MARX ŞI SATAN, de Richard Wurmbrand; 18 Ezechel – Un rau cum n-a mai fost altul, by Reverend Daniel Branzai-Visul lui Nebucadnețar; „I-am dat pe mâna Satanei”; Pacatul din Corint (1) Magneti spre imoralitate; DUMNEZEU SE ARATĂ LUI ILIE – 1 ÎMPARATI 19: 10 – 18; DE CE ZIC CARTURARII CA MAI INTAI TREBUIE SA VINA ILIE? -3; Invazia iminentă a Israelului; ISRAEL LA TIMPUL SFARSITULUI; Profeţia unui evanghelist celebru despre războiul ruso-ucrainean: „Putin este constrâns de Dumnezeu. Scopul lui nu este acela de a cuceri Ucraina”,ci  pentru a produce Armaggedonul… Căderea Babilonului…

Declarații halucinante la televiziunile rusești: Trebuie să demilitarizăm NATO- Totul se va sfârși cu un război nuclear, dar noi vom merge în rai! Dima, un soldat ce luptă în Ucraina: Sistemul Starlink al lui Elon Musk a schimbat cursul războiului – Cecenii sunt aici să îi împuște pe rușii care nu vor să lupte;Este adevărat că vor să-l îngroape pe Lenin. Altarul Satanic al lui Lenin. De ce să nu-l îngropi pe lider? Printre bolșevici au existat oameni care credeau că știința va putea găsi în curând o modalitate de a ridica oamenii din morți, așa că au contribuit la asta… Originile răului sau ce înseamnă comunismul (fragment)-Fragment din cartea „Originile răului. Taina comunismului”, autor: Volodski I.O. Stânga sexuală, statul bunăstării și revoluția divorțului. Cum a devenit America comunistă… Revoluția sexuală a luat-o razna…Un monstru care nu trebuie uitat; POLITICA ANTICREŞTINĂ A COMUNISMULUI; Nedumerirea unui italian din România. „Staţi pe munţi de aur şi aveţi gaz la Marea Neagră, dar ne spălaţi WC-urile”;Oculta satanică Illuminati controlează lumea într-un mod demonic – dovezi incontestabile… Piramida Puterii și Guvernul Mondial Illuminati… Preșul lui Putin. Rusia, Ucraina, Germania și intelectualii europeni- Nu mai puțin lucidă se arată Herta Müller: ”Putin nu e capabil să gândească decât în tipare vechi…Își declară compatrioții agenți străini. A fost socializat ca un criminal și nu cunoaște alte metode decît să mintă, să fure, să șantajeze. Și e vorba de crime… Bill Gates ne ameninţă din nou cu ce e mai rău: o nouă variantă „mai fatală” de Covid-19! Pentru a câta oară!? Germania adoptă o lege privind numărul de identificare fiscală a cetățenilor. Un pas mic despre „Registrul Global Digital” pe care şi-l doreşte Bill Gates, prin planul „ID2020”? Rusia isi niveleaza calea spre …Armagghedon  – Declarațiile lui Lavrov și manipularea istoriei de către Putin; Lavrov a spus că Hitler avea origini evreiești. Israelul: „Este o declarație de neiertat, scandaloasă” …Cum Hoarda de Aur a făcut un imperiu din Rusia: șapte fapte despre Ulusul rusesc; Rusia avertizează la consecințele recunoașterii suveranității israeliene asupra Înălţimilor Golan; Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul lor, activitatea, volumul de încarcerare, capacitatea şi dispunerea lor geografică… Cum se amuzau românii de cuplul Ceaușescu. Bancuri de pe vremea lui Nea Nicu si Tanti Leana;USA Today: Rusia este noul ”imperiu al răului”; Cum i-a ingenunchiat Reagan pe sovietici si ce ar trebui sa invete Obama si… Romani uitati in imperiul raului; UN DOCUMENT ISTORIC. DISCURSUL LUI RONALD REAGAN DESPRE “IMPERIUL RĂULUI”, SEMNALUL LUPTEI FINALE ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI; Condamnarea comunismului în Europa; Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul – O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice, de Martyn Whittock; Lansare de carte #online: „Două singurătăți. Despre roman în America Latină“, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez; Despre gulagul romanesc; Ororile gulagului românesc. Lagărele făcute după model sovietic în care erau exterminate „elementele duşmănoase“;Români în Gulagul sovietic din Siberia -Autor: Valentin Hossu-Longin; Publicaţia rusă Pravda anunţă că România şi Polonia sunt primele candidate pentru lovituri cu rachete Kalibr: „O caută cu lumânarea”; Putin amenință cu riposte rapide țările care ajută Ucraina; Moscova o amenință pe Maia Sandu: Republica Moldova ar putea ajunge la „coșul de gunoi al istoriei”, dacă nu e mai atentă; Raiul lui Putin pentru rusi este gheena vesnica…Vă prezentăm  câteva tratamente pentru păr, unghii şi piele, precum şi unele vindecări izvorâte din “mina” de aur MOV –Levăntica; ARTROZA; Secretul articulaţiilor sănătoase: ArtroHelp/ Bolile moderne/ Leacuri vechi arăbeşti; Doctorul „FAŢĂ” (III); Afectiuni frecvente ale unghiilor; Un nou tratament considerat revolutionar ar putea fi o sansa in plus pentru diabetic; Greselile pe care le fac frecvent consumatorii de cafea; Avantajele si dezavantajele consumului de oua; Cum se aduna toxinele in organism; Cateva reguli ca sa traiesti mai mult;Tratamente cu plante pentru hematom; Alimentatia ucide mai multi oameni decat fumatul. Cati romani au murit din cauza unui regim alimentar prost; Alimente care usureaza viata reumaticilor; De ce ne dor articulaţiile? Cele mai frecvente cauze; Plante care alunga durerea de cap…Afectiuni frecvente ale unghiilor; Un nou tratament considerat revolutionar ar putea fi o sansa in plus pentru diabetic; Greselile pe care le fac frecvent consumatorii de cafea; Avantajele si dezavantajele consumului de oua; Cum se aduna toxinele in organism; Cateva reguli ca sa traiesti mai mult;Tratamente cu plante pentru hematom; Alimentatia ucide mai multi oameni decat fumatul. Cati romani au murit din cauza unui regim alimentar prost; Alimente care usureaza viata reumaticilor; De ce ne dor articulaţiile? Cele mai frecvente cauze; Plante care alunga durerea de cap…

 

 

 

Cum Hoarda de Aur a făcut un imperiu din Rusia: șapte fapte despre Ulusul rusesc; Rusia avertizează la consecințele recunoașterii suveranității israeliene asupra Înălţimilor Golan; Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul lor, activitatea, volumul de încarcerare, capacitatea şi dispunerea lor geografică… Cum se amuzau românii de cuplul Ceaușescu. Bancuri de pe vremea lui Nea Nicu si Tanti Leana; Cesare, un italian care a trăit mai mulţi ani în Timişoara, Oradea şi Cluj, nu înţelege de ce ţara sa este plină de români care… USA Today: Rusia este noul ”imperiu al răului”; Cum i-a ingenunchiat Reagan pe sovietici si ce ar trebui sa invete Obama si… Romani uitati in imperiul raului; UN DOCUMENT ISTORIC. DISCURSUL LUI RONALD REAGAN DESPRE “IMPERIUL RĂULUI”, SEMNALUL LUPTEI FINALE ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI; Condamnarea comunismului în Europa; Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul – O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice, de Martyn Whittock; Lansare de carte #online: „Două singurătăți. Despre roman în America Latină“, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez; Despre gulagul romanesc; Ororile gulagului românesc. Lagărele făcute după model sovietic în care erau exterminate „elementele duşmănoase“;Români în Gulagul sovietic din Siberia -Autor: Valentin Hossu-Longin; Publicaţia rusă Pravda anunţă că România şi Polonia sunt primele candidate pentru lovituri cu rachete Kalibr: „O caută cu lumânarea”; Putin amenință cu riposte rapide țările care ajută Ucraina; Moscova o amenință pe Maia Sandu: Republica Moldova ar putea ajunge la „coșul de gunoi al istoriei”, dacă nu e mai atentă; Raiul lui Putin pentru rusi este gheena vesnica… Declarații halucinante la televiziunile rusești: Trebuie să demilitarizăm NATO / Totul se va sfârși cu un război nuclear, dar noi vom merge în rai! Dima, un soldat ce luptă în Ucraina: Sistemul Starlink al lui Elon Musk a schimbat cursul războiului – Cecenii sunt aici să îi împuște pe rușii care nu vor să lupte;Este adevărat că vor să-l îngroape pe Lenin. Altarul Satanic al lui Lenin. De ce să nu-l îngropi pe lider? Printre bolșevici au existat oameni care credeau că știința va putea găsi în curând o modalitate de a ridica oamenii din morți, așa că au contribuit la asta… Originile răului sau ce înseamnă comunismul (fragment)-Fragment din cartea „Originile răului. Taina comunismului”, autor: Volodski I.O. Stânga sexuală, statul bunăstării și revoluția divorțului. Cum a devenit America comunistă… Revoluția sexuală a luat-o razna…Un monstru care nu trebuie uitat;

POLITICA ANTICREŞTINĂ A COMUNISMULUI; Oculta satanică Illuminati controlează lumea într-un mod demonic – dovezi incontestabile… Piramida Puterii și Guvernul Mondial Illuminati… Preșul lui Putin. Rusia, Ucraina, Germania și intelectualii europeni- Nu mai puțin lucidă se arată Herta Müller: ”Putin nu e capabil să gândească decât în tipare vechi…Își declară compatrioții agenți străini. A fost socializat ca un criminal și nu cunoaște alte metode decît să mintă, să fure, să șantajeze. Și e vorba de crime… Bill Gates ne ameninţă din nou cu ce e mai rău: o nouă variantă „mai fatală” de Covid-19! Pentru a câta oară!? Germania adoptă o lege privind numărul de identificare fiscală a cetățenilor. Un pas mic despre „Registrul Global Digital” pe care şi-l doreşte Bill Gates, prin planul „ID2020”? Rusia isi niveleaza calea spre …Armaghedon  – Declarațiile lui Lavrov și manipularea istoriei de către Putin; Lavrov a spus că Hitler avea origini evreiești. Israelul: „Este o declarație de neiertat, scandaloasă”

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

Lavrov a spus că Hitler avea origini evreiești. Israelul: „Este o declarație de neiertat, scandaloasă”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat duminica ca faptul ca președintele Ucrainei este evreu nu contrazice afirmațiile Moscovei ca a lansat invazia pentru a „denazifica” țara, susținand ca pana și Hitler „avea sange evreiesc”, scrie Times of Israel. Citeste articolul mai departe pe ziuadecj.ro…   Sursa articol si foto: ziuadecj.ro

 

Stiri pe aceeasi tema

 

Zelenski, replica pentru Lavrov dupa asemanarea cu Hitler: „Nu a invatat deloc lectiile celui de-al doilea razboi mondial” acum 19 ore – „Nu am cuvinte… Nimeni nu a auzit vreo dezmintire sau vreo justificare de la Moscova. Tot ce avem de acolo este liniste. Asta inseamna ca liderii rusi au uitat toate lectiile celui de-al doilea razboi mondial”, a spus Volodimir Zelenski, care este evreu, in mesajul video transmis luni seara.„Sau poate… „Și Hitler a avut origini evreiești, aceasta nu inseamna nimic”. Declarațiile lui Lavrov, pentru care ambasadorul Rusiei in Israel a fost convocat sa dea explicații acum o zi – Israelul a denunțat declarațiile ministrul rus de externe Serghei Lavrov care a sugerat ca liderul nazist Adolf Hitler avea radacini evreiești, facand referire la declarațiile lui Zelenski – „ce fel de nazism este acesta daca suntem evrei”. Ministerul israelian de Externe Yair Lapid a declarat ca ambasadorul… Avea sau nu radacini evreiești? Lavrov, denunțat de ministrul israelian de Externe, dupa ce a declarat ca Hitler avea origini evreiești acum o zi – Israelul a denunțat luni, 2 mai, declarațiile ministrul rus de externe Serghei Lavrov care a sugerat ca liderul nazist Adolf Hitler avea radacini evreiești și a cerut scuze de la Moscova.Ministrul israelian de Externe Yair Lapid a declarat ca ambasadorul Rusiei va fi convocat pentru „o discuție dura”… MAE rus, anunț despre riscurile unui razboi nuclear acum 3 zile – Vladimir Iermakov, seful departamentului de neproliferare nucleara, a declarat ca toate puterile nucleare trebuie sa ramana la o logica prezentata in documentele oficiale menite sa previna razboiul nuclear.Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni ca Occidentul nu ar trebui sa subestimeze… Rusia, AVERTISMENT pentru NATO: NU mai trimiteți arme Ucrainei acum 3 zile – Un conflict mondial ar putea incepe in cazul in care NATO nu va lua in calcul avertismentul Rusiei privind livrarea de arme din Ucraina. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut NATO si SUA sa inceteze sa mai livreze arme Kievului, daca “sunt cu adevarat interesate sa rezolve criza ucraineana”,… Declarație incredibila a lui Lavrov: Sa ofere Belarusul garanții de securitate Ucrainei acum 24 zile – Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri ca Belarus ar trebui sa ofere garanții de securitate pentru Ucraina in viitor, odata ce Kievul iși va afirma statutul de neutralitate. Fii la curent cu cele mai noi stiri. Urmarește stiripesurse.ro pe Facebook stiripesurse.ro… Lavrov acuza Ucraina ca Zelenski este „controlat” de Washington acum 26 zile – Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat joi Ucraina ca a revenit asupra unor propuneri facute in timpul rundei de negocieri desfasurate la sfarsitul lunii trecute la Istanbul, ceea ce potrivit Moscovei ar fi un indiciu ca presedintele Volodimir Zelenski este ”controlat” de Washington si de… Serghei Lavrov merge in India dupa vizita in China acum o luna – Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, ajunge joi la New Delhi pentru o vizita de doua zile, a transmis miercuri Ministerul de Externe din capitala Indiei, in contextul in care cele doua state cauta modalitati de a mentine relatiile comerciale si in alte domenii, pe fondul crizei din Ucraina. Vizita…

 

Citeste tot pe: https://www.ziarelive.ro/stiri/lavrov-a-spus-ca-hitler-avea-origini-evreiesti-israelul-este-o-declaratie-de-neiertat-scandaloasa.html

 

https://www.ziarelive.ro/stiri/lavrov-a-spus-ca-hitler-avea-origini-evreiesti-israelul-este-o-declaratie-de-neiertat-scandaloasa.html

 

////////////////////////////////////////////

Rusia isi niveleaza calea spre …Armaghedon  – Declarațiile lui Lavrov și manipularea istoriei de către Putin

Ovidiu Nahoi

lavrov.jpg

 

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov în timpul unei întâlniri cu omologul său german, Annalena Baerbock, Moscova, 18 ianuarie 2022

Sursa imaginii:

© Russian Foreign Ministry/Handout via Reuters

Presa internațională comentează urmările declarației de duminică a ministrului de externe rus Serghei Lavrov conform căreia Rusia încearcă să „denazifice” Ucraina, spunând că nu contează că președintele Volodimir Zelenski este evreu, pentru că și „Adolf Hitler avea și sânge evreu”. Declarația a fost făcută la postul de televiziune italian Rete4.

 

Le Figaro amintește că, de la invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, statul evreu a încercat să mențină un echilibru delicat între Kiev și Moscova, dar comentariile lui Serghei Lavrov au stârnit indignare.

 

Politico, la rândul său, nu uită că, la câteva zile după ce Rusia și-a lansat invazia în Ucraina, premierul israelian Naftali Bennett a călătorit la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Kremlinul a susținut că Israelul s-a oferit să ajute la negocierea unui acord de pace între Rusia și Ucraina.

 

Corespondentul BBC de la Ierusalim spune că puterea reacției israeliene reflectă cât de profund ofensatoare și de neconceput au fost comentariile domnului Lavrov pentru evreii din Israel, cât și din întreaga lume.

 

În ultimele luni, Israelul, care are o populație mare provenită din Rusia, a încercat uneori să acționeze ca un mediator între Moscova și Kiev.

 

Guvernul israelian s-a confruntat cu unele critici pentru că nu a adoptat o atitudine destul de dură față de președintele Putin.

 

Comentariile domnului Lavrov vor testa relațiile Israelului cu Rusia și ele reflectă o narațiune comună între susținătorii Kremlinului. De zeci de ani au existat afirmații nedovedite că bunicul patern neidentificat al lui Hitler era evreu, alimentate de o afirmație a avocatului lui Hitler, Hans Frank.

 

În memoriile sale, publicate în 1953, Frank a spus că a fost instruit de Hitler să investigheze zvonurile că ar avea ascendență evreiască. Frank a spus că a descoperit dovezi că bunicul lui Hitler era într-adevăr evreu – deși afirmația, care a câștigat teren în rândul teoreticienilor conspirației, a fost tratată cu scepticism de către istoricii mainstream.

 

 

 

Autocrații și istoria ”oficială”

The Atlantic constată că Putin nu este singurul autocrat care folosește greșit istoria:

 

”Anunțul președintelui Vladimir Putin că în Ucraina se desfășoară o campanie de „denazificare” este o afirmație absurdă, având în vedere că, mai întâi de toate, liderul Ucrainei este evreu și are rude ucise în Holocaust

 

Președintele rus este însă doar ultimul dintr-un lung șir de dictatori care au manipulat istoria și și-au fabricat dușmani pentru a-și solidariza populația împotriva lor și a-și asigura puterea.

 

Liderii sovietici din trecut s-au bazat pe aceleași teme de bază și am văzut acest manual în acțiune în China și Coreea de Nord, unde Xi Jinping și Kim Jong Un insistă că și ei își apără națiunile împotriva adversarilor străini ostili.

 

Totuși, nu trebuie să presupunem că această rescriere autocratică a istoriei, condusă în mare măsură de dorința de a consolida puterea, afectează doar populația internă a unui dictator (deși o face).

 

De fapt, aceste reinterpretări contează mult dincolo de granițe, cuprinzând ambiții teritoriale extinse și politici externe agresive care amenință democrațiile vecine, precum Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și Ucraina. De asemenea, provoacă fervoarea naționalistă împotriva Statelor Unite și a aliaților săi.

 

De când a venit pentru prima dată la putere în urmă cu mai bine de două decenii, Putin a ridicat la un grad și mai înalt memoria victoriei sovietice în Marele Război Patriotic, așa cum este numit Cel de-al Doilea Război Mondial în Rusia. L-a adus la statutul de religie națională și s-a poziționat ca moștenitorul și apărătorul neobosit al Rusiei și al rușilor de pretutindeni împotriva amenințărilor contemporane.

 

Putin îi numește pe cei din conducerea ucraineană „fasciști” pentru a le reaminti compatrioților săi de inamicul cu care s-au confruntat, insistând că se confruntă cu o amenințare care acum renaște.

 

Totuși, el nu invocă teroarea și gafele strategice pe care le-a comis în timpul războiului liderul țării, Iosif Stalin. În schimb, Putin a izolat versiunea oficială a istoriei, adoptând noi legi prin care contestarea istoriei oficiale sau punerea sub semnul întrebării a eroismului sovietic devin infracțiuni penale.

 

În acest sens, Putin împărtășește aceeași viziune ca și Xi Jinping. În mod clar, ambii înțeleg rezonanța mai largă a Celui de-al Doilea Război Mondial și importanța menținerii unui control ferm asupra istoriei țărilor lor într-un mod mai larg.

 

Xi a identificat „nihilismul istoric”, care înseamnă, în esență, orice punere în discuție a versiunii oficiale, ca un factor crucial în prăbușirea Uniunii Sovietice . El arătat clar că păstrarea unei versiuni oficiale asupra istoriei este esențială pentru a asigura în viitorul guvernarea Partidului Comunist Chinez”.

 

 

 https://www.rfi.ro/presa-internationala-145010-declaratii-lavrov-manipulare-istorie-putin

 

////////////////////////////////////////////

 

Germania adoptă o lege privind numărul de identificare fiscală a cetățenilor. Un pas mic despre „Registrul Global Digital” pe care şi-l doreşte Bill Gates, prin planul „ID2020”?

 

 

În Germania se întâmplă ceva extrem de îngrijorător, şi, astfel se pare că planurile globaliştilor de „identificare digitală unică” a fiecărui cetăţean ai lumii se transpun în realitate, fără să ne dăm seama. După cum ne spune site-ul rnd.de, Bungestag-ul (Parlamentul federal unicameral al Germaniei), a adoptat la sfârşitul lui ianuarie 2021 Legea privind numărul de identificare fiscală a cetățenilor, în ciuda îngrijorărilor ivite.

 

Aceasta permite autorităților să acceseze datele cu caracter personal existente de la o altă autoritate. Dacă și Consiliul Federal aprobă noua lege, orice autoritate va avea acces, pe baza unui număr unic, în diverse registre, ca de exemplu în registrul populației, în registrul permisului de conducere, în registrul armelor, în baza de date a asigurărilor de pensii sau în baza de date a companiilor de asigurări de sănătate.

Potrivit celor care au votat legea, aceasta ar avea doar rol de „a simplifica procesul administrativ”, însă opoziţia din Parlamentul german a votat în unanimitate împotriva legii, întrucât consideră că ea încalcă Constituţia ţării.

 

Însă, observatorii mai atenţi ai acestei legi consideră că ea ar putea face parte dintr-o conspiraţie globală, ce pare din ce în ce mai aproape de realitate. De fapt, totul se aseamănă cu planurile unei organizaţii non-profit din New York, finanţată de Bill Gates, ID2020. Conform site-ului oficial (id2020.org), organizaţia îşi doreşte ca toţi oamenii să deţine o „Identitate Digitală”, mai ales că 1,1 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc fără nicio identitate.

 

 

 

Motto-ul organizaţiei lui Gates este „We need to get digital ID right”, adică „Trebuie să obţinem identitatea digitală în mod corect”. De ce „trebuie”? Sună prea imperativ, parcă ar fi un ordin.

 

Ce s-ar întâmpla dacă toată populaţia lumii va fi trecută într-un registru global digital, în care să fie trecute absolut toate informaţiile personale, de la data naşterii, până la starea de sănătate sau contul bancar? Cine ar avea acces la acel registru? Ar putea fi el folosit ca instrument absolut de putere? Sigur că da. Din istorie, se cunoaşte tendinţa unor oameni de a deţine cât mai multă putere şi influenţă în lume. Atunci, vom fi din ce în ce mai puţin oameni liberi şi din ce în ce mai mult sclavi moderni.

 

Azi un pas mic în Germania, mâine în alte ţări, şi uite aşa „identitatea digitală globală” nu va mai fi o conspiraţie, cum mainstream mass-media a trâmbiţat în ultimii ani. Ironic este faptul că toate aşa-zise „fake news”-uri se transformă încet-încet în realitate, dar noi nu ne dăm seama decât mult prea târziu…

 

Germania adoptă o lege privind numărul de identificare fiscală a cetățenilor. Un pas mic despre „Registrul Global Digital” pe care şi-l doreşte Bill Gates, prin planul „ID2020”?

 

////////////////////////////////////////////

Bill Gates ne ameninţă din nou cu ce e mai rău: o nouă variantă „mai fatală” de Covid-19! Pentru a câta oară!?

 

 

 

Într-un interviu mai mult decât sugestiv, miliardarul controversat Bill Gates ameninţă omenirea că pandemia de Covid-19 nu s-a terminat şi că ceea ce va fi cel mai rău va urma în perioada următoare, scrie cotidianul Daily Mail.

 

„Ceea ce este mai rău ar putea să urmeze”, a avertizat co-fondatorul Microsoft pentru cotidianul „Financial Times”. Deşi nu doreşte să fie „un mesager al catastrofelor”, Bill Gates avertizează că riscul apariţiei unei variante mai virulente este cu mult peste 5%. „Suntem în continuare expuşi riscului ca această pandemie să genereze o variantă care ar putea fi şi mai transmisivă şi chiar mai fatală”, a spus el.

 

 

 

Nu e prima dată când Bill Gates face asemenea ameninţări. Vorbind în februarie 2022 la Conferința anuală de securitate de la Munchen din Germania, miliardarul globalist Bill Gates a avertizat lumea că urmează o nouă pandemie: „Vom avea o altă pandemie. Data viitoare va fi un agent patogen diferit”. Citiţi mai multe în acest articol: Bill Gates ameninţă omenirea cu o altă pandemie, cu un nou virus!

 

Foarte incoerent a devenit acest Bill Gates, considerat de unii a fi „geniul răului pe Pământ”. Ba e vorba de o nouă variantă a Covid-ului, ba un nou virus…

 

https://www.lovendal.ro/wp52/bill-gates-ne-ameninta-din-nou-cu-ce-e-mai-rau-o-noua-varianta-mai-fatala-de-covid-19-pentru-a-cata-oara/

 

///////////////////////////////////////////

Preșul lui Putin. Rusia, Ucraina, Germania și intelectualii europeni- Nu mai puțin lucidă se arată Herta Müller: ”Putin nu e capabil să gândească decât în tipare vechi…Își declară compatrioții agenți străini. A fost socializat ca un criminal și nu cunoaște alte metode decît să mintă, să fure, să șantajeze. Și e vorba de crime.

 

În SUA, cancelarul Scholz a dat din colț în colț. Politica lui rusă e imposibil de explicat. Cum o văd intelectuali ca scriitorii Bernard-Henry Levy, Herta Müller și colega ei Svetlana Alexievici? Ca una de rușine.

 

 

Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură

Herta Müller

 

Pentru Bernard-Henry Levy lucrurile sunt clare. ”Colaborarea Germaniei cu Rusia pe spinarea Ucrainei e o trădare a realizărilor postbelice”.

 

Filosoful francez, revenit la liberalism, după ani de cantonare în dreapta spectrului politic, se arată uluit, în publicația americană Tablet, de lipsa de apetență a Germaniei pentru ajutorarea Kievului.

 

Levy e siderat de înțelegerea pe care Berlinul o manifestă față de Rusia, într-un moment în care Moscova a devenit un real și acut pericol în estul continentului, anglo-saxonii au mobilizat, ori sunt gata să ”mobilizeze forțe nu departe de linia de front ucraineană, Franța anunță dislocarea unui batalion în România, iar Suedia își mobilizează împotriva Rusiei flota de război și dronele”.

 

Optimist incorigibil, gânditorului parizian i se pare, prin urmare, că toate acestea, ”chiar dacă încă nu s-a câștigat nimic”, ar fi, ”de ani de zile, prima veste bună: faptul că lumea liberă (și nu trebuie să ezităm s-o numim așa) reacționează la amenințarea unei invazii în Ucraina, iar Vladimir Putin începe, așa cum era de așteptat, să se retragă”. Or, nu e clar nici acum că Putin ar da înapoi.

 

Clar e, în schimb că, în concertul lumii libere, se aude un falset. Nu e greu de identificat. Potrivit publicistului francez, ”excepția Europei e Germania”. Bilanțul derapajelor diplomatice ale noului guvern de la Berlin e, într-adevăr, lung. Eseistul parizian jalonează doar câteva dintre ele, începând cu al noii șefe a diplomației berlineze, ecologista Annalena Baerbock, care a respins mai întâi,…”la Kiev, opțiunea militară și i-a predat apoi colegei ei de la ministerul apărării, Christine Lambrecht, sarcina de a anunța grotesca livrare în Ucraina a 5.000 de căști”.

 

A urmat ”înțelegerea manifestată pentru sentimentul Kremlinului de a se simți amenințat de extinderea NATO”, exprimată de politicieni social-democrați ca șefa guvernului din Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Apoi șocanta experiență a Estoniei. Căreia Germania i-a amintit că nu poate trimite niște vechi obuziere în Ucraina fără aprobarea Germaniei, căci armele au aparținut fostei RDG și există motive de a se interzice acest export”. În fine, a fost ”silit să demisioneze amiralul Kay-Achim Schönbach, șeful marinei, pentru că preluase limbajul celei mai ofensive propagande ruse, potrivit căreia un Putin prietenos n-ar cere decât respectul infamilor săi vecini ucrainieni”.

 

Sensul și efectul lui Nordstream 2………………………………………………………………………..Cont. aici…https://www.dw.com/ro/pre%C8%99ul-lui-putin-rusia-ucraina-germania-%C8%99i-intelectualii-europeni/a-60714511

 

///////////////////////////////////////////

 

Piramida Puterii și Guvernul Mondial Illuminati

 

https://i0.wp.com/static.ziarulatac.ro/i/imagini-articole/piramida-puterii-29747-1.jpg

 

Cine conduce lumea? Această întrebare este întâlnită din ce în ce mai des pe buzele pasionaţilor de mistere. Se presupune că există o grupare mondială, Oculta Mondială sau Illuminati, care dorește controlul omenirii, iar ţările si guvernele sunt doar simple piese dintr-un mare puzzle. Cei care conduc cu adevărat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogaţi, foarte bine organizaţi şi care nu apar niciodată în văzul tuturor. Acesta grupare, chiar dacă stă în umbră, guvernează lumea în cel mai perfid mod. Ei se ghidează după regulă celor 3 acţiuni: Problema,Reacţie, Soluţie. Această ecuaţie, simplă la prima vedere, este de fapt o metodă inovatoare de manipulare a maselor şi care presupune următorii paşi:

 

1. Problema – Se creează o problemă, conflicte, războaie revoluţii în care oamenii sunt puşi să se lupte cu oamenii, în tot acest timp ei privesc o piesă de teatru pe care o controlează după bunul plac.

 

2. Reactia – Prin intermediul mass-media şi a manipulării determina o REACŢIE în rândul populaţiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI apărute.

 

3. Solutia – Este cea care este propusă tot de Oculta Mondială şi lasă răni grave asupra populaţiei, foamete, sărăcie, criză economică.

 

Scopul Illuminati

Ţinând cont că cei care fac parte din această organizaţie ocultă deţin o forţă financiară impresionantă, ei deţin maşinile de făcut bani controlând economia la nivel mondial. Şi atunci ce urmăresc aceşti Illuminati? Singurul lor scop este să pună mâna pe sceptrul cu care să domine întreaga planetă prin întemeierea unui Guvern Unic Mondial.

Pentru a deţine puterea absolută şi controlul întregii planete ei intenţionează să realizeze următoarele obiective:

 

1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic şi a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identităţii naţionale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special a creştinismului) şi înlocuirea lor cu o religie unică de tip New Age.
4. Controlul total al populaţiei globului şi a fiecărui individ în parte precum şi transformarea lor în “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masivă a populaţiei globului până la o limită uşor de susţinut de către mediul şi resursele planetei.
6. Promovarea depravării şi a obiceiurilor rele pentru îndepărtarea moralei creştine.
7. Distrugerea modelului actual de societate şi a celulei ei de bază, familia.
8. Distrugerea libertăţii de exprimare şi restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.

 

Atenţie! Toate acestea se întâmplă chiar acum şi cu o intensitate ieşită din comun. Ei trebuie să-şi atingă scopurile indiferent de mijloacele pe care le folosesc.

 

Organizare

Illuminati este organizat pe mai multe niveluri, într-un sistem piramidal, unde fiecare îşi cunoaşte şi îşi îndeplineşte de minune rolul. Aceste niveluri sunt după cum urmează:

 

Nivelul 0 – vârful piramidei

piramidaputerii

În vârful piramidei se afla “Ochiul care vede tot“. Acest ochi este o adevărată forţa care ghidează întreg mecanismul şi vrea cu disperare să pună mâna pe controlul lumii. Această forţa este necunoscută, nevăzută şi greu de identificat, dar numai atunci când echilibrul dintre minte şi inima se optimizează, începi să-ţi dai seama cine este această forţă.

 

Omul obişnuit a uitat cine este, de unde vine şi pentru ce se afla aici. Lumea materială în care trăieşte iluzia vieţii îi ocupa întreaga gândire, uitând că în esenţă este doar o formă de energie materializată. Din această cauză raţiunea nu trebuie niciodată despărţită de inimă. Un om care gândeşte raţional poate să fie foarte uşor înşelat, iar unul care gândeşti emoţional va fi manipulat prin sentimente. Forţa din vârful piramidei există şi pentru a distruge această grupare ocultă, Illuminati, este nevoie ca să înţelegem foarte bine “ochiul care vede tot”.

 

Nivelul 1 – Familiile regale

Pe acest nivel de află familiile regale din Europa care sunt înrudite între ele într-un fel sau altul şi care se trag din familia Winsor. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt toţi rude de sânge. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.

 

Un alt fapt ciudat este situaţia majorităţii preşedinţilor aleşi de-a lungul vremii în SUA. Marele lor secret este cei mai mulţi dintre preşedinţii aleşi democratic în SUA au fost înrudiţi. Acest aspect arata foarte bine că există o familie regală şi în Statele Unite ale Americii.

 

Nivelul 2 – Cele 13 familii

Pe nivelul 2 se afla aşa numita Aristocraţie Neagră compusă din 13 familii, cele mai bogate din lume.

David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceste familii sunt după cum urmează:

 

1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild

 

12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn

 

Aceste familii deţin aproape toţi banii din lume. De exemplu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) deţine o avere estimată la 500 de trilioane de dolari. Cu aceşti bani se pot hrăni şi îmbrăcă toţi oamenii de pe glob.

 

Nivelul 3 – Comitetul celor 300

Comitetul celor 300 (numiţi şi Olimpienii) a fost fondat în 1727 de către aristocraţia britanică şi este compus din cele mai puternice “sub-familii”. Acest comitet coordonează direct o mulţime de instituţii şi organizaţii majore din întreaga lume, printre care: Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotundă, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internaţională, Francmasoneria Universală, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presă, Societatea Regală Britanică, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crimă şi Justiţie, MIT, NATO, Crucea Roşie Internaţională, Universitatea Priceton, Banca Mondială, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.

 

Nivelul 4 – Centrul de comandă

Pe acest nivel se întâlnesc următoarele centre de comandă:

 

– Comisia Trilaterală,

– Consiliul Relaţiilor Externe (CFR),

– Grupul Bilderberg,

– Clubul de la Roma,

– Organizaţia Naţiunilor Unite

– Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale

 

Nivelul 5 – Controlul financiar mondial

Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Reglementarilor Internaţionale, Băncile Centrale precum şi mecanismele de impozitare a populaţiei se regăsesc pe acest nivel. Prin aceste instrumente Illuminati controlează populaţia cu ajutorul banilor. Nu contează cine face legile într-o tara atâta timp cât depinde economic de o instituţie sau chiar de o altă ţară. Exact la fel cum se întâmplă şi la noi în acest momente unde adevărata putere este deţinută de FMI, prim măsurile pe care le i,pune indiferent de cine este prim-ministru.https://i0.wp.com/static.ziarulatac.ro/images/Schema_Ordinul_Iezuit.jpg

 

Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale

Pe acest nivel se situează marile corporaţii internaţionale care urmăresc controlul populaţiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pământ sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) făcut tuturor oamenilor care trăiesc pe faţa pământului.

Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pământurile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care îi corup pe politicieni să reglementeze cultivarea şi comercializarea produselor.

 

Nivelul 7 – Controlul populaţiei globului

Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populaţia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populaţiei prin aceste 4 componente: Religie, Învăţământ, Guverne şi Media. Practic stăpânii lumii se ascund în spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-şi îndeplini planurile.

 

Nivelul 8 – Populaţia globului sau unităţile de muncă

Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflăm noi populaţia globului, oamenii de rând, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost îndoctrinaţi că trebuie să facem: ne naştem, facem scoală, muncim pentru stăpânii noștri, le plătim taxe şi impozite şi apoi ieşim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea să dispară din acest ciclu, căci nu-i ajută cu nimic pe cei de sus.

 

Interesant este ca din turma unii dintre noi pot să se ridice temporar pe nivele superioare, să facă parte din instituţiile guvernului, să ajungă pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondială sau FMI sau chiar pe nivelul 4 în Clubul de la Roma. Dar când ei devin inutili pentru stăpâni, sunt aruncaţi din nou în turma de jos.

 

Aceasta este forma pe care Noua Ordine Mondială începe s-o capete din dorinţa de a controla lumea din toate încheieturile sale. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, şi dacă întreaga lume se îndreaptă într-o direcţie, noi nu avem cum să mergem în direcţie opusă. Poziţia pe care o vom avea în acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.

 

Guvernul Mondial funcționează ca un organism bazat pe o legătură ombilicală între statele membre ale Grupului celor Opt (Rusia, Germania, Franța, SUA, Italia, Marea Britanie, Canada și Japonia), instituții bancare ale acestora, organisme internaționale, organizații de lobby, politicieni, mass-media, afaceriști, servicii secrete, grupări de crimă organizată, instituții de învățământ, ONG-uri, fundații, cluburi și reprezentanți ai principalelor industrii în dezvoltarea unui stat. ZIUAnews vă prezintă harta Guvernului Mondial, constând în țările membre ale Grupului celor Opt și relațiile dintre acestea, personalități politice reprezentative ale lor și altor state, pentru a se înțelege concret modul în care se produc dezvoltarea economică, implementarea politicilor fiscale, importanța rețelelor mafiote în creșterea bugetară a unui stat și parteneriatele dintre țări, dar și puterea de decizie pe care anumiți lideri din statele membre G8 o au dincolo de granițele țărilor, prin implicarea acestora în diverse afaceri.

 

 

 

Pentru a vizualiza schema completă, la rezoluție optimă, descarcă PDF

 

„Terapia de șoc”, susținută de Soros

 

Unul dintre cei utilizați este omul de afaceri George Soros care a fost un partizan înfocat al așa-numitei „terapie de șoc” susținută de fostul premier Margaret Tatcher și ex-președintele George Bush Senior, după căderea Zidului Berlinului. Fundațiile conduse oficial de George Soros au avut un rol marcant în a influența statele est-europene – precum Polonia și Rusia – să adopte politici și economii neoliberale. Bucurându-se de sprijinul fostului președinte sovietic Mikhail Gorbachov și ex-premierului Margaret Teatcher, Soros a atins apogeul influenței sale în Uniunea Sovietică, în momentul în care i s-a cerut să înființeze o echipă – din care să facă parte șeful Institutului Pământului din America, Jeffrey Sachs, și fostul președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi – care să critice planul Shatalin, bazat pe stilul FMI de introducere a „terapiei de șoc”.                                                                      

 

Prețul aurului, fixat în banca familiei Rotschild

 

George Soros a cooperat de-a lungul timpului cu familia Rotschild, în sediul unei bănci a acesteia fixeându-se zilnic prețul aurului. Mai exact, compania NM Rotschild găzduiește întâlnirile dintre reprezentanții sistemului bancar de investiții la nivel mondial: Deutsche Bank, HSBC, Scotia Mocatta și Société Générale. Președintele acestei comisii care stabilește zilnic prețul metalului prețios este desemnat prin tradiție de banca Rotschild, cu toate că instituția este, în cea mai mare parte a ei, retrasă din sistemul de tranzacționare. Originară din Germania, familia Rotschild a instituit o dinastie bancară europeană începând din secolul al XVIII-lea, ce a depășit unele dintre cele mai puternice familii bancare ale timpului, precum Baring și Berenberg. În anii 1800 afacerile familiei Rotschild au cunoscut cea mai mare dezvoltare, averea lor fiind considerată a fi una de neîntrecut în istoria lumii moderne.

James Wolfersohn este cel care face legătura dintre familia Rotschild, Banca Mondială și think tank-ul acesteia din urmă – Institutul Băncii Mondiale. Banca Mondială derulează diverse tranzacții cu Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

 

George Bush Sr., implicat în dispariția firmei Yukos

 

Un alt exemplu al legăturilor puternice între conducători politici ai marilor puteri mondiale, organizații și oameni de afaceri îl reprezintă fărâmițarea celei care a fost cea mai mare companie de petrol din Rusia. George Bush Senior face parte din grupul Carlyle – una dintre principalele firme globale cu capital privat. În 2003, gruparea a organizat un dineu la care au fost invitați și doi membri ai Consiliului Director al Fundației „Deschide Rusia” – fostul secretar de stat Henry Kissinger și Mikhail Hodorkovsky (președintele firmei petroliere rusești „Yukos”). Evenimentul a reprezentat un prilej pentru Bush de a propune cumpărarea grupului Alfa (Alfa Bank – cea mai importantă bancă privată din Rusia), contra sumei de 500 de milioane de dolari. În același weekend, fostul președinte american s-a întâlnit cu Vladimir Putin, încercând să-l convingă pe acesta din urmă să vândă cel mai important producător de petrol rusesc – Yukos. Ajutorul pe care Putin i l-a acordat lui Bush a constat în încarcerarea lui Hodorkovsky, ceea ce a condus la împărțirea acțiunilor pe care acesta le deținea în Yukos între lordul Jacob Rotschild – membru al fundației „Deschide Rusia” și care face parte din familia Rotschild, prezentată anterior – și americanii din grupul Carlyle.

 

Banca Germană, active la JP Morgan

 

Forumul Economic Davos – de sprijinul căruia se bucură și regina Rania a Iordanului și lordul Carey of Clifton – este organizația de lobby de care este legată Banca Germană, prin președintele Comitetului Executiv Josef Ackemann. Instituția bancară deține active la compania J.P. Morgan, cea despre care ZIUAnews a dezvăluit că a încercat să medieze datoria istorică pe care Irakul o are pentru România. Printr-o legătură ombilicală formată între instituții și reprezentanți ai acestora, numele companiei J.P. Morgan este asociat cu cel al producătorului farmaceutic GlaxoSmith Klein, cel al băncii centrale newyorkeze Federal Reserve, think tank-ului Nixon, precum și alte instituții bancare – Citigroup Inc, State Street Coorporation, Fidelity.

 

Liderii lumii au învățat după două războaie mondiale că cel mai ușor poți să pui în genunchi un stat nu cu AKM-ul, cu tunurile sau cu bombele nucleare, ci luându-i tot ce are, cu permisiunea doar de a supraviețui. Surse http://www.efemeride.ro http://newsinfo1000.wordpress.com ZiuaNews

 

///////////////////////////////////////////

Oculta satanică Illuminati controlează lumea într-un mod demonic – dovezi incontestabile

 

Bătălia de la Waterloo

 

 

 

Aceasta a fost cea mai mare lovitură dată de familia Rotschild, care, la timpul acela, avea cea mai perfecţionată reţea de spionaj şi cel mai bine organizat sistem de curieri din întreaga Europă. În 20 iunie 1815, unul din curierii lui Nathan Rotschild, care venea direct de pe câmpul de luptă, îi adusese ştirea că francezii sunt învinşi. Nathan, cu o repeziciune nemaipomenită, a aruncat pe piaţa bursei londoneze acţiunile sale „English Consul” simulând că englezii ar fi cei învinşi. Zvonul s-a răspândit ca un fulger şi acţionarii, de teamă să nu piardă totul, au pus în vânzare şi ei acţiunile lor „English Consul”.

 

În această panică, cursul unei acţiuni scăzuse la 5 cenţi. În secret, Rotschild le cumpărase pe toate la acest preţ derizoriu. Puţin timp după aceea, a sosit ştirea oficială despre operaţiunile militare de pe câmpul de luptă. În câteva ore, cursul acţiunilor „English Consul” a crescut peste valoarea lui iniţială, iar mai târziu, chiar mai mult. Peste noapte, averea lui Nathan Rotschild, care şi aşa era imensă, a crescut de douăzeci de ori.

 

După înfrângere, francezii au fost confruntaţi cu mari greutăţi financiare şi s-au împrumutat cu o sumă foarte mare la băncile Ouvrard din Paris şi Baring Brothers din Londra. Nu însă şi de la Banca Rotschild. În 15 noiembrie 1818, s-au întâmplat următoarele: după ce hârtiile de împrumut ale statului francez fuseseră cotate timp de un an întreg la un curs ridicat, deodată cursul lor începuse să scadă.

 

La curtea lui Ludovic al XVIII-lea domnea o atmosferă de tensiune. Fraţii Kolman şi Jacob Rotschild, cu imensele lor rezerve băneşti, au cumpărat în octombrie un număr imens de obligaţiuni ale statului francez, emise de banca Ouvrard şi Baring Brothers. Astfel, cursul lor a crescut în octombrie. La 5 noiembrie însă, au început să vândă aceste titluri la toate bursele din capitalele europene, creând o mare panică. Guvernul francez şi-a dat seama că Nathan Rotschild are o mare influenţă asupra pieţei financiare franceze. De aceea, a intrat din nou în legătură cu banca Rotschild, aceasta devenind din nou favorită. Curtea regală a început să-i acorde din nou lui Rotschild cea mai mare atenţie, şi nu numai în probleme băneşti.

 

Francmasoneria în America

 

După ce „Cavalerii Roşii” au înfiinţat prima lor colonie în Pennsylvania, Loja masonică engleză a întemeiat şi aici o lojă în 1730. Războiul de independenţă american a fost organizat şi dus de masoni, iar constituţia au conceput-o şi au semnat-o masonii. O treime din preşedinţii americani au fost masoni, ei fiind de asemenea reprezentaţi în Cameră şi Senat.

 

Pecetea americană, piramida cu un ochi la mijloc, pe verso pasărea Phoenix, drapelul american cu 13 dungi şi 13 state, cele 13 trepte ale piramidei, toate acestea sunt simboluri masonice instaurate de familia Rotschild şi aplicate în practică de Weishaupt. Macheta piramidei de pe bancnota de un dolar a fost făcută de Filip Rotschild împreună cu iubita sa Any Rand, aşa cum scrie ea însăşi în cartea ei „Atlas Shrugged”. Mai târziu, loja masonică americană s-a împărţit în alte două loji: „Ritul york” şi „Ritul scoţian”, împărţite în 33 de grade. Majoritatea masonilor cred că cel de al 33-lea grad este ultimul. Dar gradele superioare lojei a 33-a sunt gradele Iluminaţilor. Toate lojile „Marelui Orient” din Europa au fost pătrunse de iluminismul lui Weishaupt, la fel şi în America.

 

90% din masonii organizaţi nu ştiu nici în zilele noastre, ce scopuri au Iluminaţii din gradele de sus. Aceste organizaţii ale gradelor inferioare sunt grupuri umanitare, utilitare. Ei se dau drept localnici de vază, folosesc simboluri secrete şi alte scamatorii. Tot ceea ce fac aduc avantaje carierei şi afacerilor. Soţiile lor se adună şi ele în organizaţii sociale sau de caritate, unde preocuparea principală este bârfa. Fratele mason nu are idee de ce se întâmplă în vârf. Interesant este de remarcat că o parte din masonii germani au susţinut pe americani, iar alţii au trecut în slujba englezilor, obţinând mari profituri. 30.000 de soldaţi germani au fost împrumutaţi ca mercenari englezilor în bătălia de la Trenton, unde au fost mai mulţi soldaţi germani decât englezi.

 

Dar cum stăteau finanţele în America? Benjamin Franklin şi Thomas Jefferson, ambii preşedinţi, erau împotriva creării unei bănci centrale după modelul celei engleze. După moartea lui Franklin, agentul lui Rotschild, Alexander Hamilton a fost numit ministru de Finanţe şi a întemeiat „First National Bank of the United States”. Această bancă a fost controlată de Rotschild. În 1811, când concesiunea acestei bănci s-a sfârşit, nu a mai fost prelungită pe cinci ani, deoarece economia americană era într-o stare de destabilizare.

 

Rotschild, prin presiuni asupra parlamentului englez, a făcut ca englezii să ceară americanilor coloniile. Aceasta a dus la războiul dintre 1812-1814. După război, America a trebuit să facă datorii, astfel încât nu a avut altă posibilitate decât să prelungească mandatul băncii.

 

În 1836 preşedintele Jackson i-a retras din nou concesiunea, pentru ca în 1836 să i se dea din nou dreptul să funcţioneze. În sfârşit, în 1913, a devenit „Federal Reserve Bank” (FED), care există până astăzi ca puternică bancă particulară. Cum funcţionează această FED? Comitetul de bancheri ai acestei bănci tipăreşte „Federal Reserve Bancnote”, adică dolari. Guvernul american nu are dreptul să tipărească bancnote. Banca FED dă guvernului aceşti dolari, în schimbul unor obligaţii (poliţe de împrumut), care folosesc băncii ca garanţie. Aceste obligaţiuni sunt ţinute de cele 12 filiale ale băncii FED, care încasează anual procente şi muntele datoriilor creşte şi iar creşte.

 

În 1982, ministerul de finanţe american făcea publică suma de 1.070.241.000.000 de dolari, pentru care FED încasa de la contribuabilul american 115.800.000.000 de dolari procente anual. Această enormă sumă de procente se scurge în buzunarul bancherilor particulari ai FED. Ei deţineau în 1992 obligaţiuni în valoare de 5.000.000.000.000 dolari. Pe aceşti bancheri îi costă numai vopseaua, hârtia şi tipăritul dolarilor! Charles Lindbergh, un membru al Congresului de atunci, este primul care a supranumit Federal Reserve Bank „guvernul invizibil”.

 

Deţinătorii acţiunilor acestei bănci erau:

 

1. Băncile Rotschild din Paris şi Londra;
2. Banca Lazard Brothers din Paris;
3. Israel Moses Seif Bank din Italia;
4. Banca Warburg din Amsterdam şi Hamburg;
5. Banca Lehmann din New York;
6. Banca Kuhn şi Loeb din New York;
7. Banca Chase Manhattan din New York;
8. Goldman Sachs Bank din New York.

 

Este de menţionat că toate aceste bănci sunt evreieşti.

 

Aceste bănci împrumută bani guvernului american prin FED, iar procentele le suportă contribuabilul, plătind impozite. Aceasta este cea mai mare tâlhărie din istoria Statelor Unite şi trece aproape neobservată. Prin obligaţiunile pe care le posedă, FED are drept de zălog pe întreaga avere a Americii de Nord. O mulţime de încercări de a anula legea prin care se asigura existenţa acestei bănci, au dat greş. S-a încercat prin instanţe ale justiţiei. De drept, cetăţeanul american nu poate cere aceşti bani înapoi, deoarece FED nu este o instituţie de stat, ci o structură particulară.

 

De fapt, FED este anticonstituţională, de aceea nouă state americane au intentat o acţiune judecătorească pentru anularea concesiunii acestei bănci.

 

Nathan Rotschild a înfiinţat, după moartea tatălui său, în 1812, banca „Nathan Mayer Rotschild şi Fiii” la Londra, cu filiale la Viena, Berlin şi Paris. În America, banca lui a fost reprezentată de băncile Kuhn Loeb &Co, J.P. Morgan &Co, August Belmont &Co. Familia Rotschild îşi câştigase o influenţă imensă în economia americană prin tranzacţii bancare, bursiere, asigurări, credite acordate guvernului, finanţarea căilor ferate, fabrici de oţel şi armament etc. Ei au finanţat războiul dintre 1861-1865, provocând conflicte prin intermediul unor agenţi. Un agent al lor, George Bickley, fondatorul lojii „Cavalerii cercului de aur” a incitat statele din sud să formeze o confederaţie şi să se separe de Uniune. Un alt agent al lor, din partea băncii Morgan agita spiritele în statele nordice. Preşedintele Lincoln, care a aflat jocul, a încetat în 1862 şi 1863 să plătească dobânda imensă băncilor lui Rotschild şi a dat Congresului însărcinarea să tipărească acei dolari numiţi „Green Buck” cu care să plătească armata Uniunii. Acest lucru, bineînţeles, nu a fost pe placul Rotschilds-ilor, care au pus un agent al lor, John Wilkes Booth, să-l asasineze pe Lincoln. Acesta a fot ucis pe 14 aprilie 1865. “Cavalerii cercului de aur” l-au scos mai târziu pe ucigaş din închisoare. Acesta a fugit la Londra, unde şi-a petrecut restul vieţii fără lipsuri, fiind plătit de Rotschild. După moartea lui Lincoln, dolarii „Green Buck” s-au scos din circulaţie, fiind cumpăraţi pe nimica de banca Morgan şi Belmont.

 

În rezumat, putem spune că Banca N.M. Rotschild şi Fiii controlează: City-ul din Londra, coloniile coroanei engleze, guvernele englez şi francez, Comitetul celor 300, toate lojile Iluminaţilor din Europa şi America. Prin băncile Kuhn-Loeb, al căror director este Jacob Schiff (fiica acestuia a fost soţia lui Trotzki) şi prin banca Morgan, Belmont şi Warburg au ridicat imperiul Rockefeller „Standard Oil”, liniile ferate Harriman şi fabrica de oţel Carnegie. Aceste bănci sunt cele mai puternice din lume. Establishment-ul Coastei de Răsărit cu mafia ei financiară, politică, academică şi mass-media este stăpânită de Rockefeller.

 

Karl Marx

 

Evreul Moses Mordecai Marx Levi (alias Karl Marx) şi prietenul lui, Friedrich Engels, au devenit membrii unei organizaţii numită „Liga celor drepţi”. Această grupare revoluţionară şi secretă din Franţa provenise dintr-o altă organizaţie, „Societatea celor patru anotimpuri”. Toate acestea erau filiale ale Iluminaţilor lui Weishaupt. Ideologia Manifestului Comunist a fost concepută în „Liga celor drepţi” şi era de mulţi ani în circulaţie, înainte de a se face cunoscut Marx ca autorul manifestului. Marx a modernizat şi sistematizat planurile revoluţionare scrise cu 70 de ani înainte de Adam Weishaupt. Luptei contra capitalismului nu-i mai stătea nimic în cale. Marx a reuşit să transforme liga în ligă comunistă (1847). Astfel, se vede limpede cum Iluminaţii puneau în America şi Anglia bazele unor sisteme capitaliste, iar în altă parte instaurau sisteme anticapitaliste, zise comuniste, pentru a naşte un conflict. Machiavelli descrie scopul acestui sistem: omenirea să fie în permanentă discordie şi buimăceală.

 

Planul pentru un guvern mondial

 

În anul 1830 a murit Weishaupt în vârstă de 82 de ani. Conducerea Iluminaţilor bavarezi a fost preluată de Giuseppe Mazzini. El a ocupat acest loc din 1834 până în 1872. În timpul acesta, Mazzini a avut contacte cu Albert Pike, suveranul maestru al ritului scoţian, loja americană şi fondatorul Ku-Klux-Klanului. Loja “Marelui Orient” din Europa a fost privită la un moment dat într-o lumină proastă, din cauza activităţilor revoluţionare ale lui Mazzini. De aceea Mazzini şi Pike au hotărât să schimbe organizarea lojilor.

 

Ei au hotărât să creeze un for suprem absolut secret, care să fie centrala internaţională. Despre acest lucru se poate citi în cartea „Occult Theocracy” scrisă de Lady Queensborough, paginile 208-209. În acest for suprem se vor alege numai masoni de la al 33-lea grad în sus.

 

Într-o scrisoare din 15 august 1871, Albert Pike, expune Iluminatului Mazzini un plan, în care demonstrează în linii mari modul cum îşi vor atinge Iluminaţii scopul de a forma un guvern mondial: Pentru aceasta vor fi necesare trei războaie mondiale.

 

Primul război mondial va fi înscenat pentru ca Rusia ţaristă să intre sub controlul nostru, al Iluminaţilor. Pe ruşi îi vom folosi de sperietoare pentru activităţile noastre în restul lumii.

 

Al doilea război mondial va avea loc prin manipularea neînţelegerii dintre naţionaliştii germani şi sioniştii politici şi provocarea unui conflict. De aici, va rezulta extinderea sferei de influenţă rusească şi întemeierea statului Israel în Palestina.

 

Al treilea război mondial se va naşte din contradicţia de păreri dintre sionişti şi arabii islamici. Planul nostru prevede extinderea foarte mare a conflictului.

 

Un aspect în acest al treilea război mondial îl constituie provocarea unui conflict între atei şi nihilişti, pentru a crea o tulburare socială de o brutalitate nemaiîntâlnită. După combaterea creştinismului şi a ateismului, vom prezenta oamenilor adevărata credinţă a lui Lucifer. Declaraţia făcută în parlamentul israelian din 1980 ca Ierusalimul să fie capitala Israelului, are la bază planul sioniştilor de a face din Ierusalim capitala unui guvern mondial. Acest fapt l-a anunţat prima dată public Ben Gurion în 1862. Asemenea planuri ambiţioase pot dezlănţui un război mondial, fapt prezis în scrisoarea lui Pike către Mazzini. El a prevăzut că al treilea război mondial se va sfârşi prin instaurarea unui guvern mondial.

 

A numi în cadrul ONU, spre exemplu, un guvern care-şi va stabili sediul în Ierusalim, cred că va trece neobservat de majoritatea oamenilor, ca şi numirea sediului UNESCO la Geneva sau a controlului internaţional al energiei atomice de la Viena. Instaurarea unei asemenea dictaturi mondiale a fost anunţată şi de bancherul Warburg, directorul băncii FED, pe 17 februarie 1950: „Noi vom avea în viitor un guvern mondial indiferent dacă ne convine sau nu! Singura întrebare este numai dacă acest lucru se va instaura prin violenţă sau pe cale paşnică”. William Cooper din Serviciul de informaţii al marinei americane (Naval Intelligence) a dat la iveală în cartea sa „Behold a pale horse” că al treilea război este plănuit la mijlocul anului 1996. El a fotografiat documente ale acestui plan. Unul din oraşele mari ale Americii va fi bombardat. Acest lucru se va pune pe seama extremiştilor din Orientul Apropiat, poate din Irak, motiv pentru a dezlănţui un război. Observati cum fac ritualuri sacre satanice.

 

Albert Pike şi Ku-Klux-Klanul

 

Din 1840 structura organizatorică a masoneriei americane stă sub strictul control al „Ritului Scoţian”, fiind împărţită în două sectoare, cel nordic cu centrul la Boston şi cel sudic cu centrul în Arkansas.

 

„Ritul Scoţian” a fost un instrument de strategie al coroanei engleze în secolul al XIX-lea, activitatea acestui rit ducând la conflicte rasiale şi acte teroriste.

 

Exemple: ocuparea Mexicului în războiul american dintre 1846-1848, campania armată a Ku-Klux-Klanului contra statelor americane sudice între anii 1867-1870.

 

„Ritul Cercului de aur” cu şeful lui, George Bickley, a apărut pentru prima oară în Cincinnati. Ei voiau să întemeieze o nouă zonă a sclavagismului cu centrul în Cuba.

 

Aceasta sub mantaua creării primei zone de „liber schimb comercial”. Ku-Klux-Klan-ul, pe scurt „KKK”, a fost întemeiat în anul 1867 la Nashville; după marele kyklos (cerc) îi avem deci iar, pe cei din „Cercul de aur”. KKK avea emblema cavalerilor de Malta.

 

În 1843 a fost întemeiat Ordinul B’nai B’rith format din comunităţile evreieşti. Este de asemenea o lojă masonică secretă.

 

Este interesant de citat un pasaj din cuvântarea lui Albert Pike din 4 iulie 1889:

 

„Religia noastră, a masonilor celor mai înalţi în grad, este credinţa neprihănită în Lucifer. Dacă Lucifer nu este Dumnezeu, atunci nici Cristos nu este Dumnezeu. Dar ei sunt amândoi Dumnezei. Deoarece ştiinţa ne învaţă că nu există lumină fără umbră, frumuseţe fără urâciune, alb fără negru. Absolutul poate exista numai prin doi Dumnezei. Lucifer este Dumnezeul luminii”.

 

Pike era satanist. El i-a acordat preşedintelui american Andrew Johnson gradul al 32-lea în „Ritul Scoţian”. În ierarhia ordinelor era o lege, că cel dintr-un ordin inferior trebuie să se supună orbeşte ordinului superior, fără să facă uz de propriul lui discernământ.

 

În concluzie: contemporanii noştri care, în mod conştient, renunţă la voinţa lor proprie, cedează răspunderea lor personală în favoarea altei persoane, organizaţii sau conducător, nu merită să fie trataţi civilizat, deoarece în zilele noastre nu este obligatoriu să se intre cu forţa într-o organizaţie sau să se adere la o religie sau o sectă.

 

Anatole France a scris:

 

„O prostie rostită de cinci milioane de oameni, rămâne totuşi o prostie”.

 

Bill Clinton, ex-preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi fost guvernator al Arkansas a avut ca educator şi părinte, care l-a crescut, pe preotul Vaught, care era membru al Ritului Scoţian în gradul al 32-lea. Clinton este de asemenea membru în CFR, Comisia trilaterală Bilderberg şi al Lojii masonice „De Molay”.

 

Un alt ordin masonic american este „Skull & Bones” (craniu şi oase), întemeiat în 1862 de William Hunting Russel, general al Gărzii naţionale şi de Alfons Taft, care a fost în 1876 general, ministru de război, în 1884 ambasador în Rusia, judecător al Curţii Supreme şi mai târziu, preşedinte al Statelor Unite.

 

Prin tradiţie, aceşti masoni îşi pun pe piatra mortuară imaginea unui craniu şi două oase. O bancă importantă, W.A. Harriman Company fondată de Averall Harriman, a fost integrată în Ordinul Skull & Bones. În anul 1920, Harriman a fost cel care i-a finanţat pe ruşi prin Ruskombanc, prima bancă comercială sovietică. Directorul ei, Max May, a fost membru în Skull & Bones. Ruskombanc a fost controlată de Morgan Bank, partenera băncii Rotschild.

 

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Rusia ţaristă era singurul obstacol al Iluminaţilor de a ajunge la controlul şi guvernarea întregii lumi.

 

În 1881, evreul Theodor Herzl a întemeiat la Odessa „mişcarea sionistă”, cu scopul de a ajuta crearea statului Israel în Palestina. În 1916, cu ocazia unui congres B’nai B’rith la New York, a fost ales bancherul Jacob Schiff ca preşedinte al mişcării revoluţionare ruse. Jacob Schiff era preşedintele băncii Kuhn Loeb & Co.

 

Pe 13 ianuarie 1917 a venit în America Leon Bronstein, alias Trotzki, unde i s-a eliberat un paşaport american. El a devenit ginerele lui Schiff, iar în palatul băncii socrului său era la el acasă. Jacob Schiff a finanţat „rebelii” ce se pregăteau pentru revoluţia din Rusia şi care erau recrutaţi dintre evreii ce locuiau în partea de răsărit a New Yorkului. Ei s-au antrenat pe terenurile lui „Standard Oil Company” a lui Rockefeller în New Jersey. Trotzki şi Schiff au elaborat planul revoluţiei bolşevice în Rusia.

 

După ce revoluţionarii au fost bine pregătiţi prin antrenamente, au părăsit America finanţaţi cu 20 de milioane de dolari aur din partea băncii lui Schiff.

 

Aceşti revoluţionari evrei, împreună cu Trotzki, au călătorit cu vaporul S.S.Christiania Fjord, special angajat pentru această cursă spre Rusia, pentru a dezlănţui acolo revoluţia bolşevică.

 

Această revoluţie a fost finanţată de mulţi bancheri din America şi din Europa. Punerea la punct a Ohranei, serviciul de informaţii ţarist, alcătuit din multe organizaţii secrete, agenţi secreţi, agenţi dubli, poliţie şi informatori, pe scurt, o organizaţie subversivă şi criminală, nu a fost o problemă prea complicată pentru Iluminaţi.

 

Alfred Milner, şeful „Mesei rotunde”, o grupă a Ohranei, a intrat în mişcarea bolşevică ca şi alţi agenţi ai ei, care au intrat în partidul bolşevic. Infiltrarea a fost atât de puternică, încât în 1908, din cinci membri ai comitetului din Petersburg al partidului bolşevic, patru erau din Ohrana.

 

O imensă sumă de bani au dat bancherii internaţionali şi prin Milner. Bolşevicii bine finanţaţi cu bani, au fost superiorii menşevicilor şi socialiştilor. Doi agenţi ai Ohranei au întemeiat ziarul „Pravda”, prima fiţuică comunistă. Josef Stalin a fost şi el membru al Ohranei şi făcea legătura între poliţia ţaristă şi bolşevici. Banul, catalizatorul corupţiei, a fost de cea mai mare importanţă.

 

În 1917, după răsturnarea ţarului, Ohrana a fost desfiinţată şi a fost organizată CEKA, cu membri de zece ori mai numeroşi ca Ohrana; apoi, în 1920, şi-a schimbat numele în GPU, iar în 1934 în NKVD. În lagărele de concentrare ale NKVD-ului au murit 4 milioane de oameni. În război au murit 10 milioane de soldaţi ruşi, iar sub guvernul comunist, până în 1950, au fost omorâţi 40 de milioane de civili.

 

NKVD-ul, ulterior KGB, a avut în 1982, 90.000 de ofiţeri şi 175.000 de grăniceri, devenind cel mai puternic aparat represiv din lume.

 

„Gosbank”, banca rusă, funcţionează după principiul „Federal Reserve Bank”. Ea adună bani din „nimic” şi controlează orice tranzacţie comercială din Rusia.

 

După revoluţia bolşevică, imperiul lui Rockefeller „Standard Oil”, a cumpărat 50% din câmpurile de petrol de la ruşi, cu toate că oficial s-a spus că au fost naţionalizate.

 

În 1927 Standard Oil a construit prima rafinărie în Rusia, pentru ca ruşii să vândă petrol în Europa. Banii rezultaţi sunt împărţiţi între ruşi şi Rockefeller.

 

Traficul cu opium al casei regale engleze în secolul al XVIII-lea…………………………………………………………………………………………………………

 

Cont. aici….https://orasulmeuploiesti.wordpress.com/2013/04/22/oculta-satanica-illuminati-controleaza-lumea-intr-un-mod-demonic-dovezi-incontestabile/

////////////////////////////////////////////

 

POLITICA ANTICREŞTINĂ A COMUNISMULUI

 

 

 

De la începuturile sale, ideologia marxistă s-a adeverit a fi un duşman implacabil al religiei, iar promotorii materialismului dialectic au condamnat-o, pur şi simplu, la pedeapsa capitală. Fiindcă pentru Karl Marx religia este opiumul poporului, comu­nismul nu poate începe decât odată cu ateismul. Prietenul său, Engels, socotind religia drept „un reflex fantastic” în capul omu­lui, va trage concluzia că acest incomod reflex goleşte omul şi natura sa de tot conţinutul, transpunându-1 în „fantoma unui Dum­nezeu de dincolo”. De aceea Lenin, în calitatea sa de discipol înflăcărat al celor doi dascăli materialişti, îi va scrie lui Gorki, la 14 Noiembrie 1913, că „orice idee religioasă, orice concepţie despre Dumnezeu, orice cochetărie chiar cu acest Dumnezeu devine o indicibilă abominaţie”. Concluzia? A.b.c.-ul marxismu­lui este lupta antireligioasă, respectiv o luptă de clasă, îndârjită, necruţătoare, vizând dispariţia „rădăcinilor sociale ale religiei”.

 

Pentru filosoful rus Nikolai Berdiaev, comunismul „vrea să devină el însuşi o religie, ca să ia locul creştinismului”. Scopul său ultim este distrugerea creştinismului nu numai în viaţa publică, ci mai cu seamă extirparea sa totală şi definitivă din conştiinţa cetăţe­nilor, în vederea transformării omului vechi, de tip burghezo-moşieresc, într-un „om nou” – acel trâmbiţat homo sovieticus – şi crearea, prin el, a societăţii comuniste. însă istoria a demonstrat, cu prisosinţă, că această diabolică perspectivă nu s-a adeverit posi­bilă nici în Uniunea Sovietică, nici în celelalte ţări răvăşite de totalitarismul marxist-leninist, deoarece URSS a ieşit din ghetoul ei, după cel de-al doilea război mondial, pledând pentru destindere, pentru pace, pentru apărarea libertăţilor democratice, între care figura şi dreptul omului la libertatea religioasă. Vladimir Kuroiedov, şeful a tot puternic al Departamentului afacerilor religioase, nu îndrăznea, oare, să susţină că legislaţia sovietică privind cultele religioase este „cea mai umană şi mai democratică din lumea întreagă”, că ea „protejează interesele creştinilor” ca nimeni altul? Sau vestitul ideolog marxist Leonid Iliicev nu se lăuda că în lupta contra religiei, care este o luptă pe bază de principii, luptătorii atei fac uz de „o manieră cordială şi sinceră” ori de câte ori abordează un credincios al Bisericii?

 

Noi am cunoscut prea bine – atât eu, cât şi soţia mea – în ce constă politica anticreştină a comunismului, trăind şi suferind, amândoi, sub cerul nemilos al unui regim comunist nemilos, în mod ostensibil antidemocratic şi antireligios, cu toată minciuna „libertăţii religioase” înscrisă în Constituţie, o libertate imposibilă din punct de vedere logic, iar practic inexistentă acolo unde trona steagul blestemat al Secerii şi Ciocanului impus de Moscova.

 

In lupta dusă de forţele comunismului împotriva religiei, sunt folosite tot felul de stratageme diabolice – de la cea mai abjectă viclenie până la promisiuni nicicând respectate – cu scopul derutării opiniei publice mondiale şi al camuflării intenţiilor sale de înşelăciune permanentă. Ceea ce rămâne esenţial, definitiv şi de neschimbat în viziunea revoluţionară a comunismului este strate­gia, care trasează, o dată pentru totdeauna, reperele obligatorii ale hegemoniei planetare a unui totalitarism sângeros, ale unui colectivism integral, ale luptei de clasă, ale persecutării opozanţi­lor politici sau religioşi, ale desfiinţării libertăţilor „burgheze”. Nu-şi punea Lenin, bunăoară, această celebră întrebare: „Liber­tate, pentru care clasă socială şi în vederea cărui ţel?”……………………………………………………………………………….cpnt. aici  http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm

////////////////////////////////////////////

 

Un monstru care nu trebuie uitat

Andrei MANOLESCU

 

În vremea comunismului circula un banc, cum că în Larousse-ul din anul 2500 (cum va fi fiind el atunci), în dreptul numelui Adolf Hitler va sta scris: Mic terorist din epoca lui Stalin. Cu alte cuvinte, istoria va recunoaşte, la un moment dat, întreaga grozăvie a domniei „părintelui popoarelor“.

 

Ei bine, e adevărat că nu sîntem încă în anul 2500, dar istoricul Paul Johnson (un fel de Lucian Boia britanic, dacă vreți) observă că, în mintea tinerilor de astăzi, Adolf Hitler „străluceşte“ în continuare drept cel mai rău conducător al secolului trecut, Mao Zedong este şi el destul de bine cunoscut, probabil din cauza evoluţiei actuale a statului chinez, în vreme ce tătucul Stalin tinde să intre într-un con de umbră. Este motivul pentru care istoricul spune că s-a hotărît să-l aşeze „în lumina necruţătoare a istoriei“. Aşadar, în 2014 a scris o carte despre Stalin (tradusă în româneşte la editura Humanitas), uşor de citit şi pe cît de scurtă, pe atît de elocventă.

 

 

 

„Stalin a fost un monstru, unul dintre cei mai mari monştri pe care i-a produs civilizaţia“ – scrie autorul în introducere. Iar cartea, pe parcursul ei, demonstrează cu vîrf şi îndesat această afirmaţie. O opinie importantă a lui Johnson (care trebuia să vină de la un englez) este aceea că la originea monstruoaselor dictaturi ale secolului XX a stat modelul creat de Napoleon. Nu doar cei mai mari – Lenin, Stalin, Hitler şi Mao Zedong –, dar şi „tiranii mai mărunţi precum Kim Ir-sen, Castro, Peron, Mengistu, Saddam Hussein, Ceauşescu şi Gaddafi“ au făcut parte, după păreerea sa, dintr-o nouă  categorie de „dictator ideologic care a copiat modelul de guvernare al lui Napoleon“. Desigur, numeroşii „fani“ ai lui Napoleon ar putea fi şocaţi de această idee, dar, revenind la Stalin, faptele lui nu se schimbă cu nimic, indiferent de tipul şi de rădăcinile istorice ale dictaturii sale. Şocant pentru cine nu ştia deja e şi faptul că, în tinereţe, Stalin a organizat bande de tîlhari care jefuiau bănci şi transporturi de valori. Banii erau folosiţi pentru finanţarea partidului bolşevic, care pe atunci era un fel de organizaţie revoluţio­nar-teroristă. Terorişti au rămas bolşevicii şi după ce au reuşit să ia puterea. Adică și-au terorizat propriul popor încă din prima zi. Johnson aminteşte că Lenin „ca primă măsură, a pus sub control presa, dînd o lege proiectată probabil de Stalin“ şi îl citează pe scriitorul Ilia Ehrenburg, care povestea că, imediat după preluarea capitalei de către bolşevici, „în fiecare zi, în zori, locuitorii Petrogradului studiau noile dispoziţii lipite pe faţadele clădirilor, încă ude şi mototolite, cu privire la ce era interzis şi la ce era încă permis“.

 

Johnson neagă mitul potrivit căruia Stalin ar fi pervertit sistemul creat de Lenin, care, vezi Doamne, ar fi fost mai bun. El demonstrează că „teroarea stalinistă a fost pur şi simplu o extindere şi o amplificare ale terorii iniţiate de Lenin, care a fost declanşată în primele zile ale revoluţiei: Lenin a ordonat execuţiile încă din decembrie 1917, iar vocabularul său era împînzit de expresii ca împuşcaţi-i, pluton de execuţie, la zid cu ei, lichidaţi-i“. E adevărat că, la sfîrşitul vieţii, Lenin şi-a dat seama că Stalin era un individ excesiv de brutal şi a dorit îndepărtarea lui de la o posibilă succesiune. Stalin, însă, deja acumulase destulă putere şi, după moartea lui Lenin, n-a avut multe probleme în drumul spre şefia partidului şi a statului. Ce a urmat, cu siguranţă multă lume ştie: crime, crime şi iar crime. Sînt lucruri ce trebuie mereu repetate. De la simpli ţărani care nu voiau să-şi dea micul lor avut statului, pînă la oameni din vîrful ierarhiei de stat şi de partid, ca Zinoviev, Kamenev, Troţki, Buharin şi foarte mulţi alţii au fost omorîți. Chiar şi atotputernicul şef al poliţiei secrete, explică Johnson, „trăia permanent cu frica în sîn, fiindcă, deşi el decidea asupra epurărilor la nivelul cel mai î­nalt, acestea se sfîrşeau cu propria sa arestare şi execuţie, după ce treaba urîtă era efectuată“.

După o primă campanie criminală împotriva chiaburilor în 1928, a urmat o a doua (începînd din 1929) și mai rea, pornind de la lozinca „Să fie lichidată clasa chiaburilor“ în care, potrivit chiar unei mărturisiri făcute de Stalin lui Churchill, „m-am ocupat de vreo zece milioane de ţărani“. În afară de cei omorîţi în luptă sau prin execuţii la faţa locului de către poliţia secretă, alți peste zece milioane de țărani au fost deportaţi în Siberia, dintre care o treime au fost executaţi sau au murit pe drum. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. În anii ’30 teroarea s-a accelerat chiar şi în rîndurile partidului comunist. Johnson amintește cum, în 1934, din 1225 de delegaţi la congresul partidului, 1108 au fost ulterior arestaţi şi majoritatea executaţi, iar dintre cei 139 de membri supleanţi ai Comitetului Central aleşi la acel congres, 98 au fost împuşcaţi. Istoricul descrie atmosfera terifiantă a acelor vremuri: „Se făceau repetiţii în instanţă, iar completul de judecată striga: Moarte duşmanilor! Afară, pe stradă, mărşăluiau mii de muncitori strigînd şi ei: Moarte! Moarte! Moarte!“ Totul se desfăşura conform vorbei lui Stalin, „Moartea rezolvă toate problemele“. Însăşi soţia sa, cea de‑a doua, Nadia, s-a împuşcat în 1932, pentru că, așa cum spune Johnson, „i-a fost cu neputinţă să suporte ororile puse la cale de Stalin“. Al Doilea Război Mondial a adus cu el moartea altor milioane de soldați ruși pe front, cărora li s-au adăugat un număr greu de estimat de execuţii (pe diverse motive) în spatele frontului, plus cîteva bune milioane de deportări pe criterii etnice. Tot Stalin a ordonat şi masacrarea ofiţerilor polonezi, cunoscuta „operaţiune“ din pădurea Katin, în care agentul special V.M. Blohin a reuşit performanţa de a ucide personal, în decurs de o lună, aproximativ 8000 de oameni (împuşcîndu-i cu pistolul în ceafă). „…a fost poate cea mai dezgustătoare crimă de pe lunga listă a actelor satanice comise de Stalin“, scrie Johnson.

 

Istoricul britanic, care pe parcursul întregii cărţi face şi un profil psihologic al lui Stalin, povesteşte cum pe măsură ce acesta îmbătrînea şi se afunda tot mai mult în rău, nu mai avea încredere în nimeni, era tot mai paranoic (desena capete de lup) şi se temea că ar putea fi omorît. Asta deşi, spune autorul, „siguranţa lui Stalin era garantată de un sfert de milion de oameni. În Rusia lui Stalin era exclus un incident ca atentatul cu bombă contra lui Hitler din iulie 1944“. Ironia sorţii a făcut însă ca tocmai din cauza sistemelor draconice de siguranţă, în 1953, cînd a suferit atacul cerebral, Stalin să nu poată primi nici un fel de ajutor medical timp de 12 ore. Şi, în cele din urmă, moartea a rezolvat problema.

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/un-monstru-care-nu-trebuie-uitat

 

 

////////////////////////////////////////////

Revoluția sexuală a luat-o razna

Stephen Baskerville

 

Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii.

 

 

De la Drepturile omului la Domnia terorii

Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii. La fel ca și alte revoluții, nu este din cauza că revoluționarii se bucură de sprijin larg; este din cauză că liderii civici și religioși sunt confuzi, divizați și reduși la tăcere. Aceia care ne așteptăm să pună oarecare ordine în toate astea – politicienii conservatori, liderii religioși, libertarienii civici, jurnaliștii, cărturarii – fie s-au ascuns sub masă, fie își semnalizează virtuțile alimentând flacăra unei isterii pe care nu arată interes să încerce să o înțeleagă.

 

Când o isterie – spre exemplu „epidemia de violuri” din campus-uri – e într-un final demascată ca înșelătorie de înzestrata cu bun-simț Betsy DeVos, secretarul Educației [1], o alta izbucnește despre Harvey Weinstein și altele (și iar altele) apar zilnic, aproape. Comentatorii, de la stânga la dreapta, sunt atât de intoxicați de ipocrizie că nu sunt capabili să scrie despre ea critic. Și totuși, odată ce îndepărtăm jargonul ofuscat și ideologia, devine foarte clar ce se petrece.

 

Nu este nimic nou în acest comportament sordid. Tot ce este nou – și demn de remarcat – este că a fost politizat.

 

Ca să începem, nu există și nu a existat niciodată o epidemie de „hărțuire sexuală”, „asalt sexual”, „violență domestică” sau restul. Nu că fenomenele asociate cu acești termeni nu ar exista, ci termenii în sine sunt constructe ideologice destinate să creeze isterie și să nu însemne nimic.

 

Sunt și au fost mereu legi care să protejeze femeile (și pe oricine altcineva) față de infracțiunile cu violență. Au existat de asemenea legi civile care să protejeze de presiunea sexuală din partea superiorilor, la serviciu. Oricine trece prin așa ceva poate ușor depune plângere – și nu, cu siguranță că nu mai există nicio stigmă împotriva acesteia, dacă a fost vreodată.

 

 

 

Elitele culturale au tot interesul în schimbarea termenilor sexualității

Cu ce ne confruntăm este – așa cum mulți au avertizat – o cultură hiper-sexualizată, controlată de bărbați și femei care au avut succes în schimbarea termenilor sexualității deoarece ei au interese atât ideologice cât și pecuniare în folosirea sexului ca unealtă financiară și politică. Aceștia au aruncat la gunoi practic orice control asupra indulgenței sexuale, pe care ei o pot folosi nu doar pentru auto-gratificare dar și – destul de previzibil – ca mijloc de promovare în carieră, de acumulare de avere, eliminare de rivali, pedepsire de oponenți, extorcare de bani și în general de acaparare de putere. Aceste practici sunt omniprezente în elitele culturale: media, universități, Hollywood, televiziune și industria fashion, toate dedicate profitului din apetitul sexual și care oferă mari recompense oamenilor care le furnizează. Deoarece cei mai mulți dintre noi sunt consumatori ai acestei industrii, puțini ne putem spăla pe mini complet de responsabilități.

 

Opoziția inițială, din partea creștinilor și a altor critici etici, a fost de mult ridiculizată și redusă la tăcere de trupele de șoc ale Revoluției: feministele și, mai târziu, ideologii homosexualiști, care furnizează sex fără restricții ca pe o formă de eliberare politică de „opresiune”.

 

Aceasta a înrolat intelectualii și a alimentat un zel moralizator care a inversat total stigma morală, dinspre cei care își găsesc plăcerea în libertatea sexuală înspre cei care îi rezistă, acum stigmatizați ca „opresori”.

 

După decenii în care au servit ca apologiști ai acestei culturi crase, aceiași ideologi radicali au descoperit că își pot crește pe mai departe influența și puterea de pe urma haosului la care au ajutat să fie creat, prin convertirea neplăcerilor rezultate în cvasi-infracțiuni pe care nimeni nu le înțelege și care nu permit nicio apărare. După ce au ridiculizat nu doar creștinii dar și enervantul lor vocabular, precum „păcat”, „imoralitate”, „desfrâu” și „adulter”, radicalii sexuali l-au substituit cu un jargon care condamnă ne-ortodoxia ideologică („sexism”, „misoginie”) și implică infracționalitate: „hărțuire sexuală”, „abuz sexual”, „comportament sexual nepotrivit”, „asalt sexual”, sexual în sus și sexual în jos.

 

 

 

Ideologii sexuali au creat o nouă teologie, înlocuind păcatul religios cu infracțiunea politică

Pe scurt, ideologii sexuali au creat o nouă teologie politică, umplută la refuz cu o definiție politizată, sponsorizată de guvern, a păcatului. Cu alte cuvinte, au eliminat păcatul religios și l-au înlocuit cu infracțiunea politică. În loc să îndepărteze rușinea și stigma din cuvintele „desfrânat” și „adulterin”, așa cum au promis, ei le-au înlocuit pur și simplu cu termeni ca „hărțuitor” și „abuzator”. În acest proces, au schimbat moralitatea cu ideologia și standardele comunității cu standardele lor proprii ca unici arbitri ai inocenței și vinei.

 

Este vreo diferență? Da. Păcatul tradițional era clar și precis, se aplica în mod egal tuturor, era sancționat de autorități apolitice ca părinții, bisericile, comunitățile locale, iar pedeapsa era dezaprobarea socială și ostracizarea. Prin contrast, noile infracțiuni ideologice sunt vagi și fără o definiție fermă, doar bărbații pot fi vinovați de ele, sunt constatate de avocați și jandarmi și pedepsibile cu procese și închisoare.

 

Această „eliberare” ilustrează precis logica prin care au fost transformate Drepturile Omului în Domnia Terorii. Fanaticul Antoine de St. Just [2] ar fi putut să fie portavocea Revoluției Sexuale mai degrabă decât a Revoluției Franceze, atunci când a declamat „Nicio libertate pentru inamicii libertății!”

 

Nimeni nu înțelege cu adevărat ce înseamnă termeni ca „hărțuire sexuală” sau „violență domestică”, și exact acesta este scopul. Ei pot însemna orice, iar definițiile sunt expandate constant (chiar și într-o materie aparent clară, precum violul) și croite ca să se potrivească acuzatului. Astfel, ei șterg distincția între un comportament dizgrațios sau (îndrăznesc să o spun?) imoral și unul infracțional și circumscriu protecțiile necesare într-un proces penal unor proceduri subțiri și regulilor relaxate privind dovezile, adesea în curți de judecată neregulate [3], care sunt ridicate – precum pseudo-curțile din tribunalele revoluționare – pentru a se asigura de rezultatul predeterminat al pedepsei.

 

În cazul lui Weinstein, nu este clar care sunt acuzațiile. Tipic, auzim de posibile infracțiuni: viol. Dar apoi începe să devină vag: „abuz”, „exploatare”, „comportament nepotrivit”. Care din acestea? (Un editorialist nota același modus operandi în recentul scandal de „hărțuire” care cuprinde Camera Comunelor [4]: o „listă toxică [ce] include relații consensuale deschise și perfect consensuale laolaltă cu presupuse infracțiuni.”) Astfel se permite sistemului penal să intervină în viețile private ale unor oameni inocenți pentru a conecta acțiunile lor obișnuite la infracționalitate. Vagul le permite să stabilească principiul mai larg că toate relațiile femeie-bărbat constituie în sine o formă de opresiune politică.

 

Niciuna din figurile de la Hollywood care stau la coadă pentru a-și promova virtuțile prin denunțarea lui Weinstein nu par să dețină vreo dovadă imbatabilă pentru nimic. Două persoane relatează că acesta le-a primit pentru interviuri în camera sa de hotel, îmbrăcat în halat. Restul au doar „zvonuri” și „povești” de la alții. Câțiva spun că s-a comportat cu profesionalism absolut și nu a făcut nimic impropriu. Unele relatări sună ca și cum Weinstein ar fi depășit limita asaltului atât fizic cât și sexual (inclusiv multe contra unor bărbați), caz în care, din nou, existau statute și legi care puteau fi invocate la data respectivă. Plângerile le-ar fi ruinat cariera? Bun venit în responsabilitatea de cetățean…

 

Mult mai probabil desigur este că victimele erau parte dintr-un joc mai larg, presupunând oferirea de alură sexuală contra urcare în carieră.

 

Dacă cineva are dovezi că Weinstein a comis vreo infracțiune, el poate fi adus în instanță și cu asta basta. Dar asta nu ar servi la nimic agenda de linșaj a radicalilor – același linșaj pe care secretarul DeVos l-a înfruntat în universități.

 

 

 

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie contra unor oameni mult mai puțin vinovați ca Weinstein

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie care poate fi folosită împotriva unor oameni cu mult mai puțin vinovați decât pare să fie Weinstein. Weinstein va trebui să-și pledeze cauza. Dar odată ce procedurile acestea sunt în vigoare – ca rezultat al isteriei de la același Hollywood și aceeași cultură media care a creat problema, ele pot fi folosite contra unor nevinovați.

 

Chiar și dincolo de studenții de la universitate, din care puțini vor vedea vreodată interiorul unei pușcării, alte ținte își pierd vlaga dincolo de gratii din cauza zelului istericilor sexuali – și a tăcerii altora.

 

Acum, că secretarul DeVos a făcut să fie sigur, comentatorii conservatori – care ani de zile au rămas muți, pentru că puțini și-au riscat carierele și reputația ca să vorbească – ies acum din ascunzișuri ca să își trâmbițeze virtuțile. Chiar și National Review [5], care ani de zile s-a uitat studios în altă parte în fața nedreptății flagrante sau chiar i-a susținut pe isterici, a descoperit deodată că vânătoarea de vrăjitoare despre care li s-a spus de atâția ani este reală.

 

Dar dovada nou-găsitei virtuți va fi văzută în modul în care răspund altei, mai gravei injustiții și vânători de vrăjitoare încă dezvoltată de industria feministă a victimizării. Bărbații din armată sunt în mod similar subiecte unor acuzații umflate de „hărțuire sexuală” și urmăriți până la excludere din profesie, precum Brian Mitchell, Martin Van Creveld și alții au documentat, dacă nu cumva sunt mai întâi devastați în tribunalele de divorț.

 

În fapt, chiar și păcăleala cuprinzătoare a violului este doar una dintr-o serie de vânători de vrăjitoare generate de lobby-ul sexual radical:

 

1. În ciuda a numeroase expoze-uri începând cu anii 1980, acuzații intenționat false de abuzare sexuală a unor copii din partea unor părinți aleși pe criterii politice sunt încă scăpate de sub control: părinți creștini, familii care își educă copiii acasă,tați care au divorțat involuntar sau orice alți părinți. Și aici vedem politica acuzației, suspendarea protecției unui proces corect și amprentele radicalilor. Precum avocatele feministe ale căror salarii sug banii publici de la Departamentul Educației și educarea studenților din universitățile de stat, legiuitorii feminiști și lucrătorii din servicii sociale lansează acuzații la fel de lipsite de temei pentru confiscarea de către guvern a copiilor de lângă părinți. La fel ca și acuzațiile de viol din universități, fals după fals, poveste de groază după poveste de groază, au avut puțin impact asupra barajului de acuzații fabricate.

 

1. Acuzațiile sistematice de „violență domestică” constituie ceea ce avocatul David Heleniak numește „fiasco-ul unui proces echitabil”. El identifică 6 moduri distincte în care un proces echitabil este negat (și mai sunt și altele). Și aici, agresiunile sunt sancționabile în fiecare jurisdicție de pe Pământ. Dar „violența domestică” nu are nimic în comun cu atacul mai mult decât are „violul de campus” în comun cu violul adevărat. Este o altă coliziune politizată între radicali și asociațiile de barouri care câștigă salarii enorme de pe urma negării unui proces corect americanilor nevinovați care nu dețin nicio platformă de a se apăra. În vocabularul feminist, „violența domestică” poate însemna orice de la insultă verbală la refuzarea solicitărilor financiare. Aproape niciodată aceste procese nu se desfășoară în curțile cu juri și – cel mai uimitor dintre toate – nimeni nu este niciodată achitat.

 

III.  Acuzațiile de neplată a pensiei alimentare constituie poate cea mai vicioasă formă de vânătoare de vrăjitoare și înșelătorie, unde procesul echitabil este inexistent. Audierile pe bandă rulantă durează adesea 1-2 minute și bărbații sunt condamnați la închisoare cu anii. Mulți nu primesc dreptul la nici un martor dar sunt condamnați „cu celeritate”. Conform cu Conferința Națională a Legislativelor Statale [6], tații acuzați trebuie să își demonstreze nevinovăția împotriva unor acuzații nespecificate, fără consiliere juridică și fără juriu. Cel mai înspăimântător este că nu există nicio statistică publică a sancțiunilor cu închisoarea.

 

Spre deosebire de acești bărbați (și de aceste femei), cei precum Harvey Weinstein (Bill Cosby, Julian Assange etc.), plus studenții și militarii care se dedulcesc la relații sexuale pasagere și-o caută, probabil, și o și primesc. Putem înțelege din punct de vedere teologic trauma lor: deși primesc o pedeapsă injustă de la justiția umană, ei sunt, cu dreptate, sancționați de Dumnezeu. Acest principiu teologic ar putea ajuta pe unii să distingă un curs corectiv nu doar pentru propriul comportament, dar și pentru problema politică în sine. Ar putea foarte bine să transmită bărbaților mesajul că, volens-nolens, ei sunt inevitabil cei făcuți responsabili și că, deci, este la latitudinea lor să-și exercite discernământul moral (și politic?).

 

Liderii creștini au abandonat discursul biblic pentru a-și „semnaliza virtuțile”

Încă și mai semnificativ, aceste argumente nu au fost puse în discuție de nici un lider religios, pentru că aceștia pur și simplu evită fie și să privească în direcția unor asemenea conflicte deși subiectul moralității sexuale pare să fie chiar în ograda lor. Atât sunt de intimidați liderii creștini încât nu vorbesc aproape niciodată de „desfrâu” sau „adulter” (și nici de „păcat” prea mult), chiar și în bisericile lor. Așa încât și ei încearcă acum să se salveze de la irelevanță sărind în trenul din care își semnalizează propria virtute ideologizată.

 

Astăzi este mult mai probabil să auzim o predică despre „hărțuirea sexuală” sau „misoginie” decât despre desfrâu sau adulter, în ciuda uriașelor consecințe sociale și economice generate de nașterile în afara căsătoriei. Ironic, chiar ei îmbrățișează acum exact acuzațiile „auto-îndreptățitoare” pe care au încercat ani de zile să le respingă.

 

Însă principiul teologic cu greu poate justifica pedeapsa cvasi-infracțională. Desigur, orice guvern secular trebuie să distingă între păcat și infracțiune, la fel cum vechile standarde religioase distingeau sfere legitime ale lui Cezar și Dumnezeu. Ironic, tocmai radicalii seculariști sunt cei care substituie acum moralei o nouă formă de teologie politică, o modalitate cvasi-teocratică de abordare a eticii sexuale.

 

După eșecul cu Trump, radicalii sexuali s-au îndreptat contra propriei lor elite

Revoluționarii, intoxicați de putere, trec dincolo de indivizii fără apărare și țintesc prada mai largă din tărâmul politicii de vârf. Au încercat în campania electorală pentru prezidențialele americane să se poziționeze contra lui Donald Trump, transformând comentariile sale lascive într-o oportunitate de a-și insinua pe mai departe ideologia în locul moralei sexuale tradiționale.

 

Acum, mai subtil, și-au fixat privirile pe propria elită liberală de stânga [7]. Prin țintirea lui Weinstein și a altora ca el, radicalii recrutează (accidental sau intenționat) moraliști conservatori ca marionete. Conservatorii sunt încântați să sublinieze că politicieni liberali ca Bill Clinton care sunt cei mai declarați feminiști sunt în același timp și cei mai agresivi obiectificatori ai femeii. Și totuși, lipsindu-le tăria de a se mulțumi cu stigmele tradiționale contra imoralității lui Clinton sau Weinstein, ei imită jargonul radical al industriei „hărțuirii”. Pentru cine înțelege dinamica politicilor feministe, este clar că radicalii vor fii cei care vor râde la urmă, pentru că finalul este abandonarea încă și mai mult a moralității în favoarea ideologiei.

 

Dar poate cel mai mare impact al situației este efectul debilitant din punct de vedere moral pe care îl are asupra noastră. Nu mă refer doar la dispoziția noastră de a accepta permisivitatea sexuală dar și de dispoziția de a accepta confuzia între morala auto-îndreptățitoare și morala în adevăratul sens. „Afacerea” Weinstein ilustrează viu modul cum ideologia a transformat discursul public într-o cacofonie de dojeni sanctimonioase. În loc să stabilim reguli clare ale moralității sexuale și să avem curajul să le susținem în viața de zi cu zi și interacțiunile cu alți oameni, noi angajăm dezaprobatori profesioniști care să-și umfle mușchii politici – jurnaliști, comentatori media, avocați, judecători, polițiști și gardieni – să aplice pedeapsa în numele nostru, în timp ce noi stăm relaxați și strigăm insulte de la distanță.

 

Complacerea în plăcerile unor posturi moraliste nu ne pune în risc și nu ne aduce nicio responsabilitate pentru propriul nostru rol în decadența sexuală sau în subsecventele vânători de vrăjitoare. Și avem nevoie să nu ne batem capul cu „amabilități” precum dovezile sau procesul echitabil. Pe scurt, am adoptat „justiția” mulțimii, în care revoluția sexuală, ca oricare altă revoluție, trebuie inevitabil să degenereze.

 

___

 

[1] Echivalentul ministrului Educației în Guvernul federal american.

