„Toţi prorocii mărturisesc despre El [Isus din Nazaret]” (Faptele Apostolilor 10: 43).„Era necesar ca [ucenicii] să înţeleagă în ce fel misiunea lui [Hristos] fusese prezisă prin toate simbolurile şi profeţiile Vechiului Testament. Pe acestea trebuia să se bazeze credinţa lor.” – The Story of Jesus, pg. 163.

Recomandare pentru studiu: Hristos lumina lumii, pg. 212, 213; 796-799, engl.

Duminică 3 iulie

1. O MARE BINECUVÂNTARE – UNDE?

a. Ce importanţă a dat Isus Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum se găseşte el în Vechiul Testament? Luca 11:28; 24:25–27. De ce? Matei 4:4.

Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!”(Luca 11:28).

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:25–27).

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4).

„În învăţăturile Sale, în timp ce Se afla personal printre oameni, Isus a îndreptat minţile acestora spre Vechiul Testament. El le-a spus iudeilor: ‘Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine’. (Ioan 5:39). La acel moment cărţile Vechiului Testament erau singura parte a Bibliei care exista.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 367, engl.

b. Ce mustrare, dată iudeilor, se adresează de asemenea şi creştinului cu numele care alege să dispreţuiască sau să ignore scrierile Vechiului Testament? Marcu 12:24; Luca 16:31; Ioan 5:38–40, 45–47.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? (Marcu 12:24).

Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16:31).

…şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa! (Ioan 5:38–40).

Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” (Ioan 5:45–47).

„Evreii deţineau Scripturile şi considerau că simpla cunoştinţă exteroară a cuvântului le asigura viaţa veşnică. Dar Isus a spus: ‘Cuvântul Lui nu rămâne în voi’ (Ioan 5:38). Respingându-L pe Hristos din Cuvântul Său, L-au respins şi ca persoană….

„Conducătorii evrei studiaseră învăţăturile profeţilor cu privire la împărăţia lui Mesia; dar ei făcuseră aceasta, nu din dorinţa sinceră de a cunoaşte adevărul, ci cu scopul de a găsi dovezi care să le sprijine speranţele ambiţioase.” Hristos lumina lumii, pg. 212, engl.

Luni 4 iulie

2. AFIRMAŢIILE PROFEŢILOR

a. Ce a spus Dumnezeu, prin Moise, despre venirea lui Isus, Mântuitorul promis? Deuteronom 18:15–19.

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.” Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. (Deuteronom 18:15–19).

„Moise, aproape la încheierea lucrării sale de conducător şi învăţător al lui Israel, a profetizat în mod lămurit despre Mesia care urma să vină. ‘Domnul Dumnezeul tău’, a declarat el către adunarea mulţimilor lui Israel, ‘îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el’. Şi Moise i-a asigurat pe izraeliţi că Însuşi Dumnezeu îi descoperise aceasta în timp ce se aflase pe Muntele Horeb…[Deuteronom 18:15, 18 citat].” Istoria faptelor apostolilor, pg. 222, engl.

b. Cum au accentuat Petru şi Pavel importanţa studierii scrierilor profeţilor din Vechiul Testament? Faptele Apostolilor 3:22–24; 2 Petru 3:2; Efeseni 2:20.

În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţiivoştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.” Deasemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. (Faptele Apostolilor 3:22–24).

…ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci, şi de porunca Domnului şi mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. (2 Petru 3:2).

…fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.(Efeseni 2:20).

c. Ce este necesar pentru a înţelege în mod corect Scripturile? Ioan 16:13.

Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nuva vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. (Ioan 16:13).

„Singura modalitate prin care noi putem dobândi o concepţie mai bună despre adevăr este prin păstrarea unei inimi sensibilizate şi supuse Duhului lui Hristos. Sufletul trebuie curăţat de înfumurare şi mândrie, trebuie golit de tot ceea ce l-a ţinut captiv, iar Hristos trebuie să domnească în el.” Hristos lumina lumii, pg. 494, engl.

„Trebuie să avem respect sfânt faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să arătăm respect faţă de volumul tipărit, să nu-l folosim niciodată într-un mod familiar şi nici să nu-l luăm în mână în mod uşuratic. Scriptura nu ar trebui niciodată citată în glumă sau parafrazată pentru a da naştere unei vorbe de duh.” Educaţia, pg. 244, engl.

„Scriptura trebuie comparată cu scriptura. Trebuie să existe cercetare atentă şi meditaţie însoţită de rugăciune…

Biblia nu ar trebui studiată niciodată fără rugăciune. Înainte de a-i deschide paginile ar trebui să cerem iluminarea Duhului Sfânt şi aceasta ne va fi dată… Isus ne va vedea… în locul secret de rugăciune dacă Îl vom căuta pentru lumina de care avem nevoie să cunoaştem ce este adevăr.” Calea către Hristos, pg. 90, 91, engl.Lecţii biblice pentru Şcoala de Sabat, iulie – septembrie 2011 12

Marţi 5 iulie

3. DE EL SĂ ASCULTAŢI

a. De ce explică Hristos scrierile Vechiului Testament? Luca 24:27, 44, 45.

Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:27).

Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. (Luca 24:44, 45).

„Adesea în timp ce [Isus] prezenta Scripturile Vechiului Testament şi arăta împlinirea lor în El şi lucrarea Lui de ispăşire, [ucenicii] erau treziţi de Duhul Său şi ridicaţi într-o atmosferă cerească. Ei aveau o înţelegere mai clară a adevărurilor spirituale rostite de profeţi decât avuseseră scriitorii iniţiali. După aceea ei urmau să citească Scripturile Vechiului Testament nu ca pe nişte doctrine ale cărturarilor şi fariseilor, nu ca vorbe ale unor înţelepţi decedaţi, ci ca pe o nouă descoperire de la Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pg. 494, engl.

b. De când vorbeşte Hristos omenirii? Fapte 3:20, 21; 1 Petru 1:10, 11. De unde ne vorbeşte astăzi – şi de ce am fi înţelepţi să ascultăm de vocea Sa? Evrei 12:25, 26.

…şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerultrebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre acestevremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime. (Fapte 3:20, 21).

Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuireaaceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. (1 Petru 1:10, 11).

Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încăodată nu numai pământul, ci şi cerul”. (Evrei 12:25, 26).

„Nu sunt mulţi, chiar şi printre conducătorii religioşi, cei care îşi învârtoşează inimile împotriva Duhului Sfânt făcând să fie imposibil pentru ei să recunoască vocea lui Dumnezeu? Nu resping ei cuvântul lui Dumnezeu?” Ibid., pg. 213, engl.

c. Isus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu după cum este menţionat în Ioan 1:1 şi Apocalipsa 19:13. Ce se va întâmpla cu aceia care refuză să asculte şi să se predea voinţei Sale? Faptele Apostolilor 3:23; Evrei 2: 2, 3.

„Dumnezeu spune, ‘Fiule dă-mi inima ta’. Vei refuza să-I dai ceea ce este fără valoare şi este deja a Lui – ceea ce nu-I poţi refuza fără să aduci ruină asupra sufletului tău? El îţi cere inima; dă-I-o, este proprietatea Lui. El îţi cere puterea intelectuală; dă-I-o, este a Lui împrumutată ţie pe încredere. El îţi cere banii; sunt ai Lui, dă-I-i, ‘Voi nu sunteţi ai voştri, ci aţi fost cumpăraţi cu un preţ’.

Domnul Isus îţi cere să-I serveşti. El te iubeşte. Dacă te îndoieşti de dragostea Lui, priveşte la Calvar. Lumina care se reflectă de la cruce îţi arată mărimea acelei iubiri pe care nici o limbă nu o poate descrie. ‘Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte’. Noi trebuie ca prin studiu sârguincios să ajungem să cunoaştem bine poruncile lui Dumnezeu; şi apoi să dovedim că suntem fiii şi fiicele Lui ascultătoare.” The Youth’s Instructor, 5 Ianuarie, 1887, engl.Lecţii

Miercuri 6 iulie

4. HRISTOS DESCOPERIT ÎN VECHIUL TESTAMENT

a. Prin ce simboluri şi nume a fost descoperit Isus în Vechiul Testament? Isaia 9:6; Ieremia 23:6; Hagai 2:7.

Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. (Isaia 9:6).

În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

…voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umplea de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:7).

• Sămânţa lui Avraam: Geneza 22:18; Galateni 3:16.

Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:18).

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale” adică Hristos. (Galateni 3:16).

• Scara lui Iacov: Geneza 28:12; Ioan 1:51.

Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea. (Geneza 28:12).

Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului.” (Ioan 1:51).

• Adevăratul Miel pascal: Exodul 12:3, 11, 46; Ioan 19:36; 1 Corinteni 5:7.

Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. (Exodul 12:3).

Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci Sunt Paştele Domnului. (Exodul 12:11).

Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi nici un os. (Exodul 12:46).

Aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească Scriptura: „Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.” (Ioan 19:36).

Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi Sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. (1 Corinteni 5:7).

• Şarpele înălţat: Numeri 21:4–9; Ioan 3:14.

Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a perdut răbdarea pe drum şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încît au murit mulţi oameni în Israel. Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.” Moise a făcut un şarpe din aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele din aramă, trăia.(Numeri 21:4–9).

Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului…(Ioan 3:14).

• Stânca: Exodul 17:6; Numeri 20:8; 1 Corinteni 10:1–4.

Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţîşni apă din ea şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel. (Exodul 17:6).

„Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă, şi să adăpi adunarea şi vitele lor.” (Numeri 20:8).

Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos. (1 Corinteni 10:1–4).

• Pâinea Vieţii: Ioan 6:31–35.

Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci Pânea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa”. „Doamne” I-au zis ei „dă-ne totdeauna această pâine.” Isus le-a zis: „Eu Sunt Pânea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. (Ioan 6:31–35).

• Steaua: Numeri 24:17; Matei 2:1, 2.

Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.(Numeri 24:17).

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1, 2).

• Piatra din capul unghiului: Psalmii 118:22; Matei 21:42–44; Efeseni 2:20.

Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. (Psalmii 118:22).

Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?” De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” (Matei 21:42–44).

…fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.(Efeseni 2:20).

b. Care a fost ultimul profet care a profetizat despre Mesia cel făgăduit? Matei 3:1, 11, 12; 11:13; Luca 16:16. Ce afirmaţie a lui Ioan indică spre împlinirea finală a tuturor profeţiilor referitoare la venirea Mântuitorului? Ioan 1:29.

În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. (Matei 3:1).

…cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu Sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grînar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. (Matei 3:11, 12).

Căci până la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea. (Matei 11:13).

Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. (Luca 16:16).

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29).

„Poporul a privit cu veneraţie şi admiraţie la Cel ce tocmai fusese declarat Fiul lui Dumnezeu. Ei fuseseră adânc mişcaţi de cuvintele lui Ioan. El le vorbise în numele lui Dumnezeu. Ei îl ascultaseră zi de zi în timp ce le mustra păcatele şi, zi de zi, convingerea că el era un trimis al cerului devenise tot mai puternică. Dar cine era Acesta mai mare decât Ioan Botezătorul? Nimic din îmbrăcămintea şi purtarea Sa nu-L arăta a fi de rang înalt. Părea să fie o persoană simplă, îmbrăcată asemenea lor în veşmintele umile ale celor săraci….

Isus a venit în sărăcie şi umilinţă ca să poată fi atât exemplul cât şi răscumpărătorul nostru. Dacă ar fi venit cu fastul unui rege, cum ne-ar mai fi putut învăţa umilinţa? Cum ar fi putut prezenta adevăruri atât de usturătoare precum cele din Predica de pe Munte? Unde s-ar mai fi găsit speranţă pentru cei de jos dacă Isus ar fi venit între oameni asemenea unui rege?” Hristos lumina lumii, pg. 137, 138, engl.

