Publicat la:
Iulie 28, 2024
„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?”MEŞTEŞUGUL MULŢUMIRII; Planul de salvare al lui Dumnezeu prezentat în cinci etape din eternitate în eternitate; Cele mai frumoase citate din Biblie despre dragoste; Versete despre iubirea lui Dumnezeu; Cele mai frumoase învăţături ale Bibliei despre Iubirea care „nu cade niciodată “: „Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte “; Preot prof. Badea Marian, Parohia Viforâta ne spune că „Iubirea vrăjmaşilor este lecţia Dumnezeiască dăruita prin Isus, ca să ne slăvească spre Cer,prin El”…Cum poti sa devii crestin- Cativa Pasi prin Evanghelie- In primul rand, poti fi sigur ca Dumnezeu iubeste neconditionat si pe cel mai murdar vinovat, si doreste sa devii Una cu El…Pildele din Evanghelii… Planul lui Dumnezeu… Venirea Domnului Nostru… Voi veni din nou…Vindecarea si…Terorismul -profeţia Biblica… Ce este Adevarul …
Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3:16)…2-Biblia explica cum sa devii crestin in termeni foarte simpli: Planul Mantuirii: – Nasterea din nou este Raspunsul la cea mai Importanta Intrebare a Vietii…Siguranta mantuirii: oare este ea posibila? Cum poti ajunge in cer intelegeri gresite…Sa devii astazi crestin!Marea Trimitere O invatatura personala…Patimile lui Cristos Filmul puternic al lui Mel Gibson…Rugaciune de Iertare…numai prin „filtrul” Iisuss …Calitatile Unui Om Bun =Nici un om nenascut din nou,daca nu este golit de falsitatea si rautatea satanei,prin botezul in moartea Lui,nu poate fi umplut cu Plinatatea Dumnezeiasca -caci nu este Bun
…TRANSFORMAREA FINALĂ; Yuval Noah Harari: Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece! Țările europene în care biserica nu este separată de stat; Secularismul nu L-a omorât pe Dumnezeu; Înfruntarea înșelăciunii: de la Iisus la internet; Forumul Economic Mondial (WEF) solicită ca inteligența artificială să rescrie Biblia, astfel se vor crea ‘religii care sunt de fapt corecte; (Ce inseamna sa lucrezi foro Dimnezeu cel viu si adevarat,neiconat) Microcipul ( pecetea antihristica ) – Vaccinurile si microcipul; (Cine nu se umple cu Plinatatea Dumnezeiasca ,va fi umplut cu excremente satanice …) Din iadul „ştiinţific”: cipuri în capuri pentru o memorie a la Google; (Dupa ce Domnul a facut totul f.bine, satan a deformat…) CE ȘTIU ACUM, CA FOST HOMOSEXUAL; Capcana New Age (pe scurt); Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric; AFR: Charles Darwin, adio teorie! Transumanismul – reinventând umanitatea prin tehnologie; Fotosinteza continuă să ne uimească; Există vreo contradicție între știință și credința creștină? Epigenetica – Mostenind mai mult decat gene; Din cauza păcatului, lumea e în declin; Fii DEVOTAT PENTRU HRISTOS! (Cand confundam religia omeneasca si crestinatatea preoteasca-idolatra cu…)Statul Islamist și Statul Sutanist; “Cre(s)tinul ”Charles Darwin a fost un plagiator; Noua Religie Mondială: Cum va fi înlocuită Biblia cu Agenda 2030; Zero Tolerance; Discreditate încă din anii 1990, teoriile conform cărora „sectele” folosesc tehnici de control al conștiinței și de „spălare a creierului” sunt încă promovate de organizațiile anti-secte; (Pentru a umbri Credinta Cristica…) Cum au fost asociate teoriile „spălării creierului” cu religia; Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei; Creati sa fim ca EL; Portrete Biblice – Rebus;
Iubirea de Dumnezeu nu are nimic în comun cu „iubirea” amantei lumi-1 Ioan 2/15-17 ; Nu este maimuţăreală amoroasă, omenească! A-l iubi pe El înseamnă, mai întâi(1 Ioan 4/20), a dovedi şi cu fapta că iubeşti pe aproapele, începând cu vrăjmaşul tău (Mat. 5/44-48); Înseamnă a întrupa în miezul fiinţei născute din nou, (Ioan, cap.3)- sfaturile, soluţiile, Calea, Voia, Morala, învăţătura şi poruncile Lui; Acestea sunt uşoare, utile, productive, sănătoase, veşnice; A iubi, înseamnă a nu te pune pe tine pe tron, în defavoarea Cerului şi a semenilor; Mai înseamnă să iradiezi şi până dincolo de marginea Cerului- numai Adevărul Lui, Dreptatea, Corectitudinea, Dragostea din 1 Cor. cap.13, Credinţa, Neprihanirea (Fil.3/9) Mila, Iertarea, Seriozitatea, Punctualitatea, Jertfirea în slujba aproapelui, până devii (prin botezul în răstignirea, învierea, rodirea şi înălţarea Lui)-Una cu semenii, cu El şi cu ai Săi, aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt UNA, dar Tata este mai Mare şi mai Tare… Iată, cum înţelegem că dragostea lui Dumnezeu nu se compară cu dragostea omenească, naturală, maimuţărească
Scapă de febră natural, cu ceaiuri şi frecţii; Utilizari ale uleiului de ricin de care nu ai auzit pana acum; Ceaiuri care scad tensiunea… Cele mai bune tratamente naturiste pentru bolile tiroidei; Ce trebuie sa faci ca sa previi osteoporoza; Descopera ce bacterie din gura iti poate distruge creierul; Cancer de prostata: Numarul de urinari zilnice poate fi un semnal de alarma; O cauza majora pentru care oamenii saraci sunt mai predispusi la boli de inima; Anatomia abdomenului: ce trebuie sa stii; Cancerul gastric poate fi depistat in faza incipienta cu aceasta investigatie; Semnele unui accident vascular cerebral; Cum sa ajutam digestia; Cum se transmite hepatita C; Cum se explica aparitia hipotensiunii arteriale…… Serele viitorului… Tehnologia moderna de cultura a castravetilor extratimpurii… Plantarea castravetilor… Irigarea si fertilizarea culturii de castraveti… Lucrari de ingrijire la tomatele din sera… Lucrari de ingrijire la tomatele din sera etc
(China depune eforturi importante și pentru a pune botniță ziariștilor care scriu despre corupție sau încălcarea drepturilor omului…) Chinese Censorship Is Going Global… Marxism, bolșevism și hybrisul iacobin al lui Slavoj Žižek; Masoneria, de la Cuza la Iliescu – „Sunt prea mulţi securişti la cârma ţării”. Motivul pentru care Regele Carol al II-lea nu a fost mason, iar „Mihai I, nici atât”; Lista masonilor din România; Masoneria acaparează justiţia română; Dovezile existenței statului parallel; Dovezile vinovăției lui Ion Iliescu. Dosar complet despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 în noul număr „Evenimentul Istoric”;DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? DE CE LEGIONARII ERAU PREZENTAȚI CA FASCIȘTI ȘI CRIMINALI? MAFIA MASONICĂ de la SRI, România pe axa: Bucureşti – Washington – Bruxelles –Ierusalim! …6 iulie 1949 – 75 de ani de la a doua operațiune de deportare a românilor din Basarabia de către Rusia sovietică. Arhivele Naționale de la Chișinău au publicat listele NKVD cu 35.144 de basarabeni trimiși în Siberia și Kazahstan; Noua alianţă a răului. Ce este Crink, „axa statelor totalitare”, şi ce urmăreşte ea; Următoarea pandemie dezvoltată de China ar putea fi cauzată de Nipah – crede un fost profesor la Stanford; Intre terorism si dictatura; Despre comunism, terorism și iluzia salvării; Virusul perestroika și „efectul de demonstrație”…Autosuficiența planului Stalinist; 10 personalitati care ne-au facut mandri ca suntem romani; Lumina-i steagul nostru-n zare; Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul; DIANE DUCRET-Femeile dictatorilor. Volumul 1; Ideologiile asasine ale superiorității; Când istoria ca și prostia se repetă cu nesimțire cyclic; Noul Imperiu Rus- agresiune,intimidare, subversiune; Demonii shakespeariani ai lui Putin;
Richard Fontaine și Hal Brands discută despre axa răsturnării; Rolul AI în confruntarea Rusiei cu Occidentul; (Inainte de impacarea celor 2 Fiare Apocaliptice,Tarul ungar viseaza la …Ungaria cea mare si grea )Politico: Imperiul Habsburgic contraatacă. Planul pus la cale de Viktor Orban pentru a deveni noul împărat al Europei; (In Danemarca mai este ceva putred,care prevesteste taxarea respiratiei omenesti…) Vacile și porcii cu „gaze” se vor confrunta cu o taxă pe … „O premieră mondială”; (Si astfel se imbogateste preotimea…)Strigător la cer în Galați! Ambulanță aflată în misiune, obligată să achite taxă de acces în cimitir; Omenirea consumă accelerat rezervele planetei; Dosarul Revoluției: Pe cine a plagiat Iliescu cu teroriștii; Mistere, vendete, tradari: Despre Iliescu si Ceausescu; Întrebări despre un rechizitoriu care știe tot; Dosarul „Golaniadei”- Cum au ajuns muncitorii din Braşov mineri pentru o zi: duşi la Bucureşti, să-l apere pe Iliescu, cu sloganuri „Noi muncim, nu gândim!” Ştefan Andrei despre P. Roman, I. Iliescu, D.Mazilu (II); (Cum prind radacini oamenii satanei…)Gheorghe Cristescu, „plăpumarul” – primul secretar al Partidului Comunist din România; Iar „nu ne vindem ţara”; O notă, o stare, o zi… (Nu uitati si nu-i lasati nepedepsiti…) Iliescule, de asta l-ați omorât? Cine a luat dosarele Corbii 1 și Corbii 2, cu agenții ruși aflați pe teritoriul României, din fișetul lui Ceaușescu? (Inainte de FeSeNizarea tarii a fost …)România, ocupată și înrobită de Uniunea Sovietică, 1944 -1945; (Iliescu si pop.rus la lingura de lemn ne-au adus…) Serviciile secrete ucrainene „dețin filmări și fotografii” cu George Simion la întâlnire cu agenți ruși! De ce tac autoritățile române? Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc… Retardul Elitelor Intelectuale Est-Europene; Anul „Marii Resetări”?PressOne: Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani;
(De rasul g lumii) EXCLUSIV De ce nu poate fi judecat Ion Iliescu în dosarul Revoluției. Motivare;Transparency: Ungaria, Bulgaria și România rămân cele mai corupte țări din UE. Deficiențe ale statului de drept; (Mini) Lista dosarelor de corupție din România; Top 10 cazuri de mare corupție în România… Ex-Detainee Describes Torture In China’s Xinjiang Re-Education Camp; Marea Resetare are ochii oblici – Statul Paralel occidental și-a dat mâna cu Dictatura Digitală chineză; (Prin sovietizare…) Reeducarea in Romania… Țările din Europa cu cel mai mare salariu mediu pe oră. România, la coada clasamentului;Testarea teoriilor „spălării creierului”: CIA și experimentul MK-ULTRA…(Ei fac si tot ei desfac…)- Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”… Yuval Harari: „Cea mai mare descoperire științifică este cea a ignoranței umane.“ (Nu iese fum fara gunoaie…) Digitalizarea omului, următorul pas spre controlul total – ideile lui Yuval Harari, reinterpretate de conspiraționiști; George Orwell – Ferma Animalelor (Recenzie Completă); Tara Westover – Învățare (Rezumat); Tatuatorul de la Auschwitz (Rezumat); (Dupa ce a ajutat din greu la privati-hotia tarii,tot prea tarziu dezvaluie si…) Nicolae Vacaroiu, presedintele Curtii de Conturi: In 10 ani, bugetul a fost pagubit de peste 2 miliarde de euro; (Praf in ochi…)Nicolae Văcăroiu: Aproape 70% din privatizări au fost un eșec SOCIAL ; Din Ciolac în puț; Cele mai importante declarații despre tentativa de asasinare a lui Trump; Sidex Galați, perla siderurgiei românești a fost jefuită și distrusă de oamenii PSD și PNL; La 33 de ani de la Revoluție avem ”un singur vinovat” necondamnat, Ion Iliescu; Alina Niță, corupția de la RAR și conductele de bani negri către PSD prin intermediul lui Bogdan Mîndrescu; Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României;
(Cum ne batem joc si de cei care n-au plecat din tara…) În stațiunea tineretului costă mai mult ca la Nisa? Apa de 16 lei de la Costinești, în atenția șefului din cadru ANPC; (Cozile komuniste devin globaliste…)Cozile fizice „se transformă în cozi online”; LA ANIVERSARĂ- Amintiri despre Norman Manea; Scriitorul Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, este sărbătorit la 88 de ani; Reflectii despre Intoarcerea huliganului; Profesioniştii cu Norman Manea (@TVR1); De la Soljeniţîn la Steinhardt: Gulagul între suferinţă mărturisită şi credinţă; Teribila lume a gulagului sovietic; (Cand Iliescu a batut palma cu tradatorii globalii,le-a promis vanzarea si a celui mai scump CAPITAL –OMUL…) Statul român nu știe sigur câți români trăiesc în străinătate. Cum încearcă să-i atragă Guvernul înapoi în România… Radu Timofte – fost sef al SRI a fost asasinat pentru a nu face publica Descoperirea din Bucegi; (Nimic nou sub soare…) Un nou azil al groazei a fost găsit în Neamț. 50 de bolnavi erau ținuți nespălați și în condiții mizere! (Alte infractiuni instelate…)DIICOT și DNA anchetează ofițeri MAI implicați într-o amplă rețea de trafic de migranți organizată pe teritoriul României; Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR; Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României;(Si daca iertati,nu uitati si…)Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România; Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I)… (Cum e proful,asa e si eleviul…)Rușine uriașă în învățământ! 49 de profesori au fost eliminați de la Titularizare, 11 din ei au copiat! (Viitor de aur nu mai are Romania cu niste profi corigenti…)Aproape 6.000 de candidați la titularizare au luat sub 5. Câte note de 10 au fost acordate! (De ce nu umblati cu manusi!)Dumitru Buzatu, nemulțumit că a fost interogat de „mascați cu veste antiglonț” atunci când a fost prins cu mita în portbagaj. Apărarea: „I-a fost încălcat dreptul la tăcere”… ANALIZĂ: Alegerile din SUA, Parlamentul European si Ucraina | Florin Antonie și Cristian Terheș!
Pentru că orele libertăţilor noastre sunt pe sfârşite, vă rog, primiţi acest antidot- recenta-mi CARTE, NEDORITĂ DE MULŢI GLOBA-dilii, DAR APRECIATĂ DE DUMNEAVOASTRĂ şi de Ceruri…Det. aici
https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/sucurile-naturalesunt-bune-daca/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR0TbN2C5429zC8y0Vx3hymVbRuMxYf8w97Fczr9qd8KlMMiwKBg3EVIz8Y_aem_BzFuuxNMbujJX7JgrNR9tQ
Aici este pdf:
https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/wp-content/uploads/2020/12/Viorel-Arhire-reflec%C8%9Bii-.pdf
Primiti, in dar-si aceasta aparitie editoriala-Cartea mea :
REFLECȚII, NOTE, COMENTARII
(ALTĂ MODALITATE DE A FI CONTEMPORAN)
http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/desertaciune-si-goana-dupa-vant-devin-toate-realizarile-voastre-facute-fara-de-dumnezeu-pregatiti-va-pentru-rapirea-bisericii-si-pentru-intronarea-apocalipsei-caci-pulbere-devin-si-tehnicile-de-var/
Cartea PDF
https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/sucurile-naturalesunt-bune-daca/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR0vmLiVvc_qhGS7V0KavMUcM7rhoxSNOWxKWi1JF0qv8M-7_gfs5Z3T7JQ_aem_xo8j_q6Q_o2DoDBqAGavgw
(China depune eforturi importante și pentru a pune botniță ziariștilor care scriu despre corupție sau încălcarea drepturilor omului…) Chinese Censorship Is Going Global… Marxism, bolșevism și hybrisul iacobin al lui Slavoj Žižek; Masoneria, de la Cuza la Iliescu – „Sunt prea mulţi securişti la cârma ţării”. Motivul pentru care Regele Carol al II-lea nu a fost mason, iar „Mihai I, nici atât”; Lista masonilor din România; Masoneria acaparează justiţia română; Dovezile existenței statului parallel; Dovezile vinovăției lui Ion Iliescu. Dosar complet despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 în noul număr „Evenimentul Istoric”;DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? DE CE LEGIONARII ERAU PREZENTAȚI CA FASCIȘTI ȘI CRIMINALI? MAFIA MASONICĂ de la SRI, România pe axa: Bucureşti – Washington – Bruxelles –Ierusalim! …6 iulie 1949 – 75 de ani de la a doua operațiune de deportare a românilor din Basarabia de către Rusia sovietică. Arhivele Naționale de la Chișinău au publicat listele NKVD cu 35.144 de basarabeni trimiși în Siberia și Kazahstan; Noua alianţă a răului. Ce este Crink, „axa statelor totalitare”, şi ce urmăreşte ea; Următoarea pandemie dezvoltată de China ar putea fi cauzată de Nipah – crede un fost profesor la Stanford; Intre terorism si dictatura; Despre comunism, terorism și iluzia salvării; Virusul perestroika și „efectul de demonstrație”…Autosuficiența planului Stalinist; 10 personalitati care ne-au facut mandri ca suntem romani; Lumina-i steagul nostru-n zare; Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul; DIANE DUCRET-Femeile dictatorilor. Volumul 1; Ideologiile asasine ale superiorității; Când istoria ca și prostia se repetă cu nesimțire cyclic; Noul Imperiu Rus- agresiune,intimidare, subversiune; Demonii shakespeariani ai lui Putin;
Richard Fontaine și Hal Brands discută despre axa răsturnării; Rolul AI în confruntarea Rusiei cu Occidentul; (Inainte de impacarea celor 2 Fiare Apocaliptice,Tarul ungar viseaza la …Ungaria cea mare si grea )Politico: Imperiul Habsburgic contraatacă. Planul pus la cale de Viktor Orban pentru a deveni noul împărat al Europei; (In Danemarca mai este ceva putred,care prevesteste taxarea respiratiei omenesti…) Vacile și porcii cu „gaze” se vor confrunta cu o taxă pe … „O premieră mondială”; (Si astfel se imbogateste preotimea…)Strigător la cer în Galați! Ambulanță aflată în misiune, obligată să achite taxă de acces în cimitir; Omenirea consumă accelerat rezervele planetei; Dosarul Revoluției: Pe cine a plagiat Iliescu cu teroriștii; Mistere, vendete, tradari: Despre Iliescu si Ceausescu; Întrebări despre un rechizitoriu care știe tot; Dosarul „Golaniadei”- Cum au ajuns muncitorii din Braşov mineri pentru o zi: duşi la Bucureşti, să-l apere pe Iliescu, cu sloganuri „Noi muncim, nu gândim!” Ştefan Andrei despre P. Roman, I. Iliescu, D.Mazilu (II); (Cum prind radacini oamenii satanei…)Gheorghe Cristescu, „plăpumarul” – primul secretar al Partidului Comunist din România; Iar „nu ne vindem ţara”; O notă, o stare, o zi… (Nu uitati si nu-i lasati nepedepsiti…) Iliescule, de asta l-ați omorât? Cine a luat dosarele Corbii 1 și Corbii 2, cu agenții ruși aflați pe teritoriul României, din fișetul lui Ceaușescu? (Inainte de FeSeNizarea tarii a fost …)România, ocupată și înrobită de Uniunea Sovietică, 1944 -1945; (Iliescu si pop.rus la lingura de lemn ne-au adus…) Serviciile secrete ucrainene „dețin filmări și fotografii” cu George Simion la întâlnire cu agenți ruși! De ce tac autoritățile române? Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc… Retardul Elitelor Intelectuale Est-Europene; Anul „Marii Resetări”?PressOne: Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani;
(De rasul g lumii) EXCLUSIV De ce nu poate fi judecat Ion Iliescu în dosarul Revoluției. Motivare;Transparency: Ungaria, Bulgaria și România rămân cele mai corupte țări din UE. Deficiențe ale statului de drept; (Mini) Lista dosarelor de corupție din România; Top 10 cazuri de mare corupție în România… Ex-Detainee Describes Torture In China’s Xinjiang Re-Education Camp; Marea Resetare are ochii oblici – Statul Paralel occidental și-a dat mâna cu Dictatura Digitală chineză; (Prin sovietizare…) Reeducarea in Romania… Țările din Europa cu cel mai mare salariu mediu pe oră. România, la coada clasamentului;Testarea teoriilor „spălării creierului”: CIA și experimentul MK-ULTRA…(Ei fac si tot ei desfac…)- Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”… Yuval Harari: „Cea mai mare descoperire științifică este cea a ignoranței umane.“ (Nu iese fum fara gunoaie…) Digitalizarea omului, următorul pas spre controlul total – ideile lui Yuval Harari, reinterpretate de conspiraționiști; George Orwell – Ferma Animalelor (Recenzie Completă); Tara Westover – Învățare (Rezumat); Tatuatorul de la Auschwitz (Rezumat); (Dupa ce a ajutat din greu la privati-hotia tarii,tot prea tarziu dezvaluie si…) Nicolae Vacaroiu, presedintele Curtii de Conturi: In 10 ani, bugetul a fost pagubit de peste 2 miliarde de euro; (Praf in ochi…)Nicolae Văcăroiu: Aproape 70% din privatizări au fost un eșec SOCIAL ; Din Ciolac în puț; Cele mai importante declarații despre tentativa de asasinare a lui Trump; Sidex Galați, perla siderurgiei românești a fost jefuită și distrusă de oamenii PSD și PNL; La 33 de ani de la Revoluție avem ”un singur vinovat” necondamnat, Ion Iliescu; Alina Niță, corupția de la RAR și conductele de bani negri către PSD prin intermediul lui Bogdan Mîndrescu; Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României;
(Cum ne batem joc si de cei care n-au plecat din tara…) În stațiunea tineretului costă mai mult ca la Nisa? Apa de 16 lei de la Costinești, în atenția șefului din cadru ANPC; (Cozile komuniste devin globaliste…)Cozile fizice „se transformă în cozi online”; LA ANIVERSARĂ- Amintiri despre Norman Manea; Scriitorul Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, este sărbătorit la 88 de ani; Reflectii despre Intoarcerea huliganului; Profesioniştii cu Norman Manea (@TVR1); De la Soljeniţîn la Steinhardt: Gulagul între suferinţă mărturisită şi credinţă; Teribila lume a gulagului sovietic; (Cand Iliescu a batut palma cu tradatorii globalii,le-a promis vanzarea si a celui mai scump CAPITAL –OMUL…) Statul român nu știe sigur câți români trăiesc în străinătate. Cum încearcă să-i atragă Guvernul înapoi în România… Radu Timofte – fost sef al SRI a fost asasinat pentru a nu face publica Descoperirea din Bucegi; (Nimic nou sub soare…) Un nou azil al groazei a fost găsit în Neamț. 50 de bolnavi erau ținuți nespălați și în condiții mizere! (Alte infractiuni instelate…)DIICOT și DNA anchetează ofițeri MAI implicați într-o amplă rețea de trafic de migranți organizată pe teritoriul României; Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR; Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României;(Si daca iertati,nu uitati si…)Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România; Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I)… (Cum e proful,asa e si eleviul…)Rușine uriașă în învățământ! 49 de profesori au fost eliminați de la Titularizare, 11 din ei au copiat! (Viitor de aur nu mai are Romania cu niste profi corigenti…)Aproape 6.000 de candidați la titularizare au luat sub 5. Câte note de 10 au fost acordate! (De ce nu umblati cu manusi!)Dumitru Buzatu, nemulțumit că a fost interogat de „mascați cu veste antiglonț” atunci când a fost prins cu mita în portbagaj. Apărarea: „I-a fost încălcat dreptul la tăcere”… ANALIZĂ: Alegerile din SUA, Parlamentul European si Ucraina | Florin Antonie și Cristian Terheș!
/////////////////////////////////////////////
ANALIZĂ: Alegerile din SUA, Parlamentul European si Ucraina | Florin Antonie și Cristian Terheș
////////////////////////////////////////////
(De ce nu umblati cu manusi!)Dumitru Buzatu, nemulțumit că a fost interogat de „mascați cu veste antiglonț” atunci când a fost prins cu mita în portbagaj. Apărarea: „I-a fost încălcat dreptul la tăcere”
Ionuț Mureșan reporter
Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, afirmă că a fost interogat ilegal de „mascați cu veste antiglonț” pe 22 septembrie 2023, în momentul în care a fost prins în flagrant delict cu 1,25 de milioane de lei în portbagajul mașinii, bani despre care procurorii susțin că provin din fapte de corupție. Avocații lui Dumitru Buzatu afirmă, într-o contestație depusă pe rolul Curții de Apel Iași, că anchetatorii i-au încălcat fostului președinte al CJ Vaslui drepturile fundamentale. Pe data de 29 aprilie 2024, Tribunalul Vaslui a dat „undă verde” pentru începerea procesului de corupție al lui Dumitru Buzatu. Prin aceeași hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a anulat șase înregistrări ambientale realizate în perioada 16 februarie 2023 – 8 septembrie 2023, totalizând 65 de pagini din dosar. Această hotărâre a fost contestată la instanța ierarhic superioară atât de procurorii DNA, cât și de avocatul lui Dumitru Buzatu. Dezbaterile finale în cadrul contestației au avut loc pe data de 27 iunie 2024, iar pronunțarea a fost stabilită pentru 30 august, când Dumitru Buzatu va afla dacă începe judecata pe fond sau dacă, dimpotrivă, dosarul se va întoarce la DNA.
Citeşte întreaga ştire: Dumitru Buzatu, nemulțumit că a fost interogat de „mascați cu veste antiglonț” atunci când a fost prins cu mita în portbagaj. Apărarea: „I-a fost încălcat dreptul la tăcere”
https://www.libertatea.ro/stiri/dumitru-buzatu-nemultumit-ca-a-fost-interogat-de-mascati-cu-veste-antiglont-atunci-cand-a-fost-prins-cu-mita-in-portbagaj-apararea-i-a-fost-incalcat-dreptul-la-tacere-4966125?utm_source=stirileprotv&utm_medium=referral&utm_campaign=articol
//////////////////////////////////////////
(Viitor de aur nu mai are Romania cu niste profi corigenti…)Aproape 6.000 de candidați la titularizare au luat sub 5. Câte note de 10 au fost acordate
Aproape 6.000 dintre candidații care au dat examenul de titularizare au luat sub 5. Problema este că mulți sunt deja suplinitori în școli care nu au găsit o altă variantă.
autori
ADRIANA STERE
,
DANIEL MOLDOVAN
Pe de altă parte, vestea bună este că participarea masivă a tinerilor absolvenți de școli pedagogice sau de facultăți de profil, a crescut media notelor față de anul trecut. 12.000 de participanți la examen, au primit peste 7 și sunt oficial angajați în învățământ, pe durată nelimitată.Chiar și profesorii cu zeci de ani în meserie greșesc din neatenție. Dar, în acest an, tinerii înscriși în număr mare la titularizare i-au uluit pe membrii comisiilor de corectare, cu multe lucrări impecabile. Ionuț și-a câștigat pe merit postul de titular ca profesor de sport, cu un 10 curat.Ionuț Ursu: „De un an de zile tot învăț, tot învăț și nu mi s-a părut deloc greu. Mă pricep foarte bine în a lucra cu copiii, și cred că sunt făcut pentru asta”.La fiecare o mie de candidați la titularizare, doi au luat nota 10. În total, 74, față de 127, anul trecut. Merită felicitări și un mediu școlar primitor, care să-i țină cât mai mult timp la catedră. Unde, din fericire pentru elevi, nu vor ajunge cei peste 5.900 de candidați care au primit sub 5. Pe liste sunt o mulțime de note între 1,5 și 1,9, la educație fizică și limba română.
CITEȘTE ȘI…
Det. Aici https://stirileprotv.ro/educatie/aproape-6-000-de-candidati-la-titularizare-nu-au-obtinut-nota-5-cate-note-de-10-au-fost.html
///////////////////////////////////////////
(Cum e proful,asa e si eleviul…)Rușine uriașă în învățământ! 49 de profesori au fost eliminați de la Titularizare, 11 din ei au copiat!
Autor: Loredana Codruț
În acest an s-a înregistrat o rată de prezență de 86,48% la titularizare. Au fost peste 31.000 de candidaţi prezenți din totalul celor aproape 36.000 de candidaţi cu drept de participare la această probă, informează, joi, Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, s-a înregistrat o rată de prezență de 86,48% (superioară cu peste 3%, comparativ cu anul trecut). Au fost 31.237 de candidaţi prezenți din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare.Dintre cei peste 31.200 de candidați prezenți, 5.557 de candidați provin din promoţia de absolvenţi 2024. Au absentat 4.734 de candidați.2.669 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie (2.509 candidați din motive personale și 160 de candidați din motive medicale).49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen. Dintre aceștia, 11 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2024 – 2025…
Det. Aici
https://www.stiripesurse.ro/rusine-uriasa-in-invatamant–49-de-profesori-au-fost-eliminati-de-la-titularizare-11-din-ei-au-copiat-_3381915.html
//////////////////////////////////////////
Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I)
Săracii chiriaşi bogaţi din casele naţionalizate (sau cum i-au furat foştii comunişti, după 1989, pe cei închişi, bătuţi, deportaţi, umiliţi tot de ei, înainte de 1989)
După ce-a înjghebat o Constituţie care ia în râs proprietatea (este vorba de Constituţia neocomunistă din 1991, ce a fost valabilă până în 2003, adică 12 ani – n.m.) şi a tuflit două legi care mustesc a comunism, cu privire la imobilele naţionalizate, PSDR-ul (= PSD) a dat startul românilor (era în 2001 – n.m.) la ultima competiţie proprietari-chiriaşi, din fostele ţări comuniste. În cursă s-au lansat deja, cu un real avantaj, gloriile vii ale comunismului. Şansele lor de a câştiga în faţa concurenţilor proprietari, care nu au antrenamentul mârşăviei, sunt cu atât mai mari cu cât sunt susţinuţi chiar de suporterii de la tribuna oficialităţilor. În rândurile ce urmează vă invităm să urmăriţi patru cazuri tipice de nedreptate PeDeSeRistă (= PeSeDistă).
Una groasă! Cazul Prodanof
Familia Prodanof sau “escrocii Prodanof”, cum îl numea un mare cotidian de stânga, a intentat proces de revendicare Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi a recuperat prin instanţă judecătorească în 1997 imobilul din strada Berna nr. 7, apartamentul 2. Au făcut, cum se cuvine, intabularea imobilului, s-au pus pe rol fiscal şi au început să plătească într-o veselie impozitul cerut de stat pentru apartament.
Altă bucurie de pe urma dobândirii apartamentului n-au prea avut, întrucât în strada Berna nr. 7, ap. 2, îşi avea sălaşul, din străvechea eră comunistă, dinozaurul Ştefan Andrei. Fostul ministru de Externe ceauşist nu s-a lepădat nicidecum de apucăturile turmei din care făcea parte cu ceva ani în urmă şi, ca atare, n-a părăsit bârlogul în care l-a puit comunsimul.
În 1996, Guvernul Văcăroiu a dat Hotărârea nr. 39 prin care o seamă de case naţionalizate, inclusiv cea din Berna nr. 7, foarte pe placul PeDeSeRiştilor (= PeSeDiştilor), considerate ca aflându-se ilegal în administrarea Consiliului General al Primăriei Bucureşti (primarul era ţărănist), au fost trecute brusc în admnistrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA APPS), de sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului (PDSR-ist). Ştefan Andrei a devenit din acel moment chiriaş al RA APPS-ului.
Proprietarii au încercat timp de trei ani să-l înduplece pe chiriaş cu vorba mieroasă să se mute din apartament şi nu au avut succes. Încăpăţânarea lui Ştefan Andrei e cu atât mai bizară cu cât brontozaurul nu-şi mai lăfăia ciolanele roşii în apartamentul din strada Berna de mult timp, ci, ţineţi-vă bine, în 2 (două) căsoaie din Snagov, proprietate personală.
În cele din urmă, familia Prodanof, ajunsă la limita răbdării, a cerut să intre în posesia imobilului în prezenţa unui executor judecătoresc. Deşi la această punere în posesie a fost citat, în data de 27.04.2001, să asiste şi chiriaşul, Ştefan Andrei a făcut pe mortu’ în păpuşoiul Snagovului şi n-a pus piciorul în bătătura casei din Berna. Cum cheile de acces în locuinţă erau în buzunarul chiriaşului absent, proprietarii s-au văzut nevoiţi să deschidă uşile în stil liber ales. Prestaţia lor artistică la această probă a fost consemnată într-un proces-verbal de însuşi omul legii, prezent la faţa locului, ceea ce dovedeşte că acţiunea a fost pe placul delicatei Justiţii.
Fiind oarbă, aceeaşi cucoană a ratat însă priveliştea de coşmar care s-a arătat bieţilor proprietari, odată cu desferecarea uşilor. În apartament era, în loc de mobilă tip Paris anii 1940, de altădată, un morma de gunoi tip Glina 2001 (articolul este din luna mai 2001 – n.m.). Analizând în stilul lui Sherlock Holmes grosimea stratului de praf şi duhoarea lâncedă din interior, Prodanofii şi executorul judecătoresc au apreciat că apartamentul n-a mai fost locuit de un om normal de circa 3 ani. Scârbiţi, proprietarii au schimbat încuietorile, au tras uşa după ei şi au zăvorât-o bine.
La câteva zile de la intrarea în posesia imobilului, familia Prodanof e înştiinţată de RA APPS că sentinţa prin care au câştigat dreptul de retrocedare nu e valabilă întrucât nu CGMB-ului trebuia să intenteze proces, ci RA APPS-ului, care era administrator al imobilului. În doi timpi şi trei mişcări RA APPS îşi însemnează teritoriul peste care este doar administrator, schimbând încuietorile de la uşile apartamentului, fără acordul proprietarilor, adică o restitu-japcă “social-democrată”. În plus, RA APPS i-a promis lui Ştefan Andrei că, dacă e cuminte şi face curat în apartamentul din Berna, primeşte cadou un apartament fain, numai bun de închiriat la preţuri de doi bani. (“Academia Caţavencu”, nr. 494/2001)
Citeste si articolele:
Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania
Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti
Nicolae Vacaroiu, omul de paie al KGB-istului Ilici Iliescu
Banca lui Vacaroiu a falimentat FNI, Sorin Ovidiu Vantu a comandat asasinate
Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD
Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I)
////////////////////////////////////////////
(Si daca iertati,nu uitati si…)Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România
PSD/FPS sau Frăția Perpetuului Șmen
Mecanismul așa-zisei spargeri a economiei planificate, moșmondite de Ceaușescu și pus la cale de reforma Coșea-Văcăroiu (anal-istu’ lu’ Pește Mircea Coșea este invitat și azi la tembelizor să ne explice cum e treaba pe partea economică – n.m.), un fel de Salva-Vișeu a erei Iliescu, nu este decât cheia prin care marii șacali ai României de după 1989 (majoritatea foști securiști și foști nomenclaturiști comuniști – n.m.), deghizați în inocenta redingotă a investitorilor strategici, a dat iama în iatacul patrimoniului public. După micile găinării încropite de înghițitorii de râme din MEBO și apoi din Asociațiile Salariaților, iată că megaploșnița Fondului Proprietății de Stat (FPS) suge vârtos grosul zestrei de fată mare și fără datorii externe a României. FPS gestionează 70% din averea țării; deși pe hârtie este subordonat Parlamentului, funcționează, în realitate, independent; Parlamentul primește, o singură dată pe an, o informare de la FPS. Pentru a le adormi vigilența și a-i lua copărtași, o liotă de reprezentanți ai celor două Camere a fost cooptată de tandemul Coșea-Văcăroiu, în Consiliul de Administrație al FPS.
Investiția lupului paznic la stână
Hărtănirea prefențială a avuției naționale i-a inventat pe așa-zișii investitori strategici, care au beneficiat de credite uriașe, din partea unor bănci mânjite până în măduva oaselor, pentru acțiunile de transfer de proprietate. De cele mai multe ori, așa cum s-a dovedit, creditele au fost acordate fără garanție.
Exemplu: Scoaterea la mezat a hotelului Inter, pe spezele/complicitatea FPS și câștigarea licitației, făra niciun ban pus la bătaie, de către frații Păunescu (fratele mai mare, din cei trei, a fost nașul de cununie al “prințișorului” Nicu Ceaușescu; tot cei trei frați au lansat postul B1 TV, unde zburdă în voie, în fiecarea seară mafia PSD-istă; tot cei trei frați au “privatizat” cea mai cunoscută echipă de fotbal din România (erau acționari acolo), Steaua București, încăpută pe mana unui bișnitar, ulterior mafiot și pușcăriaș, George Becali, cel care trimitea interlopi să-i amenințe pe părinții elevilor din galeria Stelei și care nu a investit nimic în performatele sportive (neinvestind în copii și juniori) ale celebrei Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor, în 1986, ci doar a muls-o de bani – n.m.).
Inspectoratul General al Poliției (IGP) controlează afacerea Inter, până la limita de acces, și nu descoperă nicio neregulă, după care depune armele, întrucât intră în zona unui tabu. IGP nu are competența de a controla FPS-ul, întrucât Fondul Proprietății de Stat este subordonat Parlamentului și, într-un stat de drept precum România anului 1996, există o clară separație a șpăgilor.
Diversiunea Dima
Numit în martie 1993 președintele Consiliului de Administrație al FPS, Emil Dima a lăsat de înțeles, în primă fază, c-ar avea de tranșat un conflict de calibru național, cu Patronatul lui George Constantin Păunescu (fratele mai mare – n.m.). Diferendul s-a dovedit a fi, ceva mai târziu, o diversiune tipică a SRI și al cărei scenariu încearcă să acrediteze, și astăzi (în 1996 – n.m.), ideea că frații Păunescu s-ar afla, chipurile, în dizgrația președenției (la Cotroceni era KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), a IGP și SRI. Nimic mai fals! Cum tot falsă este și perioada disidenței lui Dima. Căci cum altfel ar fi posibil ca un fost deținut politic să intre în PDSR, să ajungă senator și prefect de Dâmbovița și apoi președintele unui organism controlat in corpore de SRI? Și când spunem asta, ne gândim, în primul rând, la rolul jucat de SRI, prin Emil Dima, la privatizarea Sc CELROM SA, de către ROMCARTON-ul lui Vladimir Cohn.
IGP face ordine
Scandalul de la SC CELROM, cea mai mare fabrică de carton ondulat din Europa de Est, continuă să țină și astăzi cohortele de greviști în stradă. Greviști cărora, după ce li s-au rupt spinările, la propriu, de către trupele de intervenție ale Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți și de cele ale Jandarmeriei, li s-au desfăcut contractele de muncă, taman în Săptămâna Patimilor. Ordinul de atac asupra CELROM a fost dat, zice-se, de inspectorul șef al IJP Mehedinți. În fond, venea direct din cabinetul ministrului de Interne (e vorba de PSD-istul, PDSR cum se numea atunci, Doru Ioan Tărăcilă, la acea vreme – n.m.) D.I. Bumbăcilă.
Legea conservării masei
Pe scurt, maniera în care s-a privatizat SC CELEROM, în favoarea ROMCARTON/FPS, este de-a dreptul monstruoasă și dă cu capul de pereți lege după lege (și pe atunci, mafioții PSD-iști se ștergeau la fund cu legile țării, așa cum o fac și astăzi; în prezent, fac și mai rău, încercând să modifice legile în favoarea lor – n.m.). Abia după declanșarea grevei și după ce sinistrul V. Cohn a mistuit complet mitul caidului cartonului ondulat, Corpul de Control al Guvernului s-a învrednicit să întreprindă o anchetă la Tr. – Severin, în urma căreia justifică greva sindicatului CELROM și revocă contractul nr. 102/31.03.1994, de vânzare cumpărare a acțiunilor SC CELROM, dintre ROMCARTON și FPS. Adică, prin mânăriile FPS-ului, Cohn câștigă pachetul majoritar de acțiuni (51%), cu plata în rate și la valoarea de 12.260 lei/acțiune (lei vechi; 10.000 lei vechi = 1 leu nou, de astăzi – n.m.), încălcându-se astfel legea prin care investitorii străini nu pot cumpăra decât cel mult 49% din societățile comerciale ale unei singure ramure economice. Asta în timp ce asociația salariaților (1170 membri acționari) a cumpărat pachetul de acțiuni de 20%, la valoarea de 57.241 lei/acțiune. Specularea diferenței de preț a celor două tipuri de acțiuni, egală cu 44.981 lei aduce ROMCARTON-ului un cadou de 68.838.939.954 lei din averea statului. Totul s-a realizat prin acțiunea discreționară a Consiliului de Administrație al FPS, adică a lui Dima, via SRI.
Un microcosmos al samavolniciei
Când a fost nevoit să dea explicații cu privire la acest imens matrapazlâc, Dima a motivat că a optat în favoarea invetitorului strategic, pentru că CELROM, neputând contribui cu bani lichizi la programul investițional, nu a solicitat niciodată 51% dintre acțiunile societății, din pachetul deținut de FPS. Adevărul este că oferta CELROM-ului depășește cu 2,5 milioane $ pe cea a ROMCARTON-ului. Cum era de așteptat, Legile lui Cohn nu s-au oprit aici. După ce a pus mâna pe CELROM, Cohn dublează prețul produselor finite, încălcând, astfel, preavizul de 30 de zile, privind modificarea regimului prețurilor. O lună mai târziu, Cohn scade cu 30% prețurile industriale, instituind monopolul pe cartonul ondulat românesc. Și cine credeți că-i sare într-ajutor? Nimeni altul, decât Valentin Păunescu, într-un recent număr (era în 1996 – n.m.) din Curierul Național, după sfânta lege a corbului care nu scoate ochii la corb.
Dinamovibilitatea investitorului strategic Vladimir Cohn
Vladimir Cohn, zis Vova, se naște la 26 noiembrie 1944 în București, în vecinătatea panteonului unor figuri ilustre, care l-a aliniat pe Valter Roman lui Silviu Brucan și pe Teohari Georgescu, Anei Pauker. Și tot acolo în bătătura vilei, amirosind la pulan de milițian, a birou de anchetator și a cravașă de securist, Vova va auzi pentru prima dată de Clubul Dinamo, unde va face polo și-l va cunoaște mai târziu, după ce va fi plecat din România prin anii 1970, pe cel de-al doilea socru al său, fostul jucător dinamovist Liță. Vova se recăsătorește în 1984 cu Andreea Liță, care primește, în cel mai scurt timp și contrar tuturor habitudinilor securisto-ceaușiste, aprobarea de a părăsi România, în SUA, via Israel. Și nu numai s-o părăsească, dar s-o și viziteze când vor mușchii ei. Împreună cu Vova, evident. Tot contrar procedurilor regimului comunist, tata-socru nu este destituit din fruntea Clubului Dinamo, după plecarea fiicei în Occidentul decadent. Cuplul de proaspeți însurăței își petrece vacanțele, dacă nu în Franța, la Trois Valees, atunci cu siguranță la ski, pe Valea Prahovei. Vova făcea afaceri în România încă de prin anii 1980, importând mobilă în SUA.
Cătunie, grade grele
Se întoarce în România în 1990, prezentând la graniță un pașaport american și în scurtă vreme este introdus la Iliescu, de Bujor Sion. Dă primul tun financiar în vara aceluiași an, când pune mâna cu piciorul stâng, pe fabrica ICOA din București, la prețul neliberalizat al unei ciorbe de burtă. Cu ajutorul fostului secretar de stat, Marin Nicolae, demis în urma unui uriaș scandal de corupție, înființează ROMCARTON. Societate, căreia, după cum bine știți, îi fac reclamă (se întâmpla în 1996 – n.m.) pe tricouri jucătorii Clubului de fotbal Dinamo. Ceva mai târziu, obține pe semnătura lui Petre Roman, prietenul său din copilărie, Clubul Dacia pe care îl rebotează “Ilie Năstase”. Nasty, care nu ia niciun sfanț din afacerea asta, îl obligă pe Vova să revină la vechea denumire a clubului. Tot pe semnătura lui Roman primește o vilă în str. Gogol nr. 1. Pentru cei 187 m2 ai vilei plătește strivitoarea chirie de 1198 lei (vechi, adică 0,1198 lei noi – n.m.) pe lună. În cercurile intime îi place să se dea general de securitate, dar în fond se pare că n-a fost decât colonel.
Orgasme pe carton ondulat
Vova a bigamizat, până de curând, cu vestitul manechin Cătălina Isopescu, reprezentanta prestigioasei firme Elite în România, fata lui nea’ Isopescu de la TVR 1. După izbucnirea scandalului CELROM/ROMCARTON, Cătălina a șters putina în Germania. Nu înainte de a-i restitui amorezului Mercedesul pe care Vova i-l făcuse cadou. Nu însă și ceasul de platină. Scandalul economic este precedat, în ordine cronologică, de cel provocat de nevasta legitimă a lui Cohn, Andreea, care află cu lux de amănunte de legătura lui Vova cu Isopeasca și intentează acțiune de divorț. Și nu pe gratis, ci contra sumei de 2 milioane $, pe care o pretinde drept despăgubiri. Dupa ce Cătălina părăsește ringul, Andreea își retrage acțiunea și se întoarce în patul conjugal, de carton ondulat, al lui Vova.
Concubinajul cu frații Păunescu
Este asociat la Melody Bar, cu Viorel Păunescu, și la ANA PAN SRL, cu George Copos. În acțiunea de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni CELROM este sprijinit direct de Virgil Măgureanu, cu care este prieten de familie. După ce a cumpărat și societatea AMBRO-Suceava, Vova a ajuns să dețină 95% din ramura de producție a cartonului ondulat românesc. Când a discutat cu directorul societății AMBRO preluarea pachetului majoritar de acțiuni, Vova era însoțit de ofițerul de obiectiv SRI. Așa se face că, de aici și până la legenda că Vladimir Cohn ar fi folosit adesea SRI-ul în acțiuni de spălare a banilor negri, distanța a devenit amețitor de scurtă. (“Academia Cațavancu”, nr. 232/1996)
Citeste si articolele:
Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare
Cum a ucis Iulian Mincu, medicul lui Ceausescu, ajuns ministru in guvernul Vacaroiu – PSD, medicina sociala romaneasca
Cum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine
In anii 1990, niste maicute din Romania erau snopite in bataie de catre ortodocsii lui Teoctist
Cum a fost jefuita Petromidia de mafia PSD-ista, inainte de a fi vanduta pe nimic
Guvernarea Văcăroiu-PSD sau cum a fost jefuită România
///////////////////////////////////////
Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României
Pe 12.04.1996 , Asociația Generală a Acționarilor de la Compania Română de Pescuit Oceanic a făcut gestul omenos de a repune în funcțiile sale echipa managerială suspendată la data de 29.12.1995. Astfel, fostul manager general Lucian David, fostul manager comercial Ion Crișan și fostul manager tehnic Sidor Sihov au devenit exfoști, recăpătându-și funcțiile pe care le părăsiseră în urma unor scandaluri financiare în care implicaseră compania. Echipa reformistă a AGA, care suspendase fosta echipă managerială era compusă și, de ce nu, mai este compusă și astăzi (mai 1996 – n.m.), din Enache Singhi, reprezentantul FPS, Grigore Popa, tot reprezentant FPS, și Dumitru Ivanov, reprezentant al FPP III Transilvania. Motivul suspendării echipei manageriale este, pe undeva, asemănător cu ceea ce i se va reproșa, cândva, lui Nicolae Văcăroiu (pe atunci premier la României, numit în această funcție de KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), adică: “existența unor probleme deosebite în activitatea desfășurată de managerul general al societății”, cu precizarea că, în cazul domnului Lucian David este vorba despre o societate, iar în cazul lui Vacaroiu Nicolae este vorba despre ceva mai mult.
Cum a fost adusă flota la sapă de lemn
La data înființării, Compania Română de Pescuit Oceanic (CRPO) avea un capital social de 3.631.000 lei și deținea o flotă de 61 de nave:
47 de nave trawler;
12 nave frigorifice de transport;
2 nave tanc petrolier pentru deservirea flotei.
În cinci ani de tranziție suavă (1990 – 1994), flota CRPO a ajuns, tandru, la următoarele coordonate: din 61 de nave au supraviețuit diverselor echipe manageriale, până la data de 31.12.1995, numai 29 (20 nave trawler și 9 frigorifice), dintre care numai 8 în funcțiune. Toate cele 8 nave în funcțiune (3 trawler și 5 frigorifice) au fost ipotecate pentru obținerea unor credite externe, existând riscul pierderii acestora în urma neonorării obligațiilor asumate față de băncile creditoare.
Cât despre datoriile CRPO, la data de 31.12.1995 acestea se ridicau la 8.477.862 USD, datorii pe care CRPO le-a contactat la diverși creditori și parteneri străini în timpul înțeleptului manageriat al echipei acum (mai 1996, la Cotroceni Ion Iliescu, la Palatul Victoria agramatul Votcăroiu – n.m.) repuse în funcție.
Jaful secolului, marca PSD, la Compania Română de Pescuit Oceanic
Năpădit de povești cu investitori care-au început de la un televizor color și stăpânesc acum hoteluri, avioane, ziare, televiziuni, fabrici și așa mai departe, românul care citește presa se cam va mira de următorul basm de afaceri, excepție de la regula care spune că trăim în sânul unei națiuni de descurcăreți. Lucian David, fostul si actualul (pus de PSD, pe atunci PDSR – n.m.) manager general al SC CRPO SA, a contactat la data de 28.09.1994 (în plină guvernare PSD – n.m.), în numele societății pe care o conducea, un împrumut la banca austriacă RZB, în valoare de 5.750.000 USD. Parte din acest împrumut, respectiv 2.750.000 USD, reprezenta contravaloarea vasului FRIO CLIPER și costurile necesare reparației acestuia. Vasul FRIO CLIPER aparținea băncii austriece, iar valoarea sa fusese stabilită prin contract la 2.145.000 USD, restul de 605.000 USD fiind alocați pentru reparații. Dar, cum socoteala managerului român nu s-a potrivit cu profitul bancherului austriac, cei 605.000 USD n-au fost suficienți pentru reparații, vasul fiind avariat foarte grav în urma unui incendiu. Drept pentru care, banca nici n-a mai virat suma în contul CRPO. Marea lovitură a echipei manageriale (pusă acolo de PSD – n.m.) a fost că a reușit să vândă o navă cumpărată cu 2.145.000 USD drept fier vechi, la prețul de 400.000 USD, realizând astfel o pierdere netă de 1.745.000 de dolari.
Cine-i susține pe incompetenți
Sidor Suhov, fost și ex-fost manager tehnic al CRPO, este frate cu numitul Andrei Suhov, senator PSM (Partidul Socialist al Muncii, aliatul PSD în perioada 1992 – 1996, un grup bolșevic radical creat de Ilie Verdeț, fost prim-ministru ceaușist – n.m.) de Tulcea. Domnul Suhov din parlament colaborează fructuos cu FPP III Transilvania. FPP III Transilvania colaborează fructuos cu CRPO, unul din membrii AGA de la compania în cauză fiind reprezentantul FPP III Transilvania. Până în noiembrie 1995, membru al AGA de la SC CRPO SA a fost și pedeseristul (PSD era atunci PDSR – n.m.) Dan Verbina, fost angajat al IPO (Întreprinderea de Pescuit Oceanic) Tulcea, denumirea strămoșească a CRPO. Timp de un an și mai bine, domnul (de fapt, tovarăș – n.m.) Verbina a închis liniștit ochii la afacerile puse la punct de manageri, și-a ridicat, tot liniștit, salariul plus șpăgile de rigoare și și-a văzut liniștit de treburile lui.
În calitate sa de deputat PDSR (PSD) de Tulcea, domnul Verbina (de fapt, tovarăș – n.m.) face parte (era mai 1996 – n.m.) din comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților. Și, ce să vedeți: pe 1.02.1996, primind numărul de înregistrare 8/399, sosește la FPS o scrisoare trimisă de vicepreședintele comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, dl. Miron Mănescu (tot PSD sau unul dintre aliați, PSM, PRM sau PUNR – n.m.). Scrisoare în care FPS nu este atenționat asupra proastei imagini pe care o are în lume privatizarea românească, ci se explică lu’ fondu’ cum că există ceva nereguli în suspendarea echipei manageriale de la CRPO. Drept pentru care, FPS recurge rapid la răzbunarea amintită în primul paragraf, repunând în funcții echipa destituită cu numai patru luni în urmă. Și asta, deși printr-o adresă din 22 ianuarie 1996 a Parchetului Constanța se certifică faptul că Ion Crișan și Sidor Suhov au fost cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu caracter penal. De asemenea, printr-o adresă din 23 martie 1996 a aceluiași Parchet se comunică CRPO că Sidor Suhov este în continuare cercetat (ăștia sunt bolșevicii, o gașcă de infractori și criminali – n.m.), împreună cu alte persoane, într-o cauză penală (înșelăciune în dauna avutului obștesc).
Cu toate acestea, relațiile celor doi parlamentari (PeSeMistul Suhov și PeDeSeRistul Verbina), precum și marea îngădință a șefului FPS, Emil Dima (pus acolo de PSD – n.m.), care n-a vrut să ridice primul piatra, au făcut ca niște manageri nu doar incompetenți, dar și potențiali infractori să fie reinstalați în funcțiile din care fuseseră suspendați tocmai pentru incompetență și prezumția de vinovăție.
Vizita lui Iliescu la Tulcea
Acestea fiind zise, dorim din tot sufletul domnului președinte Ion Iliescu, cel mai iubit fiu al poporului, să beneficieze de un climat favorabil în timpul vizitei de lucru pe care o va efectua zilele acestea (mai 1996 – n.m.) la Tulcea. Cât despre rezolvarea problemelor cu care se confruntă marinarii flotei de pescuit oceanic, reținuți deseori împreună cu navele lor în porturi din străinătate din cauza neplății unor credite, ar cam trebui să ne luăm gândul, atâta vreme cât Emil Dima este șeful FPS, iar șeful lui Emil Dima este Adrian Năstase care, la rândul lui, îl are drept șef pe Ion Iliescu. (“Academia Cațavencu”, nr. 234/1996)
Citeste si articolele:
Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania
Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare
Cum a ucis Iulian Mincu, medicul lui Ceausescu, ajuns ministru in guvernul Vacaroiu – PSD, medicina sociala romaneasca
Cum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine
Cum a fost jefuita Petromidia de mafia PSD-ista, inainte de a fi vanduta pe nimic
Cum a prăpădit PSD flota de pescuit oceanic a României
//////////////////////////////////////////
Cum au mătrășit Ilici „KGB” Iliescu și gașca sa averea PCR
Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate că strania noastră Revoluţie se încheiase de cîteva săptămîni, în ţară nu era, totuşi, linişte. Şi nici în Bucureştiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cînd nu se lăudau în gura mare „noi muncim, nu gîndim“, cutreierau străzile zbierånd isteric „nu ne vindem ţara!“. Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, nu ar fi avut cum să o våndă: cu asta se ocupa deja puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul“ de autoritate rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvării Naţionale, care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, că este cea mai pură „emanaţie“ a Revoluţiei din decembrie ‘89. Decizia transformării „Frontului“ într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit însă o bună parte a societăţii. Astfel se face că anumite decizii au fost luate, cel puţin aparent, sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Astfel, la o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“, o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic.
Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.
Fără număr, fără număr, de la PCR
Imediat după Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, în fel şi chip, despre averi. Mai întâi au fost puse în discuţie averile, ascunse prin seifurile unor bănci străine, de membrii „clanului Ceauşescu“. Apoi, în anii care au urmat, discuţiile s-au concentrat pe nicicînd elucidatele conturi ale Securităţii. Dar, aproape niciodată nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „averea PCR“. Adică exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensă care, după ce a fost trecută atunci în proprietatea statului, a fost „pasată“ de la un minister la altul până a fost înghiţită de hăul „economiei de piaţă“.
Încercånd parcă să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cîntarele de aur găsite în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege spune, în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătare, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar cîţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, care contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că „patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.
Zestre pentru ministerele post-decembriste
Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică şi staţia de pompare pînă la sere şi răsadniţe – cu tot cu terenul agricol aferent – pînă la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar şi o livadă de două hectare, sere, o ciupercărie şi grajduri. Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Romån), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş – Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din şoseaua Kiseleff nr. 28, dar şi imobilul din Ştefan Ghiorghiu nr.1, Şcoala interjudeţeană de partid Timişoara, precum şi sediul a ceea ce, cîndva, ar fi urmat să ajungă Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“.
Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întîi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister nu refuză să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile interjudeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.
Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale, dar şi Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din cadrul fostelor comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“ după cum se spunea pe atunci. În total primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rînd, unul câte unul. În plus, Primăria Municipiului Bucureşti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, până la sedii de firme străine care funcţionaseră, atåtea cåte funcţionaseră, în Romånia socialistă.
Ceva mai restrânsă a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“ care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic precum şi Cazarma Scroviştea.
Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ şi Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.
Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Plus toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu prelucrarea şi confecţionarea blănurilor nobile – vulpe, nurcă, dihor – din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.
La råndul său, întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţămåntului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate, nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Romånă au fost şi ele „miluite“, nu cu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastră“, ultimul pe lista moştenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul Romåniei, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.
Cam asta ar fi, enumerată foarte sumar, averea agonisită de fostul PCR. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul iniţial care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a căpătat putere juridică abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărårea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a intrat însă în vigoare abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi pånă în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat. Cu timpul, bucăţile din „moştenirea PCR“ s-au mişcat, de colo pånă colo, pånă foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.
S-a ales praful
Cu ceva timp în urmă, am încercat să aflăm ce s-a ales din „averea PCR“, a cărei mătrăşire generoasă a început o dată cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat că modul cel mai eficient de a afla cåte ceva era să întrebăm fiecare minister în parte ce a făcut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grăbit atunci să răspundă au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Acadmia Romånă. Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai întåi fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pånă la urmă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acea ocazie am aflat că, la data predării, valoarea de inventar a imensei clădiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi puţin? Deşi actul oficial de acum 21 de ani promitea încheierea lor pe valută, către ambasade şi alte instituţii străine, cele zece imobile de lux menţionate anterior au ajuns tot la RAAPPS. Care le-a trecut în administrarea cåtorva instituţii romåneşti. Astfel, imobilul din Primăverii nr.17 a fost dat în administrare, fără plată, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat în administraţia SPP la un preţ de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romåne. Interesul deosebit al răspunsului oferit de RAAPPS este dat de faptul că descrie o anumită procedură care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricåt ar fi de luxoase şi oricare ar fi preţul real al zonei, în toata cazurile s-a luat în calcul doar valoarea lor de inventar, adică nişte preţuri de råsul curcilor. Un alt răspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, în calitatea sa de moştenitor al fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o listă întreagă de obiective diverse. În răspunsul său, instituţia făcea referire doar la „Complexul şi Cabana Uzlina“ care funcţionează ca „Centru de informare şi educaţie ecologic Uzlina“. În rest, tot ceea ce comunica este că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în sucursalele sale locale, „nu are în administrare bunuri ce au aparţinut PCR“. Unde or fi dispărut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hăţişul de organizări şi reorganizări petrecute în anii de după 1990. Dracu ştie!
Mult mai seacă, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar că „în conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza HG 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism au fost înfiinţate societăţi comerciale în turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unităţilor economice de stat. În prezent, societăţile comerciale din turism sunt privatizate în proporţie de 95%. Faţă de cele de mai sus, precizăm că nu deţinem informaţii privind situaţia juridică actuală a imobilelor enumerate“. Adică a celor date ministerului prin actul oficial de la începutul anului 1990. Pe måna cui or fi ajuns? Cum s-o fi făcut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarăşi, dracu ştie! Deosebit de conservatoare, dar şi de atentă cu patrimoniul său, Academia Romånă a păstrat cele cåteva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu două excepţii: vilele „Pinul“ şi „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate şi cåştigate în instanţă de foştii lor proprietari.
De curånd, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicită deschiderea unei anchete penale. Nu se ştie pe ce se bazează Mărieş. Poate că o fi ştiind el ceva. Sau poate că spusele lui nu sunt decåt o altă „fumigenă“, asemănătoare celei despre „averea lui Ceauşescu, ascunsă prin băncile străine“. El ştie! Singura cu adevărat palpabilă a fost însă „Averea PCR“. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, aşa cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştim însă dacă acele evaluări nu s-au făcut cumva pornind de la valoarea de inventar, infimă în raport cu valoarea reală. De peste două decenii ne tot văităm că averea Romåniei este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început demult, o dată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Fostă avere care, este foarte posibil să stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicităm autorităţilor, pe această cale, să analizeze, în amănunt, ce s-a întåmplat cu „moştenirea PCR“. Asta pentru că, oricåt de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din averea întregii ţări.
Sursa: curentul.ro; autor: Vasile Surcel
///////////////////////////////////////////
(Alte infractiuni instelate…)DIICOT și DNA anchetează ofițeri MAI implicați într-o amplă rețea de trafic de migranți organizată pe teritoriul României
DIN ARTICOL DNA: „Suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție” Mai multe foste și actuale cadre MAI au fost implicate în organizarea și funcționarea unei ample rețele de migranți pe teritoriul României. Rețeaua era coordonată tot de un fost angajat al Ministerului de Interne. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin au făcut marţi 67 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi în Bucureşti, într-un dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor. Acțiunile procurorilor DIICOT se desfășoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA.
Citește mai mult la:
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/afacere-cu-trafic-de-migranti-in-mai-multe-judete-cati-bani-plateau-pentru-un-aviz-de-munca-fost-angajat-al-mai-implicat.html
////////////////////////////////////////
(Nimic nou sub soare…) Un nou azil al groazei a fost găsit în Neamț. 50 de bolnavi erau ținuți nespălați și în condiții mizere
Zeci de oameni, tineri și vârstnici, cu mari probleme de sănătate, au fost găsiți într-un cămin insalubru. Aceștia erau ținuți nespălați, într-un miros insuportabil.
autor
ELENA BEJINARU
,
IULIA CIUHU
,
LORENA MIHĂILĂ
,
MARIANA APOSTOAIE
Pernele și saltelele erau murdare și rupte, pline de urină și materii fecale. Deși au fost puși în fața evidențelor, reprezentanții centrului consideră că totul este în regulă acolo.
Aceste imagini cu saltele și perne pline de muște, cu paturi murdare în care stau bolnavi neîngrijiți, au fost făcute publice de Consiliul de Monitorizare, autoritate autonomă sub control parlamentar, înființată pentru a proteja drepturile persoanelor cu dizabilități.
Când i-au văzut pe inspectori, angajații căminului au fugit să aducă lenjerie nouă.
Controalele au loc la Casa Colibri din Războieni, județul Neamț, un cămin de stat, unde rezidenții sunt ținuți în condiții inimaginabile. Centrul, destinat pentru 32 de persoane, găzduiește în realitate 50.
CITEȘTE ȘI
Viktor Orban a ajuns la Kiev să medieze pacea: „Voi întocmi rapoarte pentru liderii europeni”
Ungaria sfidează din nou UE, după condamnarea istorică. Decizia luată de guvernul Orban
Reacția lui Joe Biden, după ce șefa Secret Service a demisionat în urma audierii din Congresul SUA
Emanuel Botnariu, președinte Consiliul de Monitorizare:
„Beneficiarii sunt murdari, cu haine murdare, în condiții insalubre. Miros înțepător în toate încăperile, toalete murdare, totul ruginit, fețele de pernă și totul era deteriorat și neschimbat. Mai sunt și supraglomerati.”
Șocant este și faptul că aproape toate saltelele din camere erau pline de urină și de materii fecale.
Reporter: „Nu ați primit nicio sesizare?”
Bogdan Ștefan Țarălungă, primarul comunei Războieni: „Nu, nu. Nu știu dacă este cineva de la noi, acolo. Localnici, zic. E prima dată când aud că sunt nereguli.”
Cel mai tânăr dintre cei internați în cămin are 22 de ani, iar cel mai în vârstă 86. Toți au handicap mintal, fizic sau asociat și niciunul nu are haine de schimb.
Cei de la Consiliul Județean Neamț, instituție în subordinea căreia se află căminul, ne-au transmis că, din informațiile lor, acolo nu ar fi fost probleme. Însă, realitatea îi contrazice.
În ciuda acestor evidențe, directoarea centrului susține că totul este în ordine.
Cristina Dumitrescu, director centrul Colibri Neamț:
„Au fost în control, nu au găsit nereguli. Saltelele sunt murdare pentru că infirmierul e în concediu și nu a avut cine să le schimbe. Nu îmi reproșez nimic în urma controlului de astăzi.”
Emanuel Botnariu, președinte Consiliul de Monitorizare:
„Toți găsesc scuze puerile, că așa se comportă beneficiarii, că așa sunt ei, personalul se scuză că nu are nicio vină, dar ei sunt principalii vinovați. Își bat joc de acești oameni, care sunt nevinovați.”
Romi Mihăescu, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități: „Zice că centrul funcționează fără licență, că nu a avut nici măcar licență provizorie. Că au cerut licență în aprilie, iar ei au trimis atunci control și au găsit multe nereguli.”
Mai multe autorități ale statului vor declanșa o serie de anchete.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/un-nou-azil-al-groazei-a-fost-gasit-in-neamt-50-de-bolnavi-erau-tinuti-nespalati-si-in-conditii-mizere-foto.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie
/////////////////////////////////////////////////
Radu Timofte – fost sef al SRI a fost asasinat pentru a nu face publica Descoperirea din Bucegi
Radu Timofte – fost sef al SRI a fost asasinat pentru a nu face publica Descoperirea din Bucegi deoarece el a fost prezent la intreaga operatiune de patrundere sub Masivul Bucegi pe 11 August 2003!
Tot el acuza masoneria ca, controleaza politica mondiala si ca este periculoasa!
Radu Timofte
El a ramas cunoscut conspirationistilor cu o afirmatie anti-masonica, in Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997:
„Tendinţa din ce în ce mai vizibilă a masoneriei (paravan al spionajului iezuit) de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru România.
Masoneria are tendinta sa ocupe toate functiile importante in Stat din Romania. Vicepresedintele Comisiei de aparare a Senatului, Radu Timofte, ne-a declarat ieri ca tendinta masoneriei – din ce in ce mai vizibila – de a acapara toate functiile importante in stat reprezinta un pericol pentru Romania. “Este de remarcat ca atat presedintele comisiei senatoriale de aparare cat si ministrul apararii Victor Babiuc sunt masoni si probabil ca mai sunt multi altii nu doar in Ministerul respectiv, ci si in celelalte.
Mi-e teama insa ca acesti asa-zisi “frati” nu urmaresc altceva decat de a pune mana pe tot ceea ce inseamna putere in Stat, asa cum au reusit in alte tari. Mi-e teama ca vom ajunge intr-o zi sa fim condusi numai de catre cei care fac parte din astfel de organizatii si atunci s-a dus naibii si identitatea noastra nationala si tot ce inseamna cultura si traditie romaneasca”.
Mai multe cititi pe larg aici: http://www.fara-secrete.ro/radu-timofte-fost-sef-al-sri-a-fost-asasinat-pentru-a-nu-face-publica-descoperirea-din-bucegi-deoarece-el-a-fost-prezent-la-intreaga-operatiune-de-patrundere-sub-masivul-bucegi-pe-11-august-2003.
Climatul politic era „fierbinte”, in 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.
Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 – un secret teribil in topul secretelor de pe lista proiectelor negre ale U.S.A.P.
U.S.A.P. sau „proiectele negre” se traduc prin „operatiune ultrasecreta si complet inchisa recunoasterii oficiale”. Practic acestea nu exista oficial si nici chiar presedintii de state nu au acces la asemenea date. In esenta, datele sint de acest gen, despre ce discutam noi, doar ca ei au dovezile palpabile, empirice…
Romania nu si-a luat un angajament definitiv in ceea ce priveste secretul descoperirii din Masivul Bucegi, insa din ce am aflat acel protocol semnat de carpa KGB-ista, Iliescu, a fost semnat pe 10 ani, el expirand in August 2013.
Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.
Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa
politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei
descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-septembrie, 2003).
în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor.
Mai multe cititi pe larg aici: http://www.fara-secrete.ro/descoperirea-din-bucegi-din-anul-2003-cea-mai-mare-descoperire-arheologica-de-pe-planeta-si-din-toate-timpurile.
Cititi va rog si: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/12/un-fost-senator-vorbeste-pentru-cine-este-depopulata-romania/
https://vremuritulburi.com/2014/05/15/radu-timofte-fost-sef-al-sri-a-fost-asasinat-pentru-a-nu-face-publica-descoperirea-din-bucegi-2/
//////////////////////////////////////////
(Cand Iliescu a batut palma cu tradatorii globalii,le-a promis vanzarea si a celui mai scump CAPITAL –OMUL…) Statul român nu știe sigur câți români trăiesc în străinătate. Cum încearcă să-i atragă Guvernul înapoi în România
Publicat de: Euronews
Statul român nu știe cu exactitate câți români trăiesc în afară granițelor țării, iar datele diferă în funcție de sursa informației. Ultimele cifre comunicate de Ministerul de externe, anul trecut, arată că sunt 5,7 milioane de români în străinătate. Pe de altă parte, …
https://www.euronews.ro/articole/statul-roman-nu-stie-sigur-cati-romani-traiesc-in-strainatate-cum-incearca-sa-i-a
////////////////////////////////////////////////////
Teribila lume a gulagului sovietic
Codrut Constantinescu
Tragic pentru deținuții din Gulag era faptul că nu exista certitudinea că durata pedepsei primite era cea stabilită de instanță.
1
PE ACEEAȘI TEMĂ
Marsilia lui Albert Londres
Farmecul și istoriile Marsiliei
Alpinism stalinist
Între lumi
O carte avertisment
Remarcabilă este consecvența constructivă cu care diversele instituții de cultură poloneze promovează spiritualitatea polonă în lume, dar și în România. Probabil că am avea ceva de învățat în acest sens, mai ales având în vedere istoria recentă a ICR, o instituție intrată aparent iremediabil într-un con de umbră de ani buni. Mărturia lui Gustaw Herling Grudziński1 despre experiența trăită în gulagul sovietic este printre primele apărute în spațiul occidental, în care se zugrăvesc ororile și tragediile zek-ilor, cu un deceniu și jumătate înaintea lui Soljenițîn, chiar dacă ea nu a suscitat unda de șoc pe care a produs-o O zi din viața lui Ivan Denisovici. Portretele și experiențele zugrăvite cu mult talent literar de către Gustaw Herling Grudziński nu sunt cu nimic mai prejos decât mărturiile clasicilor genului memorialistic din gulagul sovietic, cel mai mult aducând cu povestirile lui Varlam Șalamov.
Gustav Herling Grudziński a fugit din zona ocupată de Germania nazistă, activând în rezistența anticomunistă din Polonia Orientală, fiind cofondator al grupului de rezistență Polska Ludowa Akcja Niepodległościowa (PLAN) din Varșovia, curierul organizației pentru zona Lvovului, fiind prins de NKVD în anul 1940, pe când trecea granița. În memoriile sale nu face absolut nicio referire la acest episod, singura explicație oferită cititorului pentru a-l face să înțeleagă de ce a ajuns în gulagul sovietic ar fi fost dorința lui de a trece frontiera dintre URSS și Lituania, care era satelizată și nu contopită în URSS, pentru a se alătura forțelor poloneze din Occident, care continuau lupta împotriva forțelor naziste. Anchetat în închisoarea din Vitebsk, unde a împărțit o celulă cu alți 200 de arestați, a întâlnit aici o faună umană bogată (nu puteau lipsi brezprizorni, adolescenții orfani delincvenți). În urma unui proces expeditiv, a primit o pedeapsă destul de blândă, de numai cinci ani de gulag, pentru trecerea ilegală a frontierei sovieto-lituaniene. La interogatoriu afirmă că dorea să părăsească Polonia pentru a continua lupta împotriva germanilor. La care anchetatorul, după ce l-a pocnit, i-a comunicat faptul că sovieticii erau aliați cu naziștii. Din închisoarea orașului Vitebsk a fost transferat la Leningrad. Din greșeală, Herling Grudziński a fost introdus câteva clipe în „închisoarea” Inturist din Leningrad, o închisoare-model, destinată vizitelor tovarășilor de drum din Occident, care trebuiau convinși de superioritatea sistemului sovietic. Herling Grudziński descrie siderat paturile cu saltele și lenjerie, bibliotecile, sălile de mese, dar și pe așa-zișii prizonieri, care erau probabil cadre ale NKVD, rotofei și veseli.
Detenția și-a petrecut-o în lagărul de la Iarcevo, înființat după modelul clasic din gulag: în 1937, șase sute de deținuți au fost abandonați în mijlocul imensei păduri, fiind obligați să-și ridice propria închisoare, zidurile care urmau să-i oprime și în interiorul cărora urmau să și moară, îndurând un ger de -40 de grade, cu rații de 300 de grame de pâine pe zi, muncind și câte 12 ore. Anul următor, cum noi convoaie cu deținuți nu încetau să sosească, cei de drept comun au preluat dominația nocturnă a lagărului. Abia în 1940, NKVD a avut puterea de a prelua controlul lagărului, lăsându-le delincvenților doar privilegiul animalic de a vâna orice femeie deținută, proaspăt sosită și care prezenta interes fizic.2
Tragic pentru deținuții din gulag, în afara sistemului inuman care le exploata forța de muncă, adică vitalitatea, cât mai intens și cât mai mult timp, era faptul că, spre deosebire de sistemele penitenciare normale, din statele așa-zis capitaliste, nu exista certitudinea că durata pedepsei primite era cea stabilită de instanță. „Niciunul din deținuții sovietici nu putea să știe în mod sigur când își va termina condamnarea pentru că știa din proprie experiență mii de cazuri în care condamnarea a fost prelungită cu încă zece ani dintr-o singură trăsătură de condei (…) Cu cât vorbești mai puțin de momentul eliberării, cu cât îți pui mai puțin speranțe că peste o vreme tot iadul acela se va termina, cu atât ar părea mai plauzibil faptul că de data asta totul se va petrece așa cum trebuie. A-ți pune prea multe speranțe era ceva care putea aduce după sine ghinionul îngrozitor ca acestea să nu se îndeplinească”.
Combinația mortală în gulag era cea dintre o muncă foarte dură, care se contabiliza în celebra normă, o climă foarte aspră și o pseudo-alimentație. „Omul flămând nu stă să filosofeze, ci e gata să facă orice pentru a căpăta o lingură de fiertură în plus. De aceea, fascinația normei nu era doar privilegiul oamenilor liberi care au stabilit-o, ci și imperativul elementar al instinctului de supraviețuire al deținuților, care aveau datoria să realizeze această normă.”
Herling Grudziński dedică un capitol special condițiilor de viață în lagăr după izbucnirea războiului între URSS și forțele Axei. În primul rând, condițiile de viață pentru deținuți și mai ales pentru cei străini, ca să nu mai vorbim despre cei de origini germane, s-au înrăutățit mult. Sistemul, care oricum îi azvârlise în arhipelagul gulag, dorea să scape de ei! Chiar dacă niciun deținut nu avea curajul să o pronunțe, toți se gândeau la un singur lucru: „Vin!”. Gardienii se gândeau doar cum le va afecta viața noua situație delicată, având temerea, cât se poate de realistă, a unei reduceri a efectivelor și a trimiterii pe front. Însă spre uluiala deținuților, nu numai că paza nu a fost subțiată, ci a fost întărită cu un pluton de tineri soldați ai NKVD.3
Dacă, pentru marea majoritate a deținuților, războiul reprezenta doar un eveniment care se răsfrângea indirect asupra lor, pentru deținuții polonezi a părut și a fost o adevărată și complet neașteptată salvare din gulag, căci foștii dușmani de moarte s-au regăsit în postura de a fi aliați, Guvernul în exil polonez de la Londra (cel care tranzitase în septembrie 1939 România și ca urmare a invadării Poloniei Orientale de către Armata Roșie) semnând un acord cu ambasadorul sovietic la Londra, prin care deținuții polonezi din gulag puteau pleca spre vest, pentru a lupta împotriva inamicului comun – Germania nazistă. Herling Grudziński, aflat la marginea puterilor fizice, atins de scorbut, disperat, pentru că părea a fi uitat de mașinăria birocratică stalinistă, alături de alți șase-șapte polonezi, a recurs la greva foamei, o formă de protest extrem, refuzând să iasă la muncă, ceea ce reprezenta o infracțiune foarte gravă în gulagul sovietic. A fost aruncat într-o celulă din izolatorul lagărului Iarcevo, unde și-a continuat greva foamei pentru alte nouă zile. Însă administrația lagărului le-a permis greviștilor să semnaleze reprezentantului Guvernului de la Londra, staționat la Kuibîșev, greaua situație în care se aflau. O adevărată favoare. După greva foamei, autorul a fost trimis la morgă. Unde nu ajungeau neapărat deținuții morți, cum am putea crede, ci și cei care urmau să moară, căci a fi trimis în acel loc reprezenta aproape o sentință definitivă de condamnare la moarte, întrucât foarte puțini din cei care ajungeau la morgă, chiar profitând de faptul că nu mai erau obligați să muncească, se înzdrăveneau. Doctorii lagărului îi sortau pe cei din morgă în cei incurabili (atinși mai ales de scorbut și pelagră) și care nu aveau nicio șansă, putând doar să aștepte în liniște sfârșitul inevitabil, și cei doar slăbiți care puteau fi recuperați pentru producție, primind în acest sens un polonic de supă în plus și eventual o pastă din legume crude. Intrând în morgă, autorul are sentimentul că intră într-o colonie de leproși. Muribunzii erau terorizați și de un alt aspect decât cel al iminenței morții: anonimatul ei. La 19 ianuarie 1942, în sfârșit a primit certificatul de eliberare din lagăr. În căutarea locului din imensa Uniune Sovietică unde se forma armata polonezilor eliberați, Herling a luat trenul din stația Iarcevo către Vologda, având în vedere că Leningradul era încercuit de germani și finlandezi. În orașul Vologda, remarcă ravagiile pe care le producea războiul asupra unei populații și așa pauperizate de regimul stalinist. În Vologda se odihneau trupele vlăguite, aduse de pe front, având șansa să fure, să violeze, impenitent. Ajungând la Sverdlovsk4, în Urali, nimeni nu auzise de o asemenea ciudățenie precum „armata poloneză”! Din întâmplare, s-a întâlnit cu un ofițer polonez care-l îndeamnă să meargă în Celiabinsk. Acolo se formau detașamente pentru a fi trimise în Kazahstan, unde se organiza o nouă divizie a polonezilor liberi. Un nesperat pașaport spre libertate. În februarie 1942, a fost încadrat în Regimentul 10 artilerie ușoară, iar la 26 martie 1942, Divizia 10 poloneză, formată mai ales din foști deținuți polonezi din gulag, a părăsit repede Kazahstanul, fiind îmbarcată pe două nave pe Marea Caspică, debarcând în Persia la 2 aprilie 1942, părăsind astfel țara „unde este posibil să încetezi să mai crezi în om și în sensul luptei pentru a-i îmbunătăți soarta pe acest pământ”. Gustaw Herling Grudziński a luat parte la campania Aliaților occidentali din Italia, luptând inclusiv la Monte Cassino, fiind decorat cu cea mai înaltă medalie militară poloneză, Virtuti Militari. După terminarea războiului, asemenea altor zeci de mii de polonezi din Armata liberă a lui Anders, a rămas în Occident, stabilindu-se în Italia, inițial la Roma, unde a început să scrie pentru ziarele emigrației poloneze. A mai trăit alte scurte perioade la Londra și la München, unde a colaborat la Radio Europa Liberă, înainte de a reveni în Italia și a se stabili la Napoli. Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori polonezi ai secolului trecut. S-a stins din viață în anul 2000, la Napoli. //
- În limba engleză volumul se numea A World apart – 1951. În română a apărut sub titlul Negură deasupra lumii, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020, traducere realizată de Vasile Moga.
- În principiu, în gulag nu exista femeie care să nu prezinte interes sexual, indiferent de vârstă.
- După cum scrie și Simon Sebag Montefiore, Beria se certa cu Jukov și ceilalți comandanți militari pentru că nu accepta ca diviziile NKVD să fie trimise direct pe front, ele stând în spatele lui și al Armatei Roșii anume pentru „a întări moralul” acesteia, adică a-i lichida sau trimite în gulag pe toți cei care fugeau din calea inamicului. Stalin l-a susținut pe Beria. Aceasta este una din diferențele dintre trupele NKVD și cele SS, divizii de temut care au fost trimise în prima linie de Hitler și în disperare de cauză.
- Fostul și actualul oraș Ekaterinburg, unde a și fost asasinată familia țaristă în 1918.
Editura Casa Cărții de Știință, București, 2020, 342 pagini
https://revista22.ro/cultura/teribila-lume-a-gulagului-sovietic
/////////////////////////////////////////
De la Soljeniţîn la Steinhardt: Gulagul între suferinţă mărturisită şi credinţă
Mirela VIŞAN ESEU
Omul este supus pieirii. – Se poate; ci să pierim împotrivindu-ne şi, dacă neantul ni-e scris, să nu ne purtăm într-aşa fel încît acest lucru să fie drept.
