… PREGĂTIREA! ” Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă …” (Osea 4/6) “Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neânduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1/18-32) De aceea vom recolta ce am învăţat, semănat,(Gal.5/7-8) idolatrizat şi iconat, (Mat.10/21); Astfel, tot ce este “” normal””,va deveni anormal; Cât se mai poate, să-i dăm Lui toate dejecţiile gunoierului cosmic- basculate în inima şi mintea fiecărui om nenăscut din nou (din Sămânţa lui Dumnezeu- Luca 8/11), căci…” Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentrucă a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L -a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L -a înviat din morţi…” (Faptele Ap. 17/30-31)

Ce putem trata cu tinctura de cimbru; Ce se intampla cand hemoglobina creste prea mult; Ce se intampla cand hemoglobina creste prea mult; Cum folosim busuiocul in afectiuni urinare; De ce sa tii o dieta cu prune; Ai fost muscat de o capusa? Iata ce ai de facut; Topul alimentelor care stimuleaza memoria si concentrarea… …………….Tehnologie modernă de cultură pentru tomate în solarii (ciclul I iarna-vara)-partea intii…Boli la ardei: Alternaria capsici (putregaiul negru al fructelor)etc…Principalele boli la ardei (de grădină- solar) si tratamentele acestei culturi;Cultura ardeiului în câmp; Cultura în câmp a tomatelor timpurii …Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este uuu.jpg2-1 Ascensiunea dragonului rosu (China) – de Perry Stone; Adevărata spiritualitate  –  Francis A. Schaeffer; Crestinismul de-a lungul secolelor- Nevoia de istorie a creştinului actual; Evanghelia “”după”” McDonald’s; „O viata de biruinta cu Dumnezeu” o carte necesara in suferinta ;  Noua toleranţă – Josh McDowell & Bob Hostetler; Cartea “Aproape Acasă” de Billy Graham, cea mai bună carte creștină a anului; DARWIN SI DARWINISMUL – Credinta biblica si perspectiva crestina asupra lumii; Origini. Sunt stiinta si Scriptura ireconciliabile?, Ariel A. Roth; Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu – Norman Geisler & Frank Turek; Știri – Recenzii cărți, pagina 4; Atributele lui Dumnezeu- Semnificatia; Zece atribute ale lui Dumnezeu pe care merită să le cunoști; 12 rugăciuni puternice inspirate de apostolul Pavel; Natura si atributele lui Dumnezeu; Trăind prin Credinţă (CRISTICA), de  Zac Poonen; Adevărata pocăinţă; Capitolul 3 – Pocăinţa; Capitolul 4 – Mărturisirea păcatelor;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este uu-1.jpgPsalmul 51- Pocaitii redescopera pocainta autentica; De ce intarzie trezirea? Rugaciunea pentru trezire, carti scrise de Leonard Ravenhill; DESPRE TREZIRE, DE JONATHAN EDWARDS; NAŞTEREA DIN NOU, de  DAVID SERVANT, Pierre Oddon  si de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin ; Carti Richard Wurmbrand – Libraria Maranatha… CĂRȚI R. WURMBRAND- Daca Zidurile Ar Putea Vorbi – Richard Wurmbrand; Cărți gratuite de la Misiunea Creștină Richard Wurmbrand- „Torturat pentru Hristos”; „Cu Dumnezeu în Subterană;”; „A Fost Karl Marx un Adept Satanist?”; „Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand… Autobiografia lui George Muller; Cateva titluri de cărți în limba română – Richard Wurmbrand; Cartea Faptele Apostolilor, Cartea 1 si 2 PETRU, de Daniel Branzei;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 5.jpg 

…Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german… INCA Un păduche ce se hrănește cu sângele revoluției. Gelu Voican Voiculescu, 200.000 de euro datorii la stat; Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. A ajuns șef al Consulatului României la Roma. Nici fostul ministru nu o duce rău în afaceri; (Pentru ca a imbatranit degeaba…)Henry Kissinger, desființat după ce a spus că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei. Zelenski: „Se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte nu la Davos, ci la München!“; „PSD vă va înghiți! V-ați înhăitat cu piaza rea a politicii românești. Este o alianță toxică! E oportunism!” Discursul teribil al lui Stelian Tănase la aniversarea a 147 de ani de la înființarea PNL; Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german; Parintele ROMANIEI KOMUNISTE-(ka)calaul poporului si (ex)terminatorul  acestei tari ramane nemuritor si rece …Rămâne Iliescu fără titlul de revoluționar? Urmează Ciolacu? Gandul creeaza, gandul distruge! Asadar, atentie la ganduri… Din secretele preotilor tibetani cu privire la alimentatie! Putem consuma si carne, dar… De ce agenda globalistă doreşte introducerea cotelor de carbon şi reducerea CO2? Conspiraţioniştii cred că ar avea legătură cu extratereştrii, cărora nu le place carbonul…(Lovitura) Revoluția din 1989. Cum au reacționat șefii Armatei și Securității. De la represiune la „devotament deplin” pentru popor…(Dupa cum era de asteptat,inca o closca a fost prinsa ,innaripand puii de aur komunist…)Adrian Chesnoiu  și-a  dat demisia din funcția de ministru al agriculturii și „se autosuspendă” din PSD; Secretele chinezilor care traiesc peste 100 de ani: mananca moderat, carne putina si mult usturoi! TIA ȘERBĂNESCU: „De un an de zile ne batem cu pumnul în piept, vorbim de… Viitor de aur… Rezultate Evaluare Națională 2022: Concluziile sunt îngrijorătoare, cei mai mulți elevi nu știu lucruri de bază după 8 ani de școală; Ce învăț(ăm) de la David Popovici; De ce vrem sa scapam,nu putem… Când securismul a devenit o problemă pentru sereiști;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este y-1.pngAvertisment nazist-de putinizd …Medvedev: Politicienii români demult joacă hore în jurul Moldovei. Dacă vor decide să o anexeze, să nu uite că în Transnistria locuiesc 220 mii de cetățeni ai Rusiei; Vladimir Putin a vrut să arate pisica Occidentului, iar acum nu mai ştie cum să scape de ea; O LECTIE –MAI MULT DECAT REGALA- Povestea uimitoare a lui Toma Arnăuţoiu, partizanul care a refuzat să îl însoţească pe Regele Mihai în exil, alegând lupta anticomunistă; Inca o tradare multilateral de fesenala- Legăturile Rusiei cu fundaţia lui Adrian Năstase; (NICI TROTILUL NU-L MAI AGREAZA…) „Împuşcă-te“ –  Monument dedicat lui Putin, ridicat în centrul Kievului. „Istoria ştie, criminalii de război au doar două opţiuni: instanţa sau…?“ Cedarea Basarabiei – o rană deschisă; Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940: „Să înapoieze cu orice preț Uniunei Sovietice Basarabia”/ DOCUMENT; (Daca nu invatam aceasta lectie,ajungem si mai rau) …Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman; Marile manipulari din epoca moderna- Edición en Rumano  de Bernard Raquin (Author); Top manipulări din partea Rusiei în războiul din Ucraina; Dezinformări şi manipulări în Evul Mediu; Arta manipularii – Kevin Dutton; 6 forme de manipulare de care sa te feresti; Strategii de manipulare prin mass-media; Numai in Romania-clientela politica este de partea hotilor,coruptilor ,boierilor, ””ingerilor nevinovati “”- care au furat untul tarii prin privati-hotie si acum se sustin reciproc,pentru ca aceasta klosca cu pui de aur incubeaza  niste…Mesajul lui Adrian Chesnoiu pentru fermierii români; Putin si poporul rus- nucleara foamete globala ne-au adus , pe un cal CHINEZIST ,cum scrie in Ap. Cap.6…Vladimir Putin: Posibila foamete va fi în întregime pe conștiința Statelor Unite și a birocrației europene… INCA O LECTIE CEREASCA PENTRU SATANELE IN SUTANE- Hopa mitica si sfant aduna blestemele pe care,tot el, le-a  sfintit pe teava de tun …Patriarhul Kirill a căzut în timpul slujbei: A alunecat și s-a lovit de marginea amvonului…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gf.jpg

…Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german… INCA Un păduche ce se hrănește cu sângele revoluției. Gelu Voican Voiculescu, 200.000 de euro datorii la stat;Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. A ajuns șef al Consulatului României la Roma. Nici fostul ministru nu o duce rău în afaceri; (Pentru ca a imbatranit degeaba…)Henry Kissinger, desființat după ce a spus că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei. Zelenski: „Se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte nu la Davos, ci la München!“;„PSD vă va înghiți! V-ați înhăitat cu piaza rea a politicii românești. Este o alianță toxică! E oportunism!” Discursul teribil al lui Stelian Tănase la aniversarea a 147 de ani de la înființarea PNL;Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german;Parintele ROMANIEI KOMUNISTE-(ka)calaul poporului si (ex)terminatorul  acestei tari ramane nemuritor si rece …Rămâne Iliescu fără titlul de revoluționar? Urmează Ciolacu?Gandul creeaza, gandul distruge! Asadar, atentie la ganduri…Din secretele preotilor tibetani cu privire la alimentatie! Putem consuma si carne, dar…De ce agenda globalistă doreşte introducerea cotelor de carbon şi reducerea CO2? Conspiraţioniştii cred că ar avea legătură cu extratereştrii, cărora nu le place carbonul…(Lovitura) Revoluția din 1989. Cum au reacționat șefii Armatei și Securității. De la represiune la „devotament deplin” pentru popor…(Dupa cum era de asteptat,inca o closca a fost prinsa ,innaripand puii de aur komunist…)Adrian Chesnoiu  și-a  dat demisia din funcția de ministru al agriculturii și „se autosuspendă” din PSD;Secretele chinezilor care traiesc peste 100 de ani: mananca moderat, carne putina si mult usturoi!TIA ȘERBĂNESCU: „De un an de zile ne batem cu pumnul în piept, vorbim de…Viitor de aur… Rezultate Evaluare Națională 2022: Concluziile sunt îngrijorătoare, cei mai mulți elevi nu știu lucruri de bază după 8 ani de școală;Ce învăț(ăm) de la David Popovici; De ce vrem sa scapam,nu putem… Când securismul a devenit o problemă pentru sereiști;Avertisment nazist-de putinizd …Medvedev: Politicienii români demult joacă hore în jurul Moldovei. Dacă vor decide să o anexeze, să nu uite că în Transnistria locuiesc 220 mii de cetățeni ai Rusiei;Vladimir Putin a vrut să arate pisica Occidentului, iar acum nu mai ştie cum să scape de ea;O LECTIE –MAI MULT DECAT REGALA- Povestea uimitoare a lui Toma Arnăuţoiu, partizanul care a refuzat să îl însoţească pe Regele Mihai în exil, alegând lupta anticomunistă;Inca o tradare multilateral de fesenala- Legăturile Rusiei cu fundaţia lui Adrian Năstase; (NICI TROTILUL NU-L MAI AGREAZA…) „Împuşcă-te“ –  Monument dedicat lui Putin, ridicat în centrul Kievului. „Istoria ştie, criminalii de război au doar două opţiuni: instanţa sau…?“Cedarea Basarabiei – o rană deschisă;Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940: „Să înapoieze cu orice preț Uniunei Sovietice Basarabia”/ DOCUMENT;(Daca nu invatam aceasta lectie,ajungem si mai rau) …Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman;Marile manipulari din epoca moderna- Edición en Rumano  de Bernard Raquin (Author); Top manipulări din partea Rusiei în războiul din Ucraina; Dezinformări şi manipulări în Evul Mediu; Arta manipularii – Kevin Dutton; 6 forme de manipulare de care sa te feresti; Strategii de manipulare prin mass-media;Numai in Romania-clientela politica este de partea hotilor,coruptilor ,boierilor, ””ingerilor nevinovati “”- care au furat untul tarii prin privati-hotie si acum se sustin reciproc,pentru ca aceasta klosca cu pui de aur incubeaza  niste…Mesajul lui Adrian Chesnoiu pentru fermierii români;Putin si poporul rus- nucleara foamete globala ne-au adus , pe un cal CHINEZIST ,cum scrie in Ap. Cap.6…Vladimir Putin: Posibila foamete va fi în întregime pe conștiința Statelor Unite și a birocrației europene… INCA O LECTIE CEREASCA PENTRU SATANELE IN SUTANE- Hopa mitica si sfant aduna blestemele pe care,tot el, le-a  sfintit pe teava de tun …Patriarhul Kirill a căzut în timpul slujbei: A alunecat și s-a lovit de marginea amvonului…

///////////////////////////////////////

Putin si poporul rus- nucleara foamete globala ne-au adus , pe un cal CHINEZIST ,cum scrie in Ap. Cap.6…Vladimir Putin: Posibila foamete va fi în întregime pe conștiința Statelor Unite și a birocrației europene…

Autor: Ionel Dancu

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat vineri, la o sesiune plenară a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, că nu confictul din Ucraina este la baza riscului de foamete în unele state, potrivit agenției de presă TASS.

Ideile din discursul lui Putin:

De la jumătatea anului 2021 până în februarie 2022, prețurile globale ale îngrășămintelor au crescut cu 70% și nu există condiții prealabile pentru scăderea lor. Lipsa de îngrășăminte de pe piață va duce la o scădere a randamentelor, iar acest lucru amenință cu foametea. Posibila foamete în cele mai sărace țări va fi în întregime pe conștiința Statelor Unite și a birocrației europene. Inflația, problemele alimentare și energetice sunt legate de politicile economice occidentale greșite.

Occidentul a fost ca un aspirator care a scos mărfuri din cele mai sărace țări, lăsându-le doar resturi. Afirmațiile Occidentului despre „inflația lui Putin” sunt prostii. Deteriorarea situației din economia globală nu este o chestiune din ultimele luni și nu este asociată cu o operațiune militară specială. Rusia se așteaptă la o agravare suplimentară a inegalității economice și la o scindare în societatea occidentală.

Elitele occidentale gândesc în termenii secolului trecut, tratează țările ca pe colonii și oameni de clasa a doua. Previziunile sumbre privind economia Rusiei nu s-au adeverit. Sancțiunile împotriva Federației Ruse sunt nebunești și necugetate. Elitele occidentale sunt delirante, se agață de umbra trecutului și neagă realitatea în schimbare. Încrederea în monedele mondiale a fost subminată de dragul ambiției și al iluziilor geopolitice învechite.

Liderul rus a prezis o schimbare a elitelor în Europa în viitor. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană și-a pierdut suveranitatea, iar elitele sale dansează pe melodia altcuiva. „În Europa, partide asemănătoare se schimbă între ele la putere, dar în realitate nimic nu se schimbă, arată ca un paravan”, a zis Putin.

https://www.stiripesurse.ro/vladimir-putin-posibila-foamete-va-fi-in-intregime-pe-constiinta-statelor-unite-si-a-birocratiei-europene_2433485.html

si…………….. https://www.youtube.com/watch?v=40Wns115yEA

////////////////////////////////////////////

INCA O LECTIE CEREASCA PENTRU SATANELE IN SUTANE- Hopa mitica si sfant aduna blestemele pe care,tot el, le-a  sfintit pe teava de tun …Patriarhul Kirill a căzut în timpul slujbei: A alunecat și s-a lovit de marginea amvonului

Redacţia UNIMEDIA

Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill a căzut în timpul unei slujbe la Novorossiisk. Incidentul a fost surprins de camera video. Acesta a alunecat și s-a lovit de marginea amvonului.

Protodiaconul Andrei Kuraev a scris pe canalul său Telegram că Patriarhul Kirill a căzut în timp ce părăsea amvonul, alunecând pe podeaua de marmură. Potrivit preotului, nimeni nu a reușit să-l prindă din cauza restricțiilor covid, deși acestea au fost practic eliminate, scrie presa rusă.

„Nici paza, nici serviciul de protocol, nici episcopii care stăteau în apropiere nu au reușit să-l prindă. Patriarhul s-a lovit la spate pe marginea amvonului. Liturghia a continuat. Mitropolitul Grigore și episcopul local Theognost se uită vinovat la patriarh și așteaptă o reacție. Dar de vină sunt restricțiile legate de coronavirus, din cauza cărora patriarhul nu permite să-l atingă și să-l susțină pe trepte”, a scris Kuraev.

https://unimedia.info/ro/news/92beeda2a9868914/video-momentul-in-care-patriarhul-rus-kirill-cade-in-timpul-unei-slujbe.html

////////////////////////////////////////

Numai in Romania-clientela politica este de partea hotilor,coruptilor ,boierilor, ””ingerilor nevinovati “”- care au furat untul tarii prin privati-hotie si acum se sustin reciproc,pentru ca aceasta klosca cu pui de aur incubeaza  niste…Mesajul lui Adrian Chesnoiu pentru fermierii români

Roxana Dobre  

Adrian Chesnoiu a fost aplaudat de colegii parlamentari la luarea de cuvânt de la ședința în care s-a votat ridicarea imunității deputatului care a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii. Chesnoiu i-a rugat pe colegi să dea curs solicitării venite din partea DNA, ceea ce îi va permite să își dovedească mai repede nevinovăția. Chiar Adrian Chesnoiu a votat pentru ridicarea imunității sale.

Parlamentarii din Camera Deputaților au votat astăzi, marți – 28 iunie, pentru ridicarea imunității fostului ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu, cerere care a fost înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a putea începe urmărirea penală faţă de acesta.

Conform anunțului din Camera Deputaților, din totalul de 330 de parlamentari au fost prezenți 278 dintre care: voturi exprimate 278, voturi anulate 2, voturi valabil exprimate 276, din care ”pentru” 251, voturi ”contra” 25 ”abțineri” zero.

Fostul ministru, Adrian Chesnoiu, a ținut un discurs în aplauze înaintea începerii votului, în fața colegilor deputați.

”Suntem într-un moment în care cred că niciunul dintre dumneavoastră nu ați vrea să vă aflați, dar am primit de la voi și mii de fermieri români zeci de mesaje de încurajare pentru care mulțumesc tuturor. Apreciez enorm solidaritatea pe care mi-ați arătat-o. Oamenii cu care am vorbit și foarte mulți dintre dumneavoastră mi-ați cerut să nu demisionez din funcția de ministru, să nu renunț la imunitatea parlamentară, dar așa cum v-am obișnuit sunt un om cu demnitate și cu onoare și nu aș vrea să îmi iau privilegiul de a vă privi în același mod în ochi și de acum înainte.

De aceea imediat ce am aflat din presă că s-au ridicat la adresa mea anumite suspiciuni, am luat decizia imediată de a-mi da demisia, de a mă suspenda și partid și de a vă cere să votați pentru a încuviința cererea pentru urmărirea penală formulată la adresa mea”, a declarat Adrian Chesnoiu de la tribuna Parlamentului.

Fostul ministru al Agriculturii a reiterat că este nevinovat și a mulțumit fermierilor pentru susținere și mesajele de încurajare. ”Am respectat legea de fiecare dată și am muncit enorm pentru a face bine oamenilor pentru care am jurat să fac bine. Am acceptat postul de ministru într-o perioadă extrem de complicată din dorința de a face ceva pentru agricultura românească. Tocmai de aceea le mulțumesc din suflet tuturor fermierilor care mi-au transmis în aceste momente mesaje de susținere. Îi asigur pe toți că le-am citit și au însemnat enorm de mult pentru mine”, a mai spus fostul ministru.

Adrian Chesnoiu a anunțat că votează pentru ridicarea propriei imunități

Fostul ministru al agriculturii a anunțat de la tribuna parlamentului că personal va vota pentru ridicarea imunității subliniind că nu se ”ascunde” după vreo funcție publică.

”Sunt dragi colegi un om simplu și așa vreau să rămân, ca orice cetățean al acestei țări. Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei funcții publice pentru că eu ca om politic, și cred că fiecare dintre noi ar trebui să considerăm funcția de demnitate publică ca o responsabilitate și nu ca un privilegiu personal. Acesta a fost motivul pentru care v-am rugat și vă rog încă o dată să votați pentru această cerere. Și eu vor face același lucru și voi vota la vedere pentru încuviințarea derulării aspectelor de suspiciune care au fost ridicate la adresa mea”,  a arătat Chesnoiu.

În final, Adrian Chesnoiu a transmis un mesaj și pentru jurnaliști, cei care, spune el, au transmis și tratat transparent problemele de la minister. ”Nu sunt adeptul însă al unei justiții televizate. Nu am comis nicio infracțiune de corupție și nicio faptă de natură penală. Sunt nevinovat și asta voi dovedi la finalul și la eliminarea suspiciunilor care planează asupra mea”, a mai spus acesta.

Ultimul gând al fostului ministru a fost către fermierii români. ”Ultimul gând, dar nu cel din urmă este la fermierii români. Rămân același susținător al lor și al agriculturii pentru că ne așteaptă o perioadă dificilă și avem nevoie de unitate și solidaritate. Și nu în ultimul rând de sinceritate. Am fost mereu sincer în fața voastră, așa voi rămâne și în fața colegilor mei parlamentari și în fața poporului român”, a conchis Adrian Chesnoiu în aplauzele parlamentarilor din sală.

Mesajul ministrului după ridicarea imunității

La scurt timp după votul privind ridicarea imunității, fostul ministru al agriculturii a transmis și pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru fermierii români, pe care îi asigură încă o dată că este nevinovat și le mulțumește pentru susținerea pe care i-au arătat-o.

”Dragi prieteni. Am primit de la voi mii de mesaje de susținere și încurajare! Vă mulțumesc și vă apreciez enorm, sunt mulți cei care mi-au cerut să nu demisionez, sau să nu renunț la imunitatea parlamentară! Pentru cei care mă cunoașteți știți că acest lucru ar fi imposibil, pentru că nu aș mai putea să vă privesc în ochi cu demnitatea cu care am făcut-o și o voi face în continuare!

Pentru cei care nu mă cunoașteți în mod direct, las aici câteva repere, pentru a înțelege mai bine de ce am luat aceste decizii:

-Toată viața mi-am făcut datoria față de oameni, atât timp cât am fost în serviciul public!

-Iubesc cu tot sufletul această țară, iar această credință mi-a fost insuflată de mic de către bunicii și părinții mei, iar apoi cultivată și consolidată de dragostea de popor, pământ și tot ce e românesc prin jurământul de credință depus la vârsta de 15 ani!

-Am acceptat postul de ministru al Agriculturii cu dorința sinceră de a face ceva bun pentru români și pentru agricultura românească. Tocmai de aceea, le mulțumesc din suflet tuturor fermierilor și românilor care mi-au transmis în aceste zile mesaje de susținere. Îi asigur pe toți că le-am citit și că înseamnă enorm de mult pentru mine și pentru munca pe care am depus-o în această perioadă!

– În mandatul meu la Agricultură am vrut să aplic principiile mele de viață, convins fiind că dacă ai bună credință și empatie față de problemele oamenilor atunci poți face cu adevărat lucruri foarte bune!

– Sunt mândru de ceea ce am realizat în această perioadă și vreau să vă spun că datorită eforturilor tuturor celor implicați în agricultură, industrie alimentară, pescuit sau acvacultură, dacă se vor lua în continuare deciziile potrivite, România nu va fi afectată de o potențială criză alimentară.

– Le mulțumesc și colegilor mei din partid pentru că au avut încredere în mine și pentru că au fost acum alături de mine în momente mai puțin plăcute în care au trebuit să dea un vot contrar voinței lor!

– Eu sunt un om simplu, ca orice alt cetățean al acestei țări. De aceea, consider că nu trebuie să mă ascund sub nicio imunitate pentru a rezolva o problemă personală!

– Sunt un om politic care crede cu toată tăria că funcția de demnitate publică nu este despre privilegii personale, ci despre onoarea de a fi în serviciul oamenilor și despre responsabilitatea socială pusă în slujba comunității!

– Acesta este motivul pentru care mi-am dat imediat demisia din funcția de ministru, m-am suspendat din partid și i-am rugat pe toți colegii mei să voteze pentru ridicarea imunității!

– Vreau să mă înțelegeți că nu sunt adeptul justiției televizate. Nu am comis nicio infracțiune de corupție sau altă faptă penală! Sunt NEVINOVAT! Vă rog doar să fiți de acord să fac declarații despre acest dosar doar după eliminarea suspiciunilor care au fost prezentate în spațiul public!

– Rămân total alături de fermierii români și de toți cei implicați în agricultură, iar în perioada următoare voi avea mai mult timp pentru a mă afla direct în mijlocul lor!

Sunt convins că timpul va face dreptate!”, a fost mesajul publicat de Adrian Chesnoiu.

Reamintim că sesizarea DNA are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, şi de abuz în serviciu.

Luni, Comisia juridică a dat un raport favorabil ridicării imunităţii parlamentare a lui Chesnoiu, cu 18 voturi ”pentru” şi 3 ”împotrivă”.

În ceea ce privește Ministerul Agriculturii, conducerea interimară este asigurată de vicepremierul Sorin Grindeanu urmând ca premierul Nicolae Ciucă să facă o propunere oficială pentru portofoliul agriculturii. Unul dintre numele care se află în cărți este al fostului ministru al agriculturii, Petre Daea

https://agrointel.ro/227777/mesaj-adrian-chesnoiu-fermieri-romani/

////////////////////////////////////////

https://www.youtube.com/watch?v=40Wns115yEA

Aici puteti gasi o mie si una de …manipulari si…https://www.youtube.com/results?search_query=pericolele+manipul%C4%83rii

……………………………………………………Manipularea emoţională şi şantajul emotional……………………………

LECTII DE MANIPULARE – CELE 48 DE LEGI ALE PUTERII – RECENZIE CARTE………………… Manipularea si controlul maselor……………………….. Manipularea mintii – Sistemul vrea sa te „formeze” inca din copilarie…………………………………..

Manipularea prin magie, atacul pornografiei…………………… MANIPULAREA PRIN TEHNOLOGIA INTELIGENTA………………………. TACTICA DE MANIPULARE – ONOAREA E O PROSTIE…………………………………..etc

////////////////////////////////////////

Strategii de manipulare prin mass-media

INTRODUCERE

Erau doi calugari, unul mai tanar, altul mai batran. Amandoi au acelasi viciu, fumeaza, lucru interzis de regulamentul manastirii. Ei trebuie sa ceara permisiunea sefului manastirii sa fumeze. A doua zi cand se reintalnesc, numai calugarul batran continua sa fumeze.

Cum se face, il intreaba cel tanar, adica tie ti-a dat voie sa fumezi? De ce eu nu am voie?

Cel batran il intreaba : Cum ai formulat cererea?

L-am intrebat daca in timp ce ma rog pot si sa fumez . si mi-a interzis in mod categoric asta. Asta-i toata diferenta, ii raspunse calugarul batran, eu l-am intrebat daca in timp ce fumez pot sa ma si rog!

Cea mai clasica dintre manipulari apartine lui Benjamin Franklin[2]. Franklin, cand era senator, a observat ca un alt senator i se opune mereu la orice proiect propus. Ce face el? Ii cere imprumut acestui coleg o carte pe care acesta o avea. O returneaza la scurt timp, ii multumeste acestuia si dupa oberva ca respectivul senator nu mai este atat de pornit impotriva propunerilor pe care la propune.

Manipularea se bazeaza pe o strategie controlata, uneori unica: reductia cea mai complexa posibil a liberatatii auditoriului de a discuta sau de a rezista la ceea ce i se propune. Aceasta strategie trebuie sa fie invizibila, caci dezvaluirea ei ar arata orientata de manipulare. Mesajul manipulator este conceput pentru a insela, a induce in eroare, a face sa se creada ceva ce nu exista. Chiar daca manipularea este facuta la initiativa unei persoane, aceasta va servi de fiecare data unui grup de interese. Manipularea este o metoda prin care ideile propagate sunt acceptate de receptor si determina formarea unor convingeri noi si reactii conforme cu interesele celui care a pus in practica sistemul de propaganda.  Pentru a fi eficienta, manipularea, oricat de grosiera ar fi, trebuie sa dea senzatia telespectatorului ca are deplina libertate de gandire si decizie.

A ‘manipula’ inseamna a manui, a conduce – un aparat, o instalatie, un vehicul, bani, obiecte, si nu in cele din urma OMUL – o armata, un popor, o adunare oarecare de oameni, o familie, un parinte, un copil, iar cei care accepta MANIPULATORII, se numesc MANIPULATI.

.A manipula inseamna a duce in eroare cu buna stiinta si a obtine un succes intr-o disputa prim mijloace ilicite din punct de vedere logic

Manipularea face parte integranta din legea privind raporturile umane'[4] – sustine Hélène ROUTHIER, psiholog – motivand ca – ‘Din momentul in care exista o tranzactie intre doi indivizi, se presupune ca o oarecare doza de manipulare intra in calcul, toate formele de seductiune, de revendicari necesitand anumite tactici de manipulare. Dar, cand manipularea devine crasa (grosolana), mustratoare, amenintatoare, manipulatorul folosind influenta sa morala sau materiala pentru a incita persoana sa comita acte sau gesturi neconfortabile, care depasesc limitele normalului, atunci manipularea ridica probleme serioase’.

Relatiile, pot fi deosebit de complexe. Acest lucru se intampla intrucat rareori doi oameni vor acelasi lucru in acelasi timp. De aici se nasc conflicte si incercarea de a-l determina pe celalalt sa faca ceea ce tu iti doresti. Adesea acest conflict permanent este ascuns sau chiar neconstientizat de persoanele implicate.

Relatiile echilibrate sunt rare. In mai toate exista cineva care si-a impus punctul de vedere si altcineva care accepta in fiecare zi compromisuri peste compromisturi pentru ca relatia sa mearga. Si exista relatii care rezista in felul acesta mult si bine. Dar si relatii in care cel care cedeaza descopera la un moment dat ca, pentru binele relatiei, si-a vandut personalitatea.

Manipularea opiniei publice prin cuvinte si imagini sunt fenomene actuale si se „profesionalizeaza“ din ce in ce mai puternic. Presa se adreseaza atat unei colectivitati cu trasaturi specifice, cat si persoanei ca individ unic. Structurat in functie de nivelul de educatie, de interese si preocupari, de credinte si traditii, de statutul social, publicul este organismul catre care presa directioneaza informatia – o necesitate in societatea actuala.; odata cu imaginea, se trece la un tip de comunicare mult mai putin interactiva a carei eficacitate este multiplicata prin faptul ca ajunge la receptori extrem de numerosi.

In actul de maipulare mesajul, in dimensiunea sa cognitiva sau sub forma sa afectiva, este conceput pentru a insela, a induce in eroare, a face sa se creada ceva ce nu exista. Acest mesaj este, prin urmare, intotdeauna mincinos. Manipularea exista pentru ca fabrica un mesaj, care releva, el insusi, o strategie a minciunii. Prin manipulare se urmareste inlocuirea senzatiei de intelegere si obtinerii unei reactii inconstiente, instinctuale, rezultat al eficacitatii mesajelor relationiste.

Pentru ca o manipulare sa fie definita ca o actiune, aceasta trebuie:

Sa contina intentia de a schimba opinii, atitudini, comportamente.

Sa informeze opinii, atitudini, comportamente.

Sa urmareasca atingerea altor scopuri decat cele ale persoanelor manipulate.

Sa nu utilizeze forta si sa lase impresia libertatii de actiune.

Manipularea – definitie, premise teoretice, clasificare

1.1. Ce este manipularea?

Este cea mai rafinata si cea mai inteligenta arma prin care poti obtine ce vrei . Pornind de la afirmatia ca lumea e un teatru, iar fiecare isi are propiul rol, in “piesa” vietii, fiecare dintre noi ar trebui sa isi scrie rolul.Din pacate, mai exista si un regizor sau regizori, iar supunandu-ne lui/lor ne pierdem autonomia si ne integram sistemului. La finalul rolului nu mai puteam spune ce am scris noi si ce au scris altii.

Cam toata lumea vorbeste de manipulare, dar sunt putini care intr-adevar cunosc semnifictia termenului si pot recunoaste usor situatii in care este folosita manipularea. In general, de manipulare, putem vorbi atunci cand o situatie sociala este creata premeditat pentru a influenta reactiile si comportamentul manipulatilor, in sensul dorit de manipulator.

Manipularea reprezinta actiunea prin care un actor social (persoana, grup, colectivitate) este determinat sa gandeasca si/sau sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, si nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune si distorsionand intentionat adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si de decizii[5].

Termenul de manipulare”nu exista in dictionarul limbii romane de dinainte de Revolutie decat pentru a desemna actiunea tehnica de manuire sau manevrare a unor aparate,mecanisme,iar dupa 1990, doar in dictionarul de sociologie este defint oarecum. Conform dictionarului de sociologie, manipularea este o actiune de a determina un actor social (o persoana, un grup, o colectivitate ) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu intesesele initiatorului.

Exista doua mari perspective din care se analizeaza fenomenul manipularii ca proces pshilogic si ca proces sociologic. In abordarea psihologica se pune accentul pe identificarea acelor resorturi interne care-i fac pe indivizi sa ia o decizie in favoarea altcuiva, fara sa-si dea seama ca sunt determinati de catre altcineva sa o faca, iar in cea sociologica accentul cade pe grupuri mai mari si pe interferentele lor sociale- expunerea la mesaje, opinia publica etc.

Manipularea este o metoda prin care ideile propagate sunt acceptate de receptor si determina formarea unor convingeri noi si reactii conforme cu intesesele celui care a pus in pratica sistemul de propaganda. Ea trebuie sa dea senzatia celui manipulat ca are declina libertate de gandire si decizie.

1.2Premise teoretice ale manipularii

Dupa cum amintesc R. V. Joule si J. L. Beauvois in Tratat de manipulare in cadrul experimentelor se pot intalni numerosi cercetatorii care determina oamenii, sub un pretext sau altul, sa se comporte in totala libertate in mod diferit de cum s-ar fi comportat spontan. Astfel privind din persectiva psihologica, posiblitatea manipularii apare ca o consecinta a activitatii de decizie, demonstrandu-se astfel ca dupa luarea deciziei oamenii au tendinta sa o mentina. Aceasta descoperire a stat la baza formularii teoriei angajamentului , care presupune ca legatura care exista intre un individ si actele sale, are urmatoarele consecinte:

Numai actele noastre ne angajeaza; nu ne simtim angajati de ideale sau sentimentale noastre, ci de condurtele noastre afective.

Putem fi angajati in moduri diferite in actele noastre, aceasta fiind o variabila dependenta de context. Astfel putem avea persoane foarte angajate (decizie libera), slab angajate (decizie fortata), sau altele care nu sunt deloc angajate (daca se spune un lucru sub amenitarea armei, acest lucru nu este angajat). Pe baza acestei teorii, apar trei tehnici eficiente de manipulare:

-armorsarea reprezinta perseverarea intr-o prima decizie atunci cand persoana “ amorsata “ ia o decizie, ia o a doua decizie, de data asta in perfecta cunostinta de cauza. Se poate vorbi de manipulare pentru ca, in toate cazurile, decizia finala ar fi cu totul alta daca victima ar fi primit de la inceput informatii complete.

-piciorul in usa se obtine de la un subiect un comportament preparatoriu neproblematic si mai putin costisitor, evident, intr-un cadru de libera alegere si in imprejurari care faciliteaza angajamentul. Acest comportament odata obtinut, o cerere este adresata explicit subiectului, invitandu-l sa emita o noua conditie, de data asta mai costisitoare, si pe care nu ar fi realizat-o spontan decat cu putine sanse.

-usa in nas reprezinta formularea unei cereri prea mari de la inceput, ca sa fie acceptata inainte de a formula cererea care vizeaza comportamentul asteptat, o cerere de mica importanta si care ar fi avut sanse astfel sa fie refuzata.

Din perspectiva modelului informational al comunicarii, ii este intrinseca mesajului calitatea de a fi purtatorul unei marje de manipulare. Mentinerea unui optimism intre originalitate si banalitate, intre noutatea si prezivibilitatea mesajului printr-o variatie globala a originalitatii pe parcursul tranmiterii mesajului, permite crearea unei “ferestre de perceptie” compatibila obiectivului aferent manipularii.

1.3.Clasificare

Situatiile sociale exercita un control semnificativ asupra comportamentului uman. Cuvinte, etichete, lozinci, semne, regulamente, legi si intr-o mare masura, prezenta celorlalti sunt factori care influenteaza individul, dirijandu-i reactiile si comportamentul chiar fara ca respectivul sa-si dea seama. Astfel manipularile se clasifica dupa cum urmeaza: „manipulari mici, medii si mari”.

Manipularile mici – rezulta din modificari ale unor situatii sociale minore putand avea efecte ample. Urmatoarele exemple se incadreza in aceasta categorie: atunci cand cerea este insotita de un mic servici, aparent nesemnificativ, de un apel de binecuvantare cereasca sau chiar numai la infatisarea celui care formuleaza cererea. Cersetorii sunt un alt exemplu de manipulare ei utilizand nenumarate trucuri pentru a stimula spiritul caritabil al trecatorilor. La cersit sunt trimisi mai ales copiii, dezbracati iarna, plangand vara, uneori mutilati intentionat pentru a spori mila trecatorilor.

Manipularile medii – conduc la o serie de modificari importante ale situatiilor sociale, efectele lor depasind dramatic asteptarile datorita faptului ca puterea de influentare a conjuncturilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluata.

Manipularile mari – sunt reprezentate prin influentarea culturii in care traieste individul (sistemul de valori, comportamentul si gandirea individului sunt determinate in primul rand de normele scrise si rescrise ale societatii,in care traieste acesta)[7]. J.Piaget, este de parere ca scoala este unul dintre cei mai mari manipulatori datorita faptului ca il obisnuieste pe elev cu spiritul de subordonare fata de autoritati, cu simtul responsabilitatii, cu punctualitatea, cu obligatia de a-si face temele regular si de a respecta un anumit program.

Scopul analizei manipularilor este de a avertiza indivizii asupra presiunilor ce le determina comportamentul si modul de gandire si de a oferi solutii benefice in cazul situatiilor de criza, pentru ca acestia sa poata modifica structura si sistemul necorespunzator. Scopul manipularilor mari este “remodelarea gandirii”, determinarea maselor de a gandi asa cum doreste elita conducatoare.

Manipularea este cel mai prezent fenomen din viata noastra, chiar daca noi nu suntem constieti de ea. De aceea manipularea poate fi pozitiva sau negativa. Amandoua au in comun aceleasi mijloace si metode, bazandu-se pe aceleasi principii. Astfel manipularea pozitiva poate fi constructiva deoarece tine seama de nevoile si sentimentele persoanei carei i se adreseaza, imbogatindu-i viata. Manipularea negativa are in vedere numai intereseul manipulatorului (bani, putere, alte avantaje), netinand cont de ceea ce este in interesul celui manipulat.

  1. PRESA SCRISA SI MANIPULAREA

2.1 Aparitia presei scrise

Mass-media reprezinta astazi o forta care indeplineste, pe langa functia de informare, pe cea de modelator de atitudini si comportamente, influentandu-i pe oameni in felul de a intelege viata, lumea si propria existenta. Mijloacele de comunicare in masa sunt: presa scrisa, radioul, televiziune, cinema, publicitatea prin afise, Internetul,etc.

Mass media este reprezenta prin tipologia nevoilor satisfacute prin folosirea sa:

nevoi cognitive (nevoia de a intelege).

nevoi afective (experiente estetice sau emotionale).

nevoi de integrare (intarirea increderii in sine, credibilitate).

consolidarea relatiilor cu familia, prietenii, cu mediul in general.

evaziune (eliberare de tensiunile emotionale).

Presa s-a manifestat in decursul timpului in functie de posibilitatile de comunicare pe care le aveau oamenii la un moment dat. Notiunile de spatiu si timp sunt notiuni cheie in analiza istoriei modului de transmitere al informatiilor.

La inceput, inainte de aparitia tiparului, informatia circula pe cale orala[8]. Reprezentantii puterii politice si administrative transmiteau hotararile, instiintarile pe cale orala, prin viu grai; oamenii erau chemati in mijlocul cetatii, in pietele publice pentru a li se comunica diverse lucruri: hotarari legislative (taxe, biruri pe care le aveau de platit etc.), proclamarea unor titluri nobiliare, instiintari privind victoria sau dimpotriva infrangerea in razboi etc. Informatia circula in comunitati restranse.

Odata cu aparitia tiparului, la mijlocul secolului al XV-lea, comunicarea intre oameni incepe sa se extinda. Exista incepand cu acest moment posibilitatea de a stoca informatia, de a o multiplica si de a o raspandi.

In tarile romane, tiparul apare prima data abia in secolul al XVIII-lea, datorita eforturilor depuse de Mitropolitul Antim Ivireanul in Muntenia. La inceput noua inventie, tiparul, este folosita doar pentru a tipari si raspandi carti din diverse domenii. Problema periodicitatii aparitiei unui material informativ (revista, ziar) apare mult mai tarziu dupa 1600.

Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienta. Acestea au aparut in secolul al XVII-lea, iar in secolul al XIX-lea cele mai respectate, precum The Times in Marea Britanie, exercitau o influenta puternica asupra clasei mijlocii educate care forma ‘opinia publica’.

Mai tarziu, datorita unui sistem de invatamant imbunatatit si datorita progresului economic,

s-au creat conditiile unei audiente a presei scrise. Ziarele care sa satisfaca cerintele publicului cititor au aparut in SUA in anii 1870 si 20 de ani mai tarziu in Marea Britanie.

In tarile romane primele reviste si ziare apar in secolul al XIX-lea. In secolul al XX-lea, odata cu aparitia radioului si a televiziunii, presa intra intr-o noua etapa de dezvoltare datorita acestor posibilitati de comunicare.

2.2 Opinia publica sursa si scop in manipulare(definitie, premise)

Termenul de opinie publica fost preluat din limba engleza[9]. Etimologic, provine din limba latina, opinio, derivat de la opinari (a experima o parere), echivalent al cuvantului doxa din limba greca. Dictionarul latin-roman specifica :opinio, onis, s.f.-parere, credinta, gand, propunere.

Asociat, cuvantul publicus, derivat de la populis, semnifica popor. Pornind de la etimologie, intelegem deci prin opinie publica parerea poporului, gandirea lui.

In primul manual de relatii publice apartinand lui Edward L. Bernays[10]-Crystallizing Public Opinion, opinia publica apare ca:

-judecata prost definita, instabila si schimbatoare a indivizilor si grupurilor;

-agregat al opiniilor individuale, cand uniforme, cand contradictorii, ale barbatilor si femeilor care formeaza societatea sau anumite grupuri ale societatii;

-opinie uzuala a persoanelor despre unele aspecte ale vietii publice si individuale.

Mai multe definitii ale opiniei publice:

Opinia publica poate fi definita ca opinia unui public adica a unui grup la care apartenenta ca membru este definita printr-o preocupare si o atitudine comuna in problema a carui raspuns formeaza obiectul opiniei. „Aproape intotdeauna, sau oricum foarte adesea, opinia publica este un dat dinainte stabilit. Ea este si atata tot

Opinia publica reprezinta procesul interactiv de coagulare a opiniilor, atitudinilor si credintelor referitoare la o problema sociala majora care apartin unui numar semnificativ de persoane dintr-o comunicate exprimate deschis intr-o forma sau alta.

Kimball Young considera ca opinia publica poate reprezenta o apreciere a unui grup mai mult sau mai putin rationala..

Virginia Sedman crede ca opinia publica este o forta activa sau lenta, care deriva din ganduri, sentimente si impresii individuale.

Publicul poate fi definit dupa, Stoetzel[12], ca ansamblul membrilor unui grup in masura in care atitudinile si opiniile lor apartinand aceluiasi grup.

G.Gurvitch[13] defineste opinia publica ca un tip de grup distinct caracterizat prin atitudini colective comune avand o anumita continuitate fata de idei si valori precizate, iar pe de alta parte prin faptul ca acestea sunt grupuri la distanta.

Pentru W.Y.Sprott[14] opinia publica se poate defini in orice problema particulara si in orice moment particular prin consensul oamenilor care impartasesc aceiasi opinie cuprinzand atat coerenta cat si consimtirea pentru raspunsul-solutie referitor la aceiasi problema.

Una dintre cele mai raspandite intrebuintari cu caracter manipulator consta in personificarea opiniei publice ( confundata cu un subiect, un agent care actioneaza direct, nemijlocit sau cu publicul, multimea maselor). Opinia publica este astfel prezentata ca o fiinta care poseda gandire, sentimente, vointa.

Trebuie inteles faptul ca nu opinia publica, ci publicul si doar o parte dintre membrii sai componenti sunt aceia care voiesc, doresc, simt, apreciaza, aproba sau dezaproba.

O alta tehnica de manipulare, pe care F.H.Allport a numit-o confuzie prin jurnalistica ar consta in identificarea opiniei publice cu pozitiile adoptate de catre editorialisti si comentatorii informatiei colective, in numele unui public inacsesibil

O alta tehnica de manipulare eficienta, consta in prezentarea opiniei publice ca fiind totuna cu rezultatul sondajelor de opinie ca un produs al masurarii opiniilor.

Opinia publica este pe de-o parte obiectiv al controlui social iar pe de alta parte formeaza forma de control social. Acest lucru se intampla deoarece:

Ea regleaza comportamentului individului (fie el politic, etico-juridic, social).

Ea regleaza relatiile si conduitele sociale in conformitate cu sistemul  de valori care specifica o societate, un grup formal sau informal, ea influentand comportamentale de grup si organizarea relatiilor sociale.

Ea este mijloc de control al maselor asupra statului, altor institutii si autoritati institutionalizate, asupra deciiziilor care se iau si asupra aplicatiilor de catre puterea institutiva dar si obiectiv de control din partea statului, altor institutii, organizand control social.

Element de stabilitate intr-un sistem democtratic este opinia publica-care exprima atitudinile pe care oamenii,in calitate de membri ai aceluiasi grup social, le au fata de o problema. Ea asigura echilibrul relativ dintre Presa si Putere.

Opinia publica tinde sa exercite o presiune, iar pentru cercurile politice si guvernamentale o adevarata teroare. Aceasta presiune poate determina din partea centrelor de decizie politica preocuparea de a da raspunsuri imediate la problemele opiniei publice care reprezinta si un tip de prelucrare si interpretare .Opinia publica pare a trai in cele mai multe perioade un somn aparent care nu trebuie sa insele . Schimbarile opiniei publice nu pot fi anticipate datorita evolutiilor lente care nu au fost observate la timp. Evolutiile bruste, reale si ele ,nu sunt altceva decat acumulari treptate care ies la suprafata la un moment sau altul. Faptul ca acestea nu au fost sesizate la timp nu ne indreptateste sa spunem ca nu exista. Miscarile bruste in opinia publica constituie exceptia nu si regula.

2.3 Teorii de influentare a opiniei publice

In legatura cu opinia publica mass media are patru functii:

cristalizarea opiniilor individuale si de grup;

construirea curentelor de opinie;

mediere intre opinia publica si guvernare;

modificarea opinei publice.

Avem astfel:

  1. modelul glontului magic: Acest model se fondeaza pe convingerea potrivit caruia comunicarea in masa are o putere mare, care se exercita instantaneu si uniform asupra tuturor oamenilor. „In acelasi timp ea, mai are o semnificatie care nu ar trebui sa scape: constructiile teoretice ulteriore vor reprezenta expresiile unor eforturi de a inlocui postulatele acestei teorii, in acord cu evolutiile din societate”[16].
  1. modelul fluxului comunicarii in doua trepte: Acest model s-a conturat in cadrul unei cercetari care urmarea sa constate impactul campaniilor electorale din 1940 din SUA asupra comportamentului de vot al cetatenilor. Prin aceasta cercetare s-a dorit sa se afle modul in care persoanele, in functie de categoriile sociale, selectau informatiile din ziare, reviste si de la radio. Campania electorala facuta prin mass media a contribuit la cristalizarea opiniilor si atitudinilor celor care aveau predispozitia de a vota intr-o directie sau alta, totul in functie de categoria sociala. In urma acestui studiu s-a evidentiat ca mesajele mass mediei au un impact relativ redus asupra opiniilor si comportamentelor de vot. S-a descoperit existenta a doua trepte in transmiterea mesajelor: de la sursa la anumite persoane mult mai bine informate si care urmareau radioul, ziarele si revistele, catre persoane mai putin expuse mesajelor mass media. Totodata s-a constat ca persoanele care nu erau decise in ceea ce priveste votul, erau puternic influentate de discutiile interpersonale decat de mesajul mass-media.

c.teoria stabilirii ordinei de zi .

  1. efectul incadrarii. Definitia de baza a efectului de incadrare retine ca prezentarea diferita a unei probleme genereaza reactii diferite din partea celor carora li se expune respectiva problema.
  1. teoria spirala tacerii

2.4 Manipularea din interiorul si din afara presei

Manipularea in relatia ei cu presa poate fi de doua feluri:

initiata de presa (pentru propriile interesse)

initiata de cineva din afara presei, dar care se foloseste de presa pentru a ajunge la tinta (la manipulat).

Manipularea din interior tine de interesele care vizeaza jurnalistul, interesele patronale si nu in ultimul rand de concurenta. Ele vizeaza[17]:

Interesele jurnalistului: datorita faptului ca dispune de putere, influenta si credibilitate asupra oamenilor, jurnalistii ajung sa motiveze adevarul in favoarea propriilor interese prin:

  1. Tendinta vedetismului.
  1. Jocurile sau interesele patronale. Modul in care se face bruiajul adevarului in presa este destul de complicat si cei care se ocupa cu asa ceva dau dovada uneori de multa imaginatie. Vectorul principal in obturarea adevarului este, fara indoiala, patronul. Adevarul poate fi manipulat prin:

Amestecarea jumatatilor de adevar cu jumatati de minciuna.

Contraadevarul care uneori nu poate fi verificat datorita lipsei martorilor.

Omisiunea unor elemente.

Valorificarea amanuntelor neesentiale, in detrimentul esentei.

Amestecarea faptelor, a opiniilor si a persoanelor.

Comparatii fortate.

Folosirea ironiei si a sarcasmului atunci cand se vorbeste de adevar.

Etichetarea interlocutorului si atribuirea unei apartenete la un anumit sistem de ideii, considerat negativ de catre telespectatori dar fara legatura cu subiectul discutat.

Adevarul prezentat ca o minciuna sau negarea unei afirmatii.

Mica propaganda sau acreditarea unei idei favorabile surselor sale[18].

Fixatia unghiului de abordare.

Inventia pur si simplu din lispa de subiecte.

Manipularea din afara presei se face fara acordul presei dar prin intermediul ei, in numele unor interese majore care tin de putere. Cei trei factori la confluenta carora se naste un sistem de manipulare prin intermediul presei sunt: „ tendinta de control din partea puterii, pastrarea aparentei de libertate a presei si cerinitele comercicale care influenteaza orice media si, inerent, produsele sale”[19]. Rezulta astfel realitatea prezentata de presa si impusa ca atare.

TELEVIZIUNEA SI TALK SHOW-UL: MOMEALA LIBERTATII CUVANTULUI

3.1 Disfunctiile si tintele televiziunii; abordarile critice ale acesteia

Televiziunea este pricipalul obiect care ofera copiilor si tinerilor modele comportamentale si de roluri prin vedetele sale. Teoriile pshihologice sunt de parere ca oamenii se regasec si/sau se identifica cu unul dintre eroii de pe micul ecran. In cazul persoanelor cu un psihic labil, aceasta identificare poate avea consecinte extrem de negative, de aceea Enzensberger defineste televiziunea ca ”industrie de sentimente”, o industrie care produce semnale ce determina receptorilor atitudini care uneori nu pot fi controlate.Televiziunea isi construieste tinte ( capabile sa raspunda unui proces de intentionalitate ), iar in procesul de tintuire a unui public sau altuia se pot identifica caracteristicele ei. De exemplu comparand televiziunile din anii 50-70 cu cele din anii 80-90 se poate vedea o transformare a tintei din punctul de vedere al afectului, dar si al intelectului.In prima perioda amintita, avem un tip de programe bine diferentiat, cu emisiuni apartinand unor genuri bine definite si distinte, cu continuturi tematice proprii fiecaruia dintre aceste emisuni si cu o alternanta intre emisiuni. Telespectatorii alcatuiau un public tinta bine echilibrat atat intelectual cat si afectiv.

Televiziunea anilor 80-90 are tendinta de a propune emisiuni care amesteca genurile si continutul tematic. Emisinile sunt mai scurte, iar ritmul alternarilor este mai sacadat. Inmultirea canalelor, privatizarea lor, concurenta pe piata, evolutia tehnologica si aparitia telecomenzii fac posibila situatia in care programele nu mai sunt oferite succesiv si in alternanta. Publicul tinta este dezorientat iar afectul invadat. Telespectatorul are mari dificultati in a se regasi in acea organizare a lumii care ii este prezentata de televiziune. Publicul este supus unui bombardament mediatic neincetat iar mass-media fixeaza agenda publica, prin modul de selectare a stirilor. Chiar daca nu ne impune un anumit mod de a gandi, ne impune la ce sa reflectam.

Abordari critice ale televiziunii

  1. abordarea behaviorista[21]

Mesajele audiovizuale nu pot fi obiective datorita faptului ca ele sunt create de mintea si constiinta producatorilor de televizune. Metoda examineaza canalul audiovizual din perspectiva experimentelor controlate, punand accentul asupra masurarii audientei si a efectelor comportamentale. Intentionalitatea consta in descoperirea unor modele care pot prezice comportamente similare.

Productia de televiziune este obiectiva in relatarea stirilor iar continutul este alcatuit pentru a satisface gusturile audientei, ea putand fi selectiva si fragmentara .

  1. abordarea criticista

Studiaza media prin prisma teoriilor sociale subliniind necesitatea intelegerii creatiei, a continuturilor si implicatiilor measjelor de televizune. Se axeaza pe cultura, analizand institutii, contexte istorice, niveluri estetice si rezultate colective. Principalul sau scop este de a atrage un public cat mai mare, cultivand voyeurismul si exhibitionismul.

  1. studiile culturale

Refuza sa readuca cultura umana la o acumulare de perechi de stimul-raspuns,considerand ca oamenii se exprima si raspund in diverse moduri in functie de factori.

  1. structuralismul

Considera ca multe dintre actiunile umane distructive precum si cauza multor neintelgeri se datoreaza efectelor manipulatoare ale polisemiei. Cuvintele, semnele, structurile verbale pot avea diverse intelesuri in interpretarea actiunilor.

  1. studiile ideologice.

Productiile de televiziune prezinta ideologia dominanta, audienta poate reactiona in moduri diferite, opus chiar ideilor insufletite de micul ecran. Potrivit acestei abordari orice analiza trebuie sa raspunda la 5 intrebari:

– Cum sunt determinate grupurile subordonate pentru a isi da de buna voie acordul in privinta acestui lucru?

Cum pot tehnicile media sa acopere in mod sistematic aceste inegalitati?

Ce rol joaca relatiile institutionalizate in procesul de luare a deciziilor politice si in formarea ideologica?

Cum poate fi comunicarea facuta mai democtratic? ”

  1. perspectiva ritualica si analiza miturilor. Miturile aduc laolalta membrii societatii pentru a impartasi motive specifice, miturile nou create si promovate de micul ecran explica transformarile sociale, justifica pratici si institutii. Ele sunt traite, trasformate in ganduri si actiuni.

Dupa Brun si Corcaran[22], miturile promovate de micul ecran prezinta:

-un sistem de perceptie a intelesurilor,semnificatiilor sociale comune.

-modele de eroi pentru a fi imitate si urmate pe scara larga.

-moduri de mediere a conflictelor.

-mijloace pentru a face inteleasa istoria.

Deoarece micul ecran este instrumentul care le ofera posibilitatea indivizilor sa fie auziti si vazuti de toata lumea, fiecare participant ar trebui sa-si faca un proces de constiinta si sa raspunda la o serie de intrebari:

-oare ceea ce am eu de spus este destinat sa ajunga la urechile tuturor?

-sunt oare pregatit sa procedez in asa fel incat discursul meu, prin forma sa, sa poata fi inteles de toata lumea?

-merita mesajul meu sa fie facut public?

-chiar trebuie, este absolut necesar ca sa fie auzit de toata lumea?

3.2 Definitie, caracteristici ale talk show-ului

Totul porneste de la o comunicare care produce efecte si este orientata catre un scop si anume spre influentarea receptorului de catre emtator. Prin comunicare putem obtine si efectele la care ne-am gandit dar si cele la care nu ne-am gandit; efecte dorite si nedorite; efecte pozitive sau negative.

In comunicare este foarte important sa existe bogatie, abundenta, diversitate de informatii, astfel incat fiecare sa poata alege ceea ce doreste.

Emitator  Receptor

Mesaj

Canal de comunicare

Emitatorul defineste scopul, care modeleaza intreg procesul comunicarii.

Auditoriul determina interesele emitatorului. Canalul de comunicare propune

nivelul comunicarii.

Dupa terminologia franceza , talk show-ul a fost denumit masa rotonda si apoi dezbatere. Azi,talk show-ul este emisiunea de televiziune care consta in punerea in scena a unui spatiu deliberativ, in care un jurnalist-moderator si un numar variabil de invitati abordeaza o tema de interes public.

Talk show-ul se caracterizeaza prin scoaterea in evidenta a unei dezordini sociale, prin tema pretext, prin participantii alesi in calitatea lor de tipuri combative sau de victime, prin organizarea emisiunii orientata spre dramatizare si divertisment, prin modul de gestiune provocand participantii, in conlcuzie prin confruntarea unor judecati si opinii.

Se caracterizeaza prin:

Tendinte de a largi campul spatiului public integrand domeniul privat, intim, abordarea judecatilor si a afectelor individuale ale omului obisnuit, socializandu-le in acelasi timp.

Se ofera vederii printr-o punere in scena proprie, utilizand un discurs pe cat de vizibil, pe atat de golit de continut.

Face auzit si exhiba un discurs eu-noi.

Exalta o noua norma, un spectacol, o noua ideologie. O noua norma a unei opinii publice ar fi inclusa in dezbaterea publica, generand-o si oferindu-i un raspuns de reparare a dezordinii sociale.

In talk show apar doua niveluri de trasportare a mesajului audiovizual:

nivelul figurarii: ca produs al unor coduri specifice, care induc un efect de realitate si construiesc un spatiu-timp, copie fidea a realului.

nivelul reprezentarii-inseamna construirea unui univers televizual prin intermediul unor coduri si functii care deschid figurarea catre o fictiune posibila.

3.3 Moderatorul si momeala libertatii cuvantului invitatilor

Duritatea unui moderator are drept scop principal determinarea invitatului de a spune adevarul, chiar daca incomod. De cele mai multe ori, duritatea ( agresivitatea ) moderatorului are drept scop esential convingerea telespectatorilor ca el este neutru si obiectiv, singurul lui scop fiind lamurirea lor. Rareori telespectatorii observa ca o intrebare dura si directa este destinata ridicarii mingii la fileu . Surprinsi de multe ori ei insisi de agresivitatea intrebarii, telespectatorii au tendinta de a considera raspunsul dat ca adevarat, in lipsa oricarei portite de scapare si nu ca pe o folosire inteligenta a elementelor intrebarii ( anticipate sau cunoscute ).

In talk show-uri   libertatea cuvantului cetatenilor de rand nu este decat o momeala, o inselaciune, el fiind controlat de animator. Cel din urma se foloseste de jocul intrebarilor obligandu-l pe cel intrebat sa se inscrie in universul intrebarilor care ii sunt puse, si/sau jocul asertiunilor. Interventiile acestuia sunt vazute ca fiind constrangatoare, deoarece moderatorul impune subiectul / tematica de discutie, da si ia cuvantul invitatilor, le acorda acestora o importanta diferita ce poate fi observata prin elemente de comunicare non-verbala (tonalitate: ton respectuos, dispretuitor, politicos, agasat etc). Studii facute de sociologi au demonstrat faptul ca, de multe ori, moderatorul, autodefinindu-se drept purtatorul de cuvant al publicului, pune intrebari care sa-i satisfaca doar propria curiozitate sau interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante pentru majoritatea telespectatorilor. O alta strategie de manipulare care poate fi abordata de moderator este mimarea lipsei de timp; el se foloseste de ceas pentru a lua cuvantul invitatilor sau pentru a-i intrerupe tocmai cand se ajunge in miezul problemelor, astfel pierzandu-se esenta si chiar scopul dezbaterii. In cazul in care invitatii sunt persoane neobisnuite cu stresul din fata camerelor de filmat (sunt emotive sau au nevoie de un anumit timp pentru a-si ordona si expune ideile), daca acestora, in loc sa fie ajutati de catre moderator spre binele discutiei, nu li se da cuvantul cand trebuie, li se da cand nu se asteapta, sunt repeziti cu amenintarea lipsei de timp sau ce gesturi nerabdatoare, pot sa se piarda si sa afirme lucruri contrar opiniilor lor. Cu cat un moderator sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare si un statut social mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecventa participarilor la talk-show-uri, numarul de relatii cu VIP-uri etc), cu atat discrepanta dintre el si un invitat mai putin cunoscut, chiar daca este expert intr-un domeniu, este mai mare.

Metoda prin care animatorul prinde invitatii se refera la faptul ca primul:

Alege un subiect social care sa poata capta atentia auditoriului.

Alege particpantii care, fiind de pareri diferite, nu pot decat sa se infrunte, mai mult sau mai putin violent.

Afiseaza opinii personale, sub acoperirea rolului legitimat de purtator de cuvant, care nu pot decat sa exarcebeze si mai mult pasiunile.

Enunta cunostinte populare care, in mod circular, il fac purtatorul de cuvant al opiniei publice, fara ca ratiunea sa fie convocata pentru a judeca reprezentativitatea celui care autorizeaza sa vorbeasca in numele celorlati.

Complicitatea, fuziunea dintre animator si telespectator sporesc intr-atat incat unul se ia drept celalat: primul se crede ca vorbeste in locul celuilalt, iar al doilea crede (aproape) ca el este cel care se exprima

Compozitia platoului influenteaza inconstient modul de perceptie al telespectatorilor, absenta unuia sau a altuia dintre reprezentantii vreunei parti aflate la discutii avand o mare importanta in constructia perceptiei privitorilor.

Compozitia platoului ar trebui, teoretic, sa ofere imaginea unui echilibru democratic intre parti. Uneori insa, dreapta si stanga prezentatorului sunt folosite in scopul de a simboliza Dreapta si Stanga politica, iar daca aceste doua parti nu sunt egal reprezentate (fie la inceputul emisiunii, fie pe parcursul ei se aduc mai multi invitati si sustinatori de una dintre parti), se produce o deformare a perceptiei in favoarea uneia dintre grupari, distorsiune influentata nu de calitatea ci de numarul invitatilor sustinatori.

Scenariul

Scenariul, pe baza caruia moderatorul conduce dezbaterea/emisiunea si arbitreaza partile poate sa fie stabilit inaintea inregistrarii (caz in care calitatea discutiei poate fi afectata, incorsetata de rigiditatea scenariului). Nici cealalta optiune nu este, insa, lipsita de riscuri; in cazul in care moderatorul isi traseaza scenariul in linii mari in urma discutiilor pregatitoare cu participantii prezumtivi, prin care lasa loc si improvizatiei sau exprimarii libere in timpul emisiunii, discutia poate sa devieze intr-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitata una din regulile tacite ale jocului si anume mentinerea limbajului in limitele politetii.

Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea in cazul productiilor de televiziune – compozitia platoului – este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Exista indivizi care nu sunt invitati de nimeni, precum si persoane care refuza orice invitatie. In talk show cuvantul are un rol important: se poate manipula prin intermediul sau. El intretine un raport cu tacerea: cand intr-un dialog, argumentarea lasa pauze, lasandu-i interlocutorului posibilitatea de a reflecta, obiecta, accepta sau refuza manipularea. Manipularea cuvantului de-a lungului secolului XX este rezultatul unei tensiuni intre potentialitatea imensa pe care manipularea a initiat-o si imposiblitatea temporara de a se manifesta sub forma democratica. Manipularea este adesea asociata cu toate metodele bazandu-se pe o interventie la nivel emotional, afectiv asupra relativ care se stabileste intre cei care vor sa convinga si publicul lor. Un prim mod de manipulare prin intermediul cuvantului il reprezinta mobilizarea afectelor, care are drept obiectiv conditionarea autoritatii in asa fel incat acesta sa accepte mesajul fara sa cranceneasca. A manipula inseamna a paraliza judecata celui aflat in fata ta si a face orice pentru ca acesta sa-si deschida usa mentala spre un continut cu care altfel n-ar fi fost de acord ”. Manipularea exista deoarece ratiunea nostra nu are de-a face cu continutul mesajului in sine. Mobilizarea afectelor se face pe doua cai:

1.Apelul la sentimente –Mecanismul care ne face sa cadem in plasa manipularii face referire la faptul   ca emitatorul mesajului se afla chiar in mesaj sau este reprezentat de mesaj.Sa luam de exemplu reclama la parfumul X. Se merge pe mesajul ca daca vrei sa fii la fel de seducatorare ca respectiva tanara care face reclama la parfum, trebuie sa cumperi parfumul. Autoritatea are un rol important aici constrangand publicul care este independent de continutul mesajului, pentru a face mesajul acceptabil sau dizirabil.

2.Efectul de fuziune-Scopul acestui efect este sa prelucreze prezentarea mesajului in asa fel incat sa puna la dispozitia celui care manipuleaza, publicul.

Puterea profitului

Concurenta foarte dura si obsesia de avea imagini senzationale i-au impins pe anumiti jurnalisti la adevarate falsuri.

Transmisiunile in direct

Evolutia tehnologiei digitale a dus la extinderea transmisilor in direct in programele de radio si televiziune. Reportajul in direct creeaza iluzia ca telespectatorul insusi este martor al evenimentelor, iar jurnalistul, din cauza lipsei de informatii, este pus de multe ori in situatia de a comenta informatii partiale, opinii si chiar zvonuri. Aspectele specifice transmisiunilor in direct vizeaza:

-absenta profunzimiii. Reporterul aflat in direct se afla in dificultatea de a analiza si de a explica evenimentul. De aceea reportajul da de cele mai multe ori impresia unei improvizatii, prezentand o viziune partiala a evenimentului.

-absenta rigorii.Reportajul in direct diminueaza rigoarea continutului in munca reporterului, pentru ca acesta are posibilitatea sa verifice rigoarea si precizia informatiilor. Una dintre valorile fundamentale ale jurnalistului este onestitatea, care impune jurnalistilor obligatia de a respecta scrupulos faptele.

-absenta distantarii fata de eveniment. Pentru un reportaj inregistrat, jurnalistul are nevoie de timp pentru a tria informatiile, pentru a le ierarhiza si pentru a scrie textul final ce va fi inregistrat. In cazul reportajului in direct, acesta etapa nu mai exista si interventia respectiva poate fi caracterizata prin lipsa de structura. De asemenea reporterul poate fi manipulat mai usor de catre sursele sale de informatie. Astfel, obiectivitatea relatarii are de suferit.

-presiunea asupra reporterului. Reportajul in direct accelereaza viteza de reactie a reporterului si ii creeaza acestuia sarcini suplimentare. De aceea unele interventii sunt marcate de un limbaj simplist, incarcat de sabloane verbale si uneori de stupiditati.

-coordonarea. Reportajul in direct pune mai mult in valoare imaginea. Limbajul utilizat este simplu, colovcial, ceea ce il apropie pe reporter de telespectator, dar il si poate departa in acelasi timp, daca acesta sesizeaza ca limbajul simplu este doar o acoperire pentru lipsa de informatie.

Ritualul expertilor

Pentru a conferi obiectivitate unui subiect, jurnalistii invata ca reportajul trebuie sa contina polita tuturor partilor implicate in conflict la care se adauga pozitia expertului, considerat element neutru, care clarifica pentru audienta aspecte contradictorii ale evenimentului, posibile consecinte ale acestuia asupra telespectatorilor.

Selectia stirilor

Selectia stirilor este fundamental conditionata de posibilitatea de a vizualiza informatia. Ceea ce nu poate fi sustinut de imagine nu exista. Evenimentele producatoare de imagini puternice si profund emetionale-violenta, catastrofele, suferinta se impun in fata altor evenimente, mai mult sau mai putin importante si cu consecinte mai ample asupra telespectatorilor, evenimente considerate secundare.

Socul emotional produs de imagini, mai ales de cele care transmit suparare, suferinta si moarte, este comparabil cu cel produs de alte forme de jurnalism. Acest soc emotional are un efect manipulator prin faptul ca arata ceva grav care s-a intamplat undeva, intr-un indepartat universului individual. Dupa ce vede toate tragediile care se intampla altor oameni, telespectatorul este mai fericit pentru ca pe langa el lucrurile nu sunt atat de grave si nu mai simte nevoia sa reflecteze la cauzele reale ale violentelor respective. Astfel, mass-media si in special televiziunea reconstruiesc realitatea pentru telespectatori, realitatea reconstruita putand diferi foarte mult de ceea ce se intampla pe teren.

3.4 Alte tehnici de manipulare utilizate in televiziune

Televiziunea nu manipuleaza, impunandu-se cu forta ca un model de actiune, ci sugerand sau punand in lumina pozitiva anumite comportamente si atitudini care, prin repetare, ne vor medela imaginatia si atitudinile interioare, fara ca noi sa stim sau macar sa acceptam acest lucru .

[29]

A.O stire de televiziune este rodul multor factori: imagini filmate, sunet, munca de teren, munca de redactie, regie.

1.Imaginea

Imaginea poate sa influenteze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivitati

Tipurile de manipulare a imaginii se refera si la fotografie si la imaginea mobila. Urmatoarele imagini[31] se incadreaza in primul tip de manipulare:

In prima imagine se poate observa deasupra unui oras fumul, care in cea de-a doua poza este mai accentuat datorita modificarilor facute cu editoare grafice (gen Photoshop sau Paint Shop Pro). Se recunoaste in imaginea de mai sus folosirea instrumentului de “clonare” a unei portiuni din imagine. Acest lucru se intampla si datorita faptului ca in ziua de azi, jurnalistii alearga dupa senzational si dupa recunoastere profesionala si uneori apeleaza la astfel de trucuri pentru a isi vinde editorialele.

Elementele de creare a imaginii mobile folosite la manipulare se impart in trei categorii: incadrarea subiectului, trecerea de la un element al imaginii la altul si montarea segventelor.

1.Incadraturile

Se caracterizeaza prin distanta aparenta dintre camera de filmare de subiect si, implicit, prin diferenta dintre cantitatile de elemente componente ale subiectului care apar in cadru. In functie de planul folosit la incadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzatia receptarii unor informatii suplimentare fata de cele existente in imagine.Cele 4 incadraturi oficiale sunt: gros-planul, prim-planul ,planul-mediu si planul general.

Gros planul se refera la receptarea televiziunii care da posibilitatea sa-i priveasca pe cei care le vorbesc, lucru demn de toata stima si admiratia. Astfel se intareste convingerea ca televizunea este mijlocul prin care oamenii se pot convinge singuri de adevar. Este incadratura care ne aduce cel mai aproape intr-o imagine figura unui subiect.

Prim-planul este incadratura folosita pentru prezentatorii de stiri sau talk show-uri din programele de televiziune. Spectatorul poate urmari cu usurinta discursul unui subiect care este filmat la prim plan.

Planul-mediu poate inlocui cu succes un prim plan daca dorim sa atenuam un defect al unui vorbitor. Acest plan poate pune in valoare un personaj.

Planul general cuprinde intreg spatiul de desfasurare al unei actiuni dintr-un exterior sau dintr-un interior de mari dimensioni .Este incadratura care face mai putin vizibile detaliile si chiar personajele. Folosit cu inteligenta poate izola, minimaliza sau chiar abandona un personaj.

2.Trecerile

Trecerea de la o imagine la alta se poate face, in principal prin doua metode: transfocarea si panoramarea. Miscarile camerei pot modifica senzatiile avute de telespectator si, ulterior, reactiiile acestuia.

Transfocarile sunt falsele miscari ale aparatului. In timpul transfocarii nu se schimba nici punctul de statie al camerei si nici pozitia acesteia. Se creeaza senzatia de ingustare a privirii.

Panoramarea este miscarea aparatului in jurul axului propriu. De fapt se imita miscarea capului omenesc.

3.Montajul

Combinarea ulterioara a cadrelor filmate se numeste montaj, care se realizeaza prin lipirea cadrelor intr-o succesiune oarecare sau complex, prin scurtarea unor cadre, prelungirea altora, intercalarea cadrelor si trecerile artistice in altul.

4.Sunetul

Sunetul este extrem de important pentru senzatiile care sunt trasmise telespectatorilor. O succesiune rapida de sunete duce la distragerea atentiei la imagine. Sau, deopotriva, absenta sunetului provoca o concetrare a atentiei la imagine. Sunetele extrem de puternice au darul de a trezi o reactie de respingere de catre telespectator a informatiei obtinute.

5.Regia

Regia reprezinta amestecul elementelor componente astfel incat filmarea lor sa transmita telespectatorului o idee sau o senzatie dorita de regizor sau realizator. Asezarea in cadru, in cazul filmarilor din platou nu este deloc intamplatoare. Astfel invitatul cel mai important va sta in dreapta ecranului! (respectiv in stanga moderatorului) iar cel mai putin important in dreapta moderatorului, masa ovala permitand acestuia sa se afle in mijlocul acestora.

6.Culorile

Culorile[32] pe langa rolul estetic au si efecte exterm de importante asupra psihicului nostru, asupra sentimentelor si emotiile nostre, asupra starii de spirit si, evident, asupra modului in care receptionam o informatie. Televiziunea a invatat foarte bine sa foloseasca toate culorile in scopuri mai mult sau mai putin precise: informare, divertisment, educare.Telespectatorii sunt foarte atenti la potrivirea culorii unui element de vestimentatie cu culoarea altuia, sau a nuantei care pune n valoare tenul sau ochii moderatoarei, etc.Astfel:

Rosu: da senzatia de caldura, excita, irita, provoca, incita la actiune, stimuleaza intelectual, provoca nelinstte, da senzatia de apropiere, mobilizeaza, etc. Din punctul semnificatiei psihologice si rezonantei afective, rosul exprima dorinta, excibilitate, dorinta, erotism. Este specifica tipului acitv, excentric, ofensiv-agresiv, autonom, competitiv, operativ.

Portocalul: induce optimism, veselie, da senzatia puternica de apropiere, sociabilitate, sanatate.

Galben: creeaza senzatia de intimidare, provoca satisfactie, admiratie, infiorare, veselie, stimuleaza vederea, calmeaza, stimuleaza starea de vigilenta, sporeste capacitatea de mobilizare si concentrare a atentiei, predispozitie la comunicabilitate. Galbenul puternic poate fi obositor. Totodata exprima spontaneitate, aspiratie, originalitate si veselie. Este caracteristic tipului activ, expansiv, investigativ.

Verde: aduce liniste, creeaza buna dispozitie, relaxare, predispozitie la meditatie si complementare, da senzatia de echilibru, stimuleaza asociatii multiple de ideii, da senzatia de departare in spatiu. Mai exprima elasticitatea vointei, concetrare, siguranta, introspectie. Este caracteristic pentru tipul pasiv, defensiv, autonom, posesiv.

Albastu: da senzattia de liniste, calm, reverie, stimuleaza concentrarea, seriozitate, tendinta spre evocare, ingaduinta, nostalgie. Se mai caracterizeaza prin profunzimea trairilor si sentimentelor. Este caracteristic pentru tipul concentric, pasiv, senzitiv, perceptiv, unificativ.

Violet: este o culoare rece, nelinistitoare, descurajatoare, stimuleaza, induce optimism, nostalgie, da senzatia de gravitate. Tristetea, melanconia, penitenta reprezinta alte caracteristici ale violetului.

Negru: da senzatia de retinere, neliniste, depresie, interiorizare induiosare, moarte, tristete, singuratate, despartire.

Alb:expansivitate, usurinta, suavitate, robustete, puritate. Totodata exprima pace, impacare, liniste, virtute, curatenie, sobrietate.

B.Manipularea prin comentariul din off[33]

Textul unei productii de televizune este un element esential pentru intelegerea imaginii, prezentate pe micul ecren. Acest tip de manipulare poate aparea in conditii in care, pe fondul unor imagini concrete, comentariul exagereaza sau diminueaza cauze si efecte, defaimeaza, acuza si compromite persoane,institiutii, grupuri politice, atribuie apartenenta unor imagini filmate intr-un loc altuia.

C.Manipularea prin zvonuri mediatice

Zvonul[34] este unul din cele mai folosite instrumente in manipulare. El reprezinta o relatare sau o explicatie neverificata care se raspandeste de la om la om si este legat de un obiect, o persoana, un evenimet sau o problema de interes public. Lansarea zvonurilor nu se face la intamplare , ci tinandu-se seama de asteptarile grupurilor umane fata de situatia problematica pe care o traverseaza. Plecand de la aceste date ale situatiei, se lanseaza un mesaj cat mai apropiat de ceea ce ar dori sa afle populatia la acel moment, indiferent cat de departe de adevar este continutul enuntului.

Potrivit definitiei sociologului T.Shibutani zvonurile sunt stiri improvizate, rezultate in urma unui proces de deliberare colectiva in scopul atribuirii de sens unor fapte inexplicabile ,la originale carora se afla un eveniment important si ambiguu .

Scopul real al initiatotului zvonului este intoxicatia-raspandirea minciunii pentru creearea unui climat pshilogic favorabil care sa determine presiuni asupra celor de la putere.

Analistii clarifica zvonurile in trei categorii[36]:

-cele care iau dorinte drept realitate.

-cele care exprima o teama si anxietate.

-cele care provoca dimensiui (ataca persoane din cadrul aceluiasi grup).

Temele recurente ale zvonurilor sunt otrava ascunsa, complotul impotriva puterii, crizele artificiale, teama de straini, rapirea copiiilor, bolile conducatorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiara sau escrocheriile lor.

Posibilitatea de desiminare a zvonului este cea mai mare. Ca principale tipuri de falsificari sau distorsioni de mesaje care stau la baza zvonurilor pot fi amintite:

– dramatizarea,

– amplificarea proportiilor, a seminificatiilor, a detaliilor,

-intretinerea celor trasmise,

-redefinirea prejudecttilor si a mentalitatilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emotional in scopul ecranarii la disparitie a spiritului critic.

Zvonul reuseste sa cucereasca o arie considerabila de intindere in spatiul social indeosebi in situatile de criza, pe care le si amplifica. O sursa de profesionisti poate provoca o criza plecand de la zvonuri bine directionate si lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice.

D.Manipularea prin intoxicare

Intoxicarea[37] este o metoda completa care vizeaza credibilizarea unei afirmatii false si determinarea unei reactii a manipulatului ca urmare a asimilarii acelei afirmatii, prin transmiterea in mod premeditat si inducerea in constiinta manipulatului a unor informatii false. Este indusa in constiinta publica sub aparenta unei idei deja acceptate si debarasate de subiectivismul totdeauna suspect al unei surse individuale cunoscute.

Intoxicarea incearca sa formeze in mod direct atitudini, introducand in circuitul gandirii publice anumite idei pe baza si prin prelucrarea independenta prin care manipulatiii ajung la anumite convingeri.

E.Manipularea prin cenzura[38]

Cenzura este prevenirea diseminarii informatiei catre public de catre un grup de control. De obicei, cenuzura este realizata de guverne, grupuri religioase sau de mass-media, dar exista si alte forme de cenzura. Pastrarea informatiilor secrete oficiale, secretelor comerciale, proprietatii intelectuale si comunicatiilor privilegiate avocat-client nu sunt de obicei descrise ca cenzura, atata timp cat raman in limite rezonabile. De aceea, termenul cenzura poarta deseori o semnificatie de represiune prin secretizarea informatiilor.

Exista diferite categorii de cenzura exprimate prin:

impunerea subiectului discutiei

importanta conditiilor de comunicare

exercitarea constrangerii temporale

constrangerea impusa de politica postului de televiziune

constrangeri de ordin economic

jurnalistii

PUBLICITATEA MASCATA SI REZISTENTA LA MANIPULARE

4.1.Publicitatea cea mai periculoasa manipulare

In abordarea efectelor audiovizualului asupra publicului cea mai mare influenta o are publicitatea.

Publicitatea se ocupa cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor si ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje platite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorintelor clientilor potentiali, si formarea asociatiilor pozitive in legatura cu produsul sau compania promovata, scop care este atins prin folosinta metodelor de manipulare psihologica mai mult sau mai putin subtile.

Efecte semnificative in sensul manipularii il au reclamele ,afisele, clipurile publicitare de la televiziune sau radio. Consumatorii, sub efectul unor astfel de reclame in avalansa, cumpara de multe ori lucruri de care nu au nevoie. El este tentat si cu calitatile superiore ale unui produs,dar care se reflecta si in pretul mult mai crescut decat al produselor similare. „Reclama isi propune sa domine si chiar sa manipuleze publicul, prin crearea sau accentuarea unor dorinte, in masura sa il determine sa achizitioneze produsele si serviciile oferite de cel care a comandat mesajul respectiv . Elementele tehnice de manipulare folosite in spoturile publicitare fac referire la:

Reglarea dimensiunii: supradimensionarea produsului fata de elementele care il inconjoara sau fata de fundal.

Pozitionarea: se poate obtine un efect maxim prin filmarea unui produs din pozitii neobisnuite.

Contrastul: se poate obtine fie prin prezentarea in acelasi cadru a unor elemente care nu se regasesc in viata de zi cu zi sau prin contraste auditive.

Culoarea:se poate obtine un efect important prin reclama alb-negru sau prin colorarea intr-o astfel de reclama doar a elementului asupra caruia dorim sa atragem atentia.

Miscarea:elementele importante trebuie sa fie prezentate in miscare sau trebuie sa fie folosite mijloacele tehnice de seperare a acestuia. Un element in miscare atrage mai mult atentia decat unul static.

Ambiguitatea: s-a constatat ca oamenii retin mai usor atunci cand sunt pusi in situatia de a descifra unele intelesuri ale informatiilor prezentate. Atunci cand este solicitat sa aleaga sensul adecvat unei formuli ambigue, telespectatorii au senzatia de participare si, implicit,de corealizator al reclamei. Sentimentul de satisfactie cand reuseste sa descifreze mesajul reclamei este asociat inconstient cu produsul sau serviciul prezentat.

Intensitatea: reducerea pe cale tehnica a spatiilor goale dintre cuvinte sau folosirea unor cadre foarte scurte cresc impactul mesajului transmis.

Din punct de vedere psihologic manipularea se refera la:

Psiho-grafia textului publictar.S-a demonstrat ca omul priveste obiectul si pipaie cu privirea elementele cele mai importante ale figurii. O proprietate a ochilor este de a cuprinde grupe de litere, formele acestora, precum si o lungime determinata a randurilor. Acest factor determina accelerarea sau incetinirea citirii. Ochiul se ridica la coltul din dreapta sus a paginii, apoi se coboara la mijlocul acestuia citind-o consecutiv informatia de la stanga la dreapta pana la sfarsit.

Psihologia sloganului si a titlului textului publicitar. Titlul joaca un rol important in anunturi. In mediu un titlu este citit de 5 ori mai mult decat insusi textul.

Psiho-tehnologia ilustratiilor. O importanta deosebita in reclama o joaca imaginile pentru ca s-a stabilit superioritatea imaginilor asupra cuvintelor privind perceptia si memoarea acestora. Un om matur poate cuprinde cu vederea simultan 4-6 obiecte, iar cand numarul se micsoreaza atentia devine mai concentrata, ceea ce favorizeaza perceperea mai profunda a acestora.

Psihlogia formei. Liniile verticale sau orizontale sunt adesea percepute ca fiind masculine, taioase, abrupte si chiar aspre, ele asociindu-se cu claritatea si chiar cu solidaritatea, in timp ce formele curbate sunt percepute ca feminine si continue.

Influentarea hipnotica. Cand cumparatorul vede produsul pe care intentioneaza sa il cumpere, in acele minute incremeneste, inceteaza sa clipeasca si sa inghita saliva, se incetineste respiratia, pupilele se maresc. Reclamele la produse participa la dezvoltarea sistemului economic, prin crearea unei lumi in care oamenii duc vieti linistite si confortabile. Singura problema pe care o pot avea oamenii in aceste reclame poate fi usor rezolvata prin cumpararea produsului.

In lumea de vest si in special in tarile Comunitatii Europei, exista in momentul actual o dezbatere foarte activa asupra protejarii copiilor (cei mai afectati de manipulare) impotriva efectelor nefaste ale campaniilor publicitare. Argumentele aduse :

Publicitatea submineaza autoritatea parintilor.

Publicitatea induce tinerii – care nu au abilitatea intelctuala sa se protejeze de manipulari psihologice – in actiuni daunatoare precum: bautul alcoolului, fumatul tutunului, consumul mancarurilor  nesanatoase tip “fast food”, relatiile sexuale la o varsta frageda.

De asemenea, au aparut miscari impotriva efectelor publicitatii asupra calitatii vietii, precum:

Poluarea spatiului public cu reclame stradale ( in multe localitati aceste reclame sunt strict controlate, pentru a evita haosul estetic).

Accesul abuziv la spatiul mental individual.

Faptul ca interese comerciale ajung sa controleze continutul programelor de radio si televiziune prin folosirea puterii de cumparare.

Manipularea publicului prin metode de “spalare a creierului” care induce acest public sa intretina actiuni impotriva propriului sau interes.

Necesitatile (nevoile) pot fi create. Rolul reclamelor publicitare, este de a crea necesitati pe care omul nu le percepe ca imediate deoarece nici nu sunt. Nu avem nevoie imediata de respectivul obiect, dar vazand foarte des reclama, imi spun ca acel tip de produs imi trebuie. Reclama ii face pe oameni sa cumpere lucruri de care nu au nevoie, ii face sa renunte la o marfa in stare perfecta, ii face pe oamenii saraci sa-si doreasca lucruri pe care nu si le pot permite, raspandeste o cultura vulgara si creeaza asteptari exorbitante si care nu pot fi acoperite, promovand astfel o societate materialista.

4.2Efectul manipularii

Din perspective manipulatorului

1.Abuzul inconstient[41]

Poate fi tradus, in putine cuvinte, prin faptul ca persoana care influenteaza pretinde contrariul si reuseste astfel sa coboare garda interlocutorului. Daca toti am fi constienti de faptul ca folosim astfel de tehnici fata de cei din jurul nostru am fi mult mai atenti la efectul bumerang . Acesta inglobeaza anume reactii adverse neprevazute: pasivitate, agresivitate ridicata, neincredere, pierderea credibilitatii si in cele din urma, razbunare din partea celor abuzati. Desigur ca si acestia pot sa inceapa sa foloseasca astfel de tactici si lantul se extinde.

2.Nu va multumiti doar cu „bunele intentii”

In ciuda faptului ca pot fi invocate motive de influentare dintre cele mai bune, tineti cont si de faptul ca rezultatul final este cel analizat si in concluzie de el trebuie tinut cont.

3.Nu va bucurati excesiv de rezultatele obtinute prin aceste tehnici

Ideea este ca manifestarile abuzive sunt cam impamantenite in structura psihica a fiecaruia dintre noi. Deci nu putem sa pretindem incetarea neconditionata a acestora, fiindca solutia nu este atat de simpla.

4.Nimic nu va opreste sa va dezvoltati capacitatile de influentare benefica

Pe termen lung nu e bine sa folosesti aceste tehnici in sens negativ. Dar sa incluzi in relatiile interpersonale anumite metode, poate sa duca decat la o adancire a interdependentelor dintre cei implicati.

Din perspectiva manipulatului

1.Nevoia de a cunoaste situatiile susceptibile sa provoace manipulare

  1. a) Deoarece 90% din activitatile noastre urmaresc scheme bine definite, este foarte usor pentru cei care le cunosc sa poata trimite mesaje de orientare inspre anumite directii dictate de ei.
  2. b) Un alt caz este cel al lipsei de informatie care determina luarea unor decizii eronate, tocmai datorita bazei de pornire.

2.strategii pentru a evita posibile situatii de abuz

reperati abuzurile repetitive ale persoanelor din jurul vostru pentru a fi constienti, si deci apti sa le opriti.

Daca raportul de forte este in favoarea celeilate persoane, care nu va permite sa va aparati in mod deschis, mimati ca va supuneti.

Nu sperati intr-o relatie sincera si pozitiva (persoanele care manipuleaza nu se schimba foarte usor) si nu credeti in declaratiile “ adevarate si sincere”.

Invatati din tehnicile cunoscute/traite pentru a nu mai fi abuzati.

Creati-va un loc abstract pentru puterea personala pe care sa il pastrati si sa il imbunatatiti

Intelegeti ce poate fi schimbat in altii, in voi insiva iar pentru restul, invatati sa spuneti “Asta e!”.

Nu va povestiti toate esecurile, defectele sau alte astfel de aspecte deoarece unii pot profita de pe urma lor.

Nu exagerati cu neincrederea deoarece si aceasta poate fi folosita ca o arma impotriva voastra.

Pastrati documente in scris de la persoanele care nu sunt de incredere, mai ales legat de promisiuni.

Cele 8 principii fundamentale ale influentarii

Chiar daca in viata de zi cu zi sunt exercitate anumite tehnici, opt dintre procesele psihice umane au o putere ridicata. De exemplul, dorinta de a continua o activitate pe care o consideram pozitiva (persistenta), obiceiul de a ne referi la o experienta anterioara pentru a analiza un eveniment sau o propunere (compararea), grija cu care ne adresem unui expert cand avem nevoie de siguranta, dorinta de a trai in pace cu cei din jurul nostru. Banalitatea si ancorarea in cotidian le fac cu atat mai puternice. Chiar daca lista in care va fi prezentata nu este exhaustiva, aceste 8 principii sunt cunoscute pentru puterea lor, pentru simplitatea mecanismelor si pentru posiblitatea de fi folosite si intr-un sens pozitiv in relatiile interumane. Acestea sunt:

nevoia de persistenta

situatiile propice

schimbul reciproc

nevoia de securitate

frica de exculdere

gustul pentru exceptional

comparatia

tentatia inocentei

4.3.Rezistenta la manipulare

Mass-media si in special mijloacele audiovizuale au o influenta enorma pentru ca furnizeaza identitatile, aspiratile si ofera modele comportamentale noi.

Toate strategiile si tehnicile de manipulare sunt axate pe obtinerea controlului asupra comportamentului,gandirii sau sentimentelor subiectilor, intr-o anumita situatie sociala si pe parcursul unei anumite perioade de timp, in vederea castigarii unor avantaje substantiale pentru artizanii manipularii si in detrimetul celor controlati. Puterea superiora a manipulatorului isi are originea in plusul de informatie netransparenta pe care il detine, in deficitul resurselor de contracarare a manipularii de care dispune manipulatul si de vidul legislativ in materia sanctionarii

actelor de manipulare.Vine intrebarea : Care este cea mai buna cale pentru a rezista manipularilor?

Unele tehnici de rezistenta la manipulare se bazeaza pe exploatarea nevoilor fundamentale ale omului in sensul cufundrii individului in anonimat pentru a-l face mai docil si mai usor de manevrat. In viziunea cercetatorilor din domeniul psihologiei sociale ,exista numerose modalitati de educare a indivizilor pentru a putea rezista manipularii, care au la baza analiza strategiilor de remodelare a gandirii. Astfel, individul trebuie intai avertizat sa cunoasca mecanismele de manipulare a diverselor institutii si sisteme pentru ca apoi sa reziste dezinformarii si persiunii exercitate si sa nu le cada victima.

Rezistenta individului se poate face pe mai multe cai[42]:

izolarea totala a individului fata de societate dar omul este in primul rand o fiinta sociala iar aceasta solutie nu poate fi generalizata tuturor indivizilor.

O alta alternativa este ca individul sa traiasca in continuare in societate dar sa se detaseze emotional de anumite aspecte ale vietii.

Deoarece detasarea de societate pentru a evita orice contact prin intermediul caruia am putea fi manipulati e imposibila, iar pe de alta parte, implicarea totala, sincera si pasionala in viata sociala ne face vulnerabili la influenta artizanilor manipularii, singura solutie valabila ramane adoptarea unei pozitii de mijloc, de alternare a celor doua stari.

P.Zimbardo este de parere ca strategiile de rezistenta la manipulare se refera la:

identificarea discontinuitatilor De obicei, marile minciuni sunt ascunse sub un invelis de aparenta normalitate si totusi, ‘camuflajul’ nu poate fi niciodata perfect.

observarea normalitatii aparente. Pentru a avea succes, agentii de influenta trebuie sa actioneze in asa fel incat sa nu atraga atentia celor din jur, sunt foarte atenti sa nu le dea celorlalti ocazia sa observe ca ‘nu se potriveste ceva’. Comportamentul civilizat, respectul si sentimentele de prietenie fata de cei din jur nu sunt echivalente cu a le acorda, neconditionat, o incredere absoluta.

sesizarea falsei similaritati. Pentru a ne feri de astefel de situatii este necesar sa analizam cu atentie comportamentul noului partener de relatie, sa vedem daca supraliciteaza intr-un anume context si de ce, sa facem diferenta intre ceea ce vorbeste sau promite si ceea ce face cu adevarat.

identificarea competentei aparente. Foarte multi manipulatori isi creeaza cu atentie o imagine de indivizi puternici, competenti, siguri pe ei insisi, destinata sa-i intimideze pe cei cu care vin in contact.

sesizarea confuziei emotionale. Artizanii manipularii apeleaza la anlogii false, la distorsiuni semantice, la etichetari retorice, in acest mod individul fiind impiedicat sa perceapa realitatea asa cum este.

gandirea de grup

structuri impersonale

Manipularea prin publicitate-din punctul de vedere al relatiilor publice

Campania Maggi

Ne aflam in fata raftului frigorific, pe care se insira cinsprezece palete de iaurturi ca o ispita dulce; cutii cu lapte si forme de pudding vrajesc scoarta cerebrala; putin mai incolo gasim zece sortimente de inghetata, de-a valma – stam asa si ne uitam si nu stim ce-ar trebui sa alegem, cu toata binecuvantata noastra libertate democratica de a alege. Viata noastra a devenit un test al multiplelor alegeri, care ne educa in spiritual incapacitatii de a decide. Cum ne hotaram, totusi, in cele din urma, chinuiti de stresul marfurilor, inundati de impulsuri? Din punct de vedere estetic, dupa ambalaj, dupa prezentare. Dupa scenografia produsului, dupa amintirea unui logo, a unei imagini de reclama, a unui spot publicitar. Un pur formalism, prin urmare, o stiinta nascocita cu ingeniozitate, mai mult chiar: o arta in sine. Individul degradat la stadiul de idiot al consumului, este victima strategiilor de punere in scena a expertilor in marketing, care ii predica suveranitatea consumatorului, aceeasi suveranitate interzicandu-i-o, insa, permanent. Psihologia marcilor are un singur scop: biografia consumatorului care nu atinge niciodata stadiul maturitatii.

Nici o biografie nu poate scapa culturii de manipulare a consumului. Deoarece vrem sa fugim de ea, in fiecare moment consumam deja opozitia noastra elaborata. Critica consumului devine ea insasi consum; critica marcilor, ea insasi marca; refuzul logo-ului un logo in sine.

Sunt lucruri in viata care ne fac fericiti, ne fac sa zambim. Lucruri simple, cum ar fi o vacanta cu prietenii, un film bun, o duminica alaturi de cei dragi, ne aduc intotdeauna mai multa placere in viata de zi cu zi.

Si nu este nimic nou cand spunem ca o mancare savuroasa

ne-a adus mai multa bucurie. Sunt acele retete delicioase care au un mic secret in spate, iar de cele mai multe ori ingredientul secret este multa dragoste pusa in prepararea lor.

MAGGI. Gatesti din toata inima[44]

Sub sloganul ‘Urmeaza-ti inima si castiga!’, Maggi si-a invitat in 2005 consumatorii sa lipeasca inima Maggi pe fereastra si sa astepte vizita uneia dintre cele trei caravane pentru a castiga zilnic pana la 1.000 euro. 80% din populatia urbana a primit in cutia postala pliantul campaniei ce contine inima Maggi, pe care consumatorul o poate decupa si lipi pe fereastra, cat si informatii detaliate despre campanie. Regulamentul mai prevedea ca cel care lipeste inima, trebuie sa aiba in casa produse Maggi sa castige.

Conceptul unic in Romania apartine retelei Nestle, fiind implementat anterior in Cehia. Nestle Romania a preluat ideea prin intermediul Agentiei de publicitate McCann Erickson pe componenta TV, radio, presa scrisa si outdoor, si a Agentiei Mercury Promotions pentru activarea in magazine si in orase, PR si direct marketing – drop mail.

Inimioarelor Maggie au scos in evidenta o problema fundamentala a societatii romanesti – speranta romanului de rand de a-ti schimba viata printr-un ‘miracol’ sau o minune a destinului. Din pacate pentru multi dintre romani 100 mil.lei (cca. 3000 de euro) este un vis indepartat. Uneori, disperarea acestor oameni se exprima prin lipsa oricarei legaturi cu rationalul, atunci cand acestia lipesc nu unul, ci 4-5 abtibilduri pe acelasi geam, dar si atunci cand amplasarea ferestrelor este de asa natura incat caravana nu ar putea trece prin dreptul lor si, totusi, acesti oameni se incapataneaza sa-si ‘semneze’ apartenenta la saracie. Pentru a demonstra acest lucru citez cateva pareri ale unor oameni prinsi in magia Maggi:

‘M-am lasat convinsa de vecini. Daca nu aveau ei, nu-mi puneam nici eu’ (Vasile Cernat, electrician, Gheorghieni)

‘Nu cred ca am sanse sa castig, dar ce ma costa? E cel mai comod tip de campanie – nu tu taloane, nu tu expedieri de plicuri’ (Victoria Bontea, coafeza, Marasti

‘Nevasta-mea spera la castig, eu nu. Ii clar ca ne-o fraierit sa le facem reclama’ (Marius Ghile, economist, Manastur) :(sursa editorialul Clujeanul)

In ce a existat manipularea?

Consumatorii, sub efectul unor astfel de reclame in avalansa, cumpara de multe ori lucruri de care nu au nevoie. Sunt tentati si cu calitatile superiore ale unui produs, dar care se reflecta si in pretul mult mai crescut decat al produselor similare. Reclama isi propune sa domine si chiar sa manipuleze publicul, prin crearea sau accentuarea unor dorinte, in masura sa il determine sa achizitioneze produsele si serviciile oferite de cel care a comandat mesajul respectiv .

Consumatorul de reclame din Romania nu este educat in domeniul strategiilor de marketing. Criteriile de decizie ale populatiei in aceasta zona sunt influentate de ignoranta, saracie si dorinta de imbogatire peste noapte. In viziunea sociologilor, un exemplu concludent este campania de promovare a produselor Maggi. Publicul tinta a celor de la Maggi a fost in primul rand cel al GOSPODINELOR, tipul de femeie care dupa 8 ore de munca istovitoare ajunge acasa si se apuca de gatit pentru familie. Acesta femeie face parte din categoria acelor persoane care au un castig minim si pentru care un astfel de castig ar fi bine venit. Stimularea prin acordarea de premii in bani – mai degraba decat prin apelul la brand – este sfanta. Functioneaza in special in randul gospodinelor.

Campania a mers foarte bine si a adus popularitate brandului, transformand Romania, intr-o luna, intr-un imens panou publicitar gratuit. Publicitatea facuta de Maggi a fost una de success – s-a profitat de spatii gratuite de publicitate. Conceptul Maggi a fost unic pe piata romaneasca. S-a apelat la marketing direct –  in casuta postala, pliantul campaniei ce contine inimioara, ce putea fi  decupata si lipita apoi pe fereastra. Zilnic, caravane Maggi circulau prin intreaga tara si ofereau premii. Acesta campanie a dus la maximizarea castigurilor pentru cei de la Nestle

Categoria

Inainte

Dupa

Crestere

Condimente

Supe deshidratate

Cuburi concentrate

Bors

Mustar

Simbolul – inima a fost bine ales, aducand in prim-plan valorile familiei, caldura, iubirea, grija, toate aceste valori fiind transferate automat si brandului Maggi, care s-a axat asadar pe latura afectiva. Nestle, compania care detine Maggi, nu a mizat pe o legatura directa intre branduri, Maggi promovandu-se mereu ca un brand autonom, fara nicio legatura cu Nestle. Afisele sunt : rosu cu galben sa sara in evidenta si sa iti ramana imprimat numele in memoriesubliminale real.

Ce semnifica culorile?

Rosu: da senzatia de caldura, excita, irita, provoca, incita la actiune, stimuleaza intelectual, provoca neliniste, da senzatia de apropiere, mobilizeaza.

Galben: creeaza senzatia de intimitate, provoca satisfactie, admiratie, infiorare, veselie, stimuleaza vederea, calmeaza, stimuleaza starea de vigilenta, sporeste capacitatea de mobilizare si concentrare a atentiei, predispozitie la comunicabilitate.

Maggi reuneste o gama mai larga de produse, brandul este imprumutat pentru diverse tipuri de produse pentru gatit si din zona adiacenta. In ceea ce priveste preturile practicate, Maggi nu este un brand ce mizeaza pe ‘ieftin’; nu vinde niciodata pretul, ci o serie de caracteristici – calitate, siguranta, gust. Promovarea induce aceste caracteristici tocmai prin atitudinea creata in relatia cu brandul – protectie pentru familie, afectivitate si alte valori umane.

8000 de lalele MAGGI, pentru doamne, de ziua lor

Promoterii Maggi au surprins toate doamnele pe care le intalneau cu mica atentie pregatita de Maggi. Fiecare doamna a primit cate o mostra Maggi Appetit (condimentul pudra lansat de Maggi pe 15 ianuarie), un carnetel de cumparaturi si o lalea galbena sau rosie – culorile brandului Maggi!

“De 8 Martie, fiecare femeie trebuie sa se simta speciala! Este o zi in care fiecare femeie iti doreste sa primeasca un cadou! Acesta a fost gandul care a nascut actiunea de astazi” Anca Beta, Brand Manager Maggi .

Nu se poate evita in analiza acestui fenomen efectul subliminal asupra trecatorului al acestor inimi puse pe geamurile blocurilor. Psihologul Aurora Liiceanu este de parere ca ‘aceasta campanie este in mod clar reclama indirecta pentru toti cei care trec pe drum chiar daca se afla in masini sau pe jos. Ei sunt influentati in mod indirect de toti stimulii vizuali din aspectul urban, daramite de o campanie controlata care are in vedere promovarea unui brand comercial.

In momentul cand vezi acest numar imens de inimi pe geamuri, in urma unei deductii logice fara sa vrei ajungi sa te intrebi ce este cu acest concurs si, influentat de ceilalti, iei o decizie asemanatoare.

Se poate observa in mod clar faptul ca romanii nu au in nici un fel gandire critica

Ce zic specialistii?

‘Este de impact, este inovativa pentru Romania, insa am mai vazut afara o campanie similara la o marca de cafea. La capitolul imagine, m-au surprins: daca pana acum Maggi insemna pentru mine un spirit conservator, acum acest lucru s-a schimbat, pentru ca au facut ceva curajos’, a declarat Bogdan Naumovici, director de creatie regional pe Europa Centrala si de Est al agentiei ‘Leo Burnett’.

‘E foarte puternica, are priza mare la public. E de o efervescenta spectaculoasa’, spunea Mihaela Rus, directorul agentiei Vitrina Advertising.

‘Oamenii si-au transformat ferestrele in panouri publicitare’, transeaza problema Andi Moisescu, realizatorul emisiunii ‘Marca inregistrata’ de la ProTV, care marturiseste ca nu se astepta la un asemenea succes al actiunii.