Joi 7 iulie

5. DOI ÎNVĂŢĂTORI

a. Pe lângă cele zece porunci, scrise de Hristos (Exodul 24:12) şi aşezate în chivot (Exodul 31:18; Deuteronom 10:5), iudeii mai aveau un cod de legi (legile ceremoniale, civile şi sanitare) date prin Moise şi aşezate lângă chivot (Deuteronom 31:26). Care era scopul legii jertfelor (Leviticul 7:37; Evrei 10:1, 6, 8, 11)? Galateni 3: 21-24. De ce s-a sfârşit cu aceasta la cruce? Evrei 10:12-14.

Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table din piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţarea lor.” (Exodul 24:12).

Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table din piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Exodul 31:18).

M-am întors apoi şi m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul. (Deuteronom 10:5).

„Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta. (Deuteronom 31:26).

Aceasta este legea arderii-de-tot, a darului de mâncare, a jertfei de ispăşire, a jertfei pentru vină, a închinării în slujba Domnului, şi a jertfei de mulţumire. (Leviticul 7:37).

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. (Evrei 10:1).

…n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. (Evrei 10:6).

După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege). (Evrei 10:18).

Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele. (Evrei 10:11).

Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. (Galateni 3: 21-24).

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce Sunt sfinţiţi. (Evrei 10:12-14).

„Hristos a stat la baza întregii organizări a evreilor. Moartea lui Abel s-a datorat refuzului lui Cain de a accepta planul lui Dumnezeu în şcoala ascultării, acela de a fi mântuit prin sângele lui Isus Hristos, reprezentat prin jertfele care indicau la Hristos…. Această întreagă ceremonie a fost proiectată de Dumnezeu, iar Hristos a devenit temelia întregului sistem. Acesta este începutul lucrării Sale ca învăţător pentru a-l face pe omul păcătos să arate respect faţă de Hristos.” Selected Messages, vol. 1, pg. 233, engl.

b. În ce fel lucrează încă legea morală a lui Dumnezeu (cele zece porunci) ca educator pentru a-i aduce pe păcătoşi la Hristos? Galateni 3:24.

Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.(Galateni 3:24).

Notă editorială: „Hristos este sfârşitul [în greacă telos: scop, obiectiv, ţintă: Strong’s Exhaustive Concordance of the Bible] legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Romani 10:4). Comparaţi alte versete în care cuvântul grec telos este tradus prin „sfârşit” cum ar fi 1 Timotei 1:5; Iacov 5:11; 1 Petru 1:9.

„Ce lege este învăţătorul care ne aduce la Hristos? Eu răspund: atât legea ceremonială cât şi codul moral al celor zece porunci…

Legea [morală] ne descoperă păcatul, ne face să simţim nevoia de Hristos şi de a ne găsi refugiu la El.” Ibid., pag. 233, 234, engl.

Vineri 8 iulie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce a declarat Hristos despre scrierile Vechiului Testament?

2. Îndrumaţi de Duhul lui Dumnezeu, care va fi atitudinea noastră cu privire la Cuvântul Său?

3. În ce sens vorbeşte Hristos atât în Noul cât şi în Vechiul Testament?

4. În ce moduri S-a descoperit Hristos în timpul Vechiului Testament?

5. Explicaţi conceptul de învăţător.

„Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. ”(Evrei 3:4).„Exactitatea, îndemânarea, tactul, înţelepciunea şi desăvârşirea pe care [Dumnezeu] le-a cerut la construirea cortului pământesc, le cere aduse în orice este făcut în serviciul Său.” Mărturii, vol. 7, pg. 142, engl.

Recomandare pentru studiu: Profeţi şi regi, pg. 703- 721.

Duminică 18 septembrie

1. O LECŢIE PRIMITĂ DE LA ISRAELUL DIN PUSTIE

a. Care sunt cele două nume, legate de construirea cortului întâlnirii, pe care trebuie să le ţinem minte întotdeauna? Evrei 3: 1, 2; 1 Corinteni 10:1-4; Faptele Apostolilor 7:44.

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” (Evrei 3:1, 2).

Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos. (1 Corinteni 10:1–4).

Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse. (Faptele 7:44).

„Moise a fost profetul prin care Dumnezeu a comunicat cu biserica din pustie; dar, chiar dacă Moise a fost important, mai important decât el este Fiul lui Dumnezeu, care a construit casa.” Comentariile Biblice AZS [Comentariile E.G.White], vol. 7, pg. 927, engl.

b. În ce fel Şi-a ascuns prezenţa Conducătorul invizibil al lui Israel? Neemia 9:12.

I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze. (Neemia 9:12).

„Prezenţa lui Hristos, ascunsă în stâlpul de nor ziua şi în stâlpul de foc noaptea, a urmat pe popor [Israel] în rătăcirea lor prin pustie. Îngerul legământului a venit în numele lui Dumnezeu, în calitate de conducător invizibil al lui Israel. Fiul lui Dumnezeu este mai mare în casa Lui decât Moise, mai mare decât cel mai important înger.” Ibid., pg. 927, 928.

Luni 19 septembrie

2. DOI CONSTRUCTORI CREDINCIOŞI

a. În ce fel accentuează Biblia credincioşia lui Moise? Numeri 12:7; Evrei 3:5.

Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. (Numeri 12:7).

Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. (Evrei 3:5).

„Succesul în viaţa aceasta, succesul în asigurarea vieţii viitoare, depinde de atenţia conştientă şi meticuloasă acordată lucrurilor mărunte. Desăvârşirea nu este mai puţin evidentă în lucrările mici, decât în lucrările grandioase săvârşite de Dumnezeu. Mâna care a suspendat lumile în spaţiu este mâna care a modelat cu talent şi delicateţe florile de pe câmp. Şi, după cum Dumnezeu este desăvârşit în sfera Lui, la fel trebuie să fim şi noi desăvârşiţi în sfera noastră. Edificiul perfect al unui caracter frumos şi puternic se înalţă prin fapte personale de ascultare faţă de datorie. Credincioşia ar trebui să caracterizeze vieţile noastre în lucrurile cele mai măreţe la fel ca în detaliile cele mai mărunte. Integritatea în lucrurile mici, săvârşirea de mici fapte de credinţă şi de bunătate, vor înveseli cărarea vieţii şi, când lucrarea noastră pe acest pământ se va sfârşi, se va descoperi că fiecare din micile îndatoriri săvârşite cu credincioşie, a exercitat o influenţă binefăcătoare – o influenţă care nu va pieri niciodată.” Patriarhi şi profeţi, pg. 574, engl.

b. Explicaţi modul în care copiii lui Israel împreună cu Moise au sfârşit construirea casei (cortului întâlnirii) din pustie. Exodul 39:43; 40:33-35.

Moise a cercetat toate lucrările; şi iată, le făcuseră cum poruncise Domnul, aşa le făcuseră. Şi Moise i-a binecuvântat. (Exodul 39:43).

Apoi a ridicat curtea împrejurul Cortului şi altarului şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea. Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut Cortul. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea Cortul. (Exodul 40:33-35).

„Construirea cortului a durat aproximativ o jumătate de an. Când a fost terminat, Moise a verificat toate lucrările făcute de constructori comparându-le cu modelul care i se descoperise pe munte şi cu indicaţiile primite de la Dumnezeu. ‘Cum poruncise Domnul, aşa le făcuseră. Şi Moise i-a binecuvântat’ (Exodul 39:43). Cu un interes plin de nerăbdare s-au strâns în jur mulţimile lui Israel pentru a privi clădirea sfântă. În timp ce admirau scena cu mulţumire plină de respect, stâlpul de nor a plutit până deasupra sanctuarului, a coborât şi l-a învăluit.” Ibid., pg. 349, engl.

c. În ce fel a accentuat Hristos, pe când se afla pe pământ, credincioşia în săvârşirea lucrării care I-a fost încredinţată? Ioan 5:19, 36; 17:4.

Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.(Ioan 5:19).

Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5:36).

Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. (Ioan 17:4).

Marţi 20 septembrie

3. CORTUL ÎNTÂLNIRII – UN SIMBOL AL BISERICII CREŞTINE

a. În ce fel trebuie să construim pe singura temelie sigură? Isaia 28:16; Luca 6:47, 48; 11:28.

…de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă. (Isaia 28:16).

Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. (Luca 6:47, 48).

Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!” – (Luca 11:28).

„Noi construim pe Hristos ascultând de cuvântul Lui. Nu cel care se bucură de neprihănire este neprihănit, ci cel care înfăptuieşte neprihănirea. Sfinţenia nu este extaz; ea este rezultatul predării complete în mâna lui Dumnezeu; ea este împlinirea voinţei Tatălui Ceresc. Când copiii lui Israel îşi aveau tabăra aşezată la hotarele Ţării Promise, nu era suficient ca ei să ştie despre Canaan sau să cânte despre Canaan. Doar acestea nu i-ar fi ajutat să intre în stăpânirea viilor şi livezilor de măslini din ţara binecuvântată. Ei puteau să pună stăpânire pe ea doar ocupând-o, supunându-se cerinţelor prin exercitarea unei credinţe vii în Dumnezeu, prin strângerea făgăduinţelor Sale în inima lor în timp ce ascultau de poruncile Lui.

Religia constă în aducerea la îndeplinire a cuvintelor lui Hristos, nu în a face pentru a câştiga favoarea Sa, ci pentru că, fără nici un merit, am primit darul dragostei Sale. Hristos acordă mântuirea omului nu în virtutea unei simple mărturisiri, ci în virtutea credinţei care se exprimă prin lucrările neprihănirii. De la urmaşii lui Hristos se aşteaptă să înfăptuiască, nu doar să vorbească. Prin înfăptuire se construieşte caracterul. ‘Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu’ (Romani 8:14). Nu cei ale căror inimi sunt atinse de Duhul, nici cei care din când în când se supun puterii Sale, ci cei care sunt conduşi de Duhul sunt fii ai lui Dumnezeu.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pg. 149, 150, engl.

b. De ce construieşte Hristos un templu spiritual în această lume? Faptele Apostolilor 15:16; Efeseni 2:19-22; 1 Petru 2:5, 9.

„După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: (Faptele 15:16).

Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efeseni 2:19-22).

Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. (1 Petru 2:5).

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1 Petru 2:9).

„Cortul evreiesc a fost un simbol al bisericii creştine…. Biserica de pe pământ, alcătuită din cei care-i sunt credincioşi şi loiali lui Dumnezeu, este ‘adevăratul templu’, în care Răscumpărătorul îşi face lucrarea….

Acest templu este corpul lui Hristos; El îi strânge pe cei care-l vor alcătui din nord, din sud, din est şi vest…. Un templu sfânt se construieşte din cei care-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal…. Hristos este preotul adevăratului templu, marele preot al tuturor celor care cred în El ca Mântuitor personal.” Comentariile Biblice AZS [Comentariile E.G.White], vol. 7, pg. 931, engl.

Miercuri 21 septembrie

4. UN ÎNDEMN LA CREDINCIOŞIE

a. În ce fel ne îndeamnă Meşterul Constructor să privim neascultarea evreilor ca pe un avertisment pentru noi? Evrei 3:7, 8. În ce fel merge acest îndemn mână în mână cu avertizarea apostolului din 2 Corinteni 13:5, 6, mai ales atunci când împărtăşim adevărul altora?