Sénancour, Obermann
Jurnalul lui Steinhardt începe prin a enunţa cele trei soluţii necesare pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar (lagăr, temniţă ori orice altă formă de încarcerare), soluţii „strict lumeşti“, accesibile oricui, avînd un caracter practic: cea „a lui Soljeniţîn – moartea consimţită, asumată, anticipată, provocată“, „a lui Alexandru Zinoviev – nepăsarea şi obrăznicia“ şi „a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski – vitejia însoţită de o veselie turbată“, toate trei subînţelegînd o formă de viaţă mai rea sau echivalentă cu moartea, implicînd în orice moment riscul morţii fizice.
Cea dintîi soluţie, care îi aparţine lui Soljeniţîn şi pe care Alexandru Isaievici o aminteşte în Primul cerc, revenind asupra sa în volumul I al Arhipelagului Gulag, propune o ieşire categorică din lume, prin intermediul căreia individul care se declară mort se privează de orice speranţă.
Ieşind din lume, printr-un „Nu“ hotărît pentru care este însă în stare să-şi dea viaţa, el dobîndeşte acea libertate pe care Soljeniţîn o ridică pe bună dreptate în slăvi, în ciuda trupului prizonier, a zăbrelelor şi a terorii: libertatea individului fără frică de moarte. Blestemul oamenilor, ne spune Dostoievski, e frica. Fără frică, ei nu mai pot trăda şi nu mai pot fi trădaţi; nu mai sînt vii, sînt doar nişte fantome.
„ – Care ei, Ivan Denisîci?“
„ – Ei, adică noi… “
Într-un univers concentraţionar nu existau decît două variante: trebuia să mori, fiindcă ăsta era scopul Arhipelagului, nu?, sau – dacă nu – să tragi concluzii: „Fără toate condamnările – spune Soljeniţîn –, n-aş fi scris cartea aceasta“. Cum au supravieţuit aceşti oameni tuturor etapelor detenţiei: arestarea, interogatoriul, tortura, procesele, prima celulă, transferurile de la o închisoare la alta etc.? Ce tip de rezistenţă au îmbrăţişat cei care au trecut prin toate cercurile Infernului?
„De la un moment încolo, aminteşte Steinhardt, nimeni nu mai poate face nimic pentru nimeni“, durerea devine sihastră, e a ta, şi numai a ta. Mărturiile supravieţuitorilor reprezintă însă singura punte către cei care nu mai sînt, memoria lor şi izvorul din care au gustat viaţa, viaţa de Gulag, de zek, de încarcerat, de om în lanţuri: „Trebuie să supravieţuieşti cu orice preţ“, adică, aici, să faci imposibilul posibil…
Această expresie intrată în uz devine, pentru cel a cărui nenorocire străbate universul, un legămînt teribil pe care îl face cu sine. Marea răscruce a vieţii de lagăr se regăseşte în punctul din care pornesc cele două drumuri ale deţinutului: „Pe cel din dreapta îţi pierzi viaţa, pe cel din stînga îţi pierzi conştiinţa“1.
Cine nu ar vrea să supravieţuiască?, se întreabă Soljeniţîn şi noi toţi. Cine nu are acest drept?! Însă „a rezista cu orice preţ“ însemna, în lagăr, a rezista cu preţul vieţii altuia….
Se ştie de secole că închisoarea regenerează în profunzime fiinţa umană. Ne-o spun mărturiile supravieţuitorilor, scriitorii, convertirile miraculoase ale atîtor oameni: „Încep să presimt că Hristos e prezent în puşcărie. Nu-mi vine să cred că totul poate fi atît de complet, că am parte de atîta binecuvîntat noroc“2. Aici, în acest spaţiu ireal, Steinhardt cunoaşte cele mai fericite zile din viaţa sa. La polul opus însă, pentru mulţi alţii, experienţa carcerală a dus la prăbuşire, la sistarea totală a oricărei acţiuni.
De exemplu, în 1951, Alice Voinescu este închisă în Ghencea pentru o perioadă de 19 luni, interval în care nu scrie nimic. Jurnalul va fi reluat în 1952, la Costeşti, unde este supusă domiciliului obligatoriu. Citez doar prima parte din acest jurnal, în care autoarea îşi refuză cu vehemenţă această experienţă:
„Nu vreau să mă gîndesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atît de străin de gîndul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încît nu-mi recunosc nici o rudenie, nici o afinitate, nici o coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam cînd pretindeam că e o mare experienţă ce-mi putea folosi. Nu mi-a folosit toată urîţenia şi murdăria şi comicăria decît să mă delimiteze şi mai bine, să mă smulg din ea“ 3.
Găseşte însă ceva: puterea de a vedea adevărul cu ochii, adevărul care însingurează şi scapă asupritorilor, arma secretă…
Sentimentul foarte acut de inutilitate, irealitate, neconcordanţa cu spiritul vremii, conştiinţa cvasigenerală a nevinovăţiei, procesul rapid de dezumanizare anulează voinţa umană, întăresc sentimentul de ascundere şi autoflagelare, însă irigă suferinţa:
„Nu mai vreau închisoare şi coerciţiuni, vreau oameni în libertate, crescuţi spre a fi liberi cu adevărat“, mărturiseşte Alice Voinescu. „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi“ (Galateni 5,1). Nu este libertatea o însuşire şi un dar al Duhului Sfînt?
Opusul păcatului, spune Kierkegaard, nu este virtutea, ci libertatea. Tot ceea ce trebuie să faci este să încerci să-ţi păstrezi calitatea de om liber. Hristos ne conferă această calitate, însă ne cere eforturi în a o păstra.
Dar lagărul? Există şansa de a-ţi păstra integritatea în lagăr? Elevaţia spirituală – scrie Soljeniţîn – este cu totul imposibilă în lagăr? Fiindcă, cu siguranţă, lagărele sînt, în comparaţie cu închisorile, teritorii mult mai nocive, otrăvite, hipertrofiate, sortite pieirii… Şi nu numai lagărele, ci şi toate aşezările din vecinătate erau otrăvite cu toxinele Arhipelagului.
„Iată, taină vă spun vouă: nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba“ (Corinteni, I,15,51). Motto-ul cu care Soljeniţîn deschide capitolul „Sufletul şi sîrma ghimpată“ (volumul II, partea a 4-a) accentuează amprenta transfiguratoare lăsată asupra vieţii multora dintre deţinuţi.
Captivitatea începe să transforme în chip mirabil caracterul doar în momentul în care individul renunţă la ţelul său – acela de „a supravieţui cu orice preţ“ (cu toate capcanele inerente: trădarea ca formă de existenţă, minciuna, indiferenţa, ignoranţa generală, disimularea, suspiciunea, ciripitoria, ura etc.).
Calea salvatoare pe care o descoperă Soljeniţîn este cea creştină, pe care urcă sufletele simple şi răbdătoare, proprie atît sfinţilor, eroilor, dar şi „îndrăzneţilor“ binelui. Care şontîcăiesc pe drum, dar urcă.
Să îndrăzneşti să fii. Nu contează ce s-a făcut, ci cum s-a făcut. Nu rezultatul, ci spiritul; nu ce s-a realizat, ci cu ce preţ. Cu ce preţ au putut ajunge deţinuţii la astfel de concluzii? Nu au fost toţi cei care au pierit în vintrele Arhipelagului asemenea lui Hristos, părăsiţi şi singuri? De o parte, palmele, batjocura, umilirea, de cealaltă parte, crucea?
Aceste vieţi aflate, în acelaşi timp, sub semnul tragediei şi al umilinţei, al crucii şi al cununii de spini, pe lungul drum al nopţii, nu „strigă“ oare, cum spune Steinhardt, mai presus de orice, divinul?
În orice spaţiu concentraţionar, ca de altfel pretutindeni în viaţă, nu poate fi eliberat decît cel care, în prealabil, se eliberează sufleteşte. Dacă Dumnezeu este absent în lume (afirmă Kierkegaard), El este cu desăvîrşire prezent înlăuntrul nostru, eminamente prezent sufletului, ba chiar şi imediat cognoscibil.
Închis în carceră, „Kozîrev avea un taburet (Ghinsburg nu a avut). A crezut că va îngheţa şi va muri. Dar, puţin cîte puţin, a început să simtă un fel de misterioasă căldură interioară, care l-a salvat. A învăţat să doarmă pe taburet. De trei ori pe zi i se aducea cîte o cană de apă fierbinte, care îl îmbăta. În raţia de pîine (trei sute de grame), un gardian i-a strecurat, nu ştiu cum, clandestin, o bucăţică de zahăr“4.
Sau:
„Vreme de o săptămînă, şi-a aşteptat, în extaz, condamnarea la moarte. Pînă astăzi, Skripnikova susţine că a fost cea mai luminoasă săptămînă din viaţa ei. O afirmaţie căreia, dacă e înţeleasă cum se cuvine, i se poate da crezare. Este extazul ce coboară, compensatoriu, în suflet, cînd ai renunţat la orice speranţă într-o salvare imposibilă şi te-ai abandonat integral eroismului. (Dragostea de viaţă spulberă acest extaz.)“5
„Perioadă de înăsprire a regimului, notează Steinhardt în ’61. Cîţi oameni admirabili în jurul meu! Şi sfinţi, o mulţime de sfinţi! Şi parcă aşa s-ar cuveni să fie, acceptă cu simplicitate“6. Toate aceste experienţe cărora oamenii ajung să li se supună dovedesc încă o dată că jertfa care s-a făcut pe cruce n-a fost zadarnică. Oamenii mai pot găsi în deznădejde liniştea, în întuneric, lumina, în noapte, speranţa.
Martirizarea a tot ce-i lumesc este încununarea omului înzestrat cu sentimentul infinitului, acea „scînteie de divinitate“ cu care fiecare individ se naşte şi poate persevera în fiinţarea sa. Această infuzie de sacralitate se revarsă asupra „cotidianului“ precar în multe dintre paginile Arhipelagului, cu atît mai mult cu cît unii au revelaţia propriei metamorfozări: saltul omului nou, liber, botezat. (Să ne amintim, mai ales, botezul lui Steinhard din 15 martie 1960, cel mai emoţionant fragment din Jurnalul fericirii.)
Parcurgerea numeroaselor cercuri provocate de un rău incoerent, absurd şi tragic a favorizat printre altele şi deşteptarea conştiinţei, a prieteniei întru acelaşi spirit dintre deţinuţi, a discuţiilor cu adevărat umane şi intelectuale a celor deja atinşi de rigiditatea morţii, a căsătorilor oficiate între oameni care nu se văzuseră niciodată (care, în ’54, în timpul revoltei de la Kenghir, după căderea lui Beria, se vor întîlni).
„Cei care corespondaseră pe căi secrete, subtile şi nu se văzuseră niciodată unul cu celălalt acum s-au cunoscut. Acele lituaniene, ale căror căsătorii fuseseră oficiate de preoţii catolici prin perete, acum şi-au văzut soţii consfinţiţi de pravila bisericii: căsătoria lor a coborît de la Dumnezeu pe pămînt! Pe cei credincioşi pentru prima dată în viaţa lor nimeni nu-i împiedica să se adune şi să se roage“7.
Da, mi se poate spune. Dar ceilalţi, cei care nu mai sînt?… Absenţa lor este un îndemn adresat nouă la „com-pătimire“ cu cei prezenţi, aici şi acum, care suferă în faţa noastră.
„A!, nu-i rău, spune Steinhard, să vrei binele omenirii şi al sărăcimii şi al clasei muncitoare, dar e uşor; mai greu e să-l duci pe braţe la tinetă pe deţinutul ăsta paralizat (şi care poate simulează), să-i dai plosca operatului ăstuia care nu se poate da jos din pat (şi care, poate, niţeluş, exagerează); ş…ţ să-l oblojeşti pe nesimţitul ăsta care urinează în gamelă, să-l asculţi pe neînduratul pisălog care nu-şi află liniştea decît turuindu-şi fără încetare necazurile, ranchiunele, amarul“8. Fapte mici, nu planuri măreţe, gesturi fireşti, nu deziderate înalte.
De-a lungul vremii, interpretarea răului, sub toate formele sale, i-a atras pe foarte mulţi. Nu evit răul, extrem şi greu de descifrat, însă acest bine, plăpînd şi nesigur, precum o rouă revărsată deasupra unui cîmp pustiu, care îndulceşte şi consolează, traversează în aceeaşi măsură inima omului şi a umanităţii. Linie mişcătoare, oscilantă, vie, fiindcă cea mai mare descoperire făcută în detenţie rămîne aceea a vocaţiei binelui şi a propriei umanităţi.
„Pe paiele putrede ale puşcăriei, am simţit înăuntrul meu prima tresărire a binelui“, spune Soljeniţîn. „N-am ştiut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită, ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviinţă, eroism, demnitate“, adaugă şi Steinhard.
Toţi prizonierii-supravieţuitori şi-au asumat angajamentul de a descrie ceea ce se petrecea sub ochii lor. „Focule, focule!… Pe front, ne uitam în foc să vedem cum va fi viaţa după Victorie… Vîntul smulge din flăcări o coajă de copac arzîndă. Acestui foc şi ţie, fetiţo, vă făgăduiesc: întreaga lume va citi despre asta“9.
Astfel de exemple sînt multe. La o coadă din faţa Lubiankăi, unde fiice, mame şi soţii încercau să trimită pachete cu mîncare celor dragi, una dintre femei, recunoscînd-o pe Anna Ahmatova, o întreabă dacă poate să scrie despre ceea ce se întîmplă sub privirile lor. Ahmatova promite şi se ţine de cuvînt scriind un poem.
Toţi cei care supravieţuiesc vor face astfel de legăminte; legăminte pentru care se făceau sacrificii ieşite din comun: oferirea infimei porţii de mîncare celui pe care vîrsta îl destina supravieţuirii, protejarea celui tînăr, aruncarea unei bucăţele de zahăr într-o carceră disciplinară etc.
Într-un astfel de context, „a supravieţui cu orice preţ“, adică „cu preţul vieţii altuia“, capătă în Gulag şi un alt sens: dacă tu trăieşti, eu nu mor, fiindcă, mistic, devin una cu tine.
Sacrificînd trupul, omul alege sufletul. Nu rămîne un număr, ci o persoană, care-şi lasă ca moştenire propria viaţă. Astfel, în mod simbolic, supravieţuitorul nu este unul singur, ci capătă chipul tuturor celor care nu mai sînt…
Într-un spaţiu predestinat pieirii, supus foamei, frigului, torturilor îngrozitoare, supravieţuirea celorlalţi, întru eternitate, se făcea pe baza unui legămînt de sînge: obligaţia de a se transmite ultimul cuvînt spus, promisiunea de a deveni mărturisitor, răscumpărarea tăcerii cu orice preţ.
În 1962, Hruşciov (deşi în ’63 dă înapoi, elogiindu-l din nou pe Stalin) va oferi, prin publicarea primei cărţi a lui Soljeniţîn, una dintre armele care va răpune regimul comunist. Ieşind din lagărul literaturii, Ivan Denisovici va deschide drumul disidenţei din Est, vocea lui Soljeniţîn auzindu-se peste tot în Occident.
În 1973 va apărea la o editură pariziană primul volum al Arhipelagului, privit, peste toate celelalte mărturii deja publicate, ca fiind o „dezrădăcinare“: „Arhipelagul se transformă repede într-un fel de Biblie pentru cei care nu ascultaseră pînă atunci pe nici unul dintre martorii contra Utopiei“10. Din această cauză, scriitorul va fi închis, condamnat pentru trădare şi expulzat.
„De ce a fost expulzat Soljeniţîn din patria sa?“, se întreabă în ’78 Havel.
Acest înveliş al „vieţii în minciună“, care atîta timp cît acoperă pare impermeabil, străpuns într-un singur loc, apare în mod neaşteptat într-o altă lumină, luînd aspect de hîrtie.
Soljeniţîn este un mărturisitor, iar „cînd mărturia îşi întîlneşte însă scriitorul, spune Monica Lovinescu, începe o sărbătoare a spusului“. O astfel de sărbătoare este Soljeniţîn. Şi Steinhard. Şi toţi cei care nu mai sînt. Cărora, după cum spune Psalmul, le sîntem datori să-i lăsăm să se odihnească mai înainte de a se duce şi de a nu mai fi…
–––––––––––––––––
- Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, Editura Univers, Bucureşti, 2008, p. 469.
- N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Polirom, Iaşi, 2008, p. 127.
- Alice Voinescu, Jurnal, Albatros, Bucureşti, 1997, p. 631.
- Alexandr Soljeniţîn, op. cit., vol. I, p. 397.
- Idem, vol. II, p. 514.
- N. Steinhardt, op. cit., p. 460.
- Alexandr Soljeniţîn, op. cit., vol. III, p. 260.
- N. Steinhardt, op. cit., p. 528.
- Alexandr Soljeniţîn, op. cit., vol. I, p. 111.
- Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 587.
–––––––––––––––––
Fotografiile despre Gulag din acest număr sînt reproduse după albumul Goulag, Editura Ballard – Acropole, 2003, şi aparţin fotografului Tomasz Kizny.
Alexandr SOLJENIŢÎN
Arhipelagul Gulag (3 volume)
Traducere şi note de Nicolae Iliescu
Editura Univers, colecţia „Cotidianul. Literatura“, Bucureşti, 2008
Nicolae STEINHARDT
Jurnalul fericirii
Argument de P.S. Justin Hodea Sigheteanul
Ediţie îngrijită, studiu introductiv, repere biobibliografice şi indice de Virgil Bulat. Note de Virgil Bulat şi Virgil Ciomoş. Cu „Un dosar al memoriei arestate“ de George Ardeleanu
Editura Polirom, Iaşi, 2008, 756 p.
De la Soljeniţîn la Steinhardt: Gulagul între suferinţă mărturisită şi credinţă
//////////////////////////////////////
Profesioniştii cu Norman Manea (@TVR1)
/////////////////////////////////////////////////
Reflectii despre Intoarcerea huliganului
Norman MANEA
Intoarcerea huliganului
Editia a II-a, prefata de Matei Calinescu,
Editura Polirom, Iasi, 2006, 392 p.
Editura Polirom va lansa foarte curind editia a II-a a romanului Intoarcerea huliganului de Norman Manea. Noua editie are o prefata (tradusa din engleza de Anca Baicoianu) semnata de Matei Calinescu, initial, un text pentru o conferinta. Revista noastra publica un fragment din aceasta prefata, ca o avanpremiera la acest eveniment editorial.
Cele trei teme majore, recurente si intretesute ale operei lui Norman Manea (cuprinzind atit fictiunea, cit si non-fictiunea) sint experienta Holocaustului, traita in copilarie, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; existenta, ca om si ca scriitor, in interiorul unui sistem totalitar, si anume, varianta romaneasca a comunismului; respectiv, exilul. Aceste teme sint pe deplin dezvoltate in cartea cea mai direct autobiografica, intoarcerea huliganului (2003), care este si cea mai complexa opera a sa de pina acum. Este o carte de memorii, dupa cum se precizeaza in subtitlu, dar nu doar in intelesul obisnuit al cuvintului: pentru ca pe intreg cuprinsul ei sint inserate pagini de pura fictiune, ca si numeroase elemente caracteristice speciei eseului moral.
Ma grabesc sa subliniez ca prezenta elementelor fictionale (descrieri de vise, situatii imaginate, scenarii contrafactuale) este intotdeauna semnalata fara echivoc, iar „pactul autobiografic“ (adica angajamentul implicit al autorului fata de cititor ca faptele de viata pe care le relateaza sint adevarate, in sensul propriu al termenului) este respectat cu scrupulozitate. Manea stie prea bine ca a separa faptul real de fictiune e o datorie etica a memorialistului si, din acest punct de vedere, amintirile sale sint istoric si intern verificabile. Mai mult, cititorul isi da seama ca si atunci cind autorul deschide „ferestre“ fictionale catre lumi posibile sau dramatizeaza pasaje de meditatie, scopul sau este intotdeauna adevarul, inclusiv adevarul personal, cu zonele sale mai complicate si mai ambivalente. Memorialistul ne transmite sentimentul ca este supus unei duble obligatii: aceea de a spune adevarul, oricit de dureros ar fi acesta, si aceea de a nu-l simplifica, de a nu recurge la formule sau clisee, de a nu-l trivializa. Sarcina scriitorului autentic, pare a sugera Manea, este nu de a simplifica, ci de a desimplifica. Pentru ca adevarul nu este niciodata simplu.
– Provocat si obligat sa-si aduca aminte
„Exilul de la 5 ani“, scrie Manea in primele pagini ale intoarcerii huliganului, „din cauza unui dictator si a ideologiei sale, s-a desavirsit la 50 de ani, din cauza altui dictator si a unei ideologii aparent opuse“. Nascut in 1936, viitorul scriitor avea doar cinci ani in 1941, cind populatia de origine evreiasca a provinciei lui natale, Bucovina, a fost deportata in lagarele de concentrare din Ucraina, pe teritoriul Transnistriei actuale, in urma unei decizii a regimului Antonescu, aliat al Germaniei naziste in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Acest episod traumatizant s-a incheiat patru ani mai tirziu, in 1945, cind, impreuna cu ceilalti membri ai familiei sale care au supravietuit, Manea s-a intors in Romania, pentru a asista, pe masura ce inainta in virsta, la transformarea tarii, pe timpul lui Gheorghiu-Dej, intr-un satelit de orientare stalinista al Uniunii Sovietice si ulterior, dupa 1965, intr-o dictatura national-comunista sub conducerea – grotesca si feroce – a lui Nicolae Ceausescu, curmata brutal si singeros in 1989. Cu trei ani inainte, in 1986, pe cind era bursier in Germania Federala, el s-a decis sa nu mai revina in Romania si sa traiasca intr-un exil auto-impus, mai intii in Europa Occidentala, apoi in Statele Unite, unde a devenit scriitor rezident la Colegiul Bard din statul New York si a obtinut o bursa Guggenheim si un premiu al Fundatiei MacArthur. in 1986, la virsta de 50 de ani, Manea era un scriitor cunoscut in Romania, desi unul cu greu tolerat de regimul politic. Publicase sase carti de fictiune si doua volume de eseuri, iar dupa exilul sau, cind au inceput sa apara primele traduceri din proza si eseurile sale (in germana, franceza, olandeza, italiana, engleza, spaniola etc.), a fost recunoscut ca unul dintre scriitorii reprezentativi ai Europei de Est, comparabil cu un Danilo Kis, un Ivan Klíma sau un Imre Kertész, laureatul Premiului Nobel pentru literatura pe 2005.
In stilul sau caracteristic, ce combina un simbolism pluristratificat cu detaliul istoric reconstituit cu exactitate si cu ironia – si auto-ironia – implicita, Manea explica geneza intoarcerii huliganului, memorialul sau scris in Statele Unite in ultimii ani ai secolului trecut si primii ai secolului nostru si aparut aproape simultan in versiunea romaneasca originala si in traducere engleza.1 Pasajul-cheie apare undeva pe la jumatatea cartii (se poate observa cum vocea naratorului trece de la „el“ la „eu“ urmind oscilatiile rememorarii subiective): intr-o seara ploioasa, la New York, in timpul unei petreceri elegante, pe cind isi juca „rolul de refugiat in comedia prezentului“, dupa cum se exprima el insusi, scriitorul, purtator al „numelui de cod biblic Noah, nu pentru uz public“, se defineste ca un „exilat esuat“ care, in cursul conversatiei, „se trezise vorbind despre Transnistria, Initiere, razboi si despre Maria, tinara taranca decisa sa se alature evreilor trimisi la moarte. Apoi, despre potopul de dupa potop, comunismul bizantin si ambiguitatile sale. Apoi despre exil si ambiguitatile sale“.
A doua zi, primeste o scrisoare din partea editorului care organizase petrecerea, cu indemnul de a-si scrie povestea vietii, care-i fascinase pe cei prezenti: „pentru ca ai trait si gindit si actionat in miezul celui mai rau timp din istorie“. (in calitate de prieten al autorului, pot sa confirm farmecul de povestitor al lui Manea, timbrul captivant al vocii lui meditative si calde, amestecul de melancolie lucida si umor grav care se desprinde din rememorarile sale.) Citind scrisoarea, prozatorul se simte pe data provocat si obligat – este vorba de obligatia morala de a depune marturie – sa se angajeze intr-o sarcina extrem de dificila, sarcina aducerii-aminte, pe care, de altminteri, si-o trasase el insusi cu mult timp in urma, inca de cind isi incepuse cariera literara in Romania, catre sfirsitul anilor 1960, si pe care a incercat mereu sa o duca la indeplinire, mai cu seama in forma fictionala: sa vorbeasca despre ce inseamna sa traiesti „in miezul celui mai rau timp din istorie“, sa aduca marturie.
De data aceasta, va vorbi liber si in nume propriu, fara a mai fi nevoit sa evite cenzura prin recursul la coduri si aluzii absconse si se va adresa unui cititor de limba engleza, chiar daca nu poate face asta decit in „limba lui pribeaga“, adica in romana, singura limba pe care o stapineste ca scriitor, o limba acum in exil, nevoita sa se lase tradusa (voi reveni ulterior la problema lingvistica si implicatiile ei). Trebuie sa comunice povestea propriei vieti si a dublei sale Initieri unor cititori neavizati.
De buna seama, tema sumbra a Initierii (o tema cu numeroase variatiuni, in sens muzical, ca si in sens propriu) aparuse si reaparuse inca dinainte, in zigzagul cronologic al memorialului, in cursul unei oscilatii narative aparent dezordonate, dar in realitate construita cu grija, intre prezent si diversele straturi ale trecutului. A fost anuntata inca de la inceputul cartii, in capitolul inceputul dinaintea inceputului, ca „noaptea lunga a Initierii. Comedia abia atunci sin octombrie 1941t si acolo avea sa inceapa. TRANS-NISTRIA. Dincolo de Nistru. TRANS-TRISTIA“.
Cuvintul „comedie“ este folosit aici si serios, si ironic, evocind sensul pe care i-l daduse un Dante (a carui Commedia incepe cu o coborire in „Infern“) sau un Balzac, in faimosul titlu al Comediei sale umane. Informatia istorica ce alcatuieste fundalul volumului, cu factualitatea ei brutala, este diseminata de-a lungul intregii carti. Ea este rezumata explicit in capitolul din care am citat mai sus, Anamneza: ordinul de deportare a populatiei de origine evreiasca din Basarabia si Bucovina dat de maresalul Antonescu si tragedia umana care i-a urmat, privite din perspectiva unui copil de cinci ani, apoi din aceea a scriitorului ajuns la maturitate. Este interesant si, in acelasi timp, semnificativ de precizat aici ca in Romania comunista nu se putea vorbi deschis despre Holocaust: varianta oficiala era ca responsabilitatea pentru persecutarea evreilor, pentru pogromurile care au avut loc in Bucuresti si Iasi in 1941 si pentru deportarile din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial revenea integral Germaniei naziste si emulilor ei locali, membrii notoriei Garzi de Fier, si ca, odata ce acestia fusesera infrinti, rascolirea trecutului nu-si mai avea rostul.
Faptul ca, in contextul „fericirii obligatorii“ aduse de comunism, un evreu se confrunta cu noi forme de antisemitism (oficiale si neoficiale, mai indirecte, mai ipocrite, in ansamblu mai putin violente; intre acestea un loc important il ocupa manipularea memoriei) era, desigur, un subiect tabu. Pentru Manea, aceasta a reprezentat, asa cum precizeaza in acelasi capitol, Anamneza, o „Initiere de dupa Initiere“ sau o „noua Initiere“. Aceasta a doua Initiere a urmat unei scurte perioade (care a inceput in primavara anului 1945) in care copilul de noua ani revenise la ceea ce Manea numeste „surogatul normalitatii“. Notiunea normalitatii ca „surogat“ nu apare aici in mod accidental. Ea revine pe tot parcursul memorialului, cu referire la primii ani de dupa razboi, iar semnificatia ei este ca, din perspectiva ambelor Initieri, normalitatea, in sensul cel mai modest si mai obisnuit al cuvintului, parea intr-adevar ireala, o stare care putea fi doar imaginata, o poveste cu zine (in traducerea engleza se vorbeste de fairy-tale normality).
– Suspiciunea generalizata si lupta cu cenzura
A doua Initiere. Tema sumbra a traiului in „colonia penitenciara“ a comunismului aparuse devreme in cuprinsul memorialului, ca si in opere anterioare, cum ar fi Despre clovni sau Fericirea obligatorie, dar reapare cu o deosebita pregnanta in Anamneza, imediat dupa aceea a primei si neuitatei Initieri. Cititorul afla ca un prieten apropiat al autorului, Alin, fusese santajat de Securitate sa devina informator, cu sarcina precisa de a-l supraveghea pe Manea insusi. Prietenul, in mod surprinzator, ramine inocent in duplicitatea lui, caci i-o marturiseste chiar omului despre care trebuie sa furnizeze informatii: „Viata dubla-tripla-multipla a cetateanului socialist fusese suplimentata cu o misiune precisa, secreta si neplatita: sa raporteze existenta dubla-tripla a celui mai bun prieten. […] Ma informase, pina in ultima clipa, asupra serviciilor pe care le furniza Institutiei Supreme. Pina la urma, falsul informator parasise Jormania socialista…“. Dar, din punct de vedere psihologic, plecarea prietenului-informator ii inrautateste considerabil situatia lui Manea: „Succesorul lui nu se aratase la fel de grabit sa se demaste si n-am izbutit sa-l identific. Criteriile de recrutare se imbunatatisera, se pare. Scrutam proximitatile, inlocuitorii, mastile inmultite, peste tot. Chipuri anodine, comportari firesti, duplicitatea se generalizase, angoasa devenise bun colectiv“.
Analiza pe care Manea o face fenomenului suspiciunii – anxietatea suspiciunii fortate, teroarea specifica indusa de suspiciune, in contextul purei si simplei terori totalitare – impresioneaza nu numai in capitolul din care am citat, ci in intregul volum. As face aici o marturisire personala: motivul principal al propriului meu exil din Romania lui Ceausescu, cu aproape 14 ani inaintea celui al lui Manea, a fost aceeasi atmosfera nesanatoasa de suspiciune generalizata, care se insinua din ce in ce mai adinc in viata de zi cu zi din tara noastra de origine si pe care Manea o descrie in toata ambiguitatea ei dureroasa, fara a-i ignora aspectele adeseori ridicole – umilitor de ridicole. „Fericirea obligatorie“ era, desigur, dublata de minciuna obligatorie, fie si doar prin omisiune, prin tacere, prin evaziune. Pentru un scriitor, cu inclinatia lui naturala de a fi credincios lui insusi si propriei viziuni asupra lumii, consecintele mereu vigilentei si mereu imprevizibilei cenzuri erau extrem de complexe. Ne putem face o idee despre aceasta complexitate citind cu atentie eseul „Referatul cenzorului“ (privitor la romanul lui Manea, Plicul negru, aparut in Romania, intr-o varianta cenzurata, in 1986 si, in varianta necenzurata, mai intii in traducere engleza, in 1995, apoi in romaneste, in 1996).
Acest text, inclus in volumul Despre clovni: dictatorul si artistul (eng. 1992, rom. 1997), este una dintre cele mai amanuntite si mai graitoare reprezentari ale functionarii cenzurii comuniste, nu numai ca institutie (abolita oficial de Ceausescu – desi, oficial, ea nu existase niciodata –, totusi capabila sa produca „referate“ confidentiale de genul celui analizat de autor!), ci si ca ambianta opresiva a vietii literare cotidiene. indelungata lupta cu cenzura, finalizata, in cele din urma, prin publicarea romanului (intr-un tiraj incredibil de mare!) a jucat un rol central in decizia lui Manea de a parasi definitiv Romania. Citez din cuprinsul eseului: „Volumul a aparut in vara lui 1986. Editura, tot mai strangulata de presiunea Cenzurii, incerca sa profite comercial de fiecare carte publicata. Asa se face ca volumul a fost tiparit in douazeci si sase de mii de exemplare, tiraj privilegiat, la care nu indraznisem sa aspir in cei douazeci de ani de cind publicam in Romania. Rumoarea stirnita in jurul unui volum oprit in timpul tiparirii si masacrat insistent de Cenzura a stimulat, probabil, interesul publicului. Cartea s-a epuizat din librariile bucurestene in citeva zile. Prietenii ma asigurau ca versiunea «inlocuitoare» publicata si-a pastrat, totusi, ascutimea critica si originalitatea literara. in toamna lui 1986 au aparut citeva prime recenzii favorabile romanului, in principalele reviste literare ale tarii. in decembrie 1986 paraseam Romania“. in luna iulie a aceluiasi an autorul isi sarbatorise, la Bucuresti, cea de-a cincizecea aniversare.
– Un titlu foarte bun, „cu impact“
In Romania, cuvintul „huligan“ are o istorie specifica – atit in limbajul politic interbelic, cit si in comunism –, relevanta pentru semnificatia pe care Manea o da acestui titlu. Un „huligan“ era, in acceptia generala, o persoana rebela, anarhica, violenta, cineva care stirnea scandal. Dupa constituirea miscarii legionare (1927), cu dimensiunea ei mistico-terorista, cuvintul a fost deseori utilizat de adversarii acesteia pentru a-i desemna pe membrii Garzii de Fier si ulterior, prin extensie, pe adeptii fascismului. Dar, cum se intimpla cu asemenea termeni peiorativi, si acesta a dezvoltat in timp conotatii ambigue, chiar pozitive. Astfel, a putut fi folosit pentru a caracteriza „tinara generatie“ interbelica sau pe reprezentantii ei cei mai activi, atrasi de o mistica a revolutiei si a mortii, ca in romanul Huliganii al lui Mircea Eliade, care la aparitie, in 1935, a stirnit senzatie. (in romanul lui Eliade nu exista nici o referire textuala la membrii Legiunii sau Garzii de Fier, desi se fac o serie de aluzii, deliberat vagi, in aceasta directie, sugerindu-se ca optiunea lor era de natura mai degraba existentiala decit politica.) Dar Manea citeaza un alt text, tot din 1935, si anume cartea lui Mihail Sebastian, Cum am devenit huligan, care poate contribui la o mai buna intelegere a propriului sau titlu.
Sebastian este pseudonimul scriitorului roman de origine evreiasca Iosif Hechter (1907-1945), un prieten apropiat al lui Eliade inainte ca acesta din urma sa dezvolte simpatii de extrema dreapta, spre sfirsitul anilor ’30. Cum am devenit huligan este un eseu polemic, scris ca raspuns la scandalul provocat cu un an inainte de aparitia romanului sau cu tenta pronuntat autobiografica, De doua mii de ani. Motivul scandalului nu a fost romanul ca atare, ci prefata teologic antisemita, semnata de Nae Ionescu, profesorul de filozofie carismatic pentru care Sebastian nutrise o mare admiratie ce urma sa devina tot mai ambivalenta. (Interesant este ca, asa cum reiese din Jurnalul sau publicat postum, Sebastian a continuat sa-l viziteze pe Nae Ionescu chiar si dupa acest episod si a fost zguduit de moartea lui, in 1940, ocazie cu care scria: „Suspine nervoase, incontrolabile, pe cind intram ieri dimineata in casa lui Nae Ionescu, la doua ore dupa moartea lui.“) De doua mii de ani este un roman sub forma unui jurnal intim, avind ca tema antisemitismul in Romania (si nu numai in Romania), asa cum il traieste naratorul nenumit, evreu asimilat, inca student la inceputul cartii si arhitect cu studiile terminate la sfirsitul ei, cind descrie mindru frumoasa casa pe care a conceput-o pentru eroul sau intelectual, Ghita Blidaru, sub ale carui trasaturi il recunoastem cu usurinta, in acest roman à clef, pe Nae Ionescu insusi.
Sebastian nu avea cum sa prevada metamorfoza pe care avea sa o sufere Profesorul intre 1933, cind a fost rugat si a acceptat sa scrie prefata, si 1934, cind a terminat-o. Cu toate ca era intr-un profund dezacord cu continutul ei, Sebastian a decis sa o includa in volum pentru a nu se face vinovat de un act de cenzura – de aici scandalul si, un an mai tirziu, Cum am devenit huligan. Referindu-se la Sebastian, Manea scrie, clarificind astfel titlul propriei sale carti si evocindu-i, totodata, complexitatea: „Atacat de crestini si evrei, liberali si extremisti, Sebastian raspunsese printr-un stralucit eseu, Cum am devenit huligan. intr-o tonalitate sobra si precisa, autorul reafirma, candid, «autonomia spirituala» a suferintei evreiesti, «nervul ei tragic», disputa intre «o sensibilitate tumultuoasa si un simt critic neindurator», intre «inteligenta in formele ei cele mai reci si pasiunea in formele ei cele mai despletite».
Huligan? Adica marginal, nealiniat, exclus? Pe sine insusi, «un evreu de la Dunare», cum ii placea sa se numeasca, se definise limpede: «Nu sint un partizan, sint mereu un disident. N-am incredere decit in omul singur, dar in el am foarte multa incredere.» Disident, adica, chiar si fata de secta disidentilor?“
Cit despre cuvintul „huligan“, el a continuat sa fie folosit, intr-o noua acceptie peiorativa, in timpul anilor de comunism: in general, desemna, in discursul oficial, o persoana care se opunea in mod deschis si public regimului. „Huliganismul“ era caz penal in sistemul judiciar al tarilor comuniste si deseori se invoca legea in cazul disidentilor politici implicati in proteste publice sau in ceea ce putea fi interpretat ca proteste publice. De fapt, oricine isi manifesta dezaprobarea fata de politica partidului-stat putea fi acuzat de aceasta infractiune. Nu exista o granita clara intre „huliganism“ si „parazitism social“, o alta infractiune grava, pentru care un poet care nu apartinea Uniunii Scriitorilor putea fi judecat si condamnat la ani de munca silnica.
Am mentionat aceasta imprejurare cu gindul la marele poet rus Iosif Brodski, care, inainte de a putea emigra in Statele Unite, a fost acuzat, la inceputul anilor 1960, tocmai de „parazitism social“. Dar principala referinta a titlului lui Manea ramine, fara indoiala, cea a lui Mihail Sebastian, dupa cum autorul insusi explica intr-un interviu in limba romana acordat recent Gabrielei Adamesteanu: „Atacat din toate partile pentru romanul De doua mii de ani, Sebastian se vede asaltat huliganic, dar si definit ca unul dintre ei; o definitie pe care o intoarce pe dos […] intrebarile care il obsedau pe huliganul Sebastian au o particulara rezonanta, cred, pentru cei care au trait sub dictaturi de dreapta sau de stinga. […] Huliganul meu se vede pe sine ca un vesnic outsider, un intrus, un suspect si un marginal, un clovnesc si pagubos August Prostul, silit sa parcurga traumele unui secol dementizat, o Istorie de convulsii singeroase. Exilatul dintotdeauna, exilat din nou si din nou, oriunde s-ar gasi.“
Imi aduc aminte ca dupa ce am citit pentru prima oara cartea in manuscris in romaneste, dar cu gindul la cititorul vizat de ea, care era putin probabil sa surprinda ghemul complicat de aluzii sugerat de titlu, i-am spus lui Manea ca acesta nu mi se parea cea mai fericita alegere. Dar cel putin „are impact“, mi-a raspuns el. Si a avut dreptate. Dupa ce am citit versiunea engleza si m-am gindit mai bine, mi-am dat seama ca intoarcerea huliganului e un titlu foarte bun si pentru ca – lasind la o parte „impactul“ initial – isi releva intreaga semnificatie, in toata complexitatea ei, dupa lectura integrala a cartii. Titlul sintetizeaza, intr-un chip memorabil, spiritul acestui memorial. Pentru un cititor roman „competent“ si empatic, el are, desigur, o semnificatie mai usor de surprins, care va fi confirmata si imbogatita in timpul lecturii. Reprezentarea de sine a autorului ca „huligan“ – ironica, uneori polemica (dar polemica fara rautate, ca si in cazul lui Sebastian), alteori melancolica, senina sau pur si simplu amuzata – nu este numai un mod de a internaliza si de a reactiona la privirea Celuilalt – acea privire care, conform faimoasei definitii a lui Sartre, il face pe evreu –, ci si o tehnica ce-i permite sa redea ambiguitatile si paradoxurile situarii sale atit in Romania natala, cit si pe durata ultimelor doua decenii de exil.
Ca tehnica literara – inrudita cu ceea ce formalistii rusi din anii 1920 numeau „instrainare“ sau „insolitare“ (ostranenie) –, „huliganismul“ acestei figuri auctoriale vadit sensibile, introspective, inclinate spre reflectie, nu rareori defensiva pina la rezerva si timiditate, este o provocare pentru cititorul strain: un mod de a-i reclama atentia, in primul rind. Atentia mereu treaza cu care trebuie parcursa aceasta carte, fraza cu fraza si pagina cu pagina (caci nu este nicidecum vorba de o „lectura usoara“), este rasplatita prin revelatia implicatiilor psihologice si umane ale celor trei experiente majore descrise de autor: aceea de a fi supravietuit, copil fiind, traumei Initierii (adica Holocaustului), aceea de a fi supravietuit, moral si intelectual, celei de-a Doua Initieri (adica maturizarii si formarii ca scriitor intr-o societate si intr-o limba aflate sub ocupatie ideologica) si cea a exilului.
– Cum ar putea cultura romana sa-si asume propria istorie?
Naratiunea lui Norman Manea, care, am mai spus-o, nu respecta ordinea cronologica, este divizata in trei mari secvente, primele doua fiind despartite de cea de-a treia prin capitolul Anamneza, din care am citat mai sus. Prima parte a cartii, Preliminarii, se refera la prezent si la trecutul recent si debuteaza cu nelinistile exprimate de autor, traind acum la New York, inainte de a lua hotarirea de a reveni in Romania pentru o scurta vizita, dupa aproape un deceniu de exil. A doua parte, intitulata Prima intoarcere (Trecutul, ca fictiune) este o cufundare in trecutul personal si istoric si contine, alaturi de evocari ale rudelor (dintre care as retine portretul tatalui „sever si autoritar“ care, la treisprezece ani dupa revenirea din Transnistria, avea sa fie detinut in Gulagul comunist, in lagarul de la Periprava; apoi pe acela al „nelinistitei, intreprinzatoarei, pasionatei, fatalistei“ mame) si ale prietenilor, pagini de auto-analiza si meditatii despre arta scriitorului.
A treia parte, purtind titlul A doua intoarcere (Posteritatea), este o descriere amanuntita, pe zile, a vizitei autorului in Romania, intre 20 aprilie si 2 mai 1997, intrerupta de numeroase analepse sau flash-back-uri care mentin tensiunea narativa, oscilatia constanta, desi mereu imprevizibila, intre prezent si trecut.
De la plecarea sa, in 1986, si pina in 1997, multe s-au schimbat in Romania, multe altele au ramas insa la fel, sub noi infatisari: comunismul s-a prabusit si Ceausescu a fost executat (in decembrie 1989), dar fostii membri ai nomenclaturii, transformati peste noapte in „democrati“, au ramas mai departe la cirma tarii, in mod mai mult sau mai putin deschis. Securitatea, inca puternica, dominata de national-comunisti, se arata dispusa sa-i coopteze pe extremistii de dreapta mai virstnici. Se zvonea ca se incheiase o alianta politieneasca fascisto-comunista, fapt pe care parea sa-l confirme misteriosul asasinat comis – culmea! – in Statele Unite: profesorul Ioan Petru Culianu a fost impuscat in cladirea Divinity School a Universitatii din Chicago, pe 21 mai 1991.
Numele lui este primul nume romanesc ce apare in cartea lui Manea, chiar in primul capitol, iar enigma mortii lui este importanta pentru intelegerea ezitarilor autorului inaintea revenirii in tara: „Misterul nedezlegat al asasinatului“, scrie Manea, „inmultise, fireste, speculatiile: relatia tinarului profesor Culianu cu maestrul lui, savantul roman in istoria religiilor, Mircea Eliade, datorita caruia venise in America, relatia cu comunitatea romana din Chicago, cu Regele exilat al Romaniei, cu parapsihologia care il obseda. Mai era si conectia legionara, fireste. Garda de Fier, miscarea nationalista de extrema dreapta ai carei membri erau numiti legionari si pe care Mircea Eliade o sustinuse in anii ’30, avea aderenti in comunitatea romana din Chicago, iar Culianu era pe punctul de a reevalua critic trecutul politic al Maestrului. Perioada cind se comisese crima din Chicago coincidea, este adevarat, cu publicarea, in 1991, in The New Republic, a textului meu despre perioada legionara a lui Eliade. Fusesem contactat, drept consecinta, de FBI, sfatuit sa fiu prudent in contactele cu compatriotii si nu numai cu acestia“.
Temerile lui Manea inaintea venirii in Romania, in aprilie 1997, erau legate, dupa cum explica el insusi, de o serie de atacuri rauvoitoare in presa romaneasca, drept raspuns la cronica pe care o dedicase in 1991 Jurnalului lui Mircea Eliade. Cunoscut publicului occidental pentru cartile sale de istoria religiilor, Mircea Eliade publicase, in anii 1970-1980, fragmente consistente din jurnalele sale, urmate de memorii, in care insa evitase sa abordeze stinjenitoarea chestiune a asocierii sale cu Garda de Fier. Doar in al doilea volum al autobiografiei sale, publicat postum, a amintit, pe scurt si intr-o maniera vaga, de lucrul acesta. Articolul lui Manea din The New Republic (inclus mai tirziu in volumul Despre clovni, cu titlul Felix culpa) se concentra asupra lacunelor din memorialistica lui Eliade si oferea informatia istorica necesara pentru intelegerea unor asemenea lacune, incercind sa initieze o dezbatere morala mai larga pe tema responsabilitatii nu numai a lui Eliade, ci a unei generatii intregi de intelectuali romani extrem de inzestrati din perioada imediat premergatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial, o generatie al carei lider recunoscut era Mircea Eliade. De ce oare cei mai multi dintre acestia (cu exceptia notabila a lui Eugen Ionescu si a lui Mihail Sebastian) imbratisasera o ideologie de extrema dreapta? Care au fost consecintele unui astfel de derapaj? Cum ar putea cultura romana, eliberata acum de dogmele comunismului, sa isi asume propria istorie?
In 1991, sprijinul public acordat de Eliade in anii 1930 Garzii de Fier (multa vreme uitat, cu ajutorul cenzurii comuniste!) fusese deja partial dovedit cu documente de catre, printre altii, un constiincios cercetator american, el insusi fost student al lui Eliade2. Cu toate acestea, articolul lui Manea, publicat curind si in romaneste in revista 22, a fost cel care a stirnit o controversa in Romania. Presa bucuresteana de extrema dreapta, recent renascuta (imbratisind acum pe fata atit idei comuniste, cit si fasciste), l-a descris pe Manea ca pe un detractor evreu al unui mare scriitor si savant roman. Chiar si voci mai moderate i-au reprosat ca exagereaza „pacatele tineretelor“ unei figuri tutelare a culturii romane intr-un moment cind o sarcina mai urgenta ar fi fost aceea de a evalua cazurile unor importanti scriitori romani care, din oportunism, au colaborat cu regimul comunist. Putinii aparatori ai lui Manea au inteles, totusi, ca – dincolo de studiul de caz al amneziei selective a lui Eliade – el a incercat sa atraga atentia asupra unei probleme mai generale, si anume asupra angajamentelor politice ale unei generatii deosebit de inzestrate (o noua versiune a ceea ce Julien Benda numea „tradarea intelectualilor“) si asupra implicatiilor refuzului reprezentantilor ei de a se confrunta cu greselile trecutului si de a si le asuma.
De fapt, ce ar fi asteptat Manea din partea unui intelectual de talia lui Eliade, ale carui opere le respecta, si cu atit mai mult din partea cuiva nutrind o preocupare atit de insistenta pentru autobiografie, n-ar fi fost altceva decit o autoexaminare sincera. Ulterior, cercetatori ai personalitatii marelui invatat au ajuns la concluzii similare: bunaoara tinarul istoric Florin Turcanu, in masiva sa biografie a lui Eliade, publicata mai intii in limba franceza, consacra un intreg capitol, bine documentat, Imposibilei marturisiri. Articolul lui Manea are meritul de a fi inaugurat o necesara dezbatere etica, o dezbatere care continua si astazi, la 15 ani dupa publicarea textului sau, si nu numai intre granitele Romaniei. Citit in lumina luarilor de pozitie atit ale apologetilor cit si ale criticilor lui Eliade in problemele pe care le ridica Manea, Felix culpa impresioneaza astazi prin caracterul echilibrat al judecatilor.
– Pierdere si reamintire
Ultima parte a memorialului, A doua intoarcere (Posteritatea), care, in structura muzicala a cartii, poate fi privita ca o variatiune la distanta a Primei intoarceri (Trecutul, ca fictiune) relateaza in detaliu vizita autorului in Romania, in primavara lui 1997. Aceasta a avut loc la insistentele prietenesti ale lui Leon Botstein, rectorul Colegiului Bard, care fusese invitat sa dirijeze Orchestra Filarmonicii din Bucuresti si care, de asemenea, era extrem de interesat de opera lui George Enescu – intentiona sa ia cunostinta de arhiva Enescu aflata la Bucuresti. Interesant este ca, asa cum aflam in finalul cartii, notele amanuntite facute de Manea in timpul vizitei au fost uitate in avionul care l-a readus in America, iar incercarile de a le recupera au ramas fara rezultat. Astfel, paginile pe care cititorul le considera, la prima lectura, transcrieri dintr-un jurnal de calatorie se dovedesc a fi reconstruite din memorie – o memorie de o uimitoare precizie. Cit despre pierderea jurnalului original, ea cade in mod vadit sub incidenta actelor ratate freudiene, a parapraxisului.
Asemenea accidente, arata Freud in Psihopatologia vietii cotidiene, sint simptomatice, intrucit exprima un compromis intre intentia constienta a subiectului si dorintele sale inconstiente. Comentind intuitia lui Freud, Jacques Lacan sustine ca fiecare manifestare a parapraxisului este un „discours réussi“, expresia fericita a unui conflict interior. in cazul lui Manea, putem extinde, metaforic, observatia lui Lacan asupra celei de-A doua intoarceri in ansamblul ei si sa afirmam ca pierderea carnetului (care trimite la atitudinea profund ambivalenta a scriitorului fata de tara sa de origine si cultura ei) a prilejuit un al doilea „discurs reusit“, textul insusi, rescrierea sa din memorie reprezentind, in acelasi timp, un act literar si o indelunga si sustinuta auto-analiza, precum si o forma de terapie. Cartea intreaga, de fapt, ar putea comunica sentimentul, indirect si subtil, al virtutilor terapeutice ale scrisului. in orice caz, o lectura atenta a partii intitulate A doua intoarcere – care, repet, poate fi dificila, chiar solicitanta pentru cineva nefamiliarizat cu istoria populatiei evreiesti din Europa de Est a secolului trecut – ii va permite cititorului sa inteleaga semnificatia simbolica a uitarii carnetului pe scaunul din avion si a raspunsului creator al celui pagubit nu numai la aceasta pierdere, ci la pierdere, in general. Aceasta parte arunca o lumina retrospectiva si retroactiva asupra intregului memorial. in aceasta lumina, supratema cartii se dovedeste a fi tocmai aceea a pierderii: pierderea recuperata prin actul reamintirii si al scrierii.
–––––––––––––
1.Norman Manea, intoarcerea huliganului, Iasi, Polirom, 2003 si The Hooligan’s Return: A Memoir, trad.
Reflectii despre Intoarcerea huliganului
/////////////////////////////////////////////
Scriitorul Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, este sărbătorit la 88 de ani
Postat de V. B. -19/07/2024
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iulie) – „Radiojurnal” – Realizator: Laurenţiu Văduva – Scriitorul Norman Manea, una dintre cele mai importante figuri ale scenei literare internaţionale, supravieţuitor al Holocaustului, este sărbătorit astăzi, la împlinirea vârstei de 88 de ani, de Institutul Cultural Român, cu un material video difuzat online timp de 24 de ore. Pe platformele sociale ale ICR şi pe cele ale reprezentanţelor sale din străinătate se va difuza producţia „Norman Manea 88 – o călătorie în istorie şi în memorie”.
Reporter: Arina Petrovici-Matei – Montajul realizat de poetul Florin Iaru cuprinde lecturi din „Întoarcerea Huliganului”, operă impresionantă a scriitorului Normal Manea, publicată în anul 2003 și tradusă în numeroase limbi străine. Secvențe din romanul său autobiografic, care s-a bucurat de o largă apreciere internațională, pot fi auzite în limbile română, engleză, poloneză, suedeză, italiană, franceză și spaniolă. Conceput ca un puzzle multilingvistic și multicultural, ce conturează momente esențiale din destinul scriitorului născut în 19 iulie 1936 la Burdujeni, județul Suceava, materialul video rememorează fapte tragice din istoria secolului XX, apelând la imagini de epocă și secvențe din arhiva TVR, precizează ICR într-un comunicat. Norman Manea este unul dintre cei mai apreciați, traduși și premiați scriitori români, prozator, eseist, memorialist și profesor de literatură, el a debutat în anul 1966 și, până la plecarea din țară, în 1986, a publicat 10 volume, fiind distins cu cele mai prestigioase premii din România acelor vremuri. După 1986, cărțile sale, traduse în peste 30 de limbi, s-au bucurat de aprecierea cititorilor din întreaga lume, precum și a criticilor. Norman Manea are în palmares numeroase distincții literare internaționale și nominalizări la Premiul Nobel pentru literatură.
RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar
Scriitorul Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, este sărbătorit la 88 de ani
////////////////////////////////////////
LA ANIVERSARĂ- Amintiri despre Norman Manea
Angela Furtună
România literară nr. 33-34/2023
Vino la New York, mi-a spus Norman Manea, la despărțire. Amândoi aveam lacrimi în ochi. Simțeam că el se afla acasă pentru ultima oară. Mama lui își dormea veșnicia în pământul Bucovinei, de al cărei farmec nu ne putem apăra. Dar fiul nu ajunsese la inima fraților bucovineni. Cărțile sale fuseseră demonizate sau ocultate de către oamenii de bine ai locului, mulți fiind autori și cărturari mândri că sunt de fibră „ortodoxist-patriotică“. Aș veni, dacă aș mai avea 50 de ani, la fel ca tine, în 1986, când ai plecat în exil!, i-am răspuns lui Norman.
Dar eu aveam, pe atunci, deja 59. Și eram exilatul perpetuu, în interioarele labirintice ale Rezistenței. Cumva, mă osificasem în oceanul de ură din țărișoara, ocean devenit un fel de perpetuum mobile ce te energizează împotriva toxinelor societății, un motor care te face să prețuiești și mai mult libertatea și să lupți pentru ea cu ocupantul (fie el și neaoș), atunci când îți vezi mereu viața amenințată și poporul obidit. Iar Norman plecase din România trist și prigonit. Plecarea sa se asemăna cu aceea a lui Arnold Daghani sau a savantului Moses Gaster, cel care striga Trăiască România!, pe peronul Gării de Nord, în timp ce era alungat cu ură din țara și cultura pe care le slujise la cele mai înalte cote de excelență.
A scrie, a rezista. În exil, ca exilat, în limba română exilată. Acasă, ca exilat, în limba română exilată. În vremuri când cultura oficială devine din nou o ghilotină ce retează, prin limba de lemn și propaganda, virtuțile umanității și frumusețea universală a Omului salvat.
*
…Ultima oară când ne-am văzut și ne-am vorbit, așadar, a fost în Bucovina, la Suceava. Era pe 19 mai 2016.
La Biblioteca Bucovinei, unde lucram la vremea aceea, reușisem să-l am ca invitat, în carne și oase, în cadrul proiectului meu intitulat „In honorem Norman Manea, la împlinirea vârstei de 80 de ani“. Începând de prin 2003, scrisesem și publicasem multe studii, articole și organizasem multe evenimente dedicate operei sale, istoriei evreilor din Bucovina, contribuțiilor lor la cultura din Bucovina și România, cât și la cea universală.
Pe tot parcursul anului 2016, am derulat mai multe evenimente sub marca proiectului meu Anul 2016 – Norman Manea – 80 . Toate au fost organizate în calitatea mea nu numai de om de bibliotecă, ci și de scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Onoram, astfel, prin cercetare și comunicare, și pe alți mari scriitori români, din țară sau din exil. Între aceștia, Norman Manea. În luna mai, ne-am bucurat de prezența sa.
Cu alte cuvinte, Norman Manea era celebrat acasă la el, la nivel de instituție de stat, locală. Dar niciodată nu fusese celebrat și la nivel universitar local. Universitatea locală l-a repudiat mereu pe Norman Manea. Abia în anul 2012, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ UAIC îl invită pe Norman Manea și îi acordă titlul de DHC. O Laudatio îi aduce recunoașterea binemeritată. Universitatea din Suceava face nucleul antisemit din universitatea suceveană, însă, era fortificat prin universitari istorici ultranaționaliști și antisemiți, ca istoricul Mihai Iacobescu sau ca fostul general de spionaj și ambasador al României la ONU până în 1978, Ion Datcu, alias Gheorghi Prisăcaru, parlamentar de Suceava și decan (în ciuda calității de ofițer de securitate, cu misiuni de lichidare a disidenței în Vest) la Facultatea de Administrație Publică, plus prietenii și aghiotanții oficiali ai acestuia (scriitori, politicieni, sereiști, sinecuriști, profesori și agenți acoperiți sau activi). Mă izbisem mereu de ei, căci demersurile mele pentru o democrație autentică și pentru părăsirea teritoriului ideologiilor radicale fusese declarat ca fiind dușmănos, antiromânesc, anti-național. Însuși scriitorincul căruia i s-a încredințat misiunea de a conduce destinele comunității locale și ale revistei locale i se impuseseră garanții de moralitate tradiționalist localistă: un doctorat despre un savant legionar, care fusese factor decizional în guvernul extremist. Rămăsesem singură, chiar vânată, amenințată cu arestarea și dată afară, dar față în față și înfruntând oameni al căror anacronism refuzam să-l accept. Eu chiar am vrut să ne construim o țară ca afară. De aceea am și rămas în țară. Dar nu crezusem că tocmai intelectualitatea și autorii vor da dovadă de o inerție atât de mare. Iar loviturile pe care le primisem (prin calomnii, limojări, acțiuni de poliție politică, distrugerea receptării și a imaginii mele) pentru a fi determinată să abandonez, în Bucovina natală, proiectele mele dedicate lui Norman Manea, Monicăi Lovinescu, lui Paul Celan – ca să nu dau decât trei dintre numele ilustre de scriitori de care este legată activitatea mea – au fost concertate și nicio clipă abandonate de către autorități, oficiali și de către rețeaua lor.
Pe de altă parte, la nivelul cel mai reprezentativ, la București, istoricii, critica și taxinomiile românești s-au urnit extrem de greoi. Răzvan Voncu argumentează că „toate operele lexicografice și istoriografice românești majore de după 1989, ca Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu, Dicționarul general al literaturii române, editat de Academia Română, Enciclopedia exilului literar românesc, de Florin Manolescu, sau Istoria critică a literaturii române, de Nicolae Manolescu, prezintă lacune obiective, imputabile acestor circumstanțe politice nefericite, lacune care se cer completate de urgență. Întrucât, în absența acestei documentări, este dificil de argumentat cum se cuvine existența unei autentice tradiții literare românești“ și în alte spații geografice.
Norman Manea însuși îi scrisese despre lucruri de felul acesta, în 1994, profesorului Mircea Zaciu. Intuise și remarcase inițierea unui curent ostil în țară, în ciuda asumpțiilor guverne lor de atunci pentru integrarea în Lumea Liberă, ceea ce eu însămi aveam să resimt drept o Restaurație a structurilor totalitare vechi. Am și scris adesea despre fenomen. Pe de o parte, Monica Lovinescu, unul dintre spiritele critice importante, și a cărei operă începe să se bucure de monografii, făcea apel la relecturile critice, pentru ca taxonomiile literaturii române să se alinieze la standardele Occi dentului, în ceea ce privește canonul, dezideologizarea de după totalitarism și respectul pentru valoare. Pe de altă parte, Norman Manea, tot un glocal puternic și un spirit critic curajos, afirmând și el misiunea intelectualului critic cu discurs civic, în eseul său Felix culpa (publicat prima dată în 1991 în SUA, dar tradus apoi în toate limbile de circulație), inițiază curajos discuția publică asupra trecutului politic al lui Mircea Eliade.
O adevărată explozie a urmat, în societatea românească, iar împotriva lui Norman Manea, un nemeritat torent de respingere și ură. Lumea, care fusese închisă timp de decenii în interiorul unei Românii a dirijismului și a spălării creierului, nu putea accepta ușor faptul că dezbaterile publice privind fascinația pentru extremism au și rolul de a revigora o sănătate morală, și pe acela de a demonstra că uneori autorii de capodopere pot fi, ca oameni, inapți pentru excelența morală. Abia acum începea să se vorbească și în România despre Holocaust și despre Gulag, fie separat, fie împreună, iar avalanșa dezvăluirilor născuse falii și seisme, cutremurând mediile ce colcăiau de lașitate și colaboraționism de toate culorile.
Ceasul inițierii detabuizărilor făcuse să bată gongul deschiderii unei Cutii a Pandorei. Înveninarea a însoțit mereu, de atunci, lupta dintre adevăr și minciună, dintre adevăruri și falsuri, dintre oameni separați de standarde etice antinomice: unii, care fugeau de răspundere și nu doreau să cedeze puterea – ceilalți, care doreau mai multă sinceritate, axiologie și meritocrație. O luptă care încă se dă într-o lume care a părăsit totalitarismele prin jocuri politice și militare suspecte, dar în care noile structuri de putere se înscăunaseră fără lustrație.
Primele succese au fost înregistrate în anii 2005 și 2008, când România elaborează, prin comisii prezidențiale și participări științifice notabile, Raportul pe Holocaust și, respectiv, Raportul de Condamnare a Comunismului. Puținii scriitori curajoși fuseseră, de fapt, cei care se sacrificaseră.
*
Imre Kertesz constata că: „Farmecul deosebit al cărților lui Norman Manea stă în discernământul acestuia, în dezvăluirea, aproape cu puterea unei mărturisiri, a felului în care marginalizarea, permanentul refugiu, lipsa de patrie devin forme naturale pentru omul epocii noastre“.
Opera lui Norman Manea este într-adevăr rodul unei permanente trăiri a stării de prigoană, dar și de fidelitate pentru rezolvarea conflictelor născute din contradicțiile rapide și accelerate ale modernității. Norman Manea rămâne atât un portretist al țării natale din perioadele ei tulburi, cât și un vizionar al șanselor de reparație și de reconstrucție. Bunul român se întâlnește fericit cu cetățeanul lumii.
În lucrarea colectivă Le Grand Tour – Autoportrait de l’Europe par ses écrivains, de Olivier Guez, Norman Manea prezintă – de data aceasta mai detașat – și aproape teoretizând didactic, o Bucovină în care temele care polarizaseră cândva critica (teme ca naționalismul românesc radical și managementul trecutului și al traumelor istorice: Holocaust, Gulag etc.) apar în tonalități mult estompate. Din teme tragice și vii ce afectaseră însăși existența autorului, ele au devenit acum istorie. Bucovina, ca placentă a literaturii române, și Cernăuțiul, ca Ierusalim cultural, dar și primejdia de a nu reacționa în fața ascensiunii extremismului xenofob și a doctrinelor radicale: toate acestea devin, în eseul lui Norman Manea din volumul colectiv, semnale de alarmă în privința lumii de azi, confruntată, din nou, cu aceleași amenințări.
*
Norman Manea a rămas mereu în dialog cu România natală și cu limba română. Exilul său este, după cum singur recunoaște, o traumă și un privilegiu, în același timp. A adus Bucovinei natale mult bine și nenumărate daruri. Dar actuala galerie de intelectuali și de lideri ai zonei nu s-a ridicat la nivelul de conștiință și de stil al personalității unui fiu genial al locului. Probabil, reîntâlnirea gânditorului și scriitorului Norman Manea cu inima locurilor natale se va produce în generația următoare – generația altor exilați alungați de acasă, la fel ca marele scriitor sucevean –, și care va reveni la vatră după ce a rătăcit întristată prin lume. Abia acea generație va ști să prețuiască faptul că unul dintre cei mai importanți și autentici scriitori ai României propus candidat la Premiul Nobel pentru Literatură, s-a născut în Bucovina, la Suceava, și a dus în lume un mesaj umanist și o operă excepțională.
https://romanialiterara.com/2023/08/amintiri-despre-norman-manea/
///////////////////////////////////
(Cozile komuniste devin globaliste…)Cozile fizice „se transformă în cozi online”
Articol de Iulian Olescu
Cozile de la ghişeele autorităţilor fiscale au fost înlocuite în ultima perioadă cu statul la coadă online pentru că sistemele ANAF se blochează.
Apariția și frecvența însemnată a cozilor online au fost reclamate de reprezentanţi ai mediului de afaceri participanţi la o dezbatere de specialitate pe tema adaptării companiilor şi antreprenorilor la digitalizarea raportărilor fiscale.În cadrul discuţiilor, omul de afaceri Dan Schwartz a afirmat că recentele schimbări legislative în domeniu nu au făcut decât să birocratizeze spaţiul virtual şi să îngreuneze activitatea companiilor.El a amintit de creşterea semnificativă a numărului de firme care au devenit inactive prima parte a lui 2024, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dan Schwartz: Numărul mare de mici întreprinderi care fie şi-au suspendat activitatea, fie şi-au încheiat activitatea de la începutul anului, neputând face faţă noilor modificări, noilor costuri pe care conformarea fiscală le impune este evident faptul că scopul iniţial care constă în diminuarea evaziunii fiscale în uşurarea sarcinii contribuabililor de a se conforma voluntar pe de o parte şi în uşurarea muncii ANAF de verificare şi de identificare a zonelor de evaziune fiscală pe de altă parte se pierde undeva în noianul de hăţişuri birocratice generate de noua formă de birocraţie, birocraţia digitală, aşa cum am reuşit să o creăm.Conform cifrelor publicate recent de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în primele cinci luni din 2024, peste 9.000 de firme şi-au suspendat activitatea, ceea ce reprezintă o creştere cu mai bine de 31% faţă de perioada similară a anului trecut.
https://www.romania-actualitati.ro/stiri/economie/cozile-fizice-se-transforma-in-cozi-online-id196255.html
////////////////////////////////////////
(Cum ne batem joc si de cei care n-au plecat din tara…) În stațiunea tineretului costă mai mult ca la Nisa? Apa de 16 lei de la Costinești, în atenția șefului din cadru ANPC
de Ana Vlad
Directorul general Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a publicat pe pagina de Facebook în care vorbeşte despre ”lungul drum” al unei sticle de apă plată de la 2,5 lei într-un supermarket, la 16 lei la Costineşti. Paul Anghel mai spune și că la Nisa într-un supermarket o apă de 1,5l costă aproximativ 0,58 euro, adică undeva la 2,9 lei.
Este drept că pe internet au fost turișți care s-au plâns de prețurile destul de piperate din anumite zone ale litoralului românesc.
”Lungul drum al unei banale sticle de apă plată de la aproximativ 2,5 lei într-un supermarket la 16 lei în Costinesti(stațiunea tineretului).
La Nisa într-un supermarket o apă de 1,5l costă aproximativ 0,58 euro~ 2,9 lei….
Dacă Costinestiul ar fi arătat ca Nisa…..spunea un clasic în viața.
@urmăritori”, a fost postarea publicată de Paul Anghel pe contul de Facebook.
Comentariile la postare nu au întârziat să apară și iată câteva exemple:”În Grecia la restaurant o apă la 1 litru costă 2 euro; o apă la 0.5 litri pe plajă costă 0.5 euro…de ce? Pentru că au reglementate prețurile astea. Știu că în alte postări promovați litoralul românesc, cu care personal nu am nimic, însă prețurile, calitatea serviciilor și a apei mării lasă de dorit și de aceea, în continuare foarte mulți români aleg să își facă vacanțele pe litoralul țărilor vecine și nu numai.”
”De aceea renunță tot mai mulți români să facă concedii la noi, și aleg alte țări … Servicii de calitate proastă și prețuri de lux …”
” Bună ziua. La ce ajuta postarea dvs? Știm și noi cât costa ca peste tot preturile au luat-o razna rău de tot! Veniți cu masuri pt combaterea nesimțirii și dorinței de inavutire ai acestor smecherasi”La această ultimă postare directorul general din cadru ANPC, Paul Anghel, a răspuns: ”… nu se poate interveni în politica de preț a operatorului economic doar ca adaos de 1000% descurajează turistul român și îl redirecționează către alte zări.Avem o țară minunată zic să nu ne forțăm norocul, cu greu vor putea fi întorși consumatorii nemulțumiți
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
https://anchetaonline.ro/statiunea-tineretului-costa-mult-nisa-16-costinesti-atentia-sefului-cadru-anpc-177226/
////////////////////////////////////
Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României
La sfârșitul lunii noiembrie, la un punct de control al trecerii frontierei ucrainene-maghiare, forțele speciale ucrainene au arestat un presupus agent rus chiar în momentul în care acesta încerca să treacă granița de stat……
Det. aici
https://anchetatorii.ro/2022/12/04/budapesta-a-devenit-un-cuib-special-al-spionajului-militar-rusesc-udmr-coloana-a-cincea-a-rusiei-in-guvernul-romaniei/
//////////////////////////////////////////
Alina Niță, corupția de la RAR și conductele de bani negri către PSD prin intermediul lui Bogdan Mîndrescu
Corupția de la Registrul Auto Român atinge cote nebănuite de când instituția a intrat pe mâna Alinei Niță, a domnului Radian Tufă și a domnului Bogdan Mîndrescu din postura de șef al Consiliului de Administrație al RAR. Cei trei sunt implicați în deturnări de fonduri și acțiuni ce se pot încadra la grup infracțional organizat. Conductele de bani negri duc către Partidul Social Democrat, Mîndrescu fiind mâna dreaptă a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Un alt personaj care îi oferă protecție lui Bogdan Mîndrescu este președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrecu de la PNL.
Registrul Auto Român filiala Constanța a avut un contract de închiriere cu Primăria Constanța, pentru care se achita suma de 6500 de euro. Odată cu venirea în funcție a primarului Vergil Chițac de la PNL, acesta a adus la cunoștință reprezentanților RAR de la București că mai pot funcționa în locația respectivă până în anul 2023.Registrul Auto Român condus de Alina Niță a cerut rezilierea contractului înainte de termen cu Primăria Constanța. Apoi, Alina Niță a cerut un teren pentru construcția unui nou sediu RAR, iar Primăria Constanța a oferit un teren cu o chirie lunară de aproximativ 7000 de euro. Între timp, fostul șef al Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român, Coiciu Dumitru, a intervenit pe lângă Alina Niță, pentru a anula înțelegerea cu Primăria Constanța.Coiciu Dumitru președinte al Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român – declarație de avere…
Det. Aici
https://anchetatorii.ro/2022/12/18/carmen-vranceanu-un-procuror-diicot-scapat-de-sub-control-dosare-la-comanda-si-afacerile-familiei/
//////////////////////////////////////////
La 33 de ani de la Revoluție avem ”un singur vinovat” necondamnat, Ion Iliescu
La 33 de ani de la Revoluție (lovitura de stat), România încă orbecăie după adevăr. Statul Român postdecembrist a fost construit de Frontul Salvării Naționale pe crimele de la Revoluția din Decembrie 1989, un stat ce a decăzut moral la examenul de capacitate în fața Europei și în fața marilor puteri. Nimeni nu înțelege astăzi de ce avem un stat eșuat, cum a spus președintele Klaus Iohannis.România a ajuns un stat eșuat pentru că nu și-a făcut temele în privința aflării adevărului în Dosarele Revoluției, Dosarul Mineriadei și mai nou tentativa de lovitură de stat de pe 10 august 2018.
„Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur.”
În plus, nimeni nu înțelege că România a rămas după întâlnirea de la Malta(2/3 decembrie 1989) dintre George Bush (senior) și Mihail Gorbaciov, arondată în curtea Kremlinului. De asta Schengen pauză, de asta Visa Waiver pauză, de asta migrație ca în Siria și Ucraina, de asta colonie de consum, de asta OMV = GAZPROM, de asta… de asta…
George Bush (junior) îi spunea în 2004 președintelui Traian Băsescu că prima sa vizită oficială trebuie să fie la Moscova, iar Bucureștiul trebuie să devină o punte între Kremlin și Washington. Traian Băsescu nu a înțeles acest lucru, iar la prima sa vizită în SUA la o petrecere cu românii de peste Ocean îi arunca sudalme lui Vladimir Putin. Un alt lucru pe care politicienii români nu îl înțeleg este diplomația.
În diplomație trebuie să vorbești puțin și să îți respecți adversarii. De asta avem marionete la putere și marionete în opoziție. Suntem forțați mereu să alegem dintre cei proști pe cei mai puțin proști.
Dosarele Revoluției sunt o rușine națională
Toată ancheta penală a fost coordonată pentru a-l scoate pe Ion Iliescu vinovat. Fostul premier, Petre Roman, a avut grijă să toarne tot la Parchet pentru a fi scos de sub urmărire penală, având în vedere că se dorește scoaterea lui Ion Iliescu ca principal vinovat, susțin surse apropiate anchetei. Vorbim despre o mascaradă și o să avem o mascaradă de proces la fel ca în cazul judecării lui Ion Antonescu și a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. O decizie impusă de afară, la fel ca și în cazul asasinării celor doi șefi de stat. Acum 10 ani am scris acest mesaj la Universitate: ”Iliescu, criminal necondamnat!”. Nu s-a schimbat nimic.
2012
Planul Nistru pentru înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu de la putere
URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Nicolae Ceauşescu printr-o intervenţie militară. La ordinul lui Brejnev, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.
Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte. „Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…) Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.
Ion Iliescu este vinovat pentru coordonarea planului Nistru creat de URSS în anul 1969 după ce România s-a opus invadării Cehoslovaciei, dar nu Ion Iliescu a avut mâna pe trăgaci. Statul Român postdecembrist nu vrea să ne spună cine ne-a ucis frații, părinții și bunicii la Revoluție. În acest dosar al Revoluției, criminalii sunt trecuți la anexe în loc să fie trecuți în rechizitoriu, pentru a fi trași la răspundere pentru crimele comise.
Sunt urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității doar trei inculpați: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus.
Prin rechizitoriul Secției Parchetelor militare din 29 iulie 2022, în dosarul penal privind Revoluția din decembrie 1989, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni contra umanității a următorilor:
Ion Iliescu – fost președinte al României
Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României
Iosif Rus – general (rtr.) – fost șef al Aviației Militare
În intervalul 22 decembrie, orele 16.00 și 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
Acuzele aduse inculpaților
Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Generalul (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.
//////////////////////////////////////
Sidex Galați, perla siderurgiei românești a fost jefuită și distrusă de oamenii PSD și PNL
Sidex Galați, perla siderurgiei românești a fost jefuită și distrusă pas cu pas de mafia de partid și de stat. În urmă cu 64 de ani, la 8 iulie 1960, decretul Consiliului de Miniştri nr. 924 din era comunistă legifera construirea Combinatului Siderurgic la Galaţi. Construcția combinatului a avut loc împotriva dorințelor Uniunii Sovietice al carui lider, Nikita Hrușciov, sprijinit de Cehoslovacia și RDG, state mai puternic industrializate decât România, dorea ca partea sudică a CAER-ului să se axeze mai mult pe agricultură. Refuzul Uniunii Sovietice de a finanța acest proiect a determinat România să caute finanțare în Occident.
Nicolae Ceaușescu, a tăiat panglica inaugurală a combinatului în septembrie 1966. Producția a început în iulie 1968 când componentele necesare producerii de oțel au fost montate și a rezultat primul oțel produs la Oțelăria Nr. 1. Activitatea a crescut într-un ritm constant, în 1972 combinatul având 40.000 de angajați – peste 50.000 per total, incluzând și unitățile industriale din vecinătate. Un studiu din 2011 arăta că două treimi din populația Galațiului a lucrat sau obișnuia să lucreze în combinat sau în fabricile asociate acestuia. Conform înregistrărilor oficiale, maximul de producție a fost atins în 1988, cu 8,2 milioane tone oțel în valoare de 7,2 miliarde $ (banii vremii).
În anii 70, Galaţiul fabrica 70% din producţia naţională de oţel şi exporta pe tot globul. Combinatul Siderurgic de la Galaţi a fost pe locul şase în lume la producţia de tablă groasă.
Declinul începe sub Guvernul Petre Roman, care transformă combinatul în societatea comercială Sidex SA şi îl lasă să se descurce singur.
Este momentul în care începe jaful pe care l-ar fi supravegheat chiar directorii combinatului. Sub pretextul că n-ar fi în stare să-şi vândă singur produsele, directorii aduc la Sidex, cu acte în regulă, firme căpuşă – intermediari care vând oţelul în străinătate, în schimbul unui comision. Ca să faci afaceri la Sidex, trebuia să ai relaţii sus-puse.
1400 de firme căpuşă se îmbogăţeau de pe urma combinatului în perioada 2000-2001 în perioada guvernarii Năstase.
Cele mai păguboase afaceri au fost derulate de combinat în perioada 1997 – 2000, cu firma Sidex International.
Societatea era o casă de comerţ creată la Londra, cu scopul declarat de a ajuta combinatul, însă în realitate îl jefuia fără scrupule.
Firma îi furniza materii prime şi îi vindea produsele în străinătate, în schimbul unui comision.
Directorii Sidex International au fost cel care aveau să devină cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Ionescu, zis Bebe, şi amicul său Dan Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu. Fiul lui Dan Drăgoi a fost, pentru o scurtă perioadă, ministru al Finanţelor şi fost consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri în mandatul gunoiului Băsescu Traian.
Dan Drăgoi a fost secretar de stat în guvernele Roman şi Stolojan, apoi a intrat în grupul apropiaţilor lui Adrian Videanu. Mafioata Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei Romane, a fost în trecut asistenta generalului Victor Stanculescu, cel care a controlat Balli pe perioada colaborării cu Sidex Galaţi
În 1999, după afacerea cu Sidex International, combinatul devine cea mai mare gaură neagră la bugetul statului, cu 3 miliarde de dolari datorii istorice şi pierderi.
Statul român îl impovărează şi mai tare: Banditul Mugur Isărescu împrumută Sidex la o dobândă gigant prin intermediul BNR
În anul 2000 Sidex Galaţi aproape că moare cu zile.
În ciuda pierderilor, în 2001 Sidex Galaţi avea 27.000 de angajati, exporta jumătate din producţie, realiza 5% din PIB României şi influenţa încă un sfert din acesta.
Guvernul Adrian Năstase decide să vândă combinatul pentru că prăbusirea lui ar fi însemnat prăbuşirea întregii economii româneşti. 77 de milioane de dolari ar fi trebuit să încaseze, în 2001 mafiotul Nastase Adrian și KGB-istul criminal Ion Iliescu, pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România – suma ar fi însemnat numai 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale. Era și o glumă în acei ani: Luis Figo a fost cumpărat cu o sumă mai mare de Real Madrid decât combinatul Sidex Galați de indienii lui Năstase și Iliescu.
Calculele arată că, de fapt, guvernul Adrian Năstase, sub semnătura lui Ovidiu Muşetescu, şef AVAS, nu a vândut combinatul, ci l-a făcut cadou.
Seria cadourilor începută de Cabinetul Năstase continuă cu guvernul Tăriceanu
În 2007 statul îi oferă suma de 24 de milioane de dolari, ca decont pentru banii pierduţi de investitor în vechiul proces cu Sidex International. La vremea aceea, secretar de stat în Ministerul de Finanţe era Bogdan Drăgoi, fiul directorului Sidex International, Dan Drăgoi.
În primul an după privatizare, 2002, combinatul face profit de peste 60 de milioane de dolari. A ajuns la această realizare fără retehnologizare. Dar a renunţat la intermediari.
Din anul 2008, însă, în ciuda investiţiilor, combinatul intră în picaj din cauza crizei şi a preţului mare al energiei. Pierde pieţe, scade producţia de otel, îngheaţă salariile, închide Uzina Cocso-Chimica şi trimite acasă 4.500 de oameni. Arcelor Mittal începe să câştige bani din certificate de emisii poluante, în dezavantajul combinatului. Închide secţii, o cocserie şi două furnale, şi primeşte la schimb, gratuit, certificate de dioxid de de carbon, pe care le vinde apoi în străinătate
Furnalul 5 este singurul care a mai rămas în picioare din cele 6 care au fost construite în Combinatul din Galaţi. Restul au fost tăiate la fier vechi sau în acest moment sunt nefuncţionale. Indienii aduși de Năstase și Băsescu în România au furat tot ce se mai putea fura de la Combinatul Siderurgic din Galați. Mai nou se vorbește că și George Soros ar avea acțiuni la combinate, iar bineînțeles interesale sunt aceleași ca și ale jefuitorilor din România, Marea Britanie și India.
Odată cu căderea combinatului se prăbuşeşte şi unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării.
În momentul actual, Sidexul se îndreaptă spre o singură direcţie: decesul. Rețeta de succes a mafiei de partid și de stat, a PSD și PNL.
Andrei Marin
Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
///////////////////////////////////////////////////////////////
Cele mai importante declarații despre tentativa de asasinare a lui Trump
DAN DARIE
„Iată ce efecte nefaste are diversitatea promovată de administrația lui Joe Biden: ajung toți incapabilii în posturi-cheie! Dacă eram eu președinte vă promit că muream sigur!“ – Donald Trump
„Donald Trump a fost victima unei tentative reale de asasinat. Vă spun din experiență, și eu m-am sinucis o dată“ – Adrian Năstase, fost deținut de drept comun.
