantul lui Dumnezeu, ca „avem gandul lui Cristos” (I Cor. 2:16).

 

 

 

  1. Pocainta – De la … si Catre …

 

 

 

Pocainta este o schimbare a atitudinii mintii, ea este o trecere  de la un anumit fel de punct de vedere la alta atitudine.  Si de aceea aflam:

 

 

 

          Pocainta este de pacate: „I-am dat vreme sa se pocaiasca … de curvia ei” (Apoc. 2:21).

 

 

 

„Ceilalti oameni, cari n-au fost ucisi de aceste urgii, nu s-au pocait de faptele mainilor lor, ca sa nu se inchine dracilor si idolilor de aur, de argint, de arama, de piatra si de lemn, cari nu pot nici sa vada, nici sa auda, nici sa umble. Si nu s-au pocait de uciderile lor, nici de vrajitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtisagurile lor” (Apoc. 9:20-21).

 

 

 

DE LA FAPTELE MOARTE LA DUMNEZEU

 

 

 

Pocainta este pentru faptele moarte: „temelia pocaintei, de faptele moarte…” (Evr. 6:1). „Faptele moarte” reprezinta faptele bune ale pacatosilor prin care incearca sa isi faureasca  propria lor nevinovatie.  Pacatosul trebuie sa renunte la a mai incerca sa se salveze singur, mai inainte ca el sa poata fi mantuit de Isus Cristos.

 

 

 

Pocainta este catre Dumnezeu: „Pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Cristos” (Fapte 20:21).  In pocainta, mintea care odata era nesupusa si razvratita s-a impacat cu Dumnezeu.

 

 

 

  1. Alternative la pocainta

 

 

 

„Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel” (Luca 13:3).  Firea omului nu s-a schimbat. In zilele in care Isus umbla pe acest pamant, oamenilor le placea sa arate spre nenorocirile altora ca manifestari ale dreptatii divine.  Isus a spus ca acestea erau doar exemple ale unei judecati mult mai mari care va veni peste toti cei care nu se pocaiesc.

 

 

 

PEDEAPSA VESNICA

 

 

 

Pacatosul care nu se pocaieste va pieri nu doar in aceasta viata, ci si in vesnicie. „Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica” (Mat.25:46) „vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica” (2 Tes. 1:9).

 

 

 

Marcu ne reda cuvintele iesite chiar de pe buzele  lui Isus Insusi „Daca mana ta te face sa cazi in pacat, taie-o; este mai bine pentru tine sa intri ciung in viata, decat sa ai  doua maini si sa mergi in gheena, in focul in care nu se stinge: unde viermele lor nu moare, si focul nu se stinge” ( Marcu 9:43-44).

 

 

 

Ne aducem aminte de profetia lui Isaia: „Caci dupa cum cerurile cele noi, si pamantul cel nou, pe care le voi face, vor dainui inaintea Mea – zice Domnul – asa va dainui si samanta voastra si numele vostru. In fiecare luna noua si in fiecare Sabat, va veni orice faptura sa se inchine inaintea Mea, – zice Domnul.” „Si cand vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au razvratit impotriva Mea; caci viermele lor nu va muri, si focul lor nu se va stinge; si vor fi o pricina de groaza pentru orice faptura” ( Is. 66:22-24).

 

 

 

POCAINTA SAU MOARTE

 

 

 

7.Concluzie

 

 

 

Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat si cu siguranta se va implini.  El nu este un om care ar putea minti sau care s-ar razgandi.  Daca noi suntem in dezacord cu El, singura cale prin care putem veni in acord cu El este pocainta, fiindca El nu se schimba.

 

 

 

Dumnezeu „porunceste ACUM tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca.” Nu maine, nu altadata, ci „ACUM este ziua mantuirii” ( II Cor. 6:2).

 

 

 

Daca tu nu esti mantuit prin harul Sau, poate ca acum Dumnezeu iti daruieste „pocainta pentru a trai” ( Fapte 11:18).

 

 

 

Traducere de V.S. Avram

 

http://abaptistvoice.com/Romana/articole/pocainta_sau_moarte[1].ev.htm

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Vladimir Pustan  11. De ce atâtea culte creștine?

 

 

 

”Nu există iubire în căsătorie. Iubirea este în oameni iar ei trebuie să pună iubirea în cutia aceasta. Nu există romantism în căsătorie ci doar matematică. De aceea trebuie adus. Va trebui să învățați să vă mențineți arta de a dărui, de a iubi, de a comunica, de a ține cutia plină. Dacă vrei să iei mai mult decât pui, cutia va rămâne mereu goală …

Mai pe scurt, căsătoria nu înseamnă doar o comuniune spirituală, înseamnă și să nu uiți să duci gunoiul …

(Vladimir Pustan – Trezește-mă când moartea-i la fereastră)

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Putem vorbi despre persecuția creștinilor în Occident?

autor: Beatrice Cristina

Ce este, până la urmă, persecuția? Scott Rempell este de părere că o definiție corectă a persecuției trebuie să se bazeze pe trei stâlpi fundamentali: dauna produsă, gravitatea acțiunii și legitimitatea încălcată. Persecuția nu este un termen inventat doar în contextul creștinismului. Prigoana sau persecuția există de când există umanitatea. Cei puternici, cei cu privilegii, cei mulți puteau să recurgă la persecuție fie pentru a da o lecție, fie ca să extermine o comunitate aflată în dezavantaj numeric sau într-o poziție inferioară a raportului de forțe. Motivele persecuției, de asemenea, pot fi politice, ideologice/religioase, etnice. Astfel avem popoare care de-a lungul istoriei au cunoscut prigoana, iar cel mai notoriu exemplu este cel al poporului evreu. Nu cunosc alt popor care în întreaga sa istorie să aibă atât de multe episoade în care să fi experimentat încercarea de-a fi exterminat.

 

Un alt timp de prigoană este cea ideologică.

Comunismul a adus cu sine ura de de clasă îndreptată împotriva unor întregi categorii sociale. Chiaburii, boierii și intelectualii s-au trezit dezmoșteniți doar pentru vina de-a nu fi săraci, needucați sau din familii simple. Nu trebuie să ne ducem în Siberia, căci România anilor 50 și 60 ne oferă un trist pomelnic al celor persecutați pentru vina de-a fi altfel. „Fenomenul Pitești”, cărțile lui Paul Goma, Ioan Ioanid, Wurmbrand sunt doar câteva mărturii care atestă felul în care arată o astfel de persecuție.

 

Prigoana actuală din Coreea de Nord se bazează pe ceea ce Kim Ir-sen, fondatorul partidului comunist nord coreean, numea Ideea Juche. Independența politică, economică și militară față de China și URSS. Această „idee” însă s-a transformat curând în ideologie națională, iar conducătorul într-un semizeu. Creștinismul sau orice formă religioasă a fost respinsă și aspru pedepsită. Sute și mii de mărturii vorbesc despre lagărele de concentrare, de înfometări, de crime teribile pentru simplul motiv de-a nu te supune „divinei” idei Juche sau pentru vina de-a fi creștin. Avem mărturii și în limba română (vezi Yeonmi Park, Drumul catre libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord, Polirom, 2015).

 

Acestea sunt contextele în care putem vorbi literalmente și de persecuție religioasă.

Bisericile sunt închise sau demolate – vă rog citiți Arhipelagul Gulag de Soljenițîn sau mai recenta Vremuri Second Hand a Svetlanei Alexievici – preoții sau păstorii sunt băgați în închisori, enoriașii sunt intimidați, interogați sau cei mai gălăgioși, asasinați. Propun ca războaiele religioase de azi și de ieri să le lăsăm pentru o altă discuție, mai detaliată, fiindcă nu mi-am stabilit ca obiectiv să analizez situația creștinismului global.

 

//////////////////////////////////////////

Identificarea Adevăratei Biserici A Lui Dumnezeu În Cartea Apocalipsa Lui Ioan

 

Written by Gabriel Baicu

Aş vrea să prezint cititorului starea organizaţiei Bisericii Creştine, înainte şi după ce a devenit instituţie bisericească, aşa cum este ea prezentată în cartea Apocalipsa lui Ioan. Isus Cristos s-a adresat diferit Bisericii şi instituţiei bisericeşti, în cele două perioade principale, adică înainte şi după oficializarea acesteia în Imperiul Roman, scoţând în evidenţă trăsături specifice. De asemenea, El s-a exprimat nuanţat, de la o etapă la alta, în cadrul fiecărei perioade din istoria Bisericii, asupra Bisericii celor născuţi din Dumnezeu şi asupra Bisericilor instituţionale.

 

„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: ‚Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: <Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti>>.” [(Apocalipsa lui Ioan 2: 1-5); ref. 113 în Biblia Ortodoxă]

 

Isus Cristos se adresează, în această epistolă, unei organizaţii bisericeşti care îmbină, aşa cum am arătat, elemente de spiritualitate cu un început de apostazie, datorat prezenţei, în cadrul ei, a primilor reprezentanţi ai viitoarei configuraţii instituţionale, adică a apostolilor mincinoşi. În orice caz, elementul spiritual predomină chiar dacă, în ansamblu ei, organizaţia bisericească, ca atare, este afectată de o anumită răceală spirituală, adică de pierderea „dragostei dintâi.”

 

„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‚Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat: ‚Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” [(Apocalipsa lui Ioan 2: 8-10); ref. 114 în Biblia Ortodoxă]

 

Este singura epistolă în care Isus Cristos nu a avut de făcut nici o mustrare. S-a adresat Bisericii, aflată în perioada persecuţiilor şi care se prezenta într-o stare de bogăţie spirituală. Pericolul venea din afară şi nu din interior.

 

„Îngerului Bisericii din Pergam Scrie-i: <<Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie>>.” [(Apocalipsa lui Ioan 2: 12-14); ref. 115 în Biblia Ortodoxă]

 

Este o perioadă de tranziţie, în care semnele „curviei spirituale” încep să se facă simţite, este probabil perioada imediat următoare recunoaşterii Religiei Creştine în Imperiul Roman. Nu poate fi vorba despre o „curvie” fizică, pentru că acest fenomen nu a apărut doar atunci, ci a existat cu mult înainte, după cum putem observa în epistolele apostolului Pavel către Corinteni.

 

„Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: <<Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă: <<Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia acea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor>>.” [(Apocalipsa lui Ioan 2: 18-20); ref. 116 în Biblia Ortodoxă]

 

Împotriva influenţei membrilor Bisericii Spirituale Unice, ale căror realizări spirituale sunt apreciate de Isus Cristos, taina fărădelegii, adică femeia imorală, instituţia bisericească apostaziată, de care se vorbeşte în Apocalipsa lui Ioan, cap. 17, continuă să „curvească” cu împăraţii pământului şi dobândeşte o influenţă din ce în ce mai mare religioasă şi politică.

 

„Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: <<Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi venii peste tine. Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici>>.” [(Apocalipsa lui Ioan 3: 1-4); ref. 117 în Biblia Ortodoxă]

 

Această epistolă prezintă, într-un mod deosebit de sugestiv, instituţia bisericească stabilită după oficializarea Creştinismului în Imperiul Roman. Membrii Bisericii celor născuţi din Dumnezeu sunt o minoritate, în mijlocul unor mase mari de convertiţi la Creştinism, care însă abordează respectivele învăţături într-un mod ne spiritual. Instituţia bisericească este aproape moartă, din punct de vedere spiritual, şi cele câteva nume nu mai au capacitatea de a influenţa cursul istoriei Creştinismului în sens pozitiv.

 

„Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: <<Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul meu şi n-ai tăgăduit Numele meu>>.” [(Apocalipsa lui Ioan 3: 7-8); ref. 118 în Biblia Ortodoxă]

 

Reproşul pe care îl face Isus Cristos este lipsa de putere manifestată în interiorul instituţiilor religioase creştine. Membrii Bisericii Spirituale Unice din mijlocul instituţiilor bisericeşti continuă să păzească Cuvântul lui Dumnezeu şi nu tăgăduiesc numele Lui. Instituţia bisericească, pe de altă parte, nu are putere ci are doar o „formă de evlavie, dar tăgăduind puterea lui Dumnezeu,” aşa cum se exprimă apostolul Pavel. (2 Timotei 3: 5) Ritualurile continuă să se îndeplinească, există mult formalism religios, dar nu se face simţită, atât cât ar trebui, prezenţa lui Dumnezeu, pentru că nu există destulă deschidere spirituală.

 

„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: <<Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi>>.” [(Apocalipsa lui Ioan 3: 14-18); ref. 119 în Biblia Ortodoxă]

 

Aurul reprezintă credinţa, hainele albe puritatea spirituală, şi doctoria pentru ochi simbolizează cunoaşterea lui Dumnezeu. Toate acestea sunt deficitare în ultima fază de dezvoltare a instituţiilor bisericeşti. Isus Cristos descrie mai bine decât oricine starea instituţiei religioase creştine din vremurile noastre: „Ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Este vorba despre sărăcie spirituală, deoarece, în ceea ce priveşte bogăţia materială, aceasta nu lipseşte. Cel mai trist, însă, este faptul că instituţiile bisericeşti vor fi „vărsate din gura lui Isus Cristos.” Această expresie este deosebit de sugestivă şi se completează cu viziunea din Apocalipsa lui Ioan, capitolul 17, care ne expune starea deplorabilă în care va ajunge femeia imorală, care este lepădată de Dumnezeu. Din cauza membrilor Bisericii Spirituale Unice, Dumnezeu a suportat, pentru o lungă perioadă de timp, instituţiile bisericeşti, cu toată apostazia lor, dar vine momentul când cele două componente se vor separa şi acest mariaj nefericit se va încheia. Biserica celor înscrişi în Ceruri, adică fecioarele înţelepte, care au avut grijă să îşi umple candelele cu ulei, adică cu Duh Sfânt, se vor întruni cu Isus Cristos într-o „căsătorie sfântă.”

 

„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele şi undelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi undelemn în vase.” [(Matei 25: 1-4); ref. 120 în Biblia Ortodoxă]

 

Parabola căsătoriei spirituale dintre om şi Isus Cristos este foarte des folosită de Biblie. Biserica Spirituală este Mireasa lui Cristos, pentru răscumpărarea căreia El şi-a dat viaţa pe cruce. (Apocalipsa lui Ioan 19: 7-8) Pe de altă parte, instituţiile bisericeşti „au curvit cu împăraţii pământului,” adică au făcut jocuri politice, străine de învăţăturile lui Isus Cristos şi de lumea spirituală. Negreşit, reprezentanţii acestor instituţii au crezut că fac bine dacă întăresc puterea pe care o au şi în felul acesta consolidează influenţa Creştinismului în lume, dar s-au înşelat, pentru că preţul plătit pentru a atinge acest obiectiv a fost compromisul moral. Dumnezeu ajunge să considere Bisericile instituţionale ca pe o femeie imorală şi preţul lipsei de moralitate este despărţirea de El.

 

 

https://www.secretelebibliei.com/capitolul-5-crestinismul-timpuriu-50-e-n-300-e-n/identificarea-adevaratei-biserici-a-lui-dumnezeu-in-cartea-apocalipsa-lui-ioan

 

///////////////////////////////////////////

“Adu-ti aminte . . .”

 

 

 

       In  stresul cotidian care ne caracterizeaza ca vietuitori ai sec. al XXI-lea , din ce in ce mai bombardat cu multa informatie si schimbari de tot felul, am inceput sa clacam in unele privinte. Cel mai tare ne deranjeaza uitarea. Ne deranjeaza  nu doar pe noi, dar si pe cei din jur cand,  luandu-ne anumite angajamente pe care apoi nu le onoram, invocam un motiv simplu si banal: ”am uitat ”. Uitam sa platim factura de curent electric, de telefon sau de gaz ; uitam sa cumparam cutare sau cutare lucru ; uitam sa ne facem  programare la dentist ; uitam…Comertul vine cu o solutie : o pastila de….. care promite sa rezolve aceasta problema. Oare acesta este remediul ?

 

     Dumnezeu nu l-a dotat pe om cu uitarea la creatiune. Nu era nevoie de ea, caci omul a fost creat desavarsit. Ea a aparut odata cu pacatul, odata cu efectele negative si colaterale ale acestuia, atunci cand dusmanul nostru, Satana, a creat haos , suferinta si moarte in univers.

 

 –    Uitarea e binecuvantare sau blestem ?

 –    Uitarea este ceva bun sau ceva rau?

 –    Uitarea este o calitate sau un defect de caracter ?       

 –    Afirmatia : « Uitarea este un rau necesar «  este adevarata sau falsa ?

 

    Realitatea este ca uitarea ne carcterzeaza pe toti intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de varsta ,de educatie, de caracter. Exista un paradox : Uitam ce nu trebuie uitat, dar nu uitam ce trebuie uitat.  Bunaoara, uitam cand suntem ajutati de Dumnezeu,  sau cand primim raspuns la rugaciunile noastre ; uitam  cand am fost ajutati de cineva, cand un semen ne-a spus o vorba calda si ne-a daruit un zambet de incurajare…

 

     In schimb, nu uitam cand nu ne-au fost ascultate si implinite rugaciunile, fiind gata sa ne revoltam si sa ne declaram independenta fata de Dumnezeu ; nu uitam oridecate ori ne-a gresit un semen de-al nostru, chiar daca a regretat si si-a cerut iertare… Uneori avem grija sa le reprosam semenilor nostri greselile lor peste ani si ani. Asadar , trebuie sa uitam sau nu ? Ce este uitarea? 

 

     Verbul « a uita » are doua sensuri :

      1- A nu ne mai aduce aminte de ceva sau cineva, a iesi din memorie, a scapa din vedere. Incapacitatea de evocare, de amintire a ceea ce s-a memorat, s-a trait ( un eveniment ), s-a spus sau s-a facut.

Uitarea scuteste ceierul de nevoia pastrarii unui mare numar de perceptii neesentiale ( functie pozitiva ), stergand totodata din memorie si cunostinte necesare ( functie negativa ). 

 

      2- A-ti indrepta privirea spre cineva sau spre ceva, a privi, a zari.

      Trebuie sa uitam sau nu?

      Da, trebuie sa uitam ce trebuie uitat : probleme, necazuri, dureri,greseli ale semenilor nostri, pentru ca nu am putea trai, ramanand vii in minte emotii negative, amintiri neplacute de-a lungul vietii. Aceasta este  functia pozitiva a uitarii. Exemple :

Iov 11,16 : « Iti vei uita suferintele si-ti vei aduce aminte de ele ca de niste ape care s-au scurs. »

Gen. 41,51 :  Iosif a pus intaiului sau nascut numele MANASE ( uitare), «  caci  , a zis el :  Dumnezeu m-a facut sa uit toate necazurile mele si toata casa tatalui meu. »

 

     Trebuie sa uitam sau nu?

     Nu, nu trebuie sa uitam : experientele cu Dumnezeu, raspunsurile la rugaciune, binele pe care l-am primit de la Dumnezeu direct sau prin semenii nostrii, etc.

 

 

 Ps. 103,2 : « Binecuvinteaza suflete pe Domnul si nu uita niciuna din binefacerile Lui. »

 Ps. 119,93 : « Niciodata nu voi uita poruncile Tale , caci prin ele ma inviorez. »   

 Is. 44,21 : « Israele, nu Ma uita ! »

 Ev. 13, 2.16 : «  Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti… » ;

                     «  Sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia… »

 Lc. 11,42 : « Dar vai de voi Fariseilor ! Pt. ca voi dati zeciuala din izma, din ruta si din toate zarzavaturile si dati uitarii dreptatea si dragostea de Dumnezeu, ; pe acestea trebuia sa le faceti si pe celelalte sa nu le lasati nefacute. »

 

     Este pacat sa uiti ?

        « Obiceiul de a fi neglijent trebuie in mod categoric biruit. Multi gandesc ca lipsa de memorie este o scuza pentru greselile cele mai grosolane . Dar ei nu au oare calitati intelectuale la fel ca si ceilalti ? In acest caz ei ar trebui sa-si exerseze memoria pentru ca ea sa retina mai mult. A UITA ESTE PACAT, ESTE PACAT SA FII NEGLIJENT. Daca ne vom face obiceiul sa uitam, vom neglija poate mantuirea noastra proprie, si in cele din urma, ne vom da seama ca nu suntem gata pentru Imparatia lui Dumnezeu.»

 « Parabolele Domnului »

 

    In Cuvantul lui Dumnezeu ne intalnim adesea cu porunca « ADU-TI  AMINTE ! »  Cu toti ne amintim cel putin un pasaj biblic in care Dumnezeu indeamna pe urmasii Sai sa-si aduca aminte de poruncile Sale, de binefacerile Lui, de minunile Lui, de exemple negative pentru a nu le repeta greselile.

 

 

Ex.    20,8 : « Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti »

Deut.7,18 : « Adu-ti aminte ce a facut Domnul Dumnezeul tau lui Faraon… »   

Deut. 7, 9 : « Adu-ti aminte  de marile incercari pe care ti le-au vazut ochii… »

Deut. 8,18 : « Adu-ti aminte de tot drumul pe care te-a calauzit Domnul… »

Deut. 9,17 :« Adu-ti aminte de Domnul Dumnezeul tau… »

Ecl. 12,1 :  « Adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale… »

Luca 17,32 : « Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot… »

 

    De ce Domnul Isus ne indeamna sa ne aducem aminte de sotia lui Lot ? Sotia lui Lot este un exemplu pozitiv sau un exemplu negativ ?

 

     Pacatul Sodomei si Gomorei, precum si al cetatilor din jur, golise cupa rabdarii lui Dumnezeu, asa incat dezvoltarea si amploarea lui l-au determinat pe Acesta sa ia hotararea de a-i distruge cu desavarsire pe locuitorii de acolo ( vezi Geneza 19, 15-25 ).

 

     Acolo isi avea domiciliul si Lot, nepotul lui Avraam. Atunci cand Dumnezeu si-a dezvaluit intentiile Sale slujitorului Sau credincios, Avraam, acesta a mijlocit pentru siguranta rudelor sale. Dar, pentru ca  in acel tinut sortit pieirii nu se gaseau nici macar zece oameni buni pentru care Dumnezeu sa fie dispus sa crute acele asezari omenesti, a fost aleasa solutia de a-l salva numai pe Lot si familia sa.

 

     Au fost trimisi doi ingeri la Lot si la familia sa pentru a-i scapa de urgia divina. Din nefericire, fetele lui care erau casatorite, impreuna cu sotii lor, nu au crezut si acceptatat apelul tatalui lor de a parasi Sodoma, crezand ca acesta glumeste sau ca…si-a pierdut mintile.

 

     In dilema se gasea si sotia lui Lot.  Pe deoparte, nu dorea sa piara, dar pe de alta parte, nici nu dorea sa renunte la copii, la averea, la confortul, bunastarea si casa  ce ramaneau acolo. Pentru ca intarzia sa plece, pentru ca tragea de timp, ingerii i-au luat de mana si i-au scos din oras cu porunca : « Scapa-ti viata ; sa nu te uiti inapoi, si sa nu te opresti in vreun loc din campie . Scapa la munte ca sa nu pieri. »  ( Gen. 19,17 ).

 

     Asadar, ingerii i-au condus pe toti patru afara din cetatea condamnata, dandu-le instructiuni clare cu privire la ce trebuiau sa faca, daca voiau sa-si salveze vietile. Insa numai a scapa din cetate nu era deajuns.  Era necesara o continua si totala ascultare de instructiunile divine.  

 

      Pe drumul izbavirii, in loc sa alerge, ei s-au oprit sa negocieze cu ingerii daca nu ar putea ramane la Toar, o cetate destinata sa aiba aceeasi soarta. De emotii, de groaza si de graba cu care se departau de cetate, picioarele le tremurau si puterile le slabeau,  dandu-si seama ca nu reuseau sa ajunga departe .Plini de mila si intelegere fata de ei, ingerii le accepta cererea.

 

      Versetul 26 ne  ofera cheia care l-a motivat  pe Isus  sa-i sfatuiasca pe ascultatorii Sai sa-si aduca aminte de sotia lui Lot : « Nevasta lui Lot s-a uitat inapoi, si s-a prefacut intr-un stalp de sare. »  DE CE ? Nu e Dumnezeu prea aspru ? (vezi  ex. lui Uza, Anania si Safira) Nu e Dumnezeu nedrept ?

Acelasi lucru l-au facut si Avraam si sotia lui Lot : s-au uitat amandoi spre dezastru si au vazut focul si fumul cetatilor nimicite de urgia divina. Avraam nu si- a pierdut insa viata. De ce ?

 

     Motivele uitarii celor doua persoane erau diferite :

1-    Avraam, dornic sa vada rezultatul mijlocirii sale cu o zi inainte, s-a intors dis-de-dimineata la locul in care se despartise de Domnul. Cat de mare trebuie sa fii fost dezamagirea lui Avraam cand  a vazut intreaga campie in flacari, iar fumul ei agitandu-se spre cer.