 

[2] Antoine de St. Just (1767-1794), teoretician al Revoluției franceze și membru al grupării Montagnards. Susținător indefectibil al lui Robespierre, a murit ghilotinat, la fel ca și acesta. Expresia „Nicio libertate pentru dușmanii libertății” este folosită și azi de extrema stângă (grupările „antifa”).

[3] Aluzie poate la tribunalele itinerante (nepermanente), relativ comune în sistemul de justiție nord-american.

[4] Camera inferioară a Parlamentului britanic.

[5] Revistă bilunară americană de orientare conservatoare, specializată în comentariu politic, social, cultural și de afaceri.

[6] National Conference of State Legislatures este un ONG creat în 1975 care își propune să monitorizeze i sprijine activitatea parlamentelor statale din SUA.

[7] În accepțiunea americană a termenului, liberalismul este o doctrină de stânga, oarecum similară cu social-democrația europeană, mai ales în ce privește drepturile civile.

Revoluția sexuală a luat-o razna

/////////////////////////////////////////////

 

Stânga sexuală, statul bunăstării și revoluția divorțului. Cum a devenit America comunistă

 

Stephen Baskerville

 

 

Statele Unite sunt pe cale să devină un guvern comunist de facto. Dar nu este vorba de comunismul împotriva căruia au avertizat „profeții” conservatori și nici nu a apărut așa cum se așteptau ei. De fapt, conservatorii poartă o mare parte din responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Înțelegând greșit dinamica stângii de astăzi, ei au contribuit la îndeplinirea propriilor profeții.

 

GG2AGF Women’s Liberation Movement. Marching down 5th Avenue, in New York 1970 United States ARD College News photo

„Întreaga politică în ansamblul ei reprezintă, la un anumit nivel, o sumă a politicilor sexuale.“ – George Gilder

 

EXTREMIȘTII IES DIN RÂND

și preiau puterea atunci când își înșală adversarii pentru a-și pune în aplicare agenda. Prin politizarea familiei și a sexualității, stânga i-a înșelat pe conservatori, ca și pe noi toți, pentru a deveni complicii ei.

 

De la lovitura de stat electorală din toamna trecută, Statele Unite sunt pe cale să devină un guvern comunist de facto. Dar nu este vorba de comunismul împotriva căruia au avertizat profeții conservatori și nici nu a apărut așa cum se așteptau ei. De fapt, conservatorii poartă o mare parte din responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Înțelegând greșit dinamica stângii de astăzi, ei au contribuit la îndeplinirea propriilor profeții.

 

Americanii s-au mândrit mult timp cu faptul că sunt impenetrabili la socialism. Ei au evitat chiar să creeze un stat extins de tip european bazat pe asistență socială. Dar SUA nu au rămas în urma Europei; ca întotdeauna, s-au situat în frunte. Pentru că americanii au urmat un drum unic spre socialism: ei au creat un motor guvernamental care și-a educat propria clasă de rebeli.

 

Știind că marxismul doctrinar i-a atras prea puțin pe americani, stânga a făcut o manevră de ocolire a acestui obstacol ideologic. I-a înrolat pe conservatori în cauza socialismului, renunțând la retorica luptei de clasă, apelând în schimb la un sentiment de compasiune pentru femei și copii, căruia galanții conservatori plini de compătimire nu i-au putut rezista.

 

Stânga liberală a edificat un alt tip de stat asistențial: el nu se bazează pe o asigurare socială pe scară largă pentru toți, ci pe o „plasă de siguranță“ limitată la cei săraci (care, în realitate, era orice, numai nu sigură). Acționând în acest fel, i-au sfidat pe puriștii din propriile rânduri care respingeau welfarismul ca pe o schemă capitalistă de cooptare a clasei muncitoare. Funcționând în conformitate cu propria sa dinamică inovatoare, socialismul de tip „plasă de siguranță“ și-a crescut literalmente propriul cvasiproletariat format din cei marginalizați, resentimentari și autoîndreptățiți – toate acestea fiind gestionate și dirijate de o avangardă de funcționari publici obedienți și radicalizați. La toate nivelurile, roluri esențiale în acest sistem au fost jucate de femei.

 

Mașinăria de asistență socială construită de progresism, seria de programe economice New Deal și, în special, programele de „război împotriva sărăciei“ din cadrul Marii Societăți a președintelui Lyndon B. Johnson au realizat ceea ce sclavia și segregarea nu au putut face: au decimat familia afro-americană și au creat o clasă inferioară care se perpetuează de la sine, formată din mame singure și copii fără tată.

 

Fiecare patologie socială majoră este legată direct de situația familială și de absența taților, nu de rasă sau clasă, așa cum afirmă unii. Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că rezultatul socialismului plasei de siguranță a fost apariția unei hoarde autodistructive de infractori, delincvenți, chiulangii, dependenți de droguri și dereglați care au continuat să își distrugă propriile comunități și să populeze rapid cel mai mare sistem penitenciar din lume. Administrarea vieților lor a fost asigurată de un cadru de funcționari – din nou, într-un număr din ce în ce mai mare de femei – cu un interes propriu în perpetuarea și extinderea acestei devastări.

 

Întrucât această populație cu probleme era compusă în proporție covârșitoare din minorități, restul societății americane s-a obișnuit să nu-i pese (acesta este un sâmbure ironic de adevăr în acuzația de „rasism“, folosită în mod excesiv). Stânga s-a prefăcut că simte compasiune în fața „opresiunii“ negrilor, dar nu se putea decide dacă cauza era rasismul sau capitalismul. Nu era niciuna dintre ele.

 

Conservatorii ar fi putut obține beneficii politice enorme dacă ar fi arătat că adevăratul vinovat era distrugerea familiei. În schimb, singura lor soluție a fost să aplice pedepse din ce în ce mai aspre, care au extins și mai mult sistemul de gulaguri și au sporit resentimentele negrilor. Făcându-le celor de stânga un bine și mai mare, conservatorii au creat chiar și o birocrație suplimentară care să se ocupe de victimele infracțiunilor, pe care războinicii justiției de gen o vor rechiziționa mai târziu pentru propriile scopuri, aplicând criterii politice la eticheta de „victimă“.

 

După ce au cedat stângii în mod prostesc temelia morală superioară, conservatorii nu au avut nimic constructiv de oferit – în afară de o mentalitate ce constă în pedepsirea cruntă a celorlalți – atunci când s-au confruntat cu revolte periodice, cum ar fi cele care au urmat asasinării lui Martin Luther King Jr., bătăii lui Rodney King și morții lui George Floyd.

 

În anii 1960 și 1970, anumiți intelectuali conservatori au investigat toate aceste fapte și au lansat avertismente urgente. Este bine-cunoscut că Daniel Patrick Moynihan a prezis că: „O comunitate care permite unui număr mare de tineri să crească în familii destrămate, dominate de femei, fără să aibă parte niciodată de o relație stabilă cu autoritatea masculină… acea comunitate conduce la haos.“ Dar înțelepciunea temeinică a fost abandonată atunci când s-a lovit de interese înrădăcinate și la stânga, și la dreapta. Blocată în anii 1970, gândirea conservatoare despre bunăstare s-a atrofiat în cele din urmă cu totul.

 

Între timp, statul a continuat să se extindă exponențial – nu numai prin cheltuielile gargantuelice cu asistența socială în sine, ci, în mai mare măsură, prin intermediul unor industrii birocratice costisitoare menite să controleze repercusiunile la nivel social: în privința aplicării legii, încarcerării, educației, locuințelor, sănătății și serviciilor sociale. Un buget intern în plină expansiune a ajuns să fie dedicat aproape în întregime relelor sociale generate de asistența socială.

 

Rezultatul este mai mult decât o risipă, deoarece asistența socială reprezintă bani cheltuiți pentru a transforma copiii în infractori, dependenți de droguri, indivizi cu risc de abandon școlar, răzvrătiți și chiar teroriști. Pentru susținătorii puterii statului, asistența socială este minunatul motor al guvernului prin care se creează probleme pe care statul însuși trebuie să le rezolve.

 

În completarea tuturor acestor lucruri, noua ideologie politică a feminismului a intrat în scenă. Aceasta se baza pe ideile socialiste, dar transformate. Noile femei ideologi au înțeles foarte bine că sărăcirea minorităților nu era cauzată de rasism sau capitalism. Ele știau că problema era distrugerea familiei, deoarece, chiar dacă nu o creaseră, cu siguranță o exacerbaseră și o exploatau.

 

În spatele perdelei de fum din mass-media care le prezenta ca fiind femei casnice care își dădeau foc lenjeriei intime și mimau nemulțumirile negrilor, feministele făceau cu totul alt fel de ravagii: glorificau și proliferau în mod intenționat căminele monoparentale care au creat clasa de jos și au alimentat autodistrugerea și furia acesteia. „Independența, chiar și în forme strâmte și meschine“, susțin cercetătorii influenți conduși de și mai influenta feministă socialistă Barbara Ehrenreich în Re-Making Love: The Feminization of Sex (1986), „oferă încă mai multă libertate sexuală decât bogăția dobândită prin căsătorie și dependența de un singur bărbat.“

 

În timp ce impulsul inițial din spatele bunăstării a fost cvasisocialist, operatorii au fost femei radicalizate încă de la început. Caritatea în forma ei privată fusese realizată de femei voluntare motivate de un sentiment al vocației creștine și susținute financiar de soții lor. Asistența socială le-a înlocuit cu o nouă clasă de lucrători sociali profesioniști plătiți, care au dezvoltat rapid un interes direct în perpetuarea problemelor pe care aparent le rezolvau și care au profitat de tinerețea și ignoranța clasei defavorizate.

 

Ideologia antibărbați, pornind de la Jane Addams și până la cea promovată în cadrul programelor de studii pentru femei de astăzi, s-a îmbinat cu interesul birocratic pentru ca bărbații care câștigă un venit, singurii care ar putea elibera femeile și copiii de dependența de stat, să stea deoparte.

 

REFORMA ÎN DOMENIUL ASISTENȚEI SOCIALE A PREȘEDINTELUI BILL CLINTON

a redus temporar numărul exploziv de persoane asistate, dar din punct de vedere politic a adâncit problema prin accelerarea unor măsuri nefaste care se desfășurau deja sub radarul mass-mediei.

 

Pentru a evita atât falimentul, cât și abordarea problemei de fond, statul asistențial și-a inversat discret scopul, de la distribuirea de ajutoare sociale la colectarea de venituri. Rezultatul a fost cea mai autoritară mașinărie din istoria Americii: s-au creat nu doar închisori, ci și un sistem masiv de semiîncarcerare care a plasat zeci de milioane de cetățeni care respectă legea sub supraveghere penală. „Atât la stânga, cât și la dreapta, noua expresie evocată este «pensia alimentar㻓, scrie cercetătorul Bryce Christiansen. „Tatăl rău platnic ocupă acum un loc dezonorant, fiind un fugar egoist condamnat de liberali și conservatori deopotrivă.“

 

În timp ce se accepta faptul că mulți tineri de culoare erau pe jumătate criminali, nimeni nu s-a deranjat cu adevărat să înțeleagă de ce. Adevărata violență criminală era, în proporție covârșitoare, produsul educației din căminele cu mame singure, după cum demonstrează fără echivoc știința socială. Dar la criminalitate s-a adăugat acum incriminare. După ce au folosit plățile din sistemul de asistență socială pentru a influența îndepărtarea taților și transformarea adolescenților în infractori, asistenții sociali au folosit apoi legile privind pensia alimentară pentru copii pentru a-i incrimina și pe tați.

 

În esență, agențiile de servicii sociale și-au transformat lucrătoarele în poliție feministă în civil. O a treia etapă de incriminare a rivalilor lor – și anume a poliției legitime care încearcă să mențină ordinea în mijlocul acestui haos – este acum în plină desfășurare.

 

Solicitarea ca tații să plătească pentru a întreține copiii pe care se presupune că i-au „abandonat“ nu a avut decât un succes superficial. Faptul neplăcut că majoritatea nu-i abandonaseră deloc și că era mult mai probabil să fie îndepărtați de către asistentele sociale feministe înarmate cu regulamente privind asistența socială era atât dificil de dovedit (având în vedere absența probabilă a unui certificat de căsătorie), cât și irelevant din punct de vedere practic. Asistenții sociali, avocații, judecătorii și alții aveau un interes financiar puternic în demonizarea taților și în folosirea copiilor pentru a-și justifica puterea și câștigurile. Aceste interese erau pur și simplu prea puternice pentru a se obosi să-și bată capul în privința justiției. Tinerii tați de culoare au fost forțați să „finanțeze jefuirea [propriilor] copii“, a scris avocatul Jed Abraham în From Courtship to Courtroom (1999).

 

TOATE ACESTEA NU AU FĂCUT DECÂT SĂ AȘEZE BAZELE. După ce a creat această mașinărie care se perpetuează singură pentru a a face să prolifereze și a înrădăcina clasa de jos, următorul pas a fost să extindă logica la societatea clasei de mijloc.

 

Feministele au reușit acest lucru prin punerea la cale a celei mai uluitoare lovituri de stat: cea mai radicală și mai subversivă inovație juridică instituită vreodată în democrațiile occidentale – o măsură atât de diabolică încât, dintr-o lovitură, a decimat atât integritatea familiei, cât și a sistemului judiciar și a răsturnat sistemul de drept comun care protejase libertatea timp de secole. Acesta a fost conceptul, împrumutat din industria asigurărilor, al justiției „fără vină“. Acesta a fost folosit pentru a aboli legal instituția fundamentală a civilizației: căsătoria.

 

Puțini au observat ce s-a întâmplat. Țara era preocupată, în anii 1960 și la începutul anilor ’70, de mișcarea pentru drepturile civile și de războiul din Vietnam, iar revoluția sexuală incipientă îi obișnuia pe oameni cu permisivitatea și experimentele sexuale radicale. Propaganda necinstită care promitea divorțul „prin consimțământ reciproc“ i-a păcălit aproape pe toți cu privire la ceea ce a creat cu adevărat divorțul involuntar – ceea ce Maggie Gallagher numea „abolirea căsătoriei“, un contract aplicabil din punct de vedere juridic. Acest lucru a permis unuia dintre soți să pună capăt unilateral căsătoriei fără niciun motiv recunoscut și fără a accepta nicio responsabilitate pentru consecințele asupra celuilalt soț sau asupra copiilor. Guvernatorul Californiei, Ronald Reagan, a semnat primul proiect de lege privind divorțul fără vină în 1969, iar ulterior a declarat că regretă că a făcut acest lucru.

 

De fapt, feministele precum cele din cadrul Asociației Naționale a Femeilor Avocați concepuseră această șmecherie a divorțului fără vină încă din anii 1940 și așteptau doar o ocazie pentru a o dezlănțui. Divorțul fără vină a fost o măsură atât de extremă în ceea ce privește revoluționarea relațiilor de familie și a preceptelor juridice, încât singurele sale precedente au fost în timpul Revoluțiilor franceză și rusă (națiuni ale căror guverne au abrogat-o ulterior din cauza haosului social pe care l-a provocat). Totuși, această formă de divorț a cuprins SUA și întreaga lume occidentală aproape fără nicio opoziție sau dezbatere.

 

A fost nevoie de decenii pentru ca impactul deplin al divorțului să-și genereze consecințele logice. În cele din urmă, clasa de mijloc a fost redusă la condiții similare cu cele ale clasei de jos, străbătută de mame singure, amărâte și autoîndreptățite, de copii disfuncționali și de tați incriminați – viața și relațiile lor de familie fiind, de asemenea, administrate de funcționarele femei ale statului asistențial.

 

Justiția „fără vină“ a fost uluitoare în nihilismul ei. Chiar și cei mai aprigi critici ai acesteia – care s-au concentrat, pe bună dreptate, asupra familiilor sfâșiate și a vieților ruinate care au rezultat – nu au reușit să înțeleagă o altă dimensiune de coșmar a ei: controlul practic nelimitat asupra individului pe care l-a conferit statului.

 

Pentru prima dată în cadrul dreptului comun, instanțele puteau cita oameni nevinovați din punct de vedere legal, își asumau controlul asupra vieții lor private și îi puteau pedepsi pentru lucruri perfect legale pe care le făceau în cursul vieții private. Instanțele au dobândit puterea de a le dizolva căsătoriile fără consimțământ sau fără motive, de a-i evacua din casele lor, de a prelua controlul asupra copiilor lor, de a le restricționa mișcările, de a le jefui conturile bancare, de a le confisca casele, de a le extrage plăți pentru „servicii“ pe care nu le-au solicitat niciodată, de a le sechestra salariile, de a le refuza pașapoartele și permisele de conducere, de a le confisca licențele profesionale și de a-i băga la închisoare fără proces sau dosar.

 

Divorțul involuntar și unilateral permite existența gestapoului în privința întreținerii copiilor, conceput inițial pentru a persecuta tinerii săraci, pentru a urmări milioane de salariați productivi din clasa de mijloc și antreprenori cu buzunare doldora, bune de jefuit, și pentru a oferi astfel nu numai o mită irezistibilă pentru viitoarele mame singure, ci și venituri profitabile pentru vistieriile guvernelor de stat.

 

Propagandiștii finanțați de autoritățile federale din universități și grupuri de reflecție au declarat cu suficiență că acești tați și-au abandonat copiii, când era ușor de dovedit că copiii erau răpiți pe cale juridică, literalmente „fără vina“ taților lor. Cercetătorii finanțați de bancă care au răspândit această defăimare împotriva unor cetățeni care nu aveau o platformă pentru a se apăra au devenit preferații moralizatorilor de dreapta, generos patronați și promovați de numeroase fundații conservatoare, precum Family Research Council.

 

Isteria necontrolată s-a amplificat de-a lungul anilor 1990. Jurnalistul Bernard Goldberg a remarcat faptul că existau „un milion de povești în rețelele de televiziune despre tați indiferenți“. Cercetătorii care au pus la îndoială această narațiune au fost ignorați, demonizați sau dați afară, chiar și din instituțiile conservatoare. Politicienii conservatori s-au alăturat cu bucurie vânătorii de vrăjitoare. Secretarul pentru Sănătate și Servicii Umane al administrației Bush, Tommy Thompson, a dus mai departe cele mai grave măsuri inițiate de Clinton, susținut de senatori precum Lindsay Graham și Dan Coats.

 

Între timp, comuniștii, avocații, judecătorii, feministele și politicienii au făcut echipă pentru a edifica o mașinărie americană de represiune fără precedent. Subvențiile federale la încasarea pensiei alimentare a copiilor conduc la profitabilitatea enormă – pentru guvernul statelor – a căminelor în care soții au divorțat și a celor cu mame singure, stimulând familiile la cât mai multe divorțuri și la cât mai mulți copii fără tată. Autoritățile au obținut acest lucru prin creșterea plăților pentru pensia alimentară până la niveluri exorbitante, făcând ca divorțul să fie profitabil pentru mame și letal pentru tați, ceea ce duce adesea la trimiterea inevitabilă la închisoare a taților, urmată de lipsa unui cămin.

 

ACEASTĂ MAȘINĂRIE A SOCIALISMULUI DE FACTO A FOST

creată în timp ce conservatorii dormeau la volan, filozofând în mod prostesc asupra statutului familiei ca „element de bază“ ale societății.

 

Rezultatul este că mai multe generații de copii ai părinților divorțați au crescut acum urându-și tații și orice persoană cu autoritate tradițională, văzându-i în schimb pe funcționarii publici ca pe furnizorii și protectorii lor. Mulți se simt trădați, se tem de iubire și nu au nicio idee despre cum să formeze relații de durată, bazate pe sacrificiu, cu sexul opus sau cu propriii copii. La fel ca mamele și funcționarii publici, acești urmași ai divorțului se simt îndreptățiți să primească roadele puterii în continuă expansiune a statului. După ce au fost crescuți cu veniturile obținute de tații lor din sclavia produsă de mecanismul de întreținere a copiilor, ei nu au nicio remușcare în a-i transforma în sclavi pe plătitorii de taxe productivi din familiile cu doi părinți pentru a-și asigura propriile nevoi și dorințe.

 

Acest lucru a furnizat, de asemenea, ingredientele esențiale pentru recenta lovitură electorală a stângii: resentimentele și violența clocotitoare ale tinerilor de culoare, emulii și susținătorii lor din clasa de mijloc albă, la fel de nihiliști în ciuda avantajelor lor, manipularea și exploatarea sărăciei de către feministe, ca în cazul femeilor acum bogate care au creat Black Lives Matter, disprețul față de procedurile constituționale și libertățile civile manifestat în „cancel culture“ cenzurată și iconoclasmul și ireverența față de tradițiile sacre. Între timp, liderii conservatori sunt atât de privilegiați și de mulțumiți încât refuză cu încăpățânare să îi asculte măcar pe puținii cercetători și jurnaliști serioși care le-ar putea spune ce se întâmplă de fapt.

 

Poate că cea mai perfidă metodă este pervertirea sistemului judiciar, prin care se abrogă chiar protecția constituțională pe care este însărcinat să o aplice. De-a lungul procesului său de dezvoltare, diavolul constituit de sistemul de asistență socială și instituire a divorțului a improvizat parodii de procese pentru a legitima incriminarea și trimiterea la închisoare a oamenilor. Oamenii din sistemul de justiție nu doar că nu reușesc să protejeze libertățile constituționale, ci își asumă eliminarea acestora.

 

Divorțul fără vină este administrat în procese civile care sunt niște batjocoriri grotești ale legii. Justiția nu se implică niciodată în cazurile de divorț; este posibil un singur rezultat al procesului, iar fiecare verdict este predeterminat. Protecția constituțională, cum ar fi Declarația drepturilor omului, ar putea la fel de bine să nu existe. Cleptocrația divorțurilor jefuiește cetățenii care nu au nicio vină din punct de vedere legal, folosindu-se de copiii lor ca de o pârghie. Acuzațiile vădit false de „violență domestică“ sunt judecate în cadrul unor proceduri asemănătoare unor linii de asamblare care durează câteva minute și ale căror rezultate sunt, de asemenea, predeterminate. Acuzații de „abuz asupra copiilor“ sunt caracterizate de erori judiciare similare. Este invocată psihoterapia pentru a căuta explicații logice pentru pedepsirea persoanelor condamnate fără să fi făcut vreo infracțiune.

 

Atât de „autoritare“ sunt aceste instanțe strâmbe încât feministele le reproduc în alte părți. Acuzațiile de viol trucate au fost, de asemenea, lansate împotriva bărbaților de culoare (amintind de linșaj), înainte de a deveni o practică curentă în rândul clasei de mijloc albe. Universitățile au fost deosebit de primitoare față de această tactică și au ridicat rapid pseudo-tribunale compuse din studenți, profesori și administratori pentru a conduce procese-spectacol în detrimentul studenților de sex masculin acuzați fără dovezi. Conservatori precum Brad Wilcox, cercetător al familiei de la Universitatea din Virginia, care a scris în National Review, au susținut și ei aceste practici.

 

Acest lucru, la rândul său, a condus direct la mișcarea #MeToo, cu mai multe acuzații și procese fără probe care au vizat figuri politice mai mari, precum judecătorul Brett Kavanaugh.

 

ACESTE TRIBUNALE PUNITIVE

 

au fost o repetiție pentru zelul de care s-a dat dovadă în aplicarea de pedepse în timpul și după lovitura de stat electorală împotriva președintelui Donald Trump și a susținătorilor săi. Travestiurile kafkiene, care și-au făcut pionieratul în instanțele de divorț, au oferit modul de operare.

 

Chiar înainte de alegeri, stânga radicală cerea ca oricine îi contesta sau îi împiedica calea spre putere să fie nu doar învins politic, ci și pedepsit legal, folosind acuzații civile sau penale. Acest lucru s-a extins la avocații care au contestat ilegalitățile electorale sau l-au reprezentat pe Trump, la funcționarii electorali care au ezitat să certifice rezultatele discutabile, la membrii Congresului care au încercat să folosească procedurile constituționale pentru a asigura integritatea electorală, la membrii mass-mediei care au difuzat criticile stângii, la cetățenii obișnuiți care l-au susținut pe Trump sau care au pus la îndoială acțiunile guvernului și, bineînțeles, la Trump însuși.

 

Ceea ce mulți numesc „procese-spectacol“ ale adversarilor politici a culminat cu deturnarea procedurii de destituire a președintelui, transformând-o într-un act neconstituțional de tip anularea drepturilor civile. Nu trebuie să existe dezbateri asupra adversarilor stângii, ci, așa cum a spus Rick Klein, directorul politic al ABC, ei trebuie „curățați“. Psihoterapia înarmată și acuzațiile de boală mintală în scopuri politice, inclusiv pentru a reduce la tăcere avocați disidenți precum Lin Wood, sunt, după cum s-a menționat, o rutină în procedurile de divorț (și seamănă cu practicile sovietice).

 

Tehnicile folosite de stânga împotriva dușmanilor lor au fost inițiate în sistemul instituirii divorțului din America. Stânga de astăzi nu discută și nu dezbate. Fie că este vorba de instanțele de divorț, de procesele de viol, de acuzațiile de violență domestică și de abuz asupra copiilor, de țintele #MeToo, de poliția care trebuie să folosească forța letală sau de urmările alegerilor – stânga doar acuză. Disidenții care îi obstrucționează hegemonia trebuie să fie judecați pentru presupusele lor crime.

 

Prin faptul că ne-am ferit privirile de nedreptățile incomode, dar hidoase care s-au înrădăcinat timp de decenii împotriva săracilor și a altor oameni lipsiți de apărare, ne-am lăsat la mila unor agenți politici nemiloși care caută să ne reducă libertățile la fel de ușor cum au făcut-o cu libertatea altora. Susținând credul basmele politice despre cauzele sărăciei, „tații indiferenți“ și alți răufăcători mitici, iar mai nou despre „rasismul sistematic“ al polițiștilor, am transformat milioane de americani în infractori.

 

Câți vom mai trimite în gulag pentru a evita confruntarea cu adevărul? Lucrurile în America se pot înrăutăți înainte de a se îmbunătăți…

 

Traducere de FOȘNIREA VREMII

 

Stânga sexuală, statul bunăstării și revoluția divorțului. Cum a devenit America comunistă

 

 

////////////////////////////////////////////

Originile răului sau ce înseamnă comunismul (fragment)

Fragment din cartea „Originile răului. Taina comunismului”, autor: Volodski I.O.

Traducere și adaptare: Provita Media

 

https://www.culturavietii.ro/2017/05/02/originile-raului-sau-ce-inseamna-comunismul-iii/

 

 

Din cuprinsul cărții: Teoreticienii comunismului / Marx și Moses Hess. Adancurile satanice ale comunismului / Satanismul in familia Marx / Primii adepți ruși ai lui Marx / Esența satanica a marxismului / Lenin – primul „geniu” al practicilor satanice de distrugere / Calea lui Lenin spre putere prin teroare in masa / Bani pentru tradarea Rusiei și confiscarea puterii / Lenin intoarce datoriile Germaniei / Genocidul bolșevic al propriului popor / Lupta impotriva lui Dumnezeu – scopul vieții lui Lenin / „Moartea pacatoșilor este cumplita…” (Ps. 33) / Asasinarea Țarului Nicolae al II-lea și a familiei Sale / „Dupa roadele lor ii veți cunoaște…” (Matei 7,16) / Suferința poporului / Suferința Bisericii / Brutalitatea calailor / Omorarea ritualica a familiei țariste /Alegerea istorica a Rusiei

 

***

 

Probabil ați auzit aceste cuvinte: „Pe vremea comuniștilor se traia mai bine… Pe vremea comuniștilor nu exista un asemenea haos…”. Omului ii vine ușor sa priveasca trecutul prin romantism și sa-l prezinte in culori roz. In acest fel, in anumite zone, viața in comunism apare ca o eliberare de toate necazurile și temerile legate de viitor, iar comuniștilor le sunt incredințate conducerea unor regiuni intregi. Putem sa nu-i luam in serios, pentru ca și bolșevicii, inainte de Revoluția din 1917, nu erau luați prea in serios. Ce este comunismul? Nimeni nu știe in mod clar, daca, desigur, nu amintim de celebrele sloganuri vechi. Nici macar marxiștii nu-i cunosc adevarata sa natura, caci comunismul este cunoscut doar unui cerc restrans de inițiați.

 

Cum sa aflam ce este comunismul? „Pomul se cunoaște dupa roadele sale”. Sa analizam atunci faptele și evenimentele. Sa incepem cu lucrul cel mai important. Comunismul predica ateismul. Cu alte cuvinte, el neaga pe Dumnezeu, și despre asta iși aduce aminte oricine. Deci, comunismul este ateu. Iar cine a fost primul dintre atei, de asemenea, toți știu. Oamenii, care se identifica drept comuniști, se considera adepți ai acestor nelegiuiți, vrajmași ai lui Dumnezeu și ai omului, și, in consecința, sunt de asemenea atei. In lupta straveche dintre bine și rau pentru fiecare suflet, oamenii de buna voie se predau vrajmașului, de multe ori, fara sa-și dea seama. Inspaimantator! Ce este lumea in comparație cu un singur suflet! Intreaga lume este trecatoare și muritoare, doar sufletul este veșnic. Oamenii sunt in cautarea unei oarecare certitudini in viața actuala dificila. Dar nu cu orice preț! (…)

 

In Rusia, ca nici intr-o alta țara, in secolul XX, a avut loc o confruntare intre Bine și Rau. Timp de șaptezeci de ani, din octombrie 1917, a avut loc o persecuție fara precedent a credinței, care a depașit chiar persecuția primelor secole ale creștinismului. Biserica Ortodoxa Rusa are o mulțime de martiri care și-au pastrat puritatea și taria credinței, chiar și in zilele incercarilor cele mai brutale. Cruzimea manifestata fața de cler depașește orice inchipuire.

 

***

 

Lupta lui Lenin cu Dumnezeu

Vladimir Ulianov a fost botezat la 16 (29) aprilie 1870. Tatal sau, Ilia Nikolaevici, era un om credincios. Cum s-a putut intampla ca fiul unui credincios, dintr-o data, sa o ia pe o cale anti-creștina? G.M. Krjijanovski a susținut ca Lenin i-ar fi povestit, „ca el deja din clasa a cincea, brusc, a terminat cu toate chestiunile religioase, și-a scos crucea de la gat și a aruncat-o la gunoi…”. Nu cumva se trezisera in el genele bunicului? Intr-un fel sau altul, dar Vladimir Ulianov s-a transformat intr-un apostat și a devenit in mod decisiv un dușman inverșunat al Bisericii Ortodoxe. Inca din 1905, in articolul „Socialismul și religia”, Lenin cere „sa se lupte cu intunericul religios”. Sub sloganul „Religia este opiu pentru popor”, Lenin, cu fanatismul sau, a educat la bolșevici ura fața de religie, in special, fața de creștinism. Activitațile sale erau indreptate impotriva Bisericii Ortodoxe Ruse și impotriva maselor de mai multe milioane de credincioși. Poziția sa este exprimata, cu toata sinceritatea, in urmatoarea afirmație:

 

„Orice idee religioasa, despre Dumnezeul drag, orice cochetare cu Dumnezeu este de o mizerie inexprimabila… cea mai periculoasa mizerie, boala cea mai grea”.

 

„Energia electrica va lua locul lui Dumnezeu, pentru țaran. Lasați-l pe țaran sa se roage la electricitate; el va simți astfel mai mult puterea guvernului central – decat pe cea cereasca”.

 

Așa vorbea Lenin, in conversație cu Miliutin și Krasin, cand discutau problema electrificarii.

 

Pierderea diferențelor dintre bine și rau i-a condus pe bolșevici la o totala permisivitate și faradelege in intreaga țara. Lupta impotriva lui Dumnezeu a fost adusa la rang de politica de stat. Lenin a proclamat sloganul „Bisericile și inchisorile sa le facem una cu pamantul” și incepe teroarea impotriva Bisericii.

 

Una dintre primele decizii ale lui Lenin dupa revoluția din octombrie se referea anume la Biserica. Prin asta a subliniat faptul ca el considera Biserica Ortodoxa Rusa drept inamicul sau principal. Deja la 26 octombrie 1917, pamanturile bisericești și manastirești au fost confiscate de catre stat. Lenin da instrucțiuni „sa se duca o teroare necruțatoare in masa impotriva popilor…”. La inițiativa sa, a fost interzisa activitatea Sinodului local.

 

 

Biserică folosită ca hambar. Anii 1920

Un act de vandalism crunt anti-religios al bolșevicilor a fost bombardarea Kremlinului – locul sfant al rușilor, in noiembrie 1917. Din punct de vedere militar, bombardarea nu era necesara deoarece cadeții, care ocupasera Kremlinul, il parasisera in toiul nopții.

 

In țara se organizeaza procese ale clerului, acesta este supus unei harțuiri și terori continue. In lupta sa impotriva religiei, Lenin nu era singur. In aceasta acțiune imunda erau implicați in mod activ colaboratorii sai cei mai apropiați: Sverdlov (Rosenfeld), Stalin (Djugașvili), Troțki (Bronstein), Zinoviev (Apfelbaum), Kamenev (Rosenfeld), Dzerjinski (Rufin), Volodarski (Cohen), Yaroslavl (Gubelman) și mulți alții.

 

La 13 (26) octombrie, 1918, Patriarhul Moscovei și al intregii Rusii Tihon a trimis un mesaj Sovietului de Comisari ai Poporului, prin care determina poziția Bisericii Ortodoxe. In mesaj, in special, se sublinia:

 

„De un an intreg aveți puterea de stat in maini, dar raurile de sange varsat al fraților noștri, uciși fara mila la apelul vostru, striga la cer, și ne obliga sa va spunem cuvantul adevarului amar: țara noastra este cucerita, taiata, dezmembrata, și dați pentru ea tribut Germaniei aurul pe care nu voi l-ați adunat. Deși refuzați sa va aparați patria de dușmanii externi, cu toate acestea, recrutați permanent trupe. Impotriva cui le veți conduce? Ați divizat tot poporul in tabere care se lupta intre ele și l-ați aruncat intr-o lupta fratricida fara precedent. Iubirea intru Hristos ați inlocuit-o pe fața cu ura și, in loc de pace, ați aprins o dușmanie artificiala de clasa. Rusia nu avea nevoie sa incheie o pace rușinoasa cu inamicul din afara, ca voi, in cele din urma sa distrugeți pacea din interior. Sunt macelariți episcopi, preoți, calugari și calugarițe, cu nimic vinovați. Dar pentru voi nu este suficient ca ați manjit de sangele frațesc mainile poporului rus. La indemnul vostru, sunt pradate și luate cu forța pamanturi, case, conace, mori, fabrici, case, vite, jefuiți bani, haine, mobilier, imbracaminte. Momind oamenii intunecați și ignoranți cu ideea ca pot avea bunuri cu ușurința și fara pedeapsa, i-ați incețoșat și le-ați amuțit conștiința pacatului. Unde este libertatea de exprimare și a presei, unde este libertatea bisericii de a predica?

 

… In special, este dureroasa și cruda incalcarea libertații de credința. … Ați pus mana pe proprietatea bisericii, adunata timp de generații de credincioși, și nu v-ați gandit deloc ca incalcați voința lor de dupa moarte. Ați inchis o serie de manastiri și biserici, fara nici un motiv și vreo rațiune. Ați inchis accesul in Kremlin – aceasta moștenire sfanta a tuturor oamenilor credincioși.

 

… Da, trecem printr-un moment groaznic al conducerii voastre, care pentru o lunga perioada de timp nu se va șterge din sufletul oamenilor, umbrind in sufletul lor chipul lui Dumnezeu și pecetluindu-l pe cel al fiarei…

 

Dar acum, pentru voi cei care folosesc puterea pentru a-i urmari pe cei apropiați, pentru a-i extermina pe cei nevinovați, ne extindem Cuvantul Nostru de indemn … indreptați-va nu spre distrugerea, ci spre construirea legii și ordinii publice, lasați poporul sa se opreasca din razboiul fratricid. Altfel, se va cere de la fiecare sange pentru sangele varsat de voi (Luca, 11,51), și toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei, 26,52). ”

 

 

 

„Atac fara compromisuri asupra popilor reacționari”

Bolșevicii s-au angajat in decapitarea Bisericii Ortodoxe și Patriarhul Tihon a fost declarat dușman al poporului.

 

Sute și mii de biserici și monumente, construite in orașele din Rusia pana in 1917, au fost demolate dupa instrucțiunile personale ale lui Lenin. In fosta arhiva de partid a Comitetului Central al PCUS exista o decizie speciala adoptata de Sovietul Comisarilor Poporului din 4 (17) ianuarie. Era vorba despre rechiziția lacașurilor Lavrei Alexandro-Nevskaya. In aceeași ședința, s-a adoptat o rezoluție cu privire la rechiziția proprietații bisericilor din Kremlin. Lenin trece la un „atac fara compromisuri asupra popilor reacționari”. La 20 ianuarie (2 februarie) 1918, el a semnat „Decretul Sovietului Comisarilor Poporului de separare a statului și școlii de biserica”. In acest decret se sublinia: „Nici o biserica sau societate religioasa nu are dreptul de a deține o proprietate. Ele nu au drepturi de persoane juridice”.

 

In plus, in decret se afirma: „Toate bunurile existente in Rusia, ce aparțin societaților ecleziastice și religioase sunt declarate proprietate naționala”, cu alte cuvinte, sunt confiscate. Aceasta decizie a fost o directiva pentru autoritațile locale sa procedeze imediat la jaf. Fanaticii revoluționari au atacat biserici și lacașuri sfinte, au inceput persecuția clerului. Jaful bolșevicilor a atins proporții fara precedent. In paralel cu jaful a avut loc un proces de distrugere barbar al bisericilor și lacașurilor sfinte. Au dat foc icoanelor și obiectelor bisericești.

 

In 1917, in Rusia existau aproximativ 78 de mii de biserici și lacașuri sfinte. In Moscova erau 568 de biserici și 42 de capele. Din acest numar, de-a lungul anilor puterii sovietice, marea majoritate a catedralelor, bisericilor și manastirilor au fost distruse, inchise și desfigurate.

 

Bolșevicii au aruncat in aer și apoi au facut una cu pamantul un monument magnific și unic al culturii și arhitecturii ruse – Catedrala lui Iisus Hristos Mantuitorul, construita din donații publice pentru a comemora victoriei Rusiei asupra armatei lui Napoleon. Mai tarziu a fost demolata și Catedrala Maicii Domnului din Kazan din Piața Roșie, construita in 1636, in cinstea victoriei miliției poporului, condusa de Minin și Pojarski asupra invadatorilor, inclusiv și Capela Maicii Domnului Ivireana (gruzina) din pasajul istoric. Multe biserici au fost transformate de bolșevici in cluburi. Le transformau și in ateliere, in depozite și chiar in grajduri, cocini și garaje.

 

 

 

Mai tarziu, „cauza lui Lenin” a fost continuata de Hrușciov. Cu participarea sa activa, in anii 1960-1964, in țara au fost inchise 20 de mii de biserici, 69 de manastiri, unde existau 30.000 de clerici. In timpul Brejnev, s-au inchis inca 8.000 de biserici și 18 manastiri, unde se aflau aproximativ 10.000 de clerici.

 

Bolșevicii au ajuns la un asemenea sacrilegiu, incat in Biserica Nașterii Maicii Domnului din Moscova, unde sunt ingropați eroii bataliei de la Kulikovo, calugarii Peresvet și Osleaba, au instalat o stație de compresoare a fabricii „Dinamo”.

 

La 30 mai 1919, Lenin a scris intr-o nota catre Orgbiuro al Comitetului Central despre necesitatea expulzarii din Partidul Comunist a credincioșilor. El cere sa se retraga din vanzare „carțile spirituale și sa fie date catre Glavbum (Direcția Centrala a Industriei de Hartie), ca maculatura.” Guvernul bolșevic a interzis producția de clopote.

 

La inceputul anilor 1920, in documentele de partid a aparut un slogan anti-religios și mai monstruos: „Un cap de popa pentru noi inseamna un butuc pe care se ascut țepușele comuniste”.

 

De la inceputul anului 1922, a inceput o noua etapa in jefuirea bisericilor și lacașurilor de cult. Cea mai mare activitate in aceasta munca mizerabila și imorala a desfașurat-o colaboratorul lui Lenin, Leon Troțki. Sub masca ajutorului pentru infometați, el devine inițiatorul rezoluției privind confiscarea obiectelor de valoare și podoabelor bisericești. „Instrucțiunile privind lichidarea proprietaților bisericești” au fost elaborate de catre soția lui, N. Sedova, care a condus Departamentul pentru muzee și protejarea monumentelor și Direcția centrala a instituțiilor științifice, științifico-artistice și muzeale din cadrul Comisariatului Popular pentru educație.

 

„Fondul secret” despre Lenin al fostei arhive a Institutului marxism-leninismului de pe langa Comitetul Central al PCUS conținea 3.724 de materiale documentare nepublicate. Printre acestea – documente care provoaca groaza.

 

Iata o nota a comisarului poporului al Comerțului Exterior, Leonid Krasin, din data de 10 martie 1922, adresata lui Lenin. In ea, comisarul bolșevic justifica necesitatea crearii unui sindicat peste hotare de vanzare a bijuteriilor rechiziționate din biserici și catedrale. Dupa ce a citit memoriul, Lenin a scris o rezoluție:

 

„… Tov. Troțki! Va rog sa citiți și sa mi-o trimiteți inapoi. Oare sa elaboram directivele cu privire la acest lucru in Biroul Politic? (Datele despre numarul bisericilor „curațate” sper ca le-ați obținut?) Va salut! Lenin”.

 

Din raspunsul lui Troțki:

 

„… Retragerea valorilor se va produce, aproximativ, la momentul Congresului Partidului. Daca la Moscova, totul merge bine, atunci problema va fi rezolvata de la sine in provincie. In același timp, se duce munca de pregatire in Petrograd. … Activitatea principala pana acum a fost de a retrage (valorile) din manastiri, muzee, tezaure, și așa mai departe. In acest sens, captura e dintre cele mai mari, iar munca este departe de a fi terminata. 12 / III-1922 al Dvs., Troțki”.

 

 

 

Bolșevicii au creat foametea ca să poată jefui bisericile spre propriul folos politic

Despre teroarea cea mai cruda și mai hidoasa, organizata de Lenin impotriva clerului și a Bisericii Ortodoxe Ruse, dau marturie fragmente de mai jos dintr-un document scris de Lenin, la 19 martie 1922:

 

„Pentru tovarașul Molotov, pentru membrii Biroului Politic. Strict confidențial. Va rugam sa nu faceți copii in nici un caz… Lenin.

 

Anume acum și numai acum, cand in unele zone ale foametei se mananca oamenii intre ei și pe drumuri zac sute, daca nu mii de cadavre, putem (și, prin urmare, trebuie) sa purcedem la confiscarea valorilor bisericii cu cea mai salbatica și nemiloasa energie, sa nu ne oprim in fața nici unei rezistențe de orice fel. Cu orice preț, trebuie sa confiscam proprietațile bisericești cu forța cea mai mare și in cel mai rapid mod prin care putem asigura un fond de cateva sute de milioane de ruble in aur. … Și putem face acest lucru cu succes doar acum. Toate considerațiile indica faptul ca mai tarziu nu vom putea face, deoarece nici un alt moment, cu excepția foametei disperate, nu va oferi aceasta stare de spirit maselor largi țaranești, care sa ne furnizeze vreodata simpatia maselor, sau cel puțin sa ne asigure neutralizarea acestor mase…

 

Cu cat mai mulți reprezentanți ai burgheziei reacționare și ai clerului reacționar vom reuși sa impușcam, cu atat mai bine. Este necesar chiar acum sa invațam publicul astfel incat, pentru cateva decenii, nici sa nu indrazneasca sa se gandeasca la rezistență… Lenin.”

 

Astfel, foametea creata de bolșevici in mod artificial a fost folosita ca un fundal potrivit pentru jefuirea banditeasca a bisericilor și obiectelor sfinte ale Bisericii Ortodoxe, urmata de trimiterea prazii in strainatate. Aceasta scrisoare revoltatoare indica o ura cu adevarat satanica a lui Lenin impotriva lui Dumnezeu, impotriva Bisericii lui Hristos.

 

Pe baza instrucțiunilor lui Lenin au fost confiscate bunurile Manastirii Patimilor și din Catedrala Iisus Hristos Mantuitorul din Moscova. A fost pradata și Lavra Alexandro-Nevskaia. Bandiții au mers dupa prada și la Manastirea Novodevicii. Ziarul „Petrogradskaya Pravda” (Adevarul de Petrograd), la 5 mai, anul 1922, publica cu cinism despre aceasta campanie:

 

„… s-au confiscat un total de 30 de puduri (1 pud = 16,38 kg n.t.). Valoarea principala este reprezentata de doua veșminte, impanzite cu briliante. Pe o singura icoana existau 151 de diamante, dintre care 31 sunt mari … in plus, veșmantul era acoperit de șiruri de perle și o mulțime de diamante mici. Pe o alta icoana, erau 73 de diamante … 17 rubine, 28 smaralde, 22 perle. O mare valoare … o reprezinta coronițele icoanelor, acoperite aproape in intregime cu pietre… Astfel, valoarea bunurilor din Manastirea Novodevici este de aproximativ o suta miliarde de ruble”.

 

A existat o asemenea campanie și asupra Catedralei „Sf. Isaac”. Rezultatul acestei campanii este descris in același ziar, pe 22 mai:

 

„La 18 mai, se trece la confiscarea de obiecte de valoare de la Catedrala Sf. Isaac. Valorile ridicate luate cu 2 camioane ….”.

 

Arhiva de Stat de filme și fotodocumente din Krasnogorsk a conservat filme, care descriu acțiunile de jaf ale bolșevicilor. Nici o biserica și nici o manastire rusa nu a scapat de aceasta soarta.

 

 

 

Operațiunea de jefuire a proprietaților Bisericii din mai 1922 a dat in mainile guvernului sovietic o suma astronomica. Aceasta depașea de o suta de ori valoarea bugetului anual al țarii. Si, cu toate acestea, populația din regiunea Volgai pierea in mari suferințe. Din cei 32 de milioane de oameni care alcatuiau populația din zonele afectate de seceta din regiunea Volga, au fost supuși foametei peste 20 de milioane de oameni.

 

Valorile pradate din biserici și catedrale de guvernul bolșevic erau duse in strainatate, aparent pentru achiziționarea de cereale pentru populația infometata. De fapt, painea in țara era, dar și aceasta pleca in strainatate.

 

Cu toate acestea, jaful bisericilor și lacașurilor sfinte nu erau suficiente pentru vrajmașii lui Dumnezeu. La inceputul lunii ianuarie 1919, in mijlocul razboiului civil, Lenin da instrucțiuni pentru a efectua o acțiune fara precedent. Pentru prima data in istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a fost comis un sacrilegiu de neimaginat – in manastiri și biserici sunt deschise in mod public moaștele sfinților. Un astfel abuz asupra sentimentelor credincioșilor nu mai este cunoscut in istorie.

 

La 28 ianuarie 1919, la ora 4 ziua, s-a deschis racla monahului Tihon din Manastirea Maicii Domnului, din orașul Zadonsk, provincia Voronej. La 8 februarie, ora 4 și 15 minute, s-a deschis racla Sf. Mitrofan de la Manastirea Mitrofanovski din Voronej.

 

Lenin a indraznit sa deschida și racla Sfantului Serghie de Radonej (1321-1391), fondatorul și starețul Manastirii Sfintei Treimi, care l-a binecuvantat prințul Dmitri Donskoi, inainte de batalia de la Kulikovo, in 1380.

 

Deschiderea raclei stravechi cu moaștele Sfantului Parinte Serghie a fost facuta de bolșevici, la 11 aprilie 1919, iar Lenin a cerut sa-i se dea fotografiile facute in timpul deschiderii.

 

Bonci-Bruevici a scris: „Personal, i-am aratat fotografii facute de pe peliculele filmelor …. și el a fost foarte mulțumit de ele”.

 

De la data de 1 februarie 1919 și pana la 28 septembrie 1920, au fost comise 63 de asemenea deschideri de racle. Actele de sacrilegiu ale bolșevicilor nu au incetat nici in anii urmatori.

 

La 12 mai 1922, la Catedrala Sfanta Treime de la Lavra Alexandro-Nevskaia din Sankt Petersburg a fost deschisa racla legendarului cneaz sfant Alexandr Nevski.

 

 

 

„Popilor sa li se aplice pedeapsa cu moartea”

Lenin grabea judecarea clerului superior. La inițiativa sa, in mai 1922 Biroul Politic decide:

 

„Sa se dea o directiva Tribunalului din Moscova:

 

Tihon sa fie deferit imediat instanței.

2. Popilor sa li se aplice pedeapsa cu moartea”.

In conformitate cu decizia de la Moscova, s-a decis in instanța de judecata, condamnarea, la 8 mai, a 11 clerici și laici la moarte. Preoții H. Nadejdin, V. Sokolov, M. Teleghin, Tihomirov, Zaozerski au completat lista pe care se aflau mai multe mii de victime nevinovate.

 

La indicațiile lui Lenin, la 4 mai 1922, Patriarhul Tihon a fost adus in fața justiției. El a fost „prelucrat”, la fel ca și restul clericilor. Interogatorii interminabile, amenințari, presiuni, promisiuni…

 

 

Patriarhul Tihon în noiembrie 1917. A fost canonizat ulterior

Eliberarea Patriarhului din inchisoare a fost memorata de martori oculari:

 

„O mulțime de mii de oameni a inundat intreaga zona din jurul inchisorii. In departare, se afla echipajul. Un detașament mare de cekiști formau un coridor de la porțile inchisorii pentru echipaj, imparțind mulțimea in doua parți. Dupa o lunga așteptare, s-au deschis porțile, și a aparut Patriarhul. Parul lung gri zbarlit, barba incalcita, cu ochii adanciți pe fața trasa, cu o mantie soldațeasca mizerabila, purtata pe pielea goala. Patriarhul era desculț. Mulțimea de mai multe mii de oameni, șocata, toți, ca un singur trup, au cazut in genunchi și s-au inchinat. Patriarhul mergea incet spre echipaj, cu ambele maini binecuvantand mulțimea, iar lacrimile ii curgeau pe fața lui epuizata. Și așa de mare a fost puterea momentului, incat capetele garzilor, pentru o clipa, au cazut reverențios in fața suferindului”.

 

Distrus de inchisoare, Patriarhul Tihon a murit la 26 martie anul 1925.

 

Potrivit martorilor oculari:

 

„… La funeraliile Preafericitului Patriarh al Moscovei și al intregii Rusii Tihon au venit mai mulți oameni decat la funeraliile liderului proletariatului lumii Lenin. Zi și noapte, fara intrerupere, oamenii veneau sa-și ia ramas bun de la Patriarh. In timpul primei zile, potrivit unor zvonuri, s-au vandut 60.000 de lumanari. Șirul oamenilor veniți sa-și ia ramas bun se intindea pe distanța de o versta (1 versta = 1,067 km) …”.

 

In anii 1917-1922, au cazut victime terorii bolșevice mai mulți ierarhi importanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

 

La 15 iunie 1918, unul dintre primii martiri a fost episcopul de Tobolsk și Siberia Ghermoghen. Fanaticii bolșevici l-au inecat, aruncandu-l in apa de pe un vapor.

 

In noaptea de 25 spre 26 ianuarie 1920, la Lavra Kiev-Peciorskaia, bolșevicii l-au ucis mișelește pe Mitropolitul Vladimir al Kievului. Potrivit martorilor:

 

 

Mitropolitul Vladimir Bogoyavlensky al Kievului. Canonizat în 1998 de Biserica Ortodoxă Rusă

„La 23 ianuarie seara, bolșevicii au ocupat Lavra. Asasinii l-au condus pe mitropolit in dormitor. Acolo mitropolitul a fost torturat și s-a incercat strangularea lui. La locul de execuție, la poarta Lavrei, mitropolitul a fost adus cu o mașina. … Mitropolitul a spus: «Vreți sa ma impușcați aici?» Unul dintre calai a spus: «Doar n-o sa ne mai ceremonim?» Apoi, Mitropolitul a cerut permisiunea sa se roage lui Dumnezeu, la care a venit raspunsul: «Cat mai repede posibil» Ridicandu-și mainile spre cer, mitropolitul s-a rugat cu voce tare: «Doamne, iarta-mi pacatele mele cele cu voie și fara de voie și primește duhul meu cu pace». Apoi i-a binecuvantat pe ambii sai ucigași cu mainile sale, spunand: «Domnul sa va ierte!»

 

In acel moment, au fost trase focuri de arma, iar mitropolitul a cazut, acoperit de sange. Ucigașii au ridicat atunci trupul mitropolitului in baionete. Fața parintelui era strapunsa in diferite locuri de baionete și de gloanțe. In piept, se casca o gaura imensa de la un glonte exploziv, care sangera. Mai multe coaste erau rupte. Spatele era strapuns cu baioneta și impușcat. Ceafa injunghiata de asemenea cu lovituri de baioneta. … Cand pr. Antim a ridicat trupul mitropolitului, au alergat la el o duzina de soldați și muncitori și au inceput sa-și bata joc de mitropolitul impușcat și nu l-au lasat sa-i duca trupul: «Inca mai vreți sa-l inmormantați – aruncați-l in șanț!» Cand trupul mitropolitului a fost dus de acolo, femei evlavioase l-au plans, se rugau și spuneau: «Martir și mucenic, Dumnezeu sa-l odihneasca!».”

 

Dupa asta, in toata țara, s-a rostogolit un val de teroare sangeroasa, arestari și execuții. Pana la mijlocul anului 1922, in legatura cu confiscarea proprietaților bisericești au avut loc 231 de procese. In boxa acuzaților au ajuns 732 de oameni, mulți dintre care au fost condamnați la moarte.

 

La 12 august, la Petrograd, a fost impușcat Mitropolitul Veniamin de Petrograd. In cuvantul sau de incheiere, care i s-a acordat in ajunul procesului, el a spus:

 

„Despre mine? Ce pot sa spun despre mine insumi? Este doar un singur lucru… Nu cunosc ce verdict veți pronunța – sa mor sau sa traiesc, dar indiferent de ce veți declara – cu aceeași venerație ma voi intoarce la suferința, imi voi face semnul crucii și voi spune: Slava Ție, Doamne Dumnezeule, pentru tot … ”.

 

 

Procesul mitropolitului Veniamin (canonizat ca Sf. Veniamin de Petrograd)

Procesul Mitropolitului Veniamin a fost o infrangere morala a bolșevicilor. Pe langa acest mitropolit, au mai existat alte trei nume de „condamnați la moarte”: Arhimandritul Serghie (Șein), profesorul Novițki, președintele Direcției societaților eparhiilor unite din Petrograd, și avocatul Ioan Kovșarov.

 

Cel mai batran episcop Serafim (Ciceagov) Mitropolit al Sankt-Petersburgului, incepand cu 1921, a fost supus arestarilor constante și deportarilor. La 30 noiembrie 1937, pe batranul episcop bolnav l-au arestat din nou. Din cauza hidropiziei, el nu mai putea merge, iar cekiștii au trebuit sa cheme o ambulanța sa-l ia pe o targa la inchisoarea Taganka. In ciuda slabiciunii fizice, la inchisoare, episcopul a dat dovada de tarie morala și curaj: la interogatorii nu a dat nici un nume și a pledat nevinovat. La 11 decembrie 1937, la varsta de optzeci și unu de ani, el a primit coroana martiriului. Dumnezeu știe cum a fost adus acest om in varsta la Butovo și acolo a murit. La 23 februarie 1997, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe episcopul Serafim.

 

Mucenicul Fadei, Arhiepiscopul de Tver, dupa multe suferințe și umilințe, la 31 decembrie 1937, a fost inecat intr-o groapa de canalizare.

 

La 10 decembrie 1937, a primit cununa muceniciei starețul Sfintei Treimi Sf. Serghie, arhimandritul de 79 de ani Kronid (Liubimov). In timpul interogatoriilor, epuizat, aproape orb arhimandritul Kronid s-a comportat fara teama. La propunerea anchetatorului de a „da marturie veridica despre activitațile sale contra-revoluționare”, arhimandritul Kronid a raspuns: „Eu sunt, dupa convingerile mele, monarhist, așa am fost pana in prezent, și in același spirit am educat calugarii, sa fie adepții Bisericii Ortodoxe Adevarate”. La a treia cerere a anchetatorului de a numi „pe cei care gandesc ca el”, starețul a refuzat sa raspunda. Ultimul stareț al manastirii și inca zece oameni care erau impreuna cu el au fost condamnați la moarte și executați la Butovo.

 

Cu puțin timp inainte de ultima sa arestare, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a spus:

 

„Biserica Ortodoxa trece printr-o perioada de incercari… Acum, mulți oameni sufera pentru credința lor, dar aceasta inseamna aurul care se purifica in creuzetul incercarilor spirituale. Dupa aceea vor fi atat de mulți martiri care au suferit pentru credința lor in Hristos, cat de mulți nu-și amintește intreaga istorie a creștinismului”.

 

In Rusia, ca nici intr-o alta țara, in secolul XX, a avut loc o confruntare intre Bine și Rau. Timp de șaptezeci de ani, din octombrie 1917, a avut loc o persecuție fara precedent a credinței, care a depașit chiar persecuția primelor secole ale creștinismului. Biserica Ortodoxa Rusa are o mulțime de martiri care și-au pastrat puritatea și taria credinței, chiar și in zilele incercarilor cele mai brutale. Cruzimea, manifestata fața de cler, depașește orice inchipuire. Ei au fost arestați, torturați brutal, inecați in gauri sapate in gheața raurilor și in fantani, au fost aruncați in foc, otraviți, ingropați de vii, inecați in toalete publice, taiați cu ferestraul, crucificați, li s-a jupuit pielea de pe maini și picioare…

 

Țara s-a acoperit de o rețea de lagare de concentrare. Belomorkanal a devenit mormantul a zeci de mii de prizonieri in anii 1931-1933.

 

Pierderi umane deosebit de mari, in special, a suferit Biserica Ortodoxa in momentul confiscarii proprietaților bisericești. Pe parcursul acestei perioade, a fost impușcați aproximativ 8.100 de preoți și calugari. Au fost arestați, deportați și executați nu mai puțin de 20 de mii.

 

Pana in 1929, existau doar 4 episcopi in funcție, conduși de mitropolitul Serghie.

 

Lupta impotriva lui Dumnezeu a fost scopul vieții lui Lenin. El a continuat aceasta lupta pana la moarte. In ciuda atacului sever al bolii, care a dus la o paralizie parțiala a mainii drepte și a piciorului drept și la tulburari de vorbire, la 13 octombrie 1922, inițiaza rezoluția Comitetului Central „Cu privire la constituirea Comisiei de propaganda anti-religioasa”.

 

Obiectivele acestor reglementari și masuri punitive au fost destul de clare pentru contemporani. Unul dintre ei – Lordul Curzon – a spus ca „persecuția și execuțiile fac parte dintr-o campanie conștienta intreprinsa de guvernul sovietic cu scopul determinat de distrugere a oricarei religii in Rusia și de a o inlocui cu ateismul”.

 

 

 

***

 

Moartea lui Lenin

 

Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie

Moartea pacatoșilor este cumplita (Ps. 33)

 

„Sa moara nouazeci la suta din poporul rus, ca zece la suta sa supraviețuiasca revoluției mondiale” – V.I. Lenin

 

In rugaciunile creștinilor ortodocși catre Dumnezeu exista adresarea și rugamintea de sfarșit bun al vieții, fara durere, fara pacat, in pace și raspuns bun la judecata lui Hristos. Vrajmașul Bisericii și tradatorul de țara Lenin a murit in agonie și in suferința teribila. In stare semiconfuza și lipsit de darul vorbirii; el a agonizat in suferința, indelung, pana cand i-a venit sfarșitul. In publicațiile oficiale s-a relatat pe scurt ca „Lenin a murit de hemoragie cerebrala”. Adevaratul diagnostic al bolii a fost ascuns.

 

In prezent, in urma examinarii documentelor și materialelor de arhiva s-au elucidat unele detalii ale bolii și morții lui Lenin. Astfel, a devenit cunoscut faptul ca unul dintre cei mai batrani și mai experimentați neurologi, profesorul Adolf Strumpell, dupa ce l-a examinat pe Lenin, a declarat, in mod categoric: „Bolnavul are inflamat invelișul interior al arterelor din cauza sifilisului”. Este dovedit din punct de vedere științific faptul ca Lenin, in tinerețe, a suferit de aceasta boala venerica.

 

Potrivit concluziei dr. V.M. Zernov, creierul lui Lenin reprezenta un țesutul tipic degenerat sub influența sifilisului. Aceeași opinie a fost și a academicianului I.P. Pavlov. El a susținut ca Lenin era bolnav de sifilis, dar ca era interzis sa se vorbeasca despre asta sub amenințarea cu moartea. Nu exista nici o indoiala ca documentele analizelor de sange au fost luate din arhiva și distruse, in scopul de a ascunde diagnosticul adevarat.

 

Din notele lui Stalin catre membrii Biroului Politic aflam ca Lenin a vrut sa se sinucida. Secretarul lui Stalin, B. Bajanov, in memoriile sale, ofera informații obiective, care proveneau de la medici. El a scris: „Medicii au avut dreptate: imbunatațirea starii de sanatate a lui Lenin a fost de scurta durata. Sifilisul netratat la timp era in ultimul stadiu.”

 

Dr. V. Flerov conchide: „… In literatura medicala, s-au descris mai multe cazuri in care sifilisul trece neobservat in prima și a doua faza, și numai a treia etapa boala poate fi diagnosticata. Probabil acest lucru s-a intamplat și in cazul lui Lenin: sifilisul lent ereditar sau dobandit a trecut neobservat. Autoritațile sovietice au falsificat diagnosticul și rezultatul autopsiei”.

 

 

Lenin nu-și putea imagina viața fara putere, dar din motive de sanatate, nu ramane acum decat un idol pentru generații. La 10 martie 1923, Lenin, dupa doua ore de la un atac al bolii, și-a pierdut abilitatea de a comunica și gandi, a fost lipsit de darul vorbirii, i-a fost paralizat complet brațul drept, mana stanga nu-l mai asculta, a inceput sa vada prost.

 

Intre timp, la 26 aprilie, Plenul Comitetului Central al PCRus (b) l-a ales membru al Biroului Politic. „Liderul proletariatului mondial” nu a avut nici o obiecție. Apoi, ce urmeaza este ca intr-un spectacol comic. La 6 iulie, prin decizia Comitetului Executiv Central al URSS, a fost ales șef al guvernului sovietic.

 

Pozele sale inspaimantatoare din ultimele luni de viața ne prezinta o imagine a unui om aflat intr-o agonie prelungita. Dupa atacul bolii din 10 martie, s-a decis ca Lenin sa fie tratat de medici din strainatate și au fost invitați cei mai buni specialiști – medici din diferite țari și din Rusia. Cu toate acestea, pedeapsa lui Dumnezeu a fost inevitabila.

 

Dupa atacul bolii din 10 martie 1923, in Jurnalul medicului de serviciu se noteaza:

 

la 11 martie. „… Dr. Kojevnikov a intrat la Vladimir Ilici… El incearca sa spuna ceva, dar se aud sunete innabușite, nearticulate…”.

 

12 martie. „… Vladimir Ilici ințelege prost ceea ce este rugat sa faca …”.

 

Ca o imbunatațire semnificativa a starii lui, dr. Kojevnikov a constatat ca Lenin „a inceput sa invețe sa vorbeasca…”. Conform inregistrarilor medicale, de dupa 10 martie, vocabularul lui Lenin era foarte limitat, „iata”, „du”, „vino”, „du-te”, „mergeți”, „ola-la”. Ca regula, utilizarea anumitor cuvinte era intamplatoare și, deși, uneori, ele erau repetate de multe ori, nu aveau nici un sens. Nadejda Krupskaia, soția lui, folosea litere decupate, exerciții didactice elementare, cele mai simple metode de antrenament de vorbire.

 

Cu toate acestea, tot materialul verbal nu era deloc reținut de memoria lui Lenin și, fara ajutorul soției sale, el nu putea repeta singur nici un cuvant, decat ceea ce repeta dupa Nadejda Krupskaia.

 

Pictorul Iuri Annenkov, care i-a facut portretul lui Lenin, in 1921, a scris:

 

„In anul 1923, L.B. Kamenev m-a luat, in luna decembrie, la Gorki, pentru a-i face un portret, sau mai degraba o schița, lui Lenin, ca pacient. Ne-a intampinat Nadejda Krupskaia. Ea a spus ca despre portret nici vorba nu poate fi. Intr-adevar, intr-un șezlong, invelit intr-o plapuma, era un om care se uita prin noi, cu un zambet stramb de copil neajutorat, cazut in copilarie, și putea servi doar ca model pentru a ilustra boala lui teribila, nu pentru un portret”.

 

Krupskaia a incercat sa reconstruiasca de la zero abilitatea lui nu numai de a vorbi, dar, de asemenea, și de a scrie. Primele cuvinte inșirate de Lenin, cu ajutorul soției lui, au fost „mama” și „tata”.

 

Așa cum arata ulterior autopsia, creierul lui Lenin era afectat de boala intr-o asemenea masura, incat mulți experți erau uimiți cum de mai putea sa comunice chiar și elementar. Comisarul de la sanatate, Semașko a susținut ca scleroza vasculara a fost atat de puternica incat, la autopsie, au putut ciocani in creier cu o penseta metalica la fel ca intr-o piatra.

 

Artistul Iuri Annenkov, caruia i s-a incredințat alegerea de fotografii și desene pentru ilustrarea de carți dedicate lui Lenin, la Institutul „V.I. Lenin”, i-a vazut creierul intr-un borcan de sticla.

 

„Acolo zacea creierul lui Lenin in alcool… o emisfera era sanatoasa și plina, cu convoluțiuni distincte; alta, ca și cum atarna de un șiret – boțita, mototolita, increțita și nu mai mare decat o nuca”.

 

In al doilea capitol al Apocalipsei citim: „Iar ingerului Bisericii din Pergam scrie-i … Știu unde salașluiești, unde este scaunul Satanei”. In orice ghid din Berlin, se menționa ca, din 1914, in unul din muzeele din Berlin, se afla altarul Pergamon. El a fost descoperit de arheologii germani și mutat in centrul Germaniei naziste. Dar povestea despre tronul Satanei nu se termina cu aceasta. Ziarul suedez „Svenska Dagbladet”, la 27 ianuarie 1948, relata urmatoarele: „Armata Roșie a ocupat Berlinul și altarul din Berlin a fost mutat la Moscova”. Este ciudat faptul ca, o lunga perioada de timp, altarul Pergamon nu a fost expus in nici unul dintre muzeele sovietice. De ce a fost necesar sa fie mutat la Moscova?

 

Arhitectul Alexandr Șciusev, care a construit in 1924 mausoleul lui Lenin, a luat ca baza proiectul acestei pietre funerare, altarul Pergamon. Din afara, mausoleul a fost inalțat pe principiul construirii templelor antice babiloniene, dintre care cel mai faimos este Turnul Babel, menționat in Biblie. In cartea proorocului Daniel, scrisa in secolul VII i.Hr., se spune: „Atunci era un idol la babilonieni, numit Baal”. Nu este o coincidența semnificativa faptul ca inițialele lui Lenin se afla inscrise pe tronul lui Satana (in l. rusa, numele „Baal” se traduce si ca „Vil”, adica acronimul lui Vladimir Ilici Lenin – n.t.)?

 

Pana astazi mumia lui Baal (V.I.L.) se afla acolo, in interiorul pentagramei. Arheologia bisericeasca marturisește: „Evreii vechi, respingandu-l pe Moise și credința in adevaratul Dumnezeu, au topit in aur nu doar un vițel, dar steaua Remfan” – o stea cu cinci colțuri, care este un atribut permanent al cultului satanic. Sataniștii o numesc sigiliul lui Lucifer.

 

Mii de cetațeni sovietici stau in fiecare zi sa la coada pentru a vizita acest templu al Satanei, care este mumia lui Lenin. Liderii statelor i-au adus onoruri lui Lenin, care se odihnește intre pereții monumentul ridicat lui Satan. Nu trece o zi ca acest loc sa nu fie decorat cu flori, in timp ce bisericile creștine din aceeași Piața Roșie din Moscova, timp de decenii au fost transformate in muzee lipsite de viața.

 

Atata timp cat Kremlinul va fi umbrit de stelele lui Lucifer, atata timp cat, in Piața Roșie, intr-o copie exacta a altarului lui Pergamon al lui Satan, se va afla mumia celui mai consecvent dintre marxiști, influența forțelor intunecate ale comunismului va persista.

 

 

Originile răului sau ce înseamnă comunismul (fragment)

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Este adevărat că vor să-l îngroape pe Lenin. Altarul Satanic al lui Lenin. De ce să nu-l îngropi pe lider? Printre bolșevici au existat oameni care credeau că știința va putea găsi în curând o modalitate de a ridica oamenii din morți, așa că au contribuit la asta…

 

Au trecut 93 de ani de la ceasul morții lui Vladimir Lenin, iar în toți acești ani cadavrul său se află în Mausoleul din centrul Rusiei. De ce nu a fost îngropat Lenin până astăzi? Să aruncăm o privire mai atentă la această întrebare dificilă.

 

Cum a început totul

Problema înmormântării liderului proletariatului a fost discutată pentru prima dată în 1923, în timpul vieții lui Ulianov. De ce a fost îngropat Lenin în Mausoleu?

 

Stalin la o întâlnire a Biroului Politic a spus că Ulyanov nu era în cea mai bună formă fizică. Iosif Vissarionovici a pus problema îmbălsămării trupului lui Lenin. Troțki s-a opus acestei idei, legând-o de tradiția ortodoxă de a onora moaștele sfinților. Kamenev a împărtășit opinia lui Troțki, spunând că Lenin ar fi fost împotriva oricărei manifestări a „clericului”. Buharin a fost, de asemenea, sceptic cu privire la exaltarea trupului liderului, crezând că cenușa cu greu ar putea consacra un loc lângă Kremlin.

 

Când Lenin a murit, astfel de gânduri sceptice nu au fost exprimate. În câteva zile a fost construit un mausoleu din lemn, unde a fost așezat trupul lui Lenin.

 

Opinia familiei

Soția lui Lenin, Nadezhda Krupskaya, și-a exprimat public dezacordul față de o asemenea venerație față de lider. Apelul ei a fost publicat în ziarul Pravda. Krupskaya a avertizat împotriva ridicării de monumente și palate magnifice pentru soțul ei decedat, argumentând această opinie prin faptul că Vladimir Ilici însuși nu a acordat importanță unor astfel de lucruri în timpul vieții sale. Nadezhda nu a fost niciodată la Mausoleu și nu a menționat-o niciodată în scrierile și articolele ei. Restul familiei a fost și el împotriva mumificării trupului liderului comunist.

 

Unii istorici mărturisesc că Lenin însuși a vrut să fie îngropat la cimitirul Volkovskoye din Leningrad, unde se află mormântul mamei sale. Cu toate acestea, nu rămâne nicio dovadă documentară a acestui testament.

 

Bonch-Bruevich a spus că mult mai târziu de moartea lui Lenin, părerile rudelor sale cu privire la forma de înmormântare a liderului s-au schimbat. Ideea perpetuării imaginii lui Vladimir Ilici a copleșit atât de mult pe toată lumea, încât toate opiniile opuse au fost abandonate de dragul necesității maselor proletariatului.

 

 

 

perioada postbelica

După moartea lui Stalin, a fost convocat un congres al Partidului Comunist, la care s-a decis crearea unui singur monument pentru toți marii poporul sovietic iar acolo să aşeze rămăşiţele lui Lenin şi Stalin. Cu toate acestea, construcția Panteonului s-a oprit odată cu venirea la putere a lui Hrușciov și politica sa de destalinizare. Hrușciov s-a opus activ regimului stalinist în ansamblu, numind-o „greșeala” conducătorului. Trupul lui Stalin a fost scos din Mausoleu și îngropat lângă zidul Kremlinului, unde a rămas până astăzi.

 

ori perestroika

Până în perioada perestroika nu s-a pus întrebarea de ce nu a fost îngropat Lenin. În 1989, Mark Zakharov a început pentru prima dată să vorbească public despre necesitatea înmormântării. În opinia sa, fiecare persoană are dreptul de a fi înmormântată după moarte și nimeni nu poate priva pe nimeni de o astfel de oportunitate. Și toate celelalte fenomene sunt o imitație a păgânismului. În 2011, Zaharov și-a exprimat din nou opinia despre postul de televiziune Dozhd.

 

După prăbușirea statului sovietic, în societate a răsunat subiectul de ce Lenin nu a fost îngropat din nou. S-a vorbit că trupul liderului ar trebui să fie îngropat sub pământ. Primarul Petersburgului, Sobchak, s-a implicat activ în controversă. El a comunicat cu Elțin și l-a îndemnat să îngroape trupul liderului proletar. Sobchak ia cerut lui Elțin să emită un decret privind înmormântarea și a promis că se va ocupa de toate celelalte treburi. A dorit să organizeze o magnifică ceremonie de înmormântare, subliniind locul deosebit al liderului în istoria țării. Dar șeful statului nu și-a dat acordul pentru înmormântare.

 

Mulți politicieni l-au susținut pe primarul Sobchak în ideea înmormântării, dar au considerat că este necesar să așteptați până când nu există comuniști înfocați în țară. Ei i-au răspuns lui Sobchak că reasigurarea lui Lenin va fi legată tocmai de dispariția comuniștilor înrădăcinați.

 

În 1993, primarul Moscovei, Iuri Lujkov, s-a adresat președintelui Elțin într-o scrisoare oficială, exprimând necesitatea reconstrucției pieței principale a țării. Luzhkov a insistat asupra înmormântării lui Lenin și a altor personalități îngropate la Kremlin. Din păcate, Elțin nu a răspuns la apelul lui Lujkov.

 

 

 

anii 90

Întrebarea dezbătută de ce nu a fost îngropat Lenin a continuat să excite multe minți rusești. În 1994, democrații conduși de Valeria Novodvorskaya au organizat un pichet în centrul Moscovei cu un slogan despre necesitatea înmormântării cadavrului liderului comunist. Autoritățile au dispersat pichetul și au reținut participanții.

 

În 1999, Elțin, rezumand rezultatele domniei sale, într-un interviu acordat ziarul Izvestia, a subliniat gravitatea problemei înmormântării lui Lenin. Acesta a asigurat că trupul va fi îngropat, dar nu se știe când se va întâmpla acest lucru. Elțin a răspuns la întrebarea de ce Lenin a fost în Mausoleu și nu a fost îngropat, legând această împrejurare cu rol important această figură în viața statului în ansamblu. Elțîn l-a susținut și pe liderul ortodox Alexie al II-lea în ideea că nu era în tradiția creștină să se arate trupul defunctului. Președintele a promis că va efectua lucrări amănunțite în această direcție.

 

 

 

Zilele noastre

În 2000, activiștii Uniunii Forțelor Dreapte au propus să construiască un complex pe baza Mausoleului în onoarea personajelor istorice și să îngroape Ulyanov. Membrilor partidului LDPR le-a plăcut inițiativa, dar Duma de Stat nu a acceptat ideea spre examinare, declarând că este intempestivă.

 

În 2005, directorul Mikhalkov a spus după înmormântarea generalului Denikin că înmormântarea lui Lenin ar trebui să fie următorul pas. Totuși, din nou, ideea nu s-a concretizat.

 

În 2008, Mihail Gorbaciov a vorbit și el în favoarea ideii de înmormântare a lui Ulyanov, dar nu a insistat asupra unor date specifice.

 

În 2011, membrul Dumei Vladimir Medinsky a ridicat din nou întrebarea de ce Lenin nu fusese încă îngropat. El a spus că sărbătorirea aniversării morții liderului este un eveniment ridicol, datând din tradițiile necrofile păgâne. Medinsky a subliniat că nu a rămas mai mult de 10% din corpul lui Lenin. Medinsky a fost susținut de șeful CEC Andrei Vorobyov, amintind de canoanele ortodoxe și obiceiurile umane.

 

Vladimir Putin este foarte sensibil la acest subiect. Întrebat de ce Lenin nu a fost încă îngropat, el răspunde cu tact că nu este nevoie să se ia măsuri care să provoace diviziune în societate. Actualul președinte acordă o mare atenție consolidării societății ruse moderne.

 

 

 

Mausoleele lumii

Mausoleele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri și există în toată lumea. În Turcia, în secolul al IV-lea î.Hr., a fost construită prima clădire de acest fel. Mausoleul a devenit mormântul domnitorului carian Mausolus, care a devenit faimos fie pentru cruzime, fie pentru dreptate. Mormântul Mausoleului este astăzi considerat una dintre minunile lumii, însă din el au mai rămas doar ruine.

 

Cunoscut pentru un uriaș mausoleu din Vietnam, unde se află cadavrul liderului comunist Ho Chi Minh.

 

În China, corpul revoluționarului Sun Yat-sen este plasat într-un mausoleu octogonal. Mormântul a fost construit pe cheltuiala cetățenilor.

 

La Beijing, în 1977, corpul îmbălsămat al lui Mao Zedong a fost păstrat în același mod.

 

Mausoleele sunt cunoscute în Iran, Coreea de Nord, Cuba. După cum puteți vedea, mausoleul din Moscova nu este în niciun caz o creație unică.

 

Mulți cetățeni ortodocși, îngrijorați de motivul pentru care Lenin nu a fost îngropat, își justifică părerea cu tradițiile ortodoxe de îngropare a trupului sub pământ. Cu toate acestea, istoricul Vladlen Loginov mărturisește că reparația Mausoleului a fost efectuată cu acordul Bisericii Ruse.

 

Mai mult, în istoria Ortodoxiei există multe astfel de înmormântări. De exemplu, trupul chirurgului Pirogov după moartea sa a fost îmbălsămat, depus într-un mormânt, peste care a fost ridicat ulterior un templu.

 

Istoria ortodoxă cunoaște multe exemple de înmormântări de suprafață. Aceste morminte sunt, de asemenea, situate în temple. Biserica nu neagă posibilitatea înmormântării în sanctuare, care pot fi așezate sub podea sau stau pe podea. Mulți mitropoliți și sfinți ortodocși sunt înmormântați în acest fel.

 

Pe lângă cancer, s-au folosit și acrosoli – nișe în pereții templului. Au fost făcute deschise și închise, în ele erau așezate sarcofage cu cadavre. Există astfel de acrosoli la Kiev, la Pereyaslavl-Khmelnitsky, la Vladimir, la Suzdal.

 

Înmormântările ortodoxe se făceau nu numai în catedrale, ci și în peșteri speciale. Locuri similare s-au păstrat în Kiev, Cernigov, lângă Pskov.

 

Călugării Athos sunt încă îngropați fără înmormântare. După odihnă, cadavrele sunt așezate sub pământ, după trei ani oasele sunt dezgropate și transferate în încăperi speciale numite osuare, unde sunt depozitate.

 

 

 

Obiceiuri catolice

Studiind tradițiile creștine în general, merită menționată Biserica Catolică, care, de asemenea, îngroapă cu succes morții nu numai prin înmormântare. Deci călugării sunt îngropați în Escorialul spaniol. În nișele catedralei se află sarcofage cu rămășițe regale.

 

Trupul Papei Ioan al XXIII-lea a fost îmbălsămat și așezat într-un sarcofag, iar mai târziu într-un sicriu transparent. Acum este păstrat în Catedrala Romană Sf. Petru.

 

Astfel, obiceiurile creștinismului nu prevăd deloc înhumarea obligatorie a trupului în subteran; se practică opțiuni de îmbălsămare și îngropare pe suprafața pământului. Așadar, ridicând subiectul de ce Lenin nu a fost îngropat, ci plasat în Mausoleu, este nepotrivit să vorbim despre blasfemie. Imbalsamarea trupului defunctului si punerea lui la vedere publica in cadrul traditiilor crestine nu poate fi in niciun caz considerata blasfemie.

 

Deci, am examinat de ce Lenin se află în Mausoleu până astăzi. Există mai multe întrebări decât răspunsuri în acest subiect. Dar rămâne de sperat că timpul va putea dezvălui aceste secrete istorice.

 

Unde, pe lângă mausoleu, s-au oferit să-l îngroape pe Lenin imediat după moartea sa

 

Dezbaterea despre scoaterea corpului lui Lenin din mausoleu și unde să-l îngroape în acest caz durează de câteva decenii. Nu mai puțin au existat dispute în cercurile guvernamentale imediat după moartea liderului.

 

Opțiunea cu îmbălsămare „eternă” nu a devenit imediat dominantă.

Imediat după moartea lui Lenin, a fost creată o comisie guvernamentală care să organizeze înmormântarea. În viitor, ea s-a ocupat de problemele perpetuării memoriei lui: redenumirea străzilor și orașelor, publicarea de lucrări, ridicarea monumentelor și așa mai departe. Dar sarcina principală a fost de a determina cum va fi efectuată înmormântarea.

 

Înmormântare la zidul sau cripta Kremlinului

Există o versiune conform căreia, după ceremonia de adio, au vrut să-l îngroape pe Lenin la zidul Kremlinului, lângă mormântul lui Sverdlov. Însă din cauza gerului, pământul a înghețat, în plus, la locul presupusei înmormântări ar fi fost descoperite pasaje subterane, care ar fi durat mult până se închide. Semyon Budyonny a sugerat ca trupul lui Lenin să fie îngropat în pământ.

La o întâlnire a Biroului Politic, s-a propus ridicarea unei cripte. Bonch-Bruevich a vorbit despre asta, revoltat de discuția despre un sicriu deschis cu trupul îmbălsămat. El a clarificat: „Cred că este necesar să se amenajeze doar o criptă, deoarece, de exemplu, există un mormânt al lui Dostoievski, Turgheniev – toată lumea știe că aici este cenușă, dar nimeni nu vede fața”. După cum a scris academicianul Yu. Lopukhin într-o carte dedicată morții lui Lenin: „La 25 ianuarie, Prezidiul Comitetului Executiv Central decide: să păstreze sicriul cu trupul lui Lenin în criptă, făcându-l accesibil publicului; să construiască o criptă lângă zidul Kremlinului, pe Piața Roșie, printre gropile comune ale luptătorilor Revoluției din octombrie. Cu toate acestea, ideea criptei a suferit în curând o transformare. S-a hotărât să se păstreze cadavrul și să-l aducă la cult într-un sarcofag cu capac transparent.

 

Imbalsamarea

Imediat după vestea morții lui Lenin, comisia pentru organizarea înmormântării a început să primească scrisori și telegrame de la oameni cu cereri de a-și prelungi rămas-bun de la lider. Potrivit lui Kirill Anderson, care a condus multă vreme fosta arhivă a CPA IML, chiar au existat astfel de scrisori și au venit „de jos”. Anderson citează textul unuia dintre aceste mesaje: „Trupul sacru al lui Ilici, drag tuturor, nu ar trebui să fie îngropat, ci făcut cât mai incoruptibil și vizibil fizic. Nu îndepărta de la noi cenușa binecuvântată a lui Ilici, nu o acoperi cu pământ.

În multe memorii și o serie de lucrări dedicate situației cu înmormântarea lui Lenin, rolul principal în promovarea ideii de îmbălsămare îi este atribuit lui Stalin. De exemplu, sunt citate memoriile lui Troțki despre întâlnirea Biroului Politic, unde discută propunerea lui Stalin de a înmormânta liderul „în rusă”: „În rusă, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe Ruse, sfinții au fost făcuți moaște. Aparent, noi, partidele marxismului revoluționar, suntem sfătuiți să mergem în aceeași direcție – să păstrăm corpul lui Lenin. Totuși, Stalin nu apare în documentația oficială. Nici măcar nu era membru al comitetului de înmormântare.

Mulți erau împotriva creării unor astfel de „relicve sovietice”. Nadezhda Krupskaya, pe 30 ianuarie, în ziarul Pravda a vorbit clar: „Nu lăsa tristețea ta pentru Ilici să meargă în venerarea exterioară a personalității sale. Nu-i aranja monumente, palate în numele lui, sărbători magnifice în memoria lui etc. – a acordat atât de puțină importanță tuturor acestor lucruri în timpul vieții sale, a fost atât de împovărat de toate acestea. Kliment Voroshilov s-a opus și el, afirmând că „țăranii vor înțelege acest lucru în felul lor: se presupune că au distrus zeii noștri, au zdrobit moaștele și și-au creat propriile relicve”.

Cu toate acestea, susținătorii îmbălsămării au câștigat. A început la câteva luni după moartea lui Lenin.

 

Îngroapă în cimitir

Versiunea conform căreia Lenin dorea să fie îngropat la cimitirul Volkovo lângă mama sa a fost prezentată la Congresul Deputaților Poporului din 1989 de Yu. Koryakin. Cu toate acestea, nu a fost găsită nicio dovadă a existenței unei astfel de dorințe a liderului. Nepoata lui Lenin, Olga Ulyanova, a vorbit împotriva acestei versiuni. Aleksey Abramov, autorul multor cărți despre Mausoleu, mai afirmă că „nu există un singur document al lui Lenin al rudelor sau rudelor sale cu privire la ultima dorinta Lenin să fie înmormântat într-un anume cimitir rusesc.

În plus, în rândul elitei sovietice, înmormântările în cimitire obișnuite din apropierea bisericilor și mănăstirilor erau, cel puțin, nepopulare. Astfel de ceremonii nu mergeau bine cu ateismul declarat. Locul de lângă zidul Kremlinului s-a transformat treptat într-un cimitir revoluționar. Mai târziu, ideea de incinerare s-a răspândit.

Cu toate acestea, versiunea conform căreia lui Lenin nu i s-a permis să fie îngropat așa cum și-au dorit el și familia lui încă circula. Așadar, în 2011, V. Medinsky, ministrul Culturii al Federației Ruse, a declarat: „Este bine știut că Lenin însuși nu avea de gând să construiască niciun mausoleu pentru el și rudele sale în viață – sora, fratele și mama – erau categoric. impotriva. Au vrut să-l îngroape la Sankt Petersburg cu mama lui”.

 

De ce nu este scos Lenin din mausoleu?

 

URSS și PCUS sunt plecate de mai bine de un sfert de secol, iar trupul liderului proletariatului se află încă într-un mausoleu din Piața Roșie. De mult timp, cozile de kilometri ale celor care doresc să onoreze memoria lui Ilici nu s-au aliniat pentru el. Propunerile de a-și îngropa trupul în pământ sună din ce în ce mai des. Până acum, autoritățile oficiale ale Rusiei nu îndrăznesc să facă acest lucru. Până acum, sunt multe scuze pentru care cadavrul lui Lenin rămâne în inima capitalei, unde viața este în plină desfășurare, copiii se plimbă și au loc sărbători solemne.

 

Susţinătorii ideilor comuniste împotriva

După dezmințirea dictaturii comuniste în timpul Perestroika, a fost făcută mai întâi o propunere de a scoate din Piața Roșie trupul principalului ideolog al revoluției din 1917. Acest lucru s-a întâmplat în 1989. Apoi propunerea a avut efectul unei bombe care explodează. Membrii de partid loiali ideilor de socialism nu puteau permite o asemenea „blasfemie”.

 

Generația „zero” știe puțin despre liderul proletariatului mondial. Dar Partidul Comunist are încă mulți adepți, iar într-un sistem multipartid este pur și simplu necesar să le respectăm opinia. Aceasta este una dintre legile existenței democratice a societății. Potrivit diverselor sondaje din 1911-2016, aproximativ 36-40% dintre ruși sunt împotriva scoaterii rămășițelor lui Lenin din mausoleu. Această situație nu s-a schimbat încă.

 

Deputatul Dumei de Stat din fracțiunea comunistă Nikolai Kharitonov, în timpul unei dezbateri politice cu Vladimir Zhirinovsky (LDPR), în 2011, a spus că memoria lui Lenin nu trebuie distrusă. Mulți ruși respectă personalitatea lui Vladimir Ilici (majoritatea acelorași 36-40%). Insultarea sentimentelor lor poate duce la destabilizare gravă situatie politicaîn țară.

 

În amintirea trecutului

Faptul că scoaterea din mausoleu și reîngroparea ulterioară a rămășițelor lui Lenin ar putea duce la „diviziunea societății ruse” a fost exprimat și la începutul lui 2016 de președintele Vladimir Putin. Mulți ruși cred că este imposibil ca fiecare generație ulterioară să distrugă curat monumentele epocilor anterioare. În caz contrar, concluziile cerute de regândirea tragediilor și revoluțiilor sângeroase din trecut nu se vor trage niciodată.

 

Semn rau

Există, de asemenea, multe legende și legende pentru care corpul lui Lenin se află încă în mausoleu și pentru conservarea lui se cheltuiesc peste 13 milioane de ruble pe an. LA ani diferiti Asociații ortodocși și chiar părinții bisericii au făcut predicții proaste despre acest fapt. Fericitul Alipia de Kiev a prevăzut că după reîngroparea cadavrului lui Lenin, războiul va începe în Rusia.

 

Starețul Ioan, călugăr pustnic la Biserica Sfântul Nicolae Cel Plăcut, din regiunea Yaroslavl, a prevestit distrugerea completă a Moscovei după scoaterea trupului lui Lenin din Piața Roșie: din Moscova va rămâne. Păcătoșii vor înota în apă sărată mult timp, dar nu va fi nimeni care să-i salveze. Toți vor muri. Prin urmare, pentru cei care lucrează la Moscova, recomand să lucreze acolo până în aprilie, regiunile Astrakhan și Voronezh vor fi inundate. Leningradul va fi inundat. Orașul Jukovski (regiunea Moscova, la 30 km de capitală) va fi parțial distrus. Domnul a vrut să facă acest lucru încă din 1999, dar Maica Domnului l-a rugat să dea mai mult timp. Acum nu mai este timp deloc. Doar cei care părăsesc orașele (Moscova, Leningrad) pentru a trăi la țară vor avea șansa de a supraviețui. Nu merită să începeți să faceți case la sate, nu mai este timp, nu veți avea timp. Este mai bine să cumpărați o casă finisată. Va fi o mare foamete. Nu va fi curent, nici apă, nici gaz. Doar cei care își cultivă propria hrană vor avea șansa de a supraviețui. China va intra în război împotriva noastră cu o armată de 200 de milioane și va ocupa toată Siberia până la Urali. Japonezii vor găzdui Orientul îndepărtat. Rusia va fi sfâșiată. Va incepe război teribil. Rusia va rămâne în granițele vremurilor țarului Ivan cel Groaznic. Va veni călugărul Serafim de Sarov. El va uni toate popoarele și statele slave și va aduce cu el pe țar… Va fi o asemenea foamete, încât cei care au acceptat „sigiliul lui Antihrist” vor mânca morții. Și cel mai important – roagă-te și grăbește-te să-ți schimbi viața pentru a nu trăi în păcat, din moment ce nu mai este timp deloc…”.

 

Legendele orașului

În jurul existenței mausoleului și a corpului păstrat în el, există multe legende urbane neobișnuite. Potrivit unuia dintre ei, îmbălsămarea a fost efectuată cu ritul magiei negre. În locul creierului confiscat al liderului ar fi fost plasate niște semne oculte, înscrise pe o placă de aur. Ei sunt cei care au ținut trupul în mausoleu timp de multe decenii, în ciuda schimbării sistemului politic și a altor schimbări din țară.

 

Potrivit unei alte legende, în mausoleu este depozitată o armă psihotropă secretă. Îndepărtarea cadavrului decedatului ar putea duce la activarea acestuia. Există, de asemenea, povești că mausoleul este o piramidă zigurat încărcată negativ care aspiră energie de la oamenii care trec prin Piața Roșie și o transmite în mediu inconjurator ceva negativ.

 

Cea mai recentă versiune provine din teoria medicului nazist Paul Kremer, care credea că este posibilă influențarea genotipului uman prin radiații direcționate de la un cadavru. El a efectuat chiar cercetări clasificate pe acest subiect. Potrivit legendei, cekistii au luat cumva în posesia rezultatele experimentelor sale și le-au folosit în mausoleu.

 

Într-un fel sau altul, trupul lui Lenin este încă în Piața Roșie. Disputele privind reînhumarea lui sunt în curs de desfășurare, dar până acum nu a fost luată o decizie clară.

 

Lenin. Acest nume de familie i-a uimit pe cetățenii Țării Sovietelor. Cult, persoană misterioasă, simbol și arbitru al istoriei. Un om al cărui trup se află chiar în inima capitalei și încă mai stârnește sufletele ortodocșilor. Cum este posibil ca în secolul 21 un „cadavru viu” să se etaleze pe Piața Roșie?

 

DE CE a fost îmbălsămat LENIN

 

Liderul mișcării revoluționare a murit pe 21 ianuarie 1924, iar deja pe 27 ianuarie, trupul, care a suferit un rit păgân de îmbălsămare, a fost lăsat în noul Mausoleu construit. Timp de aproape o sută de ani, trupul lui Vladimir Ilici a fost supus unor mașinațiuni speciale, în urma cărora își păstrează starea „proaspătă”. Există două versiuni pentru care Lenin nu a fost îngropat. În primul rând, când știrea despre starea deplorabilă a lui Lenin (născut Ulyanov) a ajuns la conducerea sovietică, membrii Biroului Politic au avut grijă soarta viitoare„Părintele Revoluției Ruse”. Propunerea de îmbălsămare a lui Lenin a fost exprimată de I.V. Stalin, referindu-se la faptul că „unii camarazi din provincii” au cerut exact asta. Ei spun că muncitorii și membrii obișnuiți ai Partidului Bolșevic vor să păstreze cadavrul liderului lor și să-l plaseze într-un sarcofag. Conform celei de-a doua versiuni, nu au existat cereri de îmbălsămare din partea oamenilor de rând, iar inițiatorul unei astfel de idei a fost însuși Stalin, care a căutat să înlocuiască religia ortodoxă rusă cu un nou cult. Religia populației sovietice este marxismul. Lenin este Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă Rusă, sfinții au devenit relicve. După același principiu, trupul lui Lenin, cel mai înflăcărat oponent și persecutor al bisericii, a devenit prototipul moaștelor sfinților. E o disonanță, nu-i așa?

 

Clădirea în care este îngropat Lenin nu amintește în zadar de ziguratul babilonian. Arhitectul Alexander Shchusev, care a construit un număr mare de biserici ortodoxe, în ciuda atitudinii sale personale față de puterea sovietică a fost obligat să îndeplinească sarcina Comitetului Executiv Central al URSS. Și a îndeplinit-o prin crearea Altarului Pergamon în chiar inima Moscovei. Pergamon a fost considerat într-o oarecare măsură un loc cu adevărat satanic, deoarece pe acest teritoriu aveau loc regulat ritualuri magice și vrăjitorie caldeene. De ce mausoleul a luat o astfel de formă păgână este greu de răspuns fără ambiguitate.

