Conferinţă susţinută în cadrul Simpozionului “Enciclica Humanae Vitae la 50 de ani de la publicare”, organizat de Asociaţia Medicilor Catolici Bucureşti şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii Bucureşti la 9 mai 2018

Teoria gender este practic ultimul răcnet în materie de ideologii care atacă familia și însăși natura umană. Scopul acestei prezentări e să vă conving că tot ce se întâmplă în jurul nostru sub inspirația unor astfel de ideologii se leagă de profeția Maicii Domnului de la Fatima din 1917, despre “greșelile Rusiei” și de faptul că ele se vor răspândi în întreaga lume.

Ce spune “teoria genului”

“Teoria genului” e titulatura pe care o folosesc adepţii. E tradus în românește de la “gender”, în engleză, pe scurt este pur și simplu afirmația că a fi bărbat sau femeie nu ține de o realitate obiectivă, ci este pur și simplu o alegere. Ideile noastre despre bărbaţi şi femei nu ar fi decât un construct cultural, artificial, pe care societatea opresivă, patriarhală și heterosexuală o impune prin educație atunci când copiii sunt crescuți ca băieți și ca fetițe.

Faptul că băieţeii sunt îmbrăcaţi în bleu și se joacă cu trenuleţul și cu pistolul de-a indienii, iar fetițele sunt îmbrăcate în roz şi se joacă cu păpuși de-a bucătăria este o expresie a impunerii de către societatea opresivă a unui „rol” preconceput, atribuit unui anumit sex.

Trebuie să înțelegem că noțiunea cu care suntem cu toții familiarizați, care este evidentă, este sexul ca realitate biologică. Această ideologie încearcă să înlocuiască noțiunea asta, care ține de evidență, cu un concept luat din gramatică – “gen”. Sunt limbi în care genurile sunt două, în română sunt trei, aici e practic o ruptură intre realitățile biologice și ceea ce vorbim – domeniul cuvintelor. În plus, de exemplu, în romănește, “pisică” e de gen feminin, și tot “pisică” spunem și despre indivizii de sex masculin ai acelei specii, adică folosim un gen gramatical care nu corespunde sexului biologic al motanului despre care vorbim.
Asta e ceva intenționat – faptul că se înlocuiește noțiunea de sex cu cea de gen e deja o mutație, poate nu e perceptibilă pentru toată lumea, dar la nivel cultural are un rol extrem de important. De ce este atât de important?

În numele combaterii stereotipurilor sunt impuse măsuri extrem de radicale în educație

Pentru că sub pretextul combaterii stereotipurilor “opresive” de care am vorbit, pe care ideologii de gen le impută “societății patriarhale”, cea care, spun ei, formează copiii separat, ca băieți și fetițe, aşadar, în numele combaterii stereotipurilor sunt impuse măsuri extrem de radicale în educație. Se începe de la grădiniță cu încercarea de a-i îmbrăca pe copii invers, de a-i învăța să se joace băieții ca fetițele și fetițele ca băieții.

În spațiul public începem să vorbim o limba păsărească inventată de acești ideologi, nu se mai poate vorbi de mama și de tata. În spitalele din Scoția, de exemplu, s-a cerut personalului să evite folosirea cuvintelor “mama” și “tata” în prezența copiilor; în Spania, pe certificatele de naștere nu mai scrie “mama” și “tata”, scrie “Progenitor A” și “Progenitor B” ca să nu facem discriminări.

Lucrurile sunt foarte avansate și deși par ridicole, și sunt ridicole, și am zice că așa ceva nu se poate, totuși vom vedea în curând cum vom fi înconjurați de aceste realități.

Filozoful brazilian Olavo de Carvalho are darul de a condensa în formule scurte tot felul de rătăciri ale timpurilor noastre. El spune (vedeți, în portugheză, Educação, Ideologia de Gênero e Feminismo) că teoria genului este de fapt o impunere a imaginației în dauna realității evidente.

Daca un tânăr într-o dimineață se simte femeie, cu toții suntem obligați să îl tratam ca femeie pentru că așa se imaginează el atunci, și poate se și răzgândește. Vedem o anumită realitate dar trebuie să ne prefacem că susținem alta, cam asta e esența. Dar „de ce ar avea prioritate imaginația lui față de percepția mea?”, întreabă Olavo de Carvalho. El explică, dărâmând astfel complet toată teoria genului, faptul că există, aşa cum ştim, două sexe biologice, masculin și feminin, și exista doua posibilități în privinţa autopercepției acestora – ori femeile se autopercep ca femei, ori se autopercep ca bărbați. Ori percepţia coincide cu realitatea, ori percepția NU coincide cu realitatea. Teoria genului redusă la esență spune că varianta în care percepţia NU coincide cu realitatea este cea naturală, iar varianta în care coincide, adică femeia e femeie și bărbatul e bărbat, nu e naturală, este impusă de societatea opresivă. Reiese clar absurditatea acestei teorii. Iar dacă nu reiese, există o formulare încă și mai simplă, tot a lui Olavo de Carvalho – pe scurt, “teoria gender” spune că: „unii băieți se nasc fete, dar nici un băiat nu se naște băiat”. Ca să fie clar.

Cine este geniul care a inventat această teorie?