 

2-    Sotia lui Lot, prin gestul ei de a se uita inapoi a devenit un exemplu al urmarilor unei afectiunii exagerate fata de lucrurile materiale ale vietii acesteia. Dorinta ei de a se agata de lucrurile sau persoanele pe care tocmai le lasase inapoia sa in Sodoma, i-a pricinuit moartea. Ce tragedie ! Un eveniment pe care trebuie sa ni-l amintim, dupa cum spunea Domnul Isus : « Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot. » Ce motive au determinat-o pe sotia lui Lot sa priveasca inapoi, in ciuda tuturor avertizarilor divine 

 

     1- Inima ei se afla inca in Sodoma    

     Desi corpul sotiei lui Lot a plecat din oras, inima ei a ramas in Sodoma unde se aflau toate bogatiile pe care le adunase de-a lungul anilor, ea si familia ei. Se pare ca sotia lui Lot era de origine din Sodoma. Casa frumoasa, mobila, hainele, banii de la banca si toate celelalte posesiuni nepretuite au determinat-o sa se intrebe : « Le voi mai vedea vreodata ? » Probabil ca ar fi dorit sa se intoarca sa ia macar cu ochii ceva din tot avutul ei, asa ca s-a intors cu fata la Sodoma. Pentru ea, viata ei erau bunurile abandonate acolo, asa ca nu a mai avut nici o motivatie sa traiasca fara ele, cu buna stiinta calcand porunca divina prin faptul ca s-a uitat inapoi. Era constienta ca acest gest insemna sinucidere.

 

     2-Curiozitatea 

     « Oare Dumnezeu chiar va distruge Sodoma ? Cum ar putea focul sa distruga tot orasul ?Chiar se va intampla aceasta ?Poate casa mea va scapa. Vreau sa vad cum va face Dumnezeu acest lucru ! Poate Dumnezeu se razgandeste. Chiar e adevarat ? » Si sotia lui Lot s-a uitat inapoi…

      Satisfacerea curiozitatii, calcand porunca lui Dumnezeu, inseamna MOARTE. O alta Eva care a dorit sa cunoasca raul, sa vada ce inseamna incendiu, loc, distrugere, sentinta divina definitiva si irevocabila.

 

     3- Necredinta

     Faptul ca s-a uitat inapoi la cetatea care ardea a fost o manifestare directa a necredintei in ceea ce spusesera ingerii. Era unul din motivele pentru care zabovisera sa iasa din cetate, iar ingerii au trebuit sa-i ia de mana si  sa-i scoata afara  cu forta. « Nu se putea ca Dumnezeu sa faca intocmai cum spusese ! « – gandea sotia lui Lot.   

 

      Iata o urmasa a Evei ce nu-L cunostea si nu-L credea pe Dumnezeu pe cuvant,  indoindu-se  ca Dumnezeu va aduce la indeplinire urgiile Sale. O urmasa a mentalitatii societatii antediluviene care nu credea ca Dumnezeu va nimici pamantul cu apa, iar Noe glumea cand ii avertiza despre judecatile lui Dumnezeu. Necredinta se plateste cu viata vesnica.

 

     Atitudinea sotiei lui Lot scoate in evidenta chiar stilul nostru de viata din prezent. Biblia ne avertizeaza ca lumea va fi distrusa prin foc, iar Dumnezeu doreste sa-i salveze pe copiii Sai ascultatori. De aceea a trimis si inca trimite soli si solii asa cum a facut la Sodoma. Ingeri nevazuti sau ingeri in chip de oameni ne tin de mana pentru a ne scoate din aceasta lume a pacatului, ca sa putem intra in Imparatia lui Dumnezeu. Soliile divine ajung la noi prin intermediul predicilor, al cartilor , al cantarilor, a radioului, a televiziunii, a celor care isi pun la dispozitie viata in slujba lui Dumnezeu etc. Va puteti imagina cat de mult din toate acestea am auzit sau am citit de cand ne-am predat Lui?  Il auzim pe Dumnezeu spunand : « Scapa-ti viata ! »  Iar noi,  asemenea sotiei lui Lot, zabovim, nu ne miscam. Predicile despre venirea Domnului Iisus sau despre sfarsitul acestei lumi au devenit foarte cunoscute si nu ne mai impresioneaza, deteminandu-ne sa facem o schimbare in viata noastra.

 

     Asemenea sotiei lui Lot, si noi dorim sa privim inapoi, la vietile noastre din trecut, sau sa ne uitam peste gard, la cei din afara bisericii, sa mai gustam macar cu privirea din placerile acestei lumi. Uneori, din cauza incercarilor si greutatilor, suntem ispititi sa ne uitam inapoi. Poate consideram calea credintei prea aspra si prea grea, asa ca vrem sa ne mai relaxam. In acele momente sa ne aducem aminte ca Dumnezeu ne spune :  « Scapa-ti viata ! Sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti… » Totul are un pret : lacrimi, suferinte, disperare, moarte vesnica…

 

     Avertizarile divine sunt o dovada a dragostei si purtarii de grija fata de fiintele umane ; neglijarea  lor poate avea efecte tragice. Cand sotia lui Lot nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu si s-a uitat inapoi, ea a devenit un monument al neplacerii divine. S-a transformat pentru totdeauna intr-un stalp de sare. Oh, a zabovit, a tanjit si a murit de o moarte teribila. Si totusi …atat de aproape de cetatea  salvarii… Si totusi… atat de departe de salvare….Sa fii pe drumul mantuirii, si totusi sa fii pierdut. Ce pacat ! Daca urmam aceeasi cale ca si sotia lui Lot, daca nu ascultam si ne uitam inapoi  pentru un motiv sau altul, rezultatul tragic va fi identic.      

 

          Aproape salvat, sigur pierdut. Aceasta va fi, din nefericire, experienta trista a multor crestini care  vor urma exemplul sotiei lui Lot.

     Israelitii se uitau adesea inapoi, spre Egiptul pe care il parasisera :Exemplu : « Ne aducem aminte de pestii care-i mancam in Egipt, si care nu ne costau nimic, de castraveti, de pepeni, de praji,, de ceapa si de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul : nu mai este nimic din toate acestea. »   ( Numeri 11, 5-6 )

 

      Finalul acelei uitari spre Egipt, din cauza lacomiei si a poftei, i-a costat pe multi. Iar costul a fost urias :pierderea Canaanului  pamantesc .  Ce ne costa pe noi, daca ne uitam inapoi asemenea lor ? Pe noi astazi ne costa un pret infinit : pierderea Canaanului ceresc.

     « Dar daca da inapoi sufletul Meu nu gaseste placere in el. » ( Evrei 10, 38 )

 

     Cand  ne uitam inapoi renuntam la increderea si nadejdea pusa in Domnul Iisus. Cand privim inapoi Il crucuficam din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Intoarcerea la viata pacatoasa a trecutului, fie ea numai cu inima, Il intristeaza pe Dumnezeu, iar El nu mai gaseste placere in noi.

     « Oricine se uita inapoi nu este vrednic de Imparatia lui Dumnezeu. »  ( Luca 9, 62 )

 

     Izbavirea noastra se apropie, suntem aproape acasa, ar fi pacat sa ne intoarcem capul acum, pentruca ne-ar fi fatal. A privi inapoi inseamna distrugere, neascultare, moarte vesnica. Principiul pe care trebuie sa ni-l amintim este : Niciodata nu te uita inapoi pentru a regreta o decizie buna.  Adu-ti aminte de nevasta lui Lot si mergi mereu inainte !

 

     CE TREBUIE SA NE MOTIVEZE SA PRIVIM DOAR  INAINTE ?

     1 – Ascultare deplina de Dumnezeu

     Ascultarea de Dumnezeu presupune sa aducem la indeplinire fara ezitare, intarziere si in totalitate vointa lui Dumnezeu. Daca sotia lui Lot ar fi ascultat porunca primita , ar fi fost salvata.

 

     Ascultarea de Dumnezeu aduce viata si este testul suprem al credintei si veneratiei fata de Creator. Crestinii din ultimele zile ale istoriei acestui pamant trebuie sa devina ascultatori fideli ai Cuvantului lui Dumnezeu, cu cea mai mare atentie. Indiferent ce spune Dumnezeu, trebuie sa avem deplina incredere in calauzirea si protectia Sa. Oridecateori ne cere sa mergem, sa ascultam si sa mergem. Ascultarea pretuieste inaintea lui Dumnezeu mai mult decat jertfele (1 Samuel 15, 22 ).

 

     Ascultarea neconditionata atrage dupa sine binecuvantare. Binecuvantarile rezervate vietii acesteia si celei viitoare sunt posibile prin ascultare, fiindca ascultarea de Dumnezeu ne ajuta sa inaintam pe cararea credintei.

 

     2 – Unicitatea scopului

      Pentru a putea avea succes, este necesar sa ne concentram atentia asupra unei tinte si nu a mai multora in acelasi timp.Trebuie sa ne cunoastem bine tinta si sa fim constienti ca ea trebuie atinsa. Sa nu ne pierdem pe cale. Apostolul Pavel vorbeste in Fil. 3, 13-14  despre tinta de a merge cu staruinta inainte, de a ne folosi fiecare capacitate pentru a castiga premiul chemarii ceresti in Iisus Christos.

 

     Pavel avea o tinta in viata. El nu s-a luptat sa integreze lumea in religie,b ogatia vietii acesteia in mantuire, si onoarea in coroana slave…Iar acest lucru l-a ajutat sa fie foarte puternic.  A venit timpul sa lasam  in urma noastra tot ceea ce poate sa ne ofere lumea aceasta. Vom realiza putin in viata daca suntem distrasi de o multime de lucruri, de aceea trebuie sa privim inainte si sa ne concentram atentia spre revenirea Domnului nostru Iisus Christos.Timpul se scurge cu repeziciune.  Vesnicia este la usa si totul se decide acum. Tot ce trebuie sa facem este sa inaintam pe cararea spre ceruri acum.Ascultarea si stabilirea unui singur scop sunt posibile prin Iisus Christos.

 

     3 – Privirea indreptata numai spre tinta

Cine este tinta noastra ? O cunoastem ?

      « Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus , care pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumezeu. Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseaala in sufletele voastre. » ( Evrei 12, 2-3 )

 

     Sotia lui Lot nu a privit inainte. Mai usor i-a fost sa priveasca inapoi. Pentru noi cum e mai confortabil : a privi inainte sau inapoi ? Mai avem o tinta in fata ochilor nostri sau am uitat-o, pierzand-o din vedere ? In inima noastra mai exista dorinta si mai dispunem de puterea de a ajunge la tinta? Desi suntem in biserica adevarata, suntem siguri ca inima noastra nu e in lume alergand dupa fel si fel de tinte trecatoare si inselatoare?  Un autor spunea: « Nu suntem nimic, ci Christos este totul in toate. Sa unim ignoranta noastra cu intelepciunea Sa, slabiciunea noastra cu taria Lui,  nedesavarsirea noastra cu meritele Sale, vremelnicia noastra cu vesnicia Lui.»

 

       Sa nu uitam, sa ne aducem aminte, sa privim continuu spre tinta. Sa ne aducem aminte de cei care si-au pierdut din vedere tinta , si-au pierdut pe drum inima, cazand de oboseala in sufletele lor si sa nu le urmam exemplul. « Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot ! »      

     Vreti cu orice pret sa atingeti Tinta ? Iata secretul :

     « Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei : cand este El la dreapta mea nu ma clatin. »

                                                                                                                            ( Psalmul 16, 8 )

 

 

          Mihaela Balogh

https://www.resursecrestine.ro/predici/72046/adu-ti-aminte

 

///////////////////////////////////////////

Pericolul formalismului- J. C. Ryle (1816-1900)

 

„Având doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“- 2 Timotei 3.5

 

„Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlauntru si taiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de Iudeu îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.“ = Romani 2.28-29

 

Textele de mai sus solicita o atentie deosebita în aceasta perioada de existenta a Bisericii si a lumii. De la înaltarea Domnului Isus la cer si pâna azi nu a fost atât de mult formalism si profetii false ca astazi. Acum, mai mult ca oricând trebuie sa ne cercetam pe noi însine, sa ne verificam pozitia noastra religioasa pe care numai noi putem constata cât de reala este. Sa încercam sa gasim daca crestinismul nostru este un lucru al gândirii sau un lucru al inimii.

 

Cea mai buna cale de a trata acest subiect este rasfoind câteva pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel aseaza urmatoarele marete principii în epistola sa catre Romani: îIudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlauntru si taiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de Iudeu îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.î (Romani 2.28-29).

 

Gasim trei lectii instructive care se pot scoate din acest pasaj.

 

– o religie formala nu este o religie adevarata si un crestinism formal nu este un crestinism înaintea lui Dumnezeu.

 

– inima este locul adevaratei religii si crestinismul adevarat este crestinismul inimii.

 

– adevarata religie niciodata nu se asteapta sa fie placuta tuturor. Nu poti sa ai ìlauda de la oameni, si în acelasi timp sa poti fi laudat de Dumnezeu.î

 

Sa luam în considerare aceste principii mari. Au trecut doua mii de ani de când marele predicator puritan a spus: ì Formalism, formalism, formalism este un pacat mare al acestei zile, sub care geme toata tara. E mai multa lumina, dar mai putina viata; mult profesionalism dar putina sfintenie.ì (Thomas Hall cu referire la 2 Timotei 3.5, 1958). Ce ar putea spune acest om în zilele noastre?

 

  1. În primul rând: religia formala nu este religie adevarata si crestinismul formal nu este crestinism înaintea lui Dumnezeu.”

 

Ce înteleg eu când vorbesc de o religie formala? Acesta este punctul de clarificat. Cred ca mii de oameni nu stiu nimic despre aceasta. Fara o întelegere clara al acestui punct tot ceea ce am scris ar fi fara folos. În primul rând trebuie sa schitez, descriu si sa definesc.

 

Când un om este crestin cu numele si nu în realitate ñ în lucrurile exterioare si nu cele interioare ñ teoretic si nu practic ñ când crestinismul cuiva este o forma, traditie sau obicei fara nici o influenta în inima lui si în viata lui ñ un asemenea caz este un exemplu tipic pe care o numesc ìreligie formalaî. El poseda forma ori gauacea ori o suprafata a religiei dar el nu poseda substanta ei, puterea ei.

 

Uita-te spre exemplu la mii de oameni a caror religie este

 

reprezentata de ceremonii si servicii religioase. Ei participa la întruniri publice. Ei în mod regulat participa la Cina Domnului. Dar ei nu au nici un viitor. Ei nu stiu nimic din adevarul de baza a crestinismului. Ei nu sunt familiari cu Scripturile si nu au o placere în citirea lor. Ei nu s-au separat de lume. Ei nu realizeaza diferenta între evlavie si neevlavie în relatiile lor de prietenie si familie. Au habar putin or nimic despre doctrina clara a Evangheliei. Ei sunt total indiferenti despre ceea ce aud predicându-se. Poti sa fii în preajma lor cu saptamânile si de la ce auzi si vezi la ei zilnic poti trage o concluzie ca sunt ateisti. Ce poti spune despre acesti oameni? Ei pretind ca sunt crestini si nu se vede în viata lor nimic din crestinism. Este un singur lucru care pot spune despre ei ñ ei sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.

 

Sa privim alt aspect al acestor mii de oameni a caror religie consta în vorbe si declaratii. Ei stiu teoria Evangheliei cu mintea, si declara o atractie în doctrina Evangheliei. Ei pot spune multe despre ìsanatateaî parerilor lor si despre ìignorantaî acelora care nu agreeaza cu ei. Dar ei nu au nicidecum un viitor. Când examinezi viata lor interioara constati ca ei nu stiu nimic despre adevarata evlavie. Ei sunt lipsiti de încredere, nu sunt smeriti, nu sunt cinstiti, nu sunt buni, nici draguti, nici darnici, nici onorabili.

 

Ce poti spune despre astfel de oameni? Ei pretind ca sunt crestini dar ei nu au substanta si roada în crestinismul lor. Pot sa spun un singur lucru ñ Ei sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.

 

Asadar împotriva religiei formale doresc sa-mi ridic glasul astazi. Este o piatra care apasa pe multimi de oameni în oricare parte a pamântului care produce un catastrofic naufragiu pentru sufletul lor. Unul din cele mai pacatoase lucruri a fost când li s-a spus: ìNu-ti fie frica de religia ta, sunt suficiente aparentele numaiî. Aceste notiuni sunt pamântesti. Nu sunt nici macar din radacinile pamântului, miroase a mortaciune. Fii treaz si pazeste-te bine. Nu e nimic din ceea ce Scriptura vorbeste atât de clar ca pacatul si consecintele grave ale FORMALISMULUI.

 

Pavel în Romani spune: Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. (Romani 2.28). Sunt cuvinte puternice, desigur! Un om care se pretinde fiu al lui Avraam, ca mostenitor ñ este un membru al celor douasprezece semintii ñ taiat împrejur a opta zi – tine toate posturile ñ se duce regulat la Templu ñ si desigur înaintea lui Dumnezeu nu este un iudeu! În acelasi fel un om care se pretinde a fi crestin prin declaratii – membru al unei biserici crestine ñ botezat cu botezul crestin ñ în mod regulat participând la Cina Domnului ñ înaintea lui Dumnezeu nu este crestin.

 

Iata ce spune profetul Isaia: Ascultati cuvântul Domnului, capetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! „Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor, si de grasimea viteilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor si tapilor. Când veniti sa va înfatisati înaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile? Nu mai aduceti daruri de mâncare nefolositoare, caci Mi-e scârba de tamâie! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea! Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi. Când va întindeti mâinile, îmi întorc ochii de la voi; si oricât de mult v-ati ruga, n-ascult: caci mâinile va sunt pline de sânge!” (Isaia 1.10-15). Când examinam aceste cuvinte observam ca sunt extraordinare. Sacrificarile de animale sunt declarate ca nefolositoare înaintea lui Dumnezeu. Praznicele si sarbatorile sunt urâte de Dumnezeu, cu toate ca au fost cerute de El! Dumnezeu însusi se pronunta ca ceea ce de fapt El a institutionalizat sunt inutile când sunt aduse în mod formal si fara o inima închinatoare Lui. De fapt ele sunt daunatoare nu numai inutile; sunt chiar distrugatoare si dureroase. Nu sunt cuvinte în vocabular sa exprime clar si fara eroare. Ele arata acea forma de religie, care este rea înaintea lui Dumnezeu. Nu pot nici sa fie asemanate cu o anumita religie.

 

În final iata ce Domnul Isus Christos spune iudeilor din vremea Lui: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, învatând ca învataturi niste porunci omenesti.” (Matei 15.8-9). Îl vedem în repetate rânduri denuntând formalismul si ipocrizia carturarilor si fariseilor, si avertizând ucenicii împotriva acesteia. De opt ori într-un singur capitol (Matei 23.13) El le zice, Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Dar pentru toate categoriile de pacatosi El întotdeauna are cuvinte de bunatate si le deschide posibilitatea unei sanse. Dar formalismul vrea sa ni-l prezinte ca o boala grava si trebuie prezentat într-o limba aspra. În fata unui om ignorant un formalist poate avea o oarecare ìmasuraî de religie, dar probabil nu de cea mai buna Ñcalitateî. În ochii lui Christos oricum acest caz este foarte diferit. Înaintea Lui formalismul nu este nicidecum o religie.

 

Sa vedem câteva marturii ale Scripturii. Va fi usor sa ne atasam lor. Ele nu sunt singure. Daca cuvintele Scripturii nu înseamna nimic ele sunt o avertizare sigura pentru toti cei ce declara si se numesc crestini. Ele ne învata multe lucruri ca noua sa ne fie groaza si sa ne departam de pacat, ca atare sa ne fie groaza si sa ne departam de formalism. Formalismul îti poate lua mâna cu un zâmbet, si sa se prezinte ca un frate, iar apoi pacatul vine asupra noastra ca o sageata si ne loveste ca un dusman. Amândoua au un sfârsit în vedere. Amândoua vor sa distruga sufletul nostru, si din cel doua formalismul este cel mai periculos sa o faca. Daca iubim viata, sa ne ferim de formalismul religios.

 

Nu e nimic neobisnuit. Este o boala grea pentru familie si pentru orice om de pe pamânt. Ne nastem cu ea, crestem cu ea, si nu se departeaza de noi pâna murim. Se întâlneste în biserici, se gaseste între bogati si se gaseste printre saraci. Este întâlnita între oamenii cu scoala, cât si între cei analfabeti. Se gaseste între catolici, între ortodocsi, si între protestanti. Se gaseste între conducatorii de biserici cât si între membrii abia veniti în biserici. Se întâlneste printre conservatori cât si printre liberali. Du-te unde vrei si participa la orice biserica si peste tot vei fi infectat de aceasta boala. Omul care spune ca nu este o religie formala umbla cu ochii închisi si este ignorant. Daca vrei sa ai viata departeaza-te de formalism.

 

Nimic nu este mai periculos pentru sufletul omului. Fiind familiar cu o forma de religie, neglijând realitatea, esti predispus la consecinte grave care duc la moarte sigura. Aduce un grad de insensibilitate în tot interiorul tau. Nimeni nu devine atât de disperat ca acei care repeta cuvinte sfinte, mânuiesc lucruri sfinte, când inima lor este pacatoasa si în lume. Conducatori ai societatii în care traim, care merg la biserica de forma, sa arate celor din jur ca sunt religiosi ñ parinti care nu iau în serios rugaciunea în familie ñ lucratori în biserici care nu au nimic de-a face cu pocainta, care în fiecare saptamâna citesc texte din Scriptura, dar care nu traiesc ce citesc ñ membri ai bisericii care raspund la terminarea rugaciunii sau a citirii Scripturii cu Aminî fara sa simta ce zic – cântareti care cânta cântari spirituale în fiecare saptamâna în biserica, dar ei nu simt nimic când cânta ñ toti, toti acestia sunt într-un pericol mare. Ei în mod treptat se împietresc în inima si-si întuneca con

 

stiinta. Daca-ti iubesti sufletul departeaza-te de formalism.

 

Nimic nu este mai rau, fara sens si fara ratiune. Poate un crestin formal ca în mod real sa aiba mângâiere în zile de durere si în ceasul mortii? E imposibil. Poza unei flacari nu poate încalzi, si poza unei mese bogate nu poate satura, asa cum o religie formala nu poate da pace sufletului. Poate el accepta ca Dumnezeu nu vede raceala inimii si moartea crestinismului? El poate însela vecinii, cunostintele, membrii bisericii, lucratorii bisericii cu o forma de evlavie, dar îl poate însela pe Dumnezeu? Ideea este absurda. ìEl care a facut ochiul s-ar putea sa nu vada?î El stie fiecare secret al inimii. În ziua judecatii, El va judeca fiecare lucru ascuns al omului. El, care a zis fiecarei din cele sapte biserici ìStiu faptele taleî nu s-a schimbat. El, care a zis omului fara haina de nunta ìPrietene cum ai intrat aci?î nu va fi înselat de o manta a religiei exterioare. Daca tu nu vrei sa ramâi de rusine în ziua judecatii departeaza-te de formalism. (Psalm 94.9, Romani 2.16, Apocalipsa 2.2, Matei 22.11)

 

  1. Al doilea lucru de luat în considerare. ìInima este locul religiei adevarate si crestinul adevarat este acela care este crestin în inima lui.î

 

– Inima este locul testarii caracterului omului. Omul poate spune si face lucruri bune, dintr-o motivatie falsa, fara valoare, când inima lui este cu totul gresita. Inima lui nu este în ce face ìinima lui nu este cu tine” (Proverbe 23:7). Inima este adevaratul test ale religiei unui om. Nu este suficient ca un om sa aiba o doctrina sanatoasa si sa prezinte o forma de evlavie. Ce este în inima lui? Aceasta-i marea întrebare. Aceasta este ce Dumnezeu vede „Domnul nu se uita la ce se uita omul;… dar Domnul se uita la inima” (1 Samuel 16:7). Aceasta este ceea ce Pavel aseaza foarte clar ca o masura a sufletului: „Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. ” (Romani 2:28). Putem compara un crestin cu un iudeu? Apostolul vrea sa ne spuna ca acela este crestin, care este în interior, si botezul acela este care e botez al inimii.

 

– Inima este locul unde trebuie pastrata religia. În mod natural inima este lipsita de religie, dar ea trebuie înnoita de Duhul Sfânt. ìVa voi da o inima nouaî inima veche este de piatra, si ea trebuie sa fie zdrobita. ìvoi scoate din trupul vostru inima de piatra, si va voi da o inima de carneî. ìDumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mâhnita. ì Inima omului natural este blocata si închisa fata de Dumnezeu, dar poate fi deschisa ìDomnul i-a deschis inimaî lui Lidia. (Ezechiel 36:26; Psalm 51:17; Fapte 16:14).

 

= Inima este locul de pastrare a adevaratei credinte. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea (Romani 10:10). Un om care crede ca Isus este Christosul, ceea ce si demonii cred, ramâne în pacatele sale. El trebuie sa se vada ca este pacatos, si ca Christos este singurul Salvator chiar daca uneori a considerat ca fost un om bun. Oricine, care chiar daca crede ca se reazema pe Christos si primeste iertare si pace, trebuie sa creada din toata inima. Credinta din inima duce la neprihanire.