 

Protopop al Bisericii Ortodoxe Ruse Mihail Khodanov i-a împărtășit lui Yatak Cred că părerea sa personală despre personalitatea lui Lenin și, în special, a vorbit despre Mausoleu ca o clădire:

 

„În secolul III î.Hr., statul Pergamon era considerat unul din lumea economică și culturală elenă. Era în sudul Turciei. Centrul statului este orașul Pergamon. Conținea un altar pentru Satana. Acolo se făceau cele mai abundente sacrificii umane, cele mai abundente din tot Orientul. Prin urmare, acest altar a intrat în istorie ca altarul lui Satan din Pergamon. De la el, Mausoleul Lenin a fost copiat de oameni necredincioși, atei, care și-au declarat dușmănia față de toate religiile. Dintr-o dată, cineva a venit cu ideea să ia acest altar din Pergamon și să-l mute în centrul Moscovei și să facă din el un loc de cult pentru liderul revoluției. A devenit o icoană, a devenit moaște. L-au îngropat în acel Mausoleu după chipul și asemănarea celor mai mari preoți și a celor mai înalți conducători ai Mesopotamiei Antice. 

DE CE NU ESTE ARSĂ LENIN

 

Principalul motiv pentru care trupul lui Vladimir Ilici nu va fi îngropat în niciun fel este opinie publica. Moscoviții, în efortul de a scoate mumia din Piața Roșie, adună semnături corespunzătoare aproape în fiecare an. În 2011, a fost realizat un sondaj, al cărui rezultat a arătat că 43% dintre cei chestionați au considerat că îmbălsămarea lui Lenin este contrară tuturor ortodocșilor și valorile morale. Partidul Rusia Unită a aderat la aceeași decizie. Dar restul de 57% dintre respondenți au decis că Lenin ar trebui să continue să stea întins în Mausoleu. Cel mai probabil, majoritatea oamenilor sunt în favoarea păstrării trupului lui Lenin în Piața Roșie tocmai din necunoașterea faptului că clădirea în care este îngropat cadavrul unui revoluționar aparține unui cult satanic.

 

Protopopul Mihail Hodanov a cântat chiar și cântecul „Să-l îngropăm pe Lenin”, în care cere să aducă „trupul lupului” la pământ.

 

 

 

Întins în Mausoleu, Lenin este învăluit în mister mistic. În urmă cu câțiva ani, în rețea a apărut un filmuleț de la camerele de supraveghere exterioare, unde se vede cum mortul se ridică în sarcofag pentru câteva secunde și se întinde înapoi:

 

 

 

Un alt videoclip celebru cu Lenin – cum liderul proletariatului este devorat de… copii. Dar nu-ți fie frică. De fapt, copiii mănâncă o prăjitură sub forma lui Vladimir Ilici. Unde, cine și din ce motiv a decis să facă un dulce în imaginea unui revoluționar – nu știm, dar procesul de mâncare a părintelui revoluției arată destul de impresionant.

 

 

 

Materialul a fost pregătit de redactorii proiectului

Cu utilizarea parțială sau completă a textului, materialului video sau audio al site-ului, este necesar un link către yatakdumayu.

 

Pe 20 aprilie, s-a știut că deputații din Partidul Liberal Democrat și Rusia Unită (și-au retras ulterior semnăturile) se pregăteau să depună la Duma de Stat un proiect de lege privind înmormântarea cadavrului liderului Rusiei Sovietice Vladimir Lenin. Disputele pe această temă au loc de mulți ani, de la moartea sa. Cum și cine a propus să îngroape cadavrul lui Lenin și de ce acest lucru nu s-a întâmplat încă – în revizuirea RBC

 

Dublul lui Vladimir Lenin la Mausoleu  

 

Pentru prima dată, problema posibilului loc de înmormântare a trupului lui Lenin a fost pusă în toamna anului 1923. Stalin a convocat o reuniune a Biroului Politic, la care a anunțat că sănătatea lui Lenin s-a deteriorat semnificativ. Făcând aluzie la scrisorile „unor tovarăși din provincii”, Stalin a sugerat ca după moartea lui Lenin, trupul să fie îmbălsămat. Această propunere l-a revoltat pe Troțki: „Când tovarășul Stalin și-a terminat discursul, mi-a devenit clar doar unde aceste argumente și indicii la început de neînțeles conduceau că Lenin era un rus și ar trebui să fie îngropat în rusă. În limba rusă, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe Ruse, sfinții erau făcuți moaște. Kamenev l-a susținut pe Troțki și a remarcat că „… această idee nu este altceva decât o adevărată preoție, Lenin însuși ar fi condamnat-o și ar fi respins-o”. Buharin a fost solidar cu opinia lui Kamenev: „Vor să glorifice cenușa fizică… Se spune, de exemplu, despre transferul cenușii lui Marx din Anglia la noi la Moscova. Am auzit chiar că această cenușă, îngropată lângă zidul Kremlinului, ar adăuga, parcă, sfințenie, semnificație deosebită întregului loc, tuturor celor îngropați în cimitirul fratern. Ce dracu este asta!”

 

După moartea lui Lenin, însă, niciunul dintre ei nu și-a exprimat public aceste gânduri. Primul Mausoleu temporar din lemn a fost construit în ziua înmormântării lui Lenin (27 ianuarie 1924) în doar câteva zile. Acolo a fost pus cadavrul lui Lenin.

 

 

Singura care a protestat a fost soția sa, Nadejda Krupskaya. La 29 ianuarie 1924, cuvintele ei au fost publicate în ziarul Pravda: „Tovarăși muncitori și țărani! Am o mare cerere către tine: nu lăsa tristețea ta pentru Ilici să meargă în venerarea exterioară a personalității sale. Nu-i amenaja monumente, palate în numele lui, sărbători magnifice în memoria lui etc. În timpul vieții sale, el a acordat atât de puțină importanță tuturor acestor lucruri, încât era atât de obosit de toate acestea. Ulterior, Krupskaya nu a vizitat niciodată Mausoleul, nu a vorbit de la tribună și nu l-a menționat în articolele și cărțile ei.

 

Dupa razboi

 

Stalin a murit pe 5 martie 1953. Congresul Comitetului Central al PCUS, care s-a întrunit în aceeași zi, a adoptat o rezoluție privind crearea unui „Panteon – un monument pentru gloria veșnică a marelui popor al țării sovietice”, unde s-a propus să se așeze rămășițele atât ale lui Lenin, cât și ale lui Stalin. Cu toate acestea, din cauza politicii de destalinizare inițiată de Hrușciov, această inițiativă nu a fost pusă în aplicare. Mai târziu, trupul lui Stalin a fost scos din Mausoleu și îngropat lângă zidul Kremlinului, în timp ce trupul lui Lenin a rămas acolo.

 

Cu toții ne amintim de cunoscuta frază de propagandă pentru întreaga Uniune, ruptă din Cântecul Komsomol al lui Maiakovski: „Lenin a trăit, Lenin este viu și va trăi”. În orice caz, cei care vin din URSS vor înțelege ce vreau să spun.

 

Au trecut 92 de ani de la moartea liderului. Aproape o aniversare. Anul 2016 trebuia să fie special și semnificativ pentru icoana tuturor reprezentanților comuniști și adepților liderului din Rusia. Dar – nu s-a întâmplat. Ca de obicei, am vorbit și am decis să nu facem nimic. Pe baza tensiunii publice create de presă, subiectul reînmormântării lui Lenin, poate, va doborî din nou recorduri în titlurile presei interne de top în 2017…

 

Astăzi, numele lui Lenin este din nou la audiere – despre el vorbesc politicieni, istorici, oameni de știință. Nici președintele însuși nu a disprețuit – deși din punct de vedere filozofic, și-a declarat destul de deschis atitudinea personală față de Rusia.

 

 

 

Fără a-mi exprima dezgustul personal față de creierul din spatele loviturii de stat Rusia țaristăși încercați să caracterizați ceea ce și-a amintit exact Volodia Ulianov pentru cei mai mulți dintre noi, va părea foarte stereotip: Lenin este principalul bolșevic, marxist, ideolog și organizator al Partidului Comunist Rus. A fost la putere 5 ani. Și dacă sapi mai adânc:

 

1. Lenin este deținător de record absolut, campion mondial la numărul de monumente ridicate pe planetă. Și strada Lenin – în aproape fiecare oraș din Rusia și în sate. Și nu numai în Rusia. Și trupul său îmbălsămat este încă într-un sarcofag deschis sub Piața Roșie.

Dacă este și mai simplu, atunci vă puteți limita pur și simplu la o definiție modestă a lui Vladimir Putin în videoclipul de mai sus…

 

Cu siguranță, în urmă cu 92 de ani, a murit un om care a schimbat cursul istoriei Rusiei în ultimul secol. Cel pe care unii îl laudă ca pe un zeu, în timp ce alții îl blestemă. Dar dezbaterea continuă cu privire la motivul pentru care Lenin nu a fost îngropat? Și va fi o regândire în viitorul apropiat?

 

Soarta acestor dispute istoria nationala iar acest articol este despre.

 

V.I.Lenin la al III-lea Congres al Komintern (în dreapta, artistul I.I.Brodsky). Moscova, iunie-iulie 1921

 

Fapte istorice despre moartea lui Lenin

Vladimir Ulianov (Lenin) a murit la vârsta de 53 de ani în ianuarie 1924. Înainte de moartea sa, liderul tânărului stat sovietic era grav bolnav și chiar era paralizat. Soția sa a avut grijă de el – „un adevărat prieten și aliat” (cum vor scrie mai târziu istoricii) – N. K. Krupskaya.

 

Moartea a avut loc la casa lui Lenin din Gorki (acesta este unul dintre raioanele din regiunea Moscovei). Anul morții lui Lenin a coincis cu începutul redistribuirii puterii între asociații săi, care s-a încheiat cu victoria necondiționată a lui Stalin.

 

ceremonie funerara

La două zile după moartea sa, pe 23 ianuarie, trupul liderului a fost adus la Moscova. Problema înmormântării a început să fie decisă. Drept urmare, pe 27 ianuarie, trupul îmbălsămat al lui Lenino a fost depus într-un mausoleu creat în grabă. Reacția contemporanilor la o înmormântare atât de neobișnuită a fost amestecată.

 

Desigur, Lenin însuși a vorbit în mod repetat despre faptul că revoluție proletară va schimba toate sferele vieții: limba, religia, familia, tradițiile. Se pare că înmormântarea lui neobișnuită a făcut parte din noul sistem.

 

Dar mai întâi lucrurile…

 

Cine a decis să salveze cadavrul lui Lenin?

Memoriile asociaților lui Lenin ne vorbesc în diferite moduri despre cine a inițiat această decizie. Deci, Troțki îi consideră a fi Stalin. El mărturisește că încă în 1923, la o ședință a Biroului Politic, Stalin a vorbit despre necesitatea conservării trupului liderului, urmând exemplul conservării moaștelor sfinților în creștinismul ortodox.

 

Troțki, Kamenev și Bukharin (conform memoriilor lui Troțki însuși) s-au opus atunci acestei idei a lui Stalin.

 

Totuși, dacă luăm în considerare ura acerbă a lui Lev Davidovich față de Stalin, care l-a expulzat din țară, atunci trebuie să fim atenți la declarațiile sale pe această temă.

 

Versiunile unor istorici conform cărora Lenin și Stalin au fost uniți printr-o singură idee nu merită să avem încredere: Stalin a vrut să ofere poporului său o nouă religie, în care Lenin să devină zeu, iar el să devină rege.

 

Există versiuni conform cărora, la întrebarea de ce Lenin nu a fost îngropat, ci îmbălsămat, răspunsul sună astfel:

 

Printre bolșevici au existat oameni care credeau că știința va putea găsi în curând o modalitate de a învia oamenii din morți, așa că au contribuit la păstrarea intact a trupului conducătorului lor.

Atitudinea rudelor lui Lenin față de îmbălsămarea lui

Soția liderului bolșevic, un reprezentant de seamă al acestui partid, N. K. Krupskaya, judecând după propriile amintiri, a rezistat acestei metode de îngropare a soțului ei. Ea a încercat să demonstreze necesitatea înmormântării obișnuite. Cu toate acestea, nimeni nu a auzit cuvintele văduvei. De asemenea, protestele fraților și surorilor lui Lenin, care au avut și ei greutate în Partidul Bolșevic, nu au fost auzite.

 

Krupskaya a primit ordin să predea bunurile soțului ei, ceea ce a făcut cu lacrimi în ochi.

 

Mai târziu, ea nu a putut merge niciodată la mausoleu. Dar acest lucru a fost decis de fratele mai mic al lui Lenin, Dmitri Ulyanov. Cu toate acestea, nu a suportat multă vreme această tristă vedere și, văzând înăuntru mausoleul Lenin, a ieșit cu lacrimi. Dmitri Ilici nu și-a putut vedea fratele sub forma unei păpuși fără viață.

 

 

 

De ce Lenin nu a fost îngropat: o versiune a ultimei voințe a liderului

La sfârşitul anilor ’80. al secolului trecut, când gloria lui Lenin s-a stins în inimile cetățenilor sovietici, au început să apară versiuni conform cărora el însuși dorea să fie îngropat lângă mama sa, Maria Alexandrovna (acum cele două surori necăsătorite ale lui Lenin sunt înmormântate în acest loc).

 

Autorul acestei versiuni a fost istoricul A. Artyunov. El credea că bolșevicii, eliminând în felul lor trupul liderului, au încălcat de fapt voința unui muribund. Anul morții lui Lenin a fost dificil pentru țară; în acel moment, în presă au fost publicate multe scrisori de la „oameni sovietici obișnuiți” despre necesitatea păstrării corpului liderului. Cu toate acestea, istoricul credea că nu cetățenii, ci Lenin însuși aveau dreptul de a decide dacă va fi îmbălsămat sau dacă va primi în continuare odihna obișnuită a cimitirului.

 

Dar astăzi această versiune nu rezistă criticilor, deoarece nu s-a păstrat nicio dovadă scrisă a lui Lenin însuși sau a rudelor sale, ceea ce ar face clar că V.I. Ulyanov a vrut să fie îngropat cu mama sa.

Poate că, fiind ateu, Lenin nu a acordat deloc importanță locului înmormântării sale.

 

Înmormântarea neobișnuită ca element în crearea mitului despre Lenin

Imediat după Revoluția din octombrie, după ce au ocupat telegraful și mass-media, bolșevicii și-au pus sarcina de a-și agita ideile pe scară largă. Această activitate a avut succes pentru ei. Mulți oameni au crezut în visele comuniste datorită sistemului de propagandă bine stabilit.

 

 

Varlamov Alexey Grigorievici. Lenin și copiii.

Imediat, presa, care se află în sfera de influență a liderilor de partid, a început să creeze imaginea unui lider formidabil – invincibilul Vladimir Ilici, un prieten al poporului și un luptător curajos pentru libertatea lor.

 

Această exaltare a imaginii lui Lenin a continuat de-a lungul vieții sale. Maxim Gorki este creditat că a spus că noul Rusia Sovietica avea nevoie de o nouă credință noua religie, și imaginea lui Hristos și a luat imaginea lui Lenin – un luptător și suferind pentru fericirea poporului. Prin urmare, Lenin trebuia să fie și nemuritor, trebuie să poată învia din morți.

 

Conștient sau inconștient, dar membrii Partidului Bolșevic au făcut multe în crearea mitului liderului. Când trupul lui Lenin nu a fost îngropat, mitul despre el a devenit mai puternic.

 

Apropo, când I.V. Stalin a murit mulți ani mai târziu, el a fost și îmbălsămat și depus în mausoleu. Adevărat, Lenin și Stalin nu au stat mult timp împreună: după dezvăluirile lui Hrușciov, trupul lui Stalin a fost îngropat în secret lângă zidul Kremlinului.

 

Astăzi, mausoleul și corpul liderului care zace în el provoacă încă dezbateri aprinse în rândul contemporanilor. Mulți dintre ei nu mai pot răspunde la întrebarea de ce Lenin nu a fost îngropat? Dar însăși imaginea Mausoleului îi irită. Cealaltă parte a populației țării tratează mausoleul cu sentimente amestecate: de la curiozitate până la exprimarea respectului pentru memoria liderului.

 

A meritat liderul o asemenea soartă? De asemenea, nu este complet clar. Dar îndrăznesc să sugerez că problema înmormântării lui Lenin și însăși discuția din societate, în creștere a ratingurilor sale de la an la an, va atinge punctul culminant în 2016. Să așteptăm și să vedem.

https://ief-usfeu.ru/ro/pravda-li-chto-lenina-hotyat-pohoronit-sataninskii-altar/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dima, un soldat ce luptă în Ucraina: Sistemul Starlink al lui Elon Musk a schimbat cursul războiului – Cecenii sunt aici să îi împuște pe rușii care nu vor să lupte

 

Sebastian Jucan • HotNews.ro

–

Dima, un soldat care luptă împotriva forțelor armate rusești din Ucraina, povestește cum merg luptele, vorbind despre eficacitatea armatei ruse, luptătorii ceceni ai lui Ramzan Kadîrov sau sistemul Starlink al lui Elon Musk despre care spune că a schimbat cursul războiului.

 

 

Dima, un soldat ce lupta impotriva rusilor in ucraina

 

Militarul i-a acordat un interviu jurnalistului și autorului britanic David Patrikarakos care a anunțat pe contul său de Twitter că a ajuns în orașul Dnipro pentru a urmări bătălia pentru estul Ucrainei. Patrikarakos a publicat pe Twitter fragmente din interviul luat lui Dima.

 

 

„Cel mai mare aliat în acest război este corupția din Rusia și natura armatei sale. Soldatul de pe teren dă raportul ofițerului său: ‘nu este bine dar rezistăm’; următorul tip raportează: ‘rezistăm’; următorul tip: ‘merge bine!’. Acesta este motivul pentru care Putin nu știe cât de rău merg lucrurile”, spune soldatul.

 

Acesta povestește că nu a crezut că Vladimir Putin o să declanșeze cu adevărat un război împotriva Ucrainei fiindcă „o invazie are nevoie de o superioritate numerică de 2-1”.

 

„M-am uitat la armata lor de la granițe și era clar că nu o aveau. Este o nebunie. Uneori joci poker cu o mână proastă. Rusia joacă fără cărți deloc”, susține el.

 

Soldatul se declară șocat de cruzimea și tacticile militarilor ruși

Dima spune că a fost șocat de lipsa de sensibilitate a soldaților ruși față de proprii lor camarazi, arătându-i lui Patrikarakos o fotografie făcută de o dronă care arată mai mulți militari luând masa într-o casă dărăpănată, chiar lângă cadavre ce zac în noroi.

 

„Ei mănâncă la 20 de metri de cadavrele în putrefacție ale camarazilor lor”, subliniază el, adăugând că „ei pur și simplu aruncă trupurile prietenilor lor în tranșee. Uneori nici măcar nu se deranjează să îi acopere. În urmă cu ceva timp am găsit un mormânt cu 15 cadavre în el. Au aruncat un pic de pământ peste ei și atâta tot”.

 

 

„Ei nu respectă nici măcar viețile propriilor camarazi. Incredibil”, mai afirmă acesta.

 

Dima cataloghează tacticile folosite de armata rusă în Ucraina drept „nebunești”, relatând despre tentativele soldaților Moscovei de a cuceri un mic aeroport militar din Ciornobaiivka, un orășel din regiunea Herson.

 

„Au încercat de 17 ori să îl captureze. De 17 ori i-am zdrobit. Și ei încă vin. Soldații noștri întreabă: ‘Sunt tâmpiți?’. Nu, doar incapabili de gânduri independente. Ei doar urmează ordinele, nu contează cât de nebunești sunt”.

 

Pe același subiect: Un comandant ucrainean spune că soldații ruși luptă „ca proștii”: „Cad mereu în aceleași capcane”

Despre soldații ceceni și sistemul Starlink al lui Elon Musk

Dima a vorbit cu jurnalistul britanic și despre soldații ceceni ce luptă în Ucraina:

 

„Ha, le zicem soldați de TikTok. Ei filmează mereu. Am găsit pe unul care era rănit și încerca nu să lupte, ci să își facă un selfie. Scopul lor nu este să lupte ci să îi împuște pe recruții ruși care nu vor să lupte. Este o tactică sovietică”.

 

Militarul subliniază că sistemul de internet prin satelit Starlink al lui Elon Musk, activat în Ucraina încă de pe 27 februarie, a schimbat cursul războiului în favoarea Kievului………………………………………………………………Cont . aici https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25522682-dima-soldat-lupta-impotriva-rusilor-ucraina-face-ampla-radiografie-luptelor-socat-cruzimea-soldatilor-rusi-cecenii-sunt-impuste-starlink-schimbat-cursul-razboiului.htm

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Raiul lui Putin pentru rusi este gheena vesnica… Declarații halucinante la televiziunile rusești: Trebuie să demilitarizăm NATO / Totul se va sfârși cu un război nuclear, dar noi vom merge în rai

https://flyover.ru/ro/sataninskii-altar-lenina-pochemu-ne-horonyat-vozhdya-no-mat-zemlya.html

 

https://ief-usfeu.ru/ro/pravda-li-chto-lenina-hotyat-pohoronit-sataninskii-altar/

 

 

 

HotNews.ro

Vladimir Putin a amenințat miercuri Occidentul cu un ”răspuns fulgerător” dacă intervine în războiul din Ucraina, declarația liderului de la Kremlin venind în contextul în care, în ultimele zile, presa de stat rusă a amplificat aceeași retorică, bombardând publicul cu afirmații precum cea că al treilea război mondial este iminent.

 

 

Propaganda rusă merge la turație maximă

 

Toate canalele TV importante promovează ideea unei escaladări inevitabile, nemaiîntâlnite până acum, din cauza invaziei în Ucraina, care este descrisă ca un război purtat de Occident împotriva Rusiei, scrie în Daily Beast jurnalista Julia Davis, specialistă în monitorizarea presei ruse.

 

 

În dezbaterile TV de marți seară s-a ajuns la afirmații halucinante:

„(Occidentul) a declarat un război împotriva noastră. Ce mai așteptăm? Va trebui să desfășurăm o operațiune specială de demilitarizare a NATO” – Olga Skabeeva, realizatoarea Rossia 1 supranumită ”Păpușa de oțel de la Putin TV”

„Totul se va sfârși cu un atac nuclear, pentru mine, este mai probabil decât alt rezultat. Acest lucru mă îngrozește, pe de o parte, dar, pe de altă parte, cu înțelegerea că este ceea ce este” – șefa canalului de RT, Margarita Simonyan.

„Dar noi vom merge în rai, în timp ce ei vor crăpa pur și simplu”, a adăugat celebrul propagandist rus Vladimir Solovyov

„Reprezentanții acestor patruzeci de țări diferite sunt Hitlerul colectiv de astăzi”, a spus politologul Mihail Markelov, calificând țările care s-au întâlnit săptămâna aceasta în Germania pentru a ajuta Ucraina drept răul întruchipat.

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-international-25522575-declaratii-halucinante-televiziunile-rusesti-trebuie-demilitarizam-nato-totul-sfarsi-razboi-nuclear-dar-noi-vom-merge-rai.htm

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Moscova o amenință pe Maia Sandu: Republica Moldova ar putea ajunge la „coșul de gunoi al istoriei”, dacă nu e mai atentă

 

HotNews.ro

 

Oficialităţi ruse au reacţionat vehement faţă de interzicerea în Republica Moldova a simbolului „Z” al invaziei Rusiei în Ucraina, după ce preşedinta Maia Sandu a promulgat marţi o lege în acest sens, relatează DPA. Un senator rus a transmis că Republica Moldova ar putea ajunge la „coșul de gunoi” și a șantajat-o pe Maia Sandu cu gazul rusesc.

 

 

Maia Sandu

 

Senatorul rus Aleksei Puşkov, şeful Comisiei provizorii a Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) pentru politica informaţională, a ameninţat-o direct pe preşedinta Maia Sandu că ţara sa ar putea sfârşi la „coşul de gunoi al istoriei”.

 

 

„A luat-o pe urmele Ucrainei”

„În ceea ce priveşte esenţa legii promulgate de Sandu, la fel şi declaraţiile ei despre comportamentul criminal al panglicii Sf. Gheorghe (susținătorii lui Putin -n.red) şi coşul de gunoi al istoriei, ar trebui să-i reamintim atunci că în acest coş au ajuns mulţi duşmani ai panglicii Sf. Gheorghe. Ar trebui să fie mai atentă când vorbeşte despre Rusia şi simbolurile ei, mai ales într-o situaţie în care Chişinăul nu are cu ce plăti gazul rusesc”, scrie Puşkov, una din portavocile cele mai zgomotoase ale Senatului rus în domeniul politicii externe ruse.

 

A reacţionat şi Serghei Aksionov, liderul prorus al Crimeii anexate de Rusia în 2014, care consideră că „Maia Sandu a decis să o ia pe urmele Ucrainei”, conform portalului lv.baltnews.com.

 

Republica Moldova, situată între Ucraina şi România, caută să adere la UE după invazia Rusiei în Ucraina. Chişinăul a acordat Kievului ajutor umanitar, primind cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor, dar nu şi de ordin militar.

 

La începutul acestei săptămâni, Chişinăul a interzis simbolurile „Z” şi „V”, utilizate în sprijinul trupelor ruse care atacă Ucraina, precum şi panglica Sfântului Gheorghe, considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina. Maia Sandu şi-a justificat interdicţia, argumentând că aceste simboluri divizează societatea.

 

Coșul de gunoi al istoriei

Locul lor este la „coşul de gunoi” al istoriei, a afirmat preşedintele Republicii Moldova într-o conferinţă de presă marţi.

 

„Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani – ele se referă la războiul de azi din Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri”, a declarat Maia Sandu.

 

Sandu denunță propaganda Moscovei

Totodată, ea a denunţat propaganda rusă răspândită de Moscova.

 

„Nu putem admite mesaje care denaturează informaţia despre război – e revoltător şi inuman să învinuieşti victimele de suferinţele proprii. Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine – sau chiar azi – pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat, la vremea lor, pogromurile, Holocaustul sau deportările. Nu uitam aceste pagini tragice şi ruşinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor. Şi nu putem permite ca atrocităţile de azi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace”, a subliniat Maia Sandu, citată de Deschide.md.

 

În acest sens, Sandu susţine că specularea victoriei din 1945 „pentru a promova astăzi o agresiune militară împotriva Ucrainei” reprezintă o „ofensă adusă părinţilor şi buneilor noştri care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem trăi în pace”.

 

„Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ura în conştiinţele noastre şi pentru a semăna vrajba şi divizare în societate vor plăti dur conform legii. Utilizarea acestora este un comportament criminal şi dezgustător. Politicienii care speculează cu simboluri pentru a diviza societatea vor fi penalizaţi. Oamenii publici trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea care le revine pentru păstrarea păcii şi a coeziunii în societate”, a adăugat ea.

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25508565-moscova-ameninta-maia-sandu-rep-moldova-putea-ajunge-cosul-gunoi-istoriei-daca-nu-mai-atenta.htm

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Putin amenință cu riposte rapide țările care ajută Ucraina

 

 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri după-amiază, naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide.

 

„Dacă cineva din afară încearcă să intervină în Ucraina, reacţia noastră va fi cu viteza luminii”, a declarat Vladimir Putin, conform BBC News, în cursul unei reuniuni cu parlamentari ruşi.

 

„Avem la dispoziţie toate instrumentele de ripostă pe care alţii nu le au. Şi nu doar ne lăudăm cu ele, le vom utiliza dacă va fi necesar”, a atras atenţia preşedintele Rusiei. Liderul de la Kremlin a subliniat că au fost decise deja modalităţile de ripostă, dar nu a oferit detalii.

 

Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia şi că armamentul oferit de Occident Ucrainei constituie ţintă legitimă a armatei ruse. „Sigur că aceste arme sunt ţinte legitime pentru capabilităţile de atac ale armatei ruse. Nu putem vedea lucrurile altfel. Atunci când NATO este de facto într-un război prin intermediari cu Rusia, iar acest intermediar este aprovizionat cu armament, facem în război ceea ce trebuie făcut în război”, a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei ruse, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

 

 

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a negat, marţi seară, că Statele Unite ar fi într-un conflict militar cu Rusia prin intermediari, şeful Pentagonului subliniind că, „în mod clar, este lupta Ucrainei”.

 

Administraţia de la Moscova a acuzat Marea Britanie că oferă armament Ucrainei pentru a ataca poziţii de pe teritoriul Rusiei şi a ameninţat că nu va ezita să riposteze prin bombardarea centrelor decizionale de la Kiev, indiferent dacă acolo sunt şi consilieri militari străini.

 

https://www.cotidianul.ro/putin-ameninta-cu-riposte-rapide-tarile-care-ajuta-ucraina/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Publicaţia rusă Pravda anunţă că România şi Polonia sunt primele candidate pentru lovituri cu rachete Kalibr: „O caută cu lumânarea”

 

De Redactia Observator

 

România a devenit brusc una dintre ţintele Rusiei. Cel puţin aşa anunţă publicaţia rusă Pravda.ru, care trece ţara noastră pe lista statelor care au ajutat Ucraina cu echipament militar.

 

 

Publicaţia rusă Pravda anunţă că România şi Polonia sunt primele candidate pentru lovituri cu rachete Kalibr: „O caută cu lumânarea”

 – Profimedia

 

Joe Biden cere Congresului 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dintre care 20 de miliarde pentru arme

Pravda.ru scrie că Marea Britanie, prin faptul că a recunoscut legitimitatea loviturilor ucrainene asupra bazelor militare din Rusia, a justificat lovituri aeriene ruseşti asupra unor lanţuri logistice din mai multe state membre NATO. „Polonia și România sunt primele pe lista celor care o caută cu lumânarea”, scriu rușii de la Pravda.

 

 

„Realitatea este că Ucraina era o țară suverană care trăia în pace, între granițele sale, când o altă țară a decis să violeze aceste granițe și să aducă aici 130.000 de soldați. Acest lucru a declanșat un război între Ucraina și Rusia, iar, într-un război, Ucraina trebuie să lovească dușmanul pe teritoriul său, să atace liniile logistice, proviziile de combustibil, depozitele de armament. Face parte din război”, a fost declaraţia făcută James Heappey, subsecretar de stat al forțelor armate britanice, pentru Radio Times. Afirmaţiile oficialului britanic au pus în alertă Moscova.

 

Ruşii cred că România vrea să invadeze Transnistria

 

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerul rus de Externe, a declarat că Rusia ar putea efectua lovituri militare cu rachete asupra unor ţinte aflate pe teritoriile statelor membre NATO pentru a întrerupe lanţul logistic ce alimentează Ucraina cu armament. „Țările care furnizează activ arme letale regimului nazist de la Kiev sunt: Cehia, Polonia, Slovenia, Turcia, Germania și SUA. Alte state o fac neoficial, de exemplu Bulgaria”, mai scriu cei de la Pravda.

 

PE ACELAŞI SUBIECT

Război Rusia – Ucraina, ziua 64 LIVE TEXT. Secretar general al ONU: „Războiul va dura până când Rusia îi va pune capăt”. Explozii în Herson, oraş controlat de ruşi

Portul din Sevastopol, păzit de delfini antrenaţi de armata rusă. Ce rol au mamiferele în protecţia navelor

Florin Cîţu, după vizita la Kiev: „Rusia trebuie să plătească pentru întregul plan de reconstrucţie al Ucrainei”

Jurnalista Liuba Lulko merge chiar mai departe şi spune că România ar fi chiar prima ţară pe lista Rusiei. Şi asta pentru că, potrivit jurnaliştilor ruşi, România ar putea invada Transnistria. „Ar putea fi în primul rând România. România ar putea invada acum Transnistria pentru a-și salva frații moldoveni de acolo”, a scris jurnalista rusă.

 

Ce sunt rachetele Kalibr?

Rachetele Kalibr, denumite în termeni militari 3M14 Kalibr sau SS-N-30A, sunt rachete de croazieră ce pot fi lansate de pe nave de război. Rachetele tip mare-sol au fost des folosite de marina rusă în ultima perioadă. Un alt model de rachetă Kalibr, dar din aceeaşi gamă de proiectile, poate fi lansat şi de pe submarine.

 

Kalibr are o rază de acţiune cuprinsă între 1.500 şi 2.500 de kilometri. Potrivit presei de specialitate, o astfel de rachetă, trasă de oriunde din Marea Neagră, poate lovi direct Kievul. Din aceeaşi „familie Kalibr”, ruşii au trei tipuri de rachete: Kalibr SS-N-30A (ce poate lovi ţinte pe uscat), Kalibr SS-N-27 (denumită şi Sizzler, care este rachetă anti-navă) şi Kalibr 91R (rachetă anti-submarin).

 

 

https://observatornews.ro/extern/publicatia-rusa-pravda-anunta-ca-romania-si-polonia-sunt-primele-candidate-pentru-lovituri-cu-rachete-kalibr-o-cauta-cu-lumanarea-468474.html

 

////////////////////////////////////////////

Români în Gulagul sovietic din Siberia -Autor: Valentin Hossu-Longin

Dintotdeauna, imperiul rus-fie că se numea ţarist, fie sovietic-a însemnat o”închisoare a popoarelor”, o închisoare în care erau mutaţi cu forţa dintr-o celulă în alta, după bunul plac al gardienilor;celulele erau gubernii şi mai târziu republici, iar gardienii deveniseră reprezentanţi ai poporului… prin NKVD.

 

Mişcările de populaţie aveau ca scop, pe de o parte, smulgerea oamenilor din pământul strămoşesc, pentru a-i slaviza, iar pe de alta, colonizarea unor imense teritorii nelocuite, deşertice, de tundră şi zăpezi, din centrul asiatic până dincolo de Cercul Polar. În locul celor dislocaţi, din localităţi cu un anumit grad de civilizaţie, erau împământeniţi ruşi sau rusofoni;desţăraţii erau meniţi să trăiască în lagăre de bordeie şi sârmă ghimpată-sau să moară de frig, foame, boli şi chiar glonţ!-, în vreme ce noii ocupanţi găseau case sănătoase şi ogoare cultivate. Cine nu rezista regimului din marele Gulag era sortit cimitirelor comune…

 

Recensământul din 1989Conform datelor recensământului oficial al URSS, din 1989, acolo trăiau 3.352.352 de moldoveni şi 146.071 de români. Iată repartizarea lor în principalele „Tări” sovietice:Moldova=2.794.749+2.477;Ucraina=324.525+134.825 şi Rusia=172.671+5.996. Pe lângă cele 15 republici unionale, sunt numărate 88 de republici, regiuni, districte, ţinuturi autonome şi oraşe din Federaţia Rusă, care în 1979 aveau 102.137 de moldoveni, pentru ca, după un deceniu, moldo-românii să fie cu aproape 170% mai mulţi. Numai din comparaţia cifrelor dintre cele două recensăminte se poate constata că politica de deznaţionalizare a regimului comunist avea să continue şi după stalinism, sub alte forme, în epocile hrusciovisto-gorbacioviste. Iată câteva exemple, care nu mai pot fi puse pe seama deportărilor staliniste, ci sunt datorate acelei politici imperiale de”împrăştiere”a populaţiilor conlocuitoare, începând cu serviciul militar şi terminând cu industrializarea şi desţelenirea pământurilor virgine.

 

Prezentând un tabel comparativ 1979/1989 al „moldovenilor”din Federaţia Rusă, scriitorul bucovinean-basarabean Mihai Prepeliţă, cu studii la Moscova, avea să afirme că”românii aşa cum i-a dispersat fostul regim totalitar, într-un spaţiu uriaş, preponderent de dincolo de Moscova, până la Murmansk şi până în Sahalin, Kamciatka sau Ciukotca, toţi sunt ai noştri, pentru toţi şi pentru fiecare ne doare depărtarea şi izolarea la care au fost împinşi, dorind ca această memorare să fie pentru ei un semn de solidaritate, de mângâiere şi de întărire”…Asta arată intensificarea măsurilor luate de autorităţile sovietice pentru”transportarea”românilor din locurile lor de baştină (Basarabia, Bucovina de Nord-Cernăuţi, Transcarpatia Maramureşului istoric, Transnistria, sudul Basarabiei-Odessa) a continuat şi după marea deportare/ expulzare din anii 1940, 1945, 1949. Toţi aceştia sunt, actualmente, peste un milion (din cele 5 milioane aflate dincolo de Prut)!

 

Trenuri oprite în pustiuVoi exemplifica cele de mai sus, pentru înţelegerea fenomenului deportării/ desţărării românilor în spaţiul sovietic, prin destinul celor ajunşi în Kazahstan, un imens teritoriu asiatic, o ţară eminamente deşertică, dar cu resurse colosale, de care puterea sovietică începuse să-şi dea seama încă din primele decenii ale instaurării bolşevismului. Numai că acolo trăia o populaţie redusă ca număr şi la nivel medieval. Ruşii nu se prea încumetau să ajungă aici, chiar dacă Stalin şi propaganda sovietică declanşaseră, în anii ă30, lupta pentru cucerirea pământurilor înţelenite! Băştinaşii trăiau în iurte, păşteau turmele până se epuiza hrana dată de Dumnezeu şi plecau zeci şi sute de kilometri, pentru un nou repaus, de câtăva vreme.

 

Noroc cu războiul şi consecinţele lui. Din lungile trenuri cu bou-vagoane, trimise spre Siberia, în „gări” de nimeni ştiute, erau aruncaţi cei sortiţi pieirii. Era Karaganda, ţinutul nimănui, intrarea într-un deşert al pierzaniei. Mii de basarabeni, bucovineni şi ostaşi ai Armatei Regale Române au fost abandonaţi în acest perimetru inospitalier. Deportările fuseseră făcute după un plan diabolic, însemnând despărţirea familiilor şi condamnarea, din capul locului, a copiilor, bătrânilor şi bolnavilor, care nu puteau munci, la înfometare. Era pusă în practică „marea deportare” din 6 iulie 1949, când 13 mii de familii au fost trimise sub pază înarmată în Siberia, Kazahstan şi alte regiuni îndepărtate ale imperiului. În iunie 2000, s-au comemorat 60 de ani de când primii basarabeni, nord-bucovineni şi herţeni fuseseră obligaţi să-şi părăsească pământurile pe care s-au născut şi au trăit strămoşii lor.

 

Cu acest prilej, a fost amintit că sovieticii au organizat, între 1944 şi 1950, deportarea şi trimiterea în lagăre a peste 250.000 de români, pentru ca în următorul deceniu să fie strămutaţi alţi 300.000;mai mult în 1965, 380.000 de români au fost constrânşi să părăsească Basarabia, în locul lor fiind aduşi peste o jumătate de milion de colonişti de origine slavă. Astfel, holocaustul românesc se ridică, în teritoriile răpite, la peste două milioane de oameni, adică la aproape 60% din populaţia aflată în stânga Prutului, la începutul războiului. Din zecile de convoaie trimise spre Siberia, aproape jumătate din „călători” ajungeau la destinaţie;transsiberianul făcea escale unde voia el, fie pentru a arunca morţii din vagoane, fie pentru a-i depozita pe cei sortiţi să desţelenească pământurile virgine. Din lună în lună, în imensa Karagandă rămâneau să muncească şi să supravieţuiească sute de români, adică moldoveni şi bucovineni.

 

Basarabia-pământ românesc-între cer si nisipLa recensământul din 1989, în RSS Kazahă nu s-a înregistrat nici un român;în cel peste un deceniu, în independenta Republică Kazahstan s-au declarat 596 români şi 19.458 moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori, într-o ţară uriaşă, de peste 2, 7 milioane de kilometri pătraţi (de vreo zece ori mai întinsă decât România), cu două capitale, Alma-Ata (cea veche, în sud)şi Astana (cea nouă, în zona central-nordică). Aici trăiesc reprezentate 120 de naţionalităţi şi 45 de confesiuni religioase, într-un amalgam multietnic şi multicultural, pentru care actualul stat suveran a creat un organism al concordiei social-naţionale intitulat Adunarea Popoarelor din Kazahstan (APK).

 

Despre existenţa unei populaţii de etnie română, nici nu se punea problema înainte de 1990, deşi se ştia că primii moldoveni veniseră, în câteva zone, la cumpăna veacurilor XIX-XX, pe timpul foametei din guberniile ruseşti Basarabia şi Herson, în căutarea hranei. Despre deportaţii deceniului cinci, nici vorbă. Şi totuşi, tânărul ambasador Vasile Soare, numit la Alma-Ata în februarie 2002 (specialist în limbi mongolo-turanice, din care face parte şi kazaha), s-a hotărât să afle ce-i cu cetăţenii întâlniţi într-o zi în piaţa oraşului, mirându-se că se înţeleg, ei vorbind „moldovineşte”, el, româneşte! Aşa a început un lung proces de cunoaştere şi coagulare a celor cărora le era frică să-şi spună români, doar ei între ei glăsuind „moldovineşte”, în relaţiile diurne folosind rusa sau kazaha. Pus pe studiu şi călătorind foarte mult în întinderile asire, el avea să afle că înaintea destrămării Uniunii Sovietice, pe această imensă hartă deşertică trăiau cam 33.000 de moldoveni, prin anii ă60-70, unii basarabeni şi bucovineni întorcându-se ulterior în ţinuturile natale. I-a fost de mare folos studiul unui lingvist, cercetător al spaţiului centr-asiatic, scris în 1990, care relata despre populaţiile din perioada hrusciovistă, de la sfârşitul anilor ă50, când se ducea lupta pentru desţelenirea pământurilor din Kazahstan, pentru dezvoltarea agriculturii socialiste.

 

Trecuse un deceniu de la marile deportări sovietice şi el ajunsese în nordul Kazahstanului, unde moldovenii îşi creaseră propriile aşezări, în plin deşert, spre deosebire de locurile autohtonilor. La sosirea lui, în satul Basarabca, plin de verdeaţă, cu pomi fructiferi, grădini de zarzavat şi muşcate în ferestre, viţă-de-vie şi fântâni la răspântii, s-a adresat în ruseşte, primului bărbat întâlnit, cerându-i o cană cu apă. Omul de lângă fântână s-a adresat în româneşte, vecinului de peste drum:”Hai, măi, moş Niculaie, că ai vint în ospeţie!”.Şi l-au poftit la masă şi el a înnoptat în „casa mare”, adică odaia de musafiri, cu ştergare, blide şi icoane pe pereţi, cum avea să vadă şi în alte cinci sate din pustietate şi să afle că ei şi părinţii lor fuseseră aruncaţi din bou-vagoane, între cer şi nisip. Mulţi dintre ei n-au rezistat, şi i-au mâncat ciorile, până să-i poată pune într-o groapă fără cruce, cum dispunea NKVD-ul…

 

Prima „Asociaţie moldo-română” din KazahstanÎntr-un interviu publicat în urmă cu doi ani (Ziua, 2 noiembrie 2004), când E.S. Vasile Soare se afla în concediu, aveam să aflu eforturile pentru înfiinţarea unei organizaţii a etnicilor români, deoarece numai aceştia nu aveau o asociaţie proprie-în cadrul Adunării Popoarelor din Kazahstan-să-şi susţină drepturile, precum celelalte minorităţi (tătari, ucrainieni, polonezi, nemţi, armeni, unguri, coreeni ş.a.). A trebuit, mai întâi să-i descopere, în Karaganda, regiune din extremul nord, cât o ţară, la peste 1000 km Alma-Ata, după o călătorie de-o noapte, cu trenul. A dat de satele moldovenilor, acolo unde fuseseră îngropaţi mii de români, într-unul din lagărele staliniste, în urmă cu o jumătate de secol. Trebuie spus că în acea zonă, de 1000 km/600 km, era o reţea de 24 de lagăre de prizonieri, desfiinţate la sfârşitul anilor ă50, ale căror documente fuseseră arse, rămânând, printr-o minune, cele ale lagărului „Spask 99”, cu 67.000 de prizonieri de război, dintre care o zecime era formată din români, soldaţi şi civili. Ambasadorul a identificat locul detenţiei şi dispariţiei acestora, punându-le o piatră de mormânt creştinesc şi stabilind lista cu numele eroilor din zonă.

 

Aşa i-a cunoscut şi pe urmaşii acestora, supravieţuitori ai holocaustului bolşevic, câţiva trăind şi în capitală:pe Nicolae Toma, octogenarul care le-a recitat „Peneş Curcanul” şi „Codrule, codruţule”, pe învăţătorul Mihai Groza, un fel de rapsod al etniei noastre, cu ajutorul căruia a fost înfiinţat Ansamblul ROMÂNAŞUL, punând bazele”Asociaţiei româno-moldovene din Kazahstan”(ARMK), înregistrată juridic în 27 mai 2003. Denumirea poate contraria! Realitatea locului a impus-o:dacă cei ce se declaraseră români ştiau ce sunt şi de unde provin, moldovenii cu greu conştientizau că nu sunt slavi! Era urmarea firească a politicii de deznaţionalizare, începută încă de pe vremea deportărilor şi continuată până azi, în Republica Moldova, unde basarabenilor încearcă să li se impună ideea că sunt cu totul altceva decât români! Prin acţiuni susţinute de ambasada noastră (spectacole la televiziune, conferinţe publice şi întruniri particulare la sediu) s-a ajuns să se ştie, pe de o parte, ce au comun românii cu moldovenii, iar pe de alta, s-a vorbit, pentru prima oară, despre faimosul tratat Ribbentrop-Molotov şi consecinţele lui, tinerilor moldoveni-kazahi li se spusese că părinţii lor au venit acolo în căutarea libertăţii şi bunăstării sovietice, după ce fuseseră supuşi regimului burghezo-moşieresc românesc…

 

Pregătind acest articol-documentar, i-am telefonat tânărului nostru ambasador, pentru a afla noutăţi despre cei pe care cu adevărat îi păstoreşte, el fiind trimisul României şi în republicile Kîrgîstan şi Tadjikistan, din acelaşi spaţiu geografic şi etnolingvistic. Am primit o fişă despre înfiinţarea celei de-a doua asociaţii a românilor din Kazahstan-„Societatea Culturală Română DACIA”, la Karaganda, unde trăieşte o comunitate importantă de români, deschisă la 29 aprilie 2005. Şi, în premieră pentru presa din ţară, relatarea despre o comunitate mică de români din Kîrgîstan, deportaţi şi urmaşii acestora, în 1949 din Basarabia şi Bucovina în Siberia, de unde, în 1965, au fost eliberaţi. Culmea este că acestora nu li s-a comunicat, că după moartea lui Stalin, fuseseră scoşi din captivitate, decât după un deceniu şi ceva, permiţându-le să se stabilească oriunde în URSS, numai în Basarabia şi Bucovina nu!

 

„Premieră” în Karaganda şi KîrgîstanDin miile de români deportaţi în Karaganda, acum mai vieţuiesc acolo peste 3500 de personae. De subliniat că „DACIA”a fost creată în jurul unui grup de tineri originari din Basarabia, cu legături de rudenie în România (bunici care au luptat în Armata Regală Română, în anii ă40, ca urmare a anexării Basarabiei la URSS). Referitor la cifra de 3.500, adevărul este că sunt mult mai mulţi, însă în perioada sovietică numeroşi români s-au declarat bulgari, ruşi, ucrainieni etc, pentru a nu fi persecutaţi că provin din ţara duşmană sovietelor…

 

Prin constituirea acestei Societăţi în Karaganda s-a realizat eliminarea disjuncţiei români/ moldoveni şi în alte regiuni ale Kazahstanului, unde trăiesc peste 20.000 de etnici români. Prin apariţia sa, promovând limba, cultura şi tradiţiile româneşti autentice, prin amintirea atrocităţilor la care au fost supuşi deportaţii, prin acţiunile iniţiate de ambasadă, etnicii români au posibilitatea să se manifeste ca entitate culturală distinctă, alături de alte naţionalităţi din regiune. Totodată se poate contracara şi elimina, în timp, teoria care persista din perioada sovietică, potrivit căreia „moldovenii sunt de origine rromă”, adică ţigani fără patrie!

 

Acreditat ca ambasador şi în Kîrgîstan, Vasile Soare a descoperit, în vara anului 2005, existenţa unei comunităţi de circa o mie de persoane de origine „moldovenească” şi 46 de români. Premieră absolută. Au ajuns acolo, venind din Siberia, unde fuseseră deportaţi în 1949 şi 1952 (regiunile Tomsk, Kurgan, Irkuţsk ş.a.), până în 1965, deşi fuseseră „eliberaţi” în perioada 1956-1958. La eliberare, majorităţii basarabenilor li s-a interzis să se întoarcă în RSS Moldovenească şi au fost forţaţi să semneze declaraţii că nu au pretenţii şi revendicări de la statul sovietic, pentru ceea ce li s-a confiscat în momentul deportării. Câteva mii de basarabeni au hotărât să se stabilească în Kîrgîstan, având în vedere climatul blând şi pământul roditor, asemănătoare Moldovei. După destrămarea URSS, mulţi români basarabeni şi bucovineni s-au întors în locurile natale, însă peste o mie de persoane au rămas să trăiască în Kîrgîstan, pentru că în Republica Moldova şi nordul Bucovinei (Ucraina) nu mai aveau pe nimeni şi nici mijloace de a se strămuta. Aşa se explică faptul că în câteva localităţi de aici (Bishkek, Belovodskoe, Sukuluk, Gheorghievka-fostă Moldovanovka-şi altele) trăiesc compact zeci de familii de etnici români.

 

Acum un an, ambasadorul nostru s-a deplasat în localitatea Belovodskoe, situată la circa 40 km de capitala Bishkek, căutându-i pe români:”Am fost plăcut surprins, zice el, să găsesc pe o stradă cinci familii Gorciuc – tata (94 ani) şi patru fraţi (între 55 şi 70 de ani). Locuiesc în case mari, impunătoare, care se deosebesc de cele ale kîrgîzilor, au viţă-de-vie şi nuci la poartă, pomi fructiferi pe lângă case, grădini îngrijit lucrate, stupi de albine – semne după care am ştiut că sunt basarabeni. Am constatat că ei vorbesc o frumoasă limbă română în grai moldovenesc, după aproape şase decenii de trai atât de departe de ţinuturile natale. Este impresionant, că se are în vedere că majoritatea celor de vârstă medie (50 ani) s-au născut în Siberia, pe timpul marilor deportări, şi au învăţat româneşte în familie, deşi urmau şcoli ruseşti”.Scriitorul Vasile Tărâţeanu, din Bucovina de Nord, a amintit, la recenta Conferinţă a comunităţilor româneşti din Europa (13-15 octombrie 2006) din Bucureşti, despre deportaţii din jurul Cercului Polar, unde iarna, morţii erau „îngropaţi” în nămeţii de zăpadă, la minus 50 de grade Celsius. Primăvara, trupurile acestora erau devorate de animalele sălbatice şi păsările de pradă, rămânând acolo o Siberie albă, dar nu de zăpadă, ci de oasele împrăştiate ale românilor desţăraţi…

 

Acum, când se împlinesc 65 de ani de la primele mari deportări din Basarabia şi Bucovina de Nord, este necesar să ne amintim şi de urmaşii celor rămaşi în viaţă.

 

https://historia.ro/sectiune/general/romani-in-gulagul-sovietic-din-siberia-583514.html

////////////////////////////////////////////

 

  Ororile gulagului românesc. Lagărele făcute după model sovietic în care erau exterminate „elementele duşmănoase“

 

 

Regimul lagărelor de muncă silnică a fost construit în anii ’50, după model bolşevic, ca o măsură de exterminare a „elementelor duşmănoase“ din societatea românească. Tratamentele inumane la care erau supuşi deţinuţii politic au lăsat în urmă zeci de mii de victime. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Viaţa de film a prinţului Mihai Dimitrie Sturdza în gulagul românesc: … Poeziile gândite de Corneliu Coposu în gulagul românesc. Versurile pub… Viaţa în Kolîma, cel mai înfiorător lagăr stalinist, unde foamea ucigă… În comunism, coloniile de muncă au reprezentat unul dintre cele mai puternice braţe ale represiunii politice. Aici, deţinuţii puteau fi trimişi ilegal, fără proces, fără judecată, după voinţa discreţionară a Securităţii. Aici, erau exterminaţi într-un proces lent, răpuşi de oboseală, de foamete, de frig şi de boală.    Aici, moartea şi viaţa erau batjocorite în egală măsură. Cavnic, Gherla, Luciu, Stoieneşti, Grindu, Poarta Albă, Socola, Bicaz, Borzeşti, Codlea, Snagov, Cernavodă, Salcia şi Periprava sunt doar câteva dintre unităţile de muncă forţată înfiinţate pe tot cuprinsul României, începând cu anul 1950.    Penitenciarul Ostrov, de pildă, a luat fiinţă pe 1 aprilie 1952. Era compus din secţiile Piatra-Frecăţei, Salcia – unde era şi sediul – şi Grădina. Într-o zi de iarnă, chiar în primul an de funcţionare, la Salcia s-au înregistrat mulţi morţi. Pentru a fi ulterior identificaţi cu uşurinţă, li s-au  pus în gură cartoane inscripţionate cu numele fiecăruia. Când unul dintre deţinuţi era adus de la muncă mort, avea un astfel de carton de identificare.    „Gura încleştată i-a fost deschisă cu un topor. Morţii se înhumau după şapte-opt zile, din lipsă de scândură“, arată Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, realizat în 2006 de o echipă de specialişti, sub conducerea lui Vladimir Tismăneanu. Represiunea a produs uneori scene de dimensiuni mitologice, continuă să arate raportul. După ce un brigadier l-a bătut până la moarte pe un deţinut, acesta a fost pus pe o targă în care bătuse piroane de fier. „Când l-a adus la infirmerie, mort, corpul lui era în întregime perforat.“   Tratament inuman, la scară largă   Bătaia, muncile grele, raţiile de hrană neîndestulătoare şi perioadele lungi la „neagra“ erau cele mai frecvente metode de represiune în coloniile de muncă şi, adesea, cauzele a numeroase morţi. Acest tip de tratament nu fusese inventat pe pământ românesc – era aplicat în tot blocul sovietic –, însă uneori episoadele de sadism depăşeau practicile obişnuite. Ca urmare, la multe dintre lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră se înregistra, în 1952, o medie a mortalităţii de peste 30 de deţinuţi pe lună, iar între aceştia unii îşi găseau sfârşitul în chinuri care, dacă nu ar fi consemnate chiar de documente ale Securităţii, ar fi greu de imaginat.    De pildă, un deţinut a ieşit din carceră, după 15 zile, cu ambele picioare cangrenate, pentru că fusese legat cu lanţuri peste cizmele de cauciuc cu care era încălţat. „Când a fost adus la infirmerie şi i s-au  tras cizmele, i s-a dezlipit şi talpa picioarelor, care putrezise.“ Medicul coloniei penitenciare i-a dat trimitere la Spitalul din Cernavodă, dar comandantul nu a aprobat-o. Deţinutul, un tânăr de 23 de ani, a murit în chinuri cumplite după 11 zile, în infirmeria lagărului.    În sadismul lor sălbatic, unii comandanţi de lagăr obişnuiau să se distreze punându-i la cele mai grele munci pe epileptici şi distrofici sau scoţându-i pe deţinuţi la muncă în ger, desculţi şi numai în cămăşi. Neîndeplinirea normelor de muncă era sancţionată cu muncă neîntreruptă, fără hrană, timp de 24 de ore, urmată de carceră. Unii deţinuţi au fost bătuţi până la desfigurare, rămânând infirmi pe viaţă.    Morţi care ar fi putut fi evitate   În 1953, au fost realizate anchete în coloniile de muncă de la Canal şi din Balta Brăilei, iar în urma lor au rămas rapoarte scrise de medici. Documentele relevă ravagiile pe care frigul şi foametea le provocau, decimându-i pe deţinuţi, în special în lunile de iarnă. „Deţinutul a fost adus pe targă din carceră, fără cunoştinţă, cu respiraţia foarte rară, fără puls aproape şi, cu toate îngrijirile ce i-am  dat la infirmerie (injecţii de camfor şi cofeină), după ½ oră a încetat din viaţă. Era în evidenţă cu distrofie şi în diferite rânduri fusese scutit de muncă de către serviciul medical. Nu a fost adus la vizita medicală înainte de a fi încarcerat şi nici nu am fost chemaţi spre a-l vizita la carceră, în tot timpul în care a fost încarcerat.“      Un alt deţinut „a încetat din viaţă chiar în cabinetul de consultaţii al infirmeriei, în timp ce abia îi făcusem injecţii de cofeină şi camfor. Nu am fost chemaţi a-l vizita înainte de a-l încarcera şi nici nu a fost vizitat de noi acolo. (…) Nu s-a ţinut seama de către conducerea coloniei de scutirile medicale şi bolnavi, chiar distrofici gravi, au fost scoşi pe şantierele de lucru, aducându-i seara pe braţe, pe alţii îngheţaţi complet şi chiar morţi“. Un alt raport relatează cazul unui deţinut distrofic gradul 3, care a fost adus în agonie, îngheţat, de pe şantier şi a murit după câteva ore, în infirmerie, iar un altul a fost adus mort, îngheţat pe şantier. Toate aceste tragedii, afirma medicul care semna raportul, înşirând un lung pomelnic de morţi în lunile ianuarie şi februarie ale anului 1953, ar fi putut fi evitate: „În afară de aceştia, sunt numeroase alte cazuri de deţinuţi îngheţaţi, dar care au putut fi readuşi la viaţă în urma îngrijirilor noastre“.    Procuror, retrogradat   Toţi deţinuţii politic care îngheţau pe şantierele de lucru erau distrofici, slăbiţi, îmbrăcaţi sumar, fie fără cămăşi, fie în picioarele goale. „Dimineaţa, la ieşirile cordoanelor de lucru pe poartă, erau scene îngrozitoare, cu bătăi sângeroase şi cu chinuri de iad, ce ar fi trebuit să înduioşeze şi inimile de piatră“, nota medicul coloniei penitenciare Cernavodă într-o declaraţie care s-a păstrat în arhivele Securităţii.  Unele dintre crimele din lagărele de muncă au fost anchetate de Procuratura Generală, care a sintetizat şi condiţiile de deţinere.    „Au fost cazuri când deţinuţii erau asasinaţi prin împuşcare, îngropaţi de vii în pământ, obligaţi iarna să intre în apă până la brâu şi să taie stuf, introduşi iarna în carcere descoperite, uneori dezbrăcaţi, în poziţii chinuitoare – doi în picioare şi doi cu capul în jos. În timpul verii, erau dezbrăcaţi, legaţi de mâini şi expuşi muşcăturilor de ţânţari. Manifestările de bestialitate continuau şi după moartea deţinuţilor, ale căror cadavre, neînhumate timp îndelungat, roase de şobolani, erau profanate şi chiar introduse în carceră, sub pretextul că torturile n-au fost îndeajuns de aspre“, se arată în raportul prezidenţial.     Pentru toate aceste atrocităţi, care s-au petrecut la Salcia, au fost trimişi în judecată 21 de ofiţeri şi subofiţeri. Au fost găsiţi vinovaţi şi au fost condamnaţi în 1954 la pedepse de până la 25 de ani de închisoare. Un an mai târziu, ministrul de Interne Alexandru Drăghici i-a absolvit de pedeapsă şi le-a şters din cazier incriminările. Mai mult, a dispus ca majoritatea să fie reîncadraţi în MAI. Procurorul general adjunct Alexandru Voitinovici, care ordonase anchetele din 1953 şi descoperise mii de persoane deţinute ilegal, a fost retrogradat din funcţie.    Ţinuţi în carceră şi după moarte: „Pentru că nu şi-au încheiat pedeapsa“   Un proces verbal din arhivele fostei Securităţi consemna depoziţia unui deţinut maltratat în colonia de muncă de la Cernavodă: „În luna decembrie 1952, fiind grav bolnav, am primit de la infirmerie un bilet de scutire şi am fost întors la dormitor. Caporalul care făcea de serviciu m-a scos însă afară în pumni şi picioare, umplându-mă de sânge şi m-a dus la comandant. Acesta m-a bătut până am leşinat. După ce m-am trezit din leşin, mi-a luat mantaua şi m-a pedepsit să muncesc fără mâncare şi odihnă 36 de ore. Am fost trimis la muncă, dar eu i-am spus caporalului că nu pot lucra. El a pus trei deţinuţi să mă arunce în Dunăre, apoi m-a bătut cu o lopată, m-a legat cu lanţuri şi m-a dus din nou la comandant. Acesta m-a pedepsit cu trei luni de carceră. După 42 de zile am fost scos şi dus la infirmerie. Comandantul m-a văzut acolo şi mi-a spus: «Ai să te întorci în carceră şi ai să stai acolo până mori». Atunci am încercat să mă sinucid, tăindu-mi venele cu o lamă. Pentru asta, comandantul l-a pus pe un deţinut să mă bată cu picioarele în testicole şi în gură, nenorocindu-mă pe viaţă şi desfigurându-mă“.    Deţinutul a fost băgat din nou la carceră, dar a fost salvat de nişte ofiţeri superiori veniţi în inspecţie la colonia penitenciară.    Ofiţerii au mai găsit la Cernavodă şi alţi şase deţinuţi morţi, care continuau să fie ţinuţi în carcerele lagărului, pentru că, după cum declara comandantul, „nu şi-au încheiat pedeapsa“.   „Să-i trimitem să se obişnuiască cu o muncă, cu o altă viaţă“   Arestările se făceau fără prea multe dovezi. În numeroase cazuri, securiştii nu reuşeau să întocmească un dosar bazat pe dovezi pentru a-i incrimina pe cei socotiţi „duşmani ai poporului“. Pentru că persoanele vizate de Securitate nu puteau fi reţinute pe baza Codului Penal sau a altor legi publice, regimul comunist a elaborat un set de legi cu caracter secret, care au reglementat un nou tip de detenţie, pentru care nu era necesară pronunţarea unei sentinţe penale, arată Raportul Prezidenţial. În viziunea comuniştilor, deportarea şi domiciliul obligatoriu nu mai puteau zădărnici actele periculoase ce ar fi putut fi întreprinse de „duşmani“. Astfel au apărut în România numeroase lagăre, numite, în funcţie de tipul lor de organizare, unităţi, colonii şi batalioane de muncă.      Decizia de înfiinţare a acestora a fost luată, după cum arăta Teohari Georgescu în cuvântul său în faţa şefilor din DGSP şi a directorilor Regionalelor de Securitate, în 28 februarie 1950, la nivelul conducerii Partidului Comunist Român: „Am spus că nu putem trimite în Justiţie elementele contra cărora nu avem fapte concrete, dovezi. Sigur că aici nu poate fi vorba decât de o lipsă a noastră. Partidul nostru şi Guvernul, în grija pe care o are de a asigura buna desfăşurare a muncii în ţara noastră, a tuturor oamenilor cinstiţi, s-a gândit să dea pentru organele noastre posibilitatea ca acele elemente care nu puteau fi încadrate în texte de lege, ca acelea din codul penal, pentru că aşa cum spunea un tovarăş, nu aveam dovezile concrete, s-a venit cu o lege care permite Ministerului nostru ridicarea tuturor acelor care agită, care duc activitatea duşmănoasă, care duc activitatea împotriva regimului nostru şi care nu se încadrează în texte de lege, dar duc această activitate. Să-i trimitem să se obişnuiască cu o muncă, cu o altă viaţă“.    Legea la care făcea referire Teohari Georgescu era Decretul nr. 6 din 14 ianua-rie 1950 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, care a fost emis în urma analizării unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri din ziua precedentă şi semnat de preşedintele C.I. Parhon. Acesta a dus la înfiinţarea unităţilor de muncă, instrumente „pentru reeducarea elementelor duşmănoase RPR şi în vederea pregătirii şi încadrării lor pentru viaţa socială în condiţiunile democraţiei populare şi construirii socialismului“.    De la şase luni la doi ani   În aceste unităţi erau trimişi – pe lângă foştii deţinuţi politic, despre care Securitatea considera că „la expirarea pedepsei nu se dovedesc a fi reeducaţi“ – „acei care prin faptele sau manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în RPR, precum şi acei care, în acelaşi mod, defăimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituiesc sau nu pot constitui, prin analogie, infracţiuni“.    Trimiterea în unităţile de muncă era dispusă prin decizii ale MAI, pe o durată de minimum şase luni până la doi ani. Ea putea fi redusă „în raport cu rezultatele reeducării“ (ceea ce nu s-a întâmplat) sau prelungită, fără a putea depăşi cinci ani. Părăsirea unităţilor de muncă „fără autorizaţie scrisă prealabilă“ se pedepsea cu închisoare corecţională de la şase luni la cinci ani (mai mare decât cea prevăzută în Codul Penal pentru evadarea din penitenciar, care era între trei şi şase luni).   Amploarea internărilor    În perioada 1967-1968, Consiliul Securităţii Statului a documentat trimiterea în unităţi, colonii şi locuri de muncă obligatorie a unui număr de circa 29.000 de persoane. Cifra mai poate suporta adăugiri, întrucât chiar un document al Securităţii arăta că „posibilităţile de a stabili în mod cât mai complet şirul abuzurilor şi ilegalităţilor sunt limitate de faptul că în arhivele Securităţii Statului nu se pot identifica multe documente. Din relatările unor ofiţeri ce muncesc în prezent în acest sector rezultă că în anul 1954 fostul şef al Serviciului de evidenţă, colonel Popescu Gheorghe (Gogu), a ordonat distrugerea fişelor de evidenţă pentru aproximativ 17.000 de persoane ce au fost internate administrativ. Ca urmare, dosarele în arhiva Securităţii nu se pot găsi decât cu mari greutăţi“.    Numărul total al celor internaţi în lagăre de muncă poate fi estimat la cel puţin 50.000 de victime, în condiţiile în care numai un dosar de arhivă verificat în perioada 1967-1968 arăta că între 4 ianuarie şi 26 iunie 1952 s-au emis 118 decizii ale MAI, prin care s-au trimis în lagăre 3.963 oameni. Numai în zilele de 3 martie şi 1 aprilie 1952 s-a dispus internarea unui număr de 316, respectiv 437 de persoane. Practic, aşa cum se arăta în sintezele prezentate Comitetului Central, situa-ţia scăpase oricărui control, Securitatea dezlănţuind un val de teroare care nu-şi putea justifica amploarea.      Există date exacte pentru primii ani de funcţionare a acestor măsuri. Astfel, în 1950 au fost trimise în unităţi de muncă 5.154 de persoane, în 1951 – alte 2.519, pentru ca în 1952, odată cu organizarea coloniilor de muncă, numărul să crească la 11.913, în vreme ce pentru anii 1953-1954 s-au găsit date privind internarea administrativă a 2.491 de persoane. S-a mai stabilit că între 1957 şi 1963 au fost trimise la muncă silnică, pe o durată de doi până la şase ani, alte 3.658 de persoane, dintre care 2.696 pentru că „au instigat şi au participat la răzmeriţe“, 545 de deţinuţi care „nu au dovedit că s-au reeducat“ şi 117 foşti comandanţi legionari.   Un regim draconic   Abuzuri grave „s-au săvârşit şi în ceea ce priveşte regimul de detenţie, cel alimentar, asistenţa sanitară“, după cum consemna un document al Consiliului Securităţii Statului din 1968. Le ilustrează pe larg o întreagă literatură memorialistică. În lagăr, toate erau dificile şi greu de suportat: condiţiile de muncă erau barbare, vânturile năpraznice, hrana insuficientă, cazarea improvizată.    Cel mai greu de suportat au fost însă cruzimile pe care oamenii le-au suportat sau la care au fost martori. Din cauza lor au rămas marcaţi pe tot restul vieţii. Exemplele ar putea umple o lungă monografie: ele au fost consemnate şi de rapoartele controalelor făcute în coloniile de muncă în 1953, când Procuratura Generală a investigat mai multe crime. Scenele de o violenţă excesivă au influen- ţat şi decizia de închidere a lor în 1954. Chiar documente ale Securităţii relevă cruzimi deosebite. Numai în luna ianuarie a anului 1953 au murit în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră un număr de 133 de deţinuţi, potrivit evidenţelor fostei poliţii secrete. Cele mai multe decese s-au înregistrat la coloniile Peninsula şi Poarta Albă: 46, respectiv 30. 

 

Citeste mai mult: adev.ro/qa1vv0

https://adevarul.ro/locale/calarasi/ororile-gulagului-romanesc-lagarele-facute-model-sovietic-erau-exterminate-elementele-dusmanoase-1_5eb408465163ec42718a767d/index.html

////////////////////////////////////////////

 

 

Despre gulagul romanesc

 

„Gulagul românesc” a însemnat distrugerea clasei politice din perioada interbelică, epurarea intelectualităţii care nu susţinea noul regim, încarcerarea unui număr mare de persoane din toate categoriile sociale, în funcţie de cine era considerat periculos pentru regimul comunist. Acesta a lovit astfel în toate părţile societaţii româneşti, consecinţele sale fiind majore şi pe termen lung.

 

După falsificarea alegerilor din 1946, pas important pentru acapararea puterii totale de către comunişti, în 1947 au urmat valuri importante de arestări ale membrilor partidelor politice, cu scopul de a distruge opoziţia. După înscenarea de la Tămădău din iulie 1947, PNŢ este scos în afara legii, iar conducătorii partidului sunt arestaţi, urmând a fi condamnaţi la ani grei de închisoare la sfârşitul anului. Celălalt mare partid, PNL, alege calea autodizolvării. După abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, în 1948, noua putere politică a întreprins un proces complex de schimbare a ţării. Acesta a presupus, printre altele, naţionalizarea mijloacelor de producţie, colectivizarea agriculturii, epurarea sistemului administrativ şi de învăţământ, industrializarea forţată. În acest context, represiunea a fost utilizată împotriva categoriilor sociale considerate „periculoase” de către noul regim.

 

Instrumentul principal al represiunii din perioada comunistă a fost Securitatea, înfiinţată prin decretul nr. 221 din august 1948. Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea) era condusă iniţial de Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi şi Vladimir Mazuru, toţi trei agenţi ai serviciilor secrete sovietice. Alături de Securitate, Miliţia (creată în ianuarie 1949), a fost şi ea utilizată cu scop represiv.

 

 

Istoria represiunii în România comunistă are mai mult etape. Prima dintre acestea s-a desfăşurat între 1948-1953, fiind întreruptă de moartea lui Stalin. A urmat o perioadă de relaxare, care s-a încheiat în contextul revoluţiei din Ungaria din 1956 şi al retragerii trupelor sovietice din România, în 1958. Dorind să se asigure că deţine controlul, PMR a reluat arestările masive şi a impus din nou un regim represiv extrem de dur. Având deja un control sigur asupra societăţii, regimul a început să elibereze deţinuţii politic, pe care nu îi mai considera un pericol (deşi toţi au rămas sub supraveghere informativă). Între 1962-1964 au fost promulgate mai multe decrete de graţiere a deţinuţilor politic, moment după care România nu mai avea, oficial, deţinuţi politic.

 

În toată această perioadă au funcţionat mai multe spaţii represive: închisori, centre de anchetă, lagăre şi colonii de muncă forţată, centre de deportare şi domiciliu obligatoriu, dar şi azile psihiatrice, unde au fost trimişi unii oponenţi ai regimului, mai ales în anii 1980.

 

În perioada 1947-1964 au funcţionat trei tipuri de centre de anchetă şi detenţie politică: centrele de anchetă propriu-zisă şi „depozit” (pentru cei care trecuseră deja prin anchetă), centrele de triere (în care erau ţinuţi cei care erau mutaţi dintr-un penitenciar în altul), respectiv închisorile de executare a pedepsei.

 

Prin centrele de anchetă treceau toţi cei care erau consideraţi „duşmani ai poporului”. Ancheta se putea prelungi de la câteva zile la câţiva ani. În perioada 1948-1955 închisorile au fost împărţite din punct de vedere administrativ în patru categorii, în funcţie de deţinuţii închişi. În prima erau incluse penitenciarele pentru deţinuţii consideraţi cei mai periculoşi (Aiud, Gherla). Al doilea tip era al penitenciarelor pentru deţinuţii foarte periculoşi (Galaţi, Târgşor – înainte de a deveni închisoare pentru minori, Braşov, Suceava). A treia categorie cuprindea penitenciarele cu regim de maximă severitate (Buzău, Bacău, Brăila), iar ultima era formată din închisorile considerate cu grad mic de periculozitate (Giurgiu, Cluj-minori, Miercurea Ciuc pentru femei).

 

Unităţile de muncă au fost înfiinţate prin Decretul nr. 6/1950 cu scopul oficial „de a reeduca elementele duşmănoase ale Republicii Populare Române”. Ulterior, ele au fost transformate în colonii de muncă prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1554/1952. Obiectivul real era utilizarea deţinuţilor politic şi a persoanelor considerate indezirabile pentru diverse proiecte ale regimului, cel mai important fiind Canalul Dunăre-Marea Neagră. Numărul deţinuţilor care a lucrat la Canal a variat. Astfel, în septembrie 1949 erau 6.400 de deţinuţi, în vara anului 1950 erau 15.000, iar în aprilie 1953 erau 20.193. Lucrările la Canal au fost sistate în 1955.

 

Începând cu ianuarie 1950 regimul a utilizat şi sistemul internărilor administrative. Acesta presupunea pedepse fără proces, între 12 şi 60 de luni, pentru persoanele considerate periculoase pentru regim. Sistemul se aplica atât persoanelor indezirabile asupra cărora nu existau suficiente probe juridice ale vreunei vinovăţii, cât şi deţinuţilor consideraţi „ne-reeducaţi”, care primeau astfel un supliment de pedepsă în mod discreţionar, fără a fi învinuiţi, judecaţi sau fără a avea dreptul de a contesta, chiar şi formal, decizia.

 

Pe lângă condamnarea la închisoare sau utilizarea muncii în colonii, regimul comunist s-a folosit şi de dislocări de populaţie şi stabilirea domiciliului obligatoriu pentru a menţine controlul asupra populaţiei. În martie 1949, în contextul începutului colectivizării, 2.972 de familii de mari proprietari au fost evacuate şi li s-a stabilit domiciliu obligatoriu. Cea mai amplă deportare a avut loc în noaptea de 17/18 iunie 1951, când 40.000 de oameni din Mehedinţi şi Banat au fost mutaţi în Bărăgan, în contextul tensiunilor dintre Uniunea Sovietică şi Iugoslavia.

 

Chiar dacă prin decretele de graţiere din perioada 1962-1964 au fost eliberaţi toţi deţinuţii politic din România, regimul a continuat să utilizeze alte mijloace pentru a pedepsi pe cei care i se împotriveau. Un altfel de mijloc a fost internarea în azilele psihiatrice, utilizate ca parte a represiunii după 1965. Cel mai cunoscut exemplu, muncitorul Vasile Paraschiv, a fost internat de trei ori, în 1969, 1971 şi 1976. Pe lângă aceasta, represiunea a luat şi alte forme, iar autorităţile au înscenat multor opozanţi delicte de drept comun, pentru a masca detenţia pe motive politice.

 

Dimensiunea represiunii este greu de cuantificat, deoarece datele disponibile în acest moment sunt incomplete şi imprecise. Documentele ne indică în momentul de faţă peste 70.000 de deţinuţi politici cu fişe matricole penale, în vreme ce statisticile Ministerului de Interne comunist numărau peste 63.230 de deţinuţi doar pentru perioada 1944-1959.

 

http://hartagulagului.ro/home/despre

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Lansare de carte #online: „Două singurătăți. Despre roman în America Latină“, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez- 

Miercuri, 27 aprilie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea volumului Două singurătăți. Despre roman în America Latină, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez – scriitori câștigători ai Premiului Nobel pentru Literatură – recent apărut în traducerea lui Tudorei Șandru Mehedinți în seria de autor Mario Vargas Llosa, coordonată de Denisa Comănescu la Humanitas Fiction.

 

Participă:Adrian Lesenciu și Angelo Mitchievici, scriitori și critici literari. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

O conversație uitată, de la începutul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol și începutul secolului XXI, Două singurătăți aduce față în față și contrapune doi scriitori de geniu, două viziuni artistice, două modalități de a spune și imagina povești. Îmbogățit cu mărturii ale literaților prezenți, cu interviuri și cu fotografii, volumul îi atrage pe cititori în laboratorul unde realitatea și biografia se transformă în ficțiune și mit.

 

În 1967, când are loc întâlnirea dintre Mario Vargas Llosa și Gabriel García Márquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singurătate. În doar câteva luni, romanul căpătase un statut legendar, la fel ca misteriosul și fabulosul sat Macondo, și adusese în lumina reflectoarelor literatura latinoamericană. La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja Orașul și câinii și primise Premiul Rómulo Gallegos pentru Casa Verde. Termenul de „realism magic“ încă nu fusese inventat, dar stilul pe care avea să îl descrie sintagma, da. Iar ambii scriitori știau că fac parte dintr-un spectaculos boom literar. În timp, operele lor aveau să fie răsplătite cu două Premii Nobel. Primul, în 1982, acordat de Academia Suedeză lui Gabriel García Márquez, pentru „roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o bogată lume imaginară, reflectând viața și conflictele unui continent“. Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, în 2010, pentru „cartografierea struc­turilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului“.

 

„Au mai avut loc, de atunci, nenumărate discuții literare […], dar această conversație, purtată acum mai bine de o jumătate de secol, oferă chei de înțelegere fundamentale.“ — Sergio Ramírez, El País

 

Un eveniment Humanitas Fiction #online pe paginile de streaming ale editurii: Facebook – Humanitas Fiction și Youtube Humanitas.  Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe paginile de podcast ale Grupului Humanitas: Spotify https://spoti.fi/3pdxUCI, Apple  https://apple.co/2RnzcP6, Google https://bit.ly/3d0ZgHx, Soundcloud https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud și Deezer https://bit.ly/3cxg091

 

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, și a copilărit în Bolivia împreună cu mama și bunicii materni, închipuindu-și că tatăl lui murise și că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 și 1952 urmează cursurile unei școli militare din Lima – experiență descrisă în primul roman, Orașul și câinii. În 1955 se căsătorește cu o mătușă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verișoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franța ca profesor de spaniolă și jurnalist. După o tinerețe în care se apropiase de comunism, ia distanță față de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătorește, predă la universități din America și Europa, de­vine scriitor celebru prin forța epică, luciditatea și ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

 

În seria de autor Mario Vargas Llosa la Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016), Rătăcirile fetei nesăbuite(2016), Mătușa Julia și condeierul (2017), Lituma în Anzi (2017), Orașul și câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieții și alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege(2020), Povestașul (2020), Paradisul de după colț (2021), Vremuri grele (2021), Conversaţie la Catedrala (2021), Visul celtului (2021), Două singurătăți. Despre roman în America Latină în dialog cu Gabriel García Márquez (2022).

 

Gabriel García Márquez s-a născut în 1927 la Aracataca, în Columbia. Își petrece copilăria în satul natal, crescut de bunicii materni. După moartea bunicului, în 1936, locuiește cu părinții, mai întâi în Sincelejo, apoi în Baranquilla. În 1947 ajunge la Bogota pentru a studia dreptul și științele politice la Universitatea Națională din Columbia, dar renunță la facultate și devine reporter al ziarului El Universal în Cartagena de Indias. Lucrează apoi la importante publicații din Columbia, călătorește în Europa, apoi în Cuba, devenind ulterior corespondent al agenției cubaneze de știri Prensa Latina la New York. După această apropiere de regimul comunist, își petrece următorii ani în Europa, Havana Columbia și Mexic, unde se și stabilește în 1981. Moare în 2014, în Ciudad de Mexico. De la debutul din 1950, cu Ochi de câine albastru, publică în ritm constant, consacrarea internațională fiindu-i adusă deUn veac de singurătate (1967) și consolidată de Toamna patriarhului (1975), Cronica unei morți anunțate (1981) și Dragostea în vremea holerei (1985). În 1982, Gabriel García Márquez a primit Premiul Nobel pentru literatură.

 

 

Lansare de carte #online: „Două singurătăți. Despre roman în America Latină“, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez- miercuri, 27 aprilie, ora 19.30

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul – O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice, de Martyn Whittock

 

 

„O carte care se citește ușor și dă de gândit. Autorul explorează cu o mare pricepere tacticile prin care criminala Poliție Secretă sub toate avatarurile sale, a ajuns să domine Uniunea Sovietică și analizează statul polițienesc al cărui spectru bântuie și astăzi.”

 

Prof. Mark Galeotti

 

C artea ne dezvăluie povestea complexă a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a cărui umbră încă se întinde peste o parte din lume și de ai cărui demoni încă nu ne-am exorcizat.

 

Publicului i s-a spus o poveste simplificată. De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toată inima și au tras foloasele de pe urma lui.

 

Potrivit autorului, cartea dezvăluie rolul și activitățile poliției secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale. Dar studiază și realitățile complexe din spatele unui sistem represiv de lungă durată și care pot constitui o surpriză pentru mulți cititori. O mare parte a informațiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90. Să nu uităm că multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

 

Printre altele, capitolul 5 al cărții dezvăluie lucruri ascunse populației ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerată de unii istorici similar unui „genocid secret”. Motivul pentru care urgia ar fi lovit Ucraina ar fi fost o încercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, încercările de obținere a independenței naționale de către ucraineni, perspectivă care „irita” autoritățile sovietice. „O parte a URSS care producea neplăceri era pe cale să simtă întreaga forță a statului polițienesc sovietic într-un atac susținut asupra culturii și sistemului agricol. În Ucraina, această perioadă de înfometare în masă este amintită ca Holodomor (exterminare prin înfometare)… Este greu de știut exact câți au murit în Holodomor, dar estimările mai noi sugerează că numărul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane au fost ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau în Ucraina. Numărul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizării a fost mai mare decât al oricărei alte naționalități din URSS.” (Martyn Whittock)

 

Nicio lucrare într-un singur volum nu poate acoperi, așa cum se cuvine, un subiect atât de amplu, dar scopul studiului de faţă este acela de a-i oferi cititorului informații despre ceea ce s-a întâmplat și o bază pe care acesta să-și construiască și să-și ducă mai departe cercetarea, dacă dorește.

 

„(Martyn Whittock) propune o lectură a evenimentelor prin care cititorii să poată înțelege modul foarte complicat și ascuns în care a funcționat puterea sovietică. În tot acest timp destul de îndelungat, 1917-1991, istoria lumii a trecut prin catastrofe, momente de ruptură și reconfigurare care au dus la lumea de astăzi. Fără înțelegerea secolului trecut, nu avem nicio șansă să pricepem secolul din care, iată, au trecut deja primele decenii. Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste și comuniste, sfârșitul Războiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrală și de Est – toate și-au lăsat amprenta asupra prezentului extrem de complex în care întreaga lume evoluează.

 

Secretă sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem să-l prefigurăm, dar nicidată nu vom ști dinainte ce se va întâmpla. Cine ar fi bănuit, la sfârșitul anului 2019, că în numai câteva luni lumea se va trezi într-o criză pandemică al cărei precedent îl găsim în gripa spaniolă de acum o sută de ani, de la sfârșitul Primului Război Mondial? Ne-am întors, după un veac, într-o situație similară, dar în alte circumstanțe, evident. Nu înseamnă că istoria se repetă, dar nici că nu trebuie să fim atenți la lecțiile ei!”

 

Ion M Ioniță,

 

redactor-șef al revistei Historia

 

*

 

* *

 

MARTYN WHITTOCK s-a născut în 1958, în Marea Britanie. Este licențiat în Științe Politice la Universitatea din Bristol. Timp de 30 ani a predat istorie liceenilor. S-a retras, în 2016, pentru a se dedica scrisului. A fost consultant pentru BBC, English Heritage și National Trust și a scris pentru

 

reviste de istorie și arheologie.

 

Este autorul a 50 de cărți (cu vânzări de peste 1 milion de exemplare). Scrie în principal lucrări de popularizare, pe teme istorice. Printre cărțile sale se numără: Christ. The First 2000 Years (2015), When God was King (2018), The Vikings (2018).

 

Cartea este disponibilă din 11 martie, la prețul special de 19.99 lei pe publisol.ro și la chioșcurile de presă.

 

Din portofoliul editurii menționăm alte două cărți de referință pe acest subiect:

 

Spion și trădător, de Ben Macintyre, biografia colonelului KGB Oleg Gordievski, produs eminent al serviciilor ruse de informații, cu rang înalt, aproape fără nicio eroare în carieră, fost șef al rezidenței KGB de la Londra, omul care, realizand grozaviile din lagarul comunist, a ales într-un final protecția și siguranța democrațiilor occidentale.

 

Și

 

Tovarășul Koba – Robert Littell, o poveste captivantă a întâlnirilor unui copil naiv din Moscova anilor 1950 cu un un bătrân care susține că îl ajută pe stimatul tovarăș Stalin să conducă țara și care pare să știe o mulțime de lucruri despre acesta. Între cei doi se leagă o prietenie ciudată, în care bătrânul pare interesat să prezinte și latura agreabilă a personalității sale, iar Leon încearcă să afle cât mai multe lucruri despre fete, poeme, dragoste, sex, dar și despre Revoluția bolșevică, Lenin, Troțki sau despre moartea prin înfometare a milioane de țărani ucraineni.

 

 

 

Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice, de Martyn Whittock

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Condamnarea comunismului în Europa

Mircea VASILESCU

 

 

În focul crizelor de tot felul, a trecut total neobservată o ştire importantă care a venit de la Parlamentul European. După ce s-a luptat pentru scăderea tarifelor de roaming şi alte asemenea măsuri cu ecou concret în viaţa de toate zilele a cetăţenilor europeni, PE a votat, pe 2 aprilie, o rezoluţie prin care condamnă regimurile totalitare. Iniţiată de PPE, liberali şi Verzi şi sprijinită de socialişti, rezoluţia a fost adoptată cu 553 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 33 de abţineri. De fapt, propunerea a venit din partea Preşedinţiei cehe a UE, iar iniţiativa e ceva mai veche: în iunie 2008 a avut loc sub patronajul Senatului ceh conferinţa internaţională „Conştiinţa europeană şi comunismul”, încheiată cu „Declaraţia de la Praga”, care a devenit documentul de referinţă pentru iniţiativele următoare.Existau, apoi, antecedente: o rezoluţie a Parlamentului European din 2005 (la împlinirea a 60 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial) şi o alta a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, din 2006. Dacă acestea au stîrnit, la vremea respectivă, controverse, iar redactarea lor a presupus îndelungi negocieri, pentru a proteja sensi-bilităţile ideologice ale stîngii, rezoluţia din 2 aprilie a fost votată de o majoritate zdrobitoare. Iar termenii ei sînt fără echivoc. Pe lîngă condamnarea explicită a „crimelor împotriva umanităţii şi a nenumăratelor violări ale drepturilor omului comise de regimurile comuniste”, PE formulează şi cîteva solicitări concrete: deschiderea arhivelor fostelor poliţii politice, „instituirea unei platforme a memoriei şi conştiinţei europene care să ofere asistenţă relaţiilor şi cooperării dintre institutele de cercetare naţionale specializate în domeniul istoriei totalitarismului”, precum şi „crearea unui centru/memorial pan-european pentru victimele tuturor regimurilor totalitare”. De asemenea, este propusă instituirea, la 23 august, a „Zilei europene a memoriei victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare”.În presa noastră, ştirea a trecut prin fluxurile agenţiilor şi a poposit pe ici, pe colo, prin cîteva ziare şi pe cîteva site-uri. Deocamdată, n-au apărut şi comentarii. Lipsa de ecou s-ar putea explica prin faptul că, săptămîna trecută, atenţia jurnaliştilor a fost îndreptată în primul rînd spre evenimentele de la Chişinău. Hazardul face ca actul de condamnare venit din partea PE să coincidă cu un exemplu viu şi concret despre ceea ce înseamnă încă puterea şi mentalitatea comunistă, chiar la graniţa de est a Uniunii Europene şi cu consecinţe directe asupra unei ţări membre, România, transformată în ţap ispăşitor de preşedintele comunist Voronin. Pentru cetăţenii din ţările ex-comuniste, ce se întîmplă la Chişinău e cunoscut şi trăit pe propria piele: atitudinea puterii faţă de manifestanţi, modul în care opinia publică este manipulată prin intermediul televiziunii de stat, găsirea vinovatului „în afară”, arestările abuzive, intimidarea părinţilor pentru a nu-şi mai lăsa copiii să manifesteze etc. Aşadar, pentru jumătatea estică a Europei, rezoluţia PE are o legătură directă cu experienţele trăite şi care încă mai sînt ilustrate pe viu la doi paşi de UE.Pentru jumătatea vestică însă, după 20 de ani de la căderea Cortinei de fier, această condamnare simbolică nu pare să aibă vreo mare relevanţă. Ajutat de prietenul Google, am căutat de m-am spetit ecouri ale rezoluţiei PE în presa franceză, italiană, britanică şi germană. Am avut sentimentul zădărniciei: mai nimic. O mîrîială în comunistul L’Humanité, sub titlul „Puseu de febră anticomunistă la Strasbourg” (în care, evident, se „combate” straşnic!…), un articol în săptămînalul Partidului Comunist Portughez Avante, tradus pe site-ul Partidului Comunist din Corsica (trăiască internaţionalismul proletar!), în care se face o comparaţie rămasă absconsă pentru mine între rezoluţia PE şi ce a păţit Galileo Galilei cu Inchiziţia, cîteva preluări ale comunicatului de presă al Parlamentului European şi cam atît. Nici un ziar mai acătării n-a pomenit nimic.Îmi e greu să-mi explic această nepăsare a presei occidentale. Înţeleg, preocuparea zilei este criza economică. Dar asta înseamnă că alte subiecte trebuie lăsate pe dinafară? Tocmai presa occidentală să-i dea dreptate lui Adrian Năstase, enervat cîndva de cei care „ling dosare” prin arhive şi convins că subiectul nu mai e de actualitate, pentru că oamenii sînt preocupaţi de viitor? Nu exclud posibilitatea ca şi în Occident să existe destui oameni care gîndesc ca fostul nostru premier. Nu din aroganţă (precum Adrian Năstase), ci din necunoaştere. Mă tem că, la 20 de ani de la căderea comunismului, Vestul continuă să „nu ne înţeleagă” pe noi, cea din Est. Există un consistent deficit de cunoaştere a ceea ce a însemnat comunismul real şi, în timp, s-a răspîndit destul de mult şi o atitudine superior-detaşată a „Vesticului” faţă de veşnicele noastre lamentări despre cîte am pătimit. Invadaţi de prezent, oamenii îşi pierd aproape orice urmă de conştiinţă istorică şi sînt dispuşi mai degrabă să uite ce li s-a întîmplat lor, cu atît mai mult ce li s-a întîmplat altora.România a condamnat oficial comunismul prin discursul preşedintelui în Parlament, în decembrie 2006. Unele organizaţii internaţionale au considerat că „modelul românesc” ar trebui extins la nivel european (de exemplu, Freedom Committees, care a adresat o scrisoare Parlamentului European pe 25 martie 2009, http://www.libertates.com/en/content/ view/93/7/). În România, condamnarea a rămas fără consecinţe. Poate Europa va şti să meargă mai departe, nu să rămînă doar la acest act simbolic al Parlamentului European, tratat (deocamdată) cu indiferenţă de opinia publică.

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/condamnarea-comunismului-in-europa

/////////////////////////////////////////////

 

UN DOCUMENT ISTORIC. DISCURSUL LUI RONALD REAGAN DESPRE “IMPERIUL RĂULUI”, SEMNALUL LUPTEI FINALE ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI

 

 

Ronald Reagan s-a adresat membrilor Asociaţiei evanghelicilor din Orlando, California. În discursul său, cunoscut mai târziu ca Discursul asupra Imperiului răului, a dat semnalul începerii luptei finale împotriva comunismului.

 

Și câte s-au schimbat apoi…

 

 

 

Cuvânt la Convenţia Anuală a Asociaţiei Naţionale a Evanghelicilor din Orlando, Florida

 

8 martie 1983

 

Cucernic cler,

 

Senator Hawkins,

 

Distinşi membri ai delegaţiei Congresului Statului Florida

 

şi voi toţi,

 

 

 

Nu pot să vă spun cât de mult mi-aţi încălzit inima cu primirea voastră. Sunt încântat să fiu astăzi aici.

 

Cei dintre voi care sunteţi în Asociaţia Naţională a Evanghelicilor sunteţi cunoscuţi pentru lucrarea voastră spirituală şi umanitară. Aş fi deosebit de neglijent dacă nu mi-aş arăta chiar acum recunoştinţa personală pe care v-o datorez. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Nancy şi cu mine am simţit prezenţa lor de multe ori şi în multe feluri. Şi, credeţi-mă, ele contează foarte mult pentru noi.

 

Zilele trecute, în Camera de Est din Casa Albă, cineva m-a întrebat dacă îmi dau seama de toţi cei din afară care se roagă pentru preşedinte. Şi a trebuit să spun „Da, sunt. Am simţit. Cred în rugăciunea de mijlocire.” Însă nu m-am putut abţine să nu îi spun celui care mi-a pus această întrebare, sau cel puţin să le transmită celorlalţi, că, dacă atunci când se roagă aud că „sună ocupat”, înseamnă doar că am fost eu pe fir înaintea lor. Cred că înţeleg cum a simţit Abraham Lincoln când a spus „de multe ori m-a îngenunchiat convingerea copleşitoare că nu am unde să mă duc în altă parte”.

 

De la bucuria şi sentimentele bune ale acestei conferinţe, mă voi duce la o recepţie politică. Acum, nu ştiu de ce, însă această bucată de program îmi aduce aminte de o istorioară pe care o voi împărtăşi cu voi. Într-o zi, un pastor evanghelic şi un politician au ajuns împreună la poarta Cerurilor. Sfântul Petru, după ce a făcut toate formalităţile necesare, i-a preluat ca să le arate care vor fi locurile lor și i-a dus la cameră mică, de o persoană, cu un pat, un scaun şi o masă şi a spus că aceasta era pentru cleric. Politicianul era puţin îngrijorat de ce putea să i se pregătească lui și nu i-a venit să creadă când Sfântul Petru s-a oprit în faţa unui conac cu terenuri frumoase şi mulţi servitori şi i-a spus că acesta va fi locul lui. Nu s-a putut abţine să nu întrebe „Stai puţin, cum… ceva nu e în regulă… cum să primesc eu acest conac în timp ce omul acela bun şi sfânt a primit doar o cameră de o persoană?” Şi Sfântul Petru i-a spus „Trebuie să înţelegi cum sunt lucrurile aici, sus. Avem mii şi mii de clerici. Tu eşti primul politician care a reuşit vreodată să ajungă.”