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu. (Evrei 3:7, 8).

Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu suntem lepădaţi. (2 Corinteni 13:5, 6).

„A te cunoaşte pe tine este o cunoaştere importantă. Adevărata cunoaştere de sine conduce la umilinţa care va deschide calea ca Domnul să lucreze la minte şi să modeleze şi disciplineze caracterul. Nici un învăţător nu poate săvârşi o lucrare corespunzătoare dacă nu păstrează în minte propriile sale lipsuri şi nu dă la o parte toate planurile care ar putea slăbi viaţa spirituală. Când învăţătorii sunt dispuşi să dea la o parte lucrurile neesenţiale spre binele vieţii eterne, atunci se poate spune că îşi lucrează propria salvare cu frică şi cutremur, şi că ei construiesc cu înţelepciune pentru veşnicie.” Sfaturi pentru părinţi, învăţători şi elevi, pg. 419, engl.

b. Ce aşteaptă Domnul de la noi astăzi? Ioan 12:35, 36; 1 Tesaloniceni 5:4-8.

Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei. (Ioan 12:35, 36).

Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; şi, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. (1 Tesaloniceni 5:4-8).

„Domnul lucrează în cooperare cu voinţa şi acţiunea fiinţei omeneşti. Este privilegiul şi datoria fiecărui om să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, să creadă în Isus ca Mântuitorul lui personal şi să răspundă cu zel şi nerăbdare la ofertele pline de îndurare pe care El le face. El trebuie să studieze pentru a crede şi a asculta poruncile divine din Scriptură. El trebuie să-şi bazeze credinţa nu pe simţăminte, ci pe dovezi şi pe Cuvântul lui Dumnezeu.” Comentariile Biblice AZS [Comentariile E.G.White], vol. 7, pg. 928, engl.

„Astăzi există o permanentă goană după plăceri, o creştere înfricoşătoare a imoralităţii, un dispreţ pentru orice tip de autoritate. Nu doar cei din lume, ci şi creştinii cu numele sunt conduşi de înclinaţii mai degrabă decât de datorie. Cuvintele lui Hristos răsună prin veacuri: ‘Vegheaţi şi vă rugaţi’ (Matei 26:41)…. [Citat 1 Tesaloniceni 5:4, 6]. Semnele timpului ne arată venirea în curând a Domnului nostru. Chiar este adevărat că sfârşitul istoriei acestui pământ este aproape? Este adevărat că Hristos este la uşi? Ne pregătim pentru marea scenă a judecăţii?” The Review and Herald, 20 decembrie 1881.

Joi 22 septembrie

5. UN AVERTISMENT SERIOS

a. Când şi de ce şi-au pierdut semnificaţia templul iudaic şi serviciile sale? Matei 23:38.

Iată că vi se lasă casa pustie; – Matei 23:38

„Hristos era temelia şi viaţa templului. Serviciile sale erau simboluri ale jertfei Fiului lui Dumnezeu. Preoţia fusese instituită pentru a reprezenta rolul şi lucrarea de mijlocire a lui Hristos. Întregul plan al închinării prin jertfe era o prefigurare a morţii Mântuitorului pentru răscumpărarea lumii. Aceste jertfe urmau să fie complet inutile după trecerea marelui eveniment spre care indicau.

Deoarece organizarea întregului ritual era un simbol al lui Hristos, el nu mai avea nici un fel de valoare fără El. Când iudeii au pecetluit respingerea lui Hristos prin trimiterea Sa la moarte, ei au respins întreaga semnificaţie a templului şi a serviciilor din el. Sfinţenia sa a dispărut. Era destinat distrugerii. Din ziua aceea, jertfele şi serviciul legat de ele nu mai aveau sens. Asemenea jertfei lui Cain, ele nu exprimau credinţă în Mântuitorul. Prin trimiterea lui Hristos la moarte, iudeii şi-au distrus efectiv templul.” Hristos lumina lumii, pg. 165, engl.

b. Ce avertisment ar trebui să ne însuşim din greşeala iudeilor? Psalmii 81:11-13; 1Petru 2:6-8.

Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat. Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor. O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! (Psalmii 81:11-13).

Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”, şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. (1 Petru 2:6-8).

„Aveţi grijă să nu se strecoare cumva mulţumirea de sine şi să lucraţi în propria voastră putere mai degrabă decât în spiritul şi puterea Domnului vostru.” Ibid., pg. 493, engl.

Vineri 23 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. În ce fel accentuează Biblia credincioşia lui Moise?

2. În ce fel a dat mărturie Isus despre credincioşia Sa în săvârşirea lucrării lui Dumnezeu?

3. De ce depind succesul în această viaţă şi dobândirea vieţii veşnice?

4. De ce a instituit Hristos o preoţie sfântă şi un templu spiritual în „pustia” acestei lumi?

5. Ce avertisment, dacă este luat în considerare, ne ajută să nu repetăm greşeala evreilor?

„Iată Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii!” (Ioan 1:29, engl.).

„Mielul de jertfă Îl reprezintă pe ‘Mielul lui Dumnezeu’, în care se află singura noastră speranţă de mântuire.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 277, engl (cap. 24, Paştele).

Recomandare pentru studiu: Hristos Lumina lumii, pag. 136-143, engl., (cap. 14, „Noi am găsit pe Mesia”).

Duminică 25 septembrie

1. „IATĂ, ÎMPĂRATUL TĂU VINE”

a. Ce profetizase Zaharia despre Hristos cu cinci sute de ani înainte de naşterea Sa? Zaharia 9:9.

Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zaharia 9:9).

b. Descrieţi împlinirea acestei profeţii. Matei 21:1-11; Luca 19:37, 38.

Când s–au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus atrimis doi ucenici şi le–a zis: „Duceţi–vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată omăgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi–i şi aduceţi–i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.” Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!” Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: „Cine este Acesta?” „Este Isus, Prorocul din Nazaretul Galileii”, răspundeau noroadele. (Matei 21:1-11).

Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!” (Luca 19:37, 38).

„Abia se aşezase [Hristos] pe mânz că un strigăt puternic de triumf a umplut văzduhul. Mulţimea Îl aclama ca Mesia, Regele lor. Isus a acceptat acum omagiul pe care nu-l permisese niciodată până în acel moment, şi ucenicii au perceput aceasta ca pe o dovadă că speranţele lor pline de bucurie urmau să se împlinească prin urcarea Sa pe tron.” – Hristos Lumina lumii, pag. 570, engl., (cap. 63, „Împăratul tău vine”).

„În jurul Mântuitorului erau trofeele glorioase ale lucrărilor Sale pline de iubire pentru omul păcătos…

Mulţi farisei erau martori la scenă şi, arzând de invidie şi răutate, încercau să îndrepte în altă direcţie simţămintele poporului… Ei au afirmat că astfel de manifestări gălăgioase reprezentau o încălcare a legii şi nu ar fi fost permise de autorităţi. Ei au fost însă aduşi la tăcere de răspunsul lui Isus: ‘Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.’ (Luca 19:40). Acea scenă triumfală fusese rânduită chiar de Dumnezeu. Fusese prezisă de profet şi omul era lipsit de puterea de a da deoparte scopul lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu ar fi dus la îndeplinire planul Său, El ar fi dat glas pietrelor neînsufleţite şi ele L-ar fi salutat pe Fiul Său cu aclamaţii de laudă. În timp ce fariseii aduşi la tăcere băteau în retragere, cuvintele lui Zaharia au fost preluate de sute de voci: [Zaharia 9:9 citat].” – Idem., pag. 572-575., engl.

Luni 26 septembrie

2. HRISTOS, ELIBERAToRUL PROMIS

a. Ce fel de eliberare aşteptau evreii? Faptele Apostolilor 1:6 (ultima parte).

…„Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Faptele apostolilor 1:6).

„Mulţimile erau convinse că ceasul eliberării lor sosise. În imaginaţie vedeau armatele romane izgonite din Ierusalim şi Israelul din nou o naţiune independentă.” – Hristos Lumina lumii, pag. 570, engl., (cap. 63, Împăratul tău vine).

„Inimile lor nemulţumite se întrebau de ce Isus, care putea face atât de multe lucrări minunate câte văzuseră el, nu putea da sănătate, putere şi bo­găţii întregului Său popor; de ce nu-i putea elibera de asupritori şi nu-i putea aduce la putere şi onoare?” – Idem., pag. 385, engl., (cap. 41, „Criza din Galilea”).

b. Venise Hristos să-l elibereze pe Israel din robia romană sau din sclavia păcatului? Isaia 61:1; Ioan 8:32–36.

Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea. (Isaia 61:1).

…veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. (Ioan 8:32–36).

„Perioada slujirii personale a lui Hristos printre oameni a fost momentul celei mai intense activităţi din partea forţelor împărăţiei întunericului. Timp de veacuri, Satan şi îngerii săi răi s-au străduit să controleze corpurile şi sufletele oamenilor, să aducă asupra lor păcat şi suferinţă; apoi el L-a făcut răspunzător de toată această suferinţă pe Dumnezeu. Isus prezenta oamenilor caracterul lui Dumnezeu. El distrugea puterea Satanei şi-i elibera pe captivii acestuia.” – Idem., pag. 257, engl., (cap. 26, „La Capernaum”).

c. Vălul a fost îndepărtat de pe ochii noştri (2 Corinteni 3:16, 17) atunci când am înţeles adevărul (Ioan 8:32), care ne îndeamnă să căutăm eliberarea autentică. Ne eliberează Hristos de ascultarea de lege sau de neascultare – care este păcat? Psalmii 40:7, 8; Romani 8:6–13.

Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. (2 Corinteni 3:17).

…veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32).

Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. (Psalmii 40:7 8)

Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurileDuhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşieîmpotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. (Romani 8:6-13).

„Vorbind despre lege, Isus a spus: ‘Am venit nu să stric, ci să împlinesc.’ (Matei 5:17). Aici El a folosit cuvântul ‘împlini’ cu acelaşi sens cu care l-a folosit când i-a spus lui Ioan Botezătorul că scopul Său era ‘să împlinim tot ce trebuie împlinit’ (Matei 3:15); adică, să împlinească pe deplin cerinţele legii, să dea un exemplu de conformare perfectă cu voia lui Dumnezeu.

Misiunea Sa era ‘să mărească legea şi să o facă onorabilă.’ (Isaia 42:21, engl.). El urma să arate natura spirituală a legii, să prezinte principiile sale vaste şi să clarifice îndatoririle ei veşnice.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 48, 49, engl., (cap. 3, „Natura spirituală a legii”).

d. Cum am putea rezuma adevărul în Hristos? Psalmii 119:142; Ioan 17:17.

Dreptatea Ta este o dreptate veşnică, şi Legea Ta este adevărul. (Psalmii 119:142).

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17).

Marţi 27 septembrie

3. DEZAMĂGIREA

a. În loc de a-L vedea pe Hristos încoronat ca rege, ce a văzut poporul? Luca 19:45, 46. Ce a vrut Hristos să înveţe prin curăţirea templului? Maleahi 3:3.

În urmă a intrat în Templu şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. Şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” (Luca 19:45, 46).

El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. (Maleahi 3:3).

„Curţile templului din Ierusalim, pline de forfota comerţului nesfânt, reprezentau cât se poate de bine templul inimii, murdărit de prezenţa patimilor senzuale şi a gândurilor nesfinte. În curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii acestei lumi, Isus Îşi anunţa misiunea de a curăţa inima de murdăria păcatului – de dorinţele pământeşti, de poftele egoiste, de obiceiurile rele care strică sufletul.” – Hristos Lumina lumii, pag. 161, engl., (cap. 16, „În templul Său”).

b. Ce profeţie legată de mielul pascal au trecut cu vederea evreii? Isaia 53:2-7.