 

– Inima este locul de nastere a sfinteniei si sursa unei supuneri continue. Adevaratii crestini sunt sfinti pentru ca inima lor este predata lui Christos. Ei se supun Lui din inima. Ei fac voia lui Dumnezeu din inima. Slabiciunea, neputinta si imperfectiunea sunt în faptele lor, dar ei plac lui Dumnezeu, pentru ca ceea ce ei fac, fac din dragostea inimii. El care a apreciat banutii vaduvei mai mult decât darnicia bogatilor iudei, apreciaza calitatea mai mult decât cantitatea. Ce vrea El este lucru facut dintr-o inima buna si curata (Luca 8:15).

 

Nu este reala sfintenie fara o inima predata lui Christos. Lucrurile care le voi spune suna ceva ciudat. Poate ei merg înainte calauziti de niste idei care sunt sau nu sunt pe hârtie. Poate ai gândit ca daca religia unui om este corecta în exterior ea trebuie sa fie una care lui Dumnezeu îi place. Esti complect gresit. Tu refuzi ideea de baza a învataturii Scripturii. Corectarea vietii exterioare fara o inima curata nu este altceva decât o viata de fariseu. Lucrurile de exterior ale crestinismului ñ botezul, Cina Domnului, membralitatea la o biserica, darnicia, citirea Bibliei si altele asemanatoare niciodata nu vor duce sufletul omului în cer, ci doar o inima curata. Trebuie sa fie o transformare în interior ca si în exterior.

 

Iata ce spune apostolul Pavel în urmatoarele trei texte:

 

Taierea împrejur nu este nimic si netaierea împrejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu. (1 Corinteni 7:19).

 

Caci în Hristos Isus nici taierea împrejur, nici netaierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua. (Galateni 6:15).

 

Caci în Isus Hristos, nici taierea împrejur, nici netaierea împrejur n-au vreun pret, ci credinta care lucreaza prin dragoste. (Galateni 5:6).

 

În aceste texte apostolul Pavel a spus numai ca taierea împrejur nu trebuie în perioada Evangheliei? Atât numai? Desigur nu! Cred ca el a vrut sa spuna ceva mai mult. A vrut sa spuna ca în Isus Christos, totul porneste de la a fi o faptura noua ñ posedarea unei credinte în inima ñ care se arata prin sfintenia în viata si conduita. El a vrut sa spuna ca aceste lucruri care noi le vedem prima data nu sunt forma exterioara. ìSunt eu o faptura noua? Cred eu cu adevarat în Christos? Sunt eu un sfânt?î Acestea sunt mari întrebari la care trebuie sa gasim raspuns.

 

  1. Când inima este rea, ea este rea înaintea lui Dumnezeu.î Multe lucruri trebuie facute.

 

Formele si regulile pe care Dumnezeu însusi le-a poruncit poate trebuie împlinite. Dar atâta timp cât inima este împietrita, lui Dumnezeu nu-i place. El cere inima omului ori nimic.

 

Chivotul a fost cel mai sfânt lucru din Templu. A fost un lucru sfânt. Acolo au fost si Tablele legii scrise cu degetul lui Dumnezeu. Marele preot singur avea permisiunea sa intre acolo unde erau tinute, dincolo de perdeaua dinlauntru, si intra o data pe an. Prezenta chivotului în tabara aducea binecuvântari deosebite. Chivotul nu era altceva decât o cutie de lemn, la care se închinau ca la un idol cu inima lor plina de desertaciune. L-au adus în tabara la un eveniment deosebit, Haidem sa luam de la Silo chivotul legamântului Domnului ca sa vina în mijlocul nostru, si sa ne izbaveasca din mâna vrajmasilor nostri. (1 Samuel 4:3). Când a aparut în tabara ei si-au exprimat veneratie si onoare. Când a intrat chivotul legamântului Domnului în tabara, tot Israelul a scos strigate de bucurie, de s-a cutremurat pamântul. (1 Samuel 4:5). Dar totul a fost în zadar. Au fost macelariti de filisteni, si chivotul lui Dumnezeu a fost capturat. De ce aceasta? Pentru ca religia lor a fost formala. Ei au onorat chivotul, dar nu si-au predat inima lui Dumnezeu.

 

Au fost unii împarati al lui Iuda si Israel care au facut multe lucruri placute lui Dumnezeu, si nu sunt scrisi într-o lista a oamenilor evlaviosi si neprihaniti. Roboam a început bine, si despre perioada a trei ani este scris ca, a umblat în calea lui David si

 

a lui Solomon (2 Cronici11:17). Dupa aceea însa el a facut lucruri rele, pentru ca nu si-a pus inima sa caute pe Domnul (2 Cronici 12:14). Abia conform cu cele scrise în cartea Cronici a facut multe lucruri bune, si a fost victorios împotriva lui Ieroboam. Pâna la urma însa verdictul general a fost împotriva lui. Citim în cartea Împarati ca inima lui n-a fost întreaga a Domnului, Dumnezeului sau, (1 Împarati 15:3). Despre Amatia s-a spus ca a facut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inima care nu era în totul data Lui. (2 Cronici 25.2). Iehu, împarat al lui Israel, a fost crescut în poruncile lui Dumnezeu dar a cazut în idolatrie. El a fost un om cu un zel special în lucrul lui Dumnezeu. Dar cu nefericire este scris despre el: Iehu n-a luat seama sa umble din toata inima lui în legea DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel; si nu s-a abatut de la pacatele în care târâse Ieroboam pe Israel. (2 Împarati 10.31) Pe scurt ca o remarca generala despre acesti împarati: Ei au fost rai pe interior, au fost stricati în inima.

 

Sunt locuri de închinare în zilele noastre, unde la exterior multe lucruri sunt facute perfect. Cladirea este minunata. Serviciul este minunat. Cântarea este minunata. Formele de închinare sunt minunate. Toate acestea sunt sa satisfaca simturile. Ochii si urechile, sentimentele naturale sunt multumite. Dar în toate acestea Dumnezeu nu este multumit. Un lucru lipseste si acest lucru schimba totul. Care este acest lucru? Este inima!

 

Dumnezeu vede în toate aceste lucruri exterioare o parada, o forma de religie, puse într-un loc de valoare si când El vede aceasta El este nesatisfacut. El nu vede cu ochi buni cladirea, serviciul, lucratorul ori oamenii. Daca nu e pocainta, înnoire, zdrobire, inimi frânte El nu este multumit! Capete plecate, genunchi îndoiti, strigarea cuvântului Aminî, ochi ridicati spre cer, vorbe spuse ca sunt zise din ìtoata inimaî, toate, toate sunt nimic înaintea lui Dumnezeu fara inimi neprihanite.

 

  1. Când inima este în regula Dumnezeu poate trece cu vederea multe defecte.

 

Sunt multe greseli în judecata si multe slabiciuni în traire. Sunt multe deviatii de la cel mai bun concurs în domeniul religiei. Dar daca inima este tare, Dumnezeu în mod fin puncteaza ca este ceva gresit. El este plin de har si mila si va ierta multe imperfectiuni, când vede o inima în regula si ochi concentrati la slava Lui.

 

Iosafat si Asa au fost împarati ai lui Iuda, care au fost gresiti în multe lucruri. Iosafat a fost timid, nehotarât care nu stia când sa zica îNuî si s-a aliat cu Ahab, unul din cei mai rai împarati care au domnit vreodata în Israel. Asa a fost un instabil, care la un moment dat s-a încrezut mai mult în împaratul Siriei decât în Dumnezeu, si altadata a fost suparat pe profetul lui Dumnezeu, pentru ca l-a mustrat. (2 Cronici 16.10) Da, amândoi au avut un mare punct salvator în caracterul lor. Cu toate caderile lor ei au avut o îinimaî în regula.

 

Pastele tinut de Ezechia a fost unul cu multe nereguli. Prea multe informatii n-au fost scrise. Ei au mâncat Pastele, îcontrar cu cele scriseî Dar ei au avut îinimiî bune si corecte. Si noi citim ca Ezechia s-a rugat spunând: „Domnul, care este bun, sa ierte pe toti cei ce si-au pus inima sa caute pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor, macar ca n-au facut sfânta curatire.” (2 Cronici 30.18-19).

 

Pastele tinut de Osea a avut mult mai putina prezenta ca numeroasele Pasti tinute în zilele lui David si Solomon, sau chiar în timpul domniei lui Ioasfat si Ezechia. Cum de se observa cuvinte de apreciere în Scriptura despre aceasta? Nici o sarbatoare a Pastelor nu mai fusese praznuita ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Nici unul din împaratii lui Israel nu mai praznuise Paste ca cele pe care le-au praznuit Iosia, preotii si Levitii, tot Iuda si Israelul care se aflau acolo si locuitorii Ierusalimului. (2 Cronici 35.18). Este o explicatie. Ei nu au avut o sarbatoare de Paste la care „inimaî închinatorilor sa fie cu adevarat în sarbatoare. Domnul nu se uita la numarul închinatorilor cât la calitatea lucrarii. Slava Pastelui din timpul lui Iosia a fost data de inimile poporului.

 

Sunt multe întruniri pe pamânt ale închinatorilor crestini în zilele din urma în care literal nimic nu atrage omul natural. Ei se întâlnesc în locuri deosebite numite capele ori în camere mici la etaj sau pivnite. Ei cânta distonant. Au rugaciuni fara putere si predici slabe. Si uneori Duhul Sfânt este în mijlocul acestora. Cântareti uneori sunt convertiti la aceste întâlniri, si Împaratia lui Dumnezeu se lateste mai mult ca si în catedrale ori chiar în marile biserici protestante. Cum aceasta? Cum poate fi explicat acest fenomen? Cauza e simpla, si anume ca în acele simple întâlniri inima religiei este învatata si traita. Lucrarea a atins inima. Lucrarea a urcat la inima. Si consecinta este ca Dumnezeu cu placere si gratitudine da binecuvântarea Lui.

 

Ma opresc cu subiectul meu aici. Vreau sa rog cititorii mei sa ia în considerare atenta lucrurile care le spun. Cred ca ei le vor examina atent si le vor gasi adevarate. Rezolva în aceasta zi, indiferent daca apartii unei biserici sau nu, sa fii un crestin în inima. Nu fi multumit cu o forma de evlavie, tagaduindu-i puterea. Pune-ti bine în minte ca religia formala nu este o religie mântuitoare, si ca inima religiei este aceea care conduce la cer.

 

Îti dau un cuvânt de atentionare. Sa nu presupui, pentru ca religia formala nu mântuie, acea forma de religie nu e buna la nimic. Fii atent sa nu mergi în extrema. Daca lipseste ceva nu înseamna ca ai un argument sa-ti fie de folos. O idolatrie oarba a formelor care te duce într-un colt nu e o ratiune de a da la o parte toate formele. Chivotul, care a fost facut ca un idol de Israel si a fost pus în locul lui Dumnezeu, a fost incapabil de a-i salva de sub palestinieni, si când a fost trimis înapoi si a fost mânuit gresit, a adus moartea lui Uza. Si a fost acelasi chivot care onorat si slavit a adus binecuvântari în casa lui Obed-Edom. Spunea un pastor urmatoarele cuvinte tari, dar adevarate: îCel care are doar o forma de religie este un ipocrit; dar cel care nu are nici o forma de religie este un ateistî. Formele nu ne pot salva, dar ele nicidecum nu pot fi dispretuite. O lumina nu este casa unui om, cu toate ca-l ajuta pe om sa-si gaseasca casa când vine pe întuneric. Foloseste formele crestinismului atent, si vei gasi binecuvântare. Aminteste-ti ca în toate formele folosite, marele principiu, este acela care pozitioneaza în primul rând religia în inima.

 

III. În al treilea rând învatam ca adevarata religie niciodata nu se asteapta sa fie placuta tuturor. Nu poti sa ai ìlauda de la oameni, si în acelasi timp sa poti fi laudat de Dumnezeu.

 

Nu vreau sa renunt la acest subiect ori cât de dureros ar fi. Grija ce o am este sa-l determin pe fiecare care citeste aceste rânduri sa ajunga la o religie a inimii. Nu voi câstiga nimic sa recrutez pe cineva în armata Domnului sub o pretentie falsa. Nu voi promite nimic care Scriptura nu garanteaza. Cuvintele apostolului Pavel sunt clare si fara gres. O religie a inimii este o religie care îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu (Romani 2.29)

 

Adevarul lui Dumnezeu si crestinismul Scriptural nu sunt niciodata placute tuturor. Ele niciodata nu vor fi placute în aceasta lume. Nimeni nu va putea avea o consideratie fata de natura umana, descrisa în Scriptura si totodata sa se astepte ceva din partea lumii. Atâta timp cât omul este om, majoritatea fapturilor umane vor prefera o religie de forma în locul unei religii a inimii.

 

Religia formala se aseaza într-o constiinta întunecata. Omul trebuie sa aiba un fel de religie. Ateismul si o necredinta categorica, ca regula generala, de loc nu sunt populare. Dar un om trebuie sa aiba o religie care nu cere prea mult ñ nu-i creeaza prea multe probleme – nu se interfereaza cu pacatele lui prea mult. Un crestinism formal îl va satisface pe un asemenea om. Religia formala satisface secretul omului care se crede neprihanit prin el însusi. Toti dintre noi, fara exceptie suntem farisei. În mod natural fiecaruia îi zornaie ideea ca pentru a fi mântuit trebuie sa faci multe lucruri, si sa tii multe sarbatori religioase, si ca rezultat al tuturor acestora sa ajungi în cer.

 

Formalismul ne prinde aici. Se pare uneori ca aceasta este calea care ne aduce pace cu Dumnezeu. Religia formala este placuta naturii indiferente a omului. Ca sa adaogam o întrebare referitor la crestinism, care e cea mai usoara parte a crestinismului coaja sau forma. Omului îi place asa ceva. Omul uraste adâncirea în religie. El vrea ceva care nu se amesteca în constiinta si viata lui launtrica. Lasa constiinta libera, si ce trebuie sunt fapte si actiuni. Formalism înseamna sa deschizi usa larga si gasesti cele mai ieftine cai de a intra în cer.

 

Faptele vorbesc mai tare decât declaratiile. Priveste în urma în istoria religiilor de veacuri si vei observa ca întotdeauna ceva a fost în comun. Priveste la istoria lui Israel de la început, din Cartea Exodul la Cartea Faptele Apostolilor si vei vedea ca întotdeauna au fost favoritisme. Formalismul a fost cel mai adânc pacat împotriva caruia profetii Vechiului Testament s-au ridicat în mod continuu. Formalismul a fost cea mai mare plaga care a distrus pe evrei, când Domnul Isus a venit pe acest pamânt. Priveste la istoria Bisericii lui Christos dupa perioada apostolilor. Cât de repede formalismul le-a ruinat viata si evlavia crestinilor din primul veac! Priveste la evul mediu cum formalismul a acoperit complet catedralele astfel ca Evanghelia nu a mai avut nici o putere. Priveste, în final, la istoria bisericii protestante din ultimele trei secole. Cât de putine sunt locurile unde religia este traita cu adevarat! În câte tari miscarea protestanta nu a fost altceva decât o forma! Nu putem trece usor peste aceste lucruri. Ele vorbesc cu voce ca de tunet. Ele arata ca religia formala este un lucru obisnuit. Este o mândrie a omului.

 

Dar de ce sa nu privim la fapte ale istoriei? De ce sa nu privim la fapte care se petrec sub ochii nostri si sub streasina casei noastre? Poate cineva sa nu recunoasca o religie a omului dinafara, o religie a formalismului clar este religia cea mai acceptata astazi? Ceea ce a spus Ioan învatatorilor falsi din vremea lui este nimic: Ei sunt din lume, de aceea vorbesc ca din lume, si lumea îi asculta. (1 Ioan 4.5). Sa spui numai câteva rugaciuni, sa mergi regulat la biserica, sa iai parte la Cina Domnului din când în când, sa citesti Scriptura câteodata si marea majoritate a celor din jur sa te numeasca un bun crestin, nu e de-ajuns. ÑCe ar trebui sa mai fac?î , întreaba acestia, “Daca nu acesta e crestinismul, atunci care este?“ Sa ceri prea mult poate fi considerat nedrept, fanatism si prea exagerat!

 

Este inutil sa nu recunosti ca religia formala este placuta la cei mai multi. Este placuta. Totdeauna a fost placuta. A fost este si va fi placuta pâna la venirea Domnului Christos a doua oara. Întotdeauna va avea ca scop “sa scoata în evidenta omul“.

 

Sa revenim acum la religia inimii, si vom vedea ceva deosebit. Ca o regula generala, niciodata nu va arata ca cea facuta de mâna omului. A fost scoasa în evidenta de profesori cu voce tare, în mod ridicol, cu dispret, izolata, încarcerata si chiar moarta. Îndragostitii sunt fideli si zelosi ñ dar ei întotdeauna sunt în numar neînsemnat. Niciodata nu a avut, comparativ, Ñscoaterea omului în reliefî.

 

Religia inimii este prea umila sa fie placuta tuturor. Nu lasa loc omului normal sa se mândreasca. Îi spune ca este vinovat, pierdut, un pacatos care merita iadul, si ca trebuie sa fuga la Christos pentru salvare. Îi spune ca este mort, si ca trebuie sa fie adus la viata si nascut din Duh. Mândria omului cade în fata acestor cuvinte. Ea uraste a se spune ca acestea sunt prea rele lucruri.

 

A fost religia inimii placuta în Vechiul Testament? Îl gasim pe David plângându-se: Cei ce stau la poarta vorbesc de mine si cei ce beau bauturi tari ma pun în cântece. (Psalmul 69.12). Gasim profeti persecutati si tratati ca bolnavi mintal pentru ca ei au predicat împotriva pacatului, si au cerut oamenilor sa-si predea inima lui Dumnezeu. Isaia, Mica, Ieremia, Amos sunt câtiva dintre acestia. La formalism si ceremonii evreii niciodata n-au obiectat. Nu le-a placut sa-l serveasca pe Dumnezeu din toata inima lor.

 

A fost religia inimii placuta în vremea scrierii Noului Testament? Toata istoria legata de lucrarea Domnului Isus Christos cât si viata apostolilor sunt suficiente pentru un raspuns corect. Carturarii si Fariseii ar fi primit un Mesia care ar fi încurajat formalismul si o Evanghelie cu ceremonii si forme. Dar ei nu au putut tolera o religie al carei prim principiu era smerenia si sfintenia inimii.

 

A fost religia inimii placuta în Biserica lui Christos din secolul al optusprezecelea? Cu durere nu, cu exceptia secolelor timpurii când Biserica primului veac nu pierduse dragostea dintâi. Curând, foarte curând, oamenii care au protestat împotriva formalismului si spiritismului au fost declarati Ñdusmanii lui Israelî. Mult înaintea Reformei, lucrurile au venit la punctul când cei ce au predicat sfintenia inimii si au condamnat formalismul au fost tratati ca dusmani de drept comun. Li s-a pus pumnul în gura, au fost excomunicati, închisi, or torturati la moarte ca Ioan Hus. În timpul Reformei, lucrarea lui Luther si a conlucratorilor lui a fost adusa sub o furtuna continua a defaimarii si macelarita. Si din ce cauza? Pentru ca ei au protestat împotriva formalismului, ceremoniilor, preotiei romano-catolice, calugarilor, si au cerut o religie a inimii.

 

A fost religia inimii placuta în Anglia, în trecut? Niciodata, cu exceptia unei mici perioade de timp. Nu a fost placuta în zilele reginei Maria, când Latimer si tovarasii de martiraj au fost arsi pe lemn. Nu a fost placuta în zilele când pentru a fi puritan era mai periculos decât a fi un betiv or unul care blastama. Nu a fost placuta în evul mediu când Șesleț si Șhitfield au fost împuscati înafara proprietatii bisericii. Cauza martirizarii Reformatorilor, si mai târziu a Puritanilor, si apoi a Metodistilor a fost în esenta aceiasi. Ei au fost urâti pentru ca au predicat lipsa de importanta a formalismului si imposibilitatea mântuirii fara pocainta, credinta, nastere din nou, schimbarea mintii si sfintenia inimii.

 

Este religia inimii placuta azi la noi în natiune? Cu durere în suflet spun ca nu cred. Priveste la cei care vin la biserica. Sunt destui de putini la numar. Stau ca niste spectatori în biserica. Ei se confrunta cu multe lucruri dificile, cuvinte grele, cenzuri, tratament incorect, râsete, ridicularizari, cuvinte de strada si putina persecutie. Nu e ceva placut! Priveste la învatatorii unei religii a inimii. Ei sunt iubiti si placuti, fara a gresi, doar de putini, care agreeaza cu ei. Nu sunt numiti Ñplacuti predicatoriî de multimea care-i asculta. Dar nimeni nu-i recunoaste ca învatatori credinciosi ai religiei inimii cu exceptia unui mic numar. Putini sunt cei ce-i încurajeaza. Putini sunt cei care-i simpatizeaza. Putini stau alaturi de ei în vremuri de nevoi. Ei se gasesc ca si Învatatorul Divin, ca lucreaza singuri, parasiti. Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, dar cred ca ele sunt reale. O religie a inimii astazi, ca si-n vremurile de demult nu aduce “lauda omului“.

 

Pe deasupra tuturora nu e important ce oamenii gândesc ci ceea ce ei ridica-n slava. Ne judeca ca si pe Domnul. Nu omul ne va judeca în Ziua Judecatii. Nu omul va sta pe Tronul alb examinând religia noastra, si pronuntând sentinta vesnica. Acolo numai Dumnezeu va decide si va judeca de pe Scaunul de Judecata al lui Christos. Aici dispretuiesc valoarea si maretia religiei inimii. Acolo nu va fi înaltat omul dar va fi laudat Dumnezeu.

 

Dumnezeu apreciaza si onoreaza religia inimii în aceasta viata. El se uita din ceruri si citeste inima fiilor oamenilor. Acolo unde vede o inima care se pocaieste de pacat, o inima cu credinta în Christos, o inima sfintita a vietii, o inima iubitoare a Fiului Sau, a Legii Sale, a voii Sale, si a Cuvântului Sau ñ oriunde Dumnezeu vede aceste lucruri. El este satisfacut. El scrie o carte de aducere aminte pentru acest om, indiferent daca e sarac sau lipsit de educatie. El da îngerilor Sai o sarcina speciala pentru el. El îl mentine în starea de har si-i da un surplus de pace, nadejde si putere. Îl onoreaza ca membru al familiei Fiului Sau, pe acela care marturiseste pentru adevar asa cum Fiul Sau a facut. Omul care însasi se vede slab este o jertfa vie pe care Dumnezeu o iubeste si a carei inima niciodata nu va fi dispretuita de Dumnezeu. Asa lauda este mai de pret decât lauda oamenilor.

 

Dumnezeu va proclama aprobarea Sa referitor la religia inimii înainte de strângerea lumii împreuna la Ziua Judecatii. El va porunci îngerilor Sai sa adune toti sfintii, de pe tot pamântul, sa-i uneasca într-un Trup. El va învia mortii si-i va schimba pe cei vii, si-i va pune la dreapta Tronului Singurului Sau Fiu. Atunci va zice tuturor acelora care L-au slujit pe Christos din toata inima: Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia, care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii… ai fost credincios în putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra în bucuria stapânului tau… cine Ma va marturisi înaintea oamenilor, Îl va marturisi si Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; Voi sunteti aceia, care ati ramas necontenit cu Mine în încercarile Mele. De aceea va pregatesc Împaratia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, (Matei 25.21-34; Luca 12.8, 22.28-29; Apocalipsa 3.5). Aceste cuvinte vor fi adresate numai acelora care si-au predat cu adevarat inima lui Christos. Nu vor fi adresate formalistilor, ipocritilor, imoralilor si celor cu o forma de evlavie. Ei, desigur, vad fructele religiei inimii dar ei nu manânca din ele. Ei niciodata nu vor sti valoarea religiei inimii pâna-n Ziua Judecatii. Atunci, ei si numai ei, vor întelege cît de mult valoreaza sa aduci lauda lui Dumnezeu si nu sa-l înalti pe om.

 

Daca îmbraci religia inimii eu nu pot sa-ti promit ca nu vei fi laudat ca om. Iertare, pace, speranta, calauzire, mila, mângâiere, harul pe masura nevoilor, putere cât îti trebuie zilnic, bucurie care lumea nu va putea sa ti-o rapeasca ñ toate acestea cu tarie sunt promise omului care vine la Christos, si-L slujeste cu toata inima. Dar nu pot sa promit ca acest tip de religie va fi placuta oamenilor. Mai repede sa se astepte la batjocura si ridicularizare, vorbe urâte si rele, opozitie si persecutie. Aceasta este o cruce care apartine religiei inimii, si noi trebuie sa stim la ce sa ne asteptam. În Împaratia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri – toti cei ce vor sa traiasca cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniti. (Faptele Apostolilor 14.22, 2 Timotei 3.12). Chiar daca lumea te uraste, Dumnezeu te iubeste. Daca lumea te paraseste, Christos a promis ca niciodata nu te va parasi si nu te va lasa sa cazi. Orice vei pierde având o religie a inimii, fii sigur ca slavirea lui Dumnezeu te va ridica.