 

Însă nu vreau să contribui la un stereotip. Aşa că vă spun că există în viaţa publică un mare număr de bărbaţi şi femei temători de Dumnezeu, devotaţi şi nobili, incluzând compania de faţă. Şi, da, avem nevoie de ajutorul vostru pentru ca să ne ţineţi mintea mereu atentă la ideile şi principiile care ne-au adus în arena publică în primul rând. Temelia acestor principii şi idei este un angajament pentru libertate (politică) şi libertate individuală, care însele sunt bazate pe mult mai adânca înţelegere a faptului că libertatea prosperă numai acolo unde binecuvântările lui Dumnezeu sunt căutate cu aviditate şi primite cu smerenie.

 

Experimentul american de democraţie se întemeiază pe înţelegerea acestui lucru. Descoperirea lui a fost marea biruinţă a Părinţilor Fondatori, exprimată de William Penn când a spus „dacă nu vom fi conduşi de Dumnezeu, va trebui să fim conduşi de tirani”. Explicând drepturile inalienabile ale omului, Jefferson a zis „Dumnezeu care ne-a dat viaţa, ne-a dat în acelaşi timp şi libertatea”, iar George Washington a fost cel care a spus că „între toate înclinaţiile şi obiceiurile care duc la prosperitate politică, religia şi moralitatea sunt nişte ajutoare indispensabile”. Şi, în sfârşit, cel mai subtil dintre observatorii democraţiei americane, Alexis de Tocqueville, a spus-o cu elocvenţă după ce a cercetat secretul măreţiei şi geniului Americii: „până nu am intrat în bisericile din America şi nu am auzit amvoanele sale înflăcărate de dreptate, nu am înţeles măreţia şi geniul Americii… America este bună. Şi dacă America va înceta să fie bună, va înceta să fie măreaţă”.

 

Ei bine, mă bucur că sunt aici astăzi cu voi, cei care menţineţi măreţia Americii, păstrând-o bună. Numai prin lucrarea şi rugăciunile voastre şi ale altor milioane putem să sperăm că vom supravieţui acestui secol periculos şi că vom ţine în viaţă experimentul de libertate – această cea din urmă şi cea mai bună speranţă a omului.

 

Vreau să ştiţi că această administraţie este motivată de o filosofie politică ce vede în voi măreţia Americii, oamenii şi familiile, bisericile, vecinătăţile, comunităţile voastre – instituţiile care promovează şi nutresc valori ca grija faţă de celălat şi respect pentru domnia legii în supunere faţă de Dumezeu.

 

Nu trebuie acum eu să vă spun că aceasta ne pune în contradicție, sau cel puţin în contratimp, cu atitudinea predominantă a multora care se duc către secularismul zilelor moderne, lepădându-se de valorile încercate, trecute prin proba timpului, pe care se bazează societatea noastră. Indiferent cât de bine intenţionaţi sunt, sistemul lor de valori este radical diferit de cel al celor mai mulţi americani și în timp ce proclamă că ne eliberează de superstiţiile trecutului, şi-au luat asupra lor sarcina de a ne fi comisari de poliţie prin administraţie şi reglementări guvernamentale. Câteodată vocile lor sunt mai puternice decât ale noastre, însă nu sunt încă o majoritate.

 

Un exemplu al acestei superiorităţi vocale este vizibil în controversa care se derulează acum la Washington. Şi pentru că sunt implicat, am aşteptat să aud părerea părinţilor tineretului american. Cât de mult vor ei să dea guvernului din prerogativele lor de părinţi?

 

Daţi-mi voie să prezint cazul cât pot de simplu şi de scurt. O organizaţie de cetăţeni, motivaţi sincer şi adânc îngrijoraţi de creşterea naşterilor şi avorturilor nelegitime la fete cu mult sub vârsta matrimonială, a stabilit de câtva timp o reţea naţională de clinici care să ofere ajutor şi, cu toată speranţa, uşurarea situaţiei. O spun din nou, nu le învinovăţesc intenţia. Cu toate aceasta, în efortul lor bine intenţionat, aceste clinici au decis să furnizeze recomandări, medicamente şi dispozitive pentru controlul naşterilor la fete minore, fără ştirea părinţilor lor.

 

De câţiva ani deja, Guvernul federal a ajutat cu fonduri la finanţarea acestor clinici. Când a dat acest sprijin financiar, Congresul a decretat că se vor depune toate eforturile să mărească pe cât posibil participarea părinţilor. Cu toate acestea, medicamentele şi dispozitivele sunt prescrise fără consimţământul părinţilor sau informarea lor ulterioară. Fete denumite „active sexual” – această expresie înlocuind cuvântul „promiscuu” – sunt ajutate astfel pentru a se preveni naşteri nelegitime sau avorturi.

 

Ei bine, am ordonat clinicilor care primesc fonduri federale să anunțe părinţii atunci când s-a oferit un astfel de ajutor. Unul din ziarele naţionale de frunte a creat expresia „regula guiţatului” într-un editorial îndreptat din acest motiv împotriva noastră și suntem criticaţi că violăm viaţa privată a tinerilor. Recent, un judecător a acordat un ordin de interzicere împotriva executării reglementării noastre. Am văzut discuţii televizate, am vazut ziarişti predicând asupra rătăcirii noastre, însă nici unul nu pare să fi menţionat că moralitatea are un rol de jucat în domeniul sexualității.

 

Este greşită toată tradiţia iudeo-creştină? Trebuie să credem că ceva atât de sacru poate fi privit doar ca un lucru fizic, fără nici un potenţial de vătămare emoţională sau psihologică? Şi nu este dreptul părinţilor să dea sfaturi şi recomandări ca să îi ferească pe copiii de greşeli care pot să le afecteze toată viaţa?

 

Mulţi dintre noi, cei implicați în guvernare, am vrea să ştim ce cred părinţii despre această invadare a familiei lor de către guvern. Ne vom lupta în tribunale. Drepturile părinţilor şi drepturile familiei au precădere asupra acelor birocraţi şi ingineri sociali de la Washington.

 

Însă lupta împotriva informării părinţilor este într-adevăr numai un exemplu din multele încercări de a dilua valorile tradiţionale şi chiar de a abroga clauzele de bază ale democraţiei americane. Libertatea prosperă atunci când religia este vibrantă şi se recunoaşte domnia legii în supunere faţă de Dumnezeu. Atunci când Părinţii Fondatori au adoptat primul amendament, s-au gândit să ocrotească bisericile de interferenţa guvernului. Nu au avut niciodată intenţia de a construi un zid de duşmănie între guvern şi însăşi conceptul de credinţă religioasă.

 

Toată istoria şi modul nostru de guvernare sunt pătrunse de dovada că este aşa. Declaraţia de Independenţă menţionează Fiinţa Supremă nu mai puţin de patru ori. Pe monedele noastre este gravat „In God we trust” („În Dumnezeu ne încredem”). Curtea Supremă îşi deschide procedurile cu o invocaţie religioasă și membrii Congresului îşi încep sesiunile cu o rugăciune. Mi se întâmplă să cred doar că elevii de şcoală au dreptul la acelaşi privilegii ca judecătorii Curţii Supreme şi membrii Congresului.

 

Anul trecut, am trimis Congresului un amendament constituţional pentru a se restaura rugăciunea în şcolile publice. Deja în această sesiune, creşte sprijinul de ambele părţi pentru amendament şi chem Congresul să acţioneze rapid să o adopte şi să îi lase pe copiii noştri să se roage.

 

Poate că unii dintre voi au citit recent despre cazul şcolii Lubbock, unde un judecător a hotărât efectiv că este neconstituţional ca o şcoală de district să acorde tratament egal grupurilor de elevi religioase şi nereligioase, chiar atunci când reuniunile grupurilor au loc în timpul liber al elevilor. Primul amendament nu a avut niciodată intenţia să ceară guvernului să discrimineze împotriva exprimării religioase.

 

Senatorii Denton şi Hatfield au prezentat Congresului propuneri legislative în toată chestiunea legată de interzicerea discriminării libertăţii de expresie în domeniul religios. Această legislaţie ar putea fi un progres important în restaurarea libertăţii cuvântului la elevii şcolilor publice. Am speranţa că aceste documente vor fi repede luate în seamă de către Congres și, cu ajutorul vostru, cred că este posibil să se adopte amendamentul constituţional anul acesta.

 

Cu mai mult de zece ani în urmă, o decizie a Curţii Supreme a eliminat la propriu 50 de statute ale Statelor care prevedeau protejarea copiilor nenăscuţi. Astăzi avortul la cerere curmă vieţile a un milion şi jumătate de copii pe an. Într-o zi se va adopta legislţie în favoarea vieţii umane care va pune capăt acestei tragedii, însă până atunci voi şi cu mine nu trebuie să avem linişte. Atât timp cât nu se va putea dovedi că pruncul nenăscut nu este o entitate vie, dreptul său la viaţă, libertate şi căutarea fericirii trebuie să fie ocrotit.

 

Poate vă amintiţi că atunci când a început avortul la cerere, mulţi şi, sunt sigur, mulţi dintre voi, au atras atenţia că practica va atrage o scădere a respectului pentru viaţă, că premisele filosofice utilizate pentru justificarea avortului la cerere vor fi folosite până la urmă pentru a se justifica alte atacuri la caracterul sacru al vieţii umane – infanticidul şi uciderea de milă. În mod foarte tragic, aceste atenţionări s-au dovedit a fi foarte adevărate. Anul trecut un tribunal a permis moartea prin înfometare a unui sugar handicapat.

 

Am ordonat Departamentului pentru Sănătate şi servicii Umane să explice fiecărei unităţi de îngrijiri de sănătate din Statele Unite că Legea Reabilitării din 1973 protejează toate persoanele handicapate împotriva discriminării bazate pe handicap, incluzându-i aici şi pe sugarii. Am mers mai departe şi am cerut absolut fiecărui beneficiar de fonduri federale care furnizează servicii de sănătate să afişeze într-un loc vizibil că „în această unitate este interzisă de legea federală eroarea discriminatorie de a nu îngriji şi alimenta sugarii handicapaţi”. Se afişează, de asemenea, un număr de telefon gratuit la care surorile sau alte persoane pot raporta la timp neregulile pentru a salva viaţa sugarului.

 

În plus, legislaţie recentă introdusă în Congres de Reprezentantul Henry Hyde din Illinois nu doar că măreşte restricţiile pentru avortul finanţat din fonduri publice, ci tratează întreaga chestiune a infanticidului. Insist pe lângă Congres să înceapă audierile şi să adopte legislaţia care va proteja dreptul la viaţă al tuturor sugarilor, inclusiv al celor cu disabilităţi sau handicap.

 

Sunt sigur că sunteţi descurajaţi câteodată, însă aţi reuşit mai mult decât credeţi. America este într-o trezire spirituală, o reînoire a valorilor tradiţionale care au fost piatra de temelie a Americii bune şi măreţe.

 

Un sondaj recent realizat de un centru de cercetare din Washington a ajuns la concluzia că americanii sunt oameni mult mai religioşi decât populaţiile altor naţiuni; 95% din cei intervievaţi credeau în Dumneze şi o imensă majoritate credeau că cele 10 Porunci au o semnificaţie reală pentru vieţile lor. Un alt studiu a constatat că o majoritate covârşitoare a americanilor nu sunt de acord cu adulterul, începerea vieţii sexuale în adolescenţă, pornografia, avortul şi drogurile. Acelaşi studiu a arătat un respect adânc pentru importanţa legăturilor de familie şi a credinţei religioase.

 

Cred că temele pe care le-am discutat astăzi aici trebuie să fie o parte esenţială a agendei politice a naţiunii. Pentru prima dată, Congresul dezbate şi tratează deschis şi serios chestiuni legate de rugăciune şi avort – aceasta este un progres enorm tocmai acolo. Repet: America este în mijlocul unei treziri spirituale şi a unei reînoiri morale și voi spune astăzi în spiritul vostru biblic „ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată”!

 

Evident, o mare parte din acest nou consens politic şi social despre care am vorbit este bazat pe o privire pozitivă asupra istoriei Americii, care se mândreşte cu realizările şi trecutul ţării noastre. Trebuie însă să nu uităm niciodată că nici o schemă guvernamentală nu îl va desăvârşi pe om. Ştim că a avea de-a face cu lumea aceasta înseamnă a avea de-a face cu ceea ce filosofii ar numi fenomenologia răului sau, cum ar spune teologii, doctrina păcatului.

 

În lume există păcat şi rău şi Scriptura şi Domnul Isus ne poruncesc să ne împotrivim lor cu toată puterea. Şi naţiunea noastră are o moştenire de rău pe care trebuie să o gestioneze. Gloria acestui pământ a stat capacitatea de a transcende relele morale ale trecutului. De exemplu, lupta îndelungată a cetăţenilor minoritari pentru drepturi egale, odinioară sursă de dezbinare şi de război civil, este acum un motiv de mândrie pentru toţi americanii. Nu trebuie să ne întoarcem niciodată înapoi. În această ţară nu este loc de rasism, antisemitism sau alte forme de ură etnică sau rasială.

 

Ştiu că aţi fost la fel de îngroziţi ca şi mine de reapariţia unor grupuri de ură care predică bigotism şi prejudecăţi. Folosiţi vocea puternică a amvoanelor şi marea reputaţie a bisericilor pentru a denunţa şi izola aceste grupuri din mijlocul vostru. Porunca ce ne-a fost dată este simplă şi clară „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

 

Însă, indiferent de episoadele triste existente în trecutul nostru, orice observator trebuie să aibă o privire pozitivă a istoriei americane, o istorie care a fost una a speranţelor împlinite şi a visurilor devenite realitate. Mai cu seamă în acest secol, America a ţinut aprinsă flacăra libertăţii, însă nu numai pentru noi, ci şi pentru milioane de alţi oameni din toată lumea.

 

Şi cu aceasta ajung la ultimul meu punct astăzi. În timpul primei mele conferinţe de presă ca preşedinte, într-un răspuns la o întrebare directă, am atras atenţia că liderii sovietici, ca buni marxişti-leninişti, au declarat public şi deschis că singura moralitate pe care o recunosc este aceea care înaintează cauza lor, adică revoluţia mondială. Cred că ar trebui să notez că doar l-am citat pe Lenin, spiritul lor călăuzitor, care a spus în 1920 că repudiază orice moralitate care provine din idei supranaturale (acesta este termenul lor pentru religie) sau din idei care sunt în afara conceptului de clasă. Moralitatea este subordonată în întregime intereselor războiului de clasă și este moral orice este necesar pentru anihilarea orânduirii sociale vechi, exploatatoare, şi pentru unificarea proletariatului.

 

Cred că refuzul multor oameni influenţi de a accepta această realitate elementară a doctrinei sovietice ilustrează o şovăială istorică de a vedea regimurile totalitare drept ceea ce sunt. Am vazut acest fenomen în anii 1930. Îl vedem prea adesea astăzi.

 

Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne izolăm şi să refuzăm să căutăm o înţelegere cu ei. Am intenţia să fac tot ce pot pentru a-i convinge de intenţiile noastre pașnice, să le reamintesc că, în anii ’40 şi ’50, Vestul a fost acela care a refuzat să folosească monopolul nuclear pentru a câştiga teritorii şi că acum propune o reducere de 50% a rachetelor balistice şi eliminarea unei întregi clase de rachete nucleare terestre cu rază medie de acţiune.

 

Totuși, în același timp trebuie să înţeleagă că nu ne vom pune în pericol niciodată principiile şi standardele. Nu ne vom preda libertatea. Nu vom părăsi niciodată credinţa în Dumnezeu. Şi nu vom înceta să căutăm pacea autentică. Însă nu putem să asigurăm nici unul din lucrurile pe care le reprezintă America prin aşa-zisa soluţie a îngheţului nuclear propus de unii.

 

Adevărul este că un îngheţ ar fi acum o fraudă foarte periculoasă pentru că e doar o iluzie de pace. Realitatea e că trebuie să găsim pacea prin putere.

 

Aş accepta îngheţul doar dacă am putea îngheţa dorinţele globale ale sovieticilor. O îngheţare a armamentului la nivelul actual ar elimina stimulentul sovieticilor de a negocia serios la Geneva şi ar pune practic capăt şanselor noastre de a ajunge la reducerea majoră a armamentului pe care am propus-o. În schimb, prin îngheț ei îşi vor atinge obiectivele.

 

Un îngheţ ar răsplăti Uniunea Sovietică pentru creşterea sa militară enormă şi neegalată. Ar împiedica modernizarea esenţială şi demult întârziată a apărării Statelor Unite şi a aliaţilor săi şi ar lăsa din ce în ce mai vulnerabile forţele noastre îmbătrânite. Pe urmă, un îngheţ cinstit ar cere negocieri prealabile extinse asupra sistemelor şi cifrelor care vor fi limitate şi asupra măsurilor care să asigure verificarea eficientă şi conformitatea. Felul de îngheţ care a fost sugerat ar fi practic imposibil de verificat. Un astfel de efort major ne-ar deturna complet de la negocierile actuale pentru atingerea unor reduceri substanţiale.

 

Acum câţiva ani, am auzit un tânăr tată, un tânăr foarte important în lumea divertismentului, vorbind unei foarte mari adunări în California. Era în timpul războiului rece şi comunismul şi felul nostru de viaţă erau foarte mult prezente în gândurile oamenilor. Şi vorbea despre acest subiect. Şi dintr-o dată l-a auzit spunând „îmi iubesc fetiţele mai mult decât orice”. Şi mi-am spus „O, nu, nu face asta. Nu poţi…”. Dar l-am subestimat. A continuat; „mai degrabă mi-aş vedea fetiţele murind acum, crezând încă în continuare în Dumnezeu, decât să fie crescute sub comunism şi să moară într-o zi fără să mai creadă în Dumnezeu”.

 

Erau mii de tineri în acea adunare. Au îngenunchiat în aclamaţii de bucurie. Şi-au dat imediat seama de adevărul adânc din cele ce spusese privitor la trup şi la suflet şi la ce este important.

 

Da, să ne rugăm pentru mântuirea tuturor celor care trăiesc în întunericul totalitar – să ne rugâm să descopere bucuria de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Însă până o vor face, să fim conştienţi că ei sunt focarul răului în lumea modernă atâta timp cât predică supremaţia statului, declară omnipotenţa sa asupra omului individual şi prezic într-un final stăpânirea tuturor popoarelor de pe pământ.

 

C.S. Lewis a fost cel care a scris în neuitatele sale Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr că „răul cel mai mare nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi în lagărele de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri curate, aşternute cu covoare, încălzite şi bine luminate, de oameni liniştiţi cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul”.

 

Ei bine, pentru că aceşti „oameni liniştiţi” nu „ridică tonul”, pentru că uneori vorbesc în tonurile de alinare ale frăţiei şi păcii, pentru că asemenea altor dictatori dinaintea lor fac mereu „o ultimă solicitare teritorială”, unii ar vrea să ne facă să-i acceptăm după vorbe şi să ne acomodăm cu pornirile lor agresive. Însă, dacă istoria ne învaţă ceva, ea ne învaţă că împăciuitorismul naiv sau gândurile conduse de dorinţe sunt o nebunie. Înseamnă trădarea trecutului nostru, ratarea libertăţii noastre.

 

Aşadar, vă cer să vorbiţi tare împotriva celor care ar vrea să pună Statele Unite într-o poziţie de inferioritate morală şi militară. Ştiţi, totdeauna am crezut că bătrâna talpă-a-iadului îşi păstrează cele mai mari strădanii pentru voi, cei din Biserică. Deci, în discuţiile voastre despre propunerile de îngheţ, vă solicit să vă păziţi de ispita mândriei, ispita de a vă declara cu seninătate deasupra tuturor acestora, şi să etichetaţi ambele părţi la fel de greşelnice, să ignoraţi adevărurile istoriei şi impulsurile agresive ale unui imperiu al răului, să numiţi cursa înarmărilor doar o uriaşă neînţelegere şi prin aceasta să vă sustrageţi din lupta dintre ce este drept şi ce e greşit, dintre bine şi rău.

 

Vă cer să rezistaţi celor care ar vrea să vă retrageţi sprijinul pentru eforturile noastre, eforturile acestei administraţii, de a menţine America puternică şi liberă, în timp ce negociem reduceri reale şi verificabile în arsenalele lumii şi într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, eliminarea lor totală.

 

Deşi puterea militară a Americii este importantă, permiteţi-mi să adaug că am susţinut mereu că lupta care are loc acum nu va fi niciodată hotărâtă de bombe şi rachete, de armate şi forţă militară. Criza reală cu care ne confruntăm este una spirituală; la rădăcină este o încercare de voinţă morală şi de credinţă.

 

Whittaker Chambers, omul pe care convertirea religioasă l-a făcut să fie martor într-una dintre cele mai teribile traume ale timpurilor noastre, cazul Hiss-Chambers, a scis că lumea occidentală este în criză numai în măsura în care este indiferentă faţă de Dumnezeu, în măsura în care colaborează cu tentativa comunismului de a-l face pe om să stea de unul singur, fără Dumnezeu. Deoarece, a spus după aceea, marxism-leninismul este de fapt cea de-a doua credinţă ca vechime, proclamată pentru prima dată în Grădina Edenului cu cuvintele ispitirii „veţi fi ca Dumnezeu”.

 

Lumea vestică poate răspunde acestei provocări, a scris el, „numai cu condiţia de a avea o credinţă în Dumnezeu şi în libertatea poruncită de El la fel de mare ca şi credinţa comunismului în Om”.

 

Cred că trebuie să ne ridicăm la înălţimea acestei provocări. Comunismul este, după părerea mea, un alt trist, bizar, capitol al istoriei umane, ale cărui pagini din urmă se scriu chiar acum. Cred aceasta deoarece izvorul tăriei noastre în căutarea libertăţii umane nu este material, ci spiritual. Şi pentru că nu cunoaşte limite, trebuie să îi înspăimânte şi în cele din urmă să îi biruiască pe cei care îi robesc pe semenii lor. Pentru că, după cuvântul lui Isaia, „El dă tărie celui obosit şi celui slab îi dă putere mare… Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi…”

 

Da, schimbaţi-vă lumea. Unul din Părinţii noştri Fondatori, Thomas Paine, spunea „stă în puterea noastră să începem lumea încă o dată”. Putem să o facem, lucrând împreună ce o singură biserică nu poate face prin ea însăşi.

 

Dumnezeu să vă binecuvinteze şi vă mulţumesc foarte mult.

 

 

http://www.criterii.ro/index.php/en/viral-pe-net/7583-un-document-istoric-discursul-lui-ronald-reagan-despre-imperiul-raului-semnalul-luptei-finale-impotriva-comunismului

 

/////////////////////////////////////////////////////////

Cesare, un italian care a trăit mai mulţi ani în Timişoara, Oradea şi Cluj, nu înţelege de ce ţara sa este plină de români care fac muncile de jos, în condiţiile în care România e una dintre puţinele ţări din Europa care au zăcăminte bogate de minereuri şi gaze natural…

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Cesare, un italian care a trăit mai mulţi ani în Timişoara, Oradea şi Cluj, nu înţelege de ce ţara sa este plină de români care fac muncile de jos, în condiţiile în care România e una dintre puţinele ţări din Europa care au zăcăminte bogate de minereuri şi gaze naturale

 

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ

Tânărul din România ales membru în Consiliului Consultativ pentru Tine… Cesare a avut mai multe afaceri în România, e căsătorit cu o româncă şi a trăit ani la rând aici. Aşa a devenit interesat de istoria României, iar când  s-a documentat a aflat câteva detalii nebănuite, care l-au surprins mult.  Aşa a aflat că România nu este sau cel puţin nu ar trebui să fie o ţară săracă, deşi nivelul de trai, în realitate, este extrem de scăzut. Spre surprinderea lui, Cesare a aflat că în munţii României există mine unde odinioară se exploata aurul, dar şi importante zăcăminte de gaze naturale, în Marea Neagră, care sunt blocate de ani de zile, deşi ar valora sute de miliarde de euro.  În lumina noilor informaţii pe care le-a aflat, pentru el pare acum şi mai ciudat că aproape două milioane de români au emigrat numai în Italia, iar cei mai mulţi fac muncile refuzate de localnici.   „În România există aur, iar în Italia se ştia asta de pe vremea romanilor. România are gaze naturale şi ar putea ţine din ele economia unor ţări cu industrie de top precum Franţa sau Italia, plus că poate nu ar mai fi avut preţuri de coşmar la energie. De aici ar fi obţinut o mulţime de bani, dar iarăşi, nu le exploatează, nu ştiu de ce. În timpul ăsta, românii de rând trăiesc de pe o zi pe alta, iar mulţi dintre ei vin în Italia să spele pe jos sau să-i spele pe seniorii noştri şi să facă toate muncile grele, împreună cu africanii. I-am întrebat pe prietenii mei români: «cum se face că staţi pe munţi de aur şi aveţi şi gaze la mare, dar veniţi să ne spălaţi WC-urile?» N-am vrut să jignesc pe nimeni, soţia e româncă şi îi apreciez pe români, dar pentru mine e o enigmă cum e posibil să se întâmple asta. Hai că nu eşti Germania sau Franţa, hai că nu eşti Italia sau Spania, dar măcar la nivelul Poloniei sau Ungariei ar trebui să fi ajuns de atâta timp”, a spus italianul.    „Milioane de români câştigă doar 300 de euro” El s-a arătat surprins şi de preţurile mari din România, mai ales raportat la puterea de cumpărare a populaţiei. „Eu ca italian nu am de ce să mă plâng, am şi câteva afaceri mici şi am venituri peste medie şi în Italia, normal că mă descurc când vin în România, dar mă gândesc la ei. Milioane de români câştigă mai puţin de 300 de euro net. Vă daţi seama, 300 de euro! Un italian ar arunca cu roşii şi ouă stricate după patronul lui şi după politicienii prefăcuţi din toate partidele. Românii stau, tac şi rabdă, iar cine poate pleacă din ţară. Toate guvernele pe care le-au avut şi absolut toţi politicienii din toate partidele lor au eşuat, deşi ţara asta are un potenţial nemaipomenit. Mi-e greu să-i înţeleg. În loc de asta îi văd că se ceartă între ei, că îl apără pe nu ştiu care politician sau nu ştiu care partid, nici nu contează care, de parcă nu din cauza lor sunt săraci. Mă tem că vor ajunge să voteze cu partide extremiste, deja a apărut unul la ei, deşi dacă mă gândesc nici celelalte nu sunt cu mult mai răsărite”, a mai spus el.   Există însă şi lucruri care l-au impresionat plăcut pe italian. „Românii sunt mai pro occidentali decât cehii, polonezii, ungurii sau slovacii. Pur şi simplu respectă Uniunea Europeană şi toţi se simt atraşi de cultura şi civilzaţia din vest, căreia îi şi aparţin. Ei nu sunt cu Orientul, cu Rusia, cum ar fi mulţi alţi est-europenii. Pentru ei toate drumurile duc în Vest. Iar IT-iştii români sunt cunoscuţi nu numai în Europa, ci faima lor a ajuns până în America. Al doilea oraş al României, Cluj, e un fel de Silicon Valley plin de IT-işti şi rivalizează cu multe oraşe din Italia când e vorba de puterea de cumpărare. Degeaba, pentru că există oraşe şi sate în sudul ţării, dar mai ales la graniţa cu Republica Moldova unde aproape că se moare de foame.”   Săraci, dar darnici cu refugiaţii din Ucraina El a mai remarcat şi felul în care românii obişnuiţi au răspuns provocărilor războiului din Ucraina şi, mai ales, s-au implicat pentru a-i ajuta pe refugiaţi.    „Vezi români care abia au ce mânca, dar îşi rup de la gură ca să le dea unor străini. E un gest mai mult decât nobil şi nu ştiu câţi italieni ar face asta. Românii s-au mobilizat şi le-au dat refugiaţilor din puţinul lor, iar prin asta au arătat unei Europe întregi ce înseamnă omenia. Nu ştiu dacă neamţul, francezul şi italianul, care au infinit mai multe posibilităţi, ar fi făcut pentru ucraineni ce au făcut românii. Am mari îndoieli, dacă e să fiu sincer. Un mare «jos pălăria» pentru români, cum se zice la ei, pentru acest gest! Românii şi polonezii duc greul în privinţa asta, tot respectul pentru ei”   „În Milano, luam mai multe locuinţe de banii ăştia” În trecut, Cezare a vorbit despre preţurile imense din România, în special din Cluj, şi a dat şi câteva exemple din care a reieşit că de multe ori apartamentele din oraşul de pe Someş sunt mai scumpe decât cele din capitala modei, Milano.    „Am învăţat să nu dau mai mult decât face şi mă simt păcălit când e vorba de astfel de preţuri. În Italia, în Milano chiar, găsesc apartamente mai ieftine decât în Cluj. Ok, e Cluj, e un oraş frumos, centru universitar şi economic, sunt sută la sută de acord că e la toate capitolele peste oraşe ca Timişoara şi Oradea, dar nimeni nu mă poate convinge că e peste Milano şi că se justifică asemenea preţuri. De banii pe care îi dau în Cluj pe o garsonieră îmi iau la Milano două sau trei şi le dau în chirie. Şi ies mai câştigat decât dacă aş cumpăra aici o singură garsonieră şi aş lua o singură chirie, mai ales că în Milano sunt cu puţin mai scumpe chiriile”, a spus el.   Ofertele postate pe site-urile unor agenţii imobiliare italiene îi dau dreptate. Chiar dacă în Milano există şi proprietăţi imobiliare scumpe, unele de milioane de euro, există şi garsoniere şi apartamente mici la preţuri cu mult mai abordabile decât în Cluj. Şi nu sunt deloc puţine, aşa cum a remarcat Cesare.

 

Citeste mai mult: adev.ro/ras2be

 

 

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/nedumerirea-unui-italian-romania-stati-munti-aur-gaz-marea-neagra-spalati-wc-urile-1_626316655163ec4271a6d523/index.html?fbclid=IwAR3U3DgK__T6HQOvqKjTUkVvls53Gqn6t587ZhhmrBry8KkJT_s78ibqH-M&utm_source=GANDUL&utm_medium=facebook&utm_campaign=adevarul

 

///////////////////////////////////////////

 

///////////////////////////////////////////////////

Romani uitati in imperiul raului

 

de

Adrian Bucurescu

 

 

La 27 martie s-au implinit 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara-Mama, eveniment trecut prea repede cu vederea de politicieni si de presa. Exista totusi destui romani care nu pot uita acest act extraordinar, Basarabia fiind prima provincie instrainata care, in anul 1918, s-a unit cu Romania. In amintirea evenimentului de atunci, un roman de peste Prut, Mihai Prepelita, si-a lansat acum cateva zile, la Casa Titulescu din Bucuresti, volumul „Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata”, aparut la Editura Printech.

 

Cel mai interesant, chiar foarte spectaculos capitol al cartii este de departe cel intitulat „Prizonierii romani din Siberia”, semnat de diplomatul Victor G. Cadere si reprodus pentru prima oara in intregime de Mihai Prepelita. Diplomatul s-a implicat activ in salvarea romanilor din fosta armata austro-ungara si din Basarabia, aflati in indepartatul si putin ospitalierul pamant al Siberiei.

 

Dupa cum se stie, mai multi romani ce cazusera prizonieri la rusi au reusit in primavara anului 1917 sa se formeze in Corpul Prim de Voluntari ale carui unitati au luptat cot la cot cu oastea Regatului. Insa actiunea de recrutare a voluntarilor romani in Rusia, care intampinase de la inceput greutati din partea autoritatilor rusesti-aliate a trebuit sa inceteze total atunci cand Rusia a cazut prada bolsevismului, iar armatele Puterilor Centrale ocupasera Ucraina, intrerupand orice legatura cu Romania. In aceste imprejurari, ofiterii ardeleni, conferentiari raspanditi prin diverse colturi ale Rusiei s-au intors care cum au putut in tara, iar cei mai multi au preferat sa ramana si sa impartaseasca mai departe destinul marei mase de soldati romani, ramasi inca in lagarele rusesti, mai ales ca se ivea posibilitatea de a duce lupta mai departe pe frontul francez, asa cum fagaduise generalul Berthelot in trecerea sa prin Rusia, martie 1918, diferitilor reprezentanti ai nationalitatilor ce luptau pentru eliberarea lor de sub dominatia austro-ungara.

 

In tot decursul anului 1919 s-au facut sfortari pentru evacuarea din Siberia, dar numai ca rezultat al initiativelor particulare ale statelor aliate; astfel, s-au evacuat 14.436 cehi, aproximativ 3.000 italieni, 875 diversi. Dupa mai multe incercari ale statului roman, cum chestiunea evacuarii devenea tot mai presanta cu cat timpul trecea, s-a ajuns la concluzia ca numai prin trimiterea unui imputernicit al guvernului roman la fata locului se poate astepta rezolvarea urgenta a acelei importante chestiuni. In acest sens, guvernul roman a hotarat trimiterea lui Victor G. Cadere ca delegat, cu depline puteri, pentru repatrierea voluntarilor si a prizonierilor din Siberia.

 

Plecarea Misiunii de Repatriere spre Siberia a avut loc la Paris la sfarsitul lunii ianuarie 1920, cand telegramele aratau ruinarea regimului Kolceak si succesele tot mai mari ale bolsevicilor. Tocmai pentru ca imprejurarile se aratau tot mai potrivnice, Misiunea s-a simtit datoare sa ajunga foarte curand in contact cu romanii din Siberia si cu generalul Janin, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 15 aprilie 1920 in Harbin. De la aceasta data pana la 11 mai 1921, Misiunea Romana in Siberia a repatriat aproximativ 5000 de romani. Despre romani se raportase ca s-ar gasi in numar de aproximativ 2500 in jurul Irkutskului. Gratie abnegatiei lui Victor G. Cadere, transporturile pe mare s-au efectuat din Vladivostok la porturile europene. Spre cinstea lor, autoritatile japoneze le-au asigurat romanilor din Extremul Orient tot concursul.

 

 

 

Dupa cum precizeaza Victor G. Cadere in raportul sau, in pofida greutatilor de nedescris, a fost infiintata acolo si Sectia Culturala a Misiunii Romane, continuatoarea sectiei respective din Legiunea Romana.

 

Inca din timpul formarii corpului voluntar in Siberia aparea la Ekaterinburg ziarul „Gazeta Transilvaniei”, iar cu formarea Legiunii a inceput sa apara la Irkutsk gazeta „Neamul romanesc”.

 

Aceste publicatii urmau un scop de propaganda pur national, care era necesara prin imprejurarea ca prizonierii romani stateau sub influenta miscarilor din lagare, in general unguresti si sub actiunea ideilor bolsevice, de la care romanii trebuiau deturnati. Considerand faptul ca Misiunea avea de intretinut si prizonierii supusi romani de diferite nationalitati, oameni cu sufletul zdruncinat de cele ce vazusera in Rusia, dezorientati de noua lor situatie si agitati de agentii Crucii Rosii maghiare, a fost creata pe langa birourile Misiunii si o sectie culturala, avand ca organ de propaganda si informatii gazeta „Tara noastra”. Li s-a explicat celor de alte nationalitati ca Statul roman primeste cu dragoste si bunavointa toti cetatenii tarii.

 

Cartea lui Mihai Prepelita ar trebui intens mediatizata nu numai pentru acest raport al activitatii exceptionale, profund patriotice, a lui Victor G. Cadere, ci si pentru celelalte materiale prezente in paginile ei.  Se poate spune ca aparitia volumului „Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata” este un eveniment cultural.

Romani uitati in imperiul raului

 

/////////////////////////////////////////////

Cum i-a ingenunchiat Reagan pe sovietici si ce ar trebui sa invete Obama si…

 

Autor: europolitics.ro

 

 

Continuarea pe europolitics.ro

 

 

////////////////////////////////////////////

USA Today: Rusia este noul ”imperiu al răului”

Amintindu-și acțiunile agresive ale Moscovei împotriva Georgiei și a Ucrainei, intervenția militară în Siria și interferența în alegerile prezidențiale din SUA în 2016, unul dintre cele mai importante ziare americane declară că Rusia este noul „imperiu al răului“, scrie Vocea Americii.

 

Într-un editorial intitulat „Rusia a devenit din nou imperiul răului“, ziarul USA Today a reamintit că, în 1983, președintele american Ronald Reagan a spus ca Uniunea Sovietică este un „imperiu al răului“ și a avertizat despre consolidarea amenințării globale reprezentate de Uniunea Sovietică, precum și de necesitatea unei confruntări cu această amenințare. ”Din pacate, „istoria se repetă”, constata publicatia. Astăzi, Rusia este o variantă palidă a regimului comunist, care în cele din urmă s-a dezintegrat în 1991”.

 

Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin, care nu-și ascunde iritarea față de colapsul URSS, încearcă să refacă o parte din gloria sa. Strategia lui Putin de a face Rusia din nou mareața este astazi o sursă de haos internațional. Ca dovadă, jurnalistii indica invazia de catre Rusia a Georgiei vecine în 2008 și a Ucrainei în 2014, anexarea ilegală a Crimeei, operațiunea militară rusă în Siria, unde a întărit poziția regimului lui Bashar al-Assad și a comis crime.

 

USA Today a reamintit cititorilor că CIA, FBI și NSA au ajuns la concluzia că Putin a dat ordinul de a efectua atacuri cibernetice și propagandă „pentru a influența alegerile prezidențiale din SUA în 2016 și subminează încrederea în procesul democratic american“.

 

„Alte acțiuni agresive ale Rusiei includ vânzarea de arme talibanilor în Afganistan și livrarile de petrol pentru Coreea de Nord”, a spus ziarul.

 

USA Today reamintește că Reagan a îndemnat cetatenii săi în 1983 „…sa evite tentația de a ignora faptele istoriei și impulsurile agresive ale unui imperiu răului“.

 

„După 35 de ani, aceste cuvinte merită din nou atenție”, – ajunge la concluzie publicația.

http://www.paginaderusia.ro/usa-today-rusia-este-noul-imperiu-al-raului/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Cum se amuzau românii de cuplul Ceaușescu. Bancuri de pe vremea lui Nea Nicu si Tanti Leana

 

Autor: Floroiu Mihai

„În vremurile în care orice cuvânt era răstălmăcit, iar asta îţi putea aduce necazuri, românii au reuşit să supravieţuiască inventând un cod umoristic prin care să comunice nestingherit despre Cel-Despre-Care-Nu-Aveau-Voie-Să-Vorbească-Decât-la-Superlativ. Interdicţia dădea naştere unor situaţii de un comic savuros, pe care lumea îl gusta din plin, ca o răzbunare. Tocmai pentru că râsul era interzis, românii învăţaseră să râdă cu poftă, aparent despre lucruri inofensive. În spatele vorbelor se ascundeau însă adevăruri triste despre care românii învăţaseră să facă haz de necaz. Aceasta era gura de oxigen prin care ei putea supravieţui în lumea PCR (Pile-Cunoştinţe-Relaţii) condusă de Nea Nicu, Tanti Leanaşi de băieţii cu ochi albaştri”[1].

Devenind un mod de socializare a vieţii de zi cu zi, bancurile vremii au reprezentat proteste care au supravieţuit sistemului comunist. În ultimul deceniu comunist aceste, , zâmbete amare” reprezentau un instrument pentru validarea unei realităţii cenuşii în care înfometarea deveniseră politică de stat.

 

Totuşi, românii făceau haz de necaz despre aspectele cotidiene (lipsa de mâncare din alimentare, reducerea curentului electric şi a gazelor naturale din locuinţe, cultul familiei Ceauşescu, ajuns la paroxism, educaţia politică socialistă) care îi abăteau de la obiceiurile lor fireşti.

 

Umorul a fost salvator pentru români

„Este adevărat că oamenii vorbeau cu atenţie, se foloseseau extrem de mult frazele cu dublu sens, era moda să strecori în discurs şopârle şi aluzii. Oamenii se duceau la teatru pentru a scăpa măcar pentru câteva ore de stresul ideologiei comuniste. Era un prilej de evadare, de respiro. Umorul a fost salvator pentru români…Bancurile cu Ceauşescu erau cele mai gustate. În general umorul era interzis. La televizor, în puţinele ore de emisie, umorul apărea la programele de după-masă. Oamenii se distrau cel mai mult la serile de vizionări la video, cei puţini care aveau, erau vânaţi de prieteni“, îşi aminteşte Toni Grecu, liderul grupului Divertis[2].

 

„Împreună cu colegii mei din trupa Vacanţa Mare am fost în situaţia de a avea un spectacol anulat de cei care se ocupau cu cenzura. S-a întâmplat la Timişoara în 1988. Este adevărat, eram tineri şi destul de inconştienţi, textele noastre erau dure. După Revoluţie, m-am întâlnit cu unii dintre cei care erau în acea comisie de cenzură şi mi-a spus că ne-a făcut un bine, că dacă lăsa spectacolul să meargă în continuare ne băgau securiştii în închisoare. Pe undeva i-am dat dreptate.Ţin minte că dacă vorbeai cu cineva nu vorbeai în gura mare şi de obicei vorbeai cu prietenii. Erau sopârliţele studenţeşti prin care se vorbea aluziv. Ce m-a deranjat atunci şi mă deranjează şi acum este faptul că oamenii nu reacţionează, nu ies în stradă. Normal e să fie ori la bal, ori la spital“, este de părere Mugur Mihăiescu[3].

 

Securitatea omniprezentă, infiltrată în toate straturile societăţii acţiona şi prevenea orice nemulţumire sau stare de spirit negativă în rândul populaţiei care putea să degenereze în proteste şi mişcări de stradă la adresa conducerii partidului şi a organelor de stat. Astfel, bancurile[4] sespuneau doar în cercuri restrânse, de teama ochilor invizibili ai Securităţii. Apăruse şi o anecdotă care atenţiona pe cei curajoşi şi indrăzneţi în rostirea bancurilor si textelor ostile regimului: Să nu gândeşti! / Dacă gândeşti, să nu vorbeşti! / Dacă vorbeşti, să nu scrii! / Dacă scrii, să nu semnezi! / Dacă semnezi, să nu te miri…

 

*****

 

Pe vremea lui Nicolae Ceauşescu era aşteptată cu multă nerăbdare prima oră de educaţie sexuală pentru elevii din clasele a XII-a. Intră noul profesor în clasă, se face linişte şi începe ora.

 

 – Tovarăşi, uite cum stă treaba:dragostea între două femei este imorală. Între doi bărbaţi e caz penal. Între un bărbat şi o femeie mai merge, dar cea mai importantă şi mai importantă este dragostea de partid şi despre asta vom discuta tot anul.

 

Clipboard02 31 jpg jpeg

 *****

 

Iese un timbru cu Ceauşescu. Se duce Ceauşescu, deghizat, la un oficiu poştal, să vadă cum se vinde timbrul.

 

–        Nu se vinde, spune funcţionarul.

 

–        De ce?

 

–        Nu se lipeşte.

 

Cere Ceauşescu un timbru, scuipă pe lipici, îl pune pe un plic şi-i arată funcţionarului:

 

–        De ce spui că nu se lipeşte? Uite, se lipeşte!

 

–        Da, spune funcţionarul, dar toţi scuipă pe partea ailaltă.

 

 *****

 

Feciorul unui demnitar comunist pleacă în State pentru studii. Acasă trimite o telegramă scurtă:TRĂIASCĂ PARTIDUL COMUNIST. RĂMÂN!

 

*****

 

Manifestaţie mare, mare. Lumea strigă:Ceauşescu, PCR! Ura! Ura! Unul singur, mai amărât, stă mai în spate şi nu spune niciun cuvânt. Un “om de ordine” se apropie de el şi îl întreabă:

 

–        Ce faci, tovarăşe, de ce nu strigi ura?

 

–        Sunt răguşit, răspunde cel interpelat, dar ura e aici, în suflet.

 

 *****

 

Pe ordinea de zi a celui de al XXV-lea Congres al P.C.R. urmează alegerea secretarului general. După vii şi îndelungi aplauze, tovarăşul Nicolae Ceauşescu se ridică şi ia cuvântul:

 

-Dragi tovarăşi şi pretini! Am o lungă carieră şi activitate revoluţionară în fruntea partidului şi statului. Nu mai pot. Sunt necesare schimbări. Aşa că am hotărât să propun în locul meu…

 

(Aplauze furtunoase şi urale prelungite)… pe tovarăşul Nicu Ceauşescu (Rumoare. Fluierături. Huiduieli). Tovarăşi . . . linişte, tovarăşi!

 

Bine. Pentru voi, pentru binele poporului român accept să fiu reales la al XXV Congres.

 

 *****

 

Clipboard03 16 jpg jpeg

 *****

 

Un român, ajuns de curând în S.U.A., unde intenţiona să rămână definitiv, îşi despacheta lucrurile în apartamentul unchiului său. La un moment dat, scoate o fotografie a lui Ceauşescu. Unchiul, intrigat, se răsteşte la el:

 

-Tu porţi fotografia asta la tine tot timpul!?

 

-Da, unchiule. Cum să nu. Când mi-e dor de ţară, mă uit la ea şi-mi trece.

 

 *****

 

Clipboard04 12 jpg jpeg

 *****

 

-Ce vârstă am, măicuţă? – întreabă Ceauşescu o bătrânică, în timpul unei vizite la C.A.P.

 

-Păi, să tot ai, maică, 70. Să n-ai 71.

 

 *****

 

Se anunţă la Scorniceşti că va veni în vizită Ceauşescu la mormântul părinţilor săi. Autorităţile locale dau imediat ordin să se cureţe peste tot, să se pună covoare roşii, să cânte fanfara, iar la intrarea în cimitir să se agaţe o inscripţie pe un panou, pe care să scrie:, , Bine aţi venit!”

 

 *****

 

Un turist străin abia sosit în Bucureşti i se fură actele şi banii. Înfuriat, nu se mai poate abţine şi strigă:

 

– Unde este, dom’le, Securitatea română!!?

 

O bătrânică de lângă el îi şopteşte în voce groasă la ureche:

 

– Peste tot, maică. Peste tot.

 

 *****

 

 Ceauşescu, travestit, se amestecă printre oameni de rând pentru a afla părerea poporului român despre el. Se duce într-o cârciumă şi intră în vorbă cu vecinul de masă. La un moment dat, întreabă:

 

-Ce părere ai despre Ceauşescu?

 

Celălalt priveşte cu teamă, în jur, apoi îi face cu ochiul celui travestit să-l urmeze la W.C. Odată ajuns, închide uşa, se uită în jur cu spaimă şi-i şopteşte la ureche:

 

– Eu, unul, vă iubesc.

 

 *****

 

Ceauşescu e pe moarte. Îşi cheamă pe rând copiii la capul patului. Primul e Nicu.

-Nicule, eu mor. Îţi las moştenire toţi banii din ţară şi din străinătate.

Urmează Zoe.

-Ţie, draga mea, îţi las casele şi tot ce e în ele.

Ultimul e Valentin.

-Măi băiete, de tine am cam uitat. Nu prea mai am ce să-ţi las.

-Tată, mie să îmi laşi portretul.

Peste un timp, răposatul face o vizită pe pământ.

-Dragă tată, îi spune Nicu, s-a dus tot. Curvele şi cazinourile mi-au mâncat banii.

-Nici eu nu mai am nimic, zice Zoe. Băutura şi bărbaţii mi-au mâncat banii.

Apare Valentin vesel şi prosper.

-Tu ce-ai făcut, băiete, că ţi-am lăsat numai portretul, bietul de tine.

-Poi m-am umplut de bani. Am pus portretul pe Lipscani şi lângă el un anunţ:

„Un leu scuipatul, doi lei pi*atul”.

 

*****

 

Clipboard05 7 jpg jpeg

*****

 

La o întrunire, Dumnezeu le spune şefilor de state că în anul 2000 va fi sfârşitul lumii. Ajuns acasă, Reagan îşi anunţă poporul:

 

-Am două veşti proaste:Dumnezeu s-a supărat pe noi şi în anul 2000 vom muri cu toţii.

 

Gorbaciov, la rândul lui, îşi anunţă concetăţenii:

 

-Tovarăşi, avem două veşti proaste: prima – Dumnezeu există, iar a doua – în anul 2000 vom muri cu toţii.

 

Odată sosit acasă, Ceauşescu dă un comunicat Agerpres:

 

„Avem două veşti bune: Dumnezeu m-a recunoscut drept conducător al Republicii Socialiste România, iar în anul 2000 scăpăm şi de ruşi şi de americani ”.

 

 *****

 

Clipboard06 5 jpg jpeg

 *****

 

Celui mai bătrân cetăţean al României, în vârstă de 120 de ani, i se ia un interviu la televiziune.

 

– Spune ceva cetăţenilor.

 

Bătrânul tace.

 

– Uite, acum prin Television te ascultă toate ţările socialiste. Zii ceva.

 

Bătrânul tace.

 

– Uite, acum prin Panavision te ascultă toată lumea.

 

– Şi americanii?

 

– Da.

 

– Ajutooor! [aluzie la mitul americanilor, văzuţi ca unica speranţă în căderea comunismului]

 

 *****

 

Ceauşescu incognito se întoarce cu trenul la Bucureşti. În compartiment sunt mai multe persoane printre care şi un bătrân.

 

– Unde te duci, moşule? îl întreabă Ceauşescu.

 

– La Bucureşti, cu o cerere la tovarăşul secretar general.

 

– El e foarte ocupat, de unde ştii că te va primi?

 

– O să încerc în fiecare zi,

 

– Şi dacă totuşi nu te primeşte?

 

– Atunci îl bag în p***a mă-ssi!

 

Trenul ajunge la Bucureşti. Ceauşescu dă dispoziţie şefului de cabinet ca moşul să nu fie primit. Bătrânul se duce la Comitetul Central trei zile la rând, dar nu este primit pe motivul că tovărăşul este foarte ocupat. În cele din urmă, moşul înţelege că nu are nicio şansă şi-l întreabă pe şeful de cabinet:

 

– Da’ dumneata îl vezi?

 

– Da, sigur.

 

– Atunci, spune-i că rămâne ca-n tren.

 

 *****

 

Ceauşescu cu Elena se întorc dintr-o vizită în străinătate. Avionul se apropie de Bucureşti.

 

– Ia uităte-te, Nicule, ce frumos se văd străzile.

 

– Taci, proasto, alea-s cozili.

 

 *****

 

„În pat, noaptea, Nicolae Ceauşescu se tot răsucea de pe o parte pe alta. Elena Ceauşescu, nervoasă, îl repede:

 

 – Ce te tot foieşti atâta? N-ai somn?

 

– Tu, Leano, citii azi în ziar de legea gravitaţiei şi nu-mi vine în minte când o dădui. Nu ştii tu cumva?

 

– Ce mă-ntrebi?! Ştii că io nu fac politică! Eu sunt academician“.

*****

 

– Leano, unde sunt pantofii ăia ai mei cu sfoară.

 

– Care?

 

-Aia vechi, îi ţineam într-o cutie legată cu sfoară.

 

– Ahhh…i-am aruncat. Nu-i purtai niciodată.

 

– Nenorocito, mi-ai aruncat lucrarea de diplomă.

 

 

 

Clipboard00 jpg jpeg

 *****

 

 Un tip se chinuie să bată un cui în perete ca să agaţe portretul lui Ceauşescu. Trece un alt tip pe acolo:

 

-Lasă, dom’ne, nu te mai chinui. Ăsta nu merge decât împuşcat.

 

NOTE

[1] http://adevarul.ro/cultura/istorie/limbajul-codat-umorul-epoca-aur-fentau-romanii-comunismul-prin-umor-cele-mai-savuroase-bancuri-cizmarul-savanta-1_5141f0c600f5182b850960a1/index.html [05.04.2014].

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Bancurile selectate sunt preluate din:Colecţia Bancuri din iepoca odiosului , Editura, , Orientul Latin”, Brașov, 1992;Dana Maria Niculescu Grasso, Bancurile politice, in ţ ările socialismului real:studiu demologic, editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; http://www.romaniaperpedes.ro/bancuri-din-epoca-de-aur/ [05.04.2014].

https://historia.ro/sectiune/general/cum-se-amuzau-romanii-de-cuplul-ceausescu-bancuri-578792.html

 

////////////////////////////////////////////

Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul lor, activitatea, volumul de încarcerare, capacitatea şi dispunerea lor geografică…

 

 

Comunismul in România

Autor: Stelian Gombos

Pentru a intra direct în tema şi subiectul acestui material documentar, vom afirma, remarca şi susţine că reperele doctrinare comuniste demonstrează că acest curent politic a fost mai mult decât atât, a fost un sistem malefic ce are structura şi modul de functionare foarte asemănătoare cu o religie. Valorile pe care le-a promovat au evidente conotaţii negative dacă le raportăm la o viziune creştină. Modul de implementare a fost bazat pe două coordonate: – mistificare; – teroare. Cu rădăcini în mişcările socialiste şi anarhiste, comunismul a apărut între ideologiile politico – filozofice, sub apanajul egalitarismului şi bunăstării generalizate dar purtând în substratul discursului său elemente cu evidente conotaţii malefice. Evoluţia lui a demonstrat, cum nu se poate mai explicit, modul în care diavolul a procedat şi operează în istorie.

Introducere

 

 După discursurile triumfaliste şi după schema pe care s-a construit ideologia, comunismul s-a vădit mai degrabă o religie sau, mai corect spus o utopie, ce aminteşte de ereziile dualiste: – existând o luptă maniheică ce se dă între proletariat (Binele, Mesia) şi burghezie (Răul) – în urma acestei încleştări violente şi sângeroase se naşte o nouă eră, paradisiacă, din care Răul (burgezia) a fost abolit, – iar cetăţeanul noului paradis a fost omul nou, comunist 1.

 

 În implementarea pe care ideologia comunistă a cunoscut-o în URSS au existat două mijloace de manipulare care s-au folosit: minciuna şi violenţa, cu multiplele lor forme de manifestare. Există o evidentă schimbare de optică între comunismul marxist şi comunismul bolşevic, deşi amândouă îşi declară aceleaşi finalităţi şi au suprapuneri în cele mai multe aspecte. Diferenţa este aceea că Marx vedea naşterea revoluţiei proletare ca un proces firesc rezultat din crizele provocate de evoluţiile tehnologice, astfel că implicarea factorului politic era oarecum secundară, pe când în viziunea leninistă revoluţia politică este elementul declanşator, dealtfel nici nu s-ar fi putut vorbi de crize provocate de tehnologie, când aceasta era aproape o metaforă pentru Rusia anului 1917 2. Debutând cu o lovitură de stat, comunismul în URSS se instaurează sub auspiciile lui Lenin şi evoluează sub cizma necruţătoare a lui Stalin.

 

 Cu toate că vizează naşterea unui om nou, comunismul depersonalizează şi deznaţionalizează, astfel substanţa umană îşi pierde consistenţa rămânând doar învelişul corporal. Conştiinţă, sentiment, într-un cuvânt întreaga interioritate sunt dinaminate şi se naşte homo sovieticus, un humanoid ce are o grilă morală conform căreia orice este bun şi sfânt dacă slujeşte la victoria revoluţiei. Prezenţa demonului este demonstrată poate cel mai bine prin această obstinaţie cu care maşinăria comunistă vizează depersonalizarea, care duce neîndoielnic la o demonizare. Se operează falsificarea tuturor valorilor, a istoriei şi în consecinţă a existenţei înseşi. Anii 1936-1938 sunt cunoscuţi în istoria URSS ca anii terorii când execuţiile se făceau zilnic de ordinul sutelor. Există o evidentă violenţă verbală la nivelul discursului oficial şi se operează mutaţii de bază în limbaj care şi el îşi pierde consistenţa născându-se acel monstru lingvistic numit „limbă (sau) limbaj de lemn” 3.

 

 Liderii comunişti, atât cei sovietici cât şi ceilalţi, supuşii lor mai mici, dar şi cei din Asia ori de aiurea au un accentuat apetit pentru cultul personalităţii. Ceea ce va duce la manifestaţii şi frazeologii monstruoase dar şi la ivirea unui panteon comunist ale cărui personaje au ca trăsături definitorii cruzimea şi infinita admiraţie de sine, un hybris nestăpânit care îi va incita mereu să-şi devore supuşii.

 

 În România Mare mişcarea comunistă nu figura printre forţele politice care puteau fi luate în calcul. Din PSD se va desprinde aripa maximalistă care va semna afilierea la a III-a Internaţională (Comintern), în anul 1921, luând astfel naştere PCR. Modul cum această grupare politică funcţionează atât înainte, cât şi în timpul celui de al II-lea Război mondial demonstrează că se supunea fără cârtire centrului de la Moscova 4. De acolo primea directive precise care erau aplicate în ţară în cea mai deplină conspirativitate, astfel că mai mult decât o grupare politică PCR sau PCdR era o agenţie de spionaj. Conştientizându-se adevărata natură a mişcării comuniste în România, în anul 1924 partidul este scos în ilegalitate. Atât linia ce trebuia urmată cât şi liderii sunt în continuare numiţi de la Moscova. Spre acolo se îndrepta speranţa şi privirea plină de admiraţie a comuniştilor români. Încă de pe acum partidul era măcinat de lupte intestine ce nu vor înceta niciodată 5…

 

 Prin urmare, cea mai spectaculoasă „realizare” a sistemului comunist a fost represiunea, care a atins dimensiuni înspăimântătoare, un malaxor de vieţi omeneşti, implacabil şi necruţător cu ajutorul căruia comunismul a reuşit să se menţină ca regim politic în România cinci decenii, timp în care a operat o urâţire a interiorităţii naţionale şi personale ce se dovedeşte greu de remediat. Instaurată după model sovietic şi de către cadre sovietice Securitatea, braţul înarmat al partidului va fi dublată de Miliţie, o altă instituţie represivă care la nivelul comunelor şi satelor va prelua prerogativele Securităţii 6. În primii ani cadrele de Securitate vor fi formate în cea mai mare parte din oameni proveniţi de la periferia vieţii sociale, ajutaţi de consilierii sovietici. Ulterior se vor forma cadre autohtone, adesea şcolite la Moscova. Dacă în anii ’45 -’60 tortura şi bătaia erau principalele instrumente securistice, mai târziu metodele se vor rafina, supravegherea şi delaţiunea vor deveni unelte represive difuze dar nu mai puţin eficiente. Pe măsura scurgerii timpului, deşi puterea devenea din ce în ce mai sigură pe poziţia ocupată, aparatul Securităţii devenea şi el din ce în ce mai stufos, semn că, paradoxal, frica regimului de propria populaţie creştea şi ea 7.

 

 Duritatea metodelor aplicate în anchetele Securităţii şi regimul exterminant aplicat în penitenciare a determinat ca să se realizeze o serie de anchete în această privinţă fără însă să existe rezultate concrete notabile, aceasta fiind imposibil pentru că răul nu era în neglijenţa sau în excesul de zel al unor angajaţi ci la rădăcinile aparatului, Securitatea fiind o instituţie criminală şi represivă ce lupta împotriva propriei populaţii. Intrat într-un astfel de aparat, fundamental rău se producea fragmentarea conştiinţei şi personalităţii omului, el putea fi tată bun acasă dar torţionar neîntrecut la servici.

 

 Cea mai mare forţă a Securităţii şi totodată cel mai mare succes al ei au constituit-o informatorii, privită din acest unghi Securitatea era un monstru cu nenumăraţi ochi şi nenumărate membre care îi confereau ubicuitate. În 5 martie anul 1946 premierul britanic Churchill făcea o declaraţie prin care recunoştea intrarea sub sfera de influenţă sovietică a estului Europei, declaraţia a fost considerată ca începutul războiului rece. Dar occidentul fusese conştient încă din anul ’44 că Stalin nu va întârzia să colonizeze teritoriile respective iar când procesul începuse să se desfăşoare sub ochii lor nu putuseră decât sporadic şi firav să lanseze slabe proteste, mai mult formale pe care sovieticii le-au ignorat cu nonşalanţă. Dar şirul nesfârşit de crime şi atrocităţi care au inundat aceste ţări nu pot fi privite de o conştiinţă morală occidentală ca străine 8. Vinovăţia nu se opreşte în puncte cardinale sau la graniţele statelor ci în funcţie de implicarea în crimă ea există în mai mică sau mai mare măsură. În masacre de asemenea dimensiuni nimeni nu rămâne inocent, inocenţa este cea care moare odată cu prima victimă cunoscută. Într-un astfel de scenariu în care insidios şi apoi extrem de violent în fruntea ţării se instaurează o putere dominată de rău, care poate fi partitura pe care omul poate să se salveze? Este evident că pentru omul creştin, comunismul se constituie într-o provocare. Faţă-n faţă cu comunismul creştinul este pus faţă-n faţă cu o forţă demonică ce se manifestă în istorie într-o formă fără precedent.

 

 După faza înşelăciunii, dar fără să o părăsească definitiv el aplică cu voluptate morbidă faza terorii. Ştie că pentru a stăpâni trebuie să înfricoşezi prin urmare va porni malaxorul terorii generalizate. Primele victime vor fi potenţialii concurenţi şi anume elitele politice. Prin scenarii regizate de Securitate şi prin denigrarea făcută de presă partidele democrate de pe scena politică a României vor fi suprimate. Invective precum „fascişti” şi „criminali de război”, „trădători” sunt termenii în care presa controlată în totalitate de PCR îi va stigmatiza pe liderii politici în care populaţia încă mai vedea o speranţă pentru redresarea ţării şi ieşirea de sub teroarea roşie 9. Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democraţiei populare”. Începând cu martie anul 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic 10.

 

 Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit. Ele se aflau sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificările de titulatură pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alături de conducerea centrală a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat în locurile de detenţie politică erau: comandanţii de penitenciare, lagăre şi colonii de muncă şi locţiitorii lor, precum şi ofiţerii politici care asigurau reeducarea deţinuţilor conform directivelor partidului comunist. Locurile de detenţie din perioada comunistă ar putea fi clasificate în mai multe categorii, deşi majoritatea deţinuţilor a trecut prin cel puţin două dintre ele 11.

 

Despre diferitele tipuri de închisori 

 

Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula. Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale: Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti. Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei. Închisori de triaj şi tranzit: Jilava, Văcăreşti. Închisori de anchetă : Rahova, Malmaison, Uranus. Închisori pentru femei: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni. Penitenciare pentru minori : Târgşor, Mărgineni, Cluj. Penitenciarele Spital: Târgu Ocna şi Văcăreşti 12.

 

 Despre diferitele metode de tortură

 

Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost: lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare; crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea tălpilor la flacără, lovituri cu un creion mai mare în testicule; bătăi cu saci de nisip. În lagărul de la Valea Neagră Peninsula, de exemplu, era aplicată ,,broasca“ prin care deţinuţii după ce se întorceau de la lucru, erau obligaţi să ţopăie în poziţia ,,pe vin“, cu mâinile pe şolduri, fiecare ţinând în spate un alt deţinut. În lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi, o noapte întreagă într-o cutie fără acoperiş, etc 13.

 

 O altă metodă folosită împotriva deţinuţilor a fost munca forţată. Condiţiile de muncă din lagărele şi coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Deţinuţii erau puşi să muncească până la epuizare, în condiţiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neîndeplinirea normei zilnice atrăgea pedepsirea ,,leneşului“ prin bătaie la şezutul gol, atârnarea lui cu capul în jos sau aruncarea lui la carceră. La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ aproximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.) 14.

 

Despre Zarca Aiudului – Izolarea 

 

 Cu toate că dispoziţiile din Codul penal comunist din 1948 (art. 28-44) interziceau, în genere, separaţiunea individuală, admiţând-o numai pentru condamnaţii de drept comun şi numai pentru o perioadă de maximum 2 ani de la începerea executării pedepsei, în realitate condamnaţii din secţiile speciale erau trecuţi la izolatoare. Astfel de izolatoare se aflau la ,,zarca“ de la Aiud, ,,neagra“ la Sighet şi Jilava, ,,cazinca“ la Suceava, etc.. Aici deţinuţii executau pedepse într-o totală izolare, în condiţii de mizerie şi înfometare. Un fenomen caracteristic al penitenciarelor a fost cel al suprapopulării închisorilor. În cei mai mulţi ani ai detenţiei, condamnaţii politici au dormit pe jos, pe rogojini, în celule neîncălzite. Spre exemplu, legionarii nu aveau dreptul la perna şi aşternut. Majoritatea unităţilor penitenciare nu erau dotate cu încălzire centrală, temperatura coborând drastic în celule în timpul iernii. Alimentaţia şi asistenţa medicală erau deficitare. În general, alimentaţia era aceeaşi în întregul sistem penitenciar, cu deosebirea că la secţiile pentru deţinuţii politici aceasta era foarte puţină. În privinţa asistenţei medicale, aceasta era deseori absentă. Deţinuţii politici erau mai rar şi mai greu vizitaţi de medic. Internarea în staţionarul penitenciarului şi repartizarea medicamentelor erau supuse unor restricţii speciale. În unele cazuri, pentru a se obţine o asistenţă medicală mai bună, a fost nevoie să se recurgă la greva foamei. În multe cazuri de acest fel, deţinuţii au fost alimentaţi artificial şi abuziv, împotriva voinţei lor sau au fost lăsaţi în cea mai cruntă mizerie, alături de tineta cu fecale, săptămâni întregi 15.

 

Monumente edificate pentru foştii deţinuţi politic

 

În perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistă (1945-1989), România a devenit o ţară a crimei organizate, a camerelor de tortură, a temniţelor şi lagărelor de exterminare. In tot acest timp, un popor întreg a trăit în spaimă, în umilinţă, minciună şi delaţiune. Pentru a ascunde şi a şterge urmele Genocidului roşu, securitatea, miliţia şi justiţia comunistă au început încă din anul 1969, o vastă operaţiune de selectare şi distrugere a arhivelor proprii, precum şi de falsificare a unor date şi documente importante. Din numărul de deţinuţi politici, circa 15-20% au fost ucişi prin împuşcare sau exterminaţi în închisori ori lagăre de muncă forţată 16. 

 

 Trupurile lor au fost aruncate în gropile comune sau în mormintele fără cruce, care sunt răspândite de la Timişoara până la Vladivostok. Alte mii de cetăţeni români provenind din lumea ţăranilor înstăriţi, a intelectualilor ori a militanţilor partidelor istorice au fost ridicaţi în miez de noapte de la casele lor şi ucişi prin împuşcare pe marginile şanţurilor, în păduri sau au dispărut fără urmă. Numele şi numărul tuturor acestor martiri nu se vor şti niciodată. În memoria şi spre cinstirea lor, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR), prin filialele sale, a început încă din anul 1991 să ridice monumentele care vor rămâne peste timp drept mărturie a ceea ce a însemnat comunismul. Unele din aceste monumente au fost ridicate în apropierea unor groaznice închisori sau lagăre ale morţii, cum sunt cele de la Aiud, Poarta Albă, Gherla, Târgşor, Piteşti, Insula Mare a Brăilei, Baia Sprie, Nistru, Cavnic, Miercurea Ciuc, Suceava, Botoşani sau Bicaz. S-au edificat monumente şi în zonele în care a existat rezistenţă anticomunistă de amploare spre exemplu la Teregova, Caransebeş, Sâmbăta, Nucşoara, Meidanchioi, Chisindia, Răstolniţa, Ibăneşti, Mânzăleşti, Mesentea, Oraviţa, Vadu Roşca. În unele oraşe din ţară s-au ridicat alte monumente precum la Alba lulia, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Cugir, Călăraşi, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Reşiţa, Satu Mare, Târgovişte, Timişoara, dar şi peste graniţă la Paris şi Geneva 17.

 

 Despre „Holocaustul roşu” sau crimele în cifre 

 

Conform estimărilor făcute de Florin Mătrescu în cartea sa ,,Holocaustul roşu“ numărul persoanelor care au suferit în regimul comunist depăşeşte 3 milioane. Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 au fost deportaţi în lagărele din Nordul Îngheţat un număr de 300.000 de români basarabeni şi bucovineni. Între anii 1945 şi 1954, 500.000 de români basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi în lagăre. Între anii 1946 şi 1947, 200.000 – 350.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin. Victor Bârsan în cartea sa ,,Masacrul inocenţilor”, editura Bucureşti, 1993, deosebeşte mai multe valuri de deportări. Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, 300.000 de români deportaţi. Între anii 1944 şi 1948 , 250.000 de români deportaţi. Între anii 1946 şi 1947 , 300.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin. La 6 iulie 1949 începe a 3-a deportare masivă; 11.324 familii deportate. Între anii 1954 şi 1964, 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan. Anton Ovseyenco în ,,The Time of Stalin: Potret of a Tirrany”, N.Y. Harper and Row, 1981 estimează numărul total al victimelor comunismului în Basarabia şi Nordul Bucovinei la 1.500.000 de persoane. În ceea ce priveşte România, conform lui Florin Mătrescu, în cartea ,,Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, grupurile masive de deportări şi crime au fost: ,,capitularea fără condiţii” de la 23 august 1944 a avut ca rezultat deportarea a 180.000 de soldaţi şi ofiţeri în lagărele gulagului sovietic (doar câteva mii s-au mai întors) 18.

 

  Recent, în mlaştina râului Bălţi din Basarabia a fost descoperit un osuar românesc compus din 50.000 schelete de soldaţi români – din unităţi ale Armatei Regale Române, care în primăvara anului 1944 au constituit prima linie de rezistenţă împotriva Armatei Roşii. (citat din Mihai Vicol, „Un „Katyn” românesc” – România Liberă Internaţional, nr.320/04.08.96). Ocuparea ţării de către Armata Roşie a însemnat un val de crime în rândul populaţiei civile, crime de proporţii încă necunoscute, oameni ucişi doar pentru a fi jefuiţi sau pentru a-şi apăra fiicele şi soţiile de violuri. Colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949) a afectat 12.000.000 de ţărani; sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile – provocând 30.000 de victime. Deportările masive din perioada anilor 1949 – 1960 s-au soldat cu încă 200.000 de ţărani morţi în lagărele de muncă sau închisori. Rezistenţa armată din munţi (1946 – 1958), unică in lagărul comunist, a mai adăugat un număr de victime. În cele 120 de închisori şi lagăre de muncă, au murit între 150.000- 200.000 oameni. Cifrele globale ale holocaustului roşu în România sunt diferite. Numărul total al deţinuţilor: 2.000.000 (Filip Păunescu – ,,Cunoaşterea şi combaterea comunismului”. 3.000.000 (Cicerone Ioaniţoiu). Numărul total al morţilor în regimurile Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu (revoluţie, Târgu-Mureş, mineriade, etc.) este greu de stabilit. Se descoperă mereu noi gropi comune pe lângă lagărele de muncă şi închisori. Cifra avansată de Florin Mătrescu este de 891.500 morţi în genocidul comunist comis între actualele graniţe ale României 19.

 

Despre mărturii în oglindă din lagărul comunist

 

Cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania ziarişti de la România Liberă şi de la Libertatea au realizat interviuri cu torţionarii pe de o parte, dar şi cu foştii deţinuţi politici. Un fost deţinut politic care a trăit pe pielea sa teroarea în Penitenciarul Giurgeni şi fostul şef al acestei puşcării îşi povestesc, după 50 de ani, experienţele trăite în două tabere atât de diferite. De o parte este Alexandru Ioaniţescu, trecut astăzi de 80 de ani, fostul comandant de închisoare şi lagăr comunist. Cei care l-au cunoscut de dincolo de gratii şi-l amintesc ca pe o ,,brută şi o bestie ordinară”, dar el spune că pur şi simplu, a muncit la viaţa sa ca un tip ,,sever şi corect”. Recunoaşte doar că subalternii ,,îi mai altoiau” pe deţinuţi, dar puşcăriaşii închişi din raţiuni politice îşi meritau bătaia, pentru că ,,înecau orezul” şi astfel subminau economia. De partea cealaltă este Florea Dumitru, mutilat şi umilit în închisoare, bătrânul de peste 73 de ani spune acum că l-a iertat deja pe torţionarul său, deşi rănile făcute de bătăuşii lui Ioaniţescu şi mizeria cruntă din celulă i-au ruinat pentru totdeauna sănătatea. Torţionarul Ioaniţescu spune că nu există probe pentru judecarea lui, iar mărturiile celor care au fost închişi nu au sens. Victima lui, Dumitru, nu crede că judecata ar mai avea acum vreun sens 20. 

 

 Despre Colonia de muncă din localitatea Giurgeni

 

 Una dintre închisorile comuniste ale anilor ’60 din Insula Mare a Brăilei a fost şi colonia de muncă de la Giurgeni, loc în care erau încarceraţi deţinuţi contrarevoluţionari. Conform ,,Dicţionarului penitenciarelor din România comunistă (1945-1967)”, ,,reacţionarii” trăiau în condiţii inumane. ,,Aveau un regim de muncă forţată, fiind păziţi de câini dresaţi să-i atace dacă se prăbuşeau la pământ sau dacă încercau să se odihnească. Mâncarea era foarte proastă, iar setea – chinuitoare. Cei închişi erau nevoiţi să bea apă din Dunăre, iar în timpul lucrului – din bălţile de pe teren. Prezenţa şobolanilor în gropile care ţineau loc de closet sau în depozitele de alimente a contribuit la declanşarea unor epidemii: febră tifoidă şi leptospiroza”. Una dintre cele mai grele activităţi era considerată munca la orezărie când deţinuţii erau obligaţi să stea tot timpul în apă, încovoiaţi, pentru a plivi orezul. La Giurgeni au fost încarceraţi numai deţinuţi politici între anii 1960-1962 când comandantul penitenciarului era Alexandru Ioaniţescu. Maiorul a căpătat experienţă la penitenciarele de la Cluj ca locţiitor de comandant, la Aiud (1956-1958), pe aceeaşi funcţie şi apoi a fost mutat la Giurgeni. Prin mâna lui au trecut mii de deţinuţi şi chiar elita epocii. Torţionarul şi l-a amintit pe poetul Radu Gyr. La Giurgeni a devenit stăpân peste 1600 de deţinuţi politici. ,,Cum să nu le dau mâncare? Păi, dacă eu vă spun că arătau ca luptătorii! In societate nu se mânca carne, dar la unitate se dădea de cinci ori pe săptămână. Sigur, mai mult subproduse, căpăţâni, gheare, dar aveau în farfurie miros de carne. Odată, mi-a fost adus de la Jilava un lot. Erau prăpădiţi rău de tot. Bătuţi. Gălbejiţi. M-am dus la Lunca Dunării personal să-i primesc, venise un tren cu ei. M-am dus cu două camioane şi i-am încolonat cu gardă, să-i aducem la Giurgeni, era o distanţă de vreo 7-8 kilometri. Dom’le, erau atât de prăpădiţi, că o parte din ei au căzut pe drum. Apoi i-am scos la muncă şi unii au devenit nişte luptători, dom’le. Lucrau în soare. Aveau o forţă în ei!”relata în faţa ziariştilor torţionarul. Rezultatele muncii desfăşurate de ofiţerul Ioaniţescu la comanda penitenciarelor pe la care a trecut au rămas menţionate în arhive. Referatele Serviciului de Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor scot la lumină portretul unui călău mulţumit de sine: conform documentelor, Ioaniţescu îi lovea ,,în special pe deţinuţii cunoscuţi ca elemente înrăit-duşmănoase, preocupaţi de a sabota munca sau de a-i instiga pe ceilalţi deţinuţi la nesupunere” 21. În urma unor reclamaţii ce vizau excesul de zel, Ioaniţescu este retrogradat din funcţie şi numit locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la lagărul de la Periprava. După aproape 50 de ani de la acele momente, pensionarul Alexandru Ioaniţescu neagă acuzaţiile, pe care le consideră simple răzbunări ale unui alt ofiţer. ,, Vă spun sincer. Eu am fost sârguincios. Am muncit. M-am străduit. Acum sunt bătrân şi nu vreau decât să fiu lăsat în pace să-mi mănânc în linişte pensia”. Încasează 2.500 de lei noi, adică de peste patru ori mai mult decât o pensie medie în România 22.

 

Despre torţionari de ieri care astăzi sunt cu pensii enorme

 

 Considerat de deţinuţii care l-au cunoscut drept o ,,bestie ordinară”, Ioaniţescu crede astăzi că în tinereţe şi-a făcut doar treaba pentru care lua chenzina. Devotamentul său s-a văzut, spre exemplu, la Aiud, unde, în timpul unei greve a foamei, a dat ordin ca deţinuţii să fie hrăniţi cu forţa: printr-un tub vârât pe gât, le-a fost turnată toată porţia de mâncare şi de apă. Într-un interviu acordat ziarului ,,România liberă” spunea: ,,Eram foarte sever, dar eram corect. Nu dur, sever. Aveam subalterni, dom’le… Ce însemna să umblu eu cu bâta printre ei? După legile de atunci, erau vinovaţi. Nu primeam neapărat ordine în scris să-i maltratăm pe deţinuţi, dar îţi cereau să aplici regimul la maximum. Să nu treci nimic cu vederea. Eu am lucrat după un principiu propriu. I-am separat: ţărani, muncitori, intelectuali şi militari. Pentru că intelectualii, ăştia mai deştepţi, îi cam exploatau pe ceilalţi. M-am purtat în aşa fel încât n-am ce să-mi reproşez“ relata mulţumit de el torţionarul. La fel ca şi el Gheorghe Crăciun, comandant de penitenciare, şeful Securităţii Braşov, considerat cel mai dur torţionar, s-a dus în mormânt cu mulţumirea că şi-a făcut doar datoria şi că foştii deţinuţi politic şi-au meritat soarta. Şi acesta a trăit la Cluj cu o pensie de zeci de milioane de lei vechi, iar nimeni nu l-a tras la răspundere pentru faptele sale 23.  

 

Despre Omul care şi-a iertat călăul

 

Florea Dumitru a fost condamnat în anul 1959 la opt ani de închisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale când a fost pârât de învăţătorul satului că recita o poezie care critica regimul. Era ofiţer, iar la recurs a primit patru ani. Florea este trecut de 73 de ani şi trăieşte în localitatea Caracal, într-un apartament de două camere. Redă cu lux de amănunte, de parca le-ar fi trăit ieri, cifre, nume, locuri, feţe pe care le-a trăit în urmă cu cinci decenii. N-a uitat că numărul celulei în care a stat la Piteşti era 53, că un coleg deţinut era în clasa a XI-a şi locuia în Bucureşti, pe strada Şepcari nr. 2, etaj 2, apartament 2, că medicamentele de care avea nevoie un alt deţinut erau Carboxim şi Antideprin sau că porţia zilnică de pâine era de 250 de grame pentru cei care munceau, şi doar de 100 pentru cei bolnavi sau inapţi. Nici numele comandantului Coloniei de Munca Giurgeni, unde a stat patru luni, nu crede că i se va şterge vreodată din minte: ,,La Giurgeni era Ioaniţescu. Odată, a venit când ne scoteau la muncă, a luat o prăjină mare şi a început să dea în stânga şi-n dreapta. „Fir-aţi voi să fiţi, vă omor pe toţi! Nenorociţilor, voi care subminaţi economia ţării!”a povestit fostul deţinut politic 24. Dumitru Florea are o pensie de 1000 de lei şi o indemnizaţie de 800 de lei acordată foştilor deţinuţi politici. Precum Florea Dumitru, toţi foştii deţinuţi politic au vii în memorie toate faptele şi momentele grele prin care au trecut în temniţele şi lagărele comuniste. Majoritatea dintre ei şi-au iertat călăii şi nu cer decât să nu-i mai vadă în funcţii de conducere, dacă legea lustraţiei a rămas tot nevotată 25. 

 

Despre Legea cultelor dictată de Stalin

 

 În august 1948 este promulgată ,,Legea pentru regimul general al cultelor“ Aceasta separa şcoala de Biserică. Nici o confesiune, congregaţie sau comunitate religioasă nu mai putea deschide sau întreţine instituţii de învăţământ general. De asemeni se aduc restricţii severe privind activitatea în mănăstiri. Nu mai erau priviţi în monahism, indiferent de vârstă, decât absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului. Ceilalţi erau primiţi numai la vârsta de 55 de ani bărbaţii şi 50 femeile. Au fost desfiinţate foarte multe mănăstiri. Iată câteva exemple ale evoluţiei fenomenului. În Arhiepiscopia Iaşilor, din 50 mănăstiri şi schituri nu a mai rămas nici una. Dacă în România anului 1958 mai erau consemnate 197 de mănăstiri şi schituri, în anul 1987 existau doar 103. În timp ce în anul 1951 se consemnează existenţa a 10.000 călugări, în anul 1963 numărul lor era de aproximativ 1000. Din perspectivă comunistă, monahismul românesc trebuia să întrupeze principiul apostolatului social 26. Călugării contemplativi au fost obligaţi să se transforme în muncitori pentru cauza noului regim social, în ciuda opoziţiei pe care au manifestat-o la începuturile regimului comunist“ (Vasilică Militaru, Biserica din temniţă, idem. p.34)

 

Despre Moscova care dicta totul

 

,,Trebuie remarcat faptul că tonul discursului acelor vremuri era dictat de la Moscova. După ce, în prima fază a revoluţiei bolşevice, au fost dărâmate bisericile şi mănăstirile din Rusia, decapitându-se toată ierarhia bisericească, Stalin va înţelege că este bine să se folosească de instituţia bisericească. În anul 1943, Stalin instalează în funcţia de patriarh al Bisericii ruse pe Serghie. Acesta va trasa de acum înainte politica bisericii în conformitate cu ideologia comunistă. Următorul patriarh, Alexei, va organiza la Moscova în anul 1948 o conferinţă eclesiastică, în cursul căreia a fost definită politica pe care aveau s-o urmeze noile democraţii populare. Aşa se explică faptul că, în primii ani ai regimului comunist, literatura ortodoxă română a preamărit biserica mamă a U.R.S.S“ (ibid. p.35) În noul context politic va fi instalat la Bucureşti noul patriarh Iustinian Marina care a colaborat cu statul comunist în vederea păstrării tezaurului spiritual 27.

 

Regimul sovietic, şi mai ales dimensiunea sa stalinistă, a fost atras de conceptul “ingineriei sociale”, iar această construcţie societală nu putea să nu interacţioneze cu discursul teologic tradiţional a cărui teză era “autocraţie, ortodoxie, narodnost”. Concentrarea puterii statele şi principiile partidului unic, caracteristice unei singure ideologii oficiale au configurat un puternic vector ateist şi laicizant în societatea şi mentalul colectiv ruse. Aceste direcţii de strategie politică intrau în coliziune cu opţiunile fundamentale ale ortodoxismului rus, care prin scrisul lui Vladimir Soloviov criticase “patriotismul bolşevic zoologic”. În schimb, Berdiaev a insistat pe originile populare creştine asupra comunitarismului socialist 28.

 

Trebuie să semnalăm că liderii sovietici nu au fost influenţaţi în raporturile cu religia (ca doctrină şi componentă instituţională) de ideea gramasciană a alianţei Partidului Comunist cu masele populare religioase3. În acest context, anticomunismul a devenit o bătălie religioasă de primă importanţă care a avut o mobilizare de masă în lumea catolică şi ortodoxă. Controlul U.R.S.S. asupra ţărilor estice şi persecuţiile religioase au condus la elaborarea de către Papa Pius al XI-lea a Enciclicii asupra comunismului, document care alături de scrisorile pastorale, directivele episcopilor şi buletinele oficiale ilustrează spiritul de cruciadă în lupta lui “Christos împotriva Diavolului şi a barbariei moscovite”. În acest sens într-un document papal din anul 1946, Suveranul Pontif a arătat etapele teroarei: “revoluţia, violenţa, suprimarea tuturor libertăţilor, lupta de clasă, dictatura”. Analiza papală evocă “gigantesca maşină colectivistă” potrivit căreia “paradisul lui Marx apare ca un trist şi ironic paradis, fără speranţă în care totul este supus logicii materialismului şi distrugerii tuturor religiilor […] comunismul semnifică mizerie, sclavaj, regim poliţienesc, câmp de concentrare, moarte” 29.

 

Despre relaţia Stat-Biserică în spaţiul sovietic

 

Revenind la regimul sovietic şi politica sa ateocomunistă, trebuie să enumerăm câteva momente care au fost “copiate la indigo” de guvernele democrat-populare în perioada postbelică.

 

După Sinodul de la Karlovăţ din anul 1920 au fost excomunicaţi marii gânditori mistici, Berdiaev şi Bulgakov, patriarhul Tikhon a fost acuzat şi arestat în anul 1922, sute de preoţi ucişi sau mutilaţi, mănăstirile şi bisericile distruse sau închise, proprietăţile bisericeşti secularizate. Mitropolitul Serghei, succesorul lui Tikhon a realizat un compromis istoric “Declaraţia de Loialitate” care a normalizat relaţia Stat-Biserică, promiţându-se “credinţă Sovietelor şi recunoaşterea Rusiei Sovietice ca stat-mamă cetăţenesc”. Deşi persecuţiile religioase au continuat în anii ’30, s-a constatat o resurecţie religioasă a intelectualilor din Rusia 30.

 

Înfrângerile militare din 1941-1942 l-au făcut pe Stalin să facă mari concesii Bisericii, Serghei a fost numit patriarh şi primit în vizită la Kremlin, transferându-se fostului periodic al Patriarhiei fondurile revistei “Bezbojnic” (“Ateul”). Emigraţia ortodoxă rusă de la Karlovac (Iugoslavia) condusă de mitropolitul Anton (Khropovitsky) a sprijinit politica lui Hitler de distrugere a “regimului iudeo-masonic al U.R.S.S.” 31.

 

Unii lideri ecleziaşti au revenit în Uniunea Sovietică şi au colaborat cu regimul comunist, cazul mitropolitului Serafim de la Paris fiind elocvent. Un aspect interesant este acela că Biserica Ortodoxă Rusă a invocat solidaritatea slavă pentru apărarea “rodinei” (patria-mamă) împotriva agresiunii hitleriste. Regimul stalinist a speculat afirmaţia lui Dostoievski: “a fi rus înseamnă a fi ortodox”, dar această resurgenţă religioasă era controlată de N.K.V.D. În acest sens, elita politică sovietică s-a folosit de unele per¬so¬nalităţi din emigraţia rusă de la Paris ca Alex. Kazem Bek (persan de origine), lider în anii ’20 al organizaţiei “Tinerii Ruşi”, admirator al lui Stalin, “noul Bonaparte” şi revenit în U.R.S.S. ca secretar al Patriarhului la sfârşitul anilor ’40. Pe ansamblu reacţiile emigraţiei au fost dure la adresa politicii religioase a regimului, unii reprezentanţi ca Ivan Solonevici scriind cărţi critice cum ar fi Rusia într-un lagăr de concentrare, unde arăta că “cel mai consistent fascism este în Rusia”. Represiunea stalinistă a atins şi armata de eli¬berare rusă condusă de Vlasov, după cum se ştie predat de Aliaţi la Praga sovieticilor (1945) 32.

 

După cum sublinia C. Andriev în lucrarea sa Vlasov and the Russian Movement Liberation. exponenţii dreptei ruse şi militarii aflaţi în Germania anilor 1941-1945 (atamanul Baidakalov, Teneserov, Poremski, de fapt lideri ai centrului berlinez al emigraţiei ruse – executaţi în anul 1949) afirmau: “religia va fi de o centrală importanţă în viitoarea ordine cu o poziţie dominantă a Bisericii Ortodoxe” 33.

 

Stalin a extins represiunea asupra cercurilor militare şi politice ale emigraţiei ruse din Germania, dar şi asupra iredentiştilor ucrainieni, dintre care mulţi erau greco-catolici. Un impact deosebit în Occident a avut reîntoarcerea prizonierilor italieni la Cremona (27 decembrie anul 1947); după acest moment, oameni de stânga ca C. Monteferrato au devenit din “rusofili, anticomunişti şi antibolşevici” 34.

 

Despre Unitatea specială, NKVD

 

În anul 1943 Stalin ordonă înfiinţarea unei unităţi speciale a N.K.V.D.care trebuia să identifice şi să urmărească pe toţi cei care ar fi colaborat cu germanii şi aliaţii lor. Unitatea numită ,,Smerş“ s-a constituit în România începând din anul 1944 şi a fost sprijinită de secretarul la Ministerul de Interne Teohari Georgescu pe numele real Baruh Tescovici. Numele românesc va fi ,,Brigada Mobilă“ şi avea următoarele misiuni: să convingă populaţia că întregul aparat de stat al ramurilor burgheze este vinovat de dezastrul ţării şi trebuia neutralizat, iar în anumite cazuri chiar lichidat; partidele istorice deveneau automat agenturi ale spionajului fascist şi imperialist şi trebuiau desfiinţate; unitatea trebuia să lichideze elita intelectuală, economico-financiară şi politică a ţării, care urma să fie înlocuită cu noile cadre formate la Moscova; să contribuie la crearea în România a unei societăţi de tip sovietic; să constituie nucleul din care se va organiza noul serviciu de informaţii al României şi poliţia politică internă. ,,Brigada Mobilă a fost organizată de şeful I.N.U. pentru România, generalul A. Saharovski. Pe plan intern unitatea a fost coordonată de generalul Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), dar la vedere, şeful ei era colonelul Boris Grunberg, care şi-a schimbat numele în Alexandru Nikolski şi va deveni general şi unul dintre cei mai temuţi şefi ai procesului de distrugere al elitei româneşti 35. Trebuie remarcată preocuparea acestor oameni de a-şi schimba numele, de a se româniza pentru a-şi ascunde mai bine identitatea lor reală. Operaţiunea de arestare a purtat numele de cod de ,,Gayaneh“, denumire dată de Stalin şi încredinţată generalului Gheorghe Pintilie. Ea a început printr-un raport al Ministerului de Interne în care erau analizate: problema legionară, organizaţiile subversive, Biserica, sectele religioase, partidele politice, elementele din fostul P.N.Ţ. şi care concluziona necesitatea declanşării arestărilor“ (ibid. p.37) În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 sunt arestaţi 15.000 de membri şi presupuşi susţinători ai Mişcării Legionare iar din centrele universitare din Iaşi, Bucureşti şi Cluj au fost arestaţi 1000 de studenţi. În 20 mai au fost arestaţi 3000 de ofiţeri ai armatei române, 2000 de membri ai P.N.Ţ. şi P.N.L. 36… 

 

Cu alte cuvinte, se observă că treptat noua putere instituie ca lege supremă – teroarea. Populaţia gulagului românesc sporeşte mereu pentru ca regimul să se simtă stăpân deplin. Reţeaua de penitenciare, spitale psihiatrice, lagăre de muncă şi gropi comune este înfiorător de densă şi ea vorbeşte despre cotele la care s-a desfăşurat represiunea comunistă, numărul celor ucişi şi încarceraţi ridicându-se în jurul a 2.000.000 de persoane. Sighet, Aiud, Gherla, Jilava, Piteşti, Canal, Balta Brăilei şi multe alte locuri ale suferinţei româneşti, la care se adaugă închisorile de femei Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni constituie o geografie care pe de-o parte arată dimensiunile pe care crima comunistă le-a avut în spaţiul românesc, iar pe de altă parte vorbeşte de disperarea cu care naţiunea română născută creştină s-a împotrivit unui regim ateu şi alogen. În luna mai anul 1946 lotul Antonescu este judecat şi sunt efectuate execuţiile, iar după această dată încep să fie descoperite şi trâmbiţate în presă o serie întreagă de „comploturi” în care protagoniştii sunt nume marcante ale scenei politice. Din luna martie anul 1947 se declanşează o serie de arestări între membrii PNŢ şi PNL, efectuate în manieră stalinistă, adică în timpul nopţii, fără mandat de arestare, fără ca celui arestat să i se comunice motivul 37.

 

 Aşadar, în vara anului 1947 are loc operaţiunea Tămădău, când conducerea PNŢ este arestată cu excepţia lui Iuliu Maniu, care va fi arestat şi el a doua zi, după acest eveniment. Arestările erau precedate în presă de articole atât de incitante şi violente încât oricine îşi dădea seama că procesele celor arestaţi erau deja consumate înainte chiar de a începe. Poziţia puterii fusese exprimată şi acesta era singurul criteriu de judecată în România acelei vremi. Pe de altă parte aceeaşi putere opera o serie de rupturi în sânul celorlalte formaţiuni politice, încercând atomizarea lor şi folosindu-se pentru aceasta de oportunismul unora dintre membrii acestor partide, luând astfel naştere o serie de formaţiuni minuscule ce puteau fi foarte uşor controlate de PCR şi cu care acesta se coaliza conştient fiind că anihilarea lor va fi mult mai lesnicioasă. Printr-o tactică similară sunt înlăturaţi liderii PNL şi PSDI (Titel Petrescu), apoi „partenerii de drum” precum PNL-Tătărescu. Liderii politici vor fi concentraţi la penitenciarul Sighet şi supuşi unui regim de izolare şi înfometare care viza exterminarea lor. Nu mai au nume proprii, ei devin simple numere şi acelea dictate de la centru. Aici se vor stinge rând pe rând nume marcante pentru politica şi cultura noastră 38. Iuliu Maniu, omul politic recunoscut de occident ca o personalitate diplomatică de o probitate morală incontestabilă sfârşeşte neştiut de nimeni în condiţii de mizerie inimaginabile, într-o celulă din Sighet, mâncat de viermi şi singurătate. PCR-ul nu-şi va uita adversarii săi ideologici cei mai acerbi, legionarii. Arestările operate în sânul Gărzii de Fier sunt de ordinul miilor iar anchetele la care sunt supuşi cunosc o duritate extremă. Fascist devine sinonim absolut cu legionar, iar legionar este o etichetă într-atât de stigmatizantă încât cel catalogat astfel nu şi-o va putea şterge niciodată. Partidul era necruţător nu doar cu adversarii declaraţi dar chiar cu proprii membri. Procesul şi execuţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu sunt un exemplu edificator în acest sens. S-a constatat că regimurile comuniste, în genere nu agreează prea mult intelectualii şi de cele mai multe ori când ei se rătăcesc prin eşaloanele de conducere sunt înlăturaţi. Acesta a fost cazul şi lui Lucreţiu Pătrăşcanu, procesul lui fiind unul desfăşurat după reţeta stalinistă, cu acuzaţii fantasmagorice de trădare şi complot. Fără milă sau remuşcări puterea comunistă îşi jertfea proprii fii, modelul era acelaşi cu cel sovietic, unde cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Stalin şi cei mai cunoscuţi doctrinari ai partidului căzuseră rând pe rând 39.

 

 Teama, frica de intelectualitate se va manifesta şi prin metamorfozarea nefericită a uneia dintre principalele instituţii de cultură româneşti, Academia, se produc epurări masive între membrii ei şi mulţi dintre ei ajung în întunecatul Sighet. Ziarişti, academicieni, poeţi, oameni de ştiinţă, în măsura în care nu au înţeles să încheie pact cu puterea politică criminală, au intrat în moara represiunii, plătind cu viaţa sau cu anii tinereţii lor verticalitatea morală pe care şi-au impus-o. Dealtfel intelectualitatea a rămas de la început şi până în ultimele zile ale regimului comunist partea societăţii care nu a încetat să ridice glasuri protestatare, uneori mai vehemente altădată mai firave, dar niciodată nu a existat docilitate absolută şi de aici poate şi încrâncenarea şi neîncrederea pe care liderii comunişti au manifestat-o mereu faţă de această categorie socială 40.