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. (Isaia 53:2-7).

„Evreii se familiarizaseră cu jertfele de sânge şi aproape pierduseră din vedere faptul că păcatul era cel care făcea necesară această vărsare de sânge de animale. Ei nu-şi dădeau seama că acesta prefigura sângele Fiului cel scump al lui Dumnezeu, care urma să fie vărsat pentru viaţa lumii; şi că, prin aducerea de jertfe, oamenii trebuia să fie îndreptaţi spre un Răscumpărător crucificat.” – Idem., pag. 589, 590, engl., (cap. 65, „Templul curăţit din nou”).

c. Întrucât evreii au înţeles greşit profeţia cu privire la eliberarea promisă (Isaia 61:1), au putut discerne însemnătatea mielului Pascal? Deoarece nu au putut înţelege că mielul Îl reprezenta pe Hristos, ce au afirmat aceştia? Ioan 6:52.

Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea. (Isaia 61:1).

La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?” (Ioan 6:52).

„Iudeii erau pe cale să celebreze paştele la Ierusalim, în comemorarea nopţii în care a fost eliberat Israel, când îngerul nimicitor a lovit casele egiptenilor. Dumnezeu dorea ca ei să vadă în mielul pascal pe Mielul lui Dumnezeu şi ca, prin simbol, să-L primească pe Cel care S-a dat pe Sine pen­tru viaţa lumii. Însă evreii ajunseseră să considere doar simbolul ca fiind important în timp ce semnificaţia lui trecea neobservată. Ei nu deosebeau trupul Domnului. Acelaşi adevăr, care a fost simbolizat în serviciul pascal, se găsea în cuvintele spuse de Hristos. Cu toate acestea era încă neînţeles.” – Idem., pag. 388, 389, engl., (cap. 41, „Criza din Galilea”).

Miercuri 28 septembrie

4. SPERANŢE ÎNŞELATE, CONFUZIE MENTALĂ

a). La ce s-a referit Hristos când a spus că noi avem viaţă veşnică prin mâncând trupul Său şi bând sângele Său? Ioan 6:51.

Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6:51).

„A mânca trupul şi a bea sângele lui Hristos înseamnă a-L primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne iartă păcatele şi că suntem desăvârşiţi în El. Privind la dragostea Sa, stăruind asupra ei, bând din ea noi trebuie să devenim părtaşi ai naturii Sale. Ceea ce este hrana pentru corp, trebuie să fie Hristos pentru suflet. Hrana nu poate fi de nici un folos dacă nu o consumăm, dacă nu devine parte a fiinţei noastre. La fel, Hristos nu are nici o valoare pentru noi dacă nu-L cunoaştem ca Mântuitor personal. O cunoaştere teoretică nu ne va face nici un bine. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inima noastră, aşa încât viaţa Sa să devină viaţa noastră. Dragostea şi harul Său trebuie asimilate.” – Hristos Lumina lumii, pag. 389, engl., (cap. 41, „Criza din Galilea”).

b. În ce fel trebuie să evităm capcana celor care au fost jigniţi de referirea făcută de Hristos la pâinea vieţii? Ioan 6:52-60.

La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. Astfel este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum. Unii ucenici Îl părăsesc. – Mărturisirea lui Petru. Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” (Ioan 6:52-60).

„Ceea ce le era clar celor ce posedau credinţă adevărată, a devenit o piatră de poticnire pentru acei cărora le lipsea discernământul spiritual. [Mulţi dintre ucenicii lui Hristos] au fost jigniţi pentru că El le-a spus cuvinte pe care inima firească nu le putea înţelege şi primi şi ei au refuzat să mai umble cu Isus.

Nu sunt între credincioşi unii care iubesc lumea şi ale căror afecţiuni sunt atât de absorbite de rudele şi prietenii lor care nu ascultă de adevăr, încât minţile lor sunt confuze şi, prin ispitele lui Satan, ei iau poziţie de partea lui în loc de a lua poziţie de partea Domnului?… [Ioan 6:54, 55 citat]. Acestea au fost cuvintele care au provocat poticnirea unora dintre ucenici, dar Isus a îndepărtat tot ce ar fi putut constitui o piatră de poticnire şi le-a spus: ‘Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.’ (Ioan 6:61-63). Cuvântul lui Dumnezeu care rămâne în inimă va însufleţi facultăţile spirituale.” – The Youth’s Instructor, 10 ianuarie 1895.

c. În timp ce Hristos stătea în faţa scaunului de judecată al lui Pilat, ce strigăt s-a auzit din mulţime? Matei 27:22-25.

Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!” Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” (Matei 27:22-25).

Joi 29 septembrie

5. SPERANŢĂ PENTRU LUME

a. Chiar înainte ca Hristos să moară pentru păcatele lumii, ce ritual a instituit El şi ce urma acesta să comemoreze? 1 Corinteni 11:23–26; 1 Petru 3:18.

Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. (1 Corinteni 11:23–26).

Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh. (1 Petru 3:18).

„[Hristos], Mielul fără pată al lui Dumnezeu, era gata să Se ofere pe Sine ca jertfă pentru păcat, pentru a pune astfel capăt unui sistem de simboluri şi ceremonii care timp de patru mii de ani indicaseră spre moartea Sa. Pe când mânca paştele cu ucenicii Săi, El a instituit în locul său serviciul care urma să fie un memorial a marii Sale jertfe…

Paştele a fost instituit ca o comemorare a eliberării lui Israel un memorial din robia egipteană… Rânduiala Cinei Domnului a fost dată pentru a comemora marea eliberare săvârşită ca rezultat al morţii lui Hristos.” – Hristos Lumina lumii, pag. 652, 653, engl., (cap. 72, „În amintirea Mea”).

b. Ce uşă s-a deschis pentru lume prin jertfa Mielului lui Dumnezeu pe crucea de la Calvar? Romani 11:11, 15; 2 Timotei 1:9, 10; 1 Petru 1:18–20.

Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos. (Romani 11:11).

Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? (Romani 11:15).

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. (2 Timotei 1:9, 10).

…căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi (1 Petru 1:18-20).

„Umilindu-Se să ia asupra Sa natura umană, Hristos a dat pe faţă un caracter opus celui al lui Satan. El însă a păşit şi mai jos pe calea umilinţei. ‘La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.’ (Filipeni 2:8). După cum marele preot îşi scotea minunata îmbrăcăminte de gală şi oficia în haina de in alb a preotului de rând, la fel Hristos a luat chipul unui rob şi a adus jertfa, El preotul, El jertfa.” – Idem., pag. 25, engl., (cap. 1, „Dumnezeu cu noi”).

Vineri 30 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. În ce fel s-a împlinit profeţia din Zaharia 9:9?

2. Descrieţi idea greşită pe care o aveau evreii cu privire la Mesia cel aşteptat.

3. Explicaţi ce i-a făcut să strige: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”

4. Care este însemnătatea simbolică a corpului şi sângelui lui Hristos?

5. Ce rânduială comemora eliberarea lui Israel din sclavia egipteană şi ce eliberare comemorează Cina Domnului?

„Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire”(2 Corinteni 3:9).„Lui Moise i s-a descoperit semnificaţia simbolurilor şi umbrelor care indicau spre Hristos. El a înţeles până la sfârşit ce urma să se termine când, la moartea lui Hristos, simbolul a întâlnit realitatea.” The Review and Herald, 22 aprilie 1902.

Recomandare pentru studiu: Selected Messages, vol. 1, pg. 236-241, engl.

Duminică 11 septembrie

1. SLUJIREA LEVITICĂ ŞI SLUJIREA MORŢII

a. În ce fel se aplică slujba levitică legii lui Dumnezeu – ca o slujbă spre viaţă sau ca o slujbă spre moarte? 2 Corinteni 3:7.

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare…(2 Corinteni 3:7).

„Slujirea legii, scrisă şi dăltuită în piatră, era o slujire a morţii. Fără Hristos, păcătosul rămânea sub blestemul ei, fără speranţă de iertare.” Selected Messages, vol. 1, pg. 237, engl.

b. În ce fel demonstra lucrarea zilnică a preoţilor că păcătosul se afla sub pedeapsa legii? Deoarece „litera” legii îl „ucidea” pe păcătos, ce aducea legea ceremonială ca înlocuitor (Galateni 3:19)? Leviticul 5:17-19; Evrei 10:11 (comparaţi cu 2 Corinteni 3:6, ultima parte).

Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. (Galateni 3:19).

Când va păcătui cineva făcând, fără să ştie, împotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri care nu trebuie făcute, şi se va face vinovat purtându-şi astfel vina, să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta. Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul.” (Leviticul 5:17-19).

Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele. (Evrei 10:11).

… căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.(2 Corinteni 3:6)

„Legea lui Dumnezeu, rostită în măreţie înfricoşătoare pe Sinai, este o proclamaţie care aduce condamnarea păcătosului. Competenţa legii este aceea de a condamna, căci în ea nu există puterea de a ierta sau de a răscumpăra.” Ibid., pg. 236, 237, engl.

Luni 12 septembrie

2. DOUĂ PREOŢII: CEA OMENEASCĂ URMATĂ DE CEA CEREASCĂ

a. Ce s-a sfârşit la cruce – legea lui Dumnezeu sau slava slujirii levitice cu lucrarea pedepsei de moarte exprimată în simboluri? 2 Corinteni 3:7, 11; Evrei 10:1-3.

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare. (2 Corinteni 3:7).

În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător! (2 Corinteni 3:11)

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe. (Evrei 10:1-3).

„După ce Hristos a murit pe cruce ca jertfă pentru păcat, legea ceremonială nu mai avea nici oputere. Până atunci ea a fost legată de legea morală şi era plină de măreţie. Ea purta în întregimea ei amprenta divinităţii şi exprima sfinţenia, dreptatea şi neprihănirea lui Dumnezeu. Şi dacă lucrarea sistemului religios care s-a încheiat era aşa de măreaţă, cu cât mai măreaţă trebuia să fie realitatea, atunci când Hristos a fost arătat, acordând Duhul Său dătător de viaţă şi sfinţire tuturor celor care cred?” Selected Messages, vol. 1, pg. 238, engl.

b. La cine şi la descendenţii cui a fost limitată preoţia? Exodul 28:1; Numeri 16:40. În ce fel au fost puşi în funcţie Aaron şi fiii săi? Exodul 40:12-15.

Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. (Exodul 28:1).

Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. (Numeri 16:40).

Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa Cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă. Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot. Să chemi şipe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba depreoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururi dreptul preoţiei printre urmaşii lor.” (Exodul 40:12-15).

c. Deoarece Hristos nu era descendent al lui Aaron şi nici măcar nu aparţinea seminţiei lui Levi, ce trebuia să se facă cu legea referitoare la preoţie? Evrei 7:28, 19, 12.

În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. (Evrei 7:28)

căci Legea n–a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, princare ne apropiem de Dumnezeu. (Evrei 7:19).

Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. (Evrei 7:12).

d. După rânduiala cui a fost făcut Hristos Marele nostru Preot? Evrei 7:14-17, 21-26.

Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. (Evrei 7:14-17).

…căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri. (Evrei 7:21-26).

„Dumnezeu nu S-a lăsat niciodată fără martori pe pământ. La un moment dat, Melhisedec Îl reprezenta pe Domnul Isus Hristos în persoană pentru a descoperi adevărul cerului şi pentru a transmite legea lui Dumnezeu.