 

Acum la încheierea acestui articol vreau sa prezint câteva aplicatii practice. Vreau sa te provoc si sa le leg de constiinta ta cele ce urmeaza. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze multe suflete si prin acest articol, aici si în vesnicie.

 

(1) În primul rând, este religia ta a formei sau a inimii? Raspunde la aceasta întrebare cinstit si stai în fata lui Dumnezeu. Daca este a formei, ia în considerare marele pericol în care esti.

 

Nu ai nimic pentru linistea sufletului tau în vreme de încercare, nimic care sa-ti dea nadejde pe patul mortii, nimic care sa te mântuie în Ziua Judecatii. Religia formala nu va duce pe nici un om în cer, asa cum metalul slab nu va rezista focului. Continuând în acest fel ai toate sansele sa fii pierdut pentru totdeauna. În mod solemn te implor, acum, fii atent la pericolul care te asteapta, deschide-ti ochii si te pocaieste. Indiferent ca mergi la o biserica mare si frumoasa, sau la o bisericuta mica, nu poti fi crestin cu numele, având o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea, trezeste-te si te pocaieste. Voi toti evanghelistii formalisti treziti-va. Nu exista formalism asa periculos ca formalismul evanghelic.

 

Vreau sa-ti spun ceva dulce. Vreau sa-ti zic cu toata pasiunea. Numai Dumnezeu poate avertiza sufletul tau. O daca ai putea vedea nebunia asa ca pericolul crestinismului de-afara! Suna ca si vocea unui om gata sa moara, care-i spune fiului sau: Fiule, orice religie ai, niciodata nu poate fi multumita acoperind-o cu o manta.

 

(2) În al doilea rând, daca inima ta te condamna si tu vrei sa stii de ce, considera în mod cu totul serios ca exista numai o cale care poti s-o urmezi cu siguranta

 

Plânge înaintea Domnului Isus Christos fara amânare, si arunca în fata Lui starea sufletului tau. Marturiseste în fata Lui formalismul ce l-ai trait, si cere-i iertare. Asteapta de la El, promisiunea harului de a primi Duhul Sfânt, si staruieste de El sa-ti înnoiasca launtrul cât mai repede.

 

Domnul Isus Christos este uns si desemnat sa fie Doctorul sufletului uman. Nu exista nici un caz prea greu pentru El. Nu este nici o conditie a sufletului pe care El sa nu o vindece. Nu este duh rau pe care El sa nu-l poata alunga. Oricât de insensibila si împietrita poate fi inima unui formalist, exista medicament care poate vindeca, si un Doctor care poate salva. Du-te si cheama-L pe Domnul Isus Christos zilnic. „Cereti si vi se va da: cautati, si veti gasi; bateti si vi se va deschideî. (Luca 11.9)

 

(3) În ultimul rând, daca inima ta nu te condamna, si ai încredere fundamentata în Dumnezeu, ia în considerare în mod serios câte responsabilitati le are pozitia pe care stai.

 

Lauda-L pe El zilnic, datorita celui care te-a scos din întuneric la lumina, si te-a facut diferit de altii. Lauda-L pe El zilnic, si cere-I ca niciodata sa nu te lase din propriile Sale mâini. Priveste cu o gelozie veghetoare la fiecare camera a omului dinlauntru. Formalismul niciodata nu este gata sa ne inunde ca plaga de broaste peste egipteni, care au venit si în patul regelui. Vegheaza si înarmeaza-te. Vegheaza la citirea Scripturii, la rugaciune, la manifestarile si vorbele tale, la viata de familie, si la religia ta de duminica si de peste saptamâna. Nu este nimic atât de bun si spiritual care sa nu ne duca la o forma a obisnuintei. Nimic nu este atât de spiritual care sa nu cada în formalism. Vegheaza, dar si înarmeaza-te.

 

Priveste în fata, în final, si pune-ti nadejdea în Venirea Domnului. Cel mai maret lucru care vine. A doua venire a lui Christos va fi în curând. Vremea ispitelor în curând va trece. Judecata si rasplata sfintilor în curând va fi data pentru toate lucrurile savârsite. Odihneste-te în asteptarea acelei zile. Lucreaza, vegheaza, si priveste înainte ñ un lucru oricum acea zi îl va face total limpede. Ne va arata ca nu a fost nici o ora în viata noastra în care noi sa fi avut inima noastra total concentrata la Christos. Doar prin harul Lui suntem ce suntem.

 

Pericolul formalismului

 

///////////////////////////////////////////

 

 

//////////////////////////////////////////

Apocalipsa 20a – Lucrurile de la urmă – Nimicirea ultimilor vrăjmași: Gog, Magog, Satana și cei păcătoși, de Daniel Branzei

Iată un studiu de care ne apropiem cu trepidația unor sentimente amestecate. Pe de o parte experimentăm bucuria pentru biruințele lui Dumnezeu, pe de altă simțim tristețe pentru mulțimea oamenilor care vor merge în focul cel veșnic.

După paranteza care ne-a vorbit despre legarea Satanei, prima înviere și Împărăția de o mie de ani, reluăm istoria nimicirii dușmanilor lui Dumnezeu, vom parcurge ultima revoltă împotriva lui Dumnezeu, cu nimicirea lui Satan și cu sfârșitul celor păcătoși.

 

Mileniul va fi și marea demonstrația prin care Dumnezeu va arăta că omul este pornit spre rău nu doar din cauza ispitirilor satanice, ci și din natura lui. Omenirea va trebui condusă „cu un toiag de fier“ pentru că altfel ar lua-o razna. Cel care va muri la o sută de ani va muri ca blestemat, din cauza neascultării lui, iar la finalul celor o mie de ani, când Satana va fi dezlegat iarăși, el nu va trebui să depună mari eforturi ca să înșele iar Neamurile:

 

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării“ (Apocalipsa 20:8).

 

Dezlegarea lui Satana va produce o scurtă rebeliune a color nemântuiți care au trăit în Împărăția de o mie de ani. Ea se numește generic „Gog și Magog“ pentru că este o renaștere a duhului de împotrivire care a adunat popoarele lumii la marea bătălie de la Armaghedon. Se va dovedi astfel că vina pentru răutatea oamenilor nu poate fi dată în întregime pe influențarea lor de Satana. Inspirat de „Paradisul pierdut“ al lui John Milton, Lord Byron a scris un poem celebru numit „Cain“. În el, întâiul născut al lui Adam, refuză să participe la rugăciune și la închinarea față de Dumnezeu. El se răscoală împotriva lui Dumnezeu pentru că „nu este drept“, spune el, nu i-a dat aceeași șansă ca tatălui său Adam, ci a fost „forțat“ să trăiască și mai ales să moară într-o lume căzută. Cain întruchipează într-un fel protestele tuturor urmașilor lui Adam care, crezându-se mai buni, contestă deciziile înțelepciunii divine. Crescuți pe vremea când Satana a fost legat, oamenii nemântuiți din Împărăția milenară vor da pe față răutatea din inimile lor, ținută în frâu doar atunci când Mielul i-a condus „cu un toiag de fier“.

 

Nimicirea lui Gog și Magog

Ce ni se spune despre această ultimă rebeliune?

 

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit“ (Apoc. 20:7-9).

 

 

 

– Ni se spune că va fi inițiată de Satana: „va ieși ca să înșele Neamurile“. Cei o mie de ani de temniță nu i-au schimbat în nici un fel caracterul și pornirile.

 

– Ni se spune că va avea caracter mondial: „Neamurile, care sunt în cele patru colțuri ale pământului“, „Numărul lor va fi ca nisipul mării“. Inima omului nenăscut din nou, chiar după ce a trăit o mie de ani sub influența lui Isus Christos, este la fel de rea și înșelătoare, un veritabil butoi de pulbere gata să explodeze la cea mai mică scânteie.

 

– Ni se spune că va fi o reeditare a conflictului lui Gog și Magog.

 

– Ni se spune că va fi printr-un război împotriva Ierusalimului: „au înconjurat tabăra sfinților și cetatea prea iubită“.

 

– Ni se spune că nu va fi nici o luptă, ci Dumnezeu îi va nimici imediat: „Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit“.

 

Nimicirea lui Satana

Ioan ne spune simplu că Dumnezeu a încheiat foarte repede și de data aceasta definitiv conflictul multimilenar cu Satana:

 

 

Textul contrazice orice formă de „anihilare“, de „aneantizare“, de „nimicire spre neființă“! Entitățile acestea care au perturbat și pângărit sfințenia lumii lui Dumnezeu vor continua să sufere veșnic. Satana va fi acolo împreună cu fiara și cu profetul mincinos. Lucrul acesta și locul acesta a fost pregătit de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii noastre. Satana s-a răsculat în sferele cerești, dar a fost înfrânt și pedepsit prin evoluția lui în lumea noastră:

 

„ Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Matei 25:41 vezi și 2 Petru 2:4 și Iuda 6).

 

Atunci se va încheia „conflictul angelic“ declanșat în sferele cerești, focarul în care a fost creat și așezat omul. Probabil că unul din motivele pentru care Satana îi convinge pe oameni să nu citească Apocalipsa este și acela că nu vrea ca ei să afle care îi va fi sfârșitul, căutând să ducă împreună cu el cât mai mulți ignoranți. El nu poate suporta gândul că omul, o creatură infinit mai neînsemnată ca el, va ajunge în împărăția harului divin în timp ce el se va perpeli etern în flăcări.

 

Judecata de la urmă

Judecata aceasta este confundată și combinată de mulți cu judecata Neamurilor descrisă în Matei 25: 31-46. Există însă mari deosebiri între cele două. Judecata descrisă de Domnul Isus în Matei nu este Marea Judecată de la urmă, pentru că are următoarele caracteristici:

 

 

  1. Cei judecați — Neamurile
  2. Timpul — la Revenirea Domnului Isus, după Necazul cel Mare și înainte de Împărăția terestră (Apoc. 19)
  3. Locul — Tronul slavei Sale, aici pe pământ
  4. Criteriul judecății — Atitudinea față de martorii lui Christos în Necazul cel Mare
  5. Rezultatul—unii sunt răsplătiți, alții sunt nimiciți

 

Pentru o mai clară explicație, am să așez deosebirile într-un tabel:

 

Screen Shot 2020-04-21 at 5.20.41 PM

 

Răsplătirea celor de la Judecata Neamurilor va fi să intre în Împărăția terestră a Fiului lui Dumnezeu:

 

„Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ,,Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii“ (Matei. 25:34).

 

Răsplătirea celor din ziua Marii Judecăți de la urmă va fi cu totul … alta. Așa cum vom vedea din studiul acestui capitol.

 

Oricâte lămuriri am avea însă, problema evenimentelor de la urmă va rămâne totuși pentru majoritatea confuză, iar pentru cei studioși, incompletă. Așa cum spunea și apostolul Pavel: „Cunoaștem în parte și propovăduim în parte“. Este greu să plasezi cu certitudine evenimentele despre care vorbește apostolul Pavel: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?“ (1 Cor. 6:2) și „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?“ (1 Cor. 6:3). Ambele presupun că Biserica va trece ea însăși printr-o judecată de curățire anterioară. Nu știm totul, dar ceea ce știm este suficient ca să ne alerteze și să ne facă să ne pregătim cum se cuvine pentru ceea ce ne așteaptă.

 

Pentru Apocalipsa 20:11-15, vom urma lămuririle din comentariul lui John MacArthur. Nu că el ar avea autoritatea finală, ci pentru că el are darul să clarifice foarte bine ce ne spune Ioan în Apocalipsa.

 

 

„Să citim mai întâi textul din Apocalipsa capitolul 20, care ne descrie cea mai solemnă și mai serioasă scenă, pentru că descrie cel mai tragic eveniment din istoria omenirii, sala Judecății de la urmă dinaintea merelui tron alb al lui Dumnezeu:

 

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie.

 

Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

 

Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

 

Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.  Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc“ (Apoc. 20:11-15).

 

Să privim împreună la scena judecății, la standardul de justiție și la sentința pronunțată.

 

Scena Judecății de la urmă

În terminologia unui tribunal, aceasta este „ultima înfățișare în fața dreptății divine“. Nu va fi un tribunal ca toate tribunalele și nu va fi o procedură ca procedurile obișnuite. Nu vor fi dezbateri despre vinovăție sau nevinovăție. Va fi un acuzator, dar nu va exista un avocat al apărării. Nu vor exista dezbateri, doar o scurtă citire a capetelor de acuzare, fără martori și fără circumstanțe atenuante. Va fi un Judecător suprem lipsit de simpatie, care va pronunța o sentință la care nu există drept de apel, o pedeapsă din care nu se poate ieși prin cauțiune și din care nu se poate evada.

 

Locul unde se va desfășura această Mare Judecată va fi undeva între pământ și cer, între cea dintâi creație și creația cea nouă. Indiferent și independent de lucrurile create, plasat în „neființa creată“ din afara lumii materiale, există acest scaun de domnie mare și alb adus la ființă din Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Este mare în importanță cosmică și alb ca semn al neprihănirii absolute:

 

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele“ (Apoc. 20:11).

 

„Domnul împărăţeşte în veac şi Şi-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată“ (Psalm 9:6).

 

 

Este scena pe care a văzut-o și profetul Daniel:

 

„Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.“ (Daniel 7:9-10).

 

Dar ce înseamnă „Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele“? Aceasta este o afirmație imensă, atotcuprinzătoare. Pământul primei creații a fost reașezat și refăcut pe timpul Împărăției milenare, dar tot purtător de germenele păcatului pângăritor al fost. El nu are loc în eternitate! “ Avem aici procesul de dizolvare a creației vechi, învechite ca o haină.  „Nu s-a mai găsit loc pentru ele!“

 

Apocalipsa 21 descriind faza cerească a Împărăției lui Christos, va debuta cu afirmația:

 

„Am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era“ (Apoc. 21:1).

 

(Un fizician-astronom spunea că lumea există în cosmosul actual prin echilibrul dintre materie și antimaterie, așa cum pentru fiecare cifră reală există una imaginară (1,-1; 2,-2; etc.). Dacă materia s-ar întâlni cu antimateria ar rezulta energie creatoare de o lume nouă, la fel cum numerele reale și negative s-ar îndrepta unele spre celelalte, s-ar uni în locul de zero și s-ar despărți apoi într-o altă axă a numerelor. Este imaginea pe care ne-a dat-o apostolul Petru. De unde ar fi știut „pescarul“ din Galileia despre astfel de lucruri dacă n-ar fi stat de vorbă cu Cel înviat în Seminarul celor 40 de zile?

 

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. …   aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. “ (2 Petru 3:10, 12-13).

 

Biblia are un mesaj clar pentru „ecologiștii“ panicați care se tem că stricăm pământul: „Dacă vi se pare că acum este stricat, așteptați să vedeți ce va face mânia lui Dumnezeu din sistemul acesta blestemat din pricina păcatului! Nu încercați să „salvați planeta!“, ci grăbiți-vă să vă salvați pe voi înșivă!“

 

 

Dumnezeu ne spune prin profetul Isaia:

 

„Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte, dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit“ (Isaia 51:6).

 

„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17).

 

Dr. Donald Grey Barnhouse  a spus: „ Cerurile materiale și pământul pe care-l cunoaștem acum vor avea un sfârșit. Ele nu vor fi doar curățate sau reabilitate, ci vor fi pur și simplu distruse, vor înceta să mai existe, vor trece printr-o inversare a procesului creației, au fost făcute prin Cuvântul Domnului din nimic și se vor întoarce prin același Cuvânt al Domnului în nimic.

 

Cel care stă pe scaunul de domnie mare și alb este Isus Christos, persoana desemnată de Sfânta Trinitate să conducă procesul. El s-a calificat prin două argumente: ·1) este alesul Tatălui s-o facă și (2) a trăit experiența umană, „a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat“:

 

„Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl“ (Ioan 5:22-23).

 

„Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului“ (Ioan 5:27).

 

„Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte, acum, tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Fapte 17:30-31)

 

Mulțimea celor acuzați care stau înaintea Lui este imensă și impresionantă, alcătuită din toți oamenii care în toate veacurile au ales să nu asculte de Dumnezeu:

 

„Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie“ (Apoc. 20:12).

 

Îi putem numi generic „păcăliții istoriei“, cei care crezând că-L pot păcăli pe Dumnezeu s-au păcălit pe ei înșiși, lăsându-se înșelați de dușmanul sufletelor lor, Satana.  Acum îl vor urma pe Satana în locul de peseapsă veșnică. Satana, profetul mincinos și fiara se află deja în „iazul de foc și de pucioasă“ și-i așteaptă.

 

 

Cum vor putea aceștia „să stea în picioare“ înaintea scaunului de domnie, când nu va exista ceva pe care să se așeze? Îmi veți spune că este greu de priceput … Vă voi răspunde că nu e greu, e … imposibil! Doar când vom ieși din limitările experiențelor noastre terestre vom putea pricepe.

 

Cine sunt cei din mulțimea imensă care stă înaintea scaunului de judecată?

 

Există, nu uitați, două judecăți, pentru că există două învieri, așa cum a spus Domnul Isus în evanghelia lui Ioan:

 

„Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată“ (Ioan 5:28-29).

 

Există judecata pentru răsplata creștinilor prin examinarea faptelor celor din Biserica lui Christos descrisă în 1 Corinteni 3:10-15 și explicată iar în cea de a doua epistolă către cei din Corint:

 

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup“ (2 Corinteni 5:10).

 

Toți copiii lui Dumnezeu din Biserică vor supraviețui Judecății pentru fapte, chiar dacă unii vor ajunge de cealaltă parte a ei „ca prin foc“, adică fără nici o răsplătire. Curățați prin focul acestei judecăți, ei vor sta apoi pe tronuri alături de Christos și „vor judeca lumea“!

 

Cea de a doua judecată nu va fi pentru „răsplată“, ci pentru „pentru pedeapsă“ și vor ajunge la ea toți cei care n-au vrut să creadă în Dumnezeu și să fie salvați prin credința în jertfa Lui ispășitoare.

 

 

Judecata celor răi va avea loc la sfârșitul istoriei lumii. Toți cei care n-au fost înviați până atunci împreună cu sfinții înviați odată cu Isus, împreună cu toți credincioșii morți la Răpire, împreună cu credincioșii martirizați în Necazul cel Mare și împreună cu cei proslăviți prin moarte în timpul Împărției terestre, vor învia pentru această Mare Judecată de la urmă. Miliarde și miliarde de oameni vor sta fără excepție și fără deosebire („cei mici și mari“) înaintea scaunului mare și alb al lui Christos.

 

John Phillips scrie: „Va fi o părtășie teribilă acolo, cei morți, suflete moarte înviate în trupuri moarte într-o părtășie a groazei și a disperării. Oameni mici și femei pierdute care s-au complăcut toată viața în fleacuri și în lucruri de nimic, toți cei care s-au pângărit în certuri, bârfe, mici înșelătorii, viclenii de duzină, minciunele, furtișaguri, vulgarități de mahala, glume vulgare vor fi acolo. Tot acolo vor fi și cei considerați pentru o vreme „mari“, un Napoleon, un Alexandru cel Mare, un Hitler, asasini care au mâinile pătate de sângele a milioane și milioane de oameni. Acum toți și fiecare în parte va fi judecat și condamnat, o gloată înspăimântată adunată pentru prima și ultima oară ca să-și primească osânda binemeritată“.

 

„Ce teribilă priveliște! Acolo va fi Cain și toți răzvrătiții care au trăit înainte de potop. Acolo vor fo locuitorii Sodomei și Gomorei. Acolo va fi faraon, Ahab, Izabela, Iuda, cărturarii, fariseii și Marii Preoți care au pus la cale răstignirea Domnului Isus și nu s-au pocăit după aceea. Acolo vor fi „frații mincinoși strecurați prin biserici, și tot acolo va fi mulțimea imensă care nici n-a vrut să audă de Evanghelie. Vor sta toți reduși la tăcere, înghețați de frică și împietriți de spaimă.

 

„Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei 10:31).

 

Am privit de aproape scena marii Judecăți. Să trecem acum la …

 

Standardul de justiție – capetele de acuzare

Ioan scrie:

 

„Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.  Fiecare a fost judecat după faptele lui“ (Apoc. 20:12-13).

 

Standardul judecății va fi sfințenia absolută a lui Dumnezeu. Toți cei care nu s-au refugiat sub sângele răscumpărător al lui Isus Christos vor fi osândiți de acest standard:

 

„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu“ (Romani 3:23).

 

 

În fața sfințeniei absolute care zice că „plata păcatului este moartea“, nimeni nu poate spune că este „fără de păcat“:

 

„Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate“ (Iacob 2:10).

 

Tragedia este că oamenii din acea mulțime imensă ar fi putut avea și ei parte de harul iertării și ar fi putut avea numele scrise în cartea vieții, dar … n-au vrut. Și noi am fost ca ei, dar am fost salvați de la osândă:

 

„Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce“ (Coloseni 2:13-14).

 

Pentru refuzul harului manifestat în sângele lui Isus Christos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, majoritatea imensă a oamenilor din istorie vor sta la Judecata de la urmă în fața standardului de sfințenie absolută a lui Dumnezeu și-și vor primi „sentința“.

 

Sentința pronunțată la judecata de la urmă

Verdictul dat pentru fiecare om care va sta la Marea Judecată de la urmă va fi: „Vinovat!“ Pedeapsa este descrisă în aceste cuvinte:

 

„Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc“ (Apoc. 20:14-15).

 

Statistica arată că Domnul Isus a vorbit de trei ori mai mult despre iad decât despre rai. A fost modul Lui de a-Și arăta dragostea și dovada că Dumnezeu „nu dorește moartea păcătosului“:

 

„Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?“ (Ezec. 18:23).

 

Iazul cu foc și pucioasă este despărțirea definitivă de Dumnezeu, numită și „moartea a doua“. Este un loc de chin în care oamenii vor fi torturați de flăcările remușcărilor, vinovăției, păcatului și ale durerii.

 

Dacă vă aduceți aminte de relația lui Dumnezeu cu omenirea prin metafora secerișușui, cu judecata aceasta am ajuns la ultima lui fază. După semănat, secerat, și vânturat, pleava nefolositoare trebuie aruncată în foc. Așa i-a avertizat Ioan Botezătorul pe cei din vremea lui, îndemnându-i din toată inima să se pocăiască:

 

„Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” (Mat. 3:11-13).

 

 

Biblia este foarte clară și explicită. Iadul veșnic este un loc care nu aparține creației actuale, ci este din afara ei și de dicolo de ea. Creația actuală va exploda într-o zi într-o formă de energie pură din care va apare o creație nouă. Păcătoșii care mor acum, în veacul acesta al creașiei actuale cu timp și spațiu, vor mai muri o dată într-o lume în care nu mai există timp și spațiu, în pedeapsa veșnică.

 

Iazul de foc este deja în existență, chiar dacă în prezent nu este ocupat de nimeni. Oamenii care mor acum merg în locuința morților, iar demonii rebeli sunt legați în „adânc“. Cei dintâi locuitori ai iazului cu foc vor fi Fiara și Profetul mincinos (Apoc. 19:20), iar după încă o mie de ani, va fi și Satana și toți îngerii răzvrătiți care l-au urmat (Apoc. 20:10). În urma Judecății de apoi, toți oamenii neîmpăcați cu Dumnezeu vor ajunge și ei acolo.

 

Se spune că Wolfgang Amadeus Mozart a pus atâta simțire în compunerea unui recviem, o compoziții despre moarte, comandat de un eluziv personaj foarte bogat,  încât a murit de epuizare. S-a stins compunând despre stingerea sufletului! Am același sentiment de chin ori de câte ori trebuie să vorbesc ceva despre chinurile iazului de foc. Sunt teribile!

 

O metaforă pentru iazul de foc este „Gheena“. Domnul Isus spune:

 

„ Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă“ (Mat. 10:28).

 

Locuința morților a găzduit numai sufletele celor păcătoși, dar iazul îi va primi după înviere când li se va da un trup veșnic. Valea Gheenei (Valea Ben-Hinnom) se afla la sudvest de Ierusalim. Acolo era groapa de gunoi a orașului. Locul era asociat cu un miros teribil, cu un foc care nu se stinge, cu fum și cu o lume a viermilor.

 

O altă numire a pedepsei eterne este „locul de afară“, sau „întunericul de afară“.

 

„Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8:12).

 

Lumea se îndreaptă irevocabil spre Marea Judecată de la urmă. Dar numai cei care vor cu tot dinadinsul vor ajunge acolo. Ei aleg să nu-L primească pe Isus Christos ca Mântuitor și Domn, preferând să trăaiscă în plăcerile de o clipă ale păcatului, înșelați de Satana care le-a întunecat mintea și le-a orbit ochii,

 

Mă rog ca acest scurt studiu să ne trezească pe toți la o viață de veghere și sfințire, pentru că, așa cum vom vedea începând cu capitolul următor, ne așteaptă creația cea nouă, cu minunatele ei realități cerești.