„E ultima dată cînd angajez un idiot care dădea găuri în urechi să se dea drept atentator!“ – un băiat la costum și cu ochelari de soare, nu contează cine, a promis că nu e de la NSA
„Dacă panourile alea stupide cu «Un ostaș în slujba țării» nu sînt de ajuns, va trebui să angajez pe cineva să tragă în mine cu izmene și gamele?“ – Nicolae Ciucă al nostru, oricît ne jignește această asociere.
„Sînt sigur că, după mostra de bun-simț și empatie pentru soarta românilor obișnuiți, nici măcar un șofer n-ar vrea să tragă în mine cu permisul suspendat în mod abuziv. Mai ales că eu nu sînt moldovean, eu sînt din Buzău“ – Marcel Ciolacu, candidat care n-a tras nici măcar un bilet la Bac
„Dacă tot au trecut cinci zile de la eveniment, cred că e timpul pentru o reacție rapidă. Deci să mi se facă plinul la avionul de fițe și de-aici oricum nu mai urmărește nimeni, pentru că e clar că iar plec în vacanță ca ultimul nesimțit“ – Klaus Iohannis, președinte util ca țîțele pe taur
„În urmă cercetărilor, organele s-au autosesizat și s-a deschis dosar penal pentru tentativă de omor pentru lunetistul care l-a ucis pe atentator“ – agent Ștefănescu de la Poliția Basmelor
„Dragii mei, dacă mai insistați că Trump a scăpat datorită intervenției divine, vă rog să scoateți din Biblie «Și L-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa»“ – Dumnezeu
„În mod clar a fost atentat. Așa cum și asupra slovacului ăluia de Fico a fost atentat. Așa cum și asupra lui literalmente Hitler a fost atentat cînd a fost incendiat Reichstag-ul. Vedeți cum întotdeauna niște păduchi nemernici amenință democrația? Și cînd spun asta mă refer exclusiv la atentatori, nu cumva să înțelegeți altceva“ – alegător care jură că nu e ironic
https://www.catavencii.ro/cele-mai-importante-declaratii-despre-tentativa-de-asasinare-a-lui-trump/
////////////////////////////////////////////
Din Ciolac în puț
CAŢAVENCII
Cu toate că n-are vreun doctorat, nici măcar unul la modă, pe model copy/paste, Ciolacu pare să fi învățat niscaiva științe politice, de pe la cei din preajmă-i. Bașca, a și înțeles foarte bine că partidele de la noi au un mare apetit în a-și devora foștii lideri. La fel cum a înțeles că, de la poziția de forță de astăzi, cînd are toate sforile în partid și Guvern, și pînă la statutul de fost nu sînt decît doi pași, tocmai bătuți în cuie pentru 24 noiembrie și 8 decembrie.După ce nu i-a ieșit pasiența cu alegerile în septembrie, cînd încă ar mai fi existat un cod roșu de creșteri de pensii, plus micul val de la locale, marea problemă a lui Ciolacu e să găsească un exit care să îi asigure și un exist.
Congresul din august ar trebui, oficial, să aleagă o nouă conducere a PSD și un candidat la președinție. În fapt, e vorba de o validare a actualei conduceri. Cît despre partea cu desemnarea, singura în coadă de pește, ea are oficial trei variante: candidat Ciolacu, candidat independent sau un alt candidat PSD. Chestia cu independentul a fost pusă așa, mai mult la mișto, căci s-a văzut cît de bine a mers treaba la Capitală. Asta chiar dacă, în anumite medii, se flutura o variantă care să împace și capra și varza, anume un independent pe care să-l susțină atît PNL, cît și PSD, altul decît Geoană, anume Nicușor Dan. Însă asta a fost mai degrabă fluturată pentru a-i duce pe cei mai mulți dintre pesediști la faza de Băi, mai bine pierdem cu oricare al nostru decît să-l susținem pe Nicușor.Prin urmare, Marcel pare dispus să joace o carte din gama te iubesc, dar nu pe tine și să se sacrifice, dar nu pe el. Și cine e numai bun de sacrificat? Grindeanu! Omul n-are nici o problemă să candideze și să piardă, cu condiția să-și păstreze poziția și influența în PSD. În felul ăsta, PSD are candidat propriu, unul care are șanse reale să nu intre în turul 2. Acolo unde, apoi, partidul poate să-l susțină discret pe Geoană, contra oricui, fie că e vorba de Simion, fie de Ciucă. Sau, de ce nu, Șoșoacă?! Unde mai pui că, dacă vor merge pe varianta asta, vor putea și să facă în așa fel încît să ajute pe unul dintre cei doi extremiști, Simion sau Șoșoacă, să ajungă în turul 2.Pentru că asta e, de fapt, marea dilemă a celor din PSD: cum să facă să pună pe cineva care să nu intre în turul 2, în condițiile în care toate calculele zic că acolo intră sigur, și mai zic că tot sigur vor și pierde. Bașca, chiar și un Geoană, asumat deschis de PSD, ar avea probleme mult mai mari decît în poziția asta de sanchi independent. Or, varianta asta pare și un fel de șah dat celor din PNL. Pentru că e mai bine să nu joci deloc decît să joci în turul 2, cu toate armele, contra unuia care va fi viitorul președinte. Or, cu un Grindeanu de umplutură, PSD își păstrează măcar stabilitatea la nivel de partid și se asigură și că unul cu suflet social-democrat ajunge președinte. În timp ce PNL va trebui să-și recicleze întreaga conducere, cu panouri cu tot.
https://www.catavencii.ro/din-ciolac-in-put/
/////////////////////////////////////////////
(Praf in ochi…)Nicolae Văcăroiu: Aproape 70% din privatizări au fost un eșec SOCIAL
Profit.ro
Aproape 70% din privatizări au fost un eșec, iar una dintre cauze a fost pierderea de către Curtea de Conturi a dreptului de a controla procedurile prin care Fondul Proprietății de Stat derula procesul de privatizare, susține fostul premier Nicolae Văcăroiu și fost președinte al instituției în perioada 2008 – 2017.
Det. aici
/////////////////////////////////////////////
(Dupa ce a ajutat din greu la privati-hotia tarii,tot prea tarziu dezvaluie si…) Nicolae Vacaroiu, presedintele Curtii de Conturi: In 10 ani, bugetul a fost pagubit de peste 2 miliarde de euro
Bugetul public din Romania a fost fraudat in ultimii zece ani de 2,1 miliarde de euro, a declarat vineri la Europa FM
Nicolae Vacaroiu a explicat ca de vina sunt coruptia, neglijenta in serviciu si schimbarea permanenta a legislatiei.
Nicolae Vacaroiu spune ca cele mai multe prejudicii sunt comise cu buna stiinta chiar la nivel guvernamental.
De exemplu, numai in 2014, Guvernul, condus de Victor Ponta, a luat de la bugetul de investitii 2 miliarde de lei. Banii au fost transferati la fondul de rezerva al Guvernului si impartiti nejustificat primariilor si consiliilor judetene prin ordonante de urgenta. Odata ajunsi la autoritatile locale, banii s-au risipit.
Inspectorii Curtii de Conturi au constatat ca, in 2014, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, condus atunci de Liviu Dragnea, a facut plati de aproape un milion de lei pentru finantarea unor lucrari, desi ele se pe terenuri aflate in litigiu si nu au putut obtine autorizatiile necesare. Toate aceste obiective au ramas abandonate, precizeaza Curtea de Conturi.
Citeste tot articolul si vezi interviul pe Europa FM
//////////////////////////////////////////////
Tatuatorul de la Auschwitz (Rezumat)
În aprilie 1942, Lale, un tânăr de 25 de ani, călătorea prin Europa într-un tren, înghesuit într-un vagon de vite împreună cu alți bărbați evrei.
Nimeni nu știa încotro se îndreaptă.
Familia lui Lale era din Krompachy, Slovacia, iar când a aflat că naziștii forțau familiile evreiești să dea guvernului un copil mai mare de 18 ani, s-a oferit voluntar.
Germanii pretindeau că îl vor pune la muncă, dar când s-a prezentat pentru serviciu, nu știa ce va face, motiv pentru care acum era îmbrăcat în costum, dorind să arate bine indiferent de natura muncii sale.
Dar după zile întregi petrecute în tren fără mâncare, și-a dat seama că noul său loc de muncă nu va necesita un costum.
Când trenul ajunge la destinație, ofițerii SS îi forțează pe pasageri să coboare și le dau ordine.
Lale urmează instrucțiunile în timp ce naziștii folosesc patul puștilor pentru a lovi pe oricine nu îi ascultă.
Apoi, este condus împreună cu ceilalți într-o clădire, unde se aliniază pentru a aștepta să li se tatueze numere de identificare pe brațe.
În timpul acestui proces, află că a ajuns la Auschwitz, unde va fi pus la muncă.
După ce primesc tatuajele, prizonierii sunt instruiți să se dezbrace și să intre într-un mare duș comun.
Ulterior, descoperă că hainele lor au fost înlocuite cu uniforme de prizonieri cu dungi, pe care Lale le îmbracă înainte ca naziștii să-i radă capul.
Apoi este escortat la un loc apropiat numit Birkenau, aflat la câțiva kilometri de zona principală a Auschwitz-ului.
Este repartizat la Blocul 7, o clădire plină de paturi supraetajate, fiecare ocupat de doi până la patru prizonieri.
Lale și un bărbat pe nume Aron, pe care l-a întâlnit în tren, împart un pat cu alți doi și petrec noaptea așteptând dimineața, când vor primi în sfârșit mâncare.
În mijlocul nopții, Lale iese afară să urineze, ușurat să vadă că există un șanț pentru nevoile prizonierilor.
Pe măsură ce se apropie, observă trei prizonieri așezați deasupra șanțului și vorbind în șoaptă, dar înainte să se apropie prea mult, vede doi ofițeri SS apropiindu-se.
Fără avertisment, aceștia împușcă cei trei prizonieri și apoi pleacă nonșalant.
Devastat, Lale își jură că va supraviețui Auschwitz-ului cu orice preț.
În dimineața următoare, prizonierii primesc cupe cu supă slabă.
În timp ce se străduiesc să o mănânce, Lale glumește despre gust cu Aron, consolidându-și astfel prietenia.
Apoi, ei fac cunoștință cu kapo-ul lor, care le explică că el este șeful lor.
Kapo-ul îl repartizează pe Lale să lucreze pe acoperișul unei clădiri pe jumătate construite, așa că urcă pe o scară și întâlnește doi ruși.
Din fericire, Lale vorbește mai multe limbi, așa că poate comunica cu acești bărbați, care îi spun cea mai bună modalitate de a-și desfășura noul job.
Ei îi oferă, de asemenea, informații importante despre viața în Auschwitz, explicând structurile de putere care funcționează în lagăr.
După ce a fost martor la o altă crimă îngrozitoare într-o zi, Lale leșină, iar mai târziu se dovedește că a contractat tifos.
Când se trezește, descoperă că a fost inconștient timp de zile.
Un bătrân care se prezintă ca Pepan îl îngrijește și îl ajută să iasă afară pentru aer proaspăt.
Pepan este Tätowierer-ul, prizonierul care tatuează noii veniți.
El explică că un grup de prizonieri din Blocul 7 s-au ocupat de îngrijirea lui Lale noaptea, iar Pepan însuși l-a îngrijit pe parcursul zilei.
Apoi îi oferă lui Lale un post ca asistentul său, spunând că ar putea să-l ajute să tatueze prizonierii.
Lale ezită la început, neplăcându-i ideea de a marca oameni fără voia lor, dar Pepan spune că altcineva o va face dacă el nu o face.
Mai mult, cine va prelua acest rol probabil nu va fi la fel de empatic ca Lale.
Gândindu-se la acestea, Lale acceptă să lucreze ca asistentul lui Pepan.
Când Lale se întoarce la Blocul 7, află de la colegii săi de pat că Aron a fost ucis de kapo pentru că a încercat să-l protejeze.
Șocat, ascultă cum îi spun că au decis să continue să-l ajute pe el, pentru că Aron i-a inspirat cu ideea că „a salva unul este ca și cum ai salva lumea”.
Plângând, Lale le mulțumește și speră că într-o zi va putea să le răsplătească, deși știe că cel mai probabil nu va putea niciodată.
Lale lucrează cu Pepan, întâlnind ofițerii SS care supraveghează munca lor.
Într-o zi, el și Pepan sunt instruiți să reînnoiască tatuajele unui grup de prizoniere cărora li se estompară numerele.
Lale îi spune lui Pepan că nu poate face asta, deoarece a respectat întotdeauna femeile, dar Pepan insistă că nu are de ales.
În consecință, Lale își face treaba.
În timp ce tatuează una dintre prizoniere, observă că un bărbat îmbrăcat în halat alb merge pe linie și inspectează femeile.
Bărbatul ajunge în curând la femeia pe care Lale o tatuează și îi ține fața.
Simțind că femeia este pe cale să spună ceva, Lale îi strânge brațul și îi indică să rămână tăcută.
Ea urmează sfatul lui, iar după un moment, bărbatul în alb pleacă mai departe. „Bine făcut”, îi șoptește Lale, memorându-și numărul ei, privind-o în ochi și simțindu-i inima cum sare.
Nu mult timp după această întâlnire, Pepan dispare.
Oberscharführer Houstek—șeful lui Lale și unul dintre cei mai înalți ofițeri din Auschwitz—îl anunță că Lale este acum Tätowierer-ul.
Neputând să descifreze ce s-a întâmplat cu mentorul său, Lale acceptă această situație cât de bine poate și cere un asistent pentru a-l ajuta.
Ca urmare, Baretski, ofițerul desemnat să-l supravegheze pe Lale, îl prinde pe un bărbat pe nume Leon și îl forțează să devină asistentul tatuatorului.
În acea noapte, Lale află că acum are propria cameră într-un alt bloc și va primi rații suplimentare de mâncare, așa că începe să scoată afară porțiile sale extra și să le ducă colegilor săi prizonieri.
De asemenea, abordează un grup de muncitori îmbrăcați în haine civile și intră în conversație cu doi dintre ei, care îi explică că nu sunt prizonieri, ci muncitori locali care se întorc acasă în fiecare noapte.
Bărbații se numesc Victor și Yuri și îi dau lui Lale cârnați, pe care acesta îi taie și îi împarte cu mai mulți alți prizonieri.
Victor și Yuri sunt, de asemenea, de acord să-i aducă lui Lale alte bunuri, dar Lale le spune să nu-i dea nimic mai mult până când nu găsește o modalitate de a-i plăti.
În această perioadă, Lale încearcă să stabilească o legătură cu femeia care i-a accelerat bătăile inimii.
Ținând minte numărul ei, îl roagă pe Baretski – cu care a devenit oarecum prietenos – să-i dea acesteia un bilet.
Baretski nu ratează niciodată o ocazie de a-i reaminti lui Lale că îl poate ucide oricând dorește, dar acceptă să livreze biletul.
Femeia îi răspunde, spunându-i că numele ei este Gita.
Schimbând bilete în acest fel, ei aranjează să se întâlnească duminicile, când prizonierilor li se permite să se plimbe pe terenurile lagărului, și, deși Gita este timidă la prima lor întâlnire, este clar că amândoi au sentimente unul pentru celălalt.
De asemenea, în această perioadă, Lale stabilește un aranjament cu două femei al căror rol este să caute prin lucrurile foștilor prizonieri în căutare de obiecte de valoare.
Lale le dă acestor femei bucăți de cârnați de la Victor și Yuri, iar ele acceptă să-i aducă bijuterii și bani.
Astfel începe sistemul său de troc, oferindu-le lui Victor și Yuri pietre prețioase și bani în schimbul ciocolatei, cârnaților și altor alimente, pe care le distribuie în tot lagărul, asigurându-se că oferă destul Gitei și prietenelor sale.
La un moment dat, Gita se îmbolnăvește grav de tifos.
Îngrijorat, Lale îi plătește pe Victor și Yuri pentru a obține medicamente, pe care le dă prietenelor Gitei, Dana și Ivana, ce se ocupă de administrarea acestora.
În timp ce așteaptă să vadă dacă Gita se va recupera, Lale își dă seama cât de mult îi pasă de ea, în ciuda faptului că abia o cunoaște – la urma urmei, ea nici măcar nu vrea să-i spună numele de familie, nevrând să împărtășească aceste informații până când nu vor părăsi Auschwitz-ul.
În acest sens, Lale îi spune, când se recuperează, că într-o zi vor forma o familie și vor trăi liberi, sărutându-se și făcând dragoste ori de câte ori vor.
Și, deși Gita ezită să adopte optimismul lui, în cele din urmă ajunge să împărtășească această viziune asupra lumii.
Într-o zi, la muncă, Lale îi face un tatuaj unui bărbat enorm numit Jakub, care îi șoptește că este extrem de flămând.
Având o statură atât de mare, Jakub are nevoie de mai multă mâncare decât o persoană obișnuită, așa că Lale îi spune să se ascundă în apropiere în loc să meargă cu toți ceilalți la blocul lui.
La sfârșitul zilei, Lale îl duce pe Jakub înapoi în camera lui privată, îi dă mâncare și îl conduce acolo unde trebuie să fie, știind că a salvat posibil viața acestui bărbat, deoarece Jakub ar fi putut muri de foame dacă ar fi fost forțat să aștepte până a doua zi pentru a mânca.
Până la acest moment, Lale și Gita și-au consolidat relația.
Ei chiar reușesc să înceapă să facă sex, deoarece Lale îl mituiește pe kapo-ul Gitei pentru a le permite să petreacă timp singuri în blocul ei – o experiență care îl face pe Lale să se simtă mai puternic și mai hotărât să supraviețuiască.
Totuși, în această perioadă, intră în camera sa și descoperă că doi naziști au găsit ascunzătoarea lui de bijuterii și bani, pe care o ținea sub saltea.
Ofițerii îl duc la unul dintre blocurile de pedeapsă ale lagărului, unde prizonierii sunt torturați și adesea executați.
Aruncat într-o celulă, așteaptă până când ușa se deschide din nou, moment în care este surprins să-l vadă pe Jakub.
Jakub intră și explică că, din cauza staturii sale, naziștii l-au făcut tortionarul lagărului.
Treaba lui, spune el, este să-l facă pe Lale să mărturisească numele prizonierilor care l-au ajutat să introducă mărfuri de contrabandă.
Totuși, Jakub îi spune că, atunci când naziștii vor intra și vor asista la bătaie, Lale nu ar trebui să dea numele.
Jakub va încerca să fie blând cu el, dar spune că este pregătit să „ucidă un evreu pentru a salva zece alții”.
Când vine momentul, el îl bate și îl biciuiește pe Lale, dar face ca pedeapsa să pară mai rea decât este de fapt, întorcându-se eventual către ofițerii care observau și spunând că este sigur că Lale nu cunoaște numele persoanelor care l-au ajutat.
Spre marea surpriză a lui Lale, acest lucru duce la eliberarea sa și este întors la postul său anterior de tatuator.
Când circulă zvonuri că armata rusă avansează, ofițerii SS încep să se comporte nervos, distrugând rapid documentele lagărului.
În haos, Gita și multe alte prizoniere sunt grăbite prin porți în timpul unei furtuni de zăpadă.
Chiar înainte de a fi luată de val, ea îi strigă lui Lale că numele ei de familie este Furman.
Nu mult timp după aceea, Lale este pus într-un autobuz, în timp ce naziștii împușcă prizonierii la întâmplare și lagărul se scufundă în haos.
Apoi este dus la un nou lagăr de concentrare în Mauthausen…
Va reuși Lale să supraviețuiască în lagăr? Se va întâlni din nou cu Gita?
Aici află cum se termină povestea!
https://www.bookreviews.ro/tatuatorul-de-la-auschwitz-rezumat/
/////////////////////////////////////////
Tara Westover – Învățare (Rezumat)
În inima rurală a statului Idaho, sub umbra unui munte cunoscut sub numele de Buck’s Peak, s-a desfășurat povestea lui Tara Westover.
Memoriile sale, intitulate “Învățare”, ne poartă pe un drum fluctuant de la aceste origini modeste, până în sălile prestigioase ale Universității Cambridge.
Povestea Tarei este una de luptă și triumf, în ciuda convingerilor religioase extremiste ale familiei sale, care s-au opus ideii educației formale.
Tara a crescut sub dominația tatălui ei, Gene, un bărbat carismatic dar paranoic și delirant, convins că guvernul american corupe cetățenii prin educație lipsită de Dumnezeu, practici medicale satanice și metode de supraveghere menite să le răpească libertatea.
Adoptând un stil de viață autosuficient și supraviețuitor, Gene a pus copiii să lucreze de tineri într-un depozit de fier vechi și a stocat provizii pentru “Sfârșitul Lumii”, pe care îl considera iminent.
Viața familiei Westover a fost marcată de numeroase accidente teribile ca rezultat al izolării impuse de Gene și refuzul acestuia de a permite asistență medicală în caz de urgență.
Mama Tarei, Faye, a suferit leziuni cerebrale în urma unui accident de mașină, care nu au fost niciodată tratate.
Acest lucru a condus la migrene intense, pierderi de memorie și s-a refugiat în propriile deliruri pentru confort, crezând că prin mișcarea unui deget, numită “testarea musculară”, poate determina dacă cineva este bolnav sau sănătos și poate primi răspunsuri complexe direct de la Dumnezeu.
Faye și-a început propria afacere cu uleiuri esențiale, care în curând a devenit un succes nu doar local, ci și național, aducând familiei sume mari de bani, folosite în continuare pentru pregătirea pentru Sfârșitul Lumii.
În această lume închisă și opresivă, Tara a îndrăznit să viseze la mai mult.
Dorința ei de cunoaștere și educație a depășit barierele impuse de familia ei, ducând-o pe un drum extraordinar de auto-descoperire și eliberare.
“Învățare” nu este doar o poveste despre acumularea de cunoștințe academice; este un testament al puterii de a învăța despre lume dincolo de cărți, de a-ți forma propriul drum și de a găsi adevărata libertate prin educație.
Tara Westover – Citat 1
În tinerețea sa, în inima unui depozit de fier vechi, Tara Westover își trăia zilele, dar visa la o viață normală, asemănătoare cu cea a altor copii pe care îi întâlnea în oraș.
Își urma pasiunile pentru muzică și dans, încercând să găsească o cale de scăpare din lumea restrictivă a tatălui ei, Gene.
Deși inițial a fost lăsată să participe la cursuri de dans, decizia tatălui ei de a o retrage, sub pretextul că acele costume de recital erau “obscene”, a făcut-o să renunțe la teatru și cântat.
Prin participarea la teatru în comunitate, Tara și-a făcut prieteni și chiar a legat o relație specială cu fratele ei mai mare, Shawn.
Acest spațiu creativ a oferit o scurtă evadare din realitățile aspre ale vieții de acasă, permițându-i să se conecteze cu alți tineri, cum ar fi Charles, primul ei prieten.
Însă pe măsură ce Shawn a crescut, s-a transformat într-o persoană violentă, hărțuind și abuzând fetele pe care le întâlnea prin teatru, inclusiv pe Tara.
Abuzul fizic și emoțional constant a devenit un ciclu distructiv și dificil de întrerupt în viața Tarei.
O serie de accidente suferite de Shawn în timpul lucrului în construcții, care i-au cauzat leziuni cerebrale permanente, au intensificat comportamentul său violent.
Tara a început să realizeze că singura cale de a scăpa de mediul toxic și periculos al familiei ei era prin educație.
Inspirată de fratele ei Tyler, care reușise deja să plece de acasă și să se înscrie la universitate, Tara a studiat pentru examenul ACT și, în ciuda faptului că nu fusese niciodată într-o clasă, a aplicat și a fost acceptată la prestigioasa instituție mormonă Brigham Young University.
Tara Westover – Citat 2
Povestea Tarei Westover continuă cu pasul său în lumea vastă și necunoscută de la Universitatea Brigham Young (BYU), unde se simte copleșită de prezența “gentililor” – persoane laice sau mormoni mai puțin riguroși – și intimidată de colegii săi de clasă.
Într-una dintre primele sale prelegeri, când un profesor a menționat termenul “Holocaust”, Tara, neștiind ce înseamnă acesta, a ridicat mâna pentru a întreba.
Reacția de dezgust a colegilor săi a determinat-o să caute singură termenul într-un calculator de la bibliotecă.
Descoperirea ororilor Holocaustului și conștientizarea propriei ignoranțe în privința acestui genocid i-au deschis ochii asupra cât de puțin știa despre lumea din jur.
Anii de facultate ai Tarei au fost o luptă constantă pentru reconcilierea viziunii sale asupra lumii, în continuă expansiune și scepticismului crescând față de Mormonism, cu dorința puternică de a se întoarce acasă la familia sa.
Vizitele efectuate în timpul vacanțelor de vară și sărbătorilor o expun violențelor și umilințelor repetate ale lui Shawn, tiradelor fără sens ale tatălui ei și indiferenței reci a mamei sale.
Tensiunea emoțională constantă dintre Tara și familia sa o face să devină retrasă emoțional și afectată fizic, dar cu ajutorul prietenilor noi, comunității bisericești și profesorilor, își dă seama că trebuie să-și facă propriile alegeri și să-și asume propriul destin.
Când tatăl Terrei suferă arsuri grave în urma unui accident pe munte – un accident care amintește de o leziune similară suferită de fratele ei Luke cu mulți ani în urmă – ea observă pentru prima dată suferința ciclică și nonsensul violenței la care familia sa se supune în numele convingerilor lor distorsionate.
Această etapă a vieții Tarei este un adevărat proces de descoperire personală și educațională, un drum plin de provocări și revelații care marchează tranziția ei de la o existență limitată de convingerile familiei sale la un orizont larg deschis de cunoaștere și posibilități.
Tara Westover – Citat 3
În momentul în care Tara Westover primește oportunitatea de a aplica pentru un program de studii în străinătate la prestigioasa Universitate Cambridge, ea acceptă, deși este îngrozită de faptul că va exista un ocean între ea și familia sa.
La Cambridge, Tara se simte nesigură și nevrednică, dar profesorii ei, impresionați de capacitatea ei enormă de a învăța și mirați de lipsa ei de educație formală, o susțin și o încurajează să creadă în ea.
După ce se întoarce în America, Tara continuă să-și pună întrebări despre locul ei în credința Mormonă și în cadrul propriei familii.
Confruntată cu convingerile demodate ale părinților săi, rasismul îngrozitor și teoriile conspirative absurde, ea decide să aplice pentru un doctorat la Universitatea Cambridge.
Acolo, își continuă expansiunea conștiinței și învățarea despre cum să facă alegeri pentru sine – primește vaccinări și imunizări după mai bine de douăzeci de ani fără ele și studiază feminismul pentru prima dată în viața ei.
Cu fiecare vizită acasă la Buck’s Peak pentru Crăciun sau alte sărbători, ea este martora violenței lui Shawn împotriva tinerei sale soții Emily, imersiunii lui Gene și Faye în afacerea lor prosperă cu uleiuri esențiale (pe care Tara o știe a fi bazată pe fraudă și iluzie) și suferința tăcută a surorii sale Audrey – și ea abuzată de Shawn.
Tara și Audrey discută despre unirea forțelor pentru a împărtăși în cele din urmă adevărul vieților lor părinților, dar pe măsură ce comunicarea dintre ele se strică și loialitățile se schimbă.
Audrey, confruntată cu amenințarea de a fi dezmoștenită, se retrage și se distanțează de Tara, lăsând-o pe aceasta să se confrunte singură cu familia sa.
După ce Shawn îi spune Tarei că vrea să o ucidă pe Audrey pentru că vorbește urât despre el, Tara își confruntă în cele din urmă părinții – dar aceștia cer dovezi, iar când Tara nu poate furniza nicio dovadă, îl cheamă pe Shawn să rezolve situația.
Shawn amenință cu un cuțit însângerat și Tara scapă în baie, regretând că a încercat să-l confrunte pe Shawn.
Ea retractează toate acuzațiile împotriva lui și se întoarce la Cambridge, unde începe să sufere de terori nocturne, anxietate și depresie.
Shawn o sună pentru a o amenința, promițând să trimită “asasini” în Anglia pentru a se ocupa de ea, și din nou părinții Tarei nu o apără când le spune ce se întâmplă, afirmând chiar că Shawn este “justificat” în încercările sale de a-și apăra familia împotriva urii și calomniei Tarei.
Tara Westover – Citat 4
Pe măsură ce Tara începe să se prăbușească, punându-și la îndoială propriile amintiri și propria sănătate mintală în fața manipulării și a minciunilor familiei sale, acceptă un postdoctorat la Harvard, dar abia poate să se bucure de realizare.
Această etapă a călătoriei Tarei este una de ruptură profundă și redescoperire de sine, în care ea se luptă nu doar cu demonii exteriori, ci și cu cei interiori, într-o căutare continuă de adevăr, identitate și un loc în lume unde poate fi liberă și neîngrădită de trecutul său.
Într-un capitol emoționant al vieții sale, Tara Westover se confruntă cu o încercare finală când părinții ei vin să o viziteze la Harvard, încercând să o “reconvertască” la vechile lor convingeri.
Tatăl ei îi oferă binecuvântarea sa și spune că, dacă își retrage tot ce a spus și făcut pentru a dezbina familia, poate reveni acasă, fiind din nou primită în sânul familiei.
Tara refuză oferta tatălui ei, dar după plecarea părinților, starea ei mentală continuă să se deterioreze și, disperată să se reconecteze cu ei, face o călătorie înapoi în Idaho.
Acolo, descoperă emailuri pe computerul mamei sale care o denunță pe Tara în fața comunității locale ca fiind o mincinoasă, realizând că nu este cu adevărat binevenită.
Ea pleacă brusc, promițând să se întoarcă, dar știind că s-ar putea să nu-și mai vadă vreodată părinții.
Înapoi la Cambridge, după finalizarea mandatului său la Harvard, Tara se zbate și riscă să-și piardă doctoratul.
Se izolează în camera sa și se uită mereu la televizor, respingând încercările prietenilor și profesorilor de a o ajuta.
Când fratele ei Tyler îi trimite un email în care afirmă că a aflat ce se întâmplă și o susține necondiționat Tara simte un val de sprijin și bucurie și găsește forța de a termina doctoratul.
După ce i se conferă titlul de doctor și se mută la Londra cu iubitul ei Drew, Tara se simte mândră și cu adevărat fericită pentru prima dată după mult timp – dar știe că trebuie să facă o ultimă călătorie la Buck’s Peak pentru a-și revendica propria istorie.
La Buck’s Peak, pentru înmormântarea bunicii sale, Tara se conectează cu mătușile ei dezamăgite și găsește consolare în dragostea și sprijinul lor.
La biserică, își vede întreaga familie adunată împreună – dar majoritatea abia dacă o privesc.
În paginile finale ale cărții, Tara recunoaște că încă se simte adesea nevrednică de educația ei dar in același timp, a găsit refugiu în înțelegerea că educația este un proces pe tot parcursul vieții – și educația ei a fost acceptarea transformării, trădării și metamorfozei ca părți dureroase, dar inevitabile ale oricărei vieți umane.
https://www.bookreviews.ro/tara-westover-invatare-rezumat/
///////////////////////////////////////////
George Orwell – Ferma Animalelor (Recenzie Completă)
- Accesibilitate;
- Profunzime tematică;
- Relevanță atemporală;
- Capacitatea de a provoca gândirea critică.
CONTRA
- Simplificarea excesivă;
- Perspectivă limitată;
- Pesimism.
“Ferma Animalelor” este o operă alegorică și satirică scrisă de George Orwell, publicată pentru prima dată în Anglia pe 17 august 1945.
Cartea explorează temele puterii, corupției și trădării prin povestea unei revoluții a animalelor de la o fermă, care răstoarnă jugul opresiv al stăpânului lor uman, doar pentru a ajunge sub tirania și mai severă a porcilor lor conducători.
Prin personajele sale și evenimentele narative, Orwell critică brutal totalitarismul și în special regimul stalinist din Uniunea Sovietică, pe care l-a văzut ca trădând idealurile revoluționare comuniste.
George Orwell, pe numele său adevărat Eric Arthur Blair, a fost un romancier, eseist, jurnalist și critic englez, cunoscut pentru critica sa ascuțită a injustiției sociale, opoziția față de totalitarism și suportul entuziast pentru socialismul democratic.
Născut pe 25 iunie 1903, în India, sub dominația britanică, Orwell a avut o viață marcată de experiențele sale ca ofițer de poliție în Burma, luptător în Războiul Civil Spaniol și comentator politic, experiențe care i-au modelat scrierile și viziunea politică.
Alături de “Ferma animalelor”, “1984” este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, ambele fiind puternice avertismente împotriva pericolelor totalitarismului.
Cuprins
Rezumat
Teme și motive
Stilul de scriere
Critici și limitări
Cărți similare
Citate
Păreri
Concluzie
Rezumat
“Ferma Animalelor” este povestea unei revoluții inițiate de animalele de la Ferma Domnului Jones, care își doresc să scape de tratamentul abuziv și de exploatarea de către om, aspirând la o societate în care animalele să trăiască libere și egale.
Sub conducerea celor doi porci carismatici, Snowball și Napoleon, animalele reușesc să alunge stăpânul fermei și să preia controlul, redenumind proprietatea „Ferma Animalelor” și stabilind un set de principii care interzicea orice comportament uman și promova egalitatea între animale.
Inițial, revoluția pare un succes: recoltele sunt bogate, și animalele se bucură de fructele muncii lor, trăind într-o aparentă armonie.
Însă, pe măsură ce timpul trece, porcii încep să acumuleze putere și să își asume privilegii, justificând fiecare abatere de la principiile inițiale.
Snowball este în cele din urmă exilat prin forță de către Napoleon, care devine liderul absolut și introduce schimbări care îi favorizează pe porci, în timp ce restul animalelor muncesc din ce în ce mai mult, dar primesc din ce în ce mai puține beneficii.
Pe măsură ce Napoleon și porcii săi adoptă treptat comportamente și obiceiuri umane, diferențele dintre ei și stăpânii anteriori devin din ce în ce mai neclare.
Astfel, viziunea utopică a unei societăți egale și libere este înlocuită de realitatea unei noi tiranii, la fel de opresivă ca cea pe care au răsturnat-o.
Teme și motive
“Ferma Animalelor” de George Orwell explorează mai multe teme centrale și motive prin narativa sa, care sunt dezvoltate pe parcursul întregii povești:
- Puterea și corupția
Una dintre cele mai pregnante teme ale cărții este modul în care puterea corupe și cum liderii pot deveni opresivi.
Pe măsură ce porcii încep să acumuleze putere, ei devin tot mai asemănători cu oamenii pe care i-au detronat.
Această temă este dezvoltată prin transformarea graduală a porcilor în tirani, demonstrând că orice sistem poate fi corupt când puterea se concentrează în mâinile unei elite.
- Idealismul trădat
Revoluția animalelor începe cu idealuri înalte de egalitate și libertate, dar aceste idealuri sunt rapid trădate de liderii lor.
Dezvoltarea acestei teme se vede în modul în care principiile sunt manipulate și abandonate, ilustrând pericolul pierderii vigilenței în fața promisiunilor liderilor.
- Rolul propagandei
Squealer, porcul propagandist, joacă un rol esențial în manipularea informațiilor și a adevărului pentru a menține controlul asupra celorlalte animale.
Prin discursurile și manipulările lui Squealer, Orwell explorează puterea propagandei de a distorsiona realitatea și de a menține puterea.
- Clasa și inegalitatea socială
În ciuda aspirațiilor inițiale de egalitate, Ferma Animalelor devine rapid stratificată, cu porcii și câinii lor ca elită dominatoare.
Această temă este dezvoltată prin contrastul dintre munca grea și recompensele inegale, reflectând inegalitățile societăților umane.
- Ciclul revoluțiilor
Cartea ilustrează ciclicitatea puterii și revoluțiilor, unde noii lideri devin la fel de corupți ca predecesorii lor.
Acest motiv este evidențiat prin transformarea finală a porcilor în oameni, sugerând că fără o schimbare fundamentală a structurii de putere și a conștiinței, revoluțiile vor continua să înlocuiască un tiran cu altul.
- Trădarea idealurilor
Motivul trădării idealurilor este prezent pe tot parcursul poveștii, de la exilarea lui Snowball până la adoptarea treptată de către porci a obiceiurilor umane.
Aceasta subliniază pericolul pierderii integrității și a valorilor în fața tentațiilor puterii și confortului.
Ferma animalelor – Citat 2
Stilul de scriere
Stilul de scriere al lui George Orwell în “Ferma Animalelor” este caracterizat printr-o claritate și simplitate remarcabilă, care servește scopului său de a transmite mesaje complexe și profunde într-un mod accesibil cititorilor.
Orwell folosește un limbaj direct și un ton satiric pentru a critica regimurile totalitare și corupția puterii, făcându-l un instrument puternic pentru transmiterea temelor sale politice și sociale.
- Limbaj și ton
Orwell alege intenționat un limbaj simplu și concis, evitând jargonul complicat sau descrierile elaborate.
Aceasta face ca mesajul său să fie ușor de înțeles pentru o gamă largă de cititori.
Tonul său variază de la satiric și ironic, în descrierea evenimentelor și a personajelor, până la sombru și grav, în momentele care subliniază trădarea idealurilor revoluționare.
Prin această variație de ton, Orwell reușește să mențină o tensiune narativă și să angajeze cititorul din punct de vedere emoțional.
- Tehnici de povestire
Orwell folosește alegoria și simbolismul ca tehnici principale de povestire în “Ferma Animalelor”.
Fiecare personaj și eveniment din carte este o metaforă pentru o figură istorică sau pentru un moment istoric specific, permițându-i să critice subtil regimul sovietic și alte forme de guvernare opresivă.
Narativa este structurată într-un mod care reflectă evoluția și degradarea revoluției, cu o construcție clară care conduce cititorul de la speranță la deziluzie.
- Utilizarea ironiei și satirei
Ironia și satira sunt elemente esențiale în stilul lui Orwell, folosite pentru a sublinia absurditățile și contradicțiile din comportamentul și politicile liderilor de la Ferma Animalelor.
Prin exagerarea unor aspecte ale societății animalelor, Orwell evidențiază defectele și slăbiciunile sistemelor politice umane, în special ale celor totalitare.
- Personificarea și caracterizarea
Orwell personifică animalele pentru a ilustra diferite tipuri de caractere și ideologii umane.
Această tehnică nu numai că facilitează transpunerea criticii sociale și politice într-un cadru fictiv, dar face și povestea mai accesibilă și mai atractivă pentru cititorii de toate vârstele.
Caracterizarea profundă a personajelor, cum ar fi Napoleon, Snowball și Boxer, adaugă profunzime narativului și permite o explorare detaliată a dinamicii puterii și corupției.
Critici și limitări
Deși “Ferma Animalelor” de George Orwell este larg recunoscută ca o operă literară puternică și influentă, există și unele limitări sau critici care i-au fost aduse de-a lungul timpului.
- Simplificarea complexității politice
Unul dintre principalele critici aduse cărții este tendința de a simplifica în mod excesiv realitățile politice și sociale.
Prin reprezentarea regimurilor totalitare exclusiv prin prisma corupției și a trădării idealurilor, Orwell poate fi acuzat că nu abordează suficient complexitatea și nuanțele care caracterizează aceste sisteme politice.
- Perspectiva eurocentrică
Criticii au semnalat, de asemenea, o perspectivă predominant eurocentrică, care ignoră contextele și experiențele politice din afara Europei.
Aceasta poate limita aplicabilitatea universală a mesajelor sale, în special în regiuni cu istorii și structuri politice diferite.
- Lipsa de diversitate a perspectivelor
“Ferma Animalelor” este criticată uneori pentru că nu oferă o gamă suficient de largă de perspective și voci.
Prin concentrarea aproape exclusiv pe animalele de la ferma dominată de porci, cartea neglijează potențialele contribuții și rezistențe ale altor grupuri sau clase sociale.
- Relevanța în timp
Deși temele de bază ale cărții rămân relevante, unii cititori și critici pot argumenta că specificitatea istorică a contextului în care a fost scrisă poate reduce relevanța sa directă pentru problemele contemporane sau pentru regimurile totalitare din alte epoci sau regiuni.
Cărți similare
1984
- “1984” de George Orwell
O altă capodoperă al lui Orwell, “1984” este o viziune distopică asupra unei societăți supravegheate și controlate de un guvern totalitar.
Cartea explorează pierderea intimității, manipularea adevărului și consecințele tiraniei ideologice.
Este o lectură esențială pentru cei interesați de impactul puterii absolutiste asupra individului și societății.
Minunata lume noua
- “Minunata lume nouă” de Aldous Huxley
“Minunata lume nouă” prezintă o societate distopică în care oamenii sunt controlați prin plăcere și divertisment, în loc de opresiune și frică.
Huxley explorează concepte precum libertatea, controlul social și rolul tehnologiei în modelarea societății.
Cartea oferă o perspectivă provocatoare asupra ideii de utopie și a costurilor ascunse ale fericirii artificiale.
Fahrenheit
- “Fahrenheit 451” de Ray Bradbury
Situată într-o societate distopică unde cărțile sunt interzise și “pompierii” ard orice material de lectură, “Fahrenheit 451” explorează temele cenzurii, pierderii cunoașterii și conformismului.
Bradbury aduce în discuție importanța gândirii critice și a rezistenței împotriva controlului autoritar.
Drumul
- “Drumul” de Cormac McCarthy
“Drumul” este o poveste emoționantă despre supraviețuire și relația dintre tată și fiu într-o lume post-apocaliptică devastată.
McCarthy explorează teme precum speranța, disperarea și lupta pentru umanitate în cele mai grele condiții.
Este o lectură profundă care provoacă reflecții asupra sensului și rezilienței umane.
Citate
“Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”
“Animalele îl ascultau întâi pe Snowball, apoi pe Napoleon și nu se puteau hotărî cine avea dreptate; adevărul este că întotdeauna se arătau de acord cu cel care vorbea în momentul respectiv.”
“Uneori, zile întregi, animalele nu aveau de mâncare nimic altceva afară de tărâțe și sfeclă furajeră. Foametea parcă li se așezase dinaintea ochilor. Era însă de o necesitate vitală să ascundă această stare de lucruri de lumea din afară.”
“Singur Benjamin, dintre toate animalele, nu a luat partea nici uneia dintre facțiuni. El refuza să creadă și că hrana avea să se înmulțească și că moara avea să economisească efort. Cu sau fără moara de vânt, zicea el, viața avea să meargă așa cum mergea dintotdeauna, adică prost.”
“Vietățile de afară se uitară de la porc la om, de la om la porc și iarăși de la porc la om, dar deja nu mai era cu putință să-ți dai seama care erau unii și care, ceilalți.”
“Douăsprezece voci răcneau mânioase şi toate sunau la fel. De-acum nu mai încăpea nicio îndoială asupra a ceea ce se petrecuse cu fețele porcilor. Vietățile de afară se uitară de la porc la om, de la om la porc și iarăși de la porc la om, dar deja nu mai era cu putință să-ți dai seama care erau unii și care, ceilalți.”
“Omul nu serveşte niciodată interesele vreunei alte creaturi, în afară de el însuşi.”
“-N-ajunge să fii viteaz, răspunse Țignal. Loialitatea și supunerea sînt mai importante.”
“Așa-i la război. Singurul om bun e omul mort.”
In cautarea oii fantastice – Citat 4
George Orwell – Ferma Animalelor (Recenzie Completă)
Păreri
“O carte pentru cei mici, pentru cei mari, pentru a fi atenți la viață politică cotidiană.” – Monica
“Tare mișto cartea, dar în același timp mie mi-a creat o stare de deznădejde pentru că, deși cartea a fost scrisă acum mulți ani, încă descrie realitatea în care trăim. Lucrurile nu au evoluat deloc. ” – Laura
“O carte extraordinară pe care am citit-o eu și băiatul de 13 ani. El a văzut și filmul. Rămâne o capodoperă despre dictatori și comunism valabilă și acum, deși a fost scrisă înaintea celui de-al doilea război mondial.” – Codruța
“Una dintre cele mai bune cărți citite până acum! ❤️ Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Am ales-o la întâmplare, fără să citesc vreo recenzie înainte și uite că intuiția nu m-a dezamăgit! Un adevărat deliciu. Este una dintre cărțile acelea (foarte rare) care se citesc rapid, dar se uită greu. Recomand cu tot dragul! ” – Loredana
“O viziune mai aparte asupra societății. Mai avem de învățat…”Ferma animalelor” este fabula ideală din care poți deprinde compasiunea, înțelepciunea și învățămintele necesare pt vremurile pe care le trăim.” – Medeea
Concluzie
“Ferma Animalelor” de George Orwell este o capodoperă literară atemporală, care oferă o satiră ascuțită și o critică profundă a puterii, corupției și a naturii umane.
Prin folosirea unei ferme de animale ca metaforă pentru societatea umană, Orwell creează o poveste simplă, dar extrem de puternică, care rămâne relevantă indiferent de epoca sau contextul politic.
Cartea este remarcabilă pentru claritatea cu care abordează teme complexe, reușind să facă o analiză penetrantă a dinamicii puterii și a modului în care idealurile pot fi corupte de realitățile practice ale guvernării și controlului social.
Stilul său de scriere direct și accesibil face ca această operă să fie ușor de înțeles și de absorbit, în timp ce temele sale profunde invită la reflecție și discuție.
Recomand “Ferma Animalelor” oricui este interesat de istorie, politică, sau sociologie, precum și cititorilor care doresc să exploreze natura puterii și corupției prin lentila unei narative captivante.
Este deosebit de valoroasă pentru cei care se interesează de criticile sistemelor totalitare și de dinamica schimbării sociale.
De asemenea, este o lectură esențială pentru studenții care studiază literatura, istoria contemporană sau filosofia politică, oferind o bază solidă pentru înțelegerea și analiza critică a temelor de opresiune și libertate.
În concluzie, “Ferma Animalelor” este o carte care merită citită și recitită, fiecare lectură dezvăluind noi straturi de înțeles și profunzime.
Ea servește nu doar ca o piesă de divertisment literar, ci și ca un instrument de educație și reflecție asupra lumii în care trăim.
Alin Pătroi
Salut! Sunt fondatorul și editorul acestui website.
Scopul acestui blog este de a-mi împărtăși pasiunea pentru literatură și de a încuraja oamenii să citească mai mult.
Aștept cu nerăbdare să îți împărtășesc descoperirile mele literare și să interacționez cu tine.
Dacă ai sugestii de cărți sau întrebări, nu ezitați să mă contactezi.
https://www.bookreviews.ro/george-orwell-ferma-animalelor-recenzie-completa/
///////////////////////////////////////////
(Nu iese fum fara gunoaie…) Digitalizarea omului, următorul pas spre controlul total – ideile lui Yuval Harari, reinterpretate de conspiraționiști
…………………………………..
Ce spune utilizatorul Facebook?
Postarea este un discurs în care autorul își atenționează urmăritorii asupra unui plan de control mondial, pus la cale de elita mondială, de Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial, plan care ar fi fost devoalat de unul dintre sfătuitorii săi.
“Yuval Harari, care este foarte apropiat de Klaus Schwab, fiind consilierul lui, a declarat că actualmente știința se preocupă de piratarea omului. Ce a avut el în vedere și ce va însemna, pentru omenire, această piratare a omului? (….)
Cu puțină vreme în urmă, consilierul lui Klaus Schwab, expert al FEI, istoric, Yuval Harari, a relatat că omenirea va trece la o digitalizare totală când absolut totul, dar totul va fi monitorizat. Conform spuselor lui, este momentul acordului pentru o urmărire totală, nu doar într-o societate totalitară, dar și în una democratică. Iar urmărirea omului nu va fi doar exterioară, ci și una subcutanată.
(….)
Sarcina lui Harari și al adepților lui este de a-l pirata pe om și a înțelege ce se petrece în interiorul lui, să înțeleagă ce îl mișcă. În urma noastră se află două revoluții – cea din IT și cea biologică. Se reunesc sub forma unui senzor biometric. Este un dispozitiv, este o tehnologie care convertește datele biologice în date digitalizate. Aceste date vor fi procesate de computer și ne vor oferi posibilitatea să monitorizăm oamenii, în mod subcutanat, a spus Harari.
(…)
Harari este sigur că la începutul secolului al 21-lea, cea mai mare parte a populației este inutilă pur și simplu, deoarece viitorul aparține unui număr tot mai mare de tehnologii. Majoritatea oamenilor nu aduc nicio contribuție la acest viitor, spune Harari. O singură contribuție au acești oameni de prisos, datele lor personale care vor fi folosite pentru a pirata omenirea și pentru a antrena inteligența artificială, ceea ce îi va permite să previzualizeze alegerile oamenilor mult mai bine decât o fac ei înșiși.
(…)
Declanșator pentru o astfel de revoluție, conform lui Harari, a devenit COVID-ul, care i-a convins pe oameni să accepte legalizarea biometriei totale. Și această menționare a COVID-ului nu este întâmplătoare. Esența constă că, în conformitate cu Teoria Conspirației, elita mondială, conducătoare, poate căpăta putere asupra omenirii doar în cazul distrugerii tuturor democrațiilor, a valorilor religioase.
(….)
Până în 2030, elitele mondiale vor încerca introducerea următoarelor obiective: introducerea sistemului de creditare socială și de carbon. Dronele cu identificarea persoanelor și senzori de mișcare, vaccinurile obligatorii. Apoi, marea raționalizare a alimentelor, patentul la semințe și limitarea producției în gospodăriile personale, pe motiv că poluează mediul ambient. Apoi, lichidarea egalității de gen, interzicerea medicinei alternative și a metodelor de tratament naturiste. Controlul reproducerii. Apoi, lichidarea banilor lichizi, normarea energiei și a altor surse naturale, anularea proprietății private. Nu veți avea nimic și veți fi fericiți, așa vorbesc Harari și Klaus Schwab. A patra revoluție industrială care va face ca big pharma și big tech, internetul, inteligența și valutele digitale să devină parte indispensabilă a vieții fiecăruia. Nu este întâmplător că una din cărțile lui Klaus Schwab se numește ‘A 4-a revoluție industrială’”.
Cine este Yuval Harari?
Istoric, scriitor, profesor universitar la Hebrew University din Ierusalim, Yuval Harari a ajuns subiect al teoriei conspirației după ce, în calitate de contributor, a publicat diverse articole pe blogul Forumului Economic Mondial.
Forumul Economic Mondial a devenit noua țintă a conspiraționiștilor, mai ales după ce președintele său, Klaus Schwab, și-a publicat cartea Marea Resetare. Gândită ca o nouă abordare economică, teoria vede criza pandemică drept o oportunitate de a ”reseta” sistemele mondiale și de a găsi soluții sistemice pentru problemele-cheie cu care se confruntă omenirea. „Pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă de oportunitate de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră”, susține fondatorul Forumului Economic Mondial.
Încercarea de a găsi aceste soluții la nivel global i-a speriat totuși pe conspiraționiști, care au interpretat teza drept o încercare de a controla populațiile.
În 2020, Harari a ținut un discurs în fața Forumului de la Davos, în care a atras atenția asupra problemelor pe care tehnologia le poate crea în viitor. Nu este vorba de o descriere a unor lucruri care se vor întâmpla cu certitudine, așa cum sugerează utilizatorul de Facebook în discursul său, ci e viziunea sa asupra unor lucruri care ar putea fi posibile în viitor.
Viitorul în OPINIA lui Harari
Harari predă istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, dar nu se ocupă de niciun fel de proiect de dezvoltare a inteligenței artificiale. Ideile sale privind viitorul tehnologic sunt predicții și speculații, nu modele de acțiune.
Discursul lui Harari din 2020, de la Davos, este unul de conștientizare a unor amenințări pe care el le intuiește, pentru a le putea preveni. Profesorul avertizează asupra apariției unei noi amenințări globale, a treia după cea nucleară și cea a colapsului ecologic. El introduce termenul de dictatură digitală, dar o definește ca un pericol.
“Celălalt pericol major cu care ne confruntăm este ascensiunea dictaturilor digitale, care vor monitoriza pe toată lumea, tot timpul. Acest pericol poate fi afirmat sub forma unei ecuații simple, care cred că ar putea fi ecuația definitorie a vieții în secolul XXI:
B x C x D = AHH!
Care înseamnă? Cunoștințele biologice înmulțite cu puterea de calcul înmulțită cu date echivalează cu capacitatea de a pirata oamenii.
Dacă știi suficientă biologie și ai suficientă putere de calcul și date, îmi poți sparge corpul, creierul și viața și mă poți înțelege mai bine decât mă înțeleg eu însumi. (…) Și poți să faci asta nu doar mie, ci tuturor. Un sistem care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem pe noi înșine ne poate prezice sentimentele și deciziile, ne poate manipula sentimentele și deciziile și, în cele din urmă, poate lua decizii pentru noi”, a declarat Harari, la Forumul de la Davos.
Și atrage atenția că trebuie prevenită apariția unor astfel de dictaturi digitale, prin reglementări stricte.
Concluzia discursului lui Harari este că acele companii care dețin cantități uriașe de date despre utilizatori ar trebui să fie supravegheate atent, pentru a se asigura că folosesc acele date în mod responsabil.
Supravegherea subcutanată
Harari și-a expus ideile în multiple ocazii, nu doar în fața Forumului de la Davos sau în cărțile sale. Într-un interviu pentru Deutsche Welle, din aprilie 2020, Harari a vorbit din nou despre pericolul unei dictaturi digitale și s-a referit direct la supravegherea subcutanată, în contextul epidemiei COVID, idee la care face referire și utilizatorul Facebook. Doar că utilizatorul Facebook denaturează sensul afirmațiilor lui Harari, acela de avertisment, făcându-l să pară un model de acțiune.
”Dacă un guvern este atât de ahtiat să aibă mai multă supraveghere, această supraveghere ar trebui să fie în ambele sensuri. Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacţiile financiare, atunci ar trebui să spunem: “Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poţi pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei.
(…)
Ar trebui să fim foarte, foarte atenţi cu asta. Supravegherea supracutanală monitorizează ceea ce facem în lumea de afară, unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce ne uităm la televizor sau ce pagini de internet vizităm. Nu pătrunde în trupurile noastre. Dar supravegherea subcutanală monitorizează ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre. Începe cu chestiuni de genul ce temperatură avem, dar apoi poate să măsoare tensiunea arterială, ritmul inimii şi activitatea cerebrală. Şi de îndată ce faci asta, poţi şti mult mai multe despre oameni decât ai ştiut vreodată.
Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice”, a declarat Yuval Harari, pentru DW.
Klaus Schwab și teoria conspirației
Nu este întâmplătoare legătura sugerată de utilizatorul Facebook între Yuval Harari și Klaus Schwab. Schwab este o țintă frecventă a teoreticienilor conspirației, care îl acuză că orchestrează ”Marea Resetare”. De la inițiativa lui Schwab, de a căuta soluții globale la crizele mondiale, pentru a face lumea post-pandemică mai echitabilă, mai sănătoasă, cu un viitor mai prosper, conspiraționiștii au ajuns la teoria total deformată că elitele au folosit pandemia de Covid pentru a demonta libertățile personale și pentru a stabili un guvern mondial….
Det. aici
CONȚINUT FALS | Digitalizarea omului, următorul pas spre controlul total – ideile lui Yuval Harari, reinterpretate de conspiraționiști
////////////////////////////////////
Yuval Harari: „Cea mai mare descoperire științifică este cea a ignoranței umane.“
#AltfelDespreOameni
Bianca Sîrbu
Istoric israelian, profesor titular în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim, dar și autor al lucrărilor Sapiens: O istorie grafică, Homo Deus – Scurtă istorie a viitorului, 21 Lecții pentru Secolul XXI și Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Yuval Noah Harari este protagonistul rubricii #AltfelDespreOameni din această săptămână, pe paginadepsihologie.ro.
Cum a ajuns Harari unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre?
Yuval Noah Harari este cel de-al treilea copil al unei familii de evrei cu origini în Europa de Est. A crescut în apropierea localității Haifa, la Kiryat Ata, moștenind de la tatăl său (de meserie inginer la compania de stat de echipamente militare „Rafael“) pasiunea pentru istorie.Harari a urmat cursurile Liceului „Leo Beck“ din Haifa și a amânat serviciul militar, întrucât la șaptesprezece ani a început să studieze Istoria la Universitatea Ebraică din Ierusalim. (A servit și în forțele de tanchiști, însă starea de sănătate nu i-a permis să facă acest lucru pentru mult timp.) Disertația sa a avut titlul Logistica militară în Evul Mediu, și-a făcut doctoratul în istorie la „Jesus College“ (Universitatea Oxford), sub atenta supraveghere a lui Steven Gunn, iar studiile post-doctorale au fost realizate tot în domeniul istoriei și au fost finalizate cu o bursă a Fondului Yad Hanadiv.În 2005 devine lector al Facultății de Istorie de la Universitatea din Ierusalim, trei ani mai târziu obține postul de conferențiar, iar în 2014 devine profesor universitar cu normă întreagă.
Curajul de a-și accepta identitatea și de a-și asuma orientarea sexuală
La vârsta de douăzeci de ani și-a deschis sufletul și și-a dezvăluit orientarea sexuală, căsătorindu-se ulterior, în Canada, cu partenerul său de viață, Itzik Yahav, producător de spectacole de teatru. Cei doi locuiesc împreună în Mesilat Tzion, în apropierea Ierusalimului.Harari este de părere că știința l-a ajutat să-și accepte sexualitatea. El apreciază că umanitatea este cea care a inventat ca unui băiat să-i placă numai de o fată, când, în realitate, un băiat poate simpatiza și un alt băiat. Așadar, este un semn de înțelepciune să admitem ceea ce ne arată realitatea, chiar dacă intră în contradicție cu ceea ce ne scot în evidență istoria și mimetismul social.
De multe ori, oamenii invocă divinitatea pentru a argumenta că orientarea homosexuală nu este naturală sau normală. Însă Harari ne îndeamnă să ne creăm propriile păreri în funcție de realitatea de facto, nu în baza celei inventate, împrumutate, transferate în timp. Harari ridică și o altă problemă, pe care societatea actuală o ascunde sub preș, respectiv homofobia, în special față de bărbați. El pune accent pe faptul că nici în societățile totalitare homofobia nu era la aceeași intensitate ca în societățile moderne. Potrivit site-ului newyorker.com, Harari și soțul său, Yahav, au crescut în același oraș (Kiryat Ata), însă nu s-au cunoscut de mici, ci în jurul vârstei de douăzeci de ani, după terminarea studiilor postuniversitare ale celui dintâi. Ei au o relație modernă: s-au cunoscut cu ajutorul unui site de întâlniri, își respectă spațiul dintre ei și nu participă la aceleași evenimente, pentru că au personalități complet diferite. Spre exemplu, la cele la care asistă și Harari nu sunt mai mult de opt participanți.
Totodată, Yuval participă, câteva săptămâni în fiecare an, la un retreat de meditație în India, iar în tot acest timp, Yahav și mama lui Harari păstrează legătura, ca și când ea ar scrie într-un jurnal. La întoarcerea din Mumbai, istoricul poate deschide e-mailul și poate citi ce s-a mai întâmplat cu mama sa pe parcursul călătoriei sale.Harari susține că a ales să studieze în afara Israelului pentru a „gusta“ viața din nou, de data aceasta recunoscându-și orientarea sexuală. Nu se ferește să recunoască că a apelat la site-uri de dating, că a consumat substanțe interzise de câteva ori, ba chiar că își stabilise scopul de a face sex cu câte un partener nou în fiecare săptămână, fiind de părere că astfel își va putea trata timiditatea.
Meditația, parte din viața de zi cu zi
Din anul 2000, istoricul practică meditația Vipassana, pentru care se antrenează câte două ore în fiecare zi (atât la începutul, cât și la finalul zilei), iar anual, realizează o sesiune prelungită de meditație, de aproximativ treizeci de zile lipsite de cărți, social media sau orice alt element care să-i distragă atenția. Coincidență sau nu, din 2000 a ales și calea veganismului.
Tehnologia – binecuvântare, dar și blestem
Omul este o ființă socială, care posedă cel mai complex creier și cea mai polivalentă structură interioară. Era internetului însă modifică circuitele vieții și aduce valoare, dar, în același timp, face și un deserviciu omenirii. Harari îndeamnă la utilizarea echilibrată a noilor tehnologii, mai ales când acestea vor ajunge să fie invazive asupra corpului și creierului uman. El argumentează că folosirea dispozitivelor biometrice poate duce la o distanțare și mai mare între păturile sociale (adică păturile de jos, care, financiar, nu pot ține pasul cu noile forme de tehnologie apărute, vor fi martorele unei degradări, în timp ce păturile de sus se vor supra-dezvolta). De asemenea, istoricul mai atrage atenția și asupra faptului că, prin intermediul acestor instrumente inteligente, punem la dispoziție, uneori fără ca măcar să ne dăm seama, date personale (de identificare, fotografii de familie, localizări, preferințe personale etc.). Totodată, online-ul a căpătat atâta putere, încât cu ajutorul lui se pot crea anumite mișcări politice sau chiar anarhie. Este important, totuși, să nu uităm că diferența dintre ființele umane și tehnologie este faptul că cei dintâi au liber arbitru; drept urmare, este indicat să ne folosim de acest atribut specific uman, ca să ne direcționăm noi înșine viața după bunul plac, nu să fim „sclavii“ tehnologiei.
Unul dintre cei mai vânduți autori la nivel internațional
Yuval Noah Harari a câștigat de două ori, în 2009 și în 2012, premiul Polonsky pentru creativitate și originalitate, iar anul 2011 a fost marcat de câștigarea premiului Moncado al Societății pentru Istorie Militară, pentru articolele inedite despre istoria militară. Tot în 2012 își începe activitatea la Academia de Științe și Umanistică din Israel.
Anul 2011 mai este marcat și de publicarea cărții Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, lucrare ce a fost publicată, inițial, în limba ebraică și, ulterior, a fost lansată și în limba engleză, urmând, apoi, să fie tradusă în 45 de limbi. Ediția ebraică a ajuns să fie un bestseller și a fost cea care i-a adus notorietate lui Harari. Lucrarea analizează în detaliu istoria umană, pornind de la epoca de piatră și ajungând până în zilele noastre, la revoluțiile politice și tehnologice ale secolului XXI. Lucrarea îndeamnă la introspecție și, în egală măsură, creează un bilanț al informațiilor știute, precum și a celor ignorate de umanitate, provocând cititorul și ridicând, la fiecare pagină, semne de întrebare.Desigur că, odată cu celebritatea, istoricul a început să aibă parte și de critici de tot felul; una dintre vocile mai importante a fost chiar cea a antropologului Christopher Robert Hallpike, care, după o analiză mai atentă a lucrării lui Harari, a conchis că acesta nu a adus nicio „contribuție serioasă la cunoaștere“.
O altă temă dezbătută pe larg de Harari este economia datelor. El subliniază că: „Oamenii au cu siguranță o voință, dar ea nu este «gratuită». Nu poți decide ce dorințe ai […] Fiecare alegere depinde de o mulțime de condiții biologice, sociale și personale pe care nu le poți determina tu pentru tine. Pot alege ce să mănânc, cu cine să mă căsătoresc și cu cine să votez, dar aceste alegeri sunt determinate, în parte, de genele mele, de biochimia mea, de genul meu, de trecutul meu de familie, de cultura mea națională etc., iar eu nu pot alege niciuna dintre acestea.“
În 2016, Harari lansează lucrarea Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului, premisa acesteia fiind încercarea omenirii de a obține fericirea, puterea divină ori nemurirea. Un an mai târziu, potrivit celebsagewiki.com, istoricul declara că progresele tehnologice și artificiale continue vor avea ca efect, „până în 2050, apariția unei noi clase sociale, clasa inutilă, din care vor face parte nu doar șomerii, ci și oamenii de neangajat.“
Ideile lui Harari la care merită să medităm
Cooperarea este esențială pentru supraviețuirea speciei umane
Potrivit lui Harari, miturile comune reprezintă fundamentul ce unește umanitatea. Acestea însă nu se referă doar la trăsăturile umane, ci și la iluziile pe care noi singuri le-am creat și care există în imaginația colectivă, cum ar fi, spre exemplu, banii (cu toții credem în ei, în „valoarea“ pe care o are o bucată de hârtie și, indiferent de moneda pe care o folosim, reușim să găsim un „limbaj“ comun). Cooperarea este, în opinia istoricului, elementul distinctiv de superioritate al omului.
Fericirea ființelor umane a existat înaintea revoluției agricole
Harari subliniază faptul că și persoanele care trăiau înaintea revoluției agricole aveau ideea de fericire. Desigur, afirmă istoricul, speranța de viață era considerabil mai scurtă, însă viața, în sine, era mult mai semnificativă, deoarece, în lipsa rutinei și a locurilor de muncă moderne, oamenii se bazau pe relațiile pe care le „croșetau“ între ei.
Odată cu apariția revoluției agricole, procesul de cultivare a alimentelor ne-a modificat stilul de viață atât de mult, iar perioada de timp alocată muncii s-a mărit într-atât, încât am putea argumenta că asta a dus la distrugerea structurii după care funcționa umanitatea, în sensul că omului a început să-i fie din ce în ce mai dificil să fie mulțumit și să se limiteze la ce are. În decursul a zeci de mii de ani, am renunțat, ușor, ușor, la minimalism și am reușit să facem cunoștință cu luxul, fără să conștientizăm însă reversul medaliei.
Omenirea se îndreaptă spre o digitalizare extremă
Harari se declară împotriva digitalizării exagerate, menționând că este fezabil ca omul să creeze un computer care simulează creierul uman, însă el se îndoiește de faptul că acest creier ar putea fi lipsit de valori morale. Istoricul nu este, sub nicio formă, împotriva (r)evoluției cibernetice, ci atrage atenția asupra tendinței de a minimaliza capacitatea și inteligența umană în detrimentul celei artificiale. El susține că omenirea se confruntă cu amenințări reale, precum colapsul ecologic, războiul nuclear și perturbarea tehnologică, și că subiectele invocate de politicieni, precum terorismul, inegalitatea sau sărăcia, sunt doar niște distrageri de la adevăratele noastre probleme.
Puterea este de dorit în detrimentul adevărului
Potrivit lui Harari, tindem mai mult să încercăm să controlăm viața, decât să o înțelegem, și chiar și atunci când considerăm că o facem, scopul inconștient este, de fapt, tot controlul. „Omul este singurul mamifer care poate coopera cu numeroși necunoscuți, deoarece numai el poate inventa povești, le poate răspândi și poate convinge milioane de alți oameni să creadă, la rândul lor, în ele.“
Capcanele minții umane
Pentru a sublinia modul de operare al minții umane, Harari ne prezintă, mai în glumă, mai în serios, următoarea idee: nu am putea convinge niciodată o maimuță să ne ofere o banană în schimbul promisiunii că, după moarte, în raiul maimuțelor, va avea acces infinit la banane. Acesta este motivul pentru care el consideră că religiile nu sunt nimic altceva decât o „convenție“, iar spiritualitatea, o călătorie.
Tăcerea ne face complici la faptele cu care nu suntem de acord
O voce asumată și dispusă să-și asume riscuri în numele adevărului și al valorilor în care crede, persoana care ne-a făcut să privim cărțile și manualele de istorie cu alți ochi este de părere că „tăcerea nu înseamnă neutralitate; ea este doar o manieră de a menține statu-quó“. Drept urmare, el consideră că cea mai mare „descoperire științifică“ a fost cea a ignoranței umane.
#AltfelDespreOameniYuval Noah Harari
Bianca Sîrbu – contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie
Yuval Harari: „Cea mai mare descoperire științifică este cea a ignoranței umane.“ #AltfelDespreOameni
//////////////////////////////////////////////
(Ei fac si tot ei desfac…)- Istoricul Yuval Harari, autorul cărții “Sapiens”, avertizează că dezvoltarea AI ar putea provoca o criză financiară cu consecințe “catastrofale”…
Subliniază că avansul tehnologiei va face dificilă anticiparea pericolelor, chiar și pentru dezvoltatori.
Yuval Noah Harari, istoric israelian și autor al mai multor volume, între care și “Sapiens”, este una din vocile proeminente pe tema îngrijorărilor cu privire la dezvoltarea AI. Într-un interviu pentru The Guardian, el a declarat că, spre deosebire de armele nucleare, a căror utilizare a fost încă de la început evident că va duce la un scenariu catastrofal, inteligența artificială poate genera o multitudine de scenarii periculoase, pe care nu toată lumea le înțelege: “Fiecare dintre scenarii are o probabilitate relativ mică, dar care, luate împreună, constituie o amenințare existențială la adresa supraviețuirii civilizației umane”.
Istoricul apreciază că declarația de la Bletchley Park, la finalul summitului privind siguranța AI, este un pas înainte foarte important, întrucât pe lângă UE, UK și SUA, aceasta a fost semnată și de China: “Fără o cooperare globală, va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil, să ținem în frâu cel mai periculos potențial al inteligenței artificiale”.
Deși China a semnat declarația, nu va lua parte la acordul de testare a modelelor avansate de AI, încheiat între zece guverne și cei mai mari dezvoltatori de softuri, între care OpenAI și Google, a explicat The Guardian.
Harari a avertizat că cea mai mare problemă legată de testarea modelelor este aceea că oamenii nu pot prevedea toate riscurile pe care le-ar putea cauza AI, tocmai din cauza ritmului în care tehnologia avansează: “Inteligența artificială este diferită de toate tehnologiile din istoria omenirii, deoarece este prima care poate lua decizii de una singură, care poate crea idei noi de una singură și care poate învăța și se poate dezvolta de una singură. Aproape prin definiție, este extrem de dificil pentru oameni, chiar și pentru cei care au creat tehnologia, să prevadă toate pericolele și problemele potențiale“.
Deși în timpul summitului de săptămâna trecută, reprezentanții guvernelor au evidențiat posibilitatea ca AI să ajute la dezvoltarea de arme biologice, Harari crede că riscurile mai mari sunt legate de domeniul finanțelor, unde se folosesc numai baze de date. Sistemele de inteligență artificială ar putea fi capabile, spune Harari, să controleze sistemele financiare ale lumii și chiar să creeze noi instrumente financiare, atât de complexe încât nimeni să nu le mai poată înțelege.
În martie, Yuval Noah Harari, Elon Musk și Steve Wozniak (cofondatorul Apple), alături de un grup de experți, au semnat o scrisoare prin care au cerut o pauză de șase luni de la dezvoltarea sistemelor avansate de inteligență artificială, din cauza temerilor privind posibilele riscuri pe care tehnologia le-ar putea aduce. Acum, Harari cere crearea unor instituții de reglementare puternice.
Sursă: The Guardian
/////////////////////////////////////////////
- Testarea teoriilor „spălării creierului”: CIA și experimentul MK-ULTRA
de Massimo Introvigne
Partea 2 din 5. Citiți aici partea 1.
După ce a inventat teoria, CIA a crezut în propria propagandă și a încercat să „spele creierele” unor „voluntari” din Canada. Dar nu a funcționat.\
În primul articol din această serie am văzut cum propaganda CIA a creat sintagma și teoria „spălării creierului”. Ei căutau să explice într-un mod convenabil de ce oamenii inteligenți ar putea îmbrățișa o doctrină atât de absurdă cum era comunismul. Totodată intenția lor era de a-i acuza pe comuniștii sovietici și chinezi de practici sinistre care le privează pe victimele lor de liberul arbitru. În mod paradoxal, CIA a ajuns să creadă în propria propaganda. Așa că a încercat să reproducă metoda comunistă de „spălare a creierelor” în propriile experimente MK-ULTRA.
Experimentul CIA pentru controlul minții MK-ULTRA
Experimentul CIA cunoscut drept MK-ULTRA
Proiectul MK-ULTRA
Proiectul secret de „spălare a creierului” al CIA a primit numele de cod MK-ULTRA. Inițial acesta a fost menționat doar într-o mână de publicații critice la adresa guvernului SUA. Proiectul a fost adesea respins drept un exemplu de teorie a conspirației. Ulterior însă, CIA a fost acuzată în mai multe procese intentate de „voluntarii” care au suferit daune permanente în urma experimentelor MK-ULTRA și de rudele acestora, cel mai important dintre aceste procese soldându-se cu o înțelegere în 1988. Prin intermediul acestor procese, mai multe documente cheie au devenit publice.
Astfel, s-a confirmat faptul că, pentru a-și continua „experimentele de spălare a creierului”, CIA a obținut cooperarea mai multor universități și cercetători americani de renume, care se aflau la vârful cercetărilor avansate în domeniul științelor comportamentale. Da aceștia nu erau toți pe deplin conștienți de scopurile finale ale proiectului. Iar CIA s-a ascuns sub trei fundații care se presupune că erau private.
Primele rezultate nu au fost încurajatoare. Fiecare echipă de cercetare a adoptat una sau mai multe metode specifice, cum ar fi drogurile halucinogene, medicamentele psihotrope administrate în doze mai mari decât cele normale, deprivarea senzorială, tratamentele repetate cu electroșocuri, lobotomia și alte forme de psihochirurgie și hipnoză. Unii dintre „voluntari” erau deținuți din închisori, alții erau pacienți psihiatrici ai cercetătorilor. Au participat ca „voluntari” și cetățeni fără adăpost, cărora li s-au promis sume importante de bani.
Donald Ewen Cameron s-a alăturat proiectului
Proiectul CIA a făcut un salt calitativ atunci când Donald Ewen Cameron s-a alăturat proiectului. Cameron era un distins psihiatru scoțian, profesor de psihiatrie la Universitatea McGill din Montreal. El va deveni mai târziu președinte al Asociației Americane de Psihiatrie și fondatorul Asociației Mondiale de Psihiatrie. Într-o serie îndelungată de experimente pe pacienții săi canadieni, el a combinat multe dintre tehnicile care fuseseră anterior testate separat. CIA a apreciat, de asemenea, că experimentele lui Cameron se desfășurau în Canada. Astfel erau eludate restricțiile legale care interziceau acest tip de experimente în Statele Unite.
Prima etapă a experimentului MK-ULTRA
Donald Ewen Cameron (1901-1967) are un rol central în experimentele medicale lipsite de etică și în dezvoltarea tehnicilor de tortură psihologică și medicală realizate în cadrul proiectului MK-ULTRA.
Donald Ewen Cameron (1901-1967) a avut un rol central în experimentele medicale lipsite de etică și în dezvoltarea tehnicilor de tortură psihologică și medicală realizate în cadrul proiectului MK-ULTRA
Cameron și-a bazat experimentele pe o teorie în două etape. Prima etapă a fost numită „depatterning” [n.b. eliminarea tiparelor obișnuite de gândire]. Aceasta presupunea eliminarea ideilor, obiceiurilor și atașamentelor existente ale subiectului, generând un fel de „amnezie selectivă”. Rezultatul acestei etape a fost „crearea unei legume”. După cum spunea un director CIA, acești subiecți nu erau deosebit de utili în scopuri de contraspionaj. Apoi Cameron a trecut la cea de-a doua etapă, pe care a numit-o „conducere psihică”. În această etapă subiectul era „reabilitat” pentru a adopta modele comportamentale și idei noi, ce se doreau a deveni permanente.
De fapt, Cameron a avut chiar prea mult succes în crearea de „legume”. Unele dintre tehnicile pe care le-a folosit includeau tratamente cu electroșocuri care erau de 20 până la 40 de ori mai puternice decât dozele medii administrate în spitalele de psihiatrie și pe care le administra pacienților de trei ori pe zi, timp de câteva zile. De asemenea, le-a administrat medicamente pentru a le provoca deprivarea de somn pentru perioade cuprinse între 15 și 65 de zile. A administrat pacienților săi și cocteiluri de droguri psihotrope și halucinogene, în cantități mult mai mari decât în cazul utilizării normale în scop recreativ. Deloc surprinzător, majoritatea pacienților au cedat în urma unor boli psihice și de altă natură și nu și-au mai revenit niciodată. Unii chiar au murit. Aceste aspecte au fost semnalate în procesele judiciare din anii următori.
A doua etapă a experimentului MK-ULTRA nu a reușit însă niciodată
Trecerea de la etapa de „depatterning” la „conducerea psihică” nu a reușit însă niciodată. Cameron și-a înregistrat pe bandă propriile „instrucțiuni”, precum și fraze rostite de pacienți. Pacienții aduși la starea de legumă în etapa de depatterning erau obligați să asculte casetele chiar și 16 ore pe zi. Uneori, microfoanele erau inserate în căști de fotbal american pe care pacienții nu le puteau scoate. De asemenea, microfoanele erau ascunse sub pernă, astfel încât aceștia erau forțați să continue să asculte casetele chiar și în timpul somnului. Dar nimic nu a funcționat.
Încercarea oamenilor de știință de a „spăla creierul” uman în cadrul proiectului MK-ULTRA
Încercarea oamenilor de știință de a „spăla creierul” uman
Concluziile proiectului MK-ULTRA
De fapt, experimentele lui Cameron au dovedit ceva. Au dovedit că „spălarea creierului” unei victime pentru a-i schimba ideile sau orientarea fundamentală nu era posibilă. Ajungând la aceleași concluzii, în 1963 CIA a pus capăt proiectului MK-ULTRA, inclusiv părții pe care o condusese Cameron.
Pentru a folosi propria lor metaforă, CIA a aflat că ar fi posibil să „spele” creierul cuiva până când acesta își pierde „culoarea” și devine „alb”, pacientul fiind redus la trista stare de epavă umană. Dar „recolorarea” acestuia cu idei noi nu este posibilă.
În al treilea articol din această serie vom vedea cum au fost asociate teoriile „spălării creierului” cu religia.
Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: bitterwinter.org/testing-brainwashing-theories-cia-and-the-mk-ultra-experiment/
/////////////////////////////////////////////
Țările din Europa cu cel mai mare salariu mediu pe oră. România, la coada clasamentului
Narcis Rosioru
de
Narcis Rosioru
Luxemburg, cunoscută drept capitala serviciilor financiare din Europa, se remarcă prin cel mai ridicat salariu mediu orar de pe continent, ajungând la 47 de euro pe oră, notează Business Magazin.
Această performanță economică este susținută și de faptul că Luxemburg are cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor din lume.
În comparație, țările scandinave Danemarca și Norvegia oferă, de asemenea, salarii medii orare ridicate, de aproximativ 42 de euro pe oră.
Totuși, Suedia se situează la mijlocul clasamentului, cu un salariu mediu orar de 26 de euro.
Cei mai buni pantofi pentru bărbați pentru a merge și a sta în picioare toată ziua!
Fiecare trader trebuie să știe despre CFD-uri, iată de ce Europa de Est prezintă o realitate diferită în ceea ce privește salariul mediu pe oră
România și Bulgaria se află la coada clasamentului, cu salarii medii orare de 8 euro și respectiv 7 euro/oră. Deși salariile din regiunea est-europeană au fost pe un trend ascendent în ultimii ani, există încă un decalaj semnificativ față de nivelurile salariale din nordul și vestul Europei.
Această disparitate economică reflectă nu doar diferențele în puterea economică și productivitatea națională, dar și în structura și dezvoltarea pieței muncii.
https://romanialibera.ro/la-zi/tarile-din-europa-cu-cel-mai-mare-salariu-mediu-pe-ora-romania-la-coada-clasamentului/
/////////////////////////////////////////
(Prin sovietizare…) Reeducarea in Romania
de
Gheorghe Boldur-Latescu
Manifestul Partidului Comunist, elaborat de Marx si Engels si publicat in 1848 la Londra, a deschis drumul unui lung sir de scrieri care, de-a lungul deceniilor care au urmat, au propovaduit lupta proletariatului impotriva burgheziei ca „motor al evolutiei societatii umane”. In manifest se spune ca „pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, intreg capitalul” se vor folosi metode „despotice”. Indemnul la violenta este fara echivoc si el devine un leit-motiv in majoritatea lucrarilor „clasicilor marxismului”.
Dupa 1900, Lenin, Stalin, Mao si alte capetenii comuniste au transformat „teoriile” lui Marx si Engels in politica de stat pentru mai mult de 1/3 din populatia globului. S-a nascut treptat ideea formarii „omului nou” de tip comunist, prin violenta si prin distrugerea valorilor dobandite in urma istoriei multimilenare a umanitatii.
Tortura – experimentul „in vitro” al formarii omului nou
In vara anului 1948, la penitenciarul Suceava, Securitatea si conducerea inchisorii initiaza o actiune de „reeducare” pasnica a detinutilor politici, majoritatea acestora fiind studenti cu condamnari „pentru activitate legionara” desfasurata in perioada 1940-1948. „Reeducarea” consta in principal in lectura unor carti de ideologie comunista precum si discutii pe marginea lor, principalul animator din partea detinutilor fiind studentul Alexandru Bogdanovici, condamnat pentru activitate legionara, iar numarul celor care participau la aceasta actiune era de 25-30 studenti arestati si/sau condamnati. Acestia infiinteaza o organizatie cu scop de „reeducare” denumita „Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC)”. In partea a doua a anului 1948, Eugen Turcanu, si el student condamnat pentru activitate legionara si participant la „reeducarea” condusa de Bogdanovici, se declara nemultumit de modul „nesincer” cum isi desfasoara acesta din urma activitatea si propune radicalizarea actiunii.
In primavara anului 1949, sunt transferati, de la Suceava la penitenciarul Pitesti, 80 de detinuti, printre care si majoritatea celor care participasera la „reeducare”. Ajuns la Pitesti, Turcanu ia imediat legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii, Alexandru Dumitrescu, in vederea continuarii reeducarii. Conform instructiunilor primite de la generalul Alexandru Nikolski, adjunct al ministrului de Interne, actiunea intra intr-o noua faza.