Hristos a fost Cel care a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului Prea Înalt. Melhisedec nu era Hristos, dar era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui.” Comentariile Biblice AZS [Comentariile E.G. White], vol. 1, pg. 1092, 1093, engl.

e. În scrierile genealogice evreieşti, se găseşte scris ceva cu privire la strămoşii sau descendenţii lui Melhisedec? Evrei 7:3.

fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac. (Evrei 7:3).

Marţi 13 septembrie

3. SLUJIREA CREŞTINĂ ŞI SLUJIREA VIEŢII

a. Unde purtăm noi în calitate de credincioşi (slujitori ai noului legământ) „epistola lui Hristos” (legea celor zece porunci) – pe table de piatră sau pe tablele inimii? 2 Corinteni 3:2, 3; Ieremia 31:33.

Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (2 Corinteni 3:2).

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. (2 Corinteni 3:3).

Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. (Ieremia 31:33).

b. În ce fel conduce la viaţă slujba neprihănirii (2 Corinteni 3:9)? 2 Corinteni 5:17-21; Romani 8:1-7, 13.

Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? (2 Corinteni 3:9).

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:17-21).

Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:1-7).

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. (Romani 8:13).

„Legea şi evanghelia sunt în armonie perfectă. Fiecare o înalţă pe cealaltă. În deplina sa măreţie, legea stă faţă în faţă cu conştiinţa, făcând ca păcătosul să simtă nevoia de Hristos ca jertfă pentru păcat. Evanghelia recunoaşte puterea şi caracterul imuabil al legii. ‘Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege’, declară Pavel (Romani 7:7). Simţământul păcatului, adus în suflet de lege, îl conduce pe păcătos la Mântuitor. În nevoia sa, omul poate aduce argumentele măreţe asigurate prin crucea de pe Calvar. El poate solicita neprihănirea lui Hristos; deoarece aceasta este împărţită fiecărui păcătos pocăit.” Selected Messages, vol. 1, pg. 240, 241, engl.

c. Pentru cine s-au deschis uşile căminului lui Hristos? Evrei 3:6; Maleahi 1:11; Romani 9:24-26.

Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. (Evrei 3:6).

Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. (Maleahi 1:11).

Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.” (Romani 9:24-26).

„Dacă Israel ar fi fost credincios în ceea ce i s-a încredinţat, toate naţiunile pământului s-ar fi împărtăşit din binecuvântările sale. Dar inimile acelora cărora li se încredinţase o cunoştinţă a adevărului mântuitor au rămas neatinse de nevoile celor din jur. Deoarece s-a pierdut din vedere scopul lui Dumnezeu, păgânii au ajuns să fie priviţi ca aflându-se dincolo de hotarul milei Sale. Lumina adevărului a fost reţinută şi întunericul a biruit. Popoarele erau acoperite cu un văl de ignoranţă, dragostea lui Dumnezeu era puţin cunoscută, rătăcirile şi superstiţiile prosperau.

Aceasta era situaţia pe care a găsit-o Isaia când a fost chemat în lucrarea sa de profet; cu toate acestea el nu s-a descurajat, pentru că îi răsunau în urechi corurile triumfale de îngeri care înconjurau tronul lui Dumnezeu: ‘Tot pământul este plin de mărirea Lui’ (Isaia 6:3).” Profeţi şi regi, pg. 371, engl.

Miercuri 14 septembrie

4. CĂMINUL LUI HRISTOS, UN CĂMIN PENTRU TOATE POPOARELE

a. Care a fost întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru fiecare fiinţă umană creată de El cu multă dragoste? 2 Cronici 6:32, 33; Isaia 56:3-7.

Când străinul care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău întins, când va veni să se roage în Casa acesta ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o! (2 Cronici 6:32, 33).

 Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” – Isaia 56:3

Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” (Isaia 56:3-7).

„Dumnezeu nu recunoaşte nici un fel de deosebire datorată naţionalităţii, rasei sau castei. El a creat întreaga omenire. Toţi oamenii formează o familie prin creaţiune, şi sunt cu toţii una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă fiecare despărţitură a curţilor templului, aşa încât fiecare suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu.” Profeţi şi regi, pg. 369, 370, engl.

b. Ce spune Biblia despre credincioşii care formează preoţia Noului Testament? Isaia 61:1-6; 1 Petru 2:5, 9.

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam. Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri. Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor. (Isaia 61:1-6).

Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. (1 Petru 2:5)

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1 Petru 2:9).

„Templul iudaic a fost construit din pietre cioplite fasonate pe munte; fiecare piatră a fost realizată, cioplită, fasonată şi probată în funcţie de locul ocupat în templu, înainte de a fi adusă la Ierusalim. Şi după ce au fost aduse pe locul de construcţie, clădirea s-a ridicat fără să se audă vreun sunet de topor sau ciocan. Această clădire reprezintă Templul spiritual al lui Dum­nezeu, care este alcătuit din materiale adunate din toate neamurile, limbile şi popoarele, din toate clasele, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, învăţaţi sau neînvăţaţi. Acestea nu sunt materiale moarte care să fie fasonate cu ajutorul ciocanului şi al dălţii. Ele sunt pietre vii, fasonate prin adevăr în această lume; şi marele Maestru Constructor, Domnul templului, le ciopleşte şi le fasonează acum făcându-le potrivite pentru locurile corespunzătoare din templul spiritual. Când va fi gata, acest templu va fi în întregime desăvârşit.” Mărturii, vol. 9, pg. 180, engl.

c. Cum se construieşte templul spiritual al moştenirii lui Dumnezeu? Efeseni 2:19-22. Care urmează să fie rezultatul acestui mare proiect?

Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra dincapul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efeseni 2:19-22).

„Cei care, în spiritul şi dragostea lui Isus, vor deveni una cu El, vor trăi într-o comuniune strânsă unii cu ceilalţi, legaţi împreună prin corzile preţioase ale dragostei. Atunci, legăturile frăţiei omeneşti nu vor mai fi întotdeauna încordate, gata ca la orice provocare să se rupă în bucăţi. ‘Voi toţi sunteţi fraţi’, va fi simţământul fiecărui copil al credinţei. Când urmaşii lui Hristos sunt una cu El, nu vor exista între ei unii care să fie primii şi alţii ultimii, nici unii mai respectaţi şi alţii mai puţini importanţi. O comuniune frăţească binecuvântată îi va lega pe toţi de Hristos într-un devotament care nu poate fi distrus.” The Review and Herald, 5 octombrie 1897.

Joi 15 septembrie

5. UN SECERIŞ PROFETIZAT

a. Ce profeţie urmează să se împlinească în curând într-o măsură bogată? Ioan 10:16.

Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. (Ioan 10:16).

„Când furtuna persecuţiei va izbucni cu putere asupra noastră, adevăratele oi vor auzi glasul adevăratului Păstor. Prin lepădare de sine vor fi depuse eforturi pentru a-i salva pe cei pierduţi, şi mulţi dintre cei care s-au rătăcit de turmă se vor întoarce la Marele Păstor.” Christian Service, pg. 166.

b. Ce le va trezi pe oile credincioase ale lui Hristos aflate în alte staule? Apocalipsa 18:1, 2, 4. Care este datoria noastră, ţinând cont de dorinţa adâncă a inimii lui Dumnezeu ca pocăinţa să atingă pe orice om pierdut în necunoştinţă? 1 Petru 2:9.

După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte. (Apocalipsa 18:1, 2).

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! (Apocalipsa 18:4).

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1 Petru 2:9).

„Ar trebui ca membrii bisericilor noastre să facă mai multă lucrare din casă în casă, dând studii Biblice şi distribuind literatură. Un caracter creştin se poate forma armonios şi complet doar când agenţii omeneşti consideră ca un privilegiu să lucreze în mod dezinteresat la proclamarea adevărului şi la susţinerea prin mijloace a cauzei lui Dumnezeu. Trebuie să semănăm de-a lungul tuturor apelor, păstrându-ne sufletele în dragostea lui Dumnezeu, lucrând cât timp mai este ziuă şi folosind mijloacele pe care ni le-a dat Domnul pentru a îndeplini orice datorie care ne solicită.” Lift Him Up, pg. 312.

Vineri 16 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Explicaţi de ce şi în ce fel a fost slujba levitică o slujbă a morţii.

2. De ce a trebuit schimbată legea preoţiei?

3. Ce este semnificativ cu privire la preoţia lui Melhisedec?

4. De ce şi în ce fel este viaţa creştină o lucrare a neprihănirii şi împăciuirii?

5. Care este datoria noastră cu privire la „celelalte oi” ale lui Hristos care sunt pierdute în Babilon?

„Prin faptul că [Dumnezeu] zice: ‘un nou legământ’, a mărturisit că cel dintâi este vechi”(Evrei 8:13).

„În timp ce există diferite nivele de dezvoltare şi diferite manifestări ale puterii Sale de a întâmpina nevoile oamenilor din diferite veacuri, lucrarea lui Dumnezeu din toate timpurile a fost la fel.” Educaţia, pg. 50, engl.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 370-373.

Duminică 4 septembrie

1. LEGĂMÂNTUL CEL VECHI

a. Cine a fost Domnul care a încheiat legământ cu Israel? Maleahi 3:1; Ioan 1:1–3, 14; Faptele Apostolilor 7:37, 38. Cum este numită legea pe care a scris-o Hristos pe cele două table de piatră? 2 Corinteni 3:3; Galateni 6:2.

Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor. (Maleahi 3:1).

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1–3).

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14).

„Tatăl a dat lumea în mâinile lui Hristos, ca prin lucrarea Sa de mijlocitor El să-l poată răscumpăra pe om şi să reabiliteze autoritatea şi sfinţenia legii lui Dumnezeu. Întreaga comunicare dintre cer şi omenirea căzută s-a realizat prin Hristos.” Patriarhi şi profeţi, pg. 366, engl.

b. În ce fel a fost pecetluit legământul cel vechi, şi pe ce lege se baza? Exodul 24:3, 7, 8; Evrei 9:18-20.

Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” (Exodul 24:3).

A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” (Exodul 24:7, 8).

c. Care era sensul expresiilor „toate cuvintele Domnului” (Exodul 24:3) sau „toate poruncile legii” (Evrei 9:19) referitor la legământul lui Dumnezeu cu poporul Său? Exodul 34:28; Deuteronom 4:13; 9:10.

Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” (Exodul 24:3).

Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lînă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul. (Evrei 9:19).

Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci.(Exodul 34:28).

El Şi-a vestit legământul Său pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table din piatră. (Deuteronom 4:13).

…şi Domnul mi-a dat cele două table din piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi cuprinzând toate cuvintele pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua când tot poporul era adunat. (Deuteronom 9:10).

d. După proclamarea tuturor poruncilor legii ca temelie a legământului (Deuteronom 5:2), a mai adăugat Dumnezeu ceva în plus faţă de ceea ce scrisese pe tablele de piatră? Deuteronom 5:22. Avem dreptul să adăugăm sau să scoatem ceva? Deuteronom 4:2.

Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb. (Deuteronom 5:2).

Acestea Sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table din piatră, şi mi le-a dat. (Deuteronom 5:22).

Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu. (Deuteronom 4:2).

Luni 5 septembrie

2. O ASEMĂNARE CLARĂ

a. Are şi noul legământ un sanctuar? Dacă da, unde? Cine a fost constructorul său? Cine slujeşte ca Mare Preot? Evrei 8:1, 2.

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului preaSfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. (Evrei 8:1, 2).

b. Ce mai avea vechiul legământ? Evrei 9:1.

Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare. (Evrei 9:1).

„[Citat Evrei 9:1-5]. Sanctuarul la care se referă Pavel aici, era sanctuarul construit de Moise la porunca lui Dumnezeu ca locuinţă pământească pentru cel Prea Înalt.” Marea luptă, pg. 411, engl.

c. Comparând cele două legăminte, ce asemănare mai sugerează Scriptura? Stabileşte aceasta şi o paralelă între serviciile celor două sanctuare? Evrei 8:5. Este Mijlocitorul ambelor legăminte acelaşi Mântuitor?

Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. (Evrei 8:5).

„[În Evrei 8:1, 2] este descoperit sanctuarul noului legământ. Sanctuarul primului legământ a fost ridicat de om, construit de Moise; acesta este ridicat de Domnul, nu de către om. În sanctuarul acela preoţi pământeşti îşi îndeplineau slujba; iar în acesta, Hristos, Marele nostru Preot, slujeşte la dreapta lui Dumnezeu. Un sanctuar a fost pe pământ, celălalt este în ceruri.” Ibid., pg. 413, engl.

„Mântuitorul prefigurat prin ritualurile şi ceremoniile legii iudaice este acelaşi care este descoperit de evanghelie. Norii care au învăluit chipul Său divin s-au dat la o parte; ceaţa şi umbrele au dispărut, şi Isus, Răscumpărătorul lumii, este descoperit deplin. El, Cel care a proclamat legea pe Sinai şi i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale, este acelaşi cu Cel care a rostit Predica de pe Munte. Marile principii ale dragostei lui Dumnezeu, pe care El le-a aşezat ca temelie pentru lege şi profeţi, sunt doar o repetare a ceea ce spusese El prin Moise către poporul evreu…. Învăţătorul este acelaşi în ambele dispensaţiuni. Cerinţele lui Dumnezeu sunt aceleaşi. Principiile guvernării Sale sunt aceleaşi. Pentru că totul vine de la El ‘în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare’ (Iacov 1:17).” Patriarhi şi profeţi, pg. 373, engl.

Marţi 6 septembrie

3. LEGEA ŞI CELE DOUĂ LEGĂMINTE

a. În vechiul legământ, de unde a primit Moise copia legii lui Dumnezeu? Exodul 31:18. Unde vedem legea lui Dumnezeu în noul legământ? Evrei 8:2, 5; 9:3, 4; Apocalipsa 11:19.

… ca slujitor al Locului preaSfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. (Evrei 8:2).

Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. (Evrei 8:5).

… după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul preaSfânt”. El avea un altar din aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului. (Evrei 9:3, 4).

Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.(Apocalipsa 11:19).

b. Unde a scris Dumnezeu legea Sa? Deuteronom 33:2; Exodul 24:12. Ce credeau că pot face evreii plini de îndreptăţire de sine? Exodul 24:7 (ultima parte); Iosua 24:24. Deoarece nu s-au bazat pe harul puternic al lui Hristos, cum şi-au arătat ei neputinţa? Romani 9:31, 32; Psalmii 78:5, 10.

El a zis: „Domnul a venit din Sinai, şi a răsărit peste ei din Seir, A strălucit din muntele Paran, şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, Având în dreapta Lui focul legii. (Deuteronom 33:2).

…Eu îţi voi da nişte table din piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţarea lor.” (Exodul 24:12).

Şi poporul i-a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta glasul Lui”. (Iosua 24:24).

…pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire. (Romani 9:31).

El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii… (Psalmii 78:5).

… pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. (Psalmii 78:10).

„Deşi legea este sfântă, evreii nu au putut dobândi neprihănirea prin eforturile lor de a ţine legea.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pg. 54, engl.

c. În noul legământ, unde scrie Hristos, prin Duhul Sfânt, legea lui Dumnezeu? Ieremia 31:31-33 (Evrei 8:10). Doar în ce fel putem asculta cu succes? Ezechiel 36:26, 27; Filipeni 4:13.

„Aceeaşi lege care era săpată pe tablele de piatră este scrisă de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc să rătăcim de colo până colo pentru a pune bazele propriei noastre neprihăniri, noi acceptăm neprihănirea lui Hristos. Sângele Lui ispăşeşte păcatele noastre. Ascultarea Lui este primită în dreptul nostru. Apoi inima reînnoită prin Duhul Sfânt va produce „roadele Duhului”. Prin harul lui Hristos noi vom trăi în ascultare de legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre. Având Duhul lui Hristos, vom trăi cum a trăit El.” Patriarhi şi profeţi, pg. 372, engl.

„Efortul omenesc este inutil fără putere divină; fără silinţă din partea omului, efortul divin pentru mulţi este inutil. Pentru a ne însuşi harul lui Dumnezeu, noi trebuie să ne facem partea. Harul Său ne este dat pentru a lucra în noi voinţa şi înfăptuirea, dar niciodată ca înlocuitor al eforturilor noastre….

Cei care merg pe cărarea ascultării vor întâmpina multe obstacole. Influenţe puternice, subtile, pot să-i lege de lume, dar Domnul poate face fără efect orice factor care lucrează pentru înfrângerea aleşilor Săi; în puterea Sa ei pot birui orice ispită, pot depăşi orice greutate.” Profeţi şi regi, pg. 487, engl.

Miercuri 7 septembrie

4. CORTUL MĂRTURIEI

a. De ce a fost numit sanctuarul pământesc „cortul mărturiei” (în engleză)? Exodul 38:21; Numeri 1:50, 53. Care este „mărturia”? Exodul 25:16; 31:18; 34:27-29.

Iată socoteala locaşului cortului întâlnirii, făcută după porunca lui Moise, prin îngrijireaLeviţilor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. (Exodul 38:21).

Dă în grija Leviţilor Cortul Întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el, şi vor tăbărâ în jurul cortului. (Numeri 1:50).

Dar Leviţii să tăbărască în jurul cortului întâlnirii, ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi Leviţii să aibă paza cortului întâlnirii.” (Numeri 1:53).

Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da. (Exodul 25:16).

Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table din piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Exodul 31:18).

Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!” Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci. Moise s-a pogorât de pe muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. (Exodul 34:27-29).

b. Ce nume dă Biblia sanctuarului ceresc? Apocalipsa 15:5. Ce conţine „chivotul legământului” (al mărturiei Sale, în engleză) din sanctuarul ceresc? Apocalipsa 11:19. Care sunt cuvintele legământului lui Dumnezeu? Exodul 34:28; Deuteronom 4:13.

După aceea am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei. (Apocalipsa 15:5).

Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci.(Exodul 34:28).

El Şi-a vestit legământul Său pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table din piatră. (Deuteronom 4:13).

„Din nou, ‘templul lui Dumnezeu a fost deschis’ (Apocalipsa 11:19) şi [apostolul Ioan] a privit dincolo de perdeaua interioară, la Sfânta Sfintelor. Aici el a văzut „chivotul legământului” (mărturiei Sale, engl.), reprezentat prin cufărul sfânt construit de Moise pentru a conţine legea lui Dumnezeu.” Marea luptă, pg. 415, engl.

c. Când Moise a spus: „Cu orice cuvânt care iese din gura Domnului trăieşte omul” (Deuteronom 8:3), la ce s-a referit el în primul rând? Deuteronom 8:1, 6; 30:14-16.

Astfel, te–a smerit, te–a lăsat să suferi de foame, şi te–a hrănit cu mană pe care nici tu n–ocunoşteai şi nici părinţii tăi n–o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul. (Deuteronom 8:3).

Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi, şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri. (Deuteronom 8:1).

Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El.(Deuteronom 8:6).

Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti. Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. (Deuteronom 30:14-16).

„Având cuvântul lui Dumnezeu în mână, fiecare fiinţă umană, oricare i-ar fi partea lui în viaţă, se poate afla în compania pe care o va alege. În paginile sale, el poate sta de vorbă cu cei mai nobili şi buni membri ai rasei umane şi poate auzi vocea Celui Veşnic vorbindu-le oamenilor.” Educaţia, pg. 127, engl.

d. În ce fel a dovedit Isus că El a inspirat cuvintele lui Moise? Matei 4:4 (comparaţi cu Faptele Apostolilor 7:38; 1 Corinteni 10:4, 9.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4).

El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. (Faptele 7:38).

… şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos. (1 Corinteni 10:4).

Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. (1 Corinteni 10:9).

„Nu printr-un cuvânt sau prin mai multe cuvinte, ci prin orice cuvânt rostit de Dumnezeu va trăi omul. Nu putem nesocoti nici măcar un cuvânt, indiferent cât de neînsemnat ni se pare, şi să fim în siguranţă. Nu există nici o poruncă a legii care să nu fie spre binele şi fericirea omului, atât în viaţa aceasta, cât şi în cea viitoare.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pg. 52, engl.

Joi 8 septembrie

5. TRÂIND PRIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

a. Sub noul legământ, ce urmează să facă urmaşii lui Hristos cu legea lui Dumnezeu (mărturia)? Isaia 8:14-16, 20; 1 Petru 2:6-8.

Şi atunci El va fi un locaş Sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru celedouă case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărîma, vor da în laţ şi vor fi prinşi.” – „Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei.” (Isaia 8:14-16).

La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. (Isaia 8:20).

Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului” şi „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta Sunt rânduiţi. (1 Petru 2:6-8).

„Misiunea lui Hristos pe pământ nu a fost aceea de a desfiinţa legea, ci, prin harul Său, să aducă pe om înapoi la ascultarea de preceptele ei.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pg. 48, engl.

b. În lupta vieţii, ce trebuie să înţelegem cu privire la puterea harului lui Dumnezeu? 1 Corinteni 15:57; 2 Corinteni 12:9, 10.

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! (1 Corinteni 15:57).

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci când Sunt slab, atunci Sunt tare. (2 Corinteni 12:9, 10).

„Era imposibil pentru cei care îşi slăbiseră odată puterile prin păcat să împlinească cerinţele lui Dumnezeu; consecinţele şi pedeapsa păcatului se aflau asupra omenirii, dar Mielul lui Dumnezeu a plătit pedeapsa păcatelor trecute şi va acorda celor care cred în El puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, puterea de a asculta de poruncile legii. Prin harul Domnului nostru Isus Hristos noi putem ieşi biruitori din lupta cu ‘lumea, firea şi diavolul’. Isus a spus: ‘fără Mine nu puteţi face nimic’; noi depindem zilnic de El pentru har divin şi pentru ajutor….

Inimile noastre vor fi atât de mişcate de dragostea pe care Hristos a arătat-o faţă de noi, încât nu ne vom putea preocupa cu treburile acestei lumi. Când Hristos locuieşte în inimă şi avem o înţelegere reală a sacrificiului pe care El l-a făcut, vom vorbi despre acesta. Vom înţelege ceva despre desăvârşirea legii pe care El a venit să o slăvească şi să-i dea cinste. Privilegiul de a asculta va părea preţios şi plin de har pentru sufletele noastre.” The Singns of the Times, 10 februarie 1888.

Vineri 9 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De cât timp împacă Hristos omenirea cu Dumnezeu?

2. Ce reiese din compararea celor două legăminte (Evrei 9:1)?

3. Ce se vede prin credinţă atunci când comparăm Evrei 9:4 şi Apocalipsa 11:19?

4. De ce merită Cuvântul lui Dumnezeu încrederea noastră?

5. Ce a confirmat Hristos (în Matei 4:4) cu privire la Deuteronom 8:3?

„Ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat”(Leviticul 10:10).