 

 Pentru a reuşi să implice în procese politice de trădare naţională pe toţi participanţii la guvernările anterioare se vor constitui loturi de inculpaţi care adesea nici nu se cunoşteau între ei şi se brodează scenarii lipsite de sens din care probabil că nici măcar judecătorii nu înţelegeau mare lucru. Noua instituţie a acuzatorilor publici, preluată după patent sovietic, îşi făcea din plin datoria, acuzările curgeau vertiginos şi în loc de fapte concrete sălile tribunalelor poporului răsunau de acuze precum „vampiri care au supt sângele celor mai buni fii ai poporului”. Astfel ajung în închisoare personalităţi ştiinţifice şi economice care erau simpli tehnicieni ce încercaseră într-o perioadă cruntă ca cel de al II-lea Război mondial să nu lase ţara în colaps economic. Ei nu aveau apartenenţă politică însă PCR-ul considera trădător pe oricine se situa în afara lui. Astfel elitele din toate domeniile vor fi nu doar înlăturate ci pur şi simplu suprimate. Nici armata nu este cruţată, criteriul politic funcţionează şi în acest caz. Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan”, venite cu tancurile sovietice vor constitui nucleul armatei RPR, vechea armată a României fiind distrusă, generali şi strategi de marcă putrezind în beciurile închisorilor comuniste. Pentru reformarea armatei, ca şi în celelalte sectoare, vor fi trimişi consilieri sovietici care, nu de puţine ori vor intra în conflict cu ofiţerii români. Epurările efectuate în armată, urmate adesea de arestări produc degringoladă şi în acest sector care îşi demonstrase eficienţa pe parcursul războiului 41.

 

În 19 august anul 1948 comuniştii infiltraţi în Serviciul Special de Informaţii care se afla sub conducerea lui Gheorghe Pintilie şi Emil Bodnăraş au arestat aproximativ 1000 de ofiţeri S.S.I. La 1 decembrie este desfiinţată Biserica greco-catolică şi este arestată ierarhia ei. Arestările se făceau inopinat şi prin mijloace diverse. Părintele Iustin Pârvu povesteşte cum a fost ridicat în noaptea de 14 spre 15 mai din camera sa de preot slujitor la Seminarul din Roman şi transportat cu o dubă neagră. Părintele Zosim Oancea a fost arestat în noaptea de 7 spre 8 iulie din gara Copşa Mică iar în data de 10 iunie Părintele Arsenie Boca dădea declaraţii la Securitate. Motivele arestărilor erau multiple: Părintele Zosim Oancea era învinuit pentru ajutorarea unor familii de creştini deja arestaţi, folosind banii din editarea unui calendar creştin-ortodox. Părintele Iustin Pârvu a fost acuzat că se afla înscris pe o listă de donatori şi susţinători ai celor aflaţi în închisoare. Preotul Gheorghe Chiriac, doctor în teologie şi filosofie, a fost pus sub acuzare pentru că a participat cu o sumă de bani la ajutorarea unui proaspăt ieşit din închisoare. Liviu Munteanu, protopop de Bistriţa şi rector al Institutului Teologic din Cluj a fost pus sub învinuire pentru ascultarea făcută faţă de episcopul de Cluj care l-a îndemnat să emită o circulară ce îndemna preoţii la catehizarea credincioşilor interzisă de Legea Cultelor. Părintele Arsenie Boca a fost arestat pentru că i-a ajutat cu alimente pe refugiaţii din munţi şi pe cei paraşutaţi care veneau din Germania să ajute rezistenţa românească. Părintele Ioan Iovan, ucenic al părintelui Arsenie Boca, a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea. El a fost duhovnicul maicilor de la mănăstirea Vladimireşti şi unul dintre cei mai insultaţi şi calomniaţi preoţi români 42.

 

Câteva concluzii şi încheierea

 

Aşadar, fiind incapabil de creaţie, comunismul a distrus fără să poată pune nimic în schimb şi, în urma acestei constatări a cărei concreteţe este incontestabilă, se impune ca, abordând comunismul ca regim politic sau ideologic, să-l privim şi din perspectivă teologică. „Antispiritul comunist” de care pomeneşte părintele André Scrima este în fond acel suflu demonic care îl străbate în toate cotloanele sale. Proteic şi insidios, comunismul îşi păstrează constanta demonică în toate împrejurările. Ca neam şi persoane care am trecut prin experienţa comunistă, ni se impune ca datorie morală analiza şi înţelegerea acestei experienţe la dimensiunea de experienţă mistică ce ne-a pus în ecuaţie relaţia cu Dumnezeu şi ne-a demonstrat că, într-un mod criptic, dar constant, veşnicia irumpe în timpul istoric 43. 

 

Din punct de vedere creştin, singurul răspuns care îi poate fi dat comunismului este afirmarea a tot ceea ce el neagă: afirmarea libertăţii, a spiritualităţii, a existenţei lui Dumnezeu şi, prin această afirmare, intrarea în conflict direct cu comunismul. Omul creştin aplică faptelor, sistemelor şi ideilor o grilă de lectură creştină, ori, după o astfel de grilă, comunismul este un construct al răului, menit să pervertească totul. Asemeni lui Satan, el îl imită pe Dumnezeu, dar într-un mod caricatural, maimuţărit; spre deosebire de Dumnezeu care îl vrea pe om liber şi îi cere supunere din iubire liber consimţită, comunismul, ca şi demonul îl vrea pe om sclav supus, uşor de manipulat, cu libertatea anulată şi voinţa pervertită. Intrarea în conflict cu sistemul devenea, prin urmare, o consecinţă a încercării de a-ţi păstra umanitatea 44.

 

În cadrul celor intraţi în temniţele comuniste, în funcţie de modul în care se raportau la trăirea creştină, se disting mai multe categorii, astfel:

 

– cei care aveau o trăire creştină intensă şi înainte de a intra în detenţie,

 

– cei care, deşi aveau o educaţie creştină, nu erau nişte trăitori autentici, creştinismul lor reducându-se la un anume formalism, însă, în închisoare, ei vor descoperi valoarea trăirii creştine şi vor intra pe via mistica la fel de intens ca şi cei din prima categorie;

 

– mult mai reduşi numeric, sunt cei care au intrat în închisoare în totală necunoştinţă sau chiar în opoziţie cu creştinismul, dar, întâlnind în temniţă pe cei care îl practicau, sesizând seninătatea şi împăcarea cu care îşi petreceau detenţia, au început şi ei să practice rugăciunea şi celelalte fapte creştine posibile într-un asemenea spaţiu;

 

– au existat, desigur, şi deţinuţi care nu au avut o autentică trăire creştină, dintre aceştia administraţia închisorilor îşi racola informatorii. Tot din rândul celor necredincioşi au fost cei care s-au sinucis sau au ieşit din închisoare socotindu-se învinşi şi dorindu-şi răzbunarea. Dar această categorie a victimelor a fost foarte redusă numeric şi foarte puţini au supravieţuit detenţiei, căci lipsa de speranţă şi sentimentul zădărniciei, la care se adăugau condiţiile de gulag, i-a descompus trupeşte şi sufleteşte 45.

 

Deci, cei mai mulţi au intrat în detenţie având o educaţie moral creştină, unii o trăiau mai intens, alţii mai puţin, dar în momentul în care au devenit conştienţi că toate punţile cu exteriorul le sunt tăiate, ei au evadat în transcendent. Şi, în ciuda ostracizării extreme la care erau supuşi, şi-au câştigat libertatea şi fericirea, realizând ceea ce părea imposibil – izbânda în faţa comunismului.

 

Parcurgând numeroase mărturisiri ale experienţelor carcerale, fie prin intermediul memorialisticii de detenţie, fie redate nemijlocit de protagonişti, în interviurile realizate, se constată că trăirea religioasă şi fenomenul creştin a cunoscut o manifestare plenară. Este neîndoielnic că spaţiul ostracizant al temniţei devine prilej de adâncire spirituală, într-o aşa măsură încât se poate afirma, că trăirea creştină în temniţele comuniste a fost un fenomen de masă 46.

 

Din punct de vedere creştin, singurul răspuns care îi poate fi dat comunismului este afirmarea a tot ceea ce el neagă: afirmarea libertăţii, a spiritualităţii, a existenţei lui Dumnezeu şi, prin această afirmare, intrarea în conflict direct cu comunismul. Omul creştin aplică faptelor, sistemelor şi ideilor o grilă de lectură creştină, ori, după o astfel de grilă, comunismul este un construct al răului, menit să pervertească totul. Asemeni lui Satan, el îl imită pe Dumnezeu, dar într-un mod caricatural, maimuţărit; spre deosebire de Dumnezeu care îl vrea pe om liber şi îi cere supunere din iubire liber consimţită, comunismul, ca şi demonul îl vrea pe om sclav supus, uşor de manipulat, cu libertatea anulată şi voinţa pervertită. Intrarea în conflict cu sistemul devenea, prin urmare, o consecinţă a încercării de a-ţi păstra umanitatea 47.

 

În altă ordine de idei, de pildă, în cadrul celor intraţi în temniţele comuniste, în funcţie de modul în care se raportau la trăirea creştină, se disting mai multe categorii, astfel: cei care aveau o trăire creştină intensă şi înainte de a intra în detenţie, cei care, deşi aveau o educaţie creştină, nu erau nişte trăitori autentici, creştinismul lor reducându-se la un anume formalism, însă, în închisoare, ei vor descoperi valoarea trăirii creştine şi vor intra pe via mistica la fel de intens ca şi cei din prima categorie; mult mai reduşi numeric, sunt cei care au intrat în închisoare în totală necunoştinţă sau chiar în opoziţie cu creştinismul, dar, întâlnind în temniţă pe cei care îl practicau, sesizând seninătatea şi împăcarea cu care îşi petreceau detenţia, au început şi ei să practice rugăciunea şi celelalte fapte creştine posibile într-un asemenea spaţiu; au existat, desigur, şi deţinuţi care nu au avut o autentică trăire creştină, dintre aceştia administraţia închisorilor îşi racola informatorii. Tot din rândul celor necredincioşi au fost cei care s-au sinucis sau au ieşit din închisoare socotindu-se învinşi şi dorindu-şi răzbunarea. Dar această categorie a victimelor a fost foarte redusă numeric şi foarte puţini au supravieţuit detenţiei, căci lipsa de speranţă şi sentimentul zădărniciei, la care se adăugau condiţiile de gulag, i-a descompus trupeşte şi sufleteşte 48.

 

Aşadar, cei mai mulţi au intrat în detenţie având o educaţie moral creştină, unii o trăiau mai intens, alţii mai puţin, dar în momentul în care au devenit conştienţi că toate punţile cu exteriorul le sunt tăiate, ei au evadat în transcendent. Şi, în ciuda ostracizării extreme la care erau supuşi, şi-au câştigat libertatea şi fericirea, realizând ceea ce părea imposibil – izbânda în faţa comunismului. Între altele, parcurgând numeroase mărturisiri ale experienţelor carcerale, fie prin intermediul memorialisticii de detenţie, fie redate nemijlocit de protagonişti, în interviurile realizate, se constată că trăirea religioasă şi fenomenul creştin a cunoscut o manifestare plenară. Este neîndoielnic că spaţiul ostracizant al temniţei devine prilej de adâncire spirituală, într-o aşa măsură încât se poate afirma, că trăirea creştină în temniţele comuniste a fost un fenomen de masă 49.

 

 Altfel spus, în urma materialului consultat, a rezultat că, în pofida tuturor eforturilor pe care sistemul comunist le-a făcut, de înăbuşire a credinţei şi de descompunere interioară a persoanei umane, deţinuţii din închisorile comuniste au reuşit să trăiască o viaţă în Iisus Hristos în toată plenitudinea ei. Demersul nostru introspectiv şi retrospectiv printre oameni şi fapte dintr-un timp al întunericului, când România a fost luată în stăpânire prin minciună şi violenţă, de un sistem absolut demonic se vrea a fi o privire din perspectivă moral-creştină asupra unui fenomen care, dincolo de politic, economic, social are profunde semnificaţii mistice şi morale. Confruntarea omenirii, a României şi a fiecăruia dintre noi cu fenomenul comunist nu este ceva ce se consumă exclusiv în istorie, ci confruntarea aceasta este o luptă între Bine şi Rău. Noi, cei de azi, suntem datori s-o înţelegem, să ne-o asumăm şi să conştientizăm care sunt soluţiile salvatoare; considerăm aceasta ca un act moral, atât faţă de propria conştiinţă cât şi faţă de memoria celor ce s-au jertfit în această luptă şi, mai ales, faţă de generaţiile viitoare. „Condamnarea comunismului este astăzi, mai mult ca oricând, o obligaţie morală (s.n.), intelectuală, politică, socială. Statul român, democrat şi pluralist, poate şi trebuie să o facă. Tot astfel, cunoaşterea acestor pagini întunecate şi triste de istorie românească a secolului douăzeci este indispensabilă pentru noile generaţii care au dreptul să ştie în ce lume au trăit părinţii lor. Viitorul României depinde de asumarea trecutului ei, deci de condamnarea regimului comunist ca inamic al speciei umane. A nu o face astăzi, aici şi acum ne va împovăra pe veci cu vina complicităţii, fie şi prin tăcere, cu Răul totalitar.” 50.

 

(http//www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf, p. 448.) Azi, când se întrevede riscul unui cult al corporalităţii hedoniste, când societatea nu mai este nici socialistă, nici comunistă, ci consumistă, mărturisitorii temniţei comuniste ne pot fi călăuze spre esenţe. Agresiunea asupra persoanei umane nu se mai face prin teroare şi crimă, ci prin plăcerea senzuală, insidioasă şi la fel de (dacă nu şi mai) destructivă pentru spirit 51.

 

Aşadar, comunismul, ca încercare la care a fost supus creştinismul, a demonstrat că omul nu se poate salva altfel decât prin credinţă. Cu alte cuvinte, fără rugăciune, fără milă şi dragoste faţă de celălalt, fără efortul permanent de a intra în legătură cu Dumnezeu, omul supus experienţei comuniste şi, îndeosebi, celei din închisoarea comunistă, riscă să se dezintegreze ca persoană umană. A vorbi despre dimensiunea spirituală a universului carceral al României comuniste este o necesitate morală. Mărturisitorii, martirii şi mucenicii temniţelor comuniste trebuie să funcţioneze pentru noi, cei de astăzi ca modele, ca repere morale, în caz contrar cunoaşterea experienţei lor ar rămâne doar la nivel raţional şi atât. Este necesar să ne-o asumăm efectiv înţelegând că ancorarea în Dumnezeu a fost singura soluţie viabilă atunci şi ea este şi astăzi o salvare autentică a unităţii noastre fiinţiale ca persoane şi ca neam. Soluţie unică, veşnică, imbatabilă, ancorarea noastră în Dumnezeu, respectarea grilei morale creştine a fost şi este barca de salvare din marasmul comunist, dar şi din nebunia disonantă şi grăbită a lumii noastre, postmoderne, contemporane…

 

Note bibliografice:

 

 

1 Conform unei note informative din 15 aprilie 1960 iată ce spunea arhiereul, pensionat de comunişti, Pavel Şarpe (prorectorul Centrului de îndrumări misionare Curtea de Argeş) într-o discuţie cu informatorul: „…conducerea ţării se dă urât la preoţi. Ei sunt arestaţi fără motive, şi anume sunt arestaţi cei mai buni predicatori, slujitori, cei mai morali oameni, pe motiv că sunt: chiaburi, mistici, <<foşti legionari>>, că au camuflat aur, arme etc. şi câte alte asemenea motive (…)” (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 709, vol. II, f. 93).

 

2 Vezi declaraţia din [1949-1950], dată de informatorul „Salcâm” despre părerea episcopului locotenent al Dunării de Jos: „ (…) Episcopul Antim Nica, ne propovăduieşte că regimul[l] de astăzi este trecător, credinţa va învinge, comuniştii sunt trădătorii ţării, noi preoţii să fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva de haosul comunist” (Ibidem, dos. nr. 701, vol. II, f. 329, 346) sau, la predarea patrimoniului fostei episcopii de Huşi, desfiinţată de puterea comunistă, la 28 februarie 1949, episcopul Grigorie Leu era de părere că: „până după Paşti se vor produce schimbări în ţară şi străinătate, care poate nu va mai fi nevoie de a preda inventarul” (Ibidem, f. 171).

 

3 A.M.J., fond penal, dos. 113.668, vol. VI, f. 416-416v (Declaraţie a lui Sandu Tudor, aflat în puşcărie şi luată de un informator, din data de 3 iulie 1958).

 

4 Apud N. Hurjui, Episcopul Grigorie Leu. Omul şi fapta (teză de doctorat susţinută la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Bucureşti), Bucureşti, 1999, p. 249.

 

5 După aplicarea decretului din 4 august 1948 care privea laicizarea învăţământului românesc, reacţiile nu au întârziat să apară. Astfel, Grigorie Leu, episcopul de Huşi, a ţinut în judeţul Fălciu (astăzi în jud. Vaslui) o şedinţă regională cu preoţii din patru judeţe şi le-au spus că, dacă în şcoli s-au suspendat orele de religie, acestea să fie predate de preoţi în biserică. Li s-a cerut preoţilor să meargă din casă în casă şi să ceară părinţilor copiilor de până la 18 ani să-şi lase copiii la biserică pentru a primi învăţătura bisericească (L. Grigorescu, Politica de laicizare a slujitorilor Bisericii şi a credincioşilor, în Analele Sighet, vol. VII, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, p. 103); acelaşi episcop a înfruntat ordinele partidului de detronare a sa şi desfiinţare a scaunului de Huşi, pentru ca în cele din urmă să se resemneze cu inevitabila aplicare a voinţei comuniste, în speranţa unei căderi apropiate a sistemului (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. II, f. 171; Magazin Istoric, an

 

XXVIII, nr. 7, iulie 1994); se pare că acest ierarh a fost otrăvit cu arsenic, murind astfel la 1 martie 1949, potrivit analizelor preliminare efectuate de medicul Valentina Leu la data de 2 martie 1949 (apud N. Hurjui, Op. cit., p. 288-293).

 

6 Ibidem, propus în şedinţa sinodului permanent al B.O.R. din 26 mai 1946, alături de P.S. Lucian Triteanul al Romanului şi P.S. Cosma Petrovici.

 

7 „Eşti legionar pentru că eşti teolog şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”, astfel i se spunea profesorului Teodor M. Popescu, de la Facultatea de Teologie, în timpul anchetei, deşi nu era preot, şi mai ales că avusese o poziţie antilegionară clară în perioada interbelică şi după (Bibl. Sf. Sinod, ms. nr. 116, Ing. Vasile M. Popescu, Teodor M. Popescu, patriot, teolog, istoric, profesor şi pedagog. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1984, f. 228). În penitenciarul Aiud acesta avea să fie considerat tot legionar, deşi la proces nu i se găsise această vină (A.M.J., fond penal, dos. nr. 39.238, vol. I, f. 9v-10v; vol. III, f. 1-1v).

 

8 După denunţarea concordatului cu Vaticanul, de către statul român (17 iulie 1948), preluarea şcolilor catolice de către stat şi reducerea scaunelor episcopale de la 6 la 2 (18 septembrie 1948), Vaticanul a protestat faţă de atitudinea luată de conducerea R.P.R. în privinţa Bisericii romano-catolice. Ca atare în şedinţele secretariatului C.C. al P.M.R. (după 20 octombrie 1948) s-a luat în discuţie problema catolică, punându-se în vedere chiar ruperea relaţiilor diplomatice. Astfel, Ana Pauker propunea ca : ”să găsim elementele pentru a rupe relaţiile cu Papa pe baza unor infracţiuni de drept comun pe care popii catolici le săvârşesc – trafic de valută” (L. Grigorescu, Op. cit., p. 105-109), precizându-se că agentura romano-catolică este folosită de cercurile imperialiste anglo-americane, iar ca măsuri, printre altele, s-au propus: „crearea unei mişcări opoziţioniste în sânul Bisericii catolice; izolarea vârfurilor catolicismului duşmănos regimului nostru prin demascarea imoralităţii lor, a infracţiunilor de drept comun săvârşite şi a legăturilor trădătoare existente cu cercurile imperialiste străine care îi susţin moral şi material” (Ibidem). În şedinţa secretariatului C.C. al P.M.R. din 20 octombrie 1948 s-a răspuns Vaticanului în termeni foarte duri acuzându-l că este agentură a imperialismului anglo-american care doreşte să provoace statul şi poporul român (Ibidem); aceeaşi acuzaţie este surprinsă şi în corespondenţa dintre diplomatul francez Wladimir d`Ormesson, fost ambasador la Vatican şi cardinalul Eugene Tisserant, secretar al Congregaţiei Bisericii Orientale, întreţinută între 1946-1956 (S. Guinle-Lorinet, Bisericile din România în anii cincizeci, văzute de Vatican, în Memoria, revista gândirii arestate, nr. 34 (1/2001), p. 62-69); relevant este cazul lui Ioan Scheffler, episcop romano-catolic de Satu-Mare, care în 1952, împreună cu alţi preoţi, era acuzat de „activitate de spionaj desfăşurată în favoarea Vaticanului” (A.M.J., fond penal, dos. nr. 18.340, vol. III, f. 368-372).

 

9 C. Aioanei, F. Moraru, Biserica Ortodoxă Română în luptă cu „diavolul roşu”, în Altarul Banatului, 2001, nr. 1-3, p. 89-99; Cr. Vasile, Autorităţile comuniste şi problema mănăstirilor ortodoxe în anii `50, în Analele Sighet. Anii 1954-1960. Fluxurile şi refluxurile stalinismului, vol. VIII, Bucureşti, Fundaţia Academică Civică, 2000, p. 179-189; este vorba de un referat din 6 octombrie 1958, semnat de Al. Drăghici, în care se vorbeşte de „tolerarea pe mai departe a numărului mare de elemente legionare şi reacţionare în mănăstiri, cât şi menţinerea numărului mare de mănăstiri unde numărul de călugări se înmulţeşte încontinuu cu elemente îndoctrinate cu idei contrarevoluţionare, [şi care] prezintă un pericol social” şi, în consecinţă, propunea ca: „elementele legionare şi elementele care au avut funcţiuni în aparatul de stat burghezo-moşieresc”, care sunt călugări în mănăstiri, episcopii, mitropolii şi patriarhie, să fie scoşi din monahism, să li se interzică portul hainei călugăreşti şi să nu li se mai permită întoarcerea la mănăstiri; desfiinţarea seminariilor monahale şi interzicerea de către călugări şi călugăriţe a frecventării cursurilor la Institutul Teologic; pe viitor, intrarea

 

în monahism să se facă numai cu avizul împuterniciţilor regionali pentru culte; interzicerea cu desăvârşire ca pe viitor, să se înfiinţeze mănăstiri sau schituri; numărul de mănăstiri fiind prea mare, să fie redus la jumătate; interzicerea elementelor tinere în mănăstiri, fixându-se limita de vârstă de la 50 de ani în sus.

 

10 Ibidem Apud S. Antohi, Utopica. Studii asupra imaginarului social, Bucureşti, 1991, p. 165.

 

11 Ibidem.

 

12 De remarcat este directiva referitoare la problema religioasă din „Directivele de bază ale N.K.V.D.”, din 2 iunie 1947, pentru ţările din orbita sovietică. Astfel directiva nr. 34 spunea: „Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. Este necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare” (în Memoria, revista gândirii arestate, nr.8, p.80); după cum se observă nu se vorbeşte de desfiinţarea Bisericii, ci de folosirea ei în scopurile urmărite de sistemul comunist şi aceasta după experienţa sovietică (desfiinţarea Bisericii ruse şi reînfiinţarea ei în anul 1943).

 

13 Justinian, Patriarhul României, Apostolat social. Pilde şi îndemnuri pentru cler, Bucureşti, vol. I, 1948, p. 18; vol. IV, 1952, p.56; vol. VII, 1962, p. 77; vol. X, , 1971, p. 82 -84.

 

14 A.M.J., fond penal, dos. nr. 113668, vol. II, f. 217.

 

15 Ibidem, vol. I, f. 101-106, proces verbal de interogatoriu din 12 martie 1958, luat lui Alexandru Făgeţeanu; vezi şi declaraţia din 1 iulie 1958 despre Sandu Tudor, dată de un informator în puşcărie (Ibidem, vol. VI, f. 423-426).

 

16 Roman Braga în Procesul Verbal de interogatoriu din 27.07.1958, declară: ”Activitatea dusă de mine în perioada anilor 1953-1958 este într-adevăr ostilă regimului actual, însă nu i-am dat o formă legionară, ci spirituală, adică antimaterialistă, urmărind prin ea în schimb acelaşi scop, adică îndepărtarea a cât mai multe elemente şi în special din rândul tineretului studios, de regimul actual şi gruparea lor în mănăstiri. Această activitate spirituală am dus-o cu scopul intenţionat duşmănos la adresa regimului actual, activitate care a constat în următoarele: Am păstrat în biblioteca mea cărţi cu conţinut duşmănos regimului actual cum ar fi de exemplu Destinul omenirii de autorul P. P. Negulescu şi altele, pe care am neglijat intenţionat să le îndepărtez, deoarece după concepţia mea anticomunistă, le-am considerate de <<valoare>>. Am scris note, rezumat şi comentarii antimaterialiste cu privire la ideologia marxistă şi alte teme… În perioada anilor 1953-1958 în mod consecutiv şi cu scop duşmănos regimului democrat, am făcut educaţie anticomunistă în rândul tineretului şi în special a celui studios, deoarece speram ca astfel reuşind să-i rup de regim şi de concepţiile sale şi apropiindu-i de mănăstire, aceştia nu vor mai contribui cunimic la menţinerea şi consolidarea acestui regim, fapt ce putea să uşureze prăbuşirea sa (…); am participat la meditaţiile ţinute în anul 1957, vara, de către stareţul schitului Sandu Tudor, de la mănăstirea Rarău (Roman Braga şi Sandu Tudor au făcut educaţie antimaterialistă studenţilor Gheorghe Văsâi, Rădulescu Nicolae şi Şerban Mironescu)” (A.M.J., fond penal, dos. 113.668, vol. I, f. 278); Roman Braga fusese condamnat în anul 1949 conform sentinţei nr. 210 la 5 ani temniţă grea şi trei ani degradare civică (Ibidem, f.261) pentru acuzaţia că ar fi făcut parte dintr-un cuib legionar din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Din sentinţă rezultă că s-a înscris în Mişcarea Legionară în anul 1946, iar activitatea sa „subversivă” a constat în strângerea de ajutoare pentru legionarii închişi şi diferite acţiuni de protest la adresa acţiunilor comuniste (redactarea de manifeste contra sărbătoririi zilei de 1 mai în sâmbăta Paştelui). A fost eliberat din închisoare în anul 1953 şi rearestat pentru activitatea în „Rugul Aprins”; despre iniţiativa edificării mai multor centre de rezistenţă spirituală, de ordin monahal, de către Sandu Tudor vezi în procesele verbale de interogatoriu din 30 iunie şi 19 iulie 1958 luate lui Roman Braga (Ibidem, f. 286-287v; 295-296v).

 

17 În ceea ce priveşte mănăstirile, în toate documentele studiate se relevă preocuparea Securităţii de a controla activitatea acestora, fiind considerate unele din cele mai puternice centre de rezistenţă anticomuniste, prin prestigiul lor spiritual şi prin ajutorul care-l ofereau luptătorilor din munţi. În adresa Direcţiei a III-a, informaţii interne, către Direcţia a VIII-a, anchete penale, din data de 23 iunie 1958, se cere să se scoată de la anchetaţi activitatea contrarevoluţionară de la mănăstirile Cernica, Vâforâta şi Tismana şi rolurile jucate de Athanasie Glatcovschi, stareţul mănăstirii Cernica, de vicarul patriarhal Antim Nica şi de Bartolomeu Anania (Ibidem, vol. VIII, f. 191). Cazul Rugul Aprins şi alte anchete ale Securităţii a convins puterea comunistă să ia măsuri dure împotriva mănăstirilor, concretizate prin decretul nr. 410 din anul 1959.

 

18 Vezi nota informativă din 27 octombrie 1951 unde se vorbeşte despre numărul imens de credincioşi veniţi pentru a se închina la moaştele Sf. Dimitrie Basarabov, în zilele de 26-27 octombrie, la catedrala patriarhală (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. III, f, 21).

 

19 Vezi adresa Direcţiei a III-a din M.A.I. către Direcţia regională M.A.I. Ploieşti din data de 18 martie 1958, prin care se cereau informaţii despre legăturile lui Antim Nica, episcop vicar patriarhal, Bartolomeu Anania bibliotecar al Patriarhiei şi „alte elemente legionare din cadrul Patriarhiei” (se menţionează şi numele lui Nicolae Popoviciu, fost episcop de Oradea, pensionat în anul 1950 la mănăstirea Cheia) cu monahii arestaţi la mănăstirea Vâforâta (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 175-176), relaţii care ni se confirmă şi din alte note informative din această perioadă.

 

20 A.M.J., fond penal, dos. nr. 38.408, vol. III, f. 147-168 (Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959, dată de Tribunalul Militar Regiunea a 3-a, Cluj).

 

21 Într-o notă informativă din 30 iunie 1961 vorbindu-se de numărul mare al călugărilor de la Antim (se hotărâse transformarea mănăstirii în parohie) se aminteşte şi de un călugăr, eliberat din închisoare: ” (…) a mai făcut acolo (patriarhul – n.n.) şi un diacon, om de treabă, dar indezirabil – pe unul Mărăcine. Acesta fusese osândit la mulţi ani de puşcărie, apoi a studiat teologia şi patriarhul l–a găsit bun să–l facă diacon în Bucureşti şi încă voia să–l pună la catedrală. Toţi au fost surprinşi că pe un om atât de vulnerabil îl ia patriarhul în braţe cu aşa elan. Ba vroia să–l facă şi bibliotecar şi secretar la <<palat>>, în locul lui [Bartolomeu] Anania şi a lui [Andrei] Scrima” (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 274-277).

 

22 În lunile octombrie–noiembrie anul 1947 îi cunoaşte pe Radu Ciuceanu şi Vlad Drăgoescu intrând astfel în legătură cu Mişcarea Naţională de Rezistenţă care activa în Oltenia. Rolul stareţului de la Tismana, după întâlnirea cu Nelu Pârvulescu (iunie 1948), era de a găzdui şi de a asigura hrană tuturor celor care se prezentau la mănăstire cu parola „R 325”. Punctul de sprijin de la Tismana trebuia să asigure, pentru cei din rezistenţă, şi instalarea unui post de radio emisie–recepţie care să facă legătura cu anglo – americanii, însă nu s–a mai realizat (A.C.N.S.A.S., fond penal, dos. nr. 4, vol. IV, f. 20-22, 164).

 

23 Ion Paragină, în memoriile sale, Frânturi din viaţa unui partizan (aceste memorii se află la redacţia revistei Scara din Bucureşti şi le-am consultat prin bunăvoinţa d-lui I. Corduneanu), la f. 15, spune: „Tot în vara aceea (anul 1948), am stabilit două puncte, prin care puteam fi aprovizionaţi cu alimente: schitul Muşunoaiele şi schitul Brazi, respectiv prin stareţul Evghenie Hulea şi stareţul Teodosie Filimon”; vezi şi A.C.N.S.A.S., fond penal, dos. nr. 17, vol. VII, f. 127-133; 242-248; M. Timaru, Lupta de rezistenţă anticomunistă în munţii Vrancei, în Analele Sighet, vol. II, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 330-333.

 

24 C. Voicescu, Oameni ai bisericii în rezistenţa anticomunistă din munţii şi codrii României, în Analele Sighet, vol. II, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 279-294.

 

25 C. Aioanei, Cr. Troncotă, Contra „armatei negre a călugărilor şi călugăriţelor”, în Magazin Istoric, an XXX, 1(346), 1996, p. 3.

 

26 Proces verbal de interogatoriu din 21 iunie 1958, luat lui Alexandru (Adrian) Făgeţeanu (A.M.J., fond penal, dos. nr. 113.668, vol. I, f. 115-116v).

 

27 A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 212.

 

28 Ibidem, f. 73.

 

29 B.O.R. a reintrat în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor în 1961 la conferinţa de la New Delhi (detalii despre deschiderea B.O.R. faţă de acest organism internaţional în Biserica Ortodoxă Română, LXXX(1962), 11-12, p. 1072-1100; 1110-1150). Cu aceeaşi ocazie au intrat şi alte Biserici Ortodoxe din spaţiul comunist în frunte cu Biserica Ortodoxă Rusă. Acest fapt marca o schimbare de optică a politicii externe sovietice care s-a folosit de organisme internaţionale precum O.N.U., U.N.I.C.E.F. sau acest Consiliu cu un dublu scop: cel de a găsi terţe locuri de dialog cu puterile occidentale pentru a aplana conflictele dintre cele două blocuri politico-militare şi de a convinge ţările lumii a treia şi pe pacifiştii din ţările capitaliste de dorinţa de pace a U.R.S.S.. Motivul oficial pentru care B.O.R. s-a înscris în acest Consiliu erau: crearea unei atmosfere favorabile sistemului socialist, antrenarea şi altor Biserici în lupta pentru pace, pentru lichidarea robiei colonialiste şi nu în ultimul rând făcea cunoscută B.O.R. (supra n. 27, Ibidem, f. 110). În acelaşi timp această apropiere a însemnat o gură de oxigen pentru B.O.R. care a folosit-o ca o cale de împiedicare a abuzurilor puterii comuniste. Tot Justinian Marina recomanda ca la întrunirile religioase internaţionale să se discute subiecte strict religioase, fără să se abordeze nici o problemă politică, deoarece s-ar face politică la o întrunire religioasă, lucru contrar dogmelor religioase (Ibidem, f. 112).

 

30 A.M.J., fond penal, dos. nr. 24.541, vol. XII, f. 265-266.

 

31 Ibidem, vol. VIII, f. 213; Securitatea a interpretat plecarea lui Visarion Puiu ca o fugă pentru a se pune în „slujba hitlerismului” (vezi Ibidem, vol. XII, f. 266).

 

32 Ibidem, vol. VIII, f. 147.

 

33 Ibidem, vol. XII, f, 205-212.

 

34 Ibidem, f. 235-236.

 

35 Biblioteca Sf. Sinod al B.O.R., ms. III 116, Ing. Vasile M. Popescu, Teodor M. Popescu, patriot, teolog, istoric, profesor şi pedagog. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1984, f. 80-81 (autorul acestei lucrări este fratele profesorului şi a fost făcută din însemnările acestuia, după ce a ieşit din închisoare), în continuare Viaţa…; studiul Papolatria se află în filele acestui manuscris (f. 81-159), rămas inedit până astăzi.

 

36 A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 246, vol. I, f. 205-206, notă informativă din 26 februarie 1954; tot Danciu Agenor spunea în anul 1955 că „numărul legionarilor care intră în rândurile Bisericii Catolice devine din ce în ce mai mare, deşi primirea lor se face cu oarecare greutate, căci se caută de a se stabili care într-adevăr s-au convertit şi care vine în această Biserică numai ca într-un refugiu. În orice caz, ei sunt bine primiţi, dar supravegheaţi pentru a nu introduce o linie străină Bisericii. De obicei, aceşti foşti legionari au o conduită exemplară”, iar despre părerea episcopilor catolici cu privire la această problemă, acelaşi Agenor preciza că „orice religie te duce atunci când o practici la adevăr şi adevărul te va duce la Biserica catolică, singura adevărată” (Ibidem, f. 361, notă informativă din 24 martie 1955); vezi şi activitatea lui Danciu Agenor în A.M.J., fond penal, dos. nr. 113668, vol. I, f. 60-120.

 

37 A.M.J., fond penal, dos. nr. 24541, vol. XII, f. 243 (notă a D.G.S.P. din 23 iunie 1948), 284.

 

38 Notă dată de sursa „Haralambie”, din 15 mai 1949 (Ibidem, f. 291-292).

 

39 Ibidem, f. 292-292v; vezi şi nota din 18 mai, acelaşi an, ambele date de sursa „Matei” (Ibidem, f. 293).

 

40 De menţionat, pe lângă studiul nepublicat, Papolatria, amintit mai sus, este şi comunicarea L` attitude du Vatican à l`égard de l`Orthodoxie durant les 30 derniers annèes, susţinută în data de 9 iulie 1948 în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea a 500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ruse („Actes de la conference des chefs et des representants des églises orthodoxes autocephales reunis à Moscou à l`ocasion de la celebration soleunelle des fêtes du 500eme anniversaire de l`autocephalie de l`église orthodoxe Russe”, Moscou, 1950, p. 223-291); Viaţa…, f. 171, 236; vezi şi în Ortodoxia, I(1949), nr. 1.

 

41 D. Stăniloae, Catolicismul de după război, Sibiu, 1933; N. Bălan, Biserica împotriva concordatului, Sibiu, 1929; H. I. Cojocaru, Problema catolică în R.P.R., în Ortodoxia, I(1949), nr. 2-3; L. Iacob, Nulitatea juridică a patronatului suprem şi drepturile suverane ale Statului român, Cluj, 1938.

 

42 A.M.J., fond penal, dos. 113.668, vol. VI, f. 10-13; într-o discuţie, din 1954, purtată de Danciu Agenor cu preotul Francisc Pall de la Mănăstirea franciscană din Gherla acesta amintea şi de Benedict Ghiuş care ar susţine o astfel de reconciliere religioasă, acesta din urmă fiind considerat şi filocatolic (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 246, vol. I, f. 249 250).

 

43 Se pare că se căuta desfiinţarea Patriarhiei Române şi dependenţa mitropoliilor româneşti de Patriarhia Rusă (cf. Cr. Păiuşan, Politica Patriarhilor României şi „colaboraţionismul” cu organele statului, în Analele Sighet, vol. VII, p. 111-113).

 

44 A.M.J., fond penal, dos. nr. 19.556, f. 68 nota informativă dată de sursa „Zamfir Pană”, din 19 septembrie 1950: „Unirea a făcut-o comuniştii, nu biserica ortodoxă, şi nici Patriarhul Justinian. De aceea ea n-are să dureze, decât atât cât va dura şi guvernarea comuniştilor”.

 

45 O lucrare cu privire la această chestiune V. Anania, Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Bucureşti, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al B.O.R., 1993; vezi şi N. Runcan, Premise istorice ale catolicismului în România interbelică, Constanţa, Ed. Europolis, 1998.

 

46 Date despre păstrarea Bisericii Catolice în România, dar fără conducerea papală vezi în S. Guinle-Lorinet, Op. cit., p. 64.

 

47 A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 263–265.

 

48 A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 257, notă informativă din 16 aprilie 1962.

 

49 Ibidem, f. 274–277.

 

50 Ibidem, f. 130-131.

 

51 A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 132; Tot despre problema desfiinţării mănăstirii Hurez este şi ultima parte din nota informativa, datată 20 octombrie 1961: „ (…) La mănăstirea Hurezi – Vâlcea, este mare confuzie. Departamentul Cultelor doreşte desfiinţarea dreptului de stavropighie patriarhală şi trecerea mănăstirii în patrimoniul Episcopiei Râmnicului Vâlcii, [iar] patriarhul nu vrea să renunţa la acest drept. În mănăstire domneşte părerea că această trecere este tot una cu desfiinţarea mănăstirii. Ca urmare, stareţa mănăstirii a venit la Bucureşti pentru lămuriri de la patriarh” (A.C.N.S.A.S., fond informativ, dos. nr. 701, vol. I, f. 268).

 

Precizare: Pentru posibilitatea accesării şi consultării fondului informativ şi documentar din A.C.N.S.A.S. aduc calde şi sincere mulţumiri, pentru deschidere, receptivitate şi amabilitate, domnilor Dr. Laurenţiu Tănase şi Dr. Florian Bichir, precum şi cercetătorilor George Enache şi Adrian Nicolae Petcu – bunii mei colaboratori şi prieteni!…

 

Bibliografie selectivă, românească

 

1. George Enache, Ortodoxie şi putere politică în România contemporană (studii şi eseuri), Editura Nemira, Bucureşti, 2005

 

2. Partidul, Securitatea şi Cultele – 1945 – 1989. Volum coordonat de Adrian Nicolae Petcu, Editura Nemira – Colecţia „Biblioteca de Istorie”, Bucureşti, 2005

 

3. Ionuţ – Gabriel Corduneanu, Biserica şi Statul – două studii, Editura Evloghia, Bucureşti

 

4. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă, Editura Christiana, Bucureşti, 2006

 

5. Sfântul închisorilor – Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007

 

6. Viaţa Părintelui Calciu după mărturiile sale şi ale altora, Ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Cu o predoslovie a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Christiana, Bucureşti, 2007

 

7. Carmen Chivu – Duţă, Cultele din România între prigonire şi colaborare, Editura Polirom, Iaşi, 2007

 

8. Mihai Albu, Carmen Chivu – Duţă, Dosarele securităţii. Studiu de caz, Editura Polirom, Iaşi, 2007

 

9. Martiri pentru Hristos în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007

 

10. Cristina Păiuşan, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, Editura Polirom, Iaşi, 2001

 

11. Lucia Hossu – Longhin, Memorialul Durerii – Manualul de Istorie ce nu se învaţă la şcoală, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007

 

12. Dan Puric, Cine Suntem, Editura Platytera, Bucureşti, 2008

 

13. Dan Puric, Despre Omul Frumos, Editura Platytera, Bucureşti, 2009

https://historia.ro/sectiune/general/temnitele-si-inchisorile-comuniste-din-romania-571784.html

 

/////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Rusia avertizează la consecințele recunoașterii suveranității israeliene asupra Înălţimilor Golan

 

Decizia Statelor Unite ale Americii de a recunoaşte suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan va avea cu siguranţă ‘consecinţe negative’ asupra regiunii Orientului Mijlociu, în particular asupra conflictului din Siria, a indicat marţi Kremlinul, citat de DPA şi TASS, potrivit agerpres.

 

Această decizie ‘reprezintă un alt pas al Washingtonului de încălcare a dreptului internaţional’, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă.

 

 

 

 

Citeşte şi: Incidentul cu autobuzul deturnat în Milano reaprinde o discuţie privind cetăţenia acordată migranţilor

 

‘Va avea cu siguranţă consecinţe negative în ceea ce priveşte atât procesul de pace din Orientul Mijlociu, cât şi atmosfera generală pentru rezolvarea politică a conflictului din Siria’, a insistat Peskov.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să discute acest subiect la întâlnirea preconizată pentru marţi cu omologul său libanez Michael Aoun, aflat într-o vizită la Moscova, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

 

Citeşte şi: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

 

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, un ordin executiv prin care SUA recunosc oficial suveranitatea Israelului asupra Platoului Golan.

 

În plină campanie electorală în ţara sa, Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul ‘nu va renunţa niciodată’ la cea mai mare parte a platoului Golan sirian, capturată de statul israelian în timpul Războiului de Şase Zile din 1967, după care a anexat-o în 1981. O anexare care nu a fost niciodată recunoscută de către comunitatea internaţională, menţionează AFP.

 

https://blacknews.ro/rusia-avertizeaza-la-consecintele-recunoasterii-suveranitatii-israeliene-asupra-inaltimilor-golan/

 

////////////////////////////////////////////

Cum Hoarda de Aur a făcut un imperiu din Rusia: șapte fapte despre Ulusul rusesc

Luând în considerare faptele de mai sus, este evident că versiunea tradițională a invaziei „tătar-mongole”, jugul și mai larg – crearea imperiului lui Genghis Khan, este un mit. Mai mult, acest mit este foarte benefic pentru „partenerii” geopolitici ai Rusiei atât din Vest, cât și din Est. Vă permite să restrângeți drastic spațiul istoric, cronologic și teritorial al civilizației ruse și al superetnului Rusiei.

 

Perioada de timp este de obicei limitată la primii prinți ai dinastiei Rurik și la botezul Rusiei (secolele IX-X). Deși odată cu apariția teoriei statului „Ucraina-Rus”, când toate primele secole ale statului rus condus de dinastia Rurikovici și toți primii prinți au fost „ucrainizate”, rusul a fost tăiat chiar până în adăugarea „vechii naționalități ruse”, crearea Rusiei Vladimir-Moscova. În același timp, rușii au fost chiar privați de comunitatea slavă – acum sunt descendenții „finno-finlandezi, turci, mongoli cu un ușor amestec de sânge slav”. Și „Ucrainenii” au fost declarați „adevărații” moștenitori ai vechii Rusii Kievene.

Cadrul teritorial al așezării superetnurilor Rusiei se limitează la regiunea Nipru, mlaștinile Pripyat. De acolo, rușii s-ar fi instalat în restul ținuturilor, strămutând și asimilând popoarele finno-ugrice, balți și turci. Adică totul se încadrează în cadrul mitului „închisorii popoarelor”, unde rușii presupus din cele mai vechi timpuri au cucerit și asuprit triburile și popoarele vecine.

Astfel, super-ethnosul Rusului a fost lipsit de o istorie multimii de ani, provenind din Marea Scitie și legendara Hyperborea. Și teritoriul așezării Rusiei – de la Europa la vest până la Oceanul Pacific la est, de la Oceanul Arctic la nord până la granițele Iranului, India și China la sud, a fost redus la „Rusia Kievană”. .

 

Este clar că unii cercetători au văzut puncte slabe versiunea oficială a invaziei „tătar-mongole”. Încercând să restabilească povestea adevărată, au mers în mai multe moduri. Prima încercare de a da o explicație diferită a evenimentelor din secolul al XIII-lea este așa-numita. „Eurasianismul” lui G. Vernadsky, L. Gumilyov și alții. Istoricii acestei tendințe păstrează baza tradițională faptică a invaziei „mongoleze”, dar efectuează o revizuire ideologică completă, unde minusurile devin plusuri.

 

Adică „eurasiaticii” nu au pus sub semnul întrebării originea „mongolilor”. Dar, în opinia lor, „tătarii-mongolii” erau în general prietenoși cu Rusia și erau alături de ea ca parte a Hoardei de Aur într-o stare de „simbioză” idilic. În general, fapte solide despre impact pozitiv puterea lui Genghis Han și a primilor conducători după el până în vastele întinderi asiatice. În special, negustorii puteau depăși cu ușurință distanțe mari fără teama de tâlhari, care au fost distruși; a fost creat un serviciu poştal bine organizat. Nord-Estul Rusiei, cu sprijinul lui Batu, a supraviețuit în lupta împotriva „câinilor cavaleri” occidentali. Mai târziu, Moscova a devenit noul centru al „Imperiului Eurasiatic”, continuând cauza comună.

Versiunea eurasiatică este utilă prin faptul că a dat o lovitură puternică „armurii” istoriei clasice scrise de germani și occidentali pentru Rusia. Ea a arătat înșelăciunea stereotipului despre dușmănia veșnică a „pădurii” și „stepei”, incompatibilitatea lumii slave cu culturile stepei eurasiatice. Occidentalii au atribuit Europei lumea slavă. La fel, slavii au căzut sub jugul Hoardei, iar istoria lor a fost supusă unor „distorsiuni” dăunătoare din „stepă”. La fel ca „totalitarismul și tirania” conducătorilor mongoli. Moscova a moștenit tradițiile și atitudinile „asiatice” ale Hoardei, în loc să se întoarcă la „familia europeană”.

 

Versiunea ” jug tătar-mongol”, care a fost propus de autorii teoriei unei revizuiri radicale a istoriei, așa-zisa. „nouă cronologie” – A. T. Fomenko, G. V. Nosovsky și alți autori. Trebuie spus că autorii „noii cronologii” au folosit ideile anterioare ale savantului rus N. A. Morozov. „Fomenkovtsy” a revizuit cronologia tradițională în direcția reducerii acesteia și cred că există un sistem de gemeni istorici, când unele evenimente sunt repetate în alt moment și într-o altă regiune. „Noua Cronologie” a făcut mult zgomot în lumea istorică și aproape istorică. A fost creată o întreagă lume de „nouă cronologie”. La rândul lor, detractorii au scris o grămadă de expuneri.

 

Potrivit lui Fomenko și Nosovsky, a existat un singur imperiu ruso-hoardă (Nosovsky G.V., Fomenko A.T. Noua cronologie a Rusiei; Nosovsky G.V., Fomenko A.T. Rusia și Hoarda. Marele Imperiu al Evului Mediu):

– „Jugul tătar-mongol” a fost doar o perioadă de control militar în statul rus. Niciun străin nu a cucerit Rusia. Conducătorul suprem era comandantul – hanul-rege, iar în orașe existau guvernatori civili – prinți, care încasau tribut pentru întreținerea armatei.

Statul rus antic era un singur imperiu eurasiatic, care includea o armată permanentă – Hoarda, care era formată din militari profesioniști și o unitate civilă care nu avea o armată permanentă. Renumitul tribut (ieșirea Hoardei), cunoscut nouă din prezentarea tradițională a istoriei, era pur și simplu o taxă de stat în Rusia pentru întreținerea unei armate regulate – Hoarda. Celebrul „tribut de sânge” – fiecare a zecea persoană luată în Hoardă – este un set militar de stat. Ca o recrutare în armată, dar pe viață. Mai târziu, au luat și recruți – pe viață. Așa-numitele „raiduri tătarilor-rati” erau expedițiile obișnuite punitive-raiduri în acele regiuni rusești în care administrația locală, prinții nu doreau să se supună voinței țarului. Nu e de mirare că Alexandru Nevski a stabilit atât de ferm controlul Hoardei în ținutul Novgorod-Pskov. Pentru el, unitatea statului era o necesitate evidentă în fața unei invazii din Occident. Trupele regulate ruse i-au pedepsit pe rebeli, așa cum aveau să facă mai târziu în alte perioade ale istoriei.

 

– „Invazia tătar-mongolă” este un război intern al rușilor, cazacilor și tătarilor în cadrul unui singur imperiu. Hoarda de Aur iar Rusia făceau parte din uriașa putere „Marea Tartaria”, care era populată predominant de ruși. Marea Rusie („Tartaria”) a fost împărțită în două fronturi, în două dinastii rivale – cea de vest și de est și cea de est a Rusiei și au fost acei „tătari-mongoli” care au luat, au luat cu asalt orașele Vladimir-Suzdal, Kiev și Galicia. Rus. Acest eveniment a intrat în istorie drept „invazia murdarului”, „jugul tătarilor”.

 

Imperiul Ruso-Hoardei a existat din secolul al XIV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, iar epoca sa s-a încheiat cu mari tulburări. Ca urmare a frământărilor, care au fost inițiate la Roma cu ajutorul unei părți a „elitei” ruse, a venit la putere dinastia pro-occidentală Romanov. Ea a efectuat o „curățare” de izvoare, a provocat o scindare în biserică odată cu emascularea Ortodoxiei, când religia a devenit o formalitate și unul dintre instrumentele de control al poporului. Rusia sub Romanov (cu excepția unor perioade în care împărații patrioti erau în fruntea Rusiei) s-a îndreptat spre „restaurarea” unității cu Occidentul. Cu toate acestea, acest curs era contrar „matricei ruse” – codul cultural al superetnosului rus. Drept urmare, lipsa unității dintre „elite” și popor a dus la o nouă frământare – catastrofa din 1917.

 

Romanovii, pentru a-și păstra și menține puterea, precum și pentru a urma un curs pro-occidental, aveau nevoie de o nouă istorie care să le justifice ideologic puterea. Noua dinastie din punctul de vedere al istoriei anterioare a Rusiei a fost ilegală, prin urmare, a fost necesar să se schimbe radical acoperirea istoriei anterioare a Rusiei. Asta au făcut nemții. Ei au „scris” o nouă istorie a Rusiei, înlăturând fapte care contraziceau noua ordine și tăind istoria Rusiei în interesul Occidentului și al noilor autorități. Profesioniștii au lucrat, fără a schimba faptele pe fond, au fost capabili să denatureze întreaga istorie a Rusiei dincolo de recunoaștere. Istoria Rusiei-Hoardă cu clasa sa de fermieri și clasa militară (hoarda) a fost declarată epoca „cuceririi străine”, „jugul tătar-mongol”. În același timp, armata (hoarda) rusă s-a transformat în extratereștri mitici dintr-o țară îndepărtată necunoscută.

 

Celebrul scriitor Vasily Golovachev aderă la aceeași versiune: „Aici ni s-a spus toată viața: jugul tătar-mongol, jugul tătar-mongol, ceea ce înseamnă că Rusia a fost în sclavie de multe secole, neavând propria sa cultură, propria ei. limba scrisa………….Cont. aici   https://2s5.ru/ro/the-aches-and-pains/kak-zolotaya-orda-sdelala-iz-rossii-imperiyu-sem-faktov-o/

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

MARX ŞI SATAN, de Richard Wurmbrand; 18 Ezechel – Un rau cum n-a mai fost altul, by Reverend Daniel Branzai-Visul lui Nebucadnețar; „I-am dat pe mâna Satanei”; Pacatul din Corint (1) Magneti spre imoralitate; DUMNEZEU SE ARATĂ LUI ILIE – 1 ÎMPARATI 19: 10 – 18; DE CE ZIC CARTURARII CA MAI INTAI TREBUIE SA VINA ILIE? -3; Invazia iminentă a Israelului; ISRAEL LA TIMPUL SFARSITULUI; Profeţia unui evanghelist celebru despre războiul ruso-ucrainean: „Putin este constrâns de Dumnezeu. Scopul lui nu este acela de a cuceri Ucraina”,ci  pentru a produce Armaggedonul… Căderea Babilonului…

/////////////////////////////////////////////// 

Căderea Babilonului

 

„Lui Belşaţar mormântu-i gata;

Regatul i s-a dus,

Căci cumpăna-l arată

Uşor şi ticălos.

Drept giulgiu roba-şi poartă,

Ca lespede-i tavanul;

Căci Medul e la poartă,

Pe tron urcă Persanul.”

 

Cu o sută treisprezece ani înainte ca Cirus să se fi născut, Isaia l-a amintit pe nume şi a spus, cu o sută şaptezeci şi şase de ani înainte să se întâmple, că el va lăsa poporul lui Israel să plece din captivitate. Însă Babilonul trebuia să cadă înainte ca Israelul să poată pleca liber, iar profetul a spus, de asemenea, că Cirus va lua în stăpânire cetatea cea întărită (Isaia 45:1-5). În al patrulea an al lui Zedechia, în anul 597 î.Hr., Seraia a fost trimis ca ambasador la Babilon cu treburile împăratului, iar prin el, Ieremia a trimis o copie a profeţiilor conţinute în capitolele 50 şi 51 din Ieremia. Seraia urma să ia cu el profeţia şi atunci când ajungea la Babilon urma să o citească, iar după ce o termina de citit, urma să lege de ea o piatră şi să o arunce în mijlocul Eufratului, zicând: „Aşa va fi înecat Babilonul şi nu se va mai ridica din nenorocirile pe care le voi aduce asupra lui.” (Ieremia 51:59-64).

 

În profeţia aceasta, Ieremia a spus că puterea Mediei va distruge Babilonul (versetele 11 şi 28). Isaia a spus că Elamul se va uni cu Media: „Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio!” (Isaia 21:2. 9). Totuşi, la doar puţin timp înainte ca Babilonul să cadă, Elamul era una dintre provinciile împărăţiei babiloniene (Daniel 8:1-2). Elamul era Susiana, după vechea geografie, iar Cirus era de origine elamit, fiind conducătorul recunoscut al susianiţilor. Iar atunci când şi-a început cuceririle, susianiţii (elamiţii) de abia aşteptau momentul oportun pentru a se revolta împotriva Babilonului şi pentru a se uni cu steagul lui Cirus. Armatele Mediei şi Persiei s-au unit sub comanda lui Cirus şi au plecat din Ecbatana, capitala Mediei, în primăvara anului 539 î.Hr., în expediţie împotriva Babilonului.

 

În profeţia aceea pe care Ieremia a trimis-o să fie citită în Babilon se spunea poporului Israel: „Poporul meu, ieşiţi din mijlocul lui şi să îşi scape fiecare om sufletul de mânia înverşunată a Domnului. Şi nu cumva inima voastră să leşine şi să vă temeţi de zvonul care va fi auzit în ţară; un zvon va veni deopotrivă într-un an şi după aceasta în alt an va veni un zvon şi violenţă va fi în ţară, conducător împotriva altui conducător.” (Ieremia 51:45-46 – KJV). Aici s-a dat un semn clar prin care poporul Israel putea şti când să scape din Babilon şi din ruina care avea să cadă peste el. Urmau să fie două zvonuri despre pericolul pentru Babilon, iar zvonurile urmau să fie la un an unul după celălalt. Aşa cum am arătat mai sus, Cirus a plecat spre Babilon primăvara devreme, în anul 539 î.Hr., însă a parcurs doar aproape jumătate din drum în anul acela. Cauza pentru care s-a întâmplat acesta este relatată astfel de către Herodot:

 

„În drumul lui spre Babilon, Cirus a ajuns la malurile râului Gyndes, un râu care izvorăşte din Munţii Matieni, curge prin Dardania şi se varsă în râul Tigru. (…) Când Cirus a ajuns la râul acesta, care nu putea fi trecut decât cu barca, unul dintre caii albi sacri care îl însoţeau în marşul lui, plin de curaj şi foarte zelos, a intrat în apă şi a încercat să treacă singur. Însă curentul l-a luat şi, târându-l cu el, l-a înecat în adâncurile lui. Înfuriat pe insolenţa râului, Cirus l-a ameninţat că va nimici puterea lui aşa încât pe viitor, până şi femeile să-l poată trece cu uşurinţă fără să îşi ude genunchii. Aşa că a lăsat deoparte atacul asupra Babilonului şi, împărţindu-şi armata în două, a însemnat cu ajutorul frânghiilor o sută optzeci de canale de fiecare parte a râului Gyndes, conducând apele acestuia în toate direcţiile şi, punându-şi armata să sape, unii de o parte a râului, alţii de alta, şi-a dus la îndeplinire ameninţarea cu ajutorul numeroaselor mâini, însă nu fără a pierde prin aceasta întreaga perioadă a verii. Apoi, după ce s-a răzbunat pe Gyndes dispersând cursul său pe trei sute şaizeci de canale, odată cu primul semn de apropiere a primăverii următoare, Cirus şi-a continuat marşul spre Babilon.” – Cartea I, cap. 189, 190.

 

Acestea, deci, au fost cele două zvonuri despre care a spus Ieremia că se vor auzi: Când Cirus a plecat din Ecbatana, primul zvon a ajuns la Babilon, iar babilonienii au făcut toate pregătirile să-l întâmpine în apărarea cetăţii. Dar el s-a oprit şi a stat acolo un an, după care a pornit din nou spre Babilon, ceea ce trebuie să fi cauzat al doilea zvon. Acesta era semnul pe care îl aştepta poporul Israel. Atunci au ştiut că este timpul să iasă din Babilon, fiindcă urma să fie cu siguranţă violenţă în ţară şi un stăpânitor împotriva altui stăpânitor. Astfel, profeţia aceasta s-a împlinit fără a putea fi contestată în mod raţional.

 

În primăvara anului 538 î.Hr., Cirus a înaintat fără piedici spre Babilon. Nabonid, împăratul Babilonului, şi-a scos forţele pe câmpia din afara cetăţii, pregătit pentru luptă. Cirus l-a atacat imediat şi l-a înfrânt cu uşurinţă. Nabonidus s-a refugiat la Borsippa, în timp ce majoritatea armatei lui şi-a găsit scăparea înăuntrul zidurilor cetăţii, unde comandant era Belşaţar. Când s-au văzut cu toţii înăuntrul zidurilor puternice ale Babilonului, cu toate porţile de aramă închise în siguranţă cu drugi grei de fier, s-au simţit în deplină siguranţă şi au râs sfidător de Cirus şi de toate forţele lui, precum şi de toate eforturile lui de a intra în cetate. Însă Cirus avusese deja un succes în devierea râului Gyndes din albia lui, aşa că s-a hotărât să facă acelaşi lucru cu Eufratul. Eufratul curgea direct prin cetate, pe sub ziduri, iar Cirus s-a hotărât să devieze apele din cursul lor, iar apoi, sub adăpostul întunericului, să urmeze albia râului până în cetate. Aceasta a fost, de asemenea, o împlinire a profeţiei: „O secetă este asupra apelor lui; şi ele vor fi uscate” şi „îi voi usca marea şi îi voi seca izvoarele”. (Ieremia 50:38; 51:36 – KJV). Profetul a vorbit în felul acesta cu şaizeci de ani înainte, vestind ce va fi, iar următoarele sunt cuvintele istoricului care ne spun ce s-a întâmplat:

 

„Retrăgându-şi cea mai mare parte a armatei din preajma cetăţii, lăsând în urmă doar câteva trupe de supraveghere, Cirus a mărşăluit o distanţă bună în sus pe cursul Eufratului, iar acolo a început să folosească din plin cazmaua. Acum soldaţii lui au putut aprecia valoarea experienţei pe care o dobândiseră dispersând apele râului Gyndes şi au priceput că nu au pierdut degeaba vara şi toamna anului dinainte. Ei au săpat un canal, sau canale, dinspre Eufrat, prin care o mare parte a apelor lui să fie abătute, sperând ca în felul acesta cursul natural al râului să poată fi trecut cu piciorul.” – Seven Great Monarchies (Rawlinson), Fourth Monarchy, cap. 8, paragraf 52.

 

Lui Isaia i-a fost arătat în viziune că Babilonul va cădea într-o ocazie de sărbătoare: „Ei pun masa, straja veghează şi ei mănâncă, beau” şi că în mijlocul acesteia vor fi atacaţi: „În picioare, voievozi! Ungeţi scutul!” (Isaia 21:5. 9). Iar istoria spune astfel:

 

„Când totul a fost pregătit, Cirus a hotărât să aştepte sosirea unei anume sărbători în timpul căreia întreaga populaţie urma să se dedea la băutură şi desfrâu, iar atunci, pe tăcute, în întunecimea de moarte a nopţii, să devieze apa râului şi să-şi lanseze atacul. Totul a decurs după cum a sperat şi a dorit el. Sărbătoarea s-a ţinut cu încă şi mai mare pompă şi splendoare decât de obicei, fiindcă Belşaţar, cu insolenţa firească a tinereţii, pentru a-şi arăta dispreţul faţă de armata asediatoare, s-a abandonat cu totul desfătărilor ocaziei şi a invitat o mie de domni ai lui în palatul său.” – Ibidem.

 

Daniel se afla în Babilon în noaptea aceea. El ne spune ce s-a întâmplat acolo: „Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui şi a băut vin înaintea lor. Şi, în cheful vinului, a poruncit să se aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase tatăl său [bunicul său – nota marginală din KJV], Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.” (Daniel 5:1-2).

 

Ieremia a spus că era o „ţară de idoli” şi a profeţit că ei „au înnebunit cu idolii lor”. (Ieremia 50:38). Iar Daniel spune că în noaptea acelei sărbători, ei „au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră”. (Daniel 5:1-4).

 

Cu o sută şaptezeci şi şase de ani mai înainte, Isaia a spus că noaptea plăcerilor lor se va preface în spaimă (Isaia 21:3.4). Daniel ne spune ce s-a întâmplat: „În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.” (Daniel 5:5)……………………………………………………………………..Cont. aici https://carti.evangheliavesnica.ro/carti/lp/caderea-babilonului/

 

///////////////////////////////////////////

Profeţia unui evanghelist celebru despre războiul ruso-ucrainean: „Putin este constrâns de Dumnezeu. Scopul lui nu este acela de a cuceri Ucraina”,ci  pentru a produce Armaggedonul

Printre nenumăraţii profeţi, clarvăzători, pustnici şi astrologi care au analizat războiul ruso-ucrainean prin prisma experienţei lor, se numără şi teleevanghelistul Pat Robertson, în vârstă de 91 de ani. Acesta interpretează invazia Rusia în spiritul Bibliei, spunând că Putin este „condus de Dumnezeu” pentru a produce Armaggedonul.

 

Oana Anghel

 

 

Profeţia unui evanghelist celebru despre războiul ruso-ucrainean: „Putin este constrâns de Dumnezeu. Scopul lui nu este acela de a cuceri Ucraina”

O nouă profeţie despre războiul ruso-ucrainean face înconjurul internetului. Aceasta aparţine celebrului teleevanghelist Pat Robertson, care susţine că Putin nu face altceva decât să urmeze planurile lui Dumnezeu de a provoca „sfârșitul lumii”. Robertson susţine că bătălia finală se va da, de fapt, împotriva Israelului. Acesta este de părere că liderul de la Kremlin este „condus de Dumnezeu” să realizeze Armaghedonul, așa cum profeţeşte Biblia. Armaghedon este locul biblic unde a avut loc mărturisirea apostolului Ioan din Cartea Apocalipsei (Apoc. 16:14-16). Acest eveniment este considerat de teologi ca o răscruce și, totodată, o biruință decisivă a Atotputernicului.

 

 

„Putem spune că Putin este nebun, dar în acelaşi timp, el este constrâns de Dumnezeu. Scopul final al lui Putin nu este acela de a intra în Ucraina, ci de a acţiona împotriva Israelului. Dumnezeu se pregăteşte să facă ceva uimitor şi asta se va împlini”, a dezvăluit acesta în emisiunea Christian Broadcasting Network.

 

Alte Articole

Vestea momentului! România dă marea lovitură în Europa, în plin război. Ţara noastră va deveni o forță puternică odată cu noul acord semnat..

Vestea momentului! România dă marea lovitură în Europa, în …

 

Război în Ucraina: Pierderi „colosale” pentru armata …

 

Avioane ruseşti, interceptate în Marea Neagră de radarele …

O nouă profeţie despre războiul ruso-ucrainean: „Putin este constrâns de Dumnezeu”

Robertson a recitat versete din cartea lui Ezechiel referitoare la modul în care statele lumii se vor uni pentru a se ridica împotriva Israelului. El are convingerea că invazia Rusiei este doar punctul de plecare pentru una dintre marile armate biblice care se vor aduna pentru sfârșitul timpurilor.

 

Citeste si Profeţiile cumplite ale călugărului rus Aristocles de la Athos: „Rusia va deveni o temniţă. O mare explozie se va produce”

 

„Putin încearcă să întemeieze în Ucraina un loc de refugiu pentru una din armatele ruseşti. După această mişcare, el va merge mai departe, în Turcia, prin strâmtoarea Dardanele. Acest lucru se va întâmpla cu siguranţă. Putin este nebun? Este supărat? Ei bine, poate. Dar Dumnezeu spune: O să-ţi pun cârlige în fălci şi o să te atrag în această bătălie, indiferent dacă îţi place sau nu. Şi el este obligat, după mutarea în Ucraina, să ajungă în Turcia prin strâmtoarea Dardanele. Urmăriţi Biblia pentru a vedea ce se va întâmpla în continuare”, a explicat Robertson.

 

Teleevanghelistul a atras, de asemenea, atenția asupra unui „punct de sufocare” între Turcia, Bulgaria și Grecia, afirmând că acest punct poate fi de mare interes pentru Rusia.

 

 

„Și există pământul care este așezat în Ezechiel 38 și vezi cum Ucraina este cheia de legătură către podul de pământ dintre Bulgaria, Grecia și Turcia. Și toată acea zonă va fi mobilizată împotriva Israelului în cele din urmă. Dumnezeu se pregătește să facă ceva uimitor și asta se va împlini”, a adăugat Robertson.

 

Citeste si Teribila profeţie de la Fatima: „Rusia va pedepsi lumea”

 

 

Profeţia unui evanghelist celebru despre războiul ruso-ucrainean: „Putin este constrâns de Dumnezeu. Scopul lui nu este acela de a cuceri Ucraina”

 

////////////////////////////////////////////

 

ISRAEL LA TIMPUL SFARSITULUI

 

 

 

Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăş cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mînca roadele.

Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat -o, zice YHWH,Elohim al tău!(Amós 9:14-15)

 

Ministerul Israelian pentru construcţii de locuinţe a anunţat in aceste zile planurile a construi mai mult de 851 de case noi în Iudeea şi Samaria.

 

Acest anunt a venit in urma votului de cateva  saptamani   pentru a demonta soluţionarea in Ulpana Hill din Betel.

 Ministrul Ariel Atias a declarat că,  faţă de 300 de unităţi de locuinţe promise la Betel, iar în schimbul a 5 clădiri de locuit care au gazduit 30 de familii, el ar aproba mai mult de 551 în Ariel, Maale Adumim, Adam, Ephrata şi Kiryat Arba.

 

Şi, ca întotdeauna, acest anunţ aduce deja condamnarea Internaţională (Franţa şi ONU), cu toate ca Israelul este o Naţiune Suverană si are drept de a construi pe propriul sau pamant care este deja locuit pe scară largă …

 

O „pradă”, care va duce la o invazie a Israelului de Confederaţia NATIUNILOR condusa de GOG si MAGOG ( probabil Rusia):

 

 Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine.

Aşa vorbeşte YHWH Elohim: ,,În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele.

Vei zice: ,Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, cari stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavînd nici zăvoare, nici porţi! –

Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mîna pe aceste dărîmături locuite din nou, pe poporul acesta strîns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pămîntului.` (Ezechiel 38:9,12)

 

Israelul, descopera un alt depozit imens de petrol şi gaze naturale de pe coasta Mării Mediterane

O Companie de Energie Israeliana a anuntat duminica trecuta ca ar fi descoperit un depozit , care depăşeste cantitatea anterioara,astfel exista posibilităţi de a dezvolta vanzare de petrol in scopuri comerciale.

 

 

„Israel Opportunity Energy Resources LP” a anunţat că, licenţele lor au indicat o valoare de 6,7 miliarde de metri cubi (TCF) de gaz şi de 1,4 miliarde barili de petrol.

 

Potrivit Managerului Companiei, „cantitatea de gaze naturale descoperita în licenţă, si sansele mari de a descoperi si mai multe ,este a treia cea mai mare desoperita în largul coastelor până în prezent.”

 

El a adăugat: „Această cantitate va asigura viitorul energetic al Israelului timp de decenii, ceea ce face posibilul, de a exporta gaze naturale din Israel, şi de a creşte veniturile de Stat, fără a fi nevoie să ne facem griji cu privire la rezervele de gaze naturale pentru consumul intern.”

 

Aceste descoperiri duc la ce a fost profeţit în Geneza 49:25 ,unde Iacov binecuvântează pe fiul său Iosif, cu aceste cuvinte:

 

Aceasta este lucrarea lui YHWH al tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta Cu binecuvîntările cerurilor de sus, Cu binecuvîntările apelor de jos, Cu binecuvîntările ţîţelor şi ale pîntecelui mamei. (Gêneza 49:25)

 

Toate aceste „semne”, într-o zi, pot părea prea mult,dar dacă ne uităm la ceasul Profetic al lui YHWH, recunoaştem, ca ne apropiem rapid de ziua cea mare !

Întrebarea care ne rămâne este aceasta: cu toate aceste semne şi dovezi, suntem pregătiţi ?

 

Pentru discipolii (ucenicii) lui Yeshua, acestea erau semne încurajatoare:

 

Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.„  (Luca 21:28)

 

Dar pentru cei care rămân în Aroganţa, Indiferenţă sau Religiozitate, acestea sunt semnele ,pentru ca sa se pregătească de urgenţă pentru venirea regelui, în caz contrar acestia vor fi condamnati pentru totdeauna :

 

Împăraţii pămîntului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s’au ascuns în peşteri şi în stîncile munţilor.

Şi ziceau munţilor şi stîncilor: ,,Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mînia Mielului;

căci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, şi cine poate sta în picioare?„ (Apocalipsa 6:15-17)

 

Marea întrebare este: din care grup facem parte ? Dacă suntem în partea greşita, astăzi pina mai e timp sa ne Pocaim,caci ziua de maine s-ar putea sa fie prea tarziu !

 

,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!„( Evrei 4)  Shalom !!!

 

https://israelshabbatschalom.wordpress.com/category/gog-si-magog/page/2/

////////////////////////////////////////////

Invazia iminentă a Israelului

 

 

Capitolele 38 și 39 din Ezechiel prezintă o profeție uimitoare despre vremurile din urmă, când va avea loc o invazie masivă a Israelului pornită din nord, condusă de către Rusia și căreia i se vor alătura un număr de națiuni islamice, inclusiv Iranul. Această invazie masivă va avea drept rezultat una dintre cele mai mari intervenții divine cunoscută vreodată, moment în care Dumnezeu va porni la judecată. Toate aceste lucruri vor avea ca rezultat schimbări masive la nivel mondial: politice, religioase și spirituale. Toate lucrurile s-au așezat la locul lor, gata pentru desfășurarea acestor evenimente, sunt iminente! E esențial pentru credincioși să fie pregătiți pentru momentul în care Dumnezeul Bibliei Își va arăta puterea în toate națiunile, împlinind într-un mod evident această profeție, acesta fiind un moment oportun pentru noi de a-i conduce pe mulți la Hristos.

 

orientul mijlociu scurta istorieARTICOL: Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină

Profeția precizează trei mari războaie ce vor zgudui pământul în perioada apocaliptică, cunoscută ca fiind „zilele din urmă”. Primul război (cel al lui Gog și Magog), descris de Ezechiel, va fi invazia ruso-islamică împotriva Israelului. Al doilea război, ce va avea loc șapte sau mulți ani mai târziu, este descris în Ioel, Zaharia și Apocalipsa 16:16 ca fiind bătălia Armaghedonului. Acest conflict devastator va cuprinde armatele de pe tot cuprinsul pământului împotriva lui Isus Hristos. Apocalipsa 20:8 ne spune despre un al treilea război, războiul final ce va avea loc o mie de ani mai târziu, la sfârșitul mileniului. Însă războiul lui Gog și Magog constituie evenimentul principal ce va pregăti scena pentru derularea completă a programului profetic al lui Dumnezeu.

 

implinirea profetiei evreii se intorc in israel headerARTICOL: Implinirea profeției – Evreii se întorc în număr tot mai mare în Israel, ajutați de creștini.

Fundalul și cadrul evenimentelor descrise în Ezechiel 38-39 confirmă că ele sunt gata să se întâmple în orice moment. Ce e menționat în acest material e urmarea celor descrise în Ezechiel 36 și 37, adică revenirea evreilor în țara lor, proces ce a avut loc în mod progresiv în ultimii 100 de ani, culminând cu renașterea națiunii Israel în anul 1948.

 

Ezechiel 38:1-6: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre GOG din ţara lui MAGOG, spre domnul ROȘULUI, MEȘECULUI şi TUBALULUI, şi proroceşte împotriva lui! Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul DUMNEZEU: „Iată, am necaz pe tine, GOG, domnul ROȘULUI, MEȘECULUI şi TUBALULUI! Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din PERSIA, ETIOPIA şi PUT, toţi cu scut şi coif: GOMERUL cu toate oştile lui, ţara TOGARMEI, din FUNDUL MIAZĂNOAPTEI, cu oştile sale, POPOARE multe ÎMPREUNĂ CU TINE!”

 

sfarsitul vremurilor islam escatologie crestina islamicaARTICOL: Sfârșitul vremurilor în islam O paralelă între escatologia islamică și cea creștină.

Vedem aici o coaliţie impresionantă, condusă de un lider numit GOG. În original, Gog înseamnă „munte”, sau „conducător puternic”. Acesta este titlul său, asemănător cu „faraon” sau „cezar”. El este un dictator plin de putere, care va urzi „un plan malefic” de a invada și distruge Israelul (38:10). Dumnezeu îl confruntă pe Gog spunându-i: „Iată, am necaz pe tine, GOG”. Când Dumnezeu are necaz pe tine, înseamnă că ai dat de bucluc! Dumnezeu vine numai împotriva acelora care se ridică plini de mândrie împotriva Lui. Vom putea înțelege de ce Dumnezeu are necaz pe prințul conducător Gog după ce vom arăta că acesta este prințul Rusiei. Încă din anul 1917, statul comunist rus a îmbrățișat și promovat un ateism militant, nu doar respingându-L pe Dumnezeu, ci și persecutându-i și ucigându-i pe oamenii lui Dumnezeu, atât creștini, cât și evrei.

 

Chiar dacă națiunile implicate sunt descrise după numele vechi, se pot identifica echivalentele moderne ale acestora. Dumnezeu îi va judeca pe Gog și pe națiunile care i se alătură pentru ostilitatea și ura lor față de Dumnezeu și față de poporul Său Israel (lumina ochilor Lui). El va face acest lucru zdrobindu-i cu putere de nicovala Israelului, căci: „cei ce vor binecuvânta Israelul vor fi binecuvântați şi cei ce vor blestema Israelul vor fi blestemați” (Geneza 12:3).

 

islamul apocaliptic vremuri din urmaARTICOL: Islamul apocaliptic – ce cred musulmanii despre vremurile din urmă

Dumnezeu judecă națiunile potrivit atitudinii și faptelor acestora față de poporul Său, îndeosebi Israelul, iar în vremurile din urmă, judecata aceasta se va manifesta în special atunci când națiunile se vor porni împotriva Israelului.

 

Zaharia 12:1-3: „Aşa vorbeşte Domnul ce a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el: „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele dimprejur şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.”

 

Dumnezeu va judeca aceste națiuni în mod suveran „punându-le un cârlig în fălci” și coborându-i împotriva Israelului. Aceasta descrie, în mod literal, ceea ce cuceritorii obișnuiesc să-i facă unui dușman învins, capturat, conducându-l exact spre locul unde au dorit să-l aducă. Realizăm așadar că Dumnezeu deține controlul suprem asupra națiunilor.

 

Originea multora din invadatori se găsesc în lista națiunilor apărute după potop, în Geneza 10:2-5: „Fiii lui IAFET au fost: GOMER, MAGOG, Madai, Iavan, TUBAL, MEŞEC şi TIRAS. Fiii lui GOMER: Aşchenaz, Rifat şi TOGARMA. Fiii lui Iavan: Elişa, TARŞIŞ, Chitim şi Dodanim. De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.”

 

GOG vine de la „țara lui MAGOG” și este „domnul ROȘULUI, MEȘECULUI și TUBALULUI” (Ezechiel 38:2, 3). Acestea sunt consemnate în arhivele istoriei ca fiind triburi străvechi ce s-au stabilit în zona fostei Uniuni Sovietice și Turciei (Herodot, Josephus și Plinius). Numele Gog este titlul oferit conducătorului țării Magog. Ezechiel ne oferă numele țărilor implicate în invazia Israelului, condusă de Gog. Înșirate în ordine, acestea sunt: Magog, Meșec, Tubal, Persia, Cuș, Put, Gomer și Casa Togarma, precum și „popoare multe împreună cu tine”.

 

MAGOG. Istoricul roman Josephus din secolul I a spus despre „magogeni” că sunt oamenii pe care grecii îi numesc „sciți”, o civilizație feroce ce s-a stabilit la nord de Marea Neagră în locul ocupat azi de Rusia, mai cu seamă de actualele republici islamice ale fostei Uniuni Sovietice, posibil și TURCIA. Acest teritoriu poate include și Afganistanul din zilele noastre.

 

ROȘUL. Întrucât, în limba ebraică, ROȘUL înseamnă CONDUCĂTOR, unele traduceri l-au numit mai degrabă „prințul conducător” (v.2, 3), decât „domnul Roșului”. Oricum, „rușii” sunt un popor binecunoscut, iar Gesenius spune că aceștia reprezintă fără îndoială poporul rus, prin urmare este mai bine și mai natural să-l traducem prin „domnul Roșului”. RUSIA a dovedit fără urmă de îndoială un trecut puternic de antisemitism, iar, în prezent, relațiile dintre Israel și Rusia au de suferit, Rusia trebuind să le facă pe plac aliaților ei islamici, incluzând cele mai multe dintre republicile fostei Uniuni Sovietice (de menționat totodată faptul că a treia parte din națiunea rusă sunt musulmani, procent în creștere datorită ratei natalității). De asemenea, ROȘ a fost identificat și cu sarmații antici – cunoscuți sub numele de Rashu, Rasapu, Ros și Rus, locuind în zona Rusiei.

 

Opiniile sunt împărțite între MEȘEC și TUBAL. Una dintre posibilități ar fi că ei au fost stabiliți în partea de sud a Rusiei, având în vedere faptul că Roșul este partea de nord a Rusiei. Apoi, denumirile contemporane care descind din acestea ar fi următoarele: ROȘ = Rusia, Meșec = Moscova, Tubal = Tobolsk. O altă posibilitate ar fi localizarea lor în Turcia contemporană. Meșec se poate referi la vechii muski și muscu situați în Cilicia și Capadocia (Turcia de azi), și respectiv la vechii tubalu în Capadocia, ambele popoare migrând mai târziu spre centrul/estul Rusiei.

 

Alți membri ai acestei coaliții sunt GOMER (cimerienii antici, TURCIA de azi) și TOGARMA (Armenia antică, teritoriu aflat mai cu seamă în Turcia de azi) – v6. Concluzionăm așadar că TURCIA va fi cu siguranță o parte semnificativă din această coaliție!

 

Identificarea Rusiei ca lider al acestei invazii este confirmată într-o mai mare măsură de faptul că de trei ori este descrisă invazia ca pornind din PĂRȚILE ÎNDEPĂRTATE ALE NORDULUI sau, potrivit altei versiuni biblice, „din fundul miazănoaptei”. Aceasta trebuie calculată față de poziția Israelului. (Ezechiel 38:6, 38:15, 39:2). Libanul (Hezbollah) se află situat exact la nord de Israel. Într-un cadru mai îndepărtat se află TURCIA, iar în altul și mai îndepărtat se află RUSIA. În consecință, „fundul miazănoaptei” nu poate fi altul decât Rusia. Moscova e amplasată exact la nord de Ierusalim. Până și rabinii susțin că Rusia va fi liderul coaliției menționate de Ezechiel.

 

Ezechiel 38:5,6 menționează alte națiuni aliate Rusiei: Împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put… Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei… popoare multe împreună cu tine.

 

introducere in islam 1500ARTICOL: Introducere în Islam

(1) Cea mai importantă națiune menționată a fi alături de Rusia este PERSIA = IRAN. În 1935, numele oficial al Persiei s-a schimbat în Iran. În prezent, Iranul nu ar ezita să se alăture coaliției. Iranul e un aliat apropiat al Rusiei, aceasta protejându-l de sancțiunile drastice care vin peste el. Până la revoluția islamică, Iranul a fost pro-Israel și pro-Occident, acum însă se află în extrema cealaltă. Șeful statului a declarat că cea mai mare dorință este de a vedea Israelul distrus complet. Dacă Iranul ar dobândi arme nucleare, ar putea să recurgă la distrugerea Israelului, fie direct, fie pasându-le mai departe teroriștilor. Iranul dorește să unească și să conducă națiunile islamice împotriva Israelului. Putem vedea o dată în plus că situația actuală a lumii se aliniază perfect celor descrise în Ezechiel 38.

 

(2) ETIOPIA era ținutul din sudul Egiptului, numit acum SUDAN, un alt stat fundamental islamic, foarte ostil Israelului.

 

(3) PUT = LIBIA, un alt stat islamic care are o poziție anti-Israel, aflat în vestul Egiptului.

 

(4) După cum am menționat deja, GOMERUL și TOGARMA reprezintă ceea ce astăzi sunt cunoscute ca fiind ținuturile TURCIEI, o națiune majoritar musulmană. Vechii cimerieni, din sec. al VII-lea până în sec. I d.H. au fost situați în centrul/vestul Anatoliei, în Turcia de azi. TOGARMA, Til-garimmu, se situa între vechiul Carchemiș și Haran (sudul Turciei).

 

TURCIA, chiar dacă e majoritar musulman, este un stat secular și face parte din NATO, făcându-l astfel să fie un aliat al Occidentului și un aliat strategic al Israelului în trecut. Totuși, în ultima vreme, lucrurile s-au schimbat cu repeziciune. Din momentul în care partidul fundamentalist islamic a venit la putere, în special după 2009-2010, politica externă a Turciei s-a schimbat în favoarea unei relații mai apropiate cu Iranul și Siria. Cel mai semnificativ este faptul că relația Turciei cu Israelul se află într-un declin constant. Este cât se poate de realist faptul că Turcia, prin animozitatea pe care o manifestă în prezent față de Israel, ar accepta să se alăture acestei invazii.

 

Schimbările de situație din TURCIA, alături de o criză iminentă declanșată de faptul că IRANUL este foarte aproape să intre în posesia armelor nucleare, mă determină să avertizez că evenimentele din Ezechiel 38 ar putea să aibă loc în prezent!

 

islam crestinism iudaismARTICOL: Islamul și alte religii. Înțelegând ura Iranului pentru Israel

Patru dintre cele nouă națiuni invadatoare menționate în Ezechiel ocupă Turcia de azi și unele regiuni sudice ale Rusiei, lângă Munții Caucaz, precum și câteva dintre popoarele turce aflate în Asia Centrală. Nu e de mirare faptul că Dumnezeu a considerat Turcia o națiune importantă. Alte 3 națiuni menționate, Libia, Sudan și Iran, formează alături de Turcia un cerc perfect în jurul Israelului. Turcia acoperă întregul orizont la nord de Israel, în timp ce Iranul este așezat la est de Israel, Sudanul la sud, iar Libia, la vest. Israel este înconjurat din toate cele patru părți ale sale de aceste națiuni islamice, care vor fi conduse de către Rusia, țară aflată în părțile îndepărtate ale nordului.

 

Situația politică se aliniază, iar în prezent, lucrurile privind situația Iranului se agravează. Un atac anticipativ asupra instalațiilor nucleare ale Iranului ar putea declanșa invazia prezentată în Ezechiel 38, sau ar putea fi vorba de o combinație între scăderea popularității Israelului vizavi de problema Palestinei și slăbirea puterii SUA de a susține Israelul, cadru ce oferă coaliției ruse oportunitatea de a invada Israelul. Alegerea Rusiei de a forma o coaliție de națiuni pentru a nu acționa de una singură îi asigură acesteia nu doar o cale netedă de a străbate cu armata sa teritoriile ce o despart de Israel, dându-i totodată oportunitatea de a-și crea o armată imensă, ci și aerul unei justificari morale în fața restului lumii, altora fiindu-le tot mai greu să i se împotrivească.

 

situatia siria irak headerARTICOL: Situația din Siria și Irak – originea războiului civil și a SIIL

Rusia va trebui să treacă prin IRAN și TURCIA pentru a ajunge în Israel. De asemenea, va trebui să străbată LIBANUL și SIRIA, situate la granița de nord cu Israelul (IORDANIA constituind un bonus la această acțiune). Chiar dacă aceste națiuni nu sunt menționate în mod direct, datorită poziționării lor, au toate șansele să devină parte din coaliție. Dumnezeu i-a spus lui Gog de două ori că vor fi: „popoare (națiuni) multe împreună cu tine” (v. 6, 9).

 

Lucrul acesta implică faptul că mai sunt și alte națiuni alături de cele numite. Alinierea SIRIEI cu IRANUL, cât și creșterea puterii de control a Iranului asupra organizației Hezbollah în LIBAN, asupra organizației HAMAS în GAZA, arată probabil că atunci când Dumnezeu menționează PERSIA (IRAN), include de fapt sub această denumire și SIRIA, LIBAN și GAZA. Poate include și alte națiuni islamice, ca Irak, Siria, Iordania și Egipt.

 

Alfa Omega TVARTICOL: Corespondență specială din Ierusalim cu situația la zi din regiune, din perspectivă creștină.

În concluzie, Ezechiel 38 prezintă o profeție potrivit căreia, la sfârșitul vremurilor, după ce Israel va fi adus din nou împreună dintre națiuni în țara lui, va avea loc o invazie masivă din nord a mai multor națiuni conduse de Rusia, compus din multe republici ale fostei Uniuni Sovietice (multe din cele islamice), Turcia, Iranul și celelalte state aflate sub aripile lui, cum ar fi: Siria, Hezbollah și Hamas, Sudanul și Libia.

 

Privind azi la aceste națiuni, remarcăm două lucruri: (1) Toate aceste națiuni sunt într-o relație bună cu Rusia și se află în sfera ei de influență, putând deveni candidate potrivite la coaliție. (2) Toate aceste națiuni (excepție Rusia) au un puternic caracter islamic, cu ură față de Israel. Ele ar dori cu orice preț să vadă Israelul distrus. Acesta este un motiv în plus ce le face candidate excelente în a sprijini invazia Rusiei pentru distrugerea Israelului.

 

Cu siguranță că celelalte țări vor vedea și înțelege care e adevărata motivație a Rusiei (aceea de a prelua controlul asupra bogățiilor din Orientul Mijlociu) și ce se întâmplă de fapt, motiv pentru care vor recurge la proteste, însă se vor limita doar la acestea. Mai mult ca sigur că nu vor declara război împotriva Rusiei și aliaților ei.

 

Ezechiel 38:13: „SEBA ŞI DEDAN (statele arabe, care în prezent sunt aliate cu Occidentul și a căror existență ar putea fi amenințată de preluarea controlului Rusiei și Iranului asupra Orientului Mijlociu), negustorii din TARS (Europa vestică, îndeosebi Marea Britanie. Acestea sunt popoarele fenicienilor de la mare care făceau comerț cu vestul îndepărtat, inclusiv Spania și insulele britanice) şi TOŢI puii lor de LEI (coloniile istorice, inclusiv SUA, Australia, Canada și altele) îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare (prăzile de război)?”

 

orientul mijlociu scurta istorieARTICOL: Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină

Este interesant și uimitor în același timp să vedem cum aceste națiuni, care se opun acestei invazii, se aliniază perfect în momentul de față la profeția din Ezechiel, dovedind astfel că timpul împlinirii ei este aproape.

 

În această profeție, rostită cu 2.600 de ani în urmă, Dumnezeu vorbește despre un război în care El va distruge armatele rusești și ale aliaților ei islamici atunci când aceștia vor încerca să invadeze Israelul. Astăzi suntem martorii multor semne care arată că scena pentru acest război este pregătită. Scena internațională se aliniază perfect în acest moment la cele descrise în Ezechiel 38 cu privire la invazia Israelului. Momentul acestei invazii se poate declanșa oricând. Descrierea lui Ezechiel, atât a invaziei cât și a principalelor națiuni implicate în aceasta, are sens în lumina situației și politicii actuale ale lumii. Toate acestea pot fi foarte ușor subiectele de pe paginile ziarelor de mâine.

 

Alfa Omega TVARTICOL: Corespondență specială din Ierusalim cu situația la zi din regiune, din perspectivă creștină.

• red.: Alți comentatori ai pasajului din Ezechiel exclud Rusia din această coaliție, identificând pe Roș-Magog cu Turcia și națiunile turcice din Asia Centrală, această interpretare indicând spre o invazie exclusiv din partea țărilor musulmane, o posibilitate reală. De asemenea, unele voci spun că războiul Gog-Magog va fi precedat de un alt război al Israelului cu vecinii săi direcți, descris în Ps. 83. Să ne rugăm fiecare pentru înțelepciune, și să studiem în continuare. De remarcat faptul că războiul lui Gog și Magog apare și în escatologia islamică, cu o desfășurare similară.

 

• Material extras din cartea Invazia iminentă a Israelului, scrisă de Derek Walker, pastor din Anglia. Comandă cartea, preț 15 lei, la 0256.284.913, comenzi@alfaomega.tv sau din libraria noastră online

 

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5507-invazia-iminenta-a-israelului

 

///////////////////////////////////////////

DE CE ZIC CARTURARII CA MAI INTAI TREBUIE SA VINA ILIE? -3-

 

Ilie Tisbitul a fost profetul care s-a ridicat pentru Dumnezeul cu Numele YHWH=(DOMNUL in biblia romaneasca,) in Israel, singurul  popor de atunci al lui YHWH, el singur impotriva a 4oo profeti compatrioti, care slujeau si calauzeau pe rege si pe popor sa se  inchine  dumnezeului trinitar cu numele BAAL, impus de FEMEIA conducatoare Izabela, care venea dintr-un neam strain si idolatru (interesant , cuvantul romanesc pentru inchinare gresita este IDOLATRIA -dumnezeu fals= idol, dar nu unul, ci  trei persoane de putere egala, cu fortele unite-                                                                                   -alta remarca, toti ceilalti zeii pagani sunt cate unul- (zeus, allah, buda,zoroastru moloh,) etc, numai Baalii sunt mai multi  . In Biblie gasim trei nume  de Baal  : Baal Peor, Baal Berit si Baal Zebub, ( in N.T Belzebub )

In 1. Regi 18 citim istoria confruntarii intre Duhul lui Ilie si duhul profetilor trinitari al Baalilor

Ilie a zis (adresandu-se poporului adunat de regele Ahab ) : „Daca YHWH este Dumnezeu, mergeti dupa ELohim, iar daca este Baal, mergeti dupa Baal” insa poporul a tacut, fara sa comenteze, fiindca-i era frica sa-si exprime opinia personala in in mod deschis ,din cauza  procentului de  1 la 400  diferenta intre cele 2 tabere

 

       Ce era insa in inima si mintea lui Ilie (vezi prima porunca din cele 10 din Lege ), cind a inceput sa batjocoreasa pe cei 4oo sustinuti si hraniti de rege ?  (vers.27)

Ilie a primit de la Domnul putere asupra naturii, devenind al doilea meteorolog autentic, chiar mai mare decat primul, care a fost Noe (Ilie a prevazut si seceta, si ploaia cu exactitate) El a profetit impotriva femeii pe post de conducere, si s-a temut de ea, dar a facut prima minune de inviere , a fiului unei vaduve din Sarepta, la cererea indirecta a acesteia, El a mai facut ceva ce era o arvuna a marii lucrari a lui  Isus Hristos, el a calatorit 40 de zile si nopti, prin puterea hranei dintr-o turta coapta de un Inger si apa din ulciorul acestuia,-la fel ca Moise, care a stat pe Munte tot 40 de zile, si ca Isus, inaintea ispitirii .Ilie a oprit a doua oara cursul Iordanului, la fel ca Iosua.

Apoi, Duhul lui Ilie S-a coborat peste Elisei, in masura dubla  Faptele lui Elisei le putem afla citind in cartea a doua a Regilor El a despartit a treia oara Iordanul,a curatat izvoarele de apa din Ierihon prin presararea simbolica de sare, a profetit nasterea unui copil intr-o familie stearpa si apoi l-a inviat, dupa ce murise de insolatie, a inmultit untdelemnul, a vindecat lepra si a lovit cu lepra, a orbit o armata intreaga  pe  picior de  razboi  si a deschis ochii spirituali ai unui slujitor al  lui, a scos o secure pierduta in apa , fara magnet, a indepartat otrava din hrana fiilor proorocilor prin simpla adaugare de faina de porumb a izgonit o armata care parea invingatoare dupa un asediu prelungit.    Ezechiel a profetit , chiar bolnav fiind, pana in clipa mortii, si dupa ce a fost inmormantat, in anul urmator, moabitii au venit cu razboi in tara, iar israelitii aveau o inmormantare, astfel ,cand au vazut cetele de moabiti, tocmai treceau langa mormantul lui Ezechiel, si au aruncat in graba mortul acolo, acesta, atingandu-se de oasele profetului, a inviat si s-a sculat in picioare. (Lucruri de necrezut pentru omul ateu, dar pietre de zidire spirituala pentru cei care au trait evenimente asemanatoare)

 Ioan Botezatorul a fost numit „mai mult decat un profet” si el a fost „mai mare decat orice om nascut din femeie”, totusi „cel mai mic in Imparatia cerurilor este mai mare decat el” Matei11.9-11.