Momentul care marcheaza inceperea torturilor bestiale si generalizate coincide cu noaptea de Craciun a anului 1949 si are loc in camera „4 Spital”, o celula foarte mare, cu aproximativ 100 de locuri inghesuite, unde vreo 50 de „reeducati”, dupa o invitatie la „reeducare” adresata celor din tabara rezistentilor si refuzata de acestia din urma, trec la atac inarmati cu bate si scanduri de la priciuri. Are loc o confruntare disperata, in care, la un moment dat, balanta inclina de partea „rezistentilor”. In acel moment, intervin gardienii penitenciarului care, timp de cateva ore, ii masacreaza literalmente pe cei care se opun reeducarii, transformandu-i pe toti intr-o masa de carne sangeranda, avand insa grija sa nu omoare pe nici unul dintre ei.
„Operatiunea 4 Spital” – seria I (vor urma si alte serii) reprezinta inceputul unui cosmar care va dura 4 ani. Devine clar pentru victime ca nu mai poate fi vorba de rezistenta fatisa impotriva tortionarilor, ci de incercarea de a supravietui in fata tavalugului distrugator declansat de Securitate cu ajutorul uneltelor acesteia – studentii „reeducati”. Supravietuire, cu ce pret? Cu pretul denuntarii in scris a unor fapte nedeclarate la Securitate („demascarea exterioara”) si a dezvaluirii de catre fiecare victima a gandurilor celor mai intime privind valorile supreme (Credinta in Dumnezeu, Patria, Familia, Prietenia) in scopul terfelirii acestora („demascare interioara”).
La 25 ianuarie 1950, urmeaza seria a II-a la Camera 4 Spital, in care am fost „tratat” si subsemnatul, ce port si acum, dupa 59 de ani, amintiri de la loviturile lui Turcanu (fractura de stern cu dureri iradiind in tot toracele). Au urmat apoi alte si alte serii, in mai toate celulele inchisorii Pitesti.
Pe parcursul tragic al „reeducarii” prin tortura, careia i-au fost supusi mii de tineri patrioti, zeci dintre ei au fost ucisi, iar mai multe sute au fost schiloditi. Sinistra ironie a soartei, unul dintre primii ucisi a fost Alexandru Bogdanovici, primul conducator al „reeducarii” de la Suceava. In ceea ce priveste traumele psihice suferite de victime, ele au fost inspaimantatoare.
„Reeducarea” de la Pitesti, sub conducerea lui Turcanu, a durat pana la transferarea acestuia la penitenciarul Gherla, in septembrie 1951. Intre timp, primele metastaze ale fenomenului Pitesti aveau sa apara la Canal, odata cu trimiterea la munca silnica a unui grup de studenti trecuti prin „reeducare”, in iunie 1950. Apoi la Gherla, tot in anul 1950, unde, pana la venirea lui Turcanu, „operatiile” de reeducare erau conduse de adjunctul acestuia – Tanu Popa.
La Gherla, reeducarea a luat forme dementiale. Pe langa batai salbatice aplicate in timpul demascarilor, extinse si la detinutii netrecuti prin Pitesti, s-au organizat veritabile ritualuri satanice pentru distrugerea morala a victimelor. In aceasta perioada, multi tineri s-au prabusit moralmente si au trecut in tabara tortionarilor. De altfel, taberele isi schimbau frecvent componenta, trecerea din grupul „reeducatilor” in cel al „banditilor” facandu-se dupa bunul plac al capeteniilor ODCC, in fruntea carora se afla, pana la venirea lui Turcanu, Tanu Popa.
Fenomenul Pitesti s-a extins, in forme specifice, si in alte inchisori, cum ar fi Targu Ocna, Ocnele Mari, Targusor, Baia Sprie, Aiud, dar, datorita numarului mai mic de „reeducati” trimisi sa aplice tehnicile de tortura, precum si curajului detinutilor, care, in unele inchisori (Targu Ocna) s-au opus pe fata, nu a luat formele apocaliptice de la Pitesti si Gherla.
E greu de stabilit cu exactitate cand si de ce conducerea partidului comunist care a organizat si supervizat „experimentul” Pitesti, a luat hotararea de a-l opri. Cert este faptul ca, in primavara anului 1952, Securitatea declanseaza primele anchete privind ororile petrecute in penitenciarele si lagarele de munca amintite mai sus. Anchetele la care au fost supusi tortionarii au fost, in unele cazuri, extrem de dure, fara a atinge insa nivelul de maxima bestialitate al torturilor din timpul „reeducarii”.
La data de 20 septembrie 1954, la Tribunalul Militar Bucuresti incepe procesul lotului Turcanu, care cuprinde 22 de acuzati, impotriva carora se retin, in principal, invinuirile de „acte de teroare in grup”, „crima de uneltire contra securitatii interne” si „inalta tradare”. sedintele Tribunalului Militar, prezidat de faimosul general Alexandru Petrescu, sunt secrete, iar sentinta din 10 noiembrie 1954 ii condamna la moarte. La data de 17 decembrie 1954 sunt executati, la Jilava, prin impuscare, Eugen Turcanu si alti 15 condamnati din acelasi lot. La data de 22 iunie 1955 este executat, tot la Jilava, Puscasu Vasile, din acelasi lot, in timp ce sentintele de condamnare la moarte ale lui Popa Tanu si ale altor 4 condamnati sunt comutate in „munca silnica pe viata”.
Sa revenim la omul normal, credincios, sanatos la minte, suflet si trup, cetatean demn, prietenos si generos al secolului al XXI-lea
Printr-un alt proces, incheiat prin pronuntarea sentintei din 16 aprilie 1957, sunt condamnati 5 ofiteri de Securitate si directori sau functionari ai penitenciarelor unde a avut loc „reeducarea” pentru „favorizarea actelor de teroare si pregatire de acte uneltitoare” (de fapt, ei condusesera concret actiunile criminale la Pitesti si Gherla). Nici unul dintre cei 5 ofiteri condamnati nu si-au ispasit pedepsele.
Este demn de remarcat ca dintre detinutii care au fost capetenii ale reeducarii, Bogdanescu, Gherman, Lupascu, Fuchs si Steier nu au fost judecati niciodata pentru crimele la care au fost partasi si nici Alexandru Nikolski si Marin Jianu, generali de Securitate – doi dintre cei mai importanti organizatori ai experimentului Pitesti. In anul 1957, Securitatea organizeaza un al doilea proces al „reeducarii” (procesul Vica Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute in inchisorile romanesti, in anii 1949-1952, asupra miscarii legionare care ar fi organizat intreaga actiune in scopuri de spionaj (?) precum si spre a sabota „opera de reeducare a detinutilor”. Inscenarea esueaza datorita curajului si inteligentei celor acuzati pe nedrept, ei aratand, in cursul procesului, ca totul a fost organizat din ordinul Securitatii.
Starea natiunii inainte de instalarea comunismului
Anul 1938 poate fi luat ca reper pentru a caracteriza starea economica, politica, sociala si morala a Romaniei inainte de evenimentele premergatoare invaziei sovietice aducatoare a comunismului.
Este dificil de facut o caracterizare globala a cetateanului roman din anul 1938, dar se poate afirma ca el avea o veritabila constiinta nationala, faurita, in principal, de marile evenimente istorice cum au fost Unirea Principatelor de la 1859, Razboiul pentru Independenta tarii de la 1877 si Reintegrarea neamului de la 1918.
Marea majoritate a cetatenilor tarii, fie ei tarani, intelectuali sau muncitori, bogati sau saraci, tineri sau batrani, erau mandri ca sunt romani, urmasi ai dacilor si romanilor, ai vitejilor luptatori pentru neatarnare, din timpul marilor domnitori Mircea, stefan si Mihai, precum si urmasi recenti ai eroilor de la Plevna, Grivita, Marasti, Marasesti si Oituz. Romanii erau crestini, credinciosi dar nu habotnici, iubitori ai gliei strabune pe care cei mai multi o munceau cu sudoarea fruntii.
Veacurile de navaliri si restriste, stapanirile si influentele vremelnice aduse de turci, rusi si fanarioti au lasat in psihologia unora dintre romani urme nefericite, cum ar fi necinstea, duplicitatea, peschesul si egoismul. In momentele hotaratoare pentru tara, romanii au stiut insa sa depaseasca aceste defecte, unindu-se si mobilizandu-se in lupta pentru tara, pana la sacrificiul suprem, condusi fiind de lideri exemplari prin patriotismul lor.
Nici un cetatean al tarii nu gandea si nu spunea ca i-ar fi rusine sa fie roman, ba dimpotriva, mandria nationala reprezenta o realitate sociala care a condus in anii interbelici la miscari nationaliste de masa, care daca n-ar fi fost adesea extremiste, ar fi putut constitui exemple de solidaritate nationala.
Dupa Reintregirea tarii, romanii erau pe cale de a deveni europeni, in sensul cel mai bun al cuvantului, chiar daca secolele de restriste lasasera asupra Romaniei urme economice, culturale si comportamentale nefavorabile. In conditii istorice mult mai dificile decat tarile vecine din Vest, romanii si-au adus contributii remarcabile la cultura si stiinta europeana, prin mari personalitati ca Mihai Eminescu, Constantin Brancusi, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Traian Vuia, Henri Coanda si Nicolae Paulescu, chiar daca nu intotdeauna recunoscuti la adevarata lor valoare. Aceasta era Romania si acestia erau romanii cand, in 1940 si apoi in 1944, tara a fost cotropita de invadatorii sovietici care au impus, in anul 1945, prin forta si viclenie, instalarea comunismului.
1944 – 1989: actiuni pentru construirea „omului nou”
- a) Invadatorii sovietici, adevarate hoarde de cotropitori asiatici, nu au tinut seama de armistitiul de la 23 August 1944, prin care Romania, intorcand armele impotriva trupelor hitleriste, devenea aliata de facto cu coalitia antigermana. Trupele sovietice s-au comportat in Romania ca intr-o tara inamica, mergand pana acolo incat, pe frontul de la Iasi, au luat prizonieri peste 100 de mii de militari romani care nu mai opuneau rezistenta si asteptau sa porneasca la lupta impotriva nemtilor. Ostasii romani au stat multi ani prizonieri in lagarele de exterminare unde foarte multi si-au pierdut viata. Ocupand tara, trupele bolsevice au devastat orasele si satele din drumul lor, au ucis civili nevinovati, au furat, au violat, au incendiat.
- b) Odata cu trupele sovietice invadatoare, au patruns in tara o seama de politruci, unii originari din Romania, altii nu. Dintre acestia, putem enumera pe Ana Pauker, Valter Roman, Silviu Brucan, Alexandru Nicolski, Emanoil Florescu, Teohari Georgescu, precum si altii, bolsevici si oportunisti „fara neam si Dumnezeu” – cum i-a numit Primul Ministru roman, Generalul Nicolae Radescu, la inceputul anului 1945. Preluand controlul minusculului partid comunist roman (aproximativ 1000 de membri la data incheierii armistitiului) acesti venetici, stipendiati si sprijiniti de sovietici, au demarat o diabolica actiune de subminare a institutiilor de stat romanesti, creand haos in agricultura, transporturi, industrie, comert, politie si justitie, ceea ce a dus la aparitia unor mari dificultati in viata de zi cu zi a cetatenilor. Acesta a fost pretextul ca Visinski, trimis de Stalin sa vina la Bucuresti si in audienta la rege, sa bata cu pumnul in masa, cerand la 6 Martie 1945, instalarea guvernului Groza.
- c) Una din actiunile intreprinse de comunisti, si care a avut efecte devastatoare pentru tara, a fost veritabilul razboi dus impotriva elitelor intelectuale si morale ale natiunii. Imediat dupa 23 August 1944, mai multe mari personalitati, considerate de catre ocupantii sovietici drept „criminali de razboi” au fost arestate si apoi condamnate la ani grei de temnita, cele mai multe pierzandu-si viata in inchisorile comuniste. Marea persecutie impotriva elitelor tarii a inceput insa dupa instalarea la putere a guvernului Groza si abolirea monarhiei.
„Reforma” invatamantului din anul 1948, dupa model sovietic a avut consecinte catastrofale, pe termen lung, asupra starii culturale a natiunii. Brutalizand voit programele analitice ale scolilor si facultatilor, „reforma” a produs multe generatii de pseudo-intelectuali „pe puncte”, care au alcatuit noua clasa conducatoare a societatii in timpul regimului comunist. Treptat, se nastea „omul nou” atat de dorit de comunisti.
- d) Teroarea politica, inceputa chiar dupa instalarea guvernului Groza, a devenit curand inspaimantatoare. Desfiintarea partidelor politice democratice (PNT, PNL si PSDR) si intemnitarea liderilor acestora a fost urmate de arestarea, in perioada 1948 – 1964 a 1,5 milioane de cetateni considerati dusmani ai comunismului, sute de mii pierzandu-si viata in inchisori sau din cauza detentiei. In perioada de varf a terorii politice, s-a desfasurat inspaimantatorul experiment al „reeducarii” prin tortura permanenta, de care am vorbit mai sus.
- e) Jaful practicat de catre ocupantii sovietici a dezechilibrat economia nationala. Sovromurile erau societati mixte romano-sovietice, in care partea romana contribuia cu capitalul, specialisti, utilajele si localurile, adica practic cu tot activul economic, in timp ce partea sovietica aducea „pretioasa” contributie a directorilor. Sovromurile au contribuit mult la scurgerea bogatiilor din tara noastra spre URSS. Inainte de sovromuri a fost insa plata datoriilor de razboi, reprezentand dupa unele estimari, de 10 ori cuantumul fixat prin Tratatul de Pace de la Paris (1946). si a mai fost intretinerea celor aproximativ 100 de mii de militari sovietici ramasi in tara fara nici un temei juridic timp de 12 ani dupa incheierea pacii. Mai trebuie sa amintim de tezaurul furat de sovietici in anul 1945 din depozitul secret de la Tismana, valoarea acestuia fiind estimata la 10 miliarde de dolari, la cursul de atunci. Acest furt, nerecunoscut niciodata de sovietici sau rusi, se adauga la acela al tezaurului „dat in pastrare” rusilor in anul 1916, cand tara era amenintata de ocupatia germana. Alte 10 miliarde de dolari.
Jaful sistematic practicat decenii la rand de ocupantii sovietici, precum si gestionarea catastrofala a economiei, drept urmare a nationalizarii industriei, colectivizarii agriculturii, etatizarii tuturor ramurilor de activitate au saracit Romania care, in 1938, se numara printre tarile bogate ale Europei. Nivelul de viata al populatiei a scazut catastrofal, adancind dramatic prapastia fata de tarile occidentale care s-au refacut si dezvoltat rapid dupa razboi.
- f) Propaganda mincinoasa, terifianta, menita sa ascunda adevarul asupra inrobirii tarii de catre comunisti, a reprezentat una din actiunile indreptate spre construirea „omului nou”. Presa, radioul, televiziunea, creatiile literare si artistice, controlate necrutator de comunisti, la fel ca si sedintele de partid, cele sindicale, de productie sau de „invatamant” au supus oamenii la o presiune insuportabila care, incet – incet au lasat urme in mintile si sufletele tuturor. Unul dintre efectele cele mai nocive ale propagandei, a fost instalarea „dublei gandiri” orwelliene, o pervertire a capacitatii oamenilor de a fi rationali si consecventi.
- g) Dupa 1975, actiunile dementiale ale dictatorului Ceausescu au condus la demolarea, in multe localitati ale tarii, printre care si in Bucuresti, la mii de case, biserici si edificii in buna stare, unele avand o valoare de patrimoniu incontestabila (de exemplu Manastirea Vacaresti). In aceeasi perioada, dictatorul a ordonat sa se reduca incalzirea locuintelor si sa se reduca aprovizionarea pietii alimentare. Aceste masuri au condus la cresterea dramatica a mortalitatii si morbiditatii in tara noastra.
- h) Inspirandu-se din „filosofia” marxista, partidul comunist a dus in permanenta o politica ateista concretizata prin propaganda anticrestina si persecutarea preotilor si credinciosilor, mergand pana la aruncarea in temnite si lagare de munca a mii dintre acestia.
- i) In timp ce marea majoritate a populatiei se zbatea in saracie si penurie generalizata, nomenclatura , o categorie restransa de privilegiati, se bucura de numeroase avantaje, ducand o viata confortabila si imbelsugata. Nomenclatura avea mai multe niveluri, incepand cu cea a „conducatorilor” de partid si de stat, membri guvernului si ai organizatiilor centrale, precum si capeteniile securitatii si militiei.
- j) Aparatul represiv al regimului comunist era format din zeci de mii de „lucratori” ai securitatii, militiei si serviciilor speciale, multi dintre ei sub acoperire, precum si din sutele de mii de informatori platiti sau nu, majoritatea recrutati prin santaj. Delatiunea era un lucru obisnuit, practicandu-se intre colegi, prieteni si chiar membri ai aceleiasi familii. Securitatea avea putere de viata si de moarte asupra cetatenilor, iar securistii, pentru a-si justifica salariile si a-si da importanta, inventau adesea „probleme” si „delicventi” practic inexistenti. Costul aparatului represiv alcatuit din securitate, militie, informatori si oficiniile anexe a fost estimat la aproximativ 10% din P.I.B.-ul existent in timpul regimului comunist, in timp ce pentru sanatate si invatamant se alocau de zece ori mai putin.
- k) Cultul personalitatii, de inspiratie chino – coreana, a reprezentat ultima faza (deceniile 8 si 9) a dictaturii comuniste, ducand la o veritabila exasperare a oamenilor si, in final, la revolta acestora.
Toate elementele enuntate mai sus au condus, odata cu inrobirea tarii, la subrezirea echilibrului natiunii si aparitia „omului nou”. Dupa cum vom arata insa in continuare, aceasta „opera” diabolica, din fericire nu a reusit asa cum dorisera oprimatorii.
Caracteristicile „omului nou”
Iata cum ii descrie Horia Roman Patapievici pe concetatenii nostri, in „Scrisorile” catre Alexandru Paleologu: „fete patibulare, ochi mohorati, maxilare incremenite, fete urate, guri vulgare, trasaturi rudimentare, vorbire agramata si bolovanoasa, (…), lasitate, ticalosie, vanitate si egoism meschin, invidie joasa, delatiune lipsita de remuscari, ingamfare, barfa”. Caracterizarea de mai sus pare mai mult o reactie emotionala decat o constatare stiintifica. O enumerare serioasa a defectelor noastre ar fi trebuit sa le cuprinda, mai degraba, pe urmatoarele: pierderea sentimentului national, „masochismul” etnic, lipsa sentimentului de solidaritate si raspundere cetateneasca, precum si defecte inrudite.
Ceea ce lipseste cu desavarsire in caracterizarea facuta de Horia Roman Patapievici este observatia ca defectele constatate sunt in mare masura rezultatul constructiei „omului nou” de tip comunist. Existau desigur defecte si in randurile oamenilor din Romania „normala”, cea dinainte instalarii regimului comunist, dar ele nu aveau gravitatea si raspandirea din anii 1945 – 1989.
A reusit constructia „omului nou” in Romania ?
Actiunile miselesti ale comunistilor au avut efecte devastatoare in tara noastra, la fel ca si in celelalte tari ale sistemului.
Pentru a putea constata efectele reale ale constructiei „omului nou” este necesar sa comparam situatia din anul 1938 cu cea din perioada 1944 – 1989. Cetateanul Romaniei spre sfarsitul anilor regimului comunist era cu totul altfel decat cel al anului 1938 si, din nefericire, in sensul cel mai rau cu putinta.
Din punct de vedere biologic, „romanul nou” este mai subred, mai putin sanatos si viguros decat cel al anilor postbelici. Morbiditatea a crescut si, cu toate marile progrese ale medicinii pe plan mondial, durata medie de viata a ramas mult in urma fata de cea din tarile dezvoltate.
Si mai dezolanta este starea psihosociala a cetateanului trecut prin „reeducarea” pentru formarea omului nou. Au disparut sau si-au diminuat drastic impactul social, reperele morale oferite de religie, si de exemplul oamenilor de mare valoare (preotii, intelectualii satelor, profesorii, marii intelectuali, ofiterii, oamenii politici patrioti, marii regi si regine ale Romaniei (Carol I, Ferdinand, Elisabeta, Maria)). Niciodata moravurile si mentalitatea oamenilor nu au atins un nivel atat de deplorabil ca dupa trecerea mai multor ani de „constructie a socialismului si omului nou”. Efectele acestui proces au fost atat de profunde incat ele au persistat, ba unele chiar s-au amplificat, dupa Revolutia din 1989.
Si totusi…
In perioada regimului comunist si in cea a „tranzitiei” au existat semne ca „omul nou” n-a cotropit intreaga natiune. Putem mentiona, in acest sens, Rezistenta armata din muntii Romaniei (1944 – 1960), avand o amploare si o durata nemaiintalnita in tarile subjugate de comunisti. Apoi, multitudinea de organizatii anticomuniste din perioada 1947 – 1964, ai caror membri au fost aruncati in inchisori (aproximativ 1,5 milioane de detinuti, marea majoritate tineri, dintre care o treime au murit in inchisori sau din cauza detentiei). Miscarile studentesti anticomuniste din perioada revolutiei ungare (1956), grevele din Valea Jiului si sindicatele libere (1977), precum si disidenta intelectualilor de dupa 1978 au reprezentat, de asemenea, dovezi ca formarea omului nou nu a reusit asa cum doreau asupritorii. Spre sfarsitul perioadei 1945 – 1989, lungul sir al suferintelor natiunii a determinat aparitia nemultumirii populare generalizate, ducand la explozia Revolutiei din decembrie 1989. A fost un moment de gratie, in care cea mai mare parte a compatriotilor nostri s-au scuturat de fantoma omului nou care se incuibase in sufletele si mintile lor. Din nefericire, ticaloasele forte ale intunericului s-au regrupat rapid si au pus la cale lovitura de stat criptocomunista ce a urmat Revolutiei, precum si diversiunile care au readus la putere nomenclatura de nivelul 2 si 3. Avand o indelungata experienta KGB-ista si securist – autohtona, fortele criptocomuniste au schimbat profilul „omului nou” aducandu-i modificari furate din doctrinele democratice, liberale , capitaliste si social – democratice.
„Omul nou al tranzitiei” este un hibrid mafioto – criptocomunist, fara scrupule, avid de imbogatire rapida, care nu poate fi decat frauduloasa, posesor al unui limbaj demagogic heteroclit care sa-i permita accesul la putere folosind democratia parlamentara.
Exista insa concetateni de-ai nostri care n-au mai intrat in capcana noului „om nou”, si care incercand sa-si ia soarta lor si a tarii in maini, au initiat miscari si organizatii realmente democratice si patriotice: AFDPR, Piata Universitatii, Alianta Civica, Grupul de dialog social, APADOR-CH, Pro-democratia, Societatea Academica Romana etc. Din pacate, aproape fara exceptie, clasa politica este alcatuita din noua mafie corupta, cinica, solidara in tendinta de imbogatire si pastrare a puterii, cu pretul unei noi inrobiri a tarii.
Sublata causa, tollitur effectus: revenirea la normalitate
Iesirea din impasul tragic in care s-a aflat si se mai afla Romania, dupa ce, timp de decenii a fost supusa opresiunii comuniste si „experimentului” formarii omului nou, impune inlaturarea acelor factori care au determinat aparitia impasului. Este deci nevoie sa se inlature elementele care au produs starea profund anormala si nefericita din perioada comunista si postcomunista.
Terapia pentru revenirea la normalitate a tarii va fi dificila si de durata, putand fi rezumata in urmatoarele cinci puncte:
Aducerea pe prim plan a rolului credintei crestine in echilibrarea psihologica, morala si comportamentala a compatriotilor nostri;
Promovarea culturii, atat la nivelul elitelor natiunii cat si la cel al categoriilor sociale cele mai largi;
Integrarea reala a institutiilor statului, societatii civile si a cetatenilor in sistemul de valori europene;
Reabilitarea sentimentului national profund alterat dupa agresiunea la care l-a supus sistemul comunist;
Asanarea clasei politice si a administratiei centrale si locale, prin mecanismul de promovare a valorilor reale si de inlaturare a coruptiei, carierismului si non-valorilor.
Gheorghe Boldur-Latescu
https://romanialibera.ro/sport/atletism/reeducarea-in-romania-147940/
////////////////////////////////////
Marea Resetare are ochii oblici – Statul Paralel occidental și-a dat mâna cu Dictatura Digitală chineză
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ
ARTICOLE RELAȚIONATE
G20 promovează Pașaportul Global standardizat de vaccinare al OMS și programul de identificare Sănătatea digitală – Gulagul digital
Mulți se întreabă cum va arăta viața în Occident după Marea Resetare. Răspunsul este simplu: ca în China. Acolo este Modelul.
Au stârnit stupoare armonia și zâmbetele relaxate de la întânirea lui Joe Biden cu Xi Jinping. Ciudat! În strategia de securitate elaborată de Washington, China figurează pe primul loc între amenințările la adresa Statelor Unite.
Amenințarea de invazie a Taiwanului a devenit iminentă, după ce Partidul Comunist Chinez l-a confirmat pe Xi pentru încă un mandat la conducerea țării.
Mai mult, Beijingul este considerat principalul aliat al Moscovei în Războiul din Ucraina, care va configura harta lumii viitoare.
Ar fi fost de așteptat, prin urmare, o întâlnire înghețată între Biden și Xi.
Eroare! De decenii bune, China este privită de Occident ca un teren de încercare. Ca un loc în care se testează modele ale „lumii de mâine”, așa cum se testau virușii în laboratorul din Wuhan.
Modelul chinez, de corporatism controlat ideologic de la centru, suna cât se poate de tentant pentru capitalismul occidental aflat în criză.
Mână de lucru ieftină, obedientă, care nu poate face greve?
O societate ca un furnicar, controlată total, în care indivizii au un singur drept: să execute ordinele?
Iată raiul pentru orice dictator.
De doi ani și jumătate, de când cu pandemia (izbucnită tot în China, la un laborator finanțat de SUA), modelul chinez, cu restricții draconice și supraveghere generalizată s-a extins rapid în întregul Occident.
Marea Resetare are ochii oblici.
O analiză cutremurătoare de John și Nisha Whitehead de la The Rutherford Institute pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
„Dacă guvernul ar deveni vreodată despotic, dacă un dictator ar lua vreodată puterea în această țară, capacitatea tehnologică pe care comunitarea de informații a oferit-o guvernului i-ar putea permite acestuia să impună o dictatură totală, și atunci nu mai va exista nici un mijloc pentru a ne opune.” – Senator Frank Church
Voturile au fost date.
Indiferent cine candidează, indiferent cine controlează Casa Albă, Senatul sau Camera Reprezentanților, acum sau în viitor, „noi, poporul” am pierdut deja.
Am pierdut pentru că viitorul acestei țări (SUA) este construit – dincolo de legi, alegeri și frontiere – de niște forțe dictatoriale, fără nici un respect pentru individualitate, intimitate și libertate.
Soarta Americii este croită în China, modelul nostru pentru orice este distopic.
Putere economică și politică, deținând o parte din datoria americană mai mare decât orice altă țară, și care achiziționează companii americane din toate domeniile, China este un regim totalitar vicios, care folosește în mod curent cenzura, supravegherea și brutalitatea polițienească pentru a intimida populația, a rămâne la putere și a extinde dimensiunile elitei sale corporatiste.
Pe calea pe care merge China, Statele Unite sfârșesc prin a o urma. Este calea dictaturii pure și simple.
CENZURA
Mașinăria de cenzură chineză pare ieșită de-a dreptul din 1984 al lui George Orwell. Cu agenții guvernamentale și cu companii care colaborează pentru limitarea libertății de exprimare a populației.
De altfel, în urmă cu câțiva ani, China a interzis cuvântul „dezacord” precum și orice referire la romanele lui Orwell, Ferma Animalelor și 1984.
Agențiile guvernamentale hărțuiesc și intimidează în mod curent pe oricine poate fi bănuit că nu se supune.
Activiștii sunt sancționați adesea pentru că se strâng în locuri publice și inculpați penal pentru „tulburarea ordinii”.
China depune eforturi importante și pentru a pune botniță ziariștilor care scriu despre corupție sau încălcarea drepturilor omului.
SUPRAVEGHERE
COVID-19 a ieșit din tenebrele supravegherii orwelliene care domnește în China și a furnizat Chinei scuza perfectă pentru a face uz de toate puterile sale, extinse și sofisticate, de supraveghere și de strângere a datelor personale ale cetățenilor chinezi, dar și din lumea întreagă.
Scanere termice folosind Inteligența Artificială (IA) au fost instalate în gările și aeroporturile marilor orașe pentru a evalua temperatura corporală și a identifica orice persoană cu febră.
Camerele de recunoaștere facială și operatorii de telefonie mobilă urmăresc permanent mișcările persoanelor, transmit în timp real informațiile către centrele de date accesibile agenților guvernamentali și angajatorilor.
Iar sisteme de alerte cu coduri colorate (roșu, galben și verde) îi triază pe oameni după categorii de sănătate care corespund gradului de libertate de mișcare ce le este acordat: „Cod verde – mișcare liberă. Roșu sau galben – semnalați imediat.”
CREDITUL SOCIAL
Încă dinainte de pandemia COVID, statul polițienesc chinez își urmărea asiduu cetățenii, prin folosirea celor 200 de milioane de camere de supraveghere instalate în toată țara.
Dotate cu tehnologie de recunoaștere facială, camerele le permit autorităților să depisteze așa-zise infracțiuni, cum ar fi de pildă traversarea neregulamentară a străzii și care se reflectă în punctajul creditului social al unei persoane.
Punctajul creditelor sociale, acordat cetățenilor sau companiilor, permite etichetarea lor ca „buni cetățeni” sau nu.
„Punctajul unui cetățean” determină locul pe care acesta îl ocupă în societate, pe baza loialității față de guvern.
Un sistem care folosește nume reale – fapt care îi obligă pe cetățeni să folosească carduri de identitate emise de guvern pentru a cumpăra cartele telefonice, pentru a-și crea un cont pe rețelele sociale, pentru a lua trenul, pentru a se sui în avion sau chiar pentru a cumpăra de la băcănie – cuplat cu notele creditului social fac posibil ca acelora care figurează pe listele negre să li se interzică accesul pe piețele financiare, cumpărarea de proprietăți sau călătoriile cu trenul sau avionul.
Printre activitățile care te pot înscrie pe listele negre se află fapte precum așezatul pe locuri rezervate în tren sau crearea de probleme în spital.
ORAȘELE SMART
China este pioniera orașelor smart zise „sigure”. Ea exportă în toată lumea modelul de comunități high-tech în care cetățenii sunt monitorizați 24 de ore din 24. Orice gest al lor se află sub o supraveghere totală și fiecare aparat este conectat la un computer central operat de Inteligența Artificială.
Așa cum conchide expertul în probleme de apărare a intimității, Vincent Mosco:
„Beneficiul orașelor smart este clar de partea autorităților, care pot folosi promisiunile unui oraș modern, high-tech, pentru a-și extinde supravegherea. Avantaje sunt și pentru companiile big tech, care profită mai întâi de pe urma construirii infrastructurii unui oraș smart și apoi de pe urma valorificării comerciale a produselor lor în întreg spațiul orașului smart. Ce câștigă cetățenii? O oarecare eficiență operațională, dar cu prețul uriaș al propriei lor libertăți.”
MONEDA DIGITALĂ
China a adoptat deja o monedă digitală emisă de guvern, care îi permite nu doar să supravegheze și să poprească tranzacțiile financiare ale oamenilor, dar și săfuncționeze în tandem cu sistemul de punctare al creditului social pentru a pedepsi indivizii pentru abateri morale și sociale, sau să îi recompenseze pentru că se supun comportamentului cerut de guvern.
Sinologul Akram Keram scria în Washington Post:
„Odată cu yuanul digital, PCC (Partidul Comunist Chinez) va avea control și acces direct asupra vieții financiare a indivizilor, fără intermedierea instituțiilor de forță. Într-o societate cu un yuan digital, guvernul poate suspenda cu ușurință portofelul digital al disidenților și al activiștilor pentru drepturile omului.”
DICTATURA DIGITALĂ
Această noțiune va defini ce înseamnă libertatea în aproape toate aspectele vieții. Încă o dată, trebuie să privim spre China pentru a înțelege ce ne așteaptă.
AnalistaMaya Wang de la Humans Rights Watch:
„Autoritățile chineze folosesc tehnologia pentru a controla populația de pe întreg cuprinsul țării în moduri mai subtile, dar totuși foarte puternice. Banca centrală adoptă moneda digitală, care permiteBeijingului să urmărească –și să controleze – tranzacțiile financiare ale oamenilor. China construiește orașe așa-numite «sigure», care integrează informațiile obținute de sistemele intruzive pentru a prezice și preveni totul, de la incendii la dezastre naturale și disidență politică. Guvernul consideră că aceste intruziuni, împreună cu acțiunile administrative, cum ar fi interzicerea accesului persoanelor de pe listele negre la servicii, îi va obliga pe oameni să aibă un «comportament pozitiv», inclusiv o mai mare obediență față de politicile guvernului sau de obiceiurile sănătoase, cum ar fi exercițiile fizice.”
SUPRAVEGHEREA I.A.
Într-un mod asemănător cu cel în care produsele chineze s-au infiltrat pe aproape toate piețele din lume și au modificat comportamentele consumatorilor, China exportă acum „tehnologia dictatorială” către guvernele din lumea întreagă.
De fapt, China și Statele Unite au deschis calea, furnizând restului lumii tehnologia de supraveghere IA, uneori la prețuri subvenționate.
În mâinile tiranilor și dictatorilor mărinimoși, supravegherea IA este mijlocul suprem de represiune și control, în special prin folosirea platformelor orașelor smart, a sistemelor de recunoaștere facială și a poliției predictive.
Aceste tehnologii sunt folosite și de grupări extremiste violente, ca și detraficanții de carne vie, de copii, de droguri și de arme pentru scopurile lor ticăloase.
În vreme ce țări cu regimuri autoritare au fost dornice să implementeze supravegherea IA, după cum arată cercetările efectuate de Carnegie Endowment, democrațiile liberale„folosesc și ele în mod agresiv instrumentele IA la controlul frontierelor, la prinderea potențialilor infractori, la supravegherea cetățenilor cu comportament negativși la extragerea teroriștilor din mulțime”.
În plus, este ușor de văzut cum modelul chinez de control asupra Internetului a fost integrat în acțiunile Statului polițienesc american pentru a-i identifica pe așa-zișii teroriști interni antiguvernamentali.
În acest mod, totalitarismul cucerește lumea.
POLIȚIA SECRETĂ
Potrivit rapoartelor recente, China a implantat 54 de grupări de poliție secretă în 25 de orașe ale lumii, inclusiv din Statele Unite, în cadrul acțiunii de a-i depista, amenința și deporta pe disidenții chinezi înapoi în China, pentru a fi deferiți justiției.
Campania de supraveghere, intimidare și pedepsire a disidenților din exil a fost botezată Operațiunea Fox Hunt (Vânătoarea de vulpi).
După cum sublinia o agenție pentru drepturile omului, „mesajul de la Ministerul de Externe (chinez) – că nu ești nicăieri în siguranță, că te putem găsi și punem mâna pe tine – este foarte eficient”.
BRUTALITATEA POLIȚIEI
Nu s-au schimbat prea multe în China de la reprimarea violentă a protestelor din Piața Tienanmen. Poliția chineză rămâne brutală, excesivă și inflexibilă, mai ales acum, când are în spate puterea suplimentară a Statului Big Brother.
TACTICI DE INTIMIDARE
China stăpânește la perfecțiune arta tacticilor de intimidare, amenințând activiștii, familiile lor și mijloacele de subzistență, dacă nu se supun diktatelor regimului.
Așa cum explica un militant:
„Au fost apeluri telefonice în miezul nopții, în care se spunea că membrii familiei nu vor găsi de lucru dacă persoana respectivă nu cooperează cu guvernul, sau că numărul de telefon al părinților va fi afișat online și vor fi hărțuiți. Sau, în cazul uighurilor, că familiile lor vor fi trimise în lagăre.”
DISPARIȚIE, SPĂLAREA CREIERULUI ȘI TORTURĂ
Cei care nu se conformează diktatelor regimului chinez sunt adesea făcuți să dispară, arestați în miez de noapte și închiși în lagăre de reeducare orwelliene.
China a construit peste 400 de astfel de lagăre în ultimii ani, în care să fie deținute persoane pentru delicte mergând de la contestarea guvernului până la așa-zise infracțiuni religioase, cum ar fi deținerea unui Coran sau abținerea de la consumul cărnii de porc.
După cum relatează The Guardian:
„Abuzurile includ detenția arbitrară, tortura și neacordarea de asistență sanitară în lagăre, precum și controlul coercitiv al nașterilor.”
Influența globală a Chinei, anvergura ei tehnologică, ambițiile sale de hegemonie mondiaă și regimul rigid pe care îl promovează ne împing către o lume încătușată.
Cu ajutorul tehnologiilor de supraveghere, China a construit primul stat cu dictatură tehnologică din lume și a devenit un model pentru toți dictatorii de pe planetă.
Ceea ce prea puțini recunosc, din păcate, este că China și Statul Paralel din America și-au unit forțele.
Așa cum am arătat în Battlefield America: The War on the American People și în omologul său de ficțiune, The Eric Blair Diaries, în spatele unei spoieli de transparență guvernamentală și de alegeri libere, se ascunde Fascismul însuși.
America a devenit întruchiparea tuturor temerilor lui Philip K. Dick, atunci când a scris The Man in the High Castle, viziunea unui univers alternativ în care puterile Axei îi înving pe Aliați în Al Doilea Război Mondial, iar „fascismul nu doar că a cucerit America. S-a insinuat cu o tulburătoare ușurință în ADN-ul Americii.”
Deși viziunea lui Dick, a unei lumi în care totalitarismul a devenit normal este înspăimântătoare, realitatea tot mai pregnantă în care trăim, a unei lumi în care Statul Paralel nu mai este limitat la nivel național ci a căpătat proporții globale, este cu mult mai îngrozitoare.
Poate că steagul nostru național nu va flutura mândru având alături de dungile roșii și albe o svastică pe fond albastru, așa cum scrie în The Man in the High Castle.
Dar atenție: asta nu înseamnă că nu ne aflăm sub ocupație!
de John și Nisha Whitehead The Rutherford Institute, traducere: Adrian Pătrușcă ActiveNews
https://www.activenews.ro/opinii/Marea-Resetare-are-ochii-oblici-Statul-Paralel-occidental-si-a-dat-mana-cu-Dictatura-Digitala-chineza-177557
/////////////////////////////////////////
Ex-Detainee Describes Torture In China’s Xinjiang Re-Education Camp
Rob Schmitz
Uighur security personnel patrol near the Id Kah Mosque in Kashgar, a city in northwestern China’s Xinjiang region, in 2017. Xinjiang authorities have detained members of the Uighur ethnic minority, who are largely Muslim, and held them in camps the authorities call „education and training centers.”
By the time Chinese guards began torturing Kayrat Samarkand inside a re-education camp last spring, he says his life had prepared him for this.
The ethnic Kazakh grew up in the mountains of China’s rural Xinjiang region, just miles away from the border with Kazakhstan. When he was 11 years old, his parents died. A man from his village lured the young orphan to a nearby city with the promise of work and then sold him to a criminal gang of ethnic Uighurs, the predominant ethnic minority in Xinjiang, who managed a network of child thieves throughout China……………………………..
Det. aici
https://www.npr.org/2018/11/13/666287509/ex-detainee-describes-torture-in-chinas-xinjiang-re-education-camp
//////////////////////////////////////////////
Top 10 cazuri de “”mare corupție”” în România
Lucian Davidescu
Cum va supraviețui lupta anticorupție? Doar frica nu păzește bostănăria, mai trebuie și un pic de rușine!
Colegul Alex Costache se teme că anticorupția a intrat în declin. Așa cum ne-am învățat să o cunoaștem, poate că e adevărat, dar poate că asta e o ocazie bună să se întărească cu o componentă care i-a lipsit în tot timpul ăsta.
Până la urmă, rezultatele sunt încă modeste – vreo 200 de corupți după gratii și multe cazuri de foarte-mare corupție care n-au putut fi rezolvate mulțumitor: asta pare o bătălie cu morile de vânt sau cu proverbiala caracatiță căreia dacă îi tai un braț îi cresc alte 10.
Top 10 cazuri de mare corupție
…materializate într-un grad mai mic sau mai mare dar rămase, practic, nepedepsite
Bancorex – al cărei beneficiar sonor a apoi fost „mogul bun” de-al anticorupției, fără să aibă cineva vreo greață evidentă. Și alte bănci mai mici, cunoscute (Banca Agricolă, acum la Raiffeisen) sau mai puțin (mai știe cineva ce era cu Banca Unirea, la ce folosea și cine avea acțiuni acolo? Și cum de-a aterizat apoi o vreme în mâinile unor foști caghebiști?).
Afacerea Țigareta – probabil doar vârful aisbergului dintr-o operațiune de contrabandă orchestrată de serviciile de informații și de care s-a aflat doar pentru că au ajuns să-și regleze conturile între ele.
Hidroelectrica – schema prin care s-au inventat „băieții deștepți”, multimilionari din nimic. Cel mai rău lucru pe care l-au pățit ăștia este că au pierdut procesele prin care tot ei dădeau statul în judecată!
EADS – contractul de un miliard de euro pentru „securizarea frontierelor” a fost încercarea a lui Năstase de-a intra în liga mare. Nu i-a ieșit, dar contractul a continuat bine-mersi iar Năstase a ajuns la pușcărie pentru alte „mari corupții” dar mai mijlocii.
Bechtel – alt jaf pornit de pe vremea lui Năstase, dar care acum nu mai e clar dacă a fost corupție de la început sau a devenit abia după (sau, să zicem, cu cât ne apropiem de ziua de azi, cu atât jaful de acolo e mai nesimțit). Plus toate telenovelele de pe restul traseului, cel dintre Brașov și București.
Microsoft – cazul ăla de sifonare în care singurii „vinovați” găsiți au rămas și în libertate și cu banii.
Roșia Montană – „locul unde nu s-a întâmplat nimic”, în afară de ample mișcări suspecte pe bursă care de exemplu ar fi îmbogățit pe oricine ar fi vorbit la televizor despre proiect din vreo postură oficială.
e-România – încercarea Elenei Udrea de-a da jumătate de miliard de euro pe un site, desăvârșită într-o formă mai discretă/descentralizată de alde Ghiță
ANRP – hoția prin care s-a reușit furtul încă o dată a ce au naționalizat comuniștii, din care vedem doar cazuri răzlețe dar nici o acuzație de sistem.
Hexi-Pharma – schema mafiotă prin care viețile victimelor au fost tranzacționate după modelul sicilian.
Și, probabil, cel puțin încă pe atâtea de unde încă n-au ieșit la suprafață destule informații încât să poată fi văzute ca atare.
Aproape toate au în comun valoarea foarte mare, de ordinul sutelor de milioane de dolari sau mai mult, aparenta legalitate (totul se face pe cât posibil cu „licitație”) și absența stridentă a condamnărilor! Ca și în 2004, îți vine să te întrebi „dar unde sunt peștii mari”?
Nu cred că trebui să-i fie găsită DNA o vină în asta, și nici măcar PNA! Ele lucrează cu doctrina care le este pusă la dispoziție – la pachet cu informațiile și instrumentele specifice.
Ei bine, doctrina asta este cam șchioapă! Nu poți alerga o cursă într-un singur picior, oricât de puternic ar fi el. Și, ca și acum un deceniu și jumătate, nu pare să existe destul interes politic și administrativ pentru a merge mai departe.
Ne place poate să ne amăgim, dar pedepsele și polițaii nu sunt niciodată suficienți pentru a-i face pe criminali să nu mai ucidă și pe hoți să nu mai fure. Necesari, dar nu suficienți.
Nu există suficiente pușcării și destule servere de interceptare pentru a opri jaful dacă în continuare se poate fura exact la fel ca înainte și în continuare există alți oameni dispuși să riște orice pentru a se îmbogăți peste noapte. Chinezii tot încearcă cu gloanțe în ceafă, și tot degeaba!
Noi avem… ce? 147 de oameni în pușcărie pentru „fapte de corupție” (ok, și poate alte câteva sute deja-eliberați) la sfârșitul a mai bine de un deceniu și jumătate de „luptă”, care cică și-ar fi depășit apogeul. Se fură mai puțin? Nimic care să indice asta!
Și se va tot fura cât timp anticorupția nu își construiește și un pilon preventiv, principal, pe lângă cel judiciar care să intervină doar în ultimă instanță.
Care este ieșirea
Primul și cel mai important ingredient este transparența administrativă maximă. Sunt prea multe de spus, buna-guvernare se face în cel puțin o generație, nu într-un articol. Dar să luăm doar un exemplu recent – anul trecut, pe final de mandat, guvernul Cioloș anunța pe nepusă masă un contract de achiziție de corvete. Prețul, decent la început, s-a dovedit după scurt timp dublu. Nu știm dacă asta era o afacere de corupție sau nu, în etapa asta nici nu contează. Nu contează nici dacă „era oportună”, „aducea locuri de muncă”. Problema uriașă acolo este că decizia a fost luată în secret și anunțată brusc (exact ca Bechtel și EADS la vremurile lor) – chestie care în sine este de natură să stârnească suspiciuni. Chiar dacă admitem că de data asta a fost o decizie de bună credință, lipsa de transparență și a dezbaterilor prealabile legitimează, pe viitor, același comportament din partea unora verificabili ca „mari-corupți”.
Sau câtă încredere să ai când își păstrează până la final postul de ministru unul care a luat sute de mii de euro din offshore pentru câte un site care a avut mai mulți vizitatori după ce s-a aflat de jonglerie decât înainte?
Anticorupția va apărea cu adevărat atunci când nici unul dintre factorii care încurajează furtul nu va mai fi acceptabil – indiferent dacă vine din partea taberei politice favorite sau a ăleia rivale, indiferent dacă vine de la securiștii răi sau de la ăia buni. Sunt legi care se pot face pentru asta, dar detaliile despre ce ar trebui să conțină ele contează mai puțin. Importantă e așteptarea publică.
Rușine, rușine, rușine!
Ordinea socială funcționează cam peste tot pe baza unui cuplu de forțe între vinovăție și rușine. În funcție de specificul cultural, cocktail-ul vine în combinații variate. La noi vinovăția internalizată este aproape egală cu zero (frica de pedeapsă mai compensează, dar nu destul) în schimb rușinea ar funcționa dacă ar fi exploatată mai bine.
Acum 17 ani, când se înființa PNA, Bucureștiul era un oraș teribil de murdar – la propriu – o societate abia intrată în febra consumului nu știa încă ce să facă cu atâtea ambalaje. Dacă aveți memorie vizuală, faceți exercițiul ăsta: Rânduri de gunoaie împodobeau bordurile iar aproape toată lumea arunca orice pe jos, cu sau fără vreo scuză ieftioară – că „nu sunt coșuri”, că „sunt prea puține”, că „sunt prea departe”.
În ani de zile, schimbarea a trecut aproape neobservată, dar – pentru nici o generație – este incredibilă. N-a fost nevoie nici măcar de amenzi (frică), deși poate că ar fi accelerat puțin procesul și poate că ar fi utile acum ca să elimine chiar și excepțiile. Doar că așteptarea publică a devenit suficient de puternică încât azi, în sfârșit, „e rușine”.Anticorupția poate să fie o chestie la fel de simplă. Nu dau șpagă, că mi-e rușine! Nu lua șpagă, că e rușine! Dă legi și proceduri care să facă imposibilă barem vreo suspiciune de furt, ca să nu mai ajungem să ne fie rușine unii de alții!
https://www.romaniacurata.ro/top-10-cazuri-de-mare-coruptie-in-romania/
//////////////////////////////////////////////////////
(Mini) Lista dosarelor de corupție din România
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Aceasta este o listă a dosarelor notabile de corupție din România.
Dosare închise cu sentințe definitive
Nume dosar Persoană implicată Perioadă Detalii Sentință
„Mită la Primărie” Mircia Gutău (primar Râmnicu-Vâlcea)
2006 Acuzat de luare de mită; a cerut 50.000 de euro în schimbul unui certificat de urbanism și prins în flagrant delict.[1] 27 ianuarie 2010 – 3 ani și jumătate de închisoare cu executare[2]
“Horea 46” Cristian Anghel (primar Baia-Mare) 2006
Anghel a decis ca Primăria Baia Mare să cumpere o clădire la un preț supraevaluat (daunele fiind estimate la 394.500 €).[3] 17 martie 2010 – 2 ani și șase luni de închisoare cu executare.[4]
Dosar de trafic de influență Vasile Duță (senator PSD)
2000–2004 Acuzat că a primit bani și bunuri (inclusiv un Mercedes ML în valoare de aproape 40.000 de euro) în schimbul intervențiilor pe lângă instituții ale statului. 5 mai 2010 – 5 ani de închisoare cu executare[5]
„Trofeul calității” Adrian Năstase (prim-ministru) 2004
Acuzat că și-ar fi finanțat campania electorală din 2004 din taxele plătite de firmele care s-au înscris la concursul „Trofeul Calității”, organizat, în acel an, de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).[6] 20 iunie 2012 – 2 ani de închisoare cu executare[7]
„Strămutați de lux”…………………………………………………………..
Det. aici
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_dosarelor_de_corup%C8%9Bie_din_Rom%C3%A2nia
/////////////////////////////////////////////////////////
Transparency: Ungaria, Bulgaria și România rămân cele mai corupte țări din UE. Deficiențe ale statului de drept
Media globală IPC rămâne neschimbată la 43 pentru al doisprezecelea an consecutiv, cu mai mult de două treimi din țări cu scoruri sub 50. Acest scor indică probleme grave de corupție. Danemarca rămâne cea mai anticoruptă țară de pe glob, în creștere continuă a indicelui. Indicele de percepție a corupției (IPC) 2023 publicat marți de Transparency International arată că guvernele lumii au eșuat, în cele mai multe dintre țări, în combaterea corupției. Adică au făcut progrese puține sau deloc în combaterea acestui flagel.Media globală IPC rămâne neschimbată la 43 pentru al doisprezecelea an consecutiv, cu mai mult de două treimi din țări cu scoruri sub 50. Acest scor indică probleme grave de corupție.
Potrivit indicelui statului de drept, lumea se confruntă cu o scădere a funcționării sistemelor de justiție. Țările cu cele mai mici scoruri la acest ultim indice au, de asemenea, scoruri foarte scăzute la IPC, evidențiind o legătură clară între accesul la justiție și corupție.Țările cu cele mai slabe performanțe din Europa de Vest și UE sunt Ungaria (42), Bulgaria (45) și România (46), iar scorul lor reflectă deficiențe substanțiale ale statului de drept.Danemarca rămâne cea mai anticoruptă țară de pe glob al șaselea an la rând, cu un scor în creștere de la 88 la 90.
Amenințările împotriva statului subminează acțiunea împotriva corupției
Scorul mediu al indicelui de percepție a corupției (IPC) pentru regiunea Europei de Vest și UE a scăzut în 2023 la 65, pentru prima oară în ultimul deceniu.
În ciuda faptului că rămâne regiunea cu cel mai mare punctaj în IPC, măsurile robuste anticorupție continuă să fie subminate de slăbirea controalelor și a echilibrului în stat, arată raportul Transparency International.
Erodarea integrității politice contribuie la diminuarea încrederii publicului în capacitatea țărilor de a aborda provocările continue ale regiunii.
IPC 2023 arată că eforturile de combatere a corupției au stagnat sau au scăzut în mai mult de trei sferturi din țările din regiune. Dintre cele 31 de țări evaluate, doar șase și-au îmbunătățit scorul, în timp ce opt au scăzut din 2012.
Mai multe democrații de rang înalt, inclusiv Suedia (scor IPC: 82), Țările de Jos (79), Islanda (72) și Regatul Unit (71), au înregistrat cele mai mici scoruri înregistrate vreodată.
În special, Marea Britanie a înregistrat o scădere de șase puncte în ultimii cinci ani.
Danemarca (90), Finlanda (87) și Norvegia (84) se află în fruntea clasamentului IPC, în timp ce țările cu cele mai slabe performanțe, reflectând deficiențe substanțiale ale statului de drept, includ Ungaria (42), Bulgaria (45) și România (46).
Reducerea la tăcere a criticilor
Responsabilitatea redusă și corupția politică subminează statul de drept într-o regiune în care oamenii își pierd încrederea în instituțiile lor. În cele mai grave cazuri, grupurile de interese restrânse au prea mult control asupra luării deciziilor politice.
În altele, guvernele îi vizează pe jurnalişti, avertizori și alte organe de supraveghere.
Peste un deceniu de încălcare sistemică a statului de drept în Ungaria (42) a creat un sistem în care corupția la nivel înalt prosperă nesancționat.
Implementarea neconvingătoare a reformelor statului de drept, împreună cu o inițiativă legislativă recentă de a reduce la tăcere puținele voci critice care au mai rămas, dezvăluie angajamentul guvernului de a-și proteja status quo-ul.
În ciuda adoptării unei legislații cu mult întârziată privind denunțarea actelor de corupție, problemele semnificative ale Bulgariei (45) cu statul de drept și influența oligarhică rămân, în ciuda agendelor de reformă legislative a guvernelor care s-au succedat la putere.
A fost adoptată legislația mult așteptată, dar provocările legate de implementarea sa sunt evidente.
Amendamentele propuse de Italia (56) la constituție, dacă ar fi adoptate, ar concentra puterea în mâna executivului, slăbind substanțial puterea parlamentului.
Relatarea și investigarea cazurilor de corupție devine, de asemenea, din ce în ce mai dificilă pentru jurnaliști, din cauza utilizării sporite a proceselor strategice împotriva participării publice (SLAPS) sau a intimidării legale de către întreprinderi și politicieni puternici din țări precum Cipru (53), Malta ( 51), Irlanda (77), Ungaria (42), Croația (50), Bulgaria (45), Țările de Jos (79) și Polonia (54).
Justiția, subminată și în democrații și în dictaturi
Atât regimurile autoritare, cât și liderii democratici care subminează justiția contribuie la creșterea impunității față de corupție și, în unele cazuri, chiar o încurajează prin înlăturarea consecințelor pentru cei care au greșit.
Impactul acțiunilor lor este evident în țările din întreaga lume: de la Venezuela (13) până la Tadjikistan (20).
„Corupția va continua să prospere până când sistemele de justiție vor pedepsi faptele greșite și vor ține guvernele sub control. Când justiția este cumpărată sau interferată politic, oamenii sunt cei care suferă. Liderii ar trebui să investească pe deplin și să garanteze independența instituțiilor care respectă legea și luptă împotriva corupției. Este timpul să punem capăt impunității pentru corupţie”, a declarat François Valérian, președintele Transparency International.
Danemarca rămâne cea mai anticoruptă țară de pe glob
IPC clasează 180 de țări și teritorii după nivelurile percepute de corupție în sectorul public pe o scară de la zero (foarte corupt) la 100 (foarte curat).
Danemarca (90) se află în fruntea clasamentului pentru al șaselea an consecutiv, Finlanda și Noua Zeelandă urmând îndeaproape cu scoruri de 87 și, respectiv, 85.
Datorită sistemelor de justiție care funcționează bine, aceste țări dețin și printre cele mai bune scoruri în Indexul statului de drept.
Somalia (11), Venezuela (13), Siria (13), Sudanul de Sud (13) și Yemen (16) ocupă locurile de jos ale indexului, adică printre cele mai corupte. Cele mai multe dintre ele sunt afectate de crize prelungite, în mare parte alimentate de conflicte armate.
Douăzeci și trei de țări, printre care unele democrații de rang înalt precum Islanda (72), Țările de Jos (79), Suedia (82) și Regatul Unit (71), precum și unele state autoritare precum Iran (24), Rusia (26), Tadjikistan (20) și Venezuela (13) sunt la minime istorice în acest an.
12 țări în declin
Din 2018, 12 țări au scăzut semnificativ în ceea ce privește scorurile IPC.
Lista include țări cu venituri mici și medii precum El Salvador (31), Honduras (23), Liberia (25), Myanmar (20), Nicaragua (17), Sri Lanka (34) și Venezuela (13), precum și economii cu venituri medii superioare și cu venituri mari, cum ar fi Argentina (37), Austria (71), Polonia (54), Turcia (34) și Regatul Unit (71).
Opt țări au îmbunătățit și-au îmbunătățit IPC în aceeași perioadă: Irlanda (77), Coreea de Sud (63), Armenia (47), Vietnam (41), Maldive (39), Moldova (42), Angola (33) și Uzbekistan (33).
Ucraina, în creștere continuă a IPC de 11 ani
Justiția și instituțiile de aplicare a legii independente, transparente și bine dotate cu resurse sunt esențiale pentru ținerea sub control a corupției, spune raportul Transparency International.
La rândul său, prevenirea abuzului de putere politică, mită și alte forme de corupție care influențează sistemele de justiție este esențială pentru asigurarea eficacității acestora.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei (36) a adus cu sine provocări imense pentru guvernanța și infrastructura sa, crescând riscurile de corupție.
Cu toate acestea, Ucraina este într-o creștere continuă a IPC de 11 ani, concentrându-se pe reformele sistemului judiciar, inclusiv restructurarea organelor de autoguvernare judiciară, creșterea independenței judiciare și consolidarea capacității organului de urmărire penală și anticorupție.
În ciuda acestor îmbunătățiri, existența unui număr semnificativ cazuri de corupție la nivel înalt rămâne o preocupare majoră.
Guatemala rămâne cel mai semnificativ exemplu de declin al IPC (23), rezultat al celor trei guverne care s-au succedat la putere folosind practici corupte.
Parchetul și sistemul judiciar au fost folosite pentru a acorda impunitate elitelor pentru practicile lor corupte și pentru a-i sancționa tocmai pe cei care ridică vocea împotriva corupției. Această discrepanță a lăsat statul fără nicio capacitate instituțională de a lupta împotriva corupției.
În Africa, cazurile de corupție și problemele asociate din cadrul sistemelor de justiție variază, cuprinzând rapoarte de luare de mită, extorcare și amestec politic în sistemul de justiție din țări precum Nigeria (25).
Au existat cazuri în care magistrații au fost închiși: în Burundi (20).
Transparency International solicită guvernelor să ofere sistemelor de justiție independența, resursele și transparența necesare pentru a pedepsi în mod eficient toate infracțiunile de corupție și pentru a asigura controlul și echilibrul puterii. Iar acolo unde este necesar, trebuie, de asemenea, să introducă proceduri și legi mai bune pentru a ajuta instituțiile de justiție să se ferească de actele de corupție.
„Corupția agravează nedreptatea socială și îi afectează în mod disproporționat pe cei mai vulnerabili. În multe țări, obstacolele în calea justiției pentru victimele corupției persistă. Este timpul să spargem barierele și să ne asigurăm că oamenii pot avea acces eficient la justiție. Toată lumea merită sisteme juridice corecte și incluzive în care vocile victimelor să fie auzite în fiecare etapă. Orice altceva este un afront la adresa justiției”, a declarat Daniel Eriksson, CEO al Transparency International odată cu lansarea raportului.
Dora Vulcan
Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.
https://romania.europalibera.org/a/raport-transparency-international-romania-ungaria-bulgaria-cele-mai-corupte-tari-din-ue/32797454.html
//////////////////////////////////////////////////////
(De rasul g lumii) EXCLUSIV De ce nu poate fi judecat Ion Iliescu în dosarul Revoluției. Motivare
Articol scris de:
Virgil Burlă
Judecătorii Mihail Udroiu și Lia Savonea de la instanța supremă, care au constatat, pentru a doua oară, neregularitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată în dosarul Revoluție și-au motivat decizia.Cei doi magistrați susțin, în esență, că procurorul militar nu a respectat la virgulă decizia instanței supreme din 2021 și nu a remediat cele cerute de Înalta Curte de Casație și Justiție în urmă cu trei ani când a fost restituit dosarul la parchet.Cei doi au reținut „neregularitatea rechizitoriului derivată din încălcarea dispozițiilor obligatorii ale încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus anterior restituirea cauzei la parchet”.
Nu și-a îndeplinit obligația
Udroiu și Savonea susțin că „procurorul, în calitate de unic titular al acțiunii penale, nu și-a îndeplinit obligația de a descrie corespunzător situația de fapt cu care este sesizată instanța în cazul fiecărei acuzații penale în parte, ce formează obiectul dispozițiilor de trimitere în judecată a celor trei inculpați”.
Mihail Udroiu a decis că rechizitoriul lui Iliescu nu este conform
Mihail Udroiu a decis că rechizitoriul lui Iliescu nu este conform
În esență, curtea supremă reproșează procurorului militar că nu a explicat detaliat în ce constă vinovăția lui Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, trimiși în judecată în dosarul Revoluției.
Citește și: Magnatul Puiu Popoviciu achitat după rejudecare: „Fapta nu există”
Cei doi judecători arată că nu a fost respectat articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale „care recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzației aduse împotriva sa”.
Proces echitabil pentru Iliescu
Din grijă pentru Iliescu, Voiculescu și Rus, completul de judecată în faza de contestație Cameră preliminară arată că „respectarea dreptului la un proces echitabil al inculpatului implică şi stabilirea în mod previzibil a obiectului judecății care (…) se limitează la faptele şi la persoanele arătate în actul de acuzare, fiind astfel necesar ca actul de sesizare să cuprindă descrierea fiecărei fapte care formulează obiectul acuzaţiei penale, cu indicarea pentru fiecare dintre acestea şi a inculpaţilor care se consideră că au participat la comiterea ei”.
Descrieri explicite
În plus, Înalta Curte consideră că, „față de gravitatea faptelor investigate era în sarcina parchetului să manifeste o diligență deosebită în desfășurare anchetei, în administrarea și evaluarea probelor, respectiv în descrierea explicită și clară a faptelor pe care le consideră tipice, față de configurarea normei/normelor de incriminare, dar și a întregului context în care se presupune că acestea ar fi fost comise, pentru a evita astfel apariția descrierilor prolixe, digresiunilor ajuridice, raționamentelor juridice speculative, precum și a elementelor factuale cu un vădit caracter de echivocitate, în legătură cu: morfologia, funcționalitatea și eficiența grupului „Iliescu” și criteriile de determinare a existenței unui nucleu de putere în jurul „grupului Iliescu”.
Lia Savonea, fost membru CSM, actual judecător la ICCJ
Lia Savonea, fost membru al CSM și actual judecător la ÎCCJ
Fără să țină cont că au trecut de la fapte mai bine de 3 decenii, cei doi judecători susțin că „Înalta Curte constată că în cauză au fost analizate de procuror în rechizitoriu probe orale – rezultate din audieri, care au avut loc în dosare de urmărire penală diferite de cel în care s-a emis actul de sesizare, ale unor martori și părți civile, iar nu probe reale – rezultate din alte procedee probatorii decât audierile”.
Rechizitoriu neconform
După ce au rejudecat, cei doi magistrați au decis „neregularitatea rechizitoriului nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii Iliescu Ion (fost preşedinte al României), Voiculescu Voican Gelu (fost viceprimministru al Guvernului României) și Rus Iosif (fost comandant al Aviaţiei Militare). Va dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului ori solicită restituirea cauzei”, se mai arată în document.
Altă părere
Opinie separată a făcut judecătoarea Elena Barbu. Ea arată că, în această fază a procesului, contestația în procedura de Cameră preliminară, instanța nu ar trebui să se raporteze la prima decizie a ÎCCJ care a decis, în 2021, restituirea rechizitoriului, ci la considerentele judecătorului Curții de Apel București care a stabilit că judecata poate începe în dosarul Revoluției. „Apreciez că judecătorul de cameră preliminară nu poate stabili o altă perioadă de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, decât cea stabilită de procuror în actul de inculpare și în rechizitoriu”.
Pentru a-și susține teza, Barbu a citat de mai multe ori din cărțile scrise de colegul de complet Udroiu, față de care a făcut opinie separată. „În practica judiciară s-a reținut că judecătorul de cameră preliminară verifică dacă instanța a fost sesizată cu o faptă care să atragă competența materială, teritorială sau după calitatea persoanei a respectivei instanțe, și nu temeinicia acuzației, respectiv dacă fapta cu care a fost sesizată instanța conduce sau nu la o hotărâre de stabilire a vinovăției”, susține al treilea judecător.
Rechizitoriu foarte bun
Barbu mai apreciază că „instanţa nu verifică în această fază procesuală dacă descrierea este corectă şi poate conduce la condamnare, ci doar dacă este completă. Semnificaţia acuzaţiei şi caracterul ei fondat se hotărăsc în urma cercetării judecătoreşti”.
Despre dosarul Revoluției, al treilea judecător arată că „rechizitoriul refăcut este bine structurat și prezintă în mod clar și complet situația de fapt deosebit de complexă, faptele de natură penală reținute în sarcina inculpaților, fiind stabilite clar circumstanțele de timp, de loc și modalitatea de comitere a acestora, precum și încadrarea juridică dată faptelor. Se constată existența unei corespondențe depline între descrierea modalității faptelor din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și din rechizitoriu, din considerentele acestuia și din secțiunea ”în drept” a rechizitoriului”.
În contradicție cu Udroiu și Savonea, Barbu arată că „în opinia mea, presupusa activitate infracțională reținută în sarcina a fost în mod clar și precis descrisă de către procuror în rechizitoriul refăcut, fiind stabilit un unic interval de timp, respectiv cel cuprins între data de 22 decembrie 1989 după ora 16,00 și 30 decembrie 1989”, se mai arată în document.
Ion Iliescu la Televiziunea Română în timpul Revoluției din 1989 The National Museum of Romanian History
Ion Iliescu la Televiziunea Română în timpul Revoluției din 1989 The National Museum of Romanian History
De menționat este faptul că judecătoarea Barbu nu a fost de acord cu începerea judecății pe fond în dosarul Revoluției, ci cu judecarea dosarului de la zero de către ÎCCJ.„ Apreciez că se impune admiterea excepţiei necompetenţei după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu, admiterea contestaţiilor formulate, desfiinţarea încheierii atacate şi judecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală”.
Pe 14 iunie, Cu o majoritate de 2 la 1, judecătorii Lia Savonea și Mihail Udroiu au constatat neregularitatea rechizitoriului prin care fostul președinte Ion Iliescu și alți doi complici au fost trimiși în judecată în dosarul Revoluției. Au dat 5 zile procurorilor să spună dacă solicită restituirea dosarului sau dacă mențin rechizitoriul.
Amânarea din toamnă
Deși termenul dat procurorilor militari pentru a decide dacă își mențin rechizitoriu este de 5 zile, următorul termen al acestui proces istoric a fost stabilit la toamnă, pe 20 septembrie.
Pe data de 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a „constat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: – Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii (…)”.
În august 2022, Parchetul General l-a trimis în judecată pe fostul președinte Ion Iliescu în Dosarul Revoluției din 1989. Iliescu e acuzat de infracțiuni contra umanității, la fel și Gelu Voican Voiculescu – fost vicepremier apropiat de Iliescu și generalul Iosif Rus, fost comandant al Aviației Militare.
Potrivit Agerpress, înainte de a ajunge la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul „Revoluţiei” s-a plimbat peste patru ani între instanţele şi parchetele bucureştene pe motive de procedură.
În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit la Parchet peste doi ani de către judecătorii de la ICCJ, fiind invocată existenţa unor nereguli în rechizitoriu.
A mințit poporul cu televizorul
Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.
Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
34 de ani de la Revoluția de la Timișoara. Dominic Fritz: Ziua de azi e una de comemorare, de recunoştinţă
SURSA FOTO: Zoltán Csaba / Azopan.ro
De asemenea, aceleaşi fapte ale lui Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16,00 – 30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent şi grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României, susţin procurorii.
Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menţinerea şi consolidarea puterii politice obţinute, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.
Conform Parchetului, general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operaţiunea de inducere în eroare a opiniei publice.
Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu, la data de 22 decembrie 1989 (ora 12,06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.
Isteria teroriștilor
Parchetul precizează că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.
Împrejurările care au dus la survenirea, în decembrie 1989, a numeroaselor decese şi răniri de persoane, au constituit, în timp, obiectul cercetării în numeroase dosare penale instrumentate de parchetele militare.
Activitatea de cercetare s-a declanşat chiar în ziua de 22 decembrie 1989, când au fost efectuate primele cercetări în legătură cu decesul ministrului Apărării, generalul Vasile Milea.
Ulterior, urmare situaţiilor complexe generate de evenimentele care s-au succedat în întreaga ţară cu un dinamism fără precedent, activitatea de cercetare a fost extinsă în toate zonele şi localităţile României în care s-a înregistrat uciderea sau rănirea prin împuşcare a unor persoane, respectiv reţinerea unor participanţi la demonstraţiile anticomuniste sau distrugerea în parte sau în totalitate a unor imobile.
Dosar fragmentat
În timp, evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetării în 4.544 de dosare penale. În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri (32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 militari în termen şi 87 civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Între civilii trimişi în judecată şi condamnaţi sunt foştii membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi foşti miniştri.
Majoritatea persoanelor trimise în judecată au făcut parte din structurile de conducere politice şi militare ale fostului regim, cu privire la care s-a stabilit că au adoptat măsuri sau au acţionat în vederea reprimării demonstraţiilor împotriva regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
https://www.presshub.ro/motivare-de-ce-nu-poate-fi-judecat-ion-iliescu-in-dosarul-revolutiei-337019/
////////////////////////////////////////////////
PressOne: Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, vorbește la o conferință de presă comună cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, Chișinău, Moldova, 14 septembrie 2023.Secretarul-general adjunct al NATO, posibil candidat la președinția României, a preluat fără a cita, în lucrarea de doctorat susținută la ASE, din rapoartele prezentate Congresului american de președinții Bill Clinton și George W. Bush, potrivit unei investigații realizate de Emilia Șecan pentru PressOne.
[…]
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a plagiat substanțial în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă cu aproape 20 de ani, la Academia de Studii Economice din București.
Cel puțin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conținut plagiat – text, grafice și tabele – preluat fără atribuire din diverse surse. Și în anexele lucrării există conținut plagiat: la o verificare aleatorie, am descoperit în Anexa nr. 2 că cel puțin 9 pagini au conținut plagiat.
Mircea Geoană a folosit o tehnică de preluare neautorizată de conținut, regăsită și în alte teze de doctorat ale unor demnitari de rang înalt: plagiatul prin traducere.
Cea mai mare parte a conținutului identificat ca fiind plagiat de secretarul general-adjunct al NATO provine din trei documente oficiale, ambele emise de Administrația Prezidențială a Statelor Unite ale Americii (SUA): Raportul Economic al Președintelui, care include și Raportul Consiliului consilierilor economici.
Mai exact, este vorba despre trei rapoarte, intitulate la fel, Economic Report of the President. Primul a fost prezentat Congresului SUA, în februarie 1999, de președintele Bill Clinton, iar celelalte două, de președintele George W. Bush, în februarie 2002 respectiv februarie 2003. Niciuna dintre aceste lucrări nu este citată în textul doctoratului lui Mircea Geoană și nu este trecută în bibliografie.
Mircea Geoană nu a negat categoric că ar fi plagiat porțiuni din teza sa de doctorat. A spus doar, într-o discuție cu PressOne, că a lucrat „sârguincios” la lucrarea sa.
După 12 ani
La patru zile după ce a împlinit 47 de ani, Mircea Geoană își susținea teza de doctorat și primea titlul științific de doctor în economie. Era 18 iulie 2005.
În arhiva Agerpres există o fotografie datată 18 iulie 2005, ziua în care Mircea Geoană și-a susținut doctoratul. Geoană a fost fotografiat în timpul ședinței Biroului Permanent Național al PSD (FOTO: AGERPRES / Lucian Tudose)
La acel moment, Mircea Geoană era senator și președinte al celui mai mare partid din România – Partidul Social Democrat (PSD) –, funcție pe care o ocupa de doar patru luni, mai exact din martie 2005, când l-a înlocuit pe Adrian Năstase, după eșecul social-democraților la alegerile parlamentare și prezidențiale.
Geoană intra, atunci, în etapa de apogeu a carierei sale politice.
Deși anterior fusese ambasador al României în SUA (1996 – 2000) și ministru de externe (2000 – 2004), în puternicul guvern condus de Adrian Năstase, Geoană a atins maximul său de putere politică după ce l-a învins pe Ion Iliescu la alegerile interne din PSD și a devenit președintele PSD.
Acesta este contextul în care Mircea Geoană își susținea teza de doctorat la Academia de Studii Economice, la 12 ani după începerea studiilor doctorale. Durata legală a unui doctorat, la acel moment, era de patru ani.
Mircea Geoană a fost înmatriculat ca student doctorand în 1993, în domeniul Relații Economice Internaționale, prin decizia rectorului nr. 21/21.06.1993, însă a obținut titlul de doctor abia pe 18 iulie 2005, potrivit unui răspuns oficial primit de la Academia de Studii Economice (ASE).
În primii patru ani scurși după căderea comunismului, în România au fost atribuite doar 82 de titluri de doctor în economie, potrivit actelor publice emise de Ministrul Educației, 62 dintre acestea fiind acordate de Academia de Studii Economice: 23 în 1990, 12 în 1991, 18 în 1992 și doar 9 în 1993, anul în care Geoană devine doctorand.
Într-o perioadă în care doctoratul era o raritate – după cum arată și numărul mic de titluri științifice acordate în primii patru ani de după căderea comunismului – admiterea lui Geoană la doctorat, într-un domeniu specializat, precum Relațiile Economice Internaționale, s-a produs deși acesta nu avea studii în economie.
Geoană avea o diplomă de inginer, obținută în 1983 la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic București – actuala Universitate Politehnică București –, și era proaspăt absolvent al Facultății de Drept a Universității din București.
Nici activitatea profesională nu îl recomanda, teoretic, pentru a fi admis la un doctorat într-un domeniu atât de tehnic precum Relații Economice Internaționale: timp de șapte ani fusese inginer la Energomontaj București (1983 – 1990), iar în 1991 se angajase în Ministerul Afacerilor Externe.
Tema integrării României în structurile euro-atlantice: 1,4% din teză
Teza de doctorat a lui Mircea Geoană are titlul Evoluții în zona Atlanticului de Nord. Concluzii pentru integrarea României în structurile euro-atlantice.
În 1993, când Geoană a fost a admis la doctorat, aderarea României la NATO și Uniunea Europeană erau obiective cu perspective de îndeplinire extrem de îndepărtate.
Deși titlul tezei de doctorat a secretarului general adjunct al NATO – susținută public în iulie 2005 – creează așteptarea ca lucrarea să abordeze chestiunea apartenenței României la NATO și pe cea a integrării în Uniunea Europeană, aceste două aspecte sunt tratate marginal în raport cu întreg conținutul lucrării.
Nu sunt menționate în teză Summitul NATO de la Madrid din 1997 – când România nu a fost inclusă în primul val de aderare alături de alte țări foste comuniste –, ori momentul 1999, când NATO a cerut României să deschidă spațiul aerian pentru avioanele aliate în timpul operațiunilor din Iugoslavia. Nu este menționată nici începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în 1999, la Helsinki, și nici începerea convorbirilor de aderare la NATO, anunțată în 2002 la Summitul NATO de la Praga.
Doctorandul Mircea Geoană nu face referiri la aceste momente-cheie pentru integrarea României în structurile euro-atlantice – tema pe care și-a ales-o – deși în perioada în care era doctorand, mai exact în intervalul 1996 – 2004, a fost ambasador al României la Washington și mai apoi ministru de externe, funcții în virtutea cărora cunoștea în profunzime parcursul ambelor procese de aderare.
Partea care privește România din întreaga teză – și care are legătură cu tema propriu-zisă a lucrării, exprimată prin cea de-a doua parte a titlului acesteia – Concluzii pentru integrarea României în structurile euro-atlantice –, se regăsește la finalul tezei, în ultimul subcapitol.
Această secțiune, intitulată Vectorii și provocările în procesul de modernizare a României, se întinde de la pagina 276 la 279 și numără doar 4 pagini, al căror conținut este structurat în două părți:
(1) Participarea României la UEM (n.a. – Uniunea Economică și Monetară) – considerații privind trecerea la moneda unică, euro și
(2) Elemente generale privind conectarea României la Strategia Lisabona.
Raportat totalul de 279 de pagini ale lucrării științifice, aceste 4 pagini, în care sunt atinse chestiunile referitoare la „integrarea României în structurile euro-atlantice”, reprezintă 1,4% din conținut.
Și referirile la structurile europene sunt mai mult decât succinte. Ele regăsesc în primele două subcapitole ale Capitolului VII, întinse de la pagina 252 la pagina 275.
Această parte a tezei ocupă doar 23 de pagini din cele 279 ale tezei, adică 8,2% din conținutul total.
În rest, lucrarea de doctorat a lui Mircea Geoană este o analiză detaliată a evoluției economiei Statelor Unite, completată în partea introductivă cu 14 pagini despre relațiile transatlantice.
„Contribuții proprii” de o pagină și un sfert
Teza lui Mircea Geoană a fost coordonată de profesorul Gheorghe Dolgu, fost rector al Academiei de Științe Economice (1971 – 1980), fost adjunct al ministrului Afacerilor Externe (1980 – 1984) – în perioada în care diplomația comunistă era condusă de Ștefan Andrei –, și fost ambasador.
Lucrarea secretarului general adjunct al NATO este una barocă, împărțită în 7 capitole, și este însoțită de nu mai puțin de 20 de anexe. Lucrarea propriu-zisă numără 279 de pagini de conținut, pe când anexele au 278 de pagini.
O lucrare de doctorat în domeniul socio-uman este un produs original de cercetare științifică, care trebuie să aibă, în mod obligatoriu, următoarele componente: (1) încadrarea temei de cercetare într-o paradigmă teoretică și cercetarea bibliografică, (2) metodologia de cercetare aplicată și (3) cercetarea propriu-zisă, în care doctorandul prezintă rezultatele propriilor sale analize academice.
Doctoratul lui Mircea Geoană nu are nici metodologie, și nici partea de cercetare, deși o secțiune introductivă a tezei se numește Stadiul cunoașterii, iar Capitolul II, Modele și paradigme.
În chiar Cuprinsul lucrării se află o ciudățenie academică: o secțiune, inserată între finalul ultimului capitol și Concluzii, intitulată Contribuții proprii (pp. 280 – 281).
Tezele de doctorat nu includ un astfel de capitol sau subcapitol, contribuțiile personale ale autorului fiind prezentate în partea de cercetare propriu-zisă sau la secțiunea de rezultate ale cercetării.
Teza lui Mircea Geoană nu are însă o astfel de parte.
În această secțiune de Contribuții proprii, care se întinde pe o pagină și un sfert (pp. 280 – 281) și încheie practic lucrarea, Geoană spune că:
„In lucrare am incercat sa conturez ideea ca spatiul euromediteranean, apoi nord-vest european si finalmente nord-atlantic, a fost un spatiu de inovatie cu rol covarsitor in faurirea civilizatiei occidentale si am subliniat rolul jucat de helenism si iudeocrestinism, renastere, reforma si filosofia luminilor, de revolutia comerciala din secolele XVI-XVII”.
În realitate, referințele menționate în acest paragraf – cum ar fi „rolul jucat de helenism si iudeocrestinism, renastere, reforma si filosofia luminilor, de revolutia comerciala din secolele XVI-XVII” – nu sunt abordate nici măcar tangențial în teză.
În secțiunea de Contribuții proprii, Geoană face o referință cel puțin bizară la Nadia Comăneci, pusă în relație cu parcursul european al României: „Romania are nevoie de un parcurs european de nota zece, gen Nadia Comaneci.”
***
Lucrarea de doctorat a secretarului general al NATO lasă impresia că a fost redactată și asamblată de mai multe persoane, deoarece stilul de scriere și de organizare diferă în multe părți ale acesteia.
De exemplu, în Introducerea tezei (pp. 6 – 10) și în primele două segmente din Capitolul I (pp. 13 – 24) se regăsesc nenumărate referințe bibliografice, cuprinse în 29 de note de subsol.
Tot în această parte a Capitolului I, denumit Relația transatlantică, sunt incluse mai multe referiri la persoana autorului, de tipul „în partea a doua mă voi referi”, „în partea a treia voi face”, „voi face o serie de aprecieri”, „voi prezenta”, „calitatea de ministru al afacerilor externe al României a determinat, în mod inevitabil participarea mea…”, „această experiență […] m-a ajutat să formulez…”.
Referințele la persoana autorului dispar subit din capitolele lucrării în care am descoperit dovezi de conținut preluat fără atribuire, prin încălcarea normelor de originalitate, în vigoare la momentul susținerii doctoratului de către Mircea Geoană.
Citește articolul integral pe PressOne
///////////////////////////////////////////////
Anul „Marii Resetări”?