 

 

https://scripturile.wordpress.com/2020/04/24/apocalipsa-20-lucrurile-de-la-urma-nimicirea-ultimilor-vrajmasi-gog-magog-satana-si-cei-pacatosi/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Disciplina, calea către maturitate spiritual, de Charles Stanley

 

Deciziile zilnice formează obiceiurile pe care le adopți. Obiceiurile îți determină stilul de viață. Disciplina și stilul de viață sunt doi factori primari, care în cele din urmă îți formează caracterul.

 

Domnul Isus Își începea ziua dimineața devreme prin părtășie cu Tatăl. Apostolul Pavel menționează înfrânarea poftelor ca parte din Roada Duhului, care e sinonimă cu autocontrolul, cum e tradusă noțiunea în traduceri mai noi (Biblia în Versiune Actualizată). Tot apostolul, în scrisoarea adresată creștinilor din Corint, vorbește despre disciplină când asociază viața unui creștin cu antrenamentul unui atlet. Prin urmare, învățăm că e important să luăm decizii bune în fiecare zi, și vom avea o viață de biruință.

 

Dr. Charles F. Stanley spune următoarele despre disciplină:

 

„Angajamentul trebuie să fie cuplat cu disciplina. Acest lucru înseamnă că trebuie să spunem da lucrurilor bune și nu celor rele – și să facem acest lucru în mod constant.

 

Fiecare persoană se confruntă zilnic cu zeci de alegeri. Dacă îți analizezi rutina zilnică, vei descoperi că faci peste 20 de alegeri înainte să pleci de acasă. Aceste alegeri variază de la a decide dacă te rogi dimineața, cu ce te vei îmbrăca, dacă să iei sau nu umbrela. O să te gândești ce să îți pui de mâncare, după ce ai luat micul dejun. Alegi să pleci de acasă la timp sau dacă să te uiți la știri sau dacă studiezi Biblia. Faci alegeri cu privire la ziua ta, anticipezi când te vei întoarce acasă și ce vei face seara. Toate aceste alegeri se rezumă la deciziile de tip da sau nu.

 

Aceste decizii zilnice formează obiceiurile pe care le adopți. Aceste obiceiuri îți determină stilul de viață. Disciplina și stilul de viață sunt doi factori primari, care în cele din urmă îți formează caracterul.

 

Nu poți avea o viață integră, cu realizări, cu sănătate, cu relații iubitoare, de valoare fără disciplină. A avea o viață disciplinată înseamnă să faci uneori lucrurile pe care nu le vrei sau care nu îți plac.

 

Viața ne pune uneori în fața unor alegeri grele. Persoana disciplinată trebuie să spună nu când este răspunsul potrivit și da, când este răspunsul pe care vrea Dumnezeu să îl audă.

 

Cu siguranță nu ai fost creat nici chemat să faci ceea ce am fost eu creat și chemat să fac, nici vice versa. Chiar dacă planul lui Dumnezeu, scopul și voia Lui sunt diferite pentru fiecare individ, El ne-a creat și ne-a chemat pe fiecare să ne atingem potențialul maxim pentru a ajuta la împlinirea și realizarea planului, scopului și voii Sale pe pământ.

 

Din punctul lui Dumnezeu de vedere, nu sunt roluri în plus, nu sunt poziții josnice, nu sunt meserii neimportant, nu există scopuri nesemnificative în planul Său divin. Fiecare dar ți s-a dat pentru un scop bun și Domnul se așteaptă de la tine să te pregătești ca El să te ajute să ai succes.

 

Indiferent ce a pus Dumnezeu înaintea ta, împotrivește-te ispitei de a fi distras și să te abați de pe cale.”

 

Uneori privim disciplinele spirituale ca pe o povară. Dimpotrivă, rolul lor este să ne apropie de Dumnezeu, să ne ajute să ne maturizăm în viața de credință și să ne aducă zilnic noi bucurii. Dacă simți că viața ta spirituală e superficială, atunci întoarcerea la rugăciune, post, studiul Scripturii, meditația la Cuvânt, evanghelizare, simplitate, mărturisire și alte practici te va ajuta să te apropii zilnic de Dumnezeu.

 

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. II), din martie-aprilie 2022, cu tema „Creștinul autentic”.

 

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/esenta-crestinismului/18227-disciplina-calea-catre-maturitate-spirituala-charles-stanley

 

///////////////////////////////////////////

 

Călătorie în slavă- Realități și perspective, cu Georg Karl

 

 

„Aveam un gol profund în viața mea. Mă gândisem chiar și la sinucidere. Apoi, într-o noapte, pe când aveam 18 ani, în timp ce căutam răspunsuri în inima mea…mi-am amintit că mama îmi spusese în copilărie de un Dumnezeu Căruia îi puteam spune Tată. Atunci m-am gândit: dacă există speranță pentru mine, poate că ar putea avea legătură cu Acel Dumnezeu Căruia îi poți spune Tată.” În această emisiune, Georg Karl ne spune cum L-a cunoscut pe Dumnezeu și împărtășește cu noi revelația pe care a primit-o cu privire la gloria lui Dumnezeu.

Poți comanda cartea lui Georg Karl, „Călătorie în slavă” aici: https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/calatorie-in-slava-produs

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Neprihanirea-

      Esența creștinismului     

 

Neprihănirea este un atribut de puritate morală care îi aparține în exclusivitate lui Dumnezeu.  El este singurul cu adevărat neprihănit.  Niciun om nu este neprihănit în ochii lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate sta în prezența Sa. 

 

Totuși, Dumnezeu dorește atât de mult o relație cu omul, încât a găsit soluția: prin jertfa Domnului Isus Hristos, omul poate fi considerat neprihănit în ochii lui Dumnezeu în momentul în care Îl acceptă pe Isus ca Domn și Mântuitor personal, prin credință.  „…să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credință” (Filipeni 3:9).

 

Neprihănirea noastră se bazează pe jertfa Domnului Isus Hristos pe cruce.  Astfel, neprihănirea lui Hristos este considerată ca fiind a noastră și suntem neprihăniți în ochii lui Dumnezeu.

 

Cu toate că merităm osânda veșnică, suntem făcuți neprihăniți prin Isus Hristos.  Ieremia 23:5-6: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară.  În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!”

 

Omul nu are niciun merit în aceasta; este exclusiv decizia și lucrarea lui Dumnezeu.  Putem alege să o acceptăm sau nu, dar este la îndemâna oricărui om, tocmai pentru ca nimeni să nu se mândrească cu neprihănirea lui. 

 

Ca rezultat, vom petrece eternitatea în prezența Dumnezeului sfânt, curat, bun, blând și neprihănit, care este neprihănirea noastră. Matei 13:43: „Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor”…

 

…Vom avea viață „…Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă, care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața” (Romani 5:18).

 

Ce aduce neprihănirea:

 

 Isaia 32:17: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roadele neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie.”

 

Isaia 51:7: „Ascultați-Mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, și nu tremura de ocările lor.”

 

1 Petru 3:12: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.”

 

Habacuc 2:4: „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credința lui.”

 

Isaia 51:6: „Ridicați ochii spre cer, și priviți în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii lui vor muri ca niște muște; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, și neprihănirea Mea nu va avea sfârșit.”

 

Romani 5:17: „Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel unul singur, care este Isus Hristos!.”

 

 

 

 

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/esenta-crestinismului/18477-in-cer-nu-exista-praf-de-curatat-razvan-mihailescu

 

//////////////////////////////////////////

 

„În cer nu există praf de curățat”

 Răzvan Mihăilescu

 

Esența

 

 

Dacă sunt creștin firesc, înseamnă că sunt prunc, nu mă dezvolt. În Biblie scrie că cei care nu sunt maturi nu sunt obișnuiți cu neprihănirea.

 

„Nu se poate să nu păcătuiești”

 

Unii spun: „E imposibil să nu păcătuim”, și găsesc un argument în 1 Ioan 1:9, unde scrie: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiure”. Se bazează pe acest verset pentru a conviețui cu păcatul. Din acest motiv, toată viața de credință este o viață înfrântă. Având conștiința încărcată, nu îndrăznesc să-I ceară nimic lui Dumnezeu.

 

Dar noi ar trebui să fim plini de El, după cum se ruga și apostolul Pavel pentru locuitorii din Colose: „… nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleţi de cunoștinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștinţa lui Dumnezeu” (Coloseni 1:9-10).

 

Dacă mă uit spre Dumnezeu și accept harul neprihănirii în toată plinătatea, atunci îmi orientez conștiința spre neprihănire și Îl cred pe Domnul pe cuvânt. Dacă îmi spune că m-a „socotit neprihănit” (Romani 4:25) și că m-a făcut „neprihănirea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 5:21), înseamnă că este adevărat.

 

În cer nu se dă cu mătura

 

Avantajele neprihănirii sunt uriașe! Nu-mi mai doresc să ajung în cer pe scara din dos, și acolo să stau undeva în colț, pe un scăunel. Richard Wurmbrand, evreu român, un om al lui Dumnezeu, votat unul dintre cei mai importanți 5 români, spunea că nu se poate să stai pe un scăunel în cer. Ori ești pe tron, cu Dumnezeu, ori ți-ai pierdut răsplata.

 

Unii vor să fie și cu lumea, și cu Dumnezeu, fiindcă se mulțumesc să știe că pot ajunge în cer, chiar dacă vor avea un rol minor, de „măturători”. Dar nu ai cum să mături în cer, fiindcă acolo nu există mături. Nu există praf. Este Împărăția lui Dumnezeu.

 

Isus nu se întoarce pentru o biserică înfrântă

 

În aceste zile din urmă, unii creștini spun că ne așteaptă un viitor sumbru, și ne îndeamnă să ne pregătim pentru ce e mai rău. Aceștia amintesc de profeții biblice precum „dragostea celor mai mulți se va răci”. Pe de altă parte, există și credincioși care spun că este timpul să intrăm în biruință și să fim parte din marele seceriș. Care perspectivă este corectă?

 

E important să înțelegem că Isus nu se întoarce pentru o Biserică înfrântă. Scopul răpirii Bisericii nu este salvarea, fiindcă am eșuat pe toate planurile, iar Dumnezeu ne ia ca să poată distruge apoi lumea. Se întoarce după o Biserică slăvită: „fără pată, fără zbârcitură”.

 

Hristos ne vede biruitori, conform 1 Ioan 4:4: „Voi, copilașilor, sunteţi din Dumnezeu și i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” Iar noi trebuie să ne vedem cum ne vede El.

 

În ceea ce privește faptul că „dragostea celor mai mulți se va răci”, menționez că în original scrie: „dragostea multora se va răci”. Așadar, nu e vorba de o majoritate. În plus, aceste versete sunt avertizări, cum este și „fiii întunericului sunt mai înțelepți decât fiii luminii”.

 

Domnul Isus a spus acest lucru înainte de moartea și învierea Lui, iar acum este valabil 1 Corinteni 1:30: Hristos „… a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare”. El spunea, de fapt: „Deocamdată, fiii întunericului sunt mai înțelepți”, adică: „Treziți-vă”.

 

În plus, Hristos, din noi, este „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). Nu este nicio înfrângere în acest adevăr. Biserica lui Hristos învinge și a învins în toate veacurile.

 

Dumnezeu aproape de oameni vs. oamenii aproape de Dumnezeu

 

Ce trebuie să facă un creștin până vine Domnul? Să-L aducă pe Dumnezeu oamenilor sau să-i apropie pe oameni de Dumnezeu? Să se implice social sau să pună accent pe lucrurile spirituale?

 

Un credincios biruitor nu-și închide inima în fața nevoilor pe care le au semenii lui. Noi (cei din Biserica „Râul Vieții”), credem că bisericile bune fac slujbe pentru comunitate, iar bisericile apostolice fac slujbe pentru Dumnezeu.

 

Domnul Isus spunea: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

 

la un capăt la altul, România trebuie să fie un adăpost al slavei lui Dumnezeu. Pentru aceasta, trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu mai presus de orice. Din această atitudine, vor rezulta și acte de bunătate. Dar motivația noastră trebuie să fie relația cu Dumnezeu, având „năzuința Duhului” (Romani 8:26-27).

 

Pot să fiu amabil cu cineva, dar, dacă nu-i spun despre Hristos, acea persoană este ajutată pentru câteva zile, o lună, sau o altă perioadă de timp. Dar, dacă moare nemântuit, este o mare tragedie.

 

Scopul nostru trebuie să fie propovăduirea Evangheliei, să-i aducem pe oameni din întuneric la lumină, să le spunem ce a făcut Hristos pentru ei.

 

Interviu înregistrat în cadrul emisiunii Realități și perspective, nr. 178, cu titlul „Tu ești visul lui Dumnezeu”. Vizionează-l aici.

 

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. III), din mai-iunie 2022, cu tema „Ziua se apropie”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista

 

////////////////////////////////////////////

 

Concepte biblice – Păcatul

 

 

În epistola sa către Romani, apostolul Pavel declară că toţi oamenii – evrei sau neamuri, religioşi sau păgîni – au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi Vechiul Testament şi Noul Testament vorbesc pe larg despre „păcat” folosind o gamă întreagă de termeni care arată cît de caracteristică este această stare pentru condiţia de acum a umanităţii. Iată mai jos cîţiva din termenii folosiţi în Biblie pentru a desemna starea de păcat:

 

A greşi ţinta (Hamartia)

 

Acesta este termenul cel mai folosit în Noul Testament (de peste 250 de ori). Am putea traduce textul din Romani 3:23 astfel: „Căci toţi şi-au greşit ţinta şi au ajuns lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Hamartia descrie starea generală de păcătoşenie.

 

Nedreptate, necinste (Adikia)

 

Unul dintre cele mai cunoscute pasaje în care apare acest termen grec este pasajul din 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

 

Greşeală (Paraptoma)

 

Termenul apare de 21 de ori în Noul Testament şi este cunoscut din rugăciunea „Tatăl nostru” în care găsim: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre”. Cuvîntul este un derivat de la verbul „pipto” (a cădea) şi denumeşte lipsa de rezistenţă în faţa răului, alunecarea de la calea credinţei. Apostolul Iacov ne scrie: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele (căderile), şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16).

 

Fărădelegea (Anomia)

 

Acest termen apare de 14 ori în Biblie şi înseamnă „călcare de lege” („noma” = lege). 1 Ioan 3:4 ne dă o definiţie a acestui termen: „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege”.

 

Călcarea poruncii (Parabasis)

 

Termenul apare numai de 7 ori în Biblie şi defineşte încălcarea unei legi sau interdicţii specifice. A „încălca” înseamnă a trece dincolo de limite specifice stabilite de Dumnezeu, a nesocoti cu bună ştiinţă o anumită poruncă. Această formă de păcat este mai vinovată decît „hamartia”. Parabasis este un păcat săvîrşit cu bunăştiinţă: „Femeia, fiind înşelată, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii” (1 Tim. 2:15; Rom. 2:23).

 

Lipsa de evlavie, Nelegiuire (Asebia)

 

Termenul acesta şi derivatele lui apar de 18 ori în Biblie. „Sebia” înseamnă evlavie. „A-sebia” este lipsa de atitudine corectă faţă de Dumnezeu şi faţă de problemele vieţii. Iacov, citind un paragraf dintr-o străveche profeţie a lui Enoh, foloseşte acest termen de 4 ori pentru a sublinia grozăvia păcatului şi pedeapsa categorică pe care o atrage: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi ca să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iacov 14-15).

 

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/concepte-biblice-pacatul/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Pericolul legalismului

 

Text: Galateni

 

„Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cim vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? „ – Gal 4:9

 

Introducere: În primăvara anului 2002, una din temele de la Școala Duminicală a fost bazată pe texte din epistola lui Pavel către Galateni. La sfârșitul acestei serii am simțit că este de datoria mea să trag un fel de concluzie la sfârșitul studiului. Am intitulat-o: “Imposibila întoarcere“

 

Primul lucru pe care l-am spus a fost că „galatenii„ au fost una din problemele spinoase din biserica primară. ExistențaProblema din bisericile Galatiei a iscat o dezbatere aprinsă asupra autorității apostoliei lui Pavel și asupra conținutului Evangheliei predicate de el. Tot conflictul a pornit de la convingerea lui Pavel că toți creștinii trebuie să treacă dincolo de specificul rânduielilor evreiești pentru a se întâlni cu Christos la nivelul superior al harului. Cine citește cu atenție capitolele 1 și 2 ale epistolei observă foarte repede că în Biserica primară a existat o divizare a direcției de lucru prin care anumiți apostoli au stăruit să vestească Evanghelia printre „cei tăiați împrejur„, în timp ce alții au primit încredințarea de a lucra „printre Neamuri„:

 

„Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur, – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor – și când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de însițire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur„ (Gal. 2:7-9).

 

Libertatea față de ritualurile și reglementările Legii iudaice aparuse atunci ca o „noutate„ ciudată. O minoritate dintre Neamuri îl primise pe Christos și moștenise darul „făgăduinței„ făcute lui Avraam și seminței lui. În virtutea acestei „făgăduințe„ despre care Pavel vorbește pe larg în capitolul 3, oamenii care cred în „sămânța lui Avraam„ (la singular, ea îl identifică pe Christos, vezi Gal 3:16) devin „fii ai lui Dumnezeu„ (Gal. 3:26).

 

Apostolul Pavel este foarte categoric în această privință, majoritatea Bisericii primare, convertită la Christos din sânul iudaismului, trebuie să accepte poziția noii „minorități„ convertite din rândul Neamurilor. Aceasta este esența legământului celui nou, prevestit de legămintele iudaice, dar nerealizat prin ele:

 

„Toți care ați fost botezați pentru Christos, v-ați îmbrăcat cu Christos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, niic parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Christos Isus. Și dacă sunteți ai lui Christos, sunteți „sămânța„ lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.„ (Gal. 3:27-29).

 

Al doilea lucru pe care l-am spus a fost că acești „galateni„ n-au dispărut complet din istorie, nu numai la propriu, dar și la figurat. La propriu, existența orașului Galați, a Galiei medievale și a manastirii Galata din dealul Iașului ne vorbesc despre capacitatea de supraviețuire și de răspândire a acestui grup etnic. La figurat, oameni de soiul galatenilor există azi în toate ramurile familiei creștine. Sunt „legaliștii„ poruncilor omenești, rigizi moralizatori și închistați „doctrinari„ ai formelor și ai ritualurilor care „în adevăr, au o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și o asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești„ (Col. 2:23).

 

Problema spinoasă din primul secol este prezentă și astăzi în viața bisericii creștine. De data aceasta, o „minoritate„ a bisericii convertite dintre Neamuri încearcă să schimbe direcția „majorității„ care trăiește sub har, căutând s-o convingă de necesitatea ținerii întorcerii la prerogativele și limitările legii iudaice. Astazi nu mai există o Biserică „a celor tăiați împrejur„. Strădaniile lui Iacov, Chifa și Ioan s-au lovit de împietrirea evreilor, iar Evanghelia a fost trimisă „la Neamuri.„ În locul „iudeilor„ de altă dată, o fracțiune foarte mică a bisericii creștine contemporane continuă conflictul străvechi, încercând să răstălmăcească mesajul divin al harului și contestând esența mesajului propovăduit de Pavel. Este în joc libertatea creștină și viețuirea la nivelului harului adus și dăruit nouă prin Christos.

 

Dacă viața creștină este, în metaforele pauline, „o alergare înainte„, ceea ce se întâmplase în Galatia era o păguboasă și imposibilă „întoarcere„ prin care credincioșii de acolo erau în pericol de a fi declarați „descalificați„:

 

„Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea ca să n-ascultați de adevăr?„ (Gal.5:7)

 

Scrisoarea lui Pavel trebuie văzută și citită ca o serie de cinci avertismente succesiv progresive pe care marele apostol, întemeietorul bisericii creștine din Galatia, îl dă neînțelepților și neinspiraților lui discipoli.

 

  1. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … de mirare! (1:6)

 

Fără nici o îndoială, este mai lesne să mergi de la ceva greu la ceva ușor și totuși, acești galateni aveau tendința acum să meargă de la ceva ușor, la ceva foarte greu, Lega lui Moise.

 

Harul adus prin Christos a simplificat extraordinar de mult îndatoririle noastre față de Dumnezeu. Faptul că avem acum libertatea Duhului care ne-a fost dăruit prin nașterea din nou, faptul că am fost ridicați de la nivelul poruncilor la ascultarea de principiile divine ale sfințeniei, ne-a eliberat de un „jug„ pe care l-au purtat o mulțime de oameni înaintea noastră. Nu-i de mirare că Pavel socoteșțe „de mirare„, tendința lor de a se întoarce la înrobitoarele rânduieli mozaice.

 

Vreau să vă fac aici o mărturisire personală. Toata viața mea mi-am petrecut-o în biserici creștine, printre frați și surori. Nu pot să nu vă spun că am remarcat și eu ceea ce a remarcat Pavel și am ajuns să mă mir și eu, ca și marele apostol. Am fost în adunări de toate nuanțele și pretutindeni am observat că există tendința aceasta păguboasă de a ne coborî de la înălțimea libertății spirituale pe care ne-a adus-o harul pentru a coborî în robia unor învățături începătoare, pentru a ne face iarăși robi unor porunci omenești și pentru a ne încadra și noi într-o „datină a bătrânilor„ confesională.

 

Pretutindeni pe unde te duci ți se va spune: „Dacă vii la noi, va trebui să faci cutare sau cutare lucru. Dacă vrei să fii membru la noi va trebui să te porți așa sau să te îmbraci așa.„

 

„Dacă deci ați murit împreună cu Christos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru! Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt întemeiate pe porunci omenești, au într-adevăr o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești„ (Col. 2:20-23)

 

Foarte mulți încearcă și azi să „răstoarne Evanghelia„ și să instaureze în locul ei niște „porunci omenești„ legaliste care ne dau astăzi specificul „ortodox, catolic, baptist, pentecostal, creștin după evanghelie, etc.

 

Deosebirile dintre noi și specificul local nu sunt neapărat și inevitabil rele în ele însele. Pentru a nu le face însă rele să ne dăm seama de la înălțimea Evangheliei că „se poate și altfel„ și să nu căutăm să facem pe nimeni robii propriilor noastre gusturi și păreri.

 

Thoamas Jefferson scria pe la începuturile Americii: „În materii de stiluri, forme și preferințe schimbătoare, mergi cu mulțimea; în materii de principii fii însă neclintit ca o stâncă!„

 

În timp ce majoritatea creștinilor sunt de acord cu partea a doua a acestei maxime a lui Jefferson, foarte puțini sunt în acord cu prima ei jumătate. Trebuie însă să o spun apăsat, această primă jumătate, această „flexibilitate„ a celui gata să se adapteze la stiluri și forme schimbătoare, această mobilitate tolerantă a marelui om de stat este una din caracteristicile fundamentale care au format și garantat libertatea americană. Ea este o umbră a strategiei misionare a marelui misionar născut în Tarsul Ciliciei:

 

„Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câștig pe Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Christos), ca să câștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei„ (1 Corinthians 9:20-22).

 

  1. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … dea-ndoaselea !

 

„Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească? … Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Christos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință„ (Gal. 3:3, 24)

 

Nu este de mirare că în primul capitol, Pavel numește tendința Galatenilor de a se întorce la Legea lui Moise drept o „răsturnare„ a Evangheliei: „Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Christos„ (Gal.1:7).

 

III. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … semn de imaturitate !

 

„Dar câtă vreme moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot„ (Gal. 4:1).

 

Părinții înțelepți i-au din mâna copiilor lucrurile periculoase momindu-i în schimb cu alte lucruri atrăgătoare. Primii exploratori ai Americii luau de la indienii baștinași podoabe de aur în schimbul unor cioburi de sticlă și de oglindă. Aceste două realități au fost și sunt posibile din cauza „copilăriei„ imature a unei anumite categorii. Ceva asemănător se întâmplase și în Galatia.

 

Credincioșii de acolo nu înțelegeau încă progresul revelației și progresul din scurgerea planului lui Dumnezeu cu lumea. Vechiul Testament și Legea fuseseră o etapă „pregătitoare„ pentru venirea lui Christos „la plinirea vremii„ ca să împlinească ceea ce fusese vestit până atunci doar în tip și simbol.

 

„Legea„ a fost un Pedagog (sclavul care ducea copilul la școala maestrului), un „îndrumător spre Christos:

 

„Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Christos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, NU MAI SUNTEM SUB ÎNDRUMĂTORUL ACESTA„ (Gal.3:23-25)

 

Pavel definește tendința galatenilor de a se întoarce la Lege drept un semn de imaturitate:

 

„Dar cât moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi și îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.

 

Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremiii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava„ adică: „Tată!„

 

Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu.

 

Odinioară, când nu cunoșteați pe Dumnezeu, erați robiți celor ce din firea lor, nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?

 

Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.„ (Gal. 4:1-7)

 

  1. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … fără profit !