O cheamă Judith Butler. Nu este singura, dar ea este simbolul întregii școli. Este profesor universitar și are foarte multe ifose academice și este tratată în acest sens de mass-media. Toată lumea o înconjoară cu un respect deosebit și cu multe plecăciuni.

Marea ei operă este biblia ideologiei gender. Se numește “Gender trouble. Feminism and subversion of identity”. După cum observă un cercetător polonez, Marek Rosiak, logician de profesie, încă din titlu ne dăm seama că nu avem de-a face cu o lucrare științifică, pentru că nu așa se intitulează o carte științifică. În ştiinţă nu e vorba de „subversiune”. Subversiune înseamnă deja o agendă politică, nu e vorba de cercetare și de discuții ştiinţifice. Partea cealaltă, cu “trouble”, e și mai gravă; aceea că Judith Butler nici măcar nu ascunde faptul că ea scrie aceste lucruri pentru că vrea să își lămurească propriile sale frământări, întrucât ea e lesbiană, s-a născut într-o familie cu tot felul de obiceiuri ne-kosher, ca să spunem aşa (pentru că vine dintr-o familie de origine evreiască), și vrea să își lămurească toate aceste tulburări și de aceea a scris această carte “Gender trouble”, care e acum considerată o lucrare științifică.

Mie mi-a plăcut cum a desfăcut Marek Rosiak, acest logician polonez, cum a făcut praf această carte, pentru că de fapt a mers la esențe. Să știți, e un mare sacrificiu, o mare penitență să citești Judith Butler, este imposibil, o lectură extrem de obositoare și noi, ăștia, oamenii obișnuiți, renunțam după o pagină, două, e ceva ce te adoarme imediat, nu reziști. Marek Rosiak e un mare logician și un om de mare forță care a putut să citească această carte cap-coadă și esența ei a redus-o la o anumită pagină care e demonstrația teoriei gender:

În ce măsură normele influențează „identitatea”?
În ce măsură „identitatea” este de fapt un ideal normativ?
În ce mod normele determină conceptul de „identitate”?
→ Nu există identitate.

(Dr. Marek Rosiak, Universitatea Łódzi, conferință în polonă –
“Gender Trouble” a lui Judith Butler din Perspectiva Logicii și a Metodologiei)

Dar de fapt nu e o demonstrație, e o serie de întrebări. Pornind de la întrebări care sunt nevinovate, firești, până la sugestii și, la sfârșit, o afirmație. Deci nu are deloc construcția logică e unei demonstrații. N-avem nici argumente, nici informații, doar o serie de întrebări retorice din care, chipurile, a rezultat marea invenție.

Iar ce observă Marek Rosiak, un om care are experiență în polemici cu filozofi din școala gender, de câte ori încerci să pui problema logic, să te duci la un seminar al acestui grup, un fel de sectă, de fapt, intri acolo și încerci să pui o întrebare, ești dat afară pentru „falologocentrism”, mă scuzați de expresie, dar nu eu am inventat-o și trebuie să o citez. Adică e respinsă logica pe care o știe toată lumea pentru că ea a fost inventată de bărbați, de bărbați albi…mă rog, e clar că e expresia sistemului patriarhal, și atunci, daca nu funcționam după logica aia, alta nu este, și atunci nu mai suntem legați de regulile logicii. Termenul asta, “falologocentrism”, este al lui Derrida, un filozof care a contribuit mult la dărâmarea inteligenței în Occident.

Ce este caracteristic pentru “teoria gender” și în special pentru lucrările lui Judith Butler, dar și pentru toată școala, toată mișcarea, e faptul că mimează caracterul academic. Există catedre de „gender studies”, există doctorate, biblioteci, lucrări, lumea se poartă ca și cum ar fi seminare științifice – fac tot ritualul de seminare științifice, comunicări, lucrări, discuții, dar de fapt, esența este ce am văzut. Mai mult decât asta chiar nu e.

În plus, nu mă pot abține să nu aduc vorba de asta – Judith Butler în 1998 a primit un fel Zmeura de Aur în domeniul filozofiei, i s-a acordat premiul I pentru cea mai proastă scriere filozofică, mai ales pentru un fragment din această operă care e atât de celebrată.

Prof. Ryszard Legutko, europarlamentar polonez, a comparat “teoria gender” cu lisenkoismul. Una peste alta, e o impostură, nu e știință, nu e demonstrată, nu rezultă din cercetare, de aici, ilustrația pe care am ales-o, din prima ediție a cărții lui Andersen cu povestea împăratului cu hainele cele noi – împăratul care umbla în lenjerie de corp și toată lumea îl admira, ce haine frumoase are, până când un copil a zis, stați un pic, e dezbrăcat.

Cam la asta se rezumă teoria genului.

De unde vine toată nebunia asta?

Eu am auzit de foarte multe ori conferințe despre “gender ideology” care încep așa: „gender ideology este o ideologie care ne vine din Statele Unite”. De asemenea, de foarte multe ori am auzit şi citit, mai ales în literatura creștină, că este “expresia hedonismului, consumismului decandenței occidentale” și că ar fi vorba de „prea multă libertate”.

Acum, ceea ce vreau să demonstrez e că e invers, că nu e asta, e cu totul altceva.
Și anume, e vorba de ceea ce a spus Maica Domnului de la Fatima în 1917, când a profețit că Rusia își va răspândi rătăcirile în întreaga lume, provocând războaie și persecuții.
Ceea ce susțin e că acestea nu sunt doar păcate trupești împotriva curăției, este ceva mult mai serios. Problema este, așa cum spune Sf. Pavel, nu lupta cu trupul și cu sângele, noi ne luptăm aici cu forțele întunericului. Despre asta este vorba.

“Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Ef. 6:12)

Pentru originea acestui rău despre care a vorbit Maica Domnului la Fatima, avem o cercetare făcută de Richard Wurmbrand, un pastor protestant, fost comunist, convertit. S-a născut într-o familie evreiască, dar nu era credincios, a trecut prin toate aceste etape și cunoștea foarte bine marxismul.

Richard Wurmbrand a făcut cercetări despre viața lui Marx, a scos la iveală corespondență personală a lui Marx cu membrii ai familiei, mărturii ale servitoarei cum că Marx practica niște ritualuri ciudate în casă, ritualuri care nu seamănă cu nimic cunoscut din iudaism sau din creștinism, fiul lui îi trimitea scrisori în care i se adresa “dragă Satan” – asta e o chestie tipică în lumea satanistă, ei se identifică cu stăpânul lor și vorbesc așa între ei – cel mai important este că în tinerețe, înainte de pretențiile lui de analize economice și de fundamentat ideologii, el a scris versuri, și versurile îi exprimă preaplinul inimii. Adică sunt versuri sataniste, în care își exprimă ura față de Cel care e acolo sus și dorința de a târî în prăpastie întreaga omenire în hohote de râs, el însuși împreună cu toată omenirea să se ducă acolo să ardă în flăcări, niște chestii îngrozitoare, sinistre.
Dacă vreți să vedeți detalii despre asta, cartea este accesibilă pe internet în limba română și în încă cel puțin 16 limbi – “Marx și Satan”, de Richard Wurmbrand (în formau audio book, aici). Citiți, e important

Ce a rezultat din opera lui Marx? A rezultat, așa cum știm, teroarea binecunoscută, sute de milioane de morți, nu vorbim doar de Uniunea Sovietică, ci și de China și de tot ce a urmat. Cât despre familie, aveau învățături foarte precise. Marx și Engels lucraseră împreună la o cărțulie pe care doar Engels a publicat-o pentru că Marx intre timp murise – „Despre originea familiei, a proprietății private și a statului”, asta ca să știm care este atitudinea marxismului clasic, cel vechi, de la mama lui, în privința familiei.
Acolo găsim afirmația că familia burgheză monogamă este începutul subjugării femeii și că trebuie să revenim la modelele primitive alternative față de familia monogamă, și asta cred că se întâmplă în ziua de azi.

Revoluția sexuală nu a început în Occident, a început în Rusia sovietică

Iată că revoluția sexuală nu a început în Occident, a început în Rusia sovietică, cu cel puțin 50 de ani înainte de Statele Unite, care sunt considerate locul prin excelență al “consumismului, individualismului, hedonismului și decadenței”. Iată că avortul a fost legalizat prima oară în Rusia sovietică, iar în Statele Unite – cu vreo 60 de ani mai târziu. De asemenea, divorțul fără vină. Divorțul în lumea lui Lenin fusese făcut atât de facil, încât nici măcar nu mai erai nevoit să iți anunți soțul – făceai o carte poștală, plăteai trei ruble și o puneai la poștă. Asta era tot. Asta a dus la milioane și milioane de familii care au fost aruncate în aer. Înainte, divorțul era considerat ca fiind imputabil uneia dintre părți, nu divorțai pentru că nu te mai înțelegeai, divorțai pentru că a fost vorba de infidelitate sau a fost vorba de ceva grav care s-a întâmplat, și atunci unul dintre soți era vinovat, nu se putea să nu aibă nimeni nicio vină. Lenin a instituit pentru prima oară în Rusia Sovietică divorţul fără vină.

Prima paradă gay din istorie nu a fost la Los Angeles, nici la San Francisco, a fost la Sankt Petersburg, in 1918.

Homosexualitatea, pentru prima oară în lume, în istoria omenirii, a fost depenalizată în Rusia, în 1922.

Educația sexuală radicală obligatorie la școală a fost nu în Rusia, dar în Ungaria, în vremea lui Bela Kun, după revoluția bolșevică.

Secvență dintr-un documentar realizat de televiziunea de stat Rusia-1:

0.43 первое декрет Ленина об отмене брака и об отмене наказании за гомосексуализм

The first decree of Lenin on the abolition of marriage and the abolition of punishment for homosexuality

0.55 зимой 18 года московские лесбиянки прошли по краснои площади з плакатами “долои стыд”

In winter of (19)18 the Moscow lesbians walked along the Red Square with banners “down (with) shame”

1.03 вскоре была создана одноименноe общество которое проводила обнаженный  демонстрации

Soon an association with the same name was created which conducted nude demonstrations

1.09 на красной площади

on the Red Square

1.11 Ле́нин вместе с соратниками приветствовал всо это словами:

Lenin together with his comrades-in-arms welcomed all this with the words:

1.16 “так держати товарищи”

“Keep it up, comrades!”