De ce 2024 este un test pentru democrațiile liberale din întreaga lume iar dezinformarea le-ar putea fi fatală
Dacă ar fi să plecăm urechea la majoritatea calificată a pământenilor (în România, de exemplu, 65% din cetățeni cred că pandemia a fost provocată de „elitele globale”), lumea este condusă de Oculta mondială, Darwin este un reptilian iar teoria sa o conspirație anticreștină, pandemia a avut scopul de a-i scoate de pe scena vieții pe bătrânii care sunt o povară fiscală pentru Guvernul mondial (dar nu a reușit), Rusia luptă împotriva complexului militar industrial occidental, a naziștilor, lobbyului gay și pedofil european, masonilor și islamului militant. E lupta dintre Bine și Rău, Suveraniști și Globaliști, dintre Putin și Trump, pe de o parte, Gates și Soros de cealaltă parte. Iar dacă cei care cred în aceste teorii ale conspirației reprezintă o majoritate, simplă sau calificată, atunci 2024 ar putea fi, într-adevăr, anul decisiv, anul „Marii Resetări”. Pentru că aceștia ar putea decide prin vot că democrațiile liberale s-au consumat și că mântuirea poate veni doar de la cei pe care noi, ceilalți, îi numim populiști sau suveraniști, lideri autoritari sau de extremă dreapta, eurosceptici sau antieuropeni. Și asta ar face ca rândurile statelor conduse de astfel de lideri, în care adevărul alternativ este norma, să se îngroașe.
Va fi cel mai important și amplu an electoral din istorie: 76 de state vor organiza alegeri, peste 4 miliarde de cetățeni vor merge la vot. Opt din cele mai populate zece state se află printre acestea – Bangladesh, Brazilia, India, Indonezia, Mexic, Pakistan, Rusia și Statele Unite ale Americii. Mai bine de jumătate din pământeni vor merge la urne. Majoritatea, simplă sau calificată deci, va vota în acest an decisiv. Dar ce s-ar putea reseta?
De la democrație liberală la democrație „Potemkin”
Democrațiile și autocrațiile, statele eșuate și cele de succes, democrațiile liberale și cele iliberale vor trece testul urnelor. În unele se va vota liber și corect, în altele se va mima votul și se va fura la urne sau electronic. Unii politicieni vor crede că democrația, cu limitele ei, este cea mai bună formă de societate pe care umanitatea a produs-o până acum și se vor conforma regulilor ei, alții vor inventa oximoroane pe care știința politică le va trece în indexul cabinetului de curiozități – de la democrații „Potemkin” și democrații cu partid unic, până la democrații teocratice.
În Rusia se va mima votul și rușii vor contempla miracolul celei de-a cincea pogorâri a lui Putin ca președinte, în China, alegătorii se vor odihni (Partidul a decis deja pentru ei). În Iran, Consiliul Gardienilor decide cine poate candida pentru parlament sau Consiliul Experților.
Alegerile din unele state vor conta la nivel global, de exemplu cele din SUA și India. Unele țări nu vor avea alegeri legislative, dar vor avea alegeri locale, la care vor participa cetățenii din întreaga țară, este cazul Turciei și Braziliei. Cele 27 de state membre ale UE vor trece printr-un nou exercițiu democratic pentru a-și alege parlamentul european. În fine, cu patru rânduri de alegeri, România este campioană, cum îi stă bine.
Populismul este inerent democrației, dar acum i-ar putea fi fatal
În democrațiile mai mult sau mai puțin consolidate, politicienii vor încerca să facă ce au făcut dintotdeauna, să își hipnotizeze electoratul cu promisiuni. Populismul este inerent democrației, dar câteodată îi poate fi fatal. În statele unde democrația este mimată, rezultatele sunt, în mare, cunoscute iar electoratul este scutit de emoțiile deschiderii urnelor.
Dar 2024 va fi special și din alte motive: regimurile cu democrații inclasabile în taxonomia științelor politice vor exporta, din nou, nu doar corupție și crimă organizată, ci și dezinformare, propagandă, fake news, kompromat, discurs instigator la ură. Își vor pune la treabă armatele de troli, boți, hackeri și jurnaliști mercenari (peste 45 de state fac deja asta, de cel puțin 10 ani). China a deschis Superanul electoral înainte de a celebra Anul Nou Chinezesc al Dragonului de lemn, țintind Taiwanul cu o uriașă campanie de dezinformare. De data asta, democrația insulară a scăpat, cumva.
Povestea manipulării electoratului prin Cambridge Analytica în Brexit și la alegerile din SUA din 2016 e atât de cunoscută încât a sfârșit prin a plictisi. Profilul psihometric al fiecărui alegător, rafinat prin furtul sau cumpărarea ilegală a unor baze de date uriașe, și livrarea de fake news personalizate sunt borne depășite. Pe piață există acum softuri mai bune (profilarea automată prin IA sau simpla generare de fake news prin IA) iar actori statali sau nonstatali au investit în instrumente mai rafinate (Team Jorge, Experian).
Alegerile sunt monitorizate de diverse organisme interne și internaționale, câteodată corect, câteodată nu. Dar cine monitorizează, mai ales în democrațiile emergente, tinere, deturnarea voturilor prin dezinformare? În democrațiile consolidate avem studii de caz serioase, bine documentate, pentru campaniile de fake news și dezinformare lansate în SUA, Franța sau Germania, în contextul Brexitului sau al referendumului pentru independența Cataloniei, de exemplu. Nu știm mai nimic despre campaniile din estul Europei.
Frauda electorală se pedepsește aspru, este un atentat asupra democrației însăși. Frauda produsă prin dezinformare e încă studiată de legiuitori. În mod paradoxal, fake news sunt asimilate libertății de exprimare, deci nu sunt conținut ilegal (inclusiv în Legea europeană a Serviciilor Digitale). Manipularea electoratului este permisă pentru că electorul permite asta, conștient sau nu.
Marea Resetare s-ar putea produce, chiar dacă electoratul cu discernământ refuză să creadă în teoria conspirației. Majoritatea calificată prin minciună și propagandă ar putea decide pentru minoritatea care încă mai crede în normele și valorile democrației liberale.
Superanul electoral la Veridica
În 2024, vom vorbi aici, la Veridica, despre lupta între Bine și Rău din superanul electoral 2024. Dintre Binele asumat de majoritate prin vot informat și Răul decis prin vot manipulat de teorii ale conspirației, fake news și dezinformare.
Vom descrie momentele esențiale ale României ultimilor 35 de ani, mizele, actorii și narațiunile fake, și vom panorama harta electorală, regional și global. Vom explica de ce votul din Slovacia sau Iran contează și pentru noi, românii. De ce Rusia s-a transformat din autocrație în dictatură și votul rușilor nu mai contează, de ce alegerile parlamentare din India, Belarus, Iran, Austria sau Portugalia, cele prezidențiale din Azerbaidjan, Lituania sau Georgia, cele locale din Turcia sau Polonia contează regional și global. În fine, de ce alegerile din SUA pot influența felul în care va arăta lumea în următorii ani iar cele din Republica Moldova pot fi decisive pentru viitorul său european.
Care sunt candidații și mizele, contextul intern și regional în aceste state? Care sunt narațiunile fake produse în precedentele cicluri electorale? Există pericolul confiscării electoratului prin populism? Care ar putea fi consecințele deturnării votului prin campanii de fake news și dezinformare? Ce actor global sau regional ar avea de câștigat de pe urma deturnării votului, prin destabilizarea statului respectiv?
Veridica va fi mai prezentă în acest an, cu ceea ce știe să facă mai bine – monitorizarea spațiului public, identificarea știrilor și narațiunilor false, deconstrucția critică a campaniilor îndreptate împotriva democrațiilor prin delegitimarea majorității.
Ne vom adresa, în primul rând, publicului din România, dar nu numai. Am fi tentați să credem că odată epuizat comunismul, minciuna care l-a hrănit nu va mai găsi adulatori aici, în Est. Că suntem vaccinați împotriva propagandei. Au apărut însă noi tulpini ale virusului dezinformării, mutații spectrale, care ar putea fi fatale democrației.
De obicei, lupta între Bine și Rău se termină cu izbânda Binelui. Dar mai știm oare astăzi să facem distincția între Bine și Rău?
https://www.veridica.ro/2024-anul-marii-resetari/anul-marii-resetari
//////////////////////////////////////
Retardul Elitelor Intelectuale Est-Europene
Ieșite din groapa de gunoi a comunismului, devenind parte a mizeriei actuale, elitele intelectuale din țări ale estului european au un retard incredibil față de elitele civilizației vestului. Analizând discursul lor, cărți, articole sau prezențe mediatice, vei constata că au o abilitate-fluentă pentru a rămâne dobitoci anti-știință. Poți avea senzația că vezi un fel de fosile medievale, bigote și anti-raționale în esența lor, un fel de neanderthalieni cu ciomege de piatră, pe care este scrijelită câte o cruce. Falia-structurală între elitele vestului și cele ale mărginimii-estice subliniază bine diferențele de mentalitate, retardul de multe secole în privința percepției asupra marilor subiecte. Este interesant că deși trăim în era informației, a accesului instantaneu la o uriașă bază de cunoaștere, totuși paradigmele de interpretare pot să fie atât de compromise prin morbul medieval anti-rațional atât de persistent în zonele europene rămase ante-renascentiste, pre-iluministe și non-umaniste.
Este interesant că în urmă cu un secol, pe vremea lui Racoviță și Antipa, din câte pare exista o mult mai bună conectare a elitei de pe aici la civilizația vestului, la perceperea subiectelor de esență, chiar dacă și pe acele vremuri exista un decalaj substanțial (spre exemplu penibilul lamarckism al lui Racoviță, deja mult după Darwin). Acum, în loc ca decalajul să se diminueze, el a crescut incredibil de mult. Prăpastie. Elitele intelectuale ar avea rol să creeze lumina; dar când ele sunt atât de stinse, nătângi, retardate în fel și chip, ce te poți aștepta de la ele? Unii dintre ei poartă papion și au o fluență verbală demnă de toată admirația, un lexic dezvoltat șamd, dar dacă îi urmărești îndeajuns vei avea surpriza să vezi că de facto ai de a face cu niște moime pre-științifice, niște anti-raționali plini de toate felurile de idioțenii mistice și superstiții demne de omul-cavernelor. Om stilat, îmbrăcat în cămașă de mătase, acest tip de gigolo al cuvintelor are o bună capacitate de a epata, de a face pe deșteptul, în timp ce putregaiul este exact la baza manifestărilor lui intelectuale; „ce darwinism, ce evoluție, nu ești serios, domnule!”, zice puțin scârbit, a priori convins de dreptatea lui și greșeala tuturor oamenilor de știință biologi, geologi, paleontologi, geneticieni, embriologi șamd; finuț cum poate, gigoloul-cuvintelor dă un cap în gură științei, să se învețe odată să nu mai contrazică scrierile păstorilor din epoca bronzului care habar nu aveau unde dispare seara Soarele. Este o victorie a formelor fără conținut, a carcasei asupra esențelor, o negare și o violare fără reținere a gândirii umane raționale. Vezi niște manifestări liceene, pleșuve, palere, patapieviciene… unele dintre ele chiar interesante, dar purtând stigma unei profunde anti-raționalități; este cumva incredibil că în secol 21 zona asta are o elită intelectuală atât de anti-științifică, anti-evoluționistă, un bigotism de zile mari. Poate că e de înțeles, dacă vezi că ieșind din bezna înghețată a național-comunismului, ai în față reflectoarele care te fac să te întorci înapoi și mai adânc în întunecimea jilavă a grotelor.
În secolul 21, cu datele paleontologice, genetice șamd de care dispunem… nici măcar un singur om rațional nu se poate poziționa pe o direcție anti-evoluționistă, anti-darwinistă; este ca și cum ai afirma că Pământul este plat și este susținut de 4 elefanți sau alte bazaconii pre-științifice. Totuși, prin estul european (să nu mai zic de zonele arabe șamd), mai există o parte semnificativă, poate majoritară… sau cvasi-totală a intelectualității, care „are dubii” în privința evoluției biologice… sau o respinge vehement și desigur fără nici un fel de argumente. O asemenea anti-raționalitate, o asemenea atitudine față de Știință îi poziționează pe acești indivizi la nivelul pitecantropilor: de fapt, sigur nu poți să îi numești oameni raționali. Ai de a face cu giboni, urangutani, cercopiteci, lemurieni… dar sigur nu cu oameni.
Teoria evoluției este elementul esențial al științelor biologice: fără această abordare nu se poate înțelege nimic din tot ce este viu. Sunt atât de multe argumentele în favoarea ei pe absolut toate planurile… iar contra ei nimic nu este… încât cred că se poate risca afirmația că este cea mai consolidată teorie științifică. Desigur, și fizica, chimia etc au teoriile lor… bine argumentate… dar există și fracturi între diferitele teorii științifice din domeniile respective… în timp ce biologia este unitară din acest punct de vedere: nimic nu contrazice evoluția biologică. Avem o teorie integratoare-unificatoare a nenumăratelor subdomenii ale științelor biologice… atât de bine susținută și capabilă să dea explicație în genetică, embriologie, citologie, anatomie comparată, paleontologie, biogeografie, sistematica vegetală, sistematica animală, antropologie, etologie șamd… încât nu pare să existe ceva similar în alt domeniu al științei. Din acest punct de vedere, a nega evoluția biologică este cumva echivalentul negării științei, a gândirii umane raționale. Este negarea realității.
Când vezi că un geolog, profesor universitar și rector al Universității București… adică, teoretic, un om rațional,… candidat la președinție (Emil Constantinescu)… îl întreabă pe contracandidat dacă crede în zeitate… dorind astfel să îl descalifice pe „liber-cugetător” (Ion Iliescu)… îți dai seama că până și „domeniul științei” și cel „universitar” este contaminat cu un bigotism religios medieval minunat. Oare ce părere are geologul Emil Constantinescu despre Australopithecus boisei, A. afarensis, A robustus, Homo erectus, Homo habilis, Homo neanderthalensis, Homo sapinens să amintesc doar câteva specii înrudite. O întrebare bună ar putea să fie, oare geologul și profesorul universitar E. Constantinescu constată realitatea evoluției biologice, susținute și de miliardele de fosile prezente în domeniul lui de activitate… înșirate pe linii filetice prezentând o istorie naturală planetară de peste 4 miliarde de ani, sau crede legende biblice cu șerpi vorbitori, potop în care zeul ucide aproape toți oamenii și alte asemenea tâmpenii? Cu asemenea personaje aflate în puncte-cheie, ți se face milă de toată știința, de universitate și de societate în ansamblul ei.
Este posibil să existe un fel de gradualitate în performanțele de care este capabilă elita intelectuală a unei societăți? Desigur, cam oriunde pot să existe indivizi geniali care să întreacă foarte mult nivelul de performanțe intelectuale la care ai putea să te aștepți în zonă și în timpurile respective… dar aceste manifestări scintilante nu schimbă prea mult situația la nivel societal; în schimb, elita intelectuală în ansamblul ei este mult mai aderentă la nivelul societății și nu are capacitatea să se ridice prea mult. Din câte pare, ea nu poate să se conecteze prea bine și ca partener egal cu elitele performante ale societăților mai evoluate… ci rămâne racordată la timpurile istorice (preistorice…) ale societății locale din care face parte. Spre exemplu, te poți întreba cam ce fel de performanțe pe plan intelectual-rațional ar avea elitele unei societăți primitive de vânători-culegători din semideșerturi africane… chiar dacă ar avea la dispoziție toată tehnologia IT&C și accesul la informație actualizată… și cam cât de mare ar putea să rămână influența tuturor ideilor pe care le-au absorbit în copilărie acei indivizi, crescuți în mediul în care e plin de îndoctrinări/ relatări despre vrăjitorii, superstiții care mai de care mai cretine și alte aberații. La fel de bine, te poți întreba cam ce efect are proveniența din medii caracterizate până nu demult de obiele și dominate de medievalism religios păstrat până azi. De facto, în mentalul colectiv din estul european renașterea și iluminismul nu se percepe prea bine nici azi, și poate că nu vor ajunge pe aici niciodată… ci zona rămâne dominată de sutanism. Sunt aceste apartenențe/ proveniențe capabile să pună bariere serioase în privința manifestărilor intelectual-raționale ale unor elite din zone europene marginale… în comparație cu elitele intelectuale ale civilizației vestului? Poate exista o compatibilitate de facto a celor de tip medieval cu cei de tip vestic… societăți care au creat dezvoltarea științifică și tehnologică a ultimelor secole? În concluzie, sunt elitele intelectuale mult mai racordate la mentalitatea/ primitivismul/ nivelul societal al zonelor în care ele se află… și mult mai puțin conectate la reușitele intelectuale ale societăților civilizate/ dezvoltate… un defazaj la care nu te prea puteai aștepta? Sunt ele îmbârligate în tot felul de mizerii magice, islamisme, sutanisme și nu prea au capacitatea de a ridica nivelul intelectual-rațional al celor din jurul lor?
Teoretic, elitele intelectuale sunt vocea-rațiunii, cea mai performantă manifestare a intelectului uman. Dacă de la politruci nu ai ce să te aștepți, de la sutaniști-clerici nici pe atât, devine problematică situația când și elitele intelectuale sunt vai de mama lor. Din moment ce elitele intelectuale cu orientare spre știință, rațiune, spre umanism… au devenit aproape inexistente, a fost ușor ca spațiul public să fie dominat de scursurile sutaniste de cea mai joasă speță, ducând societatea către un medievalism superstițios greu de imaginat că poate să existe în Europa secolului 21.
Ce sens mai au elitele intelectuale în lumea de azi? O populație fără elite intelectuale performante este un fel de stârc-cenușiu fără cap, un fel de orbete pe beton, un fel de jeg-rezidual. Elitele intelectuale sunt cele care tatonează trecutul și prezentul, încercând să formuleze modele-realiste care să le aproximeze din ce în ce mai bine; o astfel de modelare-ideatică oferă ceva ghidaj și în privința viitorului, care nu doar se întâmplă ci este cumva creat. Fără elitele apte să pună întrebările care contează și să dea răspunsuri la marile dubii ale momentului, fără farul călăuzitor al luminii-intelectuale raționale, sigur că urmează izbirea de stânci, sau mai rău, devenirea de sclavi-supraexploatați în ceva colonie periferică.
© dr. Peter Lengyel
PS1. Retardul elitelor intelectuale est-europene se poate constata în variate grade nu doar în România, țară evident afectată de sutanismul ortodox antediluvian; există o alunecare spre ultra-religiozitate și în alte state, cu ultra-catolicismul bigot din Polonia sau retardarea religioasă statală a Ungariei… și exemplele pot să continue spre Grecia unde putoarea clericilor se simte de departe, Rusia, Statul Islamic Turc – o catastrofă în derulare după ce părea că se iese din mizeria islamului prin reformele lui Ataturk; Șamd. Se simte bine de tot ruptura față de civilizația vest-europeană seculară, bazată pe gândire rațională, știință, tehnică.
PS2. Desigur, (mai) există câțiva specialiști în diferite sub-subdomenii, experți în fluturi sau lilieci, sau în ceva detalii matematice ori altele asemenea… care au compatibilitate perfectă cu experți de azi din vest… dar nu despre ei este vorba. Ei sunt excepții, persoane izolate în ale lor turnuri de fildeș, și nu au capacitatea de a avea influențe societale de nici un fel… eventual au ceva rol de model pentru câțiva experți-similari. Însă, influența lor societală este aproape zero. Sau chiar zero. Se poate constata că la nivel de societate nu se coagulează elite intelectuale preocupate de marile subiecte, apte să fie compatibile cu pretențiile elitelor vestice din secolul 21.
Retardul Elitelor Intelectuale Est-Europene
////////////////////////////////////////
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Ştefan Lică
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
El însuși fost agent KGB, președintele Putin se bazează mult pe serviciile secrete.
El însuși fost agent KGB, președintele Putin se bazează mult pe serviciile secrete.
Analistul Hari Bucur-Marcu susține că atenția Kremlinului nu este o surpriză, cu atât mai mult cu cât Putin însuși a afirmat în repetate rânduri că Rusia și Occidentul se află în război, chiar dacă nu e unul convențional. Dincolo de proximitatea geografică și de faptul că România și Rusia se află în tabere diferite, agenții de influență și spionii ruși sunt extrem de activi pe mai multe planuri. Ultimul caz, cel al diplomatului rus expulzat din România, reprezintă doar vârful aisbergului.Un diplomat din cadrul Ambasadei Rusiei la București a fost expulzat, vineri, 24 mai. Conform unui comunicat remis de Ministerul de Externe, diplomatul din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București a fost acuzat de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. Acest lucru ar însemna, printre cuvintele și termenii diplomatici, că acesta ar fi desfășurat activități de spionaj pe teritoriul României. Oficial, însă, nu au fost oferite alte detalii, nici privind identitatea diplomatului și nici legate de activitatea acestuia.
Război hibrid și război diplomatic
Nu este însă primul caz de acest fel. România a expulzat în ultimii trei ani și alți diplomați ruși. De altfel, în ultimii ani, sute de diplomați ruși au fost expulzați din țările NATO, iar Moscova a răspuns de fiecare dată la fel.
Rusia a reacționat imediat. Moscova va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit Agerpres, care citează media de stat ruse, între care Rossiiskaia Gazeta, Izvestia şi RBC, surse care la rândul lor citează agenţia oficială de presă RIA Novosti.
Aparent, aceste acțiuni s-au întețit în ultimii ani. Însă experții știu că, de fapt, serviciile de intelligence ale Federației Ruse erau la fel de active și înainte de 24 februarie 2022, momentul invadării Ucrainei.
„Nu e o surpriză”
Pentru analistul Hari Bucur-Marcu, nimic din toate acestea, precum nici ultimul caz de spionaj nu reprezintă o surpriză. La fel cum nici faptul că România este una dintre țintele spionajului rusesc. Evident, poziționarea României în NATO, dar și poziționarea geografică și ajutorul acordat Ucrainei explică în mare măsură aceasta. Hari Bucur-Marcu confirmă, dar are o privire mai complexă asupra acestui lucru, pe care o împărtășește, într-o analiză pentru „Adevărul”. Expert în securitate recunoscut la nivel internațional, el a fost decorat pentru recunoașterea contribuției sale la integrarea României în NATO și este azi unul dintre cei mai apreciați analiști în domenii ce țin de geopolitică.
„Ditamai președintele Rusiei, Vladimir Putin, ne-o spune deschis și a declarat de nenumărate ori, și în contextul Consiliului de Securitate, și pe Starea Națiunii, dar și cu alte prilejuri, că ei sunt în război cu noi. Adică ei o spun direct că sunt în război cu noi, iar noi ne mai și mirăm că ne spionează?”, spune Marcu.
El amintește că există acțiuni de spionaj chiar și între aliați. Printre cele mai cunoscute cazuri este cel în care Agenția Națională de Securitate (NSA) din Statele Unite ale Americii a spionat lideri politici din Europa, inclusiv pe cancelarul german Angela Merkel, în anii 2012 – 2014, cu ajutorul serviciului danez de informații. Cazul a făcut vâlvă atunci, însă ulterior, după o perioadă de răcire a relațiilor, serviciile țărilor europene au trecut peste acest lucru și și-au continuat colaborare cu cele din Statele Unite.
În spatele acțiunii s-ar afla „altceva”
În opinia lui Hari Bucur-Marcu, în spatele ultimului scandal diplomatic dintre România și Rusia s-ar afla și „altceva”. Un „altceva” asupra căruia s-ar putea face doar speculații, dar care, de regulă, rămâne ca informație secretă, în niciun caz nu este făcută public. Iar dacă există uneori și cazuri în care se întâmplă ca anumite elemente să fie făcute publice, cu siguranță acestea reprezintă doar vârful aisbergului. Așa că nu este întâmplător faptul că, în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe nu au fost oferite detalii, ci doar câteva elemente de unde se pot trage câteva concluzii, însă nu lămuresc în detaliu cazul.„Se spionează și aliații între ei, așa că nu e asta o surpriză, o problemă. De câte ori apare o astfel de știre, înseamnă că e altceva în spate. În momentul în care anunță public, de exemplu cei de la servicii, că au prins un spion în România, ei au alte intenții decât cea de a crea o stare de spirit în rândul populației sau panică pentru că suntem spionați. Sigur că da, clar suntem spionați și spionăm la rândul nostru. Vă dați seama că toți ofițerii diplomați au și misiuni de spionaj, mai mult sau mai puțin, într-un anumit fel. Iar când devin periculoși, ei sunt expulzați, dar de obicei aici intervine reciprocitatea”, explică el.
Cum se procedează cu spionii ruși
Mai mult, el spune că, de regulă, în astfel de cazuri, spionii nu sunt deconspirați, ci serviciile de contraspionaj intră pe „fir” și încearcă să se folosească de ei, alimentându-i cu informații false.„În general spionii simpli nu se deconspiră. Dacă ești în serviciul de contraspionaj și afli că x te spionează, îl lași să o facă și îl alimentezi cu informații false, nu îl trimiți acasă, să îl deconspiri”, adaugă expertul.
Citește și: Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“
Așa au procedat ucrainenii înaintea invaziei ruse din 24 februarie 2022. Spionii ruși nu au fost deconspirați, ci au fost lăsați să acționeze în voie, dar supravgheați de serviciile de contraspionaj ale Kievului, care le-au furnizat informații false. Pe baza acestor informații, rușii au pus la punct un plan de invadare a Ucrainei. Doar că, bazându-se pe aceste informații eronate, rușii nu numai că nu au reușit să decapiteze conducerea de la Kiev și să preia controlul, ci au fost respinși. Iar luptele care ar fi trebuit, conform planului rușilor, să dureze câteva ore sau cel mult o zi sau două, continuă și azi, în al treilea an.
În opinia lui Hari Bucur-Marcu, este dificil pentru orice spion rus, și nu numai, să se infiltreze la nivel înalt în România, pentru a obține informații vitale. Asta nu înseamnă însă că este și imposibil.
Fațetele spionajului rusesc în România
„La fel de adevărat e și că acest spionaj are mai multe fațete. În general, spionul, adică agentul de informații străin, caută să obțină informații în funcție de ceea ce i se cere. Unii iau informațiile din presă, alteori din discuții informale, dar rar se întâmplă să pătrundă undeva sus și să obțină informații esențiale, strict secrete”, completează el.Cele mai prețioase informații pe care un spion le-ar putea obține despre altă țară țin de vulnerabilitățile sistemului de apărare. Evident, există și alte feluri de spionaj, inclusiv cel civil. Iar cazurile de spionaj comercial și tehnologic sunt de departe cele mai multe.
„Sigur, există și astfel de cazuri când se realizează această penetrare, dar de obicei se fac cu scopul de a vedea gradul de vulnerabilitate al sistemului de apărare. Problema cea mai gravă este însă atunci când aceste servicii de spionaj au operații pe teritoriul țării-țintă. Operații care nu sunt de spionaj propriu-zis cât operații de asasinat politic și care ajung la adevăratul război hibrid. Acelea sunt lucrurile cu adevărat serioase”, avertizează Hari Bucur-Marcu.Evident, Federația Rusă și-ar dori toate acestea, însă deocamdată nu a reușit o asemenea penetrare în România și este puțin probabil să reușească.
Cazul ultimului diplomat rus expulzat din România
Ministerul Afacerilor Externe a informat, vineri, 24 mai, că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat rus. Potrivit Ministerului de Externe, displomatuil din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București este acuzat pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.
„Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 24 mai 2024, în cursul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Federației Ruse la București”, conform Ministerului Afacerilor Externe.Se pare că acest caz are legătură cu românul arestat pentru trădare în favoarea Rusiei. Acesta ar fi furnizat informații din domeniul apărării unor diplomați ruși. Este vorba despre Dorin Alexandru Piscan, care a fost oficial acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO
Conform probelor administrate, încă din 2022, inculpatul a supravegheat și a colectat informații militare sensibile, inclusiv fotografii ale tehnicii militare de luptă și ale deplasărilor de personal în zona de graniță cu Ucraina, în apropierea municipiului Tulcea. Aceste informații au fost transmise ulterior către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost desfășurate cu colaborarea ofițerilor de poliție judiciară din DIICOT – Structura Centrală, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și structurile subordonate.
Citește și: EXCLUSIV Cum ar putea interveni europenii eficient în Ucraina. Expert american de origine română: „România e un exemplu bun”
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”. Suportul tehnic și de criminalistică a fost asigurat de Serviciul Tehnic și de Criminalistică al DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Cine este Hari Bucur-Marcu
Hari Bucur-Marcu are reputația de expert internațional în problemele edificării instituțiilor de apărare, politicilor de apărare și alianțelor militare, în special NATO, precum și reformei sectorului de securitate.
El are și o experiență mai mult decât îndelungată la cel mai înalt nivel. La nivel internațional, el a fost Associate Senior Fellow pentru politica de apărare la Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF). La nivel național, Hari Bucur-Marcu e consilier în Ministerul Afacerilor Externe pentru înființarea Centrului de Reconstrucție Post-Conflict, iar în decursul timpului a fost coordonatorul academic al Centrului de Studii NATO din București, ofițer responsabil cu aspectele miliare ale NATO , dar a mai avut și alte funcții în Armata României.A organizat cursuri și seminarii și a contribuit la conferințe, seminarii și ateliere de lucru în Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Georgia, Germania, Republica Moldova, România, Slovacia, Elveția, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite ale Americii. A făcut parte din echipe de experți internaționali care au vizitat Armenia, Azerbaidjan, Republica Moldova și Ucraina. Principalele subiecte ale materiei abordate în aceste cazuri cuprind: instituționalizarea evaluării riscurilor de securitate, metodologii de evaluare a amenințărilor și a riscurilor, strategia națională de securitate, controlul civil și democratic asupra forțelor armate, operațiile expediționare ale NATO și de apărare teritorială, realizarea unui echilibru în noul concept strategic și reforma sectorului de securitate.
Ultima funcție deținută ca ofițer activ a fost cea de șef al Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General, J-5. În perioada 1990 – 2003 a fost s-a implicat în aspecte esențiale ale reformei Armatei României, cu deosebire în relația cu NATO și a lucrat în structurile Alianței ca șef de secție învățământ și instrucție. Este cavaler al Ordinului Național „Pentru merit”, în recunoașterea contribuției sale la integrarea României în NATO.
Citește și: Cât de riscant ar fi ca NATO să doboare rachetele rusești deasupra Ucrainei. „Într-o anumită proporție, putem și noi” EXCLUSIV
https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/umbra-lui-putin-in-romania-un-cunoscut-expert-in-2363743.html
///////////////////////////////////////////
(Iliescu si pop.rus la lingura de lemn ne-au adus…) Serviciile secrete ucrainene „dețin filmări și fotografii” cu George Simion la întâlnire cu agenți ruși! De ce tac autoritățile române?
De către Redacţia
Recrutat de pe stadioane și susținut de nucleul dur al unor galerii înțesate de admiratori ai lui Putin, George Simion ar fi fost înregistrat de ucraineni când se întâlnea cu ofițeri ruși
George Simion, președintele AUR, ar fi fost înregistrat video de serviciile secrete ucrainene în timp ce se întâlnea cu ofițeri de informații ai Rusiei, anunță Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova! Vestea vine în contextul comunicării oficiale, din partea premierului moldovean Recean, că Simion are interdicție în țara vecină deoarece a fost clasificat ca participând la „efortul de destabilizare a Republicii Moldova”.
Anatol Șalaru a declarat: „Filmări și fotografii (despre întâlnirile lui Simion cu rușii – n. red.) sunt la serviciile de informații din Ucraina. Nu știu câte dintre acestea au fost trimise la serviciul de securitate din Republica Moldova. Deocamdată, nimeni – din câte cunosc eu -, niciun serviciu de informații nu și-a făcut publică lista informatorilor și nici nu a publicat dosare. Faptul că George Simion este folosit de Rusia pentru a destabiliza situația în România și în Republica Moldova a fost confirmat și de consilierul principal al președintelui Zelenski, Podoliak. A confirmat acest lucru și fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat“. Afirmațiile au fost făcute la Antena 3.
George Simion este declarat persona non-grata atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina. Generalul Oleksandr Skipalski, fost șef al Direcției Principale de Informații din Ministerul Apărării al Ucrainei (GRU) și fost prim-vicepreședinte SBU (echivalentul SRI în România), a confirmat anul trecut că a existat cel puțin o întâlnire a lui Simion, la Cernăuți, cu ofițeri din serviciile de informații rusești. Se pare că ucrainenii îi țineau sub observație pe suspecți și au înregistrat video întâlnirea.
Premierul român Marcel Ciolacu a cerut acum două săptămâni informații oficiale de la Republica Moldova asupra motivelor pentru care Simion are interdicția de a intra pe teritoriul țării vecine. Aceste informații au fost livrate, iar premierul Recean a și explicat despre ce e vorba, dar cu toate acestea România este fără reacție.
În cazul în care există probe că Simion e în relații cu serviciile secrete rusești, ar trebui sesizat Parchetul și începută o anchetă. Tăcerea Guvernului Ciolacu lasă însă loc la interpretări. Ciolacu, Dîncu și alți lideri PSD s-au întâlnit după 2020 de câteva ori, în secret, cu George Simion. Niciuna dintre părți nu a vorbit despre agenda întâlnirilor respective.
Lungul istoric al confirmărilor: „În 2011 s-a întâlnit cu rezidentul FSB, la Cernăuți” / „Se întâlnește des cu Mark Tkaciuk, omul serviciilor rusești”
În ultimii ani au apărut mai multe dezvăluiri, din partea unor oficiali moldoveni și ucraineni, despre adevăratele motive ale interdicțiilor pe care le are George Simion de a intra în Republica Moldova și Ucraina.
În martie 2023, Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării în Republica Moldova, a spus, într-un interviu acordat site-ului În Linie Dreaptă: „Eu fiind deputat, am avut o întâlnire cu directorul de la SIS (Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova – n. red.) și pe care l-am întrebat de ce și-a permis să-l expulzeze (pe George Simion – n. red.). SIS este serviciul care monitorizează cetățenii străini care vin în Republica Moldova, echivalentul SRI în România. El mi-a spus că a coordonat toate acțiunile cu serviciile din România și a informat din timp serviciile echivalente din România despre expulzarea lui George Simion. Și mi-a spus: «George Simion este monitorizat de mulți ani de serviciile din Moldova, de serviciile din Ucraina, care au fixat și i-au trimis datele și în Republica Moldova și probabil și în România, că în 2011 – nu mai știu luna – George Simion, la Cernăuți, s-a întâlnit cu rezidentul FSB (ex-KGB – n. red.). Și acțiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt». Asta mi-a spus directorul SIS. Mi-a mai spus că chiar la noi, în Moldova, «George Simion se întâlnește des cu Mark Tkaciuk», care era omul serviciilor rusești. (…) Ce făcea el era în interesul FSB, fiindcă el a discreditat mișcarea unionistă în Republica Moldova și a discreditat-o probabil și aici, și discreditează și acum. (…) Propaganda rusă întotdeauna ne-a calificat drept extremiști, că «unioniștii vor să distrugă aia», că «unioniștii vor să-i alunge pe ruși», «unioniștii vor să interzică limba rusă», «unioniștii sunt provocatori», «unioniștii vor vărsare de sânge». Ceea ce a făcut George Simion a confirmat, de altfel, argumentele propagandei rusești. (…) Cu FSB-ul nu te duci să bei cafea. Ei nu se afișează, dar serviciile speciale știu cine sunt rezidenții dintr-o anumită zonă. Ăla era rezident la Cernăuți, de ce s-a dus George Simion? Ce să negocieze cu rezidentul altui stat?”.
În aprilie 2023, Vlad Filat, fost premier al Republcii Moldova în perioada 2009-2013, a declarat la emisiunea „Defense România“ că George Simion a primit interdicția de a intra în țara vecină după ce șeful serviciului de informații din țara sa (SIS) a avertizat că românul este în contact cu serviciile secrete rusești. Vlad Filat a spus: „Nu aș vrea să fiu implicat în clarificările din România sub aspect politic, nu voi da clarificări de altă natură, dar, totodată, nu pot să nu spun că, atunci când a fost implementată acea interdicție pentru George Simion de a intra în Republica Moldova, în cadrul coaliției de guvernare de la acea vreme, din primăvara anului 2015, am avut discuții, și nu puține, având în vedere că această interdicție viza un cetățean român, european. În consecință, a fost convocat șeful SIS-ului de atunci (Mihai Bălan, acum pensionar – n. red.). În cadrul ședinței, dânsul a prezentat anumite informații, n-o să intru în detalii, care indicau precum că ar fi fost anumite contacte cu servicii speciale rusești”.
La sfârșitul lunii ianuarie 2024, Valentin Dediu, fost director al Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) în perioada 2011-2013, a dezvăluit în emisiunea „Punctul pe AZI” de la TVR Moldova: „George Simion, când venea, făcea tot posibilul să fie cunoscut că el a intrat în Republica Moldova chiar de la vamă. Era gălăgios. Au fost niște tentative de-ale lui de a face zarvă, participare la diferite acțiuni de protest, dar, ca atare, avea mai multe acțiuni și activități pozitive, nu avea decât declarații. În ultimii ani, de când a devenit parlamentar, el a devenit altfel. Noi avem al nostru politician, Iurie Roșca (care făcea pe activistul pro-Unire și pro-România până când a fost dovedit agent KGB; de atunci, face propagandă pro-rusă pe față – n. red.), cu care putem face o paralelă. Formele și metodele de acțiune sunt aceleași. Serviciile speciale străine, și în primul rând Federația Rusă, selectează persoane care sunt în opoziție față de conducere și se apropie de ele. Ca să-i facă pe ei prieteni pe probleme de ideologie este imposibil, patriotism nu; atunci ei ori îi cumpără, ori caută materiale compromițătoare și le dau de știre că le au. Eu cred că George Simion a nimerit cumva sub vizorul serviciilor speciale rusești – sau materiale compromițătoare, sau cu bani. Deci, atunci nu era, dar cu timpul oamenii se schimbă. Iurie Roșca a fost o anumită perioadă cel care a promovat Frontul Popular, ca pe urmă să devină altcumva. Rușii au nevoie de a certa Ucraina cu România, fiindcă România astăzi e cel mai apropiat aliat al Ucrainei. Pe teritoriul României astăzi este și armament și toată logistica, ei trebuie certați și au găsit prin cine”.
Zilele trecute, premierul moldovean Dorin Recean a declarat la ProTV Chișinău: „Instituțiile statului (moldovenesc – n. red.) au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova, și acest lucru i-am comunicat și premierului Ciolacu. Participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova, doar atât. (…) Are interdicție și în Ucraina? Corect. (…) Este o decizie a instituțiilor (de la Chișinău – n. red.)… instituțiile au determinat acest factor de risc și au luat decizia corespunzătoare”.
La scurt timp, ex-ministrul Anatol Șalaru revine și își întărește spusele de anul trecut: „Filmări și fotografii” – despre întâlnirile lui Simion cu rușii – „sunt la serviciile de informații din Ucraina”.
Și oficiali ucraineni au confirmat informațiile venite din Republica Moldova. Generalul Oleksandr Skipalski, fost vicepreședinte al serviciului de informații al Ucrainei (SBU) și primul șef al Direcției Principale de Informații a Armatei din aceeași țară (GRU), a declarat într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com, în aprilie 2023, că George Simion a avut cel puțin o întâlnire cu ofițerul rezident al FSB (fostul KGB), la Cernăuți. Skipalski a spus: „Am făcut parte din categoria angajaților care erau îngrijorați de slăbirea regimului de contraspionaj din Ucraina, cu mult înainte de confiscarea Crimeei noastre. Chiar și în timpul lui Ianukovici, aici era un adevărat desfrâu al elitei rusești – nu exista un regim de contrainformații. Ucraina s-a transformat într-un teritoriu unde serviciile speciale rusești au ținut absolut liniștite întâlnirile. Prin urmare, eu confirm absolut o astfel de activitate (întâlnirea lui Simion cu ofițerii serviciilor rusești de informații – n. red.). (…) Acum, Rusia vede că și aici își pierde pozițiile și se folosește de ultimele sale oportunități pentru a aduce tensiune în relațiile din triunghiul Ucraina – România – Moldova”.
În august 2023, răspunzând unei solicitări a site-ului Podul.ro, Serviciul de Securitate al Ucrainei (Служба безпеки України / СБУ / SBU) a prezentat un document care confirmă oficial faptul că George Simion are o interdicție de 3 ani de intrare pe teritoriul statului ucrainean. SBU: ”În scopul asigurării securității statului, SBU a luat decizia de a-i aplica persoanei menționate (George Simion – n. red.) o interdicție de intrare în Ucraina pentru o perioadă de 3 ani”. Potrivit presei ucrainene, cei 3 ani ar expira în martie 2024, însă e previzibilă prelungirea interdicției, așa cum s-a întâmplat de altfel și în cazul Republicii Moldova.
Când e întrebat de ce ține cu rușii, George Simion devine agresiv, așa cum s-a întâmplat în toamna anului trecut la Festivalul „Micul de Aur” din București.
George Simion e interzis peste Prut până în 2028: de două ori câte 5 ani!
Interdicţia de intrare în Republica Moldova pentru preşedintele Partidului Alianţa pentru România (AUR), George Simion, a fost prelungită pentru alți 5 ani. Astfel, extremistul român cumulează deja 10 ani de interdicție: 2018-2023 și 2023-2028. Este confirmarea faptului că liderul AUR e considerat, la Chișinău, un mare pericol la adresa securității Republicii Moldova. Legăturile acestuia cu serviciile secrete rusești, intens vehiculate în ultimii ani, par să stea la baza deciziei luate de „regimul Maia Sandu”.
La începutul acestei luni, prelungirea interdicției pentru George Simion a fost confirmată, pentru publicația NewsMaker de peste Prut, de reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Migraţie (IGM), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău.
Conform IGM de la Chișinău, încă de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei (24 februarie 2022), această instituție din cadrul MAI moldovean a luat măsura asiguratorie de declarare ca indezirabili în cazul a 98 de cetățeni străini.
Inspectoratului General pentru Migraţie a comunicat:
„În Republica Moldova, străinii pot fi declarați persoane indezirabile dacă au desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.”
„Inspectoratul pentru Migraţie a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului (George Simion – n. red.) ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de încă 5 ani.”
„Autoritatea competentă a Republicii Moldova a informat autorităţile din România despre decizia adoptată.”
„Actualmente, Inspectoratul General pentru Migraţie se află într-un litigiu cu cetăţeanul român, care a contestat în instanţă măsura impusă.”
Blocat de moldoveni în 2018, 2021 și 2022
George Simion a fost expulzat din Republica Moldova pe 1 octombrie 2018, fiind declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani. Potrivit TV8, interdicţia a fost instituită după ce, pe 27 august 2018, unui grup de cetăţeni români, participanţi la Marşul Unirii, nu li s-a permis trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, pe cale terestră.
Motivul iniţial a fost „comportamentul inadecvat şi provocator” al unor persoane, refuzul de a se conforma procedurilor legale, precum şi o serie de ameninţări în discuţiile cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Ajuns deputat în 2020, rusofilul George Simion a încercat două noi provocări la adresa Republicii Moldova, pentru a pune în dificultate regimul pro-european al Maiei Sandu.
În martie 2021, el nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Poliţia de Frontieră de la Vama Leuşeni i-a transmis oficialului român că acesta are o interdicţie valabilă până în 2023.
Nici în iunie 2022, deputatul român George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, unde avea loc şedinţa comună a parlamentelor Republicii Moldova şi României. Simion a fost expulzat de pe aeroportul din Chișinău.
Serviciile secrete ucrainene „dețin filmări și fotografii” cu George Simion la întâlnire cu agenți ruși! De ce tac autoritățile române?
///////////////////////////////////////
(Inainte de FeSeNizarea tarii a fost …)România, ocupată și înrobită de Uniunea Sovietică, 1944 -1945
de Florin Șperlea
Prima pagină » România, ocupată și înrobită de Uniunea Sovietică, 1944 -1945
Despre autor:Florin Șperlea
Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.
Sovietizarea României şi instaurarea regimului comunist au fost consecinţa a două evenimente petrecute spre sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. Pe de o parte, „Acordul de procentaj”, din octombrie 1944, iar pe altă parte avansarea Armatei Roşii spre centrul continentului, sprijinind, prin forţa armelor sale, impunerea unor regimuri deplin controlate şi obediente faţă de Moscova. La 2 aprilie 1944, V.M. Molotov, comisarul sovietic al Afacerilor Externe, declara că guvernul său „nu urmăreşte achiziţionarea vreunei părţi a teritoriului României sau schimbarea orânduirii de stat existente”. Dar declaraţia lui Molotov – ca şi „autodizolvarea” Kominternului, în 1943 – erau modalităţi eficiente de a demonstra aliaţilor că URSS este un partener credibil, care a renunţat la mesianismul comunist şi care nu urmăreşte impunerea, în ţările eliberate, a unor regimuri comuniste. În realitate însă, intenţiile lui Stalin au fost dezvăluite, în aprilie 1945, unei delegaţii iugoslave, căreia dictatorul sovietic îi spunea că „în războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut. Cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social. Fiecare îşi impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa” (Milovan Djilas, „Întâlniri cu Stalin”).
Un armistițiu invocat, dar inexistent!
În proclamaţia difuzată la radio, în seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai I anunţa ieşirea României „din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite (…). Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere”.
Armata Roşie intra însă într-o ţară pe care o considera inamică. Poziţia Înaltului Comandament sovietic faţă de armata română este ilustrată de un document din 2 septembrie 1944 prin care generalul A.I. Antonov, locţiitorul şefului Marelui Stat Major sovietic, făcea cunoscut mareşalului R.I. Malinovski ordinul lui Stalin de a se reaminti reprezentanţilor guvernului român că „armistiţiul cu România nu a fost încă semnat”, cerându-se trupelor Frontului 2 Ucrainean „să continue îndeplinirea misiunilor date prin directivele Cartierului General”.
Astfel, Armata Roşie a ocupat, până la jumătatea lunii septembrie 1944, cea mai mare parte a teritoriului naţional, capitala şi principalele puncte strategice, instalându-şi comandanţi militari în oraşele mai importante din Moldova, Muntenia şi Dobrogea.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului, numărul militarilor români capturați de sovietici, după 23 august 1944, s-ar ridica la 150.000, în timp ce comandamentele sovietice au recunoscut că, în această situaţie, s-ar fi aflat doar 26.000 – 40.000 de militari români.
Evenimentele de la 23 august 1944 nu numai că au luat prin surprindere cancelariile occidentale (Winston Churchill, de pildă, s-a grăbit să negocieze direct, cu partenerul său sovietic, Iosif Stalin, la Moscova, interesele Imperiului britanic, puse în pericol de larga deschidere a porţii Balcanilor Armatei Roşii, prin actul politico-militar de la Bucureşti), dar au plasat armata română într-o gravă confuzie.
Monarhul le spune militarilor, prin intermediul Proclamaţiei către Țară, că România „a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii” (care nu exista!), cerându-le să înceteze lupta şi „orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice”.
Mai mult, declaraţia noului guvern român preciza că, „în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistiţiului cu Naţiunile Unite”. Care, de fapt, nu exista! Acesta avea să fie încheiat, în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova.
Însă nu numai că Proclamaţia regală cerea militarilor români să înceteze lupta împotriva trupelor sovietice, dar Directiva Operativă a Marelui Stat Major, semnată de generalul Gheorghe Mihail, în seara zilei de 23 august 1944, părea scrisă de un om politic, nu de un militar, conţinând cereri de neaplicat!
„Scopul politic” impus era acela ca armata română să înceteze lupta alături de trupele germane pentru „a obţine pacea de la Naţiunile Unite şi de a reîncepe lupta alături de forţele armate ale acestor puteri pentru eliberarea Ardealului de Nord”.
Cu alte cuvinte, generalul Mihail le cerea militarilor români să lupte cu germanii, aşteptând o ipotetică „obţinere a păcii” cu Naţiunile Unite şi, eventual, după încheierea ei, alăturarea la efortul de război al acestora pentru recuperarea părţii de nord a Transilvaniei. Or, pe teren, armata română se vedea prinsă, în realitate, între doi inamici: trupele germane şi cele sovietice.
Despre cele din urmă, Directiva Operativă nici măcar nu amintea. Se ştie, orice armistiţiu politic trebuie să aibă şi o componentă tehnic-militară, prin care părţile implicate decid când şi cum pun capăt luptei dintre ele. Însă la 23 august 1944, militarii români aflaţi pe front, mai ales în Moldova şi Dobrogea, s-au trezit făcând gesturi de curtoazie foştilor inamici, care i-au arestat pe loc, le-au confiscat armamentul şi i-au deportat în Siberia.
Flota maritimă şi fluvială (aceasta din urmă a fost arestată, prin vicleşug, de contraamiralul sovietic Gorşkov, la Ismail, cu întreg comandamentul forţelor fluviale!) a fost capturată de sovietici: 106 vase de război (dintre care 15 vase de luptă şi 91 de vase auxiliare), precum şi flota comercială.
Prin capturarea navelor româneşti de la Marea Neagră şi Dunăre, marina regală s-a aflat în imposibilitatea de a întreprinde acţiuni ofensive în colaborare cu forţele navale sovietice.
Actul de la 23 august 1944 merită analizat, de aceea, din perspectiva învăţămintelor care s-ar putea desprinde, pentru factorii de decizie politică şi militară, din grava eroare de autonomizare, într-o acţiune de acest fel, a obiectivului militar (înfrângerea Germaniei naziste) în detrimentul celui politic (reașezarea Europei post-conflict), în contextul mai larg al unei confruntări de o anumită amploare.
În esenţă, armata română, ca instrument militar menit să protejeze prin forţă interesul naţional fixat de factorii de decizie politică, a răspuns excelent şi perfect unitar comenzii politice.
Problema pe care o ridică însă actul de la 23 august 1944, din punct de vedere militar, aşa cum acesta a fost realizat, este cât de mult a avut în vedere factorul politic, prin deciziile discutabile pe care le-a luat, protejarea militarilor români de eventualele sacrificii inutile.
În noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova, s-a semnat, după îndelungi tergiversări, armistiţiul între guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite prin reprezentanţii lor. Convenţia de Armistiţiu prevedea recunoaşterea anexiunilor sovietice din iunie 1940, menţinea, în fapt, ocupaţia militară şi impunea plata unei despăgubiri de război în valoare de 300 de milioane de dolari, plătibili în curs de şase ani.
România, care urma să obţină Transilvania sau „cea mai mare parte a ei” (o ambiguitate bine utilizată, mai apoi, de Stalin), era obligată să pună la dispoziţie 12 divizii de infanterie, cu mijloace suplimentare, în vederea continuării luptei împotriva Germaniei şi Ungariei.
Prin articolul 18, se instituia o Comisie Aliată de Control, care se afla sub control sovietic, reprezentanţilor anglo-americani fiindu-le rezervate locuri de figuranţi.
S-a creat, astfel, o discordanţă între statutul politico-juridic internaţional de jure şi cel de facto al României, pentru că dacă potrivit Convenţiei de Armistiţiu aceasta continua să fie un stat independent şi suveran, cu restricţiile prevăzute de unele articole, în fapt, România avea statutul de ţară ocupată, cu principalele atribute de suveranitate şi independenţă uzurpate de autorităţile sovietice de ocupaţie.
Calculul făcut la Bucureşti, potrivit căruia prezenţa comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu în fruntea delegaţiei române care a negociat armistiţiul la Moscova va determina condiţii mai bune pentru România, s-a dovedit a fi unul greşit.
Sir Archibald Clark Kerr, reprezentantul Marii Britanii în capitala URSS, scrie că Pătrăşcanu „venise aici convins că, în calitate de comunist, va găsi de îndată cheia spre inimile ruşilor şi va dezăvorî uşa pentru un armistiţiu mai blând (…). Aceasta este o greşeală în care cad mulţi oameni, şi Pătrăşcanu nu poate fi blamat pentru că nu a fost nimeni în România care să-i spună că speranţele sale în această privinţă erau vane”.
Eliberarea Transilvaniei
După actul de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Naţiunilor Unite, armata română a contribuit într-o mare măsură la efortul de război împotriva Germaniei fasciste şi Ungariei horthyste. Acţiunile armatei române eliminaseră prezenţa militară germană de pe teritoriul controlat de guvernul român, fiind ucişi 5.048 de militari inamici, alţi 56.455 fiind capturaţi.
Fusese executată, de asemenea, acoperirea strategică a frontierei şi a liniei de demarcaţie vremelnică româno-ungară din Crişana şi Podişul Transilvaniei, impusă prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
La adăpostul acoperirii strategice româneşti, armatele sovietice au străbătut într-un timp scurt, fără a întâmpina vreo rezistenţă, aproximativ 1.000 de kilometri şi au trecut fără luptă prin trecătorile Carpaţilor Meridionali şi Occidentali (în Banat).
Potrivit articolului 1 al Convenţiei de Armistiţiu, România trebuia să participe la efortul de război al Aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar forţele puse la dispoziţie au depăşit în permanenţă cuantumul stabilit, în pofida dificultăţilor, la cel mai înalt nivel, în colaborarea militară româno-sovietică.
După eliminarea prezenţei militare germane de pe teritoriul aflat sub controlul guvernului român, Armatele 1 şi 4 române au fost angajate la nord de Carpaţii Meridionali şi la vest de Carpaţii Occidentali, pe un front foarte larg, pătrunzând în dispozitivul de luptă germano-ungar aproape 350 de kilometri.
Fixarea şi urmărirea inamicului în interiorul arcului carpatic pe direcţia Braşov, Cluj, Carei a înlesnit ofensiva armatelor sovietice în Carpaţii Orientali, spre Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.
Ofensiva propriu-zisă pentru eliberarea părţii de nord-vest a României a fost declanşată la 9 octombrie 1944, acţiunile militare încadrându-se în Operaţia ofensivă „Debreţin”, concepută şi executată de Înaltul Comandament sovietic, care a vizat şi eliberarea părţii estice a Ungariei (până la Tisa).
Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei faze: prima, între 9 şi 13 octombrie 1944, timp în care trupele române au rupt apărarea inamicului pe linia de contact, au ieşit în Valea Someşului Mic şi, după ce l-au forţat din mişcare, au cucerit înălţimile de la vest de acest râu. Continuând ofensiva, marile unităţi române au participat efectiv, în cooperare cu Corpul 104 Armată sovietic, la eliberarea oraşului Cluj.
A doua fază, între 14-20 octombrie, s-a concretizat prin zdrobirea rezistenţelor inamicului din Munţii Meseş şi Făget.
A treia fază, între 21-25 octombrie, a urmărit zdrobirea forţelor inamice din zonele oraşelor Carei şi Satu Mare şi s-a finalizat prin îndeplinirea obiectivului stabilit al efortului ofensiv – depăşirea, la 25 octombrie 1944, a frontierei româno-ungare.
Pentru cea de a treia fază, comandantul Armatei 4, generalul Gheorghe Avramescu, a decis să-şi îndrepte cu prioritate efortul pentru eliberarea oraşului Carei şi, cu o parte din forţe, eliberarea localităţii Satu Mare.
Misiunea forţelor române era destul de dificilă, ca urmare a faptului că inamicul dispunea de poziţii amenajate din timp, osatura acestora fiind constituită din punctele de sprijin şi nodurile de apărare organizate în special pe localităţi.
Pentru eliberarea oraşului Carei s-a decis executarea unei ample manevre dublu învăluitoare cu forţele a patru divizii ale Corpului 6 Armată care aveau misiunea de a nimici trupele duşmane din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată, în dreapta, cu forţele Diviziei 11 Infanterie, trebuia să acţioneze pe la sud împotriva rezistenţei inamicului din Satu Mare.
Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie şi, în aceeaşi seară, militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei unde au angajat lupte de stradă. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, ultima localitate românească mai importantă de la frontiera de vest a ţării a fost eliberată.
Victoria a fost obţinută prin lupta a 525.702 de militari români, angajaţi de la 23 august 1944 în operaţii militare împotriva trupelor germane şi ungare, din care au fost pierduţi peste 58.330 (morţi, răniţi şi dispăruţi). Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la peste 72.000 de militari.
Avatarurile unei sărbători militare
După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, Ziua Armatei Române a fost stabilită pentru 2 octombrie şi, din 1959, s-a impus 25 octombrie – ziua în care, se spunea, se desăvârşise eliberarea teritoriului naţional, vremelnic ocupat ca urmare a Dictatului de la Viena din august 1940.
Prin Decretul 125 din 20 iulie 1951, 2 octombrie devine Ziua Armatei Române (o zi anume pentru întreaga armată nu mai existase până atunci!), întrucât, în 1943, Stalin aprobase constituirea, pe teritoriul URSS, a Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, socotită, în primii ani ai regimului comunist, prin vocea ministrului Forțelor Armate, generalul Emil Bodnăraș, nucleul şi modelul de constituire al aşa-zisei „armate populare”.
După retragerea trupelor sovietice din România, în vara anului 1958, prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959, Ziua Forţelor Armate (o traducere întocmai din limba rusă!) s-a stabilit a fi 25 octombrie. Decretul nu făcea vreo referire la motivele care determinaseră renunțarea la vechea zi a armatei, dar semnificaţia gestului era subînţeleasă.
Sovieticii nu puteau pretinde că nu se sărbătorea în continuare frăția de arme româno-sovietică din anii 1944-1945, dar eliberarea „ultimei brazde de pământ” era acum o acțiune militară eminamente românească, plasată propagandistic în prim-plan pentru a marca necesara distanțare de Moscova și încurajarea recuperării tradițiilor militare românești.
De altfel, în 1958, prin ordinul ministrului Leontin Sălăjan, s-a revenit la tradiţiile antebelice ale unităţilor şi marilor unităţi, cărora li s-a permis să-şi comemoreze momentele principale reprezentative pentru trecutul de luptă al fiecăreia, cu excepția Campaniei din Est, firește.
Descătușarea din decembrie 1989 a oferit posibilitatea reluării discuțiilor privind semnificația Zilei Armatei României, în contextul abordării critice în istoriografia românească a procesului de sovietizare a țării, sub impactul ocupației militare sovietice, în general, și de transformare a armatei române în „armată populară”, după chipul și asemănarea celei sovietice, în particular.
Discuțiile, în centrul cărora s-au aflat mai multe propuneri pentru schimbarea acestei zile (una din sugestiile care s-au bucurat de o largă susținere fiind ziua victoriei de la Mărășești, la 6 august 1917), plecau de la o realitate istorică ignorată până atunci din motive lesne de înțeles: cum se putea vorbi de eliberarea „ultimei palme” de pământ românesc, la 25 octombrie 1944, în condițiile în care teritoriul pentru care luptaseră ostașii români trecuse, arbitrar, sub administraţie militară sovietică (până la 9 martie 1945), iar Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritoriile pentru care România intrase în Al Doilea Război Mondial, se aflau în continuare sub ocupaţie sovietică?
Deși armata română contribuise, alături de Armata Roşie, la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, sovieticii au impus evacuarea autorităţilor româneşti reinstalate în patru judeţe din fostul teritoriu ocupat de Ungaria.
Articolul 19 al Convenţiei de Armistiţiu, semnată la Moscova, la 12/13 octombrie 1944, stipula că „Transilvania (sau cea mai mare parte a ei)” urma să fie restituită României, formularea ambiguă încurajând guvernul maghiar să spere că va obţine concesii teritoriale din partea României.
Ştim astăzi, graţie publicării jurnalului liderului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov, cum Stalin le-ar fi spus Anei Pauker şi lui Gheorghiu-Dej, în ianuarie 1945, să lanseze ideea că un guvern de orientare comunistă va putea contribui la obţinerea nord-vestului Transilvaniei.
La numai două zile de la instalarea prin forţă a guvernului Petru Groza, la 8 martie 1945, prim-ministrul român adresează o telegramă lui Stalin prin care îi transmitea dorinţa poporului român de a reintegra Transilvania României.
A doua zi, printr-o altă telegramă, ca şi cum abia aştepta solicitarea premierului român, Stalin răspunde că este de acord cu cererea guvernului de la Bucureşti şi, la 13 martie 1945, o şedinţă solemnă a Executivului, ţinută, în mod simbolic, la Cluj, saluta gestul generos al URSS, determinat de faptul că, la Bucureşti, se afla un guvern care se bucura de încrederea liderului de la Kremlin.
Reinstalarea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei, o problemă pe care guvernele anterioare în zadar încercaseră să o rezolve, fusese obţinută de guvernul Petru Groza în mai puţin de o săptămână de la impunerea sa!
Invitat pentru a doua oară la serbările organizate la Moscova pentru a marca victoria URSS împotriva nazismului, fostul rege Mihai I, singurul şef de stat din acea vreme care se mai afla în viaţă, decorat de Stalin cu Ordinul „Victoria” pentru contribuţia sa la scurtarea celei de a doua conflagraţii mondiale, a acceptat să participe, în mai 2010, la ceremoniile dedicate acestui eveniment.
Fostul monarh explica, într-un interviu oferit jurnaliștilor români aflați în capitala Rusiei, că prezenţa sa la Moscova era datorată mai degrabă statutului său de „cap al oştirii”, la 23 august 1944, când a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
El sublinia că ruşii ar putea fi îndreptăţiţi la o atitudine „dură” pentru că „am făcut război împotriva lor” (!), reluând vechea dezbatere din epocă – reactivată, după decembrie 1989, în istoriografia românească, în noi circumstanţe – privind continuarea războiului antisovietic dincolo de Nistru, întrebându-se „ce căutam noi la Stalingrad”.
Fie că vorbim de URSS, fie de Rusia de astăzi, războiul Germaniei naziste împotriva Uniunii Sovietice a fost întotdeauna utilizat în scop propagandistic şi valorizat ideologic, fiind numit şi astăzi de istoricii ruşi „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, transformat în epopee a neamurilor trăitoare în „patria proletariatului”.
În timp ce la Moscova se vorbeşte de atacul Germaniei naziste împotriva URSS, la 22 iunie 1941, moment care declanşează aşa-numitul „Mare Război pentru Apărarea Patriei”, pentru noi, aceeaşi zi are o semnificaţie istorică diferită – intrarea României în Al Doilea Război Mondial, alături de Germania nazistă, pentru eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ținutului Herţa, teritorii ocupate prin forţă de Uniunea Sovietică, în iunie 1940, ca urmare a punerii în aplicare a protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov.
Istoricii sovietici şi ruşi uită, atunci când vorbesc cu evlavie de „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, că inamicii principali de la 22 iunie 1941 sunt foştii aliaţi din august 1939, care, în baza Pactului amintit, îşi împărţiseră „frăţeşte”, cu pofte teritoriale neostoite, cam tot ceea ce se putea în Europa răsăriteană. Celebra înţelegere dintre Hitler şi Stalin funcţionase, fără disensiuni majore, aproape doi ani.
Regele Mihai, atunci când consideră că ruşii ar putea fi îndreptăţiţi să aibă o „atitudine dură” pentru că „am făcut război împotriva lor”, probabil că păstrează mai degrabă amintirea neplăcută a subordonării sale complete faţă de deciziile luate de generalul Ion Antonescu, care nu l-a consultat (suveranul român a aflat de la radio că România a intrat în război!), dar ignoră că România a fost angajată de Conducătorul Statului în conflictul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941, într-un entuziasm general!
El păstrează convingerea, falsă de altminteri, dar răspândită încă, potrivit căreia se impune o estompare a oricărei asocieri cu regimul nazist, chiar dacă obiectivele României, la 22 iunie 1941, erau cu totul altele.
Acesta este și motivul, în opinia mea, pentru care mai toate evenimentele Campaniei din Est (intrarea României în Al Doilea Război Mondial, bătăliile de la Odessa și Stalingrad, luptele din Crimeea) abia au fost amintite în spațiul public cu prilejul necesarelor comemorări.
În general, după „elegantele” cvasiignorări ale actului de la 23 august 1944, spațiul public e invadat de comemorări bine mediatizate în care luptele din timpul Campaniei din Vest apar, întocmai ca înainte de 1989, învăluite în aura legendelor eroice, menținând arbitar aceeași distincție impusă de regimul comunist între eroii români din Est și cei din Vest.
Semnificativ, poate, este și faptul că Monumentul Eroilor din fața fostei Școli Superioare de Război, astăzi Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, ridicat în 1957, continuă, la peste 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, să fie locul în care se depun coroane de flori cu diferite prilejuri comemorative, dar inscripția de pe soclu rămâne una elogioasă exclusiv pentru cei căzuți în luptele armatei române împotriva Germaniei naziste, în anii 1944-1945.
Mitul „frăției de arme” româno-sovietice
Conservat, din motive ideologice, în întreaga istoriografie militară dinainte de 1989, mitul „frăției de arme” româno-sovietice are fisuri majore. În fapt, la nivelul comandamentelor, relațiile au fost mai degrabă tensionate, ca urmare a felului în care sovieticii și-au exercitat actul de comandă.
Adesea, misiunile de luptă au fost stabilite fără consultarea comandanților români și fără a ține seama de situația operativă sau de capacitatea combativă a marilor unități, ceea ce însemna utilizarea trupelor românești în zone cu risc major de pierderi masive în oameni și material de luptă.
Nu de puține ori, comandanții corpurilor de armată sau diviziilor sovietice și-au subordonat diviziile române găsite în zonele în care acționau, fără nicio explicație sau acceptul Marelui Stat Major român, intercalând marile unități române printre corpurile de armată sovietice.
La 8 octombrie 1944, de pildă, generalul Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 Române, avea forțele subordonate către trei comandamente sovietice, limitându-i-se drastic orice posibilitate de a-și exercita actul de comandă.
Este foarte adevărat însă că aceste raporturi au fost decisiv influențate și de capacitatea comandanților români de a se împotrivi abuzurilor și atitudinii arogante afișate de comandanții sovietici.
Unii au făcut-o, în beneficiul militarilor din subordine, alții, urmăriți de un trecut pus acum la îndoială (participarea pe frontul de Est la „războiul sfânt împotriva bolșevismului”), în noile circumstanțe politico-militare în care evolua România, sub ocupație sovietică, s-au comportat lamentabil.
Colonelul Gheorghe Magherescu amintește, în memoriile sale, de pildă, că generalul Edgar Rădulescu, întrerupt în timp ce discuta cu un alt general român de un locotenent sovietic, atașat Diviziei 8 Cavalerie, și aflat în dezacord cu misiunea încredințată de comandantul român acestei mari unități, ar fi exclamat: „Cum? Un locotenent îndrăznește să se amestece în discuția a doi comandanți de mari unități fără a fi întrebat și are tupeul să-și dea și părerea, dezaprobându-mă pe mine? Aceasta este cea mai mare necuviință și indisciplină”.
„Invitat să părăsească imediat biroul și să aștepte dispozițiuni”, scrie Magherescu, locotenentul s-a conformat, spre surprinderea generală. Mai mult, generalul Edgar Rădulescu a cerut comandamentului sovietic ca obraznicul locotenent să fie mutat la trupă, întrucât nu corespunde sarcinii sale de ofțer de legătură pe lângă un comandament român. Solicitarea i-a fost imediat satisfăcută.
Locotenent-colonelul Gheorghe Matei, comandantul Detașamentului blindat (compus din unități ale Diviziei 1 Blindate), întrebat de generalul Lozev, după ce i-a prezentat ordinul de subordonare a unității române, dacă este de acord să acționeze alături de armata sovietică pentru cucerirea Ardealului de nord, asumându-și răspunderea riscului „ce ar rezulta în luptă din cauza anumitor defecțiuni”, acesta i-a răspuns afirmativ, adăugând: „Ținem foarte mult să avem tot timpul situația unui partener aliat și nu o atitudine inferioară ce ar dăuna moralului și trupei”. Sovieticii au știut să aprecieze acțiunea militarilor români din Detașamentul blindat.
Spaima schimbărilor făcute de sovietici pe neașteptate la comanda unor mari unități, fără a oferi prea multe detalii, se răspândise cu rapiditate la nivelul marilor comandanți, paralizându-i și făcându-i imuni la injuriile și comportamentul grosolan al generalilor sovietici. În plus, „trecutul” unora – pozițiile deținute în timpul regimului antonescian – începea să apese ca un balast.
Generalul Vladimir Constantinescu, comandantul secund al Diviziei 8 Cavalerie, un as al cavaleriei, se lasă jignit de generalul sovietic Sersciuk care, nemulțumit de faptul că generalul român conservase personalul diviziei, refuzând să-l arunce într-o luptă în care și-ar fi pierdut viața în mod inutil, în lipsa sprijinului artileriei, îi cere să meargă pe front și, apoi, ia decizia de a-l înlocui la comanda marii unități, atât pe el, cât și pe comandantul acesteia, generalul Ioan Eftimiu.
„(Sersciuk) era atât de cumplit, atât de amenințător, încât generalul Vladimir Constantinescu se pierdu de tot – scrie Magherescu. Vladimir Constantinescu, asul sportului călare, cavaler până în ultima fibră a sa, acel ofițer căruia nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că ar fi putut să-l ofenseze cu cel mai mic gest, stând smirnă în fața lui Sersciuk, primind injuriile!
A salutat și, apoi, printr-o întoarcere soldățească împrejur, a luat-o în pas alergător în direcția frontului (Sersciuk îi ordonase să plece imediat în linia întâi, n.n.), sărind peste șanțuri, trecând peste garduri și pierzându-se în vastitatea câmpului de luptă, dispărând cu totul. (…) Dacă ni s-ar fi smuls epoleții – își amintește colonelul Gheorghe Magherescu –, dacă am fi fost loviți, nu am fi simțit mai mult decât simțisem până atunci. Chiar dacă am fi intrat în miezul pământului, tot n-am fi scăpat de rușinea ce ne copleșea”.
Până la clarificarea situației, tocmai pentru a nu dăuna acțiunilor militare în curs de desfășurare, cei doi „înlocuitori” desemnați de generalul Sersciuk decid împreună că „divizia va merge înainte ca și până acum și tot așa nu va ști nimic de felul cum e condusă”.
Doar insistențele locotenent-colonelului Magherescu pentru ca un astfel de abuz grav să fie adus la cunoștința comandamentului marii unități căruia îi era subordonată Divizia 8 Cavalerie, l-au determinat pe generalul Eftimiu să raporteze ierarhic despre deciziile arbitrare ale generalului Sersciuk și să obțină în cele din urmă îndepărtarea acestuia.
http://presamil.ro/romania-ocupata-si-inrobita-de-uniunea-sovietica-1944-1945/
////////////////////////////////////////
(Nu uitati si nu-i lasati nepedepsiti…) Iliescule, de asta l-ați omorât? Cine a luat dosarele Corbii 1 și Corbii 2, cu agenții ruși aflați pe teritoriul României, din fișetul lui Ceaușescu?
comisarul.ro
Iliescule, de asta l-ați omorât? Cine a luat dosarele Corbii 1 și Corbii 2, cu agenții ruși aflați pe teritoriul României, din fișetul lui Ceaușescu? Rechizitoriul Dosarului Revoluției scoate la iveală un amănunt despre care până acum s-a vorbit foarte puțin, dar care pare a fi adevăratul motiv pentru care Iliescu și gașca de rusofili din jurul său s-au grăbit să-l omoare pe Nicolae Ceaușescu. Unul dintre ofițerii de la Târgoviște care a stat de vorbă cu Nicolae Ceaușescu: “Mi-a spus ca dosarele Corbii 1 si Corbii 2, legate de agentii rusi aflati pe teritoriul Romaniei in functii inalte sau pe teren, se aflau in biroul sau, in fiset.”
Mai multi ofiteri de armata din cadrul garnizoanei Targoviste au povestit procurorilor militari care au instrumentat Dosarul Revolutiei ce au facut Elena si Nicolae Ceausescu in unitatea militara inaintea procesului.
Amintim ca in acest caz au fost trimisi in judecata Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu, acuzati de infractiuni contra umanitatii.
Potrivit procurorilor militari, la Targoviste a fost vorba de „un proces penal simulat in urma caruia fostul cuplu prezidential a fost executat.”
„La data de 24 decembrie 1989, in sediul MApN, grupul de decizie politico-militara din cadrul CFSN (Iliescu Ion, Brucan Silviu, Militaru Nicolae si Voiculescu Voican Gelu) a hotarat ca, la data de 25 decembrie 1989, sa fie organizat un proces simulat in urma caruia Ceausescu Nicolae si Elena sa fie condamnati la moarte si executati imediat”, prezinta faptele procurorii militari.
Dupa uciderea cuplului Ceausescu, puterea in Romania a fost preluata de o grupare filosovietica, ante-constituita, formata din nomenclaturisti marginalizati de Nicolae Ceausescu si militari prosovietici (cu studii in URSS), care aveau nevoie de legitimare in fata poporului, mai arata procurorii.
Ziare.com prezinta mai multe declaratii date de ofiteri din cadrul unitatii militare in care povestesc ce spuneau Elena si Nicolae Ceausescu despre schimbarile din tara.
Trei ofiteri descriu reactiile sotilor Ceausescu atunci cand au aflat ca Ion Iliescu a preluat puterea: „Ti-am spus sa-l lichidam, dar nu m-ai inteles, ai spus ca este suficient sa-l marginalizam”, „Tu nu m-ai lasat sa-l termin! Acum o sa ne termine el pe noi” sau „Ti-am spus sa-l lichidam, dar nu m-ai inteles, ai spus ca este suficient sa-l marginalizam”.
Ion Tecu avea gradul de maior in decembrie 1989 si detinea functia de loctiitor al comandantului unitatii. El a fost audiat ca martor in 2006 si in 2017 de procurorii militari.
Potrivit acestuia, Ceausescu le-ar fi recomandat ofiterilor sa-l asculte pe generaul Atanasie Stanculescu, pe care-l numise cu trei zile inainte in functia de ministru al Apararii, dar care se alaturasera grupului condus de Ion Iliescu.
Tecu povesteste despre o discutie telefonica dintre comandantul UM 01417 Targoviste, Andrei Kemenici, si Ion Iliescu, privind situatia sotilor Ceausescu.
„Am stat de vorba in biroul comandantului aproximativ zece minute cu sotii Ceausescu, care m-au intrebat de situatia din tara si cine conduce. Eu le-am spus ca este revolutie, iar la conducere se afla drept lider Ion Iliescu. Atunci Elena Ceausescu i-a spus ca: Ion Iliescu trebuia terminat mai demult. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.
(…)
Alaturi de sotii Ceausescu am ramas in dormitor.
(…)
Nicolae Ceausescu sustinea ca generalul Milea s-a sinucis si ca il considera tradator, de altfel sustinea ca a fost tradat de toti.
(…)
M-a intrebat armata ale cui ordine le executa, iar eu i-am spus ca cele ale generalului Gusa (fost sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane, eliberat din functie pe 28 decembrie 1989 – n.red.), Ceausescu spunandu-mi ca acesta este un tradator si ca ar fi bine sa executam ordinele generalului Stanculescu.
Comunicandu-i ca discutam cu acesta de o ora, Nicolae Ceausescu a spus ca facem foarte bine, deoarece in cursul acelei dimineti, la ora 09:00, semnase ordinul de numire a acestuia in functia de ministru al Apararii Nationale.
Iesind din camera lor am asistat la o discutie telefonica a colonelului Kemenici cu Ion Iliescu, in jurul orei 19:00, prin care ultimul ii solicita sa execute numai ordinele generalului Stanculescu pentru a pastra secretul operatiunii.
(…)
Am ramas surprinsi de faptul ca atat Nicolae Ceausescu, cat si Ion Iliescu ne solicitau sa ascultam ordinele aceluiasi general – Stanculescu”, mai povesteste ofiterul.
Unde sunt dosarele Corbii?
Ion Tecu le-a relatat procurorilor ca a avut mai multe discutii in special cu Nicolae Ceausescu. Dictatorul i-ar fi spus ca a lasat schema de organizare a Securitatii lui Atanasie Stanculescu, iar dosarele Corbii 1 si Corbii 2, legate de agentii rusi aflati pe teritoriul Romaniei in functii inalte sau pe teren, se aflau in biroul sau, in fiset.
„Am discutat despre generalul Militaru Nicolae, despre care initial nu si-a adus aminte, dar dupa cateva minute a spus ca il stie pe acesta foarte bine si ca este agent sovietic care a tradat grosolan cu cativa ani in urma si care merita executat, dar au intervenit rusii si a fost nevoit sa il ierte si sa-l numeasca adjunct al ministrului Constructiilor.
Mi-a spus ca pana sa plece din biroul sau din Comitetul Central, spre elicopter, a lasat pe masa schema intreaga de organizare a Securitatii si ca l-a rugat pe generalul Stanculescu sa o stranga si sa aiba grija de ea, fiind grabit catre elicopter de catre generalul Stanculescu.
Mi-a spus ca dosarele Corbii 1 si Corbii 2, legate de agentii rusi aflati pe teritoriul Romaniei in functii inalte sau pe teren, se aflau in biroul sau, in fiset.”
„Cine ma!? Spionul ala sovietic?”
Locotenent-major Iulian Stoica, fost sef al cercetarii la UM 01417 Targoviste, descrie in declaratia sa de martor o scena care a avut loc intre Elena Si Nicolae Ceausescu, atunci cand i-a spus ca Ion Iliescu este la conducere.
„Le-am povestit, la solicitare, sotilor Ceausescu ce vazusem la televizor.
(…)
Cand i-am spus despre Ion Iliescu, Nicolae Ceausescu s-a infuriat si a spus Cine ma!? Spionul ala sovietic? uitandu-se spre Elena Ceausescu, repezindu-se spre ea, i-a spus: Tu nu m-ai lasat sa-l termin! Acum o sa ne termine el pe noi.”
„Militaru, un agent sovietic”
Scena este descrisa si de maiorul Ion Mares, loctiitor al comandantului unitatii.
„M-am reintors in biroul unde erau tinuti sotii Ceausescu si am avut cu acestia o alta discutie. Nicolae Ceausescu a intrebat de cine este condusa armata, iar eu i-am spus ca, din cate am vazut la televizor, de generalul Militaru, iar el a intrebat cine e, la care Elena Ceausescu i-a raspuns ca este un agent sovietic.
Am mai intrebat cine conduce tara, iar maiorul Tecu i-a spus ca Ion Iliescu. Aici a devenit nervos si a tipat la Elena: Ti-am spus sa-l lichidam, dar nu m-ai inteles, ai spus ca este suficient sa-l marginalizam!”.
Acuzatie: S-au legitimat fata de popor
Procurorii militari conchid ca uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Elena si Nicolae Ceausescu, dupa supunerea acestora la un proces penal fara respectarea drepturilor procesuale elementare, „a facut parte integranta din inducerea in eroare exercitata de grupul politico-militar (varfurile decizionale ale CFSN si ale MApN) ajuns la putere in stat si a avut drept scop legitimarea in fata poporului roman, ascunderea filosovietismului si preconstituirii acestei puteri.”
Prin dezinformari si diversiuni s-ar fi creat conjunctura falsa necesara pentru a putea fi eliminati fizic sotii Ceausescu.
Mijlocul prin care s-a realizat acest asasinat ar fi fost cel al unui proces penal simulat in urma caruia fostul cuplu prezidential a fost executat.
https://www.comisarul.ro/articol/iliescule-de-asta-l-ati-omorat-cine-a-luat-dosarel_997738.html
//////////////////////////////////////////////////
O notă, o stare, o zi…
Andrei PLEŞU
Publicat în Dilema Veche nr. 1038
În numărul trecut, Dilema veche a pus pe prima ei pagină un portret viguros al lui Eugen Barbu. Cum nu mai sînt, de mult, decît un personaj „onorific” al gazetei („fondator” recompensat cu o rubrică săptămînală și cu două-trei întîlniri pe an în jurul cîte unui șpriț cordial…), n-am fost prevenit de „noutatea” situației și nici de opțiunea redacției de a publica un „dosar” dedicat scriitorului. Nu spun asta ca să mă scuz dinaintea reacțiilor critice ale multor comentatori, ci pur și simplu ca să-mi exprim, la rîndul meu, perplexitatea. M-am mirat, l-am sunat pe Sever Voinescu să-l întreb ce și cum, iar el m-a asigurat că e vorba de un dosar critic. Toate articolele despre vedeta de pe coperta revistei sînt bombănitoare, cerînd doar să nu lăsăm derapajele omului să întunece reușitele lui creatoare…
Mi se pare important ca orice publicație să se maturizeze consolidîndu-și autonomia și față de „programul” (de-acum 30 de ani!) al redacției, și față de întemeietorii ei, aparținători ai altei generații, ai altei lumi… Îmi amintesc, totuși, cu nostalgie, rigoarea consensuală și contextuală a modului în care se decidea tematica fiecărui număr în anii ’90. Nu era ceva de tipul „cenzurii”. Era expresia coerenței cu profilul asumat al gazetei: „dilema” presupunea – prin definiție –evitarea judecății fără dezbatere, dar nu accepta echivocul judecății, amplasamentul ambiguu, echidistanța împăciuitoare.
Sînt de acord că nici o temă nu poate fi, principial, evacuată, și că nici un nume nu poate fi ignorat fără argumente sau ars pe rug fără evaluare onestă. Și România literară a publicat un articol despre „centenarul” Eugen Barbu. Legitim, dar necomplezent, analitic fără „pledoarie” restauratoare. Și, oricum, un articol, nu un „dosar”. Dar nu mă bag. Aparțin unei generații care a trăit, în altă cheie și sub alt cer, prezența toxică a unor „celebrități” de epocă. Iar Eugen Barbu a fost un campion incontestabil al impurității morale și politice, al slugărniciei rentabile, al calomniei destrămătoare. Că avea și unele „talente” înnăscute? Cu atît mai rău! Și-a bătut joc de ele, de dragul „slavei deșarte”. Pe scurt: numele lui Eugen Barbu poate rămîne, în chip legitim, în inventarul istoriei literare autohtone. Dar a-l „recupera” semi-omagial („centenar”) nu era o urgență. Mai sînt și alți „candidați”, mai plauzibili, la o asemenea recîntărire… Alții și decît Adrian Păunescu (deși avea talent și talente…), decît Vadim Tudor, A. Toma, Dan Deșliu (recuperabil, totuși, prin disidența finală), etc. etc. etc. Păi, așa avem de rediscutat profiluri mai „complexe”: Mihai Beniuc, Titus Popovici, Maria Banuș, Nina Cassian, în fine, o mulțime de rapsozi ai stîngii postbelice, ca să nu mai vorbesc de reluarea unei nuanțări analitice a multor „dreptaci”, români și europeni, ale căror rătăciri ideologice sînt și ele dublate de calități profesionale care nu pot fi ignorate. Dar în cazul acestora din urmă „exigențele” hermeneutice sînt mai radicale!