 

Tendința de a se întoarce la Lege reprezenta o pierdere nu numai pentru eforturile lui Pavel, ci și o pierdere pentru cei din Galatia. Eșecul nu era atât al apostolului care suferea ca un tată pentru niște copii care au luat-o razna (Gal. 4:19-20), cât al celor care se îndepărtau acum de evanghelie:

 

„Iată , eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Christos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc iară și încă o dacă oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Christos; ați căzut din har„ (Gal. 5:2)

 

Există două adevăruri fundamentale în această afirmație a lui Pavel:

 

  1. Întoarcerea la Lege nu se paote face doar parțial. Nu poți alege doar o anumită parte a Legii și să o neglijezi pe cealaltă. Nu există o împlinire „parțială„ a Legii. „Și mărturisesc iară și încă o dacă oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea.„

 

  1. Cei care vor să fie socotiți neprihăniți prin ascultare de un anumit fragment al Legii sunt la fel de vinovați ca și aceia care ar încerca să împlinească toată Legea: „Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Christos; ați căzut din har„.

 

Unii întreabă: Se poate pierde mântuirea? Iată aici o situație în care apostolul Pavel le spune unora: „v-ați despărțit de Christos; ați căzut din har„. Ce tragic! Cine sunt aceștia? Cei care au tendința de a se întoarce de la Evanghelie la o păgubitoare încercare de a trăi sub Lege.

 

  1. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … imposibilă !

 

Apostolul Pavel păstrează cel mai puternic argument pentru încheierea scrisorii. Acolo el le spune clar că o încercare de întoarcere la Lege este „o imposibilitate„, nimeni n-a putut vreodată să trăiască neprihănirea cerută de ea:

 

„Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, NU PĂZESC LEGEA; ci voiesc doar ca voi să primiți tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru (Gal. 6:13)

 

În toamna lui 1999, mă aflam împreună cu un grup de americani în studioul postului de radio „Vocea Evangheliei„ din București. Cei de acolo au avut amabilitatea să ne ia căteva interviuri despre activitatea noastră și despre impresiile pe care le aveau vizitatorii la sfârșitul acelei vizite. Ca un favor special, domnișoara Huțanu mi-a îngăduit să rămân încă o oră în emisie pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri cu ascultatorii. Una dintre ascultatoarele care au sunat atunci a fost o credincioasă adventistă, pusă mai mult pe predicat și convertit decât pe un dialog frățesc. M-am străduit din răsputeri să țin nivelul discuției la înălțimea familiei lui Christos. M-aș fi întristat dacă ascultătorii necreștini ar fi avut ocazia să asiste la o dispută în care amândoi „să ne dăm în spectacol.„ Am îndreptat-o mai ales spre textul din Romani 14: 1-14, care conține recomandarea apostolului Pavel la toleranță și îngăduință creștină:

 

  1. „Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoelnice.

 

  1. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri.

 

  1. Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.

 

  1. Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuș, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.

 

  1. Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui.

 

  1. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu.

 

  1. În adevăr, nici unul din noi nu trăiește pentru sine, și nici unul din noi nu moare pentru sine.

 

  1. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi Suntem ai Domnului.

 

  1. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat ca să aibă stăpânire și peste cei morți și peste cei vii.

 

  1. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

 

  1. Fiindcă este scris: „Pe viața Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.„

 

  1. Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.

 

  1. Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

 

  1. Eu știu și sunt încredințat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, și că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.„

 

Această recomandare a lui Pavel n-a mulțumit-o pe interlocuitoarea mea, care-i dădea înainte cu necesitatea ca toți creștinii să țină Legea veșnică a lui Dumnezeu. M-am grăbit să închei acest dialog „frățesc„, dar am rugat pe tehnicianul de studiou să-mi păstreze legătura telefonică cu sora noastră adventistă, cu care doream să am o lămurire „în particular.„

 

I-am spus: „Soră dragă, nu este frumos ce ai făcut. Acesta este un post de radio evanghelic, nu adventist, și matale ai sunat numai ca să-ți trâmbițezi superioritatea față de toți aceia care nu cred ca matale. Dă-mi voie să-ți spun ceva: „Nici matale și nici un adventist din lume nu țineți Legea și Sabatul. Nu există nici un președinte de comunitate adventistă, nici măcar un președinte de cult adventist care să țină Legea și Sabatul. Ți-o spun eu, care sunt evreu după mamă, care am trăit printre evrei și care m-am întors nu de mult dintr-o vizită în Israel, țara Legii„.

 

Dânsa a încercat să mă întrerupă, dar eu eram prea pornit ca să mă mai poată opri. I-am spus:

 

Ascultă-mă întâi și răspunde-mi numai după aceea. Nu există nimeni în viață și n-a existat nimeni vreodată care să poată ține Legea. Dumneavoastră vă îmbătați cu apă de ploaie și-i năuciți de cap și pe alții.

 

Uite ce mi s-a întâmplat în Israel. În prima noastră seară acolo, o seară de vineri, am lăsat bagajele la hotel și ne-am dus curioși să vedem orașul Tiberia. Erau puțini oameni pe stradă, iar cei pe care-i întâlneam erau îmbrăcați parcă de sărbătoare și mergeau solemn cu familia spre un loc de întâlnire. Am descoperit că se îndreptau spre o sinagogă, plasată foarte aproape de clădirea hotelului nostru. Noi, ca niște americani îmbrăcați dezordonat, ne uitam la bărbații îmbrăcați în haine negre și lungi pâna la pământ

 

și care purtau pe cap niște turbane de blană, foarte nepotrivite pentru temperatura și aspectul acelor zile toride de vară.

 

Ne-am luat curioși după ei și ne-am oprit la ușa sinagocii. Cel de la ușa nu ne-a lăsat să intrăm înăuntru: Ne-a făcut doar semn categoric cu mâna să plecăm mai departe. A fost un fel de : „Sinagoga noastră nu-i un loc pentru turiști și pentru gură cască …„ Doamnele noastre, mai șirete au apucat-o repede sus pe scara exterioară a clădirii și s-au suit la balcon, singurul loc de fapt în care aveau acces femeile care veneau la sinagogă. Le-am așteptat puțin, iar apoi am dat să plecăm resemnați mai departe la vale. Numai că ne-a oprit un tinerel, îmbrăcat și el în negru și ne-a rugat, într-o engleză foarte corectă, să-i dăm o mâna de ajutor. L-am lăsat pe Iosif Românu, conducătorul grupului nostru să se ducă după el în anexele sinagogii, iar noi am rămas în stradă să-l așteptăm. S-a întors după numai două minute, purtând pe față un zâmbet năuc și contrariat: „Să vedeți ce mi s-a îmtâmplat, zice el. M-am dus după el și l-am văzut că intră într-o sală întunecată de la demisol. Mi-a fost teamă să intru după el, fără lumină, dar el s-a întors după mine și m-a rugat să intru. Pe bâjbâite. am trecut și eu pragul și am așteptat în întuneric. Tinerelul mi-a spus: „Întinde, te rog, mâna și aprinde tu lumina.„ Așa am și facut și … am văzut așezați la o masă încă patru, cinci tineri care stăteau pe întunerec la masă în fața unor cărți din care aveau probabil de gând să citească. Mi-au zis: „Mulțumesc„ și m-au condus înapoi în stradă, nu înainte de a-mi spune că intraseră în Sabat și ei nu aveau voie să mai facă nici un fel de muncă fizică, de aceea avuseseră nevoie de un „păgân creștin„ care să le aprindă lumina.

 

Bineînțeles că am izbucnit toți într-un râs inocent și ilar. Fusese primul nostru contact cu „legalismul iudaic„ care-L condamnase pe Fiul lui Dumnezeu la moarte. Evreii de astăzi, evreii ortodocsi, au făcut o întoarcere de 360 de grade, un cerc complet și s-au întors la istoria lor acolo unde au întrerupt-o, la vremea în care „blestemul Legii„ și „năframa de pe ochii lor„ i-a făcut să n-aibă de loc parte de venirea și jertfirea lui Christos.

 

Ca și copil de evrei, mi-am adus aminte de atâtea alte „obiceiuri„ inventate de neamul meu în încercarea lor nebună de a continua să împlinească Legea. Există unii care lipesc un bețișor de butonul aparatului de radio si, în Sabat, trec pe acolo și, din „întâmplare„ îl lovesc cu cotul ca să pornească aparatul vedeți, ei n-au voie să facă astfel de lucruri în … Sabat.

 

Alții, care știu că n-au voie să meargă mai mult decât „un drum de Sabat„ în ziua de odihnă, au inventat o șmecherie. Rabinii au scris că singura excepție este o călătorie cu corabia, pe apă. Cei ce doreau să mergă în Sabat la mari departări, au cocoțat în căruță și un butoi cu apă și s-au așezat deasupra, ca să nu calce porunca Legii pentru Sabat, dar să-și poată și împlini dorințele.

 

Daca vreți să vedeți ce înseamnă „ținerea Sabatului„, nu mai dați telefoane la posturi de radio, ci duceți-vă direct la sursă, mergeți la neamul meu în Israel. Vă spun deschis însă, vă vor ucide cu pietre. Nimeni, nici dumneavoastră și nici un alt adventist care a trăit vreodată pe pământ nu ține nici Legea și nici Sabatul. Matale aprinzi lumina în Sabat ? Mergi cu tramvaiul? Pui mâna pe telefon ? Faci mâncare ? Te rog acuma să-mi răspunzi. E rândul matale.„

 

De la celalalt capat s-a auzit mai întâi un oftat, iar apoi un mormăit împiedicat: „Pai farte, nu-l țin chiar așa cum trebuie, dar … ne rămâne sângele Domnului Isus pentru ceea ce nu putem să facem …„

 

„Asta-i doamnă, m-am grăbit să-i răspund eu, tocmai asta este esența: sângele Domnului Isus. Eu zic să nu așteptăm până nu mai putem face nimic și numai după aceea să alergăm la sângele Domnului Isus, ci să începem chiar de la început cu El. Dacă Dumnezeu ar fi știut că există și o altă cale pentru mântuirea noastră, nu L-ar mai fi jertfit pe Domnul Isus. Nici un tată nu și-ar da fiul dacă ar mai exista încă și o altă cale! Să mergem dintr-o dată la sângele Domnului Isus și să nu mai încercăm să repetăm greșeala evreilor care nu I-au primit nici viața, nici moartea și nici mântuirea. Nu încercați să-i imitați pe evrei pentru că ei sunt încă în orbire și sub blestemul Legii. Și mai ales, nu mai dați telefoane ca să-i zăpăciți și pe alții de cap. Dacă ați fi în Israel, v-ar omorî evreii cu pietre.„

 

„De ce n-ai spus asta pe post ?! Trebuia s-o spui ca s-o audă toată lumea. Ăștia ne tot dau telefoane ca să ne tulbure programele și să-și facă lor publicitate. Trebuia să o spui pe post!„

 

„Nu trebuia să spun nimic pe post. Astea sunt probleme de discutat între frați, „frățește„ Și „ăștia„ sunt frați cu noi dacă și ei cred în jertfa Domnului Isus. Citiți și voi Romani 14. Și noi avem nevoie de toleranță.„

 

Apostolul Pavel păstrează ultimul și cel mai zdrobitor argument pentru finalul scrisorii. Este „IMPOSIBIL„ să te întorci la ținerea Legii. Nu poți să te întorci pentru că nu ai la ce. „Nici ei nu păzesc Legea.„ N-a putut s-o facă nimeni, nicăieri și niciodată.

 

Ar fi bine să înțelegem și să acceptăm toți această explicație apostolică .

 

Af fi bine și ar fi o mare eliberare și un semn de cuvenită maturitate duhovnicească să putem spune împreună cu marele apostol:

 

  1. „În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume!

 

  1. Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu Sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.

 

  1. Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare!

 

  1. Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. (Galateni 6:14-18)

 

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/18/pericolul-legalismului/

 

 

/////////////////////////////////////

 

”In God we trust”, se mai încred americanii în Dumnezeu?

autor: Beatrice Cristina

Situația creștinismului în Statele Unite pare foarte asemănătoare cu cea a Bisericii din Sardes, așa cum este scris în Apocalipsa 3:2 – Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu!

Și îndemnul din versetul imediat următor, dat de către Domnul, li se aplică foarte bine: Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te!

 

,,Curtea Supremă de Justiție a SUA a respins săptămâna aceasta solicitarea unui avocat ateu de a se elimina motto-ul naţional „În Dumnezeu ne încredem” de pe toate bancnotele emise de Trezoreria SUA.

 

Michael Newdow, același avocat activist care a încercat să elimine sintagma „sub Dumnezeu” din „Pledge of Allegiance”, argumenta că mandatul Congresului de a inscripționa „In God We Trust” pe dolari reprezintă o implicare guvernamentală în domeniul religiei și o încălcare a Primul Amendament a Constituţiei SUA.

 

Newdow a susținut în petiția sa către Curtea Supremă că, deoarece clienții săi sunt indivizi atei sau grupuri ateiste, guvernul a încălcat „credința religioasă sinceră” că nu există niciun Dumnezeu și i-a transformat în „outsideri politici” prin plasarea expresiei „In God We Trust” pe bani.”

 

Judecătorii au respins cererea fără comentarii. Fraza a fost pentru prima dată inscripționată pe o monedă americană în 1864, datorită „creșterii sentimentului religios” (celor trei mari treziri spirituale). A fost adăugată pe toate monedele și bancnotele americane în 1955.

 

Newdow a mai încercat, în trecut, să elimine rugăciunile şi orice referințe religioase de la ceremoniile de preluare a mandatelor președinţilor George W. Bush și Barack Obama.

 

Sursa: Semnele vremurilor din urmă

 

//////////////////////////////////////// 

 

Poporule Evreu, a sosit clipa Indumnezeirii tale, prin Marele tău “Invins”! Crede că Tu îi eşti Dragostea dintâi şi te vrea cu gelozie pentru Sine. Este timpul să nu mai rămâi mort în păcate, datini, tradiţii, formalisme ci, prin pocainţa Dumnezeiască, primeşte Transfuzia cu Sângele lui Iisus, dătător de Viaţă, Înviere, Înfiere, Înălţare şi Rodire Cristică! Crede că El te spală şi de vechi ritualuri (Evrei,cap.8/13), învăţături omeneşti, idolatrii, Legea- Îndreptarul care ne arată cât de nelegiuiţi suntem; Crede că Mesia a îngropat toate mizeriile, neputinţele, vicleniile, răutăţile, necredinţa, „ştiinţa”, împietrirea şi orice întunecime din sângele omenesc, ca să nu le mai dezgropăm (savurăm) niciodată; A înviat ca să ne umple cu pocăinţa, credinţa, iertarea, biruinţa, neprihănirea, Invăţătura Dumnezeiască, dimpreună cu toate Darurile Duhovniceşti… Pentru că nimic bun nu locuieşte în omul neinnoit, prin botezul în moartea Lui, (Rom. cap.6) primeşte veşnicirea ta (1 Petru 1/21… Si Isaia, a prorocit în cap.52 golirea ta de sine, pentru a fi umplut cu Plinătatea Lui, căci numai El este Totul Totului Tot ce este mai sfânt, bun, frumos şi util din tot Cosmosul! Tatăl Tău şi al întregului Univers te iubeşte prea mult, te aşteaptă , te-a iertat, şi ţi-a dăruit (gratis) Neprihănirea , Mântuirea Lui, dimpreună cu Mântuitorul Iisus (Rom. cap. 10 şi 11) intru Noul Cer, Noul Pământ şi Noul Ierusalim!

PROGRAMUL MESIANIC

 

Referitor la Israel, Dumnezeu vrea ca în zilele din urmă să corecteze  percepţia greşită despre Mesia şi să fie revelat faptul că Isus, Yeshua este Mesia. Poporul evreu neagă cu putere aceasta pentrucă este educat să nu creadă în Isus.

O carte populară în cercurile evreieşti este cartea lui Asher Norman “26 de motive pentru care evreii nu cred în Isus”. El afirmă aici că Mesia trebuie să îndeplinească 6 sarcini :

  1. Provenienţa lui pe linia genealogică să fie exactă, adică să descindă din regele David şi regele Solomon.
  2. Să fie uns rege al Israelului
  3. Să readucă poporul evreu în Israel
  4. Să reconstruiască Templul din Ierusalim
  5. Să aducă pacea în lume şi să pună capăt tuturor războaielor
  6. Cunoştinţa lui Dumnezeu va atinge toată lumea

El afirmă că oricine nu a îndeplinit aceste şase puncte nu poate fi Mesia. Deaceea Isus nu este Mesia. El mai scrie că dacă cineva va reuşi să facă toate acestea, atunci vom şti când va veni Mesia (însă el nu spune cum o va face!).

Perspectiva lui Asher Norman se bazează pe scrierile (‘Hilchos Melachim 11.1, 4 din Mishneh Torah’) lui Maimonide, cel mai mare expert în Tora care a scris în secolul al XII-lea în Evul Mediu. Trebuie să ne întrebăm “Pe baza cărei autorităţi trebuie să tragem concluzia că numai aceste semne vor arăta înspre Mesia?”

Cei credincioşi Bibliei ştiu că toate sunt semne mesianice şi că punctele 2-6 se vor împlini în Împărăţia Mesianică, după Cea de-a Doua Venire. Însă mai sunt şi alte semne care sunt ignorate de Asher Norman, semne împlinite de Isus la prima sa venire.

La vremea primei veniri a Domnului Isus, aceste semne nu au fost considerate ca fiind semne mesianice pentrucă poporul evreu se afla în Israel sub ocupaţie romană şi Templul era încă în picioare. Din motivele care urmează a fi enumerate, se aşteapta ca Mesia să vină în vremea celui de-al doilea Templu.  Care erau aşteptările mesianice de pe vremea lui Isus? Desigur că nu puteau fi reduse la doar şase, aşa cum a schiţat Asher Norman.

Aşteptările mesianice din primul secol de iudaism se regăsesc într-un număr de scrieri ebraice, însumate pe websitul http://www.christian-thinktank.com.

Aceste scrieri arată că se aşteaptă un Mesia eliberator, însă există mari diferenţe în ceea ce priveşte percepţia lui Mesia. Unii vedeau în el un mare lider care va elibera Israelul de romani asemenea Macabeilor, care în anul 164 ÎCr au eliberat Israelul de  asuprirea grecească.

Alţii vedeau un Mesia care va urma un complet alt program. Imaginea mesianică variază de la rege la preot sau profet.  Unii erau simpli regi omeneşti ca David (ex Psalmii lui Solomon, 2 Baruch, Sibyl 3), alţii erau regi mântuitori divini, preexistenţi (ex. I Enoch, Sibyl 5, Testament of Juda).

Targumurile sunt parafrazări ale Bibliei ebraice (Tanach) în aramaică, scrise sau compilate din perioada Celui de-al DoileaTemplu până la începutul Evului Mediu. Ele conţin peste 60 de referiri la Mesia, cu o sumă de texte din Biblia ebraică, precum Isaia 53 (Omul Durerii) şi Mica 5.1-3 (Naşterea lui Mesia în Betleem). În textul ebraic original în aceste pasaje cuvântul “Mesia” nu apare, ci apare numai în scrierile targumice care arată că erau considerate a fi despre Mesia.

Targumul din Isaia 52.13-53.12 conţine aceste cuvinte: .„Iată, Robul Meu  Mesia va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus…Voia Domnului este să cureţe şi ierte vina rămăşişei poporului Lui, să le cureţe sufletele de păcat, ca ei să vadă împărăţia lui Mesia”

Targumul din Mica 5.2 descrie: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi MESIA, Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”

Există în Talmud un pasaj fascinant care afirmă: „Lumea va exista 6000 de ani. 2000 de ani de pustiiri, (adică de la Adam la Avraam); 2000 de ani de Tora (adică de la Avraam până undeva în jurul la începutul erei noastre – aceasta coincide cu naşterea lui Isus) şi 2000 de ani ai erei mesianice (aproximativ ultimii 2000 de ani). Dar, pentru că fărădelegile noastre au fost multe, toate acest lucruri s-au pierdut. ” Sanhedrin 97a-b. Potrivit acestei tradiţii evreieşti, Mesia ar fi trebuit să vină cu aproximativ 2000 de ani în urmă şi acum trebuia să fim în epoca mesianică. (Sanhedrin 97 a‑b).

Comentatorul medieval evreu Rashi explica: „După 2000 de ani de Tora, Dumnezeu a hotărît venirea lui Mesia  şi generaţia de oameni răi va pieri şi astfel subjugarea lui Israel se va încheia.” După Rashi, Mesia nu a venit din pricina multelor păcate ale lui Israel.

Convingerea evreior mesianici este că Mesia a venit acum 2000 de ani ca Omul Durerii obişnuit cu Suferinţa. El şi-a dat viaţa viaţa ca jertfă de ispăşire pentru păcatele lumii şi a înviat din morţi ca să dea viaţa veşnică tuturor celor care-l primesc ca Domn şi Mântuitor. În acest sens El a împlinit profeţia despre „sămânţa femeii” care “va zdrobi capul şarpelui” (Geneza 3.15) şi s-a dat ca jertfă pentru păcatul lumii cum profeţeşte  Isaia 53: “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”(Isaia 53.6) El va veni din nou la sfârşitul acestei epoci să îndeplinească profeţiile despre Mesia, la care Aşer Norman se referă ca semnele lui Mesia la începutul acestui articol.

Există un număr de profeţii în Biblie care arată că Mesia a venit chiar în perioada în care  a venit Domnul Isus.

Naşterea în Betleem

Evanghelia lui Matei redă vizita magilor de la Răsărit care au venit să caute pe  “regele iudeilor”. Ajungând în Ierusalim, ei întreabă unde va avea loc evenimentul. Irod interpretează asta ca un semn al venirii lui Mesia (care îl supără) şi adună marii preoţi şi cărturari să afle de la ei unde trebuia să Se nască Mesia,  Hristosul” (Matei 2.3-4).  Răspunsul este În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”Acesta e un citat din Mica 5.2 (5.1 în Biblia ebraică) care deasemeni conţine informaţia că originile lui sunt străvechi din veşnicie. Fraza evraică pentru aceasta este ‘me yemei olam’ care înseamnă “din vremuri străvechi” sau “din veşnicie”.

În Psalmul 90.2 existenţa lui Dumnezeu e descrisă ‘me olam ve ad olam’ – din veşnicie în veşnicie. Proorocia lui Mica arată că cel ce se va naşte în Betleem îşi are originea în veşnicie. Aceasta se leagă perfect cu cuvintele spuse de Domnul Isus: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sînt Eu.” (Ioan 8.58) –că El venea din veşnicie. Asta însemna că existenţa lui nu începuse la concepţie, ci din veşnicie, din eternitate. Cum numai Dumnezeu există din veşnicie, acesta este un semn al dumnezeirii Lui.

Rashi e de acord că Mica 5 este textul care vorbeşte de originea lui Mesia. În comentariul lui asupra acestui verset el scrie: “Şi tu Betleeme Efrata care ai dat pe David….Tu ar fi trebuit să fii printre cele mai neînsemnate seminţii ale lui Iuda din pricina stigmatului lui Rut Moabita. Din tine va apare Mesia, fiul lui David…şi originea lui este străveche.”

În zilele noastre ar fi puţin probabil  ca Mesia al evreilor să se nască în oraşul arab Betleem!

Venirea înainte de dărâmarea celui de-al doilea Templu

Există profeţii care arată că Mesia va veni înainte de dărâmarea celui de-al doilea Templu (care a avut loc aproximativ cu 40 de ani după răstignirea şi învierea Domnului Isus). Vom privi la trei dintre ele:

1. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele. Geneza 49.10   

În contextul acestui verset Iacov îşi binecuvântă fiii. Cel mai semnificativ cuvânt nu vine pentru Ruben, cel mai mare fiu, nici pentru Iosif şi Beniamin, fiii lui preferaţi, ci pentru Iuda, cel de-al patrulea fiu.  El a încredinţat conducerea lui Iuda (care va fi împlinită pe linia genealogică a regilor descendenţi din David). El a mai proorocit că prin urmaşii lui  va veni “Shiloh”. În  scrierile ebraice se afirmă că “Shiloh” este un termen pentru Mesia şi avem un exemplu în Yalkult, o colecţie de explicaţii rabinice ale Bibliei: până va veni Shiloh, El este numit aşa pentrucă toate ţările vor aduce daruri Israelului şi regelui Mesia, după cum este scris “În ziua aceea darul va fi adus Domnului oştirilor.” Yalkut 160.

Toiagul de domnie în acest verset este cuvântul ebraic “shebet”- toiagul  care aparţinea fiecărei seminţii ca  însemn al autorităţii.  Astfel, până la venirea lui Mesia sau Shiloh, identitatea seminţiei lui Iuda nu va dispare la fel cum s-a petrecut cu alte seminţii.

Generaţiile de regi descendenţi din regele David proveneau din seminţia lui Iuda. Chiar şi după robia babiloniană, Iuda a continuat să aibă legiuitori (vezi Ezra 1.5-8).      În primii ani de ocupaţie romană, în Iudeea poporul avea un rege pe propriul teritoriu.  Mai mult, ei se conduceau după legile lor şi Sanhedrinul îşi exercita autoritatea. Însă în jurul anului 11dCr Archelaus, regele iudeilor, a fost detronat şi îndepărtat. Coponius devenea procuratorul roman investit iar împărăţia lui Iuda devenea ultima rămăşiţă a fostei naţiuni Israel, formal transformată într-o provincie a Siriei (vezi Antichităţile lui Josephus 17, capitolul 13.1-5).