De ce ne este data aceasta informatie? Stim ca Ioan s-a nascut prin proorocie (nu a fost o nastere normala, fiindca pruncul nu s-a miscat pina la sase luni, cand fecioara Maria a dus binecuvantarea pentru verisoara sa, mama lui Ioan ,iar preotul Zaharia, tatal sau, a amutit, din momentul auzirii profetiei ca va avea un fiu, si a cerut un semn eveniment petrecut pe cand slujea in Templu,pana la nasterea pruncului.) De notat ca acelasi inger, numit Gabriel, a anuntat ambele nasteri miraculoase , si pe a lui Ioan si pe a lui Isus .  Ingerul trimis la Zaharia a anuntat doar ca sosise timpul implinirii primei parti a profetiei spusa prin Maleahi, cap 4 .5-6a. „ Va merge inaintea lui Dumnezeu  –  Asa a fost numit Pruncul  nascut de Maria : Cel Minunat, Sfatuitor, Dumnezeul tare,   Domnul Pacii, Parintele vesniciilor ( Isaia 9.6)-– in Duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor la copii….”                                                                                               Ioan a fost predestinat cu slujba lui Ilie, anume, de „va intoarce pe multi din fiil lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor „ la fel ca si Ilie  Tisbitul  pe Muntele Carmel

 

Deci,  UN  INGER  a  anuntat  nasterea  lui  Ioan Botezatorul,  si  prin  el  Dumnezeu  ne-a  vestit  oportunitatea  POCAINTEI   necesare  pentru  intampinarea  CREDINTEI intr-un  MANTUITOR  INRUDIT prin  nastere  supranaturala .   Iar  Ioan  a  fost  astfel  considerat „cel  mai  mare  om  nascut   DIN  FEMEIE –  adica  a  avut  un  tata  pamantean . Ca si prooroc, el era  socotit ca un Fiu al Omului

 

FIUL  LUI  DUMNEZEU,  ca  INGER  AL  LEGAMANTULUI , care  a avut  un Tata Ceresc, a  anuntat   NASTEREA DIN  NOU  pentru  toti  fiii  si  fiicele  lui Dumnezeu – adica  aceia care  au  un TATA  CERESC –  si  ne-a  vestit oportunitatea  de-a  ne face  PARTASI  FIRII DUMNEZEIESTI  ca  MADULARE  in TRUPUL LUI  HRISTOS = BISERICA , asemenea  unei  MIRESE impodobite ( imbracate  intru-n  fel  special )  pentru  barbatul  ei .  De  aceea  s-a  zis  : „ cel  mai  mic–  nascut din nou –  in  Imparatie  va  fi  mai  mare  decat  el ” – decat  cel  mai  mare  om  nascut  prin  firea  pamanteasca .

DE CE ZIC CARTURARII CA MAI INTAI TREBUIE SA VINA ILIE? -3-

 

///////////////////////////////////////////

 

DUMNEZEU SE ARATĂ LUI ILIE – 1 ÎMPARATI 19: 10 – 18

Ardelean Viorel

 

1). INTRODUCERE. Cărţile Regilor[1] ne prezintăperioada de decădere a celor două regate, care s-au format după rupere împărăţiei din 931, B.C, după moartea lui Solomon. Ele încep cu prezentarea împăratului David şi Solomon, construcţia Templului şi se termină cu dezastru moral şi spiritual al poporului evreu în robia naţională. Ne sunt prezentaţi împăraţi şi proroci, iar cartea 1și 2Împăraţi neprezintă pe prorocul Ilie care a încercat să întoarcă poporul Israel de la idolatrie spre Dumnezeu. Titlu. Cărţile 1 şi 2 Împăraţi în originalul ebraicau alcătuit o singură carte cu aceeaşi denumire. Din cauza textului mai lung din limba greacă traducătorii le-au despărţit în două, ele cuprinzând evenimenteledin timpul domniei lui Solomon şi a împăraţilor care au succedat la tron în regatele lui Iuda şi Israel (editată de LXX). Autorul. Tradiţia consideră că ele au fost scrise de Ieremia, chiar dacă s-u folosit şi informaţii din alte scrieri (1 Împăraţi 11:41, 14:29),iar cărţile au fost scrise înainte de distrugere Templului lui Solomon care era încă în picioare (1 Împ. 8:8).Data scrieri este plasată între anii 550-600 î.Cr, şi acopere o perioadă de 400 de ani. Tema cărţii[2]ne arată standardul împărăţiei “la fel ca tatăl său, David”,un standard omenesc pe care omul nu a reuşit să-l realizeze. Versete cheie : (2 Împăraţi 17:22). Alte versete cheie[3] sunt 1 Împăraţi 1.30: „Aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: «Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu»—aşa voi face az,.” (1 Împăraţi 12.16), 1 Împăraţi 9.3: „Şi Domnul i-a zis: «Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc Casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.” (1 Împăraţi12:28), 1 Împăraţi 17.1 „Ilie, tişbitul, unul dintre locuitorii Galaadului, i-a zis lui Ahab: «Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” Expresia principală în cartea 1 Împărați estedezbinarea Împărăției. Pasaj cheie 1 Împărați 9:5 și 1 Regi 11:1  ”Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, în afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite”.Personaje principale sunt David, Solomon, Roboam Ieroboam, Ilie, Elisei,Ahab, Izabela, Iosofat, Ahazia. Caracteristici: Toţi împăraţii[4] au fost răi în Regatul de Nord,iar faptul că Dumnezeu a avut îndelungă răbdare cu ei ne arată credincioşia Domnului. De asemenea sunt menţionate numele mamelor pentru toţi împăraţii buni sau răi, iar Harul lui Dumnezeu iese în evidenţă prin treziri spiritule în momentul în care poporul se întorcea cu pocăinţă la El. Dumnezeu întârzie în mode deliberaînainte de a judeca poporul şi al trimite în captivitate. Iese în evidenţă locul ocupat de profet şi absenţa semnificativă a rolului jucat de preot în mediere păcatului dintre om/popor sau împărat şi Dumnezeu, plus incapacitatea omului de a conduce bine, pentru Domnulsau în locul lui Dumnezeu. Un alt aspect este faptul că au fost împărăţi răi care au avut copii care s-au temut de Domnul şi invers, dar fără a fi o regulă. Autenticitatea[5] cărţilor este dovedită prin citate bibliceca Matei 12:42, Luca 4 :25-27,Romani 11:2, şi altele.De asemenea sun folosite izvoare demne de crezare caşi Cronica lui Solomon (1Împăraţi 11:41), Cronica împăraţilor lui Iuda (1Împăraţi 14:29), Cronica împăraţilor lui Israel (1Împăraţi 14:19), la fel descoperirile din Egipt Asiria şi Babilon sprijină autenticitatea lor. Originea cărţilor[6] trebuie căutată de la ultimul eveniment când împăratul exilat Ioiachin este eliberat din Babilon, „În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă”, (2 Împăraţi 25:27), ca dată finală de referinţă şi forma finală a cărţilor, dar şi cu referinţe mai timpurii, ca datare din timpul lui Iosia (J. Gray, I and II Kings, OTL, 1970). Există posibilitatea ca o mare parte din material săfie post-exilic dar să reflecte o perspectivă pre-exilică, dar indiferent de datarea „primei ediţii” a cărţilor locul în care au fost redactate a fost în ţinutul Palestinei. Caracteristicile literare[7], ale cărţilor accentuează caracterul narativ/ istoric / cronologic, împăraţii sunt descrişi destul de sumar, (1Împăraţi 22:41-50) sau Amon (2 Împăraţi 21:19-26), fiind prezentate perioadamaimari ale monarhiei din timpul lui Solomon, Roboam, Ieroboam, Ioaram, Iehu şi Ioas, legate de probleme sociale, religioase, regale şi politice, iar alte naraţiuni descriu activitate prorocilor ca Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia, care…………………………Cont aici  https://www.baptisti-arad.ro/articole/dumnezeu-se-arat-lui-ilie-articol-de

 

///////////////////////////////////////////////////////////

 

„I-am dat pe mâna Satanei”

 

 

„Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.” (1 Timotei 1:20)

Expresia de mai sus, „i-am dat pe mâna Satanei” pare destul de dură și nepotrivită cu climatul spiritual „temperat” în care trăim. Cum ar trebui să înțelegem pasajul acesta?

În versetul amintit, Pavel îi pomenește pe Imeneu și Alexandru, două persoane care, la fel ca alții, au părăsit cugetul curat și au naufragiat credința! Faptul că le spune pe nume înseamnă că erau cunoscuți în biserica din Efes, fiind probabil dintre lideri, (prezbiteri). Nu avem foarte multe detalii despre aceste personaje și nu știm foarte multe despre ei. Pe Imeneu îl întâlnim aici alături de Alexandru și în 2 Timotei 2:17, alături de Filet, acolo unde spune: „cuvântul lor roade precum cangrena”. Despre Alexandru citim de 4 ori în Noul Testament: o dată în Evanghelii, de două ori în F. Apostolilor și o dată în 2 Timotei. Nu știm exact la care „Alexandru” se referă în textul nostru.

 

Cert este că Pavel spune despre ei „i-am dat pe mâna Satanei ca să învețe să nu hulească” (1:20). Cum ar trebui să înțelegem această afirmație? Cred că în lumina celuilalt pasaj biblic în care apare această expresie (1 Cor. 5:5) putem înțelege că este vorba despre ultima măsură disciplinară posibilă pentru recuperarea cuiva. În Corinteni este cazul unui curvar despre care Pavel spune: „am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” În acel context este vorba despre excomunicare (excludere) din sânul bisericii. În felul acesta omul ajunge din nou în lumea lui Satan, lume în care nu se mai bucură de protecția și binecuvântările specifice familiei lui Dumnezeu. Acolo este foarte vulnerabil și predispus nimicirii cărnii (probabil o boală fizică grea), ca în felul acesta să fie disciplinat, să se întoarcă la Domnul și să fie mântuit în ziua venirii Lui.

 

În 1 Timotei Pavel vorbește despre același lucru: Imeneu și Alexandru au fost excomunicați, vulnerabili în fața celui rău, în speranța că vor învăța (se vor disciplina), se vor întoarce la Domnul și nu vor mai hului prin învățături eretice și conștiințe murdare. Deci, când unii prin trăirea lor naufragiază conținutul credinței și practica acesteia, biserica este obligată să apeleze ca ultimă măsura disciplinară la actul excomunicării. În felul acesta se reabilitează mărturia bisericii, iar cel exclus are o nouă șansă de a se pocăi de faptele sale

 

Costel  Ghioancă

 

„I-am dat pe mâna Satanei”

 

//////////////////////////////////////////////////////

 

////////////////////////////////////////

  Pacatul din Corint (1) Magneti spre imoralitate

Visul lui Nebucadnețar

by  Nicu Oros

 

 

 

M-am intrebat, cum apostolul Pavel, scriind acestei biserici din Corint, biserica infiintata de el in urma cu vreo cinci ani de zile de la data scrierii acestei epistole, m-am intrebat: cum de nu a tratat acest subiect delicat in particular, in taina. Si raspunsul este aici in Sfanta Scriptura, pentru ca de obicei astfel de subiecte este recomandat sa fie tratate special si sa nu fie facute publice cand nu ajuta, nu da propasire bisericii. Dar, cand un eveniment de felul acesta devine public si notoriu, el trebuie tratat public.

 

Si, Dumnezeu asa a ingaduit, ca noi sa primim invatatura si peste veacuri, pentru biserica Domnului Isus Hristos,  sa fie o invatatura si aici in textul acesta, gasim niste principii de rezolvare a unei situatii de criza. Principii, cu care, daca veti citi atent Sfanta Scriptura si in special 2 Corinteni, veti constata ca nu toti membri bisericii din Corint au fost de acord cu ceea ce spunea Pavel. Dar asta n-a contat pentru el, atat de mult incat sa nu faca voia lui Dumnezeu in toate lucrurile. Ci, atunci cand el a crezut ca este bine sa se impuna cu autoritate intr-o anumita situatie, el n-a precedat sa faca lucrul acesta.

 

Cuvinte grele, dar, si fapte grele sunt in textul acesta. O stare de pacat dusa la extrem. Dar, si o hotarare atat de aspra, in opinia noastra, luata de sfantul apostol Pavel, incat te sperii la un moment dat. Sa ajunga marele apostol Pavel sa spuna: „Am hotarat impreuna, duhul meu cu voi, am hotarat ca un astfel de om sa fie dat pe mana Satanei.” Sunt doar trei locuri in Sfanta Scriptura, unde Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste despre cineva, ca a fost dat pe mana Satanei. Dar toate aceste trei locuri se fac in voia lui Dumnezeu. Si ca sa vedeti, frati si surori, ca Satan n-are nicio putere daca Dumnezeu  nu ingaduie sa se intample anumite lucruri si nu permite sa se petreaca ceea ce doreste Dumnezeu…

 

2 Corinteni 2:5-6 – Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult. 6 Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;- ..de cei mai multi, nu de toti. O sa vedem noi de ce nu zice Pavel ‘de toti’, ci doar de cei mai multi.- 7 aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire. 8 De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el; 9 căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.

 

A trecut o vreme in cele doua epistole. E distanta de cativa ani de zile. Vreo patru ani de zile, dupa cum spun cercetatorii Bibliei intre prima epistola a lui Pavel si a doua epistola. Si in a doua epistola, dupa cativa ani de zile, Pavel le spune: ‘E suficient, cat a fos pedepsit omul acesta.’ Acum, iertati-l, reabilitati-l, primiti-l inapoi, inconjurati-l cu dragoste. O sa vedem Joia viitoare, in disciplinarea aceasta a lui Pavel, a aplicat-o acelui om ce traia in pacat, a fost si izolarea lui de catre ceilalti. Si a zis: Cineva care-ti zice frate, si macar ca traieste in pacat, cu acel om nu trebuie nici sa mancati. Totusi, nu-l tratati ca pe un strain, cu toata respingerea, ci pastrati o anumita limita.

 

Sunt trei cazuri in Sfanta Scriptura cand cineva a fost dat pe mana Satanei:

 

Iov pentru testarea credintei

Curvarul din Corint pentru indreptarea celui vinovat, celui pacatos

Al treilea caz e in 1 Timotei, unde Cuvantul Domnului ne spune ca pe Imeneu si Alexandru i-a dat pe mana Satanei, ca sa invete sa nu huleasca. Numai ca aici, frati si surori, este foarte important ce nu se spune. Nu se spune ca oamenii acestia ar fi fost salvati, mantuiti. Ci, oamenii acestia au fost dati pe mana Satanei si-au ramas ai lui, a celui rau. Batjocoritorii si hulitori.

Dumnezeu sa ne ajute sa ne pocaim, ca nu cumva intr-o buna zi, Dumnezeu sa ingaduie peste noi ceea ce nu trebuie.

 

Vedem in seara aceasta intamplarea din Corint, cu acest om ce traia in pacat. Despre pacatul acesta nu vreau sa vorbesc pentru ca toata lumea stie, dvs. si noi toti stim. Curvia este un pacat si mai ales asa cum este aratata aici, este intr-un fel si un incest. Nu stiu care este termenul pentru relatii din acestea in familie, intre rudenii apropiate. Probabil ca nu era mama lui buna, ca pe vremea aceea, unii barbati aveau mai multe sotii sau sotia murea, murea mama buna si se recasatoreau cu alta. Si a ajuns ca Ruben odinioara, sa pacatuiasca. Ruben, fiul lui Iacov. Ati citit recent in Genesa ce s-a intamplat si cu el.

 

Numai ca, aici, frati si surori, as vrea sa ne uitam cu atentie la noi. Vorbind despre acest pacat, zicem: este unul foarte grav si nu este cazul. Dar acest pacat are niste particularitati ale lui. Particularitati, care ne indica noua, daca suntem pe drumul care duce spre acest pacat, sau suntem pe calea cea buna. Uneor putem sa fim inconstienti, frati si surori, ca ceea ce facem ar putea intr-o buna zi sa ne duca, sa cadem in acest pacat. Daca Dumnezeu uraste ceva foarte mult si Biblia condamna ceva, este acest pacat al desfranarii, al curviei. Zice Sfanta Scriptura: Orice pacat pe care-l savarseste omul este un pacat afara din trup. Pacatul acesta intineaza trupul, care-i templul Duhului Sfant. Si de aceea zice: Fugiti de acest pacat.

 

Categoric, numai ca stiti, in pacatul acesta nu se cade dintr-o data, asa, prin accident. Exista o cale care duce spre acest pacat. Nu te uita unde ai cazut. Uita-te unde ai inceput sa aluneci, pentru ca alunecarea a fost mult mai devreme. Pana sa ajunga cineva sa infaptuiasca acest pacat, trece un timp,  care arata semnale. Si ne da semne, ce ar trebui sa facem, ca sa ne pazim de acest pacat. Cand se vorbeste, de obicei, despre acest lucru in biserica, sunt unii care spun: Cu siguranta, cel ce predica sau pastorul chiar are o problema de genul acesta. Dar, eu va spun, frati si surori, bazat pe Cuvantul lui Dumnezeu, chiar daca cineva vrea sa spuna lucrurile acestea, sa le spuna. Eu va spun adevarul si va rog sa priviti cu toata atentiala ceea ce voi spune in continuare, pentru ca lucrurile ce le voi spunesunt lucruri care indica, inca odata repet, daca cineva este lumesc sau duhovnicesc. Ma rog Domnului sa ne ajute sa fim duhovnicesti.

 

A fi lumesc este acea trasatura de caracter  care se manifesta prin imbracaminte lumeasca si comportament libertin. Este pe internet un predicator batran, un pastor batran din Statele Unite, care a tinut o predica despre imbracamintea femeiasca si el, in predica lui, a spus: sunt zece magneti care atrag privirile barbatilor in imbracamintea femeiasca si care pot duce, daca nu in fapt, pot duce daca cineva nu este atent, la pacat in inima, daca cineva nu vegheaza suficient. Am sa vi-i spun pe rand cei zece magneti, 11 chiar, si o sa ne uitam in viata noastra si de ce nu, in garderoba noastra. Dar, n-o sa ma refer azi doar la surori. O sa ma refer si la frati si la unii care zic ca-s lucratori. Sa aiba grija si sa avem grija. Si Dumnezeu sa ne ajute sa fim copiii Lui.

 

[…..] Ceea ce va voi spune acum in continuare sunt lucruri foarte importante. Comportamentul libertin- asta-i vizeaza in mod special pe frati, mai putin pe surori, dar si pe ele. Si ma refer la un lucru care poate nici nu ne-a trecut prin minte la multi. Sunt anumiti frati, care le place, atunci cand in biserica este rugaciune, sa mearga si sa puna mana pe cineva sa se roage. Va rog sa va opriti, frati si surori, pun mana la rugaciune doar cei la care le cerem noi s-o faca ca si conducerea bisericii. Au fost surori care au venit la mine si mi-au spus: „Frate, spune-i lui cutare s anu mai vina sa puna mana pe mine, cand se roaga din ravna.” Ca de obicei, mainile puse in rugaciune, in mod corect, nu se pune pe locul durerii. Da? Daca doare pe cineva inima, nu pui mana mana acolo. Pune pe cap sau chiar deasupra, nu-i nicio problema. Pe langa ravna, ne mai trebuie si pricepere. Si inca odata spun: Nu va puneti mainile peste nimeni cu graba si faceti-o in randuiala. S-a suparat pe mine un frate, recent, cand i-am spus: Te rog sa nu mai pui mana cand te rogi, pe nicio sora. Du-te la frati, daca vrei. A zis: Gata, plec din biserica. Si nici nu era membru al nostru. Dar, numai face asta. Dumnezeu sa ne binecuvanteze si sa ne ajute sa fim intelepti.

 

[….] Complacerea intr-un anturaj vinovat, la locul de munca, acasa, intre vecini. Frati si surori, daca ne place sa ascultam un anumit gen de conversatie , ca ce-i in lume e in lume si parca nu stiu de ce altceva sa vorbeasca decat despre acest pacat, cand au altele si sa se laude cu acest pacat, sau sa faca aluzii, verifica-te si sa ma verific. Plec urechea? Imi place? Sau ma repugna. Nu vreau sa aud asa ceva, evit locul acela. N-o sa putem iesi din mijlocul loc, ca suntem in lume. Dar e important, in inima noastra, sa avem atitudine de oameni crestini si sa respingem. Sa nu radem la glumele lor. Sa nu ne angrenam in discutiile lor. Sa nu acceptam aluziile lor. Intr-un mod civilizat, decent, asa cum ii sade bine unui crestin.

 

Excursii sau petreceri impreuna cu cei de la serviciu sau prieteni care nu-l cunosc pe Dumnezeu. In urma cu catva timp am botezat pe cineva. Si dupa ce s-a botezat, am stat de vorba cu acea persoana ca a inceput sa vina tot mai rarpe la biserica si mi s-a spus: „Duminica asta nu pot sa vin la biserica, ca merg cu colegii de serviciu la munte.” Si i-am spus: Te rog, nu te duce, ca nu este un anturaj bun pentru tine ca si crestina.”  Nu m-a ascultat si a plecat, dupa care n-a mai raspuns la telefon. Si n-a lasat adresa si n-a mai venit la biserica. Anturajul, prieteniile, daca nu sunt bune, te indeparteaza de Dumnezeu. Prietenii care n-au aceleasi valori morale ca si tine, nu te duc inspre mantuire, spre Hristos, spre sfintire, ci te departeaza. Evitati astfel de iesiri. Altfel, cum am putea spune noi ca suferim impreuna cu Hristos, daca nu-i vom lasa sa ne batjocoreasca cand le vom spune: Noi nu mergem in astfel de iesiri, nu participam la astfel de petreceri.

 

Nu stam la mesele unde este batjocorit numele Domnului si unde valorile morale sunt neglijate. Stiu ca este greu, frati si surori. Stiu ca este greu sa faci fata presiunii. Dar asta-i lupta noastra in vremea aceasta. Nu ne mai arunca comunistii in temnita. Vine diavolul cu prajitura lui si-i dulce. Numai ca, diavolul, cand serveste prajituri, si iti da una, maine alta, poimaine alta, otrava, pana la urma isi face efectul. Si suntem otraviti usor si usor si departati de Dumnezeu. Nu este normal ca tinerii bisericii sa plece in excursii fara cineva responsabil. Nu este normal sa plece la mare, la munte sau in orice alta parte. Chiar daca sunt copiii dvs. , daca sunt membri bisericii noastre, nu-i normal, frati si surori.

 

[…..] Nu-i normal ca cineva sa mearga in misiune si ca partener sa o ia doar pe „ea”, oricare ar fi numele ei, daca nu-i sotia lui. Nu-i normal, frati si surori. Domnul sa ne ajute sa veghem.

 

Nu-i normal sa spunem unor oameni ca nu-i bine sa umble cu femei, ca apoi sa aiba pretentia sa dea invatatura la altii. Ce invatatura sa dea la altii?

 

Timpul petrecut cu persoane de sex opus si care nu-i partenerul nostru de viata, nu-i normal pentru tine, frate si pentru tine, sora, si pentru mine, sa fim foarte amabili cu o sora si cu sotia mea sa nu fiu amabil. Sa fii cat mai politicos si sa te porti cat mai frumos cu ea sau cu el, dar acasa sa fiu un zbir. Doamne, ajuta-ne sa ne pocaim. Poate ca nu vavorbesc dvs.

 

Apoi, nu-i normal sa ne neglijam partenerul de viata si ascultati-ma bine ce spun si intelegeti mai mult decat spun: prin neindeplinirea datoriilor de sot  sau sotie, va rog intelegeti ce spun, cititi Corinetni 7 „sa nu va lipsiti unul pe altul de datoria de soti”  ca sa nu va ispiteasca Satana. Sa fii sot si sa fii sotie pentru cel de acasa. Vreti sa biruim pacatul acesta? Eu vreau, cu toata inima.

 

Credeti ca Samson a crezut vreodata ca o sa ajunga sa-l tradeze pe Dumnezeu? Cu pasi marunti s-a departat de voia Domnului. Dar pasii acestia marunti pe care Samson i-a facut l-a dus departe de voia Domnului. Ce-a zis: „Cu ce gresesc eu ca ma duc la petrecerea filistenilor?” – la biliard, intr-un club de noapte…

 

Dumnezeu sa ne binecuvanteze, sa ne pazim de astfel de lucruri, pentru ca pacatul acesta face ravagii. Pe atat de multi i-a pus la pamant pacatul acesta. Oameni mari ai lui Dumnezeu au fost trantiti de acest pacat si greu si-au mai revenit si altii nu si-au mai revenit. Frati si surori, sa ne rugam pentru noi ca Domnul sa ne pazeasca. Rugativa pentru slujitorii Evangheliei, sa-i pazeasca Domnul. Numai harul lui Dumnezeu ne tine, vreau sa stiti. Atat de inconstienti sunt unii si credeti ca n-am avut si persoane din acestea care probabil sotul nu-i facea atatea complimente cate a venit sa-mi faca si i-am zis: „Multumesc, dar pastreaza o anumita distanta.” „O, ai tu o problema.” N-am nicio problema. Iosif n-a avut o problema ca a fugit. N-a avut nicio problema.

 

Pavel spune si e singurul loc in Scriptura unde ne indeamna pe noi sa fugim. Sa fugim de poftele tineretii. Diavolului, spune Scriptura, sa-i stam impotriva, sa ne impotrivim, tari in credinta si el va fugi. Dar de poftele tineretii trebuie sa fugim noi. Sa nu ne oprim ochii, sa nu ne ducem pe acele strazi. Zicea catre noi fratele Trandafir: Lasati fetele neevanghelizate, evanghelizai baietii. Lasati-le! Si bine zicea. Nu petrece timp, daca stii ca nu vrei sa te casatoresti cu ea. Nu exista prietenii de proba. Paziti-va de toate acestea si sa ne pazim. Nu da sperante, dupa care te retragi.

 

Mai sunt si altele, dar ma opresc aici. Am spus suficient, poate chiar prea mult. Dar, daca cineva are inca intrebari pe aceasta tema, atat eu cat si ceilalti frati slujitori le putem sta la dispozitie, pentru ca nu ne dorim altceva, frati si surori, si nu-mi doresc altceva, vremea e scurta, vine Domnul. Sa ne gaseasca Domnul cu haina sufletului curata, neintinati de lume.

 

Pacatul din Corint (1) Magneti spre imoralitate

 

 

////////////////////////////////////////////

 

18 Ezechel – Un rau cum n-a mai fost altul, by Reverend Daniel Branzai-Visul lui Nebucadnețar

 

 

Visul lui Nebucadnețar

Niciodată nu a visat un muritor un vis mai epocal decât acesta. ,Împreună cu vedenia lui Daniel din capitolul 7 (care reia tema capitolului 2 şi o lămureşte în detaliu), acest pasaj anunţă că Dumnezeu a hotărât să renunţe pentru un timp la importanţa preponderentă pe care a jucat-o în istoria divină Israelul şi să

aducă în scenă “vremurile Neamurilor”, despre care a vorbit Domnul Isus şi ni s-a păstrat la Luca 21:24.

 

Lui Nebucadneţar, care s-a arătat preocupat de ceea “ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Dan. 2:28), Dumnezeu îi descoperă în vis succesiunea

de puteri mondiale care se va desfăşura pe pământ începând cu imperiul lui şi până la venirea Împărăţiei “care va dăinui veşnic” (Dan. 2:44.) Această ultimă împărăţie pe care Dumnezeu o va aduce pe pământ va fi instaurată “fără ajutorul vreunei mâini” şi va cuprinde întreg pământul (Dan. 2:34-35,45).

 

Primii creştini au cunoscut şi ei aceste profeţii din cartea lui Daniel şi le-au dat o interpretare foarte precisă. Iată ce scria Hippolytus, care a trăit între anii 160-236 după Cristos şi a fost unul dintre ucenicii lui Irineu, socotit la rândul său ca unul dintre cei patru mari teologi ai vremii sale:

 

“Capul de aur al Chipului, ca şi leul corespunzător arată Imperiul Babilonian;

pieptul şi braţele de argint împreună cu simbolul ursului din cap. 7 sunt Imperiul Mezilor şi Perşilor; pântecele şi coapsele de aramă împreună cu pardosul (leopardul) îi arată pe greci, care au deţinut supremaţia începând cu vremea lui Alexandru Macedon; picioarele de fier, ca şi fiara “nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică” îi arăta pe romani, care sunt în fruntea lumii în vremea de azi; picioarele parte de fier şi parte de lut, ca şi cele zece coarne, sunt simboluri pentru zece împărăţii care nu s-au ridicat încă; celălalt corn mai mic care s-a ridicat dintre cele zece îl arată pe Anticrist; piatra care loveşte Chipul şi aduce Judecata asupra întregului pământ este Cristos” (Tretise on Crist and Antichrist – Ante-Nicene Fathers, Vol. V, p. 210, par. 28).

 

Partea de profeţie care se împlinise deja le era foarte clară primilor creştini. Ei şi-au dat seama chiar şi că în perimetrul Imperiului Roman se vor mai defini încă alte zece forme de guvernământ, aliate într-o formă de guvernare comună, care îi va face loc lui Anticrist şi că Domnul Cristos, la cea de a doua venire a Sa, va pune capăt “vremurilor Neamurilor”, instaurând chiar aici pe pământ Împărăţia neprihănirii. Cei dintâi creştini nădăjduiau încă de pe atunci în venirea Împărăţiei. Nu este de mirare, căci Însuşi Domnul îi învăţase să se roage spunând: “Vie Impărăţia Ta” (Mat.6:10).

 

Revenind la secvenţele visului lui Nebucadneţar şi la tălmăcirea pe care i-a dat-o profetul Daniel putem obţine o veritabilă perspectivă a istoriei celor patru imperii mondiale. Iată-le, aşadar:

 

Imperiul Babilonian

 

Acesta ajuns să domine lumea cunoscută pe atunci începând din anul 604 î.H., prin venirea la putere a lui Nebucadneţar, ca urmaş al lui Nebopolasar. Acest imperiu a fost supranumit “un imperiu de aur, într-o epocă de aur”. Realizările militare, economice şi edilitare din Imperiu au depăşit, fără termen de comparaţie, tot ceea ce văzuse omenirea până la vremea aceea.

 

Ca oraş, Babilonul era o minunăţie a lumii. Zidurile lui erau întinse pe un perimetru de 90 de kilometri, cu latura de 23 de kilometri, înălţimea zidurilor fiind de 70-100 metri şi grosimea de 25 metri. În interiorul oraşului existau provizii suficiente pentru a supravieţui unui eventual asediu pe o durată de 20 de ani. Râul Eufrat fusese deviat printre doi pereţi dubli ai oraşului şi asigura alimentarea cu apa necesară. Nebucadneţar adunase în Babilon cantităţi uriaşe de aur: clădise temple aurite, statui de aur şi el însuşi stătea pe un uriaş tron turnat din aur. Babilonul devenise un simbol al puterii omeneşti şi al trăirii fără Dumnezeu.

 

Ca simbol întâlnit de multe ori în profeţii, Babilonul reprezintă încercarea omului de a se descurca fără Dumnezeu, un sistem din care este exclusă adorarea lui Dumnezeu şi în care populaţia este organizată într-o societate idolatră. Dumnezeu găseşte cu cale că un astfel de sistem nu trebuie să dăinuiască. Chiar dacă El nu-Şi găseşte un rival pe pământ de care să se teamă, totuşi, Dumnezeu Însuşi i Se ridică împotrivă şi-l sorteşte pieirii.

 

Într-un text din Isaia (45:1) ni se spune cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir, persanul şi cum l-a ajutat în chip providenţial să distrugă Babilonul, înlesnindu-i pătrunderea în cetate prin nişte “porţi, care să nu se mai închidă”. Istoria ne spune că aşa a şi fost. Acest Cir, persanul a fost ajutat să asedieze Babilonul de Dariu, medul, un unchi bătrân al lui Cir. Ei au plănuit ca în ajunul unei mari sărbători din Babilon, când populaţia oraşului se îmbăta de bucurie, să devieze într-o depresiune apele Eufratului şi să pătrundă prin albia goală a râului, pe sub zidul cetăţii, între cele două ziduri ale fortificaţiei. Însă, tot planul acesta ar fi eşuat, dacă “cineva” n-ar fi uitat tocmai în seara aceea să închidă porţile de fier dinspre interiorul cetăţii. Dumnezeu hotărâse ca falnicul Babilon să devină “ca Sodoma şi Gomora”, un loc în care nu va mai fi niciodată popor, ci îl vor locui fiarele pustiei şi-l vor bântui stafiile (Is. 13:19-22).

Despre căderea Babilonului (în anul 538 î.H) mai vorbise şi Ieremia (Ier. 50:1-3, 8-9, 14-16, 22-25; 51:1-4, 56-57) cu aproape 80 de ani înainte de a se întâmpla acest eveniment. Amănunte despre luarea Babilonului găsim şi în cartea lui Daniel, în capitolul 5:1-31.

 

Urmaşul lui Nebucadneţar, numit de Daniel Belşaţar, n-a învăţat nimic din

experienţele tatălui său şi a fost înlăturat de la tron de Dumnezeu Însuşi, după ce îl cântărise în balanţa dreptăţii Sale şi-l găsise uşor (Dan. 5:22-28). Căderea Babilonului a devenit un fapt sinonim cu înfrângerea celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, punând bazele unui sistem prosper pentru o vreme, mândru şi arogant în înfăţişare, dar gol şi ignorant în esenţă. Cartea Apoc. ne prezintă căderea unui alt Babilon, Babilonul cel mare. Evident, denumirea aceasta este simbolică, şi face aluzie la asemănările care vor exista între societatea viitorului de pe timpul lui Anticrist şi Babilonul istoric. (Vezi Apoc. 18:1-24).

 

Dintre numeroasele concluzii ale acestui fragment din planul profetic, vom enumera mai jos următoarele:

 

(1) Dumnezeu face tot ce vrea în istoria lumii (expresie menţionată de trei ori în Dan. 4:17, 25, 32).

 

(2) Dumnezeu poate îngădui pentru o vreme, nebunia oamenilor.

 

(3) Mândria merge înaintea căderii.

 

(4) Oamenii nu învaţă din experienţa trecutului.

 

(5) Bogăţia şi slava lumii sunt puse în cântarul divin şi fiecare făptură omenească îşi va primi răsplata după binele sau răul săvârşit în viaţa sa..

 

Imperiul Medo-Persan

 

A luat fiinţă în anul 538 î.H. şi a durat 200 de ani, până când a apărut pe scena lumii Alexandru Macedon în 331 î.H. Despre felul în care a căzut Babilonul în mâinile medo-perşilor găsim scris în Daniel cap.5 (în special v.30-31). După cum se vede din citirea textului, căderea Babilonului a fost hotărâtă de Dumnezeu Însuşi, care de altfel anunţase acest eveniment cu aproximativ 100 de ani înainte prin profetul Isaia (Is. 13:17-18). Urmaşul lui Nebucadneţar n-a priceput nimic din experienţa marelui împărat (Dan. 5:18-22) şi a trebuit să fie scos de pe scena istoriei. În visul lui Nebucadneţar, Imperiul Medo-persancorespunde “pieptului şi braţelor de argint” (2:32), iar în vedeniile lui Daniel, el este asemănat cu “un urs care stătea într-o rână şi avea trei coaste în gură între dinţi” (7:5), dar şi cu berbecul din Daniel 8:1-4, 20.

 

Aceste descrieri s-au potrivit întocmai cu caracteristicile acestui imperiu în care au fost introduse sisteme de taxare draconice şi care şi-a întins cuceririle dincolo de Egipt şi până la graniţele Greciei.

 

Fără îndoială că, din punct de vedere profetic, evenimentul cel mai extraordinar din cartea Daniel a fost împlinirea absolut exactă a profeţiei despre apariţia şi rolul împăratului persan Cir.

 

Cu aproximativ 100 de ani înainte, Dumnezeu anunţase prin Isaia şi numele

acestui împărat şi lucrarea pe care avea s-o împlinească acesta: emiterea unui edict pe temeiul căruia evreii să se poată repatria (Is. 45:1-13).

 

Pe când slujea la curtea împăratului Dariu, Daniel “a văzut din cărţi” că se împlinise perioada vestită de Domnul prin profetul Ieremia (Ier. 25:11) despre robia evreilor şi împreună cu mai-marii poporului iudeu s-a înfăţişat înaintea împăratului ţinând în mâini sulul profeţiei lui Isaia. Impresionat de cele citite, Cir s-a pus imediat pe lucru şi cărturarul Ezra relatează despre hotărârea luată de împărat (Ezra 1:1-11).

 

După 200 de ani de dominare, Imperiul Medo-persan s-a prăbuşit încercând să

cucerească Grecia. În planul lui Dumnezeu, venise vremea lui Alexandru Macedon. În bătălia de la Arbela (331 î.H.), deşi copleşiţi numeric (proporţia a fost se pare de douăzeci la unu în favoarea medo-perşilor), grecii au obţinut o victorie zdrobitoare. Împăratul medo-persan a încercat zadarnic să-şi regrupeze trupele într-o retragere strategică.

 

“Pardosul” grec (leopardul este cea mai rapidă dintre feline) nu le-a dat nici un răgaz, ci i-a urmărit peste tot cu o iuţime nemaiîntâlnită în istorie. Pas cu pas, Imperiul Medo-persan a dispărut, lăsându-i loc lui Alexandru să se întindă “până la marginile pământului” (Dan. 8:5).

 

Imperiul Grec

Este asemănat în visul lui Nebucadneţar cu “pântecele şi coapsele de aramă” (Dan. 2:32). Imaginea a fost cum nu se poate mai nimerită, deoarece grecii au fost primii în istoria lumii care au purtat, în afara hainelor obişnuite, echipament de război făcut din aramă. Despre soldaţii greci se spunea că sunt “de aramă”. Coiful, platoşele, şi scutul le-au dat grecilor avantaje nete şi i-au ajutat să înfrângă oşti care-i depăşeau cu mult din punct de vedere numeric. Comandantul lor, Alexandru, a fost un geniu militar. Nimeni nu i-a putut sta împotrivă. El a cucerit tot ce ce putea fi cucerit la acea dată, iar după aceea, spun istoricii, a izbucnit în plâns, pentru că nu putea merge mai departe.

 

Succesul l-a găsit pe Alexandru Macedon foarte repede. La nici treizeci de ani avea deja o putere incomensurabilă. El a trăit însă ca un smintit, în beţii şi în serbări în care era proclamat una cu zeii. De fapt, chiar şi campania lui împotriva Indiei, s-a născut tot din dorinţa de a repeta ceea ce făcuseră în tradiţia Olimpului grecesc Bachus şi Hercules.

La aproximativ 32 de ani, Alexandru Macedon a fost atins de friguri şi a murit în

delir după 11 zile de chin. Era anul 323 î.H.

 

Influenţa Imperiului Grec asupra Israelului a fost adâncă şi de durată. Filozofia greacă nu prea a făcut casă bună cu religia evreilor, dar cuceritorii s-au impus prin forţa armată şi viclenia distracţiilor. Rezultatul influenţei greceşti a fost o slăbire a moralei şi o provocare la adresa ataşamentului evreilor faţă de Dumnezeu.

 

Împăratul grec Antioh Epifaniu a atins culmea represaliilor atunci când a intrat călare în Templul din Ierusalim şi a jertfit pe altar carne de porc (animal necurat în religia evreilor). El a omorât preoţii şi a încercat o grecizare forţată a evreilor. Prin ceea ce a făcut, Antioh a intrat în istorie ca un precursor al lui Anticrist. (La el face aluzie Domnul Isus în Mat.24:15). Însă, conduita obraznică şi atitudinea sfidătoare a cuceritorilor greci au incitat spiritul naţionalist evreiesc şi, sub conducerea Macabeilor, evreii s-au revoltat şi şi-au redobândit libertatea. Numai că această bucurie n-a durat prea mult. Din cauza frământărilor interne şi a luptelor fratricide, Israelul a slăbit treptat şi a căzut sub stăpânirea maşinii de război romane.

 

Imperiul Roman

În vedeniile lui, Daniel nu a găsit nici o asemănare suficient de şocantă pentru a ilustra ceva din caracterul acestei puteri mondiale. Într-adevăr, profetul scrie:

 

“Era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi puternică” (Dan. 7:7).

Nimic n-a putut să stea împotriva acestei uriaşe forţe de invazie romană, care “avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea” (Dan. 7:8).

 

Roma şi-a început cuceririle în anul 241 î.H., odată cu invadarea Siciliei. Sub tălpile Legiunilor ei au căzut apoi Europa, Asia Mică, Orientul Mijlociu şi coasta de nord a Africii, astfel că întreaga Mediterană devenise un lac al Imperiului.

 

În timp ce alte imperii au durat o perioadă măsurată în zeci sau sute de ani, puterea Romei a instaurat un imperiu care a dăinuit mai bine de 1.500 de ani. Chiar dacă ramura de apus a Imperiului a căzut cam pe la anul 500 d.H., Imperiul Bizantin a continuat până în 1453 d.H. De departe, Imperiul Roman a fost cel mai mare dintre imperiile lumii.

 

Dintre cele patru puteri mondiale anunţate de Dumnezeu prin visul lui Nebucadneţar şi prin vedeniile lui Daniel, Imperiul Roman are o importanţă aparte:

 

(1) El va fi cea din urmă formă de stăpânire omenească asupra pământului.

 

(2) El va fi imperiul în care va lovi Cristos la cea de a doua venire a Sa. Asupra acestui imperiu merită să aruncăm o privire mai atentă încercând să punem cap la cap informaţiile disparate pe care ni le pune la dispoziţie textul profetic.

 

Caracteristicile profetice ale Împărăţiei Fiarei:

 

1. a) Este un imperiu segmentat în două secţiuni distincte. Textul din Daniel 2:33 ne spune că în prima fază a existenţei sale (“picioare”), imperiul este unitar şi are tăria fierului, pe când în cea de-a doua parte a existenţei lui (de la fluierele picioarelor în jos), imperiul se prezintă sub forma unei imposibile uniri între fier şi lut amestecate împreună. Într-adevăr, imperiul fiarei a patra a debutat sub numele de Imperiu al Romei şi a supus sub tălpile invincibilelor ei legiuni toată suflarea lumii. Romanii au cucerit prin forţă şi au dominat prin teroare. Fără a fi fost vreodată cucerit (!!!), imperiul Romei a căzut într-un fel de “leşin”, dispărând temporar de pe scena istoriei. El s-a dat la o parte ca să facă loc pentru “vremea Bisericii”.

(Noi trăim acum în v

 

remea sfârşitului şi putem vedea cum imperiul Romei se reface, ca formă şi ca alcătuire, sub denumirea de “Confederaţia Europeană” sau “Piaţa Comună” sau “Comunitatea Europeană”. Există astăzi un “Parlament European”, ca un mugure al unei visate conduceri unice).

 

În cea de-a doua fază a sa, Imperiul Romei, sau Împărăţia Fiarei, nu va mai fi unitar, ci fragmentat în zece unităţi de guvernământ distincte, simbolizate de cele zece coarne ale Fiarei (Dan. 7:7-8; Apoc.13:1). Faptul că imperiul fiarei a patra se reface, este semnul că vremea Bisericii este pe sfârşite şi că Dumnezeu este gata să reia firul profeţiilor lui Daniel.

 

În ordine cronologică urmează ca, după plecarea Bisericii, în imperiu să apară “Omul fărădelegii, Fiul pierzării, Nelegiuitul” (2 Tes. 2:3-12; 1 Ioan 2:18; Apoc. 13:3-8), micul corn din vedenia lui Daniel (Dan. 7:8), Anticristul, “domnul care va veni” (Dan. 9:26). El va face semne mari şi minuni, va intra în Templul din Ierusalim şi se va da drept Dumnezeu, va face război cu sfinţii şi-i va birui, dar va fi nimicit de “piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini omeneşti” (Dan. 2:34-35). Acest Anticrist va fi nimicit de suflarea Domnului Isus, care-l va prăpădi la arătarea venirii Sale (2 Tes. 3:8). Apoi Dumnezeu va da Împărăţia în mâinile Fiului omului, care va veni pe norii cerului (Dan. 7:13-14; 1 Cor.15:24-27; Ps. 2).

 

1. b) Este un imperiu care va avea o putere înfricoşător de mare. Grozăvia acestui imperiu nu şi-a găsit echivalent în nici o creatură de pe faţa pământului. Textele profetice îl numesc pur şi simplu “FIARA”. Impresia pe care i-a lăsat-o lui Daniel fiara aceasta a fost aşa de puternică, încât el nu a găsit o altă formulare mai potrivită ca aceasta: “nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică”. Şi proorocul continuă descrierea fiarei a patra astfel: “Avea dinţi mari de fier şi mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte” (Dan. 7:7).

Oamenii au descoperit energia atomică şi armele moderne de distrugere în masă îi îngrozesc pe toţi locuitorii pământului. Puterea de dominare a Fiarei se va sprijini şi pe ameninţarea cu războiul atomic.

 

1. c) Este un imperiu în care totul şi toţi se vor afla sub controlul celui aflat la putere. Apocalipsa ne spune că fără asentimentul Fiarei “nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere” (Apoc.13:15-18).

 

Mult timp această profeţie a părut greu de crezut, dar acum, de când au apărut

calculatoarele electronice, computerele şi credit-cardurile cu coduri numerice, toată lumea ştie că acesta este drumul spre care se îndreaptă societatea de mâine.

 

1. d) Este un imperiu cu o religie universală impusă de la centru.

Forme de închinare impusă au mai existat şi în alte vremuri, dar ceea ce se va întâmpla în timpul domniei Fiarei va întrece orice închipuire.

 

O a doua personalitate, la fel de dezumanizată (şi numită din acest motiv: “o a

doua fiară”), va îndemna tot pământul să cadă în admiraţia Fiarei celei mari:

 

“Ea lucra cu toată puterea fiarei dinaintea ei (deci, aceeaşi putere satanică, n.a.) şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană fusese vindecată. …Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană Fiarei, care avea rană de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei Fiarei, ca icoana Fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei Fiarei” (Apoc. 13:12-15).

 

1. e) Este primul şi singurul imperiu care, crezând în Dumnezeu, se va ridica în mod vădit împotriva Lui. Forme de împotrivire faţă de Dumnezeu au existat întodeauna, dar de obicei oamenii aceia erau sau agnostici sau atei sau idolatri. Fiara care va conduce Imperiul Roman restaurat, va fi pe faţă Anti-Dumnezeu, Anticrist (Anti-Cristos). Diavolul însuşi o va însufleţi după încercarea de atentat sugerată de “rana de moarte care fusese vindecată” (Apoc.13:12) şi îi va transmite propria sa răzvrătire şi împotrivire faţă de Stăpânul universului care l-au făcut “să-şi piardă vrednicia” şi să devină “Satanah” (potrivnicul).

 

Fiara “va intra în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tes. 2:4.

 

“El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, … şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi jumătate de vreme.” (Dan. 7:25).

“Împăratul va face aceea ce va dori; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi

dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini. Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seama de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.” (Dan. 11:36-37).

 

Despre acest imperiu al lui Anticrist avem o relatare mult mai amănunţită în cartea Apocalipsa. Dar, pentru studiul de faţă este bine să ne oprim aici şi să ne amintim că această ultimă formă de guvernământ a omului, mai rea şi mai perversă decât toate celelalte, va fi pedepsită nu prin intervenţia vreunei alte structuri sociale, ci prin însăşi intervenţia lui Dumnezeu care, în persoana lui Cristos (“piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini omeneşti”, Dan. 2:34) Se va năpusti asupra chipului văzut de Nebucadneţar, punând capăt “vremurilor Neamurilor”, şi întemeind o nouă Împărăţie, care va fi dată “poporului sfinţilor Celui Preaînalt”. (Dan. 7:27).

 

“M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile, şi oameni de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Dan. 7:13-14).

 

Fără să ne lansăm într-o analiză mai detaliată a visului lui Nebucadneţar, este bine totuşi să subliniem două concluzii care ne afectează pe noi, cei de astăzi:

 

(1). Sfârşitul epocii noastre nu se va produce în urma unei îmbunătăţiri treptate a societăţii omeneşti care să culmineze cu venirea Împărăţiei cerurilor, ci se va realiza printr-un moment de criză, de prăbuşire, printr-o catastrofă neaşteptată.

În vedenia lui Nebucadneţar, peste degetele de fier şi lut se prăbuşeşte “piatra, dezlipită fără ajutorul vreunei mâini” (arătată în Dan. 7 ca fiind Domnul Isus Cristos în Împărăţia Mesianică) şi face bucăţi întreg Chipul, transformându-l într-o pleavă luată de vânt şi împrăştiată fără urmă (cap.2:34-35, 43-45).

 

Iată ce scrie William Newall în această privinţă:

 

“Toate visurile moderne despre un Mileniu înainte de venirea lui Cristos sunt erezii născute dintr-o necugetată încredere în bunătatea oamenilor sau, şi mai grav, din înşelare satanică. Biblia spune: “Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.” (1 Tes.5:3). Cristos va face război cu lumea actuală şi va spulbera puterile lumii, transformându-le în «pleavă purtată de vânt»”.

 

(2). Sfârşitul vremurilor noastre este acum aproape. Cele două picioare ale Chipului din visul lui Nebucadneţar sunt o reprezentare fidelă a istoriei. După cum ştim, Imperiul Roman s-a rupt în două ramuri – Imperiul de Răsărit şi Imperiul de Apus. Despărţirea s-a produs în anul 395 d.H.

 

Ne aflăm astăzi în perioada reprezentată prin imaginea celor zece degete ale picioarelor Chipului din vis. Suntem martori la renaşterea Imperiului Roman pe teritoriul cunoscut din Europa. Slăbiciunea fierului amestecat cu lutul, defineşte, cum nu se poate mai bine, lipsa de coeziune care există sub masca unităţii europene.

 

“Legăturile omeneşti” despre care vorbea profetul Daniel există: căsătorii peste graniţe, călătorii fără paşapoarte, investiţii multinaţionale, libertatea acordată companilor transnaţionale de a prelua contracte în alte ţări, o monedă comună unică, etc. Totuşi, dominarea Europei de astăzi asupra lumii nu va mai avea forţa şi tăria Imperiului Roman de altădată. Dominarea militară va fi înlocuită cu

dominarea economică şi politică. Şubrezenia părţilor componente îi va determina pe cei din noua Europă Unită să-l accepte ca unic conducător pe Anticrist. Cu soluţiile propuse de el, lumea va părea că iese din impas, dar …pacea adevărată nu va fi aşezată decât la venirea Domnului Păcii. Va mai fi un groaznic război mondial, Armaghedonul, sau “ultimul război dinaintea păcii”.

 

by Daniel Branzai

 

Visul lui Nebucadnețar

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

MARX ŞI SATAN, de Richard Wurmbrand

 

Traducător Traian Călin Uba

 

Editura Stephanus

 

Bucureşti

 

1994

 

ISBN 973-9174-06-X

 

 

 

PREFAŢA AUTORULUI

 

Această carte a fost concepută iniţial ca o mică broşură care conţinea doar unele sugestii cu privire la posibilitatea anumitor legături între marxism şi satanism.

 

Nimeni nu s-a mai încumetat până acum să abordeze această temă, de aceea am fost foarte precaut.

 

Dar, între timp, am înregistrat din ce în ce mai multe dovezi în aceasta privinta, cu ajutorul cărora sper să vă conving asupra pericolului spiritual pe care îl reprezintă comunismul.

 

Până nu de mult marxismul cucerise peste o treime din omenire; iar după recentele sale înfrângeri deţine încă peste o cincime (numai populaţia Chinei reprezintă unul din cele cinci miliarde de locuitori ai planetei).

 

Dacă s-ar putea dovedi că atât cei care au elaborat aceasta doctrină cât şi cei care au aplicat-o au fost, de fapt, în spatele uşilor închise, nişte adoratori ai Diavolului care se foloseau cu bună ştiinţă de puterile lui malefice, n-ar fi oare necesara luarea unei atitudini ferme faţă de această îngrozitoare primejdie?

 

Nu m-aş mira dacă unii dintre cititori nu ar fi de acord cu teza mea. Tehnica şi ştiinţa se dezvoltă foarte repede pentru că suntem mereu gata să înlocuim mecanismele învechite cu cele noi, mai avantajoase.

 

În domeniul ştiinţelor sociale sau al religiei, lucrurile stau însă altfel. Ideile se perimează mai greu.

 

Iar o concepţie temeinic însuşită nu poate fi înlocuită tot atât de uşor ca microprocesorul unui computer. Chiar dacă aduci noi dovezi, e posibil să nu reuşeşti să-i convingi pe acei oameni a căror minte este închistată din pricina prejudecăţilor. Eu voi aduce, însă, dovezi pentru a-mi susţine teza, invitându-i pe cititori să le studieze şi să le judece cu atenţie.

 

Lumea comunistă a luat cunoştinţă, cu siguranţă, de această carte care a fost tradusă în rusă, chineză, germană, slovacă, română şi în alte limbi şi care a fost introdusă pe furiş, în mari cantităţi, în ţările aliate în spatele Cortinei de Fier.

 

De exemplu, un ziar din Berlinul de Est, într-un articol intitulat „Ucigaşul lui Marx”, a atacat această carte, caracterizând-o drept „cea mai provocatoare şi mai ruşinoasă lucrare care a fost scrisă vreodată împotriva lui Marx”.

 

Poate fi Marx distrus chiar atât de uşor? Sau dezvăluie oare această lucrare punctul vulnerabil al ideologiei sale? Ar fi oare marxismul discreditat dacă lumea ar şti despre legăturile lui cu satanismul? Se găsesc oare suficient de mulţi oameni care să nu rămână nepăsători în faţa acestei chestiuni?

 

Marxismul reprezintă marea bulversare a vieţii moderne. Indiferent de părerea pe care o aveţi despre această doctrină, indiferent dacă credeţi sau nu ca Satan există, indiferent de ceea ce credeţi despre faptul că în anumite cercuri se practică inchinarea la Diavol, vă invit să parcurgeţi cu atenţie şi să judecaţi cu luare aminte documentaţia pe care o prezint în paginile care urmează.

 

Cred ca acest lucru ar putea să vă ajute să vă orientaţi în cadrul confruntărilor dumneavoastră cu marxismul.

 

Capitolul I

SCHIMBARE DE CREDINŢĂ

Scrierile creştine ale lui Marx

Astăzi o treime din populaţia lumii este marxistă, într-o formă sau alta, marxismul a găsit numeroşi adepţi şi în ţările capitaliste.

 

Printre aceştia se numără chiar şi creştini, ba chiar şi reprezentanţi ai Bisericii – unii dintre ei deţinând funcţii importante (e vorba de Teologia Eliberării din Biserica catolică şi de neoprotestanţi, nota mea) – care sunt convinşi ca, în timp ce Iisus a dat răspunsul la întrebarea: cum se poate ajunge în cer, Marx ar fi oferit soluţia justă pentru a-i ajuta pe cei flămânzi, săraci şi asupriţi de pe pământ.

 

Se spune că Marx i-ar fi iubit pe oameni, fiind stăpânit de o singură idee: cum să vină în ajutorul maselor exploatate. El susţinea că sistemul capitalist îi sărăceşte pe oameni.

 

Odată înlăturat acest sistem perimat, după o perioadă de tranziţie şi de dictatură a proletariatului, va apărea o societate în care fiecare individ va lucra după capacitatea sa în fabrici şi ferme aparţinând colectivităţii, fiind retribuit după nevoile sale.

 

Atunci nu ar mai exista nici un stat care să-l constrângă pe individ, nici războaie, nici revoluţii, ci numai o veşnică înfrăţire universală. Pentru a realiza fericirea maselor, nu este însă suficientă numai răsturnarea capitalismului.

 

Marx scrie:

 

 

 

„Pentru o reală fericire a maselor, este necesară nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresată maselor de a nu-şi mai face iluzii cu privire la condiţiile lor este o chemare la abandonarea condiţiei care necesită iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei văi a plângerii a carei aureolă este religia.” 1

 

 

 

Se spune că Marx s-ar fi pronunţat împotriva religiei din pricina că aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura soluţie viabilă pentru problemele acestei lumi.

 

Astfel îşi argumentează marxiştii atitudinea lor şi, din păcate, sunt şi oameni ai Bisericii care oferă aceleaşi explicaţii. În timpul unei predici, pastorul Oesterreicher (Anglia) a afirmat:

 

 

 

„Indiferent de formele sale, bune sau rele, comunismul este la origine o mişcare de eliberare a omului de sub exploatarea semenului său. Din punct de vedere sociologic, biserica a fost şi încă mai este într-o mare măsură de partea exploatatorilor.

 

Karl Marx, ale cărui teorii denotă o pasiune pentru dreptate şi fraternitate, aflându-şi rădăcinile în prorocii evrei, detesta religia pentru ca aceasta fusese folosită ca un instrument în perpetuarea unei situaţii sociale în care copiii erau robi şi munceau până la epuizare ca să-i îmbogăţească pe alţii, aici, înAnglia.

 

Nu era uşor să fi spus acum o suta de ani că religia este opium pentru popor… Ca mădulare ale Trupului lui Hristos trebuie să ne pocăim sincer, ştiind că avem o mare datorie morală faţă de fiecare comunist.” 2

 

 

 

Marxismul îi impresionează pe unii oameni din cauza succesului său, însă succesul nu trebuie confundat cu valoarea. Vracii au şi ei adeseori succes. Succesul poate valida atât adevărul cât şi minciuna.

 

Dimpotrivă, esecul poate fi constructiv atunci când deschide calea către un adevăr mai adânc. Astfel că unele dintre lucrările lui Marx ar trebui analizate făcând abstracţie de succesul lor.

 

Cine a fost Marx? La începutul tinereţii sale, Karl Marx îşi făcuse o profesiune de credinţă din a fi şi a trăi ca un creştin.

 

Prima sa lucrare se numeşte “Unirea credinciosului cu Hristos”.

 

În această carte citim următoarele cuvinte frumoase:

 

 

 

„Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodată către fraţii noştri care sunt legaţi de noi în chip lăuntric şi pentru care El S-a dat pe Sine însuşi ca jertfă.”

 

 

 

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza şi să se iubească unii pe alţii – şi anume creştinismul.

 

El continua:

 

 

 

„Unirea cu Hristos conferă înălţare spirituală, mângâiere în necazuri, pace sufletească şi o inimă capabilă de dragoste pentru aproapele tău, capabilă de orice faptă bună şi nobilă – nu de dragul ambiţiei şi al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.” 3

 

 

 

Camîn aceeaşi vreme, Marx scrie în dizertaţia sa intitulată “Gândurile unui tânăr la alegerea carierei sale”:

 

 

 

„Religia însăşi ne învaţă că Idealul către Care năzuim cu toţii, S-a jertfit pe Sine însuşi pentru omenire. Cine ar îndrăzni să tăgăduiască această învăţătură? Dacă am ales postura în care putem înfăptui maximum pentru El nu vom fi niciodată copleşiţi de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii făcute pentru binele tuturor. ” 4

 

 

 

La început, Marx a avut convingeri creştine. Când a terminat liceul, în certificatul său de absolvent, în dreptul rubricii „Cunoştinţe de religie” erau scrise următoarele cuvinte:

 

 

 

„Cunoştinţele sale despre credinţa şi morala creştină sunt destul de clare şi bine asimilate. El cunoaşte într-o oarecare măsură şi istoria Bisericii creştine” 5

 

 

 

Cu toate acestea, într-o teza scrisă în aceeaşi perioadă, Marx repetă de şase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii săi nu l-au folosit nici măcar o singură data în decursul acestui examen.

 

De aceea, el a şi fost poreclit „Distruge”.

 

Era normal ca el să vrea să distrugă, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu mă vizitează nimeni – ceea ce îmi convine – pentru că oamenii de astăzi pot să mă… (expresie obscenă). Toţi sunt nişte ticăloşi.” 6

 

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La puţin timp după ce Marx a obţinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viaţa lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început să se contureze.

 

El scrie într-una din poeziile sale:

 

 

 

„Vreau să mă răzbun pe Acela Care domneşte deasupra tuturor.” 6

 

 

 

Aşadar, el era convins ca există Unul care domneşte deasupra tuturor, dar îl dusmănea, deşi Cel de Sus nu-i făcuse nici un rău.

 

Marx aparţinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilăriei sale. Era mult mai înstărit decât mulţi dintre colegii săi.

 

Ce anume a făcut să se nască în el această ură îngrozitoare faţă de Dumnezeu? Nu se cunoaşte nici un motiv personal. Sau să nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

 

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufleţiţi de idealuri altruiste, pregătindu-se pentru viitoarea lor carieră, tânărul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznădăjduit):

 

 

 

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

 

în blestemul şi tortura destinului.

 

Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!

 

Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.

 

Imi voi clădi tronul în inaltul cerului,

 

vârful lui va fi rece şi înspăimântător.

 

Groaza superstiţioasă – îi va fi fortăreaţă.

 

Agonia cea mai neagră – îi va fi căpătâi.

 

Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,

 

se va întoarce palid ca moartea şi mut,

 

cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate.

 

Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea”.7

 

 

 

Marx visa să distrugă lumea creată de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

 

 

 

“Atunci voi fi în stare să merg triumfător,

 

ca un zeu, printre ruinele împărăţiilor.

 

Fiecare din cuvintele mele este foc şi acţiune.

 

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

 

 

 

Cuvintele „imi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum şi mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana numai groază şi agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

 

Poate că nu este o simplă coincidenţă faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Marx, scria:

 

 

 

„Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puţin să-ţi fie frică de el ca să te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloşie şi nebunie” 9

 

 

 

Biserica lui Satan şi Ulanem

De ce îşi doreşte Marx un astfel de tron? Răspunsul se află în puţin cunoscuta dramă,

 

intitulată “Ulanem”, scrisă de el tot în timpul studenţiei. Pentru a explica acest titlu, este necesară o digresiune.

 

Unul din ritualurile bisericii satanice este liturghia neagră, pe care o face un preot al Satanei la miezul nopţii. în sfesnice se pun invers lumânări negre. Preotul (satanist, n.t.) poartă odăjdii îmbrăcate însă pe dos, cu captuşeala în afară.

 

El spune tot ce este scris în cartea de rugaciuni, însă citeşte totul de la sfârşit la început.

 

Numele sfinte ale lui Dumnezeu şi Iisus sunt citite invers. Un crucifix este fixat cu partea de sus în jos sau este călcat în picioare.

 

Trupul unei femei goale serveşte drept altar. O euharistie furată dintr-o biserică, pe care a fost scris numele lui Satan, e folosită în bătaie de joc pentru împărtăşanie. În timpul acestei slujbe negre se arde o Biblie.

 

Toţi cei prezenţi promit că vor săvârşi toate cele şapte păcate de moarte, aşa cum sunt enumerate în catehismul catolic, şi că nu vor face nici o faptă bună. Urmează o orgie.

 

Închinarea la Diavolul este foarte veche. Biblia are multe de spus şi de condamnat în aceasta privinţă. De exemplu, evreii – deşi au primit de la Dumnezeu adevărata religie – s-au abătut uneori de la credinţa lor şi „au adus jertfe diavolilor” (Deuteronom 32: 17). Mai târziu, regele Ieroboam al Israelului a instituit preoţi pentru idoli (2 Cronici 11: 15).

 

Astfel, unii oameni au crezut încă din timpuri străvechi în existenţa diavolului. Păcatul şi răutatea sunt caracteristicile împărăţiei sale, iar dezbinarea şi distrugerea sunt roadele ei inevitabile.

 

Imensele concentrări de forţe ale răului, atât în timpurile din vechime cât şi în perioadă modernă a comunismului şi nazismului, n-ar fi fost posibile fără concursul direct al Diavolului însuşi.

 

El a fost conducătorul din umbră care, în planul său de a-şi subordona omenirea, s-a substituit energiei unificatoare.

 

În mod elocvent, Ulanem este o inversare a unui nume sfânt, anagrama lui Emanuel – un nume biblic al lui Iisus – care în ebraică înseamnă „Dumnezeu este cu noi”.

 

Astfel de inversări de nume sunt frecvent practicate în magia neagră.

 

Vom putea înţelege drama Ulanem numai dacă vom citi mai întâi o bizară confesiune făcută de Marx în poemul intitulat „Trubadurul”:

 

 

 

“Aburi infernali se ridică şi umplu creierul,

 

până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire.

 

Vezi această sabie?

 

Prinţul întunericului mi-a vândut-o.

 

Pentru mine el este cel care masoară timpul şi dă semnalul,

 

Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morţii” 10

 

 

 

Aceste versuri capată o semnificaţie aparte atunci când aflăm că în riturile unei iniţieri mai înalte în biserica satanistă, candidatului respectiv i se vinde o sabie vrăjită care îi asigură succesul.

 

Acesta o plăteşte semnând, cu sângele luat de la încheietura mâinii sale. Un legământ conform căruia, după moarte, sufletul său va aparţine Satanei.

 

(Pentru ca cititorul să realizeze cât de cumplit poate fi mesajul acestor poezii, sunt nevoit să menţionez – deşi îmi provoacă repulsie – ca în „Biblia Satanică”, după ce se spune: „crucifixul simbolizează palida neputinţă atârnând într-un copac”, Satan este numit „inefabil Prinţ al întunericului care domneşte pe pământ”. În contrast cu „putregaiul din Betleem”, „Nazarineanul blestemat”, „regele neputincios”. “Dumnezeul dezertor şi mut”, „netrebnicul şi scârbosul pretendent la mareţia lui Satan”, Diavolul este numit „Dumnezeul luminii”, ai cărui îngeri „tremură de frică şi se prosternează înaintea sa”, „trimiţându-i pe răsfăţaţii de creştini să bâjbâie în aşteptarea osândei lor.”)

 

 

 

Acum citez chiar din drama Ulanem:

 

 

 

“Şi ei sunt tot Ulanem. Ulanem.

 

Numele răsună ca moartea.

 

Răsună până ce se stinge într-o răsuflare nenorocită.

 

Opreşte-te, acum îl ţin!

 

El se ridică în sufletul meu.

 

Limpede ca aerul, tot atât de tare ca oasele mele 11

 

Şi totuşi am putere în braţele mele tinere Să te prind şi să te zdrobesc cu o forţă năvalnică (pe omenirea personificată, n.a.)

 

În timp ce pentru noi doi prăpastia îşi cască larg gura în întuneric.

 

Tu te vei prăvăli în adânc iar eu te voi urma râzând.

 

Şoptindu-ţi la ureche: «Coboară, vino cu mine, prietene»”. 12

 

 

 

Biblia, pe care Marx o studiase pe când era elev de liceu şi pe care ajunsese să o cunoască destul de bine la maturitate, spune că Diavolul va fi legat de către un înger şi aruncat în prapastia fără fund (abysos în limba greaca; vezi Apocalipsa 20:3)

 

Marx doreste să tragă după sine întreaga omenire în acest abis pregătit pentru Diavol şi îngerii lui.

 

Cine vorbeşte prin Marx în aceasta drama? Este oare firesc ca un tânăr student să-şi facă un ideal din această viziune a omenirii care se cufundă în abisul întunericului („întunericul de afară” fiind o expresie biblică pentru iad), în timp ce el se alătură râzând celor pe care i-a abătut de la credinţă?

 

Nicăieri în lume nu este cultivat acest ideal, exceptând riturile de iniţiere în cel mai înalt grad al bisericii satanice.

 

În ceasul morţii sale, Ulanem (eroul dramei cu acelasi nume) spune:

 

 

 

“Pierdut, pierdut.

 

Timpul meu a trecut ca nimica.

 

Orologiul s-a oprit, casa pigmeului s-a surpat.

 

În curând voi strânge la pieptul meu veşnicia şi în curând Voi urla proferând blesteme gigantice la adresa omenirii.” (13)

 

 

 

Lui Marx îi plăcuseră cuvintele lui Mefistolel din Faust: „Tot ce exista merită să fie distrus”. Totul – inclusiv proletariatul şi tovarăşii…

 

Marx a citat aceste cuvinte în 18 Brumar (14). Stalin le-a pus în practica şi a ajuns săşi distrugă până şi propria-i familie.

 

In “Faust”, Satan este numit duhul care neaga totul. Aceasta este chiar atitudinea lui Marx.

 

El scrie despre „critica necruţătoare a tot ceea ce există”, „războiul contra situaţiei din Germania”, adăugând că „prima obligaţie a presei este de a submina fundamentele actualului sistem politic”.(15)

 

Marx se autocaracteriza drept „cel mai înverşunat duşman al aşa-zisului tip pozitiv.”16

 

Secta satanică nu este materialistă. Ea crede în viaţa veşnică. Ulanem, personajul prin care vorbeşte Marx nu se îndoieşte de ea, acceptând-o însă ca pe o viaţă de ură împinsă până la paroxism.

 

Să menţionăm şi faptul că pentru duhurile necurate veşnicia înseamnă chin. Demonii îi reproşau Domnului Iisus: ,Ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?” (Matei 8: 29).

 

Marx are aceeaşi obsesie:

 

 

 

“Ah! Eternitatea este suferinţa noastră veşnică,

 

O moarte de nedescris şi care nu se poate măsura.

 

Ticăloasa, concepută în mod artificial numai ca să-şi bată joc de noi Noi înşine fiind doar un mecanism de ceasornic care funcţionează orbeşte,

 

întocmiţi ca să fim calendare nebune pentru Timp şi Spaţiu,

 

Neavând nici un scop, afară doar de a exista şi de a fi distruşi”.(17)

 

 

 

Acum începem să înţelegem ce s-a întamplat cu tânărul Marx. El avusese convingeri creştine, însă nu a dus o viaţă consecventă.

 

Corespondenţa sa cu tatăl său dovedeşte că risipea sume mari de bani pentru plăceri şi că, din această cauză ca şi din altele, era într-o continuă ceartă cu autoritatea părintească.

 

Apoi, se pare ca Marx a fost prins în mrejele bisericii sataniste şi a primit iniţierea respectivă.

 

Satan, pe care adoratorii săi îl văd în timpul orgiilor lor halucinante, vorbeşte realmente prin aceştia. În felul acesta, Marx nu este decât purtatorul de cuvânt al lui Satan, atunci când spune: „Doresc să mă răzbun pe Cel care domneşte deasupra tuturor” (poemul „Strigătul unui deznădăjduit”).

 

Iată sfârşitul dramei Ulanem:

 

 

 

“Dacă există Ceva care devorează,

 

Mă voi arunca înăuntrul său,

 

chiar dacă ar fi să ruinez lumea,

 

Lumea care se interpune între mine şi prăpastie,

 

Am s-o sfărâm în bucăţi cu blestemele mele neîntrerupte,

 

îmi voi arunca braţele în jurul realităţii ei aspre,

 

Iar lumea va trece mută, îmbrăţiţându-mă,

 

Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută,

 

Pierind în neant; aceasta ar însemna a trăi cu Adevarat”(18)

 

 

 

Marx a fost inspirat probabil de cuvintele marchizului de Sade:

 

 

 

„Detest natura. Aş vrea să-i nimicesc această planetă, să-i blochez funcţiile şi procesele, să opresc rotirea aştrilor, să dobor corpurile cereşti care plutesc în spaţiu, să distrug tot ce îi este folositor naturii şi să ocrotesc tot ce o răneşte – într-un cuvânt, prin toate faptele mele, aş vrea să o jignesc…

 

Poate că vom fi în stare să atacăm soarele, să-l alungăm din Univers sau să ne folosim de el pentru a da foc lumii. Abia acestea ar fi fărădelegi veritabile.” De Sade şi Marx propaga aceleaşi idei!

 

Oamenii de bună credinţă sau luminaţi de Dumnezeu încearcă adesea să le vină în ajutor semenilor lor, scriind cărţi care contribuie la progresul cunoaşterii, îmbunătăţesc morala, trezesc sentimente religioase sau care macar îi deconectează ori îi amuză pe cei care le citesc.

 

Diavolul este singura fiinta care, în mod deliberat, prin cei de care se foloseşte, provoacă numai rău omenirii.

 

După câte ştiu, Marx este singurul autor de renume care şi-a caracterizat propriile scrieri drept „rahat” şi „cărţi porceşti”.(19)

 

El le oferă cu bună ştiinţa cititorilor sţi această murdărie. Nu este de mirare că unii din discipolii săi, comuniştii din România şi din Mozambic, îi obligau pe deţinuţii politici să-şi mănânce excrementele şi să-şi bea urina. (20)

 

În “Ulanem”, Marx – ca şi Diavolul – blestemă întreaga rasă umană.

 

Ulanem este probabil singura drama din lume în care toate personajele sunt conştiente de propria lor stricăciune, pe care o etalează şi o sărbătoresc în mod sfidător. Aici toţi sunt slujitori ai întunericului, toţi dezvăluie trăsăturile lui Mefistofel. Toţi sunt satanici, corupţi, damnaţi.

 

Note bibliografice

Abrevierile folosite în aceste note includ:

 

– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Editie completă critic -istorică – opere, scrieri, scrisori – pentru Institutul Marx-Engels din Moscova, publicat de David Rjazanov (Frankfurt pe Main: Marx-Engels archiv, 1927) mentionată sub numele MEGA.

 

– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere – Berlin: Dietz Verlag, 1974 menţionată sub numele MEW. Numărul volumului este în cifre romane, numărul paginii este în cifre arabe.

 

– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere culese (New York: International Publishers 1974) menţionată sub numele CW.

 

 

 

 

 

Capitolul I

 

1. Karl Marx und Friedrich Engels, „Zur Kritik der Hegelschcn Rechtsphilosophie” (Critique ofthe Hege-lian Philosophy of Law), Introduction I, i (1), MEGA, pp. 607, 608.

 

2. Rev. Paul Oestreicher, Sermons from Great St. Mary’s (London: Fontana, 1968), pp. 278- 280.

 

3. Karl Marx, “Die Vereinigung der Glaubigen mit Christo” (TheUnionof the Faithful with Christ), „Werke” (Works) (MEW), Spplement, I, p. 600.

 

4. Karl Marx, „Betrachtung eines Junglings bei der Wahl eines Berufes” (Considerations of a Young Man on Choosing His Career), în ibid., p. 594. Vezi şi Payne, Robert, Marx (New York: Simon & Schuster, 1968), p. 34.

 

5. Karl Marx, „Archiv fur die Geschichle des Sozialismus und der Arbeiterbewegung” (Archives for the History of Socialism and his Workers’ Movement). MEGA, I, i (2), pp. 182, 183.

 

6. Karl Marx, „Des Verzweiflenden Gebet” (Invocation of One în Despair), ibid. p. 30.

 

7. Ibid.. pp. 30, 31.

 

8. Quoted în „Deutsche Tagespost”.West Germany, December 31, 1982.

 

9. Bakunin. Works. Vol. III (Berlin. 1924), p. 306.

 

10. Karl Marx, „Spielmann” (The Player). op. cit.. Deutsche Tagespost. pp. 57, 58.

 

11. Karl Marx, Oulanem. Act 1, Scene 1, în ibid.. p. 60.

 

12. Ibid.. Act 1, Scene 2, p. 63.

 

13. Ibid.. Act 1, Scene 3, p. 68.

 

14. Karl Marx, Louis Bonaparte (The 18th Brumaire),MEW, VIII, p. 119.

 

15. MEW, I, p. 344; I, p. 380; XXVII, p. 190; VI, p. 234.

 

16. Quoted în B. Brecht. Works. Vol. I (Frankfurt, 1979),p. 651.

 

17. Op. cit.. Marx, Oulanem.

 

18. Ibid.

 

19. MEW, XXX, p. 359.

 

20. Paul Goma,Piteşti12

 

Capitolul II

ÎMPOTRIVA TUTUROR ZEILOR

Satan în familia lui Marx

Când a scris lucrările de care am vorbit în capitolul anterior, Marx era un geniu precoce, în vârsta de optsprezece ani. Programul vieţii lui fusese deja stabilit. Nu intra câtuşi de puţin în vederile lui să slujească omenirea, proletariatul sau socialismul.

 

Dorinţa lui era pur şi simplu de a distruge lumea, tronând peste groaza omenirii.

 

Referitor la acest aspect, găsim câteva pasaje criptice în corespondenţa dintre Karl Marx şi tatal său. Fiul scrie:

 

 

 

„Catapeteasma căzuse. Înăuntrul meu, Sfânta Sfintelor s-a rupt în două şi acum trebuie aduşi zei noi.”1

 

 

 

Aceste cuvinte au fost scrise la 10 noiembrie 1837, de către un tânăr care până atunci pretinsese că era creştin. El mărturisise mai înainte că Hristos era în inima lui. Acum, însă, nu mai era aşa. Cine sunt aceşti zei noi, aduşi în locul lui Hristos?

 

Tatăl său îi răspunde:

 

 

 

„M-am abţinut să mai cer explicaţii în legătură cu o problemă foarte misterioasă, deşi părea destul de dubioasă.” 2

 

 

 

Care era acea problemă atât de misterioasă? Nici un biograf al lui Marx nu a explicat până acum înţelesul acestor fraze bizare.

 

La 2 martie 1837, tatăl lui Marx îi scrie fiului său:

 

 

 

„Avansarea ta, speranţa scumpă de a-ţi vedea numele încununat de glorie precum şi bunăstarea ta pământească nu e tot ceea ce îşi doreşte sufletul meu.

 

Deşi nutresc de mult aceste dorinţe, ţin totuşi să te asigur că realizarea lor nu m-ar fi făcut fericit.

 

Numai dacă inima ta îşi păstrează curăţia şi omenia şi dacă nici un demon nu va reuşi să ţi-o abată de la cele mai bune sentimente, numai atunci voi fi fericit.” 3

 

 

 

Ce anume l-a determinat pe un tată să-şi mărturisească dintr-o dată frica de influenţele demonice exercitate asupra fiului său, care până atunci fusese un creştin convins şi declarat?

 

Să-l fi îngrijorat oare poemele pe care le primise în dar de la fiul său cu prilejul aniversării vârstei de 55 de ani?

 

Următoarele versuri citate fac parte din poemul lui Marx, intitulat Despre Hegel:

 

 

 

Cuvintele învăţăturii mele sunt încălcite într-o dezordine diabolică,

 

încât oricine poate înţelege exact ceea ce vrea să înţeleagă.4

 

 

 

Acum citez dintr-o altă epigramă la adresa lui Hegel:

 

 

 

“Pentru că am descoperit cel mai înalt Şi cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii,

 

Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu;

 

Asemenea Lui mă învelesc cu întunericul.”5

 

 

 

În poemul său Faţa cea palidă, Marx scrie:

 

 

 

Astfel am pierdut cerul,

 

O ştiu prea bine.

 

Sufletul meu, odinioară credincios lui Dumnezeu este sortit infernului”.6

 

 

 

Nu este nevoie de nici un comentariu.

 

La început, Marx a avut ambiţii artistice. Poemele şi dramele sale au o anumită importanţă în masura în care dezvăluie stările sale sufleteşti dar, neavând valoare literară, nu s-au bucurat de aprecierile contemporanilor săi. Insuccesul în dramaturgie, ne-a dat un Goebbels – ministrul propagandei naziste; în filozofie, un Rosenberg – teoreticianul rasismului german; iar în pictură şi arhitectură – un Hitler.

 

Şi Hitler a fost poet. Chiar dacă admintem că el nu a citit niciodată poeziile lui Marx,

 

nu putem să nu remarcăm izbitoarea asemănare dintre producţiile lor lirice. În poeziile lui Hitler sunt menţionate aceleaşi practici satanice:

 

 

 

“În nopţile tulburi, mă duc uneori în grădina liniştită, la stejarul lui Wotan,

 

Pentru a încheia un pact cu forţele întunericului.

 

În lumina lunii se ivesc runele.

 

Cele care erau scăldate de soare în timpul zilei

 

Devin mici înaintea formulei magice”.7

 

 

 

„Wotan” este divinitatea supremă în mitologia germană. „Runele” sunt caracterele grafice folosite de vechii germani şi scandinavi.

 

Hitler a abandonat curând preocupările sale poetice. La fel a procedat şi Marx, renunţând la poezie pentru o carieră de revoluţionar şi războindu-se astfel, în numele lui Satan, cu o societate care nu i-a apreciat poeziile. Acesta poate fi socotit ca unul din motivele deplinei sale răzvrătiri. Faptul că era dispreţuit ca evreu, ar putea constitui o altă cauză.

 

În 1839, la doi ani după ce tatăl său îşi exprimase îngrijorarea, tânărul Marx a scris lucrarea: “Deosebirea dintre filozofia naturii la Epicur şi filozofia naturii la Democrit”, în a cărei prefaţă subscrie la afirmaţiile lui Eschil: „adun în mine ura împotriva tuturor zeilor”8, declarându-se împotriva tuturor zeilor de pe pământ şi din cer care nu recunosc conştiinţa de sine a omului ca supremă divinitate.

 

Marx era un duşman declarat al tuturor dumnezeilor, un om care, cu preţul sufletului său, îşi cumpărase sabia de la prinţul întunericului. El îşi mărturisise scopul de a împinge toată omenirea în prăpastie ca apoi să o urmeze şi el, râzând.

 

A luat Marx într-adevăr sabia de la Satan?

 

Fiica sa, Eleonor, relatează că Marx îi spunea ei şi surorilor ei mai multe poveşti, pe când erau copii.

 

Într-una din ele, care îi plăcuse cel mai mult, era vorba despre un oarecare Hans Röckle.

 

 

 

„Istorisirea acestei poveşti a durat luni de zile, pentru că era foarte lungă, nu se mai termina niciodată. Hans Roekle era un vrăjitor… care avea o prăvălie cu multe jucării şi multe datorii… deşi era vrăjitor, avea mereu nevoie de bani. De aceea, era nevoit să-şi calce pe inima şi să-i vândă Diavolului cele mai frumoase jucării pe care le avea… unele dintre aceste întâmplări erau înspăimântătoare şi, auzindu-l, ţi se facea părul măciucă.”9

 

 

 

Este oare normal ca un tată să le spună copiilor săi poveşti de groază despre cele mai scumpe comori vândute Diavolului? Robert Payne, în cartea să intitulată Marx 10 povesteşte cu lux de amănunte acest episod relatat de Eleonor: cum nefericitul vrăjitor Rockle a vândut jucăriile, încercând să le păstreze până în ultima clipa. Dar, deoarece încheiase un pact cu Diavolul, nu mai avea nici o scăpare.

 

Biograful lui Marx continuă:

 

 

 

„Nu încape nici o îndoială că aceste poveşti interminabile aveau un caracter autobiografic… El îşi însuşise viziunea şi răutatea Diavolului. Câteodată părea conştient că îndeplineşte voia Celui Rău.” 11

 

 

 

Când Marx a terminat de scris Ulanem şi celelalte poezii de început în care vorbeşte despre pactul încheiat cu Diavolul, el nici măcar nu se gândise la socialism.

 

Ba chiar a combătut socialismul, ca redactor la o revista germană, Rheinische Zeilung, care „nu admite nici măcar valoarea teoretică a ideilor comuniste în forma lor actuală, lăsând la o parte dorinţa aplicării lor sociale pe care o socoteşte, oricum, imposibilă… La încercările maselor de a pune în practică ideile comuniste, de îndată ce acestea devin periculoase, se poate răspunde cu tunul…”12

 

Marx vrea să-L izgonească

pe Dumnezeu din cer

După ce a atins acest stadiu în gândirea sa, Marx l-a întâlnit pe Moses Hess, omul care a exercitat cea mai importantă influenţă asupra sa, cel care l-a făcut să îmbrăţişeze idealul socialist.

 

Hess îl numeşte „Dr. Marx – idolul meu, cel care va da ultima lovitură religiei şi politicii medievale.”13 A da o lovitură religiei – acesta era obiectivul primordial al lui Marx, nicidecum socialismul.

 

Georg Jung, un alt prieten al lui Marx din acea vreme, se pronunţă mai categoric în acest sens, afirmând în 1841, că Marx Îl va izgoni în mod cert pe Dumnezeu din cer şi îl va da în judecată.

 

Marx considera creştinismul drept una dintre cele mai imorale religii.14 Nu este de mirare, deoarece Marx credea acum că creştinii din vechime măcelariseră oameni şi le mâncaseră carnea.

 

Iată deci ce aşteptau de la Marx cei care l-au iniţiat în misterele satanismului. Nu există nici un temei pentru a afirma că Marx ar fi fost însufleţit de nobilul ideal de a ajuta omenirea, că ar fi văzut în religie o piedică în calea realizării acestui ideal şi că din această cauză ar fi adoptat o atitudine antireligioasă.

 

Dimpotrivă, Marx ura orice noţiune care trimite la Dumnezeu sau care ţine de domeniul divinităţii. El hotărâse să fie omul care să-L izgonească pe Dumnezeu – asta înainte de a se dedica socialismului care nu era decât momeala cu ajutorul căreia să-i ademenească pe muncitori şi pe intelectuali să îmbrăţişeze acest ideal diabolic.

 

În fond, Marx nega existenţa unui Creator, afirmând că omenirea s-a creat pe sine însăşi. El scrie:

 

 

 

„Având în vedere faptul că pentru socialişti tot ce tine de aşa numita istorie a lumii nu este nimic altceva decât creaţia omului, nimic altceva decât dezvoltarea naturii în favoarea omului, acesta are astfel dovada incontestabilă că s-a născut prin sine însuşi… Critica religiei sfârşeste cu învăţătura că omul este fiinţa supremă pentru om”

 

 

 

Dacă este negată existenţa Creatorului, atunci nu există nimeni care să ne dea porunci şi legi, nimeni în faţa căruia să dăm socoteală – ceea ce Marx confirmă: „Comuniştii nu predică nici un fel de morală”.

 

Când sovieticii, în primii ani de comunism, au adoptat lozinca: „Să-i alungăm pe capitalişti de pe pământ şi pe Dumnezeu din ceruri”, ei nu făceau decât să-şi însuşească moştenirea lăsată de Karl Marx.

 

Una din particularităţile magiei negre – după cum am menţionat mai înainte – este inversarea numelor. Procedeul inversiunii penetrează atât de adânc modul de a gândi al lui Marx, încât acesta îl foloseşte pretutindeni.

 

Astfel, Marx a răspuns la cartea lui Proudhon, Filozofia mizeriei printr-o alta carte intitulată Mizeria filozofiei. De asemenea, el scria: „Trebuie să folosim în locul armei criticii, critica armelor.15

 

Iată alte câteva exemple de inversări din scrierile lui, Marx:

 

 

 

„Să nu căutăm enigma evreului în religia lui, ci să căutăm enigma religiei în adevaratul evreu” 16

 

„Luther a transformat credinta în autoritate, pentru că a restaurat autoritatea credinţei.El i-a transformat pe preoţi în laici, pentru că i-a transformat pe laici în preoţi.” 17

 

 

 

Marx foloseste această tehnică în multe locuri. El cultiva ceea ce s-ar putea numi stilul tipic satanic.

 

Pe vremea lui Marx, bărbaţii obişnuiau să poarte barbă, însă nu ca a lui, şi nu aveau părul lung.

 

Înfăţişarea lui Marx era caracteristică discipolilor Ioanei Southcott, o preoteasă a unei secte oculte, care pretindea că se afla în legatură cu demonul Shiloh.18

 

Este ciudat faptul că la vreo 60 de ani după moartea acesteia, în 1814, „la grupul Chatham al adepţilor lui Southcott s-a alăturat un soldat, pe nume James Witte, care, după terminarea stagiului militar în India s-a întors acasa şi a preluat conducerea locală a sectei, dezvoltând în continuare doctrinele Ioanei… cu o tenta de comunism”19

 

Marx nu a vorbit prea des în public despre metafizică, dar putem deduce opiniile sale în aceasta privinţă de la oamenii din anturajul său. Unul din tovarăşii săi de la Internationala I, a fost Mihail Bakunin, un anarhist rus, care a scris:

 

 

 

„Diavolul reprezintă revolta satanică împotriva autorităţii divine, revolta în care vedem germenul fecund al tuturor mişcărilor de eliberare a omului – revoluţia.

 

Socialiştii se recunosc unul pe altul prin cuvintele: «în numele celui care a suferit o mare nedreptate».

 

Satan este eternul revoltat, primul liber cugetator şi eliberator al omenirii.

 

El îl face pe om să se ruşineze de animalica sa ignoranţă şi ascultare; el îl eliberează, pune pe fruntea sa pecetea libertăţii şi a umanităţii, îndemnându-l să nu se mai supună şi să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului” 20

 

 

 

Bakunin nu numai că-l lauda pe Lucifer, ci are şi un program concret de revoluţie, însă nu cu scopul de a-i elibera pe săraci de sub exploatarea celor bogaţi.

 

El scrie:

 

 

 

“În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să atâţăm patimile cele mai josnice”21

 

 

 

Marx a organizat împreună cu Bakunin prima Internatională care a susţinut acest program ciudat.

 

În Manifestul Comunist Marx şi Engels susţin că „proletarul vede în lege, morala şi religie nişte prejudecăţi burgheze în spatele cărora stau la pândă tot atâtea interese burgheze.” Bakunin arăta ca Proudhon, un alt important gânditor socialist şi, în acea perioadă, prieten cu Marx. „se închina şi el lui Satan.”22

 

Hess îl prezentase pe Marx lui Proudhon care, ca şi Marx, îşi tundea părul după tipicul celor din secta satanistă a Ioanei Southcott, din secolul al XlX-lea.

 

Proudhon, în Filozofia mizeriei, a declarat că Dumnezeu este prototipul nedreptăţii.

 

 

 

„Dobândim cunoaşterea în ciuda lui Dumnezeu, alcătuim societatea în ciuda Lui. Fiecare pas înainte este o victorie asupra Dumnezeirii.” 23

 

 

 

El exclamă:

 

 

 

„Vino, Satan, tu, cel ponegrit de oamenii de rând şi de regi. Dumnezeu este prostie şi laşitate; Dumnezeu este prefăcătorie şi falsitate; Dumnezeu este tiranie şi sărăcie; Dumnezeu este rău.

 

Acolo unde oamenii se proştern în faţa unui altar, omenirea, sclava regilor şi a preoţilor, va fi condamnată…

 

Jur, Dumnezeule, cu mâna întinsă spre ceruri, că tu nu eşti nimic altceva decât un executant al raţiunii mele, sceptrul conştiinţei mele…”

 

Dumnezeu este în mod esential necivilizat, anti-liberal, antiuman.” 24

 

 

 

Proudhon declara ca Dumnezeu este rău pentru că omul – creaţia Sa – este rău. Astfel de gânduri nu reprezintă o noutate. Ele alcătuiesc conţinutul obişnuit al predicilor din cultul satanic.

 

Mai târziu, Marx s-a certat cu Proudhon şi a scris o carte pentru a combate ideile din cartea acestuia, Filozofia mizeriei.

 

Dar Marx a contestat numai doctrine economice de mică importanţă. El nu are nici o obiecţie faţă de răzvrătirea demonică a lui Proudhon împotriva lui Dumnezeu.

 

Heinrich Heine, binecunoscutul poet german, a fost un al treilea prieten intim al lui Marx. şi el era un adorator al lui Satan. El scrie:

 

 

 

“Am chemat Diavolul şi el a venit. Trebuie să-i examinez faţa cu uimire; nu este hidos, nu schioapătă. Este un barbat atrăgător, fermecator”.25

 

 

 

Marx a fost un mare admirator al lui Heinrich Heine… Relaţiile dintre ei au fost calde şi intime.26

 

De ce l-a admirat Marx pe Heine? Poate din cauză unor gânduri satanice ca acestea:

 

 

 

„Aş vrea să am câţiva copaci frumoşi în faţa uşii şi dacă bunul Dumnezeu vrea să mă fericească pe deplin, atunci îmi va acorda bucuria de a vedea şase sau şapte din duşmanii mei spânzuraţi de aceşti copaci.

 

După moartea lor, cu o inimă plină de compasiune, le voi ierta tot răul pe care mi l-au făcut în timpul vieţii. Da, trebuie să-i iertăm pe duşmanii noştri, dar nu înainte de a-i vedea spânzuraţi.

 

Nu sunt răzbunător. Aş vrea să-mi iubesc duşmanii. Dar nu-i pot iubi înainte de a mă fi răzbunat. Abia atunci inima mea se deschide pentru ei. Atâta vreme cât nu te răzbuni, amărăciunea persistă în inima.”

 

 

 

Ar dori oare vreun om cumsecade să fie prieten intim cu cineva care gândeşte în felul acesta?

 

Dar Marx şi cei din anturajul sau gândeau exact în felul acesta.

 

Lunaciarski, un filozof important care fusese ministrul educaţiei în U.R.S.S. scria în revista Socialism şi Religie că Marx a renunţat la orice legătură cu Dumnezeu punându-l în schimb pe Satan în fruntea coloanelor de proletari în mars.

 

Este esenţial ca în legătură cu acest aspect să subliniem faptul că Marx şi tovarăşii săi, deşi se declaraseră împotriva lui Dumnezeu, nu erau atei, aşa cum pretind a fi marxiştii de astăzi, ceea ce înseamnă că acuzându-L şi insultându-L faţis pe Dumnezeu, ei urau un Dumnezeu în care totuşi credeau.

 

Ei nu contestau existenţa lui Dumnezeu, ci supremaţia Lui. Când a izbucnit revoluţia laParis, în 1871, comunardul Flourens a declarat:

 

 

 

„Vrăjmaşul nostru este Dumnezeu. Ura faţă de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.”27

 

 

 

Marx i-a elogiat foarte mult pe comunarzi, care proclamau această ura. Dar ce legătură are aceasta cu o distribuire mai justa a bunurilor sau cu îmbunătăţirea instituţiilor sociale?

 

Aceste revendicări nu sunt decât capcanele ideologice care ascund adevăratul scop: desfiinţarea lui Dumnezeu şi a închinării la El. Astăzi avem dovada clară că se urmăreşte un astfel de scop în ţări caAlbaniaşi Coreea de Nord, unde toate bisericile, moscheele şi pagodele au fost închise.