Pe scurt: dacă redacția cade de acord că ar putea fi utilă o serie de cercetări pe tema „derapaj și valoare în cultura umanistă universală”, atunci tema poate fi salutată drept necesară, dar trebuie susținută constant, nediferențiat, cu măsură, inteligență și consecvență. Dar explozia bruscă, într-un număr de revistă, a unui singur caz (masiv discutabil), „provocat” de invocarea cordială a „centenarului”, e nelalocul ei și dă o imagine proastă și celui care a propus Dosarul, și întregii redacții care l-a acceptat fără explicații… Regret sincer împrejurarea, mă simt și eu vinovat de neparticipare și recomand echipei dilematice o mai strînsă și mai programatică colaborare interpersonală, în numele unei sporite comunități de strategie și de idei. Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate…
https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/o-nota-o-stare-o-zi-2343768.html
////////////////////////////////////////////
Iar „nu ne vindem ţara”
Mircea VASILESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 426
A reapărut în discursul public o temă care în anii ’90 a stîrnit mari dezbateri: „nu ne vindem ţara“. De data aceasta e, parcă, mai puţin agresivă şi uneori se pierde în detalii. Dar tinde să aibă, din nou, efectul pe care l-a avut şi acum aproape 20 de ani: să deturneze orice discuţie spre căi lăturalnice şi să creeze false probleme. De data aceasta însă – cred – cu efecte pe termen lung.
ADVERTISING
În anii ’90, cînd era nevoie de privatizare şi de investiţii străine, „nu ne vindem ţara“ a apărut ca un fel de ecou al propagandei naţionalist-comuniste care cultivase ani la rînd mîndria faţă de industria socialistă şi faţă de „realizărili“ ei (pentru cei mai tineri, precizez că „realizărili“ este transcrierea pronunţiei lui Nicolae Ceauşescu). Reciclarea unor vechi legende (cum că România ar fi fost „grînarul Europei“) a contribuit, de asemenea, la împotrivirea unei mari părţi a populaţiei faţă de ideea de a vinde fabricile, uzinele, IAS-urile, terenurile şi alte alea unor investitori străini, priviţi mai degrabă ca un fel de semi-bandiţi care ar fi urmat să plece de aici cu comorile ţărişoarei în cîrcă sau în portbagaj. Evident, incultura economică şi politică a celor mai mulţi dintre concetăţenii noştri (inclusiv a celor care îşi dădeau cu părerea prin ziare şi pe la televizor) a avut de asemenea un rol în ampla rezistenţă faţă de ideea de a vinde – mai ales străinilor – „bunurile poporului“, „averea ţării“ ş.a.m.d. Conducătorii de atunci ai ţării – să ne amintim de primele mandate ale lui Ion Iliescu şi de guvernarea Văcăroiu – au contribuit şi ei, cu limitele lor de gîndire, la poticnelile tranziţiei: legislaţia privind privatizarea şi restituirea proprietăţilor a trenat sau – în cel mai bun caz – a fost adoptată pe sponci, cu jumătăţi de măsură şi cu consecinţe pe care le mai plătim şi acum (şi le vom plăti şi în viitor – a se vedea multele procese la CEDO, în urma cărora instituţia europeană i-a dat statului român un fel de „ultimatum“ pentru revizuirea legilor proprietăţii care expiră în iulie a.c.). Una peste alta, chestiunea a fost tratată emoţional: în loc să găsim soluţii pragmatice pentru a pune lucrurile în mişcare şi pentru a folosi „averea poporului“ în scopul simplu şi clar de a trăi mai bine, ne-am lăsat duşi de chestiunea „de principiu“ că ce e al poporului şi al ţării trebuie să rămînă al poporului şi al ţării, nu să fie dat unor venetici…
Buuun… Între timp, privatizarea s-a făcut (aşa cum s-a făcut), iar Radu Vasile, pe cînd era premier, a declarat că „nu mai e nimic de furat în ţara asta“. (S-a înşelat amarnic, dar asta e altă discuţie.) Acum, s-a privatizat Cuprumin, iar preşedintele a anunţat că am putea deveni „independenţi energetic“ datorită gazelor de şist. Au apărut cîteva reacţii legate de impactul ecologic (mai ales în chestiunea gazelor de şist), dar mult mai puternice au fost (mai ales în cazul Cuprumin) reproşurile că Guvernul „vinde resursele ţării“. În principiu, dacă eliminăm sentimentul naţional, problema e valabilă: de ce să vindem (= consumăm) resursele acum, de ce nu le-am lăsa acolo, căci în pămînt stau mai bine şi generaţiile viitoare vor mai rămîne şi ele cu ceva? (E valabil şi pentru Roşia Montană, în care un argument al celor pro este acesta: avem tone de aur care ar putea foarte bine să stea în depozitele BNR; greşit: mai sigur decît în depozitele BNR, rezervele de aur stau în pămînt, iar tehnologiile viitoare – mai puţin poluante – s-ar putea să le scoată la iveală întru binele copiilor noştri sau să le lase în continuare acolo, cu munţi cu tot.) În plus, toată discuţia în jurul resurselor (de cupru, de gaze de şist, de aur şi argint) ne aruncă înapoi, în retorica „ţării binecuvîntate“ de Dumnezeu (sau de Natură, pentru atei), mîndră de bogăţiile sale, dar (relativ) incapabilă de a face ceva cu ele. De o sută şi mai bine de ani, tema bogăţiilor noastre naturale este un element fundamental al construcţiei identitare: aşa învăţăm la şcoală, aşa ni se transmite din generaţie în generaţie, că „avem o ţară bogată“. Corect. Nu sîntem însă învăţaţi mai deloc că de resurse se alege praful dacă oamenii nu ştiu ce au de făcut. Nu ni se spune nici că pe lume există ţări sau comunităţi cu mai puţine resurse naturale decît ale noastre, dar în care oamenii trăiesc mai bine, pentru că au reuşit să compenseze „lipsa binecuvîntării“ dumnezeieşti cu eforturi proprii de muncă şi creativitate. Olanda e o ţară cu totul prăpădită din punctul de vedere al resurselor, dar olandezii trăiesc mai bine ca noi. Italia n-are pic de petrol (doar ceva gaze), dar creativitatea italiană umileşte tot, te face să te întrebi, ca Bulă, „ce le-a pus Dumnezeu ăstora în cafea?“. Şi exemplele pot fi continuate.
Simplific, desigur, dar ideea principală e că, aşezaţi comod în mitologia „ţării binecuvîntate“, cu multiple resurse, nu reuşim să ne construim o identitate modernă, axată mai degrabă pe eforturile umane decît pe binecuvîntări dumnezeieşti sau pe vreo pleaşcă providenţială pe care (totuşi…) tehnologia modernă născocită de alţii (precum în cazul gazelor de şist) ne-o aduce la lumină… Nu, deocamdată nu. N-am ajuns în faza aceea. Deocamdată trăim tot în mitologia „resurselor naţionale“ şi – cu ajutorul agitatei noastre prese – ţipăm imediat că „nu ne vindem ţara“ ori de cîte ori vreo firmă străină vine pe-aici să facă – ajutată şi de tehnologia pe care noi nu o avem – ceea ce noi nu sîntem în stare să facem. Pentru generaţia adultă – care s-a dedat deja cu delicii la consumuri „de tip occidental“, s-a familiarizat cu hipermarketurile şi cu mult-doritele mărfuri de import – chestia cu „nu ne vindem ţara“ e epuizată, a rămas o biată figură de stil. Dar vine din urmă o generaţie tînără crescută exclusiv în vremuri de tranziţie: o generaţie formată în vremuri de confuzie, de criză identitară, de vorbe goale şi politichie proastă, care ar vrea să aibă nişte repere şi nu le găseşte. Treziţi, la vîrsta de vreo douăzeci de ani, într-o Europă confuză, prinşi de valul de euroscepticism, unii (mulţi?) dintre tinerii noştri s-ar putea să aibă un alt fel de sensibilitate la tema naţională (cu tot cu resurse) decît vedem azi. Iar dacă apare, peste cîţiva ani, vreun politician care să exploateze abil această temă (nu ca bufonul C.V. Tudor), pocinogul e făcut. „Nu ne vindem ţara“ ar putea căpăta, atunci, valenţe nebănuite…
https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/iar-nu-ne-vindem-tara-603445.html
////////////////////////////////////////////
(Cum prind radacini oamenii satanei…)Gheorghe Cristescu, „plăpumarul” – primul secretar al Partidului Comunist din România
……………
„ Ce tot faceţi aşa de mare gură pentru Basarabia. N-a fost niciodată românească şi oricum acolo adevărata putere o vor deține tovarășii din Ucraina.
……………..
„Noi, socialiștii, voim să desființăm regimul capitalisto-burghez, in care milioane de muncitori și țărani trăiesc de la naștere și până la moarte in cea mai neagră mizerie, îmbogățind fabricanții, moșierii și pe toți exploatatorii muncii omenești.” – Gheorghe Cristescu (1919) (nume conspirativ Crilenco), primul secretar al Partidului Comunist din România
Un GAVROCHE
„Ager la minte ca un “Gavroche” al Parisului, înfățișa perfect la fizic, si la moral, tipul lui Figaro, nemuritorul bărbier. “Figaro-si, Figaro-la”. Cristescu era pretutindeni, își vâra nasul in toate, rezolva dificultățile printr-o pirueta si-ti închidea gura printr-o gluma. De câte ori nu m-a dezarmat printr-un “Las-o dracului, Coane Costică, ca le potrivim noi cum trebuie!””. – Constantin Argetoianu
Plecat din rândurile socialiștilor, Gheorghe Cristescu „Plăpumarul” participă la fondarea Partidului Comunist din România (PCdR fiind, practic, o secție a Kominternului, respectiv a Internaționalei Comuniste – Internationala a III-a, înființata de Lenin, care activa in Romania). Mai târziu, dezamăgit de comunismul de tip sovietic, „Plăpumarul” se va întoarce la convingerile sale, nu înainte însă de a deveni primul si singurul conducător român al PCdR, in perioada interbelică.
Născut la Ghimpați – Vlaşca (azi jud. Giurgiu), pe 8/10 octombrie 1882, fiul unui tăran sărac (Mihai Cristescu), Gheorghe Cristescu a urmat doar patru clase primare, manifestandu-si intențiile politice de tânăr: la 15 ani, se înscrie in Partidul Social Democrat Muncitoresc Român, secțiunea București. In 1905, ajunge în conducerea Cercului Socialist „România Muncitoare” din București, dar si in alte funcții de conducere: in cadrul Uniunii Socialiste din România (1907-1910), Partidului Social-Democrat (1910-1916) si in Comisia Generala a Sindicatelor (1908-1920).
Până la Primul Război Mondial, evoluția sa politică a fost puternic influențată de Christian Rakovski. În 1909, Cristescu este arestat, împreună cu Panait Istrati și judecat pentru agitaţie în favoarea lui Rakovski.
O radicalizare mai evidentă a ideilor lui Gheorghe Cristescu spre stânga va avea loc ulterior anului 1915. După izbucnirea Primului Război Mondial, „Plăpumarul” rămâne in București, unde militează pentru neutralitatea României, protestând împotriva nemților care ocupaseră capitala. În 1917, in urma unei demonstrații, este din nou arestat și condamnat la moarte, fiind însă salvat la intervenția autorităților române, dar și a social-democraților germani.
In 1918, spre finalul Primului Război Mondial, pe ruinele fostelor imperii vecine se ridica “România Mare”, prin unirea provinciilor istorice Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie 1918), Transilvania (1 decembrie 1918) şi Banat cu Regatul României.
Pe fondul privațiunilor provocate de război, sfârșitul conflagrației a fost marcat de mișcări de revoltă, Astfel, întoarcerea reprezentanților Curții Regale în București, în toamna anului 1918, a coincis cu acțiuni de stradă. Una dintre cele mai importante a fost cea din 13 septembrie 1918, care i-a avut ca protagoniști pe muncitorii tipografi din Capitală, dar si pe Gheorghe Cristescu, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, D. Pop etc. Marșul lor a fost oprit de armată în faţa Teatrului Național, altercația cu trupele înarmate soldându-se cu morți și răniţi. Tot atunci, Cristescu a fost arestat. În ancheta care a urmat, asupra tipografilor s-au descoperit manifeste comuniste tipărite în Rusia, care îndemnau populația să se înarmeze “pentru ziua cea mare” – ziua revoluției.
In contextul destrămării Imperiului Ţarist, la începutul lunii martie 1919, la inițiativa lui Lenin, se înființează Internaționala a III-a sau Comintern-ul, un fel de partid comunist unic mondial, cu centrul la Moscova. Scopul declarat al organizației era crearea de partide comuniste in întreaga lume, si transformarea vechilor partide socialiste în partide de extremă stânga, comuniste, reunite sub o singură “umbrelă”.
Internaționala a III-a urma să declanșeze “revoluția mondială”, in vederea eradicării capitalismului și instaurarea “dictaturii proletariatului”, la nivel mondial.
citește si “LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”
„PERSPECTIVELE PREZENTULUI”
In 1919, Gheorghe Cristescu devenea unul dintre cei șapte deputați socialiști din Parlamentul României – „Reprezentam muncitorimea care muncește, nu pe aceia care trăiesc din munca altora„, declara el.
Crezul politic al „Plăpumarului”, la acea data, este limpede conturat in articolul „Perspectivele prezentului„, publicat in presa socialistă a vremii:
„Noi socialiștii – afirma Cristescu – voim să desființăm regimul capitalisto-burghez, in care milioane de muncitori si țărani trăiesc de la naștere si pană la moarte in cea mai neagră mizerie, îmbogățind fabricanții, moșierii si pe toți exploatatorii muncii omenești. Voim ca toți oamenii să fie datori să muncească, iar de roadele muncii să se bucure toți deopotrivă”.
Deziderat care, desigur, odată comuniștii ajunși la putere, nu s-a realizat, nomenclatura comunistă devenind, de facto, o „clasa privilegiată”.
In pofida discursului său socialist, Gheorghe Cristescu s-a dovedit a fi, in realitate, „un pașnic burghez” (așa cum il va caracteriza si Pamfil Șeicaru): proprietar al unui atelier de textile, comunist „de sușă”, cu agenție de plasare a șomerilor în 1904, concesionar de restaurante în anii ’30, în București și la Călimănești (unde are si un hotel), ducând un trai „confortabil”, „Plăpumarul” făcea parte exact din burghezia pe care o dorea „desființată”. Propria sa nepoata il va descrie mai târziu, in povestirile sale, ca fiind, spre finalul anilor ’30, ceea ce se putea chema un „om bogat”.
„Un om muncitor, un negustor sprinten la socoteli, plin de inițiativă și harnic în întreprinderi, Gheorghe Cristescu știa să nu confunde slăbiciunile lui ideologice cu realitățile strict economice. Avea un atelier de plăpumărie şi-l conducea cu multă pricepere și nu avea niciun viciu; mai rar om așezat, cu un simţ al onoarei de familist ca Ghiță Cristescu” (Pamfil Șeicaru)
In noiembrie 1922, Gelbert Moscovici raporta Kominternului, de la Viena „Cristescu Gheorghe, plăpumar, proprietar de casa si al unei pantofarii. Strălucit orator popular, întrebuințează o frazeologie radicala, din punct de vedere teoretic e neformat, de fapt un oportunist mic burghez de cea mai curata speța, însă totuși sub o conducere corespunzătoare, lucrează foarte bine si servește partidul prin popularitatea sa uriașa si, din când in când, tactul sau diplomatic.” (Arhiva CC al PCR, Fd.1, D78, p 52)
DE LA SOCIALISM LA COMUNSIM
În perioada care a urmat Marii Uniri, Partidul Socialist a fost principalul promotor și instigator la greve. Intr-o prima faza, partidul a întocmit un memoriu, prin care guvernul era anunțat că dacă revendicările muncitorilor nu sunt soluționate până la 20 octombrie 1920, începe greva generală. Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici au fost primiți de Alexandru Averescu, președintele Consiliului de Miniștri, care le-a comunicat că nu a avut timp să citească memoriul. A doua zi, li s-a răspuns că memoriul este „inadmisibil în formă şi fond”. Cei doi lideri decid declanșarea grevei generale, cerând muncitorilor să urmărească ziarul „Socialismul”, pentru a primi indicații în vederea acțiunilor ce urmau a fi întreprinse. Șeful guvernului a stopat apariția ziarului, ceea ce a dus la eșuarea grevei, iar liderii socialiști au fost arestați, judecați (noiembrie-decembrie 1920) și condamnați cu pedepse între 6 luni și 5 ani de închisoare
Despre alegerile de la vârful „mișcări” din 1920, Cristescu relata succint: „toți evrei au fost invitați la casa lui Simoni de Segal lângă Templu. Erau 38 persoane”.
In 1920, în cadrul partidului socialist apar si primele grupări comuniste, vizând transformarea acestuia în partid comunist. În acest scop, pentru negocieri, o delegație din care făceau parte Gheorghe Cristescu, Constantin Popovici, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvan, David Fabian, Ioan Flueraş a plecat in august spre Moscova. După multiple peripeții, aceștia ajung în capitala Rusiei sovietice pe 22 octombrie 1920.
„[…] pentru a avea o prezenţă în plan internațional trebuia să ne dăm pe lângă cineva cu putere şi cunoscut în lumea burgheză (n.r. în Occident). Cine ne știa pe noi acolo? Nimeni. Pe cine cunoșteau tovarăşii din Franţa sau din Germania? Pe nimeni cu excepţia tov. Racovski. Şi ştiţi foarte bine că tov. Racovski a activat serios şi în Elveţia şi mai apoi în Germania până la Revoluţie ( n.r. lovitura de stat din Rusia). De aceea cercul şi gruparea socialistă din Bucureşti şi din Dobrogea ţinea să-l ascultăm în toate pe tov. Racovski. Doar nu era să ne luăm după voi ( n.r. ardelenii) care i-aţi trădat pe tovărășii unguri şi v-aţi dat cu burghezia şi moșierii din România. Că voi nici măcar n-aţi vrut să discutăm de scoaterea de pe tron a blegului de Ferdinand. Aşa că noi am înțeles că pentru a aduce sovietele la noi trebuia să ascultăm în toate de directivele venite de la Kiev. La fel, tovarăşii bulgari din Dobrogea care nu uitau că tov. Racovski a fost urmărit şi persecutat de poliţie şi de către armată.. Lui i-a venit ideea să trimitem delegaţia la Moscova care trebuia să semneze oficial trecerea la partidul bolşevic odată cu semnarea condițiilor de recunoaștere” – Gheorghe Cristescu, despre fondarea PCdR, in dialogurile cu „colegii de detenție”, pe când se afla in închisoare, in anii ’50, condamnat de regimul Gheorghiu-Dej; conform istoricului Iancu Moţu
Discuțiile delegaților urmau să se axeze atât pe structura și obiectivele mișcării comuniste, cât și pe necesitatea eliminării din partid a moderaților, care frânau alăturarea partidului la Internaționala a III-a. La fata locului, Cristescu, Popovici şi Rozvan au obiectat faţă de cerința Komintern-ului de a numi liderii locali, invocând dreptul inalienabil al partidului de a-și alege propria conducere.
La capătul unui lung dialog, delegații români au fost de acord, în principiu, cu condițiile fixate de Komintern. Cristescu si tovărășii săi au promis că vor face demersuri astfel încât, la viitorul Congres, să fie acceptate și să se adopte toate condițiile impuse de Komintern pentru adeziune.
Pe 2 decembrie 1920, delegația (Gheorghe Cristescu, Constantin Popovici, Eugen Rozvan și Alexandru (Saşa) Dobrogeanu-Gherea) semnează o declarație, recunoscând astfel tezele Congresului al II-lea al Kominternului, precum și cele 21 de condiții necesare adeziunii partidului la Komintern.
citește si CELE 21 de condiții DE ADERARE LA KOMINTERN
Pe 5 decembrie 1920, socialiștii români redactau o scrisoare-angajament, prin care se obligau „să lupte cu toate puterile lor pentru ca tezele şi condițiile (n.r. Kominternului) să fie „complet acceptate”’ de către viitorul congres al partidului socialist, să participe la Federația Comunistă Balcanică, ale cărei hotărâri și decizii le vor recunoaște, să aducă modificări redacției organului de presă pentru aservirea acestuia la cauza comunistă, să propună și să susțină ca Popovici, Cristescu, Moscovici, Carl Barta, Boris Stefanov, Iancu Iliescu, Tănase Gheorghe, Eugen Rozvan şi Bolintineanu, sa fie aleși membrii ai Comitetului Central, iar Grigorovici, Jumanca, Flueraş sa fie excluși din partid.
„ Flueraş şi Jumanca nu s-au dus odată cu noi, ceilalţi. Ei au venit pe cheltuiala lor şi au venit cu tot soiul de documente ale celor care voiau revizuire, nu bolşevism aşa cum voiam noi. Nu mai ştiu cine, cred că unul dintre oamenii lui Buharin ( n.r. Lenin, Buharin, Zinoviev şi alţi lideri bolşevici aveau drept gărzi de corp soldaţi germani!) a spus că dacă ne încurcă prea mult are el grijă de ei, definitiv. Tovarăşii de la Bucureşti n-au fost de acord. Au spus că dacă cei doi păţesc ceva nu mai avem nici o şansă în Ardeal cu românii din sindicate. Aşa că după câteva întâlniri scurte s-a hotărât ca cei doi să nu mai fie primiţi la congres şi nici n-au fost invitaţi să semneze declaraţia. Era pe acolo un basarabean care făcea trafic cu arme pentru tovarăşii din Ungaria. El mi-a spus că cineva de la o ambasadă le-a transmis lui Flueraş şi Jumanca să nu se întoarcă în România prin Basarabia, că nu vor mai ajunge acasă. Aşa că au plecat prin Viena unde au făcut mare tărăboi de cele văzute şi auzite la congres. Mare lucru! Şi ce-au rezolvat cu asta?” – Gheorghe Cristescu, despre negocierile delegatiei romane in Rusia, in dialogurile cu „colegii de detenție”, pe când se afla in închisoare, in anii ’50, condamnat de regimul Gheorghiu-Dej; conform istoricului Iancu Moţu
INTÂLNIREA CU LENIN
Pe 10 decembrie 1920 reprezentanții români aflați la Moscova (Gherea, Popovici, Cristescu) l-au întâlnit pe Lenin.
citește si ÎNTÂLNIREA „PLĂPUMARULUI” CRISTESCU CU LENIN
” (…) In acel moment nu era ușor sa te duci in Rusia. Intre Rusia si celelalte națiuni exista o centura de izolare, un fel de mare zid chinezesc. (…) După multe peripeții, am ajuns la Petrograd, străbătând mai multe tari. La Congres, știți ce s-a intamplat. Eu am votat împotrivă tezelor lui Lenin. Am fost introdus la Lenin, in biroul sau; tovarășul care ma anunța spune, deschizând ușa: “Cristescu din Romania. El a votat contra…””
citește si CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ”?
„PROCESUL DIN DEALUL SPIRII”
La întoarcerea în ţară, în perioada 30 decembrie 1920 – 3 februarie 1921, într-o ședință a Consiliului General al Partidului, s-au conturat trei curente: de stânga (pentru afilierea fără rezerve la Internaționala a III-a), de dreapta (pentru menținerea partidului aşa cum era), de centru (pentru afiliere, cu rezerve). Cu această ocazie s-a citit raportul lui Constantin Popovici cu privire la afilierea la Internaționala a III-a. Pe marginea acestui document s-au depus trei moțiuni, reprezentând cele trei puncte diferite de vedere, privind relația cu Cominternul. Curentul care a câștigat a fost cel de stânga. La vot, aceasta poziție a întrunit cele mai multe opțiuni (18 din 38). Tot atunci, s-a stabilit și data Congresului care urma să decidă fondarea PCdR.
La Congresul Partidului Socialist din 8-11 mai 1921, este votată afilierea totala, fără rezerve la Komintern, si transformarea Partidului Socialist în Partid Comunist (Partidul Comunist din Romania – PCdR), de către 51 de delegați, totalizând 428 de mandate din partea membrilor de partid. Restul delegaților (reprezentând 111 mandate) s-au exprimat pentru afiliere, dar cu rezerve. La o zi după luarea acestei decizii istorice, poliţia a invadat sala congresului, arestând delegații, sub acuzația de „complot împotriva ordinii de stat”.
„Este adevărat. Nu am reușit să terminăm congresul şi să alegem conducerea. Ei, şi? S-a făcut anul următor în octombrie (n.r. 3/4 octombrie 1922, la Ploiesti) când am fost ales după ce am fost propus la primul congres. Şi chiar dacă nu am fost ales atunci,(n.r. in mai 1921), tot eu am condus partidul. Eu primeam ordinele pentru aripa politică. Tov. Constantinescu le primea pe cele pentru tehnici. Oricum nu ne-au putut opri, iar voi, socialiştii aţi devenit trădători în ochii noştri, cei din București. Pe voi nu vă suportau nici tov. din Moldova şi nici cei din Ardeal ( n.r. ungurii) Asta şi după ce Flueraş n-a avut ce face şi a anunţat ministerul de interne de afacerea de la Viena”.– Gheorghe Cristescu, despre evenimentele de la Congresul din 8-11 mai 1921, in dialogurile cu „colegii de detenție”, pe când se afla in închisoare, in anii ’50, condamnat de regimul Gheorghiu-Dej; conform istoricului Iancu Moţu
Procesul intentat delegaților primului Congres al PCdR, s-a desfășurat în perioada 23 ianuarie – mai 1922, si a intrat în istorie sub denumirea de „Procesul din Dealul Spirii”.
Principalul acuzat a fost Gheorghe Cristescu, căruia comisarul regal Cernat, în ordonanța definitivă a procesului, i-a schițat următorul portret:
„La început, membru în comitetul executiv, în urma devenind secretarul partidului, desfășoară o activitatea intensă pentru apărarea programului comunist. Fire impulsivă, cu o putere de fascinare a maselor, la întruniri și convorbiri particulare pregătește sufletul muncitorilor trezind în mintea lor dorul unei parveniri ușoare. Astfel, fascinând muncitorimea, o convinge că ea este în măsură să ia locul oricărei dregătorii. El este acela ce-şi ia angajamente în Rusia pentru desăvârșirea revoluției şi împreună cu Ilie Moscovici și ceilalți membri ai comitetului executiv a luat parte activă la propovăduirea desființării actualei forme de guvernământ, la rebeliune, la insultă și dispreț, către instituțiile statului, își asumă cu plăcere toate învinuirile care i se aduc, cerând în numele întregii mase muncitorești considerațiunea propriei sale culpe” (1922 – Proces anticomunist in Dealul Spirii)
In interogatoriul său, Gheorghe Cristescu a respins acuzațiile, declarând:
„Faptul că voim binele acestui popor și deci al ţării în care trăiește poate să constituie un act de dărâmare a societății? Nu domnilor judecători. Şi dacă dumneavoastră voiţi să ne trimiteți la ocnă numai pentru această dorință, dacă ocna ne primește, ne vom duce d-lor judecători, cu cugetul împăcat şi cu conștiința că prin sacrificarea noastră
am asigurat celorlalți o viaţă mai bună”
Printre acuzați mai figurau Elena Filipovici, Elek Köblös, Vitali Holostenko şi Boris Ştefanov. Apărătorii comuniștilor români – Osvald Teodoreanu, Dem Dobrescu, N.D. Cocea, Constantin Titel Petrescu – au fost sprijiniți de numeroase personalități, precum Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Nicolae Lupu s.a., care s-au pronunțat în favoarea arestaților, manifestându-si dezaprobarea faţă de acțiunea guvernului. În urma acestor proteste, regele Ferdinand a promulgat decretul de amnistie parțiala pentru delicte politice; la 4 iunie, 1922, au fost eliberați 213 dintre acuzați.
Ceea ce nu au înțeles intelectualii care i-au aparat pe comuniștii acuzați (si, prin formația si educația lor, nici nu puteau sa înțeleagă), a fost faptul că pe scena politică românească apăruse o nouă organizație, complet diferită de „noțiunea de partid”, fiind, mai degrabă, mult mai apropiată ca structură si mod de conducere cu cea a unui clan mafiot.
Partidul Comunist Roman nu avea nici un motiv, si nici nu si-a propus, odată creat, să respecte regulile democrației. Desi folosea retorica libertății drepturilor, PCR nu a fost nimic altceva decât o tentaculă obedientă a caracatiței sovietice instalate la Moscova, „programată genetic” să se extindă la nivel planetar si să răstoarne ordinea mondială, sufocând națiunile, otrăvind mentalitățile si distorsionând scara valorilor. Legea supremă era instaurarea dictaturii si triumful „revoluției bolșevice„.
„Guvernele burgheze au fost tare proaste. Umblau cu poveşti despre legalitate. Păi când eşti în război cu cineva aplici regulile războiului. Noi râdeam la ședințe când auzeam ce spun politicienii burghezi şi cum se legau de tot soiul de vorbe goale despre lege. Şi, dacă ar fi vrut, ne-ar fi putut pune în mare dificultate că au fost unii care s-au dus la Siguranţă şi au vorbit prea multe. S-au prins ăia (de la Siguranţă) că pot să ne infiltreze cu oportuniști şi revizioniști şi de-aia s-a luat hotărârea ca mulţi tovarăşi evrei să ia locul celor care erau români şi prea vorbareți. S-a văzut imediat o schimbare.” – Cristescu „Plăpumarul”, despre perioada sa de început, catre „colegii de celula”, pe când se afla in detenție, in anii ’50, arestat de regimul Gheorghiu-Dej
AFLIEREA TOTALĂ LA KOMINTERN
„Plăpumarul” Cristescu atinge apogeul carierei sale politice in 1922, când este ales (primul) secretar general al Partidului Comunist din România, la Congresul de la Ploiesti (3-4 octombrie, 1922).
Pe 3 şi 4 octombrie 1922, la Ploiești se derula, in secret, Congresul al II-lea al Partidului Comunist din România, care a confirmat afilierea totală a PCdR la Komintern. A fost ales un Comitet Central, avându-l ca secretar general pe Gheorghe Cristescu, si ca membri pe Marcel Pauker (alias Luximin), David Fabian, Boris Ştefanov şi Elek Köblös.. Totodată, este adoptat si Statutul Partidului, care prevedea:
„Art. 1. Partidul Comunist din România este o secțiune a Internaționalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaționalei căreia îi aparține.
Art.2. Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaționalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toți membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale Partidului Comunist din România”
In conformitate cu Kominternul, România era un stat imperialist multinațional (si nu unul unitar, reîntregit prin voința națională), iar sarcina PCR era să lupte pentru „autodeterminarea unor provincii, până la despărțirea acestora de statul existent”.
citește si ORIGINEA PARTIDULUI COMUNIST ROMAN (II)
„PÂNĂ LA DESPĂRȚIRE”
In 1923, Conferința Federației Comuniste Balcanice (FCB) de la Viena lansa lozinca „autodeterminării pana la despărțire„, cu referința la separarea provinciilor unite cu România, in 1918. Lipsa de fermitate in adoptarea acestui principiu de către Partidul Comunist din România a dus, in 1924, la înlăturarea lui Cristescu din funcție.
„ La mine au venit câţiva tovarăşi de la Odessa şi mi-au reproşat că m-am înmuiat, că nu sunt destul de energic şi că nu am activat mai activ în acţiunile tehnicilor (atentate, sabotaje, atacarea unor obiective bine stabilite). Dacă ar fi fost pe zona mea de răspundere ( Vechiul Regat, fără Dobrogea, Bucovina şi Basarabia) poate că aş fi avut ceva de spus. Dar mai toate erau în teritoriul filialelor conduse de alţii. De aceea m-am supărat că nu eu răspundeam de ce se petrecea acolo. Nici măcar politic. Dar, ziceau tovarăşii, eu trebuie să-mi asum toată conducerea, că eu figuram ca secretar al partidului în structurile de la Moscova.”
„ Tovarăşii din Bulgaria, Grecia, Ucraina, ungurii şi chiar şi turcii au încercat să colaboreze pentru a aduce revoluția în regiune. Atunci eu nu am fost prea sigur că o revoltă generală va duce la rezultatul dorit. Dar în materialele informative pe care le-am primit era trasată drept sarcină declanșarea unor acțiuni care să ducă la eliberarea de sub dominația imperialistă a guvernelor burgheze a unor teritorii. Nu era un adevăr faptul că toți cei din jur se îngrășaseră pe seama Rusiei sovietice, a Ungariei și a Bulgariei? Dacă nu săreau nemernicii de sârbi cu poliţia pe tovarăşii de acolo ar fi reușit și revoluția din Bulgaria şi de acolo şi în alte zone ale regiunii.” – se confesa Cristescu „colegilor”, in închisoare (Iancu Moţu: „arheologia” unei mărturii a lui Gheorghe Cristescu Plăpumaru (IV). Anul 1924)
Delegaţia româna aflată la Viena în drum spre Moscova pentru a participa la Congresul Internaţionalei Comuniste, Muzeul PCR, nr. inv. 26076. Gheorghe Cristescu „Plăpumarul” (n. 10 oct.1882, Copaciu, jud. Giurgiu – d. 29 nov.1973, București)
In 1924 , un comitet compus din Gheorghe Cristescu, D. Fabian, M. Cruceanu şi Al. Dobrogeanu-Gherea a fost însărcinat să negocieze cu Partidul Țărănesc, in vederea încheierii unei alianțe. Cristescu declara „am reușit să luăm cuvântul ședințele lor, unde ne-am reînnoit chemarea de a forma un front comun de luptă împotriva burgheziei”.(Mihai Rusenescu, Ioan Saizu, Viaţa politică în România 1922-1928, Editura Politică, București, 1979, p. 122.)
În cadrul tratativelor de la Viena (28 martie-2 aprilie 1924), dintre reprezentanții României și Uniunii Sovietice, Partidul Comunist din România s-a plasat de partea delegației sovietice, care nu recunoștea integritatea României, cerând organizarea unui plebiscit în Basarabia. Ca urmarea, autoritățile i-au măsuri pentru împiedicarea activității comuniștilor: s-au organizat percheziții la sediile partidului, a fost suspendată presa comunistă, localurile partidului au fost sigilate iar la 23 iulie 1924 se decidea dizolvarea Partidului Comunist din România și a altor organizații aflate sub influenţa sa. De la această dată şi până la 23 august 1944, Partidul Comunist din România a activat în ilegalitate.
Nici după ieșirea din ilegalitate, P.C.R. nu a promovat o politicã proprie, ci o „linie politicã“
trasată de Moscova, care-i susținea interesele. După 1944, P.C.R. nu a fost decât un instrument al Kremlinului în impunerea modelului sovietic de construire a socialismului în România.
citește si SĂ LĂMURIM NOȚIUNEA DE „ILEGALIST” COMUNIST
Gheorghe Cristescu a fost arestat, pentru câteva zile, ca urmare a faptului ca, pe 1 mai 1924, a tipărit (clandestin) și a afișat pe ziduri în București, ziarul „Tineretul Socialist” încălcând astfel ordonanța Consiliului de Război al Corpului II Armată şi legea stării de asediu, deoarece menționatul ziar fusese suspendat. In replica, Cristescu a dat în judecată Ministerul de Interne și Război pentru încălcarea constituției, prin suprimarea ziarului „Socialismul” (al cărui coproprietar și director era), cerând totodată celor două ministere să formuleze motivele care au dus la închiderea și sigilarea localurilor care găzduiau administrația și redacția ziarului „Socialismul”, dar și întruniri ale comitetelor sindicatelor muncitorești, la suprimarea publicației și la scoaterea partidului în afara legii.
„ Ce tot faceţi aşa de mare gură pentru Basarabia. N-a fost niciodată românească şi oricum acolo adevărata putere o vor deține tovarășii din Ucraina. Nici armata, nici jandarmii n-au avut acolo nici o putere. Ce administrație era aia care nu putea să convingă că are puterea de a ține o provincie lângă ea? Aşa că degeaba vă daţi de ceasul morţii şi ne tot acuzaţi că am trădat ţara. Pentru noi ţara începea în alt loc. Acolo tovărășii de la Kiev şi de la Odessa ştiau ce e de făcut. Iar noi, comuniştii de la Bucureşti trebuia să facem ce ni se cerea. Şi dacă nu s-a reușit atunci, tot s-ar fi reușit. Aşa cum s-a și întâmplat. Iar voi, legionarii degeaba v-aţi făcut de lucru prin republica sovietică a Moldovei că tot noi ştiam ce se petrece acolo, noi eram cei care controlam multe lucruri. Voi vă lăudaţi că preoţii şi învăţătorii erau cu voi. Era o prostie. Cei mai mulţi erau cu noi şi ştiam tot ce vreţi să faceţi.” – Gheorghe Cristescu, despre situaţia din Basarabia, intr-o discuție cu deținuții din anii ’50, pe când se afla in închisorile comuniste din perioada regimului Gheorghiu-Dej.
citește si Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940
INLOCUIREA „PLĂPUMARULUI” LA CÂRMA PCdR…………………………..
https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/psd/
……………………det. De aici
https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/psd/
//////////////////////////////////////////
Ştefan Andrei despre P. Roman, I. Iliescu, D.Mazilu (II)
Ionuţ Cojocaru
Însemnările lui Ştefan Andrei din închisoare au rolul de a contribui la întregirea în special a informațiilor despre evenimentele din 1989 cât şi din următorii ani când noua putere a efectuat primii paşi spre consolidare
Zi de proces. Ion Dincă subliniază că ”pe 17 decembrie nu s-a cerut părerea Comitetului Executiv în legătură cu măsurile ce trebuiau luate pe linia Armatei, Securității și ministerului de Interne la Timișoara care erau de competența comandantului suprem.”
142237maxim
Observație la fel de importantă ca și cea de la procesul Ceaușeștilor care au fost judecați impropriu și nu, așa cum ar fi fost normal. Referitor la gafa președintelui Iliescu care în loc de genocid a folosit omicid, autorul însemnărilor îl bănuiește pe Dumitru Mazilu – celebrul anticomunist care-l pupa în cur pe Ceaușescu aproape seară de seară la radio: ”ieșind din închisoare, parcă aș îndrăzni să obțin și să public cel puțin o parte din acele cuvântări ale neobositului tractorist de prin părțile Bacăului, devenit comandant al Școlii de ofițeri de Securitate de la Băneasa, după ce se căsătorise cu o colegă, ofițer de securitate” (p.111). Cu Dumitru Mazilu ne vom întâlni din nou mai jos, când autorul regretă ajutorul acordat acestuia în dese rânduri.
Cum desfășurarea procesului continua, din coautor la genocid i s-a schimbat inculparea la instigare la omor deosebit de grav! Poate că celor de azi, după ce a trecut suficient timp, nu le poate rămâne decât un gust amar despre acest proces. Despre acuzația de genocid și subminare a economiei naționale ce putem considera. Că cei care i-au acuzat pe membrii CPEx au redresat economia națională? Că de la zero datorii externe putem acuza fosta nomenclatură că au distrus economia națională sau că au complotat în masă la exterminarea unei etnii din România? Sau putem aprecia că procesul a fost doar un mijloc prin care cei care cunoșteau realitățile să fie aduși în situația de nu vorbi?
Cuvântarea sa de la finalul procesului este grăitoare pentru analiza evenimentelor în sine. Cu câteva zile înainte președintele Portugaliei Mario Soares îi scrisese președintelui Ion Iliescu să-l grațieze. Revenind la proces, inculpatul Ștefan Andrei consideră: ”Despre ceea ce este nu se vorbește iar despre ce se vorbește nu este….un proces politic decis, inițiat, supravegheat, controlat și dirijat…este în ceea ce mă privește un proces politic. Sunt judecat pentru a fi pedepsit pe motivul că am făcut parte din fostul Comitet Politic Executiv….stenogramele ședințelor C.P.Ex. din 17 și 22 decembrie 1989 au fost refăcute de stenografe abia după 4 ianuarie 1990 din memorie” (pp 178 – 179).
Important de reamintit este că jurământul militar era față de comandantul suprem (N. Ceaușescu) nu față de C.P.Ex. Înaintea plecării lui N. Ceaușescu în Iran, 18 decembrie 1989, acesta a discutat cu Ion Coman și Radu Bălan, care se găseau la Timișoara, apoi s-a întâlnit cu Milea, Postelnicu și Vlad. Membrii C.P.Ex nu au fost informați despre situația de la Timișoara.
Referitor la acuzația de instigare la omor, Stefan Andrei precizează: ”Cum puteam să-l determin pe Nicolae Ceaușescu să adopte o poziție, din moment ce este clar și incontestabil că el dăduse ordin înaintea ședinței?” (p.184) Din însemnări reiese că autorul s-a ocupat cu finalizarea protocolului comercial cu Iugoslavia (18 – 21 decembrie), l-a primit pe ministrul iugoslav al Comerțului Exterior.
La finalul procesului C.P.Ex. din 25 martie 1991 au fost 5 achitări și 5 suspendări, 11 condamnări între 2 ani și 5 ani și jumătate. David Gheorghe, Constantin Olteanu, Oprea Gheorghe, Radu Constantin, Szasz Iosif și Pană Gheorghe achitați pentru infracțiunea de genocid. Ceilalți 15 au primit închisoare cuprinsă între 2 ani și 5 ani și șase luni. Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu, Gere Mihai, Ion Stoian și Toma Ioan au primit câte 2 ani și 10 luni.
Din interviul lui Petre Roman din Expres Magazin (1991) putem observa că acesta merge pe aceeași linie ca și cum ar urmări un plan: a simțit cum îi fierbe sângele când unii dintre foștii mari ceaușiști și-au permis în timpul procesului să ne amenințe….care acum sunt acolo unde merită! În același interviu Roman consideră că foștii mai speră că pe undeva vor renaște forțele oribile ale ”comunismului totalitar” (ca și cum ar exista comunism democratic!)
În stilul propriu, Ștefan Andrei îl caracterizează prin propriile idei exprimate în interviu: ”ura lui Roman contra regimului provenea din faptul că într-un sistem în care promovarea politică era un lucru perfect programat, el, datorită părinților – unul intelectual cu vederi excesiv de proprii, iar celălalt de origine spaniolă – era considerat nepotrivit pentru cariera politică. Mai clar nici că se putea!” (p.208) Tot din Însemnări aflăm că Valter Roman a primit aprobarea pentru fiul său, Petre, de a merge la Paris pentru un consult medical cât și aprobarea de a face doctoratul în Franța în timp ce Călin, fiul autorului nu a primit aprobarea de a merge nici în Bulgaria. (p.209)
Referitor la vizita lui Petre Roman în S.U.A., Ștefan Andrei îl taxează pe fostul premier după propriile declarații: ”vizita are o mare însemnătate deoarece este prima lui vizită în SUA”. Tot aici fostul diplomat arată că vizitele ar trebui stabilite, semnate contracte și nu a merge doar pentru a da declarații. Din păcate, se pare ca politica noastră externă, cu mici excepții merge pe linia păguboasă de la începutul anilor 90 în urma căreia nu obținem mare lucru din relațiile externe.
Despre Ion Iliescu: ”viața lui n-a avut decât un sens: puterea. Fără copii, fără prieteni, aceasta a fost singura lui sursă de satisfacții” (p.237)
Comentariile lui Ștefan Andrei prind sens prin viziunea care o are la auzul știrilor. Despre remanierea guvernamentală din 1991 acesta comentează schimbarea lui V.A. Stănculescu de la MApN la Industrie: este clintit! Ca și Ceaușescu, Roman pune militari să rezolve economia (pp. 256-257) În opinia autorului Stănculescu putea să limpezească derularea evenimentelor de la Timișoara din perioada 17 – 22 decembrie. N-a făcut-o. Spre rușinea lui. N-a vrut ori n-a putut tot una este. Abilitate, versalitate, oportunism. (p.258)
Din închisoare Ștefan Andrei a scris memorii atât lui Iliescu cât și lui Roman în care arăta că își dorește doar să fie acasă, nu vrea să facă politică. Referitor la evenimentele de la sfârșitul anului 1989 acesta considera că în loc de a se ocupa serios de a afla cine a tras după 22 decembrie îi mențin pe membrii C.P.Ex după gratii. În opinia diplomatului:” Iliescu și ceilalți au o poziție lașă: nu pot nici acum să recunoască faptul că la Timișoara, până în 20 decembrie, au tras militarii din ordinul lui Milea, dat înaintea începerii ședinței C.P.Ex. Milea a fost declarat erou după ce dăduse ordin să se tragă la Timișoara, iar tot militarii omorâseră oameni la București, pe 21 decembrie și în noaptea de 21-22 decembrie” (p.278)
Despre fostul coleg de partid, ajuns acum președintele României, Ștefan Andrei consideră: ”Stilul este omul însuși! Nu are idei vânjoase, nu cuprinde concluzii tranșante, nu forțează deschideri mari, nu subliniază cu tuș gros ideile de forță ale viitorului proces de transformări. Inteligent, deștept, înfometat de putere, însetat de patima dominației, mai puțin cultivat decât se crede, lipsit de o formație politică robustă din cauza unei armături filosofice fragile și a unei firave cunoașteri a politologiei românești, europene. Pentru intelectuali este prea ușor, uleios, dulceag, smead, neinteresant” (p.280)
Pe marginea interviului comun a lui Ion Iliescu și P. Roman acordat lui Emanoil Valeriu, Ștefan Andrei conchide: Roman îl întrerupe des pe Iliescu, amândoi consideră că au slăbit organismele de control și disciplină, că trebuiau păstrate structurile, se plâng că au fost schimbați directori competenți numai că fuseseră înainte de 22 decembrie, că producția industrială a scăzut cu 20% față de 1990. Iliescu adaugă influența evenimentelor din Kuweit și Iraq – doar că relațiile noastre cu aceste state sunt minore….amândoi au concluzionat prin ceea ce au spus că reprezintă portretul unei conduceri incapabile…guvernul Roman a reușit să dezorganizeze economia mai mult decât a făcut-o Ceaușescu în 25 de ani!” (pp. 288 – 289)
Despre Nicușor Ceaușescu, Petre Roman declară la 19 mai 1991 în presa britanică: ”nu-l urăsc și nici nu-l compătimesc. Aș spune că probabil a fost pedepsit cum se cuvine” (p.291)
În privința altui ”lider” important al anilor 1990, Dumitru Mazilu, autorul regretă ajutorul acordat acestuia în trecut și îl caracterizează așa cum îl cunoaște: ”l-am salvat pe Mazilu care publicase într-o carte paragrafe întregi după lucrările altora. După ce am stins incendiul de la Ștefan Gheorghiu unde a fost cadru didactic i-am spus lui Macovescu să-l angajeze la Externe. Aici l-am ajutat foarte mult. Când am devenit ministru l-am tot trimis în delegații – inclusiv la sesiunile Adunării Generale a O.N.U. La rugămintea lui l-am trimis consilier la Ambasada României din Italia. Tot la rugămintea lui l-am readus în țară. La hotărârea mea a participat la toate sesiunile comisiei care a elaborat Dreptul Mării. O perioadă de timp l-am avut consilier la cabinetul meu. L-am inclus în delegația română care a negociat cu partea sovietică problema Insulei Șerpilor. Tot eu am hotărât ca el să candideze pentru a deveni membru al Curții Internaționale de Justiție de la Haga și l-am trimis ca reprezentant al României în Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva. După plecarea mea de la Externe i s-a interzis, din nu știu ce motive, viza de plecare din țară; până la înlocuirea generalului Pleșiță din conducerea Departamentului Securității Statului, știu că Mazilu îndeplinea și însărcinări date de Pleșiță atunci când mergea peste hotare în misiuni ale Ministerului de Externe.
Mi s-a spus că este bolnav la Spitalul Alex. Sahia. Am discutat cu el la telefon și l-am rugat personal pe directorul spitalului să-i dea îngrijirile necesare. Am aflat că refuzându-i-se plecarea peste hotare la ședințele anuale ale Comisiei pentru Drepturile Omului, Mazilu a devenit peste noapte, disident, a trimis pe căi ilegale un raport despre situația drepturilor tineretului din România, care a fost transmis atunci și de Europa Liberă.
Eu l-am ajutat cum nu cred că l-a ajutat cineva. Pe 22 decembrie l-am sunat. Soția lui mi-a spus să stau liniștit, deoarece alții au probleme grave, nu eu. Pe 25 decembrie Direcția Procuraturii Militare hotărăște arestarea fostei conduceri de partid și de stat pentru genocid și subminarea economiei naționale. Deci, el știa ce mă așteaptă și nu mi-a spus nimic” (pp.366 – 367)
În demersul nostru am urmărit cu precădere evenimentele din decembrie 1989. Am pus accent pe ideea noii conduceri de a aresta toată conducerea partidului, toți membrii C.P.Ex, pe absurda idee de a îi acuza de genocid și subminarea economiei naționale. Cu toate că până la arestarea cuplului Ceaușescu au murit puțin peste 100 de oameni, restul de 1000 după, noii conducători au apreciat că din vina conducerii PCR s-au întâmplat ceea ce s-a întâmplat.
Fără preocuparea aflării adevărului putem aprecia că cei din noua conducere au avut misiunea de a ascunde aflarea acestuia. Cazul lui Ștefan Andrei este unul diferit, diplomat, ministru de externe sau având alte funcții ce țineau de relații externe nu era angrenat în politica internă, nu avea un rol în conturarea deciziilor privind politicile interne sau în cele ce țineau de siguranța națională. Cu toate acestea a fost arestat, tratat așa cum am arătat mai sus.
Putem aprecia și demonstra că guvernul Roman a avut scopul lichidării economiei naționale. Sau cel mult nu al stopării acesteia. Industria, infrastructura, patrimoniul național, agricultura și tot ceea ce producea valoare economică au fost dezafectate. Așa am ajuns ca după efortul colectiv (nu discutăm dacă a fost bine sau rău) de a achita datoriile externe să demarăm un program rapid de îndatorare. Prin analiză comparată se poate observa că schimbarea regimului și trecerea treptată către un capitalism optim nu a fost posibilă în România așa cum a fost posibilă în statele foste socialist totalitare vestice.
Însemnările lui Ștefan Andrei sunt de un real folos istoric, detaliază întâlnirile cu diverși lideri ai lumii, discuțiile cu Nicolae Ceaușescu cât și cu principalii conducători din vechiul regim, oferă exemple din istorie având finețea analizei diplomatului și cel mai important aduce o perspectivă proprie asupra evenimentelor din 1989. Vorba autorului: cine a văzut democrație în sărăcie și fără muncă?
https://ionutcojocaru.ro/2016/07/04/stefan-andrei-despre-p-roman-i-iliescu-d-mazilu-ii/
/////////////////////////////////////////////////
Dosarul „Golaniadei”- Cum au ajuns muncitorii din Braşov mineri pentru o zi: duşi la Bucureşti, să-l apere pe Iliescu, cu sloganuri „Noi muncim, nu gândim!”
În urmă cu 32 de ani, între 13 şi 15 iunie 1990, la nici jumătate de an de la Revoluţia reprimată în sânge pe străzile marilor oraşe din România, statul, condus în continuare de nomenclatura comunistă, cu ajutorul armatei şi securiştilor, a declanşat o contrarevoluţie. La evenimentul cunoscut sub numele de „Mineriadă” au participat numeroşi mineri din Valea Jiului, care au ţinut Bucureştiul sub teroare timp de două zile. Puţini ştiu însă că pe lângă mineri, la reprimare au participat şi muncitori braşoveni, organizaţi şi conduşi de liderii fesenişti din 1990, o istorie pe care ne-o readuc în atenţie cei de la Casa Sfatului.
Mai multe declaraţii date de cei implicaţi, câţiva dintre ei murind între timp, l-au indicat ca unul dintre principalii organizatori al represiunii din Bucureşti pe tânărul deputat FSN de Vaslui din acea vreme, Marian Enache. În urmă cu câteva zile, ajuns la respectabila vârstă de 68 de ani, acesta a fost numit preşedinte al Curţii Constituţionale a României, fiind votat în unanimitate.
Actorul Gheorghe Mihăilă Gridănuşu, preşedintele FSN Braşov şi profesorul universitar Emil Stoica, deputat FSN sunt organizatorii mineriadei braşovene. Nici unul nu mai este în viaţă, în prezent.
„Golanii” din Piaţa Universităţii
Mineriada din 14-15 iunie 1990 a reprezentat finalul însângerat al marii manifestaţii anticomuniste şi anti-FSN care s-a desfăşurat timp de 52 de zile în Piaţa Universităţii din Capitală. În decembrie 1989, puterea fusese preluată de Frontul Salvării Naţionale (FSN), o formaţiune despre care liderul său, Ion Iliescu, a susţinut că este o „emanaţie” a Revoluţiei, menită doar să asigure tranziţia. Cu toate acestea, FSN s-a transformat în partid politic după numai câteva luni.
Această minciună a stârnit revoltă în Capitală şi în marile oraşe ale ţării. Protestatarii solicitau aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care prevedea o lustraţie, şi anume ca activiştii regimului comunist şi ofiţerii Securităţii să nu aibă dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 12 ani. Ion Iliescu i-a numit „golani” pe protestatarii din Piaţa Universităţii.
„Replica”, singurul ziar braşovean de opoziţie, interzis
TVR, unicul post naţional de televiziune la acea vreme, îi prezenta pe manifestanţi ca fiind elemente duşmănoase, drogaţi şi oameni de la periferia societăţii. Dezinformarea şi minciunile erau din abundenţă preluate de fostele oficioase comuniste, centrale şi locale, transformate peste noapte în ziare „democratice”. În Braşov, săptămânalului „Replica”, singura publicaţie de opoziţie, îi fusese interzisă tipărirea în singura poligrafie existentă în acele vremuri la Braşov.
Înainte de alegerile care au avut loc în 20 mai 1990, invocând tipărirea buletinelor de vot, întreprinderea tipografică de stat permitea doar imprimarea publicaţiilor afiliate puterii feseniste. Redactorii publicaţiei „Replica” au protestat prin greva foamei. Fără niciun rezultat.
După data de 13 iunie au fost distribuite manifeste care îndemnau la alungarea din ţară a liderilor firavei opoziţii de atunci. Sloganele feseniste, foarte populare în acea vreme, ar putea părea ridicole astăzi. Ele au fost totuşi scandate pe stradă, imprimate pe pancarte şi tipărite pe manifeste: „Noi muncim, nu gândim!”; „Moarte intelectualilor!”.
„Detaşamente de oameni ai muncii” plecate din Braşov
După victoria zdrobitoare a FSN şi a lui Ion Iliescu la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din „Duminica orbului” (20 mai 1990), manifestaţia din Piaţa Universităţii şi-a pierdut energia şi s-a stins de la o zi la alta. Ultimii protestatari rămaşi în Piaţă au fost evacuaţi în dimineaţa zilei de 13 iunie.
În urma acestei intervenţii, miile de bucureşteni revoltaţi s-au ciocnit cu forţele de ordine. Puterea a folosit violenţele din stradă ca pretext pentru a înăbuşi opoziţia: autobuze ale Poliţiei au fost incendiate intenţionat, iar preşedintele Iliescu a vorbit despre o „rebeliune legionară”.
„Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a apară democraţia atât de greu cucerită”, se spunea în comunicat.
FSN, „organul partid şi de stat”, cum fusese definit în 22 decembrie 1989 de către iniţiatorii proclamaţiei către ţară a noii puteri, era, practic, fostul PCR metamorfozat. Gărzile patriotice, pe care se baza Nicolae Ceauşescu, fuseseră înlocuite, în viziunea noului lider, Ion Iliescu, cu „detaşamentele de oameni ai muncii”, formate în principal din mineri.
În dimineaţa zilei următoare, mii de mineri duşi cu trenurile din Valea Jiului au instaurat teroarea în centrul Capitalei, ajutaţi de securişti deghizaţi în civili şi de muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB). Două vagoane cu muncitori de la uzinele „Roman”, „Tractorul” şi „Dezrobirea” au pornit şi din Gara Braşov.
Număr necunoscut de morţi
La mineriada din 14-15 iunie, au fost agresate grav şi foarte grav aproape 1.800 de persoane. Tot atunci, 1.100 de persoane au fost sechestrate fără nici o formă legală în incinta unităţilor militare ale Ministerului de Interne. Zeci de instituţii au fost devastate.
În noaptea de 13 spre 14 iunie, forţele de ordine au primit ordin să tragă în manifestanţi. Sursele oficiale au susţinut că atunci au murit patru oameni, doi împuşcaţi în faţa Ministerului de Interne şi doi în zona magazinului Romarta Copiilor. Alţi 14 au fost răniţi. Numărul morţilor este însă necunoscut, cifrele oficiale fiind de-a lungul timpului contestate de presă şi asociaţiile celor care au avut de suferit de pe urma mineriadelor. S-a vorbit de peste 100 de morţi ucişi prin împuscare, tortură, lovire etc., care au fost îngropaţi în secret în cimitirul Straulesti.
O perioada de timp, cimitirul Straulesti era identificabil ca loc de veci prin cateva zeci de cruci, unele inscriptionate cu „necunoscut”. Astazi locul este greu de identificat din cauza disparitiei multor cruci. Mărturiile din rechizitoriile făcute până acum au dezvăluit că SRI, Ministerul de Interne şi Armata au fost implicate direct în represiune.
Stoica şi Gridănuşu, organizatorii braşoveni ai represiunii
Într-un articol apărut în săptămânalul „Braşoveanul” din 9 ianuarie 2001, la 11 ani de la Mineriadă, fostul deputat FSN, Vasile Bran, a făcut mai multe dezvăluiri despre descinderea detaşamentului de oameni ai muncii braşoveni la Bucureşti, în 14 iunie.
„Pe braşoveni i-am aşteptat cu Stoica, la guvern. De organizare s-a ocupat N.S. Dumitru, preşedintele de atunci al FSN Bucureşti, şi cu Marian Enache, ăsta de-i acum la ApR. Era ca-n iad. O maşină a fost incendiată chiar în faţa noastră. Au fost bătăi crunte. Dac-aţi şti pe câţi i-am salvat eu! Am crezut că le sare creierul din cap. Noaptea târziu am încasat şI eu câteva cotonoage. Strigam: FSN! Iliescu!, ca să scap. Dar să-l fi văzut pe Emil Stoica ce-l altoia pe unul. Zota a venit, civilizat, să-i împace”, declara Vasile Bran.
În 2001, la momentul declaraţiei citate, Marian Enache, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, era unul dintre liderii partidului ApR (Alianţa pentru România), condus de Teodor Meleşcanu. Corneliu Zota, viceprimar PD al Braşovului în anii ’90, chestionat în acelaşi material, susţinea că nu îşi aminteşte nimic despre întâmplările relatate de fostul său coleg.
Mineriadă pusă la cale pe telefonul operativ
În dosarul de anchetă, martorul Marius Septimiu Costin, membru în secretariatul Consiliului Judeţean Provizoriu de Uniune Naţională (organismul provizoriu de conducere a României în perioada 9 februarie – 20 mai 1990), dă mai multe detalii despre felul în care s-a organizat la „Mineriada braşoveană”.
Acesta îşi amintea că, în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, a răspuns din întâmplare la telefonul operativ aflat în secretariatul preşedintelui CJPUN. De la capătul celălalt al firului, deputatul Stoica Emil, l-a întrebat pe o voce răstită unde-i Stan. Acesta se afla lângă el şi i-a zis:
„Stane, hai la telefon că te cheamă şeful. Din modul în care se desfăşura discuţia între cei doi am dedus că era vorba despre organizarea deplasării cu mijloace CFR a grupului de oameni ai muncii din Braşov care trebuia să participe la evenimentele din 13-15 iunie 1990 din Bucureşti”, declara în faţa procurorilor martorul amintit.
„Prietenia” dintre SRI şi FSN
Cea mai ciudată amintire a martorului M.S. Costin este însă o discuţie petrecută cu mai multe zile înainte, când încă la Bucureşti era linişte.
„Înainte de data de 11 iunie 1990, când încă se afla în Braşov domnul Stoica Emil, am răspuns la telefon – tot aşa fiind în secretariatul CJPUN Braşov – în locul lui Stan Dumitru, am vorbit pentru câteva minute cu numitul N.S. Dumitru care a sunat pe telefonul operativ şi a cerut să vorbească cu domnul Stoica Emil, făcând aşa-zisa gafă întrucât în mod normal trebuind să răspundă Stan Dumitru, dar care nu se afla în încăpere, am fost repezit de către domnul Stoica Emil care a preluat el legătura şi a vorbit mai departe cu N.S. Dumitru.
În urma discuţiilor pe care le-au avut cei doi la telefon am dedus că se pregătea plecarea oamenilor muncii din Braşov la Bucureşti, dar nu ştiam exact pentru ce anume. Tot în perioada dinainte de 11 iunie 1990, am observat că la biroului domnului Stoica Emil veneau, de mai multe ori pe zi, ofiţeri de SRI din Braşov printre care îmi aduc aminte de şeful de atunci – domnul Mărginean Vlad. Acest lucru pentru început nu mi-a dat de gândit, dar după derularea evenimentelor din 13-15 am dedus că se pregătea de atunci ceva” (declaraţie martor Costin Marius Septimiu, vol. 169, filele 80-81).
Primarul-numit al Braşovului, implicat în mobilizarea muncitorilor
Ioan Sofroniciu, la acea dată primar-numit al Braşovului, solicitat de la Bucureşti pentru mobilizarea muncitorilor, a luat legătura cu directorii de la întreprinderile mari din municipiul Braşov, Tractorul şi Steagul Roşu, solicitând mobilizarea muncitorilor în vederea apărării instituţiilor statului. Directorii celor două întreprinderi au fost de acord cu cererea primarului judeţului. De asemenea, Sofroniciu a fost cel care a solicitat Direcţiei Generale a Mişcării Bucureşti din Departamentul Căilor Ferate o garnitură de tren, cu care urma să se facă deplasarea la Bucureşti.
„În ziua de 13.06.1990, am primit mai multe telefoane de la C.J.P. FSN Braşov, de la Stoica Emil, Bran Vasile şi alţi deputaţi din judeţ, care erau panicaţi că Ion Iliescu va fi îndepărtat de la conducerea statului şi pentru a preveni acest lucru mi-au spus că este necesar ca eu să mă deplasez la întreprinderile mari, să iau legătura cu directorii şi cu liderii sindicali, să mobilizeze muncitorii să plece la Bucureşti, pentru a-l susţine pe Ion Iliescu”, a declarat SOFRONICIU în faţa procurorilor.
Tren special pe bani publici
Plata trenului special, conform adresei de solicitare, a fost făcută din contul Consiliului Judeţean Provizoriu Braşov, în acea vreme, FSN putând folosi în voie banul public. Inginerul Ioan Suciu, directorul general adjunct al Direcţiei Operative de Exploatare CFR, a răspuns prompt solicitării trimiţând adresa nr. 1469/13.06.1990, ora 20.50, adresată Regionalelor Bucureşti şi Braşov. Dispoziţia, conform rechizitoriului, cuprindea următorele prevederi:
„la cererea filialei F.S.N. Braşov nr. 3/1990 la 13/14.06.1990, circulă în plus trenul 312/II pe distanţa Braşov – Bucureşti-Nord, compus din 12 vagoane B, 48 osii, 600 tone rang 2 (de accelerat), cu plecarea din Braşov, ora 22.00 şi sosirea în Bucureşti Nord, ora 00.35. Regionala Braşov asigură partidă de tren, remorcarea se asigură de divizia de tracţiune Braşov. Plata taxelor se face conform tarifului normal de călători la staţia Braşov. Asupra înapoierii se va spune. Avizaţi personalul interesat, luaţi măsuri de siguranţă a circulaţiei”.
Vinovaţii fără vină
În ziua de 13 iunie 1990, la ora 22, cele două vagoane cu „oameni ai muncii” braşoveni au plecat ataşate la un mărfar către Bucureşti. Au ajuns în Gara de Nord, la o jumătate de oră după miezul nopţii. De aici, au fost duşi în Piaţa Victoriei. Au urmat bătăi îngrozitoare, persoane sechestrate fără motiv, devastări de sedii de partide şi redacţii de ziare. Cine, cât şi cum a fost implicat nu mai vrea nimeni să afle.
Cei care au organizat la cel mai înalt nivel represiunea, Ion Iliescu, guvernul Petre Roman, capii armatei şi SRI-ului au asigurat, de fapt, continuitatea statului comunist pentru încă mulţi ani. Organizatori ai Mineriadei din 1990 sunt încă, în 2022, în funcţii cheie ale statului român. Au fost însă numeroşi participanţi mărunţi, manipulaţi sau interesaţi. Unii dintre aceşti nu mai trăiesc în ziua de azi. Alţii, dintre cei care au trecut prin cele trei decenii de democraţie pot privi retrospectiv la ceea ce a declanşat contrarevoluţia lor din 1990.
Dacă au înţeles răul imens pe care l-au provocat tac, probabil, din ruşine. Sunt însă destui care ar dori să uite, aşa cum amnezia întregii societăţi româneşti a uitat de ei. Pentru că, până în ziua de astăzi, nimeni nu a fost pedepsit pentru crimele împotriva umanităţii petrecute în 13-15 iunie 1990, în Bucureşti.
Cercetări fără sfârşit
Dosarul „Mineriada” s-a aflat ani în şir pe masa procurorilor, a fost închis şi redeschis de mai multe ori, au fost audiaţi sute de martori, s-au scris mii de pagini de rechizitoriu şi s-au administrat probe. În 2008, dosarul mineriadei, care fusese instrumentat până atunci de procurorul militar Dan Voinea, este închis de Procuratura Generală, care dă rezoluţii de neînceperea urmăririi penale. În 2014, România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigaţiile în dosar, iar lucrurile au părut că încep să se mişte.
În 2015, Procuratura Generală infirmă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, iar în 2017 cazul este finalizat de procurori. Dosarul stă la Camera Preliminară de la Curtea Supremă aproape doi ani, până în mai 2019, care decide retrimiterea lui la Parchet. În 2020, Curtea Supremă decide restituirea dosarului Mineriadei din iunie 1990 la Parchetul Militar pentru refacerea rechizitoriului trimis în urmă cu trei ani în camera preliminară. Şi tot aşa…
https://bzb.ro/stire/dosarul-golaniadei-a175655
////////////////////////////////////////////////
Întrebări despre un rechizitoriu care știe tot
Octavian Știreanu
Comunicatul de presă al Parchetului General din 3 august a.c. anunță că în dosarul Revoluției au fost trimiși în judecată trei inculpați: Ion Iliescu – fost președinte al României; Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României și general (rtr.) Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.
Parchetul General precizează că „evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetării în 4.544 de dosare penale”, fiind trimise în judecată „275 de persoane”.
Din comunicat rezultă că dosarul celor trei este unul special, din două puncte de vedere. Mai întâi pentru că a fost întocmit „într-un nou cadru procedural” și are în vedere „infracțiunile contra umanității, așa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal”. Apoi, pentru că „reține doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României din intervalul 17-30 decembrie 1989, pentru întregul interval menționat”.
Se poate deduce că procesele și condamnările de până acum au fost pentru plevușcă, abia acum ajungându-se la judecarea persoanelor din „vârful piramidei decizionale politico-militare ale României”.
Într-o traducere liberă, suntem anunțați că, în sfârșit, abia acum va începe mult așteptatul proces al lui Ion Iliescu – pentru că despre Voican Voiculescu și Gl. Rus nu s-ar putea spune că, în intervalul menționat, se aflau ei chiar la vârful piramidei.
ACUZAȚI DE INDUCERE ÎN EROARE A OPINIEI PUBLICE
Parchetul General precizează că fiecare dintre cei trei inculpați este acuzat de aceleași infracțiuni contra umanității, prevăzute și pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) și k) din Codul penal, și anume:
„(1)Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte:
- a) uciderea unor persoane;
- g) vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;
- i) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;
- k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice”.
În traducere liberă, „fapte” înseamnă că cei trei au înfăptuit, nu că „au dat ordine” sau că „au incitat” să le înfăptuiască alții. Conform încadrării făcute de procurori, articolul in Codul penal arată că ei, în mod nemijlocit, sunt cei care au ucis, au vătămat integritatea unor oameni, au întemnițat ori au provocat suferințe mari. Și procurorii probabil că au probe în acest sens.
Dar, într-o declarație pentru Deutsche Welle, procurorul Cătălin Pițu care a instrumentat dosarul, face o precizare care contrazice încadrarea din rechizitoriu: „Nimeni nu spune că Ion Iliescu a ieșit pe stradă și a împușcat oameni. Poți însă ucide în mai multe feluri. Poți să instigi, de exemplu”, explică șeful Secţiei parchetelor militare din ÎCCJ.
Afirmația procurorului Pițu se regăsește în rechizitoriu, unde cei trei inculpați sunt acuzați de alte fapte decât cele pentru care au fost încadrați în Codul penal.
Astfel, Iliescu este acuzat că, „cu intenţie, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate”, „urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN”.
În această variantă a procurorilor, faptele comise de Iliescu ar fi, una, că el, personal, „a indus în eroare opinia publică” și, a doua, că și-a asumat și „inducerea în eroare a opiniei publice la care au recurs cadrele militare” din conducerea MApN.
Pentru Voican Voiculescu este trecută, cuvânt cu cuvânt, aceeași acuzație.
Iar în cazul Gl.Rus, acuzația este doar de inducere în eroare a opiniei publice prin ordinele pe care le-a dat: „În calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice”.
Întrebarea care se pune este care anume fapte sunt comise de cei 3 inculpați: „au ucis, vătămat, întemnițat etc” ei personal, cum arată încadrarea din Codul penal care s-a dat faptelor lor sau „au indus în eroare opinia publică”, cum se descrie în rechizitoriu?
Răspunsul este important, pentru că pedepsele sunt diferite. Nimeni nu se poate juca cu destinul oamenilor. Una este să fii acuzat de omor direct și de celelalte trei fapte de la art.439, cum sună încadrarea, și alta este dacă ai indus în eroare în opinia publică, cum sună acuzația din rechizitoriu.
Nu trebuie să fii savant în Drept pentru a constata că avem de-a face cu o contradicție: acuzația din rechizitoriu nu-și găsește corespondent în încadrarea juridică. Or, cât am trage de textul penal ca de o plastilină, „inducerea în eroare a opiniei publice” nu este „un fel de a ucide”, cum susține procurorul Pițu. Pentru inducerea în eroare probabil că există o pedeapsă pentru „inducere în eroare”, nu pentru omor.
TEROARE FĂRĂ TERORIȘTI
Eroarea indusă în opinia publică de cei 3 inculpați este, potrivit procurorilor, cea cu privire la existența teroriștilor. Procurorii susțin că inculpații intenționat au indus lumea în eroare – adică au mințit – pentru că „urmăreau menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice”.
În traducere, invocarea teroriștilor a fost o gogoriță menită să-i ajute pe cei în cauză să rămână la putere. Or, se spune în rechizitoriu, „nu există probe apte să demonstreze că în intervalul 22-30 decembrie 1989 au existat terorişti sau orice altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor”. Era liniște și pace, nimeni nu se opunea revoluției și revoluționarilor, ne încredințează procurorii.
În acest sens, rechizitoriul citează concluzia unei analize a Secției Parchetelor Militare realizată între 1990-94, care „stabileşte în mod pertinent că psihoza securist-teroristă şi focul fratricid au fost cauzele deceselor şi vătămărilor din intervalul 22-30 decembrie 1989”. Deci dacă psihoza a fost cauza, creatorii psihozei sunt vinovații. Aceasta este jongleria cu principiile de drept pe care ne-o propun procurorii.(Folosirea sintagmei „ psihoză securist-teroristă”, în loc de formularea mai simplă „psihoză teroristă”, are chichița sa. Procurorii afirmă de fapt că ostilitatea împotriva securității a fost indusă intenționat în opinia publică, inclusiv de cei trei inculpați. A fost o ostilitate indusă artificial, în mod samavolnic, nici pe departe să fie un sentiment real, resimțit de toți românii care au ieșit în stradă în acele zile, strigând „Jos securitatea!”. Poate voi reveni cândva asupra acestui subiect).
Admitem concluzia procurorilor că n-au existat teroriști, ci doar o „psihoză securist-teroristă”. Adică o teroare fără teroriști.
Admitem și că „n-a existat nicio altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor”, cum se spune în rechizitoriu. Nu cumva să credem că securitatea a fost vreo astfel de forță, ne previne fraza respectivă…
Dar rechizitoriul afirmă că, totuși, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese și 2382 răniri de persoane. Decesele și rănirile au fost prin împușcare. Adică din țevile unor puști au ieșit niște gloanțe. Puștile erau în mâinile unor oameni. Ale cui? – aceasta e întrebarea.
Ale cui au fost puștile și cine a apăsat pe trăgaci? Pentru că acolo s-a născut crima.
Au cercetat procurorii câte arme de foc au fost distribuite salariaților din instituții și întreprinderi începând cu luni, 18 decembrie 1989, ca urmare a ordinului de mobilizare a gărzilor patriotice? A fost audiat vreun director de astfel de întreprinderi despre cum s-a organizat procedura de distribuire a puștilor? Cunosc câțiva directori care, cu toate riscurile, au refuzat să se conformeze și au ținut armele sub cheie, nu le-au dat pe mâna salariaților.
În acele vremuri, ca și acum de altfel, evidența armelor și cartușelor este una dintre cele mai stricte posibile. Se știa cu precizie unde se află fiecare armă și fiecare glonț și cine răspunde de ele. Bănuim că nu li s-au dat arme și îndemnul hai la luptă, bă! S-au făcut tabele cu toți cei care au primit puști și muniție. Unde sunt acele tabele? A fost cercetată procedura de recuperare a armelor de foc de la populație pe tot parcursul anului 1990? S-au făcut tabele, câte arme s-au recuperat, de la cine, cine le-a depus, din ce garnizoană proveneau?
În noaptea de 24 decembrie veneam de la redacție spre casă și pe podul de la Elvila, cum i se spune acum, m-a oprit o grupă de civili înarmați, cu vestita panglică tricoloră pe mâneci, semnul distinctiv al revoluționarilor „de bine”. Au îndreptat armele spre mine, m-au întrebat unde lucrez, au început să înjure presa comunistă și, în cele din urmă, drept tribut pentru liberă trecere și „în numele revoluției”, mi-au luat husele de pe toate scaunele mașinii. Tot în acele zile, în secția zețărie din combinatul Casa Scânteii unde se paginau ziarele se trăgea de afară prin geamuri când nu te-așteptai, noroc că erau plasate foarte sus, dar tot ne aruncam pe burtă, sub mesele de paginare.
Cunoscutul actor de comedie Horia Căciulescu a fost împușcat în mașină în seara de 24 decembrie, în timp ce se deplasa pe str. C Mille, dinspre Palatul Universul spre Palatul Telefoanelor. În mașină mai erau două femei surori. S-a trezit în fața unei formațiuni de soldați, comandați de lt. maj. Emil Pană, de la UM 01395 București. Audiat ca martor, ofițerul avea să declare că mașina nu a oprit la somații, continuându-și drumul – fiind foarte probabil ca, din cauza zgomotului infernal din zonă, somațiile lor să nu fi fost auzite. „Am dat ordin să se tragă, iar un soldat a tras în șofer, în zona capului”, avea să spună ofițerul. Focul asupra mașinii a fost executat de doi militari în termen. Au tras ca la balamuc și gloanțele au spulberat, pur și simplu, capul actorului. Astfel se face că el nu a putut fi recunoscut decât pe 27 decembrie, dată menționată și pe actul său de deces.
Nu era nevoie ca cineva „să genereze și amplifice” vreo psihoză. Psihoza se năștea instantaneu peste tot unde se petreceau astfel de episoade tragice, iar veștile rele circulau cu viteza glonțului.
Nu trebuia să vină Iliescu să creeze prin comunicate și apariții la televiziune „psihoza securist-teroristă”, ea s-a născut în stradă, am trăit-o mulți pe pielea noastră.
A FOST UN „FOC FRATRICID”:
TRĂGEAU „FOCHIȘTI”, NU TERORIȘTI!
Rechizitoriul mai afirmă că „aceste conduite (ale celor trei inculpați, de inducere în eroare a opiniei publice) au avut drept consecințe generarea și amplificarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat”.
Întrebarea este: între cine și cine s-a declanșat „focul fratricid generalizat”?
N-au fost teroriști, dar procurorii au datoria să ne spună cine erau combatanții „focului fratricid”.
Dacă au participat la foc, să-i numim „fochiști”. Sau trăgători. În niciun caz securiști. Nu contează cum îi numim, contează să știm cine pe cine împușca. Pentru că acolo s-au născut crimele. Și acesta este răspunsul de esență pe care o întreaga țară îl așteptată de la geniile din procuratură. Cu acuzațiile aduse lui Iliescu nu se rezolvă problema adevărului despre cine a apăsat pe trăgaci, „21-22 cine a tras în noi”.
Cine a avut puști în mână în acele zile? – asta e întrebarea la care trebuie să răspundă o anchetă penală profesionistă. Cine a avut arme, de unde proveneau armele, cine le-a dat și cui le-a dat, la ordinul cui au fost date, câtă muniție a dispărut din evidențele stricte ale unităților militare de tot felul, cum și de la cine au fost (dacă au fost!) recuperate armele existente pe inventar la data de 15 noiembrie în toată țara ș.a.m.d.
Morții și răniții din revoluție sunt legați de răspunsurile la această întrebări, nu de „inducerea în eroare a opiniei publice”. Rechizitoriul poate fi considerat o încercare de inducere în eroare a opiniei pblice.
Dar nu mai suntem într-un film despre cât de dulce a fost glonțul patriei, ci despre realitatea că unii oameni aveau niște puști pe care, excitați de evenimente, au început să le folosească de parcă trăgeau după ciori.
Cine sunt acești oameni – să le zicem „fochiști”, nu teroriști? Și cine le-a dat armele? Că n-or fi luat ei cu asalt garnizoanele militare ca pe niște Bastilii de pe Dâmbovița.
Procurorii nu răspund prea clar – ce a fost mai întâi, oul sau găina? Întâi au început împușcăturile și după aceea conduita inculpaților „a generat și amplificat psihoza securist-teroristă”? Sau, dimpotrivă, mai întâi inculpații au bătut câmpii despre teroriști și după aceea au apărut și împușcăturile?
Nu cumva această psihoză a apărut mai întâi în stradă – iar informațiile despre împușcături în diverse locuri, cu diverse consecințe, au început să circule într-o bălăbușie de nedescris?
Au rezolvat procurorii problema misterioaselor simulatoare de împușcături care au declanșat panica în Piața Revoluției, din care avea să se nască canonada reală, nu simulată, de artilerie?
A fost audiat celebrul actor, regizor, ministru care, cu vocea lui inconfundabilă, dădea de pe tancuri comanda „foc!” în direcția Muzeului de Artă unde a ars o aripă întreagă? Înregistrarea video există. A văzut-o onor procuratura? Și ce-o fi declarat el, fie-i țărâna ușoară, despre acest rol al vieții, din care s-au născut pagube ireparabile și care a fost ascuns sub preș decenii? S-a urcat pe tanc să comande „foc!” împotriva Muzeului de Artă pentru că-i crease Iliescu o psihoză securist-teroristă?
Parchetul General stabilește cu precizie data, ora și minutul la care s-a prăbușit regimul comunist: „Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu Nicolae şi Elena, la data de 22 decembrie 1989, orele 12.06, moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia și sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră”.
Pe de altă parte, același rechizitoriu mai stabilește că Iliescu e responsabil de tot ce s-a petrecut în țară din 22 decembrie ora 16 până în 30 decembrie 1989.
Apare și aici o întrebare: împotriva cărui stat a dat Iliescu lovitură de stat, din moment ce statul comunist – potrivit procuraturii – a încetat să existe cu 4 ore (fără 6 minute!) înainte de apariția sa pe scena revoluției? Până și Virgil Măgureanu se întreabă „împotriva cărui stat a dat Iliescu o lovitură, a unui stat care nu mai exista? Diversiunea a fost dirijată de factori din afară, dar nu au putut intra și în Armată”, a declara fostul șef al SRI pentru EVZ, în ianuarie 2022.
A lămurit procuratura cine a adus poporul în stare de beligeranță? Cine a pronit acel foc fratricid?
S-a tot vorbit despre înțelegerile de la Malta. Despre faptul că în România a fost o lovitură de stat organizată de CIA și KGB. Chiar și fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, s-a trezit a treia zi după scripturi afirmând negru pe alb, într-o carte recentă, că evenimentele din decembrie 1989 au fost o lovitură militară de stat dată de SUA și Rusia. Ce spune procuratura despre aceste lucruri? N-ar fi cazul ca opinia publică din România să aibă un punct de vedere oficial cu privire la amestecul puterilor străine în evenimentele din decembrie?
Nu cumva „focul fratricid” a fost pus la calea de acestea tocmai pentru a compromite ideea de revoluție, care ar fi dat României prea multă demnitate, ascendență și simpatie în ochii străinătății?
În timp ce torpilarea ideii de revoluție, ridicarea pe soclu a loviturii de stat, lapidarea și compromiterea liderilor care au gestionat țara în acele zile fierbinți, focul fratricid, împușcarea lui Ceaușescu într-o zi de Crăciun după un simulacru de proces pot fi tot atâtea argumente să stăm mucles în banca noastră și cu capul plecat în fața lumii.