Iată câteva exemple din revoluția sexuală a lui Lenin, cum am găsit în cartea unui autor polonez, care numește toată operațiunea asta “păcatul organizat”, deci păcatul de stat. De exemplu, într-o localitate, Saratov, Comisariatele dragostei libere au naționalizat femeile și au stabilit că femeile intre 17 și 30 de ani sunt obligate, indiferent de starea civilă, să accepte să aibă relații cu cetățenii bărbați. Era datoria lor. Iar muncitorii aveau garantat dreptul la sex cu orice cetățeancă femeie, de trei ori pe săptămână. Asta e doar un exemplu, așa se întâmpla peste tot.
Mai sunt și alte aberații, o paradă a nudiștilor în vara 1918, imediat după revoluție, abecedarul erotic – erau milioane de țărani nealfabetizați și ca să îi atragă spre bucuria citirii literelor, tematica era erotică.

Cel mai tare au suferit femeile și copiii

Ideea este că rezultatul final al acestor experimente a fost un dezastru total. Milioane de copii abandonați, care vagabondau prin toate stepele și pe toate drumurile, și care cădeau bineînțeles în infracționalitate; promiscuitate îngrozitoare, boli cu transmitere sexuală. Mai ales, dintre toate părțile implicate, cel mai tare au suferit femeile și copiii, bineînțeles, care sunt cei mai vulnerabili și pe care, cât de cât, așa cum era, familia tradițională, cu imperfecțiunile ei, oarecum îi ocrotea. Femeia a ajuns să se vândă pentru mâncare, fiindcă nu era mâncare în Rusia sovietică, și copiii au ajuns vagabonzi.

Am putea vorbi o oră despre viol ca instituție în Rusia sovietică, pentru că avea un rol de control social. Femeile de multe ori erau mai rebele decât bărbații și aveau tendința să se opună unor absurdități, și atunci frica era instrumentul principal de control social, dar violul avea ceva în plus; era și elementul de frică, şi în plus, cel de umilire. Practic, să nu mai ridici capul după ce s-a întâmplat așa ceva. Era și o metodă de interogatorii în subsolurile KGB-ului, mă rog, NKVD. Când armata sovietică triumfătoare a eliberat Europa de Est, s-au înregistrat, în mod oficial, 4 milioane de violuri. Două milioane, doar în Germania.

Dar având în vedere tot tabloul ăsta de dezastru pe care îl crease revoluția sexuală a lui Lenin, Stalin a fost nevoit să mai retracteze puțin din aceste măsuri. Stalin a încercat să limiteze un pic din acest dezmăț pentru că el avea alte planuri, se gândea la război și nu se putea merge la război cu o societate degradată în asemenea hal. Să ne amintim însă ce vrea să distrugă acest atac. Vrea să distrugă Civilizaţia Iudeo-Creştină. „Femeia în civilizația iudeo-creștină” e intitulat acest diapozitiv.

Singura civilizație în care femeia are un statut și este respectată, este civilizația iudeo-creștină

Suntem înconjurați de aceste idei preconcepute, că femeia în trecut era oprimată, că bărbatul o subjuga, că Biserica a fost un factor de menținere a acestei stări de subordonare a femeii șamd.

Realitatea este că dintre toate culturile de pe pământ și din toată istoria și geografia omenirii, singura civilizație în care femeia, cât de cât, are un statut și este respectată, este civilizația iudeo-creștină, deși oamenii sunt păcătoși și abuzurile tot există, deși noi suntem învățați să îl iubim pe aproapele și uneori nu îl iubim și uneori cine e mai puternic face abuz de forță – asta așa se întâmplă pe pământ peste tot. Dar să ne arate nouă adversarii noștri în care loc de pe lumea asta, care învățătură și care religie, care cultură și ideologie, dă femeii mai mult decât i-a dat civilizația iudeo-creștină.

– Femeile din Vechiul Testament:

– Cartea Pildelor lui Solomon (Proverbe) cap. 31, 10-31 – o laudă adusă femeii virtuoase, se citește de Shabbat (adică, săptămânal, de către evreii practicanţi)

Femeile din Noul Testament:

Maica Domnului

– Întâlnirea lui Isus cu femeia samarineancă Sf. Ioan cap. 4
– Sf. Pavel către Galateni cap. 3 (2-29):
“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.”

– Femei sfinte ale Bisericii

Toate lucrurile încep de la religie, culturile se formează pe religie. Morala creştină se bazează pe porunca dragostei de aproapele. Propovăduieşte ocrotirea celor slabi și vulnerabili (femeia față de bărbat e mai slabă fizic); propovăduieşte sfințenia căsătoriei, dragostea între soți. Acestea sunt lucruri fundamentale legate de morala creștină.
Credința este cea care a creat cultura și instituțiile civilizației noastre, și mentalitățile, până și manierele.

Faptul că un domn ar trebui să cedeze locul în metrou unei doamne, că ar trebui să deschidă ușa și să o lase pe ea să intre în față, astea sunt lucruri care e păcat că se pierd, corectitudinea politică nu le poate înlocui.

Trei valuri de feminism

Am menționat civilizaţia iudeo-creştină ca să vedem de la ce s-a pornit şi dacă feminismul era sau nu era cu adevărat necesar. Sunt trei valuri ale feminismului și sunt multe feluri de a vedea aceste valuri. Sunt autori care nu le văd așa, dar ăsta eu cred că e un fel de consens, majoritatea le numără în felul acesta.