Graffiti BBDO ‘Nu comentam campaniile concurentei. Atata doar ca am auzit ca nu e un concept original, ci unul importat’, subliniaza Raluca Burileanu, responsabilul de PR al agentie.

De ce ne aminteste campania?

Campania Maggi seamana cu de una dintre putinele manifestari ale solidaritatii la romani La timpul prezent: o promotie, o actiune de stimulare a vanzarilor derulata de Maggi, divizie a concernului alimentar multinational Nestlé. Cine cumpara produse Maggi si isi lipeste acasa in geam sigla Maggi, cea in forma de inima, poate castiga pana la 1.000 de euro! De ajuns sa fie acasa cand il depisteaza echipa Maggi si sa-i prezinte acesteia dovada achizitiei. La timpul trecut: a fost o actiune subversiva, intreprinsa intre 16 si 21 decembrie, la Timisoara, si, pe cat se pare, si in alte orase-martir. Unul dintre multele apeluri anonime transmise la Europa Libera ii indemna pe cetatenii ramasi in case sa isi arate protestul fata de regim si sustinerea fata de revolta din strada

aprinzand pur si simplu o lumanare in fereastra, o data cu lasarea serii. Inapoi in prezent. Pe zi ce trece, apar tot mai multe inimioare Maggi in ferestrele blocurilor. Cartierele proletare au fost complet pavoazate cu blazonul cardiac. Dincolo de speranta de a castiga banii, fiecare dintre cei care se straduiesc sa-si lipeasca inimioara in geam participa la un mare ritual colectiv de desprimavarare. O mare forta anonima, insumata din vointe individuale, o flacara insumata din palpairi firave, aarea sa pregateasca parjolul istoric Din pacate, actiunea ‘Lumanarea’ avea un viciu, mai mult sau mai putin calculat: ferestrele protestatarilor deveneau tinte pentru lunetele ‘teroristilor’. Revenind in actualitate, sa observam ca lipitorii de inimi abia iti doresc sa ajunga tinta ‘lunetistilor’ Maggi din strada.

Marea revenire

Dupa ce in 2005 a derulat, cu mare succes, cea mai complexa campanie de promovare a marcii Maggi, sub sloganul ‘Urmeaza-ti inima si castiga!’, Nestlé Romania revine anul urmator cu o noua provocare: o campanie promotionala in care premiile si sansele de castig se dubleaza.

In perioada 06 martie – 12 mai 2006, Nestlé Romania a readus in atentia consumatorilor din intreaga tara inima Maggi si castiguri duble fata de anul trecut, deoarece an 2006 ‘Inima Maggi revine acasa, de 2 ori mai pretiosa! ‘.[48]

Campania a fost aporximativ la fel, mergandu-se pe aceeiasi idee: trimiterea prin posta a inimioarelor.

Lipeste inima Maggi pe fereastra casei tale, asteapta vizita caravanelor Maggi si poti castiga zilnic pana la 2000 Euro.

Concluzii

Am urmarit pe parcursul acestei lucrari sa demonstrez ca manipulare exista oriunde in jurul nostru. Ceea ce am urmarit pe parcursul acestei lucrari a fost sa arat ca manipularea exista indiferent daca suntem sau nu constienti de ea. Am aratat acest lucru prin evidentierea tehnicilor folosite de mass-media pentru a manipula opinia publica.. Diversificarea permenenta a surselor de concepere si difuzare de mesaje,a condus la o practica manipulativa care are la baza coduri precise, dar identificabile numai de ’’profesionisti’’ si total inaccesibile celor neinitiati in acest domeniu.

Mijloacele prin care se poate efectua manipularea sunt numeroase, atat verbale, cat si

non-verbale. Informatiile lansate de presa scrisa, preluate si amplificate de televiziuni reusesc sa manipuleze publicul prin unghiul lor de abordare, favorabil proprietarilor de mass-media.

Cel supus manipularii se poate proteja daca el cunoaste metodele prin care se poate incerca inselarea sa. De aceea, modalitatile de manipulare sunt, in primul rand, contracarabile la nivel

individual Modurile de a manipula sunt caracteristice atat barbatilor cat si femeilor. Ce poti face daca simti ca esti manipulat ? In primul rand trebuie sa constientizezi aceasta problema si sa incerci sa nu mai fi atat de dependent de celalalt. Incearca sa iti dai seama cum sa faci sa te descurci de unul singur, care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru tine. Incearca sa iti recastigi increderea in propriile capacitati.

Nu puteam evita manipularea ci doar sa fim constienti de prezenta ei. Dar datorita nivelului de educatie din Romania majoritatea populatiei nu este constienta de acest lucru. Cum sa isi imagineze acea persoana care vine obosita dupa 8 ore de munca istovitoare si vrea sa se relaxeze ca filmul in care ea, dragalasa si nebunatica. ajunge sa-l modeleze pe el, tocilar neatragator, intr-un Adonis al timpurilor moderne..spre sfarsit totul se rastoarna; nimic nu este ceea ce pare: relatia era proiect de diploma, partenerul era sculptura, iubirea devine instrument de manipulare iar manipularea devine data eficienta in mainile artistului ce viseaza sa transforme lumea. Manipularea se petrece in mult mai multe cazuri si in mult mai multe forme decat am fi dispusi sa admitem.

Omul de rand are nevoie ca un film din acesta sa ii prezinte o lume fantastica, in mare masura, eroi inzestrati cu calitati exceptionale si vizibile cu usurinta, pe care sa ii poata lua ca reper

aspirational apartinand mai mult lumii fantasmelor decat realitatii crude, de cele mai multe ori. Corespondentii lui Fat-Frumos, Ileanei Cosanzenei si Zmeilor.. In timpurile noastre, dezvoltarea extraordinara a mass-mediei si informaticii, explozia de mijloace ale comunicarii in masa ne pune pe umeri, noua, oamenilor care suntem preocupati si de alte lucruri decat de hrana de zi cu zi, responsabilitati suplimentare fata de cele avute pana acum cativa ani, care ar fi bine sa se concretizeze in instruire personala pentru a putea intelege cat mai corect lumea in care traim.

La ce se rezuma, de fapt, manipularea? La transmiterea unor informatii captusite cu argumente pe gustul publicului tinta.

O forma de manipulare este insasi discutia despre manipulare

Bibliografie

ARNAULD du Moulin de Labarthete, Manipularea in relatiile publice, Editura Antet, Bucuresti, 2003

BURZARNESCU, Stefan, Sociologia opiniei publice

COMAN, Cristina, Relatiile publice si mass-media,Editura Polirom, Iasi, 2004

CRISAN, Corina, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000

CHARAUDEAU, Patrick, GHIGLIONE, Rodolphe, Talk show-ul Despre libertatea cuvantului ca mit, Editura Polirom, Iasi, 2005

CHELCEA, Septimiu, Opinia publica, strategii, Persuasiune si manipulare, Editura Ecomica, Bucuresti, 2006

DOBRESCU, Paul, BARGAOANU, Alina, Puterea fara contraputere, Editura BIC ALL, Bucuresti, 2000

DOBRESCU, Paul, BARGAOANU, Alina, Mass media si societatea, Editura SNSPA, Bucuresti, 2001

FICEAC, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006

GHEORGHE, Virgilius, Fata nevazuta a televiziunii, Efectele televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi (vol.1), Editura Prodromos, Bucuresti, 2006

HERJEU, Radu, Oglina miscatoare, Tehnici de propagana, manipulare si persuasiune, Televiziune, societate si cultura, Editura Fundatia Romania de maine, Bucuresti, 2000

KAPFERER, Jean-Noel, Zvonurile cel mai vechi mijloc de informare, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

LUMINOSU, Doru, Opinia publica-sursa si scop in manipulare, Editura A 92, Iasi, 1996

NICOLA, Mihaela, PETRE, Dan, SNSPA,Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, Bucuresti, 2001

POPA, Alin, Comunicare si manipulare prin publicitate, Editura Univ.Lucian Blaga, Sibiu, 2001

SALAVASTRU Constantin, Teoria si practica argumentarii, Editura Polirom, Iasi, 2003

SELZS, Gerard, Minciuni mass-media, Editura SCRIPTA, Bucuresti, 1992

STAN, Sonia Cristina, Manipularea prin presa, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

STRAVE, Ion, Reconstructia societatii romanesti prin audiovizual, Editura Nemira,Bucuresti, 2004

STOEZEL, Jean, GIRARD, Alain, PECHER i.trad.,Sondajele de opinie publica Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1976

SELARU, Vasile, COMAN, Claudiu, Comunicarea intre informare si manipulare, Dresori si vanzatori de cai verzi, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2005

TEODORESCU, Gheorghe, BEJAN, Petru, Relatii Publice Si Publicitate Discurs. Metoda. Interpretare, Editura Fundatiei Axis, Iasi, 2004

https://iulianews.blogspot.com/2006/09/manipularea.html

Bogdan Ficeac, Tecnici de manipulare, C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pp. 12-13

Constantin Salavastru, Teoria si practica argumentarii,Polirom, Iasi, 2003, p.255

https://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=1166

Apud, Stefan Buzarnescu, Sociologia opiniei publice, Univ. Al.I.Cuza, Iasi, 1992, pp.67-96

Teoria angajamentului a inceput-o Kurt Lewin imediat dupa ce s-a declansat Razboiul Rece, dar moartea prematura nu i-a permis sa continue.Ulterior, in 1971, Charles Kiesler a pus bazele a ceea ce a numit el psihologia angajamentului.

Ibidem pp. 26-28

https://www.anamariapress.ro/istoric.htm

Public opinion, dar se considera ca J.J. Rousseau a folosit pentru prima oara termenul l’opnion publigue, in anul 1744.

Apud Paul Dobrescu, Alina Bargaoanu, Mass media, Puterea fara contraputere , Bic All,Bucuresti, 2000

Septimiu Chelcea, Opnia publica: Strategii,Persuasiune si Manipulare ,Economia, Bucuresti, 2006 , p.39

Doru Lumisosu, Mihai Gheorghe, Surse si scop in manipulare, A 92, Iasi, 1996, pp.90-91

Ibidem, pp. 92-95

Ibidem, pp.100-106

J.Stoetzel,A.Girard, Sondajele de opinie publica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976.p.243

Op.cit.p.114

Sonia Cristina, Stan, Manipularea prin presa, Humanitas, Bucuresti, 2004, pp. 35-36

https://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=534&title=Presa,_%C3%AEntre_manipulare_%C5%9Fi_deontologie

Ibidem, p. 38

Patrick Charaudeau, Rodolphe Ghiglione, Talk show-ul Despre libertatea cuvantului ca mit, Polirom, Iasi, 2005, p.24

apud, Corina Crisan, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Dacia, Cluj Napoca, 2000, p.45

apud Ion Stravate, Reconstructia societatii romanesti prin audiovizual, Nemira, Bucuresti, 2004, p. 45-47

  1. cit. pp. 22-23

apud Gheorghe Virgilius, Fata nevazuta a televiziunii, Revratirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor, Prodomos, Bucuresti, 2006, p 61

Philippe Breton, Manipularea cuvantului, Institutul European, Iasi, 2005, p. 67

Ion Strave, Reconstructia societatii romanesti prin audiovizual, Nemira, 2004, p. 88

apud, Patrick Charaudeau, Rodolphe Ghiglione, op. cit., p. 52

Virgiliu Gheorghe, Efectul televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi, Prodromos, Bucuresti, 2005, p.69

https://www.fotografia.ro/index.php?cms/=3&news/d=82&PHPSESSID=CDFCA2351a934d928242219cd10

Cornelia Bacos, Rolul imaginii asupra mentalitii colective”, revista Societate si Cultura, nr.3, 1992,p.23

Radu Herjeu, Oglinda miscatoare, Tehnici de propaganda, manipulare si persuasiune, Televiziune, societate si cultura, Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, pp.99-101

apud Corina-Crisan, Modele de manipulare prin televiziune si instrumentele lor, Dacia, Cluj-Napoca, 2000,p76-80

Jean-Noel Kapferer, Zvonurile:cel mai vechi mijloc de informare,Humanitas, Bucuresti, p45

apud, Sonia Cristina Stan, Manipularea prin presa, Humanitas, Bucuresti, 2004, p.23

apud,ibidem p.57

ibidem, p 26

ibidem , pp. 30-32

Cristina Coman, Relatii Publice Si Mass-Media,Polirom, Iasi, 2005,p.59

op.cit, Philippe Breton, Manipularea cuvantului, Institutul European, Iasi, 2005, p 67

https://www.tesionline.it/consult/pdfpublicview.asp?url=../__PDF/16296/16296p.pdf

https://www.anime-mania.ro/index.php?name=Forums&file=viewtopic&t=2412

https://ro.altermedia.info/antisistem/idiotul-consumului_3030.html

https://www.nestle.ro/nestle_brand_maggi.asp

https://www.businessmagazin.ro/articole/Efectele-promotiei-4710-1.html

https://www.iqads.ro/stire_6577/8000_de_lalele_maggi__pentru_doamne__de_ziua_lor.html

https://www.hotnews.ro/articol_20269-Ilegalitatea-campaniei-Maggi.htm

https://www.nordlitera.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=12

https://www.rasfoiesc.com/business/marketing/STRATEGII-DE-MANIPULARE-PRIN-M24.php

////////////////////////////////////////

6 forme de manipulare de care sa te feresti

BY REVISTA PSYCHOLOGIES

7 moduri de a depasi dezamagirile

Te-ai saturat de manipulare? Iata care sunt strategiile preferate de manipulatori.

Catalogarea fenomenului

Cel mai frecvent, informatiile care ne parvin despre manipulare genereaza, mentin si cateodata amplifica imaginea negativa a acesteia.

Lipsa argumentelor intr-o discutie, deseori ajungem sa o explicam astfel, atribuind manipularii orice situatie careia nu i-am putut raspunde corespunzator.

Chiar daca pentru multi dintre noi manipularea ca fenomen, actiune sau efecte, nu se regaseste in preocuparile cotidiene, ea face parte din categoria „rele necesare” si reprezinta un instrument util dezvoltarii individuale.

Ca sa poti sa te feresti de de manipulare trebuie mai intai sa ii intelegi valoarea. Este evident, pentru noi toti, ca de un fenomen, in sinea lui, nu te poti apara, poti insa sa limitezi efectele lui. Asadar, trebuie sa o privim din perspectiva fenomenului, a actiunii, a efectului sau consecintei.

Principiile manipularii

Manipularea este o forma de influentare fara a se apela la constrangeri, care are ca scop generarea de comportamente sau actiuni.

Ea nu trebuie confundata cu convingerea, care reprezinta forma de a face pe cineva sa adopte o parere pe baza de argumente si dovezi.

Manipularea este directionata astfel incat rezultatul actiunii sa reprezinte un avantaj de natura materiala, sociala, politica si chiar emotional-sentimentala.

Manipulatorul cauta actiunea-raspuns intr-un timp determinat (de regula scurt) si nu neaparat mentinerea efectului manipularii un timp indelungat.

Raspunsul – avantaj asteptat de manipulator – este cunoscut numai de el, de unde deriva si confuzia in care victima lui raspunde automat, in functie de principiul de manipulare folosit. In cele ce urmeaza vorbim pe scurt despre cele mai des intalnite principii sau arme ale manipularii.

Principiul reciprocitatii

Stim cu totii cum ca mai intai trebuie sa oferi si apoi sa primesti. Cand esti victima manipularii dai si dai fara sa stii ca datul tau a devenit un automatism.

Acest principiu se bazeaza pe mecanismul de a rasplati intr-un mod asemanator gestul unei alte persoane.  El aceseaza in constiinta ta acel sentiment de indatorare, de obligatie, care te face sa raspunzi prin rasplatirea favorurilor, darurilor, invitatiilor, etc.

Acest lucru obliga la datorii nedorite, intrucat o persoana iti poate face o favoare nesolicitata si poate declansa astfel schimburi neoneste.

O mica favoare initiala poate produce un sentiment de obligatie ce va fi exploatat spre a obtine o favoare substantiala drept raspuns.

Cum te poti apara de efectele acestui principiu? La prima vedere sansele sunt reduse. Totusi, ai la indemana si un raspuns adecvat.

Respectiv, nu accepta favoruri, nu te multumi in fata unei concesii, asigura-te ca inainte de a ti se da ceva este meritul tau sa il primesti.

Principiul consecventei

Consecventa este naturala si adanc inradacinata in noi, ea determinandu-ne o parte dintre actiuni. Este vorba despre dorinta noastra, uneori obsesiva, de a fi si de a parea consecventi cu ceea ce am facut deja.

Odata facuta o alegere, te vei confrunta cu presiuni personale si sociale pentru a avea un comportament consecvent fata de angajamentul luat. Presiunile te vor face sa raspunzi astfel incat sa confirmi deciziile anterioare.

Ce este de facut? Ralph Waldo Emerson spunea „Consecventa necugetata este o gogorita pentru cei cu minte putina”. Cand esti in fata unor situatii noi, chiar daca sunt similare cu experiente anterioare, nu te grabi sa actionezi.

Incearca sa descoperi daca raspunsul sau actiunea pe care te pregatesti sa le formulezi nu sunt mecanice, nu fac parte dintr-un mod obisnuit de te comporta. Consecventa, in general, este folositoare, chiar vitala. Ce trebuie sa eviti este aceea consecventa necugetata automata.

Principiul dovezii sociale

Percepem un comportament ca fiind corect intr-o anumita situatie in masura in care ii vedem si pe altii ca procedeaza la fel. Dovada sociala deseori furnizeaza o „scurtatura” pentru a stabili cum sa ne comportam la un moment dat.

Care este calea de scapare? Dovada sociala poate fi asemanata unui pilot automat. Dezavantajele pilotului automat sunt evidente atunci cand sunt introduse informatii incorecte in sistemul de control.

Recunoaste datele incorecte sau contradictorii din ceea ce ti se propune sa faci si rezultatul va fi uimitor. Nu vei fi prins in capcana.

Principiul simpatiei

Preferam in totdeauna sa spunem „Da” unei persoane pe care o cunoastem si o simpatizam. Manipulatorul va deveni mai intai simpatic, iar apoi, cand se va asigura de faptul ca este asa, va solicita si te va conduce catre comportamentul raspuns de care are nevoie.

Poti iesi din acest cerc vicios! Observa cu atentie daca simpatia care iti este oferita este potrivita contextului in care te afli.

Daca un strain este mult prea atent cu tine, atunci el va cere cu siguranta atentia inapoi, dar numai dupa ce tu il vei aprecia ca fiind dragut, interesant, cu alte cuvinte il vei gasi simpatic.

Nu confunda, spre exemplu, caracteristicile tehnice ale unui aparat pe care iti propui sa il cumperi cu aspectul si atitudinea vanzatorului.

Urmareste efectul pe care il astepti tu intr-o intalnire de afaceri si nu il modifica in functie de simpatia pe care o starneste cel de la masa negocierilor.

Principiul autoritatii

Suntem instruiti inca din copilarie ca supunerea fata de autoritatea potrivita este buna, iar nesupunerea este gresita. Mesajul initial pleca de parinti, educatori, chiar si din poeziile sau povestirile pe care le ascultam la varsta copilariei.

Mai tarziu, mesajul este dus mai departe de catre sisteme precum cel juridic, militar, politic sau administrativ. Supunerea si loialitatea fata de regulile societatii, capata o valoare foarte mare.

Este foarte important sa filtrezi informatia si sa vezi limitele, acolo unde sunt necesare. Antreneaza- te sa recunosti cand trebuie sa urmezi indemnurile autoritatii si cand trebuie sa le rezisti.

Intreaba-te „Are aceasta persoana o autoritate reala?”Cere dovezi de acreditare ale autoritatii si nu te grabi sa raspunzi automat la vederea uniformei. Asigurate ca majoritatea aspectelor de autoritate sunt relevante in cazul tau.

Principiul raritatii

Ocaziile par mai valoroase atunci cand ele sunt disponibile un timp limitat. Ideea unei posibile pierderi, joaca un rol important in luarea unei decizii.

Suntem, se pare, mai motivati de gandul ca am putea pierde ceva decat gandul ca am putea castiga altceva de valoare egala.

Sa analizezi chibzuit in astefel de situatie nu este usor. Ce iti ramane de facut este pur si simplu sa te bazezi pe „agitatia” ta interioara ca semnal de avertizare.

Nu reactiona impulsiv si analizeaza situatia, beneficiile reale precum si pierderile concrete ale acesteia. Decizia trebuie luata doar in functie de nevoile tale certe.

De Lucian Constantin, psiholog clinician cu drept de libera practica

lucian.constantin@psihollog.ro

Facebook: Psihollog Psihollog

https://www.psychologies.ro/dezvoltare-personala-cunoaste-te-2/cunoaste-te/6-forme-de-manipulare-si-cum-sa-le-rezistam-2153085?v=f5b15f58caba

////////////////////////////////////////

Arta manipularii – Kevin Dutton

DESCRIERE

Cartea aceasta este despre un soi special de persuasiune care are o perioada de incubatie de numai cateva secunde si poate dezarma instantaneu pana si cea mai patrunzatoare minte. Este centura neagra la controlul mintii. Nu doar ca intoarce roata, o dinamiteaza cu totul.

De la maligna, dar fascinanta putere a psihopatilor, a ucigasilor in serie si a escrocilor pana la geniul politic al lui Winston Churchill – trecand prin maestrii ai artelor martiale, calugari budisti, magicieni, comici, vanzatori, CEO si broaste care se fraieresc reciproc – sclipitor de originala carte a lui Kevin Dutton exploreaza tot ceea ce ne poate invata stiinta in materie de tehnici de persuasiune.

„Un tur amplu si captivant al stiintei persuasiunii si influentei… care expune, alaturi de multe alte minunatii, cat de multi oameni de stiinta muncesc efectiv in zonele intunecate ale personalitatii umane, ale imbunatatirii psihologice si, in principal, ale controlului mintii. ” – The Sunday Times

„Atat de uluitor de sclipitoare, incat ma mir ca nu a fost declarata ilegala.” – Howard Marks

„Kevin Dutton nu e Mesia. Dar are o multime de povesti si parabole care arunca o lumina noua asupra felului in care putem fi persuadati.” – Terry Jones and Michael Palin

„Sclipitor… Kevin Dutton este pur si simplu un geniu. Acum spun povestile lui ca si cum ar fi ale mele.” – Andy McNab

https://www.elefant.ro/arta-manipularii_db1b21a9-086d-43f9-9fda-b2b2c606fd10

////////////////////////////////////////

Dezinformări şi manipulări în Evul Mediu

Autor: Răzvan Theodorescu

Undeva în Mein Kampf, notând că „o minciună colosală are o forţă care îndepărtează îndoiala“, Adolf Hitler, manipulator malefic a milioane de conştiinţe nemţeşti, afirma un adevăr pe care istoria sufletului omenesc, a celui colectiv şi iraţional, îl omologhează pe deplin.

Vorbim mult despre manipularea contemporană prin politici parlamentare sau prin media şi încercăm să o combatem, inutil în cele din urmă (eu însumi, acum mai bine de un deceniu, am încercat degeaba să mă disculp de câteva acuze post-decembriste privitoare la acţiunea mea ca preşedinte democratic al Radioteleviziunii Române, scriind Cele 900 de zile ale manipulării, Ed. Tinerama, 1994).

Crezând că manipularea este un „flagel“ contemporan – adeseori ea poate fi o capodoperă a inteligenţei, chiar dacă efectele sale pot fi nocive – mulţi oameni politici şi gazetari impetuoşi te-ar privi cu nedumerire şi neîncredere dacă le-ai istorisi doar o parte din conţinutul unei cărţi recentissime. Ea este datorată lui Jean Verdon şi este intitulată Information et désinformation au Moyen Âge (Paris, Perrin, 2010, 273 p.).

Autorul, profesor universitar, este deja cunoscut prin volumele sale despre viaţa cotidiană şi mentalităţile Evului Mediu, despre plăceri şi superstiţii în aceeaşi epocă istorică. Sobru, dar întemeiat la tot pasul pe texte de cronică, bine traduse din latineşte sau din franceza veche, profesorul Verdon face o interesantă exegeză, desţelenind un câmp larg şi pitoresc de informaţii provenite aproape exclusiv din Occidentul căruia îi este dedicată analiza. Acestea aparţin oralităţii dominante în Evul Mediu, întreţinute, în primul rând, de crainicii senioriali şi orăşeneşti, cu strigările lor publice care, acolo unde coexistă supuşi de mai multe etnii şi religii, precum în Spania şi Navarra, se fac în zile şi în locuri diferite:joi în pieţe, vineri în moschei, sâmbăta în sinagogi, duminica în biserici. Se adăugau acestor crainici, heralzii din turniruri şi războaie, predicatorii, de felul unui Bernard de Clairvaux sau Jacques de Vitry, mesagerii (precum cei pe care regele francez Ludovic al XI-lea îi va organiza în prima formă de poştă publică), care străbăteau uliţe, iarmaroace, taverne, mănăstiri, concilii şi biserici – aici vor fi anunţate, de pildă, cele legate de procesul Ioanei d’Arc, la porunca regelui Henric al VI-lea al Angliei şi Franţei –, ajungând chiar la curtea papilor de la Avignon, care-şi aveau propriii informatori în persoana cutărui sau cutărui negustor italian.

Tipărite – suntem în veacul lui Gutenberg – şi afişate pentru cei alfabetizaţi, ştirile puteau fi lesne deformate sau cenzurate după interesele puternicilor zilei sau puteau fi asezonate cu miracole şi cu elemente fantastice. La exemplele date de autor pot adăuga altele, cu informaţii pe cât de neverosimile, pe atât de rapid acceptate. Spre exemplu, în secolul al XIV-lea, John de Mandeville, care n-a părăsit Anglia sa natală, descrie o Palestină sau o Chină pe care, evident, nu le-a văzut vreodată, şi mai adaugă, pentru atracţia supremă, lucruri înregistrate, pasă-mi-te, cu ochii săi, precum, undeva în Asia, o pasăre purtând în cioc un… elefant. Într-o geografie fabuloasă a epocii de dinaintea lui Columb – el însuşi într-o totală dezinformare, crezând mereu că a descoperit India, de unde numele de indieni purtat până azi de locuitori ai Americii –, arabul Ibn Batutah, descriind Africa, crede Nilul şi Nigerul identice. Dacă aici dezinformarea ţine de carenţele călătoriei medievale, există cazuri în care se vrea o manipulare subtilă şi cărturărească, una care eşuează în fals, ca atunci, când, pe la anul 830, călugărul Eginhard scria în latineşte Vita Karoli Magni imperatoris, iar povestea vieţii lui Carol cel Mare, „părintele Europei“, prelua ca atare pasaje dintr-o biografie, tot latină, mai veche cu şapte secole, cea a împăratului Octavian Augustus, scrisă de Suetonius în epoca clasicităţii romane.

La fel, a rămas vestit în istoria civilizaţiei europene, falsul manipulator al curiei romane, care „a transformat“ documentul de secol VIII al „donaţiei“ regelui franc Pepin către episcopul Romei – creând astfel, pentru secole, statul papal – într-o prestigioasă „donatio constantiniana“ făcută de primul împărat creştin, papei Silvestru, în prima parte a secolului al IV-lea (fals demontat printr-o analiză filologică riguroasă, după anul 1440, de umanistul din Neapole, Lorenzo Valla).

Charlemagne fait edifier son palais dAix la Chapelle  jpg jpeg

Dificultăţile călătoriei medievale – în secolul al XI-lea, de la Roma în Germania drumul dura 23 de zile – făceau ca multe ştiri să poată fi uşor deformate şi acest lucru s-a întâmplat nu o dată. Totuşi, atunci când distanţele se măsurau între continente, lucrul acesta era şi mai cu putinţă (Jean Verdon dă un exemplu de crasă şi neloială concurenţă,   proprie Renaşterii, atunci când negustorii arabi lansau zvonul că portughezii n-ar fi găsit mirodenii în Orient – o marfă pe cât de scumpă, pe atât de rară, ştiindu-se, de fapt, că uneori regii de la Londra plăteau datorii cu încărcătura unor caravele ce transportau… piper!)O altă cale de manipulare a opiniei publice – atât cât exista aceasta în Evul Mediu în stare de lentă emergenţă – era proclamarea unor descendenţe fictive ale unor monarhi din înaintaşi iluştri. Aşa încercau să facă regii dinastiei lui Hugo Capet, care au domnit în Franţa între sfârşitul veacului al X-lea şi începutul celui de-al XIV-lea, socotindu-se coborâtori din regii merovingieni, şi aşa voiau să o demonstreze şi monarhii dinastiei ducale bavareze de Wittelsbach, care-şi afirmau descendenţa din legendarul Bavarus. La fel, adaug, va încerca să facă Ludovic al XIV-lea, în prima modernitate europeană, la împodobirea Domului Invalizilor de la Paris cu statui uriaşe de personaje merovingiene şi carolingiene ce nu aveau nimic în comun cu neamul Bourbonilor, sau la Hurezi, în aceeaşi epocă, Constantin Vodă Brâncoveanu punând să fie pictaţi Basarabi medievali deloc înrudiţi cu „prinţul aurului“.

Cartea lui Jean Verdon ne învaţă să medităm asupra faptului că dezinformarea face parte din fiinţa umană, că manipularea este o formă a guvernării. Depinde de cine le practică, pentru a avea drept rezultat fie capodopera politică de care vorbeam, fie o ordinară ticăloşie…

https://historia.ro/sectiune/general/dezinformari-si-manipulari-in-evul-mediu-583598.html

///////////////////////////////////////////////////////

Top manipulări din partea Rusiei în războiul din Ucraina

Războiul informațional se desfășoară paralel cu cel din orașele ucrainene invadate de armata rusă.

Unele speculații sunt noi, altele – scoase din „conservă” și familiare deja publicului larg, fiind folosite de Federația Rusă anterior în alte conflicte militare.

Am pregătit o listă a celor mai „inventive” mostre ale propagandei rusești.

Păsări migratoare care trimit „arme biologice” în Rusia

Federația Rusă a făcut trimitere la arme biologice anterior în cazul războiului din Siria pentru a răspândi panică, deși nu au existat dovezi care să susțină acuzația.

În cazul Ucrainei, Ministerul rus al Apărării a acuzat SUA că are un „proiect secret” prin care dezvoltă o tulpină de gripă în laboratoarele din Kiev, Harkiv și Odesa. Conform autorităților ruse, SUA intenționează să o răspândească în Rusia cu ajutorul liliecilor și păsărilor migratoare.

Cu ajutorul păsărilor, dezvoltatorii de arme biologice ar spera să răspândească tulpina de gripă H5N1 „cu o rată a mortalității de 50%” și boala Newcastle, asemănătoare cu gripa aviară. Pentru acest lucru ar urma să fie folosite două specii de păsări, a căror rută de zbor pentru iarnă trece pe teritoriul Rusiei.

Fotografiile de la bombardamentul maternității din Mariupol – „sesiune foto înscenată”

Imaginea Marianei Vișeghirskaia a devenit una simbolică pentru războiul din Ucraina.

În imaginile publicate de fotograful liber profesionist Evgheni Maloletka ea apare cu fața însângerată coborând scările maternității din Mariupol în timp ce pereții acesteia erau cadă să cadă. Conform autorităților ucrainene, atacul s-a soldat cu moartea a trei persoane.

Ambasada Rusiei în Marea Britaniei a lansat pe Twitter teoria precum că Mariana, care este o creatoare de conținut populară pe Instagram, ar fi participat la o „sesiune foto fabricată”. La scurt timp, mai multe instituții media afiliate Kremlinului au tirajat informația.

Totodată, pe contul de Instagram al Marianei au fost scrise peste 24 de mii de comentarii la ultima postare, majoritatea dintre ele venind de la utilizatori din Federația Rusă care o acuzau de manipulare, numind-o o „actriță talentată”.

Ieri, Ambasadorul Ucrainei la ONU a anunțat că Mariana a născut o fetiță pe nume Veronika, iar în presa au apărut și primele poze cu bebelușul. 

Folosirea cuvântului „genocid”

Autoritățile și presa rusă afiliată puterii folosește pe larg cuvântul „genocid” pentru a justifica invazia Ucrainei.

Însăși motivul pentru care Federația Rusă a pornit „operațiunea specială” în Ucraina e construit în jurul acestui cuvânt.

„Scopul acestei operațiuni este de a proteja oamenii care, de opt ani încoace, se confruntă cu umilirea și genocidul comis de regimul de la Kiev”, a spus Putin în cadrul unui discurs pe 23 februarie, cu o zi înainte să înceapă războiul. Conform acestuia, Ucraina ucide vorbitorii de rusă din estul Ucrainei, unde separatiștii susținuți de Federația Rusă se luptă cu guvernul ucrainean din 2014.

Conform definiției, genocidul este „distrugerea unei națiuni sau a unui grup etnic”. O astfel de distrugere implică un „plan coordonat de diferite acțiuni care vizează distrugerea fundamentelor esențiale ale vieții grupurilor naționale”.

Violența din estul Ucrainei dintre forțele separatiste susținute de Rusia și armata ucraineană a ucis, potrivit estimărilor, peste 10 mii de persoane din aprilie 2014. Abuzurile, încălcarea drepturilor omului și numărul victimelor sunt îngrijorătoare, dar violența din estul Ucrainei nu se încadrează sub nicio formă în definiția genocidului, așa cum este definit conform Convenției ONU.

Ucraina a declarat, în repetate rânduri, că luptele din estul Ucrainei au fost pentru păstrarea integrității teritoriale și nu au fost îndreptate către un grup etnic.

Totodată, Ucraina a depus o cerere împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție și a cerut să fie trasă la răspundere pentru manipularea noțiunii de genocid pentru a justifica agresiunea.

https://www.moldova.org/top-manipulari-din-partea-rusiei-in-razboiul-din-ucraina/

////////////////////////////////////////

Marile manipulari din epoca moderna- 

Edición en Rumano  de Bernard Raquin (Author)

In ce consta propaganda? In a trezi admiratia, a provoca indignare, a starni compasiune, in a dezinforma, a genera emotii, a alunga ratiunea, a incita la deductii, pe scurt… in a manipula. Manipularea exista inca de la inceputuri, iar marile mituri se bazeaza pe minciuni. Autorul propune in cartea de fata un florilegiu al catorva manipulari istorice iesite din comun, care au fost alese mai ales din secolul al XX-lea, pentru ca au meritul de a fi mai aproape de zilele noastre si de a fi inca prezente in memoria noastra. Astfel, constiinta noastra va avea motive sa se trezeasca! Protocoalele Inteleptilor Sionului, prin care se demonstreaza complotul evreiesc mondial, au fost inventate integral, in anul 1864, de catre Maurice Joly. Germanii l-au manipulat pe Lenin in 1917. Reich-ul a beneficiat de ajutorul important al marilor industriasi germani si bancheri americani in perioada postbelica. Ben Laden a fost un instrument al americanilor in Afganistan impotriva sovieticilor; respins de puterea saudita, el a infiintat Al Qaida…

https://www.amazon.com/-/es/Bernard-Raquin/dp/9731450173

//////////////////////////////////////

(Daca nu invatam aceasta lectie,ajungem si mai rau) …Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman

O antologie: de la apogeul Imperiului până la sfârşitul domniei lui Iustinian

Antologie, traducere și note de Dan Hurmuzescu

Introducere și tabel cronologic de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

Nici acum nu pot uita sau exprima puternicele emoţii care îmi învolburau mintea când am intrat în Cetatea Eternă. După o noapte de nesomn, am pășit semeţ printre ruinele Forumului. Fiecare loc memorabil unde a stat Romulus, unde a glăsuit Cicero sau unde s-a prăbușit Caesar era, dintr-odată, viu în faţa ochilor mei… La Roma, pe 15 octombrie 1764, pe când ședeam, meditând, printre ruinele Capitoliului, iar călugării desculţi își intonau cântecele de seară, mi s-a zămislit în minte, pentru prima oară, ideea de a așterne pe hârtie declinul și căderea Romei.

Pe copertă: Giovanni Paolo Pannini, Cuvântarea Sibilei printre ruinele romane lângă statuia lui Apollo, 1740

https://humanitas.ro/humanitas/carte/istoria-declinului-%C8%99i-a-pr%C4%83bu%C8%99irii-imperiului-roman

///////////////////////////////////////

Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940: „Să înapoieze cu orice preț Uniunei Sovietice Basarabia”/ DOCUMENT

Autor: Dan Falcan

Deşi era evident pentru toată lumea că nori negri se adunau deasupra României, Regele Carol al II-lea își asigura supușii că nimic rău nu li se poate întâmpla, evident atât timp cât le va conduce el destinele. Într-o vizită făcută la Chișinău în ianuarie 1940, cu ocazia Bobotezei, Carol declara cu emfaza urbis et orbis că graniţele României sunt ca un „brâu de oţel şi foc” pentru orice eventual agresor şi că „nicio brazdă de pământ românesc nu va fi cedată fără luptă”. Șase luni mai târziu, cuvintele monarhului s-au dovedit a fi o simplă fanfaronadă.

Stalin, metodic ca întotdeauna, nu voia însă să rişte nimic, aşa încât a aşteptat cu răbdare până când principalul nostru aliat, Franţa, a sucombat sub năprasnicele lovituri ale blindatelor şi Stukas-urilor germane.  Pe 22 iunie 1940, Franţa semnează armistiţiul cu Germania, ieşind din calculele politico-militare ale momentului. Deloc întâmplător, a doua zi, pe 23 iunie, Molotov îl convoacă pe ambasadorul Germaniei la Moscova, von Schulenburg, pentru a-i comunica: „Rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare”. Neașteptată însă pentru ambasadorul Reichului a fost cererea guvernului sovietic ca, pe lângă Basarabia, România să cedeze şi Bucovina, ca „preţ al ocupării şi exploatării Basarabiei” timp de 22 de ani de către țara noastră.

26 iunie 1940, ora 22:00: nota ultimativă

Noua pretenție a lui Stalin, cea privitoare la Bucovina, l-a iritat extrem de mult pe Hitler, care, prin anexarea Austriei, în martie 1938, se considera moștenitorul de drept al imperiului habsburgic ce înglobase între frontierele sale până în 1918 și Bucovina. În plus,  în protocolul secret din 23 august 1939 nu se menţionase în niciun fel ceva despre Bucovina, lucru care l-a făcut pe Fuhrer să presupună că liderul sovietic nu are de gând să respecte înţelegerea încheiată cu el. În acest fapt trebuie găsită originea ordinului dat de Hitler generalilor săi, de a trece la întocmirea planurilor pentru un viitor atac împotriva URSS, aşa-numitul plan „Barbarossa”.

Până atunci însă, von Schulenburg, într-o nouă întrevedere cu Molotov, îi sugerează acestuia să renunţe la pretenţiile asupra Bucovinei, ca să obţină o soluţionare rapidă şi paşnică a conflictului cu România. Molotov, dornic să obţină acceptul Germaniei, dar nedorind să pară că renunţă atât de uşor la Bucovina, se arată dispus ca URSS să-şi reducă pretenţiile la Basarabia şi nordul Bucovinei.

Odată realizată înţelegerea germano-rusă pe 25 iunie 1940, a doua zi chiar, Molotov îl convoacă pe Gh. Davidescu, ministrul României la Moscova, şi-i înmânează, la ora 22:00, nota ultimativă a guvernului sovietic către România. La nota sovietică Molotov anexase şi o hartă minusculă, pe care trasase cu un creion roşu neascuțit traseul viitoarelor graniţe româno-sovietice. În realitatea de pe teren, lăţimea liniei trasate de Molotov reprezenta o fâşie de 10 kilometri.

Pentru a pune şi mai multă presiune pe factorii de decizie de la Bucureşti, dincolo de termenul extrem de scurt (24 de ore) în care partea română trebuia să dea un răspuns ultimatumului sovietic, ruşii au întrerupt în repetate rânduri comunicarea lui Davidescu cu Ministerul de Externe român, astfel încât textul complet al ultimatumului a sosit abia la 6 dimineaţa la Bucureşti.

Ultimatumul sovietic:

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucrainieni, cu Republica sovietică ucrainieană.

Uniunea sovietică nu s’a împăcat niciodată cu faptul luărei cu forţa a Basarabiei, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregei lumi.

Acum când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situaţiunea internaţională care s’a creiat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirei adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunei înapoierei Basarabiei Uniunei Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerei Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţiune este legată în marea sa majoritate cu Ukraina sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţei de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într’o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1/ Să înapoieze cu orice preţ Uniunei Sovietice Basarabia;

2/ Să transmită Uniunei Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 Iunie curent” 

Telegrama face parte din Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe

Acest text este un fragment din dosarul numărului de iunie al revistei Historia „«Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem». Nu ne-am bătut” dedicat împlinirii a 80 de ani de la cedarea Basarabiei, din 27 iunie 1940. În acest dosar mai puteți citi:

  • Telegrama lui Davidescu asupra note ultimative din iunie 1940. Molotov: „Toate termenele au expirat. Istoria va judeca”
  • Cele două Consilii de Coroană din 27 iunie 1940. Cum s-a votat? Cine au fost cei care au votat?
  • Sfârșit de liceu, sfârșit de România Mare. Din mărturiile elevilor Clasei Palatine care au susținut examenul de bacalaureat în aceeași zi (și în același loc – Sala Tronului) cu cedarea Basarabiei: Mihai I, Ion Zamfirescu, Mircea Ionnițiu
  • Carol al II-lea: „E o zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic”
  • Nicolae Iorga, principalul oponent al cedării Basarabiei: „Se impune resistența ca o datorie de onoare”
  • PRIMIM ULTIMATUMUL Constantin Argetoianu: „Să protestăm contra abuzului de forţă, dar să primim condiţiile Sovietelor”
  • INTERVIU. Radion Chiaburu, coleg cu Regele Mihai: „Mă duc seara la preot și ascultăm la radio că s-a cedat Basarabia”
  • MEMORII. Istorie trăită, istorie povestită „Eu ţin minte cum s-a dat Basarabia!”
  • Raptul teritorial din 28 iunie 1940 Propaganda sovietică şi adevărul istoric
  • Documente din arhiva diplomatică MAE, fotografii istorice

https://historia.ro/sectiune/general/ultimatumul-sovietic-din-26-iunie-1940-sa-567717.html

///////////////////////////////////////

Cedarea Basarabiei – o rană deschisă

Autor: Manuel Stănescu

La 26 iunie 1940, ministrul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, este primit de ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, care îi remite nota ultimativă prin care U.R.S.S. cerea Basarabia şi nordul Bucovinei. La nota sovietică era anexată şi o hartă la scara 1: 800.000, pe care Molotov fixase, cu un creion roşu neascuţit, traseul noii frontiere. Grosimea vârfului creionului acoperea, în teren, ţinutul Herţa.

Molotov a stabilit un termen de 24 de ore pentru răspunsul guvernului român. Pentru a pune şi mai multă presiune pe factorii de decizie de la Bucureşti, sovieticii au întrerupt constant comunicarea lui Davidescu către ministerul de Externe. În consecinţă, textul complet al comunicatului a parvenit abia la 6 dimineaţa, pe 27 iunie.

Vestea a căzut ca un trăsnet. Carol al II-lea notează în jurnal: „Această ştire m-a trăsnit ca o lovitură de măciucă şi m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru aşa de oribil, încât nicio minte românească nu poate să-l conceapă”.

Este convocat Consiliul de Coroană pentru ora 12. De reţinut că acesta avea doar un rol consultativ. Sunt convocaţi consilierii regali, majoritatea oameni politici cu notorietate, care deţinuseră frâiele statului român în ultimele două decenii.

Primul ia cuvântul Nicolae Iorga, care solicită rezistenţa până la ultimul om. Majoritatea însă se raliază opiniei lui Constantin Argetoianu, care se pronunţase pentru primirea ultimatumului.

După-amiaza sunt primiţi la Palatul Regal reprezentanţii Germaniei şi Italiei. După două decenii de ostilitate, în care România tratase Germania cu o uluitoare lipsă de înţelegere asupra derulării evenimentelor, Berlinul nu avea niciun motiv să sprijine România, în condiţiile în care îşi dăduse oricum acceptul pentru cedare. Germania avea nevoie de petrolul românesc şi de timp pentru a pregăti ea lovitura împotriva sovietelor. Italia, cum era de aşteptat, sprijină punctul de vedere german. România e singură în faţa inamicului secular, Rusia.

La cererea de negocieri a României Molotov răspunde cu un nou ultimatum. Are loc un nou Consiliu de Coroană, la orele 21 în seara zilei de 27 iunie. Iorga perorează împotriva stării armatei (să ne amintim că el însuşi fusese şef de guvern?), dar se menţine pe poziţia rezistenţei. Dar votul e copleşitor pentru acceptarea condiţiilor sovietice: 19 pentru, 6 împotrivă şi unul expectativ.

Carol al II-lea, după ce şubrezise scena politică şi dinamitase democraţia, prin intrigi şi sciziuni de partide, după ce introdusese terorismul de stat în practica politică a vremii, îşi asumase prin actul de la 10 februarie 1938 întreaga autoritate şi responsabilitate pentru viitorul ţării. Cu toate astea, scrie plin de ipocrizie în jurnal: „Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat […] Numele celor care au votat pentru rezistenţă merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti”. Curios cum nu s-a gândit să ordone rezistenţa, de vreme ce votul Consiliului era consultativ.

Ca într-o piesă de Caragiale, specifică acestei ţări „triste, pline de umor”, acelaşi monarh scrie în notiţele personale: „O zi a ruşinii naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic.” Aşa s-a cedat Basarabia. Începutul sfârşitului pentru România Mare. Croită prin sânge şi suferinţă pe câmpul de luptă, pierdută de o clasă politică nevolnică…

Consecinţele dramatice ale retragerii Armatei din Basarabia şi nordul Bucovinei

 La 28 iunie 1940, orele 6 dimineaţa, Marele Stat Major român a emis Ordinul nr. 6006, adresat Grupului de Armate Est. Punctul 1 preciza, sec: „Guvernul a hotărât evacuarea Basarabiei şi ducerea rezistenţei pe Prut”. Dar nu exista niciun plan de evacuare, de vreme ce autorităţile nu luaseră niciodată în considerare o asemenea variantă!

Nu-i greu de înţeles impactul pe care l-a produs acest ordin. După luni de zile de declaraţii războinice, după elaborarea unor planuri de apărare, se decidea (în ultima clipă!) evacuarea, fără să existe nici măcar o schiţă în acest sens. În consecinţă, toate măsurile ordonate de Marele Stat Major s-au dovedit în contrast aproape total cu realitatea din teritoriu, retragerea îmbrăcând haina unei fugi dezordonate.

Pe teren trupele române s-au confruntat cu o situaţie dramatică, două elemente contribuind la haosul ce a urmat: lipsa totală de pregătire a operaţiei de evacuare şi comportamentul trupelor sovietice. Acestea au traversat frontiera în noaptea de 27/28 iunie, fără să aştepte răspunsul autorităţilor române, iar în cursul zilei următoare au fost ocupate oraşele Cernăuţi, Hotin, Bălţi, Chişinău, Cetatea Albă. Folosind cu predilecţie unităţi cu mare mobilitate (motorizate şi cavalerie), unităţi de desant aerian şi de diversiune infiltrate în spatele unităţilor române, trupele sovietice au atins Prutul şi Dunărea în ziua de 30 iunie, cu mult înainte de termenul convenit.

Atitudinea Armatei Roşii a fost provocatoare la adresa trupelor române. De regulă, după ce erau depăşite, detaşamentele române erau oprite, sub pretextul rechiziţiilor făcute în teritoriile cedate. Armele erau depuse de o parte a drumului, în timp ce personalul era poziţionat de cealaltă parte, separat trupa de ofiţeri. Uneori grupe de localnici, sub protecţia trupelor sovietice, jefuiau bunurile unităţii. Apoi marşul se relua, fără armament şi materiale. Nu de puţine ori întâlneau alt punct de control şi procedura se relua. Ofiţerii îndeosebi au fost insultaţi, epoleţii rupţi, bunurile confiscate. Documentele vorbesc de doi ofiţeri care s-au sinucis, neputând suporta umilinţa.

În rândul unităţilor sovietice se aflau numeroşi propagandişti, care exercitau permanente agresiuni psihologice asupra militarilor români. Aceştia îndemnau soldaţii să dezerteze şi eventual să se revolte împotriva ofiţerilor, fiind vizaţi îndeosebi militarii originari din Basarabia, în cazul acestora folosindu-se ameninţări cu represalii în cazul în care nu-şi părăseau unităţile. Efectul s-a văzut în evaluarea pierderilor, care sunt enorme pentru o armată care nu a tras un foc de armă: la 4 iulie, se consemnau (morţi, răniţi şi dispăruţi): 233 ofiţeri, 226 subofiţeri şi 48 629 trupă!

Nu de puţine ori, aceşti agitatori au fost ajutaţi de localnici, fie că vorbim de acţiuni spontane, fie de măsuri pregătite din timp: înlăturarea din localităţi a însemnelor româneşti şi înlocuirea cu cele sovietice, dezarmarea sau chiar molestarea unor militari, răspândirea de manifeste şi materiale cu conţinut comunist.

Într-un raport datat 7 iulie 1940, locotenent-colonelul Titus Şerb, comisar regulator de circulaţie la podul Albiţa, a lăsat posterităţii o imagine sugestivă a fugii: „În general am remarcat o stare de demoralizare, de oboseală şi nepăsare în rândul ofiţerilor. Ţinuta ofiţerilor, cât şi a trupei (rupţi, desculţi, murdari) dădea impresia unei armate înfrânte şi în curs de retragere, urmărită de inamic. Ofiţerii erau mai preocupaţi de siguranţa bagajelor personale decât de cea a materialului. Pretutindeni vedeai căruţe cu bagajele ofiţerilor, care devansau coloanele şi încurcau astfel circulaţia”. Şi concluziona, spunând: „Corpul ofiţeresc nu a fost la înălţime nici din punct de vedere moral, nici din acela al pregătirii de război”.

Implicarea minorităţii evreieşti din Basarabia în manifestări ostile trupelor române se regăseşte în numeroase documente şi declaraţii ale martorilor oculari. Nu trebuie să absolutizăm: au existat numeroşi evrei care s-au retras cu trupele române. Pe de altă parte, implicarea evreilor în organizarea comitetelor revoluţionare şi în acţiuni spontane este o certitudine, iar sublinierea de către presa vremii a acestei ostilităţi au creat o vie emoţie în cadrul opiniei publice româneşti şi, din păcate, chiar mai mult decât atât, militari români fiind implicaţi, în sudul Bucovinei şi în Moldova, în agresiuni cu caracter antisemit, soldate cu victime. Cele mai grave cazuri s-au înregistrat la Dorohoi şi Galaţi, existând mărturii care atestă inclusiv aruncarea acestora din trenuri aflate în mers. Consecinţele acestei stări de spirit vor fi dramtice în anii războiului.

Impactul cedării Basarabiei în societatea românească contemporană

Faptul că ne doare cedarea teritoriilor româneşti din Est şi astăzi se vede în modul în care o negăm. Nu noi suntem de vină, Uniunea Sovietică ne-a „răpit” teritoriile! Fuga dezordonată din Basarabia e văzută ca un destin implacabil, rezultatul unei conjuncturi internaţionale la care, nu-i aşa, nu ne putem opune.

Alţii adoptă o tactică mai puţin absurdă, fiind conştienţi că nu putem nega realitatea. Sugerează că a fost o tactică menită să menţină un stat. Nu contează că o cedare a dus la alta şi am pierdut o treime din teritoriu, pentru care luptaseră şi muriseră generaţii. Important era să avem un „stat”, cât de restrâns teritorial ar fi fost.

Dar „statul” ce reprezintă, până la urmă? O conducere centrală, o sumă de instituţii? Când „statul” încetează să reprezinte o naţiune, cum îl putem defini? Polonia a intrat în război pentru că a refuzat Germaniei o doleanţă destul de legitimă, legarea unui oraş german enclavizat de propia ţară. A luptat împotriva Germaniei şi Uniunii Sovietice pentru că polonezii au înţeles că un stat, o naţiune supravieţuieşte în minte şi suflet. O generaţie s-a jertfit cu bună ştiinţă, fiind conştientă că lupta şi sacrificiul ei va constitui temelie pentru un stat şi mai puternic. Polonezii au înţeles că o naţiune se formează dintr-o înlănţuire de generaţii, iar „statul” nu se menţine prin cedări şi lamentări, ci prin luptă şi jertfă.

România va avea viitorul asigurat ca stat şi ca naţiune când aceste noţiuni se vor regăsi în cât mai multe inimi. Nu prin jocurile politice sau geopolitice. Statul român trăieşte în noi, nu în instituţii găunoase.

Prin natura meseriei, nu judec nimic prin prezent. Având tendinţa de a analiza totul prin prisma unui timp istoric, care nu se suprapune doar peste contemporaneitate, nu ma interesează ce oferă prezentul în materie de geopolitică. E posibil ca într-o generaţie sau chiar mai puţin echilibru pe care îl vedem azi să-şi schimbe centrul de greutate.Îmi vin mereu în minte cuvintele lordului Palmerston: „Noi nu avem nici aliaţi eterni, nici duşmani externi. Numai interesele noastre sunt eterne”.

Pentru mine (şi sunt convins că, din fericire, pentru mulţi alţi români) Basarabia a fost, este şi va fi pământ românesc. Şi pentru el trebuie să luptăm, fiecare în felul lui. Trebuie să ne asumăm trecutul, aşa cum este. Să încetăm cu lamentările, cu scuza că noi nu putem face nimic şi că destinul nostru se decide, şi atunci şi acum, prin alte capitale.

Şi astăzi, 28 iunie, zi de tragică aducere-aminte, spun din toată inima: BASARABIA – PĂMÂNT ROMÂNESC!

https://historia.ro/sectiune/general/cedarea-basarabiei-o-rana-deschisa-572430.html

///////////////////////////////////////

(NICI TROTILUL NU-L MAI AGREAZA…) „Împuşcă-te“ –  Monument dedicat lui Putin, ridicat în centrul Kievului. „Istoria ştie, criminalii de război au doar două opţiuni: instanţa sau…?“

O sculptură care prezintă figura preşedintelui rus Vladimir Putin cu gura deschisă şi un pistol uriaş îndreptat spre ea a fost montată sâmbătă pe bulevardul Taras Şevcenko din Kiev. Monumentul din metal ruginit a fost realizat de Dmitri Iv, un sculptor din Harkov. După cum a spus autorul lucrării, el, ca artist, nu poate sta deoparte de ceea ce se întâmplă în ţara sa. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ File de jurnal din toiul războiului. O ucraineancă refugiată a găsit „… Lunetistul Wali nu mai luptă în Ucraina: „Războiul, o dezamăgire terib… Sculptura a fost denumită  „Zастрелись” (traducere din rusă- împuşcă-te), iar prima literă este Z din alfabetul latin, care se referă la simbolul regimului nazist rus Z.  Pe placa sculpturii, plasată aproape de locul unde a fost monumentul lui Lenin, scrie: „Istoria ştie, criminalii de război au doar două opţiuni: instanţa sau …Ai înţeles aluzia, Putler?“  „Când ocupanţii ne-au atacat pământul, mi-a venit ideea să fac o sculptură modernă dură. Aceasta este viziunea mea dură despre ceea ce se întâmplă în ţara mea natală. Putin este un criminal de război. Şi ştie că are două căi: prima este să se aşeze pe banca acuzaţilor, iar a doua – să se împuşte”, a spus sculptorul Dmitry Iv, potrivit publicaţiei ucrainene Kiev Segodnya. Sculptorul a venit cu sculptura acum o lună şi jumătate. Şi în tot acest timp a lucrat şapte zile pe săptămână timp de 10-12 ore pe zi. „Am un principiu – dacă ai ceva de spus, atunci trebuie să strigi. Este exact cazul. Sculptura a fost creată la Lviv cu ajutorul voluntarilor. Aş dori să le mulţumesc pentru sprijinul financiar. Mai ales lui Vitaliy Zaderei, fără ajutorul său financiar acest monument nu ar fi apărut. A ajutat cu unelte şi cu atelierul”, spune sculptorul. Potrivit acestuia dacă sculptura este plasată strict spre sud, atunci de la 12:00 la 14:00, „o mustaţă va fi vizibilă pe faţa lui Putin, ca a lui Hitler”. Înălţimea monumentului este de patru metri. Instalaţia are aproximativ 10 mii de puncte de sudură, iar greutatea este de până la 350 de kilograme. Autorul spune că instalaţia sa va sta în centrul Kievului ,,până când vom învinge inamicul”. Lucrările sculptorului Dmitri Iv sunt instalate în mai multe oraşe din Ucraina. În 2021, sculptorul Dmitry Iv a participat la o expoziţie la celebra galerie Agora din New York. Peste o mie de participanţi s-au întrecut pentru oportunitatea de a-şi prezenta lucrările la New York, iar lucrarea lui  Iv a fost aleasă printre cei 20 de câştigători ai artei contemporane din cadrul concursului. Dmitry Iv este câştigătorul festivalului de artă contemporană Passion for Freedom 2015 din Londra. Sculpturile sale se află în 12 colecţii private, inclusiv cele ale cântăreţei Patricia Kaas. A creat deja peste o sută de lucrări, dintre care multe sunt păstrate în muzee şi colecţii private din Ucraina, Germania, Franţa, Italia.

https://adevarul.ro/international/europa/Impusca-te–monument-dedicat-putin-ridicat-centrul-kievului-istoria-stie-criminalii-razboi-doar-doua-optiuni-instanta-saus-1_6277e6125163ec4271308345/index.html

//////////////////////////////////////

Inca o tradare multilateral de fesenala- Legăturile Rusiei cu fundaţia lui Adrian Năstase

Revista22 prezintă într-un articol relaţia dintre Fundaţia Europeană Titulescu, condusă de către Adrian Năstase, şi diferiţi actori din Rusia care au legături directe cu Vladimir Putin. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Adrian Năstase a lansat „Blog’Roll“: „Stenograme ale unor gânduri şi f… Revista22 susţine că Fundaţia Europeană Titulescu (FET), fondată şi condusă de Adrian Năstase, a devenit un loc de convergenţă al ideilor antieuropene şi naţionaliste.   Din Consiliul FET fac parte personaje precum Dan Berindei, Ioan Aurel Pop sau Teodor Meleşcanu, în tmp ce printre membri se regăsesc jurnalistul Adrian Ursu, realizator la Antena 3, sau astronautul Dumitru Prunariu.   În decembrie 2013, Revista 22 scrie că Adrian Năstase era prezent la lansarea volumului „România. Alternative la corsetul UE”, o lucrare care susţine că o ieşire a ţării noastre din Uniunea Europeană nu ar fi o tragedie. Autorul cărţii, Radu Golban, ajungea în 2018 să-l acuze pe preşedintele Klaus Iohannis că ar fi „nazist”, în contextul scandalului privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.   Tot în 2013, Alexander Dughin, un apropiat al lui Vladimir Putin, era primit la sediul FET de către Adrian Năstase, care dezvăluia pe blogul său subiectele discuţiilor – „posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii”. Tot atunci, Dughin se întâlnea şi cu Mircea Dogaru (preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate) şi cu Eugen Mihăiescu (fost membru PRM şi ambasador UNESCO).   În martie anul trecut, presa din România scria despre o conferinţă organizată la Moscova, la care au participat Adrian Năstase, Dumitru Prunariu şi ambasadorul român Vasile Soare. Titlul conferinţei a fost – „Vecinătate şi bună vecinătate cu privire specială la relaţiile româno-ruse”. Întrebaţi despre natura participării Ambasadei României din Rusia la eveniment, MAE a explicat că manifestarea a fost organizată de FET în colaborare cu Fundaţia Alexander Gorchakov din Rusia şi că oficialii români au fost prezenţi în calitate de invitaţi.   Mai târziu, în octombrie 2018, Revista22 scrie că Sputnik anunţa că „România şi Rusia vor crea o platformă de dialog”, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei precizând că cele două state vor crea „o comisie de experţi pentru diplomaţie publică şi dialog cultural-ştiinţific”. Ulterior, Fundaţia Titulescu avea să se ofere în a gira organizarea unui simpozion ştiinţific, dar şi mai multe „întrevederi” la Parlamentul României.    Printre participanţi s-a numărat şi un ONG rusesc, „Rossiski Fond Mira” („Fundaţia Rusă pentru Pace), condusă de către Leonid Slutsky, care, conform Revista22, mai este şi preşedintele unei fundaţii ce dirijează banii spre construirea de biserici. Totuşi, din cauza scandalului din presă, conferinţa nu a mai avut loc.

https://adevarul.ro/news/politica/legaturile-rusiei-fundatia-adrian-nastase-1_5c88ef91445219c57e322ba6/index.html

//////////////////////////////////////

O LECTIE –MAI MULT DECAT REGALA-Povestea uimitoare a lui Toma Arnăuţoiu, partizanul care a refuzat să îl însoţească pe Regele Mihai în exil, alegând lupta anticomunistă

   Înainte de a fi liderul grupului de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara, Toma Arnăuţoiu a făcut parte din garda regală. În 1947, când comuniştii l-au forţat să abdice şi să plece din ţară, Regele Mihai i-a propus să îl însoţească, însă Toma a preferat să rămână şi să încerce să ţină piept noului regim. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Partizanii libertăţii (V). Familiile ţăranilor care au susţinut grupul… Volumul „Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii… „Au trăit ca nişte câini. Plâng de multe ori că sacrificiul lor a fost… Unul dintre cei mai apreciaţi psihologi români şi autoare a unei cărţi foarte apreciate despre rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara, Aurora Liiceanu a realizat pentru „Weekend Adevărul“ un portret special, psihologic şi uman, al lui Toma Arnăuţoiu.  În 2003, în cadrul Colecţiei „Psihologie aplicată“ a Editurii Polirom, a apărut un volum-studiu al Aurorei Liiceanu, intitulat „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi“. Aurora Liiceanu a aflat despre rezistenţa anticomunistă din Nucşoara şi Toma Arnăuţoiu din discuţiile cu Irina Nicolau şi la Institutul Român de Istorie Recentă, înfiinţat în 2000. După 1990 s-a discutat mult despre memorie colectivă, despre martirologie şi victimologie şi au apărut multe cărţi cu mărturii ale celor care au stat în  închisori.  Problematica acelui timp era complexă: memorie, victime şi călăi, rezistenţă şi organizarea ei, geografia rezistenţei, tortură şi torţionari. „Nu se vorbea despre rezilienţă, pentru că accentul era pus pe rezistenţă şi pe memorie colectivă. În acea perioadă eram atrasă de psihologia pierderii şi traumei, domeniu nou, care mă fascina, fiind foarte conex cu rezistenţa şi cu victimologia. Atunci am colaborat cu un psiholog social american pentru fondarea unei publicaţii specializate, «Journal of Loss and Trauma». Am fost atrasă de ideea de teren şi am mers la Nucşoara de mai multe ori, luând interviuri, ca un proiect de cercetare de teren, fără însă a mă gândi să scriu o carte. Cu toate acestea, s-a concretizat un volum, care a apărut în 2003 – o consider cea mai muncită şi mai serioasă carte a mea“, spune Aurora Liiceanu. În grupul colonelului Arsenescu Născut pe 14 februarie 1921 în comuna argeşeană Nucşoara, Toma Arnăuţoiu a fost al treilea dintre cei cinci copii ai învăţătorului Ion Arnăuţoiu. În 1944 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I“ de la Târgovişte, iar în septembrie 1944 a fost trimis pe Frontul de Vest. La 1 noiembrie 1944 a fost decorat cu Ordinul „Coroana României“ clasa a V-a, iar, în decembrie 1944 a fost rănit în luptele din Ungaria. După trei luni de spitalizare a revenit în activitate la Regimentul 5 Roşiori. În iunie 1946, este transferat la Regimentul de Gardă Călare, iar în 6 august 1947 a fost avansat la gradul de locotenent, pentru ca trei zile mai târziu, pe 9 august 1947, să fie trecut în rezervă. Atunci când Regele Mihai a plecat în exil, i-a propus lui Toma Arnăuţoiu să îl însoţească, însă acesta l-a refuzat. Toma Arnăuţoiu a condus cea mai lungă rezistenţă anticomunistă din Europa FOTO: arhiva personală Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu Un an mai târziu, în iarna lui 1948, Toma Arnăuţoiu a fost contactat de către colonelul Gheorghe Arsenescu şi discută cu acesta posibilitatea organizării unui grup de rezistenţă anticomunistă în Muscel. În ianuarie-februarie 1948, colonelul Gheorghe Arsenescu reuşise să iniţieze în nordul judeţului Muscel (zona Bran-Rucăr-Dragoslavele-Stoeneşti-Cetăţeni-Măţău-Câmpulung) gruparea de rezistenţă „Haiducii Muscelului“, grupare din care făceau parte foşti deputaţi, avocaţi, mari industriaşi şi proprietari de fabrici, mori şi tăbăcării, mici întreprinzători, ofiţeri activi şi deblocaţi, monahi şi preoţi de mir, învăţători şi profesori, studenţi, muncitori şi ţărani. În decembrie 1948, Gheorghe Arsenescu a demarat tratative la Bucureşti cu membrii familiei lui Toma Arnăuţoiu pentru formarea unui nucleu similar în zona Nucşoara. Gheorghe Arsenescu avea 41 de ani pe atunci, tatăl său fusese în armată şi murise la Mărăşeşti, lăsându-l orfan la 10 ani. Crescuse în cultul tatălui lui, în glorificarea tatălui promovată de mamă – un tată-legendă, mort tânăr, el devenind, aşa cum spunea soţia lui, „Păunaşul Codrilor“. Gheorghe Arsenescu avea o atracţie către risc şi era foarte bun la mânuirea pistolului.  Întâi în slujba Ţării, apoi în slujba Regelui Firesc, se pune întrebarea: cum ar putea fi caracterizată decizia lui Toma Arnăuţoiu de a lupta împotriva comuniştilor în loc să aleagă o viaţă liniştită? „O decizie se ia având în vedere atât elemente raţionale, cât şi elemente iraţionale, ele fiind combinate, constituind constelaţia motivelor numită motivaţie. Ca un ghem din multe fire. Trebuie să luăm în consideraţie şi contextul, care era situaţia atunci în ţară şi în ce situaţie se găsea el. Sigur, Toma Arnăuţoiu a fost crescut şi s-a format în valorile de atunci, mult determinate nu numai de educaţia şi de aspiraţiile părinţilor, dar şi de şcoala militară pe care a urmat-o. Să nu uităm şi de fraţii lui, care aveau aceleaşi valori şi interese, unul dintre ei murind pe front. Deci este vorba de contribuţia diferită a unor motive diferite. Decizia a fost influenţată mult, mai întâi, de faptul că fiind foarte tânăr, cariera lui din armată era terminată, era cum se spunea deblocat, viaţa lui era deraiată de la planul lui. Avusese succes, era chipeş, echilibrat şi conştiincios şi se trezeşte că trebuie să renunţe la planul lui de viaţă şi la proiectele lui de carieră. Fotografia lui cu chipiul pe cap, uniforma de ofiţer de cavalerie croită exemplar, cu eşarfă la gât, cizmele elegante şi bine lăcuite ne dă imaginea unui tânăr bine înfipt în viaţă şi sigur pe el“, spune Aurora Liiceanu. Autoare a unei apreciate cărţi despre rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara, Aurora Liiceanu i-a făcut un foarte interesant portret psihologic şi uman lui Toma Arnăuţoiu FOTO: arhiva Adevărul Chiar şi decizia lui de a nu pleca alături de Regele Mihai în exil a fost una care ridică multe semne de întrebare, mai ales că Toma făcea parte din garda regală. „Avea 26 de ani şi viitorul în faţă. Era foarte apreciat şi de aceea a fost ales în garda regală, pentru care nu numai fizicul lui l-ar fi recomandat. Cu ocazia sosirii Regelui Mihai în vizită la Nucşoara, la Elisabeta Rizea, arătându-i-se fotografia de către sora lui Toma Arnăuţoiu, singura fiică dintre cei cinci copii ai învăţătorului Iancu Arnăuţoiu, l-a recunoscut, spunând că i-a propus să părăsească ţara cu el, dar Toma a refuzat spunând că-şi va servi ţara luptând împotriva comuniştilor. Dar ce altceva putea face? Frustrarea lui era mare şi pe acest fond sensibil şi poate fiind chiar dezorientat, confuz, debusolat, apare oferta-invitaţie a lui Gheorghe Arsenescu şi el, la rândul lui, cu o tinereţe plină de succes, dar la o vârstă la care trecutul atârna mult mai greu. Pentru Arsenescu, viaţa îşi arătase roadele tinereţii, fiind trecut în rezervă, deci deblocat, când ajunsese la gradul de colonel“, precizează Aurora Liiceanu. Toma, alături de Arsenescu, „manipulatorul“ „Cine a gândit logistica intrării în grupul de rezistenţă şi-a dat seama cum să fie ritualul şi cum să sune jurământul. Revolverul şi crucea ortodoxă erau elementele principale, simboluri ale unor valori, iar jurământul crea o imagine magică a intrării în altă lume, o lume a eroilor. Totul era atât de încărcat de simbolismul eroic şi romantic al vitejiei, încât unul dintre cei ce citeau jurământul a propus să fie ucis nu numai cel care trăda şi toată familia lui, ci şi toţi urmaşii lui până la a noua generaţie. Toma Arnăuţoiu a fost terenul pe care au căzut, graţie talentului de influencer şi de abil organizator pe care-l avea Arsenescu, seminţele tentaţiei. Arsenescu, manipulator, i-a înfăţişat lui Toma Arnăuţoiu un scop bine conturat, un fel de prelungire a carierei lui abandonate, o folosire a celor învăţate, un rost“ , descrie Aurora Liiceanu crezul grupului de rezistenţă.         De asemenea, a mai contat prestigiul social al colonelului Arsenescu, faptul că mai organizase un grup mai mare de rezistenţă la Dragoslavele, care, din nefericire, se dispersase, lăsându-l fără posibilitatea de a continua afirmarea lui ca lider. Abilităţile sociale, expertiza organizării îi confereau credibilitate şi respect lui Gheorghe Arsenescu, care se purta asemenea unui luptător încercat de experienţă. Situaţia din România devenise una critică. După 1945, o parte dintre pământurile ţăranilor fuseseră naţionalizate şi urmau să fie confiscate şi cele rămase, până la lichidarea clasei „chiaburilor“, în fapt, a ţăranilor înstăriţi din sate. În oraşe se pregătea naţionalizarea proprietăţilor industriale şi a micilor ateliere meşteşugăreşti. În plan social, lupta de clasă ajungea până la suprimarea fizică a celor care deţineau o proprietate, fie că era vorba despre terenuri, fabrici sau magazine. „Un tânăr echilibrat şi cinstit“ Grupul de rezistenţă de la Nucşoara, condus de către Toma Arnăuţoiu, s-a format în 1949. Iniţial, a fost format din 16 partizani şi a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei. Pentru Toma Arnăuţoiu, crescut în familia sa cu o educaţie bazată pe anumite valori şi format în şcoala militară, în care se punea accent pe onoare, loialitate faţă de patrie şi rege, biserică, datoria faţă de aceste valori era crucială. „El a fost un om de onoare, respectând datoria faţă de ţară ca direcţie de viaţă. Atunci când el a fost elev, ca şi apoi, când regimul s-a schimbat în 1989, Armata şi Biserica aveau cea mai mare credibilitate. Şi după 1990, indiferent de implicaţia Armatei şi a Bisercii, acestea două erau în topul credibilităţii şi încrederii populare. Toma, când a luat decizia de a se angaja în lupta anticomunistă, era foarte tânăr. Era onest, încrezător în lupta în care se angaja, dar lipsit de experienţa vieţii în grup şi de rolul de conducător. Era temperamental, un tânăr echilibrat şi cinstit. Dar, nu-l poţi privi scos din context şi cu greu îl poţi desprinde de Gheorghe Arsenescu, pentru că ei au pornit la drum împreună“, adaugă Aurora Liiceanu. Deoarece nu se putea ascunde uşor de trupele de Securitate care începuseră să scotocească zona, dar şi din cauza diferenţelor de opinie în legătură cu tactica ce ar fi trebuit adoptată, grupul de rezistenţă de la Nucşoara s-a scindat în iulie 1949: o parte dintre membri au rămas împreună cu colonelul Arsenescu, iar ceilalţi, sub conducerea lui Toma Arnăuţoiu. În noiembrie 1949, colonelul Arsenescu a  părăsit grupul de rezistenţă, iar oamenii rămaşi alături de el au fost arestaţi rând pe rând.  Partizanii, trădaţi şi executaţi Aurora Liiceanu a explicat pentru „Weekend Adevărul“ şi disensiunile apărute între Toma Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu. Între cei doi exista diferenţa de vârstă, de experienţă de viaţă, de structură psihologică, de motivaţie, care foarte repede au conturat o incompatibilitate interpersonală. S-a spus că acest lucru s-a datorat mai ales divergenţelor dintre ei privind strategia de a lupta, modalităţile de reacţie a celor implicaţi. „Din perspectivă psihologică, încercând să vedem ce fel de oameni erau cei doi, eu aş porni de la motivaţie, legat de disensiunile dintre ei. La Toma, motivaţia era prioritar intrinsecă, pentru că el se supunea ideii de a respecta valorile pe care le asimilase. La Arsenescu, motivaţia era prioritar extrinsecă, el îşi dorea faimă, ambiţiile lui erau de a continua eroismul tatălui lui, devenind el însuşi un erou. Acest lucru era susţinut şi de diferenţe de percepţie a situaţiei grupării lor. Toma era prudent, precaut, responsabil de destinul grupării, poate prea calm şi lent, faţă de Arsenescu, care era aventuros, riscant şi chiar impulsiv, uneori, într-o oarecare măsură. Maturitatea lui Arsenescu era ambiguă şi graba lui de a fi important căpăta note de impostură. Ţăranii, care se uitau la el cu stimă şi cu respect, aflau de la el, încrezători fiind, că are legături cu Ambasada Franceză, că ştie lucruri pe care nu oricine le ştia, că este informat şi, ca atare, deciziile lui erau bazate pe date sigure. Individualist fiind, Arsenescu a lăsat baltă totul, ba chiar a avut o relaţie sentimentală care a dus la naşterea unei fetiţe, stând ascuns aproape 11 ani. În acelaşi timp, Toma şi grupul lui încercau să supravieţuiască în confruntări directe cu duşmanul, hăituiţi şi înfometaţi“, precizează Aurora Liiceanu.   Părinţii, văzuţi de la distanţă, cu binoclul Luptătorii de la Nucşoara, conduşi de către fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, au reuşit să reziste în munţi timp de aproape zece ani datorită ajutorului primit de la sute de localnici ataşaţi familiei Arnăuţoiu, care le-au furnizat informaţii, alimente, haine şi arme. În opinia Aurorei Liiceanu, „multe momente ale vieţii de fugar a lui Toma Arnăuţoiu pot fi privite ca având un impact emoţional asupra celui care încearcă să cunoască acea perioadă a istoriei noastre. Mă gândesc la unul, şi anume atunci când s-a convenit cu cei care aveau contact cu ei să le spună părinţilor Arnăuţoiu să iasă afară din casă să fie văzuţi cu binoclul. Mi se pare acest eveniment o scenă de foarte mare tristeţe“.  Numele tău e Trădare! Securitatea a desfăşurat ample acţiuni de supraveghere a zonei de la Nucşoara, a arestat rudele şi prietenii celor plecaţi să lupte, a racolat informatori şi a instalat echipamente de ascultare în casele celor rămaşi – totul pentru a-i prinde şi a-i executa pe partizani, lucru ce s-a întâmplat în cele din urmă. Grigore Poinăreanu, fost coleg de şcoală al lui Toma Arnăuţoiu, a fost şantajat şi racolat de Securitate, fiind convins să îi trădeze pe partizani. După cum scrie Aurora Liiceanu în lucrarea „Rănile memoriei: Nucşoara şi rezistenţa din munţi“, Grigore Poinăreanu era o persoană cunoscută organelor de Securitate; el mai fusese în atenţia acestora şi chiar folosit, deşi nerecrutat, în perioada 1952-1953. „Din cauza comportamentului său, considerat deviant, Securitatea s-a sesizat, adunând date importante care-l puteau incrimina, punându-l în situaţia de a fi şantajat. Referirile la personalitatea sa conţineau atribute negative – «era beţiv înveterat, homosexual, fără personalitate, şi cunoscut cu dese manifestări duşmănoase, dându-se chiar la acte de instigare publică. Ducea o viaţă de huzur, că îi plăcea viaţa desfrânată şi de petreceri, că era foarte comod». Totuşi, recrutarea lui Grigore Poinăreanu aducea unele avantaje care nu puteau fi neglijate. În primul rând, un altul care «să ducă» la grup nu exista. Şi, cel mai important lucru: Grigore Poinăreanu putea fi şantajat prin propriile slăbiciuni, prin ameninţări la adresa hedonismului şi libertăţii lui, atât de scumpe“.  Capturare după model sovietic După ce a dat trei declaraţii la Securitate în perioada 17-19 martie 1958, Grigore Poinăreanu a semnat, pe 20 martie 1958, o declaraţie-angajament prin care recunoştea că a avut legături cu fraţii Arnăuţoiu şi cerea să sprijine Securitatea pentru prinderea grupului de partizani anticomunişti. Declaraţia apare în cartea scrisă de Ioana Voicu Arnăuţoiu, „Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei“ (Editura Vremea, 2009). În declaraţia-angajament, Grigore Poinăreanu preciza printre altele: „Am avut legături în perioada 1951-1958 cu bandiţii Toma şi Petre Arnăuţoiu şi Constantin Jubleanu, sprijinindu-i cu alimente şi bani şi dându-le unele informaţii legate de securitatea lor pentru a nu fi prinşi de organele de stat, deşi cunoşteam că bandiţii au la activul lor crime şi jafuri pe care le-au comis în perioada în care din bandă făcea parte şi Marinescu în a cărui sarcină după spusele bandiţilor amintiţi mai sus erau puse. În dorinţa de a mă reabilita prin prezenta declaraţie-angajament cer să mi se acorde posibilitatea de a aduce servicii în scopul prinderii bandei în cel mai scurt timp (1 Mai 1958)“. Toma Arnăuţoiu a murit la doar 38 de ani FOTO: arhiva Adevărul Pe 20 mai 1958, fraţii Arnăuţoiu au coborât din grota săpată în munţi la casa acestui Grigore Poinăreanu pentru a ridica diverse lucruri. Au fost „omeniţi“ cu ţuică în care fusese pus un tranchilizant puternic pentru a-i neutraliza, după care trupele de intervenţie i-au silit să indice locul ascunzătorii unde se mai adăposteau Maria Plop, Ioana, fetiţa de doi ani a lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, şi Constantin Jubleanu. Acesta din urmă a fost ucis într-un schimb de focuri cu trupele de Securitate, iar Maria Plop a coborât din grotă pe o scară de frânghie, ţinând în braţe fetiţa. Marea Adunare Naţională a respins cererile de comutare a pedepsei. Arestaţii au fost duşi la sediul Securităţii din Piteşti şi anchetaţi timp de un an. Tribunalul Militar al Regiunii a II-a i-a condamnat la moarte pe fraţii Arnăuţoiu, Toma şi Petre, dar şi pe alţi 14 oameni care i-au ajutat timp de nouă ani, cât au fost urmăriţi. Cei 16 au fost executaţi la penitenciarul Jilava, în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Eroului din munţii Făgăraş i se dă dreptul la ultimul cuvânt. „Trăiască Armata Română!“, ar fi striga el. La comanda dată de comandant, plutonul de execuţie format din trei miliţieni trage. Toma însă nu moare imediat. Îl aruncă aşa în groapă şi pun var şi pământ peste el. Avea doar 38 de ani. Vă mai recomandăm şi: De ce a fost trădat la Securitate partizanul Toma Arnăuţoiu de un fost coleg de şcoală Elena Arnăuţoiu, sora liderilor mişcării de rezistenţă din Nucşoara: „Dacă ar vedea fraţii mei ce se petrece în ţara asta, şi-ar da seama că au murit degeaba“

https://adevarul.ro/locale/pitesti/povestea-uimitoare-toma-arnautoiu-partizanulcare-refuzat-insoteasca-regele-mihai-exil-alegand-luptaanticomunista-1_62b45d8c5163ec4271ea7eca/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

///////////////////////////////////////

Vladimir Putin a vrut să arate pisica Occidentului, iar acum nu mai ştie cum să scape de ea

(https://adevarul.ro/news/politica/legaturile-rusiei-fundatia-adrian-nastase-1_5c88ef91445219c57e322ba6/index.html)

Toată atenţia opiniei publice este îndreptată acum spre relaţia încordată Rusia-Ucraina. Comentatori de toate categoriile încearcă să anticipeze ce va urma, dacă Rusia va invada Ucraina, şi ce reacţie va avea NATO şi lumea occidentală. În opinia mea, Putin n-a fost capabil să anticipeze consecinţele actelor sale războinice. A avut consilieri prea slabi, nu ascultă de nimeni, orice explicaţie este posibilă. DE ACELASI AUTOR Nebunul Putin îndreaptă lumea spre un conflict nuclear. Cum poate fi o… Este Putin suficient de nebun încât să apeleze la arme nucleare? Doar poporul rus îl poate opri pe Putin Cererile pe care le-a pus pe masa occidentului, ca NATO să se retragă din Europa de Est, sunt cereri la nivel de „grădiniţă” politică, care trădează că „ţarul” Putin nu mai are mintea întreagă. A sperat să sperie lumea occidentală, contând că aceasta nu-şi face calculele privind consecinţele unei invazii ruseşti în Ucraina. I-a crezut „proşti” pe cei din NATO, deşi cea mai bună dovadă de prostie e să-i crezi proşti pe ceilalţi. Globalizarea, bat-o vina, a stricat planurile lui Putin Puţin n-a înţeles că într-o lumea globalizată, în care economiile ţărilor importante depind unele de altele, nu poţi să faci ce vrei, nu poţi să arăţi pisica partenerilor, fără să suferi consecinţe dezastruoase. Economia Rusiei, nivelul de trai al cetăţenilor ei, depind de relaţiile comerciale internaţionale, de fluxurile financiare mondiale, mai ales când trăieşti, în mare parte, din exportul de hidrocarburi către occident. Înainte de a paraliza occidentul cu oprirea acestui export, îţi paralizezi propria economie. Oligarhii ruşi au interese economice, de business, financiare, cu ţările din UE şi NATO. Ei ar fi fost primii afectaţi de sancţiunile occidentale la adresa Rusiei, de eliminarea ţării lor din mecanismul SWIFT. Probabil s-au dus peste Putin şi i-au spus de la obraz: „Bă, eşti nebun? Ne bagi în faliment?” Cum de nu şi-a făcut Putin socotelile înainte de a arăta pisica occidentului? Greu de explicat! Şi dacă ar ocupa Ucraina, ce s-ar întâmpla după? În primul rând, Putin ar trebui să explice populaţiilor celor două ţări de ce a adoptat o variantă care a dus la mii, poate zeci de mii, de morţi şi răniţi de ambele părţi. În condiţiile tehnologiei de azi, când soldaţii ambelor ţări au telefoane mobile, reţelele sociale ar fi fost pur şi simplu invadate de imagini terifiante de pe front. Cum ar fi reacţionat populaţia celor două ţări? Tare mi-e teamă că Putin ar fi fost obligat să-şi ia tălpăşiţa. De aici şi cererea de ultimă oră a lui Putin de a elimina conţinuturile „toxice” din internet. Adică a morţilor şi răniţilor de pe fronturile de luptă! Şi ce să facă Rusia cu Ucraina ocupată? O ţară cu 45 de milioane de locuitori, de dimensiuni uriaşe, cu un PIB pe locuitor de sub 4000 de euro. Oricum cetăţenii ruşi trăiesc, în bună măsură, din ajutoarele de la stat. Cum să împartă aceste ajutoare şi cu cetăţenii ucrainieni, care riscă să moară de foame după ce economia le-a fost paralizată de război? Răzbunarea pe invadatorii ruşi ar fi atunci cumplită. Mai degrabă Putin ar fi vrut schimbarea regimul de la Kiev cu unul obedient, gen Lukaşenko. Dar uite că ucrainienii nu reacţionează la pisica pe care le-a arătat-o Putin. Ei ştiu şi mai bine ce-şi poate permite, şi ce nu, o Rusie fostă imperială. Încă o ţeapa pe care şi-o ia Putin! Şi ocuparea parţială Ucrainei se va lovi de aceleaşi sancţiuni extrem de dure din parte ţărilor NATO Dacă Rusia s-ar mulţumi să ocupe o parte, mai mare sau mai mică, din Ucraina, pentru ca Putin să-şi spele puţin obrazul în faţa ruşilor, sancţiunile externe tot aceleaşi vor fi. Şi economia Rusiei tot paralizată va fi. Aşa se face că de o lună de zile Putin nu mai scoate o vorbă. Ce să mai spună după prostia pe care a făcut-o, şi de care nu ştie cum să scape. O alianţă Rusia-China-Iran nu are cum să funcţioneze. China nu-i fraieră să ajute Rusia, când îşi doreşte o mai mare influenţă în Asia, interesul ei fiind, mai degrabă, o Rusie slăbită, blocată, pentru a-şi extinde sferele de influenţă în Asia. O fi priceput şi Putin, cam târziu, e drept. NATO va profita de ocazie şi-şi va întări forţele militare din Europa de Est, având pretextul invaziei Rusiei în Ucraina. Rusia va ieşi mai încolţită şi înconjurată de trupe NATO după acest conflict, cu zeci de mii de soldaţi, echipamente, avioane şi nave de luptă ale NATO la graniţele sale. Rezultatul ar fi mai dezastruos chiar decât situaţia actuală, când Ucraina face ochi dulci Occidentului. Concluzie Globalizarea i-a jucat festa lui Putin. Mirarea este cum de nu a anticipat evoluţia şi consecinţele politice a actelor sale. Acum, după ce a vrut să arate pisica Occidentului, s-a trezit cu ea moartă în braţe, vrea să scape de ea, dar nu ştie cum şi unde s-o paseze. Când nu te duce mintea, păţeşti şi lucruri de astea, urâte! LE. Un comentariu Un comentator spune că atunci când Biden a ameninţat că-l va sancţiona personal pe Putin, se referea la banii depozitaţi de Putin prin bănci occidentale.

https://adevarul.ro/news/politica/vladimir-putin-vrut-saarate-pisica-occidentului–numai-stie-scape-ea-1_61f64bb05163ec4271513dd0/index.html

///////////////////////////////////////

Avertisment nazist-de putinizd …Medvedev: Politicienii români demult joacă hore în jurul Moldovei. Dacă vor decide să o anexeze, să nu uite că în Transnistria locuiesc 220 mii de cetățeni ai Rusiei

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, susține că se dorește „crearea unei noi Românii Mari ca să se grăbească aderarea Republicii Moldova”, la Uniunea Europeană. Acesta a mai declarat că politicienii români „demult joacă hore în jurul Moldovei”. „Dacă vor decide să o anexeze, să nu uite ca în Transnistria locuiesc 220 mii de cetățeni ai Rusiei”, a mai declarat Medvedev.

„Moldova a stat la o coadă lungă pentru aderarea la UE, întinsă de zeci de ani. Succes! Dar se vrea mai repede. Prin urmare, o altă modalitate de a obține aderarea la UE devine mult mai relevantă: crearea unei noi Românii Mari. Politicienii români joacă hore politice de mult în jurul Moldovei. Și acum la propriu. Deputații au încheiat prima ședință comună a parlamentelor Moldovei și României cu un dans, ținându-se de mână. Părea foarte amuzant. Dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante.

Occidentul încearcă aproape legislativ să interzică Rusiei să considere poporul ucrainean apropiat, provocând în orice mod posibil o adâncire a conflictului. Dar în ceea ce privește românii și moldovenii, situația este alta. Oficialii bucureșteni, incitați de „integratorii” de la Bruxelles, sunt bântuiți de ideea de a recrea proiectul României Mari, îngropată de Armata Roșie în timpul Marelui Război Patriotic. Recent, au intensificat deschis eforturile de diferite formate pentru preluarea „legală” a Moldovei. Mai mult decât atât, din partea Bucureștiului, nici măcar nu vorbim de unificarea „popoarelor frățești” într-un fel de entitate de tip statal.

Autoritățile române percep cu aroganță interfluviul Nistrului și Prutului drept provincia lor „separată temporar”. Nu e de mirare respingerea categorică de către mai mult de jumătate din societatea moldovenească a Anschluss-ului impusă din afară. În Transnistria, steagul României, puternic asociat cu durerea și suferința în timpul Marelui Război Patriotic, nu vrea să vadă marea majoritate a locuitorilor. Devalorizarea statalității moldovenești, care a câștigat viteză, urmează tipare ucrainene – ura față de țara noastră este pusă în prim-plan. A fost adoptată o lege urâtă care interzice panglica Sf. Gheorghe, care simbolizează victoria asupra nazismului, mass-media rusă este eradicată, liderii opoziției inacceptabili sunt aruncați în spatele gratiilor sub pretexte exagerate.

Cine vrea o moarte voluntară și subită a statului lor? De obicei, pentru politicieni o astfel de poziție este nefirească. Ei încearcă să-și protejeze propriul stat și oportunitățile personale. Și dacă, dimpotrivă, sunt gata să-și distrugă țara pentru treizeci de arginți pentru a se alătura altui stat, atunci aceasta se numește altfel – trădare. În mod surprinzător, asta își doresc actualele autorități moldovenești. Ignorând voința unei părți semnificative a poporului său, actualul președinte al Moldovei este gata să dea dintr-o lovitură statalitatea țării care i-a fost încredințată. Ea, desigur, acționează după rețetele curatorilor europeni și de peste mări, ceea ce nu este deloc surprinzător, pentru că, alături de cea moldovenească, are și cetățenie română. Din câte se pare, în noua România Mare i s-a promis un post complet comparabil. Dar este necesar pentru cetățenii de rând ai Moldovei: moldoveni, ruși, ucraineni? Nu li s-a promis nimic. Este că efemerul „perspective europene” în statutul de candidat la UE. Adică resurse energetice nebun de scumpe și pierderea definitivă a pieței rusești pentru legume, fructe și vin din Moldova. Și bineînțeles, prețurile mari europene din magazinele din Moldova deloc bogată (scuze, noua Românie Mare). Și la final ultima atingere despre România Mare. Dacă România va încerca cumva să anexeze Republica Moldova, trebuie să țină cont că în regiunea Transnistreană trăiesc 220 de mii de ruși”, a spus Medvedev.

Șefa statului, Maia Sandu, a explicat ce înseamnă statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. „Asta nu înseamnă că problemele noastre se rezolvă peste noapte”, a declarat Sandu în cadrul emisiunii Primele Știri. Totodată, președinta a menționat că acordarea statutului „este un pas către un viitor mai luminos, dar evident că avem de lucrat până să ajungem acolo”.

Întrebările din chestionarul de aderare la UE și răspunsurile oferite de Republica Moldova au fost publicate pe pagina web a Guvernului, la două luni de la completare. Documentul este în limba engleză.

„Majoritatea reformelor au costuri politice și probabil din această cauză atât de puține reforme au fost duse la bun sfârșit în Republica Moldova”. Declarația a fost făcută de președinta, Maia Sandu, întrebată dacă există vreun risc politic în urma „deciziei istorice a Consiliului European”.

Consiliul European a votat pentru acordarea statutului de state candidate pentru aderare Republicii Moldova și Ucrainei.

Președinta Maia Sandu a spus că avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort.

https://unimedia.info/ro/news/50e223f7d723d902/medvedev-politicienii-romani-demult-joaca-hore-in-jurul-moldovei-daca-vor-decide-sa-o-anexeze-sa-nu-uite-ca-in-transnistria-locuiesc-220-mii-de-cetateni-ai-rusiei.html?utm_source=Site%20Widgets&utm_medium=Trend%20News%20Widget&utm_campaign=Trend%20News%20Widget

///////////////////////////////////////

///////////////////////////////////////

De ce vrem sa scapam,nu putem…

Când securismul a devenit o problemă pentru sereiști

emilian.isaila

EMILIAN ISAILĂ

Proiectele de legi ale siguranței naționale au creat o criză majoră la nivelul președinției și a agențiilor de informații. În două săptămâni, Klaus Iohannis, SIE și SRI au dat declarații publice. Dar aceste poziționări mai mult au intensificat criza, au generat noi întrebări și au mărit neîncrederea publicului în serviciile secrete.

Când securismul a devenit o problemă pentru sereiști Klaus Iohannis și Eduard Hellvig, directorul SRI, deranjați de faptul că proiectele de legi ale siguranței naționale au devenit publice înainte de a ajunge în Parlament   

De la începutul pandemiei, odată cu decizia președintelui Klaus Iohannis de a impune starea de urgență pentru o perioadă de două luni, s-a declanșat un proces de militarizare a statului care a culminat cu noile proiecte de legi ale siguranței naționale.

Din păcate, războiul din Ucraina a accelerat acest proces, iar acum, în opinia mea, nu mai există niciun fel de control civil al societății asupra serviciilor de informații.

Să ne amintim că PSD, în 2016, a avut un program politic de distrugere a sistemului juridic și de aplicare a legii pentru a le putea controla și pentru ca Liviu Dragnea, liderul social-democraților de atunci, judecat în mai multe dosare de corupție, să scape de închisoare.

Atunci societatea civilă a reacționat și a protestat doi ani pentru ca România să nu devină un stat iliberal, condus de un lider autoritar corupt, cum era Liviu Dragnea.

Din păcate, după ce a scăpat de presiunea politică a PSD, Klaus Iohannis și-a consolidat puterea și a preluat controlul instituțiilor.

Cineva, știm noi cine

Publicarea de către G4Media a unor documente ce conțin propuneri legislative pentru o reformă a agențiilor de informații a reprezentat un moment de criză al noului concept de “stat militarizat” cu intenții bune, de a salva oamenii de pandemie, de a-i apăra de ruși și de criza economică.

“Acum ne aflăm în faza în care avem primul draft. Acesta nu este destinat publicului larg, este un prim draft care urmează să fie analizat de Guvern, de CSAT, pe urmă de Parlament”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă din data de 7 iunie.

“Cineva, și știm cine, a considerat că este bine acum să le dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că avem doar un prim draft. Aceste legi vor intra în discuția Guvernului, vor fi dezbătute, vor intra în CSAT, vor fi dezbătute, vor fi modificate”, a mai adăugat președintele României.

Remarca despre cine a oferit presei “drafturile” e ciudată și nepotrivită, dar arată o iritare a șefului statului care poate fi explicată prin faptul că strategia de a le adopta a fost devoalată, iar întregul proces de modificare a legilor siguranței naționale a fost compromis.

Reacția domnului Iohannis mai sugerează că persoanele care au transmis documentele au legături puternice cu agențiile de informații și au capacitatea de a continua să transfere date care pun în dificultate actuala putere din România.

În opinia mea, reacțiile SIE (Serviciul de Informații Externe) și SRI (Serviciul Român de Informații) la această “scurgere” a drafturilor cu legile siguranței arată gravitatea întâmplării și efectele produse.

Prejudecăți naționale despre agențiile de informații

În România, mulți oameni cred că țara e condusă de serviciile secrete. E adevărat, acestea au o mare influență în societate, dar în niciun caz nu au capacitatea s-o conducă, cel mult unii dintre angajați profită de pe urma informațiilor pe care le dețin și se îmbogățesc sau ajută interesat un actor politic sau economic în detrimentul altuia.

De asemenea, o altă prejudecată e aceea că serviciile de informații reprezintă o entitate care are o strategie comună, secretă, ce trebuie dusă la îndeplinire, scopul final fiind acela de a controla viața tuturor românilor.

În realitate, într-un serviciu de informații sunt mai multe grupări care se luptă între ele pentru resurse și control. La luptele interne se adaugă și confruntările dintre agenții.

Cei din SIE nu-i pot suferi pe cei din SRI, iar cei din DGPI, direcția de protecție internă a Ministerului de Interne, se contrează și cu unii și cu alții. Apoi, vin serviciile din armată și așa mai departe.

SIE dă vina pe președinte și Guvern

În agențiile de informații nu există armonie, dar cel mai grav lucru e că Parlamentul nu exercită niciun fel de control asupra lor, deși e obligat prin lege să facă acest lucru.

”În procesul de evaluare, revizuire și actualizare a actelor normative din domeniul securității naționale, Serviciul a fost consultat de Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială și de Secretariatul General al Guvernului, proiectele postate fiind variante de lucru rezultate din aceste consultări, ce urmează a parcurge procesele legislative prevăzute de lege”, au declarat reprezentanții SIE pentru site-ul “Umbrela Strategică”.

E atâta armonie încât o agenție de informații dă vina pe președinte și Guvern, cum că aceste două instituții le-au cerut opinii vizavi de noul pachet de legi ale siguranței naționale.

La două zile după reacția SIE, Eduard Hellvig, directorul SRI, are o rară apariție publică.

“De peste două săptămâni… se discută despre un pachet de legi referitoare la securitatea naţională şi despre modul în care acestea ar putea influenţa democraţia din România”, anunță directorul SRI în deschiderea declarației.

În realitate, discuțiile au fost mai mult sau mai puțin aprinse. Agenda publică încă e ocupată de inflație și război.

În opinia mea, aceste proiecte de lege au provocat un șoc în zonele rarefiate ale puterii, mă refer la parlamentari, conduceri locale de companii multinaționale, organizații neguvernamentale și parteneri ai României din Uniunea Europeană și SUA. Îngrijorarea acestora constă în transformarea peste noapte a unui stat democratic într-unul polițienesc.

Cine ne ascultă și pe noi?

De exemplu, la articolul 5, aliniatul d se spune că: “SRI este autoritatea națională în ce privește interceptarea comunicațiilor, sens în care realizează punerea în aplicare a actelor de autorizare privind restrângerea temporară a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale cetățenilor, emise potrivit legii”.

Dacă ar fi votat, articolul 5 ar constitui un monopol pentru SRI în ce privește ascultarea telefoanelor și astfel s-ar întoarce în realizarea actelor de urmărire penală, ceea ce ar deschide din nou Cutia Pandorei cu independența magistraților.

Dar cea mai importantă și ieșită din comun abordare a directorului SRI a fost cea legată de conceptul de “securism”.

“Un astfel de virus, şi cel mai periculos în opinia mea, este securismul. Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societăţii din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar. Este acea idee că în spatele a orice, se ascunde un interes obscur şi neapărat de rea intenţie, că există duşmani în interiorul României, duşmani cu care trebuie să ne luptăm”, a spus Eduard Hellvig.

Ticăloșie, cinism și lăcomie

În opinia mea, o explicație a securismului din societatea românească e că de peste 30 de ani, instituțiile statului n-au făcut mare lucru să recâștige încrederea oamenilor, iar multe dintre ele s-au comportat exact ca în vechiul regim.

Marile răni ale Revoluției și ale Mineriadelor n-au fost închise. Sistemul de justiție se mișcă încet, iar oamenii așteaptă ani de zile o decizie a judecătorilor. O administrație centrală și locală corupte n-au făcut decât să înrădăcineze și mai mult această idee a securismului – acea îmbinare între ticăloșie, cinism și lăcomie.

Dar mai mult decât atât, securismul a rămas prezent în societatea românească, în opinia mea, prin acea cârdășie dintre oamenii politici și agențiile de informații. O formă de securism este și acest inexplicabil fenomen prin care serviciile secrete din România au o reprezentare consistentă în Parlament.

Cum ar putea cineva să spună că securismul a dispărut din societatea noastră când există o jurnalistă ca Emilia Șercan pe care reprezentanți ai instituțiilor statului o amenință cu moartea, încearcă s-o compromită sau o anchetează, deși e victimă a mașinațiunilor instituțiilor statului și asta doar pentru faptul că-și face meseria.

Poate avem nevoie de noi legi ale siguranței naționale, dar ele nu vor trece atâta vreme cât oamenii nu vor avea, cât de cât, încredere în stat și instituțiile sale. Înainte de a scrie drafturi și proiecte de legi, ar fi bine ca reprezentanții agențiilor de informații să se uite pe sondajele de opinie, cele reale, nu cele propagandistice să vadă și să analizeze de ce sunt privite cu suspiciune de către opinie publică. 

//////////////////////////////////////

Ce învăț(ăm) de la (copilul de 17 ani)- David Popovici

simona.david.crisbasanu

SIMONA DAVID CRISBĂȘANU

Lider al Asociației ROI și vicepreședintă a Coaliției pentru Educație, dezvoltă proiecte inovatoare prin care a adus coachingul în educație în lucrul cu școlile, directorii, elevii și parinții, de peste 10 ani. Prin coaching de echipă și training, îi ajută ca împreună, directori – profesori – elevi – părinți, să transforme școala într-un loc unde vin cu toții cu drag și au rezultate.

VREI SĂ FII CORECT INFORMAT?

SUSȚINE ȘI TU JURNALISMUL RESPONSABIL!

Urmăresc și eu cu fascinație ceea ce sper să devină „fenomenul Popovici”. Ce face, cum vorbește, atitudinea și rezultatele acestui tânăr sunt cu adevărat excepționale și inspiraționale. Exemplul lui ar putea fi folosit într-o campanie care să-i inspire pe copii și pe tineri nu numai către #sport și un stil de viață sănătos.

Chiar mai important este faptul că David Popovici demonstrează un set de #valori puternice care înseamnă pasiune, muncă, angajament, disciplină, lucru în echipă, a învăța să fii din ce în ce mai bun, îndrăzneala de a ținti să fii cel mai bun în ceea ce ai ales să faci, smerenie și simplitate. Iar educația se face și prin promovarea modelelor potrivite!

Recunosc că m-am uitat sau am citit interviurile lui prin filtrul de #coach și am văzut cât de mult apreciază David contribuția antrenorilor, a echipei, a părinților și a oamenilor din jurul său. Și cum reușește să prioritizeze ce este important pentru el și să fie în contact și cu prietenii lui, care îi respectă alegerile și stilul de viață. Asta înseamnă să știi ce vrei, să ai focus și să nu lași alte lucruri să te distragă! Felicitări lui David și tuturor celor care i-au fost/îi sunt alături!

Prin constanță, David nu este deloc „un tip banal”, așa cum spunea, cu modestie, după competiție. Cred că majoritatea tinerilor de vârsta lui petrec mult mai mult timp pe social media decât se antrenează David aproape zi de zi la bazin. Nu, ideea nu e ca toți să meargă la bazin, ci să găsească acel ceva constructiv care să îi inspire și să îi mobilizeze pentru un astfel de travaliu! Asta presupune să aibă în jurul lor acei antrenori/mentori, echipe care să îi încurajeze și să îi sprijine!

Așadar, David dă dovadă de ceea ce se numește self-leadership – prin faptul că țintește sus și a muncit ani și ani de zile ca să ajungă aici și mai departe. Și este remarcabil faptul că nu își asumă rezultatele ca fiind ale lui, ci ale echipei, ale familiei.

Mai rar auzim cuvântul #echipă în România, mai ales în sporturile individuale. Și e mare lucru că lucrurile se mai schimbă și la noi, și că David a găsit, de la un anumit punct, o echipă care să-l susțină și în sistem.

În plus, l-am ascultat vorbind și, da, are un discurs excepțional pentru un tânăr de 17 ani – are mesaje, claritate și își conturează și o viziune pentru ce ar putea fi posibil în România. Și știți ce? Sunt mulți tineri români cu astfel de daruri, care merită sprijiniți!