UN EXORCISM NECESAR: PROCESUL LUI ILIESCU
Timp de decenii, industria propagandei anti-Iliescu a fost una dintre cele mai profitabile. S-a investit enorm ca o personalitate ca Ion Iliescu să fie compromisă și apoi distrusă.
S-au cheltuit prea mult timp și prea mulți bani pentru ca acest deznodământ să mai fie amânat.
Demonizarea lui Iliescu a produs glorie, a născut cariere, a băgat destui bani în buzunarele multora. Pentru lovirea lui în fel și chip s-au dat decorații, s-au înființat institute, s-au finanțat ong-uri cu bani neștiuți de nimeni, s-au tipărit cărți cu „adevăruri” inventate, s-au înființat posturi universitare, s-au dat „doctorate în Iliescu”. Tot felul de figuri neisprăvite scoase la lumină din mâlul revoluției și-au găsit un rost în viață și au devenit celebri înjurându-l pe Iliescu în numele „adevărului despre Revoluție”.
O uriașă mașinărie de incriminare și manipulare despre Iliescu și revoluție a dominat viața publică decenii în șir. Astfel putem înțelege de ce acest proces este considerat de mulți un fel de exorcizare a societății românești.
Iliescu este personajul tragic al unei situații în care a început prin a fi omul potrivit la momentul potrivit și care, printr-o manipulare de proporții colosale, a ajuns să fie considerat de mulți vinovatul absolut pentru necazurile tuturor.
L-au dușmănit mai întâi cei care n-au ajuns la butoiul cu miere al puterii, acuzându-l pe Iliescu de criptocomunism și solidaritate cu foștii comuniști.
În sens invers, l-au dușmănit la fel de tare foștii tovarăși din nomenclatura partidului, pentru că în timp ce Iliescu s-a salvat, ei, care stăteau cândva la aceeași masă cu eroul revoluției, au ajuns în pușcărie. Activiștii partidului, mai mari sau mai mici, n-au putut digera faptul că fostul lor tovarăș a ajuns în fruntea bucatelor, dar n-a mișcat un deget în ajutorul lor.
L-au dușmănit mai ales toți cei cărora Ceaușescu le-a făcut un rău, în vreun fel sau altul, și acesta nemafiind, l-au înlocuit cu Iliescu, pe care l-au transformat în paratrăznet al nemulțumirilor și țintă a răzbunării pentru frustrări de tot felul.
L-au dușmănit apoi perdanții din revoluție, milioanele de oameni simpli care au rămas de căruță în lupta cu duritățile aduse de capitalism, considerându-l vinovat tot pe Iliescu de faptul că viața lor de dinainte, în care aveau asigurate casa, locul de muncă, gratuitate la școli și spitale etc s-a dus pe apa sâmbetei. „Iliescu l-a omorât pe Ceaușescu și uite unde am ajuns”, spun cei carora revoluția le-a lovit destinul.
Dar cea mai perfidă lucrătură impotriva lui Iliescu a venit din partea fostei securități. Securiștii, care pretind că ei sunt salvatorii revoluției, nu pot ierta că nu li s-a recunoscut acest „merit istoric”, că au fost blamați și huliți de poporul ieșit pe străzi și că unii șefi de-ai lor au înfundat pușcăriile în loc să fie decorați. Ne vom da seama cât de adâncă este nemulțumirea care a mocnit în fosta securitate și cât de puternică este dorința ei de răzbunare numai dacă vom vedea cum, în ultimii ani, dinspre fosta securitate apar cărți cu tonele și interviuri care se măsoară în km, precum cârnații pe funie, din care rezultă cât de luminată a fost securitatea, cât de eroic s-a comportat ea în revoluție și ce „caracter mizerabil” are Iliescu care le-a trimis șefii în pușcărie. Zilele trecute, Anca Alexandrescu a difuzat în emisiunea sa „Culisele ststului pralel” de pe Realitatea Plus un fragment dintr-un interviu mai vechi al lui Iulian Vlad. Ascultarea acelui interviu este edificatoare pentru șiretenia parșivă în care acest individ încearca să ascundă o dușmănie fără margini pe care o nutrea față de Ion Iliescu. Iar spusele sale au valoare de ordin de îndrumare pentru rețeaua pe care a condus-o și care este, bine merci, activă și astăzi.
Securitatea nu uită și nu iartă, iar lui Iliescu i-a venit sorocul.
Iliescu nu este doar personajul tragic al unei revoluții care-și devorează fiii, așa cum se întâmplă mereu în istorie. Este ținta aleasă cu grijă pentru luneta timpului.
https://www.cotidianul.ro/intrebari-despre-un-rechizitoriu-care-stie-tot/
////////////////////////////////////////
Mistere, vendete, tradari: Despre Iliescu si Ceausescu
Vladimir Tismaneanu
A vrut cumva Ion Iliescu sa-l gratieze pe Ceausescu, sa-l mentina in viata pe fostul sau mentor si protector? Ori, mai degraba, a fost el adevaratul autor (din umbra) al dublei executii din 25 decembrie 1989? Cum si de catre cine a fost numit “Tribunalul Exceptional”? De ce a fost condamnat la moarte nu doar tiranul sociopat, dar si sotia sa (nu
mai putin deranjata psihic)? A fost vorba de decizii pripite, impuse de Silviu Brucan (cum a sugerat, nu o data, Virgil Magureanu)? Ce rol a avut Victor (“Victoras”) Stanculescu? De unde, din ce tenebre a aparut geologul misticoid Gelu Voican-Voiculescu, care fusesera legaturile sale cu Securitatea? Cum de i s-a incredintat misiunea de maxima importanta, supravegherea executiei lui Nicolae si a Elenei Ceausescu?
Cum se face ca sotii Ceausescu n-au intrebat macar o singura data de soarta copiilor lor? Ori, daca au intrebat, cum se face ca aceste „detalii” s-au pierdut fara urma? In pofida aparentelor, ceea ce se petrecea la varf in Consiliul FSN in acele zile tulburi, nu era deloc improvizat. Spontaneitatea era a strazii revolutionare, nu a birourilor unde se urzeau intrigile restaturatiei. Militant comunist vreme de decenii si ideolog leninist prin vocatie, Ion Iliescu era de-acum uns
sef suprem, avea un control de nimeni contestat asupra aparatului militar si a celui de securitate (integrat rapid in cel militar). El este cel care ar putea lamuri misterul teroristilor, desi ma indoiesc ca o va face vreodata (il priveste direct si nu-i convine sa spuna ce s-a petrecut de fapt). In dialogul purtat cu Ion Iliescu in 2003 (publicat in 2004 la Editura Enciclopedica cu titlul „Marele soc din finalul unui secol scurt”) am incercat sa clarific aceste elemente. N-am reusit: omul se fofileaza cu abilitate de felina, se fereste de intrebarile directe,
pareaza cu maiestrie de versat propagandist. L-am intrebat daca stia cine era Corneliu Coposu. Mi-a raspuns ca nu auzise de acesta pana la data de 22 decembrie 1989. Evident, nu spunea adevarul. Corneliu Coposu era un nume stiut in lumea din care facea parte Iliescu (si nu doar acolo). Se vorbise de multe ori despre el la Radio Europa Libera.
Scopul lichidarii cuplului Ceausescu era (cel putin) dublu: pe de o parte se oferea o tinta, o fantasma vindicativa pentru dorinta de justitie a unei populatii atitia ani umilita si oprimata, pe de alta parte se amutea definitiv o posibila sursa de informatii (santaj). Ceausescu era un cadrist perfect, stia destule despre noua putere si oamenii care il inlocuisera in fruntea unei nomenklaturi apoplectice, nu insa si invinsa definitiv. Cunostea dedesubturile afacerilor securiste
pe plan international. M-ar mira insa ca Ion Iliescu sa fi scris negru pe alb ca Nicolae Ceausescu a colaborat la stoparea masacrelor teroriste. Nu exista nici cea mai mica proba ca fostul dictator ar fi aratat vreo deschidere catre noua putere. Nu a ezitat sa ordone focul impotriva revolutionarilor, sa impuna represalii de o violenta extrema. Ceausescu nu s-a cait vreodata, nu a dat inapoi. Dimpotriva, la proces a fost sfidator si a declarat ce nu raspunde decat in fata “Marii
Adunari Nationale”. In plus, Iliescu stia ca o sentinta la inchisoare pe viata este usor transformabila, rejudecabila, reversibila, se pot face recursuri etc. Asa s-a intamplat, de pilda cu Nexmije, nevasta lui Enver Hoxha in Albania ori cu atatia din fostii lideri ai RDG.
Ceausescu trebuia suprimat pentru ca noii lideri sa-si poate afisa o virginitate politica ireprosabila. Tiranicidul era alibiul lor. Astept sa citesc ce vor spune istoricii revolutiei pe acest subiect dupa ce vor fi examinat atent documentul prezentat de dl Doru Maries. Daca Iliescluat in consideratie comutarea sentintei capitale, ce l-a facut sa-si schimbe opinia? Nu neg plauzibilitatea unui asemenea gest (poate si din ratiuni externe), dar nu vad la ce i-ar fi servit lui Iliescu personal.
Nu “omenia” era sau este trasatura sa definitorie. Iar pe Ceausescu l-a urat visceral, cu o patima pe care a stiut sa o camufleze sub vesnicul sau rictus fals cordial. Un Ceausescu viu ar fi fost pentru el o amenintare permanenta. Pentru Iliescu, Ceausescu era simbolul pervertirii unui sistem pe care el personal l-a venerat. Lichidarea lui Nicolae Ceausescu era garantia de care avea nevoie noua putere atunci cand se prezenta drept „emanatia revolutiei”. Sangele perechii dictatoriale consfintea o uzurpare (a Revolutiei), o impostura (a pluralismului) si o noua mitologie a liderului salvator.. Sangele perechii
dictatoriale consfintea o uzurpare (a Revolutiei), o impostura (a pluralismului) si o noua mitologie a liderului salvator.
https://www.contributors.ro/mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-si-ceausescu/
////////////////////////////////////////////////
Dosarul Revoluției: Pe cine a plagiat Iliescu cu teroriștii
George Arun
Nou episod în Dosarul Revoluției: Curtea de Apel București a decis miercuri începerea judecării lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și a fostului șef al aviației militare, generalul în retragere Iosif Rus.
Instanța a respins toate cererile inculpaților, inclusiv cererea avocatului lui Ion Iliescu de strămutare a dosarului. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de trei zile.
Acest episod s-ar putea să fie ultimul după ce Dosarul Revoluției a trecut ani de zile de la Parchetul General la Secția parchetelor militare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a întors dosarul procurorilor pentru administrarea de noi probe, după ce depozițiile mai multor martori ai evenimentelor tragice din decembrie 1989 nu au fost luate în seamă.
Tergiversarea procesului nu poate avea o altă explicație decât aceea a complicității unor procurori și judecători cu puterea politică a grupului din jurul lui Iliescu. Favorurile, numirea în funcții de conducere, extragerea unor magistrați informatori din dosarale Securității sunt doar câteva indicii ale acestei complicități.
Genocidul, o infracțiune doar pentru dictatorii Ceaușescu
În 2015, dosarul a fost clasat pentru că genocidul, tratamentele neomenoase și infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală. După judecarea și executarea dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu, condamnați pentru genocid, infracțiunea a dispărut din Codul penal, odată cu abolirea pedepsei cu moartea.
Știa Iliescu ce ar fi putut să-l aștepte? Oricum, dintr-un comunicat din seara zilei de 22 decembrie la postul național de televiziune se vede limpede că soarta Ceașeștilor, anume executarea lor, era pecetluită de Iliescu și grupul său imediat după acapararea puterii: „Este o ultimă zvârcolire a acestei fiare încolțite care lovește și înainte de moarte (…) și care a reușit să producă noi tragedii, noi dureri, noi victime“.
După 33 de ani, ÎCCJ constată că nu e competentă să-l judece pe Iliescu
Un episod damnabil pentru Justiție s-a petrecut în ianuarie anul acesta, când ÎCCJ a avut revelația că nu e competentă să-i judece pe inculpați, pe motiv că la data comiterii faptelor, între 22 și 30 decembrie 1989, Ion Iliescu nu era președintele României. A trebuit să treacă 33 de ani pentru ca judecătorii Înaltei Curți să-și decline competența și să trimită dosarul la Curtea de Apel București. De ce instanța supremă nu s-a spălat pe mâini din prima clipă când a avut dosarul pe masă? Întrebare retorică.
În august 2022, fostul procuror general al României Gabriela Scutea anunțase retrimiterea la Înalta Curte a Dosarului Revoluției după refacerea rechizitoriului. Nu știa Gabriela Scutea că ÎCCJ nu avea competența să-l judece pe Ion Iliescu? Altă întrebare retorică.
Potrivit rechizitoriului înaintat instanței supreme, „inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin aparițiile televizate și comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului“.
Cine a mai vorbit, înaintea lui Iliescu, despre teroriști? Nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu. După întoarcerea din vizita la Teheran, într-un discurs televizat din 20 decembrie, dictatorul a declamat că la Timișoara au acționat „grupuri antinaționale, teroriste“ și că „cercuri reacționare și agenturi de spionaj străine“ au încercat să destabilizeze țara.
Dezinformările începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie prin intermediul televiziunii române „libere“ au întrecut cu mult paranoia lui Ceaușescu. Toate mesajele către țară ale cerberilor din televiziune nu puteau trece fără girul lui Iliescu.
Psihoza teroristă a atins cote paroxistice: atacuri asupra obiectivelor militare și civile, apă otrăvită, clădiri minate, atacuri cu elicoptere, coloane de blindate care se îndreptau spre București. După 22 decembrie au fost înregistrate un număr de 862 de decese, de șapte ori mai multe începând cu masacrul de la Timișoara până la intrarea în televiziune a grupului din jurul lui Iliescu, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de personae.
Rechizitoriul întocmit de procurori și retrimis de atâtea ori de ÎCCJ pentru administrarea de noi probe constată că „Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989“ și că „Constituirea grupului Iliescu a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS“.
https://www.dw.com/ro/dosarul-revolu%C8%9Biei-pe-cine-a-plagiat-iliescu-%C3%AEn-existen%C8%9Ba-terori%C8%99tilor/a-67223871
////////////////////////////////////////////////
Omenirea consumă accelerat rezervele planetei
De ani buni, omenirea trăiește „pe datorie” față de planeta Pământ, conform unui raport al organizației de cercetare internațională Global Footprint Network. Pe 1 august, ne-am consumat resursele pe care planeta le poate regenera, și în aceste ultime 5 luni ale anului, vom consuma resurse ce nu vor mai fi înlocuite. Amprenta umană asupra planetei presupune consumarea în exces a surselor de mâncare și materii prime sau a apei potabile, antropizarea și distrugerea naturii, dispariția unor specii, emisii de dioxid de carbon, schimbări climatice, catastrofe naturale. În 2017, data a fost 3 august.
„1 august este data până la care vom fi folosit mai mulți arbori, apă, soluri fertile și pește decât ne poate oferi Pământul pentru ne hrăni și susține, precum și data până la care am emis mai mult dioxid de carbon față de cât pot absorbi oceanele și pădurile”, explica Valerie Gramond, de la World Wide Fund for Nature. Ea spune că data se devansează din cauza consumului exacerbat și a risipei.
La începutul anilor ’70, odată cu creșterea industrială și economică la nivel mondial, omenirea a început să consume mai mult decât putea oferi planeta Pământ. În 1997, ziua când cererea omenirii pentru resursele naturale depășea oferta planetei era la finalul lunii septembrie. În 2018, cade pe 1 august la nivelul întregii omeniri, iar pentru România, ceva mai târziu, pe 8 august (conform footprintnetwork.org). Practic, ne-ar trebui resursele a 1,7 planete pentru a ne susține stilul de viață pe care îl avem în prezent.
Trăim nesustenabil, abuzând Pământul, singura casă pe care o avem. Încă din Geneza 3, Biblia ne cheamă să administrăm bine Pământul, flora și fauna sa, ca parte din rolul nostru pe acest Pământ. Un cuvânt mai contemporan ar fi „ecologist”. Noul Testament arată că toată creația (în unele traduceri, firea) e supusă păcatului și așteaptă răscumpărarea de la finalul istoriei. Căci și creația așteaptă cu ardoare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, întrucât creația a fost supusă deșertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci din cauza Celui Ce a supus-o, în speranța că și creația va fi eliberată din sclavia stricăciunii pentru libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii. Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. (Romani 8:19-23 NTR)
https://alfaomega.tv/creationism/9393-omenirea-consuma-accelerat-rezervele-planetei
//////////////////////////////////////
(Si astfel se imbogateste preotimea…)Strigător la cer în Galați! Ambulanță aflată în misiune, obligată să achite taxă de acces în cimitir
DE ELENA PETRESCU
Caz strigător la cer în Galați! Ambulanță aflată în misiune, obligată să achite taxă de acces într-un cimitir. Un echipaj de Ambulanță nu a putut să iasă din cimitir, acolo unde intervenise la un bărbat care acuza stări de rău, până nu a plătit o taxă de 6 lei.
Scenă ireală în Galați! Un echipaj de Ambulanță nu a putut să iasă din cimitir, acolo unde intervenise la un bărbat care acuza stări de rău, până nu a plătit o taxă de 6 lei. Pacientul, care se afla în autospecială, avea nevoie urgentă să ajungă la spital, însă paznicul cimitirului nu s-a lăsat deloc ușor.
Incidentul a avut loc miercuri, la ora prânzului, când în Galați se înregistrau peste 35 de grade Celsius. Echipajul de Ambulanță fusese solicitat să intervină în cazul unui bărbat de 59 de ani, căruia i se făcuse rău în timp ce participa la o înmormântare.
Echipajul a ajuns în câteva minute la solicitare, i-a acordat primul ajutor bărbatului și a decis că starea acestuia necesită transportul de urgență la spital. În momentul în care Ambulanța a vrut să iasă din cimitir, paznicul a refuzat să ridice bariera. Motivul? Taxa de acces, în valoare de 6 lei, care nu fusese plătită.
După aproape 3 minute de discuții în contradictoriu, una dintre rudele bărbatului bolnav a decis să achite taxa, astfel că ambulanța a putut părăsi incinta, conform Digi24.ro.
///////////////////////////////////////////
(In Danemarca mai este ceva putred,care prevesteste taxarea respiratiei omenesti…) Vacile și porcii cu „gaze” se vor confrunta cu o taxă pe … „O premieră mondială”
Andrei Cristian Andrei
Danemarca va impune crescătorilor de animale o taxă pe emisiile de „gaze” din animale, guvernul lăudându-se că va fi prima țară din lume care va face acest lucru. Astfel, Danemarca va impozita crescătorii de animale pentru „gazele cu efect de seră” emise de vacile, oile și porcii lor începând cu 2030, cu scopul de a reduce „o sursă majoră de emisii de metan”, unul dintre cele mai puternice gaze care contribuie la încălzirea globală.
Scopul este de a reduce emisiile daneze de gaze cu efect de seră cu 70% față de nivelurile din 1990 până în 2030, a declarat ministrul fiscalității, Jeppe Bruus. Începând cu 2030, crescătorii de animale danezi vor fi impozitați cu 300 de coroane (43 USD) per tonă echivalent de dioxid de carbon în 2030. Taxa va crește la 750 de coroane (108 USD) până în 2035. Cu toate acestea, din cauza unei deduceri a impozitului pe venit de 60%, costul real pe tonă va începe de la 120 de coroane (17,3 USD) și va crește la 300 de coroane până în 2035. Veniturile din impozite vor fi folosite pentru a sprijini „tranziția ecologică” a industriei agricole în primii doi ani, inclusiv investiția de 40 de miliarde de coroane (3,7 miliarde de dolari) pentru măsuri precum reîmpădurirea și înființarea zonelor umede. Continuă după fotografie
► „Vom face un mare pas mai aproape de a deveni neutri din punct de vedere climatic în 2045”, a spus Bruus, citat de APnews, adăugând că Danemarca „va fi prima țară din lume care va introduce o taxă reală pe CO2 în agricultură” și sperăm că alte țări vor urma exemplul. Ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen a declarat, potrivit CNN: „Vom fi prima țară din lume cu o taxă (de carbon) pe agricultură.”
/////////////////////////////////////////////
(Inainte de impacarea celor 2 Fiare Apocaliptice,Tarul ungar viseaza la …Ungaria cea mare si grea )Politico: Imperiul Habsburgic contraatacă. Planul pus la cale de Viktor Orban pentru a deveni noul împărat al Europei
autor
ALEXANDRU TOADER
Jurnaliștii de la Politico au scris despre mișcarea făcută de premierul maghiar Viktor Orban în speranța de a prelua frâiele Europei, poziție la care râvnește de multă vreme.
Patrioții pentru Europa este o coaliție habsburgică strânsă la inițiativa lui Viktor Orban, care îi oferă liderului maghiar platforma europeană pe care o dorește.
Astfel,Viktor Orban reunește cea mai veche formație din Europa. Fanii înrăiți îi spun grupului demult destrămat „k. u. k.” „kaiserlich und königlich” (imperial și regal – n.trad.), dar acesta este mai cunoscut sub numele de Imperiul Habsburgic.
Astfel, pe 30 iunie, la Viena, Orban anunța că înființează „Patrioții pentru Europa”, un grup politic de extremă dreaptă în Parlamentul European. Acolo, premierul maghiar a fost întâmpinat de alți populiști de dreapta din Austria și Republica Cehă, moment în care premierul Ungariei a anunțat noul său grup (care cuprinde principalele teritorii ale fostelor ținuturi habsburgice: Austria, Boemia și Ungaria).
„Creăm o formațiune politică care, în opinia mea, va decola ca o rachetă și va deveni foarte repede cel mai mare grup al dreptei europene. Cerul este limita”, a declarat Orban.
CITEȘTE ȘI
viktor orban donald trump
Viktor Orban s-a întâlnit cu Trump în Florida: ”O va rezolva!”. Duc ”o luptă epică pentru eliberarea de forțele sinistre”
Ce face azi Roxana Călin, doctoriţa care şi-a ucis şi tranşat rivala în dragoste. Crima pasională care a şocat România în anii ‘90
Numele grupului este o antifrază de manual, adică opusă sensului dorit, ca și cum ai numi un gigant „mic”. În timp ce „patrioții” sunt multe lucruri, a fi „pentru Europa” nu este printre ele.
Înițiativa lui Orban, tot mai populară în Europa
Luni, Raliul Național din Franța s-a alăturat Patrioților, la fel ca Lega din Italia, alăturându-se unei liste tot mai numeroase de partide proeminente de extremă-dreapta, din Spania până în Țările de Jos.
În timp ce francezii vor avea cea mai mare delegație în cadrul Patrioților, cu 30 de deputați europeni, Orbán și aliații săi habsburgi ar putea ajunge să domine grupul dacă reușesc să atragă partidele populiste din Slovenia și Slovacia, așa cum pare probabil.
Având în vedere că genul de naționalism pe care îl predică patrioții a dus la distrugerea Imperiului Habsburgic în 1918, aprofundarea alianței lor este oarecum surprinzătoare.
„Până acum, singurul lucru care îi unea pe politicienii din spatele Patrioților era neîncrederea reciprocă”, notează Politico.
Partidul Libertății din Austria, de pildă, a petrecut zeci de ani solicitând cehilor despăgubiri pentru austriecii care au fost deposedați și expulzați din fosta Cehoslovacie după cel de-al Doilea Război Mondial. Între timp, una dintre puținele probleme asupra cărora cehii, slovacii, maghiarii și slovenii au căzut de acord a fost cât de autoritari erau austriecii.
Așadar, de ce își unesc brusc armele? Într-un cuvânt: Orban.
Deși există încă multă neîncredere la suprafață, populiștii din regiune știu să recunoască o formulă câștigătoare atunci când o văd.
Indiferent ce se crede despre vicleanul lider maghiar și despre diplomația sa de săptămâna trecută, care l-a dus la Kiev, Moscova, Beijing și chiar Mar-a-Lago, nu se poate nega că este mai presus de greutatea sa. În cercurile de dreapta din Europa Centrală, Orban este văzut ca un model.
O Europă anti-migrație
Când a auzit de călătoria lui Orban la Moscova vineri, premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, care a supraviețuit recent unei tentative de asasinat, a fost plin de laude și chiar a mărturisit un caz puternic de sindrom FOMO.
„Vreau să-l felicit pe prim-ministrul Ungariei și să-mi exprim admirația pentru decizia sa de a vizita Kievul și Moscova fără nicio ezitare”, a declarat Fico, al cărui partid Smer ia în considerare să treacă la Patrioți. „Dacă sănătatea mi-ar fi permis acest lucru, m-aș fi alăturat cu plăcere lui”.
Orban și Fico sunt aliați de multă vreme. Dar tensiunile persistente dintre țările lor cu privire la dominația de 800 de ani a Ungariei asupra națiunii etnice slovace, care s-a încheiat în 1918, au complicat mult timp relațiile.
Cei doi provin, de asemenea, din părți opuse ale spectrului politic. În timp ce Orban, un fost disident care s-a opus controlului sovietic, provine din dreapta, Fico este un fost comunist care a devenit social-democrat după căderea Zidului Berlinului.
Simpatia lor crescândă explică în mare măsură atracția patrioților lui Orban în Europa Centrală și de Est.
Pe lângă frustrarea crescândă față de ceea ce ei consideră a fi mâna grea a Bruxelles-ului, patrioții împărtășesc o părere mult mai caritabilă despre președintele rus Vladimir Putin și războiul său împotriva Ucrainei.
Cu excepția Austriei, partidele de extremă dreapta care s-au alăturat patrioților până în prezent provin din țări membre NATO. Chiar și așa, majoritatea nu-și ascund respectul față de liderul rus, de la admirație reticentă la venerație totală.
„Putin nu poate pierde”, a declarat Orban într-un interviu acordat duminică posturilor media deținute de Axel Springer, printre care și Politico.
În afară de neîncrederea față de UE și entuziasmul față de Rusia, coaliția habsburgică a lui Orban este unită de rezistența comună față de migrația din lumea musulmană, pe care patrioții o consideră o luptă civilizațională.
„Credem într-o Europă hotărâtă să își protejeze frontierele, să oprească migrația ilegală și să își păstreze identitatea culturală, urmând voința marii majorități a cetățenilor europeni”, a scris grupul în manifestul său fondator.
O platformă pan-europeană pentru Orban
Cu afiliații Patrioți deja la putere în Ungaria și conducând sondajele în Republica Cehă și Austria înaintea alegerilor din septembrie din ambele țări, alianța lui Orban ar putea deveni în curând un juggernaut politic, atât în regiune, cât și în UE.
Acest lucru i-ar oferi chiar platforma paneuropeană pe care o caută de când partidul său Fidesz – pentru a evita să fie dat afară – a părăsit Partidul Popular European de centru-dreapta, cel mai mare grup din Parlament.
După ce a fost vioara a doua a Austriei în aproape toate cele peste șase secole de existență a Imperiului Habsburgic, Ungaria ar putea ajunge să fie câinele cel mare.
Dacă va fi nevoie, Orban are chiar și habsburgi de bună credință pe care îi poate pune în joc: Georg Habsburg-Lothringen, trimisul Ungariei în Franța, care este nepotul ultimului împărat austriac, Karl I, și Eduard Habsburg-Lothringen, stră-strănepotul împăratului emblematic al Austriei din secolul al XIX-lea, Franz Josef I. Eduard este în prezent emisarul Budapestei pe lângă Sfântul Scaun.
„Dacă este vreodată nevoie de noi, suntem prin preajmă”, a spus Eduard recent unui intervievator. Era doar pe jumătate în glumă.
Dacă lucrurile merg în direcția lui Orban, impactul real al patrioților va fi resimțit mai aproape de casă.
Rolul AI în confruntarea Rusiei cu Occidentul
De: Samuel Bendett
Rezumat
Gândirea rusă despre dezvoltarea inteligenței artificiale (AI) este în concordanță cu cea a altor mari puteri care caută să răspundă unui mediu de luptă în evoluție, caracterizat de o complexitate tot mai mare și de schimbări tehnologice rapide. Rusia a făcut mai multe declarații cu privire la importanța AI în luptă, dar este adesea dificil de estimat dacă Ministerul Apărării (MOD) al țării a folosit într-adevăr sisteme și arme activate de AI, inclusiv pe câmpul de luptă ucrainean. Sancțiunile occidentale și controalele la export au, de asemenea, potențialul de a spori vânturile împotriva cu care se confruntă Rusia în capacitatea sa de a-și îndeplini obiectivele AI.
În prezent, instituția militară rusă investește în cercetarea, dezvoltarea, testarea și evaluarea AI (RDT&E), considerată cea mai relevantă astăzi și în luptele viitoare. Aceste investiții sunt modelate atât de înțelegerea locului în care se pune un astfel de accent în rândul concurenților probabili, cum ar fi Statele Unite și NATO, cât și unde ar trebui alocate resurse pe baza luptei complicate în desfășurare în Ucraina.
Discursul militar rus subliniază că, pe termen lung, va exista un eventual punct în care tehnologiile se subsumează și apoi înlocuiesc implicarea umană în operațiunile militare – totuși, pe termen scurt, gândirea militară rusă afirmă că oamenii trebuie să rămână ferm în buclă. La fel ca multe mari puteri militare din întreaga lume, MOD din Rusia investește în dezvoltarea și aplicarea diferitelor tipuri de sisteme fără echipaj pentru domeniile aeriene, maritime și terestre. În acest moment, ca o reflectare a luptei din Ucraina, îmbunătățirea capacităților vehiculelor aeriene fără echipaj (UAV) cu AI ca mecanism de comandă, control, comunicații, computere, informații, supraveghere și recunoaștere (C4ISR) este un accent cheie atât în mediul academic. scriere și cercetare și dezvoltare (R&D) în complexul industrial de apărare al Rusiei. Utilizarea inteligenței artificiale pentru colectarea și analiza datelor este, de asemenea, o parte semnificativă a războiului „intelectualizat” iminent al MOD, ca o evoluție naturală de la tehnologia actuală de luptă „digitală” și dezvoltarea sistemelor, cu IA concepută ca un facilitator de analiză a datelor și un factor decizional. oferind ajutor operatorilor, comandanților și forțelor desfășurate.
Gândirea rusă despre dezvoltarea inteligenței artificiale este în concordanță cu cea a altor mari puteri care caută să răspundă unui mediu de luptă în evoluție, caracterizat de o complexitate tot mai mare și de schimbări tehnologice rapide.
Potrivit declarațiilor publice, guvernul rus pune, de asemenea, un accent semnificativ pe utilizarea AI în informații și operațiuni cibernetice. De asemenea, este probabil ca Rusia să aplice IA în comanda, controlul, managementul și utilizarea forțelor sale nucleare. Cu toate acestea, invazia Ucrainei de către Rusia a scos la iveală multiple deficiențe în desfășurarea războiului, având în vedere pierderi semnificative de personal și material și eșecuri pe câmpul de luptă în 2022 și 2023. Pentru a face față acestor provocări, guvernul rus accelerează o abordare centralizată a dezvoltării IA și forțează o mai mare măsură. cooperarea dintre sectorul militar și cel civil al țării. La rândul ei, armata permite munițiile rătăcite, dronele aeriene și anumite sisteme robotizate de la sol cu capacități mai mari, care includ inteligența artificială, folosindu-le potențial în operațiuni informatice și cibernetice.
Totuși, războiul din Ucraina și sancțiunile internaționale care au rezultat constrâng, de asemenea, dezvoltarea IA a Rusiei într-o anumită măsură, Kremlinul încercând să compenseze astfel de dezavantaje. Pentru a atenua impactul presiunii economice occidentale, Rusia urmărește programe de substituție a importurilor și de suveranitate tehnologică menite să susțină cercetarea și dezvoltarea și producția de înaltă tehnologie, precum și să creeze fonduri și programe de investiții pentru companiile și antreprenorii autohtoni de inteligență artificială, finanțând în același timp dezvoltarea viitoare a forței de muncă. în întreaga instituție academică națională. Rusia se va baza, de asemenea, pe China pentru evoluțiile tehnologice și politice legate de IA, deoarece presiunea SUA și internațională urmărește să închidă anumite căi de cooperare și achiziții tehnologice pentru cercetarea și dezvoltarea IA din Rusia.
În ciuda acestor constrângeri, Rusia va păstra anumite capacități de inteligență artificială care vor reprezenta provocări pentru Occident. Este evident că, în ciuda dificultăților pe care Rusia le întâmpină pe câmpul de luptă ucrainean și acasă, în timp ce încearcă să mențină cercetarea și dezvoltarea IA de înaltă tehnologie, Federația Rusă dedică resurse guvernamentale, academice, industriale și financiare pentru a-și asigura dezvoltarea IA. Asemenea eforturi merită o analiză atentă și continuă.
Introducere
Gândirea rusă despre dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) este în concordanță cu cea a altor puteri majore care, în mod similar, caută să răspundă unui mediu de luptă în evoluție, caracterizat de o complexitate în mai multe domenii și de schimbări tehnologice rapide. Pe măsură ce Rusia operează din ce în ce mai mult în domeniile aeriene, maritime, terestre, spațiale, cibernetice și informaționale, consideră capacitatea sa de a accesa, înțelege, gestiona și acționa asupra cantităților masive de date generate de mai multe surse și sisteme ca o cerință cheie a câmpului de luptă. . Dezvoltarea IA de către armata rusă a fost o cale de zeci de ani, care s-a accelerat semnificativ în ultimii 20 de ani. Îmbunătățirile în dezvoltarea tehnologiei, accesul la software și hardware internațional, creșterea concurenței globale care a determinat Ministerul rus al Apărării (MOD) să obțină rezultate reale și progresul treptat al Rusiei în conceptualizarea utilizării AI în luptă, toate au propulsat progresele Rusiei.
Cu toate acestea, așa cum a demonstrat războiul din Ucraina, există adesea un decalaj semnificativ între declarațiile rusești privind capacitățile sale militare și capacitatea sa din lumea reală. Același lucru este probabil să fie adevărat în ceea ce privește AI. În ciuda declarațiilor rusești cu privire la importanța inteligenței artificiale în luptă în general și pentru dezvoltarea armelor interne în special, este dificil de estimat dacă MOD a folosit într-adevăr diferite sisteme și arme activate de AI pe câmpul de luptă ucrainean. Mai mult decât atât, sancțiunile occidentale și controalele la export numai ar crește vânturile în contra cu care se confruntă Rusia în capacitatea sa de a-și îndeplini obiectivele AI. Rusia este acum exclusă din anumite lanțuri de aprovizionare tehnologice bine stabilite, ceea ce provoacă numeroase provocări, inclusiv necesitatea de a restructura rapid cercetarea, dezvoltarea și implementarea de înaltă tehnologie la nivel național. Exodul multor cetățeni ruși în urma invaziei, dintre care mulți includeau profesioniști IT, poate, de asemenea, să extindă decalajul dintre obiectivele și capacitatea Rusiei.
Deși Rusia se confruntă cu obstacole în calea dezvoltării IA, Kremlinul va încerca să compenseze provocările cu care se confruntă. Kremlinul și MOD sunt în mod clar hotărâte să mențină primatul militar în spațiul post-sovietic, să reziste presiunii Statelor Unite și NATO și să iasă victorioși în războiul împotriva Ucrainei. În acest context, dezvoltarea IA este o prioritate cheie de securitate națională în ceea ce Kremlinul vede ca o misiune civilizațională către care va căuta să mobilizeze întregul potențial uman și tehnologic național al Rusiei. De asemenea, Rusia poate contacta aliații și partenerii săi pentru o cooperare militar-tehnologică care persistă în ciuda eforturilor SUA și occidentale de a limita astfel de angajamente.
Având în vedere nenumăratele provocări și deficiențe cu care se confruntă Rusia, va rămâne în urma Statelor Unite și Chinei în domeniul IA pe termen scurt și mediu. Cu toate acestea, capacitățile AI ale Rusiei creează în continuare provocări pe care trebuie să le parcurgă factorii de decizie din SUA și internaționali și planificatorii apărării. Cu alte cuvinte, Rusia va rămâne o putere capabilă, ale cărei capacități de inteligență artificială ridică provocări reale care afectează nu doar câmpul de luptă, ci și confruntarea mai amplă pe care Moscova o consideră că o duce împotriva Occidentului. În plus, eșecurile militare ale Rusiei în Ucraina pot amplifica în mod pervers riscurile pe care AI le prezintă pentru Occident, deoarece Kremlinul caută AI să-și supraalimenteze instrumentele asimetrice. Cu cât Rusia se consideră mai în urmă Occidentului în dezvoltarea high-tech, cu atât se poate percepe mai vulnerabilă, ceea ce poate determina Moscova să accepte un risc mai mare în modul în care desfășoară AI pentru a ține pasul.Această lucrare evaluează gândirea rusă asupra IA și dezvoltarea probabilă a acesteia, inclusiv modul în care războiul din Ucraina modelează această traiectorie. În acest scop, Secțiunea 1 oferă o privire de ansamblu asupra gândirii Rusiei despre AI și aplicațiile sale militare și despre scopurile și obiectivele Moscovei în acest domeniu. Secțiunea 2 se concentrează mai precis asupra modului în care războiul Rusiei în Ucraina modelează gândirea și abordarea Rusiei asupra sectorului său AI. Deoarece războiul este în desfășurare, este prea devreme pentru a oferi concluzii definitive despre modul în care conflictul din Ucraina va influența traiectoria IA a Rusiei. Mai mult, este dificil de evaluat starea reală a dezvoltării IA militare a Rusiei, mai ales având în vedere cantitatea în scădere de date disponibile public după invazia Ucrainei și mediul clasificat pentru dezvoltările militare de înaltă tehnologie ale națiunii.
Cu toate acestea, lucrarea oferă evaluări preliminare bazate pe sursele descrise mai jos, care factor în modul în care războiul a sporit provocările cu care se va confrunta Rusia în dezvoltarea în continuare a sectorului său AI. Secțiunea 3 articulează constrângerile cu care se confruntă Rusia, precum și eforturile pe care Kremlinul este probabil să le facă pentru a atenua aceste provocări. În cele din urmă, secțiunea 4 prezintă implicațiile cheie ale traiectoriei IA a Rusiei pentru factorii de decizie și planificatorii apărării din SUA. O anexă oferă detalii suplimentare despre relațiile Rusiei cu partenerii externi…Evaluările lucrării se bazează în principal pe declarații publice, anunțuri și analize din mass-media în limba rusă, inclusiv dintr-un ecosistem militar-academic care cuprinde oameni de știință civili și militari ruși în exercițiu și pensionați, cercetători, academicieni și ofițeri. Mai multe documente cheie rusești merită evidențiate. Evoluțiile majore din acest spațiu sunt ghidate de programul țintă cuprinzător al MOD de creare a potențialelor robotici militare până în 2025, lansat în 2014. Acest document clasificat ar trebui să fie principala foaie de parcurs pentru dezvoltarea roboticii aeriene, terestre și maritime. 1 Fără îndoială, discută despre dezvoltarea autonomiei și a IA și probabil că este editat, actualizat sau revizuit pe baza invaziei în curs a Ucrainei și a tendințelor și evoluțiilor rezultate. În plus, la 26 iulie 2022, MOD a adoptat Conceptul activității forțelor armate ruse în dezvoltarea și utilizarea sistemelor de arme folosind tehnologii de inteligență artificială , o inițiativă care servește drept una dintre foile de parcurs pentru adoptarea AI. Acest document a fost făcut public la Organizația Națiunilor Unite în martie 2023. 2 Aceste surse și alte surse au făcut posibilă reunirea elementelor principale ale acestui ecosistem AI afiliat MOD și a programelor de cercetare, dezvoltare, testare și evaluare (RDT&E) aferente și eforturi.
Astfel de surse oferă o privire asupra deliberărilor și dezbaterilor rusești cu privire la rolul și utilitatea AI pe câmpul de luptă modern și îi ajută pe analiști să înțeleagă ceea ce subliniază rușii în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea IA (R&D). Această discuție publică din cadrul MOD a fost caracterizată de argumente că viitorul războiului, indiferent de forma pe care o ia, va fi dominat de războiul activat de AI. Această credință de bază este cea care a determinat armata rusă să investească în resursele și cunoștințele necesare pentru a se pregăti pentru astfel de războaie. Această lucrare oferă o perspectivă asupra gândirii ruse și a priorităților Moscovei pentru viitor.
NOTE DE FINAL
„Ministerul Apărării a aprobat un program pentru dezvoltarea roboților militari [Минобороны утвердило программу по созданию военных роботов],” Lenta.ru/201404, decembrie 4 / roboți . ↩
KV Vorontsov, „Discurs al șefului adjunct al delegației ruse KV Vorontsov în cadrul Discuției tematice privind secțiunea „Arme convenționale” în cadrul Primului Comitet al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU [Выступление заместителод рустителедо рустелоя рустелод ции К.В.Воронцова в ходе тематической дискуссии по разделу «Обычные вооружения» в Первом комитете 77-Spec., Обычные вооружения» a 7-a sesiune a Adunării Generale a ONU, 20 octombrie 2022), https://russiaun.ru/ ru/news/201022_v . ↩
AUTOR
Samuel Bendett
Adjunct Senior Fellow, Tehnologie și Program de securitate națională
Samuel Bendett este consilier la Centrul de strategie, politici, planuri și programe (SP3) al CNA, unde este membru al Programului de studii ruse. Munca lui implică cercetări asupra…
https://www-cnas-org.translate.goog/publications/reports/the-role-of-ai-in-russias-confrontation-with-the-west?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc
/////////////////////////////////////////////////
Richard Fontaine și Hal Brands discută despre axa răsturnării
De: Andrea Kendall-Taylor , Jim Townsend , Richard Fontaine și Hal Brands
Efectele războiului lui Vladimir Putin din Ucraina se răsfrâng cu mult dincolo de granițele Ucrainei. Poate cel mai fundamental, invazia lui Putin a catalizat aprofundarea cooperării dintre Rusia și partenerii săi care au aceleași opinii din China, Iran și Coreea de Nord. Cooperarea dintre aceste patru țări se extindea deja înainte de 2022, dar războiul a accelerat adâncirea legăturilor lor economice, militare, politice și tehnologice. Deși este posibil ca aceste țări să se fi unit în nemulțumire, interacțiunile lor repetate și opiniile convergente asupra unei ordini viitoare au potențialul de a promova parteneriate mai profunde și mai durabile. Întrebările critice nu se mai concentrează pe dacă cooperarea dintre aceste țări va crește, ci mai degrabă pe cât de profundă și durabilă va fi cooperarea, cum va afecta interesele SUA și europene și ce poate face Occidentul pentru a-și modela traiectoria și a-și ameliora negativul. efecte. Pentru a discuta despre toate acestea și multe altele, Richard Fontaine și Hal Brands se alătură Andreei Kendall-Taylor și Jim Townsend în episodul din această săptămână din Brussels Sprouts.
Richard Fontaine este directorul executiv al Centrului pentru o nouă securitate americană. Înainte de a veni la CNAS, a fost consilier pentru politică externă al senatorului John McCain și a lucrat la Departamentul de Stat, Consiliul de Securitate Națională și în personalul Comitetului pentru Relații Externe al Senatului.Hal Brands este profesor distins Henry A. Kissinger de afaceri globale la Johns Hopkins School of Advanced International Studies și senior fellow la American Enterprise Institute
https://www-cnas-org.translate.goog/publications/podcast/richard-fontaine-and-hal-brands-discuss-the-axis-of-upheaval?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc
//////////////////////////////////
Demonii shakespeariani ai lui Putin
De: Robert D. Kaplan
Geopolitica te va duce doar atât de departe în explicarea afacerilor externe. Elementul mai important este shakespearianul. Ucraina este un exemplu perfect.
Ucraina este cuprinsă de Rusia la nord și la est, istoria și limba sa împletite cu cele ale vecinului său. Dar cea mai mare parte a poveștii se referă la personalitatea lui Vladimir Putin . Argumentul geopolitic conform căruia domnul Putin a invadat Ucraina pentru că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord se extinde, ignoră complet demonii shakespearieni ai liderului rus.
Imaginați-vă starea din inima Europei de astăzi în care granițele NATO au rămas înghețate după 1989.Decizia domnului Putin de a invada nu a reprezentat gândirea colectivă a elitei ruse, ci propriile sale gânduri. Mulți oligarhi și oameni de securitate din apropierea lui au fost la fel de surprinși de decizie ca și oamenii din Occident. Ministrul de externe Serghei Lavrov, presat de un oligarh să explice cum ar fi putut domnul Putin să plănuiască o astfel de invazie fără ca cercul său interior să știe, ar fi răspuns : „El are trei consilieri. Ivan cel Groaznic. Petru cel Mare. Și Ecaterina cea Mare.”
Având în vedere paranoia, izolarea și iluziile de grandoare ale domnului Putin, se pune întrebarea: Europa ar fi astăzi în pace cu Rusia lui Putin dacă NATO nu s-ar fi extins la est după Războiul Rece și dacă ar exista o garanție occidentală de recunoaștere a intereselor Rusiei în Ucraina? Cu siguranta nu.
Citiți articolul integral din The Wall Street Journal .
///////////////////////////////////////////
Noul Imperiu Rus- agresiune,intimidare, subversiune
Ioan Stanomir
Atunci când ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti atacă, violent şi proconsular, pe Vladimir Tismăneanu şi pe Marius Stan, vinovaţi de un delict de lez-majestate la adresa stâpânitorului absolut al Imperiului, Vladimir Putin, reflexul totalitar al diplomaţiei este exhibat, fără ezitare.Ca şi în cazul ameninţărilor, deloc voalate, la adresa Danemarcei, miza este stabilirea unui cordon de frică paralizantă, care să facă din neutralitatea faţă de expansiunea rusă singura opţiunea posibilă. Intimidarea este arma preferată a unui regim care a perfecţionat tehnicile contemporane ale supravegherii poliţieneşti.
CEEA CE A PROVOCAT REACŢIA DE INFLAMARE A FEDERAŢIEI RUSE ESTE EXERCIŢIUL DE LUCIDITATE CARE INDICĂ UNA DINTRE SURSELE PUTERII GLOBALE A PUTINISMULUI ,ANUME CAPACITATEA REMARCABILĂ DE A CROI O NOUĂ ALIANŢĂ GLOBALĂ A SUBVERSIUNII ANTI-OCCIDENTALE. ISPITA FASCISTĂ, EVOCATĂ DE VLADIMIR TISMĂNEANU ŞI DE MARIUS STAN, NU ESTE UN INSTINCT BOVARIC, CI EXPRESIA UNEI SINTEZE IDEOLOGICE CE CORESPUNDE BAROCULUI DEMONIC PE CARE CARE ÎL ÎNTRUCHIPEAZĂ PUTINISMUL.
Există, în acest nou Imperiu Rus, o versatilitate ce contrastează cu rigiditatea leninistă a sovieticilor. Patronajul putinist acordat extremei drepte europene traduce acest potenţial de adaptare la realitatea globală a radicalismului politic. Ecumenic şi amoral, regimul putinist sprijină, cu aceeaşi energie, atât pe cei ce condamnă ordinea mondială “ americană” din unghiul mesianic al luptei de clasă, cât şi pe cei de denunţă în ea un nou complot al “Înţelepţilor Sionului”. De la “Syriza” la “Frontul Naţional”, internaţională a urii, fanatismului şi subversiunii se întinde în Europa. Oriunde edificiul occidental este vulnerabil, ofensiva rusă se face simţită.Asemeni predecesorilor săi,atenţi la dialectica universală a terorismului şi a a mişcărilor radicale, Putin mizează pe acest plan, elaborat şi premeditat, de export al instabilităţii politice. Creşterea volatilităţii europene,iată ţinta asumată de această strategie a subversiunii iniţiate de Putin. Proclamarea Rusiei ca apărătoare a patrimoniului creştin este parte din acest deghizament grotesc, destinat să seducă pe cei ce confundă imperiul cnutului şi al cleptocraţiei cu limanul promis al tradiţiei şi mântuirii.
Atunci când ambasadorul Rusiei la Bucureşti alege să intimideze intelectuali şi să denunţe platforme de dezbatere publică , este vremea să înţelegem că acest conflict care ne opune expansionismului rus nu este o abstracţie academică. Protectoratul rusesc nu ar fi decât o vastă piatră tombală aşezată peste libertăţile noastre. O ordine de penitenciar ar domni, suverană. Exilul sau noul gulag ar fi destinaţiile legitime pentru cei care ar îndrăzni să îşi exercite dreptul la critică. Rusia de astăzi, încătuşată şi domesticită, este imaginea viitorului împotriva căruia suntem datori să ne ridicăm. Intimidările Rusiei la Bucureşti sunt un act deliberat de atac la adresa valorilor noastre. Rezistenţa, iar nu capitularea, este calea de urmat, acum.
https://www.contributors.ro/noul-imperiu-rus-agresiuneintimidare-subversiune/
/////////////////////////////////////////
Când istoria ca și prostia se repetă cu nesimțire cyclic
Știu că lumea nu e perfectă, că Dumnezeu ne încearcă mereu credința… Însă, când văd tatăl îngenuncheat în fața fetiței sale, care părăsește Ucraina cotropită prin război, sărutându-i mânuțele cu disperare copilașului său iubit iar acesta urlă înlăcrimat neînțelegând nimic, nu-mi pot stăvili propria lacrimă sfâșietoare. Își vede odorașul poate pentru ultima oară, totuși alege să rămână și să lupte pentru țara și patria sa, pentru propria libertate, fără de care simbolic rămânem cu toții doar sclavi, fără liber arbitru pământesc, neînsemnați în fața destinului.Nu înțeleg nici eu „putinismul” demonic, nici aceste erori ale trufiei unor nebuni, căzuți în cruzimea propriilor devorări interioare, în nemernicia propriilor complexe și coșmaruri fatidice. Nu le pasă decât de propriile psihoze otrăvitoare, se fac că nu văd distrugerile, câte vieți, câte familii și destine distrug. Dar câți îi urmează orbește, muțește, câți alții se fac laș că nu le pasă sau caută justificări, argumente și explicații existențiale, istorice, savante, pretexte ale cotropirii, distrugerii semenilor, bolnăvicioase. Sunt și dintre cei care privesc cinic în altă parte. Desigur, teoretic, lor nu li se poate întâmpla…
Oare nu avem azi exemplul contextual, imaginea socială clonată a izbucnirii celei de-a doua mari conflagrații mondiale, când fascismul, nazismul înfloreau în Germania, când alt diavol cu chip de om a decis să invadeze Cehoslovacia, Austria, Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda, Franța ș.a. Mai precis, sub conducerea lui Adolf Hitler, Germania a invadat peste 20 de țări europene și din Africa.
Oare am învățat ceva din istorie? M-am întrebat consternat văzând poziția oficială exprimată azi de Germania, care a susținut că procesul de excludere a Rusiei din sistemul global de plăți interbancare SWIFT este unul sinuos, dificil de realizat din punct de vedere tehnic, cu un impact puternic asupra tranzacțiilor pentru Germania și companiile germane din Rusia (sic!).
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Federal German, Steffen Hebestreit, a declarat că Germania nu a fost singura țară cu obiecții referitoare la excluderea Rusiei din SWIFT. Italia și Franța au adoptat aceeași poziție în acest sens. Somnul rațiunii, ca și în trecut, naște monștri. Unii, evident, sunt mult mai preocupați de propriile buzunare și afacerile prospere ale propriilor țări, probabil considerând că nebunia cotropitoare a lui Vladimir Putin nu-i poate atinge nici pe ei, nici popoarele lor.
Oare cum credeți că au stat lucrurile, prin similitudine, atunci când Hitler proceda la prima sa invazie cotropitoare? Credeți sau nu, și la vremea respectivă, țările europene (și nu numai), în majoritatea lor, aveau identic cu totul alte priorități, preocupări și interese… Uneori, istoria se repetă ciclic, din cauza celor care nu trag învățămintele necesare la timp iar omenirea parcurge „in corpore” nebunia distrugerii și a morții.
/////////////////////////////////////////////
Ideologiile asasine ale superiorității
Editorial
Daniel Uncu
Pare din ce în ce mai clar că poporul rus s-a acomodat cu banalitatea răului putinist, ca expresie a ființării revanșarde a totalitarismului postsovietic. La fel și poporul arab din Fâșia Gaza, care s-a acomodat demult cu banalitatea răului ca expresie a ființării terorismului islamist, decis să anihileze Occidentul păgân și Israelul demonic.
Hannah Arendt a explicat magistral dar, îndrăznesc să afirm, incomplet (!) acest mecanism năucitor prin care oameni, altfel normali, achiesează la un mod de gândire anormal, care frizează patologia psihiatrică, un mod de gândire (și de acțiune!) dezumanizant, criminal, lipsit de orice fel de empatie pentru oameni și lipsit de orice fel de percepte morale fie ele de extracție sacră sau profană.
Da, fără doar și poate, mecanismul are la bază spălarea pe creier a maselor cu o anumită ideologie (comunism, nazism, fanatism islamist, putinism panslavist, etc.), care ține loc de orice și care devine convingere și modus vivendi imposibil de distins de realitatea obiectivă.
Dar, indiferent la ce ideologie ne referim, anume, mizează dincolo de orice altceva pe superioritate.
Comunismul este așadar, din această perspectivă narcisist-nihilistă, superior capitalismului, datorită dialecticii sale zdrobitoare, nazismul este superior întregii Lumi prin arianismul său demiurgic, Islamul este superior oricărei alte religii, fiind singura religie reală grație profetului sabiei Mahomed, putinismul panortodoxist, imperialist și panslavist este superior oricărei alte realități Vestice, pentru că este unica izbăvire de decadența Occidentului pervers polimorf și deconstructivist identitar, în timp ce (in)corectitudinea politică neomarxistă este, nu-i așa?, singura ideologie care eliberează individul de sub jugul dependențelor oarbe hrănite cu iluziile consumeriste și cu goana dezumanizantă după profit ale capitalismului, iar naționalismul este superior tuturor alterităților prin însăși idolatrizarea izolaționistă a națiunii proprii și, cum altfel?, este superior patriotismului. Probabil că aș putea continua…
Ideologiile propun, așadar, nu doar noi realități, făurite departe de înțelegerea naturii umane, în laborator și diseminate prin spălare pe creier – ranforsată prin frică, propagandă, pedeapsă și recompensă în spațiu concentraționar – ci noi realități butaforice care mizează mai ales pe ingredientul apetisant și irezistibil al superiorității. Căci dintre toate păcatele, păcatul trufiei îi este cel mai plăcut Diavolului…
Nu există ideologie care să își declame și proclame vocația salvatoare printr-un complex de inferioritate ca argument al dominării Lumii!
Da. Știu că voi fi acuzat acum de partizanat. Dar, indiferent cum am privi lucrurile, singura stare de smerită, obiectivă analiză, cumpătată și prudentă gestionare a societății o găsim doar în doctrina conservatoare, altoită clasic-liberal și creștin-democrat. Adică, în doctrina Alternativei Drepte!
Căci, nu este vorba în vreun fel despre vreun atribut al superiorității inventat în laboratoarele utopiilor ideologice, ci este vorba doar despre atributul smerit al lucidității, al obiectivității, al predictibilității naturii imperfecte a omului, al permanenței adevărurilor morale, al obiceiurilor și cutumelor, al prudenței actului de guvernare, al neuniformizării și al neînregimentării societății – ca să îl evoc fie și numai pe Russel Kirk.
Din această perspectivă lucidă doctrinar, îmi pare cât se poate de clar că un popor care înțelege și asimilează în mod natural paradigma conservatoare, nu poate vreodată să ajungă victima niciunei forme de totalitarism.
https://podul.ro/articol/23101/ideologiile-asasine-ale-superioritatii
///////////////////////////////////
DIANE DUCRET-Femeile dictatorilor. Volumul 1
Cartea zugrăveşte istoria secolului XX „în timp real“. De cele mai multe ori realităţile cunoscute atât de bine din manuale, cărţi, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină.
Diane Ducret este autoare de cărți de istorie. Licenţiată în filozofie a Universităţii Paris-Sorbona (Paris IV), instituţie în cadrul căreia a obţinut, de asemenea, o diplomă de studii aprofundate în acelaşi domeniu, a obţinut apoi un doctorat în filozofie contemporană în cadrul Şcolii Normale Superioare. Diane Ducret a colaborat la realizarea unor documentare istorice pentru canalul France 3, a moderat emisiunea Le Forum de l’Histoire pe canalul Histoire şi a participat la emisiunea Secrets d’Histoire, difuzată de canalul France 2.În 2011 și-a publicat prima carte, Femeile dictatorilor, devenită bestseller în Franţa şi în Europa și urmată curând de un al doilea volum, având același subiect. Cea de a treia sa carte, Corpus equi, apărută în 2013, a obținut Premiul pentru primul roman la Festivalul Forêt des Livres. De atunci a mai publicat: La Chair interdite (2014), L’homme idéal existe: il est québécois (2015) și Lady Scarface (2016).
Femeile dictatorilor. Volumul 1 – Descriere și informații
Descriere
Prenumele lor sunt banale: Inessa, Clara, Nadia, Magda, Felismina, Elena, Jiang Qing, Catherine, dar numele de familie spun totul: Mussolini, Lenin, Stalin, Hitler, Salazar, Mao, Ceauşescu, Bokassa. Unele sunt femei puternice, în stare să influenţeze decisiv hotărârile bărbaţilor din vieţile lor, pe când altele sunt doar victime şi au parte de un destin tragic.Unele se află în lumina reflectoarelor, sunt seducătoare sau stârnesc atenţie, în vreme ce altele sunt sortite să rămână mereu în umbră. Autoarea evită în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar reuşeşte cu multă discreţie să le completeze portretul, înfăţişându-le şi latura umană, mai puţin cunoscută publicului larg.
https://www.curteaveche.ro/p/femeile-dictatorilor-volumul-1
///////////////////////////////////////////////////////
Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul
Vladimir Ilici Ulianov, devenit Lenin, s-a născut la Simbirsk, in Imperiul Rus, pe 22 aprilie 1870. Adolf Schicklgruber, devenit Hitler, s-a născut la Braunau am Inn, in Imperiul Austro-Ungar, pe 20 aprilie 1889. Fără ei, milioane de oameni nu ar fi fost masacraţi. Tăcerea şi consimţământul, conformismul cel mai obedient şi răbdător, sunt însemnele inconfundabile ale zodiei totalitare. Timp în care diverşi inspectori ai sufletelor, servitorii dictaturilor… concentraţionare, se pregătesc să mai adauge vreun cadavru etic pe lunga listă a oribilelor lor cuceriri. Dincolo de atâtea triste abdicări, rămâne însă certitudinea raţiunii ca substrat al speranţei, convingerea că solidaritatea, individuală şi socială, poate învinge noaptea totalitară.
Poate ca nimeni nu a afirmat mai limpede acest lucru decit Hannah Arendt in finalul “Originilor totalitarismului”: „But there remains also the truth that every end in history necessarily contains a new beginning; this beginning is the promise, the only ‚message’ which the end can ever produce. Beginning because it becomes a historical event, is the supreme capacity of man; politically, it is identical with man’s freedom. Initium ut esset homo creatus est—‚that a beginning be made man was created’ said Augustine. This beginning is guaranteed by each new birth; it is indeed every man.” (Ramine totusi adevarul ca fiecare sfirsit in istorie contine in chip necesar un nou inceput; acest inceput este promisiunea, unicul ‚mesaj’ pe care il poate vreodata genera sfirsitul. Inceputul intrucit devine un eveniment istoric, este suprema capacitate a omului; se identifica cu libertatea umana. Initium ut esset homo creatus est–,pentru ca inceputul sa se produca a fost creat omul’ a spus-o Augustin. Acest inceput este garantat de fiecare noua nastere; el este de fapt fiecare om”.)
Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul
////////////////////////////////////////////////
Lumina-i steagul nostru-n zare
Bolsevismul a fost o cultura politica revolutionara, scria Robert C. Tucker. S-a nascut prin rusificarea doctrinei occidentale, de sorginte hegeliana, a materialismului istoric. O alchimie in care traditia social-democrata era bulversata, contestata, desfigurata. Lenin a fost fondatorul noului amalgam revolutionar metamorfozat in radicalism apocaliptic planetar. Se vesteste venirea Omului Nou. La Marx, revolutia antropologica este una implicita. La Lenin, ea devine explicita. Axiomele leniniste sunt codificate in noua religie politica, logocratica, mesianica si soteriologica. Transformism universal, lupta eterna dintre Vechi si Nou, falsificarea Binelui despre care a scris Vladimir Soloviov. Miscare fara vreun repaos, miscarea comunista este progresul insusi, omenirea zeificata. Nicio mila pentru cei invinsi. Locul este in Cosul de Gunoi al Istoriei. Comunismul romanesc a fost un leninism real: intransigent, fanatic, intolerant, profetic, sectar, elitist, voluntarist. Un totalitarism de clasa. Trec randuri, randuri muncitorii…
Lumina-i steagul nostru-n zare
////////////////////////////////////////////////
10 personalitati care ne-au facut mandri ca suntem romani
De ziua sa, Romania a imbracat astazi strai de sarbatoare. Ziua Nationala, sarbatorita an de an, din 1990, pe data de 1 decembrie, este intotdeauna un bun prilej de a ne gandi la insemnatatea si importanta identitatii nationale, dar si la cei care au contribuit in felul lor unic la afirmarea si conservarea acesteia.
O inititiativa singulara, devenita virala de-a lungul anilor, campania „Mari Romani”, desfasurata si in Romania in 2006, a scos in evidenta, intr-un mod original si creativ, tocmai acesti „piloni nationali” care au consolidat in timp imaginea Romaniei in lume, impunand sintagmei „sunt mandru ca sunt roman” o rezonanta aparte prin prisma unor valori pur romanesti.
Dincolo de amploare si numarul impresionant de romani care merita sa fie amintiti (100 la numar), campania „Mari Romani” a demonstrat influenta si importanta Internetului in educarea noii generatii si promovarea personalitatilor istorice. Astfel, prin implicarea activa, tinerii – generatia SMS-urilor si a navigarii pe Internet si principalul public – au venit in contact pentru prima data cu o serie de personalitati pe care le-au cunoscut fie din istorisirile bunicilor, fie din cartile citite la lumina unei veioze, constientizand in acest fel importanta acestora pentru evolutia Romaniei.
Iata, asadar, care sunt cei 10 Mari Romani care au transformat numele tarii noastre intr-unul greu de uitat:
- Stefan Cel Mare – cel mai mare roman al tuturor timpurilor conform topului alcatuit de producatorii emisiunii „Mari Romani” in 2006.
Stefan al III-lea, supranumit Stefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei intre anii 1457 si 1504. A domnit aproape 50 de ani, durata care nu a mai fost egalata in istoria Moldovei. In timpul sau, tara a dus multe lupte pentru independenta impotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei si Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile si manastirile construite in timpul domniei sale sunt astazi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.
Calitatile umane, cele de om politic, de strateg si de diplomat, actiunile sale fara precedent pentru apararea integritatii tarii, initiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiratia unor ilustri contemporani, iar, gratie traditiei populare, a fost transformat intr-un erou legendar.
Insusi Papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe Stefan cel Mare si Sfant „Athleta Christi” (atletul lui Christos) iar poporul l-a cantat in balade: Stefan Voda, domn cel mare, seaman pe lume nu are, decat numai mandrul soare. Mai mult, unii cronicari ai vremii nu se sfiau sa afirme ca Stefan era singurul domnitor capabil sa conduca o cruciada europeana impotriva otomanilor.
- Carol I
Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost domnitorul, apoi regele Romaniei, care a condus Principatele Romane si, apoi Romania, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Romane, iar intre 1879 si 1914 a fost protector si presedinte de onoare al aceleiasi institutii.
In cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lunga domnie din istoria statelor romanesti), Carol I a obtinut independenta tarii, careia i-a si crescut imens prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. A construit in muntii Carpati castelul Peles, care a ramas si acum una dintre cele mai vizitate atractii turistice ale tarii. Dupa razboiul ruso-turc, Romania a castigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa lege noua provincie de restul tarii.
- Mihai Eminescu
Mihai Eminescu (nascut Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII si XIX, si-a asimilat viziunile poetice occidentale, creatia sa apartinand unui romantism literar relativ intarziat si scriind intotdeauna ceea ce gandea, fara a da niciodata inapoi.
In momentul in care Mihai Eminescu a recuperat temele traditionale ale Romantismului european, gustul pentru trecut si pasiunea pentru istoria nationala, careia a dorit chiar sa-i construiasca un Pantheon de voievozi, nostalgia regresiva pentru copilarie, melancolia si cultivarea starilor depresive, intoarcerea in natura etc., poezia europeana descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunaoara. Poetul avea o buna educatie filosofica, opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gindire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica ratiunii pure, la indemnul lui Titu Maiorescu, cel care ii ceruse sa-si ia doctoratul in filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pina la urma) si de teoriile lui Hegel.
Radacina ideologica principala a gindirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figura marcanta a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales in perioada in care a lucrat la Timpul a reusit sa-i deranjeze pe citiva lideri importanti din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru in epoca, „Ia mai opriti-l pe Eminescu asta!”. Publicistica eminesciana ofera cititorilor o radiografie a vietii politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epoca; in plus ziaristul era la nevoie si cronicar literar sau teatral, scria despre viata mondena sau despre evenimente de mai mica importanta, fiind un veritabil cronicar al momentului.
- Mihai Viteazu
Mihai Viteazul sau Mihai Bravu a fost banisor de Strehaia, stolnic domnesc si ban al Craiovei, apoi domnitor al Tarii Romanesti si, pentru o perioada in 1600, conducator de facto al tuturor celor trei tari medievale care formeaza Romania de astazi: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova.
La sfarsitul anului 1588 devine stolnic al curtii lui Mihnea Turcitul, iar in 1593 ban al Craiovei in timpul domniei lui Alexandru cel Rau. In septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar si al otomanilor dupa ce a platit o suma record de 1,5 milioane de galbeni, a devenit voievod al Tarii Romanesti, efectiv de pe 11 octombrie.
Adera la „Liga Sfanta” crestina, constituita din initiativa Papei Clement al VIII-lea, din care initial faceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova si Toscana (Anglia si Polonia au manifestat rezerve fata de politica de cruciada a papalitatii). Ulterior adera si Transilvania, considerata factor decisiv in atragerea in alianta a celorlalte doua state romanesti, Moldova si Tara Romaneasca. Aron Voda, domnul Moldovei semneaza un tratat cu imparatul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv in plus lui Mihai Viteazul sa decida, cu acordul boierilor, intrarea in alianta antiotomana.
Mihai porneste o ofensiva generala impotriva Inaltei Porti, atacand cetatile turcesti de pe ambele parti ale Dunarii (Giurgiu, Harsova, Silistra s.a.).
Domnia lui Ieremia Movila, devotat polonezilor, insemnase practic indepartarea Moldovei de Sfanta Alianta. In Transilvania, Sigismund renunta la tron in favoarea varului sau, Andrei Bathory (de asemenea inclinat catre politica polona).
In iulie 1599 a trimis o solie la Praga pentru a cere incuviintarea imparatului Rudolf al II-lea pentru punerea in practica a initiativei sale. Primind un raspuns favorabil, la sfarsitul aceluiasi an, intra in Transilvania prin pasul Buzau cu o armata formata din romani, si mercenari de diferite etnii: unguri si secui din Ardeal, polonezi, sarbi etc.
Dupa victoria asupra lui Andrei Bathory (Batalia de la Selimbar, 18/28 octombrie 1599) isi face intrarea triumfatoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortaretei de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar daca a fost recunoscut de Dieta doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducatorul de facto al Transilvaniei.
In mai 1600, Mihai Viteazul il alunga de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movila, invingandu-l la Bacau, si realizeaza astfel, prima unire a tarilor romane. Titulatura folosita de voievod (intr-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Tarii Romanesti si Ardealului si a toata tara Moldovei”.
- Richard Wurmbrand
Richard Wurmbrand a fost un predicator crestin luteran. Nascut la Bucuresti, intr-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism in perioada adolescentei, a urmat cursurile unei scoli politice la Moscova, intre 1927 si 1929, apoi a abandonat orientarea comunista si s-a convertit la crestinism, pentru ca mai tarziu sa petreaca peste 14 ani in inchisorile comuniste pentru activitatile sale crestine care au atras adversitatea autoritatilor vremii. Atat in inchisoare, cat si dupa eliberare, Wurmbrand a tinut predici, luptand, totodata, pentru drepturile crestinilor persecutati din intreaga lume.
- Ion Antonescu
Ion Antonescu a fost un om politic roman, ofiter de cariera, general, seful sectiei de operatii a Marelui Cartier General al Armatei in Primul Razboi Mondial, atasat militar la Londra si Paris, comandant al Scolii Superioare de Razboi, sef al Marelui Stat Major si Ministru de Razboi, iar din 4 septembrie 1940 pana in 23 august 1944 a fost prim-ministru al Romaniei si Conducator al Statului cu puteri dictatoriale.
Antonescu a decis intrarea Romaniei in al Doilea Razboi Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler ca teritoriile romanesti pierdute in 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena si Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate Romaniei sub presiunile Germaniei.
A fost demis de la conducerea statului de regele Mihai I prin Actul de la 23 august 1944. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de razboi de Tribunalul Poporului din Bucuresti.
- Mircea Eliade
Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filozof si profesor roman la Universitatea din Chicago. Filozof si istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetatean american in 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse in 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii cu o tematica extrem de variata, foarte bine documentate. Opera completa a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fara a lua in calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite.
- Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national Romania, cel care a pus bazele Romaniei Moderne de astazi. A participat activ la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova si la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Romanesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari romane. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru recunoasterea unirii de catre puterea suzerana si puterile garante si apoi pentru desavarsirea unirii Principatelor Romane pe calea infaptuirii unitatii constitutionale si administrative, care s-a realizat in ianuarie 1862, cand Moldova si Tara Romaneasca au format un stat unitar, adoptand oficial, in 1862, numele de Romania, cu capitala la Bucuresti, cu o singura adunare si un singur guvern.
Cuza a fost obligat sa abdice in anul 1866 de catre o larga coalitie a partidelor vremii, denumita si Monstruoasa Coalitie, din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului.
- Constantin Brancusi
Constantin Brancusi a fost un sculptor roman cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in sculptura contemporana, un taran care a reusit sa transmita in lume tot ce are mai frumos sufletul romanesc. Constantin Brancusi a fost ales postum membru al Academiei Romane. Francezii si americanii il desemneaza, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care il scriu fara semne diacritice, Brancusi, pronuntandu-l dupa regulile de pronuntare ale limbii franceze.
La inceputul carierei sale, sculpturile lui Brancusi au constat mai ales din reprezentari clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 si 1907 este caracterizata de o acumulare sensibila de cunostinte si indemanare, dar si de cautarea a diferite solutii de modelare a materialelor. Dupa 1905, viziunea artistului a devenit mai clara si mai puternica. Ca o consecinta imediata, transformarea structurii operei sale a suferit o evolutie rapida, astfel incat, incepand inca din 1907, reprezentarile antropomorfe incep sa cedeze locul sculpturilor care il vor prefigura pe artistul Brancusi de mai tarziu, acela care va urma sa intre in constiinta universala.
Brancusi a eliberat sculptura de preponderenta imitatiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativa a realitatii, a preconizat exprimarea esentei lucrurilor, a vitalitatii formei, a creat unitatea dintre sensibil si spiritual. In opera sa el a oglindit felul de a gandi lumea al taranului roman. Prin obarsia sa taraneasca si-a aflat radacinile adanci ale operei sale in traditiile, miturile si functia magica a artei populare romanesti. Brancusi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacra a realitatii.
Figura centrala in miscarea artistica moderna, Brancusi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brancusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.
- Nadia Comaneci
Nadia Comaneci este o gimnasta romana, prima gimnasta din lume care a primit nota zece intr-un concurs olimpic de gimnastica. Este castigatoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerata a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX si una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeita de la Montreal”, prima gimnasta a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este de asemenea primul sportiv roman inclus in memorialul International Gymnastics Hall of Fame.
Gimnasta de origine romana este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presedinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vicepresedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, si membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica. A fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.
http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/10_personalitati_care_ne-au_facut_mandri_ca_suntem_romani/8266/
//////////////////////////////////////////////
Autosuficiența planului Stalinist
Vladimir Tismăneanu
Stalinismul a fost un plan autosuficient, prestabilit, de restructurare a societății. În numele lui, mișcarea s-a dispensat de câte vieți umane a fost nevoie, în timp ce realiza cu zel transformarea radicală.
Cultul personalității (și rusificarea crescândă a sistemului stalinist în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial), combinat cu perspectiva naturală și tot mai mult ortodoxă a comunismului (ca „sistem trăit”) , a exacerbat logica excluzivă în „democrațiile populare”.
La fel ca în Uniunea Sovietică, în Europa de Est, chiar stalinismul a fost revoluția: a apărut pe structura fragilă a vechiului regim și a pus bazele socialismului de stat în fiecare din țările regiunii. A creat un partid-stat atotpătrunzător care a încercat (și în cele mai multe cazuri a reușit) a-și întinde tentaculele în toate sferele vieții.
În cuvintele directorului Institutului Francez din Tallinn, Jean Cathala, în 1940, procesul de sovietizare a însemnat „integrarea într-o altă lume: într-o lume a instituțiilor, a practicilor și modurilor de a gândi care au trebuit acceptate in corpore pentru că spiritualul și temporalul, doctrina și statul, regimul și metodele de guvernare, patria și partidul la putere erau toate amestecate în asta” (citat în François Furet, Trecutul unei iluzii).
În același timp, sovietizarea a fost „parte a unei concepții imperialiste prin care un sistem de dominare și subjugare a fost instaurat și justificat, iar astfel, o identitate subalternă a fost atribuită popoarelor subjugate”. Principala slăbiciune a sistemului, în orice caz, a fost deficitul său cronic de legitimitate. În timpul stalinismului târziu, atât în Uniunea Sovietică, cât și în Europa de Est, despotismul autocratic a ruinat funcționarea partidului ca instituție autonomă, potențialul său pentru „impersonalism carismatic” propriu leninismului ca model organizațional.
Acest fenomen explică trăsăturile neotradiționaliste ale stalinismului. Dacă cineva urmează argumentul lui Ken Jowitt, transformarea definiției eroismului revoluționar (care inițial aparținuse partidului, dar care devenise prerogativa unui singur om) a anulat caracteristica fundamentală a inovației leninismului ca o formă ideo-politică de agregare. În cadrul acestei structuri monolitice dominată de falanga revoluționară, au fost urmărite cu frenezie planurile de remodelare a omului, naturii și societății.
Stalinismul ca religie politică a răsturnat morala tradițională: bine și rău, viciu și virtute, adevăr și minciună, toate au fost drastic reevaluate. Scopul era acela de a crea un sistem care unea victima și torționarul, care abolea tabuurile morale tradiționale și întemeia un cod diferit, cu diferite prescripții și prohibiții. Dramaturgia proceselor-spectacol, cu a lor „pedagogie infernală” (Annie Kriegel), a fost principalul element al unui sistem bazat pe teamă universală, duplicitate și suspiciune.
„Sentimentul oceanic”, extazul solidarității, dorința de a dizolva autonomia oricui în entitatea mistică supra-individuală a partidului, în mod competent descrisă de Arthur Koestler, au constituit terenul emoțional pentru un tip milenar de angajament revoluționar.
În conversațiile sale cu Czesław Miłosz, poetul polonez Aleksander Wat a exprimat una dintre cele mai memorabile evaluări ale fenomenului: „comunismul este dușmanul interiorizării, al omului lăuntric (…) Esența stalinismului este otrăvirea omului în interior pentru ca acesta să fie redus în același mod în care vânătorii de capete produc acele mici și zbârcite țeste, pentru ca apoi să dispară în întregime (…) Omul interior trebuie omorât pentru a putea fi posibilă găzduirea în suflet a decalogului comunist” (Secolul meu).
Comunitatea, definită în termeni de clasă, era antipodul egocentrismului mărunt și detestat al individului burghez. Sinele trebuia negat pentru a obține adevărata fraternitate. Generații întregi de intelectuali marxiști s-au grăbit să-și anihileze propria demnitate în această cursă apocaliptică pentru certitudini absolute.
Întreaga moștenire a raționalismului sceptic occidental a fost respinsă în numele luminii revelatoare care emana de la Kremlin. Epoca rațiunii avea astfel să culmineze în universul înghețat al terorii cvasi-raționale. În mod paradoxal, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, Georg Lukács, un model de perfecțiune al filosofiei marxiste și susținător ferm al bolșevismului, a scris un întreg tratat acuzând filosofia occidentală de a fi abandonat tradițiile umaniste în favoarea unei încercări generale de a distruge Rațiunea.
https://moldova.europalibera.org/tismaneanu
////////////////////////////////////////////////
Virusul perestroika și „efectul de demonstrație”
Vladimir Tismăneanu
Cetățenii țărilor socialiste erau practicieni desăvârșiți ai dublului limbaj și ai dublei gândiri. Viața minții era împărțită, iar rezultatul acestui proces chinuitor a fost acela că nici măcar secretarul general sovietic nu mai era convins în întregime de ceea ce proclamase partidul.
Ideologia a funcționat mai mult ca o instituție reziduală și mai puțin ca o sursă de identificare mistică cu autoritatea consacrată. După cel de-Al XX-lea Congres al PCUS și Revoluția din Ungaria, sloganurile oficiale au sunat ca o succesiune de propoziții absurde. Singurul efect al postulatelor ideologice a fost o stare generalizată de indiferență.
În mod ironic, imperialismul ideologic a rezultat în simulacre de credință care erau pur și simplu un camuflaj pentru vacuumul ideologic. În momentul în care această impostură a fost expusă, întreg castelul s-a prăbușit.
Așa cum spunea Havel, „ideologia, ca instrument de comunicare internă care asigură structura de putere a coeziunii interne, este în sistemul post-totalitar ceva care transcende aspectele fizice ale puterii, ceva care o domină într-un grad considerabil și, de aceea, care tinde să-i asigure la fel de bine continuitatea. Este unul din pilonii stabilității externe a sistemului. Acest pilon, însă, este ridicat pe o fundație extrem de instabilă. Este construit pe minciuni. Funcționează doar atâta vreme cât oamenii sunt dispuși să trăiască în minciună”.
În fiecare societate, cetățenii au nevoie de un set de valori călăuzitoare al căror ritual asigură liniște și împliniri lumești. Regimurile de tip sovietic au ignorat acest fapt și au forțat individul să-și scindeze sufletul între persoana publică și cea privată. Persoana și cetățeanul au fost entități diferite în aceste societăți. Rezultatul s-a tradus în apatie, dezgustul față de politică, dependență de droguri, interes pentru culturile exotice sau chiar în fascinația nazismului, cum a fost cazul anumitor grupuri de tineri sovietici.
De aceea, cineva ar putea să privească extincția pasiunii mistice drept cea mai mare vulnerabilitate a sistemelor politice comuniste. Aceste sisteme au suferit din cauza unei crize ideologice perpetue, în condițiile în care promisiunile lor și-au pierdut cu multă vreme în urmă orice credibilitate. Deciziile lui Gorbaciov au primit un sprijin lipsit de entuziasm din partea acelora pe care dorea să-i mobilizeze. Nu a constituit vreo surpriză faptul că liberalii și occidentaliștii radicali au fost cei care l-au înlăturat pe Gorbaciov de la putere.
Mihail Gorbaciov după lovitura de stat militară eșuată din august 1991
Mihail Gorbaciov după lovitura de stat militară eșuată din august 1991
Liderul PCUS a devenit o victimă a propriilor sale politici deoarece a subestimat separarea dintre voința pentru schimbare revoluționară în Blocul sovietic și conservarea status-quo-ului organizațional general în regiune. El a omis ceea ce-aș numi, utilizând terminologia lui Mark Kramer, „efectele de demonstrație” ale împuternicirii cetățenilor.
Gorbaciov a subminat ideologia marxist-leninistă. A interiorizat vulnerabilitatea regimului sovietic. Tot el și-a restrâns capacitatea de influență asupra neliniștii pietrificate din interiorul blocului și federației. A interpretat greșit viziunile societăților civile est-europene legate de transformarea regimului și a fost mai apoi luat prin surprindere de caracterul molipsitor al democratizării—esențialmente, o alternativă la propria sa viziune.
Potrivit lui Adam Michnik, „virusul perestroika” a fost într-adevăr cel din urmă ingredient necesar pentru a deschide stavilele disidenței. Dar, de asemenea, virusul reinventării est-europene a politicii a subminat ireparabil „fenomenul Gorbaciov”, echivalând cu o provocare permanentă, care a împins în cele din urmă schimbarea sistemică înspre chiar colapsul sistemului.
„Efectul de demonstrație” transnațional, intrabloc, transfrontalier al mișcărilor sociale, platformelor politice și politicilor de stat a accelerat cristalizarea și articularea conștiinței revoluționare nonviolente, mai întâi în rândurile intelighenției și apoi în marea masă a populației.