Valul 1 de feminism ar fi cel din secolul 19 și începutul secolului 20, când lucrurile s-au schimbat foarte mult, a apărut revoluția industrială, să zicem că viața gospodărească a devenit mai ușoară și femeia putea deja să lucreze în afara căminului. Atunci au apărut aceste mișcări feministe care au cerut pentru femeie accesul la anumite profesii, la studii, la drepturi civile, mai ales la dreptul de vot. Aici încă lucrurile nu sunt neapărat marxiste. Există și un filon marxist în primul val, dar nu e preponderent, revendicările sunt oarecum justificate și s-au rezolvat în cea mai mare parte.

Dar Valul 2 și Valul 3 deja sunt marxiste și nejustificate. Bunica mea în anii ’20 a făcut studii superioare, a devenit farmacistă, și-a întemeiat o familie, nu avea nici ură de bărbați, nici de copii, a crescut copii, nepoți, nu era nicio contradicție între faptul că avea un serviciu și făcuse studii, și faptul că a fost fericită ca mamă de familie și ca bunică. Deja în 1968, revoluția sexuală este una de dușmănie – avem ura de clasă transportată în domeniul familiei, între bărbați și femei. Femeile îi urăsc pe bărbați, urăsc copiii și urăsc însăși esența feminității.

Al treilea val este gender, aici nici nu mai e nevoie să urâm bărbații, pentru că nici nu există bărbați. Gender e cea mai avansată formă, care neagă pur și simplu împărțirea în bărbați și femei.

“Teoria critică”

Cum am ajuns la asta? Judith Butler face parte din “teoria critică”, își asumă chestia asta pe site-ul ei, ea predă teorie critică la Berkeley, unde este mare profesor. Să vedem de unde vine “teoria critică”, ce este ea.

De fapt, “teoria critică” este un alt nume dat unui curent care începe de la Școala de la Frankfurt, iar Școala de la Frankfurt este, nici mai mult, nici mai puțin decât un proiect al lui Lenin. E vorba de Internaționala a Treia, Komintern, care și-a făcut acest proiect cultural. Școala de la Frankfurt e întemeiată de Lenin, Georg Lukacs și Willi Munzenberg, care la vremea aia era șeful acestei internaționale – mai târziu l-au omorât comuniștii. Astfel a început o acțiune de subversiune culturală, nu mai este marxismul clasic, care vorbea de clase, de lupta de clasă, de muncitori, de capitaliști, de exploatare, de vorbele pe care noi le știm de la școală. Este vorba de o variantă adresată Occidentului, oarecum camuflată.

În Școala de la Frankfurt, autorii nu sunt foarte clari în privința scopului final al acțiunilor lor, ei nu spun că vor să aducă URSS-ul pe tot mapamondul, ei doar demască, critică, distrug, discreditează, deconstruiesc, desfac în mii de bucățele civilizația existentă sperând, ca orice revoluționar, că din distrugerea asta o să iasă o minunăție, paradisul pe pământ.

Ce e caracteristic pentru Școala de la Frankfurt este că pornește de la Marx, dar și de la Freud. Folosește multe expresii, concepte din psihologie, cu scopul final de subminare a instituțiilor civilizației occidentale, în special familia. Numele de “teorie critică” vine de la manifestul acestei școli, care a fost formulat mai târziu (Max Horkheimer, 1937). În zilele noastre nu prea se mai vorbește de Școala de la Frankfurt în legătură cu Judith Butler, se vorbește de “teoria critică”, care este același filon, iar oamenii aceștia sunt conștienți că aparțin acestei tradiții, nu o neagă. Găsiți pe site-ul lui Judith Butler cine a influențat-o. Nu fac o dezvăluire de secrete, e ceva ce ei recunosc.

Lungul marș prin instituții

Un alt filon important al marxismului cultural este Antonio Gramsci. El nu aparține Școlii de la Frankfrut, e, să zic așa, un comunist independent, care a recomandat aceste strategii pe care noi le vedem împlinite de multe decenii în Occident, și la noi au pătruns și funcționează de minune.

Gramsci nu vrea să facă revoluție în sensul sângeros, brutal, de naționalizare a mijloacelor de producție și de trimis capitaliștii în lagăr șamd, dimpotrivă, el vrea să înceapă de la cultură. Cultura întăi să fie cucerită, să avem noi, comuniștii, hegemonia în domeniul cultural, și apoi o să fie ca un măr copt care o să ne pice în mână și societatea, și politicul. Puterea politică o să o luăm în mod firesc, n-o să mai existe nicio opoziție, fiindcă nimănui n-o să îi mai treacă prin cap niciun fel de alte idei după ce noi punem stăpânire pe toate mințile.

Schimbările trebuie să fie gradate, imperceptibile, nu spui că te duci la comunism. Gramsci spune clar că ăsta e scopul, dar recomandă să camuflăm lucrurile astea și să folosim doar mici schimbări gradate, tovarăși de drum, să folosim actori, sportivi cunoscuţi, care să își dea cu părerea. Şi să infiltrăm instituțiile.

Foarte important, ceea ce a recomandat el e infiltrarea Bisericii Catolice, pentru Gramsci acesta era adversarul numărul 1 al comunismului. El scria în anii ‘20 și iată că în 1968 primirea enciclicii Humane Vitae de către foarte mulți dintre contemporanii săi în Biserică arată că strategia recomandată de Gramsci deja dăduse roade foarte importante.