Că tot am fost recent în Danemarca, m-a frapat din nou acolo stilul lor activ de viață, începând cu faptul că majoritatea folosesc #bicicleta ca mijloc de transport. Magazinele lor de pe ștrase sunt majoritatea cu echipamente sportive de dus pe munte, de biciclat. Nu vezi atâtea farmacii ca la noi. Nu mai spun că nu am văzut jocuri de noroc pe nicăieri. Am văzut în schimb terenuri de sport la liber. Și cum adolescenții își petrec zilele/serile înotând aproape peste tot unde sunt amenajate pontoane în Copenhaga.

Cine îl va sprijini pe David Popovici pentru a iniția o mișcare de educație pentru o viață activă, bazată pe valori sănătoase? Ar fi cel puțin vreo 3 ministere care ar putea să facă acest lucru, mulți parlamentari și foarte multe companii și agenții de PR și comunicare. Alocarea de bani pentru construirea de infrastructură ar fi și ea o direcție foarte bună – nu doar pentru performanță, ci pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a face mișcare.

David îmi redă speranța că este posibil – dar este clar că nu este despre un singur om, ci despre leadership, instituții, decizii și resurse. Dincolo de sport, este despre a le arăta tinerilor drumul spre reușită și că nu totul se obține printr-un click sau la jocurile de noroc.

Mi se pare în continuare absurd și rușinos ca (foști) sportivi să promoveze #pariurile, pentru care este permisă reclama (agresivă) pe toate canalele.

Uneori, a face ceva este și despre a te opri din a face ceva nociv. Deci, haideți, fraților, să nu mai lăsăm lucrurile să meargă și așa! Pentru că, iată, vine acest puști briliant și ne arată ce avem de făcut pentru a ajunge undeva! Ține de noi să reflectăm, să înțelegem lecția și să o și aplicăm!

Asociația ROI

Coaliția pentru Educație

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/ce-invatam-de-la-david-popovici

///////////////////////////////////////

Viitor de aur…Rezultate Evaluare Națională 2022: Concluziile sunt îngrijorătoare, cei mai mulți elevi nu știu lucruri de bază după 8 ani de școală

REDACȚIA SPOTMEDIA.RO

Rezultate  Evaluare Națională 2022: Concluziile sunt îngrijorătoare, cei mai mulți  elevi nu știu lucruri de bază după 8 ani de școală Foto: Alex Nistor/SpotMedia.ro

VREI SĂ FII CORECT INFORMAT?

SUSȚINE ȘI TU JURNALISMUL RESPONSABIL!

82,3 % dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională în acest an au obținut medii de peste 5. La limba română 85,9% dintre elevi au luat peste 5, faţă de 84% anul trecut, iar la matematică 77,5%, față de 67,4% anul trecut.

Cea mai mică pondere a mediilor de peste 5 s-a înregistrat în județul Teleorman 71,8%. Cea mai mare a fost în Cluj 92,7%. În București 91,6% dintre elevi au luat medii peste 5.

Însă chiar dacă acest procent este un maxim absolut în raport cu ultimii 10 ani, după cum a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, concluziile după evaluarea rezultatelor arată o realitate cel puțin îngrijorătoare.

Cîmpeanu a arătat că există foarte muți elevi nu știu lucruri de bază după 8 ani de școală.

„Doar 6% au rezolvat un exercițiu care vizează scrierea corectă. Cu alte cuvinte, doar 6% dintre elevi au putut să scrie perfect românește. Este o concluzie tristă, dar importantă pentru a ști ce avem de făcut.

Mai exact, verbele a vrea sau a fi, substantivul stradă sau adjectivul mândru, sau acordul pronumelui cu substantivul – 14% nu știu să scrie corect cuvintele date la forma cerută”, a spus Cîmpeanu.

La un alt exercițiu, a spus Cîmpeanu, 43% au știut să identifice verbele. 23% nu au identificat nici măcar un verb.

Totodată, 57% dintre elevi au probleme de scriere corectă, de ortografie și punctuație.

În ceea ce privește proba de matematică, un exercițiu de la subiectul 3 a fost cel care le-a dat cele mai mari bătăi de cap elevilor: doar 6% dintre ei l-au rezolvat integral și corect.

Anul trecut, înaintea contestaţiilor, 76,80% dintre candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.

Azi și mâine se depun contestațiile

Contestațiile pot fi depuse azi (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi mâine (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

”Candidaţii care depun / transmit contestaţiile completează, semnează şi depun / transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a precizat Ministerul Educației.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie.

https://spotmedia.ro/stiri/educatie/azi-se-afiseaza-primele-rezultate-la-evaluarea-nationala-2

///////////////////////////////////////

TIA ȘERBĂNESCU:

„De un an de zile ne batem cu pumnul în piept, vorbim de zeci de miliarde de euro, dar deocamdată nu se vede nimic”

„Marele ajutor pe zi înseamnă doi covrigi”

– Trăim vremuri cât se poate de complicate: am avut parte de pandemie, avem războiul de la gra­niță din Ucraina și, mai nou, cuvântul de pe bu­zele tuturor este inflația. Guvernul a anunțat deja un pachet de măsuri sociale. Cum ne prinde acest moment critic?

– Era previzibil că se va ajunge aici. Semnele crizei economice erau vizibile, inflația începuse să se simtă, evident că războiul din Ucraina a agravat toa­te aceste fenomene. Nici un război nu îmbu­nă­tățește nimic, dimpotrivă, potențează fenomenele ne­gative. Inflația e în creștere și nu sunt semne că ar putea apărea o scădere, câtă vreme războiul con­tinuă. Ba, se prea poate ca inflația să ajungă spre 20%, după cum estima Banca Națională. Creșterile de prețuri se văd cu ochiul liber. Mai apar și spe­cu­lanții, care, dacă tot se măresc prețurile, de ce să nu mărească și ei? Apar și aceste efecte vicioase, astfel încât e din ce în ce mai greu pentru o parte a popu­lației să se descurce cu veniturile pe care le are. Mai ales că noi nu suntem printre țările cu cele mai mari venituri… S-au anunțat deja niște pachete de măsuri: acele vouchere, de 250 de lei la 2 luni pentru ali­mente de bază, destinate celor mai vulnerabili, cei 700 de lei, dați o singură dată, pen­tru alte categorii, bani din care se pot cumpăra lem­ne pentru iarnă sau se pot plăti din facturi, căci și acestea au crescut. Îți vine să râzi când zici că ma­rele ajutor înseamnă 4 lei pe zi, adică doi covrigi, dar și pentru aceste aju­toare există discuții, căci nu prea sunt banii res­pectivi. Nu știu cum se face că la noi nu sunt bani pen­tru ajutoare, nu sunt bani pentru mărirea pensii­lor sau pentru alocații, dar sunt bani pentru tot felul de alte cheltuieli. Se fac tot felul de investiții aiurea, dacă vezi ce cumpără Camera Deputaților sau mi­nis­terele, rămâi uluit! Premierul Nicolae Ciucă pro­mite că se vor face economii de la buget de 10%. În­tre timp, în câteva zile, în ministere s-au făcut sute de angajări. De­gea­ba tai 10% după 1 iunie, dacă toc­mai ai mărit bu­ge­tul de salarii cu 20%! Suntem ame­nințați de deficitul bugetar, avem un barem strict de alocări pentru pen­­sii, ușor nu va fi. Ne întoarcem la vechile obi­ceiuri: cârpim pentru moment, dar la anul ce facem?

Din păcate, nu avem și, probabil, nici nu vom avea prea curând, niște politicieni care, în cola­bo­rare cu specialiști de primă mână, să gândească niște pla­nuri pe mai mulți ani, care să fie urmate cu con­secvență și care să ofere o minimă stabilitate, astfel încât marile șocuri să poată fi amortizate, cu cât mai puține pierderi. Asta a fost selecția la noi: tot felul de experți promovați pe pile, ba la o co­mi­sie, ba la un institut sau comitet, și care își dau cu părerea, ba mai scot pe gură tot felul de gogo­mănii. În Româ­nia, azi, dacă ai dosar la Securitate, dacă ai doctorat la SRI și dacă mai ai și un proces de co­rupție, ești valabil pentru politică. Avem în Par­la­ment 56 de aleși care au avut condamnări de­finitive! În loc ca asta să îi împiedice să candideze în funcții publice, dimpotrivă, un astfel de CV pare un factor de pro­mo­vare. Dacă mai ai și un plagiat, ești chiar o minu­ne! Prefectul Capitalei e Toni Greblă: nu au găsit pe nimeni în afară de Toni Greblă, pe care l-au pus prin toate sinecurile, a fost și judecător la Curtea Cons­tituțională, a fost și parlamentar, acum e prefect! Înseamnă că au făcut așa o contra-selecție, că nu mai au nici ei pe cine să aleagă. Ori­cum, nu va ști nimeni că a fost prefectul Capitalei, după cum nu va ști nimeni că Nicușor Dan a fost cândva primarul Capitalei… Nu ne rămâne decât să spe­răm că ne va salva ceva, cum suntem noi mai norocoși. Poate nu o fi dracul atât de negru, poate criza alimentară nu ne va atinge așa de tare, că, de bine, de rău, noi avem resurse. Dar un lucru e sigur: nu avem clasa politică și clasă de specialiști ca­pabile să gestioneze șocuri de genul acesta. Ai noștri se descurcau greu și când era liniște și pace!

„Nu prea câștigi mărind taxele și impozitele. Dimpotrivă, crești evaziunea”

– A fost, recent, o întreagă discuție despre taxe și impozite. Ultima luare de poziție a fost a pre­ședintelui Klaus Iohannis, care a clarificat că nu se va schimba nimic anul acesta. Problema e cla­sată definitiv?

– Guvernul ne-a asigurat că anul acesta nu vor fi taxe noi, că nu se va schimba politica fiscală. De aici înțelegem că se vor schimba la anul. Dar la anul va fi și mai rău. Să nu mai vorbim că nu prea câș­­tigi mărind taxele și impozitele. Dimpotrivă, crești evaziunea. Firmele pun salarii minime pe car­tea de mun­că sau plătesc la negru. Și așa, evaziunea e mare, nu au găsit metode să o reducă, probabil nici nu și-au propus. Marcel Ciolacu, șeful PSD, sus­­ține impozitarea progresivă, pe motiv că mai multe țări din Europa procedează la fel. Dar nu e vor­ba despre asta, ci despre ce i se potrivește mai bi­ne unei țări la un anumit moment. Dacă nu te încurcă cota unică, las-o, nu o schimba! Preșe­din­tele Io­hannis a spus că se discută mai mult la TV, decât în coaliție. E ade­vărat, probabil că acolo, între ei, glu­mesc, ori­cum par hotărâți să guverneze îm­pre­ună până la sfâr­șitul vieții, dar, ca să îi vadă elec­toratul că sunt vioi și activi, ies la televizor și fac agitație.

– Suntem aproape de jumătatea lui 2022, și gu­vernanții nu au încheiat încă acordul cu UE pen­tru programele operaționale 2021-2027, nici nu au tras bani din Planul Național de Redresare și Re­ziliență (PNRR). Mai mulți miniștri se plâng că nu pot face față angajamentelor asumate prin PNRR…

– Da, suntem deja la jumătatea anului, și nu reu­șim să tragem bani prin PNRR. Între timp, guver­nanții se laudă că avem 90 de miliarde de euro pentru investiții și modernizări. Unde sunt banii, că nu-i vedem? Când se mai inaugurează câte un pod, merg acolo toți, cu serbarea, de parcă au ridicat Piramida lui Keops sau Statuia lui Zeus din Olimp! Între timp, a trecut și celebrul Program de investiții „Anghel Saligny” prin Parlament. Măcar de-ar face ceva! Câte legi n-au trecut prin Parlament, iar de a doua zi au sfârșit într-un sertar? De 1 an de zile ne batem cu pumnul în piept, vorbind de zeci de miliarde de euro, și deocamdată nu se vede nimic.

„Suntem prizonierii USL-ului de pe vremuri”

– La recenta aniversare a PNL, președintele Klaus Iohannis a încercat să explice, discret, mo­tivele alianței cu PSD, declarându-se mulțumit de noul guvern. Unii liberali visează să mai ia 30% din voturi, alte zvonuri îi dau pe liste comune cu PSD la viitoarele alegeri. Mai are PNL resorturi să rămână un partid de forță?

– Deocamdată, PNL mai ține doar de cota unică, ca să își justifice liberalismul. Ultimele sondaje arată că PSD s-a stabilizat la 35%, PNL e la 23%. AUR la l0%, s-a cam dezumflat, iar USR a scăzut la 9% și probabil va mai scădea. Cel mai probabil, PSD și PNL vor guverna împreună și după urmă­toa­­rele alegeri. Alte combinații nu mai sunt posibi­le, nici să vrea, că nu au cu cine. Dacă stau îm­pre­ună, fac vreo 60% după redistribuiri, vor mai lua UDMR-ul, doar pentru impresie artistică, să vadă lumea ce frumos ne purtăm noi cu minoritățile. Pe liste comune nu vor merge, ar fi prea de tot. Vor can­­dida separat și vor guverna împreună. La felul în care arată scena politică, nici nu ai cu cine să te mai aliezi. Practic, în contextul de azi, suntem pri­zonierii USL-ului de pe vremuri, doar că acum PNL și PSD stă fiecare la casa lui și se întâlnesc doar pentru lucruri plăcute. USR chiar s-a făcut de râs, a scăzut și încă o să mai scadă în sondaje. Da­cian Cioloș a anunțat deja că își face alt partid. Pre­șe­dintele interimar al USR, Cătălin Drulă, visează la o platformă liberal-democrată, cu USR, PNL și UDMR. De pe ce planetă vine Drulă, care a fost și mi­nistru – și nu un ministru rău! – ca să își în­chi­puie să PNL și UDMR vor merge cu ei? De aici îți dai seama ce simț politic dereglat au liderii noștri.

– În ultimele săptămâni, s-au dat câteva soluții juridice în procese istorice, dacă nu prin im­por­tanță, cu siguranță prin durata lor: pe de o parte, procesul „Colectiv”, pe de altă parte procesul fos­tului primar al Capitalei, Sorin Oprescu. Nu vin prea târziu aceste verdicte, pentru ca actul de jus­tiție să aibă efectul scontat?

– Și în justiție, ca și în viață, trebuie să faci lu­crurile la timp. Fiecare lucru are momentul lui. Când întârzii prea mult, nu mai e același lucru. Dar despre ce vorbim, când avem Procesul Revoluției, ca­re trenează de 30 de ani, și care nu va fi rezolvat niciodată?Procesul „Colectiv” chiar impunea o ur­gență. Societatea aștepta o soluție rapidă, fusese o dra­mă prea mare, prea șocantă, a fost un moment de mare emoție populară, un moment în care s-a schimbat guvernul, au apărut proteste uriașe, au apărut partide pe urma acelor proteste. Trebuia, ca jus­tiție, să dai un răspuns rapid. După atâtea amâ­nări, degeaba pedepsele sunt mari, serioase, impac­tul nu mai e același. Nu mai ai sentimentul că s-a fă­cut dreptate. În 7 ani, o parte din încrederea în ac­tul de justiție s-a diluat.

„Maia Sandu e un lider autentic”

– În legătură cu finalizarea proceselor, am văzut, din nou, că fuga peste hotare, pentru a nu ispăși pedeapsa în România, a devenit o adevărată modă.

– Sunt deja mulți care au scăpat așa, și atunci și-au zis, și Elena Udrea, și Sorin Oprescu, că asta e o soluție. Ambii au cerut azil politic în Grecia. Ambii au candidat la președinția României. Cum e posibil să se dezică de țara la a cărei președinție au can­didat? Cum să invoci cât de rea e justiția din Ro­mâ­nia, când tu ai trăit bine-mersi ani de zile, ai pro­prie­tăți peste tot și bănet cât cuprinde? O neru­șinare fără margini! Acum, există iar riscul ca alți ur­măriți penal de primă mână să scape. Curtea Constitu­țională tocmai a dat o decizie prin care o le­ge care prevedea întreruperea prescrierii faptei, când apar noi probe în dosar, nu e constituțională; tre­buie re­fă­cut un articol de lege. Parlamentul tre­buia, în 45 de zile, să corecteze legea, ca să nu sca­pe infractorii. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, zice că a dat o or­donanță de urgență care face acea co­rectură ce­rută de acum patru ani. Să vedem cât de repede se face, dacă va fi recunoscută de Curte, dacă va avea efec­tul scontat sau dacă este doar un efect de ima­gine, ca să pară că a făcut și Predoiu ceva. Vom ve­dea, până una-alta, s-a mai deschis o portiță pentru infractori. Lupta anticorupție pare să fi devenit istorie la noi. În schimb, în Moldova, lucrurile stau altfel, președinta Maia Sandu, chiar s-a ținut de cu­vânt când a declarat război corupției și a pornit vâ­nătoarea de corupți. Și-a pregătit bine terenul, cu un discurs bun în Parlamentul European, aplaudat în pi­cioare, apoi cu o vizită la Paris, un discurs la Uni­versitatea Harvard, în Statele Unite. Știe să vor­bească fără demagogie și fără clișee. Iată că fostul președinte pro-rus, Igor Dodon, a fost arestat pentru corupție și trădare. Să vedem ce va fi acolo, îmi e cam teamă pentru Maia Sandu, dar ea evoluează foarte bine, este un lider autentic. A trebuit să se în­tâmple nenorocirea din Ucraina, ca să vedem că există lideri unde nici nu ne gândeam. Maia Sandu a adus Basarabia în prim-planul atenției lumii.

https://www.formula-as.ro/2022/06/15/tia-serbanescu-de-un-an-de-zile-ne-batem-cu-pumnul-in-piept-vorbim-de-zeci-de-miliarde-de-euro-dar-deocamdata-nu-se-vede-nimic/

//////////////////////////////////////

Secretele chinezilor care traiesc peste 100 de ani: mananca moderat, carne putina si mult usturoi!

Curiosi sa afle regimul de viata al chinezilor care traiesc, frecvent, peste 100 de ani, cercetatorii occidentali afirma ca unul din secrete consta in faptul ca mananca putin, ba, uneori, nu mananca deloc, din cauza saraciei in care traiesc. Si mai exista un obicei: sa te ridici de la masa inainte de a te fi saturat. Concluzia: ingerarea unui numar redus de calorii prelungeste viata.

1) Portii mici, de cinci ori pe zi. Ingerarea unor portii mici de alimente, de patru-cinci ori pe zi, ofera organismului un aport regulat de nutrienti, de zahar in sange si de energie, pe toata durata zilei. Portiile reduse obosesc mai putin sistemul digestiv si metabolismul. In plus, acest mod de a repartiza caloriile pe durata intregii zile reduce riscurile bolilor coronariene.

2) Vegetarieni in timpul saptamanii, „carnivori” in weekend. S-a constatat oficial ca vegetarienii au mai putine boli degenerative si cancere, decat rudele lor consumatoare de carne. Se estimeaza ca un sfert din bolile canceroase se datoreaza lipsei de fibre vegetale complete in alimentatie. Dar pentru a trai mult, chinezii nu renunta definitiv la carne. Se multumesc sa o consume doar la capatul saptamanii, in cantitati „potrivite”.

3) Nu va despartiti de usturoi. Alicina din usturoi previne scleroza arterelor si obstructia vaselor de sange ale inimii, scade colesterolul si dizolva grasimile, stimuleaza hipofiza, regleaza glicemia si previne cancerul. Centenarii chinezi isi incep dimineata cu usturoi, iar taranii care lucreaza in orezarii il iau cu ei, drept merinde.

4) Nicio masa fara condimente. Reactia naturala, cand mancam alimente iuti, este aparitia transpiratiei si a rosetei in obraji. Sunt semne bune, ca vasele de sange se dilata si circulatia sangelui se accelereaza. Nelipsite de pe masa chinezilor – usturoiul, ceapa, piperul, boiaua, ghimbirul si curcuma, impiedica formarea plachetelor de grasime din sange si imbunatatesc circulatia. Daca va iubiti inima, mancati condimente.

Sursa: formula-as.ro

////////////////////////////////////////

(Dupa cum era de asteptat,inca o closca a fost prinsa ,innaripand puii de aur komunist…)Adrian Chesnoiu  și-a  dat demisia din funcția de ministru al agriculturii și „se autosuspendă” din PSD,PENTRU CA A CLOCIT  OUALE LUI NASTASE,PLINE CU PILE,RELATII S A HOTII-PESEDII

Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, suspectat de DNA că a aranjat concursuri de angajare în minister, a anunțat joi, pe Facebook, că își dă demisia din funcție și se „autosuspendă” din PSD, dar susține că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și le cere deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat.

„În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.

De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!

Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!

Doamne ajută!”, a scris pe Facebook Adrian Chesnoiu.

La scurt timp, Guvernul a anunțat că „prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă a luat act de anunțul demisiei domnului Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Guvernul României își menține angajamentele de a asigura standardele de integritate și profesionalism necesare bunei funcționări a Executivului”, precizează Guvernul.

DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a unui deputat din Parlament, care deține și funcția de ministru, pentru a fi cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în minister. Deputatul vizat de procurorii DNA este ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

DNA arată într-un comunicat că ministrul ar fi intervenit pentru aranjarea unor concursuri de angajare în minister și chiar a decis angajarea unui candidat care nu a obținut punctajul necesar. Ministrul este suspectat de abuz în serviciu și instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni).

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/adrian-chesnoiu-isi-da-demisia-din-functia-de-ministru-al-agriculturii-si-se-autosuspenda-din-psd-1986549

////////////////////////////////////////

(Lovitura)Revoluția din 1989. Cum au reacționat șefii Armatei și Securității. De la represiune la „devotament deplin” pentru popor

DIN ARTICOL

Decembrie 1989 | Securitatea şi Armata la răscruce

Iulian Vlad, ascensiune constantă în Securitate

Nicolae Militaru, noul ministru al Apărării

Victor Atanasie Stănculescu, în barca Revoluţiei

Virgil Măgureanu, primul şef al SRI

Relația dintre Virgil Măgureanu și Ion Iliescu

În urmă cu 29 de ani, zilele Revoluţiei Române au adus pe marea scenă a confruntărilor publice instituţiile de forţă ale regimului comunist. Românii i-au putut vedea la televizor pe şeful Marelui Stat Major, pe şeful Miliţiei Capitalei, o serie întreagă de ofiţeri de Armată şi Securitate care îşi afirmau loialitatea faţă de manifestanţi şi faţă de naţiunea română. Mulţi dintre ei luaseră însă parte la represiunea sângeroasă care a dus la moartea a peste 1100 de persoane. Iar unii vor face parte din prima linie a noii puteri, cel puţin la începutul anilor ’90.

General Ștefan Guşă, şeful Marelui Stat Major în perioada 1986-1989: Auzi că au doborât 8 elicoptere!

Voce. La Timişoara.

General Ștefan Guşă: Nu la Timişoara, ci în toată zona.

Iulian Vlad, şeful Securităţii Statului: Păi cine a săltat elicopterele?

General Ștefan Guşă: Păi, din interior!

Iulian Vlad: Cine? Cine a săltat elicopterele ca să se tragă în ele?

Ștefan Gușă: Păi, cine le-o fi avut dacă le-a avut.

Voce: Sunt teroriști… teroriștii!

Iulian Vlad: Ce terorişti! De unde? Ori ale dânsului, ori ale mele. Altele nu sunt! Foarte ciudată treaba asta.

Decembrie 1989 | Securitatea şi Armata la răscruce

La represiunea de la Timişoara, soldată cu sute de victime, au participat atât Armata, cât şi Securitatea. Represiunea de la Bucureşti din noaptea de 21 spre 22 decembrie, soldată de asemenea cu numeroase victime, a presupus acţiunea unor unităţi militare din ambele instituţii.

La scurta reuniune a conducerii PCR, din dimineaţa zilei de 22, Nicolae Ceauşescu a insistat pentru o represiune şi mai cruntă. Ordinele i-au fost ignorate. Manifestanţii se apropiau de sediul Comitetului Central:

În prima sa apariţie la televiziune, pe 22, şeful Marelui Stat Major, Ştefan Guşă, spune că nu mai asculta ordinele lui Nicolae Ceauşescu de două zile:

General Ștefan Guşă: Aveţi toată încrederea în Armata! Sunt fiii dvs şi sunt fraţii noştri! Lăsaţi-i să se deplaseze, să se retragă în cazărmi! Ei ştiu! Au primit ordin acum două zile şi am dat ordin şi astăzi de pe unde am putut! Nimeni nu trage! Vă garantez că nimeni nu va trage!

Şef al Marelui Stat Major din 1986, gen. Ştefan Guşă a reapărut de multe ori în zilele Revoluţiei în direct, cerând încetarea focului. După mulţi ani, în 1997, când Parchetele Militare i-au trimis în judecată pe generalii Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, rechizitoriul vorbea şi despre vinovăţia generalului Guşă. Procesul nu a mai avut însă loc. Generalul Guşă, cel care a susţinut întotdeauna că prin retragerea tancurilor în cazărmi a evitat un masacru, a murit de cancer galopant în 1994.

După fuga dictatorului de la Comitetul Central, conducerea Departamentului Securităţii Statului a ordonat neimplicarea angajaților săi în acţiunile de stradă și trecerea sub controlul Armatei.

Iulian Vlad: Verifică la toate unităţile dacă îşi au efectivele acolo şi dacă comandanţii răspund de comportarea efectivelor lor. Să înteleagă toată lumea că trebuie să se pună în slujba poporului, în slujba ţării, cu devotament deplin. Acesta este ordinul, te rog să execuţi.

Iulian Vlad, ascensiune constantă în Securitate

General colonel din 1984, Iulian Vlad devenise şeful Securităţii Statului la 3 octombrie 1987. Una din primele sale misiuni a fost anchetarea muncitorilor care au participat activ la revolta anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987.

Potrivit fişei sale de cadre, cariera în Securitate a lui Iulian Vlad a început în 1951 cu Şcoala de Ofiţeri MAI de la Botoşani şi a continuat în 1956 cu o specializare în Securitate în URSS, pe care a finalizat-o cu „foarte bine” un an mai târziu. Membru al PCR încă din 1946, Iulian Vlad este avansat în 1967 drept şef al Direcţiei de Învăţământ a Securităţii, iar în 1984 la Congresul al XIII lea devine şi membru în Comitetul Central al partidului.

În această calitate şi mai ales ca şef al Securităţii, a participat la organizarea represiunii de la Timişoara, dar şi la cea din Bucureşti din noaptea de 21 spre 22 decembrie.

Iulian Vlad a luat parte la scurta şedinţă a Comitetului Politic al PCR din dimineaţa zilei de 22 decembrie. După fuga lui Nicolae Ceauşescu, generalul Vlad, ca şi generalul Guşă s-a pus la dispoziţia Noii Puteri.

Nicolae Militaru, noul ministru al Apărării

Acţiunile lor în zilele Revoluţiei se vor subordona noului ministru al Apărării, generalul Nicolae Militaru, un apropiat al grupului de nomenclaturişti din jurul lui Ion Iliescu. Nicolae Militaru va fi debarcat însă după numai două luni de mandat din cauza protestelor ofiţerilor reformişti. Generalul Victor Atanasie Stănculescu, care l-a înlocuit, se bucura de un sprijin mult mai direct.

Ion Iliescu: Ceea ce ne trebuie… în momentul de faţă situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu gen. Victor Stănculescu. Se află la Ministerul Apărării Naţionale. S-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage. A întors înapoi o coloană de blindată care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti spre Bucureşti.

Victor Atanasie Stănculescu, în barca Revoluţiei

Generaluul Victor Atanasie Stănculescu avea motive să fie extrem de supărat pe Nicolae Ceauşescu. La ultimul congres al PCR, cel din noiembrie 1989, general Victor Atanasie Stănculescu, om de încredere al Ceauşeştilor, este dat afară din conducerea Comitetului Central. Avusese unele discuţii prea sincere cu reformiştii maghiari.

Lavinia Betea, istoric, expert în comunism: Spune Ștefan Andrei că a plâns. S-ar fi dus să întrebe ce probleme sunt. Stănculescu se pare că greşise în concediul din vara lui 1989 petrecut în Ungaria.

Implicarea generalului Stănculescu în represiunea de la Timişoara l-a convins însă pe Nicolae Ceauşescu că îi poate din nou acorda încredere, fatală până la urmă.

La proces soţilor Ceauşescu a fost prezent şi Virgil Măgureanu, cel care avea să devină primul şef al Serviciului Român de Informaţii.

Virgil Măgureanu, primul şef al SRI

Virgil Măgureanu l-a cunoscut pe Ion Iliescu în 1973, cu ocazia unui drum la Timişoara, unde viitorul preşedinte al României era secretar responsabil cu propaganda la organizaţia judeţeană a PCR. Pe atunci, ardeleanul Virgil Măgureanu, pe numele său adevărat Virgil Astaluş, era profesor la Academia Ştefan Gheorghiu şi, potrivit documentelor din Arhivele Naţionale, căpitan de Securitate în rezervă. În 1979, va deveni maior.

În 1981, la un picnic tovărăşesc, Virgil Măgureanu îi atrăsese atenţia lui Ion Iliescu că este văzut ca viitorul preşedinte al României. Mesajul defineşte un episod enigmatic de opoziţie la adresa lui Ceauşescu în interoriul PCR. Este vorba despre complotul din jurul generalilor Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru din 1984, dejucat de Ceauşescu.

Sunt anii în care apare pentru prima dată în cercurile comuniste denumirea de Front al Salvării Naţionale:

Virgil Măgureanu: O denumire aleasă în 1985. A plăcut cuiva. O denumire pentru regimurile puciste sau militariste din America de Sud. S-a numit Frontul Salvării Naţionale şi cu asta basta. După aia s-a făcut şi un partid cu această denumire cu o conotaţie de nume pe care eu de asemenea îl consider regretabil.

Relația dintre Virgil Măgureanu și Ion Iliescu

În urma deconspirării, Ion Iliescu este trimis la Editura Tehnică. Virgil Măgureanu ajunge de la „Ştefan Gheorghiu” într-un post modest la Focşani. Ca şi cunoştinţa sa, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu frecventa, se pare, anumite cercuri diplomatice de la Bucureşti.

Lavinia Betea: S-ar fi putut să fie motivată prin întâlnirile pe care Măgureanu le-ar avut cu diplomaţi străini. Cetăţenilor români le erau interzise convorbirile cu străinii. Însă aducerea lui înapoi şi apariţia lui la procesul Ceauşeştilor, la fel, nu poate fi explicată decât prin acele bine şi adânci rădăcini ale episodului din 1984, episod eşuat.

Aceleaşi vechi legături par să explice şi loialitatea şi încrederea care au guvernat relaţia dintre Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu în primii ani ai tranziţiei româneşti.

https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/100-de-ani-de-comunism/revolutia-din-1989-cum-au-reactionat-sefii-armatei-si-securitatii-de-la-represiune-la-devotament-deplin-pentru-popor-1052601

////////////////////////////////////////

De ce agenda globalistă doreşte introducerea cotelor de carbon şi reducerea CO2? Conspiraţioniştii cred că ar avea legătură cu extratereştrii, cărora nu le place carbonul…

În contextul în care Parlamentul European a aprobat introducerea cotelor de carbon pentru produsele importate din afara UE și taxarea celor care nu corespund normelor stabilite de la Bruxelles (vedeţi ştirea AICI), şi a faptului că există în lume de peste 30 de ani o discuţie cu privire la pericolul pe care carbonul l-ar reprezenta asupra Pământului (şi de aici necesitatea reducerii lui), se pune întrebarea: există şi un alt motiv secret pentru care agenda globalistă îşi doreşte acest lucru?

Unii spun că s-ar dori implementarea „amprentei de carbon” pe cale digitală pentru fiecare cetățean UE în parte și penalizarea celor care depășesc „rația”, pe modelul chinez (vedeţi mai multe în acest articol: Preşedintele Alibaba, bancherul şi globalistul Michael Evans, dezvoltă un instrument prin care fiecărui om să i se urmărească digital „amprenta de carbon”. Cum de lăsăm să se întâmple asta?) Asta este una din teorii ale conspiraţiei. Dar, mai există şi alta? Da, conform unor conspiraţionişti, următorul ar fi „adevăratul motiv” pentru reducerea CO2: cică extratereştrii au un corp care nu suportă nivelul actual de CO2 şi, pentru intrarea lor pe scenă, ar fi nevoie de reducerea CO2.

Pe de altă parte, în contradicție directă cu poveştile despre cât de rău este creşterea nivelului de dioxid de carbon în atmosfera Pământului, un studiu științific publicat în „Nature Climate Change” și supervizat de NASA arată că creșterea nivelului de dioxid de carbon are un impact extrem de pozitiv asupra re-ecologizării planetei Pământ în ultimele trei decenii, unele regiuni înregistrând o creștere de peste 50% a vieții plantelor. Studiul (ce poate fi găsit AICI), intitulat „Ecologizarea Pământului și factorii sai de impact”, a folosit date din satelit pentru a urmări și a cartografia extinderea creșterii plantelor verzi în întreaga lume în perioada 1982-2015. Publicat în 2016, acest studiu a constatat că creșterea dioxidului de carbon în atmosferă provoacă „fertilizarea” vieții plantelor, rezultând o accelerare remarcabilă a „ecologizării” pe fiecare continent al Pământului. Citiţi mai multe în acest articol: NASA recunoaşte că dioxidul de carbon ecologizează Terra… Cu cât mai mult CO2 eliberat în atmosferă (ca urmare a arderii combustibililor fosili), cu atât Pământul va deveni mai verde, datorită fotosintezei!

https://www.lovendal.ro/wp52/de-ce-agenda-globalista-doreste-introducerea-cotelor-de-carbon-si-reducerea-co2-conspirationistii-cred-ca-ar-avea-legatura-cu-extraterestrii-carora-nu-le-place-carbonul/

////////////////////////////////////////

Din secretele preotilor tibetani cu privire la alimentatie! Putem consuma si carne, dar…

Preotii tibetani traiesc sanatos si mult ca urmare a unor principii pe care ei le au fata de mancare. Iata cateva din aceste secrete:

* De regula, exista un singur fel de mancare la fiecare masa. Acesta este un secret important pentru sanatate. Daca de fiecare data se mananca doar un fel de mancare, atunci in stomac nu mai au loc combinari de alimente. Alimentele se amesteca in stomac si se ciocnesc, deoarece hidratul de carbon nu se amesteca cu proteinele. Daca mancam paine, care contine hidrat de carbon si proteine, impreuna cu produse din carne, oua sau branza, in stomac are loc o reactie chimica. Aceasta nu produce doar balonari si boli imediate ale corpului; cu timpul, poate contribui la scurtarea duratei de viata si la o calitate de viata scazuta.

* Ei nu exclud carnea din hrana lor, dar nu o amesteca decat cu alimnte compatibile. De exemplu, la o mancare facuta din carne se poate manca unt, oua sau branza sau, daca doriti, sa beti cafea sau ceai. Insa, nu trebuie sa terminati cu ceva dulce sau bogat in hidrat de carbon – torturi, chec sau budinci.

* In ceea ce priveste produsele lactate, dintre ele untul este neutru. De aceea, el poate fi mancat cu hidrat de carbon, precum si cu preparate din carne. Laptele poate fi, de asemenea, consumat impreuna cu hidratul de carbon. Cafeaua sau ceaiul trebuie sa fie baute fara zahar, fara frisca, cu toate ca nu strica sa fie putin indulcite. Ca indulcitor puteti folosi miere de albine sau melasa.

* Calugarii tibetani nu mananca ouale intregi, cu exceptia cazurilor in care au o munca fizica grea de executat. Atunci mancau un ou intreg, fiert mai moale. Cel mai frecvent consumau si recomandau si altora galbenusul crud, separat de albus, care era aruncat la gaini. Albusul nu este valorificat decat de muschi si de aceea nu ar trebui mancat decat in cazul in care sunt solicitati muschii. Ouale de gaina contin jumatate din elementele necesare alimentarii creierului si sustinerii activitatii vitale a organismului. Aceste elemente nutritive trebuie, intr-adevar, folosite in cantitati mici, dar ele nu trebuie sa lipseasca din alimentatie daca vrem sa ne pastram vigoarea si sanatatea.

* Este foarte important sa mancati incet, nu de dragul bunelor maniere, ci pentru a mesteca mai bine mancarea. Primul pas important in maruntirea hranei este mestecatul, astfel incat ea sa poata fi usor asimilata de organism. Tot ce mancam ar trebui sa fie partial digerat in gura, inainte de a fi digerat de stomac. Daca vom ingurgita mancarea repede si vom trece peste aceasta etapa importanta, tot ce ajunge in stomac va avea efectul unei dinamite. Orice mancare – cu cat este mai bine mestecata, cu atat este mai hranitoare.

https://www.almeea.ro/din-secretele-preotilor-tibetani-cu-privire-la-alimentatie-putem-consuma-si-carne-dar/

////////////////////////////////////////

Gandul creeaza, gandul distruge! Asadar, atentie la ganduri…

In mintea noastra se poarta un permanent dialog. Gandurile negandite pana la capat, precum si gandurile altora, inregistrate cu sau fara voia si stirea noastra, formeaza un spectacol dialogat, devin voci interioare, pe care le auzim confruntandu-se inlauntrul nostru.

Aceste ganduri ne avertizeaza, destul de subtil si destul de perfid uneori, ca nu ne merge bine, ca nu reusim sa intreprindem nimic, ca suntem prosti, urati, nedemni, deplasati, ca nu suntem inca atat de buni sau de bolnavi pe cat ne-am inchipuit, ca succesele noastre sunt pure coincidente si ca norocul nu dureaza mult.

Aceste modele de gandire, neluate in seama sau doar pe jumatate percepute, indica, tacit, directia vietii noastre. Ni se pare uneori ca ele au putere de previziune, ca au capacitatea de a privi in viitor. O veche vorba intelepta spune ca spiritul creeaza materia sau ca materia este urmarea a ceea ce stabileste spiritul.

Un mare initiat tibetan, Swami Shivananda, spunea odata: „Gandul creeaza, gandul distruge”. Toate obiectele acestei lumi sunt puse in legatura si asociate numai prin jocul mintii. Gandurile sunt o putere uriasa, ele pot sa va controleze viata, sa va modeleze caracterul si chiar sa va contureze destinul.

Evident, este dificil sa putem descrie detaliat modul in care gandurile influenteaza pas cu pas viata omului, caci procesele mentale sunt complicate si subtile, greu perceptibile si greu explicabile. Cum poti explica in numai cateva cuvinte in ce masura omul este stapanul propriului sau destin? inteleptii Tibetului ne spun ca toate facultatile, energiile si puterile care zac latent in om pot fi activate si directionale astfel incat ele sa se poata manifesta plenar.

Gandurile sunt si ele tot energie. Anumite ganduri se pot transforma in energie directionala, iar aceasta performanta se poate realiza cu ajutorul afirmatiilor. Afirmatiile sunt ganduri constiente, care vizeaza un efect pozitiv, ce inspira si elibereaza. Cu ajutorul afirmatiilor se poate directiona energia eliberata.

Gandurile sunt o forta dinamica. Orice gand pornit in lume creeaza o anumita vibratie, iar aceasta vibratie se perpetueaza. Ea nu va muri o data cu producerea gandului, ci se va reverbera din persoana in persoana si va influenta, in functie de forta emiterii sale, sute si mii de alte vieti. Daca rezultatul imediat va putea fi cunoscut de fiecare individ in parte, observandu-si propria existenta, consecintele majore ale gandurilor sale insa nu le poate cunoaste. Caci gandurile pot pune in miscare forte uriase.

De aceea, trebuie sa acordam o atentie maxima gandurilor pe care le emitem. In primul rand, nu trebuie sa lasam gandurile negative sa ne domine viata. Gandurile de ura, gelozie, egoism produc imagini distorsionate in mentalul fiecaruia, pervertesc intelectul si conduc la intunecarea intelegerii si la confuzie. Trebuie sa incercam un control atent asupra lor, eliminandu-le, pe cat posibil, din constiinta noastra. In al doilea rand, trebuie sa ne concentram pentru a formula numai ganduri pozitive, benefice pentru noi si pentru cei din jurul nostru. Purificarea de gandurile rele si urate, urmata de formularea gandurilor pozitive poate conduce la rezultate dintre cele mai uimitoare.

https://www.almeea.ro/gandul-creeaza-gandul-distruge-asadar-atentie-la-ganduri/

//////////////////////////////////////////

Pentru ca avem ca tata pe satan cel iliescian ( Ioan ,cap.8/44) si nu vrem sa ne nastem din nou din Samanta lui Dumnezeu(Luca 8/11) …Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara – un eșec dictat de regimul Iliescu

Revoluționarii de lux nu ar fi existat dacă Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi avut sorți de izbândă. Dar n-a fost să fie, inclusiv din cauza marii majorități a românilor ieșiți orbește din comunism.

Timişoara, Decembrie 1989

În seara zilei de 21 decembrie 1989, peste 100.000 de protestatari au declarat Timișoara oraș liber de comunism. Militarii care au reprimat revoltele în băi de sânge vor fraterniza cu revoluționarii. Muncitorii echipați cu bâte de la fabrici din Oltenia, trimiși de Ceaușescu să înăbușe protestele, se vor alătura și ei timișorenilor ieșiți în stradă după ce își vor da seama că orașul nu este sub asediul „huliganilor și ungurilor“ care au devastat capitala Banatului, așa cum le spuseseră directorii fabricilor respective și activiștii PCR. În paranteză fie spus, scenariul de la Timișoara, prin care românii au fost chemați de Ceaușescu să lupte contra românilor, va fi copiat întocmai de Ion Iliescu, autorul Mineriadei din 13-15 iunie, care a chemat minerii din Valea Jiului să curețe Bucureștiul de „huliganii“ din Piața Universității. Lecția dezinformării și a traficului de ignoranță și prostie a fost bine însușită de Iliescu, artizanul „comunismului cu față umană“.

Despre jertfele timișorenilor, despre curajul revoluționarilor de a scanda încă din zilele în care Bucureștiul și restul țării se aflau sub imperiul fricii, al tăcerii și al manipulării s-au scris tone de mărturii și de reciclare a memoriei. Comemorarea morților a devenit un ritual al mass-media, repetat an de an, însă tot mai palid, cu precădere în fiecare 22 decembrie, ziua în care Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central.

Lacunele presei postcomuniste

Însă în cei 32 de ani care s-au scurs de la tributul jertfelor din decembrie ’89 a fost puțin mediatizată, dezbătută, recuperată pentru marea parte a românilor Proclamația de la Timișoara inițiată de George Șerban, membru al Societății Timișoara, și adoptată la 12 martie 1990. Acest demers a reprezentat implicarea civică a timișorenilor după primele două mineriade care au transformat Bucureștiul într-un teatru de război al minerilor împotriva opozanților lui Iliescu secondat de FSN, partidul clientelar format din nucleul foștilor activiști ai PCR și al fostei Securități. Anunțul pe care l-a făcut neocomunistul Iliescu Ion la sfârșitul lui februarie, că FSN va participa la alegerile din 20 mai, i-a scindat și mai mult pe români. Atunci a început și manifestația maraton din Piața Universității, „Golaniada“, care i-a determinat pe mulți intelectuali să demisioneze din Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), culminând cu retragerea de la postul de ambasador al Românidei la Paris a lui Alexandru Paleologu.

Pe acest fundal de mari tensiuni, de manipulare a românilor ignoranți, aflați încă sub dictatul regimului comunist, a fost inițiată Proclamația de la Timișoara, desfășurată în 13 puncte, toate respinse de noua putere politică discreționară susținută și adulată de românii care aveau să-i voteze în proporție de masă pe Ion Iliescu pentru funcția de președinte și depotrivă FSN pentru parlament la alegerile prezidențiale și parlamentare desfășurate în Duminica Orbului.

Cea mai importantă revendicare din textul Proclamației a fost Punctul 8, care prevedea interzicerea fostei nomenclaturi comuniste și foștilor securiști de a ocupa funcții politice timp de trei mandate consecutive:

„(…) propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească (…) Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism“.

Dacă Iliescu ar fi stat pe tușa scenei politice…

O lege a lustrației cerută de Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi avut în prima fază rostul de a despărți apele, fără conflictele ce i-au urmat, iar ulterior să le adune, măcar parțial, în aceeași matcă a despărțirii de comunism. Dictatura maselor nu ar mai fi avut longevitatea pe care și acum o practică în cabinele de vot. Un Corneliu Coposu ori un Ion Rațiu ar fi fost, cred, măcar peste ani, mai puțin împroșcați cu noroi.

S-ar fi găsit un alt personaj care nu a mâncat pe pâine de pe poziții nomenclaturiste trufele comuniste, dar care venea blindat cu aceleași practici populiste să ajungă în fruntea statului? Cu siguranță da. Însă ar fi putut și el să fie înconjurat de ciraci nostalgici de mai puțină anvergură și poate de intelectuali vizibili, chiar dacă aceștia aveau convingeri de stânga.

Ar fi putut această falangă ce a scăpat nomenclaturii să armonizeze segmentele societății? Parțial cred că da. Anatemizarea valorilor de către regimul Iliescu a venit mănușă pentru românii revanșarzi, invidioși, prostia fudulă ar fi fost mai puțin vocală, arivismul ar fi fost mai temperat, mai aproape de comandamentele morale.

Asta nu înseamnă că o societate bolnavă de cancerul comunist s-ar fi vindecat văzând cu ochii. Dar nu am mai fi avut imperiile financiare ale lui Dan Voiculescu și nici dejecțiile de la Antena 3, nu am fi mai avut un Sorin Ovidiu Vântu, părintele FNI, la biroul căruia de la Gelsor făceau coadă politicieni de rang înalt, până la miniștri, așteptând să fie primiți de către cel care s-a dovedit a fi, peste ani, împăratul gol.

Nu am mai fi avut revoluționari de lux din fosta nomenclatură care au alergat după carnete de revoluționar. Fostul staroste de Ilfov, Constantin Bebe Ivanovici, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, a scos din buzunar în anii ’90 peste 40.000 de certificate de revoluționar. O listă restrînsă de aprigi luptători îi cuprinde pe următorii revoluționari de lux:

Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, pe atunci vicepremierul guvernului Roman, Nicolae Militaru, Sergiu Nicolaescu, Dan Iosif, Vasile Blaga („luptător cu rol determinant“ în marele oraș Dr. Petru Groza, acum Ștei), pe Radu Berceanu, Margareta Costea (soacra lui Mircea Geoană, care și-a falsificat certificatul de revoluționar, declarând că a fost împușcată în picior în timp ce descărca o navetă cu apă minerală: are două vile în cartierul Primăverii și una la Snagov), pe Toni Greblă, Eugen Nicolicea („luptător cu rol determinant“ care a făcut revoluția în orașul-martir Băile Herculane, unde nu s-a tras nici măcar un cartuș), pe Codrin Ștefănescu, Nicușor Constantinescu, Marcel Ciolacu, Emilian Cutean (fost secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru fraudarea guvernului cu 200 de mii de lei.

Revoluționarii aceștia de lux nu ar fi existat dacă Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi avut sorți de izbândă. Dar n-a fost să fie, inclusiv din cauza marii majorități a românilor ieșiți orbește din comunism.

Autoare/Autor George Arun

https://www.dw.com/ro/punctul-8-al-proclama%C8%9Biei-de-la-timi%C8%99oara-un-e%C8%99ec-dictat-de-regimul-iliescu/a-60196066

///////////////////////////////////////

Parintele ROMANIEI KOMUNISTE-(ka)calaul poporului si (ex)terminatorul  acestei tari ramane nemuritor si rece…Rămâne Iliescu fără titlul de revoluționar? Urmează Ciolacu?

Justiția nu a reușit încă să se atingă de Ion Iliescu. Surprinzător, un guvern din care face parte și PSD cere în instanță deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția din 1989.

Ion Iliescu are 92 de ani și e încă președintele onorific al PSD, fiind considerat de mulți membrii de partid o persoană sacrosantă, singurul din acest partid care a reușit să ajungă președinte al României. A fost protejat atât de bine, încât deși a devenit inculpat în Dosarul Revoluției și au fost scoase la iveală probe evidente împotriva lui, totul trenează, la fel ca în ultimii 30 de ani.

Dosarul, din care lipsesc dovezile incriminatoare despre implicarea Securității, este un exemplu al persistenței unei Justiții, în care un grup de magistrați puternici a putut să manipuleze lucrurile în așa fel încât să nu fie scoși la iveală vinovații. Cei care au putut să amâne sine die dosarul istoric fac parte din generații diferite, cu mentori diferiți, dar care au undeva o rădăcină comună. Aceeași rădăcină care i-a determinat pe unii lideri ai serviciilor secrete să nu lase la îndemâna istoricilor documente importante despre perioada regimului comunist.

Există în România o boală remanentă care produce noi forme de represiune, mai subtile, menite să creeze devieri ale democrației sub umbrelă legislativă. De aceea Decizia Secretariatului de stat pentru revoluționari de a declanșa procedura de anulare a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu pare neașteptată. Hotărârea a fost luată la cererea Asociației 21 decembrie, motivată de faptul că fostul președinte nu îndeplinește condițiile care apar în Legea recunoștinței, promulgată chiar de Ion Iliescu în 2004, dar modificată în toamna anului trecut, în așa fel încât cei care au deținut funcții în regimul comunist să nu poată beneficia de privilegiile revoluționarilor.

Modificarea a fost votată la câteva zile după căderea guvernului Cîțu, în perioada negocierilor pentru formarea marii coaliții PSD-PNL, iar principalul vizat era fostul președinte care a făcut parte din Comitetul Central al Partidului Comunist, a fost ministru pentru Tineret între 1967 și 1971 și chiar după ce a căzut în dizgrație a continuat să aibă funcții, care îl fac incompatibil cu Legea recunoștinței. 

Pentru Ion Iliescu titlul de revoluționar are un rol simbolic, care-i cimentează în imaginarul colectiv rolul pe care l-a jucat la căderea lui Nicolae Ceaușescu. Dovezile din Dosarul penal scot la iveală că aproape o mie de oameni ar fi murit din cauza manipulărilor coordonate de Ion Iliescu, dar mai durează până când judecătorii vor ajunge să dea un verdict.

Între timp, pentru retragerea titlului de revoluționar e nevoie de un proces, iar Guvernul prin Secretariatul de stat pentru revoluționari a decis să ceară în instanță această revocare. Nu e sigur că lucrurile vor rămâne așa, fiindcă șeful PSD, Marcel Ciolacu deși ar fi cerut în afara termenului legal, a primit în 2019 din partea aceluiași Secretariat titlul de luptător în revoluție cu rol determinant. Încă nu s-a făcut o investigație despre rolul său determinant în ceea ce s-a întâmplat la Buzău, unde susține că și-a mobilizat colegii de fabrică să iasă în fața Consiliului judetean al PCR și că ar fi apărat „Palatul Comunal al municipiului”.

Trecutul lui Ion Iliescu ar putea să-l ajungă din urmă și pe Marcel Ciolacu, dar Justiția s-ar putea să fie din nou de partea lor, fiindcă în România adevărul istoric și cel juridic au mers până acum pe căi diferite.

https://www.dw.com/ro/r%C4%83m%C3%A2ne-iliescu-f%C4%83r%C4%83-titlul-de-revolu%C8%9Bionar-urmeaz%C4%83-ciolacu/a-62086795

////////////////////////////////////////

„PSD vă va înghiți! V-ați înhăitat cu piaza rea a politicii românești. Este o alianță toxică! E oportunism!” Discursul teribil al lui Stelian Tănase la aniversarea a 147 de ani de la înființarea PNL

Stelian Tănase le-a spus liderilor liberali, în doar 3 minute, o sumedenie de adevăruri foarte dureroase, avertizându-i că PSD-ul îi va înghiți dacă nu rup rapid alianța toxică pe care au făcut-o din oportunism cu „piaza rea a politicii românești în ultimii 30 de ani”

Evenimentul festiv organizat marți seara de PNL la Biblioteca Centrală Universitară, cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la înființarea partidului, s-a transformat într-o serie de avertismente profetice și critici dure din partea unor foști conducători liberali și de reputați simpatizanți ai acestei formațiuni. Scriitorul Stelian Tănase le-a spus liderilor PNL din sală că „PSD vă va înghiți”, în timp ce avocatul Valeriu Stoica, fost președinte al PNL, le-a transmis exasperat actualilor conducători că are impresia că sunt orbi!

Printre invitați s-au numărat foștii președinți liberali Valeriu Stoica și Crin Antonescu. Primul care a vorbit a fost actualul președinte, Nicolae Ciucă. Fleașcă de transpirație, acesta din urmă a stârnit stupoare când a încurcat-o pe Alina Gorghiu cu Roberta Anastase. Premierul, pus cu mâna de Klaus Iohannis în fruntea PNL deși – la fel ca și precedentul președinte liberal – n-are nicio legătură cu partidul, a spus de Anastase că ar fi fost conducătoarea formațiunii, deși ar fi trebuit să spună, de fapt, Gorghiu.

Alianța cu PSD este „oportunism și un calcul greșit! Nerealist!”

Stelian Tănase, vechi simpatizant liberal (încă din 1990) și cunoscut opozant al regimului Iliescu-FSN (acum PSD), le-a ținut participanților un discurs atât de dur, încât a semănat cu o căldare de apă rece aruncată în creștetul actualei conduceri.

Istoric și scriitor apreciat, Stelian Tănase a făcut mai întâi o incursiune în trecutul PNL, cu tema dezbinării. El le-a povestit liberalilor din sală, pe scurt, cum prima dezbinare s-a produs înainte de 1900, când Dimitrie Brătianu l-a săpat pe fratele său, Ion Brătianu, întrerupând o guvernare de 5 ani ca să prindă un mandat de premier pentru două luni. Apoi, Stelian Tănase a vorbit despre fracturarea partidului în perioada interbelică, la presiunea regelui Carol al II-lea, și despre disensiunile de după 1944, care au găsit liberalii împărțiți în fața regimului dictatorial comunist pe cale să se instaleze.

După această trecere în care a arătat că lucrurile nu merg niciodată bine dacă PNL-ul nu este unit, Stelian Tănase a trecut la actualitate, livrând un discurs de o duritate deosebită, dar cât se poate de realist. A fost pentru prima oară, în ultimii ani, când cineva a spus atât de clar, de direct și de persuasiv conducerii PNL că greșește și că, dacă nu renunță la „înhăitarea” cu PSD – „piaza rea a politicii românești” –, se va duce direct în dezastru.

Discursul magistral al lui Stelian Tănase către liderii PNL: „V-ați unit, ca să nu zic înhăitat, cu PSD, care este o alianță toxică, cu un foarte subțire alibi că e continuitate, soliditate, coeziune… Nu, e oportunism! Și e un calcul greșit! Nerealist!“

„PNL se duce spre alegerile din 2024 dezbinat. Sunt două partide liberale plus alte grupări care pretind tendințe sau idei liberale, nu dau numele partidului ca să nu politizez prea tare, și cred că asta duce la catastrofă. Veți pierde alegerile dacă nu vă veți unifica. V-ați unit, ca să nu zic înhăitat, cu PSD-ul, care este o alianță toxică, cu un foarte subțire alibi că e continuitate, soliditate, coeziune… Nu, e oportunism! Și e un calcul greșit! Nerealist! Ca toate exemplele istorice, și pot să vă mai dau câteva în istoria liberalilor, și această coabitare, sau cum vreți voi să-i spuneți, va produce eșec. (…)

Deci trebuie să găsiți în perioada următoare o cale ca să vă prezentați în fața electoratului uniți. Cu aceleași idei, cu aceleași priorități, cu aceleași tehnici și strategii, ca să scoateți de la putere Partidul Social Democrat – piaza rea a politicii românești în ultimii 30 de ani, să nu ne facem iluzii și să ne ascundem după formule! Este o alianță toxică și, din păcate, prin această alianță toxică, nu câștigați dumneavoastră. Sau noi, că și eu sunt liberal. Câștigă PSD-ul! O arată și primul an de guvernare alături de ei și o va arăta și continuarea acestei situații!

Nu veți câștiga în fața PSD! Vă va înghiți și deocamdată primul efect este că a efasat, a șters identitatea PNL-ului în spatele propriei sale identități. Nu aveți mesaj, nu vă vedeți! Motivul este simplu: pentru că temele mari și discursul esențial îl ține PSD. Dumneavoastră stați alături, așa, ca niște școlari ascultători și care sperați să beneficiați de această situație fiecare în parte, ca să nu zic mai mult. Cred că trebuie să regândiți această strategie care este perdantă. Cred eu. Este o opinie! De-aia nu intru în partid, pentru că vreau să am opinii.

Alegerile nu sunt departe. Cred că un Congres PNL extraordinar ar putea să aducă acele clarificări pe care trecutele Congrese nu le-au adus, pentru că le-au amânat, și să intrați cu curaj în campanie, pentru că, după părerea mea, PSD este un partid de bătut! Dar trebuie făcute lucrurile care, din punct de vedere rațional, sunt obligatorii! Și nu așteaptă!”

VIDEO: Discursul lui Stelian Tănase despre alianța PNL-PSD – de la minutul 25.35

Mult mai subtil, fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, le-a sugerat actualilor lideri liberali că sunt orbi: „Una dintre cele mai importante calități ale omului politic e aceea de a vedea. De multe ori când ma uit la oamenii politici din România am impresia că văd o adunare de nevăzători. Ce trebuie să vadă omul politic? În primul rând, să vadă ce e vizibil pentru toți. Apoi trebuie să vadă ceea ce foarte puțini dintre contemporani văd. În al treilea rând, un om politic trebuie să vadă și ce nu e vizibil pentru că e profund și ascuns. Noi sărbătorim acum capacitatea vizionară a lui Ion C. Brătianu”.

 

CITIȚI ȘI:

* Lovitură năprasnică anti-Putin: de ziua Maiei Sandu, fostul președinte Igor Dodon a fost arestat pentru trădare de patrie și infracțiuni de corupție!

* VIDEO. Amenințare sinistră a Rusiei: “Ori câștigăm în Ucraina, ori acest război se va sfârși prost pentru întreaga omenire!”. Populația e avertizată: „Obișnuiți-vă cu noua viață!”

* NATO ia în calcul să spargă blocada rusă din Marea Neagră și să escorteze cu nave de război cargourile ucrainene încărcate cu grâne din Odessa

* Răzbunarea partizanilor ucraineni pe primarul trădător din Energodar, care a trecut de partea Rusiei teroriste

* Fost șef al MI6: „Putin va pleca până în 2023, dar probabil în sanatoriu, de unde nu va ieși ca lider al Rusiei”

* Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* Modelul Putin: PSD încearcă să decapiteze o televiziune pe care n-o poate controla. Un amendament al ministrului Romașcanu ar forța RCS/RDS să vândă sau să închidă Digi 24

* Coaliția PSD-PNL-UDMR a masacrat Codul Rutier. „Au băgat înapoi toate șmecheriile de scăpat cu carnetul pentru cei care încalcă grav regulile de circulație”

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. A ajuns șef al Consulatului României la Roma. Nici fostul ministru nu o duce rău în afaceri

https://ziaristii.com/video-psd-ul-va-va-inghiti-extraordinarul-discurs-al-lui-stelian-tanase-la-aniversarea-147-de-ani-de-la-infiintarea-pnl-v-ati-inhaitat-cu-psd-ul-piaza-rea-politicii-romanesti-este/

//////////////////////////////////////

(Pentru ca a imbatranit degeaba…)Henry Kissinger, desființat după ce a spus că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei. Zelenski: „Se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte nu la Davos, ci la München!“

Kissinger (98 de ani) este un apropiat al lui Putin, iar marți le-a spus elitelor lumii strânse la Davos că ar trebui ca Ucraina să cedeze Rusiei teritorii, pentru a-l îmbuna pe dictatorul de la Kremlin

Un val uriaș de indignare și de critici dure continuă să stârnească, în întreaga lume, propunerea făcută de Henry Kissinger, fostul secretar de stat american, care a spus marți, la Forumul de la Davos, că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei teritorii pentru a-l îmbuna pe Putin. De la oameni obișnuiți până la analiști politici, jurnaliști, militari de top și oficiali guvernamentali, ideea a fost respinsă cu vehemență. Rusia nu se va opri decât dacă este învinsă, iar crimele comise acum nu trebuie lăsate nepedepsite. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a desființat pe Kissinger, despre care a spus că se crede la Munchen, în 1938, și nu în anul 2022.

Propunerea lui Kissinger (98 de ani), ca Ucraina să cedeze cel puțin Crimeea și zona Donbass ocupată înainte de război, iar statul să joace rolul de tampon între Rusia și Occident, a reamintit izbitor, într-adevăr, de politica sferelor de influențe din Secolele XIX-XX. „Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni înainte de a produce revolte și tensiuni care nu vor fi depășite cu ușurință. Ideal, linia de demarcație ar trebui să fie o întoarcere la status-quo-ul de dinainte. Războiul dincolo de acel punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei înseși“, a pretins Kissinger la Davos, unde s-au reunit elitele lumii, sugerând astfel că Putin are dreptate să anexeze Crimeea și Donbass.

Kissinger, care s-a întâlnit până acum de cel puțin 17 ori cu Putin, a avertizat că economia Europei va suferi consecințe dezastruoase dacă nu i se dă satisfacție dictatorului de la Kremlin.

Zelenski: „Indiferent de ceea ce face statul rus, există întotdeauna cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale»“

Volodimir Zelenski a ripostat miercuri, amintind de atrocitățile Rusiei și de faptul că mereu se găsește cineva care le ignoră și le cere ucrainenilor să se predea: „Indiferent de ceea ce face statul rus, există întotdeauna cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete rusești care lovesc Ucraina. În ciuda zecilor de mii de ucraineni uciși. În ciuda Bucea și a Mariupolului. În ciuda orașelor distruse. Și în ciuda «lagărelor de filtrare» construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează și se umilește pe bandă rulantă. Rusia a făcut toate acestea în Europa. Dar tot la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund și spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei. Ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa. Calendarul domnului Kissinger se pare că nu e din 2022, ci din 1938, și s-a gândit că se adresează unei audiențe nu din Davos, ci dintr-un München al acelui an. Apropo, în 1938, când familia domnului Kissinger se refugia din Germania nazistă, el avea 15 ani și înțelegea perfect totul. Și nimeni nu l-a auzit spunând că e necesară adaptarea la naziști în loc de fuga din calea lor sau de lupta împotriva lor“.

Zelenski a dat un mesaj foarte dur pentru Kissinger, care a cerut ca Ucraina să facă sacrificii teritoriale pentru a-l satisface pe Putin

Kasparov: „Poziția lui Kissinger nu este doar imorală, ci s-a dovedit a fi greșită de nenumărate ori. Să le cedezi sfere de putere unor mari puteri, așa cum vor Putin și Xi Jinping, nu este sustenabil, deoarece dictatorii au inevitabil nevoie de conflict“

Garry Kasparov, fostul campion mondial la șah și opozant al lui Putin nevoit să plece în exil după ce a îndrăznit să candideze la președinția Rusiei împotriva acestuia, a fost la rându-i foarte dur: „Poziția lui Kissinger nu este doar imorală – dacă vă interesează astfel de lucruri – ci s-a dovedit a fi greșită de nenumărate ori. Să le cedezi sfere de putere unor mari puteri, așa cum vor Putin și Xi Jinping, nu este sustenabil, deoarece dictatorii au inevitabil nevoie de conflict. Acesta nu este Războiul Rece. Dictaturile moderne, precum cea a lui Puțin, nu se mulțumesc cu competiția ca dezvoltare internă. «Sistemul nostru va învinge». Ei știu că sistemul lor nu poate câștiga fără a ataca direct lumea liberă. Lor le pasă doar de puterea personală și de supraviețuire, nu de ideologie. Mitul conform căruia Putin, Xi & alți dictatori pot fi liniștiți prin angajament economic și liniștire politică a fost respins. Nu face decât să tragă lumea liberă în jos, la nivelul lor, și răspândește corupția, oferindu-le în același timp mai multă încredere pentru represiune acasă & a începe aventuri externe. Recomandările lui Kissinger urmăresc îndeaproape obiectivele prietenului său Putin (cel puțin 17 întâlniri) în mod constant, la fel de mult acum ca atunci când se scutura între Putin și Trump. Nu le mai spuneți ucrainenilor să cedeze și la ce anume să renunțe!”.

„În puține războaie, balanța dintre bine și rău a fost atât de dezechilibrată. Ucraina este victima unei agresiuni nejustificate și neprovocate. Rezultatul este cel mai important test cu care s-au confruntat democrațiile occidentale de la München încoace

Într-un editorial publicat în „The Atlantic”, foarte apreciata jurnalistă Anne Applebaum a explicat de ce e falsă teoria că războiul ar putea fi încheiat dacă e sacrificată Ucraina. Ea a pledat pentru sprijinirea țării invadate până când Rusia va fi învinsă, astfel încât să nu mai existe tentația unor noi agresiuni: „Războiul nu se va încheia până când Putin nu va pierde. Oferirea unui compromis care să salveze obrazul președintelui rus nu va face decât să permită viitoare agresiuni“.

Generalul australian Mick Ryan, care publică frecvent pe contul său de Twitter analize ale evoluției ostilităților în Ucraina, i-a răspuns indirect lui Kissinger distribuind mai întâi opinia profesorului Eliot A. Cohen: „În puține războaie, balanța dintre bine și rău a fost atât de dezechilibrată. Ucraina este victima unei agresiuni nejustificate și neprovocate. Rezultatul este cel mai important test cu care s-au confruntat democrațiile occidentale de la München încoace“. Apoi, el a citat din editorialul Annei Appelbaum: „Occidentul nu ar trebui să încerce să-i ofere lui Putin o cale de ieșire; obiectivul nostru, scopul nostru final, ar trebui să fie înfrângerea lui. De fapt, singura soluție care oferă o oarecare speranță de stabilitate pe termen lung în Europa este o înfrângere rapidă (a Rusiei – n. red.)“.

 

CITIȚI ȘI:

* Lovitură năprasnică anti-Putin: de ziua Maiei Sandu, fostul președinte Igor Dodon a fost arestat pentru trădare de patrie și infracțiuni de corupție!

* VIDEO. Amenințare sinistră a Rusiei: “Ori câștigăm în Ucraina, ori acest război se va sfârși prost pentru întreaga omenire!”. Populația e avertizată: „Obișnuiți-vă cu noua viață!”

* NATO ia în calcul să spargă blocada rusă din Marea Neagră și să escorteze cu nave de război cargourile ucrainene încărcate cu grâne din Odessa

* Răzbunarea partizanilor ucraineni pe primarul trădător din Energodar, care a trecut de partea Rusiei teroriste

* Fost șef al MI6: „Putin va pleca până în 2023, dar probabil în sanatoriu, de unde nu va ieși ca lider al Rusiei”

* Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* Modelul Putin: PSD încearcă să decapiteze o televiziune pe care n-o poate controla. Un amendament al ministrului Romașcanu ar forța RCS/RDS să vândă sau să închidă Digi 24

* Coaliția PSD-PNL-UDMR a masacrat Codul Rutier. „Au băgat înapoi toate șmecheriile de scăpat cu carnetul pentru cei care încalcă grav regulile de circulație”

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. A ajuns șef al Consulatului României la Roma. Nici fostul ministru nu o duce rău în afaceri

https://ziaristii.com/henry-kissinger-desfiintat-dupa-ce-spus-ca-ucraina-trebuie-sa-cedeze-teritorii-rusiei-zelenski-se-pare-ca-nu-este-2022-ci-1938-iar-el-crezut-ca-vorbeste-nu-la-davos-ci-la-munchen/?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

////////////////////////////////////////

Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. A ajuns șef al Consulatului României la Roma. Nici fostul ministru nu o duce rău în afaceri

Fiul lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a ajuns coordonator interimar al secției consulare din cadrul Ambasada României în Italia. Anterior, Cosmin Mitrea a lucrat la Barcelona.

Daniel Coltuc

Cosmin, fiul cel mare al lui Miron Mitrea, este șeful Consulatului Român de la Roma  

Cosmin, fiul lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor în perioada 2000-2004, a fost numit coordonator al secției consulare din cadrul Ambasadei României la Roma. Tânărul apare în organigrama de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe înaintea consulului general la Roma, Cristian Daniel Belșiu.

Cosmin Mitrea o însoțește pe noua ambasadoare la întâlnirile oficiale

Cosmin Mitrea, fiul lui Miron Mitrea, are funcția de ministru-consilier, iar în cursul lunii aprilie, el a fost prezent la întâlnirea cu secretarul de stat Benedetto Della Vedova, alături de noua ambasadoare a României în Italia, Gabriela Dancău, fiind prezentat ca ”gerant interimar al Consulatului General al României la Roma”. Gerantul interimar acționează cu titlu provizoriu ca șef al unui post consular, în situația în care titularul poziției este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul sau este vacant.

Până anul trecut, Cosmin Mitrea a fost consul al României la Barcelona, unde a câștigat, conform propriei declarații de avere, 19.241 euro și 58.538 lei (venitul anual).

În 2016, presa scria despre Cosmin Mitrea că a ajuns secretar II la Consulatul României la Barcelona fără examen, variantă pe care acesta a respins-o, la vremea respectivă. Tatăl lui a declarat, însă, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, că nu știe dacă fiul lui și-a luat sau nu examenul.

  • O țară vrea să reintroducă restricțiile anti-Covid. Anunțul autorităților sanitare
  • Video. Incendiu puternic lângă Buzău. Autoritățile au emis mesaj de avertizare Ro-Alert
  • Rusia a devenit principalul furnizor de petrol al Chinei. Importurile Beijingului, mai mari cu 55% în 2022

Miron Mitrea: ”Nu știu dacă fiul meu a dat examen”

”Da, am 5 copii, doi n-au fost căsătoriți niciodată. Cel mare a fost căsătorit, a divorțat… E la Roma acum, nu știu dacă a dat examen sau nu, că nu mă ocup eu de cariera lui. E consul la Roma acum.

În perioada de care vorbești, nu eram noi la guvernare și nu i-a mers rău. Când a fost PSD-ul la guvernare, nu i-a mers așa bine. Titus Corlățean cred că a fost foarte îngrijorat să-l ”avanseze” cumva, să nu facă lumea legătura cu numele meu. Iar vreo 3 ani de zile a rămas în urmă, să spun așa. Dar a recuperat când au venit alții la guvernare”, a declarat Miron Mitrea, săptămâna trecută, la emisiunea lui Denise Rifai.

Ion Țiriac a explicat de ce a ignorat cerința unicei sale fiice și…

Ion Țiriac a explicat de ce a ignorat cerința unicei sale fiice și a făcut afacerea de 360 de milioane de euro

ADVERTISEMENT

În 2019, când era consul la Bercelona, Cosmin Mitrea a avut atribuții în organizarea secțiilor de vot pentru alegerile prezidențiale, în Spania. Înainte de asta, el a lucrat la Ambasada României în Belgia.

Miron Mitrea, afaceri de milioane de lei pe an, după ce a ieșit din închisoare

Miron Mitrea, fost parlamentar de Vrancea și ministru al Transporturilor, a fost eliberat din închisoare în martie 2016, după ce în februarie 2015 fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar ce privea lucrări la vila mamei sale din localitatea Voluntari.

Cristian Popescu Piedone, mișcare-surpriză. Fostul edil vrea anularea ordinului de încetare a mandatului…

FANATIK NEWS – MATERIALUL ZILEI

Cristian Popescu Piedone, mișcare-surpriză. Fostul edil vrea anularea ordinului de încetare a mandatului de primar, semnat de Toni Greblă

Fost lider sindical și personaj marcant în istoria Partidului Social Democrat, Mitrea s-a retras din viața publică și s-a dedicat afacerilor. În 2019, el a înființat împreună cu Paul Cătălin Păcuraru Ionescu (fiul omului de afaceri Maricel Păcuraru, patron al postului Realitatea TV), o firmă de consultanță politică și de afaceri.

La mai puțin de un an de la înființare, ”Strategy & Consulting PHG SRL” firma lui Miron Mitrea a ajuns la o cifră de afaceri de 2,05 milioane lei iar profitul net s-a situat la peste 1,73 milioane lei.

Miron Mitrea mai deține 10% din societatea ”Spa Inovations SRL”, care se ocupă cu proiecte de arhitectură și care, în anul 2020, a atins un profit de aproape un milion de lei.

Daniel Coltuc

https://www.fanatik.ro/fiul-lui-miron-mitrea-avansat-de-mae-a-ajuns-sef-al-consulatului-romaniei-la-roma-nici-fostul-ministru-nu-o-duce-rau-in-afaceri-20008819

///////////////////////////////////////

INCA Un păduche ce se hrănește cu sângele revoluției. Gelu Voican Voiculescu, 200.000 de euro datorii la stat

Gelu Voican Voiculescu, un personaj tenebros al evenimentelor din 1989, are datorii la stat de peste 200.000 de euro, Foto: Antena3/CapturaTV

Gelu Voican Voiculescu este una dintre cele mai controversate figuri ale Revoluției din 1989. Apărut de nicăieri, ajunge în preajma lui Ion Iliescu, iar când acesta ia puterea în data de 22 decembrie, Gelu Voican ajunge vicepremier în primul guvern al Frontului Salvării Naționale.

De atunci, acesta a trăit în preajma lui Ion Iliescu, ocupând poziția de senator PSD, ambasador, efectiv trăind de pe urma acelor evenimente tulburi din decembrie 1989. În ultimii 30 de ani a fost un privilegiat , acumulând datorii la stat de aproape 200.000 de euro, conform Ziare.com, din cauză că nu-și plătește chiria pe imensa vilă de protocol pe care o ocupă în carrtierul Primăverii.

Regia patrimoniului de stat (RAPPS) l-a dat în judecată, deschizând două procese împotriva fostului deminitar, cerând chirii restante și penalități de neplată a acesteia în valoare de 200.000. Regia a câștigat ambele procese în prima instanță, Gelu Voican Voiculescu făcând apel. Acesta nu vrea să se mute, ocupând abuziv o vilă aflată în proprietatea statului, conform Ziare.com.

Gelu Voican Voiculescu a fost pus sub acuzare în Dosarul Revoluției, fiind judecat pentru crime împotriva umanității alături de fostul președinte Ion Iliescu.

Dumitru Mazilu, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Romania 1990

Gelu Voican Voiculescu, un fel de bodyguard al lui Ion Iliescu în primele zile ale anului 1990. În dreapta, Dumitru Mazilu.

Voiculescu a fost în prima linie în orele de după prăbușirea regimului Ceaușescu, ajutându-l pe Iliescu să preia în mod abuziv puterea și să-l preîinte națiunii ca pe salvator.

Gelu Voican Voiculescu și-a asumat rolul revoluționar și a participat la simulacrul de proces al soților Ceaușescu de la Târgoviște și la execuția acestora.

„Sunt așa de sugrumat de indignare că nu-mi găsesc cuvintele. Acest om compromis moral și profesional (n.r. Augustin Lazăt, fost procuror-general al României) are îndrăzneala să vină și să vorbească public despre Revoluție, care este practic evenimentul fondator al noii orânduiri și epoci în care trăim”, a declarat Gelu Voican Voiculescu, citat de Digi 24, în momentul în care a aflat de punerea sa sub acuzare.

În mai multe mărturii din ultimii ani, Gelu Voican Voiculescu a fost asociat ca fiind un agent al Moscovei, implicat în evenimentele tulburi din decembrie 1989.

De aeemenea, acesta a fost implicat și în înăbușirea opoziției în iunie 1990 și coordonarea minerilor veniți la București la chemarea lui Ion Iliescu, mineri transformați într-o adevărată forță de represiune.

Gelu Voican Voiculescu, 78 de ani, este cea mai întunecată figură a evenimentelor din 1989. În ultimii 30 de ani a fost un răsfățat și un profitor, susținut de Ion Iliescu și PSD.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Gelu Voican Voiculescu, groparul Ceaușeștilor, zice că dă pomelnice cu „Elena și Nicolae, morți fără lumânare”!

* Arestări spectaculoase pentru trafic de droguri de mare risc: fostul șef al „Doi și-un sfert” și frumoasa șpăgară din dosarul Microsoft

* PSD, alba-neagra cu Gușă. Firea i-a dat binecuvântarea să revină în partid. Până când?

* Cumpănașu, turbat: „Mă, fir-ați ai dracu’ de nemernici! De procurori nenorociți!” / „Handicapatule care ești!”

* Andrei Tinu, PSD-istul ce șobolănea încă prin cotloanele întunecate ale guvernului, deratizat de Orban

https://ziaristii.com/un-paduche-ce-se-hraneste-cu-sangele-revolutiei-gelu-voican-voiculescu-200-000-de-euro-datorii-la-stat/

///////////////////////////////////////

Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german

de Matei Udrea

Comportamentul actual al cancelarului german Olaf Scholz, de favorizare a regimului de la Moscova, se poate explica prin trecutul politicianului german, arată reputatul istoric Hubertus Knabe. Scholz a susținut permanent URSS încă de la sfârșitul anilor 1970, aliniindu-se la politica Moscovei și a regimului comunist est-german. În același timp, fiind un marxist fanatic care acum ar vrea să-i fie uitată istoria, Scholz considera că NATO și SUA sunt de vină pentru tot și că Rusia ar trebui să aducă „la ușa americanilor” cât mai multe rachete nucleare.  

Actualul lider al Germaniei, cancelarul Olaf Scholz, are un trecut cât se poate de tulbure, care explică pe deplin comportamentul duplicitar și ezitant al Guvernului de la Berlin în raport cu Rusia după declanșarea războiului din Ucraina. Aceasta pare a fi concluzia trasă de celebrul istoric dr. Hubertus Knabe, care publică un incendiar editorial pentru publicația britanică Daily Mail. Knabe arată că Olaf Scholz a fost marxist fanatic, unul dintre cei mai vehemenți atacatori ai NATO și SUA și susținători ai URSS, întreținând înainte de 1989 legături absolut dubioase cu autoritățile Germaniei comuniste, unde se simțea ca acasă și beneficia de un statut privilegiat.

Fără să o spună cu subiect și predicat, istoricul Hubertus Knabe sugerează cât se poate de străveziu că Olaf Scholtz a fost – și poate chiar mai este – cel puțin un agent de influență al Moscovei în tinerețe, dacă nu cumva de-a dreptul spion al Rusiei comuniste. În orice caz, Knabe îl caracterizează pe actualul cancelar drept un „idiot util” al Kremlinului!

Așa s-ar explica pe deplin faptul că Germania a fost principala frână, în ultimele trei luni, în calea unor măsuri dure de sancționare a Rusiei după invadarea Ucrainei, precum și că până acum Guvernul de la Berlin a rămas singurul – dintre cele ale marilor puteri occidentale – care n-a ajutat consistent Ucraina pe plan militar.

Hubertus Knabe a ales presa britanică pentru aceste dezvăluiri șocante pentru că, după cum scrie chiar el în finalul editorialului, publicarea textului i-a fost blocată în Germania! Mai multe instituții media au refuzat să-l difuzeze, ulterior – relatează istoricul – apărând în schimb o poveste falsă despre presupusa urmărire a lui Scholz de către STASI.

Portretul făcut lui Olaf Scholz de istoricul Hubertus Knabe

* La începutul carierei sale politice, în Hamburg, Olaf Scholz a fost un marxist fanatic.

* În plin Război Rece, adică în anii 1980, când amenințarea sovietică era o realitate cât se poate de concretă pentru Germania federală, actualul cancelar s-a situat deschis de partea URSS, criticând vehement SUA și NATO.

* Ajuns vicepreședinte al organizației de tineret a Partidului Social-Democrat, Olaf Scholz a avut o retorică furibundă la adresa Alianței Nord-Atlantice și a americanilor. După ce URSS a escaladat criza, orientând sute de rachete nucleare către Occident, NATO și SUA au fost chemate de cancelarul de atunci al R. F. Germania să întărească apărarea țării, ceea ce a provocat isteria lui Scholz. Acesta a ținut o serie de discursuri violente, acuzându-i pe americani de imperialism și declarându-i principalii inamici ai păcii! Asta, în timp ce URSS masa la granițele Europei Occidentale focoase nucleare și cantități uriașe de echipamente militare.

Olaf Scholz era, în anii 1980, un marxist fanatic și un cal troian al Rusiei sovietice în Germania de Vest: vitupera împotriva americanilor și a NATO, întreținea relații dubioase cu autoritățile est-germane, închidea ochii la abuzurile comise împotriva conaționalilor persecutați din RDG și urma politicile Moscovei, scrie istoricul german care i-a cercetat amănunțit trecutul actualului cancelar al Germaniei

* Poziția minorității marxiste conduse de Scholz era, în acea perioadă, că „Uniunea Sovietică trebuie să pună mult mai multe rachete nucleare la ușa Statelor Unite“!

* Până în 1989, Scholz a avut legături foarte strânse cu autoritățile comuniste din Germania comunistă – R. D. Germană –, lucru pe care ulterior a încercat să-l ascundă. În intervalul 1983-1989 a intrat în țara vecină de 9 ori, beneficiind de statut privilegiat atât la controalele vamale, cât și în interiorul RDG, țară controlată complet de sovietici.

* În timp ce alți vest-germani care-și vizitau rudele în Germania de Est erau hărțuiți și urmăriți permanent de STASI (temuta poliție politică a regimului comunist), Scholz nu a avut nici măcar dosar de urmărire. Pentru orice om familiarizat cât de cât cu acea perioadă, asta nu poate însemna decât un singur lucru: actualul cancelar german era „omul rușilor”.

* Scholz s-a întâlnit în repetate rânduri cu liderii est-germani, conducând delegații ale radicalilor din mișcarea socialistă vest-germană.

* S-a exprimat vehement împotriva programului prin care Ronald Reagan a și înfrânt, de fapt, URSS, scutul anti-rachetă operațiunea numită „Războiul stelelor”.

* Nu doar în privința politicii externe de securitate s-a poziționat Scholz de partea rușilor și a regimurilor dictatoriale comuniste, ci și atunci când a fost vorba despre compatrioții săi din Germania de Est. În timp ce STASI urmărea, aresta și deporta sute de persoane care erau considerate disidenți, Scholz venea în Berlinul de Est și lăuda Guvernul comunist pentru politicile sale moderate și constructive!

* Istoricul german subliniază că a descoperit în arhive documente indubitabile că Scholz și-a aliniat politica, permanent, cu cea a URSS, și nu cu cea a țării sale și a SUA.

* Astăzi vedem că, deși de la acele evenimente au trecut peste 30 de ani, Olaf Scholz continuă să joace cartea Rusiei, spune istoricul Hubertus Knabe, ceea ce-l face pe Putin “să-și frece mâinile de bucurie”.

Mai jos, traducerea editorialului incendiar din „Daily Mail” prin care doctor Hubertus Knabe îl demască pe actualul cancelar german Olaf Scholz ca având un trecut de aliat și strâns colaborator al Rusiei comuniste.

„Liderul Germaniei este atât de blând cu Rusia pentru că este un fost marxist care a atacat NATO și s-a înclinat în fața Moscovei?”, se întreabă istoricul de elită dr. Hubertus Knabe

Istoricul german Hubertus Knabe relatează, în editorialul său din Daily Mail, că a încercat să publice detaliile despre trecutul Olaf Scholz ca om al Moscovei în presa germană, dar a fost cenzurat!

„Politicieni de rang înalt din toată lumea occidentală au vizitat Ucraina în ultimele săptămâni.

Boris Johnson a luat parte la una dintre cele mai memorabile vizite externe din mandatul său de prim-ministru, când s-a plimbat luna trecută prin centrul Kievului împreună cu președintele Zelenski, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au arătat, de asemenea, sprijinul lumii libere pentru o democrație în pericol.

Cu toate acestea, un politician occidental de rang înalt a păstrat o tăcere ciudată cu privire la o posibilă vizită în Ucraina: cancelarul german Olaf Scholz.

Și de ce ar putea face asta?

Scholz, la fel ca mulți membri ai Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), se prezintă ca un tehnocrat blând și un pragmatic de centru-dreapta al partidului. Dar el are un trecut politic surprinzător.

La începutul carierei sale politice, Scholz – care a crescut în Hamburg, în ceea ce era pe atunci Germania de Vest – nu era doar un marxist convins, ci și un adept înfocat al așa-numitei «mișcări pentru pace».

Aceasta a portretizat NATO și America ca pe niște războinici iresponsabili. În multe probleme de securitate, el s-a situat în mod deschis de partea Kremlinului.

Instigatorul

În 1982, când Scholz a devenit vicelider al Tinerilor Socialiști, Războiul Rece era la apogeu, iar perspectiva unui duel nuclear între Moscova și Occident părea foarte posibilă.

În decembrie 1979, trupele sovietice invadaseră Afganistanul, după ce Kremlinul a reorientat sute de rachete nucleare cu rază intermediară de acțiune spre Europa de Vest.

NATO a contracarat acest lucru prin amplasarea propriilor rachete americane în Europa, cu sprijinul și încurajarea cancelarului de atunci al Germaniei de Vest și lider al SPD, Helmut Schmidt.

Ce a avut de spus tânărul și înflăcăratul Scholz despre acest lucru? În eseuri și discursuri, el a atacat «strategia agresivă-imperialistă a NATO» și pe susținătorii săi «de dreapta» din propriul său partid de centru-stânga.

La fel ca mulți tineri marxiști din Occident, Scholz vedea în NATO și în SUA principalul inamic și amenințare la adresa păcii – și nu în URSS.

De aceea, așa cum s-a stabilit, a «colaborat» în mod activ cu politicienii și funcționarii est-germani în lupta dintre Est și Vest.

Se știe că Scholz a călătorit în mod regulat în RDG – așa-numita «Republica Democrată Germană», nu că ar fi existat ceva democratic în satelitul sovietic cunoscut și sub numele de Germania de Est.

În mod remarcabil, a trecut granița de nouă ori în total între septembrie 1983 și iunie 1988.

Autoritățile de frontieră din RDG au fost întotdeauna instruite să îl scutească pe Scholz de «schimbul forțat» – banii pe care vizitatorii occidentali îi dădeau și care reprezentau o taxă de frontieră – și să îi acorde o «autorizație deosebit de preferențială și politicoasă».

În acea perioadă, germanii de Vest obișnuiți care treceau granița pentru a-și vedea rudele, așa cum am făcut-o eu, nu numai că trebuiau să dea bani, dar erau hărțuiți în mod obișnuit de polițiștii de frontieră și adesea urmăriți de agenți secreți ai mult-temutei STASI.

Cu toate acestea, Scholz a fost tratat cu covorul roșu de către conducerea est-germană.

Am găsit documente esențiale în Arhivele Federale ale Germaniei care arată cum Scholz s-a aliat mult mai puternic cu politica Kremlinului în anii 1980 decât cu cea a SUA sau a guvernului vest-german.

Într-un set de documente, liderul filialei de tineret a Germaniei de Est, FDJ, a menționat că Scholz aparținea unui grup de orientare marxistă care era adesea dispus să «coopereze cu comuniștii».

În aripa de tineret a propriului său partid, Jusos, Scholz a devenit un purtător de cuvânt neoficial al minorității de marxiști radicali, atacându-i pe «reformiști» – nemarxiști – în discursuri și eseuri.

Cu ocazia a două vizite, Scholz a fost primit de al doilea cel mai important funcționar din RDG, Egon Krenz. Într-un program de știri din RDG, îl puteți vedea pe Scholz – încă cu șuvița lui roșcată – stând în fața lui Krenz.

În mod șocant, Jusos a susținut că Uniunea Sovietică ar trebui «să pună mult mai multe rachete nucleare la ușa Statelor Unite».

Olaf Scholz nu a menționat niciodată în mod public relațiile sale apropiate cu funcționarii est-germani care – la fel ca Vladimir Putin astăzi – conduceau un stat polițienesc bazat de frică.

Rachete

În octombrie 1986, Scholz și prietenii săi din Jusos s-au întors în Germania de Est pentru a se întâlni cu omologii lor comuniști. Încă o dată, Krenz i-a primit, iar Scholz însuși a jucat un rol important în încheierea unui acord final în care a fost adoptată cererea comuniștilor de a trata RDG ca nemaifiind parte a Germaniei.

În următorii doi ani de vizite, Scholz și Jusos s-au întors în Germania de Est pentru a face lobby împotriva NATO. Aceștia au criticat în special planul președintelui american Ronald Reagan privind un «scut» defensiv împotriva rachetelor balistice intercontinentale sovietice.

În martie 1987, s-a planificat ca Scholz să se întâlnească chiar cu Erich Honecker, șeful RDG, în cadrul unei conferințe.

În acest timp, STASI a luat măsuri dure împotriva opoziției din RDG. În ianuarie 1988, peste 100 de activiști pentru drepturile civile au fost arestați, iar unii au fost expatriați.

Ce a avut de spus Scholz? Atunci când s-a întâlnit cu omologii săi comuniști, a subliniat «tratarea moderată a evenimentelor recente din RDG». Și și-a reiterat dorința de a dezvolta în continuare relații bune «fără tensiuni ciclice».

La un alt eveniment din iunie 1988 – cu câteva luni înainte de căderea URSS – RDG, puternic militarizată, s-a prezentat ca un stat dedicat păcii în fața unor participanți din 113 țări. Scholz a fost prezent și a fost tratat aproape ca un oaspete de stat: un angajat al Comitetului Central l-a luat cu mașina de la graniță.

Când am scris pentru prima dată despre colaborarea din tinerețe a lui Scholz cu funcționari importanți din RDG, mai multe instituții media germane au refuzat să publice dezvăluirile.

Ulterior, mulți au pretins că fusese o victimă a STASI, arătând că numele său apărea în câteva documente.

Scholz însuși a reacționat la aceste rapoarte: «Bineînțeles, sunt conștient de faptul că am fost spionat. Nu este frumos, dar așa stau lucrurile».

În realitate, documentele STASI consemnează pur și simplu numele lui Scholz atunci când acesta participa la întâlniri. STASI nu a deschis niciodată un dosar special pentru Scholz, așa cum a făcut cu mulți oameni nefericiți pe care i-a vizat de fapt.

Desigur, aceste evenimente au avut loc cu mult timp în urmă. Nu numai că aspectul lui Scholz s-a schimbat de atunci, dar, fără îndoială, și opiniile sale politice s-au schimbat.

Cu toate acestea, ceea ce a rămas neschimbat din anii 1980 este mentalitatea imperialistă din interiorul Kremlinului. Vladimir Putin, la fel ca predecesorii săi sovietici, încearcă să le refuze vecinilor Rusiei dreptul la autodeterminare.

Kremlinul

În mod rușinos, mulți membri de rang înalt ai SPD au fost dispuși să tolereze acest lucru timp de decenii – mai ales fostul cancelar Gerhard Schröder, care este, de asemenea, președinte al consiliilor de supraveghere a două companii rusești de stat și urmează să se alăture luna viitoare consiliului de supraveghere al gigantului rus al gazelor Gazprom.

Schröder a fost cel care a început să lucreze cu ramura de tineret est-germană în 1980, în calitate de președinte al Jusos. Scholz i-a călcat pe urme. Poate că Scholz a călătorit mult în spectrul politic – dar nu poate scăpa de trecutul său ca unul dintre «idioții utili» ai Kremlinului.

Iar astăzi, în timp ce cancelarul german stă cu mâinile în sân – nereușind să își respecte promisiunea de acum trei săptămâni de a trimite arme grele în Ucraina – Putin trebuie să își frece mâinile de bucurie.”

CITIȚI ȘI:

* Putin are exact stilul lui Hitler: ia decizii în locul coloneilor și comandă de la Kremlin ce să facă brigăzile din Ucraina – spun serviciile secrete occidentale

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* VIDEO. „Păpușa de fier a lui Putin”, șocată în direct la Rossia 1: un colonel veteran a spus că „mitul ucrainenilor demoralizați e fals, ei pregătesc un milion de soldați; toată planeta e împotriva noastră!”

* Consilierul lui Zelenski: „Putin a chemat ambulanța chiar în toiul nopții. A avut probleme de sănătate foarte mari”

* Demența unui artist genial devenit putinist irecuperabil. Emir Kusturica: „Scopul ultimelor două războaie este acela de a șterge rușii și sârbii de pe fața pământului” / „Acțiunile SUA au dus la nenorocirile din Donbass, și nu introducerea trupelor rusești”

* Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

* General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

* Iohannis: „Pentru creșterea prețurilor, nu căutați vinovați în clasa politică, Guvern, Parlament! Putin e de vină”

* Trompeta rusească George Simion: „Deblocați portul Constanța de navele din Ucraina!”. Contul liderului AUR colcăie de xenofobie, conspirații și ură

* Sorin Oprescu, înșfăcat de o brigadă specială în Grecia. Ofițerii l-au dibuit la Atena. Fugarul așteaptă extrădarea, care în acest stat se face foarte greu

* Cum arată vila din Viena a fiului lui Sorin Oprescu. Mircea Oprescu și soția sa locuiesc într-un cartier select

* STENOGRAME. Mafia de la metrou, condusă de Rădoi (PSD), plănuia lichidarea ministrului Drulă (USR) cu rakeți ucraineni! „Punem preț pe două capete, Drulă și directorul. Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace!”

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Beizadeaua lui Piedone candidează la Primăria Sectorului 5, după ce tatăl său a intrat în pușcărie! A ajuns deputat pe lista PSD

* Guvernul PSD-PNL, înapoi în comunism, la lupta cu chiaburii și burghezii. E înfierată specula: „acumularea de mărfuri”, „limitarea vânzărilor”, prețurile „nejustificat de mari”

https://ziaristii.com/incredibilul-trecut-de-om-al-moscovei-pe-care-l-cancelarul-german-dezvaluit-de-un-celebru-istoric-olaf-scholz-fost-marxist-fanatic-ataca-nato-si-sua-ca-militaristi-iresponsabili/

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

2-1 Ascensiunea dragonului rosu (China) – de Perry Stone;Adevărata spiritualitate  –  Francis A. Schaeffer;Crestinismul de-a lungul secolelor- Nevoia de istorie a creştinului actual;Evanghelia “”după”” McDonald’s;„O viata de biruinta cu Dumnezeu” o carte necesara in suferinta ;  Noua toleranţă – Josh McDowell & Bob Hostetler;Cartea “Aproape Acasă” de Billy Graham, cea mai bună carte creștină a anului; DARWIN SI DARWINISMUL – Credinta biblica si perspectiva crestina asupra lumii;Origini. Sunt stiinta si Scriptura ireconciliabile?, Ariel A. Roth;Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu – Norman Geisler & Frank Turek;Știri – Recenzii cărți, pagina 4;Atributele lui Dumnezeu- Semnificatia;Zece atribute ale lui Dumnezeu pe care merită să le cunoști;12 rugăciuni puternice inspirate de apostolul Pavel;Natura si atributele lui Dumnezeu;Trăind prin Credinţă (CRISTICA), de  Zac Poonen;Adevărata pocăinţă;Capitolul 3 – Pocăinţa;Capitolul 4 – Mărturisirea păcatelor;Psalmul 51 Pocaitii redescopera pocainta autentica;De ce intarzie trezirea? Rugaciunea pentru trezire, carti scrise de Leonard Ravenhill;DESPRE TREZIRE, DE JONATHAN EDWARDS;NAŞTEREA DIN NOU, de  DAVID SERVANT, Pierre Oddon  side prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin ;Carti Richard Wurmbrand – Libraria Maranatha…CĂRȚI R. WURMBRAND- Daca Zidurile Ar Putea Vorbi – Richard Wurmbrand;Cărți gratuite de la Misiunea Creștină Richard Wurmbrand- „Torturat pentru Hristos”; „Cu Dumnezeu în Subterană;”; „A Fost Karl Marx un Adept Satanist?”; „Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand…Autobiografia lui George Muller;Cateva titluri de cărți în limba română – Richard Wurmbrand;Cartea Faptele Apostolilor, Cartea 1 si 2 PETRU, de Daniel Branzei;

/////////////////////////////////////////////// 

Cartea Faptele Apostolilor

Vă propun redescoperirea adevărurilor care au marcat debutul Bisericii creștine pe scena lumii. Schițele acestui studiu vor apare pe măsura în care le voi ține în biserica Bethel din Anaheim, California. Voi aduna informații din surse multiple, dar voi încerca să mă țin de planul de studiu al lui Waren W. Wiersbe. Sper să fiu de folos celor ce nu îl pot citi în limba engleză.

Introducere

Una din spaimele cele mari ale oricărui păstor este să ajungă să păstorească un faliment, o organizație care nu mai este un organism viu, o scoică goală în care se mai aude doar ecoul valurilor și care au legănat-o altădată. Aceasta a fost dintotdeauna și temerea mea.

,,Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie,  fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea“ (2 Tim. 3:1-5).

În anul 2014, luna octombrie, am început un studiu la Bethel prin care ne-am propus să ne confruntăm cu biserica primară, așa cum este ea descr isă în cartea Faptele Apostolilor. Știu, prin cartea aceasta se poate trece în multe feluri și se pot ține o sumedenie de studii. Eu mi-am propus doar un scop modest: să studiem cum s-a manifestat ,,puterea“ făgăduită înainte de înălțarea Domnului Isus la cer asupra ucenicilor din primul veac.

Un comentator simpatic și-a intitulat studiul în Faptele Apostolilor ,,Focul de miriște care a cuprins lumea“. Imaginea este potrivită și sugestivă. Creștinismul n-a fost o mișcare ,,de sus în jos“ inițiată de câțiva oameni din elita socială sau filosofico-religioasă a timpului și coborâtă apoi în rândul maselor. Creștinismul a fost o mișcare ,,de jos în sus“, începută în masele de oameni simpli și ajunsă cu vremea până în casele împăraților.

A fost natural (sau ,,supranatural“?) să fie așa pentru că Biserica n-a depins niciodată de oameni, de resurse sau de împrejurări, ci doar de această extraordinară și nepământească ,,putere“ care a dus Evanghelia până la marginile pământului. Mă torturează gândul că am putea ajunge mulțumiți doar cu succesul formelor exterioare, cu lungimea decentă a fustelor la femei și cu eleganța solemnă a costumele de gală la bărbați, obsedați mereu că am fi în pururi ,,în audiență la Stăpânul universului“, nu trăgând murdari și transpirați la brazdă împreună cu El pe câmpul înțelenit al inimilor de piatră.

Iată de ce m-am aruncat asupra acestui studiu cu înfrigurarea celui care se duce la doctor să afle dacă are cancer sau nu. Vă invit să faceți același lucru și voi. Să nu cumva să ajungem să credem că trăim, dar în realitate să fim deja morți de mult (Apoc. 3:1). Să nu cumva să zicem: ,,Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic“ și să nu știm că suntem ,,ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi“ (Apoc. 3:17).

Prezența la aceste seri de studiu a fost la început obișnuită, devenind apoi din ce în ce mai numeroasă, semn că intenția mea pastorală și-a atins ținta. Vom vorbi așadar despre ,,puterea divină“, așa cum ne-a fost ea promisă, cum a venit și cum s-a manifestat ea în frații noștri de atunci. Știu, condițiile sunt diferite și prospețimea prunciei nu se poate compara cu ridurile de la bătrânețe. Nici greșelile începutului nu pot scuza alunecările de la maturitate. Acesta este și motivul pentru care nu vom zăbovi prea mult asupra circumstanțelor și a frământărilor de atunci. Vom urmări însă înfrigurați și încrezători explozia ,,puterii învierii“ care a lucrat în Christos, cum ne spune Pavel, la lucru în transformarea și transfiguraea oamenilor obișnuiți în creștini neobișnuiți, a sfărâmaților în sfinți și a martorilor slăbicuinilor umane în martori ai lui Christos.

,,Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,  și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi,  şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat -o în Hristos, prin faptul că L -a înviat din morţi, şi L -a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I -a pus totul supt picioare, şi L -a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi“ (Efes. 1:17-23).

Structură și intenție

™Cronica lui Luca acopere o perioadă de aproximativ 30 de ani din viaţa Bisericii primare. Ea consemnează trecerea de la Iudaism la credinţa personală în Isus Cristos ca Mîntuitor. Considerat la început doar ca o „sectă” iudaică”, creştinismul se desprinde încet – încet de graniţele Israelului ducînd vestea despre Domnul Isus Cristos înspre marginile pămîntului.

™Evenimentele petrecute în primii 30 de ani din viaţa Bisericii sînt foarte importante. Doctrinele şi practica Bisericii primare s-au cristalizat în anii aceştia de înaintare a Evangheliei. Astăzi, pentru ca o învăţătură sau practică să poată fi considerată validă în Biserică, ea trebuie să fi fost subiectul unei învăţături a Domnului Isus şi o practică a Bisericii primare. Iată de ce cronica lui Luca a devenit filtrul care reglementează învăţătura şi practica bisericii creştine din toate timpurile.

™Adresată lui Teofil, cartea Faptele Apostolilor este o completarea Evangheliei lui Luca. Departe de a fi o cronică exaustivă a evenimentelor petrecute cu toți apostolii, cartea este mai de grabă o prezentare a ,,unor evenimente“ petrecute cu ,,anumiți apostoli“. Oare de ce?

De departe, atenția cea mai mare este acordată unor evenimente din viața lui Petru și Pavel. Există chiar un paralelism pe care-l respectă cartea între activitatea celor doi, destinat să sublinieze ,,apostolia“ fiecăruia dintre ei.

Am mai putea spune și că această cronică prezintă prioritar lucrarea celei de a treia persoane a Triunități divine: Duhul Sfânt. Faptele apostolilor sunt astfel mai curând ,,faptele Duhului Sfânt“ sau ,,Faptele Lui Christos de după înviere“, iar cel mai complet titlu al cărții ar putea fi ,,O continuare a faptelor lui Isus Christos săvârșite prin Duhului Sfânt și prin viețile apostolilor“. Numirea actuală, ,,Faptele apostlilor“ a fost preluatădin documente scrise cam prin secolul patru al erei creștine.

+++

Faptele Apostolilor – cronica unor tranziții

Este vorba despre câteva forme de tranziție.

Fără cartea Faptele Apostolilor ne-ar fi foarte greu să facem legătura între evangheliile și epistolele Noului Testament. Închipuiți-vă cu ar arăta Noul Testament fără Faptele Apostolilor. Multe din lucrurile, locurile și persoanele pomenite în epistole n-ar putea fi înțelese fără Faptele Apostolilor.

Fără această carte n-am fi putut înțelege cum s-a făcut tranziția de la Iudaism la Creștinism, de la Lege la har, de la exclusivitatea evreiască la universalitatea ,,oricărei făpturi“, de la Împărăția lui Dumnezeu la Biserica lui Christos.

Este apoi tranziția de la grupul celor doisprezece apostoli la Pavel, apstolul nameurilor. Multe din epistolele Noului testament au fost scrise de Pavel, dar cine a fost acest Pavel? El n-a fost unul din cei doisprezece ucenici și nu găsim scris nimic despre el în evanghelii. Fără aptele Apostolilor am fi știut foarte puține despre el și despre lucrarea lui și n-am fi înțeles cum de a ajuns el să scrie atâtea epistole la biserici și persoane, iar asta ne-ar fi împiedicat să cedem importanța lor fundamentală pentru viața creștină.