„Dumnezeu a dorit să înveţe poporul că ei trebuie să se apropie de El cu adoraţie şi respect sfânt, şi în modul cum a cerut El. El nu poate accepta ascultarea incompletă.” Conflict and Courage, pg.100.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 359-362, engl.

Duminică 28 august

1. DEOSEBIRE CLARĂ

a. Ce pretindea Dumnezeu de la preoţii vechiului legământ? Leviticul 10:10, 11.

…ca să puteţi deosebi ce este Sfânt de ce nu este Sfânt, ce este necurat de ce nu este curat, şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” (Leviticul 10:10, 11).

„Dumnezeu a pronunţat un blestem asupra acelora care se depărtează de la poruncile Lui şi nu fac nici o diferenţă între lucrurile obişnuite şi cele sfinte…. Să nu se înşele nimeni crezând că o parte a poruncilor lui Dumnezeu nu este esenţială, sau că El va accepta altceva în locul celor pretinse de El…. Dumnezeu nu a pus în cuvântul Său nici o poruncă de care oamenii să asculte sau să nu asculte după bunul plac, şi să nu sufere consecinţele.” Patriarhi şi profeţi, pg. 360, 361, engl.

b. Ce li s-a întâmplat celor doi fii ai lui Aaron care nu au ţinut seama de cerinţa lui Dumnezeu? Leviticul 10:1,2. Ce a făcut ca ei să nu ţină seama de diferenţa dintre ce este sfânt şi ce este nesfânt? Leviticul 10:9.

Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi–au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pefoc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li–l poruncise. Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului. (Leviticul 10:1,2).

„Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul Întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri. (Leviticul 10:9).

„Nadab şi Abihu nu ar fi comis niciodată păcatul mortal dacă ei nu s-ar fi îmbătat prin folosirea din abundenţă a vinului…. Minţile lor au devenit confuze şi percepţiile morale s-au tocit, aşa încât ei nu au mai putut discerne diferenţa dintre ceea ce este sfânt şi ceea ce este de rând.” Ibid., pg. 361, 362.

Luni 29 august

2. ORBIRE MARE

a. Cât de mare era confuzia între ceea ce este sfânt şi ceea ce nu este sfânt (dintre lumină şi întuneric, dintre bine şi rău) între conducătorii evrei din zilele lui Isaia, Ieremia şi Ezechiel? Isaia 5:20-24; Ezechiel 22:26.

Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi luminaîntuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi! Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi! (Isaia 5:20-24).

Preoţii lui calcă Legea Mea şi Imi pângăresc lucrurile Mele Sfânte, nu fac nici o deosebire între ce este Sfânt şi ce nu este Sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi Sunt pângărit în mijlocul lor. (Ezechiel 22:26).

b. Explicaţi confuzia în care se aflau conducătorii evrei din timpul lui Hristos cu privire la ce este bine şi ce este rău. Matei 12:7; 23:1–5, 23–26. În ce fel este aceasta o atitudine des întâlnită astăzi?

Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n–aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi.(Matei 12:7).

Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veştmintelor cu ciucuri lungi. (Matei 23:1–5).

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila! Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru Sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. (Matei 23:23-26).

„Mustrarea adresată de Hristos fariseilor se aplică acelora care au pierdut din inimă dragostea dintâi. O religie rece, legalistă, niciodată nu va putea aduce suflete la Hristos, deoarece este o religie fără dragoste şi fără Hristos. Când postul şi rugăciunea devin un obicei practicat dintr-un spirit de auto-îndreptăţire, acestea sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu.” Selected Messages, vol. 1, pg. 388, engl.

c. Ce poruncă a fost dată prin Moise cu privire la cele zece porunci? Deuteronom 6:6-8. Ce ar trebui să înţelegem din modul în care fariseii au pierdut semnificaţia spirituală a acesteia, punând în practică o aplicare literară a versetului 8?

„[Se citează Deuteronom 6:8]… Porunca dată lui Moise a fost interpretată astfel încât preceptele Scripturii trebuia să fie purtate de persoană. Astfel, ele erau scrise pe bucăţi de pergament şi legate, aşa încât să iasă în evidenţă, la cap şi la încheieturile mâinilor. Aceasta nu a făcut, însă, ca legea lui Dumnezeu să pună asupra minţilor şi inimilor lor o amprentă mai puternică. Aceste pergamente erau purtate mai degrabă ca nişte semne distinctive care să atragă atenţia. Ele erau purtate cu intenţia de a da purtătorilor un aer de evlavie care să atragă respectul oamenilor. Isus a dat o lovitură puternică acestei amăgiri deşarte.” Hristos lumina lumii, pg. 612, 613, engl.

„Serviciul ritual era lipsit de orice valoare atât timp cât nu era legat de Hristos prin credinţă. Nici legea morală nu-şi atinge scopul decât dacă este înţeleasă în legătură cu Mântuitorul. Hristos arătase în mod repetat că legea Tatălui Său conţinea lucruri mai adânci decât simplele porunci oficiale. În lege se află întrupat acelaşi principiu care este descoperit în evanghelie. Legea arată care este datoria omului şi îi arată vina pe care o are. Hristos este Cel la care trebuie să privească omul pentru iertare şi pentru puterea de a face ceea ce cere legea.” Ibid., pg. 608, engl.

Marţi 30 august

3. FĂCÂND DISTINCŢIE ÎNTRE NEpriHĂNIRE ŞI PĂCAT

a. A adus Hristos o religie nouă sau a venit pentru a distruge lucrările lui Satan, cel care provoacă confuzie între bine şi rău? Hristos a susţinut şi întărit obligaţiile morale faţă de Dumnezeu şi semeni, aşa cum sunt explicate în lege şi profeţi şi precizate în cele zece porunci, sau a venit să sfarme şi să desfiinţeze aceste obligaţii morale? Matei 5:17-19; 22:38-40.

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:17-19).

„Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.”(Matei 22:38-40).

„[Citat Marcu 12:30, 31]. Ambele porunci sunt o expresie a principiului dragostei. Nu se poate ţine prima şi încălca cea de a doua, nici nu se poate ţine cea de a doua în timp ce prima este încălcată.” Hristos lumina lumii, pg. 607, engl.

c. Deoarece „toată legea şi proorocii” se bazează pe principiile dragostei faţă de Dumnezeu şi omenire, cum defineşte Biblia în mod clar ce este păcatul? Romani 3:20; 4:15; 7:7; 1 Ioan 3:4. Descrieţi contrastul dintre o persoană care se împotriveşte legii lui Dumnezeu şi una care i se supune.

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. (Romani 3:20).

…pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.(Romani 4:15)

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”(Romani 7:7).

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. (1 Ioan 3:4).

„Mulţi afirmă că legea lui Dumnezeu este desfiinţată şi bineînţeles că vieţile lor sunt pe măsura credinţei lor. Dacă nu există lege, atunci nu există nici călcare de lege, şi, în consecinţă, nu există păcat; căci, păcatul este călcarea legii.

Mintea firească se află în duşmănie faţă de Dumnezeu şi se răscoală împotriva voinţei Sale. O dată doar să îndepărteze jugul ascultării şi în mod inconştient alunecă în nelegiuirea păcatului. Păcatul abundă printre cei care spun vorbe mari despre libertatea religioasă perfectă şi curată. Comportamentul lor este o urâciune înaintea Domnului şi ei sunt conlucrători cu duşmanul sufletelor. Lumina adevărului descoperit este îndepărtată de la ei şi frumuseţile sfinţeniei nu sunt pentru ei altceva decât umbre….

Mi s-a arătat că omul nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. Nelegiuirile şi nedreptatea cuprind întreaga sa viaţă. Dar, atunci când Spiritul lui Dumnezeu îi descoperă întreaga însemnătate a legii, ce schimbare are loc în inima lui! Asemenea lui Belşaţar, el citeşte cu înţelepciune scrisul Celui Atotputernic şi convingerea pune stăpânire asupra sufletului său. Tunetele cuvântului lui Dumnezeu îl trezesc din letargia sa, şi el cere îndurare în numele lui Isus. Dumnezeu întotdeauna ascultă această cerere umilă cu o ureche plină de bunăvoinţă. El niciodată nu-l îndepărtează fără a-l mângâia pe cel care în pocăinţă vine la El.” Mărturii, vol. 4, pg. 13, 14, engl.

Miercuri 31 august

4. BIRUIND RELIGIA FARISEICĂ

a. În ce fel i-a mustrat Isus pe conducătorii evrei pentru neascultarea de legea lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea explicată în Vechiul Testament? Matei 15:3, 13; 23:23; Ioan 7:19.

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? (Matei 15:3).

Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. (Matei 15:13).

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Matei 23:23).

Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?” (Ioan 7:19).

„Saducheii se mândriseră că dintre toţi oamenii ei erau cei care ţineau Scripturile cu cea mai mare stricteţe. Însă, Hristos le-a arătat că ei nu-i cunoscuseră adevărata însemnătate. Acea cunoştinţă trebuie adusă în inimă prin iluminarea Duhului Sfânt. Cauza confuziei lor în ceea ce priveşte credinţa şi a întunecimii minţii lor sta în necunoaşterea Scripturilor şi a puterii lui Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pg. 605, 606, engl.

b. Cum se considera Pavel pe el şi neprihănirea lui bazată pe lege, înainte de convertirea lui? Filipeni 3:4-6. Când şi-a dat seama că era de fapt un călcător al legii? Romani 7:7-9; 8:7; Filipeni 3:7-9.

Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care Sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. (Filipeni 3:4-6).

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Romani 7:7-9

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:7).

Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. (Filipeni 3:7-9).

c. Apoi, după convertirea sa, cum privea Pavel legea? ? Romani 7:10-16. A dat vina pe lege sau pe el însuşi pentru neascultarea din trecut faţă de preceptele ei? ? Romani 7: 22, 25; 8:1-4.

Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea. Aşa că Legea, negreşit, este Sfântă, şi porunca este Sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. (Romani 7:10-16).

Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu. (Romani 7: 22).

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului. (Romani 7:25).

Acum, deci, nu este nici o osîndire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pământească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.(Romani 8:1-4).

d. După ce păcătosul pocăit a fost eliberat de condamnarea legii, este el liber să se întoarcă la viaţa anterioară de păcat deoarece acum se află sub har? Romani 6:1, 2, 15; Ioan 8:11.

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? (Romani 6:1, 2).

Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. (Romani 6:15).

„Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”) (Ioan 8:11.)

„Prin naşterea din nou inima este adusă în armonie cu Dumnezeu, precum şi cu legea Sa. Când această schimbare măreaţă a avut loc în păcătos, el a trecut de la moarte la viaţă, de la păcat la sfinţenie, de la călcarea legii şi răscoală la ascultare şi credincioşie. Vechea viaţă de despărţire faţă de Dumnezeu s-a sfârşit; viaţa nouă de împăcare [cu Dumnezeu], de credinţă şi dragoste, a început.” Marea luptă, pg. 468, engl.

Joi 1 septembrie

5. CONVERTIREA

a. Pavel a învăţat că legea îl condamnă pe păcătos. Deci, un păcătos aflat sub (condamnarea) legii nu se poate aştepta la iertare (îndreptăţire) din partea ei. Galateni 2:16. Să mai continue păcătosul îndreptăţit prin credinţă viaţa de păcat? Galateni 2:17, 18.

Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţaîn Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa înHristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.(Galateni 2:16).

Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi capăcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. (Galateni 2:17, 18).

„[Arhiamăgitorul] îi determină pe mulţi creştini cu numele, sub pretextul că-I aduc onoare luiHristos, să-şi exprime dispreţul faţă de legea morală şi să înveţe pe alţii că preceptele ei pot fi încălcate fără a suferi pedeapsa. Este datoria fiecărui serv al lui Dumnezeu să se opună cu fermitate şi în mod decisiv acestor denaturări ale credinţei şi să expună erorile acestora, fără teamă, prin cuvântul adevărului.” Istoria faptelor apostolilor, pg. 387, engl.

b. După ce Pavel a crescut în Hristos (Galateni 1:11, 12), cum continua el să vadă legea şi profeţii? Faptele Apostolilor 24:14; 28:17.

Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească; pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. (Galateni 1:11, 12).

Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci. (Faptele 24:14).

După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile Romanilor. (Faptele 28:17).

„Mulţi cred că sunt creştini doar pentru că subscriu unor anumite doctrine teologice. Însă ei nu au adus adevărul în viaţa de zi cu zi. Ei nu l-au crezut şi nu l-au iubit, de aceea nu au primit puterea şi harul care rezultă din sfinţirea adevărului. Oamenii pot pretinde că au credinţă în adevăr, dar dacă aceasta nu-i face sinceri, buni, răbdători, cu mintea orientată spre cer, ea este un blestem pentru cei care o au şi, prin influenţa lor, ea este un blestem pentru lume.

Neprihănirea pe care a arătat-o Hristos înseamnă conformarea inimii şi vieţii faţă de voia descoperită a lui Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pg. 309, 310, engl.

Vineri 2 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. În ce fel suntem avertizaţi să nu credem că Dumnezeu acceptă ascultare parţială?

2. Explicaţi orbirea conducătorilor evrei din timpul lui Hristos.

3. În ce fel se pot pune de acord Matei 22:36-40 şi cele zece porunci?

4. De ce s-a schimbat aprecierea dată de Pavel legii lui Dumnezeu?

5. Ce le lipseşte tuturor celor care cred că o simplă credinţă religioasă este suficientă?

„[Hristos] a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni 2:14).

„ Cei trei apostoli conducători, … au prezentat problema în faţa consiliului şi au dobândit din partea tuturor acordul cu privire la de­cizia de a nu obliga neamurile să ţină legea ceremonială.” Comentariile Biblice AZŞ [Comentariile E.G.White], vol. 6, pg. 1108, engl.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 363-369, engl.

Duminică 21 august

1. UMBRA SE ÎNTÂLNEŞTE CU REALITATEA

a. De ce a fost „zapisul cu poruncile” scris de Moise valabil doar până la cruce? Coloseni 2:14, 17.

A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

… care Sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. (Coloseni 2:14, 17).

„Sistemul ceremonial era alcătuit din simboluri care indicau la Hristos, la jertfa Sa şi la preoţia Sa. Această lege rituală, cu jertfele şi poruncile ei, urma să fie împlinită de evrei până când simbolul se întâlnea cu realitatea la moartea lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Atunci urmau să înceteze toate jertfele. Aceasta este legea pe care Hristos ‘a luat-o … pironind-o pe cruce’ (Coloseni 2:14).” Patriarhi şi profeţi, pg. 365, engl.

b. Ce se are în vedere prin poruncile (Efeseni 2:15; Evrei 10:1, 8) care sunt doar „o umbră a lucrurilor viitoare”? Evrei 9:11, 12; 10:12.

…şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace. (Efeseni 2:15).

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. (Evrei 10:1).

După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege). (Evrei 10:8).

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâni, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preaSfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. (Evrei 9:11, 12).

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. (Evrei 10:12).

„Jertfa urma să fie o lecţie despre dragostea lui Dumnezeu descoperită în Hristos – în victima suferindă care murea, care a luat asupra Sa păcatul de care se făcea vinovat omul, cel nevinovat era făcut păcat pentru noi.” Selected Messages, vol. 1, pag. 233, engl.

Luni 22 august

2. PRIVILEGIAŢI, DAR MÂNDRI

a. De ce urma ca legea lui Moise să rămână ca o mărturie împotriva poporului Israel? Deuteronom 31:24-26.

După ce a isprăvit Moise în totul de scris într–o carte cuvintele legii acesteia, a dat următoareaporuncă Leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului: „Luaţi cartea aceasta a legii, şipuneţi–o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo camartoră împotriva ta. (Deuteronom 31:24-26).

b. După cum prevăzuse Dumnezeu, ce urmau să facă evreii după luarea în stăpânire a Ţării Promise? Deuteronom 31:16, 29.

Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legământul Meu pe care l-am încheiat cu el. (Deuteronom 31:16).

Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica, şi vă veţi abate de la calea pe care v-am arătat-o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, până acolo încît să-L mâniaţi prin lucrul mânilor voastre”. (Deuteronom 31:29).

c. Care parte a legii lui Moise a creat mai ales duşmănie între evrei şi neamuri? Numeri 3:38; 16:40; 18:4, 7.

Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întâlnirii, sprerăsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul locaş, tot ce fusese poruncit copiilor luiIsrael; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea. (Numeri 3:38).

Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca nici un străin, care nueste din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului, şi să nu i seîntâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. (Numeri 16:40).

Ei să se alipească de tine, şi să păzească tot ce priveşte Cortul Întâlnirii pentru toată slujbacortului. Nici un străin să nu se apropie de voi. (Numeri 18:4).

Tu, şi fiii tăi, împreună cu tine, să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia, va fi omorât.” (Numeri 18:7).

d. În ce fel au înrăutăţit cărturarii şi fariseii problemele prin tradiţiile lor? Matei 23:4. Ce li se cerea oamenilor să facă la înapoierea din locurile publice pentru a se asigura că orice contaminare datorată contactului cu neamurile era îndepărtată? Marcu 7:1-4.

Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cudegetul nu vor să le mişte. (Matei 23:4).

Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzând cu mâinile necurate, adică nespălate. Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor. Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor.(Marcu 7:1-4).

„Printre legile impuse cu cea mai mare stricteţe era cea a curăţirii ceremoniale. Neglijarea formei care trebuia respectată înainte de a mânca era considerată un păcat extrem de grav, care trebuia pedepsit atât în lumea de aici cât şi în cea viitoare; şi distrugerea celui care a încălcat-o era privită ca o virtute.

Regulile cu privire la curăţire erau nenumărate. O viaţă întreagă aproape nu era suficientă pentru ca o persoană să le înveţe pe toate. Viaţa celor care încercau să respecte toate cerinţele rabinice era una de luptă îndelungată împotriva pângăririi ceremoniale, un nesfârşit ciclu de spălări şi curăţiri. În timp ce poporul era ocupat cu deosebiri neimportante şi cu legi pe care Dumnezeu nu le ceruse, atenţia lor se îndepărta de la marile principii ale legii Sale.” Hristos lumina lumii, pg. 395, 396, engl.

e. Ce pericol există chiar şi astăzi între cei cărora li s-au încredinţat profeţiile lui Dumnezeu? Luca 18:9-14.

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că Sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.” (Luca 18:9-14).

„Fraţilor, când vă umiliţi inimile înaintea lui Dumnezeu, veţi descoperi că există pericolul fariseismului în fiecare biserică, pericolul de a crede şi a se ruga asemenea fariseului faţarnic: [Luca 18:11, citat].” Manuscript Releases, vol. 11, pg. 267, engl.

Marţi 23 august

3. ZIDUL DE DESPĂRŢIRE E DĂRÂMAT

a. Ce au declarat Ioan Botezătorul şi Isus despre privilegiul care urma să fie extins la ne-iudei? Matei 3:9; 8:11, 12; Ioan 1:29.

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. (Matei 3:9).

Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” (Matei 8:11, 12).

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29).

„Hristos ştia că împărăţia Lui va fi desăvârşită şi se va întinde în toată lumea. El va lucra ca restaurator şi Duhul Său va birui. Pentru un moment, El a privit în viitor şi a auzit voci proclamând pe tot pământul: ‘Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii’ (Ioan 1:29). În aceşti străini El a văzut garanţia unui seceriş bogat atunci când zidul de despărţire dintre evrei şi neamuri va fi dărâmat şi toate naţiunile, limbile şi popoarele vor auzi solia mântuirii…. Moartea Sa apropiată urma să aibă ca rezultat strângerea neamurilor.” Hristos lumina lumii, pg. 622, engl.

b. Ce explicaţie a dat Petru atunci când a arătat modul în care Dumnezeu i-a deschis mintea cu privire la planul Său faţă de neamuri? Faptele Apostolilor 11:4-12; 15:7-9.

Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis: „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine. Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului. Şi am auzit un glas, care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.” Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.” Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer. Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, în care eram. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.(Faptele 11:4-12).

După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă. (Faptele 15:7-9).

„[Petru] şi-a povestit experienţa cu privire la viziune [cea din Faptele Apostolilor 10:9-16] şi a accentuat faptul că ea îl avertizează să nu mai ţină seama de deosebirea dintre tăierea împrejur şi netăierea împrejur şi nici să nu mai privească neamurile ca necurate.” Istoria Faptelor Apostolilor, pg.141, engl.

„Exista părerea, susţinută de mulţi, că Dumnezeu a aşezat un zid de despărţire între evrei şi lumea exterioară; părerea că grija şi dragostea Lui, retrasă în mare măsură de la restul omenirii, era concentrată asupra lui Israel. Însă Dumnezeu nu dorise ca poporul Său să construiască un zid de despărţire între ei şi semenii lor. Inima Dragostei Infinite se îndrepta spre toţi locuitorii pământului. Deşi ei Îl respinseseră, El încerca în mod constant să li Se descopere şi să-i facă părtaşi ai dragostei şi harului Său. Binecuvântările Sale erau revărsate peste poporul ales ca ei să-i poată binecuvânta pe alţii.” Patriarhi şi profeţi, pg. 368, engl.

c. Ce trebuie să ţinem minte permanent noi, credincioşii care preţuim întreita solie îngerească ca pe un adevăr scump? Galateni 3:26-29.

Căci toţi Sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă Sunteţi ai lui Hristos, Sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:26-29).

Miercuri 24

4. DOUĂ SISTEME LEGISLATIVE DISTINCTE

a. Ce explicaţie a dat Pavel cu privire la vechea lege care separa pe evrei de neamuri – o lege care fusese desfiinţată? Efeseni 2:11-19. Cum a explicat faptul că, prin evanghelie, suntem egali în faţa lui Dumnezeu? Romani 3:22, 23; 9:24–26, 30.

De aceea voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceiacare se cheamă tăiaţi împrejur, şi care Sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: aduceţi–vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini delegămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este paceanoastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care–i despărţea, şi, în trupulLui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într–un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Aşa dar, voi nu mai Sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci Sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu. (Efeseni 2:11-19).

…şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:22, 23).

Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu, şi „prea iubită” pe cea care nu era prea iubită. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu Sunteţi poporul Meu” vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.” (Romani 9:24–26).

Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă. (Romani 9:30).

„Pavel a prezentat marele adevăr al frăţiei umane declarând că Dumnezeu ‘a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului’ (Faptele Apostolilor 17:26). În faţa lui Dumnezeu toţi sunt egali, şi fiecare fiinţă umană datorează supunere totală Creatorului.” Istoria Faptelor Apostolilor, pg. 238, engl.

b. Ce altă învăţătură ceremonială – o învăţătură care era un semn al neprihănirii şi apartenenţei la naţiunea iudaică – a fost desfiinţată la cruce? Romani 4:9-11; Faptele Apostolilor 15:1, 5, 10, 11.

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor care cred, cu toate că nu Sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta. (Romani 4:9-11).

Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu Sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi. (Faptele 15:1).