Practic, în 50 de ani s-a văzut că s-a avansat mult în acest sens, iar în zilele noastre știm asta foarte bine. Iuri Bezmenov a fost un tânăr ofițer KGB care la un moment dat a luat decizia să plece în Occident și să dezvăluie ce făcea el în instituția respectivă. Bezmenov a dezvăluit faptul că cel puțin 85% din resursele pe care KGB-ul le folosea pentru subversiunea în Occident nu erau alocate spionajului industrial sau militar, sau acţiunilor de sabotaj, pentru aruncat poduri în aer, asasinate etc, ci pentru subversiunea culturală. Aproape tot efortul se îndrepta în sensul unei distrugeri a moralității Occidentului, ca Occidentul să fie decăzut și puterd și să fie ușor de cucerit, în cele din urmă și militar.

Ideea era că se putea face asta mult mai ușor dacă Occidentului i se inoculau aceste idei care să îl facă să se autodistrugă, să se sinucidă. Mai există și alte nume importante dar nu am timp să spun ce a făcut fiecare pentru cauza revoluției sexuale.

Wilhelm Reich este un marxist freudian foarte reprezentativ, căruia îi aparțin noțiunile de revoluție sexuală, sexualizarea copiilor – el a propovăduit că copiii trebuie luați de la părinți și să primească educație sexuală din cea mai frageda pruncie, ca părinții să nu-i mai poată influența – și utilizarea politică a sexualității. Este important că Wilhelm Reich era foarte bun prieten cu cel mai mare spion sovietic al tuturor timpurilor, Arnold Deutsch, care este și azi pe pereții tuturor academiilor de spioni, care sunt foarte importante în Rusia și acum. Deutsch este modelul pentru orice spion rus. Putin când era mic își dorea să fie Arnold Deutsch, ăsta e simbolul lor și modelul prin excelență. Acesta era strâns legat, printr-o prietenie puternică și trainică, cu Wilhelm Reich.

Îi mai avem pe Herbert Marcuse și pe Michel Foucault, mai aproape de noi, până acum trei ani mai activa și Ernesto Laclau. Aceștia sunt toți autori care s-au remarcat prin contribuții pentru distrugerea moralității și pentru susținerea mai ales a înlocuirii proletariatului clasic al lui Marx cu alte categorii. Fiindcă lucrurile nu s-au confirmat.

Marx a vorbit prostii, lucrurile nu au fost cum le-a profețit el. Iar proletariatul, practic, nu mai există acum în Occidennt așa cum îl descria Marx. Atunci, cine să facă revoluție, că totuși, revoluție ei vor să facă? Unii propun să fie homosexualii sau cei din diferite minorități sexuale, mai ales Foucault, iar Ernesto Laclau susține că nu ne trebuie neapărat o clasă anume care să facă revoluția, clasa aceea o creăm noi prin discursul nostru revoluționar. Ar merita să ne oprim asupra acestei nebunii, dar din păcate nu e timp.

Revoluția sexuală de la 1968 e una sexuală, dar este și marxistă

Ce trebuie subliniat este că revoluția sexuală de la 1968 e una sexuală, dar este și marxistă. Toate pancartele, simbolurile, toate steagurile care fluturau pe străzile Parisului în mai 1968 erau cu Che Guevara, Mao, Ho Și Min, nu erau cu autori capitaliști. Trebuie înțeles și din perspectiva istoriei ce curaj extraordinar de martir a avut Papa Paul al VI-lea când a scos Humane Vitae în acest an revoluționar, 1968. Judith Butler cu teoria genului se înscrie și ea în aceasta linie.

Mai există și alte repere importante, tot cu comuniști. De exemplu, Alfred Kinsey, un impostor care de meserie era entomolog, se ocupa de studiul insectelor, care a fost promovat drept cel mai mare sexolog al tuturor timpurilor. Lui i se datorează vestitul 10%, a susținut că 10% din populația SUA sunt homosexuali, dar se ascund de rușine, de opresiune, de nu știu ce. Mai târziu, o profesoară psiholog, profesor universitar și în SUA, și la universitatea din Haifa, Judith Reisman, a făcut cercetări asupra cercetărilor lui Kinsey și a descoperit crime îngrozitoare. El făcea experimente sexuale pe copii, pe sugari, pedofilie de mare cruzime. Cercetările propriu-zise erau fraude, pentru că el își făcuse această statistică de unde i-a iest 10% printre infractori, a făcut în închisori cercetarea asta. A făcut un sondaj printre violatori, printre pedofili, printre cei care erau închiși pentru infracțiuni legate de sexualitate. Kinsey era legat printr-o strânsă prietenie cu Harry Hay.

Harry Hay e un alt mare simbol. Prima organizație pentru drepturile homosexualilor din istoria omenirii este Mattachine Society, înființată de Harry Hay, care el însuși era membru al partidului comunist american, și 95% sau 98% dintre membrii acestei organizații erau membri ai Partidului Comunist din SUA. Partidul comunist american era ceva minuscul și era o agentură KGB 100%. Despre asta a explicat Whittaker Chambers în cartea “Witness”. Mattachine Society a fost prima organizație pentru “drepturile gay-ilor”. Harry Hay, mai târziu, după Mattachine, a înființat “Radical Faeries”, Zânele Radicale. Vedeți și titulatura, toate acestea au o simbolistică homosexualistă, dar au tot timpul și ceva cu “radical”, cu “eliberare”, sună marxist. Ce e interesant e că Harry Hay nu s-a sfiit niciodată să își arate sprijinul pentru NAMBLA, care e organizația pedofililor din SUA, și de care chiar și mulți homosexuali se sfiesc. Nu prea se arată alături de NAMBLA decât unii foarte radicali.