O altă tranziție clarificată în Faptele Apostolilor a fost de la botezul pocăințe vestit de Ioan Botezătorul a botezul credinței în moartea și învierea lui Domnului Isus Christos. Botezul acesta ,,în apă“ este amintit și practicat DOAR în cartea Faptele Apostolilor. În epistole, apostolul Pavel vorbește mult despre botez. De exemplu, el scrie ,,Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?“ (Romani 6:3 ). Pavel nu scrie în epistole că ar fi vorba de un botez prin coborârea și cufundarea în apă. Asta i-a făcut pe unii să spună că apostolul n-a vorbit despre botez în apă, ci doar de un ,,botez în Christos“ care ar fi ceva pur spiritual. Cartea Faptele Apostolilor ne arată însă foarte clar că Pavel însuși a fost botezat în apă și că el și tovarășii lui de lucru i-au botezat în apă pe alții:

,,Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; și el și-a căpătat iarăș vederea. Apoi s-a sculat șia  fost botezat“ (Fapte 9:18).

,,După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm“ (Fapte 16:15 vezi și Fapte 16:33, 18:8, 19:3-5).

Nici expresia ,,botezat cu Duhul Sfânt“, amintită în evanghelii și în epistole nu ne-ar fi clară dacă n-am fi familiari cu evenimentul de la Rusalii, așa cum este el descris în faptele Apostolilor.

Tranziția de la poruncile Legii la trăirea sub legea lui Christos, legea slobozeniei, nu ne-ar fi clară, dacă n-am citi despre lupta apostolului Pavel cu ,,iudaizatorii“ porniți d ela Ierusalim să-i tulbure lucrarea în bisericile dintre Neamuri. Legea lui Moise cuprinde 613 porunci și rânduieli. De unde știm că nu ne mai aflăm sub obligația de a ține seama de ele? Răspunsul se află în Faptele Apostolilor unde ni se spune despre conflictul dintre Pavel și ,,legaliștii iudei“ și de felul în care a fost el rezolvat odată pentru totdeauna la Consiliul care a avut loc la Ierusalim (Fapte 15). Ccartea Faptele Apostolilor ne asigură ci nu mai suntem obligați să respectăm Legea dată de Dumnezeu prin Moise poporului evreu. Bineînțeles că asta nu ne îndreptățește să trăim oricum, ci să respectăm legea lui Christos.

S-ar putea să vă par surprinzător că nici termenul ,,biserică“ sau ,,adunare“ (ekklesia) nu ne-ar fi clar dacă n-am avea la dispoziție cartea Faptele Apostolilor. El apare doar de două ori, într-o singură evanghelie din cele patru, cea  a lui Matei, dar nici acolo nu ni se spune foarte clar despre ce este vorba:

,,Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Mat. 16:8)

,,Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş“ (Mat. 18:17).

Pe de altă parte, majoritatea epistolelor sunt adresate bisericilor locale și lucrătorilor din ele, dar numai în Faptele Apostolilor ni se istorisește cum au apărut ele, cum s-au născut diferitele tipuri de slujitori din ele, cum au fost plantate, cum au fost promovați presbiterii și care a fost legătura dintre apostoli și bisericile locale înfințate de ei.™

Fără Faptele Apostolilor n-am fi înțeles deplin ce înseamnă ,,convertirea“ și ce se înțelege prin procesul ,,nașterii din nou“. Evangheliile istorisesc evenimente de dinainte de pogorârea Duhului Sfânt, iar epistolele sunt adresate credincioșilor care sunt deja transformați prin credința lor. Nici unele, nici celelalte nu ne lămuresc care este modelul după care vin oamenii la Dumnezeu prin Christos în vremea Bisericii creștine. Trebuie să mergem la Faptele Apostolilor ca să aflăm acest lucru, când citim despre felul în care apostolii i-au condus pe oameni la credința mântuitoare prin etapele atât de cunoscute astăzi: credința în lucrarea lui Christos, pocăința de păcatele trecutului, nașterea din nou prin Duhul Sfânt și botezarea simbolică în apă.

Cartea Faptele Apostolilor i-a ajutat pe creștini de-a lungul veacurilor să stabilească ce este ,,normal“ și ce a fost doar ,,ocazional“ în experiența creștinilor. Există o mare varietate între unele evenimente și învățături din evanghelii și altele pomenite în epistole. Cartea Fatele Apostolilor a fost ghidul practic după care s-au stabilit ,,doctrinele“ Bisericii creștine. Pentru ca să fie doctrină, o învățătură sau o practică trebuie să apară și în învățătura Domnului Isus Christos și în practica primilor creștini din Faptele Apostolilor.

Punând la un loc toate afirmațiile de mai sus, putem trage concluzia că Faptele Apostolilor poate și trebuie să fie pentru noi un veritabil ,,Manual de Misiune“. În ce măsură sunt practicile întâlnite în Faptele Apostolilor normative pentru viața bisericilor creștine de astăzi? Una din cele mai bune lucrări pe această temă a fost scrisă de  Roland Allen, un teolog care a trăit în prima parte a secolului douăzeci și care a modelat gândirea celor care caută să aplice în practică ceea ce scrie în cartea Faptele Apostolilor. Cele trei cărți scrise de el sunt ,,Metodele misionare – ale noasre sau ale lui Pavel?“ (Missionary Methods – St. Paul or Ours?), ,,Expansiunea spontană a Bisericii“ (The Spontaneous Expansion of The Church) și ,,Lucrarea Duhului“ (Mission of the Spirit).

Allen este de părere că Faptele Apostolilor nu sunt doar cronica unor vremuri apuse demult sau doar un model de comportament creștin normal. Cartea trebuie citită și aplicată și ca un adevărat ,,Manual de misiune pentru dezvoltarea Bisericii“. Cartea ne artă cum putem îndeplini ,,Marea Trimitere“ prin predicarea Evangheliei la orice făptură. Din conținutul cărților lui Roland Allen putem identifica șapte componente biblice al strategiei pe care trebuie să o urmăm și astăzi.

  1. Să clădim pe temelia apostolilor. Biserica trebuie să se așeze pe autoritatea celor aleși de Dumnezeu să scrie cărțile Noului Testament. În afară de cei doisprezece apostoli ai Domnului și de apostolul Neamurilor, Pavel, nu există nmeni care să poată fi considerat ,,inspirat“ să ne transmită revelație dumnezeiască“ astăzi. Datoria noatră este să nu ascultăm pe nimeni care ar adăuga la cărțile scrise de apostolii primei generații creștine.

Apostolul Ioan scrie că nu trebuie nici să-i primim în casă:

,,Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i* ziceţi: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele“ (2 Ioan 8-11).

Apostolul Pavel scrie să nu ne lăsăm amăgiți de vestitorii unei Evanghelii mai noi decât aceea vestită de apostoli: ,,Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie*. Nu doar că este o altă evanghelie, dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: Dacă vă propovăduieşte cineva o evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!“ (Gal. 1:6-9).

  1. Să trimitem oameni pregătiți și aprobați de Duhul Sfânt pentru plantarea de noi biserici locale. Dumnezeu nu are nevoie de ,,voluntari“ în lucrarea Lui, ci de oameni ,,chemați special“ să facă lucrarea. Inițiativa alegerii și trimiterii de lucrători trebuie lăsată întotdeauna pe eama Duhului Sfânt. Biserica trebuie, prin post și rugăciune, să identifice astfel de oameni printr-o călăuzire specială (Fapte 13:1-4). Astfel de oameni trebuie trimiși în echipe de cel puțin doi lucrători, așa cum și-a trimis și Domnul isus apostolii. În lucrarea lui Christos nu exostă loc pentru ,,lupi singurateci“ care să meargă singuri, fără suportul și autoritatea unei Biserici și a unui coleg care să-l ajute și să-l echilibreze în lucrare.
  1. Să atingem mai întâi orașele mari. Aceasta a fost strategia apostolului Pavel. El s-a concentrat asupra orașelor, știind că mai târziu, cei din orașe vor răspîndi Evanghelia și celor din zonele învecinate. În Efes, apostolul a închiriat ,,școala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului“ (Fapte 19:9-10).
  1. Să urmărim cu prioritate formarea de noi lucrători. În exemplul cu strategia lui Paevl în Efes, Luca nu ne spune că toți oamenii care locuiau în Asia au auzit Cuvântul Domnului d ela Pavel. Probabil că cei mai mulți l-au auzit de la cei pe care i-a format Pavel ca să ducă mai departe lucrarea Evangheliei. Nu există succes fără succesori! Iată chiar din cuvintele apostolului Pavel care a fost strategia lui de lucru:

,,Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii“ (2 Tim. 2:1-2).

În aceste versete întâlnim patru generații de lucrători, Pavel, Timotei, oameni de încredre care să fie în stare să învețe și pe alții.

  1. Să înfințăm grupuri locale de părtășie a celor crdincioși. Faptele Apostolilor ne arată cum a înfințat astfel de grupuri locale apostolul Pavel în călătoriile lui și cum le-a revizitat ca să le întărească în credință, nădejde și dragoste. Credincioșii de atunci s-ai numit ,,ucenici“ sau adepții unui stil de viață nouă numită ,,Cale“:

,,Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă“ (Fapte 24:14),

,,Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias” (Faptele Apostolilor 24:22  vezi și Faptele 16:17;18:25-26;19:9; 19:23; 22:4).

Numirea aceasta sublinia că ceea ce trăiau cei d eatunci era o perseverare în umblarea cu Christos, nu doar o hotărâre de moment luată sub influența unei stări emoționale de moment.

  1. Să așezăm grupurile locale sub suprvegherea și păstorirea unor conducători cu maturitate duhovnicească numiți bătrâni (presbiteri), supraveghetori (episcopi) sau păstori (Fapte 20:Fapte 20:17, 28). De regulă, această lucrare cerea un timp mai îndelungat. Era necesar ca oameni să aștepte să identifice felul în care Duhul Sfânt se mișca în fiecare adunare locală și dădea fiecărui credincios anumite daruri pentru anumite slujbe în lucrare:

,,Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.“ (1 Cor. 12:4-11, vezi și 12:28-30).

Nu era și nu este recomandabil să așezăm în asemenea poziții de autoritate pe unii ,,întorși la Domnul de curând“ (1 Tim. 3:6). Așezarea de presbiteri nu a fost posibilă la bisericile de curând formate, de aceea, uneori, apostolul Pavel a făcut-o doar în vizitele ulterioare:

,,După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi* au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră“ (Fapte 14:21-23).

Alteori, apostolul și-a lăsat în urmă unul dintre colaboratori ca să facă mai târziu lucrarea aceasta:

,,Te-am lăsat (pe Tit) în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi** prezbiteri1 în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit“ (Tit 1:5). Acest ,,cum ți-am poruncit“ este detaliat apoi în enumerarea condițiilor pe care trebuie să le împlinească un astfel de lucrător creștin (Tit 1:6-9; 1 Tim. 3:1-13).

  1. Să insistăm ca toate grupurile locale de adunări ale sfinților să colaboreze și să-și coordoneze lucrarea de extindere a împărăției lui Dumnezeu în inimile oamenilor prin unitatea de doctrină și practică:

,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea“ (Colos. 4:16)

,,În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor“ (1 Tesal. 5:27).

,,Aceasta este rânduiala pe care am așzat-o în toate Bisericile“ (1 Cor. 7:17).

,,Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile“ (1 Cor. 4:17)

,,Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine“ (2 Tesal. 3:14).

Această unitate nu a însemnat și nu înseamnă nici astăzi uniformitate. Citind ce ne spun epistolele despre bisericile cărora le-a scris apostolul Pavel ajungem foarte repede la concluzia că n-au existat nici măcar două la fel. Fiecare a trăit în contextul ei specific, fiecare și-a avut problemele ei specifice și feicăreia i s-au făcut recomandări specifice.  Fiecara  fost călăuzită de Duhul Sfânt să fie o soluție specificaă în circumstanțele speciale în care a existat. Așa cum a remarcat cineva, în unitatea creștină trebuie ,,să avem în probleme fundamentale unitate, în celelalte probleme diversitate, dar toate să fie făcute în toate dragoste“.

Schița cărții

™Luca ne oferă el însuși o structură după care putem împărți conținutul cărții. Cititorul atent va remarca foarte repede cum fiecare secțiune a cărții se încheie cu un sumar/concluzie. Iată-le:

1:1 – 6:7 – secțiune dedicată iudeilor din Ierusalim.

,,Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă“ (6:7)

6:8 – 9:31 – secțiune dedicată evreilor eleniști și samaritenilor

,,Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea“ (9:31)

9:32 – 12:24 – secțiune dedicată Neamurilor și celor din Antiohia

,,Însă Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea“ (12:24)

12:25 – 16:5 – secțiune dedicată celor din Asia Mică

,,Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi“ (16:5)

16:6 – 19:20 – secțiune dedicată pătruderii în Europa

,,Cu atîta putere se răspîndea şi se întărea Cuvîntul Domnului“ (19:20)

19:21 – 28:31 – secțiune dedicată Romei

,,Pavel a rămas doi ani întregi într’o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să -l vadă,  propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos“ (28:30-31)

++++

™Scopul cărții

Dumnezeu face foarte rar ceva fără scopuri multiple. Cartea Faptele Apostolilor are, pe lângă cele enumerate mai sus, câteva destinații precise:

  1. Să ilustreze programul de răspîndire a Evangheliei. – Fapte 1:8

™ Faptele Apostolilor debutează cu naşterea Bisericii în ziua de Rusalii şi se încheie odată cu ajungerea lui Pavel la Roma.

™2. Să adeverească autoritatea apostolică a lui Pavel.

™Această autoritate a fost mult comentată şi contestată în rîndul iudeilor. Luca scrie cronica cu gîndul de a arăta tuturor că Domnul Isus este Acela care l-a chemat pe Pavel, Acela care l-a învăţat şi Acela care l-a folosit pentru trimiterea Evangheliei la neamuri. Mai mult, Luca vrea să spună tuturor că Pavel este egalul lui Petru în lucrarea Evangheliei. Această adeverire a autorității egale dintre Petru și Pavel a fost foarte importantă în biserica primului secol, care s-ar fi putut foarte repede și foarte ușor diviza în două mișcări deosebite, chiar dacă paralele: biserica evreilor creștini și biserica creștinilor dintre Neamuri. Luca ilustrează preocuparea lui Pavel pentru unitatea celor două ramuri ale bisericii, așa cum o va face și Pavel personal în primule două capitole din epistola lui către creștinii din Galatia.

Luca construiește un paralelism între lucrarea lui Petru și a lui Pavel.

PETRU      PAVEL

Prima predica (cap.2)  Prima predică (13)

Vindecarea slăbănogului (3)  Vindecarea slăbănogului (14)

Simon Magul (8)     Elima vrăjitorul (13)

Puterea umbrei lui (5) Basmale cu puteri vindecătoare (19)

Punerea mîinilor lui (8)     Punerea mîinilor lui (19)

Închinarea către Petru (10)    Închinarea către Pavel (14)

Învierea Tabitei (9) Învierea lui Eutih (2)

Întemniţarea lui Petru (12)    Întemniţarea lui Pavel (28)

™3. Pentru a arăta cea de a doua refuzare a împărăţiei de către evrei.

™Rusaliile au fost începutul semnelor prevestitoare instaurării acestei împărăţii.

™Semnele, vindecările şi minunile au făcut parte şi ele din acest debut timpuriu al împărăţiei.

™Autorul Faptelor Apostolilor ne arătă însă că evreii nu au primit mesajul apostolilor şi cum, încet – încet, Dumnezeu s-a îndepărtat de la Israel, a făcut să înceteze iarăşi semnele împărăţiei şi l-a trimis pe Pavel „la neamuri” (Fapte 22:21).

+++

Faptele Apostolilor ne pun la dispoziție informații despre creștinism direct ,,din gura apostolilor“

PETRU

PAVEL

(1) to the ministry of Peter, John, Stephen, Philip, &c., to the People in the Land,   (2) to the ministry of Paul, Barnabas, Silas, &c., to the Dispersion outside the Land

Eighteen speeches or addresses are recorded:

Seven by Peter:To the assembled believers, 1:15—22.

On the day of Pentecost, 2:14—40.

In the Temple, 3:12—26.

Before the Sanhedrin, 4:8—12.

In the house of Cornelius, 10:28—43

In the council at Jerusalem, 15:7—11.

same occasion, 15:13—21.    Seven by Paul:In the Synagogue at Antioch, 13:16—41.

At Lystra, 14:15—17.

On Mars’ Hill, 17:22—31.

At Miletus, 20:18—35.

On the stairs before the castle, 22:1—21. 6. Before Felix, 24:10—21.

Before Agrippa, 26:2—29.

Parallelism between the miracles wrought through Peter and through Paul.

Cp. 3:2—85:12, 15, 16;9:36—42.      with 14:8—10with 19:11, 12with 20:9—12

Luke nowhere names himself, but what are called the “we” sections (16:10—17; 20:5—15; 21:1—18; 27:1—28:16) indicate where he was in thecompany of the Apostle. Cp. also Philem. 24; 2 Tim. 4:11.

++++

Seminarul de după înviere

În așteptarea puterii de sus, ucenicii de la Ierusalim au trecut prin ceea ce eu numesc ,,seminarul de după înviere“. Primul capitol din Faptele Apostolilor ne pune la dispoziție informații și principi care au marcat apoi toată viața Bisericii primare. Iată câteva lucruri pe care le-au trăit ucenicii Domnului Isus  după înviere:

  1. Au fost convinși de înviere.

Oricât pare de necrezut, cei care au trebuit să fie convinși de învierea Domnului Isus au fost … ucenicii Săi.

,,Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” (Marc 16:14; Ioan 20:19; 1 Cor 15:5) Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh (Marc 6:49). Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă* şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Ioan 20:20; Ioan 20:27) (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de* bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Gen 45:26; Ioan 21:5) I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor“ (Luca 34:19-44)

Folosind metafora ,,grădinarului“ cu care l-a confundat Magdalena pe Cel înviat, un comentator spune că Marele Grădinar, sculat dincolo de înviere s-a dus să îngrijească florile ofilite de bruma necredinței. I s-a arătat Martiei Magdalena în grădină, i s-a arătat apoi lui Chifa, apoi celor doi ucenici aflați în drum spre Emaus, apoi celor doisprezece, apoi lui Toma, apoi lui Iacov, fratele mai mic al Domnului (1 Cor. 15:5-8). Nu, oamenii aceștia n-au ,,inventat“ istoria învierii! N-ar fi putut pentru că ei înșișși au fost cei dintâi care s-au îndoit de valabilitatea ei!

  1. Le-a fost deschisă mintea ca să priceapă Scripturile (Luca 24:45).

Această ,,deschidere a minții“ este o lucrare pe care numai Creatorul o poate când se apleacă pln de har asupra creaturii Sale.

Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” (Mat 16:21; Mat 17:22; Mat 20:18; Marc 8:31; Luca 9:22; Luca 18:31; Luca 24:6) Atunci le-a* deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile (Fapte 16:14). Şi le-a zis: „Aşa* este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. (Luca 24:26; Isa 50:6; Isa 53:2; Fapte 17:3) Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor* , în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea** păcatelor, începând din Ierusalim (Dan 9:24; 1 Ioan 2:12; ** Fapte 12:3; Ps 22:27; Isa 48:6; Isa 48:22; Ier 31:34; Osea 2:23; Mica 4:2; Mal 1:11).  Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.(Luca 34:45-48)

,,Dar* omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci** pentru el sunt o nebunie, şi† nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. (* Mat 16:23; ** 1 Cor 1:18; 1 Cor 1:23; † Rom 8:5-7; Rom 8:36; Iuda 1:19) (1 Cor. 2:14).

Folosind o asemănare din cibernetică, un comentator modern a spus că acest ,,computer al minții ucenicilor a trebuit să fie reformat și încărcat cu un alt sistem de operare, ca și cum ar fi fost programat în Windows și a trebuit su sistemul specific lui Apple sau Unix. ,,Schimbarea minții“ este un proces necesar care se petrece în viața fiecărui om care se ,,convertește“ la Christos, adică leapădă felul de gândire al oamenilor și-și însușește felul de gândire al lui Dumnezeu.

,,Să* nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi** prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi† bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită (* 1 Pet 1:14; 1 Ioan 2:15; ** Efes 1:18; Efes 4:23; Col 1:21; Col 1:22; Col 3:10; † Efes 5:10; Efes 5:17; 1 Tes 4:3).

  1. Au fost învățați ,,lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu“ (Fapte 1:3).

Majoritatea cititorilor Bibliei se fac că uită faptul că cei doisprezece ucenici ai Domnului au fost evrei și, ca evrei, erau moștenitori ai promisiunilor Vechi Testamentale despre ,,împărăția lui Israel“.

Nici nu se putea să fie altfel! Aproape toate cărțile profeților, oricât de întunecate au fost unele din ele, se încheie vestind venirea unei împărății viitoare manifestate prin sfințenie și slavă. Eu cred ferm că în acest seminar de după înviere, ucenici au pus toate întrebările posibile despre acest subiect și Domnul le-a răspuns la toate, cu excepția uneia singure, aceia despre ,,data“ la care va veni această împărăție. Este clar că interacțiunea cu Cel înviat nu le-a schimbat părerea despre posibilitatea sau probabilitatea venirii Împărăției, cum greșit înțeleg unii cititori și comentatori superficiali.  Cel care a avut scris până și pe crucea marelui sacrificiu ,,Isus Nazarineanul, Regele iudeilor“ n-avea cum să le spună alceva ucenicilor Săi!

Pentru cei ce sunt familiarizați cu terminologia Scripturii, termenul ,,împărăția lui Dumnezeu“ face parte dintr-o suită de termeni asemănători, dar distincți, care vestesc fazele viitoare ale domniei lui Dumnezeu: Împărăția lumii acesteia, Împărăția lui israel, Împărăția cerurilor, Împărăția viitoare, Împărăția Fiului. etc.

Cititorul atent (și DOAR el) va observacă textul despre seminarul de după înviere amintește despre două împărății: Împărăția lui Dumnezeu și Împărăția lui Israel. Este evident că Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor despre perspectiva eternă și atotcuprinzătoare a Împărăției lui Dumnezeu.

Fascinați de o asemenea perspectivă dobândită când Cel înviat le-a vorbit ,,lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu“, ucenicii și-au manifestat nerăbdarea pentru  instaurarea ,,împărăției lui Israel“:

,,Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi** din nou Împărăţia lui Israel?” (Fapte 1:6)

Spre surprinderea lor, Domnul Isus i-a anunțat că aceasta nu este treaba lor, ci va urma o perioadă de evanghelizare a lumii:

,,El le-a răspuns: „Nu*este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî** Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:7-8).

Clarence Larkin, în planșele lui despre lucrurile viitoare, arată clar că ,,Împărăția lui Dumnezeu“ este termenul cel mai larg, cel mai cuprinzător, cel în care sunt incluse toate celelalte. În ea există universul creației de acum numit și ,,împărăția cerurilor“ (care va fi și ea schimbată atunci când vor exista ,,ceruri noi și un pământ pe care va fi neprhănirea“.

kofGod

Eu cred că Domnul Isus le-a eplicat planul mesianic în contextul panoramic al împărăției eterne a lui Dumnezeu. Explicațile Lui au trebuit să cuprindă importanța Răstignirii și Învierii, precum și vremea vestirii Evangheliei către Neamuri, ,,Până la marginile pământului“ (Fapte 1:8).

Din cauză că Fiul a fost refuzat la prima Lui venire, împărăția lui Christos nu există acum în formă vizibilă (oricât de ult ar grăi astfel ortodoxia și catolicismul și oricât de greșit s-ar numi adunările creștiine de astăzi ,,biserici“, de la Basilea=împărăție).

Astăzi, adunarea copiilor lui Dumnezeu formează pe pământ grupa ,,ambasadorilor“, ,,trimeșii împuterniciți“ despre care vorbea Pavel în 2 Cor. 5:20. Ei sunt împărăția în forma ei tainică, nevăzută, întronată deocamdată doar în inimile oamenilor. Ea este numită și ,,mărgăritarul, Ecclesia celor întâi născuți, grâul, peștii cei buni, fecioarele cele înțelepte și conviețuiește pe pământul actual alături de fii întunerecului, de muștar, de neghină, de peștii cei răi, de lumea idolatră și de ceea ce se înțelege deobște când se pomenește despre ,,creștinătatea occidentală“.

Împărăția vizibilă, mondială a lui Christos va fi instaurată personal de El, la cea de a doua Sa venire. Ea este numită chiar ,,împărăția Fiului“ sau ,,împărăția lui Christos“ și se va prelungi apoi cu ultima fază, integrându-se în domeniul desăvârșirii dumnezeiești, Vă invit să citiți cu toată atenția descrierea parțială a fazelor împărăției lui Christos și a împărăției lui Dumnezeu, așa cum apar ele în escatologia propovăduită de apostolul Pavel. Este evident că ea este legată de învierea lui Christos și că n-a putut fi înțeleasă decât de cei cărora le-a explicat-o Christos în seminarul de după înviere:

,,Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă* în păcatele voastre (* Rom 4:25) şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. Dacă* numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! (* 2 Tim 3:12).  Dar acum, Hristos* a înviat din morţi, pârga** celor adormiţi (* 1 Pet 1:3; ** Fapte 26:23; 1 Cor 15:23; Col 1:18; Apoc 1:5). Căci dacă* moartea a venit prin om, tot prin** om a venit şi învierea morţilor (* Rom 5:12; Rom 5:17; ** Ioan 11:25; Rom 6:23). Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,  dar fiecare* la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos (* 1 Cor 15:20; 1 Tes 4:15-17). În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia* în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere (* Dan 7:14; Dan 7:27).  Căci trebuie ca El să împărăţească până* va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale (* Ps 110:1; Fapte 2:34; Fapte 2:35; Efes 1:22; Evr 1:13; Evr 10:13). 26 Vrăjmaşul* cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea (* 2 Tim 1:10; Apoc 20:14). Dumnezeu, în adevăr, „a* pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul (* Ps 8:6; Mat 28:18; Evr 2:8; 1 Pet 3:22). Şi când* toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar** şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:16-28).

Ultimul verset din pasajul citat mai sus este, mai mult decât oricare alrt verset din Apocalipsa, cea mai îndepărtată perspectivă pe care ne-o dă Biblia despre viitor.  ,, … pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ reprezintă asimilarea și integrarea lumii noastre, prin domnia biruitoare a lui Christos, în ,,împărăția eternă a lui Dumnezeu“.

  1. Au început să funcționeze după un tipar care nu este tiparul împărăției, dar care va caracteriza toată viața adunărilor creștine locale de pretutindeni.

(stăruiau în  învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugâciuni – Fapte 2:42).

  1. L-au înlocuit pe Iuda cu Matia.

Nu ni se spune direct, dar ni se dă de înțeles indirect că această înlocuire pentru refacerea numărului de ,,doisprezece“ a avut loc tot pentru vremuri viitoare. Ultimul cuvânt în alegerea celui de al doisprezecelea L-a avut Dumnezeu, prin tragerea la sorți, astfel ca toți cei doisprezece să fie aleșii lui Dumnezeu (,,ai Tăi erau și Tu mi i-ai dat“ – Ioan 17).

Din procesul alegerii reies foarte clar câteva lucruri.

  1. Că Dumnezeu n-a vrut ca femeile să facă parte dintre apostoli, rezervând această poziție de autoritate doar pentru bărbați.
  2. Că Maria, mama Domnului, n-a avut nici un fel de poziție de autoritate în Biserica primară.
  3. Că nimeni nu mai trebuie și nu mai poate să fie astăzi ,,apostol“ de celor doisprezece. Dacă apostolia n-ar fi fost legată strict de numărul semințiilor lui Israel și de rolul pe care-l vor juca apostolii în istoria viitoare a poporului ales, adunarea de atunci i-ar fi putut alege pe amândoi bărbații care au împlinit condițiile, și pe Matia și pe Iust. Mai mult chiar, atunci când Irod îi va tăia capul lui Iacov, fratele lui Ioan (Fapte 12:1-2), Biserica n-a mai ales nici un înlocuitor. Cifra de doisprezece nu a reprezentat altcătuirea unui fel de ,,consiliu de episcopi“ permanent pentru funcționarea Bisericii, ci doar un număr de ,,viitori judecători“ care vor avea o poziție și o autoritate privilegiate în istoria viitoare.

++++

™Cap. 1 – Așteptare după puterea de sus

Parafrazând o zicere modernă: ,,Dacă cineva i-ar omorâ pe toți credincioșii, pe tine te-ar omorî degeaba?“

™I. Au crezut în Christosul înviat – Fapte 1:1-11

  1. Realitatea învierii – v. 3a
  1. Venirea Împărăției – v. 3b
  1. Puterea Duhului – v. 4-8
  1. Certitudinea revenirii – v. 9-11

Luca este foarte grijuliu să consemneze în detaliu înălțarea Domnului Isus la cer (1:9-11). Evenimentul are o însemnătate deosebită, nu pentru că Domnul Isus ar fi avut nevoie de o călătorie prin spațiu, ca un fel de prim ,,astronaut“.  În tranziția din viața terestră spre existența cerească de după înviere, Domnul Isus ar fi putut ,,dipare“ dinaintea lor, după cum a apărut cu altă ocazie între ei în ciuda ușilor încuiate (Ioan 20:19).  Timp de patruzeci de zile, El a apărut și a dispărut instantaneu.

,,După patima Lui, li S-a înfăţişat viu*, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu“ (Luca 1:3).

Domnul Isus a ales să se înalțe vizibil la cer sub privirile lor pentru că a vrut să-i convingă că de data aceasta El pleacă definitiv dintre ei și nu Se va mai întoarce decât la cea de a doua Sa venire (Parusia). Văzându-L plecând, ei și-au dat seama că nu-L mai pot aștepta printre ei, ci vor trebui să aștepte altceva sau pe ,,altcineva“, pe Duhul Sfânt.

™II. Au crezut unii în alții – Fapte 1:12-14

™Cu un cuget – Fapte 1:14; 2:1,46; 4:24; 5:12, 25

Epoca modernă a dus la atomizarea, la fragmentarea părtășiei frățești. Satan știe și el deviza: ,,Devide et impera“ (sfâție și stăpânește“ și în cearcă din răsputeri să atece unitatea trupului lui Christos. Uneori, caraghios, aceasta este făcută chiar prin membrii acestui trup și este justificată“ de un fel de ,,superspiritualitate“. Iată ce spunea Laurențiu Balcan despre această problemă într-un scurt articol postat pe blogul său:

,,Crestinismul individualist este toxic!“ mai 13, 2015 by Laurentiu Balcan

Din dorinta de a accentua responsabilitatea individuala inaintea lui Dumnezeu, evanghelicii au ajuns in groapa fara iesire a maniei individualitatii. Dorind sa loveasca in teologia bisericilor traditionale – unde individul nu prea are multe de spus – unii evanghelici au ajuns sa neglijeze grosolan rolul comunitatii, transformand individul intr-un mic zeu. Astfel , individul poate decide in multe chestiuni de credinta, fara sa se consulte cu ceilalti, pentru ca – asa predicam noi – fiecare va da socoteala de el insusi inaintea lui Dumnezeu.

Dar de la,,fiecare va da socoteala de el insusi inaintea lui Dumnezeu” pana la,,fiecare face ce vrea, caci mantuirea e personala” e cale lunga. Si daca noi, evanghelicii, trebuie sa accentuam ceva in aceste zile tulburi, atunci trebuie sa accentuam dependenta individului de comunitatea sfintilor rascumparati.

Nu poti ajunge in cer de unul singur si nici nu poti sa te bati cu pumnul in piept ca, daca ai fi fost singurul om de pe pamant, Dumnezeu tot l-ar fi trimis pe Fiul Sau sa moara pentru tine. Lozincile acestea nedigerate produc tot felul de constipatii teologice. Ele promoveaza idolatria si mania individualista.

Hristos a murit pentru toti oamenii, nu doar pentru tine. Dumnezeu si-a rascumparat un popor, nu doar pe tine. Hristos are un Trup, nu te are doar pe tine. Dumnezeu iubeste intreaga lume, nu doar pe tine. In cer va fi o multime din toate neamurile si din toate etniile, nu vei fi doar tu. Tu depinzi de ceilalti, tot asa cum mana sau piciorul au nevoie de intreg trupul ca sa poata functiona. Pana nu vom intelege ca Biserica inseamna unitate, partasie si comuniune ne vom balaci la nesfarsit in groapa individualitatii.

In economia lui Dumnezeu, Biserica – Trupul lui Hristos, Stalpul si Temelia Adevarului – este cea care conteaza cu adevarat, pentru ca Hristos isi pregateste acum Biserica, nu indivizi caposi si egoisti care cred ca sunt asa de importanti incat cerul poate sta la dispozitia lor. Trebuie sa invatam sa ne integram in viata Trupului, a comunitatii crestine, chiar daca asta inseamna renuntarea la multe dintre mofturile si pretentiile noastre personale.

Nu putem face ce vrem noi! Suntem chemati sa facem ce vrea Hristos, Capul Trupului. Dar cum sa recunosc eu autoritatea Capului daca eu imi sunt propriul cap?

Bineinteles ca suntem responsabili in mod individual inaintea lui Dumnezeu de ceea ce facem, dar in niciun caz responsabilitatea personala nu inseamna sfidarea comunitatii si neglijarea Bisericii. Noi suntem responsabili si fata de Biserica lui Hristos, nu doar fata de Dumnezeu si nu exista test mai exact cu privire la devotamentul nostru fata de Dumnezeu ca devotamentul nostru fata de Trupul lui Hristos. Daca viata comunitatii crestine nu inseamna mare lucru pentru mine, inseamna ca nici Dumnezeu nu inseamna mare lucru pentru mine, caci cum pot spune ca il iubesc pe Dumnezeu pe care nu il vad, dar pe fratele meu pe care il vad sa nu il suport?

Ideea de crestinism individualist este toxica. Hristos ne smulge de sub robia egocentrismului si ne pune in mijlocul unei comunitati rascumparate. Nu intotdeauna viata in comunitate este placuta – recunosc! – dar ce alternative avem? Sa stam acasa nepasatori, visand la cerul luminos, in timp ce ne bem cafeaua si ascultam o predica pe net nu este o alternativa, ci o cursa periculoasa.“

Pavel Niculescu, cunoscutul și îndrăgitul păstor  baptist spunea căȘ

,,Este mare deosebire într-un trup plin de viață și mădulare separate de individualism orgolios. Dacă am vedea pe stradă o țeastă cu ochii scoși și cu limba tăiată înfiptă într-un par, un deget aruncat în praful drumului, picioare tăiate și un tors aruncat în șanț am presupune imediat, c oroare și dezgust că a avut loc un asasinat sau un măcel ! Un cap nu este cap decât dacă este legat de trup! Altfel este o țeastă. Mădularele trupului lui Christos nu pot nici ele trăi separate unele de altele. Viața trupului lui Christos există acolo unde există părtășiea frățească și trăirea împreună“.™

III. Au crezut în călăuzirea divină – Fapte 1:16-23

™IV. Au crezut în rugăciune – Fapte 1:15, 24-25

+++++

+++

Cap. 2 – Venirea Puterii de sus

Nu vom schimba lumea nici prin confruntare, nici prin conformare, ci doar prin combustia extraordinară a puterii lăuntrice din cei care au primit Duhul lui Dumnezeu !

  1. ™Ucenicii așteaptă putere Fapte 2:1
  1. ™Ucenicii sunt transformați de putere Fapte 2:2-13
  1. Duhul Sfânt se pogoară – v. 2-3
  1. Duhul Sfânt botează – Fapte 1:5
  1. Duhul Sfânt umple – v. 4
  1. Duhul Sfânt vorbește – v. 5-13

™III. Biserica mărturisește cu putere – Fapte 1:14-41

  1. ™Explică CE s-a petrecut v.14-21

™2. Explică CUM s-a petrecut – v.22-35

™     3. Explică PENTRU CE s-a petrecut – v.36-41

™IV. Biserica umblă prin putere – Fapte 2:42-47

O putere care modelează un anumit fel de viață, una dusă în sfințenie.

Unii spun că evenimentul din Fapte 2 îndreptățește ca întreaga carte să poarte un lt nume: ,,Faptele Domnului Isus continuate dupa inviere prin Duhul Sfant in viata celor credinciosi” (Fapte 1:1-2).

Iata enumerate cateva din activitatile Duhului Sfant:

Domnul Isus i-a invatat “prin Duhul Sfant” (1:2).

Duhul a nascut Biserica la Rusalii (1:5, 8; 2:1-4; 11:15-16).

I-a umplut pe apostoli cand au marturisit (1:8; 2:4; 4:8, 31; 11:24; 13:9, 52).

I-a inspirat pe profetii din Israel (1:16; 4:25; 28:25).

Deocamdata o avanpremiera a venirii depline (2:17-18, 33; 10:45).

Convinge inainte de botez (10:44-48).

Altoieste in trupul lui Christos credinciosii (2:38; 15:8; 19:5-6).

Disciplineaza pe cei ce “mint” sau se impotrivesc lui (5:1-11; 7:51).

Imputerniceste lucratorii pentru slujire (6:1-6), si profetie (6:10; 7:55-59; 11:28; 21:4).

Ii calauzeste pe lucratori in decizii si directii

(8:29; 10:19; 11:12; 13:1-4; 21:11;15:28; 16:6-7; 19:21; 20:22-23).

+++

Capitolul 3 – Puterea Numelui lui Isus

Vizionează predica ținută la Bethel aici.

Fapte 3:1 – 4:4

În capitolele trei și patru din faptele Apostolilor, accentul este pus pe Numele Domnului Isus (Fapte 3:6, 16; 4:7, 10, 12, 17-18, 30). Este mult mai mult decât pomenirea unui nume obișnuit. Pomenirea numelui Domnului Isus implică aici autoritatea, reputați și puterea Domnului Isus. După ce i-am văzut ateptând puterea de sus în capitolul întâi și după ce am văzut puterea revărsându-se peste ei în capitolul doi, vedem acum aceastî putere a Duhului Sfânt așezându-se în spatele propovăduiri lucrării Domnului Isus Christos. Puterea Duhului devine astfel puterea Numelui Domnului Isus.

Numele Domnului are toată autoritatea persoanei care l-a purtat, pentru că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu (Mat. 28:18). Fiind un nume ,,mai presus de orice alt nume“ (Fil. 2:9-11), el merită închinarea și ascultarea noastră.Primii creștini au fost preocupați ca Numele acesta să fie proslăvit și aceasta trebuie să fie și preocuparea noastră.

Vom observa cî și în acest capitol Evanghelia se învârte însă în cercul evreiesc. Petru se adresează evreilor numindu-i ,,fii ai proorocilor și ai legământului“ (Fapte 3:12, 25). El pomenșete despre ,,Dumnezeul părinților noștri, Avraam, Isaac lși Iacov“ (Fapte 3:13) și ai profeților (Fapte 3:18, 21-25). Expresia ,,vremea așezării din nou a tuturor lucrurilor“ (Fapte 3:21), este o trimitere directă la împlinirile mesianice din împărăția viitoare. Este clar și limpede că apelul este făcut încă ,,mai întâi vouă“ (Fapte 3:26), adică celor din poporul lui Israel (Rom. 1:16).

Observăm trei etape în desfîșurarea evenimentului de atunci, vindecarea unui olog din naștere, fiecare descoperindu-ne câte ceva foarte frumos despre Domnul Isus Christos. Vom vedea împreună cum Numele Domnului Isus are putere să vindece, are putere să acuze și are putere să mântuiască. Evenimentul poate fi studiat și ca o alegorie în care ,,ologul“ simbolizează poporul evreu, paralizat la poarta Templului (fără să intre deci), iar vindecarea devine prilejul unei predici care lămurește această alegorie.

  1. Uimire: Domnul Isus, vindecătorul (Fapte 3:1-10).
  1. Acuzare: Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu (3:11-16).

III. Încurajare: Domnul Isus, salvatorul (Fapte 3:17-4:4).

+++

Capitolul 4 – Protecția puterii de sus

Vizionează predica ținută la Bethel aici.

,,Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia!“ – Luca 12:32

Niciodată n-a fost mai umil începutul unei lucrări așa de mari! Niciodată n-au părut mai nepotriviți ca lideri, ucenicii speriați de după zilele crucificării. Fără nimic din ceea ce considerăm azi ca strict necesare pentru existența unei biserici, clădiri, bugete, școli de pregătire, ziare, televiziune, sateliți, cărți, scutiri de taxe și ziare, acel grup de oameni a realizat totuși mult mai mult decât credeau posibil cei ce le stăteau în preajmă. Cum se explică? Doar prin faptul că s-au pus sub protecția unei puteri superioare și au avut de partea lor pe Creatoru lumii!

™I. Persecuție

Împotrivirea față de propovăduirea lor (Fapte 4:1-22), a venit imediat din partea celor ce conduceau poporul Israel:

,,În timp ce Petru şi Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoţii, comandantul gărziiTemplului şi saducheii, foarte supăraţi de faptul că ei dădeau învăţătură poporului şi vesteau în Isus învierea dintre cei morţi. Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. Însă mulţi dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns la aproape cinci mii. În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii[b] şi cărturarii[, precum şi Ana – marele preot –, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei care erau din neamul marilor preoţi. I-au pus pe apostoli să stea în mijloc şi i-au întrebat: Prin ce putere sau în numele cui aţi făcut aceasta?“ (Fapte 4:1-7)

(Iată câteva lămuriri din Noua Traducere Literară a Bibliei: – Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoţeşti; respectau legea scrisă, însă respingeau învăţăturile despre înviere, îngeri şi duhuri (vezi 23:8). Probabil că mai marii norodului erau membri laici ai Sinedriului, capi ai celor mai importante familii evreieşti. Cărturarii sunt numiți în limba latină ,,scribi“, în sensul de erudiţi, experţi în Lege.  Ei studiau, interpretau şi învăţau legea scrisă şi orală. Majoritatea erau farisei. Mare preot Ana a slujit din 6 d.Cr. până în 15 d.Cr., când a fost destituit de către romani. Probabil unii dintre iudei nu au acceptat această destituire, considerând că marele preot era numit pe viaţă (vezi Num. 25:13) sau probabil că obiceiul era ca persoana care a fost mare preot să-şi păstreze, din respect, titlul. Este posibil ca Ana să fi deţinut puterea din spatele scenei, chiar dacă nu mai era mare preot. Caiafa, ginerele lui Ana, a fost mare preot între 18-36 d.Cr.)

™II. Petiție:

Bazată pe Cuvânt (4:23-30).

™III. Putere:

,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ“ (Fapte 4:31, Mat. 28:18).

+++

Capitolul 5 – Păcate împotriva puterii de sus

Capitolul ne prezintă patru poziții față de extraordinara putere care lucra prin ,,apostoli“.  Cartea poartă numele ,,Praxis Apostolorum“ și trebuie înțeleasă prin prisma definiției unui apostol: ,,Noi dar, sîntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! “ (2 Cor. 5:20). Este cartea extraordinarei puteri care s-a pogorât peste oameni obișnuiți și i-a transformat în ,,trimiși împuterniciți“ ai cerului!

  1. ™ Putere imitată 4:23 5:1-11

™Episodul întâmplării pline de contraste dintre Barnaba și Anania poate fi supranumit ,,Între frumosul vieții creștine și prefăcătoria imitării ei“. Cheia moralei este în versetul 33 și este ,,puterea învierii“ în viața primilor creștini. Orice original care atrage admirația celor din jur este imitat imediat și de alții. Se spune pe drept cuvânt că ,,pe unii oameni în poți păcăli întotdeauna, pe alții oameni s-ar putea să-i păcălești câteodată, dat pe toți oamenii și întotdeauna nu vei putea.“ cazul de față ne atrage atenția că omenii nu-l vor putea însă niciodată să-L mintă pe Dumnezeu.

În frumoasa viață nouă a ucenicilor, Barnaba este un diamant veritabil care strălucește, dar Anania și nevasta lui sunt diamante false care doar lucesc, încercând să treacă drept ceea ce nu sunt.

,,Mulţimea celor ce crezuseră era una în inimă şi gând şi nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus şi un mare har era peste ei toţi. Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obţinuţi pe lucrurile vândute îi aduceau şi-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărţiţi fiecăruia după cum avea nevoie.

Iosif, numit de apostoli şi Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, a vândut un ogor care-i aparţinea şi apoi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor“ (Fapte 4:32-37).

Capitolul care urmează, cinci, începe cu conjuncția adversativă ,,dar“ semnalând că acțiunea trebuie luată ca o continuare contrastantă a ceea ce se petrecuse cu Barnaba. Întradevăr, probabil vrând să primească și el cinstea și respectul public pe care le-a primit Barnaba, un om numit Anania, împreună cu nevasta sa au pus la cale o minciună prin care să câțtige pe ambele planuri: și ca prestație sociașă ți financiar. El a pierdut însă totul pe plan spiritual, pentru că, fără să știe sau să prețuiască, la palierul acela avea de a face direct cu Dumnezeu, Duhul Sfânt:

,,Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soţia lui, Safira, şi a păstrat pentru sine o parte din bani cu ştirea soţiei lui; apoi a adus cealaltă parte din banişi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Ananias, de ce ţi-a umplut Satan[a] inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului? Dacărămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Şi, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziţia ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!“ Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut la pământ şi şi-a dat duhul. O mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri. Cei tineri s-au ridicat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.

Cam după trei ore, a intrat şi soţia lui, fără să ştie ce se întâmplase. Petru a întrebat-o:

– Spune-mi, cu atât aţi vândut ogorul?

Ea i-a răspuns:

– Da, cu atât.

Atunci Petru i-a zis:

– De ce v-aţi înţeles între voi să-L puneţi la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine!

Dintr-odată, ea a căzut la picioarele lui şi şi-a dat duhul. Când au intrat tinerii, au găsit-o moartă; au dus-o afară şi au îngropat-o lângă soţul ei.

O mare frică a cuprins toată biserica şi pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri“ (Fapte 5:1-10).

Darul lui Barrnaba (4:36–37) a scos în evidență păcatul lui Anania și Safira, tot așa cum dărnicia Mariei a scos în evidență lăcomia lui Iuda (Ioan 12). Anania și Safira au mințit Duhul Sfânt, l-au mințit pe Petru și au mințit comunitatea celor credincioși.

În text apare pentru prima dată în cartea Faptele Apostolilor expresia ,,păcatul împotriva Duhului Sfânt“. În cazul acesta însă, nu este vorba de necredință, ci de ipocrizie. Reacția finală a celor care au fost martori la aceste evenimente a fost ,,o mare frică“.   Dați-mi voie să cred că ipocrizia nu a fost doar o minciună spusă înaintea lui Petru și a Duhului Sfânt care era în el, ci un păcat mare împotriva Duhului Sfânt care era în Anania și în nevasta sa !!! Aceasta a produs extraordinara frică despre care ni se amintește în v.11-13. Nu era un lucru ușor să fi un om cu Duhul Sfânt, un purtător de Dumnezeu! Morala întâmplării este că această ,,putere a învierii“ te putea sfinții, dar te putea și ucide. Oamenii au tras concluzia că nu este de joacă; ori ești urmași adevărat al Domnului Isus, ori mai bine ferește-te, că în privința aceasta nu există jumătăți de măsură.

™II. Putere manifestată – 5:12-16

™Urmașii Domnului au ,,explodat“ pe scena Ierusalimului, plini de manifestarea extraordinară a puterii învierii. Aici nu mai încăpea discuție dacă să mai discuți sau nu realitatea noii învățături. ,,Viața“ , în toată splendoarea ei, avea să spună mai târziu apostolul Ioan ,,a fost arătată“ (1 Ioan 1:2).

,,Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor. Toţi se adunau în acelaşi gând în Porticul lui Solomon şi nici unul din ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, deşi poporul îi lăuda foarte mult. Totuşi, tot mai mulţi oameni, o mulţime de bărbaţi şi femei care credeau în Domnul, erau adăugaţi la numărul lor, astfel că oamenii îi scoteau pe străzi pe cei neputincioşi şi-i puneau pe tărgi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. Mulţimea, de asemenea, se aduna din cetăţile din jurul Ierusalimului, aducându-i pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate; şi toţi erau vindecaţi“ (Fapte 5:12-16).

Concluzia onestă care se impunea tuturor ar fi fost cea trasă odinioară de Nicodim: ,,Căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.“ (Ioan 3:2).

™ III. Putere persecutată (5:17-32)

Scandalizați de puterea învierii, marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor“ au pus mâna pe apostoli cu gând să-i reducă la tăcere. I-au aruncat în temniță și aveau de gând să-i judece a doua zi, …

,,Dar un înger al Domnului a deschis uşile închisorii în timpul nopţii, i-a condus afară şi le-a zis: „Duceţi-vă, staţi în Templu şi spuneţi poporului toate cuvintele vieţii acesteia!“ Auzind aceasta, ei au intrat în Templu dis-de-dimineaţă şi au început să dea învăţătură“ (Fapte 5:19-21).

În același capitol, în cazul lui Ananiași Safita, puterea lui Dumnezeu ucide păcatul, iar în cazul apostolilor izbăviți din temniță, aceeași putere a lui Dumnezeu izbăvește de la moarte. ™Încurajați de extraordinarele semne pe care le făcea Duhul lui Dumnezeu prin ei (5:12), și mai ales de porunca primită prin înger de a merge înapoi să vestească ,,cuvintele vieții acesteia“, apostolii ajung la concluzia că ,,trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (5:29)

,,Dumnezeul strămoşilor noştri L-a înviat pe Isus, Cel pe Care voi L-aţi prins şi L-aţi ucis pironindu-L pe lemn[!  Pe El, Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa, ca Prinţ şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertare de păcate! Iar noi suntem martori ai acestor lucruri şi, de asemenea, şi Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El! Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi au vrut să-i omoare“ (Fapte 5:30-33).

™IV. Ezitare în fața puterii – 5:33-42

™Gamaliel este un fel de ,,cavaler al tristei figuri“ din Biblie. El n-a fost nici ,,împotrivă“, dar nici ,,pentru“, ori în problemele acestea de salvare a sufletului nu există cale de mijloc. Din superficialitate, Gamaliel a fost de multe ori considerat în acest pasaj un personaj pozitiv. Într-adevăr, citim că a avut o oarecare simpatie pentru apostoli și a intervenit în favoarea lor.

Este vremea să spargem această himeră. Gamaliel nu este aici un personaj simpatic, ci unul tragic. Confruntat cu evidențele Învierii și ale Rusalilor, Gamaliel amînă o poziție personală clară. Greșeala aceasta îl va duce foarte curând în jos. Esența părerilor lui se va vedea în efectul învățăturii lui asupra unuia din cei care au învățat la picioarele lui, Saul din Tars, ajuns martor la asasinarea lui Ștefan și inițiatorul unei prigoane teribile împotriva creștinilor.

Neutralitatea înseamnă să nu te supui adevărului și să-l lași pe Satan să-și facă jocurile (Mat. 12:30, 43–45). “Facem decizii și apoi deciziile ne fac pe noi“ a spus F. W. Boreham, iar Warren Wiersbe a adăugat: ,,Cel mai nenorocit om este cel paralizat nehotărât la răspântia drumurilor“.

Așa cum am spus, Barnaba apare aici ca antiteză pentru Anania, dar și ca necesară punte de legătură de la misiunea lui Petru la misiunea lui Pavel.

Când am ținut acest studiu la Bethel, în Anaheim, fratele Horen Brașov a venit după aceea la mine cu trei compltări: (1) INVIDIA este mai tare ca ,,VIDIA“ (5:17), (2) Safira a fost femeia cu cea mai scurtă văduvie din Biblie, doar 3 ore! (3) Dacă stăm să ne gândim puțin, în Sobor erau și ,,suflători“ ce ne-au lăsat scris ce a zis Gamaliel în adunarea secretă, ținută cu ,,ușile închise“.

+++++

Capitolele 6 și 7 – Puterea de sus mai oferă o dată împărăția

Aceste capitole trebuie luate neapărat împreună. Ele conțin ™un pasaj de rascruce, de o importanta epocala. Cerul și pământul asistă la încă o oferire  oficiala a Imparatiei pentru Israel.

Aș vrea tare mult să înțelegem metafora întregii acțiuni din aceste două capitole. Cea de a treia persoană a dumnezeirii, Duhul Sfânt lucrează cu putere printr-unul din creștini ne-apostoli, Ștefan. Omul se numește providențial ,,Ștefanos“ (coroană, cunună) și a fost pregătit probabil încă din pântecele mamei sale pentru acest eveniment. În Ștefan, Iehova ofera încă o dată coroana regala poporului Israel prin Christos. Așa cum vom vedea, pasajul, nealteptat și altfel inexplicabil de lung, este în același timp o oferta si un rechizitoriu (un act de acuzare).

Reacția Sinedriului, cei care conduc poporul Israel este un refuz categoric și ucigaș, ca și în cazul răstignirii Domnului Isus. Dacă veți citi cu atenție, va fi imposibil să nu remarcați simetriile din text. Până și cuvintele lui Ștefan sunt un ecou al cuvintelor rostite pe cruce de Domnul Isus!

iu™In final, într-o scenă cu o deschidere cosmică, Iehova isi retrage ,,coroana la cer. Ștefan este primit în slavă de Domnul Isus personal. Refuzul va atrage asupra Israelului prăpădul. Va urma anul 70, distrugerea Ierusalimului si diaspora evreilor, adică amânarea instaurării Împarăției.

™Totul se face prin ,,puterea” cea noua a Duhului, cea de a treia persoana a sfintei trimitati.

™I.  Stefan în diaconie – Fapte 6:1-6

™Duhul Sfânt – necesar în orice lucrare a Bisericii. El este puterea care mișcă tot și toate în perimetrul nou al poporului răscumpărat.

™II.  Ștefan în mărturie – Fapte 6:7-15

™Semne și minuni, înțelepciune, față de înger (ironic pentru saducheii care nu credeau în îngeri). Înger=Slujitor. Sunt semnele incontestabile ale unei oferte dumnezeiești. ,,Învățătorule, știm că ești un Îmvățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu El“ (Ioan 3:2).

™III.  Stefan în judecată – Fapte 7:1-50

™Cine pe cine judecă ? Acuzatul devine acuzator, recapitulând istoria poporului ales prin prisma ofertelor neprimite la vremea lor. Oamenii tip-mesianic sunt Moise și David. Ștefan nu vorbește ca să-i impresioneze cu cunoștințele lui de istorie. Schița predicii lui este simplă. Tema ei este: ,,Istoria lui Israel arată ofertele lui Dumnezeu și împietrirea inimilor evreilor“. Ilustrațiile alese sunt ofertele lui Dumnezeu prin Iosif și Moise.Ștefan deslușește un ,,tipar“ după care s-au întâmplat evenimentele. Mai întâi Dumnezeu trimite pe cineva la evrei (Iosif, Moise). Evreii nu-l recunisc ca pe un trimis al Domnului și-l refuză. Urmează înrăutațirea stării evreilor și, în marea-i îndurare, retrimiterea celui ales pentru izbăvirea poporului. Ideea este că israel ,,n-a percutat“ la inițiativele lui Dumnezeu. L-au refuzat pe Iosif, l-au refuzat pe Moise, iar acum … L-au refuzat pe Fiul lui Dumnezeu. Există însă o rază de speranță: Israel l-a refuzat prima oară, dar întotdeauna Dumnezeu n-a renunțat la soluția propusă de El și, prin har, i-a izbăvit de fiecare dată. Biblia ne spune c așa se va întâmpla și la cea de a doua venire a Domnului Isus:

,,Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum† plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut“ (Zaharia 12:10).

Aplicația predicii lui Ștefan este clară și este pronunțată răspicat:

,,Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât, …“ (Fapte 7:51-52).

™IV. Ștefan în martiraj – Fapte 7:51-60

Cuvântarea lui Ștefan a ajuns la inimile ascultărorilor lui, ca și cuvântarea lui Petru din ziua de Rusalii:

,,După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”  „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:37-39).

Numai că mărturia lui Ștefan nu a produs în iudei pocăință, ci o pornire ucigață:

,,Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât, voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”

Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” Apoi, a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit“ (Fapte 7:51-60).

Scena martirajului este plină de paralelisme și semnificații spirituale. Ștefan este reprezentantul lui Isus din slavă și scena omorârii lui pare trasă la indigo cu scena răstignirii. Refuzat de cei care conduceau Israelul, Ștefan este dus de ,,puterea de sus“ deasupra celor care-l eliminau de pe pământ.Cununa împărăției este refuzată iar de cei din Israel așa că ,,Ștefan“ este ,,încoronat“ în slavă.

Uciderea lui Ștefan a fost cea de a treia crimă majoră din istoria redată de Noul testament și a marcat un punct major de cotitură în felul în care i-a tratat Dumnezeu pe cei din Israel. Evreii L-au refuzat pe Dumnezeu-Tatăl atunci când au permis ca Ioan Botezătorul să fie ucis. L-au refuzat pe Dumnezeu-Fiul atunci când L-au dat să fie răstignit de Pilat, iar acum l-au refuzat pe Dumnezeu-Duhul Sfânt despre care le-a vorbit Petru la Rusalii și Ștefan acum. Pentru o astfel de națiune nu mai există iertare:

,,De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor“ (Mat. 12:10).

În aceste două capitole, ne aflăm în contextul închis al poporului evreu. Oferta este dată de Dumnezeul evreilor, printr-un evreu, pentru evrei. Cu uciderea lui Ștefan, evreii au întrecut măsura răbdării divine. Harul se va lua de la ei, iar Evanghelia va păși dincolo de granițele Iudei, în Samaria. Cu capitolul 8 vom asista la primii pași ai puterii mântuitoare spre cei dinafara poporului evreu, precursori ai Bisericii dintre Neamuri.

+++

Capitolul 8 – Puterea trece dincolo de granițele evreiești

Vizionează predica ținută la Bethel aici.

Uciderea lui Ștefan a părut o înfrângere pentru Biserică, dar a rezultat în mari biruințe pentru Domnul. Izgoniți din Ierusalim, urmașii lui Christos au răspândit Evanghelia pretutindeni pe unde au ajuns (Fapte 8:1-7: 11:19). Martirajul lui Ștefan a produs o puternică impresie asupra unui tinerel numit Saul din Tars (Fapte 22:20).  Acum, răspândiți printre semi-păgânii din Samaria, ,,puterea lui Dumnezeu“ care lucra cu tărie în ucenicii Domnului a intrat în conflict direct cu ,,puterile demonice“ care lucrau în oameni.

Termenul ,,putere“ apare de două ori în capitolul: în versetul 10, unde este vorba despre puterea vrăjitoriilor demonice și în versetul 27, unde este vorba de puterea relațiilor omenești, politice, diplomatice, etc. Este normal ca între ,,puterea Evangheliei lui Christos“ și aceste ,,alte puteri“ prin care satan guverna lumea să se declanșeze conflicte. În capitolul opt vom asista la două dintre ele.

  1. ™ Filip folosit de puterea Duhului – Fapte 8:1-8

™Persecuția lui Saul scutură cuibul de la Ierusalim. A fost metoda folosită de providența lui Dumnezeu. Iudeii și samaritenii devin acum frați în Christos după 400 de ani de dușmănie interetnică și inter-religioasă. Schimbarea de direcție spre samariteni marchează ieșirea iudeilor misionari din cadrul sanitarizat prin Legea lui Moise spre contextul înfruntărilor cu religiile păgâne. Activitatea de ,,propovăduitor“ a lui Filip ridică o întrebare importantă: ,,Cine sunt vestitorii Evangheliei?“

Seara asta am vorbit în adunarea de la Bethel despre capitolul 8 din Faptele Apostolilor. La sfârșit, fratele Horen Brașov a venit și mi-a pus:

,,A.W. Tozer a stat la ușa după ce a predicat și a dat mâna cu oamenii. A venit la el un tânăr și Tozer l-a întrebat: ,,Tu vestești Evanghelia ?“

,,Dumneavoastră faceți asta, a răspuns tânărul. Este chemarea dumneavoastră specială. Eu …“. A.W. Tozer l-a luat deoparte și i-a citit din Fapte 8:1 și 4:

,,Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. … Ceice se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvîntul“. Ce s-ar fi întâmplat dacă numai apostolii ar fi vestit Evanghelia?“

Cu Filip ne vom mai întâlni în Faptele Apostolilor, spre finalul cărții. Ni se va spune că a rămas ,,evanghelist“ și că avea patru fete angajate și ele în propovăduirea voii lui Dumnezeu – Fapte 21:8.

  1. ™ Simon magul vrea să cumpere puterea Duhului Fapte 8:9-25

™Ca și în înfruntarea dintre Moise și preoții lui faraon, Dumnezeu este provocat de atitudinea samaritenilor să eclipseze lucrările lui Simon. Demonstrația este zdrobitoare și pare că-l convertesc până și pe acest Simon, care crede, se botează și stăruiește în părtășia apostolilor (am spune că a fost un baptist convins și corect). Numai că Simon a crezut, s-a botezat, dar … a rămas păgân în inimă. Gestul și cuvintele lui sunt un simbol al pătrunderii păgânismului în creștinism. De atunci, ,,simonia“ a rămas printre noi, ca o constantă a intervenției cu bani în lucrarea lui Dumnezeu. ,,Dați-mi acest monopol al puterii … rugați-vă voi pentru mine …“ sunt dovezi aparente ale faptului că Simon n-avea o relație personală cu Christos și cu puterea Lui. Este discutabil dacă el a primit Duhul Sfânt. Mai degrabă, nu. Deformările din practicile bisericilor cu ,,cler“ seamănă azi foarte mult cu practicile propuse de Simon, dovadă că păgânismul este ,,la el acasă“ în lumea creștină.

III. ™ Famenul etiopian salvat și încredințat în puterea Duhului Sfânt– Fapte 8:26-40

™Un ,,fără nume“ din continentul lui Ham – probabil un negru. ™Un om ,,cu mare putere, neputincios însă să înțeleagă Scripturile. ™Un om evanghelizat de Duhul Sfânt. Dacă în cazul Samariei, prin Filip, Dumnezeu trece Evanghelia dincolo de evrei spre un popor cu o religie aproximativ asemănătoare în teorie, cu famenul Dumnezeu trece Evanghelia și creștinismul în teritoriul popoarelor păgâne africane.

Cu famenul etiopian, Evanghelia sare spre continentul african. Aparent, convertirea acestui om a fost ,,fără semne și minuni“. Filip nu s-a apucat să întrebe: ,,cine este bolnav sau are vreo problemă în anturajul tău, ca să-ți arăt puterea învierii lui Christos?“ Asistăm la o discuție teologică cu exegetarea unor texte profetice, începând cu Isaia. Filip este elocvent și cumva strecoară ideea botezului, poate din porunca Domnului Isus, poate din practica convertiților de pănâ atunci în Ierusalim. Filip nu face presiuni psihologice, nici apeluri emoționale. Dimpotrivă, el pare că-l temperează pe famen și-l face să înțeleagă seriozitatea botezului (,,Dacă …“ v.37).

Supranaturalul începe imediat după botez. Filip este ,,răpit“(v.39), trăiește o teleportare ca a profetului Ilie (1 Regi 18:12). Azot este cam la 20 de mile, la sud de Gaza.

Convertirea famenului subliniază însă cea mai mare minune din cele amintite până acum. Cu mintea mea de evanghelist de circumstanțe, mă întreb de ce și-a pus Dumnezeu mintea să convertească un om care mergea spre o țară păgână, la două sute de mile în interiorul continentului african? Chiar și în cazul convertiri și al nașterii din nou, cum va supraviețui creștinismul acestui om singular într-un context de religii animiste păgâne? Cum își va putea trăi el crezul sub obligațiile de la o curte împărătească păgână? Noi, dacă avem doar o familie într-un sat sau câteva suflete într-un orășel spunem că acea adunare nu are șanse să meargă mai departe. Fără frați și surori în părtășie, fără cineva cu care să studieze, să se roage sau să cânte împreună cântările credinței, ce șanse are un asemenea ,,famen – creștin“ să persevereze? Pe mâna cui l-a dat Dumnezeu mai departe?

(În aducerea famenului în familia Bisericii Sale, Dumnezeu face țăndări interzicerea din Deut. 23:1 ,,Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului“! )

Răspunsul este … asurzitor! Dumnezeu l-a dat pe mâna ,,puterii“ extraordinare a Duhului Sfânt. Cele mai potrivite expresii care îmi vin imediat în minte sunt ,,cel care este în noi este mai tare decât cel care este în lume“ și ,,nimeni nu-i va smulge din mâna Mea“. Râvna lui Dumnezeu care-l ia pe Filip din campania de evanghelizare din Samaria ca să-l ducă pe un drum pustiu pentru ca să-i vorbească unui singur om, pe care să-l trimită apoi în întunerecul Africii, ne spune ceva despre încrederea extraordinară pe care o are Dumnezeu în … Sine însuși! El rămâne cea mai mare minune a Universului!

++++++

Capitolul 9 – Puterea divină face din Saul un Pavel!

Vizionează predica ținută la Bethel aici.

Dintre toate titlurile care se pot da acestui capitol, încep prin a-l numi:

  1. Capitolul crizelor

Crizele sunt ,,pasaje de trecere“ spre o stare superioară. Dumnezeu le rânduiește prin providența Sa ca să nu ne lase să ne blocăm, să ne plafonăm, ci să mergem mai departe, să creștem, să devenim mai buni și mai roditori. În acest capitol observăm:

  1. Criza naționalismului care paralizează misiunea creștină. Este o criză istorică a poporului evreu, care se manifestă acum în Biserică. După ce a avut probleme cu Israelul, Dumnezeu are acum probleme cu Biserica! Este o criză în strategia Lui și El este foarte hotărât să o rezolve.

Creștinismul s-a născut în leagănul Ierusalimului și era cât pe ce să moară acolo, confundat doar cu o ,,sectă a Iudaismului“, o ,,partidă“ cum se numeau pe atunci grupurile importante :

,,Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci“. (Fapte 24:14)

,,Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă …“. (Fapte 5:2)

,,S-a făcut o mare zarvă, şi câţiva cărturari din partida fariseilor s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă …“. (Fapte 23:9).

Providența a rânduit pornirea persecuției care a venit peste Biserică asemenea unui vânt menit să-i împrăștie ,,spre marginile pământului“:

,,Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei“. (Fapte 8:1)

  1. Criza persecuției dezlănțuite de Saul împotriva creștinilor. Aceasta este criza creștinilor. Numele lui Saul devenise sinonim cu persecuția. Orice creștin care-l auzea se umplea de frică.

,,Dar Saul sufla încă amenințarea …“. (Fapte 9:1)

  1. Criza lui Anania. Este criza unui fricos ales de Dumnezeu să dea față cu dușmanul. Este evident că acest Anania se codește … dă din colț în colț, caută să refuze și se justifică. Observați cât de caraghioase sunt cuvintele lui. El ,,Îl informează“ pe Dumnezeu, Îi atrage atenția că s-ar putea să fie o greșeală …

„Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim, ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău”. (Fapte (9:13-14)

Parafrazând, Anania a spus cam așa: ,,Doamne, Tu nici nu știi despre cine este vorba …“ Ți s-a întâmplat și ție să crezi că știi mai mult și mai bine decât Dumnezeu? Eu m-am recunoscut imediat în vorbele lui Anania.

Tot parafrazând, răspunsul lui Dumnezeu este cam așa: ,,Ba știu! Știu tot ce știi și tu și încă mult mai multe! Știu cine a fost și știu și ceea ce tu nu știi. Știu ce planuri am în viitor cu el. Tocmai de aceea te trimit la el, ca să-i comunici din partea Celui ce le știe pe toate care va fi destinul și lucrarea lui printre oameni:

,,Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel, şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu”. (Fapte 9:15-16)

  1. Criza creștinilor din Damasc și Ierusalim. O asemenea convertire ca a lui Saul din Tars șochează, duce la o criză de credibilitate, este prea surprinzătoare și parcă prea frumoasă ca să fie adevărată. Nu este de mirare îndoiala ,,prudentă“ a creștinilor de atunci. Dar dacă Saul este același dușman care doar și-a schimbat acum tactica? Dar dacă Saul este doar un fel de ,,cal troian“ strecurat de marii preoți în sânul Bisericii?

,,Solzii“ care au căzut de pe ochii lui Saul au rămas ca simbol pentru orbirea în care umblase el până atunci, dar au fost și o dovadă vizibilă pentru Anania și creștinii din Damasc despre intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu în viața lui.

(Peste veacuri, a ajuns ideea după care un doctor a ,,inventat“ lentilele de contact folosite în loc de ochelari de vedere.)

,,Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” Totuşi (sau ,,în ciuda acestor lucruri“ – n.a.) Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul“. (Fapte 9:18-22)

Criza de credibilitate s-a manifestat și la revenirea lui Saul în Ierusalim. 

,,Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic“. (Fapte 9:26)

  1. Criza marilor preoți. Saul fusese cel mai promițător element din noua generație. Mulți din preoți îl vedeau deja o mare personalitate în Sinedru. Vă închipuiți în ce criză i-a prăbușit schimbarea lui de atitudine? Cum vor putea spune ca Isus nu e viu când Saul spune acum că s-a întâlnit personal cu El? Ce s-a ales din cel mai proeminent tânăr din școala lor? Se obișnuiseră deja prin răstignirea Domnului Isus și prin executarea lui Iacov să rezolve astfel de crize prin eliminarea totală, prin ucidere. Păstrătorii Cuvântului vieții, preoții, deveniseră niște ucigași:

,,După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare … dar ei căutau să-l omoare. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars“. (Fapte 9:23, 29-30)

  1. Criza lui Saul din Tars. Bineînțeles că cea mai mare criză, cel mai mare pasaj de trecere, cea mai mare transformare a suferit-o Saul. Iată doar câteva din paradoxurile situației lui:

A crezut că luptă PENTRU Dumnezeu si L-a găsit pe Dumnezeu ÎMPOTRIVA lui.

A crezut că are putere, dar cineva mai puternic a dat cu el de pământ.

A crezut ca vede mai bine ca alții situația, dar Dumnezeu l-a orbit.

A crezut ca știe cel mai bine din generația lui, dar a trebuit să învețe de la un anonim ca Anania.

A venit să-i omoare pe creștinii din Damasc, dar a trebuit să fie salvat de ei de la moarte.

A venit la Damasc ,,călare pe un cal“ și a plecat în taină, nu pe poarta cetății, ci coborât prin zid, ascuns într-o coșniță … (De încăput a încăput pentru că era micuț la trup. S-ar putea ca acesta să fie motivul pentru care, din Saul, a devenit Pavel, nume care se poate traduce prin ,,micuț, pitic, scund.“)

Un emisar plenipotențial a plecat din Damasc umil și umilit, smerit, dar plecat în sfârșit pe drumul adevăratei sfințenii. Și când te gândești că Dumnezeu le știa pe toate acestea și chiar El le pregătise minoțios mai înainte ca ele să se întâmple …

,,Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, …“ (Galateni 1:11-16).

Nu ne rămâne decât să ne minunăm și noi împreună cu bisericile de atunci de ce s-a petrecut cu Saul și, poate, unii dintre noi, să ne schimbăm total părerea pe care o avem despre … crize:

,,După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei.  Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, care sunt în Iudeea.  Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară”. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea“ (Galateni 1:21-24).

+++

În contextul larg al studiului nostru despre puterea lui Dumnezeu manifestată în Faptele Apostolilor, este bine să ne reamintim că apostolul Pavel spune despre evreii din neamul său că ,,au râvnă, dar fără pricepere“ (Rom. 10:2 ). Pavel știa ce spune pentru că vorbea ,,din experiență“. După ce am văzut în capitolul opt persecuția teribilă dezlănțuită împotriva creștinilor din Ierusalim, în capitolul nouă vom vedea ce face Dumnezeu cu cel care a dezlănțuit-o: Saul din Tars.

,,Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu“ (Rom. 10:1-3).

,,Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă“ (Rom. 8:3).

  1. ™O putere mai mare decât scrisorile de împuternicire v.1-22

™Puterea Duhului Sfânt a lucrat pentru salvarea lui Saul prin :

Martirajul lui Ștefan

Mărturia lui Anania

Barnaba – Fapte 11:25-26

Anonimi care au ținut frânghiile – v.25

Ce a descoperit Saul din Tars lângă Damasc?

– Că Isus este viu!

– Că el este un păcătos – ,,pe care-l prigonești“

– Că Isus se identifică cu ucenicii Lui

– Că era orb și nu-și dădea seama – l-a făcut orb de-a-binelea.

– Că are nevoie de Anania

– Că va fi un evanghelist al Neamurilor, al împăraților și al evreilor

– Că va suferi pentru Christos

,,Regionalismele“ Scripturii dau dureri de cap celor ce vor să înțeleagă textul biblic. Exemple sunt nenumărate. Pentru astăzi, vă semnalez un text din 1 Samuel care poate arunca o lumină interesantă asupra dialogului dintre Dumnezeu și Saul din Tars, pe drumul Damascului:

,,Şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa, când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne şi securea, şi ca să facă vârf ţepuşului cu care mâna boii“ – 1 Sam. 13:21

„Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş” – Fapte 9:5

S-ar părea că Domnul i-a vorbit ironic lui Saul, care s-a trezit că se luptă cu Dumnezeul în Numele căruia credea că merge la Damasc. Și dacă Dumnezeu era înaintea lui, atunci cine-l mâna din urmă, ca pe o vită fără pricepere ?

  1. ™O putere care ocrotește Saul v.23-30

™Prigonitorul plecat din Ierusalim s-a întors acolo ca o pradă urmărită.

Cel ce a cerut putere ca să prigonească, a primit ocrotire din partea Duhului Sfânt.

Suntem doar la începutul mișcării convertițlor la Christos. Numele lor încă nu este acela de ,,creștini“, ci de ,,ucenici“, adică oameni dispuși să învețe de la Christos (Fapte 9:10,19,25,26). Unul dintre acești ,,ucenici“ a fost Anania. Pe el l-a ales Dumnezeu să fie curierul care să-l inițieze și să-l înștiințeze pe Saul de schimbările petrecute în viața lui. Cunoscând faima de prigonitor al lui Saul, Anania s-a arătat la început sceptic și n-a fost bucuros să primească misiunea pe care i-o încredința Domnul:

Se repeta………………….

,,În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă. Şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”

 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim, ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Fapte 9:10-16).

Cât de stânjenitoare trebuie să fi fost această primă întâlnire dintre Saul și ucenicii pe care venise să-i prigonească!

,,Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc“ (Fapte 9:17-19).

Convertirea lui Saul din Tars a urmat toate treptele prin care au trecut și ceilalți convertiți. Mai întâi a fost întâlnirea personală cu Christos prin care a primit credința. Apoi credința aceasta a produs pocăința, iar pocăința a adus ascultarea poruncii de a fi botezat și umplerea cu Duhul Sfânt. Nu ni se specifică dacă apostolul a vorbit în limbi noi ca cei dela Rusalii, dar asta nu înseamnă că a fost mai puțin plin de Duhul Sfânt ca alții. Plinătatea Duhului primit i-a dat ghes imediat să depună mărturie.

Cât de uimiți trebuie să fi fost ucenicii din Damasc să-l audă vorbind despre întâlnirea personală pe care a avut-o Saul cu Domnul lor:

,,Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul“ (Fapte 9:20-22).

Cât de mânioși trebuie să fi fost iudeii care-l așteptaseră ca asociat în încercarea de reducere la tăcere a mesajului despre Christos și l-au văzut unindu-se cu ei în propovăduirea mesianității Celui înviat:

,,După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare, şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare“ (Fapte 9:23-24).

Prigonitorul a ajuns prigonit, iar vânătorul a ajuns să fie vânat! Cât de repede s-a adeverit înștiințarea trimisă de Dumnezeu prin Anania: ,,Și-i voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu“.

Cât de umilitoare a fost plcarea lui Saul din Damasc în comparație cu intrarea făloasă pe care și-a închipuit-o când se apropia de cetate!

,,Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă“ (Fapte 9:25).

De ce a rânduit Dumnezeu astfel? Probabil că toate aceste ,,amănunte“ au avut menirea să-l învețe pe Saul smerenia. Domnul Isus care i s-a rătat pe drum n-a mai revenit ca să-i spună ce trebuie să facă, ci l-a dat pe mâna unui anonim oarecare din Damasc, Anania.  A trebuit să asculte de acesta ca un copil docil și să împlinească tot ce i s-a spus. A trebuit să întâmpine scepticismul fraților lui din Damasc, iar apoi a trebuit să accepte să fie scos pe furiș, noaptea, din Damasc. Cel ce s-a apropiat triumfător de cetate călare pe cal a trebuit să părăsească Damascul ascuns într-o coșniță, scăpat de la moarte de chiar aceia pe care venise să-i condamne la moarte … Semețul Saul din Tars, purtător în simetrie al numelui unui semeț care a refuzat pocăința la vremea lui, împăratul Saul, a devenit peste noapte umil și ascultător. Nu-i de mirare că ucenicii de atunci l-au poreclit foarte repede ,,Pavel“, adică ,,cel micuț“. S-ar putea la fel de bine ca această poreclă să-i fi fost dată și din cauză că era mic de statură. Asta i-a și îngăduit să încapă într-o ,,coșniță“!

,,Atunci, Saul, care se mai numeşte şi Pavel, …“ (Fapte 13:9).

Cineva spunea că oameni de valoare nu se ,,cunosc“, ci se ,,recunosc“. Deși ucenicii din Ierusalim s-au îndoit de autenticitatea convertirii lui Saul, a existat un levit cu ochi ager și cu inimă mare care l-a luat pe creditul lui și l-a ,,impus“ grupului de credincioși din Ierusalim. Se numea Iosif, dar ucenicii l-au poreclit (se vede că era o adevărată modă să-și pună porecle!) după atitudinea lui binevoitoare față de cei aflați în probleme, ,,Barnaba“, adică ,,fiul mângâierii“:

,,Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor“ (Fapte 4:36-37).

Omul acesta a spulberat neîncrederea ucenicilor, l-a dus pe Saul să fie ,,verificat“ la apostoli și l-a promovat în lucrarea de evenghelizare, mai ales în sectorul evreilor care vorbeau limba greacă. Probabil că nici Barnaba, asemenea lui Petru, nu vorbeau prea bine această limbă ,,străină“ în Israel.

Cât de mare trebuie să fi fost ura evreilor din Ierusalim față de Saul! Mai mare chiar decât a evreilor din Damasc! Că doar ei îi dăduseră scrisorile de împuternicire cu care plecase acolo în vânătoarea de ucenici ai Nazarineanului!

,,Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. Atunci, Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare“ (Fapte 9:26-29).

Toată râvna lui Saul, toată elocința lui și toată îndrăzneala lui n-au folosit aproape la nimic! Saul este exponentul lucrătorilor ,,cu potențial“, dar fără prea mari rezultate la început. Tebuie să o spunem pe față și răspicat: prima încercare de intrare în lucrarea Domnului s-a sfârșit pentru Saul cu un mare ,,fâââsss“ … În primejdie de moarte în Damasc, a ajuns să fie în primejdie de moarte și în Ierusalim … Nu este de mirare că apostolii i-au dat un sfat adecvat: ,,Du-te acasă, băiete! Și stai acolo până ce te vom chema noi. Că dacă Domnul are nevoie de tine, te va chema și de acasă …“

,,Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars“ (Fapte 9:30).

Marele Saul, care ,,sufla amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului“ și care ,,făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și pe femei și-i arunca în temniță“ a trebuit să treacă prin filierele modelării divine ca să ajungă să poarte pe drept numele de ,,cel micuț, cel smerit“, de ,,Pavel“.

Dumnezeu știa că Saul are nevoie de un asemena tratament și i-l aplică din dragoste, nu din mânie. Dumnezeu știa din ce este făcut Saul, care este semeția firii lui orgolioase și mândre, predispusă la ,,îngâmfare“. Marele Medic îi va mai aplica de-a lungul vieții astfel de tratamente, ca atunci când, după privilegiul descoperirilor cerești i-a lăsat în carne un țepuș și n-a vrut să i-l scoată oricât de mult a cerut-o ,,pacientul“:

,,Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Cor. 12:7-10).

Luca îl abandonează intenționat pe Saul la Tars și continuă narațiunea din capitolele 9 -11 cu evenimente din activitatea apostolului Petru. Este clar că Luca vrea să-l lase pe Pavel deoparte o vreme, uitat de toți și de toate la … Tars. Și acolo ar fi rămas el mult și bine, dacă Dumnezeu nu l-ar fi scos din Tars. Prin cine? Prin cine altul? Prin același … Barnaba!

Iosif, levitul pocăit, poreclit de ucenici ,,Barnaba“, adică ,,fiul mângâierii“, a fost trimis de la Ierusalim la Antiohia să verifice ,,trezirea spirituală“ care se petrecuse acolo. Când a văzut Barnaba că printre cei convertiți erau și unii care vorbeau doar grecește, providențial, și-a adus aminte de abilitatea de predicator în limba greacă a lui … Saul. Și cum Tarsul era doar la o aruncătură de piatră de Antiohia, Barnaba s-a dus la Tars ca să-l caute; venise vremea. Lucrarea potrivită are nevoie de omul potrivit, iar Barnaba și-a dat seama foarte repede de aceasta. Ceea ce nu știa el era că Antiohia avea să devină centrul lucrării printre ,,cei netăiați împrejur“, după cum Ierusalimul era centrul lucrării printre evrei, iar Saul era destinat să ajungă apostolul Neamurilor, chemat la o lucrare distinctă de cea a celor doisprezece apostoli.

,,Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirene, care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul.

Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia“ (Fapte 11:19-30).

Titlul de ,,Christos“ este echivalentul grec al termenului ,,Mesia“ și se traduce în românește prin ,,Unsul“:

,,El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”)“ (Ioan 1:41).

Pentru că Noul Testament a fost scris sau tradus în limba greacă, noi ne-am obișnuit cu varianta grecească a evreiescului ,,Mesia“. În Biserica primară din Ierusalim n-a fost însă așa. Urmașii lui Isus din Israel vorbeau limba aramaică, își spuneau unii altora ,,ucenici“, iar credința lor era ,,mesianică“. Evreii credincioși au fost strămoșii ,,evreilor mesianici“ de astăzi. De abea la Antiohia, unde limba dominantă era greaca, ,,ucenicilor“ Domnului Isus li s-a dat numele de ,,creștini“, nume care se va împământeni pe măsură ce numărul convertiților de limbă greacă se va mări, iar cel al evreilor mesianici va scădea.

Jerusalem-Antioch_300Iată cum capitolul nouă din Faptele Apostolilor istorisește prin convertirea lui Saul din Tars primul pas făcut de Dumnezeu în planul providențial de mântuire a Neamurilor. Este un capitol din marea tranziție: Saul va ajunge Pavel, Ierusalimul va fi înlocuit cu Antiohia, de la Evanghelia vestită de apostolii Domnului din Ierusalim se va trece la ,,Evanghelia mea“, ,,taina“ aducerii Neamurilor în trupul lui Christos, iar ,,ucenicilor“ li se va spune de-acum înainte ,,creștini“.

Antiohia, noul centru misionar al lui Pavel, a fost teatrul unei înfruntări neamintite de Luca în Fatele Apostolilor. Aici, apostolul Petru a fost prins într-o poziție nu tocmai corectă între libertatea practicată de Pavel și legalismul impus de Iacov la Ierusalim:

,,Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?” Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii“ (Gal. 2:11-16).

Incidentul acesta a fost privit de Pavel drept o încălcare a înțelegerii avute cu Petru, Iacov și Ioan la Ierusalim. ,,Vinul cel nou“ propovăduit de apostolul Pavel nu mai avea nevoie de burdufurile vechi și peticite ale iudaismului.

Nu vreau să trecem mai departe fără să notăm că în perioada imediat următoare convertirii lui Saul, el aplecat o vreme din Damasc ,,în Arabia“, unde a avut probabil celebrele lui ,,vedenii și descoperiri cerești“:

,,Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.

Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.

După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe nici un alt apostol decât pe Iacov, fratele Domnului.

În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.” Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea“ (Gal. 1:11-24).

În care parte a Arabiei a stat apostolul Pavel în acei trei ani petrecuți între convertirea lui și suirea la Ierusalim nu ni se precizează. Părerea mea este că el a fost o vreme în partea superioară a Arabiei, Edom și Moab, care reprezenta pe atunci Transiordania locuită de nabatieni și de idumeni. Sub Aretas IV, ei au dominat toată regiunea. Știm că acest Aretas a domnit între anii 9 și 40 d.Ch.

Nabateenii erau urmași ai lui Ismael, iar idumenii erau urmați ai lui Esau. Amândouă neamuri au fost cucerite și convertite cu forța de Hircanus, regele hasmoneu al Iudeii. Mama lui Irod cel Mare a fost o prințesă nabateeană (Kypros), iar Irod Antipa s-a căsătorit cu sora lui Aretas IV (Syllaios). Aceasta este femeia de care a divorțat el ca să se căsătorească cu Irodiada, nevasta fratelui său vitreg, Filip. Această mezalianță a fost condamnată vehement de Ioan Botezătorul, iar protestul lui i-a atras ura Irodiadei și tăierea capului:

,,Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”

Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc. Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere. Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”

Împăratul s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă. Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mamă-sa“ (Mat14:3-11).

Există o hartă a regatelor de pe atunci și se poate vedea foarte clar că ,,Arabia“ avea granița de nord aprope de Damasc și includea teritorii din zona nordică a celor zece cetăți grecești (Decapolis) până în peninsula Sinai la sud și la est până în ceea ce se numește astăzi nordul Arabiei Saudite. (Pentru mai multe detalii despre nabateeni puteți citi capitolul ,,Conflicte Iudeo nabateene, din celebrele lui ,,Antichități iudaice“ a lui Iosif Flavius).

ARM6-02-Nabataean-Kingdom

Apostolul Pavel s-a dus în Arabia ca să asculte de porunca Domnului Isus care-l trimisese ,,să vestească între Neamuri“ Evanghelia (Gal. 1:16). Lucrarea lui acolo trebuie datată prin anii 32-33 d.Ch., când tensiunile dintre Iudei și nabateeni erau la culme. Nu-i de mirare că Aretas IV a vrut să-l omoare, pentru că propovăduirea lui Pavel era echivalentă cu o încercare de convertire a populației la dogme evreiești:

,,În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă. Dar am fost dat jos pe o fereastră într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor“ (2 Cor. 11:32-33).

+++++

Capitolele 9, 10, 11 – Puterea divină trece la Neamuri !

™Vizionează predica ținută la Bethel aici.

Iudaizatorii de atunci și de acum pretind că Pavel a denaturat creștinismul când l-a dus la Neamuri. Luca îi ia apărarea lui Pavel arătându-ne că nu apostolul Pavel a dus creștinismul la Neamuri, ci … apostolul Petru, iar acesta a făcut-o nu de bună voie, ci pentru că a fost planul providențial al lui Dumnezeu!

După ce am făcut cunoștință cu Pavel, Luca ne întoarce iar la Petru. Oare de ce? Motivul este evident: Pavel va deveni apostolul neamurilor, dar Luca vrea să ne arate că inițiativa convertirii Neamurilor nu i-a aparținut lui Pavel, ci a fost o lucrare la care Dumnezeu l-a silit pe Petru !!! Fără această explicație, iudaizatorii de atunci și  evreii mesianici de acum ar fi putut să spună că Pavel s-a îndepărtat de la linia apostolică.

  1. Petru lucrează în puterea cerească

™Petru a trăit în puterea minunilor. Ne sunt prezentate trei dintre ele. Care este mai mare?

  1. O putere care vindecă – Enea – v. 31-35a

Viață într-un trup însănătoșit

  1. ™O putere care înviață Tabita v. 36-43

Viață din morți

  1. ™O putere care dă viața veșnică Corneliu- 11:1-48

Viața veșnică pentru oameni muritori

™II. Petru deschide ușa pentru Neamuri – 10:1-48

Apostolul Petru a primit cheile ca să deschidă ușile pentru mântuirea oamenilor. Trei uși, trei chei:

Ușa #1 pentru Iudei –Fapte 2 – la rusalii

Ușa #2 pentru Samariteni – Fapte 8:14-25

Ușa#3 pentru Neamuri – Fapte 15:7; cf. Fapte 10.

™– un păgân evlavios – 10:1-7

™– un apostol îndărătnic – 10:8-43

Oricât ar părea de curios, Dumnezeu a avut mai mult de furcă cu apostolul Petru, decât cu sutașul Corneliu!

™– o inițiativă/dovadă divină – 10:46-48

III. ™Petru este luat la rost de iudei 11:1-18

™– aceeași iudei care îi vor face probleme și lui Pavel

– Petru spune în esență: ,,Nu eu sunt de vină, ci … Dumnezeu!“

+++++

Pasajul din Fapte  9:32—10:48 intitulat ,,Minunile săvârșite de Petru“

Care este cea mai mare minune pe care o poate face Dumnezeu pentru noi? Unii spun că ar fi vindecarea trupului, iar alții că spun că învierea unui mort. Eu însă sunt de părere că cea mai mare minune este salvarea unui păcătos. De ce? Pentru că salvarea aceasta a costat cel mai mare preț, produce cel mai mare rezultat și-I aduce lui Dumnezeu cea mai mare slavă.

În acest pasaj în găsim pe Petru părtaș la toate aceste trei feluri de minuni: îl vindecă pe Enea, o înviază pe Dorca și duce mesajul salvării la Corneliu și la toți ceilalți din casa lui.

O minune mare – vindecarea trupului (9:32–35)

Pe vremea în care apostolul Petru se afla în călătorie misionară (Fapte 8:25) a ajuns să-i viziteze pe sfinții din Lida, o cetate predominant păgână situată cam la 45 de kilometri de Ierusalim. Se prea poate ca zona să fi fost ebvanghelizată anterior de cei care se convertiseră la Rusalii sau de ucenicii care s-au răspândit pretutindeni din cauza persecuției dezlănțuite de Saul. Știm precis că Filip evanghelistul a petrecut un timp acolo (fapte 8:40). Despre Enea știm foarte puține lucruri. Ce vârstă o fi avut? Crezuse deja în Domnul isus? Era evreu sau dintre Neamuri? Luca nu ne spune decât că Enea era un om în suferință:

,,Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a coborât şi la cei ce locuiau în Lida. Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat“ (Fapte 9:32-33).

Enea era o povară pentru el însuși și pentru cei din jurul lui, iar situația nu promitea să se îmbunătățească în viitor. Prima minune săvârșită de apostolul Patru a fost vindecarea unui slăbănog (Fapte 3) și acum este gata să o mai facă o dată:

„Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul”. Şi Enea s-a sculat îndată“ (Fapte 9:34).

Autoritatea Domnului Isus l-a vindecat deplin pe Enea, transformându-l într-un fel de reclamă ambulantă pentru Evanghelie. Toți cei ce l-au văzut au dat slavă lui Dumnezeu și s-au convins de lucrarea făcută prin Christos:

,,Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul“ (Fapte 9:35).

Reacția martorilor oculari este asemănătoare cu cazul din Ioan 12:10-11, unde minunea săvârșită cu Lazăr i-a făcut pe foarte mulți oameni să vină la Christos. Putem fi siguri cî apostolul Petru a făcut mult mai multe în Lida. Probabiul că a stat să-i învețe pe cei convertiți și i-a ajutat să devină o biserică.

O și mai mare minune – învierea unui mort (9:36–43)

Iope este o cetate de coastă situată dincolo de Lida, cale de aproximativ 17 kilometri. Această cetate portuară numită astăzi Jaffa a rămas celebră pentru că de aici a încercat profetul Iona ,,să fugă departe de Fața Domnului“ (Ionah 1:1–3). Iona s-a dus la Iope ca să fugă de Neamuri, dar Petru s-a dus la Iope ca să-i caute pe cei dintre Neamuri! Pentru că Iona n-a ascultatd e Domnul, Dumnezeu a trimis un vânt puternic care i-a înspăimântat pe marinari. Pentru că Petru a ascultat de Domnul, Dumnezeu a trimis ,,vântul Duhului“ care le-a adus oamenilor pace și bucurie. A apărut însă o problemă. Dorca, o femeie a cărui nume era în ebraică ,,Tabita“ și se traduce în românește prin ,,Căprioara, Gazela“, fusese o credincioasă harnică, iar munca ei îmbrăcase pe foarte mulți săraci din jur. Viața ei care adusese bucurie în jur se curmase însă neașteptat și toată lumea era în șoc: Cum de o luase oare Dumnezeu pe o femeie care ear așa de folositoare celor din jur? Când au aflat că apostolul Petru era pe aproape, credincioșii din Iopa s-au pregătit pentru o minune. Au refuzat să o îngroape pe Tabita (obiceiul era ca să fie înmormântată în aceiași zi), i-au spălat trupul și au așezat-o la loc de cinste ,,în camera de sus“. Este clar că în Iope era deja o biserică bine închegată, iar Tabita făcea parte din ceata văduvelor (1 Tim. 5:910; Iacov 1:27).

,,În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi”. Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. (Fapte 9:36-39).

Nu ni se spune că până atunci ucenicii Domnului ar fi înviat pe cineva, dar este evident că cei din Iope erau convinți de puterea Celui înviat din morți care lucra acum prin mâinile apostolilor Săi.

Întâmplarea trebuie citită în paralel cu pasajul care ne vorbește despre învierea ficei lui Iair (Marcu 5:34–43). Ucenicul face întocmai ce L-a văzut pe Învățătorul său făcând. În ambele cazuri, cei ce boceau au fost scoși afară din cameră, iar cuvintele folosite pentru înviere au fost aceleași: ,,Talita Cumi“ și acum ,,Tabita cumi!“ Ca și Domnul isus, Petru  a luat femeia de mână, fără să-i pese că s-ar fi ,,întinat prin atingerea de un mort“:

,,Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie“ (Fapte 9:40-41).

Ca și în cazul vindecării lui Enea, învierea Tabitei a produs o impresie deosebită asupra celor din cetate. Petru n-a căutat slava sa, ci slava Celui ce l-a trimis în slujire. Rezultatul a fost că oamenii n-au crezut în Petru, ci în Cel care lucrase cu tărie prin el.

,,Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope şi mulţi au crezut în Domnul. Petru a rămas multe zile în Iope, la un tăbăcar numit Simon“ (Fapte 9:42-43).

Fără îndoială că apostolul Petru a rămas în Iope ,,multe zile“, tocmai ca să-i întărească pe noii convertiți în credință, pentru că entuziasmul stărnit de o înviere nu este niciodată suficient. Credința trebuie maturizată prin cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și prin umblarea sub călăuzirea Duhului.

Dumnezeu mai avea însă și un alt motiv pentru care a trebuit să rămână Petru în Iope. El pregătise pentru marele apostol o a treia ocazie în care să folosească ,,cheile“ pentru a deschide oamenilor poarta spre împărăția lui Dumnezeu. Este important că Petru a locuit în casa unui tăbăcar. Luca vrea să ne arate că Petru trecuse deja dincolo de limitările Legii care-l făceau pe un astfel d eom ,,necurat“ înaintea lui Dumnezeu (vezi Lev. 11:35–40). Dumnezeu îl trecea pe Petru pas cu pas dincolo de legalismul iudeilor înspre libertatea harului Său minunat.

Cea mai mare minune – câștigarea celor păcătoși (10:1–48)

Capitol 10 din Faptele Apostolilor este important pentru că redă prima convertire în masă a color dintre Neamuri (prima converter a unui ne-evreu a fast cea a famenului etiopian). Apostolul Patru folosește pentru a treia și ultima oară ,,cheile“ încredințate de Domnul Isus.

,,Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri” (Mat. 16:19).

Prima dată le-a folosit la Rusalii (Fapte 2) iara  doua oară le-a folosit pentru samariteni (Fapte 8). Acum le va folosi pentru a-i primi pe cei dintre Neamuri în Biserică (vezi și Gal. 3:27–28; Efes. 2:11–22).

Evenimentul a avut loc la aproximativ 70 de ani după Rusalii. Oare de ce au așteptat apostolii așa de mult ca s-o facă? Doar primiseră porunca de a merge până la marginile pământului ca să ducă vestea cea bună la orice făptură! (Matt. 28:19–20)

Nu vă grăbiți să dați vina pe apostoli … Dumnezeu are planurile Lui și soroacele Lui, iar tranziția de la evrei la Neamuri a arătat ce greu i-a fost lui Dumnezeu să renunțe la prioritatea evreilor. Executarea lui Ștefan și persecuția dezlănțuită apoi de evrei asupra celor ce purtau mesajul cel nou al Evangheliei a pecetluit soarta celor din poporul ales. Când evreii au închis ușa harului, Dumnezeu a descis-o pentru Neamuri:

,,După venirea lor, au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei“ (Fapte 14:27).

Vă propun să privim cu mare atenție acest eveniment și să-i observăm cele patru etape în care s-a produs.

Pregătirea (vv. 1–22).

Înaite de a-i salva pe cei dintre Neamuri, Dumnezeu a trebuit să pregătească instrumentele prin care a făcut-o. Salvarea oamenilor este o lucrare divină supranaturală, dar este făcută prin oameni. Îngeri n-au voie s-o facă! Nu veți întâlni în Biblie nici un înger predicând oamenilor. Sigur, ei ar putea să o facă și ar fi chiar mai pricpuți ca noi, dar Dumnezeu nu le-a dat voie. El vrea să lucreze prin oameni! Singurul lucru pe care au voie să-l facă îngerii este să apară ca să- le vestească oamenilor unde-i pot găsi pe cei care poartă Vestea cea Bună. Salvarea oamenilor este privilegiul și responsabilitatea noastră.

Apostolul Petru se afla, așa cum știm, în casa unui tăbăcar din Iope. Celălalt participant la acest eveniment de o importanță epocală era și el pe aproape.

La numai cincizeci de kilometri depărtare, în Cezareia, trăia un roman numit Corneliu. Cezareia era capitala provinciei romane Iudeia, o cetate romană, cu nume roman și plină de romani; o cetate a Neamurilor. Corneliu era un ,,prozelit“ la credința evreilor. El se săturase de miturile și legendele romanilor și căuta să fie cât putea el de ,,evreu“ în relația cu Dumnezeul evreilor.

,,În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu“ (Fapte 10:1-2).

Corneliu era din numărul ,,temătorilor de Dumnezeu“ care trăiau în regiunile Imperiului roman (Fapte 13:16). Providențial, ei erau pregătiți de Dumnezeu pentru marele seceriș care avea să urmeze. Un prozelit ca și Corneliu n-avea voie să aducă jertfe, ca evreii, dar se putea duce la Templu ca să se roage (Ps. 141:1–2). Corneliu avea o inimă bună și făcea mult bine celor din jur, asemeneaunui alt ,,sutaș“ amintit în Evanghelie (Luca 7:1-10).

Corneliu seamănă și nu seamănă cu oamenii religioși, dar nemântuiți de astăzi. Corneliu își trăiește evlavia stăruind în faceri de bine și în rugăciuni, dar știe, simte, intuiește că acestea nu sunt de ajuns. Textul ne spune că acest om se afla încă în căutarea mântuirii:

,,El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: ‘Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta“ (Fapte 11:13-14).

L-aș putea asemăna pe Corneliu cu John Wesley, care avea să devină marele predicator al Angliei și Americii. Ca și Corneliu, Wesley era și el un om religios, un membru al bisericii, un păstor și fiu de păstor. Era membru în ,,clubul religios“ de la Oxford, dedicat acelora care doreau să-și îmbunătățească viața creștină. Wesleya  plecat chiar să fie misionar și să ducă altora Evanghelia, dar el însuși n-avea nici o certitudine pentru salvarea lui însuși. În 24 mai, 1738, John Wesley s-a dus cam fără chef la o mică adunare din Londra să asculte pe cineva care citea din comentariul făcut de Martin Luther epistolei către Romani. ,,Cam pe la ora nouă fără un sfert, a notat mai târziu Wesley în jurnalul său, în timp ce omul acela citea despre schimbările produse de Dumnezeu în inima celui ce crede în Christos am simțit dintr-o dată o căldură ciudată în inimă și am simțit certitudinea că El a iertat toate păcatele, chiar și pe ale mele, izbăvindu-mă astfel de sub legea păcatului și a morții.“ Urmarea acelei transformări lăuntrice a fost nu numai ,,marea mișcare de trezire“ care a dus la salvarea mulțimilor, dar și la o reală transformare a societății britanice prin înfințarea centrelor de ajutorare sociale.

Luca ne spune că Dumnezue a trimis un înger cu o poruncă la Corneliu , iar acesta, obișnuit cu disciplina militară s-a grăbit să o execute.

,,Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!” Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.  Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. El găzduieşte la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.” Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul, şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope“ (Fapte 10:3-8).

De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe Corneliu la evanghelistul Filip care se afla deja în Cezareia (Fapte 8:40) ? Pentru că lui Petru, nu lui Filip îi fuseseră încredințate ,,cheile“ Împărăției. Avem deci omul potrivit pentru primirea Evangheliei și data precisă la care trebuia să se desfășoare acest eveniment. Ce putem spune despre Petru? Era el gata să facă această lucrare? Vai, nu! Dumnezeu a trebuit să-l pregătească și pe el.

Lui Corneliu, Domnul i se arată când se roagă. Lui Petru, Dumnezeu i se arată când se odihnește și se gândește cu plăcere la masa pe care urma s-o ia. Într-o vedenie cerească, Dumnezeu se oferă să-i dea El însuși de mâncare. Numai că …

,,A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea. L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.  În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis:

„Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”

„Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”

Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară:

„Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”

Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăşi la cer“ (Fapte 10:9-15).

Dumnezeu a ales să-l șocheze pe Petru cu o ofertă … neapetisantă. Trebuie să recunosc deschis că nici eu nu mănănc șerpi, șopârle și alte târâtoare … De ce a făcut-o Dumnezeu atunci? De ce  atrebuit un șoc așa de mare? Pentru că Petru era un creștin ,,blocat la jumătate de drum“. Este adevărat că trecuse de multe orpeliști ale legalismului Vechi Testamental: gâzduia la un tăbăcar ,,necurat“ și va fi gata să-i primească pe cei trei mesageri ai lui Corneliu să doarmă în același casă cu el, dar legalistul din el nu murise încă total. Bineînțeles că auzise cum Domnul Isus a declarat toate că ,,nimic din ce intră în om dinafară nu-l poate spurca pentru că nu intră în inima lui, ci în pântece și apoi este dat afară în hazna“ și pricepuse și el că, spunând asta, ,,Domnul Isus făcuse toate bucatele curate“ (Marcu 7:1-23). Totuși, prescripțiile din legea leviticală (Lev. 11) pe care o respectase o viață întreagă îl înlănțuiau și nu-l lăsau să se bucure de ,,toată libertatea pe care o avem în Christos“. În vedenia cu fața de masă, Dumnezeu vrea să-i schimbe lui Petru nu numai meniul, ci toate convingerile. El trebuia pregătit pentru întâlnirea cu cei din casa lui Corneliu! Iar acolo trebuia să ,,depășească“ inhibițiile celor din biserica din Ierusalim (care îl vor certa aspru pentru că ,,a intrat în casă la niște oameni ntăiați împrejur și a mâncat cu ei“ (Fapte 11:3) și să priceapă că, în Christos, iudeii nu mai sunt ,,curați“, iar Neamurile nu mai sunt ,,necurate“, iar înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt la fel de păcătoși și vinovați:

,,Fiindcă Dumnezeu* a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi“ (Rom. 11:32).

Asta înseamnă că unul dintre Neamuri nu mai are nevoie să se facă evreu înainte de a deveni creștin.

Blocajul sufletresc în care se afla acest apostol ,,la jumătatea drumului“ este ilustrat de răspunsul ,,năuc“ pre care-l dă atunci când privește la ceea ce era în fața de masă coborâtă din cer:

,,Nicidecum, Doamne!“ (fapte 10:14).