În această perioadă Sinedriul şi-a pierdut puterea de a da sentinţe de condamnare la moarte (vezi Ioan 18.31). Rabinul Rachmon afirma “ Când membrii sinedriului s-au văzut lipsiţi de dreptul pe care îl aveau la viaţă şi moarte, şi-au acoperit capetele şi trupurile în sac şi cenuşă, exclamând “Vai de noi căci toiagul de domnie a fost luat din Iuda şi Mesia nu a venit.” (Talmud, Bab., Sanhedrim, capitolul 4, fol 37). Acestea s-au petrecut în perioada în care Isus era un băiat de 12 ani şi venea la Templu (Luca 2.41-59). Mesia venise!

Pentru o altă jumătate de secol, poporul evreu a păstrat o structură de guvernare provincială, însă orice formă de suveranitate naţională evreiască a dispărut odată cu dărâmarea Templului şi distrugerea Ierusalimului de către armatele generalului roman Titus în anul 70 dCr.

Dacă Isus este Mesia, atunci prorocia lui Iacov în care cita textul din Geneza, s-a împlinit în mod remarcabil. Mesia a venit înainte ca Iuda să-şi piardă identitatea naţională, exact aşa cum proorocise Iacov.

2. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile.  Daniel 9.26.

Proorocia aceasta i-a fost dată lui Daniel la sfârşitul robiei babiloniene, după rugăciunea lui de reconstruire a Ierusalimului şi a Templului. Îngerul Gabriel a venit la el să-i spună ce se va întâmpla “poporului tău” şi “sfântului tău oraş” (adică poporului evreu şi în Ierusalim cu Templul).

Acest pasaj prooroceşte reconstruirea Ierusalimului şi a Templului.  Ceea ce probabil a fost şocant pentru Daniel era informaţia că Templul şi Oraşul vor fi din nou dărâmate de “poporul unui domn care va veni”. Înaintea acestui eveniment, textul ebraic afirmă “Mesia va fi îndepărtat dar nu pentru el însuşi”. Ce înseamnă asta?

Termenul Mesia din Daniel 9.26 se poate aplica unui om care a primit ungerea de rege sau unui mare preot. Bazat pe aceasta, Rashi a pretins că proorocia se referă la regele Agripa, ultimul rege evreu din perioada de final a celui de-al doilea Templu. Însă e greu de crezut că Agripa care era un rege rău, corupt şi un urmaş al lui Irod, Edomitul (neevreu deci), poate fi perceput ca “Unsul”. Mai mult, moartea lui nu a avut nici o semnificaţie pentru răscumpărarea poporului evreu, pentru Ierusalim sau pentru Templu- care sunt de fapt subiectul proorociei date lui Daniel de îngerul Gavril.

A mai fost cineva înainte de dărâmarea Templului care să fi pretins titlul de Mesia şi a fost “Tăiat”–moarte ispăşitoare–“însă nu pentru El, nu pentru păcatele lui, ci pentru ale altora? Evident că cei care cred în Isus nu au nici o problemă în a răspunde la această întrebare! Putem să mai adăugăm versetele (Psalm 22, Zaharia 12.1) care arată că Mesia va fi străpuns – va muri prin mijlocul roman de crucificare. Astfel se poate localiza evenimentul în perioada de dinaintea dărâmării Templului când romanii erau la putere în Iudeea.

Iudaismul neagă validitatea traducerii Psalmului 22.16 unde scrie ”ei i-au străpuns mâinile şi picioarele”. Pentru cei interesaţi putem pune la dispoziţia cititorului un material detailat scris de Michael Phelan despre acest verset, disponibile la cerere.

Cum scopul profeţiei lui Daniel este încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii” (versetul 24) este clar că  nici Agripa şi nici Marele Preot nu pot fi consideraţi candidaţi eligibili. Dacă Isus nu este Mesia, atunci proorocia lui Daniel este falsă.

3. Voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.  Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.  Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.” Hagai 2.7-9

Contextul proorociei lui Hagai descrie reconstruirea Templului după întoarcerea poporului evreu din robia babiloniană. El afirmă că slava celui de-al doilea Templu va fi mai mare decât a Templului lui Solomon.

Aceasta ridică întrebarea “În ce sens slava celui de-al doilea Templu a fost mult mai mare ? 1 Regi 8 relatează că  în primul Templu, când Chivotul Legământului a fost adus  în Sfânta Sfintelor, “norul a acoperit casa Domnului”. Norul era Shekhinah “slava Domnului”- semnul prezenţei lui Dumnezeu. Solomon a răspuns: “Domnul a spus că va locui în norul întunecat”.  Cuvântul pentru “va locui” în ebraică este “shekhen” de unde derivă şi substantivul ‘Shekhinah’ a cărui înţeles derivat este locul prezenţei lui Dumnezeu.

Cărţile bibliei scrise după reîntoarcerea evreilor din Babilon nu fac referire la norul de slavă care să fi venit peste al doilea Templu. Talmudul afirmă că 5 semne ale slavei lui Dumnezeu lipseau din al doilea Templu, anume Chivotul Legământului, focul divin, Duhul Sfânt, Shekhinah şi Urim şi Tumim.

Evanghelia lui Luca redă mărturia lui Simeon: “Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.”(Mesia). Luca 2.26. Când Iosif şi Maria au dus pruncul Isus la Templu, după obiceiul Legii, Simeon l-a luat în braţe, l-a  a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.”

Isus s-a descris ca fiind „mai mare ca Templul” (Matei 12.6) . Când Isus intra în Templu slava lui Dumnezeu se revărsa şi domnea mai măreţ decât pe vremea Templului lui Solomon. El venea la Templu şi vindeca bolnavii (Matei 21.14, Ioan 9) şi învăţa poporul (Ioan 8-10). El a deschis Calea pentru păcătoşi de a găsi pacea cu Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în jertfa Lui pentru păcatele noastre. În timpul morţii Sale, Dumnezeu a rupt în două catapeteasma din Templu, de sus până jos –simbolizând că acum drumul este deschis de către Dumnezeu pentru oricine vrea să vină în prezenţa Lui –prin singura şi veşnica Jertfă pentru păcatele lumii. Toate acestea s-au petrecut înainte de pustiirea Celui De-al Doilea Templu proorocită de Isus în Matei 23.39 şi Luca 19.41-44.

Dacă Isus este Mesia, atunci aceste proorocii s-au împlinit. Dacă nu, nu s-au împlinit şi nici nu se vor mai putea împlini. Am retipărit recent cartea mea Factorul Mesia care tratează aceste probleme (disponibilă la 9£+expedierea). Sunt disponibile şi exemplare ale cărţii lui David Baron Scripturile antice pentru evreul modern, un comentariu clasic scris în secolul 19 (disponibil la 6£+ expedierea).

MESIA ŞI ISRAEL

 

depositphotos_18860255-Olive-mountainÎn ultima ediţie am scris un articol despre Israel şi preocuparea legată de semnele profetice pentru ultimelor zile. Am analizat şi am pus sub semnul întrebării unele dintre afirmaţiile cadrelor didactice religioase evreieşti şi am notat cuvintele lui Nathan, tânărul evreu secular în vârstă de 15 ani care a trecut  prin moarte clinică, situaţie în care a avut o viziune legată de Muntele Măslinilor ce era despicat în două unde şi Mesia era prezent.

Pentru clarificare, am dorit să subliniez interesul evreilor cu privire la Mesia şi zilele din urmă, nu şi faptul că viziunea lui Nathan este perfect în concordanţă cu profeţiile biblice.

Menţionez unele dintre afirmaţiile lui Nathan: „Mesia este, mai întîi de toate, cineva care nu poate păcătui… este cineva pe care, de fapt, noi îl cunoaştem prea bine… din ce am înţeles, multă lume îl cunoaşte. Vor fi uimiţi că, dintre toţi, El este Mesia”.

Voia lui Dumnezeu, pentru Israel,  cu privire la  evenimentele de la sfârşitul vremurilor, este ca poporul evreu să ajungă să cunoască identitatea celui care „nu are nici un păcat, pe care mulţi îl recunosc deja, care, însă, pentru Israel va fi o surpriză”. Pe baza acestui articol, am fost rugat de un cititor să precizez care este diferenţa între perspectiva iudaică  şi cea creştină cu privire la venirea lui Mesia.

Site-ul web evreiesc Iudaism 101 afirmă:  „Mesia  (Mashiach), va fi un mare lider politic, descendent al regelui David (Ieremia 23.5). Mesia este adesea menţionat ca Mashiach ben David (Mesia, fiul lui David). El va fi bine pregătit în legea iudaică şi va păzi poruncile legii (Isaia 11.2-5). Va fi un lider carismatic, va inspira pe alţii în a‑i urma exemplul. El va fi un mare lider militar, care va câştiga bătălii pentru Israel. El va fi un bun judecător, care va lua decizii drepte (Ieremia 33.15). Mesia va aduce răscumpărarea politică şi spirituală  peste poporul evreu pe care îl va readuce înapoi în Israel şi va restaura Ierusalimul (Isaia 11.11-12; Ieremia 23.8; 30.3; Osea 3.4-5). El va înfiinţa un guvern mondial în Israel, atât pentru evrei cât şi pentru neevrei (Isaia 2.2-4; 11.10; 42.1). El va reconstrui Templul şi va restabii actele cultice (Ieremia 33.18). El va restaura sistemul judiciar religios al Israelului,  iar  legea ţării va fi legea iudaică (Ieremia 33.15) „.

Cu toate că acest site nu menţionează numele lui Isus, îl exclude în mod clar pe El ca fiind Mesia: „Dar, mai presus de toate, el ( Mesia ), va fi o fiinţă umană , nu un dumnezeu , semizeu sau altă fiinţă supranaturală.Se spune că în fiecare generaţie se naşte o persoană cu potenţialul de a fi Mesia. Dacă acea persoană va îndeplini în timpul vieţii  programul mesianic, atunci acea persoană va fi Mesia. Dar, dacă acea persoană moare înainte ca să încheie misiunea destinată numai lui Mesia, atunci acea persoană nu este Mesia”

Este descrisă era mesianică de după venirea lui Mesia, numită de evrei Olam Ha-Ba. „Va fi caracterizată prin coexistenţa paşnică a tuturor oamenilor (Isaia 2.4). Vor înceta ura, intoleranţa şi  războiul. Unele autorităţi rabinice sugerează că legile naturii se vor schimba, astfel încât animalele carnivore nu vor mai căuta prada, iar agricultura va cunoaşte o abundenţă supranaturală (Isaia 11.6‑9) în timp ce altele precizează că afirmaţiile biblice de mai sus reprezintă alegorii pentru pace şi prosperitate.

Toţi evreii se vor întoarce din exil la căminul din Israel (Isaia 11.11-12; Ieremia 23.8; 30.3; Osea 3.4-5). Legea Jubileului va fi restabilită. În Olam Ha-Ba, toată lumea va recunoaşte pe Dumnezeul evreilor ca singurul Dumnezeu adevărat şi religia iudaică ca singura religie adevărată (Isaia 2.3; 11.10; Mica 4.2-3; Zaharia 14.9). Nu vor fi crime, jafuri, competiţii sau gelozii. Nu va fi nici un păcat (Ţefania 3:13). Va continua practica  jertfelor în Templu, dar acestea vor fi limitate la jertfele de mulţumire, pentru că nu va mai fi în nevoie de jertfele pentru ispăşirea păcatelor”.

Desigur, printre evrei există diferenţe de opinii cu privire la acest subiect. Evreii hasidici din mişcarea Chabad credeau că liderul lor, rabinul Menachem Schneerson este Mesia, în ciuda faptului că a murit înainte de a realiza vreuna din sarcinile lui Mesia, enumerate mai sus. Unii din ei au ajuns să creadă că el se va ridica din morţi şi va reveni pentru a finaliza programul mesianic!

În general, evreii liberali şi reformaţi nu cred în apariţia în persoană a lui Mesia, dar speră că era mesianică profeţită va fi determinată de progresele umane care vor pune capăt războaielor, nedreptăţilor şi vor aduce o lume mai bună. Evreii seculari, în general, resping total ideea lui Mesia – ca speranţă pioasă a omenirii.

Indiferent de perspectivă, toate aceste grupuri diferite au ceva în comun şi sunt în consens cu privire la un singur lucru: Isus nu este Mesia. Cu toate acestea , există un număr tot mai mare de evrei care au descoperit că Isus (Yeshua) este Mesia. Pentru mai multe informaţii despre acest subiect , vezi http://kehilanews.com şi http://www.imetmessiah.

Dacă examinezi programul prezentat de site-ul menţionat, observi că numai anumite versete despre Mesia – Regele sunt puse în evidenţă: „Următoarele pasaje din scripturile evreieşti sunt cele pe care evreii le consideră de natură mesianică sau fac referire la sfârşitul zilelor. Acestea sunt cele pe care ne bazăm  în dezvoltarea conceptului nostru mesianic: Isaia 2 , 11 ,42 ; 59:20 , Ieremia 23 , 30 , 33 ; 48.47 ; 49.39 , Ezechiel 38.16 , Osea 3.4-5, Mica 4 , Ţefania 3.9 , Zaharia 14:9

Sunt omise preofeţiile care vorbesc despre Mesia – Omul durerii obişnuit cu suferinţa, care au fost deja îndeplinite de Mesia Isus (Yeshua). Acest Mesia este în acelaşi timp Fiul omului (Daniel 7.13) şi Fiul lui Dumnezeu (Psalm 2, Proverbe 30.4 ), care s-a întrupat cu numele „Emanuel” adică „Dumnezeu cu noi” (Isaia 7.14 ) pentru a se naşte într-un mod supranatural, dintr-o fecioară. El va fi născut ca un copil de sex masculin, dar va avea natura lui Dumnezeu: Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6)

S-a profeţit că El va avea puterea Duhului Sfânt, va face minuni şi va preda adevărurile despre Împărăţia lui Dumnezeu mulţimilor care îl vor urma (Isaia 61,1). Totuşi, El ar fi Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:3).

El ar suferi o moarte ispăşitoare, fiind „tăiat”, „străpuns” şi prin moartea lui va plăti preţul pentru păcatele noastre: Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. (Isaia 53.6) (Isaia 52. 13-53.12, Daniel 9.25-26, Zaharia 12.10).

În Daniel 9.25-6 citim că Mesia va fi „tăiat, dar nu şi pentru el însuşi” (adică, pedepsit cu moartea, dar nu pentru propriile păcate) înainte de distrugerea celui de al doilea Templu (care a avut loc în 70 d.Hr.). El se va ridica din morţi (Psalmul 16.9-10, Isaia 53,10) şi să se va înălţa la cer (Psalmul 68,18). Toate acestea au fost deja îndeplinite la venirea Domnului Isus Hristos, Mesia.

În Osea 5.15 Domnul zice: Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.” (Osea 5:15)

Isus s-a întors la „locul Lui ” (Rai ), de unde se va întoarce „atunci când îşi vor recunoaşte vina”. Este  clar că în prezent există o problemă între Isus şi poporul evreu. Pentru majoritatea, El rămâne dispreţuit şi respins de propriul Său popor, ca acum 2000 de ani.

O mare parte din vina acestei stări, de fapt, o poartă proasta mărturie a creştinătăţii, care i-a urât şi i-a persecutat pe evrei în numele lui Isus. În plus, învăţătura greşită a iudaismului a contribuit, de asemenea, la respingerea lui Isus ca Mesia.

Pe această temă, învăţătura din site‑ul „Iudaism 101” poate fi considerată un standard, însă este greşită, deoarece:

1.Limitează profeţiile despre Mesia numai la un set arbitrar, despre regele domnitor (Isaia 2.1-4 , 11, Zaharia 14 etc) şi nu amintesc nimic despre Mesia, Omul durerii obişnuit cu suferinţa (Isaia 53)

2.Afirmă că Mesia este o fiinţă umană obişnuită, nu o persoană supranaturală şi că în fiecare generaţie se poate naşte cineva cu potenţialul de a fi Mashiach. Profeţiile despre Mesia, inclusiv cele menţionate de „Iudaism 101” demonstrează că El este mult mai mult decât o fiinţă obişnuită, multe dintre acestea arată natura Sa divină. De exemplu, Ieremia 23.5 relatează că Regele descendent din linia genealogică a lui David va domni şi prin El Israelul va fi mântuit. Este numit DOMNUL Neprihănirea noastră (numele ebraic atribuit numai lui Dumnezeu).

Ţefania 3.14-5 descrie Împărăţia mesianică în care DOMNUL este prezent fizic în Ierusalim: Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! DOMNUL a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; DOMNUL, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire! (Ţefania 3:14-15) Zaharia 14 arată că cel care vine să mîntuiască pe Israel la sfârşitul zilelor şi să stea pe Muntele Măslinilor este „DOMNUL  Dumnezeul ” care stă în persoană pe Muntele Măslinilor şi apoi domneşte peste întreg pământul.

3.Din cauza acestor două erori, Iudaism 101 şi toate curentele iudaismului resping pe Isus ca Mesia.

În acest site web este susţinută idea

că nimeni nu poate fi Mesia dacă nu finalizează un anume program mesianic.

Cu toate acestea, profeţiile despre Omul Durerii obişnuit cu suferinţa arată că  moartea lui Mesia reprezintă modul prin care El aduce ispăşire şi mântuire celor ce cred în El. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii (adică dus la moarte); şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. (Isaia 53:8-10)

Această profeţie vorbeşte tocmai despre moartea lui Mesia pentru păcatele oamenilor, descrie cum este îngropat în mormântul unui om bogat (Iosif din Arimateea – vezi Matei 27.57-61) şi  zilelele sale după învierea Sa din morţi.

Singurul care a împlinit toate acestea este Isus din Nazaret, care a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat din morţi. El este acum înălţat şi aşezat la dreapta lui Dumnezeu, de unde se va întoarce  curând pentru a finaliza programul mesianic, va domni din Ierusalim şi va aduce pacea şi dreptatea în lume (Isaia 2).

Biblia ne arată că actuala revenire a poporului evreu în Israel este după voia lui Dumnezeu şi este profeţită în Scriptură. Cu toate acestea, Israelul nu va cunoaşte pacea şi liniştea până când Mesia va domni în Ierusalim.

Profeţiile despre vremea sfîrşitului indică faptul că va fi o vreme de necaz. În  versetele din Osea, citim: Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.

        Deuteronom 4.30 descrie zilele din urmă cu o vreme de mare încercare,  când Israelul se va întoarce la Domnul: Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta glasul Lui; (Deuteronomul 4:30).

Această temă apare şi în Ieremia 30.4-11 unde este  descrisă „vremea necazului lui Iacov”: Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace! Întrebaţi şi vedeţi dacă nu cumva naşte vreun bărbat! Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mâinile pe coapse ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele? Vai! căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea. … Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”

Ieremia 30:11 indică faptul că. în vremea necazului lui Iacov, Dumnezeu va corecta  această percepţie greşită a identităţii lui Mesia. El a venit deja în  persoana lui Isus şi acelaşi Mesia Isus va reveni cu mare putere şi slavă, biruitor peste duşmanii Săi. În Zaharia 12.10 citim: Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut. (Zaharia 12:10)

„Cel care a fost străpuns” este Mesia Isus. Israel va căuta şi va recunoaşte pe Cel care a împlinit deja profeţiile despre Omul durerii obişnuit cu suferinţa şi care va reveni curând investit cu toată puterea lui Dumnezeu, să împlinească profeţiile despre regele domnitor Mesia. Chiar înainte de răstignirea Lui, în Ierusalim, Isus a zis: Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:39) Aceste cuvinte, „Baruch haba b’Shem Adonai” aparţin versetului 26 din Psalmului 118 şi este salutul tradiţional pentru venirea lui Mesia („Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului”.

Isus a fost deja întâmpinat cu aceste cuvinte de ucenicii Lui la intrarea în Ierusalim, când noi sărbătorim intrarea triumfală din duminica Floriilor. El va fi întâmpinat din nou de poporul răs­cumpărat al lui Israel, când va reveni  pentru a-l salva de armatele anticristului în lupta finală ( Zaharia 14 , Apocalipsa 19).

După aceasta vor urma evenimentele enunţate în „Iudaism101” caracteristice epocii mesianice.

Programul mesianic va fi terminat, dar nu de un Mesia om, provenit din  societatea noastră, gata să rezolve toate problemele acestei lumi. Evenimentele acestea se vor petrece după revenirea Domnului Isus Hristos cu mare putere şi slavă, cînd va pune capăt întunericului acestei lumi. El va veni investit cu toată puterea lui Dumnezeu şi va schimba lumea, aşa cum o cunoaştem noi acum.

El va judeca omenirea cu dreptate şi va conduce lumea împreună cu cei care L-au primit ca Domn şi Mântuitor.

Atunci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului , nu vor mai fi războaie, ci pace universală, iar Mesia va domni  peste pămîntul reînoit din Templul reconstruit în Ierusalim . Toate acestea se vor întâmpla după ce Mesia va veni…din nou !

Expresia „din nou”  este esenţială.

Un prieten evreu mi-a spus odată: „Suntem de acord că Mesia va veni şi va sta pe Muntele Măslinilor. Când va veni, putem merge să-l întreabăm „Ai mai trecut pe aici? ” Dacă va răspunde „Da”, atunci înseamnă că tu ai avut dreptate, iar dacă va răspunde „Nu” înseamnă că eu am avut dreptate.

Foarte amuzant, însă la revenirea lui Mesia, va fi prea târziu pentru această întrebare. Acum e timpul să înţelegem că El a venit deja pe pămînt. Trebuie să ne pocăim de păcatele noastre, să credem că El a murit ca să ne mântuiască şi să ne dea viaţa veşnică ca să ajungem să-L cunoaştem pe Domnul. Aceasta este este ziua mântuirii. Crede în Domnul Isus Mesia şi vei fi mântuit !

 

ISRAEL ȘI MESIA

 

Biblia face referire la întoar­cerea poporului evreu în Israel. Dumnezeu vorbeşte popo­rului evreu:Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră. (Ezechiel 36:24) Aceasta va declanşa o vreme de conflict şi de necaz, generată de ostilitatea  statelor vecine care astăzi trec printr‑o perioadă istorică tulbure, plină de frământări politice şi sociale.

În Ezechiel 38-39 este descris „războiul dintre Gog şi Magog” în care statele din nordul Israelului se vor alia cu Persia (Iranul) şi Put (Libia) şi vor declanşa un atac asupra poporului evreu, însă vor fi distruse în mod supranatural de Dumnezeu, pe „munţii Israelului” (Inălţimile Golan). Se pare că printre ţările invadatoare se vor număra Rusia şi Turcia.

Apocalipsa 9:13-16 şi 16:12 vorbeşte despre armatele Împără­ţilor de Est (China) care vor pătrunde în Orientul Mijlociu prin albia secată a Eufratului.

Conform Ieremia 30:7  va exista un timp de mare necaz:Vai! căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea. (Ieremia 30:7)

Salvarea va veni de la Yeshua (Isus) Mesia care se va întoarce ca Rege al regilor şi Domn al domnilor.  Israelul  Îl va privi ca pe propriul lor Mântuitor: Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusa­limului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut. (Zaharia 12:10)

Isus a vorbit Ierusalimului:Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:39) Acesta este şi salutul cu care va fi întâmpinat Mântuitorul şi înseamnă că Domnul Isus va fi acceptat ca Mesia de membrii ultimei generaţii a poporului evreu. El se va întoarce pe Muntele Măslinilor, aflat la est de Ierusa­lim, acelaşi loc din care S-a înălţat la Cer. Atunci, îngerii s‑au adresat ucenicilor:„Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. (Faptele apostolilor 1:11-12)

Zaharia profeţeşte că acest eveniment va avea loc în zilele de pe urmă, când Domnul va reveni în Ierusalim. Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate. Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi. (Zaharia 14:1-4)

Mântuirea adusă de Mesia

În vreme ce lumea se îndreaptă spre un timp de mare necaz, profeţit în Biblie, Dumnezeu ne oferă mântuirea, dacă ne pocăim şi credem că Isus a murit ca jertfă pentru păcatele noastre şi a înviat din morţi ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora care cred în El.

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Faptele apostolilor 17:30-31)

       V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi. (1 Corinteni 15:3-4)

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1Tesaloniceni 4:16-17) Acest eveniment este cunoscut sub numele de Răpirea Bisericii.

Printre învăţaţii Bibliei există o controversă în legătură cu timpul când va avea loc acest eveniment: va fi înainte, în mijlocul sau la sfârşitul perioadei de necaz? Dacă se va întâmpla să fie la mijloc sau la sfârşit, creştinii vor trebui să se pregătescă pentru necazurile ce vor urma. Dacă, în schimb, răpirea va avea loc la început, trebuie să ne pregătim ca să Îl întâlnim pe Domnul, mai ales acum, când observăm că în lume sunt semne ce anunţă venirea Lui.