Marxismul clasic și marximul cultural

Ca să rezumăm, avem marxismul clasic, care vrea preluarea violentă a proprietății, și marxismul cultural, care este o revoluție și mai profundă, antropologică, care vrea să dărâme nu doar structura socială, ci chiar identitatea sexuală și natura umană.

Ceea ce au în comun cele două forme de marxism nu sunt doar autorii, ci sunt și mentalități comune. Caută motive de revoltă, caută neapărat să găsească o categorie oprimată și să o instige la ură împotriva altei categorii care chipurile o oprimă, promite mântuirea aici pe pământ, dă dovadă de mare lipsă de scrupule în urmărirea obiectivelor revoluționare. Şi mai ales caracterul totalitar, care acum pare mai soft. Ceea ce trăim acum în Occident nu e chiar Gulag și poliție politică, tortură etc, dar pretenția asta de științific al teoriei gender practic exclude alte opțiuni, pentru că orice altceva e neștiințific, nici nu putem să discutăm. Faptul că se adoptă limbajul drepturilor omului, cine se poate opune, că doar n-o să fii împotriva drepturilor omului? Asta face să elimine discuția, nu este loc pentru alte păreri.

Ce s-a întâmplat de fapt? Toată istoria comunismului din 1917 și până în ziua de azi este caracterizată printr-o alternanță dialectică intre modul soft și modul hard. Avem întăi revoluția bolșevică, extrem de sângeroasă, extrem de brutală și de violentă. Avem apoi, după primele experimente care au dat greș, foametea care s-a ivit în urma naționalizărilor, Lenin trece la NEP, Noua Politică Economică, un fel de glasnost, o relaxare. Mai tărziu vine Stalin și iar strânge șurubul, apoi vine Hrușciov, care denunță crimele lui Stalin și declară un nou dezgheț. După care vine Brejnev și iar strânge șurubul, după care vine Gorbaciov și instaurează Perestroica.

.

Golitsyn, Perestroika Deception: 1995

Perestroika Deception: Memoranda to the Central Intelligence Agency – The World’s Slide Towards the Second October Revolution (‘Weltoktober’)

Aceasta este cartea lui Golițîn, tot un kaghebist care a ales libertatea, unde explică faptul că Perestroica nu este altceva decât o nouă strategie comunistă care permite acestor idei să se răspândească în lumea întreagă fară stavilă, pentru că Occidentul e acum convins că a câștigat Războiul Rece și nu se mai apară împotriva acestui tip de propagandă. Practic, datorită faptului că a avut loc Perestroica, porțile s-au deschis complet pentru revoluția leninistă mondială. Formula “Revoluția Satanică Mondială a lui Lenin” îi aparține lui Christopher Story. Practic, noi nu am terminat cu comunismul, noi suntem într-o fază foarte avansată.

Rolul Rusiei

E important să înțelegem bine rolul Rusiei acum pentru că tot auzim că, vezi Doamne, Putin e apărătorul creștinismului, apărătorul familiei, speranța apărării vieții, copiilor nevinovați șamd.

Noi, ca români, înțelegem mai ușor decât poți să le explici unor occidentali că Rusia finanțează și una, și alta dintre aceste trenduri. Există dovezi foarte clare că a sprijinit mișcarea Occupy Wall Street din SUA, mișcare în mod notoriu aliată cu mișcările LGBT. Asta nu se explică, un guvern conservator care promovează creștinismul, nu ar trebui să facă așa ceva în altă țară. Se poate intra în amănunte – în America Latină, Forul de la Sao Paulo, tratatul de pace din Columbia, care înseamnă 300 de pagini de ideologie gender și pe care Lavrov (ministrul de externe al „conservatorului” Putin) și cu Castro l-au negociat cu guvernul columbian.

Ajungem și la România, unde pe lista lui Dughin, lista de agenți de influență pe care Dughin, ideologul principal al regimului Putin, contează în Romania, găsim și pe dl Stanciu de la Provita, care e mare apărător al Referendumului și apărător al familiei, și pe Vasile Ernu de la criticatac, un radical bolșevic, leninist, susținător al mișcărilor homosexualilor și mare opozant al Referendumului. Avem și unul, și altul, cu stânga lovim dintr-o parte, cu dreapta lovim din partea cealaltă, și în felul ăsta gestionăm toată scena politică.

Mai observăm că teoria genului este impusă prin diferite instrumente. Politic, da, dar nu pe față neapărat, cel puțin în Romania, nu la vedere, nu o să vedeți un partid în Romania care vine cu asta la alegeri, poate USR nu peste mult o să se și declare, dar deocamdată nu se exprimă nimeni chiar așa de radical (conferinţa e din 2018, între timp a apărut PLUSR şi predicţia s-a împlinit). În schimb, pe căi administrative, lucrurile au intrat profund, au intrat și în învățământ.