Acești doi termeni se exclud reciproc! Petru a avut nevoie să fie împins de la spate ca să meargă în casa lui Corneliu, iar Dumnezeu i-o spune clar și răspicat:

,,Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo. Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis” (Fapte 10:17-20).

,,Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire“ (Fapte 11:12)

Explicarea (vv. 23–33).

faptul că Petru a acceptat să-i găzduiască peste noapte pe cei trimiși ai lui Corneliu a fost dovada că ,,zidurile prejudiciilor“ lui iudaice începuseră să se clatine.

,,Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi. Ce pricină vă aduce?” Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.” Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit. A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope“ (Fapte 10:21-24a).

Zidurile prejudecăților s-au clătinat, dar nu s-au prăbușit încă. Speriat el însuși de ceea ce trebuia să facă, apostolul Petru a luat cu el și șase ,,frați“, adică șase evrei (Fapte 11:12). Erau de trei ori mai mult numărul necesar pentru a întări o mărturie!

De la Iope la Cezareia este un drum de două zile pe jos. Când a ajuns, apostolul Petru a văzut că acest Corneliu îți adunase toate rudele ca să audă ce avea să le spună:

,,În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!” Şi vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi“ (Fapte 10:24b-27).

Ce ușor i-ar fi fost lui Petru, dacă ar fi fost ca papa de la Roma, să accepte cinstea deosebită pe care era gata să i-o arate Corneliu. Apostolul n-a fost însă decât un om smerit, care și-a cunoscut limitele și menirea (1 Peter 5:1–6).

Trebuie să recunoaștem că ,,introducerea“ n-a fost tocmai reușită. Ce-ați fi spus voi dacă ar fi intrat în casa voastră un om și ar fi vorbit ca Petru?

„Ştiţi”, le-a zis el, „că* nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu** mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat“ (Fapte 10:7).

Este clar că apostolul Patru nu socotește această întâlnire o ocazie de evanghelizare a celor pierduți, deși ar fi trebuit s-o facă, în virtutea mandatului de a duce vestea bună până la marginile pământului (Fapte 1:8). Deși pare ciudat, Petru încă nu știa pentru ce este acolo și doar cuvintele lui Corneliu, care i-a povestit despre vedenia divină l-au făcut să-și deschidă gura și să înceapă să le vorbească despre Christos:

,,De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat. Vă întreb dar: Cu ce gând aţi trimis după mine?”

Corneliu a răspuns:

„Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare şi a zis: ‘Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale. Trimite dar la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon Tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îţi va vorbi.’

Am trimis îndată la tine şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui“ (Fapte 10:29-33).

Proclamare (vv. 34–43).

Petru a avut privilegiu să se adreseze unei adunări ideale. Care predicator nu și-ar dori o astfel de biserică? Au venit să asculte, erau toți prezenți, au crezut Cuvântul și au fost gata să-l și împlinească!

Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.  El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor. Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim.

Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi. Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi. Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor “(Fapte 10:30-43).

Observați că apostolul vorbește mai mult despre ce face el și de ce face ceea ce face. E clar că apostolul este încă stângaci când este să comunice Evanghelia celor ce nu erau evrei. În mormâiala lui plină de introspecții , apostolul caută parcă să se lămurească și să se convingă pe sine că ceea ce i se întâmplase lui Corneliu, arătarea angelică, este un argument pentru o schimbare de atitudine față Neamuri.

Salvarea oamenilor este însă lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastră. El ne folosește și pe noi, dar lucrează de multe ori ,,pe lângă noi“, ,,pe deasupra noastră“ și chiar ,,împotriva noastră“. Așa s-a întâmplat și atunci cu apostolul Petru. Este clar că Dumnezeu nu a mai avut răbdare cu el și i-a luat-o ia înainte. S-ar prea putea ca predica lui să fi mai avut și alte puncte principale, dar Dumnezeu îl întrerupe și trece direct la .. aplicare“:

,,Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu“ (Fapte 10:44-46).

Este a treia oară când Petru este întrerupt de Dumnezeu. Prima dată l-a întrerupt Dumnezeu Tatăl pe muntele schimbării la față:

,,După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi sta de vorbă cu Isus.

Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus:

„Învăţătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”

Căci nu ştia ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase. A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” (Marcu 9:2-5).

S-a ales praful din colibele lui Petru! Dumnezeu l-a întrerupt și a schimbat subiectul spre ceea ce era important și ceea ce trebuia învățat din acea extraordinară experiență.

A doua oară l-a întrerupt Dumnezeu Fiul, cu ocazia plătirii impozitului pentru Templu, când Petru s-a găsit iar vorbind despre ce nu înțelegea și presupunând acolo unde ar fi fost mai bine să întrebe ca să afle:

,,Când au ajuns în Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu1 au venit la Petru şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?”

„Ba da”, a zis Petru.

Şi când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?”

Petru I-a răspuns: „De la străini.”

Şi Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban2 pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine” (Mat. 17:24-27).

    A treia oară, Petru a fost întrerupt de Dumnezeu-Duhul Sfânt aici, în Cezarea, fără cuvinte, dar printr-o intervenție extraordinară:

,,Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri“ (Fapte 10:44-45).

 Acceptare (vv. 44–48).

Cei șase ,,frați“ evrei veniți cu Petru au avut nevoie de această dovadă ca să înțeleagă că Dumnezeu dorește să-i salveze și pe cei netăiați împrejur. Ei nu văzuseră vedenia pe care o avusese Petru, dar vedeau acum cum, practic, Duhul Sfânt n-a făcut nici o deosebire între evreii de la Rusalii și Neamurile din casa lui Corneliu. Experiența lui Petru se armoniza acum de minune cu experiențele lor surprinzătoare. De comu acord, apostolul și ,,frații“ s-au hotărât să ducă până la capăt ascultarea lor de lucrarea Duhului Sfânt:

,,Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei“ (Fapte 10:46).

Cui a poruncit Petru? Bineînțeles că celor șase ,,frați“ evrei. Împreună, ei au făcut pentru Neamurile din casa lui Corneliu ceea ce făcuseră apostolii pentru cei aproape trei mii de evrei convertiți în ziua de Rusalii (Fapte 2:41).

Vestea despre evenimentul epocal a ajuns la urechile credincioșilor evrei din Ierusalim, care ,,l-au musrat“ pe apostolul Petru când s-a întors acasă:

,,Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei” (Fapte 11:1-3).

Schimbările mari nu se fac ușor, iar oamenii sunt mult mai înguști decât este harul lui Dumnezeu. Acceptarea primiri Neamurilor în Biserică n-a fost ușoară și nici nu s-a produs dintr-o dată. Apostolul Petru a folosit cheia autorități dată de Dumnezeu și a primit Neamurile alături de iudei în trupul lui Christos. Alții n-au făcut așa de ușor pasul acesta. Aparent, cei din Ierusalim s-au lăsat convinși de relatarea lui Petru și a celor șase ,,frați“ care i-au botezat pe cei din casa lui Corneliu. Discuțiile n-au încetat însă și în capitolul cincisprezece vo citi că a trebuit convocat un Consiliu la Iwrusalim pentru lămurirea oficială a acestei probleme:

,,După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă“ (Fapte 15:7-9).

Deși a fost hărăzit de Dumnezeu să fie cel care a deschis ușa harului pentru Neamuri, Petru însuși a stat mai mult ,,în prag“, nehotărît și nestatornic în această lucrare mare. La Antiohia, Petru a dat dovadă de ipocrizie, mâncând cu Neamurile când era singur cu ei și mâncând separat cu iudeii când aceștia apăreau în vizite de la Ierusalim (Gal. 2:11-21). Pentru lucrarea printre cei netăiați împrejur, Dumnezeu alesese deja un om, pe care l-a pregătit încă din pntecele mamei lui să fie ,,apostolul Neamurilor“. Numele lui era, așa cum am văzut deja, Saul din Tars sau, cum aveau să-l cunoască toți mai târziu, apostolul ,,Pavel“, ,,micuțul“ prin care Dumnezeu a răsturnat lumea (Fapte 17:6b-7).

++++

Evenimentele legate de salvarea celor din casa lui Corneliu i-au dat ocazia lui Warren W. Wiersbe să facă un studiu psihologic intitulat ,,Tipuri de atitudini față de lucrarea puterii divine“. Vi-l prezentăm și vouă. Wiersbe se oprește asupra caracterului oamenilor descriși cu ocazia acestui eveniment. Dumnezeu are multe uși de deschis, dar are nevoie și de oameni care vor să intre pe ele!

  1. Unii sunt oameni ai inițiativei. Petru s-a pus la dispoziția lui Dumnezeu și a fost folosit în mod remarcabil la integrarea Neamurilor în Biserică. S-a prăbușit zidul care separa iudeii și Neamurile (Efes. 2:11 ..). Vestea i-a uimit pe credincioșii iudei, care credeau că cineva trebuie să devină mai întâi prozeliți la iudaism și numai după aceea creștini. Slavă Domnului că petru a făcut parte din rândul oamenilor care fac lucrurile să se întâmple.
  1. Unii află din auzite despre inițiativele altora. Majoritatea dintre noi facem parte din această categorie. Se pune însă întrebarea: Cum răspundem atunci când aflăm că Dumnezeu face ceva nou? Ne mulțumim să aflăm ce spun alții sau căutăm să aflăm noi înșine ce s-a întâmplat? Ar trebui să ,,cercetăm toate lucrurile și să oprim doar ce este bun“ (1 Tes. 5:22)

III. Unii oameni se împotrivesc inițiativelor altora.  Legaliștii din biserica de la Ierusalim l-au luat la întrebări pe Petru pentru că aflaseră că a stat la masă cu cei dintre Neamuri. Cât era el de apostol, Petru a fost tras la răspundere și a trebuit să dea explicații. El le-a povestit cum a fost călăuzit de Dumnezeu în cele întâmplate și le-a arătat din Scriptură că aceasta trebuia să se întâmple (Fapte 11:16; 1:5). Pentru o vreme, criticii s-au potolit. Ei se vor scula însă iar să atace lucrarea dintre Neamuri (Fapte 15) căutând să limiteze libertatea evangheliei.

  1. Unii se oferă să-i ajute pe cei cu inițiativă. Barnaba l-a chemat pe Pavel (v.25-26) să-l ajute în lucrarea bisericii din Antiohia. Cei doi au făcut repede o echipă de lucru plină de râvnă să răspândească mesajul mântuirii. Barnaba a dovedit ar că nu în zadar purta numele de ,,fiu al mângâierii“.

Pasivitatea prudentă nu este o virtute. Pasiunea cu discernământ este! Argument care ne pun în mișcare sunt întotdeauna Cuvântul și mișcarea Duhului Sfânt. Când doctorul i-a spus lui Calvin să nu mai muncească atât că va muri repede, el i-a răspuns: ,,Vrei să mă găsască Stăpânul stând degeaba la venirea Lui?“

+++++

Capitolul 12 – Providența la lucru

Fără explicații, Luca rupe firul relatărilor despre Pavel pentru a ne face martori la un episod din viața lui Petru. L-am putea numi ,,providența la lucru“, pentru că Luca combină intervențiile divine din viațile lui Ioacov și Petru cu cele din viața lui Iorod Agripa. Ce s-a întâmplat cu Petru? 

Imaginează-ți că te-ai trezi cu o minune și un înger ți-ar fi ceasul deșteptător!

Asta-i exact ceea ce i s-a întâmplat apostolului Petru. El se afla pentru a treia oară în temniță și aștepta să fiecu siguranță  judecat și executat. Peste ani, când și-a scris prim aepistolă, Petru se prea poate să fi avut în minte această izbăvire miraculoasă când a citat ceva din Vechiu Testament:

  „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac rău“ – Psalm 34:15-16; 1 Petru 3:12

Versetul acesta rezumă cum nu se poate mai bine ce a făcut Dumnezeu pentru Petru și ne pune și nouă la îndemână trei minunate promisiuni care ne întâresc în fața încercărilor vieții.

Fapte 12:1-4 corespunde cu prima parte a promisiunii din Psalmi: Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți

Fapte 12:5-17 corespunde cu partea a doua a promisiunii: urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor

Fapte 12:16-25 corespunde cu cea de a treia parte a promisiunii: Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac rău

Acest capitol este o ilustrare a lucrării providenței. Puterea lui Dumnezeu în persoana Duhului Sfânt, este cu noi, dar asta nu înseamnă că nu trecem prin încercări. Cuvântul ,,creștini“ a fost un apelativ de batjocoră și este folosit în tot Noul Testament numai de trei ori: Fapte 11:26, 26:28: 1 Petru 4:16. El este mai degrabă un nume de ocară, o poreclă inventată de cei ostili ucenicilor Domnului Isus. Deși o notează, autorul Faptele Apostolilor preferă să-i numească pe cei convertiți ,,ucenici“:

,,Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult și numărul ucenicilor se mărea“ (Fapte 12:24).

  1. Domnul vede încercările noastre – Fapte 12:1-4

„Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți …

™Dumnezeu veghea și nota ce făcea Irod Agripa cu poporul Său. Răul acesta era nepotul lui Irod cel Mare, care poruncise uciderea pruncilor din Betleem și-i tăiase capul lui Ioan Botezătorul.

O familie de intriganți și de ucigași, cei din dinastia irozilor erau disprețuiți de iudei, care detestau să vadă un idumean domnind peste ei. Irod știa aceasta și s-a apucat să persecute Biserica pentru a le face pe plac iudeilor și ca să-și demonstreze atașamentul personal față de tradițiile strâmoșești.

Acum, că Neamurile fuseseră acceptate în Biserică, iudeii care nu aveau loc în inimile lor pentru ,,păgâni“ îi erau și mai recunoscători lui Irod pentru planurile lui:

,,Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască, şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. (Erau zilele Praznicului Azimilor.)“ (Fapte 12:1-3).

Simetric ca timp, persecuția declanșată de Irod coincidea cu data la care fusese omorât și Învățătorul lor. Iacov a devenit deci cel dintâi al Bisericii, deși mulți și eu de multe ori, îi dăm lui Ștefan cinstea aceasta.

Dacă medităm puțin la această întâmplare în lumina pasajului din Mat. 20:20-28, moartea lui Iacov se îmbracă cu o semnificație și mai specială.

Ioan, Iacov și mama lor au cerut de la Domnul isus cinstea de a sta pe tronuri la stânga și la dreapta lui Christos, la instaurarea împărăției Lui, dar Domnul le-a spus că nu există cinste fără suferință:

,,Drept răspuns, Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul* pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul** cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei“ (Mat. 20:22).

Nu știau atunci ce vorbesc, dar, pe rând, fiecare dintre ei a descoperit pe propria piele ce preț imens se plătește pentru cinstea din împărăție: Ioacov a fost arestat de Irod și decapitat, iar Ioan a fost exilat pe insula Patmos (Apoc. 1:9). Amândoi au avut parte să bea din paharul pe care l-a băut Christos!

Dacă iudeii s-au bucurat când a fost omorît Iacov, vă dați seama ce entuziaști au fost de arestarea lui Petru! Ca să nu-l mai scape printre degete ca altădată, Irod l-a pus pe apostol sub o pază teribilă:

,,După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului“ (Fapte 12:4).

Șaisprezece ostași au primit porunca să-l păzească pe Petru în patru schimburi a câte patru ostași, doi erau legați de lanțuri împreună cu el și alții doi făceau de strajă la ușă. Proverbul românesc spune că ,,cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt!“ Irod a pus o strajă puternică pentru că n-a vrut să se repete rușinea pe care o pățise atunci când îi aruncase pe apostoli în temniță și ei ,,dispăruseră“ ca prin farmec noaptea, iar a doua zi au mers iar să predice în Templu (Fapte 5:17-25).

De ce a îngăduit Dumnezeu ca Iacov să moară, când pe Petru avea de gând să-l izbăvească iar? La urma urmei, amândoi erau din numărul restrâns al celor doisprezece și amândoi erau necesari Bisericii. Singurul rspuns este că ,,nu știm“. Așa a fost voia suverană a lui Dumnezeu! Acesta a fost rezultatul cerut de rugăciunile fierbinți înîlțate la Dumnezeu după cea de a doua lor întemnițare (Fapte 4:28-30). Dumnezeu i-a îngăduit lui Irod să-și întindă mâna și să-l ucidă pe Iacov, dar ,,El și-a întins mâna“ și nu i-a îngăduit să se atingă de Petru. Așa se hotărâse la tronul din cer, iar cel așezat pe tronul de pe pământ nu putea face altfel.

Vă rog să notați că Biserica din ierusalim nu l-a înlocuit și pe Iacov, așa cum făcuse cu Iuda (Fapte 1:15-26). Biserica nu s-a apucat să reîntregească numărul de doisprezece apostoli, deși Iust era probabil încă în viață. Pentru că Evanghelia a fost trimisă ,,întâi la iudei“, a fost nevoie în economia planului profetic de doispreceze apostoli care să fie legați organic de cele doisprezece seminții ale lui Israel. Cei doisprezece apostoli au fost și vor fi un grup special în cetele lui Dumnezeu, cu un rol specific în viitor în judecarea celor doisprezece seminții și domnia peste Israelul lui Dumnezeu. Uciderea lui Ștefan cu pietre a cauzat încetarea mărturiei ,,doar pentru Israel“, așa că de-acu înainte numărul oficial al apostolilor nu mai avea nici o importanță.

Este liniștitor să știm că, orice s-ar întâmpla, Dumnezeu este pe tron și nimic nu se întâmplă fără voia Lui. S-ar puta ca noi să nu înțelegem ce face El, dar suntem convinți că ,,voia Lui este bună, plăcută și desăvârșită“ (Rom. 12:2).

  1. Domnul aude rugăciunile noastre – Fapte 12:5-17

„… urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor …“ (1 Petru 3:12).

Nu subestimați niciodată puterea rugăciunii! Îngerul l-a adus pe Petru afară din temniță, dar rugăciunile creștinilor l-au adus pe înger la Petru!

,,Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri, şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă“ (Fapte 12:5-6).

Se pune întrebarea: Cum de a putut dormi Patru când știa că a doua zi urma să i se ia viața? Răspunsul se găsește într-o profeție pe care i-a făccut-o Domnul Isus lui Petru despre vremea bătrâneții lui:

,,Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine“ (Ioan 21:18-19).

Indiferent de ceea ce-i făceau oameni, Petru era încredințat că soarta lui era deja hotărâtă de Domnul. Iar Domnul a trimis un înger să-l scoată din temniță:

,,Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis:

„Scoală-te, iute!”

Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi, îngerul i-a zis:

„Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.”

Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis:

„Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”

Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el“ (Fapte 12:6-10).

Este cea de a patra ocazie în care îngerii sunt activi în faptele Apostolilor (5:19; 8:26; 10:3,7). Îngerul a adus în celulă lumină și libertate, dar străjerii n-au știut nimic. A fost ceva mai minunat decât în filmele științifico-fantastice de astăzi. Dumnezeu a ,,înghețat“ o fasciculă de timp, i-a scos pe Petru și pe înger în afara ei făcându-i să se strecoare fără urmă printre străjerii din celulă și de la ușă.

Interesant este că îngerul i-a poruncit lui Petru să se încingă, să-și ia haina și să se încheie la încălțăminte. Era timp pentru toate, iar îngerul era parcă preocupat ca Petru să iasă ca un om ordonat și elegant. Trebuia ,,să arate bine“. N-au plecat în grabă. Totul era sub stăpânirea lui Dumnezeu, iar unde este Dumnezeu este ordine (1 Cor. 14:33). Foarte mulți ani m-a șocat amănuntul că, la înviere, prosopul care fusese pus pe capul Domnului Isus era împăturit ci grijă și pus la locul lui:

,,Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc, singur“ (Ioan 20:7).

Toți întemnițații visează eliberarea așa că nu-i de mirare că Petru credea la început că are ,,o vedenie“. L-a convins însă de realitate răcoarea nopții atunci când au ieșit în stradă. S-a uitat bine în jur, dar … îngerul dispăruse. Atâta fusese misiunea lui. Îngerul nu i-a spus unde să se ducă și nu l-a dus până acolo. Aceasta a fost lăsat la latitudinea lui Petru. iar Petru, intuind pentru prima dată ceea ce se întâmplase, s-a grăbit să se ducă la … locul rugăciunii.

,,Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.” După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau“ (Fapte 12:11-12).

Scena care urmează este o ,,comedie cu sfinți“. Când te gândești că (a) mulți se rugau, (b) că se rugau cu stăruință. (c) că se rugau ziua și noaptea probabil de aproape o săptămână și (d) că aceste rugăciuni erau în mod expres pentru eliberarea lui Petru este greu de înțeles reacția lor când apostolul le-a bătut în miez de noapte la ușă:

,,A bătut la uşa care dădea în pridvor, şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.

 „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau:

„Este îngerul lui.”

Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut“ (Fapte 12:13-16).

I-a fost mai ușor lui Dumnezeu să-l scoată pe Petru din temniță decât apostolului să intre într-un grup de rugăciune! Reacția lor: ,,Este îngerul lui!“ dă pe față credința lor că fiecare om are un înger păzitor (Mat.18:10; Evrei 1:14), dar este în același timp lipsită de orice logică. De ce ar avut nevoie un înger ca sp bată la ușă?!

Trebuie să recunoaștem că această ,,comedie“ este repetată în foarte multe grupuri de rugăciune ale sfinților de astăzi și că o droaie de rugăciuni ale noastre sunt variațiuni pe tema: ,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“ (Marcu 9:24)

Cum nu avea prea mult timp de pierdut, Petru le-a făcut semn să tacă, le-a istorisit cele întâmplate și i-a rugat să aducă știrea eliberării lui la cunoștința celorlalți doi ,,stâlpi“ ai bisericii din Ierusalim, Ioan și Iacov, fratele Domnului:

,,Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus într-alt loc“ (Fapte 12:17).

Unde a plecat Petru din mijlocul acelui grup de rugăciune … nimeni nu știe. Secretul a fost păstrat de toți cu strșnicie. Pe apostolul Petru îl vom mai întâlni doar în scurta cuvântare ținută la Consiliul de la Ierusalim (Fapte 15). Luca ne va povesti în continuare doar despre Pavel și despre lucrarea lui printre Neamuri. 1 Corinteni 9:5 ne mai spune că Petru a călătorit împreună ci nevasta lui, iar aluziile din 1 Corinteni 1:12 sugerează că a stat o vreme și pe la Corint. Nu există nici o evidență biblică despr eo vizită a lui etru la IRoma. Dimpotrivă! Dacă apostolul Petru ar fi pus bazele bisericii de acolo, poate că Pavel nu s-ar fi dus la Roma, pentru că el a ales să nu clădească pe temelia pusă de alții (Rom. 15:18-22). Și încă ceva: dacă Petru ar fi avut ceva de-a face cu biserica din Roma, oare nu l-ar fi amintit, măcar în treacăt, și pe el apostolul pavel în epistola sa scrisă pentru creștini de acolo?

Încă o dată, puterea celor tari a fost umilită de puterea lui Dumnezeu. Lanțul păsărarului s-a rupt și vrabia a scăpat! În turbarea sa, Irod Antipa n-a înțeles nici de data aceasta că lupta împotriva unui Dumnezeu al minunilor, nu s-a pocăit,ci s-a apucat să-i pedepsească pe alții pentru vinovăția lui.

,,Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru. Irod, după ce l-a căutat în toate părţile şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori şi a poruncit să-i omoare. În urmă, s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo“ (Fapte 12:18-19).

Neamul acesta al irozilor a fost mereu pornit la rău și gata să verse sânge nevinovat! De data aceasta însă, răutatea și îngâmfarea lui Irod aveau să se întoarcă asupra capului lui și să-i aducă pieirea.

  1. Domnul ne pedepsește dușmanii – Fapte 12:18-25

„ … Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac rău“ (1 Petru 3:12).

Fără să știe că Dumnezeu este supărat pe el, Irod a găsit cu cale să se mânie foarte tare pe locuitorii uneia din regiunile adicente regatului său:

,,Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului“ (Fapte 12:20).

Luca își dă toată silința să ne prezinte un Irod arbitrar, orgolios pănâ la nebunie, îngâmfat pănă la delir și ateu până în măduva oaselor. Dușmanul copiilor lui Dumnezeu își devenise astfel, fără să știe, propriul lui dușman. Este portretul unui om copt pentru pedeapsa divină, iar providența nu întârzie s se manifeste:

,,Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi“ (Fapte 12:21-23).

Boala lui Irod s-a numit ,,grandomanie“. Asemenea lui Lucifer, Irod s-a îmbrăcat cu ceea ce-l ridica deasupra tuturor celorlalți (haina împărătească) și s-a îmbătat de propria lui voce. În țara unde Dumnezeu s-a dezbrăcat de Sine ca să ia chip de om, un at om, un praf al acestui pământ, a râvnit și a căpătat să fie tratat de ceilalți drept un ,,egal cu Dumnezeu“. Și Dumnezeu n-a întârziat să-i aplice o corecție spre a-i aminti foarte grafic cine este, din ce este făcut și care-i va fi sfârșitul.

,,Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor“ (Isaia 42:8)

,,Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea“ (Isaia 48:11).

Simbolic, pedepsirea lui Irod este un avertisment pentru pedepsirea tuturor oamenilor. Toți vom sfârși mâncați de viermi, fie că ne place sau nu. Cu Irod acesta, Dumnezeu a făcut o excepție, grăbind procesul naturii și viermii au început să-l muncească încă din timpul vieții. Simbolismul acesta al pedepsei divine este păstrat și pentru soarta oamenilor care l-au sfidat pe Dumnezeu în veacu vitor:

,,Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură” (Isaia 66:24).

Domnul Isus a preluat această imagine și a folosit-o de trei ori într-una din predicile Sale (Marcu 9:44,46,48). ,,Grozav lucru este să cazi în mâinile Domnului!“ Irod Agripa, dușmanul lui Iacov, al lui Petru și al celolalți ucenici de atunci, a trebuit să simtă pe pielea lui această teribilă avertizare.

Puterea oamenilor este neputincioasă în fața puterii lui Dumnezeu. Mândria omenească piere mâncată de viermi, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Luca își încheie acest pasaj cu încă una din ,,strofele“ repetate de el ca să marcheze progresul mișcării inițiate de Duhul Sfânt (vezi și Fapte 6:7; 9:31; 16:5; 19:20; 28:31).

,,Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult şi numărul ucenicilor se mărea“ (Fapte 12:24).

+++++

Capitolul 13 – Oportunități în lucrare

Vizionează studiul ținut la Bethel aici.

,,În biserica din Antiohia ..“ (Fapte 13:1).

În afară de Ierusalim nu există nici un oraș mai important ca Antiohia în mișcarea creștină descrisă în cartea Faptele Apostolilor. A fost un port la Mediterana, capitala provinciei romane Siria. Ca mărime a fost cel de al treilea oraș din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria, renumit pentru cultura,  dar și pentru imoralitatea păgânilor care locuiau acolo.

Urmașii lui Isus Christos s-au refugiat la Antiohia după persecuția dezlănțuită împotriva lor cu ocazia ucideii cu pietre a lui Ștefan (Fapte 11). Calea dintre Ierusalim și Antiohia a fost bătută adesea de ucenici. Barnaba a fost trimis și el din Ierusalim să vadă ce se întâmpla în mulțimea de convertiți care creștea surprinzător în comunitatea de acolo (Fapte 11:22). În Antiohia a a luat ființă prima adunare din afara granițelor Israelului și tot acolo li s-a dat ucenicilor pentru prima dată numele de ,,creștini“ (Fapte 11:26), un derivat grecesc de la termenul ,,Christos“ , la rândul lui o traducere a cuvântului evreiesc ,,Mesia“ (,,Unsul“). În felul aesta, adunarea credincioșilor în Christos a încetat să mai fie identificată drept o simplă sectă a iudaismului și a primit statutul une noi religii.

Antiohia a devenit baza misionară din care a fost trimis în lume cu Evanghelia apostolul Pavel (Fapte 13:1-3) și a fost locul în care creștinii dintre evrei au încercat, dar n-au reușit, să-i convingă pe convertiții dintre Neamuri să se taie împrejur și să țină Legea (Fapte 15:1-2). Pe drept cuvânt, Antiohia este numită în istorie ca ,,leagănul creștinilor dintre Neamuri“.

Din cauza importanței majore din cartea Faptele Apostolilor, ,,Antiohia“ a fost un nume preluat de-a lungul istoriei de foarte multe biserici locale de pretutindeni. Cetatea există și astăzi în Turcia sub numele de Antakia, pe malul ,,Mării de Turcoaz“, o parte a Mediteranei. , Foarte puține din construcțiile magnifice de altă dată se mai văd, printre ele ,,Poarta lui Adrian“ și ,,turnul Hidrilic. Una dintre ele ar fi fost enormul amfiteatru rotund, numit Circus, amintit și reconstruit pentru faimosul film ,,Ben Hur“.

Cu acest capitol începem sî vedem Antiohia ca noua bază a răspândirii creștinismului printre Neamuri și cum s-a produs decizia de a iniția cea dintâi călătorie misionară a lui Pavel (Fapte 13-15).

Timp: 2 ani.

Datare: 47-49 D.Ch.

Traseul: 2000 km

Biserici plantate: (4) Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra și Derbe

Perioada de timp:

Antiohia Pisidiei = 3-4 luni

Iconia=3-4 luni

Listra=3-4 luni

Derbe=3-4 luni

După cea de a treia constatare generică urmează trecerea într-un cerc mai mare de activitate (6:7; 12:24; 19:20). Lucrarea rurală devine o lucrare citatidă. Peste 40 de localități sunt menționate pe nume în Faptele Apostolilor. Numele lui Saul se schimbă în Pavel (13:9) odată cu trecerea Evangheliei spre Neamuri. Poate că numele lui de cetățean evreu-roman a fost Saul Paulus.

Duhul Sfânt lucrează în providența divină și cauzează ,,oportunități“ pentru noi. Fiecare suntem responsabili de felul în care reacționăm față de aceste ,,oportunități divine“, pe care le-am putea numi și ,,faptele bune pregătite de Dumnezeu pentru ca noi să umblăm în ele“. Iată câteva observații cu aplicații practice despe aceste ,,oportunități“:

  1. Oportunitățile vin la cei deja ocupați în lucrare

™ Dacă vrei să dai ceva de facut, caută un o ocupat! Maxima de mai sus se pregătește pentru cei cinci slujitori ai Bisericii din Laodicea. Este ilustrativ că în numărul lor nu se găsește nici unul din cei doisprezece apostoli. Ierusalimul va rămânr baza lucrării cu Evanghelia printre iudei, în timp ce Antiohia devine baza lucrării cu Evanghelia printre Neamuri. Antiohia era, la vremea aceea, cea de a treia cetate ca importanță în bazinul Mediteranei, după Roma și Alexandria.

Dacă înșiruirea celor cinci nume este în ordinea importanței, Barnaba era cel mai respectat, iar Saul era cel mai puțin important între lucrătorii de acolo. În doar scurtă vreme, ordinea aceasta va fi inversată.

Cele cinci nume pot da naștere unui studiu de sine stătător, da n-o vom face acum. Suficient să spunem că acest ,,Manaen“ este o ilustrație a faptului că poți trăi în aceleași circumstanțe, dar să ajungi o cu totul altfel de personalitate.

Slujirile identificate în text subliniază importanța ,,postului“ în viața celor care declară că sunt ,,dependenți direct de Dumnezeu“. Chiar și după ce ei primesc un mesaj clar pentru punerea deoparte a lui Barnaba și Saul pentru o lucrare specială, lucrătorii de acolo continuă să ,,postească“ (v.3). Această ,,punere a mâinilor“ care li s-a făcut lui barnaba și Saul ar putea fi considerată ,,singura“ ordinare de care a avut parte marele apostol (peste care mai pusese mâinile și Anania, cu ocazia convertirii lui). De ce este acest lucru important? Pentru că el neagă pretenția celor care presupun existența unui ,lanț“ de autoritate apostolică neîntrerupt de la ucenicii Domnului Isus și preoția de astăzi (!). Apostolul Pavel n-a făcut parte din acest lanț de autoritate apostolic.

  1. Oportunitățile produc deobicei opoziție

™Acțiunea și reacțiunea unui sistem fizic echilibrat se manifestă și în domeniul spiritual. Ofensiva lui Dumnezeu prin Evanghelie trezește reacția disperată a diavolului. Întâmplarea cu guvernatorul Sergius Paulus (coincidență cu numele pe care-l va purta Saul din Tars de acum înainte), este demnă de o scurtă analiză. Romanul Sergius Paulus se află între două tabere de evrei: una, la stânga, este acest Bar-Isus (iarăși un nume interesant) care era (surprinzător pentru un evreu) vrăjitor și prooroc mincinos (v.6). În cealaltă rabără erau acești musafiri veniți d ela Antiohia, barnaba și Saul, care vesteau Cuvântul lui Dumnezeu v.7).  Contradicțiile dintre cele două tabere îl puneau într-un impas pe guvernatorul Sergiu Paulus (v.8).

Interesant este că Barnaba îl lasă pe Saul să vorbească (sau Dumnezeu face această alegere). Într-un fel, Saul putea să se raporteze cel mai bine la acest bar_Isus, pentru că prigonitor al Evangheliei fusese și el. Mai mult, pedeapsa vestită de Saul seamănă ca două picături de aă cu pedeapsa de care avusese parte el: ,,Iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme“ (v.11 cu referință la Fapte 9:8, 18).

Deși exprimarea lui Saul este categorică și foarte aspră (,,Om pli de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului (opusul lui Bar-Isus), vrăjmaș al oricărei neprihăniri, …“ (v.10), în rostirea pedepsei există o mare doză de har. ,,Orbirea“ va fi doar ,,pentru o vreme“ (ca și la Saul din Tars). Acest Bar_Isus va avea timp să mediteze la situația lui și să primească eventual Evanghelia vestită de Barnaba și Saul. Până atunci însă este clar că pedepsirea lui Bar-Isus a avut un efect teribil asupta guvernatorului, care s-a grăbit să ,,creadă“, uimit de învățătura Domnului“ (v.12).

III. Oportunitățile dau pe față caracterul

™Ioan Marcu ratează (13:13), dar va recupera în final (2 Tim. 4:11). Este clar că Ioan Marcu a căzut la examenul lucrări. Apostolul Pavel îl va judeca aspru și va refuza să-l mai ia alături de ei în călătoriile misionare (Fapte 15:37-39). Nu-l judecați prea aspru pe acest tinerel (Marcu Marcu 14:51-52). Dumnezeu îi va face cinstea să scrie cea de a doua Evanghelie din cele patru pe care le avem în Noul Testament !

  1. Oportunitățile dezvoltă liderii

™“Barnaba și Saul” (v. 2), devine “Pavel și tovarășii lui“ (v. 13).  În Perga, cel care va predica nu vamai fi barnaba, ci Pavel. Predica lui este notată ,,în extenso“, tocmai pentru a arăta că mesajul lui Pavel a fost aproape identic cu mesajul lui Petru (Fapte 2:22-36). Este clar că același Dumnezeu care L-a făcut purtător de cuvânt pe Petru, îl alesese acum în aceeași poziție și pe Pavel.

Despre predica ținută de Pavel putem să spunem că Luca a ales-o și a citat-o in extenso pentru a sublinia faptul că Pavel nu a avut ,,o altă Evanghelie“, cum era învinuit (Gal. 1 și 2), ci aceeași Evanghelie ca apostolul Petru.

Predica lui Pavel din Fapte 13:16-41 este o paralelă cu predicile lui Petru din Fapte 2 și 3. Luca face acest lucru pentru a confirma apostolialui Pavel.

O apostolie confirmată de același mesaj.

O apostolie fără punerea mâinilor apostolilor (13:3). Faptul că Pavel na trecut prin acest procedeu este de o importanță covârșitoare pentru neoprotestanți. El arată că nu există și nu trebuie să existe o ,,succesiune apostolică“ și un ,,har apostolic“ dat prin punerea mâinilor. Peste Pavel și-a pus mâinile Anania și ceata de presbiteri din Antiohia. Niciun apostol n-a pus mâinile peste Pavel!

Predica lui Pavel nu este o plagiere a lui Petru. Repetarea aceluiași mesaj prin persoane diferite s-a mai întâmplat de cel puțin două ori în Biblie și, de fiecare dată, acest lucru a avut o semnificație specială. Domnul isus obișnuia să-și înceapă afirmațiile speciale cu acel ,,Amin, amin grăiesc Eu vouă“, ,,Adevărat, adevărat vă spun…“ repetiția atrăgea atenția asupra importanței deosebite a afirmației care urma.

Isaia 2:2-5 – Mica 4:1-5 – textul din Mica este aproape cuvânt cu cuvânt preluat parcă din isaia. Repetiția profetică arată că evenimentele viitoare sunt inalterabile. Dumnezeu va face întocmai! Este același procedeu remarcat de Iosif în visele lui faraon: ,,Visul i-a fost arătat lui Faraon în două feluri, pentru că acest lucru este hotărât de Dumnezeu“ (Gen. 41:32). Deși textul din Isaia este preluat parțial (ciuntit) ca emblemă a Națiunilor Unite, evenimentele vestite de Isaia și Mica nu s-au petrecut încă. Împlinirea lor este în vitor. Astfel de evenimente nu încap în schemele unor exegeți care afirmă că Israelul nu va mai juca un rol însemnat în istorie. Ce să facem? Să modificăm Biblia ca s-o facem să spună ca noi sau să modificăm ce spunem noi ca să fim în acord cu Biblia?

2 Petru 2:10b-20 – Iuda 4-13 – textul lui uda este o preluare a unui fragment din epistola lui etru și subliniază unitatea mesajului presbiterilor în vremuri de pierderea discernământului spiritual și de apostazie personală.

+++++

Capitolul 14 – Puterea la lucru în prima călătorie a lui Pavel

Vizionează predica la Bethel aici.

Capitolele 13 și 14 din faptele Apostolilor redau itinerarul primei călătorii misionare și reacțiile pe care le-a produs intervenția puterii lui Dumnezeu în cetățile vizitate de Barnaba și Pavel. Ca perioadă de timp, dacă punem împreună informațiile din Galateni 1:18 și 2:1 ajungem la concluzia că această primă călătorie misionară în care au fost strîbătuți peste 2.000 de kilometrii a durat între 8 și 11 ani.

Prima călătorie misionară a lui Pavel a prilejuit trecerea puterii Evangheliei spre Neamuri. În fiecare cetate vizitată, reacția cu care a fost întâmpinată puterea de mântuire a lui Dumnezeu a fost diferită. Putem alcătui astfel un mozaic multicolor de reacții posibile la Evanghelie valabil și astăzi.

În Antiohia – puterea lui Dumnezeu a găsit ascultare și supunere. Biserica era în post și rugăciune. Ei au acceptat ca Barnaba și Pavel să plece în misiune.

În Pafos, puterea s-a confruntat cu împotrivirile demonice în vrăjitorul Bar-Isus.

În Perga – Ioan Marcu a dezertat din slujirea puterii Evangheliei.

În Antiohia din Pisisdia, puterea a fost întâmpinată de religiozitatea lipsită de credință a evreilor, confirmând că sosise vremea Neamurilor

În Iconia, vom vedea astăzi, puterea a fost întâmpinată cu divizarea cetății și ci progonirea purtătorilor ei.

În Listra, puterea s-a confruntat cu lipsa de discernământ, cu idolatria și cu nestatornicia oamenilor.

Îm Derbe, puterea a găsit un teren bun în inimile oamenilor.

În drumul de întoarcere spre casă, puterea desăvârșește lucrarea începută în bisericile din aceste cetăți, prin rânduielile așezate de Barnaba și saul. Bisericile au nevoie să fie evanghelizate, maturizate și organizate.

Revenind la studiul nostru din capitolul 14, vedem cum a fost întâmpinată puterea Evangheliei în Iconia, Listra și Derbe.

™Întâmpinată cu divizare – Iconia – 14:1-6

Toată cetatea asista parcă la un meci ideologic între două partide evreiești. ™Între religiozitatea mozaică și salvarea mesianică, Dumnezeu și-a avut suporterii Lui, iar diavolul suporterii lui.

™ Întâmpinată cu confuzie – Listra – 14:6-20

Oamenii din Listra au avut privilejul de a asista la o vindecare miraculoasă. Reacția lor a dat însă pe față nestatornicia unor suflete lesne impresionabile. În judecata celor din Listra, Pavel și Barnaba nu puteau fi decât sau zei sau excroci. S-a văzut încă o dată că minunile nu sunt garanția mântuirii, iar entuziasmul nu poate ține loc seriozității și profunzimii credinței adevărate.

™Întâmpinată cu acceptare – Derbe – 14:20-21

Deși comentariul la lucrarea din această localitate este scurt, el subliniază receptivitatea oamenilor din cetate pentru Evanghelie. Remarcăm încă o dată că cei convertiți n-au fost numiți ,,creștini“, ci ,,ucenici“. Deosebirea de atunci își are semnificai profunde pentru copiii lui Dumnezeu din generaia noastră.

Să-mi fie îngăduit să vă recomand pentru un studiu personal adespre cele trei expresii din Fapte 14:1-3 ( ,,în așa fel“, „au răzvrătit sufletele Neamurilor“, ,,îngăduia să se facă semne“). Ele vorbesc despre abilități ale predicatrilor, despre domeniul în care se duc luptele spirituale și despre ,,excepțiile“ manifestărilor supranaturale (Dumnezeu n-a îngrijit, n-a declanșat, ci doar a ,,îngăduit“, ca o excepție de la regulă).

Capitolul 14 se încheie cu o scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate la drumul de întoarcere acasă în bisericile înfințate deja:Listra, Iconia, Antiohia, Pisidia și Perga. Textul ne pune înainte lucrări care sunt necesare în toate bisericile înfințate astăzi:

™Rânduieli în Biserică

™ Evanghelizare – 14:21

™ Maturizare – 14:22

™ Ordinare – 14:23-25

™ Raportare – 14:26-27

Câteva remarci:

Au rânduit presbiteri în fiacre Biserică – vorbește despre necesitatea pluralismului în ceata celor care conduc o biserică locală.

S-au întors să dea o dare de seamă bisericii care i-a trimis în misiune. Oricare lucrător trebuie să fie plasat sun autoritatea unei biserici locale din care să facă parte.

În toată atitudinea tumultoasă din această prima călătorie misionară s-a văzut foarte clar care au fost prioritățile lucrătorior: ei L-au pus pe Dumnezeu pe locul întâi, pe oameni pe locul al doilea și pe ei pe locul al treilea. Aceasta este rânduiala celor care lucrează sub călăuzirea puterii Duhului Sfânt.

+++++

Capitolul 15 – Puterea lui Dumnezeu și slăbiciunile noastre

Acesta este un capitol pentru lucrătorii creștini din Biserică și se intitulează ,,Puterea lui Dumnezeu și neputințele lucrătorilor.“ Capitolul 15 este capitolul ,,neînțelegerilor“, ca să nu le numim de-a dreptul ,,certuri și dispute“. Este important să menționăm că TOATE aceste neînțelegeri s-au prudus între lucrători „creștini“. Cum a fost cu putință?

A fost cu putință așa cum este și astăzi cu putință. Oriunde sunt oameni sunt probleme, iar Dumnezeu trebuie să lucreze cu oameni problemă pentru că altfel de oameni nu … există.

Din capitolul acesta învățăm câteva lucruri.

  1. Că este normal, din cauza slăbiciunilor noastre, că în adunarea sfinților să existe și neînțelegeri.
  1. Că aceste neînțelegeri pot dura mult, unele dintre ele chiar pentru totdeauna. Nu toate conflictele se rezolvă ! Nici cele legate de preferințele mozaice, nici cele dintre Pavel și Barnaba nu s-au rezolvat printr-o soluție comună. S-a convenit doar ca fiecare să rămână la încredințarea lui. S-a acăzut de acord că nu pot fi de acord !!!
  1. Că providența lui Dumnezeu poate trece peste neînțelegerile noastre, folfosindu-le chiar spre un bine la care nu ne-am gândit. Unele neînțelegeri sunt izvor de soluții la care nu ne-am gândit.

Dacă mă veți întreba: ,,Când au început ,,denominațile“ care împarta astăzi Biserica creștină?“, am să vă răspund: ,,În capitolul 15 din Faptele Apostolilor!“

™I. Neînțelegeri între Pavel și lucrătorii de la Ierusalim

Creștini prin Moise sau fără Moise

  1. ™Neînțelegeri între apostolii și presbiterii la Ierusalim

Petru despre trecut

Pavel despre prezent

Iacov despre viitor

™III. Neînțelegeri între Pavel și Barnaba

Ioan Marcu, mărul discordiei

Poticnire sau providență ?

Lucrarea lui Pavel a mers bine până ce au venit la Antiohia câțiva creștini de la Ierusalim.  Ei au tulburat atmosfera vorbind despre necesitatea convertirii Neamurilor nu numai la lucrarea lui Christos, ci și la iudaismul lui Christos.

Neînțelegerea a fost despre o problemă fundamentală a credinței și ,,frații l-au sfătuit pe Pavel să se suie la Ierusalim“ (Vom vedea că nu oamenii l-au convins pe Pavel să meargă la Ierusalim, pentru că el nu asculta de oameni, ci o vedenie cerească – Gal. 2:2).

Neînțelegerea s-a generalizat apoi în cadrul adunării presbiterilor și apostolilor bisericii din Ierusalim.  Luca folosește eufemisme atunci când scrie: ,,După ce s-a făcut multă vorbă“. Eu cred că a fost o neînțelegere foarte … activă și zgomotoasă. Luca ne spune că, dintre toți care au vorbit, trei persoane au spus ce trebuia spus.

Petru a avut o mărturie personală plină de pocăință, în care, vorbind despre trecut, a spus cam așa, ,,Mă așez alături de Pavel. Lucrarea lui este cea pe care ar fi trebuit să o fac eu“.

După el au luat cuvântul Barnaba și Pavel care au arătat ce mare este implicația puterii lui Dumnezeu în lucrarea prezentă pe care o fac ei, iar la sfârșit a vorbit Iacov despre o profeție foarte interesantă despre viitor.

Cine era acest Iacov? Nimeni altul decât fratele Domnului Isus, cel căruia I s-a arătat în mod special Cel înviat (1 Cor. 15:7), cel promovat astfel în fruntea bisericii de la Ierusalim fără a fi în numărul celor doisprezece apostoli și cel care este autorul epistolei care-i poartă numele. Probabil că celor care l-ar fi învinuit că el n-a stat alături de Domnul Isus în cei trei ani de lucrare terestră, Iacov le-a răspuns: ,,Dar nici voi nu știți ce a făcut și ce  aspus Isus la 9 ani, la 14 ani, la 20 de ani, la 29 de ani. Într-adevăr, discuțiile cu fratele mai mare, Isus, au format în Iacov un teolog de seamă. Cine-i citește epistola vede repede că acest om are stilul vorbirii publice a Domnului Isus.

Iacov aduce înainte celor din Ierusalim una din profețiile obscure, arătând că era versat în cunoașterea Scripturilor. Este o profeție umbroasă din Amos. Ea spune, lămurește Iacov, că evreii vor intra pentru o vreme într-o ,,cădere, prăbușire“, și că, un timp, Neamurile îl vor cunoaște pe Dumnezeu mai bine decât evreii. La finalul acestei perioade, spune Amos și lămurește acum Iacov, Dumnezeu se va întoarce ca ,,să ridice cortul lui David din prăbușirea lui, pentru ca rămâșița de oameni (evrei) să caute pe Domnul, ca și toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu“. Iacov le atrage atenția că această realitate a fost cunoscută de Dumnezeu, ,,care face aceste lucruri și căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie“ (Fapte 15:14-18). Vorbirea lui Iacov a înduplecat întreaga adunare de atunci și ar trebui să-i înduplece astăzi și pe toți acei ,,amileniști“ care nu cred că Dumnezeu se va mai întoarce la Israel.

Noul Testament folosește cuvântul secular ,,eclesia“ (ekklesia) pentru aidentifica părtășia unui grup de credincioși.  El este tradus în limba română de obicei prin ,,biserică“, dar înseamnă de fapt ,,adunare“. Sensul din vechime era că un împărat sau un alt înalt demnitar îi chema pe supușii săi laolaltă. Creștini sunt și ei cei care au răspuns chemării Domnului lor, Isus Christos.

,,… şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemăriiLui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi“ (Efeseni 1:18).

,,Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemăriivoastre“ (Efeseni 4:4).

În Vechiul Testament, pentru poporul lui Dumnezeu  este folosită expresia ,,qahal“ cu aceeași semnificație de ,,adunare“:

,, [ Când toată adunareaa păcătuit] Dacă toată adunarealui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuiesc făcute şi făcându-se astfel vinovată, și dacă păcatul săvârşit s-a descoperit, adunareasă aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii“ (Levitic 4:13-14).

,,El este acela care, în adunareaisraeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă“ (Faptele Apostolilor 7:38).

Pe alocuri, termenul ,,adunare“ a supraviețuit și în traducerea lui Cornilescu:

,,O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri“ (Faptele Apostolilor 5:11).

,,Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare şi intră şi un sărac îmbrăcat prost … (Iacob 2:2).

,,Toată adunarea a tăcut şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor“ (Faptele Apostolilor 15:12).

,,Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie (Evrei 10:25).“

Strâns legat de ,,eclesie“ este termenul ,,klesis“, care înseamnă ,,chemat“. El presupune o relație personală între Dumnezeu și om, în care Dumnezeu este cel ce cheamă și omul este cel care răspunde. Pentru a răspunde chemării, omul trebuie să fie suficient de matur ca să o înțeleagă. Iată încă un motiv să renunțăm la botezul copiilor … Un creștin este un om care a răspuns chemării:

,, … alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Filipeni 3:14).

,,… între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos“ (Romani 1:6).

,,… dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. … De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales“ (1 Corinteni 1:24, 26).

Apostolul Pavel n-a uitat niciodată că a fost chemat. Inițiativa i-a aparținut lui Dumnezeu:

,,Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om“ (Gal. 1:15-16).

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună sprebinelecelor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume sprebinelecelor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Rom. 8:28).

,,… şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemăriiLui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi“ (Efeseni 1:18).

,,Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemăriivoastre“ (Efeseni 4:4).

În limba română, biserică înseamnă acum mai mult clădirea în care este găzduită ,,adunarea“ celor chemați de Dumnezeu. Termenul ,,biserică“ este un derivat de la ,,basileia“ (împărăție) și a produs multă confuzie în învățătura falsă despre înlocuirea poporului Israel cu convertiții creștini dintre Neamuri în planul divin de instaurare a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Documentul încheiat și parafat la Ierusalim este o biruință a Evangheliei adevărate, dezbrăcată de hainele ei evreiești în care a apărut. Recomandările din final, cu săracii, carnea fără sânge, lucruri jertfite idolilor au fost sfaturi pentru o bună conviețuire cu evreii în adunările locale. Ele n-au fost însă gândite să constituie doctrine și nici nu au ajuns. Apostolul Pavel va dezvolta acest principiu în epistolele lui, mai ales în Romani 14 – 15 și 1 Corinteni 8 – 10.  De dragul celor mânuiți, fiecare trebuie să evităm să devenim o piatră de potignire pentru un frate de-al nostru, renunțând la libertățile noastre de dragul părtășiei și al ajutorării reciproce.

Pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în rostul întânirii de la Ierusalim, recomand parcurgerea evenimentului prin citirea mărturiei personale pe care ne-a lăsat-o Pavel în primele două capitole din Galateni. Este clar că apostolul Neamurior și-a apărat cu tărie cauza și a subliniat că, deși sunt două feluri de manifestări în public, nu există și două Evanghelii. Când și-au dat mâna ca să meargă unii (Petru, Ioan și Iacov) la cei tăiați împrejur, iar alți la Neamuri (Pavel și Barnaba) liderii lucrări lui Dumnezeu de atunci au accetat să existe două denominații, fiecare cu caractersticile ei. A fost prima despărțire din istoria denominațiilor creștine. Asta, arată Pavel cu tărie, nu înseamnă că există și două Evanghelii. Iar atunci când până și Barnaba și Petru au fost prinși în lanțul fățărniciei, Pavel le-a stat categoric și public împotrivă. Despărțirea însă s-a produs. Pentru cei ce au ochi să vadă, chiar și epistolelle Noului testament au fost culese și așezate în această manieră. De la Romani la 2 Tesaloniceni sunt ,,epistolele Neamurilor“, iar de la Evrei, Iacov, 1, 2 Petru, 1,2,3 Ioan și Iuda, plus Apocalipsa sunt ,,epitolele celor tăiați împrejur“. Despărțirea aceasta, neînțelegerea aceasta, se manifestă din nou acum, la sfârșitul istoriei Bisericii, când ramura ,,mesianică“ a creștinilor proveniți dintre cei tăiați împrejur este din ce în ce mai numeroasă, prevestind poate vremea în care Dumnezeu se va întoarce ,,să ridice cortul lui David din prăbușirea lui“.

(Cît de caraghioși ne par acum cei care pretind că această ,,ridicare din prăbușire“ ar vesti o mare trezire … a credincioșilor dintre Neamuri …).

Cea de a treia ,,neînțelegere“ consemnată în capitolul 15 este aceea dintre Barnaba și Pavel. Dacă până șia stfel de oameni pot avea neînțelegeri, ce să mai zicem de noi ?! Subiectul disputei dintre ei a fost atitudinea față de Ioan Marcu. A fost o neînțelegere din care providența a făcut două echipe misionare, una în care Barnaba l-a luat cu el pe Ioan Marcu, iar cealaltă în care Pavel a plecat cu … Sila. Neînțelegerea avea să fie de durată, dar avea să se încheie cu ceea ce îi scrie Pavel lui Timotei: ,,Ia pe Marcu și adu-l cu tine; căci el îmi este d efolos pentru slujbă“ (2 Tim. 4:11). Răbdarea lui Barnaba, arătată prima dată în cazul lui Saul din Tars, l-a format pe Ioan Marcu spre slujire. Harul a mai biruit încă o dată, iar puterea lui Dumnezeu s-a mai dovedin încă o dată, desăvârșită în slăbiciunile noastre. Puterea care l-a făcut pe Pavel un apostol al Neamurilor, l-a făcut și pe Ioan Marcu destoinic să scrie cea de a doua dintre cele patru evanghelii ale Noului Testament.

+++++

Capitolul 16 – Trei lucruri noi prin puterea de sus

Ne aflăm în debutul celei de a doua călătorii misionare a apostolului Pavel.

Timp: 2 ani

Perioada: 50-52 D.Ch.

Traseul: 4500 km (2000 pe mare; 2500 pe uscat)

Biserici plantate: (4) Filipi, Tesalonic, Berea și Corint

Perioada de timp: Filipi=2-3 luni

Tesalonic=2-3 luni

Berea=1 lună

Corint=18 luni

Așa cum am văzut în capitolul precedent, Pavel și Barmaba s-au întors la Antiohia cu scrisoarea care conținea hotărârea bisericii din Ierusalim. Pentru confirmare și pentru eventuale alte lămuriri, cei din Ierusalim i-au trimis împreună cu Pavel și Barnaba pe încă doi din Ierusalim, Iuda și Sila:

,,Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri. … Ei deci, şi-au luat rămas bun de la Biserică, şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate. După ce au citit-o, fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea, pe care le-o aducea. Iuda şi Sila, care şi ei erau prooroci, au îndemnat pe fraţi, şi i-au întărit cu multe cuvinte“ (Fapte 15:27, 30-32).

Dintre cei doi, Sila nu s-a mai întors la Ierusalim, ci s-a alăturat numărului de predicatori care vesteau Cuvântul în Antionia:

,,După câtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimişi. Totuşi Sila a găsit cu cale să rămână acolo. Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvântul Domnului“ (fapte 15:33-34).

Pe Pavel și Barnaba îi muncea însă gândul că bisericile nou înfințate în Galatia erau încă nelămurite și tulburate de lucrarea iudaizatorilor, așa că s-au gândit să refacă primul lor itinerar misionar.

,,După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem, şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile, în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac” (Fapte 15:36).

Având în mână scrisoarea cu decizia bisericii din Ierusalim, Pavel s-a grăbit să plece spre bisericile Galatiei, de data aceasta împreună cu Sila, ca să curme neînțelegerile semănate de propovăduitorii iudaizatori.

,,Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și presbiterilor din Ierusalim (Fapte 16:4).

Probabil că cei vizitați l-au întrebat pe Pavel ceva și despre Barnaba. Mă întreb ce oare le-a răspuns Pavel ?

  1. Alegerea unui înlocuitor al lui Ioan Marcu.

Fiecare lucrător al Evangheliei trebuie să se dedice total, plenar acestei îndeletniciri. El are nevoie ca cineva să preia grija lucrurilor materiale zilnice.

Aceasta a fost metoda lui Pavel, ori de câte ori, i-a fost la îndemână. Nu că i-ar fi fost rușine sau că s-ar fi dat înapoi de la munca fizică, dar timpul său era mai bine folosit pentru rugăciune, studiu și propovăduire. Vom vedea acest lucru în capitolul 18 din faptele Apostolilor, unde Pavel muncește la facerea corturilor cot la cot cu Aquila și Priscila, dar n-a mai făcut-o, ci ,,s-a dedat cu totul propovăduirii“ de îndată ce au venit alături de el, Sila și Timotei (Fapte 18:1-5).

La începutul primei călătorii misionare, slujba de slujire în lucrurile materiale a fost făcută pentru Barnaba și Pavel de mai tânărul Ioan Marcu. După ce Barnaba și Ioan Marcu s-au despărțit de Pavel și a format o nouă echipă misionară împreună cu Sila, era nevoie de cineva care să-l înlocuiască pe Ioan Marcu. Foarte mulți tineri care se duc astăzi în ,,short term mission“ (misiune pe timp limitat) sunt echipă de suport în lucrurile materiale pe lângă misionarii de carieră. Ei ,, scriu scrisori, pun timbre pe plicuri, lucrează la computer, fac curat, merg la cumpărături, duc lucrurile la spălat, etc. Pavel și Sila erau deci în căutarea unui astfel de ajutor. Credincioșii din Listra și Iconia, care i l-au recomandat lui Pavel pe tânărul Timotei:

,,În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine“ (Fapte 12:1-2).

Nu putem să mergem mai departe fără a spune ceea ce știm despre acest tânăr remarcabil:

Timotei a fost copilul unei ,,mezalianțe“, o căsătorie vinovată între o evreică și un grec. Nu știm cum s-a întâmplat această alianță neîngăduită de Scripturile mozaice, mai ales că ni se spune că mama și bunica lui Timotei erau versate în studiul Vechiului Testament:

,,Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi“ (2 Tim. 3:14-15).

Timotei a crescut astfel la intersecția a două culturi: cultura greacă, supremă în vremea aceea, și cultura iudaică,  suptă de la mama lui împreună cu laptele matern. În familie, tatăl lui Timotei, al cărui nume nu este considerat suficient de important ca să ni se dea, și-a impus punctul de vedere și cultura pe care o reprezenta. Asta se vede din faptul că numele ales pentru copil a fost grec, Thimoteus, și din faptul că pruncul n-a fost tăiat împrejur, cum era obiceiul la iudei.

Timotei a fost un tânăr cu o alegere bună. Între cultura vremii, cultura grecească la modă până și la Roma imperială,  și cultura prăfuită a mamei și bunicii lui, Timotei a ales cultura evreilor, singura care îl așeza în pas cu eternitatea. Între lumea de acum și lumea viitoare, Timotei a ales cu înțelepciune să se alăture ,,poporului cărții sfinte“.

Timotei pare să fost fost convertit la creștinism împreună cu mama și bunica lui cu ocazia primei călătorii misionare a lui Pavel și Barnaba. Pavel îl numește afecționat mai târziu ,,fiul meu“, o copie a comportamentului deprins de la marele apostol:

,,Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine“ (2 Timotei 1:5).

,,Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile“ (1 Cor. 4:17).

,, … către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă“ (1 Timotei 1:2).

Fără îndoială, Timotei a văzut în Listra pățaniiile apostolului din prima călătorie: vindecarea ologului, entuziasmul păgân al locuitorilor, nestatornicia adulării lor, când aproape că l-au omorât cu pietre și curajul nemaipomenit al lui Pavel:

,,Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate“ (Fapte 14:19-20).

,,Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate“ (2 Tim. 3:10-11).

Timotei era ,,vorbit de bine“ de cei din mica adunare din Listra, așa că Pavel l-a ordinat și l-a luat alături în cea de a doua călătorie misionară:

,,Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor“ (1 Tim. 4:14).

,,De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele“ (2 Tim. 1:6)

Timotei a aceepta să fie tăiat împrejur la vârsta adultă, nu ca o condiție a mântuirii, ci ca o condiție a lucrării lui printre cei ,,tăiați împrejur“:

,,Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec“ (Fapte 16:3).

Întrebarea firească este: cum de a putut face Pavel așa ceva când purta în mână scrisoarea libertății în Christos dobândită după o așa de mare luptă la Ierusalim? Explicația acestei ,,elasticități“ de metodă și de acomodare la terenul de lucru se gîsește într-o scrisoare adresată corintenilor:

,,Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea“ (1 Cor. 9:19-23).

Timotei a ajuns apoi colaboratorul favorit al apostolului Pavel, fiind probabil ,,băiatul pe care niciodată nu l-a avut“:

,,Căci n-am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el, şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră. Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei. Pe el dar, nădăjduiesc să vi-l trimit, de îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine“ (Filip. 2:19-23).

  1. Deschiderea de drum spre Europa

Pentru europeni, faptul că Dumnezeu a ales ca centru al istoriei biblice Israelul și Orientul Mijlociu este și va rămâne un paradox și o mare … greșeală. Într-un mini-muzeu din mănăstirile de la Meteora există o planșă care ilustrează acest lucru. Grecii deplăng că Dumnezeu a greșit când a venit la evrei și usțin că, dacă ar fi venit la nemul lor, Christos n-ar fi trebuit să moară. Mândrii de ,,revelațiile“ filosofilor-preoți greci care au dat omenirii poarta spre ieșirea din sălbăticie spre lumea minunată a democrației, ei nu uită să adauge că Dumnezeu Și-a reparat greșeala făcând ca tote cărțile Noului Testament să fie scrise sau traduse foarte repede în limba greacă, limba culturii europene. Astăzi, spun ei, nu poți fi un teolog dacă nu înveți greaca pentru  pătrunde tainele textului inspirat în ,,original“. Cine a vizionat filmul ,,My Big Fat Greek Wedding“ a putut vedea cât de mândrii sunt și azi grecii de neamul și de istoria lor.

Apostolul Pavel, fin cunoscător al culturii grecești, deși le scrie romanilor, nu-i identifică cu limba latină și cu cultura romană, cu cu apartenența lor la sfera de influență a culturii grecești! Iată ce remarcă el cu parțiaitate: ,,Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi .Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma“ (Rom. 1:14-15). N-a fost însă dintotdeauna așa. Inima lui Pavel l-ar fi trimis mai degrabă spre teritoriile Caucazului, dacă ,,Duhul lui Christos“ nu i-ar fi stat împotrivă.

Pavel nu se gândea la Europa și la greci. Se gândea însă Dumnezeu, care i-a trimis apostolului o chemare clară venită printr-un vis:

„Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: ,,Treci în Macedonia, şi ajută-ne!“ După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia“ (Fapte 16:9-10).

,,Macedonia“ de care se vorbește în text este ceea ce mai rămăsese în continentul european din fostul Imperiu al lui Alexandru Macedon. De exemplu, numele orașului Filipi vine de la Numele lui Filip al doilea, un rege al Macedoniei, iar numele Tesalonic vine d ela o prințesă numită Tesalonica (Tesalos plus ,,nike“ care înseamnă victorie), născută chiar în ziua marii victoria macedoniene de la Tesalia (353/352 î.Ch).

Trecerea lui Pavel în Macedonia a marcat prima confruntare dintre învățătura lui Christos și marea tradiție filosofico-religioasă a Greciei. Creştinismul era încă tînăr, plin de putere şi de entuziasm. Biserica apăruse ca o revărsare de prospeţime într-o lume intrată în putrefacţia păcatului. Totul în jur părea că se prăbuşeşte. Religiile de altădată nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaseră în păreri discutabile. Deasupra tuturor se aşezase, strivind tot, sandala imperială a Romei. Forţa subjugase încă o dată spiritul. Carnea şi pornirile ei puseseră stăpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful şi uciderea erau răspîndite la culme pe toată faţa pămîntului.

„Ce este Adevărul?” nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevărul” zilei era dictat de cei care deţineau puterea. Religiozitatea, evlavia şi înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri. „Omul” era în centrul preocupărilor lumii. Cezarul fusese declarat „Zeu” şi astfel de zei dictau destinul popoarelor. În confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia creştină a apărut ca un fulger în noapte, brăzdînd întunerecul care se lăsase greu. Ea se prezenta tuturor ca o veste nouă venită din ceruri şi într-adevăr de aşa ceva aveau nevoie oamenii. Învăţătura ei antagoniza pretenţiile Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversă, calea prin care Dumnezeu însuşi coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica creştină prezenta lumii, nu o nouă învăţătură şi nici o nouă formă de organizare, ci o Persoană care a trăit o viaţă exemplară. Fusese o viaţă trăită între oameni, dar într-atît de deosebită, într-atît de unică în măreţia ei, în iubirea ei ne-pămînteană, în absoluta ei puritate şi-n completa ei dăruire de sine, încît această viaţă atrăgea cu puterea ei de fascinaţie pe toţi cei care aflau de existenţa ei. Isus-Mîntuitorul, arătase lumii pentru prima dată ce face şi cum este Dumnezeul care a creiat universul.

Viaţa acestui întemeietor al creştinismului nu se sfîrşise odată cu moartea. Ea continua să trăiască dincolo de înviere, manifestîndu-se cu putere în existenţa şi faptele Bisericii. Cristos trăia şi în cer, dar şi în creştinii primului secol.

Filipi era un fel de Romă în miniatură. Limba oficială era latina, dar pretutindeni pe străzi se vorbea greceşte. Numele vechi al cetăţii Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin „izvoarele” sau „puţurile”. Numele de „Filipi” îi fusese dat de tatăl lui Alexandru cel Mare, Filip, care îşi făcuse o avere imensă cu aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se afla într-o regiune extraordinar de bogată. Un sol fertil şi un subsol încărcat de metale preţioase îi aduseseră foarte curînd celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea oraşului într-o depresiune montană care funcţiona ca o veritabilă „poartă” între Europa şi Asia, îi adusese afluenţă comercială şi-l determinase pe Cezar Augustus să declare cetatea Filipi: „Colonie Romană”. Coloniile din Imperiu nu erau cuceriri noi, ca în terminologiile folosite de noi astăzi. Ele erau mai degrabă oraşe noi, formate din „Legionari” retraşi la pensie după împlinirea datoriilor militare. Aşa se explică faptul că, în ciuda numărului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetăţenilor din Filipi se numeau „romani”:

„I-au dat pe mîna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt nişte ludei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie să le primim, nici să le urmăm” (Fapte 16:20-21)

  1. Primul convertit european

Ca apostol al lui Christos, Pavel a trebuit să se supună călăuzirii divine. Un om duhovnicesc nu are autoritte asupra lucrării Duhului Sfânt, ci se pune umil la dispoziția autorității Lui dumnezeiești. Pasajul din Fapte 16 este o ilustrare a acestui postulat duhovnicesc. Fără să înțeleagă prea bine cum, unde și de ce, Pavel primește în vis imaginea lui ,,cine“ va fi ținta lucrării lui misionare: vede un om care-i face o chemare clară ,,un macedonean“. Cu un chip în memorie el ia corabia și pornește spre orizonturi noi, unde nu cunoaște pe nimeni și n-are nici cea mai vagă idee despre ceea ce va face.

+++++

Pavel – un apostol plin de răbdare

O chemare din noapte – „Treci în Macedonia și ajută-ne!“

Apostolul Pavel a fost apostolul Neamurilor, iar captolele 16 și 17 din cartea Faptele Apostolilor surprind evenimentele care au marcat trecerea lui Pavel din continentul Asiatic în Europa. Nu că Pavel ar fi avut această strategie de lucru, dar Dumnezeu i-a modificat planurile.

„Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.“ (Fapte 16:6-8).

Înainte de a vedea alte lucruri, vă propun să stăruim puțin la un studiu de ucenicie. Succesiunea de întâmplări din capitolul 16 din Faptele Apostolilor ne ajută să privim ca printr-o fereastră în inima acestui lucrător extraordinar al lui Dumnezeu și să vedem cum a acceptat El călăuzirea divină.

Se spune că „Punctualitatea este politețea regilor!“ Monarhii sunt singurii care-și pot permite să întârzie fără să poată fi criticați. O întârziere de câteva minute este chiar de dorit pentru cei ce vor să-și dea importanță și să impună respect. O întârziere îl pune pe fiecare la locul lui, pe rege îl așează deasupra celorlalți, iar pe ceilalți îi așează sub autoritatea regală.

La fel și Dumnezeu l-a făcut pe Pavel de multe ori să aștepte. Chiar dacă Dumnezeu i-a acordat privilegiul de a-l duce o dată „în cel de al treilea cer“ (2 Cor. 12:1-10), asta nu L-a împiedicat să nu răspundă apoi rugăciunilor lui stăruitoare. Pavel ne spune că s-a dus la Dumnezeu „de trei ori“ cu problema „țepușului“ care-i stânjenea activitatea. De ce a trebuit să meargă de trei ori? De ce nu l-a ascultat Dumnezeu de prima dată? De ce nu l-a ascultat nici măcar a treia oară? Răspunsul a fost simplu și ni-l dă chiar Pavel: „ca să nu mă îngâmf“ (2 Cor. 12:7).

Pavel n-a putut să se ducă la Dumnezeu cu îndrăzneala obraznică a celui care tocmai fusese răpit la cer! El n-a putut să spună: „Hei, Doamne! Sunt eu! Nu mă cunoști? Sunt Pavel care am fost acum câteva zile la Tine!“ Dumnezeu l-a ținut în anticamera tronului. Iar artunci când l-a primit l-a pus la punct, așezându-l la locul smereniei:

„Şi El mi-a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită“ (2 Cor. 12:9a).

Când ne răspunde la rugăciuni, Dumnezeu ne mărește credința; când amână să ne răspundă, El ne mărește răbdarea, iar când refuză să ne răspundă, El știe că ne putem descurca cu ceea ce ne-a dat deja. În relația cu Dumnezeu, Pavel a învățat pe propria piele că trebuie să accepte voia divină ca pe autoritatea supremă. Mai mult, Pavel a învățat că Dumnezeu nu are nevoie de lucrători „mari și tari“ ca să-și arate slava. Dimpotrivă, cu cât e mai mic lucrătorul, cu atât este mai mare slava Celui care-Și arată atotputernicia prin el:

„Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Christos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Christos; căci când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Cor. 12:9b-10).

Din această experiența a izvorât apoi concluzia că Dumnezeu vrea să demonstreze lumii suveranitatea și superioritatea căilor Sale prin oameni mici și neînsemnați:

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Cor. 1:27).

Pavel ne spune că unul din „semnele“ adevăratei apostolii este această „răbdare“ pe care trebuie să o manifeste slujitorii lui Dumnezeu. În pasajul care urmează în Biblie celui din care am citat, apostolul ne spune că dovada, atestatul, chemării la apostolie nu sunt „descoperirile cerești“, oricât de senzaționale ar fi fost acelea, ci această umilă deferență în fața inițiativelor divine, numită atât de neatrăgător: „răbdare“.

„Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, …“ (2 Cor. 12:11).

Iată o trăsătură de caracter care nu se poate învăța în școlile teologice sau din cărți! Vă invit să vedem împreună cum s-a manifestat răbdarea apostolică în prima vizită făcută de Pavel în Macedonia europeană.

Unde-i macedoneanul acela?

Capitolul 16 din cartea Faptele Apostolilor ni-l arată pe Pavel … așteptând, așezat într-o totală dependență de inițiativele divine. A fost o „așteptare activă“, dar tot așteptare a fost. Pavel nu a stat cu brațele încrucișate, ca mulți alți lucrători leneși din vremea noastră, ci, în așteptarea unui mesaj mai clar, a găsit întotdeauna ceva de făcut.

Apostolul a trebuit să aștepte ca Dumnezeu să-i dea un ajutor potrivit pentru călătoriile misionare (Fapte16:1-5). Dumnezeu nu i l-a dat pe Timotei imediat ce Pavel a fost părăsit de Ioan Marcu. A trebuit să aștepte. Iar când l-a primit pe Timotei, n-a primit un om așa cum ar fi vrut el, viteaz, îndrăzneț și tare. Timotei a fost timid, bolnăvicios și cu frică de oameni. Aduceți-vă aminte de sfaturile pe care a trebuit să i le dea Pavel:

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință“ (2 Tim. 1:7)

Și acel controversat: „Să nu bei numai apă, ci să iei și puțin vin din pricina stomacului tău“, ciuruit probabil de nervii timidității …

Așa cum am spus deja, inițiativa trecerii înspre Europa nu i-a aparținut lui Pavel, ci a fost o schimbare de planuri în ascultare de călăuzirea divină. Plin de bucurie după întâlnirea Consiliului dela Ierusalim, apostolul Pavel cutreiera pe atunci bisericile ca să le întărească în Evanghelie și să le spună că nu trebuie să se mai supună și străvechii legi mozaice.

Deși era un apostol, Pavel n-a știut întotdeauna ce dorea Domnul de la el. Oprit să meargă acolo unde ar fi vrut inițial, el a primit în vis o călăuzire surprinzătoare: „Treci în Macedonia și ajută-ne“. Chemarea i-a fost făcută de un om îmbrăcat în straie de macedonean …

„Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.  Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.

Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!“ După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia“ (Fapte 16:4-10).

Echipa misionară care a trecut atunci marea dinspre Asia spre Europa a fost alcătuită din apostolul Pavel, Sila, Timotei și doctorul Luca. Oricât s-au uitat ei în jur însă, în Filipi n-au dat de macedoneanul pe care-l văzuse Pavel în vis. Au trebuit deci iar să … aștepte:

„Dupăce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintîi cetate dintr’un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile“ (16:11-15).

Nerăbdarea este o așteptare grăbită. Pavel a știut să aștepte. Când timp de trei zile „macedoneanul“ nu s-a ivit, Pavel s-a dus să-i găsească pe evreii săi. Știa două lucruri: că ei trebuie să se adune într-o zi de sabat și că locul de închinare trebuie să fie neapărat acolo unde era o apă curgătoare, ca ei să-și poată îndeplini spălările rituale. S-a dus deci, i-a găsit, a stat de vorbă cu ei și o evreică s-a încreștinat. „Punct ochit, punct lovit“ veți spune, dar n-a fost așa. Aceasta nu era „macedoneanul“ pe care-l văzuse în vis. Se prea poate ca Pavel să fi spus: „Doamne, pentru evrei nu trebuia să vin până în Macedonia! Îi avem acolo, în continentul nostru. Unde-i macedoneanul acela care mă chema în vis?“

Dumnezeu l-a lăsat să aștepte. Pavel și-a făcut de treabă în continuare cu evreii, dar și acolo a avut o problemă. Timp de „mai multe zile“ o roabă din Filipi care avea un duh de ghicire se ținea după el și-i făcea „reclamă“ (Fapte 16:16-18). Pavel n-a mustrat-o din prima zi. A răbdat și a … așteptat. Până la urmă tot a izbucnit. Era la mijloc acceptarea unui compromis care l-ar fi făcut pe Domnul Isus asociatul unor zei păgâni. Domnul Isus n-avea nevoie de reclama binevoitoare a dușmanului demonic!

„Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, şi a zis duhului: ,,În Numele lui Isus Christos îţi poruncesc să ieşi din ea“ (Fapte 16:18).

Tărășenia s-a lăsat însă cu scandal. Evenimentul l-a propulsat pe Pavel în atenția orașului și nimeni nu i-a fost binevoitor. Intrase pe teritoriu străin, declanșând o înfruntare teribilă, nu cu oamenii din cetate, ci cu forțele spirituale care-i țineau robi. Stăpânii roabei, care făcuseră până atunci bani buni din „meseria“ celei cu duh de ghicire au declanșat o prigoană împotriva lui Pavel.

„Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa din lăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci“ (Fapte 16:22-24).

Este de remarcat că Pavel nu s-a grăbit să se folosească de drepturile de cetățean roman ca să scape de suferințe. Există situații în care tot ceea ce cere Dumnezeu de la copiii Săi sunt: tăcere, răbdare și … lacrimi. Pavel și-a dus răbdarea până la capăt, așteptând ca Dumnezeu să intervină cumva și să-Și împlinească planurile Lui veșnice. În inima lui însă, cred că apostolul Pavel s-a rugat cam așa: „Doamne, aceasta este Macedonia care „mă așteaptă“? Doamne, unde este macedoneanul acela care are nevoie de ajutorul meu? Să fie oare între oamenii aceștia care se află împreună cu mine în temniță?“

Pavel n-a fost descurajat de întemnițare. Prin aceasta, apostolul ne-a dat o lecție tuturor celor care suferim de boala aceasta grea. Descurajarea se naște din nemulțumirea față de trecut, dezamăgirea față de prezent și neîncrederea în viitor. Ea adună la un loc ingratitudinea față de binecuvântările de ieri, indiferența față de oportunitățile de astăzi și nesiguranța față de surprizele zilei de mâine. Cine este îmbolnăvit de ea este orb la frumusețea din jur, surd la gemetele celor aflați în suferință și fără grai lângă cei care au nevoie de nădejde. Manifestările ei cuprind lipsa de răbdare, imaturitatea în gândire și cârtirea față de Dumnezeu.

În loc să se descurajeze, Pavel a făcut singurul lucru pe care putea-l putea face, bătut măr, plin de răni și de vânătăi, cu picioarele umflate în butuci, el s-a apucat să mărturisească  în temnița Evanghelia prin rugăciuni și cântece. Da, este posibil să evanghelizezi prin rugăciuni și cântece. Oamenii aflați atunci în temniță alături de Pavel și Sila nu mai auziseră niciodată o asemenea veste bună:

„Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau“ (Fapte 16:25).

Unchiul meu, Badragan Vasile, a făcut o asemenea evanghelizare la vama din București. Pe când aștepta la o coadă imensă să-și ridice un pachet trimis din America, unchiu a început să cânte cântări creștine de la adunare. Ofițerul de servici i-a spus: „Termină cu prostiile astea!“ Pe vremea aceea, cântările creștine erau ofensatoare pentru autoritățile comuniste. Unchiu s-a scuzat, a tăcut o vreme, dar când s-a plictisit a luat-o iar cu cântatul. A cântat una, a cântat două, a cântat trei … Oamenii de la coadă îl ascultau cu interes și simpatie. Ofițerul a revenit nervos și i-a spus: „Treci în față, ia-ți pachetul și pleacă imediat de aici!“ Și așa, Vasile Badragan a fost răsplătit de Dumnezeu pentru credincioșia cu care a cântat. N-a mai trebuit să aștepte la coadă!

Socrul meu, Traian Ban a fost condamnat de regimul communist la 20 de ani de închisoare în anul 1958. Vina lui? Pe rechizitoriu a scris clar: „A căutat să răstoarne regimul politic prin … rugăciuni și cântări creștine la întâlnirile de acasă cu prietenii lui“. Nu, nu era o farsă și nici o glumă. Ideologii comuniști erau convinși de eficacitatea mărturiei creștine prin cântece și rugăciuni, chiar dacă nu citiseră … Faptele Apostolilor.

Cântarea și rugăciunea din noaptea petrecută în adâncul temniței n-a fost „excepția“, ci regula vieții apostolului Pavel. El recomandă aceeași metodă tuturor creștinilor:

„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului“ (Efes. 5:19).

În Filipi, după ce a cutremurat inimile oamenilor prin mărturia lui Pavel și Sila, Dumnezeu a cutremurat pământul de sub ei. Speriat că deținuții s-au folosit de cutremur și au fugit, temnicerul era cât pe aici să-și pună capăt zilelor. L-a salvat însă glasul lui Pavel:

„Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au deslegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici“ (Fapte 16:26-28).

Copleșit de toate cele întâmplate, temnicerul i-a scos pe cei doi din temnița teribilă, le-a spălat rănile, le-a ascultat mărturia și … a crezut în Domnul Isus Christos. Bătut, plin de vânătăi și de răni încă deschise, Pavel a stat în capul mesei în casa temnicerului și s-a uitat probabil fericit la cei din jurul lui, la atenția cu care-i sorbeau cuvintele de pe buze. Eu cred că doar atunci a priceput Pavel cine fusese macedoneanul pe care-l văzuse în vis.  Ce surpriză! Era tocmai … temnicerul.

Ce învățăm noi din această întâmplare? Multe! Suntem o generație care s-a obișnuit să primească totul instantaneu. Caracterul nu se formează însă în pripă. O ciupercă poate apare peste noapte, dar un stejar falnic nu ajunge la maturizare decât după foarte mulți ani de creștere. În relația noastră cu Dumnezeu, nu se poate însă să creștem fără „răbdare“. Creatorul ne va pune în tot felul de situații, total diferite unele de altele. Sunt ceasurile în care trebuie să creștem în răbdare:

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“ (Iacov 1:2-4).

Un creștin trebuie să aibă o răbdare … supranaturală. Un proverb chinezesc spune că „Cu răbdare, frunzele de dud se transformă în mătase!“ Cine s-ar îmbrăca în frunze de dud? Cine ar refuza însă veșminte de mătase? Frunzele de dud se transformă în mătase doar dacă ai răbdare și dacă ai niște … viermi care să lucreze.

Care sunt viermii care te prelucrează pe tine? Care sunt situațiile neplăcute prin care te trece Dumnezeu ca să scoată din tine tot ce este mai bun și mai prețios? Nu le disprețui. Nu te grăbi să scapi de ele. Ai nevoie de … răbdare.

Cuvântul inteligență derivă de la alte două cuvinte: „inter” și „legere”(„inter“ însemnând „între”, iar „legere“ însemnând „a alege”). O persoană inteligentă, prin urmare, este cineva care a învățat „să aleagă între” mai multe variante. El știe că ceea ce este bun este mai de folos ca ceea ce este rău, că îndrăzneala poate depăși frica, că dragostea este superioară urii, că blândețea este de preferat cruzimii, că răbdarea este superioară intoleranței, mila aroganței și că adevărul este mai virtuos decât orice ignoranță. Cine alege să aibă răbdare este un om inteligent. C.H. Spurgeon a spus: „Știți cum a ajuns melcul pe corabia lui Noe? Încet, dar cu răbdare și perseverență“. Răbdarea este o verigă strict necesară în lanțul virtuților creștine:

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Christos“ (2 Petru 1:5-8).

Răbdarea ne face să fim biruitori asupra împrejurărilor și harnici în slujirea lui Dumnezeu:

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea“ (Rom. 5:3-4).

Cât de mare trebuie să fi fost surpriza temnicerului din Filipi când a aflat că Pavel era cetățean roman! Cât de mult trebuie să se fi mirat el că apostolul s-a lăsat totuși bătut pentru mărturia lui creștină. Ce impresie trebuie să fi lăsat asupra lui acest fapt! Pavel a plecat mai departe, dar a lăsat în urma lui un grup de „frați“ mângâiați de frumosul caracter al apostolului:

„Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe cei ce purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora“. Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace“. Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“

Cei ce purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat“ (Fapte 16:35-40).

Plin de răbdare în așteptarea unui colaborator, plin de răbdare în așteptarea unei călăuziri, plin de răbdare în identificarea unor posibili convertiți, plin de răbdare sub atacul demonic, plin de răbdare în bătăi și în persecuție, Pavel a putut clădi pe mărturia lăsată în urmă, îndemnându-i pe creștinii din Filipi și Tesalonic să privească viața și suferințele dintr-un foarte surprinzător punct de vedere. Vom vedea asta din textul scrisorilor pe care li le-a trimis ulterior.

+++++

Capitolul 17 –  Atitudini față de Evanghelie

Incursiunea lui Pavel în trei cetăți din Europa scoate la iveală trei atitudini caracteristice pe care oamenii le pot avea și astăzi față de Evanghelie.

  1. Cei ce refuză Evanghelia – 17:1-9

Urmăndu-și calea pe celebra ,,Via Ignatiae“, Calea lui Ignațiu, Pavel și Sila au parcurs o sută cincizeci de kilometri de la tesalonic la Atena (Timotei nu mai este menționat împreună cu ei decât în Fapte 17: 14, ceea ce ne face să credem că Pavel l-a lăsat în urmă în Filipi).  Se pare că cei doi misionari nu s-au oprit pe drum nici în Amfipolis și nici în Apolonia, probabil pentru că în cele două orașe nu existau sinagoci de-ale evreilor. De altfel, strategia misionară a lui Pavel a fost să vestească Evanghelia în centrele urbane mai mari, așteptându-se apoi ca cei convertiți acolo să răspândească vestea bună la restul localităților din jur (vezi Fapte 19:10, 26; 1 Tes. 1:8).

Apostolul Pavel știa că Tesalonic (Salonicul de astăzi) era un foarte bun centru strategic. Nu numai că era capitala Macedoniei, dar era și un mare centru comercial, depășit probabil în însemnătate doar de Corint. Se afla la intersecția unor importante rute terestre de transport și avea un port foarte mare. Chiar dacă se afla sub dominație romană, orașul era locuit predominant de greci, având statutul de ,,cetate liberă“ în imperiu, ceea ce însemna că era condus de un consiliu ales de populație, își putea scoate monedă proprie și nu găzduia nici o garnizoană romană în interiorul zidurilor.

Pavel s-a apucat să facă iar corturi (Fapte 18:3, 1 Tes. 2:9; 2 Tesal. 3:7-10), dar în zilele de Sabat s-a dus să vorbească în sinagogă, unde era sigur că va găsi evrei evlavioși și prozeliți dintre Neamuri. L-au lăsat să ia cuvântul doar în trei sabate consecutive, după care a fost forțat să-și țină cuvântările în afara sinagogii. Nu știm precis cât timp a stat acolo, dar a fost suficient d ca să primească de două ori ajutor din partea adunării creștine din Filipi (Filip. 4:15-16). Citiți 1 Tesaloniceni ca să vedeți cât de mult a binecuvântat Dumnezeu slujirea lui Pavel în Tesalonic și cum s-a răspândit de acolo în jur Cuvântul lui Dumnezeu. A fost o lucrare îndelungată, intensă și cu folos.

Iudeii sinagogii din Tesalonic n-au fost interesați de credința nouă în ,,împăratul cel nou“ pe care a predicat-o Pavel. Totuși, un număr de ,,temători de Dumnezeu“ (v.4) au primit-o și au fost salvați.

Predicarea lui Pavel s-a centrat pe învierea Domnului Isus din morți. Ceea ce a fost o piatră de potignire pentru evrei:

,,Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul”. Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila“ (Fapte 17:2-4).

,,Expresia ,,au trecut de partea lor“ subliniază faptul că a avut loc o adevărată confruntare între martorii învierii și conducătorii sinagogii, o dezbatere teologică. Conflictul nu a fost doar de vorbe, penttru că propovăduirea lui Pavel li s-a părut evreilor periculoasă din cale afară. Ei au dat conflictului o culoare politică pentru a forța autoritățile locale să intervină și să-i alunge pe Pavel și Sila din oraș. Evreii au prezentat mesajul lui Pavel drept o amenințare la pacea și stabilitatea Imperiului Roman:

,,Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila ca să-i aducă afară, la norod. Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici, şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.” Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii, care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi numai după ce au căpătat de la ei un zălog“ (Fapte 17:5-9).

Printre cei arestați temporar atunci au fost și Aristarh și Secund, care l-au însoțit mai târziu pe Pavel în călătoriile sale (Fapte 20:4). Iason, care a fost probabil rudenie cu Pavel (Rom.16:21) a fost obligat să pună cauțiune că misionarii nu se vor mai întoarce în oraș și el nu-i va găzdui. Situația aceasta a fost privită de Pavel ca o piedică ridicată în calea lucrării de Satan însuși:

,,Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi, cu faţa, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem.  Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi, dar ne-a împiedicat Satana“ (! Tesal. 2:17-18).

Dacă veți citi epistolele adresate de Pavel celor din Tesalonic veți vedea într-adevăr că apostolul a pus un mare accent pe faptul că Cel înviat din morți este împăratul care se va întoarce curând. Persecuția dezlănțuită împotriva convertiților creștini din Tesalonic a fost ca focul care întețește flacăra, așa că Evanghelia s-a răspândit de la ei prin toate părțileȘ

,,În adevăr, Evanghelianoastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“ (1 Tesal. 5-10).

  1. Cei ce verifică Evanghelia – 17:10-15

Sub protecția nopții, Pavel și Sila au părăsit Tesalonicul și s-au îndreptat spre Berea, un oraș aflat cam la șaizeci de kilometrii. Timotei, care se întorsese din Filipi, a fosttrimis iar, de data asta la Tesalonic ca să încurajeze tânăra adunare creștină aflată sub persecuție. Nefiind evreu get-beget, Timotei putea călători mai ușor, dădea mai puțin de bănuit și putea activa liber într-o ,,cetate liberă“:

,,De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi. (1 Tesal. 3:1-3).

În sinagoga din Berea, apostolul Pavel a descoperit alt fel de oameni. Aceștia au reacționat exact invers față cei din Tesalonic. Au ascultat cu atenție, au reținut adevărul Evangheliei și l-au verificat acasă cu Scriptura:

,,Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa“ (Fapte 17:11).

Se părea că împărăția lui Christos găsise un pământ bun în Berea, dar lucrul acesta n-a fost pe plac Diavolului, iar ucenicii lui au fost atunci și sunt și acum plini de zel:

,,Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut. Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele. Atunci, fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea“ (Fapte 17:11-14).

Printre convertiții din berea s-a aflat și Sopater, care l-a însoțit mai târziu pe Pavel (Fapte 20:4). S-ar putea să fie același om care a trimis salutări creștinilor din Roma (Rom. 16:21).

Din Berea, Sila a fost trimis apoi cu o misiune specială în Macedonia, poate în Filipi, cei doi misionari întlnindu-se apoi în Corint (fapte 18:1-5). Aceste circumstanțe au făcut ca apostolul Pavel să ajungă la Atena neînsoțit de niciunul din colaboratorii lui.

  1. Cei ce batjocoresc Evanghelia – 17:16-34

Pavel a ajuns la Atena singur. Providențial, Dumnezeu ava să-l confrunte acolo cu orgoliul celei mai sofisticate filosofii pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Cele petrecute în Atena au dovedit că Satan vaccinase deja lumea ca să nu primească mesajul binecuvântat al Evangheliei.

Pavel n-a ajuns la Atena ca turist dornic să admire, ci ca misionar dornic să salveze. Europa este vizitată azi de milioane de privitori și neglijată de alte milioane de predicatori. Pavel n-a privit Atena ca pe un muzeu sau ca pe o universitate, cum o privim din păcate mulți dintre noi astăzi, ci ca pe o mlaștină în care s-au împotmolit milioane de suflete care se scufundă treptat, treptat în moarte. Sufletul Europei se sufocă în otrava ,,științei și civilizației“ și se descompune mortal sub atacul microbian al proprieiului orgoliu golit de conținut.

Europa seamănă cu piramidele, morminte indescifrabile pentru o civilizație apusă pe care cei de astăzi n-o mai cunosc și nici nu mai vor să o cunoască.

Când l-a găzduit pe Pavel, Atena nu mai era forța politică și militară de altădată. Mai păstra încă universitățile și clădirile impunătoare, dar influența ei în lume era mai mult ideologică decât administrativă. Orașul încăpuse pe mâna unor filosofi predispuși spre un ,,păgânism cu față religioasă“.

Religia grecilor era mai mult o zeificare a atributelor umane și a puterii naturii, un cult al artei și al amuzamentului, ambele lipsite de orice formă de de cență și moralitate. Mitologia greacă vorbea despre zei și zeițe care acționau ca oamenii de rând, aveau rivalități și ambiții, se războiau pe viață și moarte sau de desfătau în păcatele abuzurilor de tot felul. Și erau destui zei pentru fiecare. Unii pretind că era pe vremea aceea mai ușor să găsești un zeu decât o persoană cumsecade. Nu este de mirare că apostolul pavel era tulburat și i se întărâtase duhul:

,,Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli“ (Fapte 17:16).

Apostolul știa că idolatria este în esență demonică:

,,Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? 20 Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii“ (1 Cor. 10:19-20).

În cel mai bun caz, idolaria este o iluzie și o pierdere de vreme, întotdeauna neputincioasă să producă în oameni schimbările necesare pe care Dumnezeu le vrea și pe care numai El este în stare să le facă:

,,În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. … Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa-numiţii „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”),totuşi, pentru noi, nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi“ (1 Cor. 8:1-6).

Atena pe care a găsit-o Pavel era un ferment cosmopolitan pentru ,,noutăți“ lipsite de înnoire. Ei urmăreau cunoașterea doar de dragul cunoașterii, nu al progresului personal în caracter. Așa cu reparca cineva, ,,teama de a nu fi identificat cu trecutul depășit i-a făsut și-i face pe mulți să trăiască fără rădăcini, fără convingeri și fără o direcție precisă în viață“:

,,Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou“ (Fpte 17:21).

Astfel de oameni ar trebui să-l asculte pe Solomon! Nu există de fapt nimic nou sub soare. Există doar oameni cu o memorie proastă, noi păcătoși care reciclează aceleași haine ponosite ale eșecurilor altora:

,,Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere-aminte la cei ce vor trăi mai târziu. (Eclesiastul 1:9-11)

Scena ideologică din Atena era dominată de două partide filosofice: stoicii și epicurienii. Cineva  a spus că filosofia dă ,,răspunsuri ininteligibile la probleme insolvabile“. Socrate spusese că filosofia se ocupă cu problemele legate de adevăr și Dumnezeu așezase scena pentru confruntarea filosofilor cu adevărul Evangheliei:

,,Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini”. Atunci, l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta”  (Fapte 17:18-20).

Ce știm despre cele două grupări filosofice care l-au luat la întrebări pe Pavel? Epicurienii sunt asociați cu căutarea de plăceri sofisticate și cu mâncărea fină și delicioasă, dar învățătura lor a fost mult mai complexă. Într-un limbaj modern am putea spune că fondatorul acestei filosofii, Epicurus, a fost un ,,existențialist“ care a pledat pentru căutarea adevărului pe carea experienței personale, nu prin raționalizări mentale.  Epicurienii au fost materialiști și atei, iar scopul lor în viață a fost căutarea plăcerii. Pentru unii, această implică tot felul de abuzuri grosiere, dar pentru alții implică o viață senină, scutită de durere și îngrijorări. Epicurienii veritabili s-au ferit de extreme și au căutat o existență echilibrată. Scopul lor numărul unu a rămas însă întotdeauna experimentarea plăcerii.

Sticii au respins idolatria închinării la idoli și propovăduiau existența unui singur ,,Dumnezeu al lumii“, care locuiește în toate lucrurile. În esență, ei au fost deci ,,panteisti“, iar accentul învățăturii lor a fost pus pe autodisciplină și stăpânire de sine. Pentru ei, plăcerea nu era neapărat bună și durerea nu era neapărat rea. Cel mai important era să te conduci nu după sentimente, ci după rațiunea rece, ajungând să fi autosuficient, neinfluențat de sentimente sau de circumstanțe exterioare. Gândirea aceasta i-a dus bineînțeles la înfumurare și la ideea că n-au nevoie de nimic și mai ales de Dumnezeu. Este semnificativ însă și tragic în același timp că primii doi întemeietori ai acestui curent filosofic, Zeno și urmașul său Cleanthes, s-au sinucis.

Deviza epicurienilor a fost ,,Bucură-te de viață!“, iar a stoicilor: ,,Îndură viața!“ Apostolul Pavel a fost trimis de umnezeu la ei ca să-i învețe cum să intre în viața veșnică din Dumnezeu printr-o relație personală cu Isus Christos Cel înviat din morți.

Apostolului i se ,,întărâtase duhul“ (textul original o numește o agitație ajunsă la ,,paroxism“ și era gata să vorbească cu oricine era gata să-l asculte. Cuvântarea rostită de el în Aeropag a stărnit în cei prezenți două reacții diferite. Unii l-au catalocat batjocoritor drept un ,,palavragiu“ care nu știe ce vorbește, o caracterizare nu prea flatantă pentru cel mai mare misionar și teolog al creștinismului. Alții s-au arătat confuji, dar interesați să afle mai multe.

Oamenii din Atena își petreceau vremea pasionați să audă ceva nou (v.21). Seamănă cu oamenii de astăzi. Informarea nu înseamnă încă și transformarea lăuntrică. Acest fel de oameni pot cădea în cursa superficialtății și a unui teoreticianism steril. Predica apostului Pavel a fost o capodoperă de tact și de pasiune. Ea nu i-a convind însă decât pe foarte puțini. Ce au refuzat ei? Au refuzat ,,înnoirea vieții prin învierea lui Christos“ (Rom. 6:4), îmbrățișând un fel de ,,vrem să fim informați, dar nu să fim transformați“. Filosofii din Atena s-au dovedit refractari la adevăr. Evanghelia lui Pavel n-a fost acceptată. Oricât de grozavi s-au crezut filosofii, nu există în Apocalipsa nici o scrisoare adresată bisericii din … Atena. Dumnezeu nu-și pierde vremea cu cei care nu-L iau în serios. Le-a trimis pe cel mai bun predicator al vremii, dar ei l-au refuzat și l-au trimis la plimbare:

,,Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată …“ (Fapte 17:32).

Predica apostolului Pavel a fost o veritabilă teză apologetică, luîndu-i pe ascultători de acolo unde se aflau ca să-i conducă apoi spre acel ,,Dumnezeu necunoscut“ a cărei existență o intuiau și a cărui absență o resimțeau atât de dureros. El le-a spus patru lucruri despre Dumnezeu:

  1. Măreția lui Dumnezeu: El este Creatorul (v.24).

Argumentarea lui Pavel corectează imaginea lor despre zei. Creatorul este mai mare decât creația și nu are nevoie de creație. Invers, creația are nevoie de El.

  1. Bunătatea lui Dumnezeu: El întreține creația (v.25)
  1. Conducerea lui Dumnezeu: El este Legiuitorul tuturor lucrurilor (v. 26-29).

Este uimitor cât de adânc le vorbește apostolul Pavel despre creație, limitări și rânduieli divine în mișcarea providenței care guvernează afacerile oamenilor. Cine bagă de seamă terminologia folosită de Pavel ajunge la concluzia că ,,să locuiască pe toată față pământului … a pus anunite hotare (limite) locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi“ vorbesc despre condițiile unui spațiu multidimensional. Marii oameni de ștință de astăzi au pătruns abea recent tainele acestei ,,necesare“ naturi multidimensionale a universului, precum și limitarea noastă la cele trei dimensiuni ale spațiului terestru. Intuim că ,,majoritatea materie din univers, numită și materie neagră, se află … undeva în jurul nostru“, dar noi suntem neputncioși să pătrundem până la ea. O măsurăm cu ecuațiile și îi demonstrăm necesitatea de a exista pentru a ține în echilibru universul, dar … nu ne putem depăși ,,hotarele“ stabilite de Dumnezeu pentru locuința noastră !

Căutând să așeze o punte între mesajul lui și urechile lor, Pavel le citează celor din Atena dintr-un poem foarte cunoscut de ei:

,,Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui’… (Fapte 17:28).

Este vorba despre poetul Aratus, care a compus un imn de laudă pentru Zeus.

  1. Harul lui Dumnezeu: El este Izbăvitorul (v. 30-34).

(Acts 17 …………………………………………………………………………..

Capitolul 18 și 19 sunt capitole de tranziție

Conținutul acestui capitol face puntea de trecere dintre cea de a doua și cea de a treia călătorie misionară a lui Pavel. Deși sunt consemnate pe scurt, cumva ,,doar în trecere“, evenimentele din capitolul 17 sunt importante în viața apostolului.

  1. De la Atena la Corint – Fapte 18:1-17

Pavel a plecat din Atena ,,izgonit“ de împietrirea lor mândră și orgolioasă. N-avea nici un rost să mai zăbovească pe acele meleaguri. Când a ajuns la Corint, criza lui lăuntrică s-a accentuat. Întâlnirea cu Acuila și Priscila i-a asus aminte că evreii (poporul Domnului) nu sunt priviți cu ochi buni nicăieri în lume. Și-a așteptat colaboratorii pe care-i lăsase în urmă cu noii convertiți în Macedonia și se gândea să plece cât mai repede de pe acele meleaguri. Duă întâlnirea cu religiozitatea goală a filosofilor din Atena, Pavel s-a văzut căzut în ,,cloaca“ de desfrâu din Corint, un port cu cea mai rea reputație în imperiu.

Dacă vreți să înțelegeți ce zbucium se dădea în inima marelui apostol, citiți descrierea stării de păcat a omenirii din Romani 1:18-32. Este descrierea ieți corintenilor. Scrisoarea către Romani a fost trimisă de Pavel prin intermediul diaconiței Fivi, din Chencrea, o suburbiei a Corintului (Rom. 16:1-2).

Scârbit de corinteni, Pavel mai purta încă urmele rănilor primite dela îngmfații din Atena. Fusese tratat ca un gunoi, ca un ,,palavragiu“ (termenul grec este o onomatopee care imită ciuguliti gâinii prin praful pământului). Înfrânt, dezgustat, dezamăgit, descumpănit și descurajat, apostolul se gândea să plece repede mai departe, dar Dumnezeu ,,l-a arestat“ în Corint:

,,Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”  Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu“ (Fapte 18:9-11).

O observație interesantă: umnezeu nu i-a spus să mai stea în Atena, dar i-a spus să stea în Corint ! Este mai ușor să faci o biserică cu cei mai mari păcătoși decât este să faci una cu filosofi religioși îngâmfați.

Lucrarea din acel un an și jumătate a adus roade pentru Dumnezeu. Harul și sângele Domnului Isus a făcut din păcătoți scârboși făpturi noi pentru împărăția viitoare:

,,Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru“ (1 Cor. 6:9-11).

Cât de greu sau cât de ușor i-a fost apostolului Pavel să lucreze în mijlocul unor asemenea oameni? Mult mai ușor decât în mijlocul celor din Atena! Dacă vreți o incursiune în sentimentele apostolului, citiți împreună cu mine răbufnirea lui în spovedania din 1 Corinteni 2:

,,Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni* le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos“ (1 Cor. 2:1-16).

Cel călcat în picioare de disprețul atenienilor a venit în Corint cu sechele în suflet, dar a știut să se sprijinească pe puterea nevăzută, dar nemaipomenită a Duhului Sfânt. Interesant, apostolul Pavel n-a făcut nici o minune în Atena sau Corint, dar nu din cauza neputințelor lui sau ale lui Dumnezeu …

  1. De la Corint la Ierusalim – Fapte 18:18-22

În Corint, Pavel și-a vărsat focul împotriva filosofiei religioase a grecilor din Atena.

Pe lângă textul citat anterior (1 Cor 2) trebuie să mai cităm și 1 Cor. 1:17-31, care este o confirmare a observației făcute de Domnul Isus din Luca 10:21

,, În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.”

Interesant și semnificativ, noua credință a Evangheliei a scandalizat iar ,,burdufurile vechi“ ale iudaismului și evreii l-au pârât pe Pavel la autoritățile romane. Luca înregistrează maturitatea judecății lui Gaion, subliniind indirect că valul creștinismului nu este un pericol pentru impeiru, ci doar pentru cei ănchistați în tradiții și rânduieli depășite.