 

Poeziile satanice ale lui Marx

Poeziile lui Marx sunt o ilustrare foarte clară a acestei idei. În „Strigatul unui deznădăjduit” şi „Mândria omenească”, rugăciunea supremă a omului este pentru preamărirea lui însuşi.

 

Dacă omul este sortit să piară prin propria să glorificare, aceasta va fi o catastrofă cosmică, dar el va muri ca o fiinţă divină, jelit de demoni.

 

Balada lui Marx „Trubadurul” exprimă plângerile bardului împotriva lui Dumnezeu,

 

Care nici nu cunoaşte şi nici nu respectă arta sa.

 

Această artă „ţâşneşte din prăpastia neagră a iadului, întunecând mintea şi vrăjind inima, iar dansul ei este dansul morţii”.28 Trubadurul îşi scoate sabia şi o împlântă în sufletul poetului.

 

 

 

„Arta ţâşnind din prăpastia întunecoasă a iadului, îndrăcind mintea”… Aceasta ne aminteşte de cuvintele revolutionarului american Jerry Rubin, din “Treci la fapte”:

 

„Am amestecat tinereţea, muzica, sexul, drogurile şi răzvrătirea cu trădarea – o coaliţie greu de învins” 29

 

 

 

În poezia sa, „Mândria omenească”, Marx recunoaşte că ţelul său nu este de a reforma sau a revoluţiona societatea, de a face lumea mai bună, ci pur şi simplu de a o distruge, bucurându-se de distrugerea ei:

 

 

 

“Cu dispret îmi voi arunca mănuşa Drept în faţa lumii,

 

Ca să văd prăbuşirea acestui uriaş pitic,

 

A cărui cădere nu-mi va înăbuşi înflăcărarea.

 

Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor Printre ruinele lumii Şi dând cuvintelor mele o forţa activă.

 

Mă voi simţi deopotrivă cu Creatorul “30

 

 

 

Marx a devenit satanist în urma unei intense dezbateri launtrice. El a încetat să scrie poezii în perioadă în care sănătatea i-a fost grav zdruncinată din cauza furtunii care se dezlănţuise în inima lui.

 

În acea vreme el scrie despre neliniştea pe care o resimte la gândul că trebuie să-şi facă un idol dintr-o concepţie pe care o detestă.31

 

Motivul covârşitor al convertirii lui Marx la comunism, reiese limpede dintr-o scrisoare a prietenului sau Georg Jung, către Ruge. Nu este vorba nici de emanciparea proletariatului, nici de stabilirea unei ordini sociale mai bune. Jung scrie:

 

 

 

„Dacă Marx, Bruno Bauer şi Feuerbach şi-ar uni forţele pentru a elabora o reformă teologico-politică, Dumnezeu ar face bine să-i strângă pe toţi îngerii în preajma Sa şi să-şi plângă de milă, căci aceştia trei cu siguranţă că-L vor alunga din cer.”32

 

 

 

Au fost oare aceste poezii singura expresie a scrierilor satanice ale lui Karl Marx? Nu ştim, pentru că o mare parte din lucrările sale sunt ferite de lumina tiparului de către cei care deţin manuscrisele sale.

 

În “Omul revoltat”, Albert Camus susţine că treizeci de volume ale lui Marx şi Engels nu au fost niciodată publicate pentru că – după cum presupune Camus – aceste lucrări nu au nici cea mai mica asemanare cu ceea ce se înţelege în mod curent prin marxism.

 

După ce am terminat de citit eseul lui Camus, am rugat-o pe secretara mea să le scrie celor de la Institutul Marx – Lenin din Moscova şi să-i întrebe dacă această afirmaţie a scriitorului francez este adevărată.

 

Am primit un răspuns.

 

Locţiitorul directorului, profesorul M. Mdelov, după ce a susţinut că Albert Camus minte, a confirmat totuşi afirmaţiile acestuia, scriindu-mi că din totalul de o suta de volume planificate, nu au fost publicate decât treisprezece.

 

Justificarea sa că cel de al doilea război mondial ar fi împiedicat editarea celorlalte volume este de-a dreptul ridicolă. Scrisoarea a fost scrisă în 1980, la treizeci şi cinci de ani după sfârşitul războiului. Iar Editura de Stat a Uniunii Sovietice are, cu siguranţă, destule fonduri…

 

Din această scrisoare reiese clar ca, deşi comuniştii sovietici deţin toate manuscrisele necesare pentru editarea tuturor celor o sută de volume, ei au preferat să publice numai treisprezece.

 

Nu există altă explicaţie decât aceea ca majoritatea gândurilor şi ideilor lui Marx sunt tăinuite în mod deliberat.

 

 

 

Viaţa răvăşită a lui Marx

 

 

Toţi sataniştii activi au vieţi răvăşite. Acesta a fost şi cazul lui Marx.

 

 

 

Arnold Kunzli, în cartea sa “Karl Marx – O psihograma” 33 , descrie viaţa lui Marx, referindu-se şi la sinuciderea a două din fiicele sale şi a unui ginere. Trei dintre copiii săi au murit din cauză subnutriţiei.

 

Fiica sa Laura, căsătorită cu socialistul Laforgue, i-a înmormântat pe trei dintre copiii ei. O altă fiică a lui Marx, Eleonor, a hotărât să se sinucidă împreună cu soţul ei. Ea a murit, iar el s-a răzgândit în ultimul moment.

 

Marx nu s-a simţit obligat să-şi întreţină familia, deşi ar fi putut s-o facă foarte usor datorită cunoaşterii unor limbi străine pe care le stăpânea foarte bine. A preferat să cerşească de la Engels.

 

A avut un copil nelegitim cu servitoarea lui, Helen Demut. Mai târziu a atribuit paternitatea acestui copil lui Engels, care a acceptat toata această comedie.

 

Lui Marx îi placea să bea mult. Riazanov, directorul Institutului Marx-Engels din Moscova, recunoaşte acest lucru în cartea sa “Karl Marx – omul gânditorul şi revoluţionarul”34.

 

 

 

Eleonor a fost fiica preferată a lui Marx. El o numea Tussy şi deseori spunea: „Tussy sunt eu”. Ea a fost distrusă sufleteşte când a auzit de la Engels, aflat pe patul de moarte, de existenţa acestui copil nelegitim. La aflarea acestei veşti, s-a sinucis.

 

În Manifestul Comunist, Marx proferase invective la adresa capitaliştilor care dispun după bunul lor plac de nevestele şi fetele muncitorilor lor. O astfel de ipocrizie nu este câtuşi de puţin străină de caracterul lui Karl Marx.

 

 

 

Există o pată destul de întunecată în viaţa lui Marx, marele revoluţionar.

 

Ziarul german Reichsruf publica (9 ianuarie 1960) ştirea conform căreia cancelarul austriac Raabe i-a dăruit lui Nikita Hrusciov, pe atunci conducător al Uniunii Sovietice, manuscrisul unei scrisori a lui Marx. Hrusciov nu s-a bucurat însă la citirea scrisorii pentru că aceasta constituia dovada că Marx fusese informatorul plătit de poliţia austriacă pentru a-i spiona pe revoluţionari.

 

Scrisoarea a fost găsită întâmplător într-o arhivă secretă. Din ea reiesea clar ca Marx, în timpul exilului sau la Londra, trimitea rapoarte despre activitatea tovarăşilor săi, primind pentru fiecare informaţie suma de 25 de dolari. Notele sale informative se refereau la revoluţionarii exilaţi la Londra,Parisşi în Elveţia.

 

Unul dintre cei spionaţi era Ruge, care se considera bun prieten cu Marx. Există încă scrisori care dovedesc relaţiile de prietenie dintre cei doi.

 

Rolv Heuer în cartea sa “Geniu şi bogăţie”, descrie viaţa financiară dezordonată a lui Marx:

 

 

 

„Pe când era student la Berlin, fecior de bani gata, Marx primea 700 de taleri pe an bani de buzunar”35

 

 

 

Aceasta era o sumă enormă, ţinând cont de faptul ca pe vremea aceea numai 5% din populaţie dispunea de un venit mai mare de 300 de taleri pe an. De-a lungul vieţii sale, Marx a primit de la Engels circa 6 milioane de franci francezi – după cum informează Institutul Marx – Engels.

 

Cu toate acestea, Marx jinduia tot timpul să moştenească averi.

 

În timp ce un unchi de-al său era în agonie, Marx i-a scris lui Engels: „Dacă moare câinele, voi ieşi din încurcătură”36, la care Engels îi răspunde: „Te felicit pentru că s-a îmbolnăvit cel care te-a împiedicat să intri în posesia moştenirii şi sper că nenorocirea să se întâmple chiar acum.”37

 

„Câinele” a murit, iar la 8 martie 1855, Marx scria:

 

 

 

„Un eveniment foarte fericit. Ieri ni s-a comunicat moartea unchiului soţiei mele, în vârstă de nouăzeci de ani. Soţia mea va primi aproximativ o suta de lire sterline, poate chiar şi mai mult, dacă nu cumva bătrânul câine a lăsat o parte din banii săi doamnei care-i administra casa”38

 

 

 

Marx nu avea sentimente mai bune nici faţă de rudele care-i erau mult mai apropiate decât acest unchi. De pildă, el nu vorbea cu mama lui. În decembrie 1863 Marx i-a scris lui Engels:

 

 

 

„Acum doua ore a sosit o telegrama prin care sunt anuntat ca mama a murit. Soarta a vrut să ia din viaţă un membru al familei. Eu eram deja cu un picior în groapă, dar în împrejurările actuale, sunt mai necesar decât bătrâna. Trebuie să mă duc la Trierpentru moştenire.” 39

 

 

 

Asta este tot ceea ce Marx a avut de spus la moartea mamei sale.

 

Relaţiile dintre Marx şi soţia lui erau destul de proaste. Ea l-a părăsit de două ori, dar s-a întors de fiecare data. Iar el nu a fost prezent nici măcar la înmormântarea ei.

 

Aflându-se mereu în nevoi pecuniare, Marx a risipit mulţi bani la bursă, unde el – marele economist – nu ştia decât să piardă.

 

Marx era un intelectual de mare calibru, ca şi Engels. Totuşi, corespondenţa lor abundă în obscenităţi, neobişnuite pentru aceasta clasă socială.

 

Expresiile grosolane sunt frecvent utilizate, dar nu există nici măcar o singură scrisoare în care vreunul dintre ei să pomenească despre idealul umanist sau socialist.

 

Deoarece biserica satanista este extrem de secretă, avem numai vagi indicii despre posibilele legături ale lui Marx cu aceasta sectă.

 

Viaţa lui răvăşită constituie însă, neîndoielnic, încă o veriga în înlănţuirea dovezilor aduse până acum.

 

Note

1. Karl Marx, Letter of November 10, 1837 to his father, MEW, XXX, p. 218.170

 

2. Ibid., Heinrich Marx, letter of February 10, 1838, to Karl Marx, p. 229.

 

3. Ibid., Heinrich Marx, letter of March 2, 1837 to Karl Marx, p. 203.

 

4. Ibid., Karl Marx, Hegel, pp. 41, 42.

 

5. Quoted în Deutsche Tagespost.West Germany, December 31, 1982.

 

6. Op. cit.. MEW, XXX, Karl Marx, „Das Bleiche Madchen” (The Pale Maiden). pp. 55-57.

 

7. Mullern-Schonhausen, The Solution of the Riddle. Adolf Hitler.

 

8. Op. cit., MEW, III, Karl Marx. „Ueber die Differenz der Demokritischen und Epikureischen Naturphilosophie Vorrede” (The Difference Between Democritus’ and Epicuris’ Philosophy of Nature. Foreword, p. 10.

 

9. Jenny von Westphalen, “Mohr und General, Erinnerungen an Marx und Engels” (The Moorand the General. Remembrances about Marx and Engels) (Berlin: Dietz-Verlag, 1964), pp. 273, 274.

 

10. Op. cit., Payne, p. 317., Ibid.

 

12. Karl Marx, Die Rheinische Zeitung (Rhine Newspaper), „Der Komunismus und die Ausburger Allgemeine Zeitung” (Communism and the Augsburger Allgemeine Newspaper), MEGA, I, i (1), p. 263.

 

13.Moses Hess, letter of September 2, 1841 to Berthold Auerbach, MEGA, I, i, (2), p. 261.

 

14. Ibid, Georg Jung, letter of October 18, 1841 to Arnold Ruge, pp. 261,262.

 

15. Karl Marx, „Zur Kritik der Hegelschen Rechtsphilosophie Einleitung” (Critique of the Hegelian Philo-sophy ofLaw), Introduction, MEGA, 1,1(1), p. 614.

 

16. MEW, I, p. 372.

 

17. Ibid., p. 386.

 

18. Hans Enzensberger, „Gesprache mit Marx und Engels” (Conversations with Marx and Engels) (Frankfurt-am-Main: Insei Verlag, 1973), p. 17.

 

19. James Hastings, Encyclopaedia of Religion and Ethics. Vol. XI (New York: Charles Scribnef `s Sons, 1921), p. 756.

 

20. Mikhail Bakunin, God and the State (New York: Dover Publications, 1970), p. 112.

 

21. Roman Gul, Dzerjinski, published by the author în Russian (Paris, 1936), p. 81.

 

22. Op. cit.. Enzensberger, p. 407.

 

23. Pierre-Joseph Proudhon, „Philosophie de la Misere” (The Philosophy of Misery) (Paris: Union Gene-rale d`Editions, 1964), pp. 199, 200.

 

24. Ibid.. pp. 200, 201.

 

25. Paul Garus, History of the Devil (Easl Brunswiek,N.J.:Bell Publishing Co.), p. 435..

 

26. Heinrich Heine, Works. Vol. I, p. LXIV.

 

27. Charles Boyer, The Philosophy of Communism (10: The Political Atheism of Communism by Ingino Giordani) (New York: Fordham Universily Press, 1952), p. 134.

 

28. Op. cit. , Marx, Spielmann, pp. 57, 58.

 

29. Jerry Rubin, Do It (New York: Simon & Schuster, 1970), p. 249.

 

30. Karl Maix “Menschenstolz” (Human Pride), MEGA, I, i (2), p. 50.

 

31. Ibid., Karl Marx, letter of November 10, 1837 to his father, p. 219.

 

32. Ibid., Georg Jung, letter of October 18, 1841 to Arnold Ruge, pp. 261, 262.

 

33. Arnold Kunzli, „Karl Marx, Eine Psychographic” (Karl Marx. a Psychogram) (Ziirich: Europa Vcr-lag, 1966).

 

34. David Rjazanov, Karl Marx: Man, Thinker and Revolutionist („Karl Marx als Denker, Mensch und Re-volutionar”) (New York: International Publishers, 1927).

 

35. Rolv Heuer, „Genie und Reichtum” (Genius and Riches) (Vienna: Bertelsmann Sachbuehverlag, 1971), pp. 167, 168.

 

36. Karl Marx, letter of February 27, 1852 to Friedrich Engels, MEW, XXVIII, p. 30.

 

37. Ibid., Friedrich Engels, letter of March 2, 1852 to Karl Marx, p. 33.

 

38. Ibid., Karl Marx, letter of March 8, 1855 to Friedrich Engels, p. 438.

 

39. Karl Marx, letter of December 2, 1863 to Friedrich Engels, MEW, XXX, p. 376.

 

Capitolul III

CREDINŢA NĂRUITĂ

Apostazia lui Engels

Deoarece Engels este o figură proeminentă în viaţa lui Marx, mă voi referi pe scurt şi la el.

 

Engels fusese crescut într-o familie pioasă. În tinereţea lui scrisese frumoase poezii creştine. După ce l-a întâlnit pe Marx, a scris despre acesta:

 

 

 

„Cine vânează eu o sălbatică străduinţă? Un om negru dinTrier(locul de naştere al lui Marx), un adevărat monstru.

 

El nu merge şi nu alearga, sare pe călcâie şi rage plin de mânie, ca şi cum ar dori să apuce marele cort al cerului şi sa-l arunce pe pământ.

 

El îşi întinde braţele în văzduh, pumnul lui ameninţător este încleştat, urlă neîncetat de parcă zece mii de draci l-ar fi înşfacat de păr. “1

 

 

 

Engels începuse să se îndoiască de credinţa să creştină după ce a citit o carte scrisă de un teolog liberal, pe nume Bruno Bauer.

 

În inima lui s-a dat o mare luptă. În acele momente, el a scris:

 

 

 

„De când am început să mă îndoiesc, mă rog zilnic pentru adevăr, aproape toată ziua. Şi totusi, pentru mine nu mai există cale de întoarcere. Lacrimile îmi curg pe obraz în timp ce scriu aceste rânduri.„ 2

 

 

 

Engels n-a mai găsit niciodată calea de întoarcere la Cuvântul lui Dumnezeu, alăturându-se în schimb aceluia pe care el însuşi îl denumise „monstrul posedat de zece mii de draci”.3 El s-a lepădat de credinţă.

 

Ce fel de om era Bruno Bauer, teologul liberal care a jucat un rol decisiv în distrugerea credinţei creştine a lui Engels şi care a încurajat paşii lui Marx pe noua să cale anticreştină? Să fi avut şi el legături cu demonii?

 

Ca şi Engels, Bruno Bauer a fost în tinereţea sa un om credincios, care prin scrisul său a luat atitudine chiar împotriva criticilor aduse Bibliei.

 

Apoi a devenit un critic radical al Sfintei Scripturi şi întemeietor al aşa-zisului creştinism materialist care afirma că Iisus Hristos ar fi fost numai om, nu şi Fiul lui Dumnezeu.

 

La data de 6 decembrie 1841, Bruno Bauer i-a scris prietenului sau Arnold Ruge, care era totodata prieten cu Marx şi Engels:

 

 

 

„Tin conferinte aici, la Universitate, în faţa unui mare auditoriu.

 

Nu mai mă recunosc atunci când proferez blasfemii de la amvon.

 

Acestea sunt atât de mari, încât acestor copii nevinovaţi li se face părul măciucă.

 

În timp ce hulesc, îmi amintesc cum lucram acasă cu evlavie la o apologie a Sfintei Scripturi şi a Apocalipsei.

 

În orice caz, un demon cumplit pune stăpânire pe mine ori de câte ori mă urc la pupitru şi sunt atât de slab încât sunt nevoit să mă predau lui…

 

Spiritul meu de hulă va fi satisfăcut numai dacă mi se va permite să predic ateismul în mod oficial ca profesor.” 4

 

 

 

Omul care l-a convins pe Engels să devina comunist a fost acelasi Moses Hess, care îl convinsese şi pe Marx, acelasi lucru, mai inainte. după ce l-a întâlnit pe Engels, laKoln, Hess scrie:

 

 

 

„Cand s-a despartit de mine, Engels devenise un comunist extrem de zelos. Acesta este modul meu de a ravasi sufletele oamenilor…” 5

 

 

 

A răvăşi sufletele – aceasta să fi fost oare nazuinţa supremă a vieţii lui Hess? Acesta este şi scopul lui Lucifer.

 

Amprentele lăsate de creştinism nu s-au şters niciodata din mintea lui Engels.

 

În 1865, el îşi exprima admiraţia pentru cântecul Reformei, „Cetate tare-i Dumnezeu”, numindu-l „un imn de biruinţă care a devenit Marseieza secolului al XVI-lea”.6

 

Engels s-a mai exprimat şi cu alte ocazii în favoarea creştinismului.

 

Tragedia vieţii lui Engels este emoţionantă şi chiar mai cutremurătoare decât cea a vieţii lui Marx. Iată un minunat poem creştin scris în timpul tinereţii sale de omul care mai târziu va deveni complicele cel mai apropiat al lui Marx în tentativa de distrugere a religiei:

 

 

 

Doamne Iisuse Hristoase,

 

singurul Fiu al lui Dumnezeu,

 

o, pogoară de pe tronul Tău ceresc şi mântuieşte-mi sufletul.

 

Coboara în toată binecuvântarea Ta,

 

Lumină a sfinţeniei Tatălui Tău.

 

Îngăduie-mi să Te aleg pe Tine, Mântuitorule.

 

Bucuria pe care Ţi-o înălţăm împreună cu lauda noastră

 

este frumoasă, strălucitoare şi neumbrită de supărare.

 

Iar când îmi voi da ultima suflare

 

şi va trebui să sufăr chinurile morţii,

 

ajută-mă să mă ţin de Tine cu putere;

 

Ca atunci când ochii mei se vor umple de întuneric,

 

şi când inima mea va înceta să mai bată,

 

să-mi pot da duhul în braţele Tale.

 

Sus, în ceruri, duhul meu va lăuda Numele Tău în vecii vecilor,

 

deoarece el se odihneşte în Tine.

 

O, dac-ar veni mai curând vremea bucuriei

 

când din pieptul Tău plin de dragoste

 

voi putea primi viaţa nouă care încălzeşte totul.

 

Şi apoi, Doamne, aducâdu-Ţi mulţumiri,

 

îi voi strânge în braţe pe cei care-mi sunt dragi pentru totdeauna.

 

Trăind în vecii vecilor,

 

într-o continuă contemplare a Ta,

 

viaţa mea se va desfăşura din nou.

 

Tu ai venit să eliberezi omenirea de moarte şi de rău,

 

ca să poată exista Binecuvântări şăi bunăstare pretutindeni.

 

Si acum, chiar cu această nouă coborâre a Ta pe pământ,

 

totul se va schimba;

 

Tu vei da răsplata cuvenită fiecărui om în parte.”7

 

 

 

Engels le scrie unor prieteni, după ce Bruno Bauer a semănat îndoială în suflet:

 

 

 

„Este scris: «Cere şi ţi se va da». Caut adevărul oriunde există o speranţă că pot găsi măcar o umbra de adevăr.

 

Totuşi, nu pot recunoaşte eternitatea adevărului vostru.

 

Cu toate acestea, este scris: «Caută şi vei găsi. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Cu atât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer».

 

În timp ce scriu aceste rânduri ochii mi se umplu de lacrimi. Sunt adânc mişcat, dar cred că nu voi fi pierdut. Mă voi întoarce la Dumnezeu, după Care tânjeşte întregul meu suflet, iar aceasta este o mărturie a Duhului Sfânt. Cu speranţa aceasta trăiesc şi cu aceasta voi muri… Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte împreună cu duhul meu ca sunt un copil al lui Dumnezeu.” 8

 

 

 

Engels era pe deplin conştient de pericolul satanismului, în cartea sa, Schelling – filozoful întru Hristos, Engels a scris:

 

 

 

„De la revolutia franceza încoace (masonica, n.r.), un duh diabolic, cu totul nou, a intrat într-o buna parte din omenire, iar necredinţa îşi înalţă capul semeţ cu atâta neruşinare şi subtilitate încât ai crede ca prorociile din Scriptura se împlinesc chiar acum.

 

Să vedem mai întâi ce spun Scripturile despre lipsa de evlavie din vremurile din urmă.

 

Domnul spune în Matei 24:11 – 13:

 

«Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se ve va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Şi această Evanghelie a împărăţiei va fi propovăduită în toata lumea, ca să slujească de mărturie tuturor Neamurilor. Atunci va veni sfârşitul».

 

Apoi, în versetul 24: «Se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să însele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi».

 

Şi apostolul Pavel spune în 2 Tesaloniceni 2: 3 şi în continuare: «Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeste „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare»…

 

Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi.

 

Din această pricină Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire să fie osândiţi.»”

 

 

 

Engels citeaza din Scriptura paragraf după paragraf, ca teologul a cărui carte de căpătâi este Biblia. El continuă:

 

 

 

„Noi nu mai avem nimic de-a face cu indiferenţa sau cu răceala faţă de Domnul, declarându-ne adversari ai acestor atitudini, iar în locul sectelor şi partidelor, noi vedem două tabere: creştini şi anticreştini. Vedem prorocii mincinoşi printre noi…

 

Ei călătoresc în toataGermaniaşi vor să se infiltreze pretutindeni; propovăduiesc învăţăturile lor satanice în piele şi poarta drapelul Diavolului dintr-un oras în altul, înşelându-i pe bieţii tineri ca să-i arunce în prapastia cea mai adâncă a iadului şi a mortii.”

 

 

 

Engels îşi încheie cartea citând următorul verset din Apocalipsa:

 

 

 

“Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Amin.” 9

 

 

 

Omul care a scris aceste poezii şi aceste avertismente faţă de pericolul reprezentat de satanism, omul care s-a rugat cu lacrimi ca să fie ferit de acest pericol, omul care a recunoscut că Marx este posedat de mii de demoni, a devenit colaboratorul cel mai apropiat al lui Marx în lupta diabolică „pentru nimicirea comunistă a adevărului etern, a oricărei religii şi a oricărei morale…„10

 

Acestea sunt efectele monstruoase ale teologiei liberale. Ea împarte vina cu Marx şi Engels pentru zecile de milioane de nevinovaţi ucişi de comunişti până în ziua de astăzi.

 

Marx urăşte naţiuni întregi

După această digresiune, să revenim la Marx. Întreaga sa atitudine şi conversaţie erau de natură satanică. Deşi evreu, el a scris o periculoasă carte antisemită, intitulată Problema evreiască.

 

În anul 1856, Marx a publicat în The New York Tribune, un articol intitulat „împrumutul rusesc”, în care putem citi:

 

 

 

„După cum armata iezuiţilor ucide orice gând de libertate, tot astfel evreii care fură bogăţiile lumii înăbuşă dorinţa de eliberare a celor exploataţi, profitând de pe urma războaielor provocate de capitalişti.

 

Nu e de mirare că acum 1856 de ani, Iisus i-a izgonit pe cămătari din Templul de la Ierusalim.

 

Ei erau aidoma cămătarilor de astăzi care se ascund în spatele tiranilor şi al tiraniilor.

 

Majoritatea lor e formată din evrei.

 

Faptul că evreii au devenit atât de puternici încât au ajuns să pună în primejdie viaţa lumii, ne determină să le dezvăluim organizăţia şi adevăratul lor scop, astfel încât duhoarea pe care o emană aceştia să incite la lupta împotriva lor muncitorii din întreaga lume care să extirpe o astfel de gangrenă.”

 

 

 

A spus Hitler ceva mai rău decât Marx?

 

(E ciudat, însă, că Marx a afirmat şi contrariul, în Capitalul vol. I, capitolul „Caracterul capitalist al producţiei”: „Pe fruntea oamenilor aleşi scrie că ei aparţin lui Iehova.”)

 

Mulţi alţi evrei comunişti au urmat exemplul lui Marx, urându-i pe evrei.

 

Ruth Fisher, o renumită lidera comunistă germană de origine evreiască şi membră a parlamentului, spunea: „Zdrobiţi-i pe capitaliştii evrei, spânzuraţi-i de felinare, călcaţi-i în picioare.”11

 

De ce tocmai pe capitaliştii evrei şi nu pe ceilalţi? – rămâne o întrebare fără răspuns.

 

Marx nu-i ura numai pe evrei, ci şi pe germani, despre care a scris: „Singurul mijloc de a-i trezi pe germani este de a-i lua la bătaie.”

 

El vorbea despre „stupidul popor german” şi despre „dezgustătoarea limitare intelectuală a germanilor”, susţinând că „germanii, chinezii şi evreii trebuie comparaţi cu negustorii ambulanţi şi cu micii comercianţi.”12

 

Pe rusi îi numea „mâncători de varză”13, iar popoarele slave erau considerate „gunoaie etnice.”14

 

El şi-a exprimat ura faţă de mai multe naţiuni, dar niciodată dragostea faţă de vreuna.

 

Într-o agendă a anului 1848, Marx scrie despre „plebea slavă”, din care faceau parte ruşii, cehii şi croaţii. Acestor popoare retrograde”, nu le rămâne decât „să dispară imediat” în furtuna revoluţiei.

 

 

 

„Viitorul război mondial va face să dispară de pe faţa pământului nu numai clasele şi dinastiile retrograde, ci şi popoare întregi reacţionare. Şi această dispariţie va constitui un progres.”

 

„Până şi numele lor va dispărea.” 15

 

 

 

Nici lui Marx, nici lui Engels, nu le-a păsat de distrugerea a milioane de oameni. Marx scria:

 

 

 

„O revoluţie liniştită dar inevitabilă se desfăsoară în cadrul societăţii, o revoluţie căreia îi pasă de vieţi omeneşti pe care le distruge, tot atât de puţin cât îi pasă unui cutremur de casele pe care le dărâmă. Clasele şi rasele care sunt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă, vor fi înfrânte. ”

 

 

 

Spre deosebire de Marx, Hitler dorea numai înrobirea acestor popoare, nu şi distrugerea lor, încât se poate afirma că Hitler a fost mult mai uman decât Marx.

 

Engels scria în acelaşi spirit:

 

 

 

„Următorul război mondial va face să dispară de pe faţa pământului popoarele reacţionare. Şi aceasta înseamnă un progres.” 16

 

„Evident, acest scop nu se poate realiza fără strivirea vreunei gingaşe flori naţionale.

 

Dar fără violenţă şi fără cruzime, nimic nu se poate înfăptui în istorie.” 17

 

 

 

Marx, omul care poza ca luptător pentru cauza proletariatului, numea această clasă socială „baieţi proşti, golani, măgari.” Engels ştia prea bine la ce să se aştepte din partea acestora, atunci când scria: „Nici democraţii de «coloratură» roşie, nici măcar gloata comunistă nu ne vor iubi vreodată.” În corespondenţa lui intimă, Marx îi caracteriza pe negri drept „idioţi”, vorbind în mod constant despre ei în termeni peiorativi.

 

Pe rivalul său, Lassalle, îl numea „evreul negru” şi ţinea să precizeze că acest epitet depreciativ nu e valabil doar pentru o singură persoană.

 

„Pentru mine este absolut clar că – judecând după forma capului şi felul părului său – el se trage din negrii care au fugit împreună cu Moise din Egipt (în cazul în care mama sau bunica lui nu s-au corcit cu vreun negru)… şi felul de a răzbi în viaţă al acestui individ este tot tipic negrilor.”

 

Marx a susţinut chiar şi menţinerea sclaviei în America de Nord. Din pricina aceasta sa certat cu prietenul sau Proudhon, care apăra cauză eliberării sclavilor în Statele Unite.

 

Marx îi răspunde acestuia:

 

 

 

„Fără sclavie, America de Nord s-ar transforma din cea mai progresivă ţarăîntr-un stat patriarhal. Ştergeţi America de Nord de pe harta lumii şi veţi ajunge la anarhie – declinul absolut al comerţului şi civilizaţiei moderne. Aboliţi sclavia şi veţi şterge Americade pe harta naţiunilor.” 18

 

 

 

Marx a mai scris: „dă-i dracului de englezi.”19

 

În ciuda acestei atitudini de desconsiderare a naţiunilor respective, exista totuşi o multime de marxisti englezi şi americani.

 

Satan în familie

Eleonor, cea mai iubită fiică a lui Marx, s-a căsătorit – având consimţământul tatalui ei – cu Eduard Eveling. Acesta ţinea conferinţe despre „răutatea lui Dumnezeu”.

 

(Exact cum fac sataniştii. Spre deosebire de atei, aceştia nu neagă însă existenţa lui Dumnezeu, decât pentru a-i minţi pe ceilalţi oameni; ei ştiu despre existenţa Lui, însă îl descriu ca fiind rău.)

 

Prin aceste conferinţe, Eduard Eveling încerca să demonstreze că Dumnezeu „ar încuraja poligamia şi ar instiga la hoţie”.

 

El apăra dreptul de a profera blasfemii.20

 

Următorul poem dezvăluie adeziunea sa la satanism:

 

 

 

“Către tine se vor înălţa versurile mele dezlănţuite şi cutezătoare,

 

O, Satano, rege al banchetului!

 

În laturi, preotule, cu sfeştania şi cu bolboroselile tale!

 

Căci niciodată, preotule, Satan nu va sta înapoia ta.

 

Suflarea ta, Satano, îmi inspiră versurile

 

când din tot sufletul meu desfid zeii.

 

Al regilor pontificali, al regilor inumani,

 

al lor este fulgerul care zdruncină minţile.

 

O, suflete ce pribegeşti departe de calea cea dreaptă!

 

Satan este îndurător. Iată, Heloise!

 

Ca vârtejul care-şi întinde aripile trece Satan cel mare,

 

o, voi oameni!

 

Te salut, mare răzbunător al raţiunii!

 

Către tine se vor înălţa fumul tămâii şi jurămintele sfinte!

 

Tu l-ai detronat pe Dumnezeul preotului.” 21

 

Note

1. Franz Mehring, „Karl Marx – Geschichte seines Lebens” (Karl Marx – Story of His Life) (Berlin: Dietz-Verlag, 1964), pp. 99, 100.

 

2. Ibid. p. 97.

 

3. Ibid., p. 100.

 

4. Bruno Bauer, letter of December 6, 1841 to Arnold Ruge, MEGA, I, 1 (2), p. 263.

 

5. A. Melskii, “Evangelist Nenavisti” (The Evangelist of Hate. Life of Karl Marx) (Berlin: Za Pravdu Publishing House, 1933, în Russian), p. 48.

 

6. Friedrich Engels, „Dialektik der Natur, Einleitung'(Dialectics of Nature, Introduction). MEW, X, p. 312.

 

7. Friedrich Engels, poem probably written în early 1837. MEGA, I, ii, p. 465.

 

8. Ibid., Friedrich Engels, letter of July 1839 to the Graber brothers, p. 531.

 

9. Friedrich Engels, „Schelling und die Offenbarung” (Schelling and Revelation). MEGA, pp. 247 – 249.

 

10. Karl Marx and Frederich Engels, Selected Works (London: Lawrence and Wishart, 1958), p. 52.

 

11. Ossip Flechtheim, The Communist Parly of Gennany in theWeimarRepublic(OiTenbach, 1948).

 

12. Op. cit., Kunzli, p. 187.

 

13. Bertram Wolfe, Marxism – One Hundred Years în the Life of a Doctrine (New York: The Dial Press, 1965), p. 32.

 

14. Karl Marx and Friedrich Engels, The Russian Menace toEurope(Glencoe: The Free Press, 1952), p. 63.

 

15. Quoted în op. cit.. Wolfe, Marxism.

 

16. Engels, MEW, VI, p. 176.

 

17. Deutschland Magazine, February 1985.

 

18. Quoted by Nathaniel Weyl, Karl Marx: Racist (New Rochelle,N.Y.:ArlingtonHouse).

 

19. Karl Marx, MEW, XXXV, p. 122.

 

20. Chushichi Tsuzuki, The Life of Eleanor Marx (Oxford: Clarendon Press, 1967), p. 85.

 

21. Frederick Tatford, The Prince of Darkness (Easlbourne: Bible and Advent Testimony Movement, 1967).

 

Capitolul IV

PREA TÂRZIU

Dezvăluirile unei servitoare

Un american, comandorul Sergius Riis, fusese unul dintre discipolii lui Marx.

 

Indurerat de vestea morţii lui Marx, Riis plecă la Londra să viziteze casa în care trăise mult-admiratul său maestru. Familia acestuia se mutase. Singura persoană cu care a putut sta de vorba a fost Helen Demuth, fosta servitoare a lui Marx. Ea a descris aceste situaţii surprinzatoare petrecute în casa lui Marx:

 

 

 

„Marx era un om cu frica lui Dumnezeu. Când era grav bolnav, se ruga singur în camera lui, în faţa unui sir de lumânări aprinse, purtând un fel de panglică legată în jurul frunţii.”1

 

 

 

Această descriere aminteşte de filacterele purtate de evrei în timpul rugăciunilor de dimineaţă. Dar Marx fusese botezat în cadrul religiei creştine, nu practicase niciodată iudaismul, iar mai târziu, a devenit un aprig contestatar al lui Dumnezeu.

 

El a scris cărţi împotriva religiei şi şi-a crescut toţi copiii în spiritul ateismului. Ce însemna, atunci, această ceremonie pe care o servitoare a luat-o drept rugăciune?

 

Când evreii îşi spun rugăciunile purtând pe frunte filacterele, ei nu ţin în faţa lor nici un şir de lumânări aprinse. Să fi fost vorba de un ritual magic?

 

Este, de asemenea, cunoscut faptul ca Marx, pretinsul ateu, avea în camera sa de lucru un bust al lui Zeus.

 

În mitologia greaca, Zeus – o neînduratoare divinitate păgână – s-a transformat într-o fiara care a luat în captivitate Europa – la fel cum a făcut şi marxismul mai tarziu.

 

(Printr-o coincidenta, statuia lui Zeus cel binecunoscut pentru ferocitatea sa, este singurul simbol religios expus în holul principal al sediului O.N.U. dinNew York.)

 

Scrisori de familie

Un alt posibil indiciu se află într-o scrisoare adresată lui Marx de către fiul său Edgar, la 31 martie 1854. Ea începe cu aceste cuvinte uluitoare: „Dragul meu Diavol.”2

 

Cine a mai pomenit vreodată ca vreun fiu să i se adreseze tatălui său în felul acesta?

 

Numai un satanist poate să-i scrie aşa ceva celui pe care îl iubeşte. Să fi fost oare iniţiat şi fiul lui Marx în misterele satanismului?

 

Tot atât de semnificativ este felul în care soţia lui Marx i se adresează acestuia, într-o scrisoare din august 1844:

 

 

 

„Ultima ta epistolă pastorală, tu, mare preot şi episcop al sufletelor, i-a redat bietei tale oi pacea şi odihna sufletească.” 3

 

 

 

În Manifestul Comunist, Marx îşi exprimase dorinţa de a desfiinţa toate religiile – ceea ce ar fi implicat şi desfiinţarea cultului lui Satan. Cu toate acestea, soţia sa îl numeşte „mare preot şi episcop44.

 

Al cărei religii? Singura religie din Europa care are mari preoţi este satanismul.

 

Si ce fel de epistole pastorale să fi scris acest om, considerat ateu? Unde sunt acestea? Acest aspect al vieţii lui Marx nu a fost încă studiat.

 

Documente biografice

Cu siguranţă că unii dintre biografii lui Marx au intuit satanismul acestuia, dar neavând pregătirea spirituală necesară, nu au putut să înţeleagă situaţiile respective.

 

Totuşi, interpretările lor nu sunt lipsite de interes.

 

Marxistul Franz Mehring a scris în cartea sa Karl Marx:

 

 

 

„Cu toate ca tatăl lui Marx a murit la câteva zile după ce fiul său împlinise 20 de ani, se pare că el observase cu o tainică îngrijorare demonul din sufletul celui mai iubit fiu al său…” 4

 

„Henry Marx nu a crezut şi nici măcar nu şi-ar fi putut închipui vreodată că vasta cultură burgheză asimilată de fiul său nu va contribui decât la dezlănţuirea demonului de care se temea.” 5

 

 

 

Marx a murit fără nici o nădejde, ca toţi sataniştii.

 

La 25 mai 1883, i-a scris lui Engels: „Cât de deşartă şi de inutilă este viaţa, şi totuşi cât de mult o dorim!”6

 

Marx a fost contemporan cu creştini ilustri, precum compozitorul Mendelsohn, filantropul Dr. Barnardo şi generalul William Booth.

 

Toţi au locuit în preajma lui, în Londra.

 

Totuşi, el nu a pomenit niciodată nimic despre aceştia.

 

 

 

Exista un secret în viaţa lui Marx, pe care puţini marxişti îl cunosc. Lenin a scris: „După o jumătate de secol, nici un marxist nu l-a înţeles pe Marx cu adevărat.” 7

 

Secretul din viata lui Lenin

Şi viaţa lui Lenin ascunde un secret.

 

Când a apărut prima ediţie a acestei cărţi, nu aveam cunoştinţă de nici o implicare personală a lui Lenin în vreunul din riturile sectei satanice.

 

Dar, între timp, am citit cartea Tânărul Lenin, scrisa de Trotky – prieten apropiat şi colaborator al lui Lenin.

 

El scrie că Lenin, la vârsta de şaisprezece ani, şi-a rupt crucea de la gat, a scuipat pe ea şi a calcat-o în picioare- acesta fiind un binecunoscut ritual satanic.

 

Cu siguranţă că Lenin era dominat de ideologia satanistă. Cum altfel s-ar putea explica citatul din următoarea scrisoare, adresată scriitorului rus Maxim Gorki la data de 13 – 14 noiembrie 1913:

 

 

 

„Milioane de păcate, pagube, impilări, molime sunt mult mai lesne înţelese de popor şi de aceea mai puţin periculoase decât cea mai firava idee a unui mic dumnezeu spiritual oricât de bine deghizată ar fi aceasta.” 8

 

 

 

În final şi el a fost înşelat de Satan, ca toţi cei care se încred în el.

 

Cu privire la statul sovietic, Lenin scrie:

 

 

 

„Statul nu funcţionează aşa cum am dori noi. Atunci, cum funcţionează? Maşina nu ascultă de om. Un om stă la volan, iar nouă ni se pare că acesta o conduce. Dar maşina nu se îndreaptă în direcţia dorită. Ea se mişcă după voinţa altei forţe.”9

 

 

 

Care este deci această „altă forţă” misterioasă, căreia i se supune chiar şi voinţa conducătorilor bolşevici? Să fi cedat aceştia în faţa unei forţe pe care sperau să o domine, dar care s-a dovedit a fi mai puternică decât şi-au imaginat ei şi care i-a dus la disperare?

 

Într-o scrisoare din 1921, Lenin afirma:

 

 

 

„Sper să fim spânzuraţi cu o funie împuţită. şi nu mi-am pierdut speranţa că ni se va întâmpla chiar aşa, căci nu suntem în stare să condamnăm această birocraţie murdară. Iar de vom fi spânzuraţi, cu atât mai bine!” 10

 

 

 

Aceasta a fost ultima speranţă a lui Lenin la capătul unei vieţi întregi de lupta pentru cauză comunismului: să fie spânzurat cu o funie împuţită.

 

Dorinţa lui nu a fost îndeplinită, dar aproape toţi colaboratorii săi au sfârşit prin a fi executaţi de Stalin, după ce au recunoscut în public că serviseră interese străine de cauza proletariatului pe care pretinseseră că o susţin.

 

Ce confesiune îngrozitoare: „Sper să fim spânzuraţi cu o funie împuţită!” Este interesant de observat ca, la vârsta de treisprezece ani, Lenin a scris ceea ce s-ar putea numi o poezie profetică în care el prevăzuse eşecul de la sfârşitul vieţii sale. El a hotărât să slujească omenirea, dar fără Dumnezeu. Acestea au fost cuvintele lui:

 

 

 

„Dacă îţi vei da viaţa de bunăvoie pentru ceilalţi, e păcat să ai o soartă atât de tristă, încât jertfa ta să fie întru totul inutilă. “11

 

 

 

Ce diferenţă între afirmaţiile lui Lenin şi cele ale apostolului Pavel care, la sfârşitul vieţii sale, scria:

 

 

 

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4: 7 – 8).

 

 

 

Exista un „prea târziu” în ceea ce întreprindem pe plan spiritual.

 

Esau a regretat, cu multe lacrimi, ca şi-a vândut dreptul de întâi-născut, dar asupra acestei învoieli nu se mai putea reveni. Lenin, întemeietorul statului sovietic, aflat pe patul de moarte, spunea:

 

 

 

„Am făcut o mare greţeală. Coşmarul meu constă în sentimentul că sunt pierdut întrun ocean alcătuit din sângele nenumăratelor victime. Dar e prea târziu ca să mai dăm înapoi. Ca ţara noastră, Rusia, să fie salvată, ar fi nevoie de bărbaţi ca Francisc d’Assisi. Cu zece bărbaţi ca el, am fi salvat Rusia„.

 

Note

1. Sergius Martin Riis, Karl Marx, Master of Fraud (New York: Robert Speller, 1962), p. 11.

 

2. Edgar Marx, letter of March 31. 1854 to MARX, MEW, II, p. 18.

 

3. Jenny Marx letter (dated after August 11, Karl Marx, MEW, suppl, Vol. 1, p. d.s.V

 

4. Franz Mehring, Karl Marx – The Story of his life (New York: Covici, Friede, 1935), p. 18.

 

5. Op. cit., Mehring, p. 32.

 

6. Karl Marx, letter of May 20, 1882 to Friedrich Engels, MEW, XXXV, p. 65.

 

7. Walter Kaufmann, Hegel (Garden City: Doubleday, 1965), p. 288.

 

8. V. Ilitch Lenin, Complete Works (Moscow: Political Literature Publishing House, 1964, în Russian), Vol. 48, pp. 226, 227.

 

9. ibid., Vol. 45, p. 86.

 

10. ibid, Vol. 54, pp. 86, 87.

 

11. „Budilnik”,Russia, No. 48, of 1883. Quoted în The New Review,New York: 140/1980, p. 276.

 

Capitolul V

CUMPLITA FALSIFICARE

Buharin, Stalin, Mao, Ceauşescu, Andropov.

Poate că ar fi instructiv dacă ne-am raporta şi la câţiva marxişti moderni.

 

Buharin, secretarul general al Internaţionalei comuniste şi unul dintre reprezentanţii de seama ai marxismului din acest secol, încă de la frageda vârstă de doisprezece ani, după ce a citit cartea “Apocalipsa” din Biblie, dorea din tot sufletul să devină Antihrist. Dându-şi seama, din lectura Scripturii, că Antihristul trebuia să fie fiul marei curve din Apocalipsa, el a insistat ca mama lui să susţină că ar fi fost o prostituată.

 

Acelaşi Buharin a scris despre Stalin: „El nu este om, ci diavol.”1

 

Buharin şi-a dat seama prea târziu în mâinile cui a căzut. Într-o scrisoare pe care soţia sa a trebuit s-o înveţe pe dinafara înainte de arestarea şi executarea lui Buharin, acesta scria:

 

 

 

„ Viaţa mea se sfârşeşte. Îmi plec capul… îmi simt neputinţa în faţa acestui mecanism diabolic..”2

 

 

 

El a contribuit la înălţarea acestei ghilotine – statul sovietic – care a ucis milioane de oameni, pentru a recunoaşte în cele din urmă că proiectul acestei ghilotine a fost conceput în iad. Buharin dorise să fie Anticristul, dar a devenit o victima a Vrăjmaşului.

 

Împărtăşind aceleaşi decepţii, Kaganovici, cumnatul şi colaboratorul lui Stalin, scrie despre acesta în jurnalul său:

 

 

 

„Am început să înţeleg cum de a reuşit Stalin să facă din sine însuşi un zeu. El nu are nici o trăsătură umană… Chiar dacă exteriorizează vreodată unele sentimente, acestea parcă nici nu-i aparţin. Pentru el sentimentele sunt tot atât de absurde ca nişte solzi care ar creşte pe un metal blindat. Iar în spatele acestor solzi se află Stalin însuşi – o bucată de oţel. Nu ştiu de ce, aveam convingerea ca va trăi vesnic… Nu avea nimic omenesc în el…”

 

Roza (soţia lui Stalin) povesteşte că acesta o punea să se caţere într-un copac, dezbrăcată, numai cu şosetele în picioare.

 

 

 

„Am senzaţia că nu are nimic uman în el deşi pare un om ca toţi ceilalţi, spunea ea. Pentru mine este o adevărată enigmă. Dar ce scriu eu aici? Doar n-am înnebunit şi eu?”

 

 

 

Stalin i-a descris lui Kaganovici exerciţiile lui spirituale. Credincioşii din diferite religii practică anumite exerciţii care îi ajută să mediteze la ceea ce este bun, frumos, înţelept, pentru a dobândi astfel un potential mai mare de dragoste faţă de semenii lor. Stalin exersa pentru cultivarea stărilor de spirit diametral opuse.

 

El i-a spus lui Kaganovici:

 

 

 

„Daca trebuie să mă despart de cineva, mi-l imaginez mergând în patrulabeşi astfel reuşesc să-mi provoc o reacţie de dezgust. Uneori mă simt ataşat de un om care trebuie să fie însă înlăturat pentru realizarea scopurilor noastre. Ce fac atunci? Îmi închipui cum aceasta persoană îşi face nevoile, trage pârţuri, vomită şi pute. Şi nu-mi mai pare rău de omul acela.

 

Cu cât mai repede dispare duhoarea lui de pe pământ, cu atât mai bine. Şi astfel îl sterg din inima mea.”

 

 

 

Una din distractiile lui Stalin era de a le pune cailor ochelari verzi, încât aceştia să vadă pretutindeni numai fân şi iarbă. Mai rău decât atât, el le-a pus oamenilor ochelarii negri ai ateismului pentru a-i impiedica pe acestia să vadă câmpiile Raiului pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru sufletele credincioase.

 

Jurnalul conţine mai multe observaţii pătrunzătoare, referitoare la caracterul lui Stalin:

 

 

 

„Stalin vorbea adesea despre religie ca despre cel mai pervers duşman al nostru… El urăşte religia, iar eu împărtăşesc sentimentele lui. Religia este un duşman perfid şi periculos… Stalin e de părere că cea mai mare pedeapsă pentru toţi părinţii care aparţin unei secte – indiferent dacă au fost condamnaţi sau nu – este despărţirea de copiii lor.

 

Sunt convins că Stalin era preocupat în taină de astrologie. M-a mirat întotdeauna la el faptul că vorbea cu un fel de respect ascuns despre religie şi despre Dumnezeu. La început am crezut că este doar o închipuire de-a mea, dar treptat m-am convins că ceea ce observasem era adevărat. Stalin era însă întotdeauna foarte prevăzător atunci când venea vorba despre acest subiect.

 

De aceea n-am reuşit niciodată să aflu precis care anume era punctul său de vedere în aceasta privinţă. Pentru mine însă un lucru e cert: modul deosebit în care Stalin aborda şi trata subiecte ca religia şi Dumnezeu. De exemplu, nu a spus niciodată direct că Dumnezeu nu ar exista…

 

În prezenţa lui, oamenii încetau într-o anumită măsură de a mai fi ei înşişi. Toţi îl admirau şi îl idolatrizau. Nu cred că poporul îl iubea prea mult; Stalin se situa deasupra lui. Poate că sună ciudat, dar el deţinea o poziţie care mai înainte îi revenea numai lui Dumnezeu.”

 

 

 

A avea duşmani pe care uneori trebuie să-i înfrunţi ţine de natura tragicului omenesc. Pentru Marx această tristă necesitate constituia însă o desfătare. Deviza lui, pe care deseori o repeta, era: „Nu exista nimic mai plăcut pe lume decât să-i poţi muşca pe duşmanii tăi.”3

 

De aceea, nu este de mirare că discipolul său, Stalin, spunea că „cea mai mare bucurie este de a câştiga prietenia oamenilor până când aceştia vin cu încredere să-şi pună capul pe pieptul tău, pentru ca apoi să le împlânţi pumnalul în spate; e o placere să fii de nebiruit.”4

 

Cu mult înainte, Marx exprimase aceeaşi idee. El îi scria lui Engels despre tovarăşii săi cu ale căror opinii nu era de acord:

 

 

 

„Trebuie să-i laşi pe aceşti pungaşi să creadă că nu am rupt relaţiile cu ei, până când vom avea puterea să-i înlăturăm din calea noastră. Într-un fel sau altul.” 5

 

 

 

Este semnificativ faptul că mulţi tovarăşi de arme de-ai lui Stalin vorbesc despre el ca despre un posedat.

 

Milovan Djilas, un proeminent lider comunist din Iugoslavia, care îl cunoştea bine pe Stalin, scria:

 

 

 

„Ce altceva decât puterea şi energia demonică a lui Stalin ce a adus toată mişcarea comunistă şi pe membrii acesteia într-o stare de derută ca astfel Stalin să-şi poată construi şi asigura domnia caracterizată prin teroare…?” 6

 

 

 

Despre întreaga clasă conducătoare din U.R.S.S., Djilas spunea:

 

 

 

„Ei creează impresia că ar crede în idealul socialismului, într-o viitoare societate fără clase sociale. În realitate însă, ei nu cred în nimic altceva decât în puterea organizată.”7

 

 

 

Fiica lui Stalin, Svetlana Alliluyeva, care nu ştia nimic despre abisurile satanismului, scria:

 

 

 

„Beria (ministrul sovietic de interne) părea că este unit cu întreaga noastră familie printr-o legătură diabolică… Beria era un demon înspăimântător… Un demon cumplit pusese stăpânire pe sufletul tatălui meu.”

 

 

 

Svetlana scrie mai departe că Stalin considera bunătatea şi dragostea atotiertătoare ca fiind cele mai mari fărădelegi.8

 

Aceştia sunt preoţii lui Satan care cârmuiesc aproape o jumatate din omenire şi care comandă actele de terorism din întreaga lume.

 

Stalin era copilul nelegitim făcut de un moşier cu o servitoare. De teamă să nu-şi piardă reputaţia, tatăl său l-a mituit pe un cizmar, ca acesta să se însoare cu fata însărcinată. Dar afacerea s-a aflat. În timpul copilăriei sale, Stalin a fost batjocorit pentru că era bastard. Când Stalin era adolescent, adevăratul său tată a fost omorât. Stalin a fost bănuit de comiterea acestui omor, dar vinovăţia sa nu a putut fi dovedită.

 

Mai târziu, ca student la seminar, s-a raliat cercurilor comuniste. Acolo s-a îndrăgostit de o fata, pe nume Galina. Deoarece comuniştii erau săraci, Galinei i s-a trasat sarcina să devină amanta unui om bogat pentru ca în acest fel Partidul să poată obţine nişte fonduri. Când Stalin a votat pentru această propunere, Galina şi-a tăiat venele.

 

Stalin însuşi a comis furturi pentru „dotarea” Partidului şi s-a descurcat foarte bine în această privinţă. Dar nu şi-a însuşit nimic din banii furaţi.

 

A primit şi sarcina de a se infiltra în poliţia ţaristă. Trebuia să facă joc dublu, denunţând membrii nesemnificativi ai Partidului pentru a afla secretele poliţiei şi a-i proteja astfel pe comunistii mai importanţi.

 

Tânărul Stalin a avut parte, deci, de tot ce e mai rău cu putinţă în privinţa eredităţii, educaţiei şi formării sale, fiind astfel foarte receptiv la influenţa satanică. El a devenit ceea ce semnifica propriul său nume: un bărbat de oţel, lipsit de orice urmă de emoţie sau de milă.

 

(Andropov, care mai târziu a devenit prim-ministru al Uniunii Sovietice, producea aceeaşi impresie ca şi Stalin. Ministrul francez de externe, Claude Cheysson, care l-a întâlnit, l-a descris pe Andropov în revista franceza Le Monde ca pe „un om lipsit de căldura sufletească, care lucrează ca un computer… Nu exteriorizează nici o emoţie. E atât de rece… Cuvintele şi atitudinile îi sunt atât de calculate încât ai crede că ai de-a face cu un computer.”)

 

Ca şi Marx, Engels şi – înaintea lor – Bauer, Stalin a fost credincios la începutul vieţii sale. La cinsprezece ani a scris prima sa poezie care începe astfel: „Mare este providenţa Celui Atotputernic.” El s-a înscris la seminar, pentru că simţea că are vocaţie.9

 

 

 

Acolo însă, a devenit mai întâi darwinist şi apoi marxist.

 

Primele pseudonime sub care a scris Stalin au fost „Demonosvili”10 care în limba georgiana înseamnă „demonicul” şi „Besosvili” 11 – „îndrăcitul”.

 

 

 

Iată şi alte dovezi importante ale satanismului liderilor marxisti. Troitkaia, fiica maresalului sovietic Tuhacievski, unul din conducătorii Armatei Rosii care mai târziu a fost împuşcat de Stalin, scria despre tatăl ei ca acesta păstra un tablou al lui Stalin în dormitorul său, în coltul dinspre răsărit, acolo unde creştinii ortodocşi aşeaza de obicei icoanele.

 

Când, în Cehoslovacia, un comunist a fost numit şef al Departamentului Cultelor din cadrul Consiliului de Stat – instituţie care are ca scop spionarea şi persecutarea credincioşilor – acesta şi-a luat din proprie iniţiativă numele de Hruza, care în limba slovacă înseamnă „groază”, reprezentând totodată o denumire a Diavolului.

 

Un conducator argentinian al unei organizaţii teroriste şi-a pus singur porecla „Satanovsky”.

 

AnatoleFranceeste un renumit scriitor francez care i-a convins pe mulţi dintre cei mai de seama scriitori din Franţa să devină comunişti.

 

La o recentă expoziţie de artă demonică din Paris, una dintre piesele expuse era jiltul folosit de acest scriitor pentru a prezida ritualurile satanice. Braţele şi picioarele scaunului, împodobite cu coarne, erau îmbrăcate în piele de capră.12

 

Centrul sataniştilor din Londra este cimitirul Highgate, unde a fost înmormântat Marx.

 

La mormântul lui sunt oficiate misterioase rituri de magie neagra.13 Acolo a fost locul de inspiraţie al ucigasului-vampir Highgate, care a atacat mai multe fete în anul 1970.14

 

Hua Kuo-Feng, conducătorul Chinei comuniste, a ţinut un moment de reculegere la acest mormânt.

 

Ulrike Meinhof, Eselin şi alte teroriste germane „roşii” s-au implicat şi ele în ocultism.15

 

Una dintre cele mai vechi secte sataniste din Siria, „Yezidei”, a fost descrisă într-o revistă sovietică ateistă, Nauka Relighia (iulie 1979). A fost singura sectă religioasă la adresa căreia revista respectivă nu a lansat nici o critică.

 

În continuare Mao Tse-Tung a scris:

 

 

 

„De la vârsta de opt ani l-am urât pe Confucius. În satul meu se află un templu confucianit. Doream din toată inima un singur lucru: să distrug din temelii acest templu “16

 

 

 

Este oare normal ca un copil în vârstă de opt ani să nu dorească decât distrugerea propriei sale religii? Astfel de gânduri aparţin caracterelor demonice.

 

Cultul violenţei

Engels scria în Anti-Duhring: „Dragostea universală faţă de oameni este o absurditate.” Iar într-o scrisoare adresată unui prieten, susţinea: „Noi avem nevoie mai degraba de ură, decât de dragoste, cel puţin în acest moment.” Che Guevara a învăţat bine lecţia marxistă.

 

În scrierile sale se pot recunoaşte sentimentele lui Engels:

 

 

 

„Ura este o parte componentă a luptei, ura nemiloasă contra duşmanului, o ura care-l înalţă pe revoluţionar deasupra limitelor omeneşti făcând din el o maşină eficace care distruge şi ucide cu sânge rece”.

 

 

 

Este exact ceea ce vrea Diavolul să facă din oameni. şi i-a reuşit din plin, cu mai mulţi lideri politici de notorietate: Hitler, Eichmann, Mengele, Stalin, Mao, Andropov, Pol Pot.

 

Marx scria în Manifestul Partidului Comunist:

 

 

 

„Comunistii îi detestă pe cei care îşi ascund gândurile şi intenţiile. Ei declară deschis că scopul lor nu poate fi realizat decât printr-o răsturnare a întregii structuri sociale existente.”

 

 

 

Şi mai departe:

 

 

 

„Nu există decât o singură metodă pentru a scurta chinurile agoniei vechii societăţi şi durerile naşterii celei noi, şi anume: terorismul revoluţionar.” 18

 

 

 

Istoria a cunoscut mai multe revoluţii. Fiecare dintre ele a avut câte un obiectiv. (…)

 

Marx este singurul adept al „revoluţiei permanente”, al terorismului şi vărsării de sânge numai de dragul revoluţiei. De fapt, în cazul acesta nu există nici un scop. Singurul obiectiv este violenţa împinsă până la paroxism. Prin aceasta, satanismul se deosebeşte de viaţa păcătosului obişnuit.

 

Marx îi numea pe teroriştii care au fost executati pentru crimele săvârşite în Rusia ţaristă, „martiri nemuritori” sau „tovarăşi de nepreţuit”.19

 

Şi Engels scria despre „răzbunarea noastră sângeroasă”, folosind frecvent această expresie: „în inima (Rusiei) – ce dezvoltare înfloritoare! Tentativele de omor devin tot mai numeroase”. „Să lăsăm problema moralei la o parte… Pentru un revoluţionar toate mijloacele folosite – fie violente, fie aparent paşnice – sunt juste dacă duc la realizarea scopului propus.”20

 

Marxistul Lenin, trăind în Rusia în timpul democraţiei lui Kerensky, spunea:

 

 

 

„Ceea ce ne trebuie este energia sălbatică, şi iarăşi energia. Sunt mirat şi chiar îngrozit de faptul că a trecut mai bine de o jumătate de an de când se tot vorbeşte despre bombe, fără însă ca măcar una singură să fi fost fabricată.” 21

 

 

 

Alte câteva citate pot oferi lămuriri suplimentare cu privire la atitudinile fundamentale ale comunistilor:

 

 

 

Marx: „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat,ţară, patriotism. Ideea de Dumnezeu este fundamentală pentru o civilizaţie pervertită. Ea trebuie distrusă.”

 

 

 

Manifestul Partidului Comunist: „Comuniştii îi dispreţuiesc pe cei care renunţă la părerile şi scopurile lor. Ei declară deschis că scopurile lor nu pot fi realizate decât prin răsturnarea cu forţa a tuturor structurilor sociale existente. Clasa conducătoare să tremure de frica revoluţiei comuniste!” Lenin: ..Trebuie să folosim orice şiretlic, truc, perfidie, ilegalitate, minciună. Regula de baza este de a specula tot timpul conflictele de interese dintre statele capitaliste.” Lenin:

 

 

 

„Ateismul este parte integrantă a marxismului. Marxismul este materialism. Trebuie să combatem religia. Acesta este ABC-ul oricărui materialism, deci şi al marxismului.

 

 

 

Lenin, în cuvântarea din 1922:

 

 

 

„Mai întâi trebuie să luăm în stăpânire Europa de Est şi apoi masele dinAsia. După aceea vom încercui şi submina Statele Unite ale Americii care vor cădea în mâinile noastre fără nici o luptă, ca un fruct copt.”  [Declaraţie asemenea celor din Protocoalele Înţelepţilor Sionului.]

 

 

 

Hrusciov: „Dacă cineva crede ca zâmbetele noastre înseamnă renunţarea la învăţătura lui Marx, Engels şi Lenin, se înşală. Cine aşteaptă de la noi una ca asta, va trebui să aştepte până când o crevetă va învăţa să fluiere.”

 

 

 

Cruzime satanică

Soljenitin, în monumentalul său roman Arhipelagul Gulag afirma că hobby-ul lui Yagoda, ministrul afacerilor interne al Uniunii Sovietice, era de a împuşca – dezbrăcat în pielea goală – icoanele care îi reprezentau pe Iisus şi pe sfinţi. Câţiva tovarăşi îi ţineau companie. Acesta era un alt ritual satanist practicat la nivelele superioare ale ierarhiei comuniste.

 

De ce oamenii care pretindeau că reprezintă proletariatul împuşcau icoana lui Iisus – un proletar – sau pe aceea a Fecioarei Maria – o femeie săracă? (…) Sunt oare ofiţerii comunişti posedaţi de demoni? Nu cumva ei sunt posedaţi de Satan ca instrumente de răzbunare faţă de creştinii care se împotrivesc puterilor întunericului?

 

În Rusia, în timpul lui Stalin, câţiva comunişti au omorât nişte nevinovaţi în beciurile poliţiei. După comiterea acestui omor bestial, unul dintre făptaşi şi-a revenit şi, umblând de la un cadavru la altul, spunea: „N-am vrut să fac asta. Nu vă cunosc. Vorbiţi cu mine, iertatimă!” Atunci unul dintre complicii săi l-a ucis.

 

Ruskaia Misl, o revistă scrisa în limba rusă care apare în Franţa, relata următoarele evenimente care avuseseră loc în U.R.S.S.:

 

1. Profirevici avea o fiică şi un fiu cărora le dăduse o educaţie religioasă. Bineînţeles că ei au trebuit să urmeze şcolile comuniste. La vârsta de doisprezece ani, fata a venit acasă şi le-a spus părintilor ei: „Religia este o superstiţie capitalistă. Trăim vremuri noi.” După ce s-a lepădat de creştinism, ea s-a înscris în Partidul Comunist şi a devenit membră a poliţiei secrete, ceea ce a constituit o lovitură pentru părinţii ei.

 

Mai târziu, mama ei a fost arestată. Sub guvernarea comunistă, nimeni nu poseda nimic: nici copil, nici soţie, nici libertate; statul ţi le poate lua oricând.

 

După arestarea mamei sale, fiul ei a fost profund îndurerat. Un an mai târziu, el s-a spânzurat. D. Profirevici a găsit scrisoarea sinucigaşului:

 

 

 

„Tată, oare mă vei judeca? Sunt membru UTC. Am fost nevoit să semnez un angajament prin care mă oblig să raportez totul autorităţilor sovietice. Într-o zi, am fost chemat la poliţie şi Varia, sora mea, mi-a cerut să o denunţ pe mama deoarece, fiind creştină, este considerată reacţionară. Am semnat denunţul. Sunt vinovat de arestarea ei. Acum mi-au ordonat să te spionez pe tine. Rezultatul va fi acelaşi. Iartămă, tată, m-am hotărât să mor.”

 

 

 

Sinuciderea fiului a fost urmată de arestarea tatălui.22

 

 

 

Preotul Kowalyk a fost arestat de bolsevici în anul 1941 şi dus la închisoarea din Lvov, Ucraina. După ce germanii i-au pus pe fuga pe bolsevici, locuitorii acelui oraş au găsit corpul însângerat al preotului ţintuit de perete, cu mâinile şi picioarele bătute în cuie, în poziţia în care a fost răstignit pe cruce Domnul Iisus Hristos.

 

Au mai fost găsiţi, de asemenea, şase mii de deţinuţi împuşcaţi în ceafa, pe care bolsevicii i-au îngrămădii unii peste alţii în beciuri şi i-au acoperit apoi cu ciment.

 

Dr. O. Sas-Yavorsky (S.U.A.). după ocuparea orasului Lvov de către germani la sfârşitul lunii iunie 1941, s-a dus să-l caute pe tatăl său întemniţat aici şi a văzut în inchisoare un preot ţintuit în cuie pe o cruce, în stomacul sau ciopârţit, comuniştii aşezaseră trupul unui copil nenăscut, luat din pântecul mamei sale al cărei cadavru zăcea pe duşumea, într-o baltă de sânge. Alţi martori oculari au identificat cadavrul ca fiind al cunoscutului misionar, părintele Kowalyk.23

 

În general, pentru comunişti, viaţa omului nu valorează prea mult. În timpul războiului civil, Lenin scria:

 

 

 

„Ar fi o ruşine să nu-i împuşti pe bărbaţii care nu vor să se prezinte la recrutare şi care se sustrag de la mobilizare.

 

Ţineţi-mă la curent cu rezultatele acestei măsuri.” 24

 

 

 

În timpul războiului civil din Spania, comuniştii au omorât patru mii de preoţi catolici.

 

Cunoscutul preot ortodox rus, Dudko, a relatat că şase comunişti au năvălit în casa preotului Nicolae Ciardjov, i-au smuls părul, i-au scos ochii, i-au tăiat corpul în mai multe locuri, trecând peste răni cu fierul încins şi apoi l-au împuşcat. Toate acestea s-au petrecut în seara de Sfântul Nicolae. Nu a fost vorba numai de uciderea preotului, ci şi de batjocorirea sfântului.

 

Presa occidentală a relatat (la 10 martie 1983) că înZimbabweau fost omoraţi trei mii de membri ai tribului Ndebele de către soldaţii dictatorului comunist Mugabe. Armata fusese instruită de cadre nord-coreene. Membrilor tribului li s-a poruncit să-i ămpuşte pe proprii lor copii; cei care refuzau erau împuşcaţi împreună cu copiii lor.

 

Diavolul îl maimuţăreşte pe Dumnezeu, promiţând ape limpezi şi păşuni verzi pe care, însă, nu le poate oferi.

 

De aceea trebuie să se prefacă. Şi cu cât poate să ofere mai putin, cu atât trebuie să se prefacă mai mult.

 

Pentru a câştiga ăncrederea oamenilor, se ascunde sub aparenţe înşelătoare şi cultivă atitudini binevoitoare care, însă, nu duc decât la mizerie, moarte şi distrugere.

 

Diavolul este invidios şi furios în faţa frumuseţii spirituale, care îl jigneşte. Deoarece şi-a pierdut frumuseţea iniţială din cauză trufiei, el nu vrea ca nimeni altcineva să fie frumos.

 

Dacă nu ar exista frumuseţea spirituală a sfinţilor, Diavolul nu ar apărea atât de hidos.

 

De aceea, el vrea să urâţească tot ce este frumos.

 

Iată de ce creştinii din închisoarea comunistă dinPitestica şi din altele, au fost torturaţi nu numai pentru a trăda secretele bisericii clandestine, ci şi pentru a rosti hule la adresa lui Dumnezeu.

 

Regimurile politice în care astfel de orori au loc neîncetat, unde chiar şi creştinii sunt transformaţi în asasini şi delatori ai victimelor nevinovate, nu pot fi decât detestate de copiii lui Dumnezeu.

 

Cel care le urează „Bun venit” se face părtaş faptelor lor rele (2 Ioan 11).

 

Păcatul satanic

Am arătat că marxismul este de natură satanică. Dar nu este oare satanic orice pacat, prin însăşi natura lui? Am reflectat mult timp la aceasta întrebare. Si, într-o noapte, am avut un vis care mi-a luminat gândurile.

 

În visul meu am văzut o prostituată care îi ademenea pe bărbaţii tineri chiar în momentul în care aceştia ieşeau din Biserică. Am întrebat-o: „Ce te face să «lucrezi» tocmai aici?” Ea a răspuns: „îmi face o deosebită plăcere să-i duc în ispită pe bărbaţii tineri exact în momentul în care aceştia ies de la slujba religioasă. (…) Sunt atât de satisfăcută dacă-l pot pângări chiar în acel moment, dacă-l pot face să se spurce suindu-se în patul lascivităţii şi apoi să-i pot spune: «Vezi, Iisus, Căruia te-ai rugat, nu te-a putut împiedica nici măcar cinci minute să păcătuieşti. Nu este Mântuitorul tău. Stăpânul meu este mult mai puternic decât El».”

 

Întinarea sexuală este un păcat omenesc obişnuit. Dar atunci când Mefisto îi cere lui Faust să o seducă pe Gretchen chiar în momentul în care aceasta, cu cartea de rugăciuni în mână, se duce la Biserica – avem de-a face cu un păcat satanic.

 

Citirea sau vizionarea pornografiei este un alt păcat obişnuit. Dar o caracteristică a pornografiei americane care promovează incestul, pederastia şi perversiunea, este de a folosi frecvent numele lui Dumnezeu, Hristos şi Maria; la fiecare obscenitate – câte un cuvânt sacru, la fiecare ipostază respingătoare – câte o expresie duhovnicească, pentru a murdări şi profana ceea ce este sfânt. Acesta este un păcat satanic.

 

A ucide oameni nevinovaţi este un păcat obişnuit. Dar a-L crucifica pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, între doi tâlhari, pentru a sugera prin această asociaţie că şi El este vinovat, este un păcat satanic.

 

A ucide adversarii politici, a provoca războaie şi a instiga oamenii la revoluţie – chiar dacă e vorba de omoruri în masa – ţine de domeniul vinovăţiei omeneşti.

 

Dar comuniştii rusi, ucigând milioane de adversari, au ajuns să-i lichideze chiar şi pe proprii lor aliaţi, inclusiv pe cei mai ilustri tovarăşi, principalii capi ai revoluţiei. Aceste fapte poartă pecetea satanismului.

 

În acest caz, revoluţia nu mai urmăreşte realizarea vreunui scop, ci perpetuarea crimei în sine – ceea ce Marx numeşte „revoluţia permanentă.

 

Din douăzeci şi nouă de membri şi de candidaţi ai Comitetului Central al Partidului Comunist Sovietic, în anul 1917, numai patru au avut şansa să se stingă din viaţă înainte de a fi executaţi. Unul dintre aceştia patru a fost declarat postum „duşman al revoluţiei”. Treisprezece au fost condamnaţi la moarte de proprii lor tovarăşi sau au dispărut. Doi au fost atât de mult persecutaţi de Stalin, încât s-au sinucis.25

 

A fi criminal sau mafiot este un păcat omenesc îngrozitor, dar ceea ce este satanic depăşeşte chiar şi limitele fărădelegilor mafiote. Tomasso Buscetta, o figura proeminentă a mafiei siciliene, care a devenit informatorul poliţiei şi a dat în vileag crimele organizaţiei sale, spunea:

 

 

 

„Crima este o necesitate inevitabilă, însă are ăntotdeauna o motivaţie. La noi crima gratuită sau ca efect al unui impuls individual este exclusă. Noi respingem, de pildă, «vendeta transversală», adica uciderea cu buna ştiinţă a vreunei persoane din anturajul «ţintei» vizate de noi, cum ar fi soţia, copiii sau rudele acesteia.”

 

 

 

Crima satanică ţine de un alt nivel. Hitler a omorât milioane de evrei, inclusiv copii, motivând că evreii au făcut rău poporului german. Pentru comunişti era de la sine înţeles că membrii familiei unei persoane pe care ei o considerau vinovată, să fie închişi şi torturaţi.

 

Când am fost închis, se înţelegea de la sine că şi soţia mea trebuie să fie închisă, iar fiul meu – impiedicat de a mai studia.

 

Marxismul nu este o ideologie vinovată obişnuită. Marxismul este satanic prin modul său de a păcatui şi prin ideile pe care le propagă. Numai în anumite ocazii marxismul şi-a recunoscut făţis caracterul satanic.

 

Un maestru poate fi judecat după discipolii pe care îi are. Pictorul Picasso spunea:

 

 

 

„Artistul trebuie să descopere modul în care poate să-şi convingă publicul de adevărul minciunilor sale.”26

 

 

 

Cine a fost omul care a scris această monstruozitate? Acelaşi care a scris: „M-am apropiat de comunism aşa cum mă apropii de o fântână. Adeziunea mea la comunism este consecinţa logică ce decurge din întreaga mea viaţă şi operă.”27

 

Astfel devine marxist cel care are ca ideal minciuna. Cât este de trist!

 

Pentru a ne crea o imagine asupra vieţii şi felului de a gândi ale unui satanist, nu e nevoie să citim decât câteva extrase din scrierile lui Aleister Crowley (1875-1974), binecunoscut pentru implicarea să în practicile oculte:

 

 

 

„Nu-i compătimiţi pe cei ce se prăbuşesc. Nu i-am cunoscut niciodată. Eu nu consolez pe nimeni, îl detest atât pe cel consolat cât şi pe cel care îl consolează.” 28

 

„Lupul îi înşală numai pe cei lacomi şi trădători, corbul numai pe cei melancolici şi necinstiti. Dar eu sunt cel despre care este scris: «El îi va insela pe cei aleşi»..

 

„M-am ospătat cu sângele sfinţilor, dar oamenii nu mă consideră duşmanul lor căci blana mea e albă şi călduroasă, dinţii mei nu sunt dinţii celui care sfâşie carnea, ochii îmi sunt blânzi, încât ei nu ştiu că sunt căpetenia duhurilor mincinoase..” 29

 

„Ce arta frumoasă şi ispititoare eşti, tu, cetate a Babilonului… O, Babilon, Babilon, mamă puternică, tu, care călăreşti pe fiara cu coarne, lasă-mă să mă îmbăt de vinul preacurviei tale; lasă sărutările desfrâului tău să mă dezmierde până la moarte » 30

 

 

 

Crowleycitează o mulţime de astfel de paragrafe din vechi scrieri sataniste, complet necunoscute, inaccesibile pentru cei neiniţiaţi.

 

Versiuni hulitoare ale rugăciunii „Tatăl nostru” Ziarul sovietic Sovietskaia Molodioj (14 februarie 1976) adaugă o nouă şi zdrobitoare dovada în sprijinul tezei care susţine existenţa legăturilor dintre marxism şi satanism. Ziarul descrie cum comuniştii militanţi atacau bisericile şi îşi băteau joc de Dumnezeu pe vremea regimului ţarist.

 

În acest scop, comuniştii foloseau o versiune hulitoare a rugăciunii Tatăl nostru, o adevărată blasfemie:

 

 

 

Tatal nostru, care eşti înPetersburg.

 

Blestemat fie numele tău.

 

Sfărâmă-se împărăţia ta.

 

De nu s-ar mai face voia ta nici măcar în iad.

 

Şi dă-ne pâinea pe care ne-ai furat-o.

 

Şi plăteşte-ne datoriile, după cum şi noi ţi le-am plătit până acum.

 

Şi nu ne mai duce în ispită.

 

Ci izbăveşte-ne de cel rău – poliţia lui Plehvec (primul ministru ţarist)

 

Si pune capăt guvernării lui blestemate.

 

Dar întrucât eşti incapabil şi sărac în duh,

 

Jos cu tine în vecii vecilor. Amin!31

 

 

 

Scopul final al comunismului care cucereşte ţări noi nu este de a întemeia un alt sistem social sau economic, ci „de a-L batjocori pe Dumnezeu şi de a-l slăvi pe Satan.”

 

Uniunea Studentilor Socialişti Germani a publicat de asemenea o parodie a rugăciunii Tatăl Nostru, făcând precizarea că „adevăratul” înţeles al acestei rugăciuni serveşte interesele capitalismului:

 

 

 

“Capitalul nostru care eşti în Vest.

 

Sigure fie investiţiile tale.

 

Fie ca să obţinem profituri.

 

Fie ca valoarea acţiunilor tale să crească

 

în Wall Street ca şi în Europa.

 

Salariul nostru zilnic dă-ni-l nouă astăzi

 

şi măreşte-ne creditele,

 

După cum şi noi le mărim pe cele

 

ale debitorilor noştri.

 

Şi nu ne duce pe noi la faliment

 

Ci ne izbăveşte de sindicate

 

Căci ale tale sunt o jumatate din această lume,

 

puterea şi bogaţiile, pentru două sute de ani.

 

O, Mamona! “32

 

 

 

Identificarea creştinismului cu interesele capitalismului este jignitoare. Adevărata Biserica ştie că şi capitalismul este mânjit cu sânge, căci toate sistemele economice poartă stigmatul păcatului.

 

Creştinii se opun comunismului nu din punctul de vedere al capitalismului, ci al împărăţiei lui Dumnezeu care este adevaratul lor ideal. Parodia de mai sus ca şi cea publicată de sovietici nu reprezintă altceva decât batjocorirea satanică a celei mai sfinte rugăciuni a lui Iisus.

 

În multe ţări comuniste, rugăciunea Tatal Nostru este batjocorită în mod curent. În Etiopia, copiii sunt învăţaţi să se roage astfel:

 

 

 

“Partidul nostru care stăpâneşti în Uniunea Sovietică,

 

Sfintească-se numele tău,

 

Vie împărăţia ta.

 

Facă-se voia ta în Etiopia şi în lumea întreagă.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne nouă astăzi

 

Si nu ierta fărădelegile imperialiştilor

 

după cum nici noi nu le vom ierta.

 

Şi nu ne duce pe noi în ispita de a abandona lupta.

 

Şi ne izbăveşte de răul Capitalismului. Amin.”

 

 

 

La o staţie de radio luterană din Europa, confiscată de guvernul comunist, este transmisă versiunea satanistă a Bibliei, conform căreia, capitolul al XIII-lea din prima Epistola a lui Pavel către Corinteni, suna astfel:

 

 

 

„Chiar dacă aş vorbi în toate limbile şi nu-i urăsc pe capitalişti şi pe moşieri, sunt ca un chimval zăngănitor… Ura de clasă nu suportă exploatarea şi este violentă. Ura de clasă îi pizmuieşte pe cei bogaţi şi se mândreşte cu victoriile revoluţiilor din mai multe ţări socialiste… şi acum rămân acestea trei: credinţa, nadejdea şi ura de clasă, dar cea mai mare dintre ele este ura revoluţionară.”

 

 

 

În timpul grevei generale organizată de comuniştii francezi în timpul revoluţiei franceze din 1974, muncitorii au fost mobilizaţi la manifestaţie pe strazile Parisului, sub următoarea lozincă: „Giscard d’Estaing est foutu, les demons sont dans la rue!” (s-a terminat cu Giscard d’Estaing [pe atunci preşedintele Franţei], de-acum demonii sunt pe străzi”).

 

De ce „demonii”? De ce nu „proletariatul” sau „poporul”? De ce această evocare a forţelor satanice? Ce au a face demonii cu cererile legitime ale clasei muncitoare de a avea salarii mai bune?

 

Idolatrizarea conducătorilor comunişti

Conducătorii comunişti au fost şi continuă să fie idolatrizaţi.

 

Iată o poezie în care este glorificat Stalin, apărută în ziarul Pravda (Moscova, martie, 1939). (Pravda este organul central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică):

 

 

 

“Soarele blând răsare şi cine n-ar şti oare că tu eşti acest soare?

 

Murmurul valurilor marii îi cântă o odă lui Stalin.

 

Albul orbitor al piscurilor munţilor,

 

Cântă pentru slava lui Stalin.

 

Milioanele de flori şi de câmpii îţi mulţumesc.

 

La fel şi mesele îmbelşugate.

 

Cărăbuşii îţi mulţumesc.

 

Taţii tuturor tinerilor eroi îţi mulţumesc, Stalin;

 

O, urmaş al lui Lenin, tu eşti pentru noi Lenin însuşi.”

 

 

 

Mii de astfel de poezii au fost scrise.

 

Iată un alt imn închinat lui Stalin, în care este imitat stilul oriental bizantin din secolul al lV-lea şi din secolele următoare:

 

 

 

“O, mare Stalin, o, conducător al popoarelor,

 

Tu care îi faci pe oameni să renască.

 

Tu care purifici pământul Tu care reclădeşti veacurile.

 

Tu care faci ca primăvara să ănflorească.

 

Tu care faci să vibreze strunele harpelor…

 

Tu, strălucirea Primăverii mele,

 

O, tu Soare oglindit în milioane de inimi.”

 

 

 

Acest imn a fost publicat în Pravda, în luna august, 1936. În luna mai, 1935, acelaşi ziar oficial al Partidului a publicat următoarea efuziune sentimentală:

 

 

 

“El a poruncit ca soarele duşmanilor să apună.

 

A poruncit, şi Estul a devenit o mare văpaie pentru prieteni.

 

Dacă i-ar spune cărbunelui să devină alb,

 

Aşa va fi, precum vrea Stalin…

 

Luaţi aminte, stăpânul întregii lumi – Stalin – trăieşte.”

 

 

 

O compoziţie mult mai târzie, a unui important poet sovietic, denotă o anumită variaţie a stilului respectiv, nu însă şi a temelor abordate:

 

 

 

“L-aş fi comparat cu un munte alb –

 

dar muntele are un vârf.

 

L-aş fi comparat cu adâncurile mării –

 

dar marea are un fund.

 

L-aş fi comparat cu luna strălucitoare –

 

dar luna străluceşte la miezul nopţii, nu în toiul zilei.

 

L-aş fi comparat cu soarele strălucitor –

 

dar soarele străluceşte în toiul zilei, nu la miezul nopţii.”

 

 

 

Mao Tze Dun a fost aclamat ca omul „a cărui minte a creat lumea”. Kim Ir Sen, dictatorul din Coreea de Nord, este idolatrizat ca şi Nicolae Ceauşescu, dictatorul comunist dinRomania.

 

Ceauşescu este o altă figură stalinistă. El este obiectul cultului personalităţii şi este asemuit cu Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Pericle, Cromwell, Napoleon, Petru cel Mare şi Abraham.

 

Dar se pare că această listă cu nume ilustre nu este suficientă pentru el. Astfel că mai este numit şi „Dumnezeul nostru laic”.

 

(Apropo, comuniştii din Romania, care nu admit organizarea pe teritoriul acestei ţări a întrunirilor religioase internationale, au acceptat, în primavara anului 1979, desfăşurarea unui congres al vrăjitorilor la Curtea de Argeş).

 

În Bucureşti, se află un muzeu în care sunt expuse darurile primite de Ceauşescu din partea poporului.

 

Printre acestea se numără şi o acuarelă pictată de un orb care şi-a recăpătat vederea datorită unui miracol.

 

El îşi explicăţ această situaţie prin faptul ca şi-a concentrat toate gândurile asupra Preşedintelui care poate nu numai să redea vederea celor orbi, ci chiar să mişte din loc munţii Carpaţi.

 

O altă pictură îl ănfăţişează pe Ceauşescu alături de domnitorul Vlad Tepes, cunoscut ca „vampirul Dracula” pentru că avea obiceiul de a-i trage în teapă pe duşmanii săi. Într-o manieră asemănătoare, Stalin a glorificat personalitatea ţarului Ivan cel Groaznic. 33

 

Note

1. George Katkov, The Trial of Bukharin (London: B. T. Batsford, Ltd., 1969), 1, p. 29.

 

2. Roy Medvedev, Let History Judge (New York: Alfred Knopf, 1971), p. 183.

 

3. FJ. Raddatz, Karl Marx (Berlin, 1925), p. 32.

 

4. Boris Souvarine, Stalin.

 

5. MEW, XXVII, p. 292.

 

6. Milovan Djilas, Strange Times, „Kontinent, 33, p. 25.

 

7. Ibid.

 

8. Svetlana Alliluyeva, Twenty Letters to a Friend (London: Hutchinson, 1967), pp. 64 ff.

 

9. Paloczy Horvath, Stalin (Germany:Bertelmannsverlag).

 

10. Abdurakhman Avtorkhanov, Criminals în Bolshevism (Frankfurt-am-Main: Possev Verlag, în Ru-ssian), Grani No. 89-90, pp. 324, 325.

 

11. Abdurakhman Avtorkhanov, The Provenience of Partocracy (Frankfurt-am-Main: Possev Verlag, 1973, în Russian), pp. 198-201.

 

12. Express,Paris, Oclober 6, 1979.

 

13.Tempo,Italy, November 1, 1979.

 

14. P. Underwood, The Vampire`s Bedside Companion (Frewin).

 

15. H. Knaust, The Testament of Evil.

 

16. Manfred Zach, Mao Tse-tung (Esslingen: Bechtle Verlag, 1969), p. 13.

 

17.AleksandrI.Solzhenitsyn, The Gulag Archipelago (New York: Harper & Row, 1973), Vol. MI, p. 173.

 

18. MEW, V,p.457.

 

19. Ibid., XXXI, p. 191; XXV, p. 179.

 

20. Ibid., VI, p. 283; VI, p. 286; VI, p 279.

 

21. Lenin, Collected Works, Voi, 32, p. 281.

 

22. Russkaia Misi (Russian Thought),Paris, March 13, 1975, în Russian.

 

23. Rev. Dr. I Nahyewsky. „Spomyny Polovoho Dykhovnyka”, America, Octobcr 7, 1982, Vol. LXXI, No. 176, pp. 4, 18.

 

24. V. Illych Lenin, Military Correspondence (Moscow, 1954), p. 148.

 

25. Trotsky, Stalin, quoted în Novii Journal, 158, p. 85.

 

26. Pierre Daix, Picasso, the Man and His Work (Paris: Somogy), p. 8. 27.1bid.,pp. 188-190.

 

28. AlisterCrowley, The Book of Thoth (Berkeley: Koshmarin Press, 1904), p. 97.

 

29. Ibid., pp. 134, 135.

 

30. Ibid., p. 137.

 

31. „Sovietskaia Molodioj” (Soviet Youth),Moscow, February 14, 1976, în Russian, Let Thy Kingdom Be Destroyed, p. 4.

 

32. „Rhein-Neckar Zeitung” (Rhine-NeckarNewspaper),Heidelberg, February 5, 1968. „Kultusminister ant-wortet Studentenpfarrer” (Minister of Cults Answers Youth Pastor).

 

33. Paris-Match, December 10, 1982.

 

 Capitolul VI

UN RĂZBOI SPIRITUAL

Demoni mici şi mari

Conform doctrinei eficiente marxiste – care, după cum am demonstrat, nu este decât un deghizament al satanismului – nici Dumnezeu, nici Diavolul nu există, amândoi fiind consideraţi ca plăsmuiri ale imaginaţiei noastre. Pe baza acestor considerente, comuniştii îi persecută pe creştini.

 

Cu toate acestea, ziarul sovietic Komunisma Uzvara (aprilie 1974) informează că în şcolile din Letonia comunistă au fost înfiinţate mai multe cercuri ateiste.

 

Copiii din clasele IV – VI primesc calificativul de „drăcuşori”, iar cei dintr-a VII-a pe cel de „slujitori ai Diavolului”.

 

Într-o altă şcoală, elevilor din clasa a VIII-a li se spune „copii devotaţi ai Diavolului”.

 

La şedinţele de ateism copiii vin costumaţi ca îngeri căzuţi, punându-şi coarne şi coadă.1

 

Astfel, este interzis să te închini lui Dumnezeu, deşi închinarea la Diavol este permisă în mod făţis şi chiar încurajată printre elevii de şcoală primară. Acesta era obiectivul mascat al comuniştilor atunci când au venit la putere în Rusia.

 

În localitateaVitebskdin U.R.S.S., Zoia Titova, membră a organizaţiei tineretului comunist, a fost prinsa în timp ce practica magia neagră.

 

Când a fost discutat cazul, într-una din şedinţe, s-a votat în unanimitate împotriva sancţionării acesteia, deşi, de regula, cei care se închină lui Dumnezeu sunt excluşi din organizaţie.

 

Comuniştii consideră că este greşit să crezi în Dumnezeu.

 

Din cauză acestei „crime”, mulţi copii au fost îndepărtaţi de familiile lor şi crescuţi în internatele speciale ale şcolilor ateiste.

 

Este incredibil, dar comuniştii au încercat să-i determine chiar pe conducătorii Bisericii să se închine lui Satan. Un preot ortodox pe nume Platonov, agitator antisemit, a trecut de partea comuniştilor când aceştia au venit la putere în Rusia.

 

În consecinţă, a fost numit episcop devenind astfel un Iuda care îi denunţa la Securitate pe credincioşii din parohia sa, fiind pe deplin conştient de modul foarte drastic în care aceştia aveau să fie persecutaţi.

 

Într-o zi, pe când se afla în autobuz, s-a întâlnit cu sora lui, Alexandra, stareţa a unei mănăstiri, care fusese arestată de mai multe ori până în acel moment.

 

El a întrebat-o: „De ce nu vorbeşti cu mine? Nu-ţi mai recunoşti fratele?” Ea a raspuns: „Îndrăzneşti să mai mă întrebi de ce?! Mama şi tata s-ar răsuci în mormânt! Tu îi slujeşti lui Satan!” Deşi deţinea funcţia de episcop ortodox în Uniunea Sovietică, acesta a răspuns: „Poate că eu însumi sunt Satan”.2

 

Pravoslavnaia Rus scrie:

 

 

 

„La puţin timp după ce comuniştii au ajuns la putere, catedrala ortodoxa din Odesa. atât de îndrăgită de locuitorii oraşului, a devenit locul de întâlnire al sataniştilor… Ei se mai adunau şi la Slobodka Romano precum şi în fosta casa a contelui Tolstoi.”

 

 

 

În continuare, urmează o descriere amănunţită a slujbelor satanice ţinute de diaconul Serghei Mihailov de la înşelătoarea Biserică Vie – o secta ortodoxa înfiinţată cu complicitatea comuniştilor.

 

Un participant la liturghia neagra, o descrie ca pe o „parodie a liturghiei creştine, în timpul căreia sângele omenesc este folosit pentru împărtăşanie”.

 

Aceste slujbe satanice aveau loc în catedrală, în faţa altarului.

 

 

 

Tot în Odesa, la Muzeul Ateilor, era expusă o statuie a lui Satan, numita Bafomet. În timpul nopţii, sataniştii obişnuiau să se adune înăuntrul muzeului pentru a se ruga şi a cânta în faţa acestei statui.3

 

Batjocorirea obscenă a religiei

Într-un anumit sens, arestarea de către comunişti a preoţilor şi a pastorilor consideraţi de ei ca fiind contrarevoluţionari, ar putea părea „logică”.

 

Dar de ce preoţii de la închisoarea dinPiteştiau fost siliţi de către marxiştii din România să rostească liturghia deasupra excrementelor şi a urinei?

 

De ce creştinii au fost torturaţi pentru a se împărtăşi cu aceste excremente în locul elementelor necesare Sfintei Împărtăşanii?

 

De ce această obscenă batjocorire a religiei?

 

De ce preotului ortodox român Roman Braga – pe care l-am cunoscut personal în timp ce se afla la închisoare din ordinul comuniştilor şi care acum locuieşte în S.U.A. – i-au fost smulşi dinţii, unul câte unul, cu o bară de fier pentru a-l face să hulească?

 

Comuniştii i-au explicat nu numai lui: „Dacă noi vă omorâm pe voi, creştinii, voi vă veţi duce în cer. Dar nu vrem să deveniti martiri. Mai întâi trebuie să vă facem să-L blestemaţi pe Dumnezeu pentru ca apoi să va duceţi în iad” În închisoarea de laPitesti, comuniştii obişnuiau să-l „boteze” zilnic pe un deţinut foarte evlavios, băgându-l cu capul în butoiul în care tovarăşii săi de suferinţă îşi făcuseră nevoile şi obligându-i în acest timp pe ceilalţi deţinuţi să intoneze cântările specifice Botezului.

 

Unui student de la teologie, după ce a fost îmbrăcat cu forţa cu nişte cearsafuri albe ( o imitaţie a veşmintelor lui Hristos), i s-a legat de gât cu sfoara un falus făcut din săpun.

 

Creştinii erau bătuţi până când îşi ieseau din minţi pentru a fi fortaţi să îngenuncheze în faţa unei astfel de imagini batjocoritoare a lui Iisus Hristos. Trebuiau să sărute săpunul şi să rostească o parte din liturghie. 4

 

Alţi deţinuţi au fost siliţi să-şi dea jos pantalonii şi, astfel dezbrăcaţi, să se aşeze pe Biblii deschise. 5

 

Astfel de silnicii batjocoritoare au fost practicate în închisori timp de cel puţin doi ani cu deplinul acord al conducerii de partid.

 

Ce au în comun aceste josnicii cu socialismul şi cu bunăstarea proletariatului? Nu sunt oare aceste lozinci anticapitaliste doar nişte pretexte pentru organizarea orgiilor şi a blasfemiilor satanice?

 

Marxistii pretind că sunt atei şi că nu au nimic în comun nici cu cerul, nici cu iadul.

 

În astfel de împrejurări extreme, marxismul şi-a lepădat însă masca ateismului, dezvăluindu-şi adevărata sa identitate: satanismul.

 

Pentru persecutarea credincioşilor de către comunişti poate că s-ar găsi vreo explicaţie omenească, dar îndârjirea şi furia cu care s-au exercitat aceste persecuţii nu pot fi decât de sorginte satanică.

 

În închisorile din România, ca şi în cele din U.R.S.S., călugăriţele care nu se lepădau de credinţă erau violate (sex anal), iar fetele baptiste – silite să practice sex oral.6

 

Mulţi deţinuţi supuţi la astfel de tratamente au murit ca martiri, dar comuniştii nu s-au mulţumit cu atât.