România

La nivel de Europa, aceste proiecte de texte sunt de obicei propuse și se pot vota cu sprijinul în primul rand al grupărilor de stânga, și mai ales al socialiștilor, PES, Partidul Socialist European, sprijiniți de ALDE, de liberali, dar liberalii sunt întotdeauna pe locul doi, inițiativa aparține stângii. E important de văzut cum votează PSD toate aceste chestii. Aici aveți exemple de texte care sunt extrem de radicale în acest sens, să vă uitați cum au votat europarlamentari ai PSD la asta. Cu rare excepții, că unul a lipsit, sau ce știu eu ce s-a întâmplat, ei sprijină toate aceste lucruri și în principal doamna Vasilica Dăncilă, care acum sprijină familia tradițională și se pozează la biserică.

Iată un text pe care România l-a ratificat, “Convenția pentru prevenirea violenței împotriva femeii”. Iarăși este un titlu imbatabil, cine poate să fie contra unei astfel de declarații? Doar nu vrei să fie femeia bătută.

– convenție ratificată de guvernul PSD 2014, ministrul Rovana Pb.

Articolul 3 litera c:
“gen” va însemna rolurile, comportamentele, activitățile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;

Capitolul III Articolul 12 alin. 1
Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi

Sub pretextul acestei combateri a violenței, iată ce măsuri radicale s-a angajat Romania să ia. “Genul”, în înțelesul acestei convenții, înseamnă “rolurile, comportamentele etc pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați” – zici că e luat direct din Judith Butler.

Asta noi nu am discutat, nu a existat o dezbatere, v-a întrebat cineva, ați votat? Poate nu eram de acord. A fost trecută pe sub mână, cine a știut, a știut. Rovana Plumb a semnat în 2014. În Romania nu s-a zis nici pâs. În Polonia a fost un scandal enorm când a fost vorba de asta.

Articolul 14 – Educaţie
1 Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.
2 Părţile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaţionale informale, precum şi în stabilimentele sportive, culturale şi recreative şi în mass media.

Iată la ce s-a angajat guvernul României:

“părțile (guvernul n.m.) vor lua măsuri pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor care sunt bazate pe […] roluri stereotipe pentru femei și bărbați.”

Deci faptul că zici mamă sau tată într-o casă deja contravine acestor chestii și guvernul s-a angajat pentru eradicarea lor. Nu mai vorbesc de Biblie, de scrisorile Sf. Pavel, astea chiar trebuie eradicate.

Iată ce s-a mai angajat guvernul României, pentru educație: “în tot materialul didactic să fie vorba de roluri de gen nestereotipe”, mama conduce naveta spațială și tata face sarmale. Totul să fie inversat și deja în curricula de școală și de grădiniță.

Interesantă e și această parte: “și în stabilimentele sportive, culturale și recreative și în mass media” – ce ascunde vorba asta? Ascunde WC-urile gender, mă scuzați. Asta e ultima bătălie pe care a dat-o Obama înainte să termine mandatul, un mare proiect ideologic era ca WC-urile să nu mai fie pentru femei și pentru bărbați – îmi pare rău că aduc vorba, dar suntem intre medici și lucrurile sunt deja foarte avansate.

De exemplu, apare situația următoare: o doamnă, situația e reală, mergea la o sală de fitness și după ce a făcut antrenamentul a vrut să meargă la duș. Acolo s-a întâlnit cu un bărbat, bărbat toată ziua – era evident că era bărbat – care declarase că el în ziua aceea se simte femeie. Fără glumă. Faptul că ea a țipat și a chemat paza și a protestat a dus la eliminarea ei din acel club sportiv, pentru că l-a discriminat pe acel domn care era trans, sau nu ştiu ce minoritate.

Și de data asta, ca și revoluția lui Lenin, în loc să elibereze femeia, practic o duce într-o situație în care ea nu mai poate ieși din casă pentru că dacă merge la studii sau să lucreze, sau să facă antrenamente, o să dea de un derbedeu în duș sau la toaletă și cine va câștiga dacă acolo o să aibă loc un meci de box? Femeia pierde, nu are cum să fie altfel. Și orice derbedeu care vrea să violeze o femeie se declară în ziua aia femeie și nu poate fi discriminat.

Pe scurt, profesorul Richard Legutko, care este un filozof polonez și europarlamentar din partea Poloniei, a zis așa: liderii UE, din păcate – generația actuală – sunt toți ori generațional, ori mintal, ca tradiție, discipoli ai lui mai ‘68, iar acest mai ‘68 a fost o revoluție marxistă și sexuală. De aceea, zice el, găsim absolut în toate documentele UE, fară excepție, obsesiv, referire la minorități sexuale, orientări sexuale, sexuale, sexuale. Că e vorba de securitate, că e vorba de transporturi, că e vorba de pescuit, că e vorba de siguranță alimentară, peste tot trebuie să apară neapărat o referire la gender. După cum profețește prof. Legutko, teoria gender probabil se vă prăbuși nu peste mult, cum s-a prăbușit marxismul clasic, dar întrebarea este ce dezastre va produce, pentru că aruncând în aer familia și înnebunind atâtea generații, lucrurile nu au cum să fie lipsite de consecințe.

Ce trebuie să nu uităm, să nu ne lăsăm descurajați, că profeția de la Fatima a fost completată cu aceasta promisiune, care nu este condiționată de meritele noastre – așa a formulat-o Maica Domnului în aparițiile sale – că, la sfârșit, Inima Neprihănită vă triumfa.