  1. De la botezul lui Ioan la botezul cu Duhul Sfânt – Fapte 18:23 – 19:7

Acum începe cea de a treia călătorie misionară a apostolului Pavel:

Timp: 3 ani.

Datare: 54-57 D.Ch.

Traseul: 2200 km

Biserici plantate: (11+) Pavel a plantat biserica din Efes. Epafras a plam=ntat bisericile din Laodicea, Colose, Hierapolis. Alți colaboratori ai lui pavel au plantat bisericile din Asia Mică. Printre ele sunt cele din Smirna, Tiatira, Sardis, Filadelfia și Pergam. Pavel a plantat bisericile din Troa și Iliricum (Dalmatia).

Perioada de timp:

Efes= 3 ani

Celelalte= neprecizat

Pasajul ne prilejuiește întâlnirea cu două cazuri de ,,creștini neterminați“ sau incompleți.

Primul este acest Apolo, din Alexandria, cetatea culturii din nordul Egiptului. Foarte bun orator, omul acesta a avut smerenia să se lase învățat de familia lui Acuila și Priscila, oamenii care colaboraseră cu Pavel la facerea corturilor în Corint.Ni se spune că Apolo ,,nu cunoștea decât botezul lui Ioan“ (18:25b). Apolo a avut nevoie de ,,mai multă revelație“ și a fost învățat ,,cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu“ (numele timpuriu al creștinismului).

Al doilea grup este în Efes, unde apostolul Pavel a întâlnit niște ucenici ai lui Ioan Botezătorul care trecuseră prin botezul pocăinței. Este remarcabil că oamenii aceștia rămăseseră ,,suspendați“ la jumătatea unui proces de salvare. Ei nici nu auziseră că fusese dat un Duf Sfânt ! Apostolul le-a completat ,,informarea“ și le-a întregit Evanghelia:

,,Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau** în alte limbi şi proroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi“ (Fapte 19:1-7).

 Separarea de păcat este o simplă formă de asceză dacă nu este suplimentată cu unirea cu Christos prin nașterea din nou produsă de lucrarea Duhului Sfânt!

Cu titlul de observație vreau să vă spun că despre Apolo nu ni se spune că ar fi fost botezat și că ar fi trăit și el o revărsare a Duhului Sfânt asemănătoare cu cea de la Rusalii (fără limbi de foc și sunet de vânt), așa cum s-a petrecut cu uceilalți ucenici ai lui Ioan din Efes (!!!). Să fie vorba doar de o omitere din partea lui Luca sau de încă o dovadă că Dumnezeu lucrează ,,de la caz la caz“, imposibil de anticipat sau de prins într-un anumit tipar cum am vrea noi ?

  1. De la Sinagogă la Școala lui Christos – Fapte 19:8-12

Vine o vreme, mai devreme sau mai târziu, când vinul cel nou sparge burdufurile cele vechi și trebuie pus în burdufuri noi. În Efes, apostolul Pavel îi separă pe cei care au apucat pe Calea Domnului de cei care stăruiau orbește în Sinagoga Legii strămoșești ți ia cu chirie o sală din școala unuia numit (cu o sonoritate nu tocmai frumoasă în limba română), Tiran (Fapte 19:10). Noua locație l-a ajutat pe apostolul Pavel să instaureze propria lui scoală de teologie în care s-au format lucrători care au dus mai departe Evanghelia, astfel că în aproximativ doi ani ,,toți cei ce locuiau în Asia, Iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Fără nici o îndoială, strategia folosită de marele apostol a fost aceeași pe care i-a recomandat-o mai tărziu și lui Timotei:

,,Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii“ (2 Tim. 2:1-2).

Imaginați-vă schimbarea categorică de la atmosfera Templului și a Sinagogi la atmosfera unei școli de educație ! Nu este de mirare cî multe din adunările sfinților de astăzi, din case sau din săli dedicate special seamănă așa de mult cu o sală de … clasă!!! Trebuie să le lăsăm așa, nu să tindem să le transformăm în săli de concerte …

  1. De la exorciști iudei la biruința prin Isus Christos – Fapte 19:11-19

Există trei feluri de conflicte în lume:

– conflicte armate (războaie), duse la nivelul fizic al trupului

– conflicte ideologice, psihologice, duse la nivelul sufletului

– conflicte spirituale, duse la nivelul dimensiunilor duhului.

Observăm cu uimire că lumea contemporană este îngrozită de veștile de războaie, preocupată de conflictele ideologice, dar total indiferentă și inactivă în conflictele angelice dintre Dumnezeu și Luciferi, îngerii lui Dumnezeu și duhurile răutății. Întreabă-l pe creștinul de lângă tine; ,,Când a fost ultima oară când ai spus ,,Înapoia mea, Satano!“ și vei vedea ce privire mirată îți va arunca, de parcă între el și Satan relațiile ar fi dintre cele mai bune (,,Eu n-am nimic cu el, el n-are nimic cu mine!“). Oare așa să fie?

Vă sugerez smerit, dar categoric o concluzie personaă, bazată pe studiul Scripturii: ,,Războaiele și conflicele ideologice există doar pentru că sunt cauzate de marea înfruntare cosmică dintre Dumnezeu și Satan. Războaiele există pentru că satan este ucigaș, iar conflictele ideologice există doar pentru că el este mincinos și tatăl minciunii“. Realitatea ultimă a existenței noastre este înfruntarea mortală care se dă pentru destinul nostru etern. Dumnezeu ne vrea în rai. Diavolul ne vrea alături de el în iad. Trăim în arena acestei încleștări telurice și nu există nicăieri teren neutru.

Cea mai mare amăgire contemporană a Diavolului este semănarea ideii că el nu există și că ne-a lăsat de mult în pace. Limbajul biblic despre ,,scoaterea duhurilor rele“ din oameni a fost condamnat la lada de gunoi a istoriei, ca un vestigiu din vremurile întunecate ale antichității și Evului Mediu. Este o tactică parșivă a Diavolului și dă rezultate terifiante. Doar o comparație: Rusia duce astăzi un război intens cu statele occidentale pentru cucerirea țărilor lumii. Deși se înarmează din răsputeri pentru un război convențional, bătăliile nu sunt mai puțin intense în propaganda din spațiul virtual. Mii de salariați plătiți de stat sunt gazduiți în institute specializare de dezimformare. Ei intrî pe majoritatea site-urilor politice și sociale și, sub pseudonime din țara respectivă, critică politica guvernului local. O rusoaică a dat în judecată statul rus pentru că a fost folosită ca ,,mincinoasă deprofesie“ timp d eani d e zile. America se trezește abea acum la realitatea acestui atac teribil. Ea nu țtia csăraca cum s eputeau explica ,,reacțiile“ din presa scrisă și electronică prin care cetățenii lumii îi învinuiau că sunt responsabili de distrugerea moralei mondiale și se află la originea tuturor formelor de agresiune armată de pe glob. Li s-a spus că ei și-au dărâmat singuri turnurile din New York, că ei au înfințat ISIS și că ei iau Europa sub stăpânire sub pretextul unei inventate amenințări a trupelor ruse … Și naivii liumii cred. Parșiva Rusie este specialistă la inormații, contrainformații, zvonaci și răspândaci …

Aceasta este și tactica Diavolului în războiul pentru sufletele oamenilor, Satan pozează drept un mare absent, răspândește teologii nimicitoare prin așa-ziși profesori și predicatori creștini, deschide ochii credincioșilor spre ,,idealuri de liniște, prosperitate, distracții, confort și concedii. Ni se golesc adunările de duminica i nici nu știm de ce. Asta ca să nu mai vorbesc despre adunările din timpul săptămânii. Am intrat fluierând voios în epoca bisericii din Laodicea:

,,Pentru că zici: «Sunt bogat*, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic», şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să* cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine** albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru* şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!“ (Apoc. 3:17-19).

Ne comportăm de parcă între Dumnezeu și Diavol a fost semnat un armistițiu sau chiar o pace mondială. Nu ne mai interesează războiul pentru suflete. Am părăsit linia frontului, ne-am luat (cu de la sine putere) o permisie pe termen nelimitat și ne vedem linșitiți de ,,treburile vieții“, fără să ne mai pese de părerea ,,Celui ce ne-a înscris la oaste“ (2 Tim. 2:4).

Biblia ne spune categoric că, în fiecare zi, în fiecare situație, Diavolul ne dă târcoale și vrea să ne distrugă, iar duhurile rele sunt o realitate. Ele nu ne mai pot stăpâni, ca pe ceilalți oameni, dar ne pot ispiti, se pot agăța de mâinile noastre, de picioarele noastre de ochii noștrii, de umerii noștri și ne trezim dintr-o dată că ,,am obosit“, nu mai avem ,,râvna de altpdată“, nu ne mai atrage postul și rugăciunea, nu ne mai place să mergem la adunarea sfinților, ci abea ne târâm din pat în mașină, din mașină în fotoliu, din casă în parc, din parc la plajă, din tribuna stadioanelor în fața micilor sau marilor ecrane ale fetelor morgana moderne, mereu mai departe de linia frontului, mereu mai indiferenți și ignoranți de ,,marile lupte“ spirituale. Altă dată, sub asaltul frontal al persecuțiilor ateului Ceaușescu umpleam până la refuz casele de rugăciune, clădeam fără autorizație (cine ar fi așteptat ca Satan să dea autorizație?!) alte case de rigăciune mai mari, mai încăpătoare. Astăzi. ne-am pus aer condiționat, avem scaune tapițate și .. stăm acasă sau mergem ,,la plimbare cu familia“. De ,,soarta eternă a celor din jurul nostru“ să se intereseze Dumnezeu. Noi nu vrem să deranjăm pe nimeni. Ne-am pus lacăt la gura mărturisitoare. Realiattea este că suntem dominați de un duh care ne face muți și orbi, ca în cazul din Matei 12:

,,Atunci, I-au adus un îndrăcit orb şi mut şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea“ (Mat. 12:22).

În războiul care se dă pentru izbăvirea sufletelor, Evanghelia Domnului Isus și lucrarea Duhului Sfânt au puterea de a-i scoate pe oameni de sub stăpânirea diavolului și a îngerilor lui (Efes. 6:12-20). Repet, una din marile amăgiri ale vremurilor ,,moderne“ este că suntem mai atenți la războaiele duse corp la corp și la luptele ideologice ale psihologiei sociale, dar am uitat că esența înfruntărilor de pe planetă este de natură spirituală!

Exorciștii iudei din Fapte 19:13-20 au observat repede că Evanghelia Domnului Isus propovăduită de Pavel are o putere deosebită (v.11-12) și s-au gândit că n-ar fi rău să imite și ei lucrarea marelui apostol. I-au învățat predicile și și-au însușit afirmațiile de cuceritor pe care le folosea marele apostol. Mare eroare! Au pățit-o rău pentru aceasta. Din răspunsul dat de duhurule rele reiese foaret clar că în lumea spirituală se cunoaște foarte bine cine este și ce face fiecare.

,,Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu; dar voi cine sunteți?“ (Fapte 19:15).

Cât erau ei de renumiți în sistemul religios iudaic, doi dintre cei șapte fii ai foarte însemnatului preot Sceva, au fost luați la bătaie strașnic de un singur om îndrăcit, care ,,le-a rupt hainele de pe ei și i-a schingiuit“:

,,Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea“ (Fapte 19:16).

Vă închipuiți ce impresia au produs în jur acești doi oameni care fuceau ca apucați pe străzi, în pielea goală și cu sângele curgând șiroaie pe ei? Luca ne spune că toți locuitorii Efesului, Greci și Iudei au aflat lucrul acesta și i-a apucat o mare frică, dar nu de omul îndrăcit, ci de Numele Domnului Isus:

,,Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi* i-a apucat frica pe toţi, şi Numele Domnului Isus era proslăvit. Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească* şi să spună ce făcuseră. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. Cu atâta* putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.“ (Fapte 19:17-20).

Nu, deși au văzut ce le-au făcut omul îndrăcit celor doi exorciști de ocazie, cetatea nu s-a temut de duhurile rele, ci de Domnul Isus pe care-l vestea Pavel! Cum să nu te temi de Acela de care până și duhurile rele se tem? Cum să nu fii convins pe existența Aceluia pe care până și demonii îl predică?

(Contra-performanța aceasta este reușită astăzi de unii ,,oameni de cultură“ care regretă autodafe-ul de atunci, spunând că, din cauza convertirilor la creștinism, prin cărțile arse atunci în Efes, omenirea a pierdut o serie întreagă de cunoștințe din patrimoniul universal … Patrimoniul universal al vrăjitorilor și al lumii stăpânite de cel rău!)

Prima parte a acestui capitol ar putea fi studiată și dintr-un alt punct de vedere. W.W. Wiersbe împarte conținutul în jurul întrebării ,,Când se răspândește Cuvântul lui Dumnezeu?“

™I. Când ne confirmăm credința (1–10).

  1. Când ne mărturisim păcatele (11–20).

III. Când ne confruntâm cu dușmanii (21–41).

  1. De la persecuția idolarilor la protecția autorităților romane – Fapte 19:21-41

+++++

Capitolul 20 – pe scurt, despre lupta creștină

Putem împărți capitolul în trei secțiuni după zone geografice:

™I. Macedonia și Grecia – 20:1-4

Prima parte a capitolului este un rezumat al unei activități care a durat cel puțin trei luni de zile. Macedonia – Grecia și înapoi Macedonia. Acest traseu i-a prilejuit lui Pavel reluarea legăturilor cu bisericile din Corint și Filipi, poate și cu cei din Atena. Lipsa detaliilor se datorează poate faptului că Luca (autorul cărții) n-a fost alături de Pavel. El i se alăturează doar în v.6. Va sta alături de Pavel până la finalul cărții Faptele Apostolilor, anunțând acest lucru cu trecerea de la pronumele ,,ei“, la pronumele ,,noi“.™

Apostolul Pavel se vede silit să se întoarcă în Asia  pe calea usacatului, deoarece evreii care plecau cu corabiile spre praznicul de la Ierusalim l-ar fi asasinat în timpul voiajului (Fate 20:20:3).

O altă observație este că apostolul se îndrepta spre Ierusalim însoțit de o adevărată delegație. Erau în realitateaun grup de ucenici ai apostolului. Luca povestește cu au trecut dintr-un loc în altul până ce au ajuns în Iudeea (Fapte 21:17). Ni se pare evident că Luca vede și ne semnalizează o paralelă între călătoria Domnului Isus spre Ierusalim (de care s-a ocupat pe larg în prima parte a cronicii lui, evanghelia) și călătoria lui Pavel spre Ierusalim (de care se va ocupa în Faptele Apostolilor). Firește, călătoria Domnului Isus a fost unică, dar descrierile lui Luca semnalează o mulțime de amănunte care le-au fost comune.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel călătorește spre Ierusalim înconjurat de un grup de ucenici și se afla în primejdie din cauza iudeilor care urmăreau să-i ia viața.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel a primit trei înștințări succesive despre suferințele care-l așteaptă și despre faptul că va fi dat în mâinule Neamurilor.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel se declară pregătit nu numai să sufere, ci chiar să-și dea viața ca să se împloineascî voia lui Dumnezeu.

Ca și Domnul Isus, apostolul Pavel dorea din toată inima să-și încheie cu bucurie slujirea.

Nu vom forța textul cu alte detalii, dar cred că este destul de clar că narațiunea lui Luca vrea să ni-l prezinte pe apostolul Pavel călcând pe urmele pașilor lăsate de Domnul său:

,,Călcaţi pe urmele* mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos“ (1 Cor. 11:1).

™ II. Troa pentru șapte zile – 20:5-12

™În cele șapte zile petrecute la Troa, Pavel a petrecut o noapte cu creștinii de acolo. ,,Frângerea pâini“ despre care citim în text nu înseamnă neapărat Cina Domnului, fiind o formulă utilizață pentru părtășia de la masă (Luca 24:29-34: și același autor Fapte 2:42,46). Cei care mănâncă noaptea se vor simți bine să citească în text despre foamea care l-a apucat pe apostol la miezul nopții (20:11). Întâmplarea cu Eutih nu ne este prezentată drept o minune, deși se prea poate să fi fost. Ea apare în text doar ca o ,,întrerupere“ a predicilor lui Pavel. Observați cât de repede a trecut apostolul peste incident, de parcă le-ar fi spus celorlalți: ,,Haideți la lucruri mai importante. Lăsați-l pe Eutih.“

,,În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.“ (Fapte 20:7-12).

Numele Eutyhus înseamnă ,,noroc bun“. Din curgerea textului se pare că Pavel a plecat înainte ca el să fie adus în mijlocul fraților.

™ III. Miletul în fugă – 20:13-38

După alte câteva popasuri, delegația condusă de Pavel a ajuns la Milet. Știm deja că apostolul Pavel plănuia să ajungă neapărat la Ierusalim de sărbătoarea Cincizecimii.

,,După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia.  (19:21)

,,Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii“ (20:16).

Se cuvine să ne oprim puțin și să ne întrebăm: ,,De ce neapărat de Cincizecime, dar nu neapărat la Paște ?“  Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Primii creștini n-au mai sărbătorit Paștele! Pentru ei, simbolul sărbătorii străvechi s-a împlinit în Christos, care a devenit astfel, o dată pentru totdeauna, ,,Paștele nostru“ (1 Cor. 5:7).  Luca nici nu amintește numele sărbătorii pascale, preferând termenul mai general de ,,sărbătoarea Azimilor“, care dura șapte zile, doar una dintre ele fiind ziua de Paște (FA 20:6)

Cincizecimea însă era sărbătoarea în care Duhul Sfânt a venit ca să le dea aripi evreilor și să-i trimită cu Evanghelia până la marginile pământului. Limba primită de fiecare reprezenta exact ,,viza“ pentru pașaportul dinspre țara respectivă! Nici un misionar de talia apostolului Pavel nu putea să lipsească de la o asemenea aniversare! Nu este de mirare că apostolul dorea cu atâta foc să fie la Ierusalim și să depună mărturie despre harul pe care îl avuse de la Domnul în lucrarea lui printre Neamuri.

™Este impresionant cât spațiu îi acordă Luca întâlnirii dintre Pavel și presbiterii din Efes. El nu s-a dus acolo, ci a preferat să-i cheme pe ei la Milet. Drumul Milet Efes se făceape jos cam în șase zile. Poate că Pavel avea motivele lui datorită conflictelor cu evreii de acolo. În scrisorile adresate corintenilor, apostolul amintește despre niște lupte,,Fiarele din Efes“(1 Cor. 15:32; 2 Cor 1:8). Știm că apostolul pavel a lucrat în Efes trei ani și jumătate (Fapte 20:31). Nu este de mirare deci că între pavel și presbiterii aleși, formați și promovați de el se stabiliseră niște relații foarte puternice.

Cuvântarea lui Pavel către acești presbiteri este singura ocazie în care se adresează ascultătorilor creștini și seamănă foarte mult cu epistolele lui. Apostolul face un veritabil testament apostolic, vorbindu-le de mărturia lucrării lui din trecut (v.18-21, 33-35), despre pericolele care-l pasc în prezent (v. 22-28) și despre pericolele pe care le vor avea ei în viitor (v. 29-31 – împlinite în 1 Tim. 1:3-7, 19-20;6:20-21; Rev. 2:2).

Este ultimul lucru pe care l-am aștepta de la o adunare de bărbați! În mintea noastră este ultimul lucru cu care credeam că se pot lăuda bărbații.Și totuși … există un soi de lacrimi care sunt … secretul marilor biruințe.

Oamenii lacrimilor

Mă gândeam să mă opresc în studiul asupra capitolului la câteva studii ,,doctrinare“. Aș fi vrut să vorbesc despre relația creștinului Pavel cu Dumnezeul trinitar (vezi pocăința față de Dumnezeu-Tatăl, credința în Domnul nostru Isus Christos v.21, călăuzirea prin Duhul Sfânt v.23); mă gândeam să vorbesc despre întreita descriere a slujirii lucrătorilor lui Dumnezeu (presbiterii v.17, episcopii și păstorii v. 28, toate trei nu grade ierarhice, ci descrieri specifice pentru maturitatea, poziția și activitatea acelorași oameni egali între ei); mă gândeam să prezint discursul-testament al lui Pavel în cele trei secțiuni (despre trecut, prezent și viitor); mă gândem, dar … am mai citit odată textul și m-a copleșit situația ,,de viață“ care-l caracterizează.

Întâlnirea apostolului Pavel cu presbiterii veniți la Milet de la Efes conține nu mai puțin de trei pasaje în care ne sunt scoase în evidență lacrimile. Iată-le:

,,Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe* care mi le ridicau uneltirile iudeilor“ (Fapte 20:19)

,,De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei* ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi“ (Fapte 20:31)

,,Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie“ (Fapte 20:37-38).

Pasajul seamănă cu textul epistolelor lui Pavel, dar nu este așa. Asistăm la o ,,conferință pastorală“ în care Pavel vorbește exclusiv cu presbiteri/episcopi/păstori.

Ne este foarte greu să ne imaginăm o întâlnire a păstorilor, un gen de Congres, la care să se vorbească atâta despre lacrimi …

Pavel, apostolul, îi cheamă pe presbiterii pe care el îi crescuse și-i formase timp de trei ani în Efes, ca să le dea două vești rele: prima, că Dumnezeu îl anunță repetat că se va alege praf din visele lui d ea ajunge până în Spania (coloanele lui Hercule din Gibraltar fiind socotite pe vremea aceea ,,marginile pământului“), iar a doua, că în turma Domnului se vor ridica lupi îmbrăcați în piele de oaie care vor face prăpăd.

În ambele cazuri, lacrimile sunt normale, acceptabile și chiar recomandabile.

Apostolul își prezintă lucrarea folosind câteva metafore. O metaforă este o comparație prescurtată din care lipsește termenul de comparat. Pavel se numește rând pe rând: un contabil (20:24 folfit și în Filip. 3:1-11), un alergător (2-:24 folosit și în Filip. 3:12-14; 2 Tim. 4:8),  un slujitor (20:4 folosit și în 1 Cor. 4:2), un martor vestitor (20:24,25 vezi și 20:21), un veghetor (20:26 o preluare a metaforei din Ezec. 3:17-21; 33:1-9).

Se spune că un detașament de soldați l-ar fi întrebat pe noul lor capelan: ,,Ce zici? Există iad?“. Omul a zâmbit îngăduitor și a zis: ,,Nu“. ,,Atunci n-are rost să ne pierdem vremea cu tine“, i-au răspuns ei. ,,Dacă nu există iad, n-avem nevoie de tine, iar dacă există și ne luăm după tine, ajungem în el. Și-ntr-un caz și-n celălalt, o vom duce mult mai bine fără să te ascultăm pe tine“.

+++++

Capitolele 21-22  – Neînțelegeri pe care trebuie să le înțelegem!

Prima parte a capitolului 21 este un rămas bun care s-ar fi potrivit aparent mai bine în capitolul 20. Totuși, cel care a împărțit cartea pe capitole a vrut să ne spună că el trebuie luat împreună cu alte două evenimente care marchează un punct de cotitură în viața și activitatea apostolului Pavel. Grupându-le așa, capitolul 21 poate fi numit ,,capitolul neînțelegerilor“. Apostolul Pavel este neînțeles, rând pe rând, de colaboratorii săi, de biserica din Ierusalim și apoi de evreii din cetate. Haideți să vedem ce putem înțelege din aceste trei neînțelegeri.

Aș începe prin a spune că aceste neînțelegeri sunt parte integrantă din planul lui Dumnezeu cu Pavel. Nu vă mirați! Lucrările lui Dumnezeu sunt de multe ori neînțelese chiar de aceia prin care ele se împlinesc! Pavel va fi luat prin surprindere de evenimente, dar evenimentele nu-L vor lua prin surprindere pe Dumnezeu. El le știa și le hotărâse mai dinainte. Pavel și-a dat seama că Dumnezeu îl alesese din pântecele mamei lui (Gal. 1:15). În capitolul 9 al cărții, Luca ne spune că Dumnezeu i-a precizat lui Anania care vor fi cele trei etape ale lucrării pe care le va face prin Pavel:

,,Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:15-16).

Pavel va trebui să ducă Numele Domnului (1) înaintea Neamurilor, (2) înaintea împăraților și (3) înaintea fiilor lui Israel. Până la capitolul 20, apostolul se dedicase evanghelizării Neamurilor. El făcuse foarte clară această misiune a sa cu ocazia Consiliului de la Ierusalim și cu ocazia întâlnirii (,,după patrusprezece ani“) pe care a avut-o cu stâlpii bisericii de la Ierusalim, Iacov, Petru și Ioan (Gal. 2:1-10).

,, … Căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor“ şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Gal. 2:8-9).

În capitolul 21 venise vremea celei de a doua și de a treia etape din destinul apostolului: să ducă Numele Domnului Isus înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel. Așa cum am mai spus, Luca este foarte grijuliu să arate că Pavel a ajuns să fie judecat de împărații din imperiu numai și numai din cauza conflictelor religioase pe care le-a avut cu evreii. De acum și până la sfârșitul cărții, Luca ni-l va arăta pe Pavel învinuit de evrei și protejat de autoritățile romane.

  1. Neînțeles de cei din echipa lui misionară.

Apostolul Pavel a trebuit să se smulgă din brațele presbiterilor din Efes, într-atât de mare le-a fost dragostea. S-a urcat într-o corabie care l-a dus prin Cos, Rodos și apoi la Patara, trei porturi în trei zile. Obosit să meargă cu un marfar care oprea în toate stațiile de pe coastă, apostolul a găsit acolo o corabie care mergea direct în Fenicia, o călătorie de aproximativ patru sute de mile sau 650 km (Luca folosește aici numirea romană pentru provincia în care se găseau Tirul și Sidonul).

Luca ține să menționeze două ocazii în care oameni din anturajul apostolului și prieteni din adunări pe care le-a vizitat au insistat pe lângă Pavel să nu se ducă la Ierusalim. Prima ocazie a fost vizita la ucenicii din Tir.

Este probabil pentru prima dată când apostolul Pavel ajunge în Tir, deși se prea poate ca adunarea de creștini de acolo să se fi format din cei care au fugit de persecuția dezlănțuită de el în Ierusalim (Fapte 11:19). Ce interesante trebuie să fi fost explicațiile pe care a trebuit să li le dea Pavel! Timp de șapte zile, cât s-a descărcat și reîncărcat corabia, apostolul a stat cu acești creștini și între ei s-a creat o dulce părtășie. Nu numai atât, dar Domnul i-a trimis prin ei încă un avertisment lui Pavel:

,,Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă“ (Fapte 21:4-6).

După ce corabia a ajuns în Tir, grupul lui Pavel a mers până la Ptolemaida, și de acolo, după o ședere de o zi, s-au îndreptat spre Cezarea, ultima lor oprire înainte de Ierusalim.

Aici, în Cezarea, este a doua ocazie în care prietenii lui Pavel insistă pe lângă Pavel și caută să-l înduplece să meargă mai departe. S-a întâmplat în casa lui Filip, diaconul/evanghelist (Fapte 6:1-6, 8:5-40).

,,A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el. El avea patru fete fecioare, care proroceau“ (Fapte 21:8-9).

Trecuseră cam douăzeci de ani de când Filip se așezase în Cezarea, după ce-l botezase pe famenul etiopian (Fapte 8:40). Este bine să ne aducem aminte că Filip a fost colegul lui Ștefan, în grupul primilor diaconi aleși în Biserică. Pavel (pe atunci Saul din Tars) se învoise la uciderea lui cu pietre și păzise hainele celor ce-l lapidau (Fapte 7:58). Ce interesantă trebuie să fi fost și această întâlnire a lui Pavel. Venită după cea cu ucenicii din Tir, ea părea o repetare a evoluției spirituale a marelui apostol. Vine o zi în care trebuie să ne întâlnim cu tot ce am făcut. Dumnezeu ne crează ocazii ca să mărturism schimbările făcute de El în viața noastră și mărturia noastră să-i întărească pe cei cărora le-am făcut rău odinioară.

Pe când se afla în casa lui Filip, apostolul Pavel primește vizita unei alte vechi cunoștințe, Agab, cu care lucrase împreună ca să adune ajutoare materiale pentru cei greu încercați de seceta din Iudeia:

,,În vremea aceea, s-au coborât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea, ceea ce au şi făcut, şi au trimis acest ajutor la presbiteri prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul“ (Fapte 11:27-30).

Agab era deci un prooroc în care Pavel putea avea încredere. De data aceasta, Agab folosește un brâu ca să comunice în mod teatral mesajul primit de la Dumnezeu pentru Pavel:

,,Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab s-a coborât din Iudeea şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile neamurilor” (Fapte 21:10-11).

Mesajul era foarte clar, dar interpretarea lui a fost diferită. Echipa lui Pavel l-a luat drept o avertizare. Pavel l-a primit însă doar ca pe o înștiințare, un fel de ,,Fi pe pace, îți spun dinainte ce are să se întâmple, ca să nu te pierzi cu firea. Eu, Domnul știu deja ce are să ți se întâmple. Am pregătit circumstanțele pentru tine și acum vreau să te pregătesc pe tine pentru circumstanțele care te așteaptă“.

Este foarte clar că, mânați de dragostea lor pentru Pavel, ci din anturajul lui au ajuns să nu-i mai înțeleagă încăpățânarea cu care dorea neapărat să ajungă la Ierusalim. Raționamentul lor părea să fie acesta: ,,Ce să cauți acolo? Îi au pe Petru, pe Iacov și pe Ioan! N-au nevoie de tine. Oricum, n-au fost niciodată prea încântați de mesajul pe care-l predici tu. Nu vor fi nici de data aceasta … N-ai de ce să te mai duci la Ierusalim! Acolo-i centrul misiunii printre cei tăiați împrejur. Tu ai primit misiunea de a merge la Neamuri. Centrul nostru misionar este Antiohia, nu Ierusalimul!“

Dacă veți citi cu atenție, veți descoperi că aceasta era și părerea lui Luca. Și el a fost unul din cei care au stăruit să-l înduplece pe Pavel. UItați-vă la acest ,,Dacă AM VĂZUT CĂ NU-L PUTEM împiedica“ din versetul paisprezece. Textul este o discretă autocritică a celui care scrie. Și el s-a lăsat târât de sentimente și a vrut să-l oprească pe Pavel de la suferințe. La scară mai mică, ce au făcut Luca și ceilalți a fost un ecou al spuselor lui Petru, tot cam prin regiunea Cezareii:

,,Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!“ (Mat. 16:22).

Uneori, sentimentele noastre, chiar și cele mai alese, sunt mai degrabă șoapte ale diavolului decât mesaje din partea lui Dumnezeu. Până și cei mai buni prieteni ai noștri, sau chiar tocmai ei, pot fi folosiți ca să împiedice să facem până la capăt ,,voia Domnului“. Ca și Domnul Isus altădată, în ținutul Cezareii, Pavel a stăruit în chemarea sa, fiind gata să meargă până la capăt. Este clar că el primise mesajele prietenilor săi, nu ca pe avertizări să se întoarcă din drum, ci ca pe înștiințări despre condițiile drumului care se vor înrăutăți teribil. Iată reacția apostolului:

,,Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.” Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!” (Fapte 21:13,14).

Este ceva în această convingere a lui Pavel care seamănă cu duritatea de oțel a celor gata să calce pe urmele Domnului Isus. Întâmplată parcă simbolic la Cezarea, proclamarea lui Pavel este sigur ecoul cuvintelor Domnului Isus:

,,Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga“ (Mat. 16:24-25).

  1. Neînțeles de cei din biserica din Ierusalim

Este adevărat că Pavel a evitat Ierusalimul, dar aceasta este cel puțin a patru vizită pe care o face (Fapte 11:27-30; Fapte 15:1-4; Fapte 18:22). Este la fel de adevărat că, de data aceasta, toate înștiințările primite de curând îl anunțaseră că va avea mari probleme acolo. De la Cezarea la Ierusalim era cale de șaizeci și cinci de mile (105 kilometri), pa care oamenii o făceau în trei zile pe jos sau două zile, dacă mergeau pe măgari.

Prima zi a lui Pavel la Ierusalim a fost foarte bună. Psihologic, apostolul știa că de undeva, prin cineva, într-un fel sau în altul aveau să se reverse asupra lui suferințele. Ni-l putem închipui puțin prudent și îngrijorat, dar hotărât să meargă până la capăt. Luca nu ne dă amănunte despre această primă zi. Ar fi fost interesant să aflăm cum au primit cei din Ierusalim ,,strângerea de ajutoare“ adusă de Pavel din partea bisericilor dintre Neamuri. Nu ni se spune decât atât:

,,Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie“ (Fapte 21:17).

Necazurile au început doar a doua zi … , deși ziua începuse așa de bine …

,,A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi toţi presbiterii s-au adunat acolo. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul neamurilor prin slujba lui. Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu“ (Fapte 21:18-20a).

Dintre liderii bisericii din Ierusalim nu este pomenit cu numele decât, Iacov, fratele Domnului Isus, autorul epistolei care-i poartă numele. Se prea poate ca Petru și Ioan să nu fi fost la vremea aceea acolo. Dialogul dintre Pavel și cei din Ierusalim scoate repede în evidență diferențele dintre evanghelia pentru cei tăiați împrejur și evanghelia pentru cei dintre Neamuri. Deși au acceptat suveranitatea lui Dumnezeu în felul în care lucra printre Neamuri, cei din Ierusalim stăruiau pentru ei în râvna față de ,,Lege“ și de practicile lor strămoșești. Liderii de la Ierusalim i-au dat voie lui Pavel să vestească Evanghelia Neamurilor, dar nu au acceptat că asta îl absolvă pe el personal să fie evreu 100%. Este foarte clar că cei din biserica din Ierusalim nu i-au înțeles niciodată mesajul. Poate că ,,l-au tolerat“, dar nu l-au primit niciodată în întregime. Ce va face Pavel? Pentru a stinge zvonurile ajunse la Ierusalim, liderii creștini din Ierusalim l-au rugat să facă o demonstrație publică a loialității lui Față de Lege.

,,Apoi, i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege (s.n.). Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea. Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie”. Atunci, Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii, când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei“ (Fapte 21:8b-25).

A făcut apostolul un compromis ascultându-i? Nu cred. Convingerile lui Pavel era clare, dar metodele lui au dovedit întotdeauna flexibilitate. Epistola către Galateni ne arată care a fost atitudinea lui Pavel față de ,,tăierea împrejur și de ținerea Legii“ ca lucruri necesare pentru salvarea oamenilor. În situații practice însă, ca să nu-i antagonizeze pe evrei, când a avut de a face cu ei, Pavel s-a purtat ca un evreu. Ni se spune că de aceea, l-a ,,tăiat împrejur“ pe Timotei, după ce acest copil dintr-o căsătorie mixtă i s-a alăturat pentru lucrare:

,,Pavel a vrut să-l ia cu el şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl lui era grec“ (Fapte 16:3).

Lucrul acesta n-a fost o excepție, ci o parte integrală a strategiei misionare a apostolului Pavel:

,,Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea“ (1 Cor. 9:19-23).

Pe deasupra, Pavel era el însuși un evreu evlavios și păstra, ,,ca bune“, unele din obiceiurile neamului său. Cererea celor din Ierusalim nu i-a părut exagerată. Practica ,,nazireatului“ nu-i era de loc străină:

,,Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Aquila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă“ (Fapte 18:18).

Știind că vor începe de undeva suferințele, apostolul Pavel nu s-a grăbit să aibă un conflict deschis cu frații lui din Ierusalim. Atât cât a ,,atârnat“ de el, Pavel s-a străduit ,,să trăiască în pace cu toți oamenii“ (Rom. 12:18).

III. Neînțeles de poporul evreu

Cea mai dureroasă neînțelegere a lui Pavel n-a fost nici cu colegii săi din echipa misionară, nici cu liderii bisericii din Ierusalim, ci cu … poporul evreu. Restul capitolului 21 din faptele Apostolilor, capitolul 22 și primele 15 versete din capitolul 23 vorbesc despre aceasta.

Dacă tovarășii lui de misiune îl considerau un evreu încăpățânat, iar iudeii încreștinați se întrebau dacă el mai este sută la sută evreu, iudeii neîncreștinați îl declară de-a dreptul un apostat periculos, vrednic de moarte.

Necazul, prevestit de profețiile deja primite de Pavel, a început în cea de a șaptea zi de nazireat când Pavel a trebuit să se întoarcă la Templu. Iudeii din Asia, care erau turbați împotriva lui pentru că-l văzuseră având părtășie cu Neamurile în noua ,,Evanghelie“, au explodat când l-au văzut în Templu. Raționamentul lor a fost șchiop și plin de ură. S-au gândit că unde este Pavel trebuie să fie și colaboratorii lui dintre Neamuri, așa că au început să strige în gura mare:

,,Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia, ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest locaş sfânt.”  În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, Efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu“ (Fapte 21:27-29).

Dacă l-au recunoscut pe Trofim, efeseanul, se prea poate ca acești iudei să fi venit la Ierusalim tocmai din Efes. Strigătul lor a fost ca o scânteie care a aprins focul:

,,Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată“ (Fapte 21:30).

Să stabilim contextul. În templu, separând Curtea neamurilor, de celelalte curți interioare era înălțat un ,,zid de despărțire“ dincolo de care ne-evreii n-aveau voie să treacă (Efes. 2:14-16).

Pe acest zid de despărțire erau puse inscripții care interziceau pătrunderea ne-evreilor dincolo de porțile lui.

 

Pe scurt: ,,Nici un străin n-are voie să pătrundă dincolo de acest zid despărțitor care înconjoară clădirea Templului. Oricine care o va face își va atrage asupra capului lui responsabilitatea pentru pedeapsa cu moartea“.

Nevrând să se amestece prea mult în problemele lor religioase, romanii îi autorizaseră pe evrei să-i omoare pe cei ce călcau această restricție. Evreii erau amărâți și revoltați că trebuiau să trăiasă sub stăpânire străină, așa că mânia lor îndreptată împotriva apstolului Pavel trebuie înțeleasă în contextul în care evreii făcuseră și așa destul de multe compromisuri cu ,,străinii“. Mulțimea nebună, stăpânită de fanatism, s-a năpustit asupra lui Pavel, așa cum o făcuse și în cazul uciderii lui Ștefan. Între aceste două situații există simetrii foarte subtile. Apostolul Pavel, pe atunci numit Saul din Tars, își dăduse acordul la acea crimă oribilă. ,,Roata se învârtește“, spune proverbul și cel care păzise odinioară hainele asasinilor lui Ștefan era în pericol el însuși să fie asasinat. Și ar fi făcut-o, dacă n-ar fi fost așa de ,,gălăgioși“. Zarva lor a trezit atenția căpitanului roman care veghea asupra Templului. În cetățuia Antonia, ridicată într-o aripă a construcției Templului erau găzduiți aproximativ două sute de soldați romani, oricând pregătiți să stingă orice revoltă stârnită de un elan patriotic religios.

Scena ne aduce aminte de alte situații asemănătoare prin care trecuse Pavel (Comparați Fapte 21:30 cu Fapte 19:29 și Fapte 21:34 cu Fapte 19:32 și veți vdea că atașamentul formal al evreilor față de Templu a ajuns la fel de idolatru ca și atașamentul efesenilor față de templul zeiței Diana). Capitanul, pe nume Claudius Lisias (Fapte 23:26), s-a speriat de zarva iscată și a coborât cu ostașii în curtea Neamurilor:

,,Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. Atunci, căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut“ (Fapte 21:30-33).

Probabil, căpitanul a crezut că Pavel este ,,egipteanul“ căutat de romani pentru că instigase la răscoală și de aceea poruncise ca apostolul Pavel să fie imediat legat ,,cu două lanțuri“:

,,Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?” (Fapte 21:38).

,,Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. Atunci, căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut. Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin mulţime. Fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi din pricina îmbulzelii norodului întărâtat, căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!” (Fapte 21:31-36).

Acesta este mai mult un studiu psihologic, decât unul teologic. Vreau să vă uitați puțin la Pavel. Apostolul fusese înștiințat de suferințele și lanțurile care-l așteaptă, dar nu știa cum și când vor veni. Acum, că le vedea împlinindu-se sub ochii lui, ne-am aștepta ca Pavel să se grăbească să se pună sub protecția Romei, ca cetățean roman. O va face mai târziu, dar deocamdată el nu se gândește la el, ci caută să le vorbească evreilor. Apostolul știe că destinul lui este să poarte o mărturie înaintea lor și folosește prilejul ca să o facă:

,,Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte? „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.” După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:…“ (Fapte 21:37,39-40).

Ceea ce urmează este o declarație de dragoste. Uitând de sine, Pavel li se adresează lor. Uitând de căpitanul roman, le vorbește în limba lor, limba aramaică. Dacă a sperat că, lăsându-l să le vorbească evreilor, Lisias va înțelege mai bine ce se întâmplase, s-a înșelat amarnic.

Apostolul Pavel ține unul din cele mai înflăcărate discursuri posibile. Glasul său este clar și inima lui este plină. Încercând să-l înțelegem, vom spune că el depune mărturie despre ce fusese înainte, despre întâlnirea supranaturală cu Dumnzeu în persoana lui Christos și despre misiunea primită prin care i se transformase întreaga viață.

El l-au învinuit de apostazie și de faptul că nu mai este demn să poarte numele de evreu. El a luat cuvântul ca să le arate că este evreu până la măduvă, dar un evreu salvat de Isus Mesia și trimis să vestească salvarea aceasta tuturor oamenilor din lume.

Foarte interesant, apostolul Pavel îi citează ca martori ai apărării pe marii preoți, care știuau ce fel de evreu plin de râvnă fusese el și-i dăduseră scrisori de împuternicire ca să meargă la Damasc și să-i prindă pe creștini, pe Gamaliel, învățătorul șef al lui Israel și pe ,,Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, și pe care toți Iudeii care locuiesc în Damasc, îl vorbesc de bine“.

Iată ce spune apsotolul Pavel despre ceea ce fusese el înainte de întâlnirea cu Christos:

„Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!”

Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:

„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi“ (Fapte 23:1-5).

Punctul central al apărării lui Pavel este însă întâlnirea cu Isus Mesia, pe care Pavel li-L prezintă iudeilor ca ,,Dumnezeul părinților noștri, Cel neprihănit, ambele numiri legate de destinul mesianic al poporului Israel. Această întâlnire fusese experimentată parțial și de cohorta care-l însoțise pe Saul din Tars și care erau fără nici o îndoială încă în viață:

,,Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: ,,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?“

,,Cine eşti, Doamne?“’ am răspuns eu. Şi El mi-a zis:,,Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.“

Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat, dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.

Atunci, am zis: ,,Ce să fac, Doamne?“

,,Scoală-te“, mi-a răspuns Domnul, ,,du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.“

Fiindcă nu puteam să văd nimic din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc. Şi a venit la mine un om numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine“ (Fapte 22:6-12).

Fără nici o îndoială, pronunțarea numelui lui Isus din Nazaret și amintirea unei întâlniri reale cu El, după moartea din Ierusalim. era o proclamare răspicată a învierii Lui din morți și, prin implicații, a dumnezeirii Lui. Apostolul Pavel se pune la adăpostul acestui fapt de netăgăduit, văzut și de alții, urmat de consecințe asupra trupului său, dar și mai mult asupra sufletului său. Cum ar fi putut el să se împotrivească ,,vedeniei cerești“ ? Iată cum descrie el urmările evenimentului asupra vieții lui ulterioare:

,,El (Anania) mi-a zis: ,,Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!“ Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el. El mi-a zis: ,,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; căci Îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.“

Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească şi am văzut pe Domnul, care-mi zicea: ,,Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.“ Şi am zis: ,,Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.“ Atunci, El mi-a zis: ,,Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri…”

Pavel descrie două experiențe prin care Dumnezeu i-a vorbit în mod direct, lângă zidurile Damascului și în Templul de la Ierusalim. Indirect, apostolul Pavel le spune că ceea ce făceau ei astăzi fusese deja profețit de Dumnezeu prin glasul Celui înviat din morți: ,,căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine“.  Împotrivirea lor ,,de azi“ nu făcea decât să confirme atotștiința Celui ce-i vorbise ,,atunci“.

Mintea lor a fost însă mult prea întunecată de ură ca să-l priceapă. Cel mai mult i-a deranjat afirmația că Dumnezeul părinților lor ar putea să-i abandoneze și să se ducă să se îndure de cei dintre Neamuri. Așa ceva ar fi un atac la destinul lor mesianic și la rolul preferențial pe care erau convinși că-l ocupă în istorie. Pentru ei, discursul lui Pavel n-a fost decât o confirmare că apostolul nu era decât un evreu apostat care nu mai merită să trăiască. Neînțelegând nimic din discursul lui Pavel, căpitanul l-a scos din mâinile lor, hotărât să cerceteze motivele pentru care îl urau ei așa de mult:

,,Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!” Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui“ (Fapte 22:22-24).

În fața perspectivei de a fi schingiuit în timpul interogatoriului, apostolul Pavel face, abia acum, uz de drepturile lui de cetățean roman:

,,Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă:

„Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?”

La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis:

„Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”

Şi când a venit căpitanul, a zis lui Pavel:

„Spune-mi, eşti roman?”

„Da”, i-a răspuns el.

Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.”

„Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.”

Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească, ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut pentru că-l legase“ (Fapte 22:25-29).

Momentul este foarte important. Lepădat de iudei ca ,,evreu adevărat“, Pavel se declară ,,cetățean roman sută la sută“! Este cartea de identitate pe care o va purta până la sfârșitul vieții, măcar că-i iubea pe iudei cu toată ființa și conștiința sa. ,,Apostolul Nemurilor“ se declară răspicat ,,cetățean al lumii“. Cu mărturia lui încredințată de Christos, refuzată oficial de marii preoți și de poporul din Templu, Pavel își deplasează punctul de greutate al ființei spre cetățenia imperială. Va purta însă în suflet mereu durerea pentru neamul său și va căuta mereu să-i ajute să vadă adevărul. Ochii lui orbiți și luminați prin Christos putea fi, în nădejdea lui, o metaforă a ceea ce se putea și trebuia să se întâmple cu fiecare dintre iudei. Despre toate acestea însă … în capitolul următor.

+++++

Cap. 22 – Ce s-a întâmplat cu ramura creștină a celor ,,tăiați împrejur“ ?

În acest studiu delicat, aș vrea să vă provoc la o discuție despre evoluția ,,ramurii creștine a celor tăiați împrejur“. În primul rând vreau să vă arăt o absență condamnabilă.

Dacă ați fost atenți la cele întâmplate în curtea Templului cu Pavel nu se poate să nu fi observat absența celor care l-au pus pe Pavel să dovedească tuturor că încă mai este evreu. Probabil că acesta este cel mai dureros aspect din toată întâmplarea. Niciunul din liderii bisericii din Ierusalim nu l-a însoțit pe Pavel, niciunul n-a sărit să-i ia apărarea. N-au făcut-o acum și n-o vor face niciodată pe durata întemnițării lui. Niciunul din acele ,,mi de Iudei care au crezut“ n-a sărit să-i ia apărarea, niciunul! Nu vom găsi că au făcut o petiție pe lângă autoritățile romane. Nu vom citi că au venit să clarifice lucrurile și să depună mărturie în apărarea lui. Nu vom afla că un grup numeros a venit să-l însoțească în drumul periculos de la garnizoana romană din Ierusalim la temnița din Cezarea. Nu vom citi că l-au vizitat la Cezarea cu ajutoare. Nu vom citi că l-au căutat la Roma ca să-l ajute. Nici Petru, nici Ioan și nici Iacov … niciunul din ceilați presbiteri … nimeni, nicăieri … niciodată.

Probabil că și-au spus: ,,Și-a făcut-o cu mâna lui … A fost toată viața un ,,extremist periculos“ … noi l-am averitizat cât am putut, mai mult de atâta nu putem face. Și așa, poziția noastră în Ierusalim, printre evrei, este foarte șubredă și periculoasă. La urma urmei, dacă ne vom asocia cu el, apostolul Nemurilor, cum vom mai putea să-i câștigăm pe cei din neamul nostru? El cu ale lui și noi cu ale noastre … așa am și hotărât dealtfel împreună. N-a avut nevoie de noi când a străbătut lumea, n-are nevoie nici acum de ajutorul nostru …“

Nu pot spune că cei din Biserica din Ierusalim au gândit chiar așa, dar faptele mă îndreptățesc să cred că n-au fost dispuși să-și riște pielea și poziția lor ,,evreiască“ de dragul apostolului Pavel. Răsplata apostului Pavel pentru că a ascultat de liderii bisericii din Ierusalim a fost … abandonul și singurătatea. Este atitudinea din care se va naște mai târziu oftatul lui nemăsurat:

,,La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin“ (2 Tim. 4:16-18).

Al doilea lucru pe care vreau să vi-l arat este o inexplicabilă dezvoltare diferită a celor două ramuri ale Bisericii primare. Ramura creștinilor dintre Neamuri, deși l-a avut doar pe Pavel ca apostol al Domnului, s-a dezvoltat extraordinar de mult, ajungând astăzi să împlinească profeția Domnului Isus:

,,.. şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului“ (Fapte 1:8)

Asta în timp ce ramura evreiască a celor tăiați împrejur, în care au activat Petru, Ioan, Iacov (fratele Domnului Isus) mulțimea de presbiteri s-a ofilit, s-a veștejit și a dispărut cu timpul … rămânând doar o ,,rămășiță“ (pund intended!). Bisericile înființate de apostolul Pavel în tot perimetrul Imperiul Roman au fost la început, mici, mititele și minuscule. Biserica de la Ierusalim, după mărturia din capitolul 21, număra câteva mii de persoane.

Biserica celor dintre Neamuri a trecut prin persecuții foarte mari și s-a dezvoltat în sufocanta atmosferă a idolatriei agresive. Biserica de la Ierusalim a fost umbrită de arșița persecuțiilor idolatre, de mediul steril al iudaismului istoric, al monoteismului favorabil, al spiritualității adunate în tomuri străvechi de teologie.

Cum se poate explica impasul celor din Ierusalim în contextul unui creștinism biruitor pretutindeni în Imperiu?

Explicația poate fi găsită tocmai în evenimentele din aceste capitole. Mărturia lui Pavel a fost direcționat de Cel înviat ,,înaintea Neamurilor“, ,,înaintea Împăraților“ și ,,înaintea fiilor lui Israel“. În evenimentele descrise în capitolele 21, 22 și 23 din cartea Faptele Apostolilor, asistăm împreună la o judecată în care Iudei se dovedesc ,,fără judecată“ , refuzând mărturia lui Pavel. Toate acestea s-au întâmplat simbolic în Templul din Ierusalim, înaintea mai marilor poporului, în arbitrajul imparțial al Imperiului Roman. Ca autor, Luca este foarte atent să arate că problemele căzute pe capul lui Pavel n-au fost produse de un conflict cu autoritatea politică a Romei, ci cu autoritatea religioasă a Ierusalimului.

Care a fost urmarea acestui refuz al Evangheliei petrecut în Templul de la Ierusalim?

Părerile sunt împărțite. Unii cred că tot planul profetic legat de evrei în Vechiul Testament a fost anulat, a intrat într-o stradă înfundată. S-a terminat astfel cu o religie națională și s-a trecut la una universală. Alții cred că toate profețiile legate de planul lui Dumnezeu cu Israelul sunt acum împlinite prin Biserică. Pentru aceștia, Israelul național a fost înlocuit cu Israelul spiritual al tuturor credincioșilor. Există și o altă părere ? Eu zic să-l ascultăm și pe Pavel și să aflăm părerea celui care a trecut el personal prin evenimentele de acolo. Ce ne spune Pavel cu autoritatea lui apostolică?

Poziția lui este foarte clar și solemn explicată în epistola adresată, în mod providențial, tocmai romanilor, a cetățenilor Imperiului care cuprindea atunci toată lumea. După ce a explicat în amănunt planul salvării prin Christos, apostolul Pavel are un apendice în care explică părerea lui despre soarta celor din Israel.

Primul lucru pe care-l aflăm este durerea necurmată pe care a purtat-o în suflet pentru iudei:

,,Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!“ (Rom. 9:1-5).

Trebuie să luăm foarte serios aceste cuvinte ale lui Pavel. Observați cu câtă autoritate le îmbracă el: ,,Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor …“  Durerea apostolului este izvorâtă din durerea lui Dumnezeu.

Al doilea lucru pe care-l aflăm este că, pentru vremea credinței în făgăduința divină, Dumnezeu a suspendat diferența dintre Iudei și Neamuri:

,,Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu” (Rom. 9:6-9).

,,Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: ,,Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.” (Rom. 9:24-26).

,,Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el nu va fi dat de ruşine.” În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“ (Rom. 10:10-13).

Al treilea lucru pe care-l aflăm dela Pavel este că salvarea Neamurilor rămâne un act de mare har. Neamurile au primit ce nu căutaseră, în timp ce Israelul, ca națiune, nu ca indivizi, care se lăuda că așteaptă împlinirea promisiunilor, a pierdut ceea ce s-a oferit acum Neamurilor:

,,Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere, şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine” (Rom. 9:30-33).

Al patrulea lucru pe care-l aflăm este că toată râvna religioasă a Israeliților (ca națiune) a rămas doar o coajă uscată, goală de conținut vital. Râvna religioasă nu este un substitut pentru o relație reală cu Cel înviat. Isarelul s-a înecat în religie pentru că n-a crezut în Cel înviat. Ei n-au acceptat că Dumnezeu a venit ca să le rezolve problema păcatului și tot caută acum să și-o rezolve ei înșiși.

,,Fraţilor, dorinţa inimii mele, şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliţi este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere, pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea“ (Rom. 10:1-4).

Al cincilea lucru pe care-l aflăm din declarația solemnă a apostolului Pavel este că neascultarea iudeilor nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, ci a fost dintotdeauna parte integrantă din planul Lui:

,,Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.

Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”.

Dar întreb iarăşi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da, căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere.” Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” Pe când, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă” (Rom. 10:14-21).

Al șaselea lucru pe care-l aflăm dela Pavel este că această cunoaștere ,,mai dinainte“, care anticipează, i-a îngăduit lui Dumnezeu să-i iubească pe Iudei așa cum nu merită. El nu i-a ales pentru că știa că vor asculta, ci vor asculta din cauză că El i-a ales. Neascultarea lor ca neam și necredința lor nu este o cădere definitivă, ci doar o alunecare din care El personal îi va ridica. Mai mult, dacă au alunecat din poziția lor ca națiune, asta nu înseamnă că toți sunt necredincioși. Dumnezeu va avea grijă să existe întotdeauna câțiva evrei credincioși dintre evrei care vor fi o binecuvântare pentru lume:

,,Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa?” Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”

Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi, după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.” Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”

Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.“ (Rom. 11:1-16).

Al șaptelea lucru pe care-l aflăm de la Pavel este că Neamurile nu trebuie să se îngâmfe pentru poziția de har pe care o au în locul Israelului, ca națiune, pentru că Dumnezeu îi poate lepăda și pe ei, cu mult mai ușor decât pe Israel. Apostolul Pavel contrazice categoric teoria ,,înlocuirii lui Israel de Biserică“:

,,Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?“ (Rom. 11:17-24).

Al optulea punct al doctrinei apostolului Pavel despre Israel, ca neam, este că va veni o zi în care Dumnezeu le va reda israeliților poziția lor privilegiată în planul mesianic. Asta se va întâmpla după ce ,,numărul deplin al Neamurilor“, o cifră finită, nu ca cea din Apocalipsa 7, se va împlini:

,,Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.” În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Rom. 11:25-29).

Al nouălea lucru cu care încheie apostolul învățătura despre mântuirea lui Israel este că toată istoria salvării este în esență o istorie a harului nemeritat, așa că cei ce sunt salvați n-au motiv să se certe unul cu altul. Niciunul n-a meritat salvarea lui Dumnezeu. Așa că Pavel izbucnește într-o doxologie a harului și a înțelepciunii divine cu care este administrat oamenilor:

,,După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei, acum, n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin“ (Rom. 11:30-36).

Ce-am mai putea adăuga la cele scrise de apostolul Pavel. Doar o mică și necesară observație: Spuneți și voi, nu este oare o tragică ironie că tocmai Biserica Romano Catolică se crede astăzi ,,înlocuitoarea lui Israel“? Oare n-a știut Dumnezeu că trebuie neapărat să-l pună pe Pavel să le scrie aceste cuvinte? Oare papa de la Roma și toți episcopii săi nu citesc ce le-a fost scris lor în mod expres în această epistolă Romani?

În anul 70, prin oștile împăratului roman Titus, providența divină a ras de pe fața pământului și cetatea Ierusalimului și clădirea Templului. Populația țării a fost alungată din teritoriul străvechi și împrăștiată în toate colțurile lumii. Pe unde au ajuns, membrii ramurii Bisericii celor ,,tăiați împrejur“ au continuat să stea lângă Evanghelie și să le vestească celor din neamul lor ,,credința“. Numărului lor a scăzut însă din ce în ce mai mult, până ce a devenit neglijabil. Alunecarea israeliților i-a prăbușit într-o împietrire din care nu vor mai ieși decât atunci când ,,numărul Neamurilor“ se va împlini.

Învățătura lui Pavel despre Israel confirmă că Iacov a avut dreptate la Consiliul dela Ierusalim:

,,Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul, şi a zis: ,,Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.  Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: ,,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sunt cunoscute din vecinicie” (Fapte 15:13-18).

Așezarea epistolelor în canonul creștin al Noului Testament respectă acest adevăr istoric, așezând epistolele adresate celor ,,tăiați împrejur“ într-o grupă distinctă, după epistolele adresate lucrătorilor din biserică. Ele încep cu ,,Epiatola către Evrei“ și continuă, așa cum ne și așteptam, cu scrieri ale lui Iacov (stâlpul Bisericii din Ierusalim, care i-a cerut lui Pavel să se ducă la Templu), Petru, Ioan și Iuda (un alt frate al Domnului). Citite cu atenție, ele cuprind fraze în care trădează că au fost scrise inițial doar israeliților:

,,Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!“ (Iacov 1:1)

,,Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!“ (1 Petru 1:1).

,,Prea iubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi; şi pentru străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva dela Neamuri. Este datoria noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul“ (3 Ioan 5).

Rădăcina măslinului care te poartă azi pe mine și pe tine, se va îndura, ,,la vremea Lui“, de Israel. O știa Iacov, o știa Petru și o știa mai ales cel care a scris Apocalipsa, Ioan. Apostolul Pavel a purtat însă cu el, toată viața, durerea pentru împietrirea celor din neamul lui.

Poate că avântul mișcării evreilor mesianici de astăzi, să fie începutul … sfârșitului. Este interesant că odată cu înmulțirea lor sunt reluate și tensiunile dintre cele două ramuri ale Bisericii. Cei dintre Neamuri ar vrea ca evreii să se încreștinească și să nu mai facă atâta caz de naționalitatea lor. Dar evrei nu vor în ruptul capului să se lase asimilați, preferând o existență distinctă și separată. Ei nici nu-și spun ,,creștini“, termen derivat din limba greacă pentru ,,Unsul“ (Christos), preferând să-și spună ,,evrei mesianici“, după numirea evreiască originală pentru ,,Unsul“ (Mesia).

„El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”)“ – Ioan 1:41

„Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile” – Ioan 4:25

Dacă smochinul înfrunzește, spunea Domnul Isus, înseamnă că vremea finalului de istorie se apropie:

,,De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi“ (Mat. 24:32-33).

+++++

Cap. 23 – Ce mijloace a folosit Dumnezeu ca să-l scape pe Pavel de ura evreilor

  1. Integritatea personală – Fapte 23:1-5
  1. Înțelepciunea lui strategică – Fapte 23:6-10
  1. Încurajarea personală – Fapte 23:11
  1. Coincidența fericită – Fapte 23:12-22
  1. Protecția autorităților romane – Fapte 23:23-35

+++++

Cap. 24 – Tertipurile lui Tertulus

Începând cu acest pasaj, vom parcurge trei mărturii distincte făcute de apostolul Pavel înaintea lui Felix, a lui Porcius Festus, succesorul lui Felix, și a împăratului Agripa, venit la Cezareia ca să-l felicite pe Festus. Se confirmă astfel intrarea apostolului Pavel în cea de  atreia etapă a mărturiei sale (1) înaintea Neamurilor, (2) înaintea evreilor și (3) înaintea împăraților (Fapte 9:15).

Pe de altă parte, capitolul 24 ne familiarizează cu două numiri date mișcării inițiate de apostolii Domnului: ,,partida Nazarinenilor“ și ,,Calea“. Prima este un nume de batjocoră, pentru că toată lumea știa că din Nazaret ,,n-a ieșit nimic bun“ (Ioan 1:46). Cea de a doua subliniază că urmașii Domnului Isus aveau un anumit fel de a trăi, o alternativă la religiozitatea sterilă a vremii. Creștinismul nu este prioritar o filosofie teoretică, ci un fel de a-ți trăi viața.

Pentru cititori, parcurgerea acestor capitole finale din cartea Faptele Apostolilor este o ocazie rară de a vedea cum a funcționat celebra Justiție Romană. Ea se află până astăzi la baza majorității codurilor de justiție ale lumii. Will Durant scrie în cartea sa ,,Caesar and Christ“ spiritul ,,revoluționar“ care a caracterizat apariția codului roman de justiție: ,,Persoana cea mai importantă din sistemul de legi este cetățeanul, iar responsabilitatea primordială a tribunalului aera să protejeze acest cetățeanu de abuzurile celor ce dețineau puterea, îndeosebi a Statului“.

,,Din păcate, în teritoriile ocupate, guvernarea Romei se exercita pe principiul conducerii indirecte“, scrie Arnold Toynbee. Asta însemna că aplicarea sistemuluijuridic roman era lăsată în seama autorităților locale. Roma nu intervenea decât în cazurile în care era invariabilele abuzuri puneau în pericol liniștea imperială sau soarta unei persoane cu cetățenie romană. Cât de corupt funcționa sistemul juridic în teritoriile imperiate avem ocazia să vedem în aceste capitole care urmăresc judecarea lui Pavel. cele trei persoane active la proces sunt Tertulus, avocatul acuzării, apostolul Pavel, acuzatul și Felix reprezentantul juridic al Romei. Tertulus este avocatul (oratorul) angajat de marele preot Ana și de cei din bătrânii poporului care veniseră împreună cu el (Fapte 24:1).

Absentează vinovat cineva care să reprezinte biserica ucenicilor din Ierusalim. Nici, Ioan, nici Petru și nici Iacov nu vin să depună mărturie în apărarea lui Pavel, deși sfaturile lor l-au băgat pe apostol în necazul acesta. Niciunul din ,,miile de iudei mesianici“ din Ierusalim nu fac deplasarea la Cezarea, nici măcar din … curiozitate. Ei au primit bucuroși banii aduși de apostolul neamurilor din teritoriile Imperiului, dar se pare că nu l-au primit nici o clipă pe Pavel și în inimile lor.

Revenind la procesul lui Pavel, cele trei personaje principale din această ne ajută să vedem limitele unui sistem bun, aplicat însă de oameni răi.

Tertul – o pledoarie plină de minciuni

,,După cinci* zile, a venit marele preot** Anania cu unii din bătrâni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel“ (Fapte 24:1).

Este surprinzător că toată protipendada de conducători s-a ,,pogorât“ de la Ierusalim la Cezarea. Nu era doar o schimbare de altitudine geografică, ci și de o abandonare a sfințeniei lor. Evreii n-aveau voie să intre într-o cetate de-a romanilor și nici într-o curte de tribunal păgână. Aduceți-vă aminte că din această cauză Pilat, demnitarul roman, a trebuit să iasă intre și să iasă din sala de judecată unde era acuzat Domnul Isus (Ioan 18:29,33, 38; 19:4,5,9). Mai marii lui Israel n-au intrat atunci în sala de judecată ,,ca să nu se spurce“ (Ioan 18:28). Cei care l-au urmârit pe apostolul Pavel cu ura lor au trecut peste această barieră.

Este la fel de surprinzător că oamenii aceștia au angajat un avocat care să-i reprezinte. Probabi că și atunci, ca și acum, la proces nu câștiga cel ce avea dreptate, ci cel care avea banii necesari pentru angajarea celui mai bun avocat.

O a treia surpriză, pe care o va evidenția foarte inteligent și abil apostolul Pavel în apărarea sa, a fost că acuzarea n-a reușit să aducă ca martori pe niciunul din cei care-l văzuseră și-l prinseseră pe Pavelîn Templu ,,asupra faptei“. Oamenii aceștia dispăruseră, se … evaporaseră. Capetele de acuzare aveau să se sprijine astfel doar pe lucruri ,,auzite de la alții“. Lipsa evidențelor n-avea însă cum să-l descurajeze pe un avocat de vaaloarea lui Tertulus. Pledoaria lui se împarte în două părți, lingușirealui Felix și calomnierea lui Pavel. Omul acesta a reușit să croiască din vorbe goale o veritabilă pânză de păienjen în jurul lui Pavel.

Lingușire și minciuni – 24:2-9

Ca să-și câștige simpatia lui Felix,  Tertulus folosește lingușirea. Lingușirea, spunea cineva, confirmă părerea noastră falsă despre noi înșine. Nu se poate ca cineva sa-ti fie si lingusitor si prieten în același timp. Lingusirea seamănă cu prietenia, dupa cum si lupul seamana din anumite puncte de vedere cu câinele. Diferența dintre lingușirea fățarnică și aprecierea sinceră este că aprecierea este dezinteresată în timp ce lingușirea urmărește întotdeauna un profit, așteptând ceva în schimb. Aduceți-vă aminte de ceea ce am citit împreună în capitolul doisprezece dn faptele Apostolilor:

,,Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!!Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi  (Fapte 12:20-23).

Un înțelept a lăsat în umă acest sfat: Lingusirea trebuie tratata ca parfumul: miroaso-o si bucura-te, dar n-o „inghiti.” Tertul minte de îngheață apele.

,,Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul. Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul, este mai-marele partidei nazarinenilor şi a încercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mâna pe el“ (Fapte 24:2-6a)

Dacă guvernare a lui Felix a adus o mare pace, cum de au fost necesari aproape cincisute de ostași ca să fie păzit un om dus de la Ierusalim la Cezarea?

Napoleon a spus: ,,Cine știe să lingușească știe și să batjocorească“. De îndată ce a trecut de la Felix la Pavel, tonul lui Tertulus s-a schimbat de la miere la fiere. El prezintă un întreit cap de acuzare. După el, apostolul Pavel este un om cu care nu se merită să pierzi vremea, pentru că este (1) un răzvrătit, (2) un cap al partidei Nazarinenilor și (3) un spurcător de Templu.

Să luăm pe rând cele trei acuzații rostite de Tertul. În prima, el îl preezintă pe Pavel ca pe un foarte cunoscut cap de revolte produse în alte părți ale Imperiului Roman. La suprafață, Tertul are dreptate atunci când spune că activitatea lui Pavel a cauzat tulburare în alte părți ale Imperiului Roman, dar noi știm că ele au fost produse, nu de urmașii lui Pavel, ci de reacțiile evreilor localnici la noutățile pe care le aducea Evanghelia vestită de el. Apostolul Pavel n-a fost un pericol politic, ci doar unul religios și nu pentru romani, ci doar pentru evrei.

A doua acuzație are o nuanță politică. Viclean, Tertul îl numește pe apostolul Pavel ,,mai marele partidei nazarinenilor“. Nimeni n-avea voie să inventeze o religie nouă în Imperiu fără aprobarea Romei. Când Tertul pune alături cele două culpe, tulburări ale păcii romane și inițierea unei religii necontabilizate de Cezar, urechile lui Felix trebuie să se fi ciulit, pentru că îndatorirea lui numărul unu era să păsreze ,,pax romana“ în jurisdicția sa.

A treia acuzație a lui Tertul strecoară o învinuire indirectă la adresa căpitanului Claudiu Lisias, pe care-l acuză că s-a amestecat fără drept într-o dispută religioasă asupra căreia aveau autoritate cei de la Templu:

,,Am vrut să-l judecăm după Legea noastră, dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre, cu mare silă, şi a poruncit pârâşilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.” Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta şi au spus că aşa stau lucrurile“ (Fapte 24:6b-9).

De regulă, oficialii romani evitau să se amestece în probleme religioase (Ioan 18:28-31; Fapte 16:35-40; 18:12-17). Tertul ți sugerează lui Felix să repare cumva greșeala căpitanului gărzii de la Ierusalim.

Când pui una lângă alta relatarea lui Luca despre cu s-au desfășurat evenimentele în Ierusalim (Fapte 21:27-40 cu felul în care le-a descris căpitanul Claudiu Lisias (Fapte 23:25-30) și cu varianta prezentată de avocatul Tertul îți dai seama de ce juriile de la procese sunt așa de confuze. Tertul pictase o realitate alterată în care Pavel ar fi venit intenționat, ca mai marele partidei nazarinenilor, să pângărească Templul, activitate din care a fost oprit pe drept de autoritățile evreiești, care au fost însă împiedicate să-și exercite autoritatea acordată de Roma de intervenția unui căpitan roman care n-a înțeles situația. Spre nenorocul lui Tertul, în mâinile lui felix era deja procesul verbal încheiat de căpitanul Claudiu Lisias, iar guvernatorul roman era înclinat să dea mult mai multă greutate mărturiei lui.

Apărarea rostită de apostolul Pavel – 24:10-13

Felix nu ascultă de sugestia făcută de Tertul și alege să nu-l ,,cerceteze“ pe Pavel. Felix se mulțumește doar să-i facă un semn ca să se apere. Apostolul a făcut-o într-un mod simplu, dar strălucit, cu o logică mai ascuțită decât lama unui cuțit.

Pavel începe politicos și face apel la rațiune. El arată că în douăsprezece zile nu putea pune la cale nici o răscoală, că a venit din respect pentru Templu să se închine și că nimeni nu l-a găsit cu cineva cu care să facă lucruri rele. Realitatea era că Pavel fusese prins singur adus singur și acuzat singur.

După o scurtă și politicoasă introducere, Pavel răspunde la învinuirile lui tertul (Fapte 24:10-16), la învinuirile evreilor din ASia (Fapte 324:17-19) și la învinuirile Sinedriului din Ierusalim (Fapte 24:20-21).

La învinuirea că ar fi un mai mare al nu știu cărei partide care a venit să facă revoltă în Templu, apostolul aduce în apărarea sa sumele de bani plătite de el și  înscrise în evidențele păstrate la Templu (,,te poți încredința de lucrul acesta“). Ele îl arată drept un om evlavios venit să se închine și să facă o juruință împreună cu alți cinci oameni evlavioși.

,,După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea. Nu sunt mai mult de douăsprezece zile – te poţi încredinţa de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim“ (Fapte 24:11).

În ce privește mobilizarea altora la o revoltă, apostolul prezintă ca argument ,,tăcerea lui“ și neparticiparea la întrunirile comunității în timpul petrecut la Ierusalim:

,,Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod. Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum“ (Fapte 24:12).

Chiar așa, de ce tăcuse Pavel? De ce nu participase la întrunirile din sinagogă? De ce nu luase cuvântul? De ce nu predicase Evanghelia? De ce nu vorbise cu oamenii întâlniți pe străzi, așa cum făcuse în vremea călătoriilor lui misionare? Răaspunsul este simplu. Cu câțiva ani înainte, Pavel, ca apostol al neamurilor, făcuse o înțelegere cu ,,apostolii celor tăiați împrejur“, Petru, Ioan, Iacov. Conform înțelegeri, Pavel s-a angajat să nu propovăduiască iudeilor din Ierusalim:

,,Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –  căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor – şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Gal. 2:7-10).

,,Tăcerea“ lui Pavel i-a servit acum ca argument împotriva învinuirilor de prozelitism și de instigare la răscoală.

În ce privește acuzarea de inițierea unei ,,secte neautorizate“ și de răspândirea unei erezii religioase, apostolul Pavel aduce ca argument ,,diversitatea“ care exista până și în delegația celor veniți din Ierusalim ca să-l acuze. Chiar dacă Marele Preot era Saducheu, în delegație se găseau fără îndoială și farisei și cărturari. Toți își aveau însă răsăcinile în aceleași Scripturi milenare, din care se hrănea și el:

,,Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor“ (Fapte 24:14-16).

Religia iudeilor avea deja în sânul ei sămânța diversității, așa că Pavel nu putea fi învinuit că este primul care are păreri diferite de ale altora. În ce privește ,,partidele“ (,,sectele“, cum le-am numi noi astăzi, apostolul va reveni asupra acestei teme când se va apăra de învinuirile iudeilor împotriva împăratului Agripa:

,,Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre“ (Fapte 26:5).

Sunt convins că aostolul Pavel trăia încă în contextul ,,a venit la ai Săi“, la ,,oile risipite ale casei lui israel“ și n-a căutat să abandoneze iudaismul. El a vrut să-l reformeze, nu să-l desfințeze (ca mai târziu Martin Luther cu biserica catolică). Convingerea lui că Isus din Nazaret a fost Mesia profețit ca nădejde a neamului lui nu l-a făcut cu nimic mai puțin ,,iudeu“ decât erau cei veniți acum din Ierusalim ca să-l acuze. Apostolul pavel era convins însă că singura relație vitală cu Dumnezeul Scripturilor este prin Fiul Său, Isus Christos (Ioan 5:23), cel care venise să împlinească planul lui Dumnezeu cu poporul Său. Credința în Domnul Isus nu l-au făcut pe Pavel un ,,fost evreu“, ci ,,un evreu împlinit“! Vechiul Testament era acum pentru el o carte privită prin ochii unuia care L-a găsit pe Mesia. El știe că ritualurile religioase simbolice din Vechiul Testament nu-i mai sunt necesare ca să fie primit de Iehova, pentru că a fost deja primit și acceptat în sacrificiul răscumpărător al Fiului Său. Departe de a fi un eretic, Pavel se ,,silește totdeauna să aibă un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor“.

Numirea de ,,evreu împlinit“  este folosită și astăzi de evreii mesianici. Ea este bazată pe acceptarea câtorva texte din Noul testament din care cităm doar două:

,,El zicea: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15 ).

,,Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă dar* şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare“ (Fapte 3:17-19 vezi și Luca 24:44; Fapte 26:22; Isaia 50:6; Isaia 53:5; Dan. 9:26; 1 Pet. 1:10; 1 Pet. 1:11;).

Când Pavel enumeră articolele mărturisirii lui de credință, (,,eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi“), el calcă pe bătăturile saducheilor și ale Marelui Preot.

Saducheii acceptau ca autoritate divină numai cele cinci cărți ale lui Moise, nu și restul Vechiului Testament. Ei refuzau să creadă în învierea morților pentru că, spuneau ei, nu este pomenită nicăieri în cărțile lui Moise. Într-o controversă avută cu ei (Mat. 22:23-33), Domnul Isus dăduse peste cap acest argument al lor, dar, se vede, ei au ales să nu înțeleagă.

Fariseii credeau în inspirația plenară a tuturor cărților Vechiului Testament, așa că aceste cuvinte ale lui Pavel i-au pus iar într-o mare dilemă. Dcaă acest Pavel era ,,eretic“ pentru că propovăduia învierea din morți, atunci la fel de ,,eretici“ erau și ei.

Dând la o parte acuzațiile nefondate ale lui Tertul, apostolul trece mai departe să răspundă acuzațiilor evreilor din Asia.

,,După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu şi să aduc daruri la Templu. Tocmai atunci nişte iudei din Asia m-au găsit curăţit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta şi să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea“ (Fapte 24:17-19).

Cu o logică rece și irefutabilă, apostolul întreabă: ,,Cum poate fi învinuit de dușmanie față e neamul lui unul care a adunat bani de la Neamuri ca să le aducă la Templu poporului său? Cum poate fi acuzat de erezie unul găsit în Templu în timp ce îndeplinea cerințele Legii pentru curățirea lui și a încă cinci iudei? Cum poate fi învinuită ,,închinarea“ sinceră de ,,profanare“? În plus, apostolul nu uită să-i atragă atenția lui felix că cei ce-l acuză nu sunt cei ce l-au ,,prins“ în templu, așa că le lipsește greutatea unor martori oculari. Iudeii din Asia au fost buni la gălăgie, dar slabi la mărturie.

În încheiere, apostolul răspunde și acuzațiilor Sinedriului din Ierusalim. El trece îngăduitor peste incidentul în care Marele Preot a poruncit s fie lovit cu palma peste față, deși știa că nimănui nu-i era îngăduit să se poarte astfel cu un cetățean roman și pomenirea incidentului ar fi trezit indignarea lui Felix. El nu vrea să se răzbune, ci doar să le reamintească ceea ce ei ar fi trebuit să nu uite:

,,Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului, afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morţilor sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.’” (Fapte 24:20-21).

În acest răspuns există o doză de ironie sarcastică. Este ca și cum apostolul le-ar spune: ,,Dacă sunt vinovat de ceva sunt întradevăr vinovat de aceasta: am reamintit oamenilor cucernici din Sinedriu despre măreața doctrină a învierii“.

Aduceți-vă aminte că Faptele Apostolilor este cronica felului în care biserica primului veac a mărturisit despre învierea Domnului Isus (Fate 1:22). saducheii o abandonaseră, iar fariseii uitaseră să-i acorde importanța cuvenită.

Verdictul lui Felix – Fapte 24:22-27

Ajungem acum la cel de al treilea personaj al acestui proces juridic: guvernatorul roman Felix.

,,Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul* Lisias.” Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod şi să nu oprească pe* nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.

După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” (Fapte 24:24-25).

Dacă a eșuat vreodată cineva atât ca om, cât și ca slujbaș al Romei, a fost Felix! S-ar putea ca cea care l-a îndemnat pe Felix să stea mai mult de vorbă cu apostolul Pavel să fi fost Drusila, nevasta lui. Familia ei avusese de câteva ori deaface cu aceasta ,,cale“ nouă din iudaism. Străbunicul ei a fost acela care a căutat să omoare toți prunci Betleemului (Mat. 2), un alt unchi al ei i-a tăiat capul lui Ioan Botezătorul și și-a bătut joc de Christos (Luca 23:6-12), iar tatăl ei i-a tăiat capul apostolului Iacov (Fapte 12:1-2). Cert este că amândoi au vrut să stea de vorbă cu Pavel și să examineze mai îndeaproape ce soi de om sunt acei care merg pe ,,Calea cea nouă“ și ce schimbări fundamentale s-au produs într-unul care are ,,credința în Hristos Isus“ (Fapte 24:24b).

Se confirmă încă o dată mintea extraordinar de ordonată a acestui om de excepție. Credincios normelor de retorică, Pavel își ordonează expunerile în așa fel ca să fie ușor de înțeles și lesne de reținut.Toate predicile lui (și ale noastre) pot să conțină elemente de teologie, de sociologie, de psihologie, de astronomie sau alte discipline, dar ele trebuie să fie, în esență, lucrări de pedagogie. Oamenii lui Dumnezeu nu fac niicodată ,,artă pentru artă“, cu orgoliul afișării propriei elocvențe, ci ,,artă cu tendință“, subordonând și ordonând toate ideile unor sfaturi practice cu care trebuie să rămână în minte ascultătorii.

Luca ne dă doar cele trei puncte principale ale predicilor lui Pavel pentru Felix și Drusila: despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare. Dacă vrem însă, putem foarte ușor să extindem aceste puncte principale cu ceea ce a scris apostolul Pavel despre ele în celelalte scrieri ale lui.

În primul rând, apostolul le-a vorbit ,,despre neprihănire“ și i-a sfatuit să-și rezolve trecutul. Termenul originalului este aici ,,justificare“, ,,îndreptățire“ și definește actul prin care Dumnezeu dclară pe cineva ,,nevinovat“ înaintea Lui.

Trecutul trebuie rezolvat. Nu putem trăi sub povara lui teribilă. În fața lui Felix și a Drusilei, Pavel a putut să le vorbească despre teribilul său trecut. Le-a putut spune că a fost ucigaș, prin acordul și participarea la uciderea lui Ștefan și prin prigonirea celorlalți creștini. Exemplul lui personal a putut fi pus alături de alte exemple cunocute de oameni care au trebuit să-și rezolve trecutul. David a agonizat sub povara răului făcut până când și-a rezolvat prin pocăință trecutul :

,,Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!

Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea, orice om evlavios să se roage  Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc (Ps. 32:1-6).

,,Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul* inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! (Ps. 51:1-9).

În 1973, DR. Karl Menninger, unul din cei mai renumiți psihiatrii ai lumii, a publicat o carte intitulată ,,Ce s-a întâmplat cu păcatul?“ (What Become of Sin?).  El a supliniat faptul că societatea a eliminat treptat, treptat din vocabularul ei ,,cuvântul și semniifcația lui“. L-am înlocuit cu altceva și vorbim azi despre greșeli, despre slăbiciuni, despre tendințe moștenite de la părinți, despre erori de judecată, dar nimeni nu mai vrea să știe despre păcat.

,,Oamenii de azi nu mai sunt păcătoși“, scrie și Phyllis McGinley, scriitor și poet de limba engleză, ,,Ei sunt imaturi sau provin din medii rele, sunt panicați sau, și mai interesant, bolnavi“.

Un Dumnezeu sfânt cere neprihănire de la oameni, iar aceasta este o veste foarte rea pentru păcătoși. Nu-i de mirare că Felix s-a îngrozit:

,,Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema” (Fapte 24:25).

Vestea bună pe care le-a dat-o Pavel celor doi a fost că același Dumnezeu care pretinde sfințenie oferă această sfințenie tuturor celor ce se încred în lucrarea lui Christos. Evreii obțineau justificarea prin sistemul jertfelor pentru vină. Apostolul Pavel i-a putut spune lui Felix cam ceea ce le-a scris și romanilor pe această temă:

,,Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi prorocii –  şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci† trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus“ (Rom. 3:19-26).

În al doilea rând, apostolul Pavel le-a vorbit celor doi ,,despre înfrânare“ ca despre rezolvarea problemelor prezente. Felix și Drusile erau tare vinovați la capitolul acesta. Drusila se despărțise de soțul ei ca să ajungă cea de a treia soție a lui Felix. Deși era iudeică, se purta de parcă Dumnezeu n-ar fi dat niciodată cele Zece Porunci. Felix era un demnitar lacom de bani, oricând dispus să nedreptățească sau să se compromită pentru a obține ceea ce dorește. Așa s-a purtat și cu Pavel:

,,Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el“ (Fapte 24:26).

Omul trebuie să se înfrâneze și să se împotrivească ispitelor, le-o fi spus Pavel. Nu putem fi stăpâni pe circumstanțele în care ajungem, dar putem să ne stăpânim pe noi înșine!

Trebuie să recunosc admirația pe care o am pentru apostolul Pavel. Aparent, soarta lui era în mâna acestor oameni care aveau puterea să-l condamne sau să-i dea drumul. Asta nu-l face în nici un fel să nu le vorbească pe față despre viața lor trăită în păcat.  Ce le-o fi spus apostolul Pevel pe această temă? Putem găsi răspuns în alte pasaje ale scrierilor marelui apostol.

Apostolu Pavel le-a putut spune că și el are probleme cu prezentul. Le-a putut mărturisi că și el ,,se poartă aspru cu trupul său ca nu cumva după ce a propovăduit altora, el să fie lepădat“, le-a putut mărturisi că ,,nimic bun nu locuiește în el, adică în firea lui pământească“ și că vede în mădularele lui acționând teribila lege a păcatului:

,,Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. … Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine“ (Rom. 7:14-21).

Metaforic vorbind, un Pavel în lanțuri era mai liber decât Felix și Drusila înrobiți de păcatele lor. ,,Pentru că fiecare om este robul lucrurilor de care este biruit“. Apostolul Pavel le-a putut prezenta apoi rezolvarea acestei crize lăuntrice prin credința în lucrara ispășitoare a lui Christos:

,,Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har“ (Rom. 6:10-14).

Neputința trupului poate și trebuie să fie rezolvată prin primirea Duhului lui Dumnezeu care inițiază în noi procesul unei nașteri din nou, care are puterea să ,,înfrâneze poftele“ (Gal. 5:22-24).

Când nu-ți place mesajul vrei să scapi de mesager! Nu-i de mirare că Felis s-a îngrozit și a spus: ,,De astădată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema“.

Primele două puncte ale predicilor lui Pavel i-a îndreptat inevitabil spre cel de al treilea și Pavel le-a vorbit ,,despre judecata viitoare“. Cu alte cuvinte, Pavel i-a îndemnat să-și rezolve viitorul.

Oricât am vrea să nu ne gândim la el, viitorul este inevitabil și împreuna cu el vine și judecata fiecăruia dintre noi ,,după binele sau răul pe care l-a făcut când trăia în trup“.

Recapitulând cele scrise mai sus, putem spune că la curiozitatea lui Felix și a Drusilei, apostolul Pavel le-a spus că un om care crede în Christos este un om care nu se poate lăuda cu trecutul, este foarte grijuliu cu prezentul și încrezător în ceea ce privește viitorul pe care i l-a pregătit Domnul.

Sper că vedeți ironia sitiației: Felix și Drusila credeau că doar Pavel se află în fața judecății, dar apostolul îi îndeamnă să privească mai departe și să vadă că ei înșiși se vor afla înaintea marii și teribilei judecăți de la urmă. Aceasta este perspectiva oricărui muritor. Ce le-o fi spus Pavel lui Felix și Drusilei pe această temă? Probabil că ceva nu foarte deosebit de ceea ce le-a spus și filosofilor din Atena:

,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Fapte 17:30-31).

Dovada că Domnul Isus este sau judecător sau Salvator este, în cuvintele lui Pavel, ,,faptul că a înviat din morți“.

Felix, demnitarul roman, este prototipul omului care știe destul, dar nu vrea să se hotărască pentru Christos. Amânarea lui se va lungi și peste continuarea procesului lui Pavel. Cel ce zice ,,Te voi asculta într-o bună zi“, nu va găsi niciodată o zi bună pentru a asculta. Cum spunea cineva, ,,amânara este actul de deces al unei hotărâri care trebuie luată.“ ,,Astăzi“ este singura zi potrivită pentru salvarea sufletului!  (2 Cor. 6:1-2; Is. 55:6-7)

Dr. Clarence MacArtney ți-a imaginat o întâmplare petrecută în iad. Satan i-a chemat pe căpeteniile lui la sfat și le-a cerut o metodă nouă ca să-i împiedice pe oameni să fie salvați de la pierzarea veșnică.

,,Eu știu! a zis unul din ei. ,,Am să mă duc pe pământ și am să le spun oamenilor că nu există Dumnezeu“

,,Nu merge“, i-a răspuns satan. ,,Este sufucient ca oamenii să se uite cu atenție în jur ca să-și dea seama că Dumnezeu există“.

,,Mă duc eu și le voi spune că cerul nu există“ a zis un al doilea.

,,Nu merge,“, i-a retezat-o Satan. ,,tot omul simte că există viață după moarte și toți vor să ajungă în cer“.

,,Să le spunem că nu există iad!“ a propus al treilea.

,,Nu ține. Glasul conștiinței din ei cere ca păcatele să fie pedepsite. Ne trebuie o minciună mai bună ca acestea.“

Calm și sigur pe sine, un altul a șoptit: ,Cred că am rezolvat problema. Mă voi duce pepământ ca să le spun la toți să nu se grăbească“. Și așa au făcut.

Felix, guvernatorul roman al cărui nume înseamnă în traducere ,,fericire“, a fost, este și va fi unul din cei mai nefericiți dintre pământeni.

Primul dintre cei trei înalți demnitari în fața căruia a depus mărturie apostolul Pavel alege să … nu se pronunțe. El motivează cu lipsa lui Claudius Lisias, un roman care a fost martor ocular și care trebuie să-și spună părerea. Nehotărât în procedurile juridice, Felix s-a dovedit însă foarte hotărât în cele mercantile. Știind că apostolul a adus la Ierusalim sume mari de bani ca ajutor pentru cei săraci, dregătorul încerca să dea de înțeles că este deschis pentru o eventuală ,,mituire“:

,,Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el“ (Fapte 24:26).

Admir verticalitatea lui Pavel, dar nu admir, o spun iarăși, lipsa de simpatie și ajutor din partea bisericii celor tăiați împrejur din Ierusalim. M-aș fi bucurat să aflu că ei au venit să-i ofere lui Felix un fel de ,,cauțiune“ prin care să-l elibereze pe Pavel. Deasupra lui Felix lucra însă providența. Dumnezeu știa că Pavel era mai în siguranță în temniță, decât în libertate. Mai mult, Domnul Isus și spusese deja că planul era ca Pavel să ajungă să mărturisească la … Roma (Fapte 23:11).

+++++

Cap 25-26 – Festus, neofitul necredincios

Necredința oamenilor nu poate bloca planurile lui Dumnezeu.

În aceste ultime capitole din Faptele Apostolilor vom vedea cum necredința iudeilor și nepăsarea romanilor nu fac altceva decât să împlinească planului divin. Dumnezeu l-a folosit pe Claudius Lisias ca să-i salveze viața lui Pavel în curtea Templului și ca să-l ducă teafăr la Cezarea. Dumnezeu l-a folosit pe vicleanul Felix ca să-l țină pe apostol doi ani departe de furia ucigașă a iudeilor. Iar acum, Dumnezeu îi va folosi pe Festus și pe Agripa ca să-l trimită pe Pavel la Roma, pe cheltuiala Imperiului și însoțit de o foarte favorabilă recomandare.

Ce vom spune despre Festus?

Nimeni n-a spus că este ușor să fi guvernator în Palestina! Nefamiliarizat cu religia și cultura localnicilor, Festus a trebuit să afle pe pielea lui cât de greu se rezolve ițele unei afaceri evreiești. Ca un novice (neofit) în probleme evreiești, Festus s-a rezemat mult pe părerile celor din jurul său. În capitolele 25 și 26, citim că Festus s-a lăsat influențat: (1) de conducătorii evrei – Fapte 25:1-12, (2) de împăratul Agripa – 25:13-22, dar a refuzat să se lase influențat de apostolul Pavel – 25:23 – 26:32.

  1. Festus s-a lăsat influențat de conducătorii evrei – Fapte 25:1-12

Festus a fost un om cu spiritul datoriei și cu o dorință sinceră de a face ceea ce este bine. Probabil că s-a mirat cum de a fost posibil ca apostolul Pavel să fie ținut timp de doi ani în temnița din Cezarea, fără ca Felix să aibă în scris o învinuire serioasă împotriva lui. Metodic, el s-a apucat personal să rezolve această problemă.

Atitudinea și răspunsul lui Festus le spune evreilor ceva despre maniera în care își va exercita el autoritatea: va fi binevoitor, dar nu va face compromisuri. Dreptatea aplicată de el va fi una romană, nu una evreiască, iar scaunul de judecată nu va fi în Ierusalimul religios, ci în Cezarea imperială.

După o scurtă vizită protocolară la Ierusalim, în prima zi după ce s-a întors la Cezarea a poruncit ca apostolul Pavel să fie adus înaintea lui.

,,Doi ani au trecut astfel; şi în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor şi a lăsat pe Pavel în temniţă.

Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim.  Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum. Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo.

„Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.” Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile, apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel“ (Fapte 24:27 – 25:6)

Pentru că știm deja foarte bine care a fost situația, Luca a găsit cu cale să ne dea doar un rezumat acuzele evreilor și pledoaria de apărare rostită de Pavel înaintea lui Festus.

,,Când a sosit Pavel, iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului” (Fapte 25:8).

Veniți la Cezarea, liderii evrei s-au dat într-un trist spectacol. Nimic din învinuirile aduse de acuzatorii apostolului n-a stat în picioare, așa că Festus a catalogat cazul lui Pavel drept o problemă religioasă, nu una politică. Dorința lui de a câștiga respectul și suportul conducătorilor poporului pe care a venit să-l guverneze l-a îndemnat să le facă pe plac și să li-l dea în mâini spre Ierusalim. Luca este atent să mențineze în toate aceste ,,judecăți“ anterioare aceleia din Roma, apostolul Pavel n-a fost acuzat de autoritățile romane, ci doar de fanaticii religioși de la Ierusalim:

Festus, care voia să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?” (Fapte 25:7-9).

Întrebarea lui Festus îi dă ocazia lui Pavel să publice un adevăr istoric: urmașii Domnului Isus sunt mai în siguranță la Roma, decât la Ierusalim! Apostolul Neamurilor, convins că va fi ucis de compatrioții săi evrei în drum spre Ierusalim a făcut atuni un lucru de o semnificație providențială majoră, profitând de cetățenia lui romană, Pavel s-a pus sub protecția Romei!

,,Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.”  Atunci, Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce” (Fapte 25:10-12).

Expresia folosită de Pavel a fost una foarte bine cunoscută: ,,Cer să fiu judecat de Cezar!“ (,,Appello Cesar!“- lat.) Orice cetățean roman avea dreptul să fie scos din tenebrele compromisurilor din curților locale și facă apel, cerând să fie adus în civilizata Romă pentru a i se face dreptate. Procedura există și astăzi în justiție, pentru că, din foarte multe puncte de vedere, trăim încă sub umbra Atenei și a Romei. Și astăzi, cei nemulțumiți de cum au fost tratați de un anumit tribunal pot face ,,apel“ la o Curtea Supremă.

În răspunsul lui Pavel există însă și altceva, un fel de reproș voalat. Apostolul îi atrage atenția guvernatorului că i se face o nedreptate când este dat în mâinile celor gata să-l sfâșie:

,,Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor“.

Este o învinuire gravă la adresa lui Festus. Probabil că asta i-a făcut să caute să scape de el și să-l trimită mai bine la Roma. Soluția propusă de Pavel i-a surprins probabil pe toți cei implicați. Prietenii și-au văzut năruite speranțele ca apostolul să revină în mijlocul lor, iar dușmanii și-au văzut a doua oară dejucat planul lor diabolic. Festus s-a văzut obligat să-și recunoască neputința. O trimitere la Roma reprezenta și o mică înfrângere personală. De aceea, în această decizie, Festus îl va angaja bucuros și pe împăratul Agripa.

De ce a cerut apostolul Pavel să fie judecat la Roma? Pe vremea aceea, la Roma domnea Nero (A.D. 54-68). Pare ciudat că apostolul Pavel a ales să-și pună viața în mâinile acestui descreierat, dar criza în care se afla nu-i lăsa o altă portiță de scăpare. Pe deasupra mai era și o problemă de credință. Domnul i se arătase și-l înștiințase că va trebui să depună mărturie despre El la Roma (Fapte 23:11). Ce nu i se spusese apostolul era că va ajunge la Roma pe cheltuielile … imperiului.

Oricum, Nero nu ajunsese încă în partea a doua a periodei sale de domnie, când a depășit orice limită. În primii ani de domnie, cezarul Nero s-a aflat sub influența filosofului stoic Seneca și a prefectului gărzii pretoriene, Afranius Burrus. Au fost anii buni ai domniei lui Nero, resimțiți de întreaga cetate ca o ,,epocă de aur“. Nero încă nu o luase de nevastă pe Poppaea, caracterizată de istoricul Iosif Flavius drept ,,o femeie religioasă“ (Antiquities 20:195). Ea a fost o prietenă a evreilor și ar fi fost în stare să-l facă pe Nero să-l pedepsească cu moartea pe acest ,,tulburător al religiei iudaice“.

Politica imperiului față de creștini s-a schimbat după anul 62 d.Ch. Seneca s-a pensionat. Barrus a murit. Nero a divorțat de Octavia și s-a căsătorit cu Poppaea. Ultimii cinci ani de domnie ai lui Nero au fost teribili pentru toți supușii lui. În 64 d.Ch., într-un acces de nebunie, Nero a dat foc Romei, dar a dat vina pe ,,creștini“, pe care și așa nu-i iubea nimeni. Când Pavel a cerut să fie dus la Roma, nimic din toate acestea nu se întâmplaseră încă.

Dorința de a le arăta bunăvoință celor din conducerea lui Israel era cât pe aici să-l facă pe Festus complice la un asasinat. Bunăvoința lui Festus față de evrei, aflat la început de mandat, n-a fost deci nici ,,bună“ și nici ,,voință“, pentru că l-a pus în situația de a fi manevrat de reaua voință a evreilor.

Ispita de a face pe placul oamenilor ne paște pe toți, nu numai pe Festus. Și Pavel a avut de luptat cu ea. Iată cum a biruit-o el:

Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos“ (Gal. 1:10).

Și iată cum trebuie să treacă acest examen toți cei care se află în slujirea creștină:

,,Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima“ (1 Tesaloniceni 2:4 ).

Întâmplarea ne lasă însă și o învățătură pozitivă: Dumnezeu se ține de cuvânt și-Și împlinește promisiunile! ,,Cum“ și le împlinește este o altă problemă.

În viața și slujirea lui Pavel, călăuzirea divină s-a împlinit mai mult în ceea ce privește comunicarea scopului sau rezultatului unui eveniment, nu și în ceea ce privește căile, mijloacele prin care se va ajunge acolo. Apostolul Pavel a trebuit să-și întrebuințeze în măsuri egale și credința și rațiunea. Călăuzirea divină nu l-a transformat pe Pavel într-un fel de robot rudimentar, chemat doar să împlinească mecanic niște comenzi foarte bine precizate. Voia lui Dumnezeu i-a fost descoperită doar parțial și numai progresiv, lăsându-l adesea să-și întrebuințeze toată înțelepciunea unei minți luminate de Duhul Sfânt. În celebrele vorbe rostite de cineva: ,,Voia lui Dumnezeu nu este o hartă, ci doar o busolă“.

Și încă ceva. Unii dintre noi se așteaptă ca promisiunile lui Dumenzeu să se împlinească imediat, în mod supranatural, dar ele își au ceasul lor și vremea lor potrivită. În loc să intervină direct, vizibil, Dumnezeu preferă să declanșeze ceea ce teologii numesc ,,providență divină“. Aceasta înseamnă că, în aparență, evenimentele își urmează cursul normal, iar oamenii au libertatea să facă oricum voiesc. Nu e de mirare că împlinirea promisiunilor pare adeseori imposibilă sau cel puțin improbabilă. Festus rămâne Festus, mai marii iudeilor rămân mai marii iudeilor, apostolul Pavel rămâne apostolul Pavel, dar prin ei, pe lângă ei și deasupra lor lucrează această extraordinară providență divină. Dumnezeu face ca ,,toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce-L iubesc și anume spre binele binele celor ce sunt chemați după planul Său“ (Rom. 8:28).

Un alt lucru surprinzător este că împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu pare adesea că atârnă doar de un singur fir de ață. Apostolul Pavel a tremurat pentru viața lui, a trebuit să se apere cu toată iscusința în curtea de judecată și să vadă alarmat cum intrigile iudeilor erau cât pe aici să-l tragă pe Festus de partea lor. Uneori, când împlinim planurile lui Dumnezeu, ne trec toate transpirațiile … Dar tocmai atunci vin și cele mai mari ocazii de mărturie creștină! De ce a trebuit apostolul Pavel să ,,piardă“ doi ani de viață în închisoarea de la Cezarea și să fie de două ori în primejdia de a fi linșat de iudei? Răspunsul îl vom primi numai în capitolul 26 al cărții, când îl vom vedea pe apostol predicând în fața celei mai selecte audiențe din Israel. În izolarea temniței din Cezaream Pavel făcea de fapt anticameră pentru sala de audiențe ca să aibă apoi șansa unică de a vesti Evanghelia unor oameni cu care nu s-ar fi putut întâlni în nici un alt fel de circumstanțe, oricât și-ar fi dat el silința.

  1. Festus s-a lăsat influențat de împăratul Agripa – Fapte 25:13-22

,,După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel şi a zis:

„Felix a lăsat în temniţă pe un om împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea. Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea nici un om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.

Ei au venit deci aici şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta. Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de nici unul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.  Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu.

Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la Cezar.”

Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.”

„Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.” (Fapte 25:13-22)

Personajele regale din Israel apar în text fără o prezentare corespunzătoare. Ca să aflăm mai mult despre ele, trebuie să facem apel la cărțile istoricului Iosif Flavius. Cine au fost deci acest împărat Agripa și cine a fost această Berenice?

Se spune că o poză face cât o mie de cuvinte. Iată mai jos o schiță a arborelui genealogic al stufoasei familii a ,,Irozilor“, din care au făcut parte Agripa și Berenice:

Herods-family-tree

(Credit here: https://pastorglenn.wordpress.com/2012/05/08/herods-family-tree/)

Și iată ce ne spune Iosif Flavius și alți istorici despre acești ,,idumeni“, ajunși paradoxal și ironic să hotărască soarta celor din Israel:

,,Profeția lui Dumnezeu despre totala distrugere a Edomului (Ioel 3:19) s-a împlinit în secolul I dinaintea erei creștine. Până atunci, edomiții veniseră din ,,muntele lui Edom“ și se așezeraseră în câmpiile Hebronului, înlocuindu-i pe evreii duși în captivitatea Babilonului. Ei au prosperat mult, provincia fiind numită timp de aproape patru sute de ani, atât de greci cât și de romani, nu ,,Iudeia“, ci ,,Idumeia“. Strabo, un istoric din vremea Domnului Isus, susține că idumeini, numiți de el Nabataieni, alcătuiau majoritatea populației din sudul și vestul Iudeii. Dar ei au fost cuceriți în secolul I de evrei, însuflețiți de recentele victorii asupra cotropitorilor greci. Evreii nu i-au masacrat pe idumeni,ci i-au ,,asimilat“, lăsându-i să trăiască alături de ei și să le împrumute obiceiurile și religia. Unul dintre ei, folosind metode iscusite a ajuns apoi să fie ,,indispensabil“ conducătorilor evrei în relațiile lor cu puternica Romă.

Când Israelul este invadat de parți, popor rivali ai Romei, Irod, pentru că acesta îi era numele, scapă și fuge la Roma, unde convinge senatul roman să-i acorde titlul de „Rege al evreilor”, angajându-se să aducă Iudeea înapoi sub stăpânire romană. Se reîntoarce în Israel și, începând din Galileea, cucerește regiune după regiune până ce ajunge, după numai trei ani, reușește să fie stăpân peste tot. Împreună cu noua sa soție Mariamne, nepoata lui Hircanus, care îi legitimează dreptul la domnie, Irod se proclamă ,,rege al iudeilor“. Cu acest Irod cel Mare, ne întâlnim în Evanghelia lui Matei. El este domnitorul gelos care, amenințat de nașterea ,,regelui de curând al iudeilor“, poruncețte uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească din zona Betleemului (Mat. 2:1-23).

Așa cum arată schița de mai sus, după moartea regelui Irod cel Mare, cezarul roman Augustus (19 î.Cr.-14 d.Cr.) a împărțit regatul evreu între patru dintre copiii lui Irod cel Mare: Aristobul, Arhelau, Antipas și Filip. Aristobul a fost tatăl lui Irod Agripa și bunicul lui Irod Agripa II înaintea căruia a stat apostolul Pavel. Ceilalți doi copii ai lui Irod Agripa I au fost Irod Agripa II, Berenice și Drusila.

În Faptele Apostolilor ne întâlnim cu toată această familie de conducători idumeni. Irod Agripa I este cel care l-a omorât pe apostolul Iacov (Fapte 12:1-2) și a murit mâncat de viermi (Fapte 12:20-23). Drusila, fata lui mai mică a fost nevasta lui Felix (24:24)și, iar împreună cu Berenice, au fost surorile singurului copil de parte bărbătească, numit în mod automat, Irod Agripa II. Berenice i-a fost chiar mai mult decât o simplă soră. Relația lor imorală a scandalizat lumea de atunci. Nebădăioasa Berenice a avut mai târziu și o aventură cu Titus, generalul roman venit să distrugă Ierusalimul și să pună capăt unei răscoale evreiești. Beatrice s-a visat chiar împărăteasă la Roma, dar trecutul ei imoral au făcut ca poporul roman să-i interzică titlul de soție a împăratului lor. Acest Agripa II cu care are de a face Pavel a fost ultimul ,,rege“ din controversata dinastie a ,,Irozilor idumeni“.

Când Agripa, a murit, Agripa II avea doar șaptesprezece ani și se afla pe la Roma ca să-și desăvârșească educația. Romanii l-au considerat prea plăpând ca să conducă Iudea, un ținut frământat continuu de tot felul de răscoale, așa că au numit drept conducător pe un guvernator roman. Mai târziu, tânărului ,,împărat“ i-a fost dată autoritatea de a-l numi pe Marele Preot și de a administra un mic ,,regat“ într-o regiune din nordul Israelului, care corespunde cu Libanul de astăzi. De acolo au venit ei la Cezarea ca să-i ureze de bine noului guvernator, Festus.

El a venit însoțit de Iulia Berenice, sora lui, cu care trăia în concubinaj. Tânărul deprinsese, după câte se vede, toate ,,libertățile morale“ ale emancipaților de la Roma.

(Vezi Josephus, BJ 2.217, 220-21, 310-14, 333-34, 405, 426, 595; Ant. 19.276-77, 354; 20:104, 143, 145-146; Life 48.119, 180-81, 343, 355; Juvenal, Satire 6.156-60; Tacitus, Histories 2.2; Suetonius, Titus 7.1; Dio Cassius, History 65.15; 66.18; also G.H. Macurdy, ‘Julia Berenice,’ AJP 56 (1933), pp. 246-53.” Bruce, p. 457, fn. 26.).

Cu toate aceste cunoștințe în minte, ne dăm seama că Festus acceptă influența lui Agripa pentru că guvernatorul roman își arată respectul pentru împăratul de drept al evreilor. Ca proaspăt venit în acest colț de lume, Festus recunoaște autoritatea lui Agripa în probleme legate de religia iudeilor.  Este deci normal ca Festus să se lase influențat de Agripa și în problema lui Pavel.

  1. Festus nu se lasă influențat de apostolul Pavel – Fapte 25:23 – 26:32

Festus îl cheamă deci pe apostolul Pavel la o ,,audiență“ regală, la care participă nu numai Agripa și Berenice, ci și întreaga protipendată din Cezareia:

,,A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo“ (Fapte 25:23).

Înainte de a vedea ce influență au avut cuvintele lui Pavel asupra celor prezenți, trebuie să menționăm alte câteva lucruri despre această ,,audiență“.

Prima observație este că mărturia depusă de apostolului Pavel înaintea lui Festus și Agripa nu mai reprezintă un act jurudic de apărare, ci o proclamare curajoasă a Evangheliei. Apostolul știe că traseul său a fost hotărât deja din clipa în care apelul său de a fi judecat de Cezar a fost acceptat. Pavel nu mai este preocupat de soarta lui, ci de soarta celor care-l ascultă. Este o întâlnire ,,neoficială“, nu un act juridic.

Cea de a doua observație este că apostolul Pavel și-a dat seama fără îndoială de această extraordinară ocazie hotărâtă de providența divină de a sta înaintea unei asemenea audiențe auguste. Luca ne spune că, pe lângă guvernatorul Festus, împăratul Agripa și Berenice, de față au fost și alți comandați romani, precum și un număr frumos din oamenii de frunte din Cezarea. Apostolul și-a dat seama că Cel care îi convocase pe toți la un loc nu fusese Festus, ci însuși Dumnezeu. Și asta nu ca să evalueze vinovăția sau nevinovăția unui creștin, ci pentru ca fiecare să-și evalueze starea înaintea lui Dumnezeu.

Evanghelizarea cestor demnitari s-a făcut nu ,,în ciuda faptului“ că era oameni măcinați de vicii și păcate, ci ,,tocmai pentru că erau“ astfel de oameni. Evenimentul este o demonstrație a harului divin și a dorinței lui Dumnezeu de a da o șansă tuturor oamenilor. Înaintea lui și ,,cei mici“ și ,,cei mari“ au același preț (Fapte 26:22). Și cei neînsemnați și cei înălțați în dregătorii au nevoie de aceeași salvare de la pierzare veșnică.

Evanghelia adusă de Domnul Isus a pătruns până în palatele regești și a salvat oameni din familiile regale. Apostolul Pavel vorbește în altă parte de ,,sfinții din casa Cezarului“ (Filipeni 4:22). Aceia n-au fost slujitori de casă, cum se crede pe alocuri, ci rude din familia Cezarului. Expresia ,,casa Cezarului“ nu se referă la clădirea în care locuia Cezarul, ci la oameni înrudiți prin legături de sânge. ,,Casa Cezarului“ este folosit aici în același sens în care au fost amintite și alte ,,case“: ,,casa lui Ștefana“ (1 Cor. 16:15), ,,casa lui Onisifor“ (2 Tim. 1:16), ,,casa lui Israel“ (Fapte 2:36), ,,casa lui Aristobul“ (Rom. 10:10), ,,casa lui Narcis“ (Rom. 10:11).

A treia observație este că apostolul are în sfârșit ocazia să mărturisească despre Christos fără bruiajul unei prezențe evreiești care să-l conteste. De la prinderea sa pe treptele Templului din Ierusalim, este pentru prima oară când Pavel poate vorbi cursiv, fără să fie contrazis și întrerupt de alții.

În cuvântul său de introducere, Festus stabilește necesitatea audienței și-i dă credit lui Pavel pentru că numai un om care se știe nevinovat poate îndrăzni să ceară să fie judecat la Roma:

,,Atunci, Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi, uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el, de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât” (fapte 25:24-27).

Ca unul cu cel mai mare rang din cei prezenți, împăratul Agripa îi face semn lui Pavel că poate începe să se apere. Puțin știa el că în loc de apărare, apostolul va dezlănțui asupra lui un atac îndrăzneț. Agripa un om cu vaste cunoștințe religioase. Aceasta poate fi o binecuvântare, dar și un blestem. Cunoștințele acumulate, dar nepuse în practică, aduc o și mai mare osândă asupra celui care le are, Dar, să nu anticipăm …

,,Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel: „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei, căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă“ (Fapte 26:1-3).

Observăm repede că această a treia descriere despre convertirea lui Pavel pe drumul Damascului este ,,altfel“ decât celelalte două. Ea este centrată pe învierea Domnului Isus ca împlinire a profețiilor despre ,,nădejdea“ mesianică a copiilor lui Israel. Secțiunile discursului sunt foarte ușor de distins. Pavel începe prin a se prezenta ca un fost ,,prigonitor“ al nădejdii lui Isurael, continuă prin a prezenta evenimentul prin care s-a întâlnit cu nădejdea lui Israel pe drumul Damascului și încheie prin a-și justifica astfel râvna cu care a ajuns acum un predicator înfocat la împlinirii nădejdii lui Israel. Apostolul ține seamă că vorbește unei audiențe mixte, în care sunt oameni cu grade diferite de familiarizare cu religia evreilor. De aceea el își alege cuvintele cu grijă, construind eșafodajul unei mărturii care să-i cheme la pocăință și la credința salvatoare în Christos pe toți cei prezenți.

Pavel începe prin a se prezenta drept un evreu râvnitor pentru religia străbună, dat acum în judecată doar pentru că propovăduia împlinirea ,,nădejdii“ mesianice. Apostolul este atent să se prezinte drept un evreu bun căzut victimă unor dispute religioase.

,,Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!“ (Fapte 26:4-7).

Tema ,,nădejdii“ este un subiect principal în pledoariile de apărare ale apostolului (23:6; 24:15; 26:6-; 28:20). Ea se referă la faptul că toate făgăduințele minunate din profețiile făcute de Dumnezeu pentru Israel în Vechiul Testament și-au așteptat împlinirea și s-au împlinit acum în Isus Mesia.  Este absurd, spune Pavel, ca numai el să fie acuzat și pedepsit pentru cea ce aveau drag toate cele douăsprezece seminții ale lui Israel!

,,În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu“ (1 Cor. 1:20).

Pentru cei nefamiliarizați cu conceptul despre înviere, apostolul construiește un pod de simpatie, mărturisindu-și propria lui slăbiciune în această problemă, iar apoi le istorisește evenimentul care i-a schimbat total convingerile:

,,Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii? Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă“ (Fapte 26:8-12).

Pavel ține să le istorisească în amănunt întâmplarea de pe drumul Damascului ca să le arate că realitatea convertirii lui n-a fost doar un ,,moft“. Convingerile lui au fost schimbate în urma unor evenimente dramatice. Ele n-au venit împotriva credinței lui ca fariseu, ci au fost singura împlinire normală a lor, consecința credincioșiei lui față de cele scrise în Scipturi. Prin aceasta, apostolul prezintă creștinismul ca o mișcare legată organic cu iudaismul străvechi:

,,Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. Am căzut cu toţii la pământ, şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ,,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.“

,,Cine eşti, Doamne?“ am răspuns eu.

Şi Domnul a zis: ,,Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi“ (Fapte 26:13-18).

Mesajul lui Pavel este că străvechea credință a evreilor (în înviere) a fost validată acum de Dumnezeu prin faptul că L-a înviat din morți pe acest ,,om“, indicând tuturor că El este Mesia, Cel rânduit pentru iertarea și salvarea tuturor celor care-și pun nădejdea în El, nu numai evrei, ci și dintre Neamuri.

Este singura ocazie în care Pavel spune că Isus Christos i-a vorbit ,,în limba evreiască“ (26:14), pronunțându-i numele în felul specific evreiesc ,,Saoul, Saoul“. Lumina extraordinară de care a fost orbit a fost ceva ,,supranatural“, ,,o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui“. Nu încăpea nici o îndoială, Cel care I se arătase pe drumul Damascului era Isus cel înviat din morți, dovedit prin aceasta că este ,,Christosul“ cel așteptat în lume (Ioan 6:14).

Apostolul își motivează propovăduirea acestei ,,vești bune“ ,,din cauza“, nu ,,împotriva“ credinței și educației lui evreiești. Pavel le dă de înțeles celor prezenți că ,,evanghelia“ creștinilor este o continuare firească a iudaismului Vechi Testamental, iar ceea ce face el ca pe o continuare a ,,râvnei“ pe care a avut-o odinioară ca fariseu:

,,De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii şi Moise că are să se întâmple, şi anume că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi neamurilor” (Fapte 26:19-23).

Cuvântările lui Pavel nu le lăsau ascultătorilor decât două răspunsuri posibile, acceptare sau agresare. Este foarte trist că Festus, care s-a lăsat așa de ușor influențat de iudeii de la Ierusalim și de Agripa, a ales calea a doua. Vizat personal de mesajul lui Pavel, ,,neofitul“ pus pentru prima dată în contact cu Evanghelia alege să o refuze. De regulă, când nu ne place mesajul, îl atacăm pe mesager și așa a făcut și Festus:

,,Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie” (Fapte 26:24).

Netulburat de intervenția lui Festus, apostolul i se adresează împăratului Agripa, pe care-l pune în fața unei dileme inevitabile. Pe de o parte, dacă Agripa credea cu adevărat într-un Dumnezeu care împlinește profețiile, el trebuia acum să-L accepte pe Domnul Isus ca Mesia. Pe de altă parte, dacă refuza să-L accepte pe Christosul lui Pavel, Agripa se dovedea necredincios Scripturilor evreiești.

„Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ! Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că (tu) crezi” (Fapte 26:25-27).

Agripa tace, nu se grăbește să-i răspundă lui Pavel. Atunci când o face, după o ezitare care trădează un proces de deliberare lăuntrică, împăratul îi dă apostolului un răspuns diplomatic, care nu este nici refuz, nici acceptare,ci  doar o diplomatică … amânare:

,,Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”

„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea” (Fapte 26:28-29).

Este atitudinea lui Agripa o pildă pentru Festus? Pavel se dovedește inclusiv în apelul și oferta pe care o face tuturor celor prezenți: ,,toți cei ce mă ascultă astăzi“. Furat parcă de avântul predicării, Pavel le spune că ar dori din toată inima ca toți să aibă parte de experiențele lui. Dându-și seama însă că aceste cuvinte ar putea fi interpetate ca un afront, apostolul se corectează repede, arătând nevinovat spre lanțurile sale. Precizarea lui a stârnit, fără îndoială, un hohot de râs în toți cei prezenți.

Este ultima cuvântare pe care avem ocazia să o citim în relatările lui Luca. În viziunea lui, acesta este esența mesajului lui Pavel și orice ar fi adăugat i-ar dilua importanța și impactul. Ne vom mai întâlni în următoarele capitole doar cu scurte dialoguri pe care marele apostol le-a avut cu cei care i-au însoțit drumul spre Roma (Fapte 27:10, 21-25, 33) și cu un scurt rezumat al tulburătoarelor discuții pe care le-a avut cu evreii de acolo (Fapte 28:17-28). Este evident că Luca vrea ca această predică, un veritabil rezumat al vieții și lucrării apostolului Pavel Să fie imaginea finală cu care să-și încheie cartea. Iar reacția la o asemenea prezentare, scrie Luca, nu poate fi decât una singură. Luca o așează pe buzele celor prezenți atunci ca pe un veritabil verdict rostit de cele mai auguste autorități romane în fața căror care a stat Pavel:

,,Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.” Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar” (Fapte 26: 30-32).

Așa cum am spus deja, în logica providenției și a istoriei, Irod Agripa II a fost ultimul ,,împărat“ din dinastia idumenilor. Pentru folosul nostru, după ce am spus ce a fost de spus despre Festus, cred că este necesar să aruncăm o privire și asupra lui. Ce l-a împiedicat pe acesta să accepte deschis oferta apostolului Pavel?

Iată ce răspuns ne dă C.H. Spurgeon într-una din strălucitele lui predici:

,,Agripa i-a răspuns lui Pavel ușuratic, dar nu ușor. Cuvintele lui au căutat o ieșire din ,,cursa“ construită de logica de fier a discursului apostolului.

  1. De ce a fost Agripa doar ,,aproape convins“ să devină creștin? Un răspuns a fost și în persoana care a stat alături de el, Berenice. Femeia era nu numai sora lui, ci și o parteneră păcătoasă de desfrâu. Dacă ar fi acceptat creștinismul, Agripa ar fi pierdut-o, pe ea și pe toți ceilalți prieteni din lumea lor imorală. Agripa n-a fost gata să facă un asemenea sacrificiu.
  1. De cealaltă parte a lui Agripa ședea Festus, un ,,bărbat adevărat“, un reprezentant al autorității de la Roma, un om al armelor, care îl declarase deja pe Pavel ,,nebun“. Dacă l-ar fi contrazis pe față, Agripa și-ar fi atras antipatia și, poate, dușmania lui. Poate că dacă va accepta creștinismul acest Festus va ajunge să-l creadă și pe el ,,nebun“. Dornic să păstreze simpatia oamenilor, Agripa a refuzat oferta lui Dumnezeu în Christos. Și vai, câți oameni fac același lucru din cauză că le pasă de părerea oamenilor! Fricoșilor! Dar de iad și blestem nu vă temeți ? De frica unor muritori ca voi să pierdeți fericirea voastră eternă? Fricoșilor! Mergeți cu turma la pierzare și nu sunteți în stare să rămâneți singuri de partea adevărului ! Fricoșilor ! Lașilor ! N-aveți destul suflet ca să vă pese de sufletele voastre ! Vă lăsați duși de val spre pieire legați de neputințele altor neputincioși ca și voi !

iii. Al treilea motiv al ezitărilor lui Agripa au putut fi ,,lanțurile“ la care a făcut aluzie Pavel. Având în vedere soarta pe care au avut-o toți creștini din Imperiu, Agripa s-a gândit sigur că aderarea la această mișcare l-ar face și pe el să ajungă un ,,paria“ alungat din lumea bună. ,,Nu pot face așa ceva! Sunt o persoană importanță în Imperiu“ și-o fi zis Agripa. ,,Oh, de-ar vedea oamenii ce cinste este să suferi alături de Trimisul cerului pe această planetă blestemată! De-ar vedea ei ce câștig enorm ai când pierzi totul din pricina lui! Și dacă ar vedea ce cununi îi așteaptă în eternitate pe toți purtătorii de cruce de acum! De-ar înțelege și ei că este mai demn să porți lanțuri pe mâini, decât să le porți pe suflet.“

+++++

Cap. 27-28 – Călătoria lui Pavel spre Roma

Pavel – profilul unui lider – Fapte 27 – 28

După ce s-a îngrijit ca relatarea sa să sublinieze nevinovăția apostolului Pavel, constatată juridic de câteva ori de autoritățile romane din Israel, Luca își încheie cronica cu o surprinzător de amănunțită descriere a călătoriei marelui apostol de la Cezareia la Roma. Scopul acestei  ,,încheieri“ a Faptelor Apostolilor a fost fără îndoială dorința lui Luca de a arăta tuturor ce fel de om era acest Pavel și ce fel de Dumnezeu era Dumnezeul pe care-L slujea.

Pe scurt, putem spune că Luca ni-l prezintă pe Pavel drept un lider înnăscut, imposibil de ținut captiv de împrejurări, oricât de nefavorabile ar fi fost acestea. La începutul călătoriei Pavel ocupă poziția cea mai de jos în structura de autoritate de pe corabie, fiind doar unul dintre întemnițații destinați pentru Roma. Ce-ar putea să știe un teolog și un ,,făcător de corturi“ despre o călătorie pe mare? La finalul călătoriei însă acest neînsemnat Pavel ajunge virtual să fie căpitanul corăbiei, singurul în stare să asigure supraviețuirea celorlalți. Asta s-a datorat firește, unor calități înăscute, dar mai ales unei providențe divine excepționale. Dumnezeul lui Pavel se dovedește a fi stăpân pe valuri și pe vânturi, pe circumstanțe, pe sănătate și pe viețile tuturor oamenilor. El intervine de câteva ori suveran de-a lungul călătoriei ca să-l impună celorlați pe Pavel și să-i facă să accepte sfaturile lui înțelepte.

În lucrarea ,,Paul’s Perilous Journey“, John MacArthur, care predică nu foarte departe de casa mea din Los Angeles, ne împărtășește opt principii pentru rezolvarea oricăror probleme care s-au manifestat în activitatea apostolului Pavel. Le puteți prelua de la el și să le aplicați cu folos acasă, la lucru, la școală și la biserică. Iată în rezumat, ce scrie John MacArthur:

,,După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic“ (Fapte 27:1).

Luca reia narațiunea la persoana a doua plural, ,,noi“, pe care a întrerupt-o atunci când Pavel și delegația lui s-au întâlnit cu Iacov în Ierusalim (Fapte 21:18).Povestirea la persoana întâi plural va continua până la capăt, aceasta fiind cel mai lung pasaj din cele patru în care autorul a fost martor ocular la ceea ce s-a petrecut cu Pavel (Fapte 16:10-17; 20:5-15; 21:1-18; 27:1-28:16.)

Luca îl menționează aici și pe Aristarh Macedoneanul, un ucenic din Tesalonic, care a adus împreună cu apostolul daruri la Ierusalim (Fapte 20:4). S-ar putea ca Aristarh și Luca să se fi dat drept sclavul, respectiv, medicul apostolului Pavel, ca să poată călători împreună cu el spre Roma. Coloseni 4:10 ni-l descrie pe Aristarh drept ,,tovarășul de temniță“ al lui Pavel. Și acolo și în epistola către Filipeni, ambele scrise când Pavel se afla în temniță la Roma, îl amintesc pe Aristarh ca pe unul care le transmite salutări celor din biserici.

Luca ne spune că Pavel era împreună cu grupul de întemnițați, aflați sub directa supraveghere a sutașului Iulius. Împreună cu ei, Pavel era considerat doar ,,un bagaj în plus“ pe care trebuia să-l ducă corabia în cala ei. N-aveau nici un drept, nici o autoritate, nici o independență. Corabia avea precis un căpitan, un secund, un navigator și toată cealaltă structură necesară pentru navigație. În plus, pe corabie trebuie să mai fi fost cel puțin o sută de ostași romani, ceea ce-l făcea pe Iulius un ,,sutaș“, adică un conducător peste o sută. Luca ne spune că unitatea de soldați se numea ,,Augusta“, ceea ce ne îndreptățește să spunem că apostolul se afla în compania unei trupe de elită. Altfel, corabia era un fel de ,,marfar“ care mergea din loc în loc de-alungul coastei până la Mira, de unde plănuiau să se îmbarce pe o corabie care mergea direct în Italia (vezi harta).

După un foarte scurt drum, au ajuns la Sidon, unde au trebuit să stea un timp în care corabia să fie descărcată și încărcată iarăși. Acolo s-a întâmplat ceva extraordinar, ceva surprinzător, care ne pune înainte primul principiu din viața unui lider adevărat:

,,A doua zi, am ajuns la Sidon, şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei“ (Fapte 27:3).

Pedeapsa pentru pierderea unui prizonier era moartea. Cum de l-a lăsat Iulius pe Pavel să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei? În dosarul pe care-l avea despre Pavel scria clar că omul acesta era un tulburător al ordinii publice, un dușman al ,,Păcii Romane“, Pax Romana, un instigator la răscoală în Ierusalim, unul care a stat în fața celor mai importante autorități romane și iudaice din Israel. Cum de a riscat sutașul? Ce a văzut el la Pavel?

Un lider este un om care câștigă încrederea celorlalți. Este prima caracteristică a unui adevărat lider. El nu se impune, ci iese la suprafață ca untdelemnul, iar cei din jur văd imediat asta. Undeva în preziua plecării sau în acea primă zi de călătorie, Iuliu a priceput că acest cetățean roman, acest om iudeu controversat este un om căruia i s-a făcut o nedreptate și a cerut plin de demnitate să fie trimis la Roma. ,,Iuliu ,,se purta omenos cu Pavel“ și s-a gândit că prietenii din cetate îi vor da resurse pentru drum și ceva haine de iarnă. În inima lui, Iuliu era convins că un om ca Pavel nu va face necazuri. A avut o totală încredere în el. Extraordinar!

Nimeni nu poate fi un lider dacă nu este mai întâi un om de încredere, dacă nu și-a câștigat mai întâi încrederea celorlalți. Când oamenii vor vedea că n-ai de gând să faci nimic care ar putea să-i păgubească, când înțeleg că te preocupi de soarta lor cel puțin la fel de mult ca și de a ta, poți aspira să fii un lider.

  1. Un lider este preocupat de binele altora. Uneori credem că un lider este unul preocupat să facă ce și-a pus în gând călcând peste toți și peste toate, dar nu este așa. Un lider nu este unul obsedat întotdeauna cu imaginea sau succesul său, ci unul care-i convinge pe ceilalți că le urmărește binele, că este preocupat de imaginea și succesul lor. Aceasta este caracteristica unui lider adevărat. Un lider se ostenește peste puteri pentru ca cei din jur să aibă ce le trebuie și să le fie bine. Oamenii n-au nevoie de cineva care să-i abandoneze la greu. Dimpotrivă!

Conducătorii adevărați sunt înconjurați imediat de oameni capabili, oameni cu daruri deosebite, oameni harnici și pricepuți care stau cu el tocmai pentru că-l simt preocupat de soarta lor personală. Dacă-i poți convinge pe cei din jur că le urmărești binele, te vor urma cu bucurie și pasiune și îți vor da o mare libertate de mișcare. Pavel a plecat deci la prietenii săi din Sidon. A plecat … și s-a și întors. Iuliu a știut că așa va face, a avut o totală încredere în Pavel. Se spune că oamenii de valori asemănătoare nu se cunosc, ci se recunosc. Se cere un lider ca să recunoască un lider. Obișnuit cu ierarhia militară, sutașul și-a dat seama foarte repede ce fel de om este Pavel. Încrederea lui în Pavel va crește pe durata acestei călătorii, ajungând până acolo încât să-l facă pe Iuliu să-și pună viața lui și a tuturor celor de pe corabie în mâna apostolului Pavel. Încrederea se câștigă. Deocamdată, sutașul are suficientă încredere în Pavel ca să-l lase să se ducă singur pe țărm, să-și vadă prietenii.

  1. Cea de a treia caracteristică a unui lider iese și ea foarte ușor la iveală din text. Un lider este un om de inițiativă. Apostolul n-a fost oficial responsabil de nimic. Nimeni nu s-a gândit să-l întrebe ceva, dar Pavel a vorbit imediat ce a apărut o stare de criză.

Dacă ai stat un timp suficient printre oameni știi repede care este un lider și care nu este. Când vine cineva la mine și-mi spune: ,,Frate păstor ai o problemă mare. S-a întâmplat cutare sau cutare lucru și trebuie să faci ceva“ eu știu imediat că omul acela nu este un lider. Nu așa gândește un lider. Unul cu darul de lider vine la mine și-mi spune: ,,Frate păstor, s-a îmtâmplat cutare și cutare și vreau să-ți spun cum am rezolvat situația“. Un lider este un om de inițiativă.

Uitați-vă cum s-a întâmplat cu Pavel:

,,După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. Acolo, sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre” (Fapte 27:4-10).

După ce s-au strecurat între insula Cipru și continent, ca să se pună la adăpost de vânturile potrivnice, corabia a ajuns cu bine la locul numit ,,Limanuri bune“ (iată un nume bun pentru o biserică!). Nu știm precis cât a durat călătoria, dar trebuie să fii trecut multe zile pentru că au ajuns la ,,vremea postului“. În calendarul iudaic, este vorba despre perioada de pregătire dinainte de ,,Ziua ispășirii“, adică în ultima parte a lunii Septembrie sau prima parte a lunii Octombrie. Pavel a văzut că s-ar putea să-i prindă teribilele vânturi din Noiembrie pe mare și a luat inițiativa să le spună că ar fi bine să se oprească la ,,Limanuri Bune“ peste iarnă.

Cititorii capitolelor 27 și 28 din Faptele Apostolilor se miră de exactitatea și bogăția ,,amănuntelor“ pe care le găsesc în text. Pe de o parte este normal să fie așa pentru că Luca a fost martor ocular la toate cele întâmplate. Pe de altă parte, scriitorul Faptelor Apostolilor vrea să-l prezinte pe Pavel ca pe un matelot cu experiență, bun cunoscător al călătoriilor maritime. Este drept să fie așa pentru că Pavel a avut experiențe grele în astfel de călătorii. În ,,necazurile“ îndurate ca slujitor al Evangheliei, Pavel enumeră câteva astfel de peripeții navale:

,, … de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. … Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, … în primejdii pe mare,… “ (2 Cor. 11:25-26).

Dar cum de a îndrăznit el să ia cuvântul ca să-i ,,înștiințeze pe ceilalți“? Cine se credea el? Ce s-a întâmplat în aceste câteva luni de călătorie pe mare de Pavel este acum ,,de la egal la egal“ cu ceilalți de pe corabie? Apelul lui Pavel se bazează pe preocuparea lui pentru binele colectiv. El se arată preocupat de soarta bunurilor de pe corabie, dar mai ales de soarta oamenilor de pe ea. Preocuparea aceasta nu-l lasă să stea deoparte și apostolul ia inițiativa de a-i înștința de pericolul care-i păștea.

Un lider este un om de inițiativă. Mulți văd problemele, dar numai liderii văd și soluțiile necesare. Aflat sub comanda celorlalți, părerea lui Pavel nu este primită și sutașul, care în rang și responsabilitate era deasupra tuturor, ascultă de ceilalți decât de Pavel:

,,Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo“ (Fapte 27:11-12).

În comparație cu anostul ,,Limanuri Bune“, Fenixul era o cetate romană, iar între perspectiva de a se plictisi câteva luni sau a petrece timpul acela într-un port plin de distracții i-a făcut pe toți să riște să meargă mai departe. Liderii recunosc problemele, analizează situația și propun soluțiile necesare. Ei nu pot sta indiferenți la o parte, așteptând să vadă ce fac alții.

  1. Asta ne conduce la cea de a patra caracteristică a unui lider. El propune soluții înțelepte. Așa cum am spus mai devreme, lumea crede că un lider este un om al riscului, dar se înșeală. Adevăratul lider este un om al prudenței și al măsurilor cumpătate. Când propune ceva îndrăzneț este întotdeauna vorba de ,,un risc calculat“.

Liderii buni sunt analitici și știu să cântărească bine alternativele. Ar fi fost mai bine dacă sutașul și căpitanul corăbiei l-ar fi ascultat pe Pavel. În majoritatea cazurilor, graba strică treaba, iar ei, ca romani, ar fi trebuit să știe vorba: ,,Festina lente“ (,,grăbește-te încet“).

Fenix era la numai șaptezeci de kilometrii de ,,Limanuri Bune“ așa că s-au gândit că pot ajunge foarte repede acolo. A dori și a reuși nu este tot una. Deși se părea că totul va merge bine, situația s-a schimbat pe neașteptate:

,,Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon“ (Fapte 27:13-14).

Euraclion era vântul teribil, temut de toată lumea, care venea dinspre munții din nordul Israelului, din ceea ce este Siria de azi și venea năvalnic peste Mediterana; un vânt rece, tăios, nemilos și distrugător cu corăbiile. S-a întâmplat tocmai cum le spusese apostolul Pavel și asta l-a făcut să crească și mai mult în ochii celor de pe corabie.

,,Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda şi abia am putut să punem mâna pe luntre. După ce au ridicat-o, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt“ (Fapte 27:14-17).

Corabia a început astfel ,,marea derivă“. Neputincioasă împotriva rafalelor nemiloase, corabia n-a putut întoarce să se adăpostească în Fenix, ci a trecut tragic pe lângă port. ,,Luntrea“ despre care ni se amintește era o barcă trasă după corabie. Ea era folosită atunci când ceva sau cineva cădea în apă și trebuia să fie recuperat fără ca întreaga corabie să facă manevre dificile sau atunci când portul era neprimitor și corabia rămânea ancorată în larg.

Sirta care este menționată în text era o regiune temută din nordul Africii, cu bancuri de nisip în care eșueaseră o mulțime de corăbii, un veritabil cimitir al corăbiilor.

Ca să facă corabia mai ușoară au aruncat în mare parte din încărcătură. Vă închipuiți ce speriați erau dacă au acceptat să arunce peste bord până și parte din uneltele strict necesare pentru funcționarea ei:

,,Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.“ (Fapte 27:18-20).

Știți cine îi avertizase că li se va întâmpla așa ceva? Apostolul Pavel. Toți regretau acum amarnic încăpățânarea cu care nu l-au ascultat. Nu numai că pierduseră încărcătura și că erau pe cale să piardă și corabia, dar ajunseseră resemnați că-și vor pierde și viața. Negura nopții le prevestea parcă negura morții. Nu se vedea nicăieri o licărire de lumină sau de speranță. Nu mai aveau nici o poftă de mâncare. La ce bun să mânănci când ști că te așteaptă moartea?

Este criza în care Dumnezeu îl ridică iar pe Pavel și-l transformă din condus în conducător, din ascultător supus în ascultat de nevoie. Cele mai mari probleme ale noastre sunt cele mai mari oportunități pentru intervenția divină. Dumnezeu îi dusese exact acolo unde intenționase. Neascultarea lor de Pavel îi făcuse să asculte acum de vânt și de valuri, iar valurile și vântul erau în stăpânirea lui Dumnezeu.

,,Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis:

„Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’

De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov” (Fapte 27:20-26).

Toți cei care-i ignoraseră sfatul privesc acum țintă la el și se miră de liniștea nepământească de pe fața lui. El le vorbește în numele unui Dumnezeu care știe până și fundul mării ca pe dosul propriei mâini și care hotărâse să așeze corabia năucă pe ,,un ostrov“, o limbă de pământ, o insuliță.

Ce extraordinară circumstanță pentru evanghelizare! Pavel le vorbește celor care s-au încrezut nebunatic în puterile lor despre Cel Atotputernic, celor aflați pe marginea mormântului de speranță, celor lipsiți de ajutor despre scăpare, celor falimentari în cunoștințele și priceperea lor despre Unul care cunoaște totul, și ziua de mâine și portița de scăpare și …fundul mării.

  1. A cincea calitate a unui lider este că el vorbește cu autoritate. Adevărata autoritate nu este intrinsecă, ci derivată din atotputernicia divină. Apostolul nu le-a vorbit despre ce poate să facă el, ci despre ceea ce era hotărât să le facă Dumnezeu. De acolo vine autoritatea lui Pavel!

Un lider este un om de încredere, un om preocupat de binele altora, un om care ia inițiativa, unul care oferă soluții bine cumpătate și, acum, un om care vorbește cu autoritate. La toate calitățile de mai sus, cei de pe corabie află acum și despre extraordinara lui relație personală cu Dumnezeu. De acolo a izvorât autoritatea cu care el le-a vorbit. Autoritatea unui lider mustră și corectează cu blândețe, fără a-i înjosi pe ceilalți.

,,Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’  De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov” (Fapte 27:22b-26).

Nici acum apostolul nu poruncește, nu caută să se impună cu forța. El doar ,,îi sfătuiește“ și-i asigură că intervenția lui le va face bine, le va readuce zâmbetul pe buze … Ce om minunat a fost acest Pavel!

Observați că autoritatea apostolului este derivată din autoritatea lui Dumnezeu. Pavel ține neapărat să le spună la toți ceea ce i-a spus îngerul Domnului. Oare de ce? Pentru că el a vrut să-i pună pe oameni înaintea Creatorului. În El să se încreadă, nu în zâmbetul lui inteligent!

Până și Fiul, în calitate de Christos întrupat, S-a așezat sub autoritatea Tatălui:

,,Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El“ (Ioan 8:28-30).

La fel trebuie să facă orice lider chemat să facă lucrarea lui Dumnezeu:

,,Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, ale căruia sunt slava şi puterea în vecii vecilor! Amin“ (1 Petru 4:11).

Pe fața apostolului este ceva din umbra și lumina asemănării lui cu Domnul Isus. Aduceți-vă aminte ce au spus oamenii vremii despre El:

,,După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor“ (Mat. 7:28-29).

Un adevărat lider vorbește cu autoritate. Tinerilor care se pregătesc pentru a conduce lucrarea lui Dumnezeu trebuie să li se spună că 75% din călăuzirea celorlalți este verbală, prin voce. Dacă nu știi sau nu poți să vorbești clar, limpede și cu autoritate n-ai ce căuta în fața oamenilor. Aceasta este adevărat și în familie și în afaceri sau la locul de muncă și în societate și în biserică.

Nu-i poți conduce pe alții spunându-le: ,,Cred că am putea face aceasta sau cealaltă … Hai să votăm!“ Nu, un adevărat lider nu face așa ceva. El se bucură de încrederea celorlalți pentru că gândește mai întâi la ce este spre binele celorlalți, ia inițiativa, cumpănește cu înțelepciune în deliberarile lui interioare, iar apoi vorbește cu autoritate. ,,Iată care este situația, iată ce trebuie să facem, iată cum trebuie să acționăm, iată cum vom rezolva problema împreună. Haideți! Fiecare la treabă!“

Câștigi ascultarea celorlalți prin lepădarea ta de sine. Când oamenii vor vedea că ești gata să-ți dai viața pentru ei vor veni bucuroși să te asculte. Iei inițiativa pentru că te preocupă soarta celor din jur. Analizezi situația pe toate părțile și iei hotărâri înțelepte, nu încăpățânate. Iar apoi vorbești cu autoritate. Dacă mai ai și încredințarea că așa vrea Dumnezeu, autoritatea ta va suna și mai bine înaintea celorlați. Acesta este avantajul autorității spirituale asupra tuturor celorlalte forme de autoritate. Cel care poate spune ,,Așa vorbește Domnul!“ știe că are cerul și pământul în spatele vorbelor sale.

Autoritatea unui lider nu-i umilește pe ceilalți, ci-i înalță, le dă avânt și îndrăzneală. Cuvintele unui lider nu sunt niciodată abrazive, corozive, abuzive, ci constructive, pline de blândețe și de bunăvoință. Ele dau aripi celor ce le aud, nu ,,le taie aripile“! Acestea au fost efectele cuvintelor lui Pavel asupra celorlalți din corabie. Asemenea lui Iosif în Egipt, doar Pavel putea oferi o soluție pentru teribil de mortala criză, așa că ceilalți l-au ascultat cu plăcere.

  1. Asta ne conduce spre cea de a șasea caracteristică a unui adevărat lider. Un lider îi întărește pe ceilați. El îi face pe toți cei din jurul lui mai tari, mai buni, mai optimiști și mai bucuroși să lucreze.

Urmăriți efectul cuvintelor lui Pavel asupra corăbierilor:

,,În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă“ (Fapte 27:27-19).

În loc să mai stea paralizați de frică ei s-au apucat de treabă. În loc să stea resemnați, paralizați de frica morții, au început să măsoare adâncimea apei. Începuseră să creadă că vor ajunge la un liman. Începuseră să îndrăznească să spere și să aștepte ,,să se facă ziuă“. Încrederea lui Pavel le-a dat și lor încredere.

Gestul corăbierilor a marcat momentul în care ei au început să se încreadă cu adevărat în cuvintele lui Pavel și să-l asculte.

Un lider este respectat, preocupat de binele altora, ia inițiativa, oferă soluții înțelepte, vorbește cu autoritate și, invariabil, îi întărește, îi încurajează și-i inspiră pe ceilalți.

John MacArthur povestește despre un om care continua să vină cu regularitate de un an de zile la serviciile divine ale biserici. Se așeza întotdeauna pe primul rând. Unul din presbiteri l-a întrebat chiar dacă n-ar dori să devină membru al bisericii ,,Grace“. El a refuzat scuzându-se: ,,Sunt evreu, nu sunt creștin“. Celălalt l-a întrebat: ,,Atunci de ce vii?“

,,Vedeți, eu sunt vânzător cu comision și mă încarc cu entuziasmul păstorului vostru. Mă inspiră să vorbesc cu încredere și cu autoritate. Am nevoie de contactul cu personalitatea lui ca să-mi fac bine slujba“.

,,Entuziasm“ vine de la o combinație de cuvinte din limba greacă. ,,En Theos“ înseamnă a fi ,,în Dumnezeu“, atunci când oamenii nu pot găsi nici o altă explicație pentru curajul și îndrăzneala ta.

Nu poți fi un lider cu rezultate dacă nu ești un om optimist. Apostolul Pavel ne-a lăsat declarația lui solemnă, secretul ascuns al îndrăznelii lui nemăsurate:

,,Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Cor. 2:14).

Nu poți pune un pesimist într-o poziție de conducere. Un lider pesimist este ca un vampir care suge sângele celorlalți și-i transformă curând în spectre palide, inactive, indiferente și pasive, lipsite de orice fel de inițiativă.

Un lider creștin este optimist pentru că se știe un om invincibil. El știe că, în puterea lui Christos care lucrează în el, nici porțile locuinței morții nu-i pot sta în cale!

  1. Ajungem acum la cea de a șaptea carateristică a unui lider despre care vorbește Luca în acest text. Un lider nu face niciodată compromisuri, nu se mulțumește cu jumătăți de soluții. El vrea ori tot, ori de loc! Mai ales în problemele spirituale, care decid viața și moartea, un lider nu face compromisuri. Găsim aceasta în reacția apostolului Pavel la ,,șmecheria“ pe care voiau să o facă corăbierii:

,,Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor:

„Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”

Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă“ (Fapte 27:30-32).

Din momentul acesta, Pavel le spune până și sutașului și ostașilor ce trebuie să facă. Dumnezeu l-a făcut liderul incontestabil al celor de pe corabie. Dovada? Sutașul și ostașii îl ascultă. Luntrea este aruncată peste bord. Singura speranță pentru o eventuală scăpare dintr-un naufragiu nefericit sau dintr-un port neprimitor este sacrificată. De ce? Pentru că oamenii aceia și-au pus de-acum întreaga speranță în Pavel. El a devenit ,,luntrea“ lor de scăpare.

  1. Cea de a opta caracteristică a unui lider este că el conduce prin exemplu personal. Așa a făcut apostolul Pavel.

Este greu să ieși din letargia disperării, din inerția resemnării. Mulțimea are nevoie de cineva care nu numai să le spună, ci care să le și arate ce și cum trebuie să facă:

,,Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.” După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.  În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.“ (Fapte 27:32-38).

Două sute șaptezeci și șase de suflete care și-au aruncat singura hrană pentru a doua zi. De ce? Din pricină că au început să creadă vorbele lui Pavel care le spunea că de mâine vor mânca pe uscat. Extraordinar! Oamenii aceia au devenit ,,poporul lui Pavel“! Erau gata să creadă ce crede el, să facă ce face el și să aștepte ceea ce aștepta el. Nu este uimitor?

  1. Cea de a noua caracteristică a unui lider are de a face cu perspectiva lui de viață. Un lider nu se concentrează asupra obstacolelor, ci asupra obiectivelor. El nu caută scuze, ci soluții. De data aceasta, exemplu nostru este sutașul roman. El iese din impasul în care se vedeau ceilalți, pentru că scopul lui devenise scăparea vieții celui ce i-a scăpat de la moarte:

,,Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă. Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat“ (Fapte 27:39-44).

Acolo unde soldații au văzut probleme, sutașul a văzut soluții. Nimeni nu cunoștea locurile străine care se vedeau în depărtare. Nu știau ce fel de oameni trăiesc pe acolo și ce se va întâmpla cu misiunea lor. Evadarea întemnițaților ar fi însemnat moarte pentru ostași, de aceea ei s-au gândit să-și scape pielea omorându-i pe toți. Nimeni din Roma n-ar fi comndamnat o astfel de soluție. Sutașul este însă un om în ochii căruia Pavel câștigase un respect special și în inima cui apostolul își câștigase dreptul la viață. Încă o dată, ne spune Luca, o autoritate romană socotește că viața unui astfel de om nu trebuie curmată.

  1. Un lider nu-și încheie niciodată slujirea. El nu se culcă pe laurii victoriei, nu se înfumurează, nu se ridică deasupra celorlalți, ci se pune la dispoziția lor și-i slujește.

Ce s-a întâmplat pe insula Malta, pe care ajunseseră, ne pune la dispoziție material pentru a vedea cea de a zecea caracteristică a unui lider.

,,După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită, ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.

Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii:

„Cu adevărat, omul acesta este un ucigaş, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”

Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu“ (Fapte 28:1-6).

Închipuiți-vă că tocmai ați scăpat viața a două sute șaptezeci și șase de oameni și trebuie adunate vreascuri ca să se facă un foc. V-ar fi ușor să mergeți alături de ceilalți? Ați prefera să-i lăsați ca măcar atâta să facă și ei înșiși? Ați considera că meritați să vi se facă hatârul acesta? Dacă da, atunci nu sunteți un lider de talia apostolului Pavel. Uitați-vă la el cum se apleacă alături de ceilalți să adune vreascuri și să le pună pe foc. Nimeni din localnici n-ar fi bănuit ce extraordinar om este. De fapt, ei au crezut contrariul! L-au crezut mai păcătos decât toți ceilalți.

Dumnezeu a folosit smerenia apostolului ca să scoată în evidență atotputernicia Lui. Scopul era impresionarea oamenilor pentru Christos și pentru puterea învierii Lui. Aceasta era slujirea lui Pavel și nici o osteneală nu i-a părut prea mare pentru aceasta. Propulsat de întâmplarea cu vipera (mesagerul ,,șarpelui străvechi“ care urmărea să-l împiedice cu orice chip să ajungă cu Evanghelia în inima Imperiului, apostolul a căpătat platforma de pe care L-a vestit pe Christos tuturor locuitorilor din insulă:

,,În împrejurimi erau moşiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă, trei zile. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi. Ni s-a dat mare cinste şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum“ (Fapte 28:7-10).

Luca ne spune că apropierea lui Pavel de Roma a însemnat apropierea unei puteri divine venite să facă bine oamenilor și să-i vindece de neputințele lor. O carte de vizită impresionantă. Vă dați seama cu ce ochi au ajuns să-l privească pe apostolul Pavel toți ceilalți oameni care au călătorit cu el pe corabie? Fără a fi el însuși ,,un zeu“, așa cum erau înclinați să creadă ,,păgânii romani“, evreul acesta era purtător de Dumnezeu, ,,Christosforus“, plecat asemenea lui Columb să ajungă până la marginile pământului“ (Fapte 1:8).

++++++

Sosirea la Roma

Ultimele pasaje din cartea Faptele Apostolilor suprapu două finaluri de călătorie: călătoria lui Pavel de la Cezarea la Roma și călătoria Evangheliei de la Ierusalim la Roma. În ambele, am părăsit țărmul străvechi al Israelului și, după o călătorie învolburată, am ajuns pe țărmul european al Italiei, chintesența culturii și dominației ne-iudaice.

Cel mai mare apostol al Neamurilor a ajuns îm sfârșit în cel mai mare oraș al Imperiului roman. Era o întâlnire dorită, așteptată, anticipată. În acel moment istoric, cel mai imporant om din Roma a fost apostolul Pavel. La nivel uman, Cezarul se credea deasupra muritorilor de rând, dar la nivel ul planului lui Dumnezeu cu lumea, apostolul Pavel era și avea să devină cel mai influent om pentru soarta eternă a mii și milioane de oameni de pe toată fața pământului. Iar Evanghelia vestită de el în procesul de judecată pentru care venise avea să devină mărturia după care se vor judeca și vor fi judecați toți oamenii acestei planete.

V-ați gândit vreodată ce surpriză ar fi avut cititorul Noului testament dacă după ce a parcurs Evanghelia lui Ioan ar fi trecut direct la Epistola lui Pavel către Romani? Cum și de ce? Cine sunt acești oameni din Roma și cine este acest Pavel care depune mărturie înaintea Imperiului despre credința creștină? Dacaă n-ar fi existat lucrarea lui Luca prin care să aflăm despre tranziia de la iudaism șa creștinism și de la Templul din Ierusalim șa bisericile răspândite printre neamurile imperiului roman, astfel de întrebări ar fi rămas fără răspuns.

Din cauza lui Luca, trecerea de la ajungerea apostolului Pavel la Roma la Epistola pe care le-a scris-o marele apostol creștinilor din Roma este firească, naturală, anticipabilă.

Cronologic însă, Epistola către Romania  fost scrisă de Pavel înainte de a ajunge la Roma, în vremea descrisă de capitolele 19, 20 din cartea Faptele Apostolilor. Din preambulul și finalul epistolei către oani aflăm despre dorința, despre intenția, despre planurile apostolului de a călători până la urmă și la Roma:

,,Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat† în rugăciunile mele şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am, în sfârşit, fericirea să vin la voi.  Căci doresc să vă văd, ca să* vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi, şi eu.

Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar† am fost împiedicat până acum. Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi. Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma“ (Rom. 1:8-15).

,,În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă şi, astfel, sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.  Totuşi, ici-colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt. Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.  Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte.”

Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi, nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi. Acum, mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim. Negreşit, au avut bunătatea, dar era şi o datorie faţă de ei, pentru că, dacă neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti. După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi. Ştiu că, dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos.

Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine, ca să fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudeea şi pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinţi; şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru.  Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin“ (Rom. 15:14-33).

N-a fost însă așa cum și-a dorit Pavel. Importanța lor este în simetria pe care o oferă întregii cărți. În prima parte, Faptele Apostolilor ne arată că venirea puterii lui Dumnezeu în lume prin pogorârea Duhului Sfânt a trezit împotrivirea forțelor demonice care au stârnit mișcările de persecuție. În ultimele două capitole ale cărții Faptele Apostolilor vedem aceleași forțe demonice la lucru, încercând să-l oprească pe Pavel din drum și să-i curme viața. Mesajul acestor relatări este despre providența divină prezentă în lucrarea celor ce se pun la dispoziția lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel fusese înștiințat de Domnul ca va ajunge să mărturisească la Roma, dar nu i s-a spus și că va ajunge acolo ca întemnițat. Cu toate acestea, împrejurare după împrejurare s-au năpustit asupra lui Pavel cautând cu tot dinadinsul să împiedice ajungerea lui acolo. Apostolul a fost arestat, amenințat cu asasinarea, aproape înecat în apele Mediteranei, aproape omorât de soldații care-l aveau sub pază, iar după toate acestea și mușcat de o năpârcă veninoasă în insula Malta. În spatele tuturor acestor evenimente se afla Satan (simbolizat foarte bine în furioasa furtună dezlănțuită pe mare). Citim înfrigurați cu inima la gură înfruntarea dintre promisiunea Domnului și încercările disperate ale lui Satan de a-l împiedica să ajungă acolo. ,,Oare va reuși? Oare va ajunge?“ Iată-l că ajunge! Iată-l izbăvit din toate! Dar este în lanțuri! Bineînțeles că este în lanțuri! Altfel cum ar fi reușit să aibe o audiență cu Cezarul (Fapte 27:24)! Dumnezeu îl înștiințase doar că ,,va ajunge“, nu și de felul în care va ajunge la Roma.

În mare, planurile lui Pavel au coincis cu planul lui Dumnezeu, dar amănuntele … amănuntele au fost cu totul altfel decât șia închipuit apostolul când așternea pe hârtie Epistola sa către creștinii din Roma.

Un ultim mesaj al lui Luca pentru cititorii lucrării lui: ,,Ce fel de om este acest Pavel?“

Un om pentru care se merită să mergi pe jos un drum lung ca să-i ieși în întâmpinare.

Unii au mers mai mult iar alții au mers mai puțin, dar toți au vrut să petreacă măcar puțin timp cu Pavel.

Un om care are ceva de spus.

Luca ne spune că ,,mutarea“ la Roma nu l-a redus pe Pavel la tăcere; dimpotrivă. Întemnițarea l-a propulsat pe scena Imperiului, mărindu-i considerabil audiența și impactul. Dacă vreți să vedeți în ce stare de suflet s-a aflat apostolul la Roma, citiți ce le-a scris el celor din Filipi. Parafrazând, Pavel le-a spus: ,,Fraților, să nu cumva să mă plângeți! Aduceți-vă aminte că la voi, întemnițarea mea a dus la convertirea temnicerului și la nașterea bisericii de la voi. Așa mi se întâmplă mereu! Dumnezeu folosește ,,necazurile“ mele ca să nască biserici și să răspândească vestea cea bună. Să vedeți ce va fi în Roma! Ce Biserică va naște Dumnezeu aici! Ce mulțimi de oameni vor ajunge să cunoască Evanghelia! Ce mare centru creștin va deveni această capitală imperială!

,,Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu“ (Filipeni 1:12-14).

Istoria a dat dreptate entuziasmului lui Pavel. Biserica Romei este centrul unei mișcări creștine care a acoperit azi întreaga lume. Așa se și numește: ,,Biserica Catolică“ (Biserica din întreaga lume).

Mai este însă și alt motiv pentru care apostolul a trebuit să-și aștepte rândul răbdător pentru o audiență cu Cezarul. În răstimpul șederii la Roma, apostolul Pavel a așternut pe hârtie epistolele către Filipeni, Efeseni și Coloseni. Acesta este motivul pentru care ele se mai numesc și ,,epistolele captivității“. Nu spun că altfel Pavel n-ar fi putut să le scrie, dar paradoxul captivității lui la Roma a dat o aromă specifică acestor trei epistole. Ele proclamă într-un fel mai puternic decât în orice altă scriere a lui Pavel domnia supremă, indisputabilă și incontestabilă a lui Isus Christos. Persoana și lucrarea Lui capătă în aceste epistole dimensiuni cosmice, Christos fiind arătat ca Cel ce le-a creat pe toate și le-a răscumpărat acum pe toate. Mai mult! Smerindu-se nespus de mult la Cruce, Domnul Isus a fost înălțat acum tot nespus de mult, deasupra tuturor lucrurile pe care Dumnezeu I le-a pus drept așternut al picioarelor. Prin suferințele detenției romane, apostolul Pavel și-a ajustat perspectiva, și-a lărgit orizontul, și-a limpezit viziunea și și-a înbogățit pe măsură și mărturia.

Pavel nu a ,,tăcut“ în Roma“ și lucrarea lui nu s-a ,,frânt“ acolo. Iată ce știm despre viața și activitatea sa acolo.

Așa cum am amintiti deja, în temniță el a scris epistolele către Filipeni, Efeseni și Filimon. Aștepta să fie eliberat curând (Filipeni 1:23–27; 2:24; Flimon 22) și după cum se pare așa s-a și întâmplat.

În anii de închisoare, apostolul i-a avut alături pe Timotei (Filipeni 1:1; 2:19; Col. 1:1), pe Ioan Marcu, pe Luca, pe Aristarh, pe Epafras, pe Iustus și pe Dima (Col. 4:10–14; Filimon 24). În Roma l-a întâlnit și l-a condus la Christos pe Onisim, sclavul fugit de la stăpânul său (Filimon 10–21). Epafrodit i-a adus un dar de la biserica filipenilor, rămas lângă apostol și era aproape să moară slujindu-l pe Pavel (Filipeni 2:25–30; 4:18). Tihic a fost ,,poștașul“ care i-a dus epistolele la Efes (Efes. 6:21), la Colose și cea scrisă lui Filimon (Col. 4:7–9).

Un om cu o misiune neterminată – o ofertă ,,still standing“

O profeție împlinită ,,și ei o vor asculta“ Răspândirea pe care a cunoscut-o Evanghelia din vremea lui Pavel șâși până azi confirmă profeția făută de apostol. Nu este de mirare. El și-a dat seama că lucrarea lui este doar un fragment dintr-o lucrare cu mult mai mare, pe care Dumnezeu o va face cu alții, prin alții și pentru alții. Bazată pe profeția făcută de Domnul Isus în debutul cărții (,,și-mi veți fi martori până la marginile pământului“0, profeția cu care-și încheie Luca mărturia lui despre apostolul Pavel s-a împlinit prin harul și râvna Duhului lui Dumnezeu. Oriunde au ajuns, purtătorii veștii bune au fost împuterniciți de această extraordinară putere venită asupra urmașilor lui Christos. Mulțimile de credincioși răspândiți prin toată lumea sunt și astăzi pe mâini bune, formând Templele vii în care Duhul umplute de Duhul venit să-L înalțe pe Fiul și să-L proslăvească pe tatăl. Oriunde ar fi însă, mulțimile acestea stăruiesc să învețe din cărțile scrise de acest om extraordinar care a fost Saul din tars, devenit pentru totdeauna ,,apostolul Pavel“.

+++++

Luca și-a încheiat însemnările înaite de data procesului avut de Pavel la Roma. Știm că a fost declarat nevinovat și lăsat liber. S-a dua apoi probabil în Spania, spre coloanele lui Hercules, punctul care marca pe atunci ,,capătul lumii“ (Rom. 15:24, 28).

Cam prin anii 63–66/67 d.Ch., apostolul Pavel a scris epistolele către Timotei și Tit. Îl lăsase pe Tit în Creta (Tit

1:5), pe Trofimu l-a lăsat bolnav în Milet (2 Tim. 4:20), iar pe Timotei l-a plasat strategic în Efes (1 Tim. 1:3). Știm despre intenția lui de a se întâlni cu unii din acești colaboratori în Nicopole (Tit 3:12–13), de unde s-a dus probabil să reviziteze unele dintre bisericile fondate de el. Oriunde a a ajuns, Pavel a căutat să-i unească pe evrei și pe cei dintre Neamuri în credința salvatoare a Domnului isus.

Apotolul Pavel a fost probabil rearestat cam prin anul 67 d.Ch. De data aceasta situația s-a schimbat drastic. N-a mai fost ,,arestat la domiciliu“ într-o casă, ci a fost aruncat în temniță și tratat ca un răufăcător (2 Tim. 1:16; 2:9). Se apropia iarna și apostolul i-a cerut lui Timotei să-i aducă ,,mantaua și cărțile, mai ales pe cele de piele“, prima ca să-l încălzească pe dinafară, celelalte ca să-l încălzească ,,pe dinăuntru“ (2 Tim. 4:13). A fost părăsit de toți din Roma, pentru că orice asociere cu el i-ar fi pus în pericol în fața autorităților romane (2 Tim. 4:16–17). Până și Dima i-a considerat cauza pierdută și s-a dus să se bucure de plăcerile din lume. Numai Luca a rămas credincios până la capăt alături de el (2 Tim. 4:10–11). L-a mângîiat grija primită din partea familiei lui Onisifor, ,,care nu s-a rușinat de lanțurile“ lui (2 Tim. 1:16–18), dar resimțea lipsa lui Timeotei și a lui Ioan Marcu (2 Tim. 1:4; 4:9, 21). De data aceasta, Pavel presimțea că i se apropie sfârșitul (2 Tim. 4:6–8). Tradiția ne spune că ar fi fost executat prin tăierea capului la Roma, în 67 sau 68 D.Ch.

+++++++

Care este importanța acestor două capitole?

DUMNEZEU TE VA SCOATE LA LIMAN

POSTED ON IULIE 16, 2013 | LASĂ UN COMENTARIU

Text: Fapte 27

-“Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus” (Faptele Apostolilor 27:25) –

În drum spre Roma, Pavel – şi alte 276 de persoane au naufragiat. Putem învăţa trei lecţii importante din această relatare.

Prima, că trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu. Dacă nu o facem, vom experimenta suferinţă şi pierdere: “Pavel a înştiinţat pe ceilalţi, şi le-a zis: “Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă …”. Sutaşul a ascultat mai mult … de stăpânul corăbiei… cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo” (Faptele Apostolilor 27:9-12). Să remarcăm că dacă faci parte din majoritate nu înseamnă că ai dreptate.  De cine ascultăm? Ei îl cunosc pe Dumnezeu? Umblă ei prin credinţă sau se bazează pe mintea omenească? Domnul Isus a spus: “cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte” (loan 13:20).

A doua lecţie: scopurile lui Dumnezeu vor învinge mereu planurile oamenilor. Dumnezeu poate face ca greşelile să lucreze spre binele nostru. În urma acestui naufragiu, Pavel a acostat în Malta şi le-a prezentat oamenilor de acolo Evanghelia. În loc să ne consumăm din cauza greşelilor sau în loc să ne certăm cine are dreptate şi cine nu, încearcă să vezi mâna lui Dumnezeu.

Şi ultima lecţie ; Dumnezeu poate să ne dea mai mult decât am pierdut. “Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat-tot ce ne trebuia pentru drum” (Faptele Apostolilor 28:10).

Nu-L limita pe Dumnezeu. El se va folosi de oameni pentru a ne binecuvânta – de oameni pe care nici măcar nu i-am cunoscut încă. Domnul Isus a spus: “Daţi, şi vi se va da; ba încă. vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38). Să ne simţim încurajaţi; Dumnezeu ne va scoate la liman! 

În „Comentariu homiletic”

DE BARZILAIENDAN ÎN COMENTARIU HOMILETIC PE SEPTEMBRIE

https://scripturile.wordpress.com/2014/09/27/faptele-apostolilor-plan-de-studiu/?relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=284&relatedposts_position=0&relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=284&relatedposts_position=0&relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=284&relatedposts_position=0&relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=284&relatedposts_position=0

///////////////////////////////////////

1 PETRU, de Daniel Branzei

1 PETRU

CĂRȚILE BIBLEI

„V-am scris ca să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-aţi alipit”

Titlul: În original, epistola începe cu cuvintele: „Petros apostolos Iesou Christou” – „Petru, apostol al lui Isus Cristos”. De aici se trage şi numele ei: „Petrou A” – „Petru A”.

Autorul: Epistola este incontestabil un produs al lui Petru, apostolul Domnului, fratele lui Andrei şi fiul lui Iona (Mat. 16:17). Locul său de naştere a fost Betsaida, sat de pescari pe malul mării Galileii (Ioan l:41-42). Petru a fost unul dintre cei trei ucenici care au format anturajul intim al Domnului Isus (Marcu 5:37; 9:2; 14:33). În cîteva ocazii, Petru s-a bucurat de o atenţie specială din partea Mîntuitorului (Luca 5:10; Matei 16:17; Luca 22:31-32; Ioan 13:6-10). După înviere şi Rusalii, Petru a devenit purtător de cuvînt pentru grupul apostolic. El a călătorit intens, vizitînd Bisericile şi exercitînd asupra lor autoritatea apostolică. Toate scrierile şi cuvîntările sale sînt pline de autoritate şi de înţelepciune. Mai ştim despre Petru că a fost căsătorit şi că a fost însoţit în călătoriile sale de soţia sa (1 Cor. 9:5). Unde nu a ajuns să meargă personal, apostolul a trimis scrisori pastorale. Se pare că această primă epistolă a fost trimisă prin Silvanus (1 Petru 5:12). Acest colaborator apostolic a mai făcut astfel de servicii şi pentru Pavel (2 Cor. 1:19; 1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:1).

Data: Epistola a fost probabil scrisă în anul 64 d.Cr., cu puţin timp înainte de izbucnirea prigoanelor lui Nero împotriva creştinilor.

Contextul scrierii: Viaţa lui Petru a suferit o schimbare dramatică după învierea Domnului Isus, iar persoana sa a ajuns să ocupe un loc proeminent în Biserica primară. Misiunea lui Petru a fost îndreptată în mod special înspre poporul evreu. Iată cum clarifică apostolul Pavel această situaţie:

„…mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul neamurilor – şi cînd au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur” (Gal. 2:7-10).

După ce citim cuvintele lui Pavel, înţelegem foarte clar de ce epistolele lui Iacov, Petru şi Ioan sînt grupate separat într-o secţiune dedicată scrierilor îndreptate prioritar către creştinii iudei. De fapt, Petru ne spune el însuşi în debutul epistolei sale că le scrie: „aleşilor care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia” (1 Petru 1:1).

Nu este foarte clar dacă Petru s-a aflat la data scrierii în Babilonul de pe rîul Eufrat (1 Petru 5:12) sau dacă această numire este o metaforă sub care este ascunsă identitatea Romei, în orice caz, acest Petru devenise între timp unul dintre conducătorii grupului apostolic. El a fost purtătorul lor de cuvînt în ziua de Rusalii (Fapte 2) şi asupra activităţii lui este concentrată atenţia primelor 12 capitole din cartea Faptelor Apostolilor. După ce Pavel a preluat misiunea cu Evanghelia între neamuri, Petru a rămas să misioneze printre evrei, dar aceasta nu înseamnă că el nu s-a ocupat şi de cei proveniţi din alte popoare. De fapt, majoritatea noilor Biserici creştine formate erau deja grupări mixte, în care deosebirile dintre iudei şi neamuri trecuseră pe planul al doilea.

Conţinutul cărţii: Cu siguranță, ,,marele pescar“ n-a fost un om al scrisului! Limitările lui sunt evidente. Ori de câte ori a călătorit în afara granițelor limbii lui natale, a trebuit să-l ia pe Ioan Marcu ca translator  (1 Petru 5:13). Așa se face că avem în Noul Testament o Evanghelie a lui Marcu, nu o Evanghelie a lui Petru, deși conținutul este fără îndoială al marelui apostol. Chiar și în textul epistolelor, Petru mărtirisește că a studiat cu mare interes și admirație epistolele lui Pavel, pe care le avea într-o colecție personală (2 Petru 3:15-16). Pasaje majore din epistolele sale sunt parcă împrumutate din scrierile lui Pavel, Ioan și Iuda (de exemplu 1 Petru 3:17 păstrează structura învățăturii lui Pavel din Efes. 5 și Coloseni 3, iar 2 Petru 2:1-22 este parcă luat din Iuda 1-16). Fără îndoială, liderii bisericii primare au avut un cod de învățătură comun, pe care l-au format prin interacțiunea lor și din care s-a alimentat fiecare în propovăduirea lui.

Petru îşi trimite prima scrisoare către creştinii evrei care trăiau ca „străini” într-o lume din ce în ce mai ostilă Bisericii. În mijlocul nemurilor înfuriate şi al evreilor fanatici, creştinii evrei începuseră să sufere din cauza ataşamentului lor faţă de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întări în credinţă. Apostolul îi încurajează să se poarte într-un chip demn de persoana şi lucrarea Mîntuitorului. Fiind născuţi prin credinţă la o nădejde nouă, ei sînt sfătuiţi să urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune că asemănarea lor cu Cristos trebuie să se materializeze în două domenii: credinţa lor trebuie să-i conducă la o viaţă de supunere şi la o viaţă de acceptare a suferinţei. Ca cetăţeni, ei trebuie să fie supuşi autorităţilor, ca robi, ei trebuie să le fie supuşi stăpînilor lor, ca soţi şi soţii şi ca membrii în adunare, ei trebuie să fie supuşi unii altora. În 1 Petru, credinţa îi face pe cei credincioşi să „se supună” (1 Petru 2:13-19; 3:l-7), să „sufere” (1 Petru 2:19-21; 3:14, 17; 4:1, 12:16) şi să „aştepte venirea Domnului” (1 Petru 1:3, 13, 21; 3:15; 4:13; 5:14).

Duhul Sfînt a rînduit epistolele în grupuri semnificative. Am văzut cum după Credinţa din evrei au urmat Faptele din Iacov; acum vom vedea cum Petru ca autor de scrieri inspirate se distinge ca un apostol al nădejdii, tot aşa cum Pavel a fost un apostol al credinţei, iar Ioan a fost un apostol al iubirii. Cuvîntul „nădejde” apare în 1 Petru 1:3, 13, 21; 3:15. Petru ne-a lăsat numai două epistole. Cu siguranță, n-a fost un om al scrisului, dar, ca și Pavel, marele pescar poate spune pe drept cuvânt: ,,Dacă sunt un necioplit în vorbire, nu înseamnă că sunt la fel și în cunoștință!“ Prima epistolă are ca temă harul divin, iar cea de a două are ca temă cunoașterea spirituală (termenul apare de exaci șapte ori (septada) în text. Cum se cuvine, Petru face o recapitulare a temelor în finalul celei de a doua epistolă: ,,Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucuri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria;  ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos“ (2 Petru 3:17-18).

Revenind la prima epistolă, putem spune că ea debutează amintindu-le cititorilor de harul prin care Dumnezeu i-a mântuit (1:1 – 2:10, continuă apoi arătănd cum ne ajută harul să rezolvăm relațiile noastre personale, din familie și din societate (2:11 – 3:12 și se încheie subliniind tăria harului în fața persecuției inevitabile din partea lumii (3:13 – 5:14).

„Pe măsură ce citesc și reflectez la 1 Petru, găsesc șase motive pentru care noi, ca și credincioși, ne putem bucura în timpuri grele și putem experimenta o nădejde dincolo de suferință.

Noi avem o nedejde vie – 1:3

Indiferent cât sunt de dificile unele din paginile vieții noastre, nimic din ceea ce se întâmplă nu cade în categoria „capitol final“. Acest capitol va fi completat la sosirea noastră în ceruri când vom păși în prezența Dumnezeului Cel Viu. … De ce să ne îngrijorăm de ceea ce se întâmplă pe această planetă temporară când știm că toate duc spre destinația noastră eternă? Petru numește aceasta „o nădejde vie“ și ne reamintește că ea este bazată pe învierea Domnului Isus. … Pentru cei nemântuiți, nădejdea este doar o fantezie mentală, asemenea dorinței după o stea. … Ei speră că totul se va termina cu bine, dar aceasta nu este o nădejde vie, ci este o gândire care dorește. Dar celui „născut din nou“ în Isus Christos, i-a fost promisă o „nădejde vie,“ prin învierea Lui din morți. …

„O nădejde vie – speranțele omului sunt speranțe moarte. Asemenea unor flori tăiate, speranțele înfloresc și trăiesc pentru o vreme, apoi se veștejesc și mor (1 Petru 1:24, 25). Nădejdea creștinului este proaspătă și roditoare deoarece ea este o „nădejde vie“(1:3), cumpărată de un Christos viu (1:3) și promisă în Cuvântul viu (1:23).“ (W. Wiersbe)

„Când nădejdea noastră este la un nivel scăzut, atunci sunt două cuvinte care ne ajută: acceptă și crede. Acceptă taina greutăților, a suferințelor, a încercărilor și a persecuției. Nu încerca să o înțelegi sau să o explici. Accept-o! Apoi, în mod voit, crede că Dumnezeu te va proteja prin puterea Lui prezentă până la venirea veșniciei.“ (C. Swindoll)

Noi avem o moștenire veșnică – 1:3, 4

Ne putem bucura în suferință deoarece avem o moștenire permanentă – o casă sigură în ceruri.

Prin zăvorul și cheia cerului, noi suntem protejați prin cel mai eficient sistem de protecție disponibil – puterea lui Dumnezeu. Așa că, în nici un fel nu vom fi pierduți în procesul suferinței. …

Noi avem o credință în dezvoltare – 1:6, 7

„În ea, voi vă bucurați … măcar … .“ Aceasta este prima din cele șapte referiri la bucurie din epistolă. Cuvântul „măcar“ ne indică faptul că bucuria este necondiționată. Ea nu depinde de împrejurările din jurul nostru. …

Noi avem un mântuitor nevăzut – 1:8

Să nu uităm faptul că contextul acestui verset este suferința. Petru ne spune că Mântuitorul nostru stă alături de noi prin încercări. El este prezent, chiar dacă noi nu-L putem vedea. …

Noi avem o mântuire asigurată – 1:9

Cum ne putem bucura prin suferințe? Cum putem avea nădejde dincolo de suferințe? Deoarece noi avem o nădejde vie, o moștenire permanentă, o protecție divină, o credință în dezvoltare, un Mântuitor prezent, deși nu-L vedem, și o mântuire (scăpare) garantată. …“ (C. Swindoll)

Capitolul 4 al epitolei ne atrage atenția că noi trebuie să avem o nădejde activă (1 Petru 4:1-11)

„Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.“  – 1 Petru 4:10

Creștinii cărora le-a scris Petru trăiau în Imperiul Roman, într-o perioadă când ostilitatea față de creștinism era în creștere. Cu unele excepții, această ostilitate nu s-a manifestat față iudei (Fapte 18:2), romanii dându-și seama că creștinismul era o religie nouă care nu depindea de iudaism. Drept urmare, persecuția creștinilor s-a amplificat. Pe acest fundal, creștinii trebuiau să rămână tari și să-și demonstreze credința cu sinceritate, reflectând în viețile lor promisiunile Domnului.

Nădejdea din inima noastră trebuie să producă:

O viață distinctă (4:1-6)

În 1 Petru 4:1-6, apostolul îi povățuiește pe creștinii staționați pe teren străin să se comporte conform chemării lor: „… astfel dar, fiindcă Christos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire … .“ Astfel dar – reprezintă legătura dintre ceea ce a scris apostolul și ceea ce va scrie. Dar ce a scris el? Să privim la pasajele 3:18 și 3:22. Christos cel drept, a suferit și a murit în locul nostru, cei nedrepți. Deoarece Christos a murit pentru păcatele noastre și a fost înălțat la dreapta lui Dumnezeu, în timp ce toate stăpânirile I s-au supus, și deoarece El a suferit în trup pentru noi, astfel dar, și noi trebuie să ne înarmăm cu același mod de gândire și să urmărim aceleași scopuri ca și El. Creștinii nu trăiesc pe pământ ca și cum ar fi în vacanță, în așteptarea plecării spre cer. Noi suntem chemați să fim ostașii lui Isus pe un tărâm străin, angajați mereu în bătălie împotriva unui dușman formidabil care ne pune într-un pericol real. Christos a murit nu numai ca să câștige bătălia împotriva stăpânirii păcatului, ci și ca să ne echipeze pe noi cu putere internă pentru același tip de luptă. Astfel dar, trebuie să ne înarmăm cu puterea pe care Christos ne-o dă având același scop ca al Lui. Cei care sunt în Christos sunt trasnsformați, ceea ce are ca urmare cel puțin patru rezultate: păcatul nu mai este stăpânul nostru și noi nu îi mai slujim (4:16); noi nu mai suntem înfrânți de pofte ca înainte (4:2b); noi acum trăim după voia lui Dumnezeu (4:2b); noi nu mai trăim o viață lipsită de evlavie (4:3). Înainte ca Isus să intre în viețile noastre, noi nu am avut putere să ne împotrivim păcatului. Dar când Christos a început să locuiască în noi, El ne-a eliberat de puterea păcatului, de controlul lui și din robia sa (Rom. 6). Această transformare aduce după sine, ca și reacție, mânia și batjocura lumii nemântuite. C. Swindoll spune că noi suntem chemați să trăim „un stil de viață autentic.“

O viață care trebuie trăită (4:7-11)

Creștinii din biserica primară au așteptat revenirea Domnului Isus în timpul vieții lor (Rom. 13:12; 1 Ioan 2:18). Faptul că El nu a revenit atunci nu anulează promisiunea revenirii Lui (2 Petru 3; Apoc. 22:20). Indiferent de interpretarea profetică, noi trebuie să trăim în așteptare. În timpul acestei așteptări, să nu cădem în pericolul de a deveni visători leneși (2 Tes. 3:6) sau fanatici zeloși. Expresia „vegheați și rugați-vă“ este întâlnită adesea în Noul Testament (Marcu 13:33; 14: 38; Efes. 6:18; Col. 4:2). În viața creștină nu este loc pentru lenevie; o atitudine de așteptare a revenirii lui Christos trebuie să implice o viață creștină normală și activă. Suntem chemați să practicăm o nădejde care este vie și lucrătoare.

„Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape …“ (4:7-11)

„Când timpul este scurt, lucrurile devin urgente și trebuie simplificate. Trăirea zilnică în lumina reîntoarcerii lui Isus face minuni în ceea ce privește perspectiva asupra vieții. Dacă trăim conștienți că vom da socoteală pentru orice cuvânt sau faptă nefolositoare, vom vedea minuni în comportarea noastră. Mai mult, ne vom da seama în câte activități nefolositoare suntem angajați pe acest pământ. … Să nu uităm că Petru se adresează unor sfinți în suferințe, persecutați. … Citind 1 Petru 4:7-11, observăm urgența și simplitatea cuvintelor scrise. Fără să vadă vreo ușurare în situația lor, Petru introduce un gând care întotdeauna oferă nădejde cititorului: sfârșitul tuturor lucrurilor. Făcând aceasta, pe lângă că accentuează urgența momentului, Petru simplifică planul de bătaie. El oferă cititorului patru porunci de care să asculte și un scop pe care să-l urmărească în mijlocul tuturor. Iată cele patru porunci de ascultat.

Întâi, el spune: Folosește o judecată sănătoasă și stai calm într-un spirit de rugăciune. „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii“ (4:7). Suntem chemați să avem o judecată sănătoasă, un spirit sobru; să fim calmi și să nu ne umplem de îngrijorare, intrând în panică. De asemenea, trebuie să abordăm viața în mod realist, dându-ne seama că Dumnezeu este în control. A fi sobru înseamnă să nu ducem un trai marcat de extremism, ci să privim cu seriozitate viața noastră de creștini, menținându-ne calmul și echilibrul prin rugaciune.

Apoi, suntem chemați să purtăm o dragoste fierbinte față de ceilalți. „Mai pe sus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții …“ (4:8). Cu alte cuvinte, să fim marcați de determinare, după cum este un adevărat atlet care dorește să treacă linia de sosire, și să iubim cu toată ființa noastră.

În continuare, suntem chemați să fim primitori de oaspeți între noi (4:9). Această expresie este repetată în versetele 8 și 10 și ea nu se referă doar la cei plăcuți și prietenoși, ci la toți cei care sunt în trupul lui Christos.

Ultima poruncă o găsim în versetele 10 și 11: Slujiți unii altora. Darurile spirituale din trupul bisericii locale sunt date „spre folosul altora“ (1 Cor. 12; Efes. 4; Rom. 12).

Versetul 11 se încheie cu prezentarea scopului, a motivației logice pentru a urma aceste porunci. De ce să fim înțelepți și să ne rugăm? De ce să iubim fierbinte? De ce să fim primitori de oaspeți? De ce să ne slujim unii altora? …  Pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Christos. …“ (C. Swindoll).

„Timpul este scurt. Tu și eu nu avem o veșnicie ca să punem aceste lucruri în aplicare. Orice activitate trebuie simplificată. Drept urmare, haideți să simplificăm! Timpul este scurt. Să trecem de la cuvinte la trăire – acum! Avem nevoie de motivare? Una din cele mai încurajatoare promisiuni este Evrei 6:10. Să recitim acest pasaj, de data aceasta cu emoție. Dragostea noastră nu e zadarnică, ea nu va fi trecută cu vederea. Slujirea noastră, indiferent care, va fi răsplătită. … Să ne ațintim privirea la Păstor, în timp ce ne deschidem inima la turma Lui …“ (C. Swindoll).

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere, 1:1-2

  1. NĂDEJDEA CEA VIE
  2. nădejdea vie pusă în practică, 1:3-12
  3. cuvîntul viu pus în practică, 1:12-2:3
  4. piatra cea vie şi poziţia noastră, 2:4-10
  1. VIAŢA DE MĂRTURIE
  2. ca cetăţeni, 2:12-17
  3. ca robi, 2:18-25
  4. ca soţi şi soţii, 3:1-7
  5. ca străini între oameni, 3:8-4:6
  6. în relaţiile dintre membrii Bisericii, 4:7-11

III. „ÎNCERCAREA DE FOC”

  1. „Bucurie” şi „încredere” în încercare, 4:12-19
  2. Presbiteri credincioşi în slujbă, 5:1-4
  3. Toţi să trăiască în smerenie şi aşteptare, 5:5-11

Încheiere, 5:12-14

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/1-petru/

////////////////////////////////////////

2 PETRU, de Daniel Branzei

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Petrou B” -„Petru B”.

Autorul: Primul verset al cărţii îl prezintă pe autor drept „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos” (2 Petru 1:1). Numele de „Simon” este o aducere aminte a vieţii lui Petru dinainte de întîlnirea cu Domnul Isus, „Petru” este numele pe care l-a primit acest apostol prin Cristos. „Petru” înseamnă „stîncă” şi desemnează simbolic stabilitatea şi statornicia. Viaţa şi scrisorile apostolului sînt marcate din plin de aceste caracteristici. 2 Petru 3:1 ne spune clar că epistola este o continuare a mesajului din prima scrisoare: „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amîndouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări”.

Data: Cea de a doua epistolă a fost scrisă la puţin timp după cea dintîi, probabil din acelaşi loc. Pentru mai multe detalii vă rugăm să citiţi introducerea făcută celei dintîi epistole a lui Petru.

Contextul scrierii: Cea de a doua epistolă a lui Petru este o chemare la seriozitate şi la curăţie. 1 Petru s-a ocupat cu problemele care au asaltat Biserica din afară. 2 Petru tratează problemele care pot măcina viaţa Bisericii din lăuntru. Apostolul le scrie credincioşilor ca să-i avertizeze de pericolul „învăţătorilor mincinoşi” strecuraţi în rîndul credincioşilor. El începe prin a le atrage tuturor atenţia asupra vieţii lor personale de umblare cu Domnul. Vieţuirea creştină presupune perseverentă şi sîrguinţă în credinţă şi fapte, în cunoştinţă şi înfrînare, în răbdare şi evlavie, în dragoste de fraţi şi în iubire de oameni. Prin contrast cu acestea, învăţătorii mincinoşi sînt dedaţi plăcerilor, obraznici, pofticioşi şi lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului şi Judecata viitoare, lansîndu-se în desfrîuri şi petreceri. Petru vrea să le aducă aminte tuturor că deşi este îndelung răbdător, Domnul îşi va împlini planurile cu pămîntul şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine ştie aceasta, face bine dacă trăieşte frumos şi în curăţie, pregătindu-se în fiecare zi a călătoriei lui înspre lucrurile viitoare.

Conţinutul cărţii:

Tema centrală a epistolei este „cunoaşterea”. Nimic nu este mai important într-o vreme de rătăciri spirituale decît o cunoaştere adecvată a Scripturilor. Verbul „a cunoaşte” şi derivatele lui apar de 13 ori în textul scrisorii. O altă caracteristică a acestei epistole este caracterul ei escatologic. Aflat el însuşi în preajma morţii, Petru sfătuieşte Biserica să se încreadă în promisiunile Domnului şi să creadă că El îşi va duce la bun sfîrşit programul său cu lumea şi că în curînd vom păşi sub un cer noii pe un „pămînt în care va locui neprihănirea” (2 Petru l:21; 3:10-13).

„Se începe cu credință și se sfârșește cu dragoste. Dragostea este rezultatul credinței, dar de la credință la dragoste, creștinul trece printr-un proces, care constituie subiectul lui Petru. Pasajul poate constitui o descriere a creșterii și relevării tuturor forțelor de viață obținute în credință, în timp ce rodirea finală este dobândită în dragoste. Pe de altă parte, acest text ne amintește un alt pasaj măreț, cel al lui Pavel în care ne vorbește despre „roada Duhului“ care este „dragostea“. Ca urmare, Pavel face o analiză profundă a dragostei în Galateni 5. Revenind la Petru, el continuă afirmând: „căci, dacă aveți din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Christos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și au uitat că au fost curățiți de vechile păcate …“ Cel care nu reușește să înainteze în experiența creștină este comparat cu un orb care umblă „cu ochii închiși“ sau care nu vede decât „ceea ce este aproape“. Aceste stări descriu condiția în sine și motivația ei. Practic, nu este vorba de o orbire totală, ci de o miopie spirituală; acest tip de om vede lucrurile prezente, dar nu reușește să le remarce pe cele veșnice. Lucrurile prezente sunt cele materiale, care sunt trecătoare. Un astfel de credincios îi vede pe oameni, dar nu Îl deslușește pe Dumnezeu. Miopia aceasta spirituală are un efect nociv asupra dezvoltării spirituale, făcând de multe ori ca înaintarea sa să fie îngreunată. Un astfel de om „a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate“. Altfel spus, el a ignorat viziunea primită cu ocazia curățirii la începutul vieții creștine. Ce revelație cu privire la măreția binecuvântării sufletului atunci când el este primit, iertat, justificat și curățit! Această experiență minunată exprimă relația cu cele veșnice, deschiderea ochilor înspre Dumnezeu, pe care trebuie să-L vedem cu cea mai mare claritate.“ (G. C. Morgan)

Aşa cum a fost arătat deja, cea de a doua epistolă a lui Petru este un avertisment împotriva lucrării proorocilor mincinoşi: „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău” (2 Petru l-2).

Epistola a doua a lui Petru tratează tema apărării adevărului încredințat de Dumnezeu. Capitolul 2 prezintă învățătorii falși din biserică care contrazic doctrina sănătoasă, pe când capitolul 3 ne amintește de persoane din afara bisericii care sunt „batjocoritori, plini de batjocuri“ și care caută să distrugă credința în revenirea Domnului Isus. Capitolul 1, însă, ne reamintește că înainte de a ne împotrivi celor care luptă contra adevărului lui Dumnezeu trebuie să avem garanția trăirii cu El. Primele două capitole accentuează faptul că apărarea adevărului doctrinar trebuie să se bazeze pe aplicarea acestuia în viața noastră. Cu alte cuvinte, trebuie „să trăim ceea ce predicăm.“

Această a doua espistolă seamănă foarte mult cu cea de a doua epistolă scrisă de Pavel lui Timotei. Şi Petru, ca şi Pavel, se aşează la scris cu sentimentul că viaţa lui se apropie foarte repede de sfîrşit: „Dar socotesc că este drept, cît voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducîndu-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:14; Ioan 21:18-19). Amîndouă epistole sînt luminoase, chiar dacă întrevăd viitoarea lepădare de credinţă şi decadenţa care va caracteriza „zilele din urmă”. Secretul optimismului autorilor lor este în faptul că amîndoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre revenirea Domnului Isus şi spre încoronarea Lui în slavă.

Teme importante din cuprinsul epistolei lui Petru sînt: perseverenţa sfinţilor ca un răspuns dat „alegerii divine” (2 Petru l:4-14), aducerea aminte despre „schimbarea la faţă” petrecută cu Domnul pe munte (2 Petru 1:15-18), învăţătura despre inspirarea şi tălmăcirea Scripturilor (2 Petru 1:19-21), învăţătura despre venirea Domnului (2 Petru 3:4-13, precum şi îndemnurile la vigilenţă şi credincioşie (2 Petru 3:14-17).

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere, 1:1

  1. Îndemnare apostolică
  2. Promisiuni scumpe, 1:2-4
  3. Progres spre ţintă, 1:5-7
  4. Priorităţi sfinte, 1:8-11
  1. Îndemnarea apostolică

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.“ – 2 Petru 1:3

Epistola a doua a lui Petru tratează tema apărării adevărului încredințat de Dumnezeu. Capitolul 2 prezintă învățătorii falși din biserică care contrazic doctrina sănătoasă, pe când capitolul 3 ne amintește de persoane din afara bisericii care sunt „batjocoritori, plini de batjocuri“ și care caută să distrugă credința în revenirea Domnului Isus. Capitolul 1, însă, ne reamintește că înainte de a ne împotrivi celor care luptă contra adevărului lui Dumnezeu trebuie să avem garanția trăirii cu El. Primele două capitole accentuează faptul că apărarea adevărului doctrinar trebuie să se bazeze pe aplicarea acestuia în viața noastră. Cu alte cuvinte, „să trăim ceea ce predicăm.“

  1. Promisiuni scumpe (1:1-4)

Viața creștină începe cu manifestarea unei credințe pe care Petru o numește „o credință de același preț cu a noastră.“ Aceasta înseamnă că noi trebuie să avem aceeași relație cu Domnul Isus ca și apostolii.

Cum poate să se înmulțească harul? Doar prin „cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Christos.“ Cu cât Îl vom cunoaște mai bine pe Dumnezeu, cu atât vom va crește „harul și pacea.“ Cunoașterea lui Dumnezeu este una din resursele nădejdii noastre.

„Dumnezeiasca lui putere ne-a dat tot …“  Petru ne asigură că Dumnezeu a prevăzut tot ceea ce este necesar pentru o viață de sfințenie. Această asigurare este una a puterii Sale divine. Darurile asigurate în Christos constituie o temelie sigură pentru viața pe care Dumnezeu vrea să o trăim. Petru enumeră patru cuvinte cheie, grupate câte două. Primele două sunt „viața și evlavia.“ Suntem chemați să ne cultivăm un caracter ca al Domnului Isus și să avem o comportare similară cu a Sa. Dumnezeu, prin puterea Sa, ne-a dat aceste lucruri ca să promoveze în noi o viață de sfințenie. De asemenea, să nu uităm de „făgaduințele Lui nespus de mari și scumpe …“ Și aceste făgăduințe și promisiuni sunt resurse importante ale nădejdii.

Caracterul nădejdii (1:5-9)

Nașterea din nou constiuie doar începutul. Dumnezeu le-a dat copiilor Săi tot ce este necesar pentru a trăi o viață creștină, ei trebuind să-și dea „toate silințele“ ca să beneficieze de harul oferit. Creșterea spirituală nu are loc în mod automat, ea  necesitând o strânsă cooperare cu Dumnezeu, credinciosul fiind chemat la hărnicie și disciplină creștină (Filip. 2:12, 13). Dorința lui Dumnezeu este de a deveni „asemenea chipului Fiului Său“ (Rom. 8:29).

Persistența nădejdii (1:10-21)

„De aceea … căutați … să vă întăriți chemarea și alegerea voastră … .“ Prin creșterea noastră și prin străduința noastră de a deveni tot mai mult ca și Domnul, noi ne confirmăm chemarea noastră.Trăind o viață sfântă, în Duhul, vom fi feriți de alunecări.

Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru o viață divină. „Se începe cu credință și se sfârșește cu dragoste. Dragostea este rezultatul credinței, dar de la credință la dragoste, creștinul trece printr-un proces, care constituie subiectul lui Petru. Pasajul poate constitui o descriere a creșterii și relevării tuturor forțelor de viață obținute în credință, în timp ce rodirea finală este dobândită în dragoste. Pe de altă parte, acest text ne amintește un alt pasaj măreț, cel al lui Pavel în care ne vorbește despre „roada Duhului“ care este „dragostea“. Ca urmare, Pavel face o analiză profundă a dragostei în Galateni 5. Revenind la Petru, el continuă afirmând: „căci, dacă aveți din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Christos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și au uitat că au fost curățiți de vechile păcate … “. Cel care nu reușește să înainteze în experiența creștină este comparat cu un orb care umblă „cu ochii închiși“ sau care nu vede decât „ceea ce este aproape“. Aceste stări descriu condiția în sine și motivația ei. Practic, nu este vorba de o orbire totală, ci de o miopie spirituală; acest tip de om vede lucrurile prezente, dar nu reușește să le remarce pe cele veșnice. Lucrurile prezente sunt cele materiale, care sunt trecătoare. Un astfel de credincios îi vede pe oameni, dar nu Îl deslușește pe Dumnezeu. Miopia aceasta spirituală are un efect nociv asupra dezvoltării spirituale, făcând de multe ori ca înaintarea sa să fie îngreunată. Un astfel de om „a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate“. Altfel spus, el a ignorat viziunea primită cu ocazia curățirii la începutul vieții creștine. Ce revelație cu privire la măreția binecuvântării sufletului atunci când el este primit, iertat, justificat și curățit! Această experiență minunată exprimă relația cu cele veșnice, deschiderea ochilor înspre Dumnezeu, pe care trebuie să-L vedem cu cea mai mare claritate.“ (G. C. Morgan)

Autenticitatea creștină poate fi testată în două moduri: doctrinar și practic. Testul doctrinar lansează întrebarea: Care este atitudinea față de persoana și lucrarea Domnului Isus? Testul practic ridică următoarea problemă: Ce caracter și ce comportare rezultă din trăirea noastră? 2 Petru tratează ambele aspecte.

  1. Pericolul unei vieți lipsite de creștere (1:1-8). Viața fără creștere se atrofiază, copilul lui Dumnezeu trebuie să crească, ca urmare a hrănirii cu Cuvântul lui Dumnezeu. „De aceea, dați-vă și voi toate silințele …“ ca să folosiți ceea ce v-a asigurat harul.
  1. Pericolul cunoașterii fără aplicare practică (1:9-14) Dacă nu aplicăm practic ceea ce știm, vom ajunge la orbire spirituală (1:9).
  1. Mărturie apostolică
  1. Mărturie despre adevăr, 1:12-15
  2. Trăire în adevăr, 1:16-18
  3. Studiu despre adevăr, 1:19-21

III. Avertizare apostolică

  1. Învăţătura proorocilor mincinoşi, 2:1-3
  2. Exemple de prooroci mincinoşi, 2:4-9
  3. Caracterul proorocilor mincinoşi, 2:10-19
  4. Soarta proorocilor mincinoşi, 2:20-22
  1. Nădejdea apostolică
  2. Cei ce se îndoiesc de promisiuni, 3:1-7
  3. Certitudinea împlinirilor profetice, 3:8-10
  4. Vieţuirea în aşteptarea marilor împliniri, 3:11-18

Fără îndoială că Petru i-a înțeles pe cei care doreau să cunoască cât mai mult despre vremurile din urmă. El a fost unul din cei patru ucenici care L-au întrebat pe Isus despre acest subiect. A urmat marea predică prezentată de Matei (cap. 24, 25; Marcu 13:3, 4). Chiar în ziua Înălțării, ucenicii au dorit să știe când urma să fie instaurată Împărăția. Dar în viziunea lor, ei se gândeau la o împărăție politică, aici pe pământ (Fapte 1:6-8). Domnul Isus le-a spus că „vremurile și soroacele“ sunt problema Tatălui. Când a scris această epistolă, Petru cunoștea mult mai mult datorită maturizării sale și a Duhului Sfânt, în mod special (1:20, 21). Epistola se încheie punând accentul nu pe venirea Împărăției, ci pe responsabilitățile celor care o așteaptă.

În privința venirii Domnului Isus există patru perspective posibile. Petru le enumeră și le analizează pe fiecare dintre ele:

  1. Perspectiva batjocoritorilor (3:1-4)

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de adevăr, iar Petru le scrie prea iubiților săi ca să le trezească „mintea sănătoasă prin înștiințări.“  El evidențiază unitatea Cuvântului lui Dumnezeu. „… În zilele din urmă, vor veni batjocoritori plini de batjocuri.“ Atunci când aceștia tăgăduiau puterea și venirea lui Isus, ei practic respingeau adevărul scrierilor profetice, învățătura Domnului din Evanghelii și cea din scrierile apostolilor. Biblia nu numai că prezice venirea Domnului, dar și anunță apariția batjocoritorilor. Prezența lor dovedește adevărul Cuvântului pe care-l resping și nu trebuie să ne surprindă (1 Timotei 4; 2 Timotei 3). Batjocurile sunt motivate de dorința învățătorilor falși de a trăi în păcat (3:3). Dacă un stil de viață contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, ceva trebuie schimbat: stilul de viață sau Cuvântul. Învățătorii falși de care vorbește Petru au ales să schimbe Cuvântul. Dar pe ce bază? Bazându-se pe faptul că „toate rămân așa cum erau la începutul zidirii,“ ei au adoptat „calea științifică,“ care uneori dă rezultate când e vorba de universul material, dar nu poate descifra problemele Bibliei. De multe ori, așa numitele „legi științifice“ nu sunt altceva decât concluzii rezultate dintr-un număr limitat de experiențe. Ele sunt supuse schimbărilor, deoarece nici un om de știință nu poate efectua un număr infinit de experiențe. Cuvântul Domnului este demn de crezare și „ o lumină care strălucește într-un loc întunecos“ (1:19).

  1. Perspectiva istorică (3:5-7)

Petru arată că lucrarea lui Dumnezeu în istorie are un caracter constant. În sprijinul acestei afirmații, el amintește două evenimente istorice: Creația (3:5) și Potopul (3:6). Dumnezeu a creat cerurile și pământul prin Cuvântul Său. În Geneza 1, expresia „Dumnezeu a zis“ se repetă de nouă ori (Ps. 33:9). Mai mult, Creația este păstrată tot prin Cuvântul Său (3:5). Cel de-al doilea eveniment citat este Potopul, care reprezintă tabloul judecății divine (2:5). Deoarece El a creat totul, Dumnezeu intervine când vrea și cum vrea în Creația Sa (Ps. 115:3). Petru trece la aplicare: va fi o judecată viitoare (3:7).

  1. Perspectiva lui Dumnezeu (3:8, 9)

Petru ne prezintă harul uimitor al lui Dumnezeu; El ne arată că Dumnezeu este etern în afara și deasupra timpului. Întârzierea Sa se datorează faptului că El „are o îndelungă răbdare … și dorește“ ca toți păcătoșii să aibă prilejul „să vină la pocăință“ (3:9). Dumnezeu are un plan care trebuie să se desfășoare conform voii Sale.

  1. Perspectiva credinciosului (3:10-18)

Ce trebuie să facem? Petru ne învață cum să-L așteptăm pe Domnul. Să ne silim să ducem o viață de sfințenie (3:11-16). Atitudinea de așteptare trebuie să producă schimbări în conduita personală (3:11). Trebuie să fim sfinți și evlavioși.

Să ne silim să creștem spiritual (3:17, 18). „Creșteți în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos… .“

Epistola se încheie cu câteva aplicații practice necesare: „… Să nu uitați … că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi.“

  1. „Astfel, apostolul provoacă toate sufletele creștine care se gândesc la căile și lucrările lui Dumnezeu să anuleze elementul timp. Din totdeauna, timpul nu a avut semnificație pentru Dumnezeu. Noi ne grăbim și suntem agitați, zi de zi, deoarece mereu trebuie să facem ceva. Dumnezeu nu are o astfel de frământare deoarce în decursul zilei noastre, care trece repede, El este capabil să realizeze lucruri pe care omul poate doar spera să le facă într-o mie de ani. Pe de altă parte, privind la perspectiva anilor care vin și la timpul lung care trebuie să treacă pentru ca lucruri dorite cu nerăbdare să se întâmple, suntem imediat descurajați. Dumnezeu nu are această problemă deoarece timpul pentru El are o cu totul altă dimensiune. Omul fie că declară că promisiunea venirii Domnului este falsă, deoarece au trecut mai mult de 2000 de ani de când a fost făcută, sau este tentat să gândească că Cel care a făcut promisiunea este într-un fel inactiv și nu acționează atât de repede cum ar putea să o facă. Chiar o simplă enunțare a acestor lucruri ne arată cât sunt de false. De aceea, este bine să fim atenți și să nu uităm acest măreț adevăr. Scopurile lui Dumnezeu sunt atât de vaste și de minunate încât înfăptuirea lor în experiența umană are nevoie de ceea ce noi, din lipsa unui cuvânt mai bun, numim timp. Pe de altă parte, puterea Sa este așa de uriașă încât El poate să facă lucruri „într-o clipeală din ochi“, dacă vrea și când vrea El, lucruri care vor revoluționa orice viață și o va aduce în ordinea finală.“ (G. C. Morgan)
  1. „Ziua Domnului va veni ca un hoț …“ (3:10). Petru, Domnul Isus, și Pavel au folosit această expresie (Matei 24:25; Luca 12:39; 1 Tes. 5:2). Să veghem dar!
  1. „Domnul nu întârzie … ci are o îndelungă răbdare … și dorește ca toți oamenii să nu piară, ci toți să vină la pocăință“ (3:9). El dorește ca toți oamenii să beneficieze de mântuirea Sa (1 Tim. 2:4).
  1. „Ziua Domnului va veni …“ (3:10). Pocăiește-te acum, până nu e prea târziu!
  1. Creșteți spiritual! De patru ori întâlnim afirmația „Prea iubiților … să vă aduceți aminte … (3:1, 2); … să nu uitați … (3:8); … siliți-vă … (3:14); … păziți-vă … (3:17).
  1. De aceea, prea iubiților, siliți-vă și păziți-vă!

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/2-petru/

///////////////////////////////////////

Cateva titluri de cărți în limba română – Richard Wurmbrand

By Virgilc

Suceava Evanghelica

Pentru a le citi, apasați pe titlu!

„100 de Meditații din Inchisoare”

„A fost Karl Marx un Adept Satanist?”

„Avraam Tatăl Tuturor Credincioşilor”

„Ce Cred Creştinii?”

„Dacă Zidurile Ar Putea Vorbi”

,„Din Comoara de Povestiri a ISRAELULUI”

„Dovezi ale Existenței lui Dumnezeu”

,„Drumul Spre Culmi” Meditații Zilnice din Cuvântul lui Dumnezeu

„Hristos pe Ulița Evreiască”

,„Oglinda Sufletului Omenesc”

,„Soția Pastorului” (autor: Sabina Wurmbrand),

„Torturat Pentru Hristos”

,„Ultimile Şapte Cuvinte de pe Cruce”,

Vezi articolul original

https://germaniaevanghelica.wordpress.com/2021/11/06/cateva-titluri-de-carti-in-limba-romana-richard-wurmbrand/

///////////////////////////////////////

Autobiografia lui George Muller

Cuprins:

  1. Un predicator nepotrivit
  1. Întoarcerea risipitorului
  1. Păşind în lucrare
  1. Predicarea, studiul şi creşterea
  1. Învăţam sa trăim prin credinţă
  1. Începutul lucrării din Bristol
  1. Instituţia de cunoaştere a Scripturii
  1. Dovedim credincioşia lui Dumnezeu
  1. Lucrarea se lărgeşte
  1. Perseverând în încercare
  1. Încrezându-se în Dumnezeu pentru toate nevoile
  1. Cerând şi primind
  1. Privind spre Domnul
  1. Credinţa întărită prin întrebuinţare
  1. Rugăciunea zilnică şi răspunsurile venite la timp
  1. Hrană pentru creşterea credinţei
  1. O vreme de prosperitate
  1. Dumnezeu clădeşte un miracol
  1. Răspunzând chemării lui Dumnezeu la slujire
  1. Viaţa încântătoare de isprăvnicie
  1. Biruinţa noua a credinţei
  1. Primim mai mult pentru a da mai mult
  1. Muncă mai multă şi minuni mai mari
  1. Prosperitate şi creştere continuă
  1. Lucrarea Duhului printre noi

Rugăciunile autorului erau rostite cu un limbaj simplu şi cu un duh smerit, deoarece el ştia că Tatăl lui era atât de binevoitor şi iertător,incat se simţea liber să ceară şi să primească mari binecuvântări.

Dar trăsătura cea mai mare a rugăciunii sale era că cerea toate lucrurile în numele Domnului Isus Hristos. Cea mai mare speranţă a lui George Müller era ca mărturia sa să îi întareasca pe credincioşi să dezvolte si ei o credinţă ca a lui,adica o credinţa fără de care este imposibil să Îi fim plăcuţi lui Dumnezeu.Credinţa care mută munţi din calea noastră,credinţa care este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.Această credinţă să umple inimile şi vieţile celor ce citesc această carte.

https://www.librariamaranatha.ro/autobiografia-lui-george-muller.html

///////////////////////////////////////

Cărți gratuite de la Misiunea Creștină Richard Wurmbrand

https://istorieevanghelica.ro › 2021/08/02 › carti-gratuit…

2 aug. 2021 —„Torturat pentru Hristos”; „Cu Dumnezeu în Subterană;”;

 „A Fost Karl Marx un Adept Satanist?”;

 „Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand. Cărțile

https://www.google.com/search?q=crecenzii+carti+wurmbrand&oq=crecenzii+carti+wurbra&aqs=chrome.1.69i57j33i10i160l3.29465j0j7&sourceid=chrome&ie=UTF-8

///////////////////////////////////////

CĂRȚI R. WURMBRAND- Daca Zidurile Ar Putea Vorbi – Richard Wurmbrand 

Dovezi ale existentei lui Dumnezeu, Richard Wurmbrand

Cele 7 Cuvinte De Pe Cruce – Richard WurmbrandCele 7 cuvinte de pe cruce  – Richard Wurmbrand

Avraam – Tatal tuturor credinciosilor – Richard Wurmbrand 

Oracolele lui Dumnezeu – Richard

Mai mult decat biruitori – Richard Wurmbrand

Imbatat de dragoste – Richard Wurmbrand

Cristos pe ulita evreiasca – Richard Wurmbrand

100 de meditatii din inchisoare – Richard Wurmbrand

Umpleti vidul – Richard Wurmbrand

Strigatul Bisericii Prigonite – R. Wurmbrand

Nobletea suferintei, sabina, wurmbrand

Isus, prietenul teroristilor – Richard Wurmbrand

Cu Dumnezeu in subterana – Richard Wurmbrand

https://www.stephanus.ro/categorii/carti/carti-richard-wurmbrand/

///////////////////////////////////////

Carti Richard Wurmbrand – Libraria Maranatha

https://www.librariamaranatha.ro › viata-crestina-practica

Libraria Crestina Maranatha va ofera toate cartile scrise de Richard Wurmbrand. In aceasta librarie crestina avem preturi mici la carti Richard Wurmbrand.

Lipsesc: crecenzii ‎| Trebuie să includă: crecenzii

Mihai Wurmbrand Oferim 5 cărți gratuite ale pastorului …https://www.newsnetcrestin.ro › mihai-wurmbrand-oferi…

7 mar. 2021 — Stimati crestini, Numele meu este Mihai Wurmbrand si sunt singurul fiu al pastorului Richard Wurmbrand, autorul cartii „Torturat Pentru Hristos” …

Lipsesc: crecenzii ‎| Trebuie să includă: crecenzii

Richard Wurmbrand – Cărți Creștine Audio – YouTubehttps://www.youtube.com › watch

PREVIZUALIZAȚI

54:33

3,966 views Feb 7, 2021 Vă oferim gratuit o gamă variată de cărți creștine audio. ÎMPĂRĂȚIA TĂCERII – Richard Wurmbrand – Cărți Creștine …

YouTube · Carti Audio · 7 feb. 2021

Lipsesc: crecenzii ‎| Trebuie să includă: crecenzii

Carti RICHARD WURMBRAND – Editura Stephanushttps://www.stephanus.ro › Cărți

Cărți R. WURMBRAND. Sortează după. Produse favorite, Noutăți, Cele mai vândute, A la Z, Z la A, După Evaluări, Preț: Ascendent, Preț: Descendent.

Lipsesc: crecenzii ‎| Trebuie să includă: crecenzii

Cărți gratuite de la Misiunea Creștină Richard Wurmbrandhttps://istorieevanghelica.ro › 2021/08/02 › carti-gratuit…

2 aug. 2021 — „Torturat pentru Hristos”; „Cu Dumnezeu în Subterană;”; „A Fost Karl Marx un Adept Satanist?”; „Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand. Cărțile …

//////////////////////////////////////

Naşterea din nou *

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

                 Aşa cum ştim, vor fi mântuiţi doar oamenii care ascultă de Domnul Isus Hristos (Evrei 5.9), adică aceia care împlinesc efectiv în vieţile lor poruncile Sale (Ps. 119.94,166, 146; Matei 19.16-26; Marcu 10.17-27; Luca 18.18-27), iar una dintre poruncile fundamentale date de către Domnul Isus Hristos, este: “Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3.7). Din ultimele versete amintite, rezultă că naşterea din nou este o condiţie fundamentală de mântuire.

                În Ioan 3.1-21 este redată discuţia pe care a avut-o Domnul Isus Hristos cu Nicodim, un fruntaş al iudeilor care venise să vorbească cu El. În cursul acestei discuţii, Domnul Isus Hristos a rostit următoarele cuvinte: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu… . Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou’. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3.3-8).

                Din mesajul Domnului Isus Hristos, amintit în versetele de mai sus, aflăm că un om nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu se naşte din nou. Întrucât în Împărăţia lui Dumnezeu vor intra doar oamenii mântuiţi (2 Tim. 4.18), rezultă şi pe această cale, acelaşi adevăr enunţat mai sus: pentru ca un om să poată fi mântuit, este necesar ca acesta să se nască din nou.

                Domnul Isus Hristos, le-a adresat ucenicilor Săi următoarele cuvinte: “Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18.3). În rândurile următoare vom arăta că un om poate ajunge smerit (Matei 18.4) şi fără răutate (1 Cor. 14.20), aşa cum este un copilaş născut de curând (1 Petru 2.2), doar după ce a fost născut din nou.

                În epistola apostolului Pavel către Tit, citim astfel: “Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii vecinice” (Tit 3.3-7).

                Analizând versetele amintite mai sus, aflăm că apostolul Pavel ne învaţă acelaşi lucru ca şi Domnul Isus Hristos, şi anume: că o caracteristică de bază a oricărui om mântuit, constă în faptul că acesta trebuie să fie născut din nou.

                După ce am lămurit faptul că orice om care doreşte să fie mântuit, trebuie să îndeplinească porunca Domnului Isus Hristos: “Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3.7), să vedem acum în ce constă naşterea din nou, sau cum mai este ea numită, naşterea din Dumnezeu (Ioan 1.12-13), sau naşterea din apă şi din Duh (Ioan 3.5).

                Sfânta Scriptură ne învaţă că naşterea din nou, din Dumnezeu (Ioan 1.12-13), constituie acea transformare fundamentală ce poate avea loc în viaţa unui om, care este reprezentată în mod simbolic, ca fiind o succesiune de trei etape. Acestea sunt:

                – Dezbrăcarea de omul cel vechi (Ef. 4.22; Col. 3.9).

                – Moartea (dispariţia) omului cel vechi (Rom. 6.2-11; Col. 3.3; 2 Tim. 2.11).

                – Îmbrăcarea în omul cel nou (Ef. 4.24; Col. 3.10).

                Un om vechi, reprezintă în mod simbolic, o persoană moartă din punct de vedere spiritual (Ioan 5.24; Ef. 2.1-5; Col. 2.13; 1 Ioan 3.14), care se lasă călăuzită de către firea sa pământească (2 Cor. 10.3; Rom. 7.5; Gal. 5.13,16), în care nu locuieşte nimic bun (Rom. 7.18,25; 8.3). O astfel de persoană firească are o comportare stricată (Ef. 4.22), fiind înrobită (Rom. 6.6) de diverse păcate (Gal. 5.19-21; Col. 2.13; 3.5-9; Ef. 2.1-3; Rom. 7.5; 13.12-13), care includ tot felul de patimi (Gal. 5.24) şi de pofte înşelătoare (Ef. 4.22; Col. 2.11).

                Pentru ca o persoană oarecare să se dezbrace de omul cel vechi, aceasta trebuie să ia hotărârea de a renunţa definitiv la modul de viaţă pe care l-a avut până în momentul luării acestei decizii (Ef. 4.22). Dezbrăcarea de omul cel vechi debutează cu înnoirea minţii (Ef. 4.23) şi constă în renunţarea la trăirea după poftele firii pământeşti (1 Petru 2.11), ceea ce înseamnă în mod implicit, renunţarea la păcate şi trăirea unei vieţi curate (Ef. 4.25-32).

                Un simbol folosit în Biblie pentru a descrie modalitatea prin care moare omul cel vechi, este răstignirea pe cruce (Rom. 6.5-6; Gal. 2.20; 5.24). După moartea omului cel vechi, are loc, în mod simbolic, şi o îngropare a sa, care ar trebui să se realizeze, în mod simbolic, la botezul în apă (Col. 2.12; Rom. 6.3-4). În mod normal, odată cu moartea omului cel vechi, trebuie să moară (dispară) şi modul păcătos de vieţuire avut anterior (Col. 3.5-9).

                Un om nou reprezintă, în mod simbolic, o persoană care s-a dezbrăcat de faptele întunericului (Rom. 13.12) şi nu se mai lasă călăuzită de către firea pământească (Rom. 13.14; Gal. 3.3; 5.13; 6.8), “fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8.7), ci se lasă călăuzită doar de către Duhul lui Dumnezeu (Gal. 5.16-18). Omul cel nou este neprihănit şi sfânt, întrucât este conceput după chipul lui Dumnezeu (Rom. 13.14).

                După ce s-a finalizat procesul de transformare a unui om vechi într-un om nou, omul respectiv a devenit o făptură nouă (Gal. 6.15), în care toate lucrurile s-au făcut noi (2 Cor. 5.17). Această făptură nouă este îmbrăcată în Domnul Isus Hristos (Rom. 13.14; Gal. 3.27), fiind în părtăşie continuă cu Domnul Isus Hristos (Rom. 6.5,8; Ef. 2.5-6; Col. 2.6-10; 3.11), care trăieşte în aceasta (Gal. 2.20). Fiind îmbrăcat cu dragostea (Col. 3.14; 1 Tes. 5.8), cu armătura lui Dumnezeu (Ef. 6.11), cu platoşa neprihănirii (Ef. 6.14), omul cel nou are preocupări duhovniceşti (Col. 3.1-4), şi ca atare Îi slujeşte lui Dumnezeu într-un un duh nou (Rom. 7.6), trăind o viaţă nouă (Rom. 6.4), curată şi frumoasă (Col. 3.12-14; 1 Petru 2.11-18), care nu mai este caracterizată de păcat (Rom. 6.2,11-14).

                Pentru a-i ajuta pe credincioşi să crească “spre mântuire” (1 Petru 2.2), apostolul Pavel era tot aşa de blând cu aceştia, “ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii” (1 Tes. 2.7), şi se străduia să fie alături de ei în orice privinţă (Rom. 12.15-16; 1 Cor. 9.22; 2 Cor. 11.29).

                Iată cum se adresa apostolul Pavel credincioşilor din bisericile Galatiei (Gal. 1.1-2): “Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” (Gal. 4.19). Din acest verset reiese că apostolul Pavel, care se străduia să aibă aceleaşi simţăminte (1 Petru 3.8) cu credincioşii din biserici, simţea şi el, în mod simbolic, durerile naşterii din nou, ca şi aceştia. Apostolul Pavel a folosit cuvântul iarăşi, pentru a ne arăta că el mai simţise şi în trecut durerile naşterii din nou pentru aceşti credincioşi, aşa cum le-au simţit şi ei înşişi. Desigur că aceste dureri, provin din faptul că omul cel vechi, care se lasă călăuzit de către firea pământească (2 Cor. 10.3), se împotriveşte Duhului Sfânt (Gal. 5.17).

                Din cuvintele apostolului Pavel, aflăm următoarele:

                – Există un moment de timp când debutează naşterea din nou, debut descris în mod simbolic prin durerile respective.

                – Până ce va muri omul cel vechi, şi va lua chip Domnul Isus Hristos într-un om, acesta va simţi în continuare durerile naşterii din nou.

                Din moment ce naşterea din nou debutează prin nişte dureri  şi, într-un interval de timp, se produc iarăşi aceleaşi dureri specifice, rezultă că naşterea unui om din nou este un proces care durează un anumit timp. Analizând atât succesiunea celor trei etape simbolice ale naşterii din nou, descrise mai sus, cât şi versetele: 2 Cor. 3.18; 4.16; Ef. 4.13-16; Fil. 1.6, vom ajunge la aceeaşi concluzie, că naşterea unui om din nou este un proces.

                Orice naştere firească, adică aducerea pe lume a unui nou-născut, este un proces care durează un interval de timp măsurat în minute sau ore. Iată deci că, atât aducerea pe lume a unui nou-născut, cât şi aducerea în Împărăţia lui Dumnezeu a unui om, prin naşterea sa din nou, nu sunt nişte evenimente care se produc instantaneu, ci sunt procese care durează fiecare, un interval de timp mai mic sau mai mare.

                Procesul naşterii din nou durează desigur un interval de timp, întrucât dezbrăcarea de omul cel vechi şi omorârea sa prin răstignire pe cruce, nu se face întotdeauna prea repede. Lupta pe plan spiritual, care se produce în omul la care procesul naşterii din nou a debutat, dar încă nu s-a încheiat, este descrisă în Rom. 7.14-25.

                Desigur că durata acestui proces este variabilă, în funcţie de persoana respectivă. Există oameni la care procesul naşterii din nou, durează o mare parte din viaţa lor (1 Tim. 1.6-7,19-20; 6.10; 2 Tim. 2.16-18,26; 3.1-8; 4.3-4). Sunt şi oameni, la care procesul naşterii din nou se pare că a debutat, dar este posibil (2 Tim. 4.14-15; Tit 1.10-16) ca aceştia să nu devină niciodată născuţi din nou cu adevărat (Evrei 6.4-8; 10.26-27). Procesul naşterii unui om din nou poate fi întrerupt (F. A. 5.1-11), atunci când omul respectiv ia decizia de a se întoarce de la Domnul Isus Hristos, înapoi la Satana (1 Tim. 4.1-2; 5.15; 2 Tim. 2.13; 2 Petru 2.1; Gal. 3.3).

                Procesul naşterii din nou este declanşat de către Duhul Sfânt (Gal. 3.3), iar transformările remarcabile amintite mai sus, care au loc în omul născut din nou, din Dumnezeu, sunt realizate tot datorită acţiunii regeneratoare întreprinse de către Duhul Sfânt (Ioan 3.5-8; 2 Cor. 3.17-18; Tit 3.5). Desigur că Duhul Sfânt va produce aceste minunate transformări într-un om, numai dacă omul respectiv Îl va lăsa să le producă, adică: nu I se va împotrivi (F. A. 7.51), se va lăsa călăuzit de către El (Rom. 8.14; Gal. 5.18), şi va asculta de îndemnurile Sale (Rom. 8.1,4-5), refuzând totodată să mai asculte de îndemnurile firii pământeşti (Rom. 8.12; 13.14; Gal 5.16-17; 2 Cor. 10.3).

                Aşa cum ştim, orice proces are un început şi un sfârşit. În capitolul următor, vom stabili că procesul naşterii din nou, debutează cu pocăinţa. Să vedem acum, când se încheie procesul naşterii unui om din nou.

                Un om poate să-şi dea seama că procesul naşterii sale din nou este încheiat, numai atunci când el constată că întregul său caracter a fost total (2 Cor. 5.17) regenerat. Ca atare, omul respectiv a devenit o făptură nouă (Gal. 6.15), care are gânduri sfinte (1 Cor. 2.16; 2 Cor. 10.5; Fil. 2.5; 4.7; Col. 3.2), ce izvorăsc dintr-o minte nouă (Rom. 12.2; Ef. 4.23), o inimă nouă (Ezec. 11.19-20; 18.31; 36.26-27) şi un duh nou (Ps. 51.10; Rom. 7.6), care se află în comuniune cu Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 6.17).

                Datorită transformărilor esenţiale produse de către Duhul Sfânt în omul născut din nou, acesta trăieşte o viaţă nouă (Rom. 6.4), neprihănită (1 Ioan 2.29), complet diferită de viaţa trăită anterior naşterii sale din nou. Întrucât în oamenii născuţi din nou, “toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5.17), aceştia devin “un fel de pârgă a făpturilor” lui Dumnezeu (Iacov 1.18).

                Procesul naşterii unui om din nou, din Dumnezeu, se poate considera încheiat, atunci când omul respectiv poate declara cu toată sinceritatea, aşa cum a făcut-o şi apostolul Pavel, că Domnul Isus Hristos trăieşte în el (Gal. 2.20). De asemenea, toţi oamenii cu care vine în contact omul născut din nou, trebuie să poată observa cu uşurinţă că acesta are o fire dumnezeiască (2 Petru 1.4; 2 Cor. 3.18; Ef. 4.24), datorită faptului că Domnul Isus Hristos a luat într-adevăr chip în el (Gal. 4.19; Rom. 8.29; Ef. 2.10; Col. 3.10).

                Întrucât Domnul Isus Hristos este “despărţit de păcătoşi” (Evrei 7.26), orice om la care procesul naşterii din nou s-a încheiat, şi deci Domnul Isus Hristos trăieşte într-adevăr în el, nu mai poate păcătui (1 Ioan 3.9; 5.18).

                Iată deci că într-un om la care procesul naşterii din nou s-a încheiat, nu mai acţionează legea păcatului şi a morţii (Rom. 8.2; 7.5), care acţionează în toţi oamenii care nu sunt născuţi din nou, el fiind eliberat de către Domnul Isus Hristos (Ioan 8.36) de sub robia păcatului (Ioan 8.34-36; Rom. 6.6,16-22; 7.6), care aduce moartea, devenind astfel mort faţă de păcat (Rom. 6.2,11; 1 Petru 2.24).

                Un om păcătos nu poate avea viaţa veşnică (Gen. 3.22-24; Tit 3.11; Evrei 6.4-8; 10.26-27). Orice om născut din nou, este izbăvit de păcate (Rom. 6.22), devine sfânt şi are viaţa veşnică (Rom. 6.23).

                Fiindcă a devenit o făptură nouă, la un moment dat, orice om născut din nou va primi de la Domnul Isus Hristos şi o identitate nouă (Apoc. 2.17; 3.12; 22.4), fiind un om “din casa lui Dumnezeu” (Ef. 2.19-22). Întrucât orice om născut din nou, are încă de pe Pământ, cetăţenia cerurilor (Fil. 3.20; Ef. 2.6), el va umbla “după lucrurile de sus” (Col. 3.1) şi se va gândi tot “la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Col. 3.2).

                În mod practic, procesul naşterii unui om din nou, din Dumnezeu, se poate considera încheiat, atunci când omul respectiv are următoarele şase caracteristici:

                – “Crede că Isus este Hristosul” (1 Ioan 5.1; Ioan 1.12-13), şi ca atare “ascultă cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 8.47; 1 Ioan 4.6) şi le împlineşte în mod constant în viaţa sa (Matei 7.24-27; Iacov 1.22). În acest context, rezultă că naşterea unui om din nou, este un fenomen specific perioadei harului (Rom. 6.14), care se poate produce numai după ce a avut loc învierea Domnului Isus Hristos dintre cei morţi (1 Petru 1.3).

                – Nu mai poate păcătui (1 Ioan 3.9; 5.18).

                – Trăieşte în neprihănire (1 Ioan 2.29; 3.10).

                – Iubeşte pe toţi oamenii (1 Ioan 4.7).

                – Face numai fapte bune (3 Ioan 11).

                – Biruieşte lumea (1 Ioan 5.4), care, aşa cum am văzut mai sus, zace în cel rău (1 Ioan 5.19). Biruinţa asupra sistemului de comportare “lumesc”, pervertit de către diavol, constă în faptul că orice om mântuit acţionează permanent, având grijă să se păzească pentru a nu fi întinat de către “lume” (Iacov 1.27). În acest sens, Sfânta Scriptură ne avertizează că orice om, care are relaţii strânse cu cei care nu se află pe calea mântuirii (1 Cor. 15.33; 2 Cor. 6.14-17), sau care are o comportare asemănătoare cu a celor care sunt “oameni de lume”, adică acţionează contrar modului de comportament al creştinilor (1 Cor. 5.11), este “vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4.4).

                Dacă un om are cu adevărat prima caracteristică, adică are într-adevăr o credinţă reală, le va avea în mod implicit şi pe celelalte cinci caracteristici, care, de fapt, decurg din aceasta. Într-adevăr, aşa cum vom afla pe larg citind capitolul consacrat credinţei, printre multele criterii prin care un om, care doreşte să fie mântuit, trebuie să-şi testeze credinţa (2 Cor. 13.5), se află şi celelalte cinci caracteristici ale unui om la care s-a terminat procesul naşterii din nou, adică: a avea o atitudine fermă de împotrivire şi respingere faţă de orice păcat (Ioan 16.8-9), a trăi în neprihănire (Hab. 2.4; Evrei 11.7; Rom. 1.17; 3.22; 4.13; 9.30; 10.4,6, 10; Gal. 3.6; Fil. 3.9), a manifesta o iubire curată faţă de toţi oamenii (Gal. 5.6; 1 Tim. 1.5; Tit 3.15), a face numai fapte bune (Ef. 2.10; Col. 1.10; Tit 3.8; Evrei 6.9; Iacov 2.14-26; 2 Petru 1.5), a birui lumea (1 Ioan 5.4-5).

*

                Făcând o analogie cu procesul creşterii spre mântuire (1 Petru 2.1-2), putem considera că, în funcţie de măsura de credinţă (Rom. 12.3) avută la un moment dat, în viaţa unui om la care a debutat procesul naşterii din nou, pot exista şase stadii de dezvoltare. În mod convenţional, Sfânta Scriptură se referă la aceste stadii ale vieţii de credinţă, astfel: nou-născut, copilaş, copil, tânăr, om mare (matur) şi părinte.

                – Noul-născut în credinţă, este un om la care procesul naşterii din nou de-abia a debutat. Un astfel de om doreşte cu adevărat să se pocăiască, şi ca atare, s-a hotărât să se lepede de “orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire” (1 Petru 2.1-2). De asemenea, acest om se sileşte să aplice efectiv în viaţa sa învăţăturile Domnului Isus Hristos (Iacov 1.22-25).

                Un astfel de om, va trebui să se lase (1 Cor. 2.14) călăuzit de către Duhul Sfânt (Ps. 143.10; Ioan 16.13; Tit 3.5), care-L va învăţa cum să umble pe calea mântuirii (Ioan 14.26).

                Pentru a creşte “spre mântuire” (1 Petru 2.2), orice nou-născut în credinţă, se va hrăni cu “laptele duhovnicesc” (1 Petru 2.2; 1 Cor. 3.2), pe care-l va găsi în Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4.4; 1 Petru 1.23) aflat în Sfânta Scriptură.

                – Copilaşul în credinţă (Matei 18.3; Marcu 10.15), sau pruncul în Hristos (1 Cor. 3.1; 14.20; Evrei 5.13), se va hrăni în continuare cu “laptele duhovnicesc” (Evrei 5.12-13), ajungând să aibă siguranţa absolută că prin pocăinţa sa, a fost posibil ca toate păcatele sale să fie iertate (1 Ioan 2.12). De asemenea, copilaşul în credinţă are certitudinea că L-a cunoscut personal pe Domnul Isus Hristos şi pe Dumnezeu-Tatăl (1 Ioan 2.13). Există totuşi posibilitatea, ca acel om care a rămas la stadiul de copilaş, să mai poată fi înşelat (1 Ioan 3.7) de către diavol (Apoc. 12.9; 20.3,8; 2 Cor. 11.3), pentru a mai păcătui (1 Ioan 2.1), sau pentru a nu se feri de închinarea la idoli (1 Ioan 5.21).

                Copilaşul în credinţă trebuie să ştie că persistenţa în păcate făcute cu voia, poate avea drept consecinţă participarea la judecata de apoi, în calitate de inculpat (Evrei 10.26-29), urmată de condamnarea, la aruncarea în iazul de foc (Apoc. 21.8).

                – Copilul în credinţă nu se mai lasă târât de diverse pofte lumeşti (1 Petru 1.14), datorită creşterii sale în credinţă (2 Cor 8.7; 10.15; 2 Tes. 1.3). Această creştere se realizează prin ascultarea de Dumnezeu, prin hrănirea cu Cuvântul lui Dumnezeu conţinut în Sfânta Scriptură şi prin manifestarea din plin a dragostei (Ef. 5.1-2). Copilul în credinţă se sileşte să devină sfânt (1 Petru 1.15).

                – Tânărul în credinţă, are o credinţă aşa de mare (Matei 8.10; 15.28; F. A. 6.5; Rom. 1.8), încât a reuşit să aplice în viaţa sa un timp mai îndelungat Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2.14), fără să oscileze şi fără să mai repete păcatele de care deja s-a pocăit (Ioan 5.14; 8.11).

                Datorită faptului că a rămas în Domnul Isus Hristos, fiind tare în credinţă (2 Cor 1.24), tânărul a ajuns capabil să i se împotrivească diavolului (Iacov 4.7), şi să-l biruie (1 Ioan 2.13-14).

                Există mulţi oameni bătrâni ca vârstă, dar care nu au atins încă stadiul de tânăr în credinţă, rămânând tot la stadiul de copil în credinţă, fiind purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură (Ef. 4.14; 1 Cor. 14.20).

                – Datorită creşterii sale accentuate în credinţă (1 Cor 16.13; Iacov 2.5), tânărul în credinţă poate ajunge la statura de om mare (matur), atingând “înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Ef. 4.13).

                – Părintele în credinţă (1 Ioan 2.13-14) are o credinţă ajunsă la maturitate (Rom. 4.16-22; Col. 2.5). El poate afirma fără să exagereze, că are o fire dumnezeiască (Ef. 4.24; 2 Petru 1.4), ca urmare a faptului că Domnul Isus Hristos trăieşte cu adevărat în el (Gal. 2.20).

                Părintele în credinţă a ajuns să se înfăţişeze “înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2.15).

                Părintele în credinţă a vestit Evanghelia la atât de mulţi oameni, încât a reuşit să vadă cum Duhul Sfânt a lucrat efectiv la inimile celor care au aflat mesajul Evangheliei, determinându-i să devină oameni născuţi din nou. Părintele în credinţă are minunatul privilegiu de a urmări cum evoluează cei la care a debutat procesul naşterii din nou, trecând prin stadiile de: nou-născut, copilaş, copil, tânăr, matur, pentru ca în final să ajungă şi ei la stadiul de părinţi, fiind astfel capabili să vestească şi aceştia la rândul lor Evanghelia (2 Tim. 2.2), cu puterea primită de la Duhul Sfânt (1 Tes. 1.5).

                Ideea principală pe care orice cititor trebuie s-o desprindă din acest capitol, se referă la faptul că procesul naşterii unui om din nou se poate considera încheiat, doar atunci când acel om s-a lăsat călăuzit în permanenţă numai de către Duhul Sfânt, şi a devenit astfel o făptură nouă (2 Cor. 5.17; Gal. 6.15), care are o minte nouă (Rom. 12.2), o fire dumnezeiască (Ef. 4.24; 2 Petru 1.4), şi care trăieşte cu adevărat o viaţă nouă (Rom. 6.4), fără să mai păcătuiască (1 Ioan 2.29; 3.9; 5.18).

                În multe biserici care se declară creştine (1 Cor. 5.11), dar care Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos doar “în felul lumii” (2 Cor. 5.16), se vehiculează diverse concepţii de sorginte omenească (Col. 2.8,22; 2 Tim. 4.3; Tit 1.14), complet străine de cuvântul lui Dumnezeu (Matei 13.14-15). În rândurile de mai jos, este dat un exemplu tipic de tratare superficială a procesului naşterii din nou.

                În Ioan 1.12-13, citim astfel: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Există oameni care interpretează aceste versete într-un mod eronat, şi astfel ajung la concluzia fundamental greşită, că naşterea din nou ar fi un act, care s-ar produce instantaneu, atunci când un om Îl primeşte (în sensul că Îl invită) pe Domnul Isus în viaţa sa. Alţi oameni nu înţeleg că în ultimele versete citate, se afirmă doar că acelui om care are o credinţă reală, i se conferă dreptul de a fi copil al lui Dumnezeu. Desigur că, aproape toţi cetăţenii unei ţări au dreptul de a candida la o funcţie foarte importantă în stat, cum este de pildă cea de preşedinte, dar aceasta nu înseamnă că toţi vor fi preşedinţi! Desigur că ultimele versete citate, se referă la existenţa unei credinţe reale, adică o credinţă care a fost testată, şi ea a trecut cu succes testele respective (2 Cor. 13.5). Aşa cum veţi citi în capitolul consacrat credinţei, unul dintre cele douăzeci şi patru de criterii, cu care se poate testa credinţa, se bazează pe faptul că orice om care are o credinţă reală a părăsit definitiv păcatele de care s-a dezis şi pe care le-a mărturisit (F. A. 19.18-19), şi ca atare nu mai continuă să păcătuiască (Dan. 6.4; Osea 5.2; Ioan 16.8-9; Tit 1.6).

                Iată cum, invocându-se versetele Ioan 1.12-13, precum şi alte câteva asemănătoare lor, evident interpretate greşit, oameni care încă mai păcătuiesc, sunt amăgiţi de către Satana (Apoc. 12.9; 20.3,8; 2 Cor. 11.3), prin intermediul unor predici neconcludente, pentru a crede că procesul naşterii lor din nou, din Dumnezeu, s-a încheiat, nesocotindu-se astfel versetele care ne învaţă că “oricine este născut din Dumnezeu, nu mai poate păcătui” (1 Ioan 3.9; 5.18). Astfel de concepţii periculoase, pot avea ca urmare banalizarea păcatului şi încurajarea sa în mod tacit. Să nu uităm că păcatul reprezintă ceva îngrozitor, împotriva căruia omul trebuie să lupte cu mijloace extrem de dure (Matei 5.29-30; 18.8-9; Marcu 9.43-48; 1 Cor. 9.27; Evrei 12.4).

                Pentru susţinerea concepţiei false, că un om la care s-a încheiat procesul naşterii sale din nou, din Dumnezeu, ar mai putea încă păcătui, se interpretează în mod eronat versetul 1 Ioan 3.9. Astfel, se afirmă că doar acea entitate care aparţine unui om numită “omul cel nou”, nu mai poate într-adevăr să păcătuiască, dar cea care continuă să păcătuiască este de fapt entitatea numită “omul cel vechi”. Această concepţie periculoasă, potrivit căreia după încheierea procesului naşterii unui om din nou, mai pot coexista în acesta în mod paralel şi acţionând în mod independent, cele două entităţi numite “omul cel nou” şi “omul cel vechi”, nu corespunde absolut deloc realităţii, întrucât:

                – Analizând cu atenţie contextul versetului 1 Ioan 3.9, adică versetele 1 Ioan 3.6-10, constatăm că acestea se referă la om ca la un tot unitar, şi anume la un om la care procesul naşterii sale din Dumnezeu s-a încheiat.

                – În timpul desfăşurării procesului naşterii unui om din nou, are loc transformarea (2 Cor. 3.18; 4.16) “omului cel vechi” în “omul cel nou”.

                – Dacă procesul naşterii unui om din Dumnezeu s-a încheiat, entitatea numită “omul cel vechi” nu mai poate exista, întrucât un astfel de om a devenit “o făptură nouă”, în care “cele vechi s-au dus” şi “toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5.17).

                – În momentul când procesul naşterii unui om din nou s-a încheiat, “omul cel vechi” nu mai există, întrucât putem considera, în mod simbolic, că acesta a murit răstignit pe cruce (Rom. 6.6-7; Gal. 2.20; Col. 3.3), şi a “fost îngropat” (Col. 2.11-12). Putem considera că omul cel vechi a murit, atunci când firea pământească păcătoasă nu mai are putere să-l influenţeze pe om în rău în nici un fel (2 Cor. 10.3), întrucât aceasta a murit răstignită pe cruce (Gal. 5.24), iar în locul ei omul respectiv a primit o fire nouă dumnezeiască (2 Petru 1.4; Ef. 4.24; 2 Cor. 3.18).

                – Odată cu moartea “omului cel vechi”, creştinul s-a dezbrăcat complet de acesta (Ef. 4.22; Col. 2.11; 3.9) şi s-a îmbrăcat în Domnul Isus Hristos (Rom. 13.14), devenind “o făptură nouă” (Gal. 6.15), în care “toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5.17).

                – Un om la care procesul naşterii din Dumnezeu s-a încheiat, nu se mai lasă călăuzit de firea sa pământească (2 Cor. 10.3), adică nu mai păcătuieşte (Ef. 2.1-3; 1 Petru 4.1-3; 2 Petru 1.9), întrucât orice om care se lasă călăuzit de către firea sa pământească este vrăjmaş al lui Dumnezeu (Rom. 8.7-8; Iacov 4.4).

                – Trupul omului născut din Dumnezeu, fiind un Templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6.19; 3.16), nu mai poate păcătui, întrucât el nu mai aparţine omului respectiv (1 Cor. 6.20; 2 Cor. 8.5), ci lui Dumnezeu, care locuieşte în acest Templu (2 Cor. 6.16; Ef. 2.21-22).

                – Desigur că, dacă în omul la care procesul naşterii din nou s-a terminat, nu mai există “omul cel vechi”, întrucât s-a transformat în “omul cel nou”, nu mai are cine să păcătuiască, întrucât omul născut din nou “este mort faţă de păcat” (Rom. 6.2,7, 11).

                Analizând atent Biblia, vom ajunge la concluzia că, la un om care va fi mântuit (2 Tim. 4.18), procesul (Gal. 4.19; 2 Cor. 3.18; 4.16; Ef. 4.13; Fil. 1.6) naşterii sale din nou, din Dumnezeu, se va încheia cu siguranţă în timpul vieţii sale pământeşti.

* Textul redat mai sus, provine din cartea MÂNTUIREA, scrisă de către prof. MIHAIL DIMITRIU, scriitor (poet și prozator) creștin

https://www.resursecrestine.ro/eseuri/117478/nasterea-din-nou

////////////////////////////////////////

Nașterea din nou, de Pierre Oddon

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3 ).

  1. Ce este naşterea din nou?

Biblia ne spune: Să fii născut din apă şi din Duh (loan 3:3.5).

Născut din apă

Nu poate fi vorba aici de botezul creştin, pentru că:

– Nicodim, acest învăţător iudeu care a venit să-L întrebe unele lucruri pe Isus, n-ar fi putut înţelege aşa ceva (nici să vadă împărăţia, potrivit versetului 10), pentru că acest botez nu exista încă în momentul acestei convorbiri.

– În Biblie, apa este imaginea bine cunoscută a Cuvântului lui Dumnezeu care curăţă. Câteva exemple vor fi de ajuns:

  1. a) Ezechiel 36:25 : „Vă voi stropi cu apă curate şi veţi fi curăţiţi.”
  1. b) Tit 3:5,6 : „El ne-a mântuit… pentru îndurarea Sa, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.”
  1. c) Efeseni 5:26-26 : „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o prin spălarea cu apă prin Cuvânt.”

De altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne naşte din nou şi nu botezul cu apă:

– loan 15:3: „Acum – spune Isus ucenicilor Săi – voi sunteţi curati din cauza cuvântului pe care vi l-am spus.”

– lacov 1:18: „Potrivit voii Sale, El ne-a născut, prin Cuvântul adevărului, să fim ca cele dintâi roade ale creaturilor Sale.”

– 1. Petru 1:23 : „Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o Sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne.”

Născut din Duh

Aceasta nu poate să însemne botezul Duhului Sfînt, pentru că:

– Nicodim nu l-ar fi putut primi înainte de ziua Cincizecimii (Ioan 7:39 ).

– În Scriptură aflăm că au fost suflete născute din nou şi care n-au primit Duhul Sfînt ca o Persoană divină, care să locuiască în ele. Aşa este cazul – pentru un timp, este adevărat – cu ucenicii înainte de Cincizecime, cu samaritenii din Fapte 8 , cu ucenicii din Efes, în Fapte 19 . Şi aşa era starea permanentă a celor credincioşi din timpul Vechiului Testament, cum vom vedea mai departe.

Este vorba despre lucrarea Duhului lui Dumnezeu care foloseşte Cuvântul pentru a atinge conştiinţa şi inima, în vederea producerii naşterii din nou; este o lucrare care a început de la căderea omului în păcat şi care nu se va termina decât atunci când istoria omului pe pămînt se va sfârşi.

Naşterea din nou

Ea este deci rezultatul aplicării Cuvântului lui Dumnezeu unui suflet, prin puterea Duhului Sfînt. Alte expresii sunt folosite pentru a arăta aceeaşi realitate: dacă naşterea din nou ne prezintă partea lui Dumnezeu care dă viaţa, întoarcerea la Dumnezeu ne prezintă partea omenească, răspunderea lui în primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Găsim astfel expresiile: „născut din Dumnezeu” (1. loan 3:9), „născut din Duh” (loan 3:6), „părtaşi firii dumnezeieşti” (2. Petru 1:4 ).

  1. Ucenicii lui Isus, erau ei întorşi la Dumnezeu înainte de jertfirea adusă la cruce?

Unii spun în zilele noastre că ucenicii nu erau întorşi la Dumnezeu înainte de învierea Domnului, sprijinindu-se petextul din Luca 22:31 -32 : „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa şi, după ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi“.

Cercetarea textului din Luca 22:31-32

– „Când te vei întoarce”

Cea mai bună traducere a originalului grec este „Când te vei întoarce” sau „vei fi revenit”, „vei fi restabilit”. Folosirea aici de către traducerea dinainte a cuvintelor „te vei întoarce la Dumnezeu” poate duce la confuzie. Acelaşi cuvânt grec este tradus în aceeaşi evanghelie cu „întoarce” (Luca 1:16-17 ), „s-au întors“ (Luca 2:39, 8 :55), „să se întoarcă” (Luca 17:31 ), „se întoarce” (Luca 17:4 ).

– „să vă cearnă ca pe grâu”

Dacă cerni grâul, îi separi de pleavă. În evanghelie, grâul reprezintă pe cei răscumpăraţi: „Îşi va strânge grâul în grânar“ (Matei 3:12 ), „grâul, strângeţi-I în grânarul meu” (Matei 13:30 , vezi lsaia 21:10 pentru Israel). Dacă tigaia lămureşte argintul şi cuptorul lămureşte aurul (Proverbe 17:3 ), nu înseamnă că ele sunt metale proaste, ci tocmai că sunt preţioase; metalele acestea trebuie să fie curăţite, să fie înlăturată orice zgură (Maleahi 3:3 ). Apostolul Petru, care „a revenit” şi şi-a îndeplinit lucrarea în mijlocul fraţilor săi, nu ne va spune el că încercarea credinţei, mult mai preţioasă decât cea a aurului şi care totuşi este încercat prin foc, are să fie spre laudă? (1. Petru 1:6,7 ).

– „M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa”

Dacă el n-ar fi avut credinţă reală, nici n-ar fi putut avea vreo micşorare a credinţei lui; iar a avea credinţă în Isus înseamnă a fi mântuit (Fapte 4:12 ).

– „să întăreşti pe fraţii tăi“

Fraţii tăi care sunt neîntorşi la Dumnezeu ca şi tine? Sigur că nu! ci: fraţii tăi în credinţă. De altă parte, am fi avut a face cu un om neîntors la Dumnezeu care ar primi sarcina să îngrijească de starea duhovnicească a unor credincioşi; tot aşa s-ar fi putut cere lui Saul din Tars care sufla ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului să aibă grijă de săracii adunării din Ierusalim şi să vegheze asupra binelui lor duhovnicesc!

Cercetarea evangheliilor

– Ioan 2:11 : „Ucenicii Lui au crezut în EI”. Loan 20:31 ne spune: „şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui”.

– Matei 16:16 : „Şi Simon Petru, răspunzînd, a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Şi 1. loan 5:1 ne spune: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“.

– loan 16:30: „Noi credem că ai ieşit de la Dumnezeu“. În Ioan 17:8 , Isus spune: „Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis”. În Ioan 5:24 , El spune: „Cine aude cuvântuI Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Şi în loan 1:12-13: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuţi… din Dumnezeu”.

– Ioan 13:10-11 : „Isus i-a zis: „Cine are tot trupul spălat, nu are nevoie decât să-i fie spălate picioareie, căci este cu totul curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Căci ştia pe cel care avea să-L vîndă; de aceea a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi.” A spune că ucenicii nu erau întorşi la Dumnezeu, că erau la fel ca Iuda, înseamnă – ceea ce este mai grav – a afirma contrariul cuvintelor Domnului.

– Ioan 15:3-4 : „Acum voi sunteţi curaţi din cauza cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi.” Am încerca noi să spunem unui om neîntors la Dumnezeu să „rămână în Hristos”? Era Domnul mai puţin priceput ca noi?

– Ioan 15:19 : „Voi nu sunteţi din lume” (la fel şi în Ioan 17:16 ). A fi neîntors la Dumnezeu înseamnă a fi din lume, dar iată că Domnul spune încă o dată în ce stare erau ei.

Învăţătura Scripturii este deci foarte clară şi unitară: ucenicii erau întorşi la Dumnezeu, aveau viaţa din Dumnezeu, mai înainte de a fi mers Hristos la cruce.

III. Credincioşii din Vechiul Testament aveau ei viaţa din Dumnezeu?

Subiectul acesta este în strînsă legătură cu cel de dinainte, pentru că ucenicii, înainte de cruce sau, mai exact, înainte de Cincizecime, erau sub vechiul legământ.

Cum vede Dumnezeu lucrurile

Noi avem totdeauna tendinţa să aducem lucrurile la nivelul nostru şi să le facem potrivite cu priceperea noastră, cu gândirea noastră; dar Dumnezeu ne vorbeşte prin revelaţie şi noi nu avem decât să credem, uneori chiar fără să înţelegem. Da, gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile noastre, aşa cum cerurile sunt mai presus de pământ (Isaia 55:9 ).

– Matei 25:34 : Împărăţia este pregătită de la întemeierea lumii.

– Apocalipsa 13:8 : Aici se vorbeşte despre aceia ale căror nume n-au fost scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului înjunghiat.

– 2. Timotei 1:9-10 : Harul a fost dat în Hristos Isus mai înainte de vremurile timpului, dar a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos.

– 1. Ioan 1:2 : „Vă vestim viaţa veşnică, care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată“.

– Romani 8:30-31 : „Şi pe aceia pe care i-a predestinat, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe aceia pe care i-a îndreptăţit, i-a şi slăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri?“

Aceste versete arată că, pentru Dumnezeu, lucrarea crucii era un lucru terminat chiar înainte de a interveni căderea omului. În acelaşi fel, Domnul va spune înainte de cruce: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”, atunci când nu se împlinise nimic pentru mântuirea noastră iar viaţa Sa perfectă, dimpotrivă, era o acuzaţie în plus pentru cel păcătos.

Ce ştiau credincioşii Vechiului Testament despre Hristos?

Este greu de spus ceva cu precizie, dar vom cita câteva expresii:

– Ioan 5:46 : Isus a zis: „Moise… a scris despre Mine”.

– Ioan 12:41 : „Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui (a lui Hristos) şi a vorbit despre EI”.

– 1. Petru 1:11 : „Duhul lui Hristos, care era în ei, vestea mai dinainte suferinţele lui Hristos şi slăvile care aveau să urmeze”.

– Ioan 8:56 : Isus a spus: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat”.

– Efeseni 1:12 : „Noi (iudeii) care mai dinainte am nădăjduit în Hristos“.

Grupul celor credincioşi

Expresiile folosite ca să-i arate pe cei credincioşi dovedesc că ei aveau în ei viaţa din Dumnezeu.

– Galateni 3:6 : „Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotită ca dreptate”. Deci ei era îndreptăţit.

– Galateni 3:9 : „Aşa că cei care se întemeiază pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”. (Să notăm că nu sfinţii Vechiului Testament sunt asemănaţi cu cei din perioada harului, ci dimpotrivă!)

– Galateni 3:29 : „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei”.

– Galateni 4:28 : „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei”.

Dacă ei n-ar fi fost îndreptăţiţi, dacă n-ar fi avut viaţa din Dumnezeu, cum s-ar fi putut ca Dumnezeu să-l numească pe Avraam „prietenul Său” (Iacov 2:23 ) şi să vorbească faţă către faţă cu Moise, aşa cum un om vorbeşte cu prietenul lui (Exod 33:11 )? Ar putea omul mort în greşelile lui şi în păcatele lui să stea înaintea lui Dumnezeu fără să fie nimicit? Nu! dar aceşti credincioşi cunoşteau fericirea pe care-o exprimă David: „Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Ferice de omul căruia Domnul nu-I ţine în seamă păcatul” (Romani 4:7,8 ).

Un grup de necredincioşi

Dacă prin Cuvânt se arată clar prezenţa unei grupe de credincioşi, aceasta se face în contrast cu o altă grupă de persoane, de oameni necredincioşi; unii au viaţa din Dumnezeu, alţii n-o au.

– Romani 9:6-8 : „Nu toţi cei care se coboară din Israel sunt Israel; şi măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copii; ci „în Isaac vei avea o sămânţă care îţi va purta numele”. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca Sămânţă”.

– Romani 9:27 : „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită”.

– Luca 16 ne arată două locuri după moarte pentru cei din vechea economie:

  1. a) „în sînul lui Avraam”, fără îndoială o imagine evreiască pentru a arăta fericirea din cer (Domnul nu putea încă să spună, ca mai târziu tâlharului pocăit: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” – Luca 23:43 );
  1. b) „în chinuri”.

Cum să obţii, cât timp eşti pe pămînt, intrarea în fericirea veşnică? Ascultând de Moise şi de proroci şi pocăindu-te (versetul 29-30). După moarte nu mai esteposibilă vreo schimbare (Eclesiastul 11:3 )

– Matei 8:10-12 : „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plînsul şi scrâşnirea dinţilor”.

– 1. Ioan 3:9-12 : „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt arătaţi copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului. Oricine nu practică dreptatea nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unul pe altul. Nu cum a fost Cain, care era de la Cel Rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte” (conform 1. loan 3:7).

Erau născuţi din nou aceşti credincioşi?

Compararea anumitelor versete ne va permite să dăm un răspuns:

– Ioan 8:56 : „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat”.

– Marcu 9:1 : „Unii dintre cei care stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venită cu putere“. Biblia spune: „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (loan 3:3).

– Matei 8:11 : „Mulţi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor”.  În Marcu 9:4   Moise şi Ilie sunt cu Domnul Isus în slava împărăţiei (conform versetului 1). Biblia spune: „Dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu“ (loan 3:5). Deci se poate spune că Moise, Ilie, la fel ca Petru, lacov şi loan erau născuţi din nou şi aceasta înainte de cruce.

Bineînţeles, poziţia creştină este deosebit de preţioasă: numai cel credincios din perioada harului poate cunoaşte pe deplin, pe baza lucrării implinite a lui Hristos, siguranţa mântuirii şi bucuria deplină a unei poziţii noi în Hristos. Fiind unit cu un Hristos slăvit, el este binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile ceresti, învrednicit să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină şi strămutat în împărăţia Fiului dragostei Tatălui (Efeseni 2:5-6 ; Efeseni 1:3 ; Coloseni 1:12-13 ). Nici un credincios din Vechiul Testament n-a cunoscut aceste binecuvântări. Şi toate aceste lucruri sigure ne sunt date prin prezenţa binecuvântată a Duhului Sfînt, care a venit, de la Cincizecime, să-Şi facă locuinţa în cel credincios şi în Biserică. Această parte a adevărului va fi dezvoltat în cea de a doua parte a cărţii acesteia.

  1. Concluzie

Într-un fel general, putem spune că întotdeauna Dumnezeu a comunicat, prin Duhul Său, o viaţă nouă celor care au crezut Cuvântul Său. Descoperirea făcută de Dumnezeu, ca obiect al credinţei, a putut să crească în decursul veacurilor, încât şi-a atins plinătatea atunci când S-a arătat Isus Hristos şi când, prin lucrarea Duhului Sfînt, Cuvântul lui Dumnezeu a fost completat. Dar totdeauna au fost, pe de o parte, cei care L-au crezut pe Dumnezeu şi, pe de altă parte, cei care, chiar dacă poate au crezut în Dumnezeu, n-au crezut cuvintele Lui. A fost de ajuns unuia ca Avraam să creadă că sămânţa lui va fi ca stelele cerului şi în felul acesta să se încreadă în Dumnezeu, ca să fie îndreptăţit (Romani 4 ). Ucenicii lui Isus au trebuit să recunoscă în EI pe Mesia Cel făgăduit de Scripturi. În ce ne priveşte, noi trebuie să primim ansamblul Cuvântului lui Dumnezeu şi să credem că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, a înviat pentru îndreptăţirea noastră şi a fost slăvit la dreapta lui Dumnezeu. Obiectul credinţei s-a precizat în felul acesta, dar principiul a rămas acelaşi: „Celui care nu face fapte, ci crede în Cel care îndreptăţeşte pe păcătos, credinţa îi este socotită ca dreptate”.

De aceea Domnul putea să spună

– lui Nicodim: „Tu eşti învăţorul lui Israel şi nu înţelegi aceste lucruri?” (loan 3:10).

– iudeilor din Ierusalim: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are (şi nu: va avea) viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (loan 5:24).

Desigur, lucrarea crucii era absolut necesară pentru ca un singur păcătos să poată fi mântuit, dar în ochii lui Dumnezeu lucrarea era săvîrşită (loan 17:4).

– şi chiar iudeilor: „Cercetaţi Scripturile (Vechiului Testament), pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică (şi era drept să gîndească aşa); dar tocmai ele mărturisesc despre Mine“. Acum, când Mesia Se prezenta poporului, trebuia cu atât mai mult să fie primit Acela care era împlinirea tuturor făgăduinţelor divine şi de aceea EI adaugă: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa“ (loan 5:39,40).

https://comori.org/viata-de-credinta/nasterea-din-nou/

//////////////////////////////////////

NAŞTEREA DIN NOU, deDAVID SERVANT

Capitolul zece

Când oamenii se pocăiesc şi cred în Domnul Isus Hristos, sunt „născuţi din nou“. Ce anume înseamnă a fi născut din nou? Acesta este subiectul dezbătut în continuare.

Pentru a putea înţelege ce înseamnă a fi născut din nou, ne este de ajutor să înţelegem mai întâi natura oamenilor. Scriptura ne spune că nu suntem doar persoane fizice, ci şi spirituale. De exemplu Pavel a scris:

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos (1 Tes. 5:23; sublinire personală).

Aşa cum indica şi Pavel, ne putem considera fiinţe alcătuite din trei părţi: spirit, suflet şi trup. Scriptura nu defineşte exact aceste trei părţi, deci trebuie să ne dăm silinţa să facem diferenţa între ele prin înţelegerea cuvintelor în sine. Atfel, concluzionăm că trupul nostru este partea fizică – oase, carne, sânge ş.a.m.d. Sufletul reprezintă intelectul şi emoţiile – mintea noastră. Spiritul este evident fiinţa spirituală sau, aşa cum a descris-o apostolul Petru, „omul ascuns al inimii“ (1 Pet. 3:4).

Deoarece spiritul este invizibil ochiului fizic, oamenii nemântuiţi tind să îi nege existenţa. Totuşi, Biblia spune foarte clar că toţi suntem fiinţe spirituale. Scriptura ne spune că atunci când o persoană moare, numai trupul încetează să mai funcţioneze, în timp ce duhul şi sufletul sunt veşnice. La moarte, ele părăsesc trupul (ca întreg) şi stau în faţa tronului de judecată a lui Dumnezeu (vezi Evr. 9:27). După judecată, ele merg în Rai sau în Iad. În cele din urmă sufletul şi duhul fiecărei persoane vor fi reunite cu trupul lui/ei, la inviere.

Definirea mai detaliată a sufletului uman

În 1 Petru 3:4, Petru face referire la suflet ca la „omul ascuns“, indicând că sufletul este o persoană. Pavel, de asemenea, s-a referit la suflet ca la „omul dinăuntru“, indicând convingerea lui că sufletul uman nu este doar un concept sau o forţă, ci o persoană:

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi (2 Cor. 4:16).

„Omul din afară“ descrie în mod cert trupul, în timp ce „omul dinăuntru“ defineşte sufletul. În timp ce trupul îmbătrâneşte, duhul nu îmbătrâneşte niciodată, deoarece este etern.

Observă că Pavel se referă atât la trup, cât şi la duh ca fiind om. Deci, atunci când te gândeşti la duhul tău, nu te gândi la un nor spiritual. Este mai bine să îţi imaginezi o persoană cu o formă care seamănă cu tine. Totuşi, dacă trupul tău este bătrân, nu te gândi că şi duhul este la fel. Imaginează-ţi cum arătai în floarea tinereţii, deoarece duhul nu îmbătrâneşte niciodată! Este reînnoit în fiecare zi.

Duhul este acea parte din tine care este născută din nou (când crezi în Domnul Isus). Duhul tău se uneşte cu Duhul lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 6:17) şi El este Cel care te călăuzeşte atunci când Îl urmezi pe Isus (vezi Rom. 10:14).

Biblia ne spune că şi Dumnezeu este duh (vezi Ioan 4:24) şi că la fel sunt şi îngerii şi demonii. Cu toţii au forme şi se află pe tărâmul spiritual. Totuşi, tărâmul spiritual nu poate fi perceput prin simţurile noastre fizice. A încerca să luăm contact cu tărâmul spiritual prin simţurile noastre este echivalentul încercării de a simţii undele radio cu mâinile. Nu putem percepe undele radio din cameră prin intermediul simţurilor noastre, dar asta nu înseamnă că nu sunt acolo. Singura cale de a prinde frecvenţele radio este aceea de a deschide radioul.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru tărâmul spiritual. Doar pentru că acesta nu poate fi perceput prin simţurile noastre, nu înseamnă că nu există. El există şi, fie că oameni sunt conştienţi sau nu, ei sunt parte din acest tărâm spiritual deoarece sunt fiinţe spirituale. Fie sunt legaţi spiritual de Satan (dacă nu s-au pocăit), fie sunt legaţi spiritual de Dumnezeu (dacă sunt născuţi din nou). Unii spiritişti au învăţat să intre în legătură cu lumea spirituală prin intermediul spiritelor lor, dar aceştia contactează tărâmul diavolului – împărăţia întunericului.

Trupuri veşnice

Dacă tot suntem la acest subiect, permite-mi să menţionez ceva despre trupurile noastre. Deşi în cele din urmă vor muri, moartea noastră fizică nu va fi permanentă. Va veni o zi când Dumnezeu Însuşi va învia toate trupurile umane moarte. Isus a spus:

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5:28-29).

Apostolul Ioan a scris în cartea Apocalipsa că învierea trupurilor celor nedrepţi va avea loc la cel puţin o mie de ani după învierea celor neprihăniţi:

Ei [sfinţii care au fost martiri în timpul Necazului cel Mare] au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. [1] Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! …vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani“ (Apoc. 20:4b-6).

Biblia ne informează, de asemenea, că atunci când va reveni Isus pentru a-Şi răpi biserica, toate trupurile moarte ale celor neprihăniţi vor fi înviate şi reunite cu duhurile lor care se vor întoarce pe pământ împreună cu Isus.

Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus [ca duhuri] pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos [trupurile lor]. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul (1 Tes. 4:14-17).

La început Dumnezeu a creat omul din ţărâna pământului şi nu va fi nici o dificultate pentru El să ia elementele trupului fiecărei persoane şi să le reformeze într-un trup nou din aceleaşi materiale.

Referitor la înviere Pavel a scris:

Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în putere; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc…Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi [muri] toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire (1 Cor. 15:42-44a, 50-53).

Observă că trăsătura minunată a noilor noastre trupuri este aceea a imortalităţii şi neputrezirii. Nu vor îmbătrâni niciodată, nu se vor îmbolnăvi, nu vor muri! Noile noastre trupuri vor fi ca noul trup pe care l-a primit Isus după înviere:

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile (Fil. 3:20-21; subliniere personală).

Apostolul Ioan a afirmat, de asemenea, acest adevăr minunat:

Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce va fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este (1 Ioan 3:2; subliniere personală).

Deşi minţii noastre îi este imposibil să înţeleagă pe deplin aceste lucruri, putem crede şi ne putem bucura de ceea ce ne stă înainte! [2]

Isus vorbeşte despre naşterea din nou

Isus a vorbit o dată cu un lider evreu pe nume Nicodim despre necesitatea naşterii din nou din punct de vedere spiritual prin Duhul Sfânt:

Drept răspuns, Isus i-a zis [lui Nicodim]: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“ Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?“ Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: «Trebuie să vă naşteţi din nou»“ (Ioan 3:3-7).

La început Nicodim a crezut că Isus vorbea despre o naştere fizică atunci când i-a zis că pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu o persoană trebuie să se nască din nou. Totuşi, Isus a precizat foarte clar că Se referea la o renaştere spirituală. Cu alte cuvinte, duhul omului trebuie născut din nou.

Motivul pentru care avem nevoie de o naştere din nou spirituală este acela că duhul nostru a fost infectat de natura rea şi păcătoasă. Această natură păcătoasă este deseori numită în Biblie moarte. Pentru a înţelege, vom numi această natură moarte spirituală pentru a putea face diferinţa între ea şi moartea fizică (care apare atunci când organismul uman încetează să mai funcţioneze).

Definirea morţii spirituale

Pavel a descris în Efeseni 2:1-3 ce înseamnă să fii mort din punct de vedere spiritual:

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi (Efes. 2:1-3).

Este evident că Pavel nu se referea la moartea fizică deoarece el scria unor oameni vii din punct de vedere fizic. Totuşi, el a spus că erau „morţi în greşelile şi în păcatele lor“. Păcatul este cel care deschide uşa morţii spirituale (vezi Rom. 5:12). A fi mort din punct de vedere spiritual înseamnă a avea o natură păcătoasă în duhul tău. Observă că Pavel le-a spus că erau „din fire copii ai mâniei“.

În plus, a fi mort spiritual înseamnă într-un anume sens a avea în natura ta însuşi duhul Satanei. Pavel a spus că cei care sunt morţi spiritual au duhul „domnului puterii văzduhului“ care lucrează în ei. Acest „domn al puterii văzduhului“ este fără îndoială diavolul (vezi Efes. 6:12), iar duhul lui lucrează în toţi cei care nu sunt mântuiţi.

Isus, vorbind despre cei ce nu sunt născuţi din nou, a spus:

„Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

Din punct de vedere spiritual, cei care nu sunt născuţi din nou nu numai că au natura Satanei în duhul lor, dar Satan le este, de asemenea, tată spiritual. În mod natural acţionează ca diavolul. Sunt ucigaşi şi mincinoşi.

Nu toţi oamenii nemântuiţi au comis omor, dar sunt animaţi de aceeaşi ură ca şi ucigaşii şi ar ucide dacă ar putea scăpa nepedepsiţi. Legalizarea avortului în multe ţări dovedeşte acest adevăr. Oamenii nemântuiţi îşi vor ucide chiar şi copii nenăscuţi.

De aceea este nevoie ca omul să fie născut din nou. Când se întâmplă acest lucru, acea natură păcătoasă, satanică, este îndepărtată din duh şi este înlocuită cu natura sfântă a lui Dumnezeu. Duhul Lui Sfânt vine să locuiască împreună cu duhul acelei persoane. Aceata nu mai este „moartă spiritual“ ci este transformată într-o persoană „vie din punct de vedere spiritual“. Duhul ei nu mai este mort, ci viu împreună cu Dumnezeu. În loc să fie copilul spiritual al Satanei, devine copilul spiritual al lui Dumnezeu.

Reformarea nu este un substitut al naşterii din nou

Deoarece oamenii nemântuiţi sunt morţi din punct de vedere spiritual, aceştia nu pot fi mântuiţi prin autoreformare, indiferent de cât de mult încearcă. Oamenii nemântuiţi au nevoie de o nouă natură, nu doar de un nou mod de a acţiona. Poţi lua un porc, îl poţi spăla şi curăţa, îl poţi parfuma şi îi poţi lega o fundiţă roz în jurul gâtului, dar tot ce ai în faţă este un porc spălat! Natura lui rămâne aceeaşi. Şi nu va dura mult până va mirosi urât şi se va târî din nou prin noroi.

Acelaşi lucru este valabil în privinţa oamenilor religioşii care nu au fost niciodată născuţi din nou. Ei pot fi curaţi în exterior, dar în interior sunt la fel de murdari ca întotdeauna. Isus le-a spus câtorva oameni relegioşi ai zilelor Sale:

„Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege“ (Mat. 23:25-28).

Cuvintele lui Isus sunt o descriere pertinentă a tuturor celor care sunt religioşi, dar care nu au experimentat naşterea din nou a Duhului Sfânt. Naşterea din nou spală oamenii în profunzime, nu doar la suprafaţă.

Ce se întâmplă cu sufletul atunci când duhul este născut din nou?

Atunci când duhul unei persoane este născut din nou, sufletul rămâne în esenţă neschimbat (în afara faptului că a luat o decizie în mintea sa de a-L urma pe Isus). Totuşi, Dumnezeu Se aşteaptă să facem ceva cu sufletele noastre odată ce am devenit copiii Lui. Sufletul (mintea) nostru ar trebui să fie reînoit de Cuvâtul lui Dumnezeu pentru a gândi aşa cum doreşte Dumnezeu să gândim. Numai prin reînnoirea minţii noastre ne poate fi transformată şi modelată viaţa, determinându-ne să ne asemănăm mai mult lui Isus:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită (Rom. 12:2; subliniere personală).

Şi Iacov a scris despre acelaşi proces care are loc în viaţa credinciosului:

…primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele (Iacov 1:21b).

Observă că Iacov le scria creştinilor – oameni deja născuţi din nou. Însă aveau nevoie să aibă sufletele mântuite şi acest lucru nu se putea întâmpla decât atunci când, cu blândeţe, primeau Cuvântul sădit în ei. De aceea noilor convertiţi trebuie să li se dea învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu.

Rămăşiţele vechii naturi

După ce sunt născuţi din nou, creştinii descoperă repede că au două naturi, experimentând ceea ce Pavel numeşte războiul dintre „duh şi firea pământească“:

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi (Gal. 5:17).

Pavel numeşte „fire pământească“ vechea natură păcătoasă care rămâne în noi. Aceste două naturi din interiorul nostru produc dorinţe diferite care, dacă sunt împlinite, produc acţiuni şi stiluri de viaţă diferite. Observă că Pavel face diferenţă între „faptele firii pământeşti“ şi „roadele Duhului“.

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege (Gal. 5:19-23).

Fără îndoială că este posibil ca creştinii să urmeze firea pământească; altfel Pavel nu i-ar mai fi

avertizat că dacă fac o practică din împlinirea poftelor firii pământeşti, atunci nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. În scrisoarea sa către romani, Pavel a scris, de asemenea, despre cele două naturi existente în fiecare creştin şi le-a atras atenţia asupra aceloraşi consecinţe ale umblării după îndemnurile firii pământeşti:

Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii… Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8:10, 12-14; subliniere personală).

Iată un avertisment clar adresat creştinilor. A trăi (ceea ce indică o practică regulată) după îndemnurile firii pământeşti duce la moarte. Probabil că Pavel s-a referit la moarte spirituală, deoarece fizic murim cu toţii mai devreme sau mai târziu, chiar şi creştinii care „fac să moară faptele trupului“.

Un creştin s-ar putea să cadă temporar într-unul din păcatele pe care le-a enumerat Pavel; dar, atunci când păcătuieşte, se simte vinovat şi (sperăm că) se va pocăi. Oricine îşi mărturiseşte păcatele şi cere iertare lui Dumnezeu va fi, bineînţeles, curăţit (vezi 1 Ioan 1:9).

Atunci când un creştin păcătuieşte nu înseamnă că a încheiat relaţia cu Dumnezeu – înseamnă că a întrerupt părtăşia. Este în continuare copilul lui Dumnezeu, dar acum este copilul neascultător al lui Dumnezeu. Dacă credinciosul nu îşi mărturiseşte păcatul, se pune în postura de a fi disciplinat de Domnul.

Războiul

Dacă te-ai surprins dorind să faci lucruri care ştii că sunt greşite, atunci ştii ce înseamnă „dorinţa firii pământeşti“. Fără îndoială că ai descoperit, de asemenea, că atunci când eşti ispitit de firea pământească să faci ceea ce este greşit, uneori, ceva în sinea ta te-a făcut să rezişti tentaţiei. Aceea este „dorinţa Duhului Sfânt“. Şi dacă ştii sentimentul de convingere care vine din interior când vrei să răspunzi ispitei, atunci recunoşti vocea duhului tău, pe care îl numim „conştiinţă“.

Dumnezeu a ştiut prea bine că firea noastră pământească ne va ispiti să facem răul. Totuşi, aceasta nu este o scuză pentru a ne îndreptăţi umblarea după poftele firii pământeşti. Dumnezeu încă Se aşteaptă să acţionăm în ascultarea şi cu sfinţenie pentru a învinge natura firii noastre:

Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti (Gal. 5:16).

Aceasta nu este o formulă magică prin care învingi firea pământească. Pavel a spus pur şi simplu că ar trebui să „umblăm cârmuiţi de Duh“ şi să nu „împlinim poftele firii pământeşti“ (Gal. 5:16). Nici un creştin nu este mai bun decât altul în acest domeniu. A merge prin Duhul Sfânt este o decizie pe care trebuie să o luăm fiecare dintre noi, iar devotamentul nostru faţă de Domnul poate fi măsurat în funcţie de măsura în care nu împlinim poftele firii pământeşti.

Pavel a scris, de asemenea:

Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei (Gal. 5:24).

Observă că Pavel a spus că cei care aparţin lui Hristos şi-au crucificat (perfect compus) firea pământească. Acest lucru s-a întâmplat când s-au pocăit şi au crezut în Domnul Isus Hristos. Am crucificat natura păcătoasă, luând decizia de a asculta de Dumnezeu şi a ne împotrivi păcatului. Deci, acum nu mai este vorba despre crucificarea firii pământeşti, ci despre a o ţine crucificată.

Nu este întotdeauna uşor să ţii firea pământească crucificată, dar este posibil. Dacă vom acţiona conform îndrumărilor date de persoana din interiorul nostru şi nu conform impulsurilor firii, atunci vom trăi viaţa lui Hristos şi vom merge în sfinţenie înaintea Lui.

Natura duhului născut din nou

Există un cuvânt care descrie cel mai bine natura duhului născut din nou şi acest cuvânt este Hristos. Prin Duhul Sfânt, care are o natură identică cu cea a lui Isus, avem de fapt natura lui Isus care trăieşte în noi. Pavel a scris: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“ (Gal. 2:20).

Deoarece avem abilitatea şi natura Lui în noi, avem potenţialul extraordinar de a trăi asemenea lui Hristos. Nu ne trebuie mai multă dragoste, răbdare, sau autocontrol – în noi trăieşte cea mai iubitoare, răbdătoare şi stăpână pe sine Persoană. Tot ceea ce trebuie să facem este să-I permitem să trăiască prin noi.

Totuşi, noi toţi avem un adversar principal care luptă împotriva naturii lui Isus, împiedicând-o să se manifeste în noi; şi acesta este firea pământească. Nu-i de mirare că Pavel a spus că trebuie să ne crucificăm firea. Este responsabilitatea noastră să facem ceva referitor la firea noastră şi este o pierdere de timp să Îi cerem lui Dumnezeu să facă ceva în acest sens. Pavel, de asemenea, a avut probleme cu natura sa pământească, dar şi-a asumat responsabilitatea şi a învins-o:

Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (1 Cor. 9:27).

Şi tu va trebui să îţi faci trupul rob al duhului dacă vrei să fii sfânt înaintea Domnului. Poţi să faci acest lucru!

[1] Deoarece Ioan spune că aceasta este „prima înviere“, suntem determinaţi să credem că nu au mai existat alte învieri în masă în afară de aceasta. Deoarece este localizată la sfârşitul Necazului cel Mare, când Isus Se va reîntoarce, aceasta contrazice idea unei răpiri pretribulaţionale, întrucât ştim că învierea în masă va avea loc când va veni Isus din ceruri pentru a-Şi răpi biserica, după cum scrie în 1 Tes. 4:13-17. Vom discuta acest subiect mai în detaliu în capitolul intitulat Răpirea şi sfârşitul veacurilor.

[2] Pentru un studiu mai aprofundat despre subiectul învierii vezi Dan. 12:1-2; Ioan 11:23-26; Fapte 24:14-15; 1 Cor. 15:1-57.

https://www.davidservant.com/other_languages/romanian/tdmm/tdmm_romanian_10

DESPRE TREZIRE, DE JONATHAN EDWARDS

DESCRIERE

Jonathan Edwards: Ştiu că, pentru a fi mai potrivit pentru lucrarea mea, nu trebuie să devin mai înţelept, ci mai umil.

  1. Martyn Lloyd Jones: „Nici un om nu este mai relevant pentru starea actuală a creştinismului ca Jonathan Edwards… A fost un puternic teolog şi un mare evanghelist în acelaşi timp. Dacă doriţi să cunoaşteţi ceva despre adevărata trezire, Edwards este omul pe care trebuie să-l consultaţi. Iată sfatul meu: citiţi Jonathan Edwards. Întoarceţi-vă la ceva trainic, profund şi real.”

John Piper: „Nimeni nu a gustat şi nu a testat experienţa trezirii ca Jonathan Edwards. În cartea sa (ca oriunde altundeva) navighează într-un mod biblic între intelectualism şi emoţionalism, între un creştinism doctrinar şi unul lipsit de doctrină, între auto-condamnarea paralizantă şi auto-înălţarea arogantă, căutarea orgolioasă a trezirii şi pasivitatea indolentă. În experienţa mea, scrierile lui Edwards ocupă locul doi doar după Biblie.”

Această carte conţine unul dintre tratatele lui cele mai analitice asupra subiectului trezirii, Semnele distinctive ale unei lucrări îndeplinite de Duhul lui Dumnezeu, şi bine-cunoscuta lui Relatare a unor convertiri surprinzătore. Relatarea este atât o descriere detaliată a faimoasei treziri spirituale din Northampton, care a avut loc în anul 1735, cât şi o expunere şi o evaluare scripturală cuprinzătoare a acestei lucrări. Pe lângă aceste două lucrări am mai inclus în acest volum O relatare a trezirii religioase din Northampton 1740-1742 şi Gânduri despre trezirea din New England. Sperăm că această carte va aduce lumină cu privire la adevărata trezire şi va înflăcăra dorinţa acelora care aşteaptă şi strigă înaintea Scaunului de îndurare pentru ca Duhul lui Dumnezeu să fie turnat peste ţara noastră.

În limba engleză primele trei tratate au fost publicate de editura The Banner of Truth Trust într-o singură carte cu titlul Jonathan Edwards on Revival, iar Gânduri despre trezirea din New England a fost publicată de aceeaşi editură sub titlul Thoughts on the New England Revival în anul 2005.

http://www.miculbetleem.ro/Despre-Trezire-de-Jonathan-Edwards_p_1093.html

///////////////////////////////////////

Rugaciunea pentru trezire, carte scrisa de Leonard Ravenhill

Descriere

Rugaciunea pentru trezire carte scrisa de Leonard Ravenhill este o scriere devenita clasica pe subiectul inviorarii spirituale a Bisericii.

„In ce priveste titlul pe care l-am ales, puristii teologi probabil ca ma vor vana pentru unirea acestor doua

cuvinte: rugaciune si trezire. Dar dupa ce m-am rugat si m-am gandit, nu am putut gasi altul mai potrivit. Criticii mei vor evidentia cu o acuratete dureroasa ca in timp ce rugaciunea este un cuvant al Noului Testament, trezire nu este mentionat in el. Vor fi glacial de corecti in diagnosticul lor.

Cu toate acestea, le voi intoarce indreptandu-le atentia spre faptul incontestabil ca, desi cuvantul trezire nu este mentionat direct prin inspiratie, el se gaseste in Noul Testament printr-o deductie inspirata.

Cine poate nega faptul ca in cartea Faptele Apostolilor este prezentata trezirea, si ca in aceeasi carte rugaciunea este casatorita cu trezirea?”

Rugaciunea pentru trezire, carte scrisa de Leonard Ravenhill

Numai intoarcerea noastra deplina la starea initiala a Bisericii este ceea ce va face din nou ca credinta noastra sa fie puternica si viguroasa, activa si increzatoare, fara teama si indoieli. Numai intoarcerea noastra la ceea ce erau primii crestini este ceea ce va face ca inchinarea noastra sa fie iarasi spirituala, iar rugaciunile si devotiunile noastre sa fie arzatoare si pline de ravna.

Faptele acelea marete savarsite de apostoli sunt posibile si azi, dar numai atunci cand aceia care Il iubesc umbla cu El imbracati in alb.

https://www.emag.ro/rugaciunea-pentru-trezire-leonard-ravenhill-bh0266/pd/D6J6NJBBM/

//////////////////////////////////////

De ce intarzie trezirea? de  LEONARD RAVENHILL

Descriere Informații Specificaţii

La ora aceasta trista, lumea doarme in intuneric, iar Biserica doarme in lumina; asa ca Isus este ranit „in casa celor ce-L iubeau.” Biserica luptatoare schioapata si este luata in ras si numita impotenta. In fiecare an folosim munti de hartie si rauri de cerneala ca sa retiparim scrierile unor oameni de mult morti, in timp ce Duhul Sfant, care este viu, cauta oameni care sa fie gata sa calce sub picioarele lor stiinta lor, sa sparga balonul umflat al egoismului lor si sa recunoasca deschis ca desi au ochi, sunt totusi orbi. Astfel de oameni, cu pretul inimii zdrobite si al lacrimilor varsate, cauta sa primeasca uleiul sfant al doctoriei pentru ochi, care se cumpara numai cu pretul recunoasterii saraciei sufletesti.

Incercam sa ne salvam esecul si saracia spirituala ascunzandu-ne sub doctrina suveranitatii lui Dumnezeu si impotmolindu-ne intr-un dispensationalism stagnant. In timpul acesta iadul se umple… Puterile intunericului avanseaza, iar Dumnezeu cauta zadarnic un om care sa stea in spartura, asa cum a stat Ezechiel! Dragul meu frate predicator, azi ne place mai mult sa calatorim decat sa suferim, de aceea nu exista nasteri spirituale. Doamne, trimite-ne, si cat mai repede, profeti care sa nu mearga la pas cu o biserica ce nu merge la pas cu Tine.

Ni se spune adesea ca in vremurile acestea de incercari grele oamenii au nevoie sa fie mangaiati. Sunt de acord, multi au nevoie de mangaiere: cei bolnavi, cei intristati, cei in suferinta. In acelasi timp, nimeni sa nu se insele: a tacea si a fi nepasator cand casa este cuprinsa de flacari este o crima. Nu-l mangaie pe vecin cel ce-l lasa sa doarma si vede cum hotul ii sparge casa. In fata oamenilor de paie de azi, care isi bat joc de evanghelismul nostru care vesteste pierzarea si focul si iadul, care pretuieste sangele varsat la Calvar, care crede in intruparea din fecioara, avem dreptul sa ne molesim? Daca am da inapoi ne-am arata ca niste paiate. Legiunile iadului sunt mari; dar ostile cerului sunt si mai mari. Diavolul este puternic; Dumnezeu este Atotputernic. Riscul este mare. Si mare este pretul. Dar mare este si premiul!

„Este oare lungimea vietii asa de draga si este oare confortul caselor noastre atat de pretuit incat sa fim gata sa le cumparam cu pretul unei vieti de necredinta, cu pretul rugaciunilor uscate si fara viata? Nu cumva la marea judecata, in ultima instanta, in fata lui Dumnezeu vor veni milioane de oameni trimisi la pierzare, la focul cel vesnic, sa ma acuze ca am fost nepasator de soarta lor, ca am trait un materialism doar invelit in cateva versete de Scriptura? Fereasca Dumnezeu Preasfantul! Nu stiu ce vor alege altii. Cat despre mine, dati-mi focul trezirii sufletului meu si a Bisericilor din intreaga tara. Daca nu, mai bine moartea!”

https://www.stephanus.ro/de-ce-intarzie-trezirea/

//////////////////////////////////////

Psalmul 51 Pocaitii redescopera pocainta autentica

Ps. 51/ 1Sam.15.24-35

Predicata: Biruinta-Arad 4-now’07 p.m.; Alexandria 25-now’07 a.m.

„Noi pocaitii trebuie sa ne pocaim!” spunem adesea. Insa stim cum? Nu demult un pastor a fost acuzat ca nu stie sa se pocaiasca-dupa cum spuneau unii. In biserici insa fenomentul este evident: pocainta inaintea oamenilor, pocainta care se scuza sau pocainta de ochii lumii sunt confundate cu pocainta adevarata primita inaintea Domnului.

Mesajul de fata ne ajuta atat pe noi sa ne pocaim inaintea Domnului, sa ajutam si pe altii sa se pocaiasca dar si sa ne lasam inselati de cei care nu stiu sa se pocaiasca si totusi au pretentii de slujire in biserica compromitand marturia acesteia.

Introducere

Toti oamenii pacatuiesc, dar nu toti se pocaiesc. Multi isi recunosc pacatul, o parte isi marturisesc pacatul dar putini se pocaiesc de pacat. Multi ar vrea sa se pocaiasca de pacat insa putini stiu cum s-o faca.

In cele ce urmeaza ne vom focaliza atentia asupra modului in care trebuie sa ne pocaim privind la modelul regelui David- omul dupa inima lui Dumnezeu. Din cand in cand vom apela si la exemplul negativ al regelui Saul pentru a sublinia prin contrast coordonatele pocaintei adevarate.

Doi regi. Cine au fost Saul si David?  Saul a fost primul rege al lui Israel iar David cel de-al doilea.

Doi pacatosi. Amandoi au pacatuit inaintea lui Dumnezeu. Care a pacatuit mai grav? Inaintea lui Dumnezeu nu exista pacat mic si pacat mare insa noi ca oameni, in functie de consecintele pacatelor credem ca unele sunt mici iar altele mai mari.

Saul- 1Sam.13- Saul dupa sapte zile de asteptare dupa Samuel isi pierde rabdarea si isi aroga dreptul de preot aducand jertfa pe altar de teama ca nu cumva ostirea sa se imprastie de la el. Samuel ii spune-„ai lucrat ca un nebun si n-ai pazit porunca pe care ti-o datuse Domnul…”(13-14)

Saul- 1Sam.15.10-35. Saul din teama fata de popor ingaduie ca acestia sa opreasca din turmele date spre nimicire. Samuel il acuza ca fiind neascultator de Domnul.

David- 2Sam.11 David pacatuieste cu Batseba si apoi ucide pe sotul acesteia.

Daca ar trebui sa evaluam din punct de vedere uman am putea spune ca David a pacatuit mai grav insa cu toate acestea unul dintre regi- Saul este lepadat (1Sam.13.14; 15.26) pe cand David este reabilitat iar dinastia lui David continua si astazi si chiar Insusi Domnul Isus Mesia vine din linia lui David.

Doua feluri de pocainta. Vom vedea ca si Saul a folosit cuvintele „Iarta-ma, am pacatuit…” dar cu toate astea a fost lepadat. Nu oricine zice „iarta-ma” sau recunoaste „am pacatuit” inseamna ca stie sa se pocaiasca.

Regele care stie sa se pocaiasca ramane rege. Regele care nu stie sa se pocaiasca ajunge sa moara pe campul de lupta in dispretul dusmanilor sai. De ce pocainta regeasca a unui rege? Pentru ca in timp ce amandoi au fost regi totusi doar unul a avut o pocainta demna de a fi luata in considerata de Regele Regilor.

“Pocainta regeasca”

  1. Se face Inaintea lui Dumnezeu

[La cine ma duc, in fata cui ma pocaiesc?]

Actul pocaintei se consuma sub privirile lui Dumnezeu si inaintea Lui. Intelegerea acesta este foarte importanta intrucat procesul de constiinta (vorbirea cu sine insusi) nu trebuie confundat cu pocainta; nici recunoasterea in fata semenilor (vo rbirea cu altii) nu trebuie considerata pocainta, nici a cere iertare din partea victimei nu este totul ci doar o parte din pocainta. Actul pocaintei se desfasoara doar sub privirile Domnului. Exista cel putin doua motive pentru care trebuie sa facem asa:

-pentru ca orice pacat este comis impotriva Lui

v.4 Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta…

Orice pacat pe care il facem impotriva oamenilor sau chiar impotriva noastra insine- fiecare dintre aceststea intai de toate este un pacat impotriva lui Dumnezeu.

David a curvit cu Batseba, a ucis pe Urie- in toate acestea a pacatuit impotriva lui Dumnezeu. Orice incalcare a celei de-a doua table a Legilor lui Dumnezeu este o urmare a incalcarii primei table ce are in vedere relatia cu Dumnezeu.

Luca 15 Fiul risipitor spune „… tata am pacatuit impotriva Cerului si impotriva ta…”

Gen.39.9 Iosif -„cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?”- cand sotia lui potifar l-a chemat sa se culce cu ea.

Obiectie! Atunci nu mai trebuie sa-mi cer iertare de la cel caruia i-am gresit? Ba da! Lucrul acesta trebuie facut neaparat. David n-a mai avut la cine sa mearga intrucat Urie era mort insa Domnul Isus ne invata asta atunci cand spune:

Mat.5. Lasa-ti darul acolo inaintea altarului si du-te de te impaca cu parasul tau…

Nu poti primi iertarea de la Dumnezeu pana nu repari tot ce se mai poate in relatie cu cel caruia i-ai gresit.

Luca 19.8 Zacheu a inteles corect pocainta …”a statut inaintea Domnului si I-a zis: Iata Doamne jumatate din avutia mea o dau saracilor si daca am napastuit pe cineva ii dau inapoi impatrit.”

Legea aceasta este prezenta si in Legea lui Moise cand omul este chemat sa dea inapoi victimei altfel unii ar putea spune „fur acum si apoi ma pocaiesc.” Este o gandire vicleana.

-pentru ca singur poate sa ierte, sa spele, sa stearga si sa curete de pacat

Acesta este al doilea motiv pentru care trebuie sa merg inaintea Domnului la pocainta. Pocainta adevarata trebuie sa cuprinda si iertare. Doar ca imi recunosc vina nu este totul de aceea trebuie sa ma pocaiesc inaintea Domnului pentru ca El imi poate da iertarea.

Saul- pocainta in fata oamenilor

1Sam.15.24 Atunci Saul a zis lui Samuel: Am pacatuit caci am calcat porunca Domnului si n-am ascultat cuvintele tale… acum te rog iarta-mi pacatul…

-a zis lui Samuel si nu Domnului

-crede ca a pacatuit impotriva lui Samuel si nu impotriva Domnului

-cere iertare de la Samuel si nu de la Domnul

  1. Priveste Pacatul personal

[Ce trebuie sa marturisesc Domnului, despre ce trebuie sa vorbesc?]

-pacat personal si nu al altora

Cu cine a pacatuit David? Cu Batseba! De unde stiti? A spus el ceva despre o Botaseba in rugaciunea lui de pocainta? Nu! Daca nu am sti nimic despre David decat rugaciunea lui de pocainta cu siguranta n-am sti nimic despre alte persoane care si-au dat concursul la pacatul lui.

Astazi– cum se face ca din rugaciunile noastre unii afla mai mult despre pacatele altora iar cei care pretind ca se pocaiesc de fapt apar a fi doar niste victime. [Vezi -Saul care da vina pe tot poporul.]

De aceea, cand voi veni inaintea Domnului in rugaciune de pocainta nu voi aminti nimic de altii si pacatele lor ci doar de mine si pacatul meu caci doar asa voi putea capata iertarea pentru pacatul meu si nu al altuia.

-pacatul propriu-zis

…ai mila de mine… sterge faradelegile mele, nelegiuirea mea, pacatul meu, imi cunosc faradelegile, am pacatuit impotriva Ta, curateste-ma, spala-ma, pacatele mele, nelegiuirile mele…

David nu se teme sa aleaga o terminologie potrivita pentru a arata gravitatea faptelor lui. El nu spune „greseala mea, neatentia mea…” ci pacatul meu, faradelegea, nelegiuirea mea, ba chiar …nelegiuirile mele.

1Ioan 1.9 daca ne marturisim pacatele El este credincios si drept ca sa ne ierte si sa ne curateasca de orice nelegiuire.

Omologeo- a admite, a spune despre pacat ceea ce Dumnezeu spune despre el.

David ne prezinta in rugaciunea lor o constienta deplina a pacatului.

v.3 …imi cunosc bine faradelegile…

David nu vine inaintea Domnului cu indoiala- „poate este sau poate nu este pacat.” Nu lasa la aprecierea lui Dumnezeu sa spuna daca este sau nu pacat ceea ce el a facut ci el insusi a ajuns la concluzia ca faptele lui sunt nelegiuite.

Astazi– rugaciunile noastre de „pocainta” nu doar ca arata indoiala ci chiar mai mult de atat pot fi considerate o insulta la adresa lui Dumnezeu.

Ex- Doamne te rog sa ma ierti DACA Ti-am GRESIT cu ceva…[Cu alte cuvinte- noi de obicei nu gresim sau cel putin nu stim. Dar totusi daca tu consideri ca este ceva GRESIT (de ce nu pacat) te rugam sa ne ierti… oricum nu ma intereseaza prea mult]

Sarcina de a cunoaste bine pacatele noastre este a noastra. Dumnezeu oricum le stie insa este absolut necesar ca si noi sa le stim. De aceea cand voi veni in rugaciune de pocainta trebuie sa ma asigur ca stiu pentru ce vin sa-mi cer iertare fara a mai fi nevoie de a descrie pacatul, de a detalia pacatul ca nu cumva din nou sa trezesc poftele lui.

-in condamn si nu-l justific

In rugaciunea de pocainta atitudinea impotriva pacatului trebuie sa fie intoleranta. Trebuie sa urasc pacatul nu sa il iubesc si nici macar sa il justific ci sa il condamn. Dumnezeu in Hristos nu iarta nici un pacat pe care noi nu-l uram.

Atentie! Nu trebuie sa urasti consecintele ci pacatul!

Ex- doi hoti sunt prinsi de politie. Unul uraste ca a furat celalalt uraste faptul ca a fost prins. Care s-a pocait cu adevarat? Cel ce a urat faptul ca a pacatuit.

Starea provocata de pacat este neplacuta si uram lucrul acesta- nu mai poti privi in ochii oamenilor, simti apasarea vinei…etc. Totusi nu starea asta trebuie s-o uram ci actul pacatului propriu-zis.

Ex- David a urat pacatul sau iar Saul a urat consecintele lui- ca a fost mustrat de Samuel si lepadat de Dumnezeu.

Poate ca nu vei gasi resurse morale puternice sa poti ura pacatul. Te va ajuta insa meditatia cu privire la Domnul Isus, jertfa Lui. Aminteste-ti ca a murit pentru pacat, din cauza pacatului si doar asa vei putea ura pacatul, iubindu-L pe El, crescandu-ti dragostea pentru El.

Saul- pocainta care se scuza

1Sam.15.21 dar poporul a luat din prada oi si boi…ca sa le jertfeasca Domnului Dumnezeului tau. 24 … ma temeam de popor si i-am ascultat glasul

-aduce in discutie o multime de alti vinovati

-cauta justificarea pacatului

-vina personala aparent nici nu mai exista

-asteapta sa i se dea dreptate

  1. Pretinde Eliberarea de povara vinei

[Ce trebuie sa primesc de la Domnul, cu ce trebuie sa ma intorc din prezenta Lui ?]

A merge la Persoana potrivita si a spune lucrurile potrivite nu este suficient. Trebuie sa te asiguri ca pleci cu ceva din prezenta Lui.

Ill- Vamesul si Fariseul [Luca 18.9-14]  Vamesul „s-a coborat acasa socotit neprihanit.” Iata deci ca nu conteaza cum te urci la Templu ci cum te cobori. Este de folos sa ne aducem aminte si de rugaciunile lor: vamesul spune „ai mila de mine pacatosul” pe cand fariseul in rugaciunea lui vorbeste despre altii.

Ps.51.14 …izbaveste-ma de vina sangelui varsat…-spunea David.

Sunt mai multi termeni prin care David isi exprima de fapt cererea sa: spala-ma, curateste-ma, izbaveste-ma. Intr-un cuvant asta este „iertarea.”

In pasajul acesta descoperim si numeroase adevaruri referitoare la doctrina despre pacat:

Pacatul murdareste.

Isaia 1.16 spalativa deci si curatiti-va!…

Zaharia 3 Preotul Iosua este invatisat in haine murdare.

Pacatul de care nu te-ai pocait ramane.

Pacatele pe care le marturisim merg inainte la judecata iar cele nemarturisite vor veni dupa noi in Ziua Judecatii.

Timpul nu rezolva problema pacatului.

Ex- o familie ce traiau izolati la o ferma in SUA au descoperit abia dupa 25 de ani ca necazurile pe care le aveau in viata de familie se datorau si faptei odioase prin care si-au ingropat copilul nou-nascut in partea din spate a curtii.

Ex- David dupa un an de zile…[cel putin 9 luni intrucat copilul se nascuse]

Pacatul netratat cu pocainta aduce altul cu consecinte mai grave

David aminteste de  „..sangele varsat”. Fara indoiala a fost si curvia insa cel ce-a urmat curviei a fost mai dureros, cu consecinte mai grave.

Asigura-te de fiecare data ca ceri de la Domnul ceea ce trebuie- ceri iertare de vina pacatului tau. Nu mergi doar sa-l informezi de pacat ci sa primesti iertarea.

  1. Motivata de Dorinta de reabilitare in relatia cu Domnul

[Pentru ce iti trebuie iertarea, de ce nu poti fara ea?]

Dorinta credinciosului in mod evident este exprimata sub forma unei obsesii. Dorinta de reabilitarea a relatiei cu Domnul nu este privita ca o alternativa printre multe altele ci ca unica solutie, unica dorinta si chiar obsesie. Cu orice pret am nevoie de reabilitare si nu pot trai fara ea.

Ps.42.1-2 Cum doreste un cerb izvoarele de apa asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?

Ps.32.3-4 cata vreme am tacut mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii…

Cum sa nu fie reabilitarea relatiei cu Domnul o obsesie cand de fapt nu poti trai altfel?!

Atentie! Trebuie sa lamurim ca dorinta de reabilitare a relatiei cu Domnul nu este singura motivatie ce ne poate determina sa „ne pocaim.” Da, pentru pocainta adevarata aceasta este singura motivatie insa pentru ca nu ne lasa inselati de o pocainta falsa trebuie sa amintimsi motivatia gresita– evitarea consecintelor pacatului.

Ill. Un hot se poate pocai in doua feluri:

-ii pare rau ca a fost prins (uraste faptul ca prestigiul lui va fi compromis)

-ii pare rau ca a furat (ceea ce uraste este pacatul comis inaintea lui Dumnezeu)

In primul caz nu se poate vorbi despre pocainta.

Trebuie deci sa ma asigur ca motivatia mea este doar reabilitarea relatiei cu Domnul. Celelalte consecinte sunt mai putin importante. Eu ma voi multumi cu reabilitarea iar celelalte …daca va vrea Domnul.

Daca Domnul m-ar intreba- „pentru ce vrei sa fii iertat?” Doamen vreau sa fiu iertat pentru ca fara iertare uite ca nu mai pot predica, nu mai pot sluji si imi pot pierde „painea.”!  sau ca sa pot canta si eu cu tinerii in formatiile bisericii. -Lucrul acesta ar fi o scarba inaitea Domnului! Singura motivatie corecta pentru a cere iertare de la Domnul este reabilitarea relatiei cu Domnul.

Atentie! Nu exista reabilitare fara iertare. De aceea mai intai am vorbit de iertare. Ciudat faptul ca multi se considera reabilitati inaintea Domnului insa daca-i intrebi daca au pacatele iertate- nu stiu. Ai tu pacatele iertate?

Pacatul poate cauza lepadarea si indepartarea Duhului Sfant de la credincios.

Cu siguranta ca David avea proaspat in mintea lui si „lepadarea lui Saul.” Insa fara indoiala lui David nu i-a pasat ca pierde imparatia ci i-a pasat de relatia cu Dumnezeu. Daca i-ar fi pasat de imparatie l-ar fi omorat pe Saul atunci cand cazuse in mainile lui sau s-ar fi vaitat atunci cand a fost izgonit de Absalom.

A nu avea Duhul Sfant sau a fi lepadat este de fapt unul si acelasi lucru.

Rom.8.9 …daca n-are cineva Duhul lui Hristos nu este al Lui.

Ai tu Duhul Sfant al lui Dumnezeu?

Saul- pocainta de ochii lumii

1Sam.15.25 Acum te rog iarta-mi pacatul, intoarce-te cu mine ca sa ma inchin pana la pamant inaintea Domnului. Samuel a zis lui Saul: „Nu ma voi intoarce cu tine: fiindca …(esti lepadat, Saul insista si rupe pulpana hainei, ca replica ii comunica ruperea imparatiei) …30 Saul a zis iarasi: Am pacatuit. Acum te rog, cinsteste-ma in fata batranilor poporului meu si in fata lui Israel, intoarce-te cu mine ca sa ma inchin inaintea Domnului Dumnezeului tau.”

-este gata sa arate umilinta in inchinare pentru Domnului

-insista pe langa Samuel

-recunoate inca o data pacatul (nu mai cere iertare insa)

-scopul insistentei lui este „cinstirea in fata oamenilor”

-inchinarea inaintea Domnului este folosita in scop „electoral”

-omul Domnului nu incurajeaza implicarea in inchinare a celor ce nu s-au pocait

Pocainta nu este pocainta daca motivatia din spatele ei nu este reabilitarea relatiei cu Domnul ci reabilitarea imaginii in ochii oamenilor. La insistentele lui Saul vedem ca Samuel cedeaza si merge sa se inchine Domnului impreuna cu Saul. Totusi, chiar daca acum Saul se inchina el insa era lepadat.

Candva- ne povesteau batranii ca in bisericile lor banca din spate era pastrata celor disciplinati. Cei disciplinati stateau acolo pana se pocaiau. Astazi- nu mai exista acea banca, astazi nici disciplinati nu mai sunt care sa sufere rusinea in mod individual insa in schimb astazi- biserica intreaga a ajuns sa nu mai fie „cinstita nici de oameni si nici de Dumnezeum”

Astazi- nu mai avem curajul sa disciplinam pentru ca stim ca oamenii sunt tot mai mandrii si nu pot suferi rusinea cu toate ca ar fi trebuit sa sufere rusinea cand au pacatuit si nu cand se pocaiesc. Asa ca astazi cei disciplinati fie se muta la alta biserica fie asemenea lui Saul insista sa se inchinine chiar rupand mantaua lui Samuel daca se poate. Cu ce scop? Pentru ca vor sa se inchine Domnului asa cum spun ei? Asa cum a spus Saul? Nu! De fapt lor le pasa mai mult de imaginea lor inaintea oamenilor. Da, este mai de dorit o imagine a unei persoane care se inchina Domnului in fata norodului si a batranilor tarii decat imaginea unei persoane care sta undeva mai in urma.

Ce are David de spus vis-a-vis de rusine?

2Sam.16.81-8 Simei vorbea astfel cand blestema:”Du-te, du-te om al sangelui, om rau! Domnul face sa cada asupra ta pedeapsa pentru tot sangele casei lui Saul al carui scaun de domnie l-ai luat …iata-te nenorocit caci esti un om al sangelui.” …(Abisai vrea sa ia rusinea de peste David) …10 dar imparatul a zis: Ce aveti voi cu mine fiii Teruiei? Daca blastema inseamna ca Domnul i-a zis”Bleastema pe David!” Cine-i va zice dar „pentru ce faci asa?” (continuare v.11-13)

-David a fost un om caruia nu i-a fost greu sa sufere rusine pe nedrept si cu atat mai mult atunci cand a meritat.

Pocainta pe care o faci doar in fata publicului si de dragul publicului nu este pocainta regeasca, nu primeste iertarea. Pocainta este autentica daca ai face-o chiar si daca ai fi doar tu cu Dumnezeu pe toata planeta Pamant.

  1. Invoca Harul lui Dumnezeu

[Pe ce baza indraznesti tu sa ceri iertare sau pe ce baza astepti sa primesti iertarea?]

Este foarte important sa constientizam acest aspect. David cere iertare invocand harul lui Dumnezeu si nu meritele personale. David ar fi avut multe merite si chiar ar fi putut sa spuna „Doamne, nu-Ti mai aduci aminte cand Goliat a aruncat ocara asupra Numelui Tau in fata tuturor…cum eu am fost singurul care desi copil am fost gata sa-mi risc viata pentru Tine… acum are trebui sa ma ierti pentru asta…” Nu! Nu! Nu! David nu aminteste nimic de meritele lui inaintea Domnului caci Domnul nu este dator nimanui cu nimic. De aceea nici prin gand sa nu-ti treaca ceva prin care te astepti ca Dumnezeu iti este dator sa te ierte ci dimpotriva trebuie sa recunosti:

-dreptatea lui Dumnezeu v.4

Dumnezeu ia hotarari impotriva pacatului chiar si la David.

Dumnezeu este drept chiar si atunci cand pedepseste pacatul.

-vinovatia personala v.4

Dragul meu, cand este vorba de pocainta uita de toate realizarile tale pentru gloria lui Dumnezeu. Nu-si au locul intr-o marturisire de pocainta.

-apeleaza la harul lui Dumnezeu

v.7…curateste-ma cu isop…- referire la jertfa.

Dumnezeu este drept si trebuie sa ramana drept. Dumnezeu nu face compromis ci plateste El. Crucea lui Hristos nu este compromisul lui Dumnezeu ci intelepciunea lui Dumnezeu care prin sacrificiu de Sine satisface dreptatea si dragostea lui Dumnezeu.

Dreptatea ar fi putut fi satisfacuta doar prin pedeapsa. Insa prin pocainta credinciosul atrage si dragostea lui Dumnezeu. Acum deci trebuie satisfacuta si dragostea si nu doar dreptatea. Concluzia- Isus Hristos- Mielul de jertfa pentru pacatele credinciosilor.

Exod.12.22 luati un manunchi de isopsi muiati-l in sangele care va fi in vas si stropiti pragul de sus si cei doi usiori ai usii cu sangele care va fi in vas…

Evrei 9.18-19 de aceea nici cel dintai legamant n-a fost sfintit fara sange. Pentru ca dupa ce fiecare porunca potrivit legii a fost rostita de Moise catre tot poporul, dupa ce a luat sangele viteilor si al tapilor cu apa si lana stacojie si isop…

Ill– Un copil din biserica sparge un mare geam de termopan. El este sarac, n-are cu ce plati dar cere iertare si biserica il iarta. Va ramane geamul spart pentru ca a fost iertat? Nu- cineva trebuie sa plateasca unul nou. Baiatul se va grabi sa mai sparga si altul? Nu -pentru ca intelege ca pe cineva il costa.

Tot asa trebuie sa intelegem si noi. Orice pacat trebuie platit. Este o ofensa adusa Gloriei lui Dumnezeu care nu poate ramane patata. Cineva „scoate din buzunar” pentru restaurarea Gloriei lui Dumnezeu. De aceea, harul inteles corect nu poate fi transformat in destrabalare.

Asta arata si pretul …nu isopul spala, nu planta ci este o referire la jertfa, la sangele-    cat costa in realitate o pocainta?

  1. Urmata de Recunostinta inaintea Domnului

Pocainta adevarata intotdeauna este urmata de slujire care este de fapt o forma de recunostinta pe care cel iertat o arata fata de Mantuitorul sau.

Pacatul conditioneaza slujirea, inchinarea. v.13-15

Cat timp era in pacat David intelege ca nu poate sa slujeasca Domnului asa cum credea Saul. David spune „atunci voi invata caile Tale pe cei ce le calca…” Este o secventa de timp.

Saul credea ca lui Dumnezeu ii plac „jertfele mai mult decat ascultarea.” David insa crede tocmai invers- Lui Dumnezeu ii place ascultarea si abia apoi primeste si jertfele doar din partea celor ascultatori.

De aceea nu trebuie sa ma grabesc sa slujesc Domnului intr-un fel sau altul pana nu ma asigur ca sunt iertat si ascultator de poruncile Lui.

Pacatosul iertat se va inchina Domnului

Slujesc pentru ca m-am pocait. Nu ma pocaiesc ca sa slujesc (ma pocaiesc ca sa fiu reabilitat.)

Concluzia

Cand regele se pocaieste ramane rege. Cand regele nu se pocaieste devine victima pe campul de batalie si moare in dispret.

Trebuie sa mentionez ca pe langa toate aceste sase aspecte trebuie asistenta Duhul Sfant al lui Dumnezeu insa acesta nu sta in puterea mea sa realizez ci este harul lui Dumnezeu cand venim la El intr-o atitudine de smerenie si dependenta.

https://predicatorul.wordpress.com/2007/12/20/psalmul-51-pocaitii-redescopera-pocainta-autentica/

///////////////////////////////////////

Capitolul 4 – Mărturisirea păcatelor

„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare” (Proverbe 28,13).

Condiţiile pentru obţinerea milei lui Dumnezeu sunt simple, drepte şi raţionale. Domnul Dumnezeu nu cere de la noi să facem unele lucruri greu de îndeplinit pentru a putea primi iertarea de păcat. Nu este nevoie să facem pelerinaje lungi şi obositoare sau să ne supunem unor penitenţe dureroase spre a recomanda astfel fiinţa noastră Dumnezeului cerului sau pentru a ispăşi în acest fel păcatele noastre; pentru că acela care mărturiseşte şi părăseşte păcatul său capătă îndurare.

Apostolul spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi”. (Iacob 5,16). Mărturisiţi-vă păcatele lui Dumnezeu, singurul care le poate ierta, şi mărturisiţi-vă greşelile unii altora! Dacă ai jignit, ai făcut vreun rău prietenului sau aproapelui tău, trebuie să-ţi recunoşti greşeala, iar datoria lui este să te ierte. Apoi trebuie să ceri iertare de la Dumnezeu, pentru că fratele pe care l-ai rănit este proprietatea lui Dumnezeu şi, rănindu-l, ai păcătuit împotriva Creatorului şi Răscumpărătorului său. Cazul este adus apoi în faţa singurului şi adevăratului Mijlocitor, marele nostru Preot, care „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”, care are „milă de slăbiciunile noastre” şi care poate să ne curăţească de orice întinăciune (Evrei 4,15).

Aceia care nu şi-au umilit inimile înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi vinovăţia, nu au îndeplinit încă prima condiţie spre a fi primiţi de El. Dacă n-am experimentat lucrul acesta, n-am trăit acea pocăinţă de care nimănui nu-i va părea rău vreodată şi dacă nu ne-am mărturisit păcatele cu o reală umilinţă şi zdrobire de suflet, scârbiţi de nelegiuirea noastră, atunci nu am căutat cu adevărat iertarea păcatelor; şi dacă niciodată n-am căutat-o, atunci niciodată nu vom găsi pacea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care noi nu dobândim iertarea păcatelor din trecut este acela că nu suntem dispuşi să ne umilim inimile şi să ne supunem condiţiilor arătate în Cuvântul adevărului. Cu privire la această problemă ne sunt date instrucţiuni clare. Mărturisirea păcatelor, publică sau particulară, ar trebui să fie o exprimare liberă şi din toată inima. Ea nu trebuie să fie impusă păcătosului. Ea nu trebuie făcută într-un mod uşuratic şi nepăsător şi nici nu trebuie să fie obţinută cu sila de la aceia care n-au ajuns să-şi dea seama de caracterul josnic al păcatului. Mărturisirea care, însă, este o revărsare a adâncului fiinţei noastre găseşte calea spre Dumnezeu, spre mila Sa nemăsurată. Psalmistul spune: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cel cu duhul zdrobit” (Psalmul 34,18).

Adevărata mărturisire are totdeauna un caracter deosebit şi recunoaşte păcatul pe nume. Păcatele pot fi de o aşa natură încât trebuiesc mărturisite numai lui Dumnezeu; pot fi din cele ce trebuie să fie mărturisite celor cărora le-am adus vătămare, sau pot avea un caracter public şi deci va trebui să fie mărturisite public. Dar oricum ar fi mărturisirea, ea trebuie să fie categorică, bine definită şi la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care cel greşit s-a făcut vinovat.

În zilele lui Samuel, israeliţii s-au abătut de la Dumnezeu. Ei au ajuns să sufere consecinţele păcatului lor; pentru că au pierdut credinţa în Dumnezeu, şi-au pierdut încrederea în puterea şi înţelepciunea Lui de a conduce naţiunea lor, au pierdut încrederea în măiestria Lui de a apăra şi duce la bun sfârşit cauza Sa. Ei au întors spatele Marelui Cârmuitor al universului şi au dorit să fie conduşi la fel cum erau conduse naţiunile din jurul lor. Înainte ca să găsească pace, ei au făcut această mărturisire clară: „…la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi”

(1 Samuel 12,19). Acesta era păcatul de care se făceau vinovaţi, şi acest păcat trebuia mărturisit. Păcatul nerecunoştinţei apăsa asupra sufletelor lor şi îi despărţea de Dumnezeu.

Mărturisirea păcatelor nu va fi primită de Dumnezeu dacă nu este însoţită de o pocăinţă sinceră şi de reformă. Trebuie să se vadă o schimbare hotărâtă în viaţă; orice lucru care constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu trebuie dat la o parte. Aceasta va fi urmarea unei adevărate căinţe, a unei adevărate păreri de rău pentru păcat. Lucrarea pe care o avem de făcut este foarte clar aşezată înaintea noastră: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit; faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă” (Isaia 1,16.17). „Dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa şi nu săvârşeşte nici o nelegiuire, va trăi negreşit şi nu va muri” (Ezechiel 33,15). Apostolul Pavel, vorbind despre lucrarea pocăinţei, spune: „Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! în toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta” (2 Corinteni 7,11).

Când păcatul a distrus în om simţul moral, cel greşit nu va mai vedea defectele caracterului său şi nici nu-şi va mai da seama de grozăvia păcatului pe care l-a comis. Dacă păcătosul nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el rămâne aproape orb faţă de păcatul său. Atunci mărturisirea sa nu este sinceră şi nici serioasă. Pentru fiecare păcat recunoscut el prezintă o scuză, declarând că dacă n-ar fi fost anumite împrejurări, el n-ar fi făcut aceasta sau aceea pentru care este mustrat.

După ce Adam şi Eva au mâncat din pomul oprit, au fost cuprinşi de un simţământ de ruşine şi teamă. La început, singurul lor gând a fost cum să se scuze pentru păcat şi cum să scape de teribila condamnare la moarte. Când Domnul i-a întrebat cu privire la păcatul lor, Adam a răspuns aruncând vina în parte asupra lui Dumnezeu şi în parte asupra tovarăşei lui: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Femeia, la rândul ei, a aruncat vina asupra şarpelui z