 

Prin aplicarea unor procedee satanice, ei au reuşit să-i facă pe (unii, n.a.) martiri să blesteme în ceasul morţii din cauza delirului provocat de torturile la care aceştia fuseseră supuşi.

 

În scrierile sale, Marx pomeneşte doar o singură dată despre tortură. În timpul vieţii sale, mulţi dintre adepţii săi au fost torturaţi de către autorităţile Rusiei ţariste.

 

De vreme ce Marx este etichetat drept umanist, ne-am aştepta ca el să incrimineze astfel de practici îngrozitoare.

 

Dar singurul lui comentariu în această privinţă a fost urmatorul:

 

 

 

„Tortura a dat naştere la cele mai ingenioase inovaţii, creându-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi numeroase locuri de munca în producţia instrumentelor necesare.” 7

 

 

 

Tortura creează locuri de munca şi dă naştere la inovaţii ingenioase – iată tot ceea ce Marx a avut de spus în legătură cu acest subiect.

 

Nu este de mirare că guvernările marxiste le-au întrecut pe toate celelalte în privinţa torturării dizidenţilor – ceea ce confirmă, încă o dată, caracterul satanist al marxismului.

 

Ca şi satanismul, marxismul se intemeiaza pe ura faţă de Dumnezeu.

 

În 1923, în Uniunea Sovietica, în prezenţa lui Trotki şi a lui Lunacearski, mai multe procese batjocoritoare au fost intentate lui Dumnezeu. 8

 

Dar această aversiune faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul Său nu ţine numai de domeniul trecutului.

 

În 1970 au avut loc profanări satanice ale bisericilor catolice din Upnya, Dotnuva,

 

Zanaiciu, Kalvarija, Sede şi alte localitati din Lituania Sovietică. Cea mai recentă profanare de care avem cunoştinţă a avut loc în Alsedeai, la 22 septembrie 1990. 9

 

În cartea sa Spitalul de psihiatrie nr. 14 din Moscova, Georghi Fedotov relatează discuţia pe care a avut-o cu Vladimir Levitki despre creştinul Argentov care fusese internat acolo.

 

Doctorul a spus: „Dumneavoastră îl atrageţi pe prietenul Eduard de partea lui Dumnezeu, iar noi – de partea Diavolului. De aceea voi face uz de drepturile mele de psihiatru pentru a vă interzice dvs. şi prietenilor dvs. accesul la el.” Crestinul Salu Daka Nedebele a fost supus unui interogatoriu de către poliţia secretă din Mozambic (ţarăcomunistă). Ofiterul care l-a anchetat i-a spus: „Vreau să-L omorâm pe Dumnezeul tău.” Apoi a îndreptat arma spre capul deţinutului şi a adăugat: „Asta este Dumnezeul meu care îmi dă putere asupra vieţii şi asupra morţii: dacă Dumnezeul tău ar veni aici, l-aş împuşca chiar şi pe El.”10

 

În Chiasso – un oraş din Angola- comuniştii au tăiat vite într-o biserică şi apoi le-au aşezat capetele pe altar şi pe amvon. Pe o pancartă era scris: „Aceştia sunt dumnezeii pe care îi adoraţi” Pastorul Aurelio Chicanha Saunge a fost ucis împreună cu o sută cincizeci dintre enoriaşii săi. 11

 

Preotul catolic lituanian Eugen Vosikevic a fost găsit omorât, cu gura umplută cu pâine – indiciu neîndoielnic al unui ritual satanic.12

 

Ziarul comunist Vecernia Moskva a lăsat să-i scape următoarea mărturisire involuntară:

 

 

 

„Noi nu luptăm împotriva credincioşilor şi nici chiar împotriva preoţilor. Noi luptăm împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui.” 13

 

 

 

A „lupta împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui” este singura motivaţie logică a luptei comuniştilor împotriva religiei.

 

Nu ne miră publicarea unor astfel de declaraţii într-un ziar sovietic.

 

Marx făcuse deja nişte afirmaţii asemănătoare în cartea sa Ideologia germană.

 

Numindu-L – ca şi Hegel – pe Dumnezeu „Spiritul Absolut”, Marx scria: „Suntem preocupaţi de o problema extrem de interesantă: descompunerea Spiritului Absolut.” Ceea ce îl preocupa de fapt pe Marx nu era combaterea unei false credinţe într-un Dumnezeu neexistent.

 

El credea cu certitudine în existenţa lui Dumnezeu şi dorea să vadă cum se descompune acest Spirit Absolut aşa cum comuniştii doresc să-i vadă pe deţinuţii politici putrezind de vii în inchisoare.

 

ÎnAlbania, preotul Stefan Kurti a fost condamnat la moarte pentru ca a botezat un copil.

 

În mai multe ţări comuniste, inclusiv în Coreea de Nord, botezul nu poate avea loc decât în secret.

 

La procesul intentat Mitropolitului Banjamin dinLeningrad, procurorul a spus:

 

 

 

„Biserica Ortodoxa este o organizaţie subversivă. De fapt, întreaga Biserică ar trebui să fie condamnată la ani de închisoare.”

 

 

 

Singurul motiv pentru care nu toţi creştinii sunt azvârliţi după gratii în Uniunea Sovietica, este acela că, deocamdată, comuniştii nu sunt îndeajuns de puternici.

 

Dar dorinţa de a distruge persistă. Cu ajutorul puterilor răului, ei ar fi distrus întreaga lume, inclusiv pe ei înşişi, dacă nu i-ar fi impiedicat Duhul lui Dumenzeu.

 

În Uniunea Sovietica, botezul poate fi oficiat numai după înregistrarea oficială a persoanei respective.

 

Persoanele care doresc să fie botezate sau care doresc să-şi boteze copilul trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate la reprezentanţii conducerii Bisericii, care, la rândul lor, trebuie să raporteze situaţia autorităţilor statului.

 

Rezultatul este persecutarea celor botezaţi. Colhoznicii (muncitorii care lucrează în agricultură în fermele colective numite colhozuri) nu au buletin de identitate şi de aceea sunt nevoiţi să-şi boteze copiii pe ascuns.14

 

Mulţi pastori protestanţi au fost condamnaţi la ani grei de puscărie pentru că au botezat oameni.

 

Înversunarea cu care comuniştii se împotrivesc oficierii botezului presupune recunoaşterea din partea lor a eficienţei acestui act spiritual pentru mântuirea sufletului.

 

Oamenii religioşi dinIsrael,PakistansauNepalse opun botezului în numele religiei de care aparţin pentru că botezul reprezintă pecetea adeziunii la creştinism. Dar pentru atei – după cum le place comuniştilor să se declare – botezul n-ar trebui să însemne nimic, de vreme ce nu ar aduce nici beneficii, nici prejudicii persoanei care se botează. Dar atunci, de ce luptă comuniştii cu atâta îndârjire împotriva botezării oamenilor? Deoarece comuniştii „luptă împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui.”

 

De fapt, ideologia lor nu se bazează pe ateism, ci pe ura neîmpăcată împotriva lui Dumnezeu.

 

 

 

„Printre alte scopuri – spune Lenin – partidul nostru a fost creat anume pentru a lupta împotriva oricărei amăgiri religioase a poporului. ”

 

Practici oculte

Cu privire la relaţia dintre marxism şi ocultism, mai multe amănunte se pot afla din cartea Descoperiri parapsihologice în spatele Cortinei de Fier 15 de Sheila Ostrander şi Lynn Schroder.

 

Deosebit de important este faptul ca Estul comunist este mult mai avansat decât Vestul în studierea forţelor întunericului aflate sub stăpânirea lui Satan.

 

Dr. Eduard Naumov, membru al Asociatiei Internaţionale de Parapsihologie, a fost arestat la Moscova. Fizicianul moscovit L. Regelsohn, un evreu creştinat care i-a luat apărarea, ne-a comunicat motivul acestei arestări:

 

Naumov s-a străduit să împiedice dominarea sferei psihice a vieţii de către forţele răului pe care le foloseşte parapsihologia ca pe o armă nouă pentru a încătuşa sufletul omului.

 

În Cehoslovacia,Bulgaria, etc, Partidul Comunist cheltuieşte sume uriaşe de bani pentru cercetările secrete întreprinse în acest domeniu.

 

Cortina de Fier împiedică informarea Occidentului cu privire la activitatea desfăşurată în cele douăzeci de institute de parapsihologie reperate în Uniunea Sovietică.

 

Komsomolskaia Pravda (din Moscova) a publicat un articol despre felul în care hipnotizatorii îi ajută pe oameni să „retrăiască vieţile lor anterioare”. În acest scop ei folosesc următoarele sugestii:

 

 

 

„Te cufunzi adânc în pământ, mai adânc, şi mai adânc. Devii una cu pământul… Eşti în adâncul pământului. Eşti înconjurat de un întuneric dens… în jurul tău este noapte eternă…

 

Acum ne apropiem de o rază de lumină îndepărtată… mai aproape, tot mai aproape. Ne strecurăm printr-o gaură îngustă spre cer, lăsându-ne propriul trup în adâncul pământului… Trecem peste hotarele timpului… şi ne întoarcem în trecut… “

 

 

 

În aceste articole, sovieticii cultivă în mod deliberat echivocul. Fiind conştienţi că anumiţi cititori ar putea să se sperie, ei îşi iau măsurile de precauţie necesare, susţinând că informaţiile publicate nu reprezintă şi punctul de vedere al redacţiei respective.

 

Dar ce anume ar crede cititorii despre un editor care ar reproduce necontenit articole provocatoare şi ilustraţii lascive din Playboy, susţinând totodată că nu este întru totul de acord cu ceea ce îi oferă publicului?

 

Scriitorii sovietici afirmă foarte clar că această „maşină a timpului” nu este o plăsmuire a literaturii ştiinţifico-fantastice.

 

„Transpersonalizarea” face posibilă această călătorie în timp.

 

În timpul slujbelor satanice, toate rugăciunile sunt rostite invers, de la sfârşit spre început, iar odajdiile preotului sunt îmbrăcate pe dos, cu captuşeala în afară.

 

Inversiunea este principiul satanic fundamental, fiind aplicat chiar şi în cazul doctrinelor care postulează reîncarnarea.

 

În timp ce oamenii religioşi dinIndiasunt preocupaţi de viitoarele lor reîncarnări şi încearcă să progreseze spiritual prin propriile lor puteri ascultând de ceea ce ei cred a fi poruncile lui Dumnezeu, sataniştii sunt preocupaţi numai de încarnările lor anterioare. Ei nu sunt interesaţi câtuşi de puţin de ideea ameliorării viitorului în perspectiva eternităţii.

 

Capitolul VII

MARX,DARWIN şi REVOLUŢIA

Marx şi Darwin

În ce constă contribuţia lui Marx la materializarea proiectului satanic de distrugere a omenirii?

 

Biblia ne învaţă că Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul şi asemanarea Lui” (Geneza 1: 26).

 

Până în vremea lui Marx, omul a continuat să fie considerat ca o „încoronare a creaţiei”.

 

Marx a fost unealta aleasă de Satan pentru a-l determina pe om să-şi piardă respectul de sine, convingerea descinderii sale din înalte obârşii cereşti şi a menirii sale de a se întoarce la aceste obârşii.

 

Marxismul este primul sistem filozofic care limiteaza drastic noţiunea de om.

 

Conform teoriei lui Marx, omul este în primul rând un pântec care trebuie umplut permanent.

 

Interesele primordiale ale omului sunt cele de natură economică; el produce pentru aşi satisface nevoile. În acest scop, oamenii intră în relaţii de producţie. Aceste relaţii reprezintă baza societăţii, pe care Marx o numeşte „infrastructură”.

 

Căsătoria, dragostea, arta, ştiinţa, orice alte preocupări şi aspiraţii care nu ţin de domeniul pântecului constituie „suprastructura” care, în ultima instanţă, este determinata de necesităţile pântecului.

 

Nu este de mirare că Marx a elogiat cartea lui Darwin, Originea omului, care reprezintă o altă lovitură subtilă care l-a făcut pe om să uite de originea şi menirea lui de natură divină.

 

Darwina susţinui că omul provine din regnul animal.

 

Omul a fost detronat de către Marx şiDarwin. Nereuşind să-L detroneze pe Dumnezeu, Satan l-a înjosit pe om. Omul a fost înfăţişat ca descinzând din animal, un biet rob al pântecului.

 

La 16 ianuarie 1861, Marx îi scria lui Ferdinand Lasalle: „Cartea luiDarwineste foarte importantă, oferindu-mi un fundament pentru ştiintele naturale în interpretarea istorică a luptei de clasa.”

 

Ginerele lui Marx, Paul Laforgue, scrie în Socialismul şi intelectualii:

 

 

 

„Când Darwin a publicat «Originea speciilor», el I-a răpit lui Dumnezeu rolul deţinut până atunci de Creator al lumii organice, la fel cum Franklin, prin teoria electricităţii, L-a deposedat de toate trăsnetele care îi erau atribuite.”

 

 

 

(Scopul iniţial al luiDarwinnu a fost de a ataca religia. El scrisese: „Există o măreţie în această viziune a vieţii, cu diversele ei puteri, insuflată de la început într-una sau mai multe forme. ” Pentru a-şi preciza cât mai clar poziţia de pe care abordează chestiunea religiei,

 

Darwin, în a doua ediţie a lucrării sale, a adăugat după cuvântul „insuflată”, sintagma „de către Creator”. Toate ediţiile care au urmat au respectat această adăugire.)

 

 

 

Mai târziu, Freud va termina lucrarea întunericului începută de aceşti doi giganţi, reducând omul, în esenţă, la instinctul sexual sublimat uneori în politică, artă sau religie.

 

Cel care a readus cunoaşterea teoretică pe făgaşul ei biblic a fost psihologul elveţian Carl Gustav Jung care a demonstrat că instinctul fundamental al omului este cel religios.

 

Epoca lui Marx este agitată de un ferment satanic care s-a manifestat în mai multe domenii ale vieţii sociale. Poetul rus Sologub scria: „Diavolul este tatal meu.”

 

Un alt poet rus, Briusov, declara: „îi slăvesc în egală măsură şi pe Dumnezeu, şi pe diavolul. ”

 

Marx aparţine aceleiaşi epoci care ni i-a dat pe Nietzsche (filozoful preferat al lui Hitler şi Mussolini), Max Stirner, un anarhist radical şi Oscar Wilde, cel dintâi teoretician al emancipării homo-sexualităţii – viciu care a început să fie privit cu îngăduinţă chiar şi de către unii dintre preoţi.

 

Forţele satanice au pregătit Rusia pentru victoria marxismului. Revoluţia s-a desfăşurat într-o perioadă în care dragostea, bunăvoinţa şi sentimentele sănătoase erau considerate ca semne de slăbiciune sufletească şi atitudini reacţionare.

 

Neprihănirea fecioarelor şi fidelitatea în căsnicie a bărbaţilor erau considerate ca o ruşine. Dorinţa de a distruge trecea drept rafinament, iar neurastenia era apreciată ca un semn de inteletualizare.

 

Aceasta era tematica abordată de noii scriitori, propulsaţi din obscuritate în cercurile literare. Oamenii născoceau vicii şi perversiuni, evitând în chip dezgustător să gândească în termeni morali.

 

Cum a devenit Stalin revoluţionar după ce l-a citit peDarwin?1

 

Pe când era student la seminarul ortodox, Stalin şi-a însuşit din lectura cărtilor luiDarwinconcepţia conform căreia omul nu este creaţia lui Dumnezeu, ci rezultatul unei evoluţii definite de lupta nemiloasă dintre indivizi.

 

Cel mai puternic şi cel mai dur va supravieţui.

 

Astfel, Stalin a învăţat că criteriile morale şi religioase nu au nici un rol în natură şi că omul este o parte componentă a naturii ca un peşte sau ca o maimuţă. Ca să traiască, trebuie să fie neîndurător, crud, lipsit de orice scrupule.

 

Darwina scris o carte de ştiinţă în care şi-a expus teoria sa cu privire la originea speciilor, fără implicaţii politice sau economice.

 

Dar deşi multă lume a fost în stare să accepte ideea că Dumnezeu a creat lumea printrun îndelungat proces de evoluţie (aşa-numitul evoluţionism teist, compromis inacceptabil azi, n.r.), teoria luiDarwina dus în cele din urma la uciderea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi. El a devenit astfel autorul moral al celui mai mare genocid din istorie.

 

Dincolo de frământările intelectuale ale secolului al XlX-lea, poate fi stabilită influenţa Revoluţiei franceze care – din punct de vedere spiritual – se înrudeşte în mare măsură cu cataclismul social din Rusia secolului XX.

 

În timpul revoluţiei franceze, Anarchasis Clootz, un important revoluţionar şi iluminist francez, a susţinut că este „duşmanul personal al lui Iisus Hristos”.

 

El a declarat în fata Convenţiei din 17 noiembrie 1792 că „poporul este suveranul şi dumnezeul acestei lumi… Numai neghiobii cred în existenţa unui Dumnezeu ca Fiinţă Supremă.”

 

Atunci Convenţia a decretat „nimicirea tuturor religiilor”.

 

Pentru cei care iau în serios rugăciunea „Tatăl Nostru”, cuvintele „şi ne izbăveşte de Cel Rău” au un înţeles foarte clar: îl implorăm pe iubitul Tată să ne apere atât pe noi cât şi pe cei din preajma noastră de învăţăturile mincinoase, de arta dăunatoare care, sub aparenţa frumuseţii, ne strecoară în suflet răul, şi de imoralitatea din lume.

 

Atunci nu va mai trebui să ne temem de cursele pe care ni le intinde Diavolul.

 

Rămâne ca dvs. să alegeţi: vreţi să fiţi neîndurători şi perverşi ca Diavolul, sau asemenea lui Iisus -Dumnezeul şi omul dragostei sfinte şi al pacii?

 

Falsul naţionalism al lui Moses Hess

Pentru a oferi o imagine cât mai cuprinzatoare, mă voi referi în continuare la Moses Hess, cel care i-a „convertit” pe Marx şi pe Engels la socialism.

 

ÎnIsraelse afla o piatră funerară pe care se poate citi următoarea inscripţie: „Moses Hess, fondatorul Partidului Social Democrat.”

 

Hess şi-a expus „crezul” în cartea sa, Catehismul roşu al poporului german:

 

 

 

„Ce este negru? Negru este clerul. Aceşti teologi sunt cei mai răi aristocraţi… în primul rând, preoţii îi învaţă pe aristrocraţi să-i exploateze pe oamenii din popor în numele lui Dumnezeu.

 

În al doilea rând, preoţii sunt cei care învaţă poporul să accepte asuprirea şi exploatarea în numele lui Dumnezeu. în al treilea, şi cel mai important rând, preoţii îşi asigură cu ajutorul lui Dumnezeu o viaţă îmbelşugată pe pământ în timp ce poporul este sfătuit să aştepte fericirea din ceruri…

 

Drapelul roşu simbolizează revoluţia permanentă până la victoria deplină a clasei muncitoare în toate ţările civilizate: Republica roşie… Religia mea este Revoluţia Socialistă…

 

Muncitorii care au reuşii să preia puterea politică într-un stat: trebuie să-i ajute pe fraţii lor exploataţi din întreaga lume”1

 

 

 

Aceasta era religia lui Hess, după cum declarase el însuşi în prima ediţie a Catehismului. La cea de-a doua ediţie, Hess a mai adaugat câteva capitole. De data aceasta, aceeaşi „religie” (a Revoluţiei Socialiste) este prezentată într-o terminologie creştină pentru a câştiga adeziunea credincioşilor.

 

Astfel înveşmântată, propaganda Revoluţiei Socialiste cuăprinde şi câteva aprecieri frumoase la adresa Creştinismului ca religie a dragostei şi a umanitarismului. Dar, din punct de vedere creştin, trebuie făcută precizarea că iadul nu se află pe pământ, iar împărăţia cerurilor se situează în lumea de dincolo.

 

Afirmaţia că societatea socialistă va reprezenta adevărată împlinire a idealului creştin constituie o dovadă a feluălui în care Satan poate lua înfăţişarea unui înger de lumină.

 

După ce Hess i-a convins pe Marx şi pe Engels să adere la socialism, pretinzând de la bun început că scopul acestei doctrine este de „a da ultima lovitură religiei medievale”3 (prietenul său Georg Jung s-a pronunţat mai clar în această privinţă: „Cu siguranţă că Marx îl va izgoni pe Dumnezeu din cer”4). În viaţa lui s-a petrecut o schimbare interesantă.

 

El, întemeietorul socialismului modern, a fost şi iniţiatorul unei mişcări întrutotul diferită de socialism, o formă de manifestare a sionismului.

 

Astfel, Hess, fondatorul socialismului a cărui menire este de a-l „izgoni pe Dumnezeu din cer”, a fost totodată promotorul unui sionism diabolic.

 

El, care l-a învaţăt pe Marx în ce consta importanţa luptei de clasă, a scris în 1862 aceste surprinzătoare cuvinte: „Ceea ce contează în primul rând este lupta dintre rase şi apoi lupta dintre clase.”5

 

În loc să-i înveţe pe oameni întrajutorarea reciprocă pentru realizarea binelui general, el a aprins vâlvătaia luptei de clasa care, de atunci, nu s-a mai stins niciodată.

 

Acelaşi Hess este deci promotorul unui sionism bazat pe lupta dintre rasele omeneşti.

 

După cum respingem marxismul satanic, tot astfel orice creştin sau evreu cu simţul responsabilităţii trebuie să respinga aceasta pervertire diabolica a sionismului.

 

Hess revendica Ierusalimul ca aparţinând evreilor, eliminându-L însă dintre ei pe Iisus, regele evreilor. De ce ar mai avea Hess nevoie de Iisus! căci el scrie:

 

 

 

„Fiecare evreu este un virtual Mesia, după cum fiecare evreică este o virtuală Mater Dolorosa.” 6

 

 

 

Dar atunci de ce Hess a făcut din evreul Marx un om al urii, pornit să-L alunge pe Dumnezeu din cer, şi nu un Mesia, un om al lui Dumnezeu? Pentru Hess, Iisus este „un evreu pe care păgânii L-au divinizat ca Mântuitor al lor”7.

 

Se pare că nici Hess, nici evreii n-ar avea nevoie de El.

 

Hess nu doreşte să fie mântuit, considerând aspiraţia la sfinţirea individuală ca fiind de sorginte indo-germanică. Idealul evreilor – în concepţia lui – trebuie să fie realizarea „statului mesianic”, „pregătirea omenirii pentru revelaţia esenţei divine” 8, ceea ce înseamnă – după cum mărturiseşte în Catehismul roşu – a înfăptui revoluţia socialistă prin lupta dintre rasele omeneşti şi dintre clasele sociale.

 

Moses Hess, care i-a încredinţat idolului său Marx sarcina de a pune capăt religiei medievale, înlocuind-o cu „religia” revoluţiei socialiste, scrie aceste cuvinte surprinzătoare:

 

 

 

„Rugăciuile evreieşti mi-au întărit sufletul întotdeauna.” 9

 

 

 

Dar ce fel de rugăciuni fac cei care susţin că religia ar fi opium pentru popor? Am arătat mai înainte că întemeietorul ateismului ştiinţific se ruga în faţa lumânărilor aprinse, purtând pe frunte filactere. Atât rugăciunile evreiesti, cât şi cele creştine pot fi pervertite în ritualuri satanice.

 

Hess îl învăţase pe Marx că socialismul şi internaţionalismul sunt inseparabile. Marx scrie în Manifestul Partidului Comunist ca proletariatul nu are nici o patrie.

 

În Catehismul roşu, Hess îşi bate joc de noţiunea de patrie a germanilor şi ar fi avut aceeaşi atitudine faţă de noţiunea de patrie a oricărei naţiuni europene. Hess critică programul de la Erfurt al Partidului Social Democrat ( partidul primilor comunişti, PSD! n.r.) pentru că acesta recunoaşte necondiţionat principiul naţional.

 

Dar Hess este un internationalist „special”, care pledeaza pentru menţinerea naţionalismului evreilor! El scrie:

 

 

 

“…Oricine neagă naţionalismul evreilor nu este doar un apostat, un renegat în sensul religios al cuvântului, ci un trădător al poporului său şi al familiei sale.

 

Dacă emanciparea evreilor ar deveni vreodată incompatibilă cu naţionalismul lor, atunci evreul va trebui să renunţe la emancipare…

 

Evreul trebuie să fie mai presus de toate, un evreu patriot.”10

 

 

 

Sunt de acord cu ideile naţionaliste ale lui Hess, făcând însă precizarea că soarele străluceşte la fel pentru toată lumea.

 

Eu unul mă declar pentru orice fel de patriotism: al evreilor, al arabilor, al germanilor, al ruşilor, al americanilor.

 

Patriotismul ca virtute înseamnă promovarea prosperităţii economice, politice, spirituale şi religioase a naţiunii respective, cu condiţia ca aceasta să se desfăşoare în cadrul unor relaţii de prietenie şi colaborare cu celelalte naţiuni.

 

Dar patriotismul evreiesc al unui revoluţionar socialist care tăgăduieşte patriotismul celorlalte naţiuni este extrem de suspect.

 

Se pare că acesta ar ţine de un plan diabolic menit să provoace ura tuturor celorlalte popoare împotriva evreilor.

 

Chiar dacă n-aş fi evreu şi aş afla că evreii acceptă patriotismul exclusivist al lui Hess, tot m-aş opune unei astfel de atitudini.

 

Lupta dintre rase teoretizată de Hess este tot atât de falsă ca şi lupta dintre clase pe care a propagat-o.

 

Hess nu a renunţat la socialism în favoarea acestei forme de sionism. După ce a scris Roma şi Ierusalimul, el a continuat să activeze în mişcarea socialistă mondială.

 

Hess nu îşi formulează foarte clar ideile; de aceea este greu să i le evaluăm.

 

Este suficient însă să aflăm că, după părerea lui Hess, „creştinii îl văd pe Iisus ca pe un evreu sfânt care a devenit păgân”11 , sau că „astăzi noi năzuim la o mântuire mult mai cuprinzătoare decât aceea pe care creştinismul a fost în stare să ne-o ofere.”12

 

Din Catehismul rosu reiese că această mântuire mult mai cuprinzătoare este revoluţia socialistă.

 

Am mai putea adăuga că ideologia lui Hess nu reprezintă doar întâiul izvor al marxismului şi prima manifestare de sionism satanic, ci şi germenele teologiei eliberatoare susţinute în mod curent de Consiliul Mondial al Bisericilor şi de catolicism.

 

Unul şi acelaşi om, aproape un anonim, a fost exponentul a trei mişcări satanice:

 

comunismul, ramura rasistă bazată pe ură a Sionismului şi teologia eliberatoare.

 

Nimeni nu poate fi creştin dacă îi urăşte pe evrei. Iisus a fost evreu, ca şi Fecioara Maria şi toti Apostolii. Biblia este evreiască. Domnul a spus: „Mântuirea vine de la Iudei” (Ioan 4: 22).

 

Hess glorifica însă poporul evreu de parcă ar dori cu bună ştiinţă să provoace o violentă reacţie antisemită din partea celorlalte popoare.

 

El a afirmat ca religia lui a fost aceea a revoluţiei socialiste. Pentru el, preoţii tuturor celorlalte religii sunt nişte sarlatani. Revoluţia este singura religie pentru care Hess are o înaltă consideraţie.

 

El scrie:

 

 

 

„Religia noastră (a evreilor) are ca punct de plecare entuziasmul unei rase care de la apariţia ei pe scena istoriei a intuit sensul în care va evolua omenirea, presimţind venirea acelor vremuri mesianice în care spiritul uman îşi va afla împlinirea nu numai la nivel individual sau într-un mod fragmentar, ci la scara instituţiilor sociale ale întregii omeniri”.

 

 

 

Aceste vremuri pe care Hess le numeşte „mesianice” sunt cele ale victoriei revoluţiei socialiste mondiale. A considera că religia evreilor ar avea ca punct de plecare ideea de revoluţie socialistă ateistă este o gluma de prost gust şi o jignire la adresa poporului evreu.

 

Hess se exprima de multe ori în termeni religioşi, fără a crede însă în Dumnezeu. El susţine că „Dumnezeul nostru nu este nimic altceva decât specia umană unită în dragoste.”14

 

Cum se poate realiza această unitate? Prin revoluţia socialistă în care zecile milioane de oameni (pe care Hess pretinde ca îi iubeşte atât de mult) aveau să fie torturaţi şi ucişi.

 

Hess nu ascunde câtuşi de puţin faptul că nu accepta nici împărăţia lui Dumnezeu, nici guvernările pământeşti, considerându-le deopotrivă tiranice. Nu exista nimic bun în nici o religie, exceptând-o pe aceea a revoluţiei socialiste.

 

 

 

„Este inutil să-i ridici pe oameni la nivelul adevăratei libertăţi şi să-i faci să se împărtăşească din bucuriile existenţei atâta vreme cât nu-i eliberezi din sclavia spirituală, adică de sub influenţa religiei”15.

 

 

 

Hess vorbeşte şi despre „absolutismul tiranilor din cer şi de pe pământ faţă de sclavi.”16

 

Nu putem înţelege dedesubturile satanice ale comunismului dacă nu vom afla ce fel de om a fost Moses Hess, cel care a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra lui Marx şi Engels, organizând împreună cu ei şi cu Bakunin Internaţionala I.

 

Nu-l putem înţelege pe Marx dacă nu vom cunoaşte modul de a gândi al lui Hess, pentru că Hess este cel care l-a „convertit” pe Marx la socialism.

 

Citez încă o dată cuvintele lui Marx:

 

 

 

„Cuvintele învăţăturii mele sunt încâlcite într-o dezordine diabolică, încât oricine poate înţelege exact ceea ce doreşte să inteleaga.”

 

 

 

Acesta este stilul lui Marx. Scrierile lui Hess sunt de o încâlcire mai diabolică, greu de descifrat; totuşi ele trebuie analizate pentru a putea stabili legăturile dintre marxism şi satanism.

 

 

 

Prima carte a lui Hess s-a numit “Sfânta familie a omenirii“. El a considerat-o „o lucrare a Duhului Sfânt al adevarului”17, afirmând în continuare că aşa cum Fiul lui Dumnezeu i-a eliberat pe oameni din propria lor sclavie, tot astfel Hess îi va elibera din robia lor politică. „Eu sunt chemat să mărturisesc pentru lumină, la fel cum a fost chemat Ioan.”18

 

Pe atunci Marx, care încă se mai opunea socialismului şi încă nu îl cunoscuse personal pe Hess, începuse să scrie o carte polemică la adresa lui. Din motive necunoscute, această carte a rămas neterminata. Mai târziu, Marx a devenit discipolul lui Hess.19

 

După cum am arătat mai înainte, scopul declarat al lui Hess era de a da o ultimă lovitură religiei medievale şi de a răvăşi sufletele oamenilor.

 

 

 

În prefaţa cărţii sale, “Judecata din urmă“, el îşi exprima satisfacţia pentru că filozoful german Kant l-ar fi „decapitat pe bătrânul Tată Iehova, împreună cu întreaga sa sfântă familie.”20

 

(Hess îşi exprima, de fapt, propriile sale idei în numele marelui filozof. Kant nu a avut aceste intenţii de „decapitare” a lui Dumnezeu. El a susţinut contrariul: „A trebuit să limitez cunoaşterea pentru a face loc credinţei.”21)

 

Hess considera că religia evreilor şi cea a creştinilor sunt „moarte”22, ceea ce nu-l împiedica însă să vorbească în cartea sa, “Roma şi Ierusalim”, despre „scrierile noastre sfinte”, „sfânta limbă a părinţilor noştri”, „cultul nostru”, „legile divine”, „căile Providenţei” şi „viaţa evlavioasă”23.

 

Aceste contradicţii nu se explică prin schimbarea convingerilor lui Hess pe parcursul diferitelor etape ale vieţii sale. În cartea sa pseudonaţionalistă el declară că nu-şi reneagă activitatea ateistă din trecut. Aceasta este o dovadă de cultivare cu buna ştiinţă a „încâlcirii diabolice”24.

 

Hess a fost evreu şi unul din precursorii sionismului. Pentru că Hess, Marx şi alţii ca ei au fost evrei, comunismul este considerat de unii oameni ca o conspiraţie evreiască.

 

 

 

Să nu uităm însă că Marx este şi autorul unei cărţi antisemite, dovadă că şi în această privinţă a fost călăuzit îndeaproape de Hess. Iată ce scrie Hess, („sionistul” care altadată îi glorificase pe evrei), în cartea sa intitulată “Despre sistemul monetar“:

 

 

 

„Evreii, care de-a lungul istoriei naturale a lumii animale şi sociale au avut rolul de a aduce omenirea la stadiul de animal sălbatic, s-au achitat foarte bine de această misiune.

 

Misterul Iudaismului şi al creştinismului s-a revelat în iudeo-creştinismul modern.

 

Misterul sângelui lui Hristos ca şi cel al adoraţiei sângelui de către evreii din vechime se dezvăluie aici ca mister al animalului de pradă”

 

 

 

Nu vă neliniştiţi dacă nu pricepeţi inţelesul acestor cuvinte. Ele au fost scrise înadins într-o „încâlcealâ diabolicâ”, din care se desprinde însă foarte clar ura faţă de poporul evreu. Uneori Hess este un evreu rasist, alteori – antisemit, atitudinea lui variind în funcţie de cerinţele duhului care i-a inspirat scrierile şi pe care el îl considera „sfânt”.

 

Hess ar fi putut fi un bun profesor de rasism chiar şi pentru Hitler. El care l-a învaţăt pe Marx că importanţa claselor sociale este prioritară, a susţinut însă şi teza conform căreia:

 

 

 

„Viaţa este produsul nemijlocit al rasei”26.

 

“Că şi religiile, concepţiile şi instituţiile sociale sunt creaţii tipice şi originale ale rasei.

 

În spatele problemelor referitoare la naţionalităţi şi a libertăţii individuale persistă chestiunea rasei. Întreaga istorie a fost marcata de lupta dintre rasele omeneşti şi dintre clasele sociale.

 

Cea mai importanta este lupta dintre rase; lupta dintre clase se situează pe locul al doilea. “27

 

 

 

Care este cheia succesului atâtor idei contradictorii?

 

 

 

„ «Voi scoate sabia împotriva tuturor cetăţenilor care se opun elanului muncitoresc», declara Hess într-o scrisoare către Lasalle. 28

 

 

 

Marx va face afirmaţii asemănătoare:

 

 

 

„ Violenţa este moaşa cu ajutorul căreia noua societate ia naştere din pântecul celei vechi.” 29

 

 

 

Suntem şi reprezentăm acele idei cu care ne hrănim. Marx s-a hrănit cu idei satanice; de aceea a formulat o doctrină satanică.

 

Organizaţia Iadul

Comuniştii obişnuiesc să înfiinţeze organizaţii de baza. Până acum am încercat să demonstrez că mişcările comuniste înseşi reprezintă, de fapt, organizaţii de baza ale ocultismului satanic – ceea ce ar putea explica eşecul de până acum al tuturor încercărilor politice, economice, militare şi culturale de a combate comunismul.

 

Pentru a fi eficiente, mijloacele de luptă împotriva Satanei nu trebuie să fie de natura carnală, materială, ci spirituală; altminteri, în timp ce una din organizaţiile de baza ale satanismului – de pilda, nazismul – este înfrântă, va lua naştere alta, mai viguroasă …

 

Himmler, ministrul de interne al Germaniei naziste, îşi închipuia că este reîncarnarea regelui Henric Păsărarul. El credea că poate folosi puterile oculte în folosul armatei naziste.

 

Mulţi dintre liderii nazisti nu erau străini de practicarea magiei negre.

 

Ceea ce era o simplă presupunere la prima editare a acestei cărţi, este acum un fapt dovedit. Dovada a fost furnizată chiar de către comunişti. Povestea începe cu cazul Netceaev – care l-a inspirat pe Dostoievski să scrie celebrul său roman Demonii.

 

Netceaev, „superbul tânăr fanatic”31, după cum îl numea Bakunin, a scris Catehismul revoluţionarului – reprezentând statutul organizaţiei ruseşti „Răzbunarea poporului” (înfiinţată aproximativ în anul 1870).

 

Scopul acestei organizaţii a fost formulat astfel:

 

 

 

„Cauza noastra este înfricoşătoare, desăvârşită, universală şi necruţătoare… să ne unim cu brutele şi criminalii – singurii şi adevăraţii revoluţionari din Rusia.” 32

 

 

 

Cel dintâi om ucis de organizaţia lui Netceaev a fost chiar unul din membrii fondatori care a îndrăznit să critice conducerea organizaţiei. Orice critică era înterzisă.

 

Netceaev plănuia o împărţire inechitabilă a omenirii:

 

 

 

„O zecime din omenire se bucură de libertatea personală şi are drepturi nelimitate asupra celorlalte nouă zecimi care trebuie să-şi piardă personalitatea şi să devină un fel de turma.” 33

 

 

 

„Fiecare membru al societăţii îl va spiona pe celălalt şi va fi obligat sa-l denunţe…

 

Toţi sunt sclavi şi egali între ei în sclavie.” 34

 

 

 

Netceaev scrie în Catehismul său:

 

 

 

„Un revoluţionar trebuie să se infiltreze pretutindeni, atât în clasele superioare ale societăţii cât şi în cele inferioare… în biserici… printre literaţi.”

 

 

 

Discipolul său, Peter Verhovensky, comenta:

 

 

 

„Am devenit deja foarte puternici. Juraţii care-i absolvă pe criminali sunt în întregime ai noştri. Avocaţii care tremură în tribunale de teamă să nu fie consideraţi prea liberali, sunt ai noştri. Avem oameni din administraţie, oameni de litere, suntem mulţi foarte mulţi, iar ei habar n-au că ne aparţin.” 35

 

 

 

Pe baza unui astfel de program s-a înfiinţat o organizaţie cu un nume impresionant: „Liga revoluţionară mondială“. Statutul ei a fost semnal de Netceaev şi de Bakunin – colaboratori apropiaţi ai lui Marx.36

 

La început, din Ligă făceau parte doar câţiva oameni. Ducele revoluţionar Peter Dolgorukov scria la 31 octombrie 1862:

 

 

 

„La Londra, l-am întâlnit pe Kelsiev (care făcea parte din organizaţia mai sus menţionată), un om îngust la minte, dar de nădejde, cumplit de fanatic, cu o figură efeminată.

 

Kelsiev mi s-a adresat cu blândeţe, spunându-mi binevoitor: «De vreme ce trebuie s-o facem, de ce să nu ucidem dacă ne este de folos?»

 

De când a venit Bakunin înAnglia, pe toţi aceşti londonezi îi auzi tot timpul vorbind despre „a arde din temelii”, „a asasina”, „a taia în bucăţi””.

 

 

 

În 1869, la Geneva, Netceaev a redactat o proclamaţie în care, referindu-se la omul care l-a împuşcat pe împăratul Alexandru al II-lea, avertizează:

 

 

 

„Trebuie să înţelegem că ceea ce a făcut Karakazov n-a fost decât un început. Da, acesta a fost prologul. Să luam aminte că drama propriu-zisă va începe foarte curând.”37

 

 

 

Într-o alta proclamaţie, se afirma:

 

 

 

“În curând va veni ziua în care vom arbora marele drapel al viitorului, Drapelul Roşu, şi vom asalta într-un mare iures palatul imperial…

 

Vom striga: «Puneţi mâna pe topoare!» şi apoi îi vom ucide pe oamenii împăratului.

 

Fără mila! Ucideţi în locurile publice, dacă aceşti ticăloşi îndrăznesc să pătrundă acolo, în case, în sate…

 

Nu uitaţi că toţi cei care nu vor fi de acord cu voi, vor fi împotriva voastră. Oricine este împotriva voastră, este duşmanul vostru şi trebuie să-i distrugem pe aceşti duşmani prin orice mijloace.” 38

 

 

 

În 1872, a fost înfiinţată o societate revoluţionară, cu un nume banal: «Organizaţia», al cărei nucleu strict secret purta însă numele înfiorător: «Iadul». Timp de peste un secol, diverse alte organizaţii, care şi-au schimbat în mod permanent numele, au preluat obiectivele acestei societăţi, despre a cărei existenţă nu ştia însă nimeni din afara ei.

 

Istoricii sovietici nu au îndrăznit să scrie despre activitatea «Iadului» – organizaţie premergătoare Partidului Comunist din Uniunea Sovietica – decât în anul 1965, la 93 de ani după înfiinţarea acestei organizaţii.

 

În “Revoluţionarul ilegalist” din Rusia, E. S. Vilenska scrie:

 

 

 

„«Iadul» era numele nucleului organizaţiei secrete care exercita teroarea nu numai împotriva monarhiei, ci – prin funcţiile represive deţinute – chiar faţă de membrii organizaţiei secrete” 39

 

 

 

În “Cernasevski sau Neceaev” 40 se menţionează faptul că unul dintre membrii «Iadului» s-a oferit să-şi otrăvească propriul său tată pentru a-i dărui organizaţiei din care făcea parte moştenirea dobândită pe această cale.

 

Cernasevski, care, de asemenea, făcea parte din această organizaţie, a scris:

 

 

 

„Voi lua parte la revoluţie; nu mi-e frică de mizerie, de beţivii cu bâte, de măcel. Nu ne pasă dacă va trebui să curgă sânge de trei ori mai mult decât în timpul revoluţiei franceze. Ce contează dacă va trebui să ucidem o sută de mii de chiaburi?” 41

 

 

 

Iată câteva din obiectivele fundamentale ale organizaţiei satanice:

 

 

 

„Mistificarea este cel mai eficient mijloc, dacă nu chiar singurul, de a-i determina pe oameni să facă o revoluţie.

 

Este suficient să ucizi câteva milioane de oameni şi angrenajul revoluţiei va fi pus în mişcare.

 

Idealul nostru este înfricoşător, desăvârşit, universal şi necruţător.”

 

 

 

Şi iarăşi:

 

 

 

„Omenirea trebuie să fie împărţită inegal; o zecime din omenire se bucură de libertate personală şi are drepturi nelimitate asupra celorlalte nouă zecimi care trebuie să-şi piardă personalitatea şi să devină un fel de turmă.” 42

 

 

 

În aceste scrieri este frecvent folosită sintagma „nu ne temem”. Un exemplu reprezentativ este următoarea proclamaţie:

 

 

 

„Nu ne temem dacă ne va fi dat să aflăm că pentru a răsturna actuala ordine sociala e nevoie să vărsăm de trei ori mai mult sange decât iacobinii (revoluţionarii francezi) – în Revoluţia din 1790… dacă pentru realizarea obiectivelor noastre va trebui să căsăpim o sută de mii de moşieri, nu ne vom teme s-o facem.” 43

 

 

 

De fapt, numarul victimelor a fost mult mai mare.

 

În Memorii din al doilea război mondial, Churchill declara că Stalin i-a mărturisit că în Uniunea Sovietică au murit de pe urma colectivizării zece milioane de oameni.

 

Ceea ce trebuie reţinut în primul rând este că abia după un răstimp de o sută de ani, comuniştii au mărturisit că la începutul comunismului a existat o anumită organizaţie numită «Iadul».

 

De ce tocmai «Iadul»? De ce nu societatea pentru ajutorarea săracilor sau pentru ajutorul omenirii? De ce accentul este pus în mod special pe iad?

 

Astăzi comuniştii sunt mai precauţi. Dar la început, însuşi numele organizaţiei lor demonstra că adevăratul lor scop era de a câştiga şi pecetlui cât mai multe suflete omeneşti pentru osânda veşnică.

 

Originoform

Poliţia politică secretă din Uniunea Sovietică a creat un organism uriaş cu scopul de a distruge bisericile din întreaga lume. Obiectivul prioritar era de a anihila sau de a diminua adversitatea faţă de comunism a diferitelor religii.

 

În plus, se încearca racolarea reprezentantilor Bisericii, ca prin intermediul şi prestigiul preoţilor, masele de credincioşi să fie sensibilizate la ideologia comunistă.

 

Numele acestui departament este «Originoform». Reţeaua are ramificaţii secrete în fiecareţarăşi în fiecare organizaţie religioasă importantă.

 

Este lesne de înţeles că primele vizate sunt organizaţiile anticomuniste şi misiunile creştine care activează în spatele Cortinei de Fier. Agenţii provocatori şi propagandiştii comunişti se infiltreaza înăuntrul bisericilor şi misiunilor creştine cu scopul de a-i dezarma ideologic pe cei ce cred în Dumnezeu.

 

Primul director al acestei organizatii, Vasilii Gorelov, fusese mai înainte preot ortodox – apostol din stirpea lui Iuda.

 

Sediul central al organizaţiei se afla în Varsovia.

 

Actualul ei conducator se numeşte Theodor Kasky.

 

În orasul Feodosia se află centrul de instruire al agenţilor care urmează a fi trimişi în ţările latine, iar la Moscova sunt instruiţi agenţii pentru America de Nord.

 

Agenţii pentru Anglia, Olanda, Scandinavia sunt instruiţi la Siguel (Letonia), iar cei pentru ţările musulmane laConstanţa(Romania).

 

În aceste scoli se pregatesc falşi pastori şi preoţi, falşi imami (preoţi musulmani), falşi rabini. Fiecare dintre aceştia trebuie să cunoască temeinic religia respectivă. Unii dintre ei, pozând în persecutaţi, cer protecţia bisericilor sau a misiunilor creştine.

 

Un comunist italian pe nume Tondi, după ce a absolvit şcoala „Lenin” din Moscova, a fost instruit de Partidul Comunist pentru a se înscrie în ordinul iezuitilor; mai târziu a ajuns secretarul lui Papa Paul al VI-lea.

 

Adevărata sa identitate a fost descoperită, iar astazi el declară public că este comunist şi ca s-a căsătorit cu o comunistă.

 

Continuă încă să activeze în cadrul Partidului Comunist, ocupându-se tot de probleme religioase, şi susţine ca Papa l-ar fi iertat. 44

 

Note

1.MontgomeryHyde, Stalin (London: Rupert Hart-Davis), pp. 28, 29.

 

2. Karl Markus Michel, „Politische Katechismen: Volney, Kleist, Hess” (Political Doctrines: Volney, Kleist, Hess) (Frankfurt-am-Main: Insei Verlag, 1966); Moses Hess, Red Catechism for the German People, pp. 71-73.

 

3. Hess, letter of September 2, 1841 to Berthold Auerbach, MEGA, I, i(2), p.261.

 

4. Jung, letter of October 18, 1841 to Arnold Rujv, /M/

 

5. Moses Hess,RomeandJerusalem(New York: Philosophical Library, 1958), p. 10.

 

6. /Mc/, p. 15.

 

7. Moses Hess, „Ausgewahlte Schnften” (Selected Works),RomeandJerusalem(Cologne: Melzer-Verlau. 1962), p. 229. 8./Mc/., p. 18.

 

9. /Mc/., p. 27.

 

10. Hess, Ausgewahlte Schriflen, Mc/., pp. 236, 237.

 

11. /Mc/., p. 308.

 

12. /Mc/., p. 243. 13./MJ., p. 324.

 

14. „Kommunistisches Bekenntnis în Fragen und Antworten” (Communist Credo în Questions andAnswers), /Mc/., p. 190.

 

15. „Die Eine und Ganze Freihcit (The One and Only Total Freedom), ibid., p. 149. 15. (The Philosophy of Action),

 

16. ibid.. p. 138.

 

17. Edmund Silbemer, Moses Hess (Leidcn: Brill, 1966), p.31.

 

18./Mc/., p. 32.

 

19. /Mc/.,p. 121.

 

20./Md.,p.421.

 

21. Op. cir., Dudko,p. 53.

 

22. Op. cil, Silbemer, p. 421.

 

23. Ibid 64

 

24./Mc/., p 418.

 

25. Moses Hess, „Philosophische Sozialistische Schnften. Ueber das Geldwesen” (Philosophiclal Socialist Writings. About the Monetary System) (Berlin: Akademie-Verlag), 1961, p 345

 

26. Hess, Rome and Jerusalem, ibid., p. 44. 27./Wd,p. 10.

 

28. MosesHess, „Briefwechser (Correspondence), Ictter of Dccember 9, 1863 to Lassalle (The Hague: Mouton&Co.. 1959), p. 459.

 

29. Karl Maix, „Das Kapital” (The Capitali MEX, XXIII, p. 779.

 

30. G. W. F. Hegel, „Werke. Fragment uber Volksreligion und Christentum” (Works. Fragment on Popular Religious Beliefs and Christianity) (Frankfurt-am-Main: Suhrkamp Verlag. 1971), I, pp. 35, 36.

 

31. U. Steklov, M. A. Bakunin, His Life and Activity (Moscow: Literature Publishing House, 1937), Vol 3, p.435.

 

32. Quoted from The Catechism of the Revolutionist by Dostoyevskii in his Complete Works, Vol. 12, p. 194.

 

33. Ibid., The Demons, Vol. 10, p. 312.

 

34. Ibid., p. 322.

 

35. Ibid., p. 324.

 

36. Volodin, Tchernishevsky, or Netchaiev (Moscow: Koriakin and Pleeman, 1976), p. 247.

 

37. V. Burtsev, During 100 Years: Compendium of the History of Political and Social Movements înRussia(London, 1897), p. 94.

 

38. Op. cit, Volodin, p. 223.

 

39. E. S. Vilenskaia, Revolutionist Underground înRussia(Moscow, 1965), p. 398.

 

40. Volodin, loc. cit.

 

41.Tchemishevsky, Complete Works (Moscow, 1939), Vol. l, p.8.

 

42. „Russkaia Misl”, November 17, 1983. 180

 

43. Op. cit., Volodin, p. 155.

 

44. P. F. De Villemarest, ,,Les Pourvoyeurs du Goulag (Gulag Overseers) (Geneva: Famot, în French), Vol. III, pp. 233ff.

 

 

https://penticostali.wordpress.com/2011/09/21/karl-marx-vs-satan-by-richard-wurmbrand

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// ////////////////////////////////////////////

 

 

Afectiuni frecvente ale unghiilor; Un nou tratament considerat revolutionar ar putea fi o sansa in plus pentru diabetic; Greselile pe care le fac frecvent consumatorii de cafea; Avantajele si dezavantajele consumului de oua; Cum se aduna toxinele in organism; Cateva reguli ca sa traiesti mai mult;Tratamente cu plante pentru hematom; Alimentatia ucide mai multi oameni decat fumatul. Cati romani au murit din cauza unui regim alimentar prost; Alimente care usureaza viata reumaticilor; De ce ne dor articulaţiile? Cele mai frecvente cauze; Plante care alunga durerea de cap…

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////// 

Plante care alunga durerea de cap

 

 

Jumatate dintre romani sufera de dureri de cap cel putin o data pe luna, arata studii recente, iar majoritatea se confrunta cu aceasta problema saptamanal. Pe langa recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii care sustine administrarea unei aspirine pentru tratamentul simptomatic al durerilor de cap, mai poti apela la remediile naturiste care au capacitatea de a atenua durerile de cap. În cazul în care durerea persista mai multe zile si este destul de frecventa este necesar sa consulti un specialist.

 

 

 

Menta este folosita de sute de ani pentru tratarea durerilor de cap. Pune 1 lingurita de frunze la 1 cana cu apa fiarta, acopera si lasa la infuzat 5 minute. Ciubotica cucului (primula veris) este recomandata pentru tratarea migrenelor. Toarna o cana cu apa fiarta peste 1 lingurita de flori sau radacina. Fierbe putin si lasa la infuzat 5-10 minute. Gingko Biloba imbunatateste circulatia sangvina, permitand oxigenarea creierului. Nu este recomandat sa iei gingko biloba în asociere cu aspirina sau alte medicamente pentru dureri de cap, deoarece poate sa apara reactii adverse.

 

Musetelul ajuta la relaxare si elibereaza tensiunea cauzata de stres. Pune o lingurita de planta la o cana cu apa fierbinte si lasa la infuzat 10 minute. Sau, amesteca parti egale de pudra de cuisoare si ulei esential de scortisoara. Aplica aceasta mixtura pe zonele unde simti durerea, lasand sa actioneze cateva minute.

 

Ce poti face pentru ameliorarea durerilor de cap: Stabileste-ti un program regulat de somn; Ai grija ce mananci înainte de somn: mesele bogate, cofeina, nicotina si alcoolul pot afecta calitatea somnului; Ai grija la medicamentele pe care le iei (unele au cofeina sau alte substante stimulante); Mananca regulat si la aceleasi ore; Nu sari peste mese si tine cont de faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa; Evita alimentele care ai observat ca-ti declanseaza o migrena pentru a constata daca se amelioreaza starea ta; Învata sa te relaxezi; Întocmeste-ti un program de exercitii fizice si respecta-l.

 

////////////////////////////////////////////

 

De ce ne dor articulaţiile? Cele mai frecvente cauze

 

 

Încheieturile, fie de la mâini, fie de la picioare, sunt unele dintre cele mai importante componente ale corpului, deoarece facilitează mişcările şi deplasarea. Astfel, apariţia senzaţiei de durere duce la îngreunarea activităţilor zilnice!

 

Cauzele apariţiei durerii pot fi diverse, pornind de la traumatisme, infecţii sau inflamaţii. Durerea poate să se manifeste precum o senzaţie de arsură sau ca un junghi ascuţit, în una sau mai multe articulaţii, şi să fie însoţită de umflarea zonei şi înroşirea ei. Alte simptome care pot însoţi durerea sunt oboseala, febra şi pierderea în greutate.

 

 

 

Dureri cauzate de artrită

 

Sunt responsabile de majoritatea durerilor articulare, provocând inflamaţii la nivelul încheieturilor. Există peste 100 de forme de artrită, însă cel mai des întâlnite sunt:

 

Osteoartrita. Apare în urma subţierii cartilajului de la încheieturile mâinilor, genunchilor sau şoldurilor, în urma calcifierii în timp. Deoarece cartilajul are rolul de a absorbi şocul mişcărilor şi este ca o pernuţă pentru oase, diminuarea stratului de cartilaj duce la apariţia durerii în timpul mişcărilor.

Guta. Este un tip de artrită inflamatorie care se manifestă la persoanele care au un nivel crescut al acidului uric în sânge. Pe măsură ce nivelul creşte, se formează cristale care se ataşează de articulaţii, cum ar fi cele de la degetele mari, glezne sau genunchi. Durerea este prezentă sub forma unei arsuri, zona este roşie, umflată şi mai caldă faţă de restul corpului.

Artrita reumatoidă. Este o afecţiune autoimună care afectează în special încheieturile. Sistemul imunitar este dezechilibrat şi începe să atace zona articulaţiilor, ceea ce duce la inflamaţia ţesuturilor. Primele afectate sunt încheieturile degetelor de la mâini şi de la picioare, pentru ca mai apoi afecţiunea să se răspândească la încheieturile mâinilor, umerilor şi şoldurilor.

Artrita septică. Apare în urma unei infecţii cu o bacterie sau cu o ciupercă, aşa cum este Candida, care circulă prin sânge şi se ataşează de ţesuturi. Artrita septică se manifestă doar la una dintre articulaţii, de obicei genunchiul, glezna sau încheietura mâinii, iar printre simptome se numără durerea, umflarea, pierderea mobilităţii şi febra.

Pseudoguta. Se manifestă prin durerile de articulaţii, ca urmare a depunerii de cristale de calciu pe ţesuturile încheieturilor. Durerile sunt puternice, apar brusc şi sunt însoţite de o senzaţie de căldură.

 

 

 

Cauze neinflamatorii

 

Pe lângă afecţiunile apărute în urma proceselor inflamatorii, durerile articulare pot avea şi alte cauze, cum ar fi:

 

Fibromalgia. Este o afecţiune apărută în urma funcţionarii deficitare a sistemului nervos şi de o hipersensibilitate a terminaţiilor nervoase. Afecţiunea se manifestă prin durere cronică care migrează în diferite zone ale corpului, inclusiv la articulaţii.

Hemartroza. Indică o hemoragie în cavitatea articulară, care are loc în urma unui traumatism, a unei complicaţii post chirurgicale, a unei tulburări de coagulare a sângelui, cum este hemofilia, sau în urma dezvoltării unei tumori, cum este hemangiomul sinovial.

Depresia. Poate părea suprinzător, dar unul dintre simptomele depresiei sunt durerile articulare

 

Cum se diagnostichează

Durerile articulare însoţite de febră, pierdere inexplicabilă în greutate, senzaţia de căldură şi umflarea încheieturilor impune solicitarea consultului medical. Pentru stabilirea diagnosticului este necesar un consult fizic, însoţit de analize de sânge şi imagistică medicală, cum ar fi radiografii, CT şi RMN.

 

INFO

 

Analizele de sânge pentru depistarea cauzei articulaţiilor dureroase includ testul acidului uric şi a proteinei C reactive.

 

////////////////////////////////////////////

Alimente care usureaza viata reumaticilor

 

 

„Hrana cea de toate zilele“ se poate gasi usor sau greu, multa sau putina, calitativ buna sau nu, sanatoasa sau nesanatoasa. De însusirile acestui „combustibil“ depind sanatatea si calitatea vietii noastre. În cazul reumatismului de tip inflamator, dieta are drept obiectiv efectul antiinflamator desensibilizat, de protejare a organismului în timpul tratamentului cu antireumatice cortizonice si necortizonice, de protejare a organelor vitale de suprasolicitare. Se recomanda dieta cu limitare a glucidelor si proteinelor si de reducere a consumului de sare. Se va urma un regim lacto-vegetarian, în primele zile consumandu-se doar 2 l de lapte, cu o lingurita rasa de zahar, adaugandu-se apoi compoturi, jeleuri, sucuri de fructe, pesmeti, fainoase. Sunt admise, la o singura masa pe zi, carnea, pestele, ouale si branza.

 

 

 

În boli infectioase cronice sau inflamatorii cronice, cum ar fi poliartrita reumatoida, se impune sustinerea alimentatiei cu o cantitate crescuta de proteine, pana la 150-200 g/zi, bazata pe carne, lapte, branza, oua, peste. Se recomanda legume si zarzavaturi crude, pentru aportul de saruri si vitamine. De asemenea, pentru stimularea apetitului se pot folosi condimente neiritante si, rareori, cate un pahar de vin rosu. Excesul de grasimi si de zaharuri concentrate se limiteaza, ca si painea neagra, la fel si spanacul, ciocolata care blocheaza calciul din circulatia sanguina si îl elimina. Alimente indicate în reumatismul degenerativ, poliartroza si spondiloza. În aceste cazuri se urmareste asigurarea rezervei proteice a tesutului osos si remineralizarea osoasa. Se impune o alimentatie bogata în proteine, usor asimilabile, în grasimi bogate în vitaminele A si D si în saruri de calciu. Se recomanda carne de peste, ficat, branzeturi, galbenusuri, migdale, alune, masline, soia (contine cantitati importante de calciu), fasolea uscata, ceapa, varza alba.

 

Dieta indicata bolnavilor de guta. Acidul uric este un produs rezultat din procesul de degradare al proteinelor, la care participa întreg tubul digestiv si care nu este suficient de bine eliminat din sange, prin filtrarea în rinichi. Cristalele de acid uric neeliminate se concentreaza în unele tesuturi, producand calculi în rinichi sau în bila, iar în articulatii irita tesuturile, inflamandu-le. Mecanismul de producere si de prelucrare a acidului uric este complex, de aceea trebuie sa avem mare grija, întrucat în conditiile unei degradari a procesului de prelucrare a unor mancaruri cu carne si stropite cu alcool, pana la neutralizarea produselor de degradare se pot produce perturbari greu de normalizat.

 

Cresterea concentratiei acidului uric în sange se întalneste în insuficienta filtrarii renale în boli de rinichi, în caz de predispozitie genetica, în supraalimentatie. Regimul dietetic urmareste scaderea aportului de alimente cu risc si cresterea eliminarii din organism a acidului uric. Prin urmare, alimentatia va fi hipocalorica (în medie 1.800-2.000 de calorii pe zi), compusa din glucide (orez, paste fainoase), supe de legume, fructe, compoturi, dar fara alcool, grasimi, proteine. În afara crizei, la guta se exclud: viscerele (rinichi, creier, ficat), vanat, carne de manzat, mezeluri, supe de carne, leguminoase, cafea, cacao. Regimul alimentar va fi hipoproteic, hipolipidic si hipoglucidic la obezi sau diabetici. Se recomanda un regim lacto-fructo-vegetarian, cu lapte degresat, paine alba, paste fainoase, fructe, otet, lamaie, frunze de dafin, 2-3 l de lichide bicarbonatate.

 

////////////////////////////////////////////

Alimentatia ucide mai multi oameni decat fumatul. Cati romani au murit din cauza unui regim alimentar prost

 

 

Alimentatia nesanatoasa, cu „ingrediente” de proasta calitate sau prost alese, face mai multe victime, la nivel mondial, decat fumatul sau hipertensiunea, arata un studiu finantat de Bill & Melinda Gates Foundation si desfasurat pe durata a 27 de ani, in perioada 1990 – 2017, in 195 de tari. Cercetarea a cuprins si Romania.

 

 

 

O astfel de dieta, asa-numita si cea „occidentala”, adica bogata in carne rosie, grasimi si zahar si cu putine fructe si legume, „hraneste” bolile de inima, cancerul, diabetul si nu numai, noteaza ziare.com, care citeaza Daily Mail. In timp ce hpertensiunea a ucis 10,4 milioane de adulti in 2017, iar fumatul 8 milioane, in acelasi an, alimentatia nesanatoasa a omorat 10,4 milioane de oameni la nivel global, in acelasi an, adica o cincime din populatia lumii.

 

Cele mai multe decese din acest motiv au fost inregistrate in China (peste 3 milioane), India (peste un milion), SUA si Rusia. In Romania, 71.287 de oameni au murit din cauza dietei. Dintre cele 195 de tari analizate, Israelul a avut cea mai mica rata a mortalitatii provocate de alimentatia nesanatoasa, iar Uzbekistanul, cea mai mare.

 

In cadrul studiului, in care s-au implicat aproape 130 de oameni de stiinta din aproape 40 de state, s-a aratat ca, la nivel mondial, din ce in ce mai putini oameni consuma nuci si semine, lapte si cereale, crescand in schimb cantitatea de carne procesata si sarea.

 

Studiul, cel mai amplu de pana acum pe teme de alimentatie, publicat de prestigiosul jurnal The Lancet, a mai aratat ca jumatate dintre decesele cauzate de alimetatie au avut drept cauza directa cantitatea prea mica de cereale consumate si de fructe si prea mare de sare.

 

Pe scara „vinovatilor” urmeaza carnea procesata, bauturile indulcite, acizi grasi trans care se gasesc in mancarea preambalata, asa cum sunt si prajiturile. Cercetatorii au descoperit ca cele mai multe decese au fost provocate de dietele cu o cantitate insuficienta de alimente sanatoase, mai degraba decat un consum excesiv de alimente nesanatoase.

 

////////////////////////////////////////////

 

Tratamente cu plante pentru hematom

 

 

Hematomul este urmarea unei lovituri mai puternice sau strivire a tesuturilor, dupa o cadere pe substrat dur (asfalt). Se manifesta printr-o umflatura cu pata rosie-vinetie pe piele, cu evolutie spre albastru-violaceu si apoi galben-mat. Aparitia hematomului este cauzata de impregnarea sangelui în tesutul lovit, în urma ruperii unor capilare sanguine, mai frecvent la bolnavii cu tulburari în coagularea sangelui. De cele mai multe ori, hematomul se resoarbe treptat, dar sunt si cazuri de infectare, dand nastere unor abcese sau flegmoane. Cele mai periculoase sunt cazaturile cu loviri la cap, care pot afecta celulele nervoase, pana la comotie cerebrala. Acestea se manifesta, cu întarziere, prin nervozitate, dureri de cap, pierderea memoriei, însotita cu dementa, pierderea echilibrului si schimbari bruste de personalitate. Dupa aceste traumatisme craniene grave nu sunt indicate tratamente cu medicamente antiinflamatoare pe baza de corticosteroizi.

 

 

 

Tratamentul naturist începe cu tinerea zonei lovite sub un jet de apa rece sau prin aplicarea unei comprese reci cu apa alcoolizata sau cu punga de gheata, tinuta timp de maximum 20 de minute. Pe zona strivita prin lovitura se pun: – comprese cu infuzie din flori de galbenele (doua linguri la 250 ml apa clocotita) sau cu decoct din frunze de iedera (doua linguri în 250 ml apa rece care se fierbe timp de 30 de minute); – comprese cu macerat din castane salbatice, decojite si macinate care se macereaza în petrol timp de 20 de zile; – cataplasme cu decoct din radacini maruntite de tataneasa (fierte timp de 10 minute) sau seminte de in pisate si amestecate cu glicerina; – tinctura din 20 g flori de arnica în 100 ml alcool rafinat de 40%, cu macerare timp de 10-14 zile, într-un loc calduros; dupa ce se strecoara, se dilueaza cu 100 ml apa de plumb si se maseaza locul lovit de mai multe ori pe zi; – tinctura din 20 g flori proaspete de galbenele sau radacini uscate si maruntite de tataneasa care se macereaza într-o sticla cu alcool rafinat de 70% timp de 10-14 zile, avand efecte de stimulare a circulatiei sangelui la nivelul tesuturilor, grabind cicatrizarea; – ulei din flori de sunatoare, proaspat culese si tocate marunt; se introduc într-o sticla închisa la culoare, se adauga ulei de floarea soarelui pana depaseste nivelul florilor si se lasa la macerat timp de 3 saptamani, într-un loc calduros. Cu acest ulei de culoare rosietica se maseaza hematomul de 2-3 ori pe zi; – tinctura de bitter suedez, cu care se umezeste putina vata si se tine pe hematom; – unguent din flori de galbenele sau arnica în unt proaspat sau untura, pentru masaj local; – perna medicinala umpluta cu amestec de plante (flori de arnica si musetel, frunze de salvie, herba de unguras, cretisoara si cimbrisor), luate în parti egale, care se fierb timp de 15 minute, se pun într-un saculet de panza si se aplica pe zona afectata.

 

În vindecarea hematoamelor au efecte bune foile proaspete de varza alba, strivite, cartofi rasi si amestecati cu putin lapte, argila rece si namol mineral, toate acoperite cu un bandaj, peste locul lovit. Sunt indicate si împachetarile cu branza de vaci.

 

/////////////////////////////////////////////

 

Cateva reguli ca sa traiesti mai mult

 

 

Celebrul dr. David Argus a publicat un ghid al vietii sanatoase în care ofera cateva sfaturi simple care ne pastreaza sanatosi pana la adanci batraneti. Iata ce ne sfatuieste unul dintre cei mai recunoscuti medici oncologi din lume, citat de publicatia DailyMail:

 

 

 

Inflamatiile din corp stau la baza tuturor afectiunilor serioase. Bolile de inima, maladia Alzheimer, cancerul, bolile autoimune, diabetul si îmbatranirea prematura pornesc de la aceste inflamatii existente în corp, avertizeaza specialistul. Sfatul sau este de a renunta la tocuri care au un impact nefavorabil asupra întregului sistem si genereaza procese inflamatorii. În schimb, pentru a evita aparitia acestor inflamatii, specialistul recomanda încaltamintea comoda. Este bine ca periodic sa-ti analizezi corpul în oglinda pentru a constata din timp aparitia unor modificari la nivelul pielii. Parul, gura si unghiile nu trebuie ignorate. De asemena, un consum moderat de ceai sau cafea are efecte pozitive asupra sanatatii, dupa cum arata numeroase studii. Cofeina în cantitati moderate nu este nociva pentru corp, sustine specialistul.

 

Un orar al meselor respectat cu strictete te ajuta sa ai o greutate corporala normala. Daca organismul este privat de masa de pranz cu care este obisnuit se va secreta mai mult cortizol care retine grasimea în corp. Astfel ca este bine sa respecti orele de masa pentru a-ti fi mai usor sa slabesti. În afara de probleme cu spatele si gatul, o postura incorecta poate sa cauzeze dureri de cap, artrita, circulatia proasta a sangelui, dureri musculare, dificultati de respiratie, indigestie, constipatie, oboseala si probleme neurologice. Prin urmare, este esential sa stai dreapta si sa faci Pilates, recomanda specialistul.

 

Atunci cand nu gasesti fructe si legume proaspete de sezon este de preferat sa optezi pentru cele congelate. Potrivit specialistului, aceste variante sunt mai bogate în nutrienti deoarece sunt culese si congelate rapid, pastrand astfel intacta cantitatea de vitamine. Numeroase studii au aratat o legatura între consumul de suplimente alimentare si cresterea riscului de afectiuni grave cum ar fi cancerul. Daca obisnuiesti sa iei vitamine sintetice împiedici corpul sa desfasoare procesele obisnuite, sustine specialistul. Corpul creaza singur radicali liberi pentru a ataca celulele „rele” (canceroase), iar administrarea vitaminelor sintetice împiedica acest proces.

 

Nasterea unui copil si cresterea lui te mentine activa din toate punctele de vedere, lucru care este benefic pentru sanatatea ta. Potrivit specialistului, femeile care sunt mame traiesc mai mult decat cele care renunta la ideea de a avea un copil. In plus, consumul moderat de vin rosu reduce riscul de boli cardiovasculare. Însa este important sa nu exagerezi si sa te limitezi la un pahar de vin rosu pe zi în cazul femeilor si maxim doua pahare pentru barbati. Astfel îti vei îmbunatati starea de spirit. Endorfinele si serotonina, doi hormoni importanti sunt eliberati, reducand astfel nivelul de stres.

 

////////////////////////////////////////////

Cum se aduna toxinele in organism

 

 

Putine persoane stiu de unde vin toxinele, unde se ascund si ce efecte au ele asupra organismului. Daca de unele surse de toxine ne lovim zi de zi fara voia noastra, altele pot fi lesne evitate…daca stim de ce anume sa ne ferim. Alcoolul si tigarile consumate frecvent creeaza depuneri de toxine in celulele organismului, afectand direct ficatul si plamanii. Ciroza si cancerul pulmonar sunt cele mai grave complicatii de care pot avea parte fumatorii si alcoolicii. Sapunul, sampoanele, cremele, deodorantul si alte produse de calitate indoielnica distrug in timp stratul protector al pielii si faciliteaza patrunderea toxinelor in fluxul sangvin. Sulfatul de sodiu, plumbul si clorura de aluminiu sunt doar trei dintre substantele nocive continute de aceste produse. Produsele pentru improspatarea aerului, precum si cele pentru desfundarea tevilor sau detergentii/inalbitorii cu miros puternic emana in aer substante nocive pentru organism. Foloseste-le, asadar, cu precautie.

 

 

 

Produsele tip fast-food, mezelurile, fainoasele, dulciurile, alimentele bogate in grasimi sau foarte sarate, stim cu totii, sunt nesanatoase. Mai grav este insa ca si carnea proaspata, fructele si legumele pe care le cumparam din magazine pot fi daunatoare. Verdeturile sunt adesea tratate cu pesticide, insecticide ori coloranti, iar vitele si pasarile au parte de un meniu plin de hormoni si antibiotice pentru grabirea cresterii si prevenirea imbolnavirii. Toate aceste substante sunt ingerate odata cu carnea, fructele sau legumele respective.

 

Gazele de esapament si poluarea industriala fac aerul aproape inrespirabil, mai ales in orasele mari, cauzand dezechilibre ale sistemului imunitar, alergii, astm si chiar cancer. Numarul persoanelor care urmeaza tratamente medicamentoase fara a cere sfatul medicului este ingrijorator, iar cel mai mare risc la care se supun este acela al intoxicarii ficatului, rinichilor si altor organe cu substantele din compozitia respectivelor pastile administrate in exces. Chiar si cand urmam un tratament indelungat recomandat de specialist detoxificarea este necesara. Chiar si cele mai nevinovate obiecte, precum aparatele electrocasnice, covoarele sau mobila, sunt tratate cu substante chimice care persista multa vreme in locuinta, iar noi le inhalam. In timp, pot cauza dereglari hormonale, migrene, ameteli sau afectiuni mai grave.

 

////////////////////////////////////////////

Avantajele si dezavantajele consumului de oua

 

 

Oricine stie ca n-ai voie sa mananci mai mult de doua oua pe saptamana daca vrei sa-ti pastrezi ficatul sanatos. O recomandare de care nu e musai sa tii cont. S-a dovedit ca ouale nu sunt nici pe departe atat de daunatoare pe cat se crede, dat fiind continutul lor de substante complexe benefice sanatatii, precum calciul, fierul, vitaminele A, B, D si E, toate satioase si cu rol energizant. In plus, proteinele de inalta calitate din compozitia oualor le transforma in alimente complete si echilibrate, care merita din plin sa faca parte din meniul tau.

 

 

 

Spalate bine, gatite putin. Cu cat este tinut pe foc mai multa vreme, cu atat mai greu digerabil devine oul pentru sistemul digestiv. Galbenusul trebuie consumat moale: in aceasta forma este usor de asimilat de organism si nu dauneaza nici ficatului, nici bilei, ci dimpotriva. Cu o conditie: nu consuma ouale prajite sau umplute cu sosuri, creme sau maioneza, ci fierte in coaja sau ca ochiuri fierte in apa. Ai grija sa le speli bine inainte sa le gatesti, ca sa eviti contaminarea cu salmonela, cauza de infectii periculoase.

 

Albusul, recomandat in dieta. Daca tii cura de slabire, gateste doar albusul, cele mai multe calorii fiind concentrate in galbenus. Ochiurile preparate numai din albusuri, alaturi de o portie mare de legume proaspete, alcatuiesc un mic dejun de nota zece! Vegetarienii ar trebui sa consume si ei oua cel putin de doua ori pe saptamana!

 

Nu cresc colesterolul. Galbenusul contine o cantitate destul de mare de colesterol, dar nu din cel daunator, care se depune pe artere, astfel ca pana si persoanele care sufera de hipercolesterolemie au voie sa consume doua oua saptamanal. Daca tii sa fii 100% precauta, mananca doar albusul sau alege oua de prepelita! Acestea din urma sunt chiar indicate in afectiuni ale inimii si sistemului circulator.

 

Ai grija la depozitare. Nu cumpara decat ouale depozitate la frigider si tine-le si tu la fel acasa. Daca le pastrezi cu varful ascutit in jos, sunt bune de consumat timp de trei saptamani. Daca nu ai probleme de sanatate, poti manca maximum cinci- opt oua de gaina pe saptamana (de tara, ar fi ideal).

 

 

////////////////////////////////////////////

Greselile pe care le fac frecvent consumatorii de cafea

1

 

 

Un barista american impartaseste metoda prin care obtine temperature ideala a apei pentru cafea. Specialistul explica greselile pe care le fac frecvent consumatorii si cum putem depozita cafeaua pentru a ne bucura de gustul intens cat mai mult timp. Selina Viguera, barista si proprietar de cafenea in Los Angeles, explica greselile pe care le fac frecvent bautorii de cafea. Specialistul dezvaluie metoda prin care obtinem temperatura ideala a apei si cum putem depozita cafeaua pentru a ne asigura ca nu absoarbe alte mirosuri.

 

 

 

Cumpara cafeaua gata macinata. Este mult mai confortabil, dar nerecomandat. Prospetimea este secretul unei cafele cu gust. Pe langa faptul ca pierde din aroma, cafea poate prelua foarte usor mirosurile din jur. Daca nu-i poti simti mirosul, cafeaua nu este buna pentru consum, scrie adevarul.ro, care citeaza purewow.com.

 

Folosesc apa de la robinet. Apa reprezinta mai mult de 98 de procente dintr-o ceasca de cafea, deci este destul de importanta atunci cand vine vorba de gust. Optati pentru cea filtrata, asigurandu-va ca are Ph-ul potrivit. Suna destul de stiintific, dar si de calitatea apei depinde gustul cafelei.

 

Nu citesc instructiunile de pe pachetul de cafea. Este important sa folositi un raport corect de apa-cafea. Reteta de aur spune ca se pun 2 linguri(10 grame) de cafea macinata la 200 mililitri de apa.

 

Temperatura apei. La prepararea cafelei, baristii folosesc de obicei apa care se afla intr-un anumit interval de temperatura: 90° – 95° C. Dar nu va faceti griji, nu este nevoie sa utilizati un termometru. Aduceti apa in punctul de fierbere, stingeti focul si lasati-o sa stea 30 de secunde. Aceasta este temperatura ideala pentru prepararea cafelei.

 

Depozitarea cafelei in frigider. Cafeaua trebuie pastrata departe de umiditate sau caldura excesiva. Ideal ar fi sa o depozitati intr-un borcan etans. Lasata in frigider, cu siguranta va absorbi aroma de mancare.

 

////////////////////////////////////////////

 

Un nou tratament considerat revolutionar ar putea fi o sansa in plus pentru diabetici

 

 

Un test clinic de referinta, efectuat de Institutul George pentru Sanatate Globala din Sydney, Australia, arata ca o substanta medicamentoasa administrata in fiecare zi scade nivelul de glucoza. Diabetul este cauza principala a insuficientei renale la nivel mondial.

 

 

 

Conceputa pentru scaderea nivelurilor de glucoza, substanta activa canagliflozina a fost testata in cadrul unui studiu clinic realizat pe un numar de peste 4.000 de persoane din 34 de tari, potrivit Xinhua, citata de agerpres.ro. Substanta medicamentoasa a redus cu 33% riscul de insuficienta renala, cu 30% pe cel de insuficienta cardiaca si a diminuat cu 20% posibilitatea de aparitie a unor evenimente cardiovasculare. Autorul principal al cercetarii, profesor Vlado Perkovic a subliniat urgenta conceperii unui nou tratament pentru boala renala in contextul in care ratele diabetului au crescut vertiginios in toata lumea.

 

„Diabetul este cauza principala a insuficientei renale la nivel mondial, insa timp de aproape doua decenii nu au aparut tratamente noi pentru protejarea functiei renale’“, a declarat specialistul. „Acest rezultat obtinut in urma testului clinic reprezinta o reusita medicala majora deoarece persoanele cu diabet si boala renala au un risc extrem de ridicat de insuficienta renala, atac de cord, accident vascular cerebral si deces“, a mai spus Perkovic. Acum avem la dispozitie o modalitate foarte eficienta pentru reducerea acestui risc prin administrarea zilnica a unei pastile, a adaugat cercetatorul.

 

/////////////////////////////////////////////

Afectiuni frecvente ale unghiilor

 

 

Asa cum exista boli de inima, ficat sau rinichi, exista si boli specifice unghiilor ce necesita tratament. In organismul uman avem o varietate de microorganisme, dintre care si unele benefice. Dar printre aceste microorganisme se numara bacteriile si fungii. Infectiile fungice apar in momentul in care tesuturile sunt atacate de catre diferite specii de fungi. Dar tine cont ca nu-ti poti pune singura un diagnostic, ci trebuie sa apelezi la ajutorul unui specialist.

 

 

 

Paronichia – Paronichia sau panaritiu este una dintre cele mai frecvente infectii intalnite la nivelul unghiilor si poate fi cauzata de catre bacterii, ciuperci sau anumite virusuri. Aceasta inflamatie apare in jurul bazei unghiei. Forma acuta este atunci cand, in urma unei traume ce afecteaza bariera de aparare a unghiei, patrund bacteriile, iar forma cronica este determinata de catre Candida albicans (candidoza). Acest tip de infectie, forma cronica, se caracterizeaza prin durere, roseata, umflare, schimbarea culorii unghiei. Persoanele care stau foarte mult cu mainile in apa se pot confrunta cu aceasta problema care nu este deloc placuta.

 

Infectia cu bacteria Pseudomonas – Unghiile verzi sunt cauzate de catre infectia cu Pseudomonas aeruginosa intre unghie si patul unghiei sau intre unghia naturala si stratul de gel folosit in saloanele de beauty pentru a construi unghiile false. Colorarea in verde a unghiei apare ca urmare a compusilor de fier. Pseudomonas aeruginosa se dezvolta in mediile umede, se hraneste cu tesutul mort, iar acest mediu umed ii permite sa se dezvolte din ce in ce mai mult. In urma infectiei, unghia se coloreaza din ce in ce mai mult in verde inchis. Cu cat mai inchisa este culoarea, cu atat inseamna ca bacteria a patruns mai mult in profunzimea unghiei.

 

Onicomicoza – Onicomicozei i se mai spune si ciuperca unghiei si este o infectie micotica ce apare la nivelul patului unghial. Initial, apare ca o pata de culoare alb-galbuie, dar modifica textura si forma unghiei. Unghiile sunt alcatuite in special din keratina, o proteina care practic le apara. Pe masura ce infectia progreseaza, resturi organice se acumuleaza sub patul unghiei si il decoloreaza. Daca este lasata netratata, patul unghiei se poate separa si poate cadea.

 

De asemenea, pe unghii mai pot aparea linii verticale sau linii orizontale ca urmare a faptului ca, odata cu inaintarea in varsta, nivelul de hidratare scade.

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Vă prezentăm  câteva tratamente pentru păr, unghii şi piele, precum şi unele vindecări izvorâte din “mina” de aur MOV –Levăntica; ARTROZA; Secretul articulaţiilor sănătoase: ArtroHelp/ Bolile moderne/ Leacuri vechi arăbeşti; Doctorul „FAŢĂ” (III); Afectiuni frecvente ale unghiilor; Un nou tratament considerat revolutionar ar putea fi o sansa in plus pentru diabetic; Greselile pe care le fac frecvent consumatorii de cafea; Avantajele si dezavantajele consumului de oua; Cum se aduna toxinele in organism; Cateva reguli ca sa traiesti mai mult;Tratamente cu plante pentru hematom; Alimentatia ucide mai multi oameni decat fumatul. Cati romani au murit din cauza unui regim alimentar prost; Alimente care usureaza viata reumaticilor; De ce ne dor articulaţiile? Cele mai frecvente cauze; Plante care alunga durerea de cap…

 

Vă prezentăm  câteva tratamente pentru păr, unghii şi piele, precum şi unele vindecări izvorâte din “mina” de aur MOV –Levăntica

 

Lavanda poate fi utilizata atat in bucatarie, cat si pentru ingrijirea corporala, datorita numeroaselor sale proprietati terapeutice – calmeaza durerile, stimuleaza pofta de mancare, mareste secretia biliara, este diuretica, are actiune cicatrizanta, antiseptica si dezinfectanta, destinde nervii si muschii contractati si combate caderea parului , acneea etc

 

1. Pentru atenuarea iritatiilor
   Uleiul de lavanda poate inlocui cremele hidratante, deoarece este potrivita pentru orice tip de ten. Se aplica pe fata dimineata si seara, in combinatia urmatoare: zece picaturi de ulei de lavanda se adauga in 30 ml de ulei de migdale. Amestecul este absorbit foarte repede de piele, fara a lasa urme de grasime.

 

In cazul in care va confruntati cu acneea sau cu iritatiile, aveti nevoie de trei picaturi de ulei esential pe care il diluati in 10 ml ulei excipient. Se aplica pe zonele afectate seara, de trei ori pe saptamana.

 

2. Pentru intarirea unghiilor
   Mainile unei femei au nevoie de o ingrijire speciala, pentru ca sunt expuse constant la apa si substante iritante. Pentru intarirea unghiilor aveti nevoie de cinci picaturi de ulei de lavanda pe care le amestecati cu cinci picaturi de ulei de masline. Se maseaza fiecare unghie pentru a se absoarbe repede uleiul. Dupa terminarea masajului este indicat sa va spalati pe maini cu apa, fara a folosi sapun.

 

3. Tratament care stopeaza caderea parului
   avanda are proprietati antibacteriene si regenerative, motiv pentru care este recomandata in ingrijirea podoabei capilare. Impotriva caderii parului, foarte eficienta este tinctura de lavanda, ce poate fi preparata acasa cu usurinta, astfel: 50 g praf de planta (obtinut prin macinare) se pun in 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Timp de 15 zile amestecul se agita foarte des, dupa care se strecoara si se depoziteaza in sticlute care se pot inchide ermetic. Masarea radacinilor de par cu tinctura de lavanda (din abundenta) se realizeaza o singura data pe zi, seara. Parul se lasa acoperit maximum doua ore, dupa care se spala bine cu sampon. Tratamentul se foloseste pana la obtinerea rezultatelor dorite.

 

4. Pentru diminuarea vergeturilor
   Un remediu simplu impotriva inesteticelor vergeturi consta in aplicarea catorva (patru-sapte) picaturi de ulei de lavanda pe zonele afectate de trei ori pe zi. De asemenea, puteti folosi uleiul de lavanda (sapte picaturi) in combinatie cu ulei de migdale (30 ml) si ulei de musetel (cinci picaturi). Cu amestecul obtinut se maseaza locurile unde apar de obicei vergeturile (sani, solduri, abdomen), pentru a le trata, dar si pentru a le preveni.

ATENTIE!

In scop medicinal, sunt folosite florile; acestea se culeg dimineata, pe timp insorit (dupa ce s-a ridicat roua, intre orele 9-12) in timpul infloririi. Taierea se face Ia 5 cm sub inflorescente, iar planta se usuca Ia umbra, in incaperi aerisite sau artificial Ia temperaturi sub 30°C.

 

Compozitie chimica
– ulei eteric care contine: acetat de linalil (50-60%) geraniol, linalool, camfor, lavandulol, citronelol, borneol, nerol, cineol, butirat de linalil, pinen, terpinen, valerianat de linalil;
– taninuri, cumarina, furfurol;
– principiu amar (herniarina);
– acizi organici (valerianic, propionic, caprionic);
– minerale (potasiu, calciu, fier, cupru).

 

Proprietati terapeutice
– cicatrizante (prin activarea circulatiei sangelui);
– antiseptice pulmonar, antiastmatice, febrifuge, sudorifice;
– carminative (elimina gazele intestinale), colagoge (favorizeaza secretia bilei), vermifuge, dezinfectante, insecticide;
– calmante ale sistemului nervos, vulnerare, analgezice (suprima senzatia de durere), hipnotice, Intaritoare ale nervilor;
– tonic cardiace;
– diuretice afrodisiace.

 

Mod de actiune

 

– afectiuni ale aparatulul digestiv: hepatita cronica, icter, tulburari digestive, indigestii, greata, balonari abdominale, cresterea secretiei biliare, combaterea viermilor intestinali, marirea poftei de mancare;
– afectiuni respiratorii: tuse seaca si convulsiva, astm bronsic, laringita, gripa, raceala, guturai, congestii pulmonare, pneumonie, pleurezie, nevralgii, stari febrile;
– boli ale sistemului nervos: neurastenie, hiperexcitabilitate, astenie, migrene, nevroze, cefalee, ameteli, insomnii, oboseala, relaxare dupa stari de stress, anemie, melancolie, anxietate, epilepsie;
– boli renale si genitale: leucoree, dismenoree, cistita, uremie, stimularea menstruatiei, boli venerice;
– afectiuni cardiace pe substrat nervos, hipertensiune, palpitatii;
– sciatica si dureri reumatice;
– paralizia limbii si gangaveala, cu efect de destindere a nervilor si muschilor contractati;
– afectiuni dermatice: arsuri, prurit, plagi infectate, rani, scabie, contuzii, entorse, elongatii, luxatii, rani pe cap produse de insecte (paduchi, purici, albine, viespi), muscaturi de caini sau serpi, regenerarea pielii distruse.

 

2 . CITEVA Forme de utilizare

UZ INTERN

 

1. Infuzie din 1 lingurita de flori uscate la 200 ml de apa clocotita; se infuzeaza 3 minute, se strecoara, se induIceste si se beau 2-3 ceaiuri pe zi, intre mese, avand actiune calmanta asupra sistemulul nervos si a tusei si rol in marirea diurezei si a secretiei biliare.

 

2. lnfuzie concentrata din 20-30 g de flori la 1 litru de apa clocotita; se infuzeaza 5 minute, se strecoara, se indulceste si se beau 3 ceaiuri pe zi, cu efecte excitante, sudorifice, diuretice, tonice, dezinfectante. Nu se mareste doza, deoarece provoaca stari de excitabilitate crescuta, depresie nervoasa si cardiaca, somnolenta si hipotermie.

 

3. Vin aromat din 20-30 g de flori uscate la 1 litru de vin rosu; se macereaza 15 zile, se strecoara si se beau cate 2 paharele pe zi.

 

4. UIei de lavanda consumat zilnic cate 5 picaturi pe zahar, pentru intarirea digestiei si restabilirea poftei de mancare.

 

UZ EXTERN

 

5. Tinctura din 100 g de flori uscate in 500 ml de alcool de 90º; se lasa sa macereze timp de 15 zile, se strecoara si se pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza sub forma de frectii pe corp in bronsite, nevralgii, migrene, dureri reumatice sau pe cap pentru intarirea firului de par. Sub forma de comprese tinute timp de 10 minute se aplica in rani taiate, vanatai, contuzii, iar ca gargara (cu 3-4 picaturi de tinctura Ia 50 ml de apa calduta) se face in cazul ulceratiilor din gura si in paralizia Iimbii.

 

6. Sprit de lavanda din 1 g de ulei eteric Ia 99 g de alcool de 70°; se foloseste in frectii locale pentru dureri reumatice si nevralgii.

 

7. Otet aromatic din 100 g de flori proaspete de lavanda sau de amestec din lavanda + menta + salvie + cimbrisor + trandafir + ienupar, care se tin la macerat timp de 7 zile in 1 litru de otet de vin alb; se strecoara si se foloseste in caz de raceli, gripe, stari febrile, acnee si pentru distrugerea paduchilor din par.

 

8. Ulei de lavanda obtinut prin difuzie: un pumn de flori se tine la macerat timp de 3 zile, la soare, in 1 litru de ulei de masline; se strecoara si se adauga alt pumn de flori, operatia repetandu-se de 3-4 ori, pana se obtine un ulei foarte parfumat. Se foloseste ca unguent in reumatism, guta, contuzii, umflaturi, luxatii, lovituri Ia tendoane, clacaj Ia atleti, ulceratii, rani, eczeme, sau Ia ungerea Iemnului de pat pentru distrugerea pIosniteIor si paduchilor.

 

9. Bai cu infuzie din 200 g de flori la 3 litri de apa clocotita; se toarna in cada de baie, avand efecte analgezice, calmante, antiseptice, antimicrobiene si cicatrizante in dureri reumatice, guta, pareze, paralizii, rani purulente si cu efecte tonifiante si sedative pentru copii, batrani si convalescenti bolnavi de nevroze astenice, migrene, insomnii si stari gripale.

 

10. Inhalatii cu aburi din infuzia concentrata pentru tratamentul in guturai, gripa, bronsita, angina.

 

11. Flori arse pe jaratec, plita sau resou, cu efect de dezinfectare a aerului din incapere si imprimarea unui miros placut.

 

12. Buchet de flori pus sub perna, seara, cu efect de calmare a durerilor de cap si asigurarea unui somn Iinistit.

 

 

3. Din  TOPUL tratamentelor cu  Lavanda amintim: scaparea de  stres

Striviti cateva flori de lavanda cu degetele si inspirati parfumul eliberat sau masati-va tamplele cu o cantitate mica de ulei natural de lavanda. Parfumul placut al acesteia actioneaza impotriva stresului, amelioreaza anxietatea si tensiunea intr-un mod complet natural.

 

·         Somn usor cu flori de lavanda

Ceaiul facut dintr-o mana de flori de lavanda este la fel de eficient ca si ceaiul de musetel, de exemplu, in combaterea insomniilor. De asemenea, pentru a avea un somn linistit, puteti apela la saculetii cu flori de lavanda uscata, pe care ii puteti pune sub perna, si al caror parfum asigura liniste si relaxare totala.

 

·         Oboseala dispare ca prin minune

Uleiul esential de lavanda este un excelent tonic pentru sistemul nervos. Asadar, este eficient in combaterea migrenelor, depresiei, agitatiei si a stresului emotional.

 

·         Ajuta la concentrare

Aroma proaspata de lavanda inlatura senzatia de epuizare mentala si neliniste, aducand in schimb un plus de energie activitatilor desfasurate.

 

·         Lavanda – buna pentru arsurile si iritatiile pielii

Daca pielea dumneavoastra este uscata, iritata si arsa in urma expunerii prelungite la soare, uleiul de lavanda sau spray-urile pe baza de lavanda va pot ajuta sa scapati de mancarimi si usturime si hidrateaza pielea in profunzime, redandu-i stralucirea.

·         Lavanda va scapa de durerile de stomac

Digestia lenta si arsurile apar ca rezultat al cresterii numarului de bacterii din stomac, care pot fi o urmare a alimentatiei incorecte sau a unui tratament cu antibiotice. Antioxidantii din lavanda, mai exact polifenolii, au capacitatea de a reduce numarul acestor bacterii. Asadar, sanatatea are de acum un nou aliat in bucatarie: lavanda. Prajituri, iaurt, ceai, toate capata un gust extraordinar si va ajuta sa scapati de problemele digestive.

 

·         Lavanda are proprietati antiseptice

Copilul dumneavoastra s-a jucat afara si a venit acasa cu o julitura de toata frumusetea? Sau cutitul din bucatarie tocmai ce a fost ascutit si si-a lasat amprenta pe degete? Nu va fie teama sa aplicati putin ulei de lavanda pe rana. Acesta are proprietati antiseptice, asadar va protejeaza impotriva infectiilor si ajuta la refacerea tesuturilor.

 

·         Piele tanara, fara batai de cap

Totodata, lavanda este recomandata si ca ingredient in produsele cosmetice, pentru a preveni aparitia acneei, ridurilor, psoriazisului sau altor inflamatii la nivelul pielii.

 

·         Trateaza afectiunile respiratorii

Cateva picaturi de ulei de lavanda aplicate in zone strategice, cum este gatul sau zona pieptului, pot face minuni in caz de probleme respiratorii. Durerile de gat, stranutul, raceala, astmul, sinuzita sau laringita pot fi tratate cu acest remediu natural. Extractul de lavanda este din ce in ce mai folosit in compozitia a numeroase vaporizatoare sau aparate de inhalat folosite in cazul racelilor sau al virozelor.

Contraindicatii: la fel ca in cazul multor uleiuri esentiale, femeile insarcinate si cele care alapteaza, dar si persoanele diabetice ar trebui sa evite folosirea uleiului de lavanda. De asemenea, poate cauza reactii alergice persoanelor cu piele sensibila.

 

·         Adio matreata!

Masati-va scalpul cu un amestec din 15 picaturi de ulei esential de lavanda si 2 lingurite de ulei de masline sau de migdale, dupa care lasati sa actioneze si tineti capul acoperit cu un prosop timp de o ora. La final, samponati si clatiti. Sunt necesare doar cateva astfel de sedinte de tratament pentru ca matreata sa dispara definitiv.

 

Bolile iernii: ARTROZA

Secretul articulaţiilor sănătoase: ArtroHelp

 

Bolile moderne