În sprijinul acestei opinii pot fi aduse următoarele argu­mente:

Biblia ne spune că Isus va veni într-un moment necunoscut nouă, ca să îi salveze pe toţi cei care cred în El. Acest eveniment va fi neaşteptat – Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. (1Tesaloniceni 5:2).

Nimeni nu cunoaşte data acelei zile aşa cum nimeni nu cunoaşte ziua propriei morţi, de aceea trebuie chiar acum să îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor.

Criza mondială profeţită în Biblie ne arată că viaţa pe pământ va fi tot mai precară.La  sfârşitul perioadei de necaz, Domnul Isus se va întoarce ca să judece pământul şi lumea cu dreptate.Atunci Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 11:15)

Trebuie să fii pregătit pentru revenirea Domnului Isus sau pentru clipa morţii tale. Iată cum poţi să te pregăteşti, urmând cinci paşi:

  • Crede în Dumnezeu Tatăl;
  • Recunoaşte că eşti un păcătos;
  • Fii gata să renunţi la păcatul tău (pocăieşte-te);
  • Crede că Isus Mesia a murit pentru tine, a fost îngropat şi a înviat din morţi;
  • Primeşte‑l pe Isus ca Domn şi Mântuitor, prin rugăciune.

Iată şi un model de rugăciune prin care îi poţi cere lui  Dumnezeu să îţi salveze sufletul şi să îţi dea un viitor minunat, împreună cu speranţa Impărăţiei Sale veşnice:

„Doamne Tată Ceresc, recunosc că sunt un păcătos şi că am nevoie de iertarea Ta. Cred că Isus Hristos a murit în locul meu, vărsându-şi sângele pentru păcatele mele şi că a înviat din morţi ca să îmi dea viaţa veşnică. Doresc să renunţ chiar acum la păcatul meu şi să Il accept pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor personal. Îmi dedic viaţa Tie şi te rog trimite Duhul Sfânt în viaţa mea ca să mă umple şi să preia controlul, ajutându-mă să devin ceea ce Tu doreşti să fiu. Mulţumesc Tată că mă iubeşti. In numele lui Isus. Amin”.

UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE PROFEŢITĂ ÎN BIBLIE?

 

uk-euAcum, că Marea Britanie va organiza pe 23 iunie referendumul privind apartenenţa la UE, ne putem aştepta la multe discuţii, articole, declaraţii pe marginea acestui subiect. Există numeroase argumente pro şi contra, legate în special de suveranitatea naţională, migraţie şi implicaţiile economice a statutului de membru UE.

UE nu e lesne de înţeles.  Acordurile şi tratatele sale sunt scrise în documente stufoase de sute de pagini, într-un limbaj cifrat pentru omul obişnuit. Naţiunile semnează tratate şi acorduri cu un impact imens asupra vieţii cetăţenilor lor şi majoritatea populaţiei nu realizează ce se întâmplă, decât atunci când este prea târziu pentru a mai schimba ceva. Este aproape imposibil ca ţările prinse în tratatele UE să îşi recapete puterea. Profesorul Anthony Coughlan reuşeşte o fină analiză a acestei situaţii în „Abordarea Imperiului UE”, la care voi face un scurt rezumat:

Barroso, fostul preşedinte al Comisiei UE a declarat: „Uneori îmi place să compar UE cu procesul de creaţie şi  organizare a unui imperiu. Avem dimensiunea unui imperiu.”

Construcţia acestui imperiu a început după Primul Război Mondial, când, pentru a preveni alte războaie europene, SUA a încurajat ţările occidentale la o mai bună cooperare atât în plan politic cât şi în cel economic, dar şi pentru a  ridica un zid de apărare împotriva comunismului sovietic, fiind de dorit o bază economică puternică care să susţină alianţa NATO.

Procesul a început în 1951 prin fondarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

În 1957 s-a semnat Tratatul de la Roma prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (CEE) prin care şase ţări – Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg – au afirmat hotărârea „de a pune bazele unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”.

Aceste cuvinte implică un angajament pentru integrare continuă, pe durată nedeterminată, adică exact ceea ce s-a şi întâmplat – dezvoltarea UE ca imperiu ce îşi extinde continuu sfera de influenţă.

Astfel, CEE s-a extins astfel încât a ajuns la un număr de 28 de state europene, inclusiv Insulele Britanice, Spania şi Portugalia, Suedia şi Finlanda, Grecia şi ţări din fosta Iugoslavie, o mare parte din Europa de Est. Acum, aproximativ 500 de milioane de oameni se află sub un nou guvern unic (deşi incomplet unificat), numit Uniunea Europeană, cu sediul la Bruxelles.

Profesorul Coughlan descrie ideologia UE ca „Supranaţionalism” (prefixul „supra”, în latină înseamnă „mai presus”). Statele naţionale îşi predau autoritatea unei entităţi superioare care  se află „mai presus” de regulile ţărilor respective şi are întâietate juridică.

Drept rezultat,  ţările sunt conduse de o birocraţie centralizată la Bruxelles ce îşi impune legile, suveranitatea lor statală fiind puternic erodată. Dacă  un anumit stat al UE nu respectă o lege a UE, atunci apar represalii drastice cu amenzi mari şi repetate. Statutul de membru al UE face ca legile naţionale ce urmăresc bunăstarea unei ţări să cedeze locul dreptului supranaţional al legilor UE, în toate domeniile acoperite de tratate.

Principalii promotori ai integrării sunt firmele UE cu afaceri pe bază de capital transnaţional şi filiale în diferite ţări ale UE. Afacerile SUA cu sediile centrale în Europa au interese similare. Acestea influenţează politicienii şi mass‑media prin intermediul unor organisme precum Masa Rotundă a Industriaşilor Europeni, Federaţia Bancară Europeană şi Business Europe.

Această organizaţie leagă confederaţiile industriale şi a angajatorilor din UE cu numeroase federaţii de afaceri şi think-tank-uri finanţate de aceste afaceri. Acestea finanţează Mişcarea Europeană şi alte grupuri de lobby federaliste care în mod sistematic au promovat şi determinat semnarea succesivă a tratatelor UE. La rândul lor, interacţionează cu organizaţii secrete precum Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală (ambele organizaţii militând pentru un guvern mondial).

Tratatele UE sunt susţinute prin lege de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care impune „cele patru libertăţi fundamentale ale UE”: libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi a forţei de muncă. Nici un guvern sau parlament ales de popor nu le poate schimba sau încălca în mod legal, indiferent de dorinţele alegătorilor lor. Legea privind libertatea de circulaţie a persoanelor, tradusă în fapt, lipseşte guvernul nostru britanic de puterea de a  opri fluxul de migranţi în Marea Britanie.

Odată ce puterea naţională a fost predată Bruxelles-ului, statul respectiv se obligă să respecte „acquis‑ul comunitar”, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care decurg din statutul de membru al UE. Termenul „acquis” provine din franceză şi înseamnă „ceea ce s‑a dobândit”. Odată ce un domeniu al politicilor statale a fost dobândit de Bruxelles, aceasta rămâne dobândit. În cei şaizeci de ani trecuţi de la semnarea Tratatului de la Roma nu există un singur exemplu de putere naţională care să fi renunţat la statutul de membru al Comunităţii Europeane.

Fiecare Tratat al UE a fost vândut  popoarelor din toată Europa în schimbul promisiunilor de creare de locuri de muncă, de dezvoltare şi creştere a nivelului de trai. Cu toate acestea, fiecare tratat a răpit din puterea de decizie a parlamentelor şi guvernelelor naţionale şi a cetăţenilor care le-au ales. Tratatele au redus treptat aceste instituţii naţionale, care au devenit umbra a ceea ce erau odată, în special în statele mai mici ale UE. Statele din Europa s-au transformat astfel, efectiv, în provincii sau regiuni ale UE, cu democraţii naţional-tradiţionale erodate şi cetăţeni supuşi regulilor elitei politice şi economice supranaţionale din conducerea UE, a cărui sistem complex este greu de înţeles de majoritatea populaţiei.

Prosperitatea promisă de UE s-a dovedit a fi o iluzie, mai ales în sudul Europei, unde economiile au fost decimate ca urmare a adoptării monedei euro. În prezent, aproape o treime dintre tinerii din UE nu pot găsi locuri de muncă.

Politica graniţelor deschise a avut consecinţe dezastruoase, cu naţiuni copleşite de numărul de migranţi care transformă treptat cultura şi identitatea propriului popor.

Aceasta este „Marea  Înşelăciune” a proiectului UE, dacă e să ne folosim de titlul cărţii scrisă de Christopher Booker, probabil cea mai bună carte în limba engleză a istoricului uniunii. Istoria UE a fost o revoluţie constituţională făcută pe furiş, pe ascuns. Normal, celor responsabili le este greu să recunoască enormitatea propriilor greşeli sau consecinţele grave ale eurofiliei lor asupra milioanelor de europeni. În schimb, ei fac presiuni pentru uniune.

Preşedintele francez Hollande a sugerat că soluţia finală la problemele monedei unice este ca toţi membii zonei euro să-şi predea  suveranitatea  unui guvern federal nou creat, cu propriul său prim-ministru, parlament, buget şi trezorerie”(Journal du Dimanche 19/7/15).

Euroscepticul Michael Gove, membru al Parlamentului Britanic, nota: „UE este mai degrabă concepută pentru a menţine puterea şi dominaţia de partea elitelor, nu a poporului. Chiar dacă suntem în afara zonei euro, suntem subjugaţi de o comisie UE nealeasă care generează zilnic noi legi şi o inexplicabilă Curte Europeană de la Luxemburg ce îşi extinde periodic aria de acoperire, în temeiul Cartei drepturilor fundamentale, care, în multe privinţe conferă UE tot mai multă putere şi influenţă”.

Procesul continuă la nivel global.

În prezent, UE negociază Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) cu SUA şi omologii din Canada şi zona Pacificului.

TTIP propune o schemă de „cooperare permanentă” între UE şi SUA.

Profesorul Coughlan scrie: „Această propunere ar institui o negociere permanentă, în spatele scenei, între birocraţii UE, americani şi grupările de lobby corporative de pe ambele părţi ale Atlanticului, pentru o perioadă de timp mult prea mare care să reţină atenţia publicului. Aceasta echivalează cu o preluare a puterilor fundamentale ale guvernului de către reprezentanţii capitalului corporativ ce interacţionează cu birocraţia UE. „În acelaşi timp, SUA negociază Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), un controversat acord de comerţ liber pro-companii între Statele Unite şi în alte 11 ţări: Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, şi Vietnam.

Cu alte cuvinte, aduce la un alt nivel, un guvern neales, peste jumătate din lume. În plus,  avem organizaţii ca G20, Banca Mondială şi FMI care forţează sistematic unirea naţiunilor într-o lume globalizată, în direcţia unui guvern mondial.

VIAŢA ARTIFICIALĂ FORMATĂ ÎN LABORATOR?

 Pretenţia dr Craig Venter că ar fi creat o formă de viaţă artificială într-un laborator a provocat atât alarmă cât şi încântare.

Pe de o parte a fost acuzat că se joacă „de-a Dumnezeu” şi falsifică „esenţa vieţii”. Pe de altă parte a fost lăudat că ar fi atins o piatră de hotar în lumea ştiintifică cu un potenţial uriaş de viitor.

Ambiţia lui este crearea microbilor proiectaţi care se pot hrăni cu dioxid de carbon şi pot excreta bio-combustibili, o soluţie miraculoasă în contextul schimbărilor climatice. Channel 4 relata incidentul: „Singura conclu­zie a realizării dr Venter este că ceea ce numim noi „viaţă” este doar chimie.”

Prin aceasta ei vor să zică că  viaţa e doar rezultatul unui proces de combinaţii chimice şi astfel îl poţi elimina pe Dumnezeu de la originea vieţii.

De fapt, nici nu e cazul, pentrucă dr Venter nu a creat viaţă din nimic. Genomul lui este o copie lipită de ADNul unui organism  existent  şi care a fost inserat într-o formă bacterială a unei specii diferite.  Acolo „a sărit” la viaţă permiţând creşterea şi înmulţirea, producând generaţii care sunt în între­gime artifi­ciale.

În prima lor încercare de a crea structura, au greşit o singură literă a ADN-ului în peste 1 milion şi organismul nu a mai funcţionat.

Viaţa nu e doar chimie şi este nevoie de Dumnezeu în creaţie pentru a aduce totul la viaţă. Drept urmare dr Venter falsifică forme de viaţă existente. Când fiinţe umane  păcătoase încearcă să interfereze în creaţia lui Dumnezeu, există pericolul ca totul să iasă rău.

Un articol din Daily Mail  relatează că urmarea acestui experiment   ar fi „fabrici bacteriologice care ar crea organisme artificiale proiectate pentru sarcini specifice în domeniul medical sau de producţie a combustibililor biologici.

Tehnologia ar folosi la crearea organismelor capabile să cureţe dioxidul de carbon sau pierderile toxice.”  Pe de altă parte, bacterii capabile de reproducere pot aduce pericole incredibile.  Este uşor de imaginat un microb sintetic distrugător care ar şterge de pe pământ culturile  de plante sau omenirea însăşi. Cercetările se pot folosi în crearea unei ultime bombe biologice.

O singură greşeală de laborator poate duce la o epidemie care ar şterge de pe faţa pământului milioane de oameni –scenariul dramei BBC Survivors. Un asemenea scenariu s-ar potrivi în calamităţile care vor lovi pământul în perioada Necazului cel mare.

Va permite Dumnezeu o asemenea interferenţă în Creaţia lui?? Sau ceea ce se întâmplă este un nou motiv pentru care Dumnezeu trebuie să intervină ca să prevină dezastrul răzvrătirii umane împotriva ordinii create de El?

Inteligența artificială VA FI DE „MILIARDE DE ORI“ MAI INTELIGENTĂ DECÂT OAMENII

 

 
Inteligența artificială (IA) ar putea fi „de miliarde de ori“ mai inteligentă decât oamenii, iar aceștia vor fi, poate, nevoiți să fuzioneze cu computerele pentru a supraviețui, a declarat canalului de televiziune CNBC un adept al futurismului. În cadrul unei mese rotunde găzduite de CNBC la World Government Summit, în Dubai, comentariile lui Ian Pearson, din cadrul Futurizon, au rezonat cu ideile CEO-ului Tesla, Elon Musk.

„Adevărul este că IA poate avansa mai mult decât oamenii și că, deja, ea ar putea fi de miliarde de ori mai inteligentă decât noi,“ a afirmat Pearson. „Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că avem mijloacele necesare pentru a ține pasul cu ea. Modul de a ne proteja de o asemenea eventualitate este să conectăm acea IA la creierul nostru, pentru a avea același IQ… precum computerul. Eu unul consider că nu este lipsit de orice pericol, așa cum spunea și Elon Musk… să dezvoltăm aceste computere supra-umane, până ce nu vom reuși să le legăm în mod direct la creierul uman… și că nu ar trebui să le permitem să ne-o ia cu mult înainte.“

Musk, care ne-a avertizat deja cu privire la puterea viitoare a IA, afirma că oamenii și mașinile trebuie să fuzioneze, pentru a rămâne relevanți, odată cu apariția noilor tehnologii, și mai puternice. „Consider că, peste o vreme, vom fi probabil martorii unei fuziuni mai intime a inteligenței biologice cu inteligența digitală,“ spunea Musk în februarie 2017. „În mare, totul se rezumă la lățimea de bandă, la viteza de conexiune dintre creierul tău și versiunea ta digitală, îndeosebi în ce privește fluxul de informație spre exterior.“

Musk a pus bazele unui start-up numit Neuralink, ce urmărește tocmai acest lucru. Pearson a afirmat că unele slujbe care nu necesită prezența oamenilor vor dipărea. IA și impactul său asupra locurilor de muncă a fost una dintre temele principale ale World Government Summit de anul acesta. Sebastian Thrun, directorul executiv al start-up-ului educational Udacity și unul dintre pionierii proiectului mașinii fără șofer dezvoltată de Google, a declarat postului CNBC că IA ne va preschimba în  „lucrători supraumani.“

Anthony Levandowski, om de afaceri și inventator, care lucrează la dezvoltarea mașinilor fără șofer în parteneriat cu compania Uber, nu se limitează la simple planuri privind folosirea IA pe șosele. El este de părere că, în viitor, computerele inteligente vor fi mai mult decât o parte integrantă a vieții noastre – ele ne vor deveni chiar zei.

În septembrie s-a dat publicității faptul că procesul de amploare deschis împotriva lui Levandowski nu l-a împiedicat pe acesta să înregisteze o nouă biserică numită Way of the Future (Calea Viitorului). Potrivit documentelor bisericii, ea a fost fondată ca organizație non-profit și se axează pe conceperea, acceptarea și venerarea unei Divinități bazate pe IA, dezvoltată prin elemente de hardware și software – ne informează Mark Harris, în ediția din luna noiembrie a revistei Wired.

„Nu este un zeu în sensul unei ființe care trimite fulgere sau iscă uragane. Însă dacă există ceva de un miliard de ori mai inteligent decât cea mai inteligentă ființă umană, cum altfel să o numești?“ l-a întrebat retoric Levandowski pe Harris, adăugând: „Dacă le pui oamenilor întrebarea: poate fi un computer mai inteligent decât o ființă umană, 99,9 la sută dintre ei îți vor răspunde că asta-i  de domeniul science-fiction. Adevărul este că vom ajunge inevitabil acolo.“

Nu cumva în felul acesta va ajunge Anticristul să controleze lumea întreagă în zilele de pe urmă și va instaura sistemul bazat pe semnul Fiarei?

AR TREBUI SĂ NE PREGĂTIM DE PE ACUM PENTRU APOCALIPSĂ?

 

Milioane de americani o fac deja. Între patru și douăzeci de milioane de oameni (cifrele diferă în funcție de sursa informațiilor) intră în această categorie. Ei se pregătesc pentru viața de după un presupus colaps al societății, așa cum este el descris în filmele apocaliptice care descriu „sfârșitul lumii, așa cum o cunoaștem noi.“ Ei pun la cale planuri pentru a supraviețui unui asemenea scenariu.

Printre posibilele cauze ale acestui deznodământ se numără: colapsul sistemului economic glo­bal, ce ar duce la anularea legii și ordinii, dezastre în mediul înconjurător, cutremure multiple și erupții vulcanice, lovirea Pământului de către un asteroid sau explozii nucleare ce generează pierderi imese de vieți omenești.

Una dintre temerile persistente în Statele Unite este legată de eventualitatea detonării asupra țării a unei arme EMP (cu impulsuri electromagnetice) de către un stat lipsit de scrupule și pornit pe distrugere. Aceasta ar spulbera rețeaua de elctricitate a țării și ar trimite-o înapoi, în epoca preindustrială, de vreme ce nu există niciun sistem de rezervă, care să susțină funcționare ulterioară a societății. Consecințele ar fi lipsa electricității, a serviciilor de bază, a transporturilor și comunicației, magazine goale, lipsa alimentelor și haos social, în urma căruia milioane de oameni ar muri.

Și în Marea Britanie sunt temeri în privința unui asemenea eveniment.  Sir Nick Carter, comandantul statului major al forțelor armate britanice, a afirmat că în prezent țara sa este vulnerabilă în fața unui atac militar, dar și în fața unui atac cibernetic din partea Rusiei. Secretarul apărării din Statele Unite, Gavin Williamson, a afirmat că Rusia poate provoca „mii și mii și mii de morți“ dacă ar paraliza aprovizionarea cu energie electrică a țării. Mergând pe firul acestei ipoteze, Ben Farmer a scris în ediția din 17 martie 2018 a ziarului Daily Telegraph: „În decurs de doar câteva zile marile orașe englezești ar deveni de nelocuit, iar țara ar ajunge la doar câțiva pași de anarhie, dacă sistemul național de electricitate s-ar prăbuși ca urmare a unui atac cibernetic sau a unei furtuni solare – ne avetizează experții în securitate. Viața modernă depinde într-o asemenea măsură de electricitate, încât o pană de curent prelungită ar duce în scurtă vreme la lipsa apei potabile, a combustibilului, activității ban­care, transportului și comunicațiilor, care ar întoarce țara în «Epoca de Piatră».“

Avertismentele de felul acesta îi determină pe oameni să cerceteze site-urile de  „pregătire“, care oferă sfaturi pentru a supraviețui unor asemenea dezastre. Pe site-urile respective găsim oferte de vânzare a tot soiul de echipamente necesare, precum purificatoare de apă, generatoare de urgență, sfaturi pentru conservarea alimentelor și altele. În regiunile împădurite izolate din America, se construiește o adevărată rețea de „tabere pentru Ziua Judecății“, care atrag membri din pătura înstărită a societății și chiar funcționari de rang înalt din sfera securității naționale, din Washington, în contextul în care pericolele iau amploare: de la un război nuclear, la Emp sau un atac cu viruși. Sub numele de Fortitude Ranch, avanposturile acestea promit protecție și alimente pentru un an de zile, pentru cei care nu au posibilitatea să își construiască propriul bunker. Se anticipează că, în cazul unui crize, fiecare astfel de tabără va putea găzdui între 50 și 500 de persoane.

Vor exista zone de locuit, bunkere subterane și posturi pentru gărzile înarmate care vor apăra incinta de intruși. Auto-apărarea este o chestiune fundamentală pentru americanii care se pregătesc pentru o catastrofă finală, mulți dintre ei făcându-și deja stocuri de arme și muniție pentru a se apăra pe ei înșiși și proviziile lor de jefuitorii disperați care nu și-și vor fi făcut asemenea provizii, necesare pentru a supraviețui după dezintegrarea societății.

Nu numai anumite grupuri din America își fac griji cu privire la asemenea dezastre. Deși majoritatea oamenilor își văd de viață ca de obicei, tot mai multe persoane, dintr-un capăt în celălalt al pământului, presimt că omenirea se îndreaptă spre o catastrofă de vreun fel sau altul. Biblia ne avertizează că în zilele de dinainte de întoarcerea Domnului Isus Cristos,  pământul va fi lovit de o serie de calamități, descrie în cartea Apocalipsa. Drept dovadă că lumea se îndreaptă într-acolo, suntem chiar acum martorii unor  semne evidente ce prevestesc iminenta întoarcere a Domnului Isus. Bunăoară:

-întoarcerea evreilor în Israel și controversa cu privire la cine va stăpâni Ierusalimul. (Ezechiel 36, Zaharia 12, Luca 21:20-33)

-sporirea războaielor, foametei și a cutremurelor pe tot cuprinsul pământului (Matei 24:6-8)

-dezvoltarea tehnologiei și a mijloacelor de deplasare, ceea ce ne propulsează spre globalizare și spre o nouă modalitate de a vinde și a cumpăra, fără bani gheață (Daniel 12:4, Apocalipsa 13)

-accentuarea violenței și a imoralității sexuale, la fel ca în zilele lui Noe și ale Sodomei și Gomorei (Luca 17:26-36, Geneza 6)

-probleme legate de mediul înconjurător, care îi fac pe oameni să se teamă de ceea ce se va întâmpla pe pământ (Isaia 24, Luca 21:25-28, Apocalipsa 8:7-12).

Isus ne avertizează că, odată ce lucrurile acestea vor începe să se întâmple pe pământ, ele vor atinge apogeul în vremea de pe urmă: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.“ (Matei 24:21-22)

Capitolele 6-19 din cartea Apocalipsa ne oferă detaliile lipsă în ce privește lucrurile care ne așteptă în vremea aceasta. Potrivit Apocalipsa 6,  cei patru călăreți ai apocalipsei își vor face apariția, sporind puterea Anticristului și mai apoi aducând război, foamete și moartea a un sfert din populația pământului.

Capitolele 8 și 9 din Apocalipsa descriu trâmbițele judecății, ce vor vesti distrugeri masive ale mediului înconjurător: copaci arzând, pești morți în mare și ape poluate și nepotabile. În cursul rostirii acestor judecăți, va muri încă o treime din populația pământului (Apocalipsa 9:18).

Apocalipsa 13-14 ne vorbește despre Fiară sau Anticristul, care va primi putere din partea balaurului (Satana) și căreia „i s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască.“ El va instaura o dictatură, sub care cei care i se împotrivesc vor fi întemnțați sau chiar uciși. Modul său de a controla societatea va presupune un nou sistem de vindere și cumpărare, ce va implica un semn conectat cu un număr alocat fiecărui om, fără de care nimeni nu va putea cumpăra sau vinde (Semnul Fiarei/666).

Într-un final, armatele lumii se vor strânge la Armaghedon (Apocalipsa 16:12-16).  Acela va fi momentul când Domnul Isus se va întoarce pe pământ cu sfinții Săi, va nimici Fiara și pe dușmanii Săi și va instaura pe pământ împărăția Sa mesianică (Apocalipsa 19-20). Mulți oameni nu vor să afle nimic despre acest subiect pentru că îi înspăimântă. Însă Isus ne-a avertizat limpede că înainte de venirea Sa se vor petece lucruri care îi vor face pe oameni să se teamă de ceea ce urmează să se întâmple pe pământ:

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe