...Poporule, vrei armonie, corectitudine, prosperitate, vindecare, adevăr, dreptate, bunătate, iertare şi raiul veşnic, sau gheena ? După 40 de ani de rătăciri prin pustia comunismului, nici pământul nu te mai suportă încă 40 de ani prin iadul Pesedismului multilateral de globalist, care este- ca şi stalinismul şi nazismul- tot de sorginte satanică. Dacă nu crezi că Hristos a murit în locul tău, o să simţi pe propria piele chinul…Este spre binele tău să te împaci, să te împrieteneşti cu Dumnezeu, prin pocăintă, să te faci una cu răstignirea şi cu îngroparea Lui, pentru a deveni una cu învierea, înfierea, înălţarea, rodirea şi moştenirea Lui……………………..Traim vremurile din urma: nuditatea a fost legalizata intr-unul dintre marile orase ale Europei! Mari amăgiri în vremurile din urmă-de Petru Popovici; Andrei Tarkovski: Nu cred într-o artă fără Dumnezeu… Zilele de pe urmă…DUHUL VREMILOR DE PE URMĂ- Profeţia Sf. Nifon de Constanţiana, din insula Cipru…Intoarcerea la Dumnezeu, unica solutie de salvare a omenirii…
…Nu urmări eliberarea de pornografie, urmăreşte-L pe Hristos; Eliberat de Pornografie – Marturia lui James; Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate; Te Va Costa Totul; ”Marea Resetare”, respinsă de americani. Sondajul arată că suveranitatea națională este superioară globalismului; Sfinții Închisorilor; Ionel Alexa si…SUPERBA CONFESIUNE A UNEI DOAMNE:Prof.Univ. Dr Doc.ZOE DUMITRESCU BUSULENGA; Venirea Domnului, de E. A. Bremicker; ADN-ul creația a lui Dumnezeu; Meditează La Hristos Indiferent De Cost; Cumparat cu sangele scump al lui Hristos; Isus Hristos este totul,de Jesse Barrington; Isus Hristos, Marele Nostru Preot- de Tim Conway; Alege viața sau pofta, Hristos sau păcatul sexual; Cum ar fi dacă viața gândurilor tale s-ar transmite în direct? FĂRĂ DUMNEZEU, FĂRĂ CULTURĂ- de Anthony Esolen; CREȘTINISM ȘI COSMOPOLITISM (GLOBALISM); (Sfantul)„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”. De ce n-ar mai trebui să credem azi minciunile și propaganda rusă; Pagina de istorie: Stalin și icoanele ortodoxe în care apare; Rusii se inchina la icoana “Sfantului” Stalin. Imaginea Bisericii Ortodoxe Ruse: “amestec de păgânism şi stranie devoţiune laicizată”; Stema Rusiei și cultul personalității patriarhului Kiril – mărul discordiei la o biserică din orașul Sângera. Enoriașă: „Sfântul Stalin și Sfântul Lenin e Dumnezeu.” Preot: „Nu s-a atras atenția. Regret”; Pericolul formalismului; LEGALISMUL? Opt semne ale unui spirit legalist – și cum să te eliberezi; Pildele lui Isus – Zac POONEN; Hristos ne-a făcut liberi’; Cartea Coloseni; Temniţele şi închisorile comuniste din România;Preoţii care ne-au trădat şi au făcut pact cu Securitatea. Lista celor mai cunoscuţi duhovnici români care l-au vândut până şi pe Dumnezeu; Lista turnătorilor de la securitate din sânul BOR. Duhovnicii români care l-au vandut până și pe Dumnezeu; Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista; BOR: Biserică în stat sau biserică de stat? Alianța Iliescu-Teoctist a făcut BOR mai puternică decât oricând. Cum s-au folosit comuniștii de BOR, de ce nu se vorbește despre preoții care au rezistat și nici despre crimele contra greco-catolicilor – Interviu; Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de communism (Satanism)? Securitatea comunistă și colaboratori; (Satanele in sutane nu se dezic nici din cavou…)Monument închinat torționarilor securiști – dezvelit chiar la Pitești, epicentrul atrocităților fostei poliții politice! Au participat pensionari din SRI, SIE și Armată, iar monumentul a primit binecuvântarea Bisericii! Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi; Recenzie la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”; Mâini înzestrate – Ben Carson; Templul Satanic deschide prima clinică de avort cu medicamente religioase; Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata? Baptiștii Sudici dezmoștenesc biserica lui Rick Warren din cauza problemei pastorilor femei; Michael Youssef avertizează că analfabetismul biblic pregătește terenul pentru înșelarea lumii de către Antihrist [PARTEA 1]; Zece atribute ale lui Dumnezeu pe care merită să le cunoști; Ce înseamnă de fapt să iei în deșert Numele Domnului? Care teorie a evoluției? Căderea idolului ’științei stabilite’; [GUEST POST] 7 lucruri pe care SĂ LE FACI și SĂ NU LE FACI pe Social Media în calitate de creștin; 6 rădăcini ale îngrijorării tale și cum să scapi de ele…Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă;
Femeia aruncata sa nasca pe trotuar si alte mizerii medicale …nu sunt exceptii! IMAGINI SOCANTE – Un medic roman i-a cusut pacientului in picior manerul de frana de la bicicleta! HAOSUL AZILELOR PENTRU SENIORI-România, țara care nu știe să-și îngrijească bătrânii. Ce opțiuni ai în fața dramei „am un bătrân, ce mă fac cu el?”; (Chemati-l pe Iliescu sa-si vada justitia multilateral de PeSeDiana si de neroada…) Mai multe probe adunate de DNA în ultimul dosar al lui Sebastian Ghiță, anulate de Tribunalul Prahova ;(La acelasi spital- unde femeile sunt aruncate- sa nasca pe trotuare…) S-a finalizat autopsia bărbatului care a murit după ce a fost îngrijit la Spitalul din Urziceni. Ce spune soția sa; Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”; Primarul din Urziceni, despre femeia(de etnie rromă) care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”; Sebastian Ghiţă, achitat definitiv într-un dosar după ce SIIJ a retras apelul; (Desi toti ”protectorii”ROMANIEI stiau…) Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini; Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”; Despre alte ROMANISME de la Auschwitz gasiti si aici…..Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei; Cum văd moldovenii suferințele oamenilor deportați de Stalin în Siberia și ce ravagii face încă propaganda rusă la Chișinău; Imperialismul rus ca ameninţare globală; De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române? Curluntrismul: Cum să-ți furi singur căciula, ca s-o dai la ruși; Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală; Fost șef al serviciilor din Ucraina confirmă întâlnirea dintre George Simion și FSB. Din 2021, Simion are intedicție de întrare și în Ucraina; (Protejati de doctori in hotii judetene…umilesc contribuabilii care cotizeaza statul-sistemul corrupt si mafiot !)Pacienți batjocoriți la Spitalul de Recuperare din Iași! Condamnați la schilodire pe viață. Managerul Carmen Cumpăt: „Nu mă interesează”;(Inca ALTI …) Șapte medici de la Județean, fără drept de practică după ce au fost acuzați oficial de uciderea unui pacient; CUM E BATJOCORITĂ DE SISTEM O FEMEIE NENOROCITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT STUPID DE MUNCĂ. CHIRURGUL CARE A OPERAT-O BLAMEAZĂ PUBLIC COMISIA DE MEDICI CE I-A REFUZAT FEMEII PENSIA DE INVALIDITATE; BEBELUȘI INTERNAȚI ÎN SALOANE CU GÂNDACI ȘI GRUPURI SANITARE MIZERABILE, VECHI ȘI RUGINITE, ÎN SPITALUL DE COPII CLUJ; Desi ŞAPTE instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul, batranii ascunsi de politai si de o doctorita a inimii… in gauri de sobolani au iesit la lumina! Bătrânii închişi în azilul groazei din Mureş scriau bileţele cu mesajul „ajutor” şi le aruncau pe stradă, în speranţa că cineva îi va ajuta; (Doar cateva lipitori mafiote care sugeau nevinovat sange in cardasie cu…Încrengăturile incredibile ale rețelei care ‘orchestra’ azilul groazei din Mureș: Patronul este vărul șefului AJPIS, care ar fi trebuit să monitorizeze centrul; (Pentru ca drumurile mafiei PUTINISTE duc spre Austria…)Eugen Tomac a lansat procesul secolului: românii pot cere despăgubiri Austriei, pentru că nu suntem în Schengen; (Amintiri din SFANTA epoca PeSeDala…) ”Managere, ai trecut vreodată prin MIZERIA DE SPITAL pe care îl conduci?”. ”SF. IOAN”, infernul medicinei. MITĂ GREA, medici morți în gardă, fapte penale, pacienți batjocoriți și mizerie cruntă;Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN); Putin ca fantomă a istoriei. Nu am fi ajuns aici, dacă Occidentul nu ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei Interviu cu Gabriel Liiceanu; Regretele lui Putin și nostalgia bolșevismului; Statul român în război cu proprii cetățeni; Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier…De peste trei decenii, o fantomă bântuie sălile tribunalelor din România. E strâns legată la ochi, și-a pierdut balanța, dar a câștigat în schimb niște epoleți pe creier… (Pentru a pacali oamenii la urmatoarele alegeri si……) Ca să-şi mai spele păcatele, Pandele a anunţat că duce 6000 de babe la Coldplay; (Unul dintre doctorii care ,in folosul lor- au fesenizat Avutia tuturor sindicalistilor din Romania ,a ajuns cersetor…) Petiție să i se pună aer condiționat lui Ciorbea, că iarăși a apărut la bustul gol la geam;Anul 2024. Avatarul neocomunist al revoluției din decembrie ’89 într-un scenariu de thriller politic; Rusia folosește criza alimentară ca armă de război. Geoană: Rutele alternative nu sunt doar o opțiune, ci o necessitate; Partidul lui Putin propune naționalizarea companiilor străine care părăsesc Rusia; Anii ’90 – imaginea dușmanului total: între mineriadă și bancheriadă; De ce o apără Ciolacu pe Firea în scandalul ”Azilurilor Groazei”; Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse”… Bumerangul războiului mereu se întoarce sau de ce Putin pierde războiul iar putinismul are șanse de victorie… Recenzie „Omul invizibil” de H.G. Wells; „Asasinarea lui Roger Ackroyd” de Agatha Christie – un roman polițist de nota 10; 25 de cărți ce mi-au marcat primii 25 de ani; (Pentru a bate palma cele 2 FIARE- cei 2 sfintisori ghicesc in carti…) Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii; (Dupa santajul energetic (esuat) si nuclear,urmeaza cel alimentar … )Putin își continuă șantajul la adresa lumii. Un plan ticălos precum cei ce l-au creat și-l susțin; Cele mai cunoscute mistere de pe pământ! Ce merită să știm?De la şantajul cu nuclearul şi gazele, la hrană. Putin arată o nouă sperietoare lumii; Există o “mare probabilitate” ca CPI să emită mai multe mandate de arestare pentru Putin şi alţi înalţi oficiali ruşi… Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului; Adrian Năstase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii ţării (I); Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (II); Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (V); Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”; (Sefii post decembristi au alungat ,milioane de oameni datorita deserviciilor din sanatate,(in)justitie,invatamant,legislatie,birocratie,fiscalitate,imoralitate si batjocorirea valorilor,mineriade ,privati-hotie, etc Dumitru Sandu, sociolog: „Vorbim despre un trend de lunga durata de nemultumire a populatiei din Romania in legatura cu evolutia economica si cu proasta functionare a institutiilor publice.” )…Migratia, fenomenul care a cuprins aproape patru milioane de cetateni: tarile si regiunile in care se stabilesc romanii;Cauzele migrației – de ce migrează oamenii? Migranţii români pot aduce schimbarea acasă; Neîncrederea alungă tinerii din România: Peste 50% dintre copiii români vor să se mute în altă țară; Sondaj: de ce pleacă tinerii din România; Coșmarul unei românce care a lucrat îngrijitoare pentru bătrâni în Germania: ”Am răbdat de foame și de frig!”Salvați Copiii… Drama copiilor care au parintii la munca in strainatate; Salvați Copiii: Povești ale copiilor rămași singuri în țară, cu ambii părinți plecați în străinătate / Maria așteaptă vara pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă; Situația copiilor cu părinți plecați în străinătate; SONDAJ NAȚIONAL: 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate; Acum 25 (peste 30) de ani, în a doua zi de Crăciun, ILIESCU a legalizat AVORTUL. În 1990, s-au produs peste 1 MILION de întreruperi de sarcină; Baptiştii despre avort; Rata avorturilor din România, dublă faţă de media europeană; FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane; ORIGINEA MESIANICĂ A NOII ORDINI MONDIALE; Kremlinul șterge Rusia Kieveană din manualele de istorie; Minciunile Rusiei din anul care a trecut de la invazia Ucrainei; Harta pensiilor speciale. Magistrații iau de 4 ori cât diplomații și de 10 ori cât un fost professor; Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger… Celebrul actor Dustin Hoffman: Sunt un evreu român. Asta e în ADN-ul meu; Baia de padure – cum ne imbunatateste starea de bine; (HALAL justitie…)Vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Dosarul important de care scapă cele două; Adulți și copii cu dizabilități grave „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”; Dumitru Bordeianu- Mărturisiri din mlaştina disperării; Cine conducea rețeaua din spatele azilului groazei din Mureș. Bătrânii erau ținuți ca în lagăre; Cum sunt țepuiți românii: ANPC a descoperit; Cum se razbuna lacomia bancherilor romani si lipsa de intelepciune a BNR si ANPC; (Chemati-l pe Iliescu si pe tot neamul de hoti,corupti,porno-investitori,drogati si…etc sa-si vada recolta!)…Judecatoare despre tatăl șoferului drogat care a omorat doi tineri: Lua casele oamenilor pe care îi împrumuta; (Pentru ca medici/i sunt mituiti, sunt si prostiti…) Poveste incredibilă la Spitalul Județean din Târgu Jiu! O femeie a intrat în operație fără ca ea sau medicii să știe că este de fapt însărcinată. Și încă în luna a noua! Doctorii se pregăteau să o opereze de hernie abdominală;Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală; …(PREGATIREA! “”Mesianicul”” Putin si Popoul RUS il detroneaza si pe Dumnezeu…)Nemurirea și colonizarea spațială. Ce este cosmismul rusesc, mișcarea născută în URSS care i-a inspirat pe Musk și Putin!
Nu urmări eliberarea de pornografie, urmăreşte-L pe Hristos; Eliberat de Pornografie – Marturia lui James; Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate; Te Va Costa Totul; ”Marea Resetare”, respinsă de americani. Sondajul arată că suveranitatea națională este superioară globalismului; Sfinții Închisorilor; Ionel Alexa si…SUPERBA CONFESIUNE A UNEI DOAMNE:Prof.Univ. Dr Doc.ZOE DUMITRESCU BUSULENGA; Venirea Domnului, de E. A. Bremicker; ADN-ul creația a lui Dumnezeu; Meditează La Hristos Indiferent De Cost; Cumparat cu sangele scump al lui Hristos; Isus Hristos este totul,de Jesse Barrington; Isus Hristos, Marele Nostru Preot- de Tim Conway; Alege viața sau pofta, Hristos sau păcatul sexual; Cum ar fi dacă viața gândurilor tale s-ar transmite în direct? FĂRĂ DUMNEZEU, FĂRĂ CULTURĂ- de Anthony Esolen; CREȘTINISM ȘI COSMOPOLITISM (GLOBALISM); (Sfantul)„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”. De ce n-ar mai trebui să credem azi minciunile și propaganda rusă; Pagina de istorie: Stalin și icoanele ortodoxe în care apare; Rusii se inchina la icoana “Sfantului” Stalin. Imaginea Bisericii Ortodoxe Ruse: “amestec de păgânism şi stranie devoţiune laicizată”; Stema Rusiei și cultul personalității patriarhului Kiril – mărul discordiei la o biserică din orașul Sângera. Enoriașă: „Sfântul Stalin și Sfântul Lenin e Dumnezeu.” Preot: „Nu s-a atras atenția. Regret”; Pericolul formalismului; LEGALISMUL? Opt semne ale unui spirit legalist – și cum să te eliberezi; Pildele lui Isus – Zac POONEN; Hristos ne-a făcut liberi’; Cartea Coloseni; Temniţele şi închisorile comuniste din România; Preoţii care ne-au trădat şi au făcut pact cu Securitatea. Lista celor mai cunoscuţi duhovnici români care l-au vândut până şi pe Dumnezeu; Lista turnătorilor de la securitate din sânul BOR. Duhovnicii români care l-au vandut până și pe Dumnezeu; Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista; BOR: Biserică în stat sau biserică de stat? Alianța Iliescu-Teoctist a făcut BOR mai puternică decât oricând. Cum s-au folosit comuniștii de BOR, de ce nu se vorbește despre preoții care au rezistat și nici despre crimele contra greco-catolicilor – Interviu; Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de communism (Satanism)? Securitatea comunistă și colaboratori; (Satanele in sutane nu se dezic nici din cavou…)Monument închinat torționarilor securiști – dezvelit chiar la Pitești, epicentrul atrocităților fostei poliții politice! Au participat pensionari din SRI, SIE și Armată, iar monumentul a primit binecuvântarea Bisericii! Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi; Recenzie la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”; Mâini înzestrate – Ben Carson; Templul Satanic deschide prima clinică de avort cu medicamente religioase; Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata? Baptiștii Sudici dezmoștenesc biserica lui Rick Warren din cauza problemei pastorilor femei; Michael Youssef avertizează că analfabetismul biblic pregătește terenul pentru înșelarea lumii de către Antihrist [PARTEA 1]; Zece atribute ale lui Dumnezeu pe care merită să le cunoști; Ce înseamnă de fapt să iei în deșert Numele Domnului? Care teorie a evoluției? Căderea idolului ’științei stabilite’; [GUEST POST] 7 lucruri pe care SĂ LE FACI și SĂ NU LE FACI pe Social Media în calitate de creștin; 6 rădăcini ale îngrijorării tale și cum să scapi de ele…Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă;(PREGATIREA! “”Mesianicul”” Putin si Popoul RUS il detroneaza si pe Dumnezeu…)Nemurirea și colonizarea spațială. Ce este cosmismul rusesc, mișcarea născută în URSS care i-a inspirat pe Musk și Putin!
…(PREGATIREA! “”Mesianicul”” Putin si Popoul RUS il detroneaza si pe Dumnezeu…)Nemurirea și colonizarea spațială. Ce este cosmismul rusesc, mișcarea născută în URSS care i-a inspirat pe Musk și Putin!
Nemurirea și colonizarea spațială. Ce este cosmismul rusesc, mișcarea născută în URSS care i-a inspirat pe Musk și Putin Data publicării: 06.08.2023 08:00 Elon Musk și Vladimir Putin au fost inspirați de filosofia cosmismului care s-a născut în Rusia sovietică. Foto: Profimedia Iamges DIN ARTICOL De la mistic la sovietic Moștenirea de durată a cosmismului Cosmismul rusesc, o mișcare intelectuală de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a influențat cursa spațială sovietică și transumaniștii contemporani din Silicon Valley. Scopul final este de a obține nemurirea pentru toți și învierea fiecărui suflet care a trăit vreodată. Dar nu s-a oprit aici – omenirea urma să colonizeze cosmosul, asigurându-și existența veșnică, notează, într-o analiză, publicația online El Pais. Cosmismul rusesc a fost o mișcare intelectuală care a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea în Rusia. Aceasta credea într-o legătură profundă între oameni și cosmos, dincolo de viața noastră zilnică, pământească. Deși mișcarea a dispărut de mult timp, ideile sale continuă să inspire personalități influente, precum antreprenorul din domeniul tehnologiei și fondatorul SpaceX, Elon Musk, și președintele rus Vladimir Putin, care intenționează să relanseze explorarea spațială rusă. Ambițiile de nemurire ale cosmismului pot fi văzute și în mișcările transumaniste înrădăcinate în idealurile tehno-utopice din Silicon Valley. Cosmismul rusesc a fost studiat într-o colecție de eseuri editată de filosoful Boris Grois și în mai recentul „Lenin Walked on the Moon” (2023) de Michel Eltchaninoff. Colecția lui Grois îl prezintă pe unul dintre fondatorii cosmismului, Nikolai Fiodorov, care a refuzat să publice în timpul vieții sale, restrângând ideile sale într-un cerc de prieteni și colaboratori. Printre alți colaboratori se numără omul de știință sovietic din domeniul spațial Konstantin Țiolkovski, Alexander Bogdanov și Alexander Cijevski. Cosmismul a atras o mare varietate de persoane, inclusiv anarhiști radicali, poeți ocultiști, activiști revoluționari, filosofi, romancieri utopici și oameni de știință pionieri în domeniul călătoriilor spațiale. Ideile lui Fiodorov au fost, de asemenea, admirate și de renumiții autori ruși Tolstoi și Dostoievski. Konstantin Țiolkovski (1857-1935), cercetător rus de rachete, pionier al teoriei astronautice, la lucru. Foto: Profimedia Images Potrivit lui Grois, cosmismul a rămas în mare parte ascuns, în ciuda domeniului său vast de aplicare. Acest lucru s-a întâmplat din cauza suprimării staliniste a progreselor filozofice și artistice semnificative care au luat naștere în Rusia la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, cum ar fi teosofia și suprematismul lui Malevici. Cu toate acestea, cosmismul a influențat profund nucleul Uniunii Sovietice, modelându-i credințele și aspirațiile fundamentale. De la mistic la sovietic Conceptul de cosmism, care urmărea să imortalizeze umanitatea și să exploreze vasta întindere a spațiului, a luat naștere la sfârșitul secolului al XIX-lea, scrie Eltchaninoff. A apărut într-o perioadă de renaștere religioasă și de creștere a încrederii în progresele științifice. Deși Fiodorov nu a îmbrățișat ideologiile marxiste, ideile sale cosmiste au devenit interconectate cu viziunea revoluționară a unei noi umanități care a apărut în urma Revoluției bolșevice din 1917. Drept urmare, unii intelectuali și lideri revoluționari au îmbrățișat cosmismul și au imaginat un homo sovieticus – o nouă persoană sovietică – care ar putea sfida moartea și scăpa de gravitația terestră. Soiuz T-9. Foto: Profimedia Images Trupul lui Vladimir Ilici Lenin, liderul revoluției sovietice, este în prezent conservat într-un mausoleu din Piața Roșie din Moscova. Acesta nu a fost doar un tribut adus importanței sale, ci și o aliniere intenționată la filosofia lui Fiodorov. Potrivit istoricului Martín Baña, „Politicianul însărcinat cu mumificarea lui Lenin – Leonid Krasin – a fost profund influențat de ideile lui Fiodorov, și nu doar îi aducea un omagiu”. Conservarea trupului lui Lenin reprezenta ideea că omenirea, atunci când se va elibera de capitalism, ar putea atinge nemurirea, iar Lenin ar fi printre primii care ar fi înviat. În același timp, un asociat al lui Lenin, pe nume Alexander Bogdanov, a efectuat experimente cu transfuzii de sânge, cu scopul de a obține tinerețea veșnică, în timp ce Uniunea Sovietică se angaja activ într-o cursă spațială cu Statele Unite. Corpul îmbălsămat al lui Vladimir Lenin în Mausoleul din Piața Roșie, Moscova. (1993) Foto: Profimedia Images URSS a lansat cu succes primul satelit – Sputnik – pe orbită în octombrie 1957. O lună mai târziu, au trimis prima ființă vie în spațiu – un câine pe nume Laika. Apoi, în 1961, rusul Iuri Gagarin a devenit primul om în spațiu. Statele Unite au preluat conducerea prin trimiterea cu succes a primului om care a pășit pe Lună, dar există o dezbatere continuă cu privire la care țară a realizat mai multe în domeniul explorării spațiale în acea perioadă. Potrivit lui Eltchaninoff, cosmismul a fost o ideologie secretă a Uniunii Sovietice. De fapt, Țiolkovski, fizicianul și omul de știință al rachetelor, aclamat drept „părintele cosmonauticii”, era dedicat cosmismului și a făcut din acesta o temă intelectuală majoră în programul spațial sovietic. „Țiolkovski a adus de fapt mai mult decât o filosofie și o etică spațială în program. A depășit competiția geopolitică a Războiului Rece și a urmărit să răspândească comunismul în întregul univers”, a declarat Baña. Dintr-o serie de felicitări pentru Brooke Bond Tea (1973): „Cursa în Spațiu”, ilustrată de David Lawson; imagine color ilustrată cu Sputnik I. Foto: Profimedia Images Precum multe alte mișcări utopice, cosmismul a apărut în urma secularizării care a urmat Iluminismului și Revoluției Industriale. Odată cu renunțarea la un plan divin, după cum spune Max Weber, lumea devine dezamăgită. Teologia cedează locul tehnologiei, iar planificarea politică și economică rațională înlocuiește planul lui Dumnezeu. Potrivit lui Grois, cosmismul duce acest lucru la extrem, pledând pentru controlul statului asupra spațiului și pentru nemurirea fiecărui cetățean. Potrivit cosmismului, realizarea adevăratei justiții implică nu numai obținerea nemuririi, ci și învierea generațiilor trecute care au trăit într-o lume mai puțin avansată din punct de vedere tehnologic. Popularea cosmosului era o soluție parțială la problema suprapopulării care ar fi fost cauzată de învierea în masă. Deși aceste idei pot părea fanteziste, Grois le vede ca pe o expresie a obiectivelor finale ale statului biopolitic modern, cum ar fi securitatea ecologică și asistența medicală universală (în termeni foucauldieni). Cosmismul este deosebit prin faptul că se concentrează pe tehnologie, în ciuda faptului că nu are nicio bază științifică sau tehnică. În afară de Țiolkovski, Fiodorov și adepții săi nu aveau pregătire științifică și nu erau afiliați la instituții de cercetare. „Chiar dacă Fiodorov și Bogdanov foloseau un limbaj științific, acesta era adesea învechit, inexact și trecea în plan secundar față de sistemul filosofic pe care îl îmbrățișau. Ei nici măcar nu au contribuit la stabilirea unei paradigme sau școli alternative”, a declarat istoricul Alejandro Galliano. De fapt, Fiodorov credea că va fi nevoie de secole pentru ca visul cosmist să devină realitate. Vladimir Lenin (1870-1924) și Alexander Bogdanov (1873-1928) jucând șah în timpul unei vizite la Maxim Gorki (1868-1936). Capri, Italia (1908), Foto: Profimedia Images Moștenirea de durată a cosmismului Cosmismul este evident în diverse aspecte ale vieții contemporane. El apare în mișcările ecologice, în special în fața crizei climatice. Condițiile de pe Pământ afectează în mod direct viața, iar Pământul însuși se bazează pe mediul său cosmic. Efectuăm cercetări pentru a preveni coliziunile cu asteroizi și chiar luăm în considerare posibilitatea de a căuta refugiu pe alte planete dacă a noastră este în pericol. Cosmismul pune viața umană mai presus de toate, reflectând o mentalitate modernă care persistă și astăzi, potrivit lui Grois. Konstantin Țiolkovski alături de scriitorul Konstantin Altaiski-Korolev. Foto: Profimedia Images Influența cosmismului poate fi observată și în transumanismul actual, care urmărește prelungirea vieții și depășirea morții. Cu toate acestea, textele cosmiste au fost considerate de nișă și nu au fost citite pe scară largă de transumaniști, inclusiv personalități de avangardă precum J.B.S. Haldane și J.D. Bernal la începutul secolului XX. „A doua generație de transumanism, cea pe care o avem acum, provine dintr-un univers intelectual complet diferit. Ea își are originea în mișcarea extropiană din California în anii 1980, care este anarho-capitalistă, analitică din punct de vedere filosofic și libertariană din punct de vedere politic. Este mult mai apropiată de Silicon Valley decât de Moscova”, a declarat Galliano. În prezent, Statele Unite și Rusia sunt singurele țări care au companii dedicate crioconservării ființelor umane. „Cu toate acestea, atât cosmismul, cât și transumanismul timpuriu știau că revoluția tehnico-științifică va transforma natura umană. Mai important, au recunoscut nevoia unui cadru filosofic, religios și estetic care să-i dea un sens și să împiedice ca aceasta să degenereze în nihilism”, a declarat Galliano. Antreprenorul din domeniul tehnologiei și fondatorul SpaceX, Elon Musk, lucrează la privatizarea explorării spațiale, cu scopul de a ajunge într-o bună zi pe Marte. El se inspiră din cosmistul Țiolkovski și chiar l-a citat, spunând: „Pământul este locul unde a început omenirea, dar nu putem rămâne aici pentru totdeauna. Este timpul să explorăm stelele și să extindem conștiința umană”. Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a investit atât în rachete, cât și în companii axate pe prelungirea vieții. Fondatorii Google, Sergey Brin și Larry Page, sunt, de asemenea, implicați în acest proiect, iar Page a înființat Calico Life Sciences, o filială a Alphabet axată pe sănătate, bunăstare și longevitate. Fondatorul PayPal și anarho-capitalistul Peter Thiel a declarat adesea că nu crede în „ideologia inevitabilității morții fiecărui individ”. „To Be a Machine” (2017), de Mark O’Connel, urmărește evoluția transumaniștilor din Silicon Valley care încearcă să se sustragă morții prin crearea unor mașini hiperinteligente. Fondatorul SpaceX, Elon Musk, cu un model al rachetei Falcon Heavy.
Președintele rus Vladimir Putin face adesea referire la Țiolkovski pentru a sublinia contribuția Rusiei la știința spațială și la cosmism, iar în 2007 a vizitat casa-muzeu a lui Țiolkovski pentru a-i aduce un omagiu. Putin se folosește de cosmism pentru a-și susține rezistența mesianică rusă față de Occidentul materialist. „Cosmismul, această mișcare europeană mai puțin cunoscută, continuă să meargă mai departe cu propria sa istorie unică”, scrie Eltchaninoff. Vladimir Putin în vizită la Muzeul Țiolkovski de Istorie Cosmonautică Sovietică în Kaluga (2007).
Editor : A.C.
https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/nemurirea-si-colonizarea-spatiala-ce-este-cosmismul-rusesc-miscarea-nascuta-in-urss-care-i-a-inspirat-pe-musk-si-putin-2454265
/////////////////////////////////////////////////////////////////
https://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////
6 rădăcini ale îngrijorării tale și cum să scapi de ele
YEARS AGO
Într-o lume plină de atâtea incertitudini, oricare dintre noi se poate găsi adesea într-o stare de panică sau îngrijorare. Ca oameni, ne găsim tot mai frecvent într-o rutină de îngrijorare din diferite motive. Cu toate acestea, în calitate de credincioși în Dumnezeul cel viu, nu numai că îngrijorarea este un păcat, ci este și inutilă. Când ne îngrijorăm, ne îndoim de Dumnezeu și de capacitatea Sa de a ne îngriji de nevoile noastre. Dar întrebarea este de ce ne îngrijorăm atât de mult?
Aruncați o privire la lista de mai jos cu câteva motive pentru care ne îngrijorăm și de ce nu ar trebui să stagnăm în această stare.
- Dorința după control total
Vrem un control total asupra fiecărei circumstanțe din viața noastră. De ce? Pentru că ne temem de necunoscut. Credem că, dacă știm ce urmează, putem modifica rezultatul în beneficiul nostru. Dacă putem modifica rezultatele, putem evita finalurile dureroase sau lecțiile dificile pe care am prefera să nu le învățăm.
Un alt motiv pentru care dorim controlul total este că nu vrem să fim sub puterea altcuiva, de teamă că ne pot limita acțiunile. În calitate de creștini, mersul pe calea uceniciei înseamnă că înțelegem că Dumnezeu este în control.
Ieremia 29:11 ne amintește că Dumnezeu știe planurile pe care le are pentru noi. Toate planurile sunt concepute pentru ca noi să reușim conform voinței Sale pentru viața noastră. Înțelegerea faptului că Dumnezeu controlează înseamnă că avem încredere în El. În calitate de copii ai Săi, este datoria noastră să ne bazăm complet pe El, deoarece El controlează toate lucrurile.
- Teama de eșec
Ne temem de eșec. Eșecul provoacă sentimente de dezamăgire și rușine profundă. Sentimentele de rușine profundă te fac să adopți următoarele ipostaze:
- Îți faci griji cu privire la ce cred alții despre tine.
- Îți faci griji că urmărești obiective și nu le atingi.
- Eșecul te face să-ți faci griji cu privire la dezamăgirea persoanelor a căror opinie o apreciezi.
Aceste ipostaze aduc adesea un sentiment de nevrednicie și îndoială. Cu toate acestea, în calitatea de copiii ai lui Dumnezeu trebuie să ne amintim cine suntem și ai cui suntem.
Deși este posibil să nu atingem un anumit scop la un moment stabilit, sau poate părerea cuiva despre noi se poate schimba, trebuie să ne amintim că suntem aici pentru a-i face plăcere lui Dumnezeu și nu trebuie să ne temem de eșec. De fapt, este înțelept să îmbrățișezi această abordare. Poți învăța multe din ea dacă îți permiți acest lucru, desigur.
- Concentrarea asupra eșecurilor din trecut
Pe măsură ce Dumnezeu continuă să ne binecuvânteze și să ne avanseze, ne amintim adesea de trecutul nostru. Deși nu este nimic în neregulă cu a privi înapoi, pentru a vedea de unde ne-a adus Dumnezeu, trebuie să fim atenți să nu ne întoarcem înapoi în acel spațiu. Adesea, ne simțim vinovați pentru trecutul nostru, pentru lucrurile pe care le-am făcut, care le-am spus sau nu le-am făcut și ne chinuim pe noi înșine. Trebuie să învățăm să recunoaștem sau să trecem dincolo de greșeli cu iertare și să trecem dincolo de ele. Pe măsură ce privim spre trecut, privim printr-o lentilă de recunoștință față de Dumnezeu pentru că ne-a îndepărtat de acesta, și știm – cu deplină încredere – că Dumnezeu poate folosi toate lucrurile spre binele celor care îl iubesc pe El! (Romani 8:28).
- O vedere negativă asupra viitorului tău
A merge înainte și a naviga în lucruri necunoscute poate fi ceva intimidant. De fapt, poate fi de-a dreptul înfricoșător. Avem tendința de a avea o viziune negativă asupra viitorului deoarece acesta aduce schimbări. Schimbarea ne scoate din zonele noastre de confort. A fi în afara zonelor noastre de confort aduce lecții, eșec și creștere, care necesită mai mult efort din partea noastră. Dacă nu dăm mai mult din noi înșine spre ceva nou, atunci vom repeta greșelile din trecut.
Acest lucru ne poate reține de la viitorul nostru strălucitor. Dumnezeu are un plan minunat pentru viețile noastre și trebuie să avem încredere că tot ceea ce are El pentru noi este pentru binele nostru.
Dacă te gândești că ai gânduri negative sau îndoieli cu privire la ceea ce urmează, ia-ți un moment să te oprești, să te rogi, să respiri și să fii recunoscător că ai ceva nou spre care să privești.
- Prea mult social media
Rețelele de socializare sunt o binecuvântare și un blestem. Sunt bune pentru a ne ține la curent cu ceea ce se întâmplă în întreaga lume și pentru a ne ajuta să păstrăm legătura cu familia și prietenii. Cu toate acestea, rețelele de socializare sunt pline de imagini distorsionate, minciuni și mesaje pline de frică.
Dacă te afli scufundat în momente de depresie și disperare, deconectează-te de pe rețelele sociale și pătrunde în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu pentru a citi mesaje de speranță și restaurare.
Tu de fapt vrei să te asiguri că îți umpli mintea și îți uzi spiritul cu lucruri pe care vrei să le crești pentru a te face o persoană mai bună și a te îngrijora mai puțin.
Prea mult din orice este rău pentru sănătatea ta. Prea mult din lucrurile greșite poate fi dăunător sufletului tău. Odată ce începi să te detașezi de social media, vei vedea cum se va schimba viața ta.
- În cele din urmă, o lipsă de încredere în Dumnezeu
De ce ne lipsește încrederea în Dumnezeu? Pentru că relația noastră cu El fluctuează de la o zi la alta. Avem tendința să ne bazăm pe noi înșine pentru a ne rezolva problemele sau pentru a răspunde la întrebări.
Tindem să judecăm cine este Dumnezeu după sentimentele noastre și după circumstanțele noastre. Deși uneori putem simți că este departe, ignorându-ne sau chiar împotriva noastră, dacă susținem aceste atitudini față de Scriptură, ele sunt total false!
Cu toate acestea, în calitate de oameni, operăm cu o cunoaștere finită a lucrurilor. Nu știm totul. De fapt, lucrurile despre care avem cunoștință se datorează faptului că Dumnezeu ne-a permis să le cunoaștem. Este vital pentru noi să ne bazăm pe Dumnezeu pentru îndrumare de-a lungul vieții noastre de zi cu zi.
Cum construiești o încredere solidă în Dumnezeu?
– Citește și studiază zilnic adevărul Cuvântului Său. Dacă nu citești în profunzime Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu în fiecare zi a vieții tale, atunci nu vei ști cine este El, ce a făcut El sau ce poate face pentru tine.
– Comunică cu Dumnezeu prin rugăciune. Înainte de a începe fiecare zi, ia-ți un moment pentru a te ruga cu sinceritate lui Dumnezeu. Pune toate poverile tale asupra Lui, cere-i îndrumare pentru ziua respectivă și cum îl poți onora. Pentru a face lucrurile cu un pas mai departe, stabilește un timp de rugăciune ca parte a rutinei tale de dimineață, astfel încât să devină un obicei.
– Înțelege cine este Dumnezeu pentru tine. De multe ori suntem atât de concentrați asupra a cine este Dumnezeu în calitatea de Creator al tuturor lucrurilor, dar rareori ne luăm timp pentru a înțelege pe deplin cine este El pentru noi, personal. Ia-ți ceva timp pentru a reflecta asupra modului în care Dumnezeu te-a adus prin vremurile trecute, a modului în care El te ține în prezent și începe să ai încredere în El pentru viitorul tău.
Poți să îți scrii reflecțiile într-un jurnal, să meditezi sau pur și simplu să îți iei un “timp liber” pentru a-ți aduna gândurile. Orice ai decide să faci, asigură-te că aduce o mai bună înțelegere a ceea ce știi tu că este Dumnezeu.
– Fii intenționat în a crea o relație reală cu El. Fă-ți timp în fiecare zi pentru a construi în mod deliberat o relație profundă cu Dumnezeu. Parcurge pașii menționați mai sus împreună cu ascultarea Cuvântului propovăduit, participă la studii biblice sau meditează la bunătatea Lui pentru a te ajuta să îți dezvolți relația cu El.
Alege să întreprinzi acțiuni zilnice pentru a te aduce mai aproape de Dumnezeu și urmărește modul cum se schimbă mersul tău cu El. Același mod în care depui energie și efort în construirea de relații pământești ar trebui să fie același mod în care depui energie în relația ta cu Dumnezeu.
În timp ce mulți dintre noi sunt deseori afectați de îngrijorare, trebuie să ne amintim că, pentru a atenua această emoție, trebuie să ne încredem în totalitate în Dumnezeu.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce încrederea în Dumnezeu este cel mai bun lucru pentru viața ta, aruncă o privire mai jos pe lista scurtă a motivelor pentru care Dumnezeu merită toată încrederea noastră.
3 mari motive pentru care Dumnezeu merită încrederea ta
- Emoțiile umane sunt instabile. Când circumstanțele nu reușesc să meargă în direcția respectivă, anticipăm gândurile noastre și acțiunile se schimbă. Îndoiala începe să crească. Panica se instaurează și devenim confuzi. Nu putem depinde de noi înșine așa cum putem depinde de Dumnezeu pentru că suntem creaturi conduse emoțional.
Când oamenii sunt conduși de emoțiile lor, aceștia reacționează irațional și lucrurile se pot agrava. Dumnezeu nu se mișcă în emoții. Dumnezeu este Omniscient. El știe totul. El folosește înțelepciunea Sa infinită pentru a ne ghida în viața noastră de zi cu zi. În timp ce El înțelege emoțiile noastre și știe cum vom răspunde la lucruri, El știe și rezultatul tuturor. De aceea este vital să avem încredere deplină în El.
- Ochii omului nu pot vedea întreaga imagine. Dumnezeu este Omniprezent. El este peste tot în același timp. El vede viitorul înainte de tine. El este alături de noi la fiecare pas pentru a ne conduce și a ne ghida în direcția cea bună. Depinde de noi să-L urmăm și să ne bazăm pe El.
- Dumnezeu este omnipotent. El poate face orice dincolo de ceea ce știm. Nu pot înțelege niciodată de ce este atât de dificil pentru noi să avem deplină credință și încredere în Dumnezeu. El este același Dumnezeu care a despărțit Marea Roșie pentru ca ai Săi copii să meargă ca pe uscat spre libertate, El este același Dumnezeu care și-a trimis Fiul Său să moară pentru păcătoși și El este același Dumnezeu care nu se schimbă niciodată.
Cred că încrederea în Dumnezeu poate fi greu de realizat datorită relației slabe pe care o avem cu El. El se așteaptă ca noi să apelăm la El și să umblăm zilnic cu El. Mersul cu Dumnezeu este primul pas către încrederea în El.
Dacă te simți copleșit de diferite probleme ale inimii, ia-ți un moment să te rogi și să vorbești cu sinceritate cu Dumnezeu despre asta. Îngrijorarea este un răspuns uman la circumstanțele pe care nu le putem controla sau teama de necunoscut.
Deși este firesc pentru noi să ne îngrijorăm, este o reacție inutilă la situații pe care nu le putem controla, mai ales atunci când noi, creștinii, știm cine controlează totul.
Este ca și cum spune cântecul: “… Oh, ce pace pierdem adesea, oh ce durere inutilă purtăm; totul pentru că nu ducem toate la Dumnezeu în rugăciune”.
NOTĂ: Materialul de mai sus a fost scris de Liz Lampkin pe 10 martie 2021 în site-ul CrossWalk.com, de unde a fost preluat și adaptat. Liz este o experimentată scriitoare, profesoară și vorbitoare. Ea este o susținătoare a persoanelor singure pe care le încurajează să trăiască cea mai bună viață pe calea lui Dumnezeu. Urmăriți-o pe Instagram @Liz_Lampkin. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să specificați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim și să păstrați toate link-urile din el. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.com/2021/03/6-radacini-ale-ingrijorarii-tale-si-cum.html
/////////////////////////////////////////
[GUEST POST] 7 lucruri pe care SĂ LE FACI și SĂ NU LE FACI pe Social Media în calitate de creștin
DAYS AGO
Cu câțiva ani în urmă, câțiva prieteni creștini au decis să părăsească Facebook pentru una dintre platformele de socializare mai conservatoare. Nu numai că au considerat că mediul devenise prea ostil față de creștini, dar au vrut, de asemenea, să se distanțeze de valorile lumești afișate și celebrate în mod deschis pe platformă. Nu aș putea să nu fiu de acord cu evaluarea lor. Facebook și majoritatea celorlalte platforme de socializare înăbușă și ridiculizează adesea exprimarea valorilor creștine. Acestea susțin și încurajează fără scuze valori și comportamente care contrazic standardele lui Dumnezeu. Dar am decis să rămân.
De ce ar trebui creștinii să aibă o prezență pe rețelele de socializare?
Motivele pentru care unii dintre prietenii mei au părăsit Facebook au fost, de asemenea, principalele motive pentru care am ales să rămân. Ca și restul lumii, social media este un loc întunecat care are nevoie de lumina lui Isus.
Social media nu va dispărea prea curând. Utilizarea acesteia – atât în ceea ce privește numărul de utilizatori, cât și timpul petrecut zilnic – crește în fiecare an. Potrivit unui raport realizat în 2022 de Hootsuite, 75% din populația mondială cu vârsta de 13 ani și peste utilizează social media. Această bucată este de 75% pentru America de Nord. Iar prezența în social media atinge un procent uriaș de 93% dintre cei care folosesc internetul.
Social media nu numai că este ferm înrădăcinată în cultură, dar contribuie și la modelarea acesteia. Oriunde își petrec oamenii atât de mult timp, acest lucru va avea un impact asupra inimilor și minților lor. Același studiu al celor de la Hootsuite a oferit, de asemenea, statistici cu privire la timpul pe care oamenii îl petrec zilnic pe social media. În întreaga lume, utilizatorii petrec în medie 2 ore și 28 de minute în fiecare zi pe social media. Media zilnică pentru americani este doar puțin mai mică, de 2 ore și 11 minute.
Notă: Aceste medii sunt ușor mai mari pentru femei decât pentru bărbați. De asemenea, media crește pe măsură ce scade vârsta. De exemplu, femeile cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani petrec în medie 3 ore și 10 minute pe zi pe rețelele sociale.
Creștinul american mediu petrece zilnic cel puțin de două ori mai mult timp pe rețelele de socializare decât se roagă și citește Biblia. Și petrecem cam același timp de conectare acolo în fiecare zi cât petrecem în biserică în fiecare săptămână.
Social media nu este rea. Este un instrument neutru care poate fi folosit în bine sau în rău. Dacă o folosim corect, social media poate fi un instrument puternic pentru evanghelizare și ucenicizare. Din păcate, nu doar lumea seculară folosește social media ca armă. Uneori, creștinii – fie că ne dăm seama sau nu – folosesc social media în moduri care îi rănesc pe alții și dezonorează numele lui Hristos.
Într-un răspuns audio la întrebarea „Ar trebui creștinii să fie prezenți pe rețelele de socializare?”, Paul Tripp a subliniat natura neutră a rețelelor de socializare și potențialul lor atât spre bine, cât și spre rău: „Cred că rețelele de socializare sunt ca o șurubelniță. Cu o șurubelniță, poți construi lucruri frumoase, lucruri mecanice minunate; dar poți, de asemenea, să înjunghii pe cineva în față cu ea. Este doar o unealtă, iar social media este o unealtă care poate fi folosită pentru un bine enorm.”
Poate că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este „Ar trebui creștinii să fie în social media?”, ci mai degrabă, „Cum ar trebui să acționeze creștinii în social media?”.
Principii scripturale pentru interacțiunea de pe rețelele de socializare
Am văzut o gamă largă în ceea ce privește natura interacțiunii creștinilor cu cultura seculară în social media. De exemplu, în 2015, când Curtea Supremă din America a confirmat căsătoria între persoane de același sex pentru toate cele 50 de state din America de Nord, mulți creștini au adăugat curcubeie la fotografiile lor de profil din social media. Fie din ignoranță scripturală, fie dintr-o încercare greșită de a fi solidari sau să se raporteze la aceasta…, acești credincioși s-au aliniat în mod public cu un comportament nefiresc.
La celălalt capăt al spectrului, am văzut creștini care au postat diatribe dogmatice împotriva anumitor comportamente sau evenimente pe care cultura noastră nu numai că le acceptă, ci chiar le sărbătorește. Recent, un creștin de pe Instagram s-a pronunțat cu tărie împotriva campaniei publicitare a companiei Bud Light care a prezentat un purtător de cuvânt transsexual. Așa cum era de așteptat, postarea ei a încurajat o discuție aprinsă în comentarii.
Așadar, care este poziția biblică? Deși Biblia nu se referă în mod specific la social media, Dumnezeu oferă o mulțime de principii spirituale atemporale pe care le putem aplica.
Un principiu primordial este acela că responsabilitatea creștinului față de lume este diferită de responsabilitatea noastră față de alți creștini. În timp ce Dumnezeu le poruncește creștinilor să se ajute unii pe alții să trăiască o viață sfântă, care să fie pe placul lui Dumnezeu (1 Corinteni 5:1-8), principala noastră directivă cu lumea pierdută este de a le face cunoștință cu Isus. Următoarele principii biblice pun bazele unor puncte despre „ce nu trebuie și ce trebuie să facem” pe social media.
Trebuie să chemăm lumea pierdută să se împace cu Isus (1 Corinteni 2:1-5, Matei 28:19-20, 2 Corinteni 5:18-21).
Nu este treaba unui creștin să judece comportamentul necredincioșilor (1 Corinteni 5:12-13).
Cei pierduți își vor închide urechile la condamnarea comportamentului lor. Fără Duhul Sfânt care locuiește în ei, totul sună pur și simplu stupid (1 Corinteni 2:14).
Deși Dumnezeu le poruncește creștinilor să nu se conformeze lumii, El nu ne cheamă să ne izolăm de ea (Romani 12:2, 1 Corinteni 5:9-10, Ioan 17:15-18).
Comunicarea și conversația creștinului cu necreștinul trebuie să fie întotdeauna amabilă, înțeleaptă, blândă, respectuoasă și plină de farmec (Efeseni 4:29, Coloseni 4:2-6, 1 Petru 3:15-16).
7 lucruri pe care NU TREBUIE să le facă creștinii pe social media
- Nu susțineți și nu încurajați comportamente neevlavioase (Efeseni 5:6-11) – Aflați ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu despre subiectele fierbinți ale culturii noastre înainte de a vă alinia la orice eveniment actual sau problemă în vogă.
- Nu condamnați un comportament pe care cultura îl acceptă pe scară largă sau chiar îl sărbătorește (Faptele Apostolilor 19:37) – Nu „atacați cultura”. Deoarece rețelele de socializare includ atât creștini, cât și necreștini, este mult mai bine să păstrezi tăcerea asupra unei probleme decât să închizi urechile celor pierduți la mesajul lui Isus. Creștinii pot – și ar trebui – să lucreze pentru o schimbare în viața reală, dar este prea polarizant pentru social media. (Pentru mai multe informații despre acest subiect, vezi „Ar trebui creștinii să judece lumea?”)
- Nu postați nimic care ar putea declanșa o ceartă (2 Timotei 2:23-24) – Gândiți-vă la rezultatele potențiale înainte de a posta. Evitați certurile inutile, îndepărtându-vă de politică și de alte subiecte combustibile. Nu ripostați și nu înstrăinați.
- Nu vorbiți în mod negativ despre biserică sau despre alți creștini (1 Corinteni 6:1-6) – Nu expuneți în public argumentele sau rufele murdare ale bisericii. Aceste conversații ar trebui să aibă loc în contextul bisericii.
- Nu vă certați cu alți creștini (Romani 14:1) – Este puțin probabil să rezolvăm dezbateri creștine precum cea dintre pre sau post-milenarism sau rolul femeilor în slujire. Aceste argumente publice nu fac decât să evidențieze diviziunea din biserică. Păstrați aceste discuții pentru un context creștin.
- Nu afișați caracteristici neevlavioase în interacțiunea voastră (Efeseni 4:25-32) – Oamenii spun lucruri pe rețelele de socializare pe care nu le-ar spune niciodată față în față. Chiar și creștinii afișează adesea furie, bârfe, plângeri și lipsă de respect. Ne certăm cu persoane pe care nici măcar nu le cunoaștem. Haideți să fim mai buni decât atât. Nu mușca momeala aruncată. Nu răspundeți la comentariile negative. Dacă una dintre postările tale generează în mod neașteptat o interacțiune negativă, șterge-o!
- Nu fi enervant – Bine, recunosc, acest ultim lucru s-ar putea să nu se bazeze direct pe un principiu biblic, ci doar pe bunul simț și curtenie. Nu postați ceva „criptic” sau vag precum „Vă rog să vă rugați pentru mine! S-a întâmplat ceva teribil!” sau „Aceasta este cea mai proastă zi din viața mea”. Fie dați o explicație de bază, fie sunați-vă în schimb cel mai bun prieten. Nu faceți din a da like sau a împărtăși (share) ceva un test de credință. De exemplu, „Dacă îl iubești pe Isus, vei…” Nu etichetați oamenii în masă și nu faceți mesaje de grup uriașe. Și, nu adăugați persoane într-un grup fără permisiune.
7 lucruri pe care TREBUIE să le facă creștinii pe social media
- Să-L glorificați pe Isus (1 Corinteni 10:31) – Lumea este un loc întunecat. Haideți să fim o lumină în întuneric.
- Modelează un stil de viață evlavios (1 Petru 2:11-12) – Necreștinii citează în mod regulat ipocrizia în rândul creștinilor ca fiind motivul principal pentru care resping creștinismul. Dar, atunci când creștinii refuză să se conformeze lumii, oamenii observă. O viață asemănătoare cu cea a lui Hristos îi îndreaptă pe oameni spre Isus și îi determină să-L slăvească pe Dumnezeu.
- Păstrați conversațiile cu potențial de dezbinare pentru viața reală (Coloseni 4:5-6) – Aveți conversații „credincioase” în cadrul bisericii, nu în public – certurile publice dăunează bisericii și numelui lui Isus. Dacă cineva vă cere direct părerea cu privire la o problemă culturală care provoacă diviziuni, purtați o conversație plină de bunăvoință în contextul relației, nu în public. Pregătește-te știind ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.
- Respectați regulile social media (Romani 13:1-7) – Dacă voi fi dat afară de pe o platformă social media, vreau să fie pentru că am împărtășit Evanghelia, nu pentru că am încălcat regulile. Cunoaște standardele și regulile platformelor pe care activezi. S-ar putea să nu ne placă sau să nu fim de acord cu regulile, dar este totuși prerogativa lor să le facă și să le aplice consecințe celor care le încalcă.
- Verifică tot ceea ce postezi sau împărtășești (Coloseni 3:9) – Verifică veridicitatea oricărei informații sau știri înainte de a posta sau împărtăși. Dacă nu o poți verifica, nu o împărtăși.
- Împărtășiți călătoria voastră de credință (1 Petru 3:15) – Fiți reali și transparenți – până la un anumit punct, desigur! Arătați că sunteți o persoană „reală”; nu încercați să păreți „super spiritual”. Scrieți despre ceea ce înseamnă Isus pentru voi și despre diferența pe care o face El în viața voastră astăzi.
- Încercați să adăugați valoare (Filipeni 2:2-4) – Fiți încurajatori pentru toți. Dați mult mai mult decât „cereți”. Memoriile „spirituale” pot fi încurajatoare, dar un flux nesfârșit nu este neapărat de ajutor. Gândește-te la moduri în care poți oferi ajutor practic și direcție. De exemplu, eu conduc un grup de citire zilnică a Bibliei pentru femei pe Facebook. Citim câte o carte biblică pe rând, eu postez comentarii și întrebări și discutăm împreună.
Kathy Howard – foto preluat de pe crosswalk.com
Notă: Acest material a fost scris de autoarea Kathy Howard (foto alăturat) pe site-ul CrossWalk.com pe 13 iunie 2023, de unde a fost preluat și adaptat. Ea are un master în educație creștină de la Canadian Southern Baptist Seminary. Ea face parte din echipa de formare a LifeWay Women’s Ministry și predă Biblia de peste 30 de ani într-o mare varietate de locuri. Kathy este autoarea premiată a 12 cărți, printre care Heirloom: Living and Leaving a Legacy of Faith (Moștenire: Trăind și lăsând o moștenire de credință) și seria devoțională plină de substanță „Deep Rooted” (Adânc înrădăcinați). Kathy și soțul ei locuiesc în nordul Texasului. Ei au trei copii căsătoriți, șase nepoți și un câine accidental. Găsiți resurse gratuite de ucenicie la KathyHoward.org și conectați-vă cu Kathy pe Facebook,Instagram și YouTube. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.com/2023/08/guest-post-7-lucruri-care-sa-le-faci-si.html
/////////////////////////////////
Care teorie a evoluției? Căderea idolului ’științei stabilite’
DAYS AGO
În 1973, biologul evoluționist Theodosius Dobzhansky scria că „nimic în biologie nu are sens decât în lumina evoluției”. Aproape 50 de ani mai târziu, un număr tot mai mare de oameni de știință se întreabă dacă evoluția are vreun sens în lumina a ceea ce știm acum din biologie.
Un eseu recent de lungă durată din The Guardian semnalează cât de urgentă a devenit problema pentru cea mai dominantă teorie din istoria științelor. În el, autorul Stephen Buranyi, dă glas unui număr tot mai mare de oameni de știință care cred că este timpul pentru o „nouă teorie a evoluției”.
Multă vreme, descendența cu ușoare modificări și selecția naturală au fost „povestea de bază” (și aș adăuga eu, de necontestat) a evoluției.” Organismele se schimbă, iar cele care supraviețuiesc transmit trăsături. Deși a fost puțin masificată pentru a încorpora descoperirea ADN-ului, teoria evoluției prin selecție naturală a dominat timp de 150 de ani, în special în biologie. „Dorința de a supraviețui” este creditată ca fiind forța creatoare din spatele întregii măiestrii și inginerii pe care o vedem în natură.
„Problema”, scrie Buranyi, este că, „potrivit unui număr tot mai mare de oameni de știință”, această poveste de bază este „absurd de crudă și înșelătoare”. În primul rând, evoluția darwinistă presupune multe din ceea ce trebuie să explice. De exemplu, luați în considerare originea celulelor sensibile la lumină care s-au rearanjat pentru a deveni primul ochi, sau a vaselor de sânge care au devenit prima placentă. Cum au luat naștere aceste lucruri? Potrivit unui biolog de la Universitatea din Indiana, „încă nu avem un răspuns bun. Ideea clasică a schimbării treptate, un accident fericit la un moment dat”, spune el, „nu a avut nici un succes până acum”.
Acest dubiu științific cu privire la Darwin a fost înăbușit de ceva vreme. În 2014, un articol din revista Nature, scris în comun de opt oameni de știință din diverse domenii, susținea că teoria evoluționistă are nevoie de o regândire serioasă. Aceștia au numit regândirea propusă de ei „Sinteza evolutivă extinsă”, iar un an mai târziu, Societatea Regală din Londra a organizat o conferință pentru a o discuta.
Alături de punctele moarte darwiniste, cum ar fi originea ochiului, Sinteza Extinsă încearcă să abordeze descoperirea epigeneticii, un domeniu emergent care studiază trăsăturile moștenite care nu sunt mediate de ADN. Apoi, mai sunt mutațiile rapide care se sustrag selecției naturale, o arhivă fosilă care pare să se deplaseze în „explozii scurte și concentrate” (sau „explozii”) și ceva numit „plasticitate”, care este abilitatea pe care știm acum că o au ființele vii de a se adapta fizic la mediul lor într-o singură generație, fără a evolua genetic.
Toate aceste descoperiri – unele recente, altele ignorate de mult timp de către curentul biologic dominant – contestă selecția naturală ca fiind „marea teorie” a vieții. Toate acestea sugerează că ființele vii sunt minuni și mistere mai mari decât ne-am imaginat vreodată. Și, în mod nesurprinzător, toate aceste descoperiri au fost controversate.
Articolul din The Guardian a descris modul în care oamenii de știință de la Royal Society și laureații Premiului Nobel au boicotat deopotrivă conferința, atacând sinteza extinsă ca fiind „iritantă” și „rușinoasă”, iar pe susținătorii ei ca fiind „revoluționari”. După cum a explicat în mod util Gerd Müller, șeful departamentului de biologie teoretică de la Universitatea din Viena: „Părți ale sintezei moderne sunt adânc înrădăcinate în întreaga comunitate științifică, în rețelele de finanțare, posturi, catedre. Este o întreagă industrie”.
O astfel de rezistență nu este prea surprinzătoare pentru oricine a fost atent. Orice contestare a teoriei consacrate a originilor vieții, fie că vine din partea oamenilor de știință care cred în Biblie sau a teoreticienilor proiectului inteligent, a fost demult respinsă ca fiind religie în halat de laborator.
Obiceiul de a se fixa pe o dogmă și de a o numi „știință stabilită” este doar o știință proastă care ne împiedică să înțelegem lumea. Este un fel de idolatrie care plasează „știința” în locul lui Dumnezeu, numește anumiți oameni de știință ca fiind preoți capabili să dea răspunsuri pe care nici un om failibil nu le poate oferi și se preface că are certitudini acolo unde rămân întrebări reale. Marea ironie este că această imagine a oamenilor de știință ca preoți infailibili îi face să pară ca o caricatură a călugărilor medievali care îl acuză pe eroul lor Galileo de erezie pentru că s-a abătut de la consens.
Pe măsură ce provocările la adresa lui Darwin se înmulțesc, ar trebui să fim capabili să articulăm de ce „știința așezată” face un dumnezeu atât de slab. Și ar trebui să încurajăm știința și oamenii de știință care contestă această veche teorie transformată în dogmă și să o supunem la propriile standarde. La urma urmei, dacă evoluția darwiniană este atât de nepotrivită pe cât pare acum, nu ar trebui să supraviețuiască.
Acest material a fost publicat pe 10 august 2023 în Christian Headlines (de unde a fost preluat) de către John Stonestreet în cadrul secțiunii BreakPoint, care este un program al Colson Center for Christian Worldview. Comentariile BreakPoint oferă un conținut incisiv pe care oamenii nu-l pot găsi în altă parte; un conținut care trece prin ceața relativismului și a ciclului de știri cu adevăr și compasiune. Fondat de Chuck Colson (1931 – 2012) în 1991 ca emisiune radiofonică zilnică, BreakPoint oferă o perspectivă creștină asupra știrilor și tendințelor actuale. Astăzi, o puteți obține în format scris și într-o varietate de formate audio: pe web, la radio sau pe aplicația dvs. preferată de podcast în mișcare.
John Stonestreet este președintele Centrului Colson pentru viziune creștină asupra lumii și gazda emisiunii radiofonice BreakPoint, un program radiofonic național zilnic care oferă comentarii provocatoare asupra evenimentelor actuale și a problemelor de viață dintr-o perspectivă biblică. John deține diplome de la Trinity Evangelical Divinity School (IL) și Bryan College (TN) și este coautor al cărții Making Sense of Your World: A Biblical Worldview (Dă sens lumii tale: O viziune biblică asupra lumii), care poate fi comandată făcând click pe copertă sau pe titlul ei. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim și să păstrați toate link-urile din el. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.com/2023/08/care-teorie-evolutiei-caderea-idolului.html
////////////////////////////////////
Ce înseamnă de fapt să iei în deșert Numele Domnului?
YEARS AGO
https://crestinismtrait.blogspot.com/2021/06/ce-inseamna-de-fapt-sa-iei-in-desert.html
Un individ cu o lamă privește în sus – foto de Severin Höin – unsplash.com”Să nu iei în deșert Numele Domnului”. Părinții au spus asta copiilor. Un prieten i-a spus acest lucru altui prieten. Aceasta este o frază obișnuită în multe cercuri creștine. Ideea de a lua numele Domnului în zadar este atât de renumită încât chiar și necredincioșii au o oarecare înțelegere cu privire la acest verset.
Oamenii atribuie adesea că ”luarea numelui Domnului în zadar” înseamnă a folosi cuvântul „Dumnezeu” împreună cu un cuvânt de înjurătură. Unii duc această interpretare greșită și mai departe spunând că a rosti numele Domnului în scopuri banale înseamnă și folosirea numelui Său în zadar. Un exemplu ar fi cineva care îl sperie pe altul și apoi persoana speriată spune: „Oh, my God” (Oh, Dumnezeule). Deși acțiunile inițiale ale persoanei au fost doar o farsă înfricoșătoare, a doua persoană nu ar fi trebuit să rostească numele lui Dumnezeu, ar spune unii.
Problema cu acest verset este că fiecare pare să aibă propria sa definiție, dar nu de multe ori oamenii se întorc la originea versetului pentru o înțelegere mai bună și adevărată. Putem afla răspunsul acum punând întrebarea – care este sensul acestui verset din Exod?
Ce vrea să spună pasajul din Exod 20 prin folosirea greșită sau luarea Numelui Domnului în zadar?
Exod 20 este unul dintre cele mai citate pasaje din Scriptură. Motivul este că, în acest capitol, Dumnezeu îi dă cele Zece Porunci lui Moise și fratelui său Aaron, care sunt apoi oferite ca o sarcină de împărtășit cu restul evreilor. Moise a acționat ca interpret, în timp ce Aaron a fost cel care transmitea mesajul (Exod 4:10-14). Toate acestea au loc pe Muntele Sinai, locația ulterioară a Predicii de pe Munte a lui Isus. În acest pasaj din Exod 20 Dumnezeu comunică fiecare dintre cele Zece Porunci. Fiecare poruncă rostită de Dumnezeu primește propriul verset în pasaj. A treia poruncă din listă este aceea care spune să nu luăm numele lui Dumnezeu în zadar.
”Să nu folosești nesăbuit Numele Domnului, Dumnezeul tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui.” (Exod 20:7, NTR)
După ce Moise și Aaron primesc poruncile, ei coboară apoi de pe munte, către ceilalți israeliți. Ei își găsesc oamenii foarte speriați de sunetele și fumul la care au fost martori pe munte (Exod 20:18). Israeliții nu au urcat niciodată pe munte, conform cerinței lui Dumnezeu, dar au asistat la ceea ce au putut vedea și auzi de la distanță. Și după ce Moise îi încurajează pe oameni să nu se teamă, el le spune, de asemenea, să ridice un altar Domnului. El menționează cerințele specifice pentru acest altar și indică faptul că utilizarea acestuia va fi pentru arderea de tot și jertfe de pace (Exod 20:24). Prin a face ceea ce le poruncea Domnul, El promitea să-i binecuvânteze.
În totalitatea acestui pasaj Dumnezeu este direct în legătură cu ceea ce dorește și nu dorește El. Cu toate acestea, înțelegerea mai puțin clară este de fapt modul în care ar trebui îndeplinite anumite reguli. Motivul pentru care cele Zece Porunci sunt deschise interpretării greșite este că unele reguli nu indică cele mai bune practici. De exemplu, oamenii diferă adesea în ceea ce privește modul de onorare a mamelor și taților, deoarece oamenii există în culturi diferite și au fost crescuți diferit. Anumite culturi acordă un accent mai mare bunicilor, în timp ce altele părinților adulți mai tineri. Unii oameni au fost binecuvântați cu părinți iubitori, în timp ce alții au avut părinți abuzivi.
În mod similar, există confuzie cu privire la folosirea numelui Domnului în zadar. În mod clar, acest lucru nu este dorit de Dumnezeu. Există chiar și o promisiune de pedeapsă pentru oamenii care încalcă această poruncă. Totuși, cum o putem evita? Pentru ca noi să înțelegem mai bine semnificația acestui verset, trebuie să înțelegem mai întâi definițiile zadarnicului și folosirea greșită. Cuvântul ”zadar” (sau ”în deșert”, cum apare în versiunea Cornilescu din limba română, sau ”nesăbuit”, ca în versiunea NTR citată mai sus) poate indica o preocupare pentru sine, sau poate însemna că ceva nu are valoare. Expresia „folosire greșită” înseamnă a deturna ceva folosindu-l într-un scop neintenționat.
Acesta este motivul pentru care oamenii interpretează greșit porunca. Rostirea întâmplătoare a expresiei „O, Doamne” sugerează o lipsă de importanță în privința numelui lui Dumnezeu. A-l cita în mod greșit și accidental pe Dumnezeu, ca spunând ceva care de fapt nu apare în Scriptură, ar fi un exemplu de folosire greșită. Ceea ce înseamnă cu adevărat această poruncă este să ne însușim greșit învățătura lui Dumnezeu pentru practici greșite. Așa cum descrie Dennis Prager această poruncă, „cel mai grav păcat este săvârșirea răului în numele lui Dumnezeu”. El continuă să spună că, în traducerea ebraică originală, porunca spune: „nu purta”, spre deosebire de „a nu lua”.
Kevin DeYoung a împărtășit cu cei de la Crossway.org următoarele: „Cuvântul în zadar poate însemna ”gol ”, ”nimic”, ”fără valoare” sau ”fără un scop bun”. Prin urmare, ni se interzice să luăm numele lui Dumnezeu (sau să luăm numele sau să purtăm numele, așa cum s-ar putea traduce fraza) într-un mod rău, lipsit de valoare sau în scopuri greșite”.
Care sunt unele dintre aceste scopuri greșite? Levitic 19:12 și Osea 10:4 menționează faptul de a nu jura în mod fals cu numele lui Dumnezeu. Numele lui Dumnezeu nu trebuie folosit pentru a-i înșela pe alții. Ieremia 23:25 spune să nu profețească (cineva) minciuni în numele lui Dumnezeu, iar Levitic 18:21 menționează chiar sacrificiul copiilor în numele lui Moloh ca ceva care ar profana numele Domnului. Există și alte mențiuni precum Levitic 22:2 referitor la atingerea ilegitimă a lucrurilor sfinte. Numele lui Dumnezeu este cine este El; Biblia este plină de exaltare pentru numele lui Dumnezeu și dă slavă pentru tot ce a făcut Dumnezeu. Deci, a face rău în legătură cu numele lui Dumnezeu și a-i rătăci pe alții cu numele lui Dumnezeu este o încălcare împotriva lui Dumnezeu, cine este El și a tot ceea ce reprezintă El.
Ce altceva mai spune Biblia despre luarea în zadar a numelui Domnului și despre modul în care îl folosim?
”De aceea vă spun că orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată” (Matei 12:31, NTR).
Este important să rețineți că hulirea Duhului Sfânt nu este un păcat unic; este o respingere persistentă a harului lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, o împietrire continuă a inimii, negarea lui Isus Hristos ca Mântuitor. Un exemplu ar fi asocierea, de către unii, a faptului că Isus era legat de Satana – fariseii și cărturarii l-au acuzat pe Isus că a izgonit demoni prin intermediul prințului demonilor (Matei 12:22-24 și Marcu 3:22).
”Opriți-vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu! Eu voi fi înălțat printre neamuri, voi fi înălțat pe pământ!” (Psalmul 46:10, NTR)
În multe locuri ale Bibliei vedem o varietate de oameni care înalță numele lui Dumnezeu. A exalta înseamnă a sublinia importanța. De fiecare dată când cineva înalță numele lui Dumnezeu, El îl face important pentru ei înșiși și pentru alții. Biblia ne încurajează să-L chemăm pe Domnul, fie în rugăciune, cântare sau în conversație. De-a lungul Psalmilor primim o serie de pasaje care reflectă diversele noastre emoții față de Dumnezeu. Uneori ne simțim aproape de El, iar alteori ne simțim departe.
Cu diferiții oameni din Biblie, cum ar fi David, Pavel sau Isus, aceștia au fost însărcinați să răspândească mesajul lui Dumnezeu către alții. Pentru a îndeplini cu succes ceea ce Dumnezeu i-a trimis să facă, ei trebuiau să învețe nu mesajul pe care l-au preferat, ci mai degrabă mesajul care le-a fost dat. Dacă oricare dintre figurile semnificative ale Bibliei ar alege să nu predice lucrarea lui Dumnezeu, ci să propovăduiască propriile lor mesaje și în scopuri rele, aceasta ar aduce ruina ascultătorilor lor și, de asemenea, ar defăima numele sfânt al lui Dumnezeu.
Prin urmare, ceea ce putem concluziona este că folosirea greșită a numelui Domnului nu este la fel de simplistă precum a spune afirmații de genul „O, Doamne”, chiar dacă astfel de afirmații sunt inadecvate. Folosirea greșită a numelui Domnului, împotriva căreia ne avertizează Biblia, este folosirea numelui lui Dumnezeu pentru ceva rău. A face acest lucru ar necesita mult mai multă intenție, efort și ar indica faptul că nu avem relația corectă cu Dumnezeu.
Nu este suficient doar să spui cuiva că ceea ce face este greșit. Ar trebui să ne străduim să exaltăm numele lui Dumnezeu și să facem ceea ce au făcut, înaintea noastră, personajele din Biblie. Dacă vrem ca alții să-L urmeze pe Dumnezeu, trebuie să împărtășim învățăturile Sale, nu ale noastre.
Notă: Materialul de mai sus a apărut inițial pe 4 mai 2021 în site-ul CrossWalk.com, de unde a fost preluat, și a fost scris de Aaron Brown (foto alăturat). El este scriitor independent, profesor de dans și artist vizual. În prezent, contribuie cu articole la GodUpdates, GodTube, iBelieve și Crosswalk. Aaron ajută, de asemenea, clienții prin intermediul platformei independente Upwork. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc
https://crestinismtrait.blogspot.com/2021/06/ce-inseamna-de-fapt-sa-iei-in-desert.html
/////////////////////////////////////
Zece atribute ale lui Dumnezeu pe care merită să le cunoști
YEARS AGO
Nu știu dacă ai avut privilegiul la biserica din care faci parte să participi la o lecție biblică despre Dumnezeu, atributele Sale, persoana Sa. Articolul de față este de fapt un sumar a 10 atribute ale lui Dumnezeu care cred că te vor ajuta – după ce le vei cunoaște – să te relaționezi altfel față de El și să Îi oferi o închinare autentică.
Cred că a fost o întâmplare ”întâmplătoare” faptul că atunci când pregăteam acest material să fie postat… ceva s-a suprapus și am pierdut ceea ce am lucrat aici. Oarecum acum, a doua oară, transcriu aceste rânduri și deja parcă am memorat aceste 10 atribute ale lui Dumnezeu și încep să văd parcă altfel lucrurile. Sper ca și voi să le puteți memora și să le folosiți spre o mai bună înțelegere a cine este Tatăl Nostru din ceruri.
- Dumnezeu este simplu.
Ceea ce înseamnă aceasta este că Dumnezeu este lipsit de orice structură; El nu este suma părților Sale. Nu există un lucru apoi un altul în Dumnezeu. Mai degrabă, orice este în Dumnezeu, este Dumnezeu. El este absolut, ceea ce înseamnă că nu există distincții în cadrul ființei Sale.
- Când vorbim de atributele Sale, trebuie să avem în minte faptul că, deoarece esența Sa rămâne nedivizată, bunătatea Lui este puterea Lui.
Sau dragostea lui Dumnezeu este puterea Sa este eternitatea Sa este imuabilitatea Sa este omnisciența Sa este bunătatea Sa, și așa mai departe. În alte cuvinte, din punct de vedere tehnic nu există asemenea lucru precum atribute (plural) ci doar esența simplă a lui Dumnezeu, nedivizată. De ce este acest lucru important? Simplicitatea lui Dumnezeu ne ajută să înțelegem că există o perfecta consistență în atributele lui Dumnezeu.
- Dumnezeu este infinit.
Infinitatea lui Dumnezeu este un fel de ”meta-atribut”, precum simplicitatea, în sensul că aceasta califică toate celelalte atribute. Infinitatea înseamnă că nu există nici o limită față de perfecțiunile lui Dumnezeu. Atunci când luăm în considerare atributele lui Dumnezeu, noi trebuie să le luăm întotdeauna în considerare ca fiind infinite. Infinitatea Sa este un concept pozitiv, așadar noi trebuie să spunem că atributele Sale sunt infinite din punct de vedere intensiv și calitativ. Infinitatea lui Dumnezeu este cel mai mare sens de perfecțiune. ”Neterminat încă” (sau ”nedefinit”) este un mod neadecvat de a înțelege infinitatea în ceea ce privește pe Dumnezeu. Mai degrabă, fără granițe sau limite sau grade, Dumnezeu cunoaște în mod infinit și este într-o sferă a cărui centru este pretutindeni și circumferința nu este nicăieri. El este pe atât de prezent în mijlocul nostru pe cât de departe este El de noi în univers. Și totuși, în timp ce El este prezent într-un loc, El nu este niciodată limitat de vreun loc.
- Dumnezeu este etern.
Mai întâi de toate, eternitatea Sa este diferită de starea eternă experimentată de oameni sau îngeri, fiecare dintre aceștia au fost creați în timp. Timpul are un început cu succesiune de momente, dar Dumnezeu nu are început, succesiune de momente, sau sfârșit. Eternitatea lui Dumnezeu vorbește despre natura Sa nesfârșită și imuabilă (și totuși nu este statică). Teologii din trecut au avut un argument, propoziția ”Timpul începe cu creatura” sună mai adevărat decât ”Creatura a început cu timpul”.
- Dumnezeu este imuabil.
Dumnezeu este ceea ce a fost dintotdeauna și întotdeauna va fi (Iacov 1:17). Datorită simplicității Sale, eternitatea Sa revendică imuabilitatea Sa (caracterul Său de neschimbat). Eternitatea vorbește despre durata unei stări, în timp ce imuabilitatea este starea în sine. Imuabilitatea în Dumnezeu înseamnă nu doar că El nu se schimbă dar și că El nu se poate schimba (Psalmul 102:26).
- Dumnezeu este independent.
Independența lui Dumnezeu este suficiența Sa. Din suficiența Sa de Sine sunt destule daruri, atât naturale cât și supranaturale, ca să satisfacă toate creaturile care vor veni vreodată la existență. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt cu toții se satisfac în mod reciproc. Deoarece Ei sunt eterni și imuabili, Ei fac aceasta în comuniune de iubire, Ei pot satisface pe alții cu care Ei vin în comuniune de dragoste. Dacă ar fi existat un infinit de lumi de creaturi iubitoare, toate dorind fericirea în Dumnezeu, El putea cu ușurință să le binecuvinteze pe toate ca și când ar fi fost una singură. El este toată viața și toate lucrurile din afara Lui își derivă viața din El.
- Dumnezeu este omnipotent.
Când discută despre puterea lui Dumnezeu, teologii fac de obicei distincție între puterea Sa absolută și cea menită. Puterea absolută se referă la ceea ce Dumnezeu ar putea face dar nu o face în mod necesar. El ar fi putut crea un miliard de lumi de creaturi vii fără să decidă să le și facă în mod actual. Puterea menită a lui Dumnezeu denotă ceea ce El a decretat de fapt conform cu voia Sa și apoi o realizează în mod providențial. Cu un astfel de limbaj nu setăm două puteri distincte în Dumnezeu, ci mai degrabă înțelegem omnipotența Sa prin modul de aplicare (puterea menită) și ne-aplicare (puterea absolută). Puterea lui Dumnezeu trebuie să fie înțeleasă ca fiind exercitată conform cu sau ”guvernată” de natura Sa. Puterea Sa trebuie să fie o putere bună.
- Dumnezeu este dragoste.
Există trei tipuri de dragoste exterioară exercitată de Dumnezeu:
- Dragostea universală a lui Dumnezeu față de toate lucrurile: ”Domnul este bun cu toți, mila Lui se întinde peste toate lucrările Sale” (Psalmul 145:9). Chiar și creaturile pământului sunt beneficiare ale dragostei lui Dumnezeu.
- Dragostea lui Dumnezeu față de toate ființele umane, atât cei aleși cât și cei condamnați: ”Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:44-45). Dumnezeu încă iubește o persoană care Îl respinge și Îl urăște, chiar îi oferă abilitatea să își manifeste o astfel de ură în gânduri, cuvinte și acțiuni.
- Dragostea specială a lui Dumnezeu față de poporul Său: ”Însă voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor care este proprietatea Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).
- Dumnezeu se relatează față de noi în mod antropomorfic.
Aproape toate referirile la oameni din Scriptură sunt atribuite și lui Dumnezeu. Biblia vorbește despre fața lui Dumnezeu (Exod 33:20), ochii și pleoapele Lui (Psalmul 11:4), urechea Lui (Isaia 59:1), nările Sale (Isaia 65:5), gura Sa (Deuteronom 8:3), buzele Lui (Isaia 30:27), limba Lui (Isaia 30:27), degetul Său (Exod 8:19) și multe alte părți ale trupului. Biblia este pe deplin antropomorfică. Dumnezeu se acomodează pe Sine față de noi în Scriptură și uneori Își însușește un limbaj care ne ajută să înțelegem anumite adevăruri cu privire la El.
- Atributele lui Dumnezeu strălucesc cel mai clar în persoana și lucrarea lui Hristos.
El este imaginea Dumnezeului invizibil. Hristos revelează pe Tatăl către poporul Său. În viața, moartea și învierea lui Hristos vedem atributele lui Dumnezeu pretutindeni arătate. A cunoaște pe Dumnezeu este a știi pe Dumnezeu prin Isus Hristos.
Mark Jones – imagine preluată de pe site-ul crossway.orgNOTĂ: Articolul de față este o traducere a unui material adaptat din cartea God Is scris de Mark Jones (foto alăturat) și apărut ca o compilație inițială în site-ul Crossway.org – folosit cu permisiune; apoi a fost postat pe CrossWalk.com (de unde am preluat eu această aranjare). Mark Jones slujește în calitate de pastor la biserica Faith Vancouver Presbyterian Church din British Columbia, Canada și este cercetător asociat la University of the Free State din Africa de Sud. Este autor a mai multe cărți și vorbește pretutindeni în lume despre Hristologie și viața creștină. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final, și să oferiți link cu sursa citării – adică acest blog. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.com/2017/08/zece-atribute-ale-lui-dumnezeu-pe-care.html
///////////////////////////////////////////////
Michael Youssef avertizează că analfabetismul biblic pregătește terenul pentru înșelarea lumii de către Antihrist [PARTEA 1]
4 DAYS AGO
Dr. Michael Youssef
Pastorul și autorul proeminent Michael Youssef a avertizat că multe biserici din zilele noastre nu reușesc să predea întreaga Evanghelie sau să echipeze creștinii cu cunoștințe biblice, pregătind terenul pentru ca lumea să fie înșelată de Antihrist.
Într-un interviu acordat publicației The Christian Post, pastorul în vârstă de 74 de ani al Bisericii Apostolilor din Atlanta, Georgia, s-a axat pe analfabetismul biblic din ce în ce mai răspândit în rândul creștinilor declarați, lucru pe care îl consideră „marea problemă a Bisericii din America”.
„Analfabetismul biblic este galopant, iar oamenii vor cădea în capcana înșelăciunii, a învățăturilor false, a orice, pentru că nu sunt ancorați în Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus el.
Pastorul a evidențiat câteva dintre ereziile populare pe care le vede astăzi atât în bisericile evanghelice, cât și în cele de linie principală. Într-un efort de a fi „prietenoase cu cei care caută”, de exemplu, multe biserici pledează pentru distanțarea de Vechiul Testament sau sugerează că unele dintre învățăturile sale, cum ar fi opiniile despre homosexualitate, sunt depășite.
„Iată ce se predică de la marile amvoane: homosexualitatea era un lucru greșit în Vechiul Testament deoarece era asociată cu închinarea păgână, dar nu și în Noul Testament”, a spus el.
„Acest lucru nu este adevărat, pentru că Biblia spune: ’El i-a făcut bărbat și femeie, i-a făcut să se potrivească în toate privințele și apoi i-a făcut să se căsătorească pe viață’ și așa mai departe. Ei aruncă pe fereastră întregul eveniment al creației. Sau spun: ’Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu al răzbunării, dar Dumnezeul Noului Testament – care este vechea erezie din primul secol – este Dumnezeul iubirii’. Acest lucru este absolut fals.
Cu toate acestea, mulți predicatori tineri spun acum: ‘Să ne dezlipim de Vechiul Testament’. Dar Vechiul Testament este însăși temelia pe care se construiește Noul Testament. Vechiul Testament spune că Isus va veni; Noul Testament spune că El este aici. Cele două sunt una; nu le putem separa”.
Aceste schimbări în învățături, a avertizat Youssef, pregătesc terenul pentru ca lumea să fie înșelată de Antihrist din cauza lipsei de discernământ.
„Lumea este într-adevăr pregătită pentru Antihrist”, a spus el. „Dar când Antihristul vine și înșală lumea, noi nu avem discernământ, deoarece nu cunoaștem cuvintele lui Isus”.
El a făcut referire la învățăturile lui Isus din Matei 24 și 25 pentru a identifica semnele sfârșitului vremurilor și ale Antihristului. El l-a descris pe Antihrist ca fiind un „om al păcii; un politician inteligent și șmecher care va face ca toată lumea să se simtă bine cu el”.
„Și apoi, la jumătatea celor șapte ani, bineînțeles, se va întoarce și va începe să-i persecute pe credincioși”, a spus Youssef.
Unele semne ale vremurilor de sfârșit, precum războaiele, cutremurele și apostazia, „au existat întotdeauna”, a adăugat el. Dar, pe măsură ce se apropie Sfârșitul Timpurilor, aceste „dureri de naștere” se vor intensifica și vor apărea mai frecvent.
„Domnul nostru a spus foarte clar că ucenicii Săi trebuie să înțeleagă acest lucru”, a spus el. „Pentru noi, vedem că aceste lucruri se întâmplă atât de repede pe măsură ce acest copil este pe cale să sosească. În timp ce unii oameni intră în panică și se îngrijorează și nu știu ce să facă, noi spunem: ‘Glorie lui Dumnezeu’. Ridicați-vă capul, pentru că ziua răscumpărării voastre se apropie’. Noi știm că bebelușul se apropie de naștere acum, pentru că aceasta este imaginea pe care ne-a dat-o Domnul Isus Însuși”.
În lumina acestei realități, pastorul, care se pregătește de lansarea următoarei sale cărți How to Read the Bible (as If Your Life Depends on It) – Cum să citești Biblia (ca și cum viața ta ar depinde de ea) (disponibilă pentru pre-comandă înainte de 7 noiembrie 2023, când va fi lansată oficial, alte cărți scrise de Michael Youssef le puteți găsi aici), a subliniat importanța creștinilor de a fi în comunitate. Bisericile, precum cea a lui din Atlanta, se concentrează pe construirea unor grupuri bine închegate, care pot rezista presiunilor externe.
„Este foarte, foarte important ca Biserica să fie mobilizată, deoarece trebuie să fie în comunitate”, a spus el.
Familiile, de asemenea, joacă un rol vital în stabilirea unei alfabetizări biblice și în pregătirea pentru vremurile din urmă. Youssef a subliniat necesitatea ca soții să fie uniți în credințele și învățăturile lor și ca părinții să își educe copiii cu privire la potențialele provocări cu care s-ar putea confrunta.
„Soțul și soția trebuie să fie uniți, iar dacă nu sunt uniți, trebuie să postească și să se roage până când vor ajunge la unitate în ceea ce privește modul de a-și învăța copiii”, a spus el. „Familia trebuie să fie unită; Biserica trebuie să fie unită. Nu putem rămâne singuri. Trebuie să stăm împreună într-o comunitate de credință, familia în casă și apoi adunările mai multor familii, care este Biserica.”
„Vreau ca oamenii să vină la Hristos, absolut, dar să vină la Hristosul corect, real, la Hristosul din Biblie”, a spus el. „Și apoi, odată ajunși la El, să se hrănească cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este hrana noastră. Petreceți zilnic timp în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că analfabetismul biblic este cea mai mare problemă a Bisericii din America. Aceasta este cu adevărat cea mai mare povară a mea pentru noi”.
Youssef se numără printre un număr tot mai mare de pastori evanghelici care trag un semnal de alarmă cu privire la lipsa de cunoștințe biblice în rândul credincioșilor și la ramificațiile devastatoare pentru Biserică.
Potrivit raportului „State of the Bible 2022”, publicat de Barna Group și American Bible Society, doar 39% dintre americani spun că citesc Biblia de mai multe ori pe an sau mai mult. În prezent, doar 10% dintre americani declară că citesc zilnic Biblia, o scădere de 4% de dinainte de pandemia COVID-19.
Cercetătorul biblic și pastorul Voddie Baucham a declarat recent pentru CP că, din cauza faptului că multe biserici din ziua de azi nu au o bază centrată pe Evanghelie, acestea sunt prost pregătite pentru provocările erei post-creștine.
„În această epocă post-creștină, în care suntem cu toții oarecum vopsiți cu aceeași pensulă, oamenii care nu s-au bazat pe Evanghelie pentru a construi fundații solide își văd oile împrăștiate. În primul rând, ele nu sunt cu adevărat oi legitime și, de asemenea, nu prea știu cum să răspundă, pentru că răspunsul în multe cazuri a fost: ’Nu, nu, nu, nu, noi nu suntem ca ei’. Iar ’ei’, desigur, sunt evanghelicii conservatori, care cred în Biblie, acei oameni care au fost întotdeauna defăimați de cultura în general.
„Dar asta nu mai funcționează”, a spus el, „pentru că nu este suficient să nu ne ținem ferm de adevărurile Evangheliei și să nu ne ținem ferm de acele lucruri pe care cultura le consideră ofensatoare. Orice identificare acum cu Creștinismul, care este văzut ca un fel de bau-bau hegemonic suprem în cultura modernă, neo-marxistă, este ofensatoare. Așadar, mulți oameni sunt prinși cu garda jos din cauza unor compromisuri pe care le-au făcut cu mult timp în urmă și care păreau să dea roade.”
Baucham a subliniat necesitatea ca bisericile să rămână ferme în privința adevărurilor biblice fără compromisuri, chiar și în fața presiunii culturale și a denigrării.
„Trebuie să ne pregătim pentru opoziție, nu numai pentru opoziția care va veni, ci și pentru opoziția care este deja aici”, a spus el. „Trebuie să știm ce credem și de ce credem. Trebuie să fim pregătiți să le dăm un răspuns celor care ne întreabă de motivul speranței care este în noi. Trebuie să fim pregătiți să vorbim acestei culturi post-creștine. În cele din urmă, trebuie să fim pregătiți să acceptăm consecințele acestui lucru, care sunt neplăcute.”
NOTĂ: Acest material a fost scris de Leah M. Klett pe 8 august 2023 în site-ul Christian Post (de unde a fost preluat) Ea este reporter pentru The Christian Post. Partea a doua a acestui material o puteți citi pe acest blog zilele următoare. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să menționați că a fost preluat din Blogul lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.com/2023/08/michael-youssef-avertizeaza-ca.html
///////////////////////////////////
Baptiștii Sudici dezmoștenesc biserica lui Rick Warren din cauza problemei pastorilor femei
FLORIAN SĂRARU
Marți (13 iunie 2023), mesagerii Convenției Baptiste Sudice (SBC) au fost de acord să excludă Biserica Saddleback și o altă congregație pentru că au angajat pastori femei, menținând o decizie anterioară a Comitetului Executiv al denominațiunii care a citat un conflict cu declarația de credință a SBC.
Credința și Mesajul Baptist al SBC afirmă că “în timp ce atât bărbații cât și femeile sunt înzestrați pentru slujirea în biserică, funcția de pastor este limitată la bărbați, așa cum sunt calificați de Scriptură“.
Pastorul și autorul Rick Warren a fondat Saddleback, care se află în California. El s-a retras anul trecut. În luna februarie 2023, Comitetul Executiv a votat pentru a elimina din lista de excluderi Biserica Saddleback și Biserica Baptistă Fern Creek din Louisville, Ky. Ambele congregații au făcut apel la deciziile mesagerilor, care au menținut deciziile. Fiecare parte a avut la dispoziție trei minute pentru a vorbi și a-și prezenta cazul.
Cu un vot de 88% la 11%, mesagerii au susținut decizia Comitetului Executiv de a considera că Biserica Saddleback nu este “în cooperare prietenoasă” cu SBC. Biserica Baptistă Fern Creek a fost considerată ca nefiind în cooperare prietenoasă cu un vot de 91,85% la 7,63%.
Ambele congregații au în echipă pastori femei.
“Nimeni nu cere niciunui baptist din sud să își schimbe teologia”, a spus Warren mesagerilor. “Nu vă cer să fiți de acord cu biserica mea. Vă cer să vă comportați ca un baptist sudic care, din punct de vedere istoric, au fost de acord să nu fie de acord cu privire la zeci de doctrine pentru a împărtăși o misiune comună. … Constituția [SBC] spune că bisericile trebuie să se identifice îndeaproape – nu să se identifice complet – cu mărturisirea noastră constantă. Credința și Mesajul Baptist are 4.032 de cuvinte. Saddleback nu este de acord cu un singur cuvânt – asta înseamnă 99,99999999999999999 în acord. Nu este destul de aproape?“
Albert Mohler, președintele Seminarului Teologic Baptist Sudic, a răspuns în numele Comitetului Executiv. Mohler a făcut parte din comitetul din 2000 care a adăugat amendamentul la Credința și Mesajul Baptist despre pastori.
“În anul 2000, au fost inserate cuvintele” funcția de pastor este limitată la bărbați calificați de Scriptură”, deoarece în urmă cu 30 de ani, această problemă amenința să rupă această denominație”, a spus Mohler mesagerilor. “Definiția cooperării prietenești s-a redus la faptul că aceasta era o problemă care ar fi pus în pericol coeziunea cooperantă și credincioșia bisericii, a Convenției Baptiste Sudice. … Aceasta nu este o responsabilitate a convenției de a oferi un verdict cuprinzător cu privire la slujirea lui Rick Warren sau a Bisericii Comunitare Saddleback. Îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru fiecare lucru bun al Evangheliei care este reprezentat de acea biserică și de slujirea sa. Este o întrebare despre Convenția Baptistă de Sud și despre ceea ce înseamnă pentru o biserică să fie în cooperare prietenoasă în doctrină și în ordine cu această convenție.“
Linda Barnes Popham, pastorul Bisericii Baptiste Fern Creek, i-a îndemnat pe mesageri să permită congregației sale să rămână în denominație.
“Am slujit Biserica Baptistă Fern Creek timp de peste 40 de ani – ultimii 33 predicând Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci de ce acum?“, a întrebat ea. “Nu ne aflăm aici pentru a căuta și a convinge pe vreunul dintre voi să permiteți bisericii voastre să aibă femei păstor. Nu aceasta este problema aici. Nu suntem de acord cu unii dintre voi în ceea ce privește practica credinței voastre. … Noi, cei de la Biserica Baptistă Fern Creek, vă iubim foarte mult. Vrem să ne asociem împreună pentru a împărtăși Vestea Bună până la capătul pământului.“
Popham a adăugat: “Personal, sunt mai conservator decât majoritatea pastorilor baptiști din sud pe care îi cunosc“. “Satana adoră să ne dezbine. El destramă această convenție“, a spus Popham.
Mohler a vorbit, de asemenea, în numele Comitetului Executiv, despre problema Fern Creek.
“Nu este sarcina sau responsabilitatea Convenției Baptiste Sudice să dea un verdict cuprinzător asupra oricărei congregații“, a spus Mohler mesagerilor. “Noi nu căutăm să invadăm autonomia niciunei biserici locale. În același timp, această convenție are responsabilitatea exclusivă de a-și stabili propria apartenență și de a defini ce înseamnă să fii o Biserică Baptistă de Sud cooperantă – o biserică în cooperare prietenoasă cu Convenția Baptistă de Sud…. Problema unei femei care slujește în pastorat este o problemă de autoritate biblică fundamentală care încalcă atât doctrina cât și ordinea Convenției Baptiste Sudice“, a adăugat Mohler. “Aceasta este singura chestiune care este abordată de mesagerii de astăzi, dar este o chestiune inevitabilă. Nu îndrăznim să dăm un verdict cuprinzător asupra unei congregații.“
Materialul de mai sus a apărut pe 14 iunie 2023 în Christian Headlines, de unde a fost preluat și adaptat, și a fost scris de Michael Foust, contribuitor al acestui site. El a acoperit intersecția dintre credință și știri timp de 20 de ani. Articolele sale au apărut în Baptist Press, Christianity Today, The Christian Post, The Leaf-Chronicle, Toronto Star și Knoxville News-Sentinel.
Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc.
Sursă foto și text:
crestinismtrait
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/baptistii-sudici-dezmostenesc-biserica-lui-rick-warren-din-cauza-problemei-pastorilor-femei/
/////////////////////////////
Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?
CORNEL L
Lumea este pregătită. Știm asta. Impulsul pentru globalism, noul truc, la care, apropo, chiar și Papa participă foarte mult, este acum încălzirea globală. Este vorba despre schimbările climatice. Ei spun că schimbările climatice sunt acum cel mai important lucru. Papa a spus că, de dragul schimbărilor climatice, este nevoie de un guvern global. Doamnelor și domnilor, au încercat totul și ultima ofensivă este acum în curs de desfășurare. Lumea este pregătită. Europa este pregătită. Israelul s-a întors în țara lui. Cuvântul a fost predicat în toată lumea. Spiritul anticristului, apostaziile sunt peste tot. Fărădelegea este peste tot. Totul este gata. Întrebarea este: tu ești pregătit?
Trăim într-o perioadă de împlinire profetică fără precedent. Când Isus a venit prima dată, s-au împlinit multe (unii spun 300) profeții despre venirea Sa. Toate se refereau la evrei și Isus. Cu toate acestea, acum trăim într-o perioadă în care se împlinesc profeții despre Israel, biserică, hristoși falși, caracterul uman în declin, războaie și zvonuri de războaie, tensiuni etnice, foamete, ciumă, anomalii geologice și atmosferice, coaliții de forțe care vor invada Israelul și o mulțime de alte lucruri.
Ați crede că toată lumea așteaptă arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. Cu toate acestea, Isus Însuși a spus despre zilele în care trăim:
Matei 24:44 – „De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Ați crede că, cu tot ceea ce vedem, cu tot ceea ce este clar din punct de vedere profetic și cu precursorii lucrurilor care vor fi împlinite în Necazul cel Mare, Biserica va fi plină de entuziasm și de un sentiment de a grăbi venirea oamenilor la Hristos. Cu toate acestea, potrivit celor care adună astfel de statistici, din cei 2,42 miliarde de oameni care poartă astăzi eticheta de creștini, doar 6,6% cred în răpirea bisericii.
Oricât de trist ar fi să realizăm acest lucru, și el este profetic în două feluri. În primul rând, Isus vine într-un moment în care așteptarea revenirii Sale pentru a răpi Biserica la Sine este scăzută. În al doilea rând, împlinește ceea ce a spus Isus că acest lucru va fi exact înainte de Necazul cel Mare:
Matei 24:36-39 KJV – „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”
Vă aduceți aminte Geneza 2:5 care spune că nu a fost ploaie pe pământ. Apoi, în timpul potopului, Geneza 7:4 spune că Dumnezeu „a făcut să plouă”. De asemenea, știm că Noe și familia au construit arca timp de peste 100 de ani. Deci Noe construia o barcă pe uscat pe o planetă unde nu plouase niciodată, iar 2 Petru 2:5 spune că Noe era un predicator al dreptății. Asta ne spune că în timp ce el a construit arca, el a predicat. Cu toate acestea, când a venit timpul judecății globale, oamenii pământului nu s-au așteptat la asta.
În zilele noastre, Biblia ne-a spus că va veni un imperiu global, condus de Antihrist. Biblia a profețit că omenirea va fi iubitoare de sine și urâtoare de Dumnezeu. Biblia a prezis că în biserică basmele vor fi preferate în locul doctrinei sănătoase și că Israelul va fi invadat de Rusia, Iran, Turcia, Libia și Sudan. În prezent, trei dintre aceste țări au o prezență militară la granița de nord a Israelului.
Cu toate acestea, așteptarea venirii Domnului pentru a-și răpi biserica pentru a-L întâmpina în văzduh cu morții în Hristos este foarte scăzută și mulți nu o așteaptă deloc.
Romani 1:24-25 KJV – „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri† trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”
Cuvântul „creatură” poate fi tradus ca „creație”. Oamenii se închină astăzi „creației”? Există astăzi unii care cred că ar trebui să folosim orice mijloace posibile pentru a reduce populația Pământului de dragul planetei. Ei fabrică lucruri despre schimbările climatice și nu menționează că clima s-a schimbat întotdeauna și că istoric a fost mult mai cald în trecut decât este acum. Cu toate acestea, atunci când temperaturile au fost mai mari, nivelul mării nu a crescut și nu a ucis milioane de oameni sau animale.
Geneza 8:22: „Cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziuaşi noaptea!”
Dumnezeu a spus că lucrurile vor continua așa cum le-a creat atâta timp cât va rămâne pământul.
Este o realitate tristă faptul că foarte puține biserici din ziua de azi își învață poporul despre profeția biblică, lăsându-i fără speranța și mângâierea de a ști că Domnul vine să ne ia într-un moment și într-o clipeală de ochi în casa Tatălui pentru a fi pentru totdeauna cu El. Ei trăiesc, de asemenea, fără a conștientiza că lucrurile care se întâmplă astăzi în lume ne spun că este probabil ca Isus să vină pentru noi în curând.
Ce păcat că atât de mulți trăiesc ca să adevereasca cuvintele lui Isus, când El a spus că El vine la o oră când nici măcar nu este așteptat.
Sunteți printre cei pregătiți care pot spune cu încredere și speranță:
Chiar și așa, Vino, Doamne Isuse
De Amir Tsarfati
Sursă text și foto: Harbingersdaily
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/globalism-faradelege-apostazie-lumea-este-gata-dar-biserica-este-gata/
///////////////////////////////////////////////////////////
Templul Satanic deschide prima clinică de avort cu medicamente religioase
HORJA ROBERT
Suntem în 2023? Pe la început… Atacurile demonice la adresa umanității sunt și ele pe la început… Dracii vor mai mult, acționează mai mult, se zbat mai mult și uite ce iese… Templul Satanic deschide o clinică în care se vor oferi medicamente religioase pentru avort…
Cum să oferi medicamente religioase? Asta înseamnă manipulare cu ajutorul cuvintelor! De când un medicament este religios? Înțeleg că gluma-i glumă, prostia-i prostie și păcatu-i păcat, dar demonii ăștia n-au ce căuta în lumea asta!
Noua clinică a Templului Satanic (cică Templul Satanic este o organizație religioasă), va fi în statul american New Mexico și va purta numele „The Samuel Alito’s Mom’s Satanic Abortion Clinic” („Clinica Satanică de Avort a Mamei lui Samuel Alito”). Crezi că numele ăsta e o glumă? Este o batjocură la adresa lui Samuel Alito, unul dintre judecătorii Curții Supreme care a revocat hotărârea Roe v. Wade, anul trecut (2022), iar de atunci, fiecare stat american are puterea să permită, să limiteze sau să interzică dreptul la avort (deci nu mai e la liber…).
Au pus totul la punct… Data deschiderii este 14 februarie (2023), prețul va fi de aproximativ $90, vârsta minimă a femeilor gravide trebuie să fie de 17 ani (maxim în săptămâna a 11-a). Ritualul pentru avort (chiar așa îi este numele…) cu toate procedurile se poate face doar în statul New Mexico…
Cred că nu la întâmplare Canada și Statele Unite ale Americii se află în partea de sus, partea nordică a globului pământesc. De ce? Păi mă gândesc că pământul va fi distrus de sus în jos, nu de jos în sus. Africanii și asiaticii se întorc la Dumnezeu cu sutele de mii, iar occidentalii își mutilează sufletele tot cu sutele de mii sau mai mult. Hai să dau și două exemple pe lângă subiect, dar pe temă:
La o petrecere din Texas, un travestit dintr-un grup (de entități) chemat să „mențină” atmosfera, a avut un mesaj grotesc înainte să închine băutura… O altă problemă a fost că acolo erau prezenți și copii, care au fost ulterior îndemnați să le ofere bacșiș acelor entități. Trec la următorul exemplu și poți să faci legătura cu ce a zis acea ființă (entitate).
La un concert, o cântăreață a urinat pe fața unui fan (bărbat). Nu întreba „Cum?” și „De ce?”, pur și simplu fanul s-a așezat pe orizontală, iar cântăreața respectivă a împlinit mesajul grotesc de la exemplul anterior… Totul a fost benevol…
Revin la problema demonilor. Ritualul pentru avort se face întâi oral, ca o mărturisire de credință… Copia asta de prost gust e după creștinii care se botează având mărturia unui cuget curat. Demonii fac la fel, dar cu un cuget spurcat. Ritualul ăsta e un fel de plată cu cardul pentru a-ți vinde sufletul…
O singură dată mi s-a întâmplat să-mi doresc să plec rapid dintr-un loc (cartier, nu clădire), când am observat de ce duhuri sunt conduși oamenii respectivi… Am zis că mă întorc doar cu câțiva oameni, dar nu în locul respectiv, ci undeva în apropiere, pe deal, pentru a ridica mâinile spre cer și a cere lui Dumnezeu îndurare și eliberare pentru oamenii locului… Asta-mi propun să fac și în avion când voi fi deasupra statului New Mexico.
Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui, o furtună puternică. (Psalmul 50:3)
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Sursă articol: horjarobert.ro
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/templul-satanic-deschide-prima-clinica-de-avort-cu-medicamente-religioase/
///////////////////////////////
Mâini înzestrate – Ben Carson
VOCEA CREȘTINILOR
Am auzit de Ben Carson de la mama mea, care mi-a recomandat cărțile lui. Mi-a povestit mult timp despre el și de fiecare dată îi spuneam că medicina și neurochirurgia nu mă atrag. Într-un final am început să citesc cartea „Mâini înzestrate”. Am trecut apoi la „Gândește cutezător”, iar mai apoi la „Și tu ai creier”, dorind să îi cunosc viața și să văd greutățile prin care a trecut și felul în care s-a format ca medic…
Ben Carson a crescut într-o familie destrămată și a petrecut mult timp în mahalalele orașului Detroit. La o vârstă fragedă (8 ani), el i-a spus mamei sale că vrea să se facă medic. Mama lui l-a provocat pe el și pe Curtis, fratele lui, să citească și să facă rezumate la două cărți pe săptămână. Ben a descoperit subiecte care îl interesau și pe care le citea și le studia cu drag. Autorul recunoaște, prin această carte, că a ajuns neurochirurg datorită faptului că a descoperit darul pe care Dumnezeu l-a pus în el. Acesta a ajuns cunoscut în lumea întreaga pentru uimitoarea separere a gemenilor siamezi uniți în partea superioară a capului. Carson demonstrează prin tot ceea ce face că locul unde te naști sau culoarea pielii nu trebuie să te definească.
„În orice carieră, fie că eşti electrician, secretară, muzician sau chirurg, trebuie să ai încredere în tine şi în capacităţile tale. Să ai o asemenea siguranţă încât să poţi spune: ‘Pot totul. Dacă nu ştiu ceva, întreb.’ Foarte simplu.”
https://www.voceacrestinilor.com/recenzii-carti/maini-inzestrate-ben-carson/
////////////////////////////////////
Recenzie la cartea „Omul în căutarea sensului vieții”
HORJA ROBERT
27 Ianuarie este Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, astfel că merită să cunoști sensul vieții prezentat de către un om care a trăit momente cumplite în lagărele de concentrare…
„Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor Emil Frankl, este o carte de tip „grenadă”: unde o arunci, acolo explodează și lasă o urmă…
Numai prin citirea titlului, omul, din instinct, hotărăște să pună mâna pe carte sau să dea un click pentru a vedea ce fel de carte este din pricina vieții care e în așa fel decorată încât fiecare om ajunge la întrebarea „Care-i sensul vieții?”. Așa se formează cărțile de tip best seller: neapărat cu un titlu bun. Cartea are succes și datorită conținutului, mai ales că autorul a inventat și a scris despre logoterapie (tehnică psihoterapeutică).
Încă de la începutul cărții vei observa că autorul te pregătește (psihic) pentru ce urmează să îți arate, te încurajează, te pune în temă cu ororile care s-au făcut în lagărele de concentrare din timpul Holocaustului, dar mai mult decât atât, îți scoate în evidență puterea suferinței și cât de rezistent e omul la tortură.
Cartea este împărțită în două părți (fără prefață, pledoarie, postfață), în prima parte e relatată experiența autorului (prin ochii lui de analist) din lagărele de concentrare, iar în a doua parte e prezentată logoterapia. Practic, în prima parte își face temele pentru a dezvolta un concept inovator. Reține: numai din suferință se nasc adevăratele invenții…
Cum poate rezista omul la suferință?
Dacă omul poate să răspundă la întrebarea „De ce să trăiesc?”, atunci va trece de orice obstacol. E ceva normal ca să fii provocat în a conștientiza sensul vieții, fiindcă e unul propriu pentru fiecare om, dar odată găsit, ai nevoie de motivație. Omul fără motivație e ca duritatea unui strop de apă, adică…
Pentru că nu îți poți alege (întotdeauna) „cadourile” de la viață, ci doar modul în care te raportezi la greutatea lor, autorul prezintă tipurile de om care iasă la iveală după ce întâmpină tortura din plin.
Pe scurt, Viktor Emil Frankl, după ce analizează viața sa și a altora în timpul petrecut în lagărele de concentrare, observă că omul, pentru a fi motivat să își târască viața, ca mai apoi să spere că va scăpa cândva cu viață, are nevoie de voință; de la cel mai banal exemplu, că vrea să mănânce un anumit fel de mâncare sau că vrea să își vopsească gardul până la cele mai serioase motive cum ar fi revederea celor dragi. Voința este o componentă a iubirii, iar fără iubire motivația e fragedă și cade la prima strigare.
O altă componentă a iubirii este curajul, acea formă de curaj prin care îți dezvolți simțul umorului și te amuzi de cele mai cumplite momente din viață. A stăpâni arta umorului când mor oameni pe lângă tine, când tu însuți/însăți ești chinuit(ă) până în măduva oaselor (durere de leșin…) și decorul este complet negru, înseamnă putere. Atunci poți să afirmi că le-ai văzut/trăit pe toate, iar viața ta va merge ca pe tobogan, trăiești cu ușurință, nu mai trebuie să te chinui să urci… Bine-bine, nu te amuza că mor oamenii, n-are rost să fii crud. Am fost la cinema să văd filmul JOKER (2019) și am realizat instant la o scenă în care personajul principal a primit ca oaspeți doi oameni, un pitic și unul mai mare, când l-a omorât pe cel mare cu un cuțit și s-a jucat psihologic cu piticul, că între normalitate și nebunie e doar un fir de ață. Cum să te amuzi când privești un om care e omorât? Cum să râzi în hohote când sângele țâșnește ca la o fântână arteziană? Se pare că simplu și cu poftă… Lumea din sală a început să râdă mai ceva ca la glumele lui Doru Octavian Dumitru (cele din 2000). Cum să râzi copios la o scenă horror? Cine a gândit acea scenă este genial de nebun, dar totuși genial… Umorul în fața necazului trebuie să fie unul fin și inocent, nu dăunător și violent. „Tu trăiești viața sau viața te trăiește pe tine?”
Care este sensul suferinței?
Dacă găsești sensul suferinței, atunci termenul de „suferință” se va schimba în „necesitate”. Totul pleacă de la cap, de la modul în care te raportezi la evenimentele ce se petrec în viața ta… De cele mai multe ori nu contează ceea ce simți, ci contează ceea ce trebuie să faci. La un moment dat, iubirea nu mai avansează prin simț, ci prin sacrificiu de „totul sau nimic” sau „acum ori niciodată”; nu aștepta să vezi dacă simți să salvezi pe cineva de la moarte, acționează! Timpul aleargă…
Mulți oameni se plâng de greutăți și, totuși, continuă să trăiască cu ele. De ce? E simplu: cu cât porți o greutate mai mult timp, cu atât mai mult te obișnuiești cu ea și la un moment dat ți se va părea ușoară și normală. Așa au reușit cei din lagăre să trăiască, răul suferit l-au transformat în normalitate. Un exemplu mai normal este cel care face „sală”. După o anumită perioadă nu va mai ridica aceleași greutăți pentru că i se vor părea ușoare, se obișnuiește să ridice haltere de 40 de kg și va începe să le ridice pe cele de 45 de kg și tot așa… La bine, omul își pune singur greutăți… Oricum, o viață fără probleme de rezolvat e seacă…
Concluzie
Recomand cartea „Omul în căutarea sensului vieții”, mai ales pe autorul Viktor Emil Frankl. Mie mi-a plăcut modul de gândire și felul smerit în care a prezentat suferința umană prin ochii săi de analist. Oricât de chinuit ar fi omul, tot mai rămâne o formă de umanitate în el… Filosofia de viață a autorului este una de la care orice om are ce învăța.
Spor la citit!
Sursă articol: horjarobert.ro
https://www.voceacrestinilor.com/recenzii-carti/recenzie-la-cartea-omul-in-cautarea-sensului-vietii/
/////////////////////////////////
Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi
VOCEA CREȘTINILOR
Se împlinesc astăzi 4 ani de când Nabeel Qureshi a fost chemat la Cel pe care l-a căutat încă din copilărie. Nabeel a fost diagnosticat cu cancer la stomac în anul 2016 iar în anul 2017 și-a sfârșit alergarea. Am auzit numele lui rostit de multe ori în asociere cu numele apologetului Ravi Zacharias și al organizației RZIM.
I-am răsfoit cartea de multe ori însă doar cu câteva zile în urmă am început să o citesc. Cartea cuprinde mărturia convertirii lui Nabeel de la islam la creștinism. Cele trei scopuri ale scrieri acestei cărți sunt simple: (1) Dărâmarea unor ziduri prin oferirea unor informații clare despre musulmani; (2) Echiparea oamenilor cu anumite argumente care reprezintă pilonii fundamentali ai Evangheliei și (3) descrierea frământărilor și problemelor pe care le are un musulman înfruntat în momentul convertiri.
Cartea începe cu povestea vieții lui, creșterea lui în cultura musulmană și devotamentul familiei la tot ce înseamnă reguli și tradiții islamice.Felul în care Nabeel scrie despre creșterea lui ca un ambasador al islamului și relația strânsă a familiei te face să privești cu alți ochi tot ceea ce înseamnă religia islamului. Încă din adolescență, Nabeel face cunoștință cu oameni din religia creștină și duce dezbateri grele pentru a-și face cunoscută religia. Când este chemat la biserica catolică participă împreună cu tatăl său la piesa „Porțile raiului și flăcările iadului” iar după vizionarea acesteia în mintea lui încep să se ridice anumite întrebări. În perioada următoare familia lui se mută în Marea Britanie iar aceasta mutare marchează un nou capitol în viața lui.
Într-una din zile, Nabeel se roagă pentru întâlnirea lui cu un grup de tineri pe care nu-I mai văzuse de 8 ani, iar ca răspuns primește un semn care-l călăuzește spre ei. În acel moment el recunoaște că „Nu există nici o alternativă. Dumnezeu este real și El aude rugăciunile mele, chiar și pe cele mărunte cum ar fi să aflu unde sunt prietenii mei. Din ziua aceea, nu m-am limitat la a crede că Dumnezeu este real. Am știut sigur că Dumnezeu este real. Și am știut că lui Dumnezeu îi pasă de mine .[…] Acela a fost un semn pentru mnine și am trecut de la o siguranță de 99% în existența lui Dumnezeu, la una de 100%. Patru ani mai târziu, când lumea mea a început să se destrame, acel 1% a contat enorm.”
Nabeel continuă să scrie cum evenimentul din 11 septembrie 2001 a întors pe dos tot ceea ce știa el despre religia islamului ca fiind religia păcii. „Zilele au trecut și s-a dovedit că cei care deturnaseră avioanele erau într-adevăr musulmani și că atacul asupra țării noastre fusese executat în numele islamului. Dar ce fel de islam era acesta? În mod clar, nu era vorba de islamul pe care îl cunoșteam eu.[…] În străfundul sufletului doream să aflu adevărul cu privire la islam, însă îmi era aproape imposibil să pun sub semnul întrebării crezurile desprinse din copiulărie, supunândule pur și simplu unor cercetări atente. […]Aveam nevoie de un prieten, de un prieten nemusulman inteligent și intransigent care să fie dispus să mă provoace. […] Habar nu aveam că Dumnezeu ne făcuse deja cunoștință și că pornisem deja pe o cale care avea să-mi schimbe viața pentru totdeauna.”
Relația de prietenie dintre Nabeel și David mi s-a părut una dintre cele mai frumoase părți ale cărții; felul în care cei doi dezbat teme religioase atât din creștinism cât și din islam constituie mare parte din conținutul cărții. Nabeel începe studiul Biblie pentru a contesta toate punctele esențiale ale acesteia și ajunge, într-un final să-L cunoască pe Isus. Căutările inimii nu se opresc atunci când acesta recunoaște mesajul crucii ca fiind adevărat iar perioada de zbatere continuă, rugăciunile lui fiind din ce în ce mai sincere:„Dumnezeule neprețuit, știu că mă auzi! Știu că ești acolo și că vorbele mele nu se izbesc de niște urechi surde. Nu Îți ascunde fața de mine. M-ai călăuzit altădată prin viziuni. I-ai descoperit viitorul tatălui meu, prin vise. Te rog, arată-mi adevărul Tău. Dă-mi iarăși o viziune; dă-mi vise ca să pot să știu cine ești Tu.”
„În momentul acela, în cel mai chinuitor moment din viața mea, s-a întâmplat ceva ce depășea cu mult tehnologia și închipuirea mea. Ca si când Dumnezeu ar fi luat un megafon și ar fi vorbit prin intermediul conștiinței mele, am auzit următoarele cuvinte reverberând în întreaga mea ființă: „Pentru că nu despre tine este vorba.”[…] În timp ce mă bălăceam în autocompătimire și mă concentram asupra propriei persoane, exista o lume întreagă, alcătuită literalmente din miliarde de oameni, care habar nu aveau cine este Dumnezeu, cât de uimitor este El și câte minuni a înfăptuit prntru noi.”
Dumnezeu se descoperă lui Nabeel în mai multe rânduri iar decizia lui este mărturisită în fața multor oameni, în ciuda prețului îmbrățisării crucii: pierderea familiei și a relației cu aceștia.
În 2006 Nabeel începe o lucrare alături de prietenul lui David. În anul 2011 acesta îl cunoaște pe Ravi Zacharias iar în 2013 se alătură lucrării.
„Merită să treci prin orice suferință, de dragul chemării lui Isus. El este uluitor. Mă rog, ca într-o bună zi, să am ocazia să mă întâlnesc cu tine, dragul meu prieten, pentru a ne bucura și a-L lăuda pe Dumnezeu împreună, pentru toate bucuriile și suferințele prin care am trecut.”
Cred cu toată tăria că acea zi va veni atunci când vom ajunge în Cer și ne vom bucura împreună cu cel care a fost Nabeel Qureshi iar până atunci mă rog ca Dumnezeu să ne facă conștienți pe fiecare dintre noi că nu este despre noi ci este despre Dumnezeu și Evanghelie. Mă rog ca fiecare acțiune din viața mea și din viața ta, să ne ducă mai aproape de Cel care se lasă descoperit atunci când Îl căutăm.
https://www.voceacrestinilor.com/recenzii-carti/
/////////////////////////////////
(Satanele in sutane nu se dezic nici din cavou…)Monument închinat torționarilor securiști – dezvelit chiar la Pitești, epicentrul atrocităților fostei poliții politice! Au participat pensionari din SRI, SIE și Armată, iar monumentul a primit binecuvântarea Bisericii!
de Matei Udrea
Troița închinată torționarilor fostei Securități ridicată de asociațiile de pensionari ai SRI, cu fast și binecuvântarea BOR, chiar în Cimitirul Eroilor din Pitești
Un eveniment absolut halucinant, de neimaginat într-o țară membră UE și care a avut atât de suferit de pe urma comunismului, a avut loc miercuri, la Pitești, unde a fost dezvelit, cu mare pompă și cu binecuvântarea BOR, un monument închinat memoriei foștilor securiști! Incredibila întâmplare a fost relatată de presa locală.
Inițiativa i-a aparținut fostului ofițer de Securitate și, apoi, șef al SRI Argeș, colonelul în rezervă Dumitru Șovar, și s-a bucurat de o largă susținere din partea tuturor asociațiilor de rezerviști din instituțiile de forță, dar și a Bisericii.
Evenimentul este de o sfidare totală, o jignire a memoriei nenumăratelor victime ale poliției politice comuniste, totul părând a fi organizat pentru a da o palmă poporului român. Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI (ACMRR-SRI) a amplasat troița chiar în Cimitirul Eroilor, acolo unde este cinstită memoria adevăraților patrioți.
Foștii securiști au ales tocmai Piteștiul, cartierul general al celor mai mari atrocități comise de fosta poliție secretă comunistă, pentru a ridica monumentul dedicat torționarilor
Piteștiul însuși a fost epicentrul grozăviilor comise de odioasa Securitate, organism de represiune înființat după 1945 de agenții NKVD ai Rusiei bolșevice care ocupase țara. În acest oraș a avut loc celebrul “Experiment Pitești”, de „reeducare” a celor care refuzau să adere la comunism, metodele folosite de Securitate fiind înfiorătoare. Cazul a fost unic în întreaga Europă de Est și Centrală ocupate de ruși. Violența și inventivitatea malefică a securiștilor a fost fără precedent în lume!
Printre altele, deținuții erau puși să se închine la o cruce făcută din excremente, să se tortureze unii pe alții, să-și scrie autobiografii false în care „dezvăluiau” detalii ale unui presupus comportament pervers. Cei care nu se lepădau de credința creștină erau îmbrăcați de securiști precum Iisus, iar ceilalți deținuți erau puși să-i insulte și să-i bată. Tratamentul la care erau supuși noii veniți includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate și siliți să mănânce fecale sau erau băgați cu capul în găleți cu urină. Securitatea extrăsese aceste metode de „reeducare” direct din manualele „specialiștilor” din Rusia sovietică, precum Anton Makarenko.
Acest loc a fost ales de pensionarii SRI să ridice un monument închinat Securității. Troița vizează memoria „militarilor care au activat pe frontul nevăzut în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”, scrie Argespress.ro. Publicația merge mai departe și aduce propriile laude: „Ei sunt nu numai eroii de pe «frontul nevăzut», dar și eroii «tăcuți», ei au folosit arma informației pentru a opri și contracara amenințările la adresa națiunii române“.
Unica menire a Securității a fost menținerea la putere a regimului comunist, mijloacele folosite împotriva poporului român fiind adesea de o violență rar întâlnită
În realitate, „eroii tăcuți” erau niște bestii care torturau și omorau oameni, indivizi cel mai adesea recrutați din lumpenul și pleava societății, psihopați și pușcăriași ale căror crime au înspăimântat un popor întreg. Fosta Securitate a avut, ca scop principal, menținerea la putere a regimului comunist prin orice mijloace, teroarea fiind arma cel mai des folosită. Lucrătorii acestei poliții secrete comuniste nu au vizat niciodată apărarea poporului român, ci a conducătorilor Partidului Comunist și au slujit interesele Moscovei până în 1989 și chiar mult timp după aceea.
Absolut rușinos este că troița a fost executată de meșterul popular Ion Rodoș, provenit tocmai din localitatea Nucșoara, acolo unde până în 1958 au activat partizani anticomuniști. Acest meșter, prin pactizarea sa cu criminalii care i-au terorizat bunicii și părinții, și-a trecut în CV o pată pe care nimeni n-o va mai putea șterge. Din Nucșoara a provenit celebrul grup al locotenentului Toma Arnăuțoiu, cel care a rezistat în munți peste un deceniu, în ciuda încercărilor Securității de a-l captura sau ucide. Grupul ofițerului a fost sprijinit de numeroși oameni din localitate, între care legendarele Elisabeta Rizea și Marina Chirca.
Timp de 9 ani, Securitatea s-a dat de ceasul morții să distrugă gruparea de partizani anticomuniști din zona de munte a Argeșului. S-au folosit toate metodele posibile. În final, Toma Arnăuțoiu și ultimii supraviețuitori ai grupului au fost prinși. În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, aceștia și alți 14 oameni dintre cei care-i ajutaseră au fost împușcați la Jilava. Peste 100 au fost condamnați la ani grei de pușcărie. În ancheta condusă de odiosul Nicolae Pleșiță, viitorul general și comandant al Securității ceaușiste, s-au folosit cele mai îngrozitoare metode. Spre exemplu, preoților care-i ajutaseră pe partizani li s-au smuls dinții cu patentul, pe viu, de către „eroii tăcuți” din Securitate.
Memoria securiștilor a fost cinstită prin intonarea imnului de stat și o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți. Monumentul a fost binecuvântat chiar de arhiepiscopul de Argeș și Muscel!
Acestor fiare li s-a închinat miercuri monumentul amplasat chiar în Cimitirul Eroilor. La festivitate au participat rezerviști din SRI, SIE, Direcția de Informații Militare, reprezentanți ai asociațiilor de pensionari din MApN și MAI, dar și – absolută bătaie de joc – membri ai Asociației „Cultul Eroilor Regina Maria”.
Memoria torționarilor din Securitate a fost cinstită prin intonarea imnului de stat al României, dar și o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți. Troița a fost făcută cu binecuvântarea ÎPS Calinic, ditamai arhiepiscopul Argeșului și Muscelului!
Fostul securist Dumitru Șovar, acum colonel în rezervă al SRI, cel care a pus la cale întreaga poveste, a ținut și o cuvântare: „Serviciile de informații au cerut multe jertfe generațiilor care au precedat și vor mai cere încă. Ele însă nu au putut oferi și nu vor oferi niciodată vreo favoare a recunoștinței celor sortiți să poarte povara acestor grele misiuni. E lung șirul celor care au sacrificat zeci de ani, de zile și de nopți și au depus un imens capital de străduință pentru a aduce cu un pas mai departe soarta acestor instituții“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”
* Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!
* Oportunitate uriașă: compania Nokian, mare producător finlandez de anvelope, vrea să-și relocheze în România fabricile închise în Rusia! Discuțiile se poartă la Guvern, cu premierul Ciucă
* Marea desprindere a UE de China. Von der Leyen: „În curând, două treimi din bateriile noastre vor fi produse în Europa. În următoarele luni începe să funcționeze prima giga-fabrică de cipuri”
* Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției
* SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție
* VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”
* VIDEO. Atac terorist al Rusiei: a bombardat barajul de la Krivoi Rog, încercând să scufunde orașul sub apă! Propagandiștii Moscovei sunt în delir
* Rușii au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în localnici! Ofițerii FSB își evacuează familiile din Crimeea și caută să-și vândă proprietățile
* Putin pierde ultimul atu: prețul gazului va scădea la jumătate în Europa! Măsurile luate de UE au rezolvat problema aprovizionării, estimează o analiză Goldman Sachs
https://ziaristii.com/video-monument-inchinat-tortionarilor-securitatii-dezvelit-chiar-la-pitesti-epicentrul-atrocitatilor-fostei-politii-politice-au-participat-pensionari-din-sri-sie-si-armata-iar-monumentul-prim/
/////////////////////////////////
Securitatea comunistă și colaboratori
Consiliul de Conducere al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea consideră că deconspirarea dosarelor securităţii este un act de dreptate din care cetăţenii romani pot învăţa că, mai devreme sau mai târziu, oricine se va confrunta cu raportul faptelor sale şi că orice lucru făcut în ascuns va ieşi la lumină, motiv pentru care trebuie să fim atenţi la modul nostru de vieţuire.
Deşi suntem conştienţi că această situaţie nu va contribui la consolidarea armoniei sociale, ci dimpotrivă, va crea noi bariere şi nemulţumire, rugăm pe Bunul Dumnezeu să Se îndure de poporul nostru şi să ajute mai ales tânăra generaţie să înveţe din lecţiile istoriei zbuciumate, să evite greşelile trecutului şi să contribuie la construirea unei societăţi bazate pe încredere şi respect reciproc.
Cei şaptesprezece ani care au trecut de la căderea regimului comunist au constituit o perioadă suficientă pentru ca aceia care au cedat presiunilor şi s-au unit cu forţele răului pentru a denigra şi a face rău semenilor nevinovaţi, susţinând pe cale această dictatură comunistă, să îşi manifeste regretul faţă de faptele săvârşite, mărturisindu-le şi cerând iertare lui Dumnezeu şi celor pe care i-au afectat.
Oamenii care nu se tem de Dumnezeu socotesc că îşi pot rezolva problemele, acoperindu-le şi negându-le. Creştinii însă cred că orice redeşteptare şi reformă morală şi religioasă începe cu recunoaşterea şi mărturisirea păcatelor şi de aceea sunt datori să dea un bun exemplu, mărturisindu-şi slăbiciunile şi greşelile în caz că au avut vreo formă de colaborare cu poliţia politică a regimului comunist. O astfel de atitudine se cere mai ales din partea personalului eclesiastic, care este responsabil de restaurarea morală a comunităţilor pe care le deserveşte.
Credem că nici un om nu este capabil să-i judece pe cei care au căzut în greşeala colaboraţionismului, pentru că nu cunoaşte condiţiile în care s-a ajuns la astfel de situaţii şi presiunile la care aceştia au fost supuşi înainte de a accepta colaborarea. De aceea, îi încurajăm pe toţi creştinii să-i privească cu îngăduinţă şi să facă tot ce pot pentru recuperarea lor şi pentru împlinirea Rugăciunii Domneşti, astfel încât dezideratul ,,precum în cer şi pe pământ” să devină realitate.
Cu toate acestea, socotim că aceia care vor fi dovediţi că au fost colaboratori nu mai pot sluji în responsabilităţi eclesiastice.
Ca oameni ai credinţei, ne străduim să contribuim la realizarea unui climat în care omul să recapete demnitatea pe care Dumnezeu i-a acordat-o prin creaţiune şi răscumpărare şi suntem încredinţaţi că situaţia prezentă de revizuire a trecutului poate fi transformată, prin harul lui Dumnezeu, într-o ocazie de reconciliere şi însănătoşire a relaţiilor interumane.
Acest comunicat a fost publicat de Biroul de Presă al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea în decembrie 2006.
https://adventist.ro/1917-securitatea-comunista-si-colaboratorii/
//////////////////////////////
Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de communism (Satanism)?
Dragoş GHIŢULETE
Publicat în Dilema Veche
Dilema veche la Timpul prezent Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Au fost comunişti cu crucea la gît? Dar preoţi cu manifestul roşu în buzunar? Să crezi în Dumnezeu, dar şi în liderii comunişti? Aveau loc împreună în noul stat comunist? În toate ţările căzute în sfera de influenţă sovietică, comunismul s-a năpustit asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina partidului. Principiile după care trebuia să se comporte autorităţile laice faţă de biserici au fost stabilite la Moscova, care de altfel a şi decis ruperea legăturilor bisericilor catolice cu Vaticanul, văzut ca reprezentant al imperialismului. În Cehoslovacia, în vara lui 1948, bisericile au fost deposedate de proprietăţi, iar sistemul de educaţie a fost naţionalizat. În Ungaria, autorităţile comuniste au văzut Biserica supusă Romei ca pe unul dintre principalii oponenţi la comunizare. În 1948, peste 6500 de şcoli confesionale catolice au fost naţionalizate. Prigoana comunistă contra Bisericii şi a credinţei în alt zeu, altul decît partidul, a existat, iar de soarta preoţilor care au luptat contra regimului se ştie fără umbră de îndoială: mulţi au sfîrşit în închisorile comuniste. Ce s-a întîmplat însă de cealaltă parte, cînd, mizînd pe latura ei confesională şi dorind să supravieţuiască, Biserica a făcut pactul cu partidul? Ar trebui să luăm o atitudine radicală sau să fim toleranţi? Dacă societăţile postcomuniste îi tolerează încă şi astăzi pe activiştii de ieri, de ce lucrurile ar sta altfel cu preoţii colaboratori, mai ales cînd se invocă presiunile la care au fost supuşi? Problema este însă una de atitudine. De morală. Dacă după căderea comunismului în Ungaria şi în Polonia mulţi preoţi care au colaborat şi-au cerut, în mod public, iertare, la noi de-abia în 2007 Biserica şi-a dat acordul pentru deconspirarea posibililor preoţi care ar fi colaborat cu Securitatea. Peste graniţe, una dintre scuzele publice a venit din partea Cardinalului Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, care a explicat că motivul colaborării unora dintre oficialii Bisericii a fost, în majoritatea cazurilor, enorma presiune exercitată de serviciile secrete. De altfel, Conferinţa Episcopală Cehă a cerut preoţilor care au colaborat să facă public acest lucru. Părintele Henryk Jankowski, duhovnicul şi consilierul fostului lider al Solidarităţii, Lech Walesa, a indicat în Polonia numele a 40 de preoţi despre care a afirmat că au fost spioni ai serviciilor secrete în timpul regimului comunist. „Sînt foarte trist că fac acest lucru, însă sînt convins că adevărul trebuie să iasă la lumină. Am fost şocat de ceea ce am văzut în aceste dosare, şocat de numărul de agenţi din Biserică. Aflarea acestor nume a fost dureroasă pentru mine”, a afimat Jankowski în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct. (Potrivit legii, ca victimă a regimului comunist, Jankowski are dreptul de a studia arhivele fostelor servicii secrete şi de a publica numele agenţilor care l-au spionat.) Din datele Institutului Memoriei Naţionale, care gestionează dosarele, 10% dintre preoţii polonezi ar fi fost colaboratori ai poliţiei secrete. Ce se întîmplă în România? Revenind în România, dacă istoria Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist începe cu Patriarhul Justinian, nu e foarte clar unde se termină. Imediat după Revoluţie, în 1990, Patriarhul de atunci, Teoctist, s-a retras pentru aproape trei luni din scaunul patriarhal. Motivul n-a fost unul foarte clar. Pe această temă, România liberă a publicat în 2 august 2007 un articol intitulat „Cumpăna patriarhului”. Autorul susţine că l-a întîlnit pe monahul care l-ar fi găzduit pe Patriarh trei luni, începînd cu seara de 22 decembrie, într-o mînăstire din Sinaia. De asemenea, se spune în articol, în 18 decembrie 1989 Sfîntul Sinod s-ar fi reunit în şedinţă, unde Patriarhul Teoctist a anunţat că e de acord cu decizia politică de reprimare a mişcării din Timişoara. Nici unul dintre membrii Sinodului nu l-ar fi contrazis. (Două săptămîni mai tîrziu, ziarul Adevărul intră în posesia unui document care infirma cele spuse de România liberă, demonstrînd că în perioada ianuarie-martie 1990 Patriarhul Teoctist s-a aflat în spital şi nu la mînăstire, punct de vedere susţinut şi de Patriarhia Română, care a anunţat printr-un comunicat de presă faptul că Patriarhul Teoctist s-ar fi retras din Scaunul Patriarhal, din „motive de sănătate”.) De-a lungul timpului, Teoctist a mai fost acuzat că a colaborat cu regimul, că a fost ofiţer de Securitate, că nu s-a opus dărîmării lăcaşurilor de cult. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acuzelor, imaginea publică a rămas intactă, pentru că acuzele n-au putut fi probate. De ce n-au putut fi probate? Pentru că, timp de mai bine de şase ani, totul a fost trecut sub tăcere, atît la insistenţele BOR, care considera paragraful referitor la preoţi, din Legea privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, „o încălcare a autonomiei Bisericii”, fiind total neconstituţional, cît şi la sprijinul politic pe care această poziţie clericală a avut-o din partea PSD. Astfel, BOR şi PSD au căzut de acord ca dosarele preoţilor să nu fie făcute publice, îngropînd totul într-o tăcere conspirativă. Problema Bisericii Greco-Catolice în comunism Memoriile cardinalului Hossu aduc mărturii certe privind complicitatea dintre conducătorii BOR şi cei ai statului comunist, pentru interese personale. Cele două instituţii – scrie Iuliu Hossu – s-au folosit una de cealaltă în încercarea de a distruge Biserica Greco-Catolică. Acelaşi Iuliu Hossu îl acuză pe Teoctist că ar fi fost unul dintre torţionarii episcopilor greco-catolici pe vremea cînd aceştia erau întemniţaţi la Căldăruşani, Dragoslavele şi Ciorogîrla. Pe vremea aceea, Teoctist era episcop vicar patriarhal. În prezent, toate sînt simple acuzaţii şi doar dacă vor fi deschise arhivele, dacă liderii politici se vor lepăda de ipocrizie, va fi posibil să aflăm cine a făcut pactul cu diavolul. În sprijinul aflării acestui adevăr, şi avînd în vedere noua deschidere BOR, care anul acesta şi-a dat acordul pentru deconspirarea dosarelor, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va discuta în prima şedinţă de Sinod pe care o va conduce, pe 22 octombrie, despre problema colaborării preoţilor cu Securitatea. Credinţa ca mijloc electoral Cert e că principala transformare pe care o aduce sfîrşitul lui 1989 statutului BOR în societate constă în reinstalarea ei în mai toate sferele vieţii publice. La ultimul recensămînt, 85% dintre români s-au declarat ortodocşi, situînd Biserica, ca instituţie, pe primul loc în încrederea lor. Deţinătorii puterii politice se folosesc de această încredere, iar credinţa în Dumnezeu a devenit, după 1989, miză electorală. După 50 de ani în care mărturisirea de credinţă te putea duce la puşcărie, după 1990, aceeaşi mărturisire te poate duce la putere. În emisiunea pe care o realizez la RFI România, Actualitatea Altfel, am discutat anul trecut despre o modificare adusă legii cultelor. E vorba de articolul 13, care interzice orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă şi ofensă publică adusă simbolurilor religioase. Mai multe ONG-uri susţin că aplicarea strictă a acestei prevederi poate aduce atingere libertăţii de exprimare, pe baza ei putînd fi interzise cărţi, concerte, spectacole de teatru. Avîndu-l invitat pe deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Cultelor şi Minorităţilor naţionale, i-am propus un caz, oarecum banal: urmare a aplicării legii, trupa rock AC/DC n-ar mai putea cînta în România din cauza versurilor. Ca orice politician versat, deputatul a găsit soluţia care să îmbuneze cei 85% dintre credincioşi: să-şi schimbe versurile, dacă vor să cînte într-o ţară ortodoxă. Cît de valabilă mai e însă credinţa exhibată peste măsură în spaţiul public, folosită pentru interese personale? În România de azi s-a ajuns să se sfinţească pînă şi cazinouri, inoculîndu-se ideea că Duhul Sfînt se pogoară şi asupra meselor de joc. Nu ne deranjează. Un lider xenofob aruncă mii de dolari la baluri de liceeni, ca să i se cînte, la ureche, „Crezul”. Nu ne deranjează. Nici faptul că un înalt ierarh – e vorba de Pimen – se ploconeşte în faţa aceluiaşi lider politic, doar pentru că aruncă cu bani în „sfinţii părinţi”. Drept pentru care, într-o ţară unde credinţa a devenit monedă de vînzare-cumpărare a voturilor, problema colaborării dintre comunişti şi ierarhii bisericilor nu pare să mai deranjeze nici ea, fiind doar un amănunt pierdut în istorie. Totuşi dacă întrebarea din sondaje ar fi: „aveţi încredere în preoţi?”, răspunsul ar fi, poate, altul.
////////////////////////////////////////////////////
BOR: Biserică în stat sau biserică de stat? Alianța Iliescu-Teoctist a făcut BOR mai puternică decât oricând. Cum s-au folosit comuniștii de BOR, de ce nu se vorbește despre preoții care au rezistat și nici despre crimele contra greco-catolicilor – Interviu
magda.gradinaru
MAGDA GRĂDINARU
INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA
realizat cu sprijinul
Konrad-Adenauer-Stiftung
Iliescu a învins revoluția democratică în primăvara anului 1990 și dorea continuitate și în BOR. Compromisul l-a făcut patriarhul Teoctist – participase la pogromul legionar din 1941 și fusese implicat în cele mai triste momente ale BOR sub regimul comunist, reprimarea Bisericii Greco-Catolice și represiunea împotriva curentelor anticomuniste din mănăstiri – era partenerul ideal pentru regimul lui Iliescu.
Loialitatea BOR sub Teoctist a fost răsplătită prin multe măsuri: reducerea masivă a controlului statului asupra BOR; sprijin financiar masiv pentru BOR; revenirea BOR în școli și instituții de stat, spune istoricul Oliver Jens Schmitt, care s-a încumetat să scrie o istorie a BOR în ultimul secol, în care adevărurile incomode pot scoate la iveală, de fapt, rezistențele individuale ale unor prelați ortodocși în fața dictaturii comuniste, dar despre care însăși Biserica tace.
Cartea este în curs de apariție, la Editura Humanitas.
Pactizările legionare de dinainte au făcut ca mulți preoți să poată fi șantajați de comuniști.
„Dar comuniștii nu au exercitat doar presiuni: au oferit și BOR multe. Salarii de stat pentru preoți, distrugerea odioasei biserici greco-catolice și preluarea proprietății acestei biserici. Comuniștii cunoșteau foarte bine punctele slabe ale BOR, așa că au exploatat cu abilitate invidia și ura față de bisericile greco-catolică și romano-catolică, care era larg răspândită în rândul ortodocșilor din Transilvania”, spune Oliver Jens Schmitt, în interviul acordat spotmedia.ro.
Comuniștii s-au folosit de Biserică pentru a izola România de influențele occidentale, argumentează acesta, dar tendințele antioccidentale s-au simțit și în ultimii ani.
Patriarhul Daniel s-a apropiat de patriarhul rus Kiril, unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Putin. În acest fel, BOR a sprijinit indirect propaganda anti-occidentală a Patriarhiei Moscovei. Între timp, acest curent din BOR a devenit atât de puternic încât se are impresia că patriarhul nu-l mai are sub control și i-a îngrijorat în special pe mulți intelectuali apropiați de Biserică.
Oliver Jens Schmitt, v-ați încumetat, iată, să scrieți o carte despre istoria Bisericii Ortodoxe Române din ultimul secol, din 1918 încoace, în pofida atitudinii ermetice a BOR, așa cum și menționați, care controlează drastic accesul la arhivele ei. Care este miza acestei opacități a BOR în fața propriei istorii și a propriei memorii, până la urmă?
Controlul asupra propriului trecut este un mijloc central de putere pentru orice instituție, iar BOR nu face excepție. În decembrie 1989, demonstranții au mărșăluit pe dealul Patriarhiei și l-au denunțat pe patriarhul Teoctist drept Antihrist. Mulți oameni de la acea vreme au acuzat BOR de colaborare cu regimul comunist.
Acesta a fost un șoc profund pentru conducerea BOR.
Prin urmare, aceasta a încercat în anii și deceniile următoare să împiedice istoricii independenți să investigheze chestiunea colaborării cu regimul comunist cu ajutorul documentelor de arhivă din arhivele BOR.
În același timp, și-a dezvoltat propria narațiune a trecutului său, care se axa pe rezistență și martiriu și care a fost difuzată prin intermediul televiziunii, al canalelor de radio și al altor mijloace de comunicare BOR. Această narațiune este cea pe care mulți români o cunosc astăzi.
Desigur, BOR nu este o excepție în comparație cu alte biserici, cum ar fi Biserica Catolică. În general, instituțiile religioase au tendința de a împiedica o viziune asupra trecutului lor care se abate de la interpretarea oficială.
Unul dintre episoadele cele mai dramatice din epoca dictaturii comuniste, și îl tratați pe larg, este desființarea Bisericii Greco-Catolice, însoțită de confiscarea proprietăților, arestarea unor înalți prelați, prigoana preoților greco-catolici. Grozăvia este că lucrurile acestea s-au făcut și cu mâna BOR, așa cum relatați, episodul în care Justinian Marina participă direct la tentativa de constrângere a prelaților greco-catolici, pentru a se converti la ortodoxism, este definitoriu. De unde a pornit aversiunea față de greco-catolicism?
Această aversiune nu a fost larg răspândită în întreaga BOR. În Regat, problema concurenței cu Biserica Greco-Catolică nu s-a pus, iar relațiile cu Biserica Catolică erau de asemenea destul de relaxate. Ura profundă era specifică ortodoxiei transilvănene și liderului acesteia, mitropolitul Nicolae Bălan.
În Transilvania existau două biserici românești încă de la 1700, iar Biserica Greco-Catolică a avut o contribuție remarcabilă la formarea unei identități naționale a românilor, dar și la dezvoltarea învățământului.
Biserica Ortodoxă a reușit să ajungă din urmă această dezvoltare abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub conducerea celui mai important mitropolit al său, Andrei Șaguna. Deși reprezentanți ai ambelor biserici au participat la integrarea Transilvaniei în statul român în 1918, iar ambele biserici au fost definite ca biserici românești în Constituția din 1923, BOR a primit statutul de biserică dominantă.
Mitropolitul Bălan a fost unul dintre principalii promotori ai Mișcării Legionare și ai ortodoxismului radical anti-occidental – el și cercul său detestau tot ceea ce venea din Occident, iar Biserica Greco-Catolică era, de altfel, foarte bogată.
BOR din Transilvania era preocupată și de confiscarea proprietăților Bisericii Greco-Catolice. Cu ajutorul comuniștilor, care au exploatat cu pricepere anti-occidentalismul, au reușit.
Nici măcar un singur ierarh ortodox, amintiți, nu a ridicat vocea împotriva tratamentului la care erau supuși confrații greco-catolici, care nu au cedat. Cum se explică, istoric și cultural, rezistența unora, care e de ordin moral, trebuie spus, și cedările celorlați? Are legătură cu bagajul diferit cu care fiecare Biserică a trecut în 1918?
Niciun ierarh ortodox nu a murit în închisoare în rezistența la regimul comunist. În schimb, ierarhii greco-catolici au rezistat cu hotărâre.
Patriarhul Iustinian, dar și patriarhul de mai târziu, Teoctist, au ajutat personal la amenințarea ierarhilor greco-catolici.
Justinian și alți clerici pro-comuniști au complotat, de asemenea, împotriva patriarhului Nicodim Munteanu, care a încercat o apropiere de Biserica Catolică, pentru a organiza o rezistență comună la preluarea puterii de către comuniști. În BOR nu exista o tradiție de a se opune conducătorilor statului; mai mult, mulți ierarhi erau compromiși personal sau politic, pentru că îi susținuseră pe legionari și/sau pe Ion Antonescu.
Sfântul Sinod putea fi divizat de comuniști la fel de ușor ca și partidele majore, liberalii și Partidul Național Țărănesc.
Biserica Greco-Catolică avea o cultură instituțională internă foarte diferită și, de asemenea, avea avantajul că centrul său, Vaticanul, nu era sub controlul comuniștilor.
BOR, pe de altă parte, se arătase puțin activă pe plan internațional încă dinainte de 1944 și, prin urmare, nu avea aproape niciun aliat în afara țării în momentul de nevoie; ultranaționalismul legionar promovat de mulți clerici, sau cel puțin privit cu simpatie, a însemnat și autoizolare pe plan internațional.
BOR a intrat în comunism cu o vulnerabilitate mare, pactizarea, chiar dacă nu oficială, cu legionarismul sau cu antisemitismul. A fost asta singura carte de șantaj a dictaturii comuniste? Și care e dimensiunea acestui bagaj legionar?
Nu, pentru că BOR era obișnuită să colaboreze cu fiecare sistem de guvernare. În cazul legionarilor, însă, a fost mai mult: pentru că mulți membri ai clerului simpatizau cu ideologia lor, adică cu ortodoxia politică.
Așadar, nu era vorba doar de o cooperare cu statul, ci de o penetrare ideologică reciprocă a BOR și a mișcării legionare. Pe lângă legionarism, cuzismul antisemit avea și el destui susținători în rândul clerului. De asemenea, au fost compromiși toți acei clerici care au activat în Transnistria ocupată și care au fost martori și uneori actori ai Shoah-ului.
Înainte de 23 august 1944, BOR, ca aproape toți românii, era în general anticomunistă. Acest lucru i-a făcut și pe reprezentanții săi vulnerabili la șantaj.
Dar comuniștii nu au exercitat doar presiuni: au şi oferit BOR multe. Salarii de stat pentru preoți, distrugerea odioasei biserici greco-catolice și preluarea proprietății acestei biserici. Comuniștii cunoșteau foarte bine punctele slabe ale BOR, așa că au exploatat cu abilitate invidia și ura față de bisericile greco-catolică și romano-catolică, care era larg răspândită în rândul ortodocșilor din Transilvania.
Antioccidentalismul stalinist și cel ortodox au încheiat aici o alianță de care BOR a profitat material până în prezent, în sensul că nu a restituit proprietățile Bisericii Greco-Catolice, cu câteva excepții.
Sunt câteva mitizări pe care BOR le-a construit și care au intrat în memoria socială, după 1989, pe care le treceți în revistă: sfinții închisorilor (azi avem încă dezbaterea care îl privește pe Vulcănescu, mort în închisoare, dar parte a guvernului lui Antonescu), rezistența prin misticism – Rugul Aprins și Mănăstirea Antim (cu rolul ei în antisemitismul de la București), portretul lui Arsenie Boca, unul dintre personajele religioase obiect de pelerinaj. A fost acest demers unul intenționat, parte a unei strategii? Pe termen scurt, în 1989, se părea că va apărea un grup de reformă în cadrul BOR. Nu a fost așa: BOR a reușit să recâștige controlul asupra trecutului său și să controleze narațiunea despre anii 1944–1989, scrieți.
Grupul de reformă a dispărut rapid.
Membri importanți, precum Daniel Ciobotea și Vartolomeu Anania, au primit rapid cele mai înalte funcții în BOR. Dacă a fost cu adevărat un grup reformator autentic sau o diversiune care dorea să ia presiunea de pe patriarhul compromis Teoctist va trebui să se demonstreze printr-o cercetare mai profundă. În acest scop, s-a instaurat atunci o politică deliberată de rememorare pentru a prezenta BOR ca pe o victimă și ca pe un agent al rezistenței.
Fenomenele pe care le-ați menționat sunt elemente-cheie ale acestei narațiuni.
Un aspect aparte este relația dintre BOR și Moscova. Rusia a fost mulțumită de atitudinea BOR, Justinian Marina era apreciat, fiind singurul patriarh care a pus în aplicare măsurile decise la conferința de la Moscova din 1948. A fost apoi o relativă distanțare și o întoarcere a BOR către Occident. Cum arată lucrurile în ultimii ani?
Antioccidentalismul exista deja în BOR înainte de 1944, dar era în primul rând un fenomen transilvănean, unde BOR era în competiție cu Biserica Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică și cele trei biserici protestante tradiționale (reformată, luterană, unitariană).
În Regat și în Basarabia, pe de altă parte, acest omolog occidental nu a existat sau aproape nu a existat, și astfel a lipsit și un puternic antioccidentalism.
Cu toate acestea, pactul cu comuniștii – care a însemnat, printre altele, distrugerea Bisericii Greco-Catolice și preluarea proprietății acesteia, precum și abolirea concordatului României cu Biserica Romano-Catolică – a împins BOR spre est. Comuniștii s-au folosit de Biserică pentru a izola România de influențele occidentale.
După 1989, Biserica oficială a participat foarte puțin la integrarea euro-atlantică. Cu toate acestea, în interiorul și la periferia Bisericii, au câștigat putere curentele antioccidentale și antidemocratice, care se referă adesea la legionarism sau pot fi urmărite până la acesta. Ierarhi individuali s-au întors în mod repetat împotriva Occidentului.
În plus, patriarhul Daniel s-a apropiat de patriarhul rus Kiril, unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Putin. În acest fel, BOR a sprijinit indirect propaganda antioccidentală a Patriarhiei Moscovei. Între timp, acest curent din BOR a devenit atât de puternic încât se are impresia că patriarhul nu-l mai are sub control și i-a îngrijorat în special pe mulți intelectuali apropiați de Biserică, care, în aprilie 2023, într-un act neobișnuit pentru istoria BOR, avertizează în termeni foarte sinceri asupra pericolelor tendințelor antioccidentale.
Cu cât știm, pentru că porniți de la premisa că datele sunt puține, atâta vreme cât BOR însăși pune lacăt la arhivele ei, dacă oficialii ortodocși au pactizat cu regimul, prin tăcere sau prin colaborare, asta nu exclude cazurile de rezistență individuale. Au fost ele și mai ales au contat social?
Actele de rezistență și de opoziție pot fi observate mai ales în rândul clerului inferior, adică al preoților, precum și în unele părți ale comunității monahale.
Cu toate acestea, ei nu au fost coordonați în niciun moment, ci mai degrabă au fost indivizi curajoși. Unii preoți au sprijinit rezistența armată. Alții s-au disociat de regim în viața de zi cu zi – din păcate, știm mult prea puțin despre acest grup. În mănăstiri, o mare importanță a fost acordată neoisihasmului, adică renașterii misticismului ortodox. Desigur, cel puțin unii dintre clericii care se opuneau în mod deschis aparțineau legionarismului sau cuzismului.
Nu toți anticomuniștii susțineau ideea unui stat de drept democratic.
Cultul așa-numiților sfinți ai închisorilor suprimă sistematic această dimensiune legionară. Nici cercul de rugăciune al lui Rugul Aprin de la mănăstirea Antim din București nu era lipsit de tendințe legionare.
În ceea ce privește ierarhii: patriarhul Nicodim și mitropolitul Irineu al Iașilor au dorit să se alăture Bisericii Catolice pentru a rezista mai bine regimului; Patriarhul i-a înfruntat cu curaj și pe sovietici. Cu toate acestea, Nicodim și Irineu au fost sabotați în mod sistematic de forțele pro-comuniste din BOR, cum ar fi patriarhul de mai târziu, Justinian Marina. În general, BOR nu a reușit să devină o forță de rezistență.
Dar trebuie subliniat faptul că alte instituții centrale ale statului, cum ar fi armata, poliția, justiția, sistemul de învățământ, foarte mulți politicieni și intelectuali nu s-au comportat diferit de majoritatea ierarhilor din BOR.
Biserica oficială adoptă poziția că ierarhii au colaborat cu comuniștii pentru a salva biserica, în timp ce preoții, călugării și călugărițele au salvat spiritualitatea ortodoxă. Patriarhul Justinian este celebrat ca un simbol al acestei politici. BOR oficială amintește mai puțin de acei preoți anticomuniști a căror rezistență a fost subminată de propriii ierarhi – de exemplu, episcopul Andrei Magieru al Aradului s-a pronunțat deschis împotriva rezistenței anticomuniste – și nici nu-și amintește de patriarhul Nicodim Munteanu.
Pe bună dreptate, pentru că patriarhul anticomunist a arătat că supunerea față de comuniști nu ar fi fost singura opțiune. Desigur, Nicodim nu se potrivește ca figură de lumină: a tăcut despre Shoah și a fost un susținător al cuziștilor.
BOR nu a fost niciodată atât de puternică față de stat cum a fost în ultimii 30 de ani, scrieți. Asta, deși în vremea dictaturii regale, patriarhul a intrat de două ori la putere. Cum a câștigat BOR această putere postdecembristă și care i-au fost și îi sunt aliații în stat? La prima vedere, ar putea fi un paradox, dacă ne amintim protestele la adresa patriarhului Teoctist, din 1989.
De fapt, pare paradoxal: din punct de vedere formal, BOR era mult mai puternică în 1944, deoarece era consfințită în Constituție ca biserică de stat, iar Miron Cristea a fost prim-ministru în 1938-1939. Numai că realitatea era diferită: Cristea era o marionetă a regelui, iar statul avea un control ferm asupra BOR.
Astăzi este invers: în teoria constituțională, BOR este mai puțin puternică decât înainte de 1944, dar în practica politică și economică este mult mai puternică ca niciodată.
Criticile la adresa lui Teoctist s-au stins curând, deoarece grupul de reformă înființat de BOR s-a desființat rapid, iar mulți dintre membrii săi au urmat cariere rapide, nu în ultimul rând actualul patriarh.
Se explică acest lucru cu alianța strânsă dintre Ion Iliescu și Teoctist, care se cunoșteau de mult timp: Iliescu a învins revoluția democratică în primăvara anului 1990 și dorea continuitate și în BOR. Compromisul Teoctist – participase la pogromul legionar din 1941 și fusese implicat în cele mai triste momente ale BOR sub regimul comunist, reprimarea Bisericii Greco-Catolice și represiunea împotriva curentelor anticomuniste din mănăstiri – era partenerul ideal pentru regimul lui Iliescu.
Loialitatea BOR sub Teoctist a fost răsplătită prin multe măsuri: reducerea masivă a controlului statului asupra BOR; sprijin financiar masiv pentru BOR; revenirea BOR în școli și instituții de stat.
Sub patriarhul Daniel, au urmat alte două evoluții: profesionalizarea și extinderea presei bisericești; și comercializarea BOR, care este în prezent una dintre cele mai importante întreprinderi din România.
Acest lucru a fost posibil datorită atitudinii elitelor politice, care credeau că nu pot câștiga alegerile fără ajutorul BOR. În timp ce înainte de 1944 politicienii tratau adesea BOR cu condescendență și uneori cu dispreț (de exemplu, Ion Antonescu, care amenința că îi va deporta pur și simplu pe mitropoliții indisciplinați în lagăre), astăzi relația este inversată: mulți politicieni sunt de-a dreptul supuși față de BOR și îi cumpără sprijinul.
Puțini dintre politicienii de astăzi sunt conștienți de cât de diferit este comportamentul lor față de cel al predecesorilor lor din perioada interbelică și cât de mult acest comportament a creat puterea de facto a BOR.
Dacă în ceea ce privește derapajele, pactizările legionare, BOR nu a avut o poziție oficială, cum arată azi alăturările cu AUR? Vorbeați într-un interviu precedent despre frățiile ortodoxe, formate pe orbita unor biserici. Ca să nu mai pomenim episodul în care Iustin Pârvu asculta imnul legionar cântat în cinstea lui de călugărițe, la mănăstirea Petru Vodă.
În cadrul BOR, există o tradiție de a nu lua o poziție oficială cu privire la multe chestiuni importante. Mai degrabă, conducerea Bisericii tolerează multe fenomene de evlavie, dar și de ortodoxie politică, fără a le susține sau condamna imediat în mod oficial.
Cu toate acestea, actori individuali sau grupuri de actori (ierarhi, mănăstiri, duhovnici, teologi) pot foarte bine să trimită mesaje mai clare și să creeze un climat în care extremiști precum AUR se pot simți încurajați. La fel s-a întâmplat și în perioada interbelică, când toți mitropoliții i-au susținut mai mult sau mai puțin deschis pe legionari și/sau pe cuziștii antisemiți, chiar dacă patriarhul și Sfântul Sinod nu au definit niciodată acest lucru ca politică oficială.
Mănăstirea Petru Vodǎ este doar un caz extrem și deosebit de vizibil de activitate neolegionară evidentă – dar nici BOR și nici statul nu au intervenit aici.
Abia recent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a încercat să traseze o linie de demarcație, delimitând astfel indirect BOR de AUR. Ca declarație, acesta este un fenomen nou – dar această poziție nu a fost adoptată oficial de Sfântul Sinod.
În mod evident, Patriarhia a recunoscut riscul care există prin instrumentalizarea Ortodoxiei de către AUR – dar nu a menționat AUR pe nume și nu a transmis credincioșilor că partidul reprezintă o ideologie în ultimă instanță necreștină și că, din punct de vedere politic, dăunează intereselor elementare ale României prin prietenia sa cu Rusia.
Cine poate reforma BOR? Există astăzi în BOR un curent reformist, care să își asume acest travaliu al memoriei și al confruntării cu trecutul? Sau cade mai degrabă în sarcina societății care, iată, a inițiat o petiție pentru ca și Paștele să fie sărbătorit potrivit calendarului gregorian, adică odată cu Occidentul, nu cu Rusia.
Întrebarea dvs este centrală și necesită un răspuns ceva mai detaliat.
Din punct de vedere istoric, reformele bisericilor ortodoxe au fost inițiate de cele mai multe ori din exterior, de obicei de către stat – gândiți-vă la reformele bisericești din Rusia, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, care au dus la schisma cunoscută sub numele de raskol; gândiți-vă la abolirea Patriarhiei Moscovei de către Petru cel Mare și la instituirea unei administrații bisericești de stat sub conducerea unui „Ober-Prokuror” (chiar și numele funcției era german! ); în contextul românesc, la reformele prințului Ioan Alexandru Cuza, care a făcut din Biserica Ortodoxă o autoritate statală subalternă și a naționalizat cea mai mare parte a proprietății sale.
Un al doilea exemplu, destul de diferit, este cel al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, sub conducerea mitropolitului Andrei Șaguna: ca instituție națională importantă a românilor din Transilvania – a doua instituție importantă de acest tip era Biserica Greco-Catolică – a avut propriile organisme alese, în care mirenii dețineau două treimi din locuri: s-a creat o structură organizatorică neobișnuit de democratică pentru ortodoxie, care nu exista în acest fel în Regat, Bucovina și Basarabia înainte de 1918.
Toate aceste exemple sunt reforme administrative.
Dacă ne uităm la reformele spirituale, putem observa, de asemenea, o influență externă: începând cu secolul al XVII-lea, Biserica Moscovei a fost influențată masiv de teologii ucraineni din Kiev, care, la rândul lor, au fost implicați în dezbateri intelectuale intense cu Europa catolică și, într-o măsură mai mică, cu Europa protestantă.
În Rusia revoluționară, după Revoluția din februarie 1917, a avut loc, de asemenea, o bulversare în Biserică: un sinod de reformă urma să revitalizeze Biserica; este interesant faptul că modelul Bisericii Ortodoxe din Transilvania, cu implicarea puternică a mirenilor și principiile sale democratice, a fost important.
Această reformă bisericească din Rusia a fost o reacție la administrația bisericească birocratică și lipsită de suflet din epoca țaristă – ideile esențiale au venit de la laici, teologi și intelectuali; nu trebuie să uităm că slăbiciunea spirituală a bisericii oficiale din Rusia a dus la apariția multor comunități religioase noi, aflate la margine sau deja în afara Ortodoxiei.
Din punct de vedere istoric, aproape niciun impuls de reformă nu a venit din partea ierarhiei însăși.
În prezent, în România se întâmplă ceva neobișnuit: pentru Paștele din 2023, câteva mii de intelectuali, apropiați de Biserică, au semnat o petiție a lui Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, care cere în mod hotărât o orientare euroatlantică mai puternică a ortodoxiei românești, care ar trebui să se exprime printr-o dată comună de Paște pentru toți creștinii.
Mai mult, ei se opun în termeni neobișnuit de clari curentelor antioccidentale și prorusești din sânul BOR. Cu toate acestea, instituțiile ecleziastice, dintre care unele poartă încă nume de pe vremea lui Șaguna și care ar trebui să permită participarea și a mirenilor, sunt în prezent pure larve și, din păcate, orice altceva decât locuri de discuții vii.
Petiția arată că, după 30 de ani de dezbateri în mare parte absente, se trezește în rândul intelectualilor apropiați de Biserică dorința de reforme, dar și dorința de acțiune comună, adică nu doar cereri individuale de luare de cuvânt.
Reacția patriarhului și a Sfântului Sinod va arăta dacă există voința și capacitatea intelectuală de a răspunde la o petiție care emană de la persoane care nu pot fi acuzate de ostilitate față de creștinism, așa cum face adesea conducerea Bisericii atunci când se confruntă cu critici.
https://spotmedia.ro/stiri/politica/alianta-dintre-iliescu-si-patriarhul-teoctist-a-facut-bor-mai-puternica-decat-oricand-cum-s-au-folosit-comunistii-de-bor-de-ce-nu-se-vorbeste-despre-preotii-care-au-rezistat-si-nici-despre-crimele-c
/////////////////////////////////////////
Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista
Pentru comuniști, legionarii erau buni numai dacă își turnau apropiații la Securitate
Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte prin Partidul Comunist
Pentru a intelege mai bine rolul Bisericii Ortodoxe din Romania (BOR) in ultimii 70 de ani, acela de indepartare de valorile crestine, iata mai jos un articol despre Teoctist, fost patriarh al BOR.
Patriarhul Teoctist a participat la rebeliunea legionara din 1941
Informatia era ascunsa in arhiva SRI. In 1941, la 26 de ani, Teoctist participa impreuna cu alti preoti la distrugerea unei sinagogi din Bucuresti
Un document apartinind fostei Securitati, descoperit in arhiva SRI, arata ca Patriarhul Teoctist, inainte de a fi pactizat cu regimul comunist, a fost legionar, participant la rebeliunea legionara din ianuarie 1941. Conform acestui document inedit al Securitatii, actualul Patriarh, Teoctist Arapasu, a participat in ianuarie 1941, la virsta de 26 de ani, la rebeliunea legionara si a devastat impreuna cu alti preoti o sinagoga din Bucuresti. Documentul, datat 30 ianuarie 1950, se afla in arhiva SRI (fond „D”, dosar 909, fila 510) si a fost descoperit de istoricul Dorin Dobrincu.
„Fost legionar cu activitate intensa”
Iata intregul fragment care ne intereseaza din documentul Securitatii: „… se constata ca cele mai multe semnalari de activitate dusmanoasa impotriva regimului se desfasoara in regiunea Moldovei (cu un numar aproximativ de 273 preoti, 14 calugari si 28 cintareti basarabeni) – unde functioneaza ca vicar si loctiitor de mitropolit arhiereul TEOCTIST ARAPASU, fost legionar cu activitate intensa si cu participare la rebeliune, devastind Sinagoga din Str. Antim impreuna cu legionarii GRIGORE BABUS, preot la patriarhie, MITROFAN CHIRIAC si altii. ARAPASU, in urma legaturilor ce le-a avut cu Patriarhul (Iustinian Marina, n.red.) a reusit in prezent sa detina o influenta asupra acestuia, care are intentia si-l va sustine pe ARAPASU de-a ocupa postul de Mitropolit al Moldovei, la viitoarele alegeri”.
Impotriva evreilor
Rebeliunea legionara a fost declansata, pe 21 ianuarie 1941, ca urmare a tentativei Sefului statului de atunci, Ion Antonescu, de a-i inlatura pe legionari de la putere. Antonescu s-a asociat cu legionarii la guvernare in septembrie 1940, intr-un moment de grava criza politica. Cu timpul, in urma crimelor si abuzurilor puse la cale de legionari si dupa ce a obtinut acordul Germaniei hitleriste, Antonescu a decis sa-i inlature pe legionari. Replica acestora a fost o tentativa de lovitura de stat prin intermediul unei rebeliuni. Actele de violenta ale legionarilor au fost concentrate pe doua directii: institutiile statului si populatia de origine evreiasca. Din cei 416 morti inregistrati in acele zile singeroase de ianuarie, 120 erau evrei (conform datelor oficiale ale regimului Antonescu). Concomitent, legionarii au distrus mai multe lacasuri de cult ale evreilor. In acest ultim fenomen pare a se fi inscris si actiunea actualului Patriarh al Romaniei.
Patriarhia: „Pura fabulatie”
Este posibil ca informatia referitoare la trecutul Patriarhului Teoctist, continuta in documentul Securitatii, sa fie falsa? Foarte putin probabil. Documentul era de uz intern (deci nu destinat unei dezinformari publice), iar Securitatea nu avea nici un interes sa opereze cu informatii false. Patriarhia are insa alta parere. Solicitata sa ofere o reactie la aceasta dezvaluire, Patriarhia ne-a raspuns ca este vorba „de pura fabulatie”. Raspunsul ii apartine preotului Constantin Stoica, de la biroul de presa al Patriarhiei. Acesta, desi a avut posibilitatea sa vada documentul Securitatii, nu si-a motivat raspunsul, marginindu-se la a spune ca informatia i se pare, „la prima vedere, pura fabulatie”.
Santajul Securitatii
Probabil, informatia din documentul Securitatii era contabilizata in scopul unui viitor santaj impotriva lui Teoctist si a altor fete bisericesti.
Istoricul Dennis Deletant, observind ca ierarhii Bisericii Ortodoxe au pactizat cu regimul totalitar al lui Nicolae Ceausescu, afirma ca „atitudinea lor de supunere fata de regim se explica, desigur, prin pozitia privilegiata si libertatea de care se bucurau in lumea ecleziastica”. Pornind de la documentul Securitatii citat mai sus, la aceasta explicatie trebuie sa adaugam santajul. Numerosi fosti legionari au fost iertati de catre comunisti cu conditia de a arata supunere neconditionata fata de regim.
Supunerea lui Teoctist, devenit Patriarh al Romaniei in 1986, fata de regimul comunist s-a tradus prin acceptarea programului de demolare a bisericilor pus la cale de Ceausescu. Desi, in perioada 1984-1989, au fost demolate mai multe zeci de biserici in Bucuresti si in restul tarii, conducerea BOR nu a facut nici un gest de opozitie. In schimb, Teoctist lansa periodic telegrame prin care isi arata sustinerea fata de regimul Ceausescu. O astfel de telegrama a fost scrisa chiar pe 20 decembrie 1989, la trei zile dupa ce la Timisoara incepuse sa curga singe. In telegrama, Teoctist proslavea „Epoca de Aur” si „activitatea remarcabila” a Conducatorului mult iubit. Sa fi fost acesta pretul pe care Teoctist l-a platit pentru trecutul sau legionar? (Sursa)
Citeste si articolele:
Cum era lins in fund dictatorul ateu Ceausescu de patriarhul Teoctist
Bigotismul religios domina invatamantul din Romania
Allah Akbar-ul la romani
Portretul credinciosului roman
De ce simpatizantii comunismului criminal nu sunt crestini
https://asapteadimensiune.ro/patriarhul-teoctist-de-la-membru-al-miscarii-legionare-la-turnator-la-securitatea-comunista.html
///////////////////////////////////////////
Lista turnătorilor de la securitate din sânul BOR. Duhovnicii români care l-au vandut până și pe Dumnezeu
Emanuela Pană
Arhivele Securității scot la iveală detalii șocante. Dintre turnătorii regimului comunist au făcut parte chiar și lucrătorii Domnului, atât preoții de rang comun, cât și înalții prelați. Vezi lista celor ce l-au vândut până și pe Dumnezeu.
Turnătorii din sânul BOR
Cu toate că au înșelat încrederea enoriașilor, cât și credința în Dumnezeu, unii dintre trădătorii regimului comunist fac parte și astăzi din sânul Bisericii Ortodoxe Române, în timp ce alții s-au răspopit, au intrat în politică, și au eșuat.
Lista turnătorilor cu sutană:
Suceava. ÎPS Pimen, spion al Securităţii în SUA, Germania şi Israel. Unul dintre cei mai cunoscuți ierarhi ai BOR, arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților, a fost și unul dintre turnătorii la Securitate, lucru confirmat chiar și de o decizie definitivă a ICCJ din anul 2012. Acesta furniza informații despre colegi și unii membri din Diaspora, în momentul în care se afla într-o misiune în Occident, fiind trimis al Bisericii.
Timișoara. Mitropolitul Corneanu, singurul ierarh care s-a căit de colaborarea cu Securitatea. Potrivit rezoluției CNSAS, Nicolae Corneanu a colaborat cu poliția politică de pe vremea regimului comunist, oferind, între anii 1950 și 1988, informații cu privire la „dușmanii poporului“. „Subsemnatul Corneanu Nicolae îmi iau următorul angajament: de a informa organele Securităţii din Timişoara despre eventualele întâmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democraţie populară din RPR, atât despre cei din Mitropolie, cât şi despre organizaţii subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat sub semnătură organelor securităţii“, nota actualul mitropolit în contractul semnat cu Securitatea, conform adevarul.ro.
Vrancea. Epifanie Norocel, „persoană de sprijin“ a Securităţii comuniste. Fostul arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, se numără și el printre turnătorii regimului comunist. Ba mai mult, acesta a făcut parte din tagma preoților care au pactizat cu Securitatea comunistă până la moarte (decedat în ianuarie 2013), potrivit unui raport al Serviciului Român de Informaţii (SRI) din 1991.
Bistrița. Preotul-politician Ioan Aurel Rus. Se vehiculează că mai mulți preoți din Bistrița-Năsăud au colaborat cu Securitatea. Printre aceștia se numără și preotul şi profesorul universitar, Alexandru Moraru, și politicianul răspopit, Ioan Aurel Rus.
PLAYTECH.RO
TRAGEDIE! A MURIT cântăreața Sinead O’Connor. Mesajul CUTREMURĂTOR de dinaintea morții
PLAYTECH.RO
Gabriela Firea și Florentin Pandele AU PĂRĂSIT România. Cine i-a dat de gol
Duhovnicii care l-au vandut până și pe Dumnezeu
Din păcate, lista „sfinților“ turnători nu se oprește aici. Ea mai cuprinde și următoarele nume: Ștefan Roșu din Cluj (care, cu toate că a fost colaborator al Securității, a cerut despăgubiri de 100.000 de euro de la statul român pentru perioada în care a fost închis pe timpul regimului comunist, urmând ca apoi să renunțe la bani); Andrei Andreicuț din Alba (care a declarat că a fost nevoit să semneze acordul cu securiștii, având numele de cod: „Ionică“); dar și Arhimandritul Ştefan Guşă din Vaslui, pe numele de cod „Movileanu“, care a mărturisit încă din 2006 că în perioada comunistă a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate.
Vezi numele trădătorilor din sânul BOR
Vezi numele trădătorilor din sânul BOR
Să nu uităm de preoții: Gheorghe Ţurcaş din Zalău, de Vladimir Petercă din Iași, ori protopopul Dorel Rusu din Bihor, toți colaboratori ai Securității lui Ceaușescu.
România își ia ADIO de la Spațiul Schengen. Veste de ultim moment din partea Austriei….
Bomba anului! Reghe, în casă la Anamaria Prodan: „Astăzi”! Ce a spus impresara că a…
Soțul meu are un copil secret. Am rămas șocată când am aflat cine e mama
https://playtech.ro/stiri/lista-turnatorilor-de-la-securitate-din-sanul-bor-duhovnicii-romani-care-l-au-vandut-pana-si-pe-dumnezeu-111827
///////////////////////////////////////////
Preoţii care ne-au trădat şi au făcut pact cu Securitatea. Lista celor mai cunoscuţi duhovnici români care l-au vândut până şi pe Dumnezeu
Arhivele Securităţii au scos la iveală faptul că printre turnătorii regimului comunist s-au numărat şi înalţi prelaţi sau simpli preoţi. O parte dintre ei şi-au păstrat şi astăzi funcţiile în ierarhia Bisericii, alţii s-au răspopit şi au eşuat în politică. Adevarul.ro vă prezintă poveştile turnătorilor cu sutană.
SUCEAVA ÎPS Pimen, spion al Securităţii în SUA, Germania şi Israel, turnător la Mănăstirea Putna
ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este unul dintre cei mai cunoscuţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române despre care s-a stabilit cu siguranţă că a fost turnător la Securitate. Acest lucru este confirmat chiar şi de o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din octombrie 2012.
Încă din 2007, CNSAS a decis că arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a colaborat cu Securitatea, furnizând informaţii cu privire la colegi ai săi şi unii membri ai diasporei, în perioada în care s-a aflat în misiune în Occident, trimis de Biserică.
Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”.
pimen
TIMIŞOARA. Mitropolitul Corneanu, singurul ierarh din Banat care şi-a cerut iertare pentru colaborarea cu Securitetea
Rezoluţia CNSAS, dată în 2007, susţine că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliţiei politice comuniste şi că a furnizat, între 1950 şi 1988, informaţii despre „duşmanii poporului“.
„Subsemnatul Corneanu Nicolae îmi iau următorul angajament: de a informa organele Securităţii din Timişoara despre eventualele întâmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democraţie populară din RPR, atât despre cei din Mitropolie, cât şi despre organizaţii subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat sub semnătură organelor securităţii“, scria actualul mitropolit în contractul semnat cu Securitatea.
VRANCEA. Fostul arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, „persoană de sprijin” a Securităţii comuniste
Epifanie Norocel, fost Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei până în ianuarie 2013, când a decedat, a fost unul dintre multele personajele din tagma preoţilor care înainte de 1989 au pactizat cu Securitatea comunistă.
Cel puţin aşa relevă un raport al Serviciului Român de Informaţii din 1991, în care se face cunoscut că dosarul de colaborator al Securităţii al Prea Sfinţitului Epifanie a fost distrus exact în ziua Revoluţiei Române, pe 22 decembrie 1989.
„Din ordinul col. (r.) Raţiu Gheorghe, fostul şef al Direcţiei I, motivate în fata cadrelor de unitate prezente, prin faptul că, datorită situaţiei create, trebuie prevenită producerea unor consecinţe negative pentru ţara, în ziua de 22 decembrie 1989 au fost distruse prin rupere şi introduse în saci următoarele materiale: 1) Dosarul personal al informatorului Argatu Constantin-Calinic; 2) Dosarul personal al persoanei de sprijin Norocel Gavril Epifanie; 3) Dosarul personal şi mapa anexa ale informatorului Cocoşel Ion Gherasim („¦)”, scrie în documentul SRI, redactat de executantul acestui ordin, mr. Marin Nicolae, pe 9 iunie 1991.
BISTRIŢA. Politicianul răspopit, turnător pe vremea comuniştilor
Gurile rele spun că mai mulţi preoţi din Bistriţa-Năsăud, neavând alte opţiuni, au acceptat să colaboreze cu Securitatea, însă cei care au fost declaraţi turnători de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pot fi număraţi pe degete. Printre ei se numără preotul-politician Ioan Aurel Rus sau preotul şi profesorul universitar Alexandru Moraru.
Ioan Aurel Rus, în vârstă de 55 de ani, din comuna Cristeştii Ciceului, este cel mai controversat preot din Bistriţa-Năsăud. Acesta este preot încă din perioada comunistă, fiind răspopit în anul 2004, după ce a ales politica în detrimentul preoţiei.
A condus Partidul România Mare mai bine de 10 ani, fiind senator în perioada 2000-2004 şi deputat în perioada 2004-2008. Preotul-politician s-a reîntors la cele sfinte la finalul anului trecut, când i s-a ridicat caterisirea. Acesta este în prezent preot misionar la Centrul pentru Persoane cu Handicap de la Nuşeni.
image
CLUJ. Preotul Ştefan Roşu a cerut despăgubiri de peste 100.000 de euro, deşi a fost colaborator al Securităţii. Ulterior a renunţat la bani
Preotul Ştefan Roşu, care a slujit ani buni în comuna Mihai Viteazu, iar acum se aflăa la mănăstirea Dumbrava din judeţul Cluj, a cerut peste 100.000 de despăgubiri de la statul român pentru perioada în care a fost închis pe timpul regimului comunist, deşi a fost colaborator al Securităţii.Ulterior a renunţat la pretenţii. Are o activitate neîntreruptă de 70 de ani şi l-a cunoscut pe primul patriarh al BOR.
Ştefan Roşu este un preot originar din Turda care se apropie de vârsta de 100 de ani. Slujeşte la mănăstirea Dumbrava după ce ani buni a fost preot în comuna Mihai Viteazu. El a cerut peste 100.000 de euro despăgubiri de la statul român pentru perioada în care a fost închis pe timpul regimului comunist.
ALBA. Mitropolitul Andrei Andreicuţ şi securitatea comunistă. „Ionică“ a câştigat procesul cu CNSAS pe un vid legislativ
ÎPS Andrei Andreicuţ, ierarhul care a condus frâiele Arhiepiscopiei din Alba aproape două decenii, a fost deconspirat ca fost colaborator al Securităţii comuniste în anul 2007. La acea dată, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Fostei Securiotăţi (CNSAS) punea în dreptul numelui său acuzaţia de poliţie politică. Ulterior, Andreicuţ a câştigat procesul cu CNSAS.
Andrei Andreicuţ a recunoscut că a fost nevoit să semneze un angajament cu fosta Securitate şi i s-a dat numele de cod „Ionică“, ierarhul, pe atunci preot în Turda, fiind cunoscut în parohia sa ca „părintele Ionică“. Andreicuţ a recunoscut că a semnat angajamentul sub presiunea Securităţii, însă de fiecare dată a spus că nu a dat note informative şi nu a „turnat“ pe nimeni. El a scris şi o carte în care îşi povesteşte această perioadă a vieţii şi câteva dintre presiunile la care a fost supus, ca preot, de fosta Securitate.
VASLUI. Turnătorii în sutane: Cum şi-a răzbunat stareţul Ştefan Guşă numele de cod „Movileanu“
Arhimandritul Ştefan Guşă, stareţul Mănăstirii Constantin şi Elena, de la Movila lui Burcel, a recunoscut încă din 2006 că în perioada comunistă a semnat un angajament de colaborare cu securitatea, motivând că astfel a scăpat de puşcărie, după ce aceeiaşi securişti i-ar fi înscenat un furt.
Deşi recunoaşte că a semnat note informative, scrise de securişti, stareţul consideră o “obrăznicie ” asocierea statutului de turnător feţelor bisericeşti deconspirate ca fiind colaboratori sau informatori ai fostei Securităţi, susţinând că preoţii nu ar fi turnat de buna voie ci au fost şantajaţi, ameninţaţi.
„În primul rând nu sună prea frumos (turnătorii în sutane n.r.). Se vede din capul locului lipsa de respect faţă de haina preoţească, o răutate, o obrăznicie. chiar. Termenul atât de vehiculat, de turnător, nu cred că este cel adecvat. Or fi şi preoţi care au avut legături cu ofiţeri de securitate, din prisma serviciului, nu bag mâna în foc pentru nimeni. Ar fi însă interesant de văzut câţi dintre aceştia au făcut-o de bună voie, câţi au bătut la uşa Securităţii, să-şi ofere serviciile. Eu cred că foarte puţini. Şi dintre aşa zişii colaboratori, nu exagerez dacă afirm că 99% au fost urmăriţi, ameninţaţi, chestionaţi, li s-au întins curse”, mărturisea mărturisea arhimandritul Ştefan Guşă în „spovedania publica”, din 2006.
ZALĂU. Cum era turnat la Securitate de către propriii colegi preotul Gheorghe Ţurcaş: „Erau şapte sau opt cei care mă turnau. Patru dintre ei erau preoţi“
Preot ortodox în perioada comunistă, însă cu o puternică filiaţie greco-catolică, părintele vicar foraneu greco-catolic Gheorghe Ţurcaş, din Şimleu Silvaniei, a trăit, recent, dezamăgirea de afla că, înainte de 1989 a fost turnat la Securitate chiar şi de unii dintre colegii săi pe care îi considera şi prieteni.
Preotul, acum pensionar, îşi aminteşte cum şicanele sale cu Securitatea au început în momentul în care a ajuns preot în localitatea sălăjeană Bădăcin, satul natal al lui Iuliu Maniu. „Fusesem înainte doi ani preot în Supur, dar acolo nu a fost nicio problemă. Totul a început în Bădăcin, pentru că – din câte am înţeles şi eu de la alţii – secretarul judeţului de la acea vreme primise nişte ameninţări, pe care le-a pus pe seama urmaşilor lui Iuliu Maniu. Aşa că tot satul era sub supravegherea Securităţii“, povesteşte el.
IAŞI. Istoria unui turnător-model la Securitate. Preotul Vladimir Petercă s-a conspirat perfect, timp de aproape 20 de ani, la vârful Episcopiei Catolice din Iaşi
Preotul ieşean Vladimir Petercă este primul cleric catolic dovedit drept colaborator al Securităţii de către CNSAS. Dezvăluirea a şocat comunitatea catolică din România, mai ales că Petercă a fost unul dintre clericii de vază ai cultului, fost rector, timp de 11 ani, al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfânta Tereza” din Bucureşti.
Membrii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au emis în 2010 adeverinţă de colaborator pe numele preotului catolic Vladimir Petercă, ajuns acum la vârsta de 70 de ani. Un an mai târziu, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat constatarea CNSAS.
Petercă a fost primul cleric catolic din România, dovedit drept colaborator al Securităţii, iar arhivele cercetate de CNSAS îl indică pe preot drept unul dintre cei mai apreciaţi turnători de către cadrele infamei structuri a regimului comunist.
Citește și: Clericii, preoţii şi călugării: spionii din amvon
BIHOR. Protopopul Dorel Rusu, primul preot bihorean a cărui identitate a fost dezvăluită privind colaborarea cu Securitatea
Vara trecută un SMS a circulat în rândul preoţilor, mesajul respectiv anunţând că protopopul Dorel Rusu a fost turnător la Securitate. Cu siguranţă nu este singurul preot din Bihor care a colaborat cu Securitatea, dar espe primul a cărui identitate a fost dezvăluită.
Scandalul a izbucnit în urma publicării pe internet a unui articol despre părintele Gheorghe Ţurcaş din Şimleu Silvaniei, revenit după 1990 la greco-catolicism. Fost coleg de facultate cu Rusu, preotul, acum pensionar, şi-a obţinut de la CNSAS în 2011 dosarul de urmărire informativă încheiat pe numele său de Securitate sub numele de cod „Păstorul”, având toate motivele să fie curios.
Ţurcaş este dezamăgit de gestul prietenului său şi nu îşi poate explica motivele pentru care Rusu ar fi acceptat să devină informator.
La acest articol au contribuit: Bianca Sara, Ştefan Both, Ştefan Borcea, Florina Pop, Dorin Ţimonea, Simona Voicu, Alina Pop, Cezar Pădurariu, Claudia Bonchiş, Dinu Zară.
https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/preotii-care-ne-au-tradat-si-au-facut-pact-cu-1527453.html
//////////////////////////////////////////////////////////
Temniţele şi închisorile comuniste din România
Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”
Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul lor, activitatea, volumul de încarcerare, capacitatea şi dispunerea lor geografică…
Introducere
Pentru a intra direct în tema şi subiectul acestui material documentar, vom afirma, remarca şi susţine că reperele doctrinare comuniste demonstrează că acest curent politic a fost mai mult decât atât, a fost un sistem malefic ce are structura şi modul de functionare foarte asemănătoare cu o religie. Valorile pe care le-a promovat au evidente conotaţii negative dacă le raportăm la o viziune creştină. Modul de implementare a fost bazat pe două coordonate: – mistificare; – teroare. Cu rădăcini în mişcările socialiste şi anarhiste, comunismul a apărut între ideologiile politico – filozofice, sub apanajul egalitarismului şi bunăstării generalizate dar purtând în substratul discursului său elemente cu evidente conotaţii malefice. Evoluţia lui a demonstrat, cum nu se poate mai explicit, modul în care diavolul a procedat şi operează în istorie.
După discursurile triumfaliste şi după schema pe care s-a construit ideologia, comunismul s-a vădit mai degrabă o religie sau, mai corect spus o utopie, ce aminteşte de ereziile dualiste: – existând o luptă maniheică ce se dă între proletariat (Binele, Mesia) şi burghezie (Răul) – în urma acestei încleştări violente şi sângeroase se naşte o nouă eră, paradisiacă, din care Răul (burgezia) a fost abolit, – iar cetăţeanul noului paradis a fost omul nou, comunist 1.
În implementarea pe care ideologia comunistă a cunoscut-o în URSS au existat două mijloace de manipulare care s-au folosit: minciuna şi violenţa, cu multiplele lor forme de manifestare. Există o evidentă schimbare de optică între comunismul marxist şi comunismul bolşevic, deşi amândouă îşi declară aceleaşi finalităţi şi au suprapuneri în cele mai multe aspecte. Diferenţa este aceea că Marx vedea naşterea revoluţiei proletare ca un proces firesc rezultat din crizele provocate de evoluţiile tehnologice, astfel că implicarea factorului politic era oarecum secundară, pe când în viziunea leninistă revoluţia politică este elementul declanşator, dealtfel nici nu s-ar fi putut vorbi de crize provocate de tehnologie, când aceasta era aproape o metaforă pentru Rusia anului 1917 2. Debutând cu o lovitură de stat, comunismul în URSS se instaurează sub auspiciile lui Lenin şi evoluează sub cizma necruţătoare a lui Stalin.
Cu toate că vizează naşterea unui om nou, comunismul depersonalizează şi deznaţionalizează, astfel substanţa umană îşi pierde consistenţa rămânând doar învelişul corporal. Conştiinţă, sentiment, într-un cuvânt întreaga interioritate sunt dinaminate şi se naşte homo sovieticus, un humanoid ce are o grilă morală conform căreia orice este bun şi sfânt dacă slujeşte la victoria revoluţiei. Prezenţa demonului este demonstrată poate cel mai bine prin această obstinaţie cu care maşinăria comunistă vizează depersonalizarea, care duce neîndoielnic la o demonizare. Se operează falsificarea tuturor valorilor, a istoriei şi în consecinţă a existenţei înseşi. Anii 1936-1938 sunt cunoscuţi în istoria URSS ca anii terorii când execuţiile se făceau zilnic de ordinul sutelor. Există o evidentă violenţă verbală la nivelul discursului oficial şi se operează mutaţii de bază în limbaj care şi el îşi pierde consistenţa născându-se acel monstru lingvistic numit „limbă (sau) limbaj de lemn” 3.
Liderii comunişti, atât cei sovietici cât şi ceilalţi, supuşii lor mai mici, dar şi cei din Asia ori de aiurea au un accentuat apetit pentru cultul personalităţii. Ceea ce va duce la manifestaţii şi frazeologii monstruoase dar şi la ivirea unui panteon comunist ale cărui personaje au ca trăsături definitorii cruzimea şi infinita admiraţie de sine, un hybris nestăpânit care îi va incita mereu să-şi devore supuşii.
În România Mare mişcarea comunistă nu figura printre forţele politice care puteau fi luate în calcul. Din PSD se va desprinde aripa maximalistă care va semna afilierea la a III-a Internaţională (Comintern), în anul 1921, luând astfel naştere PCR. Modul cum această grupare politică funcţionează atât înainte, cât şi în timpul celui de al II-lea Război mondial demonstrează că se supunea fără cârtire centrului de la Moscova 4. De acolo primea directive precise care erau aplicate în ţară în cea mai deplină conspirativitate, astfel că mai mult decât o grupare politică PCR sau PCdR era o agenţie de spionaj. Conştientizându-se adevărata natură a mişcării comuniste în România, în anul 1924 partidul este scos în ilegalitate. Atât linia ce trebuia urmată cât şi liderii sunt în continuare numiţi de la Moscova. Spre acolo se îndrepta speranţa şi privirea plină de admiraţie a comuniştilor români. Încă de pe acum partidul era măcinat de lupte intestine ce nu vor înceta niciodată 5…
Prin urmare, cea mai spectaculoasă „realizare” a sistemului comunist a fost represiunea, care a atins dimensiuni înspăimântătoare, un malaxor de vieţi omeneşti, implacabil şi necruţător cu ajutorul căruia comunismul a reuşit să se menţină ca regim politic în România cinci decenii, timp în care a operat o urâţire a interiorităţii naţionale şi personale ce se dovedeşte greu de remediat. Instaurată după model sovietic şi de către cadre sovietice Securitatea, braţul înarmat al partidului va fi dublată de Miliţie, o altă instituţie represivă care la nivelul comunelor şi satelor va prelua prerogativele Securităţii 6. În primii ani cadrele de Securitate vor fi formate în cea mai mare parte din oameni proveniţi de la periferia vieţii sociale, ajutaţi de consilierii sovietici. Ulterior se vor forma cadre autohtone, adesea şcolite la Moscova. Dacă în anii ’45 -’60 tortura şi bătaia erau principalele instrumente securistice, mai târziu metodele se vor rafina, supravegherea şi delaţiunea vor deveni unelte represive difuze dar nu mai puţin eficiente. Pe măsura scurgerii timpului, deşi puterea devenea din ce în ce mai sigură pe poziţia ocupată, aparatul Securităţii devenea şi el din ce în ce mai stufos, semn că, paradoxal, frica regimului de propria populaţie creştea şi ea 7.
Duritatea metodelor aplicate în anchetele Securităţii şi regimul exterminant aplicat în penitenciare a determinat ca să se realizeze o serie de anchete în această privinţă fără însă să existe rezultate concrete notabile, aceasta fiind imposibil pentru că răul nu era în neglijenţa sau în excesul de zel al unor angajaţi ci la rădăcinile aparatului, Securitatea fiind o instituţie criminală şi represivă ce lupta împotriva propriei populaţii. Intrat într-un astfel de aparat, fundamental rău se producea fragmentarea conştiinţei şi personalităţii omului, el putea fi tată bun acasă dar torţionar neîntrecut la servici.
Cea mai mare forţă a Securităţii şi totodată cel mai mare succes al ei au constituit-o informatorii, privită din acest unghi Securitatea era un monstru cu nenumăraţi ochi şi nenumărate membre care îi confereau ubicuitate. În 5 martie anul 1946 premierul britanic Churchill făcea o declaraţie prin care recunoştea intrarea sub sfera de influenţă sovietică a estului Europei, declaraţia a fost considerată ca începutul războiului rece. Dar occidentul fusese conştient încă din anul ’44 că Stalin nu va întârzia să colonizeze teritoriile respective iar când procesul începuse să se desfăşoare sub ochii lor nu putuseră decât sporadic şi firav să lanseze slabe proteste, mai mult formale pe care sovieticii le-au ignorat cu nonşalanţă. Dar şirul nesfârşit de crime şi atrocităţi care au inundat aceste ţări nu pot fi privite de o conştiinţă morală occidentală ca străine 8. Vinovăţia nu se opreşte în puncte cardinale sau la graniţele statelor ci în funcţie de implicarea în crimă ea există în mai mică sau mai mare măsură. În masacre de asemenea dimensiuni nimeni nu rămâne inocent, inocenţa este cea care moare odată cu prima victimă cunoscută. Într-un astfel de scenariu în care insidios şi apoi extrem de violent în fruntea ţării se instaurează o putere dominată de rău, care poate fi partitura pe care omul poate să se salveze? Este evident că pentru omul creştin, comunismul se constituie într-o provocare. Faţă-n faţă cu comunismul creştinul este pus faţă-n faţă cu o forţă demonică ce se manifestă în istorie într-o formă fără precedent.
După faza înşelăciunii, dar fără să o părăsească definitiv el aplică cu voluptate morbidă faza terorii. Ştie că pentru a stăpâni trebuie să înfricoşezi prin urmare va porni malaxorul terorii generalizate. Primele victime vor fi potenţialii concurenţi şi anume elitele politice. Prin scenarii regizate de Securitate şi prin denigrarea făcută de presă partidele democrate de pe scena politică a României vor fi suprimate. Invective precum „fascişti” şi „criminali de război”, „trădători” sunt termenii în care presa controlată în totalitate de PCR îi va stigmatiza pe liderii politici în care populaţia încă mai vedea o speranţă pentru redresarea ţării şi ieşirea de sub teroarea roşie 9. Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democraţiei populare”. Începând cu martie anul 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic 10……………………………………………………………………………
Cont. aici http://www.bisericasfantulantonie.ro/articole/temnitele-si-inchisorile-comuniste-din-romania-3516
Cartea Coloseni
Autorul: Apostolul Pavel a fost scriitorul principal al cărții Coloseni (Coloseni 1.1). Și lui Timotei i se recunoaște întrucâtva contribuția (Coloseni 1.1).
Data la care a fost scrisă: Cartea Coloseni a fost scrisă probabil între anii 58-62 d.Cr.
Scopul pentru care a fost scrisă: Cartea Coloseni este un minicurs de etică, ce se adresează fiecărui domeniu din viața creștină. Pavel merge progresiv de la viața individuală la casă și familie, de la lucru la felul în care trebuie să-i tratăm pe ceilalți. Tema acestei cărți este suficiența Domnului nostru Isus Cristos în a ne îndeplini nevoile din fiecare domeniu.
Versete-cheie: Coloseni 1.15-16: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.”
Coloseni 2.8: „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Cristos.”
Coloseni 3.12-13: „Astfel, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, așa iertați-vă și voi.”
Coloseni 4.5-6: „Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să-i răspundeți fiecăruia.”
Un scurt rezumat: Cartea Coloseni a fost scrisă în mod explicit ca să combată erezia care apăruse în Colose și care punea în pericol existența bisericii. Nu știm exact ce i s-a spus lui Pavel, însă această scrisoare este răspunsul său.
Putem presupune, bazat pe răspunsul lui Pavel, că aceasta avea de-a face cu o vedere distorsionată a lui Cristos (negarea umanității sale reale și adevărate și neacceptarea dumnezeirii Sale depline). Pavel pare, de asemenea, să combată accentul „iudaic” pus pe tăierea împrejur și pe tradiții (Coloseni 2.8-11, 3.11). Erezia abordată pare să fie ori un iudeo-gnosticism, ori un amestec între un ascetism iudaic și filosofia greacă (stoică?). El face o treabă extraordinară prin faptul că ne îndreaptă privirile înspre suficiența lui Cristos.
Cartea Coloseni conține instrucțiuni doctrinare cu privire la dumnezeirea lui Cristos și la filosofiile false (1.15-2.23), cât și îndemnuri practice privitoare la conduita creștină, incluzând prietenii și vorbirea (3.1-4.18).
Legături: Așa cum e în cazul fiecărei biserici primare, problema legalismului iudaic în Colose îl preocupa intens pe Pavel. Atât de radical era conceptul mântuirii prin har, și nu prin fapte, încât acelora care erau adânciți în Legea Vechiului Testament le era foarte greu să-l înțeleagă. În consecință, exista o mișcare continuă printre legaliști, ca să adauge anumite cerințe din Lege la această credință nouă. De foarte mare importanță în mijlocul lor era cerința tăierii împrejur, care încă se practica în rândurile unor convertiți dintre evrei. Pavel a combătut această eroare în versetul din Coloseni 2.11-15, în care a declarat că tăierea împrejur a cărnii nu mai era necesară, pentru că Cristos venise. A Lui era o tăiere împrejur a inimii, nu a cărnii, făcând ca ritualurile ceremoniale ale Vechiului Testament să nu mai fie necesare (Deuteronomul 10.16, 30.6, Ieremia 4.4, 9.26, Fapte 7.51, Romani 2.29).
Aplicație practică: Cu toate că Pavel s-a adresat multor domenii, aplicația principală pentru noi astăzi este suficiența totală și completă a lui Cristos în viața noastră atât pentru mântuirea, cât și pentru sfințirea noastră. Trebuie să știm și să înțelegem Evanghelia, ca să nu fim duși în rătăcire de forme subtile de legalism și de erezie. Trebuie să ne păzim de orice deviere care ar diminua centralitatea lui Cristos ca Domn și Mântuitor. Orice „religie” care încearcă să se considere echivalentă cu adevărul, folosind cărți care pretind să aibă aceeași autoritate ca a Bibliei sau care combină efortul omenesc cu realizarea divină în mântuire, trebuie evitată. Nu pot fi combinate sau adăugate alte religii la creștinism. Cristos ne dă standarde absolute de conduită morală. Creștinismul este o familie, un mod de viață și o relație – nu o religie. Faptele bune, astrologia, ocultismul și horoscoapele nu ne arată căile lui Dumnezeu. Numai Cristos face acest lucru. Voia Lui ne este descoperită în Cuvântul Lui, scrisoarea Lui de dragoste pentru noi; trebuie să ajungem să o cunoaștem!
https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-coloseni.html
///////////////////////////////////////
Hristos ne-a făcut liberi
Ce afirmă Pavel cu privire la libertatea noastră şi la posibilitatea de a o pierde? Galateni 4:31; 5:1.
Ca un comandant de armată care le ordonă trupelor lui şovăielnice să se mobilizeze, Pavel îi îndeamnă pe galateni să nu renunţe la libertatea lor în Hristos. Tonul puternic şi apăsat face ca îndemnul lui să ne atragă atenţia. Se pare că aceasta a fost şi intenţia lui. Versetul acesta este legat din punct de vedere tematic de versetele anterioare şi de cele imediat următoare, dar lipsa cuvintelor de legătură în originalul grecesc ne determină să deducem că Pavel a intenţionat ca aceste cuvinte să atragă atenţia, să nu poată fi trecute cu vederea. Libertatea în Hristos este esenţa argumentaţiei lui, iar galatenii se aflau în pericolul de a renunţa la ea.
Ce expresii foloseşte Pavel pentru a ne ajuta să înţelegem ce a făcut Hristos pentru noi? Galateni 1:3.4; 2:16 şi 3:13?
Cuvintele lui Pavel, „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi” (Galateni 4:31; n.tr.: unele versiuni din limba engleză ne pot sugera că el are în minte aici o altă metaforă: „Pentru libertate ne-a eliberat Hristos”). Formula folosită aici este asemănătoare cu formula folosită la eliberarea sacră a sclavilor (manumisiunea). Sclavii nu aveau drepturi legale şi se credea că o zeitate putea să le cumpere libertatea, iar ei, ca mulţumire, erau luaţi în posesie de zeul respectiv, dar erau totuşi liberi. În practică, actul acesta era o înşelăciune – sclavul aducea bani în vistieria templului pentru a obţine libertatea. Iată formula scrisă pe una dintre cele aproape o mie de inscripţii descoperite în Templul lui Apollo din Delphi, inscripţii care datează din anii 201 î.Hr.–100 d.Hr.: „Pentru libertate, zeul pitian Apollo a cumpărat de la Sosibus din Amphissa o sclavă al cărei nume este Nicaea… Însă Nicaea i-a încredinţat lui Apollo plata pentru eliberare.” – Ben Witherington III, Grace in Galatia, p. 340
Formula aceasta este similară în esenţă cu terminologia utilizată de Pavel, dar există o deosebire fundamentală: în metafora lui nu este nimic fictiv. Nu noi achităm preţul eliberării (1 Corinteni 6:20; 7:23). Era mult prea mare ca să-l putem plăti. Noi nu aveam puterea de a ne salva singuri, dar Isus a făcut ce nu puteam face noi. El a plătit, suferind pedeapsa pentru păcatele noastre şi eliberându-ne de condamnare.
Consideri vreodată că ai putea să te mântuieşti singur? Ce atitudine ar trebui să ai faţă de Isus pentru tot ce a făcut pentru tine?
https://sabbath-school.adventech.io/ro/2017-03/11/hristos-ne-a-f%C4%83cut-liberi/
///////////////////////////////////////////
Pildele lui Isus – Zac POONEN
- Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu
- a) Semănătorul şi seminţele (Marcu 4:3-8; Luca 8:15) – 3 tipuri de pământ rău şi 3 tipuri de pământ bun (30, 60 şi 100)
- b) Invitaţia la nuntă (Matei 22:2-14) – omul a refuzat să poarte haine de nuntă oferită gratuit
- c) Casele zidite pe stâncă şi pe nisip (Matei 7:24-27) – importanţa unei fundaţii bune – ascultare.
- Plătirea preţului
- a) Pilda cu sămânţa (Marcu 4:26-29) – creşterea este fără efort dacă urmăm legile Duhului
- b) Sămânţa de muştar (Matei 13:31-32) – creşterea artificială îi invită pe agenţii lui satan să stea în mijlocul nostru
- c) Construirea turnului (Luca 14:28-30) – facerea de ucenici (v. 26,27,33) va completa turnul
- d) Lupta împotriva duşmanului (Luca 14:31-32) – Domnul se poate lupta împotriva lui satan cu puţini oameni dacă sunt dedicaţi cu toată inima
- e) Comoara ascunsă (Matei 13:44) – trebuie să plătim un preţ pentru anumite lucruri în viaţa creştină
- f) Perla de mare preţ (Matei 13:45-46) – trebuie să-L preţuim pe Isus mai mult decât orice.
- Iubindu-L pe Dumnezeu şi pe oameni
- a) Doi datornici (Luca 7:41-43) – dragostea pentru Dumnezeu vine din conştientizarea iertării primite
- b) Slujitorul care nu a iertat (Matei 18:23-35) – trebuie să-i iertăm pe ceilalţi pentru că şi nouă ni s-a iertat mult
- c) Bunul samaritean (Luca 10:30-37) – trebuie să fim atenţi la nevoile oamenilor din jurul nostru – mai întâi ale celor din casa noastră
- d) Oi şi capre (Matei 25:31-36) – cel neprihănit îi ajută pe fraţii şi surorile sale.
- Pericolul legalismului
- a) Doi fii (Matei 21:28-31) – trebuie să fim serioşi cu ce-i spunem lui Dumnezeu – spre deosebire de farisei
- b) Un orb ce conduce alt orb (Luca 6:39-40) – dacă nu practicăm ce predicăm, suntem orbi spiritual
- c) Grâul şi neghina (Matei 13:24-30) – ipocriţii sunt ca ceilalţi creştini – dar numai la exterior
- d) Smochinul fără rod (Luca 13:6-9) – frunzele de smochin simbolizează neprihănirea umană – blestemată de Dumnezeu
- e) Petic nou la haină veche (Matei 9:16) – nu poţi pune un petic din viaţa lui Isus pe trăirea ta Adamică
- f) Vin nou în burdufuri vechi (Matei 9:17) – harul (vinul cel nou) nu se va potrivi într-un sistem religios vechi
- g) Fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte (Matei 25:1-13) – dragostea pentru Isus (uleiul) va face ca lumina noastră să lumineze veşnic.
- Patru tipuri de decăzuţi
- a) Oaia pierdută (Luca 15:3-7) – unii se îndepărtează prin neveghere şi lipsa părtăşiei
- b) Moneda pierdută (Luca 15:8-10) – unii se îndepărtează prin eşec şi neglijarea bisericii
- d) Fiul rătăcitor şi fiul mai mare (Luca 15:11-32) – unii se îndepărtează prin răzvrătire sau aroganţă spirituală
- e) Dospirea plămădelii (Matei 13:33) – corupţia se răspândeşte cu uşurinţă în orice biserică – aşadar trebuie să veghem.
- Mândria spirituală
- a) Ospăţul nunţii (Luca 14:7-11) – caută locurile de jos – aşa cum a făcut Isus
- b) Muncitorii din vie (Matei 20:1-16) – este speranţă pentru cei care vin la Domnul spre sfârşitul vieţii
- c) Stăpân şi sclav (Luca 17:7-10) – când am făcut totul, suntem tot nevrednici
- d) Fariseul şi vameşul (Luca 18:9-14) -Dumnezeu se împotriveşte celor mândri şi care-i dispreţuiesc pe alţii
- e) Copiii în piaţă (Luca 7:31-35) – oamenii religioşi ne vor critica indiferent ce facem.
- Veghere şi rugăciune
- a) Văduva insistentă (Luca 18:1-8) – un credincios slab poate birui în rugăciune
- b) Vecinul insistent (Luca 11:5-8) – trebuie să căutăm darurile Duhului – pentru a-i ajuta pe ceilalţi
- c) Tatăl şi fiul (Luca 11:11-13) – Dumnezeu este mai bun decât orice tată pământesc
- e) Slujitorii care veghează (Matei 24:45-51; Marcu 13:34) – trebuie să fim în alertă – mai ales portarii
- f) Smochinul şi alţi copaci (Luca 21:29-32) – întoarcerea lui Israel pe pământ este un semn al revenirii lui Hristos.
- Credincios faţă de darurile lui Dumnezeu
- a) Vierii vicleni (Matei 21:33-41) – tot ce avem este un împrumut de la Dumnezeu – pentru care vom da socoteală
- b) Bogatul nebun (Luca 12:16-21) – cine nu este bogat în viaţa pământească şi în lucruri spre slava lui Dumnezeu, este un nebun
- c) Talanţii – 5,2,1 (Matei 25:14-30) – trebuie să fim credincioşi cu darurile mici pe care ni le oferă Dumnezeu
- d) Polii – unul pentru fiecare (Luca 19:12-27) – timpul este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dat tuturor la fel
- e) Ispravnicul necredincios (Luca 16:1-8) – trebuie să folosim banii şi lucrurile materiale pentru a-i câştiga pe oameni pentru cer
- f) Peştele bun şi cel rău (Matei 13:47-48) – Dumnezeu va separa poporul Său de ceilalţi pentru veşnicie.
https://www.harulzalau.ro/zac-poonen116/
//////////////////////////////////////////
Opt semne ale unui spirit legalist – și cum să te eliberezi
Te bucuri în totalitate de harul lui Dumnezeu? Mulți creștini cunosc Biblia, frecventează biserica și chiar sunt implicați în diferite slujiri în cadrul bisericii în timp ce se luptă să înțeleagă miezul central al evangheliei. Ei pot cita Scripturile cu privire la ce a făcut Hristos pentru ei, dar încă mai simt că trebuie să lucreze ca să câștige dragostea Lui – și de cele mai multe ori ei ajung să o sfârșească prin a se simți nevrednici și separați de Dumnezeu.
Deși Isus a murit pe cruce ca noi să nu trebuiască să fim judecați după lege, mulți creștini încă mai trăiesc în… Vechiul Testament. Ei nu au îmbrățișat niciodată realitatea credinței Noului Testament. Ei sunt sclavii religiei bazate pe performanță.
Apostolul Pavel a scris epistola către Galateni ca să ne provoace să ne asigurăm că rămânem în harul lui Dumnezeu. Te lupți cumva cu legalismul? Iată mai jos cele mai comune semne ale unui spirit legalist:
- Lipsa adevăratei bucurii. Isus nu ne-a iertat păcatele ca noi să avem fețele acrite și triste. Cu toate acestea… am întâlnit sute de creștini care arătau de parcă frecventau o înmormântare atunci când veneau la o slujbă de biserică. De ce? Pentru că legalismul ucide bucuria. Atunci când cineva are o întâlnire cu mila lui Dumnezeu, inima lor revarsă întotdeauna laudă și recunoștință. Apostolul Pavel a scris: ”Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.” (Romani 14:17). Nu există un asemenea termen: Creștinism fără bucurie.
- Nici un fel de victorie reală asupra păcatului. Toți creștinii se luptă cu ispite. Dar o persoană cu o mentalitate legalistă găsește a fi dificil să primească harul lui Dumnezeu spre a învinge obiceiurile păcătoase. Te lupți să fi eliberat de un păcat în particular prin propriile puteri? Nu poți face asta singur! Trebuie să ne admitem slăbiciunea noastră și să-l invităm pe Duhul Sfânt să ne dea puterea supranaturală de a trăi o viață sfântă. Faptul că Duhul lui Hristos locuiește în noi ne dă victorie – nu încordarea și transpirațiile tale. Relaxează-te și lasă-l pe El să trăiască în tine!
- Orientarea nesănătoasă cu privire la performanță. Dumnezeu este un Tată iubitor și El dorește să ne reverse încurajarea și afirmarea Sa. Cu toate acestea mulți creștini nu au o revelație a dragostei necondiționate a lui Dumnezeu. Ei simt că trebuie să câștige dragostea Lui prin citirea Bibliei, prin rugăciune și prin îndeplinirea altor sarcini religioase. Te simți vreodată că Dumnezeu este înfuriat la tine pentru că ai dormit mai mult și ai uitat să ai timpul devoțional de dimineață? El vrea să petreci timp cu El, nu să îndeplinești o datorie. Liniștește-te și bucură-te de dragostea Lui!
- O atitudine critică, neiubitoare față de alții. Oamenii care nu înțeleg harul lui Dumnezeu nu pot extinde har către nimeni altcineva. Acesta e motivul pentru care unii creștini sunt plin de ură față de necredincioși. Când înțelegi nivelul milei pe care l-a extins Dumnezeu ca să te ierte pe tine, este ușor să arăți milă altor oameni care nu o merită deloc! Când auzi pe creștini că folosesc un limbaj aspru pentru a condamna pe musulmani, pe atei, pe liberali sau pe homosexuali, tocmai ai identificat un spirit legalist.
- Concentrarea obsesivă asupra standardelor de îmbrăcăminte exterioară sau a comportamentului. Anumite denominații creștine au învățat că Dumnezeu cere o conformitate strictă față de codul de îmbrăcăminte. Anumite biserici din trecut au condamnat machiajul, purtarea de bijuterii, pantalonii și părul scurt la femei. Alți au învățat că e greșit pentru creștini să joace sporturi, să joace cărți, să danseze, să poarte inel de căsătorie, să meargă la filme, să poarte blugi în biserică sau chiar să dețină un televizor! Și totuși Dumnezeu pune accentul pe sfințenia interioară mai degrabă decât pe conformitatea exterioară. Atunci când pășești în har, Duhul te va conduce să te îmbraci și să acționezi într-un mod care-L onorează, dar aceasta nu se va conforma cu codul religios făcut de om.
- Robia față de tradiția religioasă. Fariseii l-au respins pe Isus pentru că nu au putut lăsa în urmă religia Vechiului Legământ. Un duh legalist spune ”Acesta e felul cum am făcut lucrurile dintotdeauna”. Unii oameni au respins o mișcare nouă a Duhului Sfânt pentru că lor nu le-a plăcut un stil nou de muzică. Unele biserici de azi sunt în pericolul de a-l pierde pe Dumnezeu pentru că ele vor să trăiască cum se trăia în anii 1973. Oamenii legaliști tind să se lupte cu orice mișcare nouă a lui Dumnezeu. Amintește-ți: Dumnezeu este de neschimbat în natura Sa, însă El face lucruri noi. Noi trebuie să ținem pasul cu El.
- O atitudine sectară față de alți creștini. Oamenii care nu înțeleg harul lui Dumnezeu cred că ei au un colț al adevărului, așa că ei nu pot accepta faptul că Duhul Sfânt s-ar putea mișca și în alte denominații. Anumite biserici chiar învață că ei sunt singurii care o să ajungă în rai. Dacă biserica ta crede că ea este singura cu creștini adevărați, ieși afară repede. Legalismul este toxic! Găsește o biserică unde tot trupul lui Hristos este îmbrățișat.
- O mică sau chiar nici o asigurare a mântuirii. Oamenii cu o mentalitate legalistă se îndoaie adesea cu privire la mântuirea lor pentru că ei se încred în ascultarea lor în loc să se încreadă în Hristos. Atunci când primești harul lui Dumnezeu, Biblia spune că inima ta va striga ”Abba! Tată!” (Romani 8:15). O adevărată întâlnire cu Isus te va face să știi că Dumnezeu te-a adoptat – și că El nu te va abandona niciodată.
Apostolul Pavel a scris că ”acolo unde este Duhul Domnului este libertate.” (2 Corinteni 3:17). Dacă nu ai experimentat această libertate, cere Duhului Sfânt să umple fiecare zonă unde legalismul a distorsionat înțelegerea ta cu privire la Dumnezeu.
Nu cădea în plasa unui creștinism lipsit de har. Dacă vezi vreunul din aceste semne de avertizare în viața ta, invită pe Duhul Sfânt să te elibereze de legalism. Oprește-te din a te mai sforța atâta, pocăiește-te de mândria ta și cere lui Dumnezeu să îți deschidă ochii spre realitatea harului Său uimitor.
- Lee GradyNotă: Materialul de mai sus este o adaptare a unui material scris de J. Lee Grady (foto alăturat) în Charisma News. Lee este fost editor al Charisma și poate fi urmărit pe Twitter la @leegrady. Una din cărțile lui este intitulată The Truth Sets Women Free (Adevărul le eliberează pe femei), publicată de Charisma House. Mai multe informații despre Lee Grady puteți găsi prin a urmări slujirea care o coordonează, The Mordecai Project, la themordecaiproject.org. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.com/2017/06/opt-semne-ale-unui-spirit-legalist-si.html
///////////////////////////////////////////
LEGALISMUL?
https://betuelvararu.wordpress.com/2013/01/24/ce-inseamna-legalismul/
Publicat
de Betuel Vararu
Este un termen folosit des în bisericile evanghelice, dar rareori definit concret. Am dat peste un material bun cu privire la acest subiect și m-am gândit că poate fi de mare folos în identificarea legalismului personal și uciderea lui:
De vreme ce Noul Testament nu folosește termenul legalism, voi încerca să îl definesc într-un mod general acceptat pentru a vedea clar că problematica este într-adevăr tratată în Noul Testament. Legalismul are cel puțin două înțelesuri, dar amândouă exprimă o singură problemă la rădăcină.
În primul rând, legalismul înseamnă să consideri standardele biblice de conduită ca reglementări care trebuie ținute prin puterea proprie pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, legalismul este prezent ori de câte ori o persoană încearcă să fie morală în virtutea forței proprii, adică fără a se bizui pe ajutorul milostiv al lui Dumnezeu în Cristos. Simplu spus, comportament moral care nu vine din credință este legalism (Rom. 14:23).
Legalistul este de obicei o persoană morală. De fapt, majoritatea oamenilor morali din lumea vestică sunt legaliști din cauza așa-numitei moralități iudeo-creștine, moștenită de la strămoși, care nu crește dintr-o încredere smerită pe împuternicirea milostivă, cumpărată prin sânge, realizată prin Duh a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, pentru legalist, moralitatea slujește aceeași funcție pe care o servește imoralitatea pentru un antinomist: ca expresie a încrederii în sine și afirmării de sine. Motivul pentru care unii Farisei dădeau zeciuială și posteau era același motiv pentru care unii studenți de universitate se dezbracă și se plimbă goi în parcurile din Munchen și Amsterdam.
Legalistul moral este fratele cel mare al risipitorului imoral (Luca 15:11-32). Ei sunt frați de sânge în ochii lui Dumnezeu pentru că amândoi resping mila lui Dumnezeu în Cristos ca mijloc pentru neprihănire și folosesc fie moralitatea, fie imoralitatea ca mijloc de exprimare a independenței, a suficienței de sine și a auto-determinării. În Noul Testament este arătat clar că amândoi vor avea parte de o pierdere tragică a vieții veșnice, dacă nu există pocăință.
Deci prima semnificație a legalismului este greșeala îngrozitoare de a considera standardele biblice de conduită drept reglementări ce trebuie ținute prin puterea proprie pentru a ne arăta dibăcia morală și pentru a câștiga favorul lui Dumnezeu. Este un pericol de care toți trebuie să ne ferim în fiecare zi.
A doua semnificație a legalismului este următoarea: construirea unor cerințe comportamentale specifice care sunt dincolo de învățătura Scripturii și prin care o persoană este calificată pentru membralitate în biserica locală. Astfel se ridică exclusivismul nebiblic.
Nu este surpinzător faptul că biserica universală nu include pe toată lumea, și biserica locală nu-i include pe toți creștinii. Noi excludem oameni de la membralitate pentru că noi credem că membralitatea ar trebui să implice angajament față de domnia lui Cristos, capul Bisericii (deci, excluderea necreștinilor), și pentru că bisericile locale înțeleg această domnie în moduri particulare și specifice (deci, excluderea unor creștini cu care nu suntem de acord). Dar excluderea oamenilor de la membralitatea bisericii locale nu ar trebui luată ușor. Este o chestiune importantă.
Școlile, cluburile și diferite societăți pot impune orice reglementări umane pe care le doresc pentru a păstra anumiți oameni afară și pentru a menține, prin reguli, o anumită atmosferă. Dar biserica nu este o instituție omenească. Ea îi aparține lui Cristos. El este Capul trupului, și doar El trebuie să fixeze cerințele.
Aceste două uzanțe ale termenului legalism au însă o rădăcină comună. De o parte, legalism înseamnă să consideri standarde biblice de conduită ca reglementări pe care le poți ține prin puterea proprie pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu. De altă parte, înseamnă construirea unor cerințe comportamentale specifice dincolo de învățătura Scripturii, cerințe prin care cineva se califică pentru membralitatea bisericii locale.
În primul caz, noi ne folosim puterea proprie pentru a ne face morali pe noi înșine. În al doilea caz, noi folosim puterea proprie pentru a face biserica să fie morală. În primul caz, falimentăm în a ne încrede în puterea lui Dumnezeu pentru sfințirea personală. În cel de-al doilea caz, falimentăm în a ne încrede în puterea lui Dumnezeu pentru sfințirea altora.
De aceea, ceea ce unește la rădăcină aceste două forme de legalism este necredința – necredința în relație cu noi, adică faptul că Dumnezeu este în noi pentru a lucra și voința și înfăptuirea (Fil 2:13); și necredința în relație cu alții, adică faptul că Dumnezeu își va face cunoscută voia și îi va atrage pe aceștia spre ea.
Oriunde încrederea bucuroasă în puterea suverană a lui Dumnezeu pentru viețile noastre personale și pentru viețile altora începe să slăbească, se furișează legalismul. În mod inevitabil vom încerca să compensăm lipsa credinței dinamice prin rezoluții morale ridicate și adăugarea regulilor făcute de om. Dar oriunde crește încerederea bucuroasă în puterea lui Dumnezeu, firea se topește.
Dincolo de orice îndoială, Dumnezeu urăște legalismul la fel de mult pe cât urăște alcoolismul. Și cred că este puțin spus că legalimul a adus mai mulți oameni la pierzare eternă decât a făcut-o alcoolismul, deși devastările făcute de băutură sunt imense.
Să nu fim înșelați de aparențe. Satan se transformă în înger de lumină (2 Cor 11:14). El își păstrează bolile cele mai mortale în condiții de igienă. El își îmbracă căpitanii cu îmbrăcăminte religioasă și își adăpostește armele în temple. Legalismul este mai periculos decât alcoolismul pentru că nu arată atât de periculos. Alcoolismul îi face pe oameni să falimenteze; legalismul îi ajută să aibă succes în lume. Alcoolismul îl face pe om dependent de sticlă; legalismul îl face auto-suficient, depinzând de nimeni. Alcoolicii nu sunt bine primiți în biserică; legaliștii adoră să audă cum moralitatea lor este înălțată în biserică.
Prin urmare, ceea ce avem nevoie în biserică nu sunt reglementări la intrare care să ne păstreze curați. Avem nevoie să predicăm, să ne rugăm și să credem că nici circumcizia, nici necircumcizia, nici băutul ceaiului, nici băutul vinului, nu contează, ci doar o inimă nouă.
John Piper, Brothers, We Are Not Professionals (Nashville: B&H Publishing Group, 2002), p. 153-156.
https://betuelvararu.wordpress.com/2013/01/24/ce-inseamna-legalismul/
///////////////////////
Manifest împotriva legalismului
Se afirmă astăzi, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, că mântuirea ar fi prin fapte sau, prin credinţă şi prin (plus), fapte. Printre numeroasele dispute teologice existente în zilele noastre, această afirmaţie este de o gravitate deosebită întrucât priveşte chiar punctul central al mesajului mântuirii păcătoşilor. Cu alte cuvinte, ea nu pune în joc o doctrină periferică a Creştinismului, ci una principală, centrală, care justifică sau neagă însăşi existenţa lui. Paradoxul creat de această afirmaţie este cu atât mai mare cu cât vedem că ea vine tot mai des din partea bisericilor care fac parte din curentul protestant sau neoprotestant şi care şi-au afirmat în mod istoric aderenţa la principiile fundamentale ale Reformei ca, „Sola Scriptura, Sola Gratia, Sola Fide” (adică, „Numai Scriptura, numai prin har şi numai prin credinţă”), enunţate cu prilejul Reformei. Aceasta este o reînviere a erorii Galatianismului. „Eroarea Galatianismului” înseamnă amestecarea harului cu Legea. În ecuaţia mântuirii se ajunge la, credinţă + fapte = mântuire? Ea poartă numele provinciei Galatiei din Asia Mică unde s-a strecurat pentru prima dată într-o biserică creştină. Iudaizatorii, cei ce învăţau această doctrină i-au convins pe creştinii galateni că mântuirea consta din credinţa în Isus plus tăierea împrejur (Gal.5:2-3). Împotriva acesteia şi împotriva legalismului care începuse să apară în bisericile creştine ale primului secol, Pavel a scris Epistola către Galateni, sau s-a organizat primul Conciliu al Bisericii (vezi, Fapte 15).
Mântuirea, prin credinţă şi prin fapte? Creştinismul românesc este încărcat de legalism. Este constatarea celor ce sunt în interiorul lui sau a celor care vin din afară. Nu este o afirmaţie fără acoperire. Tuturor celor ce susţin astăzi aceste erori promovându-le la nivelul bisericilor lor şi a cultului creştin din care fac parte cuvintele lui Pavel adresate galatenilor ar trebui să le atragă atenţia:
„Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr? Această înduplecare (convingere) nu vine de la Cel ce v-a chemat”. (Gal.5:7-8)
Biblia afirmă într-un mod clar şi inconfundabil că, „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efes.2:8,9). De aceea, orice creştin este de aşteptat să „alerge” pe „culoarul harului”, fiind mântuit prin har şi păstrat în Hristos tot prin har. Nimeni şi nimic nu se presupune să „taie calea” acestuia. Viaţa de creştin începe intrând în harul lui D-zeu şi se continuă rămânând în acesta. Totuşi experienţa actuală a multor biserici ne demonstrează că acest lucru nu se întâmplă în viaţa lor. Că apar astfel de „înduplecări” („convingeri”) care deviază viaţa creştinilor de pe „culoarul harului” pe „culoarul Legii”. Adresându-se creştinilor galateni Pavel le spune că această înduplecare, convingere sau persuasiune a fost obţinută prin influenţarea lor, de către iudaizatori, prin cuvinte şi prin raţionamente care păreau logice, dar care nu sunt biblice şi nici decum conforme Evangheliei harului lui Dumnezeu pe care Pavel o predica. Adică, legile pe care le impuneau galatenilor păreau să aibe sens şi se presupuneau să aducă un plus de spiritualitate. Pe atunci, mesajul „înduplecării” era tăierea împrejur sau circumcizia, după terminologia modernă. Astăzi, el îmbracă alte forme. Aceşti învăţători falşi care-l urmăreau pe Pavel peste tot unde el mergea, încercau să iudaizeze Neamurile înainte sau după ce acestea exprimau credinţă în Hristos. Dacă Pavel ar fi cedat acestor convingeri foarte puternice şi aparent raţionale, (ce spuneau, că pentru a fi un creştin trebuia întâi să devii iudeu – adică, prozelit – sau pentru a fi un bun creştin, trebuia să adopţi ritualuri iudaice), Creştinismul n-ar fi fost astăzi decât o altă sectă a Iudaismului iar evanghelia nu s-ar fi propagat în toată lumea, aşa cum s-a întâmplat. Biserica Creştină ar fi fost o doar partidă deviantă a Iudaismului, ce consta dintr-un amestec de ritualuri evreieşti de a căror îndeplinire depindea mântuirea oamenilor.
În faţa invaziei Iudaismului în Biserică, Pavel apără feroce evanghelia sa pe care o numeşte „a harului” (Fapte 20:24), afirmând că această „convingere” nu vine de la Cel ce i-a chemat pe galateni. Merge atât de departe încât să numească această „înduplecare/convingere”, „o altă Evanghelie” (Gal.1:6-9) şi pe cei ce-o predică, „anatema” („pentru totdeauna blestemaţi”). Acest „mesaj” care spune că oamenii ar fi mântuiţi prin credinţă şi prin fapte, fie circumcizie sau altceva, nu vine de la Cel despre care tot Pavel spune că,
„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii…” (2 Tim.1:9).
Legalismul contra libertinismului? În Epistola către Galateni, Pavel a mai spus că, „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi” (Gal.4:31). În mod frecvent legaliştii şi „iudaizatorii” zilelor noastre folosesc acest verset pentru a avertiza aspru cu privire la libertinism în biserică, acesta din urmă fiind un concept foarte diferit de cel de libertate, de slobozenie în Hristos. De fapt, este chiar diametral opus ei. Dar la însăşi pomenirea ideei de „slobozenie” în Hristos aceştia reacţionează cu scârbă şi oroare indicând excesele comportamentale ale unora, dansul din bisericile carismatice, codul vestimentar nepotrivit concepţiilor specifice ale acestora, frizura părului, muzica, etc. sugerând cu alte cuvinte, că orice apel la slobozenia creştină ar duce inevitabil la aceste „păcate grave”. Dar, din păcate, în tot acest timp aceştia par să treacă cu vederea că acestea sunt doar gusturi trecătoare şi mai degrabă să „lupte” pentru restrângerea „libertăţii” de acţiune a firii pământeşti ce se manifestă constant în mijlocul lor prin păcate ca bârfa dintre creştini, egoismul, mândria, aerul de superioritate, necinstea, mita, imoralitatea, etc., care fac de ruşine Numele lui Hristos printre cei din lume. Acestea sunt faptele ce ar trebui mortificate, ucise prin Duhul (Rom.8:13). Este regretabil că ceea ce legaliştii moderni reuşesc să aducă în Biserica zilelor noastre nu este o sfinţenie deosebită, ci o ipocrizie pe care lumea o vede şi o urăşte. Privind însă la contextul în care Pavel menţionează slobozenia creştină (Gal.4:31; 5:13), vedem că aceasta înseamnă o eliberare din robia principiilor legaliste ale Vechiului Testament, avertizând în acelaşi timp şi cu privire la pericolul neînţelegerii libertăţii creştine („Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească…” Gal.5:13) şi abuzării harului lui Dumnezeu. Însă de aceste excese nu libertatea creştină este vinovată. Nu ea trebuie învinovăţită. A fi liber în Hristos înseamnă a nu mai fi sub stăpânirea păcatului. De aceea, cel ce susţine că este liber în Hristos dar este stăpânit de păcat, se contrazice singur şi nu a cunoscut adevărata libertate creştină. A fi liber în Hristos înseamnă să fi izbăvit, scăpat sau eliberat de sub puterea păcatului şi intrat sub stăpânirea lui Hristos unde, din păcate, mai păcătuim, dar nu din obişnuinţă şi nu fără a intra în conflict cu noua noastră natură şi cu Duhul lui Dumnezeu, dar fără a avea parte de condamnarea pe care a aveam pe când eram sub stăpânirea păcatului fiindcă în El suntem sub har, nu sub lege (vezi, Rom.6:14). A fi cu adevărat liber în Hristos, înseamnă a fi liber să nu păcătuieşti. Toţi cei ce nu au această libertate sunt încă sub legea păcatului şi a morţii şi sunt robi ai păcatului.
Libertinismului, o înţelegere greşită a libertăţii creştine, de fapt un abuz al ei, nu legalismul trebuie să i se opună, ci Duhul lui Dumnezeu. A răspunde cu legalism la libertinism poate va rezulta în schimbări, dar acestea vor fi doar exterioare şi de formă. Inima omului care sub pretextul libertăţii creştinului trăieşte în păcat, va rămânea neschimbată şi în plus va primi falsa impresie că dacă se conformează unor mici „reguli” se îndreaptă. Din asta se naşte ipocrizia religioasă a celor care curăţă partea de dinafară a vasului, se mândresc cu această curăţire, dar interiorul le rămâne murdar şi respingător. Asta este tot ceea ce legalismul poate face, şi cine l-a cunoscut şi este sincer va recunoaşte că aşa este.
„Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru.” Toate aceste lucruri care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au într-adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.” (Coloseni 2:20-23)
Legalismul este aluatul ce strică. Astăzi, o mulţime de crezuri, de convingeri şi de diverse „înduplecări” se amestecă în plămădeala Creştinismului. Pentru a afla dacă acestea sunt legitime, dacă vin de la Cel ce ne-a chemat, noi trebuie să consultăm sursa finală de autoritate în domeniu: Biblia. Iar dacă nu sunt confirmate de aceasta, nu trebuie cu nici un chip să ne supunem acestor reguli sau legi, ci să le respingem. Că această doctrină a mântuirii „prin credinţă şi prin fapte” nu este de la Dumnezeu şi că este chiar ostilă lui Dumnezeu şi căii Sale de mântuire şi de îndreptăţire în Hristos a păcătosului, Pavel ne-o demonstrează abil folosind în Galateni 5:9 imaginea aluatului:
„Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.”
Ce vrea Pavel să spună cu această figură de stil? Este acceptarea de către creştinii galateni a tăierii împrejur considerată de el ca fiind ceva ce ameninţă viaţa lor creştină? Ceva ce le-o strică, o corupe?
O mică regulă nu este dăunătoare. A accepta pe lângă credinţa sincer exprimată în Hristos şi ritul tăierii împrejur probabil că nu li se părea creştinilor din Galatia, nimic rău. Dimpotrivă, ei credeau că fapta aceasta contribuia la sfinţirea lor şi la identificarea lor vizibilă cu poporul lui Dumnezeu. Că ea (circumcizia) îi separa de păgâni şi le conferea un statut special înaintea celorlalţi evrei. În plus, poate acceptarea de către unii dintre Neamuri a tăierii împrejur i-ar fi făcut pe evreii potrivnici lui Hristos să-L primească acum mai uşor. Ar fi fost un câştig pentru Evanghelie şi cu siguranţă un sacrificiu apreciat de Dumnezeu. Nu aceasta este însă şi părerea lui Pavel. Neînsemnata concesiune pe care ei o făceau iudaizatorilor ameninţa însăşi integritatea Evangheliei. Abuza harul lui Dumnezeu şi zădărnicea jertfa de ispăşire a lui Isus (Gal.2:21). Pe deasupra, se ignoră ceea ce Dumnezeu a revelat cu privire la identificarea exterioară cu poporul Lui: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlăuntru şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh nu în slovă… ” (Rom.2:28-29)
La fel şi astăzi ca atunci, mulţi creştini sau chiar necreştini se amăgesc crezând că respectarea, împlinirea vreunei inofensive reguli, îi identifică cu adevăratul popor al lui Dumnezeu. În realitate, ea este ofensivă şi jignitoare lui Dumnezeu, care singur merită să aibe gloria în mântuirea noastră.
În Galateni 5:9 aluatul care dospeşte plămădeala simbolizează ceea ce se petrecea pe tărâm spiritual cu aceşti creştini, ca şi consecinţă a primirii de către ei a tăierii împrejur. Peste tot locul, în Biblie, aluatul este utilizat ca un simbol al răului şi reprezintă răul. Pentru a documenta aceasta afirmaţie daţi-mi voie să vă ofer următoarele exemple:
Din Vechiul Testament:
* În timpul Paştelui evreilor, acestora nu le era îngăduit să ţină aluat în casele lor – Ex.12:15-19;13:7. Astfel înaintea Sărbătorii Azimilor („pâinilor nedospite”) evreii înlăturau din casele lor orice bucată de aluat.
* Închinătorilor nu le era permis să amestece aluat în jertfele lor – Ex.34:25.
Din Noul Testament:
* Isus a folosit aluatul ca simbol al păcatului şi al doctrinelor false ale cărturarilor, fariseilor şi saducheilor. „Păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi Saducheilor”, a spus El. Vezi, Luca 12:1; Matei 16:6-12.
* Pavel l-a folosit ca simbol al comportamentului imoral al unora. Vezi, cazul bisericii din Corint. Comportamentul acesta sugerat ca fiind aluatul vechi, dacă nu era corectat/disciplinat ar fi primejduit spiritualitatea întregii biserici. 1 Cor.5:7
La fel cum un singur măr stricat ce se află într-un coş plin cu mere bune, le putrezeşte pe toate celelalte, tot aşa o doctrină străină Scripturii, un obicei sau un ritual desfiinţat de Isus în Noul Testament dar în mod arbitrar preluat şi impus într-o adunare creştină, are un efect putrezitor şi distrugător asupra tuturor celorlalte lucruri bune din mijlocul respectivului grup de credincioşi. Aluatul sau drojdia este o foarte bună ilustraţie a păcatului, a necredinţei şi a doctrinelor false, într-un cuvânt, a coruperii morale şi spirituale a unei adunări de credincioşi. De ce? Odată, fiindcă se ştie că aluatul operează pe principiul fermentării şi expansiunii lui în volum. O bucată mică de aluat, lăsată în pace şi ignorată, creşte se umflă şi dospeşte totul. Deşi, iniţial are un volum mic, în urma fermentării drojdiei din aluat, toată plămădeala ajunge în cele din urmă să fie dospită. O mică „regulă” poate fi dăunătoare.
Întrebări, întrebări … Aveţi în biserica pe care o frecventaţi astfel de „bucăţi de aluat” care ameninţă toată „plămădeala” creştină a adunării? Susţineţi doctrine care nu sunt biblice, pentru care e greu sau imposibil să le găsiţi confirmarea în Scriptură, dar despre care nu sunteţi convinşi că sunt chiar atât de dăunătoare pentru cei din jur sau pentru propria d-voastră spiritualitate? Credeţi că mântuirea este prin credinţă şi prin fapte? Credeţi că este numai prin fapte bune? Credeţi că „adevăraţii creştini” se închină numai Sâmbăta? Că trebuie să ţină Legea lui Moise? Că doar cei ce vorbesc în limbi au Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi sunt mântuiţi? Că doar cei ce „stăruiesc” după Duhul Sfânt îl primesc? Că, doar dacă sunteţi „membru” la cutare sau cutare adunare/biserică, veţi merge în Ceruri? Că, sunteţi singurii creştini din oraş? Că sunteţi cei mai spirituali dintre toţi? Ca sunteţi mântuiţi prin credinţă dar desăvârşiţi prin faptele voastre bune? Credeţi că s-ar putea să fie greşite aceste „înduplecări” pe care le aveţi, dar că nu sunt atât de grave şi de dăunătoare încât să vă fie ameninţată spiritualitatea cu descompunerea? V-aţi conformat, de teama de a nu suferi respingere, unor tradiţii şi doctrine care nu par să fie biblice dar par să aibe sens şi să fie bune? Aţi acceptat, din dorinţa de a fi acceptat şi nu respins, nişte crezuri şi practici care se remarcă prin „unicitatea” lor, dar în acelaşi timp şi prin greutatea găsirii vreunui precedent (caz asemănător) în Biblie? Dacă, din inimă puteţi să răspundeţi sincer cu DA la toate acestea şi la multe alte întrebări pe care s-ar putea să le aveţi, atunci vă aflaţi sub ameninţarea iminentă a putrefacţiei spirituale. Dacă nu cumva procesul de descompunere a propriei d-voastră spiritualităţi s-a şi încheiat.
Epistola lui Pavel către galateni – manifestul împotriva legalismului. Viaţa spirituală a bisericilor Galatiei era penetrată de acest principiu spiritual al aluatului: procesul de fermentare doctrinară tocmai avea loc, dar nu acaparase întreaga „plămădeală” a bisericilor. De aceea, pentru a le atrage atenţia asupra a ceea ce se petrecea în mijlocul lor, Pavel le scrie protestând faţă de acceptarea de către ei a tăierii împrejur, „Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala”. Prin aceasta, el nu numai că le atrage atenţia asupra naturii rele a acelei „înduplecări”, („mântuire prin credinţă şi prin fapte”), dar cred că mai ales le atrage atenţia asupra răspândiri insidioase a dospirii doctrinare. Este subliniată în expresia lui nu atât mărimea sau gravitatea fenomenului/procesului, cât pericolul răspândirii lui şi al efectului distrugător pe care-l are asupra întregii biserici. Conform acestui principiu simplu al dospirii aluatului, o mică şi neglijentă acceptare a unei învăţături omeneşti, duce la „dospirea” întregii biserici, duce la faliment spiritual.
Principiul operează cu succes în zilele noastre. El se află la lucru în biserici, odată pure. Fermentarea doctrinară tocmai are loc. Se coace legalism în multe biserici. Iar în cele mai multe, „plămădeala” unui creştinism simplu a fost complet dospită. Spiritul nemuritor al legalismului nu cucereşte dintr-o dată, o biserică. Asemenea aluatului, el pătrunde pe furiş şi câte puţin, dospeşte mărindu-şi volumul, influenţează totul în juru-i iar apoi otrăveşte întreaga adunare a sfinţiilor, preluând în întregime controlul ei.
La apariţia în America a bisericilor Capelelor Calvarului a avut loc un eveniment aparent neînsemnat dar foarte grăitor pentru modul insidios în care legalismul se poate instaura într-o biserică. Într-o astfel de biserică odată s-a schimbat covorul (mocheta). Unii dintre liderii ei, persoane cu bune intenţii dar din „vechea gardă” au decis să interzică accesul tinerilor hippie desculţi pe acest covor nou-nouţ. Astfel, în prima Duminică dimineaţa la intrarea în biserică era afişat un anunţ care interzicea să se intre desculţ. Însă pastorul care a început această lucrare cu ei, Chuck Smith, a convocat de îndată comitetul bisericii şi le-a propus, ori să scoată covorul afară, ori să aibe o biserică goală, fiindcă aceştia era marea majoritate a membrilor ei. Minunea care totuşi s-a făcut, este că tinerii au putut intra călcând pe covor, convertirile au continuat şi Dumnezeu a păstrat neatins covorul. Ilustraţia ne demonstrează că legalismul poate să înceapă de la cele mai neînsemnate decizii şi chiar să se întoarcă împotriva celor ce i-au dat naştere. El poate cauza o pagubă spirituală irecuperabilă.
Cine ne păzeşte de căderea în păcat? legea sau harul? Aşa cum am văzut deja, Biblia afirmă clar că mântuirea este numai prin har şi prin credinţă. Faptele bune ale unui om nu sunt luate în calcul în această ecuaţie divină a mântuirii sufletelor. Ispăşirea păcatelor noastre s-a făcut prin sângele lui Isus Hristos care ne împacă cu Dumnezeu. „Faptele bune”, oricât de bune ar fi, nu pot să împace cu Dumnezeu o fiinţă născută în rebeliune şi moştenitoare a unei naturi păcătoase care o separă spiritual de un Dumnezeu sfânt. Dacă cineva poate să-şi câştige, să-şi merite sau să contribuie la mântuirea lui atunci înseamnă că jertfa lui Isus pentru păcate nu a fost suficientă. Ea a trebuit „completată” cu faptele bune ale pretendentului la mântuire. În plus, importanţa ispăşirii este diminuată şi dragostea lui Dumnezeu demonstrată prin darea Fiului Său, este sfidată cu neruşinare. În propriile cuvinte ale lui Pavel, „dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Gal.2:21). De asemenea, dacă cineva poate să-şi câştige în vreun fel mântuirea sau să coopereze la obţinerea ei cu propriile-i fapte, atunci harul lui Dumnezeu este zădărnicit/anulat, iar mântuirea nu mai este deloc un dar al lui Dumnezeu, ci o răsplată sau datorie pe care o are faţă de noi. Ca să avem o corectă şi sănătoasă perspectivă a chestiunii mântuirii, să ne amintim că noi suntem cei ce-i datoram ceva lui Dumnezeu: „Plata (datoria) păcatului este moartea…” (Rom.6:23).
La o enunţare răspicată a acestei doctrine mulţi consideră că este necesar să obiecteze spunând că este o doctrină „periculoasă”. Deşi am toată înţelegerea pentru raţiunile bune pentru care s-au introdus sau se introduc, actualmente, în adunările creştine diverse practici sau obiceiuri, cu raţiuni de felul, „noi vrem să avem o biserică mai spirituală…mai sfântă…”, „vrem să-i protejăm pe membrii de ispite, de căderi…”, etc. , nu pot să arăt înţelegere faţă de faptul că acestea se substituie sentimentului de siguranţă pe care credincioşii trebuie să-l aibe în Domnul, cu un fals sentiment de siguranţă pe care membrii unei biserici îl au în doctrinele ei specifice, în practicile sau obiceiurile ei, creând în acest fel o bază falsă de mântuire. Astfel, deşi pentru mântuirea lor unii cred în Isus şi primesc legământul Noului Testament pentru sfinţirea lor şi păstrarea lor în credinţă aceştia apelează din nou la Vechiul Testament şi cred în faptele lor bune.
O dată, unui tânăr creştin i s-a spus că deşi el este mântuit prin credinţa în Hristos, el trebuie să respecte Legea lui Moise pentru a rămâne mântuit. Acesta înţelegea că Biblia învaţă că creştinii nu sunt sub Lege ci sub har, dar i s-a spus: „E prea frumos ca să fie adevărat. Într-adevăr, Biblia pare să afirme acest lucru, dar nu crezi că este o doctrină „periculoasă”? Că dacă creştinii ajung să o cunoască vor crede că pot să facă ce vreau?” Ei bine, răspunsul pe care l-a oferit acest tânăr creştin este revelator: „Dacă asta este ceea ce Biblia afirmă, atunci vei vrea oare să faci toate relele la care vă gândiţi?” Ar fi meritat să vedem indignarea cu care tânărul a continuat: „NU, cum să vreau aşa ceva.” „De ce nu?” a mai fost el solicitat odată. Răspunzând repede, a spus: „Fiindcă îl iubesc pe Domnul Isus. ” Vedeţi, acesta este singurul motiv pentru care un păcătos nu va păcătui. Nici Legea lui Moise, nici descrierile terifiante ale iadului, nici un alt procedeu de condiţionare psihologică a voinţei păcătosului nu-l va opri pe acesta de la păcat. Singurul care reuşeşte să-l oprească este harul: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti…” (Tit 2 :11,12 ). În schimb, „păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Să nu pofteşti.'” (Rom.7:7), iar „puterea păcatului este Legea” (1Cor.15:56). De aceea, nu este de mirare abundenţa conflictelor din bisericile în care domină un regim legalist. Nu sunt de mirare certurile şi intrigile, învinuirile reciproce, luptele pentru poziţii de conducere în biserici, pasiunile distructive cu care se urmăresc scopuri fireşti sau cu care se poartă discuţiile de orice natură, intoleranţa unora faţă de alţii, lipsa de unitate şi de dragoste. Legile arbitrare introduse de oameni nu pot decât să provoace aceste fenomene pentru că aceasta este reacţia instinctuală a naturii noastre păcătoase la orice lege care i se impune. De altfel, unde se impun astfel de legi, se demonstrează o ignoranţă absolută a duşmanului din înăuntrul nostru. O foarte practică demonstraţie a prezenţei acestuia este următorul exerciţiu pe care vi-l propun: „vă interzic să vă gândiţi la… (de pildă), un steag roşu?” Acum, vă întreb, la ce v-aţi gândit când am spus să nu vă gândiţi la un steag roşu? Desigur că, la un steag roşu. Legea este menită să descopere păcatul, nu să-l înlăture: „păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Să nu pofteşti.'” (Rom.7:7).
Apostolul Pavel nu s-a abţinut de la a predica tot planul sau sfatul lui Dumnezeu (vezi, Fapte 20:27), fiind în felul acesta „curat de sângele tuturor” (Fapte 20:26), şi „n-a ascuns nimic din ceea ce le era de folos şi nu s-a temut să le propovăduiască şi să înveţe înaintea norodului şi în case şi să vestească Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos” (Fapte 20:20,21). N-a apelat la nimic din afara Scripturii pentru a-i asigura pe sfinţi de mântuirea lor şi de păstrarea lor în har. Ceea ce este admirabil la apostol, este faptul că a avut convingerea neclintită că de fapt Domnul îi păzeşte pe cei ce sunt ai Lui. Ca securitatea spirituală a credincioşilor se găseşte în Dumnezeu şi nu în ceea ce ei fac în bisericile lor. Chibzuiţi şi înţelegeţi de ce Pavel nu a crezut de cuviinţă să introducă nici un fel de practici arbitrare în Creştinism şi nici paravane ne-biblice de protecţie a adunărilor creştine din primul secol, citind cele ce urmează:
Pe credincioşii din Efes, Pavel ştia că nu-i va mai vedea niciodată (Fapte 20:25). Ştia că ei vor fi, literalmente invadaţi de învăţături false şi de învăţători falşi (20:29-31). Iată în CINE are încredere pentru siguranţa acestora:
„Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20:32)
„Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Rom.14:4)
„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-achemat este credincios, şi va face lucrul acesta”. (1 Tes.5:23,24)
Vedem şi la apostolul Iuda aceaşi încredere în Dumnezeu, pentru păstrarea sfinţilor:
„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea Slavei Sale, singurului Dumnezeu; Mântuitorului nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin!” (Iuda 24)
Apostolul Ioan sugerează clar aceaşi încredere în Domnul pentru păstrarea sfinţilor:
„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine nu-L voi izgoni afară… Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi”. (Ioan 6:37-39)
De ce de la apostoli încoace nu am mai văzut aceeaşi încredere în puterea Domnului de a-şi păzi de cădere copiii şi am apelat la tot felul de reguli şi obiceiuri care să-i ţină de la păcat? Nu este aceasta o sfidare a puterii Domnului şi o înlocuire a ei cu faptele noastre bune?
Demonstrarea biblică a doctrinei mântuirii prin har şi prin credinţă, fără faptele legii biblia spune clar că, mântuirea este prin har şi prin credinţă şi nu prin faptele legii:
Efes.2:8-9
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”.
Rom.1:17
„…deoarece în ea (în evanghelie) este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă'”.
Rom.3:27-28,30
„Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii …deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur”.
Rom. 5:1-2
„Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”.
Gal.3:16
„Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”.
Rom.3:21-26
„Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El… Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire…pentru ca în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”.
Gal.3:24,26
„Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă… Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Hristos”.
Alte referinţe biblice: Rom.4:2-6: 4:20-25; 2 Tim.1:9; Tit 3:5; etc.
Faptele bune îşi au locul în creştinism. Dacă spune cineva, „Găseşti ceva greşit în faptele bune?” „Nu deloc!” este răspunsul meu. Dar să presupunem că-l văd pe un om construind o casă, iar acesta este îndeajuns de nechibzuit încât să înalţe fundaţia clădirii pe cărămizi de lut. Atunci, dacă voi spune, „Aceste cărămizi de lut nu sunt bune la temelie.”, nu mi se va putea reproşa că eu cred că aceste cărămizi nu sunt bune de nimic. Locul unde sunt puse nu este bun şi nu este bun zidar omul care le pune la temelie. Însă cărămizile, în sine, nu au nici o vină. De fapt cu ele se poate construi casa. La fel este şi cu faptele bune. Ele nu pot ţine loc de temelie. Nu le este locul lor acolo, cel puţin. Temelia credinţei mântuitoare se poate pune numai pe Hristos, şi nu pe faptele noastre bune, făcute în neprihănire (Efes.2:19-22). Locul faptelor bune în Creştinism nu este la baza mântuirii ci urmează ei. Se pare că Jean Calvin este cel ce-a spus că, „Doar singură credinţa este cea care mântuieşte, dar ea nu rămâne niciodată singură” sugerând că o autentică credinţă va fi urmată întotdeauna de fapte bune, dar cu nici un chip nu poate fi precedată de acestea. Sistemele teologice ale diferitelor grupuri religioase existente, care definesc mântuirea ca fiind o combinaţie dintre har şi fapte bune, săvârşesc o eroare la fel de elementară ca punerea căruţei înaintea calului.
„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efes.2:10)
Culmea ipocrizie. A spune că, pentru a fi mântuiţi, oamenii mai trebuie să adauge la credinţă şi fapte bune, este ca şi cum ai spune că Dumnezeu nu ştie care-i cel mai bun mod de a-i salva pe oameni. Este o sancţionare a jertfei de substituire (înlocuire) a Domnului Isus. Înseamnă discreditarea metodei pe care El a ales-o. Nu este oare aceasta o blasfemie deloc subtilă? Nu este o farsă hidoasă să vezi un păcătos răzvrătit, brusc devenind zelos pentru fapte bune şi extrem de preocupat de moralitatea publică? Nu provoacă oare un hohot de râs în iad vederea unor oameni desfrânaţi care cenzurează pura Evanghelie a Domnului Isus Hristos şi care găsesc cusur în iertarea fără plată, pe motiv că aceasta i-ar putea face pe oameni să se gândească mai puţin la puritate? Aceasta este într-adevăr o culme a ipocriziei.
Supremaţia credinţe. În Epistola către Evrei, autorul acesteia a demonstrat sublim superioritatea (întâietatea) Persoanei lui Isus Hristos faţă de profeţii şi liderii din trecut ai Israelului. După aceea, a continuat dovedind superioritatea Preoţiei Sale faţă de preoţia fiilor lui Aaron şi superioritatea Noului Legământ făcut în sângele Său faţă de Vechiul Legamânt, sfinţit prin sângele mieilor, taurilor şi ţapilor. În acest context, evreul căruia i s-au prezentat aceste argumente irezistibile era de aşteptat să accepte mântuirea care i se vestea în Hristos şi nu în Legea lui Moise. Că acesta se va strădui să se apropie de Persoana lui Hristos şi să se depărteze de sistemul ritualistic apostat al religiei strămoşeşti. Dar, cum poate face lucrul acesta? Pe ce cale poate el beneficia de jertfa Lui pentru păcate? Datorită mediului legalist şi religios în care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii, evreul va încerca neîndoielnic să profite de binecuvântările lui Isus, prin săvârşirea de fapte bune, prin încercarea personală de a-şi curăţi viaţa de vicii. Va încerca să-şi însuşească şi să obţină minunata mântuire, prin fapte făcute în propria-i neprihănire. Această mentalitate s-a transmis până în zilele noastre şi este reacţia comună a celor care au o educaţie religioasă sau provin din familii religioase, medii în care au dedus nevoia purităţii personale. Dar această atitudine este inacceptabilă înaintea lui Dumnezeu.
De aceea, a fost imperativ ca autorul epistolei să descrie modul în care această deplină mântuire poate fi însuşită, introducând principiul credinţei prin care vieţile lor erau transformate şi după aceea urmau să fie guvernate. Astfel, în cap.11, vers.1, autorul oferă o definiţie a credinţei: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Moulton şi Miligan, doi exegeţi remarcabili ai limbii Noului Testament au observat o utilizare legală a termenului. Ei spun că el reprezintă „actele sau documentele care confirmă posesiunea de către o persoană a unei proprietăţi, acte care sunt depozitate la arhiva statului şi care constituie dovada proprietăţii”. De aceea, ei sugerează că credinţa este „actul de proprietate” al lucrurilor sperate. Este modul prin care păcătoşii intră în posesia mântuirii. Este modul legitim prin care pot să şi-o însuşească. A încerca altfel decât prin credinţă să ne însuşim mântuirea înseamnă un furt, o însuşire necinstită a unor bunuri care nu ne aparţin. Credinţa devine pentru credincios „titlul de proprietate” pe care Dumnezeu îl pune în mâna acestuia, garantându-i prin intermediul lui posesiunea lucrului pentru care s-a încrezut în El. Aici fiind vorba de mântuire, credinţa pe care o are este garanţia mântuirii lui.
Cartea Evrei este astfel o evidentă declaraţie de supremaţie a credinţei în chestiunea mântuirii omului. Ea câştigă întâietate faţă de respectarea legilor Vechiului Testament şi împlinirii de ritualuri.
În cazul iudeului din primul secol, actul său de credinţă în Mesia, ca Mare Preot al tuturor credincioşilor, i-a fost socotit „actul de proprietate” a mântuirii fără plată pe care o primeşte în Hristos şi care îi este acordată fără respectarea Legii. Credinţa trebuia să deţină supremaţia absolută chiar şi în viaţa celor învăţaţi cu legea.
Legaliştii care se încred în faptele lor, nu favorizează credinţa fiindca ea înseamnă o asigurare sau o convingere că altceva sau altcineva este demn de încredere. În mântuirea prin har şi prin credinţă, credinţa este afirmarea clară a faptului că doar Dumnezeu este demn de încredere pentru salvarea noastră. În mântuirea prin „credinţă + fapte”, Dumnezeu nu mai este crezut atât de demn de încredere pentru că şi omul îşi „face” partea lui, îşi aduce contribuţia lui. Această convingere denotă un esotericism mai mascat, dar tot erezie rămâne. Credinţa însă, rămâne şi astăzi aceeaşi unică garanţie pentru care primim în schimb mântuirea. A oferi fapte sau altceva pentru dobândirea mântuirii este ca şi cum am încerca să o obţinem ilicit.
A crede nu este uşor. După mulţi Fapte 16:31 („crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta”), este o prea simplă metodă de mântuire. În realitate însă, a crede nu numai că este cel mai greu lucru pentru majoritatea oamenilor, dar este nefiresc pentru toţi. Dacă mântuirea din păcate şi de la un iad veşnic ar fi constat din a crede (credinţă) + a da 1.000 de lei la biserică, cei mai mulţi ar prefera-o, deşi această „mântuire” este atât de ieftină încât îţi vine greu să crezi că mântuieşte.
A crede doar este greu, este nefiresc. A crede pentru mântuire, necesită recunoaşterea faptului că eşti pierdut şi incapabil să te mântuieşti singur. Şi asta-i greu. E umilitor. Atunci când îţi dai seama că eşti pierdut nu-ţi mai rămâne decât să crezi, nefiind în stare să mai faci nimic pentru tine. Mântuirea numai prin credinţă respinge efortul omenesc şi pretinde numai încredere în Dumnezeu. Lucrul acesta le lipseşte cu desăvârşire oamenilor chiar şi în relaţiile lor unii cu alţii. A fi mântuit nu este cu putinţă la oameni.
Omul nu poate să-şi stimuleze singur credinţa. Nu poate prin nici o metodă să se facă în stare să creadă. Nu poate să-şi dea naştere singur, credinţei. Credinţa trebuie să provină din afară şi trebuie să fie legată de un obiect al ei. Credinţa are nevoie de o sursă din care să izvorască şi pentru care să existe. Credinţa fără un obiect al ei este moartă, incapabilă să-l salveze pe om, pentru că nici măcar nu este o credinţă ci o presupunere intelectuală sau o amăgire.
Omului aflat în această stare de neputinţă, în această situaţie fără ieşire de sub blestemul Legii lui Dumnezeu, mort în păcate (Efes.2:1,5), oferta de mântuire prin jertfa de înlocuire a noastră în pedeapsă de către Domnul Isus Hristos, ar trebui să-i inspire şi să-i motiveze credinţa. Pentru omul căzut într-o fântână, frânghia care-i este întinsă pentru scoaterea lui afară, îi inspiră credinţa în salvarea lui din aceea situaţie, dar refuzul de a se agăţa de ea îl va lăsa să putrezească pentru totdeauna pe fundul ei. Credinţa poate avea efect şi este reală doar în contextul lipsei de orice altă şansă de scăpare şi a salvării venite din altă parte. Ea repudiază efortul omenesc de salvare de sine. Acceptă însă „efortul” lui Dumnezeu prin jertfirea singurului Său Fiu.
Importanţa credinţei este greu de descris în cuvinte. Pentru a înţelege că ea este condiţia primordială a unei relaţii cu Dumnezeu şi, foarte important, a unei vieţi plăcute Lui (vezi, Evrei11:6), Noul Testament foloseşte mai mulţi termeni, care sunt practic sinonimi, pentru a descrie importanţa ei:
„a primi” Ioan 1:12
„a cere” Ioan 4:10
„a-l mărturisi” Romani 10:9
„a-l chema” Romani 10:13
Credinţa influenţează:
Intelectul omului: fiindcă ea are nevoie de un obiect la care să se raporteze, de nişte fapte concrete pe care să se bizuie. Obiectul ei este Isus şi jertfa Lui pentru păcatele noastre, vestită de mesajul Evangheliei – Rom.10:17
Voinţa omului: fiindcă prin exercitarea voinţei lui libere, acesta poate să-l aleagă pe Isus sau să-l refuze – Rom.10:9; Ioan 3:16
De-a lungul mulţi creştini rămaşi în istorie au spus despre credinţă lucruri asemănătoare:
Despre obiectul credinţei
„Credinţa nu priveşte la ea însăşi” Vance Havner
„Credinţa nu este un act săvârşit o singură dată, ci o neîntreruptă privire aruncată din inimă, lui Dumnezeu”. A.W.Tozer
„Credinţa nu are nici o valoare, dacă nu ne leagă de Dumnezeu”. Vance Havner
„Nădejdea mea e pusă-n nimic altceva
Decât în al Lui sânge şi-n neprihănirea Sa.
Nu îndrăznesc în nimic să mă bizuiesc,
Decât în al Său Nume dumnezeiesc.
Pe Hristos stau, stânca tare
Oriunde altundeva, sunt nisipuri mişcătoare.” Edward Mote
Despre necesitatea credinţei
„A trăi prin credinţă este un lucru mult mai sigur şi mai plăcut decât să trăieşti după simţuri sau după fapte”. C.H.Spurgeon
„Credinţa este o încredinţare de sine Marelui Doctor, o lăsare a cazului nostru în mâinile Lui”. Augustus H.Strong
Credinţa este un dar de la Dumnezeu „Având în vedere atacurile asupra ei ale legaliştilor şi „iudaizatorilor” moderni, devine extrem de necesară reafirmarea acestui elementar adevăr al Bibliei. Dacă ar fi să facem un sondaj de opinie (la urma urmei sunt la modă, nu?), am concluziona că ea (credinţa) este concepută de foarte mulţi ca fiind ceea ce ei cred despre Dumnezeu şi ceea ce ei pot să facă pentru a-i fi plăcuţi Lui. Ca fiind un număr de doctrine formulate şi prezentate sub forma „declaraţie/mărturiei de credinţă” a cutărei sau cutărei biserici. Este în acelaşi timp, uimitor să observi cât de mult vorbesc oamenii despre ea sau scriu despre ea, considerând-o o calitate, o însuşire a omului, aflată la discreţia omului şi care poate fi oricând etalată sau negată. Niciodată nu au fost eforturile religioase ale omului şi puterea omului, atât de confundate cu noţiunea biblică de credinţă. Dumnezeu este descris ca fiind cel ce aşteaptă pasiv şi urmăreşte cu atenţie pe cei ce „au” credinţă pentru a-i răsplăti. Întreaga concepţie modernă despre credinţă este bazată pe ceea ce omul crede şi susţine privitor la Dumnezeu, că ea este alimentată prin eforturile şi realizările pe plan religios ale acestuia, de a trăi în conformitate cu nişte standarde morale. A crede corect (ortodox) şi a trăi relativ curat se consideră credinţă oferită pe tavă lui Dumnezeu, pentru care El acordă în schimb mântuire şi har.
În totală contradicţie cu această noţiune nebiblică a credinţei Efeseni 2:8,9 declară limpede că credinţa este un dar de la Dumnezeu. Nu este un merit, un efort personal sau o strădanie religioasă a omului.
De fapt, a confunda credinţa cu cele menţionate mai sus, indică o bază legalistă a legăturii cu Dumnezeu şi a vieţii spirituale (dacă mai poate fi una), şi nu o autentică relaţie cu Dumnezeu bazată pe credinţă şi pe meritul lui Isus Hristos. O astfel de „credinţă” este o urâciune şi o amăgire, refuzată de Dumnezeu. Ea este o ispitire a harului Său îmbelşugat care ne-ar „dărui-o fără plată” în schimbul acceptării de către noi a neprihănirii lui Hristos în locul neprihănirii de sine.
Este necesară reafirmarea permanentă a acestui adevăr fundamental, fiindcă omul, în rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu, rămâne totuşi o fiinţă incurabil de religioasă care caută să-şi satisfacă acest instinct prin a-şi crea propriile divinităţi şi crezuri compatibile cu acestea. Pe acestea le preferă, negreşit, în favoarea Dumnezeului Celui Viu, fiindcă aceste marionete îi permit omului să tragă sforile şi să evite orice constrângere rezultată din vreo obligaţie morală faţă de ele.”
(Acest pasaj este adaptat şi inspirat după Geoffrey B. Wilson)
Credinţa îl recunoaşte pe Isus ca fiind Domnul inimilor noastre pe când legalismul, efortul de sine, întronează eu-l pe tronul inimilor.
În schimbul primirii adevăratei credinţe, în dar, păcătosului i se solicită renunţarea necondiţionată la orice merite personale şi încetarea oricărei tentative de a-şi găsi justificare prin fapte şi nu prin sângele lui Hristos. Numai abandonarea tuturor ideilor preconcepute despre credinţă, poate face loc credinţei cu care un păcătos se poate cu adevărat apropia de Dumnezeu.
„Lumea i-ar oferi lui Dumnezeu, aproape orice, cu excepţia acestui element strict necesar, al credinţei…fiindcă „numai credinţa” este prea umilitoare” (după Frank Gabelein – fost director la Stony Brook School şi coeditor la cunoscuta revistă „Christianity Today” )
Nesiguranţa legalismului şi siguranţa credinţei. Câte fapte bune sunt necesare pentru a fi mântuiţi? La această întrebare legaliştii nu pot răspunde. Dacă încălcarea de către noi a Legii perfecte a unui Dumnezeu infinit ne-a atras o pedeapsă infinită, atunci pentru ispăşirea acelei pedepse este necesar un număr la fel de infinit de fapte bune.
Realitatea însă este alta. Încălcările pe care le-am săvârşit anulează restul de fapte bune pe care le-am reuşit: „Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: ‘Să nu preacurveţi’, a zis şi: ‘Să nu ucizi’. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii” (Iacov 2:10-11). Prins în acest cerc vicios, un suflet sensibil nu poate decât să dispere. Acestuia îi va lipsi liniştea sufletească, cu desăvârşire. Acesta nu poate decât să concluzioneze că faptele lui bune nu pot să-i aducă linişte sufletească şi nici nu pot înlătura sentimentul de vinovăţie pentru încălcările săvârşite. Priviţi la acest contrast biblic:
„Toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem…” Gal.3:10
Concluzie: Bizuirea pe lege rezultă în blestemarea noastră.
„Cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios” Gal.3:9
Concluzie: Bizuirea pe credinţă rezultă în binecuvântarea noastră.
A urmări să satisfaci un standard moral, mai ales unul perfect ca cel al Legii lui Moise, nu poate aduce pacea şi siguranţa după care tânjeşte un suflet măcinat de remuşcările propriilor păcate. Depinde pe ce bazezi pentru a fi binecuvântat sau blestemat de Dumnezeu, nu?
Legea descoperă starea de păcat
„Nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (Rom.3:20)
„…păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege…” (Rom.7:7)
Dar, credinţa ne aduce în starea de har
„Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem…” (Rom.5:2)
Credinţa înseamnă a fi absolut sigur de făgăduinţa lui Dumnezeu şi că ceea ce aştepţi de la El, se va împlini. Bazarea cuiva pe faptele pe care le face nu poate să producă decât o iluzie că vor fi suficiente, că ele vor satisface cumva standardul de sfinţenie la care aspiră, şi că ascultarea acestuia este uniformă, imaculată. Credinţa este o „încredere neclintită”, o „puternică încredinţare”, un „ştiu că”, pe când legalismul înseamnă un „sper că”, un „poate”, „vom vedea”, „voi afla atunci „. Cu alte cuvinte, el reprezintă o năzuinţă deşartă. În vreme de prigoană, legalismul nu ţine. Odată, un creştin foarte umil a fost adus în faţa tribunalului care judeca pe creştini. El le-a spus că în ciuda a tot ceea ce-i făceau nu puteau să-l clatine fiindcă el credea că dacă îşi încredinţase viaţa în mâna lui Dumnezeu, El îi va fi credincios în necazul lui. Atunci judecătorul l-a întrebat: „Crezi oare că cei de teapa ta vor ajunge în slava, cu Dumnezeu?” Răspunsul a fost: „Eu nu cred că. Eu ştiu sigur că aşa va fi.”
Credinţa nu este un „cred că”. Ea este un „ştiu sigur”. Credinţa creştinului este o speranţă transformată în certitudine.
Descrierea unui credincios
„Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; el se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; el recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; el pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte la alţii pentru a păstra pentru el. El vede nevăzutul; el aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul.” (A. W. Tozer)
Ţie ţi se potriveşte o astfel de descriere? Eşti un adevărat credincios?
Începuturile legalismului
Sunt aproape simultane cu apariţia Bisericii Creştine:
Fapte 15:1 „Câţiva oameni (primii legalişti sau iudaizatori), veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi (observaţi, că nu pe cei necredincioşi: nu ar fi prins la ei) şi ziceau: ‘Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi (acesta-i mesajul legalismului).”
Pavel spune despre aceştia:
„Ei vor să fie învăţători ai Legii şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc”. (1 Tim.1:9)
Astfel de afirmaţii, ca cele ale legalismului şi galatianismului demonstrează o gravă necunoaştere a adevăratului rol al Legii.
Rolul legii este să:
- Să descopere păcatul: Rom.3:20; 1 Ioan 3:4; Rom.5:13
- Să condamne păcatul: Rom.7:10,13; 2 Cor.3:7,9; Gal.3:10
- Să conducă la Hristos: Rom.10:4; Gal.3:24
Privind la Scriptură ar trebuie să fie destul de clar că Legea nu are rolul de a mântui.
Legalismul şi „eroarea galatianismului” s-au perpetuat până în zilele noastre. Sunt foarte tentat să le spun pe nume formelor moderne pe care le-au luat. Erezii vechi în veştminte noi. Vă rămâne d-voastră sarcina să le depistaţi şi să le numiţi. Nu aveţi nevoie de cine ştie ce ştiinţă pentru a înţelege că orice condiţionare a oamenilor, pentru a fi mântuiţi, în afară de cea impusă de Dumnezeu în Cuvântul Său, şi care este credinţa în Fiul Său, este arbitrară. O rugăminte fierbinte, vă adresez: Nu îngăduiţi compromiterea unicului mesaj care mântuieşte oameni. Nu îngăduiţi ca doar puţin „aluat” să se amestece în „plămădeala” bisericilor voastre. Iar dacă în urma celor citite, aţi descoperit existenţa lui, atunci:
„Maturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit”. (1 Cor.5:7)
10 Deosebiri profunde dintre lege şi har
Legea ne desparte de, ne îndepărtează şi ne izolează de Dumnezeu
Harul ne apropie de Dumnezeu, ne uneşte cu El şi ne alipeşte la El
Legea ne obligă să privim la noi înşine
Harul ne îndeamnă să privim la Dumnezeu
Legea ne obligă să recunoaştem că suntem neputincioşi şi neajutoraţi
Harul ne face să ne încredem în ceea ce Dumnezeu poate şi este dispus să facă
Legea ne face preocupaţi de sine
Harul ne preocupă cu Dumnezeu
Legea ne arată că suntem păcătoşi, nelegiuiţi şi pierduţi
Harul ne descoperă că Dumnezeu este plin de îndurare şi de o dragoste salvatoare
Legea îţi spune: FĂ!
Harul îţi spune: FĂCUT!
Legea ne oferă nelinişte, insatisfacţie, nesiguranţă
Harul ne oferă încheiere, odihnă şi siguranţă
Legea ne spune să ne temem
Harul ne spune să nădăjduim
Legea ne osândeşte şi pretinde pedeapsă, fără milă
Harul aduce mântuire şi oferă îndurare
Legea se aşteaptă la perfecţiune din partea noastră
Harul ne oferă perfecţiunea lui Hristos în schimbul imperfecţiunii noastre
La fel cum uleiul nu se amestecă cu apa tot aşa nici harul lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu Legea. Nu încercaţi să o faceţi. După cum ne-o demonstrează realitatea peisajului nostru religios, dintr-o astfel de combinaţie s-au născut „monştrii”.
Responsabilitatea acestui material revine lui:
Teodor Macavei
Tradus de Florin Vidu
https://www.rcrwebsite.com/legal.htm
//////////////////////////////////////////////////////////////
Pericolul formalismului
- C. Ryle (1816-1900)
„Având doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“- 2 Timotei 3.5
„Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlauntru si taiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de Iudeu îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.“ = Romani 2.28-29
Textele de mai sus solicita o atentie deosebita în aceasta perioada de existenta a Bisericii si a lumii. De la înaltarea Domnului Isus la cer si pâna azi nu a fost atât de mult formalism si profetii false ca astazi. Acum, mai mult ca oricând trebuie sa ne cercetam pe noi însine, sa ne verificam pozitia noastra religioasa pe care numai noi putem constata cât de reala este. Sa încercam sa gasim daca crestinismul nostru este un lucru al gândirii sau un lucru al inimii.
Cea mai buna cale de a trata acest subiect este rasfoind câteva pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel aseaza urmatoarele marete principii în epistola sa catre Romani: îIudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlauntru si taiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de Iudeu îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.î (Romani 2.28-29).
Gasim trei lectii instructive care se pot scoate din acest pasaj.
– o religie formala nu este o religie adevarata si un crestinism formal nu este un crestinism înaintea lui Dumnezeu.
– inima este locul adevaratei religii si crestinismul adevarat este crestinismul inimii.
– adevarata religie niciodata nu se asteapta sa fie placuta tuturor. Nu poti sa ai ìlauda de la oameni, si în acelasi timp sa poti fi laudat de Dumnezeu.î
Sa luam în considerare aceste principii mari. Au trecut doua mii de ani de când marele predicator puritan a spus: ì Formalism, formalism, formalism este un pacat mare al acestei zile, sub care geme toata tara. E mai multa lumina, dar mai putina viata; mult profesionalism dar putina sfintenie.ì (Thomas Hall cu referire la 2 Timotei 3.5, 1958). Ce ar putea spune acest om în zilele noastre?
- În primul rând: religia formala nu este religie adevarata si crestinismul formal nu este crestinism înaintea lui Dumnezeu.”
Ce înteleg eu când vorbesc de o religie formala? Acesta este punctul de clarificat. Cred ca mii de oameni nu stiu nimic despre aceasta. Fara o întelegere clara al acestui punct tot ceea ce am scris ar fi fara folos. În primul rând trebuie sa schitez, descriu si sa definesc.
Când un om este crestin cu numele si nu în realitate în lucrurile exterioare si nu cele interioare ñ teoretic si nu practic ñ când crestinismul cuiva este o forma, traditie sau obicei fara nici o influenta în inima lui si în viata lui ñ un asemenea caz este un exemplu tipic pe care o numesc ìreligie formalaî. El poseda forma ori gauacea ori o suprafata a religiei dar el nu poseda substanta ei, puterea ei.
Uita-te spre exemplu la mii de oameni a caror religie este
reprezentata de ceremonii si servicii religioase. Ei participa la întruniri publice. Ei în mod regulat participa la Cina Domnului. Dar ei nu au nici un viitor. Ei nu stiu nimic din adevarul de baza a crestinismului. Ei nu sunt familiari cu Scripturile si nu au o placere în citirea lor. Ei nu s-au separat de lume. Ei nu realizeaza diferenta între evlavie si neevlavie în relatiile lor de prietenie si familie. Au habar putin or nimic despre doctrina clara a Evangheliei. Ei sunt total indiferenti despre ceea ce aud predicându-se. Poti sa fii în preajma lor cu saptamânile si de la ce auzi si vezi la ei zilnic poti trage o concluzie ca sunt ateisti. Ce poti spune despre acesti oameni? Ei pretind ca sunt crestini si nu se vede în viata lor nimic din crestinism. Este un singur lucru care pot spune despre ei ñ ei sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.
Sa privim alt aspect al acestor mii de oameni a caror religie consta în vorbe si declaratii. Ei stiu teoria Evangheliei cu mintea, si declara o atractie în doctrina Evangheliei. Ei pot spune multe despre ìsanatateaî parerilor lor si despre ìignorantaî acelora care nu agreeaza cu ei. Dar ei nu au nicidecum un viitor. Când examinezi viata lor interioara constati ca ei nu stiu nimic despre adevarata evlavie. Ei sunt lipsiti de încredere, nu sunt smeriti, nu sunt cinstiti, nu sunt buni, nici draguti, nici darnici, nici onorabili.
Ce poti spune despre astfel de oameni? Ei pretind ca sunt crestini dar ei nu au substanta si roada în crestinismul lor. Pot sa spun un singur lucru ñ Ei sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.
Asadar împotriva religiei formale doresc sa-mi ridic glasul astazi. Este o piatra care apasa pe multimi de oameni în oricare parte a pamântului care produce un catastrofic naufragiu pentru sufletul lor. Unul din cele mai pacatoase lucruri a fost când li s-a spus: ìNu-ti fie frica de religia ta, sunt suficiente aparentele numaiî. Aceste notiuni sunt pamântesti. Nu sunt nici macar din radacinile pamântului, miroase a mortaciune. Fii treaz si pazeste-te bine. Nu e nimic din ceea ce Scriptura vorbeste atât de clar ca pacatul si consecintele grave ale FORMALISMULUI.
Pavel în Romani spune: Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. (Romani 2.28). Sunt cuvinte puternice, desigur! Un om care se pretinde fiu al lui Avraam, ca mostenitor ñ este un membru al celor douasprezece semintii ñ taiat împrejur a opta zi – tine toate posturile ñ se duce regulat la Templu ñ si desigur înaintea lui Dumnezeu nu este un iudeu! În acelasi fel un om care se pretinde a fi crestin prin declaratii – membru al unei biserici crestine ñ botezat cu botezul crestin ñ în mod regulat participând la Cina Domnului ñ înaintea lui Dumnezeu nu este crestin.
Iata ce spune profetul Isaia: Ascultati cuvântul Domnului, capetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! „Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor, si de grasimea viteilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor si tapilor. Când veniti sa va înfatisati înaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile? Nu mai aduceti daruri de mâncare nefolositoare, caci Mi-e scârba de tamâie! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea! Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi. Când va întindeti mâinile, îmi întorc ochii de la voi; si oricât de mult v-ati ruga, n-ascult: caci mâinile va sunt pline de sânge!” (Isaia 1.10-15). Când examinam aceste cuvinte observam ca sunt extraordinare. Sacrificarile de animale sunt declarate ca nefolositoare înaintea lui Dumnezeu. Praznicele si sarbatorile sunt urâte de Dumnezeu, cu toate ca au fost cerute de El! Dumnezeu însusi se pronunta ca ceea ce de fapt El a institutionalizat sunt inutile când sunt aduse în mod formal si fara o inima închinatoare Lui. De fapt ele sunt daunatoare nu numai inutile; sunt chiar distrugatoare si dureroase. Nu sunt cuvinte în vocabular sa exprime clar si fara eroare. Ele arata acea forma de religie, care este rea înaintea lui Dumnezeu. Nu pot nici sa fie asemanate cu o anumita religie.
În final iata ce Domnul Isus Christos spune iudeilor din vremea Lui: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, învatând ca învataturi niste porunci omenesti.” (Matei 15.8-9). Îl vedem în repetate rânduri denuntând formalismul si ipocrizia carturarilor si fariseilor, si avertizând ucenicii împotriva acesteia. De opt ori într-un singur capitol (Matei 23.13) El le zice, Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Dar pentru toate categoriile de pacatosi El întotdeauna are cuvinte de bunatate si le deschide posibilitatea unei sanse. Dar formalismul vrea sa ni-l prezinte ca o boala grava si trebuie prezentat într-o limba aspra. În fata unui om ignorant un formalist poate avea o oarecare ìmasuraî de religie, dar probabil nu de cea mai buna Ñcalitateî. În ochii lui Christos oricum acest caz este foarte diferit. Înaintea Lui formalismul nu este nicidecum o religie.
Sa vedem câteva marturii ale Scripturii. Va fi usor sa ne atasam lor. Ele nu sunt singure. Daca cuvintele Scripturii nu înseamna nimic ele sunt o avertizare sigura pentru toti cei ce declara si se numesc crestini. Ele ne învata multe lucruri ca noua sa ne fie groaza si sa ne departam de pacat, ca atare sa ne fie groaza si sa ne departam de formalism. Formalismul îti poate lua mâna cu un zâmbet, si sa se prezinte ca un frate, iar apoi pacatul vine asupra noastra ca o sageata si ne loveste ca un dusman. Amândoua au un sfârsit în vedere. Amândoua vor sa distruga sufletul nostru, si din cel doua formalismul este cel mai periculos sa o faca. Daca iubim viata, sa ne ferim de formalismul religios.
Nu e nimic neobisnuit. Este o boala grea pentru familie si pentru orice om de pe pamânt. Ne nastem cu ea, crestem cu ea, si nu se departeaza de noi pâna murim. Se întâlneste în biserici, se gaseste între bogati si se gaseste printre saraci. Este întâlnita între oamenii cu scoala, cât si între cei analfabeti. Se gaseste între catolici, între ortodocsi, si între protestanti. Se gaseste între conducatorii de biserici cât si între membrii abia veniti în biserici. Se întâlneste printre conservatori cât si printre liberali. Du-te unde vrei si participa la orice biserica si peste tot vei fi infectat de aceasta boala. Omul care spune ca nu este o religie formala umbla cu ochii închisi si este ignorant. Daca vrei sa ai viata departeaza-te de formalism.
Nimic nu este mai periculos pentru sufletul omului. Fiind familiar cu o forma de religie, neglijând realitatea, esti predispus la consecinte grave care duc la moarte sigura. Aduce un grad de insensibilitate în tot interiorul tau. Nimeni nu devine atât de disperat ca acei care repeta cuvinte sfinte, mânuiesc lucruri sfinte, când inima lor este pacatoasa si în lume. Conducatori ai societatii în care traim, care merg la biserica de forma, sa arate celor din jur ca sunt religiosi ñ parinti care nu iau în serios rugaciunea în familie ñ lucratori în biserici care nu au nimic de-a face cu pocainta, care în fiecare saptamâna citesc texte din Scriptura, dar care nu traiesc ce citesc ñ membri ai bisericii care raspund la terminarea rugaciunii sau a citirii Scripturii cu Aminî fara sa simta ce zic – cântareti care cânta cântari spirituale în fiecare saptamâna în biserica, dar ei nu simt nimic când cânta ñ toti, toti acestia sunt într-un pericol mare. Ei în mod treptat se împietresc în inima si-si întuneca con
stiinta. Daca-ti iubesti sufletul departeaza-te de formalism.
Nimic nu este mai rau, fara sens si fara ratiune. Poate un crestin formal ca în mod real sa aiba mângâiere în zile de durere si în ceasul mortii? E imposibil. Poza unei flacari nu poate încalzi, si poza unei mese bogate nu poate satura, asa cum o religie formala nu poate da pace sufletului. Poate el accepta ca Dumnezeu nu vede raceala inimii si moartea crestinismului? El poate însela vecinii, cunostintele, membrii bisericii, lucratorii bisericii cu o forma de evlavie, dar îl poate însela pe Dumnezeu? Ideea este absurda. ìEl care a facut ochiul s-ar putea sa nu vada?î El stie fiecare secret al inimii. În ziua judecatii, El va judeca fiecare lucru ascuns al omului. El, care a zis fiecarei din cele sapte biserici ìStiu faptele taleî nu s-a schimbat. El, care a zis omului fara haina de nunta ìPrietene cum ai intrat aci?î nu va fi înselat de o manta a religiei exterioare. Daca tu nu vrei sa ramâi de rusine în ziua judecatii departeaza-te de formalism. (Psalm 94.9, Romani 2.16, Apocalipsa 2.2, Matei 22.11)
- Al doilea lucru de luat în considerare. ìInima este locul religiei adevarate si crestinul adevarat este acela care este crestin în inima lui.î
– Inima este locul testarii caracterului omului. Omul poate spune si face lucruri bune, dintr-o motivatie falsa, fara valoare, când inima lui este cu totul gresita. Inima lui nu este în ce face ìinima lui nu este cu tine” (Proverbe 23:7). Inima este adevaratul test ale religiei unui om. Nu este suficient ca un om sa aiba o doctrina sanatoasa si sa prezinte o forma de evlavie. Ce este în inima lui? Aceasta-i marea întrebare. Aceasta este ce Dumnezeu vede „Domnul nu se uita la ce se uita omul;… dar Domnul se uita la inima” (1 Samuel 16:7). Aceasta este ceea ce Pavel aseaza foarte clar ca o masura a sufletului: „Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. ” (Romani 2:28). Putem compara un crestin cu un iudeu? Apostolul vrea sa ne spuna ca acela este crestin, care este în interior, si botezul acela este care e botez al inimii.
– Inima este locul unde trebuie pastrata religia. În mod natural inima este lipsita de religie, dar ea trebuie înnoita de Duhul Sfânt. ìVa voi da o inima nouaî inima veche este de piatra, si ea trebuie sa fie zdrobita. ìvoi scoate din trupul vostru inima de piatra, si va voi da o inima de carneî. ìDumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mâhnita. ì Inima omului natural este blocata si închisa fata de Dumnezeu, dar poate fi deschisa ìDomnul i-a deschis inimaî lui Lidia. (Ezechiel 36:26; Psalm 51:17; Fapte 16:14).
= Inima este locul de pastrare a adevaratei credinte. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea (Romani 10:10). Un om care crede ca Isus este Christosul, ceea ce si demonii cred, ramâne în pacatele sale. El trebuie sa se vada ca este pacatos, si ca Christos este singurul Salvator chiar daca uneori a considerat ca fost un om bun. Oricine, care chiar daca crede ca se reazema pe Christos si primeste iertare si pace, trebuie sa creada din toata inima. Credinta din inima duce la neprihanire.
– Inima este locul de nastere a sfinteniei si sursa unei supuneri continue. Adevaratii crestini sunt sfinti pentru ca inima lor este predata lui Christos. Ei se supun Lui din inima. Ei fac voia lui Dumnezeu din inima. Slabiciunea, neputinta si imperfectiunea sunt în faptele lor, dar ei plac lui Dumnezeu, pentru ca ceea ce ei fac, fac din dragostea inimii. El care a apreciat banutii vaduvei mai mult decât darnicia bogatilor iudei, apreciaza calitatea mai mult decât cantitatea. Ce vrea El este lucru facut dintr-o inima buna si curata (Luca 8:15).
Nu este reala sfintenie fara o inima predata lui Christos. Lucrurile care le voi spune suna ceva ciudat. Poate ei merg înainte calauziti de niste idei care sunt sau nu sunt pe hârtie. Poate ai gândit ca daca religia unui om este corecta în exterior ea trebuie sa fie una care lui Dumnezeu îi place. Esti complect gresit. Tu refuzi ideea de baza a învataturii Scripturii. Corectarea vietii exterioare fara o inima curata nu este altceva decât o viata de fariseu. Lucrurile de exterior ale crestinismului ñ botezul, Cina Domnului, membralitatea la o biserica, darnicia, citirea Bibliei si altele asemanatoare niciodata nu vor duce sufletul omului în cer, ci doar o inima curata. Trebuie sa fie o transformare în interior ca si în exterior.
Iata ce spune apostolul Pavel în urmatoarele trei texte:
Taierea împrejur nu este nimic si netaierea împrejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu. (1 Corinteni 7:19).
Caci în Hristos Isus nici taierea împrejur, nici netaierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua. (Galateni 6:15).
Caci în Isus Hristos, nici taierea împrejur, nici netaierea împrejur n-au vreun pret, ci credinta care lucreaza prin dragoste. (Galateni 5:6).
În aceste texte apostolul Pavel a spus numai ca taierea împrejur nu trebuie în perioada Evangheliei? Atât numai? Desigur nu! Cred ca el a vrut sa spuna ceva mai mult. A vrut sa spuna ca în Isus Christos, totul porneste de la a fi o faptura noua ñ posedarea unei credinte în inima ñ care se arata prin sfintenia în viata si conduita. El a vrut sa spuna ca aceste lucruri care noi le vedem prima data nu sunt forma exterioara. ìSunt eu o faptura noua? Cred eu cu adevarat în Christos? Sunt eu un sfânt?î Acestea sunt mari întrebari la care trebuie sa gasim raspuns.
- Când inima este rea, ea este rea înaintea lui Dumnezeu.î Multe lucruri trebuie facute.
Formele si regulile pe care Dumnezeu însusi le-a poruncit poate trebuie împlinite. Dar atâta timp cât inima este împietrita, lui Dumnezeu nu-i place. El cere inima omului ori nimic.
Chivotul a fost cel mai sfânt lucru din Templu. A fost un lucru sfânt. Acolo au fost si Tablele legii scrise cu degetul lui Dumnezeu. Marele preot singur avea permisiunea sa intre acolo unde erau tinute, dincolo de perdeaua dinlauntru, si intra o data pe an. Prezenta chivotului în tabara aducea binecuvântari deosebite. Chivotul nu era altceva decât o cutie de lemn, la care se închinau ca la un idol cu inima lor plina de desertaciune. L-au adus în tabara la un eveniment deosebit, Haidem sa luam de la Silo chivotul legamântului Domnului ca sa vina în mijlocul nostru, si sa ne izbaveasca din mâna vrajmasilor nostri. (1 Samuel 4:3). Când a aparut în tabara ei si-au exprimat veneratie si onoare. Când a intrat chivotul legamântului Domnului în tabara, tot Israelul a scos strigate de bucurie, de s-a cutremurat pamântul. (1 Samuel 4:5). Dar totul a fost în zadar. Au fost macelariti de filisteni, si chivotul lui Dumnezeu a fost capturat. De ce aceasta? Pentru ca religia lor a fost formala. Ei au onorat chivotul, dar nu si-au predat inima lui Dumnezeu.
Au fost unii împarati al lui Iuda si Israel care au facut multe lucruri placute lui Dumnezeu, si nu sunt scrisi într-o lista a oamenilor evlaviosi si neprihaniti. Roboam a început bine, si despre perioada a trei ani este scris ca, a umblat în calea lui David si
a lui Solomon (2 Cronici11:17). Dupa aceea însa el a facut lucruri rele, pentru ca nu si-a pus inima sa caute pe Domnul (2 Cronici 12:14). Abia conform cu cele scrise în cartea Cronici a facut multe lucruri bune, si a fost victorios împotriva lui Ieroboam. Pâna la urma însa verdictul general a fost împotriva lui. Citim în cartea Împarati ca inima lui n-a fost întreaga a Domnului, Dumnezeului sau, (1 Împarati 15:3). Despre Amatia s-a spus ca a facut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inima care nu era în totul data Lui. (2 Cronici 25.2). Iehu, împarat al lui Israel, a fost crescut în poruncile lui Dumnezeu dar a cazut în idolatrie. El a fost un om cu un zel special în lucrul lui Dumnezeu. Dar cu nefericire este scris despre el: Iehu n-a luat seama sa umble din toata inima lui în legea DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel; si nu s-a abatut de la pacatele în care târâse Ieroboam pe Israel. (2 Împarati 10.31) Pe scurt ca o remarca generala despre acesti împarati: Ei au fost rai pe interior, au fost stricati în inima.
Sunt locuri de închinare în zilele noastre, unde la exterior multe lucruri sunt facute perfect. Cladirea este minunata. Serviciul este minunat. Cântarea este minunata. Formele de închinare sunt minunate. Toate acestea sunt sa satisfaca simturile. Ochii si urechile, sentimentele naturale sunt multumite. Dar în toate acestea Dumnezeu nu este multumit. Un lucru lipseste si acest lucru schimba totul. Care este acest lucru? Este inima!
Dumnezeu vede în toate aceste lucruri exterioare o parada, o forma de religie, puse într-un loc de valoare si când El vede aceasta El este nesatisfacut. El nu vede cu ochi buni cladirea, serviciul, lucratorul ori oamenii. Daca nu e pocainta, înnoire, zdrobire, inimi frânte El nu este multumit! Capete plecate, genunchi îndoiti, strigarea cuvântului Aminî, ochi ridicati spre cer, vorbe spuse ca sunt zise din ìtoata inimaî, toate, toate sunt nimic înaintea lui Dumnezeu fara inimi neprihanite.
- Când inima este în regula Dumnezeu poate trece cu vederea multe defecte.
Sunt multe greseli în judecata si multe slabiciuni în traire. Sunt multe deviatii de la cel mai bun concurs în domeniul religiei. Dar daca inima este tare, Dumnezeu în mod fin puncteaza ca este ceva gresit. El este plin de har si mila si va ierta multe imperfectiuni, când vede o inima în regula si ochi concentrati la slava Lui.
Iosafat si Asa au fost împarati ai lui Iuda, care au fost gresiti în multe lucruri. Iosafat a fost timid, nehotarât care nu stia când sa zica îNuî si s-a aliat cu Ahab, unul din cei mai rai împarati care au domnit vreodata în Israel. Asa a fost un instabil, care la un moment dat s-a încrezut mai mult în împaratul Siriei decât în Dumnezeu, si altadata a fost suparat pe profetul lui Dumnezeu, pentru ca l-a mustrat. (2 Cronici 16.10) Da, amândoi au avut un mare punct salvator în caracterul lor. Cu toate caderile lor ei au avut o îinimaî în regula.
Pastele tinut de Ezechia a fost unul cu multe nereguli. Prea multe informatii n-au fost scrise. Ei au mâncat Pastele, îcontrar cu cele scriseî Dar ei au avut îinimiî bune si corecte. Si noi citim ca Ezechia s-a rugat spunând: „Domnul, care este bun, sa ierte pe toti cei ce si-au pus inima sa caute pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor, macar ca n-au facut sfânta curatire.” (2 Cronici 30.18-19).
Pastele tinut de Osea a avut mult mai putina prezenta ca numeroasele Pasti tinute în zilele lui David si Solomon, sau chiar în timpul domniei lui Ioasfat si Ezechia. Cum de se observa cuvinte de apreciere în Scriptura despre aceasta? Nici o sarbatoare a Pastelor nu mai fusese praznuita ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Nici unul din împaratii lui Israel nu mai praznuise Paste ca cele pe care le-au praznuit Iosia, preotii si Levitii, tot Iuda si Israelul care se aflau acolo si locuitorii Ierusalimului. (2 Cronici 35.18). Este o explicatie. Ei nu au avut o sarbatoare de Paste la care „inimaî închinatorilor sa fie cu adevarat în sarbatoare. Domnul nu se uita la numarul închinatorilor cât la calitatea lucrarii. Slava Pastelui din timpul lui Iosia a fost data de inimile poporului.
Sunt multe întruniri pe pamânt ale închinatorilor crestini în zilele din urma în care literal nimic nu atrage omul natural. Ei se întâlnesc în locuri deosebite numite capele ori în camere mici la etaj sau pivnite. Ei cânta distonant. Au rugaciuni fara putere si predici slabe. Si uneori Duhul Sfânt este în mijlocul acestora. Cântareti uneori sunt convertiti la aceste întâlniri, si Împaratia lui Dumnezeu se lateste mai mult ca si în catedrale ori chiar în marile biserici protestante. Cum aceasta? Cum poate fi explicat acest fenomen? Cauza e simpla, si anume ca în acele simple întâlniri inima religiei este învatata si traita. Lucrarea a atins inima. Lucrarea a urcat la inima. Si consecinta este ca Dumnezeu cu placere si gratitudine da binecuvântarea Lui.
Ma opresc cu subiectul meu aici. Vreau sa rog cititorii mei sa ia în considerare atenta lucrurile care le spun. Cred ca ei le vor examina atent si le vor gasi adevarate. Rezolva în aceasta zi, indiferent daca apartii unei biserici sau nu, sa fii un crestin în inima. Nu fi multumit cu o forma de evlavie, tagaduindu-i puterea. Pune-ti bine în minte ca religia formala nu este o religie mântuitoare, si ca inima religiei este aceea care conduce la cer.
Îti dau un cuvânt de atentionare. Sa nu presupui, pentru ca religia formala nu mântuie, acea forma de religie nu e buna la nimic. Fii atent sa nu mergi în extrema. Daca lipseste ceva nu înseamna ca ai un argument sa-ti fie de folos. O idolatrie oarba a formelor care te duce într-un colt nu e o ratiune de a da la o parte toate formele. Chivotul, care a fost facut ca un idol de Israel si a fost pus în locul lui Dumnezeu, a fost incapabil de a-i salva de sub palestinieni, si când a fost trimis înapoi si a fost mânuit gresit, a adus moartea lui Uza. Si a fost acelasi chivot care onorat si slavit a adus binecuvântari în casa lui Obed-Edom. Spunea un pastor urmatoarele cuvinte tari, dar adevarate: îCel care are doar o forma de religie este un ipocrit; dar cel care nu are nici o forma de religie este un ateistî. Formele nu ne pot salva, dar ele nicidecum nu pot fi dispretuite. O lumina nu este casa unui om, cu toate ca-l ajuta pe om sa-si gaseasca casa când vine pe întuneric. Foloseste formele crestinismului atent, si vei gasi binecuvântare. Aminteste-ti ca în toate formele folosite, marele principiu, este acela care pozitioneaza în primul rând religia în inima.
III. În al treilea rând învatam ca adevarata religie niciodata nu se asteapta sa fie placuta tuturor. Nu poti sa ai ìlauda de la oameni, si în acelasi timp sa poti fi laudat de Dumnezeu.
Nu vreau sa renunt la acest subiect ori cât de dureros ar fi. Grija ce o am este sa-l determin pe fiecare care citeste aceste rânduri sa ajunga la o religie a inimii. Nu voi câstiga nimic sa recrutez pe cineva în armata Domnului sub o pretentie falsa. Nu voi promite nimic care Scriptura nu garanteaza. Cuvintele apostolului Pavel sunt clare si fara gres. O religie a inimii este o religie care îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu (Romani 2.29)
Adevarul lui Dumnezeu si crestinismul Scriptural nu sunt niciodata placute tuturor. Ele niciodata nu vor fi placute în aceasta lume. Nimeni nu va putea avea o consideratie fata de natura umana, descrisa în Scriptura si totodata sa se astepte ceva din partea lumii. Atâta timp cât omul este om, majoritatea fapturilor umane vor prefera o religie de forma în locul unei religii a inimii.
Religia formala se aseaza într-o constiinta întunecata. Omul trebuie sa aiba un fel de religie. Ateismul si o necredinta categorica, ca regula generala, de loc nu sunt populare. Dar un om trebuie sa aiba o religie care nu cere prea mult ñ nu-i creeaza prea multe probleme – nu se interfereaza cu pacatele lui prea mult. Un crestinism formal îl va satisface pe un asemenea om. Religia formala satisface secretul omului care se crede neprihanit prin el însusi. Toti dintre noi, fara exceptie suntem farisei. În mod natural fiecaruia îi zornaie ideea ca pentru a fi mântuit trebuie sa faci multe lucruri, si sa tii multe sarbatori religioase, si ca rezultat al tuturor acestora sa ajungi în cer.
Formalismul ne prinde aici. Se pare uneori ca aceasta este calea care ne aduce pace cu Dumnezeu. Religia formala este placuta naturii indiferente a omului. Ca sa adaogam o întrebare referitor la crestinism, care e cea mai usoara parte a crestinismului coaja sau forma. Omului îi place asa ceva. Omul uraste adâncirea în religie. El vrea ceva care nu se amesteca în constiinta si viata lui launtrica. Lasa constiinta libera, si ce trebuie sunt fapte si actiuni. Formalism înseamna sa deschizi usa larga si gasesti cele mai ieftine cai de a intra în cer.
Faptele vorbesc mai tare decât declaratiile. Priveste în urma în istoria religiilor de veacuri si vei observa ca întotdeauna ceva a fost în comun. Priveste la istoria lui Israel de la început, din Cartea Exodul la Cartea Faptele Apostolilor si vei vedea ca întotdeauna au fost favoritisme. Formalismul a fost cel mai adânc pacat împotriva caruia profetii Vechiului Testament s-au ridicat în mod continuu. Formalismul a fost cea mai mare plaga care a distrus pe evrei, când Domnul Isus a venit pe acest pamânt. Priveste la istoria Bisericii lui Christos dupa perioada apostolilor. Cât de repede formalismul le-a ruinat viata si evlavia crestinilor din primul veac! Priveste la evul mediu cum formalismul a acoperit complet catedralele astfel ca Evanghelia nu a mai avut nici o putere. Priveste, în final, la istoria bisericii protestante din ultimele trei secole. Cât de putine sunt locurile unde religia este traita cu adevarat! În câte tari miscarea protestanta nu a fost altceva decât o forma! Nu putem trece usor peste aceste lucruri. Ele vorbesc cu voce ca de tunet. Ele arata ca religia formala este un lucru obisnuit. Este o mândrie a omului.
Dar de ce sa nu privim la fapte ale istoriei? De ce sa nu privim la fapte care se petrec sub ochii nostri si sub streasina casei noastre? Poate cineva sa nu recunoasca o religie a omului dinafara, o religie a formalismului clar este religia cea mai acceptata astazi? Ceea ce a spus Ioan învatatorilor falsi din vremea lui este nimic: Ei sunt din lume, de aceea vorbesc ca din lume, si lumea îi asculta. (1 Ioan 4.5). Sa spui numai câteva rugaciuni, sa mergi regulat la biserica, sa iai parte la Cina Domnului din când în când, sa citesti Scriptura câteodata si marea majoritate a celor din jur sa te numeasca un bun crestin, nu e de-ajuns. ÑCe ar trebui sa mai fac?î , întreaba acestia, “Daca nu acesta e crestinismul, atunci care este?“ Sa ceri prea mult poate fi considerat nedrept, fanatism si prea exagerat!
Este inutil sa nu recunosti ca religia formala este placuta la cei mai multi. Este placuta. Totdeauna a fost placuta. A fost este si va fi placuta pâna la venirea Domnului Christos a doua oara. Întotdeauna va avea ca scop “sa scoata în evidenta omul“.
Sa revenim acum la religia inimii, si vom vedea ceva deosebit. Ca o regula generala, niciodata nu va arata ca cea facuta de mâna omului. A fost scoasa în evidenta de profesori cu voce tare, în mod ridicol, cu dispret, izolata, încarcerata si chiar moarta. Îndragostitii sunt fideli si zelosi ñ dar ei întotdeauna sunt în numar neînsemnat. Niciodata nu a avut, comparativ, Ñscoaterea omului în reliefî.
Religia inimii este prea umila sa fie placuta tuturor. Nu lasa loc omului normal sa se mândreasca. Îi spune ca este vinovat, pierdut, un pacatos care merita iadul, si ca trebuie sa fuga la Christos pentru salvare. Îi spune ca este mort, si ca trebuie sa fie adus la viata si nascut din Duh. Mândria omului cade în fata acestor cuvinte. Ea uraste a se spune ca acestea sunt prea rele lucruri.
A fost religia inimii placuta în Vechiul Testament? Îl gasim pe David plângându-se: Cei ce stau la poarta vorbesc de mine si cei ce beau bauturi tari ma pun în cântece. (Psalmul 69.12). Gasim profeti persecutati si tratati ca bolnavi mintal pentru ca ei au predicat împotriva pacatului, si au cerut oamenilor sa-si predea inima lui Dumnezeu. Isaia, Mica, Ieremia, Amos sunt câtiva dintre acestia. La formalism si ceremonii evreii niciodata n-au obiectat. Nu le-a placut sa-l serveasca pe Dumnezeu din toata inima lor.
A fost religia inimii placuta în vremea scrierii Noului Testament? Toata istoria legata de lucrarea Domnului Isus Christos cât si viata apostolilor sunt suficiente pentru un raspuns corect. Carturarii si Fariseii ar fi primit un Mesia care ar fi încurajat formalismul si o Evanghelie cu ceremonii si forme. Dar ei nu au putut tolera o religie al carei prim principiu era smerenia,pocainta si sfintenia inimii.
A fost religia inimii placuta în Biserica lui Christos din secolul al optusprezecelea? Cu durere nu, cu exceptia secolelor timpurii când Biserica primului veac nu pierduse dragostea dintâi. Curând, foarte curând, oamenii care au protestat împotriva formalismului si spiritismului au fost declarati Ñdusmanii lui Israelî. Mult înaintea Reformei, lucrurile au venit la punctul când cei ce au predicat sfintenia inimii si au condamnat formalismul au fost tratati ca dusmani de drept comun. Li s-a pus pumnul în gura, au fost excomunicati, închisi, or torturati la moarte ca Ioan Hus. În timpul Reformei, lucrarea lui Luther si a conlucratorilor lui a fost adusa sub o furtuna continua a defaimarii si macelarita. Si din ce cauza? Pentru ca ei au protestat împotriva formalismului, ceremoniilor, preotiei romano-catolice, calugarilor, si au cerut o religie a inimii.
A fost religia inimii placuta în Anglia, în trecut? Niciodata, cu exceptia unei mici perioade de timp. Nu a fost placuta în zilele reginei Maria, când Latimer si tovarasii de martiraj au fost arsi pe lemn. Nu a fost placuta în zilele când pentru a fi puritan era mai periculos decât a fi un betiv or unul care blastama. Nu a fost placuta în evul mediu când Șesleț si Șhitfield au fost împuscati înafara proprietatii bisericii. Cauza martirizarii Reformatorilor, si mai târziu a Puritanilor, si apoi a Metodistilor a fost în esenta aceiasi. Ei au fost urâti pentru ca au predicat lipsa de importanta a formalismului si imposibilitatea mântuirii fara pocainta, credinta, nastere din nou, schimbarea mintii si sfintenia inimii.
Este religia inimii placuta azi la noi în natiune? Cu durere în suflet spun ca nu cred. Priveste la cei care vin la biserica. Sunt destui de putini la numar. Stau ca niste spectatori în biserica. Ei se confrunta cu multe lucruri dificile, cuvinte grele, cenzuri, tratament incorect, râsete, ridicularizari, cuvinte de strada si putina persecutie. Nu e ceva placut! Priveste la învatatorii unei religii a inimii. Ei sunt iubiti si placuti, fara a gresi, doar de putini, care agreeaza cu ei. Nu sunt numiti Ñplacuti predicatoriî de multimea care-i asculta. Dar nimeni nu-i recunoaste ca învatatori credinciosi ai religiei inimii cu exceptia unui mic numar. Putini sunt cei ce-i încurajeaza. Putini sunt cei care-i simpatizeaza. Putini stau alaturi de ei în vremuri de nevoi. Ei se gasesc ca si Învatatorul Divin, ca lucreaza singuri, parasiti. Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, dar cred ca ele sunt reale. O religie a inimii astazi, ca si-n vremurile de demult nu aduce “lauda omului“.
Pe deasupra tuturora nu e important ce oamenii gândesc ci ceea ce ei ridica-n slava. Ne judeca ca si pe Domnul. Nu omul ne va judeca în Ziua Judecatii. Nu omul va sta pe Tronul alb examinând religia noastra, si pronuntând sentinta vesnica. Acolo numai Dumnezeu va decide si va judeca de pe Scaunul de Judecata al lui Christos. Aici dispretuiesc valoarea si maretia religiei inimii. Acolo nu va fi înaltat omul dar va fi laudat Dumnezeu.
Dumnezeu apreciaza si onoreaza religia inimii în aceasta viata. El se uita din ceruri si citeste inima fiilor oamenilor. Acolo unde vede o inima care se pocaieste de pacat, o inima cu credinta în Christos, o inima sfintita a vietii, o inima iubitoare a Fiului Sau, a Legii Sale, a voii Sale, si a Cuvântului Sau ñ oriunde Dumnezeu vede aceste lucruri. El este satisfacut. El scrie o carte de aducere aminte pentru acest om, indiferent daca e sarac sau lipsit de educatie. El da îngerilor Sai o sarcina speciala pentru el. El îl mentine în starea de har si-i da un surplus de pace, nadejde si putere. Îl onoreaza ca membru al familiei Fiului Sau, pe acela care marturiseste pentru adevar asa cum Fiul Sau a facut. Omul care însasi se vede slab este o jertfa vie pe care Dumnezeu o iubeste si a carei inima niciodata nu va fi dispretuita de Dumnezeu. Asa lauda este mai de pret decât lauda oamenilor.
Dumnezeu va proclama aprobarea Sa referitor la religia inimii înainte de strângerea lumii împreuna la Ziua Judecatii. El va porunci îngerilor Sai sa adune toti sfintii, de pe tot pamântul, sa-i uneasca într-un Trup. El va învia mortii si-i va schimba pe cei vii, si-i va pune la dreapta Tronului Singurului Sau Fiu. Atunci va zice tuturor acelora care L-au slujit pe Christos din toata inima: Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia, care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii… ai fost credincios în putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra în bucuria stapânului tau… cine Ma va marturisi înaintea oamenilor, Îl va marturisi si Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; Voi sunteti aceia, care ati ramas necontenit cu Mine în încercarile Mele. De aceea va pregatesc Împaratia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, (Matei 25.21-34; Luca 12.8, 22.28-29; Apocalipsa 3.5). Aceste cuvinte vor fi adresate numai acelora care si-au predat cu adevarat inima lui Christos. Nu vor fi adresate formalistilor, ipocritilor, imoralilor si celor cu o forma de evlavie. Ei, desigur, vad fructele religiei inimii dar ei nu manânca din ele. Ei niciodata nu vor sti valoarea religiei inimii pâna-n Ziua Judecatii. Atunci, ei si numai ei, vor întelege cît de mult valoreaza sa aduci lauda lui Dumnezeu si nu sa-l înalti pe om.
Daca îmbraci religia inimii eu nu pot sa-ti promit ca nu vei fi laudat ca om. Iertare, pace, speranta, calauzire, mila, mângâiere, harul pe masura nevoilor, putere cât îti trebuie zilnic, bucurie care lumea nu va putea sa ti-o rapeasca ñ toate acestea cu tarie sunt promise omului care vine la Christos, si-L slujeste cu toata inima. Dar nu pot sa promit ca acest tip de religie va fi placuta oamenilor. Mai repede sa se astepte la batjocura si ridicularizare, vorbe urâte si rele, opozitie si persecutie. Aceasta este o cruce care apartine religiei inimii, si noi trebuie sa stim la ce sa ne asteptam. În Împaratia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri – toti cei ce vor sa traiasca cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniti. (Faptele Apostolilor 14.22, 2 Timotei 3.12). Chiar daca lumea te uraste, Dumnezeu te iubeste. Daca lumea te paraseste, Christos a promis ca niciodata nu te va parasi si nu te va lasa sa cazi. Orice vei pierde având o religie a inimii, fii sigur ca slavirea lui Dumnezeu te va ridica.
Acum la încheierea acestui articol vreau sa prezint câteva aplicatii practice. Vreau sa te provoc si sa le leg de constiinta ta cele ce urmeaza. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze multe suflete si prin acest articol, aici si în vesnicie.
(1) În primul rând, este religia ta a formei sau a inimii? Raspunde la aceasta întrebare cinstit si stai în fata lui Dumnezeu. Daca este a formei, ia în considerare marele pericol în care esti.
Nu ai nimic pentru linistea sufletului tau în vreme de încercare, nimic care sa-ti dea nadejde pe patul mortii, nimic care sa te mântuie în Ziua Judecatii. Religia formala nu va duce pe nici un om în cer, asa cum metalul slab nu va rezista focului. Continuând în acest fel ai toate sansele sa fii pierdut pentru totdeauna. În mod solemn te implor, acum, fii atent la pericolul care te asteapta, deschide-ti ochii si te pocaieste. Indiferent ca mergi la o biserica mare si frumoasa, sau la o bisericuta mica, nu poti fi crestin cu numele, având o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea, trezeste-te si te pocaieste. Voi toti evanghelistii formalisti treziti-va. Nu exista formalism asa periculos ca formalismul evanghelic.
Vreau sa-ti spun ceva dulce. Vreau sa-ti zic cu toata pasiunea. Numai Dumnezeu poate avertiza sufletul tau. O daca ai putea vedea nebunia asa ca pericolul crestinismului de-afara! Suna ca si vocea unui om gata sa moara, care-i spune fiului sau: Fiule, orice religie ai, niciodata nu poate fi multumita acoperind-o cu o manta.
(2) În al doilea rând, daca inima ta te condamna si tu vrei sa stii de ce, considera în mod cu totul serios ca exista numai o cale care poti s-o urmezi cu siguranta
Plânge înaintea Domnului Isus Christos fara amânare, si arunca în fata Lui starea sufletului tau. Marturiseste în fata Lui formalismul ce l-ai trait, si cere-i iertare. Asteapta de la El, promisiunea harului de a primi Duhul Sfânt, si staruieste de El sa-ti înnoiasca launtrul cât mai repede.
Domnul Isus Christos este uns si desemnat sa fie Doctorul sufletului uman. Nu exista nici un caz prea greu pentru El. Nu este nici o conditie a sufletului pe care El sa nu o vindece. Nu este duh rau pe care El sa nu-l poata alunga. Oricât de insensibila si împietrita poate fi inima unui formalist, exista medicament care poate vindeca, si un Doctor care poate salva. Du-te si cheama-L pe Domnul Isus Christos zilnic. „Cereti si vi se va da: cautati, si veti gasi; bateti si vi se va deschideî. (Luca 11.9)
(3) În ultimul rând, daca inima ta nu te condamna, si ai încredere fundamentata în Dumnezeu, ia în considerare în mod serios câte responsabilitati le are pozitia pe care stai.
Lauda-L pe El zilnic, datorita celui care te-a scos din întuneric la lumina, si te-a facut diferit de altii. Lauda-L pe El zilnic, si cere-I ca niciodata sa nu te lase din propriile Sale mâini. Priveste cu o gelozie veghetoare la fiecare camera a omului dinlauntru. Formalismul niciodata nu este gata sa ne inunde ca plaga de broaste peste egipteni, care au venit si în patul regelui. Vegheaza si înarmeaza-te. Vegheaza la citirea Scripturii, la rugaciune, la manifestarile si vorbele tale, la viata de familie, si la religia ta de duminica si de peste saptamâna. Nu este nimic atât de bun si spiritual care sa nu ne duca la o forma a obisnuintei. Nimic nu este atât de spiritual care sa nu cada în formalism. Vegheaza, dar si înarmeaza-te.
Priveste în fata, în final, si pune-ti nadejdea în Venirea Domnului. Cel mai maret lucru care vine. A doua venire a lui Christos va fi în curând. Vremea ispitelor în curând va trece. Judecata si rasplata sfintilor în curând va fi data pentru toate lucrurile savârsite. Odihneste-te în asteptarea acelei zile. Lucreaza, vegheaza, si priveste înainte ñ un lucru oricum acea zi îl va face total limpede. Ne va arata ca nu a fost nici o ora în viata noastra în care noi sa fi avut inima noastra total concentrata la Christos. Doar prin harul Lui suntem ce suntem.
https://scripturile.wordpress.com/2013/01/18/pericolul-formalismului/
////////////////////////////////////////////
Stema Rusiei și cultul personalității patriarhului Kiril – mărul discordiei la o biserică din orașul Sângera. Enoriașă: „Sfântul Stalin și Sfântul Lenin e Dumnezeu.” Preot: „Nu s-a atras atenția. Regret”
Marina GORBATOVSCHI
Stema Federației Ruse gravată deasupra unei biserici din orășelul Sângera a devenit motiv de gâlceavă între parohul bisericii și enoriași. Unii dintre aceștia nici nu mai calcă pragul bisericii de când au sesizat vulturul cu două capete și trei coroane care înfățișează „țara vrăjmașului”. Iar pomenirea patriarhului rus Kiril, al cărui sprijin vocal pentru invazia Moscovei în Ucraina a divizat Biserica Ortodoxă mondială, a divizat și localnicii din Sângera în două tabere. Preotul spune că regretă și ar fi dat ordin ca stema Rusiei să fie scoasă de pe clădirea bisericii, dar afirmă că pe Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii „l-a pomenit, îl pomenește și îl va pomeni”.
„Când ne-am trezit, ne-am trezit cu stema Rusiei în cap”, spun enoriașii din orășelul Sângera despre stema Federației Ruse ce stă deasupra ușii de la biserică. Potrivit localnicilor, biserica și-a deschis ușile acum cinci-șase ani, dar ei au sesizat „vulturul cu două capete” din lăcașul sfânt de câteva luni. Și de atunci, Ion Afteni nu mai calcă pragul bisericii.
„Rușii îs vrăjmașii noștri”
Publicitate
„Pentru biserica asta am contribuit toți creștinii, așa cum e omenește și creștinește și ne-am iscălit pentru asta”, povestește bărbatul. După o înmormântare, acesta ar fi fost luat la rost de un consătean. „Eu nu știam cum arată stema Rusiei. Nu am învățat-o, nu o știu. Un istoric de la noi de la Sângera care știe că eu nu prea sunt de acord cu toate chestiunile astea, îmi zice:
Ion Afteni, locuitor al orașului Sângera
— Ia uite aici, te-ai iscălit pentru stema rușilor la biserică?
— Da′ unde e stema rușilor? zic eu.
— Iată, e la intrarea la biserică, reproduce bărbatul dialogul.
„După care am venit acasă și am deschis internetul și zic – da, într-adevăr, stema rușilor stă la biserică acolo”, povestește Ion Afteni. „Cum poți să pui stema rușilor când ei îs vrăjmașii noștri care nu ne-au susținut și nu ne susțin?” se întreabă bărbatul. „Și dacă Ucraina nu s-ar apăra, ei demult ne ocupau. Și dacă ne mai ocupă o dată, nu ne ocupă pe un an, doi, dar pe mult timp”, mai crede acesta.
„Eu mă duceam la biserică în toată duminica, la fiecare sărbătoare, dar părintele Cristofor îl pomenește pe Kiril (Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, n. r.) la toate slujbele. Când s-a terminat slujba, eu i-am zis: «Părinte, mata te rogi pentru Înaltpreasfințitul Kiril și ne pui și pe noi să ne rugăm, dar el e pentru război, susține războiul, oameni buni. Cum se poate? Războiul e distrugere, e ucidere de oameni, acolo e Doamne ferește ce se face în Ucraina, dar dvs. îl pomeniți». Și i-am zis: «Îmi pare că eu la biserică o să vin sau nu o să mai vin». Și nu m-am mai dus”, explică bărbatul.
„Dacă a ajuns vremea ca Înaltpreasfințitul Kiril să le spună la soldați că «Dacă dă Dumnezeu și muriți pe front, vă iau toate păcatele». Cine-i el ca să ierte toate păcatele?”, se întreabă bărbatul.
„Preotul are un post acolo, nu știu, și cred că-i dă comandă (să-l pomenească pe Patriarhul Kiril, n. r.), nu știu”, conchide bărbatul.
„Ne vindem pentru 30 de arginți?”
Și Efrosenia Solomițchi face parte din enoriașii care „au luptat pentru biserica asta”. Deși merge la biserică, femeia spune că nu este „cu inima împăcată”.
„În Biblie scrie: «Doamne, mulțumesc ție, Hristoase, că eu știu mai multe limbi ca voi toți, dar vreau ca în biserică să spun cinci cuvinte în limba mea, decât mii de cuvinte într-o limbă străină, ca să mă înțeleagă toți». Ați văzut cât de frumos, doar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu asta (limba română și stema R. Moldovei, n. r.), cum noi putem să, noi nu facem voia Domnului, dar facem voia dictatorului, care ne dictează – care cu bani, care cu posturi, care cu medalii, care și cu ce poate. Cum ne vindem noi așa ușor pe 30 de arginți?”, se întreabă femeia îngrozită.
Femeia se arată și ea revoltată de faptul că preotul Cristofor îl pomenește pe Patriarhul Kiril, dar și de faptul „că se închină la stema Rusiei”.
„Când a fost pusă întrebarea ca toate parohiile să plătească statului, să fie impozitare, au început toți, tocmai ieșea foc, dar Kirică (Patriarhul Chiril, n. r.) îi dă bani și se închină și îi zice întruna «preafericitul și preafericitul». Ce preafericit, dacă el ucide lumea?” se întreabă femeia.
Efrosenia Solomițchi, locuitoare a orașului Sângera
„Dar încă atunci când am mai văzut și asta (stema Rusiei, n. r.), ap’ chiar am zis: «Aici e culmea deja»”, spune femeia. Efrosenia Solomițchi mai crede că dacă în biserică nu este prezent simbolul tricolorului, nu trebuie să existe nici stema Federației Ruse.
„Cine-i Dumnezeu? Sfântul Stalin și Sfântul Lenin. Iaca deam dacă i-a făcut icoană și în Rusia este icoana lui Sfântul Stalin. Ap’ cum? Și să mai treacă vreo trei-patru generații, ap’ o s-o aducă și o să zică: «Închinați-vă că acesta-i sfânt»”, spune femeia cu îngrijorare.
Efrosenia mai spune că a încercat să-l „tragă la socoteală” pe preot, dar acesta s-ar fi eschivat de la răspuns.
„Eu i-am zis, i-am zis de multe ori, dar el «Că încolo, că încoace, că-i laie, că-i bălaie»”, povestește femeia.
„Eu socot că e o greșeală foarte mare”
Am abordat și alți localnici din Sângera referitor la cele întâmplate în cadrul bisericii din dealul orașului. Părerile acestora sunt împărțite.
Maria, o femeie care-și făcea cumpărăturile la piață, spune că frecventează biserica din celălalt capăt al orașului și că nu a auzit despre ce se petrece la biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana unde este afișată stema Rusiei.
Maria, locuitoare a orașului Sângera
„A pus steagul rus?” ne-a întrebat femeia cu mirare. A urmat pauză de tăcere, după care, femeia a condamnat fapta. „Eu socot că asta-i o greșeală. Vă spun așa, după cum eu îs bătrână. Eu socot că e o greșeală foarte mare asta”, subliniază femeia, care se arată nedumerită și de întrebarea dacă ar merge la o biserică, știind că acolo e înfățișată stema Rusiei.
„Parcă nu aș vrea, dar dacă așa o fi. Nu știu. Nu știu”, spune ea.
Doi bărbați ce au auzit discuția noastră ne întreabă de ce răspândim falsuri, după care aprobă fapta preotului.
Localnici ai orașului Sângera
„Localnic Sângera: Dar cine a mai spus prostiile astea?
Reporteră ZdG: Noi am fost acolo și am văzut.
Alt localnic Sângera: Este steagul Rusiei acolo?
Localnic Sângera: Bravo lui, înseamnă că. Înseamnă că-i bravo lui.
Reporteră ZdG: E corect așa? Nu vă deranjează?
Localnic Sângera: Nu, deloc, absolut.
În continuare, discuția capătă o conotație politică.
Localnic Sângera: Unde ne ducem, nu vedeți că noi ne ducem în râpă de pe zi, pe zi. Nimic de lucru nu este.
Alt localnic Sângera: Vremuri bune pur și simplu avem. Intrăm în beci, cum se spune.
Reporteră ZdG: Mai mult de un an deja, Rusia omoară oameni în Ucraina.
Localnic Sângera: Nu, asta eu condamn. Eu condamn lucrurile astea, astea nu-mi plac, dar stema nu mă deranjează.
Preot: „S-a instalat, dar pe urmă desigur că am regretat”
Am mers la biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana. La intrare în biserică, deasupra ușii este o gravură ce înfățișează stema Rusiei, doar că fără culorile reprezentative.
Biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana, orașul Sângera
Mai exact – un vultur cu două capete ce poartă deasupra capului trei coroane, în simbolistica Federației Ruse acestea reflectând regiunile și suveranitatea. Într-o gheară, vulturul ține un sceptru, iar în cealaltă – un glob. În centru se află Sfântul Gheorghe care ucide un șarpe. Acest simbol este unul dintre cele mai vechi simboluri rusești, reprezentând lupta dintre bine și rău, precum și apărarea Patriei, descriu istoricii.
Stema Rusiei gravată la intrare în biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana, orașul Sângera
Stema Rusiei în original
Într-o altă zi, am reușit să-l găsim pe preotul Cristofor Tverdostup la biserică. Explicând apariția stemei Federației Ruse în sfântul lăcaș, preotul spune că … „nu s-ar fi atras atenția” și că regretă.
Preotul Cristofor Tverdostup. Stema Rusiei la intrare în Biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana din or. Sângera
„Nu s-a atras atenție. S-a instalat, dar pe urmă desigur că am regretat”, a răspuns preotul. Totodată, acesta susține că după indignarea enoriașilor, stema Rusiei va fi scoasă.
„Am vorbit chiar două zile în urmă cu constructorul și mi-a spus: «Părinte, cum sunt gata, eu vin și modificăm și o să fie totul în regulă. Atunci nu s-a atras atenția»”, repetă părintele Cristofor.
Chiar și așa, preotul consideră că nu ar trebui să fie o problemă pentru enoriași prezența stemei.
„Credinciosul nu se roagă pentru acela (simbolul Rusiei, n. r.), el se roagă pentru sine. Creștinii între dânșii vor găsi limbă comună. Noi vom face tot ca să fie unitate în biserică”, spune acesta.
Preotul recunoaște că-l pomenește pe patriarhul Kiril al Moscovei și Întregii Rusiei la fiecare slujbă și spune că nu va renunța la acest ritual.
„L-am pomenit, îl pomenesc și îl voi pomeni. Asta nu are nimeni dreptul să-mi interzică”, specifică preotul.
Preotul Cristofor: El e întâistătătorul Bisericii Noastre Creștin-Ortodoxe, căreia noi ne supunem. Noi avem canoane.
Reporteră ZdG: Este vreo obligație?
Preotul Cristofor: După tot îndrumarul nostru și toată Liturghia pe care o avem, este scris să pomenesc patriarhul. Noi îl avem până când pe el, când va fi înlocuit de sinod, atunci vom primi și noi hotărârea.
Preotul s-a eschivat atunci când am invocat că Patriarhul Kiril este un susținător al războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Reporteră ZdG: Dvs puteți să pomeniți pe cineva care cheamă la război, la ucidere de oameni?
Preotul Cristofor: Noi iată acum petrecem drumul crucii, dacă ați observat. xEu sunt persoana care răspund de aceasta și chiar și tematica care este, este pentru redobândirea păcii și încetarea războiului.
Reporteră ZdG: Dar totuși, el…
Preotul Cristofor: Totuși, Dumnezeu îl va judeca dacă el va fi incorect. Și pentru asta este organul superior al bisericii, care trebuie să-i dea acea măsură, nu sunt eu, un preot de rând.
Iar despre Rusia, declarată de Parlamentul European drept stat care sponsorizează terorismul, preotul Cristofor a dat un răspuns generalist.
„Noi toți avem păcate și Dumnezeu, până la urmă, va lumina și pe cei care poate nu au făcut pasul corect, dar desigur că război nu trebuie să fie. Asta-i menirea noastră. Nu este rugăciune în biserică în care să nu spunem «Pentru pace în toată lumea, pentru unirea tuturor, pentru asta ne rugăm în biserică, nu ne rugăm pentru războaie»”, a spus părintele Cristofor.
/////////////////////////////////////////
Rusii se inchina la icoana “Sfantului” Stalin. Imaginea Bisericii Ortodoxe Ruse: “amestec de păgânism şi stranie devoţiune laicizată”
Rusii
Un jurnalist de la ziarul “Moskovski Komsomoleţ” a găsit într-o biserică de lângă Kremlin icoana care-l înfăţişează pe Iosif Vissarionovici Giugaşvili.
Chipul lui Stalin – unul din cei mai sângeroşi conducători din istoria lumii – stă încă liniştit în icoane. Chiar şi în centrul Moscovei, la o aruncătură de băţ de Kremlin. În 2008, icoana tiranului a fost găsită într-o biserică din Sankt Petersburg. Atunci a fost un scandal teribil, preotul a fost răspopit. Dar, după cum a scris “Moskovski Komsomoleţ”, tentativele de a-l număra pe Stalin printre sfinţi nu au fost încă abandonate.
”Nu se ajunge uşor la Biserica Sfântul Nicolae. Stă pitită între corpurile clădirii Bibliotecii de Stat a Rusiei. În interiorul bisericuţei este pustiu şi cald. O femeie se roagă fierbinte la icoane, în timp ce doi slujitori adună lumânările. Nu mai este nimeni în afară de ei. La vreo 10 metri de la intrare, este o icoană mare a Sfintei Matrona din Moscova. Este pictată în mărime naturală. Ţine în mâna stângă imaginea unei mici mânăstiri Pokrovska, unde se află acum moaştele ei. În jurul sfintei, au fost pictate mici scene care prezintă momente importante din viaţa Matronei. Aici e naşterea sfintei, aici e apariţia Maicii Domnului, aici e întâlnirea cu Stalin…”, povesteşte ziaristul rus.
Patriarhia Rusiei neagă însuşi faptul că Matrona din Moscova ar fi vorbit cu Stalin. Atunci cum a ajuns el în icoană?
”La început, m-am adresat celor de la Biserica Sfântul Nicolae. Am întrebat dacă Matrona s-a întâlnit cu Iosif Vissarionovici şi o femeie mi-a răspuns că nu-şi aminteşte biografia acestei sfinte, aşa că nu poate să spună exact. După care a adăugat: din moment ce acest episod este pictat în icoană, sigur că s-au întâlnit. Nu am reuşit să aflăm nici originea icoanei, nici numele pictorului nu ni l-a putut spune careva.
– Icoana a fost mai degrabă dăruită bisericii, spune părintele Vladimir, episcopul districtului central. La mânăstirea Pokrovska, unde odihnesc moaştele Sfintei Matrone, sunt mulţi pictori. Toţi lucrează, fac câte ceva, pictează icoane. Cineva l-a pictat pe Stalin, pornind de la zvonurile că s-au întâlnit, fără să cunoască adevărul”.
Icoana de la Moscova nu este un caz unic, în care imaginea “marelui conducător” atârnă la vedere în biserică. În 2008, sfântul părinte Evstafii Jakov din Sankt Petersburg a pus şi el o icoană cu Stalin în parohia lui. Atunci s-a produs un adevărat scandal. Sfânta Matronă îl binecuvintează pe satrap. Peste jumătate de an, icoana a fost scoasă, iar bătrânul preot a fost dat afară. “Rebelul” a luat icoana lui Stalin cu Matrona acasă, unde a şi spânzurat-o la vedere. Scandalul nu se mai cunoaşte, preotul “ruşinat” a fost uitat.
Ziaristul s-a dus să vadă cum mai trăieşte şi ce mai face părintele Evstafi. Părintele nu s-a dezis de stalinism. Acum a fost numit preot la biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Cetatea Oreşek, de la Schlusselburg. E adevărat, clădirea este într-o stare jalnică, nu are acoperiş şi i-a căzut un perete.
Părintele Evstafii Jakov este o figură, un amestec de păgânism şi stranie devoţiune laicizată.
”Nu-i nimic, pun o masă şi voi sluji, explică preotul optimist. Mi-au dat patru consilieri, iar biserica o refacem cu timpul. Pentru mine, Schlusselburg nu este un loc oarecare. Acolo l-au spânzurat pe străbunicul meu, care a încercat să-l omoare pe ţarul Alexandru al III-lea, şi a fost prins împreună cu alţi revoluţionari. Bunicul meu era Alexandr Ilici Ulianov. Bunica mea Evdokia Alexandrovna Ardaşeva a fost verişoara lui Ulianov pe linia lui Alexandr Blank. Vă puteţi imagina, toţi tovarăşii lui Alexandr au respins mâna preotului care le-a întins-o pentru ultimul sărut. Dar bunciul meu nu a făcut asta”.
Biografia preotului este foarte neobişnuită. Până să ajungă părinte, Jakov a lucrat ca medic în industria forestieră şi pe Salvare. Nu are familie, nici copii, deşi în tinereţe s-a îndrăgostit destul de des. Spune că a rămas burlac fiindcă mama lui nu s-a împăcat cu nicio logodnică.
A intrat în biserică atunci când a înţeles că activitatea medicală îl duce spre un fel de sadism sufletesc. “Am încetat să mă mai lamentez pentru bolnavi”, a recunoscut în sinea sa Jakov şi… s-a speriat.
În 1987, l-a hirotonit viitorul Patriarh Alexei al II-lea.
Părintele Evstafii a povestit că i-a trecut prin cap ideea să facă o icoană cu Stalin imediat ce a văzut imaginea de la Biserica Sfântul Nicolae din Moscova. Mai târziu, l-a rugat pe pictorul Ilia Pivnik să-i picteze o copie mărită. Bani a găsit la sponsori. Copia l-a costat 35.000 de ruble.
”Iar povestea cu Matrona este adevărată, a explicat părintele Evstafii. Eram familiarizat cu acele evenimente. Prin anii 1970, am stat de vorbă cu o oarecare Anastasia . Bătrâna venise la Petersburg de la Moscova. M-a primit în preajma ei fiindcă eram medic şi am ajutat-o: îi luam tensiunea, îi recomandam medicamente etc. Odată, Anastasia mi-a povestit: “Ştii că Stalin a fost la Matrona Moscovei în timpul războiului?”
Am rămas teribil de surprins.
Bătrâna fusese cândva printre cei care o slujeau pe sfântă. Şi a văzut cum s-a apropiat de casa Matroanei o maşină, din ea a ieşit Stalin, însoţit de un singur om. Ei au intrat în locuinţa sfintei, au vorbit cu ea vreo 5 minute. Matroana i-a spus generalissimului: “Chiar dacă pleacă toţi din Moscova, dar tu să rămâi aici!” Şi apoi: “Cocoşul roşu va învinge cocoşul negru”. Aceste vorbe circulă şi azi prin Rusia.
– Nu ştiu de ce s-a făcut atâta tam-tam în 2008?! Sfânta din icoană l-a binecuvântat pe conducător. Bucuraţi-vă, oameni buni! – se plânge părintele Evstafii.
Dar nu toţi oamenii s-au bucrat. S-au găsit şi popi activişti, care au declanşat o întreagă campanie contra părintelui Evstafii. Ei au scris plângeri la conducerea Bisericii, în presă, acuzându-l de obscurantism. E adevărat că aveau suport printre arhierei. De aceea, icoana a mai atârnat o vreme acolo, după care l-au exilat pe Stalin la bătrân acasă.
De atunci, în apartamentul preotului-stalinist a început pelerinajul. Vin şi de peste hotare să se uite la chipul conducătorului iubit de unii încă. De exemplu, părintele Evstafii a cunoscut aşa un italian care îl respecta pe Stalin fiindcă a creat la una din universităţile Uniunii Sovietice o catedră de drept roman. În acel moment, era unică în Europa. Italianul era specialist în domeniu.
După care popa justifică până şi cea mai neagră epocă din istoria ruşilor şi a altor popoare.
– Eu am trăit 12 ani pe timpul lui Stalin. Era o ţară minunată!, mărturiseşte părintele Evstafii şi soarbe cafea dintr-o ceaşcă ciobită. Am copilărit la Ivanov. Eram şcolar. În orăşelul nostru, nu am văzut crime, iar violenţele erau o raritate. Acolo fetele îşi păstrau încă fecioria. Acest lucru este foarte important. Eu consider că orice căsătorie civilă este o ruşine. Aşa cum se face azi.
Mai mult, în 1947, s-a terminat foametea. În magazine au apărut tot felul de bunătăţi: somon, caviar, pâine delicioasă. Şi nici nu erau aşa scumpe. Tata era profesor. Cumpăra produse împreuenă cu vecinii – unul era şofer, altul pompier. Şi ei aveau bani pentru delicatese. Sigur, era strict. Nu aveai voie să-l înjuri pe Stalin sau să spui bancuri despre el. Dar de ce trebuia să facem aşa – ca să distrugem autoritatea conducătorului şi a guvernului?…
Nici nu se gândeşte la represiunile în masă, la miile de oameni ucişi în timpul tătucului. Spune doar că la Ivanov au suferit doar câţiva oameni. Iar când vine vorba despre soarta clerului, care a încasat tot programul crudului conducător, părintele o dă pe filozofie.
– Da, Stalin a pus presiune pe biserică, dar popii se plimbau liniştiţi pe uliţă. Noi, băieţii, aruncam cu pietre după ei. Dar asta era prostia noastră, nu politică. Odată, preoţii ne-au dat bomboane şi noi nu i-am mai lovit.
Mai mult, Evstafii consideră că Stalin era un om credincios şi avea legături strânse cu patriarhii.
Părintele Evstafii nu e foarte bogat. Nu are pensie oficială, nu a păstrat nimic din ce se dă pentru preoţi şi nici bani de la înmormântări. Ceştile pe care le pune pe masă pentru musafiri le-a găsit la gunoi. Toţi banii pe care i-a primit îi dă la biserică sau la… prostituate. “Fluturii de noapte”, care vor să-l întoarcă pe drumul cel bun, au rămas singura lui slăbiciune.
– Îmi place foarte mult să le salvez, recunoaşte bătrânelul. Multe au ajuns aşa fiindcă nu au avut altă opţiune. Ca să meargă la facultate, taxa pe semestru este de 46.000 de ruble. De unde să iei atâţia bani?…
E adevărat, că, recent, părintele a suferit şi el o frustrare: una din fetişoare, pe care el a ajutat-o, l-a bătut la cap un an întreg să-i dea bani şi l-a păcălit. I-a spus că vrea să înveţe să se facă coafeză, i-a luat banii şi s-a dus, după care a recunoscut că a minţit şi ducea aceeaşi viaţă murdară.
Şi va fi mereu la fel fiindcă şi ea este om cu slăbiciuni. Dar părintele Evstafii a salvat cinci fetişoare şi se mândreşte cu asta.
În timpul liber, părintele cântă la orgă şi citeşte proză de Eduard Limonov.
Acum, părintele Evstafii este ocupat cu mutatul la noul loc de slujbă. Ziaristul l-a întrebat dacă va lua acolo şi icoana lui Stalin şi bătrânelul clatină încet din cap. Şi a spus că, atunci când toţi antistaliniştii vor pleca din ţară, va atârna din nou icoana undeva.
Ziaristul a surprins foarte bine personajul care atestă o anume stare de spirit în Rusia: există ruşi care îl consideră erou naţional pe Stalin! Deşi nu era rus şi a dus milioane de ruşi pe lumea cealaltă.
O anumită mitomanie totalitară a perpetuat chiar şi această imagine: Stalin însuşi a venit la Sfânta Matrona ca s-o întrebe ce să facă în faţa falangelor lui Hitler. Iar el a făcut întocmai cum a spus sfânta de la Moscova: a rezistat şi a salvat patria! Un adevăr este aici: fără mâna forte a lui Stalin şi fără ajutorul americanilor, ruşii erau pierduţi în faţa celei mai disciplinate armate din istorie. Iată de ce părintele Evstafii nu este o exemplar năuc prin ţara lui Putin.
Sfânta Matrona, ocrotitoarea Moscovei, s-a născut în 1881, în gubernia Tula, într-o familie de ţărani săraci. Mama se gândea s-o abandoneze la orfelinatul contelui Goliţin, dar copilul i s-a arătat în vis ca o pasăre albă cu chip de om şi cu ochii închişi. Şi, într-adevăr, fetiţa s-a născut oarbă. Au botezat-o Matrona, după Cuvioasa Matrona a Constantinopolului. (A se vedea şi aici modelul celei de-a doua Rome pentru Moscova.). Avea darul clarviziunii, vindeca bolnavi şi făcea minuni. Matrona a prevăzut venirea bolşevicilor.
Pe 2 mai 1999, Patriarhul Alexei al II-lea a sanctificat-o.
Este însă cel puţin bizară această relaţie a lui Stalin cu Biserica Ortodoxă Rusă. El, care a distrus cele mai multe lăcaşe de cult din istorie sau le-a transformat în grajduri. Chiar dacă avea oarecare pregătire teologică.
Tradiţia spune că mama lui ar fi venit în vizită la un moment dat, să vadă unde roboteşte feciorul. A văzut ea Kremlinul, după care i-a spus gânditoare:
“Dragul mamei, tot mai bine era dacă te făceai popă…”
Autor: Viorel Patrichi / Arena.md
Sursa: roncea.ro
https://www.basarabeni.ro/print/articol/rusii-se-inchina-la-icoana-sfa-1311/
////////////////////////////////////////
Pagina de istorie: Stalin și icoanele ortodoxe în care apare
Bianca Pădurean
stalin_icoana.jpg
O icoană înfățișându-l ca sfânt pe Stalin este purtată de o nostalgică sovietică la ceremonia de aniversare a 60 de ani de la moartea dictatorului, din Piața Roșie, Moscova, 5 martie 2013
În 5 martie 1953 înceta din viață unul dintre cei mai mari criminali din istorie. Iosif Stalin a organizat crime colective a căror grozăvie îl transformă într-un tovarăș demn de dispreț al lui Adolf Hitler sau Mao Tze Dun. Însă, pentru unii ruși, Iosf Stalin rămâne un model demn de admirat, iar în unele biserici ortodoxe au apărut așa-zise icoane care includ și chipul lui Stalin.
Iosif Stalin a fost în tinerețe student la Teologie ortodoxă, apoi, după ce a fost exmaticulat din seminar, s-a transformat într-un gangster sângeros. Ascensiunea comunismului i-a deschis calea spre putere lui Stalin.
În anul 1917, a devenit editorul principalului organ de propagandă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, ziarul Pravda. Tot în același an, Stalin a devenit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist. Imediat după aceea, a fost numit și comisar politic al Armatei Roșii. S-a remarcat prin cruzime și încăpățânare. Ascensiunea sa a continuat cu intrarea în Guvernul Uniunii Sovietice, în calitate de Comisar al Poporului pentru Afacerile Naționalităților. Din 1922, Iosif Stalin a devenit secretar general al Partidului Comunist.
Brutalitatea sa l-a îngrozit chiar și pe Lenin, care a cerut îndepărtarea gangsterului politic din conducerea partidului bolșevic. Însă Lenin era muribund și nimeni nu îl mai asculta. După moartea lui Lenin, puterea în Rusia sovietică a fost preluată de o troikă, formată din Stalin, Kamenev și Zinoviev. Treptat, Stalin și-a eliminat și ucis toți rivalii politici. În anii care au urmat, Stalin a comis noi grozăvii, printre care Holodomorul, genocidul îndreptat împotriva ucrainienilor. De asemenea, zeci de mii de preoți, călugări și călugărițe au fost uciși fără menajamente sau au fost deportați în lagărele de muncă forțată organizate de comuniști.
Nu doar clericii Bisericii Ortodoxe au fost persecutați, ci și preoți și credincioși catolici, adepți ai iudaismului, islamului sau budismului. Au existat mai multe valuri de teroare ordonante de Stalin, care au decimat inclusiv elita comunistă sau corpul de ofițeri ai Armatei Roșii. În cârdășie cu tovarășul său de drum, Hitler, în Cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a atacat Finlanda, a invadat Polonia și a ocupat Țările Baltice, Basarabia și Bucovina de Nord. Însă rivalitatea dintre cei doi tirani a mascat faptul că Rusia lui Stalin era un stat agresor.
În timpul războiului, Stalin și-a asigurat sprijinul unor episcopi ortodocși colaboraționști. Stalinismul ortodox a provocat o schismă între episcopii ortodocși ruși din interiorul URSS și ierarhii ruși din exil. Iosif Stalin a transformat Biserica Ortodoxă într-o anexă a partidului, iar după război, când a ocupat Europa Centrală și de Est, a decis să transforme bisericile ortodoxe locale în sateliți ai bisericii rusești. Un alt obiectiv a fost distrugerea Bisericii Greco-Catolice din țări precum România sau Ucraina.
Stalin a murit în 1953. Însă sunt ruși care îl consideră drept un model demn de urmat. Printre ei și preoți ortodocși care se autodeclară staliniști. În Moscova au apărut pseudoicoane care îl prezintă pe Stalin binecuvântat de o presupusă sfântă, Matrona, canonizată de fostul patriarh Alexei al II-lea, despre care istoricii cred că a fost general KGB. Alte asemenea reprezentări au fost descoperite la Sankt Petersburg. O altă pseudoicoană, dezavuată de ierarhia ortodoxă, îl reprezintă pe Stalin și pe acoliții săi care ar fi binecuvântați de Fecioara Maria.
Rămâneţi alături de noi la Pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.
Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie
https://www.rfi.ro/politica-109693-pagina-de-istorie-stalin-icoane-ortodoxe
////////////////////
//////////////////////////////////////////
(Sfantul)„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”. De ce n-ar mai trebui să credem azi minciunile și propaganda rusă
Articol scris de:
Ruxandra Hurezean
Pe rețele sociale dar și în stradă, publicul nostru e împărțit în tabere aparent ireconciliabile. Cu un război la graniță și toate canalele media și social-media pline de informări și dezinformări, românii ca mai toți locuitorii Planetei supuși presiunii sunt și ei vulnerabili, memoria colectivă, rapelul la istoria trăită, joacă și ea un rol important. De ce ar putea fi românii mai mult sau mai puțin vulnerabili, mai creduli în fața propagandei ruse?
Într-o lucrare având ca temă de cercetare frica și folosirea ei de către propaganda comunist-sovietică, istoricul Dinu Gherman consideră că sentimentul fricii „a fost inoculat ȋn mentalul colectiv ȋn durata lungă a istoriei printr-o contagiune inter-generaţională, reuşind să creeze grile mentale de semnificare a realităţii care alterează notabil şi ȋn prezent atât comportamentele umane cât şi funcţionarea ȋn genere a societăţii, chiar dacă ameninţarea regimului comunist nu mai există ȋn mod real”.
De asemenea, mai spune istoricul, propaganda a reuşit să inculce „un reflex de condiţionare la patternuri originate ȋn sentimentul fricii, făcându-l adeseori pe individ incapabil să disjungă ȋntre informaţii ca atare (ştirile, de exemplu) şi propagandă, ori dezvoltând chiar o necesitate constantă de a i se “servi” şi de a “consuma” aceste patternuri informaţionale, cu efecte vizibile ȋn comportamentul social sau politic actual”.
Cum ne amintim de sovietici
„Soldaţii sovietici au intrat în oraş, cu nişte căruţe cu coviltir, cum văzusem înainte la ţigani. Majoritatea lor aveau feţe asiatice. În fruntea lor călare pe cai, un general şi o femeie, fără grade pe epoleţi”. Femeia de lângă generalul rus, despre care relata istoricul Şlomo Leibovici la intrarea armatei sovietice în Botoșani, era Ana Pauker””, consemna Cornel Simirgean într-o lucrare de cercetare istorică.
Este știut faptul că după 1944, România a fost sub ocupație militară sovietică, efectivele militare aflate pe teritoriul României având în primii ani aproximativ 145.000 de soldați sovietici. Ei au supravegheat, exploatat și controlat militar, economic și politic instaurarea comunismului în România.
Și deși oficial Armata Rusă a părăsit țara în 1958 în realitate aici au lăsat muniţii, carburanţi, şi alte feluri de obiecte de rezervă, cu depozitarea cărora România cheltuia anual sume însemnate. Totodată, în capitala României şi-au desfăşurat activitatea până la desfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia consilieri militari sovietici, care au primit în scop propagandistic, din 1957, denumirea de „specialişti militari”.
Violență, teamă, umilință
Populația și-o amintește ca pe o armată de ocupație, brutală, barbară, fără limite umane și nu ca pe una „eliberatoare” cum probabil că și-ar fi dorit. La fel reiese și din documente: „Un raport din martie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei precizează că în decurs de patru luni au fost înregistrate 189 de agresiuni ale Armatei Roșii doar împotriva militarilor români.
Majoritatea dintre aceste incidente s-au soldat cu morți și răniți după ce s-a deschis focul. Totodată, în septembrie și octombrie 1944 au avut loc 828 de devastări ale sediilor de stat, fiind jefuite 1.121 de depozite și 22.103 locuințe ale cetățenilor români. Și acestea sunt cifre menționate în rapoarte. Situația la nivelul general al țării era infinit mai gravă”, rezumă o publicație de specialitate situația de atunci.
Armata Română se pare că era și ea la capătul răbdării, pentru că un ordin din 30 septembrie 1944, al generalului Gheorghe Mihail, spunea următoarele:
„Armata, poliţia şi jandarmeria se vor opune cu ultima energie, la nevoie chiar recurgând la arme, în cazurile când ostaşi sovietici, izolaţi sau în grupuri, sau alţi indivizi care utilizând fraudulos uniforma sovietică vor încerca să ridice cu forţa sau să jefuiască bunurile Statului sau particulare”.
Satele în fața armatelor ruse. Oamenii
„Toate casele de pe lângă drum au fost „vizitate” de ruși și au fost deposedate de bunurile mai de preț. Casa și grădina „diacului bătrân” au fost „ocupate” de trupelor rusești pentru a-și instala aici bucătăria. Rușii au luat caii „diacului”, însă în cele din urmă caii au fost recuperați. Potrivit mărturiei Ioanii Diacului se întâmpla în toamna anului 1944”, consemnează Tia Sîrca într-un volum de mărturii „Fizeș-itinerarii afective”.
Bătrânul intervivat de Tia a murit de curând. El descria un sat cotropit, care privea înspăimântat cum tot avutul lor și așa puțin era confiscat de armata „eliberatoare”: „Rușii o mărs în ogradă și o căutat caii. O văzut că nu-s caii. I-o căutat pă teren. O venit acolo la noi și o luat: o iapă, una era știoapă un pic dă picior. Avem și un mânz mic. O dus caii la evrei, acolo erau o grămadă de ofițeri. Și aci la noi erau.
Aveau o bucată mare dă carne pă masă. Tăieu și mâncau. Aveau și șapte-opt animale pe care le tăieu și făceau mâncare. Pălincă aveu pă masă, erau morți dă beți. Făceau foc. Curetiul tăt ni l-o cules. La Petre Ioanii Pavelii s-o mai instalat, la secretaru, la toate casele de pe lângă drum.”
Tot el își amintea cum rușii, amatori de acool, dacă nu au găsit tărie în casele oamenilor, au tras în căzile pline cu prune:
„Aici nu aveau de unde să beie pălincă. Erau căzile plini cu prune. Au pușcat prin cadă și țâneau gamela și beieu mustul”.
„Aveam o groapă săpată în curte, în spatele casei, era ca un buncăr, dar e prea mult spus, mai degrabă o ascunzătoare sub pământ și acolo stăteam, acolo dormeam”, își amintește Valeria Mureșan, 82 de ani, dintr-un sat transilvănean. Rușii le-au luat găinile, le-au scos vaca din șură și au adăpostit caii lor acolo. Vaca a fătat în frig și vițelul a murit.
„Goleau cămările și ogrăzile de tot ce se putea mânca. Pe fetele mai mărișoare le căutau, tot întrebau de „barișna, barișna”. Târziu am înțeles ce însemna și de ce fugeau și tot satul le ascundea pe Irina, pe Marioara sau pe Liuca Marie. Ele erau codane și pe ele le vânau rușii”.
Citește și: Zelenski a cerut trupelor ruse din Ucraina să se predea
„Când au trecut pe la noi n-au mai găsit mare lucru”, își amintește Maria, 83 de ani, din Oltenia. „Eram singuri, copii mulți și doar cu mama, n-au prea avut ce să ne ia, eram sleiți de război. Doar niște funii cu ceapă și cu usturoi mai aveam, pe alea le-au luat. Pe fetele mari le ascundeam prin beciuri sau în pădure. Pentru ele rușii erau periculoși, cum se zvonea că mai vin niște trupe cum fugeau. Și în veceul din grădină se mai ascundeau, dacă nu aveau timp să ajungă în pădure.”
„Bunica îmi povestea că atunci când au trecut pe la ei, într-un sat de munte de pe Valea Jiului, rușii au fost primiți cu spaimă, cu groază. Aveau o fereastră micuță în zidul din spate al casei, dar destul cât să încapă prin ea și toate femeile casei săreau pe acolo și se ascundeau în glugile de coceni de pe câmp când se anunța că vin rușii”, își amintește Corina Meșteroiu.
Tot Corina spune acum, când războiul i-a obligat pe ucraineni să-și părăsească țara, că în și cel de-al doilea război mondial bunica ei a găzduit o ucraineancă refugiată în România. Femeia era gravidă și a născut în casa bunicii ei, la Curtișoara.
„Îmi povestea că a spălat-o, i-a schimbat hainele, le-a călcat și auzea cum pocneau păduchii sub cusăturile hainelor. I-a dat să mănânce și a ținut-o la ea și după ce a născut. Până când li s-a dat voie să plece înapoi în Ucraina. S-au urcat în trenuri și au plecat, apoi au auzit că trenurile ar fi fost bombardate. Așa își explica bunica și de ce femeia aceea de care se legase nu a mai dat niciodată vreun semn de viață.”
Închisoare pentru bancuri. Tăcerea
Potrivit documentelor, păstrate la Arhivele Naționale din județul Hunedoara unde se află mai multe dosare penale în care au fost anchetați opozanți ai regimului comunist de după 1945, citate de cotidianul Adevărul oamenii au ajuns în închisoare și pentru simplul fapt de a fi spus glume pe seama sovieticilor.
Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna, (comuna Vaţa de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunţat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin.
„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie, o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi Țara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna.
Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă naţiunii. Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunţătorul, mărturia lui fiind și ea consemnată la dosar.
În aceleași documente, autorul articolului din ziarul Adevărul găsește cazul preotului ortodox Nicu Solomon (46 de ani), din satul Voia, care a ajuns şi el în puşcărie în primăvara anului 1948, pentru că ar fi afirmat că „agenţii staliniştilor înşală oamenii cu raiul bolşevic, iar dacă oamenii votează soarele vor trebui la vară să facă 10 mătănii ca să poată mânca o prună din propriul lor pom, îndemnându-i să se ducă la vot sau să îşi anuleze votul, că nu va trece mult până ce anglo-americanii vor începe războiul care ne va scăpa de clica lui Stalin”.
Dar și Maria Herţa, Ioan Dobrean şi Viorica Cotârlea, trei tineri din Orăştie, au fost denunţaţi şi arestaţi apoi, pentru că ar fi spus „bancuri de prost gust” la adresa regimului comunist. Martorii afirmau că aceştia au declarat, în spitalul din localitate, că oricine va pleca din ţară nu va mai avea chef să revină dacă se uită la fotografia Anei Pauker.
Grigore Munteanu din comuna Bărbătești, Gorj, a spus și el o glumă la prăvălia din sat, cum că are acasă niște rațe care fac Makarenko-Makarenko, niște porumbei care cântă Truman-Truman și niște pisici care miaună: mi-e foame, mi-e foame.
Inofensiv, dar destul ca să-l denunțe prietenul lui care ascultase bancul și să fie arestat.
„L-au dus la securitate”, povestește fiul lui, medicul Cornel Munteanu „și acolo era șef unul care-l cunoștea pe tata. I-a dat drumul noaptea la trei, undeva lângă calea ferată, destul de departe de casă. Tata spunea că făcea câțiva pași și se uita în spate să vadă dacă nu cumva îl împușcă, dacă nu trag după el. Îi era teamă, pentru că ei ar fi putut să spună că a fugit din arest.”
Istoricul Dinu Gherman în lucrarea sa „Frica în memoria colectivă În România comunistă (1948-1965)” explică modul în care aparatul ideologic şi de propagandă al regimului comunist a constituit un mijloc represiv ȋn sine, arătând că „adevărata esenţă a ideologiei comuniste a fost violenţa și că propaganda comunistă a utilizat ȋn mod larg tehnici propagandistice care au folosit forţa destructivă a sentimentului fricii”.
Ȋn acelaşi timp, „pentru elitele comuniste – cei care aveau ca meserie fabricarea fricii, propaganda a servit drept suport motivaţional, complementar legislaţiei comuniste care a oferit suportul unei reprezentări a justiţiei şi un cadru legal de desfăşurare a activităţilor represive ȋn conformitate cu convenţiile ideologice ale vremii. Aidoma şi alături de organele de partid şi securitate, aparatul propagandistic a avut misiunea de a reifica frica şi de a o transforma ȋntr-o marfă livrată de regim supuşilor săi”.
Teroare și exploatare
Într-un raport CIA din 1954, citat ca sursă de ziarul Adevărul este prezentat controlul sovietic în România în perioada (1944-1958). „În general, se poate spune că în toate fazele vieţii şi producţiei din România, controlul sovietic este atât de strict, încât practic a transformat întreaga ţară într-o uzină imensă pentru folosinţa sovieticilor”, concluziona raportul CIA.
„Tot mai mult, trupele sovietice ocupă zonele strategice din România. Ele au posturi de comandă în Galaţi, Iaşi, Brăila şi Bucureşti”, arată o notă informativă a CIA, din 1954, citată de cotidianul amintit.
Cel mai mare depozit de petrol pe care Armata Sovietică îl avea în România era la Brăila, iar pe calea ferată dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, în vecinătatea localităţii Daeşti, se afla în construcţie un depozit subteran de combustibil.
„Hangare de avioane sunt construite acum la aerodromul de la Băicoi, lângă Câmpina, şi hangare subterane la Ianca, în regiunea Dunării, lângă frontiera cu Bulgaria. Vechiul aeroport civil de la Turnişor, lângă Sibiu, a fost mărit şi transformat într-un aerodrom militar.
Un centru de observaţie a fost amplasat pe Muntele Omu, în regiunea Sinaia, pentru a fi folosit de aviaţia sovietică. În apropiere se află o platformă pe care pot ateriza elicoptere.
Centrul este echipat cu aparate radio. Deşi în trecut locul era unul favorit pentru excursionişti, muntele a devenit un teritoriu interzis. O şcoală de piloţi funcţionează lângă Târguşor, în regiunea Prahovei”, se arăta în raportul CIA din 1954, preluat de sursa citată.
Citește și: Propaganda comunistă din filme. Efecte la zi. Cum o diminuăm
Tot acolo este publicată o notă informativă CIA din 1952 care se referă la uzinele Sadu. În ea se spune cum se purtau și ce făceau specialiştii sovietici la Uzina construită la începutul anilor ’40, în munţi, la ieşirea din Defileul Jiului (Gorj).
Ea producea în anii ’50 modele sovietice de pistoale, cu calibrul 7,62 mm, dar şi grenade şi diverse mecanisme explozibile. „Dau ture zilnic prin fabrică, pentru a supraveghea muncitorii, dar când le dau aşa-zisele indicaţii, întotdeauna zbiară la ei.
Programul lor zilnic începe dimineaţa la cantina uzinei, unde sfătuitorii sovietici se îmbată. Apoi inspectează diferite sectoare ale fabricii, după care se întorc la cantină pentru a continua să bea”. Fabrica avea circa 1.000 de angajaţi și era păzită de 120 de soldaţi înarmaţi, iar Securitatea din Târgu Jiu asigura protecţia acesteia.
Avatarurile memoriei
Ștei, 1952, într-o zi de toamnă. Oamenii au fost anunțați să-și strângă varza de pe câmp, pentru că vin rușii să pună blocuri acolo. La început n-au crezut, era greu să crezi o asemenea grozăvie. Apoi s-au dus să-și strângă varza, pentru că în gară începuseră să sosească trenurile cu scânduri. Nu era o glumă.
Urmând planurile de la Moscova, rușii au ridicat pe pământurile satului Ștei, din 1952 până în 1956 un oraș întreg cunoscut ca Doctor Petru Groza.
„Peste 300 de mii de tone de uraniu au încărcat și dus rușii de la mina de aici. Până în 58 când Dej le-a spus să plece, rușii luaseră deja cel mai bun și mai ușor de exploatat zăcământ de uraniu de suprafață, care era și de cea mai bună calitate”, povestește Iulian Balaj, fost inginer la mina de uraniu, acum primar al orașului redenumit Ștei.
Dar toată povestea acestui loc marcat de ocupația rusească, în reportajul „Mulți le duc dorul rușilor. Aici, la noi, n-a fost rău!”, realizat în această iarnă, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în fostul oraș sovietic din Munții Bihorului. Memoria locului, afectată de crizele repetate, de decăderea orașului după revoluție și de închiderea minelor, a suferit mutații alarmante care arată că desprinderea de trecut nu se poate face decât printr-o schimbare în bine.
Proiectul abordează răspândirea populismului și radicalizarea cetățenilor slab informați, precum și influența analfabetismului mass-media asupra înțelegerii politicii și a interesului cetățenilor în probleme din sfera politicului. Activitatea editorială se concentrează cu precădere pe Republica Moldova, dată fiind poziția ei la confluența debitelor informaționale venind dinspre Est și Vest.
Proiectul face uz de un hub jurnalistic, capabil să ofere reacții rapide în încercarea de a demitiza procesul de dezinformare prin verificarea informațiilor vehiculate cu ajutorul următorilor parteneri: PressHub, Report.md la nivel local și regional, HotNews la nivel național și Euractiv pentru atingerea audienței la nivel european.
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social.A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă.A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.
////////////////////////////////////////////////////////////////////////
CREȘTINISM ȘI COSMOPOLITISM (GLOBALISM)
de Sf. Filaret de New York
O familie puternică și sănătoasă este prima și cea mai importantă unitate de bază a societății și a statului. Cel mai puternic și mai bine organizat stat va ajunge la o stare de declin și dezintegrare dacă unitatea familială se destramă și bazele vieții de familie și ale educației nu mai stau pe temelii solide. Pe de altă parte, dacă unitatea familială este puternică și educația sănătoasă, atunci, în cazul unei distrugeri majore din afară ale structurilor de viață ale statului, poporul rămâne capabil să ducă mai departe viața și poate restabili forța și unitatea statului.
Dar trebuie să nu uităm că familia creștină nu trebuie să fie cu totul absorbită de sine, transformându-se într-un „țarc de găini”. O astfel de viață înseamnă egoism familial. Un om care trăiește astfel nu are niciun interes în afara familiei sale, nu vrea să aibă nimic de-a face cu bucuriile și necazurile lumii din jurul său și nu o slujește în niciun fel. O astfel de viață și o astfel de familie nu este nici ea una creștină. După cum am mai spus, familia creștină este tocmai celula fundamentală a societății, o parte a acesteia, unită în chip nedespărțit de întregul ei. Ea participă în mod activ la viața societății și își slujește semenii.
Pe de altă parte, după învățătura lămuritoare a Evangheliei, relațiile de viață ale creștinului nu trebuie îngrădite în hotarele statului național. Iubirea creștină este o iubire obștesc omenească. Pentru un creștin, orice om, indiferent de națiunea din care face parte, este aproapele său, pe care trebuie să-l iubească după porunca Mântuitorului. Pilda samarineanului milostiv și, mai ales, concluzia sa categorică, ne spune limpede acest lucru. În această pildă, Mântuitorul i-a înfățișat fariseului măsura milei și a iubirii cu care bunul samarinean l-a tratat pe evreul rănit și jefuit – un om dintr-un neam ostil samarinenilor. Mai departe, El i-a spus fariseului: „Mergi şi fă şi tu asemenea!” Aceasta este legea iubirii creștine.
Dar dacă noi, creștinii, suntem chemați la o asemenea iubire atotcuprinzătoare, nu suntem oare siliți să acceptăm cosmopolitismul – acea doctrină a frăției popoarelor, conform căreia omul este „cetățean al universului”, și nu al propriului său stat? Conform acestei doctrine, omenirea nu trebuie să cunoască deosebiri și separări între state și națiuni, ci toată omenirea trebuie să fie ca o singură familie.
Fără îndoială, în latura pozitivă a doctrinei sale, cosmopolitismul se apropie mult de creștinism. De asemenea, nu încape nicio îndoială că apelurile sale la înfrățire, dragoste și întrajutorare au fost inspirate din creștinism. Aceste chemări sunt pur creștine. Dar tocmai aceste idei creștine sunt ceea ce este valoros în cosmopolitism. Totuși, la acest element de adevăr, cosmopolitismul a adăugat și multe neadevăruri și rătăciri. Din această cauză, doctrina sa a devenit strict unilaterală și artificială și, în consecință, lipsită de viață. Printre aceste rătăciri se numără toate principiile cosmopolitismului care se opun sentimentelor de patriotism și datoriei de a sluji țării în care te-ai născut, bunăstarea și siguranța acesteia.
Dar cine nu știe cât de sărace și incapabile de relații oneste și de iubire sunt viețile predicatorilor cosmopolitismului. Se plâng, cu spume la gură, că iubesc omenirea, dar nu-și pot iubi aproapele așa cum se cuvine. Creștinismul nu are această limitare mincinoasă a cosmopolitismului. Hristos ne-a poruncit să avem, nu o „iubire pentru omenire” artificială, ci o iubire adevărată pentru aproapele. Pentru un creștin, acest aproape este orice om în general (prin urmare, un creștin trebuie să iubească pe toți) și, mai ales, orice om cu care se întâlnește zi de zi. Viața creștinească se manifestă mai cu seamă tocmai în aceste întâlniri personale, în trăirea relațiilor între oameni, a sprijinului comun și a iubirii. Cât de departe de acestea este învățătura lipsită de sens a cosmopolitismului, cu îndemnurile sale la o „iubire pentru oameni” mincinoasă, o iubire îndepărtată de realitățile vieții.
În copilărie, aproapele nostru sunt părinții, frații, surorile și alte rude. Și în această perioadă este de ajuns și bine pentru noi să fim un membru bun, iubitor, atent și loial familiei. Copilul nu are încă relații de viață cu cei din afara familiei. Maturizându-se treptat, trecând prin anii copilăriei și ai adolescenței, acesta dezvoltă relații personale, de viață, cu multe alte persoane și acestea devin „ale sale”. O creștere bună trebuie să-l învețe pe copil să se poarte creștinește cu acești noi „semeni” – să fie prietenos, binevoitor, cu o sinceră disponibilitate de a ajuta cât de mult posibil. Pe măsură ce se maturizează, orizontul omului se lărgește și orice ființă umană devine „aproapele” cuiva, indiferent de națiunea sau rasa căreia îi aparține. E firesc ca o persoană să-și iubească mai ales propria familie și rudele alături de care a crescut, iar în al doilea rând, țara întreagă, poporul căruia îi aparține. Este legat de acest popor atât prin obligații sociale și civile, cât și prin cultură și obiceiuri. Acesta este legat de propriul popor, de propria patrie, și le iubește. Această iubire de patrie este acel patriotism creștin împotriva căruia cosmopoliții luptă atât de acerb.
Patriotismul creștin este, desigur, străin de acele extreme și greșeli în care cad „super-patrioții”. Un patriot creștin, deși își iubește națiunea, nu închide ochii la neajunsurile acesteia, și privește cu luciditate trăsăturile și caracteristicile sale naționale. El nu va fi niciodată de acord cu acei „patrioți” înclinați să înalțe și să justifice tot ceea ce este autohton (chiar și viciile și neajunsurile naționale). Astfel de „patrioți” nu-și dau seama că acesta nu este nicidecum patriotism, ci mândrie națională înfumurată – chiar acel păcat împotriva căruia creștinismul luptă atât de stăruitor. Nu, un adevărat patriot nu închide ochii la păcatele și relele poporului său; el le vede, se întristează din cauza lor, se luptă cu ele și se pocăiește înaintea lui Dumnezeu și a altor popoare pentru el și pentru națiunea sa. În plus, patriotismul creștin este cu totul străin de ura față de alte popoare. Dacă îmi iubesc poporul meu, atunci fără îndoială că trebuie să-i iubesc și pe chinezi, pe turci sau pe orice alt popor. A nu-i iubi pe aceștia ar fi un gest necreștinesc. Nu, Dumnezeu să le dăruiască bunăstare și orice reușită dreaptă.
Cele mai importante cunoștințe despre patriotism le găsim în Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament, întreaga istorie a poporului evreu este plină de mărturii despre cum evreii își iubeau Sionul, Ierusalimul, templul lor. Acesta e un model de patriotism adevărat, de dragoste pentru propriul popor și pentru cele sfinte ale sale… Profetul Moise a dat o pildă de iubire deosebită pentru poporul său. Odată, imediat după încheierea legământului cu Dumnezeu, poporul israelit l-a trădat pe Dumnezeul său și s-a închinat înaintea unui vițel de aur. Atunci, dreptatea Adevărului lui Dumnezeu s-a aprins tare. Moise a început să se roage pentru poporul său care păcătuise. A rămas pe munte timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți în rugăciune. Domnul i-a spus: „Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd”.
Marele profet a început să se roage cu și mai multă înflăcărare și, în cele din urmă, a izbucnit: „Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!”. Și Domnul i-a dat ascultare lui Moise. Nu este aceasta cea mai înaltă luptă a patriotismului care se leapădă de sine?
Vedem o pildă asemănătoare în Noul Testament, în viața marelui Apostol Pavel. Nimeni nu i-a îngreunat lucrarea de propovăduire cu mai multă înverșunare și îndărătnicie decât cei de-un neam cu el. Aceștia îl urau pe Pavel și îl socoteau trădător al credinței părinților lor.
Cu toate acestea, Apostolul spune: „Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup… israeliții”. Din aceste cuvinte se vede dragostea lui pentru poporul său. Această iubire era atât de mare încât, asemenea lui Moise, era gata să-și jertfească până și mântuirea personală și veșnică pentru izbăvirea poporului său.
Avem o pildă în viața Mântuitorului Însuși. În Evanghelie citim că El a venit numai la poporul Său și că i-a vorbit mai întâi de toate acestuia. Cu alt prilej, El a spus, întorcându-se spre Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi.” (Lc. 13:34-35). Când a intrat pe asin în Ierusalim, în strigătele „Osana”, în bucuria poporului, Mântuitorul a plâns. Nu a plâns pentru Sine, ci pentru cetatea Sa și pentru ruina celor care acum Îi strigau: „Osana!”, dar care peste câteva zile aveau să strige: „Răstignește-L!”. Atât și-a iubit El poporul, cu o dragoste profundă și înduioșătoare.
Sentimentul de patriotism, așadar, nu este respins și osândit de creștinism. Acesta nu condamnă, în ciuda falselor păreri ale cosmopoliților, dreptatea iubirii supreme față de aproapele. Cunoaștem deja cuvintele Apostolului: „Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios…”
Din nou insistăm pe faptul că o iubire și o grijă ca aceasta nu trebuie să fie una egoistă, care se închide în sine. În timp ce se îngrijește de cei cu care intră în legătură directă, creștinul, în iubirea sa creștinească, nu trebuie să uite niciodată de ceilalți, de semenii și frații săi în Hristos. În concluzie, să cităm aceste cuvinte ale Apostolului Pavel (din Epistola către Galateni): „Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.”
Fragment din „Legea lui Dumnezeu. Manual de religie” de Sf. Filaret de New York, apărut la editura Contra Mundum
https://contramundum.ro/2023/07/28/crestinism-si-cosmopolitism-globalism/
/////////////////////////////////////////
FĂRĂ DUMNEZEU, FĂRĂ CULTURĂ-
de Anthony Esolen
Care a fost punctul de inflexiune al civilizației apusene în general și al culturii americane în particular, de unde profesorii s-au decis să ignore moștenirea lor culturală sau să-i instruiască pe elevi fie să o disprețuiască, fie să o pună în slujba politicii la modă?
Ieri am citit pentru prima oară în franceză piesa lui Pierre Corneille despre triumful sfântului creștin Polieuct (1641). Ea vorbește despre un martir altfel obscur din timpul persecuțiilor puse la cale de împăratul Decius (249-251). Polieuct era un ofițer roman din Armenia, care sub influența prietenului său Nearh, s-a botezat. El primise lauri pentru isprăvile sale militare, dar când Decius, într-o încercare zadarnică de a uni un imperiu fracturat, a ordonat închinarea la idoli, Polieuct nu doar că a refuzat să se supună dar a distrus în public altarul idolilor. În pofida cererilor socrului său, care era guvernator local, și a soției sale Paulina, Polieuct a refuzat să-și ceară scuze pentru fapta da. Drept pentru care a fost decapitat.
Ceea ce aduce nou Corneille e fascinant și cred că are legătură cu întrebarea pusă. Corneille inventează un soldat roman, Severus, care dorea să se însoare cu Palina, dar tatăl ei, Felix, a refuzat căsătoria deoarece îl considera o partidă sub demnitatea fiicei sale. În schimb, i-a dat fiica bogatului și decoratului Polieuct, iar Paulina s-a supus. Între timp, despre Severus se credea că a murit în bătălie, dar bărbatul s-a întors în Armenia, la rândul său aureolat de împărat și încă bucurându-se de prețuirea Paulinei, chiar dacă nu și de iubirea ei. Astfel ea este sfâșiată între iubirea pentru bărbatul ei Polieuct și prima sa iubire, Severus, care încă o iubește și o dorește de soție. Când Polieuct distruge idolul, toate merg spre binele lumesc al Pauline, mai ales că bărbatul său, crezând că îl iubește pe Severus și fiind hotărât să meargă la martiriu, o încredințează în grija acestuia. Dar gestul acesta de curaj, generozitate și iertare o ating puternic pe Paulina. Astfel că și ea decide să se boteze, la fel ca și Severus.
Ediția mea a apărut în anii 20 ai secolului trecut la Librairie Hatier. Include o introducere la piesă scrisă de Corneille, o scrisoare a dramaturgului către regina Anna a Austriei, o viață a Sf. Polieuct și o scurtă biografie a lui Corneille. Potrivit editorului, Voltaire, scepticul care rarori găsea să spună ceva bun despre credință, afirma că dacă nu ar fi fost iubirea pătimașă dintre Paulina și Severus, figura lui Polieuct ne-ar lăsa indiferenți. Dar, adaugă editorul, din secolul XIX și până în prezent, personajele lui Polieuct și Paulina au fost în centrul atenției „și toți marii actori au considerat a fi o onoare să joace acele roluri”.
Coperțile acestei cărți subțire sunt pline de reclame arătoase la alte cărți clasice din literatura franceză, apărute sub direcția lui M. Charles-Marie des Granges, profesor și doctor în litere la Liceul Charlemagne. Liceul nu e o universitate. E o școală de dinainte de facultate. Acolo poți studia foarte multe limbi străine, deși astăzi preocuparea pare mai mult pe informatică și cibernetică. Nu pot spune dacă mai studiază Corneille. Aș fi surprins dacă nu o mai fac. Francezii și-au păstrat un atașament admirabil pentru moștenirea lor culturală. Aș fi surprins dacă îl studiază cu aceeași simpatie pentru viziunea creștină a lui Corneille pe care o arată editorul cărții mele.
Și cum rămâne cu țara noastră, cu Statele Unite? Trăim vremuri în care prostia vine peste noi în cascadă. Ce poate fi mai demoralizant decât să vezi trivializări ale literaturii engleze, precum „No fear Shakespeare”, care îl traduc pe Bard într-o imaginea plată, sărăcăcioasă și adesea incorectă? Mi-e greu să cred că pot găsi în engleză ceva de echivalentul colecției de clasici franceză sau vreun director de liceu capabil să editeze așa ceva. Seria amintită nu era unică sau specială. Am o ediție a Andromacăi lui Racine, apărută cam în același timp. Ideea era simplă. Clasicii sunt pentru toată lumea. Limbajul lui Corneille și Racine era o franceză modernă, dar un pic demodată pentru cititorii contemporani, la fel cum e limbajul lui Shakespeare pentru noi. Așa că editorii s-au gândit nu să exporte grijile noastre spre Corneille și Racine, ci să reveleze preocupările lor cititorilor din zilele noastre.
Și care erau preocupările lui Corneille și Racine? În ultimă instanță, acestea erau profund religioase și deloc sentimentale. Polieuct nu-și urmează pur și simplu inima, ci îi spune inimii să meargă spre adevărul luminos. Îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât iubește orice altceva pe lume – o lume care inevitabil ne dezamăgește dacă ne punem toate speranțe în ea. Tocmai datorită aceste altfel de neînțeles iubiri el o poate iubi pe Paulina într-un mod care îl uimește pe rivalul său Severus, care își dă seama că trebuie să fie ceva în acea credință dacă îl face pe rivalul său atât de deschis la inimă și generos. Cum am putea să ne imaginăm că am putea discuta așa ceva astăzi într-o școală americană?
Ironia istorică, pe care Corneille se așteaptă ca cititorii săi să o prindă, era că Decius nu va mai fi domnit mult, iar Imperiul Roman se va transforma decisiv sub influența lui Constantin. Așadar, armeanul Polieuct este mai roman decât Decius, la fel cum, am putea spune, sclavii negri și copiii sclavilor negri au devenit mai americani, prin adopția creștinismului decât erau foștii lor stăpâni.
În 1921 ai fi putut avea o astfel de discuție la Liceul Charlemange dar și la orice școală publică din SUA, deoarece mai exista o cultură americană, iar americanii încă aveau evlavie față de marea literatură și înțelegeau că marile piscuri ale culturii pot fi găsite doar în apropierea divinului. Personajul lui Polieuct era inteligibil atât pentru un tânăr din Paris, cât și pentru cineva dintr-un cătun american, presupunând că acela putea să citească în engleză marea literatură.
Să mă întorc la întrebarea inițială, când a fost punctul de inflexiune? Trebuie să fi fost unul, care a dus la această decadență. Au fost politicile educaționale ale lui John Dewey? A fost inserția modernismului în mintea americană – modernism care se mândrește nu cu realizările sale, în cel mai bun caz modeste, ci cu disprețul pentru trecut? A fost ostilitatea față de religie, de după anii 60?
Și a înțeles oare cineva că atunci când expulzezi toată sensibilitatea religioasă din sfera publică, vor urma inevitabil toți clasicii literaturii și artei? Ceea ce a rămas sunt dezrădăcinații culturali și religioși. Acum, sarcina noastră este de a lucra pământul rămas nepângărit sau să-i redăm îngrășămintele care au fost extirpate.
https://contramundum.ro/2023/07/27/fara-dumnezeu-fara-cultura/
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Cum ar fi dacă viața gândurilor tale s-ar transmite în direct?
de James Jennings of I’ll Be Honest
Cum ar fi dacă cineva ți-ar spune că fiecare gând al tău, de când te-ai născut până acum, a fost înregistrat și va fi difuzat în seara aceasta în direct pe YouTube? Îl vei vedea acolo în lista de videouri similare. Și nu numai atât, dar va fi furnizat și un link către un site web unde familia și prietenii tăi vor putea urmări toate gândurile pe care le-ai avut despre ei – o arhivă întreagă a gândurilor tale. Câți ar fi furioși pe tine? Toți? Ai fi și tu supărat pe tine pentru gândurile pe care le-ai avut?
Viața gândurilor tale dezvăluie cine ești tu cu adevărat. La fel ca cei mai mulți, poate că crezi că ești destul de bun ca să mergi în rai și că Dumnezeu nu te va trimite în iad. Dar Dumnezeu a văzut fiecare dintre gândurile și acțiunile tale rele. A văzut de fiecare dată când ai încălcat poruncile Lui, când ai poftit pe cineva cu care nu ești căsătorit, când ai mințit și ai furat, indiferent cât de mic a fost acel lucru furat. Poate a fost un cântec de pe Internet. El cunoaște fiecare moment în care ți-ai făcut un idol fals în mintea ta și l-ai luat drept Dumnezeu, un dumnezeu stricat al imaginației tale care să-ți treacă cu vederea păcatele. Totuși, acela nu este adevăratul Dumnezeu. El a auzit de fiecare dată când ai folosit Numele Lui într-un mod lipsit de reverență, rostind numele Celui ce ți-a dat viață pe post de înjurătură. Nu ai face așa cu numele lui Hitler, dar o faci cu numele lui Dumnezeu! „Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.” (Exod 20:7) Și „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.” (Matei 12:36)
Fii cinstit cu tine însuți: când Îl vei întâlni pe Dumnezeu în Ziua Judecății, ținând cont de faptul că El a văzut fiecare gând rău și fiecare acțiune rea a ta, te va găsi El nevinovat? Sau vinovat? Dacă Dumnezeu ți-ar da ceea ce meriți, și mie ceea ce merit, ar trebui să te trimită în rai sau în iad? Dumnezeu a scris legea Lui în inima ta, așa că nu ai nicio scuză. Tu știi că este greșit să minți, să furi, să poftești, și să înjuri pentru că Dumnezeu ți-a dat o conștiință care deosebește binele de rău. Propria ta conștiință cere dreptate.
Imaginează-ți o sală de tribunal în care este adus în instanță un violator de copii. Însă, în loc să îi dea sentința pe care o cere legea, judecătorul lovește cu ciocanul și îl lasă pe violator liber să plece. Și spune: „Păi, violatorul a fost un „tip de treabă” care a dat în trecut bani săracilor și merge la biserică în fiecare duminică.” Ai fi înfuriat dacă s-ar întâmpla așa ceva! Așa ar și trebui să fii! Totuși, cei mai mulți oameni cred că Dumnezeul Sfânt și Preaînalt este întocmai ca acest judecător corupt, și că ei Îl pot mitui cu faptele lor bune ca să le treacă cu vederea păcatele.
Dar ce ai spune dacă acest judecător i-ar spune violatorului: „Eu sunt un judecător foarte iubitor, așa că îți voi da drumul.” Nu ai crede că judecătorul este iubitor, ci că este corupt și nu merită să fie judecător! Totuși cei mai mulți oameni se așteaptă ca Dumnezeul Sfânt, care este Judecătorul întregului pământ să fie la fel de corupt ca ei, și să le trecă cu vederea păcatele.
Dragostea și bunatatea infinită, care sunt adevărate cu privire la Dumnezeu, cer dreptate infinită. Pentru că dragostea și dreptatea lui Dumnezeu sunt infinite, El nu va pedepsi doar criminali și violatori, ci El va pedepsi orice păcat, oriunde îl va găsi. De aceea Biblia spune că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Spune că nici hoții, nici cei imorali sexual, nici închinătorii la idoli nu vor intra în cer. Și toți mincinoșii vor avea parte de iazul care arde cu foc și cu pucioasă.
Acum întrebarea pentru tine care privești acest video este aceasta: există vreo speranță pentru cineva ca tine? Există vreo speranță pentru cel care L-a sfidat pe Dumnezeu din nou și din nou răzvrătindu-se împotriva voii Lui și refuzând să Îl iubească și să I se închine? Există vreo speranță pentru infractorul care este găsit vinovat în tribunalul lui Dumnezeu? Există speranță? Da există! Există iertare la Dumnezeu!
Cum? Cum poate exista? Evanghelia – vestea bună – este aceasta: imaginează-ți că ești într-un tribunal omenesc și judecătorul te găsește vinovat. Și pentru că este drept, îți dă amenda maximă de 10 milioane de dolari. Dar tu nu ai cum să plătești amenda, așa că urmează să îți petreci restul vieții în închisoare. Atunci un om pe care nu l-ai mai întâlnit niciodată pășește în sala tribunalului și spune: „Mi-am vândut toate bunurile ca să-ți plătesc datoria.” Amenda ta a fost plătită! Deci dreptatea a fost satisfacută, iar tu ești liber!
Ei bine, acum două mii de ani Dumnezeu s-a întrupat în omul Isus Hristos, care a fost născut din fecioară, a trăit o viață fără păcat și apoi a suferit și a murit sub mânia lui Dumnezeu pe cruce ca să plătească pe deplin plata pentru toate păcatele tale. Apoi a înviat triumfător asupra tuturor puterilor morții și întunericului, astfel încât în El să putem avea viața veșnică. Biblia spune că: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:16)
Dar nu este suficient doar să crezi în mod intelectual pentru a fi iertat de Dumnezeu. Biblia spune că și dracii cred din punct de vedere intelectual! Pentru a avea iertarea adevărată, trebuie să te pocăiești, așa cum a spus Isus: „Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.” (Luca 13:3) Și pocăința înseamnă să te întorci complet de la viața ta de păcat la Dumnezeu, încrezându-te numai în Isus Hristos să te mântuiască, nu în faptele tale bune; încrezându-te în El ca fiind Cel ce de bunăvoie a stat în locul tău pe cruce și a primit mânia lui Dumnezeu în locul tău; mânia pe care tu o meriți.
Ce mai astepți? Nu-ți pune în joc mântuirea veșnică! Viața ta, spune Biblia, este un abur. S-a dus! Și nu ai cum să știi care va fi ultima ta clipă. Scriptura spune să îl cauți pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Să Îl chemi câtă vreme este aproape. Spune să te lași de calea ta cea rea și de gândurile tale nelegiuite, să te întorci la Domnul care va avea milă de tine. Acesta este Dumnezeul nostru. El îi iartă pe cei ce vin la El, încrezându-se doar în Fiul Său. Dumnezeu nu găsește plăcere în moartea păcătosului. Ci El dorește ca tu să te întorci de la păcatele tale și să trăiești.
Ai o invitație personală din partea Domnului Isus Hristos Însuși. El spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28-29) Nu doar odihnă pentru sufletul tău, dar și toate păcatele tale vor fi iertate, iar puterea păcatului frântă. Și dacă este cineva în Hristos este o nouă creație. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile au devenit noi.
Isus Hristos este singura ta speranță. El este singura cale. Și totuși, prea mulți oameni se încred în propria neprihănire, sau prea mulți refuză să se întoarcă de la păcat ca să-L urmeze pe Hristos. Alege astăzi cui vrei să slujești. Și vei găsi un Stăpân prețios pe care să Îl asculți doar în Domnul Isus Hristos. Toți ceilalți stăpâni te vor înrobi în mizeria păcatului. Dar în Hristos vei găsi viața.
Acest video este bazat pe o variantă puțin diferită a tractatului: „Cum te-ai simți dacă toate gândurile tale ar fi difuzate pe postul național de televiziune?”
https://illbehonest.com/romana/cum-ar-fi-daca-viata-gandurilor-tale-s-ar-transmite-in-direct
///////////////////////////////////////////////
Alege viața sau pofta, Hristos sau păcatul sexual
de Craig Mussulman
Păcatul sexual a fost o problemă în toate generațiile, dar fără-ndoială că generația noastră are de-a face cu el și are acces la el mai mult decât orice altă generație din istorie. Acest păcat este un păcat oribil. Îl întristează pe Duhul Sfânt, aduce o vină insuportabilă, mânjește conștiințele oamenilor, ascunde fața glorioasă a lui Dumnezeu și osândește sufletele celor care sunt robiți de el.
https://illbehonest.com/romana/alege-viata-sau-pofta-hristos-sau-pacatul-sexual
///////////////////////////////////////
Isus Hristos, Marele Nostru Preot- de Tim Conway of Grace Community Church
Isus Hristos a luat natura umană asupra Lui pentru totdeauna. Ca să fie Mare Preot pentru totdeauna. Ca să mijlocească pentru noi pentru totdeauna.
––––––-
În Evrei 1, El a FĂCUT – “după ce A FĂCUT curățarea păcatelor, A ȘEZUT”. Preoții din Vechiul Testament nu aveau voie să se așeze în timp ce erau în slujbă. Ei nu aveau scaune în Templu. Nu aveau scaune în Cortul Întâlnirii. De ce? Pentru că lucrarea lor nu se termina niciodată. Dar ceea ce spune autorul epistolei către Evrei este că Hristos S-a dat pe Sine și S-A AȘEZAT. Gata! S-a terminat! Lucrarea este completă! Și ea nu se schimbă. El este același pentru totdeauna. Victoriosul Preot Rege. Lucrarea Lui este încheiată.
Un singur păcat, și Adam și Eva au căzut. Un singur păcat a distrus omenirea. Un singur păcat te va duce în iad. Un singur păcat neiertat. Isus Hristos a venit cu un legământ superior, care este garantat prin sângele Său. Și vedeți, aceasta nu este o promisiune făcută între noi și Dumnezeu. Ci este o promisiune făcută între Tatăl și Fiul. Unde Fiul spune: “Eu voi muri pentru ei. Îmi voi vărsa sângele pentru a dezlănțui puterea Duhului lui Dumnezeu în viețile lor, și pentru ca ei să poată fi iertați de păcatele pe care le-au comis împotriva lui Dumnezeu.” Și Hristos spune: “Voi veni, voi fi purtătorul păcatelor lor, voi fi Preotul lor, voi fi jertfa lor. Voi câștiga pentru ei răscumpărarea. Le voi cumpăra viața veșnică. Voi fi zdrobit sub mânia lui Dumnezeu. Voi bea paharul pedepsei pe care ei merită să îl bea. Voi luat totul asupra Mea, Mă voi supune Legii și voi ține acea Lege în locul lor, pentru ca ei să poată fi fără vină când păcatul lor va fi pus în contul Meu și Eu voi suferi sub osânda lui, iar dreapta Mea ținere a Legii va fi dată lor, ca ei sa poată fi socotiți drepți înaintea sălii de judecată a lui Dumnezeu.”
Asta s-a întâmplat. Și Isus a spus: “Mă voi da pe Mine Însumi. Tu Mi-ai pregătit un trup. Și Eu trebuie să devin om. Și deși sunt egal cu Dumnezeu, nu socotesc aceasta ca un lucru de apucat să fiu socotit egal cu El.” Ci S-a dezbrăcat de slava Sa și S-a coborât. S-a coborât ca rob și S-a coborât ca om. Și Și-a dat întreaga viață și a dus acea ascultare până la cruce. Și Dumnezeu L-a zdrobit acolo.
Și astfel El este acum un Mare Preot care a făcut o lucrare. Iar noi ne odihnim. Și ne putem odihni. Pentru că acest legământ spune că prin credința în El… putem spune “Doamne, mă încred în Time. Tu ai ținut Legea pentru mine. Și ai plătit ceea ce păcatele mele meritau. Iar eu mă încred în Tine că Tu îmi vei da Duhul Tău, Tu mă vei transforma, Tu imi vei da o inimă nouă.” Toată încrederea mea este în El și în ceea ce a făcut sângele Său.
El este un ajutor pentru cei ce sunt ispitiți, și El este victorios; El poate ajuta, El Și-a dat viața. El are ajutor pentru păcătos. Oricât de ticălos ai fi, oricât de murdar ai fi, sau oricât de grave păcate ai comis, atât de multe încât nici nu le mai poți număra, și ele toate apasă greu pe umerii tăi, și te vor arunca în fundul iadului, dar lucrarea pe care a făcut-o acest Mare Preot este că a făcut ispășire; asta înseamnă îndepărtare totală a mâniei. Întreaga mânie este ștearsă. Asta înseamnă iertarea. Totul. Toate păcatele tale – trecute, prezente, viitoare – sunt iertate în întregime.
S-a făcut ispășire. Dar El a trebuit să devină om. Dar devenind om, această preoție nu se mai schimbă niciodată. Gândiți-vă la aceasta: El Își va purta umanintatea PENTRU TOTDEAUNA. El salvează pe deplin pe aceia care vin la Dumnezeu prin El, pentru că El, ca om și ca Mare Preot victorios, fiind făcut în orice privință ca și noi, rămâne așa pentru totdeauna. El a luat natura umană asupra Lui PENTRU TOTDEAUNA. Ca să fie Mare Preot PENTRU TOTDEAUNA. Ca să mijlocească pentru noi PENTRU TOTDEAUNA.
https://illbehonest.com/romana/isus-hristos-marele-nostru-preot-tim-conway
//////////////////////////////////
Isus Hristos este totul,de Jesse Barrington
of Grace Life Church of Dallas
Dacă am totul, mai puțin pe Isus, nu am nimic. Iar dacă nu am nimic decât pe Isus, am totul.
Preaiubiților, ar trebui să dorim ca fiecare creștin să experimenteze dragostea copleșitoare a lui Isus Hristos. Pavel spune că dragostea lui Hristos l-a constrâns.
Viața, pentru Pavel, este Hristos. Iar moartea este un câștig, pentru că înseamnă a avea și mai mult din Hristos.
Noi Îl cunoaștem pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în mod experiențial. Îl experimentăm. Îl iubim și primim cu bucurie tot ceea ce El vrea să facă.
Doamne, vrei Tu să ne umpli cu dragostea lui Hristos? Fă ca întreaga biserică să experimenteze o revărsare mai bogată a dragostei lui Hristos în Hristos Isus, așa încât noi, împreună, templul Duhului Sfânt, să experimentăm dragostea lui Dumnezeu.
Acest Hristos al Scripturii – nu cel care este o născocire a imaginației oamenilor – El a pretins că nu a avut păcat. A pretins că putea să ierte păcatele. A pretins că era singura cale spre Dumnezeu. A pretins că era Dumnezeu. A pretins că a venit să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. A pretins că era Mântuitorul lumii. Și vă spun un lucru, El a pretins devotament din partea oamenilor.
Doar Hristos te poate face liber în ziua judecății, dacă tu Îl faci pe El Paștele tău. Vedeți, nu contează cât de mult timp ai fost în robie și mizerie. Și tu poți fi liber chiar acum – în acest moment, în această zi – dacă aplici acest sânge.
Fiecare creștin trebuie să se uite în urmă cu o mulțumire de negrăit față de providența lui Dumnezeu. Nimic – absolut nimic – nici măcar un fir de păr; nimic nu ți se poate întâmpla. Nimic nu ți se poate „întâmpla”. Nimic nu ți se poate întâmpla.
Te iubesc. Doamne, Îți mulțumesc că răzbunarea atotputernică a căzut asupra Ta. Mulțumesc că m-ai răscumpărat. Mulțumesc pentru toată bunătatea. M-ai cumpărat cu un preț.
https://illbehonest.com/romana/isus-hristos-este-totul
////////////////////////////////////////
Cumparat cu sangele scump al lui Hristos
de Bob Jennings
Ia viaţa mea, corpul meu, mainile mele, picioarele mele, buzele mele, tot ce am, ca o jertfă vie pentru Tine. Vom fi judecaţi pentru lucrurile pe care le-am făcut în corpul nostru, fiecare gând care l-am avut fiecare cuvant pe care l-am rostit, fiecare pas pe care l-am facut, fiecare bănuţ pe care l-am cheltuit, fiecare dumicat pe care l-am luat. Corpul este specificat aici. Deci, indemnul pentru noi este: sa glorificam pe Dumnezeu în noi, chiar si în corpurile noastre.
Acum a treia şi prima frază. „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ: ..” Aici avem o motivaţia extrem de puternica. „Ati fost cumpăraţi cu un preţ, Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupurile voastre”. „Aţi fost cumpăraţi cu un preţ”. Observaţi aceasta, Pavel pune această motivaţie în faţa noastră. Nu e lege, e iubire. Aţi fost cumpăraţi cu un preţ si, având în vedere ceea ce Domnul a făcut pentru voi, proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupurile voastre. Aceasta dragoste atat de minunata, divina im cere sa-i dau viata mea, sufletul meu, tot ce am. El spune „un pret”, aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Ce este acest preţ? Petru il defineste in felul urmator. El spune: „aţi fost răscumpăraţi nu cu lucruri pieritoare, cu argint şi aur.” Ele par atât de valoroase, par atât de preţioase, par atât de nepieritoare. Dar totusi, spune el, „nu cu lucruri pieritoare ca argintul şi aurul”, în cele din urmă, ele sunt trecatoare. În cele din urmă, acestea sunt nimic în comparaţie cu ceea ce el menţionează în fraza următoare. El spune, „ci cu sângele scump al lui Hristos.” Sângele scump al lui Hristos.
În august, l-am trimis Zachary, cel de-al doilea fiu al nostru, la colegiu, aproximativ două ore distanţă de casa pentru a deveni un inginer mecanic. Zach a fost cu noi timp de douăzeci de ani, în casa noastra el a fost cu noi timp de douăzeci de ani, l-am trimis la scoala, şi am ştiut ceea ce voi simti. M-am întors în cameră, toata mobila lui a luat-o cu el, iar camera lui a ramas goala. Singurul lucru care a rămas a fost o oglinda pe perete cu cu un verset din Scriptura pe care Zach l-a scris pe acea oglinda. Şi am inceput sa plang. Daca aceasta este ceea ce un tata simte pe pamant, ce a fost oare ce a simtit Tatăl Ceresc cand L-a trimis pe Fiul Său? Zach a fost cu mine timp de douăzeci de ani, dar Fiul lui Dumnezeu a fost cu Tatăl pentru eternitate. Şi, din fericire, intre mine si Zach nu au existat aproape nici un fel de probleme. Am avut o relatie deosebita de prietenie cu fiul meu drag, dar asta e nimic în comparaţie cu relatia dintre Tatăl Ceresc şi Fiul Său. Intre Ei exista o comuniune perfecta, o dragoste perfecta.. Isus spune: „fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii.” L-am trimis pe fiul meu pentru a obţine o diplomă în inginerie mecanică.
Atunci când Tatăl din ceruri L-a trimis pe Fiul Său, L-a trimis să fie făcut păcat. A fost foarte real. Foarte real. Aceasta nu a fost nici o piesă de teatru. A fost foarte real ceea ce s-a întâmplat. Vorbim despre preţ si despre ceea ce Domnul Isus a facut dar cu greu ne putem imagina ceea ce a insemnat pentru EL: Cel nemuritor sa moara, cel infinit sa devina finit. El,care susţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, iar acum este tinut in bratele mamei Sale? El a fost atât de mare incat cerurile nu puteau sa-L cuprindă şi acum, sta inghesuit in pantecele mamei sale? Dumnezeul luminii, în întuneric, în pântecele mamei !? Cel care a construit cerurile, munceste acum in atelierul unui tâmplar?!
Răbdarea pe care Domnul a exercitat-o timp de treizeci de ani, Ştiind ca El este Mântuitorul lumii Si cu toate acestea, nu spune aproape nimic timp de treizeci de ani. Asteptand, asteptand si iar asteptand până la momentul stabilit de Tatăl pentru a-Si deschide gura sa spuna: „Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Şi apoi au început: suferinţele, ruşinea, respingerea, neglijarea şi apoi batjocură, scuipatul, pălmuirea, cuiele, suliţa, spinii, murind ca un aparent eşec, părăsit de Tatăl Ceresc, fiind făcut păcat, pentru noi.
Nu avem nici o idee prin ce a trecut Domnul nostru. Preţul care a fost plătit. Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Uitati-va la acest cuvint acum, „ai fost cumpărat”. Uneori Scriptura il descrie în termeni de justificare, pentru ca, in trecut, am fost condamnat, dar acum sunt impacat cu Dumnezeu. Uneori se vorbeşte în termeni de iertare, pentru ca o dată am fost în datorii, dar acum, datoria este anulata. Uneori se vorbeşte în termeni de adoptare, pentru ca o dată am fost straini, dar acum suntem fii ai lui Dumnezeu. Uneori, în termeni de reconciliere, pentru ca o dată am fost duşmani, dar acum suntem prieteni. Uneori, în termeni de răscumpărare, pentru ca o dată am fost sclavi dar acum suntem liberi. Dar aici termenul este „cumparat”. Da, atât de simplu nu-i asa? Toată lumea ştie ce înseamnă cuvântul „cumparat” . Isus a plătit totul. El a plătit datoria pentru păcatul nostru Îmi place acest termen simplu, „aţi fost cumpăraţi cu un preţ.” Faptele Apostolilor capitolul 20 spune: „pastoriti Biserica Domnului, pe care a cumparat-o cu insusi sangele Sau” Ati fost răscumpăraţi, nu cu lucruri pieritoare, ci cu sângele scump al lui Hristos. Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile; caci ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam.
Ai fost cumparat. A fost si corpul tau cumpărat? Cu siguranţă. Romani capitolul opt spune: „suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru.” Domnul a cumparat sufletele noastre, El a cumpărat trupurile noastre, EL a cumparat TOT. Isus a plătit TOTUL. Berbecul că a fost pus în locul lui Isaac. Mielul de Paste a fost ucis pentru Israel, nu pentru Egipt. Eu vă spun, dacă nu ajungi să vezi că Domnul Isus a murit pentru tine, in mod special, nu vei putea găsi confortul si siguranta pe care le-ai putea avea. Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. El ne-a iubit. El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege, si sa-Si curete un norod care sa fie al Lui
https://illbehonest.com/romana/cumparat-cu-sangele-scump-al-lui-hristos-bob-jennings
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Meditează La Hristos Indiferent De Cost
de Tim Conway
of Grace Community Church
Fraţii mei, trebuie să ajungem în starea în care să-L păstrăm pe Hristos în inimile noastre, în minţile noastre, înaintea noastră, în orice vreme. Trebuie să vă întrebaţi: „Ce lucruri vin în viaţa mea care mă împiedică să fac asta?” Trebuie să luaţi în considerare perioade special dedicate. Ştiţi ce? Nu aveţi rezultatele unui Charles Simeon sau Jonathan Edwards sau Charles Thomas dacă nu faceţi ce au făcut ei. Şi anume să meditaţi [la Cuvântul lui Dumnezeu]. Trăim vremuri în care meditaţia este aproape imposibilă. Avem atât de multe jucării. Atât de mult zgomot. Atât de multe lucruri ce ne distrag atenţia. De exemplu, câţi dintre noi cei de faţă nu avem un telefon mobil în buzunar?
Erau timpuri în care Jonathan Edwards mergea cu calul în pădure să mediteze la Hristos şi nu-i suna niciun telefon. Nu priviţi ca pe ceva bun faptul că aveţi un telefon mobil şi că puteţi fi contactaţi în orice moment. Şi că indiferent când sunteţi apelaţi, răspundeţi. Ar trebui să existe perioade în vieţile voastre când ţineţi chestia aia [telefonul] închisă. Trebuie să fie un timp în vieţile voastre… Fraţii mei, haideţi să ne uităm împreună la o săptămână din vieţile voastre. Cât de mult timp petreceţi… Câţi dintre voi puneţi deoparte o oră în care să spuneţi: „Am să fac o plimbare şi voi încerca să meditez asupra primelor 4 versete din Evrei. Şi am de gând să le rumeg bine. Şi vreau să încep să pun întrebări. Şi mai vreau să pot compara diferite versete în mintea mea. Şi vreau să mă gândesc la Hristos. Şi la Persoana Lui. Şi vreau să mă gândesc la ce înseamnă toate astea.” Fraţii mei, când ajungeţi plini de acea bucurie de nedescris, plină de slavă generată de slava lui Hristos. De aici vine sănătatea, nu-i aşa? Bucuria Domnului este… ce anume? Este tăria noastră. Să nu-mi spuneţi că oamenii care ajung… nici să nu mai poată vorbi din cauza slavei pline de bucurie a lui Hristos, iar apoi singurele cuvinte pe care poate le mai pot spune, printre lacrimi, cu inima profund marcată de adevărul şi de realitatea Persoanei lui Hristos, şi când tot ce mai pot spune este: „Glorie, Glorie.” Astfel de oameni… nu se duc apoi şi încep să permită păcatului şi poverilor să se agaţe de ei. Sau nu se duc şi au nevoie ca alţii să le spună să fie supuşi celor din conducere, sau să participe la întâlniri, sau să aducă roade în vieţile lor. Sau să fie atenţi ca să nu cadă. Oamenii nu se mai întorc înapoi după ce l-au experimentat astfel pe Hristos. Dar,… Ascultaţi aici, această carte Evrei spune foarte clar că veţi putea trăi aşa şi veţi putea câştiga cursa prin lucrurile pe care le faceţi. Asta e realitatea. Duceţi-vă până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. [Fil.2:12] Fraţii mei, oamenii cad din această cursă tot timpul. Cad din cursă tot timpul. Voi să nu cădeţi. Avem puternice încurajări să ne ţinem tari, fraţii mei.
Trebuie să vă dedicaţi umplerii minţii, inimii, credinţei şi cunoştinţei voastre… cu Hristos. Asta trebuie să fie o prioritate. Dacă aveţi timp să vă jucaţi jocuri video şi să staţi pe calculator şi să intraţi pe Facebook şi să scrieţi e-mailuri şi să trimiteţi sms-uri şi să vă uitaţi sau să citiţi despre orice lucru imaginabil… Fraţii mei, sunt poveri. Amintiţi-vă ce înseamnă povara. Poate spuneţi: „Dar mă uit la predici.” Fraţii mei, o predică pe Internet poate deveni o povară dacă nu vă faceţi timp pentru a fi singuri cu Hristos, meditând la slava Lui. Fără ca cineva să vă spună mură-n gură totul în permanenţă. Trebuie să staţi în Cuvânt pentru voi înşivă. Trebuie să vă rugaţi şi să umblaţi cu Hristos pentru voi înşivă. Nu să fiţi mereu hrăniţi cu linguriţa. Asta nu se pune. Sau spuneţi: „Păi, m-am uitat la 3 predici de Paul Washer aseară.” Fraţii mei, astea nu pot înlocui acest lucru [meditaţia]. Aceşti oameni au aflat slava stând singuri cu Hristos. Meditând la Cuvânt. Da, aceste lucruri pot fi bune, dar ele pot deveni o povară. Sau spuneţi, „Dar am prieteni şi vreau să comunic cu ei. ” Poate deveni o povară. Trebuie să faceţi sacrificii pentru a putea vedea slava lui Hristos. Iar asta şi numai asta aduce vindecare, fraţii mei. Nu există niciun alt mecanism de vindecare în viaţa de creştin, decât Hristos. A avea parte de intimitate, de slavă, de a apuca şi a fi apucat… de a fi aruncat la pământ şi umplut de bucurie. Nu există niciun înlocuitor pentru astea. Fraţilor, aceasta este esenţa acestei cărţi a Evreilor. O puternică încurajare. Să păstrăm până la capăt. Şi este numai El. Doar El, nădejdea noastră… Spune că Isus Hristos este nădejdea noastră. 1 Timotei 1:1 El este nădejdea. Nu avem nicio nădejde despărţiţi de El. Şi trebuie să o păstraţi până la capăt. A păstra până la capăt nu înseamnă a-i da drumul în schimbul acestor lucruri şi poveri din vieţile voastre, care se agaţă atât de uşor încât nu e nevoie decât să nu faceţi niciun efort ca imediat să vă îndepărtaţi de la cale. Este o luptă, fraţii mei! Doamne, ajută-ne!
https://illbehonest.com/romana/mediteaza-la-hristos-indiferent-de-cost-tim-conway
///////////////////////////////////////
ADN-ul creația a lui Dumnezeu
de Teodosie Paraschiv
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne,
toate cu înțelepciune le-ai făcut!
(Psalmi 103, 25)
ADN-ul conține matrița vieții și este, de departe, cel mai mare mecanism de stocare a informației cunoscut în univers. Codul și modelul programul unui așa sistem incredibil indică un Creator exttrem de inteligent.
În contrast, teoria evoluționistă a lui Darwin este de origine satanică. Darwin a fost instruit direct de Lucifer ca să promoveze această teorie prin care oamenii să fie îndepărtați de credința în Dumnezeu. Deși i se spune până astăzi teorie, vedem cu toții că aceasta este tratată ca o dogmă incontestabilă a religiei numită scientism.
Scientismul este convingerea religioasă că știința ne poate transforma în zei, că ne oferă o lume mai bună, că am putea sfida moartea. La urma urmei, scientismul este o formă de satanism.
Numele lui Dumnezeu este înscris în ADN-ul nostru, sub forma legăturilor sulfurice. Există 4 acizi nucleici care formează lanțul ADN: adenina, guanina, citozina și timina. Legătura sulfurică apare în următorul mod: la fiecare 10 acizi este o legătură, la fiecare 5 acizi o legătură, la fiecare 6 acizi o legătură și din nou la fiecare 5 acizi o legătură. Secvența este 10, 5, 6, 5.
Care este semnificația acestor cifre? Pentru cei mai mulți niciuna, dar pentru cine cunoaște limba ebraică și un pic de matematică, aceste numere revelează numele lui Dumnezeu Y – H – W – H. Tatăl nostru ceresc este în ADN-ul nostru. Numele lui Dumnezeu (YHWH) este înscris în ADN-ul nostru.
Ca un artist care își pune semnătură în partea de jos a lucrării sale, Dumnezeu ne spune: „Eu te-am făcut”. Dumnezeu și-a pus numele în fiecare celulă din corpul nostru.
Ceea ce urmărește Lucifer și demonii săi prin încercarea de-ai injecta pe oameni cu ARNm este ștergerea numelui lui Dumnezeu din ADN-ul nostru și înlocuirea acestui nume cu semnul Fiarei.
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2023/06/02/adn-ul-creatia-a-lui-dumnezeu/
//////////////////////////////////
Venirea Domnului, de E. A. Bremicker
Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Această nădejde este Domnul Isus Însuşi care va veni pentru a ne lua la Sine.
Astăzi nu se pune problema dacă într-adevăr cunoaştem adevărul despre venirea Domnului, ci dacă acest adevăr are o influenţă practică asupra vieţii noastre zilnice. Se observă în viaţa noastră că suntem robi care îşi aşteaptă stăpânul? Avem acest adevăr, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu l-am abandonat deseori în practică.
Un exemplu pozitiv avem în tesaloniceni. Când Pavel le-a scris prima sa epistolă, ei erau tineri în credinţă. Totuşi, apostolul a putut da o frumoasă mărturie despre ei. Când a fost la ei, apostolul le-a vorbit despre venirea Domnului Isus. Chiar dacă încă nu ştiau că Domnul va veni pentru a-i lua pe ai Săi la Sine înainte de sosirea Sa în slavă, totuşi ei erau pătrunşi de adevărul venirii Domnului. Ca urmare, ei Îl aşteptau zilnic. Poziţia lor în stare de aşteptare a fost observată de lume. În fiecare capitol al primei sale epistole adresată lor, apostolul Pavel vorbeşte despre venirea Domnului şi de fiecare dată o pune în legătură cu un alt gând.
- Venirea Domnului ca standard de viaţă
Pavel a putut da despre tesaloniceni frumoasa mărturie că aceştia s-au întors de la idoli la Dumnezeu pentru a sluji unui Dumnezeu viu şi adevărat şi pentru a aştepta din ceruri pe Fiul Său (1. Tesaloniceni 1:9,10 ). Viaţa lor se afla pe această temelie: în primul rând Îi slujeau lui Dumnezeu, iar în al doilea rând Îl aşteptau pe Domnul Isus. Ambele trebuie să se găsească şi la noi. Dumnezeu aşteaptă slujba noastră.
Dumnezeu doreşte să stăm la dispoziţia Lui. Dar El doreşte în acelaşi timp să-L aşteptăm pe Domnul Isus. Acestea două trebuie să fie în echilibru. Dacă subliniem prea mult slujba, există pericolul să ne simţim ca acasă în lume şi să ne mistuim în slujba noastră. Cât de repede vom pierde atunci caracterul nostru de străini! Dacă subliniem prea mult venirea Domnului, există pericolul de a deveni leneşi şi de a neglija slujba pentru Dumnezeul nostru.
Nădejdea venirii Domnului este deci o caracteristică importantă a umblării noastre. Ea nu este o cunoştinţă teoretică, ci influenţează gândirea şi acţiunea noastră.
- Venirea Domnului ca răsplată
În capitolul 2, apostolul Pavel vorbeşte despre propria sa slujbă. La final revine la subiectul despre venirea Domnului şi aminteşte răsplata în legătură cu aceasta. El spune: „Pentru că cine ne este speranţă, sau bucurie, sau cunună a laudei? Nu sunteţi chiar voi, înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa?“ (1. Tesaloniceni 2:19 ).
Domnul Isus va reveni. Promisiunea Sa personală la sfârşitul Apocalipsei are valabilitate şi pentru noi: „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum va fi fapta lui.“ Dacă Domnul vine pentru noi pentru a ne lua la Sine, atunci acesta va fi un act al harului. Venirea Sa cu noi pe acest pământ stă în legătură cu responsabilitatea noastră. La scaunul de judecată al lui Hristos va fi împărţită răsplata care va fi apoi vizibilă la venirea Sa cu noi. Ne poate atunci spune: „Bine, rob bun; pentru că ai fost credincios în foarte puţin, primeşte autoritate peste zece cetăţi“ (Luca 19:17 )? Chiar dacă răsplata nu trebuie să fie singurul motiv al fidelităţii în slujba pentru Domnul, totuşi gândul acesta trebuie să ne dea imboldul pentru o trăire în fidelitate pentru El.
- Venirea Domnului ca imbold pentru sfinţirea practică
Şi la sfârşitul capitolului 3, apostolul Pavel revine la subiectul despre venirea Domnului. El scrie: „Iar pe voi, Domnul să vă facă să sporiţi şi să prisosiţi în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, … ca să vă întărească inimile, ca să fie fără vină în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi“ (Tesaloniceni 3:12,13). Umblarea credinciosului ar trebui să fie caracterizată pe de o parte de iubire, iar pe de altă parte de sfinţenie. Aici nu este vorba despre poziţia noastră ca „sfinţi în Hristos“, ci despre o înaintare în sfinţirea practică. „După cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea“ (1. Petru 1:15 ).
Gândul referitor la descoperirea în curând a Domnului Isus pe acest pământ pentru judecata asupra oamenilor nelegiuiţi ar trebui să fie un imbold pentru o trăire practică în sfinţenie. Această sfinţenie este dăruire deplină faţă de El şi totodată o îndepărtare de tot ce este rău. Când vom apărea cu Domnul Isus pe acest pământ, se va vedea clar că nu avem nimic comun cu oamenii nelegiuiţi. Noi Îi aparţinem Domnului. Se vede această despărţire deja astăzi?
- Venirea Domnului ca îmbărbătare şi mângâiere
Cel mai cunoscut text despre venirea Domnului îl găsim în capitolul 4: „Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer… şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“ (1. Tesaloniceni 4:16,17 ).
Oare nu este acest verset tocmai pentru a ne îmbărbăta şi mângâia? Domnul Isus Însuşi va reveni pentru a ne lua la Sine. El le-a promis ucenicilor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc; şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:2,3 ). El Se bucură să fim la El, iar noi ne putem bucura că Îl vom vedea aşa cum este.
Tesalonicenilor li s-au spus aceste cuvinte, pentru că erau îngrijoraţi şi neliniştiţi cu privire la cei adormiţi din mijlocul lor. Ei nu-şi puteau explica cum ar putea avea aceştia parte de împărăţia viitoare. De aceea Pavel le-a dat aici învăţătură. Ei puteau fi deplin liniştiţi cu privire la cei adormiţi, pentru că aceştia nu vor fi deloc dezavantajaţi. Ei vor fi răpiţi la venirea Domnului Isus împreună cu cei vii.
Această nădejde vie o avem şi noi. Chiar dacă suntem întristaţi de plecarea acasă a fraţilor noştri, totuşi putem fi siguri că vor fi înviaţi la venirea Domnului. Nu poate exista în această privinţă nicio îndoială. Vom fi răpiţi împreună cu ei, în întâmpinarea Domnului. Ce va fi pentru noi a-L vedea pentru prima dată pe Acela care ne-a iubit şi S-a dat pentru noi! Vom lăsa în urma noastră acest pământ cu toate necazurile şi suferinţele pentru a fi pentru totdeauna cu Domnul nostru. Putem înţelege de ce spunea apostolul Pavel: „Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte“?
- Venirea Domnului ca judecată
Gândul venirii Domnului este pentru credincioşi o îmbărbătare, dar venirea Sa pentru cei care n-au crezut este foarte gravă. Apostolul Pavel vorbeşte despre aceasta în capitolul 5: „Voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului aşa vine, ca un hoţ în noapte. Când spun: «Pace şi siguranţă!», atunci deodată vine pieirea peste ei… şi nicidecum nu vor scăpa“ (1. Tesaloniceni 5:2,3 ).
Venirea Domnului pe acest pământ va însemna pentru o creştinătate decăzută o judecată groaznică. Este o judecată din care nu există mijloc de scăpare. Ziua Domnului este ziua judecăţii. El va veni ca un hoţ noaptea, adică pe neaşteptate şi cu urmări groaznice. Nu există scăpare. Cine vrea să fie în siguranţă de această judecată trebuie să se refugieze acum la Domnul Isus. El singur este Cel „care ne scapă de mânia care vine“ (1. Tesaloniceni 1:10 ).
Cum aşteptăm noi ziua Domnului? Înseamnă această zi pentru cineva care citeşte aceste rânduri judecată şi mânie? Atunci îţi amintesc că zarurile referitoare la mântuire sau judecată cad acum. Părinţii tăi credincioşi nu-ţi vor fi de folos. Ceea ce contează este posedarea mântuirii minunate, pe care Domnul Isus vrea să ţi-o dea.
Iar noi, cei care L-am primit pe Domnul Isus, Îl aşteptăm zilnic? Să ne îmbărbătăm prin exemplul tesalonicenilor şi să lăsăm ca viaţa noastră să fie caracterizată de aşteptarea vie a Domnului şi Mântuitorului nostru!
„Ferice de robii aceia pe care, venind, stăpânul îi va găsi veghind“ (Luca 12:37 )!
„Fericit este robul acela pe care, venind, stăpânul lui îl va găsi făcând aşa“ (Luca 12:43 )!
https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/venirea-domnului/
//////////////////////////////////////
Ionel Alexa si…SUPERBA CONFESIUNE A UNEI DOAMNE:Prof.Univ. Dr Doc.ZOE DUMITRESCU BUSULENGA
Cine a avut privilegiul sa o aiba profesoara de literatura universala , la facultate spun despre ea: Era IMENSA!
Si cinste ei ca a urcat, pe verticala, spre Sus. S-a calugarit.Si apoi a plecat….
(Maica Benedicta de la Varatec)
„Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.
…Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.
..Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.
….Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.
…Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta…
..Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.
..Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi – D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi – totul este faramitat – mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers – ne diseminam, ne risipim.
…Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?
…De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau – nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum „cuviinta”, cuvantul acesta, a disparut din dictionar.
…Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. „Trupul este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.
…Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.
..Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba. …Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie. „
sursa:Ion Aluneanu
https://www.facebook.com/ionel.alexa.94/?show_switched_toast=0&show_invite_to_follow=0&show_switched_tooltip=0&show_podcast_settings=0&show_community_review_changes=0&show_community_rollback=0&show_follower_visibility_disclosure=0
////////
/////////////////////////////////////////////////////////
Sfinții Închisorilor
La 13 august 1914 se năștea Arhimandrit Arsenie Papacioc.
”Închinaţi‑vă, rugaţi‑vă, pocăiţi‑vă!
Să încercăm cu orice chip să ne rugăm unul pentru altul!
Să ne biruim pe noi înșine! Este o luptă interioară foarte mare: să nu vorbești de rău și să iubești! Da, este posibil!
Niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori nu te foloseşti, ori îl foloseşti, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi…”
”Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură, suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră.
Și vă întreb și eu pe Dvs.: cum trăiţi aceste fapte (ale noastre)? Eu am făcut 14 ani de închisoare la Aiud, în condiţii de exterminare, şi ştiu ce a fost, ştiu şi pentru ce a fost. Vă întreb eu acum: ce mi‑aţi făcut în tot acest timp? Aţi fost credincioşi, aţi mărturisit pe unde v‑aţi găsit?…”
„Rămâne, în concluzie, un lucru: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“ Să aveţi o lucrare şi o poziţie mântuitoare. Indiferent ce eşti, furnică dacă eşti, ai o răspundere. Dar eşti om! Ai o conştiinţă.”
https://www.facebook.com/sfintiidininchisori
////////////////////////////////////////////////////////////////
”Marea Resetare”, respinsă de americani. Sondajul arată că suveranitatea națională este superioară globalismului
Majoritatea americanilor care au auzit de „Marea Resetare”, concept susținut de Formul Econonomic Mondial pentru a promova un nou globalism și controlul tehnocrat al comportamentului uman, se opune obiectivelor sale, scrie ActiveNews.ro .
Un sondaj realizat de Rasmussen Reporters și The Heartland Institute relevă faptul că 53% dintre americani se opun Marii Resetări, comparativ cu 42% care susțin obiectivele sale. 4% spun că nu sunt siguri.
În timp ce votanții din statele-swing sunt mai predispuși să se opună agendei Great Reset, este evidentă și diferența dintre democrați și republicani în acest caz. Astfel, 72% dintre democrați sprijină inițiativa FEM și a globaliștilor, în frunte cu Joe Biden, in timp ce 76% dintre republicani o resping.
Potrivit sondajului, „americanii înțeleg că suveranitatea națională este superioară globalismului”. Mai mult, conform datelor, americanii sunt precauți în privința mișcării anticapitaliste Great Reset a Forumului Economic Mondial. Cel puțin în mod aparent, americanii sunt conștienți de faptul că globalismul nu reprezintă răspunsul la problemele politicii SUA ”.
Great Reset este o mișcare concepută de fondatorul Forumului Economic Mondial Klaus Schwab, prin care se dorește folosirea crizei coronavirusului pentru a reorganiza lumea și a avansa tehnologiile de supraveghere pentru a urmări și controla comportamentul uman.
Schwab a publicat recent o carte numită „COVID-19: Marea Resetare” în care arată că, în pofida pandemiei care nu reprezintă o „amenințare existențială”, ea ar trebui exploatată pentru a reordona complet lumea și a introduce o distopie tehnocratică transumanistă.
Mass-media maninstream precum New York Times susține în continuare că „Marea Resetare” este o „teorie a conspirației”, deși lideri mondiali or promovează pe față. Președintele proiectat Joe Biden este unul dintre marii promotori ai Marii Resetări. El și-a însușit în campania sa electorală sloganul acestei mișcări, și anume „Build Back Better” (Să construim la loc mai bine).
https://www.newsnetcrestin.ro/marea-resetare-respinsa-de-americani-sondajul-arata-ca-suveranitatea-nationala-este-superioara-globalismului/
https://www.newsnetcrestin.ro/noua-ordine-mondiala-si-controlul-total-cu-florin-antonie/
/////////////////////////////////////
Te Va Costa Totul
de Steve Lawson of OnePassion
Trebuie sa cantaresti foarte bine tot ceea ce te va costa pentru a putea fi ucenic al lui Isus Hristos. Te va costa popularitate, te va costa uneori cariera, te va costa o viaţă uşoară va trebui să te disciplinezi, va trebui sa-ti tii sub control propriul corp, va trebui să spui „NU” ispitei, va trebui să spui „NU” acestei lumi, va trebui să te separi de mulţime, va trebui să fii dispus să stai singur pentru Hristos, va trebui să fii dispus să-ti schimbi stilul de viata şi să iesi din multime si chiar dacă nimeni nu ar veni după Isus Hristos, sa fi dispus sa stai langa EL, chiar dacă ai fi singura persoana din lume care-L urmeaza pe Isus Hristos.
Acesta se numeste factorul COST. Va trebui sa suferi persecutie pentru Cristos si, dati-mi voie sa va spun, persecutia va veni Ar putea sa te coste chiar si viata. EL nu vine pentru amuzament. El nu vine ca să fie prietenos. El vine să domine. El vine sa macelareasca. El este Regele regilor şi Domnul domnilor iar la sfârşitul acestui veac, El va cobori din cer calare pe un cal alb şi hainele Lui sunt stropite cu sânge. Cu sângele duşmanilor Săi, şi EL vine înapoi ca sa cucereasca si sa condamne.
Ai mare nevoie sa inchei pace cu acest Rege care vine sau vei fi supus unei condamnari vesnice. iar Isus Hristos este cel care a stabilit termenii armistitiului. Ai nevoie sa ajungi la o intelegere cu EL in afara curtii de judecata. Nu ti-ai dori sa mergi in acea ultima zi aflandu-te in conflict cu Cristos Pentru că El va fi nemilos în executarea Justiţiei Lui, dar EL vă oferă milă, astăzi. El va fi de acord cu termenii de capitulare. El va fi de acord cu termenii de pace, dar acestia sunt termeni Lui de pace, nu ai nostri, iar termenii Lui de pace sunt urmatorii: „Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.” „Si oricine nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” Şi dacă nu accepti asta, Mă vei întâlni la Judecata Finala iar Dumnezeu va fi proslavit prin distrugerea ta.
EL te preseaza sa iei o decizie. EL nu poate fi ignorat. Nu mai poti pretinde ca n-ai auzit Trebuie sa-I dai un raspuns. Versetul 33, „Astfel,” – in concluzie, „Nici unul dintre voi nu poate fi ucenicul Meu” El ne spune nici unul dintre voi nu poate fi un adevărat creştin, nici unul dintre voi poate fi în Împărăţia Mea, Nici unul dintre voi nu poate fi în relaţie corectă cu mine sau Tatăl Meu, nici unul dintre voi nu poate fi ucenicul Meu „daca nu se leapada de TOT ce are.”
Ce spune Domnul nostru? EL nu da deloc inapoi. EL ridica standardul acestui angajament cu fiecare afirmatie pe care o face in pasajul de mai sus. Ei bine, El nu spune că va trebui să-ti cumperi locul în Împărăţia Cerurilor pentru ca nici unul dintre noi nu are destul aur sau argint pentru a elimina vreodată pata de păcat ce a spurcat sufletul nostru interior. Ce spune EL de fapt? „Cine nu se leapada de TOT ce are.”
Ei bine, acest lucru trebuie luat în context cu alte texte din Scriptură şi va rog sa-mi dati voie sa trec direct la concluzie: Trebuie să schimbi dreptul de proprietate a tot ceea ce esti şi a tot ceea ce ai cu TOT ceea ce EL este. Asta e ceea ce spune EL. Viata ta nu mai este viaţa ta, este viaţa Lui acum. Timpul tau nu mai este timpul tau, este timpul Lui acum. Posesiunile tale nu mai sunt posesiunile tale, ele sunt acum posesiunile Lui. Viitorul tau nu mai este viitorul tău, este viitorul Său acum. Comoara ta nu mai este comoara ta, este comoara Lui acum. Şi ai transferat in acest fel tot ceea ce esti şi tot ceea ce ai pentru tot ceea ce EL este. Asta inseamna a satisface termenii lui de pace. Cu toate acestea, pacea nu este cumparata cu bani ci este cumparata prin cedarea vietii tale lui Cristos.
Aceasta este ceea ce se numeste credinţă mântuitoare. Si vine in momentul in care ai incetat sa mai crezi ca te poti mantui prin eforturi proprii si iti pui deplin increderea nu in ceea ce faci sau in ceea ce esti ci in ceea ce EL este Aceasta este sufletul tău veşnic. Aceasta este singura viata pe care o vei trăi vreodată. Are de-a face cu singura eternitate pe care o vei avea vreodată. Şi astfel El spune, „Sarea este bună, dar dacă a devenit fără gust, ceea ce dă dovada că nu a fost sare adevarata niciodată, in ce fel si-ar putea oare recapata gustul Iar raspunsul este: „In nici un fel”.
Versetul 35 spune ca nu este folositoare nici pentru pamant nici pentru gunoi Nu este folositoare nimanui, nici lui Dumnezeu, nici lui Hristos, nici Imparatiei. Esti in plus si tii locul altuia ocupat. Au fost si alte persoane care au incercat se inroleze. Esti inutil chiar si pentru pamant. Nu meriti nici macar sa fii aruncat in toaletă, spiritual vorbind. Pentru că nu ai ajuns la locul de renunţare totală a vieţii tale pentru a declara loialitate totala lui Hristos. Nu ai intrat încă sub domnia lui Hristos şi nu ti-ai luat crucea ca sa-L urmezi pe EL. Şi apoi El spune, „cine are urechi de auzit, să audă. ”
Ai nevoie sa dai cea mai mare atenţie la ceea ce Dumnezeu a spus prin Fiul Său. Căci Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său la această conferinţă şi Dumnezeu ne-a adus pe fiecare dintre noi in acest loc. Nici unul dintre noi este aici din intamplare ci este bunătatea şi mila lui Dumnezeu care te-a adus în acest loc unde ai auzit de Isaia 53.
Ai auzit, probabil, de suferinţa Mântuitorului, Domnul Iisus Hristos, care pe cruce a devenit păcat pentru noi. La cruce, El a murit fata de sine ca să trăiască pentru noi şi ca sa poata purta păcatele şi fărădelegile noastre, cumpărand astfel mântuirea noastră. Şi nu există mântuire în nici un alt nume, pentru că nu există alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. Isus a spus, „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl, decat prin Mine. ” Si EL te cheama astazi zicand: „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi primi. Luaţi jugul Meu asupra voastră. Şi învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara. ” –
Aşa este! Vei avea greutatea păcatului ridicata de pe tine si vei avea acum jugul lui Hristos peste tine şi EL trage impreuna cu tine, dar va fi nevoie sa-I predai Lui intreaga ta viata. Trebuie sa ne cercetam inimile astazi. Am ajuns la acest loc de angajament total în viaţa mea? Mi-am dat oare viaţa in stăpânirea Celui ce a murit pe cruce pentru mine.
Vreau să ştii că porţile paradisului au fost larg deschise pentru tine. Poarta cea strâmtă este deschisă şi dacă vei face un pas cu credinţă şi intri prin aceasta poarta îngustă, şi iti dedici viata Lui, in ciuda cuvintelor Sale extrem de dure EL spune de asemenea: „Cel ce vine la Mine cu niciun chip nu-l voi izgoni afară.” El te cheamă astăzi, să vii la El, sa pasesti prin credinţă şi să vii la El Iar dacă vii la El, Nu te juca. Trebuie să te predai lui Hristos in intregime.
https://illbehonest.com/romana/te-va-costa-totul-steve-lawson
////////////////////////////
Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate
de David Upton
Mă numesc David, am 44 de ani, şi aceasta este mărturia mea cum Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate. Spun aceste lucruri din dragoste, nu din ură. Spun aceste lucruri ca unul care a trecut pe acolo, care ştie cum e, ştie cum e să trăieşti în homosexualitate, ştie cât de fără speranţă e. Desigur că tu te poţi bucura de viaţa ta, de anumite aspecte ale vieţii tale, te poţi bucura de aspecte sexuale ale ei, de alcool şi de toate celelalte lucruri, dar nu este deloc o bucurie permanentă. În cele din urmă trece, iar tu trebuie să faci mai mult, să cauţi mai mult. Aşa că vă rog, căutaţi adevărata dragoste, adevărata bucurie, adevărata împlinire care poate fi găsită doar în a fi împăcat cu Dumnezeu prin Hristos, prin lucrarea lui Hristos de pe cruce.
Aşa că spun aceste lucruri din dragoste, nu din ură. Spun aceste lucruri nu din judecată, nu judec pe cineva, Spun doar ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne va judeca. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu e cel care spune că toate aceste lucruri sunt greşite, eu doar spun oamenilor ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum ar fi trebuit să-mi spună cineva mie. Prietenul meu care a încercat să îmi spună, a încercat-o în cel mai frumos mod, într-un mod creştinesc; îmi spunea că trăiam un stil de viaţă contrar cu ceea ce voia Dumnezeu, nu doar în orientarea mea sexuală, ci în fiecare aspect. Prietenul meu ştia că nu eram cu adevărat creştin.
Aşa că spun aceste lucruri cu dragoste şi mă rog pentru sufletul tău, şi mă rog să primeşti aceste lucruri, şi să strigi la Domnul să te salveze, şi să te facă o făptură nouă pentru că El poate să salveze şi El te va salva.
Când am ajuns la adolescenţă, noi nu am mai mers atât de mult la biserică, părinţii mei au început să aibă probleme, iar în final au divorţat. Mai târziu mama mea s-a recăsătorit, iar după ce s-a recăsătorit am început din nou să mergem la biserică şi îmi amintesc că eram oarecum bucuros că mergeam iar la biserică, dar totul era superficial. Ascultam imnurile şi eram emoţional, iar pe atunci prietenii mei au început să iasă în faţă şi să facă mărturisiri de credinţă. Aşa că într-o dumninică am fost mişcat de sentimente şi de muzică şi de ceea ce făcuseră prietenii mei şi m-am dus în faţă şi am luat o decizie pentru Hristos. Nu chiar ştiam ce fac şi nici nu am înţeles ce se petrecea exact. Doar ştiam că ceva nu era bine. Toţi prietenii mei făcuseră acest lucru, aşa că m-am simţit obligat să fac şi eu la fel. Am ieşit în faţă şi m-am aşezat în primul rând, şi diaconul a venit şi mi-a spus că trebuie să îl accept pe Isus în inima mea şi mi-a cerut să repet o rugăciune. Am repetat rugăciunea şi îmi amintesc că mă gândeam, „Asta e tot?” Şi următorul lucru a fost că el m-a bătut uşor pe spate, m-a ridicat în faţa congregaţiei şi mi-a spus că sunt mântuit. Toţi m-au felicitat la ieşire şi am plecat toţi să luăm prânzul, dar eu eram la fel de pierdut pe cum intrasem. Două săptămâni mai târziu eram la fel de pierdut ca atunci când am fost botezat, pentru că niciodată n-am înţeles cu adevărat ce făceam, niciodată n-am înţeles doctrinele harului şi a milei.
Pentru un timp am trăit această viaţă creştină falsă, Aveam o mască de creştin pe care mi-o puneam şi pretindeam că sunt religios. Aveam probabil 16 ani şi încă de pe atunci dorinţele păcătoase creşteau înăuntrul meu. Îmi amintesc chiar cum, în biserică fiind, aveam gânduri păcătoase despre alţi oameni de acolo şi despre alţi tineri de vârsta mea, şi îmi aduc aminte cum îmi spuneam: “Ei, gândurile astea o să plece, o să-mi treacă.” Dar ele deveneau din ce în ce mai puternice pe măsură ce mă complăceam în ele. Şi uite-aşa, în acelaşi an, pe când încă aveam 16 ani, deci la vârsta de 16 ani, am ajuns să mă culc cu primul bărbat care mi-a ieşit în cale. Îmi amintesc că la început am fost foarte ruşinat şi foarte indignat de ceea ce făcusem, dar în acelaşi timp firea mea păcătoasă era satisfăcută de plăcerea păcatului în sine. Cu trecerea timpului m-am obişnuit tot mai mult cu ideea şi îmi amintesc că deja mi se părea natural, ceva normal, că doar faceam şi eu ceva.. Simţeam vinovăţie şi credeam că e din cauză că făceam ceva ce nu trebuia să fac la acea vârstă, dar de fapt venea din faptul că făceam ceva împotriva lui Dumnezeu, aşa a apărut vinovăţia în mine.
La scurt timp m-am angajat şi atunci am început cu adevărat să mă răzvrătesc împotriva părinţilor, în aproape orice mod posibil. Am început să consum droguri şi băuturi alcoolice, la care am fost expus la servici. Am vrut să încerc orice lucru posibil ca şi adolescent, să trăiesc la maxim şi să mă răzvrătesc cât pot împotriva părinţilor mei, fără să trebuiască să plec de acasă. În cele din urmă părinţii m-au dat afară din casă, am avut o ceartă puternică în urma căreia am plecat de acasă. După aceea am încercat să mă las de droguri, căci îmi era foarte greu să mă descurc de unul singur aşa că am încercat să mă las de droguri şi mi-am spus „ia să mă angajez eu în marină”, ăsta fusese un vis de-al meu, să mă angajez în marina militară, căci voisem dintotdeauna să mă fac marinar.
Am plecat pe vapor, iar imediat cum am fost la o mai mare distanţă de părinţi, a fost ca şi cum aş fi pus paie pe foc, păcatul meu a prins aripi. Aveam un salar, nu aveam părinţi cărora să le dau socoteală, eram responsabil doar faţă de „Unchiul Sam” [guvernul american] iar în California am fost expus la tot felul de păcate. Şi nu a durat mult până am dat de probleme din cauza acelor păcate. Toate păcatele mele, băutura, drogurile, sexul m-au adus într-o stare atât de rea încât am ajuns la spital. În spital mi-au făcut mai multe teste, iar unul dintre ele a fost pentru droguri. Şi au descoperit astfel tot trecutul meu legat de abuzul de droguri. Cam în acelaşi timp a ieşit la iveală şi înclinarea mea sexuală, iar în marina militară era interzis să fii homosexual. În doar câteva luni, toate visele mele de a face carieră în marină s-au spulberat. Şi nu-mi mai rămăsese decât să-i urmez pe prietenii mei homosexuali, ei erau canadieni ce locuiseră în state dar acum se întorceau în Canada. Deci m-am dus cu ei şi i-am lăsat pe părinţii mei, nu le-am spus unde mă duc, doar am plecat şi dus am fost.
Timp de doi ani am locuit în Canada dar nu le-am spus alor mei unde sunt. Nu i-am contactat deloc, din punctul lor de vedere puteam să fiu mort deja. Şi-mi amintesc că erau momente când deveneam foarte deprimat şi mă întrebam, “Oare viaţa nu înseamnă decât să bei, să te droghezi şi păcatul ăsta? Odată eram la o petrecere şi toţi erau înăuntru, bând şi făcând tot felul de lucruri. Eu eram afară pe balcon, şi eram atât de sătul de viaţă şi de toate, şi atât de dezgustat de mine însumi încât m-am gândit să mă sinucid şi mi-am spus, „aş putea să sar de pe balcon” iar 22 de etaje mai jos, sau 23, voi fi mort şi voi scăpa de toate. Aşa că am decis să o fac şi eram deja foarte hotărât, căci simţeam că sunt sătul, sătul de toţi şi de toate. Aşa că m-am ridicat pe margine şi eram gata să sar, dar chiar înainte să ridic piciorul ca să sar, îmi amintesc cum nişte gânduri au apărut de nicăieri, iar unul din ele era „Întodeauna există speranţă la Dumnezeu” şi trebuia să-L găsesc pe Dumnezeu ca să pot găsi acea speranţă. Iar apoi următorul gând care mi-a venit în minte a fost că nu puteam face asta pentru că era ceva rău, şi că era un păcat să iau o viaţă, inclusiv propria mea viaţă. Iar ultimul gând pe care mi-l amintesc a fost că nu puteam să aduc ruşine părinţilor mei în acest fel. Am început să plâng şi mai mult şi m-am îndepărtat de margine fugind de la acea petrecere, iar pe majoritatea oamenilor acelora nu i-am mai văzut niciodată. Am continuat totuşi să-mi trăiesc viaţa bând şi consumând alcool, nu m-am curăţit cu adevărat. Am încercat, dar nu a mers. În cele din urmă am plecat din Canada şi m-am întors acasă; am fost prins lucrând ilegal în Canada şi am fost trimis înapoi în Texas. Îmi amintesc când m-am întors în Texas, la început totul a fost bine, eram bucuros să fiu din nou cu familia mea, dar apoi am început să mă simt vinovat pentru stilul de meu de viaţă în mijlocul lor şi pentru că beam şi făceam toate celelalte lucruri. Mi-am dorit cu disperare să plec din nou de la ei, aşa că partenerul meu de la acel moment urma să se transfere, şi mi-a spus, „Hai în California.” Şi am folosit ocazia asta ca să fug, să plec de la ei, gândindu-mă că asta mă va face să mă simt mai bine, că îmi voi putea trăi viaţa aşa cum doream. Aşa că am plecat în California. Acolo în California lucrurile nu au mers mai bine, pentru că eram tot aceeaşi persoană care am fost dintotdeauna. Doar cu ceva mai mulţi bani acum, pentru că aveam o slujbă bunicică. Făceam tot felul de lucruri pe care nu le făcusem înainte, am continuat să decad în păcatul meu şi să fac şi mai multe lucruri regretabile. Îmi amintesc că mă gândeam, „Dacă aş putea încerca doar aceste câteva lucruri, aş fi fericit.” Credeam că ele m-ar face fericit, că aş fi împlinit, că aş fi împăcat. şi chiar dacă niciodată nu am fost împăcat cu cine eram cu adevărat, totdeauna a fost o parte din mine care undeva adânc în interior, ştiam că nu eram bine, totuşi voiam să continui aşa, era ceea ce devenisem. Am continuat să mă droghez şi să beau, şi aşa am ajuns foarte bolnav, m-am lăsat să mă deshidratez puternic şi am sfârşit petrecându-mi Anul Nou în spital cu the IV drip, fiind rehidratat şi nu am realizat, dar la acel moment aveam pneumonie, iar eu am părăsit spitalul şi eram foarte bolnav. Faptul că am fost hidratat m-a ajutat să mă simt mai bine un timp, dar în cele din urmă pneumonia m-a prins puternic şi am sfârşit înapoi în spital, şi îmi amintesc cum partenerul meu m-a dus la spital şi următorul lucru pe care îl ştiu este următoarea zi, când doctoriţa a intrat şi a vorbit cu mine şi mi-a spus că aveam cel mai grav caz de pneumonie dublă pe care-l văzuse vreodată şi că eram puternic deshidratat şi că dacă nu aş fi fost adus atunci, aş fi murit. Şi-mi amintesc că eram mulţumitor lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp mă gândeam, „sunt atât de tânăr şi n-am făcut încă atâtea lucruri, nu m-am bucurat de atâtea păcate.” Aşa că stând acolo în spital în zilele de recuperare care au urmat, eram recunoscător lui Dumnezeu, am spus mulţumesc, dar nu chiar într-un mod sincer. Eram recunoscător că aveam o nouă şansă de a merge şi păcătui împotriva lui Dumnezeu, împotriva lui Hristos. Deci în timp ce eram în spital, mi-am planificat ce urma să fac prima dată, cum îmi voi împlini poftele desfrânate. Şi desigur, de îndată ce am putut, asta am şi făcut. Am ieşit şi am trăit pentru poftă. Am trăit pentru băutură, pentru droguri. La scurt timp eram din nou în acea stare deprimată. Cam pe atunci am început să merg la un fel de acţiune politică, şi acolo era un prieten care era creştin şi el m-a întrebat dacă eram şi eu creştin şi i-am zis „da, sunt creştin. De când aveam 16 ani.” Şi el m-a întrebat care era povestea convertirii mele, iar eu cred că i-am zis exact aşa: „Ce e aceea?” Realmente nu aveam nicio idee despre ce vorbea, şi el mi-a spus că aceea e istorisirea a cum te-a salvat Dumnezeu. Aşa că i-am povestit cum am mers în faţă în biserică. El a părut mai degrabă neimpresionat şi nu părea să fi crezut, aşa că a continuat să îmi pună încă câteva întrebări, iar când a simţit că sunt puţin iritat, a încetat, nu înainte de a-mi spune că el chiar crede că eu nu sunt creştin. Îmi ştia stilul de viaţă, ştia că eram homosexual, şi încerca să îmi arate cu blândeţe că nu puteam trăi aşa şi totuşi să fiu un copil al lui Dumnezeu. Eu n-am priceput asta, ochii mei erau orbiţi de diavolul. Trăiam în nelegiuire şi înăbuşeam adevărul cum zice acolo [Romani 1:18]. Am început să ascult emisiunea radio găzduită de Todd Friel. Îmi amintesc gândindu-mă în timp ce îi ascultam vorbind… el spunea ceva despre oamenii care nu sunt de acord cu Biblia, că ei au o părere proastă despre Scriptură. Asta m-a făcut să mă gândesc: păi, chiar nu am o părere înaltă despre Scriptură, iau doar ce vreau să cred din ea. Voiam să cred că eram un copil al lui Dumnezeu, dar trăiam un mod de viaţă complet contrar cu ceea ce cerea El. Făcusem aproape fiecare păcat posibil. Furasem, minţisem, probabil spuneam 50 de minciuni în fiecare zi şi niciodată nu mă deranja. Mă drogam, pofteam, curveam, făceam toate aceste lucruri care erau contrare cu ceea ce trebuia să fie un creştin adevărat. Am început să fiu mai atent la emisiune şi la ceea ce învăţa el, şi comparam ce credeam eu a fi adevărat cu ceea ce spunea Biblia. Am început să citesc Biblia. Şi am descoperit că nimic din ce credeam nu se potrivea cu ce spunea Biblia înafară de faptul că Isus Hristos a murit pe cruce. Ăsta era singurul lucru care se potrivea cu ce credeam. Am realizat că aveam un Dumnezeu aici în minte pentru care trăiam, un Dumnezeu care era ok cu păcatele mele. Cum spune în 1 Corinteni 6 versetele 9 şi 10: Există o mulţime de păcate. Nu încerc să scot în evidenţă doar homosexualitatea. Fiecare păcat ne va separa de Dumnezeu. Fiecare păcat ne va osândi la o veşnicie întreagă în iad. Asta ne arată cât de sfânt este Dumnezeu. Uneori nouă ne este greu să înţelegem cât de sfânt este Dumnezeu. Ei bine, dacă întoarcem faţeta şi ne uităm la ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, dar privind din spate… veşnicia unui suflet care plăteşte pentru totdeauna în iad… Pedeapsa şi chinul vor plăti mânia lui Dumnezeu, vor plăti plata împotriva unui Dumnezeu Sfânt. Atât de sfânt este Dumnezeu. Este infinit de sfânt. Mai mult decât am putea înţelege vreodată. Doar neprihănirea lui Hristos ne va salva de la acea condamnare, doar asta ne va salva. Cam pe timpul acela, partenerul meu de la acel moment care ştia că mă consideram creştin, şi niciodată n-a avut probleme cu asta, dar când chiar am început să citesc Biblia şi să acord atenţie Scripturii şi să mă compar cu ce spunea Biblia… atunci a început să se simtă ameninţat de acest lucru. Realmente s-a împotrivit să studiez şi să citesc Biblia. De fapt la un moment dat a devenit abuziv verbal şi a început să mă facă în toate felurile şi să vorbească urât despre creştini şi despre Hristos. Îmi amintesc când vorbea de Hristos, că ceva din mine simţea durerea a cât de greşit era ce spunea. Ştiam că îl hulea pe Domnul care ne-a dat viaţă tuturor. Şi stăteam şi îmi notam cuvintele lui. Nu ştiam că Domnul avea să folosească acest lucru pentru a-mi deschide ochii la adevărul Cuvântului Său. Aşa că am continuat să studiez Cuvântul Lui şi să ascult acea emisiune radio. Am realizat că chiar trăiam pentru mine, nu pentru Dumnezeu. Nu fusesem niciodată un creştin cu adevărat. Cel puţin nu credeam să fi fost. Mă gândeam că poate trebuia să îmi rededic viaţa. Aşa că am început să mă rog Domnului să aibă milă şi să îmi arate adevărul cu privire la mine şi cum să trăiesc pentru El. Cam pe la acest moment totul s-a prăbuşit. Singurul lucru pozitiv era că Domnul îmi luase dorinţa de a bea. Nu mai beam cum făceam altădată. A îndepărtat din mine dorinţa pentru orice fel de droguri. Nu mă mai drogam deloc. Nici nu mai fumam marihuana, ceea ce era un lucru extraordinar şi văd acum că a fost harul lui Dumnezeu şi mila Lui că a făcut posibile aceste lucruri şi El mi-a făcut mintea limpede ca să pot gândi şi crede adevărurile Lui. Odată ce mi-a deschis ochii la adevărul Său, am început să mă adâncesc tot mai mult în Scriptură şi am înţeles că trebuia să plec de acolo. Că nu puteam creşte în credinţă cu niciun chip, în credinţa în Hristos care înmugurea în mine, dacă mai stăteam acolo, în acel mediu. Aşa că m-am mutat înapoi în Texas, cu sora şi mama mea. Am încercat să mă pocăiesc, să strig după milă şi am realizat că nu eram mântuit şi L-am implorat să mă salveze, dar doream să păstrez un singur păcat cu mine, doream să păstrez homosexualitatea cu mine. În mintea mea mă gândeam, „Păi.. o să găsesc un mod de a o justifica, o să găsesc un mod de a o face să fie în regulă, o să găsesc un mod de a face acest lucru în secret. Aşa că evident Domnul nu m-a salvat, şi am strigat aşa către Dumnezeu să mă salveze din Septembrie 2008 până în Decembrie 2008. M-am rugat să mă salveze, şi El nu m-a salvat. Am aici un verset care spune că El nu mă va salva până ce nu mă pocăiesc de toate păcatele mele. M-am dus la înmormântarea verişoarei mele în Amarillo, de unde sunt. Soţia verişorului meu murise, iar la înmormântarea ei ceruse să se predice evanghelia. Cu o seară înainte vizionasem o predică a lui Paul Washer numită „Mesaj Şocant Adresat Tinerilor” şi acolo Paul Washer vorbeşte despre faptul că problema nu e că mai păcătuim, ci că tot ce am făcut noi vreodată este păcat. Şi am realizat că asta era adevărat în viaţa mea. Tot ce am făcut eu vreodată era doar păcat. Niciodată nu fusesem convertit cu adevărat. Nu făcusem niciodată nimic bun. Poate am mai fost drăguţ câteodată, dar de fapt niciodată n-am făcut altceva decât să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Toată viaţa mea fusese un păcat împotriva lui Dumnezeu. Şi el spunea că Isus a murit pentru păcatele mele şi că a purtat păcatele mele pe cruce, şi îmi amintesc că am înţeles clar că păcatele mele L-au pus pe Hristos pe cruce. Eu eram responsabil pentru moartea Lui. El a purtat păcatele mele. Păcatele lui David. Atunci am început să înţeleg mai bine cine era Hristos. Ce însemna crucea şi ce a făcut El acolo pe cruce. Până atunci nu înţelesesem niciodată ce înseamnă cu adevărat pocăinţa, că e o întoarcere de la păcat, că e mai mult decât a spune că îţi pare rău. Deci până atunci ceea ce făcusem era să spun doar „îmi pare rău” şi să încerc să găsesc o cale de a-mi trăi felul meu de viaţă. Dar acum realizam că nu aveam nicio speranţă. Nu era nicio speranţă pentru mine fără Hristos, eram sortit să stau în acest stil de viaţă, să trăiesc în păcat şi apoi să merg la judecată, acolo în iad, unde meritam. Aşa că am strigat la Dumnezeu să mă salveze. Şi m-am dus la înmormântarea verişoarei mele şi ultimua dorinţă a ei a fost ca la înmormântarea ei să se predice evanghelia. Aşa că am stat acolo şi am ascultat evanghelia şi am auzit despre gloriile crucii şi ce a făcut Hristos. Şi un lucru mi-a venit în minte: chiar acum, puteam fi eu în sicriu şi dacă aş fi eu, chiar în acel moment aş fi în drum spre iad. Aş merge acolo unde merit pentru că tot ce am făcut vreodată a fost doar păcat. Aşa că am strigat către Domnul să mă ierte, să-mi dea timp să ajung acasă şi să mă pocăiesc cu faţa la pământ aşa cum El merită. În acea seară, când toţi plecaseră şi eram singur în camera mea, am îngenuncheat pe podea şi mi-am mărturisit fiecare păcat de care îmi puteam aminti. Mi-am mărturisit homosexualitatea şi toate păcatele mele împotriva lui Dumnezeu, toate care mi le aminteam, totul. Şi I-am cerut să mă ierte pentru ele şi să mă ajute. I-am cerut să mă ierte pentru păcatele ascunse, pentru cele pe care nici nu mi le puteam aminti atunci, pentru cele care erau păcate înaintea Lui şi nici nu ştiam de ele. L-am rugat frumos să mă ierte pentru cum am trăit, pentru că m-am răzvrătit împotriva Lui. Pentru că totdeauna ştiusem că există Dumnezeu şi că există Hristos, dar niciodată nu înţelesesem ce înseamnă să fii în El. Ce înseamnă să fii răscumpărat de El, să Îl iubeşti, să Îi slujeşti, să fii iertat, să fii regenerat. Aşa că în seara aceea m-am rugat şi L-am implorat să aibă milă, să mă ierte, să mă ajute. Nu ştiam cum o să mă ajute, nici nu mă gândeam de fapt că ar fi posibil. Sincer să fiu, nici nu credeam că mă putea ajuta. Nu auzisem niciodată de cineva care să fi fost salvat de homosexualitate. N-am auzit niciodată de cineva care să aibă nădejdea de a fi izbăvit de ea. Aşa că m-am rugat, „Doamne, o să mă arunc înainte cu credinţă în Tine.” Credinţă că, cumva, mă vei salva şi mă vei feri de a mai păcătui, că mă vei face să mă pot împotrivi ispitelor şi la orice va veni. M-am culcat în acea seară neştiind dacă sunt salvat sau nu, dar m-am trezit următoarea dimineaţă şi am simţit că lucrurile se schimbaseră. Nu mai simţeam vina, apăsarea vinei, apăsarea aceea de parcă ai fi sub o manta. Apăsarea de a trebui să iei o decizie… în lunile precedente fusese doar apăsare, vină şi convingere de păcat. Acum ştiu că aceea era convingere. Deci ştiam că ceva era diferit în mine dar încă o parte din mine nu credea că aş putea fi salvat de homosexualitate. Am continuat să mă îndoiesc de Domnul. Dar apoi am găsit versetul care spune „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis, “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5 Şi mă gândream: în sfârşit, m-am pocăit cu adevărat. Am înţeles ce însemna să te pocăieşti, nu ascunsesem nimic de El. Chiar dacă nimic nu Îi era ascuns Lui, nici măcar n-am încercat să fac asta, ci am adus totul înaintea Lui şi de aceea mă simţeam altfel în acea zi. De aceea m-am simţit altfel în zilele care au urmat, pentru că condamnarea, vina nu mai era. El o luase pentru că mă salvase. Şi din acea zi înainte, am simţit cu adevărat că dorinţele pentru acele lucruri pier, iar acum, aproape doi ani mai târziu, stau şi mă minunez. Un an şi jumătate mai târziu, mă gândesc, „Uau! Dumnezeu este bun!” Eu care nu credeam în El, am păşit în credinţă şi El a făcut ceea ce a spus că va face. M-a luat, mi-a luat acele dorinţe, m-a făcut o nouă făptură exact aşa cum spune Cuvântul Lui. El mi-a dat o înimă nouă cu dorinţe noi, iar eu Îi mulţumesc şi mă bucur pentru ce a făcut El pentru mine şi mă minunez de bunătatea şi mila Lui faţă de mine, de îndelunga Sa răbdare şi îngăduinţă. Mă simt obligat să spun acest verset. L-am mai citit. Evident, orice homosexual care a ascultat predici sau a citit Biblia, a descoperit acest verset deja, dar era o parte din el pe care niciodată nu o observasem înainte. Spune aşa: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici homosexualii nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Am ştiut acea parte, dar versetul 11 nu l-am ştiut niciodată, nu-l mai citisem niciodată, iar când l-am citit, m-am bucurat nespus în adevărul lui. „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Şi am realizat că asta era ceea ce se întâmplase cu mine. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, Am fost îndreptăţit de Hristos şi am fost făcut o făptură nouă. Am fost predestinat să fiu un slujitor al Său, să-L slujesc pe Dumnezeu. Aşa că acum mă bucur că mi-a dat această inimă nouă, această dorinţă nouă de a merge şi a-L sluji, de a face voia Lui şi de a trăi pentru El. Uneori sunt încă ispitit, dar ştiu că nu e nimic greşit în asta, a fi ispitit nu înseamnă a păcătui. Chiar şi Hristos a fost ispitit. Ştiu că mă pot întoarce spre Hristos când sunt ispitit. Acest lucru mă mângâie. De asemenea mă mângâie ce spune 1 Corinteni 10:13, Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Şi am văzut că acest lucru este adevărat oridecâte ori m-am odihnit în puterea lui Hristos pentru a învinge ispita; El m-a ajuat. De fiecare dată, în orice împrejurare, de orice păcat a fost vorba. Dar de fiecare dată când încerc să mă descurc pe propriile puteri, cad. Nu mi-e frică de ce aduce viitorul pentru că ştiu că am fost împăcat cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Fiul Său care a suferit şi a suportat mânia lui Dumnezeu pentru mine pe cruce. Ştiu că Isus Hristos m-a salvat de sub puterea păcatului şi El te poate salva şi pe tine. Şi nădăjduiesc că toţi cei care privesc acest video se vor întoarce de la stilul lor de viaţă, de la stilul lor păcătos de viaţă, oricare ar fi acela, şi vor fi împăcaţi cu Hristos, cu Dumnezeu. Aceasta se poate doar prin Hristos, pocăindu-te de păcatele tale, întorcându-te de la ele şi punându-ţi încrederea în Hristos. Aşa cum am făcut eu atunci când am păşit prin credinţă spre Hristos, El m-a luat şi îmi amintesc cât de imposibil mi se părea, dar El a făcut-o. Şi stau azi aici, o făptură nouă în Hristos, ştiind că El a plătit totul pentru mine la cruce şi mi-am găsit speranţa în El. Dacă nu eşti în Hristos, nu ai nicio speranţă, nu există nicio speranţă pentru tine. Aşa că mă rog să iei în considerare adevărurile pe care le-ai auzit în acest video. Te rog ia în considerare să te întorci la Hristos. Predă-te Lui. Vino la cruce şi lasă acolo toate păcatele tale. Nu înăbuşi adevărul în nelegiuire, cum spune Romani 1. Noi toţi facem acele lucruri. Şi eu am făcut la fel timp de mulţi ani, chiar dacă undeva în mine ştiam că era greşit. Acum uitându-mă în urmă îmi dau seama că a fost greşit şi asta e repulsia aceea pe care am simţit-o la început. Aşa că mă rog ca acest lucru să fie adevărat şi pentru tine, că vei fi iertat în Hristos. El a plătit pentru păcatele mele pe cruce. Păcatele mele trecute, prezente şi viitoare. Doar Hrisos poate face această lucrare pe cruce. Noi nu o putem face. Tu poţi fi eliberat din păcatul tău, poţi fi salvat cu adevărat, poţi fi cu adevărat eliberat din robia oricărui păcat care te trage în jos. Fie că e homosexualitate, băutură, droguri, adulter, pornografie, sau orice altceva, Hristos te poate elibera din toate acele lucruri. Asta a făcut El la cruce. Romani 4:25 spune că El a fost dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Aşa ajungem îndreptăţiţi, prin lucrarea lui Hristos de la cruce. Când cerul priveşte spre noi, când Dumnezeu Creatorul se uită la noi, El mă vede prin Hristos, prin sângele lui Hristos. El vede neprihănirea lui Hristos dăruită mie. Nu e nimic ce fac sau ce voi face. Doar Hristos mă salvează, doar El îmi poate da speranţă, doar El îmi poate aduce bucurie şi fericire adevărată în viata mea, şi nu mă refer la partea financiară. Ci mă refer la adevărata bucurie lăuntrică de a fi împăcat cu Dumnezeu, cu Hristos, de a fi robul Său. Doar prin Hristos am simţit acea condamnare şi vină luată. Fără Hristos nu este nicio speranţă. Dacă nu Îl ai pe Hristos şi nu eşti mântuit, tu înfrunţi mânia lui Dumnezeu, despre orice păcat ar fi vorba, homosexualitate, băutură, alcool, orice. Dacă ai păcătuit o singură dată, ceea ce toţi am făcut, eşti vinovat pentru încălcarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Aşa că singura speranţă pe care o ai e lucrarea de răscumpărare a lui Hristos de pe cruce. Deci te îndemn să strigi la Hristos, să strigi la Dumnezeu. Strigă la El să îţi deschidă ochii la adevărul care poate fi găsit în Hristos, la adevărurile Cuvântului Său. Doar El poate. Dumnezeul acestei lumi, care e Satan, te-a orbit să nu mai vezi adevărul şi doar când Dumnezeu te cheamă şi îţi dă jos solzii de pe ochi, atunci vei vedea adevărul care se găseşte în Cuvântul Său. Adevărul care se găseşte în Hristos şi în cruce. Iar dacă tu cauţi cu adevărat asta, strigă la Hristos. El poate să te salveze şi te va salva. Isus spune că noi trebuie să ne naştem din nou pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu suntem născuţi din nou, nu vom reuşi niciodată, nu-L vom vedea niciodată, nu vom fi eliberaţi din robia păcatului niciodată. Doar prin Hristos, prin regenerare, adică prin naşterea din nou, putem fi salvaţi. Vreau să vă dau un citat din John Newton. Spune: „Nu sunt ce trebuie să fiu. Nu sunt ce vreau să fiu. Nu sunt ce sper că voi fi într-o altă lume. Dar totuşi nu mai sunt ce am fost odată şi prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” Şi sunt un păcătos care nu merită nimic, salvat de sub mânia lui Dumnezeu de Isus Hristos, pe cruce. Şi îi mulţumesc Lui în fiecare zi pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, în împotrivirea mea. Îi mulţumesc în fiecare zi pentru că m-a chemat chiar dacă eu nu ascultam. Chiar când alergam în căile mele, El a continuat să mă cheme şi Îi mulţumesc că m-a salvat şi Îi mulţumesc pentru Hristos şi pentru ce a făcut El la cruce. Şi mă rog ca într-o zi, aceia din voi care mă ascultaţi şi care vă luptaţi cu orice fel de păcat care vă separă de Dumnezeu, să strigaţi către Domnul pentru pocăinţă şi iertare. Să vă pocăiţi şi să vă întoarceţi la Hristos cu adevărat. Dacă nu eşti mântuit, trebuie să îţi cercetezi viaţa şi să vezi că ai nevoie de Hristos şi că nu vei fi niciodată fericit fără El. Te botez în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.
https://illbehonest.com/romana/isus-hristos-m-a-salvat-din-27-de-ani-de-homosexualitate-david-upton
/////////////////////////////////
Eliberat de Pornografie – Marturia lui James
de James Jennings of I’ll Be Honest
Cand eram pierdut, vorbeam mereu despre faptul ca nu mai sunt dependent de pornografie, pentru ca acesta era de fapt dumnezeul meu. Dar acum, sa ştiu cat de pretios este Hristos, să ştiu că El a devenit păcat pentru mine şi ca EL a suferit pedeapsa lui Dumnezeu si ca Dumnezeu a sacrificat pe singurul Său Fiu pe cruce pentru pacatele mele, Aceast lucru este pur si simplu incredibil, e uimitor.
https://illbehonest.com/romana/eliberat-de-pornografie-marturia-lui-james-jennings
//////////////////////////////////////
Nu urmări eliberarea de pornografie, urmăreşte-L pe Hristos
de James Jennings of I’ll Be Honest
Salut, sunt James de la I’ll Be Honest. Am vrut să fac un video despre un e-mail pe care l-am primit de la cineva. Aceasta este o persoană care crede că a fost mântuită nu demult, şi era dependentă de pornografie. Sunt sigur că unii dintre voi priviţi acest video acum pentru că şi voi sunteţi dependenţi de păcatul sexual, de pornografie, şi vă ţine în robie. Şi sper ca citindu-vă acest e-mail, din nou problema să fie subliniată, că tu nu trebuie să urmăreşti eliberarea de pornografie. Tu nu te lupţi cu o dependenţă de pornografie, tu te lupţi cu o dependenţă de păcat. Şi pe măsură ce Îl cauţi pe Hristos, pe măsură ce te încrezi în El, vei găsi eliberare din dependenţa ta de păcat şi eliberare de păcatul sexual.
Eliberarea de păcatul sexual şi de orice fel de păcat nu vine prin a te uita la acel păcat şi a spune “Trebuie să-l biruiesc.” Ci vine din a găsi acel ceva care este mai frumos, şi acela e Hristos. Şi pe măsură ce-l vezi pe El, pe măsură ce Îl priveşti şi Îl vezi ca fiind mai bun, vei birui în mod natural.
Aşa că vreau să citesc acest e-mail rapid, el mi-a spus aşa: “James, este foarte amuzant. Citeam primul mesaj pe care mi l-ai trimis şi tot ce mi-ai spus a fost să mă uit la Hristos. A fost aşa de uluitor pentru mine la acel moment încât ţi-am scris înapoi cerându-ţi „paşi” şi „metode” pentru mântuire. Acum înţeleg tot ceea ce mi-ai spus.” El continuă spunând, “Ca un gând de încheiere vreau să împărtăşesc cu tine ceva la care am meditat zilele trecute şi care m-a făcut să râd. Am început această aventură pentru a fi liber de pornografie, iar acum, câteva luni mai târziu, nici nu-mi mai amintesc că acela a fost motivul pentru care am început. Acum tot ce-mi doresc şi tot ce îmi pasă este Hristos şi gloria Lui; asta e tot ce mă poate potoli; asta e tot ce urmăresc.”
Pot să-ţi spun că el a găsit speranţă. Acest e-mail arată un om care nu se mai preocupă… „Problema mea e pornografia, problema mea e pofta. Oh nu, sunt dependent de pornografie.” Nu, este o dependenţă de păcat. Şi singurul mod în care o persoană poate fi eliberată de sub puterea păcatului şi de sub mânia lui Dumnezeu, din a fi un copil al diavolului, din a fi un duşman al lui Dumnezeu, este prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ ca un om şi a trăit o viaţă perfectă fără păcat. Aşa cum spunea un frate: “Dumnezeul care nu putea fi cuprins de univers, Isus Hristos, care a pus temeliile pământului s-a îngesuit în pântecele unei mame.” S-a umilit pe Sine într-o asemenea măsură şi apoi s-a dus la cruce şi a suferit mânia lui Dumnezeu din plin. El a îndepărtat toate păcatele mele, nu în parte, ci pe de-a-ntregul, toate au fost pironite pe cruce şi nu le mai port eu. În Ioan 8:32 spune: “Veţi cunoaşte adevărul şi acest adevăr vă va face liberi.” Adevărul că pot fi mântuit, nu prin faptele făcute de mine în dreptate, ci potrivit cu mila lui Isus Hristos. Acest adevăr mă face liber. Acesta este singurul motiv pentru care nu mă întorc la niciun păcat, pentru că sunt satisfăcut cu Hristos. Văd că El a făcut totul. Vreau să spun, ce pot eu să fac decât să mă închin Lui, decât să trăiesc pentru El? Există zbateri? Există lupte împotriva păcatului? Sigur că da. Acesta este un adevărat război. Dar aşa cum spunea un frate: “Eşti eliberat prin dorinţa ta după Hristos pentru că dorinţa ta după Hristos este mai mare.” spune: “Şi dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.”
Nu este greu să fiu singur cu iubitul sufletului meu. Nu este greu să vreau să citesc scrisoarea de dragoste pe care El mi-a dat-o. Povara este atunci când păcătuiesc. Şi Biblia spune: “Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” – 1 Corinteni 10:12 Spune în 1 Ioan: “Copilaşilor, păziţi-vă de idoli.” Eu o spun aşa: “Păzeşte-te ca şi un copilaş şi atunci cu siguranţă te vei păzi de idoli.” Pentru că un copilaş se sprijină total pe tatăl său. El ştie asta, şi îşi vede insuficienţa. Dar el înţelege, suficienţa mea vine de la Dumnezeu.
Speranţa mea este justificarea în Hristos: că pot fi declarat drept înaintea lui Dumnezeu în ziua judecăţii doar prin Isus Hristos. Nu faptele mele, nu sentimentele mele, nu ceva experienţe, nimic din ce am făcut eu, ci doar ceea ce a făcut Hristos. Atâta timp cât urmăreşti eliberarea de pornografie, atâta timp cât crezi că problema ta este dependenţa de pornografie, nu vei găsi niciodată eliberare.
Cel mai grav lucru care se poate întâmpla este să găseşti eliberare, în timp ce cauţi eliberare de pornografie. Şi atunci, te baţi pe umăr şi te gândeşti că totul este bine. Totuşi, dacă nu eşti născut din nou, dacă nu-l iubeşti pe Hristos, dacă nu ai intimitate cu El, ai încă mânia lui Dumnezeu peste tine. Eşti încă un copil al diavolului şi duşmanul lui Dumnezeu. Deci problema ta nu este rezolvată.
Până nu vezi frumuseţea lui Dumnezeu, Tatăl care merge într-un magazin, se duce în spate, trece de toţi oamenii drăguţi şi religioşi şi de toată frumuseţea lumii şi El merge şi te cumpără, te ia pe tine, un nenorocit josnic şi murdar. O persoană dezgustătoare şi deformată. Şi El Îşi sacrifică Fiul şi te cumpără cu preţul Fiului Său. El te adoptă, nu mai eşti un copil al diavolului, ci un fiu al lui Dumnezeu. Hârtiile au fost semnate la Calvar şi ni se spune, “Cine este însetat, cine doreşte să vină să bea din apa vieţii fără plată.” – Apocalipsa 22:17
Fără plată. Atunci de ce încerci să mai plăteşti ceva? Încă încerci să spui, „Doamne, uite ce am făcut. Am şaizeci de zile de eliberare.” Ce? Cum poate fi Dumnezeu impresionat de cele şaizeci de zile de eliberare ale tale? Hristos a fost liber toată eternitatea. Aceasta este singura speranţă de mântuire. Aceasta este singura cale. Fac acest video din nou pentru a pleda pentru aceleaşi adevăruri care sunt deja disponibile într-o mulţime de alte videouri. Pentru că poate de data asta, în timp ce auzi aceste cuvinte, te vor lovi pentru prima dată. Doar Hristos mă poate mântui. Trebuie să merg la El.
Psalmul 62:8, “Încrede-te în El în orice vreme.” Varsă-ţi inima înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este un adăpost pentru noi. Hai să ne uităm la Psalmul 63. El spune, “Oh, Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut. Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine. Aşa Te privesc eu în Locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele Te vor lăuda.. Te voi binecuvânta… Gura mea Te laudă… Sufletul meu este lipit de Tine.” Vezi, când eşti împlinit în Hristos, nu ai nevoie să mergi să curveşti cu un idol.
Dacă eşti creştin, şi dacă eşti împlinit în căsnicia ta cu Hristos, nu vei avea nevoie să curveşti în inima ta cu vreun idol. Pentru că eşti împinit cu acea intimitate pe care o ai. Problema din Matei 7, când El se uită la cei care au făcut lucruri măreţe şi le spune “Niciodată nu v-am cunoscut”, ceea ce vrea să spună este: “Niciodată nu am avut intimitate cu voi.” “Plecaţi de la Mine voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!” Oh, ai avut capul mare, ai cunoscut adevărul. Ai ştiut adevărul, dar nu M-ai cunoscut pe Mine. Pleacă de la Mine, niciodată nu ai avut intimitate, nu a existat niciodată o viaţă de rugăciune, nu a fost niciodată o foame după Cuvântul lui Dumnezeu. Ce găsim în Tesaloniceni, El se întoarce cu răzbunare pentru cei care nu-L cunosc pe Domnul şi pentru cei care nu ascultă Evanghelia. Ioan 14:15, “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” Dragostea pentru Hristos produce o ascultare care nu este constrânsă: “Ei bine, trebuie să fac asta.” Ci: “Bineînţeles că trebuie să fac asta.” Dacă El a murit pentru mine, cum pot eu să nu-L slujesc, să nu-L cinstesc, să nu trăiesc doar pentru El, deplin.
Pavel spune în 1 Corinteni 2:2, “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” Aşa cum găsim şi aici: “Sufletul meu însetează după Tine.” După Tine Doamne, doar Tu mă poţi ajuta. Nu voi face nimic perfect, nu fac acest video în mod perfect, sunt aşa de neajutorat, mă leg de Hristos pentru mântuirea mea, pentru orice din viaţa mea. Trăieşti aşa? Crezi că asta este o nebunie?
Pentru că dacă asta crezi, „Oricine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” Cel care-şi dă seama că nu poate sta în picioare.. „Doamne, dacă Tu nu mă ajuţi, eu nu pot sta în picioare. Doamne, nu pot sta în picioare în ziua Judecăţii, decât dacă sunt îmbrăcat în frumuseţea dreptăţii Fiului Tău. Nu pot rezista poftei. Nu pot sta împotriva miilor de afişe şi reclame nelegiuite, şi împotriva tuturor pozelor pervertite sexual de pe Facebook, şi a tuturor lucrurilor de felul acesta. Doamne, nu pot sta împotriva acestor lucruri, decât dacă stau şi rămân în Fiul Tău. Decât dacă mă încred doar în El pentru a-mi da bucurie, împlinire şi mântuire.” Dacă îţi iei Biblia şi citeşti prin Psalmi, asta e tot ce vezi. „Tu ai iertat vina fărădelegilor mele.” „Sunt împlinit cu bunătatea casei Tale.” „El a transformat marea în pământ uscat şi ei au trecut prin apă cu piciorul.” Uită-te la Marea Roşie dinaintea ta, vei încerca să o traversezi de unul singur? Vei încerca să te ridici şi să desparţi apa prin propriile tale puteri? Renunţă.
Încrede-te în Hristos. El spune: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Îţi voi da odihnă. El spune: “Mâna Mea nu este prea scurtă ca să te salveze.” El spune: “Urechea Mea nu este prea tare ca să audă.” Vreau să spun, cine e mai rău, acel om din Norvegia care a ucis optsprezece copii acum câteva luni, sau tu, care stai sub predicarea Evangheliei, tu, care urmăreşti videourile de pe I’ll be Honest, dar care nu ai intimitate cu Hristos şi nu-L cunoşti? Cine? Cine este mai nelegiut? Ia ghici? Omul care a omorât optzeci de copii, şi tu, care ai toată cunoaşterea, tu şi el comiteţi acelaşi păcat. Cel mai mare păcat, păcatul care nu este iertat: respingerea lui Isus Hristos. Ioan 5:39 spune: “Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!”
Acel om din Norvegia, Dumnezeu îl va salva, dacă-şi părăseşte păcatul şi vine la Hristos. Iar tu, care eşti mai preocupat să fii eliberat de păcatul sexual, şi care ai toată cunoştinţa din lume, dacă-ţi vei părăsi păcatul tău cel mare al respingerii lui Hristos, El te va ierta deplin de orice. Mântuit în mod complet. Pace care întrecere orice pricepere.
Isaia 26:3: “Tu vei ţine în pace deplină pe cel care se sprijină pe Tine, căci se încrede în Tine.” Dumnezeul Bibliei este mântuirea mea. Hristos este speranţa mea. „Eu stau pe Hristos, Stânca mea, orice alt pământ este un nisip mişcător.” Atâta timp cât eşti pe nisip şi încerci să te scoţi singur afară, te vei afunda şi mai mult, dar când renunţi, când realizezi că nu poţi ieşi.. Nu pot ieşi, mă scufund, mă voi sufoca, sunt pe cale să mă sufoc, şi spui, “Salvează-mă Doamne.” El îţi va salva sufletul. Psalmul 34:6: “Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.” Nu era bogat, era sărac în duh. Era ruinat, şi a mers la cel care deţine lumile, care a creat totul, Cel care a venit ca om, care S-a smerit şi a murit în locul tău. Dacă te încrezi în El că îţi va lua păcatul, ai fi un nebun să cauţi eliberarea de pornografie, în loc să-l cauţi pe Hristos. Ca şi acel e-mail pe care l-am citit, tu poţi fi acela într-o clipă. Încrede-te în Hristos. Crede în Hristos. Şi îţi vei da seama.. „Am început prin a crede că am nevoie să fiu eliberat de pornografie, în schimb l-am găsit pe Hristos. Am primit mântuire; sunt născut din nou. Acum tot ce-mi doresc şi tot ce-mi pasă este Hristos şi gloria Lui. Şi doar El poate potoli toate dorinţele mele. Doar pe El îl caut.”
Gândeşte-te la aceste lucruri. Dacă acesta eşti tu, sper să găseşti speranţă în Hristos. Vreau asta, de aceea vă răspund la e-mailuri, acesta este motivul pentru care dau aceste mici răspunsuri celor care-mi scriu. Pentru că vreau să-L vedeţi pe Hristos. Nu este complicat. Treaba mea este destul de uşoară: deschide Biblia şi îndreaptă oamenii la Hristos. Nu e complicat. Indiferent ce este, Hristos te va mântui, Hristos te va împlini, Hristos este răspunsul. Oh, să locuiesc în Casa Domnului. Acesta este singurul lucru pe care-L caut şi trebuie să continui să Îl caut şi să păstrez aceste afecţiuni aprinse pentru El. Şi voi rezista până la sfârşit, doar prin Hristos. La revedere!
https://illbehonest.com/romana/nu-urmari-eliberarea-de-pornografie-urmareste-l-pe-hristos-james-jennings
/////////////////////////////////////////
Poporule, vrei armonie, corectitudine, prosperitate, vindecare, adevăr, dreptate, bunătate, iertare şi raiul veşnic, sau gheena ? După 40 de ani de rătăciri prin pustia comunismului, nici pământul nu te mai suportă încă 40 de ani prin iadul Pesedismului multilateral de globalist, care este- ca şi stalinismul şi nazismul- tot de sorginte satanică. Dacă nu crezi că Hristos a murit în locul tău, o să simţi pe propria piele chinul…Este spre binele tău să te împaci, să te împrieteneşti cu Dumnezeu, prin pocăintă, să te faci una cu răstignirea şi cu îngroparea Lui, pentru a deveni una cu învierea, înfierea, înălţarea, rodirea şi moştenirea Lui
2 Timotei 3,1-5: „Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu, avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia”.
Faptul ca traim vremurile din urma si Cuvantul lui Dumnezeu se implineste slova cu slova este evident pentru toti cei ancorati in Scripturi, intrucat putem observa cu ochiul liber, la o analiza succinta a evenimentelor care se petrec in jurul nostru, ca de la o generatie la alta standardul moral scade, lucruri la care nici nu puteam gandi anterior, fiind acceptate astazi cu usurinta si chiar legiferate.
Surpizele nu inceteaza sa apara pe domeniul legislativ in Europa, cat si in lume. Astfel, dupa casatoriile intre persoane de acelasi sex, pe scena din ce in ce mai dezinvolta legislativa apare nudismul. Desi exista inca multe tari in lume in care practicarea acestuia aduce dupa sine amenzi, al treilea oras ca marime al Germaniei, Munchen, a legalizat nudismul.
Rezidentii acestuia vor beneficia de sase spatii speciale pentru nudisti in timpul sezonului cald. Localnicii si turistii care doresc sa „se bucure” de soare goi pusca, pot face acest lucru fara sa fie amendati de acum inainte.
Singura conditie este sa renunte la haine in public doar in cele sase zone speciale desemnate de primaria Münchenului. Cele sase „Zone Urbane pentru Nudisti” sunt localizate in parcuri, oferind intimitate doritorilor, dar si acces usor, fiind foarte aproape de centrul orasului. Una dintre acestea este situata la doar zece minute de piata centrala a orasului.
Zonele au fost introduse dupa ce legislatia in ceea ce priveste nudismul in orasul bavarez au „expirat” anul trecut, ceea ce a facilitat introducerea noilor reglementari. Decizia luata de edilii din capitala Bavariei nu este o surpriza, germanii fiind recunoscuti in toata lumea ca mari amatori de nudism.
”In Germania faptul ca stai dezbracat in public nu este un motiv de rusinare pentru germani, parcul este numit Gradina Engleza din cauza pomilor de aici, nu ca o ironie la adresa britanicilor, un popor mai pudic.”, scrie in Forbes.
”De fiecare data cand vremea e potrivita pentru plaja, persoane de toate varstele si marimile ies in parc in costumul lui Adam. Este considerata drept o escapada perfecta, iar astmosfera este mereu relaxata. Aici se simte o tendinta puternica de a abandona presiunea orasului si de a te intoarce la natura”.
Intoarcerea la Dumnezeu, unica solutie de salvare a omenirii
Traim intr-o lume din ce in ce mai nesigura. Terorism, nedreptate, saracie, ura, boala, indiferenta, dusmanie, razboaie, homosexualitate, droguri, prostitutie, avorturi, egoism, intoleranta, consumerism, sete de putere, minciuna la rang de arta, colaps al valorilor morale si spirituale, negare a divinitatii… Sunt doar o parte dintre semnele care prevestesc apropierea Revenirii Mantuitorului.
Faptul ca traim vremurile din urma, se dovedeste a fi un adevar pe zi ce trece si mai cu seama, realitatea ca suntem prinsi in mijlocul unei mari lupte: cea dintre Hristos si Satana.
Vestea buna este ca in ciuda rautatii care inunda lumea, Evanghelia lui Isus Hristos continua salvarea pacatosilor. Da, e foarte rau in lume. Si va fi si mai rau. Dar Evanghelia va continua sa triumfe, iar Isus va reveni pe nori de slava si va scapa in cele din urma lumea de rautate.
Contextul contemporan devine din ce in ce mai dezolant si induce o stare de anxietate chiar si in randul celor mai credinciosi. Cei care se pregatesc pentru Imparatia lui Dumnezeu ajung sa-si puna din ce in ce mai des intrebarea: Oare cat va mai dura? Cat mai avem pana ce totul se va sfarsi si vom pasi intr-o lume noua?
Imi vin in minte cuvintele autorului Randy Alcorn care spunea: „Speranta este lumina de la capatul tunelului vietii. Aceasta nu numai ca face intunericul tunelului mai suportabil, dar iti umple inima de bucurie prin anticiparea lumii in care vom pasi intr-o zi. Nu doar o lume mai buna, ci o lume noua si perfecta. O lume plina de viata, vesnica, frumoasa, lipsita de durere si suferinta, de razboaie, o lume fara boli, fara accidente, fara tragedii. O lume fara dictatori si fara nebuni. O lume condusa de Singurul care este demn de guvernare.”
Intoarcerea la Dumnezeu, singura solutie
Atunci cand Domnul Isus Si-a inceput lucrarea publica, primele cuvinte pe care le-a predicat au fost: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” Nu exista nimic mai urgent si mai necesar decat pocainta, daca cineva vrea sa scape de mania lui Dumnezeu. Dumnezeu cheama fiecare fiinta umana sa se pocaiasca – nu e vorba de ceva optional. De ce ne cheama Dumnezeu? Pentru ca „Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.” 2 Petru.3:9
Adevarata pocainta implica intoarcerea la Dumnezeul cerurilor si al pamantului, la Cel care ne-a creat. Insa e necesar sa traim cu totii o pocainta adevarata, pentru ca oricum va veni ziua Adevarului, cand se vor da cartile pe fata si tot Universul va afla ce fel de pocainta am trait.
Este evident ca pocainta este indispensabila pentru o viata traita cu Dumnezeu. E posibil sa mergi la o biserica si sa observi ca nu sunt prea multi oameni pocaiti in jurul tau. Apoi mergi la o alta biserica si nu vezi oameni traind intr-un mod placut lui Dumnezeu. Ce faci in acest context? Iti vezi de viata ta cu Dumnezeu, fara sa te poticnesti de aceste lucruri, citesti permanent Biblia si faci eforturi sa o intelegi. Te increzi in Cel care ti-a promis viata vesnica si incerci din toata inima sa faci voia Sa.
In cine putem avea incredere?
Noi avem doar un singur Pastor, asa cum Isus a spus bisericii Sale: „Va fi o turma si un Pastor” (Ioan 10:16). Oricine altcineva in afara de Isus ne va parasi la un moment dat. Ne poate face rau, ne poate neglija, se poate supara pe noi. Orice om este la fel de imperfect cum suntem si noi. Deci, noi trebuie sa „ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea” (Evrei 12:1-2).
Ce putem face in acest context? Sa ne apropiem de Dumnezeu cu credinta, sa stam ancorati in Cuvantul Sau, sa ne pocaim cu adevarat, pentru ca El a fost, este si va ramane Stanca Veacurilor, scutul fiecaruia in orice vreme. Totodata El va duce la bun sfarsit lucrarea de eliberare inceputa in fiecare dintre noi, cu pretul atat de scump al sangelui Sau.
Sa ne rugam Domnului Hristos sa ne tina tari in credinta, caci Cuvantul Sau se implineste slova cu slova sub ochii nostri si avem nevoie de protectia Sa, prin Duhul Sau cel Sfant, ca sa rezistam pana la sfarsit.
Andrei Tarkovski: Nu cred într-o artă fără Dumnezeu
Pe 4 aprilie s-au împlinit 86 de ani de când Andrei Tarkovski se năştea la Zavrajie, în Rusia Sovietică, într-o lume absurdă, pregătindu-se să trăiască într-un timp absurd, căruia avea, prin creaţia lui, să-i modifice coordonatele.
„De ce există arta? Cine are nevoie de ea? Şi îi este ea necesară cuiva, cu adevărat? Nu numai artistul își pune toate aceste întrebări, ci şi cel care receptează arta sau, cum se spune acum, dezvăluind esenţa interdependenței în care, din nefericire, a intrat și arta, cu publicul său din secolul XX, cel care o <consumă>”… Iată gândul care l-a frământat pe Andrei Tarkovski toată existența lui. Pentru ce și pentru cine creează. „Sunt mulți cei care își pun aceste întrebări şi fiecare dintre cei implicaţi în artă, răspunde în propria sa manieră. După cum spunea Block: <poetul creează armonia din haos>… Puşkin a înzestrat poetul cu har de proroc… Fiecare artist se ghidează după propriile sale reguli, facultative pentru alţii. În orice caz, este extrem de clar că scopul oricărei arte, dacă ea nu este predestinată pentru <consumator>, ca o marfă pentru vânzare, este acela a-şi explica sieşi şi celor din jur, de ce trăieşte omul şi care este sensul existenţei sale, de a le explica oamenilor care este motivul apariţiei lor pe această planetă. Şi chiar dacă nu le explică, măcar le pune această problemă.”
În luna aprilie a anului 1932 Andrei Tarkovski, cineastul rus care avea să dea o nouă dimensiune relaţiei dintre artă şi religie, se năștea în oraşul Zavrajie, în familia lui Arseni Aleksandrovici, poet şi traducător, şi a Mariei Ivanovna Vişniakova, licenţiată a Institutului de Litere „Maxim Gorki”. Numai că veselia din căminul lor s-a risipit curând, iar când Andrei avea doar cinci ani, în 1937, tatăl lui a plecat… Fapt care i-a marcat copilăria și întreaga existență, totul punându-și puternic amprenta asupra personalităţii omului şi artistului de mai târziu. Astfel, va cunoaşte nefericirea de a trăi încă de mic fără tată. Hotărârea tatălui său de a o părăsi pe mama lui și a se căsători cu o altă femeie l-a făcut în acei ani pe Tarkovski să-și promită că el n-o să facă niciodată asta. Dar… viața a hotărât în locul lui și el avea să repete istoria divorțului. Însă, până atunci, viitorul regizor va cunoaşte greutăţile şi suferinţele provocate de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, când este nevoit să se refugieze din calea frontului împreună cu mama şi sora sa, Marina, şi să locuiască o vreme la bunica de la Iurieveţ, după ce au petrecut o perioadă complicată la Moscova.
O copilărie amputată
Tatăl, Arseni, va pleca pe front de unde se va întoarce cu piciorul amputat în urma rănilor suferite. Experienţa războiului se va reflecta în creaţia de mai târziu, „Copilăria lui Ivan”, film încărcat de amintirea şi tristeţea unei copilării amputate. O altă peliculă ce se subînscrie notei autobiografice va fi şi „Oglinda”, un poem închinat familiei şi trecerii ireversibile a timpului. „Vă mulţumesc pentru Oglinda”, îi scria o spectatoare din orașul Gorki, făcându-l, măcar pentru o clipă, să nu se mai îndoiască de sensul propriei arte: „Şi eu am avut o copilărie asemănătoare”, continua ea. „Dar nu înţeleg cum aţi aflat? Era acelaşi vânt şi aceeaşi furtună… Bunica îmi striga: „Galka, dă pisica afară!”… În cameră era întuneric… Şi la fel se stingea lampa cu petrol şi tot sufletul îmi era copleşit de aşteptarea mamei…Şi cât de minunată este în filmul dumneavoastră trezirea conştiinţei, gândurilor copilului!… Şi cât de exact este, Doamne… de fapt, noi chiar nu cunoaştem faţa mamelor noastre. Şi ce simplu. Ştiţi, în întunericul din sală, uitându-mă la acea bucată de pânză luminată de talentul dumneavoastră, pentru prima dată în viaţa mea am simţit că nu sunt singură…”
Și aceasta este doar una dintre nenumăratele scrisori pe care Andrei Tarkovski le-a primit după ce filmele sale s-au văzut în cinematografe. Chiar dacă ele veneau alături de alte scrisori, ce-l făceau să se îndoiască profund de propria arta sau de necesitatea ei, așa cum mărturisește în primele pagini ale jurnalului său de creație „Sculptând în timp”, tradus și în România, la Editura Nemira. Iată ce îi scria un inginer revoltat din Sverdolovsk, cuvinte care conturează mai bine ca orice imaginea lumii în care Andrei Tarkovski a fost nevoit să creeze: „Câtă vulgaritate! Ce mizerie! Ptiu, este dezgustător! Deci eu consider că filmul dvs e ca un glonț orb. N-a ajuns la spectatori, iar asta e cel mai important. Nu pot să nu fiu uimit cum de oamenii responsabili de programarea filmelor la noi, în URSS, permit să ruleze asemenea eșecuri.” Evident că astfel de scrisori lăsau în urmă gânduri și frământări: „m-a apucat disperarea: eu, de fapt, pentru cine și pentru ce lucrez?…”
Tuberculoza și experiența din taiga
Însă, până la momentul primelor sale filme, adolescentul Andrei trece printr-o altă experiență traumatizantă. Tuberculoza. Care se poate să fi lăsat terenul sensibil pentru boala ce avea să-l ucidă peste aproape 40 de ani. La 15 ani, Tarkovski se îmbolnăveşte, așadar, de tuberculoză şi va sta internat şase luni la spitalul TBC pentru copii din Moscova. Din nou, experiența se va regăsi în filmul să, „Oglinda”.
Traseul lui va continua sinuos, devenind student la Institutul de Orientalistică din capitala rusă, pe care îl va abandona după doi ani, pentru a se angaja ca geolog și va căuta aur… O expediție lungă în regiunea Turuhansk, bazinul râului Kureika, în provincia Krasnoiarsk, îi va schimba perspectiva asupra vieții. În acest timp petrecut în taiga, va hotărî că vrea să devină regizor de film…
„Arta se adresează tuturor, în speranţa că va produce o impresie, că va fi simţită înainte de toate, că va produce un șoc emoţional şi va fi acceptată, ea îl nu cucereşte pe om prin argumente ineluctabile ale minţii, ci prin energia sufletească pe care i-o atribuie artistul. Şi în locul bazei de instruire, în acel sens pozitivist este nevoie de un anumit nivel sufletesc. Arta există şi se stabileşte acolo unde există o permanentă şi inepuizabilă melancolie a spiritului, un ideal care reuneşte oamenii în jurul artei. Este greșit drumul pe care s-a lansat arta contemporană, care refuză căutările sensului vieţii în numele afirmării autovalorificării personalităţii. Aşa-numita artă începe, având aparența unei ciudate ocupaţii a unor personaje neîncrezătoare, care susţin valoarea suficientă sieşi a activității profesionale. Dar în creaţie, personalitatea nu se afirmă, ci slujeşte unei idei generale, mai înalte. Artistul este întotdeauna servitorul, care încearcă parcă să se (auto-)plătească pentru talentul său, ce i-a fost dat ca o minune. Totuşi, omul modern nu vrea nici un fel de jertfe, deşi numai sacrificiul este expresia adevăratei validări. Dar treptat, noi uităm acest lucru, pierzând, în mod firesc, sentimentul propriei predestinări omeneşti…”. Iată cum gândea Tarkovski sensul artei.
Pasiunea pentru film îl determină, așadar, să dea examen de admitere la Facultatea de Regie din cadrul Institutului de Stat pentru Cinematografie, pe care o absolvă cu calificativul „excelent”. Debutul regizor a fost lucrarea de licenţă „Compresorul şi vioara”, peliculă al cărei scenariu îl scrie împreună cu Andrei Koncealovski, alt nume important al şcolii de cinematografie ruse, fratele nu mai puţin celebrului Nikita Mihalkov. Cu Koncealovski va semna mai apoi şi scenariul la „Andrei Rubliov”. Deşi nu este bogată – doar 7 filme în 25 de ani –, biografia sa de regizor reprezintă destinul unui artist de excepţie, care a inventat un nou limbaj şi o nouă viziune în cinematografia modernă şi a aşezat Creaţia, pe Dumnezeu, în centrul operei sale.
„Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu”, mărturisea regizorul. Această viziune asupra propriei sale arte l-a adus pe Tarkovski de nenumărate ori în conflict cu autorităţile atee ale la vremii. Astfel, regizorului i s-a interzis trei ani la rând difuzarea filmului „Andrei Rubliov”, în ţară şi străinătate, precum şi dreptul de a participa la Festivalul de film de la Cannes. „Solaris” şi „Călăuza”, de asemenea vor incomoda „politica” acelor timpuri prin mesajul lor, parabole vorbind despre un regim opresiv, în care libertatea a fost îngrădită.
„Sacrificiul” și drumul spre moarte
„Cu vreo douăzeci şi ceva de ani în urmă, pe când făceam primele schiţe ale viitoarei cărţi, mă întrebam tot timpul dacă merită efortul mă apuc de aşa ceva. Nu ar fi mai corect să fac filme, unul după altul, filme care să rezolve în practică problemele abstracte care apar de obicei în procesul de creaţie?”, scria Andrei Tarkovski în primele pagini ale volumului „Sculptând în timp”. „Biografia mea artistică s-a format într-un mod ideal. Timpul lung scurs între filme a reprezentat pentru mine un răgaz chinuitor în care să reflectez, în lipsa oricărei activităţi, care este scopul muncii mele, prin ce se deosebeşte arta cinematografiei de toate celelalte arte, care mi se pare mie că este specificul oportunităţilor lui, să compar experienţa mea cu experienţa şi rezultatele colegilor mei.”
În aprilie 1978, la 46 de ani, după ce filmează „Călăuza” și o mare parte a peliculei este distrusă la developare, Tarkovski suferă un preinfarct. La un an după acest episod, îi moare mama… El trecuse deja printr-un divorț și era căsătorit de câțiva ani buni cu Larisa, cea care-i va rămâne alături până la capăt și, culmea ironiei, va muri la câțiva ani după el răpusă de aceeași boală: cancer pulmonar.
La începutul anilor 80, începe să lucreze în Italia, la filmul „Nostalgia”, supravegheat îndeaproape de cenzură. Filmul e premiat la Cannes, el este concediat de la Mosfilm și începe lucrul la ultimul să film, nu întâmplător numit „Sacrificiul”. Pe 10 iulie 1984, într-o conferință de presă ținută la Milano, anunță oficial că nu se mai întoarce în Rusia. Curând însă, pe 13 decembrie 1985, află că are cancer pulmonar. Se luptă cu boala și în luna mai a anului 1986, după tratamente chinuitoare și radioterapie, reușește să dea premiera filmului „Sacrificiul”, care va fi premiat la Cannes. E tot mai slăbit și, în iulie se internează la o clinică din Germania, iar în decembrie la clinica oncologică de la Neuilly-sur-Seine din Franţa. Unde nu mai trăiește însă decât două săptămâni… Moare în noaptea de 28 spre 29 decembrie 1986, la 54 de ani.
„Multă vreme am fost convins că nimeni nu are nevoie de filmele mele şi nimeni nu le înţelege”, mărturisea Andrei Tarkovski în „Sculptând în timp”. „Când primeam scrisori sau când mă întâlneam pur şi simplu cu spectatorii care se aflau încă sub impresia filmului meu, când le citeam scrisori-confesiune începeam să înţeleg pentru ce lucrez. Să-mi simt adevărata vocaţie şi misiune. Datoria şi responsabilitatea faţă de oameni, dacă vreţi… N-am crezut niciodată că un artist, oricare ar fi el, poate crea doar pentru sine însuşi, convins fiind că nimeni nu va avea nevoie de opera lui niciodată…”
Zilele de pe urmă
Este scris în Biblie: Matei 24:14. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
Oameni, care pretind a fi Isus, vor încerca să înşele pe mulţi în zilele din urmă.
Este scris în Biblie: Matei 24:23-24. Atunci dacă vă va spune cineva: Iată, Hristosul este aici, sau acolo, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Vor exista semne în soare, lună şi stele.
Este scris în Biblie: Matei 24: 29-30. Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.
Ce condiţii morale vor caracteriza societatea în zilele din urmă?
Este scris în Biblie: 2Timotei 3:1-5. Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
O creştere în cunoştinţă şi calătorii este un semn al zilelor din urmă.
Este scris în Biblie: Daniel 12: 4. Dar, Daniele, ţine în taină această profeţie; sigileaz-o ca să nu fie înţeleasă până la vremile din urmă, când călătoriile şi educaţia vor creşte enorm(Traducerea engleză TLB).
Ce alte semne ale zilelor din urmă mai menţionează Biblia?
Este scris în Biblie: Luca 21: 25-26. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
Convorbirile de pace şi siguranţă sunt un semn al zilelor de pe urmă.
Este scris în Biblie: 1Tesaloniceni 5:2-3. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte! atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.
Ce trebuie să facem când vedem că toate acestea se întâmplă?
Este scris în Biblie: Matei 24:42-44. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
Isus vine în curând! O profeţie despre vremurile din urmă făcută în anul 1968
În Anul 1968, o femeie de 90 ani din Valdres – Norvegia a avut o vedenie. Era în săptămâna când pastorul Minos din Suedia se afla în localitatea ei, aşa ca el a notat tot ce i-a spus, ea fiind la rugăciune. Dar, pentru ca relatarea descrisă de ea era aşa de departe de realitatea acelor vremuri, nu a comunicat nimănui cele auzite de la acea femeie, ci a pus manuscrisele într-un sertar. Prin anii 90, cu 30 ani mai târziu pastorul Minos din Suedia a simţit că trebuie să transmită bisericilor mai departe vedenia acelei femei, deoarece au început să se adeverească ce a spus ea. Femeia din Valdres- Norvegia a fost o femeie de încredere, o credincioasă cu reputaţie bună pentru toţi cei ce o cunoşteau.
Iată ce a văzut ea: „Am văzut cum va arăta vremea la scurt timp înainte ca să revină Isus şi cum va izbucni cel de-al III-a Război Mondial. Eu am văzut evenimentele cu ochii mei de trup, am văzut ţările una după cealaltă, scene concrete care vor avea loc chiar înainte ca să vină din nou Isus.”
Înainte de a avea loc ultima catastrofă cum nu a mai fost niciodată, femeia a numit 4 faze: „Înainte ca Isus să vină şi la scurt timp înaintea celui de-al III-a Război Mondial, tensiunea războiului rece dintre ţări, blocurile Est şi Vest, va dispărea, va fi o pace lungă (gândiţi-vă că femeia a spus-o în anul 1968 când războiul rece şi-a atins vârful). În perioada aceea de pace toate ţările se vor dezarma şi vor micşora potenţialul militar, iar Norvegia şi celelalte ţări nu vor fi pregătite când va începe războiul. El va începe când nimeni nu se aşteaptă şi dintr-o parte neaşteptată. Printre creştini va fi o stare superficiala fără precedent, o lepădare a creştinismului viu şi adevărat. Creştinii nu vor dori o propovăduire biblică ce-l face pe om să se simtă vinovat. Nu vor dori să audă de păcat şi har, de lege şi de evanghelie, de pocăinţă şi de schimbarea vieţii. În locul acestora va veni o Evanghelie a prosperităţii, a succesului şi a realizării personale. Lucrurile materiale vor juca un rol foarte mare. Bisericile şi casele de rugăciune se vor goli tot mai mult şi în locul acelor predici de generaţii, ca de exemplu să luăm crucea lui Isus şi să-L urmăm, acestea vor avea un conţinut de distracţie, de artă literară, de cultură înaltă, astfel încât ascultătorul să se simtă bine sub amvon. O cădere morală cum nu s-a mai întâlnit vreodată, oameni, bărbaţi şi femei, vor trăi împreună fără căsătorie şi foarte multă infidelitate. Infidelitatea va deveni ceva obişnuit în căsătorii. Aceste relaţii se vor strecura şi în bisericile creştine şi ei vor găsi tot felul de scuze şi explicaţii tolerându-le. Homosexualitatea va fi acceptată înainte ca Isus să vină, vor fi emisiuni TV cum nu s-au cunoscut înainte, emisiunile TV vor fi pline de brutalitate şi oamenii vor învăţa să se omoare şi să se autodistrugă, şi nu ne vom simţi în siguranţă pe străzile noastre. Oamenii vor copia ceea ce văd, vor trăi scene neînchipuit de groaznice ucideri, distrugeri, iar aceste lucruri se vor extinde în toate societăţile; scene intime din viaţa de cuplu vor apărea pe ecran.”
Menţionez că femeia aceasta mi-a spus în 1968 şi eu am răspuns atunci că nu va fi posibil acest lucru, că doar avem paragrafe în legea noastră care interzic strict aceste lucruri. Atunci femeia, cu ochii în lacrimi mi-a spus: „Aşa se va întâmpla şi tot ce s-a cunoscut din trecut se va dărâma şi lucrurile necuvenite se vor aşeza în faţa oamenilor şi atunci măsura păcatelor va fi plină.”
Femeia avea lacrimi şi a continuat: „Eu nu am să văd aceste lucruri, dar tu le vei vedea. Deodată va izbucni cel de-al III-a Război Mondial care va fi un război scurt. Tot ce am trăit în războaie va fi un joc faţă de acesta. El se va sfârşi cu o bombă atomică, aerul va fi atât de stricat, oamenii nu vor putea respira. Apele vor fi murdare şi otrăvitoare. Pământul nu se va mai putea lucra, nu va da roade şi doar un rest de populaţie va mai supravieţui. El se va întinde peste multe continente în America, Japonia şi alte ţări bogate ale lumii. Eu aşa mă bucur că nu voi mai vedea, dar dacă tu vei trăi, să prinzi curaj şi să spui mai departe. Am primit-o de la Dumnezeu şi tot ce am primit nu e în contradicţie cu Biblia, însă toţi aceia cărora le sunt păcatele iertate şi Isus le este Domn şi Mântuitor vor fi ocrotiţi.”
P.S: Aceasta profeţie a fost publicată şi în revista „Harul” din 2007, dar anul trecut un frate din biserica Elim Timişoara a venit la noi în Suedia şi a prezentat această profeţie în biserică. La rândul nostru, pastorul suedez a verificat dacă acest păstor Minos este din Suedia, şi s-a adeverit că păstorul locuieşte în Suedia! Noi considerăm că această profeţie este venită de la Dumnezeu.
DUHUL VREMILOR DE PE URMĂ-
- „RENAŞTEREA HARISMATICĂ”CA SEMN AL VREMILOR
„Până la sfârşitul acestui veac nu vor lipsi de pe pământ aleşii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar în vremurile din urmă, cei care într-adevăr Îl vor sluji pe Dumnezeu cu credinţă, o vor face reuşind să se ascundă de oameni, în mijlocul cărora nu se vor mai lucra semne şi minuni dumnezeieşti ca în ziua de azi., Acei aleşi ai vremurilor din urmă îşi vor lucra mântuirea din mijlocul lumii şi ascunşi de ea, în smerenie, iar în Împărăţia Cerurilor ei vor fi mai mari decât Părinţii făcători de minuni din vechime. Căci în acele timpuri nimeni nu va mai lucra semne minunate în faţa ochilor oamenilor, care să încălzească inimile lor de focul dumnezeiesc şi să-i îndemne pe calea anevoioasă a mântuirii. Mulţi dintre oameni, stăpâniţi fiind de duhul necurat al neştiinţei vor cădea în prăpastie, rătăcind pe calea cea largă pe care mulţi merg”.
Profeţia Sf. Nifon de Constanţiana, din insula Cipru
- O „Cincizecime fără Hristos”
„ Pentru creştinii ortodocşi fenomenul contemporan al „vorbirii în limbi” este şi el un „semn”; dar nu este semnul începutului Evangheliei mântuirii pentru toate popoarele, ci semn alsfârşitului ei. Creştinului ortodox cu mintea trează nu-i va veni greu să le dea dreptate apologeţilor „mişcării harismatice”, care vestesc că „noua revărsare a duhului aduce cu sine sfârşitul acestui veac”.[1] Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Tim. 4,1).
De asemenea mai ştim că sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul (Apoc. 16,14).
Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne spun limpede că duhul vremurilor de pe urmă nu va fi unul de „renaştere spirituală” şi de „revărsare a Sfântului Duh”, ci dimpotrivă. Că vom avea de-a face cu o apostazie aproape generalizată, având forme atât de subtile, încât până şi cei aleşi vor fi în pericol să fie înşelaţi. Că dreapta credinţă creştină aproape va dispărea de pe faţa pământului, cum citim în Sfânta Evanghelie: Dar Fiul Omului când va veni, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18,8). Satan este cel care va fi dezlegat în vremurile din urmă (Apoc. 20,3), în scopul celei mai mari şi mai de pe urmă revărsări a răului pe pământ.
„Mişcarea harismatică”, produs al unei lumi lipsite de Taine şi de har, al unei lumi ce însetează după „semn”, fără să fie în stare „să deosebească duhurile” prin care se fac aceste semne, este ea însăşi un „semn” al lumii apostaziate în care trăim. Cât despre mişcarea ecumenică, ea rămâne în continuare o mişcare a „intenţiilor” şi a „faptelor bune”, ce emană dintr-un umanitarism anemic şi lipsit de substanţă. Ce se va întâmpla, însă, atunci când lui i se va alătura o mişcare care să aibă cu adevărat „putere”?
Când mişcărea ecumenică va fi cu adevărat însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase (II Tes. 2,9), atunci va mai fi cineva capabil să i se opună? Căci „mişcarea harismatică”, la ora actuală, devine salvarea unui ecumenism împotmolit, în scopul de a-l împinge spre ţelul final. Iar acest ţel, adică „refundamentarea Bisericii lui Hristos”, după cum am văzut, nu este unul de natură „creştină”. Aceasta este doar o fază în atingerea adevăratului scop, care este cu mult mai larg: instaurarea unei „unităţi spirituale” a tuturor religiilor pe pământ, care să înglobeze întreaga omenire.
Cu toate acestea, următorii „renaşterii harismatice” sunt convinşi că experienţa lor este „creştină”; cel mai adesea sunt oameni pe care nu-i interesează ocultismul sau religiile orientale. Oameni care, fără îndoială, privesc cu indignare faptul că am comparat, pe parcursul acestei cărţi, „renaşterea harismatică” cu spiritismul. Este adevărat că, din punct de vedere religios, „renaşterea harismatică” se află oarecum pe o treaptă superioară spiritismului, care este produsul celui mai grosolan tip de superstiţie şi credulitate.
Este, de asemenea, adevărat că tehnicile ei sunt întrucâtva mai rafinate, iar senzaţiile finale sunt mai bogate şi mai uşor de obţinut. Şi că întreaga ideologie a „mişcării harismatice” îi conferă aparenţa de a fi creştină – nu ortodoxă, e drept, ci una care nu este prea departe de fundamentalismul protestant, cu un adaus de culoare „ecumenică”.
Dar noi am văzut până acum că experienţa „harismatică” şi, mai ales, punctul ei central constituit de „botezul Duhului Sfânt” este, în cea mai mare parte, dacă nu chiar în întregime, o experienţă de tip păgân, mai înrudită cu fenomenele de posedare diavolească, decât cu orice trăire care s-ar putea numi „creştină”.
Ne este, de asemenea, cunoscut că penticostalismul s-a ivit la periferia unui creştinism sectar, care nu mai păstrează aproape nimic din atitudinile şi credinţa specific şi autentic creştine şi că el a fost de fapt „descoperit” ca rezultat al unui experiment, la care creştinii înşişi nu au avut nici o contribuţie. Până de curând însă nu a fost posibilă găsirea unei dovezi clare care să ateste caracterul eminamente necreştin al „trăirilor harismatice”.
Această dovadă însă acum s-a găsit chiar în scrierile unui apologet „harismatic”. El ne informează că „botezul Duhului Sfânt” poate într-adevăr să aibă loc şi fără participarea lui Hristos.
Acest scriitor ne relatează cazul unei persoane care primise „botezul”, care vorbea deja în limbi şi care încuraja pe oricine să dorească şi să caute acest botez. El afirmă în acelaşi timp că nu avusese nevoie de pocăinţă în timpul experienţei sale, şi că nu numai că nu a fost despătimit de obiceiurile păcătoase, dar că nici nu simţea nevoia sau dorinţa să renunţe la ele.
Iar scriitorul concluzionează: „O cincizecime fară pocăinţă – o cincizecime fără Hristos – iată ce nivel de trăire ating unii dintre noi astăzi… Aceştia sunt oameni care au auzit că vorbirea în limbi există şi, dorind să se identifice cu această experienţă de înaltă ţinută, ei caută persoana care să-şi pună mâinile pe capetele lor şi astfel să obţină conectarea la adevărata cunoaştere uşor, repede şi bine, fără a mai fi nevoie de Hristos şi de Crucea Lui”.
Totuşi autorul afirmă că vorbirea în limbi este, fără îndoială, „consecinţa iniţială sau confirmarea botezului cu Duhul Sfânt”.[2]
Cei convinşi că „mişcarea harismatică” este de fapt de natură creştină, nu fac altceva decât să se bazeze pe o prejudecată. Ei pornesc de la început de la ideea că vor avea de-a face cu „ceva” creştin. Dar dacă o astfel de experienţă este şi la îndemâna celor care caută senzaţii înălţătoare, ieftine şi uşoare, atunci înseamnă că nu există nici o legătură între astfel de experimente şi Hristos.
Însăşi posibilitatea unei „Cincizecimi fără Hristos” arată clar că experienţa „harismatică” în sine nu are nici o legătură cu noţiunea de creştin. Aceşti „creştini”, adesea sinceri şi plini de intenţii bune, nu fac altceva decât să proiecteze asupra acestei experienţe un conţinut şi o semnificaţie creştină pe care de fapt ea nu o are.
Nu este acesta deja numitorul comun al unei „experienţe spirituale” care este atât de necesar pentru noua religie a lumii? Nu este acest numitor comun poate chiar cheia „unităţii spirituale” a omenirii pe care mişcarea ecumenică a căutat-o până acum fără succes?
B. „Noul Creştinism”
Fără îndoială că există persoane care se îndoiesc de faptul că „renaşterea harismatică” este o formă de mediumism, însă este doar un aspect secundar modul sau mijloacele prin care se propagă „duhul” acestei „mişcări harismatice”. Dar că acest „duh” nu are nimic de-a face cu Creştinismul ortodox este mai mult decât evident. Şi de fapt acest „duh” se înscrie literal în „profeţiile” lui Nicolae Berdiaev privitoare la „Noul Creştinism”.
Acest „nou creştinism” ignoră complet, ne spune chiar Berdiaev, „spiritul monahal şi ascetic al Ortodoxiei istorice”, ignorare care îi demască în mod efectiv falsitatea. Acest duh nu este mulţumit de „creştinismul conservator ce călăuzeşte forţele sufleteşti ale omului către pocăinţă şi mântuire”, ci crede în mod evident, împreună cu Berdiaev, că un astfel de creştinism este încă „incomplet” şi, ca atare, îi mai adaugă un al doilea nivel al fenomenelor „spirituale”, dintre care nici unul specific creştin (desigur că fiecare este liber să le interpreteze ca fiind „creştine”, dacă doreşte), care sunt accesibile tuturor, indiferent de credinţă şi dacă le pare sau nu rău de păcatele lor, şi care nu au nici un fel de legătură cu mântuirea. Acest duh vizează „o nouă eră a Creştinătăţii, o spiritualitate nouă şi adâncă, ceea ce înseamnă o nouă revărsare a Duhului Sfânt”.
Iată o declaraţie ce se află în totală contradicţie cu profeţiile neotestamentare şi cu Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe. Acesta este cu adevărat un „nou creştinism”, dar ingredientul specific „nou” al acestui „creştinism” nu constitue nimic original sau „avansat”, ci este doar o formă modernă a unei religii diavoleşti vechi de când lumea şi anume a unui păgânism de tip şamanist. Periodicul ortodox „harismatic” The Logos îl recomandă pe Nicolae Berdiaev ca pe un „profet”, tocmai pentru că el a fost „cel mai mare teolog al creativităţii spirituale” (Logos, martie, 1972, p.8).
Într-adevăr, şamanii celor mai primitive triburi sunt cei care ştiu cum să intre în contact cu „puterile creative” ale cosmosului şi să le utilizeze, puteri care nu sunt altceva decât „duhuri ce umblă pe pământ, în văzduh şi pe ape şi pe care Biserica lui Hristos le denumeşte diavoli, cărora, dacă le slujeşti, poţi într-adevăr să ajungi la bucurii şi extazuri foarte „creative” („entuziasmul şi extazul nietzschean” de care Berdiaev se simte atât de aproape), necunoscute „creştinilor” obosiţi şi căldicei, care cad victima înşelăciunii „harismatice”. Dar acest extaz este fărăHristos. Dumnezeu nu îngăduie contactul cu această zonă „creativă” şi ocultă, căreia „creştinii” îi cad victime din ignoranţă şi auto-înşelare.
„Renaşterea harismatică” nici nu are nevoie să pornească la „dialoguri cu religiile necreştine” deoarece, în limbajul şi mai ales în practica ei, denumirea de „creştinism” include deja şi conţinuturile religiilor necreştine, devenind deja prin această includere o religie nouă pe care o vestise Berdiaev, adică o combinaţie bizară de creştinism şi păgânism.
Ciudatul spirit „creştin” al „renaşterii harismatice” este cunoscut şi definit cu precizie de Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Părinţilor. Potrivit acestor surse, istoria lumii va culmina cu o figură „hristică” aproape supraumană, adică falsul Mesia sau Antihristul. El va fi „creştin” în sensul că întreaga funcţie şi chiar fiinţa lui va fi axată pe Hristos, pentru a-L imita în toate privinţele posibile. Căci el nu numai ca va fi duşmanul suprem al lui Hristos, ci, în scopul de a-i înşela pe creştini, va lua aparenţele lui Hristos, venit a doua oară pe pământ ca să conducă lumea din templul reconstruit din Ierusalim.
Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi, până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu… (II Tes. 2, 3-4).
Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tes. 2, 9-12).
Învăţătura creştină privitoare la Antihrist este în sine o temă amplă, care nu se poate prezenta aici. Dar dacă, aşa cum cred adepţii „renaşterii harismatice”, zilele cele mai de pe urmă s-au apropiat într-adevăr, este de importanţă crucială pentru creştinul ortodox să fie informat despre această învăţătură ce priveşte pe cel care, după cum ne-a spus Însuşi Hristos, ne va arăta, la fel cu ceilalţi „falşi prooroci” ai acelor timpuri, semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei, 24,24).
Iar cuvântul „aleşi” nu se referă cu siguranţă la mulţimile de „creştini” care ajung să ia drept adevăr cele mai grosolane şi mai nescripturistice înşelăciuni, potrivit cărora „lumea este în pragul unei mari deşteptări spirituale”, ci la „turma mică”, căreia Mântuitorul i-a Făcut în exclusivitate următoarea promisiune: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia (Luca 12,32).
Deci, iată că până şi elita constituită din aceşti adevăraji aleşi, această „turmă mică”, vor fi atacaţi şi ispitiţi de „marile semne şi minuni” ale lui Antihrist. Marea masă a „creştinilor” în schimb, îl vor accepta pe falsul Mesia – adică pe Antihrist -, fără întrebări şi fără probleme, pentru că „noul” său „creştinism” este exact ceea ce caută mulţimea.
- „Isusvine curând”
În locurile in care am ortografiat, Iisus cu un singur „i”, am subliniat că El este abordat din perspectiva sectară, care merge chiar până la a goli acest Nume de adevărata lui semnificaţie şi de a sugera prin el („Isus”) chiar noţiunea de Antihrist (n.tr.).
Este semnificativ faptul că în ultimii ani figura lui „Isus” a căpătat o proeminenţă ciudată în America. A fost abrogată binecunoscuta interdicţie de a se prezenta în filmele de lung metraj şi în spectacolele teatrale figura lui Hristos. Musical-uri senzaţionale şi de largă audienţă în mase, cu caracter satanic şi masonic, prezintă parodii blasfemiatorii ale vieţii Sale. „Mişcarea lui Isus”, care este de orientare predominant „harismatică”, se întinde cu repeziciune mai ales în rândurile adolescenţilor şi tinerilor.
În cadrul festivalurilor de masă „Jesus Rock” – care este o adevărată hulire a numelui lui Dumnezeu -, asistăm la „creştinarea” celor mai joase forme de muzică pop americană şi pentru întâia oară în acest secol melodiile „creştine” au cea mai mare audienţă la public. Iar refrenul permanent al acestui conglomerat straniu de sacrilegiu şi grosieră mentalitate lumească este cuprins în propoziţia ce pare să exprime aşteptările şi speranţele, tuturor: „Isus vine curând”.
Într-o Americă pustiită din punct de vedere psihic şi religios, acelaşi incident „mistic” se repetă în mod simptomatic în vieţile mai multor americani, trăind în cele mai diverse colţuri ale ţării şi fără legătură între ei. Editorul unei publicaţii „harismatice” dă tiparului relatarea unei persoane, aşa cum a fost el povestit în cadrul unei adunări:
„Prietenul meu împreună cu soţia lui rulau spre Boston pe autostradă când au oprit să ia un autostopist. Era tânăr şi avea barbă, dar nu era totuşi îmbrăcat ca un hippie. S-a urcat în spate fără să spună prea multe cuvinte, şi maşina a pornit. După un răstimp, a spus cu voce liniştită: „Domnul vine curând”.
Prietenul meu şi soţia lui au fost atât de uluiţi, încât amândoi i-au întors capetele să-l privească. Pe bancheta din spate nu se mai afla nimeni. Zguduiţi, au oprit la prima benzinărie hotărâţi să povestească ce li se întâmplase, indiferent de reacţia pe care ar fi stârnit-o. După ce i-a ascultat, lucrătorul de la staţia de benzină nu numai că nu a râs, ci le-a comunicat la rândul lui: „Sunteţi a cincea maşină care îmi povesteşle istoria asta”.
Deşi afară era o amiază toridă, pe mine m-au trecut sudori reci. Acela însă nu era decât începutul. În aceeaşi adunare povestindu-se alte şase cazuri similare, care avuseseră loc pe tot cuprinsul ţării, în ultimii doi ani – în Los Angeles, Philadelphia, Duluth şi New Orleans. Uneori autostopistul era un bărbat, alteori era o femeie.
Mai târziu un preot episcopalian a relatat editorului o întâmplare similară survenită în statul New York, al cărei protagonist fusese chiar el. Pentru editor, toate acestea sunt semne că de fapt „Isus vine curând” (David Manuel, Jr., în Logos Joumal, Jan.- Feb., 1972, p.3).
Observatorul atent al scenei religioase contemporane – mai ales în America, locul de origine al celor mai multe curente religioase de masă în ultima sută de ani -, nu poate să nu remarce o atmosferă foarte clară de aşteptare hiliastă. Acest adevăr nu se aplică doar cercurilor „harismatice”, ci chiar şi celor tradiţionalist sau fundamentaliste, care resping „renaşterea harismatică”.
Astfel, mulţi romano-catolici tradiţionalişti cred în venirea unei „Ere mariologice” hiliaste mai înainte de sfârşitul lumii, ceea ce constituie doar o variantă a foarte răspânditei erori catolice de a încerca „sanctificarea lumii”. Sau, aşa cum s-a exprimat Arhiepiscopul Thomas Connolly de Seattle acum cincisprezece ani (1964, n. tr.), „de a transforma lumea modernă în Împărăţia lui Dumnezeu, ca pregătire pentru întoarcerea Sa”.
Evangheliştii protestanţi, ca de exemplu Billy Graham, în modul lor greşit şi personal de a interpreta Apocalipsa, aşteaptă „mileniul” în care „Hristos” va domni pe pământ. Alţi evanghelişti din Israel găsesc că interpretarea lor milenaristă despre „Mesia” este tocmai ceea ce trebuie pentru a-i pregăti pe evrei de venirea Lui.[3] Iar arhi-fundamentalistul Carl McIntire se pregăteşte să ridice o replică, în mărime naturală, a Templului din Ierusalim în Florida, având convingerea că soseşte clipa în care evreii vor construi chiar „Templul în care Domnul Însuşi se va întoarce aşa cum a promis” (Christian Beacon, Nov. 11, 1971; Jan. 6,1972)
Astfel, iată că până şi antiecumeniştii se pregătesc să se alăture evreilor lipsiţi de pocăinţa în a întâmpina un fals Mesia, pe Antihrist, spre deosebire de rămăşita fidelă a evreilor care Îl va primi pe Hristos atunci când se va reîntoarce pe pământ proorocul Ilie, aşa cum ne învaţă Biserica Ortodoxă.
Deci, pe creştinul ortodox adevărat, care cunoaşte profeţiile referitoare la vremurile din urmă, nu-l vor impresiona relatările cutărui pastor protestant zis „harismatic”, care îi spune: „ce extraordinar se manifestă Isus când ne deschidem inimile către EL. Nu e de mirare că acum oameni de toate credinţele se pot ruga împreună”.[4]
Pe el nu-l va impresiona catolicul penticostal, care spune că în prezent membrii tuturor confesiunilor „încep să privească peste gardurile care îi despart pe unii de ceilalţi pentru a recunoaşte pe fiecare faţă chipul lui Iisus – Hristos”.[5]
Dar care este „Hristosul”, pentru care se alcătuiesc în întreaga lume aceste programe intensive de pregătire psihologică şi chiar fizică? Este Acesta oare adevăratul nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica pentru mântuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curând falsul Hristos care va veni în numele său (Ioan 5,43) şi-i va reuni sub mâna sa pe toţi acei care resping sau pervertesc învăţătura Bisericii Celei Una, adică Biserica Ortodoxă?
Mântuitorul Însuşi ne-a avertizat: Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo! Să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: iată este în pustie, să nu iesiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pănă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului (Matei 24, 23-27).
Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputinţă de confundat. Ea se va întâmpla deodată. Va veni din cer – Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer (Fapte 1, 11) – şi va hotărî sfârşitul acestei lumi. Nu poate exista nici un fel de „pregătire” pentru Hristos, în afară de aceea pe care şi-o lucrează fiecare creştin ortodox prin căinţă pentru păcatele lui, curăţire, priveghere şi rugăciune. Cei care se „pregătesc” altfel pentru acest sfârşit, care spun că el este undeva „aici” – mai ales „aici” în Templul din Ierusalim – sau care predică pe „Isus vine curând”, fără să menţioneze marile înşelăciuni care preced venirea Sa, sunt vădit profeţii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie să vină mai întâi spre a ispiti lumea, inclusiv pe toţi „creştinii” care nu sunt sau care nu devin cu adevărat ortodocşi.
Nu există nici un fel de „mileniu” viitor. Pentru cei vrednici să-l primească, „mileniul” apocaliptic (Apoc. 20,6) este chiar acum; este viaţa plină de har din Biserica Ortodoxă, de-a lungul acestei „mii de ani”, ce desparte prima venire a lui Hristos, adică de la întrupare până la venirea lui Antihrist. Aceasta este învăţătura ortodoxă a sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Andrei al Cezareii, şi a altor Sfinţi Părinţi.[6]
Faptul că protestanţii âşteaptă venirea „mileniului” cândva în viitor, nu face alceva decât să întărească mărturisirea lor că în prezent ei nu îl trăiesc, i anume că ei se află în afara lui, adică în afara Biserici lui Hristos, al Cărui har dumnezeiesc nu l-au gustat.
D. Trebuie ca Ortodoxia să se alăture apostaziei?
Nici unul dintre cei care au studiat serios „mişcarea harismatică” prin lucrările reprezentanţilor ei de frunte, din majoritatea cărora am citat în cuprinsul acestei cărţi, nu se mai poate îndoi de faptul că această „renaştere” – în măsura în care poate fi numită „creştină” -, este în întregime protestantă prin originea, inspiraţia, intenţia, practica, „teologia” şi scopul său. Nu avem de-a face decât cu o formă de „revivalism” protestant, fenomen ce reţine doar câte o bucăţică din ceea ce este în mod autentic creştin, dar substituie esenţa Creştinismului cu o isterie emoţională „religioasă”, ale cărei victime cad în iluzia fatală că „s-au mântuit”.
Dacă „renaşterea harismatică” diferă de revivalismul protestant, atunci diferenţa constă din aceea că prima îşi adaugă dimensiunea fenomenului cripto-spiritist, care îi conferă o notă obiectivă de spectaculos, pe care practica subiectivă revivalistă protestantă nu o posedă.
Nu negăm că o deşteptare ortodoxă este foarte de dorit în zilele noastre, când mulţi creştini ortodocşi au pierdut duhul adevăratului creştinism, iar trăirea arzătoare şi autentic creştină se vede într-adevăr mult prea rar. Viaţa în societatea contemporană a devenit prea confortabilă; viaţa lumească, mult prea atractivă. Pentru prea mulţi, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizaţie bisericească şi de îndeplinire „corectă” a unui ritualism exterior.
Este într-adevăr nevoie de o deşteptare spirituală a Ortodoxiei. Dar ea nu poate apărea din rândurile „ortodocşilor harismatici”. Aceştia, în acord cu activiştii „harismatici” din rândurile protestanţilor sau romano-catolicilor, se găsesc în armonie deplină cu spiritul vremii. Ei nu se adapă de la izvoarele vii ale spiritualităţii patristice ortodoxe, ci preferă tehnicile revivaliste protestante la modă şi se identifică cu cel mai important curent al „creştinismului” apostat şi sincretist de astăzi de factură ecumenică.
„Deşteptări” ortodoxe autentice au existat şi în trecut. Ne gândim la Sfântul Cosma din Aitolia, care, în Grecia secolului XVIII, mergea din sat în sat, îndemnându-i pe oameni să se întoarcă la adevărata trăire creştină a părinţilor lor; sau la Sfântul Ioan de Kronstadt din propriul nostru secol, care ducea lumina lui Hristos în mijlocul orăşenilor din St. Petersburg.
Avem apoi mulţimea duhovnicilor monahi ortodocşi, care, prin viaţa lor autentic „plină de duh”, au lăsat generaţiilor de monahi şi de mireni din urma lor adevărata învăţătură creştină a vieţii. Ne gândim la Sfântul Simeon Noul Teolog din secolul X sau la Sfântul Serafim de Sarov din secolul XIX, din Rusia. Sfântul Simeon este răstălmăcit de „harismaticii” ortodocşi, care nu par să-şi dea seama că Duhul de care vorbea Sfântul este cu totul diferit de al lor. Sfântul Serafim este fără excepţie citat prin pasaje rupte din context, cu scopul de a minimaliza accentul pe care el îl pune pe necesitatea aparţinerii de Biserica Ortodoxă, pentru a putea avea cu adevărat o viaţă dubovnicească.
În „convorbirea” Sfântului Serafim de Sarov cu mireanul Motovilov despre „dobândirea Duhului Sfânt”, acest Sfânt ne spune: „Harul Duhului Sfânt, care ne este dăruit tuturor celor credincioşi prin taina Sfântului Botez, este pecetluit cu taina Mirungerii pe părţile principale ale trupului omenesc, aşacum a rânduit Sfânta Biserică păstrătoarea din veac a acestui har”. Şi iarăşi: „Domnul îi ascultă la fel şi pe monah şi pe mirean, cu condiţia ca amândoi să fie ortodocşi”.
Ca mişcare opusă adevăratei spiritualităţi creştin-ortodoxe, „renaşterea harismatică” nu este decât partea experienţială a modei „ecumenice” dominante – a acestui ecumenism care schimonoseşte Creştinismul şi îl trădează pe Hristos şi Biserica Lui. Niciodată un „ortodox harismatic” nu va obiecta la apropiata „unire” dintre chiar acei protestanţi şi romano-catolici cu care, aşa cum intonează şi cântecul „harismatic” interconfesional, ei se află deja „uniţi în spirit, uniţi în Domnul” şi care le conduc şi le inspiră experienţa „harismatică”.
Trebuie atunci să se ştie că „duhul” care inspiră „renaşterea harismatică” este duhul lui Antihrist, sau mai precis, al acelor „duhuri demonice” ale vremurilor din urmă, şi că „minunile” lor pregătesc lumea pentru falsul Mesia.
E. „Copii, este ceasul de pe urmă”
(I Ioan 2,18)
Dumnezeu a păstrat în lume, ca şi în zilele proorocului Ilie, şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (Rom. 11,4), adică un număr necunoscut de adevăraţi creştini ortodocşi, care nu sunt morţi din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasă purtaţi de curentul general de apostazie şi nici de falsele „deşteptări”, ci îşi continuă drumul ancoraţi în credinţa sfântă şi mântuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfinţii Apostoli printr-un şir neîntrerupt de Sfinţi Părinţi, observând cu atenţie semnele timpului şi călătorind pe poteca strâmtă a mântuirii.
Dar în afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune. Judecând după ultimele ştiri „religioase”, este posibil ca „renaşterea harismatică” să nu fie decât începutul timid al unei adevărate „ere a minunilor”. Mulţi protestanţi care şi-au dat seama de frauda „renaşterii harismatice” acceptă acum ca „adevărată” spectaculoasa „renaştere” din Indonezia unde, ni se spune, au loc în realitate „chiar minunile care se relatează în faptele Apostolilor”.
Acolo, în doar trei ani, 200.000 de păgâni s-au convertit la protestantism în condiţii constant miraculoase: Nimeni nu întreprinde nimic fără o obedienţă absolută faţă de „vocile” şi „îngerii” care apar în mod constant şi citează din Scriptură, menţionând şi numărul versetului; apa se transformă în vin de fiecare dată când slujba protestantă prevede împărtăşire; forme de mâini apar din senin pentru a distribui hrana miraculoasă celor flămânzi; o întreagă ceată de draci este văzută părăsind un sat păgânesc pentru că „unul mai puternic”; („Isus”) a venit să le ia locul. „Creştinii” practică o „numărătoare inversă” pentru păcătosul care nu vrea să se pocăiască, iar când ajung la „zero” respectivul moare; copiii sunt învăţaţi cântece şi imne protestante de către voci care se aud din senin (şi care repetă cântecele de câte douăzeci de ori, aşa încât copiii să le ţină minte); „banda magnetică a lui Dumnezeu” înregistrează cântecul unui cor de copii şi îl redă apoi din aer în urechile aceloraşi copii uluiţi ; foc se coboară din cer şi arde icoane catolice („Domnul” indonezian este foarte anti-catolic); au fost vindecaţi 30000 de oameni; „Hristos” apare din cer şi „cade” peste grupuri de persoane pentru a le vindeca; indivizii sunt transportaţi miraculos din loc în loc şi merg pe apă; evangheliştii sunt călăuziţi de lumini noaptea şi umbriţi de nori ce călătoresc în urma lor ziua, iar morţii învie.[7]
Este interesant să aflăm că în anumite părţi ale „revivalismului” indonezian, „vorbirea în limbi” lipseşte aproape total şi este chiar interzisă (deşi este prezentă în multe locuri), mediumismul părând a fi înlocuit de intervenţia directă a spiritelor căzute. Se prea poate ca acest nou „revivalism”, mai puternic decât penticostalismul, să fie o formă mai avansată a aceluiaşi fenomen „spiritual” (aşa cum penticostalismul însuşi este o formă superioară de spiritism) şi să vestească iminenţa zilei de spaimă în care, aşa cum proclamă şi „vocile” şi „îngerii” din Indonezia, „Domnul” vine curând – căci noi ştim că Antihrist va dovedi lumii că este „Hristos” prin aceea că va face „minuni” ca cele povestite mai sus.
Într-o epocă de întuneric şi înşelăciune aproape universale, când pentru cei mai mulţi „creştini” Hristos a devenit tocmai ceea ce învăţătura ortodoxă denumeşte Antihrist, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este singura care păstrează şi comunică harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fără de preţ a cărei existenţă chiar lumea aşa-zisă creştină nici măcar nu o bănuieşte. Căci lumea „creştină” dă mâna cu forţele întunericului pentru a-i înşela pe credincioşii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi încât să creadă că „numele lui Iisus” îi va salva chiar din mijlocul apostaziei şi blasfemiilor în care trăiesc şi pe care le acceptă, nepăsători la înfricoşatul avertisment al Domnului: Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea (Matei 7,22-23).
Sfântul Apostol Pavel continuă şi el acelaşi avertisment despre venirea lui Antihrist cu această poruncă: Deci dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2,15). Sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, si acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit să fie anatema! (Gal.1,7-9)
Răspunsul ortodox la fiecare nou „revivalism” şi chiar la „revivalismul” final şi teribil al lui Antihrist este această Evanghelie a lui Hristos, pe care singură Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată, prin Sfânta Tradiţie a Sfinţilor Părinţi în linie neîntreruptă de la Hristos şi Apostolii Săi şi prin darul Duhului Sfânt. Pe acesta singură Biserica Ortodoxă îl împărtăşeşte şi numai celor credincioşi, care sunt pecetluiţi cu Sfânta Taină a Mirungerii şi care au păstrat neîntinată această adevărată pecete a darului Duhului Sfânt. Amin.
- RELIGIA VIITORULUI
Pentru starea spirituală a umanităţii contemporane este profund semnificativ faptul că experienţele „harismatice” şi de „meditaţie” prind din ce în ce mai mult teren printre „creştini”. Aceşti aşa-zişi creştini sunt indubitabil sub influenţe religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului şi trăirii duhovniceşti a adevăratului Creştinism, singura cauză a fenomenului prin care un lucru atât de străin Creştinismului ca meditaţia extrem orientală poate să pună stăpânire pe sufletele creştinilor.
Existenţa centrată pe sine şi care nu urmăreşte altceva decât autosatisfacţia, este atât de generalizată în viaţa „creştinilor” zilelor noastre, încât aceştia practic nu mai au acces la înţelegerea unei spiritualităţi autentice. Iar când astfel de oameni întreprind totuşi acţiuni în vederea unei „vieţi spirituale”, o fac ca pe o altă formă de autosatisfacţie. Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atât al mişcării „harismatice”, cât şi al diferitelor forme de „meditaţie creştină”: toate promit (şi acordă imediat) experienţe si „simţiri de mulţumire” si „pace”.
Dar acesta nu este câtuşi de puţin idealul creştin, a cărui definiţie esenţială este tocmai războiul neîncetat împotriva diavolului şi a patimilor. „Mulţumirea” şi „pacea” propovăduite de mişcările „spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident produsul înşelăciunii diavoleşti, al mulţumirii de sine, ceea ce înseamnă moarte pentru o viaţă duhovnicească orientată spre Dumnezeu.
Toate aceste forme de „meditaţie creştină”, majoritatea de provenienţă păgână orientală, operează exclusiv la nivelul psihic şi nu au absolut nimic în comun cu trăirea creştină. Trăirea creştină constă din a lupta până la sânge împotriva patimilor, pentru dobândirea veşnicei Împărăţii cereşti, care nu se poate instaura desăvârşit decât la sfârşitul acestei lumi temporare. Iar adevăratul luptător creştin nu-şi slăbeşte vigilenţa şi nu-şi află liniştea, nici măcar atunci când pregustă din binecuvântările veşnice, ce i-ar putea fi dăruite încă din această viaţă. Pe când religiile orientale, cărora Împărăţia cerurilor nu le-a fost descoperită, luptă pentru a obţine simple stări psihice, care încep şi sfârşesc în viaţa de aici.
În era noastră de apostazie care precede venirea lui Antihrist, satana a fost dezlegat pentru o vreme (Apoc. 20,7) pentru a lucra minuni mincinoase, care nu i-au fost îngăduite în timpul „celor o mie de ani” de har în Biserica lui Hristos (Apoc. 20,3) şi pentru a câştiga pentru sine, în recolta lui drăcească, acele suflete care „n-au primit iubirea adevărului” (II Tes. 2,10). Putem spune că vremea lui Antihrist este cu adevărat aproape, prin chiar faptul că această „recoltă” satanică se strânge acum nu atât, din rândurile popoarelor păgâne, cât dintre rândurile creştinilor care au pierdut dulceaţa Creştinismului.
Ţine chiar de natura lui Antihrist să prezinte împărăţia satanei, ca şi când ar fi a lui Hristos. Mişcarea „harismatică” contemporană şi „meditaţia creştină”, ca şi „noua conştiinţă religioasă”, cu care formează corp comun, sunt înainte-mergătoare religiei viitorului, religia umanităţii de pe urmă, religia lui Antihrist. Iar scopul lor „spiritual” de căpetenie este să facă accesibile tuturor creştinilor iniţieri satanice, care până acum erau restrânse doar în lumea păgână.
Să zicem că aceste „experienţe religioase” sunt încă cel mai adesea căutări de natură experimentală şi făcute orbeşte, ce conţin tot atâta autoînşelare de ordin psihic, pe cât sunt de autentice în riturile lor de iniţiere demonică; fără îndoială, nu toţi cei care au „meditat” cu succes sau care cred că au primit „botezul duhului” au fost şi iniţiaţi în împărăţia lui Satan. Dar, în pofida acestor aspecte aparent liniştitoare, acesta este scopul acestor experienţe şi nu există nici cea mai mică îndoială că tehnicile de iniţiere vor deveni din ce în ce mai eficace pe măsură ce omenirea devine mai pregătită pentru ele, prin atitudinea de pasivitate şi deschidere la noile „experienţe religioase” care îi sunt inculcate prin aceste mişcări.
Dar cum a ajuns umanitatea – şi fireşte creştinătatea – la o asemenea stare disperată?
Desigur, nu din cauza închinării pe faţă la satana, care este întotdeauna limitată la un număr destul de mic de oameni. Este vorba mai curând de ceva cu mult mai subtil, dar cu atât mai înspăimântător pentru creştinul ortodox conştient: s-a pierdut din parte harul lui Dumnezeu, ca o consecinţă imediată a slăbirii credinţei si a pierderii gustului creştinismului autentic.
În Occident este un fapt incontestabil că harul lui Dumnezeu s-a pierdut cu multe secole în urmă. Romanocatolicii şi protestanţii de astăzi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne mirăm că ei nu sunt capabili să-l deosebească de înşelătoriile drăceşti. Dar vai! Succesul falsului spiritual, chiar printre creştinii ortodocşi de astăzi, dă la iveală cât de mult, chiar şi aceştia, au pierdut mireasma adevăratului creştinism. Deci nici ei nu mai sunt capabili să distingă între adevăratul creştinism si pseudo-creştinism. De prea multă vreme creştinii ortodocşi iau de-a gata comoara nepreţuită a credinţei lor şi neglijează să pună în practică o învăţătură alcătuită din aurul cel mai curat.
Câţi dintre creştinii ortodocşi au măcar cunoştinţă de existenţa textelor de bază ale spiritualităţii ortodoxe, care ne învaţă tocmai cum să distingem spiritualitatea autentică de cea falsă, texte care arată viaţa şi învăţăturile sfinţilor îmbunătăţiţi care au obţinut într-o măsură bogată harul lui Dumnezeu încă din această viată? Câţi dintre ei şi-au însuşit învăţătura cuprinsă în Lavsaicon, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Omiliile Sfântului Macarie, în Vieţile purtătorilor de Dumnezeu Părinţi ai pustiei, în Războiul nevăzut, în cartea Viaţa mea înHristos, a Sfântului Ioan de Kronstadt şi în multe alte cărţi ortodoxe?
În Viaţa marelui Părinte al pustiei egiptene, Sfântul Paisie cel Mare (19 iunie) găsim un exemplu viu – cât de uşor se poate pierde harul lui Dumnezeu.
Un ucenic al său mergea odată către oraş să-şi vândă acolo rucodelia sa (obiecte lucrate cu mâinile sale). Pe cale a întâlnit un evreu, care, văzându-i simplitatea, a început să-l ispitească, zicându-i: „Iubitule, cum crezi tu într-un simplu om răstignit, care nu este nicidecum Mesia cel aşteptat? Nu este El acela, ci altul va veni”. Ucenicul, având o minte mai slabă şi o inimă simplă, începu să asculte aceste cuvinte şi ajunse până la a rosti: „Poate că ceea ce spui tu este adevărat”.
Când s-a întors în pustie, Sfântul Paisie şi-a întors faţa de la el şi nu a voit să-i adreseze nici un cuvânt. La urmă, după multe rugăminţi ale ucenicului, Sfântul îl întrebă: „Tu cine eşti? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era creştin şi avea asupra lui harul Sfântului Botez, dar la tine nu văd aceasta. Dacă tu vei fi fiind cu adevărat ucenicul meu, atunci harul Sfântului Botez te-a părăsit şi chipul de creştin nu mai este în tine”.
Ucenicul îi povesti cu lacrimi convorbirea cu evreul, iar Sfântul răspunse: „Sărace! Ce poate fi mai rău şi mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepădat de Hristos şi de Sfântul Botez? Acum mergi şi plânge-ţi păcatul, căci cu mine nu mai poţi fi; numele tău s-a scris împreună cu cei care s-au lepădat de Hristos, cu care împreună vei fi judecat şi chinuit”.
Auzind această judecată, ucenicul se cutremură şi se aruncă la picioarele bătrânului său, rugându-l să nu-l lepede de la rugăciunile sale. Sfântul, cuprins de milă, se închise în chilia lui şi rugă cu lacrimi pe Dumnezeu să ierte păcatul ucenicului său. Dumnezeu ascultă ruga Sfântului şi îl învrednici de semnul iertării şi milostivirii Sale asupra ucenicului.
Atunci Sfântul îl chemă pe ucenic la sine şi-i spuse: „Copile, vino şi dă slavă lui Hristos Dumnezeu împreună cu mine, căci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfânt de la Sfântul Botez străluceşte iar peste capul tău. De acum păzeşte-te, ca nu cumva din lene şi nepăsare duşmanul să te atace iar şi, biruindu-te, să te arunce în focul gheenei”.
Este semnificativ că mişcările „harismatice” şi „de meditaţie” au prins rădăcină tocmai printre „creştinii ecumenişti”. Trăsătura de bază a protestanţilor ecumenişti este următoarea: că Biserica Ortodoxă nu este singura Biserică a Iui Hristos, una şi adevărată; că harul lui Dumnezeu este prezent si în alte confesiuni „creştine”, şi chiar în interiorul religiilor necreştine; că ceea ce Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe numesc calea cea strâmtă a mântuirii nu este decât „una dintre multele căi”, care toate duc la mântuire, şi că practicile credinţei cuiva în Hristos sunt de mică importanţă, precum şi apartenenţa la o anumită confesiune.
Este adevărat, nu toţi ortodocşii care iau parte la întrunirile interconfesionale ecumenice cred întru totul aşa (deşi lucrul este cu siguranţă adevărat despre protestanţi si romano-catolici), dar prin simpla lor participare la astfel de întruniri, care, desigur, prevăd rugăciuni comune cu cei care cred greşit în Hristos şi Biserica Sa, adresează implicit ereticilor cu care se află împreună aceleaşi cuvinte ca şi ucenicul din pildă: „Poate că ceea ce spuneţi voi este adevărat”. Nicinu este nevoie de mai mult pentru ca un creştin ortodox să piardă harul lui Dumnezeu. Şi câtă nevoinţă îi trebuie pentru a-L câştiga înapoi!
Deci, cu atât mai mult creştinul ortodox trebuie să umble în faţa lui Dumnezeu cu frică şi cutremur, din grija de a nu pierde harul Său, care nu este nicidecum dăruit tuturor, ci numai celor care ţin dreapta credinţă, care duc o viaţă de luptă duhovnicească cu păcatul şi care păzesc cu tărie comoara harului dumnezeiesc ce-i duc la cer.
Cu atât mai mult trebuie să lupte astfel creştinii din ziua de azi, care sunt înconjuraţi din toate părţile de un creştinism fals, care are propriul său arsenal de experienţe ale „harului” şi „Duhului Sfânt”, putând cita pe de rost din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţii, pentru a-şi „întări” propriile erezii! Cu siguranţă trăim vremurile de pe urmă, când înşelăciunea este atât de subtilă încât amăgeşte, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24,24).
Falşii prooroci ai timpurilor noastre anunţă cu glas din ce în ce mai puternic apropierea „noii ere a Duhului Sfânt”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”. Este exact ceea ce se numeşte, în adevăratele profeţii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui Antihrist. Această profeţie, tocmai acum în zilele noastre, începe să se împlinească, cu forţa unei puteri demonice.
Întreaga atmosferă spirituală contemporană se încarcă cu puterea experimentelor de iniţiere demonică şi aceasta, pe măsură ce „taina nelegiuirii” intră în faza penultimă, în care începe să posede sufletele oamenilor şi, într-adevăr, nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor aleşi ai Bisericii lui Hristos, de-i va fi cu putinţă.
Împotriva acestei „experienţe religioase” de mare forţă, creştinii ortodocşi trebuie să se trezească şi să se înarmeze cu adevărat, să devină pe deplin conştienţi de ceea ce înseamnă Ortodoxia creştină şi în ce chip scopurile sale sunt total diferite de ale tuturor celorlalte religii, fie ele „creştine” sau necreştine.
Creştini ortodocşi, păstraţi cu sfinţenie harul ce vi s-a dat! Nu îngăduiţi ca el să devină o chestiune de obişnuinţă. Nu-l măsuraţi după măsura omenească şi nu vă aşteptaţi ca el să pară logic sau pe înţelesul celor care nu sunt capabili să pătrundă nimic din ceea ce depăşeşte omenescul sau celor care cred că îl pot obţine altfel decât arată predania Sfintei Biserici a lui Hristos dintotdeauna. Căci adevărata Ortodoxie, în mod necesar, apare cu adevărat „nelalocul ei” în aceste vremuri satanice; o minoritate din ce în ce mai accentuată a celor dispreţuiţi şi cam „nebuni”, siliţi să trăiască în mijlocul unei mase al cărei „revivalism” religios este inspirat de un cu totul alt fel de duh.
Noi însă să ne mângâiem cu cuvintele cele tari şi sigure ale Domnului nostru Iisus Hristos: Nute teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia (Luca 12,32).
Fie ca toţi creştinii ortodocşi să se întărească pentru marea bătălie care îi aşteaptă, şi să nu uite niciodată că, în Hristos, victoria este deja a noastră. Căci El ne-a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16,18) şi că pentru cei aleşi El va scurta zilele urgiei şi strâmtorii celei de pe urmă (Matei 24,22). Şi apoi, cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? (Rom. 8,31).
Chiar în mijlocul celor mai sălbatice ispite, nouă ni s-a poruncit: Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea (Ioan, 16: 33).
Să trăim deci şi noi, aşa cum au făcut-o toţi adevăraţii creştini înaintea noastră, cu certitudinea că toate cele ce se văd au un sfârşit şi că Mântuitorul nostru va veni curând; căci Cel Ce mărturiseşte acestea, zice: Da, vin curând! Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22,20)
NOTE
[1] Pr. Eusebius Stephanou în Logos, April, 1972, p.3
[2] Harry Lunn, Logos Journal, Nov, Dec, 1971, pp. 44, 47
[3] De ex. Gordon Lindsay, Israel’s Destiny and the Coming Deliverer – Destinul Israelului şi apropiata venire a Eliberatorului, Christ for the Nations Publ. Co., Dallas, Texas, pp. 28-30
[4] Harold Bredesen, în Logos Journal, Jan, 1972, p.24
[5] Kevin Ranaghan in Logos Journal, Nov, 1971, p.21
[6] Vezi Arhiepiscopul Averchie, Guide to the Study of the New Testament – Îndreptar pentru studiul Noului Testament – Partea a II-a (ruseşte), Jordanville, NY., 1956, pp.434-438
[7] Vezi Kurt Koch, The Revival in Indonesia, Kregel Publications, 1970, şi Mel Tari, Like a Might
Deosebirea între creştinii de azi şi cei de la început este enormă. E deosebire în fire, în gândire, în crez, în vorbire, în comportare, în vieţuire, iar deosebirea cea mai mare va fi în ziua judecăţii şi în viaţa după moarte, care e pentru veci de veci. Proorocul Maleahi a scris: „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-l slujeşte” (Maleahi 3:18). Apostazia îl face pe oameni să nu aibă nici o teamă de Dumnezeu, nu cred ce a spus Dumnezeu despre păcat, despre pedeapsa păcatului, nu cred ce a spus despre mântuire, nu cred ce a spus Dumnezeu despre trăirea vieţii sfinte, nu cred Evanghelia, nu cred în iad şi nu cred în fericirea din rai, dar se numesc creştini. De aceea sunt nepăsători de Dumnezeu, nepăsători de jertfa Domnului Isus, nepăsători de sufletul lor, nepăsători de clipa morţii, nepăsători de ziua judecăţii şi nepăsători de soarta lor veşnică. Nu arată tocmai această nepăsare că sunt amăgiţi cu creştinismul formal? Probabil că unii citind aceste rânduri se înfurie foc împotriva mea. Ei sunt ca unii negrii din Africa, care atunci când europenii le-au dus oglinda şi său văzut cum arată, au dat cu ea de pământ şi au spart-o, dar aceasta n-a schimbat realitatea. Pe mine mă doare că trebuie să scriu lucrurile acestea! Le scriu din dragoste şi aş vrea să vă ajut să scăpaţi din cursa diavolului, de care aţi fost prinşi să-i faceţi voia (2 Timotei 2:20). Prietenul meu, nu ai avea nici un câştig să-ţi spun că eşti bun creştin în timp ce tu nu ai şi nici nu-ţi cauţi mântuirea sufletului tău. Oare nu aş fi vinovat în faţa lui Dumnezeu, ştiind că eşti în cel mai mare pericol, poate mâine ajungi în groaznicele chinuri ale iadului şi eu să tac? Te rog nu te înfuria pe mine, căci îţi vreau binele tău etern. Stai însă şi cugetă la creştinismul tău, la starea sufletului tău. Fii sincer cu tine însuţi. Timpul zboară şi te poartă spre punctul final, unde vei ajunge? Pe apele ce formează cascada Niagara, există un punct unde se află înştiinţarea: „Dincolo nu-i scăpare”. Toţi barcagii ştiu să nu depăşească acel punct, căci apele îşi iau viteză încât nu mai există posibilitate de scăpare. Odată un barcagiu, în timp ce îşi aştepta clienţi pe care să-i treacă de partea cealaltă a fluviului, avea barca legată de un ţăruş la mal, iar valurile legănându-l l-au adormit în barcă. Legănarea bărcii a făcut ca legătura la ţăruş să se desfacă şi barca a pornit în jos. Luată de curenţi, barca a fost dusă spre firul apei. Unii ce erau pe mal, au văzut pericolul şi au început să strige, dar barcagiul dormea dus, n-a auzit strigătele lor. Barca a depăşit punctul cu înştiinţarea şi curând barcagiul şi-a găsit sfârşitul în furtunoasa prăbuşire a apelor în abis. Cauza? El s-a crezut în siguranţă în barca lui, s-a lăsat pradă somnului, dar l-a costat viaţa. Aceasta încerc să fac şi eu să-ţi strig să te trezeşti înainte de a fi prea târziu. Martor îmi este Dumnezeu că îţi vreau binele. Samson a adormit cu capul în poala Dalilei şi a plătit scump aceasta prin pierderea ochilor, prin viaţa de sclavie şi la urmă cu moartea. Vai, pe câţi i-a adormit diavolul în barca bisericii şi duşi de val, curând se vor trezi în pierzarea veşnică. Tuturor celor ce sunt amăgiţi de formalism, indiferent de ce religie aparţin, le strig să se trezească, căci dincolo nu mai e scăpare. Şi din nou te întreb, prietenul meu, nu cumva în timp ce te crezi bine, eşti purtat spre abis? II. Amăgirea cu formalismul îl face pe creştinii formali să nu-şi caute mântuirea. În cartea proorocului Isaia 44:22, este scris: „…inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” Observaţi, vă rog, că însuşi Dumnezeu spune despre unii că au inima amăgită. Nu cumva şi inima ta e amăgită? De altfel, toţi păcătoşii, care nu au iertarea păcatelor prin Hristos Domnul, sunt nişte amăgiţi. Satan nu vrea mântuirea oamenilor, ci pierzarea lor, de aceea îi amăgeşte. În textul acesta Domnul demască şi scopul ce-l are diavolul prin amăgire: „să nu-şi mântuiască sufletul”. El le-a pus o minciună în mână: formalismul religios. Ei cred ce spun oamenii, nu ce spune Dumnezeu. 1. Cei amăgiţi cu formalismul religios se bizuiesc pe ereditate. Ei îşi zic: Tata şi mama au fost creştini, deci şi eu sunt creştin. Ei pierd din vedere că creştinismul nu se moşteneşte. Tertulian încă în secolul al treilea a scris răspicat: „Ne facem creştini, nu ne naştem creştini”. Şi la evrei era bizuirea pe ereditate. Ioan Botezătorul a strigat fariseilor şi saducheilor, care au venit să fie botezaţi, fără să se fii pocăit: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (Matei 3:7-9). Iar Domnul Isus a fost chiar mai tăios în privinţa eredităţii. El a zis evreilor: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam…! Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:39,44). Lui Nicodim, care era un fruntaş al evreilor, deci a fiilor lui Avraam, Hristos Domnul i-a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Naşterea firească e pentru păcat, întreaga omenire e decăzută în păcat. De la părinţi noi moştenim firea păcătoasă cu toate înclinările spre rău. De aceea, copilul ce abia începe să vorbească, fără să-l înveţe cineva, el începe să mintă. Pentru Împărăţia lui Dumnezeu e necesară naşterea din nou prin Duhul Sfânt. Aceasta e o schimbare radicală a vieţii. „Ce este născut din came, este came, şi ce este născut din Duh este Duh. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi din nou” – a spus Hristos Domnul către Nicodim. Ea e o experienţă personală prin care se schimbă complet viaţa. Omul capătă o nouă fire, o fire dumnezeiască. Naşterea din nou îl face pe omul pătimaş în ale beţiei să nu mai bea, pe omul mincinos să nu mai mintă, ci să spună adevărul; pe cel desfrânat îl face să părăsească păcatul şi să trăiască în sfinţenie; pe cel ce înjura la fiecare vorbă, să nu mai înjure, ci să-L slăvească pe Dumnezeu; pe cel ce fuma ţigară după ţigară, să nu o mai pună în gura lui. Nu ai văzut tu aşa oameni schimbaţi? Există o forţă eliberatoare din robia păcatului. Oamenii s-au pocăit de păcatele lor, şi-au predat viaţa lor murdară şi robită de patimi Domnului, iar El, prin Duhul Sfânt, o înnoieşte. Uneori colegii de muncă sau de şcoală au căutat să-i provoace la înjurături, la ceartă, dar cel întors la Dumnezeu a devenit alt om. Pe de altă parte, nu ai văzut tu copii născuţi din părinţi buni, foarte buni credincioşi devenind foarte răi? De ce? Simplu, fiindcă ei n-au avut naşterea din nou. Ereditatea nu te face creştin. De aceea, sunt pline cârciumele şi puşcăriile de „creştini”. În Luca 16:19-25, Domnul Isus îl dă ca exemplu pe bogatul nemilostiv, care era „fiu al lui Avraam”, pe cale ereditară, dar aceasta nu l-a ajutat cu nimic să nu ajungă în văpaia iadului. Tot aşa creştinismul tău ereditar, formal, nu te face să intri în cer. Din contră, Domnul Isus spune că fără naşterea de sus, e imposibil să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. Te rog, ţine seama de ceea ce spune Hristos Domnul. Predă-i Lui viaţa să ţi-o înnoiască. Adevăratul creştinism începe la naşterea din nou. 2. Pe alţii vrăjmaşul îl amăgeşte să se creadă creştini datorită faptului că au fost botezaţi când au fost copilaşi. Dar apa botezului nu are puterea miraculoasă să schimbe viaţa. Apa botezului, chiar dacă e numită „apă sfinţită”, în compoziţia ei a rămas tot apă. Pusă la analiză în orice laborator, nu e diferită de cealaltă apă. Oare apa ce o bem e spurcată? O, nu, nicidecum. Dovadă că botezul nu schimbă viaţa sunt sutele de mii de criminali, de pungaşi, de mincinoşi, de desfrânaţi. Toţi au fost botezaţi când au fost copii mici, dar prin aceasta nu au primit naşterea din nou. Şi ţin să precizez că nici cei ce au fost botezaţi oameni mari, apa nu le-a spălat păcatele şi nu le-a înnoit inima. Pot să dau sute de cazuri ca dovezi de netăgăduit în privinţa aceasta. Au fost copii de-ai pocăiţilor, care nu s-au pocăit şi nu au fost botezaţi. Când a fost vremea să se căsătorească au găsit tinere catolice sau ortodoxe şi înainte de a fi cununaţi, au fost botezaţi. Au fost ei născuţi din nou prin apa botezului? Nicidecum, căci după câteva luni unul şi-a bătut soţia, altul a fost prins în desfrâu, apoi a ajuns la divorţ. Acestea sunt cazuri triste, dar adevărate. Avem chiar pe paginile Bibliei un caz în Faptele Apostolilor 8:13, unul numit Simon a fost botezat fiind om mare, şi a fost botezat de Filip, evanghelistul, dar n-a fost mântuit, n-a fost înnoit de Duhul Sfânt, iar când a venit apostolul Petru a trebuit să-i spună: „…văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii” (Faptele Apostolilor 8:23). De aceea, înţelege, nu te lăsa amăgit că ai fost botezat când ai fost copilaş şi eşti creştin. În Biblie nu avem nici măcar un singur caz de botez a copiilor. Ca cineva să fie botezat, se cer cele două condiţii: pocăinţa şi credinţa (Marcu 1:15; Faptele Apostolilor 20:21), ori copiii nu pot îndeplini nici una din ele. Unii, în zelul lor pentru botezul copiilor, spun că temnicerul din Filipi a fost botezat el şi toată casa lui. Da, însă nu se precizează că au fost copii mici. Dimpotrivă, cine citeşte, să înţeleagă, căci acolo se face clar că temnicerul „s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 16:34). Or copiii mici nu se ştiu bucura de credinţa în Dumnezeu. Urmarea botezului care a fost bucuria, denotă că toţi cei botezaţi au fost persoane conştiente, care au avut motive să se bucure. Mai mult, botezul e un act voluntar. Persoana respectivă vrea şi cere să fie botezat. Famenul etiopian când a fost convins de adevăr şi în drumul lor a văzut apa, a zis lui Filip: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat? Filip nu îi spune: „Stai, domnule, că nu am apă sfinţită la mine”, ci au coborât amândoi în apă şi a fost botezat. Botezul copiilor nu e un act voluntar, ci un act ce se aplică copilului în mod forţat. Vrea, nu vrea, e făcut creştin. Dar este el creştin? Traiul lui de mai târziu, nu argumentele, îl arată că nu e cu nimic diferit de un păgân. Din contră, sunt păgâni care îşi cinstesc cu mai multă reverenţă zeul lor şi petrec un timp în rugăciune în fiecare zi, pe când creştinii formali nu se roagă, ci îl înjură pe Dumnezeu. Ca să te ţină în amăgire, poate veni cineva să-ţi arate că Domnul Hristos a zis că trebuie să fii născut din nou „din apă şi din Duh” (Ioan 3:5), deci aici ar fi vorba de apa botezului. Nu, nicidecum, atât în capitolul 3 cât şi în capitolul 4 din Ioan, când Domnul Isus vorbeşte despre apă, nu se referă la apa naturală, ci la apa vie sau apa vieţii, care e Cuvântul lui Dumnezeu. Spre trezirea păcătosului şi spre schimbarea vieţii lui, Dumnezeu foloseşte Cuvântul sfânt şi Duhul Sfânt. Priviţi la ceea ce spune apostolul Petru în întâia sa epistolă 1:22,23, „…prin ascultarea de adevăr – Cuvântul – v-aţi curăţit sufletele prin Duhul… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi rămâne în veac”. Aici avem precizate ambele elemente care lucrează naşterea din nou: Cuvântul şi Duhul Sfânt. 3. Unii amăgiţi se bizuiesc pe faptul că sunt membri întră biserică creştină. Deşi mulţi nu merg la biserică decât la Crăciun şi ia Paşti, ei se consideră membri. În 1972, am fost invitat la aniversarea Unirii Principatelor Române ce avea să se ţină în sala Bisericii Ortodoxe din Los Angeles. Împreună cu fratele Petre Denisiu am mers la slujba religioasă, ca apoi să fim şi la aniversare. Pe acea vreme, preot era Richard Grabowschi. Când am intrat în locaşul de închinăciune era doar preotul ce cânta Evanghelia în altar, cantorul care dădea răspunsurile în strană şi bătrâna Conie Căpăţână din Long Beach. Conform unor statistici, în aria Los Angeles trăiau vreo 12-15.000 de români. Cei care şi-au plătit membralitatea la biserică nu erau decât vreo 400. Am văzut tabelul lor. Spre terminarea slujbei au sosit mai mulţi la biserică. Ştiu că şi preotul s-ar fi bucurat dacă biserica ar fi fost plină, şi eu m-aş fi bucurat să văd pe români că îl caută pe Dumnezeu. Când am trecut în sala alăturată, era plină de români, care fumau, beau, se cinsteau. Ei au venit doar pentru sarmale şi o oră socială, nu să se închine şi să mulţumească lui Dumnezeu. Unii spun că biserica e corabia mântuirii, deci cei ce sunt membrii în biserică sunt mântuiţi. Oare aşa să fie? Eu nu am găsit nicăieri în Evanghelie scris lucrul acesta. Asta înseamnă că poţi să înjuri, să bei să minţi, să trăieşti în toate păcatele, dar dacă îţi plăteşti membralitatea, eşti mântuit. Dar mântuirea noastră de păcate a fost plătită mult mai scump. Apostolul Petru a scris: „Căci ştiţi că nu cu argint şi cu aur aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care îl moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al Mielului fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:18,19). Nu, nu biserica mântuieşte, oricare ar fi denumirea ei, ci numai Hristos Domnul, căci aşa au spus apostolii: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). Oricine îţi spune altfel, înseamnă că te amăgeşte să nu-ţi mântuieşti sufletul. În prima biserică creştină oamenii întâi primeau mântuirea, apoi deveneau membri. În Faptele Apostolilor 2:47 este scris: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”. Mergerea la biserică nu dă iertarea păcatelor ci te ajută să auzi Evanghelia spre a primi mântuirea, iar dacă ai primit-o, te ajută să creşti în har. Biserica nu te naşte din nou. Tu poţi intra în garaj de sute de ori, dar intrarea nu te face maşină. Aici de Crăciun o catedrală, ca să atragă lumea, căci li se părea că Hristos Domnul nu mai are puterea de a-i atrage pe oameni, şi ca Sărbătoarea să fie mai cu moţ, au băgat cămile şi măgar în biserică; dar acestea dobitoace au intrat şi dobitoace au ieşit, clădirea nu le-a făcut creştine. 4. Unii creştini formali se consideră bine fiindcă iau parte la ceremonialul din biserică, se închină şi sărută obiectele de cult, crucea şi icoanele. Dar în biserica creştină din primele trei secole nu a fost nici un ceremonial şi nici un obiect de cult. Toată închinăciunea lor era simplă: cântau laude lui Dumnezeu, se vestea Evanghelia şi se rugau. Pliniu cel tânăr, guvernatorul Bitiniei, într-o scrisoare adresată împăratului Traian spunea din informaţiile pe care le-a primit despre creştini, care erau mulţi în părţile Bitiniei, căci templele păgâne aproape că au rămas pustii, că ei se adună în zorii dimineţii într-o anumită zi şi cântă imnuri lui Hristos ca Dumnezeul lor şi că se îndeamnă să nu comită nici un fel de crimă. La fel „Istoria Bisericii” de A.M.Renwick şi A.M. Harman, Intervarsity Press 1986, la pag.22, spune despre creştini: „Adevărata esenţă a organizaţiei bisericii, a vieţii şi a închinăciunii creştine în primele două veacuri a fost simplitatea. Nu era nici un fel de formalism şi pompă. Acestea au pus stăpânire doar mai târziu, când viaţa spirituală a ajuns în declin… Biserica activa cu putere. Nu numai păstorul, ci mulţi din cei prezenţi luau parte la serviciu, căci pentru ei preoţia tuturor credincioşilor era o puternică realitate”. Iustin Martirul în prima sa Apologie, la cap. 129, spune: „În ziua dedicată soarelui – Duminica – toţi cei ce locuiesc în oraşe sau la ţară se adună într-un anumit loc şi cât le permite timpul, citesc din Memoriile Apostolilor sau din scrierile proorocilor. Când s-a sfârşit cu citirea, cel ce conduce dă îndrumări şi apelează la toţi să imite acele bune exemple. Apoi ne ridicăm cu toţii la rugăciune…” Totul era simplu, dar plin de viaţă, de dinamism. Nici Petru, nici Pavel nu au tămâiat şi nu au purtat odăjdii. Aşa ceva au purtat preoţii care L-au răstignit pe Domnul Isus. Ucenicii Domnului au fost în îmbrăcămintea lor simplă, obişnuită. Mândria şi pompa au intrat în biserica creştină odată cu creştinarea forţată a preoţilor păgâni în timpul lui Constantin cel Mare, când creştinismul a fost decretat religie a imperiului şi a cerut păgânilor să devină creştini. Atunci localităţi întregi cu preotul păgân în frunte au trecut prin apa unui râu şi au zis că au fost botezaţi. Ei au făcut aceasta nu pentru că s-au văzut păcătoşi şi au dorit mântuirea, ci pentru că au dorit favorurile împăratului. Se părea că păgânismul a fost înfrânt, dar nu păgânismul a fost înfrânt, ci adevăratul creştinism a suferit înfrângerea. Împăratul Constantin a fost trecut în rândul sfinţilor şi mulţi îi sărută icoana, fiindcă nu ştiu. El după ce a dat libertate creştinismului din motive politice, el numai creştin nu a fost. Harry R. Boer în „A Short History of the Early Church”, Grand Rapids 1976, la pag. 106 spune că împăratul Constantin întâi a făcut prizonier pe socrul său, pe împăratul Maximian, pe care l-a făcut apoi să se sinucidă. În 324 şi-a ucis cumnatul pe Lucinius. În 325 şi-a ucis fiul, pe Crispus, apoi şi-a ucis soţia, pe Fausta, iar după aceea l-a ucis şi pe un alt cumnat pe Maxenţiu. Mereu se temea să nu-şi piardă tronul. Constantin însuşi nu a fost botezat decât atunci când a fost pe patul de moarte, dar el e considerat mare sfânt şi e sărbătorit în fiecare an. În „Istoria Bisericii”, pomenită mai sus, la pag.51, autorii spun că împăratul Constantin cel Mare a făcut cadou episcopului Ierusalimului odăjdii strălucitoare pe care le purtau numai marii preoţi păgâni. Ei fac precizarea: „Aceasta e prima ocazie de folosire a odăjdiilor în biserica creştină”. Preoţii păgâni au adus cu ei odăjdiile, ceremonialul, altarul, tămâierea şi în locul imaginilor păgâneşti, au făcut icoane de sfinţi pe pereţi. Istoricul Henry C. Sheldon în „History of the Christian Church”, 1988, vol. 1, pag.501, spune: „La sfârşitul secolului IV, a devenit ceva obişnuit să înfrumuseţeze clădirea bisericii cu icoane, în special cu scene din istoria martirilor”. Adevăraţii creştini nu le-au acceptat, considerau aceasta o profanare a locaşului de închinăciune, o idolatrie. Au urmat adevărate lupte pentru şi împotriva icoanelor. Epifaniu a rostit o afurisire împotriva închinării la icoane. La fel Grigore cel mare s-a împotrivit cu dârzenie introducerii icoanelor şi închinării la ele sau cinstirii lor. Până în secolul al IV-lea nici una din bisericile creştine nu a avut nici un fel de icoane. În anul 303, împăratul Diocleţian a dat edictul de stârpire a creştinilor, de dărâmare a locaşurilor de închinăciune şi de ardere a cărţilor sacre. Când Prefectul a intrat cu oamenii săi în marea clădire a bisericii din Nicomedia, capitala imperiului roman de răsărit, au fost uimiţi că n-au găsit înăuntru nici un semn, nici o imagine, nici o icoană. Dumnezeu a spus că acestea sunt urâciuni. În Exod 20:4, este scris: „Să nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor…” Aici e interdicţia pentru toate sculpturile de sfinţi, pentru icoane şi pentru cruce, care e înfăţişarea crucii de pe Golgota. Ele erau lucruri de care biserica creştină s-a ferit ca de foc. Ei ştiau că Dumnezeu nu permite aşa ceva.. Azi aproape pe toate locaşurile de închinăciune se văd cruci. Oare s-a schimbat Dumnezeul mântuirii noastre? Cineva poate întreba: Dar statuile sfinţilor, icoanele, Madona şi altele, sunt capodopere; vitraliile cu scene biblice înfrumuseţează locaşul, crucile de lemn, lustruite frumos sau de aur, toate sunt excelente, e păcat să le ai? Nu eu, ci Dumnezeu le etichetează ca păcat. Şi El a zis: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Da, sunt foarte frumoase, şi nu e de loc de mirare că până şi unii protestanţi au încetat de a mai protesta. Noi ne schimbăm, dar Dumnezeu nu se schimbă. Vai, amarnic amăgeşte vrăjmaşul! Israel a căzut în idolatria Baalilor, dar niciodată n-au îndrăznit să şi-L zugrăvească pe Dumnezeul lor sau să facă o icoană a lui Moise, David, Ilie sau a altui mare prooroc. Am vizitat multe sinagogi, dar nicăieri nu am găsit aşa ceva. Şi ţineţi seama că de la darea poruncii pe Sinai sunt vreo 3500 de ani. În privinţa aceasta merită toată aprecierea. Şi pe nici o sinagogă nu vezi toiagul lui Moise cu care i-a scos din robie, cu care a despicat marea şi cu care a lovit stânca. Ţinem noi seama de ce spune Domnul sau de ce spun oamenii? Din perioada aceasta a început ierarhia bisericească. Episcopii bisericilor din oraşele de seamă, care erau păstori de biserici ca şi ceilalţi, au început să poruncească celorlalţi. Ierarhia păgână şi superstiţiile au infectat biserica dinăuntru. În biserica creştină nu exista ierarhie, toţi mântuiţii erau fraţi, iar preoţia aparţinea tuturor membrilor, era preoţia universală (vezi 1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:6). După convertirea în masă a păgânilor, preoţia a devenit o castă aparte, apoi s-a format ierarhia. Ea a declanşat lupta pentru întâietate. Lupta împotriva icoanelor a cuprins bisericile. În anul 726, împăratul bizantin Leo al III-lea a dat un edict de interzicerea închinării la Icoane şi a poruncit ridicarea lor, ca poporul să nu ajungă să le sărute. Fiindcă poporul n-a fost gata să asculte, împăratul a dat al doilea edict pentru distrugerea tuturor icoanelor. Soldaţii au trecut la executarea acestui decret imperial. Atunci unii preoţi şi călugări au aţâţat poporul la răscoală. Papa şi episcopul din Constantinopol au cerut venerarea icoanelor şi l-au excomunicat pe împărat. În anul 754, împăratul Constantin Capronimul a convocat un Sinod la Constantinopol la care au participat 338 episcopi. Acest Sinod a declarat că Satana însuşi a introdus în biserica creştină cultul icoanelor şi închinarea la făpturi. „…Cultul şi închinarea la ele – spuneau ei – sunt contrare Sfintelor Scripturi şi citau textele: Ioan 4:24; 1:15; 20:29; Deuteronom 5:8,9; Romani 1:23; 2 Corinteni 5:7; Romani 10:17. Cei 338 episcopi au declarat că închinarea la icoane a fost condamnată de sfinţii părinţi ai bisericii. De aceea, Sinodul a rostit anatemă împotriva celor ce se vor mai închina la icoane. Toţi preoţii au trebuit să semneze această hotărâre a Sinodului şi icoanele au fost scoase din biserici. În anul 769, papa Ştefan a înduplecat Sinodul din Lateran să condamne pe adversarii închinării la icoane şi icoanele iarăşi au fost puse în biserici. La fel, Sinodul din 787 de la Niceea cerea să se dea venerare şi închinare icoanelor. Dar Sinodul din Frankfurt, ţinut în anul 794, deci la 7 ani după cel din Niceea, a respins cu unanimitate hotărârile cu privire la închinarea la icoane ca fiind idolatrie, cu totul contrară Bibliei şi a rostit o gravă afurisenie asupra celor care le-ar aduce vreo cinstire prin slujbe, tămâiere sau sărutare a icoanelor. Timp de 116 ani au fost lupte aprige cauzate de icoane. Împărăteasa Irina a acceptat condamnarea celor ce luptau împotriva icoanelor. Sub Niceforus, succesorul Irinei, icoanele iar au fost scoase din biserici. În anul 842 împărăteasa Teodora le-a introdus din nou în biserici. Biserica Catolică s-a complăcut în această idolatrie şi preoţii au început să le atribuie puteri magice, că sunt făcătoare de minuni. Şi azi se spune că sunt icoane care vindecă, icoane care plâng, icoane care au inimă şi poţi auzi cum bate inima. De altfel, nu e aşa vinovat poporul, cât sunt vinovaţi preoţii şi călugării ce amăgesc poporul şi-l ţin în idolatrie şi în întuneric să nu cunoască Evanghelia, căci Evanghelia aduce eliberare de toate aceste superstiţii şi ar instaura creştinismul primar de care are lumea nevoie. Dar unii ar pierde sursa de câştig. Nici acum la sfârşitul secolului al XX-lea, oamenii nu stau să gândească şi să se ridice împotriva idolatriei. Toate icoanele sunt lucrare de minciună. Nici Hristos Domnul, nici apostolii nu au fost fotografiaţi, căci nu era inventat aparatul de fotografiat. La fel nu li s-a făcut nici un fel de pictură, căci aşa ceva în biserica creştină era considerat un sacrilegiu. Atunci de unde ştiu pictorii cum arăta Domnul Isus, cum arăta Ilie, cum arăta Petru şi toţi ceilalţi sfinţi? Din imaginaţia pictorului. Dacă ar veni 100 de pictori şi ar face chipul lui tata Popovici, sunt sigur că nici unul nu ar reuşi să-i redea figura. Ei ar putea să scrie dedesupt Simeon Popovici, dar eu aş spune că e minciună, nu e chipul lui. Toată iconoclastica e o amăgire. În bisericile catolice sfinţii sunt frumoşi, grăsuţi, cu faţa rotundă. În bisericile ortodoxe sfinţii sunt slabi, cu faţa lungă. Dumnezeu care a spus că idolatria e o urâciune, credeţi că azi primeşte o aşa închinăciune? Care vor fi episcopii şi preoţii, care treziţi de Duhul Sfânt, se vor ridica împotriva acestui sistem de idolatrie ce amăgeşte pe atâţia? Cum să se ridice împotrivă că imediat pierd slujba! Dar e mai bine, dacă nu se poate altfel, sa devină cerşitori, însă să aibă conştiinţa curată, decât să fie în cinste şi să fie condamnaţi pentru veci de veci. Biblia spune că „Dumnezeu e Duh şi cine se închină Lui să se închine în Duh şi în adevăr,” deci fără mijlocirea icoanelor (Ioan 4:24). Tot idolatrie e şi închinarea la cruce. Nici Domnul Isus Hristos, nici ucenicii nu şi-au făcut semnul crucii şi nu au cerut să avem în locaşurile de închinăciune sau pe turnul bisericii semnul crucii. Îmi veţi spune că e semnul creştinismului. Hristos Domnul nu a spus că crucea e semnul creştinismului, ci dragostea. El a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35). Da, crucea a fost semn de închinăciune, dar la păgâni. Preoţii egipteni în slujba lui Horus, zeul luminii, purtau pe odăjdiile lor semnul crucii. În mormintele Faraonilor din Teba se află zugrăvite vaci înjugate la plug şi înaintea lor e un viţel ce zburdă. Pe fiecare animal se află în mai multe locuri făcut semnul crucii. Atât zeul Osiris cât şi Jupiter Amon aveau ca monogramă semnul crucii. De asemenea, pe monumentele vechi feniciene se află semnul crucii – spune Unger în Dicţionarul său biblic. Crucea aparţinea idolatriei păgâne. Crucea pentru creştini a fost lemnul pe care Hristos a fost făcut „blestem pentru noi” (Galateni 3:13). „Dar crucea Domnului a fost găsită de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin” – poate spune cineva. Pe aceştia îl întreb: Ştiţi precis lucrul acesta? Legenda spune că în anul 326, Elena în vârstă de 79 ani a mers la Ierusalim, că acolo a găsit trei cruci şi împreună cu episcopul Macarie al Ierusalimului a apropiat pe un bolnav de fiecare din cele trei cruci şi crucea care l-a vindecat pe cel bolnav, ei au ştiut că e crucea Domnului. Ce uşor se îmbată oamenii cu apă rece! Să creadă cine vrea o aşa legendă, căci ea e absurdă. Crucea pentru evrei era o urâciune. Cine credeţi că a dorit să păstreze obiectul torturării, a răstignirii Domnului Isus? Oare dacă tatăl tău sau cineva drag ar fi condamnat la spânzurătoare, te-ai gândi tu să păstrezi ştreangul ca o scumpă amintire? Şi de ce au păstrat şi crucile tâlharilor, nu v-aţi pus întrebarea aceasta? Nu vedeţi nici în aceasta absurditatea legendei? Crucea era ceva de groază pentru evrei. Aproape zilnic pe străzile Ierusalimului evrei condamnaţi de romani îşi purtau crucea spre locul de osândă. Unii istorici relatează că într-o vreme au fost răstigniţi 30.000 de evrei încât nu se mai găseau lemne pentru cruci. Dacă Elena ar fi mers chiar după zece ani, nu după trei sute de ani, nu ar fi găsit-o. Chivotul legământului a fost ceva sfânt pentru Israel. El întruchipa prezenţa Domnului în Sfânta Sfintelor la Templul din Ierusalim. Când oştirile Babilonului au asediat Ierusalimul, chivotul probabil a fost scos din Templu şi a fost ascuns (2 Ezra 10:21), ca să nu cadă în mâinile duşmanilor. Evreii, parte au fost omorâţi, parte au fost duşi în robie. Poate că cei ce l-au ascuns au fost omorâţi, căci după 70 de ani când său întors din robie, nu după 300 de ani, chivotul nu a mai fost găsit nici până în ziua de azi. Deşi său făcut cercetări minuţioase, chivotul nu a putut fi găsit nici până azi. S-a putut oare găsi crucea Domnului după 300 de ani? Vă rog să ţineţi seama de situaţia istorică. În anii 69 şi 70, Ierusalimul a trecut prin asediul de sub Vespasian şi al doilea asediu sub Titus, A urmat cucerirea Ierusalimului, dărâmarea cetăţii, arderea Templului şi poporul dus în robie. Prin toate aceste situaţii grele cine s-a gândit să păstreze crucea? Cum de nu pomeneşte nici Petru, nici Ioan nimic de ea? Când Ierusalimul a fost pustiit şi toţi au fost duşi în robie, cine a ocrotit cele trei cruci? Cu vremea unii evrei s-au reîntors la Ierusalim şi în anul 135 d.Cr. sub conducerea lui Bar Coceba s-a produs o răscoală care a fost suprimată de armatele împăratului Adrian. Acesta a dărâmat tot ce au început evreii să reconstruiască, a tras brazde cu plugul ca semn de dărâmare totală, a schimbat numele Ierusalimului, numind localitatea Aelia Capitolina şi a pus interzicerea strictă că orice evreu care îndrăzneşte să se mute acolo, va fi pedepsit cu moartea. Elena a mers la Ierusalim după trei sute de ani, cum se putea să se păstreze toate cele trei cruci? Prin absurd vorbind, dacă cineva ar fi vrut să păstreze, ar fi păstrat imediat numai crucea Domnului, nicidecum şi pe ale tâlharilor. Ce a urmat după aceea a fost mai fantastic. Multe din bisericile catolice mari au dorit să aibă bucăţi de lemn din crucea Domnului. Atunci au hotărât să o taie, să facă bucăţi, aşchii, pe care le-au vândut ca relicve nespus de preţioase. Am citit o relatare că unii interesaţi au făcut o investigare de inventariere a bucăţilor şi aşchiilor din crucea Domnului ce se află sub sticlă în multe biserici şi au ajuns la rezultatul că azi în lume se află câteva vagoane de lemn din acea cruce. Cu adevărat crucea a fost grea, dar nu chiar aşa! Ce mârşavă slujbă să înşeli pe oameni în numele lui Dumnezeu! Eu cred în Cel ce a murit pe cruce pentru mine, dar nu pot să cred în lemnele acelea. E adevărat că Domnul Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16:24). Prin luarea crucii, Domnul Isus cerea ca urmaşii Lui să fie gata de suferinţă, de martiraj. Acesta e sensul. Pe vremea inchiziţiei, mulţi credincioşi au preferat să ardă pe rug decât să sărute crucea. Ei îl adorau pe Mântuitorul crucificat, nu obiectul de tortură. Apostolul Pavel scrie de propovăduirea crucii (1 Corinteni 1:21), dar nu e vorba de propovăduirea lemnului crucii, ci de propovăduirea Jertfei Sale. Ei propovăduiau un Mântuitor răstignit pe cruce şi asta pentru neamuri era o nebunie. La fel în Galateni 6:14, când scrie de lauda lui „cu crucea Domnului nostru Isus”, e vorba tot de Jertfa Domnului, căci prin ea suntem mântuiţi, nu prin cruce. 5. Unii trăiesc toată viaţa în amăgirea formalismului datorită sucirii adevărului cu privire la iertarea păcatelor. Omul ştie că e păcătos, dar ca să fie iertat, i s-a spus că trebuie să meargă la preot să-şi mărturisească păcatele şi apoi să ia sacramentul, cuminecătura, căci aceasta prin transsubstanţiere, pâinea la ruga preotului se preface în trupul real al Domnului şi vinul se preface în sângele Domnului, iar păcătosul luându-le are iertarea păcatelor. Şi aceasta e tot amăgire, căci pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi după zece rugăciuni ale preotului. Puteţi verifica aceasta la orice laborator, ca să nu ziceţi că vorbesc în vânt. Judecaţi voi, dacă pâinea şi vinul ar da iertarea păcatelor, Hristos Domnul nu mai trebuia să moară, căci El a instituit Cina cea de Taină înainte de moartea Sa. În Luca 22:19 se precizează scopul pentru care a cerut ucenicilor să facă aceasta. El a zis: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Cele două elemente: pâinea şi vinul sunt simboluri, să spun aşa fotografia suferinţelor Lui, nu realitatea. Oricine vede fotografia mea şi mă cunoaşte, spune: Acesta e fratele Pitt, dar nu sunt eu în realitate. Apostolul Pavel a scris fraţilor din Corint: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat că Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (1 Corinteni 11:23,24). El nu a spus să facem aceasta spre iertarea păcatelor, ci spre pomenirea Lui. Scopul e reamintirea suferinţelor Lui. Jertfa Lui reală a fost pentru iertarea păcatelor, Cina Domnului e doar amintirea acelei Jertfe. Pe de altă parte, apostolul Pavel spune că cel ce se apropie de masa Domnului trebuie să aibă deja iertarea păcatelor, căci dacă cineva mănâncă pâinea şi bea vinul în chip nevrednic, se face vinovat. „Fiecare trebuie să se cerceteze pe sine şi aşa să mănânce” (1 Corinteni 11:27-29). A fi cu păcatele pe conştiinţă şi a te apropia aşa la Cina cea de taină, înseamnă a te apropia în chip nevrednic, a te face vinovat. De asemenea e sucit adevărul cu privire la iertarea păcatelor prin amăgirea că iertarea o dă preotul prin dezlegarea ce o face la înmormântare. Omul şi-a zis creştin, dar toată viaţa a trăit-o în tot felul de păcate şi ştie că aşa nu poate ajunge în cer, dar se bizuieşte că vine preotul la groapă, îl face dezlegarea de păcate şi Dumnezeu imediat îl strămută în corturile drepţilor. Omul e un amăgit fiindcă nu stă să se gândească cine îi face dezlegarea. Au fost cazuri când preotul care făcea dezlegarea era mai beţivan şi mai desfrânat decât cel ce era în sicriu. El, sărmanul, nu s-a putut dezlega pe sine de păcate, cum să poată dezlega pe altul? Nu e un secret că sub regimul trecut au fost unii preoţi făcuţi peste noapte. Pe dinăuntru era ateu, era satană, dar pe dinafară a îmbrăcat sutană. Nu era aceasta o amăgire? Numai ziua judecăţii va descoperi toate acestea. Cum putea un aşa preot să dea dezlegarea de păcate? Ce spune raţiunea ta? Nu vreau să insult, ci vreau să ne dăm seama de adevăr. Veţi spune că face aceasta în baza investiturii dată prin hirotonisire de a lega şi dezlega. Dar e bine să analizăm ce spune Hristos Domnul în privinţa aceasta, căci oamenii au sucit adevărul acesta, ca să poată stoarce bani tocmai în clipele de mare durere. Sunt două texte care vorbesc despre aceasta. Primul e în Matei 16:19 unde Hristos Domnul a spus lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în cer; şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în cer”. A avea cheile Împărăţiei însemna că putea vârî pe alţii în această Împărăţie. Şi Petru a făcut aceasta din plin. A vârât o mare mulţime în ziua de Rusalii, apoi a descuiat şi a vârât în Împărăţia lui Dumnezeu casa ofiţerului roman Corneliu. Toţi cei ce predică Evanghelia, deschid uşa Împărăţiei pentru ca alte suflete să poată intra. Misionarii au deschis uşa pentru popoarele păgâne. Al doilea text este Matei 18:18. Aici Domnul Isus a vorbit tuturor ucenicilor Săi despre mustrarea unui frate care a păcătuit. Dacă acela ascultă, primeşte mustrarea şi se îndreaptă, e câştigat, e dezlegat. Dacă nu ascultă, să mai ia doi martori şi dacă nici atunci nu ascultă să fie spus bisericii. Dacă nu ascultă nici de biserică, atunci să fie considerat ca un păgân. Apoi Hristos Domnul a adăugat: „Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ, va fi legat şi în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer”. Întâi, aici e vorba de o împuternicire acordată tuturor urmaşilor Săi. El nu a spus preoţilor lucrul acesta, ci ucenicilor. Noi toţi avem îndatorirea să dezlegăm pe alţii de patimi şi păcate. În al doilea rând, aici e vorba de dezlegarea de păcate a unor oameni vii, nicidecum a unor oameni după moarte. Şi copiii de şcoală dacă fac analiza acestui text, îşi dau seama de adevărul acesta. În al treilea rând, aici e arătat cum se face dezlegarea de păcate. Dezlegarea nu e o formulă magică, nu, ci o cale practică. Să presupunem că fratele a fost văzut cu paharul de ţuică şi cel ce l-a văzut merge şi-l mustră pentru aceasta. Dacă respectivul se pocăieşte, îl pare rău de ceea ce a făcut, omul e dezlegat de păcatul beţiei; dacă nu, el rămâne legat şi pe pământ şi în cer. Dezlegarea nu se face cu forţa. Când un om nu acceptă dezlegarea, atunci păcatele îi sunt legate. Apostolul Pavel a vrut să dezlege pe Imineu şi Alexandru, dar ei n-au vrut şi atunci i-a dat pe mâna Satanei să înveţe să nu hulească (1 Timotei 1:20). În ce priveşte dezlegarea, un caz din Noul Testament ne poate da lumină. Când Domnul l-a înviat pe Lazăr, acesta a ieşit din mormânt cu mâinile şi picioarele legate cu făşii de pânză. Atunci Domnul le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă” (Ioan 11:41). Un păcătos când devine creştin prin întoarcerea la Dumnezeu, Duhul Sfânt îi naşte din nou. Apostolul Pavel numeşte aceasta înviere din păcat (Efeseni 2:1-6). Acum, acesta e viu, dar mai are unele legături ale păcatului, poate obiceiuri rele de care trebuie să fie dezlegat. Toţi cei credincioşi au îndatorirea să ajute la această dezlegare de legăturile păcatului: de minciună, de vorbire de rău, de fumat, de beţie, de mândrie, de bijuterii, de nervozitate, etc. Apostolul Petru caută să facă această lucrare de dezlegare nu rostind o formulă magică, ci prin îndemnul: „Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire” (1 Petru 2:1). Unii din biserică se vede că mai aveau aşa legături de care trebuiau să fie dezlegaţi. Apostolul Pavel la Efes predicând Evanghelia a dezlegat pe vrăjitorii păgâni de vrăjitoriile lor. Dezlegarea aceasta a fost reală, căci ei imediat au fost gata să ardă cărţile lor oculte, deşi acestea costau 50.000 de arginţi (Faptele Apostolilor 19:18-20). Aceasta a fost o dezlegare practică, reală, de păcatele lor. Dacă apostolul Pavel ar fi făcut ceea ce fac preoţii astăzi, rostind formula de dezlegare, credeţi că ar fi fost dezlegaţi? O, nu, ei ar fi continuat în vrăjitoriile lor. Prin ascultarea de ceea ce a predicat Pavel, prin pocăinţă, ei au fost cu adevărat dezlegaţi de păcatele lor nu numai ca vină, ci dezlegaţi de robia păcatului. Apostolul Ioan a căutat să dezlege pe fraţi de dragostea de lume. El a scris: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). Dezlegarea de păcate e lucrare spirituală reală pe care o poate verifica oricine. Ea se face aici, nu după moarte. Nicăieri nu veţi găsi că Petru sau Pavel să fii rostit dezlegări după moartea cuiva. Aşa ceva nu se găseşte în Biblie. Dezlegarea doar aduce bani în buzunarul preotului, nimic celui plecat. Am citit despre un scoţian, care după înmormântarea tatălui, a mers la preot să-l întrebe în ce stare se află sufletul tatălui său. Preotul a văzut durerea fiului şi imediat s-a gândit că aici e rost de ciupit. El a spus fiului că tatăl său se află în purgatoriu în stare gravă, e în flăcări până la gât. Fiul a izbucnit în plâns, căci ştia că tatăl său a trăit în multe păcate. Preotul însă i-a spus că el, prin rugăciuni, poate interveni să-l scape. Fiul a plătit cât a cerut pentru o săptămână de rugăciuni şi a plecat. După o săptămână a venit să întrebe de starea tatălui. „Acum e în flăcări până la subsuori, deci e mai uşurat” – a zis preotul. Fiul a mai plătit pentru încă o săptămână de rugăciuni. Când a venit a treia oară, preotul bucuros i-a spus că acum e în flăcări numai până la brâu, că s-a făcut progres şi se apropie de marginea lacului de foc. Fiul a scos banii şi i-a mai plătit încă pentru o săptămână de rugăciuni. Data următoare când a venit, preotul i-a spus că acum e numai până la genunchi în flăcări; că trebuie încă puţină răbdare şi va fi scăpat. Fiul se gândea nu la răbdare, ci la bănuţi. I se părea curios că după atâtea rugăciuni, tatăl său încă nu e izbăvit. Fiul era sărac şi avea familie grea, dar l-a iubit pe tatăl său şi a fost gata să se împrumute de bani ca să-l scape. A mai plătit pentru încă o săptămână de rugăciuni. După o săptămână când s-a dus la preot credea că o să-i spună că tatăl său a scăpat din purgator. Dar n-a fost aşa. Acum preotul îl aprecie pentru inima lui bună faţă de tatăl său şi îl spuse că tatăl său e aproape la mal, că în foc e numai până la glezne. Fiul de data asta n-a mai adus bani, căci se gândea că e izbăvit. El stătu puţin pe gânduri, apoi zise: „Dacă e numai până la glezne în foc, acum să mai facă şi el un efort că eu am făcut destule, să sară singur afară”. Vai, câtă înşelătorie, câtă amăgire, se face cu Evanghelia în mână! Ce răspundere grea îşi atrag aceştia pentru veşnicie! Ei fac aceasta fiindcă ei înşişi nu cred în veşnicie. La Timişoara se pocăise fratele Daul Traian cu soţia şi cu fiica. Ei se despărţiseră de toată stricăciunea cea lumească şi au devenit buni credincioşi. El era din Seceani, lângă Vinga. La o sărbătoare, s-a dus la sat să-şi întâlnească prietenii. Toţi au auzit că el s-a pocăit şi se mirau că nu mai cinsteşte cu ei un păhărel de ţuică. Acolo a întâlnit şi pe preotul satului, un om mai în vârstă, care l-a întrebat că de ce s-a pocăit. El a spus că a auzit chiar în biserica ortodoxă de calea pocăinţei, că a citit Evanghelia şi că acolo a găsit că Dumnezeu porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (Faptele Apostolilor 17:30), că el a cugetat că decât să fie beţiv, să mintă, să înjure, să trăiască în stricăciune, e mai bine să fie pocăit şi că se pregăteşte pentru viaţa viitoare. La aceasta preotul a zis: „Măi Trăiane, cine ştie dacă mai este ceva dincolo”. Şi fratele. Traian a venit foarte amărât cum se poate ca un preot să nu creadă în viaţa după moarte. Acum cugetă, cum poate un aşa preot să dea altora dezlegarea de păcate? Ei amăgesc pe alţii şi se amăgesc pe ei înşişi (2 Timotei 3:13). Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Golgota a săvârşit o mântuire deplină, suficientă, pentru toate păcatele şi pentru toţi păcătoşii. Nu aştepta să fii dezlegat de păcatele tale după moarte. Nu te lăsa amăgit cu aceasta, că te vei pomeni în adâncul iadului. Ia şi citeşte Evanghelia. Domnul Isus a zis: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Mii şi mii de suflete au primit dezlegarea de păcate primindu-L pe Hristos Domnul ca Mântuitor al lor. Fă şi tu aceasta acum, nu după moarte. Eu vreau să te dezleg de aceste amăgiri ale Satanei. E spre binele tău şi vremelnic şi veşnic. Domnul să-ţi dea lumină prin Duhul Sfânt!
4. Amăgirea cu plăceri spre înmulţirea fărădelegii „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele căci oamenii vor fi… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1,4) Profeţia aceasta a apostolului Pavel se împlineşte sub ochii noştri. Împlinirea e o dovadă că Biblia e adevărată şi ea spune celor credincioşi că trăim în zilele din urmă. Astăzi, în general, oamenii sunt iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Nimeni nu poate tăgădui aceasta. Această dovadă că trăim vremea sfârşitului ne-o furnizează nu cei credincioşi, ci tocmai ei, cei necredincioşi. Dar poporul Domnului e bine să ia seama căci această amăgire prin plăceri îi poate înşela şi pe ei. Unii poate vor spune că totdeauna oamenii au fost iubitori de plăceri. Da, dar azi e o cultură a plăcerilor, o dezvoltare sistematică a gustului şi o stimulare continuă pentru plăceri, precum şi industrii care exploatează la maximum pentru satisfacerea plăcerilor. Plăcerile au dus societatea umană la o depravare cum n-a cunoscut pământul. Datorită plăcerilor, lumea de azi a întrecut păcătoşenia Sodomei. Şi Sodoma n-a avut Biblie, n-a avut biserici, n-a avut preoţi şi păstori care să vestească Evanghelia în biserică, la radio, la televizor sau pe stadioane. Deci, cu atât vina celor de azi e mai mare. Înmulţirea fărădelegii a ajuns la culme încât te întrebi cum de mai rabdă Dumnezeu aşa ceva. Apostolul Pavel acum două mii de ani ne-a înştiinţat despre aceasta.. Există forţe specializate ale întunericului mobilizate în această lucrare de amăgire prin plăceri şi există organizaţii drăceşti care activează din umbră şi manipulează abuziv o întreagă industrie a plăcerilor, chiar contrar legilor statelor, organizaţii subversive ce deţin fonduri enorme, a căror membrii nici nu îşi cunosc preşedintele, dar lucrează după un plan diabolic bine stabilit să realizeze „taina fărădelegii”, care va culmina cu un singur guvern al lumii, condus de Anticrist, care va putea controla totul, şi o singură religie formală, fără Dumnezeu, condusă de proorocul mincinos. Dan E. Stanton, în cartea sa: „Mistery 666″ 1986, la pag. 5 spune: „O clică de elită, formată din intelectuali, bancheri, politicieni, lideri de influenţă şi radicali, au formulat un plan de lungă durată – chiar veacuri. Această clică a antrenat pe mulţi în săvârşirea lucrării conspirative în întreaga lume”. El spune că este imposibil să cunoşti detaliile planului lor, căci e conspirativ, extrem de secret. Unele directive au ajuns cunoscute prin organizaţia „Illuminati”, datorită prof. John Robinson în cartea sa „Proofs of a Conspiracy” (Dovezi ale unei conspiraţii). Iată câteva: – Să se lucreze în mod camuflat. Niciodată să nu apară numele lor, ci sub alte nume. – Să câştige de partea lor poporul de rând. – Să-şi pună în acţiune opiniile prin orice mijloc şi să fie răspândite cu ajutorul scriitorilor tineri. – Trebuie să se acapareze direcţia educaţiei. – Judecătoriile să fie completate cu oamenii noştri de încredere. – Să se obţină influenţă în Academiile militare, în tipografii, în tot ce poate avea efect în dirijarea minţii oamenilor. – Cea mai puternică armă în mânuirea oamenilor sunt femeile. Să li se insinueze gândul de emancipare şi asta le va face să lucreze pentru noi cu zel, fără să-şi dea seama. Cele două obiective majore ale Organizaţiei Illuminati sunt: 1. Exilaţi-L pe Dumnezeu din ceruri şi pe creştini de pe pământ. Faceţi ca poporul să urască chiar numele şi gândul despre Dumnezeu şi Hristos. 2. Corupeţi tineretul. Îndopaţi-l cu sex. Răspândiţi literatură vulgară, imorală, pornografică. Aceste ţeluri au fost formulate cu mai bine de două veacuri. Timp de 200 de ani, organizaţii ca Illuminati, Puterea 13, Francmasoneria, Insiders, Comunismul, Mişcarea Era nouă, Noua Ordine a lumii, Societăţile ateiste şi altele au lucrat sistematic, în mod camuflat, la atingerea acestor ţeluri, aşa că corupţia ce o vedem azi e rezultatul lucrării forţelor întunericului. S-au făcut şi se fac eforturi, uneori cu risc, pentru infectarea societăţii. Poate cineva susţine că acestea nu sunt planuri diavoleşti? Prin anul 1860, traficanţii cu tutun, băuturi alcoolice şi praf de puşcă din Insulele Mării Sudului, înfuriaţi pe misionari din pricina că unde ajungea Evanghelia, băştinaşii se lepădau de aşa lucruri, deci ei pierdeau piaţa de desfacere, au infectat patru persoane cu pojar, pe care apoi i-au debarcat în patru puncte pe insula Tana din Noile Hebride. Băştinaşii erau foarte sensibili la pojar, nu aveau nici o imunitate şi mureau cu grămada. Pe de o parte ei voiau stârpirea canibalilor, ca să aducă colonişti englezi, iar pe de altă parte, ei doreau să răscoale populaţia împotriva misionarilor şi să-i omoare, răspândind zvonul pe insulă că misionarii au dus pojarul care făcea ravagii. Exact aşa au făcut slugoii diavolului. Ei au infectat societatea vremii noastre cu o seamă de plăceri spre a o distruge. Plăcerile sunt doar mijlocul de a prinde oamenii în cursa diavolului. Ceea ce e râma pe care o pune pescarul în undiţă şi seminţele ce le pune păsărarul în laţ, aceea sunt plăcerile în lucrarea ascunsă a Satanei. Niciodată n-au fost pe faţa pământului atâtea plăceri inventate cum sunt astăzi. Şi ele sunt popularizate cu ajutorul a sume mari de bani, pe ascuns şi pe faţă, că fericesc viaţa. De aceea oamenii au ajuns iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Privind din alt unghi, îţi dai seama că vinovăţia o poartă într-o mare măsură bisericile şi slujitorii lor. Majoritatea au adormit spiritualiceşte, au devenit formale. Cele mai multe spre a avea linişte, au scos copiii din biserică, într-o altă sală, unde altcineva se ocupa de ei, le spunea istorioare, desenau, le arătau filme religioase, şi bisericile s-au pomenit fără tineret. Gândul părea bun, dar rezultatul a fost dezastruos. Bisericile trebuiau să fie lumină şi sare. Sarea opreşte stricăciunea. Câtă vreme sângele cu sarea în el circulă în organism, corpul e păstrat viu, dar de îndată ce sângele nu mai circulă, corpul intră în putrefacţie. Aşa s-a petrecut cu societatea vremii noastre, a ajuns să dorească numai dulcele, fără sare, şi s-a corupt. Prin plăceri amăgitoare, înmulţirea fărădelegii a cuprins lumea de azi. Şi focul plăcerilor nu cunoaşte bariere, graniţe, ci distruge totul. Ce mare amploare a luat această amăgire pe tot rotocolul pământului! Guvernul american cheltuieşte miliarde de dolari spre a stopa unele plăceri, dar e cheltuială zadarnică. Lumea iubeşte focul plăcerilor, şi numai focul din ziua cea mare a judecăţii va pune capăt acestei amăgiri. O plăcere e FUMATUL Se fumează cu tutun, cu marijuana şi cu alte ierburi sau produse chimice. Nicotina din tutun ajunge să pună stăpânire pe om şi devine patimă. Paguba mare e că omul îşi arde banii câştigaţi cu multă trudă. Cineva aici a făcut o socoteală că dacă un om cheltuieşte numai 62 cenţi pe zi pentru fumat – în realitate se cheltuieşte mult mai mult – dacă ar depune banii aceia la bancă, cu dobânda ce ar avea, în 54 de ani s-ar ridica la suma de 58.754 dolari. Care om sănătos la minte, dacă ar avea această sumă în faţa sa, ar fi gata să le pună chibritul, să-i ardă? Şi totuşi fumătorii fac prostia aceasta în fiecare zi. Dar nebunia aceasta se constată că e mult, mult mai gravă. Doi bărbaţi de ştiinţă de la Institutul Sudvestic de Cercetări Ştiinţifice din San Antonio, Texas, Dr. Donald E. Johnson şi Dr. John W. Rhoedes au raportat că au găsit prezenţa nitrosaminei în fumul de ţigară. Nitrosamina se ştie că e producătoare de cancer. S-a bănuit mai de mult aceasta, dar acum s-a dovedit pe bază ştiinţifică aceasta – scria revista „The Plain Truth” în numărul 4, Mai 1972. Azi se ştie precis că numărul bolnavilor de cancer e cu mult mai ridicat la fumători. S-a calculat că în 1980 în Anglia şi ţinutul Wales numărul morţilor de cancer pulmonar, cauzat de fumat, s-a ridicat la 50.000 persoane. Acum stai şi cugetă: nu e aceasta o amăgire diavolească să-ţi cumperi cancer pe banii tăi, iar după aceea nici dacă ai avea miliarde să nu mai poţi scăpa de acea boală cumplită? Dar oamenii nu cugetă, ci se fălesc cu fumatul căci sunt nişte amăgiţi. Din motive de sănătate, în Statele Unite s-a interzis prin lege fumatul în birouri, în localuri publice, în tren, în autobus sau avion. Plăcerea fumatului a fost introdusă în Europa prin anul 1559, iar fumatul cu pipa a ajuns în Anglia după 1585. Sir Walter Raleigh fuma cu pipa sa în ascuns, dar într-o zi, în timp ce fuma, a strigat servitorului să-i aducă ceva lichior. Când a intrat servitorul în cameră, a văzut că din gura şi nările bărbatului de seamă iese fum, i-a aruncat lichiorul în faţă şi înspăimântat a fugit în jos pe scări strigând: „Foc! Ajutor! Sir Walter a studiat până ce i-a luat foc capul, că acum îl iese fum şi pe gură şi pe nas”. Industria tutunului din Statele Unite încasează sume fabuloase din vânzarea ţigărilor în ţară şi în străinătate. Ca să vă faceţi o mică idee e de ajuns doar să ştiţi că ei cheltuiesc suma de două milioane şi jumătate anual numai pe reclame la televizor pentru ţigările „Salem”; iar pentru reclame la toate tipurile de ţigări suma se ridică la patru miliarde dolari – scria revista Reader’s Digest pe Apr. 1993, pag.50 şi 53. Toate reclamele lor sunt pentru amăgirea tineretului, amăgire ce se face pe scară mare nu numai în Statele Unite, ci în peste 20 de ţări din patru continente. La Buenos Aires în Argentina, o tânără blondă cu maşina vopsită ca reclamă la ţigările Camel, a oprit în faţa unui liceu şi oferea gratuit ţigări tinerilor de 15-16 ani, ce au primit pauza pentru masă. Aceasta numai să-i seducă în patima fumatului. Reclama la televizorul lor spunea că fiecare american fumează, deşi realitatea e cu totul alta. Aici foarte mulţi fumători au căutat să se scape de această patimă. Fabricile de ţigări sunt obligate să scrie că fumatul produce cancer. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înştiinţat că fumatul omoară prematur 200 milioane din cei ce azi sunt adolescenţi şi bagă în groapă zece procente din populaţia lumii. Vai, ce plăcere diabolică, infernală! În patima aceasta sunt prinşi chiar şi profesorii şi mulţi preoţi, care ar trebui să lumineze poporul să se scape din această amăgire. În 1945-46, la Arad încă nu erau taxiuri, ci se călătorea cu birja. Fratele Negrău a mers cu birja la gară să aştepte călători. Cum până la sosirea trenului mai era vreun sfert de oră, fiind iarnă şi-a acoperit calul, iar el a intrat în sala de aşteptare să se încălzească. În sală băncile erau ocupate, dar şi el ca alţii se plimba prin sală. Într-o parte a zărit un preot înalt ce trăgea cu patimă din ţigară. Fratele Negrău, om mic de statură, dar care cunoştea bine Biblia, s-a postat în faţa lui şi se uita în sus fix la el. Cumva incomodat de privirea lui, preotul îi zise: „Ce te uiţi aşa la mine?” Acesta îi răspunse: „Mă uit că în biserică am văzut mulţi sfinţi pe pereţi, dar nu am văzut pe nici unul cu ţigara în gură. Nu credeţi că dacă Dumnezeu ar fi vrut să fumaţi, v-ar fi făcut un horn în vârful capului?” Preotul iritat a spus unele cuvinte urâte şi a plecat afară. Fumatul nu e interzis în Biblie, căci pe vremea aceea nu exista în Europa şi nici în Orientul Mijlociu tutunul. Dar Biblia spune categoric: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu” (Romani 6:13). Iar în 1 Corinteni 6:12 este scris: „…nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine”. Prietenul meu, dacă eşti robit de această plăcere, medicii îţi spun că e dăunătoare sănătăţii tale, deci renunţă la ea. E spre binele tău. Nu poţi? Există Unul care te poate izbăvi de această patimă. E Hristos Domnul. El a izbăvit pe atâţia alţii, El vrea şi poate să te izbăvească şi pe tine din această robie a păcatului. Odată eram pentru evanghelizări la Chicago. Într-o seară, după predică, a venit un tânăr şi a spus că el se predă Domnului, dar el are pachetul de ţigări în buzunar, să-i dăm voie să meargă la amvon şi acolo să lase pachetul, căci nu mai vrea să le pună în gura sa. Apoi s-a predat Domnului. După un timp, când am ajuns din nou la biserica din Chicago, un tânăr a venit la mine şi m-a întrebat: „Mă cunoaşteţi? Eu sunt tânărul care am pus ţigările pe amvon şi am făgăduit Domnului că nu mai fumez. Domnul m-a mântuit şi m-a izbăvit şi de patima fumatului, astăzi sunt frate botezat”. I-am strâns mâna şi m-am bucurat că Domnul a lucrat în viaţa iui. De aceea spun că El poate să te izbăvească şi pe tine din amăgirea şi robia acestei plăceri. Pune ţigările sub picioare, sfărâmă-le şi îngenuncheat spune Domnului că de acum vrei să fii un adevărat urmaş al Lui. Fumatul cu marijuana şi cu alte droguri este mult mai periculos sănătăţii şi de aceea este interzis cu desăvârşire. Totuşi spre a vă da seama cât de amăgitoare e plăcerea aceasta e de ajuns să spun că în anul 1980, marijuana a fost o afacere de 57 miliarde pe an. A treia afacere bănoasă din Statele Unite. Fiindcă atâţia nu ţin cont de legi, ci vreau beţia acestei plăceri, când sunt prinşi, ajung condamnaţi la ani de închisoare. Oare nu vă spune chiar faptul acesta că e o mare amăgire şi că oamenii au devenit iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu? Nu dovedeşte aceasta că trăim în zilele din urmă şi că ce a spus Biblia se împlineşte? BEŢIA este o altă plăcere ce pune stăpânire pe om, îl face să o dorească în fiecare zi, devine pătimaş, rob al băuturilor. Beţia a fost şi înainte la unii, dar acum a devenit plagă socială, şi aceasta nu într-o ţară, ci pe toată faţa pământului. Prin beţie, diavolul a pus stăpânire pe cei de jos şi pe cei de sus. John Wesley White, în cartea sa: „The Coming World Dictator”, 1981, la pag. 110, dă relatarea lui Dr. Hugh Lelang, redactor din Londra, care a aflat de la un martor ocular că în 1945, când Churchill, Roosevelt şi Stalin erau la Conferinţa de la Yalta şi trebuiau să traseze noua hartă a Europei, toţi trei erau morţi de beţi. Ruşii i-au amăgit cu băuturi tari şi i-au pus să semneze pactul prin care atâtea ţări au ajuns să sufere robia comunistă atâţia ani lungi şi grei. Vai, câtă suferinţă produce plăcerea de a bea! Din plăcere, ea devine patimă, omul nu mai poate fără ea. Beţivul îşi risipeşte banii. El nu dă zeciuială lui Dumnezeu, ci dă tot ce a câştigat diavolului pentru această plăcere. Prin alcool îşi întunecă mintea încât nu mai judecă ce vorbeşte sau ce face, nu-şi mai are controlul şi se prăbuşeşte. Mulţi la beţie devin agresivi, se bat între ei, îşi bat soţiile, copiii, unii săvârşesc crime oribile şi sfârşesc în puşcărie. Alţii, după ce au băut urcă la volan şi cauzează accidente cu morţi şi nenorociţi pe viaţă. În dosul plăcerii de a bea există o întreagă industrie producătoare de băuturi alcoolice, care stimulează această plăcere. Aici când intri la un magazin în sectorul băuturilor, rămâi uimit câte sortimente au, toate frumos etichetate, ca să te atragă. Apoi reclame măiestrit lucrate, puse la loc de frunte în ziare, în reviste, la radio, la TV. Îţi prezintă cum alţii închină cu pahare largi, căutând să trezească şi în tine plăcerea de a bea. Niciodată n-a fost atâta reclamă la băuturi ca astăzi. Nu e mirare că sunt milioane de alcoolici, oameni rataţi, care nu mai sunt folositori nici societăţii, nici familiei, nici lor înşişi. Plăcerea de a bea i-a făcut epave. Altădată era o ruşine să vezi o femeie beată, dar azi numărul femeilor alcoolice a crescut vertiginos. Până şi doamna Betty Ford, soţia fostului preşedinte al Americii, a trebuit să fie internată în spital pentru dezalcoolizare. Nu arată această o realitate tragică? Pe primul loc în statisticile cu milioane de oameni declaraţi alcoolici figurează nu ţările înapoiate ale Africii, ci ţările avansate ca Statele Unite, Franţa, Germania, Rusia. Amăgirea face ravagii. Influenţa rea în privinţa băuturilor de multe ori pleacă de la preoţi, care în loc să frâneze plăcerea de a bea, o încurajează prin faptul că ei înşişi sunt gata să închine cu paharul la botezul copiilor, la pomeni, la parastase. Ce pilde pot fi aceştia pentru cei din parohia lor? La o conferinţă a bisericilor episcopale, un preot de frunte a luat cuvântul în favoarea folosirii vinului, că nu e mare păcat să bei, dar să nu te îmbeţi. Când şi-a terminat pledoaria lui, s-a ridicat un bătrânel simplu şi a zis: „Domnule Preşedinte de zi, nu e scopul meu să contrazic pe un om învăţat, ci am un cuvânt umil, dar practic. Cunosc pe un tată, care în condiţii grele şi-a dat copilul să înveţe la facultate. Acolo copilul a devenit un beţivan. După ce a terminat studiile, a revenit acasă. Influenţa tatălui şi a mamei l-au ajutat să se scape de patima aceasta. Tatăl său s-a bucurat în mod deosebit de renunţarea sa la băuturi şi spera într-un viitor bun al fiului său. Au trecut câţiva ani şi fiul n-a mai pus băutură alcoolică în gura sa. Schimbând serviciul, înainte de a se muta în altă localitate, a fost invitat la masă la distinsul nostru preot. La acea masă s-a servit şi vin şi tânărul a fost îmbiat să bea, dar el a refuzat. S-au umplut din nou paharele şi iar a fost îndemnat să bea, iar tânărul a refuzat din nou. Atunci preotul a început să-l ridiculizeze că nu e în stare să bea un pahar de vin. Tânărul a biruit plăcerea, dar n-a putut birui ironia; el a luat paharul, l-a băut şi din acel moment patima s-a trezit în el şi a pus stăpânire deplină pe mintea lui. El a fost un beţivan până a intrat în mormânt. El a fost o pricină de mare durere pentru tatăl său”. Pe om l-au podidit lacrimile, a trebuit să stea puţin să se stăpânească, apoi a zis: „Eu sunt tatăl acelui tânăr, iar distinsul preot care a vorbit în favoarea vinului, este cel ce a pus paharul în mâna fiului meu şi l-a ruinat, iar viaţa mea a scăldat-o în lacrimi”. În legătură cu plăcerea de a bea, Biblia spune: „Nu te uita la vin, când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic” (Proverbe 23:31,32). Iar apostolul Pavel a scris credincioşilor din Roma: „Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii” (Romani 13:13). Vrei să nu cazi pradă amăgirii? Nu pune în gura ta băutură alcoolică. Trupul nostru e Templul Duhului Sfânt şi nu trebuie profanat cu spiritul alcoolului. Eu am luat hotărârea aceasta la 14 ani şi slavă Domnului nici chiar când Prof. Dr. Haţegan din Cluj mi-a indicat să beau câte puţin vin din pricina slăbiciunii organismului meu, nu am cedat, ci i-am spus categoric că nu beau vin. E bine să fim fermi, neclintiţi în hotărârile noastre pentru Dumnezeu. Altă plăcere înrobitoare şi foarte dăunătoare sunt DROGURILE. Ele pot fi sub formă de pastile, de bomboane, de praf ce se trage pe nări sau de injecţii. Ele poartă diferite numiri: LSD, PCP, heroină, cocaină, haşiş, opium, marijuana, crac, halucinogene ce au efect dezastruos asupra creierului şi a sistemului nervos. Ele sunt plaga tineretului zilelor noastre. Drogurile luate în organism produc o stare de euforie, de halucinaţie, un fel de beţie fără băutură. Prin droguri ei caută să evadeze de la cele reale. Ele fac captiv pe cel ce le ia încât nu mai poate fără ele. Fiindcă drogurile sunt scumpe, cei robiţi de ele ajung să fure, ca să-şi poată procura droguri. Beţia drogurilor duce la tâmpenie, studentul nu mai poate să înveţe, e tot ca adormit, trezeşte pofta de desfrâu, de viol, de crimă, îl duce la disperare. E un fel de nebunie. Adicţia, înrobirea aceasta, e atât de puternică încât nu se mai poate scăpa de ea. Unii pierd anul şcolar, apoi ajung la închisoare sau la sinucidere. Plăcerea drogurilor deşi e interzisă prin lege, face ravagii între tinerii din licee şi universităţi. Fata de 12 ani a unui pastor american din Statul Michigan fusese eminentă la învăţătură, dar după un timp, părinţii au observat că ea era ca pierdută, privea în gol, nu mai avea chef de învăţătură, la şcoală a început să aibă note proaste. Fiindcă nu ştiau ce e cu ea, au dus-o la medic. Atunci au aflat că ea era drogată. Ce se întâmplase? O colegă de a ei îi dădea bomboane cu droguri. Imediat părinţii au oprit-o de la liceu şi numai după un tratament riguros, a putut fi recuperată. Plăcerea drogurilor nu a existat pe vremea apostolului Pavel, dar el a profeţit că în vremea din urmă vor fi aşa plăceri captivante. Toţi drogaţii, şi azi sunt milioane de ei, sunt iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Oricine îşi poate da seama că drogurile sunt o puternică amăgire satanică ce duce la dezastru. Aceasta trebuie să spună tinerilor credincioşi să se ferească de tot ce se pare rău, chiar şi de bomboana ce ţi-o oferă cineva. În perioada 1970-80 la Hollywood, California era o misiune care se ocupa în special de recuperarea drogaţilor. Cel ce a iniţiat misiunea a fost el însuşi un drogat ce s-a pocăit. Era foarte disperat de starea în care a ajuns şi în timp ce se gândea la sinucidere, la un colţ de stradă cineva i-a dat un tractat care îi spunea că Hristos Domnul îl poate izbăvi din robia drogurilor. El s-a predat Domnului, a scăpat de droguri şi a început să salveze pe alţi drogaţi. Din pricină că mai toţi drogaţii erau nespălaţi, bărboşi, neîngrijiţi, când a dus din ei la o biserică, toţi se fereau de ei. Atunci s-a gândit să formeze el o biserică cu aceştia. A închiriat o sală şi Duminica aducea cu grămada drogaţii să asculte Evanghelia, să le spună cum Hristos Domnul l-a scăpat pe el din robia acestei plăceri. Şi fiindcă toţi drogaţii, care s-au pocăit, au devenit activi în lucrarea de salvare a altora, în curând s-a format o biserică frumoasă. Acum însă erau spălaţi, îmbrăcaţi frumos, au înjghebat o orchestră frumoasă şi au început să dea programe religioase la televizor. Ei cântau cu toată bucuria şi mărturiseau cum Hristos Domnul i-a izbăvit din murdara şi nenorocita plăcere a drogurilor, cum i-a salvat din marginea prăpăstiei. Hristos Domnul e un Mântuitor minunat. El vrea şi poate să mântuiască pe orice suflet care în chip sincer vine la El. O plăcere dusă la extremă azi este DESFRÂUL cu toate formele de deviaţii, de homosexualitate, de lesbianism, etc. Această depravare sodomică a fost plănuită sistematic şi este stimulată prin filme, casete video, televiziune, prin telefon la un anumit număr, prin discoteci, prin localuri de noapte, prin muzică erotică, prin reviste şi o întreagă literatură pornografică, prin educaţie sexuală în şcoli, prin îmbrăcăminte femeiască deşănţată, cu decolteuri, cu spatele gol, cu fustele crăpate, prin serate, baluri, festivaluri, prin escapade la munte sau la mare. Virusul desfrâului a contaminat lumea. Un foc nepotolit al patimilor mistuie societatea de la sfârşitul secolului al douăzecilea, în mod deosebit tineretul. Unii la manifestaţii sunt fără nici o ruşine, umblă goi ziua în amiaza mare. Obrăznicia lor a depăşit orice limită. Fac lucruri ruşinoase în văzul altora. La o manifestaţie recentă a lor, femei lesbiene despoiate de îmbrăcăminte au defilat pe strada din centru a oraşului Washington şi poliţia a avut ordin să nu le aresteze. În aceasta, cei de astăzi au întrecut păcătoşenia Sodomei şi a Gomorei, care au fost nimicite de Dumnezeu cu foc şi pucioasă. Azi nu mai e modern să fii curat, moral, ci cât mai murdar. Nu mai există teamă de Dumnezeu şi nici ruşine de oameni, îşi spumegă pe faţă ruşinile lor. Limbajul a devenit provocator la desfrâu nu numai al bărbaţilor, ci şi al femeilor. Se petrec lucruri ce nu pot fi scrise. E un val năpraznic de destrăbălare. Acum îl înţeleg pe apostolul Petru ce a scris despre Lot că în Sodoma „neprihănitul acesta îşi chinuia sufletul din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite” (2 Petru 2:8). Oricine îşi poate da seama că e amăgire satanică. Fetiţe de 12 ani rămân însărcinate şi milioane de copii sunt ucişi prin avorturi. Familia, celula de bază a societăţii e prăbuşită prin divorţuri datorită desfrâului. Statisticile arată că mai mult de jumătate din căsătoriile încheiate, se desfac prin divorţ. Niciodată nu a fost aşa ceva. Amăgirea divorţurilor atacă crunt şi familiile unor credincioşi. Grozava boală AIDS (SIDA), cauzată de homosexualitate, boală fără leac, contaminează milioane de tineri. Aici a devenit boala Nr.1, care duce pe cei mai mulţi tineri între 20 şi 45 ani la groapă. Spuneţi voi nu e amăgire? Toţi îşi dau seama de consecinţele înspăimântătoare ale acestei boli, şi totuşi merg înainte, „ca boul care se duce la măcelărie” – cum spune Solomon în Proverbe 7:22. Nu arată aceasta că oamenii au devenit iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, cum spune Biblia? Vai, ce teribilă împlinire! În epistola către Romani 1:22-27, apostolul Pavel acum aproape două mii de ani a scris: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană, care seamănă cu omul muritor, pasări dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii şi s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbăteasca cu parte bărbătească, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor”. Pentru plăceri unii îşi vând sufletul, dar aceştia îşi vând şi trupul, viaţa aceasta trecătoare. Ce puternică e amăgirea aceasta! O altă plăcere ce pare mai puţin păcătoasă este SPORTUL cu diferitele lui ramuri. Milioane şi milioane au ajuns captivaţi de sport. Pentru biserică, unii nu au timp, dar pentru sport îşi fac timp şi plătesc o sumă frumuşică la intrare. Organizaţiile sportive mânuiesc miliarde de dolari. Evanghelistul Billy Graham a spus că într-o după masă în Florida, la o singură cursă, pariurile au fost de peste patru milioane dolari. Datorită faptului că pare nevinovat, sportul amăgeşte şi pe mulţi credincioşi. Această plăcere le absoarbe timpul lor preţios. Ei nu mai au timp să citească Biblia, nu au timp să se roage, nu au timp să meargă la biserică, nu au timp să caute pe cei pierduţi în păcate, dar au timp pentru sport. Unii chiar dacă sunt ia biserică, sunt gata, când e ora de sport, să se ridice şi să plece la stadion. Dragostea pentru sport a devenit mai puternică decât dragostea pentru Dumnezeu. Exact cum a spus apostolul Pavel. Aceştia nu se întreabă: oare ar merge Hristos Domnul acolo? Sportul a devenit idolul acestui veac. Şi milioane îl caută şi se încălzesc pentru el, nu pentru Dumnezeu. Cu adevărat azi oamenii sunt iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Hristos Domnul cere urmaşilor Săi să renunţe la toate aceste plăceri. Ele sunt de factură satanică. Cine nu renunţă la plăceri, cum va putea oare să renunţe chiar la viaţa sa când i se va cere? Apostolul Ioan a scris: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). Fraţii mei iubiţi, azi amăgirea aceasta e mare, de aceea e bine să ne dăm seama că trăim vremea sfârşitului, prezisă în Biblie. Dominaţia păcatului se intensifică, nu vă lăsaţi înşelaţi. Vegheaţi şi rugaţi-vă să rămâneţi neîntinaţi. Mai bine fără plăcerile acestea trecătoare decât fără de Hristos Domnul. Aduceţi-vă aminte că la dreapta Lui sunt „desfătări veşnice”. Fiţi statornici, credincioşi Domnului până la capăt.
5. Amăgirea cu ocultism „Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1) Amăgirea cu ştiinţele oculte, cu spiritismul e una din cele mai subtile amăgiri. Această amăgire trece lupta de pe tărâmul firesc al ispitirilor, pe tărâmul spiritual, cum nu se aşteaptă omul. Şi prin aceasta încearcă să înşele chiar şi pe cei aleşi. Sunt o seamă de cazuri când din cei aleşi, oameni buni credincioşi, au fost doborâţi, căci nu se aşteptau la o aşa amăgire. Pentru o aşa amăgire, Satana se preface chiar în înger de lumină (2 Corinteni 11:14). Anumite spirite se prezintă la buni credincioşi şi le propun să caute stări mai înalte după îndrumarea lor. Dacă le asculţi, te prăbuşeşti. De fapt, chiar la primii oameni diavolul le-a dat sugestia să devină ca Dumnezeu, prin ascultarea nu de Dumnezeu, ci de el. Bizuirea noastră trebuie să fie totdeauna pe Cuvântul scris, nu pe simţirile noastre, nu pe ceea ce auzim sau vedem. Scriptura spune: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17), iar fraţilor din Corint le scrie: „…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Firea noastră ar vrea să vadă semne şi minuni, dar pierdem din vedere că în vremea din urmă Biblia spune că vrăjmaşul va face semne şi minuni tocmai ca să înşele (2 Tesaloniceni 2:9,10; Apocalipsa 13:13-15). Acum lupta e de domeniul spiritelor din văzduh care au invadat pământul şi îşi desfăşoară cu furie lupta de amăgire. Încă înainte de prăbuşirea materialismului, a comunismului, vrăjmaşul şi-a mobilizat forţele, ca vidul lăsat prin prăbuşirea materialismului, să fie imediat inundat, umplut cu spiritismul secolului al douăzecilea: satanism, ghicitorie, vrăjitorie, prezicerea viitorului, astrologie, ocultism, necromanţie, etc. William R. Goetz, în cartea sa „Apocalypse Next” (Apocalipsa urmează) 1991, la pag. 244-45 scrie că încă din 1970, reviste de seamă ca McCalls, Esquire, Time, dădeau în vileag o „explozie a ocultismului”. Universităţile au început să aibă cursuri de ocultism, vrăjitorie şi „magie albă”. Librăriile au început să fie saturate cu cărţi oculte. Spre sfârşitul anului 1979, Dr.Charles Malik, fost Preşedinte al Naţiunilor Unite, la o conferinţă ţinută la Arrowhead Springs, California, a vorbit despre o reînviere în vremea din urmă a păgânismului şi a spiritismului chiar în sofisticata Americă. Un sistem de forţe ale întunericului îşi face intens lucrarea de subjugare a oamenilor. A vrăji e o acţiune a magiei când prin descântece se încearcă a încânta, a fermeca, a înrobi, a influenţa de obicei în rău voinţa altuia şi derivă de la acţiunea unor vrăjitori de a fermeca şerpii să-i asculte. În Galateni 3:1, apostolul Pavel întreabă: „O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat…?’’ Ei erau proaspăt convertiţi la creştinism şi cineva i-a abătut din cale. Azi se face pe scară largă lucrarea aceasta de amăgire. Spirite de mare inteligenţă azi caută să înrobească sufletele oamenilor şi mulţi cad victime. În dorinţa de a şti ceva mai mult, unii întreabă, consultă pe tatăl minciunii, căci nu vreau să întrebe pe Domnul. Biblia interzice cu desăvârşire ştiinţele oculte, spiritismul, necromanţia sau chemarea duhurilor morţilor, astrologia, vrăjitoria, ghicirea viitorului cu ghiocul, în palmă, în ceaşca de cafea sau în balonul de sticlă. Biblia spune: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului” (Deuteronom 18:10-12). Iar în Levitic 20:6,27 este scris: „Dacă se duce cineva la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui… Dar dacă un om sau o femeie are duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea; să-i ucideţi cu pietre; sângele lor să cadă asupra capului lor”. Pentru aşa lucruri în Israel era pedeapsa cu moartea. Împăratul Saul a scos din ţară pe toţi aceştia. Mai târziu a ajuns el să recurgă la vrăjitoare, iar în ziua următoare a fost sancţionat cu moartea. Pentru unii, acestea par lucruri curioase. Ei ar vrea să ştie viitorul şi nu consideră că e mare păcat să i se ghicească după liniile din palmă, din reziduurile de la cafea sau din horoscop. Dar aici e un domeniu strict interzis de Dumnezeu. BISERICA SATANEI. Revista „Prophetic News Letters” pe Dec. 1970, relata ştirea că la San Francisco a fost formată prima biserică a Satanei de către Anton Szandor La Vey ca preot. Szandor era de 40 ani şi era instructor de animale de circ, iar aparte de acestea se ocupa cu astrologia, hipnotismul şi magia neagră. El devenise stăpânit de duhuri satanice şi spunea că în fiecare om există un demon căruia trebuie să-i dea voie să-şi facă lucrarea. El credea că poate să le instruiască şi pe duhurile necurate ca pe animale, dar a ajuns el să fie stăpânit şi instruit de demoni ca să le facă lucrarea de amăgire. Astăzi Satanismul a ajuns foarte răspândit. E un fel de explozie în privinţa aceasta. Dan E. Stanton, în cartea sa: „Mistery 666″, Perth, Australia 1986, la pag.143, spune că în Statele Unite sunt peste 5.000.000 de satanişti şi că un singur oraş are vreo 600 biserici dedicate Satanei. John Wesley White în cartea sa „The Coming World Dictator”, p.101, spune că columnistul Max Rafferty a scris încă 1980 că satanismul şi vrăjitoria chiar acum taie o mare parcelă în activitatea tineretului american. Diavolul îi antrenează la torturi, la cruzimi, orori, atrocităţi demonice. Nu e aceasta o izbitoare împlinire a ceea ce a spus Duhul Sfânt prin apostolul Pavel că oamenii se vor alipi de învăţăturile dracilor? Şi amăgirea aceasta creşte cu repeziciune. E necesar ca cei credincioşi să-şi dea seama bine de vremea ce o trăim? VRĂJITORIA a fost foarte dezvoltată în Egipt încă pe vremea lui Moise. Primul semn făcut în faţa lui Faraon, prefacerea toiagului în şarpe, a fost imitat şi de vrăjitori, deosebirea a fost că şarpele lui Aron a înghiţit pe ceilalţi şerpi. La fel au imitat plaga întâia şi a doua (Exod 7:11,12,22; 8:7), dar la plaga a treia n-au mai putut, ci au zis: „Aici e degetul lui Dumnezeu” (Exod 8:19). Izabela a adus vrăjitoria în Israel, dar Iehu o sancţionează cu moartea. În Noul Testament îl găsim la Samaria pe Simon, vrăjitorul, la Pafos pe Elima, vrăjitorul şi la Efes pe unii vrăjitori care s-au pocăit. Vrăjitoria a fost interzisă prin lege în majoritatea ţărilor. În anul 1692, la Salem, Massachusetts, Statele Unite, a fost un mare proces al vrăjitoarelor şi 19 persoane au fost condamnate la spânzurătoare. În Anglia ultima condamnare pentru vrăjitorie a fost a Janei Wenham în 1712. Dar în Apocalipsa 9:21 se spune despre unii că „nu s-au pocăit de vrăjitoriile lor”. În alte cuvinte, la vremea sfârşitului, vrăjitoria va fi din nou la lucru. Noi asistăm la o redeşteptare a vrăjitoriei. Astăzi vrăjitoria e liberă şi e practicată pe scară largă, nu de câteva ţigănci, ci de profesori, de medici, de oameni cu multă cultură. Ei îşi au organizaţiile lor, congresele lor mondiale, când vrăjitori din toată lumea, ţigănci şi savanţi, se adună şi discută, fac schimb de experienţe şi pun la cale planuri diavoleşti. Amăgirea prin vrăjitorie merge crescendo. Cei mai mulţi nu o consideră păcat, dar în faţa Domnului ea e o urâciune, o desconsiderare a lui Dumnezeu. E o trecere de partea lui Satan şi o consultare a lui în ce priveşte viitorul. Ca să nu fie amăgiţi, credincioşii trebuie să aibă o atitudine categorică de împotrivire faţă de orice tip de vrăjitorie. Nu recurgeţi pentru nimic la serviciile vrăjitoriei. „Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine”. Răspândirea ei arată că trăim zilele din urmă a planetei noastre. ASTROLOGIA. Această formă de amăgire în prezicerea viitorului pare mai nevinovată în ochii multora. Cunosc pe cineva care citeşte Biblia şi nu ar vrea să ajungă în iad, dar e stăpânit de astrologie în toată gândirea sa. Dumnezeu spune şi despre astrologie că e o urâciune. Când a prevestit prin proorocul Isaia pedepsirea copiilor lui Israel pentru păcătoşenia lor, Dumnezeu le-a zis: „Să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc după lunile cele noi, ce are să ţi se întâmple” (Isaia 47:13). Aici e o provocare făcută astrologilor. Dicţionarul enciclopedic al lui Candrea şi Adamescu dă următoarea definiţie astrologiei: „Pretinsă ştiinţă de altădată care credea că există o legătură între viaţa omului, între întâmplările de pe pământ şi între stele, şi că observându-se acestea, se poate cunoaşte soarta cuiva şi prezice viitorul”. Astrologia a cunoscut vremuri de înflorire îndeosebi în Asiria şi în Babilon. În cartea lui Daniel cap.2 ne este arătat că astrologii nu au putut spune împăratului Nebucadneţar visul şi au fost condamnaţi la moarte. Astrologii se orientează după mişcarea planetelor şi zodia în care te-ai născut, ca să îţi ghicească ce soartă vei avea. Planetele erau considerate zei şi poartă denumirea de zei: Jupiter, Saturn, Mercur, Marte, Venus, Neptun, etc. Astrologia căuta să întrebe creatura, înlăturând pe Creatorul. Astrologia duce la fatalism, adică dacă te-ai născut în zodie rea, caracterul tău şi toată soarta vieţii, orice ai face, îţi va fi rea. Dar Biblia spune şi experienţa dovedeşte că aceasta e o minciună, căci şi cel mai rău poate fi înnoit de Duhul Sfânt şi poate avea o soartă frumoasă. În scurgerea vremii, astrologia aproape că s-a pierdut, doar unii din regi sau conducători căutau să aibă pe lângă ei astrologi. Hitler a avut cinci astrologi cu normă întreagă. Toate mişcările de înaintare sau retragere a trupelor căuta să le facă după cum îl sfătuiau astrologii. Vai, însă, la ce dezastru pentru ţară şi pentru el însuşi l-au dus astrologii! Dumnezeu nu se lasă batjocorit! În vremea noastră s-a petrecut o redeşteptare a astrologiei şi ea a depăşit cu mult astrologia Babilonului. Acolo doar împăraţii şi marii demnitari consultau pe astrologi, pe când astăzi amăgirea astrologiei s-a răspândit peste tot, ca niciodată în istorie. În Statele Unite sunt vreo 10.000 de astrologi, iar în celelalte ţări sunt vreo 15.000 care se ocupă cu astrologia. Horoscoape care îţi prezic viitorul sunt publicate zilnic în peste 300 de ziare. Există agenţii de astrologie care tipăresc lunar peste 30.000 horoscoape personale computerizate. Pe terenul a 2000 de Universităţi din SUA se găsesc chioşcuri, care cu ajutorul horoscopului caută să ghicească studenţilor viitorul. Există chiar şi un serviciu telefonic de 24 ore pe zi, care te serveşte cu horoscop scos din computer. Astrologia a invadat lumea noastră. Chiar mulţi credincioşi sunt ispitiţi şi caută să-şi ştie horoscopul lor. Horoscopul a ajuns atât de obişnuit încât li se pare o nimica toată să consulte astrologia. E o amăgire cum n-a cunoscut pământul. Unui tânăr înainte de a se căsători, horoscopul i-a spus că prima soţie nu îi va da zile bune, dar cu a doua va fi foarte fericit. El a crezut horoscopul. Când s-a căsătorit, a şoptit unui prieten că el ştie că nu va avea viaţă bună cu aceasta, ci abia când se va căsători cu a doua va fi fericit. La puţin timp a divorţat de prima şi s-a recăsătorit, dar a doua în loc să-l fericească, l-a nenorocit. A divorţat şi de aceasta, s-a căsătorit a treia oară şi aceasta i-a pus capac. Zicala românească: „Prostul a dat din lac în puţ”. Amăgirea prinde tocmai prin faptul că astrologia nu mai e considerată ca păcat. Dar ea e o încălcare conştientă a ceea ce a spus Dumnezeu. Dr. James Kennedy, în cartea sa „The Real Meaning of the Zodiac”, Florida 1989, un studiu asupra astrologiei, la pag.9 şi 10, demască minciuna lui Satan. El scrie: „Distorsionarea, această falsificare satanică a proclamării originale a Evangheliei este într-adevăr tragică. Întotdeauna Satan a fost marele falsificator, marele amăgitor care a înşelat lumea să se încreadă mai degrabă în semn decât în ceea ce a vrut Dumnezeu prin acel semn. De exemplu: Dumnezeu a creat Biserica să proclame Evanghelia. Dar prea mulţi au ajuns să se încreadă în biserică pentru mântuirea lor. Ei caută să găsească „adevărata biserică”, una care să-i mântuiască. Nici o biserică nu va mântui pe nimeni. Biserica arată spre Hristos, singurul Mântuitor al omului. La fel, la Cina Domnului, Hristos ne-a dat marele simbol pipăibil al morţii Sale pe cruce. Trupul Său frânt şi sângele Său vărsat ne îndrumă la ispăşirea Sa pe cruce pentru toţi în care noi trebuie să ne încredem pentru mântuirea noastră. Dar în loc să facem aceasta, să ne încredem în semnificaţia Cinei, milioane se încred în sacrament, în pâinea şi vinul de la Cina Domnului ca singura lor speranţă de mântuire. Evanghelia în stele este un alt exemplu de pervertire de către Satan a mesajului original al lui Dumnezeu. În loc să se încreadă în Hristos, spre care aşa de glorios ne îndreaptă stelele, cei ce practică astrologia se încred în stele. Moderna corupţie a astrologiei exprimă ideea că un fel de puteri magice, misterioase şi supranaturale emană din cămările zodiacului, care afectează şi controlează viaţa oamenilor. Aceasta e o minciună a Satanei care va distruge pe orice suflet care o crede”. Fraţii mei, tineri mai ales, nu intraţi în capcana diavolului. Feriţi-vă ca de focul iadului! NECROMANŢIA sau chemarea spiritelor morţilor la fel e interzisă de Biblie. În România e cunoscut cazul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, profesor la Universitatea din Bucureşti, care după moartea fiicei sale Iulia, a căzut în păcatul acesta. În mai multe rânduri a recurs la necromanţie să stea de vorbă cu spiritul fiicei sale. Cercetătorii Bibliei sunt de părere că spiritul sau sufletul celor plecaţi nu se poate reîntoarce pe pământ. Există o prăpastie de netrecut, un hotar între cei vii şi cei plecaţi. Dacă ar fi posibilitatea să vină, fiţi siguri că bogatul n-ar fi rugat pe părintele Avraam să trimită pe Lazăr în casa tatălui său, să înştiinţeze pe fraţii săi, să nu vină în locul de chin, ci ar fi mers el, dar aşa ceva a fost imposibil (Luca 16:19-31). Există spirite înşelătoare, care iau înfăţişarea acelei persoane, se deghizează în persoana chemată şi dă răspunsurile cerute. Dumnezeu nu îngăduie ca cei plecaţi să fie la cheremul unei vrăjitoare. Dar amăgirea e mare. Nu vă permiteţi nici măcar în gând să intraţi pe acest teren strict interzis de Domnul. Aici, episcopului James Pike al bisericii episcopale pe California i-a murit fiul. În durerea sa, a fost ispitit să recurgă la necromanţie. Printr-un mediu spiritist Arthur Ford din Canada, a căutat să vorbească cu fiul său. Acesta l-a pus în legătură cu un spirit, care a spus că e fiul său. Contactul cu spiritul a prăbuşit credinţa episcopului. Au urmat coşmaruri în viaţa episcopului, era muncit. Spiritistul Ford l-a sfătuit să-şi caute liniştea mergând în Ţara sfântă, în pustia Iudeii din Israel. S-a dus acolo împreună cu soţia şi a rătăcit prin deşert până ce a murit. Nu vă lăsaţi târâţi în amăgirea necromanţiei, căci e pierzătoare de suflete. SPIRITISMUL. Biblia spune că în vremurile din urmă duhuri înşelătoare, seducătoare, vor lucra de zor, căci au puţină vreme. Ştiinţele oculte, spiritismul, se bucură azi de toată libertate aproape în toate ţările. Anunţuri în ziare, nume frumos împrejmuite în cartea de telefon, reclame mari, luminoase, te invită să mergi să consulţi spiritele. Un consult la parapsihiatrii care ghicesc cu globul de sticlă se plăteşte cu 65 dolari ora la Sacramento. În alte oraşe se plăteşte mai scump. Ocultismul, fenomenele parapsihice au devenit obiecte de studiu în Universităţi. În vara anului 1974, un grup de 21 savanţi au avut la Toronto în Canada un seminar de studiu şi analiză asupra a trei medii spiritiste. Printre ei a fost şi renumitul profesor Brian Josephson, cercetător ştiinţific la Universitatea Cambridge, Anglia, care cu un an înainte a obţinu Premiul Nobel în Fizică. Ei au reuşit să pună în computer undele psihice ale memoriei de la cei trei spiritişti, care apoi să poată fi transmise altora şi astfel să dezvolte şi să determine dedublarea, adică pentru un timp limitat să ieşi din corpul tău şi cu spiritul să pleci la plimbare. Aceste studii au dovedit că fără ochii aceştia poţi vedea şi fără urechile acestea poţi auzi, că sufletul, spiritul tău, fără trup, fără creier, e conştient de sine, dar trupul în perioada aceasta e mort, deşi toţi nervi şi toate organele sunt acolo. E curios cum Dumnezeu în vremea din urmă, în vremea necredinţei, a ateismului, îngăduie ca prin experimente probate ştiinţific să demonstreze necredincioşilor că omul are suflet şi că există o altă viaţă decât cea văzută şi pipăită pe pământ. Biblia afirmă şi noi credem aceasta fără să avem nevoie de aşa experienţe. Iar cei ce nu cred Biblia, nu vor avea nici o scuza, căci ştiinţa lor va mărturisi împotriva lor. Asistăm la o creştere rapidă a tuturor deviaţiilor spiritismului. Libertatea mare acordată spiritismului, ocultismului, face ca mulţi să cadă pradă, să fie amăgiţi de şarpele cel vechi, de Satana. În anul 1975, la Bogota în Columbia, a fost un congres mondial al spiritiştilor şi vrăjitorilor la care au participat câteva mii de profesori, medici, ingineri şi ţigănci vrăjitoare din toată lumea. Ulterior în Europa a fost un alt congres al lor cu 15.000 de participanţi. Trăim vremea de mare amăgire prin lumea spiritelor. E un fel de asalt. Există organizaţii secrete demonice care trag sforile din umbră, care dirijează crize economice, financiare şi politice; care provoacă greve şi stări de haos; organizaţii care ridică şi coboară preşedinţi de state, care au persoane influente infiltrate până în cele mai înalte foruri. Spiritele căpetenii cu inteligenţe super-umane pregătesc calea lui Anticrist şi aplicarea pe scară mondială a numărului 666. Suntem în prag de evenimente incredibile, apocaliptice. Biblia ne-a avertizat de toate acestea, rău e că noi nu prea luăm seama, nu căutăm să ne întărim în Domnul, nu căutăm să întărim vegherea noastră, ci ne lăsăm absorbiţi doar de cele vremelnice. În timp ce toate acestea se petrec sub ochii noştri, mulţi din conducătorii religioşi şi din vestitorii Evangheliei îşi văd doar de interesele lor meschine şi uneori se răfuiesc între ei, uitând de turma Domnului. Mă simt îndatorat faţă de fraţii mei să trag semnalul de alarmă: Staţi gata! Urmează marea încleştare cu forţele întunericului! O, Doamne ai milă de noi! Lucrarea de amăgire a spiritelor se face pe multe căi nebănuite de creştini. Şi uneori credincioşi buni, iubitori de o viaţă spirituală mai înaltă, ajung victime ale celui ce se preface în înger de lumină. Un caz izbitor e al lui George Ritchie. În cartea mea „Există viaţă după moarte”, la capitolul „Mărturia verificărilor”, am dat cum s-a petrecut revenirea sa la viaţă, după ce medicul spitalului semnase documentele de constatarea morţii sale pe data de 20 Dec. 1943. După revenirea sa la viaţă, el s-a pocăit şi a făcut medicina. Ca medic creştin a căutat să se ocupe în mod special de tineret. În iarna anului 1972, Ritchie avea o organizaţie numită „Universal Youth Corp”. El căuta să ajute tinerii să primească mântuirea şi să se pregătească pentru venirea Domnului. El studiase şi era foarte interesat în răpirea Bisericii. La o întrunire cu 200 tineri ţinută la Masaneta Springs, Virginia, l-a invitat şi pe prietenul său Tal Brooke. Acolo Ritchie a istorisit cum într-o noapte, fiind la o retragere în munţi, a avut o experienţă extraordinară. O voce, care el susţinea că era a lui Dumnezeu, l-a chemat să părăsească cortul în care dormea şi să urce pe munte. Desigur lui i s-a părut că e o chemare ca a lui Moise. Cerul era plin de lumini strălucitoare. Cel ce l-a chemat era o fiinţă de lumină sclipitoare, el presupunea că e Dumnezeu. Fiinţa i-a spus că acele lumini mari de sus sunt nave, farfurii zburătoare, cu diametrul de cinci mile şi în număr de 60.000 care aşteaptă comanda cerească să-şi ia zborul şi să răpească pe cei credincioşi de pe pământ, înainte de cufundarea planetei în întuneric şi catastrofă. El a fost informat de acea fiinţă că el, George Ritchie, va fi un al doilea Noe al lumii. Brooke, care face relatarea, spune că imediat şi-a dat seama de amăgirea lui Ritchie şi că acea fiinţă luminoasă nu a fost Dumnezeu, ci Satana prefăcut în înger de lumină. Întâi, că răpirea Bisericii nu va fi cu farfurii zburătoare, care după părerea multor cercetători biblici sunt maşinaţii diavoleşti; doi, noi vom fi răpiţi la venirea Domnului ca să-l ieşim în cale, să-L întâmpinăm în văzduh, aceasta fiindcă la venirea Sa, într-o clipeală toţi cei credincioşi vor fi schimbaţi în trupuri proslăvite, care nu au nevoie de farfurii zburătoare, căci nu mai sunt supuşi legii gravitaţiei. Dar diavolul ca să-l amăgească pe Ritchie nu a venit cu o momeală la păcat, ci a venit ca înger de lumină, i-a vorbit după dorinţa adâncă a inimii lui, şi nimeni nu l-a mai putut restabili în credinţă pe Ritchie, căci amăgirea lui a fost mare. DROGURILE. Altceva ce contribuie pe scară mare la contactarea spiritelor sunt drogurile. În starea de euforie, de beţie determinată de droguri, omul nu mai e stăpân pe mintea sa şi atunci unii ajung posedaţi de un alt duh. Mulţi din cei ce folosesc droguri afirmă că au avut aşa contacte cu lumea spiritelor. Unii ajung nenorociţi pe toată viaţa. Hal Lindsay, în cartea sa „There’s a New World Coming” la pag. 146 dă cazul scriitorului Carlos Castaneda, care a fost iniţiat în vrăjitorie de un indian din Mexico, care i-a dat droguri halucinogene şi apoi în starea aceea de halucinaţie l-a trecut în lumea spiritelor. El a scris trei cărţi despre acele contacte cu lumea spiritelor ce a avut-o timp de 10 ani. Drogurile sunt o epidemie ce contaminează în chip dramatic tineretul şi-l face posedat de spirite. Nu credincioşii, ci ateii, oamenii fără Dumnezeu, ocultiştii, parapsihologiştii, ufologtii susţin că Veacul nou sau Era nouă în lume e proiectată de fiinţe ce nu sunt pe pământ, de inteligenţe uriaşe. Cei credincioşi să nu dorească şi să nu ia droguri, ci să trăiască pentru Domnul în toată curăţia, indiferent cum va fi ziua de mâine. MUZICA ROCK e muzică spiritistă. Unii compozitori au spus că ei au fost în contact direct cu spirite care le-a dictat muzica. Amăgirea vremii noastre e mult mai mare decât ne gândim. Astăzi există partituri de muzică dictate de spirite, există cărţi dictate de spirite. Cartea „Jonathan Livingston Seagul” de Richard Bach o vreme a fost vândută chiar şi în librăriile creştine. Mai târziu, Bach a mărturisit deschis că a scris-o cum i-a dictat spiritul cu care el are a face. Mulţi compozitori spiritişti au ajuns să recunoască nu doar că au fost inspiraţi de spirite, ci că li s-a dictat muzica aceasta. Astfel, nu e nici o mirare că s-a ajuns la o aşa muzică. Muzica rock provoacă stări de tensiune şi trezeşte poftele carnale. Muzica bisericească linişteşte sufletul. Cu câţiva ani în urmă fiind la New York, am aflat că la o mare biserică baptistă americană, cineva din promotorii muzicii rock, acum pocăit, are să vorbească despre această muzică. Împreună cu câţiva fraţi români ne-am dus să-l ascultăm. Biserica era ticsită de tineret. Vorbitorul a arătat cum ani de zile a fost robit de muzica aceasta. Fiind mare cântăreţ ce dădea concerte în faţa a mii de tineri, a ajuns iniţiat în toate tainele ei. Acum însă mulţumea Domnului că a fost izbăvit din robia acestei muzici drăceşti. De aceea căuta să ajute şi pe alţi tineri să-şi dea seama de robia ei şi să scape la picioarele Domnului. El avea acolo aparatură specială pentru discuri cu care a putut demonstra dedesubturile acestui gen de muzică. El a pus câteva discuri care erau idolatrizate de tineretul american cu muzică rock de Beatles, de John Lennon şi alţii. Pus direct nu îţi dădeai seama, dar pus să meargă invers, auzeai rugăciuni adresate Satanei: „Diavole, vino şi ajută-mă, vino, vino acum” şi atâtea altele. Unele aveau îndemnuri la desfrâu, la perversiuni. Ţi se făcea părul măciucă ascultându-ie. Şi muzica aceasta a pătruns în România şi e îndrăgită de mulţi. Mai ales când Michael Jackson a fost în România, tineretul a fost ca înnebunit după el. Chiar şi unii tineri credincioşi au fost prinşi în plasa lui. E nevoie de mai mult discernământ spiritual. Tineri verificaţi-vă muzica ce o ascultaţi. Grupurile de cântăreţi cu muzică ritmică, cu microfoane, cu tobe şi cu staţii de amplificare date la maximum seamănă mai mult cu muzica unor triburi din Africa ce se pregăteau de război, decât cu cântarea îngerilor la naşterea Domnului. Trebuie să fim cu mare atenţie la cântarea de slăvire din Casa Domnului. Să nu ne lăsăm amăgiţi de muzica tineretului lumii de azi. DUHURI DE PROFEŢI MINCINOŞI. Când Ahab a vrut să meargă să cucerească Ramotul din Galaad, un duh de minciună a venit şi a proorocit prin cei patru sute de profeţi ai săi să meargă că va avea reuşită (1 Împăraţi 22:1-28), dar numai reuşită n-a avut. Mica, proorocul Domnului, i-a spus aceasta, dar pe Mica l-a băgat la închisoare. Domnul Isus însuşi ne-a înştiinţat că în vremea din urmă vor fi mulţi prooroci mincinoşi. Şi azi sunt mulţi stăpâniţi de duh de minciună, unii poate fără să-şi dea seama, dar lucrările lor arată aceasta. Spre convingere iată câteva: Psihiştii, spiritişti de seamă, au făcut „preziceri pentru 1987″, publicate în revista „National Enquirer” 6 Ian. 1987, pag.32,33: Economia Statelor Unite se va ridica dramatic. Mihail Gorbaciov va fi împuşcat în timpul paradei de 1 Mai la Moscova. Khadafi al Libiei va fi împuşcat de unul din garda sa şi va rămâne paralizat în partea stângă. Michael Jackson, marele cântăreţ de rock, va renunţa la cariera sa de cântăreţ şi va deveni evanghelist la televiziune. America va lansa un masiv atac asupra Iranului în care Ayatollah va fi omorât. Toate acestea au fost profeţii mincinoase. Alte proorocii mincinoase au fost publicate în broşura: „88 motive pentru care răpirea poate fi în 1988″ Nashville,1988, de Edgar C. Whisenant. Cu calcule minuţioase, inspirate de duh de minciună, el a dat următoarele date: – 1 Iulie 1987: Mişcarea Era Nouă va avea mari întruniri în toate capitalele lumii. – 14 Mai 1988: se va închide uşa pentru neamuri. – 12 Sept. 1988: de Rosh-Hash-Ana va fi răpirea Bisericii. – 3 Oct. 1988: la apusul soarelui Anticristul va invada Israelul. – 4 Oct.1988: la răsăritul soarelui va începe al III-lea Război Mondial. – 30 Iunie 1989: se va termina cel de-al III-lea Război Mondial. – 9 Martie 1992: cei doi martori din Apocalipsa 11:7 vor fi martirizaţi. La fel o mulţime de alte date pe care timpul le-a declarat mincinoase. E bine să fim cu grijă şi ce citim, să nu dăm uşor crezare oricărei cărţi. O amăgire de proporţii mari s-a petrecut în 1992, în Coreea. Un predicator a pretins că i s-a descoperit că pe data de 28 Oct. 1992, va fi răpirea Bisericii. La Seul, Coreea, s-au adunat zeci de mii de credincioşi. De asemenea la Naju. Oamenii şi-au vândut bunurile, casele, şi s-au adunat să fie împreună când vine Domnul. A fost veselie, toată seara au cântat. Pentru orice eventualitate, poliţia şi pompierii au fost aduşi la faţa locului. Dar au aşteptat, au aşteptat, şi Domnul n-a venit. La ora 12:16 noaptea au văzut că a fost profeţie mincinoasă de amăgire şi s-au împrăştiat dezamăgiţi, căci unii nu mai aveau case unde să se ducă. Unul din conducători, Lee Jang Rim de 46 ani a fost omul care a adunat vreo patru milioane dolari din aceasta. El a fost arestat şi băgat la închisoare. Aşa păţesc cei ce nu ascultă de cuvintele Domnului Isus. Ei a spus clar: „Băgaţi de seama să nu vă înşele cineva… cad se vor scula Cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, până şi pe cei aleşi” (Matei 24:4,24). El a spus că ceasul venirii Sale nu-l ştie nimeni, nici îngerii, nici Fiul, ci numai Tatăl. Iar când va fi să se petreacă ceasul acela, Domnul Isus a zis că dacă cineva e pe casă, nici măcar să nu se pogoare; dacă e la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Atunci nu mai are nevoie ţie ea. Totul se petrece într-o clipită. În Coreea au fost amăgiţi unii din cei mai buni credincioşi. Acesta e un semnal roşu. Trăim vremuri de mari amăgiri. Acum câteva săptămâni când am plecat dintr-o biserică unde am predicat Evanghelia, un tânăr a ieşit după mine şi m-a întrebat ce părere am despre o altă carte scrisă de unul ce predică la radio, care a dat anul 1994 ca fiind anul venirii Domnului Isus. I-am răspuns scurt şi clar: „Nu cred”. Acest autor pretinde că noi nu putem şti „ziua şi ceasul”, dar că putem şti anul. Cum fac oamenii joc de cuvinte numai să-şi susţină părerea lor, să nu rămână lângă Cuvântul Sfânt! Aceasta iar amăgeşte pe mulţi. Fraţii şi prietenii mei, nu vă lăsaţi copleşiţi de afacerile pământeşti! Şi aceasta e o amăgire, căci nu veţi lua nimic cu voi. Smulgeţi de pe calea păcatului pe cei dragi ai voştri, pe atâţia pe câţi îi puteţi. Vremea e târzie! Iar vrăjmaşul cu forţele mobilizate caută să amăgească cu toate şiretlicurile lui. Rugaţi-vă să aveţi putere de discernământ ca să nu fiţi amăgiţi în nici un fel. Diavolul încearcă să vă preocupe cu nimicuri, ca să nu aveţi timp nici pentru biserică, nici pentru citirea Bibliei, nici pentru rugăciune. Şi aceasta e amăgire fără să vă daţi seama. Recunoaşteţi că suntem slabi, de aceea grupaţi-vă pe familii la rugăciune. Nu e vreme de pierdut. Cuvântul sfânt fie-vă singurul îndreptar, ca nici un alt duh să nu vă poată amăgi. Am înşirat aceste date nu ca să vă speriaţi. Vrăjmaşul e înfuriat, dar Cuvântul sfânt ne spune că „Cel ce este în noi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 3:4). Bucuraţi-vă în Domnul şi trăiţi cu Domnul din plin în ceasul de faţă, căci numai aşa nimeni şi nimic nu ne va putea despărţi de El. Fiţi cu Hristos Domnul ascunşi în Dumnezeu! El e Cel ce are biruinţa finală! Curând sună trâmbiţa, fiţi gata! Aliluia! El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea. GLORIE LUI!
6. Amăgirea cu necredinţă „Nu oricine îmi zice: ‚Doamne, Doamne’, va intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 7:21) Menirea acestui studiu este să ajute pe fraţii mei să dea o mai mare importanţă Cuvântului sfânt, ca să se întărească în Domnul şi în puterea tăriei Lui, să vegheze şi să se roage, pentru ca vrăjmaşul să nu-i poată doborî. E ceva groaznic să devii credincios-necredincios. Pare absurd, dar mulţi din cei ce azi se consideră credincioşi, sunt amăgiţi, şi în ziua cea mare vor fi dovediţi necredincioşi, pierduţi. Leonard Ravenhill, în cartea sa „De ce întârzie trezirile”, a scris: „Probabil Dumnezeu n-a mai avut niciodată un set de aşa „credincioşi-necredincioşi” ca şi generaţia aceasta de creştini. Ce adevăr umilitor!” Înştiinţări sfinte Atât Domnul Isus, cât şi apostolii Petru, Pavel şi Ioan ne înştiinţează că în zilele din urmă, Satan care înşeală lumea, va înşela şi pe „mulţi” credincioşi să nu mai creadă. Aceasta e una din amăgirile mari, pierzătoare de suflete, a vremii din urmă. Nu sunt pesimist, ci realist. Nu-mi place nici mie cuvântul „mulţi”, dar el e folosit chiar de Domnul Isus. În cuvântarea despre sfârşitul lumii din Matei 24:5, El spune că vor veni mulţi în Numele Lui şi „vor înşela pe mulţi”. La versetul 11, repetă că se vor scula prooroci mincinoşi „şi vor înşela pe mulţi”‘. Nu e vorba de o înşelare a celor ce trăiesc în păcat, căci aceia sunt înşelaţi. Cuvintele acestea au fost spuse apostolilor, celor aleşi de El pentru marea slujbă de vestire a Evangheliei. Versetul 4 arată clar aceasta: „Băgaţi de seama să nu vă înşele cineva”. La fel, în finalul Predicii de pe munte, El a zis: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău?’” Aceştia s-au considerat credincioşi, dar n-au primit intrare în Împărăţia Slavei. E necesar să acordăm toată seriozitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Unii predicatori îşi leagănă ascultătorii cu cuvinte dulci, mieroase, despre bunăstare aici pe pământ, succes, mari treziri spirituale, cu convertirea a mii de suflete, dar nu spun nimic de zilele critice ce urmează. Noi trăim o vreme de luptă aprigă a Satanei împotriva credinţei şi suntem confruntaţi cu subtile amăgiri diavoleşti. În Luca 18:8, Domnul Isus pune o întrebare foarte importantă: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Mulţi nu dau nici o importanţă acestei întrebări. Cum, în timp ce atâţia vin la credinţă, bisericile sunt ticsite de popor, se ţin evanghelizări în săli mari şi pe stadioane, acolo sute, ba chiar mii de suflete ridică mâna sau trec în faţă, arătând că vreau să-L urmeze pe Domnul; Evanghelia se predică la radio şi la televizor şi mulţi, chiar în casele lor, se întorc la Dumnezeu, mai are sens întrebarea aceasta? Da, e bine să privim lucrurile în mod real, nu superficial. Faceţi o verificare amănunţită să vedeţi câţi din cei ce au ridicat mâna sau au trecut în faţă, au fost născuţi din nou de Duhul Sfânt, câţi s-au despărţit complet de păcat şi trăiesc cu adevărat voia lui Dumnezeu? O mare parte din ei, chiar dacă au primit viaţa nouă, au fost amăgiţi să nu caute creşterea spirituală, sunt ca cei asemănaţi cu sămânţa între spini, care „îşi văd de drum şi lasă ca sămânţa să fie înăbuşită de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia”. În final, ei se vor dovedi credincioşi-necredincioşi. Vance Havner, un bătrân predicator de aici, a zis: „Noi am încercat să producem o nouă Evanghelie, care să fie pe gustul poporului, a celor ce vreau să-L recunoască pe Hristos ca Salvator, dar nu ca Domn… În aceste zile de ieftină ucenicie în bisericile pline de păgâni botezaţi, noi trebuie să începem a lua în serios Domnia absolută a lui Hristos Isus”. Pocăinţa poruncită de Dumnezeu în Evanghelie nu prea e cerută ascultătorilor, ci li se spune doar să creadă. Fiul risipitor, la porci fiind, a crezut că acasă la tatăl său chiar şi slugile au belşug de pâine, dar ca el să aibă parte de acea pâine, a trebuit să lase porcii şi să se întoarcă acasă la tatăl său. Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău, căinţa de păcat şi părăsirea lui. Noi ne despărţim numai de acele păcate de care ne pocăim cu adevărat. Apoi pocăinţa nu e experienţă de o clipă, ci un proces de o viaţă întreagă: o despărţire zilnică de orice păcat şi trăirea continuă a voii lui Dumnezeu. Da, ea începe cu o clipă binecuvântată, dar apoi e o despărţire totală de lume cu plăcerile şi poftele ei şi o trăire pentru Dumnezeu până la sfârşitul vieţii. Gipsy Smith a zis: „Dacă vrei să-L ai pe Dumnezeu înăuntru, trebuie să scoţi lumea afară”. Despre Democrit se spune că îşi întorcea chiar şi privirea de la vederea lucrurilor deşarte. Iar Alexander Maclaren a scris: „Măsura dezacordului nostru cu lumea e măsura acordului nostru cu Hristos”. Un alt text de înştiinţare să nu fim amăgiţi cu necredinţă e cel din Luca 12:45,46. Aici e vorba despre un „rob al Stăpânului”, care e amăgit în gândirea lui şi zice: „Stăpânul meu zăboveşte să vină”. Atunci începe şi îşi trăieşte voia sa, nu voia Stăpânului. Exact cum fac atâţia credincioşi de azi. Domnul spune că „soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor”. Şi aici e vorba de credincioşi-necredincioşi. Ei au fost angajaţi de Stăpânul la o lucrare, li s-au trasat sarcini ce au să facă până vine El, dar ei fac cu totul altceva. Într-un sens restrâns, acest text priveşte pe toţi vestitorii Evangheliei, care se lasă amăgiţi că Domnul zăboveşte să vină, şi în loc să dea hrană la vreme celorlalţi, ei se hrănesc doar pe ei, beau, se îmbată, iar pe ceilalţi îi biciuiesc. Ei trăiesc contrar voii Stăpânului şi vor da socoteală. Mă înfior de cuvântul acesta! Cum, unul care a îndemnat pe alţii să creadă, tocmai el să devină necredincios? Da, slujirea îl arată necredincios. E o asemănare cu cel ce a îngropat talantul în pământ. Şi mi se pare că în final mulţi preoţi şi predicatori vor avea soarta celor necredincioşi. În alt sens mai larg, cuvintele acestea ne privesc pe toţi, căci toţi suntem robii Lui, toţi am fost cumpăraţi cu un preţ nespus de mare, toţi am avut o zi când am consimţit să fim robii Lui şi toţi am fost însărcinaţi să facem lucrarea Lui până va veni. Ce facem noi? Oare câţi ţin cont de ce El a spus şi caută să împlinească zi de zi? Să luăm şi un alt text. Apostolul Petru în a doua epistolă cap.2, în versetul întâi spune despre unii care se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat. Ei vor trăi în dezmăţ şi vor căuta să amăgească pe mulţi, dar osânda îi paşte. La fel, apostolul Pavel a scris lui Timotei: „Sa ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:1,4,5). Aceştia sunt în biserici, credincioşi fără credinţă, care nu pot să sufere învăţătura sănătoasă şi îşi vor da învăţători după poftele lor… Îşi vor întoarce urechea de la adevăr…” (2 Timotei 4:3,4). Sunt biserici fără credinţă, fără Hristos Domnul, ca cea din Laodiceea. Ce tablou trist! Importanţa înştiinţării Înştiinţarea cu privire la amăgirea cu necredinţă e din partea lui Dumnezeu, prin Cuvântul sfânt. De aceea, trebuie să-i dăm toată importanţa. Importanţa e văzută din mulţimea mare a textelor ce ne avertizează în privinţa aceasta. În Matei 24, Domnul Isus foloseşte de patru ori cuvântul „înşele”. Azi, unii spun că diavolul nu poate să înşele pe cei aleşi. Dar cuvintele au fost spuse tocmai celor aleşi, care trebuiau să bage de seamă să nu fie înşelaţi. Dacă nu ar fi posibilă înşelarea, El nu ar fi spus: „Băgaţi de seamă”. El nu a căutat doar să ne sperie cu înşelarea. Niciodată El nu a făcut aşa ceva, ci a vorbit numai adevărul. Cuvintele acestea au fost o atenţionare serioasă pentru apostoli şi astăzi e pentru noi. Dacă înşelarea nu ar fi posibilă pentru cei aleşi, Domnul Isus le-ar fi spus: „Satan caută să vă înşele, însă voi fiţi fără grijă, căci pe voi nu vă poate înşela”. Dar nicăieri în Biblie nu veţi găsi o aşa asigurare. E bine să nu spunem altora ceea ce nouă ne place, ci ceea ce El a spus. Dacă eu afirm că cei aleşi nu pot fi amăgiţi, tocmai aceasta e amăgire. Însemnează că vrăjmaşul se slujeşte chiar de mine să spun ce nu a spus Hristos Domnul şi astfel să slăbesc vigilenţa, vegherea celor credincioşi. Noi trebuie să luăm cuvântul Domnului aşa cum e scris, nu să-i dăm altă interpretare. Şi nu trebuie să mă iau după părerile oamenilor, ci să rămânem mereu lângă Cuvântul Domnului. Eu îl cred pe Domnul Isus, căci El ştie mai bine decât toţi cum e lupta spirituală. Încercaţi să faceţi o listă cu aşa înştiinţări din partea Domnului Isus şi din partea celorlalţi scriitori ai Noului Testament şi veţi fi izbiţi ce numeroase sunt înştiinţările contra amăgirii. Importanţa e văzută din mulţimea victimelor. Cuvântul „mulţi” repetat de Domnul Isus indică aceasta. Textul din Matei 7:21,22 arată că mulţi vor zice în ziua aceea „Doamne, Doamne”, deci e vorba de credincioşi din biserici, care ştiau să se roage, care au fost gata să vorbească în Numele Domnului, au proorocit, au făcut chiar minuni. Domnul Isus nu spune că ei mint, când zic că au făcut acestea. Nu, ci spune că au fost lucrători ai fărădelegii, au fost amăgiţi să-şi trăiască voia lor. De aceea sunt respinşi. Toţi sunt victime ale amăgirii. Mulţimea lor trebuie să-mi spună despre marea importanţă a înştiinţări. Să nu fiu superficial, uşuratic în trăirea mea. La fel, gravitatea amăgirii trebuie să mă facă să înţeleg importanţa înştiinţării. Credincioşii-necredincioşi pierd raiul. Cei amăgiţi ajung în iad, ca cei mai mari criminali, ca cei mai murdari desfrânaţi. După ani de zile de viaţă bisericească, să ajungi în iad, e ceva grozav! John Wesley, întemeietorul metodismului, într-o noapte a avut un vis în care a fost dus de o fiinţă necunoscută la poarta iadului. Acolo a întrebat dacă în iad se află catolici. Un înger al întunerecului, cu un rânjet sarcastic, a răspuns: „Da, sunt mulţi”. Apoi a întrebat dacă sunt protestanţi în iad. Din nou acelaşi răspuns: „Da, sunt mulţi”. Cumva cu strângere de inimă a întrebat dacă sunt şi metodişti în iad. Răspunsul a fost: „Şi din aceştia sunt mulţi”. El s-a întristat foarte. Apoi fiinţa care-l conducea i-a dus la poarta de mărgăritar a cerului. Acolo a întrebat pe portar aceleaşi întrebări: „Sunt aici catolici?” Răspunsul a fost: „Nu, aici nu sunt catolici”.- „Dar protestanţi?” – „Nu, nu avem protestanţi”. Şi din nou întrebarea de ai lui: „Dar metodişti se află aici?’ – „Nu, nu este nici unul” – a răspuns portarul. El a fost foarte uimit, căci ştia că metodiştii pe vremea aceea erau buni credincioşi. A stat puţin pe gânduri, apoi nedumerit a întrebat: „Dacă nu sunt catolici, nici protestanţi, nici metodişti, atunci cine se află aici în fericire?” La aceasta, portarul a răspuns: „Aici au intrat numai cei ce şi-au spălat hainele în sângele Mielului”. Atunci a învăţat clar adevărul că nu numirea unei religii îţi dă dreptul de intrare în cer şi că mulţi din cei ce se bizuiesc pe o religie oarecare sau pe faptul că se numesc credincioşi vor ajunge în iad. Azi trăim vremea de mare înşelăciune în privinţa aceasta. William Booth, întemeietorul Armatei Mântuirii, a scris: „Principalele pericole ale secolului al XX-lea vor fi: religie fără Duhul Sfânt, creştinătate fără Hristos, politică fără Dumnezeu, cer fără iad”. Şi tocmai acestea îl fac pe mulţi să ajungă în iad. Aceasta e cea mai groaznică dezamăgire, fiindcă s-au lăsat amăgiţi de vrăjmaşul. O, de am învăţa să ţinem seamă de înştiinţări, ca să nu plângem la urmă „şarpele m-a amăgit!” Scopul amăgirii E natural să ne întrebăm: „De ce Satan, în şiretenia lui, recurge la amăgirea credincioşilor cu necredinţa? Ce urmăreşte ei? El e duşmanul lui Dumnezeu şi a copiilor Săi şi ştim că poartă o luptă continuă. Dintre toate armele lui, amăgirea e cea mai periculoasă. Prin amăgire, vrăjmaşul voia împiedicarea lucrării de mântuire a păcătoşilor prin Hristos Domnul. El a încercat să-L înşele pe Domnul Isus să nu moară pentru mântuirea lumii. Imediat după botez, i-a sugerat o cale mult mai uşoară decât crucea de a câştiga lumea: „Închină-te mie” – a zis diavolul. Dar a fost înfruntat cu cuvintele: „Pleacă, Satano, căci este scris: ‚Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-l slujeşti” (Matei 4:8-10). După un timp, vine cu aceeaşi ispită de amăgire, dar nu direct, ci prin Petru. Şi pe El îl înfruntă cu cuvintele: „Înapoia mea, Satano” (Matei 16:22,23). Ce mare băgare de seamă trebuie să avem chiar la cuvintele fraţilor noştri, ca să nu fim înşelaţi! Iar mai târziu, chiar în prag de suferinţe, vin câţiva greci, care voiau să-L vadă. Se pare că ştiau că evreii îl urăsc pe Isus. Dr. Stanley Jones, mare misionar în India şi autor al mai multor cărţi, e de părere că grecii dornici de cunoştinţă, ar fi vrut să-L invite să meargă în Grecia, ca să scape de cruce. Din text se subînţelege lucrul acesta. Era o altă ispită deghizată, să-L facă să nu moară. Nu ni se spune că Hristos Domnul ar fi stat de vorbă cu grecii, ci imediat El a zis că „grăuntele de grâu dacă nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”. El a trecut printr-o înfiorare, apoi a exclamat: „Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!” Iar în noaptea arestării, a trecut prin agonia din Ghetsemani, unde la fel a repurtat victoria şi a mers să moară, ca noi să fim mântuiţi. Diavolul a fost înfrânt, a fost biruit prin cruce. Mântuirea lumii a fost săvârşită. Satana e neînduplecat, a rămas vrăjmaş, el vrea azi stagnarea lucrării de mântuire a păcătoşilor prin cei ce cred. Prigoanele n-au putut să închidă gura robilor Domnului să nu vestească Evanghelia. Au vestit-o şi în închisori şi pe ruguri. Când lui Bunyan i s-a oferit eliberarea din închisoare, fiindcă acasă îi murise soţia, iar fiica oarbă ce o aveau a rămas fără ajutor, i s-a cerut nu lepădarea de credinţă, ci doar să tacă, să nu mai spună nimănui de mântuire, dar el a zis: „Dacă azi îmi daţi drumul, azi voi vesti Evanghelia, căci prefer mai bine să-mi mucegăiască oasele în temniţă, decât să fiu liber şi să nu spun altora de dragostea lui Dumnezeu”. Vrăjmaşul a constatat în atâtea rânduri că vântul prigoanelor nu a stins focul sfânt, ci l-a aprins mai tare şi i-a purtat până la mari depărtări. De aceea, ca să oprească lucrarea de mântuire a păcătoşilor, caută să amăgească pe robii Domnului să nu-şi facă lucrarea, să amăgească pe credincioşi cu necredinţă. În alte cuvinte, vrea să le fure credinţa primită de la Dumnezeu, dându-le o credinţă falsă, care de fapt e necredinţă. Iată câteva săgeţi arzătoare ale celui rău, iar dacă tu nu foloseşti scutul credinţei, ele îţi străpung inima şi devii o victimă, un înşelat. Ele sunt cuvinte dulci, plăcute firii pământeşti, şi dacă nu ai discernământ spiritual, ajungi să le dai crezare. 1) el îţi şopteşte că starea păcătoşilor nu e chiar aşa de gravă; 2) că Dumnezeu nu e chiar aşa de rău încât să-i trimită în iad; 3) că nu eşti chiar tu răspunzător de sufletul lor, de salvarea lor; 4) că şi dacă le spui, ei sunt prea împietriţi şi nu se pocăiesc de păcatele lor; 5) că tu eşti prea slab să faci o aşa lucrare; 6) că această lucrare nu se face de oricine, ci doar de păstori; 7) că nu se face oricând, ci doar Duminica; 8) că nu se face oriunde, ci doar în biserică; 9) că nu se face faţă de oricine, ci e doar pentru cei aleşi, iar aceia îl caută ei pe Dumnezeu. Astfel că nu are rost să cauţi tu pe cei păcătoşi. Vrăjmaşul a venit şi la mine de atâtea ori cu aceste amăgiri. Nu mă mir că a venit şi la tine. Ţinta lui e să te convingă să taci, să nu faci lucrarea sfântă. Şi reuşeşte la atâţia cu aceste amăgiri, îi scoate de pe făgaşul lucrării de salvare a păcătoşilor. La început se mulţumeşte cu atât. Şi cei ce au înghiţit pastila amăgirii, în loc să-L asculte pe Domnul, să spună altora vestea bună a mântuirii, ei îl ascultă pe diavolul. Păianjenul, când îi cade o muscă mai mare în plasa lui, aleargă şi o injectează cu otrava lui, iar musca ce s-a zbătut cumplit, devine paralizată şi abia atunci se aruncă asupra ei şi o devorează. Aşa face diavolul cu cei credincioşi. Întâi îi injectează şi ei devin nepăsători de starea altora. Văd starea celui căzut între tâlhari, dar trec înainte pe alături. Nu-i doare nici de starea copiilor lor, care au apucat calea păcatului, dar cum să-i doară de vecini sau de ceilalţi oameni? Omul îşi zice că e credincios fiindcă nu merge la cârciumă, ci la biserică; el nu înjură pe Dumnezeu, ci îi cântă laude; nu trăieşte în certuri cu vecinii, dar e complet nepăsător de soarta lor veşnică. Într-o Duminică, un credincios a mers la biserică. Acolo a văzut pe vecinul lui, care era necredincios. S-a dus şi s-a aşezat lângă el. Vecinul a fost foarte atent şi inima lui a fost mişcată. Vestitorul Evangheliei a arătat că toţi oamenii sunt păcătoşi, dar că Dumnezeu a pedepsit păcatele oamenilor în Fiul Său, iar toţi cei ce cred aceasta şi se pocăiesc, au iertarea păcatelor şi ajung în fericirea veşnică. Dacă însă cineva nu primeşte această iertare prin Jertfa lui Hristos Domnul, va ajunge în chinul veşnic. Tot ce a spus, a arătat că aşa e scris în Evanghelie. La terminare, au mers împreună spre casă. Vecinul avea o frământare lăuntrică şi era tăcut. După un timp, cel credincios îl întrebă: „Ei, cum v-a plăcut la biserica noastră?” La aceasta vecinul răspunse tot cu o întrebare: „Dumneata aici eşti membru?” – „Da, da” – afirmă el. „Şi dumneata crezi ce a spus păstorul acela?” – „Da, desigur”. – „Nu, dumneata. nu crezi, căci nu se poate să crezi că eu merg spre iad, şi de atâţia ani treci pe lângă casa mea şi să nu-mi spui nimic. Nu, dumneata nu crezi ce a spus omul acela, nu crezi ce e scris în Evanghelie”. La câţi din cei ce îşi zic credincioşi nu ar putea colegii de şcoală sau de lucru să repete aceleaşi cuvinte? Oare credem cu adevărat sau suntem amăgiţi să ne considerăm credincioşi? Satan a reuşit pe mulţi credincioşi să-i facă necredincioşi, necredincioşi în Cuvântul sfânt, care azi e călcat în multe privinţe, necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Astfel, sunt pe linie moartă, scoşi din lucrare. Vai, câţi sunt în această stare de amăgire şi nici măcar nu îşi dau seama! Sunt mii de ei, care iau parte la serviciile de închinăciune ale bisericii, cântă, se roagă, dar nu au spus şi nu spun nimănui de mântuirea prin Hristos Domnul. Ba sunt nu numai simpli membrii, ci şi corişti, orchestranţi, dirijori, diaconi şi chiar păstori. Poate cineva obiectează: „Cum, doar preoţii, păstorii vorbesc oamenilor din Evanghelie”. Da, însă când preotul sau păstorul e nepăsător, el vorbeşte numai căci aceasta e slujirea lui, o face ca să fie în treabă, dar el nu suferă durerile naşterii pentru alţii, nu se topeşte în rugăciune pentru cei păcătoşi şi nu-i îndeamnă cu ardoarea sufletului său să părăsească plăcerile păcatului şi să se întoarcă ia Dumnezeu. Cu mai mulţi ani în urmă, în Anglia, un capelan a fost trimis să însoţească şi să vorbească unui criminal ce era dus la spânzurătoare. Pe drum, el şi-a făcut datoria şi i-a spus că ar trebui să se pocăiască de faptele lui măcar acum, căci Dumnezeu îl iubeşte şi vrea salvarea lui. După ce l-a ascultat puţin, i-a strigat: „Domnule, dumneata însuţi nu crezi ceea ce spui, căci dacă ai crede, chiar dacă toată Anglia ar fi presărată cu cioburi de sticlă, chiar şi desculţ ar trebui să alergi într-o parte şi alta să spui păcătoşilor de o aşa mântuire. Nu, dumneata însuţi nu crezi ce spui!” Felul rece cum i-a spus Evanghelia arăta nepăsarea. Şi la câţi nu se observă azi această nepăsare? Toată lucrarea o fac în baza rutinei, nu mişcaţi de Duhul Sfânt, căci de El nu ţin seama. Ei sunt ca şi lampagiul orb din nuvela lui George Macdonald, care mergea seara de la stâlp la stâlp să aprindă felinarele oraşului, dar el nu se bucura de lumină, ci trăia în întuneric beznă. Îşi făcea slujba de lampagiu doar datorită rutinei. Aceşti vestitori ai Evangheliei poate altădată au fost calzi, plini de râvnă sfântă în căutarea celor pierduţi, dar azi doar le merge numele că trăiesc. O, Doamne, trezeşte pe toţi aceştia până nu e prea târziu! După o vreme de aşa trăire în nepăsare faţă de alţii, vrăjmaşul îi amăgeşte să fie nepăsători şi de propria lor stare. În Matei 24:37-39 avem cuvintele Domnului Isus despre lipsa de credinţă şi starea de nepăsare a oamenilor din vremurile din urmă când îi aseamănă cu cei din timpul lui Noe. Deşi salvarea era la îndemână, căci uşa corăbiei a rămas deschisă şapte zile, nici unui n-a intrat să-şi salveze viaţa căci n-au crezut; n-au crezut că au nevoie de salvare, n-au crezut că vine potopul, n-au crezut că păcatul lor e aşa de grav şi va fi pedepsit, cum le-a propovăduit Noe. Când păcatul nu mai e grav în viaţa altora, nu te alarmează, ajungi să-l admiţi şi în viaţa ta. Liberalismul pătrunde în viaţa celui ce a devenit nepăsător. Când îţi spui că asta nu e păcat, că azi trăim vremuri moderne şi îţi găseşti justificări raţionale pentru orice, să ştii că ai devenit lumesc. Prin aşa trai, Hristos Domnul e izgonit din viaţă, Duhul Sfânt e întristat şi pleacă, iar Satan jubilează. În această stare, conştiinţa nu te mai mustră nici pentru privirea nepotrivită, nici pentru vorba rostită, nici pentru acţiunea înfăptuită. Otrava nefastă a necredinţei te-a paralizat, din credincios ai devenit necredincios Eşti ca un vultur împăiat, bun pentru vitrină, dar care nu mai poate să urce înălţimile; e în totul vultur, dar nu mai are viaţă, nu se hrăneşte, nu se mişcă, nimeni nu mai poartă teamă de el. Am văzut păsări împăiate, păsări ce altădată au cântat frumos încât te desfătau cu trilurile lor, dar vrăjmaşul le-a prins în cursele lui, le-a luat viaţa şi le-a împăiat. Pe dinafară sunt în totul ca înainte, cu aceleaşi pene frumoase, dar nu mai cântă. Vai, şi în biserici sunt multe păsări cântătoare, care au fost prinse în cursa mândriei sau a geloziei şi au ajuns împăiate, nu mai cântă. Nu a fost ceva după voia lui sau a ei sau a fost pus altcineva să conducă, să cânte solo sau duet şi a devenit pasăre împăiată. Am văzut şi lei şi tigrii împăiaţi de care nimeni nu mai poartă teamă. Sunt doar de ornament. Nu cumva şi tu eşti un credincios împăiat? Aceştia poate continuă să meargă la biserică, se roagă, ca fariseul în Templu, dar ruga lor nu e ascultată căci ei nu mai ţin cont de voia lui Dumnezeu, ci fac ce le place. Toată viaţa lor de credinţă se rezumă la un formalism rece, sunt creştini împăiaţi. Ei se roagă numai de la buze, căci inima lor a încetat să bată pentru Dumnezeu. Ei au o formă de evlavie, dar nu mai au puterea (2 Timotei 3:5). Diavolul le-a schimbat credinţa adevărată cu una falsă şi ei nici nu ştiu. Domnul însuşi spune că biserica din Laodiceea nu ştia nimic de sărăcia şi gravitatea stării în care se afla (Apocalipsa 3:17,18). Ei poate se feresc de păcate pe care le cred grave, şi astfel trăind o viaţă morală de ochii oamenilor, ei nu se consideră căzuţi. Dar sunt nişte amăgiţi. Credinţa e legătura vitală între cel născut din nou şi Dumnezeu, Izvorul vieţii. Credinţa e vie, activă, dinamică. „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”, dar când aceasta nu mai e, omul e credincios-necredincios. El are impresia că e credincios, dar realitatea vieţii îl arată necredincios, e mort duhovniceşte. Unii poate se grăbesc să spună că e imposibil aşa ceva, dar Domnul spunea îngerului bisericii din Sardes: „Ştiu… îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3:1). Cândva a fost viu, dar nu când i s-a spus lui Ioan să scrie. Să dăm voie Domnului să ştie adevărul mai bine decât îl ştiu oamenii. Amăgirea şi-a făcut efectul, omul a pierdut credinţa. Lui Petru înainte de arestare, Domnul Isus i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:31,32). Poetul român Vasile Militaru arată în următoarea poezioară valoarea mare a credinţei: Poţi să pierzi averi şi ranguri, fericiri cu rai în spic, Prin pierderea credinţei, faci inversarea poeziei: Poţi să ai averi şi ranguri, fericiri cu rai în spic, Pentru această doborâre finală, Satana îşi foloseşte toată şiretenia. El îl lasă pe om să se considere credincios, când în realitate el a devenit necredincios. Omul ce şi-a zidit casa pe nisip, nu e omul de lume, ci cei din biserică, el aude mereu Cuvântul, dar nu-i crede, nu-l trăieşte. „Cine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face”, e expresia Domnului Isus (Matei 7:26,27). Omul acesta nu a crezut că trebuie să zidească pe stâncă. El a putut să se fălească ce casă frumoasă are, arătoasă pe dinafară, poate asemănătoare în multe privinţe cu cea zidită pe stâncă, dar în final s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare. Aceştia ascultă Cuvântul Domnului Duminică de Duminică, se roagă „Doamne, Doamne”, dar tot ce zidesc e pe nisip, pe firea lor. La sfârşit vor vedea prăbuşirea şi vor auzi cuvintele: „Depărtaţi-vă de la Mine”. În alte cuvinte, de la poarta cerului să fii trimis în iad. Va fi ceva din cale afara de groaznic. Mă doare că trebuie să repet acest avertisment pentru fraţii mei. Lupta spirituală e cumplită, vrăjmaşul îşi foloseşte azi toate amăgirile. În holda multora, spinii au crescut şi au înăbuşit sămânţa, fiindcă ei nu s-au interesat de creşterea ei, ci „şi-au văzut de drum”, iar grijile de cele trecătoare, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia au omorât firea nouă care era pentru viaţa veşnică. Ce trebuie să facem ca să nu fim amăgiţi? Hristos Domnul ne-a înştiinţat tocmai în privinţa aceasta, ca să veghem, să nu ne lăsăm amăgiţi. El a afirmat că slujitorii celui rău „vor înşela pe mulţi”, dar nu pe toţi. Eu nu vreau să fiu înşelat, de aceea trebuie să fiu cu băgare de seamă, trebuie să veghez. Fratele J.S. odată a luat trenul de la Arad spre Şebiş, voia să meargă la Buteni. Era seară şi fiind singur în compartiment şi-a dat jos pantofii şi s-a culcat pe bancă. Spre ziuă când sa trezit, nu mai avea pantofi. A trebuit să parcurgă drumul desculţ şi fiindcă el avea număr mare la pantofi, prăvălia din Buteni nu avea pantofi pentru el. Creştinul lui Bunyan când a dormit, şi-a pierdut mărturia. Ca să nu mi se fure credinţa, trebuie să stau treaz, să veghez. Azi e necesară o stare de trezire la toţi credincioşii, ca să-şi păzească credinţa şi să ajute şi pe alţii să creadă cu adevărat în Domnul Isus ca Mântuitor al lor. Leonard Ravenhill a scris: „Fără discuţie, cea mai mare nevoie a bisericii de azi este să-L întâlnească iarăşi pe Domnul ei Cel înălţat, ca să primească învestitura cu care să intre în trezirea trezirilor, înainta de a se lăsa noaptea nopţilor peste acest secol”. La sfârşitul vieţii, apostolul Pavel a scris: „Am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7). Aceasta trebuie să fac şi eu şi tu. Apoi trebuie să păstrez un cuget curat, căci credinţa vieţuieşte numai într-un cuget curat. Apostolul Pavel se temea ca nu cumva prin şiretlic, gândurile fraţilor din Corint să se strice de la curăţia şi credincioşia faţă de Hristos Domnul (2 Corinteni 11:3). Lui Timotei îi cere să păstreze credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă (1 Timotei 1:19). Iar despre diaconi spune că trebuie „să păstreze taina credinţei într-un cuget curat” (1 Timotei 3:9). Cugetul multor zişi credincioşi a devenit murdar de plăceri, de imaginaţii păcătoase. Unii şi-au îmbibat cugetul cu germeni de stricăciune citind cărţi murdare, pornografice. Alţii au privit scene de desfrâu la televizor sau au închiriat casete video care le-a murdărit cugetul. Alţii au lăsat ca ura faţă de un frate sau o soră să le fermenteze gândirea şi sunt în starea aceasta de săptămâni sau luni. Odată într-o biserică am auzit că doi fraţi nu vorbesc între ei. Aşa păreau buni credincioşi, dar vrăjmaşul le-a umplut inima de amărăciune unul împotriva altuia. Când am chemat la birou ambele familii, unu! a fugit, nu a vrut să vină, dar le-am pus în faţă: împăcarea sau excluderea din biserică. Duminica următoare au venit la biserică şi mi-au spus că s-au pocăit de păcatul lor, şi-au cerut iertare şi s-au împăcat. Murdăria din cuget trebuie scoasă, altfel omoară credinţa. Şi trebuie să lupt lupta cea buna a credinţei (1 Timotei 6:12). Să am toată armura lui Dumnezeu. Nici într-o dimineaţa să nu plec neînarmat. Să mă întăresc în puterea tăriei Lui prin rugăciune. Să cred în totul Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic în plus, nimic în minus. Deviza ostaşului lui Hristos Domnul este: ,,Să nu trec peste ce este scris”. Mama Eva a pus la îndoială că e chiar aşa cum a zis Dumnezeu şi toţi ştim consecinţele grave ce au urmat. Şiretlicurile modernismului azi sunt mai momitoare ca oricând, de aceea se cere eroism să rămâi în cadrul Cuvântului sfânt. Dacă alţi înaintaşi ai credinţei au preferat mai degrabă să moară decât să arunce bobul de tămâie pe altar, oare nu ar trebui noi, care trăim în apropiata venire, să luptăm cu mai mare dârzenie lupta cea bună a credinţei, ca să nu fim amăgiţi nici prin plăceri, nici prin ameninţări? Nu uitaţi cetatea Troia nu a fost înfrântă pe calea armelor, ci prin şiretlic. De aceea fiţi treji, vegheaţi, păziţi-vă cugetul curat, nu admiteţi păcatul nici chiar în gând, oricât vi s-ar părea că e de mic, şi luptaţi cu eroism. Doamne, ajută-ne să preţuim credinţa care a fost dată sfinţilor şi să rămânem în ea până la capăt!
7. Amăgirea cu liberalism „…aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare” . „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când se va arăta El, să avem îndrăzneală… să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El” (Efeseni 4.22; 1 Ioan 2:28) Ce frumoasă şi binecuvântată este viaţa de adevărat creştin, credincios copil al Domnului! Trecutul său e iertat, viaţa sa a fost înnoită prin naşterea din nou făcută de Duhul Sfânt, el e alt om. Fiul risipitor când a venit acasă, primit fiind de tatăl său, a fost dezbrăcat de zdrenţele sale şi îmbrăcat cu haina cea mai bună, apoi a fost aşezat la masa dragostei să se înfrupte din belşugul tatălui. Ce mare diferenţă între starea aceasta şi cea nenorocită dinainte! Dar el trebuie să rămână ascultător. Aceasta e realitatea cu orice suflet păcătos, care a primit harul lui Dumnezeu. Bucuria mântuirii ce i-a copleşit inima, se revarsă ca nişte ape, faţa îi este străluminată şi nu ştie cum să mulţumească tatălui, care l-a strămutat din împărăţia întunericului în Împărăţia de Lumină a Fiului dragostei Lui. Fiecare ajunge să recunoască în sinea lui că nu a meritat aşa ceva, ci „Lui Ti datorăm faptul că prin credinţă am intrat în această stare de har” (Romani 5:2). Beţivanul de altădată se miră de el însuşi: ce a fost şi ce a devenit?! La fel, fiecare păcătos mântuit are pricini de uimire, când cugetă ia lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa sa, la preţul depus de Hristos Domnul pentru salvarea lui. De aici ţâşneşte adânca mulţumire şi adevărata cântare: Chiar mii de limbi de aş avea, Căci Tu, Cel Sfânt şi Preaînalt, Cătuşele păcatului le-ai rupt Apoi, Biblia spune, că Duhul Sfânt îl învaţă pe păcătosul mântuit lecţiile harului: „să o rupă cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăiască în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos” (Tit 2:12,13). Şi viaţa trăită în ascultare deplină de Domnul, în părtăşie cu El, e tot mai frumoasă, tot mai dulce din zi în zi. Eu ştiu aceasta nu numai din Cuvântul sfânt, ci din propria mea experienţă cu Dumnezeu. Pentru nimic în lume nu aş dori roşcovele păcatului. Marele evanghelist George Whitefield spunea că nu mai doreşte să fie în locul păcătosului „nici pentru zece mii de lumi”. Viaţa de adevărat creştin, nu a celui ce poartă doar numele, e binecuvântată, e glorioasă. Hristos Domnul ne este totul îndeajuns. Dragostea Lui ne-a legat de El mult mai puternic decât se leagă soţia de soţul ei. Voia Lui e bună, plăcută şi desăvârşită. Iar aplicând-o în viaţă, spunem împreună cu psalmistul: „Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile” (Psalmul 119:14). Aceştia extaziaţi de bucurie pot cânta: „Pentru nimic eu n-aş schimba Dar azi, sunt unii care au o viaţă de creştin searbădă, acră, posomorâtă. Ei nu cunosc puterea Duhului Sfânt pusă în slăbiciune. Pentru ei, trăirea voii lui Dumnezeu e ceva greu, e o viaţă de prea multă renunţare. Ei sunt nemulţumiţi. Se străduiesc să facă faţă de ochii altora, dar n-au pic de bucurie. Între ei şi Hristos Domnul a pătruns lumea şi credinţa lor s-a eclipsat, s-a întunecat Atunci vine vrăjmaşul şi seamănă neghină şi buruieni, care înăbuşă sămânţa. Le arată strălucirea lumii – cum a arătat chiar şi Domnului Isus – şi le promite că le-o dă lor, dacă i se închină lui. Nu le cere să renunţe la Hristos ca Mântuitor, ci la Hristos ca Domn. Ca Mântuitor, în unele cazuri, el caută chiar să le inspire o încredere falsă, contrară Bibliei, le spune că odată ce Hristos te-a mântuit, de acum poţi să faci ce vrei, căci El e un Mântuitor mare şi te mântuieşte de orice păcat. Ba chiar cu cât păcătuieşti mai mult, cu atât se înmulţeşte harul; că odată fiind mântuit, tu nu îţi poţi pierde mântuirea. Şi cu această evanghelie falsă, cu şiretlic, diavolul amăgeşte pe mulţi. Dacă-l crezi pe el, adevărata credinţă dată sfinţilor ţi-a fost furată, şi înlocuită cu alta falsă, de factură satanică. De acum îţi spui că Dumnezeu nu e chiar aşa de rău încât pentru o minciună sau pentru nişte fleacuri să te trimită în iad; că nu tot ce numesc predicatorii păcat, e păcat; ba şi păcatul nu e chiar aşa de grav, că uite şi cutare şi cutare face aşa lucruri şi totuşi îşi zice că e credincios. Când ţi se arată anumite texte din Biblie, care interzic unele lucruri, tu spui că acestea au fost scrise pentru oamenii de pe vremea aceea, care au fost mult mai înapoiaţi, noi trăim într-o lume modernă şi avem un standard mult mai înalt de civilizaţie, nu suntem ca şi baba Floare sau ca şi moşul Veicaş. Şi amăgirea liberalismului a cuprins mintea celui ce a făgăduit Domnului, înaintea multor martori, că îl va urma până la capăt! Azi e o epavă. Păstorul unei biserici avea vederi liberale. La un sfârşit de an, un membru i-a făcut cadou o Biblie toată ciopârţită. Predicatorul nedumerit a întrebat că ce înseamnă lucrul acesta? Atunci omul a răspuns: „Aceasta e Biblia dumitale. Eu v-am ascultat predicile şi ori de câte ori aţi spus că textul acesta a fost scris pentru cei din Corint şi nu ne priveşte pe noi, celălalt a fost scris pentru cei din Tesalonic şi nu ne priveşte pe noi, când ajungeam acasă, eu luam foarfeca şi tăiam acea parte din Biblie. Aşa se face că ea are multe tăieturi, dar ea e Biblia dumitale. Eu nu vreau o aşa Biblie, de aceea v-am adus-o”. Mulţi, prin liberalism, scot anumite părţi din Scriptură, care nu le plac. Ei nu taie filele, ci spun că acele adevăruri nu ni se aplică nouă. Prin acţiunea lor, ei dovedesc că nu cred că „Toată Scriptura este insuflata de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire…” (2 Timotei 4:16). Amăgirea liberalismului se petrece în lumea gândirii pe nesimţite, abia mai târziu se reliefează în vieţuire. Voia lui Dumnezeu pentru el sau ea nu mai e bună, plăcută şi desăvârşită. Viaţa de slujire lui Hristos Domnul îi se pare o robie prea grea şi această libertate pe care le-o oferă diavolul să facă tot ce vreau, tot ce la place, îl încântă şi îl atrage în cursă. Aceştia uită că cine nu vrea să fie rob al lui Hristos, se face rob Satanei. Unor aşa oameni diavolul le-a schimbat macazul vieţii de pe firea nouă în Hristos, pe firea veche adamică. Pentru „haina cea mai bună” se cere prea multă grijă şi ei preferă iarăşi zdrenţele. Prin şiretlic, gândurile lor s-au stricat de la „curăţia şi credincioşia faţă de Hristos”, exact cum spunea apostolul Pavel în 2 Corinteni 11:3. Când poporul Israel a pierdut credinţa, şi-a zis că „Dumnezeu nu vede”, că nu aude (Psalmul 94:7) şi că nu pedepseşte, „că nu va veni nenorocirea” (Ieremia 5:12). Aceasta l-a făcut să trăiască în toate păcatele şi astfel a ajuns un popor lepădat de Dumnezeu. Acelaşi lucru îl face vrăjmaşul şi azi. Nu e de glumit cu liberalismul. Şi totuşi chiar unii vestitori ai Evangheliei zâmbesc când citesc aceste rânduri. Ei se consideră cu vederi largi. Ei nu cred că cei aleşi pot să fie amăgiţi. Dar nu se întreabă: oare nu sunt chiar eu un amăgit? Credeţi oare că Satan e chiar aşa de prost încât şi după mii de ani să încerce să amăgească pe cineva pe care nu-l poate amăgi? Din contră, el ştie şi noi ştim că a amăgit pe mulţi, chiar din cei ce s-au crezut mai tari. O, Doamne, ai milă de noi! E foarte important că această amăgire nu are de-a face cu cei necredincioşi, ci ea apelează la cei ce merg la biserică, citesc Biblia, se roagă, dar din lipsă de veghere, din lipsă de discernământ, ajung amăgiţi. Şi semnalez aici că uneori cei cu multă pregătire şcolară, dar cu puţină creştere în har, cu puţină maturitate spirituală, cad mai uşor în cursă decât ceilalţi, cred oferta Satanei, care pentru ei pare foarte raţională. Pentru ei viaţa de simplitate pare absurdă, de aceea nu sunt gata să ţină credinţa într-un cuget curat, şi să o ţină până la capăt, ci se încurcă în fel de fel de motivări. Apostolul Pavel a scris celor din Corint, deci „către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2), care se credeau că sunt cineva, lor le-a scris: „Vă fac de cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel degeaba aţi crezut” (1 Corinteni 15:1-2). Aceste ultime cuvinte nu sunt sperietoare, ci arată o stare tragică în care pot ajunge unii credincioşi, şi unii au ajuns deja fără să-şi dea seama. Partea dureroasă e că vestitorii Evangheliei liberalişti îi consideră pe cei cu adevărat credincioşi ce trăiesc Evanghelia ca fiind habotnici, înguşti la minte, înapoiaţi. Probabil că unii şi pe mine mă consideră aşa, n-are importanţă, eu vreau să rămân în cadrul adevărului biblic. Doamne, ajută-mă! Prin sinea lui, adevărul e îngust, e ca şi în matematică: doi cu doi face patru; niciodată nu face trei sau trei şi jumătate, nici măcar trei şi nouăzeci şi nouă, ci patru exact. La fel Cuvântul lui Dumnezeu e îngust şi categoric. Nu e cuvânt de târguială, Dumnezeu să mai lase, iar tu să mai pui ceva. Are mare importanţă cum privim Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a zis: „Nimeri nu poate sluji la doi stăpâni… Nu poţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6:24). Ori liberalismul tocmai aceasta vrea. Diavolul îţi spune că e mulţumit la început chiar numai cu degetul tău cei mic, căci ştie că dacă tu faci aceasta, întristezi pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30), şi el te părăseşte. El nu-şi împarte Templul cu Satan. În epistola către Timotei, apostolul Pavel scria că are să vină vremea când „oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă… îşi vor întoarce urechile de la adevăr” (1 Timotei 4:3,4), căci adevărul e prea îngust. Noi trăim vremea aceasta. Eu sunt conştient că liberalismul a pătruns azi ca o molimă în multe biserici. La Congresul nostru din Sept. 1992, am spus fraţilor: „Noi ne lăudăm cu înaintaşii noştri: Mihai Brumar, Teodor Clepea, Teodor Sida, Vărşăndan, Igna, Enaşcu, Florian, Ţirban, Mihai Vicaş, Berbecar, Cornea şi alţii, dar dacă aceia ar trăi astăzi pe mulţi i-ar exclude pentru liberalism, căci ei n-au permis în biserici multe lucruri, la care cei de azi închid ochii. De ce? Fiindcă ei au fost rămaşi în urmă? Nu, ci fiindcă ei cereau ca adevărul Evangheliei să fie aplicat în viaţa fiecărui credincios”. Căci creştinismul nu-i numai vorbă, Apostolul Pavel a scris: „Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm…” Şi eu cunosc frica de Domnul, de aceea vreau să rămân lângă Cuvântul sfânt, de aceea scriu aceste lucruri şi vreau să vă încredinţez de voia lui Dumnezeu. Am ţinut studiul acesta biblic despre amăgirile din vremurile din urmă în biserica noastră din Sacramento, California, şi acum îl scriu pentru copiii Domnului, fraţii mei de pretutindeni. Fraţi predicatori, diaconi, membrii în comitete şi toţi copiii Domnului, e bine să vă daţi seama de lupta aprigă a vrăjmaşului, de victimele ce le amăgeşte şi le nenoroceşte pentru veşnicie! Nu fiţi nepăsători, nu dormiţi în post pe front. În 1937, fratele Burlaca Mihail din Noua Suliţă, care făcuse armata la grăniceri, mi-a istorisit cum un soldat în post la un pichet de grăniceri pe graniţa cu Bulgaria, a adormit în post şi comitagii bulgari au venit tiptil, i-au luat arma ce avea baioneta pusă, l-au ţintuit de gheretă, l-au ucis, apoi cu grenade au ucis pe toţi grănicerii ce dormeau în pichet. Domnul spunea proorocului Ezechiel că străjerul, care vede pericolul, trebuie să strige, să dea alarma. De aceea strig şi eu pe această cale. Nu vreau să fiu vinovat de sângele altora. Puteţi să mă numiţi rămas în urmă sau cum vreţi, n-are importanţă, eu sunt robul Domnului, nu al oamenilor. Şi îţi spun că însuşi faptul că această carte a ajuns în mâna ta, înseamnă că Domnul te iubeşte, că are ceva pentru tine, că vrea să te alipeşti mai mult de El şi în totul de adevărul Cuvântului sfânt, să înveţi să nu treci peste ce este scris; iar dacă ai trecut peste ce este scris, trebuie să te pocăieşti de amăgirea aceasta a liberalismului. O, de ai da voie Duhului Sfânt să-ţi cureţe ochii spre a vedea cum e starea ta în faţa Domnului. Doamne, Duhule Sfânt, fă lucrul acesta! Să analizăm mai multe laturi în care se vede amăgirea liberalismului la cei credincioşi: Întâi, amăgirea cu liberalism se petrece în gândire, în concepţie. Diavolul caută să-ţi strice tiparul gândirii tale. În Psalmul 10:11, psalmistul spune că omul rău îşi zice în inima iui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea” Aici vorba de lumea lăuntrică a gândurilor. Solomon spunea în privinţa aceasta: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23). Satan, vrăjmaşul, vine şi otrăveşte tocmai concepţia ta despre Dumnezeu: că nu trebuie să iei Biblia chiar aşa de serios; că Dumnezeu îţi cere prea mult; că nu e bine să renunţi chiar la toate plăcerile; că Dumnezeu nu e chiar aşa de rău; că şi dacă păcătuieşti, n-o să-ţi dea în cap; că şi alţii îşi permit unele păcate şi Dumnezeu nu-i sancţionează, deci şi tu poţi face la fel. Aceasta e vechea metodă a lui de amăgire. Nu a venit el chiar în Eden la primii oameni să le semene germenii de necredinţă, zicând: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” Aşa vine şi la tine: „Oare cere Dumnezeu cu adevărat aceasta?” Eva a căzut la examen şi vai, în ce hohote de plâns a ajuns să recunoască „Şarpele m-a amăgii”. Iar azi câţi nu sunt amăgiţi în gândirea lor în concepţia despre Dumnezeu că nu pedepseşte păcatul, că doar El e bun, e dragoste, şi odată ce ai devenit copilul Lui, îţi tolerează totul. Amăgirea liberalismului schimbă adevărul despre Dumnezeu, schimbă adevărul despre păcat, că nu e chiar aşa de grav şi schimbă adevărul despre tine, că tu eşti destul de tare şi îţi poţi permite unele lucruri. Ce e un pahar de băutură, o privire rea sau o glumă proastă, puţin ruj pus pe buze sau nişte bijuterii? Sunt doar nişte fleacuri. Pentru aşa ceva să te arunce Dumnezeu în iad? Nici un tată nu face una ca aceasta. Cum s-ar putea ca Dumnezeul cei bun să facă aşa ceva? Şi vai, ce uşor prinde momeala aceasta a Satanei! Azi există chiar şi preoţi şi predicatori care spun că păcatul nu e vinovăţie în faţa lui Dumnezeu, ci doar o nereuşită să atingi ţinta. Şi pentru aceasta există motivări şi circumstanţe atenuante pentru diminuarea responsabilităţii: că tu eşti prea slab, că uneori aşa sunt împrejurările, că alunecări au fost şi sunt, dar omul se ridică, că unele nici nu sunt păcate, ci doar poporul le priveşte aşa. Şi mintea celui ce primeşte amăgirea liberalismului începe să se întunece, şi conştiinţa e amorţită de această otravă. Pentru el nici un păcat nu mai e grav, astfel că îşi poate permite orice. Această permisivitate, trăire voită în păcat, împietreşte inima şi nu mai sunt lacrimi de pocăinţă. Cineva care ajunsese într-o aşa stare de împietrire, spunea că nici sub bombardamentele celui de al doilea război, când în orice moment putea ajunge în veşnicie, el nu a avut nici un pic de căinţă pentru păcatele sale săvârşite în chip voit. E periculoasă din cale afară o aşa stare. În faţa lui Dumnezeu orice neascultare de voia Lui e păcat, iar păcatul atrage după sine pedeapsa. E bine să ni se imprime în minte adevărul acesta prin câteva cazuri. Mama Eva n-a dat în cap nimănui, n-a trăit în desfrâu, ci doar a luat un fruct, o mică neascultare de Domnul şi a urmat pedeapsa, au fost scoşi din rai. Vina lor a fost în faptul că au ascultat de diavolul, nu de Dumnezeu. Fraţii mei, gândiţi-vă cine a fost Moise! El a stat în atâtea rânduri de vorbă cu Dumnezeu. O singură dată în loc să vorbească stâncii să dea apă, a lovit stânca de două ori şi a fost pedepsit să nu intre în Canaan. Noi spunem că neascultarea lui a fost o nimica toată, dar Dumnezeu n-a tolerat neascultarea. Te gândeşti oare că tu vei fi tolerat? Proorocul din Iuda, care a mers şi a avut curajul în faţa împăratului Ieroboam să strige împotriva altarului din Betel, şi deşi a fost chemat de împărat, după ce şi-a putut retrage mâna, să vină la banchet, a refuzat; deci a ascultat de Domnul, iar când bătrânul profet a alergat după el, prin minciună, l-a amăgit şi sa întors să mănânce pâine şi să bea apă, Dumnezeu nu i-a acordat nici o circumstanţă atenuantă, ci a urmat imediat pedeapsa. La fel soţia lui Lot a fost pedepsită pe loc doar pentru o mică privire înapoi. Anania şi Safira erau membrii în prima biserică din Ierusalim şi n-au săvârşit păcate grele, ci doar o mică minciună şi au fost pedepsiţi imediat cu o moarte năpraznică. Nu diminuaţi păcatul în mintea voastră, căci el e mult mai grav decât vă gândiţi. În Apocalipsa 21:27 ni se spune despre Cetatea sfântă: „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului”. De aceea nu glumiţi cu păcatul, nu-l permiteţi sub nici o formă în viaţă, căci orice păcat e ascultare de diavolul şi neascultare de. Dumnezeu, şi neascultarea e sancţionată aspru. Păcatul oricât ţi se pare de mic, te face să nu poţi intra în cer. Liberalismul îţi perverteşte chiar şi optica ta despre tine însuţi. În America sunt un fel de oglinzi de mână cu două feţe: una te arată aşa cum eşti, iar cealaltă te măreşte mult, te vezi mare. Aşa face liberalismul. Prin pervertirea minţii îţi creşte mândria, orgoliul, te vezi mai frumos, mai deştept, mai talentat, mai învăţat, mai credincios, mai, mai decât alţii. De aceea doreşti întâietatea, doreşti să atragi privirile tuturor spre tine, ai pretenţia toţi să te asculte, te superi foc dacă alţii nu te apreciază. Fiindcă tu eşti cineva, tu îţi poţi permite orice că de, tu eşti mai emancipat decât toţi. Ce amăgire satanică! Mândria luciferică ţi-a fost strecurată în minte şi astfel eşti stăpânit în totul de liberalism. De acum nu mai doreşti să faci „orice gând rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10.5), ci ai vrea să-L faci şi pe Hristos rob ascultării de tine. Eu-l tău e pe tron ca o păpuşă şi Satan te mânuieşte, iar tu ai ajuns aşa de amăgit în gândirea ta că nici nu îţi dai seama în ce stare groaznică ai ajuns. O, cum aş vrea să te trezeşti din amăgirea aceasta înainte de a fi prea târziu! În al doilea rând, amăgirea cu liberalism o poţi constata din vorbire. Cel ce altădată a lăudat pe Domnul, acum se laudă pe sine. Vorbirea cu har, dreasă cu sare, acum lipseşte. Soţul îşi permite să strige la soţie, soţia la soţ, băiatul sau fata la părinţi. În grup de tineri îşi permit cuvinte cu două sensuri, glume proaste, bancuri piperate, minciuni în glumă, vorbiri de rău. Vorbirea e infectată şi infectează şi pe alţii. Toate curg din izvorul infectat al gândirii şi al inimii. E adevărat că Biblia spune: „Nici un cuvânt stricat să nu va iasă din gură… orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice fel de clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:29,31), dar aceasta a fost pentru credincioşii ce trăiau atunci în Efes, astăzi e necesar să strigi câteodată, şi ca să descreţeşti frunţile altora mai e nevoie de câte o glumă mai, mai… de câte un banc cu spirit – cu spirit drăcesc – ca să faci pe alţii să râdă, mai ales când respectivul îşi dă aere că e cineva. Pentru el astea sunt nimicuri, căci focul gheenei i-a aprins limba cu permisivitate şi se întinează pe sine şi întinează pe alţii (Iacov 3:6). Când îl întreabă cineva cu cât şi-a cumpărat pantofii sau altceva, îşi permite să mintă spunând un preţ dublu, ca să arate că el nu cumpără orice. Îşi permite să mintă pe părinţi, pe colegi, pe şef la serviciu şi uneori chiar pe fraţi la biserică. Pentru el minciuna e o nimica. Aceştia uită că diavolul e tatăl minciunii şi uită că pentru o mică minciună Anania şi Safira au fost pedepsiţi cu moartea. La fel pentru o vorbire de rău, Maria, sora lui Moise, a fost pedepsită cu lepră. Dacă între persoanele care vorbesc de rău, la una i s-ar strâmba gura deodată, oare nu s-ar îngrozi? Dar apostolul Pavel spune: „Fie-vă groaza de rău şi lipiţi-vă tare de bine” (Romani 12:9). Deci, fie-vă groază de păcat, nu numai de consecinţa lui, căci păcatul aduce consecinţa. În al treilea rând, amăgirea liberalismului se vede în ţinută. Tânărul sau tânăra caută cu tot dinadinsul să îmbrace haine care să atragă privirile altora. Mai ales fiicele amăgite ale Evei iubesc moda deşănţată, ispititoare, le plac pantalonii şi în unele locuri îndrăznesc să vină aşa chiar şi la biserică; iubesc fustele scurte, rochiţele crăpate, să li se vadă piciorul, hainele sclipitoare, luxul. Mary Quant, inventatoarea fustelor scurte a făcut precizarea: „Fustele scurte sunt simbolul acelor fete care vor să seducă un bărbat”. Şi vinovate nu sunt numai fetele care caută să imite pe altele, ci şi părinţii care dau voie. În ce priveşte luxul, în unele locuri e o întrecere în risipirea banilor. Aceasta e o ispită puternică atât la bărbaţi cât şi la femei. Nu au bani pentru lucrarea sfântă, dar au bani pentru costumul sau rochiţa cea mai scumpă, pantofii cei mai eleganţi. Fac risipă de bani, în timp ce alţii, ca Lazăr, n-au nici fărâma de pâine. Odată am fost la o nuntă şi cineva avea o rochie care striga tuturor: „Mă vedeţi? Mă vedeţi?” Şi mirarea mi-a fost că se pretindea bună credincioasă. Mă îndurerează aşa lucruri. Credincioasele altădată aveau o ţinută potrivită cu crezul, lor şi cu numele de copile ale Domnului. Slavă Domnului, există şi astăzi aşa credincioase, dar sunt şi unele amăgite. E bine fiecare când îşi cumpără îmbrăcămintea să se întrebe: oare îl place Domnului îmbrăcămintea aceasta? Ar purta-o El dacă ar fi în locul meu? O bogătaşă care se purta în mare lux, când s-a pocăit, a întrebat pe păstorul bisericii cum să se îmbrace de acum înainte? Acesta i-a răspuns: „Îmbrăcaţi-vă în aşa fel ca nimeni să nu ştie după plecarea din biserică cum aţi fost îmbrăcată”. El făcea referire la o îmbrăcăminte simplă, care să nu atragă privirile, să fie ca a tuturor celorlalte credincioase. Biblia trebuie să fie ghidul nostru şi în îmbrăcăminte. Apostolul Pavel a scris: „Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială” (1 Timotei 2:9). În faţa Domnului nimeni nu are ce căuta în spirit de mândrie. Creştinii în Biserica primară au excelat în modestie. Ei său dezbrăcat de felul deşert de vieţuire şi rămânerea la cele smerite era un mod de viaţă zi de zi. În timp ce la femeile romane era o întrecere în lux, la cele creştine caracteristica de bază era simplitatea, chiar şi la soţiile marilor bogătaşi sau senatori. Despre Narcis din Roma se ştie că poseda patru sute milioane sesterţi (aproximativ 20 milioane dolari), dar casa lui este pomenită că era creştină (Romani 16:11). Schimbarea inimii se învedera şi în îmbrăcăminte. Tertulian în „Apologia” sa 39.19 afirma că creştinii „observă modestia şi castitatea”. Minucius Felix, un creştin din Roma în cartea sa „Dialog cu Octavius”,31.5, scrisă la 218 d.Cr. spune: „Noi menţinem modestia nu de suprafaţă, ci în minte”. Clement Alexandrinul afirma simplitatea în îmbrăcăminte. A.M. Renwick şi A.M. Hartman în „Istoria bisericii”, 1986, la pag.22, spun: „Adevărata esenţă a organizaţiei bisericii, a vieţii creştine şi a închinăciunii în timpul primelor două veacuri a fost simplitatea”. În cartea „Fabiola sau Biserica din catacombe”, autorul vorbind despre Lucina, o creştină, spune: „Veşmântul ei îi este de o stofă şi de o culoare deopotrivă de simple, fără broderii… nici o podoabă preţioasă, nici o bijuterie, asemeni acelora cu care se împodobesc atât de bogat femeile romane, nu se vede pe ea”. Iar despre Agnia, o tânără creştină dintr-o familie de seamă, verişoară a Fabiolei, scrie: „Era îmbrăcată într-un veşmânt alb, fără pată, dar neavând nici o bijuterie”. Aşa erau tinerele creştine de la începutul credinţei. În „Qwo Vadis” se spune despre Pomponia, creştină, soţie de general roman, că purta rochii mohorâte şi era gravă. Liberalismul în ţinută se vede nu numai în îmbrăcăminte, ci şi în îndrăgirea şi purtarea bijuteriilor. Vreau să fie legate cu lanţul la gât, cu brăţări de aur, cu inele ce au rubine, diamante sau alte pietre preţioase. Unele tinere de azi mai bucuros încalcă Cuvântul sfânt decât să renunţe la bijuterii. Biblia spune: „Podoaba voastră să nu fie în podoaba de afara, care stă în împletitura parului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie în omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei” (1 Petru 3:4,5). Dar fudulia, aroganţa unora, le face să nu mai asculte de Biblie, ele vreau să fie „ca lumea”. Când lipseşte podoaba lăuntrică, prin liberalism se recurge la podoaba de afară. Cum înşeală vrăjmaşul! Când Iacov s-a întors la Betel, locul unde văzuse scara la cer şi unde pentru el era „Casa lui Dumnezeu”, a cerut tuturor din familia lui să scoată dumnezeii străini şi să se curăţească. Apoi ni se spune că „ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini… şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem” (Geneza 35:4). În faţa lui Dumnezeu nu ai ce veni în duh de mândrie, căci este scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). La Sinai, Dumnezeu a zis lui Israel: „Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine!” (Exod 33:5). Molima aceasta se observă şi pe feţele şi buzele unora. Nu sunt mulţumite cu frumuseţea naturală ce le-a dat-o Dumnezeu, ci recurg la una falsă. Asta nu e de inspiraţie divină. Gândiţi-vă, de ar trăi Michelangelo şi în timp ce sculptorul ar privi la lucrarea lui, un ţăran din Palermo să vină cu un bidon de vopsea roşie şi să dea pe buzele lui Moise, ce credeţi că ar zice artistul ce a sculptat statuia? Dar ce zice Dumnezeu de toate nemulţumitele vremii noastre? E lucrarea lor o glorie pentru Dumnezeu? Fardurile şi rujurile arată nu numai o faţă falsă, ci o inimă falsă faţă de Dumnezeu. Toate sunt izvorâte din duh de desfrâu, de a atrage şi seduce pe alt bărbat. Niciodată soţia nu se fardează acasă ca să placă soţului ei, ci când pleacă de acasă, atunci vrea să fie văzută şi plăcută altora. Şi e trist că unele au ajuns aşa de amăgite încât fac aceasta şi când vin la Casa Domnului. Ele se aseamănă nu cu sfintele femei de odinioară, pomenite de apostolul Petru, ci vreau să se asemene cu destrăbălată Izabela (2 Împăraţi 9:30). Vorbind despre starea de desfrâu spiritual, Dumnezeu spunea despre Israel: „…te-ai sulemenit la ochi şi te-ai gătit cu podoabele tale… (Ezechiel 23:40b). Iar prin proorocul Ieremia spunea lui Israel: „Şi tu pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa, ibovnicii tăi te dispreţuiesc…” (Ieremia 4:30). Şi exact aşa privesc tinerii credincioşi pe fetele amăgite! La cei credincioşi, rezultatul e invers: în loc să-i atragă, îl îndepărtează şi-i face să se întrebe cum se poate ca unele copile ale Domnului din vremea din urmă să caute să se asemene cu desfrânatele Hollywoodului şi cu prostituatele? Există o singură explicaţie: au fost amăgite în gândirea lor, de aceea îşi falsifică faţa. Oricine foloseşte fardurile doreşte să fie mai frumoasă decât este şi nu îşi dă seama că pe un preţ scump se face mai urâtă. Întrebuinţarea produselor cosmetice produce după câţiva ani acea faţă cu riduri. Americanii îi spun „faţă de prună uscată”. În cartea de meditaţii zilnice „Pâinea cea de toate zilele”, pe data de 12 Iulie se ocupă tocmai de „remediul pentru ‚faţa de prună uscat’” şi arată că un ziar din Detroit oferă o altă soluţie. Autorul spune: „Doamnelor, vreţi să arătaţi mai tinere? Dacă da, atunci înscrieţi-vă în corul bisericii. Femeile care cântă arată mereu mai tinere. Muşchii obrajilor unei femei care cântă sunt atât de bine dezvoltaţi prin exerciţiu că nu vor avea de a face cu ridurile atât de repede ca în cazul celor ce nu cântă”. Păstrarea bună a tenului nu stă în alifii şi preparate cosmetice, că multe n-au folosit preparatele cosmetice şi deşi sunt în vârstă au o faţă frumoasă. Faţa arată starea inimii. În India se ştie că e mare sărăcie. Un vizitator într-o zi, a întâlnit o bătrânică de peste 80 de ani ce avea o faţă frumoasă, radiantă, fără riduri. Curios să ştie ce produse cosmetice a folosit în viaţa ei, se gândea că poate a găsit un secret ce îi poate aduce un mare câştig, el o opri şi o întrebă. Bătrânica îi răspunse: „De vreo 65 de ani am dat viaţa mea lui Hristos Domnul să o dăltuiască şi nu-I pot mulţumi îndeajuns pentru tot ce a făcut şi face pentru mine. Bucuria care mi-a pus-o El în inima mea atunci şi părtăşia mea zilnică cu El, Domnul meu, îmi face faţa frumoasă, senină. El fie binecuvântat! În broşura „Inima omului” se arată prin imagini că cel mântuit, curăţit de Domnul, a închis ochii pentru lume şi păcat, dar după un timp de ispite, la figura a şasea îl găsim că are un ochi închis şi unul deschis şi astfel începe să îndrăgească iarăşi lumea, că îşi deschide inima şi alte şapte duhuri vin şi ocupă inima ce a fast curăţită, iar starea din urmă devine mai rea ca cea dintâi. E lupta de amăgire a Satanei şi unii cad victime. Scriptura spune: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2:15-17). Acum gândeşte-te, îmbrăcămintea ta, obrazul tău arată că tu îl iubeşti pe Dumnezeu sau că iubeşti lumea? Iar apostolul Pavel a scris: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13). Citeşte, te rog încă odată versetul acesta şi întreabă-te pe tine, dacă tu asculţi de voia Lui. Te rog cugetă cum stai tu în privinţa aceasta? Ai dat tu mădularele tale, viaţa ta în chip deplin Domnului? Este şi faţa ta consacrată Domnului? Este şi punga ta a Domnului său o foloseşti pentru lux, nu pentru El şi lucrarea Sa? Hristos Domnul „S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14). E trăirea ta un răspuns la Jertfa Lui? E Hristos Domnul mulţumit de felul cum te porţi? Cu mai mulţi ani în urmă, în timp ce eram în aria Los Angeles, o familie s-a mutat acolo şi fata, cu un lănţişor frumos de aur la gât, venise la noi la biserică. La terminarea serviciului de închinăciune, am stat de vorbă cu ea şi i-am arătat că Biblia cere să-şi dea jos lănţişorul. Ea s-a iritat, s-a zbârlit la mine că de ce asta, cum în alte biserici americane se poate şi la noi nu-i voie? I-am spus că noi vrem să trăim ce scrie în Biblie, că în felul acesta poate merge la una din acele biserici să se facă membră, dar nu la noi, fiindcă în Biblia noastră se spune „să nu trecem peste ce este scris” (1 Corinteni 4:6). În cursul săptămânii, fetei i-a trecut iritarea şi Duminica următoare a venit tot la noi la închinăciune, dar fără lănţişor. Trebuie să recunoaştem că azi vrăjmaşul înşeală pe mulţi şi cei amăgiţi, deşi spun că au părăsit lumea cu plăcerile ei, totuşi caută să fie ca lumea. Biblia ne cere: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). Dar cei amăgiţi pun mai mare preţ pe voia lor decât pe voia lui Dumnezeu. Cine însă nu renunţă la lume, ajunge să renunţe la Domnul Isus, la însăşi viaţa veşnică. Tocmai aici se dă în vileag grozăvia mare a acestei amăgiri. Domnul Isus a zis: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea” (Luca 11:23). Nu scriu acestea pentru că pun accent pe lucrurile dinafară. Nu, ci ştiu că lucrurile din afară arată pe cele din lăuntru. Naşterea din nou, schimbarea vieţii, trebuie să se vadă în toate: şi în gândire, şi în vorbire, şi în trăire. Hristos Domnul S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl” (Galateni 1:4). Oare cei sau cele ce au o ţinută necuviincioasă arată ei că au fost smulşi sau arată că său înrădăcinat mai tare în acest veac rău? Pot alţii să vadă în ei chipul lui Hristos Domnul sau chipul lumii? Eu nu sunt judecător, ci aş vrea să ajut pe fiecare copil al Domnului să fie la înălţimea chemării, să se poarte într-un chip vrednic de Domnul, nu să fie rebeli faţă de Cuvântul Său, faţă de voia Sa. De aceea, cugetă tu însuţi: e bine cum te îmbraci, cum îţi cheltuieşti banii? E bine cum te împodobeşti? Faci tu cinste Bisericii lui Hristos sau ceilalţi pot spune nu e nici o deosebire între noi şi ei? De multe ori, noi, vestitorii Evangheliei purtăm o mare vină în privinţa aceasta, umblăm cu jumătăţi de măsură, căutăm să plăcem oamenilor, ni se pare că vom pierde pe unii, care de altfel sunt deja pierduţi; şi în loc să căutăm să-i smulgem din foc, noi închidem din ochi, nu vrem să supărăm nici pe tineri, nici pe părinţi. Disciplina în multe biserici s-a pierdut şi mustrarea pentru păcat nu se mai face (1 Timotei 5:20). Astfel înghiţim păcat după păcat, spunându-ne că astea sunt fleacuri mărunte. Acan n-a făcut nimănui nici un rău, n-a trăit în desfrâu, nu a dat în cap, ci şi-a permis o mică neascultare de Domnul, care părea că nu afectează cu nimic pe alţii. Dar imediat Domnul nu a mai dat biruinţă, căci păcatul ascuns era în tabără. Şi în cele din urmă, după descoperirea păcatului, Iosua îl întreabă: „Pentru ce ne-ai nenorocit?” (Iosua 7:25). Şi mica neascultare ce Acan şi-a permis-o, a fost plătită scump cu viaţa lui şi a familiei sale. Şi dacă un păcat ascuns împiedică binecuvântările Domnului, cu cât mai mult păcate care sunt pe faţă? E necesar să se ia măsuri de însănătoşire a poporului lui Dumnezeu. Unde sunt bărbaţii care trebuie să stea în spărtură ca răul să nu se întindă? Unde sunt robii Domnului care să stea cu faţa la pământ, să agonizeze în post şi rugăciune pentru aceste victime ale amăgirii? Cu mai mulţi ani în urmă, la curtea împăratului de la Viena se afla ca şi capelan un bătrân înflăcărat vestitor al Evangheliei. Când vremea s-a încălzit, el a observat ca damele de la curte veneau la biserică cu decolteuri, cu o ţinută necuviincioasă. Ei a pregătit o predică aspră împotriva modei deşănţate a femeilor. Cu texte biblice a tunat împotriva lor, arătând mânia lui Dumnezeu din cauza aceasta, şi într-o peroraţie de apogeu a strigat că cele ce se îmbracă astfel, nu merită nici să fie scuipate. Împăratul a lipsit de ta capelă în ziua aceea. Damele înfuriate de jignirea adusă mândriei lor, în loc să-şi fii recunoscut vina şi să se fii pocăit, au năvălit toate în sala de audienţe, au spus împăratului jignirea adusă de capelan şi l-au rugat să ordone capelanului să-şi retragă cuvintele cu care le-a jignit. Ca să aibă linişte, împăratul a chemat pe capelan, om la care el ţinea mult, şi i-a spus că e bine să le dea satisfacţie şi să-şi retragă acea expresie. Capelanul a stat puţin pe gânduri, apoi l-a asigurat pe împărat că a doua zi va face lucrul acesta. Damele au aflat imediat aceasta şi a doua zi au umplut capela, căci au adus şi pe altele, care nu fuseseră cu o zi înainte, ca să le arate umilirea capelanului. Acesta s-a ridicat la amvon, cu o voce domoală a spus cum a fost chemat la împărat şi i s-a cerut să-şi retragă cuvintele care le-a jignit. Ca să înţeleagă şi cele care nu fuseseră cu o zi înainte, el a repetat predica, iar când a ajuns la expresia că „nu merită nici să fie scuipate”, a spus că îi pare rău de acea expresie şi şi-o retrage spunând cu accent: „Ele merită să fie scuipate!” Unde sunt azi aşa martori neînfricaţi ai Domnului? Unde e un Ioan Botezătorul care să strige liberaliştilor ce totuşi vin la biserică: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Matei 3:7,8). Azi e nevoie de „fii ai tunetului”, care să strige şi să-i trezească pe cei amăgiţi, ca „să se desprindă din cursa diavolului de care au fost prinşi să-i facă voia” (2 Timotei 2:26). O, Doamne, dă un val de trezire a liberaliştilor! Apoi liberalismul se vede şi în faptul că în unele biserici sunt femei care vin la închinăciune cu capul descoperit. Şi aceasta e amăgire. În 1 Corinteni 11:4-16, apostolul Pavel spune că la închinăciune bărbatul trebuie să fie cu capul descoperit, şi femeia căsătorită, ca semn că e supusă soţului ei, că îl cinsteşte, să fie cu capul acoperit, iar în v. 10 spune că „femeia din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii. E adevărat că unii au dus în extremă această cerinţă şi au legalizat că şi fetele necăsătorite trebuie să aibă capul acoperit. Alţii cer ca toate femeile să aibă capul acoperit numai cu batic, deşi apostolul Pavel nu face precizarea aceasta, căci pe vremea aceea nu exista baticul. În Israel se folosea voalul cu care îşi acopereau capul şi faţa. Cine merge în Israel, la piaţa din Beerşeba poate vedea şi azi femei acoperite pe toată faţa, numai ochii li se văd. Dar Pavel nu cere aşa ceva, ci cere capul să fie acoperit. Deci fie că e batic, bască, turban, voal, pălărioară sau căciulă, Biblia spune să fie cu capul acoperit. Nu e bine să fim nici extremişti, nici liberalişti, ci ascultători de Cuvânt. Unele motivează că vara le e prea cald. Dar în Israel, partea sudică, la Beerşeba, temperatura atinge 40-45 grade Celsius, ce ar fi dacă li s-ar fi cerut să poarte voalul pe cap şi pe faţă? Să asculte de Cuvânt le e cald în adunare, dar ce ar face dacă ar fi în câmp la seceriş sub arşiţa dogoritoare? Nu e o greutate să ai capul acoperit, cum cere Scriptura, dacă vrei. Noi trăim în însorita Californie şi soţia nu a fost niciodată cu capul descoperit la biserică şi nici nu s-a îmbolnăvit de cap din pricina căldurii. E bine să dăm importanţă Cuvântului lui Dumnezeu şi să-l ascultăm. În al patrulea rând, există un liberalism camuflat. Diavolul a amăgit pe unii ca îi ascuns să citească literatură pornografică, să urmărească la televizor seriale cu stricăciune sau video casete cu scene de desfrâu. Vrăjmaşul a şoptit acestora că ei nu fac nimănui nici un rău, ci doar ei îşi îmbogăţesc cunoştinţele. Cu o aşa ispită a venit şi la primii oameni, dar şi-au făcut rău lor înşişi şi tuturor urmaşilor după ei. O minte hrănită cu stricăciune, se strică ea însăşi. Într-o biserică, la o familie, ba la două, s-au ivit necazuri de erau cât pe ci să divorţeze. Biserica i-a exclus. Eu am căutat să-i ajut să nu divorţeze, căci deja se separaseră. Discutând şi cu soţul şi cu soţia am cercetat să văd cum de au ajuns în starea aceasta şi printre altele am aflat şi faptul că şi-au permis să vizioneze mai multe filme porno, astfel gândurile lor s-au stricat de la curăţia şi pacea care e în Hristos Domnul. Vai, câtă amărăciune au îndurat! Ce influenţă rea s-a răsfrânt asupra copiilor! Abia după câteva luni în care am căutat să le trezesc conştiinţa, am citit Cuvântul lui Dumnezeu, am plâns împreună, ne-am rugat împreună şi Domnul a câştigat biruinţa, iar diavolul nu a avut câştigul dorit de la noi. Ei şi-au refăcut căminul, iar după un timp biserica i-a reprimit ca membrii. Vă rog nu vă permiteţi liberalismul acesta camuflat. Nu glumiţi cu păcatul sub nici o formă. Murdăria nu ajută, ci murdăreşte. Păcatul oricât ar fi de camuflat, el nenoroceşte. Nu vă otrăviţi gândirea cu scursurile drojdiei societăţii de azi. Nu citiţi cărţi care nu aţi putea să le citiţi în faţa mamei sau a tatălui, şi cu atât mai puţin în faţa Domnului. Nu le ascundeţi sub saltea. E mult mai bine să nu cunoaşteţi adâncurile depravării lumii de azi, ci să cunoaşteţi culmea bucuriei, a gloriilor şi a splendorilor de sus, oferite nouă prin harul lui Dumnezeu. Hrăniţi-vă mintea cu tot ce e bun, curat şi sfânt. Ca nişte aleşi copii ai lui Dumnezeu, nu vă lăsaţi amăgiţi de domnul întunericului, care uneori se preface în înger de lumină. Nu aveţi părtăşie cu el nici prin cărţi, nici prin video, nici prin televizor. Cine umblă cu petrol să nu se mire că miroasă a petrol, cine lucrează cu hoituri şi cadavre, va răspândi duhoare în jurul său, iar cine lucrează cu parfumuri, va răspândi parfum. Tineri, nu vă lăsaţi amăgiţi că nu ştie nimeni ce citeşti sau ce vizionezi. Este Unul care ştie şi vede totul, de ochii Lui nu te poţi ascunde. Pe de altă parte, toate acestea se imprimă pe banda memoriei tale şi îţi infectează gândirea şi simţurile. Gândul de azi e fapta de mâine. Liberalismul acesta pe care diavolul îţi spune că e bine camuflat, foarte curând va fi dat la iveală. Sămânţa lui e acoperită azi, dar mâine va încolţi şi va răsări. Nu daţi prilej diavolului să-şi pună neghina lui în ogorul inimii voastre. Şi atunci când vi se pare că nu vă vede nimeni, rămâneţi copii curaţi ai Dumnezeului Preaînalt, care a plătit scump răscumpărarea voastră. Arătaţi-I recunoştinţa prin ascultare deplină şi nu veţi regreta niciodată. Ştiu aceasta din experienţă, de aceea vă dau îndemnul acesta.
8. Amăgiri cu învăţături rătăcitoare „Dar Duhul spune lămurit că îţi vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească… de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1). La capitolul „Amăgirea cu ocultism” am arătat alipirea de duhuri înşelătoare, aici voi căuta să vă înştiinţez despre alipirea de învăţăturile dracilor. Biblia ne înştiinţează despre aceasta că se va petrece în vremile din urmă. După cum există o învăţătură a lui Dumnezeu, tot aşa există şi o învăţătură a vrăjmaşului lui Dumnezeu, a lui Satan. Semnalarea din partea Duhului Sfânt e că în vremile din urmă, „unii se vor lepăda de credinţa” prin care avem mântuirea şi viaţa veşnică în Hristos Domnul, „ca să se alipească de învăţăturile dracilor”. Nu se poate cu amândouă, căci se exclud. Diavolul nu-l poate lua în şcoala lui, până nu se leapădă de credinţa în Hristos Domnul. Învăţăturile dracilor îţi promit fericirea aici pe pământ, scutirea de batjocuri şi persecuţii, fericirea de o clipă prin pofte şi plăceri prin realizările tale. Învăţăturile Domnului îţi oferă fericirea pentru timp şi eternitate prin ceea ce a făcut Hristos Domnul pentru noi, chiar dacă trebuie să întâmpini aici necazuri, greutăţi, prigoane din partea vrăjmaşului lui Dumnezeu şi poate şi martiraj. Noi trăim azi vremea aceasta de mare amăgire. Banii falşi nu sunt făcuţi altfel, ci sunt imitaţi aproape în totul ca cei reali, numai că sunt de altă fabricaţia şi că nu au nici o acoperire. Tot aşa sunt şi promisiunile Satanei, nu au nici o acoperire. El e mincinos, promite fericirea, dar dă nenorocirea. Şi mulţi se pomenesc ca şi Esau că pentru un blid de linte şi-au vândut sufletul. Oare cauţi tu mereu lumina de sus, ca să poţi deosebi bine care e învăţătura lui Dumnezeu şi care sunt învăţăturile dracilor? Cuvântul „învăţăturile” arată pluralul, deci sunt mai multe şi sunt diferite. Unii demoni folosesc învăţături din Biblie, dar distorsionate, le accentuează greşit, le schimbă sensul. De aceea cad în cursă chiar şi unii credincioşi. Oare n-a îndrăznit Satan să spună chiar Domnului Isus, când L-a suit pe straşina Templului „aruncă-Te jos, căci este scris: ‚El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi el Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră’”? (Matei 4:6). Încerca prin text biblic să îl determine să asculte de el. Nu te mira că vine la tine prin slughiţele lui tocmai cu texte biblice. Aşa consideră că te poate înşela mai uşor. E vremea testării credinţei tale nu prin persecuţie, ci prin învăţături rătăcitoare. Diavolul vrea doborârea ta. Cercetează-te: eşti tu printre cei aleşi, găsiţi credincioşi adevărului sau eşti printre cei înşelaţi. Azi înşelăciunea face ravagii. Fii cu mare grijă şi alipeşte-te mai mult de Domnul şi de Cuvântul Său sfânt. Iată câteva curente de învăţături ale dracilor: 1. TĂGĂDUIREA CAMUFLATĂ A INSPIRAŢIEI DIVINE A BIBLIEI. Aceasta nu e o sectă sau grupare religioasă, ci un curent de învăţătură, care promite să dea lumină asupra Cuvântului Sfânt, dar în realitate întunecă. E o învăţătură drăcească ce caută să submineze credinţa, să aducă apostazia în mintea oamenilor de vârf. Ea se propagă tocmai în seminarii teologice şi se impune prin aşa numite „noi descoperiri”, ce sunt foarte sofisticate. De fapt, nu e decât că acelaşi drăcuşor, care a inspirat „Înalta critică germană” în secolul al XVIII-lea, acum o readuce din nou pe tapet, doar puţin diferit. Atunci pe bază de istorie căutau să tăgăduiască adevărul Bibliei. Fiindcă istoria nu îl avea pe Sargon în lista împăraţilor Asiriei, pe Belşaţar împărat al Babilonului, etc., ei căutau să doboare Biblia spunând că ea conţine nume şi fapte mitologice. Dar hârleţul şi lopata le-a înfundat gura, căci de sub dărâmăturile Ninivei şi Babilonului, Dumnezeu a făcut pe arheologi să scoată la lumină nenumărate dovezi, care i-au făcut pe ei şi ştiinţa lor de minciună şi au arătat că Biblia este adevărată. Aceeaşi învăţătură drăcească, îmbrăcată în alte haine, încearcă acum să amăgească pe mulţi care cred Biblia. Revista „The Christian World Report” pe Ian.-Feb.1993, la pag.21 anunţa că a apărut un nou dicţionar biblic numit „The New Anchor Bible Dictionary”, care se intitulează non-denominational, deci nu exprimă vederile unei religii, dar care respinge părerea conservativă fundamentală că Biblia e în totul inspirată şi adevărată; nu afirmă că Hristos este Domnul, ci spune că El printr-o seamă de cazuri nu poate fi demonstrat că e Mesia. Prin analize a rădăcinii unor cuvinte în ebraică, greacă şi latină te trânteşte în labirintul întunecat al necredinţei. Am citit două cărţi care tot aşa pe baza cuvântului grec „aionios” = eon, căutau să arate că osânda nu e veşnică, ci doar de un veac. Dar luând sensul acesta înseamnă că nici viaţa veşnică nu e eternă, ci doar de un veac. Cuvântul este folosit şi în legătură cu Dumnezeu, atunci e Dumnezeu doar de un veac, nu e veşnic? Ce înşelăciune e să pretinzi că dai lumină şi ea e întuneric! William Barclay în lucrarea sa „Analiza semantică a unor termeni”, tradusă în limba română de Societatea Misionară Română, Wheaton, 1992, la pag.254 spune: „Platon a fost acela care a luat cuvântul acesta „aionios” – este posibil că el l-a inventat – şi i-a dat sensul acesta misterios, deosebit. Pe scurt, pentru Platon „aionios” este cuvântul care descrie eternitatea, în contrast cu timpul. Platon îl foloseşte, după cum s-a afirmat, pentru a defini ceea ce nu are nici început, nici sfârşit şi care nu este supus nici schimbării, nici decăderii, ceea ce este mai presus de timp şi despre care timpul ne dă o imagine în mişcare”. Platon foloseşte acest cuvânt în a doua carte a Republicii, vorbind despre răsplata oamenilor drepţi; în Legi afirmă că eternitatea aparţine zeilor; iar în Timeu unde vorbeşte despre Creatorul şi Universul Său, el arată că în eternitate nu există starea de bătrân sau tânăr, nu există nici un trecut, prezent sau viitor. Acum, dacă pentru viaţa veşnică e folosit acelaşi cuvânt care arată eternitatea lui Dumnezeu, eu sunt mulţumit cu o aşa viaţă, chiar dacă unii spun că ea e doar de un veac. Opintelile lor nu mă clintesc de pe cale. În realitate sunt germeni de necredinţă. O altă revistă a adus ştirea că un critic a pus Evanghelia lui Ioan în computer să o analizeze şi computerul i-a spus că nu toate cuvintele sunt ale lui Ioan. Şi când cineva citeşte de o aşa analiză ştiinţifică de ultimă modă, vai, cum să n-o creadă! Astfel, în mintea lui începe să nu mai creadă că Evanghelia e în întregime scrisă de Ioan. Dar eu ştiam fără computer că nu toate cuvintele de acolo sunt ale lui Ioan. În acea Evanghelie avem cuvinte ale lui Ioan Botezătorul, ale lui Nicodim, ale femeii samaritene, ale orbului din naştere vindecat, cuvinte ale Domnului Isus, ale marelui preot, ale aprozilor, ale lui Pilat, ale lui Toma, ale lui Petru. Era rău dacă computerul spunea că toate cuvintele sunt ale lui Ioan. Azi e atâta străduinţă să strecoare necredinţa în sufletele oamenilor cu privire la Biblie. Oare te-ai rugat tu azi dimineaţă să te învrednicească Domnul să-ţi păzeşti credinţa? Revista „The Biblical Archaeology” arăta într-un număr că s-au făcut cercetări în pustia Sinai şi nu s-a găsit nici o urmă că Israel a fost pe Ia Muntele Sinai. Probabil că după 3500 de ani, se aşteptau să găsească vreun buletin de identitate al lui Moise sau Aaron. Din moment ce ei erau cu corturile, doar în trecere pe acolo, oare doreau să găsească vreun ţăruş de cort pe care să scrie „Israel a trecut pe aici”? Azi necredinţa caută să pătrundă în mintea credincioşilor pe cale de ştiinţă, ca să-i răstoarne. Bătălia vrăjmaşului se dă pentru minte. De aceea, cei mai greu atacaţi sunt cei cu multă pregătire, nu fratele Ion de la Filipeştii de Pădure, căci el ştie doar una, ca orbul din naştere vindecat; că a fost păcătos şi azi e mântuit, şi atât îl este de ajuns, slavă Domnului. El e ca scoica lipită de stâncă dintr-o predică a lui Spurgeon; ea nu ştie cine a făcut stânca, nu ştie când a fost făcută, nu ştie compoziţia ei, ci ştie doar că ea rezistă valurilor şi s-a agăţat de ea încât n-o poţi dezlipi de stâncă. O, de am face şi noi aşa cu Cuvântul sfânt! Fraţii mei, nimic să nu vă dezlipească de Domnul! O mare parte a profesorilor de seminarii nu cred şi nu trăiesc tot ce e scris în Biblie. De aceea şi cei ce studiază e bine să fie cu mare băgare de seamă. Liberalismul şi modernismul a contaminat mintea multor profesori. Dr. Oswald Smith, când l-a trimis pe fiul său Paul la Seminar, după Crăciun, a primit o scrisoare în care printre altele îl spunea: „Ca o chestiune, aici ne-am văzut că alunecăm în modernism şi socialism, fără să ne dăm seama. Când am sosit aici se părea că toţi cred lucrurile fundamentale ca noi: în inspiraţia Scripturilor, în salvarea prin credinţă, în naşterea din Fecioară, în înviere şi chiar în a doua venire a lui Hristos. Dar după Crăciun, când am început să discutăm lucrurile, am descoperit că fără să ne dăm seama, noi am ajuns să avem vederi moderniste. Toate învăţăturile fundamentale ne-au fost dezrădăcinate şi nu ne-a mai rămas nimic în ce să credem… În fine, m-am decis că dacă modernismul e în tot ce mi-a rămas să cred, am să trântesc toate şi să nu mai cred în nimic. Timp de vreo zece zile nu am mai citit nici Biblia, nici nu m-am rugat…” El descrie cum a fost şocat în credinţa lui de spusele profesorilor săi, şi cum datorită rugăciunilor tatălui său, s-a echilibrat în credinţă şi în legătura sa cu Dumnezeu. Azi e o bătălie aprigă în câmpul acesta al învăţăturii şi mulţi ajung amăgiţi cu necredinţă în Cuvântul sfânt. 2. Altă învăţătură amăgitoare mult plăcută firii pământeşti e că MÂNTUIREA NU SE POATE PIERDE. Odată ce eşti mântuit – spun unii – poţi să faci orice, tu nu-ţi poţi pierde mântuirea, căci nu este cădere din har. Dar Biblia nu spune aşa ceva (Galateni 5:4; 1 Timotei 1:19,20; Evrei 6:1-4). Învăţătura aceasta e o supra-accentuare a unor versete biblice în dauna altora. Baza principală a acestei învăţături e Ioan 10:28: „Eu le dau viaţă veşnică, în veac nu, vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”. Dar în Ioan 15:2, tot Domnul Isus spune: „Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El – Tatăl, vierul – o taie”. E contrazicere între aceste versete? O, nu, ci amândouă sunt adevărate. Noi trebuie să luăm Biblia ca un întreg, nu să accentuăm unele texte, fără să ţinem seama de celelalte. Noi avem viaţa veşnică în Hristos Domnul (1 Ioan 5:11,12), nicidecum aparte de El. El fiind înăuntrul nostru, vrăjmaşii ne pot lua viaţa aceasta, dar nu viaţa veşnică. Ei nu ne pot răpi din mâna Lui. Martirilor li s-a răpit viaţa aceasta trecătoare, dar nu cea veşnică, căci nu i-au putut despărţi de Mântuitorul lor. Asigurarea Lui e că El e în stare să ne păzească. Al doilea text arată starea noastră: lipsa de roadă şi consecinţele ei. Mlădiţă e în viţă, dar fără roadă, atunci Tatăl însuşi o taie. Cauza nerodirii e în neglijenţa care a lăsat să crească spinii şi ei au înăbuşit sămânţa (Luca 8:14). Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa şi nu duce cu forţa pe nimeni în cer. Noi avem încă voinţa noastră liberă. După cum avem dreptul să o acceptăm, tot aşa trebuie „să o ducem până la capăt” (Filipeni 2:12). La fel în Ioan 15:6, se arată că noi, ca mlădiţe, avem încă voinţa liberă şi putem să nu rămânem în viţă. De aceea în Ioan 15:1-11, Domnul Isus foloseşte de 13 ori verbul „a rămâne”. Deci rămânerea e acţiunea noastră. Noi suntem îndemnaţi să rămânem în El. Toate înştiinţările şi toate îndemnurile apelează la voinţa noastră. În timp ce nimeni din afară nu ne poate smulge din mâna Lui, noi ne putem smulge, inima noastră rea şi necredincioasă ne poate despărţi de Dumnezeul cel viu (Evrei 3:12). Biserica din Laodiceea, prin felul ei de trai, L-a scos afară pe Hristos Domnul. El, viaţa veşnică, era afară. Învăţătura aceasta e foarte amăgitoare şi înşeală pe credincioşi. Liberalismului îi place o aşa învăţătură. Şi unii, ca să-şi acopere păcatele şi căderile lor, răspândesc această învăţătură. Biblia ne învaţă să ne dăm „toate silinţele”, să fim „credincioşi până la moarte”. Rămâneţi lângă adevărul întreg al Cuvântului sfânt. O analiză mai amănunţită a acestei învăţături şi a perseverării în har, cum ne învaţă Biblia, am făcut-o în cartea „Harul lui Dumnezeu”. 3. O altă învăţătură rătăcitoare este a MARTORILOR LUI IEHOVA. Ei se prezintă cu Biblia în mână şi merg din casă în casă, dar ei nu cred ce spune Biblia. Ei nu cred că Domnul Isus e de o fiinţă cu Tatăl, deci nu cred că e adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, ci afirmă că a fost adoptat ca Fiu la botez. Ei de fapt nu spun lucrul acesta decât după ce au prins bine pe cineva în plasa lor. La suprafaţă nu pare mare lucru, dar în fond e o tăgăduire a Dumnezeirii Domnului Isus şi atunci Jertfa lui răscumpărătoare nu mai are valoare. Aici e partea gravă a învăţăturii lor. Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, e singurul Mântuitor. Biblia spune clar lucrul acesta: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). Apostolul Pavel a scris: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7). La fel afirmă şi apostolul Ioan: „Şi noi am văzut şi mărturisim ca Tatăl a trimis pe Fiul Său, ca să fie Mântuitorul lumii” (Ioan 4:14). Când accepţi învăţăturile lor şi tăgăduieşti că El e de o fiinţă cu Tatăl, aşa cum el a zis: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30), ci doar un simplu om, înfiat de Dumnezeu la botez, atunci nu-ţi mai rămâne nici o posibilitate de mântuire, nici o posibilitate a schimbării vieţii, a naşterii din nou prin Duhul Sfânt şi nici o speranţă de viitor. Ei nu cred că Domnul Isus a înviat cu trupul, ci spun că a înviat doar în spirit. Ei afirmă: „Omul Isus Hristos a murit şi rămâne mort ca om”. Ei nu cred în a doua Sa venire glorioasă, ci spun că a venit în secret în anul 1914. Ei nu cred în Sfânta Treime, ci spun că e o învăţătură diavolească. Nu cred în răspunderea personală pentru păcat, nici în condamnarea veşnică dată de Dumnezeu în ziua Judecăţii, ei nu cred în pedeapsa veşnică, în iad. Ei nu cred în nemurirea sufletului. Deci, cu Biblia în mână, caută să te abată de la adevăr. Face aceasta Duhul Sfânt? Nu, ci duhul diavolului. Apostolul Ioan a scris: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-l cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este de la Anticrist” (1 Ioan 4:1-3), Deci, învăţătura lor este o învăţătură a dracilor, o învăţătură amăgitoare. Fiţi cu mare grijă. Ei afirmă că ei sunt cei 144.000 din Apocalipsa (Apocalipsa 7:4-8), deşi textul acolo face precizarea că aceia sunt „din toate seminţiile lui Israel”. Dacă întrebi de care seminţie a lui Israel aparţin, nu pot să-ţi arate spiţa genealogică. Ei merg din casă în casă şi vor să facă prozeliţi, nu oameni mântuiţi prin sângele Mielului lui Dumnezeu. Nu acceptă să te rogi cu ei. Nu sunt gata să discute decât textele pe care ei le-au învăţat şi ştiu să le sucească. Pun accent pe împărăţia de o mie de ani pe pământ, de aceea li se zice milenişti. Toată lucrarea lor este să te abată de la adevărul biblic la părerile lor, să te lege de ei, nu de Hristos Domnul. Nu Duhul Sfânt face aceasta, ci alt duh, contrar lui Hristos Domnul. Se cere mult discernământ spiritual, ca să nu fim amăgiţi. 4. Alt curent de învăţătură amăgitoare e MORMONISMUL. Ei spre înşelare vin cu Biblia, dar ei au o altă evanghelie, a lui Joseph Smith, întemeietorul şi profetul sectei mormonilor, care învăţa poligamia şi a practicat-o din plin. Unii istorici spun că el a avut 24 soţii, alţii spun că a avut până la 84 soţii. Învăţătura lor e că toţi mormonii până la urmă vor fi Dumnezei, că în veşnicie se vor căsătorii şi vor avea câte soţii doresc. Şi ei, deşi au învăţături contrare Evangheliei, sunt foarte harnici în câştigarea de aderenţi chiar dintre credincioşi. În spate este un duh de rătăcire de la învăţătura curată şi clară a Sfintelor Scripturi. Dave Hunt, scriitor de seamă, bun prieten al românilor, a predicat de mai multe ori în biserica noastră. În cartea sa: „The Cult Explosion”, Irvine, Ca. 1980, la pag. 143, dă cazul lui Joanna Melville, care a fost convertită la mormoni de doi misionari zeloşi ce umblau din casă în casă. La biserica mormonă se spune că spre a-ţi da seama că eşti pe calea bună, că evanghelia lui Smith e adevărată, trebuie să capeţi un semn: începe să-ţi ardă pieptul. Dar Joanna n-a primit semnul acesta. Ea s-a rugat, era sinceră, dar au trecut vreo trei luni şi ea n-a primit semnul acesta. Într-o sâmbătă după masă, îngrijorată de lipsa acestui semn, singură acasă, stătea şi se uita pe geam. Deodată atenţia i-a fost atrasă de o pată luminoasă ce a zărit-o la distanţă, dar care, pe măsură ce se apropia de ea, a devenit tot mai mare, a pătruns înăuntru şi s-a materializat în figura străbunicii ei, la care ea a ţinut foarte mult şi care era moartă de vreo cinci ani. Ea a apărut întocmai cum era şi cu vocea pe care o cunoştea aşa de bine. Aceasta i-a spus să nu mai aştepte semnul, ci să creadă că Joseph Smith e profetul lui Dumnezeu şi să nu părăsească biserica mormonă, căci aceasta e biserica adevărată. Joanna nu şi-a dat seama că a ajuns în necromanţie, fără să vrea, făcuse legătură cu spiritele. De fapt, la mormoni e ceva obişnuit să intri în legătură cu spiritele celor plecaţi. Ea s-a bucurat că însăşi bunica ei, care pe pământ nu a fost mormonă, a venit să o întărească. Nu îşi dădea seama că un spirit a căutat să pună stăpânire pe ea îţi felul acesta. Cu vremea ea a ajuns să-şi dea seama de marea deosebire ce o spune Joseph Smith despre revelaţiile sale şi felul lui de trai în desfrâu nepotolit; a citit despre învăţătura lor de îndumnezeire, despre recăsătorii în lumea de dincolo, şi toate au stârnit nedumeriri. Între timp, soţul a ajuns de s-a predat Domnului şi mergea la o altă biserică. El i-a spus că nu se va face niciodată mormon. Necăjită, ea s-a dus la episcopul lor să-l întrebe ce-i de făcut. Acesta a sfătuit-o să divorţeze şi să se recăsătorească cu un mormon. Sfatul lui a pus-o şi mai mult pe gânduri. Ea îşi iubea soţul şi Biblia îi spunea să nu divorţeze. Apoi a aflat de alte şi alte învăţături ale lor contrare Bibliei. Acum voia să părăsească mormonismul, dar o forţă o ţinea. A început să aibă nopţi de coşmar. Auzea voci nu numai noaptea, ci şi ziua, care îi spuneau să nu părăsească biserica mormonă. După săptămâni de zbucium, a hotărât să se sinucidă, ca să scape, dar Dumnezeu a fost bun cu ea şi a trimis la ea pe un credincios. Acesta a ajutat-o să se predea Domnului şi astfel a scăpat de sub opresiunea spiritului care pusese stăpânire pe ea. La ea amăgirea a venit cum nu s-a aşteptat. Ce mare trebuie să fie vegherea noastră în aceste vremuri!! Apostolul Pavel spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). De obicei noi trecem în mod fugar peste acest verset, dar apostolul ne înştiinţează că în lumea spiritelor sunt grade ierarhice: căpetenii, domnii, stăpânitori şi duhuri ale împărăţiei întunericului. Există inteligenţe super-umane, care în starea aceasta de mare încleştare în lupta spirituală, odată te prăbuşeşte, dacă tu nu eşti înarmat. La luptă dreaptă poate am fi gata să murim pentru Domnul, dar la amăgiri oare putem să rămânem în picioare? Sesizez şi insist să veghem cu privire la aceste amăgiri, căci ne privesc pe toţi şi mi se pare că noi suntem prea nepăsători. Ne considerăm deştepţi, tari şi ne bizuim că Dumnezeu trebuie să ne păzească. Dar bizuirea nu e izvorâtă dintr-o încredere totală în Domnul şi o trăire în strânsă părtăşie cu El, ci e doar o camuflare a nepăsării noastre. Aici e pericolul! Apostolul spune că noi trebuie „să ne întărim în Domnul şi în puterea tăriei Lui”. Ce am făcut eu ieri, ce am făcut azi ca să mă întăresc? Am eu toată armura lui Dumnezeu? Iar apostolul Ioan spune: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1). Fiţi cu mare grijă la curentele de învăţături diavoleşti, care îmbracă haină de lumină. Au fost alţii cu mult mai multe cunoştinţe ca voi, dar lipsiţi fiind de lumina de sus, au fost amăgiţi. Rămâneţi lângă Cuvântul Domnului. Nu vă vindeţi sufletul nici pentru bani, nici pentru poziţii. Nu vreau să speri pe nimeni, ci doresc să fim treji şi tari în Domnul, cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm. 5. Altă învăţătură amăgitoare este MEDITAŢIA TRANSCEDENTALĂ. Meditaţia asupra Cuvântului sfânt, asupra lucrărilor lui Dumnezeu e o metodă de maturizare în viaţa creştină. Ea e necesară. Psalmistul spunea: „Robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale… voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate” (Psalmul 119:23,27). A medita înseamnă a cugeta la ceva. Cugetarea la Dumnezeu, ce bun e El, ne face să izbucnim în mulţumire şi în cântări de laudă. Contemplarea lucrărilor Sale minunate ne umplu de uimire, de adoraţie, de închinăciune. Noi trăim într-un veac al vitezei şi nu prea avem timp de meditaţie, asta e ceva rău. Dar meditaţia transcedentală e de inspiraţie diavolească. Ea a ajuns foarte răspândită astăzi chiar şi în România. Ea e o falsificare a meditaţiei. Numirea sună frumos, dar cu atât e mai înşelătoare. Poate chiar şi unii credincioşi au fost prinşi în cursa aceasta. În timp ce meditaţia creştină are ca obiect de gândire pe Dumnezeu, orânduirile Sale, lucrările minunate, meditaţia transcedentală e detaşarea de la orice obiect, plutirea fără ţintă pe aripile gândului, reducerea la tăcere deplină a minţii. Scopul de reclamă spre a amăgi pe cât mai mulţi e că această meditaţie aduce liniştire minţii, destindere omului vremii noastre atât de stresat. „E ceva păcătos în aceasta?” – pot întreba unii. Nu destinderea, relaxarea nu e păcătoasă, e binevenită, dar predispoziţia ce se creează, prin aceasta e periculoasă. Experienţa a mii de cazuri e grăitoare. Între meditaţia transcedentală şi spiritism e doar un pas. Transcedental înseamnă ceva ce e deasupra simţurilor noastre. Aceasta e învăţătură orientală prin care oamenii au ajuns la spiritism, au făcut contact cu duhurile răutăţii din văzduh. În mintea mea, să zic în icoană de vorbire, am un pian şi dacă eu renunţ să cânt la el, vine un altul, se aşează şi cântă sau, cum a spus Domnul Isus, că spiritul găseşte casa goală, vine şi aduce cu el alte şapte spirite. E bine ca cei credincioşi, copiii Domnului, să se desprindă de la cele trecătoare, să stea muţi înaintea Domnului şi să cugete adânc la ce a făcut Domnul pentru ei, la ce este Domnul pentru ei şi la ce fel de oameni ar trebui să fie ei. O aşa meditaţie vă relaxează, vă umple de bucurie, de adoraţie, de încredere în Dumnezeul nostru mare, precum şi de corectare continuă, de creştere în har. Dar nu vă jucaţi cu focul, cu lumea duhurilor, care sunt gata să năvălească mai rău ca barbarii de altădată. Împletiţi în totul meditaţia cu rugăciunea şi trăirea. 6. O altă învăţătură rătăcitoare este UMANISMUL zilelor noastre, care a captivat deja mintea multora. Trebuie să facem deosebire între „umanism” şi „umanitarism”. Umanismul e religia celor ce zeifică omul. Creştinismul e centrat în jurul lui Dumnezeu, umanismul e centrat în jurul omului. Pe el îl consideră capabil să rezolve toate lucrurile, fără Dumnezeu şi fără minuni. Ei zic că omul îşi este atotsuficient lui însuşi şi prin forţele sale e în stare să găsească soluţii la problemele sociale, economice, politice şi financiare. El poate eradica boli, poate alina suferinţa, poate face sateliţi, poate zbura în spaţiu, poate crea bunăstarea, raiul pe pământ. El e stăpânul lumii, deci el e dumnezeu. Vai, însă, ce mare diferenţă este între afirmaţie şi realitate. Omul a adus iadul pe pământ, iadul înainte de iad. În general, umanismul este religia intelectualilor care doresc o libertate academică, o independenţă faţă de Dumnezeu, nu vor să-I fie supuşi Lui Dumnezeu. E aroganţa luciferică ce se trâmbiţează în sistemul de educaţie şi se îmbibă în mintea studenţilor până ce va culmina în arătarea lui Anticrist, care pe faţă se va proclama Dumnezeu. Deci umanismul pavează calea pentru ridicarea Fiarei pe tron. Această învăţătură drăcească s-a întins pe toată faţa pământului, atât în ţările capitaliste, cât şi în ţările socialiste sau comuniste. În revista „The Humanist” pe Sept.- Oct.1992, la pag. 18, sub titlul „The Great Satan of Humanism”, umanistul Albert J. Menendez dă vederile altora despre umanism. Astfel David A. Fisher în „Istoria lumii pentru şcolile creştine”, descrie umanismul ca „o supra-accentuare a vredniciei şi abilităţii umane, ce duce pe om să se glorifice pe sine în locul lui Dumnezeu… În timp ce formele lui istorice pot varia, umanismul conduce poporul în mod inevitabil la depărtarea de Dumnezeu şi de preocupările spirituale.. El promovează ideea falsă că omul e bun şi că e superior lui Dumnezeu. Umanismul secular al veacului al XX-lea leapădă cu totul credinţa în Dumnezeu şi se închină omului ca dumnezeu. Oricum mândria umanismului nu va scăpa nepedepsită”. Glen Chambers şi Gene Fisher în manualul „Istoria Statelor Unite” pentru şcolile creştine, definesc umanismul ca o „religie de tip uman, care înlocuieşte pe Divinul Creator cu evoluţia, cerul cu speranţa unei utopii realizată de om, pe Hristos cu lideri umani, păcatul cu devieri sociale, doctrinele biblice cu cunoştinţa omenească şi Evanghelia cu reforme sociale”. Michael R. Lowman în „Istoria Statelor Unite şi perspectiva creştină” spune: „Secularizarea şcolilor publice în timpul decadei precedente a contribuit la revoluţia culturală din decada 60. Şcolile publice au învăţat filozofia umanistă cu permisivitatea ei şi cu teoria evoluţiei, reducând astfel omul la nivelul animalelor, fără să-i dea nici un scop în viaţă”. Acestea nu sunt părerile mele, ci ale unor oameni competenţi, care au studiat umanismul în învăţăturile lui, precum şi în consecinţele acestei învăţături. Legea umaniştilor este Manifestul II, redactat în anul 1973. În articolul VI se decretează: „Dreptul de control al naşterilor, avortul şi divorţul să fie recunoscute, iar manifestările sexuale să nu fie interzise. O societate civilizată trebuie să fie tolerantă” (V. Kloes, Vestea bună” L.A. Dec. 1989, pag. 24). Şi după 20 de ani de la acest al II-lea Manifest, Statele Unite au milioane de avorturi, 1.170.000 divorţuri anual şi sute de mii sau milioane de bolnavi de AIDS (SIDA). Învăţătura semănată ieri în şcoli, azi aduce roadă, groaznică roadă: prăbuşirea familiei, alcoolism, desfrâu, violuri, avorturi, divorţuri, crime, sinucideri. Biblia spune: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (Romani 1:22). Umanismul e o învăţătură a dracilor. Încă în Eden, Satan a îndemnat pe Eva să asculte de el, să mănânce din pomul oprit şi „veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5). Dar el e tatăl minciunii, ascultându-l, a urmat nenorocirea, rezultatul dezastruos pentru timp şi eternitate. Cu cât vedem învăţătura aceasta răspândită, cu atât trebuie să ne dăm seama mai bine că Biblia este adevărată, că proorociile ei se împlinesc sub ochii noştri şi că e bine să ascultăm de învăţătura lui Dumnezeu, nu de învăţăturile dracilor Învăţăturile dracilor aduc Era Nouă (New Age), atât de mult trâmbiţată astăzi, când omul va ajunge pe cea mai înaltă culme a amăgirii. Credincioşii e bine să fie cu mare grijă să nu fie amăgiţi şi ei. Domnul Isus a zis: „Vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită” (Marcu 14:38).
9. Amăgirea cu Anticrist „Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei… şi amăgea pe locuitorii pământului” (Apocalipsa 13:3,4,14) Aici e o mare proorocie. E mult mai mare decât toate previziunile lui Nostradamus sau ale lui Edgar Cayce, mare spiritist american. Şi ale acestora sunt crezute şi popularizate mereu, iar Biblia e desconsiderată. Amăgirea cu Anticrist e culmea şi cea din urmă amăgire. Şi ea e foarte, foarte aproape. Mereu se vorbeşte despre globalism, să fie un singur guvern, o singură monedă, o singură religie. În Europa e vorba că deja sunt imprimate noile bancnote. La Bruxeless este deja de câţiva ani giganticul computer poreclit „The Beast” (Fiara), care să fie folosit pentru guvernarea lumii, cu informaţii despre fiecare locuitor al pământului, ca fiecare să poată fi controlat. Henry Spaak fostul secretar general al organizaţiei NATO a zis: „Daţi-ne un om care să poată ţine supuşi pe toţi, şi fie el Dumnezeu, fie diavol, noi îl primim”. Azi suntem purtaţi în mod rapid spre aşa vremuri. În legătură cu Anticrist sunt o seamă de întrebări: Cine va fi? Din ce popor se va ridica? Cum va fi posibil să supună şi să conducă o lume întreagă? Biserica, mântuiţii Domnului, vor fi pe pământ în timpul domniei lui Anticrist? Se poate ca Dumnezeu să-Şi lase pe prea iubiţii Lui copii în mâinile fiarei? Ce spun unii oameni? Ce spune Biblia? Ce spune profeţia despre prima fiară? În Apocalipsa 13 avem descrierea făcută de apostolul Ioan: „Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coame şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură, ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice popor, peste orice limba şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat. Cine are urechi, să audă!!” (Apocalipsa 13:1-9). Ce spune despre fiara a doua? „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea: cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un nume de om. Şi numărul ei este şase sute şase zeci şi şase” (Apocalipsa 13:11-18). Codul de lămurire a termenilor figurativi Apostolul Ioan se află exilat din pricina credinţei în insula Patmos. Acolo Dumnezeu i-a dat descoperiri cu privire la viitor. Ca să le poată trimite afară din lagărul lor, el le-a pus într-un limbaj figurativ. Balaurul e Satan (Apocalipsa 12:9); întâia fiară e Anticrist, cele şapte capete sunt munţi pe care şade femeia, marea sunt naţiuni, gloate, noroade, limbi; sunt şi şapte împăraţi, cele zece coarne sunt zece împăraţi (Apocalipsa 17:9,10,12); a doua fiară e proorocul mincinos, marea simbolizează mulţimea învolburată a locuitorilor de pe pământ, pământul din care iese a doua fiară e teren stabil, înseamnă creştinismul. Fiara dintâi are rol politic de amăgire. Fiara a doua are rol religios, să facă semne şi minuni spre a amăgi pe cei ce nu i-a putut amăgi prima fiară. Marea enigmă: cine e fiara? Cine va fi fiara întâi? Nu ştiu. Şi nu e ţinta acestui studiu să stabilesc cine e fiara, ci vreau să previn pe orice credincios, indiferent de religie, să nu se închine fiarei. S-ar putea să fie unul din Piaţa Comună Europeană, probabil un politician din Roma sau de pe teritoriul Italiei. El va face un legământ cu Israel şi la urmă ajunge să se aşeze în Templu, spre a i se închina. Mulţi au făcut calcule în ce priveşte numărul numelui fiarei 666. Numărul s-a potrivit şi lui Nero, şi papei (Vicarius filli Dei), şi lui Stalin, şi lui Hitler. Spaţiul nu-mi îngăduie să redau socotelile lor. E adevărat că toţi au avut spirit anticristic în ei, dar n-a fost nici unul care să întrunească toate caracteristicile relatate în textul acesta. Anticristul va avea ferocitate de fiară. Va fi frumos ca înfăţişare şi sprinten, iute, ca un leopard. Va avea forţă de urs şi gură puternică de leu, care înspăimântă pe toţi. Anticristul va fi un mare dictator al lumii, geniu al răului cu supra-inteligenţă. Probabil va înlătura graniţele dintre ţări, va înlătura patriotismul, va schimba sistemul de guvernământ, va schimba sistemul politic, va schimba sistemul monetar. Probabil peste noapte toate conturile de bancă vor fi îngheţate, toţi vor primi un semn sau cifru pe frunte sau pe mână, fără de care nu poţi să vinzi, nici să cumperi. În general, toate ţările se aşteaptă la mai bine. În prima parte a domniei lui se pare că va reuşi, căci el se dă drept salvator al omenirii din stările de crize, care acum se intensifică tot mai mult. Datorită progresului ştiinţei şi tehnicii te-ai aştepta să fie bunăstare şi belşug, dar noi constatăm că vin zile tot mai grele. Sunt ţări în care între 6000 şi 10.000 mor zilnic de foame. Spectrul negru al războaielor locale, al secetei, pe alocuri al inundaţiilor, al cutremurelor de pământ, al milioanelor de refugiaţi, îngreuiază viaţa. Vin zile grele, aşa cum spune Biblia (2 Timotei 3:1-5). Iar beţiile, furturile, crimele, violurile, desfrâul şi boala SIDA (AIDS) pun vârf păcătoşeniei şi nenorocesc suflete scumpe. Societatea umană e bolnavă, suferă din cauza înmulţirii fărădelegii. Omul s-a depărtat de Dumnezeu şi acum Dumnezeu îl lasă pe mâna lui Satan. Acesta prin Anticrist le promite fericirea, raiul pe pământ. Dar în perioada domniei fiarei va fi marea strâmtorare, necazul cel mare „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21). El nu se va numi fiara, nici Anticrist, dar credincioşii trebuie să aibă discernământ să-l cunoască ca atare. În prima parte a domniei va fi foarte aclamat de popoarele lumii. Prin iscusinţa şi dibăcia lui în a rezolva unele probleme şi prin felul său de a se impune tuturor va câştiga inima popoarelor, aşa cum a câştigat Lenin. Martirizarea sfinţilor Una din principalele sarcini trasate lui Anticrist de către Satan, care l-a investit cu putere şi stăpânire, este să facă război cu sfinţii (v.7), nu să-i stârpească, ci să-i biruiască, să-i determine să i se închine lui, nu lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu, el va rosti hule (v.5,6). Ţinta e să-i amăgească să se despartă de Hristos Domnul, să-i facă să creadă că el e Hristosul. Aşa cum leul cu răcnetul lui îngrozeşte toate animalele, aşa încearcă el cu gura lui de leu. Vor fi unii credincioşi care se vor înspăimânta şi diavolul le va şopti: „Tu poţi în inima ta să crezi mai departe ce vrei, dar ca să scapi cu viaţă, fă forma aceasta de închinare, nu e mare lucru”. Şi unii vor fi amăgiţi să caute să-şi scape viaţa. Ei uită ce a spus Domnul Isus: „Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:25). Vor fi însă mulţi sfinţi care nu cedează, nu i se închină. Atunci se va ridica a doua fiară, dintre oamenii religiei, o altă fiară ce pare blajină, cu două corniţe ca ale unui miel, dar care vorbeşte ca un balaur, deci cu mare autoritate, căci lucrează cu toată puterea fiarei dintâi. Cele două coarne pot simboliza unirea a două mari religii creştine. Slujba ei este să determine pe locuitorii pământului să se închine fiarei dintâi. E izbitor faptul că deşi e şeful religios, el va lucra cu puterea Satanei. Ca să amăgească pe credincioşi, el caută să imite pe Ilie să coboare foc din cer, spre a demonstra că el e slujitorul Dumnezeului cel viu, şi va face mari semne şi minuni. Cum unii sunt foarte dornici de semne şi minuni, vor cădea uşor în capcana lui. Biblia nu ne spune că în vremea din urmă Dumnezeu va face semne şi minuni, ci ne înştiinţează că le face fiara a doua, Proorocul mincinos, spre amăgirea unor credincioşi. Aici e o imitare a Trinităţii: Satan, Fiara şi Proorocul mincinos. Fiara a doua porunceşte să se facă o icoană a fiarei dintâi, care va vorbi şi toţi trebuie să se închine. Cei ce nu se vor închina vor fi omorâţi. Apoi va impune tuturor să primească semnul fiarei pe frunte sau pe mâna dreaptă, tatuat probabil cu laser, sau implantat un microcip, sau altfel. Şi din nou ispita va şopti unora care au scăpat de primul val de martiraj, să primească semnul acesta că doar nu e mare lucru, că nimeni nu-l vede, că pot să meargă cu el chiar la biserică. Şi din nou unii vor cădea. Domnul Isus ne-a dat înştiinţarea, vorbind despre zilele din urmă: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate naţiunile din pricina Numelui Meu. Atunci mulţi vor cădea” (Matei 24:9,10). Oare tu vei fi printre martiri sau printre cei amăgiţi care vor căuta să-şi scape viaţa? Prigoana zilelor din urmă, sub Anticrist, va fi înfricoşătoare şi pustiitoare. Mulţi credincioşi vor fi greu încercaţi. Datorită ştiinţei şi tehnicii avansate, torturile vor fi mult mai cumplite decât în primele veacuri sau chiar decât fioroasele torturi ale Inchiziţiei. Unii vor fi obosiţi de torturi. Un strigăt binecuvântat la timp O, binecuvântat va fi atunci strigătul îngerului cu Evanghelia veşnică în văzduh (poate un post de radio clandestin) căci este scris: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui” (Evrei 1:7) – care va striga: „Temeţi-vă de Dumnezeu”, deci nu de fiară, „şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7). Aceasta va dezmeticii pe unii aleşi ai Domnului din panica în care au ajuns la răcnetul fiarei, şi îl va face să-şi dea seama că numai de Domnul trebuie să se teamă, că numai Lui trebuie să-I dea slavă, că numai Lui trebuie să I se închine. Doamne, ajută-ne la aceasta! Mă gândesc însă cu strângere de inimă la acei credincioşi ce azi iubesc lumea şi nu sunt gata să renunţe la unele plăceri, cum vor putea atunci să renunţe la însăşi viaţa lor? Cum vor putea să îndure frigurile foamei cei ce azi nu sunt deprinşi cu postul, ci numai cu mese încărcate? Aurul în cuptor se dovedeşte aur. Atunci Dumnezeu îşi va scoate pe aleşii Săi în faţă, ca să demonstreze lumii dragostea lor faţă de El şi le va oferi onoarea de a deveni martiri, eroi ai credinţei. Hristos Domnul nu ne-a chemat la o viaţă uşuratică, ci la slujire serioasă şi jertfă. Vechiul tablou dintr-un muzeu italian cu boul între plug şi altar, zugrăveşte reala viaţă creştină. Unii au tras brazde adânci cu Evanghelia până la marginile pământului, iar alţii au urcat cu bucurie pe altarul jertfei. Numai în catacombele Romei sunt vreo două milioane şi jumătate de oseminte ale martirilor din primele veacuri. Dar mulţi au fost înecaţi în Tibru, în mare, alţii au fost prefăcuţi în scrum, iar alte milioane au fost martirizaţi în alte oraşe ale imperiului roman. La numărul acestora se adaugă marea mulţime a urmaşilor lui Hristos Domnul, care au suferit groaznicele torturi ale Inchiziţiei catolice. Spiritul anticristic şi-a făcut mereu lucrarea. Numai ziua judecăţii va da în vileag câţi credincioşi au suferit şi au fost martirizaţi în ţările comuniste şi în ţările musulmane! Dar ce va fi când fiara va stăpâni lumea prin puterea Satanei? Oare vom suferi cu demnitate pentru Cel ce Şi-a dat viaţa Sa ca noi să avem iertarea păcatelor şi viaţa veşnică? Oare tinerii de astăzi vor dovedi acelaşi eroism care l-au dovedit tinerii de altădată care au fost gata să se prezinte chiar voluntar să fie martirizaţi? O, Doamne, învredniceşte-ne să fim gata să suferim mai degrabă moartea decât să fim amăgiţi de fiară! Mulţi din fraţii noştri de credinţă în Mântuitorul au suferit foarte greu. Dau aici doar câteva fragmente dintre broşurică a unuia care a vizitat camerele de tortură ale Inchiziţiei, săpate în munte la Nürnberg, Germania. După ce a trecut prin multe camere cu fel de fel de instrumente de tortură, el descrie: „Ne găsim într-o cameră cam de 4 X 4 metri. Aceasta era camera de interogare. De-a lungul unui perete se găseşte o platformă joasă. Aici stăteau inchizitorii, trei la număr: un preot, un cazuist şi un civil… Lanterna noastră ne arăta sălbaticile şi înspăimântătoarele mobile ale acestei camere. În mijlocul ei se află patul orizontal de tortură pe care victima era întinsă până când erau smulse oasele din toate încheieturile lor, întinderea înceta numai când au ajuns la treapta că ameninţa moartea. „Rezemat de peretele camerei era patul perpendicular de tortură. Acolo era lanţul de fier, care se aduna pe un scripete şi care ridica victima spre bolta tavanului. Tot aici erau cele două mari greutăţi de piatră ce se legau de picioarele victimei. Când victima ajungea aproape sus, se dădea drumul lanţului spre a se desfăşura în jos, dar calculat să se oprească cu o violentă smucitură înainte ca picioarele să atingă pardoseala. Astfel, braţele, picioarele şi şira spinării erau smulse din locul lor şi dislocate, iar în cădere trecea pe lângă tăvăluge cu dinţi, care tăiau adânc, îl scrijileau spatele, lăsându-i trupul o dislocată şi sângerândă grămadă de carne. La o parte era leagănul de tortură, peste tot cu noduri crude, asupra cărora suferindul, legat de mâini şi de picioare, era legănat cu violenţă de o maşină şi fiecare mişcare îl zdrobea de tot. Când era scos afară era tot vânătăi, umflat, sângerând, dar încă în viaţă. De jur împrejur erau gata la îndemână instrumente mărunte de tortură: şuruburi şi degetare pentru degete, gulere cu ţepuşe pentru gât, bocanci de fier pentru picioare, căluşe pentru gură, cârpe pentru acoperirea feţei spre a permite o înceată strecurare a apei, strop cu strop pe gâtlejul victimei suferind această formă de tortură. Dacă credinciosul, ajutat de puterea de sus, nu-şi tăgăduia Mântuitorul nici în urma acestor înspăimântătoare suferinţe, era luat şi dus mai departe în inima muntelui într-o altă cameră cioplită în stâncă, camera ’Fecioarei Maria de fier’. În momentul când este atins un resort, idolul îşi deschide larg braţele, care se aseamănă cu uşile unui dulap şi mâinile sunt căptuşite şi pâine cu „poinarde”, un fel de cuţite lungi de 31 cm, cu trei tăişuri. Unele din aceste cuţite sunt aranjate în aşa fel ca să pătrundă în ochii acelora pe care idolul îi înfăşoară în îmbrăţişarea lui; altele pătrund în urechi, în creier, altele îl străpung pieptul, altele îi spinteca abdomenul. După această îmbrăţişare a morţii, se deschidea o uşă dedesubt şi victima cădea într-un canal săpat anume, care îl ducea în Pegnitz, apoi în Rin şi în ocean”. Am dat numai o parte din această descriere oribilă, ca să vă daţi seama ce au suferit alţii înaintea noastră şi că Domnul Şi-a lăsat pe preaiubiţii Săi copii să treacă prin ele. Acum, dacă papalitatea a recurs la aşa torturi, ce va face Anticristul când va dezlănţui războiul împotriva sfinţilor? Va trece Biserica prin Necazul cel mare? În privinţa aceasta părerile sunt împărţite, mai ales ale teologilor. Sunt trei păreri: 1. Unii sunt de părere că Biserica nu va trece prin necazul cel mare, ci Hristos Domnul va veni în secret şi va răpi biserica. Teoria răpirii secrete e destul de nouă. „Timp de 1800 de ani, Biserica nu a crezut aşa ceva” -scrie David MacPhearson, directorul Societăţii Biblice „Inima Americii”, în lucrarea sa: „De ce eu cred că Biserica va trece prin necazul cel mare?” Iată cum descrie el originea acestei teorii: „Edward Irving a fost un predicator în biserica scoţiană. Personalitatea sa magnetică a atras mari mulţimi la biserica sa din Londra. În 1830, Irving a fost exclus de prezbiteriu din Londra fiindcă într-o broşura pe care a scris-o, susţinea că natura umană a lui Hristos a fost păcătoasă. El a nesocotit hotărârea lor şi şi-a continuat slujba. În 1831, au început să aibă loc tulburări în timpul slujbei. Anul următor, el a fost mutat de la biserica sa şi doi ani mai târziu a murit. El relatează că în 1830 Irving avea ca membră în biserică pe Margaret MacDonald, o fetiţă de 15 ani, care pretindea că a avut o revelaţie cu privire la răpirea Bisericii înainte de necazul cel mare. „De la această presupusă revelaţie – spune MacPhearson – provine această doctrină modernă; ea nu vine din Scriptură, ci din pretinderea falsă că e din Duhul Domnului. Irving a acceptat aceasta şi a predat-o ca învăţătură la un studiu biblic cu privire la profeţii, la care a luat parte şi Darby. Irving l-a influenţat şi pe C.H. Mackintosh şi pe C.I. Scofield, care a popularizat-o, trecând-o în explicaţiile din Scofield Bible… Înainte de 1830, nu se găseşte nici o urmă de evidenţă că Biserica ar fi crezut într-o dublă venire a Domnului sau în răpirea Bisericii înainte de Necazul cel mare”. John T. Sharit, preşedintele Societăţii misionare creştine, om de 77 ani şi 54 ani ca profesor, în cartea sa: „Soon-Coming World-Shaking Events” (Evenimente ce încurând vor zgudui lumea), 1978, Phoenix, Az., carte tipărită în peste patru milioane şapte sute de mii exemplare, la pag 215,217, spune că Irving vorbea în limbi şi preţuia mesajele unor profeţi şi profetese, care dădeau mesaje în duh, dar mai târziu s-a constatat că acele persoane erau sub controlul demonilor. În acele împrejurări a apărut teoria răpirii înainte de Necazul cel mare, căreia C.H. Spurgeon, Dr. Tregelles şi George Müller s-au opus. Lui Darby i-a plăcut teoria aceasta şi a căutat să calculeze data răpirii, care după socotelile lui şi ale altora ar fi trebuit să fie în anul 1844 său 1847 (Darby, Etudes sur l’Epitre aux Hebreux, p. 146). Dar şi socotelile lui, ca şi a altora, au fost greşite. John L. Bray, în lucrarea sa: „Originea învăţăturii despre răpirea Bisericii înainte de necazul cel mare”, spune că prima carte care a formulat învăţătura aceasta a fost „Venirea lui Mesia în glorie şi maiestate”, scrisă de Emanuel Lacunza, un preot iezuit catolic din Chile sub numele de Rabi Juan Josafat Ben-Ezra, evreu convertit la catolicism. Cartea lui a fost tipărită în Spania în 1812 şi apoi a fost tradusă în limba engleză de Edward Irving. şi tipărită în 1827 la Londra. Azi ea e dispărută. Bray a mers la Oxford şi a găsit în biblioteca universităţii această traducere a lui Irving. Toţi cei ce cred în răpire înainte de Anticrist, cred în două veniri ale Domnului Isus şi în două învieri înainte de ultima înviere de la sfârşitul mileniului, ceea ce contrazice total Sfânta Scriptură (Biblia). 2. A doua părere e că cei credincioşi vor fi pe pământ la arătarea lui Anticrist, dar la jumătatea domniei lui vor fi răpiţi. Deci după trei ani jumătate, pentru Biserică, Domnul va veni şi îi va răpi. 3. A treia părere e că Biserica va fi pe pământ până la venirea în glorie a Domnului Isus, când orice ochi Îl va vedea. Atunci morţii vor învia, atunci biserica îi va ieşi în întâmpinare, atunci fiara va fi nimicită, atunci va fi sfârşitul acestui veac. Dar ce spune Biblia? 1. La 2 Tesaloniceni 2:1-4 se precizează că cei credincioşi vor fi pe pământ sub Anticrist. Apostolul Pavel a scris: „Cât priveşte venirea Domnului Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El… nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”. Aici ni se spune că întâi va fi lepădarea de credinţă, se ridică Anticristul şi numai după aceea e venirea Domnului şi strângerea noastră laolaltă. Orice altă învăţătură apostolul o numeşte amăgire. Şi e dureros că fraţii amăgesc pe fraţi. Tot în acel capitol la v.8 scrie: „Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Deci, Anticristul a fost pe scaunul de domnie, şi-a făcut lucrarea, iar la venirea Domnului va fi nimicit. 2. Biblia nu vorbeşte de o venire secretă a Domnului Isus. Cineva poate obiecta că este scris că „va veni ca un hoţ noaptea”. Da, sunt două texte care folosesc cuvintele acestea: 1 Tesaloniceni 5:2 şi 2 Petru 3:10, dar acolo e vorba de „ziua Domnului” că vine ca un hoţ, şi în ambele texte referirea e la elementul surpriză sau cum spune: „o prăpădenie neaşteptată”(v.3), nu e nici o aluzie la furt. E o blasfemie să-L acuzi pe Domnul Isus de furt. În versetul 4 e mai clar: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ”. E bine ca cine citeşte să înţeleagă ce spune Biblia, nu să sucească adevărul. 3. Venirea Domnului va fi anunţată, nu secretă. Cuvântul „răpire” se află la 1 Tesaloniceni 4:15-17, dar aici se spune: „Cad însuşi Domnul cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer”. Textul arată clar că nu e secretă, ci lumea întreagă, şi vii, şi morţii vor şti că El vine. Atunci morţii vor învia cu alte trupuri, iar noi vom fi schimbaţi. Trupurile proslăvite nu vor mai fi ţinute de legea gravitaţiei, ci îl vom ieşi în întâmpinare. A întâmpina pe cineva la aeroport nu înseamnă că după ce ai întâlnit pe cel întâmpinat să te urce în avion, să te răpească. A întâmpina înseamnă a ieşi în calea cuiva care vine la tine. 4. Venirea Domnului va fi vizibilă. În Apocalipsa 1:7 este scris: „Iată că El vine pe nori şi orice ochi Îl va vedea; chiar şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin!” 5. Venirea Lui va fi după domnia lui Anticrist şi El va pune capăt Necazului cel mare. El a zis: „Îndată după acele zile de necaz… vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă” Matei 24:29,30. Atunci va prăpădi pe Anticrist „cu arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:8) 6. Venirea Lui va fi la cea din urmă trâmbiţă. Atunci morţii vor învia, „cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29). Atunci „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţă răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31; 1 Corinteni 15:50-53). 7. Venirea Lui va fi în ziua de apoi. În Ioan 6:39,40,44,54, de patru ori Hristos Domnul afirmă că pe ai Săi îi va învia „în ziua de apoi”. La fel, Marta ştia că învierea e „în ziua de apoi” (Ioan 11:24). În Biblie ziua de apoi e ziua finală, e ziua Domnului când „cerurile vor trece cu trosnet… şi pământul cu tot ce este pe el va arde” (2 Petru 3:10). Atunci va fi judecata şi un cer nou şi un pământ nou (Apocalipsa 20:11-15; 21:1). În legătură cu prima părere pomenită că biserica va fi răpită în secret, e bine să cugeţi. Eu nu mă răfuiesc cu nimeni şi nici nu vreau să învăţ pe teologi escatologia, ci aş vrea ca fraţii mei să nu fie amăgiţi. Chiar dacă ai părerea aceasta, trebuie să ştii că Domnul Isus nu vine după programarea făcută de oameni, ci după cea făcută de Tatăl şi înscrisă în Cuvântul sfânt. Dacă e scris că vine în ziua de apoi, El nu vine cu şapte ani sau cu trei ani şi jumătate mai degrabă. Iar dacă vine în ziua de apoi, înseamnă că vei trece prin Necazul cel mare, căci nu te poţi aştepta ca necazul cel mare să fie după ziua de apoi. De asemenea gândeşte-te: 1. Dacă răpirea ar fi înainte, pe pământ n-ar mai fi sfinţi. 2. Fiara nu ar avea cu cine face război (Apocalipsa 13:7). 3. Nu ar fi cine să cadă (Matei 24:10). 4. Nu ar fi cine să nu se închine fiarei (Apocalipsa 13:15) 5. Nu ar exista biruitori ai fiarei (Apocalipsa 15:2). 6. Nu ar mai fi martiri (Apocalipsa 6:11). 7. Nu ar fi cei ce sosesc din Necazul cel mare (Apocalipsa 7:9). 8. Nu ar fi cine să ridice capul sus la venirea glorioasă (Luca 21:28). 9. Ar însemna că Domnul ne-a dus în eroare (Matei 24.29) 10. Ar însemna că Pavel a scris greşit (2 Tesaloniceni 2:1-8) Cercetează-ţi personal părerile în lumina Cuvântului sfânt. În Biblie nu sunt greşeli, ele sunt numai în mintea noastră. Şi mintea noastră de multe ori ne minte. Vine marea strâmtorare! Tu crezi că vei fi scăpat prin răpire, dar dacă Domnul nu vine să te răpească, ce vei face? Oare nu vei avea cea mai amară dezamăgire? E Hristos Domnul de vină? O, nu căci El ne-a spus clar lucrurile acestea. Eu cred Cuvântul sfânt aşa cum este scris, fără răstălmăciri omeneşti. Apostolul Petru spune că unii fac răstălmăciri „spre pierzarea lor” (2 Petru 3:16). Biruinţa finală e în Hristos Domnul Urmaşii lui Hristos Domnul din vremurile din urmă nu sunt scutiţi de prigoane şi suferinţe, cum n-au fost scutiţi cei de la început. Apostolul Pavel a pus întrebarea „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. Dar în acele condiţii critice, el nu deznădăjduieşte, ci strigă: „Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţă, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o aftă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:35-39). Am simţit imboldul Duhului Sfânt să scriu acestea nu să sperii pe nimeni, ci să ne dăm seama de marile amăgiri din vremile din urmă şi să rămânem în picioare. Bătălia va fi cruntă, dar nu e motiv de groază. Credincioşii, pe tărâm spiritual, trebuie să lupte vitejeşte sub comanda Celui ce are toată puterea în cer şi pe pământ. Apostolul Pavel dintr-o aşa bătălie ne strigă: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Dreapta Domnului câştigă biruinţa. Prin El suntem mai mult decât biruitori! Odată un tânăr în Australia m-a întrebat: „Cum se poate ca cei biruiţi de Anticrist să fie numiţi biruitorii fiarei?” I-am răspuns că fiarei i se pare că i-a biruit omorându-i, dar pentru Dumnezeu, ei sunt biruitori ai fiarei căci au preferat să moară, dar nu au renunţat la credinţa lor, nu i s-au închinat. Despre aceştia se spune: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11). Iar apostolul Ioan a scris: „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi l-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai tare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). În cer intră numai biruitorii: „Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri” (Apocalipsa 21:7). Lăsaţi ca „nemărginita mărime a putere Sale” să se arate în neputinţele noastre. Sus capetele, răscumpăraţi ai Lui! Maranata! Domnul nostru vine! Aleluia! A Lui şi numai a Lui să fie toată slava şi închinarea!
Încheiere Eu mă bucur şi mulţumesc Domnului meu că m-a ajutat să scriu cartea aceasta şi aş vrea să-ţi fie de mult folos, ca să nu fii amăgit în nici un fel. Apostolul Petru a scris: „Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire” (1 Petru 4:1). Aceasta am căutat să fac în paginile ce le-ai citit, să-ţi înarmez gândirea împotriva oricărei amăgiri, să te ajut să te desparţi de orice neascultare, de orice păcat conştient şi să te determin să fii gata să suferi pentru Domnul şi Mântuitorul, care a suferit osânda noastră. Înarmează-ţi gândirea să-I rămâi credincios până la moarte. Decât să mori de cancer sau de SIDA e mult mai glorios să mori ca martir. Suferinţele acestea sunt de o clipă şi ne aşteaptă gloria eternă. Preaiubitul meu, leagă-ţi fiinţa în totul cu funiile nevăzute ale dragostei de Domnul Isus, căci El e viaţa vieţii noastre. Îngenunchează chiar acum şi cere Domnului putere pentru o aşa trăire. Spune şi tu cuvintele: „Chiar dac’ar fi să-’ndur din greu Doresc să ne întâlnim în cer, biruitori prin Acela care ne-a iubit şi a murit în locul nostru! Doamne, ajută-ne! |
Femeia aruncata sa nasca pe trotuar si alte mizerii medicale …nu sunt exceptii! IMAGINI SOCANTE – Un medic roman i-a cusut pacientului in picior manerul de frana de la bicicleta! HAOSUL AZILELOR PENTRU SENIORI-România, țara care nu știe să-și îngrijească bătrânii. Ce opțiuni ai în fața dramei „am un bătrân, ce mă fac cu el?”; (Chemati-l pe Iliescu sa-si vada justitia multilateral de PeSeDiana si de neroada…) Mai multe probe adunate de DNA în ultimul dosar al lui Sebastian Ghiță, anulate de Tribunalul Prahova ;(La acelasi spital- unde femeile sunt aruncate- sa nasca pe trotuare…) S-a finalizat autopsia bărbatului care a murit după ce a fost îngrijit la Spitalul din Urziceni. Ce spune soția sa; Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”; Primarul din Urziceni, despre femeia(de etnie rromă) care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”; Sebastian Ghiţă, achitat definitiv într-un dosar după ce SIIJ a retras apelul; (Desi toti ”protectorii”ROMANIEI stiau…) Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini; Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”; Despre alte ROMANISME de la Auschwitz gasiti si aici…..Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei; Cum văd moldovenii suferințele oamenilor deportați de Stalin în Siberia și ce ravagii face încă propaganda rusă la Chișinău; Imperialismul rus ca ameninţare globală; De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române? Curluntrismul: Cum să-ți furi singur căciula, ca s-o dai la ruși; Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală; Fost șef al serviciilor din Ucraina confirmă întâlnirea dintre George Simion și FSB. Din 2021, Simion are intedicție de întrare și în Ucraina; (Protejati de doctori in hotii judetene…umilesc contribuabilii care cotizeaza statul-sistemul corrupt si mafiot !)Pacienți batjocoriți la Spitalul de Recuperare din Iași! Condamnați la schilodire pe viață. Managerul Carmen Cumpăt: „Nu mă interesează”;
(Inca ALTI …) Șapte medici de la Județean, fără drept de practică după ce au fost acuzați oficial de uciderea unui pacient; CUM E BATJOCORITĂ DE SISTEM O FEMEIE NENOROCITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT STUPID DE MUNCĂ. CHIRURGUL CARE A OPERAT-O BLAMEAZĂ PUBLIC COMISIA DE MEDICI CE I-A REFUZAT FEMEII PENSIA DE INVALIDITATE; BEBELUȘI INTERNAȚI ÎN SALOANE CU GÂNDACI ȘI GRUPURI SANITARE MIZERABILE, VECHI ȘI RUGINITE, ÎN SPITALUL DE COPII CLUJ; Desi ŞAPTE instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul, batranii ascunsi de politai si de o doctorita a inimii… in gauri de sobolani au iesit la lumina! Bătrânii închişi în azilul groazei din Mureş scriau bileţele cu mesajul „ajutor” şi le aruncau pe stradă, în speranţa că cineva îi va ajuta; (Doar cateva lipitori mafiote care sugeau nevinovat sange in cardasie cu…Încrengăturile incredibile ale rețelei care ‘orchestra’ azilul groazei din Mureș: Patronul este vărul șefului AJPIS, care ar fi trebuit să monitorizeze centrul; (Pentru ca drumurile mafiei PUTINISTE duc spre Austria…)Eugen Tomac a lansat procesul secolului: românii pot cere despăgubiri Austriei, pentru că nu suntem în Schengen; (Amintiri din SFANTA epoca PeSeDala…) ”Managere, ai trecut vreodată prin MIZERIA DE SPITAL pe care îl conduci?”. ”SF. IOAN”, infernul medicinei. MITĂ GREA, medici morți în gardă, fapte penale, pacienți batjocoriți și mizerie cruntă;Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN); Putin ca fantomă a istoriei. Nu am fi ajuns aici, dacă Occidentul nu ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei Interviu cu Gabriel Liiceanu; Regretele lui Putin și nostalgia bolșevismului; Statul român în război cu proprii cetățeni; Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier…De peste trei decenii, o fantomă bântuie sălile tribunalelor din România. E strâns legată la ochi, și-a pierdut balanța, dar a câștigat în schimb niște epoleți pe creier… (Pentru a pacali oamenii la urmatoarele alegeri si……) Ca să-şi mai spele păcatele, Pandele a anunţat că duce 6000 de babe la Coldplay; (Unul dintre doctorii care ,in folosul lor- au fesenizat Avutia tuturor sindicalistilor din Romania ,a ajuns cersetor…) Petiție să i se pună aer condiționat lui Ciorbea, că iarăși a apărut la bustul gol la geam;
Anul 2024. Avatarul neocomunist al revoluției din decembrie ’89 într-un scenariu de thriller politic; Rusia folosește criza alimentară ca armă de război. Geoană: Rutele alternative nu sunt doar o opțiune, ci o necessitate; Partidul lui Putin propune naționalizarea companiilor străine care părăsesc Rusia; Anii ’90 – imaginea dușmanului total: între mineriadă și bancheriadă; De ce o apără Ciolacu pe Firea în scandalul ”Azilurilor Groazei”; Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse”… Bumerangul războiului mereu se întoarce sau de ce Putin pierde războiul iar putinismul are șanse de victorie… Recenzie „Omul invizibil” de H.G. Wells; „Asasinarea lui Roger Ackroyd” de Agatha Christie – un roman polițist de nota 10; 25 de cărți ce mi-au marcat primii 25 de ani; (Pentru a bate palma cele 2 FIARE- cei 2 sfintisori ghicesc in carti…) Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii; (Dupa santajul energetic (esuat) si nuclear,urmeaza cel alimentar … )Putin își continuă șantajul la adresa lumii. Un plan ticălos precum cei ce l-au creat și-l susțin; Cele mai cunoscute mistere de pe pământ! Ce merită să știm?De la şantajul cu nuclearul şi gazele, la hrană. Putin arată o nouă sperietoare lumii; Există o “mare probabilitate” ca CPI să emită mai multe mandate de arestare pentru Putin şi alţi înalţi oficiali ruşi… Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului; Adrian Năstase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii ţării (I); Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (II); Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (V); Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”; (Sefii post decembristi au alungat ,milioane de oameni datorita deserviciilor din sanatate,(in)justitie,invatamant,legislatie,birocratie,fiscalitate,imoralitate si batjocorirea valorilor,mineriade ,privati-hotie, etc Dumitru Sandu, sociolog: „Vorbim despre un trend de lunga durata de nemultumire a populatiei din Romania in legatura cu evolutia economica si cu proasta functionare a institutiilor publice.” )…Migratia, fenomenul care a cuprins aproape patru milioane de cetateni: tarile si regiunile in care se stabilesc romanii;
Cauzele migrației – de ce migrează oamenii? Migranţii români pot aduce schimbarea acasă; Neîncrederea alungă tinerii din România: Peste 50% dintre copiii români vor să se mute în altă țară; Sondaj: de ce pleacă tinerii din România; Coșmarul unei românce care a lucrat îngrijitoare pentru bătrâni în Germania: ”Am răbdat de foame și de frig!”Salvați Copiii… Drama copiilor care au parintii la munca in strainatate; Salvați Copiii: Povești ale copiilor rămași singuri în țară, cu ambii părinți plecați în străinătate / Maria așteaptă vara pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă; Situația copiilor cu părinți plecați în străinătate; SONDAJ NAȚIONAL: 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate; Acum 25 (peste 30) de ani, în a doua zi de Crăciun, ILIESCU a legalizat AVORTUL. În 1990, s-au produs peste 1 MILION de întreruperi de sarcină; Baptiştii despre avort; Rata avorturilor din România, dublă faţă de media europeană; FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane; ORIGINEA MESIANICĂ A NOII ORDINI MONDIALE; Kremlinul șterge Rusia Kieveană din manualele de istorie; Minciunile Rusiei din anul care a trecut de la invazia Ucrainei; Harta pensiilor speciale. Magistrații iau de 4 ori cât diplomații și de 10 ori cât un fost professor; Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger… Celebrul actor Dustin Hoffman: Sunt un evreu român. Asta e în ADN-ul meu; Baia de padure – cum ne imbunatateste starea de bine; (HALAL justitie…)Vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Dosarul important de care scapă cele două; Adulți și copii cu dizabilități grave „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”; Dumitru Bordeianu- Mărturisiri din mlaştina disperării; Cine conducea rețeaua din spatele azilului groazei din Mureș. Bătrânii erau ținuți ca în lagăre; Cum sunt țepuiți românii: ANPC a descoperit; Cum se razbuna lacomia bancherilor romani si lipsa de intelepciune a BNR si ANPC; (Chemati-l pe Iliescu si pe tot neamul de hoti,corupti,porno-investitori,drogati si…etc sa-si vada recolta!)…Judecatoare despre tatăl șoferului drogat care a omorat doi tineri: Lua casele oamenilor pe care îi împrumuta; (Pentru ca medici/i sunt mituiti, sunt si prostiti…) Poveste incredibilă la Spitalul Județean din Târgu Jiu! O femeie a intrat în operație fără ca ea sau medicii să știe că este de fapt însărcinată. Și încă în luna a noua! Doctorii se pregăteau să o opereze de hernie abdominală;Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală; …
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală
Scandalul „azilelor groazei” este imens, deosebit de grav, cu rădăcini adânci în istoria noastră multiseculară și în istoria recentă bântuită de mafia securisto-comunistă, antioccidentală, pretins-naționalistă – de unde și firescul coalizării acestor vectori în spatele famigliei PSD-iste din Voluntari.
Nedrept însă să criticăm paușal, căci există în România și oameni cu vocație care se dedică profesionist și cu devotament bătrânilor pe care îi au în îngrijire. Evident, viața acestora nu este deloc ușoară și niciodată nu vor fi răsplătiți îndeajuns – cel puțin în această lume.
Neîncrederea noastră funciară în instituțiile statului, de cele mai multe ori îndreptățită, atrage și neîncrederea în casele de bătrâni, indiferent dacă sunt sau nu private. Nu avem această cultură, deocamdată. Scandaluri precum cel pornit din Voluntari vor atrage alți ani de reticență față de asemenea instituții care sunt atât de necesare lumii în care trăim. Un tratament cu adevărat profesionist poate fi realizat numai de echipe de specialiști, nicidecum acasă, în familie. Dar aceasta presupune oameni dedicați, cu vocație de îngeri.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a fost atrasă aiurea în scandal, prin postările de bun simț făcute de un creștin autentic, purtătorul de cuvânt al patriarhiei BOR, Vasile Bănescu.
În cazul de față, Vasile Bănescu nu vorbește numai în nume propriu, cum a precizat, forțat de împrejurări, la un moment dat. Ci vorbește în numele oricărui creștin. Iar Patriarhul Daniel este și el un creștin. Și Patriarhul Daniel a avut drept prioritate, între altele, în întreaga sa activitate de ierarh, revigorarea acțiunilor de caritate și de implicare socială ale BOR. Iar realizările BOR din ultimii 10-20 ani la acest capitol sunt excepționale – iată o altă perspectivă care a fost uitată în aceste zile. Ar fi fost un nonsens să nu fie de acord cu postările lui Vasile Bănescu, fiindcă și-ar contrazice flagrant propria credință, propriile-i eforturi caritabile, de implicare în acțiuni sociale.
De aici și sprijinul firesc uneori implicit, alteori explicit pe care Patriarhul i l-a acordat purtătorului său de cuvânt – ale cărui luări de poziție publice reprezintă cu cinste, în scandalul recent, adevărata față, luminoasă, a Bisericii. Spre onoarea celor doi și a tuturor celor care i-au luat apărarea lui Vasile Bănescu, asemenea atitudine și discernământ, în momente atât de delicate pentru societate, reafirmă rolul Bisericii care este o trambulină către Prezentul lui Hristos.
Ca un fruct putred și plin de viermi care cade, în sfârșit, din copac, scandalul caselor de bătrâni devenite azile ale groazei este o oglindă care ni s-a pus în față: întrevedem astfel crasa lipsă de omenie a unora, deloc puțini, jegoșenia și prostia celor care se eschivează de la responsabilitățile care le revin. Numai șpagovenii, capsalii, șoșoacele sunt de partea lor.
Însă singura modalitate de a lupta contra răului este progresul constant în bine. Spre deosebire de cazurile monstruoase, scoase la lumină datorită unor jurnaliști adevărați, tanti Maria este unul dintre oamenii exemplari grație căreia încă mai avem viitor. Așa cum trebuie condamnați ferm cei care își bat joc de bătrâni, la fel trebuie să vorbim constant despre oameni precum tanti Maria.
Bătrânii noștri sunt trambuline ale trecutului. Depinde de fiecare dintre noi dacă vom folosi aceste trambuline pentru a ne arunca în spațiile improprii ale monstruosului non-uman ori dacă bătrânii noștri vor deveni trambuline purtătoare de viitor ale Omului real. Adică trambuline către Prezent.
Marius Vasileanu
sursa: contributors.ro
/////////////////////////////////////////
//////////////////////////////
(Pentru ca medici/i sunt mituiti, sunt si prostiti…) Poveste incredibilă la Spitalul Județean din Târgu Jiu! O femeie a intrat în operație fără ca ea sau medicii să știe că este de fapt însărcinată. Și încă în luna a noua! Doctorii se pregăteau să o opereze de hernie abdominală.
autor
ROXANA TIVADAR
Femeia are 35 de ani a ajuns la spitalul de urgență din Târgu Jiu în urmă cu 5 zile, cu dureri în zona abdomenului. În tot acest timp, a trecut pe la mai multe secții ale unității și a fost văzută de mai mulți medici.
Într-un final, printr-un diagnostic pus DOAR prin palpare, medicii au decis marți să o opereze de hernie abdominală, fără să i se facă însă și o examinare la ecograf.
În timpul operației însă, doctorii au dat peste bebeluşul care se pregătea să vină pe lume. Au chemat un ginecolog și în cele din urmă, femeia a născut o fetiță. Atât pruncul cât și mama lui sunt acum la terapie intensivă.
Spitalul a început o anchetă internă după cele întâmplate. Trebuie lămurit modul în care femeia a fost consultată, atunci când a ajuns la urgențe. Şi mai ales, cum de nu i s-a făcut o ecografie, înainte de a fi dusă în sala de operație. Femeia mai are acasă doi copii.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/femeia-operata-de-hernie-la-targu-jiu-fara-ca-nimeni-sa-stie-ca-e-insarcinata-a-fost-diagnosticata-doar-prin-palpare.html
///////////////////////////////////////
(Chemati-l pe Iliescu si pe tot neamul de hoti,corupti,porno-investitori,drogati si…etc- sa-si vada recolta!)…Judecatoare despre tatăl șoferului drogat care a omorat doi tineri: Lua casele oamenilor pe care îi împrumuta
De către Stirea Zilei
O fostă judecătoare face dezvăluiri îngrozitoare despre tatăl șoferului drogat care a ucis doi oameni în stațiunea 2 Mai. Ea povestește metoda prin care acesta a făcut bani păcălind oamenii de bună credință care luau bani cu împrumut de la el.
Mihaela Lămâița Ciocea, fosta judecătoare la Curtea de Apel București, a postat pe pagina sa oficială de Facebook un comentariu referitor la tragicul accident rutier din stațiunea 2 Mai, în care un individ drogat, fiul unui individ influent, a cauzat moartea a doi tineri și rănirea altor trei persoane.
Fosta judecătoare a menționat că pe vremea când activă la Judecătoria Sectorul 3, Mihail Pascu, tatăl șoferului vinovat, era prezent frecvent în ședințele instanței, în perioada anilor 2000.
„Prin anul 2000, pe când eram judecător începător la Judecătoria Sectorului 3 din București, acest „investitor imobiliar”, Mihai Pascu, era nelipsit din ședințele instanței . Avea zeci de litigii cu români cărora le imprumutase bani cu camătă și le luase apoi apartamentele cu care aceștia garantasera împrumutul. Nu pentru că oamenii nu își platisera datoriile, ci pentru că, în momentul când aceștia restituiau împrumutul sau ratele la împrumuturi, nu le mai dădea chitanță. Apoi, îi și executa silit.
Din nefericire, poziția noastră de magistrați era foarte delicată, vechiul Cod Civil interzicandu-ne să acceptăm proba cu martori pentru plăți care depășeau 250 de lei. Eram deci legați de mâini și de picioare în a îi ajuta pe acești oameni, care încercau să probeze că își platisera datoria la cămătari, dar nu își dăduseră seama cât de important era să ceară chitanță liberatorie.
Vă reamintesc și faptul că românii nu cunoșteau regulile Codului Civil referitoare la împrumuturi, contractele de împrumut private fiind căzute în desuetudine în toată perioada comunistă. De fapt, întregul mecanism de spoliere nu era decât o inginerie gândită de cămătari și avocați lipsiți de scrupule, prevalandu-se de naivitatea românilor, de lipsa de cultura juridică în domeniul dreptului privat, după 50 de ani de comunism, de limitările probatoriului impuse în materia restituirii împrumuturilor de Codul civil și de complicitatea celor care ar fi trebuit să impună măsuri corective în fața avalanșei de înșelătorii : Procurorul general, ministrul Justiției, avocații importanți și profesorii de drept.
Îmi amintesc că am soluționat totusi în favoarea imprumutatilor un caz sau două. Unul dintre împrumutați, un intelectual târăt în judecată, îmi spunea: „Dna președinta, devenisem atât de buni prieteni că mă jenam să îi cer chitanțe.”
Mihai Pascu avea avocați, dar era tot timpul prezent el însuși în instanță, deoarece se prevala și de aspectul lui de om serios, cu aspect de tip fin, înalt, cu plete, semănând mai mult a rocker decât a escroc.
În aceste condiții, credeți ca a avut vreo reținere să plătească la DIICOT sau să recurgă la traficul de influență, pentru ca aceasta structură să renunțe la urmarirea penală a fiului său ?
Cine își mai amintește că înșelarea oamenilor de către cămătari a fost în anii 90 și la începutul anilor 2000 un fenomen de masă, căruia i-au căzut victime sute de mii de oameni?
În vremea aceea, ca și acum de altfel, justiția penală refuza insistent să îi pedepsească pe cămătari, susținând că acestea sunt litigii civile și nu infracțiuni, deși era evident ca era o hoție practicată în masă de către interlopi care erau protejați de rețele de polițiști, de avocați, de procurori, de notari s.a.m.d. Ceea ce era însă cel mai revoltător în pasivitatea Parchetului era faptul ca la acea vreme legea românească interzicea cămătaria și chiar o sancționa penal. Astăzi, aceasta a devenit o activitate legală, în baza legilor adoptate sub presiunea rețelelor de avocați interesați sa asigure activitatea clienților lor și implicit a lor înșiși, dar Parchetul refuza sa investigheze activitatea acestor interlopi chiar atunci când cămătaria era interzisa de lege.
Aceștia sunt bogații României, aceștia sunt oamenii care fac legea azi și ACEASTA E JUSTIȚIA !
Credeți că toți cei responsabili de nelegalitatile de mai sus au vreun motiv să nu procedeze la fel și în viitor?”, a scris fostul magistrat.
https://stireazilei.com/judecatoare-despre-tatal-soferului-drogat-care-a-omorat-doi-tineri-lua-casele-oamenilor-pe-care-ii-imprumuta/
//////////////////////////////////////////
Cum se razbuna lacomia bancherilor romani si lipsa de intelepciune a BNR si ANPC
Autor: Bancherul.ro
In 2010, odata cu implementarea, prin OUG 50, a unei directive europene privind transparenta contractelor de credit, bancherii romani, reprezentati de ARB, precum si BNR, in calitate de supraveghetor si ANPC, initiatoarea legii si autoritatea de protectie a clientilor bancilor, au fost obligati sa schimbe vechile formule de dobanda interna ale bancilor in EURIBOR, plus marja fixa.
Dar cum EURIBOR se afla la minime istorice, din cauza crizei, iar intre timp o serie de banci au abuzat de puterea lor pentru a majora dobanzile lor interne, dand vina pe criza, „inteleptii” de la BNR, bancherii si ANPC-ul n-au stiut cum sa rezolve problema.
Daca schimbau dobanda interna, de 3,4,5%, in EURIBOR, care era de doar 1%, pierdeau destul de mult. Iar daca aveau si o marja fixa mai mica decat cea standard, de 3-4%, paguba era si mai mare.
Aveau de ales, asadar, intre a renunta la dobanzile prea mari, pe care unele banci chiar le-au majorat, dupa criza, in loc sa le scada, sau a le mentine sub forma unor marje uriase, de 6-7%, constienti fiind ca in viitor, odata cu cresterea EURIBOR-ului, dobanzile vor deveni si mai mari.
Din pacate, unii bancheri s-au dovedit lacomi si cinici in acelasi timp, preferand sa transforme dobanzi de 8-10% in marje fixe plus EURIBOR. Asta sub ochii si consimtamantul supraveghetorului BNR si a protectiei consumatorului, ANPC.
Acum lacomia si lipsa de intelepciune incep sa se razbune: dobanzile uriase sunt acum anulate de catre justitie, fiind considerate clauze abuzive. Cu alte cuvinte, bancile lacome nu vor mai incasa dobanzi de 10%, ci de 0%.
Cazul Banca Romaneasca
Ultimul caz este cel al unui client al Bancii Romanesti, banca greceasca detinuta de NBG, National Bank of Greece, una dintre cele mai mari banci din Grecia.
Acesta avea in 2010 un credit cu o dobanda interna a bancii, de 3,5% la care se adauga o marja fixa de 4,85%, in total 8,35%. Dupa aparitia OUG, banca a fost nevoita sa schimbe dobanda interna, de 3,5%, in EURIBOR, care era de 1%, ceea ce insemna o pierdere de 2,5 puncte. Dar banca a fost lacoma si a transferat cele 2,5 puncte in marja fixa, pe care a majorat-o de la 4,85% la 7,25%.
Nu s-a multumit, asadar, cu o dobanda de 5,85%, care rezulta din marja fixa initiala de 4,85%, plus EURIBOR.
Clientul a refuzat noua formula de dobanda, a facut plangere la ANPC, care la randul sau a dat banca in judecata, solicitand instantei sa constate ca dobanda este o clauza abuziva si sa o elimine.
Ceea ce s-a si intamplat: in loc sa primeasca o dobanda de 5,85% pe an, una care, de altfel, era o dobanda in media pietei, banca va incasa de acum incolo o dobanda de 0%. Rezultatul lacomiei bancherilor si lipsei de intelepciune a autoritatilor: BNR si ANPC.
https://www.bancherul.ro/print.php?id_stire=12626
/////////////////////////////////////
Cum sunt țepuiți românii: ANPC a descoperit în magazine Mega Image diferențe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de 900.000 de lei retailerului Mega Image SRL şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, conform Agerpres.
„În perioada 7 – 8 august 2023, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a verificat modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în lanţul de magazine aparţinând retailerului SC Mega Image SRL”, se precizează în comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Conform sursei citate, echipele de comisari au controlat 64 de locaţii din regiune, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat următoarele sancţiuni: 90 amenzi contravenţionale în cuantum de 900.000 lei, 12 avertismente, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor în 11 locaţii, oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, şi propunerea încetării practicilor comerciale înşelătoare, pentru 4 locaţii.
„Când vorbim de dublu standard la nivel european, nu ar trebui să facem referire numai la produse. Consumatorul român nu este tratat la fel ca cel din ţările în care unii operatori economici îşi au originile. Dacă cei de acasă merită ce este mai bun, pare că cei de peste hotare, din România, pot fi trataţi altfel şi, credem noi, cu mai puţin respect. Aceşti giganţi financiari ar trebui să citească povestea lui Cuza, cu ocaua mică şi ocaua mare. Poate, în ghidul de bune practici pe care marii retaileri refuză să-l semneze, ar trebui introdusă şi povestea de mai sus”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Principalele abateri constatate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au fost: comercializarea unor produse fără a avea etichetă cu data deschiderii, comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită şi nerespectarea temperaturii de păstrare pentru produse alimentare.
Totodată, comisarii au constatat neconcordanţe între preţul produselor afişat la raft şi cel de la casa de marcat, condiţii igienice precare pentru depozitarea produselor alimentare, comercializarea unor produse fără a avea menţionate, pe etichetă, informaţiile în limba română, comercializarea unor produse congelate cu acumulări de gheaţă în exces şi nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor finite calde.
Pe lista de abateri se menţionează: neafişarea preţului produselor, la locul de comercializare şi comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, inclusiv a unor preparate finite, din zona gastro.
///////////////////////////////////////
Cine conducea rețeaua din spatele azilului groazei din Mureș. Bătrânii erau ținuți ca în lagăre
Ies la iveală amănunte incredibile despre rețeaua care era în spatele azilului groazei din Mureș, acolo unde, în subsolul clădirii au fost găsiți mai mulți beneficiari în condiții greu de imaginat, asemnătoare cu orfelinatele din perioada lui Ceaușeșcu.
Procurorii din Târgu Mureș au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în cazul Centrului de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș.
Astfel au fost reținuți administratorul azilului din Mureș (Cosmin Papuc – administrator unic), o femeie care era împuternicită președinte a fundației și un agent de poliție, în dosarul deschis de procurori la azilul din Mureș, după descinderile de vineri.
Patronul este văr cu șeful AJPIS, demis de ministrul Muncii
Potrivit surselor media, Asociația Re-min din Mures a fost constituită în anul 2018, având ca membrii fondatori următoarele persoane: Cosmin Păpuc ( angajat la Penitenciarul Tg Mureș), Carmela Păpuc (mama polițistului de penitenciare), Roxana Dălălău (angajată a penitenciarului), Theodora Orza (actual inspector DGASPC Mureș) și Jolan Pașcu (mama unui agent de la IPJ Mureș care a fost reținut în acest caz). Agentul de poliție o ajuta pe mama sa, în sensul în care, în timpul liber, mergea la centrul respectiv și avea grijă de bătrâni.
Începând cu anul 2020, prin Asociația Re-min s-a înființat azilul din localitatea Bărdești, comuna Sîntana, iar în urmă cu doi ani azilul din Tîrgu Mureș de de strada Cornesti.
https://sfantulioancelnou.ro/carti/Dumitru_Bordeianu-Marturisiri_din_mlastina_disperarii/Bordeianu-Mlastina_disperarii.htm
///////////////////////////////////////////
Dumitru Bordeianu- Mărturisiri din mlaştina disperării
IN MEMORIAM
Căpitanului nostru, Corneliu Zelea Codreanu, lui Mota si Marin, si tuturor martirilor si eroilor legionari, ucisi în prigoane, anchete, în lagăre si închisori sau în alte împrejurări, în tară sau în exil.
În loc de prefaţă
Aceste lucruri le scriu în frica lui Dumnezeu, în Care cred nelimitat, deoarece numai El stie că ceea ce mărturisesc este adevărat.
Le mai scriu apoi pentru toti camarazii nostri în viată, care nu au trecut pe unde am trecut noi: elevi, studenti si muncitori, si pentru toti camarazii care vor veni după noi.
De asemenea, le scriu si pentru cei ce cred în Dumnezeu, pentru cei cinstiti si de bună credintă, ca să cunoască si să înteleagă si ei de câtă ură, minciună si bestialitate a fost si este în stare o ideologie – ideologia comunistă – provenită nu de la oameni, ci de la diavolul.
Ce se poate opune dragostei, adevărului, luminii si blândetii, decât ura, minciuna, întunericul si bestialitatea?
Comunismul nu este decât prezenta satanei pe pământ.
Comunistii au făcut din ideologia lor o religie, care, în opozitie cu aceea crestină, este religia urii, a minciunii si a crimei, ridicate la rangul de „virtuti”; si nu se răspândeste decât prin minciună, neîncredere, teroare si frică.
Pe plan spiritual, scopul său este dezumanizarea omului, iar pe plan material: mizerie, foamete si lipsă.
Cum s-ar explica altfel atâta ură, bestialitate, cinism si plăcere sadică de a-ti chinui semenul si a-l ucide?
În comunism, vrei nu vrei, trebuie să spui si să faci numai ceea ce ti se ordonă. Nu trebuie să gândesti, nu trebuie să judeci, vointa si libertatea nu mai există. Iar, dacă nu, pentru consolidarea puterii sunt închisori, gulaguri, lagăre, canale, deportări, domicilii obligatorii si degradarea, siluirea constiintei, pierderea demnitătii umane, robotizarea si dirijarea tuturor actiunilor.
Asa s-a făcut comunismul dumnezeu. Şi cine a încăput pe mâna acestei stăpâniri satanice si-a pierdut si puterea de judecată si vointa si libertatea, rămânând nu doar cu foamea si frigul, nu doar cu umilinta si lipsa de comunicare, ci cu scrâsnetul si disperarea.
La Pitesti si Gherla, în demascări, omul astfel alterat si degradat, chinuit si chinuindu-si semenul, a ajuns să-si zdruncine sufletul.
Cum s-a actionat însă în aceste demascări, create pentru desfigurarea si pervertirea vointei si a conceptiei crestine despre lume si viată, si cum s-a înjosit fiinta umană, creată după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, sunt lucruri care trebuie mărturisite. De altfel, în încercare se cunoaste omul, în încercare se degradează sau se desăvârseste.
Încercările prin care a trecut tineretul legionar în reeducarea de la Pitesti si Gherla sunt însă cele mai mari si mai grele prin care a trecut Miscarea Legionară, de la înfiintarea ei până azi.
După cum unică este Miscarea Legionară în istorie, unic este si acest caz. Noi, tineretul legionar, nu ne-am luptat cu oamenii si cu slăbiciunile noastre în aceste încercări (demascări), ci cu oameni îndrăciti, posedati de puterea satanei, aruncati asupra noastră cu toată ura, cinismul si bestialitatea de care au putut da dovadă.
Fenomenul Pitesti – Gherla nu este numai unul iesit din comun ci, din punctul meu de vedere, este un fenomen mistic, pentru că acolo lupta s-a dat între cei ce-L slujeau pe Dumnezeu si cei posedati de duhurile satanei.
Mărturisirile acestea nu au pretentia unei scrieri literare. Sunt bucăti rupte din sufletul si constiinta unor tineri luptători, cinstiti înaintea lui Dumnezeu si cinstiti cu ei însisi; tineri care si-au pus tot ce aveau bun în ei în slujba ideii de dreptate, de libertate si de credintă.
Constienti de menirea lor istorică, ei au slujit neamul si Biserica lui Hristos împotriva comunismului – dusmanul de moarte al crestinismului – până la sacrificiul suprem.
Istoria nu consemnează în analele ei cazul unui alt tineret, asemănător tineretului legionar, care să fi trecut prin închisori comuniste ca acelea de la Pitesti si Gherla.
În prigoanele si închisorile suferite de legionari în asa-zisa democratie românească, apoi sub dictatura lui Carol al II-lea si Antonescu, constiinta celui ce suferea nu era siluită. În torturile si grozăviile petrecute la Pitesti si Gherla însă, s-a actionat direct si metodic asupra celui torturat, ca să i se spulbere întâi credinta în Dumnezeu, iar apoi conceptia despre lume si viată si convingerile politice.
În aceste mărturisiri nu voi acuza pe nici un detinut politic. Nam autoritatea, calitatea si dreptul de a face aceasta, ca unul care am trecut prin ce am trecut, ci voi mărturisi faptele asa cum s-au petrecut cu toti tinerii legionari trecuti prin Pitesti si Gherla.
Nu voi mărturisi faptele mele de eroism, ci pe ale altora. Se vor întreba cei ce vor avea răbdare să citească aceste rânduri, de ce nu mărturisesc nimic despre alte categorii politice de tineret, care au trecut prin Pitesti si Gherla. Iată motivul: n-am autoritatea, calitatea si dreptul să scriu si să vorbesc despre altii, căci, dacă as face-o (asa cum au făcut-o altii, care nici măcar n-au trecut prin Pitesti si Gherla) ar trebui să-i acuz pe unii, să-i scuz sau să-i părtinesc pe altii, mărturisirile nemaifiind atunci făcute în frica lui Dumnezeu.
Celelalte categorii politice de tineret, care au trecut si ele prin Pitesti si Gherla, au si ele în definitiv dreptul să vorbească despre cele întâmplate lor.
Eu nu vorbesc decât de camarazii mei si de mine si as dori ca fiecare să vorbească despre ai lui.
Eu vorbesc de ai mei pentru că sunt legionar si ei au fost si sunt legionari. Sufletele celor plecati dintre noi m-au îndemnat să scriu, să scriu tot, asa cum a fost – cine a initiat, cine a condus, cine sunt vinovatii (care au fost convinsi că nu vor răspunde de faptele lor), cine a executat planul, cine au fost cei înselati si cine au fost victimele acestei nemaiîntâlnite drame.
Dumitru Gh. Bordeianu Melbourne, 26 oct. 1989
Lămuriri aspra cărtii
(Interviu cu Dumitru Bordeianu, din revista „Scara”, treapta a patra)
O caracteristică esentială în ce priveste geneza Mărturisirilor mele este aceea că eu nu m-am simtit niciodată vrednic, raportat la această nemaiîntâlnită dramă, să scriu o astfel de carte. Imediat după încetarea demascărilor, ceva care nu era în fiinta mea îmi venea mereu în constiintă cu întrebarea: cine va fi în stare să scrie o mărturisire despre această dramă. Şi nu numai să scrie, ci să pătrundă în esenta acestei drame.
După eliberare am citit si am răscitit Demonii (Posedatii) lui Dostoievski. Deosebirea între posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti / Gherla este că primii erau în conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai. Şi apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiîntâlnite.
După ce am relatat această dramă unui mare teolog român (D.P.), acesta îmi dă dezlegarea, zicându-mi „Du-te si citeste vietile Sfintilor Părinti si atunci vei întelege”. Am citit pe Sfintii Părinti si atunci am înteles. Eu întotdeauna întelegeam că cel care este mereu în stare să scrie despre această dramă este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis în închisoare. Alte caracteristici ale genezei acestor mărturisiri constau în faptul că eu însumi am trăit această posedare până pe culmile disperării. Dacă smerenia este opusă mândriei si dacă trăirea uneia duce la Împărătia Cerurilor («Fericiti cei săraci cu duhul căci a acelora este împărătia Cerurilor»), iar cealaltă duce la iad, se vede care este răsplata.
Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost răsplătită de Dumnezeu înscriind în destinul meu ca pe mine să mă aleagă si să mă ajute, din cei care au trecut pe acolo, să scriu despre această dramă.
Mărturisirile mele descriu o problemă de metafizică. Cine nu-i certat cu metafizica crestină si cu Sfintii Părinti, va întelege si asimila aceste mărturisiri.
Să încerc acum să expun cronologic geneza acestei cărti. În primul rând doresc să mentionez că purtam o corespondentă cu Horia Sima, care îmi ceruse să scriu despre toată experienta mea din închisori. Dar mă gândisem să-i spun Comandantului că nu mă pot angaja la asa ceva. Adică, ziceam, nu poti să scrii oricum sau într-un mod neinspirat despre ororile petrecute acolo, la Pitesti si Gherla. Pur si simplu nu mă simteam în stare.
Cum s-a întâmplat? În apropierea locului unde am stat imediat ce am ajuns în Australia, se găseste un pârâu pe care l-am recunoscut imediat ce l-am văzut – era pârâul lângă care m-am visat singur, scriind, pe vremea când eram încă în tară, în România. Şi îmi apare în constiintă: post si rugăciune. Am început să mă rog si să postesc aproape câteva săptămâni… Mă duceam în fiecare dimineată pe malul pârâului si pe zi ce trecea mi se lumina mintea: se derula acest film al întâmplărilor ca si cum s-ar fi petrecut acum. În general, când scrii o carte, ai o idee de cum va arăta la sfârsit; în acest caz nu miam făcut nici o schită, nici un plan. Şi am început chiar cu titlul: „ Mărturisiri din mlastina disperării”. Iar prima frază este chiar eticheta cărtii. Este o carte de inspiratie divină: am scris ce mi s-a spus să scriu, ceea ce am simtit si ceea ce îmi venea în memorie. În fiecare zi, de dimineată la ora 9 si până după-amiaza la ora 3, dictam toate aceste fapte, iar sotia mea le asternea pe hârtie. Scrierea efectivă a durat din februarie si până în decembrie 1990; se adunaseră cam 600 de pagini. Dar forma definitivă este cea publicată. Ca să rezum putin, eu sunt mărturisitorul prin care s-au făcut cunoscute toate acestea.
Credinta nelimitată în Dumnezeu face orice lucru posibil. Spunea Petre Ţutea că orice cultură care nu are teologia în ea, nu face doi bani. Pentru că sunt cărti care au o valoare omenească, dar din punctul de vedere al mărturisirii lui Dumnezeu sunt nule.
Unde nu există ispită, nu există virtute – spun Sfintii Părinti.
Virtutea crestină se testează numai la încercare. Nu întâmplător a îngăduit Dumnezeu să fie comunismul în Rusia. Dumnezeu nu a îngăduit comunismului să apară în Germania sau Anglia. Nimic nu se petrece în lumea văzută si nevăzută fără stirea, îngăduinta si voia lui Dumnezeu. Să nu confundăm politica de stat a rusilor cu ortodoxismul rus. Şi mă refer la credinta slavului ce se miscă numai pe coordonatele acestea hristice. Aici în Rusia sunt milioane de martiri, victime ale bolsevismului. Iată un exemplu istorisit de părintele Dimitrie Bejan, care întâlnise pe unicul supravietuitor al masacrului celor 11000 de călugări, la Oranki. Călugărilor li se dăduse termen de trei zile să aleagă între comunism si Hristos. S-au hotărât în zece minute. Şi apoi timp de o lună îsi săpau singuri gropile, după care erau executati. Şi Dumnezeu a vrut ca unul singur să scape fugind, ca mai târziu să-l întâlnească pe părintele Bejan si să mărturisească toate acestea. Iată iconomia divină. Episcopul a spus acelor călugări: „Fratilor, a sosit momentul să luati cununa de martiri; sunteti cu satana sau cu Hristos?” Ce credintă aveau oamenii acestia! Nici un dezertor! Eu am văzut cu ochii mei, la Cotul Donului, în timpul războiului, cum Rusii dezgropau din pământ icoanele ascunse de furia comunismului si plângeau de bucurie, sărutându-le.
De ce părintele Arsenie Papacioc vorbea cu admiratie despre tinerii care cu piepturile goale au înfruntat tancurile în decembrie 1989? Pentru că neamurile si popoarele nu trăiesc prin lasi.
Dumnezeu nu ne-a părăsit nici în timpul dominatiei bolsevice. Cine nu a fost în legătură directă cu Dumnezeu, în gând si în inimă, nu a făcut nimic. Coordonata verticală este Dumnezeu. Comunismul este numai un preludiu al lui Antihrist. De aceea a lăsat Dumnezeu să vină comunismul; si lucrurile s-au cernut: s-a văzut cine au fost cei care nu si-au pierdut credinta. Să vedem lucrurile iubirii lui Dumnezeu; atâta ne-a iubit si ne iubeste Dumnezeu, cum noi cu mintea noastră nu putem gândi. Şi ne-a lăsat, ca prin acesti martiri, să ne fie neamul mântuit. În închisoare, majoritatea si-au păstrat credinta; poate multi nu au crezut atâta în Dumnezeu, dar au fost anticomunisti. Pentru că fericiti cei prigoniti pentru dreptate, că a acelora este Împărătia Cerurilor.
Eu nu am vrut să plec niciodată din tara mea. Avusesem ocazia să plec, atunci când eram tânăr, cu armata germană, la Orsova. Iarăsi, am avut posibilitatea, în mai 1948, să fug din România. Am ajuns în Australia mânat de destin. Eu înteleg destinul nu drept fatalitate ori predestinare sau soartă. Desigur că Dumnezeu, în eternitate, stie ce se întâmplă cu noi. Dar asta nu este predestinare.
Destinul se explică asa: ceea ce se întâmplă între mine (creatura) si Dumnezeu (Creatorul). Eu nu mă pot răzvrăti, când am această constiintă. Este si o problemă de bun simt. Pentru cei care nu au în constiintă faptul că i-a făcut Dumnezeu, este o problemă aparte. Dar eu, constient că am fost creat de Dumnezeu, nu de … natură, trebuie să recunosc si să mă supun de bună voie Creatorului. De bună voie, pentru că mi-a lăsat libertatea. Satana spune continuu că nu vrea să-I slujească.
Trebuie să avem în vedere slăbiciunea noastră si puterea lui Dumnezeu, dar în momentul în care m-am supus voii lui Dumnezeu, slăbiciunea mea o ia Creatorul pe umerii lui. Eu trebuie doar să spun:
«Fie mie după cuvântul Tău». Aceasta este esenta.
Despre Occident aveam de atunci o părere proastă; sub aspectul credintei eram lămurit din România, înainte de a emigra.
Libertinajul acesta, promovat chiar de catolici, ce nu cred în Înviere… Aici, în Australia, ca peste tot, din punct de vedere economic este foarte bine, pentru că dumnezeul lor este banul.
La Pitesti totul a fost făcut pentru legionari. Asa a vrut Dumnezeu, ca acest tineret să treacă prin nemaiîntâlnite drame.
Fenomenul Pitesti se raportează strict la Miscarea Legionară. În timpul anchetelor, cei care nu erau legionari – foarte putini – au trecut aproape toti de partea lui Ţurcanu. Lupta dintre bine si rău a început în Cer, când satan s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Un credincios se înduhovniceste si tinde pe zi ce trece spre asemănarea cu Dumnezeu, este un urcus permanent spre Dumnezeu. Cel care recunoaste pe Dumnezeu Creatorul, I se închină, Îi face voia si Îi păzeste poruncile si este chemat la Împărătia Cerurilor. Ceilalti, necredinciosi si slujitori ai lui satan, merg tot în jos. Cum de îngăduie Dumnezeu acestea? Satan este lăsat să meargă până la ultima treaptă a răutătii – când va veni Antihrist, absolutul decăderii. Acolo Dumnezeu va pune punct si va veni Judecata.
Această carte nu este o carte de literatură legionară; desigur că este scrisă de un legionar, care trăieste legionarismul. Nu este o carte de doctrină legionară, ci de trăire a doctrinei. Cartea explică un fenomen care apartine Miscării Legionare si se adresează, în primul rând, camarazilor mei si celor care vor să vină.
A fost mai mult decât o dramă ce s-a întâmplat la Pitesti – un experiment extraordinar, făcut de comunisti si de atei. Lor, acestora din urmă, nu prea le convine să se stie ce s-a petrecut. Pentru că, vă puteti imagina, fără acest Pitesti am fi fost tot în închisoare, deoarece nici unul din noi n-ar fi cedat. Nimeni nu ne putea zdruncina. Au declansat experimentul, dar nu direct, cu mâna lor, ci ovreieste, împingându-i pe altii să o facă. Bineînteles că nu au stiut de la început rezultatul: câti vor înnebuni, câti vor rezista, câti se vor sinucide etc. Pentru că este vorba de suflet. Au fost sase indivizi, sase călăi, care au acceptat si început totul. Nici Ţurcanu nu stia la ce urma să se ajungă. Călăii mari au fost nelegionari: Iordăchescu, Dobos, Leonida, si altii. Ei erau 10%, iar noi 90%. Toti acesti criminali au actionat prin tortură fizică asupra sufletului. Reeducarea a fost pregătită de ocultă (moscovită, românească si internatională) pentru tineretul legionar. Horia Sima spunea că distrugerea pepinierei – Frătiile de Cruce – de unde venea elita legionară, a fost unul din obiectivele asasinilor de la Pitesti. Pentru că esenta comunismului este următoarea: distrugerea din inima omului a ideii de Dumnezeu, când omul devine o frunză purtată de vânt, iar satana te duce unde vrea el. Teroarea a fost atât de înspăimântătoare pentru că s-a făcut cu noi si prin noi. Când vine dusmanul tău, te lupti cu el, după puteri. Aici însă nu, pentru că tu, fratele meu, vii la mine si mă bati. Martirii crestini erau doar ei si dusmanul – ei nu erau torturati de crestini. În cazul nostru nu era vorba numai de a te lepăda de credintă, ci de faptul că fratele tău a actionat împotriva ta. Adică acum vorbesc cu tine si tu mâine mă omori pe mine, eu care îmi puneam viata pentru tine. Aici este aspectul metafizic al problemei. Aceasta a fost marea încercare. În cel care s-a debusolat o clipă a intrat satana. Dumnezeu lasă ispita, dar diavolul nu te poate ispiti mai mult decât ti-a dat Dumnezeu putere să rezisti. Dumnezeu stie puterea noastră.
Torturat fiind, puteam să spun că nu mai sunt legionar, dar eu rămâneam. Dar în ceea ce priveste credinta, nu numai că spuneai că nu mai crezi, dar trebuia să o si dovedesti, omorându-ti aproapele fără milă. Dar cum să-l omori pe fratele tău, când el strigă de durere!
Şi eu m-am lepădat de Miscarea Legionară, dar Horia Sima nu mi-a spus că nu mai sunt legionar. Aceasta a fost conjunctura. Într-un supliciu de durată si fără perspectivă am rezistat cât am putut.
Fiecare suflet a rezistat până la temperatura la care s-a topit. Eu am spus că nu mă mai rog. Deci eu am întrerupt, am rupt firul. Ar fi trebuit să încerc să rezist mai mult. Şi iată posedarea. Dumnezeu m-a lăsat să fiu muncit. Să fi avut tot Pământul ăsta pentru 1000 de ani, dar cu starea sufletească de atunci, cu frica de necunoscut, frica de a nu înnebuni, as fi refuzat totul pentru linistea sufletească. Patru ani am fost muncit. Nu mai puteam plânge – aceasta este împietrirea:
ruperea de Dumnezeu urmată de posedare.
Am cunoscut teroarea comunismului; toti am simtit apăsarea terorii, când libertatea a fost abolită. În închisoare erai înlăntuit; libertatea era anulată sub toate aspectele. S-a urmărit nu numai distrugerea Miscării Legionare ca formatiune politică, ci s-au folosit de o metodă pe care, probabil, o vor reedita. S-a întâmplat asa pentru că, se stie, războaiele s-au făcut cu tineri. Pe tânăr nu îl duci chiar asa de usor, deoarece el nu este atât de plin de păcate. Unor astfel de tineri Ţurcanu le-a făcut un soi de fise personale ce contineau detalii de ce a spus fiecare, ce a mintit, cum s-a comportat în anume situatii date. Da, satana este foarte inteligent si celor care îl slujesc le strecoară această inteligentă satanică, pe care au folosit-o si atunci când au pus în practică experimentul de la Pitesti. Şi nu e vorba de spălarea creierului, ci de posedarea satanică ce transformă oamenii în adevărati roboti, ca în America sau ca aici, în Australia.
Acolo, în închisoare, plutea duhul satanei – erau mii de demoni care pluteau în aer; ti se stimula memoria de o inspiratie negativă si îti aduceai aminte totul, de când erai copil. În lumea crestină, cei care-L hulesc pe Dumnezeu, stiind de Dumnezeu si de Biserică, sunt apostati. Ţurcanu a acceptat tot ce a făcut, stiind ce face.
În ceea ce mă priveste, greseala mea, pe care o s-o recunosc si la Judecata de Apoi, este că am spus public că nu mă mai rog. Şi din acel moment nu m-am mai rugat, tăind legătura mea cu Creatorul.
Îngerul meu nu s-a depărtat de la mine, desi cel care mă stăpânea era duhul satanei, care se manifesta strecurându-mi în suflet acea frică metafizică de nedescris. Dacă cineva îmi pomenea atunci de diavol, mă îngrozeam. La fel, dacă era vorba de epileptici. Nu-mi era neapărat frică de Ţurcanu, ci frica de a nu înnebuni din cauza torturilor. După doi ani am reînceput să mă rog, dar era parcă degeaba: nu simteam nimic. Parcă erau numai vorbe goale – o rugăciune mecanică. Şi asta mă tortura cel mai mult. Un an de zile am fost torturat de propria mea afirmatie, cum că nu mai cred în Dumnezeu. Şi asta până l-am întâlnit pe Jimboiu, acest om care trăia într-o stare de sfintenie – un înger cu chip de om, ce mă făcea să nu-l pot privi în ochi.
Viata mi-a fost imposibilă până la Pastele lui 1954, când a intervenit tot mila lui Dumnezeu. În acea noapte, ajuns la limita răbdării, în disperarea mea, simteam tortura sufletească a unei fărâme de iad. Am spus: Doamne, eu nu mai pot. Fă cu mine ce vrei! Şi în momentul când am auzit clopotele bătând, am căzut în genunchi si am început să plâng, cerând iertare lui Dumnezeu. Şi din acea clipă am fost alt om. Dumnezeu a făcut această minune cu mine. Am simtit organic, fizic, cum a iesit o fortă – puterea satanei – din mine.
O oră am plâns fără întrerupere. Eram atât de epuizat fizic, dar fericit! Era fericirea învierii mele întru credintă. Parcă învinsesem tot iadul. Anii de închisoare rămasi, între 1954 si 1963, când am iesit de acolo, au fost floare la ureche, cu toate nenorocirile pe care le-am îndurat: frig, foame si izolare.
Cei vii, din afară, nu mă mai interesau. Eu personal am rupt-o cu lumea din afară; nu mă mai gândeam acolo, pentru a mă putea adapta la viata din închisoare. Ei, tortionarii, nu mai aveau constiinta răului pe care îl făceau. Erau atât de posedati, că nimic nu îi mai interesa, doar să iasă din închisoare si să ajungă într-un post mare, în Comitetul Central sau în Securitate, ca răsplată de la stăpân pentru „munca” depusă. Ei executau ordinele stăpânului, nu-si puneau problema ca să nu mai omoare. Spre exemplu Deac, boxerul, îti dădea lovitura de gratie zdrobindu-ti ficatul. El si altii, cum ar fi Leonida si Costăchescu, aveau metode din ce în ce mai dure, cu cât rezistenta si îndârjirea noastră erau mai mari. O parte din ei s-au sinucis după ce au iesit din puscărie. La ei nu mai opera mila si dragostea. Era doar ură – ultima expresie a urii – si orgoliu.
Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fratii mei de suferintă – si nu doar de legionari – adică de cei ce s-au opus comunismului. Multi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau niste îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprisan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.
Un alt tânăr, pe care am avut ocazia doar să-l văd, a fost Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”. Acest om, la Târgu Ocna, se uita în ochii criminalilor si-i făcea miei. Şi erau cei mai mari zbiri; chiar si directorul închisorii nu-l putea privi în ochi.
Atât de mult influenta sufletul lui cald, încât cine l-a cunoscut s-a transformat complet.
Eu l-am cunoscut pe Jimboiu, un elev fidel de-al lui Gafencu.
Şi el spunea mereu rugăciunea inimii, trăind numai pe coordonatele dragostei fată de celălalt. Era de o bunătate si seninătate extraordinare; nu auzeai de la el un singur cuvânt de răzbunare si ură.
Un înger în trup. Am asistat odată la o extractie de măsea, fără anestezic, făcută lui Jimboiu. A durat foarte mult această interventie stomatologică, dar el nu a scos un sunet si nu a schitat un gest de durere.
M-a impresionat de asemeni foarte mult Badea Trifan, care a fost prefectul Brasovului. Era un om de o bunătate si o liniste sufletească rar întâlnite, ce avea deja 22 de ani de închisoare făcuti.
În Săptămâna Patimilor plângea, curgându-i siroaie de lacrimi, continuu, până în noaptea de Înviere. Trecuseră 2000 de ani, iar el plângea cum plângeau mironositele si Maica Sa, atunci.
Pe printul Alexandru Ghica l-am cunoscut bine, stând cu el în aceeasi celulă. Şi el era un adevărat crestin, trăindu-si credinta de o intensitate rar întâlnită. Mai pot să enumăr pe Gioga Parizianu (care a fost chinuit fiind tinut într-o etuvă la 70 de grade Celsius), Mircea Nicolau, Berzea, Petrascu si multi altii care s-au si preotit când au iesit din închisoare. Pe unii i-am reîntâlnit când am fost recent în România. Toti acesti oameni sunt de o valoare morală extraordinară, intrând cu sigurantă în patrimoniul acesta moral si al suferintei neamului.
În România m-am întâlnit cu foarte multi tineri, în diverse ocazii (interviuri, cenacluri); pot spune că am trăit clipe extraordinar de fericite. Vedeam că nu vorbesc în pustiu. Erau studenti de la toate facultătile – tineri cinstiti, atrasi de credintă. Am fost la o adunare a revistei SCARA, unde au participat vreo douăzeci de tineri, eu fiind invitat să le vorbesc. Eram foarte emotionat, stare sufletească ce s-a transmis, cred eu, si participantilor.
Nu lasă Dumnezeu neamul acesta; persoana care va reface Miscarea Legionară trebuie să apară. „Un om si un neam sunt om si neam cât au înteles din Evanghelie” – spunea Mehedinti.
Este clar că revigorarea României este întoarcerea la Biserica lui Dumnezeu. Acest fenomen a început; cei alesi în neamul acesta se vor întoarce la Dumnezeu si la Biserica Lui si vor trăi dragostea pe care ne-a insuflat-o El s-o avem nu numai fată de prieteni, dar si fată de dusmani. Bisericile sunt pline de tineri oriunde am fost.
Dumnezeu nu va pierde acest neam. Pentru acestia Se va milostivi.
Deci nu reformele economice, ci credinta poporului Român va scoate tara din marasmul în care se găseste.
Cuvânt înainte
Autorul acestei cărti, Din mlastina disperării, dl. Bordeianu Gh. Dumitru, mi-a cerut să-i scriu prefata lucrării sale.
N-am cutezat să-i îndeplinesc dorinta, dintr-un sentiment de mare umilintă. Cum să-mi asez numele meu în fruntea unei cărti care te cutremură prin grozăvia întâmplărilor pe care le povesteste?
Am trecut si eu prin multe încercări si multi din camarazii mei de luptă au pătimit prin lagăre si închisori, sub regimul comunist, dar drama de la Pitesti întrece orice închipuire. Numai sufletele satanizate, numai mintile pervertite de puterile răului, numai instrumentele iadului puteau imagina si pune în aplicare acest sir de orori. A chinui făptura omenească, până la limita când nu mai avea de ales decât între a pieri în holocaustul suferintelor sau a se asimila conceptiei acestui proces de nimicire a persoanei umane, alcătuită după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, e un fapt de neîngăduit.
Dumitru Bordeianu este unul dintre supravietuitorii Pitestilor.
Ce scrie el nu e ceva auzit din gura altora, ci e propria lui mărturie, din mlastina disperării, cum numeste el însusi această teribilă pătimire. Au mai scris si alti autori lucrări despre Pitesti, dar aproape toate sunt redactate din auzite, din ce au prins din gurile altora. Fără a le tăgădui valoarea, dar până acum n-am tinut în mână o carte care să destăinuiască poporului nostru ce s-a întâmplat realmente la Pitesti. „A nu fabula”, cum se exprimă autorul, ci a striga din carnea si sângele tău chinurile ce le-ai îndurat, e o mărturie fără drept de replică. Bordeianu Dumitru este un mărturisitor al adevărului, a ceea ce s-a întâmplat efectiv si cumplit între zidurile acestei uzine a mortii fizice si morale.
Dumitru Bordeianu mai rectifică si o altă informatie, difuzată de anumiti autori sau gazetari, care afirmă că urgia de la Pitesti a fost îndreptată de regimul comunist contra tineretului românesc în general sau contra studentimii române, considerată ca un corp în sine. În realitate, după cum mărturiseste autorul acestor cutremurătoare dezvăluiri, urgia comunistă s-a îndreptat precumpănitor contra tineretului legionar din scoli si universităti.
Predilectia asasină a diriguitorilor din umbră ai acestui plan a căzut si mai greu spre cohortele fratilor de cruce din ultimii ani ai claselor superioare.
Aceste capete demonice si-au fixat ca obiectiv să distrugă pătura de bază, din care se recrutau membrii Legiunii. Odată sleite de viată izvoarele de refacere ale Miscării, va dispărea însăsi Miscarea.
Asa se explică de ce în închisoarea Pitesti s-a aplicat cel mai dur si inuman regim de detentiune din România, din care n-a fost altă iesire pentru cei întemnitati decât moartea pe rugul chinurilor sau acceptarea de a tortura, după aceleasi metode, pe proprii lor frati.
Dumitru Bordeianu nu e dintre acei care ar vrea să-si ridice un piedestal din suferintele altora. El îsi recunoaste propriile lui slăbiciuni. Şi el a căzut în mlastina deznădejdii, suferind înfrângeri morale. Ce înăltător este exemplul lui! Cum spunea Căpitanul: „Ai gresit, plătesti si mergi înainte cu fata curată”.
Să ne închinăm cu evlavie în fata memoriei celor ce au preferat moartea decât degradarea umană, dar să avem cuvenita întelegere si pentru cei ce au încercat să se salveze, cu pretul cerut de chinuitori, după ce săptămâni si luni în sir au fost supusi celor mai groaznice suplicii.
Horia Sima 10 Decembrie, 1992
Activitatea
În toamna anului 1946, eram la Iasi, student al Facultătii de Medicină, când mi-am început activitatea în cadrul Corpului Studentesc Legionar (C.S.L.) al Universitătii iesene, avându-l ca sef pe Dumitru Moisiu.
În câteva zile făcusem cunostintă cu toti camarazii cu care trebuia să activez.
Nu voi descrie amănuntit în ce a constat activitatea noastră până la data arestării mele. Fiecare legionar cunoaste ce înseamnă activitate legionară – legături, informatii, sedinte, disciplină, pregătire, curaj – totul însemnând de fapt lupta, fără nici un compromis, împotriva a tot ce-i rău.
Arestarea
În noaptea zilei de 14 spre 15 mai 1948 au început arestările majoritătii legionarilor, cunoscuti de politia lui Antonescu. Am scăpat de această arestare pentru că nu am fost căutat la Iasi, unde nu-mi cunosteau adresa, ci la casa părintească, unde am fost căutat de către politia din Fălticeni. Iar politistii care voiau să se pună bine si cu noua orânduire socială – comunistii – s-au purtat cu părintii mei în cel mai ordinar mod, bruscându-i, intimidându-i si spunându-i mamei mele că o să mă pupe mort.
După această dată am părăsit Iasiul (eram în sesiunea de examene) si m-am ascuns, temporar, la familia unor prieteni.
Întorcându-mă apoi în Iasi, ca să îmi sustin unele examene la facultate, un coleg de liceu si de clasă, care locuia în aceeasi curte cu mine, m-a denuntat la Sigurantă.
Astfel că, în dimineata zilei de 12 iunie 1948, am fost arestat de doi comisari (comisarul sef Ciochină, cu care am stat, mai târziu, în închisoare), un comisar ajutor si un sergent de stradă, înarmat cu un pistol-mitralieră. Acesti politisti m-au căutat, pe la miezul noptii, la gazda unde locuiam, pe strada Săulescu nr. 18. Aici au intimidat si amenintat cu pistolul pe cei trei frati ai mei, ca să spună unde sunt ascuns. După vreo oră de amenintări cu pistolul, fratele cel mai mic, Constantin, de numai 11 ani, le-a spus unde mă aflu, crezând că îl împuscă dacă nu spune unde sunt ascuns.
Imediat apoi politistii i-au arestat pe toti trei si au venit cu ei la casa unde eram ascuns. Acolo un politai îi păzea în stradă, cu arma automată, iar doi comisari au intrat în curte, cu pistoalele în mână.
Şeful a strigat la geam să nu încerc să fug, pentru că în stradă sunt arestati sub pază cei trei frati. Atunci m-am gândit la mama si m-am predat.
Sunt momente pe care le trăiesti o singură dată în viată. Îmi amintesc si acum cu durere că fratele cel mai mic, Constantin, nu ma putut privi în ochi.
În fata acestui spectacol, pe care nu-l mai puteam suporta, leam cerut comisarilor, pentru că m-au găsit pe mine si m-au arestat, să le dea drumul fratilor să se ducă acasă, deoarece ei nu îmi cunosc activitatea. La insistentele mele i-au lăsat să plece acasă pe Mihai si pe Constantin, dar pe Alexandru, cel mai mare dintre frati, l-au retinut cu mine. La perchezitia de la gazdă îi găsiseră niste poezii scrise cu cerneală verde.
De la locul de unde m-au arestat, strada Florilor nr. 2, aproape de Căminul studentesc Râpa Galbenă, până la clădirea Sigurantei, pe strada Copou, nu era departe. Era ziuă si nu m-au legat – vedea lumea – ci mergeam între cei doi comisari (mi s-a spus să nu fac nici o miscare si nici o tentativă de fugă, că voi fi împuscat pe loc). Când am ajuns la Sigurantă, ne-au lăsat liberi în holul clădirii, la intrare. În hol erau multi arestati si soseau încontinuu. Am avut ocazia, în acest timp scurt, să schimb câteva vorbe cu fratele meu, Alexandru. I-am spus să fie tare si, dacă este anchetat si bătut, să reziste, pentru că, în caz contrar, riscă să rămână în închisoare. Am mai adăugat să-i spună mamei să mă ierte, si că s-ar putea să nu mă mai vadă niciodată (lucru care s-a si întâmplat; ea a decedat în anul 1962, după colectivizare).
Între timp, vine un politist, ne ia sireturile de la pantofi si curelele de încins. Fratele meu, mirat, îmi face semn întrebându-mă ce înseamnă asta, la care îi răspund că asta face parte din regulamentul închisorii. Într-un moment de neatentie a politistului mi-am îmbrătisat fratele, l-am sărutat, si apoi ne-am despărtit, pentru 15 ani.
Cu câtă durere si strângere de inimă se despart fratii în astfel de situatii! Am fost dus apoi într-o cameră la parter, cu gratii la geam, unde, spre surprinderea mea, am întâlnit camarazi cunoscuti:
pe inginerul Costică Butan (ofiter în rezervă si invalid de război, seful studentilor legionari de la Politehnica din Iasi) si pe Lates Mircea (sef de unitate la Facultatea de Agronomie din Iasi). Mi-am amintit de acesti doi camarazi pentru că, după 15 ani, când am terminat pedeapsa, ne-am întâlnit iar toti trei, în camera ofiterului de gardă de la poarta închisorii Aiud.
Era acolo un miros de urină insuportabil, deoarece arestatii nu erau dusi la WC, făcându-si nevoile în câteva cutii goale de conserve.
După masă, pe la orele 4-5, se deschide usa si un comisar cu o listă în mână strigă câteva nume. Întâi sunt scos eu, cu un alt camarad, pe nume Cojocaru. Suntem legati unul de altul de mână cu o sfoară (cătuse nu aveau pentru atâtia arestati, erau peste 500, băieti si fete) si dusi în spatele clădirii. Acolo ne astepta un jeep în care mai erau patru fete (studente), tot legate de mână.
Unul dintre politisti ne avertiză să nu încercăm nici o miscare, că vom fi împuscati. Pe mine si pe camaradul meu, Cojocaru, nu neau impresionat politistii cu pistoalele lor. Eram sătui de pistoale, de pe front; în schimb, cele patru fete erau înfricosate.
Galata
După o jumătate de oră ajungem la Galata, o fostă mănăstire de călugări, transformată în închisoare si situată pe o colină în vestul Iasilor. Aici au fost introduse si fetele care erau cu noi, într-o cameră mai mare, ale cărei geamuri aveau gratii. După vreo jumătate de oră, au fost aduse în această cameră încă sase fete, de la Sigurantă. În acest timp, eu si camaradul meu, încercam să le linistim.
După putină vreme se deschide usa si intră în cameră o arătare care numai a om nu semăna.
Relatez acest fapt, ca să se cunoască si să se înteleagă de ce elemente umane s-a servit regimul comunist ca să-i tortureze pe cei din închisori.
Cum a intrat în cameră acest monstru, a început să debiteze ceea ce învătase sau auzise de la partid: ,,Voi sunteti criminalii care ati ucis clasa muncitoare, ati exploatat-o, ati tinut-o în întuneric si ati tratat-o ca pe robii si slugile voastre, dar să vă băgati în cap, că această clasă muncitoare o să vă zdrobească la timp, că v-ati găsit nasul cu noi”, afirmatii pe care, de altfel, le-am auzit tot timpul din gura paznicilor închisorilor prin care am trecut.
După ce termină, monstrul le spune fetelor să se întoarcă cu fata la perete, pe mine si pe camaradul meu dezbrăcându-ne la pielea goală si făcându-ne o perchezitie, de la batistă, până la cele două orificii ale tubului digestiv, ca nu cumva să fi ascuns acolo armament, cu care să distrugem clasa muncitoare.
După terminarea acestei operatii si după ce ne-am îmbrăcat, ne-a spus să ne întoarcem noi cu fata la perete, invitându-le pe fete să se dezbrace complet, cum ne dezbrăcasem si noi. Când au auzit asa ceva, fetele au ripostat energic iar una din ele, mai sportivă, s-a repezit asupra monstrului si l-a izbit de perete cu atâta putere, încât la lăsat năuc.
În urma celor întâmplate, paznicul a scos pistolul si le-a amenintat că, dacă nu se dezbracă, va face uz de armă, pentru că el reprezintă clasa muncitoare.
În această situatie, eu si camaradul meu am intervenit, spunându-i să-si pună arma la loc, iar fetelor să bată în usă si geamuri. Monstrul, cu arma în mână, insista însă ca fetele să se dezbrace pentru perchezitie. El reprezenta clasa muncitoare si lui totul îi era permis.
La auzul bătăilor în usă si în geamuri, precum si la strigătele fetelor, o functionară de la administratia închisorii, intrând în cameră, a rămas îngrozită de ceea ce a văzut.
Era o functionară din lumea veche si nu apucase să fie educată în spiritul ,,clasei muncitoare”. Aflând ceea ce se întâmplase, l-a admonestat pe paznic si la invitat să iasă afară. Pentru că acesta refuza, invocând mereu că el este trimisul clasei muncitoare, functionara s-a dus să-l denunte la directorul închisorii.
După putin timp vine directorul si, cu voce blândă, îi spune paznicului că un bărbat nu poate să facă perchezitie fetelor, ci numai o femeie, pentru că asa prevede regulamentul închisorii, si că el, în consecintă, trebuie să părăsească camera.
Directorul era, de asemenea, surprins să constate că în cameră au fost introdusi bărbati cu fetele, dând dispozitie să fim separati.
Până seara, închisoarea s-a umplut cu noi arestati.
În ziua aceea nu ni s-a dat nimic de mâncare. Târziu, am fost repartizati câte sase pe celulă, fără tinete pentru necesităti si cu scânduri goale în loc de asternut. În mod normal, n-am fi putut încăpea toti în celulă, celulele fiind foste chilii pentru o singură persoană, cu usa deschizându-se în curte. Şi totusi, în această celulă am stat vreo zece zile.
Din cât am stat acolo, nu am putut uita trei fapte importante:
– în tot timpul petrecut acolo, mi s-a dat o singură masă pe zi, la prânz: o bucătică de pâine (vreo 200 de grame) si o zeamă, care nu stiai ce este.
– la Galata, ni s-a luat fiecărui arestat câte o mică autobiografie, fără a fi fortati să spunem de ce am fost arestati. De aceea, nici un arestat nu a declarat că este legionar.
– la sfârsitul celor zece zile, am fost scosi din celule, noaptea târziu, pe o vreme ploioasă, vreo douăzeci de arestati, sub o severă pază militară si dusi într-un cimitir. Fiind întuneric beznă, cei care ne escortau aveau felinare în mâini. Printre acestia, în afară de militari, erau si câtiva civili. Ajunsi în cimitir, ne-au fost arătate mai multe gropi, proaspăt săpate, asemănătoare gropilor comune. În fata acestei macabre privelisti, multi dintre noi erau convinsi că în acea noapte vom fi executati.
Mărturisesc că dacă as fi intuit ce mă astepta mai târziu, as fi preferat atunci moartea. După anii petrecuti în închisoare si după cele întâmplate la Pitesti si Gherla si mai târziu, am ajuns la convingerea că eroismul de moment este preferabil celui de durată, care macină, degradează, schimbă si distruge fiinta umană.
Cum stăteam în fata gropilor, unul dintre civili se desprinde de ceilalti si ne apostrofează cu cuvintele: ,,Voi, banditilor, sunteti cei mai mari dusmani ai clasei muncitoare, ai proletariatului; de aceea vam arestat, si veti fi aruncati în aceste gropi, si nici unul dintre voi nu va scăpa cu viată. Nu vă executăm în această noapte, pentru că nu avem săpate suficiente gropi, ca să încăpeti în ele toti cei arestati acum. Dar să stiti că cei arestati la 15 mai au fost executati si înmormântati în acest cimitir. După ce vom săpa suficiente gropi, atunci vă executăm si pe voi. Acum ne întoarcem la închisoare”.
Ce ni s-a întâmplat nouă, celor din grupa de 20, câti eram, li sa întâmplat si celorlalti în câteva nopti si tuturor celorlalti arestati din închisoarea Galata, în afară de fete. Intimidarea însă, multi dintre noi au luat-o în serios, pentru că de la comunisti te puteai astepta la orice, în orice moment. Mai fusese un precedent: ofiterii polonezi împuscati în ceafă, la Katyn. Mai eram apoi convinsi si de faptul că bolsevicii n-aveau decât morala imoralitătii, si că ne găseam la un pas de Prut. Am trăit acele clipe cu atâta intensitate, că odată trecute n-am mai stiut dacă a fost vis sau realitate.
Ajunsi apoi în închisoare, în celule am putut reflecta mai bine asupra situatiei. Unii dintre noi erau convinsi că ne vor împusca sau că, în cel mai fericit caz, vom fi transportati în Siberia. Altii aveau convingerea că, dacă nu ne-au împuscat în acea noapte, însemna că nu fusese decât un act de intimidare.
După terminarea celor zece zile, cât am stat la această închisoare, am fost scosi din celulă, legati de mâini cu o funie, câte doi, si dusi în afara închisorii, la un camion militar acoperit cu prelată. Eram în jur de 30. În camion am fost culcati pe burtă, înghesuiti unul într-altul, cu capul pe podea si înconjurati de soldati înarmati. Un civil ne-a avertizat că, dacă ridicăm capul, vom fi împuscati fără somatie.
O! Cât de lung mi s-a părut acel drum! Era drumul nesigurantei totale. Ne gândeam că vom fi dusi ori la cimitir, să fim împuscati, ori la tren, să fim deportati în Siberia. Majoritatea dintre noi, după ce ne-am văzut în tren, am fost convinsi că destinatia noastră era Siberia.
Am fost deci transportati si înghesuiti în câteva vagoane-dubă.
Spre surprinderea noastră, am constatat acolo că vagoanele-dubă erau românesti, desi la gara Nicolina din Iasi, unde am fost dusi, erau si linii largi, pentru trenuri rusesti. Ne întrebam unde suntem dusi.
Credeam că ne duc cu tren românesc, până la Vadul Siretului, la frontiera cu Rusia, în regiunea Bucovinei, ca să mascheze oarecum drumul. Ce clipe, ce emotii, ce stări sufletesti, în fata necunoscutului!
După ce vagoanele-dubă au fost umplute, trenul a plecat. Spre surprinderea noastră însă, nu am recunoscut directia în care mergeam, din cauza întunericului si a obloanelor de la ferestruicile vagonului.
După câteva ore de mers am putut constata totusi prin oblonul de la geam că eram la Pascani, o gară pe care o cunosteam foarte bine. Le-am spus atunci camarazilor că eram în gara Pascani; bănuiam că nu ne vor mai duce în Siberia, deoarece ar fi putut să o facă pe la Ungheni, mai aproape de Prut, decât prin Cernăuti, ci că ne vor duce la închisoarea din Suceava, pe care o cunosteam, o închisoare mai mare decât cea de la Iasi.
Într-adevăr, în câteva ore am ajuns în gara Burdujeni din Suceava, unde ne asteptau masini-dube, cu paznici si soldati înarmati. Paza de la gară la închisoare a fost mai putin represivă decât la Iasi.
După câteva ore am fost încarcerati în vestita închisoare „mormântul fără cruce”, cum o botezaseră detinutii de drept comun din Suceava. Închisoarea era a doua ca mărime, după Aiud, fiind zidită tot de austrieci. (Aici a fost întemnitat si s-a îmbolnăvit de tuberculoză Ciprian Porumbescu.) Închisoarea era în formă de pătrat, cu subsol, parter si două etaje, cu curte interioară, iar la exterior cu un gard de scânduri înalt de patru metri, si la fiecare cincizeci de metri avea un prepeleac, cu un soldat cu armă automată.
SUCEAVA
Celula 59/ subsol
În jurul datei de 25 iunie 1948, iată-ne depusi în vestita închisoare Suceava si încarcerati în celula 59 de la subsol, pe latura de nord. Această celulă este legată de întâmplări pe care nu le voi uita niciodată. Aici am stat până la 15 ianuarie 1949. Tot în această celulă am simtit pentru prima dată apăsarea spatiului, pierderea libertătii si durerea ruperii legăturii cu cei dragi. Aici am simtit din plin apăsarea închisorii si hăul ce se deschidea în fata noastră.
Aici am suportat bătăile si chinurile anchetei, care a durat până în luna decembrie 1948.
În această celulă am stat cu N. Cojocaru, cu care mai stătusem si la Galata, cu diaconul profesor Gheorghe Eftimie si cu doi muncitori.
După câteva zile, am aflat unele informatii despre cei arestati de la detinutii de drept comun care făceau de planton pe coridor si de la cei care împărteau masa. Printre acestia erau si oameni cumsecade.
Asa am aflat că toti cei arestati începând cu 15 mai 1948 si până la data când am venit noi, cei arestati în iunie, au fost încarcerati în această închisoare si că începând cu judetul Vaslui si Bacău, din toate judetele, până la frontiera de nord a Moldovei si Bucovinei, toti arestatii, bărbati si femei, se găseau în această închisoare. Ancheta si judecata, pentru această regiune a tării, nu s-a putut face la Iasi, deoarece orasul nu dispunea de o închisoare cu capacitate mare; de aceea s-a ales Suceava, care dispunea de un mare număr de celule si camere, unde puteau fi încarcerati câteva mii de arestati. Arestatii din sudul Moldovei, de la Vaslui si Bacău, până la Milcov si Dunăre, au fost depusi la închisoarea din Galati.
Tot de la detinutii de drept comun am aflat că ei sunt prelucrati si amenintati să păstreze cel mai perfect secret.
Ancheta
Pe sectia de anchetă de la parter erau cam 30 de celule. Unele erau transformate în birouri pentru comisarii-sefi, adusi din judetele mai sus mentionate, fiecare cu bătăusii lor, care de care mai cinic, alesi dintre toate lepădăturile societătii.
Acesti comisari-sefi coordonau anchetele si triau declaratiile luate de la arestati. Toti însă aveau un trecut în Siguranta Statului, legat de Miscarea Legionară: făceau parte din fosta politie burgheză din timpul dictaturii lui Carol al II-lea si Antonescu, iar regimul comunist se servea de ei, ca de niste unelte docile, pentru că încă nu luase fiintă monstruoasa Securitate si regimul nu avea experti în materie de anchetă. Erau canalii, fără nici un pic de constiintă morală si frică de Dumnezeu, care serviseră sub mai multe regimuri, neavând nimic comun cu neamul nostru. Se puseseră cu totul în slujba unui dusman care, după ce s-a servit de ei cum a vrut, i-a arestat si i-a întemnitat la Făgăras, unde nu arareori s-au mâncat unul pe altul. Asa le-a plătit stăpânul pe care-l serviseră cu atâta abnegatie. Pe cei de la Iasi i-am cunoscut personal.
Legionarii de la Facultatea de Medicină din Iasi erau anchetati de un comisar-sef în etate, cu experientă în anchete, al cărui nume îmi scapă. Nu am avut de-a face cu el decât în câteva situatii; ultima dată, când am dat declaratia finală semnată în fata lui.
În schimb nu i-am putut uita pe cei doi bătăusi angajati tocmai atunci în politie, pe Behan si Danielevici. Erau de o ferocitate de nedescris.
Am aflat de asemenea că anchetele se făceau numai noaptea, de cum se însera până dimineata[1], si că bătăile si schingiuirile la care erau supusi cei anchetati erau atât de mari, că unii din ei erau dusi pe targă la celulele lor.
Din primele seri, de la celula unde eram, aproape de sectia de anchetă, auzeam clar vaiete si multă forfotă de pasi.
Atmosfera din celulă, din cauza lui Popa Alexandru, era imposibilă.
Popa Alexandru (Ţanu)
Acest individ era din Soroca (Basarabia) si fusese coleg de clasă cu Alexandru (Şura) Bogdanovici la liceul de acolo. Popa afirma că fuseseră buni prieteni.
A fost arestat în aceeasi zi cu mine în Iasi, unde era student în anul III la Facultatea de Agronomie. Din primul moment când ne-am întâlnit în celulă am ajuns în conflict cu el. Ca om, era de un orgoliu si de un sadism feroce. Cei doi muncitori cu care eram în celulă, legionari încercati, cu credintă în Dumnezeu si cu mult bun simt, neau spus, când Popa lipsea, că acesta nu numai că nu era legionar, dar nici măcar om nu era, ci dracul în persoană.
În celulă era tăcut, foarte atent la ce discutau altii; când intervenea, avea o plăcere deosebită să discute în contradictoriu. Nu s-a pronuntat niciodată clar, dacă crede sau nu în Dumnezeu. În discutiile cu diaconul Eftimie despre credintă, sustinea întotdeauna contrariul. Era, după părerea tuturor, un ateu convins. Ancheta lui a durat câteva zile, si se vedea după fata lui că nu luase nici măcar o palmă. Nimeni nu i-a pus vreo întrebare si nici el n-a spus nimic.
Iată câteva observatii, în legătură cu acest individ, care m-au determinat să cred că era un tip suspect:
– s-a atasat de Legiune datorită marii personalităti a lui Bogdanovici; – la anchetă n-a fost bătut; – atitudinea lui din celulă, fată de camarazi si Legiune, de un mutism desăvârsit, îti dădea imediat de gândit; – a luat o condamnare mică, corectională, de 7 ani; – când a început reeducarea la Suceava, a fost printre protagonisti, alături de Bogdanovici; – la Pitesti n-a luat nici o palmă, dimpotrivă, a fost, alături de Ţurcanu, autorul fizic al mortii lui Bogdanovici; – a plecat de la Pitesti la Gherla în iarna lui 1950, unde a devenit seful demascării. Acolo s-au comis fapte care au depăsit Pitestiul; – când am venit toti studentii cu condamnări mari de la Pitesti la Gherla, el îsi disputa cu Ţurcanu sefia demascărilor; – a fost dus de la Gherla la Jilava odată cu Ţurcanu; – a făcut parte din lotul lui Ţurcanu, dar nu a fost executat. Tot el a fost acela care a dat declaratie că reeducarea de la Pitesti si Gherla a fost făcută din ordinul pe care l-a dat Horia Sima legionarilor, prin Vică Negulescu; – a fost martorul acuzării în procesul lui Vică Negulescu, unde a sustinut cele de mai sus. (La acest proces marele merit l-a avut Gheorghe Calciu, care a cerut în instantă să vină generalul Nicolski, seful Securitătii, cu care Calciu stătuse de vorbă la Pitesti, si care, bineînteles, n-a venit). După acest proces, Popa Ţanu a fost adus la Aiud si eliberat înainte de decretul din august 1964.
La plecarea mea din tară, în 1989, se găsea la Sibiu, făcea pe contabilul si era mare informator.
*
În primele zece zile nu a fost nimeni chemat la anchetă. De aceea am avut timp suficient să mă gândesc, să-mi fac toate socotelile, ce declar si ce nu declar si în ce conditii. Aveam convingerea că seful meu direct, Moisiu, si cei cu care activasem, erau ferm hotărâti să nu spună nimic. Fiecare a rezistat până când a ajuns la limita puterilor fizice si sufletesti. Unul a cedat când i s-a prezentat în fata ochilor un altul desfigurat în bătăi, plin de sânge si cu răni pe tot corpul, fiind amenintat că asa va păti si el dacă nu spune tot ce stie. În fata acestei situatii, cei cu punctul de rezistentă joasă au cedat. Altul a cedat după prima bătaie, altul după o lună de bătaie, altii după două, trei, patru… luni, declarând până la urmă doar atâta cât să poată fi judecati si condamnati.
Redau două cazuri: al lui Şoltuz Laurentiu si al Oltei Manoliu (ambii studenti la Facultatea de Medicină din Iasi si originari din judetul Botosani) care n-au spus nimic la anchetă si au fost totusi judecati si condamnati – Şoltuz, la 20 de ani muncă silnică, iar Manoliu la 15 ani muncă silnică – numai pe ceea ce au declarat altii despre ei. Manoliu a iesit teafără, după cei 15 ani de închisoare, iar Şoltuz după 16 ani.
Regimul comunist, fiind în curs de consolidare si neavând cadre pregătite pentru a ancheta, s-a folosit de fostii anchetatori – cum am afirmat mai sus – ca să îmbrace în forme juridice cele declarate de noi, în vederea condamnării. Misiunea lor era să bată, să bată si iar să bată, până ce te făceau una cu pământul. Pe ei nu-i interesa cantitatea si calitatea celor declarate; aceasta o făceau comisarii-sefi, coordonatori ai anchetelor. Acestia erau uneltele regimului.
Desi bătăile si torturile în aceste anchete au fost strigătoare la cer, nu s-a declarat nici zece la sută din ceea ce se stia, fapt confirmat în urma demascărilor de la Pitesti si Gherla.
Majoritatea dintre noi am sesizat acest lucru, permitând acelor ce nu fuseseră arestati să se ascundă. Când au apărut supliciile de la Pitesti si Gherla, cei supusi acestui tratament au declarat nu numai ce stiau, ci chiar si ceea ce gândiseră, văzuseră sau auziseră întâmplător.
Scopul regimului era ca toti cei arestati să fie judecati si condamnati la ani grei de închisoare, pentru ca la timpul planificat, avându-i în mână, să-i constrângă să declare si mai mult, prin actiunea de „demascare” de la Pitesti si Gherla.
Ţin să precizez că nici un legionar si nici o unitate legionară nau fost arestati în urma unor probe care să justifice darea în judecată.
Arestările legionarilor din toată tara au fost făcute numai datorită informatiilor furnizate de Siguranta Statului din timpul celor două dictaturi, a lui Carol al II-lea si a lui Antonescu. Prin urmare, este incontestabil că toti legionarii arestati de regimul comunist, începând cu 15 mai 1948, erau cei cunoscuti de vechea politie, datorită informatiilor anterioare. Criteriul era simplu: trebuia arestat oricine a fost legionar, fie că activa sau nu activa, pentru a fi pus sub cheie până vor începe torturile, care vor procura suficiente dovezi pentru exterminarea programată.
Sub dictatura lui Antonescu, Siguranta Statului constituise asazisele caziere politice ale tuturor legionarilor din timpul Statului National Legionar, pentru eventualitatea, bine gândită, a utilizării lor.
Majoritatea dintre ei au format batalioanele mortii de la Sărata (localitate situată în sudul Basarabiei).
Acolo, ofiterii activi si de rezervă, cât si gradele inferioare, au fost toti redusi la rangul de simpli soldati si trimisi pe front cu indicativul: „reabilitare post mortem”. Aceste batalioane au făcut minuni de vitejie împotriva bolsevicilor.
Comandantii de unităti erau avertizati ca toti acesti legionari, purtând indicativul mentionat, să fie trimisi în linia întâi sau în misiuni periculoase, unde moartea era sigură. Deci Antonescu, alt călău al tineretului legionar, cunoscându-i acestuia puterea de sacrificiu, era convins că în felul ăsta va scăpa de ei.
Siguranta Statului a înregistrat si numele fratilor de cruce, elevi de liceu, cunoscuti din timpul guvernării legionare de unii din directorii, profesorii si chiar colegii lor, care i-au denuntat fără scrupule. (În timpul războiului, Frătiile de cruce si centrele studentesti au continuat să activeze în ilegalitate.) Acelasi procedeu l-au folosit si cu studentii universitătilor care nu erau legionari, precum si cu cei din aparatul de stat, din Cetătuile de fete si din Corpul muncitoresc si cel al Răzletilor.
Astfel că în 1945, când comunistii au acaparat puterea, aveau o oglindă fidelă a tuturor legionarilor din tară.
Şi s-a mai petrecut un fapt odios din punct de vedere moral:
toti ticălosii pusi în slujba regimului comunist trebuiau să-i denunte pe legionarii pe care-i cunosteau, precum si pe simpatizantii acestora, indiferent unde s-ar fi aflat. Detin aceste informatii sigure de la fosti ofiteri de politie din cadrul Sigurantei, oameni care mai aveau în ei un pic de constiintă natională, si de la fostii jandarmi, printre care si fratele meu Vasile.
*
Închisorile din România în anul 1948 se catalogau în: închisori mari, mijlocii si mici. În ordinea capacitătii, cât si a renumelui lor de închisori mari, citez: Aiud, Suceava, Gherla, Pitesti, Jilava si Galati.
Închisori de categorie mijlocie: Râmnicu Sărat, Târgsor (oras situat la vest de Ploiesti, pentru elevi), Mislea (pentru femei), Mărgineni (cu atelierele de tâmplărie pentru export), Făgăras (închisoare destinată fostilor politisti), Dej, etc… Închisori mici se găseau în fiecare capitală de judet. Închisori cu regim special se găseau la subsolul Ministerului de Interne si pe strada Uranus din Bucuresti.
Închisori-spital, pentru detinutii bolnavi de tuberculoză: la Târgu Ocna, în Moldova, si la Văcăresti – pentru celelalte boli.
Închisorile erau împărtite pe sectii, unde erau atât celule, cât si camere, numite – în termeni de închisoare – „la comun”. Celulele erau de diferite mărimi; de regulă aveau 3-4 metri lungime si 1,5 metri lătime. Pe jos, unele aveau beton, altele scânduri de brad.
Camerele aveau dimensiuni de 4-8-10 metri lătime si 10-15-20 metri lungime.
Fiecare închisoare era prevăzută cu celule de pedeapsă – „celule negre” – numite astfel pentru că nu aveau nici aerisire, nici geamuri si nici lumină; deci, întuneric total.
Toate închisorile dispuneau, la beci, de boxe, de celule de pedeapsă, mult mai greu de suportat si cu conditii mult mai inumane decât celulele negre. Fiecare nivel al închisorii avea patru celule negre.
Au existat un timp, la începutul arestărilor, asa-zisele celule albe (de unde expresia „te bag la alba”). Am aflat ce erau astfel de celule la Aiud, în anul 1954. Li se spunea „celule albe” pentru că ferestrele nu aveau sticlă; erau lipsite de mobilier. Cel hărăzit să fie detinut aici era dezbrăcat la cămasă si izmene, tot timpul sezonului rece.
Voi descrie topografia fiecărei închisori pe unde am trecut.
Şi pentru că mă găseam la închisoarea din Suceava, o voi prezenta, pe scurt, pe aceasta, clasată în categoria închisorilor mari, atât ca dimensiune, cât si ca faimă.
O caracteristică a celulelor si a camerelor, de la subsol la etajul doi, era că aveau dusumele de scânduri. Închisoarea a fost construită de austrieci, cât timp stăpâniseră Bucovina, de la 1775 la 1918, si aici erau închisi românii care-si cereau dreptul la libertate. Întreg subsolul era prevăzut numai cu celule. Începând cu parterul si terminând cu etajul doi, de o parte a coridorului erau celule, iar de cealaltă parte camere, variind între 5/10 metri si 10/10 metri.
Mobilierul celulei sau camerei era foarte sumar: un prici cu o rogojină în loc de saltea, tineta pentru necesităti fiziologice, si ulciorul cu apă de băut.
Ferestrele celulelor aveau dimensiuni în jur de 40/40 cm., iar ale camerelor mari 1,5/1 m. Toate geamurile erau prevăzute cu drugi grosi de fier. În afară de cele enumerate mai sus, nu exista nimic, nici măcar cuiere pentru a agăta o haină.
Obiectele de mobilier care au constituit tot timpul detentiei o problemă, aducând mari neajunsuri celor condamnati, au fost tinetele sau ulcioarele pentru apa de băut, precum si tinetele destinate necesitătilor fiziologice (urină si fecale). Aceste tinete erau confectionate din scânduri (doage de brad si cercuri de fier), cu capacităti si înăltimi diferite, în functie de spatiul pe care-l serveau, dacă acesta era celulă sau cameră.
Îmi îngădui o paranteză, pentru a pune o întrebare unui interlocutor venit din lumea occidentală, de pildă: ce ar spune el, când ar auzi că cei condamnati au executat, să zicem 16 ani, sub regim comunist, la care se adaugă încă 7 ani din timpul dictaturii lui Carol al II-lea si a lui Antonescu, stând în tot acest timp într-un climat viciat de mirosul de urină si fecale? Poate unora nu le-ar veni să creadă, si atunci, fostii detinuti politici, împreună cu mine, i-am invita să vină să vadă că si azi, în România, aceste obiecte de tortură morală si fizică se găsesc încă în celulele si camerele închisorilor. Să vadă în ce fel de conditii de civilizatie si-au trăit mii de fiinte umane un sfert din viată.
Aici în Australia, unde am emigrat, am vizitat din curiozitate, de curând, o închisoare din Melbourne, Victoria: era mai degrabă o pensiune, în comparatie cu ceea ce am trăit eu si atâta tineret român, timp de 16 ani, în închisorile comuniste.
În timp ce ne făceam necesitătile fiziologice aerul din celulă devenea insuportabil. Tinetele erau desertate apoi de două ori pe zi, dimineata si seara, la closetele de la capătul etajului. Această operatie se efectua cu rândul, în asa fel încât cei din celule nu se puteau vedea sau cunoaste între ei.
Au fost cazuri la Jilava – si asta o stiu toti cei care au trecut pe acolo – când, într-o cameră cu o capacitate normală de 40 de detinuti, erau înghesuite 300 de persoane. La camerele din „reduit”, unde tinetele nu mai ajungeau, necesitătile se făceau pe jos. Aerul din cameră era nu numai insuportabil, dar si insuficient. Pentru a evita asfixia, se stătea cu schimbul în pragul usii, unde se strecura putin aer de afară.
În aceste camere au murit majoritatea celor în vârstă si bolnavii. Când am stat la Jilava, în 1956, această situatie însă nu mai exista.
Mă întreb, cum a fost posibil asa ceva? Şi totusi a fost posibil, dovadă mărturisirile miilor de detinuti[2].
Usa celulelor sau a camerelor era construită din lemn masiv, de obicei esentă tare de stejar, ferecată cu fier gros pentru a-i întări rezistenta. O broască mare se încuia cu cheia, iar deasupra ei un zăvor gros era tras pe dinafară, asigurând astfel cea mai perfectă sigurantă. La mijlocul usii, la o înăltime de un metru, se prevăzuse o vizetă de 25/15 cm., prelungită spre interior cu o policioară, cât încăpea o gamelă de tip militar. La partea exterioară a usii, un zăvor puternic asigura vizetei acelasi grad de sigurantă ca si la usă.
Deasupra, la înăltimea unui stat de om, usa era prevăzută cu un mecanism prin care se putea vedea în celulă. Căpăcelul vizetei acesteia putea fi miscat la stânga sau la dreapta, pentru ca gardianul să se uite înăuntru, în timp ce din celulă nu se putea privi afară.
În toate închisorile comuniste din România, nu era acelasi lucru să fii la subsol, la parter sau la etaj, la răsărit, la sud, la nord sau la apus. Iarna, cei ce se aflau la nord si est sufereau de frig, din cauza vântului, mai mult decât cei ce se aflau pe partea de sud si de vest.
Celulele de pedeapsă de la subsol erau mult mai greu de suportat decât cele de pe etaje. Una era să stai la Zarcă, si alta era să stai la a doua clădire, la Gherla si Aiud, unde erau numai camere, iar regimul era mai blând. Tot aici erau cazati si detinutii de drept comun, care făceau diferite munci în incinta închisorii (plantoane, bucătari, frizeri, băiesi, cizmari, croitori etc.) O problemă care a costat multe vieti a fost fumatul. Pentru un „chistoc” – în limbaj de fumători – aruncat intentionat de un paznic si ridicat de un detinut, s-a ajuns deseori la represalii fatale.
Regulamentul prevedea că detinutul, când era scos la plimbare în tarcuri special amenajate, trebuia să meargă cu mâinile la spate si privirea în pământ. Orice abatere de la această disciplină era aspru sanctionată cu arest sever de unde, dacă era iarnă, rar se mai iesea.
Numai bietii fumători stiu cât au suferit din cauza acestei patimi.
Pentru ei, închisoarea a fost mult mai grea decât pentru nefumători[3].
O altă încercare ce a măcinat din temelii viata detinutilor a fost foamea; foame redată cu autenticitate în poeziile lui Radu Gyr si Nichifor Crainic; foamea cronică, insuportabilă, care a umilit, a degradat si a pus în situatii de compătimit pe multi dintre detinutii incapabili să suporte ceva ce depăsea limitele răbdării. Cum era posibil ca, timp de 16 ani, să te roadă acest vierme neadormit, să nu te saturi niciodată si nici măcar să-ti potolesti, cât de cât, foamea?
Câtă vointă, câtă răbdare, câtă înfrânare, le-a trebuit acestor detinuti, ca să supravietuiască? Doamne! N-a fost o lună-două, un an-doi, ci 16 ani!
Ca fost student la medicină, cunoscând fiziologia si biochimia normală a omului, m-am întrebat întotdeauna care este limita de rezistentă a omului la foame. Şi mărturisesc că n-am găsit răspunsul.
As pune întrebarea si specialistilor: este oare posibil ca timp de 16 ani, în interval de 24 de ore, masa să nu varieze decât între 600 si 900 de calorii (în ultimii doi ani ajunsese în jur de 1000 de calorii), iar în conditiile de pedeapsă, în jur de câteva sute? Cât priveste valoarea nutritivă – hrana fiind alcătuită numai din deseuri, ce nu se vindeau la aprozarele socialiste – comunistii au găsit de cuviintă ca ea să fie cum a fost… Mâncarea era constituită din arpacas, orz decorticat, rar fasole, varză, dovleci, gulii, cartofi, care nu se vindeau, si napi porcesti. Iar carnea – resturi nevandabile: copite, bojoci, buze, pielite si capete de animale care, în tările capitaliste nu s-ar fi dat nici măcar câinilor. Şi toate acestea erau în bună parte alterate.
Îmi aduc aminte de un fapt pe care nu-l voi uita toată viata mea. Eram în curtea închisorii la Gherla, nu departe de bucătărie, când am văzut cum detinutii de drept comun scoteau din beciul sectiei a II-a capete de bovine intrate în putrefactie. Cu un băt lung introdus prin teste, ca să fie tinute la distantă, – atât era de insuportabil mirosul – cărăusii fugeau cât îi tineau picioarele până la bucătărie. Aici le azvârleau într-un butoi cu apă, unde erau spălate si puse în cazane, pentru hrana detinutilor politici. Cei de drept comun aveau un alt meniu.
Din cauza acestor deseuri multi detinuti s-au îmbolnăvit de ficat, de rinichi si de stomac, în special cei în vârstă si cei care în libertate avuseseră un regim alimentar mai deosebit.
Ce elemente nutritive puteau contine aceste alimente? Şi totusi detinutii politici au trăit cu asa ceva.
Îmi mai vine în minte acum si un alt caz, în care foamea a reusit să-l degradeze pe om până la starea de animal. Un fost mosier de origine greacă, pe nume Pană, în vârstă de 75 de ani si peste 1,80 m înăltime, care în libertate avusese o burtă mare, ajunsese acolo, din cauza slăbirii, să-si formeze pe pântece patru sorturi de piele.
L-am văzut la baie, dezbrăcat; arăta hidos. O dată, fiind scos cu alti detinuti în vârstă la bucătărie, să curete de bălegar burti de vacă alterate, a luat o fâsie si a ascuns-o sub un sort al burtii lui, ca so ducă si s-o mănânce în cameră. A fost văzut de un alt detinut, care din invidie l-a „turnat” la militianul de pază si la control i s-a descoperit alimentul cu pricina. Cât s-a rugat bietul om de militian să-l lase să o mănânce, asa alterată cum era, cu bălegar cu tot.
Militianul însă l-a bătut peste cap cu bucata de burtă până l-a umplut de sânge.
La Suceava, ancheta nu se făcea ziua, ca să nu se audă de afară vaietele de durere. Se făcea numai noaptea, de cum se însera si până la ziuă. În cinci luni, cât am fost anchetat, cei doi călăi care m-au torturat miroseau mereu a băutură[4].
Instrumentele de tortură erau: vâna de bou, cravasa, biciul si ciomagul.
Iată preparativele pentru administrarea bătăii celui ales. Acesta era asezat pe un fel de scrânciob, format din două scânduri; i se legau cu o sfoară mâinile si picioarele, i se introducea pe sub genunchi un ciomag si astfel, imobilizat burduf, era asezat pe două scaune; ciomagul sprijinit pe ele, forma axul de învârtire. Astfel că, pe rând, o dată tălpile, o dată fesele ajungeau sus, în pozitia de lovire.
Detinutul nu putea face nici o miscare, iar călăul putea să-l bată în orice pozitie, fără să întâmpine vreo rezistentă. Cei doi bătăusi se aruncau asupra victimei cu o furie demonică.
La începutul anchetelor băteau pe fesă si pe spatele gol, apoi din cauza rănilor pricinuite de lovituri, s-au gândit să-i acopere victimei spatele si fesele cu un servet ud, ca să-l poată bate la intervale de timp destul de scurte. Bătaia la tălpi îti distrugea pingelele de la încăltăminte după numai câteva sedinte. De aceea te încăltau cu niste saboti cu talpă de lemn, care erau mai rezistenti la bătaie. Acest sistem călăii îl denumeau „moriscă” sau „scrânciob” pentru că, prin învârtire, veneai în cele două pozitii: „tălpi” sau „fese”.
Cel mai greu de suportat era bătaia la tălpi cu ciomagul, căci simteai lovitura nu în tălpi, ci în ceafă. La fese băteau cu vâna de bou.
Alt supliciu folosea un fel de masă, numită „pat”, de lungimea staturii unui om, prevăzută cu belciuge la cap si la picioare. Spatele, de la ceafă la tălpi, rămânea liber, ca să poată fi lovit cu cravasa, biciul sau vâna de bou. Acest „pat” era fixat în cuie pe două capre de lemn, care rămâneau imobile în timpul bătăii. Cel mai greu de suportat era biciul cu curele subtiri, ca o coadă de cal. Mai lipseau bilele de plumb colturoase. De obicei această tortură era atât de sălbatică, încât cel supus chinului cădea în nesimtire. Pentru a-si reveni, era stropit cu apă, după care se îmbrăca si, sprijinit de un gardian, era readus în celulă.
După o astfel de sedintă victima era lăsată în celulă câteva zile, unde camarazii îl oblojeau, spălându-i rănile si aplicându-i comprese cu apă rece. Îl îmbărbătau si-i sustineau moralul ca să poată rezista, stiind că va fi dus din nou la schingiuire.
După câteva zile erai luat, tot noaptea, si dus într-o celulă în aceeasi sectie, prevăzută cu mese, scaune, cerneală si hârtie, ca să scrii tot ce stiai. Bătăusul avea o notă de la comisarul-sef, despre ceea ce trebuia să declari. Detinutul era apoi lăsat din nou câteva zile, si după aceea dus iarăsi în celula destinată scrisului. Acum i se înmâna fituica, pe care era scris ce trebuia să declare. Îl lăsau acolo toată noaptea, timp suficient să mediteze si să decidă singur ce putea să spună din cele cerute. De multe ori această metodă îl punea în încurcătură si trebuia să fie foarte atent. Spre ziuă era readus în celulă, bucuros că nu mai trecuse prin „moriscă” sau „pat”. În schimb, începeau să-l frământe probleme de constiintă în legătură cu cele declarate în acea noapte. După alte câteva zile, era dus din nou în celulele de tortură, unde sedintele se repetau aidoma. Îi aplicau sedintele cu „morisca” sau „patul”, rareori amândouă. Totul era reluat, de cele mai multe ori: când în celula de tortură, când în cea de scris, până când se termina ancheta. În cazul meu, aceasta s-a terminat la începutul anului 1949.
Tortura era executată de către indivizi care nu aveau nimic comun cu constiinta si credinta. Supliciul era echivalent în gravitate cu pozitia avută în Miscare, cu cantitatea si calitatea celor imaginate a fi cunoscute de victimă, depinzând si de rezistenta sa fizică.
Noaptea târziu s-a tras zăvorul celulei si un paznic cu o hârtie în mână mi-a pronuntat numele. Am avut o tresărire si o strângere de inimă. Mi-am zis: iată, a venit ceasul să vezi cine esti, ce poti, de ce esti în stare si dacă ce ai gândit si exprimat merită supliciul la care urmează să fii supus. Numai încercarea te pune în situatia de a te cunoaste.
După ce m-am îmbrăcat, am întrebat paznicul dacă voi mai reveni în aceeasi celulă. Toti cei din celulă s-au trezit, mi-au strâns mâna si mi-au urat să fiu tare. Cum paznicul nu mă grăbea, m-am uitat o clipă la fetele lor si am observat pe ele un sentiment de compătimire. Paznicul mi-a răspuns că, de revenit, voi reveni în celulă, dar în altă stare. Cei din celulă au tresărit la gândul a ceea ce mă astepta.
Am fost scos din celulă si, până să ajung la subsol, trecând pe la sectia de la parter, unde se făceau anchetele, paznicul, care nu era încă îndoctrinat, mi-a zis ironic: „Nu-ti mai dau la c…, că-i rană, te altoiesc la spate”.
Şi a început hora. Unul cu cravasa si altul cu biciul. Dacă loviturile cu cravasa mai erau suportabile, cele cu biciul produceau niste usturimi, de parcă-mi prăjeau jumări pe creier.
Nu mai stiu cât au lovit, stiu însă că am lesinat. M-au stropit apoi cu apă, si m-au lăsat putin, după care unul dintre ei mi-a spus:
„Îmbracă-te, banditule!”. Mi-am luat cămasa, apoi pantalonii dar, când să încalt pantofii, nu m-am putut apleca, parcă-mi plesnea pielea de pe spate, asa că m-am străduit să-i încalt din pozitia ridicat.
Unul dintre călăi a iesit putin afară; celălalt m-a întrebat sarcastic, stergându-si fata de sudoare: „Cum a fost, banditule, dusman al clasei muncitoare?” Nu stiu dacă în acel moment îi uram sau îi dispretuiam si dacă având posibilitatea să mă răzbun pe loc as fi făcut-o sau nu.
După putin timp usa s-a deschis si gardianul m-a măsurat din cap până-n picioare, în timp ce călăul i-a spus să mă ducă de unde ma adus. Mă sprijineam de paznic, pentru că mă usturau tălpile, parcă le puneam pe jar.
Când am ajuns la subsol, unde era celula mea, paznicul, fiind sigur că nu-l auzea si nu-l vedea cineva, mi-a spus încet: „Ţi-am spus eu, domnule, că aici e iadul pe pământ! Ce ati făcut, de vă omoară în halul acesta?” M-am uitat la el, dar nu i-am răspuns. Ce puteam să-i răspund, în acea clipă?
Abia asteptam să ajung în celulă. Mă usturau tălpile si pielea de pe fese si spate, atât de rău, încât cu fiecare pas simteam că îmi crapă pielea. Ajuns în celulă, parcă văd si acum pe fata camarazilor mei, durerea si compătimirea, de parcă ei ar fi fost în locul meu. Numi dădeam seama cum arătam la fată. În închisoare nu era nici o oglindă. S-au ridicat toti pe prici – afară de Popa Ţanu – iar eu m-am întins pe burtă, căci numai asa puteam sta; durerile le simteam aproape peste tot. Camarazii mei de celulă m-au dezbrăcat, eu nemaifiind capabil de nici o miscare. Corpul îmi ardea ca focul. Un camarad a exclamat privind rănile mele: „Aoleu, frate, e groaznic!” Le-am cerut să-mi pună ceva ud pe răni. Nu-mi mai era nici foame, nici sete, si nici nu mai eram în stare să gândesc. Îmi amintesc doar că spre seară le-am cerut apă să beau.
După ce s-a făcut ziuă, plantonul de drept comun de pe culoar a deschis usa sub pretext că voia să ia tineta de apă si ne-a comunicat foarte speriat: „Pe unul dintre ai dumneavoastră, atâta l-au bătut de o lună încoace si n-au scos nimic de la el, încât acum ăstia l-au băgat la etuva care se vede de pe geamul din această celulă”. În momentul când am auzit de la planton numele victimei, pe care cei din celulă nu o cunosteau, parcă cineva mi-a înfipt un cutit în inimă si, fără sămi dau seama, am strigat: Gioga!
Gioga
Parizianu Gheorghe, zis Gioga, era un aromân din Bulgaria, venit cu familia în tară după cedarea Cadrilaterului. Am fost colegi de an la Facultatea de Medicină din Iasi, unde mi l-a prezentat Moisiu. Atunci l-am cunoscut bine si am lucrat cu el, până la arestarea lui, la 15 mai 1948. Îl iubeam si aveam toată admiratia pentru curajul, puterea lui de sacrificiu, precum si pentru felul de a se atasa de camarazii lui. Era numit „omul de granit”.
Aflasem că fusese arestat la 15 mai, si aveam toată convingerea că de la Gioga nici un anchetator nu va scoate nimic. Şi într-adevăr, de când fusese arestat si până la începutul lui iulie, bătăusii n-au putut scoate nimic de la el. Tot corpul lui, din cap până în tălpi, era numai o rană. În ziua când am aflat despre el, călăii îl băgaseră în etuvă la temperatură ridicată[5], doar-doar vor reusi să-l facă să vorbească.
Nu mai stiu cum a scăpat din etuvă, stiu doar că a fost condamnat pe declaratiile altora. Poate de la cei cu care avusese niste misiuni în munti sau din altă parte, anchetatorii obtinuseră declaratii ca să-l poată condamna; în nici un caz din spusele lui proprii.
Cât priveste activitatea lui de la Medicină, se pare că nu i-a interesat prea mult pe anchetatori, dovadă că eu nu am avut nici o confruntare cu el, cu toate că activasem împreună.
Am relatat cazul lui Gioga pentru că, într-o altă împrejurare, lam întâlnit la Pitesti.
Bătaia pe care am îndurat-o eu la 1 iulie era un procedeu curent, aplicat tuturor anchetatilor la prima întâlnire cu bătăusii.
Acestia întrebuintau toate metodele de bătaie de care dispuneau, ca să-l impresioneze pe cel anchetat, să-l determine să declare tot ceea ce stie. Metoda era concepută mai de sus, bătăusii nu aveau decât misiunea să o aplice pe parcursul anchetelor. Duritatea ei, cum am mai spus, era în functie de pozitia avută în organizatie de către cel anchetat.
După cele întâmplate, camarazii mei mi-au pus comprese pe răni, iar eu am avut timp să-mi fac un plan despre ceea ce să declar si ce să nu declar.
La câteva zile, la aceeasi oră din noapte, acelasi gardian cu fituica în mână, strigă numele meu si mă invită să ies din celulă.
Abia a tras zăvorul si a încuiat usa, că se si apropie de mine si îmi sopteste: „Cum te mai simti, domnule? În noaptea asta, ăstia iar te omoară în bătăi”. Mă uit la el, dau din cap, confirmându-i teama.
Odată ajunsi pe sectia de anchetă, spre surprinderea mea, nu mă mai duce în celula în care am fost torturat, ci într-o celulă cu mese, scaune, hârtie si cerneală de scris. N-am asteptat mult, că se trage zăvorul, se deschide usa si în clipa următoare, intră Blehan, cu miros de băutură după el. După întrebarea clasică: „Cum te simti, banditule?”, la care nu-i răspund, îmi spune să iau loc la masă, să iau hârtie si cerneală si să scriu tot ce stiu, azvârlindu-mi iar, înainte de a părăsi celula si a închide usa, calificativul obisnuit: banditule!
Rămas singur în celulă, am luat o coală de hârtie si am încercat să notez ceea ce voi declara. Am început prin a scrie câteva date biografice, apoi, în mare, am schitat motivul pentru care credeam eu că mă arestaseră, aceeasi declaratie ca la Galata. Cum stăteam si asteptam să vină Blehan si să vadă minimul ce scrisesem, mă vedeam deja dus în cealaltă celulă, unde aveam de înfruntat „morisca” si „patul”. Timpul trecea, dar Blehan nu mai venea; aveam impresia că fusesem uitat. Neavând ce face, mă apropii de usă si lipesc urechea, să ascult ce se petrece în sectie. Era liniste. Asteptarea mă nelinistea, dar credeam că în noaptea asta nu se va mai bate. Am început să mă plimb pe spatiul rămas liber când, pe neasteptate, aud cum se trage zăvorul si se deschide usa. În prag apăru Blehan. „Banditule! Ai declarat totul?” mă întâmpină el cu expresia passe-partout, la care iam răspuns foarte politicos: „Da, domnule anchetator!” Fără a privi hârtia de pe masă, a chemat paznicul care mă adusese si m-a dat în primire. Gardianul, observând că nu am fost bătut, cu un aer mai prietenos mi-a zis: „În noaptea asta ati scăpat de bătaie, domnule”. „Da, domnule” a fost răspunsul meu, si am intrat în celulă.
Cum lampa era aprinsă, la zgomotul făcut de zăvor, camarazii mei s-au desteptat. Era aproape de ziuă. Îmi făceau semne, din care întelegeam că voiau să stie dacă s-a întâmplat ceva. Le-am făcut si eu semne, să-i linistesc, că nu s-a întâmplat nimic. Pe fetele lor am citit atunci bucuria că în noaptea aceea scăpasem nebătut. M-am întins apoi pe prici si am adormit.
M-am trezit târziu. Mentionez că la Suceava, cât au durat anchetele, nu erau restrictii privind întinsul pe prici si dormitul în timpul zilei. Probabil că această dispozitie venea de sus, pentru că pe durata anchetelor – când nu puteai sta pe sezut – era permis să stai întins.
Cum m-am trezit, a trebuit să povestesc camarazilor mei cum a decurs ancheta.
Cei cu care eram în celulă, în afară de Popa Ţanu, au fost toti crunt torturati, după aceleasi metode. Camarazii muncitori au fost atât de sălbatic chinuiti, încât unii au fost ucisi în timpul anchetelor, iar altii au înnebunit, foarte putini scăpând cu viată. La anchete, dar mai ales la demascări, atât anchetatorii cât si ofiterii politici li se adresau cu amenintarea: „Voi, banditilor, sunteti cei mai mari dusmani ai clasei muncitoare, pe voi o să vă stârpim până la unul”.
Acesti viteji n-au acceptat să li se pună cizma pe grumaz, zăbala în gură si ochelarii la ochi pentru a fi folositi de comunisti împotriva fratilor lor.
După câteva zile, la aceeasi oră din noapte, acelasi gardian ma condus din nou în celula unde făcusem declaratia scrisă. Aici mă astepta Blehan care, cu un rânjet de animal de pradă, mi s-a adresat cu limbajul obisnuit: „Banditule! Iată hârtie si cerneală, să scrii tot ce stii”. Şi a plecat trântind usa.
Rămas singur, parcă eram năuc, zicându-mi că ori eu sunt prea naiv ca să cred că-l voi putea duce de nas, ori ei sunt tâmpiti. Era o încercare pe care bătăusii voiau s-o facă si care putea să mă coste scump. Eram pus în fata unei dileme: declar sau nu declar tot ce stiam? M-am hotărât să dau aceeasi declaratie pe care o dădusem prima dată. Şi, cum după aprecierile mele, îmi mai rămăsese timp înainte ca Blehan să apară, m-am apropiat de usă, am lipit urechea si … ceea ce am auzit în acea noapte pe sectia de anchetă îmi sună si azi în urechi, ca un ecou ce venea dintr-o lume unde geamătul, durerea si suferinta nu mai aveau hotar.
Ce m-a îngrozit atunci mai mult au fost strigătele si vaietele fetelor care erau anchetate. Parcă vedeam în fata mea pe mama si sora mea schingiuite, fără ca eu să le pot veni în ajutor. Aceste strigăte si vaiete îmi bubuiau în creier iar inima îmi era atât de zdrobită, încât nu mai stiam unde mă aflu. Chinul si vaietele acelor suflete curate, nevinovate, îmi provocau o astfel de durere, că-mi venea să urlu, constient fiind că nu puteam în nici un fel să le fiu de ajutor. Ce noapte îngrozitoare!
Aceste strigăte de durere se îngânau cu alte vaiete de supliciu, venite de la bărbati, care în chinul lor li se adresau mamelor, cu strigătul disperat: „Mamă! De ce m-ai mai făcut!?” M-am desprins de usă, m-am retras în fundul celulei si mi-am astupat urechile, că nu mai puteam suporta. În clipa aceea mi-au revenit în minte cuvintele gardianului care mă ducea la anchetă:
„Aici e, într-adevăr, iadul pe pământ”.
Spre ziuă, se deschise usa si apăru Blehan, asudat si congestionat la fată, si cu un glas răgusit îmi aruncă amenintarea:
„Acum, banditule, cred că ai declarat tot. Ai auzit ce se petrece în celule? Vă omorâm pe toti!”. Stăpânindu-mi starea de nervi, i-am răspuns calm: „Da, domnule anchetator!” Peste putin timp a venit paznicul să mă ducă în celula mea. Pe parcurs n-a uitat să mă felicite că nu mi se întâmplase nimic în noaptea aceea, afirmând că toti anchetatorii au înnebunit.
Când am ajuns în celulă, spre ziuă, camarazii mei erau toti treji si surprinsi agreabil că n-am îmbrătisat „morisca” si „patul”.
Mi-am exprimat teama, fiind convins că anchetatorii aveau totusi un plan, că stiau unele lucruri despre mine, dar că mă lăsau să vadă până unde cred eu că-i pot însela.
În zilele următoare, au fost crunt bătuti doi camarazi din celula noastră: Nicolae Cojocaru si Calistru Mircea. Când am văzut halul în care au fost adusi, mi-am zis că rândul meu nu va întârzia.
Într-adevăr, după câteva zile, acelasi gardian a venit să mă ducă în camera de tortură. Aici mă asteptau deja Blehan si Danielevici, cu niste fete buhăite si congestionate, mirosind a băutură de-ti lua respiratia. Blehan s-a repezit la mine, m-a luat de gât si scrâsnind din dinti, a început litania cunoscută: „Până când, banditule, crezi tu că o să ne duci, crezi tu că noi suntem prosti? Nu, banditule, noi nu suntem prosti si o să-ti arătăm imediat că puterea este în mâna noastră”.
Asteptam cu înfrigurare urmarea. Şi a fost o poruncă scurtă:
„Îmbrătisează patul”. M-am întins pe „pat”, unde am fost legat de mâini si de picioare. În timp ce-si suflecau mânecile, îmi pregăteau moralul, pentru tortura promisă: „Ai să vezi tu, banditule, cât suntem noi de destepti”. În momentul următor, un răpăit de bici si de vână de bou a umplut celula. Nu puteam striga, pentru că mi-au astupat gura cu proprii ciorapi. Strângeam doar din dinti si măsele, neputând să urlu.
Nu stiu cât a durat operatia, dar îmi amintesc că n-am lesinat.
După un timp, călăii au plecat spre alte celule, cu alte victime, ca si mine. Cearceaful ud pus pe spate era ca un balsam pe rănile deschise.
Revenind bătăusii, s-au consultat între ei si au decis să nu continue bătaia, pentru că rănile vechi se deschiseseră din nou. M-au dezlegat, tinând să-mi amintească, cu multă convingere, că de acum voi declara totul. Gardianul chemat să mă aducă în celula mea, văzând în ce stare mă găseam, n-a îndrăznit să-mi mai pună vreo întrebare, multumindu-se să mă conducă de unde mă luase. Când m-au văzut camarazii mei, nu si-au putut stăpâni lacrimile, atât erau de impresionati.
După câteva zile, am fost dus iar în celula de scris si Blehan mi-a ordonat să scriu tot, că stiu si ei tot ce stiam eu.
După plecarea lui, am început să mă întreb dacă ei stiu întradevăr ceva despre mine. De un lucru nu mă îndoiam: că anchetatorii de la Fălticeni, care erau la Suceava pentru anchetarea arestatilor din judetul Baia, si care mă căutaseră la 15 mai la părintii mei, aveau cazierul meu politic, făcut în timpul lui Antonescu. Fapt confirmat de altfel si de fratele meu Vasile care era jandarm. Între 1941 si 1945 fusesem dat în urmărire prin posturile de jandarmi, fiind considerat un legionar periculos. În fata acestei evidente, acum nu mai puteam să neg că eram legionar. Şi m-am decis să recunosc că am fost legionar atât timp cât legionarii au fost la putere, pentru că Statul însusi se intitula „Stat National Legionar”, iar eu nu eram decât un cetătean al Statului. După căderea legionarilor, n-am mai avut nici o legătură cu Miscarea Legionară.
Îmi făceam socoteala că această declaratie îi va satisface. Mai credeam însă că ei stiau mai mult despre mine, dar mă lăsau să vadă cât voi putea rezista. Am declarat deci, că am fost legionar numai în 1940, toamna, în legalitate.
Când a venit Blehan să vadă declaratia, a citit-o si apoi mi s-a adresat ca de obicei: „Vezi banditule, că ai fost legionar? Nu era mai bine să o declari fără ‘moriscă’ si ‘pat’? Vezi să nu mai faci astfel de greseli, pentru că o să te coste scump!” În urma acestei afirmatia a lui Blehan mi-am dat seama că bătăusii mai stiau si altceva despre mine.
Totusi atunci am fost condus de gardian la celulă, unde mă asteptau camarazii. S-au bucurat că nu fusesem bătut, dar au observat pe fata mea o expresie bizară, semn pentru ei că se mai întâmplase si altceva.
Confruntarea cu Moisiu
În noaptea dinaintea confruntării cu Moisiu am avut un vis urât. Îl vedeam pe Moisiu plin de sânge, desfigurat si privindu-mă cu multă ură. Nu cred în vise dar, a doua zi înainte de prânz, usa celulei s-a deschis si un gardian pe care nu-l mai văzusem, însotit de gardianul cunoscut, mi-a citit numele si m-a invitat să-l urmez.
Când am ajuns în sectia de anchetă, mi-am dat seama că nu mă duceau unde mai fusesem.
Ne-am oprit în fata unei celule, pe usa căreia, pe un carton, era scris: „Birou de anchetă Nr. 2”. Am fost introdus si, spre surprinderea mea, l-am văzut pe Moisiu, singur. Era tuns si cu o fată care mă înspăimânta. S-a uitat la mine si eu la el fără să schităm nici un gest.
Peste putin timp intră apoi si comisarul-sef, care coordona anchetele camarazilor cu care fusesem coleg. M-a privit mirat si m-a întrebat dacă eu sunt Bordeianu, student la Facultatea de Medicină din Iasi. La răspunsul meu afirmativ, mă întrebă dacă-l cunosc pe Moisiu, arătând spre seful meu pe Facultate. I-am răspuns că nu-l cunosc. A pus aceeasi întrebare si lui Moisiu. Acelasi răspuns negativ si din partea lui.
În concluzie, comisarul-sef, ca un avertisment, ne zice: „Poate o să vă cunoasteti!” Cu aceasta, am fost readus în celulă, îngrozit de ceea ce văzusem pe chipul lui Moisiu. Când l-am văzut, am fost convins că atât el, cât si camarazii de la facultate nu vorbiseră nimic despre mine.
În momentul când am avut confruntarea cu Moisiu, acesta nu stia că Iosub Mihai si Ion Lunguleac, doi colegi de liceu si de facultate, erau arestati si că declaraseră anumite lucruri despre noi.
Am mai aflat de la Moisiu că, după confruntarea noastră, el a fost atât de crunt bătut, încît multe zile după aceea nu mai putuse să se miste.
A doua zi după confruntare am fost scos din celulă după acelasi ritual si dus la camera de tortură. Aici l-am găsit numai pe Blehan, care m-a luat imediat în primire. „Măi, banditule, nu-l cunosti pe Moisiu, seful tău de la Medicină?” Cu un calm abia retinut, i-am răspuns că n-am avut nici un sef, iar de numele de Moisiu n-am auzit niciodată. „Pentru că nu-l cunosti, descaltă pantofii, dă-ti jos cămasa si pantalonii si vino încoace”. M-a legat după ritual, asezat pe „moriscă”, mi-a pus sabotii în picioare si a început să mă lovească la tălpi cu ciomagul, tortură pe care o suportam cu atât mai greu cu cât loviturile se repetau în ceafă, de parcă îmi bătea cineva cuie în creier.
După „moriscă”, a urmat „patul”, unde mi-a aplicat tortura la fese cu vâna de bou. Nu m-a lăsat decât atunci când n-am mai miscat. Încet, am reusit să mă îmbrac si să-mi iau pantofii în mână, căci nu era chip să-i încalt; mă dureau tălpile de parcă as fi călcat pe jar. Gardianul a venit să mă ia. În drum spre celulă, văzând în ce hal eram, mi-a soptit, oarecum tulburat: „Domnule, declară si dumneata ceva, că ăstia te omoară. Au mai fost cazuri când i-au dus la politie în oras si nu s-au mai întors”. M-am uitat la el întrebător si am ridicat din umeri înainte de a intra în celulă, unde durerile si usturimea tălpilor si feselor mă făceau aproape să urlu.
Acolo mă astepta o surpriză. Nicolae Cojocaru si diaconul Eftimie erau întinsi pe prici, iar ceilalti camarazi le puneau comprese reci. Cum m-au văzut camarazii, m-au luat în brate si m-au asezat alături de cei doi chinuiti. L-am rugat pe Calistru să-mi pună si mie ceva ud pe tălpi si fese.
După câteva zile, când mă mai refăcusem putin, am fost condus în biroul comisarului-sef, unde l-am regăsit pe Moisiu desfigurat, sprijinindu-se cu umărul de perete. S-a uitat la mine cu atâta durere, încât am simtit că fusese bătut pentru fiecare student de la Medicină în parte. Uitându-mă asa la el, îl aud cum îmi sopteste cu glasul aproape stins de parcă era în pragul mortii: „Camarade, de astăzi te descurci cum vei sti, eu nu-ti mai sunt sef”.
Am trăit atunci clipa unei dezamăgiri atât de mari, de parcă mă vedeam aruncat în haos. Clipa despărtirii, poate pentru totdeauna, de sefii si camarazii mei. Nu întelegeam deloc ce se petrecea în sufletul acelui om. Oare nu a mai putut suporta bătaia sau o făcuse doar de formă ca să audă comisarul-sef de după usă, ori să mă încerce. O avalansă de întrebări se prăvălea peste mine. Nu mai eram în stare să gândesc. În acel moment intră comisarul-sef, se uită la mine si-mi puse întrebarea: „Nu-l cunosti pe Moisiu?” I-am răspuns: „Nu-l cunosc, domnule comisar!” După răspunsul meu, i-a ordonat lui Moisiu să se dezbrace, la pielea goală. Când l-am văzut pe Moisiu dezbrăcat si ce avea pe corp, pentru moment mi-am pierdut cunostinta, văzând negru înaintea ochilor. Nu mai văzusem în viata mea asa ceva, nici măcar în anchetele cele mai sălbatice. Tot trupul lui, din cap si până în tălpi, era o rană mare care supura. O durere de nedescris mi-a umplut sufletul, de parcă nu era fibră din corpul si din sufletul meu care să nu mă doară. Cine n-a trăit durerea, suferinta, peste limitele imaginabile, nu va putea niciodată întelege acest fenomen. Am fost si eu bătut crunt, dar ceea ce am văzut pe corpul lui Moisiu m-a topit.
Comisarul i-a făcut semn lui Moisiu să se îmbrace, în timp ce i se adresa: „Spune-i dobitocului acestuia să recunoască, că-l omor!
Iosub si Lunguleac au declarat tot”. La acest „sfat”, Moisiu a răspuns scurt: „Îl priveste!”. Comisarul, cu un ton enervat: „Păi, dă-i dezlegare, ca să stie omul ce face, că asa e la voi”. Moisiu n-a mai răspuns. M-am mai uitat o dată la el si iar mi-au dat lacrimile.
Comisarul m-a apostrofat cu cea mai stupidă ironie: „Îti plângi seful sau pe tine?” la care nu am mai răspuns.
Când auzisem numele celor doi, mi se tăiase răsuflarea. Abia atunci s-a făcut lumină în mintea mea. Nu fusese Moisiu cel care vorbise, căci nu-l cunoscuse pe Lunguleac sau pe ceilalti camarazi, ci numai cei doi spuseseră tot. Am fost apoi readus în celulă.
Mihai Iosub si Ion Lunguleac
Cei doi erau colegi de-ai mei, de liceu si de facultate. Prin martie 1948 Iosub, care era legionar în cadrul Facultătii de Medicină, a făcut imprudenta (fără să mă anunte, cum era obiceiul) să divulge prietenului său Lunguleac anumite secrete. Motivul pentru care Iosub avea încredere în Lunguleac era faptul că acesta, originar din Storojinet (în Bucovina de Nord, luată de rusi) îsi văzuse mama si pe cei trei frati deportati în Siberia în toamna lui 1940, unde au si murit.
Datorită acestei drame, Iosub se credea îndreptătit să-i destăinuie că el este legionar, că activează ca atare în cadrul Facultătii de Medicină din anul 1946, că seful unitătii anilor I si II as fi fost eu, de asemenea că mai erau si alti studenti legionari si că seful studentilor medicinisti legionari era un student din anul VI, pe nume Moisiu Dumitru.
A doua greseală a lui Iosub a fost că a făcut imprudenta să fugă din Iasi, după arestarea mea, în plină sesiune de examene; si a treia, că l-a luat pe Lunguleac cu el, în satul natal.
La acea dată politia îi controla pe la facultătile din Iasi si prin cămine pe studentii înscrisi la examene si prezenta acestora la ele. La un astfel de control făcut la căminul studentilor medicinisti, politia a aflat de la colegii nostri că Iosub si Lunguleac nu numai că nu s-au prezentat la examenul care avusese loc cu câteva zile mei înainte, dar chiar au plecat din cămin si n-au trecut nici pe la cantină. Cum era usor de aflat adresa lui Iosub de la secretariatul facultătii, a fost anuntată politia din Fălticeni, care a făcut într-o noapte o perchezitie la părintii lui Iosub. Aici i-a arestat din pat pe cei doi, i-a legat burduf si cu un jeep i-a dus în aceeasi noapte la Suceava, la numai 50 de kilometri de acel sat. La perchezitie politia a găsit la cei doi legitimatiile de studenti ai Facultătii de Medicină din Iasi.
Până la confruntarea mea cu ei, deci timp de vreo lună, au fost bătuti si torturati crunt. Dacă au declarat ceva, nu au făcut-o din alte motive decât că n-au mai putut suporta chinurile la care fuseseră supusi.
După confruntarea mea cu Moisiu, cei doi au fost si ei confruntati cu el. Lunguleac, pe bună dreptate, a declarat că nu-l cunostea. Iosub, la rândul lui, nu a recunoscut că era legionar sau că-l cunostea pe Moisiu.
Anchetatorul, versat, după ce Lunguleac fusese bătut de mai multe ori fără să declare nimic, i-a făcut o propunere pe cuvânt de onoare – când se stia prea bine cât valora onoarea unui comunist – că-l va lăsa liber dacă va spune tot ce stia despre colegii lui legionari.
Această propunere l-a făcut pe Lunguleac să nu intuiască perfidia comisarului si să-l creadă de bună credintă, declarând tot ce stia. Un alt fapt care l-a determinat pe Lunguleac să facă acest pas chiar după anchetă era că suferea de boala lui Basedow. El nu putea suporta foamea. Ca urmare, confruntat cu Iosub, Lunguleac a declarat în fata acestuia tot ce îi spusese acesta. Pentru că nu recunostea, Iosub a fost torturat încă o săptămână si din nou confruntat cu Lunguleac până când a cedat, declarând totul.
Eu, fiind din nou confruntat cu cei doi, n-am recunoscut nimic, si atunci mi s-a aplicat cea mai cruntă „moriscă”.
Celula mea se transformase într-o adevărată cameră de spital, cu oameni schiloditi si atât de slăbiti, că se citea pe fetele lor că nu mai puteau rezista. Plantoanele de drept comun, îngrozite si ele de ceea ce vedeau în momentul când împărteau masa, confirmau că în întreaga închisoare domnea aceeasi atmosferă de cruntă schilodire.
Într-o zi, spre sfârsitul lunii septembrie, în jurul orei zece, am fost dus în cabinetul anchetatorului-sef. Eram atât de slăbit fizic si dezorientat de cele întâmplate, încât parcă nu mai aveam puterea să gândesc. Intrat în birou, am fost întâmpinat cu cuvintele:„Măi, banditule! Mori ca un prost, pentru că uite avem aici declaratiile prin care noi te putem trimite în judecată, să fii condamnat la ani grei de închisoare”. Mi-a dat să citesc toate declaratiile care mă priveau. A adus apoi pe Iosub si Lunguleac să confirme în fata mea că erau întradevăr declaratiile lor.
În urma acestor declaratii si confruntări cu ei m-am decis să recunosc activitatea mea legionară în cadrul Facultătii de Medicină din Iasi, precum si că am fost sef de unitate al anilor I si II.
Înscenarea de „reconstituire”
Era pe la începutul lui noiembrie 1948. Îmi amintesc bine că încă nu ninsese la Suceava.
Era o zi însorită dar rece când, dimineata pe la orele zece, directorul închisorii, cu multi gardieni după el, a trecut din celulă în celulă, spunând că cine este student sau elev de liceu din Iasi, să iasă în curtea închisorii.
După aceea, anchetatorii ne-au grupat pe facultăti. De-o parte, Universitatea cu Facultătile ei, iar de cealaltă parte Politehnica cu facultătile ei. Era pentru prima dată de la arestarea mea când am putut să-mi văd camarazii de la facultate.
După ce au fost scosi toti studentii si elevii, am fost îmbarcati în camioane militare, acoperite cu prelate si păziti de soldati înarmati. Asa am fost condusi, pe facultăti, pe un platou în apropierea cetătii Sucevei. Ajunsi aici, s-a format un cordon de soldati înarmati cu pusti automate în jurul nostru. Spre surprinderea noastră însă, în afară de soldati, gardieni, anchetatori si bătăusi, acolo mai erau si fotografi.
Cei care conduceau înscenarea au ales o zi însorită, asemănătoare lunilor mai sau iunie, iarba fiind încă verde. Pentru ca anchetatorii să-si procure piese la dosar, necesare în fata instantei de judecată, deoarece la arestare nu găsiseră nimic incriminator asupra noastră, au înscenat cea mai monstruoasă minciună: „aspecte din activitatea legionară”, care au fost filmate si fotografiate, pentru a fi atasate la dosar, ca piese de acuzare.
S-a fotografiat o „sedintă de cuib în cadrul Facultătii”, noi fiind repartizati pe unităti, exact asa cum scria în „Cărticica sefului de Cuib”.
Ţinuta noastră vestimentară era civilă. Ne-au poruncit să ne dezbrăcăm. Am rămas numai în cămasă, cu mânecile suflecate, ca să se vadă că afară e cald si ne-am asezat pe iarba verde în apropierea unei pădurici. Apoi s-au desfăsurat „sedinte pe unităti” si „sedinte pe facultate”, unde a fost fotografiat Moisiu, primind raportul.
Au mai fost fotografiate si cărti de doctrină legionară, aduse bineînteles de anchetatori si confiscate din timpul lui Antonescu.
Aceste cărti trebuiau să se găsească la sefii de unităti în timpul „sedintei”.
Pentru a dovedi caracterul terorist al legionarilor, au fotografiat si mânuiri de arme militare, aduse de soldati, precum si trageri la tintă. S-a mai înscenat si un foc de noapte – cu toate că era ziuă – lângă care se vedeau armele făcute piramidă, ca la instruirea ostasilor, de unde trebuia să reiasă că legionarii, înarmati până în dinti, reprezentau un mare pericol pentru siguranta Statului.
Dar cea mai sfruntată miselie a fost că cei denuntati la anchete, nefiind arestati încă, au fost înlocuiti acolo cu alti camarazi, care nu aveau nimic de-a face cu unitatea respectivă. Cel mai elocvent exemplu m-au fortat să-l dau eu, pozând pentru fratele meu Ion, cu care mă asemănam si al cărui nume a fost evocat la anchetă, desi nu fusese încă arestat. El nu făcea parte din Faculatea de Medicină, ci era student la Politehnică. Iosub Mihai, Ungureanu Alexe si Climescu, studenti la Medicină, au pozat pentru alti studenti de la Politehnică, încă nearestati si care erau prietenii lor. Acelasi procedeu a fost folosit si în cazul fetelor.
Miselia si minciuna se puteau deduce si din faptul că în aceste fotografii toti aveam părul la fel de scurt, căci fusesem tunsi când fusesem încarcerati la Suceava. Unii aveau mustată, ca mine care, în libertate, nu purtasem niciodată mustată. Unul singur purta, Costică Stamate. Îmi amintesc bine că, pentru înscenare, seful Centrului Studentesc Legionar (CSL), Nicolae Simionescu, s-a consultat cu Bogdanovici, seful Universitătii, cu Moisiu si Costică Butan, seful Politehnicii, fiindcă, cu voia sau fără voia noastră, anchetatorii ar fi făcut acelasi lucru[6].
Calculul nu a iesit precum fusese prevăzut, deoarece procesele celor din închisoarea Suceava s-au judecat în alte circumstante, pe care le voi relata la capitolul despre procese si complete de judecată.
După această mascaradă am fost din nou îmbarcati în camioane, însotiti de inseparabilii soldati înarmati si readusi în celulele noastre, unde au avut loc discutii, cu păreri si previziuni diferite. Anchetele au continuat si ele cu torturi de aceeasi intensitate până spre sfârsitul lunii decembrie.
Atmosfera de după înscenări
După această înscenare, detinutii erau într-o stare de plâns, fără asistentă medicală si cu un regim alimentar care-i adusese într-o stare încât abia se mai puteau tine pe picioare. Cea mai cruntă suferintă si cel mai greu de suportat a fost foamea, care, începând cu această dată ne va măcina în multii ani de închisoare. Fiecare a îndurat-o în functie de tipul constitutional si de vointa si stăpânirea de sine pe care le avea.
Din cauza acestei suferinte aproape de nesuportat, unii – putini la număr – au cedat la anchete, iar altii au făcut fel de fel de compromisuri. Pe vremea aceea, în Moldova se mai resimtea încă lipsa de alimente, după cei trei ani consecutivi de secetă, 1945-1947.
Nu voi uita niciodată că de Sfântul Dumitru (26 octombrie), aniversarea numelui meu, după masă, colega mea de an, detinută pe sectia de femei, fiind la plimbare – numai fetele aveau dreptul la zece minute de plimbare – s-a apropiat de geamul cu gratii si mi-a aruncat o pâine mare de 1 kilogram, urându-mi în soaptă: „La multi ani!” Gardianul care le păzea nu a observat-o, însă un soldat din turnul de veghe a văzut-o si a denuntat-o. A fost usor de recunoscut pentru că dintre toate fetele, numai una singură purta coade. Drept pedeapsă, fiind dusă la anchetă, a luat o bătaie pe care cred că n-a uitat-o nici până în ziua de azi. În plus, timp de o lună de zile nu a mai avut voie să iasă la plimbare sau să cumpere pâine.
Îndată ce am primit pâinea, am prevăzut că va veni perchezitia si de acea am împărtit-o repede între noi, înfulecând-o pe nerăsuflate.
Popa Ţanu nu a vrut să primească. Când au venit să perchezitioneze, obiectul delict dispăruse deja, iar noi nu am recunoscut nimic.
Într-o bună zi, pe la sfârsitul lui noiembrie, sunt scos cu Cojocaru ca să ducem fetelor o tinetă cu apă de băut de la fântâna din curtea închisorii. Cu această ocazie, datorită gardianului de pe sectia fetelor, care era mai cumsecade, am putut intra din celulă în celulă cu tinetele, ca să le vedem pe toate. Cu unele dintre ele am putut să vorbim, să schimbăm informatii, gardianul prefăcându-se că nu vede nimic. Ceea ce însă m-a impresionat în mod deosebit si foarte neplăcut în aceste celule a fost igiena. M-am îngrozit si în acelasi timp mi-am pus întrebarea: cum vor rezista si cum vor suporta femeile condamnate conditiile de închisoare? Prin structura lor anatomo-fiziologică ele aveau nevoie de o igienă corporală diferită de a bărbatilor, majoritatea fiind tinere.
Am văzut în aceste celule cârpe improvizate, de diferite mărimi si culori, spălate doar cu apă rece. Probabil că aceste cârpe erau rupte din combinezoanele lor si jena la care fuseseră supuse aceste făpturi atât de gingase se citea pe fata lor. Mirosul în celulă era atât de insuportabil, încât nu era de mirare că li permisese o plimbare zilnică de zece minute, timp în care usile erau lăsate deschise. Era nevoie să li se usuce cârpele si să se aerisească celula.
Le-am întâlnit după eliberare pe unele dintre ele. Executaseră 16 ani de detentie si mi-au mărturisit că femeile au suportat mult mai greu, din acest punct de vedere, conditiile din închisoare.
În tot timpul anchetelor si proceselor nu s-a făcut baie, nu ni sau spălat rufele si nici nu am primit săpun. Să tragă concluzia ce se cuvine domnisoarele si doamnele din lumea civilizată. Toate femeile arestate din tara noastră sub regimul comunist au fost adevărate eroine. Cinste lor, de-a lungul istoriei!
Nu pot încheia acest capitol, fără a spune că au fost si orase ca:
Bucuresti, Timisoara, Galati, Cluj etc., unde torturile si bătăile au fost si mai feroce. Anchetele, înscenările, si procesele de la Suceava, asa cum s-au desfăsurat ele, amintesc însă permanent de cea mai odioasă politie si justitie. Şi aici, în bezna minciunii justitiei s-a petrecut pervertirea si degradarea.
Crăciunul anului 1948, la Suceava
Oamenii milostivi si buni crestini din Suceava si satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta si la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă detinutilor tot felul de alimente si îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestati la 15 mai, acesti piosi crestini au venit la poartă cu alimente.
De sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, orasul fiind plin de crestini de prin împrejurimi, ba chiar din Maramures, au încercat multi să aducă mâncare detinutilor. Slugile satanei însă, care-i înfometau pe cei arestati, i-au alungat cu vine de bou, răsturnându-le cosurile cu mâncare, înjurându-i si lovindu-i. Acesti fideli crestini s-au adunat apoi pe terenul târgului de vite unde aveau cărutele, făcând semne detinutilor, arătându-le cum li s-au răsturnat cosurile de alimente. Scena a fost văzută de altfel si de detinutii de pe latura cu poarta închisorii, ca si de cei de la primul etaj. Multe femei plângeau de ceea ce li se întâmplase.
Pe la sfârsitul lui decembrie 1948, o mare parte din anchete erau deja terminate. Cei scăpati întregi din torturi îsi adunau gândurile, pregătindu-se sufleteste pentru marea sărbătoare a Nasterii Domnului.
Nu voi uita niciodată clipele de duiosie si înăltare sufletească, când din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui si până la stingere, ocupantele ieseau pe rând la geamul celulei si cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înăltător spre cer decât vocea acestor privighetori închise după gratii. Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toti arestatii de pe acea parte a închisorii erau cântecele de leagăn, pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai stiau de ele.
De la subsol, de unde eram eu, nu se putea vedea ce se petrece peste zidul închisorii, însă cei de la etaj, de cum se însera, vedeau grupuri de oameni care ascultau de afară ce se cânta înăuntru.
Niciodată un colind de Crăciun nu mi s-a părut mai aproape de cer, mai simtit din adâncul inimii, mai melodios, decât cel îngânat de după gratii de fetele din închisoarea din Suceava.
Crăciunul si Anul Nou le-am petrecut în frig, foame si tristete.
Lua atunci fiintă cea mai odioasă politie secretă, Securitatea, iar pentru noi începeau înscenările de procese, cu anii grei de închisoare la care aveam să fim condamnati.
Izolarea
În ziua de 15 ianuarie 1949, de la sectia noastră din subsol se auzeau usi deschizându-se si pasi pe coridor. Înainte de prânz, un gardian cu o listă în mână a deschis celula noastră si mi-a citit numele, spunându-mi fraza pe care aveam să o aud timp de 15 ani:
„Fă-ti bagajul si iesi afară!” Mi-am făcut bagajul, format din câteva rufe pe care le-am îngrămădit într-o boccea si mi-am îmbrătisat camarazii cu care mă obisnuisem, alinându-ne durerile si suferintele atâtor luni de anchetă.
Aveam să nu-i mai întâlnesc niciodată, în afară de Popa Ţanu.
Iesit din celulă, mergeam în urma gardianului care, uitându-se pe o listă, s-a oprit în fata celulei nr. 15. În acea clipă n-am dat nici o importantă acestui număr, care simboliza cu anticipatie anii care urmau.
Intrând, mă asteptam să văd un prici, dar în locul lui am descoperit sub un geam o rogojină ruptă si o pătură roasă si găurită.
În primul moment nu stiam ce să cred, pentru ce eram izolat si dacă voi sta aici până la proces sau voi fi dus cu alti camarazi. Am asteptat să vină masa de prânz. Nu stiam nici dacă gardianul care era pe sectia noastră era si aici. Mare mi-a fost mirarea ca, la ora prânzului, să constat că nu mi se mai deschidea usa să mi se toarne ciorba în gamelă ca până atunci, ci numai usita de sub vizetă.
Mi-am dat seama astfel că în afară de celulele comune mai existau si celule individuale, asa numitul regim de izolare. Conditiile erau cu totul diferite fată de celulele unde fusesem până atunci.
Nu după mult timp, si-a făcut aparitia si comandantul gardienilor, numit în limbajul lor primul, cu o hârtie în mână.
Trebuia să se convingă dacă numele meu corespundea cu cel notat pe hârtia lui. Mi-a cerut deci să-i spun ziua, luna, anul si locul nasterii, numele părintilor, unde am fost arestat si de cine, precum si profesia.
După stabilirea identitătii, mi-a precizat că eram izolat în această celulă cu un regim special, până la proces. Nu aveam voie să bat în usă si nici să-mi duc tineta de necesităti si apă de băut afară, acestea urmând a fi schimbate tot la trei zile. Nu aveam dreptul decât la rogojina si pătura care se găseau sub geam, pentru dormit. Inutil de precizat că nu aveam voie să cer nimic – regim fixat de către cei care m-au anchetat. Primul, după însiruirea acestor interdictii, a închis usa, a tras zăvorul si a dispărut. Puteam să urlu, să strig, să mă dau cu capul de pereti, să cer ajutor; nu mă auzea nimeni. Pentru prima dată eram singur, înspăimântător de singur. Frigul si foamea care mă rodeau erau, parcă, mai usor de suportat decât chinul întrebărilor si al contradictiilor din constiinta mea. Din cauza frigului nu puteam dormi.
Într-o noapte, târziu, neputând dormi, mă miscam prin celulă si am auzit cum se deschide zăvorul, apoi usa, si în cadrul ei apăru un individ într-o uniformă pe care nu o mai văzusem până atunci. Am înteles repede, după expresia cazonă cu care mi s-a adresat, cu cine aveam de-a face: „Banditule, îmbracă-te si vino după mine!” Cum dormeam îmbrăcat din cauza frigului, nu mai era nevoie să iau nimic pe mine. Frigul din corpul meu parcă dispăruse când în fata mea s-a deschis bezna necunoscutului, căci nu stiam dacă mă voi mai întoarce în celulă si cum voi arăta atunci la înfătisare.
Iesit pe coridor, mi s-a ordonat să-mi pun mâinile pe cap, să nu scot un cuvânt si să merg în vârful picioarelor. Mergeam foarte încet, epuizat de un regim atât de inuman timp de aproape patruzeci de zile.
Ajuns pe sectia de anchetă, abia făcusem vreo zece pasi, că ofiterul mă ia în primire cu următoarele dispozitii: să mă apropii, sămi reazăm fruntea de perete, să tin în continuare mâinile pe cap, să nu mă uit nici în stânga, nici în dreapta si să nu fac nici o miscare.
Când am intrat în celulă am rămas uluit. Ofiterul care-mi ordonase ce-mi ordonase nu era altul decât avocatul meu apărător, desemnat din oficiu în procesul din iarna lui 1947, la Tribunalul Militar din Iasi.
Acela fusese un proces intentat de către Prefectura judetului Baia, referitor la cele întâmplate cu prefectul în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946.
Cine era acest ofiter? Se numea Ion Gheorghe, fost colonel magistrat si Presedinte al Tribunalului Militar Teritorial Iasi. După instalarea guvernului Groza, fusese epurat din Justitia Militară, profesând în continuare ca avocat.
Cum ajunsese apoi acest avocat, peste noapte, la acelasi grad de colonel, ca fost presedinte de tribunal militar, era usor de înteles!
După ce mi s-au verificat datele personale, mi s-a citit actul de acuzare:
„Presedintele Tribunalului Militar Iasi, trimite în judecată pe inculpatul mai sus mentionat:
– conform articolului 209, aliniat (a), pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale; – conform articolului 107, pentru crimă de complot; – conform articolului 102, pentru crimă de înaltă trădare.
Curtea va judeca cazul si va da sentinta, conform procedurii penale militare. Inculpatul a recunoscut faptele mentionate în actul de acuzare prin declaratia dată organelor de anchetă, fără presiune, de bună voie si semnată cu mână proprie”.
În clipa aceea revoltă mi-a cuprins toată fiinta. Parcă îmi amutise graiul.
Observând figura mea, colonelul a continuat cu o voce mai putin autoritară, precizând că inculpatul, adică eu, avea dreptul la apărare prin avocatul pe care-l va angaja, si că acest avocat va trebui să cunoască dosarul clientului până în ziua procesului, ce va începe pe ziua de 21 februarie 1949 la orele 8 a.m.
M-a invitat apoi să semnez că am luat cunostintă de cele mentionate mai sus. M-am apropiat de masă, am luat hârtia ce mi se întindea, am semnat-o si m-am retras. Ofiterul care mă introdusese în sală m-a condus cu acelasi ritual la celula nr. 15 de la subsol. Cum lumina era încă stinsă în celulă, trăiam cu falsa impresie că aveam cu cine discuta cele petrecute cu câteva minute înainte, asa cum se întâmpla la comun.
Eram atât de năuc si de dezorientat de cele auzite, că pentru un moment m-am întrebat dacă era realitate sau un vis urât ceea ce se petrecea cu mine, sub influenta frigului si a foamei.
Nu stiu cât timp să fi trecut, până am văzut pe geam cum se crapă de ziuă. Picioarele îmi erau grele, ca de plumb. Cât m-am miscat prin celulă, frigul dispăruse parcă din corpul meu, cu toate că afară era o iarnă grea si un ger de crăpau pietrele. M-am întins pe rogojină îmbrăcat, am tras pătura peticită peste mine si am închis ochii.
Nu stiu cât am dormit si m-am trezit înghetat când gardianul mi-a deschis usita de sub vizetă ca să-mi ceară gamela. M-am ridicat greu de pe podea si i-am întins-o. Mi-a strecurat-o apoi cu ceai cald, care mi-a încălzit tot corpul si m-a trezit la realitate. Am început să derulez filmul pe care-l trăisem în noaptea aceea, încercând să descifrez, cât mă pricepeam, termenii juridici din actul de acuzare.
Crima de înaltă trădare o consideram cea mai gravă. Cât priveste complotul, acesta reiesea din înscenarea cu armele de lângă Cetatea Sucevei.
Ceea ce mă nelinistea însă si mă tulbura până la furie era regretul de a nu-i fi răspuns colonelului la fraza introdusă în declaratia mea cum că: „am declarat de bună voie si nesilit de nimeni”. Mă gândeam că studiind dosarul împreună cu avocatul, acesta va constata falsul si faptul va fi în favoarea mea.
O! Cât de naiv si nestiutor eram în materie de justitie comunistă! Abia după proces am aflat ce era această justitie, cum se aplica si cine decidea în realitate sentintele.
Procesul (mascarada justitiei)
În ziua de 21 februarie 1949 usa celulei s-a deschis si gardianul de pe sectie mi-a citit numele si m-a invitat să mă îmbrac.
Cu o voce mai omenească, mi-a mai spus: „Domnule, a sosit ceasul să vă duc în sala de sedinte, la proces!” Am încercat un sentiment de bucurie, gândind că îi voi revedea pe colegii si camarazii mei.
Am fost condus pe sectia de la parter, unde se făceau anchetele. Pe un carton era scris „Sala de sedinte”, sală opusă usii de intrare în închisoare. Când am intrat acolo, am observat improvizatia…………………………………………………………………………………………………………………………..
Cont.aici
https://sfantulioancelnou.ro/carti/Dumitru_Bordeianu-Marturisiri_din_mlastina_disperarii/Bordeianu-Mlastina_disperarii.htm
/////////////////////////////////////////
Adulți și copii cu dizabilități grave „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”
Așa descriu membrii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) o vizită neanunțată pe care au făcut-o joi, 27 iulie, la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș, România.
Echipa care a mers la fața locului, după mai multe sesizări primite de la vecinii centrului, a găsit acolo 23 de beneficiari ai centrului cazați în camere, dar și alte patru persoane cu dizabilități grave ascunse în subsolul clădirii, care erau ținute în condiții inumane. Pacienții „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”, potrivit Centrul de Resurse Juridice CRJ, care a descris vizita pe site-ul asociației și pe pagina de Facebook.
CRJ mai precizează că una dintre persoane era în stare avansată de malnutriție, cu leziuni la nivelul șoldului, „acoperită de muște, mirosind puternic a fecale”.
„O altă persoană din subsol era acoperită de fecale și sânge la nivelul feței și a mâinilor. Celelalte două persoane nu se puteau mișca și nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele”, mai dezvăluie CRJ.
„La orele 13.30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgență ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliție și salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa și ieșise din acel spațiu, la parterul imobilului. (…) După aproximativ patru ore, la sugestia unui rezident și pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanță, pe care era un afiș pe care scria Materiale de construcții. Am solicitat deschiderea ușii și am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte două persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 metri pătrați, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi”, precizează reprezentanții CRJ.
„Ca urmare a dialogului cu alți rezidenți am apreciat că se impune o evaluare a stării de sănătate a tuturor persoanelor din acest centru, ceea ce ne așteptăm să se întâmple în următoarele ore. După mai mult de 8 ore s-a dispus evaluarea medicală și relocarea tuturor rezidenților, centrul fiind acum închis”, menționează CRJ.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a anunțat joi că un număr de 13 persoane cu afecţiuni cronice de la centrul de îngrijire din localitatea Bărdeşti au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
„Din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (patru persoane) şi localităţile Luduş (nouă persoane) şi Ideciu (trei persoane)”, a transmis ISU Mureş, potrivit Agerpres.
Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, joi seara, că a dispus Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) retragerea licenţei în cazul Asociaţiei Re-Min, Centrul Căsuţa Lu Min din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti.
Şi premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă verificări din partea instituţiilor statului în cazul unor „abuzuri şi violenţe inadmisibile” comise împotriva unor beneficiari din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Căsuţa Lu’ Min, din judeţul Mureş, urmare a unor informaţii primite de la Centrul de Resurse Juridice.
Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Căsuţa Lu Min din judeţul Mureş a fost închis în urma neregulilor constatate la controalele efectuate la toate centrele sociale din judeţ, iar alte centre au fost amendate cu suma totală de 672.000 de lei, se arată într-un comunicat al Prefecturii Mureş.
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
***
Peste 100 de bătrâni au fost chinuiți și umiliți în azilele groazei chiar de către cei care trebuia să aibă grijă de ei. Aceștia erau înfometați, bătuți, ținuți în propriile fecale și lipsiți de îngrijiri medicale și chiar de igienă minimă.
După ce au fost scoase la iveală infracțiunile care se comiteau în acele cămine, instituțiile de ocrotire a copiilor, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități au fost controlate. S-au găsit nereguli în 9 astfel de centre.
Scandalul a ajuns și la Bruxelles. Europarlamentarul român Vlad Botoș a expediat o scrisoare în acest sens către Didier Reynders, comisar european cu atribuții privind justiția, și Vera Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori europene și transparență.
FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge
/////////////////////////////////////////
(HALAL justitie…)Vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Dosarul important de care scapă cele două
Ștefan R. Apostol
În martie a.c., Elena Udrea şi Ioana Băsescu erau pe cale să-și primească sentințele
În martie a.c., Elena Udrea şi Ioana Băsescu erau pe cale să-și primească sentințele în dosarul de corupție în care cele două erau implicate. Era vorba de dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, iar decizia venea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) avusese deja două amânări de pronunțare, deși avocații inculapatelor avuseseră anumite solicitări. În schimb astăzi aflăm vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu.
Înalta Curte de Casație și Justiție și vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu
În urmă cu 14 ani, pe când Elena Udrea făcea parte din primul eșalon politic, alături de fostul președinte Traian Băsescu și fiica acestuia, Ioana Băsescu, conform procurorilor, ar fi fost implicată fraudulos în finanţările campaniei electorale din 2009.
Vezi și: Astăzi se va decide soarta Elenei Udrea și a Ioanei Băsescu. Ce au solicitat avocații celor două inculpate
PLAYTECH.RO
Nicoleta Luciu, de NERECUNOSCUT! Era cea mai senzuală femeie din România, cum arată acum
PLAYTECH.RO
Bărbatul CELEBRU surprins ţinându-se strâns în braţe cu Carmen Iohannis! Reacţia ei. IMAGINEA MOMENTULUI
Dovezile de la dosar aduse de procurori le trimiteau pe cele două în fața judecătorilor, iar după o lungă perioadă de tergiversări și amânări, anul acesta în 2021 Curtea de Aple București anunța sentința, amândouă primind câte 5 și respectiv 8 ani de închisoare.
Vezi și: Informații de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce se întâmplă cu fostul ministru la penitenciar EXCLUSIV
Dar, astăzi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dă vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Conform informațiilor, ÎCCJ a anunțat încetarea procesului celor două, motivația magistraților fiind decizia CCR privind prescripția, iar sentința este una definitivă.
Elena Udrea primea 5 ani de la Curtea de Apel București
În urmă cu doi ani, în același dosar, Elena Udrea era judecată la Curtea de Apel București, iar judecătorii îi dădeau sentința pe 2 martie 2012 de 8 ani de închisoare, Elena Udrea fiind găsită vinovată la acel moment pentru șapte capete de acuzare.
Ulterior, avocații fostului ministru atacau în instanță decizia, mergând mai departe către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Vezi și: Lovitură pentru Elena Udrea la închisoare. Ce se întâmplă în acest an în prima zi de Paște
Acuzațiile de corupție pe care se bazau procurorii arătau că Elena Udrea a participat activ în finanțările campaniei electorale din 2009, capetele de acuzare fiind de corupție, delapidare și cel puțin un cap de acuzare de evaziune fiscală.
Ioana Băsescu a primit o sentință mai mare
De cealaltă parte, fiica fostului președinte Traian Băsescu, acuzată în același dosar, avea să primească o sentință mai mare, Curtea de Apel anunțând o sentință de 8 ani de închisoare, iar cel de-al treilea acuzat, Dan Andronic era achitat.
Vezi și: Elena Udrea și Ioana Băsescu încearcă să scape de închisoare. Ce se întâmplă chiar azi
Aceeași instanță bucureșteană anunța și o altă decizie care prevedeea confiscarea unor sume de bani de la Elena Udrea, fiind vorba de aproximativ un milion de lei.
Decizia de astăzi a ÎCCj, de altfel vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu, este una definitivă și astfel cele două scapă de anii de închisoare.
BOMBĂ! Halep, la PĂMÂNT! A primit LOVITURA de grație, s-a mai întâmplat doar acum 15…
Primele detalii din spital despre starea lui CRBL! Internat de urgență după ce a făcut…
Femeia pe care mama lui Cătălin Botezatu a vrut-o noră: ‘Cu ea am vrut să…
Urmăriți Playtech.ro și pe
Lovitură mare pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu din partea DNA. Se cere condamnarea lor definitivă
Vestea zilei direct de la BNR: dobânzile la credite stau
Toți șoferii care își cumpără mașini la mâna a doua în România trebuie să știe: anunțul RAR care te scapă de păcăleli, țepe
Gigi Becali mai anunță două transferuri la FCSB: „Am curaj, am schimbat strategia”
Meteorologii anunță temperaturi mai mici cu 14 grade. Elena Mateescu, ANM:
GSP.RO
„Nu mi-a venit să cred ce aud!” Întrebarea care a indignat-o pe vedeta Suediei. Și…
LIBERTATEA.RO
EXCLUSIV. Sora românului eliberat după 8 ani de captivitate, prima reacție: „Plâng de fericire”
IMPACT.RO
ȘOC! Antonia în cel mai minuscul costum de baie! S-a VĂZUT TOT: ‘Fă-mă să…’
PLAYSPORT
De ce Gigi Becali a făcut pace cu Armata și a intrat în Ghencea! Lovitură…
EGO.RO
Ce religie are Anca Serea, de fapt. Mulți erau curioși să știe ASTA, s-a aflat…
STIRILE PROTV
Loredana a povestit în detaliu cum a ucis-o pe Alina. A fost brutal de sinceră:…
CAPITAL.RO
S-a detonat BOMBA despre Elena UDREA! Traian BĂSESCU e la pământ
EVZ.RO
Pe ce risipesc ungurii banii. Pisici salvate de pompieri, oameni salvați din ghearele pisicilor
ADEVARUL
Cum a fost rezolvată crima din Mangalia. „Dacă nu prinzi autorul în primele 12 ore,…
ROMANIA TV
Tavi Clonda a izbucnit în lacrimi. Artistul a anunțat despărțirea: „Gata, a plecat. Sper să…
BZI.RO
Studenta criminală a fost eliberată. Acum vine șocul. Ce s-a aflat despre ea în a…
SPYNEWS.RO
Noi imagini în cazul crimei din Mangalia. Cine a trecut pe lângă valiza în care…
SPORT.RO
FOTO „Cum permite Ronaldo asta?!” Clipul cu care Georgina Rodriguez i-a înfuriat pe fani: „Respectă-l!”
Vestea zilei pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Dosarul important de care scapă cele două
///////////////////////////////////////////
Baia de padure – cum ne imbunatateste starea de bine
Publicat de Andrei Radu
Baia de padure inseamna petrecerea unui timp de relaxare si conectare cu natura cu scopul de a-ti imbunatati starea de sanatate. Afla mai multe despre beneficiile acestui minunat remediu disponibil in mijlocul naturii.
Cuprins:
Ce este baia de padure?
Beneficii pentru sanatatea fizica si mentala
Cum se face o baie de padure?
Posibile riscuri
Ce este baia de padure?
Baia de padure este un antidot puternic impotriva presiunilor si agitatiei lumii moderne. Baia de padure ofera beneficii de durata bunastarii fizice si mentale si creeaza in tine o legatura profunda cu natura. In timpul unei astfel de experiente, oamenii trec printr-o serie de activitati care presupun folosirea puterilor de vindecare ale padurii pentru a-si reechilibra mintea si corpul.
Originara din Japonia si denumita oficial shinrin yoku, baia de padure este o metoda de ingrijire preventiva datorita beneficiilor psihice, fizice si spirituale pe care le ofera. Acest tip de terapie se bazeaza pe mii de ani de cunostinte intuitive. Oamenii fac parte din natura si au o nevoie profunda de a simti aceasta legatura.
Terapia japoneza shinrin yoku
Aceasta practica a luat nastere in Japonia la sfarsitul anilor 1980 si a fost inventata de Ministerul Japonez al Agriculturii, Padurilor si Pescuitului sub numele de ”Shinrin-yoku”. Tradus cu aproximatie, conceptul inseamna ”baie de padure”.
Oamenii de stiinta de acolo continua sa efectueze o multime de cercetari asupra beneficiilor sale, ajungand la concluzia ca isi merita locul in sistemul japonez de ingrijire a sanatatii. Potrivit unor cercetari mai generale in domeniul conexiunilor cu natura, beneficiile reale si pe termen lung sunt, printre altele, reducerea stresului, imbunatatirea imunitatii, scaderea tensiunii arteriale si recuperarea accelerata in urma unor boli sau traume.
Ce nu reprezinta baia de padure
Cei mai multi dintre noi ne gandim la o drumetie intensa cand auzim de o baie de padure. In schimb, aceasta activitatea presupune plimbarea intr-un ritm mult mai lent, fiind concentrata pe observarea completa a naturii din jurul nostru. Nu este vorba de a parcurge o distanta stabilita, de a creste ritmul cardiac sau de exercitiu fizic.
O baie de padure nu are nicio legatura cu sapunul sau samponul, insa poate oferi relaxare, asa cum ne asigura un dus revigorant.
Beneficii pentru sanatatea fizica si mentala
Practica japoneza de shinrin yoku, sau baie de padure, este excelenta pentru sanatatea fizica si psihica. S-a dovedit ca reduce productia de hormoni de stres, imbunatateste senzatia de fericire, stimuleaza creativitatea, scade ritmul cardiac si tensiunea arteriala, imbunatateste sistemul imunitar si accelereaza recuperarea in urma afectiunilor.
Stimuleaza productia de ”celule ucigase”
Organismul contine celule ucigase naturale (”natural killers”- NK). Aceste celule ucigase cauta si distrug selectiv celulele canceroase si infectiile bacteriene din organism. De asemenea, sunt suficient de inteligente incat pot aborda o infectie virala aparuta in interiorul uneia dintre celule, fara a distruge intreaga celula.
Un studiu japonez a demonstrat ca dupa un camping de trei zile in padure, participantii au aratat o crestere cu 50% a activitatii celulelor ucigase. S-a demonstrat ca plimbarile de relaxare prin padure cresc imunitatea, scad riscul de cancer si grabesc recuperarea in urma unor boli. Potrivit unui alt studiu, chiar si cei care doar s-au uitat la copaci pe fereastra spitalului s-au refacut mai repede dupa o operatie la vezica.
Beneficii pentru sanatatea fizica si mentala
Baia de padure nu numai ca imbunatateste activitatea celulelor ucigase, dar creste si numarul lor si pentru o durata semnificativa de timp. Efectele pozitive au durat mai mult de o saptamana dupa o plimbare prin padure.
Scade riscul de atac de cord
Mai multe studii privind efectele baii de padure au demonstrat capacitatea sa de a reduce semnificativ tensiunea arteriala, nivelul de stres si rata pulsului. O calatorie prin padure va creste, de asemenea, nivelul de adiponectina din corp. Acest hormon are un efect antiinflamator asupra celulelor vaselor de sange si s-a demonstrat ca scade riscul de atac de cord.
Protejeaza impotriva obezitatii si a diabetului
Adiponectina la un nivel ridicat poate, de asemenea, sa previna obezitatea si rezistenta la insulina. Substanta este secretata de celulele grase si regleaza metabolismul grasimilor, nivelul glucozei si cresterea in greutate. Baia de padure reduce nivelul glicemiei, chiar si la diabetici. Unii pacienti diabetici au facut o baie de padure la fiecare opt luni, timp de sase ani. Chiar daca timpul petrecut in padure a fost foarte distantat, nivelul glicemiei a prezentat in continuare imbunatatiri semnificative.
Mai multa energie si un somn mai bun
Multi dintre noi observam cat de revitalizant este sa respiram profund cand ne aflam in natura. Si lucrurile nu se petrec doar imaginatia noastra. S-a demonstrat ca baia de padure creste vigoarea si combate oboseala. In acelasi timp, stimuleaza productia de hormoni si procese din corp care imbunatatesc somnul. De asemenea, s-a demonstrat ca aceasta activitate reduce nivelul de dopamina si cortizol, ceea ce inseamna ca reduce stresul si calmeaza corpul si mintea.
Efecte de stimulare a starii de spirit
Un mic studiu efectuat pe 19 barbati a aratat ca anxietatea, depresia si starea de confuzie au fost imbunatatite dupa o baie de padure. Specialistii i-au comparat pe acesti oameni cu alte persoane care s-au plimbat printr-o zona urbana. Chiar daca ambele grupuri au avut parte de beneficii pentru sanatate datorita faptului ca au facut miscare, cei care s-au plimbat prin padure au fost clar mai castigati. Acesta este doar un exemplu al numeroaselor studii care arata efectele benefice asupra starii de spirit ale baii de padure.
Scade inflamatiile
Aerul forestier este in mod evident mai proaspat decat aerul din oras, sau chiar si alte medii naturale, deoarece copacii au importantul rol de a transforma dioxidul de carbon (CO2) in oxigen proaspat pentru plamanii nostri. In padure nu numai ca aerul este mai rece, dar compusii eliberati in mod natural de copaci scad inflamatia. D-limonenul gasit in aerul de padure reduce inflamatiile pulmonare. Cei cu probleme de respiratie precum astmul si bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC) au aratat imbunatatiri dupa o baie de padure, deoarece oxigenul este crescut si inflamatia se diminueaza.
Piele mai fina, mai frumoasa
Inflamatia este cauza a numeroase probleme aparute in organism, printre care si anumite afectiuni ale pielii. Potrivit cercetatorilor, cei cu eczeme si psoriazis isi pot imbunatati starea dupa o plimbare prin padure. Terpenele sunt unele dintre principalele componente antiinflamatoare emanate de copaci in aerul padurii si se gasesc in principal in conifere precum chiparosul, bradul si pinul.
Efect de alinare si calmare pentru durerile de muschi
Exista peste 40.000 de structuri cunoscute de terpene si au o mare varietate de efecte pozitive asupra organismului. Ameliorarea osteoartritei si a inflamatiei, reducerea durerilor articulare, de gat si de spate sunt doar cateva dintre beneficiile dovedite.
Doua grupuri de oameni cu dureri de gat au facut baie de padure, insa un grup a adaugat si exercitii de intindere si intarire a muschilor timp de patru ore. Cei care au facut si miscari de stretching si-au imbunatati semnificativ simptomele. Cu toate acestea, chiar si cei care nu au facut miscari suplimentare si-au ameliorat durerile, inflamatiile si si-au imbunatatit capacitatea de miscare.
Actiune antiinflamatoare
Diferitele tipuri de terpene s-au dovedit, de asemenea, eficiente impotriva inflamatiei din creier, ficat si pancreas, mentinand aceste organe vitale sanatoase. Terpenul borneol protejeaza creierul si sistemul nervos si poate ajuta la protejarea impotriva bolilor degenerative ale creierului cauzate de inflamatii, precum boala Alzheimer.
Asa cum am mentionat anterior, baia de padure ajuta la lupta impotriva dezvoltarii celulelor canceroase si asta se datoreaza in parte terpenei D-limonen. Aceasta terpena are proprietati anti-tumorale si studiile au aratat ca este eficient impotriva cancerului de san, intestin, pancreas, ficat si colon.
Cum se face o baie de padure?
Deci, exista o anumita metoda prin care putem face bai de padure? Sau este la fel de simpla ca o plimbare in padure?
Conectarea cu natura este simpla, spun specialistii. ”Tot ce trebuie sa facem este sa acceptam invitatia. Mama Natura se ocupa de restul.”
Gasiti un loc
In functie de locul in care te afli, gaseste o sursa buna de natura. Nu trebuie sa patrundem adanc in padure pentru a avea parte de aceste beneficii. Trebuie doar sa cauti o zona cu verdeata. Poate fi un parc urban, o zona conservata sau o poteca prin padurile suburbane. Se considera ca padurile cu conifere sunt deosebit de benefice.
”Lasa-ti corpul sa te ghideze. Asculta unde vrea sa te duca”, spune doctorul japonez Qing Li. Unii oameni se vor simti mai bine in poienile insorite, altii in locurile mai intunecate. Asculta-ti propriul instinct. Persoanele care nu au acces la o padure sau nu pot iesi afara din anumite motive, pot folosi infuzii cu uleiuri esentiale de copac in casa si pot avea parte de aceleasi beneficii.
Activeaza-ti toate simturile
”Lasa natura sa patrunda prin urechi, ochi, nas, gura, maini si picioare”, spune Li. Asculta activ, miroase, atinge si priveste. ”Bea din aroma padurii si elibereaza-ti sentimentul de bucurie si calm”.
Nu te grabi
Pentru incepatori este recomandat mersul lent. Si este bine sa petrecem cat mai mult timp posibil. Vei observa efecte pozitive dupa douazeci de minute, spune Li, insa o vizita mai lunga, in mod ideal de patru ore, este mai buna.
Cum se face o baie de padure?
Incearca diferite activitati
Incearca sa faci yoga in padure, Tai Chi sau meditatie. Fa un picnic. Scrie o poezie. Studiaza plantele. Te poti aventura singur sau cu un insotitor. In Japonia, oamenii pot apela la serviciile unui terapeut de mers prin padure.
Apreciaza linistea
Unul dintre dezavantajele vietii urbane este zgomotul constant. Daca ai noroc, vei gasi o zona impadurita in care sa nu se auda sunete produse de om. Tacerea este revigoranta, iar o padure poate avea propriul sunet de vindecare: frunzele cazand, apa curgand, pasarile cantand. Petrece cateva momente in linistite langa un copac preferat. In acest fel, cand ne conectam cu natura, ni se aminteste ca facem parte dintr-un intreg mai mare. Si asta, remarca Li, ne poate face sa fim mai putin egoisti si sa ne gandim mai mult la altii.
Cat de des ar trebui sa facem aceste bai de padure?
Majoritatea studiilor au aratat ca beneficiile sunt mai mari daca facem astfel de excursii la fiecare patru saptamani. Cu cat poti merge mai des, cu atat mai bine. Cu toate acestea, rezultatele pozitive au fost inca observate chiar si la sapte zile dupa o calatorie in padure si chiar dupa 30 de zile.
Posibile riscuri
Riscurile ca plimbarea prin padure sa fie perturbata de anumite lucruri sunt foarte mici. Cu toate acestea, posibilele neplaceri pot fi cauzate eventual de tantari sau capuse. De asemenea, trebuie sa fiti atenti si la accidentarile care pot aparea pe terenul denivelat din padure.
Referinte:
https://www.forestholidays.co.uk/activities/forest-bathing/benefits/
https://time.com/5259602/japanese-forest-bathing/
https://greatergood.berkeley.edu/article/item/why_forest_bathing_is_good_for_your_health
https://www.mamanatural.com/forest-bathing/
Baia de padure – cum ne imbunatateste starea de bine
Andrei Radu
Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.
//////////////////////////////////
Celebrul actor Dustin Hoffman: Sunt un evreu român. Asta e în ADN-ul meu
De către Stirea Zilei
Superstarul de la Hollywood, Dustin Hoffman, care la 8 august împlinește 86 de ani, a vorbit desăre originale sale românești și s-a declarat a fi un evreu român.
Dustin Lee Hoffman s-a născut pe 8 august 1937 în Los Angeles, California, în Statele Unite ale Americii. A venit pe lume în cadrul unei familii cu rădăcini evreiești, provenind dintr-o mamă de origine română numită Liliana și un tată de origine ucraineană numit Harry Hoffman. Părinții săi au părăsit România în 1937. El însuși a afirmat că este un evreu român. Tatăl său a lucrat ca decorator la Columbia Pictures și ulterior s-a dedicat vânzării de mobilă, conform Adevarul.
În 2006, Dustin Hoffman a discutat deschis despre rădăcinile sale românești și evreiești pentru prima dată, contribuind la volumul intitulat „Stars of David”, scris de Abigail Pogrebin, care a fost publicat un an mai târziu. Cu ocazia aceea, el a declarat: „Sunt un evreu de origine rusă și română. Îmi place heringul și vodca, și simt că aceste preferințe se trag din ADN-ul meu.”
Este binecunoscut pentru paleta largă de personaje pe care le poate interpreta. Este unul dinte actorii cameleon, foarte iubiți de regizori. A fost menționat în primele cronici pentru rolul din piesa de teatru Eh, care i-a adus două premii de specialitate: Theatre World Award și Drama Desk Award. La un an după aceste premii a urmat extraordinarul rol Benjamin Braddock din filmul The Graduate.
Din acest moment, cariera sa s-a axat mai mult pe producțiile cinematografice decât colaborările la televiziune și spectacolele de teatru. Dintre cele mai celebre filme în care a jucat, sunt Papillon, Marathon Man, Midnight Cowboy, Lenny, Toți oamenii președintelui, Kramer vs. Kramer, Tootsie, Rain Man și Wag the Dog.
A obținut în 2009 premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor la categoria muzical și de comedie pentru filmul Ultima șansă a lui Harvey. Fusese nominalizat pentru același premiu (aceeași categorie) în 2002 cu producția filmului Căpitanul Hook. A obținut Oscarul în 1988 pentru cel mai bun actor cu filmul Rain Man. Pentru același rol a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor de dramă și un premiu BAFTA în 1990 pentru Cea mai bună prestație masculină. Pentru rolul din filmul Tootsie a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în 1984 și Globul de Aur în 1983.
https://stireazilei.com/celebrul-actor-dustin-hoffman-sunt-un-evreu-roman-asta-e-in-adn-ul-meu/
////////////////////////////////////
Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger
DE ION PETRESCU
Toate lucrurile sunt dificile înainte să fie uşoare – zice un proverb chinezesc. Așa și venerabilul Henry Kissinger a aterizat la Beijing, pentru ca realismul geopolitic să fie restabilit între SUA și China.
Scriu aceste rânduri din perspectiva unui european care a poposit în capitala chineză, a parcurs drumul până la Marele Zid Chinezesc, „zidul lung de 10.000 Li”, cu o lungime de 21.196 km și o înălțime de 5 m, a văzut contrastul izbitor, dintre cum arată satele uitate în praful asiatic și marile orașe, acolo unde mai toți tinerii vorbesc fluent limba engleză, iar unii seniori mai țin pe tarabe, la vânzare, în piețe, pentru turiștii amatori de pete de culoare, insigne de epocă, pe care surâde chipul lui Mao Zedong.
Pildă de înțelepciune diplomatică
Cum societatea chineză este una eminamente previzibilă, vizita veteranului diplomat american Henry Kissinger a fost așteptată și pregătită cu minuțiozitate.
Din experiență proprie știu că atunci când sunt inițiative private, pe plan diplomatic, dacă acestea reușesc sunt imediat asumate de cei aflați la putere, dacă eșuează, apare automat scuza că nu este niciun amestec, de la nivel înalt, într-un demers individual, al cuiva cu experiență, dar care nu a ținut cont de atenționările înalților administratori ai unei națiuni.
Așa trebuie privită și atenționarea Washington-ului, care a spus că este la curent cu călătoria lui Kissinger în China, de săptămâna aceasta, dar a remarcat că fostul diplomat nu acționează în numele guvernului SUA.
CCTV a precizat că „La 20 iulie, președintele Xi Jinping s-a întâlnit cu fostul secretar de stat american Henry Kissinger, la Casa de oaspeți de stat Diaoyutai”. Era astfel salutat rolul central al omului de stat, în vârstă de 100 de ani, în deschiderea relațiilor dintre China și Statele Unite, în anii 1970.
De facto, Henry Kissinger a obținut trei victorii personale la Beijing – convorbirile succesive cu președintele chinez, cu șeful diplomației Republicii Populare Chineze și cu ministrul Apărării.
Dialog cu Xi Jinping
Xi Jinping știa că la revenirea venerabilului ex-diplomat american la Washington D.C., sub o formă sau alta, direct sau în scris, îl va informa pe Joe Biden, asupra receptivității actualei conduceri a Republicii Populare Chineze de a detensiona, pe bază de dialog contructiv, relația bilaterală inevitabilă, cu superputerea economică și militară a lumii – Statele Unite ale Americii.
Pornind de la deloc inspirata sintagmă a președintelui american în funcție, de a îl eticheta public, pe omologul chinez drept un dictator, Xi Jinping ar fi putut să nu includă, pe agenda sa, un dialog cu fostul secretar de stat al SUA și consilier pentru securitate națională, în administrațiile președinților Richard Nixon și Gerald Ford, care a jucat un rol diplomatic cheie, în normalizarea legăturilor dintre Beijing și Washington.
Numai că, dincolo de fumigenele geopolitice utilizate de unii, pentru a induce o stare de îngrijorare, celor atenți la dinamicile actuale și cele posibile în viitor, pe continentul asiatic, în mod obiectiv, China condusă de comuniști are nevoie de pace, chiar dacă pe aceasta o consideră terți ca fiind cu un potențial agresiv.
Fără un mandat oficial, dar cu convingeri realiste, probabil că Henry Kissinger a obținut de la Xi Jinping unele răspunsuri, la subiecte de interes comun, pe agenda relației bilaterale americano-chineze.
Rămâne de văzut dacă mai tânărul – ca vârstă – Joe Biden va fi atent la ceea ce Kissinger îi va semnala că Beijingul dorește, pentru ca relațiile dintre SUA și statalitatea comunistă chineză la ajungă la un nivel amiabil.
Cert este că întâlnirea lui Kissinger cu Xi Jinping confirmă cât de mult este apreciat venerabilul diplomat, de conducerea Chinei.
Dezirabila cooperare
Wang Yi, diplomatul și politicianul chinez care activează ca director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez din ianuarie 2023 – fiind diplomatul cu cel mai înalt rang care reprezintă Republica Populară Chineză, în țară și peste hotare – a fost cel care l-a primit miercuri, pe Henry Kissinger, semn că vizita acestuia era evaluată ca o punte posibilă, spre relații mai bune, cu SUA.
Sigur că Wang Yi a ținut să îi precizeze ineditului oaspete american că este „imposibil să stăpânești sau să încercuiești” China, cu referire indirectă la relația specială a Statelor Unite ale Americii cu Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
Ipoteza înaltului diplomat chinez, că SUA încearcă să transforme China… este una care omite o realitate vizibilă cu ochii, pentru cine poposește acolo, în a doua cea mai populată țară din lume, cu peste 1,4 miliarde de pământeni.
Simplul fapt că această țară se întinde pe echivalentul a cinci fusuri orare și se învecinează cu paisprezece țări pe uscat, având cu Rusia cea mai mare frontieră comună confirmă mozaicul locuitorilor, dintre care 91,1% sunt chinezi, restul minorități naționale.
Adevărata transformare a Chinei de azi o determină tacit, treptat, dar vizibil, tinerii de azi.
Indiscutabil este faptul că deținătorii puterii, componenți ai echipei lui Xi Jinping, beneficiază de avantajul sprijinirii pe structura partidului comunist și mai ales pe Armata Populară de Eliberare a Chinei, cu 2.035.000 de militari activi și peste 510.000 de rezerviști.
Dar, așa cum a dovedit-o războiul de pe Frontul de Est, dintre apărătorii Ucrainei și invadatorii ruși, una este să declari anumite efective pe hârtie și alta este să probezi eficiența lor, pe câmpul de luptă.
„Dezvoltarea Chinei are un impuls endogen puternic și o logică istorică inevitabilă” afirma Wang Yi, în fața lui Henry Kissinger, numai că de când am poposit la Beijing am înțeles că politica chineză este…pe o mie de ani, iar perioada de evoluție, oficial numită comunistă, constituie – comparativ – doar un grăunte de nisip, din deșertul Gobi, cel cu 1.295.000 de kilometri pătrați, al doilea din lume după deșertul Sahara.
„Politica Chinei față de Statele Unite menține un grad ridicat de continuitate și urmează liniile directoare fundamentale propuse de președintele Xi Jinping, care sunt respectul reciproc, coexistența pașnică și cooperarea câștig-câștig”, a adăugat Wang.
Respectul reciproc?
Poate fi reinstituit, precum s-a încercat pe timpul vizitei anterioare a lui Antony Blinken, care a purtat o convorbire de 35 de minute, cu Xi Jinping.
Coexistența pașnică?
Ar impune o diminuare rapidă a oratoriei reciproc ostile, în dosarul viitorului geopolitic al Taiwanului.
Cooperarea win-win?
Ține de voința ambelor părți, de a urmări beneficiul real – eliminând prejudecățile ideologice.
Wang Yi i-a spus lui Kissinger, ceea ce Xi Jinping vrea de la Joe Biden: „modalitatea potrivită pentru ca China și Statele Unite, două țări mari, să se înțeleagă una cu cealaltă”.
Este la fel de adevărat că laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Kissinger, s-a îmbogățit oferind consiliere companiilor americane în privința Chinei – și a avertizat împotriva unei întorsături de… șoim, în politica SUA, față de autoritățile chineze, fie acestea și comuniste.
Izolarea Beijingului, pe plan economic, s-a dovedit la fel de iluzorie ca și dorința eliminării influenței SUA în Asia, Taiwan-ul fiind vârful iceberg-ului geopolitic, care invită la cooperare, nu la confruntare – politică, economică, în final militară.
În esență, Wang Yi avea dreptate când afirma că „politica SUA față de China are nevoie de înțelepciune diplomatică, în stilul lui Kissinger, și curaj politic, în stilul lui Nixon”.
O înțelepciune care ar fi dezirabilă și pe Dâmbovița și un curaj care lipsește în palatele puterii mioritice.
Realitatea interdependenței
Într-adevăr neașteptată a fost întâlnirea lui Kissinger, cea de marți, cu ministrul Apărării, Li Shangfu.
Li Shangfu este un inginer aerospațial chinez, general al Armatei Populare de Eliberare, consilier de stat al Republicii Populare Chineze și ministru al apărării naționale din martie 2023. De asemenea, este membru al Comisiei militare centrale.
El a fost sancționat de SUA, în urma achiziționării de avioane și echipamente de luptă din Rusia. Generalul Li Shangfu i-a spus lui Kissinger, că lumea și-a pus speranțe în China și SUA, ca „să-și asume responsabilitățile… și să mențină împreună prosperitatea și stabilitatea mondială”.
O bipolaritate momentan neluată în calcul, la Casa Albă.
„Calea dezvoltării pașnice pe care o urmărește China este o binecuvântare pentru lume, nu un dezastru pentru lume. SUA ar trebui să aibă o judecată strategică corectă”, a mai afirmat Li.
Un enunț amendabil și prin simplul fapt că rolul de mediator al Chinei, în conflictul militar ruso-ucrainean s-a dovedit a fi un simplu balon de săpun.
Li Shangfu a mai regretat faptul că „unii oameni” din SUA „determină ca relațiile chino-americane să plutească la un punct scăzut”.
Și reciproca este valabilă, de vreme ce partea chineză a refuzat să redeschidă căile de comunicații militare la nivel înalt, cu americanii, care au fost suspendate în luna august anul trecut, în urma călătoriei în Taiwan, a președintelui Camerei Reprezentanților SUA de atunci, Nancy Pelosi.
„Realitatea interdependenței dintre cele două țări a fost ignorată, istoria cooperării câștig-câștig a fost distorsionată, iar atmosfera de comunicare amicală a fost distrusă”, a atenționat ministrul chinez al apărării.
Când vrei să depășești o neînțelegere, îți asumi jumătatea ta de pas, înainte, spre rivalul aflat în așteptare.
Pentru ca relațiile dintre China și SUA să progreseze, Li a reamintit dorința președintelui chinez Xi Jinping,
care a propus „trei principii: respect reciproc, coexistență pașnică și cooperare câștig-câștig”.
Dar respectul începe cu pilde reciproce – momentan americanii având avantajul vixitelor la Beijing ale lui Antony Blinken – care s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping -, John Kerry – care a purtat un dialog cu premierul chinez Li Qiang – și Henry Kissinger – primit de trei oficiali cheie de la Beijing.
A uitat să precizeze generalul Li Shangfu, dacă „modul corect ca China și SUA să se înțeleagă între ele, în noua eră” implică și respectarea dreptului internațional.
Dar este bine că atât Kissinger, cât și Li au pledat pentru consolidarea relațiilor dintre armata chineză și cea americană, prima copiind tacit multe de la secunda, începând de la uniformele de campanie, până la ținta de a avea mai multe portavioane.
„Istoria și practica au demonstrat continuu că nici Statele Unite, nici China nu își pot permite să-l trateze pe celălalt ca pe un adversar”, i-a spus Kissinger lui Li.
Partea optimistă a întrevederii dintre generalul comunist chinez și celebrul diplomat american?
Victoriile de la Beijing ale lui Henry Kissinger
Li Shangfu a exprimat speranța că „partea SUA va lucra cu China, pentru a pune în aplicare consensul”,
acela la care au ajuns Xi și omologul său american Joe Biden în Indonezia, în noiembrie anul trecut, în timpul unui summit bilateral, în marja întâlnirii G20.
Nu știm dacă vizita surprinzătoare de acum a lui Kissinger, în capitala chineză, va avea – fie și parțial -, efectele vizitei sale secrete la Beijing, din 1971, când a facilitat lui Richard Nixon, pe atunci președintele SUA, ca să normalizeze relațiile cu China.
În esență, Kissinger a avut dreptate, când trăgea un semnal diplomatic de alarmă:
„Statele Unite și China ar trebui să elimine neînțelegerile, să coexiste pașnic și să evite confruntarea.
Istoria și practica au dovedit continuu că nici Statele Unite, nici China nu își pot permite să-l trateze pe celălalt ca pe un adversar”.
În afară de Antony Blinken, Kissinger este singura persoană americană pe care a întâlnit-o Xi Jinping în ultimele săptămâni – o măsură a respectului pe care diplomatul veteran de 100 de ani, încă îl mai are în China.
Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, și trimisul special al SUA pentru climă, John Kerry, care au făcut, de asemenea, vizite la Beijing, nu au fost primiți de președintele Chinei.
Vizita lui Kissinger la Beijing rămâne o pildă de înțelepciune diplomatică, în contextul în care, în anul 2024, unul electoral în SUA, în mod obiectiv, la Washington D.C. și la Beijing nu sunt dezirabile tensionări artificiale ale relațiilor complexe bilaterale.
https://newsweek.ro/opinii/victoriile-de-la-beijing-ale-lui-henry-kissinger
/////////////////////////////////////////
Harta pensiilor speciale. Magistrații iau de 4 ori cât diplomații și de 10 ori cât un fost profesor
DE PETRE BĂDICĂ
Parlamentul, chemat să tranșeze soarta pensiilor speciale
România este împânzită de pensii speciale. Sunt peste 10 mii în total care costă bugetul statului în jur de un miliard și jumătate. Guvernul vrea să elaboreze o nouă lege prin care să le reducă.
Harta pensiilor speciale arată că există mai multe categorii care le primesc, sunt în număr de 10.500 și costă bugetul statului aproximativ 1,5 miliarde de lei.
Magistrații se pensionează la vârsta de 60 de ani și vor primi o pensie specială importantă. Acum, pensia medie a magistraților este de 21.000 de lei.
21.000 lei/ lună pensia specială pentru magistrați
4.862 de foști magistrați au încasat în luna decembrie, în medie, suma de 21.333 lei, sumă din care statul a plătit aproape 20.000 de lei, dat fiind că o bună parte dintre foștii procurori și foștii judecători nu au avut contribuții la sistemul public de pensii.
1,31 milioane de români încasează lunar sub 1.000 de lei, cei mai mulți dintre aceștia 335.823 de persoane primind în luna decembrie sub 500 de lei, potrivit datelor CNPP.
Din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.823.804 persoane, dintre care 2.200.689 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.937 de le
Newsweek a arătat că mai mulți judecători de la CCR iau pensii speciale care depășesc suma de 6.000 de euro pe lună.
Președintele CCR, care a analizat tăierea pensiilor speciale, ridică o pensie specială de 7.500 de euro și un salariu de peste 5.000 de euro. Poate fi vorba de imparțialitate în acest caz ? Mai sunt doi judecători CCR în aceeași situație.
Citește și: Șeful CCR are pensie specială 5.000€, leafă 7.500€. Judecă dacă e legal cumulul pensiei cu salariul.
Corpul Diplomatic, ajutat de stat
Sunt 753 de pensionari care provin din Corpul Diplomatic. Pensia medie era de 5.814 de lei, din care 2.546 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
Spre exemplu, pe când era ministru de externe, Meleșcanu ridica o pensie specială de 9.000 de lei pe lună.
Citește și: Meleșcanu rămâne cu 16.000 lei/lună pensie specială după „tăieri”. A justificat crimele comuniștilor
Angajații din domeniul aviației care primesc pensie specială sunt în număr de 1.381. Primesc o pensie medie de 7.500 de lei, deși au contribuit pentru doar 2.000 de lei pe lună.
Pensiile parlamentarilor, suspendate
Parlamentarii și-au pierdut, din nou pensiile speiclae în luna iunie. Dar, vor ataca legea semnată de Iohannis și au șanse de câștig. Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, luna trecută în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.
382 de parlamentari au votat „Pentru”, trei s-au abținut și trei nu au votat. De exemplu, Daea ridica 9.000 lei/lună, Nicolicea – 11.000 lei/lună.
Citește și: VIDEO Parlamentarii au rămas fără pensii speciale. Daea ridica 9.000 lei/lună, Nicolicea – 11.000
Pensia media lunară la Curtea de Conturi este de 8.502 lei, deși li s-ar fi cuvenit doar 5.780 lei.
Polițiștii și militarii susțin că pensiilor lor intră în categoria pensiilor speciale,ci în afctegorioa pensiilor de serviciu.
Spre exemplu, socrul lui Ponta câștigă 27.000 de lei ca șef la Curtea de Conturi. El mai încasează două pensii speciale în valoare totală de 10.000 de lei/lună.
Citește și: Socrul lui Ponta ia 27.000 lei/lună la Curtea de Conturi. Are și două pensii speciale de 10.000 lei
https://newsweek.ro/justitie/harta-pensiilor-speciale-din-romania-magistrati-militari-politisti
//////////////////////////////////////////
Minciunile Rusiei din anul care a trecut de la invazia Ucrainei
La aproape un an de la invazia Rusiei asupra Ucrainei, narațiunile propagandistice ale Kremlinului s-au schimbat constant, în încercarea de a justifica războiul. De la scopul declarat iniţial al războiului – reacție la expansiunea NATO, denazificarea Ucrainei – s-a ajuns la prevenirea unui Al Treilea Război Mondial și protejarea poporului rus de coaliția occidentală anti-rusă.
Războiul informațional purtat de Rusia face apel la irațional prin inducerea de frică, panică și frustrare.
Pe acest fond, naraţiunile referitoare la puterea şi măreţia globală ale Rusiei, combinate cu idei despre invincibilitate și mesianism au fost folosite pentru a convinge comunitatea globală (și pe rușii înșiși) că victoria Rusiei este singurul final posibil al războiului.
Uacrisis.org a întocmit o listă a narațiunilor-cheie de dezinformare folosite de Kremlin, în încercarea de a justifica și alimenta războiul.
Semănarea îndoielii
Începând cu 24 februarie, propaganda rusă a încercat să-i convingă atât pe ucraineni, cât și pe partenerii occidentali să se îndoiască de eficiența furnizării de arme către Ucraina.
Convingerea că Rusia este mare și invincibilă s-a dovedit a fi supraevaluată, iar fiecare succes al armatei ucrainene a devenit un pas intermediar important către narațiunea-cheie rusă: Rusia nu-şi foloseşte toată capacitatea militară, Ucraina nu poate câștiga războiul.
Acesta este principalul argument pe care Kremlinul îl folosește atât pentru a submina furnizarea de arme către Ucraina, cât și pentru a determina guvernele occidentale să încerce a convinge Kievul să caute un compromis cu statul agresor.
Unul dintre scopurile acestei strategii de dezinformare este acela de a submina încrederea ucrainenilor în partenerii occidentali și invers, precum și de a semăna disperarea în țările UE.
Naraţiunea este combinată cu tradiționala propagandă despre guvernarea externă a Ucrainei. În acest fel, Rusia înfățișează capitularea Ucrainei drept singurul final posibil al războiului, care a fost deja decis de aliaţii săi occidentali, care vor forța Ucraina să facă concesii Rusiei, notează sursa citată.
O altă narațiune rusă constantă este aceea despre piața neagră a armelor din Ucraina. În ciuda faptului că a fost dezmințită în mod repetat de partenerii occidentali, această narațiune este încă folosită activ pentru a consolida vechea narațiune despre Ucraina prea coruptă pentru a adera la UE şi NATO.
Această narațiune a fost completată și de campanii masive de dezinformare pe rețelele de socializare, care aveau ca scop demonizarea și discreditarea voluntarilor ucraineni și a fundațiilor caritabile care strâng fonduri pentru a furniza echipament militar armatei, numindu-i hoți și escroci.
Un instrument alternativ de însămânţare a îndoielii a fost prezentarea sancțiunilor anti-ruse drept mai dăunătoare Europei decât Rusiei.
Poveștile de groază despre înghețarea în case a cetăţenilor Europei s-au dovedit însă mult supraevaluate, deoarece Europa a reușit să facă față ruperii de dependența de energia ieftină rusă. Prin urmare, narațiunea s-a transformat în una mai puțin amenințătoare: sancțiunile anti-ruse nu dăunează Rusiei.
Narațiunea clasică despre oboseala vestică a fost ulterior combinată cu narațiunea despre sfârșitul popularității președintelui ucrainean și, de asemenea, a urmărit să demoralizeze societatea ucraineană și să o împingă la ideea inevitabilităţii compromisurilor cu Rusia.
Răspândind mesajul că războiul ruso-ucrainean este profitabil doar pentru corporațiile militare din Marea Britanie și SUA, propaganda rusă îi prezintă atât pe ucraineni, cât și pe ruși drept victime ale pragmatismului politic occidental. Tehnica semănării îndoielii este folosită şi pentru a submina credința ucrainenilor în sprijinul occidental.
Prezentându-i pe occidentali drept obosiți de război și de refugiații ucraineni, prin intermediul conturilor fictive şi al canalelor anonime de pe Telegram, Kremlinul încearcă să-i convingă pe ucraineni că sunt abandonați atât de propria lor țară, cât și de partenerii lor occidentali, împingându-i la disperare și demoralizare, menţionează Uacrisis.org.
Destabilizarea relațiilor Ucrainei cu țările învecinate
În timp ce Belarus rămâne un coagresor, stabilitatea și parteneriatul cu alte țări vecine este un alt factor important pentru victoria Ucrainei și aceasta este ceea ce Rusia încearcă să submineze.
Kremlinul nu este mulțumit de faptul că Polonia este un aliat ferm al Ucrainei, așa că a început să revitalizeze narațiunea clasică despre Polonia pregătindu-se să ocupe Halychyna ucraineană (o regiune istorică din vestul Ucrainei), care făcea parte din Polonia înainte de a deveni parte a Ucrainei în URSS.
În ciuda faptului că relația dintre Polonia și Ucraina a fost, în mod tradițional, plină de tensiuni bazate pe trecutul istoric zbuciumat, sprijinul puternic polonez, în timpul invaziei ruse pe scară largă, a unit cele două state într-o luptă împotriva inamicului comun.
Cu toate acestea, propaganda rusă nu încetează să exploateze narațiunea despre invazia poloneză. A fost folosit, în mod sistematic, pentru a distruge relațiile bilaterale dintre Kiev și Varșovia din 2014 încoace, fiind diseminat masiv prin conturi de tip bot în rețelele de socializare.
Naraţiunea a inclus mai multe aspecte: prezentarea polonezilor ca fiind sătui de refugiați ucraineni, portretizarea refugiaților ucraineni ca nerecunoscători și alimentând mitul revizionismului polonez.
Scopul final al unor astfel de falsuri este acela de a crea o imagine a Ucrainei ostilă Poloniei, de a demotiva cetățenii polonezi să-i ajute pe ucraineni și, prin urmare, să semene discordie.
Pentru a submina parteneriatul polono-ucrainean, propaganda rusă nu ocolește nici măcar cele mai absurde falsuri, cum ar fi cele despre fermierii polonezi care cumpără masiv terenuri ucrainene la prețuri mici și mobilizarea bărbaților ucraineni din Polonia pentru a fi trimişi cu forța să lupte în Ucraina.
Strategii similare au fost folosite pentru a agrava relațiile dintre Ucraina și Ungaria. În acest caz, efectul este sporit de lobby-ul Ungariei pentru interesele Rusiei în Europa și blocarea sistematică a ajutorului militar al UE pentru Ucraina.
Ea este completată și de retorica revizionistă a lui Viktor Orban, care își are rădăcinile în ideea de Ungaria Mare (statul cu granițele avute înainte de Tratatul de la Trianon din 1920) și privește nu numai Ucraina, ci și România, Slovacia, Croația și Serbia.
Pe acest fundal, falsurile rusești despre Ungaria care se pregătește să ocupe Zakarpattia (cea mai vestică regiune a Ucrainei care se învecinează cu Ungaria) par mai puțin absurde, încheie Uacrisis.org.
http://presamil.ro/minciunile-rusiei-din-anul-care-a-trecut-de-la-invazia-ucrainei/
/////////////////////////////////////
Kremlinul șterge Rusia Kieveană din manualele de istorie
Noile cărţi de istorie pentru şcolile generale din Rusia nu vor mai menţiona Rusia Kieveană, în ciuda recunoaşterii universale a capitalei Ucrainei ca fiind locul naşterii Rusiei moderne, scrie Rador.
Manualul din 2021 vorbeşte despre botezarea poporului kievean de către prinţul Vladimir, în secolul al X-lea. Noul manual face referire doar la „capitală”. Curând după invazia rusă a Ucrainei, unul dintre consilierii preşedintelui Putin şi fost ministru al culturii a prezis că Rusia va tipări curând cărţi de istorie care să cuprindă evenimentele istorice ale anului 2022.
Rusia a rescris istoria şi în trecut, ba chiar a modificat şi fotografii de arhivă. Cei care au mers la şcoală în anii 1970 îşi amintesc o fotografie a lui Lenin, stând pe o bancă, zâmbind şi discutând cu un bărbat invizibil. Acel bărbat era Stalin. Troţki a fost şters din toate fotografiile.
https://www.cotidianul.ro/kremlinul-sterge-rusia-kieveana-din-manualele-de-istorie/
//////////////////////////////////
ORIGINEA MESIANICĂ A
NOII ORDINI MONDIALE
Cucerirea mondialisto-mesianică implică două aspecte care la originea lor au fost două izvoare separate probabil de peste douăzeci de secole. Considerăm că cititorul are o idee despre poporul ales, Mesia şi mesianismul iudaic. Faţă cu această realitate geo-politică, cultural religioasă şi anesteziantă, reacţia popoarelor din jurul vechilor Iudei, ca şi din lumea contemporană a fost şi este una de degenerare, corupere, pervertire, înjosire, consecinţa politică fiind puterea mai mult sau mai puţin mascată, încă, a mesianismului jidovesc peste popoarele degenerate. În faţa acestui tablou, două atitudini par la fel de periculoase. Unii cred că este prea târziu, că nu se mai poate face nimic, forţa politicianismului mafiot, de pretutindeni, fiind consecinţa ireversibilă a slăbiciunii milioanelor de « cetăţeni cumsecade », alegătorii lambda care, scrutin după scrutin, au confundat zăpăceala lor cu datoria de cetăţean. Ceilalţi, precum struţul, după o viaţă ratată, cu capul în nisip, neagă existenţa complotului mesianist mondial.
Orice ar spune cei de pe urmă, complotul există, autorii, responsabilii şi profitorii lui se laudă cu el, în diverse ocazii. Negaţioniştii complotului vor spune că cele ce urmează sunt false. Acest lucru nu este posibil: textele iniţiatorilor complotului există, pot fi găsite de oricine, fără prea mare efort.
Scrise, separat, de teologul rus Serghei NILUS şi de francezul Georges BOUTMY, trăitor la Sankt Petersburg, Protocoalele Înţelepţilor Anonimi ai Sionului (ÎAS) datează de peste un secol. Ediţia Nilus a apărut în 1905, la Ţarskoe Selo, cea a lui Boutmy în 1911, la Petersburg. Practic, cele două ediţii sunt identice, diferenţele dintre ele limitându-se la ordonarea diferită a capitolelor identice. Protocoalele înţelepţilor IAS au fost redactate pe baza Proceselor Verbale ale celor 24 de şedinţe ale Primului Congres Sionist Mondial – Bâle, 1897. Ele constituie planul jidovesc de cucerire a puterii mondiale.
Cei interesaţi contestă autenticitatea Protocoalelor, pretinzând că ar fi vorba de un text fals! Nu poate fi vorba de aşa ceva, realitatea Protocoalelor verificându-se pe incontestabilitatea evenimentelor istorice. Până astăzi, ele s-au împlinit punct cu punct, pe planurile social, moral, cultural şi politic ale cuceririi puterii mondiale…………………………………………………………………………….
Cont. aici https://vk.com/@redactiaip-originea-mesianic-a-noii-ordini-mondiale
///////////////////////////////////////
FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane
Eurasianismul geopolitic orientat către exterior predicat astăzi de ideologul acestuia, Aleksandr Dughin sau de țarul Putin, nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior,constată https://cubreacovblog.wordpress.com
Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.
Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”.
Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus).
Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.
Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică.
Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.
Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.
Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.
Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.
Printre atleții eurasianismului sin R.Moldova se regăsesc nume cunoscute publicului larg , iar majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse peste Prut, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.
Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea
Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului, este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular.
El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.
Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor.
Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.
Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.
Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.
În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.
Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.
Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”.
De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.
Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războiul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.
Eurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă.
Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt.
Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.
Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.
Îndemn la realism. Statistici versus propagandă
În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine:
52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate,
doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!),
5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”),
peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia,
5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA,
peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile,
peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri, peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori,
peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!),
31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani),
peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual.
La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!
Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin!
Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază!
Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant! Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.
Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.
Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.
///////////////////////////////////
Rata avorturilor din România, dublă faţă de media europeană
DE THEODORA ŞUTIU
Subiectul avorturilor a fost abordat de dr. Ana-Aurelia Chiș-Șerban și dr. Elena Popa, în cadrul Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, care a avut loc toamna aceasta la Pitești.
O statistică din anul 2018 publicată de Breitbart News arată că anul trecut, în întreaga lume, 41,9 milioane de femei au murit după avort, 8,2 milioane de decese au fost cauzate de cancere, 5 milioane de decese din cauza fumatului, iar 1,7 milioane de decese din cauza SIDA.
În România, în perioada 1958-2017, au fost înregistrate aproximativ 22,1 milioane de avorturi (exceptând sectorul privat medical), iar în 2017, 55.931, adică, la 100 de nou-născuţi vii, 30 de întreruperi de sarcină, informează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Potrivit OMS, în România, rata avorturilor este de peste două ori mai mare decât în UE, adică, 480 de avorturi la 1.000 de nașteri. De asemenea, numărul adolescentelor gravide este foarte mare, respectiv 12.073 de gravide adolescente (2012-2013), dintre care 7.547 au avortat.
Elevii vor educaţie sexuală în școli
Un studiu realizat de agenţia de cercetare IMAS arată că 70,3% dintre elevii din clasele V-VIII consideră că educaţia sexuală ar trebui predată în școli. Asta, în contextul în care 10 din 100 de mame din România au sub 19 ani. Mai grav este însă că ţara noastră se află pe primul loc în Europa și la mortalitatea maternă în rândul femeilor tinere.
Concret, 740 de femei au murit la naștere în perioada 2000-2017, conform unui raport al Ministerului Sănătăţii. Anul acesta, reprezentanţii OMS au cerut autorităţilor să introducă în programa școlară materia obligatorie Educaţia sexuală, arătând că în Portugalia copiii învaţă încă de la vârsta de 5 ani despre relaţii de prietenie, consimţământ și sexualitate, iar în Spania, Italia și Cipru, de la 14 ani, conform raportului SAFE al Federaţiei Internaţionale pentru Planificare Familială.
Întreruperea sarcinii, o problemă de sănătate publică
Cele două specialiste au amintit că, pe termen lung, prin complicaţiile post-avort (sinechie uterină, perforaţia uterului, afectare psihică, frica de sarcină, rușine, frigiditate etc.), rata natalităţii poate fi afectată.
În opinia lor, întreruperea de sarcină este o problemă de sănătate publică, cu implicaţii multiple, medicale, sociale, economice, religioase. Medicul de familie, cunoscându-și pacientele, poate identifica gravidele cu risc și, în colaborare cu ginecologul și cu psihologul (acolo unde există), poate contribui la reducerea incidenţei întreruperii de sarcină și a consecinţelor ei.
Legislaţia din România permite accesul femeilor la serviciile de întrerupere de sarcină, fie ele la cerere sau în scop medical. Totuși, raportul „Refuzul la Efectuarea Avortului la Cerere în România 2019”, realizat de Centrul Filia, arată că din cele 158 de spitale publice care au fost contactate și care au infrastructura necesară pentru a face întreruperi de sarcină, în 51 (din 29 de judeţe) nu se fac deloc întreruperi de sarcină la cerere.
Cifra reprezintă 32,2% dintre spitalele care au răspuns la sondaj. În același timp, nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase în 36 de spitale din 19 judeţe, adică 22,7%. Întreruperea de sarcină se face oricând în 40 de spitale din 24 de judeţe, echivalentul a 25,3% dintre spitalele care au răspuns la sondaj.
https://www.viata-medicala.ro/rata-avorturilor-din-romania-dubla-fa-a-de-media-europeana-17003
////////////////////////////////////////////
Baptiştii despre avort
Credincioşii creştini baptişti din România şi, de altfel, din toate celelalte ţări ale lumii, îşi
fundamentează crezul şi practica religioasă pe învăţăturile Sfintei Scripturi. În conformitate cu
Scriptura, viaţa este un dar pe care-l primim de la Dumnezeu. Dumnezeu este autorul, Dumnezeu este izvorul vieţii şi, prin urmare, Dumnezeu este singurul care are ultima autoritate de a decide în problema vieţii şi a morţii. În societatea modernă omul doreşte să se substituie autorităţii lui Dumnezeu în privinţa vieţii şi a morţii.
Un caz specific ar fi cazul avortului. Din diverse motive – sarcini nedorite, activităţi sexuale ilicite, crize sau accidente, probleme de sănătate, perspectiva naşterii unui copil cu malformaţii – apar o multitudine de situaţii în care femeia sau fata care a rămas însărcinată, încearcă să scape de sarcină.
Această încercare, de fapt, este decizia de a curma viaţa cuiva. Noi credem, pe baza Scripturii, că viaţa începe în clipa în care s-a produs fecundarea. Din acel moment, embrionul este viaţă umană. Persoana adultă este doar rezultatul unei creşteri neîntrerupte al acelui embrion; prin urmare, în orice fază se întrerupe viaţa, fie în perioada intrauterină, fie după naştere, fie la vârsta adultă, întreruperea vieţii reprezintă omucidere. Din păcate, foarte mulţi oameni, în diverse societăţi, diverse culturi şi chiar diverse religii, găsesc justificări sub presiunea istoricului la ceea ce este o problemă ontologică.
Credincioşii baptişti din România propovăduiesc, pe de o parte, aspectul sacru al vieţii, dreptul suveran al lui Dumnezeu de a decide cine să rămână în viaţă, când şi cât să rămână în viaţă, suveranitatea absolută a Creatorului şi ascultarea tuturor oamenilor de Creator, pe de altă parte, credincioşii baptişti propovăduiesc iertarea în jertfa lui Cristos pentru toţi oamenii care s-au făcut vinovaţi de păcate, şi, în cazul nostru, de păcatul avortului. De-a lungul şi de-a latul pământului, credincioşii baptişti se implică în rezolvarea acestei probleme, oferind învăţătura Scripturii cât se poate de clar, pe înţelesul tuturor. Apoi se implică în a oferi sprijin moral şi material tuturor fetelor sau femeilor care au rămas însărcinate şi din diferite motive nu-şi doresc sarcina. Credincioşii care aparţin cultului baptist oferă sprijin femeilor abandonate de partener sau familie pentru a le ajuta să nu întrerupă sarcina, pentru ca micuţul care rezultă din acea naştere să găsească un adăpost, o familie, un loc unde să poată creşte şi ajunge o persoană echilibrată în societate.
Şi, poate cel mai important lucru, dorim să propovăduim soluţia lui Dumnezeu şi pentru cei care au căzut în acest păcat, iertarea pentru toţi cei care regretă pruncuciderea şi doresc să-şi schimbe viaţa.
https://negrutpaul.wordpress.com/2009/02/10/baptistii-despre-avort/
/////////////////////////////////////////
Acum 25 (peste 30) de ani, în a doua zi de Crăciun, ILIESCU a legalizat AVORTUL. În 1990, s-au produs peste 1 MILION de întreruperi de sarcină
Acum 25(peste 30) de ani, pe 26 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale, organismul care preluase puterea în stat de la Nicolae Ceaușescu, a anunțat primele măsuri ale României libere.
Astfel, era abolită folosirea obligatorie a cuvântului „tovarășe”, se dădea liber la mărfuri de import: carne, banane, portocale, cafea sau coca-cola.
Totodată, în această zi mare pentru creștinătate, CFSN liberaliza complet avortul. În 1990, primul an de libertate, conform statisticilor oficiale, peste 1 milion de copii n-au mai apucat să vadă lumina zilei ca urmare a acestei decizii.
Tot în 26 decembrie, Petre Roman este numit prim-ministru.
VIDEO TULBURĂTOR Un copilaş avortat respiră în afara uterului înainte de a fi ucis
https://www.activenews.ro/prima-pagina/Acum-25-de-ani-in-a-doua-zi-de-Craciun-ILIESCU-a-legalizat-AVORTUL.-In-1990-s-au-produs-peste-1-MILION-de-intreruperi-de-sarcina-87115
////////////////////////////////////
SONDAJ NAȚIONAL: 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate
Mama a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migrația mamei; 58% dintre mamele plecate se întorc în țară o dată pe an
Peste jumătate de milion de copii (536.000) au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, în ultimul an;
61,5% dintre copiii ai căror părinți au fost vreodată plecați în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecați ambii părinți (aproximativ 173.000 de copii);
57% dintre copiii intervievați declară că fie n-au fost întrebați de părinți dacă sunt de acord cu plecarea în străinătate, fie nu au fost de acord cu plecarea;
20% dintre adolescenții (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbește cu el o dată pe săptămână sau mai rar;
Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%).
Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniți au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele unui studiu național complex realizat de Organizația Salvați Copiii România. Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%). Aproape o treime dintre copiii care au fost întrebați (31%) declară că nu au fost de acord cu plecarea părintelui (părinților) la muncă în străinătate. În medie, mama pleacă prima dată la vârsta de 6 ani și 11 luni a copilului; a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migrația mamei și dintre mamele plecate să muncească în străinătate, 58% se întorc în țară o dată pe an, relevă ancheta.
Experiența migrației este similară în urban și în rural: 61,5% dintre copiii ai căror părinți au fost vreodată plecați în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecați ambii părinți (aproximativ 173.000 de copii). Prin raportare la volumul de referință utilizat în eșantionare, respectiv 3.896.943 de copii, rezultă că aproape un milion de copii, respectiv 954.000 de copii au sau au avut experiența plecării unuia dintre părinți pe parcursul copilăriei, până la data studiului.
Concluziile sondajului, precum și propuneri de măsuri care să vină în sprijinul acestei categorii vulnerabile de copii, au fost dezbătute împreună cu reprezentanți ai autorităţilor centrale și locale, ai școlilor și altor instituții relevante în cadrul Conferinței privind situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, organizată de Salvați Copiii, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.
Date relevante, care arată dimensiunea fenomenului copiilor rămași în țară, în urma migrației economice a părinților:
13,8% dintre copii au avut în ultimul an cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate. Prin extrapolare la populația de copii de referință (3.896.943), estimăm un volum de aproximativ 536.000 de copii care în ultimul an (iunie 2021-iunie 2022) au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate.
Conform estimărilor, per total 184.000 de copii sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților, având fie ambii părinți, fie părintele unic susținător al familiei plecat la muncă în străinătate (iunie 2021-iunie 2022).
Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor. În cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și UK (14%).
Ierarhia motivelor care au stat la baza deciziei de a pleca la muncă în străinătate este aproximativ similară în cazul mamelor plecate și în cazul taților plecați. Se evidențiază însă, următoarele aspecte:
Motivația venitului individual scăzut în cazul mamelor (36%) ocupă o pondere mai mare decât în cazul taților (32%);
Motivația îmbunătățirii situației generale a familiei ocupă o pondere semnificativ mai mare pentru tați (33%) în comparație cu mamele (26%).
Motivația banilor pentru educația copiilor ocupă o pondere de două ori mai ridicată în rândul mamelor (11%) decât în rândul taților (5%).
87% dintre părinții plecați în străinătate în ultimul an obișnuiau/obișnuiesc să trimită bani aparținătorilor/copiilor rămași în țară.
Frecvența discuțiilor copiilor cu părintele plecat tinde să crească odată cu creșterea în vârstă a copilului, până la atingerea pragului de 14 ani pentru copil, după care tendința este ușor descendentă. Majoritatea copiilor vorbesc cu părintele plecat zilnic. Remarcăm faptul că 20% dintre adolescenții (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbește cu el o dată pe săptămână sau mai rar. Principalul mijloc de comunicare cu părinții plecați sunt platformele video (77%).
În medie, copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate merg semnificativ mai puțin la medic (2,2 ori pe an) decât copiii care nu se află în această situație (2,5 ori pe an), deși nevoile medicale în cele două categorii nu sunt semnificativ diferite.
Pentru puțin peste jumătate dintre copii (57%, aproximativ 305.000 de copii) aparținătorii declară că școala a fost informată cu privire la situația copilului cât timp părintele a fost plecat la muncă în străinătate. Probabilitatea de informare este ușor mai ridicată în mediul urban (58) decât în mediul rural (55%). Probabilitatea ca școala să fie anunțată scade semnificativ odată cu creșterea în vârstă a copiilor, nivelul de informare în cazul copiilor din ciclul primar fiind cel mai ridicat.
Este de remarcat faptul că, dacă în cazul aparținătorilor, 83% dintre aceștia declară că în decizia de plecare a părintelui a fost implicat și copilul, ponderea în care copiii declară că au fost implicați este semnificativ mai mică (62%).
Chiar dacă într-o pondere mică la nivelul populației de copii, în general, toate comportamentele de risc declarate de către aparținători caracterizează într-o măsură semnificativ mai mare copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate decât pe ceilalți copii.
Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de cinci ori mai mare (560%) de a consuma frecvent alcool, în comparație cu ceilalți copii;
Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate dublă prin comparație cu ceilalți copii de a fuma frecvent;
Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de șase ori mai mare de a genera conflicte cu ceilalți copii (în corelație cu problemele de externalizare identificate anterior și sentimentele negative pe care copilul le resimte);
Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de peste șase ori mai mare de a consuma etnobotanice sau substanțe interzise în comparație cu ceilalți copii.
Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de două ori mai mare decât în rândul celorlalți copii să aibă un comportament agresiv față de alți copii.
Deși situația materială a familiilor cu un membru plecat la muncă în străinătate este percepută a fi mai bună decât în cazul celorlalte familii, încrederea în evoluțiile viitoare la nivel de familie este mai reținută atât în privința performanțelor școlare ale copiilor cât și starea de sănătate a familiei și starea generală a gospodăriei. Astfel, aparținătorii copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate:
Au o probabilitate cu 11% mai mică decât ceilalți respondenți de a considera că în anul următor performanțele copiilor se vor îmbunătăți;
Au o probabilitate cu 8% mai mică de a considera că în anul viitor starea de sănătate a familiei se va îmbunătăți;
Au o probabilitate cu 7% mai mică de a considera că starea gospodăriei se va îmbunătăți în anul următor.
Referitor la acest aspect, ipoteza noastră are în vedere o stare de anxietate generată de nesiguranța locului de muncă și de sentimentul vulnerabilității ocupaționale care se reflectă și asupra sănătății și performanței școlare a copilului.
Fișa tehnică:
Colectarea datelor la nivel național și regional a fost efectuată în perioada 25 iulie-15 septembrie 2022 în regim ”față în față” la domiciliul respondenților. Colectarea s-a realizat pe următoarele nivele:
Un eșantion reprezentativ la nivel național pentru populația de copii cu vârste între 0-17 ani împliniți construit pe baza unei selecții stadiale, stratificată pe 4 categorii de vârstă a copilului (0-4 ani, 5-9 ani, 10-14 ani, 15-17 ani), gen (masculin, feminin) și mediu de rezidență (urban, rural). Volumul eșantionului a fost de 1101 gospodării, având o marjă de eroare de +/- 3%.
În fiecare județ au fost alese aleatoriu o localitate urbană și o localitate rurală. În fiecare localitate s-a pornit dintr-un punct periferic (intrare în localitate) spre centru. În fiecare gospodărie care a acceptat efectuarea interviului s-a eșantionat un singur copil, conform schemei de proporționalitate.
Interviul s-a realizat în gospodărie cu adultul care putea oferi date despre copilul eșantionat. În fiecare gospodărie s-a eșantionat un singur copil, indiferent de câți frați/surori erau în gospodărie. Pentru fiecare copil s-a intervievat un singur aparținător, cel mai apropiat de copil, indiferent de numărul adulților din gospodărie.
În cazul în care copilul avea vârsta de 10 ani împliniți, cu acordul părintelui și cu acordul copilului, operatorul a aplicat un chestionar și copilului. Aplicarea chestionarului pentru copil s-a realizat, pe cât s-a putut, fără intervenția sau controlul aparținătorului, prin chestionare auto-aplicate sau discuții semi-private operator-copil, supravegheate doar de aparținător.
Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.
Peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.
https://www.svnews.ro/sondaj-national-1-din-4-copii-romani-au-sau-au-avut-macar-un-parinte-plecat-la-munca-in-strainatate-mama-a-fost-plecata-in-medie-32-ani-din-cei-45-in-care-copilul-s-a-confruntat-cu-migratia-mame/337584/
///////////////////////////////////////////
Situația copiilor cu părinți plecați în străinătate
Conform datelor oficiale, sunt peste 80.000 de copii, la nivel național, care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Neoficial, însă, cifrele sunt mult mai mari, deoarece un număr semnificativ de părinți nu au declarat plecarea la muncă în altă țară.
Plecarea unuia sau ambilor părinți în străinătate are un impact puternic la nivel emoțional și comportamental asupra copiilor. La nivel emoțional, se poate observa:
Lipsa de speranță și imposibilitatea de a întrevede un viitor fericit;
Lipsa de susținere și încurajare pentru orice activitate întreprinsă;
Lipsă de susținere în perioadele dificile;
Tendința de izolare și comunicare deficitară cu cei din jur.
La nivel comportamental, se poate observa:
Abandon școlar (situație întâlnită în special în cazul băieților);
Participarea scăzută la școală;
Izolare atât față de colegi cât și față de ceilalți elevi;
Tendința de asociere cu grupuri deviante;
Risc de consum de stupefiante.
Am abordat această temă în detaliu în cercetarea atașată acestui articol.
https://www.as2001alba.ro/wp/index.php/situatia-copiilor-cu-parinti-plecati-in-strainatate/
///////////////////////////////////////////
Salvați Copiii: Povești ale copiilor rămași singuri în țară, cu ambii părinți plecați în străinătate / Maria așteaptă vara pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă
Organizația Salvați Copiii a făcut publice povești a cinci copii care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, din septembrie anul trecut, arată că sunt 73.868 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Organizația are servicii adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii.
Potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, din septembrie 2022, sunt 73.868 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, din care 21.276 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat.
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii, potrivit unui comunicat al Organizației Salvați Copiii. Organizația a creat astfel servicii adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.
Au beneficiat până acum de servicii de intervenție, peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas copiii sau părinți.
Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă şi la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.
Datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în decembrie 2021, pe un eșantion format din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor Organizației Salvați Copiii, arată că:
Intenția de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinții plecați, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eșantion. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferența fiind reprezentată de situațiile în care părinții nu au luat încă o decizie în acest sens. Deși procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinți este redus (doar 7%), observăm că foarte mulți dintre părinții plecați nu intenționează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenție, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară, cel mai frecvent invocat ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%).
Organizația Salvați Copiii România a făcut publice poveștile câtorva dintre copiii cu părinții plecați, “pentru a putea înțelege de la ei care sunt consecințele psiho-sociale și problemele cărora acești copii simt că trebuie să le facă față”, potrivit comunicatului de presă.
Maria, fetița care își așteaptă tatăl din vară
Maria are 10 ani și de când o știu pedagogii Salvați Copiii România, ea așteaptă vara. Nu pentru că e vacanță, ci pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă peste hotare.
Maria trăiește de mică alături de bunicii paterni, de când ambii părinți au decis să plece la muncă în străinătate, o încercare grea atât pentru părinți, cât și pentru copilă.
Locul de muncă pe care l-a obținut tatăl în străinătate este unul stabil, însă extrem de solicitant și timp de reîntors în România nu prea există. Depărtarea a șubrezit răbdarea tuturor, însă nu a slăbit iubirea și devotamentul fetei pentru tatăl său. Maria face canto și pian și așteaptă să vină vara.
Darius, copilul răbdător
Darius este clasa a doua. Dacă îl rogi să spună ceva despre el, atunci se descrie ca fiind un copil răbdător, plin de dor de tată. De altfel, când va fi mare, Darius spune că vrea să fie ca tatăl său, puternic, înalt, să știe multe lucruri, însă dacă pleacă în străinătate, va pleca cu băiatul său.
Tatăl copilului lucrează sezonier în străinătate, iar perioadele în care tatăl este plecat aduc copilului schimbări comportamentale, este mai trist, vorbește mai des de tata, nu are chef să facă lucruri pe care le face cu plăcere când tata este acasă. Legătura cu părintele plecat se ține în permanență telefonic și când se poate și pot încărca cartelele de telefon, și pe WhatsApp.
Ana, copilul care nu mai mergea pe bicicletă
Ana iubea să meargă pe bicicletă. O învățase mama ei, care îi lăuda curajul. Până în ziua în care mama a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, Ana și mama obișnuiau să meargă cu bicicleta în fiecare duminică. Atunci povesteau multe și mama era doar pentru Ana.
Acum mama a plecat într-o țară din nordul Europei, iar Ana a rămas cu sora mamei. Se văd des în camera telefonului, dar acolo nu pot merge împreună pe bicicletă. Ana simte că a pierdut curajul. La centrul Salvați Copiii România, Ana preferă jocul în echipă și povestește mult cu ceilalți copii.
Un copil cu bunici
Dinu locuiește cu bunicii de când era mic și știe bine ce înseamnă viața fără părinți alături. Ambii părinți au plecat la muncă în străinătate.
Deși înțelege motivul plecării părinților și vede că de când au plecat, problemele financiare nu mai sunt atât de grele, tot îi este greu, tot îi este dor, tot se simte altfel, diferit. Este un copil cu bunici și fără părinți aproape.
De când vine la programul Salvați Copiii, încercăm să-l ajutăm să-și recapete zâmbetul, energia să-și găsească resursele, să-i arătăm că poate fi un elev bun. Lucrăm împreună la încrederea în sine, la importanța relațiilor și integrarea în grup. De asemenea, de acum poate pune întrebări, suntem aici să-l ajutăm la teme. Luăm legătura cu părinții, le povestim pașii timizi pe care îi facem împreună.
”Anul acesta va pleca și tata”
“Când mama mea pleacă, pur si simplu simt că nu mai trăiesc. Mami pleacă de când eu aveam 6 ani, iar fratele meu 2. Când a plecat prima data a plâns și am crezut că m-a părăsit, dar după, bunica mi-a explicat că a plecat pentru noi toți, pentru mai bine.
De fiecare dată când mami pleacă eu rămân cu bunicii, fratele și tata. Anul acesta urmează să plece și tata, atunci nu știu cum o să reacționez, dar cred că am să plâng”.
E povestea unei fetițe de numai 12 ani, care participă la activitățile psiho-educaționale organizate de Salvați Copiii.
Citește și:
Doi din cinci părinți care lucrează în străinătate nu vor veni acasă de Sărbători / Campanie de informare privind modificări legislative adoptate în 2022 pentru protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în afara țării
//////////////////////////////////////////
Drama copiilor care au parintii la munca in strainatate
Chiar daca traim in epoca Social Media, in care distanta nu mai reprezinta un impediment in procesul de comunicare, aceste unelte moderne nu pot inlocui mangaierile si imbratisarile parintilor, care au decis sa plece in strainatate pentru a le oferi celor ramasi acasa o viata mai buna, sunt de parere psihologii.
Potrivit situatiei prezentate de Directia Protectia Copilului, la finele anului 2012, erau inregistrati in evidentele autoritatilor, un numar total de 79.901 copii cu parinti plecati la munca in afara Romaniei. Dintre acestia, 41% erau complet lipsiti de grija parinteasca: 22.993 copii aveau ambii parinti plecati in afara, iar 9.991 proveneau din familii in care parintele unic sustinator era plecat.
Specialistii considera ca acest fenomen poate genera o serie de efecte naucitoare care-i poate afecta viata emotionala a unui copil. Dintre cele mai des intalnite efecte identificate de specialisti, se enumera: depresia (care poate conduce si la sinucideri), scaderea performantelor scolare sau chiar abandonul scolar………………………………………………………………………..Cont. aici http://pluscommunication.eu/comunicate-de-presa-drama-copiilor-care-au-parintii-la-munca-in-strainatate/
/////////////////////////////////////////
Salvați Copiii
CINE SUNTEM
CE FACEM
IMPLICĂ-TE!
COPII SINGURI ACASĂ
Mulți dintre părinții români sunt nevoiți să își caute un loc de muncă în străinătate. Lipsa lor determină schimbări dramatice în viața familiei.
Realizări și studii de caz
Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți sau a reprezentanților legali determină limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate și educaționale, la protecție juridică sau la beneficii sociale.
CÂȚI COPII AU RĂMAS SINGURI ACASĂ?
Dimensiunea fenomenului – statistici și estimări
Conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, 75.136 de copii aveau părinţii plecați la muncă în străinătate, în decembrie 2020, din care 13.253 de copii cu ambii părinţi plecaţi şi 9.409 copii cu părintele unic susţinător plecat.
Pentru anul 2017, când datele ANPDCA indicau un număr de 94.896 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, datele furnizate de Ministerul Educației Naționale, având ca sursă Inspectoratele Școlare Județene evidențiau însă un număr mult mai mare, de 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt complete, surprinzând doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ (preșcolari și școlari cu vârsta între 3-17 ani) și neincluzând copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în abandon școlar……………………………………..Cont. aici
https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/copii-cu-parinti-plecati-la-munca-in-strainatate
//////////////////////////////////////////
Coșmarul unei românce care a lucrat îngrijitoare pentru bătrâni în Germania: ”Am răbdat de foame și de frig!”
Andrei Cristian Andrei Cristian
O româncă a răbdat de foame în Germania
– Simona C. a lucrat prima dată ca îngrijitoare în Occident în anul 2018, timp de câteva luni. În ianuarie 2020 a plecat din nou prin intermediul unei alte firme românești, în Germania. Dar aici a avut parte de necazuri: „Efectiv răbdam de foame”, a povestit femeia pentru Gândul.ro.
>>> Prețuri prea mari: milioane de germani trebuie să limiteze consumul de carne
O româncă a răbdat de foame în Germania
Deși a plecat ca îngrijitoare pentru bătrâni în Germania, în contract femeia era trecută menajeră, firma motivând că nu poate fi trecută drept îngrijitoare pe contract, pentru că nu are calificarea necesară în domeniu.
„Contractul din Germania mi-a fost întocmit pe două luni de zile. Cum am ajuns acolo, am răbdat de foame și frig cum nu se putea. Începuse să se confirme ceea ce îmi povestise femeia care a fost înaintea mea”, spune Simona.
>>> Inflația din Germania a scăzut, dar 44% dintre nemți fac foamea
În contract scria negru pe alb că familia la care va locui îi va asigura cazarea și cele trei mese pe zi. În schimb, tot ce primea de mâncare erau două clătite la prânz și două felii de pâine cu două felii de parizer la cină, uneori, avea și un ou fiert.
„Dacă asta poate fi numită mâncare…era ceva de domeniul fanasticului. Mă aflam undeva într-o casă la 7 km de cea mai aproapiată localitate. Efectiv răbdam de foame. Bătrâna nu-mi dădea voie să plec nici cu bicicleta în timpul meu liber, adică în cele două ore de pauză la prânz.
După cele trei săptămâni petrecute, colega pe care am schimbat-o a vrut să vorbească cu bătrâna, întrebând-o în limba germană dacă ea a făcut plata la firmă, fiindcă nu și-a primit banii deloc”, spune Simona.
Bătrâna a anulat contractual
O româncă a răbdat de foame în Germania – La scurt timp, bătrâna a anunțat asistența socială din Germania și firma intermediară a anulat contractul cu firma românească. Pe 28 februarie, Simona s-a trezit la ușă cu noua sa înlocuitoare, o poloneză și bătrâna a dat-o afară din casă.
„Ningea, era frig, zonă de munte, a fost un șoc pentru mine. Am început să scriu pe diverse grupuri și am scris pe grupul „Voluntar în Europa”, iar o doamna dispecer stabilită in Franța a fost atât de operativă, iar în aproximativ 5 ore a venit si m-a luat de acolo cu un microbuz. Oamenii aceia au pus bani mână de la mână să cumpere bilet să mă întorc în țară”, spune Simona.
Materialul complet AICI……………………………
https://ziarulromanesc.de/romani-in-diaspora/cosmarul-unei-romance-ingrijitoare-batrani-germania-foame-frig/
////////////////////////////////////////////
Sondaj: de ce pleacă tinerii din România
De către Carmen Lăiu
Neîncrederea în autorităţi și corupţia sunt principalele motive pentru care tinerii pleacă din ţară, potrivit unui barometru Europa FM realizat de IMAS în perioada 5-28 august 2019.
Mulţi dintre tinerii din România se gândesc la un moment dat dacă să rămână sau să plece din ţară, iar în cazul în care aleg plecarea, trebuie să decidă dacă se vor întoarce sau emigrarea rămâne o opţiune definitivă.
Chestionaţi asupra motivelor pe care cred că le au tinerii români care emigrează, respondenţii Barometrului Europa FM au menţionat: neîncrederea în autorităţi și corupţia (31,3%), nivelul scăzut de trai (31,1%), lipsa locurilor de muncă (21,8%), lipsa infrastructurii (5,3%), lipsa perspectivelor de a avansa în carieră (4,6%).
Majoritatea respondenţilor (61,2%) i-ar transmite unui tânăr care își face planuri de a pleca din ţară că decizia nu este una bună, în timp ce 33,9% i-ar aproba decizia de a emigra definitiv.
Deși migraţia tinerilor, un fenomen numit de sociologi „brain drain” (fuga creierelor), este un fenomen specific multor ţări, România are, în Europa, cea mai mare rată de emigraţie a tinerilor, potrivit unui studiu realizat de Pro Juvenes.
Aproape jumătate dintre tinerii între 16 și 35 de ani spun că își doresc să emigreze, afirma în 2018 sociologul Dumitru Sandu, prezentând rezultatele unui sondaj internaţional efectuat pe 30.000 dintre tinerii din Germania, Suedia, Marea Britanie, Irlanda, Slovacia, Letonia, Italia, Spania și România.
„Unul dintre marcatorii foarte puternici de probleme pe care le are România se leagă nu de cei plecaţi în străinătate, ci de exodul potenţial al tinerilor din România, aproximativ jumătate”, spune profesorul Sandu, subliniind că sondajul a arătat că, din cele 9 ţări studiate, numai în două tinerii sunt foarte îngrijoraţi de corupţia din administraţie: Italia și România.
În ce privește tinerii care studiază în străinătate, sociologul Alfred Bulai spune că aceștia sunt atrași de universităţile occidentale, care „au oferte irezistibile pentru că oferă studii de calitate la preţuri abordabile”, în timp ce sociologul Mircea Kivu afirmă că plecarea la studii este o experienţă pozitivă, care nu trebuie refuzată de cei care au această oportunitate, dar subliniază și nevoia realizării „unui proiect de ţară care să-i facă pe tineri să se întoarcă acasă după finalizarea studiilor”.
Comentând datele din anii 2017 și 2018, cercetătorul Iulian Stănescu, de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, avertizează asupra faptului că „nivelul de pesimism în societatea românească, pesimism legat de direcţia în care merge ţara, pesimism legat de relaţiile dintre oameni, pesimism legat de direcţia în care vor merge veniturile populaţiei, este la cote foarte mari, aproape record”.
Amintind de faptul că România a pierdut peste 16% din populaţie în ultimele 3 decenii, mai mult decât în fiecare din cele două războaie mondiale, cercetătorul punctează și faptul că România a pierdut mai multă populaţie și decât Bosnia Hertzegovina, care a traversat un război civil sângeros, iar această pierdere „este provocată, în proporţie de 20%, de ceea ce se întâmplă cu sporul natural, de diferenţa dintre decese și nașteri, dar 80% este spor migratoriu. Oamenii pleacă din România și pleacă în definitiv în căutarea unei vieţi mai bune, pe care nu o pot realiza aici”.
Cele mai mari temeri ale tinerilor din România se leagă de corupţie, sărăcie și nedreptate socială, arată un studiu realizat de Fundaţia „Friedrich Ebert” pe un eșantion cu vârste între 14 și 29 de ani. Studiul a constatat că tinerii sunt foarte încrezători în viitorul lor, dar nu și în cel al ţării, diferenţa de perspectivă datorându-se „în principal ușurinţei de a emigra, aceasta fiind considerată de majoritatea respondenţilor o opţiune bună pentru viitor, dacă viaţa lor în România nu le oferă rezultatele așteptate”. În același timp, studiul a descoperit că 30% dintre tinerii de 14-29 de ani își doresc să plece din ţară pe o perioadă de minimum 6 luni, procentajul fiind practic la jumătate faţă de anul 2014, când 60% dintre tineri luau în calcul opţiunea emigrării.
https://semneletimpului.ro/international/europa/romania/sondaj-de-ce-pleaca-tinerii-din-romania.html
////////////////////////////////
Neîncrederea alungă tinerii din România: Peste 50% dintre copiii români vor să se mute în altă țară
Raluca Juncu
Doar jumătate dintre copiii din România mănâncă zilnic fructe, în schimb 90%…
Doar jumătate dintre copiii din România mănâncă zilnic fructe
Top 7 cei mai frumoși vulcani stinși din Europa
Harta României în lecturi citite: ce cărți au ales românii în 2022
Avertisment DSP: Riscuri mari generate de ”boala apei de fântână”
Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe, în vreme ce o treime dintre aceștia și-ar dori să-și continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunitățile legate de educație (26,3%) și nemulțumirea sau neîncrederea față de condițiile de viață din România (21,9%), arată datele unei anchete sociologice derulate de Organizația Salvați Copiii România.
Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăți este relevant și atunci când copiii admit că, în fața unei situații de abuz, doar puțin peste o treime se află în situația de a ști cui să ceară ajutorul și de a avea și încredere în acea persoană sau instituție de referință.
Motivele care îi determina pe copii să-și dorească emigrarea
Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe, în vreme ce o treime dintre aceștia și-ar dori să-și continue studiile în străinătate.
Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără:
oportunitățile legate de educație (26,3%);
nemulțumirea față de condițiile de viață din România (21,9%);
reunirea cu rudele sau prietenii care au părăsit deja România este mai rar invocată (sub 5%), în condițiile în care, la nivelul eșantionului, puțin peste 7% dintre respondenți au indicat că au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Datele anchetei realizate de Salvați Copiii România, care măsoară felul în care copiii își cunosc drepturile pe care le au și mecanismele de protecție ale acestora, au fost culese în perioada noiembrie – decembrie 2022, pe un eșantion reprezentativ la nivel naţional, format din copii din ciclul gimnazial și liceal. Marja de eroare este de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.
Citeste si:
MassMutual Romania participă la DevTalks 2023, în calitate de Sponsor Principal
Începe DevTalks România: Peste 3500 developeri se vor întâlni la ROMEXPO
Destinații de top pentru vacanțe, de la noul touroperator, Coral Travel
////////////////////////////////////////////
Migranţii români pot aduce schimbarea acasă
DONATO DE ROSA
GIUSEPPE RUSSO
ANDREI SILVIU DOSPINESCU
Case frumoase, noi, ridicate în locuri pustii. Nici că ne-am putea imagina un tablou mai expresival efectelor generate de emigraţia românilor, pe care Banca Mondială a cercetat-o într-un raport recent.
Dacă vă întrebaţi cine sunt proprietarii acestor „case-fantomă“,trebuie doar să vă uitaţi la numărul mare de români care trăiesc şi lucrează în străinătate – între 3 şi 5 milioane, conform unor estimări sau 3,6 milioane, conform datelor ONU (2017). Dintre acestea, 2,7 milioane de persoane sunt apte de muncă, echivalentul a 20,6% din populația aflată la vârstă activă a României.
Exodul capitalului uman
În condiţiile în care mai bine de unul din patru absolvenţi de studii superioare (26,6%) pleacă din ţară, exodul creierelor poate avea consecinţe serioase asupra dezvoltării României, de vreme ce emigraţia permanentă a persoanelor cu studii superioare poate priva ţara de cunoştinţele şi competenţele necesare pentru îmbunătăţirea productivităţii şi a standardelor de viaţă, pe termen lung.
În oraşe înfloritoare, cum ar fi Bucureşti, Cluj, Iași şi Timișoara, este o provocare pentru angajatori identificarea unor candidaţi competenţi pentru locurile de muncă vacante. Criza de capital uman este încă şi mai acută când vine vorba de lucrătorii calificaţi, care lucrează manual, şi de lucrătorii înalt calificaţi, în special cei din domeniul IT&C, sănătate, învăţământ, ştiinţă şi inginerie.
În domeniul sănătăţii, exodul creierelor a devenit o urgenţă concretă, iar personalul calificat este din ce în ce mai greu de găsit. De exemplu, în 2017, numărul locurilor vacante din sectorul sănătăţii era dublu faţă de media pe economie, ceea ce înseamnă că multe locuri de muncă rămân neocupate.
Cu alte cuvinte, unul din patru medici a părăsit ţara. În perioada 2000-2013, numărul medicilor din România care au părăsit ţara a crescut cu peste 650%, depăşind 14.000 după 2013 (deci peste 25% din totalul medicilor). În consecinţă, multe localităţi din mediul rural au rămas fără asistenţă medicală, înrăutăţind situaţia – oricum foarte grea – a celor mai sărăci dintre români.
Mai devreme sau mai târziu, criza de capital va duce la majorări ale salariilor plătite pentru acele profesii care sunt cele mai căutate. Astfel de majorări pot diminua exodul creierelor şi îi pot convinge pe unii migranţi să revină acasă, deşi motivele deciziei de părăsire a ţării – în special pentru profesioniştii calificaţi – de multe ori nu sunt limitate doar la salarizare.
Copii lăsaţi acasă – apel la acţiune
Persoanele cu calificări scăzute sunt adesea atrase în străinătate de salariile mai bune. Acestea le permit să trimită bani acasă. Mulţumită acestor sume („remitenţe“), multe familii sărace, în special cele din mediul rural, şi-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă şi au putut ieşi din sărăcie.
Una dintre consecinţele emigrării este extrem de dureroasă. Generaţii întregi de copii, nu mai puţin de 100.000, conform datelor oficiale, rămân în ţară fără părinţi, deoarece aceştia pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă. Aceşti copii au mai puţine şanse să poată merge la şcoală decât alţi copii de aceeaşi vârstă şi sunt mult mai vulnerabili şi mai uşor de marginalizat şi de exclus de la accesul la diverse oportunităţi, se arată într-un studiu al Băncii Mondiale.
Aşadar, este nevoie de un sprijin instituţional mai puternic pentru cei care rămân în ţară. Acesta implică finanţare mai bună, o direcţionare mai eficientă a asistenţei sociale, precum şi un angajament mai bun pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi a învățământului pentru a putea garanta disponibilitatea unor oportunităţi reale, în special în zone rurale şi marginalizate.
În timp, în acest fel se va crea o piaţă a muncii mai bună în ţară, ceea ce va dilua fluxul de emigraţie.
O resursă strategică
Migranţii acumulează capital uman şi financiar care adesea este investit în activităţi productive în ţara de origine.
În acelaşi timp, din ce în ce mai mulţi studenţi români se înscriu în universităţi de top din Europa şi SUA. Numărul acestora aproape s-a dublat în ultimii 16 ani, ridicându-se la aproximativ 33.400 în 2016.
Oare vor reveni în România după absolvire? Unii aşa speră, pentru că vor să facă ceva bun pentru ţara lor. România ar putea urma exemplul altor ţări pentru a putea valorifica potenţialul unor tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ din străinătate, promovând anumite reţele de natură să încurajeze cooperarea şi schimbul de idei între studenţii, cercetătorii şi profesioniştii din ţară şi cei din străinătate.
Susţinerea dezvoltării României
Atunci când sunt întrebaţi de ce nu doresc să se întoarcă în ţară, migranţii care deţin diverse calificări invocă mediul politic, lipsa meritocraţiei şi nerecunoaşterea deplină a calificărilor ca fiind unele dintre cele mai semnificative obstacole.
Însă românii din străinătate au capacitatea şi dorinţa de a face o schimbare acasă. Lipsa unor obstacole în calea circulaţiei în interiorul UE, unde locuiesc majoritatea românilor care lucrează în străinătate, permanent sau temporar, vor ajuta România să profite de pe urma beneficiilor pe care le oferă migraţia circulară şi exodul creierelor.
Prin urmare, dimensiunea redusă a acestor obstacole care obstrucţionează circulaţia sugerează că emigraţia ar putea deja să evolueze spre o mişcare circulară, în cadrul căreia migranţii vin şi pleacă pentru scurte perioade de timp.
Fără doar şi poate, acest fapt va aduce beneficii economiei româneşti, de vreme ce migranţii circulari pot contribui la soluţionarea crizei de forţă de muncă existente, pot aduce cunoştinţe noi, competenţe noi, conexiuni internaţionale şi spirit antreprenorial.
Însă migranţii pot ajuta ţara şi în moduri mult mai semnificative. După cum s-a explicat în recent publicatul Diagnostic Sistematic de Țară pentru România, instituţiile constituie o constrângere critică pentru dezvoltarea ţării pe termen lung. Emigranţii români se pot întoarce acasă cu o perspectivă nouă asupra modului în care societatea poate fi mai corectă şi economia mai eficientă.
Acest lucru va contribui la transformarea instituţiilor şi crearea unei Românii mai puternice.
https://blogs.worldbank.org/ro/europeandcentralasia/migran-ii-rom-ni-pot-aduce-schimbarea-acas
/////////////////////////////////////////
Cauzele migrației – de ce migrează oamenii?
Migrația are cauze multiple, de la securitate, demografie și drepturile omului la sărăcie și schimbări climatice. Puteți afla mai multe în această sinteză.
©Ajdin Kamber/AdobeStock
Numărul total al persoanelor din afara UE cu reședința stabilită în UE la 1 ianuarie 2021 era de 23,7 milioane, conform Eurostat, biroul oficial de statistică al UE. Această cifră reprezintă 5,3% din populația UE. În majoritatea statelor UE, cele mai multe persoane cu altă naționalitate provin din afara UE.
Citiți mai multe despre migrație în Europa.
CE este migrația
Migrația reprezintă deplasarea persoanelor dintr-un loc în altul pentru a se stabili într-o altă locație. Migrația poate fi voluntară sau involuntară și se poate datora unor motive variate printre care cele economice, de mediu sau sociale.
Motivele migrației: factori de presiune și de atracție
Factorii de presiune sunt motivele pentru care persoanele își părăsesc țara. Factorii de atracție sunt motivele pentru care ele se mută într-o anumită țară. Există trei tipuri de factori majori de presiune și de atracție.
Factori socio-politici
Persecuția pe motivul apartenenței la o etnie, religie, rasă, politică sau cultură poate determina oamenii să-și părăsească țara. Un factor major este războiul, conflictele, persecuția din partea guvernului, sau un risc major ca acestea să se întâmple. Cei care fug de conflicte armate, de încălcări ale drepturilor omului sau de persecuții sunt de obicei refugiați umanitari. Aceasta va influența alegerea locului în care se stabilesc, deoarece unele țări au abordări mai liberale față de migranții umanitari. În primul rând, aceste persoane se îndreaptă, foarte probabil, către cea mai apropiată țară sigură care acceptă solicitanți de azil.
În ultimii ani, numeroase persoane fug în Europa din cauza conflictelor, a terorii și a persecuțiilor din țara de origine. Dintre cei 384 245 de solicitanți de azil cărora li s-a acordat protecție în UE în 2022, peste un sfert proveneau din Siria, țară devastată de război, urmată de Afganistan și Venezuela pe locurile doi, respectiv trei.
Factori demografici și economici
Schimbările demografice determină modul în care se produce deplasarea și migrația populației. Creșterea sau scăderea populației, gradul de îmbătrânire sau ponderea mare a tinerilor influențează creșterea economică și oportunitățile de ocupare a forței de muncă în țările de origine și politicile de migrație în țările de destinație.
Migrația demografică și economică este corelată cu standardele de muncă precare, șomajul ridicat și starea generală de fiabilitate economică a unei țări. Printre factorii de atracție se numără salarii mai mari, oportunități de angajare mai bune, un nivel de trai mai ridicat și oportunități în domeniul educației. În cazul în care condițiile economice nu sunt favorabile și riscă încă să se deterioreze, crește probabilitatea ca un număr mare de persoane să migreze în țări cu o situație mai bună.
Potrivit Organizației Internaționale a Muncii a ONU, numărul lucrătorilor migranți, definiți ca persoane care migrează pentru a se angaja, a fost de aproximativ 169 de milioane la nivel mondial în 2019, reprezentând peste două treimi din migranții internaționali. Peste două treimi din totalul lucrătorilor migranți se găsesc în țările cu un nivel ridicat al veniturilor.
Factori de mediu
Mediul a constituit întotdeauna un factor al migrației, deoarece oamenii fug din calea dezastrelor naturale, cum ar fi inundațiile, uraganele și cutremurele. Se preconizează că schimbările climatice vor accentua fenomenele meteorologice extreme, ceea ce ar putea cauza deplasarea unui număr mai mare de persoane.
Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, „migranții din motive de mediu sunt cei care, din cauza unor schimbări bruște sau progresive ale mediului înconjurător care le afectează viața sau condițiile de viață, sunt obligați să își părăsească locuințele temporar sau permanent, și care se deplasează în interiorul țării lor sau în străinătate”.
Este dificil să se estimeze numărul total de migranți din motive de mediu în întreaga lume, din cauza impactului altor factori precum creșterea demografică, sărăcia, guvernarea, securitatea umană și conflictele. Cifrele estimative variază între 25 de milioane și 1 miliard pe an, până în 2050.
Cum abordează UE acești factori?
Acces mai ușor la căi legale pentru lucrătorii migranți
Uniunea Europeană a încurajat migrația legală pentru a suplini deficitul de forță de muncă, pentru a umple lipsurile pe anumite calificări și pentru a stimula creșterea economică. Măsurile luate includ:
Cartea Albastră a UE: un permis de muncă și ședere care permite cetățenilor din afara UE să lucreze și să locuiască într-o țară din UE, cu condiția să aibă o diplomă sau o calificare echivalentă, și o ofertă de muncă care atinge un prag salarial minim.
Permisul unic: un permis combinat de muncă și ședere, eliberat pentru până la doi ani de o țară UE.
Statutul de rezident pe termen lung al UE: permite persoanelor din afara UE să rămână, să lucreze și să se deplaseze liber în UE pentru o perioadă nedeterminată.
Citiți mai multe despre modalitățile legale de a munci în UE.
Noul pact privind migrația și azilul
Timp de mulți ani, gestionarea eficientă a migrației pentru a soluționa situația solicitanților de azil și pentru a proteja frontierele externe a fost o prioritate a UE. În aprilie 2023, Parlamentul și-a stabilit poziția cu privire la noul Pact privind migrația și azilul, și va începe discuțiile cu statele membre cu obiectivul finalizării lor până în februarie 2024. Noul Pact stabilește proceduri mai bune și mai rapide în cadrul sistemului de azil și migrație al UE. Acesta reprezintă o revizuire a Regulamentului Dublin, care stabilește țara responsabilă de prelucrarea fiecărei cereri de azil. Sistemul propus încurajează contribuții flexibile din partea țărilor UE, mergând de la relocarea solicitanților de azil din țara de intrare până la repatrierea persoanelor considerate a nu avea drept de ședere. Noul sistem se bazează pe cooperarea voluntară și pe forme flexibile de sprijin, care ar putea deveni obligatorii în momente de presiune crescută.
Citiți mai multe despre răspunsul UE la provocarea migrației.
Mai multe informații despre migrația în Europa
Criza migrației din Europa în perioada 2015-2016
Date și cifre privind azilul și migrația în UE
/////////////////////////////////////////
(Sefii post decembristi au alungat ,milioane de oameni datorita deserviciilor din sanatate,(in)justitie,invatamant,legislatie,birocratie,fiscalitate,imoralitate si batjocorirea valorilor,mineriade ,privati-hotie, etc
\
Dumitru Sandu, sociolog: „Vorbim despre un trend de lunga durata de nemultumire a populatiei din Romania in legatura cu evolutia economica si cu proasta functionare a institutiilor publice.” )Migratia, fenomenul care a cuprins aproape patru milioane de cetateni: tarile si regiunile in care se stabilesc romanii
Anca OlteanuAnca Olteanu
Ecologiștii de la Greenpeace, nemulțumiți de proiectul Neptun Deep
Planeta, la mila naturii. Căldura, incendiile şi inundaţiile fac din vara lui…
Căldura, incendiile şi inundaţiile fac din vara lui 2023 „o vară a extremelor”
Raport SVN România: Brașovul devine cea mai mare piață rezidențială…
S-a lansat Green Report Podcast – întrebări și răspunsuri cu invitați excelenți
Migratia, fenomenul social si economic care a cuprins aproape patru milioane de romani, este responsabila pentru trei sferturi din declinul populatiei, propulsand diaspora romaneasca pe locul al cincilea in clasamentul comunitatilor care s-au stabilit peste hotare, principalele tari fiind Italia, Germania si Spania, potrivit unui raport realizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).
Emigratia a devenit un fenomen social si economic major in Romania, fiind responsabila pentru 75% din declinul populatiei, de la 22,4 milioane in anul 2000 la 19,5 milioane in 2018. Astfel, diaspora romaneasca a ajuns a cincea comunitate ca marime din lume. In 2015-2016, 3,6 milioane de oameni nascuti in Romania locuiau in tari membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), adica 17% din cei care s-au nascut in tara locuiau in state membre OCDE.
De la 1,1 milioane de romani in perioada 2000-2001, numarul emigrantilor romani a crescut cu 2,3 milioane in perioada 2015-2016. In acest timp, emigrantii romani i-au depasit pe cei din alte tari, precum Germania, Italia si Turcia.
Un numar similar de emigranti erau originari din Germania si Marea Britanie (aproape 3,4 milioane). Daca se exclud tarile din OCDE (Mexic si Polonia), diaspora romaneasca este a treia ca marime, dupa China si India.
Citeste si:
România și SUA vor înființa o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere
UE vs. încălzire globală: Blue Deal, pactul care vrea să prevină o lume fără apă
Ionel Burtea, Abund Berry: Am adus 15 muncitori din Nepal și mai urmează alți 25
Mai putin de 60.000 de romani locuiesc in tari care nu sunt membre OCDE, precum Cipru, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia si Moldova. Argentina, Africa de Sud si Brazilia gazduiesc, de asemenea, cativa romani.
10 tari sunt casa a peste 93% din emigrantii romani
Italia, cu aproape o treime din populatia migratoare a Romaniei (peste un milion) este tara care conduce clasamentul, urmata de Germania (680.000) si Spania (573.000). Aceste trei tari aduna doua treimi din emigrantii romani din OCDE, in 2015-2016.
Cele mai mari comunitati de romani din Italia sunt in regiunile Lazio (peste 200.000) si Lombardia (aproape 150.000), Piemont si Veneto (peste 100.000). In Spania, cei mai numerosi romani sunt in Madrid si Valencia (115.000), urmati de cei din Andaluzia si Catalonia (76.000). In Germania, cei mai multi romani locuiesc in Bavaria (aproape 135.000), Baden-Wurttemberg (118.000) si North Rhine-Westphalia (102.000).
Citeste si:
Robert Sroka, Abris: Raportările non-financiare sunt de fapt despre viitor
Românii, tentaţi să cumpere produse de pe piaţa neagră, la preţuri mai mici
Sărăcia bate România: 1 din 2 copii se află în risc de sărăcie severă
Alte cinci tari au o cota de 23% din diaspora romaneasca: Marea Britanie (225.000), Statele Unite (160.000), Ungaria (154.000), Canada (130.000) si Franta (105.000).
Israel, Austria si Belgia gazduiesc fiecare peste 50.000 de emigranti romani, in timp ce Irlanda, Suedia, Grecia si Danemarca au cate 20.000-30.000 de emigranti. Alte tari in care s-au stabilit in jur de 10.000 de romani sunt Elvetia, Portugalia, Australia, Olanda si Norvegia.
Fluxul anual legal de migranti din Romania catre alte state ale OCDE a crescut de patru ori, de la 88.000, in 2000, la 415.000, in 2016.
Multi romani, in special cei tineri, au intentia de a emigra. In ultimii ani, aproape 25% din romanii care locuiau in tara isi doreau sa se stabilesca permanent peste hotare daca aveau oportunitatea – cea mai mare rata inregistrata in regiune. Aproape jumatate din tinerii cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani din Romania intentionau sa emigreze.
Citeste si:
[REPORTAJ] Ce este și cum funcționează UE, locul de unde vin miliardele din PNRR
Oficial maghiar: UE vrea să mute investitorii din Ungaria în România
Ungaria nu vrea să dea mai mulți bani Uniunii Europene. Orban: Este inacceptabil
Emigrantii romani au, in mare parte, joburi care nu necesita o calificare. Insa, printre cei care parasesc Romania sunt si cei cu educatie universitara, multi fiind supracalificati. In cazul emigrantilor romani in tarile OCDE, este de trei ori mai probabil sa ocupe functii elementare, fata de cei nascuti in tara respectiva si au o sansa de 50% sa aiba joburi in care este nevoie de calificare. Aproape jumatate din emigrantii romani care au o diploma universitara au locuri de munca de necalificati.
Romanii, principalii emigranti dintre vecini
Dintre tarile vecine, Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria si Ucraina, Romania a fost principala tara de origine pentru imigrantii din tarile membre OCDE in 2015-2016, emigrantii romani reprezentand aproape jumatate din totalul regiunii, de 7,8 milioane.
Despre OCDE
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea si evaluarea aplicarii politicilor publice pentru asigurarea cresterii economice si dezvoltarii in randul statelor membre, precum si la nivel global.
Citeste si:
Ungaria vrea să-și mărească armata – cum vrea să-i recruteze pe tineri
România, nouă tentativă de a intra în Schengen
Salvați Copiii: 1 din 4 copii români au un părinte plecat în străinătate
Tarile membre OCDE sunt: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Coreea, Luxemburg, Mexic, Olanda, Noua Zeenlanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, Marea Britanie si Statele Unite.
Romania si-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercitiilor anterioare de extindere, respectiv in aprilie 2004 si noiembrie 2012 si a reinnoit-o in 2016 si 2017.
Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
/////////////////////////////////////////////////
Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”
De Andrei Stan
Ministerul rus de Externe a condamnat luni, 7 august, înlocuirea simbolurilor „patriei” de pe o celebră statuie din Kiev construită în epoca sovietică, relatează CNN și Sky News.
Citeşte întreaga ştire: Reacția Moscovei după ce Ucraina a scos secera și ciocanul de pe Monumentul Patriei: „Aceasta e întreaga esență a cyborgilor de la Kiev”
Cont. aici …………………………………….https://www.libertatea.ro/stiri/reactia-moscovei-dupa-ce-ucraina-a-scos-secera-si-ciocanul-de-pe-monumentul-patriei-aceasta-e-intreaga-esenta-a-cyborgilor-de-la-kiev-4628076
////////////////////////////////////////
Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (V)
Publicat
de Teodosie Paraschiv
Despre transumanism
Cu ce credeți că se ocupă geneticienii, și pe ce credeți că sunt cheltuite miliarde de dolari? Poate omul să îmbunătățească firea umană creată de Dumnezeu? Ce implicații morale are încercarea unor cercetători de a introduce modificări în firea umană la nivel mondial? Urmează ei voia lui Dumnezeu? Le-a descoperit Dumnezeu tainele geneticii? Se pare că cercetătorii transumaniști vor să pună capăt erei umane. Cu alte cuvinte să distrugă firea umană prin alterare genetică.
În urmă cu câteva luni noțiunea de transumanism nu-mi spunea mare lucru. De fapt nici nu mi-a atras atenția. Însă de când studiez relația dintre civilizațiile străvechi pierdute, zeii pogorâți din cer, „extratereștri” și noile tehnologii, am început să dau frecvent peste acest termen. Transumanismul este legat strâns de noile tehnologii, extratereștri și noua ordine mondială. Se pare că această nouă ordine mondială va fi nu numai o nouă ordine morală, politică și socială, ci și una postcreștină și postumană.
Nu prea auzim vorbindu-se prea des despre acest subiect la TV sau radio. Oamenilor li se servesc știri proponderent negative, despre accidente, dezastre, războaie, conflicte de tot felul și multe reclame care invită la consum peste nevoi. Mass-media nu educă, ci spală pe creier, iar televiziunea este folosită pentru inducerea stării de transă hipnotică. Oamenii nu mai au nici o atracție pentru cunoaștere, aproape că au ajuns să urască o bună informare. Le vine tot mai greu să gândească. Sunt tot mai puțin interesați de viitorul lor și al generațiilor care vor veni.
Dar ce este transumanismul? În urmă cu vreo săptămână am dat peste un articol pe această temă. Întâlnisem deja termenul de mai multe ori în ultimile luni, așa că mi-a atras atenția. Articolul comentează un interviu acordat publicaţiei Playtech de către Dan Cautiş, fost profesor la Universitatea Politehnică din București, plecat din România în anii ’80 și care a predat, în cadrul Universității Georgetown, din Washington, SUA, cursuri despre transumanism, singularitate și impactul evoluției tehnologice asupra oamenilor.
În mare spus, transumaniștii profețesc apropierea unei ere postumane, grație evoluției tehnologiei în domenii precum genetica, inteligența artificială și nanotehnologia.
O mișcare culturală radicală, internațională, intelectuală și rapidă, cunoscută sub numele de „transumanism”, susține utilizarea noilor științe, inclusiv a modificărilor genetice, pentru a spori capacitățile mentale, abilitățile și aptitudinile fizice umane, astfel încât „ființele umane vor fi transformate în ființe cu mult extinse ca să merite eticheta post-umană”.[6]
Legat de modificarea genetică, Cautiş afirmă că „genetica, dintre toate, potrivit lui Francis Fukuyama (n.red. sociolog și politolog) [1], este cea mai periculoasă. Aici poate fi vorba despre o amenințare subversivă. Fukuyama aseamănă amenințarea genetică cu cea nucleară. Toate îmbunătățirile au și un efect negativ, dar nu poți spune nu acelor „îmbunătățiri”, a explicat el, dând exemplu efectele adverse ale unor medicamente.
„Ideea este că vrem să îi facem pe oameni mai buni, dar nu știu dacă este o idee bună să desființăm complet omenirea. Acești postoameni – nu știm ce vor fi. Ar putea fi binevoitori, dar ar putea fi și răuvoitori față de oamenii obișnuiți. Fukuyama mai spune că ar trebui să vedem cum a evoluat omenirea față de alte animale. E foarte posibil ca rasa umană să devină o rasă de sclavi”.
În urmă cu câțiva ani modificări artificiale ale genomului uman erau considerate doar apanajul marilor laboratoare complexe. Între timp, câțiva cercetători au dezvoltat o tehnologie nouă de a modifica genomul, cu o acuratețe maximă. Procedura a fost denumită CRISPR-CAS9, și acționează ca un foafece molecular. O adevărată alchimie.
Cautiş afirmă că „lumea se aștepta să dureze 30-40 de ani. Sunt enorm de mulți oameni creativi și enorm de multe fonduri care se duc în această direcție”, dar iată că modificarea genomului uman a devenit extrem de simplă. Deja există oameni de știință care vor să modifice genetic oameni, animale și plante pentru a-i face rezistenți la condițiile aspre de pe alte planete. Practic, aceștia propun ca, „în loc să încercăm să trasformăm planetele din vecinătatea noastră, mai bine să creăm rase noi, capabile să profite de mediile deja existente”. Părerea mea este că acești oameni de știință se cred deja semizei. Această tehnologie este semnalată și de Erich von Daniken în cartea sa Zeii nu ne-au părăsit niciodată.
Cautiș mai afirmă că „transumaniștii sunt foarte supărați pe trupul omenesc. Sunt foarte radicali în declarațiile lor. Spun că natura s-a comportat mizerabil cu trupurile noastre și trebuie să ne facem viitorul noi înșine”.
Ray Kurzweil, unul dintre cei mai vocali promotori ai transumanismului, crede că, până în 2030, creierul uman va fi conectat la cloud și că nanoroboții implantați direct în creier ne vor transforma în semizei. Tot el spune că anul 2029 va fi anul în care roboții vor ajunge la același nivel de inteligență ca oamenii. Ca o paranteză, aș aminti că în agenda ONU 2030 este anul în care toată omenirea ar trebui identificată biometric, de la nou-născut până la ultimul om de pe planetă. Să fie doar o coincidență? Nu cred.
Rabinul Michael Broyde a afirmat recent că legea evreiască ar susține realizarea de oamenii animalizați, astfel încât tehnologia să producă super-oameni. În octombrie 2011, pe websiteul Universității, Broyle spunea:
„Ingineria genetică, în care trăsăturile diferiților indivizi sau animale sunt combinate, a condus la combinații uimitoare … Legea evreiască ar susține himerismul uman-uman intenționat, în care materialul embrionar a doi fetuși este amestecat, sau himerismul uman-animal, în care celulele unui om sunt amestecate cu celule ale altui mamifer … procese și tehnologii care au ca rezultat copii sănătoși sau mai sănătoși sunt în mod intrinsec bune și trebuie să fie îmbrățișate fără teamă.”[3]
Aceste cercetări par să reflecte modul de operare pe care îngerii căzuți (Veghetorii) l-au folosit ca să introducă modificări în genomul uman și care în timp să se propage la nivel mondial. Avem destule dovezi că ne îndreptăm spre o eră postumană.
Dezbaterea asupra ingineriei liniei germinative este, prin urmare, cea mai criticată, pentru că, pe măsură ce schimbările în descendenții geneticieni sunt puse în mișcare, genotipul și fenotipul (natura, aspectul fizic și comportamentul) omenirii vor fi modificate fără speranță de inversare.
Potrivit „etiștilor”, cum ar fi Profesorul Julian Săvulescu de la Universitatea Oxford, nu numai că avem „o obligație morală” de a realiza astfel de oameni, dar embrionii care nu îndeplinesc anumite îmbunătățiri genetice în viitor nu ar trebui lăsați să trăiască. Dr. Richard Seed, un fizician din Chicago, merge mai departe, avertizând pe oricine care are intenția de a sta în calea acestui vis că ar trebui să-și regândească mai bine opoziția:
„Vom deveni dumnezei, curând. Nu vreți să contribuiți, nu participați, dar dacă aveți de gând să interferați cu mine ca să devin un zeu, veți avea probleme, va fi război ”.
Profesorii Seed și Săvulescu nu sunt singurii cu asemenea credințe puternice.
Astfel, de la planurile unei armata de oameni marionetă a lui Ilya Ivanov, din timpul lui Stalin, la experimentele pe ființe umane ale lui Menghele, din timpul lui Hitler, și până la Statele Unite, unde până în anii ’70 au fost sterilizați peste 60.000 de americani, din motive genetice, au existat mereu cercetători care au visat la realizarea unui suter-om.
Ingineria genetică a evoluat extrem de mult, dincolo de orice imaginație SF. Astăzi există kituri cu care îți poți modifica singur ADN-ul.
Am auzit de multe ori vorbindu-se că intrăm într-o nouă eră în care oamenii vor fi transformați prin trecerea la un nou nivel de existență. Asta îmi aduce aminte de ce profețeau unii Sf. Părinți, care spuneau că în vremurile de pe urmă, din cauza răutăților firea oamenilor se va schimba, și vor deveni scunzi ca demonii. Mă întrebam de multe ori, cum poate păcatul să modifice firea umană și să altereze ADN-ul, însă dacă iau în considerare experimentele pe care le fac geneticienii, înclin să cred că modificarea firii umane va fi rezultatul unui mare păcat, alterarea voită a genomului uman.
Natura umană însăși se află pe masa de operație, pregătită pentru alterări, pentru eugenie și „îmbunătățire” psihică, pentru o reproiectare totală. În laboratoarele academice și industriale, noii creatori își adună cu încredere puterile lor și își laudă îndemânarea lor, în timp ce pe stradă evangheliștii lor (transumaniști) profețesc zelos un viitor postuman.
Îndeamnă Dumnezeu la așa ceva? Nu cred. Mai degrabă cred că demonii sunt cei care îi călăuzesc pe oamenii de știință să altereze firea umană. Acum putem înțelege mai bine avertismentul lui Nicolai Berdiaev, care afirma că vechea magie renaște și se vulgarizează prin știință și tehnică. [4]
Grupările sataniste identifică pe Ea/Enki cu Satan. Enki este cel pe seama căruia este pusă crearea rasei umane prin inginerie genetică. Dacă Enki este identificat cu Satan, atunci toți zeii religiilor politeiste sunt demoni.
Ce legătură au toate acestea cu „extratereștri”?
Erich von Daniken susține că extratereștri (zeii din vechime) au creat, prin inginerie genetică, „extratereștri” umanoizi. [2] Un lucru asemănător afirmă și Steven M. Greer, cu diferența că entitățile biologice artificiale ar fi create în laboratoare secrete chiar pe Pământ de grupări subterane și oculte, pentru a simula o invazie extraterestră. [5] Ca director al Institutului pentru Viitorul Umanității și profesor de filozofie la Universitatea Oxford, Nick Bostrom este un alt avocat principal al transumanismului care, la fel ca Veghetorii despre care amintește Enoh, [7] prevede reconstrucția oamenilor prin alterare genetică cu animale, plante și alte forme de viață sintetice prin utilizarea științelor moderne. [6] Philip J. Corso, vorbind despre ingineria genetică amintește că „nu trebuie să uităm niciodată că, de-a lungul veacurilor, EBES (sau IGIGIS) sunt stăpânii manipulării genetice”.[8]
În concluzie, reținem următoarele:
liderii politici lucrează pentru instituirea unei noi ordini mondiale postcreștine și istaurarea unui guvern mondial,
mișcările spirituale anunță de peste 100 de ani sosirea unei noi ere, cea a Vărsătorului, care va înlocui era creștină,
cercetătorii din domeniul ingineriei genetice și transumaniștii profețesc intrarea într-o eră postumană,
pe plan religios masoneria militează pentru unirea tuturor religiilor, mai exact pentru impunerea unei religii satanice în locul celor existente,
rabinii evrei așteaptă sosirea iminentă a lui Mesia (Antihrist) și tot ei se grăbesc să reconstruiască templul de la Ierusalim.
Termeni: noua orgine mondială, guvern mondial, noua eră, era postcreștină, religie unică, Antihrist, templul de la Ierusalim.
Bibliografie
[1] Francis Fuckuyama, Viitorul nostru postuman. Consecințele revoluției biotehnologice, Editura Humanitas, București, 2004.
[2] Erich von Daniken, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyle, București, 2018.
[3] Cris Putnam & Thomas Horn, Exo Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and the Vatican’s Astonishing for the Arrival of on Alien Savior, 2013.
[4] N. Berdiaev, Sensul creației, Editura Humanitas, București, 1992.
[5] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informații interzise, Editura Daksha, București, 2008.
[6] Thomas Horn, Apollyon Rising. 2012. The Lost Symbol Found and the Final Mystery of the Great Seal Revealed, Crane, Missouri, 2009.
[7] Cartea lui Enoh, ediția a cincea, editura Herald, București, 2016.
[8] Col. Philip J. Corso, Dawn of a New Age [http://www.openminds.tv/pdf/ufo-files/DawnOfANewAge.pdf]
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2019/07/11/zeii-din-vechime-extraterestri-de-astazi-v/
/////////////////////////////////////////////////
Este noua ordine mondială o ordine satanică? (II)
Publicat
de Teodosie Paraschiv
Astăzi vom dezvolta un pic legătura dintre teosofie, spiritism și francmasonerie din perspectivă istorică.
Teosofia, spiritismul
Ca societăţi oculte, apăreau în sec. al XIX-lea, însă ca doctrină au însoţit permanent sectele gnostice şi religiile orientale. Studiind doctrina teosofică, vom constata uşor că ea este puntea de legătură între societăţile oculte şi tot ea este cea care a penetrat în conştiinţa creştinilor atât de uşor, făcându-i în acelaşi timp receptivi la orice sincretism. Dacă creştinismul occidental catolic a fost influenţat de teosofie cu multe secole în urmă, începând cu Albert cel Mare, iar protestantismul prin Eckhart, creştinismul oriental a suportat aceeaşi influenţă mai ales prin filosofii neognostici ruşi, cei mai notorii fiind Nicolai Berdiaev şi Bulgacov. Într-una din lucrările sale, Berdiaev afirmă că
„vechiul gnosticism renaşte într-o formă cvasi-ştiinţifică”.[1]
Spiritismul ca mişcare populară apare în 1848 în SUA. Comunicarea cu spiritele este un tip de magie. A favorizat răspândirea sincretismului religios.[2]
Societatea Teosofică a fost fondată tot în 1848. N. Berdiaev sesiza încă de la începutul sec. al XX-lea posibilitatea ca practicile oculte să se vulgarizeze, să devină o modă. Şi remarcă importanţa teosofiei în acest proces de popularizare.[3]
„Vin vremurile”, zicea el, „manifestării şi obiectivării învăţăturilor mistice ascunse.”
Şi au venit!
Teosofii militau pentru unirea religiilor şi a guvernelor, împăcarea ştiinţei cu religia, etc. Mişcarea şi doctrina teosofiei stau la baza filosofiei şi mişcării New Age.
Baha’i-ul apare în cadrul islamismului ca un fel de religie laică. Îşi propunea reformarea lumii şi urmărea mai multe obiective politice şi social-economice: guvern şi tribunal mondial, limbă şi religie unică. Mişcarea prezintă importanţă prin faptul că a depăşit graniţele islamului. Liderii baha’i s-au adresat liderilor politici şi religioşi chemându-i la cooperare în vederea atingerii obiectivelor amintite mai sus, la care adăugăm şi distrugerea creştinismului.
Martorii lui Iehova sunt o organizaţie politică ascunsă sub masca religiei. Mişcarea acţionează pentru distrugerea religiei creştine prin falsificarea adevărurilor evanghelice şi interpretarea în sens lumesc şi politic. Promovează instaurarea unui guvern mondial condus de Mesia, distrugerea creştinismului şi a celorlalte religii, promovarea numărului 666 ca semn al lui Mesia al lor. Martorii lui Iehova formează o organizaţie distructivă. Are ca scop demolarea vechii ordini creştine.
Şi alte secte, alături de martorii lui Iehova, aveau sarcina de a contribui la distrugerea vechii ordini creştine. Nu întâmplător, multe dintre ele cuprind mesaje apocaliptice şi milenariste, prin care anunţă o nouă eră.[4] Ele anunţau apropierea sfârşitului erei creştine şi sosirea unei noi ere, a unui mileniul de pace şi armonie. În realitate, toate aceste secte pregăteau conştiinţa oamenilor pentru primirea instituirii guvernului mondial şi a religiei unice a lui Antihrist.
Francmasoneria și ecumenismul
Aşa se prezentau lucrurile când francmasoneria fondează şi iniţiază dialogurile ecumenice. Privind în trecut, observăm că pe măsură ce ocultismul iese la suprafaţă, criza morală şi spirituală se agravează, adâncind prăpastia dintre Biserică şi societate.
În dorinţa de renovatio, de nouă ordine, alta decât cea creştină, rosicrucienii şi francmasonii au iniţiat şi sprijinit fărâmiţarea Bisericii. Cum s-a ajuns aici? S-a început cu pervertirea sistemului de valori creştin, prin introducerea de alternative la viaţă şi mântuire.
Penetrând gândirea creştină, ocultismul şi gnosticismul au dus inevitabil la crearea de partide. Aşa ne putem explica apariţia de numeroase ordine călugăreşti şi cavalereşti sau grupări mistice şi pietiste. Altfel spus, societatea începe să se dezbine. După ce a aruncat zâzanie, Satan avea doar să aştepte culegerea roadelor. Reforma avea să fie rodul zâzaniei sădite în minţile oamenilor.
Ce reprezintă revoluţia franceză de la 1789? Un triumf al umanismului şi al francmasoneriei. Ce mai observăm? Observăm că revoluţia franceză reprezintă doar partea văzută a unui proces îndelungat de separare a societăţii de Biserică. Francmasoneria creează noţiunea de stat laic şi-i atribuie drepturi asupra credincioşilor Bisericii, numindu-i de acum înainte cetăţeni ai statului.[5]
Dacă până acum acţiunile anticreştine erau considerate eretice şi uşor de observat şi combătut, de acum înainte, ereticii şi duşmanii Bisericii se vor ascunde sub un nou nume, cel de politician. Iată cum ereticii de ieri îşi schimbă numele pentru a fi mai greu de recunoscut şi de înfruntat.
Sosise, aşadar, vremea ca francmasoneria să atace Biserica sub o altă mască, fără frica de a fi descoperită. Nu întâmplător papii au interzis de nenumărate ori credincioşilor să intre în francmasonerie.[6]
De acum, francmasoneria ia controlul asupra maselor de credincioşi prin intermediul instituţiilor statului.[7] Aceasta a reprezentat o nouă fază în lupta francmasoneriei împotriva Bisericii. Următoarea fază avea ca obiectiv controlul ierarhiei bisericeşti. Într-o Biserică bine organizată era greu să te lupţi, întrucât ereticii erau excomunicaţi, iar ereziile combătute, oprind acţiunea de influenţare a maselor. Acum era nevoie de ceva nou. Era nevoie de infiltrarea ierarhiei în mod secret, pentru a trece la distrugerea Bisericii din interior, prin contrafacerea învăţăturii de credinţă şi prin concesiile pe care ierarhia trebuia să le acorde eterodocşilor şi puterii seculare.[8]
Primele încercări de dialog ecumenic au loc la numai câteva decenii după Revoluţia franceză. După aproape 100 de ani, dialogurile ecumenice încep să cuprindă mai toate confesiunile, inclusiv pe ortodocşi. Sub controlul francmasoneriei au loc primele dialoguri ecumenice inter-confesionale şi inter-religioase. Ele vizau două lucruri: minimalizarea învăţăturii de credinţă şi promovarea unei unităţi adogmatice, sincretiste. Aceste afirmații puteau fi ușor contrazise în urmă cu câteva decenii, însă acum această lucrare a fost dată pe față.
Mişcarea ecumenică reuneşte delegaţi ai diferitelor confesiuni şi religii pentru promovarea în comun a unor obiective politice şi sociale, prin Biserici. Iată denumirea unei astfel de asociaţii ecumenice: „Asociaţia internaţională pentru promovarea păcii între naţiuni prin Biserici.”
Ne întrebăm dacă francmasoneria are interes pentru religie, de unde vine aceasta? Fiind de origine păgână, necreştină, francmasoneria are ca principal obiectiv distrugerea creştinismului.[9] Toate celelalte scopuri pe care le putem identifica sunt subordonate acestuia.
Istoriografia consemnează că la 1850, „Comitetul Central Democratic European”, fondat de Giuseppe Mazzini îşi propunea ca obiectiv crearea Statelor Unite ale Europei”, astăzi Uniunea Europeană.[10] După ce reuşise împărţirea Europei pe naţiuni la 1848, francmasoneria se gândea deja la o uniune de state.
Dar mai erau multe piedici de trecut. Una dintre piedici era Biserica şi diversitatea de credinţe. Uniunea Statelor Europene impune mai întâi rezolvarea acestei probleme. Se cerea găsirea unei soluţii de depăşire a fundamentalismului dogmatic. În acest sens, francmasoneria a netezit calea în vederea începerii dialogului ecumenic. Francmasonii au fost cei care au făcut începutul şi au stăruit în dezvoltarea dialogului ecumenic. Francmasoneria avea nevoie de toleranţă şi linişte în rândul maselor pentru a putea să-şi continue drumul către organizarea guvernului mondial.
Un guvern mondial nu spune mare lucru neiniţiaţilor. Dar dacă ne gândim că un asemenea guvern mondial francmasonic va deţine controlul total asupra maselor şi al persoanei,[11] lucrurile se schimbă. Viitorul ne apare foarte sumbru, pentru că ceea ce ne aşteaptă este sclavia. Sub un guvern mondial nu va fi permisă decât o singură religie: religia stăpânilor, a francmasonilor, ritul paladin, adică închinarea la Lucifer.[12]
Cui se închină masonii? Lui Lucifer. El este Marele Arhitect. Să fie, oare, acesta adevărul? Oare nu știu masonii cui se închină cu adevărat? Numai ei știi cu adevărat cui se închină. Dar să dăm cuvântul lui Albert Pike, mason de gradul 33, ce spune într-o scrisoare pe care el a adresat-o, la data de 14 iulie 1889, celor 23 de Consilii Supreme ale lumii:
„Ceea ce trebuie să spunem gloatei este: Adorăm un dumnezeu, dar este dumnezeul care se adoră fără superstiții.”
„Le-o puteți repeta gradelor 32, 31 și 30 – religia masonică trebuie să fie menținută, de către noi toți, inițiații înaltelor grade, în puritatea doctrinei luciferice.”
„Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, atunci oare Adonai și preoții lui l-ar mai calomnia?”
și el a continuat:
„(…) adevărata și pura religie filosofică este credința în Lucifer, egalul lui Adonai.”
Iată ce scrie în cartea sa „Morală și dogmă”:
„(…) Adonai, rivalul lui Ball și al lui Osiris.”[13]
Adonai este rivalul lui Lucifer, atât în Biblie, cât și în scrierile lui Albet Pike.
„(…) dar Lucifer, Dumnezeu al luminii și Dumnezeu al Binelui, se luptă pentru omenire împotriva lui Adonai, Dumnezeul Întunericului și al Răului.”[14]
Manly P. Hall este un alt mason de grad 33 care l-a identificat pe Lucifer ca dumnezeu al unora dintre colegii săi masoni. În cartea sa „Cheile pierdute ale francmasoneriei” a scris următoarele:
„Când masonul descoperă că cheile spre războinicul de pe soclu este adevărata aplicație a dinamului puterii vii, a aflat misterul Meșteșugului său. Energiile clocotitoare ale lui Lucifer sunt în mâinile lui și înainte de a putea păși înainte și în sus, el trebuie să dovedească facultatea de a aplica în mod cuvenit energia.”[15]
Exemplele ar putea continua, dar ne oprim aici. Este destul pentru a arăta că Marele Arhitect al masoneriei este de fapt Lucifer.
În imaginea de mai jos aveți un rezumat al celor prezentate până acum.
Satanismul influențează societățile oculte, spiritismul teosofia și masoneria. Teosofia și masoneria acționează în toate sectoarele de activitate, prin intermediul organizațiilor mondiale și naționale, cu scopul de a instaura o nouă ordine mondială și un guvern mondial. Concluzia este că sataniștii controlează lumea, iar în spatele lor se află Lucifer.
Organizații internaționale: Organizația Națiunilor Unite, Forumul Economic Mondial, NATO, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Mondială a Comerțului, Vatican, Consiliul Mondial al Bisericilor, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală (are ca siglă 666), Grupul Bilderberg și multe altele.
Bibliografie
[1] Nicolai Berdiaev, Sensul creaţiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 65.
[2] Spiritismul modern este astăzi un inepuizabil izvor de „spiritualitate New Age” (Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 65).
[3] Nicolai Berdiaev, op. cit., p. 281.
[4] Amănunte interesante despre rolul credinţelor milenariste în pregătirea unei noi ere, vezi la Lucian Bria, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Ed. Humanitas, 1993, p. 78-88; Idem, Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 131-134.
[5] Transformarea credinciosului în cetăţean „s-a născut în Franţa între 1789- 1791, chiar dacă a fost nevoie să curgă două veacuri peste el pentru a atinge vârsta maturităţii. Invenţia individului modern a fost o creaţie de o infatuare nemăsurată – liber-cugetătorii, radicalii şi voltairienii erau bucuroşi să se unească împotriva Bisericii Catolice, rămânând în acelaşi timp neîncrezători în popor”. (Jean Daniel, citat de Nathan Gardels în lucrarea „Schimbarea ordinii globale”, ed. cit., p. 24.)
[6] Christian Jacq, Francmasoneria. Istorie şi iniţiere, Ed. Venus şi Schei, Bucureşti-Braşov, 1994, p. 168.
[7] Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O nouă viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 22.
[8] Cu privire la infiltrarea ierarhiei Bisericilor creştine, în general, vezi la Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 88-104. Referinţe cu privire la infiltrarea Bisericii Catolice , vezi la Christian Jacq, op. cit., iar cu privire la infiltrarea Vaticanului, vezi la David Yallop, În numele Domnului, Ed. All, Bucureşti, 1997. De asemenea, vezi şi studiul Cine atacă Biserica Catolică?, în Studii Istorice Româneşti, mai 1995, p. 37-58. Informaţii despre infiltrarea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române vezi la Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, 1993.
[9] Recomandăm pentru amănunte lucrarea preotului anglican, francmason şi teosof, C. W. Leadbeater, Partea ocultă a francmasoneriei, Ed. Herald, Bucureşti, 1996.
[10] Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, 1993, p. 63.
[11] Există o literatură bogată pe această temă, dar din păcate, prea puţine s-au tradus şi în limba română. Recomandăm pentru aprofundarea temei:
Texe Marrs, Project L.U.C.I.D.: The Beast 666 Universal Human Control System. De asemenea, pot fi consultate Serge Monaste, Protocoalele de la Toronto. Naţiunile Unite contra creştinismului, Ed. Samisdat, (ISBN 937-98993-0-7); Maria Ioan Antonopol, Nu vă lepădaţi de Hristos, nu vă însemnaţi cu 666, Atena, 1993; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertăţii, Ed. Sofia, Bucureşti, 1999; Mitropolitul Calinic al Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena, 1993; Ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfârşitul libertăţii umane, Ed. Axioma Edit, Bucureşti, 1999; Monahul Zosima Pascal-Prodromit, Sfârşitul omului, Ed. Credinţa strămoşească, 1998; Sf. Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa noastră, 2003. La această listă care rămâne deschisă, mai adăugăm: George Orwell, 1984, Ed. Hyperion, Chişinău, 1991.
[12] Mai multe referinţe la Danion Vasile, Dărâmarea idolilor. Despre rătăcirile contemporane, ed. cit., p. 150; Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 64; Damascene Christensen, Father Seraphim Rose His Life and Works, St. Herman Brotherhood, 2003, p. 673-701.
[13] Albet Pike, Morală și dogmă, p.697.
[14] Ibidem, p. 220-221.
[15] Manly P. Hall „Cheile pierdute ale francmasoneriei”, p. 48 apud A. Ralph Epperson, Noua Ordone Mondială, Editura Alma, Oradea, 1997, p. 74.
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/23/este-noua-ordine-mondiala-o-ordine-satanica-ii/
//////////////////////////////////////////
Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici
Cele mai vizate sectoare ale statului român şi pe cale de consecinţă controlate de consilieri au fost cele de forţă, Ministerul de Interne şi Securitatea, precum şi Armata. Situaţia este explicabilă, dacă avem în vedere că liderii de la Kremlin erau adepţii manevrelor din umbră şi ai impunerii cu forţa a deciziilor pe care le luau. Gheorghe Apostol preciza că toate ministerele fuseseră „înfundate cu consilieri sovietici. Iar armata şi internele, mai ales securitatea, erau năpădite de ei” 8.
Şeful consilierilor sovietici pe linie NKVD/KGB în România anilor 1944-1947 a fost Dimitri Gheorghievici Fedicikin. Personaj care acumulase o largă experienţă în Balcani, în anii 1930, în perioada imediat postbelică a ajuns să aibă o influenţă enormă la Bucureşti, dându-i indicaţii şi instrucţiuni lui Gheorghiu-Dej9, dar şi importanţilor agenţi ai serviciilor secrete sovietice în România, Emil Bodnăraş şi Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko) zis Pantiuşa. Din punct de vedere politic, activitatea lui Fedicikin în domeniul securităţii şi informaţiilor era dublată de către Andrei Ianuarevici Vîşinski, comisar adjunct al afacerilor externe al URSS10. Consilierii sovietici au fost prezenţi şi în alte servicii secrete româneşti. În timp ce Lucreţiu Pătrăşcanu era deţinut la Serviciul Special de Informaţii (1949-1951), pe lângă Secţia Juridică era ataşat consilierul sovietic Tiganov. În momentul în care SSI a fost înglobat în Securitate, Tiganov a devenit consilier al Direcţiei Anchete, condusă de Mişu Dulgheru 11.
Între anii 1949-1953, funcţia de şef al consilierilor sovietici din România, pe linia Securităţii, a fost deţinută de Aleksandr Mihailovici Saharovski, personaj cu o carieră importantă în KGB, dacă ţinem cont de faptul că el avea să ajungă apoi (1956-1971) şeful Direcţiei I Centrale (Informaţii Externe) din această temută poliţie politică 12. Însă în perioada în care s-a aflat în România, el s-a implicat direct şi profund în supervizarea serviciilor represive ale ţării. El a jucat un rol central chiar în cazul Pătrăşcanu. De fapt, în timpul anchetei acestuia instrucţiunile veneau de la Saharovski, secondat de Tiganov, şi de la Gheorghiu-Dej 13. Cei doi sovietici nu au fost singurii consilieri implicaţi în anchetarea fostului ministru al Justiţiei, de vreme ce în diferite acte oficiale, când erau menţionaţi anchetatorii, era folosită denumirea „brigadă de consilieri” 14.
7 Lavinia Betea, op. cit. , p. 261 (interviu cu Gheorghe Apostol); Iulian Stănescu, Gheorghe Apostol se confesează, în „Dosarele istoriei“, nr. 12 (64)/2001, p. 44.
8 Lavinia Betea, op. cit., p. 264 (interviu cu Gheorghe Apostol). Vezi şi Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Bucureşti, Editurile Univers & Calistrat Hogaş, 1992, p. 68.
9 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, traducere din limba engleză de Doina Mihalcea-Ştiucă, Bucureşti, Editura All, 1994, p. 252.
10 Dennis Deletant, Influenţa sovietică asupra Securităţii române 1944-1953, în Romulus Rusan (ed.), Memoria ca formă de justiţie, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 42; Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. I, Rolul Poliţiei Politice şi al Spionajului în România Comunistă, cu o întâmpinare de Sorin Roşca Stănescu şi cuvântul înainte al autorului, postfaţă de Dan Pavel, comentarii de Cornel Dumitrescu şi Adrian Severin, Bucureşti, Editura Omega, 1999, pp. 99-104.
11 Claudiu Secaşiu, Drumul spre poliţia politică, în „Dosarele istoriei“, nr. 5/1996, p. 15; Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist. Studiu de caz, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, pp. 187-188.
12 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, op. cit., p. 469; Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 91-92, 96.
13 Lavinia Betea, op. cit., p. 187-188, 330-331, 337, 357; Claudiu Secaşiu, op. cit., p. 15; vezi şi ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, ff. 24-25.
14 Lavinia Betea, op. cit., pp. 187-188, 330-331 şi p. 337; vezi şi Cristian Popişteanu, Un epilog neaşteptat: Malenkov aprobă lichidarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, în „Magazin istoric“, nr. 3, martie 1992, p. 37.
Dar consilierii sovietici nu s-au implicat doar în cazul Pătrăşcanu, ci şi în disputele dintre facţiunea Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe de o parte, şi facţiunea Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, pe de altă parte, dispute devenite acute la sfârşitul anilor 1940-începutul anilor 1950. La începutul anului 1952, Saharovski a trimis la Moscova rapoarte negative despre grupul Pauker-Luca-Georgescu, în timp ce Dej era prezentat ca fiind împiedicat în activitatea sa de către cei trei rivali15. Ca şi în cazul înlăturării lui Pătrăşcanu, îndepărtarea grupului Pauker-Luca-Georgescu s-a făcut sub directa supraveghere a sovieticilor, problema fiind tranşată chiar de Stalin în timpul unei întrevederi avute la Kremlin, în aprilie 1952, cu Gheorghiu-Dej, însoţit de Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Gheorghe Apostol16. Chiar Rezoluţia Plenarei CC al PMR, din 27-29 mai 1952, cu privire la „devierea de dreapta”, a fost redactată de un grup de comunişti români, se pare că de către Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, asistaţi de activişti sovietici, dintre care se evidenţia Mark Borisovici Mitin, „sfătuitor apropiat” al lui Dej17. Rezoluţia cu referire la „devierea de dreapta” a fost trimisă de Chişinevschi, şeful Secţiei Externe a CC al PMR, lui Şutov, agentul MGB la Bucureşti. În acelaşi timp, Şutov îi trimitea lui Chişinevschi cu regularitate directivele Moscovei18. Nu e inutil de menţionat că Gheorghiu-Dej dădea diferite petreceri nocturne – la Sanatoriul Otopeni, Predeal, Snagov, Herăstrău – la care participau nu doar apropiaţii săi români, ci şi consilierii sovietici, pe care îi cultiva intens. Dintre aceştia, un rol important avea să-l joace, până în 1956, chiar Mitin, membru al CC al PCUS 19.
Arestările numeroase care au urmat anihilării „devierii de dreapta”, în special între funcţionarii Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Naţionale, au făcut din nou simţită atotputernicia consilierilor sovietici. Chiar dacă nu existau probe împotriva arestaţilor, Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, şi consilierul sovietic le-au recomandat anchetatorilor români să citească rezoluţia Plenarei, pentru a extrage de acolo „probele”20. Nu era important că nu existau dovezi împotriva celor arestaţi, „interesele superioare ale partidului” erau cele care contau, fapt subliniat de consilierii sovietici21. Aceştia din urmă au încercat chiar să lege „lotul de la Finanţe” de procesul lui Lászlo Rajk, din Ungaria22. Modul de desfăşurare a anchetelor a ieşit la iveală în contextul „reevaluărilor” politice de la sfârşitul anilor 1960. Locotenent-colonelul Francisc Butyka îşi amintea atunci despre ancheta grupului Luca: „În acea perioadă noi am avut consilieri sovietici care de la început au preluat iniţiativa. Şi ca regulă, şi în alte probleme de până atunci, nu s-a întreprins nimic fără ajutorul lor. Toate planurile de anchetă, inclusiv întrebările, erau
15 1952: Securitatea sovietică dezvăluie „păcatele” nomenclaturii de la Bucureşti, în „Cotidianul“, nr. 38, 23 iunie 1998, p. 12 (document descoperit la Moscova de Tatiana Pokivailova).
16 Robert Levy, Gloria şi decăderea Anei Pauker, traducere de Cristina Pupeza şi Ioana Gagea, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 175 (transcrierea şedinţei Biroului Politic al PMR, 29 noiembrie 1961, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, ff. 4-6).
17 Ibidem, p. 174, 297, nota 85; informaţiile provin din stenograma şedinţei Biroului Politic din 17 aprilie 1952, ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 30/1952, f. 5, şi de la Vladimir Tismăneanu.
18 Ibidem, p. 174.
19 Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, prefaţă de Mircea Mihăieş, traduceri de Mircea Mihăieş, Alina Ghimpu, Ioana Ploeşteanu, Diana Roţcu, Laura Sion, Bucureşti, Editura Univers, 1995, p. 132.
20 Robert Levy, op. cit., p. 179 (declaraţia lui Gheorghe Stoica, O discuţie cu Alexandru Drăghici, 3 iunie 1968, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/18.02.1972, vol. 7, f. 2).
21 Ibidem (declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 25 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 90-91; declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 18 iunie 1968, ASRI, fond P, dosar 40.005, vol. 182a, f. 6; declaraţia lui Petre M. Socol, 24 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 106-107).
22 Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente 1949-1989, studiu introductiv de Dennis Deletant, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 560.
traduse în limba rusă şi urmărite de consilieri în desfăşurarea lor. Întrebările puse la începutul anchetei (nu numai în cazul Luca) erau formulate de dânşii”23. Desemnat de către Comisia Controlului de Partid să conducă ancheta privitoare la „devierea de dreapta”, Butyka a fost secondat de maiorii Gheorghe Mezei şi Teodor Rusu, menţinând legătură cu consilierii sovietici prin intermediul generalului Vladimir Mazuru, şeful Secţiei de anchete a Securităţii, sau direct la cabinetul ministrului de interne, Alexandru Drăghici24. Împotriva arestaţilor au fost utilizate presiunile fizice, altfel spus bătăile, la solicitarea expresă a ministrului de interne şi a consilierilor sovietici 25.
Consilierii sovieticii controlau instruirea cadrelor autohtone, iar în acelaşi timp supravegheau activitatea direcţiilor naţionale ale Securităţii26. Pe lângă fiecare direcţie centrală şi regională de Securitate trebuiau să existe cel puţin doi consilieri sovietici, care fixau sarcinile şi obiectivele operative ale fiecărei unităţi. Ei conduceau în realitate activitatea poliţiei politice a Bucureştiului. Şeful consilierilor sovietici deţinea aceleaşi drepturi şi avantaje ca şi şeful Securităţii27. În timpul menţionatelor „reevaluări” iniţiate în Partidul Comunist Român în cea de-a doua jumătate a anilor 1960, Alexandru Drăghici avea să sublinieze poziţiile deosebit de importante deţinute de trimişii Moscovei: „Consilierii sovietici lucrau pe diferite trepte. Era cel mare, care era la nivelul meu, sfătuitorul meu, erau alţii pe direcţii şi cei ce lucrau pe direcţii de fapt aceştia conduceau problemele în amănunt” (repetiţiile sunt conforme cu originalul, n. n.). Drăghici avea să menţioneze chiar că în fapt consilierul detaşat pe lângă el îi verifica acţiunile 28.
Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a cunoscut prezenţa multor sovietici în anii 1950. A.M. Saharovski chiar ar fi spus la un moment dat: „serviciul de spionaj «din România», cum s-a referit el întotdeauna la DIE, a fost construit de ofiţeri sovietici, pe o fundaţie sovietică, şi are, deci (…) datoria să servească, cu prioritate, interesele sovietice”29. Sovieticii trasau direcţiile de activitate, adică ţările în care urmau să acţioneze românii, fixau obiectivele, implementau metodele şi mijloacele sovietice. În vreme ce la Securitatea internă activau câte doi consilieri pentru fiecare direcţie operativă, la DIE exista cel puţin un consilier pentru fiecare serviciu, cunoscut sub numele de razvedka sovetnik, „consilier de informaţii externe”. Ei erau în realitate conducătorii reali ai DIE 30.
Un grup de consilieri sovietici a activat la Ministerul Afacerilor Interne, o perioadă şeful lor fiind Ivan Sergheevici Matuşenko. Ca şi în cazul Securităţii, şi la MAI era necesară aprobarea consilierilor sovietici în toate problemele importante. Până în anul 1958 nu s-au înregistrat cazuri
23 Idem, Comuniştii români sub control sovietic, în Romulus Rusan (ed.), Anul 1947 – căderea cortinei, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 147 (declaraţia lui Francisc Butyka din 25 martie 1968, Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dosar 264, vol. 19, ff. 90-95); vezi şi Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, Mecanismul represiunilor intrapartinice din România anilor ‘40-’50 (Pe baza materialelor din arhivele ruse), în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, p. 417.
24 Marius Oprea, op. cit., p. 148.
25 Ibidem (Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dos. 264, vol. 19, f. 73-74, 104-117). Vezi şi ASRI, fond D, dosar nr. 9604, vol. 4, ff. 141 (Notă cu unele probleme privind pe Drăghici Alexandru în legătură cu procesul lui Vasile Luca), 180, 190.
26 Dennis Deletant, România sub regimul comunist, în româneşte de Delia Răzdolescu, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 76.
27 Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 149-150; idem, Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare, Bucureşti, Editura Venus, 1993, p. 61-62.
28 ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, f. 23.
29 Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. II, Viaţa mea alături de Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Editura Omega, 1999, p. 11.
30 Ibidem, p. 12-13; idem, Moştenirea Kremlinului…, pp. 158-159.
în care ministerul să transmită ordine structurilor subordonate fără aprobarea consilierilor sovietici 31.
În număr foarte mare au fost prezenţi consilierii sovietici şi în forţele armate ale Republicii Populare Române. Un consilier sovietic era deja prezent în noiembrie 1948 pe lângă Marele Stat Major al armatei române32, generalul Konstantin Stepanovici Kolganov. Acesta deţinea o autoritate deosebită, fapt reliefat şi de documentele interne, unde apare menţiunea că el ordona ofiţerilor români îndeplinirea anumitor dispoziţii33. Consilierii militari erau prezenţi la Marele Stat Major, Spatele armatei, Artileria antiaeriană, Comandamentele artileriei, aeronauticii, marinei, tancurilor, geniului, transmisiunilor, chimic, Direcţia cadre, Armata I, regiunile militare I, II şi III, corpurile I şi II, la cabinetul consilierului şef, generalul Kolganov. Într-o conferinţă care a avut loc la 8 iulie 1949, la Marele Stat Major al armatei române, erau prevăzute 41 de funcţii pentru consilieri: consilier superior, consilier armament şi muniţie, consilier dotare, consilier tehnic şi consilier (simplu)34. Secretariatul CC al PMR a hotărât, la 9 ianuarie 1950, să se ceară guvernului URSS suplimentarea numărului de consilieri pe lângă armata română35. Un „Tabel nominal cuprinzând ofiţerii sovietici”, din 23 mai 1950, menţiona existenţa a 40 de consilieri sovietici pe lângă forţele militare române. Dintre aceştia, 31 erau ofiţeri superiori, iar 9 ofiţeri inferiori. O dactilografă de pe lângă cabinetul consilierului şef era asimilată consilierilor 36.
Dintr-o mărturie aflăm că ofiţerii sovietici „erau câte trei-patru la fiecare mare comandament (comandamente de armă, regiuni militare) şi câte unul la corpurile de armată, divizii, brigăzi, regimente, precum şi la batalioanele şi divizioanele independente”37. La eşaloanele superioare, cel puţin formal, ei au fost bine primiţi, unii dintre comandanţii români dovedindu-se slugarnici, în vreme ce alţii şi-au arătat în mod deschis nemulţumirea faţă de subordonarea armatei române38. În schimb, la unităţi, consilierii au fost primiţi cu reţinere, cei mai mulţi dintre comandanţii români neconsultându-i sau neexecutând întrutotul indicaţiile lor. Probabil acest lucru a şi determinat autorităţile române şi sovietice ca la încheierea stagiului de trei ani a primei serii de consilieri sovietici la unităţi ei să nu mai fie înlocuiţi de un alt grup. Consilierii au rămas numai pe lângă marile comandamente 39.
Atât secretarul general al CC al PMR, Gheorghiu-Dej, cât şi ministrul Forţelor Armate, Emil Bodnăraş, solicitau sosirea consilierilor militari din Uniunea Sovietică. Bodnăraş a trimis la 30 ianuarie 1951 o scrisoare mareşalului M.A. Vasilievski, ministrul sovietic de război, cerând sosirea la Bucureşti a 49 de generali şi ofiţeri, în calitate de consilieri ai comandanţilor instituţiilor de învăţământ militar. După un an, la 30 ianuarie 1952, Gheorghiu-Dej trimitea la
31 Cristian Troncotă, Politica de cadre în instituţia Securităţii regimului comunist din România (1948-1964), în „Revista istorică“, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pp. 450-451.
32 Florin Şperlea, Controlul Partidului Comunist asupra Armatei, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, ed. cit., p. 223 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 1.1673, c. 329-330).
33 Ibidem, p. 234 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 3.251, c. 307-312); vezi şi Alesandru Duţu, 1948. Armata română sub «lupa» consilierilor militari sovietici, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“, nr. 2-3 (24-25)/2004, p. 50-54; Laurenţiu Constantiniu, Florin Şperlea, Generali români în vizorul Moscovei, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“ nr. 4 (26)/2004, pp. 36-40.
34 Ioan Scurtu, op. cit., p. 13.
35 Ibidem.
36 Adrian Pop, op. cit., pp. 42-43 (document de la AMR, fond 3.027, dosar nr. 2014, ff. 75-76).
37 Grigore Răduică, Un ajutor nepreţuit cum se cuvine, în „Magazin istoric”, nr. 11, noiembrie 1998, p. 43; vezi şi Ion Şuţa, România la cumpăna istoriei. August ’44, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, p. 368.
38 Grigore Răduică, op. cit., p. 43; vezi şi Florin Şperlea, Nicolae Ceauşescu în fruntea Direcţiei Superioare Politice a Armatei (1950-1953), în „Revista de istorie militară“, nr. 3-4/2001, pp. 6-7 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 4.2661, c. 713-714).
39 Grigore Răduică, op. cit., p. 43.
rândul său o scrisoare lui Bulganin, cerând pentru anul 1953 un număr de 79 de consilieri militari, aceştia urmând să activeze pe lângă corpurile de armată şi divizii. Prin intermediul consilierilor sovietici, aflaţi în număr mare în structurile militare româneşti, Kremlinul şi-a asigurat controlul asupra armatei române 40.
Comuniştii români manifestau o grijă aparte faţă de consilierii militari, care deţineau o influenţă sporită nu numai în chestiunile militare, ci şi în cele politice. Un exemplu este concludent. În 1951, generalul Riaposov, care deţinea funcţia de locţiitor al consilierului militar principal pentru probleme politice, îşi exprima îngrijorarea că „în România n-a avut loc până acum nici un proces politic important împotriva duşmanilor poporului” 41. Riaposov a avut la 15 aprilie 1952 o discuţie cu Gheorghiu-Dej, în care au fost abordate şi relaţiile secretarului PRM cu alţi lideri de la Bucureşti, cum erau Constantin Doncea, Teohari Georgescu şi Emil Bodnăraş 42.
Citeste si articolele:
Analiza dictaturii comuniste (XVIII)
Analiza dictaturii comuniste (XVII)
Analiza dictaturii comuniste (XVI)
Analiza dictaturii comuniste (XV)
Analiza dictaturii comuniste (XIV)
Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici
sâmbătă, martie 21, 2009 18:38
Posted in category Dictatura comunistă6 comentarii
ComunismConsilierii sovietici în sectoarele de forţă
Cele mai vizate sectoare ale statului român şi pe cale de consecinţă controlate de consilieri au fost cele de forţă, Ministerul de Interne şi Securitatea, precum şi Armata. Situaţia este explicabilă, dacă avem în vedere că liderii de la Kremlin erau adepţii manevrelor din umbră şi ai impunerii cu forţa a deciziilor pe care le luau. Gheorghe Apostol preciza că toate ministerele fuseseră „înfundate cu consilieri sovietici. Iar armata şi internele, mai ales securitatea, erau năpădite de ei” 8.
Şeful consilierilor sovietici pe linie NKVD/KGB în România anilor 1944-1947 a fost Dimitri Gheorghievici Fedicikin. Personaj care acumulase o largă experienţă în Balcani, în anii 1930, în perioada imediat postbelică a ajuns să aibă o influenţă enormă la Bucureşti, dându-i indicaţii şi instrucţiuni lui Gheorghiu-Dej9, dar şi importanţilor agenţi ai serviciilor secrete sovietice în România, Emil Bodnăraş şi Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko) zis Pantiuşa. Din punct de vedere politic, activitatea lui Fedicikin în domeniul securităţii şi informaţiilor era dublată de către Andrei Ianuarevici Vîşinski, comisar adjunct al afacerilor externe al URSS10. Consilierii sovietici au fost prezenţi şi în alte servicii secrete româneşti. În timp ce Lucreţiu Pătrăşcanu era deţinut la Serviciul Special de Informaţii (1949-1951), pe lângă Secţia Juridică era ataşat consilierul sovietic Tiganov. În momentul în care SSI a fost înglobat în Securitate, Tiganov a devenit consilier al Direcţiei Anchete, condusă de Mişu Dulgheru 11.
Între anii 1949-1953, funcţia de şef al consilierilor sovietici din România, pe linia Securităţii, a fost deţinută de Aleksandr Mihailovici Saharovski, personaj cu o carieră importantă în KGB, dacă ţinem cont de faptul că el avea să ajungă apoi (1956-1971) şeful Direcţiei I Centrale (Informaţii Externe) din această temută poliţie politică 12. Însă în perioada în care s-a aflat în România, el s-a implicat direct şi profund în supervizarea serviciilor represive ale ţării. El a jucat un rol central chiar în cazul Pătrăşcanu. De fapt, în timpul anchetei acestuia instrucţiunile veneau de la Saharovski, secondat de Tiganov, şi de la Gheorghiu-Dej 13. Cei doi sovietici nu au fost singurii consilieri implicaţi în anchetarea fostului ministru al Justiţiei, de vreme ce în diferite acte oficiale, când erau menţionaţi anchetatorii, era folosită denumirea „brigadă de consilieri” 14.
7 Lavinia Betea, op. cit. , p. 261 (interviu cu Gheorghe Apostol); Iulian Stănescu, Gheorghe Apostol se confesează, în „Dosarele istoriei“, nr. 12 (64)/2001, p. 44.
8 Lavinia Betea, op. cit., p. 264 (interviu cu Gheorghe Apostol). Vezi şi Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Bucureşti, Editurile Univers & Calistrat Hogaş, 1992, p. 68.
9 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, traducere din limba engleză de Doina Mihalcea-Ştiucă, Bucureşti, Editura All, 1994, p. 252.
10 Dennis Deletant, Influenţa sovietică asupra Securităţii române 1944-1953, în Romulus Rusan (ed.), Memoria ca formă de justiţie, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 42; Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. I, Rolul Poliţiei Politice şi al Spionajului în România Comunistă, cu o întâmpinare de Sorin Roşca Stănescu şi cuvântul înainte al autorului, postfaţă de Dan Pavel, comentarii de Cornel Dumitrescu şi Adrian Severin, Bucureşti, Editura Omega, 1999, pp. 99-104.
11 Claudiu Secaşiu, Drumul spre poliţia politică, în „Dosarele istoriei“, nr. 5/1996, p. 15; Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist. Studiu de caz, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, pp. 187-188.
12 Christopher Andrew, Oleg Gordievski, op. cit., p. 469; Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 91-92, 96.
13 Lavinia Betea, op. cit., p. 187-188, 330-331, 337, 357; Claudiu Secaşiu, op. cit., p. 15; vezi şi ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, ff. 24-25.
14 Lavinia Betea, op. cit., pp. 187-188, 330-331 şi p. 337; vezi şi Cristian Popişteanu, Un epilog neaşteptat: Malenkov aprobă lichidarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, în „Magazin istoric“, nr. 3, martie 1992, p. 37.
Dar consilierii sovietici nu s-au implicat doar în cazul Pătrăşcanu, ci şi în disputele dintre facţiunea Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe de o parte, şi facţiunea Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, pe de altă parte, dispute devenite acute la sfârşitul anilor 1940-începutul anilor 1950. La începutul anului 1952, Saharovski a trimis la Moscova rapoarte negative despre grupul Pauker-Luca-Georgescu, în timp ce Dej era prezentat ca fiind împiedicat în activitatea sa de către cei trei rivali15. Ca şi în cazul înlăturării lui Pătrăşcanu, îndepărtarea grupului Pauker-Luca-Georgescu s-a făcut sub directa supraveghere a sovieticilor, problema fiind tranşată chiar de Stalin în timpul unei întrevederi avute la Kremlin, în aprilie 1952, cu Gheorghiu-Dej, însoţit de Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Gheorghe Apostol16. Chiar Rezoluţia Plenarei CC al PMR, din 27-29 mai 1952, cu privire la „devierea de dreapta”, a fost redactată de un grup de comunişti români, se pare că de către Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, asistaţi de activişti sovietici, dintre care se evidenţia Mark Borisovici Mitin, „sfătuitor apropiat” al lui Dej17. Rezoluţia cu referire la „devierea de dreapta” a fost trimisă de Chişinevschi, şeful Secţiei Externe a CC al PMR, lui Şutov, agentul MGB la Bucureşti. În acelaşi timp, Şutov îi trimitea lui Chişinevschi cu regularitate directivele Moscovei18. Nu e inutil de menţionat că Gheorghiu-Dej dădea diferite petreceri nocturne – la Sanatoriul Otopeni, Predeal, Snagov, Herăstrău – la care participau nu doar apropiaţii săi români, ci şi consilierii sovietici, pe care îi cultiva intens. Dintre aceştia, un rol important avea să-l joace, până în 1956, chiar Mitin, membru al CC al PCUS 19.
Arestările numeroase care au urmat anihilării „devierii de dreapta”, în special între funcţionarii Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Naţionale, au făcut din nou simţită atotputernicia consilierilor sovietici. Chiar dacă nu existau probe împotriva arestaţilor, Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, şi consilierul sovietic le-au recomandat anchetatorilor români să citească rezoluţia Plenarei, pentru a extrage de acolo „probele”20. Nu era important că nu existau dovezi împotriva celor arestaţi, „interesele superioare ale partidului” erau cele care contau, fapt subliniat de consilierii sovietici21. Aceştia din urmă au încercat chiar să lege „lotul de la Finanţe” de procesul lui Lászlo Rajk, din Ungaria22. Modul de desfăşurare a anchetelor a ieşit la iveală în contextul „reevaluărilor” politice de la sfârşitul anilor 1960. Locotenent-colonelul Francisc Butyka îşi amintea atunci despre ancheta grupului Luca: „În acea perioadă noi am avut consilieri sovietici care de la început au preluat iniţiativa. Şi ca regulă, şi în alte probleme de până atunci, nu s-a întreprins nimic fără ajutorul lor. Toate planurile de anchetă, inclusiv întrebările, erau
15 1952: Securitatea sovietică dezvăluie „păcatele” nomenclaturii de la Bucureşti, în „Cotidianul“, nr. 38, 23 iunie 1998, p. 12 (document descoperit la Moscova de Tatiana Pokivailova).
16 Robert Levy, Gloria şi decăderea Anei Pauker, traducere de Cristina Pupeza şi Ioana Gagea, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 175 (transcrierea şedinţei Biroului Politic al PMR, 29 noiembrie 1961, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, ff. 4-6).
17 Ibidem, p. 174, 297, nota 85; informaţiile provin din stenograma şedinţei Biroului Politic din 17 aprilie 1952, ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 30/1952, f. 5, şi de la Vladimir Tismăneanu.
18 Ibidem, p. 174.
19 Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, prefaţă de Mircea Mihăieş, traduceri de Mircea Mihăieş, Alina Ghimpu, Ioana Ploeşteanu, Diana Roţcu, Laura Sion, Bucureşti, Editura Univers, 1995, p. 132.
20 Robert Levy, op. cit., p. 179 (declaraţia lui Gheorghe Stoica, O discuţie cu Alexandru Drăghici, 3 iunie 1968, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/18.02.1972, vol. 7, f. 2).
21 Ibidem (declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 25 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 90-91; declaraţia locotenent-colonelului Francisc Butyka, 18 iunie 1968, ASRI, fond P, dosar 40.005, vol. 182a, f. 6; declaraţia lui Petre M. Socol, 24 martie 1968, Raport privind procesul lui V. Luca, din Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 264/19, 18.02.1972, f. 106-107).
22 Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente 1949-1989, studiu introductiv de Dennis Deletant, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 560.
traduse în limba rusă şi urmărite de consilieri în desfăşurarea lor. Întrebările puse la începutul anchetei (nu numai în cazul Luca) erau formulate de dânşii”23. Desemnat de către Comisia Controlului de Partid să conducă ancheta privitoare la „devierea de dreapta”, Butyka a fost secondat de maiorii Gheorghe Mezei şi Teodor Rusu, menţinând legătură cu consilierii sovietici prin intermediul generalului Vladimir Mazuru, şeful Secţiei de anchete a Securităţii, sau direct la cabinetul ministrului de interne, Alexandru Drăghici24. Împotriva arestaţilor au fost utilizate presiunile fizice, altfel spus bătăile, la solicitarea expresă a ministrului de interne şi a consilierilor sovietici 25.
Consilierii sovieticii controlau instruirea cadrelor autohtone, iar în acelaşi timp supravegheau activitatea direcţiilor naţionale ale Securităţii26. Pe lângă fiecare direcţie centrală şi regională de Securitate trebuiau să existe cel puţin doi consilieri sovietici, care fixau sarcinile şi obiectivele operative ale fiecărei unităţi. Ei conduceau în realitate activitatea poliţiei politice a Bucureştiului. Şeful consilierilor sovietici deţinea aceleaşi drepturi şi avantaje ca şi şeful Securităţii27. În timpul menţionatelor „reevaluări” iniţiate în Partidul Comunist Român în cea de-a doua jumătate a anilor 1960, Alexandru Drăghici avea să sublinieze poziţiile deosebit de importante deţinute de trimişii Moscovei: „Consilierii sovietici lucrau pe diferite trepte. Era cel mare, care era la nivelul meu, sfătuitorul meu, erau alţii pe direcţii şi cei ce lucrau pe direcţii de fapt aceştia conduceau problemele în amănunt” (repetiţiile sunt conforme cu originalul, n. n.). Drăghici avea să menţioneze chiar că în fapt consilierul detaşat pe lângă el îi verifica acţiunile 28.
Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a cunoscut prezenţa multor sovietici în anii 1950. A.M. Saharovski chiar ar fi spus la un moment dat: „serviciul de spionaj «din România», cum s-a referit el întotdeauna la DIE, a fost construit de ofiţeri sovietici, pe o fundaţie sovietică, şi are, deci (…) datoria să servească, cu prioritate, interesele sovietice”29. Sovieticii trasau direcţiile de activitate, adică ţările în care urmau să acţioneze românii, fixau obiectivele, implementau metodele şi mijloacele sovietice. În vreme ce la Securitatea internă activau câte doi consilieri pentru fiecare direcţie operativă, la DIE exista cel puţin un consilier pentru fiecare serviciu, cunoscut sub numele de razvedka sovetnik, „consilier de informaţii externe”. Ei erau în realitate conducătorii reali ai DIE 30.
Un grup de consilieri sovietici a activat la Ministerul Afacerilor Interne, o perioadă şeful lor fiind Ivan Sergheevici Matuşenko. Ca şi în cazul Securităţii, şi la MAI era necesară aprobarea consilierilor sovietici în toate problemele importante. Până în anul 1958 nu s-au înregistrat cazuri
23 Idem, Comuniştii români sub control sovietic, în Romulus Rusan (ed.), Anul 1947 – căderea cortinei, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 147 (declaraţia lui Francisc Butyka din 25 martie 1968, Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dosar 264, vol. 19, ff. 90-95); vezi şi Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, Mecanismul represiunilor intrapartinice din România anilor ‘40-’50 (Pe baza materialelor din arhivele ruse), în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, p. 417.
24 Marius Oprea, op. cit., p. 148.
25 Ibidem (Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, dos. 264, vol. 19, f. 73-74, 104-117). Vezi şi ASRI, fond D, dosar nr. 9604, vol. 4, ff. 141 (Notă cu unele probleme privind pe Drăghici Alexandru în legătură cu procesul lui Vasile Luca), 180, 190.
26 Dennis Deletant, România sub regimul comunist, în româneşte de Delia Răzdolescu, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 76.
27 Ion Mihai Pacepa, op. cit., vol. I, p. 149-150; idem, Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare, Bucureşti, Editura Venus, 1993, p. 61-62.
28 ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 62/1968, f. 23.
29 Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securităţii, vol. II, Viaţa mea alături de Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Editura Omega, 1999, p. 11.
30 Ibidem, p. 12-13; idem, Moştenirea Kremlinului…, pp. 158-159.
în care ministerul să transmită ordine structurilor subordonate fără aprobarea consilierilor sovietici 31.
În număr foarte mare au fost prezenţi consilierii sovietici şi în forţele armate ale Republicii Populare Române. Un consilier sovietic era deja prezent în noiembrie 1948 pe lângă Marele Stat Major al armatei române32, generalul Konstantin Stepanovici Kolganov. Acesta deţinea o autoritate deosebită, fapt reliefat şi de documentele interne, unde apare menţiunea că el ordona ofiţerilor români îndeplinirea anumitor dispoziţii33. Consilierii militari erau prezenţi la Marele Stat Major, Spatele armatei, Artileria antiaeriană, Comandamentele artileriei, aeronauticii, marinei, tancurilor, geniului, transmisiunilor, chimic, Direcţia cadre, Armata I, regiunile militare I, II şi III, corpurile I şi II, la cabinetul consilierului şef, generalul Kolganov. Într-o conferinţă care a avut loc la 8 iulie 1949, la Marele Stat Major al armatei române, erau prevăzute 41 de funcţii pentru consilieri: consilier superior, consilier armament şi muniţie, consilier dotare, consilier tehnic şi consilier (simplu)34. Secretariatul CC al PMR a hotărât, la 9 ianuarie 1950, să se ceară guvernului URSS suplimentarea numărului de consilieri pe lângă armata română35. Un „Tabel nominal cuprinzând ofiţerii sovietici”, din 23 mai 1950, menţiona existenţa a 40 de consilieri sovietici pe lângă forţele militare române. Dintre aceştia, 31 erau ofiţeri superiori, iar 9 ofiţeri inferiori. O dactilografă de pe lângă cabinetul consilierului şef era asimilată consilierilor 36.
Dintr-o mărturie aflăm că ofiţerii sovietici „erau câte trei-patru la fiecare mare comandament (comandamente de armă, regiuni militare) şi câte unul la corpurile de armată, divizii, brigăzi, regimente, precum şi la batalioanele şi divizioanele independente”37. La eşaloanele superioare, cel puţin formal, ei au fost bine primiţi, unii dintre comandanţii români dovedindu-se slugarnici, în vreme ce alţii şi-au arătat în mod deschis nemulţumirea faţă de subordonarea armatei române38. În schimb, la unităţi, consilierii au fost primiţi cu reţinere, cei mai mulţi dintre comandanţii români neconsultându-i sau neexecutând întrutotul indicaţiile lor. Probabil acest lucru a şi determinat autorităţile române şi sovietice ca la încheierea stagiului de trei ani a primei serii de consilieri sovietici la unităţi ei să nu mai fie înlocuiţi de un alt grup. Consilierii au rămas numai pe lângă marile comandamente 39.
Atât secretarul general al CC al PMR, Gheorghiu-Dej, cât şi ministrul Forţelor Armate, Emil Bodnăraş, solicitau sosirea consilierilor militari din Uniunea Sovietică. Bodnăraş a trimis la 30 ianuarie 1951 o scrisoare mareşalului M.A. Vasilievski, ministrul sovietic de război, cerând sosirea la Bucureşti a 49 de generali şi ofiţeri, în calitate de consilieri ai comandanţilor instituţiilor de învăţământ militar. După un an, la 30 ianuarie 1952, Gheorghiu-Dej trimitea la
31 Cristian Troncotă, Politica de cadre în instituţia Securităţii regimului comunist din România (1948-1964), în „Revista istorică“, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pp. 450-451.
32 Florin Şperlea, Controlul Partidului Comunist asupra Armatei, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953 – mecanismele terorii, ed. cit., p. 223 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 1.1673, c. 329-330).
33 Ibidem, p. 234 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 3.251, c. 307-312); vezi şi Alesandru Duţu, 1948. Armata română sub «lupa» consilierilor militari sovietici, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“, nr. 2-3 (24-25)/2004, p. 50-54; Laurenţiu Constantiniu, Florin Şperlea, Generali români în vizorul Moscovei, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române“ nr. 4 (26)/2004, pp. 36-40.
34 Ioan Scurtu, op. cit., p. 13.
35 Ibidem.
36 Adrian Pop, op. cit., pp. 42-43 (document de la AMR, fond 3.027, dosar nr. 2014, ff. 75-76).
37 Grigore Răduică, Un ajutor nepreţuit cum se cuvine, în „Magazin istoric”, nr. 11, noiembrie 1998, p. 43; vezi şi Ion Şuţa, România la cumpăna istoriei. August ’44, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, p. 368.
38 Grigore Răduică, op. cit., p. 43; vezi şi Florin Şperlea, Nicolae Ceauşescu în fruntea Direcţiei Superioare Politice a Armatei (1950-1953), în „Revista de istorie militară“, nr. 3-4/2001, pp. 6-7 (document de la AMR, fond Microfilme, rola P II 4.2661, c. 713-714).
39 Grigore Răduică, op. cit., p. 43.
rândul său o scrisoare lui Bulganin, cerând pentru anul 1953 un număr de 79 de consilieri militari, aceştia urmând să activeze pe lângă corpurile de armată şi divizii. Prin intermediul consilierilor sovietici, aflaţi în număr mare în structurile militare româneşti, Kremlinul şi-a asigurat controlul asupra armatei române 40.
Comuniştii români manifestau o grijă aparte faţă de consilierii militari, care deţineau o influenţă sporită nu numai în chestiunile militare, ci şi în cele politice. Un exemplu este concludent. În 1951, generalul Riaposov, care deţinea funcţia de locţiitor al consilierului militar principal pentru probleme politice, îşi exprima îngrijorarea că „în România n-a avut loc până acum nici un proces politic important împotriva duşmanilor poporului” 41. Riaposov a avut la 15 aprilie 1952 o discuţie cu Gheorghiu-Dej, în care au fost abordate şi relaţiile secretarului PRM cu alţi lideri de la Bucureşti, cum erau Constantin Doncea, Teohari Georgescu şi Emil Bodnăraş 42.
Citeste si articolele:
Analiza dictaturii comuniste (XVIII)
Analiza dictaturii comuniste (XVII)
Analiza dictaturii comuniste (XVI)
Analiza dictaturii comuniste (XV)
Analiza dictaturii comuniste (XIV)
Dictatura comunistă criminală din România impusă cu ajutorul consilierilor sovietici
/////////////////////////////////////
Adrian Năstase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii ţării (I)
Adrian Năstase are câteva momente “memorabile” ce merită amintite, înainte de a înşirui anchetele jurnaliştilor din presa vremii, cei care au trecut peste căluşul guvernării pesediste. Astfel Năstase Adrian este cel care:
Odată cu a doua căsătorie a devenit ginerele unui fost ministru ceauşist al agriculturii.
A dat numele socrului său unei săli de şedinţe din Ministerul Agriculturii (parcă Revoluţia din ’89 a fost anticomunistă?!).
A întrerupt o şedinţă a Guvernului României pentru a participa la lansarea (de către un pupincurist notoriu al dictaturii comuniste, adică Adrian Păunescu) unei cărţi de poezie (cei care au suferit în temniţele comuniste în timpul dictaturii, elogiată în cel mai deşănţat mod de Adrian Păunescu, sunt total neimportanţi pentru Năstase Adrian).
A numit în funcţii cheie ale aparatului de stat foşti nomenclaturişti comunişti, precum Octav Cozmâncă, sau foşti ofiţeri de securitate, precum Ristea Priboi.
A pus căluş presei libere, în special celei audio-vizuale, prin numirea în funcţii a unor lachei ai regimului şi persecutarea celor neînregimentaţi politic.
A trimis după gratii pentru trei zile pe autorii Raportului Armaghedon, printre care şi Mugur Ciuvică, mai ceva ca-n-tr-o ţară bananieră.
A intervenit în justiţie pentru mafiotul Tarău din Bihor (fiul prefectului pesedist din acea perioadă) printr-o afirmaţie celebră: “Nu cred în arestările de vineri după-amiază!”. Consecinţa: mafiotul Tarău a putut fugi în America, iar un procuror trimis să ancheteze alt procuror s-a sinucis (Năstase Adrian nu-l are pe conştiinţă?).
Ne-a pus să-i numărăm ouăle.
A făcut din România o ţară de asistaţi sociali, sugrumând libera iniţiativă, mai ales dacă respectivii nu cotizau la partidul-stat PSD
La referendumul din 2003 pentru modificarea Constituţiei a adus votanţi cu autobuzele, plus morţii de pe liste, pentru a obţine acel procent de jumătate plus unu necesar validării referendumului (ce n-a făcut Băsescu în toamna lui 2007, iar referendumul pentru votul uninominal n-a trecut).
A încercat să fure şi alegerile din 2004, dar a renunţat la întervenţia ambasadorului SUA la Bucureşti, plus organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, care i-au cerut să fie corecte alegerile, altfel consecinţele putând fi dezastroase pentru România.
Este în spatele marilor tunuri financiare din acea perioadă, pe care le vom descrie pe larg în episoadele următoare.
Citeste si articolele:
Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VII)
Limba română nu-i pentru “valorile” pesedeului
Parlamentar PSD în “slujba poporului”
Lupul în haine de oaie
Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VI)
Adrian Năstase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii ţării (I)
//////////////////////////////////////
Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului
de Maria Pană
Pandele, șantaj la Patriarh, Bănescu – amenințat. Soțul Gabrielei Firea, primarul Florentin Pandele din Voluntari, a pornit o cruciadă împotriva celor care o acuză pe consoarta sa că ar avea vreo implicare în povestea ororilor de la azilele din Ilfov.
„Aceste lucruri sunt lansate de USR”
Florentin Pandele a avut o intervenție, joi seară, la România TV, unde a acuzat o campanie a USR de discreditare a Gabrielei Firea.
Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)
„De câteva zile s-a pornit o campanie împotriva Gabrielei Firea. În urmă cu două luni de zile se spunea că Gabriela Firea că va da o lege în Parlament prin care va vinde copiii României.
Acum s-au pornit împotriva Gabrielei acțiuni cum că are ceva împotriva bătrânilor că sunt înfometați, că nu li se dau medicamente. Sunt lansate de o publicație haștagistă, toate aceste lucruri sunt lansate de USR și se știe foarte bine și de ce se dorește acest lucru”, a susținut Pandele la România TV.
Pandele invocă banii dați de Firea Bisericii
Pandele a lansat un atac dur la adresa Bisericii, cerându-i patriarhului Daniel „să ia atitudine”, după intervenția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, în scandalul azilelor groazei.
„Am citit postarea purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, credeți-mă, am crezut că este postarea unui membru USR.
Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri
Îmi aduc aminte când Gabriela Firea era primarul general al Capitalei și în litera și spiritul legii erau aprobate fonduri pentru bisericilor, fonduri pentru construirea catedralei Mântuirii Neamului, se lansase că nouă ne plac spațiile mici.
Haștagiștii nu știau ce să îi facă Gabrielei, iar USR-ul își rupeau hainele de pe ei în consiliul general și pe la televizoare spunând că nu trebuie dați bani la biserică. Ceea ce a făcut purtătorul de cuvânt al BOR, lansând un atac voalat la adresa Gabrielei… Am primit mesaj de la dumnealui că nu e adevărat, că nu a vrut să o atace pe Gabriela. Nu este adevărat, este o minciună, dânsul a aruncat o piatră în baltă și știm foarte bine că nu mai putem să o scoatem”, a declarat Florentin Pandele la România TV.
Pandele, șantaj la Patriarh, Bănescu – amenințat
El s-a declarat convins că intervenția purtătorului de cuvânt al BOR nu a fost întâmplătoare:
„Nu întâmplător au apărut aceste atacuri și ele vor continua! Este o regie foarte bine pusă la punct!
Citește și: Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, atac indirect, dar dur, la patronii politici ai dezastrului din căminele de bătrâni din Voluntari: „Proba supremă de abjecție și cinism”
Dânsul face parte din acest angrenaj foarte bine pus la punct. (…)
Ceea ce încearcă dumnealui să facă și să spele lucrurile este nimic. Ar trebui ca Patriarhul Daniel să ia atitudine. Dacă nu ia atitudine, înseamnă că este de acord cu ceea ce spune purtătorul de cuvânt al BOR.”.
https://defapt.ro/pandele-santaj-la-patriarh-banescu-amenintat/
//////////////////////////////////
Există o “mare probabilitate” ca CPI să emită mai multe mandate de arestare pentru Putin şi alţi înalţi oficiali ruşi
Curtea Penală Internaţională (CPI) analizează legăturile dintre compania militară privată Wagner şi conducerea rusă, ceea ce ar putea duce la un nou mandat de arestare pentru liderul rus Vladimir Putin în legătură cu crimele comise de „wagnerieni” în Ucraina, a declarat David Scheffer, fost Ambasador General pentru crime de război al Departamentului de Stat al SUA, relatează VOA citată de Yahoo News.
„Există o mare probabilitate de noi mandate de arestare, din cauză că preşedintele Putin continuă să se expună aproape zilnic la comiterea de crime nemiloase sau la instigarea de crime grave”, a precizat Scheffer.
„Din cauza asocierii sale cu grupul Wagner, pe care Putin însuşi a recunoscut-o direct, el ar putea deveni ţinta unei investigaţii. În cele din urmă, Curtea Penală Internaţională ar putea emite un mandat de arestare pe numele lui Putin pe baza activităţilor Grupului Wagner”.
Curtea Penală Internaţională are o mare experienţă în gestionarea cazurilor care implică companii militare private similare şi guverne care sprijină şi finanţează astfel de „grupuri nestatale”, a adăugat el.
Declaraţia lui Putin despre faptul că Grupul Wagner a fost finanţat din bugetul Rusiei oferă motive pentru a trage la răspundere Rusia şi pe Putin pentru acţiunile „wagnerienilor”, a subliniat profesorul de drept Philippe Sands de la University College London, adăugând că remarcile lui Putin ar putea avea consecinţe grave în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a Moscovei pentru acţiunile mercenarilor Wagner şi pentru tragerea la răspundere personală a lui Putin în calitate de lider al Rusiei.
Părerile juridice sunt împărţite, dacă simpla finanţare a Grupului Wagner este sau nu o dovadă suficientă pentru a trage pe cineva la răspundere pentru o crimă internaţională.
Recunoaşterea de către Putin a unei legături directe cu Wagner înlătură posibilitatea ca acesta să nege „controlul suficient” asupra acţiunilor acestui grup militar privat, ceea ce ar putea consolida cazul pentru noi mandate de arestare.
Emiterea acestor mandate va depinde în primul rând de acţiunile procurorului CPI.
Şeful CPI, Piotr Hofmanski, a declarat că procurorul poate solicita mandate de arestare de la judecătorii de cameră preliminară, care vor stabili dacă există motive pentru emiterea unor viitoare mandate.
De asemenea, el a confirmat că procurorul investighează în mod activ noi cazuri în Ucraina şi în alte ţări, indicând că este posibil să apară şi alte acţiuni.
Mai trebuie remarcat faptul că statutul juridic al Grupului Wagner în Rusia rămâne neclar.
Reamintim că, în primăvara acestui an, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele preşedintelui Vladimir Putin şi al comisarului prezidenţial rus pentru drepturile copilului, Maria Alexeievna Lviva-Belova, relatează Guardian.
Într-o declaraţie, CPI a afirmat că există „motive rezonabile” pentru a crede că liderul rus „poartă răspundere penală” pentru „crima de război de deportare ilegală a populaţiei (copiilor) şi cea de transfer ilegal al populaţiei (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă”.
Acesta scrie că există, de asemenea, „motive rezonabile” pentru a crede că Lviva-Belova „poartă răspundere penală individuală” pentru „crimă de război de deportare ilegală a populaţiei (copiilor) şi cea de transfer ilegal al populaţiei (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă”.
//////////////////////////////////////////////
De la şantajul cu nuclearul şi gazele, la hrană. Putin arată o nouă sperietoare lumii
Lider peste o ţară pe care a aruncat-o în război şi a cărei economie este lovită dur de sancţiuni, Vladimir Putin a ţinut să transmită astăzi că preţurile mondiale la alimente vor creşte şi mai mult dacă presiunea economică internaţională asupra Rusiei va continua, relatează Reuters. Rusia este un important producător mondial de îngrăşăminte.
Pe de altă parte, ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patruşev, a declarat în cadrul unei reuniuni guvernamentale prezidate de preşedintele rus că securitatea alimentară a ţării este sigură şi că Moscova va continua să îşi îndeplinească obligaţiile de export pentru pieţele agricole globale
/////////////////////////////////////////////
Cele mai cunoscute mistere de pe pământ! Ce merită să știm?
Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel
Sursa: pixabay.comSursa: pixabay.com
Pământul este plin de mistere fascinante care au captivat imaginația oamenilor de-a lungul timpului. Iată care sunt cele mai populare!
Unele dintre cele mai cunoscute mistere de pe Pământ includ:
Piramidele din Egipt: Construcțiile masive din Egipt, precum piramidele de la Giza – Piramida lui Khufu, Piramida lui Khafre și Piramida lui Menkaure – ridică întrebări despre modul în care au fost construite cu precizie matematică, fără utilizarea tehnologiei moderne.
Stonehenge: Situat în Anglia, Stonehenge reprezintă un cerc de pietre uriașe dispus în mod misterios, ridicat acum peste 4000 de ani. Scopul exact al acestuia rămâne încă necunoscut, iar modul în care au fost transportate și amplasate aceste pietre mari reprezintă o enigmă.
Triunghiul Bermudelor: Această zonă din Oceanul Atlantic este faimoasă pentru dispariția misterioasă a mai multor nave și avioane fără nicio explicație aparentă, declanșând numeroase teorii și speculații.
Loch Ness: Legenda Monstrului din Loch Ness din Scoția atrage turiști și cercetători de zeci de ani. Există afirmații privind observarea unei creaturi marine mari, dar dovezi concrete nu au fost încă aduse la lumină.
Stone Spheres din Costa Rica: Sferele gigantice de piatră găsite în jungla din Costa Rica sunt o enigmă pentru cercetători, deoarece nu se știe cine le-a construit, scopul lor exact sau cum au fost ridicate.
Zonele bântuite și fenomene paranormale: Există numeroase locuri pe Pământ considerate bântuite, cum ar fi castelele, casele și cimitirele. De asemenea, fenomenele paranormale, cum ar fi apariția OZN-urilor, sunt subiect de cercetare și dezbateri.
Liniile Nazca: Situate în Peru, aceste linii misterioase, care formează desene gigantice vizibile doar din aer, nu au o explicație clară cu privire la modul în care au fost create.
Cetățile subterane Cappadocia: Aceste orașe subterane din Turcia au fost săpate în stâncă de către oamenii antici, dar modul în care au fost construite și scopul lor inițial nu este pe deplin înțeles.
Zonele cu gravitație zero: Existența unor zone inexplicabile cu gravitație scăzută sau chiar inexistentă, cum ar fi Punctul Vorticos din Oregon, SUA, au stârnit interesul cercetătorilor.
Moai din Insula Paștelui: Statuile masive, numite Moai, de pe Insula Paștelui (Râpa Nui) au fost transportate pe distanțe lungi și plasate pe platforme, dar tehnicile exacte utilizate în construcție rămân un mister.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute mistere de pe Pământ. Umanitatea continuă să exploreze și să încerce să dezlege aceste enigme, iar descoperirile viitoare ne pot rezerva surprize extraordinare!
Tu ce părere ai?
https://www.astrosens.ro/cele-mai-cunoscute-mistere-de-pe-pamant-ce-merita-sa-stim_6385.html
/////////////////////////////////////////////
(Dupa santajul energetic (esuat) si nuclear,urmeaza cel alimentar … )Putin își continuă șantajul la adresa lumii. Un plan ticălos precum cei ce l-au creat și-l susțin
Cezar Gheorghe
Contributor
Un plan bine conturat al Rusiei, un plan ce din nou îndrăznește să țină “pâinea și cuțitul” în mâna Agresorului Rus, este în plină mișcare de ceva vreme si mai precis, de peste un an și jumătate, de când a început invadarea Ucrainei.
Sezonul precedent au furat mărfurile ucrainene și le-au vândut în nume propriu către țări din Orientul Mijlociu. Sezonul precedent au setat parametrii interni cu care au scos efectiv din teatrul operațional rusesc companii multinaționale ce operau terminale de export în porturile rusești și dețineau active în industria de procesare.
Efectiv, i-au alungat “confiscând” pe bani foarte puțini, active ce au fost construite pe baza de know-how și capital străin. O naționalizare fără precedent am putea spune. Un plan foarte bine pus la punct, ce urmărea supremația Rusiei pe piață globală a Hranei. Căci da, grâul este elementul social suprem în această lună. Nerușinare, tupeu, obrăznicie sunt epitetele ce pot contura imaginea acestui organism hâd ce deține puterea prin volumul hranei și nu se sfiește să șantajeze Lumea.
Având în acest sezon un volum de grâu de 87 milioane de tone volum de recoltă, plus un rest ne-exportat din sezonul precedent de 13.6 mil tone, cu un volum exportat în sezonul precedent de 55 mil tone, combinat, porturi cu ape adânci și porturi cu ape scăzute ca nivel de adâncime, Invadatorul Rus presează Lumea cu pâinea și cuțitul în mână.
Știa prea bine că nu va prelungi Acordul Cerealelor, știa prea bine că nimeni nu-i va satisface pretențiile absurde de a-i oferi ridicarea sancțiunilor pentru exportul de îngrășăminte și recuplarea la sistemele de plată SWIFT. Însă el a continuat în mod voluntar să ceară aceste lucruri, bravând și manipulând prin acțiuni fizice și minciuni sfruntate aruncate în spațiul public.
Da, dorea să i se permită transferul de amoniac lichid prin conducta ce lega combinatul Togliatti de porturile ucrainene de la Marea Neagră, Chornomorsk mai precis. Dorea acest lucru pentru că în mod implicit un organism privat, o entitate americană a fost propusă, spre a prelua de la frontieră supravegherea operațională și manipularea în portul de transfer a amoniacului lichid.
Efectiv, i-au alungat “confiscând” pe bani foarte puțini, active ce au fost construite pe baza de know-how și capital străin. O naționalizare fără precedent am putea spune. Un plan foarte bine pus la punct, ce urmărea supremația Rusiei pe piață globală a Hranei. Căci da, grâul este elementul social suprem în această lună. Nerușinare, tupeu, obrăznicie sunt epitetele ce pot contura imaginea acestui organism hâd ce deține puterea prin volumul hranei și nu se sfiește să șantajeze Lumea.
Având în acest sezon un volum de grâu de 87 milioane de tone volum de recoltă, plus un rest ne-exportat din sezonul precedent de 13.6 mil tone, cu un volum exportat în sezonul precedent de 55 mil tone, combinat, porturi cu ape adânci și porturi cu ape scăzute ca nivel de adâncime, Invadatorul Rus presează Lumea cu pâinea și cuțitul în mână.
Știa prea bine că nu va prelungi Acordul Cerealelor, știa prea bine că nimeni nu-i va satisface pretențiile absurde de a-i oferi ridicarea sancțiunilor pentru exportul de îngrășăminte și recuplarea la sistemele de plată SWIFT. Însă el a continuat în mod voluntar să ceară aceste lucruri, bravând și manipulând prin acțiuni fizice și minciuni sfruntate aruncate în spațiul public.
Da, dorea să i se permită transferul de amoniac lichid prin conducta ce lega combinatul Togliatti de porturile ucrainene de la Marea Neagră, Chornomorsk mai precis. Dorea acest lucru pentru că în mod implicit un organism privat, o entitate americană a fost propusă, spre a prelua de la frontieră supravegherea operațională și manipularea în portul de transfer a amoniacului lichid.
//////////////////////////////////////////
(Pentru a bate palma cele 2 FIARE- cei 2 sfintisori ghicesc in carti…) Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii
Externe
Anna Neplii
EXCLUSIV. Papa de la Vatican sau Papa de la Moscova? Cum face Papa Francisc jocurile lui Putin / Anna Neplii
Astăzi vom lua în considerare un subiect foarte sensibil – modul în care religia e uzitată ca instrument al politicii.
Sub conducerea vechiului KGB-ist Vladimir Gundyaev (aka Patriarhul Kirill), Biserica Rusă a devenit un proiect al FSB, asta după ce, de-a lungul deceniilor, va fi fost un proiect stalinist închinat imperialismului rusesc. Decenii în șir, așa-zisa Patriarhie a Moscovei a difuzat cea mai mizerabilă propagandă kremlinopată, împroșcând toate narațiunile anti-occidentale, totodată impunând propaganda rusă în țările ce continuă să-și ia ”lumina” de la Patriarhia Moscovei. Indiferent de statele în care activează, clericii ce răspund la ordinele Kremlinului sunt obligați, prin chiar fișa postului, să ofere informații serviciilor secrete rusești.
Acum, haideți să ne concentrăm și asupra modului în care criminalul în masă Vladimir Putin reușește să facă lobby Rusiei, uneori prin intermediul unor figuri ce se bucură de notorietate pretutindeni, cu atât mai mult în cadrul statelor UE și NATO. Din păcate, printre acestea se numără și actualul cap al Bisericii Catolice – Papa Francisc.
Oare e posibil ca o persoană care ar trebui să fie ”de partea binelui și a păcii” să susțină obiectivele invadatorilor ruși?, vă veți întreba. Desigur, Papa Francisc nu exprimă această poziție în mod direct, iar din punct de vedere ”tehnic”, mesajele pe care le emite sunt ”pentru pace”. Totuși, dincolo de declarațiile populiste făcute în jurul laitmotivului ”să fie pace” și dincolo de susținerea generalistă ”cei responsabili să fie pedepsiți”, Papa nu a făcut și nici nu face clarificări cu privire la cine este vinovat pentru această stare de lucruri. De asemenea, Papa NU a condamnat public acțiunile barbare ale armatei și conducerii ruse.
În schimb, a se observa că Papa Francisc are obiceiul de a pune semnul egal între Ucraina și Rusia, adică pune victima și agresorul pe aceeași treaptă, statuând o echivalență mincinoasă și blamabilă din orice perspectivă etică.
Un exemplu ilustrativă e declarația Papei de anul trecut, emisă chiar cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, când a găsit de cuviință să o invoce pe fiica ideologului kremlinopat Alexandr Dughin, Daria Dughina, care a fost aruncată în aer lângă Moscova. Capul Bisericii Catolice a apreciat că Dughina a fost ”o victimă nevinovată a războiului”.
După audiențele de la Vatican, Francisc s-a adresat ”iubitului popor ucrainean, care suferă de ororile războiului de 6 luni”, comentând că ”oamenii nevinovați plătesc pentru nebunie”, în acest context amintind de Dughina – o propagandistă care a susținut în mod deschis războiul genocidar împotriva Ucrainei (ea nu era o ”civilă”, ci o combatantă hibridă a acestui război rusesc).
Ulterior, pe 9 noiembrie 2022, Papa a spus că războiul din Ucraina nu poate fi rezolvat ”cu ajutorul logicii infantile a armelor” și a făcut apel la dialog / negocieri. În acel moment, Ucraina cerea cu disperare arme de la partenerii occidentali, iar Rusia săvârșea crime de război în timp ce solicita, cu fățărnicie, dialog / negocieri.
”Sunt impresionat de cruzimea care nu este inerentă poporului rus, poate pentru că poporul rus este un popor grozav. Aceasta este brutalitatea mercenarilor, a soldaților care merg la război pentru aventuri… Prefer să mă gândesc la asta. Pentru că am foarte mult respect pentru poporul rus, pentru umanismul rusesc. Amintiți-vă de Dostoievski, care încă ne inspiră pe noi creștinii să gândim într-un mod creștin”, a spus Francisc în același discurs.
Totodată, Papa a subliniat că iubește foarte mult atât poporul ucrainean cât și pe cel rus. ”Am fost prins între două națiuni pe care le iubesc. Sfântul Scaun a avut multe întâlniri confidențiale, multe rezultate bune”, a adăugat el.
La rândul său, ambasadorul ucrainean la Vatican – l-am numit pe Andriy Yurash – a remarcat că e suficient să vizitezi Ucraina pentru a vedea cu ochiul liber consecințele ”umanismului” rus.
Pozițiile emise de Papa Francisc au ridicat din ce în ce mai multe întrebări. Anul trecut, în cadrul unui interviu cu Francisc, un jurnalist al revistei iezuite ”America” i-a transmis acestuia că mulți americani se întreabă de ce Suveranul Pontif evită să critice Rusia în mod direct pentru agresiunea săvârșită în Ucraina, spunând în schimb generalități despre necesitatea încetării războiului.
Papa Francisc a răspuns: ”Când vorbesc despre Ucraina, vorbesc despre un popor-martir. Dacă există un popor martir, înseamnă că există unul care îi chinuiește. Când vorbesc despre Ucraina, vorbesc despre cruzime, pentru că am multe informații despre brutalitatea trupelor care se ciocnesc. În general, cei mai violenți sunt probabil cei care sunt din Rusia, dar nu aparțin tradiției ruse, de exemplu cecenii, buriații și așa mai departe… Cel care atacă este statul rus. Asta se înțelege. Uneori încerc să nu precizez, ca să nu jignesc, ci mai degrabă să condamn în general, deși se știe pe cine judec. Nu am dat niciodată nimănui ocazia să creadă că ascund o agresiune. Aici, în această sală, am primit o delegație din Ucraina, de la guvern, de trei sau patru ori. Și lucrăm împreună. De ce nu-l numesc pe Putin? Pentru că nu este necesar, deja se știe.”
De-a lungul timpului, Papa Francisc aflându-se sub presiunea societății și a presei, se poate remarca o evoluție a opiniilor sale. El a admis că a da arme Ucrainei este moral, pentru că se apără. Cu toate acestea, a continuat să pună semnul egal între violator și violat.
”Ajută-l pe iubitul popor ucrainean în drumul spre pace și aruncă lumina Paștelui asupra poporului rus”, a spus Francisc în mesajul său de Paște transmis către întreaga lume, la 9 aprilie.
Cu câteva zile înainte, Vaticanul amintise mărturia unui tânăr ucrainean care s-a refugiat în Italia după ocupația rusă a Mariupolului și mărturia unui adolescent rus al cărui frate soldat a murit în cursul invaziei.
Totodată, anul trecut, în cadrul procesiunii Drumului Crucii, câțiva nativi din Ucraina și Rusia au purtat împreună o cruce. Mulți participanți și-au manifestat indignarea în fața acestui gest.
În plus, Papa Francisc continuă să facă lobby, într-un fel sau altul, pentru soluționarea unor chestiuni ale căror frâie se află oricum în mâna Kremlinului. De exemplu, la 30 iulie, el a cerut Rusiei să reia acordul de cereale la Marea Neagră, fapt ce a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale, în ciuda războiului.
”Fac un apel la frații mei, autoritățile Federației Ruse, pentru ca inițiativa Mării Negre să fie restabilită, iar cerealele să poată fi transportate în siguranță”, a spus Francisc.
Acesta este de fapt planul Federației Ruse – anume de a se asigura că lumea întreagă o imploră, prin intermediul unor voci ilustre, să restabilească acordul privind cerealele. Restabilirea aceasta este dorită chiar de Rusia, dar numai în condițiile propuse de Putin, evident.
Să nu uităm nici că, în perioada 28-29 iunie, trimisul special al Papei, cardinalul Matteo Zuppi, a efectuat o vizită în Rusia, ca parte a misiunii Vaticanului de ”a realiza o pace dreaptă” în Ucraina. Deși a declarat public că misiunea sa la Moscova cu privire la războiul din Ucraina s-a concentrat pe probleme umanitare și nu a inclus nicio discuție privind un plan de pace, Zuppi a subliniat urgenta necesitate de a pune capăt violenței și de a respecta viața umană, punând un accent deosebit pe asigurarea bunăstării copiilor.
După aceea, în perioada 5-6 iunie, cardinalul Matteo Zuppi a vizitat Ucraina și a discutat cu președintele Zelenski, subiectul predilect fiind ”cooperarea umanitară în implementarea formulei de pace”. Care ”pace”?
Având în vedere toate circumstanțele, se pare că trimisul Papei a ascultat mai întâi poziția agresorului, iar apoi a prezentat Ucrainei condițiile acestuia.
Interesant este și că, în iulie anul trecut, într-un interviu acordat Reuters, Papa Francisc a anunțat că vrea să meargă la Moscova ca să discute cu Putin, ulterior urmând să vină la Kiev, pentru o întrevedere cu Zelenski. În pofida anunțului făcut public, Kremlinul nu a răspuns în niciun fel propunerii Suveranului Pontif. Drept urmare, Francisc și-a anulat și vizita pe care urma să o facă la Kiev. Asta în ciuda faptului că atât președintele Zelenski cât și primarul Kievului, Vitali Klychko, l-au invitat oficial pe Papă în capitala Ucrainei. Probabil că Putin a refuzat o întrevedere cu Papa pentru că nu avea sens să-și piardă vremea cu cineva care oricum nu-l deranjează cu absolut nimic, ba dimpotrivă.
Dacă veți analiza relațiile dintre Federația Rusă și Vatican veți realiza că pozițiile Papei Francisc nu-s întocmai surprinzătoare. Mai mult, o serie de surse neoficiale susțin că banii Rusiei nu sunt deloc străini de Banca Vaticanului.
La 28 aprilie 2023, Francisc a efectuat o vizită în Ungaria, unde s-a întâlnit în privat cu mitropolitul Ilarion (Alfeyev) al Budapestei și al întregii Ungarii. E bine de știut că acest individ a fost șeful Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, motiv pentru care Ucraina a impus sancțiuni împotriva sa. Papa l-a îmbrățișat cu afecțiune. Cea mai recentă întâlnire dintre Papa Francisc și mitropolitul Ilarion avusese loc pe 22 decembrie 2021, la Vatican. Prima întâlnire a Papei cu Ilarion s-a petrecut la 20 martie 2013, chiar a doua zi după ce devenise conducător al Bisericii Catolice.
În luna mai a anului în curs, Francisc a anunțat că dorește să aibă o întâlnire cu Patriarhul Kirill. El a mai menționat că avusese o discuție de 40 de minute cu acesta, pe Zoom. Francisc a precizat că menține legătura cu Kirill și prin intermediul mitropolitului Anthony, care este noul șef al Departamentului pentru Relațiile Externe al Patriarhiei Moscovei.
Amintim un aspect indubitabil: în predicile și discursurile sale de după începutul invaziei rusești, vechiul KGB-ist Kirill a insistat, în mod obsesiv, că ”Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni”, acuzând statele occidentale că ar fi generat conflictul.
Finalmente, Rusia și Papa Francisc sunt apropiați și de antipatia lor față de Statele Unite. Papa are o viziune de stânga asupra lumii, este cunoscut pentru anti-capitalismul și anti-imperialismul său, cu mențiunea că parcă nu vede imperialismul Rusiei. În trecut a sugerat că niște structuri planetare ale răului ar fi forțat Rusia să lupte pe teritoriul Ucrainei. Iar asta este, desigur, o teorie conspiraționistă de un cretinism evident și de pe Lună, dar care coincide 100% cu acuzațiile propagandistice ale forțelor ruse și pro-ruse.
https://www.podul.ro/articol/21375/exclusiv-papa-de-la-vatican-sau-papa-de-la-moscova-cum-face-papa-francisc-jocurile-lui-putin-anna-neplii
/////////////////////////////////
25 de cărți ce mi-au marcat primii 25 de ani
Publicat de
Ciobanuldeazi
Un sfert de veac! Atâtea minute, ore, zile și luni au trecut ca vântul, unele cu folos, altele în joacă. În acești 25 de ani am adunat sute de momente frumoase, de neuitat, și… multe cărți! Așa că m-am decis să îmi iau contul Goodreads la puricat și să aleg 25 de cărți ce m-au impresionat într-un fel sau altul. Că a fost o carte clasică polițistă sau o autobiografie marcantă, toate aceste 25 de titluri mi-au adus câte ceva memorabil, care împreună m-au clădit în cititorul înrăit pe care îl vedeți astăzi.
Ordinea este una mai mult cronologică, cât și aleatorie, în funcție de cum erau introduse pe Goodreads sau de cum îmi aduceam aminte de ele 😀 Sper că poate vă veți regăsi și voi în câteva dintre aceste lecturi, sau măcar să le căutați pentru că sunt tare bune și le recomand pe toate cu mare drag!
- Năzdrăvăniile lui Păcală – acest erou al literaturii populare folclorice românești m-a făcut să devorez cartea în ziua în care a venit cu o comandă comună a clasei de la școală
- Ion de Liviu Rebreanu – o carte ce m-a impresionat profund datorită tipologiei personajului omonim, ce iubea pământul mai mult decât orice pe lume; cu siguranță o voi reciti la un moment dat
- Daphne Adeane de Maurice Baring – una dintre primele lecturi de-ale mele ce are în prim plan dragostea și ale ei infinite probleme și complicații
- Crimă de pe terenul de golf de Agatha Christie – aceasta este prima carte citită de la Regina Crimei și implicit lectura ce m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc de misterele autoarei; că tot suntem la Agatha, Asasinarea lui Roger Ackroyd sau clasicul Zece negri mititei sunt două romane ce mi-au plăcut extrem de mult, atât la prima, cât și la a doua recitire; pun aici și Autobiografia ei, un volum ce îmi este tare drag
- Anna Karenina de Lev Tolstoi – acest clasic al literaturii universale mi-a fost mulți ani cartea cea mai dragă din toate cele citite, pe care o recomand tuturor atunci când sunt întrebată de cartea favorită; anul acesta de-abia aștept să o descopăr din nou
- Clopotul de sticlă de Sylvia Plath – o carte emoționantă, de la început și până la sfârșit; e trecută pe lista cu cărți de recitit într-un viitor apropiat sau îndepărtat; de la Sylvia mi-a plăcut tare mult și colecția de poezii Poeme alese, unde lirismul te vrăjește instantaneu
- Stephen eroul de James Joyce – îmi aduc aminte că eram la păscut cu văcuțele și citeam cartea aceasta și am întârziat când a venit momentul să le duc acasă doar ca să îmi termin lectura; de recitit cu siguranță
- Cu sânge rece de Truman Capote – o carte foarte bună despre un caz real al doi ucigași; mi-a plăcut la nebunie stilul lent și descriptiv a lui Capote, ceea ce m-a făcut să citesc toate cărțile americanului ce sunt traduse la noi
- Vrăjitoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt – cu ajutorul acestei colecții de proză scurtă am făcut cunoștință cu stilul captivant al belgianului, de care m-am îndrăgostit de la prima nuvelă
- Lolita de Vladimir Nabokov – o carte tare iubită de mine datorită povestei scandaloase scrisă cu atâta atenție și delicatețe de rus; la fel ca și cu alți scriitori, am trecut și printr-o fază cu Nabokov în care îi citeam în fiecare lună câte o carte; Nabokov este un prozator remarcabil, la care îmi place să revin din când în când pentru profunzimea descrierilor detaliate și bine nuanțate
- Jude neștiutul de Thomas Hardy – o carte deosebit de bună despre un ucenic zidar ce aspiră să devină cărturar; o altă carte m-a ținut peste program cu văcuțele pe câmp
- Tunelul de Ernesto Sabato – o carte fascinantă despre o poveste de dragoste dintre un pictor și o femeie căsătorită cu un orb
- Fascinație de Ann Patchett – o lectură hipnotică despre secretele unui destin marcat de junglele amazoniene
14.The Shining de Stephen King – cartea ce mi-a deschis orizonturile către genul thriller și cea care, alături de Misery, mi-a adus un alt scriitor favorit
- Cianură pentru un surâs de Rodica Ojog-Brașoveanu – prima carte citită de la talentata româncă, ce m-a cucerit din primele pagini cu simpatica Melania Lupu
- Othello de William Shakespeare – am avut o perioadă în liceu când citeam numai teatrul dramatic a lui Shakespeare, iar aceasta cu Othello și Iago este favorita mea; fun fact: eu mi-am dat licența din piesele de teatru ale dramaturgului englez, așa că am avut o perioadă și la facultate când citeam numai piesele sale
- Stoner de John Williams – o lectură lentă, dar profundă, ce m-a emoționat cumplit
- Omul în căutarea sensului vieții de Viktor E. Frankl – o lectură marcantă de îndeamnă cititorul la reflecție interioară
- Jurnalul unei scriitoare de Virginia Woolf – cartea favorită a anului 2019, o lectură puternică și de o profunzime aparte
- Arhitectura valurilor de Ana Blandiana – o colecție de poezii superbe, alături de Somnul din somn, A treia taină sau Ochiul de greier; antologia cu toate poemele sale e în curs de citire
- O viață de om de Robert Seethaler – o frumusețe de carte despre solitudine
- Pachinko de Min Jin Lee – o saga impresionantă despre familie, dragoste, pierdere, hotărâre, noroc, dar și multă perseverență; tot în categoria aceasta se numără și Leii Siciliei de Stafania Auci
- Cartea miracolelor de K.J. Mecklenfeld – o carte ce mi-a plăcut la nebunie, pe care am citit-o pe nerăsuflate, fiind captivată de probele prin care trebuie să treacă Finn și prietenii săi
- Micul saturnian de Octavian Soviany – o lectură delicată, ce pătrunde în suflet și emoționează; una dintre cele mai bune cărți românești din ultimul timp; la loc de cinste am și volumul Casa din Strada Sirenelor de la scriitorul român
- Elogiu umbrei de Jun’ichirō Tanizaki – o cărticică splendidă despre simțul estetic japonez, în care elogiază delicatețea și nuanța tradiționalismului asiatic, punând în centrul său umbra și întunericul
Ei și pentru că nu m-am putut abține, am mai notat câteva titluri mai jos, la care, trebuie să recunosc, mai putea adăuga câteva, dar pe acelea le las pentru vreun top viitor 😉
Emma de Jane Austen, De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, Grădina de ciment de Ian McEwan, Colecționarul de John Fowles, Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger, Pe drum de Jack Kerouac, Disprețul de Albert Moravia, Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller, Zenobia de Gellu Naum, Laptele negru al mamei de Cosmin Leucuța, Adio, arme de Ernest Hemingway, Iarna crimelor perfecte de Tony Mott, Filiera grecească de Bogdan Hrib, Atac în bibliotecă de George Arion, Gastro noir povestiri reunite de Bogdan Hrib, Vizita bătrînei doamne de Friedrich Durrenmatt, Pasărea albă de R.J. Palacio, Watchmen de Alan Moore, Dracula de Bram Stoker, seria Dar motan de Cristina Andone, Familia Romanov de Candace Fleming, Al cincilea copil de Doris Lessing, Cosmos de Carl Sagan și Esențialismul de Greg McKeown.
Sper ca următorii 25 de ani să îmi aducă și mai multe lecturi bune și foarte bune, cărți cu pasaje însemnate și povești ce-mi ating și răscolesc sufletul. Lecturi cât mai plăcute vă doresc și vouă, tututor celor ce mă citiți și îmi sunteți alături în această aventură a blogului și a bookstagramului! Mă-nchin vouă!
Pe mine mă găsiți aici, cu articole diverse și recenzii la cărțile citite, cât și pe Instagram, Goodreads și mai nou, Facebook
https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/01/14/25-de-carti-ce-mi-au-marcat-primii-25-de-ani/
//////////////////////////////////////////
„Asasinarea lui Roger Ackroyd” de Agatha Christie – un roman polițist de nota 10
Publicat de
ciobanuldeazi
Asasinarea lui Roger Ackroyd este o carte polițistă scrisă de Regina Crimei, Agatha Christie, publicată pentru prima dată în iunie 1926.
Cartea a fost votată în 2013 de către British Crime Writers’ Association ca fiind cel mai bun roman crime scris vreodată, asta datorită construcției atent mânuite și a finalului surprinzător.
Agatha Christie o clasat-o ca fiind a doua din lista cu cărți preferate scrise de ea, după Zece negri mititei.
Așadar, motivele de mai sus sunt mai mult decât convingătoare pentru a vă convinge să îi acordați o șansă.
Eu am citit romanul zilele trecute pentru a doua oară, având în minte făptașul și în mare, organizarea intrigii. Cu toate acestea, am fost captivată pe tot parcursul lecturii de iscusimea scriitoarei britanice cu care a reușit să dea naștere unui roman de nota 10, cu mult suspans, personaje bine conturate și un final stupefiant.
Ca narator îl avem pe doctorul Sheppard care într-un sătul englezesc liniștit este nevoit să ia parte la investigațiile a doi morți. Primul mort este doamna Ferrars despre care se zvonește că și-ar fi ucis soțul în urmă cu un an de zile. Ea este găsită fără suflare în propria locuință, iar cauza decesului stă sub semnul întrebării, mulți întrebându-se dacă a fost otrăvită sau dacă și-a luat singură viață.
La doar câteva zile după această întâmplare, moare și presupusul său iubit, înstăritul Roger Ackroyd, care înaintea morții tocmai primise o scrisoare de la aceasta în care dezvăluie că a fost victima unui șantaj bănesc și emoțional.
Spre deosebire de doamna Ferrars, moarte lui Ackroyd este imediat clasată ca omucidere, iar incertidunile încep să apară.
Cum se întâmplă mai mereu în romanele Agathei Christie, avem parte mulți suspecți, fiecare membru de familie al decedatului având un motiv întemeiat pentru a comite crima.
Cazul devine tot mai greu de elucidat, așa că domnișoara Flora, viitoarea nevastă a fiului vitreg a lui Ackroyd, Ralph Paton, îl roagă pe Hercule Poirot să elucideze misterul, logodnicul său fiind principalul suspect.
„Din spatele zidului, în stânga mea, se ițea o figură bizară. Avea capul oval, ca un ou, parțial acoperit cu un păr de o culoare neobișniit de neagră, două mustăți imense și o pereche de ochi iscoditori.”
Detectivul belgian se află în satul liniștit ca pensionar, acum ocupându-se cu cultivarea dovlecilor. Acceptă cazul, la insistențele domnișoarei Flora, urmând a fi ajutat atât de inspectorul Davis, cât și de doctorul Sheppard.
Mi-a plăcut cartea tare mult, atât la prima lecturare, cât și acum, la recitire. Personajele reprezintă nucleul cărților Agathei, iar Asasinarea lui Roger Ackroyd excelează la acest capitol. Atât protagoniștii, cât și personajele secundare sunt conturate până la ultimul detaliu, trăsăturile lor fiind decojite pe rând pentru a intensifica suspansul până în punctul culminant, când toate indiciile elucidează cazul.
Intriga este construită magistral de Marea Doamnă a Literaturii Polițiste, fiecare detaliu reprezentând o piesă importantă din puzzle.
Mi-a plăcut cartea tare mult și mă bucur că am recitit-o, fiind mult mai atentă la felul în care s-a construit misterul în jurul criminalului.
Recomand cartea cu mare drag, este un must-read pentru toți șoarecii de bibliotecă, fiind un roman ce excelează la toate capitolele: intrigă, personaje, mister, final.
Cartea a apărut în această toamnă la Editura Litera în colecția Buzz Books.
„Asasinarea lui Roger Ackroyd” de Agatha Christie – un roman polițist de nota 10
///////////////////////////////////////////
Recenzie „Omul invizibil” de H.G. Wells
Publicat de ciobanuldeazi
Anul acesta m-am bucurat de lectura a câtorva clasici ai genului gotic, prin care se numără Dracula și Frankenstein și uite că sfârșitul lui 2021 mă prinde alături de un clasic al genului science-fiction, Omul invizibil. Lansat pentru prima dată în 1897, romanul a devenit o carte-cult ce a inspirat milioane de cititori și scriitori din întreaga lume. Farmecul cărții se datorează ingeniozității cu care a fost construită povestea, ce deși poate părea simplă și nesofisticată, este cu siguranță o lectură de căpătâi a genului SF.
H.G. Wells construiește cu grijă povestea omului invizibil, nepunând accent pe partea științifică, ci pe partea morală a personajului. Griffin este un cercetător talentat, care după mulți ani de experimente descoperă soluția magică ce îi permite corpului său să devină invizibil. Negândindu-se la consecințe, acesta înghite licoarea și astfel se produce fenomenul incredibil. Însă, ceea ce la început era o oportunitate uriașă, dându-i cercetătorului o libertate absolută, se transformă într-o cursă pentru supraviețuire.
De fiecare dată când iasă în public, Griffin trebuie să se înfășoare în pansamente și haine largi, tocmai pentru a încerca să nu lase spațiile esențiale goale la vedere.
„Căci omul care stătea înfipt acolo, gesticulând și urlând explicații fără noimă, era până la guler ca oricare om în toată firea, iar apoi numai exista nimic – nici urmă de cap!„
Romanul debutează cu venirea Omului invizibil la hanul La Poștalionul cu Cai, unde se cazează, adăpostindu-se de gerul de afară. Acesta își petrece tot timpul în cameră, cu draperiile trase și înconjurat de jurnale și sticluțe chimice, spre mirarea localnicilor. Curiozitatea acestora nu îl deranjează în mod special pe oaspetele misterios, însă atunci când în sat se produc furturi suspecte, atenția sătenilor se îndreaptă direct către Griffin.
Curând, aceștia vor afla de starea specială a acestuia, însă pentru niște minți simple de la țară, o astfel de minune științifică nu poate fi văzută decât cu ochi suspecți și cu mare incertitudine. Omul invizibil fuge, lăsând însă în urmă munca sa de-o viață. Cum va încerca să își recupereze caietele care ascuns secretul transformării sale și dacă va putea fi prins veți putea afla dacă lecturați cele aproape 200 de pagini.
Pentru mine a fost o lectură plăcută și rapidă, nu am putut să nu remarc inventivitatea cu care Wells a creat un așa personaj complex, mai ales pentru acele vremuri. Stilul este unul necomplicat, fără înflorituri inutile, totul bazându-se pe personajul principal. Acesta este centrul acțiunii și al descrierii, celelalte personaje jucând doar roluri de suport, punându-l pe acesta în antiteză cu anumite caracteristici și moravuri. Griffin nu este un erou, cu toate că reușește imposibilul, acesta trecând repede de partea întunecată a succesului. Romanul se concentrează pe partea întunecată a științei și felul în care este afectată chiar și o minte luminată a unui savant inteligent. Umanitatea, dar mai ales dezumanitatea este punctul central al cărții, protagonistul folosindu-și descoperirea în scopuri egoiste și malefice. Ceea ce începe ca un experiment revoluționar se transformă într-un eșec al moralității, Omul invizibil neîmpărtășind cu restul lumii acest proiect, ci decide să aleagă calea individualității și a terorii.
Recomand cu mare căldură cartea, este o poveste provocatoare ce ridică multe întrebări despre cine suntem cu adevărat și cine am putea deveni dacă ne-am lăsa pradă dorințelor primare. O adevărată capodoperă SF cu un erou din gama monstrului lui Frankenstein sau Dracula, unde întunericul și ale sale unghere intime sunt exploatate de-a lungul unei lecturi intense bine construite.
Recenzie „Omul invizibil” de H.G. Wells
///////////////////////////////////////////
Bumerangul războiului mereu se întoarce sau de ce Putin pierde războiul iar putinismul are șanse de victorie
Scriam azi în Libertatea un amplu text (aici)) numit de redacție: Putin va pierde războiul, dar să nu devenim noi putiniști (redacția dă titluri). E un texte mai lung despre anatomia putinismului și a războiului văzut dinspre est și efectele lui posibile.
Când spun că putinismul are mari șanse de victorie – sau mai degrabă politica autoritară de război are șanse să devină element normativ și în Vest, nu vorbesc aiurea căci mă bazez pe niște autori la care eu țin mult: Arendt & Foucault. Ei au teoretizat acest fenomen: Efectul de bumerang în relația de putere.
Discutând despre relația dintre putere (hegemonică) și violență (dominație), Hannah Arendt a descris efectul de bumerang care apare atunci când guvernele imperiale transferă practicile de guvernare dezvoltate în colonii înapoi în metropolă. Ce ai aruncat din centru spre colonie revine acasă și te lovește.
În cele din urmă, violența folosită împotriva „supușilor” se va întoarce împotriva britanicilor înșiși, care vor deveni „ultimii supuși” – zice cumva Arendt.
Cu rădăcinile sale coloniale, metafora bumerangului transmite o veche teamă kantiană că popoarele europene sunt conduse ca și cum, la fel ca ”sălbaticii”, ar fi incapabile să se autoguverneze.
Antropologii au subliniat în repetate rânduri rolul coloniilor ca „laborator al modernității”, unde se testează cele mai noi tehnologii de putere. Cu toate acestea, atunci când metropolele au introdus acasă tehnici de putere colonială, și-au schimbat funcția în mod corespunzător. Proiectul Panopticon este un exemplu perfect. Inventat în Anglia pentru o fabrică pe care britanicii doreau să o deschidă în colonia rusă de pe teritoriul polonez invadat, proiectul a devenit util pentru o închisoare: de la Fabrică la Pușcărie e un pas.
Pe urmă vine Foucault. Bumerangul imperial sau bumerangul lui Foucault este teza conform căreia guvernele care dezvoltă metode represive pentru a controla teritoriile coloniale sfârșesc prin a folosi aceleași metode pe plan intern împotriva propriilor cetățeni. Este același concept inventat de Hannah Arendt în „Originile totalitarismului” pentru a explica originile fascismului european în prima jumătate a secolului XX.
Michel Foucault a vorbit în mod similar despre „efectul de bumerang” asupra puterilor coloniale europene. Bumerangul lui Foucault a fost folosit pentru a explica militarizarea continuă a poliției și desfășurarea internă a acesteia ca răspuns la protestele politice din centrele urbane. Astfel de fenomene s-au răspândit în întreaga lume. Globalizarea a venit și cu extinderea practicii puterii de a dezvolta poliția militarizată care continuă să fie un aspect important al politicii contemporane. Nu mai vorbesc de politica externă a fostelor puteri coloniale occidentale ale căror experimente timpurii au dus la o dezvoltare a unor aparate de stat coercitive complexe și a unor metode de contra insurgență.
În același sens funcționează și Rusia în Sistemul-lume chiar dacă are puțin o altă experiență în spate. Pentru asta cea mai bună carte este: Internal Colonization: Russia’s Imperial Experience de Alexander Etkind (din care povestesc ce e mai sus – sper să am curând un interviu cu el).
Revenind – avem toate șansele ca acest război – care nu e doar fierbinte în Ucraina ci e si unul rece-fierbinte cu NATO, unul economic, social, legislativ și geopolitic – are toate șansele să aibă efect de normalizare a unei politici de război în birocrație (prin militarizarea ei), în economie (reglementări statal-corporative, cheltuieli strategice – cine mai are dreptul să ceară transparență), în zonă socială (control total cu șanse de schimbare mică – legi in defavoarea populației în numele unui bine abstract), în zona politică (tot mai mare control al discursului, opiniile, mediei) etc.
Adică regulile politicii de război, politica militară devin și reguli ale politicii civile, sociale și economice.
Cum bine spune un amic: Adevărul devine secret de război, iar minciuna devine o obligație strategică și morală de război.
E o ipoteză care are în spate o realitate. Eu am mare încredere în Arendt & Foucault chiar dacă aș vrea ca ei să nu aibă dreptate.
/////////////////////////////////////////
Ortodoxia nucleară, teologia ”lumii ruse” și rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul din Ucraina
Acum mulți ani am lucrat pe tema Problema răului în gândirea rusă, iar mai târziu pe tema Escatologia în politica rusă. Erau teme de anii `90. Prin 2000 m-am rupt total de aceste domenii. Cărțile din acea epocă au ajuns undeva pe raftul de jos pe rândul din spate. E adevărat că mereu am tras cu ochiul spre subiect.
Recent am discutat mult pe subiectul: rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în configurarea arhitecturii regimului Putin și mai ales în ce privește rolul ei în problema militară și a războiului de ocupație dus de regim în Ucraina. A trebuit să redeschid uși închise și am încercat să clarific puțin situația. Să o luam pe rând.
Începuturi
Odată cu venirea…………………………………………………………. Cont aici https://www.romaniacurata.ro/ortodoxia-nucleara-teologia-lumii-ruse-si-rolul-bisericii-ortodoxe-ruse-in-razboiul-din-ucraina/
////////////////////////////////////////////
De ce o apără Ciolacu pe Firea în scandalul ”Azilurilor Groazei”
Mihai Goțiu
Nicușor Dan, USR-ul, BOR-ul și jurnaliștii autonomi/independenți (în special ăia de prin redacțiile și proiectele care nu încasează bani de la Guvern și partidele politice) ar fi de vină pentru ceea ce s-a întâmplat în ”Azilurile Groazei”, vrea să ne convingă Gabriela Firea, fost primar general al Bucureștiului și (încă) ministru al… Familiei, în postările ei recente, de pe Facebook.
(aproape) nimic surprinzător
Că Nicușor Dan și/sau USR ar fi ”de vină” pentru orice dezastru, mizerie, act de corupție, nepotism, impostură, captură a statului, tăieri ilegale de păduri, poluări, infringement etc. din ultimele mai bine de trei decenii din România nu e vreo surpriză. La fel cum nu sunt surprinzătoare amenințările cu procese din partea Gabrielei Firea pentru jurnaliștii care scriu despre încrengăturile ei cu toate lipitorile care s-au îndestulat (și se îndestulează) din banii bucureștenilor, de la afaceri imobiliare, distrugeri de spații verzi până la contracte publice legate de infrastructură ori banii destinați asistenței sociale.
Scandalul cu ”Azilurile Groazei” este, până la urmă, doar o mică mostră din ce a însemnat (înseamnă) acapararea Capitalei (și a periferiei, cu Voluntari în frunte) de diferite grupuri de interese (având ca punct culminant înființarea așa-ziselor companii municipale, în timpul mandatului Gabrielei Firea), revoltătoare prin lipsa oricărei urme de umanitate și detaliile terifiante (vârstnicii și/sau persoanele cu dizabilități torturate, înfometate, înșelate; modul în care s-au cheltuit banii – inclusiv prin cumpărarea de către ”boss” a unor servicii sexuale; etc.).
Surprinzătoare (prin curaj) sunt reacțiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, legate de scandal, care a pus degetul pe ipocrizia și fariseismului unora care îl au toată ziua pe Dumnezeu în gură, dar se comportă precum niște puișori ai celui cu coarne (nu mai e deloc surprinzător, însă, faptul că soțul doamnei Firea, Florentin Pandele, primar de Voluntari, a ținut să amintească câți bani – publici, îndeosebi – a direcționat soția către ”mântuirea” cu catedrale, și nici faptul că, ulterior, chiar dacă a revenit cu un răspuns la fel de ferm legat de fariseim și ipocrizie în numele Domnului, Vasile Bănescu a făcut și precizarea că se exprimă în nume personal, nu în cel al BOR; de altfel, colateral, acesta e un subiect de urmărit: dacă domnul Vasile Bănescu va supraviețui în funcție acestor poziționări publice ”personale”, ori doar se așteaptă liniștirea scandalului pentru eliberarea lui de responsabilitățile de reprezentare ale BOR).
Întrebarea e: vă surprinde sau nu că prim-ministrul Marcel Ciolacu o acoperă pe Gabriela Firea în tot acest scandal cu accente horror? Ținând cont de ambițiile fostului primar al Capitalei la șefia PSD, ba, la un moment dat, chiar la nominalizarea pentru o candidatură din partea PSD la președinția României, ar fi fost un moment mai mult decât oportun – de-a dreptul legitim – ca Marcel Ciolacu să scape de Gabriela Firea.
Cum să lovească Ciolacu în sistemul care l-a făcut prim-ministru?
Și, totuși, Ciolacu a dat ordin pe unitate, ca partidul să facă front comun în jurul doamnei Firea. Iar motivațiile sunt extrem de simple:
- Lipsa unui alt candidat plauzibil pentru Primăria București la alegerile de anul viitor. Nu doar că PSD nu are o alternativă credibilă pentru o astfel de candidatură, ci, mai mult, în contextul unor alegeri abordate în tandem PSD – PNL, PNL ar putea emite pretenții pentru un candidat comun la Capitală. O competiție între Gabriela Firea (sprijinită de PNL) și Nicușor Dan ”de joacă”. La fel cum s-ar juca și o competiție între un candidat PNL susținut și de PSD și Nicușor Dan. O confruntare între Nicușor Dan și un candidat PSD (altul decât Firea) înclină către Dan, indiferent de ce ar face PNL (candidat propriu sau susținerea candidatului PSD – în primul scenariu e de așteptat ca electoratul de dreapta să se orienteze către cel mai bine poziționat candidat de dreapta, adică Nicușor Dan, în cel de-al doilea scenariu e destul de puțin probabil ca electoratul liberal să voteze un candidat PSD doar pentru că așa zic niște lideri PNL). Diferența dintre Firea și orice alt candidat PSD e că aceasta are câteva procente de electorat fidel (interesat, captiv/dependent ori, pur și simplu, influențat de propaganda la care a fost expus ani la rând) care pot face diferența.
- Protejarea sistemului. Cazul ”Azilurilor Groazei” e un exemplu de manual pentru un stat captiv. Liderul grupului (așa cum rezultă din investigații, jurnalistice și penale) e Ștefan Godei, fost șofer (la Primăria Capitalei) al Gabrielei Firea și fost asociat într-un ONG de fațadă, în momentul declanșării afacerii, cu consilierul personal al Gabrielei Firea, Ligia Gheorghe. Și nu e vorba de orice consilier, ci unul de cursă lungă, de trei decenii (dacă intrați pe pagina de Facebook a Ministerului Familiei și vedeți de câte ori apare în imagini Ligia Gheorghe, nu e greu de presupus că se pregătea și pentru funcții mai înalte care să-i recompenseze fidelitatea).
Godei e și fost lider al tineretului PSD, a fost angajat la Primărie imediat DUPĂ ce Firea a ajuns primar și era deja în afaceri (pe firmă, cu acte, oficial) cu Ligia Gheorghe. Abundă declarațiile ”de prețuire” pe care și le-au făcut unii altora, înaintea izbucnirii scandalului. Faptul că Andrei Răzvan Țicu, cel care a acoperit, în calitate de funcționar public, Afacerea ”Azilurilor Groazei”, vine pe filieră PNL, întregește tabloul sistemic.
Practic, Azilurile Groazei arată exact genul de cumetrii, de relații, de fidelități și ”oportunități” transpartinice pe care se bazează direcționarea banilor publici către un grup restrâns de interese, clientelar politic.
Să te dezici de liderul informal al unui asemenea grup ar fi un semnal extrem de prost pentru întreaga rețea clientelară, pentru întreg sistemul, acel sistem care l-a susținut și promovat, până la urmă, până la funcția de prim-ministru și potențial candidat pentru Cotroceni pe ultra-mediocrul Marcel Ciolacu. Când a ordonat controale pe linie în întreaga țară și rezultate într-un timp record (o săptămână), nu trebuie să ne așteptăm la cine știe ce demers justițiar, ci doar la eventuala băgare la apă a unor Acari Păuni de serviciu, care să mute atenția de la scandalul actual, care duce până la un ministru din Guvernul său și principalul candidat al PSD pentru Primăria București.
Pur și simplu, Marcel Ciolacu e obligat să o apere, să o acopere și să încerce să deturneze atenția publică de la Gabriela Firea, în scandalul Azilurilor Groazei. E obligat de sistemul care l-a cocoțat până în scaunul din Palatul Victoria și i-l flutură prin vise pe cel de la Cotroceni. Nimic nou sub soare și, până la urmă, nimic surprinzător. Surprinzător, totuși, ar fi ca acest lucru să nu coste electoral actuala coaliție de Guvernare. E drept, încă nu e clar cine ar putea beneficia politic, la nivel național, de revolta publică. La prima vedere, AUR și așa-zisul lor discurs ”anti-sistem” și Nicușor Dan. USR într-o mai mică măsură, mai ales de când au început să se fotografieze alături de PMP-ul nășit de Udrea (același sistem, doar cu culoare diferită). Dar până la alegeri mai e timp și loc suficient pentru surprize. Inclusiv plăcute.
PS: Felicitări jurnaliștilor de la Buletin de București și Centrul de Investigații Media, care au publicat primele investigații, celor care le-au promovat și dezvoltat, precum și Centrului pentru Resurse Juridice.
https://www.romaniacurata.ro/de-ce-o-apara-ciolacu-pe-firea-in-scandalul-azilurilor-groazei/
/////////////////////////////////////////
Anii ’90 – imaginea dușmanului total: între mineriadă și bancheriadă
Vasile Ernu
Anii 90 au produs traume imense: de la marele război nu avem o epocă mai violentă. Anii 90 sunt cei mai violenți – o violență structurală care atinge aproape toată societatea, toate păturile sociale. Mulți perdanți puțini câștigători. Eu o numesc Epoca canibală.
În anii 90 se construiesc eroi și antieroi noi. Alții decât cei din anii 60, 70, 80.
Imaginea eroului negativ – întruchiparea răului absolut – o capătă minerul. Tema tabu a ”elitei” și clasei de mijloc.
Dacă încalci tabuul „minerul diabolic” – atribuită universal întregului grup: ești terminat. Este un tabu sacru: „clasele privilegiate” care domină mass-media au stabilit – „minerul este răul absolut” și așa trebuie să rămână. A te solidariza azi cu suferința acestui grup social este și mai damnabil – tot mainstreamul de o violență și intoleranță sistemică rar întâlnită nu iartă. E ca o molimă – te-ai atins de cel „necurat” devii „necurat”. „Mainstreamul sacru” nu acceptă impurități – nuanțele sunt damnate. Cam în această zonă se află și săracul, pensionarul – categorii damnabile. Minerul însă e ”răul absolut”.
Eu am însă o nedumerire. De ce este ales Minerul ca „rău absolut” al anilor 90? Doar pentru mineriade?
Mai sunt câteva grupuri sociale, grupuri profesionale, care au ceva păcate mult mai grave decât ale minerilor. Da, o parte a minerilor – nu toți – au produs Mineriadele. Pentru asta există justiție: fiecare răspunde pentru greșelile făcute – păcatul unora nu se atribuie întregului grup profesional pe toată istoria. Dar mai avem și alte grupuri.
De exemplu Armata. Armata a produs la Revoluție morți destui. Armata însă se bucură de o încredere mare în rândul populației – românii au mare încredere în instituția Armată: pe locul doi cred.
De ce?
Alt exemplu: casta bancherilor. Anii 90 sunt anii marilor falimente și catastrofe financiare. Bancherii au fost casta care au produs catastrofe care au afectat viețile a milioane de români – de o violență și cu urmări de proporții greu de estimat. Violență care vine din aceasta zonă este imensă. Bancheriada a produs o violență de proporții mult mai mari. Această violență nu s-a micșorat ci s-a amplificat și sofisticat. Casta bancherilor însă este una aproape ”sacralizată” de mainstreamul mediatic și ”noua elită parvenită”.
De ce?
Întrebarea mea este simplă: de unde această diferență de percepție? De ce din cele trei grupuri care au produs violență în perioada anilor 90 un grup este damnat și condamnat la dispariție iar alte două sunt privilegiate? În ce constă acest secret?
Căci dacă am fi fost corecți ar fi trebuit să punem pe aceeași linie Minerii, Armata, Bancherii. Noi nu? Pe mineri îi distrugem radical, îi diabolizăm pentru eternitate pe toți de-a valma, fără minimă reținere la nuanțe. Armata însă nu. Bancherilor le ridicăm statuie – sunt noii ”mari preoți” ai cultului actual.
Deci secretul nu se ascunde în adevăr ci în cu totul alte lucruri. Adică nu adevărul ne interesează ci poate cu totul altceva. De ce urâm minerii și iubim bancherii dacă ambii au produs violență în anii 90?
Dacă am iubi adevărul imaginea ar arăta total altfel. Adevărul este o forță strașnică – noi însă preferăm să trăim în minciună. E mult mai comod.
E atât de ușor și facil să urăști pe cel fără putere și să te închini umil celui cu putere.
https://www.romaniacurata.ro/anii-90-imaginea-dusmanului-total-intre-mineriada-si-bancheriada/
/////////////////////////////////////////
Putin provoacă foamete, ca Stalin: Criză alimentară gravă. Euronews România: Prima impresie
//////////////////////////////////////////
Partidul lui Putin propune naționalizarea companiilor străine care părăsesc Rusia
Luca Cruceanu
Secretarul general al partidului Rusia Unită, Andrei Turchak, a declarat luni că propune naționalizarea proprietăților companiilor occidentale care își închid afacerile în țară în timpul operațiunii militare din Ucraina.
Turchak, de asemenea prim-vicepreședinte al Consiliului Federației (Camera Superioară a Parlamentului), a numit acțiunea acelor companii drept „faliment deliberat”, a publicat serviciul de presă al partidului.
„Occidentul a declanșat un război de sancțiuni împotriva Rusiei, nu numai la nivel guvernamental, ci și la nivel de afaceri. Unele companii își anunță retragerea din Rusia și închiderea întreprinderilor lor. În ultimul timp, a fost anunțat de finlandezii Valio și Paulig, Fazer a făcut același lucru cu o zi înainte”, a comentat el.
Turchak a subliniat că astfel de măsuri duc la concedierea unui număr mare de muncitori ruși peste noapte, precum și subminează propriile economii, relatează Prensa Latina.
El a subliniat că sarcina principală a țării este să salveze locuri de muncă și să nu permită distrugerea din interior a economiei și a potențialului de producție națională.
„Acesta este un adevărat război, purtat nu numai împotriva Rusiei în ansamblu, ci și împotriva cetățenilor săi. Nu vom sta cu mâinile în brațe. Vom lua măsuri dure de represalii, acționând în conformitate cu legile timpului de război”, a subliniat el.
https://www.forbes.ro/partidul-lui-putin-propune-nationalizarea-companiilor-straine-care-parasesc-rusia-250274
///////////////////////////////////////
Rusia folosește criza alimentară ca armă de război. Geoană: Rutele alternative nu sunt doar o opțiune, ci o necessitate
Darius Muresan
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, condamnă marţi, într-o postare pe Facebook, decizia unilaterală a Rusiei de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră, în pofida demersurilor Turciei şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Acordul cvadripartit care garanta de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai.
Rusia a refuzat să prelungească acordul, semnat la 22 iulie 2022 cu Ucraina sub egida Naţiunilor Unite şi a Turciei, denunţând obstacolele în comerţul cu produse agricole ruseşti.
Ultima navă care transportă cereale provenite din Ucraina prin Marea Neagră a fost inspectată luni seara la Istanbul, cu câteva ore înainte de expirarea acordului internaţional, a anunţat ONU.
„Războiul ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei continuă să aibă impact asupra milioanelor de oameni vulnerabili din întreaga lume. În contextul acesta instabil, este datoria noastră să construim şi să consolidăm rute alternative”, a mai scris Geoană pe reţeaua de socializare.
Înaltul oficial al NATO mai afirmă în mesaj că „mai mult ca oricând, trebuie să ne asigurăm că putem naviga cu încredere prin vremuri de profundă incertitudine, pentru noi, dar şi pentru întreaga lume”.
„Nu trebuie să lăsăm dependenţele unilaterale să definească destinul nostru, iar astăzi, rutele alternative nu sunt doar o opţiune, ci o necesitate”, a mai menţionat Geoană.
Acordul privind exportul de cereale ucrainene a permis, în pofida războiului, exportul a peste trei milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene.
CITEȘTE ȘI: Rusia închide nord-vestul Mării Negre. După retragerea din acordul privind cerealele nu mai există garanții de securitate pentru navele civile
https://www.defenseromania.ro/rusia-foloseste-criza-alimentara-ca-arma-de-razboi-geoana-rutele-alternative-nu-sunt-doar-o-optiune-ci-o-necesitate_623646.html
///////////////////////////////////////
Anul 2024. Avatarul neocomunist al revoluției din decembrie ’89 într-un scenariu de thriller politic
Cristian Felea
„Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost achitați torționarii lui Gheorghe Ursu are toate șansele să rămână un act simbolic nu doar al felului în care se face dreptate in România, ci și al perspectivei justiției asupra propriei ei istorii din comunism. (…) Ca om care am scris de nenumărate ori pe aceste teme și care mi-am dat ultimele trei decenii de viață realizării Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, mă simt umilită personal de această decizie și simt sentința Înaltei Curți – si sunt convinsă că, asemenea mie, simt nu numai colegii mei de la Sighet și de la București – ca pe o incredibilă insultă și ca pe o revoltătoare sfidare a societății civile, o sfidare care pune sub semnul întrebării, încă o dată, atât de tulburea definiție a României ca stat de drept.”[1]
Ana Blandiana, Președinte al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței
1.Episod pilot, în loc de prefață: Concluziile raportului final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România
Ne revoltă, din când în când, o hotărâre luată de un complet judecătoresc în deplin dispreț față de opinia publică, ori atitudinea unor procurori care pretind ca în cazul lor legile sau normele legale să fie aplicate selectiv[2], situațiile strigătoare la cer de amestec al politicului în justiție (vezi „Ordonanța 13”[3]) sau, în fine, deciziile sfidătoare pe care le ia Curtea Constituțională, ducându-ne cu gândul la vremuri ce ar fi trebuit să fie revolute.
Recentul caz al achitării definitive de către un complet de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (care survine unei alte achitări, pronunțată de un complet al Curții de Apel București, ce a fost atacată cu recurs) a unor foști lucrători ai securității statului comunist, într-un dosar în care erau acuzați că s-ar fi aflat la originea torturării și, în fond, a uciderii în detenție a dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu, a adus din nou oprobiul public și ne face să ne întrebăm: de fapt, în ce țară trăim?
Trăim într-o țară tânără, care în cei 145 de ani de independență recunoscută internațional, după Conferința de pace de la Berlin, a traversat doi ani de ocupație străină în Marele Război, doi ani de dictatură carlistă, patru ani de dictatură militară a lui Ion Antonescu și apoi 44 de ani de dictatură comunistă, cu variantele sale dictate de ocupația sovietică și apoi de schimbarea cursului către național-comunism (care s-a inspirat mult din dictatura antonesciană), cu 17 – 18 ani de dictatură dinastică a lui Nicolae Ceaușescu.
Ce interesează, însă, este ce am moștenit după Revoluția din 1989 – o mișcare revoluționară confiscată de personaje din planurile secunde ale fostului partid comunist și securității statului comunist –, care nu a putut fi dusă până la capăt; de mare folos aici ne este raportul „Comisiei Tismăneanu”, pe numele său oficial „Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”[4].
Horia Roman-Patapievici făcea observația – în eseul său „Revoluția de Centru” – că: (i) spre deosebire de Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, mișcarea dizidentă românească nu a jucat niciun rol în declanșarea evenimentelor și nici în gestionarea deznodământului lor; (ii) Revoluția Română a depins, în declanșarea ei, de modificarea situației geopolitice; ea nu a fost rezultatul unor negocieri între societate și partid, ca în Polonia și Ungaria, ci a unei înfruntări sângeroase de stradă, în care o revoltă populară spontană și haotică a fost reprimată cu mitralierele și blindatele; (iii) revolta populară a constituit pretextul declanșării unei acțiuni de preluare a puterii de către o grupare marginală din interiorul partidului comunist; această grupare nu a făcut niciodată dizidență deschisă, ci a fost marginalizată de cuplul Ceaușescu din motive dinastice.[5]
Preluând conducerea statului prin Ion Iliescu, neocomunismul și-a asigurat menținerea la putere și a administrat foarte profitabil pentru oamenii săi – chiar și în perioada guvernării CDR și a mandatului prezidențial al lui Emil Constantinescu; în fond, așa cum își amintea Radu Vasile, Emil Constantinescu fusese secretar de partid al unei „organizații de bază” din Universitate[6] -, care fie s-au îmbogățit, fie au ocupat funcții cheie în guvernare și alte instituții ale statului, tranziția către integrarea României în Occident.
În perioada de tranziție a fost construit, cu răbdare și insistență, un narativ al unei așa-zise securități formată din patrioți, după anul 1964, prin epurarea elementelor alogene plantate anterior de ocupantul sovietic – aceste istorii se găsesc în cărțile publicate și apoi prezentate public de foști ofițeri de securitate ca Iulian Vlad, Aurel Rogojan sau Filip Teodorescu (probabil nu întâmplător, ultimii doi au fost foarte implicați în procesul celor doi torționari ai lui Gheorghe Ursu, achitați de completul ÎCCJ). Iată cum expune chestiunea Raportul „Comisiei Tismăneanu”, la pagina 286:
În urma sarcinilor primite la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliul Securității Statului a trecut în 1967-1968 la analizarea abuzurilor și ilegalităților „în activitatea unor cadre din aparatul de Securitate”, urmărind între altele „modul în care s-a instituit și aplicat măsura internării administrative în locuri anume destinate”. Sintezele care au rezultat incriminează încălcări ale legii, dar afirmă legitimitatea acestor măsuri, ceea ce dovedește că, în fond, caracterul de poliție politică al Securității nu se diminuase, ci era mai bine camuflat sub masca „legalității socialiste”. Abuzurile și crimele produse sub acoperirea „măsurilor administrative” erau considerate „justificate în principiu”: „este cunoscut că între anii 1950-1958 [perioadă analizată de Comisia Consiliului Securității Statului – n.n.] elementele dușmănoase din țară și din exterior își intensificaseră activitatea ostilă împotriva regimului democrat-popular, creau greutăți în construcția socialismului, calomniau și defăimau politica partidului, ajungând până la săvârșirea de acte de teroare, sabotaj și diversiune. În aceste condiții, se impunea ca organele de partid și de stat să inițieze măsuri energice pentru a preveni și zădărnici orice încercare de a atenta la cuceririle revoluționare ale clasei muncitoare. Socotim deci justificată de principiu luarea unor măsuri de a împiedica elementele reacționare să întreprindă acțiuni dușmănoase, inclusiv internarea în colonii de muncă obligatorie, dar numai împotriva acelor care, în mod real, prezentau pericol pentru securitatea statului”.
Modul în care au fost concepute reglementările privind măsurile administrative au fost criticate, întrucât „prin conținutul lor larg și generic, fără stabilirea unor criterii de delimitare precisă a acelor persoane care prin manifestările lor constituiau un pericol real pentru securitatea statului de cele care își manifestau unele nemulțumiri personale și care nu periclitau ordinea socială și de stat au avut consecințe negative în justa aplicare a dispozițiunilor din actele normative respective”.
Ideea unei cezuri între comunismul internaționalist pro-sovietic ante-1964 și cel de inspirație națională post 1964, apărat de noua „securitate a patrioților”, se află la originea altor narative cu care suntem obișnuiți astăzi, expuse la unele televiziuni ori pe rețelele sociale de câțiva politicieni care preamăresc o Românie din vremea dictatorului Ceaușescu ce se dezvolta independent, avea o economie puternică și era vizibilă pe plan internațional, negociind între marile puteri.
Ei bine, Raportul „Comisiei Tismăneanu” constată că, de fapt, securitatea a fost una și aceeași tot timpul, folosind aceleași metode și mijloace și în același scop, ba mai mult, după anii șaptezeci ai secolului trecut și-a întărit controlul asupra societății, pentru că dictatorul Ceaușescu se temea să nu fie răsturnat de la putere (v. pagina 395):
Categoriile de surse, normele interne și metodele de lucru în rețeaua informativă a Securității descriu o instituție care în patru decenii de existență a funcționat cu un singur scop: controlul total asupra populației, pentru garantarea stabilității regimului comunist[7]. Motivele recrutării civililor ca informatori coincid cu motivele urmăririi altor civili, indiferent de vârstă, profesie, origine socială sau orientare politică. Aria de cuprindere a rețelei informative a avansat odată cu extinderea categoriilor de urmăriți: de la reprezentanții ori susținătorii vechiului regim și familiile lor la categoria „persoane fără antecedente” – cu toții au făcut obiectul unei supravegheri continue. Altfel spus, informatorii au fost recrutați pentru a urmări pe toată lumea, de la persoanele incompatibile cu regimul comunist prin trecutul lor, la persoane cu totul inofensive, suspecte tocmai prin neutralitatea lor. Prezența în rețea a surselor din cele mai diverse medii – de la deținuți politici la elevi, de la oameni de cultură la foști ilegaliști sau membri de partid – dovedește că întreaga populație era vizată, fără excepție. Extinderea rețelei informative la nivelul populației de vârstă școlară sau al pensionarilor „fără antecedente” atestă și o schimbare de perspectivă în evoluția Securității, ca instituție: dacă în primii ani de funcționare scopul dirijării informatorilor o constituiau „elementele dușmănoase”, urmărite pentru a fi reprimate, cu timpul, țintă au ajuns toți cetățenii, urmăriți pentru a fi împiedicați să reacționeze critic la adresa regimului și pentru a deveni complet obedienți. Rețeaua informativă s-a extins pe măsură ce Securitatea a trecut de la etapa violent-represivă la cea obsesiv-preventivă.
În fine, revenind la subiect, observ că regimul Iliescu nu s-a grăbit să schimbe ordinea lucrurilor după Revoluția din decembrie 1989, din simplul motiv că prin continuitate instituțională preeminența la putere îi era asigurată. Sistemul juridic, justiția în sine etc. au fost atunci și s-au menținut și după 2007 rezistente la schimbare, pentru că domnia legii și o justiție cu adevărat independentă nu erau compatibile cu ambițiile așa-zișilor „patrioți” moșteniți din sau inspirați de ceaușism. Cum constata și Raportul „Comisiei Tismăneanu”, la pagina 406:
Realitatea legislației comuniste este cea a unei legislații care, dincolo de oscilarea între formulări pompoase și reglementări ale terorii, a fost cea a unui stat fără sistem juridic, în sensul propriu al cuvântului. Un sistem – juridic sau de orice fel – se manifestă prin relații ferme între elementele ce-l compun. Un sistem juridic presupune norme juridice care să acopere toate domeniile vieții sociale, o ierarhie a acestora, cunoașterea și acceptarea lor de către destinatari și un sistem judiciar care să asigure aplicarea lor. Statul român postbelic nu a beneficiat de nici una dintre acestea. Normele juridice scăpau de sub reglementare multe domenii care erau reglate de către puterea administrativă – exemplul cel mai evident fiind cel al dreptului de proprietate, în condițiile în care prevederile constituționale în materie (…) numai norme juridice nu pot fi socotite. De asemenea, nenumărate acte ale guvernului intrau în contradicție vădită cu Constituția, tratatele internaționale la care statul era parte – România a ratificat cu conștiinciozitate toate tratatele internaționale privind drepturile omului – ori legile, inversând ierarhia logică a normelor, legislația terorii a fost în mare parte secretă – din păcate, mai este și astăzi – iar sistemul judiciar era lipsit de orice urmă de independență. În aceste condiții, legislația României comuniste nu poate purta numele de sistem juridic, ci mai degrabă de haos juridic.
Consecințele acestor situații sunt vizibile încă și astăzi. Haosul legislativ, dificultățile sistemului judiciar și neîncrederea în legi și în aplicarea lor sunt rezultatul cel mai profund produs. Un sistem juridic poate fi anulat în câteva luni – așa cum s-a întâmplat imediat după preluarea puterii de către Partid – dar nu poate fi recreat printr-un proces invers tot în câteva luni. Ajunge să spunem că în 1994 încă mai exista, chiar în cadrul Ministerului de Justiție, legislație secretă cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor deținute – „legislație nepublicată” este exprimarea corectă politic – sau să amintim faptul că o bună parte a problemelor integrării au avut legătură de independența justiției pentru a proba cele afirmate mai sus.
2.Episodul I: Curtea Constituțională a ridicat mingea la fileu și Înalta Curte a lovit-o, dar ea s-a întors în teren de la CJUE
În eseul „Anii dinaintea revoluției: dictatura”, Ovidiu Pecican scrie[8]: „De peste Ocean, din Chicago, Mircea Eliade atrăgea (…) atenția asupra altui aspect simptomatic: <Într-un stat dictatorial condus de Numărul Unu, Doi, Trei etc. – există deja o ‘societate invizibilă’ și invulnerabilă>. Era vorba despre casta ofițerilor de decizie de la vârful serviciilor secrete române, împreună cu aliații lor din armată și cu activiștii politici ai Partidului Comunist. Tocmai această rețea <invizibilă> urma să-i vină de hac, peste puțini ani, cuplului dictatorial, punând mâna pe putere.”
Această castă i-a prins, judecat formal – un simulacru de proces, care și-a pus amprenta greu de șters și asupra justiției post-revoluționare – și executat prin împușcare pe Elena și Nicolae Ceaușescu, după care: (i) Ion Iliescu a preluat puterea în stat, în numele „castei revoluționare” și a înființat FSN; (ii) Ioan Mircea Pașcu a negociat, în numele noii puteri de la București, „tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică”, dând Moscovei asigurări că s-a încheiat perioada de frondă a comuniștilor români; (iii) a înăbușit mișcarea amplă de protest din Piața Universității, a frânt și înspăimântat societatea prin raidurile mineriadelor.
Miniștrii justiției din perioada primelor două mandate ale lui Ion Iliescu
Toate aceste acțiuni au fost, în fapt, o declarație – iterată de câte ori a fost cazul de membrii castei, fapt ce nu poate să ne scape, dacă privim atent realitatea – de revendicare a preeminenței la putere: „Noi v-am scăpat de dictator, nouă ni se cuvine puterea, atât politică, cât și economică!” Pentru cei sceptici, este suficient să citească de exemplu blogul lui Ion Cristoiu, care scrie despre Revoluție[9]:
Ieșirea în stradă la București n-a dus la răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Mult legendarizata pornire spre Centru a muncitorilor (de ce muncitori, nu cumva, pentru că aceștia trebuiau să fie actorii principali din piesa regizată de Moscova?) ar fi fost un fâs dacă Securitatea lui Iulian Vlad mai întâi și Armata lui Victor Stănculescu mai apoi ar fi păstrat intact inelul invocat de Nicolae Ceaușescu la Proces.
Pentru accesul la putere, controlul justiției este esențial. „Casta” gândise și cântărise atent situația, inclusiv variantele de acțiune în materie pentru a satisface formal criteriile de integrare în Occident – NATO și Uniunea Europeană. Totul până la momentul în care Traian Băsescu a preluat funcția de președinte al României și a „trădat”: termen către care au trimis Adrian Năstase și ai lui, conștienți că Băsescu este tot un om al castei – poate ofițer de securitate acoperit, informator cu siguranță[10] – care a încălcat „obligația de loialitate” și a permis justiției să-și facă treaba în materie de corupție împotriva altor membri „meritorii”.
În aceste condiții, reduta restauraționistă pe care „casta” a păstrat-o sub control cu dificultate, dar și cu cerbicie, a fost (încă este) Curtea Constituțională a României și, pe cât posibil, au încercat același lucru și cu Înalta Curte de Casație și Justiție, principalul izvor de jurisprudență în România. Dar cel mai important este, la o adică, „jocul” care se poate face atunci când controlezi atât CCR cât și ÎCCJ, în plus ai la dispoziție și majoritatea în Parlament. Să luăm un exemplu, nu tocmai la întâmplare:
CCR emite Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată la 25 iunie 2018, prin care admite o excepție de neconstituționalitate privind o dispoziție din art.155, alin.(1) din Codul Penal, privind întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură; CCR a arătat, printre altele, că dispoziția menționată era lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” avea în vedere și acte care nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându‑i astfel acestuia să ia cunoștință de începerea unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.
Parlamentul nu a intervenit ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a CCR, pentru a revizui dispoziția, declarată neconstituțională, a articolului 155 alineatul (1) din Codul penal.
Apoi, CCR, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată la 9 iunie 2022, a admis o nouă excepție de neconstituționalitate privind articolul 155 alineatul (1) din Codul Penal. În această decizie, CCR a clarificat că Decizia nr. 297/2018 avea natura juridică a unei decizii de neconstituționalitate simple; subliniind lipsa unei intervenții a legiuitorului ulterior acestei Decizii nr. 297/2018, precum și faptul că efectul combinat al acestei din urmă decizii și al acestei lipse de intervenție determinase o nouă situație lipsită de claritate și de previzibilitate în ceea ce privește normele aplicabile întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, situație ce a determinat apariția unei practici judiciare neunitare, CCR a precizat că, între data publicării Deciziei nr. 297/2018 și intrarea în vigoare a unui act normativ care să stabilească norma aplicabilă, fondul activ al legislației nu conținea vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
CCR a mai arătat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297/2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal la exigențele constituționale.
Cam atât despre rolul CCR în această istorie. Sub presiunea MCV și pentru că Parlamentul tot nu s-a sinchisit, Guvernul a adoptat OUG nr. 71/2022, intrată în vigoare la aceeași dată, prin care articolul 155 alineatul (1) din Codul penal a fost modificat în sensul că cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. De aici începe rolul ÎCCJ.
Prin Decizia nr. 67/2022, publicată la 28 noiembrie 2022, ÎCCJ a precizat că, în dreptul român, normele referitoare la întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale sunt norme de drept penal material și că, în consecință, sunt supuse principiului activității legii penale, fără a aduce atingere principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este garantat, printre altele, la articolul 15 alineatul (2) din Constituția României.
În consecință, ÎCCJ a statuat că o hotărâre definitivă de condamnare poate, în principiu, să facă obiectul unei contestații în anulare întemeiate pe efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale ca lege penală mai favorabilă (lex mitior). O asemenea posibilitate ar fi însă exclusă atunci când instanța de apel a examinat deja problema prescripției răspunderii penale în cursul procesului care a condus la această hotărâre definitivă de condamnare.
Cea a urmat? A urmat „Marea Prescripție”: 5.500 de decizii de stingere a răspunderii penale, ca urmare a intervenției prescripției, pronunțate de judecătorii români începând cu 26 mai 2022[11]! Printre ei personaje unul și unul: Darius Vâlcov, Elena Udrea, Mihnea Costoiu, Nelu Iordache, Ioana Băsescu, inculpații din „dosare grele” care „Hexi Pharma” ori „Microsoft”.
Între timp, un complet de la Curtea de Apel Brașov a decis să admită solicitarea unei opinii în materie din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene; a rezultat o hotărâre care a revizuit nu atât deciziile CCR, cât mai ales pe cele ale ÎCCJ, pentru că Înalta Curte trebuia, era obligată, să pună în balanță deciziile CCR cu cele ale Dreptului european, dar nu a făcut-o. Și, cu toată teoria pe care am făcut-o până aici, cam pricepem de ce – altminteri am fi nevoiți să credem că judecătorii ÎCCJ care au semnat Decizia 67 din 2022 sunt neprofesioniști.
Pentru a întări, dacă mai este cazul, concluziile, sunt interesante câteva reacții publice la cald, după ce decizia CJUE din 24 iulie (vezi aici textul integral) a devenit publică:
- Procurorul șef al DNA, Marius Voineag[12]: Această hotărâre clarifică modul în care procurorii din cadrul DNA se vor raporta la Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea cauzelor aflate în instrumentarea direcției și au legitimat consecvența instituțională în interpretarea legislației naționale și europene, stabilind în mod edificator, modul de aplicare a dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunilor de corupție și a celor asimilate infracțiunilor de corupție, respectiv fraude care lezează interesele financiare ale Uniunii Europene.
- Augustin Zegrean, fost președinte CCR[13]: Este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România „nu respectați deciziile Înaltei Curți”, câtă vreme legea îi obligă să le respecte. De aceea avem dosare de 20 de ani nesoluționate și dosarul Revoluției este nesoluționat după 33 de ani, pentru că procurorul stabilește termenul de prescripție, nu legea, din păcate. Este o prescripție specială, peste care nu poate trece nici procurorul, dacă s-a trecut o dată și jumătate din pedeapsa primită de lege, atunci se prescrie, nu mai poate să facă alte prelungiri. Asta a vrut CCR să sancționeze, să nu se mai întâmple așa ceva.
3.Episodul II: Restaurație. Marota lui ‘64. Pseudopatriotism, rescrierea istoriei, smerirea prin tortură sau, după caz, în interes de castă
- „Cazul Pârvulescu – Hodiș„, dosarul dizidentului Gheorghe Ursu
Cum ar zice onor Farfuridi, fiecare popor își are 64 al lui; pentru regimul ceaușist cezura anului 64 era importantă în contextul frondei în raport cu Moscova, ca act fondator al fuziuni marxismului cu naționalismul și abandonarea internaționalismului bolșevic. Perioada 1945 – 1964, după cum observă și istoricul Oliver Jens Schmitt, a fost cercetată cu voie de la puterea comunistă și criticată, a fost amplu cercetată și după Revoluție, în timp ce perioada 1965 – 1989 mai deloc, din tot felul de motive, multe subiective.
Cazul inginerului Gheorghe Ursu, care pe lângă ingineria în construcții era poet și scriitor, este revelator pentru ce anume a însemnat România post 1964. Era un om cu opinii, motiv pentru care încă din crudă tinerețe a fost anchetat de Siguranța regimului Antonescu și arestat, pentru manifestări ostile nazismului. Comuniștii îl vor exclude din partid în 1950, pentru abateri de la linia doctrinară.
După cutremurul din 1977, Gheorghe Ursu este revoltat că, la scurt timp, Nicolae Ceaușescu decide într-o ședință, la care a participat, să închidă șantierele de consolidare a imobilelor cu risc seismic. Inițial a fost tentat să ia cuvântul în ședință, dar s-a temut că va fi arestat pe loc. Ulterior a decis să publice o scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă.
Scrie scrisoarea și, în 1977, încearcă că o plaseze în Franța, dar este refuzat. Revine în Franța în 1978, când se întâlnește cu Virgil Ierunca și de această dată reușește să plaseze scrisoarea. Cei doi convin ca, după lecturarea sa pe post, Ierunca să nu rostească numele lui Gheorghe Ursu, ci să o atribuie anonim „unui arhitect român”. Va fi citită pe post în ianuarie 1979.
Oricum, Gheorghe Ursu era deja urmărit de securitate, în dosarul „Călătorul”, așa că în cele din urmă, printr-un informator – o colegă de serviciu – anchetatorii află de jurnalul său, în care își expunea revolta față de regim. Se decide arestarea sa, dar nu de către securitate, ci de către miliție – poliția din regimul comunist – sub acuzația de trafic de valută.
Așa cum explică istoricul Mihai Demetriade, post ’64 securitatea prefera să acționeze indirect[14]: După ’64-’68, Securitatea a respectat mai strict comandamentele partidului, manifestând inclusiv o prudență fundamentală în afișarea, în logica acuzărilor infracțiunilor politice. Adică anchetăm, arestăm poate la fel de mulți, dar nu trebuie să se vadă asta și, mai ales, cum facem asta. Ceea ce presupunea diferite „strategii de finalizare”. Te arestăm, te anchetăm, dar nu rezolvăm noi până la capăt cazul, ci îl rezolvă fie procurorii, fie cei de la Miliție, ca în cazul nostru, Direcția proprie de Cercetări Penale, organizațiile obștești care te supun unor demascări publice, sindicatele etc. Deci Securitatea să nu mai fie vizibilă în actul pedepsitor.
Încăpută pe mâinile celor de la miliție, aflați sub presiunea ofițerilor de securitate, ancheta dizidentului Gheorghe Ursu, care ar fi trebuit să-i frângă voința, să-l umilească și să-l supună, să-l determine să-și învețe lecția, a deraiat în omor. Desigur, anchetatorii au mușamalizat omorul, însă după 1989, familia a cerut anchetarea cazului și pedepsirea vinovaților.
Și au existat condamnări. În anul 2000, o persoană care s-a aflat în detenție împreună cu dizidentul Gheorghe Ursu – Marian Clita, pe numele său -, a fost găsită vinovată și condamnată pentru uciderea acestuia. În anul 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu. În fine, în anul 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru implicarea sa în dispariția (distrugerea?) jurnalului lui Gheorghe Ursu.
Mai rămâneau să fie judecați cei care instigaseră în fapt la violență în timpul detenției lui Gheorghe Ursu – rele tratamente, tortură -, foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș. Iată ce declara, în noiembrie 2021, Andrei Ursu despre atmosfera din timpul procesului la Înalta Curte[15]:
O profundă dezamăgire că mai există oameni în sistem, în justiție, mulți ani au fost și procurorii din Parchetele Militare care au făcut jocul Securității la greu, că au rămas ușor influențabili sau înfricoșați de fosta Securitate. E incredibil de greu să-mi imaginez neverosimila influență pe care o mai au asupra unor oameni fără caracter, înfricoșați. (…) Noi am făcut apel după decizia din octombrie 2019 și am ajuns la Înalta Curte. Uitați, de doi ani se tergiversează, merge foarte greu.
După ce completul de la Înalta Curte i-a achitat pe Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, istoricul Mihai Demetriade a opinat că: Decizia ÎCCJ în cazul Ursu este un eșec sistemic. Nu doar al ÎCCJ, ci în primul rând al Parchetului Militar, pentru că acolo ar fi trebuit să aibă loc o investigație proactivă, determinată, care să coordoneze întreaga cazuistică. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta. Majoritatea probelor pe acest caracter sistemic au venit abia în apelul de la ÎCCJ aduse de părțile civile. Peste 240 de pagini abia în această fază procesuală, deși ar fi trebuit ca toată această cazuistică potențială să mobileze cazul în instanțele anterioare.
Și încă ceva, Parchetul trebuia să coordoneze și să conducă în mod activ ancheta. Nu e suficient ca părțile civile sau cei care au susținut părțile civile, de pildă, CNSAS, să vină cu documente, pentru că doar Parchetul știe cum trebuie articulate mult mai multe cazuri ca să demonstreze caracterul sistemic al represiunii. Că în 1985 avem mai multe cazuri similare în care tratamente neomenoase, tortura, au dus nu neapărat la asasinate, dar au provocat prejudicii fizice și psihice unor oameni. Că asta nu este o acțiune întâmplătoare a ofițerilor penaliști de la Miliție sau de la Securitate, un accident, ci urmarea finală a unor politici represive care au coordonat întreaga infrastructură.
Și faci asta plecând de la mai multe cazuri pe care le urmărești, la fel cum ai urmărit cazul. Adică ai mai multe anatomii specifice, similar de puternice, care duc către această concluzie. Parchetul nu a făcut asta de la bun început. A fost ca un tren fără locomotivă.
Cu alte cuvinte, când s-a ajuns la instanță cu un dosar în care erau inculpați adevărații făptuitori, cei care au comandat tortura – prin interpuși – care a dus la moartea dizidentului Gheorghe Ursu, sistemul de justiție românesc a condus prin „efort conjugat”, la un rezultat diferit: ofițerii de securitate „instigatori” au fost achitați, pe un rechizitoriu „subțire” și o prestație lamentabilă a procurorilor, care a ușurat judecătorilor sarcina achitării; spre deosebire de ofițerii de miliție, adică „executanții”, care au fost condamnați.
Nu în cele din urmă, să mai observăm un lucru: în motivarea judecătorilor de la Înalta Curte își face loc, triumfător, narativul lui ’64 al național-comunismului ceaușist (preluat de neocomuniști) – semnătura de neconfundat a „castei”[16]:
Spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune. Împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de Securitate ar avea un caracter sistematic și s-ar exercita prin controlul informativ al „întregii populații active” (și prin aceasta s-ar face dovada situației premisă cerută de textul incriminator), dat fiind numărul cetățenilor români supravegheați sau urmăriți de securitate în anii 1974-1989, nu poate fi reținută de Înalta Curte.
Așadar, Înalta Curte reține că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacțiuni ale organelor de stat (chiar organe ale Securității) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenței, în perioada în care se reține comiterea infracțiunii de către inculpați, a unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităților de exterminare fizică sau psihică a populației sau a unei părți din acesta pe diverse motive (așa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reținute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced). Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situație premisă de intenție sistematică de exterminare din partea autorităților face diferența dintre infracțiunile contra păcii și omenirii și infracțiunile individuale cu același element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.).
- „Cazul Piedone„
Cazul lui Cristian Popescu-Piedone, din nou primar al Sectorului 5 – apropo, un fotoliu pe care guvernele PSD, PNL și UDMR l-au protejat prin abuz în funcție, încălcând dispoziții dintr-o legislație primară –, este pilduitor pentru analiza de față, extrem de util pentru a înțelege cum funcționează justiția când ține seama de influențele dinspre „castă”.
Popescu-Piedone nu este un membru al „castei”, dar prezintă suficiente garanții pentru a putea fi „asociat” castei, dacă este util, în același timp devine „dispensabil” când nu mai este util. Popescu-Piedone a fost înainte de 1989 șef de local de alimentație publică pe litoral, deci avea „conexiuni” și „relații” cu diverși potentați comuniști, era un om cu „acces” cum se spune, recompensat cu o mică feudă productivă.
După 1989, a făcut afaceri, a devenit membru PSD, vedetă de știri TV ca președinte al Asociației Protecției Consumatorilor, bun la un moment dat să aducă voturi partidului în alegerile locale; deci, din 2008, devine primar în Sectorul 4. În mod fatidic, incendiul de la Clubul Colectiv marchează finalul mandatului său de primar la Sectorul 4, la fel cum a însemnat și finalul guvernului Victor Ponta.
Cineva, un om politic, trebuia să deconteze, să fie sacrificat pentru ca PSD să scape cu fața curată, să răspundă pentru tot acel cerc al corupției care a făcut posibil un incendiu devastator într-un local public, dar și intervenția haotică a salvatorilor, inexistența secțiilor de mari arși în spitale, într-un cuvânt 64 de morți și alte zeci de grav răniți. Cel selectat, și dispensabil, a fost Popescu-Piedone.
Popescu-Piedone nu a înțeles la început de ce trebuie să fie cercetat penal și judecat pentru că „a semnat ca primarul” autorizația de funcționare a unui local care a luat foc. Deși nu-l bănuiesc de lipsă de inteligență, remarc că Popescu-Piedone nu a putut să creadă mult timp că plătește oale sparte, că a devenit, ca în Vechiul Testament, un țap ispășitor pentru păcatele celor care l-au adus în PSD, perfect în rol de paratrăsnet al nemulțumirii populare.
Nu, Popescu-Piedone nu este stupid și cunoaște bine ce înseamnă „casta”, „sistemul”, așa că, fără să se împace cu soarta, s-a reorientat către un alt membru cert al castei, și anume Dan Voiculescu. De aici, cu noi garanții, sistemul l-a îmbrățișat din nou și a început munca de salvare a sa din „ghearele” justiției, ceea ce nu era tocmai complicat, din motivele pe care ni le descrie foarte clar avocatul Elenina Nicuț[17]:
În primul rând, să ne aducem aminte pentru ce a fost trimis în judecată – a fost trimis în judecată pentru două fapte de abuz în serviciu. Ce înseamnă abuzul în serviciu? Că un funcționar public încălcând legea – care lege trebuie să fie dispoziție legală prevăzută în lege primară, adică nu în legislație secundară. Lege primară înseamnă lege, Ordonanță simplă sau Ordonanță de Urgență. Funcționarul încălcând o astfel de dispoziție în exercitarea atribuțiilor de serviciu el provoacă anumite pagube, vătămări altor persoane.
Din tot noianul de dispoziții legale care s-au tot vehiculat și la fond și la apel, în final au rămas – în cazul lui Piedone – practic cele mai subțiri, din punctul meu de vedere. Și, mai precis, au rămas niște dispoziții din Codul Fiscal, potrivit cărora autorizația de funcționare se emite de către primar doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Aici, Curtea de Apel București a apreciat că în această sintagmă „condițiile prevăzute de lege” sunt prevăzute absolut toate condițiile care ar fi trebuit în mod normal să fie impuse solicitantului autorizării.
Eu am zis că este trasă de păr pentru că să faci apel la o dispoziție din Codul Fiscal, care reglementează raporturile fiscale, pentru a justifica o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de primar în materia autorizării – din start, era trasă de păr. Dacă voiau ceva cu adevărat care să stea în picioare ar fi trebuit să vină cu o încălcare a unor dispoziții primare din legile care prevedeau aceste proceduri de autorizare, dar ei nu le-au găsit.
Au fost eliminate, pe rând, din discuție toate dispozițiile, inclusiv cele care priveau legea privind protecția împotriva incendiilor și așa mai departe. Și a rămas efectiv această dispoziție din Codul Fiscal, dispoziție care dacă este o să o spunem până la capăt nu a fost pusă în discuție la nivel de urmărire penală. Ea a fost indusă abia în stadiul de judecată, la fond și la apel.
Cum spuneam, simplu. De fapt, Popescu-Piedone nici n-ar fi trebuit condamnat, dacă instanța ar fi judecat corect pe rechizitoriul și dovezile produse de procurori. Dar a fost condamnat, a stat cuminte încarcerat câteva luni, timp în care avocații s-au adresat ÎCCJ formulând o cerere de casare a sentinței în cazul său. Cu mari șanse de câștig, dacă ai în spate „casta”, pentru că, altminteri, mori cu dreptatea-n mână.
Iar completul de judecată, care, cum explică avocatul Elenina Nicuț, a luat în considerare doar temeinicia condamnării, modul în care aceasta „stătea” pe lege – În căile ordinare sunt foarte relevante și aspectele de fapt, pe când calea extraordinară se analizează exclusiv legalitatea. Cumva este mult mai matematică operațiunea judiciară –, a casat sentința.
După ce a fost eliberat, Popescu-Piedone a înțeles că nu a fost abandonat, că este din nou reprimit în preajma „celor puternici” și s-a simțit recunoscător, smerit, dar la fel de nedumerit ca în momentul în care asupra sa începuse cercetarea penală. În același timp, a avut grijă ca protectorii săi să știe că a învățat lecția trecutului și este împăcat cu soarta.
În 30 de ani de administrație să-mi zică mie orice politician din România că e fată mare. Fiecare cu păcatele lui. Eu am vrut să răspund pentru păcatele mele, nu pentru altcineva. Primul primar al țării a semnat ca și mine și nu răspunde. Pe 1 ianuarie i-am cerut grațierea.
Nu voi cere despăgubiri morale. Voi fi repus în funcție, voi duce mandatul până la capăt, mă voi gândi ce am de făcut în viitorul meu, dar a mă bate cu trecutul îmi ard prezentul. Nu am vârsta pentru așa ceva.
Dacă copiii mei erau acolo în acea seară și mureau, susțineam în continuare că sunt nevinovat. Ce s-a schimbat până astăzi? (…) Am respectat ad literam prevederile legii. Nu am eu ce să fac ca executant al legii dacă legiuitorul nu impune. Nu a făcut nimic statul. Nu s-a modificat nimic în legislație. (…) Am conștiința curată. Nu aveam cum să previn.[18]
4.Movie trailer, pentru final: Restaurație. Dintr-o pălită două chitite sau cum a fost scos la lumină scandalul azilurilor groazei ca să (i) îngroape scandalurile uriașe din justiție provocate de ÎCCJ și (ii) să sufoce competiția de la vârful partidului emanație
Ar fi fost minunat ca punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să fie pus în aplicare în acele prime zile ale Revoluției. Să ne amintim ce anume cereau revoluționarii din Timișoara în acel punct al proclamației citită public în Piața Operei:
Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.[19] Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.[20]
După cum bine știm acum, nici activiștii comuniști, nici foștii ofițeri de securitate și nici informatorii lor dovediți nu s-au dat deoparte în vreun fel din viața publică, dimpotrivă, cinic, fără rușine sau reținere, cu un tupeu exacerbat, au fost în primele rânduri ale puterii politice și economice, în șiruri strânse, coordonându-se de parcă ar fi primit un ordin expres în acest sens, de la niște comandanți dintr-un punct de comandă invizibil pentru opinia publică.
Mai mult decât atât, fiecare asalt era pregătit – încă mai este – prin tot felul de diversiuni și, după ce are loc și produce efecte, cei care l-au purtat cu succes nu se feresc să își pună public semnătura asupra victoriei, un soi de revendicare „patriotică” pe care se simt îndreptățiți să o clameze: „Ni se cuvine nouă, nu străinilor care vor să ne fure țara, deci stați liniștiți, noi patrioții avem grijă ca totul să fie bine în țară!”
Doar o lună și jumătate trecută din momentul în care PSD a preluat guvernul, prin liderul său, Marcel Ciolacu, și o simplă trecere în revistă a evenimentelor petrecute mai că te pune pe gânduri: o fi vorba de un nou episod al restaurației, ca în ianuarie 2017? Multe perdele de fum, acțiuni decise, luptă aprigă pentru putere dusă în spatele ușilor închise… totul indică încordarea care prefațează un asalt politic major.
De fapt, evenimentele trăite sunt ocurențe survenite în siajul „asaltului” dat de trupele și generalii lui Liviu Dragnea, deci suntem în plină restaurație: în contextul post-pandemic și al războiului dus de imperiul rus în Ucraina, neocomuniștii au anihilat practic competiția politică internă și nu mai sunt în opoziție decât cu Bruxellesul, uneori.
Marcel Ciolacu nu este la fel de impetuos ca Liviu Dragnea, este însă mult mai eficient, mai insidios. PSD, sub conducerea sa, și-a asociat PNL-ul printr-un contract de 7 ani și țintește să obțină în 2024 Cotroceniul, fotoliul de primar general al Capitalei și o majoritate care să-i permită să continue la Palatul Victoria. Pentru că nu mai are o opoziție, PSD-ul privește cu îngăduință spre AUR, așa cum Ion Iliescu privea odinioară, și atât de profitabil, spre PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor.
Țintele sunt ambițioase, abia atingerea lor va marca îndeplinirea obiectivelor restaurației, iar până în acel moment „casta” are nevoie de toți oamenii săi – membri de drept, asociați, simpatizanți -, mobilizați, gata să-și îndeplinească sarcinile. Context în care controlul justiției rămâne un factor cheie, fără de care nu pot fi evitate surprizele, pentru că surprizele neplăcute demobilizează și afectează unitatea de castă.
note:
[1] https://www.contributors.ro/o-sfidare/
[2] Vezi cazul recent Daniel Horodniceanu – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26382834-politistii-intimidati-vicepresedintele-csm-daniel-horodniceanu-dupa-oprit-trafic-audiati-intr-dosar-penal.htm
[3] https://newsweek.ro/justitie/sase-ani-de-la-ordonanta-13-doar-dragnea-a-platit-restul-psd-istilor-sunt-din-nou-la-guvernare
[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_Preziden%C8%9Bial%C4%83_pentru_Analiza_Dictaturii_Comuniste_din_Rom%C3%A2nia
[5] https://newsweek.ro/istorie/patapievici-revolutia-de-centru-reflectii-asupra-revolutiei-romane-si-a-revolutiilor-din-1989
[6] https://www.facebook.com/1431513113727213/posts/cursa-pe-contrasens-amintirile-unui-prim-ministrude-radu-vasilepartea-icapitolul/1438219163056608/
[7] Sublinierea îmi aparține
[8] Ovidiu Pecican – „Istoria României. Stat și cultură 1866 – 2018”, Ed. Cuantic 2023
[9] https://www.cristoiublog.ro/si-totusi-in-decembrie-1989-mamaliga-n-a-explodat/
[10] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/traian-basescu-verdict-definitiv-de-colaborare-cu-securitatea-iccj-1881425
[11] https://ziare.com/decizie-cjue/decizie-cjue-marea-prescriptie-aplicare-dosare-penale-inchise-1817809
[12] https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/ce-spune-voineag-dupa-hotararea-cjue-care-vizeaza-prescriptia-dna-a-actionat-just-si-coerent
[13] https://ziare.com/prescriere-fapte/augustin-zegrean-judecatori-europeni-invalidare-marea-prescriptie-1817251
[14] https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/cazul-ursu-ca-un-tren-fara-locomotiva-nu-stim-cu-ce-am-avut-de-a-face-juridic-inainte-de-89-propaganda-a-fost-luata-ca-adevar-istoric-interviu
[15] https://romania.europalibera.org/a/gheorghe-ursu-securitate-ucis-/31565985.html
[16] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/motivarea-iccj-in-cazul-ursu-nu-era-opozant-represiunea-securitatii-nu-mai-era-sistematica-in-1985-metodele-sunt-folosite-si-azi-2443271
[17] https://www.europafm.ro/elenina-nicut-avocat-despre-eliberarea-lui-cristian-popescu-piedone-fapta-a-existat-doar-ca-iccj-a-considerat-ca-nu-este-prevazuta-de-legea-penala-fapta-nu-s-a-potrivit-cu-articolul-din-codul-pen/
[18] https://ziare.com/piedone-eliberat-inchisoare-incendiu-colectiv/declaratii-piedone-eliberat-inchisoare-incendiu-colectiv-1811451
[19] Sublinierea îmi aparține
[20] https://ro.wikisource.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara
Distribuie acest articol
Articole pe aceeasi tema
Anul 2024. Pe mâinile cui vom da Bucureștiul la alegerile din 2024?
Anul 2024. Am intrat în regim de mobilizare generală!
Guvernul PSD-PNL între populism guvernamental și perspectiva anticipatelor. Un scenariu
Noi în anul două mii/ nu vom mai avea copii…
„Amintirile” ducelui Victor de Broglie. Discursul din 3 aprilie 1856/ Un testament moral și politic
///////////////////////////////////////
(Unul dintre doctorii care ,in folosul lor- au fesenizat Avutia tuturor sindicalistilor din Romania ,a ajuns cersetor…) Petiție să i se pună aer condiționat lui Ciorbea, că iarăși a apărut la bustul gol la geam
https://www.timesnewroman.ro/it-stiinta/victor-ciorbea-a-sarbatorit-alaturi-de-apropiati-30-de-ani-de-la-explozia-nucleara-de-la-cernobal/
800.000 de români au semnat în mai puțin de 24 de ore petiția „Să i se pună aer condiționat lui Victor Ciorbea”, menită să oblige autoritățile să intre în casă peste fostul primar, premier, ministru și avocat al poporului și să-i instaleze un aparat de aer condiționat.
Petiția vine ca reacție la faptul că Victor Ciorbea iarăși a apărut la bustul gol la geam, producând rumoare și leșinuri printre vecinii lui, dar și printre câțiva ghinioniști care treceau întâmplător prin zonă. Astfel de atentate la decență trebuie oprite, consideră semnatarii petiției.
Un detaliu important este că vecinii lui Victor Ciorbea au strâns bani și s-au oferit să-i cumpere un aparat de aer condiționat, dar au fost refuzați. Așa s-a ajuns la petiție, pentru că doar o intervenție decisă a statului l-ar putea obliga pe Ciorbea să monteze un aparat în propria casă.
Autorii petiției speră ca temperatura în casa lui Victor Ciorbea să coboare măcar la 19 grade Celsius, astfel încât acesta să fie nevoit să-și pună măcar un tricou pe el, deși preferabil și o cagulă.
https://www.timesnewroman.ro/monden/petitie-sa-i-se-puna-aer-conditionat-lui-ciorbea-ca-iarasi-a-aparut-la-bustul-gol-la-geam/
//////////////////////////////////////
(Pentru a pacali oamenii la urmatoarele alegeri si …) Ca să-şi mai spele păcatele, Pandele a anunţat că duce 6000 de babe la Coldplay
Căzut în dizgraţie după dezvăluirile din ultimele săptămâni, primarul comunei Voluntari încearcă din răsputeri să câştige inimile românilor! În urmă cu puţin timp, Florentin Pandele a promis că va duce 6000 de pensionari din Voluntari la mult aşteptatul concert Coldplay de pe Arena Naţională.
„Am înţeles că se înghesuie lumea la Coldplay mai ceva ca la moaşte. Păi ce, seniorii noştri n-au şi ei dreptul să asculte pop pe stadion? Am asigurat deja bugetul pentru 6000 de bilete, autocare, răcoritoare, chiar şi meet & greet cu trupa pentru cinci babe norocoase”, explică Pandele, care a fost nevoit să mai redirecţioneze nişte fonduri de la DGASPC, dar „hei, nici la Parascheva nu era gratis”.
Cu toate acestea, gestul lui Pandele s-ar putea să nu aibă rezultatul scontat. Mai mulţi bătrâni din localitate au declarat că nu le place Coldplay, cel puţin nu în ultimii ani, acuzând că Music of the Spheres ar fi un album super de c*cat, gen uber lame, mult mai puţin funky fresh decât A Rush Of Blood To The Head, care a fost blanao, Fuego-level shit, man.
https://www.timesnewroman.ro/monden/ca-sa-si-mai-spele-pacatele-pandele-a-anuntat-ca-duce-6000-de-babe-la-coldplay/
///////////////////////////////////
Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier…De peste trei decenii, o fantomă bântuie sălile tribunalelor din România. E strâns legată la ochi, și-a pierdut balanța, dar a câștigat în schimb niște epoleți pe creier.
Germina Nagat
DE ACELAȘI AUTOR
Amarele ironii ale vieții
Cazul Ursu, o sentință care ne face captivi în propriul trecut
Trei omisiuni grave
Pretinde că o cheamă Themis și că ar fi zeița Justiției.
Gheorghe Ursu, inginerul omorât în bătaie la 15 noiembrie 1985 în arestul Miliției, după vizitele „tovărășești” ale Securității, nu reușește să scape nici după moarte de acest strigoi. O scurtă cronologie a cazului cred că ne-ar ajuta să înțelegem cum a fost posibil ca dosarul cu probele unei crime să devină tot mai gros și în același timp să dispară complet dreptatea.
În decembrie 1984, o tovarășă pe nume Părguța scotocește în biroul lui Gheorghe Ursu de la Institutul pentru Sistematizare Locuințe și Gospodărire Comunală București. E agasată de comentariile lui prea intelectuale, de citatele pe care le pune pe perete și de un caiet în care își notează „nu se știe ce”. Caietul e de fapt un jurnal, în care Gheorghe Ursu își descarcă obida față de mizeria de viață pe care o duceam cu toții, sub conducerea unui cizmar bâlbâit, absolvent de patru clase și o școală de partid la Moscova. Creatura Părguța dă fuga la securistul întreprinderii și îi predă caietul plin de insulte la adresa „înalților conducători”. De fapt, niște blasfemii, pe care niciun securist și niciun procuror comunist nu le-ar putea cita vreodată într-un document oficial. Cum să scrii despre tovarășa academician-doctor-inginer că e „o scroafă teroristă”?!
Ion Dumitraciuc e securistul întreprinderii și n-are competențe penale, fiind ofițer de contrainformații economice, așa că anunță Direcția VI, Cercetări Penale a Securității. De aici începe adevărata anchetă și, odată cu ea, calvarul lui Gheorghe Ursu și al familiei sale. În ianuarie 1985 se fac percheziții, se descoperă și se confiscă 38 de caiete în care Gheorghe Ursu stătea de vorbă cu sine, încă din tinerețe, plus alte înscrisuri „dușmănoase” (poezii, articole și reviste străine, corespondență privată). Jurnalul e studiat filă cu filă, prilej pentru securiști să dea o lovitură în „munca operativă”: îl identifică pe Gheorghe Ursu drept autorul unor „scrisori dușmănoase”, citite în 1979 la postul de radio „Europa Liberă”. În scrisorile cu pricina, un inginer constructor, specialist în consolidări, îl arăta lumii pe „geniul Carpaților” drept ceea ce era: un tiran idiot și cinic, care oprise consolidările la toate clădirile din București, avariate după cutremurul din 1977. Gravitatea și riscurile acestei dezvăluiri explică de ce numele autorului scrisorilor n-a fost citit pe post.
Gheorghe Ursu este chemat să dea declarații timp de câteva luni. Întrebările se repetă obsesiv – cine l-a ajutat să trimită scrisorile care îl „defăimau” pe Ceaușescu și câți bani a primit pentru ele, din cine e format grupul de scriitori care se distra pe plajă la 2 Mai făcând pamflete despre „înaltele personalități”. Toate declarațiile sunt luate de doi anchetatori penali de Securitate: mr. Marin Pârvulescu și cpt. Vasile Hodiș care, după ce aprofundează jurnalul, îi prezintă la semnat lui Gheorghe Ursu, la 4 martie 1985 (cruntă ironie a sorții!) un proces-verbal de consemnare a efectuării unor acte premergătoare, pentru infracțiunea de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Niciun cuvânt despre cei 17 dolari găsiți la percheziție, care vor constitui ulterior motivul oficial al arestării sale.
Conținutul caietelor-jurnal dă o importanță deosebită cazului, care ajunge pe masa lui Iulian Vlad. În mai 1985, generalul – în mod cert mai doxat decât subordonații săi – scrie o notiță în care le semnalează anchetatorilor două lucruri evidente: un document privat (un jurnal) nu putea încadra fapta la infracțiunea de „propagandă”; trebuia găsit altceva, care era chiar sub nasul lor, în jurnal. De ce nu se „adânciseră” legăturile cu scriitorii?!
Din acest punct, cazul ia un traseu imprevizibil pentru Gheorghe Ursu, dar deja „clasic” pentru Securitate. Folosindu-se de cei 17 dolari găsiți la percheziție, ancheta se închide oficial „pe linie de Direcția a VI-a” și continuă „sub acoperirea Miliției”. E o formulă care ilustrează „discernământul politico-juridic”, calitate de care a dat dovadă mr. Pârvulescu în anul 1985, potrivit chiar notării de serviciu din dosarul său de cadre. Oficial, România nu avea disidenți sau deținuți politic, ci doar infractori de drept comun. O vreme, Gheorghe Ursu e anchetat în „stare de libertate” (libertatea vânatului care va fi devorat, dar încă nu știe ce-l așteaptă), apoi în arestul Miliției. Între timp, e „pus în discuția colectivului” și dat afară din serviciu. Naiv incurabil, trăiește cu iluzia că a trecut ce a fost mai greu…
Arestul Miliției e în aceeași clădire cu Securitatea, tocmai pentru a rezolva mai ușor „sarcinile operative de o complexitate deosebită”. Cele două instituții sunt practic siameze, așa încât nici nu-i nevoie să te deplasezi după ștampila Securității dacă anchetezi în sediul Miliției, după cum o arată unele declarații date de Gheorghe Ursu în fața mr. Pârvulescu și cpt. Hodiș. Deși sunt ofițeri ai Direcției a VI-a Cercetări Penale, n-au nicio ezitare să aplice, la nevoie, ștampila Miliției. Cei doi s-au străduit din greu să „adâncească” legăturile cu scriitorii, după cum a ordonat Iulian Vlad, așa încât unele declarații în care e menționată Nina Cassian ajung, în original, în dosarul ei de urmărire. Totuși, n-au reușit să afle nimic. Gheorghe Ursu s-a încăpățânat să nu spună nimic incriminant despre anturaj, despre niciun prieten și mai ales despre nimeni din străinătate: a declarat obstinat că a făcut totul singur, nu l-a ajutat nimeni, jurnalul l-a ținut doar pentru sine și atât. Încăpățânarea asta e pedepsită cu bătăi sălbatice, repetate.
Potrivit martorilor, este adus de la anchetă „în pătură”, fiindcă nu se mai ține pe picioare. Aceiași martori declară acum sub jurământ că în arestul Miliției a fost anchetat de aceiași securiști care s-au ocupat de el și în libertate. Ultimul interogatoriu, din 15 noiembrie 1985, îi va fi fatal. Bătăile cu șpițul i-au perforat intestinul subțire și i-au provocat un șoc septic. Oficial însă, l-au doborât o ocluzie intestinală și un atac de cord. Alertate de familia din SUA, autoritățile americane pun întrebări supărătoare. Oficialii de la București se grăbesc să-l declare pe Gheorghe Ursu un „speculant notoriu”, dovada fiind valuta găsită la percheziție. „Discernământul politico-juridic” al apărătorilor Constituției comuniste, care garanta libertatea de expresie, funcționează până la capăt.
Andrei Ursu, care a moștenit de la tatăl său candoarea naivității și încăpățânarea, ambele la cote absolute, cere oficial în 1990 pedepsirea vinovaților. Începe o anchetă, dar tot atunci începe să bântuie și fantoma cu epoleți, care nu s-a mai desprins de „dosarul Ursu” cu niciun chip.
Mai întâi, dosarul penal deschis de Securitate – și nu butaforia creată de Miliție! – s-a rătăcit în meandrele concretului. A ajuns la CNSAS abia în 2007, la „marea predare de dosare”, iar Andrei Ursu l-a văzut pentru prima oară abia în octombrie 2014, în timpul celui de-al doilea episod de grevă a foamei. La rândul lui, dosarul de urmărire informativă „Udrea”, compus din 7 volume, a fost desecretizat abia în 2000, printr-o decizie a CSAȚ, și a ajuns la CNSAS în ianuarie 2015, trimis de Parchet. Abia după ce l-am citit am înțeles de ce a fost nevoie de o decizie a CSAȚ pentru ca Andrei Ursu să poată vedea dosarul de urmărire al tatălui său.
Acest construct arhivistic, compus din 7 volume și închis, potrivit copertei, în 1987, a fost golit de documentele originale și transformat într-un bric-a-brac suprarealist: începând cu volumul 2, e umplut cu fotocopii, fie după declarații arhivate în original în dosarul penal, fie după alte declarații care nu mai sunt de găsit nicăieri, fie ale unor ciorne de rapoarte și comunicate de presă de după 1990, unele datând chiar din 1993. Asta, deși oficial dosarul era închis din 1987…
Cele mai interesante sunt însă drafturile succesive ale comunicatelor de presă, formulate ca reacții la acuzațiile societății civile, care reclama că SRI obstrucționează ancheta. Din ele aflăm de pildă că, pe toată perioada anchetei din anii ’90, procurorii au fost „sprijiniți” de „ofițeri de informații”. Firește, pasajele cu pricina n-au fost păstrate și în textul final al comunicatelor… Din dosarul de 7 volume, doar primul mai conține documente originale, nu însă și coperta. Comparația cu microfilmul, preluat și el tot în 2015, a arătat că volumul 1 nu mai are coperta originală, pe care se afla mențiunea „urmează volumul 2, TO”. Adică, volumul 2, compus azi din talmeș-balmeșul amintit mai sus, conținea inițial transcrieri ale interceptărilor de tehnică operativă. O explicație simplă pentru dispariția lor ar fi faptul că transcrierile înregistrărilor, inclusiv din camerele de arest, se trimiteau în primul rând ofițerilor de caz – Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș.
În timpul în care probele din dosarele penal și informativ, care îi indicau pe cei doi securiști ca anchetatori principali, zăceau sub cheie și erau masiv modificate, s-au găsit alți vinovați pentru moartea lui Gheorghe Ursu (doi milițieni, un deținut de drept comun și un șef de la arhivă). Niciun vinovat de la Securitate! Motivele acestei „omisiuni” care a durat trei decenii au devenit explicite abia în sentința pronunțată de ICCJ la 27 iulie, motivată, în esență, astfel:
Gheorghe Ursu „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele statului, atâta timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a (sic!) ajuns la cunoștința publicului larg /…/ și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară” (p. 96 din motivare). Altfel spus, declarațiile preluate de Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, scoaterile la anchetă în sediul Miliției, dovedite cu martori, nu constituie dovada unei „relații de adversitate cu organele statului”. Asta pentru că lui Gheorghe Ursu nu i s-a rostit și numele la citirea scrisorilor la Europa Liberă și, în plus, la nivelul anului 1985, „nu s-a indicat nicio probă din care să rezulte folosirea acelor metode (tortura în anchetă, folosirea bătăii și a subalimentației prelungite, presiuni morale pentru constrângerea persoanelor de a declara ce li se impunea” (p. 90).
O mulțime de martori, anchetați în anii ‚80 – între care Petre Mihai Băcanu, Radu Filipescu, Mariana Besciu, muncitori arestați la Brașov, toți pentru infracțiuni de drept comun – au descris pe larg, în fața judecătorilor, cât de „pașnice” erau anchetele Securității sub acoperirea Miliției. Totuși, mărturiile lor nu au fost considerate relevante fiindcă nu descriu evenimente care să se fi petrecut fix în toamna lui 1985: „Intervalul de 2 ani, respectiv, 4 ani între evenimentul dedus judecății și cele descrise de martori este prea mare, iar evenimentele prezentate sunt total diferite de cele ce interesează cauza /…/ pentru a putea conchide că împrejurările descrise în aceste declarații existau întocmai sau cel puțin în mod asemănător la nivelul anului 1985” (subl.m. – p. 91). Anul 1985 trebuie să fi fost unul de excepție în istoria Securității, fiindcă n-a semănat deloc cu anii care l-au precedat și nici cu cei care i-au urmat…
Dar chiar și dacă anul 1985 ar fi fost identic cu ceilalți, cred judecătorii, tot nu s-ar fi dovedit situația-premisă, de care depinde încadrarea juridică a faptei. Din aceeași motivare, aflăm că „nu se poate dovedi existența unui conflict (adversități) între organele statului, pe de o parte, și populația civilă sau o colectivitate, pe de altă parte /…/” (p. 84). Acțiunea lui Gheorghe Ursu a fost „singulară” și nu s-a „înglobat într-o acțiune mai amplă, sistematică, în care și alte persoane comit astfel de acte, împotriva uneia sau mai multor persoane cu care au stabilit relații de adversitate”. Un conflict „limitat la câteva persoane determinate” nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase (p. 83).
Dar oare de câte persoane ar fi fost nevoie pentru a documenta „adversitatea populației” sau „o acțiune mai amplă, sistematică” în ochii judecătorilor? Un răspuns perfect acceptabil pentru instanță a venit prin mărturia generalului Vasile Mălureanu, care a vorbit despre prevenție, ca unic scop al acțiunilor Securității în anii ‚80, spre deosebire de represiunea violentă din epoca anterioară (1948-1965). Ca să fie mai convingător, generalul a adus în fața instanței și cifre, pe care le regăsim preluate întocmai în motivarea deciziei: cca 80.000-82.000 de persoane s-ar fi aflat în atenție în 1985, iar dintre ele „doar 16.000 aveau dosare de urmărire informativă”. În total, erau „în lucru” cca 0,36% din populația activă a țării, zice generalul Mălureanu. O nimica toată, cum ar veni, așadar, nici vorbă de o supraveghere extinsă sau de „acțiuni mai ample și sistematice”.
Problema cu cifrele din depoziția dlui Mălureanu este că nu corespund realității din arhivă. Evidențele CNSAS și cele create de CID (Centrul de Informatică și Documentare al Securității), primite anul trecut, arată că în perioada 1985-1989 s-au deschis 161.401 dosare noi (incluzând toate formele de urmărire), la care se adaugă dosarele deschise anterior și rămase în lucru (unele chiar până în 1989). La asta ar trebui să se adauge și bilanțul dosarelor din fondul informativ tocate sau arse la Revoluție, operațiune pe care generalul Mălureanu o cunoaște foarte bine, fiindcă a semnat personal mai multe procese-verbale de distrugere, când a început reconstituirea „marii incendieri” din decembrie ’89. Deși analiza represiunii nu se rezumă la numere și procente, o simplă adresă către CNSAS ar fi clarificat statisticile din această depoziție sau măcar ar fi adus lucrurile mai aproape de adevăr. Îmi amintesc perfect că, pentru construirea rechizitoriului, col. Gheorghe Cosneanu și alți procurori ai Parchetului Militar au bătut potecă la CNSAS timp de doi ani și au strâns date fără de care Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș n-ar fi ajuns niciodată în fața unui complet de judecată. La rândul lui, studiind ani întregi în arhivă, Andrei Ursu a ajuns să știe mai multe despre istoria Securității decât unii experți celebri, autori de opuri groase despre „intelligence-ul” din comunism.
Ni se spune că în sentința din 27 iulie, „adevărul juridiciar” a înlocuit cu totul adevărul istoric, cel trăit de noi toți. Dar cum putem vorbi despre un adevăr judiciar, dacă au fost aruncate în neant multe documente oficiale (inclusiv sute de sentințe definitive despre ofițerii poliției politice, publicate în Monitorul Oficial și incluse în probatoriul Parchetului), mărturii directe, sub jurământ, plus niște kilometri de rafturi cu dosare? Nu în ultimul rând, sofismele și raționamentul circular au înlocuit logica elementară. Citind sentința, ne putem întreba, deloc retoric, cum se face că Securitatea a deschis sute de mii de acțiuni de urmărire „preventive” în anii ’80, dacă nu exista nicio „stare de adversitate” între cetățeni și organele statului? Ce anume preveneau avertizările sau anchetele informative și cum s-a ajuns la dosarele care umplu rafturile din Popești-Leordeni? Cum se explică Revoluția din decembrie ’89, dacă românii aveau o relație atât de cordială cu Securitatea, care doar păzea Constituția și ne păzea și pe noi, părintește, să nu încălcăm legea? Și cum de libertatea ne-au adus-o niște morți, dacă nu eram căzuți sub puterea adversarului? Răspunsul ni l-a dat, fără s-o știe, Virgil Ierunca, atunci când a scris despre „spurcăciune peste memorie”: „Lucrul cel mai urgent: să nu uităm. Să nu uităm împreună!”
https://revista22.ro/opinii/germina-nagat/cazul-ursu-justitia-oarba-surda-si-cu-epoleti-pe-creier
////////////////////////////////////////
Statul român în război cu proprii cetățeni
Virgil Iordache
Din punct de vedere educativ ceea ce transmite statul român tinerilor prin achitarea anchetatorilor lui Gheorghe Ursu este că pot face orice fapte imorale în numele lui și vor fi răsplătiți și protejați. Nu e vorba numai de lucrătorii din instituțiile de forță, e un mesaj general pentru oricine e în formare că morala nu există când e vorba de relația cu statul, că orice este permis față de alți cetățeni, care pot fi și uciși „accidental”. Este o abordare totalitară în directă continuare a celei comuniste. Statul român continuă să fie în război cu proprii cetățeni care doresc un spațiu de libertate, doresc un stat care să servească interesele oamenilor, nu care să patroneze furtul și crima. Tactica este una a salamului, acțiuni mici, sub pragul de reacție socială masivă, în paralel cu acțiuni de sărăcire a populației și aducere în dependență materială de stat a cât mai multora, pentru ca reacțiile să nu poată lua amploare. Din interes financiar și de status cadrele didactice susțin implicit acest proiect și ca urmare rolul lor social devine tot mai nerelevant, nu poți să fii credibil când vorbești una și faci alta.
Din punct de vedere politic situația actuală era inevitabilă. Atâta vreme cât instituțiile care spun că susțin moralitatea în România au validat statul după 1989 în forma în care era, au validat și continuarea sistemului și practicilor. Cele mai multe surse de moralitate autentică publică, nefariseică, s-au mutat în zona seculară. Cele religioase marginale au fost obturate instituțional ca să nu aibă impact la scară națională și își duc crucea loialității față de prea mult rău față de prea puțin bine, în numele Bisericii nevăzute. Proiectul politic de reacții morale seculare a fost preluat parțial de sistem și suntem unde suntem. O țară în care a fura și a distruge vieți este moral de facto, conform regulilor general acceptate de comportament public informal. Tensiunea cu regulile formale și cu instituțiile NATO și UE nu pot schimba comportamentele și deciziile oamenilor, forma nu poate schimba fondul. Alegerea de a acționa într-un fel sau în altul devine strict personală. Alegerile împotriva tiparelor impuse de statul validat religios nu pot fi multe din cauza asimetriei de putere.
Cum cea mai mare parte a oamenilor care vor să contribuie la schimbarea în bine a instituțiilor au intrat în simbioză cu instituțiile de forță și serviciile într-un fel sau altul, situația parazitării statului de către nucleul dur ceaușist nu poate avea tracțiune publică. La asta se adaugă și inoportunitatea în condițiile războiului de la granițe, care explică absența de reacții ale ambasadelor care în alte împrejurări erau mai vocale, când oamenii agreați de ele ca vectori de comunicare erau afectați. Cazul Ursu e o problemă strict internă, o luptă personală a unui fiu pentru memoria tatălui său, cu susțineri civice dezinteresate. Cum nu poate exista vreo evoluție socială reală în bine în absența asumării realității trecutului, indiferent câți bani s-ar pompa tendința va fi în jos. Cardurile poate că vor fi mai pline, dar calitatea vieții se va degrada permanent.
Cei care și-au primit arginții instituționali acum văd prețul, vânzarea interesului public și lichidarea oricărei speranțe de mai bine în funcționarea statului în România. Cum oamenii nu pot suporta tensiuni de acest fel prea mult timp, ori se vor afunda, ori se vor ridica. Important e să nu arunce cu banii înapoi și să se spânzure. Nu ajută la nimic.
Pesimism insuportabil sau luciditate senină? O oportunitate de înviere. Sus să avem inimile
https://www.lapunkt.ro/2023/08/statul-roman-in-razboi-cu-proprii-cetateni/
////////////////////////////////////////
Regretele lui Putin și nostalgia bolșevismului
Vladimir Tismăneanu
El Lidero Maximo de la Kremlin și-a exprimat adesea regretele pentru disoluția imperiului întemeiat de Lenin. Pentru Vladimir Putin (65 de ani), ca și pentru Ghenadi Ziuganov (73 de ani), până recent conducătorul PC al Federației Ruse, ori pentru Vladimir Jirinovski (71 de ani), liderul demagogic al unui partid numit antifrastic „liberal democrat”, ori pentru național-bolșevicii grupați în jurul lui Eduard Limonov (74 de ani), dispariția URSS în decembrie 1991 a reprezentat o tragedie de proporții cosmice. Pentru Putin, Uniunea Sovietică a fost „Marea Rusie”, iar destrămarea URSS a reprezentat „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”. În plus, el l-a acuzat pe ultimul președinte sovietic, Mihail Gorbaciov (86 de ani), de faptul că a renunțat la putere în 1991 chiar cu o zi înaintea datei la care era prevăzută semnarea, cu Ucraina, Belarus și Kazahstan, a acordului pentru constituirea unei noi Uniuni. Este simptomatic faptul că Putin își îndreaptă criticile înspre Gorbaciov, dar n-a pomenit nimic despre rolul decisiv al protectorului său de-odinioară, Boris Elțin (1931-2007), în acele evenimente care au schimbat înfățișarea lumii.
vladimir-putin-4
Visul internaționalist marxist a fost de fapt abandonat de Stalin încă din anii ’30. „Socialismul într-o singură țară”, strategia lui Stalin opusă globalismului revoluționar al lui Lev Davidovici Troțki cu a sa exaltată celebrare a „revoluției permanente”, nu însemna izolaționism, ci expansionism imperial ori, mai precis, imperialism expansionist. Stalin-Djugașvili a fost un marxist sui generis, a contopit în a sa Weltanschauung voluntarismul istoric leninist cu obsesiile extremei drepte pravoslavnice (o teză dezvoltată de Robert C. Tucker în volumul al doilea al biografiei pe care i-a dedicat-o lui Stalin, unde scria despre „bolșevismul de extremă dreapta”). Un alt istoric vorbea despre stalinism ca o logodnă între marxism și magie primitivă.
Într-unul din rarele sale momente de luciditate, Lenin a spus că dacă socialismul va învinge într-o țară mai avansată ca Rusia, primul stat socialist va redeveni unul „înapoiat”, dar de data aceasta din punct de vedere comunist. Declanșată acum 50 de ani, in ianuarie 1968, Primăvara de la Praga a pornit de la această premisă și a fost zdrobită de tancurile Pactului de la Varșovia. Eforturile lui Gorbaciov de a reveni la un fel de leninism soft au eșuat pentru că teoria era eronată chiar din punctul ei de pornire. Era o utopie care ignora subiectivitatea și batjocorea statul de drept. Pleca de la ideea, dezvoltată de nihiliștii ruși ai secolului al XIX-lea, că ființa umană este transformabilă prin propagandă, poate fi complet replăsmuită în numele unor scopuri absolute, sacralizate de un grup de ideologi fanatici. Dilema fatală a bolșevismului a fost aceea legată de relația dintre scopuri și mijloace, lucru accentuat, între alții, de Albert Camus în Omul revoltat.
Vladimir Putin este deopotrivă moștenitorul tradiției bolșevice în încarnarea ei stalinistă, dar și al autoritarismului încastrat în istoria etatismului autoritar de tip autocratic. Putinismul este structural opus valorilor proprii mișcării disidente din URSS și, în primul rând, celor simbolizate de angajamentul democratic al lui Andrei Saharov si al recent dispărutului Valeri Cealidze. În cel mai bun caz, lui Putin drepturile omului îi sunt indiferente. De fapt, le consideră o retorică enervantă și le detestă. Nu fac parte dintre admiratorii lui Gorbaciov, am scris adeseori despre erorile, amăgirile și eșecurile sale, dar nu pot să nu constat cât de mult a făcut acesta pentru dezagregarea unui sistem inuman, opresiv, înrădăcinat în violență ideologică și teroare polițienească. Un sistem pe care Putin și amicii săi l-au iubit și pe care îl regretă încă.
Mai puteţi citi:
12 ”apostoli” sub formă de carte
Paradisul femeilor: de la repetare la facere
Poemul ca Nostos
https://www.lapunkt.ro/2018/01/regretele-lui-putin-si-nostalgia-bolsevismului/
///////////////////////////////////////
Putin ca fantomă a istoriei. Nu am fi ajuns aici, dacă Occidentul nu ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei Interviu cu Gabriel Liiceanu
magda.gradinaru
MAGDA GRĂDINARU
Acest articol face parte din proiectul
INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA
realizat cu sprijinul
Konrad-Adenauer-Stiftung
Occidentul s-a ferit, după 1990, să condamne comunismul așa cum condamnase nazismul. Dacă ar fi făcut-o, n-ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei și nu am fi ajuns unde suntem astăzi, spune Gabriel Liiceanu, într-un dialog cu SpotMedia.ro.
Dacă un criminal e primit la toate curțile Europei și e aplaudat ca agent al democrației, el devine o minciună ontologică. Putin e acest personaj de gang remachiat și scos din culise, e fantoma istoriei care revine, le revenant, „cel ce se întoarce din morți”, cadavrul reanimat care aruncă bombe, lansează rachete și ucide strigând că e patriot.
Monica Lovinescu își nota pe 3 aprilie 2000, în Jurnalul său: „De ce am întârziat să notez că Rusia are un nou ţar, pe Putin?”, ne amintește scriitorul Gabriel Liiceanu. Dar Occidentul nu a tresărit atunci și astăzi, trupele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina.
Cum trăiți acest nou episod al istoriei, invazia Rusiei în Ucraina?
Emoțional vorbind, îl trăiesc cu furie, cu indignare, cu stupefacție continuă în fața a ce poate naște natura umană și cu senzația sufocantă de solidaritate neputincioasă. Dar și cu scârbă prelungită față de comunism – căci tot ce se petrece acum în Rusia e expresia unei istorii care vine de departe: în fruntea statului a ajuns un individ care, s-a spus, este dotat cu „ADN-ul KGB-istului”.
Ernst Jünger are în Jurnale pariziene o formidabilă expresie despre Hitler: „Și-au dichisit târfa, ca să ia chipul adevărului”. Asta, în termeni filozofici, se numește „minciună ontologică”: ceva real trece drept altceva decât este în mod real. Dacă un măgar, de pildă, care ar începe să ragă, ar fi aplaudat de toată lumea ca mare tenor, măgarul ar deveni o minciună ontologică. Dacă toată lumea laudă hainele împăratului gol, împăratul gol devine o minciună ontologică.
Dacă un criminal e primit la toate curțile Europei și e aplaudat ca agent al democrației, el devine o minciună ontologică. Putin e acest personaj de gang remachiat și scos din culise, e fantoma istoriei care revine, le revenant, „cel ce se întoarce din morți”, cadavrul reanimat care aruncă bombe, lansează rachete și ucide strigând că e patriot. El e efectiv decupat dintr-un film cu zombie și tocmai absurdul existenței lui ne ia prin surprindere și ne îngrozește.
Care sunt germenii, condițiile de posibilitate ale regimului autocrat din Rusia? Cum e posibil, în alte cuvinte, un lider ca Vladimir Putin?
O să vă mire poate ce spun. Ceea ce se întâmplă acum are la bază o vină istorică generată de o gafă ideologică: Occidentul s-a ferit, după 1990, să condamne comunismul, așa cum condamnase nazismul.
Dacă ar fi făcut-o, n-ar fi acceptat să joace leapșa de-a democrația cu un locotenent-colonel KGB ajuns președinte al Rusiei. Și, în general, să aibă de-a face cu el, să stea la aceeași masă cu el în G8 și să pună pe picioare afaceri cu el. Dacă ar fi făcut analogia dintre nazism și comunism ca monstruozități simetrice ale secolului XX, nu am fi ajuns aici.
La scurtă vreme după instalarea lui Putin în funcția de președinte al Federației Ruse, Monica Lovinescu scrie, pe 3 aprilie 2000, în Jurnalul său:
„De ce am întârziat să notez că Rusia are un nou ţar, pe Putin? (…) A dobândit victoria nu doar prin falsificări de urne, nu numai cu sprijinul lui Elţîn, ci mai ales flatând şovinismul rus în războiul din Cecenia, unde, ca de fiecare dată când are mâinile libere, Armata Roşie violează, torturează, ucide pe civili. S-a deschis în Cecenia un lagăr, în principiu pentru a filtra pe terorişti, în fapt, pentru a supune pe toţi, de la copii la bătrâni, unor torturi inimaginabile.
Spion de rangul doi al KGB-ului, format de Andropov, mâncătorul de disidenţi, Putin, deşi este criticat în unele publicaţii mai lucide ale stângii, cum ar fi Le Nouvel Observateur, nu are de înfruntat obiecţii majore. Să ne închipuim, la 10 ani de la dispariţia lui Hitler, un cadru al Gestapo-ului ca lider al Germaniei în curs de democratizare. Nu-i aşa că nu se poate? E greu de înţeles, încât îţi vine să taci din simplu, iremediabil şi profund dezgust“.
Ei bine, dacă Occidentul n-ar fi refuzat să-l citească în această cheie pe Putin, dacă ar fi ținut cont, cu vorbele lui Geremek, că e nevoie de „unificarea memoriei europene”, dacă ne-ar fi lăsat să ne reculegem la nivel planetar în fața victimelor comunismului, așa cum ne-am recules în fața victimelor nazismului, atunci nu i-ar mai fi făcut lui Putin creditul că a venit la putere ca să pună Rusia pe calea modernizării și a democrației.
Ce putea ieși din recuzita unui fost ofițer KGB, altceva decât se afla în ea? Adică: obsesia (kaghebistă) a complotului universal anti-rusesc, propaganda menită să facă Occidentul să-și recuze propriile valori, tehnica seducției și a manipulării (Putin cântând „Blueberry Hills” de față cu staruri ale Hollywood-ului care-l aplaudă frenetic), minciuna, corupția, cinismul, trusa cu otrăvuri, cultul forței, violenței și urii, voluptatea de a înjosi, comportamentul prădătorului.
Da, dar Putin aparține, iată, vremurilor noastre.
Nu, nu e din vremurile noastre. Tocmai ăsta e motivul stupefacției noastre.
Nimic din ce se vede când privim într-acolo nu e ce vrea să pară. Comparată cu societățile civilizate ale lumii, Rusia lui Putin e o societate divergentă, „prepolitică” (Françoise Thom).
Igor Iurghens, consilier al președintelui Medvedev, a spus la un moment dat: „Rușii sunt foarte arhaici. (…) Noi nu suntem cetățeni, ci mai degrabă un soi de trib”.
Într-adevăr, partidele politice, alegerile și Parlamentul sunt acolo o butaforie. Puterea în Rusia nu e altceva decât cultul guvernării despotice cu rădăcinile adânc înfipte în tradiția locului.
Occidentul a sperat (din inocență? sau închizând ochii?) în anul 2000, când Putin a devenit președinte al Federației Ruse, că Rusia va fi împinsă pe calea pe care, măcar prin elite, a visat de câteva ori în istorie să intre; Occidentul a sperat în mod naiv că Putin va alege pentru țara lui exact ce ura mai mult și ce i-a învățat și pe o parte din concetățenii lui să urască: modelul european.
Cei mai importanți sovietologi au observat deja de ani buni (Françoise Thom, în primul rând, în remarcabila ei carte tradusă în română cu titlul Putin și putinismul) că substratul social al Rusiei nu-i permitea acesteia tranziția, evoluția către o societate cu adevărat modernă. Când patinezi, trebuie să ai sub picioare gheață, nu pietriș.
În clipa de față, Rusia este o societate organizată politic nu pe partide, ci pe clanuri care erodează serviciile și instituțiile statului.
Putin n-a făcut decât să consolideze această structură plurimafiotă, controlând-o și arbitrând-o ca autocrat absolut. Tranziția lui Putin s-a făcut către o societate antidemocratică împinsă la perfecțiune, bazată pe cultul forței și pe repudierea ideii de libertate. „Când ești puternic, spune un proverb rusesc, nu ai nevoie să fii inteligent”. Este de ajuns să ameninți tot timpul. Ceea ce Putin și face.
Putea fi prevăzut unde va ajunge Vladimir Putin? Ce i-a scăpat Occidentului?
Nu, Occidentul nu a prevăzut că el va ajunge chiar aici și că Rusia se va defini ca un stat terorist.
În schimb, a văzut la un moment dat, când era deja prea târziu, că lucrurile au luat-o la vale și că nu se mai pot opri. Cum să spun? Panta pe care au fost atrași a devenit prea abruptă și frânele nu au mai funcționat.
S-au lăsat momiți de la un an la altul să intre pe un drum pe care, dacă apuci, te rătăcești sau sfârșești lamentabil. N-au mai știut cum să iasă din cursa în care au intrat treptat: cursa cu petrol și gaze ieftine, cu investiții avantajoase în firme mixte, cu oligarhi cumpărând palate în marile capitale ale Europei și vile pe Coasta de Azur, cu beizadelele primite la Oxford și făcându-și cumpărăturile la Harrods, cu depozitele de miliarde deschise în marile bănci occidentale.
Sancțiunile date acum organizează o retragere căznită dintr-o fundătură, încearcă să dreagă tot ce occidentalii au stricat din clipa în care și-au ales, ca „partener solid și credibil de afaceri”, cea mai coruptă țară a lumii.
Cum poate fi Putin oprit? Din interior: societatea civilă – are Rusia o masă critică? –, oligarhii? Din exterior?
Nu e indicat să pariezi pe viitorul istoriei, de vreme ce nimeni nu poate calcula cu imprevizibilul, cu infinitele incidențe și combinații ale evenimentelor. Tot ce pot să spun este că a alege amenințarea ca armă favorită este cea mai neinspirată variantă de a face istorie.
Cu tot arsenalul lui nuclear, Putin nu locuiește singur planetă și e neinspirat să ameninți omenirea în întregul ei. Nu faci decât să o solidarizezi.
https://www.dw.com/ro/gabriel-liiceanu-putin-ca-fantom%C4%83-a-istoriei-spotmedia/a-61001750
/////////////////////////////////////////////
Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN)
DIN ARTICOL Nașterea Eurasianismului
Nu duce lipsă de dușmani Aleksandr Dughin, tatăl tinerei ucise în urma exploziei mașinii în care se afla – și care ar fi fost adevărata țintă a atentatului -, este marele preot al unui naționalism virulent care devine tot mai influent la Moscova, scrie CNN într-un portret dedicat celui supranumit „ideologul lui Putin”.
La vârsta de 60 de ani, dintr-o familie de militari, parcursul său a fost remarcabil: de la ideolog de periferie, la liderul unui proeminent curent de gândire în Rusia, care vede țara în inima unui imperiu „eurasiatic”, ce va învinge decadența occidentală. Dughin este fondatorul spiritual al termenului „lumea rusă”. Cu timpul, acest curent de gândire a încorporat și un dispreț profund față de o identitate a Ucrainei în afara Rusiei. Aleksandr Dughin a ajutat și la revigorarea expresiei „Novorossiya” (Noua Rusie) – care include și teritorii care aparțin Ucrainei – înainte de anexarea Crimeei de către Rusia. Președintele Vladimir Putin a folosit această expresie când a declarat Crimeea parte a Rusiei în luna martie 2014. Dughin a manifestat un dispreț visceral față de împotrivirea ucrainenilor de a fi asimilați de „mama Rusia”. După ce zeci de protestatari pro-ruși au fost uciși în timpul confruntărilor de la Odesa, în luna mai 2014, el a spus: „Ucraina fie trebuie ștearsă de pe fața pamântului și reclădită de la zero, fie oamenii trebuie să înțeleagă. Cred că poporul ucrainean are nevoie de o revoltă totală la toate nivelele și în toate regiunile. O revoltă armată împotriva juntei. Nu numai în sud-est”. „Cred că trebuie uciși, uciși, uciși. Gata cu vorbăria. Este opinia mea de profesor”, a mai spus Dughin. Un an mai târziu, în 2015, el a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA, pentru „complicitate în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea, stabilitatea, suveranitatea sau integritatea teritorială a Ucrainei”. Nașterea Eurasianismului Lucrarea care l-a propulsat pe Dughin pe scena publică este „Bazele geopoliticii” (1997), în care își prezintă viziunea despre un imperiu eurasiatic, care se întinde la de la Dublin până la Vladivostok. Cartea propune crearea de instabilitate și discordie în Statele Unite, o anticipare a campaniei de dezinformare care a înconjurat alegerile prezidențiale din 2016, din SUA. „Este foarte important să fie introdusă dezordine geopolitică în activitatea internă din America, încurajând toate felurile de separatism și conflicte etnice, sociale și rasiale, prin susținerea activă a tuturor mișcărilor dizidente – extremiste, rasiste, secte -, destabilizând astfel procesul politic intern în SUA”, scria el în carte. Cartea a devenit best-seller în Rusia. John Dunlop, expert la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford, a scris în 2004 că nicio carte nu a avut „o influență asupra armatei, poliției și elitelor etatiste străine comparabilă” cu cea a lucrării lui Dughin. Cartea l-a împins pe Dughin către o carieră academică, iar pentru o perioadă a fost chiar președintele Departamentului de sociologie al Universității de stat din Moscova. Dughin a fost mereu unul dintre cei mai vocali suporteri ai lui Putin. În 2007, spunea: „Putin nu mai are oponenți și chiar dacă ar mai avea, ar fi bolnavi mintali și ar trebui internați în spital. Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut, Putin este de neînlocuit”. Treptat, vederile sale politice s-au mutat de la periferia dezbaterii politice din Rusia în centrul ei. În 2011, când era prim-ministru, Vladimir Putin a început să vorbească despre Uniunea Eurasiatică. Dughin a spus că Putin are nevoie de „o ideologie, un motiv pentru care trebuie să se întoarcă” pentru un al treilea mandat de președinte. Când Rusia a început să-i sprijine pe separatiștii din Donbas în 2014, Dughin era o figură importantă în Uniunea Tineretului Eurasiatic, care recruta oameni cu experiență militară pentru a lupta de partea autoproclamatei Republici Populare Donețk. Nu duce lipsă de dușmani Ca unul dintre arhitecții ideologici ai expansionismului rusesc, Dughin s-a referit la două „versiuni” ale lui Putin și a scris o carte numită „Putin vs. Putin”. El l-a descris pe Putin cel „selenar”, care este pragmatic și precaut, și pe Putin cel „solar”, dedicat restaurării unui imperiu Eurasiatic și confruntării cu Occidentul. În luna martie, după o lună de război în Ucraina, într-un interviu pentru un cotidian din Moscova, Dughin a declarat că „fără nicio îndoială Putin cel solar a câștigat și asta era menit să se întâmple, lucru pe care-l spun nu de anul trecut, ci de mulți ani”. „Rusia a traversat Rubiconul, ceea mă bucură foarte tare”, a mai spus ideologul. Pentru Dughin, acest lucru era esențial, pentru că – spune el – Occidentul folosea Ucraina ca să distrugă Rusia. „Ei cred că au o șansă să învingă Rusia; nu literal, pentru că este imposibil, ci s-o strivească și s-o oblige să se predea, excluzând-o din sistemul lor global.” De asemenea, era esențial – în opinia lui – ca Rusia să arate „opoziția fermă față de junta și nazismul ucrainean, care îi anihilează pe civilii pașnici”, precum și respingerea liberalismului și hegemoniei SUA – limbaj similiar cu cel folosit de Putin pentru a justifica invadarea Ucrainei. Cu siguranță, Dughin nu duce lipsă de dușmani în Rusia, mai notează CNN. Într-un interviu din 2019, el spunea: „Toți cei aflați la putere în Rusia sunt niște nemernici. Cu excepția lui Putin”. În acest an, tot el declara că adeziunea lui la conceptul de „eurasianism” este la fel de puternică azi, ca atunci când a scris „Bazele geopoliticii”. „În centrul lui (al conceptului – n.r.) se află poporul rus. Și este deschis acelor popoare care vor să-și împletească destinul cu soarta poporului rus.” Pentru el, conflictul din Ucraina face parte din lupta existențială dintre decadența Occidentului și o societate construită pe tradiție, ierarhie și credință creștin-ortodoxă. În lumea lui Dughin, destinul Rusiei „nu va fi complet până nu vom uni toți slavii din est și toți frații eurasiatici într-un mare spațiu. Totul decurge din această logică a destinului – și asta se întâmplă și cu Ucraina”. Editor : Bogdan Păcurar
https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/aleksandr-dughin-marele-preot-al-imperiului-eurasiatic-putin-este-peste-tot-putin-este-totul-putin-este-absolut-cnn-2055819
////////////////////////////////////////
(Amintiri din SFANTA epoca PeSeDala…) ”Managere, ai trecut vreodată prin MIZERIA DE SPITAL pe care îl conduci?”. ”SF. IOAN”, infernul medicinei. MITĂ GREA, medici morți în gardă, fapte penale, pacienți batjocoriți și mizerie cruntă
De către Dan Cristian Iancu
Motto: ”Mai bine furam și intram la pârnaie decât internată la Sf. Ioan!”
„Sunt mutata intr-o rezerva cu doua paturi si din acel moment mi-am spus ca poate mai bine faceam vreo talharie, violam, furam ceva milioane sau macar vreo gaina si intram la parnaie.”
Miriam sufera de o boala considerata incurabila si a povestit experienta prin care a trecut atunci cand si-a petrecut o noapte la Spitalul Sf Ioan din Capitala. Ea a realizat si o serie de fotografii in rezerva care arata „ca o debara de obiecte dezafectate”.
„Domnule manager al Spitalului SF. Ioan, unde esti ma? Ai trecut vreodata prin mizeria de spital pe care il administrezi? La tine acasa la fel o fi? Nuuu, cred ca ai o vila frumoasa si o menajera, care nu sterge, cu acelasi mop, pisatul din baile rupte si imputite, iar apoi iti da cu el prin dormitor si bucatarie, asa cum se face in spitalul gospodarit de tine. Bai, Robert Agafitei, uita-te un minut pe geamul biroului tau, care pariez ca e mai mare decat debaraua imputita – foto mai jos, n.red. – si cu mucegai pe pereti in care am stat eu, pentru ca asa ii sade bine unui bolnav de plamani, ca sa-i vezi pe cerberii de la poarta, care castiga, ilegal si abuziv, mai multi bani decat ingerul de asistenta de la ATI. De mancare ce sa spun? Cata spaga va da ala de are contractul pentru hrana bolnavilor? Pai, mai managere, la 61.10 lei pe zi masa unui bolnav, asa cum scrie in decont, am primit la micul dejun doi biscuiti, o lingurita de margarina, o chifla si o lingurita de marmelada. La pranz, o ciorba de nemancat, facuta din conserve si acrita cu sare de lamaie si un ciocanel de pui cu o mamaliga, iar seara un orez cu lapte fara zahar si fara niciun gust. La orice carciuma de 61.10 lei, mananci boiereste si mai iei si la pachet”, a povestit o pacientă pe BLOGUL miriam-followme.ro. DAR CINE SĂ AUDĂ? Acest Agafiței, un jurist fără performanțe și fără istoric, abonat în mod mai mult decât straniu la funcția de MANAGER, sub toate partidele și guvernele, în pofida numeroaselor și marilor scandaluri penale din spitalele „sale” ? De altfel, se pare că marele „merit” medical al numitului Agafiței este acela că s-a aflat în postura de consilier juridic al fostului ministrul al Sănătății Eugen Nicolăescu – absolvent de ASE și acest Nicolaescu, că de Medicină nu avea cum. Mai departe, Agafiței a devenit TOT manager și anume la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof.dr. Nicolae Paulescu”. Pentru că nu putea decât manager.
De aici a fost recuperat, în 2014, de ministrul pesedisto-pontist Bănicioiu, SINGURUL DIN LUME care a condus atât sportul, cât și sănătatea, în aceeași țară.
Așadar, în 2014 Agafiței a fost preluat și girat total de suspectul – în cazul Colectiv, dar și în altele – Nicolae Bănicioiu, care l-a adus în mare grabă ca manager al spitalului Sf. Ioan. Mai departe, toți miniștrii Sănătății ce au urmat, în guvernul Cioloș, iar apoi în „magistralele” guverne PSDragnea, l-au ținut în brațe cu multă duioșie și bucurie. Oare ce știau acești miniștri ? NU E CAM CIUDAT? Vom vedea…
„Rezerva are opt metri patrati, e lunga si ingusta, cu doua paturi pe un perete, iar intre paturi e pus un cantar mare din acela pentru depozitele alimentare! Geamul nu se deschide decat zece centimetri, pentru ca se izbeste de patul meu. In ferestre, cineva si-a facut mila si pomana si a lipit cu scotch niste hartie care flutura ca in “Marile sperante”, altfel ma tampea soarele. Langa patul meu se afla o lada frigorifica dezafectata, pe care troneaza un aparat de aer conditionat dezafectat, plin de praf, alaturi, o masa dintr-un birou, patru stative de perfuzii scorojite si un cuier din fier, legat cu sarme. Pe peretele patului meu am o aplica dezmembrata cu un intrerupator smuls din zid, asta probabil foloseste ca in cazul in care, daca am nevoie de resuscitare, sa ma conecteze direct la firele din pereti. Nu, nu cred ca ma aflu intr-o rezerva de spital, ci intr-o debara cu obiecte dezafectate. (…)”
Corupție, mizerie și batjocură crasă față de pacienți
Absorbiți, din păcate, de atâtea și atâtea chestiuni arzătoare la ordinea zilei, în special cele care au ținut și țin de disputa politică nesfârșită din Parlament și de la televiziuni, am uitat și am ignorat în bună măsură că există și alte probleme în România, unele cel puțin la fel de acute și presante precum disputa politică. Dacă nu chiar mai mult.
CORUPȚIA, MIZERIA – la propriu și la figurat – și BATJOCURA PE FAȚĂ din multe spitale de „vârf” ale României reprezintă doar câteva din aceste probleme, cu implicații extrem de grave pentru sănătatea și viața oamenilor de rând și de bună credință.
Adică tot ce poate fi mai grav.
Am văzut ce s-a întâmplat în 2016 la Spitalul Malaxa din rețeaua Primăriei Generale a Capitalei, unde fostul manager Secureanu – girat atât de Sorin Oprescu, cât și, o perrioadă, de Gbriela Firea – a luat cu nonșalanță circa 9 milioane de lei din banii unității. Am văzut și multe alte anchete și arestări, inclusiv la Spitalul de Urgență Floreasca, sau, mult mai recent la Spitalul Județean Ilfov, ca să nu mai vorbim de cazurile Hexifarma și alte altele, strâns legate de aceleași rețele spitalicești.
Incredibilul caz Ciocâlteu
Fie că aparțin de Primăria Generală sau fac parte din rețeaua Ministerului Sănătății, spitalele nu își dezmint câteva din metehnele mizerabile și fundamentale, despre care ai putea zice că au rămas din vremea comunismului, dacă nu ar fi crescut astronomic abia … după 1990.
Un caz despre care s-a scris și s-a vorbit MULT MAI PUȚIN decât ar trebui este Spitalul Clinic de Urgență Sfantul Ioan din București. Ce se întâmplă, de fapt, acolo?
Conform propriei prezentări de pe site, spitalul Sf. Ioan își definește ca misiune asigurarea către pacienții săi a serviciilor de sănătate specifice în cel mai eficient mod posibil, concomitent cu promovarea și dezvoltarea cercetării știintifice de profil, precum și formarea de specialiști în patologiile tratate, având la bază o bogată tradiție și un personal universitar de înaltă ținută.
Mult spus și pompos. Mai rău. Departe de realitate. Foarte departe.
Ceva traditie ar exista, într-adevăr, spitalul fiind fondat in 1979. În prezent face parte din spitalele clinice afiliate UMF Carol Davila din București.
Fie și la o privire superficială oricine poate înțelege că, în ultimii ani, spitalul s-a aflat in centrul unor uriașe și multiple scandaluri. Unul foarte răsunator a fost anchetarea de către DNA a faptelor grave de corupție săvârșite de fostul manager, cunoscutul și până nu de mult respectatul profesor Alexandru Ciocâlteu,
împreuna cu directorul economic al spitalului, Petruta Lazăr, fost manager înaintea lui Ciocâlteu.
Alexandru Ciocâlteu este doctor in stiinte medicale din 1989 si a fost director al Spitalului clinic de urgenta „Sfantul Ioan” – Bucuresti, sef clinica nefrologie Spital Sf. Ioan, sef catedra nefrologie UMF Carol Davila.În perioada 1998 – 1999 a fost secretar de stat la Ministerul Sanatatii, iar in perioada 1999 – 2000 presedinte CNAS.
Ce vreți mai multă „respectabilitate” decât atât?
Medicul Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Capitală, a fost condamnat definitiv în luna iunie 2017 de către Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, 510.000 lei.
Instanţa a mai dispus ca Alexandru Ciocâlteu să stea sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. Iniţial, Tribunalul Bucureşti îl condamnase pe medic la trei ani cu executare în penitenciar. În acelaşi dosar, Petruţa Lazăr, la data faptelor manager, ulterior director economic la acelaşi spital, a primit tot 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, cu un termen de supraveghere de 6 ani. Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile înaintate de Alexandru Ciocâlteu şi Petruţa Lazăr, fiind desfiinţată sentinţa dată în ianuarie 2017 de Tribunalul Bucureşti, prin care cei doi medici primiseră 3 ani închisoare cu executare, respectiv 4 ani şi 8 luni cu executare, potrivit Agerpres. În schimb, instanţa a menţinut dispoziţia tribunalului privind confiscarea a câte 500.000 lei de la cei doi medici, reprezentând mita primită de aceştia, fiind menţinut sechestrul asigurator pe bunurile lor.
Sf. Ioan, INFERNUL pe Pământ. Nimeni nu a luat nicio măsură până acum
„Gauri in tavane, pereti scorojiti si plini de igrasie, moloz, gandaci, paturi vechi si mizerie. Aceasta este inca radiografia multor spitale din mileniul III. Bucurestiul conduce detasat la cazurile de infectii intraspitalicesti, potrivit unor statistici efectuate de Ministerul Sanatatii. Chiar daca in unele dintre spitale este un amestec de nou si vechi, de gandaci si termopane, de paturi uzate si saloane de lux, impresia generala este ca spitalele sunt departe de a fi sigure si ca oricand cineva care intra in spital cu o boala se mai poate alege cu inca una, din cauza mizeriei.
Ultima experienta la Spitalul Sfantul Ioan impartasita de un fost pacient mi-a adus aminte iar de vremurile de trista amintire de dinainte de 1989. Si asta pentru ca managerul medical al unitatii Sf. Ioan este unul chiar din fruntea tarii, care ar trebui sa stie ca e vremea sa se intoarca si cu fata la electorat, adica la cei carora trebuie sa le aline suferinta. Este vorba de senatorul Alexandru Ciocalteu. Tocmai de aceea, ma gandesc ca rotatia la sefia unitatii medicale a unor sefi de clinici a facut ca doar o parte dintre vechile cladiri sa beneficieze de o „cosmetizare” adevarata si sa ofere conditii civilizate pacientilor confruntati ani la rand cu mizerie, gandaci si atmosfera degradanta. Fiecare director s-a batut sa aduca ceva bani si i-a investit acolo unde lucra ca medic.
Sunt corpuri din cladirea de la Sf. Ioan care arata dezolant. Peretii sunt prafuiti, scorojiti si cu igrasie pe la colturi, tamplaria e veche, din lemn, geamurile sunt murdare, iar in mozaicul de pe jos murdaria s-a depus strat peste strat. La etajul unu, pe hol, stau ingramadite vestiare vechi si rablagite, iar lumina chioara face peretii, de pe care straturile de vopsea se scorojesc, sa para si mai murdari. In capatul holului, vizavi de un salon, se afla un grup sanitar in care intri aplecand capul sa nu te loveasca mirosul naucitor. Totusi mirosul te loveste pentru ca la cele sase saloane cu cate opt paturi doar doua toalete din cele patru existente sunt accesibile. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe cele 40 de grade inregistrate saptamanile trecute, pacientii nu au beneficiat de nici un dus. „Ca sa nu-ti ajunga mirosurile la nas de la toalete, stai mai departe de usa”, imi spune pacientul care tocmai a fost pe la sectia de urologie-chirurgie si pe la nefrologie. Se pare ca seful de sectie, Petrisor Geavlete, este atat de sensibil, incat atunci cand acesta face vizita de dimineata nici o usa de la vreo toaleta nu sta deschisa de teama ca mirosurile sa nu ii provoace vreun disconfort acestuia. Asa ca, atata vreme cat dureaza vizita, pacientul se abtine de la necesitatile fiziologice.”
După Ciocâlteu, noua echipă de conducere AGAFIȚEI-GEAVLETE duce mai departe tradiția BATJOCURII, A MIZERIEI și a ILEGALITĂȚILOR DE TOT FELUL, dar nimeni nu vede. Sau nu vrea să vadă
Ceea ce ați citit înaintea subtitlului de mai sus scria, în 2007, jurnalista Cornelia Popescu, pe site-ul 9am.ro. Mai nimic nu s-a schimbat de atunci. Poate doar faptul că până și banii se dau în mod fraudulos către rezidenți, iar medicii își iau gradele profesionale și titlurile universitare în mod profund ILEGAL.
Vă prezentăm PE SCURT situația actuală, asupra căreia vom reveni mult mai pe larg.
Noua echipă de la conducerea spitalului, formata din managerul-jurist Robert Agafiței și directorul medical Bogdan Geavlete, nu este DELOC ocolită de scandaluri. DIMPOTRIVĂ. În iunie 2018, bloggerita Miriam Eugenia Soare a prezentat ,,conditiile de cosmar” pe care le-a gasit intr-o noapte de internare la Sfântul Ioan.
Evident că pe ștabii și Dumnezeii spitalului nu i-a interesat nici cât negru sub unghie. Ce, adică, se uită ei, DUMNEZEII din CERURI, la ce scrie o AMĂRÂTĂ DE PACIENTĂ, batjocorită și umilită într-o „rezervă„ ca un coș de gunoi ??
Mizerie de nedescris la Sf. Ioan, dar și salarii astronomice. Salvați-vă viața și banii, nu mergeți acolo!
Exact ca în 2007, cu deosebirea că acum salariile medicilor și ale conducerii sunt ASTRONOMICE față de atunci și față de orice. Păi vedem chiar pe site.
OFICIAL LE MERGE EXTREM DE BINE – 12.200 ron un asistent de cercetare, 16.000 ron directorul medical, 17.520 managerul … dar și … până la 20.200 medicii primari, până la 8.900 rezidenții, între 12.000 și 20.200 medicii-șefi, până la 15.200 medicii specialiști, 3.000 zugravul și tâmplarii, 3.357 șoferii etc, etc. Salarii cam bune, orice ați spune. Iar toate astea FĂRĂ SPORURI și alte câștiguri arhicunoscute, mult mai mari decât bietele salarii de sute de milioane de lei vechi!
Dar chiar și așa, MITA și ȘPAGA sunt mai în floare ca oricând, conform analizelor și monitorizării atente a unor organisme certificate și atestate internațional, după cum veți vedea mai jos.
Ca să îndrepte ceva din tot acest dezastru numit Spitalul Sf. Ioan, nu au făcu NIMIC nici Ponta, nici Cioloș și nici, evident, Dragnea, Grindeanu, Tudose sau Dăncilă. Sperăm sincer ca va interveni LUDOVIC ORBAN. Dar parcă ne e cam teamă…
Tot la acest spital sunt și probleme mari legate de acordarea sporurilor pentru medicii rezidenti, sindicatul Promedica individualizând spitalul Sf. Ioan printre cele care in care conducerea unitatii spitalicesti practică o modalitate discriminatorie în acordarea sporurilor salariale ale rezidenților. Conducerea, adică Agafiței și Geavlete, primul nefiind medic, dar fiind înfiptt în funcții de manager de mulți, foarte mulți ani. Vom vedea curând.
Plicuri fără frontiere la Sf Ioan, dintotdeauna
Revenim și vă arătăm cum era, spre pildă, în anul de grație 2007 – dar suntem convinși că și mult mai înainte – și cum se scria despre Spitalul Sf. Ioan. ATENȚIE, SUMELE SUNT ÎN LEI VECHI.
„Tarife preferentiale la Sf.Ioan. Pacientii internati la urologie-chirurgie, daca nu se plang de mizerie, sunt infricosati de tupeul asistentelor care aproape iti spun pe fata tariful care se practica. Pentru orice clisma, fiecare pacient trebuie sa cotizeze la buzunarul asistentei cu cate 50 de mii de lei. Apoi, daca este vorba de o clisma mai speciala, tariful creste la 150 de mii de lei. „Scorurile” cresc functie de dificultatea actiunii: 500.000 lei o ranestezie, cate 100.000 lei pentru asistentul de la chirurgie.
Si pentru ca saloanele de aproximativ 40 de metri patrati sunt adesea burdusite de pacienti nevoiti sa „convietuiasca” cate opt in salon, unii prefera sa scoata bani din buzunar pentru confortul lor. Asa ca daca este vorba cumva sa fie un pacient mai dificil care si-ar dori sa stea singur intr-o rezerva, ar trebui sa cotizeze functie de buna ori proasta dispozitie a celor din tura: daca esti pentru prima oara, ti se cere 1.500.000 pentru fiecare zi si daca ai deja ceva experienta, scazi pana la 500.000. „Oare ministrul Nicolaescu stie cum e sa iti astepti randul la operatie? Edilii nostri au fost internati macar o zi intr-un spital? Cunosc politicienii cat de umilit se simte pacientul daca nu are bani pentru atentiile zilnice catre asistente, brancardieri si asa mai departe”, se intreaba un pacient revoltat de conditiile de spitalizare.”
MITĂ DE TOP și în 2018-2019, tot la Sf. Ioan, dezvăluiă în mod OFICIAL, dar și prin mărturii ZGUDUITOARE
Iată ce scrie, recent, pe manager.ro, un oacient care a avut nefericirea de a merge la Sf. Ioan. Apropo, salariile în sistemul medical erau deja mărite.
„Zilele acestea am fost la spital pentru a vizita o ruda apropiata, aflata la reanimare. Familia mea a dat spagi atat de mari incat mi-a trecut prin cap, sincer va spun, ca daca voi fi vreodata bolnav grav, as dori sa „ma curat repede” pentru a nu ajunge sa stau cu saptamanile sau lunile prin spital si sa fiu o povara financiara pentru familie. Ce se intampla in spitalele romanesti este o combinatie de hotie, dezumanizare a personalului medical, grosolanie, lipsa de civilizatie, de compasiune si cersatorie. Un sistem mafiot care incepe de la poarta spitalului, de la paznic.
Bani luați cu japca de personalul medical, altfel plătiti cu salarii regești
Vorbind cu oamenii care asteptau pe holuri ca cei dragi sa iasa din operatie sau se aflau la reanimare, am aflat cat trebuie sa „cotizam” la personalul medical pentru ca ruda noastra sa aiba toate sansele la viata. Asistentii si infirmierii costa, la Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti, 60 de lei pe tura. Fara acesti bani, sansele sa iesi cu bine din spital se reduc substantial. Vorba aia, nu te baga nimeni in seama. Doamna A. (o voi numi asa) mi-a spus ca sotul sau se afla de doua luni la reanimare si ca pana acum a dat 60 de lei in fiecare zi doar la asistente si infirmiere. Asta inseamna 1.800 de lei pe luna, mai mult decat salariul mediu pe economie in Romania! Inmultind cu doi, presupunem ca femeia a dat pana acum, la asistenti si infirmieri, 3.600 de lei! Tot aceasta domna mi-a povestit despre o femeie nevoiasa, care avea doar 5 lei, singurii sai bani. I-a bagat in buzunarul asistentei sefe. Cand a vazut ca sunt „doar” 5 lei, aceasta i-a aruncat banii pe pat si i-a spus: „Eu lucrez 12 ore aici!”. Am aflat si ca „pretul” nu scade dupa ce pacientul este mutat de la reanimare inapoi la salon. Suma ramane batuta in cuie: 10 lei pe cap de asistent sau infirmier pe tura.
Sunt voci care sustin ca pacientii sunt de vina, pentru ca i-au invatat asa pe lucratorii din spitale. Aici este aceeasi intrebare: cine a fost primul, oul sau gaina? Cine este vinovat: pacientul ca a dat primul spaga sau angajatul din spital ca a cerut? Eu sunt ingaduitor. Stiu ca nu putem atinge un anumit nivel de civilizatie intr-un timp scurt. Insa condamn personalul din spitale pentru modul in care abuzeaza de spaga. Cred ca ar trebui sa se multumeasca cu mult mai putin si sa se mai uite si la oameni inainte de a intinde mana. Nu generalizez. Nu spun ca toti medicii, asistentii si infirmierii din spitale sunt asa. Sunt si exceptii. Eu stiu una. Am fost operat de urgenta la ganglioni si doctorul nu a vrut absolut niciun ban. Nici macar 50 de lei.
O altfel de forma de cersetorie. Am mers cu sotia la spitalul Sf. Ioan cu o ora inainte sa se schimbe tura asistentelor. Pe cand sotia se afla in vizita in salonul de reanimare, una dintre noile asistente intrate pe tura de noapte a avut grija sa-i precizeze, sugestiv: „Eu sunt acum pe tura.” Bineinteles si-a facut treaba pe acolo si nu a plecat pana nu a primit spaga de 10 lei. Mai mult, daca nu dai banii, esti evacuat de urgenta din salonul de reanimare (si de pe hol daca nu sunt ore de vizita) si nu esti lasat nici macar sa bagi capul pe usa pentru a vedea daca ruda se simte bine. Apoi, noii infirmieri de pe tura, destul de nepasatori in primele momente cu ruda noastra, au devenit brusc numai lapte si miere dupa ce si-au primit „partea”.
Acest flagel al spagii este atat de inradacinat in spitale incat cu greu va mai putea fi combatut. Un al caz intalnit este cel al doamnei B., care a avut copilul bolnav si a stat cu el in spital un an. „Doar in primele doua-trei luni, spagile m-au costat circa 7.000 de lei”, mi-a spus ea.”
ATENȚIE. În septembrie anul acesta, topul mitei din spitale realizat de Anti-Bribery Synergy –un organism de certificare acreditat internațional și specializat in audit, evaluare si certificare a sistemelor de management anti-mită – situa Spitalul Sfantul Ioan pe locul 8 din cele 352 de spitale publice din Romania care au fost monitorizate de aceasta organizatie.
Titluri medicale FRAUDULOASE, pregătire de specialitate care tinde spre ZERO
Iar cel mai proaspăt scandal în care se regăsește spitalul Sfantul Ioan, aflat in desfășurare, îl reprezintă acuzațiile întemeiate de obținere frauduloasă a unor titluri medicale de către doi medici nefrologi de la Sf. Ioan: Ionel Alexandru Checheriță si Andrei Niculae. Publicația Libertatea a investigat și adus în atenție această situație, care s-a lăsat – deocamdată – doar cu o acțiune a Corpului de Control al Ministerului Sănătătii.
În aceste condiții putem să ne întrebăm dacă nu cumva și pregătirea medicală a acestor infractori în devenire nu tinde cumva spre ZERO. Păi altfel cum ar alerga după titluri frauduloase?
Dar ce rezultate să aibă această comisie când chiar seful Corpului de Control al MS, Constantin Dina. a fost sancționat de Universitatea Ovidius Constanța cu..retragerea titlului de conferențiar universitar ? ? ?
ARACIS a decis în cazul său că titlul academic de conferențiar i-ar fi fost acordat fără respectarea normelor.
ȘI FĂRĂ COMENTARII, am mai adăuga.
Un alt scandal ”marca Agafiței” . MEDIC de 38 de ani MORT în spital, ÎN TIMPUL GĂRZII. Accident de muncă, dar nicio problemă cu conducerea
„Adrian Fronea, medic primar ATI în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” Bucureşt, a fost găsit în stop cardio-respirator în cursul dimineţii de 6 martie 2018, în timpul programului de gardă.
Medicul efectua gărzi în cadrul spitalului conform programării lunare, aproximativ o gardă pe săptămână, în baza unui contract de gărzi.
În vârstă de 38 de ani, supraponderal, fumător, medicul Adrian Fronea nu era cunoscut cu patologie asociată.
În acest moment, organele abilitate desfăşoară o anchetă pentru stabilirea cauzelor decesului”, se arată, într-un comunicat al Spitalului Sf. Ioan.
Din primele informaţii, medicul, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit de colegi fără suflare chiar în Camera de Gardă. Au fost nevoiţi să spargă uşa.
În ciuda manevrelor de resuscitare, medicul anestezist nu a mai putut fi salvat. Conform unor surse agerpres.ro, medicul ar fi suferit un infarct.
Fiind considerat accident de muncă, inspectorii ITM au deschis o anchetă. Poliţiştii şi procurorii s-au prezentat la faţa locului pentru a efectua cercetări.
https://direct24.ro/2019/12/08/foto-managere-ai-trecut-vreodata-prin-mizeria-de-spital-pe-care-il-conduci-sf-ioan-infernul-medicinei-mita-pacienti-batjocoriti-mizerie-crunta-fapte-penal/
//////////////////////////////////////////
(Pentru ca drumurile mafiei PUTINISTE duc spre Austria…)Eugen Tomac a lansat procesul secolului: românii pot cere despăgubiri Austriei, pentru că nu suntem în Schengen
Autor: Lucian Negrea, Reporter
Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat faptul că a reușit să înceapă un nou proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene privitor la refuzul Austriei de a primi România în Schengen. Tomac se folosește de dreptul Uniunii Europene și a dat în judecată Consiliul European pentru lipsa de acțiune în acest dosar.
Vezi și: Nouă metodă de tortură – Rușii le spun prizonierilor că Polonia a invadat Ucraina
Drept urmare, Tomac explică faptul că o dată cu acest nou proces, oamenii de afaceri din România care se consideră nedreptățiți că nu au acces pe piața liberă a Schengen se pot alătura demersului și pot solicita despăgubiri Austriei.
ADVERTISING
”Pe 8 decembrie anul trecut, Consiliul Miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană a avut pe ordinea de zi propunerea de a elimina frontierele interne pentru România, Bulgaria și Croația, propunere acceptată doar în cazul celei din urmă. Din momentul deciziei de a primi doar un stat din cele trei în spațiul Schengen s-a creat un conflict juridic care trebuie clarificat în justiția europeană.
Practic, în ședința JAI din 8 decembrie 2022, negocierea politică trebuia făcută în acord cu recomandările Comisiei Europene și ale Parlamentului European, care au cerut la unison admiterea tuturor celor trei state în spațiul Schengen.
Consiliul însă a luat două decizii: a acceptat Croația, stat care îndeplinește criteriile din 2021, dar a respins România și Bulgaria, state care îndeplinesc condițiile de a fi acceptate în Schengen din 2011!
În acest caz, regula unanimității a fost aplicată discriminatoriu, încălcându-se mai multe articole din Tratatul Uniunii Europene (TUE), Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) și, de asemenea, principii fundamentale ale dreptului european.
Acest conflict juridic trebuia reclamat de către Guvernul României, printr-o acțiune în anulare, în baza art. 263 din TFUE, întrucât s-au încălcat norme fundamentale de procedură și a fost încălcat Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei. Acțiunea trebuia formulată în termen de două luni, conform prevederilor din TFUE.
Întrucât statul român nu a reclamat acest conflict juridic și având în vedere că art. 263 din TFUE permite formularea acțiunilor la CJUE în nume propriu, am depus acțiunea în ultima zi în care decizia Consiliului JAI din 8 decembrie putea fi reclamată. Astfel, am deschis, la 6 februarie 2023, o acțiune la CJUE împotriva Consiliului UE în calitate de deputat în Parlamentul European.
Tot atunci, am lansat etapa premergătoare unei acțiuni în baza art. 265 din TFUE și am solicitat în mod oficial Consiliului Uniunii Europene să acționeze întru aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România.
Această procedură este obligatorie, iar Consiliul trebuie notificat înainte de a reclama la CJUE constatarea abținerii de a acționa a unei instituții europene, atunci când aceasta avea obligația de a o face.
Având în vedere că, în termen de două luni, Consiliul UE trebuia să-și clarifice poziția cu privire la nelegalitatea abținerii, iar Consiliul JAI avea obligația să pună capăt abținerii de a acționa, luând măsurile adecvate, răspunsul primit de la Consiliu în aprilie 2023 s-a dovedit evaziv și nesatisfăcător. Și asta pentru că și-a menținut în mod explicit refuzul de a acționa, în pofida termenilor trimiterii noastre preliminare. Această poziție a Consiliului constituie o lipsă persistentă de acțiune, dând astfel naștere dreptului nostru de a ne adresa CJUE.
În acest sens, am formulat o nouă acțiune, în baza art. 265 din TFUE, prin care reclamăm încălcarea prevederilor Tratatelor prin abținerea de către Consiliul Uniunii Europene de a acționa în sensul integrării României în spațiul Schengen.
Acțiunile pe care le-am depus la CJUE ne permit să invităm persoanele juridice române să se alăture demersului nostru. Orice persoană juridică română care consideră că îi este afectată activitatea și îngrădită libertatea de mișcare a bunurilor în spațiul UE se poate alătura ca parte în proces. Companiile românești pot solicita, în cadrul acestui proces, inclusiv despăgubiri, întrucât le este îngrădit accesul pe Piața Unică Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei.
Consider că trebuie să utilizăm toate instrumentele pe care ni le pune la dispoziție Uniunea Europeană pentru a corecta nedreptatea pe care un stat membru precum Austria o întreprinde fără niciun motiv rațional la adresa României.
Precizez, de asemenea, că acțiunea formulată în data de 6 februarie la CJUE, prin care reclamăm acest abuz de putere al Austriei, se bucură de o poziție favorabilă din partea Comisiei Europene.”, arată Eugen Tomac.
https://www.stiripesurse.ro/eugen-tomac-a-lansat-procesul-secolului-romanii-pot-cere-despagubiri-austriei-pentru-ca-nu-suntem-in-schengen-video_3013718.html
////////////////////////////////////////////
(Doar cateva lipitori mafiote care sugeau nevinovatul sange in cardasie cu…Încrengăturile incredibile ale rețelei care ‘orchestra’ azilul groazei din Mureș: Patronul este vărul șefului AJPIS, care ar fi trebuit să monitorizeze centrul
Autor: Remus Vlad, Redactor
Ies la iveală amănunte incredibile despre rețeaua care era în spatele azilului groazei din Mureș, acolo unde, în subsolul clădirii au fost găsiți mai mulți beneficiari în condiții greu de imaginat, asemnătoare cu orfelinatele din perioada lui Ceaușeșcu.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în cazul Centrului de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș.
Astfel au fost reținuți administratorul azilului din Mureș (Cosmin Papuc – administrator unic), o femeie care era împuternicită președinte a fundației și un agent de poliție, în dosarul deschis de DIICOT la azilul din Mureș, după descinderile de vineri.
Patronul este văr cu șeful AJPIS, demis de ministrul Muncii
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, Asociația Re-min din Mures a fost constituită în anul 2018, având ca membrii fondatori următoarele persoane: Cosmin Păpuc ( angajat la Penitenciarul Tg Mureș), Carmela Păpuc (mama polițistului de penitenciare), Roxana Dălălău (angajată a penitenciarului), Theodora Orza (actual inspector DGASPC Mureș) și Jolan Pașcu (mama unui agent de la IPJ Mureș care a fost reținut în acest caz). Agentul de poliție o ajuta pe mama sa, în sensul în care, în timpul liber, mergea la centrul respectiv și avea grijă de bătrâni
Începând cu anul 2020, prin Asociația Re-min s-a înființat azilul din localitatea Bărdești, comuna Sîntana, iar în urmă cu doi ani azilul din Tîrgu Mureș de de strada Cornesti.
În prezent în asociația prin care s-au deschis aceste centre au rămas Cosmin Păpuc si Carmela Păpuc Carmela, însă cele două azile sunt conduse efectiv de Păpuc Cosmin.
De altfel, acesta din urmă este văr primar cu Cristian Răduț Cristian, fost director AJPIS Mureș până în 27 iulie,, când a fost demis de ministrul Muncii.
Astfel, centrul în care s-au descoperit ororile care au îngrozit România beneficia de protecția boss-ului AJPIS, care se pare ca ar fi în spatele activităților ilicite. „Păpuc Cosmin avea o siguranță pe el în momentul controalelor și cunoștea detalii din plângerile pe care persoanele le formulau, existând suspiciuni de legături cu funcționarii din cadrul AJPIS”, precizează surse din anchetă
https://www.stiripesurse.ro/increngaturile-incredibile-ale-retelei-care-orchestra-azilul-groazei-din-mures-patronul-este-varul-sefului-ajpis-care-ar-fi-trebuit-sa-monitorizeze-centrul_3010593.html
////////////////////////////////////////
Desi ŞAPTE instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul, batranii ascunsi de politai si de o doctorita a inimii… in gauri de sobolani au iesit la lumina! Bătrânii închişi în azilul groazei din Mureş scriau bileţele cu mesajul „ajutor” şi le aruncau pe stradă, în speranţa că cineva îi va ajuta
Ies la suprafaţă detalii şocante în cazul azilului din Mureş, în care au fost descoperiţi şapte oameni ţinuţi în beci, în condiţii de lagăr. Şapte instituţii ale statului au verificat centrul în ultima lună şi nimeni nu i-a găsit pe bieţii oameni. Premierul Ciolacu a demis prefectul şi subprefectul de Mureş, iar Comitetul ONU împotriva Torturii cere măsuri ferme în cazul azilelor groazei. Imaginile de la Mureş sunt printre cele mai şocante pe care vi le-am prezentat în campania Oamenii Nimănui. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.
De Alex Prunean
VEZI ȘI
Cum sunt păcăliţi tinerii cu bilete la Untold sau Coldplay: „Suntem undeva la 100 de oameni şi toţi întrebăm de aceeaşi persoană”. Explicaţiile şarlatanilor Cum sunt păcăliţi tinerii cu bilete la Untold sau…
Mâner de frână de la bicicletă, cusut în piciorul unui pacient la Spitalul Urlaţi. Bărbatul a ajuns pe mâinile medicilor din Olanda: „M-a tăiat, a scos un fier de 8 cm” Mâner de frână de la bicicletă, cusut în…
Locurile în care poți primi 5.000 lei amendă dacă faci grătar. Sancţiuni uriaşe şi pentru cei care aruncă chibrituri aprinse sau gunoaie Locurile în care poți primi 5.000 lei amendă…
220 de urși ar urma să fie împușcați în România, anunță Mircea Fechet. Ordinul propus de fostul ministru al Mediului viza 500 de exemplare 220 de urși ar urma să fie împușcați în…
Spitalul groazei din Urziceni. Decizia primarului în cazul tinerei care a născut pe trotuar. Managerul, suspendat înainte de finalizarea anchetei Spitalul groazei din Urziceni. Decizia primarului…
Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost înjunghiată de zece ori și este în stare critică. După atac, iubitul s-a sinucis Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost…
Georgiana Pascu, Centrul de Resurse Juridice: Era piele şi os şi era acoperită de muşte. Se auzeau plânsete noaptea.
Scena de groază apare de după o perdea de plastic, printre grămezi de moloz. Pe saltele murdare, flămânzi şi neajutoraţi, mai mulţi oameni ai nimănui aşteaptă o salvare. În subsolul azilului din Bărdeşti, zac patru persoane cu dizabilităţi grave. Un al cincilea reuşise să iasă din beci şi să ajungă la parterul centrului.
Nimeni nu ştia ce se întâmpla în spatele porţilor închise
Georgiana Pascu, Centrul de Resurse Juridice: O tânără se afla într-o stare gravă de malnutriţie, era piele şi os şi era acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă. Ţin să cred că nu au fost cazaţi la subsol, peste noapte.
PE ACELAŞI SUBIECT
I-a murit părintele la 10 zile după ce l-a internat în „azilul groazei” din Mureş. „Când ne-am uitat la tata, parcă nu era tatăl nostru”
Azilul groazei din Mureş. Prefectul și subprefectul au fost demiși. Trei controale în două săptămâni, făcute de şapte instituţii ale statului. Nimeni nu a găsit nimic
Azilul groazei din Mureş. Pacienţii găsiţi în subsol erau aduşi şi din Bucureşti. Fondatorul centrului: „Aici a fost cazată până aseară şi mătuşa mea”
Reprezentanţii ONG-ului care au descoperit ororile continuă căutările. După patru ore, un rezident le dă un indiciu: într-o cameră, de trei metri pătraţi, fără aerisire şi lumină, au găsit alţi doi bolnavi. Uşa era blocată de o masă pe care se aflau mai multe cărămizi. Relele tratamente erau normă pentru toţi cei 30 de oameni din azil.
Georgiana Pascu – reprezentant Centru de Resurse Juridice: La doi dintre aceştia am putut vedea urme proaspete de legături.
Nimeni nu ştia ce se întâmpla în spatele porţilor închise. Această femeie îşi plânge tatăl după trei ani de la moarte.
Mioara, aparţinător: 10 zile a trăit. Când ne-am uitat la tata parcă nu era tatăl nostru, era slab, tras la faţă.
Oprea Dinu, aparţinător: Nu ne-a dat voie niciodată să intrăm în camera respectivă! Anunţăm înainte cu 2-3 ore să o vedem, o coborau afară!
Şapte instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul
Alex Prunean, reporter Observator: Ultimul control la acest centru a fost miercuri, dar inspectorii nu au găsit nimic în neregulă. Deşi se ştia deja public de modul în care cei de la centrele din Ilfov încercau să ascundă rezidenţii de ochii autorităţilor, şi aici controlul pare că s-a făcut în orb, doar în camerele prezentate de angajaţii azilului.
Răduţ Cristian, director executiv AJPIS Mureş: Au fost 4 inspectori de la AJPIS Mureş, au verificat, au fost 20 de beneficiari, pe care aceştia i-au identificat cu buletinul şi nu au sesizat altceva.
Şapte instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul. Nimeni nu a descoperit ororile. În 14 iulie, inspectorii dădeau amenzi în valoare de 88 de mii de lei pentru depuneri de gheaţă pe congelator, frigidere murdare sau lipsa unor becuri. Fiecare instituţie şi-ar fi făcut treaba pe felia ei. De oameni, nu s-a interesat însă nimeni cu adevărat.
Reporter: Dumneavoastră sunteţi al doilea om în judeţ, cine credeţi că nu şi-a făcut treaba?
Nicolae Florin Pălăşan, subprefect Mureş: O încapere era în spatele unei spălătorii de rufe, iar una declarată ca magazie şi că e blocată uşa. Şi dacă era blocată au zis e ok e blocată nu intrăm. Da, asta în 26 iulie.
Reporter: Cum e posibil să fie la faţa locului şi să nu vadă beciul?
Simona Bucura, ministrul Muncii: Uşile erau închise şi nu au ştiut că au beci.
Patronul spune că bolnavii de la subsol ar fi avut voie să se plimbe liberi
Patronul spune că totul este o neînţelegere: bolnavii de la subsol ar fi avut voie să se plimbe liberi.
Reporter: Dumneavoastră cât de des veneaţi aici să verificaţi?
Cosmin Păpuc, membru fondator al asociaţiei: De 2-3 ori pe săptămână. Ieri a fost prima dată când i-am văzut că sunt la subsol. Noi nu am încercat să ne batem joc de nimeni!
În total, în centru se aflau 30 de persoane, peste limita pentru care centrul primise aprobarea de funcţionare. 17 dintre ei au fost aduşi prin contract de către DGASPC Covasna, 5 de la Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti, iar 8 au fost internaţi de familii.
Reporter: Şi când au dus-o la Târgu-Mureş?
Aparţinător: Acum vreo două, trei luni. Ea trebuia să stea undeva unde are protecţie permanentă.
Nicolae Gorunescu, fost director DGASPC Sector 6: Nu a fost găsit niciun copil. Sunt adulţi ce au fost găsiţi acolo.
Reporter: Adulţi din sectorul 6?
Nicolae Gorunescu, fost director DGASPC Sector 6: Da!
Bătrânii erau atât de chinuiţi, încât ajunseseră să scrie bileţele cu mesajul „ajutor”
Patronul centrului, Cosmin Păpuc, mai deţine un alt azil, în Târgu Mureş, închis în urma controalelor de la început lunii. Bătrânii erau atât de chinuiţi, încât ajunseseră să scrie bileţele cu mesajul „ajutor” şi pe care le aruncau pe stradă în speranţa că cineva îi va ajuta.
Păpuc este şi angajat Penitenciar, iar în declaraţia de aveare nu apar în proprietate cele două clădiri. Apar, însă, doar sumele încasate de pe urma lor: peste 300.000 lei pe an.
Cosmin Păpuc, membru fondator al asociaţiei: Eu îmi asum tot!
Premierul Marcel Ciolacu a cerut toleranţă zero pentru vinovaţi şi a demis prefectul şi subprefectul de Mureş.
Marcel Ciolacu, premierul României: Dacă nu s-ar fi descoperit la timp, poate lucrurile aveau o finalitate mult mai tragică.
Anchetă penală pe numele funcţionarilor publici privind abuzul în serviciu
Ministerul Muncii i-a suspendat din funcţie pe directorul AJPIS Mureş, directorul de la Inspecţia Socială şi inspectorii care au mers în control la azil.
Simona Bucura, ministrul Muncii: Mi-a fost foarte greu să accept aşa ceva şi îmi este foarte greu să accept că aşa ceva este posibil în România.
Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă penală privind săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii centrului.
///////////////////////////////////////////
BEBELUȘI INTERNAȚI ÎN SALOANE CU GÂNDACI ȘI GRUPURI SANITARE MIZERABILE, VECHI ȘI RUGINITE, ÎN SPITALUL DE COPII CLUJ
Postat de Ancuta Ciolan Stăvar
Bebeluși internați în saloane cu gândaci și grupuri sanitare mizerabile, vechi și ruginite, în Spitalul de Copii Cluj
În secția Pediatrie 1 din Spitalul de Copii Cluj, micii pacienți, unii dintre ei bebeluși, ajung să fie internați în saloane cu gândaci, cu o igienă precară și cu grupuri sanitare mizerabile și pline de rugină.
În loc să remedieze, de urgență, situația și să își ceară public scuze părinților internați acolo, alături de copiii lor, reprezentanții spitalului s-au preocupat, timp de două zile, să identifice mama care a reclamat situația. Și să „spoiască” saloanele, cu câteva ore înainte ca acolo să ajungă o echipă de control a DSP Cluj.
O mamă care a stat internată cu copilul în vârstă de câteva luni, în secția Pediatrie 1 a Spitalului de Copii reclamă condițiile de igienă precară de care a avut parte pe toată perioada internării: mobilier vechi și foarte uzat, tencuială căzută, mizerie, gândaci și sanitare mizerabile, pline de rugină, în baia salonului.
Așa arată baia unui salon din Spitalul de Copii Cluj, unde sunt internați copii și bebeluși…
„Pentru un salon unde este internat un bebe, condițiile sunt de nedescris. Este mizerie, sunt gândaci în salon, pe hol, în baie. Chiuveta este înfundată, nu este apă caldă în salon, iar tavanul din baie este găurit și gresia, dezlipită. Așa ceva nu ar trebui să existe în niciun spital, mai ales într-un spital de copii”, a declarat pentru ȘtiriMed o mamă internată în Pediatrie 1, alături de bebelușul său.
Femeia a preferat să își păstreze anonimatul, de frica unor posibile repercusiuni asupra ei și a micului pacient. Mai ales că, spune femeia, pe lângă faptul că îndură mizeria din spital „unii doctori vorbesc urât și ridică tonul la mămici, dacă îndrăznim să întrebăm ceva”.
Mama a făcut câteva fotografii, pe care le-a trimis redacției ȘtiriMed și este hotărâtă să depună plângeri către autoritățile de control.
gandaci spitalul de copii clujGândaci și mizerie în Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj
„Nu este normal să fie astfel de condiții. Dacă noi nu facem și nu zicem nimic, situația nu se va îmbunătăți”, a mai spus femeia.
…mizerie spitalul de copii cluj
Igienă precară în Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj…
ȘtiriMed a sesizat Direcția de Sănătate Publică, iar fotografiile au fost trimise directorului instituției, Dr. Mihai Moisescu. În același timp a fost sesizat și Consiliul Județean Cluj, instituție care finanțează și în subordinea căreia se află Spitalul de Copii Cluj.
La mai puțin de 24 de ore de la sesizarea ȘtiriMed, o echipă de control a DSP Cluj a ajuns în secția Pediatrie 1. Ce a găsit acolo? Grupurile sanitare cu probleme închise, la fel și saloanele neconforme. Și pacienții internați doar în saloanele renovate.
„Am constatat că ultima dezinsecție a fost făcută în urmă cu două săptămâni, saloanele 11, 12 și 13 erau conforme, grupurile sanitare neconforme erau închise, iar pacienților din saloanele fără grupuri sanitare li s-a asigurat acces la alte grupuri sanitare conforme, de la saloanele renovate. În perioada următoare, conform graficului de lucrări, vor intra în renovare și celelalte saloane”, a declarat pentru ȘtiriMed, dr. Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj
REPREZENTANȚII SPITALULUI, PREOCUPAȚI SĂ AFLE CINE A DAT FOTOGRAFIILE PRESEI
Mai mult de 24 de ore le-a luat reprezentanților Consiliului Județean Cluj să ofere un punct de vedere, după ce le-au fost arătate fotografiile în care sunt evidente condițiile deloc adecvate pentru a spitaliza copii și bebeluși. Potrivit unor surse din spital, imediat ce au fost întrebați de situația din poze, principala preocupare a fost să identifice persoana care a făcut publice fotografiile.
…Gaură în tavanul unui grup sanitar din Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj
„Mamei respective i s-a oferit posibilitatea să folosească o baie de la un salon renovat, dar a refuzat pe motiv că este prea departe”, a spus directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu.
Deși, jurnaliștii ȘtiriMed au păstrat confidențialitatea femeii și în relația cu autoritățile.
Reprezentanții Connsiliului Județean Cluj spun că au trimis sesizarea jurnaliștilor ȘtiriMed, celor de la spital. pentru că spitalul este „singurul competent din punct de vedere legal și în măsură să rezolve atât problemele semnalate de dumneavoastră, cât și să se pronunțe asupra acestora”.
„Datorită specificului Clinicii Pediatrie I, aceasta nu a putut fi închisă total, astfel încât lucrările de modernizare și reparații s-au desfășurat etapizat. Într-o primă etapă, toate saloanele clinicii Pediatrie I și o parte din băi au fost renovate în anul 2022. Pentru băile rămase nerenovate spitalul a demarat procedura de achiziție care este în faza de evaluarea a ofertelor. Procedura va fi finalizată conform legii în 2-3 săptămâni. Aparținătorilor și pacienților internați în saloanele care au arondate băi nerenovate li se oferă posibilitatea de a folosi băile renovate. Dezinsecția a fost efectuată la nivelul secției în data de 03.07.2023”, au transmis reprezentanții Spitalului de Copii Cluj.
SPITALUL DE COPII CLUJ, ACELEAȘI PROBLEME DE ANI DE ZILE
În Spitalul de Copii Cluj, în special în secția Pediatrie 1, plângerile părinților cu privire la condiții și igienă deficitară, sunt frecvente. De ani de zile, părinții se plâng, iar autoritățile competente se fac că rezolvă problemele.
AICI un articol din mai 2022, tot despre grupuri sanitare insalubre.
AICI, un alt articol, de data aceasta despre mâncare neconformă în Spitalul de Copii Cluj.
AICI, un articol în care până și medicii se plâng de condițiile în care își desfășoară activitatea și de lipsa de implicare a managementului.
AICI, un articol din 2016, legat tot de condiții improprii în Spitalul de Copii Cluj
Într-un județ cu buget imens, cum este Clujul, multe investiții înn Spitalul de Copii Cluj s-au făcut cu donații și cu sprijinul unor ONG-uri. Dar, mai nou, managementul Spitalului de Copii Cluj refuză sprijinul venit dinspre societatea civilă pe motiv de „nu avem nevoie”.
Anul trecut, managerul Cornel Aldea a refuzat oferta venită din partea lui Codin Maticiuc, care își lua angajamentul să reabiliteze complet secția de Pediatrie 1, în cadrul inițiative #spitalepublicedinbaniprivați. AICI puteți citi mai multe detalii despre acel episod.
Dacă aveți informații sau fotografii despre lipsuri și condiții improprii în spitale din România, scrieți-ne pe contact@stirimed.ro. Noi nu putem rezolva problemele, dar vă ajutăm să le ducem în atenția autorităților care pot aduce schimbări.
Bebeluși internați în saloane cu gândaci și grupuri sanitare mizerabile, vechi și ruginite, în Spitalul de Copii Cluj
//////////////////////////////////////
CUM E BATJOCORITĂ DE SISTEM O FEMEIE NENOROCITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT STUPID DE MUNCĂ. CHIRURGUL CARE A OPERAT-O BLAMEAZĂ PUBLIC COMISIA DE MEDICI CE I-A REFUZAT FEMEII PENSIA DE INVALIDITATE
Postat de Ancuta Ciolan Stăvar
Cum e batjocorită de sistem o femeie nenorocită într-un accident stupid de muncă. Chirurgul care a operat-o blamează public comisia de medici ce i-a refuzat femeii pensia de invaliditate
O femeie din Brașov, care a rămas fără o mână în urma unui accident de muncă, a rămas și fără pensie de boală. Asta după ce o comisie de medici care stabilește cine ia și cine nu ia pensie de invaliditate, a decis că femeia are capacitate de muncă, așadar nu poate fi încadrată într-un grad de handicap.
Despre umilința la care a fost supusă femeia, Marinela Farcaș, a relatat pe pagian sa de Facebook, chiar unul din medicii care a operat-o, Șeful Secției Chirurgie Platiscă și Reconstructivă a Spitalului Clinic de Urgență Brașov, doctorul Dan Grigorescu.Postarea doctorului, însoțită de poze grăitoare, referitoare la starea pacientei, este intitulată „Prețul lacrimilor șterse cu greu”.
„Așa nu se mai poate! Am lăsat să treacă suficient timp pentru ca aceia care ar fi putut face ceva la modul omeniei profesionale s-o facă. N-au făcut-o! Pentru asta, voi ăia, medici ca și mine, aveți lipsa mea definitivă de stimă! Și acum, povestea!În urmă cu vreo doi ani, o femeie devenea victima unui accident de muncă, prin prinderea mâinii drepte, dominante (a tuturor celor 5 degete și a palmei) la un calandru fierbinte dintr-o călcătorie industrială. Rezultatul final, obținut după mai mult de 10 intervenții chirurgicale succesive, este cel din imagini. Atât s-a putut.”, spune medicul în postarea de pe pagina de socializare.
Potrivit echipei medicale care a operat-o pe femeie, în ciuda eforturilor, mâna pacientei nu mai este funcțională. Medicii nu au recurs la amputarea mâinii, pentru confortul psihic al femeii.
„Eforturile au fost mari, deoarece pacienta a vrut să aibă cât mai mult din mâna originală. Numai că o are, cum spunem, noi, plasticienii, mai mult „la inventar”, pentru că nu este funcțională aproape deloc
. E însă deosebit de importantă pentru pacientă din punct de vedere psihologic, atât timp cât nu se uită lumea la ea ca la circ, așa cum ar fi dacă i-ar lipsi de tot. Sau aproape deloc.”, explică medicul Dan Grigorescu
Șocul pacientei a fost imens în momentul în care, la Comisia de Evaluare pentru Încadrarea în Grad de Handicap, medicii din comisie au decis că femeia este aptă de muncă și că mâna ar fi funcțională. Astfel, că femeia a fost lăsată fără pensia de handicap, care ar constitui singura sursă a ei de venit.
„Evident că a venit și momentul evaluării de către specialiștii în domeniu LA NIVEL NAȚIONAL a capacității de muncă și, evident, și a încadrării într-una din variantele de pensie de boală cuprinse în lege.
Verdictul? Deficiență funcțională MINIMĂ, capacitate de muncă PĂSTRATĂ, NU SE ÎNCADREAZĂ în grad de invaliditate!
FĂRĂ PENSIE DE BOALĂ, deci… „V-au rămas falange la degete!”- i-au spus, doct, unii din comisie, fără să-i examineze funcțiile actuale ale restului de mână, mai întâi strivită și arsă, iar mai apoi reconstruită în multe ore de intervenții chirurgicale. „Nu aveți decât 40% deficit, așa că, ASTA E!”- au concluzionat, în dispreț față de situația DEFINITIVĂ a pacientei, unii ăia… Oameni buni! Toată lumea medicală știe că o structură fără funcție nu are, practic, nicio valoare în afară de, uneori, cea psihologică (hai să vă dau, în trecere, exemplul reconstrucției de sân după îndepărtarea celui original în cancerul mamar). Ce să mai spunem despre mână, care la om este organul esențial al muncii? Dacă nu poate „prinde” nimic cu ea, chiar „întreagă” fiind, cu toate degetele și falangele „originale” (ce ați zice, de pildă, de o mână paralizată?), poate oare cineva de pe Pământul ăsta munci?
Adică dăm ajutor social unor persoane integre fizic 100% și nu dăm o amărâtă de pensie uneia care s-a nenorocit muncind legal? Rușine să ne fie!”, a mai scris medicul Dan Grigorescu.
Doctorul spune că acum regretă că, împreună cu echipa medicală ce a operat-o pe femeie, nu i-au amputat acesteia mâna, dacă aceasta ar fi condiția ca ea să beneficieze de pensia de invaliditate.
Doctorul precizează că a făcut publice datele pacientei, cu acordul ei. Femeia vrea acum să îi dea în judecată pe mediciic care au decis că ea nu poate beneficia de pensie de handicap.
„Sper să aflați și voi ce preț au lacrimile pe care abia poți să ți le ștergi cu o mână ca asta!”, este emsajul doctorului Dan Grigorescu, către membrii Comisiei ce au umilit-o pe pacienta sa.
Cazul Marinelei Farcaș de la Brașov a ajuns și în atenția deputatului clujean Emanuel Ungureanu, ce deține și funcția de vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Ungureanu a precizat că „prioritatea zero pentru mine este schimbarea din temelii a sistemului de stabilire a criteriilor pentru încadrarea în grad de handicap a persoanelor cu dizabilități.”
///////////////////////////////////////////
(Inca ALTI …) Șapte medici de la Județean, fără drept de practică după ce au fost acuzați oficial de uciderea unui pacient
Scris de Mariana Constandache
Moartea unui gălățean de 46 de ani, petrecută exact acum un an, după ce a fost plimbat mai multe zile de acasă la spital și mai apoi ținut ore în șir în frig și fără tratament, a scos la iveală o lungă listă de erori din partea personalului medical pe mâinile căruia a ajuns. Nu mai puțin de șapte medici, acuzați de ucidere din culpă și alte fapte care ar fi condus la moartea bolnavului, nu mai au voie să își exercite meseria.
Cazul Florin Nicu Chirilă, un fel de ”moartea domnului Lăzărescu” în variantă gălățeană, a ajuns într-un punct în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel au putut formula acuzații concrete împotriva personalului din Spitalul de Urgență Galați, unitate medicală unde bărbatul de 46 de ani a sperat că își va găsi vindecarea, dar și-a aflat moartea. Tragedia s-a petrecut pe parcursul mai multor zile, la finele lunii octombrie 2021, când Florin Chirilă ajungea, pe picioarele lui, cu simptome de pneumonie la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, ca să fie consultat și să i se administreze un tratament. A fost supus unui protocol absurd de testare pentru COVID-19 și chiar trimis acasă, deși era vaccinat cu două doze și venise la spital cu un test rapid, negativ, pe care și-l făcuse acasă, înainte de a pleca. Trimis acasă și revenit mai apoi, de două ori, cu ambulanța, în stări tot mai agravate, a fost ignorat, nu a primit un diagnostic corect în Urgențe și nici medicamente, singurul tratament care i-a fost administrat fiind statul, ore în șir, în frig, la containerele de triaj, în așteptarea unor rezultate la teste repetate și inutile. În acest timp, Florin Chirilă s-a simțit tot mai rău și, după un ”transfer” scurt la Spitalul TBC, după ce venise la Județean în șoc septic, a ajuns prea târziu la Reanimarea din Județean, unde a murit.
Prin mâinile cui a trecut victima
De pe 30 octombrie, când a ajuns prima dată la Spitalul Județean, până pe 2 noiembrie, când a murit, Florin Chirilă a trecut, într-o formă sau alta, prin mâinile a nu mai puțin de șapte medici, dintre care patru de la Urgențe. Doi dintre aceștia sunt medici cu mulți ani de experiență în spate pe linie de urgențe, iar doi, rezidenți aflați sub directa coordonare a specialiștilor. Lista inculpaților în dosarul anchetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este deschisă de un ”începător”, care l-a văzut două zile la rând pe pacientul Chirilă. Medicul rezident Bogdan Dumitru Cucu este acuzat de ucidere din culpă pentru că ”duminică, 31 octombrie 2021, în timpul serviciului desfășurat la containerele COVID, acesta nu l-a diagnosticat pe pacientul Chirilă Florin și nu a prezentat spre confirmare diagnosticul medicului specialist supraveghetor Șandru Lidia, nu a stabilit un tratament cu antibiotic și nu l-a supus spre confirmare medicului supraveghetor. În această stare, pacientul a așteptat în frig până la ora 20,00, nefiind internat de facto și neprimind niciun tratament adecvat. A solicitat să plece și i s-a permis, cu condiția semnării unui document prin care își asuma riscul de deces. Luni, 1 noiembrie, primind același pacient, din dispoziția medicului supraveghetor Șandru Lidia, a dispus un nou test PCR, al treilea, deși știa că rezultatul PCR din seara precedentă era negativ, valabil 48 de ore, timp în care nu i-a prescris niciun tratament, fapt care a redus șansele de supraviețuire a victimei”, a explicat procurorul Paula Tănase, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
A doua pe lista anchetatorilor este dr. Lidia Șandru, unul dintre cei mai vechi specialiști de la Unitatea de Primiri Urgențe. Medicul este acuzat de abuz în serviciu și ucidere din culpă, anchetatorii acuzând-o nu doar de faptul că ar fi manifestat neglijență față de bolnav, în calitate de specialist și șef de tură, ci și că ar fi ignorat argumentele personalului de la Ambulanță. ”Mai mult, având rezultatele analizelor și testelor PCR ale pacientului Chirilă Florin Nicu, a dispus în mod inutil trimiterea pentru a treia oară a acestuia la containerele COVID în vederea retestării. Nu a ținut cont nici de explicațiile asistentei de la Ambulanță, care i-a menționat că pacientul avusese test negativ cu o seară înainte și că fusese ținut în frig 12 ore și că starea sa de sănătate era foarte degradată, că saturația de oxigen era de 74 la sută, astfel încât să intervină pentru salvarea vieții pacientului”, a completat procurorul Tănase.
Al treilea nume pe listă este tot al unui medic cu vechime. Amalia Florența Morcov, medic specialist în medicina de urgență la UPU Galați este vizată de acuzațiile de ucidere din culpă și abuz în serviciu. Doctorița Morcov era șef de tură pe 1 noiembrie, la UPU, zi în care Florin Chirilă era adus pentru a treia zi consecutiv la spital, în stare foarte gravă. Atunci nu i-ar fi administrat tratament cu antibiotice și ar fi semnat transferul intraspitalicesc fără ca măcar să îl vadă pe bolnav și fără să îl consulte. Același ”tratament” i l-ar fi aplicat bolnavului muribund și după ce acesta a fost trimis înapoi de la TBC, nesupraveghind, totodată, conform concluziilor din anchetă, nici activitatea rezidentei de care răspundea. Aceasta este Olguța Ciureanu, medic rezident la UPU, cercetată pentru ucidere din culpă, pentru că ”nu a consultat, nu a diagnosticat şi nu a prescris şi administrat urgent tratament adecvat cu antibiotice, sub supravegherea medicului specialist şef de tură Morcov Amalia-Florenţa”. Lista inculpaților în acest dosar este completată de alți trei medici de la Laboratorul de Analize Medicale, acolo unde au ajuns probele prelevate pentru investigarea stării pacientului. Anchetatorii au stabilit că toți cei trei laboranți au ignorat indicațiile de ”urgență” care însoțeau actele medicale ale bolnavului și au emis rezultatele nu după o oră, ci după cinci ore. Cei trei medici de la Laborator sunt: Cristina Morar, acuzată de abuz în serviciu, ucidere din culpă şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, Ana Anton, pentru abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice și George Țocu, pentru ucidere din culpă.
Au interzis să mai profeseze
Pe 1 noiembrie 2022, la un an de la moartea lui Florin Chirilă în condițiile descrise mai sus, procurorii au luat o primă măsură față de medicii vizați în anchetă. Toți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. ”Am instituit o serie de obligații și interdicții, printre care interdicția comunicării între aceștia, interdicția părăsirii localității, respectiv a exercitării profesiei în virtutea căreia au săvârșit faptele”, a menționat procurorul Paula Tănase. Foarte important de adăugat ar mai fi că în același dosar se fac cercetări și vizavi de moartea, tot în noiembrie 2021, a studentei Mihaela Anghele, decedată în condiții similare tot după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe. Cercetările în această speță sunt în curs, motiv pentru care anchetatorii nu au făcut deocamdată foarte multe precizări, dar nu este exclus ca o parte a inculpaților din cazul lui Florin Chirilă să se regăsească și în lista capetelor de acuzare pentru moartea studentei.
Interdicția agravează deficitul de medici din UPU
Cu patru medici în minus la Urgențe, spitalul se va confrunta cu o agravare a crizei de personal, care se va răsfrânge direct asupra calității actului medical, deci asupra pacienților. ”Medicii au adus la conducerea spitalului ordonanțele respective de interzicere a exercitării profesiei, iar în acest sens unitatea noastră a dispus interzicerea profesiei de medic și a activității pe perioada controlului judiciar. Practic, medicii nu mai sunt la serviciu începând cu data de 1 noiembrie a.c. Problema cea mai gravă e că oricum unitatea noastră era în deficit de medici. Acum o să fie mult mai greu de acoperit turele, de acoperit gărzile”, a explicat dr. Ionuț Bogdan Băneșanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Galați.
https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/191776-sapte-medici-de-la-judetean-acuzati-oficial-de-uciderea-unui-pacient
//////////////////////////////////////
(Protejati de doctori in hotii judetene…umilesc contribuabilii care cotizeaza statul-sistemul corrupt si mafiot !)Pacienți batjocoriți la Spitalul de Recuperare din Iași! Condamnați la schilodire pe viață. Managerul Carmen Cumpăt: „Nu mă interesează”
Ciprian Boaru
Pacienții care au nevoie urgentă de serviciile Spitalului de Recuperare din Iași sunt duși cu vorba. Managerul Carmen Cumpăt a refuzat să comenteze situația internărilor
TITLURILE ZILEI
O ieșeancă are un mesaj pentru managerii maternităților din Iași. Tânăra a fost obligată să nască la o clinică privată din Constanța: „Am rămas foarte dezamăgită” – FOTO
Umilință maximă pentru bolnavii de la Spitalul „Sf. Spiridon”! Dan Timofte și Corneliu Mihai, demiși pentru incompetență, conduc acum unitatea medicală – FOTO
O ieșeancă este terorizată de propriile sale surori Bianca Macovei trăiește de ceva timp un adevărat coșmar Am să-ți scot dinții din gură îți smulg părul din cap
La volanul unui bolid de lux o femeie beată a fost la un pas de a face prăpăd în cartierul Mircea cel Bătrân din Iași dar i-au ieșit la timp polițiștii în față. S-a ales cu un dosar penal
Scene de groază la Iași! Petronel, un tânăr de numai 27 de ani, s-a sinucis din dragoste: „O iubea foarte mult și s-a certat cu iubita lui” –
Bolnavii care au nevoie de tratament la Spitalul de Recuperare din Iași nu mai au loc pe liste. Orice întârziere poate agrava starea de sănătate a pacienților. Pacienții cu sechele în urma unui accident vascular cerebral sau a unei tumori cerebrale sunt nevoiți să caute clinici private. Managerul Carmen Cumpăt a refuzat orice dialog cu reporterii BZI
Numele managerului Carmen Cumpăt, de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, reapare în atenția publică. De data asta, nemulțumirile vin din partea familiilor cu pacienți care au nevoie de recuperare în urma unui accident vascular cerebral, a unei tumori cerebrale, hernii sau alte afecțiuni. Doar unitatatea medicală, aflată în administrarea Primăriei Iași, poate asigura tratamentul și procedurile necesare pentru recuperarea pacienților. Asta și datorită echipamentelor performante. Pe perioada pandemiei de COVID-19, brusc, pacienți care aveau nevoie de serviciile spitalului nu mai aveau acces.
„Avem alt regim de lucru”, a transmis Carmen Cumpăt aparținătorilor unui pacient, refuzat la internarea în secția Recuperare Neuromotorie, fără prea multe explicații.
Îți amintești de Gheorghe Visu, actorul care l-a jucat pe State de România? Carmen Tănase a dat vestea despre el
PLAYTECH.RO
Îți amintești de Gheorghe Visu, actorul care l-a jucat pe State de România? Carmen Tănase…
Aceste numere de înmatriculare sunt interzise în România! De ce nu ai voie să le…
Cu câți lei a ajuns să se vândă un porumb fiert, pe plajele din Mamaia. Riscurile pe care puțini turiști le cunosc
CANCAN.RO
Surse din cadrul spitalului arată că medicii de pe secția amintită primesc salariile în continuare, ca majoritatea cadrelor medicale, chiar dacă volumul de muncă a scăzut drastic. Între timp, pacienții care au nevoie urgentă de recuperare trebuie să apeleze la unitățile private care parctică costuri exorbitante. Asta doar dacă își permit financiar. Pacienții în stare mai gravă au șanse din ce în ce mai mici pentru a fi reintegrați pe piața muncii, fiind împinși inevitabil să depună cereri pentru alocarea pensiilor pe caz de boală.
Asta, în condițiile în care, cu un tratament corect, acest gen de stiuație poate fi evitat. Costurile pentru recuperarea unui pacient cu sechele dobândite în urma unei afecțiuni neurologice sunt mult mai mici față de cele pentru acoperirea cheltuielilor unui pensionar pe caz de boală. Mulți dintre pacienții cu deficit motor sunt tineri. De precizat că managerul ec. Carmen Cumpăt a fost informată de reporterii BZI în legătură cu situația internărilor de la Spitalul de Recuperare. Când a fost contactată telefonic, managerul a avut o reacție deplasată.
„Nu mă interesează”, a declarat managerul spitalului de Recuperare.
Carmen Cumpăt se laudă de fiecare dată in fața prietenilor ei că nu are nimeni ce să-i facă pentru că: ” pe mine mă susțin Relu Fenechiu și Mihai Chirica”.
Bolnavii sunt respinși de medici, din cauza lipsei de comunicare
O parte din medicii de la Spitalul de Recuperare din Iași pot fi acuzați că nu au abilități de comunicare atunci când trebuie să proceseze solicitările pacienților. Cei suferinzi primesc răspunsuri seci cum că nu ar exista paturi libere, când, de fapt, situația este cu totul alta în realitate.
„Pe această secție avem 70 de paturi. Cinci saloane se află în stadiul de reparații capitale. Avem disponibile 45 de paturi, dar ocupate 35-40, ca să existe o zonă tampon. În două săptămâni acoperim toare cererile. Sunt pacienți care sunt chemați la programare, dar refuză motivând că este pandemie”, a spus medicul neurolog Doru Baltag, director medical la Spitalul de Recuperare, singurul dispus să ofere un punct de vedere.
Modul în care este condus Spitalul de Recuperare ar trebui să intre în atenția municipalității ieșene. În edițiile trecute ale BZI s-a scris și despre situația spitalului „Arcadia”, condus de afaceristul Dan Fiterman. Un pacient care a venit la un control pentru o banală afecțiune, a murit la scurt timp.
Averea lui Carmen Cumpăt, ascunsă în pădurile din comuna Probota
Conform declarației de avere, Carmen Cumpăt are un salariu anual de 131.288 lei, la care se adaugă o bursă doctorală de 18.900 lei de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Este managerul spitalului începând cu anul 2008. În acel an a reușit să facă recepția la vila din satul Breazu, din comuna Rediu, județul Iași. În 2004 a cumpărat un teren de 1.032 de metri pătrați, împreună cu soțul Petru Cumpăt. Imediat, a obținut o autorizație de construire, dar clădirea a fost finalizată după aproape 4 ani. Vila din satul Breazu are regimul de înălțime D+P+1 E, cu o suprafață construită de aproximativ 300 de metri pătrați. Este poziționată chiar lângă Biserica Nașterea Maicii Domnului, pe strada Pârâului.
Însă, averea familiei Cumpăt este dată de afacerea lui Petru Cumpăt din comuna Probota, sat Perieni. Pomicultura Ind SRL, firma lui Petru Cumpăt, deține nu mai puțin de 20 de hectare de teren agricol, situat în extravilanul comunei. Suprafețele au fost cumpărate de la diverși proprietari în anul 2014, la 6 ani de la numirea lui Carmen Cumpăt la conducerea spitalului. Pe terenul menționat este amenajată o pepinieră cu puieți de diferite soiuri. În 2019, cifra de afaceri a societății a fost de aproape 100.000 de euro, cu un profit de nici 10.000 de lei. La capitolul active imobilizate apare valoarea de 3,2 milioane de lei, peste 650.000 de euro.
//////////////////////////////////////////
Fost șef al serviciilor din Ucraina confirmă întâlnirea dintre George Simion și FSB. Din 2021, Simion are intedicție de întrare și în Ucraina
Autor
Costin Andrieş
Un fost șef al serviciilor de spionaj de la Kiev confirmă dezvăluirile făcute săptămâna trecută, într-un interviu pentru În Linie Dreaptă, de fostul ministru al Apărării Republicii Moldova, Anatol Șalaru, privind întâlnirea dintre George Simion și un șef al serviciilor speciale rusești (FSB) la Cernăuți, în urmă cu 12 ani. Cotidianul ucrainean Obozrevatel notează de asemenea, citând o sursă din cadrul serviciului de securitate ucrainean, că George Simion are interdicție de intrare în Ucraina de peste doi ani, interdicție valabilă până în martie 2024. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a inițiat, de asemenea, impunerea sancțiunilor împotriva senatorului Diana Șoșoacă.
Pentru a discuta problema, publicația ucraineană i-a contactat pe Anatol Șalaru și expertul militar ucrainean Oleksandr Skipalski, fost șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fost prim-adjunct al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Generalul-locotenent Skipalski a declarat pentru Obozrevatel că este convins că declarațiile anti-ucrainene din România au fost inspirate de Rusia și că, din disperare, serviciile speciale ale Rusiei au trecut la demascarea propriilor agenți.
Oleksandr Skipalski, fost șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fostul prim-adjunct al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU)
Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării Republicii Moldova
Unul dintre ofițerii SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției Ianukovici a confirmat că a existat cel puțin o întâlnire între George Simion și rezidența serviciilor speciale ruse de pe teritoriul Ucrainei, a declarat fostul șef al serviciilor ucrainene, Oleksandr Skipalski, pentru Obozrevatel.
Afirmațiile făcute de deputatul din parlamentul României, George Simion, și senatoarea Diana Șoșoacă privind „necesitatea” anexării unei părți a teritoriului Ucrainei și întreruperea ajutorului acordat Ucrainei în lupta împotriva agresiunii Rusiei, au provocat reacții puternice în societatea ucraineană, scrie Obozrevatel. Un adevărat scandal a izbucnit în România atunci când fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, a declarat că George Simion, liderul partidului AUR, s-a întâlnit în 2011, la Cernăuți, cu rezidentul FSB-ului din Ucraina.
George Simion face în mod activ politica Kremlinului în România și în regiune, adaugă publicația ucraineană. Încă de la începutul războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, Simion s-a opus implicării porturilor românești în transportul de cereale ucrainene și a declarat că infrastructura de transport din România ar trebui să lucreze exclusiv pentru români, nu și pentru Ucraina.
În februarie 2023, în timpul unui congres al AUR de la Alba Iulia, Simion a vorbit despre oportunitatea ca România să oprească orice ajutor suplimentar acordat vecinilor săi, atât Republicii Moldova, cât și Ucrainei (în special refugiaților ucraineni care și-au pierdut casele în urma bombardamentelor armatei ruse), subliniază mass-media de la Kiev.
În martie, în Parlament, George Simion a criticat dur dragarea de către Ucraina a canalului Bâstroe, spunând că „distruge Delta Dunării”. El a menționat că războiul din Ucraina nu îi dă dreptul țării vecine să adâncească canalul și a comparat în mod repetat Ucraina cu Rusia. De asemenea, Simion și partidul său au inițiat mitinguri în România la care s-a vorbit despre „răul sancțiunilor împotriva Rusiei”.
„Rusia vede că își pierde pozițiile aici și își folosește ultimele resurse pentru a adăuga tensiune în relațiile din triunghiul Ucraina – România – Moldova”, spune Skipalski. El consideră că cetățenii acestor trei țări trebuie să înțeleagă acest lucru, iar politicienii trebuie să ofere explicații alegătorilor:
„Deoarece activitatea serviciilor de informații nu se desfășoară la vedere, mulți oameni obișnuiți cad în capcana declarațiilor provocatoare ale celor care au fost instruiți să facă lucrări subversive de propagandă”.
Fostul ministru moldovean al Apărării Anatol Șalaru a delcarat că în România există puține sentimente pro-rusești, iar acestea sunt „agitate” de politicieni finanțați de Moscova.
„Sunt mulți idioți utili care spun: „Lăsați Ucraina, să ne dea înapoi pământul nostru și apoi o vom ajuta”.” Asta spun cei care sunt manipulați”, a declarat Șalaru pentru Obozrevatel.
Când George Simion a intrat în parlamentul din 2020, a obținut 9%, deși nimeni nu-i dădea nici măcar 1% înainte de alegeri. Potrivit lui Șalaru, Simion a fost ajutat să obțină acest rezultat de „foști ofițeri de informații pro-Moscova” care lucrează în România.
„Există firme care au colaborat cu Rusia, au primit bani de acolo, există politicieni care au fost de mai multe ori în Rusia și mereu au pledat pentru legături, susținere și colaborare cu Federația Rusă. Este ca și cu Medvedciuk al vostru. Simion este și el ajutat, posibil finanțat de aceleași persoane”, a declarat Șalaru pentru publicația ucraineană.
Șalaru este îngrijorat de faptul că, potrivit sondajelor, Simion are în prezent o susținere de 19-20%, iar dacă va obține 25-30% la alegerile din 2024, atunci partidul său, Alianța pentru Unirea Românilor ar putea ajunge la guvernare și va dicta termenii în următorii ani.
Nu există nicio îndoială că o astfel de posibilă răsturnare de situație va avea un impact negativ asupra relațiilor României cu Republica Moldova și Ucraina.
Întâlnire cu FSB la Cernăuți
Anatol Șalaru a declarat pentru OBOZREVATEL că, în 2015, Gheorghe Simion a fost expulzat din Republica Moldova din cauza legăturilor sale cu serviciile secrete rusești. Fostul ministru al apărării a fost informat despre întâlnirea dintre Simion și rezidentul FSB-ului din Ucraina de către directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova (principalul serviciu de informații al Republicii Moldova). Declarații apărute în presa din România prin interviul dat de Anatol Șalaru pentru ILD.
Potrivit lui Șalaru, când a aflat despre interdicția de intrare a lui Simion în Republica Moldova, l-a contactat pe șeful SIS Moldova și i-a cerut explicații. Acesta a spus că există motive întemeiate pentru ca lui George Simion să-i fie interzisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova – se afla de mai mulți ani sub „supravegherea atentă” a serviciilor speciale moldovenești și ucrainene, care au descoperit că, în 2011, Simion s-ar fi întâlnit cu un rezident FSB în Cernăuți, Ucraina.
Șalaru spune că după ce au fost făcute publice informațiile despre legăturile deputatului român cu FSB-ul rusesc, George Simion se teme de consecințe. „De obicei, el ar fi intentat imediat un proces, dar de data aceasta nu o face, pentru că îi este frică. În România, acum se propune înființarea unei comisii parlamentare”, a declarat fostul ministru moldovean al Apărării.
Potrivit lui Șalaru, Simion este considerat de Occident ca fiind nedemn de încredere: „În SUA, partidul AUR a fost declarat extremist și antisemit. Ei sunt singuri acum, nu au niciun partener, niciun prieten în Europa sau America. Poate vor avea în Rusia”.
Senatoarea Diana Șoșoacă primită la o recepție la Ambasada Rusiei în România de către Valeri Kuzmin, ambasadorul rus. Foto: Ambasada Federației Ruse în România
La unison cu Simion, acționează și senatorul român Diana Șoșoacă , care a depus un proiect de lege prin care propunea denunțarea tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre București și Kiev și a cerut anexarea unei părți din teritoriul Ucrainei.
În amendamentele la legea 129/1997 de ratificare, Șoșoacă propune completarea documentului: „România își anexează teritoriile sale istorice, și anume: Bucovina de Nord, Herțu, Budzhak (Cahul, Bolgrad, Izmail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.
Conform analiștilor de la Robert Lansing Institute, Șoșoacă s-a implicat într-o operațiune a serviciilor secrete militare rusești (cunoscute sub numele de GRU).
Interesant este faptul că Șoșoacă a candidat pentru senatori din partea aceluiași partid „Alianța pentru Unirea Românilor”, subliniază publicația ucraineană. După un timp, drumurile lor par să se fi despărțit, dar Anatol Șalaru crede că acest lucru s-a întâmplat doar pentru că atât Șoșoacă, cât și Simion au ambiții prezidențiale.
Generalul ucrainean i-a comparat pe acești politicieni români cu fostul deputat Ilie Kiva, cunoscut pentru declarațiile sale scandaloase (a fugit în Rusia). „Așa ceva (Diana Șoșoacă. – n.r.) s-a găsit și în România, dar în spatele ei este un grup de oameni. Dar, bineînțeles, aceasta este în primul rând opera serviciilor speciale ruse”, crede Skipalsky.
Generalul-locotenent spune că, pentru o lungă perioadă de timp, serviciile speciale rusești au făcut ravagii în Ucraina.
„Am făcut parte din categoria angajaților care erau îngrijorați de slăbirea regimului de contraspionaj din Ucraina cu mult înainte de confiscarea Crimeei noastre. Chiar și în timpul lui Ianukovici, aici era o adevărată desfrâu al elitei rusești – nu exista un regim de contrainformații. Ucraina s-a transformat într-un teritoriu unde serviciile speciale rusești au ținut întâlniri absolut liniștite”, a declarat Skipalsky, în traducerea site-ul TVR.
Invitat azi la emisiunea Ioanei Constantin de la B1, Anatol Șalaru a vorbit despre articolul din presa ucraineană:
„Din acest material se confirmă câteva lucruri:
– 1. Rusia îți demască și sacrifică toți agenții fiindcă e disperată și are nevoie de câștig
– 2. un ofițer de la informații sau contrainformații a confirmat cel puțin o întâlnire a lui George Simion cu rezidentul FSB din regiunea Cernăuți
– 3. din 2021, George Simion are interdicție de intrare în Ucraina, până în 2024.
În articolul apărut în presa ucraineană se vorbește de poziția pro-rusă și anti-ucraineană a lui George Simion și a domnei senator Șoșoacă”
Reacția AUR confirmă acuzațiile
La câteva ore după ce confirmarea venită din partea serviciilor ucrainene a fost preluată de presa românească, pagina de Facebook oficială a partidului AUR publică „o poziție publică pe care o exprimam ca urmare a știrilor false lansate la adresa AUR și a președintelui George Simion.” În aceast text scris în grabă, AUR reușește să confirme bănuielile și acuzațiile fostului ministru al Apărării Republicii Moldova și fostului șef al spionajului de la Kiev:
consideră Ucraina un stat inamic, chiar în mai mare măsură decât Rusia: descrie Ucraina drept „adversarii tradiționali ai intereselor României și Republicii Moldova„
neagă dreptul la integritatea teritorială a Ucrainei, care a fost recunocută de România în urma tratatului de bună înțelegere semnat de România și Ucraina în 1997, necesar aderării României la NATO; în alte cuvinte, comunicatul oficial prin care AUR spune că George Simion nu face jocul rușilor, neagă dreptul Ucrainei la integritatea sa teritorială: „Atunci când cheamă în ajutor lumea întreagă pentru a-și apăra țara de agresiunea Rusiei, președintele Zelenski e conștient că e beneficiarul și girantul acelorași rapturi, agresiuni și nedreptăți istorice care au răpit României Mari regiuni întregi aflate azi în componența Ucrainei? „
„Singurul lucru mai ridicol decât această campanie dezlănțuită împotriva noastră ar fi o dezmințire formală. Nu declarațiile mele de astăzi mi-ar putea spăla imaginea, ci istoricul faptelor mele”, a transmis George Simion pentru Libertatea.
„Indiferent de ceea ce spune astăzi un obscur ofițer de informații al unui stat care nu a fost vreodată printre primii 2.000 de prieteni ai României. Ceea ce am făcut eu, ceea ce s-a scris despre mine, ceea ce am declarat eu timp de aproape 20 de ani a ținut vie flacăra unionismului în cele două state românești de pe malurile Prutului”, a mai declarat Simion.
***
În continuare, puteți urmări integral interviul ILD, în care Anatol Șalaru vorbește pentru prima dată de întâlnirea dintre George Simion și agentul serviciilor rusești.
https://inliniedreapta.net/stiri/fost-sef-al-serviciilor-din-ucraina-confirma-intalnirea-dintre-george-simion-si-rezidentul-fsb-din-2021-simion-are-intedictie-de-intrare-in-ucraina/
//////////////////////////////////////
Marius Vasileanu: Scandalul „azilelor groazei” are rădăcini în mafia securisto-comunistă antioccidentală
Scandalul „azilelor groazei” este imens, deosebit de grav, cu rădăcini adânci în istoria noastră multiseculară și în istoria recentă bântuită de mafia securisto-comunistă, antioccidentală, pretins-naționalistă – de unde și firescul coalizării acestor vectori în spatele famigliei PSD-iste din Voluntari.
Nedrept însă să criticăm paușal, căci există în România și oameni cu vocație care se dedică profesionist și cu devotament bătrânilor pe care îi au în îngrijire. Evident, viața acestora nu este deloc ușoară și niciodată nu vor fi răsplătiți îndeajuns – cel puțin în această lume.
Neîncrederea noastră funciară în instituțiile statului, de cele mai multe ori îndreptățită, atrage și neîncrederea în casele de bătrâni, indiferent dacă sunt sau nu private. Nu avem această cultură, deocamdată. Scandaluri precum cel pornit din Voluntari vor atrage alți ani de reticență față de asemenea instituții care sunt atât de necesare lumii în care trăim. Un tratament cu adevărat profesionist poate fi realizat numai de echipe de specialiști, nicidecum acasă, în familie. Dar aceasta presupune oameni dedicați, cu vocație de îngeri.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a fost atrasă aiurea în scandal, prin postările de bun simț făcute de un creștin autentic, purtătorul de cuvânt al patriarhiei BOR, Vasile Bănescu.
În cazul de față, Vasile Bănescu nu vorbește numai în nume propriu, cum a precizat, forțat de împrejurări, la un moment dat. Ci vorbește în numele oricărui creștin. Iar Patriarhul Daniel este și el un creștin. Și Patriarhul Daniel a avut drept prioritate, între altele, în întreaga sa activitate de ierarh, revigorarea acțiunilor de caritate și de implicare socială ale BOR. Iar realizările BOR din ultimii 10-20 ani la acest capitol sunt excepționale – iată o altă perspectivă care a fost uitată în aceste zile. Ar fi fost un nonsens să nu fie de acord cu postările lui Vasile Bănescu, fiindcă și-ar contrazice flagrant propria credință, propriile-i eforturi caritabile, de implicare în acțiuni sociale.
De aici și sprijinul firesc uneori implicit, alteori explicit pe care Patriarhul i l-a acordat purtătorului său de cuvânt – ale cărui luări de poziție publice reprezintă cu cinste, în scandalul recent, adevărata față, luminoasă, a Bisericii. Spre onoarea celor doi și a tuturor celor care i-au luat apărarea lui Vasile Bănescu, asemenea atitudine și discernământ, în momente atât de delicate pentru societate, reafirmă rolul Bisericii care este o trambulină către Prezentul lui Hristos.
Ca un fruct putred și plin de viermi care cade, în sfârșit, din copac, scandalul caselor de bătrâni devenite azile ale groazei este o oglindă care ni s-a pus în față: întrevedem astfel crasa lipsă de omenie a unora, deloc puțini, jegoșenia și prostia celor care se eschivează de la responsabilitățile care le revin. Numai șpagovenii, capsalii, șoșoacele sunt de partea lor.
Însă singura modalitate de a lupta contra răului este progresul constant în bine. Spre deosebire de cazurile monstruoase, scoase la lumină datorită unor jurnaliști adevărați, tanti Maria este unul dintre oamenii exemplari grație căreia încă mai avem viitor. Așa cum trebuie condamnați ferm cei care își bat joc de bătrâni, la fel trebuie să vorbim constant despre oameni precum tanti Maria.
Bătrânii noștri sunt trambuline ale trecutului. Depinde de fiecare dintre noi dacă vom folosi aceste trambuline pentru a ne arunca în spațiile improprii ale monstruosului non-uman ori dacă bătrânii noștri vor deveni trambuline purtătoare de viitor ale Omului real. Adică trambuline către Prezent.
Marius Vasileanu
sursa: contributors.ro
https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/marius-vasileanu-scandalul-azilelor-groazei-are-radacini-in-mafia-securisto-comunista-antioccidentala/
////////////////////////////////////////
Curluntrismul: Cum să-ți furi singur căciula, ca s-o dai la ruși
Autor
Costin Andrieş
Dan Dungaciu
General Ștefan Dănilă
Mircea Malița
Nicolae Ceaușescu
Propaganda rusească
Ucraina
S-a vorbit mult în ultimele luni despre nevoie de claritate morală în înțelegerea invaziei ruse din Ucraina. S-au făcut glume și s-a avertizat în fraze lungi și întortocheate că e vorba de o născocire „totalitară” și o „plagă” care pregătește un mare Reset și o mică vizită în Gulag celor care gândesc independent. „Independent” de logica elementară (o Ucraină victorioasă este un scut pentru România în fața amenințării rusești) și „independent” de orice formă de compasiune pentru drama umană uriașă care se petrece azi la câțiva kilometri de granița noastră. Claritatea morală poate fi definită pozitiv, ca discernământ, dar poate fi definită mai ales prin ceea ce nu e – nu e confuzie, nu e cinism, nu e autism moral și împietrire a inimii. Dincolo de orice abstracțiune, vedem concret în confuzia care întunecă atâtea minți din jurul nostru cum arată lipsa clarității morale.
Invitat la TVR să vorbească despre invazia din Ucraina, generalul Ștefan Dănilă, fost Șef al Statului Major al României între 2011 și 2015, a făcut o figură jalnică.
„Nu există bun și rău nici în scenariile următoare”, spune la TVR generalul Ștefan Dănilă, „pentru că putem să avem doar două scenarii, unul în care au câștigat rușii, unul în care au câștigat ucrainenii. Nu este chiar așa. Cel în care au câștigat ucrainenii, ce-au câștigat? Au reușit să îi împingă pe ruși dincolo de granițele lor… dacă au câștigat rușii, au puterea politică în Ucraina, au rămas cu ce au reușit să pună mâna până acum, cele patru regiuni plus Crimeea, parte a Federației Ruse, și ce-or mai vrea ei, sau…
TVR: Nu știm ce e bine, ce e rău în acest război?
Gen. Dănilă: Am spus că nu putem să ne poziționăm de-o parte sau de alta… sau să vedem lucrurile doar că sunt bine și rău pentru că la un moment dat trebuie să știm pentru ce ne pregătim, care sunt scenariile pentru viitor, pentru noi. Suntem aici și avem un vecin, Ucraina. Noi trebuie să avem o relație bună cu Ucraina pentru că sunt vecinii noștri. Această relație trebuie construită, trebuie să o construim de pe acum. O Ucraină care ar intra sub dominația rusă, dacă rușii ar învinge, ar fi o Ucraină NU mai periculoasă decât Ucraina care este pro-occidentală și atunci, noi de care parte putem să fim? Nu putem să fim împotriva Ucrainei, n-avem cum să fim împotriva Ucrainei pentru că Ucraina este vecinul nostru și trebuie să ne respectăm pe noi în primul rând, adică să avem obiectivele noastre. (…) Zelenski a deranjat când a spus ca Ucraina luptă și pentru noi. E posibil ca opinia publică din Europa și SUA să spună, „dar cum luptă Zelenski pentru mine? Că eu nu mai am curent, mi-a crescut prețul la combustibil, e criză economică din cauză că el se războiește cu Putin.” (video, TVR Info, 16 ianuarie 2023)
Deși avem după Bucea și Mariupol o imagine clară despre cum arată o ocupație rusească, de 11 luni abundă poveștile despre o Românie strivită între ciocan și nicovală, între doi coloși neprietenoși și despre cum toate problemele noastre se pot rezolva mâine cu un pic de curluntrism. Să ne poziționăm „pragmatic” și „înțelept” la mijloc între Rusia și Occident, între dușmanul și prietenii noștri, între căplău și victimele sale, cu fundul în două luntri. Așa cum face și generalul de mai sus, care nu știe dacă Rusia sau Ucraina este dușmanul nostru mai mare. Dar România nu este pusă azi să aleagă între două rele, ci se află într-o situație în care tabăra BINELUI este cum nu se poate mai limpede, mai clar și radical delimitată de RĂUL monstruos cu care se confruntă. Teama paralizantă care răzbate din cuvintele confuze și contradictorii ale generalului e absurdă și pentru că România se află acum, pentru prima dată în istorie, în interiorul Occidentului și în cea mai puternică alianță militară din istoria omenirii.
Nu rămâne mare lucru dacă încercăm să despicăm vorbele bălmăjite ale generalului Dănilă. Și e cu atât mai grav cu cât acest om vorbește, în mijlocul războiului, din poziția de fost șef al Armatei Române chiar în momentul în care Rusia anexa Crimeea și invada Ucraina în prima etapă, 2014. E vorba de cineva de la care publicul român așteaptă explicații, clarificări și mai ales soluții, nu filosofeli melancolice și confuze. În schimb, el spune la televiziunea națională că nu e sigur dacă e bine sau e rău ca ucrainenii să respingă invazia și să îi împingă pe ruși dincolo de granițele lor, contribuind astfel definitiv și la siguranța României. Dincolo de dezertarea de la responsabilitatea față de public, bâlbele de la TVR par și o încercare de asigurare că, în cazul în care rușii câștigă în Ucraina și intră în România (pentru că România fiind înconjurată de dușmani, NATO ne va abamdona rușilor), când vin să îl ridice, are pregătite citate prin care demonstrează că nu le-a fost niciodată dușman (misterioasa referință la „un moment în care trebuie să știm pentru ce ne pregătim, care sunt scenariile pentru viitor, pentru noi?”). Cât despre un posibil câștig al Ucrainei, vorba maestrului Cristoiu, anunțat ca posibil candidat PSD la prezidentiale, „dracu ne ia pe toți„.
Știm cu toții cum arată Ruski Mir, în detalii pe care am fi preferat să nu le vedem vreodată cu ochii noștri, dar fostul șef al Armatei Române încă spune că nu poate distinge binele de rău acolo unde răul e gigantic și monstruos, are imaginea peisajului apocaliptic de la Mariupol, iar victima lui e un lung convoi cu milioane de femei și copii. România sprijină totuși Ucraina, dar generalul întoarce și acest lucru cu roțile în sus și dă de înțeles că o face din constrângerea externă, care ne face imposibilă „neutralitatea” atât de dorită.
Aliații generalului în această operațiune specială de creat confuzie și pâclă morală nu sunt puțini. Avem profesori universitari, jurnaliști, experți militari, pianiști, filosofi și legiuni de ratați de internet ascunși prin beciuri, care se uită toți la gropile comune de la Bucea și cad răpuși de toropeală și plictis.
Curluntrismul acesta paralizant e, în mare parte, ecoul întârziat peste decenii al „diplomației” comuniste a lui Mircea Malița, care ne este încă prezentat ca un reper major de experți din Academia Română, ca Dan Dungaciu, politicieni apropiați de Academia Română, cum e chiar George Simion, și trăzniți excentrici rusofili, cum e Călin Georgescu. Ecourile malițiene răsună, iată, și din bălmăjelile unui șef al Armatei Române. Aceeași gândire de om crescut, format și pornit în cariera de curluntrist în epoca Ceaușescu, care nu mai paote gândi alt fel, s-a reprodus cu succes și după caderea comunismului.
„Școala Malița” a învățat generații întregi de funcționari, politicieni și militari că disimularea și viclenia sunt dovezi de inteligență superioară, generații care au umplut structurile statului cu oameni convinși că demnitatea se trăiește târându-te pe burtă și principialitatea este o forma de duplicitate. Curluntrismul e micul machiaverlâc al provincilialului complexat produs de comunism, care din viclenie își fură singur căciula, uitănd cum a sfârșit Ceaușescu: cel mai viclean fiu al poporului.
P.S. Sabin Orcan imi atrage atentia asupra urmatorului text publicat de generalul Dănilă pe 5 martie 2022:
„Continuarea susținerii militare a Ucrainei, în acest moment este o mare eroare, ar trebui să înceteze. Conducerea politică a Ucrainei a primit sprijin din partea SUA și ar trebui să se refugieze de urgență, pentru propria sa protecție, dar și pentru viitorul Ucrainei. Martirii nu vor fi utili într-un stat răvășit, distrus de război. Pentru a limita pierderile de vieți omenești și a distrugerilor irecuperabile, ar trebui ca ucrainenii să renunțe la rezistența armată, iar principalele sale forțe militare să se refugieze în statele membre NATO. Astfel vor rămâne o amenințare pentru ocupanți, dar nu vor da pretextul pentru continuarea distrugerilor și vor salva vieți și tehnică militară importantă.” Las aici linkul, să n-avem discuții: https://recomandari.blog/2022/03/05/ucraina-un-stat-atacat-nu-trebuie-sacrificat/
https://inliniedreapta.net/articole/curluntrismul-cum-sa-ti-fuli-singur-caciula-ca-s-o-dai-la-rusi/#comment-186286
///////////////////////////////////
De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române?
Carmen Valică
Prezența preoților la evenimente laice, de la începerea școlii la inaugurarea unei conducte de gaze nu e o surpriză în România, dar prezența Arhiepiscopului Teodosie la Ziua Marinei înseamnă alăturarea unui apologet al lui Vladimir Putin tocmai forțelor menite să apere Marea Neagră de acesta.
Tema principală a știrilor difuzate pe 15 august cu privire la Ziua Marinei a fost faptul că, după circa 10 minute de slujbă, după ce oficialii statului români au fost binecuvântați de Arhiepiscopul Teodosiei și au ascultat începutul acesteia, microfonul nu a mai mers.
Arhiepiscopul Tomisului a spus că cei vinovați vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Forțele Navale Române au anunțat public că vor trimite „o informare oficială cu privire la cele întâmplate” și au exprimat „regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei”. Nu ar fi fost un incident produs cu intenție.
De ce participă arhiepiscopul Tomisului la evenimentele Forțelor Navale Române?
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
De ce participă arhiepiscopul Tomisului la evenimentele Forțelor Navale Române?
Pe 15 august, la Constanța, președintele Klaus Iohannis a spus: „Ne aflăm pe țărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanță de războiul nedrept și brutal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulți nu îl mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre”.
Liderul religios prezent la ceremonie, Arhiepiscopul Teodosie, crede însă că Vladimir Putin nu este un „răufăcător”, ci un ctitor și a rămas așa pentru că „nu a mitraliat ctitoriile”, potrivit Digi24.
Evenimentele de la Constanța ridică așadar o întrebare – de ce participă Arhiepiscopul Teodosie, care îl laudă pe Vladimir Putin pentru „ctitoriile” sale, la celebrarea Forțelor Navale menite să apere România tocmai de Vladimir Putin?
„Prezența Bisericii este binevenită, e o tradiție care trebuie menținută. Problema este persoana ÎPS Teodosie. Mi se pare complet nepotrivită invitarea sa la ceremonii de stat, ținând cont de atitudinea sa constantă față de autoritatea și legile țării”, spune eseistul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii.
Episcopul Teodosie, un ierarh care, în multe momente, lasă impresia că se situează deasupra legilor.
### VEZI ȘI… ###
Premieră | CNCD va cere explicații Bisericii în „cazul Teodosie”. Episcopul e acuzat de discriminare
Purtătorul de cuvânt al forțelor navale, Cornel Pavel invocă însă rangul Arhiepiscopului Teodosie, cel mai înalt din Constanța, potrivit pentru o sărbătoare de nivelul Zilei Marinei. În alte garnizoane, sunt invitați prelații din vârful ierarhiei acelor zone.
„Toate ceremoniile pe care le organizăm pentru sărbători importante, precum e cea de Ziua Marinei, conțin și un element de serviciu religios. Având în vedere că, la Constanța, Ziua Marinei Române este sărbătorită într-un cadru amplu și participă oficiali de rang înalt din țară, serviciul religios este oficiat de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Și alte ceremonii pe care le organizăm conțin un serviciu religios”.
ÎPS Teodosie a dăunat imaginii Bisericii prin acțiune sale, susține Patriarhia, care invocă modul în care episcopul s-a comportant în timpul pandemiei.
### VEZI ȘI… ###
Biserica Ortodoxă Română se „leapădă” de mult prea controversatul Teodosie
Teologul Paul Palencsar spune că prezența elementului religios în ceremonialul militar are o lungă tradiție în România și este un lucru bun, „nu e puțin lucru să ai certitudini pe câmpul de luptă”.
În plus, adaugă el, armata și, în mare parte, poporul își doresc prezența Arhiepiscopului Tomisului la un eveniment precum cel din 15 august.
Aceasta este oportună, adaugă el, cât timp „politicienii nu se folosesc în mod deviant de elementele religioase pentru a-și face imagine și atât timp cât biserica, la rândul ei, nu devine o debara a statului, așa cum, de pildă, se întâmplă în Rusia lui Putin, unde patriarhul Kiril susține războiul”.
La presiunea premierului ungar, Viktor Orban, patriarhul rus a fost retras de pe lista sancționaților din cel de al șaselea pachet al UE împotriva Rusiei
### VEZI ȘI… ###
Noi sancțiuni UE, aprobate numai după ce Patriarhul Kirill al Rusiei a fost retras de pe listă la insistența Ungariei
Despre invitarea la ceremonie a Arhiepiscopului care îl laudă pe Vladimir Putin, în condițiile în care acesta a adus un război violent la granițele Românei pe care și Forțele Navale au datoria să le apere, Paul Palencsar spune că acesta a fost invitat doar pentru că e Arhiepiscopul Tomisului. Dacă altă persoană avea aceeași funcție, aceea ar fi fost invitată.
„Trăim într-o perioadă în care aproape de litoralul României ajung mine, ele sunt dezamorsate de scafandri și militari români. Dacă la începutul războiului Arhiepiscopul Teodosie nu părea să empatizeze prea tare cu cei uciși cu cruzime la Bucea, Irpin, în alte suburbii ale Kievului, poate era prea departe de el, acum minele marine ajung aproape de el, nu mai are vreo scuză. Să îl numești pe cel care ucide civili nevinovați, mare ctitor de lăcașuri sfinte’ mi se pare prea mult”, spune Paul Palencsar despre persoana care deține în acest moment funcția de Arhiepiscop al Tomisului.
Slujba religioasă de sfințire a apelor Dunării la Brăila, ianuarie 2020, la care participă militari ai Forțelor Navale.
Slujba religioasă de sfințire a apelor Dunării la Brăila, ianuarie 2020, la care participă militari ai Forțelor Navale.
Pentru Theodor Paleologu însă, prin invitarea Arhiepiscopului Teodosie, statul român se lasă constant umilit „de cineva care are propriul război cu statul român, un comportament mereu provocator, sfidător și chiar scandalos în unele situații”.
Tradiția „simfoniei” între stat și biserică trebuie continuată, spune Paleologu, dar „Arhiepiscopului Teodosie este izolat, are propria agendă și e sfidător la adresa statului, de aceea e aberant ca statul să îl invite la ceremonii de stat. Pentru un Te Deum putea fi chemat orice preot militar, spune Theodor Paleologu, nu era nevoie de ÎPS Teodosie „ca să se dea, din nou, în spectacol”.
Arhiepiscopul Teodosie este unul dintre prelații ortodocși care transmit mesaje conspiraționiste și a negat existența pandemiei de Covid.
### VEZI ȘI… ###
Colonelul Gheorghiţă îi răspunde Arhiepiscopului Teodosie: Să încetăm cu neadevărurile. Mor oameni
Militarii, și statul în general, spune Paleologu ar trebui să fie preocupați de demnitatea statului pe care îl reprezintă.
În opinia lui Paul Palencsar, „că îl vedem cu ochi buni sau nu, că ne place sau nu ce spune și ce face Arhiepiscopul Teodosie de la Constanța, prezența sa la ziua Marinei este normală și necesară pentru că armata și Biserica, în istorie, au fost strâns împletite ca destine.
În demersul militar făcut de România și în Afganistan și în Irak, în calitate de forțe de menținere a păcii, preoții au fost prezenți lângă militari. Persoana vine și pleacă, dar funcția și demnitate arhiepiscopului rămâne”, insistă Palencsar.
16×9 Image
Carmen Valică
A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.
https://romania.europalibera.org/a/31991141.html
/////////////////////////////////////////
Imperialismul rus ca ameninţare globală
Ioan Stanomir
De la Oceanul Arctic până în Africa de Sud, trecând prin Baltica, Marea Neagră, Siria şi Sahel, Rusia duce un război declarat împotriva Occidentului pe care îl percepe drept inamic implacabil. Politica de confruntare a URSS devine politica oficială a Federaţiei Ruse. Războiul din Ucraina este doar o parte din acest tablou strategic. Tenacitatea criminală de care Rusia dă dovadă în Ucraina nu este un accident: în tentativa de constituire a unei ordini internaţionale întemeiate pe rapt, agresivitate şi piraterie, distrugerea Europei Centrale şi de Est rămâne un obiectiv central al imperialismului rus.
Ordinea internaţională şi domnia fărădelegii
Nimic nu este întâmplător în evoluţiile ultimelor zile. De la întâlnirea pe care Rusia a gazduit-o, adunând o parte dintre conducătorii Africii, până la lovitura de stat din Niger, piesele acestui puzzle rus pot fi observate, ca parte a unui desen coerent. Ceea ce Rusia intenţionează, prin blocarea acordului privind cerealele, ca şi prin sprijinul acordat celor ce preiau puterea în zona Sahelului, este crearea unei turbulenţe dramatice în relaţiile internaţionale, ca fundal pentru impunerea unui nou set de valori şi comportamente.
De la URSS Federaţia Rusă a preluat această ambiţie a implicării în zonele a ceea ce numim astăzi, corect politic, Sudul global. Educaţia istorică permite refacerea contextului definit de prezenţa URSS în Africa în anii de Război Rece. Rusia de acum merge pe urmele de ieri ale URSS. Africa de Sud este, în această ordine de idei, un caz de manual. Investiţia sovietică în sprijinirea ANC explică atitudinea pro-rusă a administraţiei de acum : memoria solidarităţii comuniste cântereşte, decisiv, în conturarea politicii sud – africane.
Cât despre zona Sahelului, ea este, o dată cu lovitura de stat din Niger, un teatru de operaţii al Rusiei. Steagurile ruse fluturate la Niamey marchează , simbolic, rolul Rusiei ca potenţial aliat al regimului anti- occidental. Armata de mercenari a lui Prigojin a fost şi este, în Africa, vârful de lance al Rusiei. Accesul la resursele minerale din Niger, eliminarea de pe teritoriul Nigerului a trupelor americane şi franceze, transformarea Sahelului în zonă de tranzit pentru imigraţia ilegală, iată câteva dintre ţintele subversiunii ruse.
La distanţa de Africa, în America Centrală şi de Sud, Federaţia Rusă este la fel de activă în cultivarea unei reţele de alianţe. Nicaragua, Cuba şi Venezuela sunt parte din blocul pro-rus. Cât despre Brazilia, ambiguitatea ei este deja evidentă, iar educaţia stângistă a preşedtelui Lula explică afinitatea, măcar parţială, cu Rusia şi interesele ei.
Armele de care Rusia se serveşte în acest război global sunt redutabile şi diverse: traficul de arme, loviturile de stat, cultivarea retoricii anti- coloniale, crearea unor condiţii de criză alimentară, facilitarea imigraţiei ilegale spre Europa şi în particular spre Polonia. Ipocrizia acestui imperiu al răului este hrănită de ambiţiile sale nelimitate. Cei ce atacă civili în Ucraina, cei care sunt stăpânii unui vast domeniu colonial au temeritatea de a se descrie ca apărători ai dreptului la auto-determinare al popoarelor africane. Ca şi în era sovietică, alianţa impotriva Occidentului se sprijină pe potenţialul de resentiment al aliaţilor din Sudul Global.
Federaţia Rusă este pregătită, după toate aparenţele, să lupte până la capăt în acest nou Război Rece. Ordinea internaţională pe care o schiţează Moscova o evocă pe aceea sovietică. Sclavia, arbitrariul, fărădelegea, crimele împotriva umanităţii,minciuna sunt parte din arhitectura acestui viitor. Alături de RP. Chineză, Federaţia Rusă este un stat revizionist, iată ceea ce trebuie reamintit, spre a lupta impotriva cântecului de sirenă al putinismului.
Războiul din Ucraina a generat un val seismic care se resimte, dincolo de graniţele Europei. Bătălia din vecinătatea noastră geografică imediată este o batălie pentru viitor. Libertatea naţiunilor noastre nu poate supravieţui în condiţiile unei hegemonii ruse. Războiul global al Rusiei este o ameninţare mortală pentru fosta Europă captivă.
Distribuie acest articol
Articole pe aceeasi tema
Rusia lui Putin şi paranoia imperială
Spirala prețuri-salarii: o amenințare reală pentru România?
Cealaltă revelație a lui Prigojin
Putin, Prigojin şi Rusia de astăzi
Dilema strategică a Kievului. De ce ucrainenii nu văd niciun rost să negocieze acum cu Rusia
https://www.contributors.ro/imperialismul-rus-ca-amenintare-globala/
////////////////////////////////////
Cum văd moldovenii suferințele oamenilor deportați de Stalin în Siberia și ce ravagii face încă propaganda rusă la Chișinău
Oxana Bodnar • HotNews.ro
Moldovenii, dar și turiștii străini, au avut posibilitatea ca timp de trei săptămâni, să afle și să-și împărtășească emoțiile despre suferințele basarabenilor deportați de Stalin în Siberia, în cadrul unei expoziții amenajate în două vagoane din centrul Chișinăului. Corespondenta HotNews.ro a mers acolo și a stat de vorbă cu oamenii.
Cele 2 vagoane din centrul Chișinăului unde s-a organizat expoziția „Basarabeni în Gulag”
Foto: Oxana Bodnar/ HotNews.ro
Expoziția imersivă „Basarabeni în Gulag” a avut loc între 6 și 30 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. În cele două vagoane, care aminteau de vagoanele de vite cu care au fost transportați basarabenii în Siberia, au fost expuse obiectele folosite de victimele deportărilor.
De asemenea, pe un ecran, vizitatorii au putut asculta și vedea mărturiile foștilor deportați. Oamenii au avut apoi prilejul să-și împărtășească impresiile în așa numita „carte a emoțiilor” aflată în muzeul improvizat.
„Tremur toată. Plâng. Am o problemă respiratorie și mi-am închipuit cum aș fi fost sufocat eu în acest calvar. Acum am fost de parcă am simțit pe pielea mea. Mulțumesc organizatorilor”, a scris o femeie.
„Aceste fapte au fost ascunse foarte minuțios în perioada Uniunii Sovietice. Și în prezent sunt multe minciuni din partea Rusiei. Trebuie arătate cât mai des arhivele pentru populație. Au fost timpuri foarte grele și trebuie să înțelegem că noi și acum trăiam în asemenea perioadă”, a mai scris alt vizitator al expoziției, în limba rusă.
„Experiența mea în acest vagon a fost una extremă, aș spune. Sunt la curent de mult timp cu realitatea trenului basarabenilor deportați, însă astăzi mi s-a făcut pielea de găină. Acest subiect va rămâne unul ireal pentru mine și poporul meu. Privesc la tot de aici cu groază”, a scris un vizitator.
Mărturiile de mai sus sunt doar câteva dintre cele scrise de vizitatorii care au trecut pragul celor două vagoane.
În cadrul expoziției a fost prezentată și istoria profesoarei Steliana Dan-Hartea, originară din Ploiești, România.
„Steliana Dan-Hartea, născută în 1913, a fost învățătoare în satul Calfa. Când după 28 iunie 1940, au venit sovieticii ea nu a refugiat, cum au făcut mulți, nici nu credea că o să fie supusă represiunilor, dar a fost acuzată că a fost membră a Frontului Renașterii Naționale. Noi nu știm soarta ei, bănuim că s-a stins acolo.
În 1941 a fost condamnată la cinci ani de Gulag, iar ulterior, în 1950 a fost condamnată repetat”, a povestit pentru HotNews.ro istoricul Ivan Duminica.
Nu toți vizitatorii care au venit la această expoziție au acceptat să vorbească în fața camerei. În ochii multora se vedeau lacrimi.
„Străbunicul are frați care au murit în astfel de vagoane, care nu s-au mai întors. Mie îmi este și greu să vorbesc despre asta și astăzi”, a zis o tânără, plângând.
„Din familia mea nimeni nu a fost deportat, dar îmi dau seama că a fost ceva groaznic, strașnic. Și aflându-mă aici mă ajută să înțeleg mai bine condițiile groaznice”, a spus un bărbat.
Efectele propagandei ruse asupra unei părți din societatea moldovenească
La un moment dat, una dintre vizitatoarele care vorbeau în limba rusă și-a manifestat nemulțumirea că genul acesta de expoziții au scopul de a-i face pe moldoveni „să se certe cu rușii”.
„Să le spună ucrainenilor și rușilor din Moldova ce ar trebui să zică”, a declarat femeia.
Mai multe persoane i-au cerut să vorbească în limba română, iar una dintre acestea i-a atras chiar atenția referitor la ce se întâmplă în Ucraina.
Dialogul care a urmat reflectă într-un bună măsură disensiunile ce există încă în societatea din Moldova, unde o parte a populației este vulnerabilă la propaganda rusă care susține că războiul din Ucraina a fost declanșat de SUA.
„- Rușii sunt fasciști, având în vedere ce fac astăzi în Ucraina.
– America face!
– Rușii au atacat Ucraina. Nu America.
– America. Uitați-vă la America.
– Nu. nu. Nu America”.
Ambasada Rusiei la Chișinău consideră expoziția „incitare la ură față de tot ce este rusesc”
În urmă cu 74 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul comunist sovietic a organizat cea mai amplă acțiune de deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova.
În vagoane similare celor amplasate în Piața Marii Adunări Naționale au fost strămutate forțat 35.796 persoane, dintre care 11.889 erau copii.
De menționat, Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova s-a arătat revoltată de organizarea expoziției „Basarabeni în Gulag” din Piața Marii Adunări Naționale, expoziție care evocă suferințele celor în total peste 90 de mii de români basarabeni, deportați de regimul comunist.
Într-un comunicat de presă, ambasada a menționat că mesajul acțiunilor este evident: incitarea intenționată la ură față de Rusia și tot ce este rusesc.
În replică, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a cerut autorităților ruse să se abțină de interferențe în treburile interne ale Republicii Moldova, „inclusiv în probleme bisericești și ce țin de istoria noastră”
Citește și: VIDEO Ce răspund găgăuzii când sunt întrebați ce cred despre România și UE care a investit 40 milioane de euro în regiune în ultimii 10 ani / „Maia Sandu este un conducător american”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26433340-video-cum-vad-moldovenii-suferintele-oamenilor-deportati-stalin-siberia-efecte-are-inca-propaganda-rusa-chisinau.htm
//////////////////////////////////////////
Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei
emilian.isaila
EMILIAN ISAILĂ
Achitarea anchetatorilor care au provocat moartea, în anul 1985, a unui scriitor disident pentru legături cu postul de radio Europa Liberă, reprezintă un nou moment de prăbușire a încrederii opiniei publice în actul de justiție.
Directorul institutului de investigare a crimelor din perioada comunistă a declarat pentru Spotmedia.ro că textul prin care magistrații își justifică decizia reprezintă o rescriere a istoriei, dar și relansarea unor teorii național-comuniste, vehiculate de Nicolae Ceaușescu și acoliții săi în perioada regimului dictatorial.
Când o țară află că a fost torturată de Securitate „conform legii”. Cazul Ursu și rescrierea istoriei MOTIVARE. Textul prin care judecătorii își explică decizia din Dosarul Gheorghe Ursu a rescris istoria, conform unor experți în studierea perioadei comuniste – Foto: Canva, Arhiva/ Dosar
MOTIVARE. Textul prin care judecătorii își explică decizia din Dosarul Gheorghe Ursu a rescris istoria, conform unor experți în studierea perioadei comuniste – Foto: Canva, Arhiva/ Dosar
VREI SĂ FII CORECT INFORMAT?
SUSȚINE ȘI TU JURNALISMUL RESPONSABIL!
Motivarea judecătorilor Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu din dosarul disidentului Gheorghe Ursu, prin care au achitat ofițerii de securitate acuzați de infracțiuni contra umanității, a produs stupoare, dezamăgire și revoltă.
Mai multe organizații neguvernamentale au declanșat acțiuni de strângere de semnături pentru realizarea unor proteste publice, procurorii caută soluții pentru o cale extraordinară de atac, iar lideri politici, în frunte cu ministrul Justiției Alina Gorghiu (PNL), care a spus că ziua deciziei „a fost una tristă”, au considerat motivarea o tentativă de rescriere a istoriei.
„O spun foarte limpede, nu există niciun caz de ofițer de Securitate care să fi fost condamnat pentru abuzuri sau crime săvârșite în perioada regimului comunist. Din toate datele pe care le avem la nivelul institutului nu rezultă că ar exista un astfel de caz. Singurele condamnări s-au făcut la adresa unor comandanți de penitenciare”, a declarat, pentru spotmedia.ro, Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), institut care funcționează sub egida Guvernului României.
DanielSandruPolitologProfesor
COMUNISM. Daniel Șandru, directorul Institutului pentru investigarea crimelor din perioada comunistă, susține că niciun ofițer de Securitate nu a fost condamnat de instanțele din România pentru fapte de poliție politică – Foto: IICCMER
Pe parcursul a peste trei decenii de anchete ale procurorilor și procese, judecătorii au trimis la închisoare doi milițieni și un spărgător de case, găsiți vinovați pentru torturarea și uciderea disidentului Gheorghe Ursu, în timp ce ofițerii de securitate, care au planificat, coordonat și aplicat bătăile și torturile din septembrie 1985, au fost achitați.
O țară terorizată 50 de ani de Securitate află că reprezentanții ei torturau conform legii
„Știm cu toții discuția despre mineriade, despre crimele Securității, despre pensiile securiștilor, despre obsesia Securității în România și, din păcate, în ultimii 30 de ani noi nu am avut o discuție serioasă despre ce s-a întâmplat în regimul Ceaușescu, cu excepția câtorva momente punctuale. Nu am avut o discuție despre reconciliere”, a declarat pentru spotmedia.ro, Costin Ciobanu, cercetător în Științe Politice în cadrul Universității Royal Holloway, din Marea Britanie.
Dar o problemă mai mare decât achitarea, în acest caz, a fost motivarea scrisă de cei trei judecători, care susțin că Gheorghe Ursu n-a fost opozant al regimului Ceaușescu, iar metodele de anchetă folosite de ofițerii de Securitate sunt utilizate și astăzi de investigatorii din poliție și parchete.
„… se poate observa că așa-zisele acțiuni de reprimare și intimidare invocate de parchet sunt metode de supraveghere sau cercetare și procedee probatorii folosite în anchetarea infracțiunilor. Prin natura lor, mare parte dintre acestea… sunt secrete, necunoscute de persoana pe care o vizează, astfel că e foarte greu de înțeles cum astfel de acțiuni pot fi incluse în noțiunea de <alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice>. Într-adevăr, atunci când sunt aduse la cunoștința persoanei cercetate poate produce acesteia unele suferințe, însă sunt inerente oricărei activități de cercetare penală”, se arată în motivarea scrisă de cei trei judecători.
„Diverși magistrați sau diverși oameni care au făcut parte din Securitate s-au bucurat de privilegii importante. Unele dintre cele mai mari pensii speciale care s-au acordat în România erau date unor oameni care au lucrat în zona Securității” – Costin Ciobanu, cercetător în științe politice la Universitatea Holloway, Marea Britanie
Securitatea rea și Securitatea bună
Politologul Daniel Șandru, directorul IICCMER, spune că motivarea judecătorilor este un document care falsifică istoria. Și nu numai atât, susține profesorul universitar, ci, de asemenea a fost șocat de faptul că în motivarea judecătorilor „e preluată ad litteram o temă elaborată la nivelul cel mai înalt al Partidului Comunist Român, chiar de către Nicolae Ceaușescu și acoliții săi și, ulterior, vehiculată în spațiul public, inclusiv în postcomunism, de către foștii ofițeri de Securitate, și anume aceea că a existat o securitate rea în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a Republicii Populare Române, și o securitate bună în vremea lui Nicolae Ceaușescu, ceea ce e un fals istoric și o formă parșivă de manipulare”.
Cercetătorul Costin Ciobanu explică faptul că în acest caz judecătorii au aplicat „o grilă extrem de îngustă” în ce privește acțiunile Securității din perioada regimului comunist.
„Nu poți să spui că Securitatea a fost o instituție legitimă a statului care a făcut cercetare și urmărire penală așa cum face azi, de exemplu, procuratura”, a spus expertul.
El mai spune că, în lume, în ce privește studiul politicii memoriei, România e considerată un caz extrem, având în vedere cât de extinse și invazive au fost acțiunile Securității ca poliție politică în comparație cu ce s-a întâmplat în alte țări din lagărul socialist.
Discursul național-comunist
Decizia Curții Supreme de Justiție în cazul Gheorghe Ursu confirmă încă o dată faptul că ofițerii de Securitate, deși au fost anchetați după Revoluție, nu au fost niciodată condamnați, deși instituția, în perioada regimului Ceaușescu, a fost cea care a avut rolul determinant în limitarea libertăților individuale și menținerea dictaturii.
VideoAnchetatoriSecuritate
DOSAR. Cei doi ofițeri de Securitate care au fost achitați de Curtea Supremă au supraviețuit și au vârste de peste 80 de ani
„…există o foarte mare rezistență a corpului ofițeresc care mai este încă în viață și care a făcut parte din fosta Securitate”, a declarat profesorul Daniel Șandru pentru spotmedia.ro.
„După anii ’90, ofițerii Securității au reușit, fiecare pe culoarele pe care le-a avut la dispoziție, să se branșeze fie în zona deciziilor politice sau administrative, fie în zona de afaceri, fie, de ce nu, chiar în zona culturii largi populare”, a explicat el.
„Discursul prin care se clamează revenirea la național-comunism și la eroismul Securității, care nu făceau abuzuri și crime la adresa propriei populații, e foarte larg răspândit”, spune Daniel Șandru. „Era pace și liniște, iar agenții Securității se ocupau cu apărarea țării, aceasta fiind o minciună sfruntată, pe care o vehiculează în permanență în spațiul public”, a mai spus directorul institutului care se ocupă cu investigarea crimelor din perioada comunistă.
Despre moartea inginerului și scriitorului Gheorghe Ursu s-au scris cărți și sute de articole, s-au realizat filme documentare, iar uciderea lui în urma torturii din birourile Securității, aflate în strada Eforie din București, a devenit o scenă simbol a suferinței și sacrificiului suprem făcute de un om care a militat pentru dreptate și libertate, folosindu-se de posibilitățile epocii, măiestria și consecvența sa.
O justiție, degeaba
Într-un sondaj din iunie 2023, realizat de ONG-ul Geeks For Democracy, alături de Cult Research, 74% dintre români considerau că „Justiția nu-și face treaba”, iar 57% considerau că și Poliția e în aceeași situație.
Când trei din patru români susțin că în România nu se face dreptate, judecătorii și procurorii sunt plătiți cam degeaba, contribuția lor la funcționarea societății tinzând către zero.
Lipsa de încredere e atât de mare în sistemul de justiție, încât o mare parte dintre cetățeni consideră că acesta funcționează doar pentru a proteja elita politico-economică, una care a acaparat toate resursele și conduce neoficial țara.
Din păcate, decizia judecătorilor de la Curtea Supremă nu face decât păstreze neîncrederea în autorități la un nivel scăzut, dar creează și contextul pentru proliferarea mișcărilor extremiste și apariția unor explozii sociale.
„La mijloc e vorba despre beneficiile acestor oameni. Știm cu toții, periodic avem discuții în spațiul public despre cum diverși magistrați sau diverși oameni care au făcut parte din Securitate s-au bucurat de privilegii importante. Unele dintre cele mai mari pensii speciale care s-au acordat în România erau date unor foști magistrați comuniști și unor oameni care au lucrat în zona Securității. E vorba despre absolvirea de orice vină a celor care au lucrat în Securitate, și care, într-o formă sau alta au contribuit la represiunea comunistă”, a declarat cercetătorul în știința politice Costin Ciobanu.
Motivarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, text integral
Citește și:
Gheorghe Ursu
Gheorghe Ursu, ucis din nou la Curtea Supremă. Securitatea, achitată – Video
Cum motivează
Cum motivează Înalta Curte de Casație și Justiție achitarea foștilor securiști acuzați că l-au torturat și ucis pe disidentul Gheorghe Ursu
Uciderea disidentului
Uciderea disidentului Gheorghe Ursu – un proces al comunismului fără sfârșit, fără vinovați și fără speranță
Hellvig, la
35 de ani de la moartea disidentului Gheorghe Ursu: SRI se delimitează ferm de crimele Securităţii și speră că Justiţia va stabili adevărul
///////////////////////////////////////////
Despre alte ROMANISME de la Auschwitz gasiti si aici…..
[1] Alexandra Coșlea, ’Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plin de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală.”’ (Hotnews.ro, 4 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[2] Ovidiu Vanghele, Bianca Albu, ’Lagărele Cristinei’ (Buletin de București, 9 februarie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[3] ’Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini.’ (spotmedia.ro, 11 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[4] Ibid. A se vedea și ’Pandele știa situația din centrele de bătrâni: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilele groazei’ (spotmedia.ro, 10 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023 și Dora Vulcan, ’Demisiile din scandalul „azilelor groazei”. Acarul Păun a fost destituit, șefii se jură că n-au greșit și partidul îi crede.‘ (Europa Liberă România, 12 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[5] A se vedea Questions relating to the Obligation to Proescute or Extradite (Belgium v Senegal) (Judgment) [2012] ICJ Rep 422 [99] și Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (încheiată la 23 mai 1969) 1155 UNTS 331 art 53.
[6] Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) art 3.
[7] Z and Others v The United Kingdom App no 29392/95 (CtEDO, 10 mai 2001), para 73.
[8] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ’Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture’ (2022) 23.
[9] CEDO (n 6) art 1. Titlul I conține și articolul 3.
[10] Alexandru Mihăescu, ’Avocat: Vecinii azilului din Voluntari al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz au făcut sesizări la instituții încă din octombrie 2021 / Azilul groazei i-a dat în judecată pe vecini pentru daune morale’ (G4media.ro, 11 iulie 2023), accesat 13 iulie 2023.
[11] Ireland v The United Kingdom App no 5310/71 (CtEDO, 20 martie 2018), para 167.
[12] Keenan v The United Kingdom App no 27229/95 (CtEDO, 3 aprilie 2001), para 116.
[13] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 9.
[14] Ibid.
[15] Peers v Greece App no 28524/95 (CtEDO, 19 aprilie 2001), para 74.
[16] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 9.
[17] Natasa Mavronicola, Torture, Inhumanity and Degradation under Article 3 of the ECHR: Absolute Rights and Absolute Wrongs (Hart Publishing 2021) 90.
[18] Jalloh v Germany App no 54810/00 (CtEDO, 11 iulie 2006), para 67.
[19] Svinarenko and Slyadnev v Russia App nos 32541/08 and 43441/08 (CtEDO, 17 iulie 2014), para 114.
[20] A se vedea stenogramele din referatul procurorilor DIICOT care conțin interceptări ale suspecților în –, ’Detalii șocante în dosarul azilurilor groazei. Stenograme: „Ăla cre’ că trebuie strâns de gât” / „I-am bătut p-ăștia de dimineață” (Digi24, 5 iulie 2023), accesat 14 iulie 2023.
[21] Ibid.
[22] ’„Javră ce ești.” Detalii incredibile despre tratamentele crunte la care erau supuși oamenii din azilele groazei din Ilfov – interceptări / Patru persoane arestate preventiv, 11, în arest la domiciliu’ (Hotnews.ro, 6 iulie 2023), accesat 14 iulie 2023.
[23] Ibid.
[24] Selmouni v France App no 25803/94 (CtEDO, 28 iulie 1999), para 100.
[25] Ibid.
[26] Mavronicola (n 17) 66-67.
[27] A se vedea Selmouni v France (n 24), para 98.
[28] Mavronicola (n 17) 69
[29] Ibid 72.
[30] X and Others v Bulgaria App no 22457/16 (CtEDO, 2 februarie 2021), para 178.
[31] Guide on Article 3 of the European Convention on Human Rights: Prohibition of torture (n 8) 27, 28.
[32] ’Statul știa din 2022 de dezastrul din azilele groazei din Voluntari. Vecinii au dat în judecată Primăria: Reclamau țipete, urlete, incidente și miros pestilențial” (Observator, 11 iulie 2023), accesat 15 iulie 2023.
[33] Ibid.
[34] Ibid.
[35] Ovidiu Vanghele și Bianca Albu, ’Toți știau. Episodul 4: Guvernul PSD-PNL, varianta de Ilfov (Buletin de București, 14 iulie 2023), accesat 15 iulie 2023.
[36] Ibid.
[37] Ibid.
[38] Ibid.
[39] n 22.
[40] M and Others v Italy and Bulgaria App no 40020/03 (CtEDO, 31 iulie 2012), para 100.
[41] Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (adoptată 10 decembrie 1984) 1465 UNTS 85 (Convenția împotriva torturii) art. 1.
[42] Ibid, art. 16.
[43] Committee Against Torture, ‘General Comment No. 2’ (24 ianuarie 2008) UN Doc CAT/C/GC/2 para 18.
[44] Ibid.
[45] Convenția împotriva torturii (n 41) art 2(1).
[46] Gerrit Zach, Moritz Birk, ’Article 16: Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment’ în Manfred Nowak, Moritz Birk, Giuliana Monina (editori), The United Nations Convention Against Torture and its Optional Protocol (2nd Edition): A Commentary (Oxford University Press 2019) 444.
[47] A se vedea raportul Raportorului Special ONU pentru tortură și tratamente cu cruzime, inumane ori degradante Manfred Nowak UNHRC, ’Report of the Special Rapporteur on torture, and other cruel, inhuman or degrading treatment or punishment’ (10 martie 2008) UN DOC A/HRC/7/3/Add.7 și cazurile în care acesta a concluzionat că există tratament degradant. De exemplu, detenția persoanelor pentru până la 61 de zile într-o celulă de închisoare din Indonezia ce sevește de fapt doar detențiilor pe termen-scurt; pagina 2.
[48] Gerrit Zach, ‘Article 1: Definition of Torture’ în Manfred Nowak, Moritz Birk, Giuliana Monina (editori), The United Nations Convention Against Torture and its Optional Protocol (2nd Edition): A Commentary (Oxford University Press 2019) 50.
[49] Ibid 54.
[50] Bobi Neacșu, ’Stenograme DIICOT din ”azilele groazei”: Hainele bătrânilor, stropite cu insecticide împotriva păduchilor. Să ai precizie când dai! Adică na! Omoară oamenii, știi?” (Libertatea.ro, 9 iulie 2023), accesat 17 iulie 2023.
[51] Zach (n 48) 56.
[52] Ibid.
[53] n 32.
[54] ’România are restanțe majore la implementarea deciziilor CEDO’ (Sinposis, 10 iulie 2023), accesat 17 iulie.
https://www.juridice.ro/697305/azilele-groazei-si-dreptul-international-al-drepturilor-omului-responsabilitatea-autoritatilor-de-a-preveni-acte-de-tortura-si-tratamente-inumane-ori-degradante.html
////////////////////////////////
Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”
Alexandra Coșlea • HotNews.ro
O operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață când au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de două grupuri infracționale, potrivit IGPR. Două instituții publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sunt vizate, de asemenea, de o anchetă. Locuitorii din Voluntari au povestit că bătrânii stăteau dezbrăcați la gardul centrelor și cerșeau bani sau mâncare trecătorilor. Neregulile din căminele de bătrâni au fost semnalate de o amplă investigație jurnalistică începând cu luna februarie.
Acțiune a politiei
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ministerul Familiei, despre consiliera Gabrielei Firea implicată în dosarul centrelor în care bătrânii erau supuși tratamentelor inumane: Este citată doar ca martor
Potrivit IGPR, 26 de suspecți au fost duși marți la audieri în acest dosar privind tratamente inumane ori degradante la care erau supuse persoanele adulte, încadrate în grad de handicap.
Aproximativ 100 de persoane în vârstă din cămine private din județul Ilfov au fost supuse unor rele tratamente, potrivit Digi 24.
Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane, a precizat comisar-șef de poliție Georgian Drăgan.
Zeci de bătrâni, transportați la spital
Mai multe ambulanțe și medici de la Spitalul Floreasca au ajuns la căminele sociale pentru a-i ajuta pe bătrâni, a declarat Bogdan Toma, ofițer DSU.
56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în ce3le trei azile din Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei, citați de Agerpres.
„Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD – Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri”, a declarat căpitan de poliţie Bogdan Toma din cadrul IGSU.
„Condițiile de la Auschwitz”
„Condițiile de la Auschwitz, dacă vă închipuiți. Asta era aici. Îi vedeam la gard, cerșeau de mâncare, în pielea goală. În pielea goală erau ținuți la gard”, a povestit un bărbat care trece zilnic pe lângă un azil al groazei din Voluntari și a văzut rezidenții dezbrăcați înclusiv în sezonul rece, potrivit Digi24.
„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (…) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: ‘Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?”, au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni, transmite Agerpres.
Polițiștii susțin că s-au sesizat din oficiu în acest dosar.
Concomitent, procurorii investighează și două cauze în care sunt implicate și autoritățile, fiind puse în aplicare mandate la sediile unor instituţii publice şi private implicate în activitatea infracţională în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa.
Două instituții publice, investigate
Din cercetări a reieşit că, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, care nu deținea licență de funcționare, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.
Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.
Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost devzăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.
Asociația primea banii, dar nu presta serviciile
Potrivit investigației, o organizație înființată de persoane apropiate Gabrielei Firea, primea 30.000 de euro pe lună de la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, pentru a îngriji persoane încadrate cu grad de handicap într-un azil din Pipera, Voluntari, dar, de fapt, serviciile medicale nu erau oferite.
Este vorba despre Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, deținut de Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai Gabrielei Firea și soțului ei, Florentin Pandele, edilul orașului Voluntari, conform jurnaliștilor de investigație.
Un alt centru al asociației se află în comuna Afumați, unde peste 30 de oameni erau ținuți în condiții greu de crezut, azilul fiind infestat cu ploșnițe, iar mirosul de urină și fecale este pregnant.
Rezidenții din centrele unde în mod normal trebuia să primească îngrijiri ajungeau să fie mușcați de ploșnițe și să aibă escare adânci până la os, au descoperit jurnaliștii de investigație.
Condițiile inumane în care trăiau bătrânii au fost semnalate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov, iar Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav, mai arată jurnaliștii de investigație.
După descinderile DIICOT, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) cere Guvernul României să adopte de urgență un Plan național de prevenire a tratamentelor rele, inumane și degradante, conform solicitării oficialilor de la Strasbourg, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro.
CRJ a monitorizat și vizitat inopinat timp de 20 de ani centrele publice și private în unde sunt îngrijite persoane cu dizabilități, semnalând mai multe neregului de-a lungul timpului, însă ONG-ul susține că autoritățile competente au ignorat toate sesizările făcute și au nu dispus măsuri concrete.
CRJ nu mai are acces în centrele de îngrijire după ce în luna aprilie Ministerul Muncii a denunțat unilateral un acord care permitea ONG-ului să facă vizite inopinate în aceste cămine.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26375372-batrani-tinuti-lagar-camine-private-din-voluntari-rani-pana-plini-fecale-conditiile-auschwitz-cerseau-gard-pielea-goala.htm
//////////////////////////////////////////
(Desi toti “”protectorii””ROMANIEI stiau…)Azilele groazei. Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 de către vecini
Primăria Voluntari și mai multe instituții ale statului au fost sesizate încă din 2021 cu privire la relele tratamente la care erau supuși beneficiarii dintr-unul dintre cele trei azile din Ilfov.
Vecinii au anunțat posibila lipsă de îngrijire, posibile violențe, precum și posibile nereguli în autorizare și funcționare, scriu Centrul de Investigații Media și Buletin de București.
Prima petiție a fost făcută în 12 octombrie 2021, la o săptămână după ce 30 de bătrâni aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Sector 3 sunt dați spre îngrijire permanentă în proaspăt înființatul centru din strada Ștefan cel Mare din Pipera, Voluntari.
Azilele de exterminare – când am încetat să fim oameni în statul eșuat?
Vecinii au trimis primul memoriu la Primăria Voluntari, întrebând dacă s-a schimbat destinația imobilului. Aceeași petiție a fost transmisă și la Direcția de Sănătate Publică Ilfov.
După două zile, au trimis o adresă și către ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități), prima în care se vorbește despre posibile rele tratamente la care sunt supuși beneficiarii din centru.
În 5 noiembrie 2021, vecinii au sesizat Primăria Voluntari cu privire la disconfortul creat de faptul că vila în care funcționează centrul nu este racordată la canalizare.
În 10 noiembrie 2021, vecinii au sesizat din nou DSP Ilfov, afirmând că aud țipete și zgomote din interiorul centrului, precum și dese incidente pentru care sunt chemate Poliția și SMURD-ul.
În 22 noiembrie 2021, Primăria Voluntari primește o nouă adresă de la un grup mai mare de vecini care se plâng de același miros pestilențial emanat de la improvizația de la canalizare. Aceeași adresă este transmisă și Gărzii de Mediu, precum și DSP Voluntari.
În 23 noiembrie 2021, oamenii au scris Ministerului Muncii, oferind și mai multe detalii despre posibilele rele tratamente la adresa beneficiarilor din centru.
În 17 ianuarie 2022, asistați deja de o casă de avocatură, vecinii au întocmit o adresă-mamut pe care au trimis-o către toate instituțiile care, potrivit legii, ar fi trebuit să verifice tot ce se întâmplă în centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz.
În 30 martie 2022, nemulțumiți că nu au primit niciun răspuns de la instituția condusă de Florentin Pandele, vecinii dau în judecată Primăria Voluntari. În cererea de chemare în judecată, oamenii vorbesc pe larg despre legăturile între familia Firea-Pandele și persoane implicate direct în administrarea Centrului.
În 9 martie 2023, Primăria Voluntari a pierdut procesul și a fost obligată să răspundă întrebărilor vecinilor.
Citește și:
Pandele știa
Pandele știa situația din centrele de bătrâni: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilele groazei
Primele demiteri
Primele demiteri în cazul azilelor groazei. Pe cine a dat afară Ciolacu și cine a sesizat Poliția
Azilele groazei:
Azilele groazei: Șeful DSP Ilfov a demisionat, deși jură că și-a făcut datoria. Rafila vine cu noutăți despre bătrânii salvați
Azilele groazei:
Azilele groazei: Avocatul Poporului spune că este suprinzător că niciuna dintre rudele persoanelor internate nu a sesizat niciodată nimic
//////////////////////////////////////////
Sebastian Ghiţă, achitat definitiv într-un dosar după ce SIIJ a retras apelul
Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie a retras apelul într-un dosar, permiţând astfel achitarea definitivă a lui Sebastian Ghiţă.
Sebastian Ghiţă a fost achitat definitiv vineri de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care fostul deputat a fost judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Ploieşti, după ce Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi-a retras apelul.
Practic, prin retragerea apelului SIIJ, judecătorii din completul de cinci au fost nevoiţi să menţină decizia de achitare dată pe 14 iunie 2018 de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă.
Sebastian Ghiţă a fost astfel achitat pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În acelaşi dosar, au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Liviu Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
CITEȘTE ȘI
Sebastian Ghita
Ghiţă anunţă că va candida la alegerile europarlamentare, pe lista Alianţei PRM +PRU
„Ia act de declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 357 din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin”, se arată în decizia instanţei.
Pe de altă parte, magistraţii au respins o cerere a Parchetului General privind disjungerea dosarului şi continuarea procesului în cazul săvârşirii de către Sebastian Ghiţă a infracţiunii de şantaj, parte civilă fiind Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion SRL. Parchetul a motivat cererea sa prin faptul că Theodor Berna trebuie să spună dacă este de acord cu retragerea apelului de către SIIJ.
Unul dintre magistraţi, Geanina Cristina Arghir, a făcut opinie separată, în sensul admiterii cererii Parchetului şi continuarea judecării lui Sebastian Ghiţă într-un proces separat.
Conform procurorilor anticorupţie, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.
Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.
„Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, susţineau procurorii.
Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.
Sursa: Agerpres
////////////////////////////////////////////
Primarul din Urziceni, despre femeia(de etnie rromă) care a născut pe stradă: „Ştiu că are un handicap, e surdomută sau ceva de genul ăsta”
Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate ”are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin”.
autor
MEDEEA DUMITRACHE
”E o chestiune, Doamne fereşte, regretabilă, că s-a întâmplat aşa ceva, dar mă rog, rămâne să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de oamenii domnului ministru şi atunci vedem ce dispunem. Dacă este de vină Ministerul? Aştept un rezultat al anchetei, după care cu mare drag vă spun despre ce e vorba…”, a declarat, primarul din Urziceni, Constantin Sava, potrivit news.ro.
Întrebat cum ar putea fi vina ministerului, el a replicat: ”Nu ştiu… lipsa medicilor”.
Întrebat, de asemenea, despre faptul că Spitalul din Urziceni are Secţie de Ginecologie, el a răspuns: ”Da, are, fără doctori”.
”Din ce ştiu eu, până să aflu şi să văd ancheta, ştiu că femeia are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie rromă”, a adăugat Sava.
CITEȘTE ȘI
politia
Un bărbat de 32 de ani a murit acasă, la scurt timp după ce fusese consultat şi tratat la Spitalul Urziceni
El a continuat referindu-se la medicii de familie: ”Întrebarea este de ce medicii de familie care iau iarăşi bani cu lopata nu înregistrează toţi oamenii şi toţi bolnavii din toate localităţile ţării ăsteia să vedem cum este. Mai ales o mamă care trebuie să nască şi cu copil mic. Medicii de familie şi-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani, iar aceşti oameni care sunt predispuşi, pentru că nu ştiu carte – cazul de faţă, surdomut, de ce nu merg după ei să spună: bă frate, gata, ţi-a venit timpul, cu o săptămână înainte, treci la internare… Săraca, dacă ea nu ştie de capul ei, e din comuna asta de aici, din Bărbuleşti… Nu contează că român, că e neamţ, că e ungur, e vorba de un caz social, e vorba de un om”, a susţinut Sava.
Pacienta, în vârstă de 24 de ani, mamă a altor doi copii, s-a prezentat la spital la ora 05.00 şi, motivând că nu există pentru Obstetrică – Ginecologie medic de gardă, a fost chemată o Ambulanţă pentru a o transporta la alt spital. Un medic chirurg trebuia, însă, să supravegheze acordarea îngrijirii medicale femeii, dar, din verificări, reiese că nici măcar nu a fost însoţită până la ambulanţă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că o demisie de onoare sau o demitere a managerului Spitalului Urziceni este ”morală şi potrivită”, după ce o femeie a născut în faţa unităţii medicale. Managerul spitalului respectiv a fost amendat cu 4.000 de lei de către Inspecţia Sanitară de Stat.
Sursa: News.ro
///////////////////////////////////
Mărturia ambulanțierului care a ajutat-o să nască pe trotuar pe femeia din Urziceni: ”A fost refuzată de spital”
O femeie a născut pe stradă, ajutată de echipajul de pe o ambulanţă, după ce ar fi fost refuzată de Spitalul Urziceni, a scris, luni, pe Facebook, ambulanţierul Marian Iordache.
autor
CRISTIAN ANTON
„Săptămâna începe cu o nouă viaţă! În această dimineaţă, în jurul orei 06,00, echipajul 97 al SAJ Ialomiţa, substaţia Urziceni, a asistat la naştere o tânără de 24 ani, mama celei de-a treia fetiţe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra, pentru profesionalism şi implicare!
P.S. – Aş atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total şi nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivându-se că vor chema ambulanţa. Un caz cu happy end, dar nu toate se pot încheia aşa”, este postarea făcută de ambulanţier.
Poliţia anunţă că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.
IPJ Ialomița s-a autosesizat și face cercetări
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, IPJ Ialomiţa s-a autosesizat. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. S-a constituit o echipă de cercetare la nivelul Poliţiei municipiului Urziceni şi se fac în acest moment verificări cu privire la toate aspectele. S-a deschis un dosar penal în cauză”, au precizat reprezentanţii IPJ Ialomiţa.
În spaţiul public au apărut imagini cu femeia care a născut pe trotuar.
Conducerea Spitalului Urziceni a refuzat sa fie contactată pentru un punct de vedere.
Sursa: Agerpres
/////////////////////////////////////////////
(Tot la spitalul unde femeile sunt aruncate sa nasca pe trotuare…) S-a finalizat autopsia bărbatului care a murit după ce a fost îngrijit la Spitalul din Urziceni. Ce spune soția sa
Medicii legiști din Ialomița au finalizat autopsia în cazul tânărului de 32 de ani, care a murit acasă după ce a fost îngrijit la Spitalul Municipal Urziceni.
autor
DANIEL NIȚOIU
Vă reamintim că, tot acolo, luni dimineață, o tânără a născut pe trotuarul din fața Camerei de Primiri Urgențe.
Polițiștii din Urziceni au audiat, luni, la Spitalul Municipal, toate persoanele cu care tânărul de 32 de ani a intrat în contact. Totodată, au fost ridicate și mai multe probe, vorbim de înscrisuri medicale, dar și imagini de pe camerele de supraveghere. La acestea se va adăuga la dosar și cauza morții, urmând ca procurorii să decidă dacă pun pe cineva sub acuzare, pentru infracțiuni de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.
Vă reamintim că, pe data de 31 iulie, la ora cinci dimineața, polițiștii din orașul Fierbinți-Târg au fost sesizați, prin apel 112, că un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea Fierbinții de Jos a murit în locuința sa.
Anchetatorii au descoperit că, înainte să moară acasă, tânărul s-ar fi dus, duminică, la Spitalul Municipal Urziceni să ceară ajutor, pentru că ar fi avut dureri mari în piept. Acolo, spune soția acestuia, ar fi fost tratat superficial și trimis acasă, unde i-a murit în brațe.
CITEȘTE ȘI
urziceni
Filmul cazului scandalos de la Spitalul din Urziceni. S-au dat trei amenzi și s-a cerut o demisie „de onoare”
Managerul spitalului Urziceni a declarat public că medicul de gardă l-a consultat, i s-a făcut o electrocardiogramă, a stat sub observația medicului două ore, după care pacientul a spus că se simte bine și că vrea acasă. Medicul i-a recomandat la plecare un consult cardiologic amănunțit.
////////////////////////////////////////////
(Chemati-l pe Iliescu sa-si vada justitia multilateral de PeSeDiana si de neroada…) Mai multe probe adunate de DNA în ultimul dosar al lui Sebastian Ghiță, anulate de Tribunalul Prahova
Tribunalul Prahova a decis să steargă mai multe probe strânse de DNA în ultimul dosar al fostul deputat Sebastian Ghiță, fugit în Serbia.
Tribunalul Prahova a anulat mai multe probe strânse de procurorii DNA în ultimul dosar în care fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu mai multe contracte din domeniul IT primite de două dintre firmele sale de la diverse autorităţi publice.
Este vorba de dosarul în care Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în octombrie 2022, alături de Bogdan Padiu (director general al SC Teamnet International) – pentru complicitate la trafic de influenţă şi Cristian Anastasescu (administrator al SC Asesoft International) – pentru complicitate la trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Ambele firme sunt controlate de Sebastian Ghiţă.
Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova a admis cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii lui Sebastian Ghiţă, fiind constatată neregularitatea rechizitoriului întocmit de DNA în legătură cu insuficienta descriere a elementelor materiale care s-ar circumscrie condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care Sebastian Ghiţă şi Bogdan Padiu au fost trimişi în judecată, inclusiv în ceea ce priveşte numărul actelor materiale, datele şi locul comiterii presupuselor fapte.
Ce susține DNA în dosar
De asemenea, magistratul a constatat „nulitatea absolută parţială” a unei ordonanţe din 2016 emisă de DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi a dispus excluderea din materialul probator a înscrisurilor şi informaţiilor în format electronic, furnizate în baza acestei ordonanţe de către unităţile bancare, care conţin tranzacţii financiare, rulajele conturilor identificate şi extrasele de cont.
CITEȘTE ȘI
În plus, au fost excluse de la dosar un raport de constatare din domeniul financiar-fiscal întocmit la data de 17.05.2019, precum şi declaraţiile date de Irina Socol împotriva lui Ghiţă.
Decizia nu este definitivă, însă DNA are termen cinci zile să transmită instanţei dacă menţine trimiterea în judecată, având în vedere eliminarea probelor menţionate, sau solicită restituirea dosarului.
În dosarul trimis în instanţă, DNA susţine că mai multe instituţii şi autorităţi publice au contractat, în perioada 2006 – 2015, programe informatice finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene, de la mai multe societăţi comerciale cu activitate în domeniul IT sau de la asocierea dintre acestea şi două societăţi iniţial deţinute, ulterior controlate de Sebastian Ghiţă (Teamnet International şi Asesoft International n.r.).
În această perioadă, segmentul proiectelor de infrastructură IT din România ar fi fost afectat, într-un mod determinant, de influenţa şi controlul deţinut de acesta, în acord cu factorul politic, asupra modului de încredinţare şi chiar de generare a marilor proiecte de IT, de către autorităţile publice. De regulă, câştigarea unei licitaţii privind achiziţia de servicii în domeniul IT, de către societăţile de profil, ar fi avut un preţ care se achita inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, pretins de acesta. Acest preţ ar fi fost achitat prin intermediul societăţilor controlate de inculpat, pe bază de operaţiuni fictive înregistrate între societăţile interesate în procedura achiziţiei şi societăţile controlate de inculpat”, spune DNA, potrivit Agerpres.
Ce sume ar fi cerut Sebastian Ghiță
Concret, Sebastian Ghiţă ar fi pretins şi ar fi primit diferite sume de bani, în perioada 2010-2014, de la reprezentanţii unei societăţi din domeniul IT, pretinzând sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra factorilor de decizie şi funcţionarilor publici implicaţi în proceduri de achiziţie publică, pentru a-i determina să atribuie acelei societăţi, contracte de achiziţie publică sau să permită derularea în bune condiţii a contractelor deja încheiate.
Provenienţa banilor reprezentând „preţul” intervenţiei ar fi fost disimulată, la indicaţiile lui Sebastian Ghiţă, în operaţiuni comerciale fictive între societatea care a primit contractele publice şi două firme controlate de fostul deputat, prin intermediul celorlalţi doi şi al unor societăţi offshore.
Plăţile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate şi care au avut la bază documente false. La întocmirea/semnarea documentelor false ar fi participat ceilalţi doi coinculpaţi, în calitate de administrator, respectiv director general al celor două firme controlate de Ghiţă.
Astfel, potrivit modalităţii indicate de Sebastian Ghiţă, în perioada 2010 – septembrie 2014, societatea beneficiară a contractelor publice ar fi plătit în conturile celor două firme controlate de fostul deputat suma totală de 29.464.441 lei, după cum urmează:
* 280.000 lei, în perioada iunie-iulie 2010;
* 8.212.191 lei, în perioada martie 2011-septembrie 2014;
* 1.116.614 lei, în perioada 2008 -2013;
* 2.233.592 lei, în perioada 2013-2014;
* 17.622.044 lei, în perioada ianuarie 2013-iulie 2014.
Presupusele intervenţii ar fi vizat implementarea/finanţarea/derularea în bune condiţii a unor proiecte din domeniul sănătăţii cum ar fi implementarea versiunii centralizate a SIUI (sistemul informativ unic integrat), Prescripţia electronică, Cardul Naţional de Sănătate, Dosarul electronic de sănătate, Sistemul informatic pentru gestiunea concediilor medicale, Sisteme pentru gestiunea reţetelor de medicamente necompensate, precum şi în alte domenii cum ar fi cadastrul (Registrul electronic National al Nomenclaturilor Stradale), externe (Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni), Casa de pensii (Dezvoltarea sistemului de administrare a documentelor şi proceselor de muncă în administraţia publică), Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă (gestionarea resurselor pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor aferente persoanelor aflate în căutare de muncă), mediu (servicii de elaborare a Planului de management integrat Delta Dunării), implementarea de sisteme informatice la unele consilii judeţene.
https://stirileprotv.ro/justitie/mai-multe-probe-adunate-de-dna-in-ultimul-dosar-al-lui-sebastian-ghita-anulate-de-tribunalul-prahova.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie
//////////////////////////////
HAOSUL AZILELOR PENTRU SENIORI-România, țara care nu știe să-și îngrijească bătrânii. Ce opțiuni ai în fața dramei „am un bătrân, ce mă fac cu el?”
RADU STOCHIȚA
Îmbătrânirea în România este văzută mai degrabă ca o tragedie ce atrage asupra individului singurătatea și nesiguranța. Pentru bătrâni, oportunitățile de îngrijire sunt reduse. Îngrijirea bătrânilor, dar și asistența socială în general, a devenit un serviciu pe care statul l-a externalizat. Deși e construit din bani publici, a ajuns să fie în cele mai multe cazuri o afacere privată.
Într-o țară în care riscul de sărăcie și excluziune socială este de 34,4%, cel mai ridicat nivel din statele UE, iar pensia medie este de 1.855 de lei, cu o valoarea reală care a scăzut sub nivelul din 2012, din cauza inflației, să fii bătrân și singur a ajuns o poveste despre supraviețuire.
Chiar dacă ești un bătrân cu bani sau a cărui familie are posibilități materiale pentru a plăti asistența privată la un cămin, nu e o garanție că totul va fi bine. Dovadă stau ororile scoase la lumină de materialele jurnalistice ale Centrului pentru Investigații Media și Buletin de București, care s-au transformat apoi în dosare penale, aflate în ancheta procurorilor.
O altă realitate românească este că au plecat din țară milioane de oameni (statul nici măcar nu are o evidență clară a numărului lor), majoritatea în puterea vârstei, în căutarea unui loc de muncă mai bun, astfel încât îngrijirea adulților rămași în România la bătrânețe devine natural o chestiune delicată. Unii se întorc să aibă grijă de părinți. Totuși, pentru alții, abandonarea unui loc de muncă plătit de câteva ori mai bine decât în România nu este o opțiune.
Și chiar dacă ar fi, în multe cazuri, îngrijirea unui om bătrân presupune asistență specializată. Nu o poate face oricine, cu toată disponibilitatea și dragostea aflate la mijloc.
Așadar, ce opțiuni ai la îndemână în România, când ai nevoie de ajutor cu un bătrân care are nevoie de îngrijire? Nu multe. Am luat la mână aceste opțiuni, ca orice persoană care se izbește de o astfel de problemă în viața sa.
Poți să-l internezi într-un azil specializat, să-l dai spre îngrijire unor persoane care au o casă în care sunt îngrijiți mai mulți bătrâni sau să chemi „o doamnă la domiciliu”, contra cost.
Ce e mai grav? Niciuna din aceste opțiuni nu implică garanții că omul neajutorat pe care îl lași în îngrijirea altcuiva o va duce bine.
743
de cămine pentru bătrâni sunt în România
84
%
din ele sunt private
Sursa: Ministerul Muncii.
Căminele de bătrâni, o afacere în floare unde „mafia e mare”
Numărul azilelor pentru bătrâni a crescut rapid în ultimii ani. Aproape s-a dublat, de la 404 în 2019, până la 743 în prezent. Statul a contribuit substanțial la dezvoltarea acestor cămine, prin oferirea de fonduri nerambursabile în perioada 2019-2022, ce ajungeau până la 500.000 de euro și puteau acoperi cheltuielile de dezvoltare în totalitate.
Totuși, îngrijirea vârstnicilor în România rămâne în continuare un serviciu social deficitar, care este împărțit în mod inegal între autoritățile publice și firmele private. La nivel național, în 2023 sunt înregistrate oficial 32.570 de paturi în aceste cămine pentru vârstnici, licențiate de Ministerul Muncii.
Dintre aceste centre, doar 16% sunt de stat. Există județe, precum Satu Mare, unde toate căminele sunt private. Unele din aceste centre sunt destinate doar persoanelor vârstnice, în timp ce altele funcționează în regim mixt și de fapt sunt înregistrate ca „centre pentru persoanele cu dizabilități”.
Panorama a discutat cu Vlad, coordonator al unui azil de bătrâni din Ilfov, pe care și l-a înregistrat ca SRL. El a dorit să-și păstreze anonimatul, de teama urmărilor la care și-ar putea supune atât afacerea, cât și propria persoană, din cauză că în domeniul asistenței sociale „mafia este mare”, spune el.
Vlad a lucrat ca asistent medical în cadrul serviciilor sociale, iar experiențele negative pe care le-a văzut la diverse aziluri din București și Ilfov l-au împins să plece și să-și deschidă propriul centru, alături de mama sa.
Are experiență în centre pentru vârstnici și spune că a lucrat la azile mari din București, dar și din Ilfov. Unul dintre aceste centre a fost ulterior suspendat. Vlad își descrie experiența ca fiind „groaznică”.
„Am lucrat doi ani acolo și dacă îți spun ce se întâmpla, te îngrozești, doar că încerc să fiu precaut. Se știu toți între ei și de-abia ce mi-am pus un centru pe picioare”, spune el.
Centrul său de îngrijire este acreditat la ultima verificare, deschis de mai bine de un an, iar Vlad spune că nu a beneficiat de sprijin financiar din partea statului, chiar dacă statul oferă finanțări pentru dezvoltarea de servicii de asistență socială,
Pentru a-și face centrul, avea nevoie de o casă, pe care a închiriat-o. Apoi a amenajat-o cu aparatura medicală, dar și cu tot necesarul, de la produse de întreținere, la obiecte recreaționale, cum ar fi cărțile de joc.
Nu a dus nicio clipă lipsă de clienți. Într-un timp foarte scurt, căminul s-a umplut, spune Vlad.
„Oamenii au avut experiențe proaste în trecut, bătrânii erau cazați în condiții groaznice și voiau să le găsească un alt loc. A fost ușor să atrag clienți, deoarece cererea era deja mare, mai erau și cei care doreau să-și mute părinții în altă parte”, spune asistentul social devenit patron de cămin, pentru Panorama.
Acum, după ce au ieșit la iveală în public ororile din unele cămine de bătrâni, autoritățile statului au devenit brusc interesate de domeniu și fac paradă de forță. Au declanșat adevărate desanturi în toată țara. Nici căminul lui Vlad nu a fost ocolit.
I-au venit în control 14-15 oameni de la diverse instituții și au luat fiecare aspect la control, de la cuțitele din bucătărie, până la calitatea așternuturilor de pe paturi, povestește Vlad.
Deși controalele sunt justificate și ar fi trebuit, de altfel, să aibă loc regulat, riguros și mult mai demult, statul procedează acum așa cum ne-a obișnuit și cu alte ocazii: controale în forță și valuri de amenzi, pentru a arăta că se preocupă de o situație pe care o are sub supraveghere dintotdeauna, pentru a demonstra public că se preocupă.
Unul dintre efecte este chiar afectarea bătrânilor cazați în centre, conform Mihaelei Munteanu, director de comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).
„S-au dispus aceste controale în care se duc câte șase inspectori de la instituții diferite, fără o coordonare între ei. Intră într-un ONG sau serviciu public și cer documente la cei care sunt acolo. Din momentul acela, se pornește nebunia și avem situații în care beneficiarii au ajuns la psihiatrie, deoarece oamenii au decompensat sau inspectorii au plecat, când pacienții s-au dus la ei să-i îmbrățișeze, crezând că au vizite”, povestește Mihaela Munteanu, pentru Panorama.
Nu există o statistică oficială cu privire la numărul de bătrâni (ce nu suferă de handicap) care sunt instituționalizați în astfel de centre, indiferent de natura acestuia nu există date statistice. De asemenea, nu există niciun studiu general făcut pe situația vârstnicilor din România, iar cel mai adesea organizațiile neguvernamentale publică varii rapoarte, dar nu este îndeajuns, precum spune Mihaela Munteanu, Director de Comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).
Nu știm câți bătrâni avem în azile, dar știm câți bani produc
Până în 2017, Institutul Național de Statistică (INS) publica anual date referitoare la numărul de paturi din azilele de bătrâni, dar și la numărul de beneficiari aflați în medie în aceste centre. Din 2018, singurele date accesibile publicului se referă doar la numărul centrelor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, numărul de paturi, dar și tipul de proprietate: privat sau stat. Câți oameni trăiesc acolo nu se mai știe, oficial și public.
„Începând cu anul 2018, datele privind Căminele pentru persoane vârstnice (matricele ASS113C, ASS113D și ASS113E) nu sunt disponibile, deoarece Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se află în imposibilitatea de a furniza date fiabile”, a răspuns INS, la cererea Panorama.
DE 45
ori a crescut cifra de afaceri a căminelor private de bătrâni în 15 ani
750
lei pe lună poate primi de la stat o persoană care îngrijește un bătrân
O analiză a firmei de consultanță Frames arată că în România afacerile cu căminele de bătrâni au crescut de 45 de ori în ultimii 15 ani. Dacă în 2008, cifra de afaceri era de 4,6 milioane de lei, în 2022 ajungea la 206 milioane de lei. Pe lângă creșterile cifrei de afaceri, și profitul a crescut de 260 de ori, de la 170.000 de lei în 2008, la 46 de milioane de lei, în 2022.
În topul firmelor, se numără Asertivo Premium SRL, cu o cifră de afaceri de 7,7 milioane lei în 2022, ce oferă cămine în Otopeni, unde prețul pleacă de la 267 lei în cameră dublă pe zi și ajunge până la 367 de lei pe zi, în cameră single cu un nivel de îngrijire mai ridicat.
Pe locul doi, cu o cifră de afaceri de 5,61 milioane lei în 2022, se află Căminul Privat pentru Bătrâni din Sectorul 6 (Corsica Obiect SRL), unde tarifele încep de la 3.000 de lei pe lună pentru cazare în cameră cu patru paturi.
Am contactat mai multe cămine de bătrâni, iar tarifele încep din jurul valorii de 3.000 de lei, iar pentru cazarea în cameră single, prețurile variau între 3.500 și 4.000 de lei.
Un bătrân care se încadrează în media statistică, fără handicap, ce beneficiază de o pensie medie de 1.855 de lei, ar trebui deci să scoată din buzunar încă peste 1.000 de lei, pentru a se putea caza într-o astfel de locuință.
Trebuie spus că statul oferă fonduri ce pot ajuta cu instituționalizarea bătrânilor. Banii sunt disponibili prin intermediul primăriilor, dar nu se acordă oricărui vârstnic, ci doar celor care nu se pot îngriji singuri, nu realizează venituri îndeajuns de mari pentru a-și acoperi singuri cheltuielile, sunt singuri sau suferă de afecțiuni socio-medicale.
Căminele-fantomă, case pentru persoanele vârstnice
Pentru că cererea este foarte mare, iar birocrația pentru a obține autorizațiile de funcționare este mare și presupune respectarea unor reguli impuse de stat, există și multe centre pentru îngrijirea bătrânilor care funcționează „la negru”, fără aprobare de la autoritățile locale competente.
E vorba de case care adăpostesc bătrâni clandestin. Altele au autorizații, care se dau însă pe ochi frumoși, după cum s-a dovedit și în scandalul azilelor din Ilfov.
„Licența se dă doar pe documente, ceea ce este defectuos, așa s-a văzut și la Ilfov. E ca și cum ar trebui doar să ai dosarul potrivit, nu contează dacă ai beneficiarii în regulă, ceea ce nu este în regulă. Ceea ce se întâmplă zilele acestea este exact consecința faptului că în sistemul de licențiere lucrurile nu merg cum trebuie, iar la control merg și mai rău” spune Mihaela Munteanu, director de comunicare al FONSS.
La o simplă căutare pe Facebook a profilurilor publice ce conțineau cuvintele “casă îngrijit bătrâni”, găsești imediat astfel de afaceri, care nu se găsesc însă pe lista căminelor acreditate de Ministerul Muncii.
Am contactat un astfel de cămin din Ilfov, pe care l-am găsit pe Facebook. Explicația care ne-a fost oferită pentru că nu se regăsește pe lista oficială a căminelor de bătrâni a fost că este înregistrat ca un cămin pentru persoane dependente, care ia însă în îngrijire și bătrâni.
În urma controalelor dispuse de Guvern, după scandalul azilelor din Ilfov, au fost închise sau suspendate aproape 100 de centre unde erau îngrijiți bătrâni.
Varianta 3: caut o persoană să îngrijească o bătrânică
Dacă în azilele pentru bătrâni sunt peste 32.000 de paturi, la o populație de peste 3,6 milioane de vârstnici, e clar că numărul e insuficient. Există însă și soluții alternative, la mica înțelegere, de care grupurile de Facebook locale sunt pline.
Există și grupuri dedicate de Facebook, unde îngrijitorii își anunță oferta de lucru, discută salarii, dar oferă și sfaturi referitoare la condițiile de lucru. Angajarea unui îngrijitor nu se face întotdeauna cu acte, ci de multe ori se recurge la o plată zilnică sau orară, direct în mână.
Există îngrijitoare ce se ocupă de mai multe persoane, fac lucrul în schimburi, vin de câteva ori pe zi atunci când este nevoie, iar în restul timpului fac aceeași activitate, doar că în casa altcuiva.
Teoretic, consiliile locale pot veni în ajutorul acestor oameni care oferă servicii de asistenți sociali, cu care pot încheia contracte. Statul poate plăti însă doar jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu, care conform Legii Salarizării Cadru este de 2.535 de lei brut. În urma contractului cu statul, timpul de muncă de la locul principal de muncă al îngrijitorului informal se înjumătățește, iar asistentul urmează să încaseze venituri de la consiliul local ce vor ajunge la 1.267 de lei brut pe lună, adică undeva la 750 de lei.
Ce putem face mai departe pentru bătrânii asistați
Îngrijirea bătrânilor este deficitară și slab înțeleasă de autoritățile care o au în responsabilitate, pentru că nu există rapoarte sau investigații guvernamentale. Periodic, guvernul publică o strategie pentru persoanele vârstnice în care-și stabilește țintele, iar mai apoi elaborează o serie de pași pe care trebuie să-i urmeze. De cele mai multe ori, sunt doar vorbe rămase pe hârtie.
„Eu pot să vă spun un lucru absolut valabil. Noi nu evaluăm ce am făcut în perioada precedentă, mai facem una, că trebuie să facem, pentru că așa zic strategiile europene. Una dintre observațiile principale pe care noi le facem este că nu au fundamentarea pe perioada anterioară, iar această observație adesea trece nevăzută. Se ignoră cu desăvârșire. Noi bifăm că am mai făcut un document și nu ne trage nimeni de urechi. Ne facem că facem. Au mai existat astfel de strategii, dar nu există niciun studiu referitor la bătrânii din România”, spune Mihaela Munteanu, de la FONSS, pentru Panorama.
Nu atât banii ar fi problema. Finanțările în domeniul asistenței sociale există, iar în repetate rânduri, guvernul a oferit fonduri nerambursabile, pentru a dezvolta cămine pentru bătrâni. În mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului, pentru a oferi „servicii de suport pentru persoane vârstnice”. Furnizorii de servicii privați, dar și publici pot aplica pentru sume care cumulează 80 de milioane de euro, ce ar putea să meargă către construirea de centre sau reabilitarea celor existente.
Apelul face parte din Programul pentru Incluziune și Demnitate Socială (alocare de peste 4 miliarde euro), demarat din 2021 în cadrul căruia, România nu a implementat nimic, cu excepția unor întâlniri de promovare a programului, în perioada mai 2023.
În urma programului, vârstnicii ar beneficia de cel puțin 241 milioane de euro, doar că țintele sunt timide:
Creșterea capacității serviciilor de îngrijire pentru persoane vârstnice din mediu urban pentru cel puțin 1.900 de beneficiari.
Creșterea capacității serviciilor de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu cu cel puțin 2.000 de îngrijitori, pentru cel puțin 10.000 de persoane vârstnice din mediul rural.
Până când autoritățile cu responsabilități în protecția socială a bătrânilor vor ajunge să își facă treaba cu adevărat, iar banii europeni și de la statul român vor ajunge să fie puși în slujba beneficiarilor care au nevoie de ajutor, pare deci că mai avem de așteptat, iar situația generală nu se va schimba prea rapid.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
https://panorama.ro/romania-ingrijire-batrani-azile-optiuni/
//////////////////////////////////////////
Femeia aruncata sa nasca pe trotuar sau alte mizerii medicale …nu sunt exceptii!
IMAGINI SOCANTE – Un medic roman i-a cusut pacientului in picior manerul de frana de la bicicleta!
De către Stirea Zilei
Un medic de la Spitalul Urlaţi este acuzat că a cusut în piciorul unui tânăr mânerul de frână de la bicicletă, fără să observe corpul străin, apoi l-a trimis acasă. Mânerul a fost extras de un medic din Olanda, relatează News.ro, care citează Observatorul Prahovean. Unitatea sanitară a declanşat o cercetare internă.
Tânărul a relatat că căzut de pe bicicletă, iar când s-a ridicat a observat că era julit la o mână şi că avea două găuri în pulpa piciorului şi era plin de sânge. Soţia sa a sunat la 112 şi bărbatul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Urlaţi, unde a fost preluat de medicul de gardă.
”S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut şi pansat. Mi-a spus să mă duc acasă şi să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simţeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Ameţeam, nu puteam sta în picioare. A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul şi mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii şi să pun gheaţă. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat reţetă să cumpăr Nurofen şi să iau antibiotic timp de 7 zile”, a relatat pacientul, citat de Observatorul Prahovean.
Pe 20 iulie, bărbatul a plecat în Olanda, unde era angajat cu contract la un abator, însă a ajuns la destinaţie cu piciorul foarte umflat şi dureros, încât nu se mai putea deplasa.
La recomandarea angajatorului s-a prezentat la o clinică din zonă pentru a fi consultat în vederea eliberării concediului medical, iar medicul care l-a consultat i-a spus că are un obiect străin în picior
”Mi-a făcut imediat anestezie locală, iar după ce m-a tăiat a scos un fier lung de vreo 8 cm. Era chiar mânerul de la frâna de mână de la bicicletă”, povesteşte tânărul care a stat cu acel corp străin în picior trei săptămâni!.
La solicitarea Observatorului Prahovean, conducerea Spitalului Orăşenesc Urlaţi a transmis că la nivelul unităţii sanitare a fost demarată o cercetare internă ”urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun”.
https://stireazilei.com/imagini-socante-un-medic-roman-i-a-cusut-pacientului-in-picior-manerul-de-frana-de-la-bicicleta/
//////////////////////////////////////////