În contrast cu crizele anterioare ale lagărului socialist, în timpul evenimentelor din 1989–1991, oamenii au știut ce se manifesta și au înțeles deopotrivă ideile propagate.
https://moldova.europalibera.org/tismaneanu
////////////////////////////////////////////////
Despre comunism, terorism și iluzia salvării
Vladimir Tismăneanu
Astăzi, 14 octombrie, este ziua de naștere a marei gânditoare a politicului, de fapt a condiției umane, care a fost Hannah Arendt. Născută la Hanovra in 1906, in Germania wilhelmiană, Hannah Arendt a incetat din viață la New York in decembrie 1975. A scris texte esențiale despre totalitarism, violență, ideologii și revoluții.Nicio altă personalitate politică nu se identifică mai spectaculos decât Lenin cu iluziile revoluționare absolutiste ale secolului douăzeci. De profesie avocat, el a disprețuit total domnia legii. Pretinzând că realizează umanismul marxist, el a creat prima dictatură totalitară din istorie. El însuși un intelectual, a disprețuit intelighenția drept o clasă formată din idioți morali și poltroni politici. A fost ideologul perfect, fondatorul unei instituții fără precedent, partidul de avangardă.
Moștenitor al tradiției revoluționare ruse, valorifica secretomania, conspirațiile și violența. Din fire mai puțin sângeros decât succesorul său, Iosif Stalin, Lenin a fost totuși dispus să gireze și să comande crime în masă dacă el considera că acest lucru accelera dezvoltarea revoluționară. Erudită, nuanțată și cu adevărat originală, cartea lui James Ryan „Lenin’s Terror” este o contribuție excepțională la înțelegerea naturii bolșevismului ca mișcare radicală, a scopurilor, tehnicilor, fixațiilor sale și a consecințelor acestui fenomen…În mod judicios, Ryan leagă abordarea lui Lenin privind violența de dogmele ideologice ale marxismului. Autorul folosește o faimoasă afirmație a lui Aleksandr Soljenițîn din Arhipelagul Gulag ca epigraf pentru introducerea volumului: „Fantezia şi forţele sufleteşti ale criminalilor lui Shakespeare se limitau la cel mult zece cadavre. Pentru că ei nu aveau o ideologie”. Lenin s-a considerat, și într-adevăr a fost, un fidel discipol al lui Karl Marx. Conform standardelor celei de a doua Internaționale, el era unul dintre cei mai bine informați și prolifici autori. Intransigent din perspectiva principiilor fundamentale dar și capabil de a face un pas înapoi atunci când se confrunta cu un context defavorabil, Lenin a fost un veritabil machiavelic. A crezut profund în scopul revoluționar final – nașterea utopiei societății fără clase – și nu a avut scrupule sau rețineri în folosirea violenței pentru a-și promova planurile cataclismice. Ryan demonstrează că, pe lângă dogma marxistă, Lenin a fost în mod profund marcat de imensa avalanșă de violență declanșată de Primul Război Mondial. Precum alți profeți socialiști, printre care Rosa Luxemburg și Lev Troțki, s-a imaginat prins în lupta cosmică dintre forțele progresului și cele ale reacțiunii, dintre socialism și barbarie. La sfârșitul vieții, el părea să fi realizat că noua societate pe care el și bolșevicii au impus-o Rusiei era destul de diferită de emanciparea umanității promisă inițial. Ultimii săi doi ani din viață au fost dominați de dezamăgiri, frustrări și chiar disperare.
Lenin detesta inegalitățile Rusiei țariste și disprețuia tendințele reformiste. Vechea ordine trebuia să dispară în totalitate, definitiv și irevocabil. Mai mult decât atât, a fost dușmanul gradualismului în cadrul mișcării socialiste. Inspirați de prezumtive motivații altruiste, bolșevicii au creat un cosmos politic și social în care ființele umane au fost tratate drept rotițe într-un mecanism. Demnitatea a fost călcată în picioare în numele speranțelor nobile iar omul a devenit, așa cum remarca Arthur Koestler, „o ficțiune gramaticală”. Principala întrebare a lui Ryan, la care el oferă un răspuns impresionant de complex și convingător, este: „Cum și de ce Lenin și partidul său, devotați viziunii unui ‘viitor frumos’ definit de prosperitatea pașnică a întregii umanități, au prigonit poporul rus prin intermediul unei dictaturi violente” (p. 1)? El analizează și conexiunea dintre teoria (sau credința) originară leninistă și gândirea revoluționară a lui Stalin. Este clar că Stalin a fost cel mai de succes discipol al lui Lenin, dar rămâne întrebarea dacă el a fost și cel mai fidel urmaș al postulatelor profetului.Studiul pertinent construit al lui Ryan este un demers, remarcabil documentat, de istorie intelectuală, o examinare de cel mai înalt nivel științific a principalelor teme ale teoriei leniniste și o încercare de a înțelege implicațiile morale ale catastroficului experiment sovietic. Oricare ar fi fost promisiunile inițiale bolșevice, dovezile istorice duc inevitabil la următoarea concluzie: „Ținând cont de faptul că violența și dictatura bolșevică au fost, în mod paradoxal, simultan eficiente și în final contraproductive, prețul supraviețuirii [regimului n.tr.] a fost o sângeroasă dictatură care a distorsionat înaltele idealuri ce au stat la baza preluării puterii de către bolșevici”. Singura mea rezervă aici este legată de termenul „înalte”. Aș fi preferat „nesăbuite” sau chiar „iluzorii”. Putem oare absolvi intențiile originale de efectelor lor dezastruoase? Putem oare separa moralitatea intențiilor de moralitatea efectelor? Ryan însuși oferă destule dovezi că alți intelectuali și militanți de stânga și-au dat seama că bolșevismul era sortit să eșueze în epurări, lagăre și execuții în masă.
Chiar și înainte de venirea la putere a bolșevicilor, era clar că Lenin era un propagandist fanatic, un ideolog utopic fixat asupra ideii de puritate socială și purificare, un moștenitor al lui Robespierre și Saint-Just, și nu un filosof. Filosofia presupune îndoială, iar Lenin era un om fără îndoieli. Lenin era practicantul unei filosofii simpliste, partizane și exclusiviste. El a respins categoric orice posibilitate pentru o cale de mijloc, a unui tertium datur între ceea ce el a numit ‘ideologia burgheză’ și cea ‘proletară’. Maniheismul lui Lenin a fost inexorabil. Pentru Lenin și urmașii săi, ideile au fost dintotdeauna manifestările intereselor de clasă. Aceasta era esența unei noțiuni esențiale pentru concepția leninistă asupra ideilor, ideologiilor și conștiinței filosofice: partiinost – partinitatea, poziția de clasă, atașamentul militant, aservirea totală și funestă la linia partidului. Așa cum arată Ryan, pentru Lenin, dictatura proletariatului, concept pe care el l-a apărat cu fanatică ardoare, a reprezentat singurul mod de salvare a revoluției si, deci, a umanității. În această escatologie revoluționară, violența avea funcțiuni izbăvitoare, cathartice și miraculoase. Cei care refuzau să adere la adevărul revelat de partid deveneau ‘dușmani ai poporului’ și își meritau exterminarea fiind mizerabili paraziti. (Ryan oferă lungi citate din textele, publicate sau secrete, imbibate de ură ale lui Lenin)
Volumul lui Ryan reprezintă un excelentă analiză a leninismului ca doctrină revoluționară care sacralizează violența politică și condamnă întregi categorii sociala la extincție instrumentată de stat. Pretinzând că este o ideologie a celor oprimați, leninismul a fost o teleologie seculară, o glorificare a a unei false salvari fundamentate pe disprețul visceral pentru statul de drept, libertate, proprietate și pentru universalitatea drepturilor omului.
(James Ryan, Lenin’s Terror: The Ideological Origins of Early Soviet State Violence (London: Routledge, 2012).
Vladimir Tismăneanu
Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste…
https://moldova.europalibera.org/a/27306337.html
////////////////////////////////////////////////
Intre terorism si dictatura
In anii „marii terori”, la ordinul lui Stalin, au pierit si reprezentantii elitei PCdR-ului, fideli supusi ai Cominternului.
de IRINA ACHIM, PAULA MIHAILOV
ISTORIA COMUNISMULUI
„Tarul rosu” – intre terorism si dictatura
Stapan absolut al Kremlinului si zeu al socialismului mondial, Stalin a reusit sa-si pastreze puterea prin eliminarea „elementelor ostile”. In anii „marii terori” au pierit si reprezentantii elitei PCdR, fideli supusi ai Cominternului. Obedienta lor fata de Moscova nu i-a salvat de gloantele plutoanelor de executie.
Marea epurare din PCdR
LA ANIVERSAREA CALAULUI.
De dragul „Tarului rosu”, supusii sai se aratau nerabdatori sa urmeze calea socialismului „luminos”. Multi dintre ei insa, au sfarsit executati ca „dusmani ai poporului”…Procesele staliniste – una dintre cele mai intunecate si insangerate pagini ale istoriei comunismului mondial – debuteaza la sfarsitul anilor â™20 ai secolului trecut. Ating punctul cuminant intre 1936 si 1938, numarul victimelor cazute la ordinul lui Stalin fiind necunoscut si in zilele noastre. In viziunea temutului lider de la Kremlin, procesele politice constituiau modalitatea eficienta de eliminare a oricarui concurent real sau posibil la cea mai inalta pozitie din ierarhia de partid si de stat. Erau totodata o cale fara gres ca prin transformarea unor oameni nevinovati in „tapi ispasitori”, intreaga tara sa se teama de „tribunalele poporului”. Epurarile politice staliniste ii vizau deopotriva pe „dusmanii poporului” din afara si din interiorul partidului.
IADUL PE PAMANT.
De ce se faceau vinovate victimele de orice varsta, cetatenie, nationalitate, sex, confesiune religioasa, incat sa merite pedeapsa capitala, cu care se finalizau mai toate aceste procese, inscenate in marea lor majoritate? Sabotaj, spionaj, complot, conspiratie, la baza carora stateau „pacatele” antistaliniste – trotkismul (acuzatia cea mai grava), sionismul, nationalismul burghez. Orice suspect era arestat si inchis. Temuta inchisoare Lubianka de la Moscova a ramas emblema acestui timp sangeros. Aproape in totalitate, cei „gazduiti” acolo au sfarsit in fata plutonului de executie.Dar Stalin nu se multumea cu executarea acuzatilor directi, cei carora li se fabricau dosare „solide”. Climatul pe care il instituie este de nesiguranta si teroare. In perioada „marii terori” (supranumite si ejovcina, dupa numele lui Ejov – seful serviciilor speciale sovietice), denunturile si denuntatorii vor impanzi URSS. Pentru a-si dovedi fidelitatea fata de legile lui Stalin, parinti, frati, rude, prieteni, colegi de munca si camarazi de partid se turnau unii pe altii cu speranta desarta ca ar putea sa scape de judecata suprema. Societatea sovietica, ce se prezenta ca un model moral, devenise o cloaca de turnatori.
ANCHETELE STALINISTE.
Cel mai important element al anchetei era marturisirea „vinovatiei”. Primele momente ale detentiei, pana la declansarea interogatoriului, se petreceau in conditii extreme: izolare, caldura excesiva, frig. Interogatoriile erau conduse de una sau mai multe persoane si vizau epuizarea fizica a celui anchetat. Privarea de somn, interdictia de a bea apa, de a-si satisface nevoile fiziologice sunt o constanta. In multe cazuri se utilizau tortura fizica, injuriile, promisiunile mincinoase, distrugerea demnitatii personale si a respectului de sine. Totul pentru a obtine semnarea declaratiilor cerute. Li se impunea acuzatilor sa se confeseze de o maniera sincera, sa ceara iertare, sa se aseze in genunchi in fata anchetatorilor si judecatorilor.
COMUNISTII ROMANI – VICTIME ALE TERORII.
Atentatul comis de un dezechilibrat asupra lui Kirov (1934) – conducatorul PCUS din Leningrad – a fost prilejul pentru Stalin de declansare a terorii impotriva tovarasilor lui Lenin, membri ai Biroului Politic. Acuzandu-i pe cativa dintre acestia de a fi organizat un „complot” cu sprijin Imperialist importiva lui Kirov, Stalin a pus in miscare mecanismele terorii care de la centrul de putere si pana la membrii de partid de rand a avut milioane de victime. In primul rand, i-au cazut victime numerosi cominternisti.
Odata pornit, valul de procese politice nu a ocolit nici reprezentanti minusculului Partid Comunist din Romania, ros de lupte fractioniste. La sefia PCdR-ului, in anii terorii, se afla bulgarul Boris Stefanov. Considerandu-se „reprezentantul international” al Cominternului, Stefanov va tine in mainile sale soarta a numerosi comunisti si de hotararea lui a depins clasificarea lor ca „dusmani ai poporului”, „tradatori”, „trotkisti” sau spioni. Chemat la Moscova, Stefanov isi da avizul pentru „epurarea”, PCdR. Pe altarul justitiei staliniste, sunt sacrificati cei trei secretari generali ai partidului – Elek Köblös (1924 – 1928), Vitali Holostenco (1928 – 1931) si Alexandru Danieliuk – Stefanski (1931 – 1934). Le-au urmat, desi nu se poate stabili o cronologie a asasinatelor, marcanti membrii ai PCdR-ului. Printre acestia amintim doar nume ca Marcel Pauker, Cristian Rakovski, David Fabian, Alexandru Dobrogeanu – Gherea, Ecaterina Arbore, Eugen Rozvany.
SCAPA CINE POATE.
Fericitii pe care gloantele politiei politice nu i-au atins – Emil Bodnaras, Lucretiu Patrascanu, Gheorghe Cristescu, Ana Pauker – datorita faptului ca nu erau in URSS. Se aflau fie in inchisorile romanesti, fie pe frontul din Spania. Paradoxul sentintelor capitale aplicate reprezentantilor Cominternului, fara exceptie, erau servitori umili ai Cominternului, ai Moscoveim si ai lui Stalin. Nu a existat din partea lor nici o opozitie care sa justifice teroarea.
https://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/intre-terorism-si-dictatura-43517.html
//////////////////////////////////////////////
Următoarea pandemie dezvoltată de China ar putea fi cauzată de Nipah – crede un fost profesor la Stanford
Omid Ghoreishi
video
Contabilii din toată ţara au ieşit în Piaţa Victoriei: Boloş a pus cireaşa pe colivă
„Duceţi povestea mai departe!” Mii de oameni în pericol de moarte din cauza unui „ordin criminal”
VIDEO – Calificarea României a scos mii de suporteri în Piaţa Universităţii! S-a reluat o tradiţie din perioada Generaţiei de Aur
Circ în Parlament. Unui deputat i-a fost tăiat microfonul pe motiv că ţinea mâinile în buzunare
„De astăzi începe reconstrucţia USR-ului” – Elena Lasconi a devenit noul şef al partidului. Victorie zdrobitoare la vot
Mai multe articole
Steagul Partidului Comunist Chinez, caricatură publicată în ziarul Jyllands-Posten. China a criticat vehement publicaţia pentru lezarea imaginii Partidului-stat (Jyllands-Posten / Niels Bo Bojesen)
Epidemia de SARS de la începutul anilor 2000, care a infectat mii de oameni din întreaga lume şi a ucis numeroase persoane, a fost o lecţie pentru regimul comunist de la Beijing – cu privire la periculozitatea virusurilor – crede medicul cercetător şi autorul dr. Steven Quay.
„Ei au început să le considere potenţiale arme biologice”, a declarat pentru The Epoch Times dr. Quay, care a făcut parte anterior din personalul Facultăţii de Medicină a Universităţii Stanford iar în prezent este director executiv al Atossa Therapeutics.
După pandemia COVID-19, dr. Quay se teme că următoarea pandemie ar putea fi cu mult mai mortală dacă cercetările riscante asupra virusului Nipah în laboratoare precum Institutul de Virologie Wuhan (WIV) vor continua nestingherite.
„Iar dacă poţi crea un vaccin pentru propria populaţie înainte de a-l elibera, … poţi avea cu adevărat un efect diferenţiat. Iar acestea sunt arme convenabile din punct de vedere al preţului şi sunt arme ale fricii”, a spus el.
Citiți și „Moartea este motorul care duce istoria înainte”. Teorii fasciste ale Partidului Comunist Chinez
Dr. Quay consideră că există dovezi că regimul comunist de la Beijing este implicat în programe biologice extrem de riscante – asupra virusului Nipah. Unele dintre aceste dovezi includ date de la WIV, în timp ce altele sunt legate de transportul de eşantioane virale din laboratorul canadian de înaltă securitate din Winnipeg către China.
Nipah, care poate fi transmis de la animale precum liliecii sau porcii la oameni, are o rată de mortalitate foarte mare, variind între 40 şi 75 la sută. Au existat câteva focare cunoscute ale virusului, toate apărute în Asia.
Dr. Quay crede că dacă transmiterea de la om la om a virusului Nipah este facilitată de cercetători, rezultatul va fi dezastruos.
„Dacă îl fac aerosolizat, suntem terminaţi ca civilizaţie”, spune el.
Sean Lin, Ph.D., fost director al laboratorului de virusologie de la Walter Reed Army Hospital din Maryland, afirmă că este foarte îngrijorat de atenţia acordată de regimul comunist chinez virusului Nipah.
„Oamenii care se îmbolnăvesc de Nipah pot avea sindroame neuropatice. Pot avea leziuni cerebrale grave. Dar nu mor imediat, ca, de exemplu, în cazul virusului Ebola. Astfel că Nipah poate avea o şansă mai mare de a se propaga mai departe de la gazda infectată”, a declarat Sean Lin, colaborator al The Epoch Times, într-un interviu.
Citiți și China încearcă să transforme Ebola într-o armă cu mortalitate de 90%
„Dacă gazda poate rezista mai mult şi, prin urmare, îl poate răspândi mai mult – acest lucru îl transformă într-o armă biologică mai eficientă. Astfel că Partidul Comunist Chinez este foarte interesat de virusul Nipah şi de aceea cred că este foarte periculos”.
Microbiologul american Richard Ebright este de acord cu faptul că cercetările pentru a spori nivelurile de letalitate sau transmisibilitate (aşa numitul program gain-of-function / câştig de funcţie) a virusului Nipah ar trebui interzise, având în vedere riscurile implicate.
„Cercetările de tip câştig de funcţie şi cercetările privind sporirea potenţialului patogen al virusurilor Hennipah prezintă riscuri inacceptabil de mari. Astfel de cercetări ar trebui interzise. Atât în SUA, cât şi oriunde altundeva”, a scris într-un e-mail Ebright, profesor de chimie şi biologie chimică în cadrul board-ului la Rutgers-New Brunswick School of Arts and Sciences. Nipah este un tip de virus Henipah.
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) al SUA include virusul Nipah pe lista agenţilor potenţiali de bioterorism pentru care guvernul american trebuie să fie pregătit cu cea mai mare prioritate.
Dovezile
Evaluarea făcută de dr. Quay privind implicarea Institutului din Wuhan în cercetarea riscantă a virusului Nipah se bazează pe datele brute pe care cercetătorii din laborator le-au inclus într-o lucrare publicată.
Principalul obiectiv al lucrării a fost examinarea pacienţilor COVID-19 timpurii din decembrie 2019, dar datele brute au inclus 20 de elemente neaşteptate care au apărut din cauza contaminării încrucişate de la alte cercetări făcute de Institutul din Wuhan, a spus el.
Pentru 19 dintre aceste elemente, cum ar fi genele de caprifoi, dr. Quay a reuşit să găsească lucrări corespunzătoare publicate de WIV, confirmând că laboratorul a fost implicat în cercetarea lor iar WIV a fost dispus să recunoască public că a lucrat la ele. Dar pentru unul dintre elementele găsite – virusul Nipah – nu există nicio lucrare publicată.
„Nu erau doar bucăţi de virus, ci bucăţi de virus în ceea ce se numeşte un format de clonare infecţioasă”, a specificat el.
Folosind mânerul unei tigăi ca metaforă, dr. Quay a spus că virusul a fost găsit cu „mânere” de biologie sintetică care permit „deplasarea genelor”.
„Am găsit virusul Nipah în aceste mânere care sunt foarte tipic folosite pentru a face clone infecţioase. Acest lucru este complet împotriva tuturor convenţiilor privind armele biologice”, a spus el.
Cealaltă piesă a puzzle-ului este faptul că Laboratorul Naţional de Microbiologie (NML) din Winnipeg, Canada, a trimis tulpini Nipah şi Ebola la WIV în martie 2019.
Citiți și Cercetător: Primele mostre de COVID de la pacienţi din Wuhan conţineau un alt virus, modificat genetic, similar cu unul trimis în China de un laborator canadian
Transferul a fost facilitat de fosta cercetătoare NML Xiangguo Qiu, care a fost ulterior concediată din laborator împreună cu soţul şi colegul său Keding Cheng pentru că avea legături nedezvăluite cu regimul şi armata chineză.
Una dintre preocupările semnalate de Serviciul canadian de informaţii de securitate (CSIS) a fost faptul că Qiu a colaborat cu generali chinezi de rang înalt însărcinaţi cu cercetarea în domeniul programelor militare biologice şi al bioterorismului.
Citiți și Virusologii guvernului Trudeau ce au transferat Ebola la Wuhan ar fi avut “relaţii clandestine” cu agenţi chinezi [The Counter Signal]
Iniţial, dr. Quay nu a ştiut dacă eşantioanele canadiene au fost folosite în aceleaşi cercetări riscante. Dar mai târziu a observat că tulpina Nipah pe care o găsise la Institutul din Wuhan era tulpina Bangladesh. Iar una dintre tulpinile pe care Canada o trimisese laboratorului Wuhan era tot tulpina Bangladesh.
„Am petrecut aproximativ trei ore căutând genomurile celor două pentru a fi absolut sigur că sunt identice. Şi sunt identice”, a menţionat el.
„[Tulpina] ajunge în martie 2019 la WIV. Ar dura una sau două sau trei săptămâni pentru a o introduce într-un vector, iar eu o găsesc într-un vector în decembrie 2019 de la laborator. Este o sincronizare perfectă”.
Citiți și Virusolog conectat cu Partidul Comunist Chinez, concediat după ce a transferat Ebola de la Winnipeg la Wuhan, revine în China şi lucrează cu cercetători militari
Un alt indicator pentru dr. Quay este o prezentare din 2019 de către Shi Zhengli, cercetător principal la Institutul din Wuhan, care este adesea numită „doamna liliac” pentru activitatea sa privind coronavirusului de lilieci.
Dr. Quay spune că prezentarea ţinută de Shi Zhengli la Conferinţa internaţională privind virusul Nipah din Singapore, care a avut loc între 9 şi 11 decembrie în acel an, a arătat implicarea Chinei în cercetarea Nipah.
„Aşadar, există trei dovezi: Canada trimite la WIV în martie [2019]. Eu găsesc Nipah vectorizat, trecut prin câştig de funcţie, cu biologie sintetică, în decembrie. Apoi Shi Zhengli [prezintă] la o conferinţă în decembrie, vorbind despre programul cu Nipah „, afirmă el.
Fost medic la Walter Reed Army Hospital: Suspiciunea mea este că regimul comunist organizează experimente pe teren cu diferite virusuri rare pentru a testa dintre ele poate provoca transmiterea la animale şi apoi, mai departe, la oameni
Sean Lin spune că faptul că Xiangguo Qiu, cercetătoarea concediată de la laboratorul din Winnipeg, a riscat să atragă atât de multă atenţie facilitând trimiterea virusurilor către WIV arată cât de importante erau acestea pentru China.
„Este foarte posibil ca Partidul Comunist să fie interesat de un virus Nipah cu grad patogenic atât de ridicat”, a spus el.
Deşi tulpinile de virus au fost expediate cu aprobarea conducerii canadiene a laboratorului (!), partidele de opoziţie şi actualul ministru al siguranţei publice s-au declarat surprinşi să afle despre expediere.
Citiți și Institutul de Microbiologie din Manitoba dă afară doi chinezi implicaţi în activităţi ale Institutului de Virologie Wuhan
Agenţia de Sănătate Publică a Canadei, care supraveghează NML, a declarat anterior pentru The Epoch Times că expedierile au fost efectuate în conformitate cu procedurile şi protocoalele corespunzătoare. În ciuda faptului că au fost trimise prin poştă.
Sean Lin consideră că centrele de cercetare şi guvernele din Occident nu ar trebui să trateze centrele de cercetare chinezeşti ca pe institute academice obişnuite, deoarece acestea sunt în slujba armatei chineze.
„În cadrul mecanismelor de fuziune militar-civilă ale regimului comunist, multe institute de cercetare pot derula cu uşurinţă proiecte militare”, a spus el.
Testare agresivă
În 2012, China a raportat cazuri de virus asemănător cu Nipah la minerii din sudul ţării. Virusul a fost numit Mojiang, după numele comitatului Mojiang din provincia Yunnan, unde se află mina.
Mina a devenit mai faimoasă după pandemie, deoarece s-a aflat că Shi Zhengli, de la WIV, a descoperit coronavirusul RaTG13 la liliecii din aceeaşi mină în 2013.
Citiți și India lovită de cazuri de virus Nipah. 77 de persoane se află pe lista de risc ridicat în Kerala
Sean Lin mai remarcă faptul că RaTG13 este foarte apropiat de SARS-CoV-2, care a provocat pandemia COVID-19. El adaugă că regimul chinez împiedică oamenii de ştiinţă şi jurnaliştii din afara Chinei să efectueze investigaţii suplimentare în mină.
În 2022, o altă specie din familia Henipah, numită virusul Langya, a fost descoperită în provinciile chineze Shandong şi Henan. Sean Lin notează că acest virus era cel mai apropiat mai degrabă de virusul Mojiang, decât de virusurile Nipah sau Hendra, care sunt virusurile Hennipah cele mai cunoscute.
Citiți și Apariţia unui nou virus ridică problema bioterorismului
Potrivit unui articol al oamenilor de ştiinţă chinezi care au lucrat la acest caz, publicat în New England Journal of Medicine, la nouă dintre cei 35 de pacienţi infectaţi cu virusul Langya au fost detectaţi şi alţi agenţi patogeni. Printre aceştia se numărau virusul Hanta şi virusul febrei severe cu sindrom de trombocitopenie (SFTSV).
Sean Lin remarcă faptul că, deşi Hantavirusul şi SFTSV au devenit endemice în Shandong şi Henan, este încă foarte neobişnuit să găseşti toate cele trei virusuri într-un eşantion de dimensiuni mici.
De asemenea, el remarcă faptul că virusurile sunt extrem de letale, însă niciunul dintre pacienţi nu a murit ca urmare a infecţiilor.
„Suspiciunea mea este că regimul comunist organizează experimente pe teren cu diferite virusuri rare pentru a testa care dintre ele poate provoca transmiterea la animale şi apoi, mai departe, la oameni, pentru că este foarte neobişnuit ca oamenii să se infecteze cu două sau trei virusuri rare în acelaşi timp”, spune Sean Lin.
Medicul adaugă la suspiciunea sa faptul că principalii autori ai lucrării sunt de la Institutul de Microbiologie şi Epidemiologie din Beijing, cunoscut şi sub numele de Institutul de Microbiologie şi Epidemiologie al Academiei de Ştiinţe Medicale Militare, care se află în subordinea Armatei Populare de Eliberare.
„Cred că regimul comunist chinez testează în mod foarte agresiv diferite versiuni de virus Henipah pentru a vedea dacă există adaptări ale acestui virus la infecţia umană”, afirmă el.
Colaps civilizaţional
Ciuma neagră din secolul al XIV-lea a dat înapoi Europa cu 250 de ani, subliniază dr. Quay.
În lumea modernă, dacă o pandemie este atât de severă încât duce la o pierdere semnificativă a populaţiei, împreună cu ruperea lanţurilor critice de aprovizionare cu alimente şi energie, întreruperea transportului şi pierderea serviciilor de poliţie, de pompieri şi spitaliceşti, ‘civilizaţia intră în colaps’, spune el.
Acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul unei pandemii cauzate de un virus care are o letalitate de 50% sau mai mare, adaugă el.
„SARS-CoV-2 a avut mai puţin de 1 la sută [letalitate]. Aşa că se lucrează la gripă, se lucrează la Nipah, se lucrează la MERS. Toate acestea au o letalitate de 30 până la 70 la sută”.
Risc foarte ridicat
Dr. Quay spune că, de la pandemia COVID-19, tot mai multe ţări au lansat laboratoare pentru cercetarea virusurilor, iar acest lucru sporeşte îngrijorarea privind apariţia unor focare de infecţie dacă au loc cercetări riscante.
„Avem cu 50% mai multe laboratoare care fac acest tip de muncă periculoasă în întreaga lume, iar mai mult de jumătate dintre acestea se află în ţări pe care ONU le-a definit ca fiind instabile din punct de vedere politic”, spune el.
„Ce înseamnă asta? Ei bine, dacă există un război civil sau dacă există o preluare a puterii, dintr-o dată un laborator cu toţi aceşti agenţi patogeni poate ajunge sub controlul unor oameni care poate nu ar trebui să îl aibă.”
Sean Lin este de acord că proliferarea cercetărilor riscante asupra agenţilor patogeni mortali reprezintă un mare pericol.
„Oamenii fac din ce în ce mai multe experimente periculoase odată cu progresul biotehnologiei, al tehnologiei de inginerie genetică”, afirmă el.
„Trebuie să fim foarte atenţi la pericolul reprezentat de agenţii patogeni emergenţi. Un aspect este reprezentat de virusurile emergente, mai frecvente în natură, iar a doua parte este interesul pentru arme biologice al regimului comunist chinez, sau al altor grupuri teroriste. Acestea sunt situaţii foarte periculoase”.
////////////////////////////////////////////////
Noua alianţă a răului. Ce este Crink, „axa statelor totalitare”, şi ce urmăreşte ea
video
Contabilii din toată ţara au ieşit în Piaţa Victoriei: Boloş a pus cireaşa pe colivă
„Duceţi povestea mai departe!” Mii de oameni în pericol de moarte din cauza unui „ordin criminal”
VIDEO – Calificarea României a scos mii de suporteri în Piaţa Universităţii! S-a reluat o tradiţie din perioada Generaţiei de Aur
Circ în Parlament. Unui deputat i-a fost tăiat microfonul pe motiv că ţinea mâinile în buzunare
„De astăzi începe reconstrucţia USR-ului” – Elena Lasconi a devenit noul şef al partidului. Victorie zdrobitoare la vot
Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a avertizat că ţara se confruntă cu „cei mai periculoşi” ani de la sfârşitul Războiului Rece, cu o „axă a statelor autoritare” care conlucrează împotriva Occidentului.Potrivit The Week, Sunak a afirmat, în timpul unui discurs susţinut zilele trecute, că Marea Britanie şi aliaţii săi trebuie să recunoască cu întârziere conivenţa tot mai mare dintre China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord.Fostul lider conservator Iain Duncan Smith a afirmat, la rândul său, într-o declaraţie făcută pentru The Times, că această axă este „hotărâtă să pună capăt valorilor occidentale”, ceea ce ar însemna „sfârşitul drepturilor omului şi al statului de drept”.
Luna trecută, parlamentarii au avertizat că Marea Britanie şi alte guverne occidentale trebuie să elaboreze o strategie pentru a face faţă acestei axe din ce în ce mai „coordonate şi mai asertive”, altfel cel de-al treilea război mondial va fi „inevitabil”.
Naţiunile alianţei Crink
Acronimul Crink (China-Rusia-Iran-Coreea de Nord) a fost inventat anul trecut de Peter Van Praagh, preşedintele forumului Halifax International Security din Washington, după atacurile Hamas din octombrie.Termenul, un joc de cuvinte cu naţiunile Brics, descrie „o nouă aliniere a naţiunilor din care vin acum provocările strategice ale democraţiilor globale”, se arată în declaraţia conferinţei anuale.Pericolul pe care îl reprezintă China pentru Taiwan şi agresiunea ei în Marea Chinei de Sud, războiul Rusiei în Ucraina şi războiul Israelului în Orientul Mijlociu (parte a conflictului de decenii cu Iranul şi grupurile regionale controlate de acesta) sunt conflicte separate cu agende diferite.
Însă la Washington le privim „din ce în ce mai frecvent” ca parte a „unei singure mari naraţiuni”, a declarat Adam Taylor pentru The Washington Post. Naţiunile Crink diferă mult în ceea ce priveşte ideologia, iar coaliţia lor este mai bine înţeleasă ca o „căsătorie de convenienţă” şi disperare.
Cum colaborează China, Rusia şi Iranul?
Cele patru ţări îşi furnizează reciproc armament şi petrol pentru a „eluda sancţiunile impuse de Occident”, a declarat site-ul i news. Experţii avertizează că acestea colaborează „mai strâns” pe fondul conflictelor din Ucraina, Orientul Mijlociu şi Africa.
Iranul a jucat un „rol important” în războiul Rusiei, a declarat Eliot A. Cohen în The Atlantic. Dronele iraniene „zboară în fiecare noapte spre oraşele ucrainene”, pentru a dezvălui apărarea antiaeriană şi pentru a „deschide calea” rachetelor ruseşti.În schimb, Rusia a furnizat arme apărării Iranului împotriva loviturilor israeliene, a declarat Taylor. Acest lucru face parte dintr-o „alianţă strategică” forjată de invazia Rusiei: o „relaţie reciproc avantajoasă” între două state paria.
China, cea mai importantă naţiune din Crink, a oferit Rusiei „un colac de salvare comercial” de când invazia sa a declanşat sancţiunile occidentale.
Săptămâna aceasta, preşedintele Xi Jinping s-a întâlnit cu Vladimir Putin în China, cu ocazia celei de-a doua vizite de profil înalt a preşedintelui rus în mai puţin de un an, „cel mai recent semn al alinierii lor în creştere”.China menţine, de asemenea, legături strânse cu Iranul, oferindu-i un sprijin care a diminuat în mod similar impactul sancţiunilor. Aprofundarea relaţiei este determinată de „interese reciproce”: „nevoile insaţiabile de energie ale Chinei şi căutarea de sprijin economic şi diplomatic de către Iran”, a precizat The Diplomat. Dar este susţinută de „o naraţiune comună de rezistenţă împotriva percepţiei de hegemonie occidentală”.
În centrul acestui vârtej geopolitic se află „poziţia globală din ce în ce mai asertivă a Chinei”. Relaţia sa tot mai profundă cu Iranul şi Rusia poate fi înţeleasă prin prisma „rivalităţii tot mai mari” dintre China cu SUA.
Care este rolul Coreei de Nord?
Coreea de Nord, poate cea mai imprevizibilă dintre naţiunile Crink, profită de fragmentarea ordinii internaţionale pentru a intensifica presiunea asupra SUA şi a Coreei de Sud.Pe lângă dezvoltarea sa militară din ultimii ani, Coreea de Nord „a fost în relaţii bune cu Rusia şi a rămas de partea Chinei”, a declarat Richard Lloyd Parry, editorul pentru Asia al cotidianului The Times.De când Rusia a invadat Ucraina, relaţia dintre Phenian şi Moscova a înflorit. Coreea de Nord a furnizat Rusiei muniţii şi materiale de război de care are mare nevoie, în schimbul „tehnologiei avansate” pe care o râvneşte Phenianul, a declarat Taylor.Liderul nord-coreean Kim Jong-un a vizitat Rusia în toamna anului trecut, prima sa călătorie externă din 2019, şi a promis o cooperare militară mai strânsă cu Putin.
Armele nord-coreene au fost folosite, de asemenea, de Hamas în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, potrivit armatei israeliene şi sud-coreene. Coreea de Nord neagă acest lucru, dar a vândut în trecut lansatoare de rachete antitanc către Hamas.
Care este obiectivul final al alianţei Crink?
Ţinta coaliţiei Crink nu este răsturnarea unei „ordini internaţionale bazate pe reguli”, a declarat Cohen, ci mai degrabă a „ordinii mondiale conduse de americani” din ultimii 75 de ani. Pentru a-şi atinge obiectivele, principalii actori Crink sunt „din ce în ce mai dispuşi să folosească violenţa deschisă” şi să ameninţe cu folosirea armelor nucleare.
În mod crucial, trei din patru naţiuni Crink sunt înarmate nuclear, iar Iranul „nu este departe”, a menţionat Taylor.
În final, acestea „sunt unite de convingerea tot mai mare că va veni momentul lor, când Occidentul divizat şi indecis, mai bogat, dar mai slab, nu va lupta”.
///////////////////////////////////////////////
6 iulie 1949 – 75 de ani de la a doua operațiune de deportare a românilor din Basarabia de către Rusia sovietică. Arhivele Naționale de la Chișinău au publicat listele NKVD cu 35.144 de basarabeni trimiși în Siberia și Kazahstan
DE TUDOR MATEI
1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 83 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
SĂ NU UITĂM! Noaptea Neagră: 12 iunie 1941. 82 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei. Preoți, profesori, învățători, primari, jandarmi sau chiar și poștași, au devenit MARTIRI AI ROMÂNIEI
La 6 iulie se împlinesc 75 de ani de la cea mai mare operațiune de deportare a românilor din Basarabia organizată de NKVD-ul sovietic. Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ IUG) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, membrilor partidelor politice, gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.
În acea tristă noapte au fost deportați în Siberia și Kazahstanul de Nord peste 35 de mii de români basarabeni, majoritatea femei și copii. Acesta a fost al doilea val de deportări din Basarabia.
Primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane.
Au urmat alte doua operațiuni – în 1949 și 1951,- în urma cărora au avut de suferit alți aproape 40 de mii de români persecutați de ocupanții bolșevici.
Arhivelor Naționale de la Chișinău au oferit prin intermediul site-ului oficial listele deținute cu cei 35.144 de basarabeni deportați, din care lipsesc însă românii deportați din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei aflate sub ocupația Ucrainei.
STATISTICA PE EȘALOANE A DEPORTAȚILOR DIN 1949
„Se apropie data de 6 iulie, când comemorăm începutul celei mai mari deportări în masă din istoria RSS Moldovenești, actuala R. Moldova. Cu această ocazie, Agenția Națională a Arhivelor vă prezintă un tabel care arată numărul celor care au fost deportați, ÎN TOTAL 35 MII 144 PERSOANE, din ce stație de cale ferată spre destinația finală, din Siberia. Aveți posibilitatea să vedeți exact de unde a fost îmbarcată fiecare persoană deportată și unde sau dacă, în unele cazuri, a mai ajuns la destinație, dar și numele celor care s-au născut între timp în cele câteva săptămâni cât a durat drumul. În comparație cu deportarea din 12-13 iunie 1941, pentru cea din 1949 avem date pentru 99% din deportați. Am rezerve în ce privește folosirea expresiei „al doilea val al deportărilor” întrucât sugerează un fenomen natural, ceea ce nu a fost nicidecum, din contră, a fost rezultatul unei politici de stat bine plănuite și realizate FOARTE MINUȚIOS, ca un plan de război, nu întâmplător s-a numit operațiunea SUD.”, a afirmat directorul Arhivelor de la Chișinău.
„După un raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, numărul total al celor deportați a fost de 35 mii 796 persoane, dintre care 14 033 femei, 11 899 copii și 8 864 bărbați. Prin urmare, listele pe care le oferim acum în premieră publicului larg conțin aproape 99 la sută din cei care au fost deportați. Puteți descărca toate listele în format pdf și găsi în câteva clipe printr-o căutare simplă, pe nume sau localitate, informația care vă interesează. Alternativ, puteți folosi opțiunea de căutare direct pe site după nume, prenume, localitate, anul de naștere. SURSA: Agenția Națională a Arhivelor.”, a mai informat acesta.
VIDEO:
https://www.activenews.ro/cultura-istorie/6-iulie-1949-75-de-ani-de-la-a-doua-operatiune-de-deportare-a-romanilor-din-Basarabia-de-catre-Rusia-sovietica.-Arhivele-Nationale-de-la-Chisinau-au-publicat-listele-NKVD-cu-35.144-de-basarabeni-trimisi-in-Siberia-si-Kazahstan.-DOCUMENTELE-AICI-120088
////////////////////////////////////////////////
MAFIA MASONICĂ de la SRI, România pe axa: Bucureşti – Washington – Bruxelles –Ierusalim!
Vechea Securitate vs. SRI-ul masonic şi închinat Ocultei Mondiale (Washington – Bruxelles – Ierusalim)!
Nimeni nu o să aibă încredere deplină în SRI, până nu demisionează masonii din fruntea lui: George Maior şi Florian Coldea. Românii habar nu au ce reprezintă mafia masonica din interiorul serviciilor secrete :
– Generalul Florian Coldea este în gaşca cu Igaş, Falcă şi mafia de la Arad. Ani de zile s-a curvăsărit pe la toţi politicienii până a ajuns general cu zeci şi sute de steluţe pe uniformă (din cauza aceasta a fost poreclit „Mica Galaxie a SRI-ului”). S-a masonit şi el, repede ca să ajungă cât mai sus…bolnav după putere cum este.
– George Maior + Ioan Rus, ofiţer acoperit al Securităţii, şi masoneria din Cluj = MAFIE ! Puţini oameni ştiu că George Maior este şi nașul lui Ioan Codru Talpeş, băiatul lui Ioan Talpeş, fostul sef al SIE (Ioan Talpeş a fost coleg de clasă cu Liviu Maior, tatăl lui George Maior). S-au masonit, s-au înrudit (încuscrit) între ei… exact ca în mafia italiana. Pe urma ies in ziare si încep să răcnească din toate puterile: „Românii să aibă încredere în noi şi în Loja Satanică a Masoneriei, ştim noi mai bine ce este bun pentru tara aceasta”.
mircea-gheordunescu-mlnr
Mircea Gheordunescu, fost director adjunct al SRI-ului şi frate de lojă masonică cu George Maior şi Florian Coldea.
Masonii ăştia nemernici ne-au pulverizat întreg sistemul de securitate al ţării, ăştia au vândut tone de informaţii de am ajuns la ora actuală pe fundul prăpastiei…bolnavii ăştia la cap care se îmbracă întocmai ca la circ. George Maior şi-a scos fraţii de loja masonică în faţă ca să vorbească despre pericolul… „EXTREMIST” ÎN ROMÂNIA! Normal, românii sunt „extremişti” pentru că se leagă de SATANICA MASONERIE! Dvs. realizaţi că şefii SRI-ului, George Maior şi Florian Coldea, se îmbracă aşa atunci când participă la ritualurile masonice? Doamne, în ce ţară am ajuns să trăim…
Evreul Eugen Chirovici, frate de lojă masonică cu George Maior (amândoi sunt în „Clubul de la Berna”)
Domnule Maior, dacă erai bărbat adevărat, aveai demnitate, ieşeai în faţă şi spuneai: „Da, eu sunt mason şi slujesc Oculta Mondială, interesul naţional şi România sunt mai la urmă…” Te-ai dus repede la susţinătorii sionismului „Romania Libera”, care ştii bine de cine sunt finanţaţi, şi ai început să te lauzi ca romanii au mare încredere în SRI-UL MASONIC! Domnule Maior, probabil ca eşti inconştient şi habar nu ai ce declari: suntem un popor ortodox de 2.000 de ani, noi facem ascultare de Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei, cum să avem încredere într-o instituţie înţesată de masoni ? Când Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei, slavă lor, au spus cât se poate de limpede: „Masonii sunt duşmanii lui Hristos, satanişti care aduc închinăciune dracilor din iad”. Păi, şi atunci cum să procedam ? Aruncăm la gunoi ortodoxia, Dreapta Credinţă în Hristos, ca să ne luăm după masonii cei îndrăciţi ? Doamne Fereşte…
Nicu Gheară, cel mai mare mafiot al României (la concurenţă cu Ion Ţiriac)
Gheara a fost recrutat de masonerie în urmă cu mulţi ani de zile, aşa ajuns în anturajul unor ofiţeri de la SRI/SIE (de acolo se trage toata puterea lui). La ora actuală a ajuns în loja italiană Propaganda Due (P2 – Loja Mafiei). I-aţi auzit vreodată pe Maior şi Coldea să comenteze ceva la adresa acestui mafiot? Nu, Doamne Fereşte, cum să-şi prigonească ei fraţii de lojă masonică ! Domnule Maior, voi masonii aţi spus lucrul acesta : „Masonii sunt fraţi între ei şi au datoria să se ajute necondiţionat”. Se ştie bine la nivel de servicii secrete: Nicu trimite milioanele în ţară şi ele sunt atent direcţionate către fraţii masoni şi anumiţi ofiţeri din cadrul serviciilor secrete. Ţara aceasta se zbate în sărăcie şi voi împărţiţi milioane de euro, jigodii nemernice ce sunteţi ! Ce tupeu fantastic aveţi în voi : ROMÂNII SĂ AIBĂ ÎNCREDERE ÎN SRI-UL CONDUS MAFIA MASONICĂ !!! (Nota redacţiei „Justiţiarul”: Mai ţineţi minte comedia cu agenţii SRI care-l supravegheau pe Gheară în Bucureşti şi au sfârşit prin a fi sechestraţi de gărzile de corp al lui Nicu? Probabil se temeau să nu „marcheze banul” la un serviciu secret concurent). http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1246917-nicu-gheara-sechestrat-umilit-politistii-care-urmareau.htm
Doi ofiţeri ai SIE, acum doi ani de zile, au ajuns la Monte Carlo şi s-au cazat la hotelul „Fairmont Monte Carlo” ( sub identităţi străine ). Nicu Gheară, din „întamplare”, se plimba şi el cu yachtul pe acolo…desigur, SRI-ul lui George Maior nu deţine asemenea informaţii. V-am mai spus noi pe acest blog: ţara aceasta are nişte servicii secrete speciale, necunoscute de 99% dintre populaţie, singurii oameni despre care se vorbeşte în şoaptă şi cu teamă în glas. Daca aveam doar SRI si SIE, intram cu paşaportul în Braşov…
Noi nu putem să luăm ce este bun la ora actuală în Rusia, să ne transformăm ţara după modelul lor: STAT NATIONALIST SI ORTODOX (BAZAT PE TRADITII). Noi trebuie să fim în continuare slugi pe la UE, americani, israelieni, pentru că aşa vor masonii de Maior, Coldea si toata gaşca lor oportunistă de mafioţi vânduţi. George Maior nu scoate un cuvânt despre Roşia Montană şi gazele de şist, că doar finul Ponta îl are consilier pe evreul Wesley Clark (împreună fură aurul de la Roşia Montană). George Maior este obsedat de teroriştii care stau la graniţă şi vor să se arunce în aer prin Bucureşti, că doar astea sunt ordinele Washingtonului (Doamne Fereşte, se supără americanu’ şi îi lasa fără muncă pe Maior şi Coldea ). A ţipat SRI-ul ani, luni de zile: „Vin teroriştii din Palestina şi Liban, Hezbollah, Frăţia Musulmană.” Dacă au văzut că nu merge scenariul acesta au întors foaia : „Staţi aşa că vin teroriştii din Albania, pentru că noi susţinem Serbia Ortodoxă”. Au văzut că nici asta nu merge la populaţie şi s-au gândit la un plan nou: PERICOLUL VINE DIN RUSIA! SRI-ul, în trei luni de zile, o să răcnească: adevăratul pericol este naţionalismul ortodox, ăia sunt teroriştii care ameninţă securitatea României. Poate ne ajuta bunul Dumnezeu şi scăpăm odată de masonii care au ajuns sa conducă SRI-ul. (Nota redacţiei „Justiţiarul”: Nici biserica nu se dă în lături de la masonerie, deoarece multe capete bisericeşti fac parte din această organizaţie ocultă!)
Cat de ipocrit eşti domnule Maior (declaraţia din „România Libera”) : „Nu-i prea suport eu pe politicieni ”. Serios ?! Când stăteai la masă cu Iliescu, Geoană, Adrian Năstase, Hrebenciuc, Mitrea, nu-ţi mai era silă de politicieni ? După ce s-a dus Năstase la închisoare, sacrificat de fraţii tăi de loja masonica, ai ieşit repede în faţă: „Nu am treabă cu Năstase…”. Daca nu era Geoană să intervină la americani şi Năstase să discute cu Băsescu, nici in ziua de astăzi nu erai şeful SRI-ului. Puţini oameni ştiu când ai locuit în Irlanda, cum ai stat „codiţă” după un important membru al Ocultei Mondiale, doar-doar, ai să ajungi şi tu ca Mugur Isărescu şi Dăianu. Felicitări, domnule Maior, eşti al doilea Mihail Moruzov al României! Dacă mergi pe drumul acesta te vor ţine americanii până la vârsta de 75 de ani în fruntea SRI-ului. http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cu-george-maior-directorul-sri-exista-centre-de-putere-care-vor-sa-foloseasca-sri-in-batalia-prezidentiala-din-2014-294116.html
Vocea Rusiei – Frustrările domnului Gitenstein
Atacurile la adresa noastră au devenit o frumoasă tradiţie a acoliţilor băsescieni. Mai nou, în rândul celor care au simţit nevoia să-şi spună oful în legătură cu activitatea analiştilor de la Vocea Rusiei s-a înscris şeful SRI Gheorghe Maior.
Rareori se întâmplă ca un şef de serviciu secret să îndemne cetăţenii să nu acorde importanţă unui anumit site, ba chiar să „recomande” sistarea comunicării cu acesta, dar într-o ţară în care însuşi preşedintele recomandă cetăţenilor să nu se uite la un post TV, orice este posibil. Desigur, domnul Maior ne-a făcut un serviciu în sensul că orice cetăţean cu creierul nespălat va îndeplini ordinele şefului SRI fix pe dos, măcar şi dintr-un firesc simţ de antagonism faţă de o structură care nu se bucură de nici un fel de sprijin popular. Pe de altă parte, sunt de înţeles frustrările manifestate de şeful SRI, care probabil rezultă din inabilitatea de a controla ceea ce publică Vocea Rusiei, fapt care ne deosebeşte radical de marea majoritatea presei din România. Gheorghe Maior opinează că site-ul Vocii Rusiei se bucură de o popularitate care nu este „pe măsura calităţii”, sugerând probabil că orice articol calitativ trebuie mai întâi văzut de un agent acoperit al SRI, aşa cum se întâmpla la Jurnalul Naţional în care un agent al SRI a activat în calitate de redactor-şef. În realitate, calitatea materialelor de la Vocea Rusiei este asigurată de persoane cu o pregătire net superioară faţă de cea a „acoperiţilor cooperativei Ochiul şi Timpanul” din presa românească. Merită evidenţiat faptul că interviul lui Gheorghe Maior a produs anumite dificultăţi tehnice, în sensul că fraza „România trebuie să aibă forţa de a-şi extrage puterea adecvată unor discuţii de pe picior de egalitate cu Rusia”a fost retradusă de câteva ori. Motivul este simplu: pentru cineva care nu cunoaşte îndeaproape realităţile din România este dificil a crede că un şef de serviciu secret poate avea o exprimare pleonastică specifică corigenţilor din şcoala generală.
Frustrările evidente ale şefului SRI se regăsesc nu numai în interviurile acordate pe bandă rulantă, dar şi în opera epistolară a domniei sale. Din „surse”, se ştie că în ultimul timp, şeful formal al SRI a început să trimită pe bandă rulantă scrisori, rapoarte şi analize adresate viitorului şef al CIA, John Owen Brennan, sperând probabil să repare ceva din dezastrul care îl paşte pe şeful lui real după schimbarea echipei de la Departamentul de Stat, CIA şi Pentagon. Aspectul frustrant al situaţiei provine din faptul că rapoartele trimise la Washington ajung la coşul de gunoi înainte să fie citite de secretară. Aspectul şi mai frustrant al situaţiei provine din faptul că „interceptarea” scrisorilor „la uşa” cabinetului domnului Brennan a fost posibilă datorită eforturilor uriaşe ale unor reprezentanţi ai serviciilor secrete din România care luptă pentru bunăvoinţa decidenţilor de Washington. Privită din exterior, întreaga bătălie pentru controlul liniilor de comunicare cu Casa Albă are un pronunţat caracter comic. Situaţia în care două grupări mari din serviciile de informaţii din România se sfâşie reciproc pentru a avea exclusivitatea comunicării cu aparatul administrativ al sultanului Obama, pare a fi desprinsă dintr-o relatare istorică din perioada fanariotă.
În fond, frustrările lui George Maior nu sunt altceva decât o oglindire a frustrărilor lui Florian Coldea, iar frustrările şefului real al SRI sunt congruente cu frustrările prin care trece fostul ambasador Mark Gitenstein. Presa din România a fost profund impresionată de scrisoarea deschisă postată de Mark Gitenstein pe un blog colectiv al diplomaţilor americani. Cel mai mare prieten al lui Traian Băsescu s-a adresat lui John Kerry pentru a-l convinge să continue politica practicată de Washington în relaţia cu România. Pentru fanii domnului Gitenstein problema este următoarea: un diplomat cu „greutate” şi cu posibilitatea de a influenţa politica regională a Casei Albe nu are nevoie de scrisori deschise publicate pe bloguri pentru a face în aşa fel încât noul secretar de stat să ia în calcul sfaturile sale şi să accepte viziunea sa. Dacă un diplomat se adresează noului secretar de stat prin scrisori deschise, înseamnă că noul secretar nu mai dialoghează cu el nici formal şi (mai grav) nici informal. De aici, rămâne unica şansa, cea a publicării unei scrisori deschise, în speranţa că ideile prezentate vor ajunge la decident măcar într-un digest al presei. Sfârşit trist şi tragic pentru un ambasador, dar totodată şi un semn de sfârşit tragic şi trist pentru cei care şi-au legat toate speranţele de imutabilitatea acestuia.
Sursa: http://newsinfo1000.wordpress.com/2013/03/31/mafia-masonica-de-la-sri-romania-pe-axabucuresti-washington-bruxelles-ierusalim-o-adevarata-caracatita-al-mafiei-masonice/
////////////////////////////////////////////////
DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? DE CE LEGIONARII ERAU PREZENTAȚI CA FASCIȘTI ȘI CRIMINALI?
– Radu Iacoboaie
DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA OFICIALĂ A COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? PENTRU CĂ ION ILIESCU A AVUT PUTEREA POLITICĂ ȘI NU NUMAI. PENTRU CĂ A FOST INSTRUIT LA MOSCOVA MAI BINE DE 5 ANI ȘI A AVUT SPRIJINUL LUI MIHAIL GORBACIOV. LA ,,REVOLUȚIE” A CERUT AJUTOR MILITAR DIN PARTEA SOVIETICILOR! IAR DIN 1990 A ÎNAINTAT ÎN GRAD MULȚI OFIȚERI DIN ARMATĂ, DIN FOSTA SECURITATE, A ACORDAT MULTE DISTINCȚII ȘI A CUMPĂRAT BUNĂVOINȚA ȘI TĂCEREA JUSTIȚIEI ROMÂNE.
CA MASON DE RANG ÎNALT (GRADUL 33) A AVUT DESIGUR SPRIJINUL DEPLIN AL MASONERIEI COMUNISTE, FOȘTILOR ACTIVIȘTI DE PARTID ȘI SECURIȘTI. MASONERIA CAPITALISTĂ ABIA ÎNCEPEA SĂ SE ,,TREZEASCĂ” LA VIAȚĂ DIN ,,ADORMIRE” DUPĂ NOAPTEA LUNGĂ COMUNISTĂ… PE TIMPUL COMUNISMULUI, NU PUTEAU FIINȚA SAU EXISTA ÎMPREUNĂ CELE DOUĂ MARI RAMURI MASONICE: COMUNISTĂ ȘI CAPITALISTĂ (CORPORATISTĂ). COMUNIȘTII AU ÎNLĂTURAT ORICE POSIBILĂ AMENINȚARE ȘI ORICE REZISTENȚĂ ANTICOMUNISTĂ, INCLUSIV CEA DIN MUNȚI…
A AVUT ȘI CONTROLUL ASUPRA JUSTIȚIEI ROMÂNE ȘI SERVICIILOR SECRETE, CARE AVEAU OAMENI INSTRUIȚI PE TIMPUL COMUNISMULUI ȘI RĂSPUNDEAU ÎNCĂ LA COMANDĂ POLITICĂ. JUSTIȚIA NU ERA INDEPENDENTĂ ȘI MINISTRUL JUSTIȚIEI AVEA PUTEREA SĂ OBSTRUCȚIONEZE ACTUL DE JUSTIȚIE DEȘI ERA POLITICIAN ȘI ÎNCĂ DE STÂNGA DIN ECHIPA LUI ILIESCU. AȘA SE EXPLICĂ DESIGUR CĂ NICI MĂCAR UN DOSAR PRIVIND ,,REVOLUȚIA”, MINERIADELE, TULBURĂRILE DE LA TG.MUREȘ NU A FOST SOLUȚIONAT ÎN INSTANȚĂ PÂNĂ ÎN ZIUA DE ASTĂZI!… DEȘI PROCURORUL DAN VOINEA, MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE VICTOR BABIUC (masoni) AU TOT PROMIS CĂ ÎȘI VOR DUCE CERCETĂRILE PÂNĂ LA CAPĂT. AU FOST DOAR PROMISIUNI DEȘARTE PENTRU CALMAREA SPIRITELOR ÎN ROMÂNIA…
Tovarășul filosovietic și KGB-ist ION ILIESCU a avut desigur și propagandiști de frunte precum evreul sionist SILVIU BRUCAN (devenit formator al opiniei publice, analist politic la televiziuni), regizorul SERGIU NICOLAESCU (incinerat la moarte de către tânăra lui soție), prezentatori de la televiziunea publică, gazetari de la Adevărul și alte publicații etc.
Ați urmărit de pildă filmele regizate pe timpul comunismului de marele regizor Sergiu Nicolaescu, care și astăzi sunt redate mereu pe anumite canale TV precum FILME ROMÂNEȘTI?
Cum se explică însă mistificările grosolane ale istoriei românilor în privința legionarilor din filmele cu comisarul Moldovan, interpretat chiar de către actorul și regizorul Sergiu Nicolaescu, devenit ulterior senator (via FSN-PDSR-PSD), coleg de echipă important cu Ion Iliescu, ales chiar să conducă Comisia de anchetă privind evenimentele din decembrie 1989? De ce legionarii sunt prezentați în filmele sale ca oameni profund imorali, fasciști, criminali și bandiți notorii iar comuniștii ca eroi pozitivi? De ce a fost răsturnat practic adevărul istoric, mai ales despre așa-zisa rebeliune legionară?…
Det.aici
DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? DE CE LEGIONARII ERAU PREZENTAȚI CA FASCIȘTI ȘI CRIMINALI? – Radu Iacoboaie, 15 martie 2015
////////////////////////////////////////////////
Dovezile vinovăției lui Ion Iliescu. Dosar complet despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 în noul număr „Evenimentul Istoric”
de CAPITAL
Noul număr al revistei „Evenimentul Istoric” prezintă dosarul complet al Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Informațiile CIA transmise de la București președintelui SUA. Discursul din 14 iunie 1990, dispărut timp de 25 de ani, recuperat de un ziarist celebru. Contradicțiile din memoriile fostului președinte al României. Descoperiți dovezile vinovăției lui Ion Iliescu în Mineriada din 1990, precum și alte subiecte la fel de interesante, în numărul 75 al revistei „Evenimentul Istoric”, disponibil începând de astăzi la chioșcuri și online, pe edituradecarte.ro, cu livrare gratuită.
Dovezile vinovăției lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 1990
În dimineața zilei de 29 ianuarie 1990, are loc contramanifestația susținătorilor FSN, Bucureștiul fiind invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului. Sediile partidelor de opoziție sunt devastate, liderii partidelor istorice fiind evacuați cu blindatele armatei.
Evenimentul poate fi considerat preambulul a ceea ce a rămas în istorie ca Mineriada din 13-15 iunie 1990, considerată cea mai brutală dintre toate acțiunile minerilor în Capitală.
Cum au evoluat evenimentele din Piața Universității? Care a fost rolul lui Ion Iliescu în decursul Mineriadei din 1990? Au venit într-adevăr minerii în mod spontan la Bucureşti, surclasând autorităţile, neputincioase în a-i opri? Ce documente au fost transmise zilnic de CIA președintelui SUA despre Mineriadă?
Descoperiți toate răspunsurile și dovezile vinovăției lui Ion Iliescu în dosarul complet despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 publicat în numărul 75 al revistei „Evenimentul Istoric”, disponibil începând de astăzi la chioșcuri și online, pe www.edituradecarte.ro, cu livrare gratuită.
Romulus P. Voinescu, masonul care a prins mii de spioni…………………………………………………………………………..
Det. aici
https://www.capital.ro/dovezile-vinovatiei-lui-ion-iliescu-dosar-complet-despre-mineriada-din-13-15-iunie-1990-in-noul-numar-evenimentul-istoric.html
///////////////////////////////////////////////
Dovezile existenței statului parallel
Alina Mungiu-Pippidi
Cum s-a ajuns la Morar vs SRI?
Din toate revelațiile din memoriile judecătorului Morar cele mai impresionante sunt cele privitoare la serviciile secrete (SS, pp 486-534 și urm.). Evident, pentru că în jurul problemei dată de captura statului de către aceste structuri domnește o tăcere absolută. Mulți lideri de opinie, inclusiv în gazete intelectuale, sunt patronați de ei (generalul Pahonțu de la SPP ne-a dat exemplul lui Daniel Funeriu, dar nu e singurul, intelectualii pedeliști erau aproape toți clienți ai SS). Cine nu e al lor, se teme, că au gheare lungi. De asta memoriile lui Morar sunt prima mărturie directă și merită atenția noastră. Nimeni, dar absolut nimeni, nu are nimic de câștigat din a se pune rău cu SS în România, care pot nu doar bloca accesul în orice funcție oficială al cuiva, drept pe care nu îl au constituțional, dar și l-au asumat și nu li-l mai contestă nimeni, dar pot organiza compromiterea vieții publice și private a oricărei persoane. Morar trece deci prima probă a credibilității: nu are nimic de câștigat din a dedica o parte importantă din carte acestui subiect incomod, unde până și Comisia Europeană, prin ultimii autori ai MCV (primii erau parcă mai deștepți), s-a spălat pa mâini și ne-a transmis să ne descurcăm singuri, că nu e treaba lor, chiar dacă e adevărat.
Dar, evident, era treaba lor de două ori, o dată că nu se poate vorbi de rule of law acolo unde ai actori deasupra legii și a procesului democratic care încalcă drepturi fundamentale și a doua oară pentru că problema a devenit mai mare sub mandatul doi al lui Băsescu și cele două mandate ale lui Iohannis, deși era mai veche, datorită anticorupției. SS au profitat – unele mai mult ca altele- de agenda politică și au sărit în trenul anticorupției cu mult succes. Morar arată, just, că rădăcinile problemei sunt în incompleta rezolvare a moștenirii Securității printr-o lege adecvată și că Adrian Năstase e primul sub care s-a trecut o decizie CSAT prin care SS au căpătat monopolul interceptărilor. Și nu e vorba doar de SRI. În cele cinci zile de vacanță la București, în decembrie, am căzut din ziua unu pe o halucinantă transmisie în direct la mai multe televiziuni, unde Klaus Iohannis și Alina Gorghiu (după ei am închis) se întreceau în a lustrui cu limba Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), la aniversarea sa de 30 de ani.
Evident, omiteau să spună (și la fel și site-ul aniversaților) că originea STS este fosta unitate „R” din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS), iar șeful său până în 2017, generalul Marcel Opriș a avut legături cu instituția represivă a regimului comunist, după cum a arătat Marius Oprea. Omiteau să spună că nu există vreun SS similar în UE, care să dezvolte și să controleze toate softurile semnificative, ca alegerile sau vaccinarea, și să se lupte pe datele noastre așa zis private doar cu SRI.
Nu mai spun că nicăieri nu ar transmite vreo televiziune, nici măcar una publică, în direct așa niște ”news” extraordinare. Dar, cum spune Morar, până când Curtea Constituțională, cu el raportor principal, nu a îngropat legea Big Brother, la datele din interceptări (niciodată refuzate de instanțele ”independente”, prin proceduri secrete, lipsite de veritabil control judiciar și pe care ministrul Predoiu le vrea reintroduse, de altfel), aveau acces toate cele șase servicii secrete, nu numai SRI și STS. Când Morar roagă un serviciu secret (presupunem STS) să verifice biroul unei procuroare DNA din provincie (care remarcase că se scurgeau lucruri confidențiale din biroul ei) și bănuia SRI (care o asculta, presupunem, ilegal, că nu ar fi existat vreun judecător să dea mandat să fie ascultați pe motiv de securitate națională procurorii șefi ai DNA), respectivul SS raportează că nu a găsit nimic. În schimb, Coldea îl sună furibund pe Morar să îi facă scandal că i-a deconspirat operațiunea chiar a doua zi, deci serviciu la serviciu nu își scoate ochii.
Ciocnirea dintre Morar și SRI are la bază, așadar, niște conflicte profesionale. Morar nu pornește deliberat vreo cruciadă contra serviciilor, dar se convinge repede, că în vreme ce politicienii păreau amenințarea imediată pentru independența DNA, că SS sunt la rândul lor o problemă. Primul caz semnalat este al unui procuror militar din subordinea DNA care ancheta corupția unor sereiști (militarii sunt anchetați doar de militari, dar sub acoperiș civil, formula noastră de compromis constituțional imperfect). SRI-ului nu îi convine și îl sapă la Morar prin aluzii și alte procedee fără temei. Când Morar le spune că ori vin cu ceva serios contra lui, ori să-și vadă de treabă, se duc și îl toarnă și pe subordonat, și pe șef (Morar) la Băsescu. Acest gen de bârfe sunt tipice și pentru contribuțiile lor la dosare în primul stadiu, de asta Morar se plânge de calitatea lor în interviul din acea vreme dat lui Tapalagă. Pe urmă, dau informații selectiv, când le convine lor, iar când nu le mai convine retrag chiar informații deja semnalate către DNA. Morar (și Kovesi) iau parte la o ședință la Băsescu în care SRI (Maior și Coldea) pretind că au șters din greșeală informații deja arătate poliției judiciare din DNA, pentru că de fapt devenise mai avantajos pentru ei să nu fie trimisă în judecată acea persoană (modus operandi frecvent pare a fi controlul prin șantaj și recrutare a celor vulnerabili, nu justiția). Morar le spune, în prezența lui Băsescu, că nu ei decid cine este trimis în judecată și că nu e legal ce fac.
Cum se amestecă serviciile în justiție
Kovesi (deși la acea ședință e de partea lui Morar) are în general relații mai bune cu ei, nu doar cu SRI, dar și cu alte servicii sau controlorii lor (nu doar cu Coldea, ci și cu generalul ”Gabi” Oprea). Morar semnalează, și asta e important, că gradele date de Oprea erau reale (cu privilegii aferente), că i se propusese și lui, iar pe lista publică figurează Kovesi și mai mulți oameni politici și ziariști (Kovesi spune că Oprea i-a dat grad fără știrea ei). Un alt procuror, Codruț Olaru, devine din caporal, colonel (aici, lista integrală). Nu era nevoie să fi făcut armata ca să te avanseze generalul Oprea. Nici un fel de anchetă parlamentară nu are loc privitor la coloneii lui Oprea.
Morar are ocazia să se lămurească mai bine cum funcționează SS și să și acționeze pe baza a ce știe când devine procuror general interimar la Parchetul General (2013-2014) și apoi judecător la Curtea Constituțională. Partea asta din carte e și mai spectaculoasă, pentru că un concert de împrejurări și acțiuni umane diverse și necoordonate (prin procese diferite care ridică excepții de neconstituționalitate, de exemplu) creează ocazia extraordinară pentru judecătorul Morar de a face primii pași concreți pentru controlul SS, el fiind raportor la toate cazurile importante privitoare la SRI care ajung la CCR. Morar relatează că primii experți străini de la DNA își exprimaseră deja mirarea că SRI, și doar el, făcea ascultările: țările din UE au fie agenții civile specializate, fie poliția însăși are dotări pentru acest lucru. Dar pas cu pas, și pentru că tehnologia creează dependență de trecut (nu poți antrena peste noapte cadre specializate, echipamentele sunt scumpe), SRI devine monopolist pe domeniu și luptă să păstreze monopolul, iar mandatele de ascultare cresc exponențial, cele de securitate, care merg la puținii judecători cu clarificare ORNISS fiind mult mai numeroase decât cele pe corupție (care merg la judecători obișnuiți).
Nu mai reiau povestea, știm adevărul datorită unui avocat din Cluj care a trimis cereri la toate instanțele și din rapoartele SRI dinainte de 2015, când încă le mai publicau. Ascultările sunt indispensabile anticorupției, dar ele trebuie făcute sub un control judiciar clar, în toate fazele lor. SRI nu e organizația potrivită pentru că nu funcționează sub controlul judiciar adecvat și nu a funcționat niciodată, asta e problema. Mandatele de ascultare pe siguranță națională ale SRI erau mai multe ca ale FBI, la o populație românească de 15 ori mai mică decât cea a SUA și mai ales în condiții de pace. Așa cum am scris la vremea respectivă, e de necrezut că în localitatea Titu pot fi sute de persoane care amenință siguranța națională. O explicație este că iau aprobări pe stoc de la magistrații care le dau pe bandă rulantă pentru a fi folosite discreționar, pe nume la întâmplare, și se folosesc oriunde e nevoie (X e ascultat cu mandat pe numele lui Y).
Morar discută cu Kovesi chestiunea, mai ales că motivațiile cererilor de ascultare care vin la procurorul general – 10-15 pe zi – sunt slabe sau lipsesc cu desăvârșire, iar Kovesi admite că nu a respins niciodată vreuna în cei șase ani de mandat al său la PG. Are discuții similare și cu Livia Stanciu, președinta ICCJ, și începe să le refuze mandate, cerându-le să prezinte măcar o brumă de dovadă că o persoană este un risc de securitate națională și trebuie urmărită, și asta în scris, nu oral. Cu alte cuvinte, Morar a încercat să educe SRI să se comporte ca într-un stat de drept.
Ca să știm dacă a reușit ar trebui ca azi PG și ICCJ să publice – datele în sine sunt informații publice – numărul de mandate ascultate anual (acum cu războiul din Ucraina a căzut și cea mai mică necesitate de a proba ceva și poate fi toată lumea ascultată că are gânduri contrarii siguranței naționale). Morar și CCR încearcă să educe și politicienii: în decizia din 2019 despre faimosul protocol PG-SRI, CCR a lăsat la aprecierea instanțelor să stabilească dacă probele obținute în baza protocoalelor semnate cu SRI au fost obținute conform dispozițiilor legale, dar a subliniat că și Parlamentul României are partea lui de vină în funcționarea justiției pe bază de protocoale, constatând exercitarea în mod necorespunzător a controlului civil asupra Serviciului Român de Informații atât în februarie 2009, cât și decembrie 2016.
Cine controlează pe cine?
Finalmente, ca judecător al CCR în 2016, datorită unei excepții sesizate într-un proces, Morar are o contribuție decisivă la curmarea intervenției SRI în procese penale prin asemenea proceduri discreționare. Și aceasta e ocazia – suntem în 2016 – în care Morar merge la Iohannis (cu Oana Hăineală, atunci în MJ) să explice necesitatea ca tehnica de ascultare să treacă la DNA, pentru că CCR e pe cale să decidă că nu e constituțional ca SRI să facă ascultările și să nu existe o întrerupere în anchetele în curs. Morar și colega sa încearcă astfel să îl sensibilizeze pe noul președinte la o problemă logistică, necesitând voință politică la cel mai înalt nivel, ca anticorupția să nu sufere din cauza restabilirii statului de drept. Iohannis întreabă de ce nu a rezolvat Băsescu problema (și i-a pasat-o lui) și după aceea spune că i-ar displace profund dacă CCR ar lua această decizie (și deci el ar fi obligat să facă ceva contra SRI). Anunțarea deciziei anticipate a CCR a fost un gest de curtoazie a lui Morar față de președinte, e evident că CCR nu cere aprobarea unei decizii de la executiv, tot conceptul de judicial review nu ar mai avea nici un sens altfel, și deci răspunsul lui Iohannis este de două ori inadecvat, dă indicații CCR și se derobează de sarcina de a sprijini DNA. Urmează ordonanțele Ralucăi Prună sub Guvernul Cioloș.
Al doilea capitol, și mai însemnat, privește legile Big Brother, pornite de la o directivă europeană antiterorism care a căzut între timp la Curtea din Luxemburg, prin care serviciile solicită un întreg pachet de supraveghere a societății. Ceea ce în Occident pornește de la necesitatea de a supraveghea potențiali teroriști din rândurile populației imigrante sau naturalizate musulmane în urma unor atentate sau veritabile rebeliuni în suburbii (Franța sau Belgia) e o mare ocazie pentru serviciile din România să legalizeze o supraveghere extinsă și discreționară care în practică exista deja.
Sunt prea multe detalii (citiți cartea) ca să le dau eu aici, dar, pe scurt, Morar reușește, cu colegii săi din CCR (Livia Stanciu e excepția) să le trântească pachetul lor legislativ de două ori, iar între timp și directiva europeană de la originea acestei legi e îngropată de Curtea de la Luxemburg (Curtea Europeană de Justiție). SRI reacționează de-a dreptul autocratic, arestând un membru al CCR, pe judecătorul Toni Greblă, cel mai vulnerabil dintre membrii Curții, pe pretextul ridicol că ar încălca embargoul contra Rusiei (vânzând niște capre, am scris la vremea respectivă). Arestarea unui judecător constituțional este extrem de gravă într-un stat de drept (mai târziu Greblă a fost achitat, este, astăzi, prefectul Bucureștiului), dar persoana implicată fiind controversată, reacția din societate și la Bruxelles e zero.
Morar le-a spus celor doi președinți, la finele mandatului lui Băsescu și în perioada în care are de a face cu Iohannis, că Maior și Coldea trebuie înlocuiți, au stat prea mult la conducerea SRI și metodele lor nu sunt legale. Băsescu nu a făcut nimic, azi știm de ce, Coldea și Udrea fuseseră o vreme mână în mână. Iohannis – pe fondul scandalului cu Sebastian Ghiță și pozele din Toscana cu vacanțele lui cu Coldea – l-a trecut în rezervă pe Coldea și l-a trimis pe Maior ambasador.
A dus asta la o trecere în legalitate a SRI, condus direct de un apropiat al președintelui, Eduard Hellvig, care a și recunoscut, într-un discurs ținut în acest an la UBB, că relațiile politicienilor cu serviciile nu mai sunt firești? Toate indicațiile arată că nu, deși declararea (tardivă) a Securității ca organ represiv e o încercare de normalizare. Cum am văzut în procesul nostru (România Curată) cu SRI care durează de ani de zile, serviciul, chiar sub Hellvig, s-a luptat cu ghearele și cu dinții pentru dreptul său de a acționa discreționar și în materii pur civile (nu poți clasifica date despre eficacitatea antisepticelor din spitale sau despre achiziții publice), și o succesiune de curți au fost intimidate și au încercat să scape trimițând la altele.
Realitatea justiției din România de azi e aceasta, SRI e deasupra legii și magistrații se tem de el, mai ales că intervine în alegerile pentru conducerea lor și are proprii candidați și agenți de influență pe care îi împinge în funcții ca să își păstreze acest statut. Așa cum reiese și din acest studiu, reforma serviciilor secrete ca parte a admiterii României în NATO a fost deci doar parțială, iar aducerea lor în sfera statului de drept rămâne o sarcină colosală pentru viitor.
https://www.romaniacurata.ro/memoriile-lui-morar-episodul-2-confruntarea-cu-serviciile-secrete/
////////////////////////////////////////////////
Masoneria acaparează justiţia română
De către Gazeta de Cluj
Dorin Petrişor
Generalul Ion Mihai Pacepa a dezvăluit că Ceauşescu intenţiona să facă afaceri cu mafia italiană. Se ştie că din comerţul de droguri şi arme se obţin cele mai mari profituri. Tentativa dictatorului a eşuat, din simplul motiv că Mafia… nu avea încredere în el. Având un sistem represiv „de invidiat”, Ceauşescu nu putea fi controlat. „Neajunsul”a fost recuperat imediat după Revoluţie. Echipa bolşevică păstorită de Ion Iliescu nu avea nici măcar scrupulele piticului din Scorniceşti. Banul era ochiul lor (singurul), aşa că Mafia, sub onorabila acoperire a masoneriei, a penetrat structurile de putere ale statului român. Inclusiv justiţia.
„Dacă ceva începe bine, se va termina prost, iar dacă începe prost, se va termina şi mai prost”, spune o lege a lui Murphy. Lege care este perfect aplicabilă în cazul masoneriei române. Cele mai importante loji masonice din Europa sunt Marele Orient, adică ramura franceză, şi Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, adică „ramura cealaltă”.
Masoneria avea, iniţial, numai bune intenţii, „fraţii” luptând pentru un model liberal şi democratic de societate. Lojile au pătruns în Ţările Române începând cu secolul al XVIII-lea (în Transilvania, unde o figură marcantă a fost Horea, care din acest motiv nu este reprezentat în iconografia ortodoxă română). În Moldova şi Ţara Românească, activitatea masoneriei începe să-şi facă simţite efectele abia în secolul al XIX -lea, înregimentând figuri marcante ale istoriei noastre moderne: Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza etc. Printre adversarii cei mai notorii ai masoneriei, în acea epocă, era Mihai Eminescu. În perioada interbelică, societatea românească devine tot mai „antimasonică”, în special prin avansul pe care-l ia organizaţia fundamentalist-ortodoxă „Legiunea Arhanghelului Mihail”. Legionarii, dar nu numai ei, definesc masoneria, în mod abuziv, ca o sectă iudaică ce ar urmări subjugarea naţiunilor creştine.
Regimurile comuniste din Europa de Est au fost mai tranşante: au interzis, pur şi simplu, orice activitate masonică. Comuniştii, care cunoşteau din proprie experienţă primejdia organizaţiilor secrete, nu puteau admite societăţi clandestine care să le submineze autoritatea. După 1989, lojile au renăscut, fără a avea însă nici puterea, nici „bunele intenţii” de odinioară. Mai precis, o parte însemnată a masoneriei s-a „adaptat” vremurilor, transformându-se într-o structură infracţională internaţională. Este cazul Mafiei italiene – ramură pervertită a Marelui Orient al Italiei – care, după 1990, şi-a întins tentaculele şi în România.
Caracatiţa ajunge la Bucureşti
Cotidianul ZIUA a publicat acum şapte ani o anchetă despre legăturile „familiei” preşedintelui României cu societatea Pinto. “Prin această societate se derulau cele mai diverse operaţiuni ilicite: de la spălarea banilor negri, la mari afaceri imobiliare şi de la traficul de stupefiante şi materiale strategice la comercializarea de arme. În decursul anchetei, s-a dovedit că România ocupă un loc de primă importanţă în strategia de dezvoltare a grupului mafiot. În dosar au apărut nume noi: Ion Iliescu, Mugur Isărescu, gen. Stănculescu, Adrian Năstase. Toţi aceştia au avut, într-un fel sau altul, legături cu societatea „PINTO”, favorizând pătrunderea caracatiţei italiene în ţara noastră”, scrie cotidianul citat în numărul din 1 aprilie 1996 (nici o păcăleală). O amplă anchetă a Poliţiei italiene s-a lăsat cu arestări de calibru. Pe parcursul anchetei, patru dintre personajele centrale ale societăţii PINTO au recunoscut că au colaborat cu serviciile secrete. Printre aceştia figura şi Gian Gaetano Caso, omul numărul 1 al afacerilor cu România, având legături strânse cu oficialităţile de la Bucureşti. Masoneria italiană are şi ea mari interese la „Studio PINTO”. Pe aici se învârt Alfredo Diomede, mare secretar al Marelui Orient al Italiei, Costel Iancu, maestru al lojei „Acquila”, şi chiar Marele Maestru al masoneriei italiene, Di Bernardo. În spatele societăţii „PINTO” se ascunde o adevărată reţea de firme, trusturi, concerne şi bănci, care-şi pasează de la una la alta contracte şi bani, pentru a li se pierde urma.
“Relaţii profitabile” cu Iliescu
Acţiunile concertate ale forţelor de poliţie din mai multe ţări europene au dat rezultate. În primăvara lui 1993, cea mai mare parte a nucleului italian a fost arestată. Inculpaţii încep să dea declaraţii. Anchetatorii descoperă adevăratele dimensiuni ale cazului, cu conexiuni în toată lumea. Un loc important îl ocupă „filiera română”, atât prin amploarea deosebită a operaţiunilor efectuate pe dulcele plai mioritic, cât şi prin importanţa persoanelor implicate. În declaraţiile date de inculpaţi în timpul interogatoriilor apar periodic nume ca: Ion Iliescu, Mugur Isărescu, Victor Stănculescu etc. Reproducem, conform cotidianului citat, câteva fragmente edificatoare din declaraţiile lor. Gian Gaetano Caso: „Am vorbit despre relaţiile dintre cele mai profitabile pe care le aveam, prin intermediul lui Pinto şi Costel Iancu, cu preşedintele român Iliescu şi, prin alţii, cu guvernatorul Băncii Naţionale, pe care îl întâlnisem personal în mai multe rânduri. Cu ajutorul acestor relaţii am dezvoltat numeroase iniţiative în România.”
Patrizio Pinto: „În mai 1992, Caso, întors din România, unde se întâlnise cu Iancu (acesta avea relaţii cu cele mai importante vârfuri ale lumii bancare şi politice româneşti, deşi nu pot spune dacă îl cunoştea personal pe preşedintele Iliescu), mi-a adus toată documentaţia referitoare la construirea unei reţele de autostrăzi în România.” Di Bernardo: „Deja în noiembrie 1990, Costel Iancu mi-a spus că stabilise legături cu preşedintele Iliescu, ministrul Apărării, Stănculescu, ministrul de Externe, Adrian Nastase.” În aceeaşi declaraţie, Di Bernardo adăuga: „Am avut ocazia de a-l cunoaşte pe Năstase, care, în cursul unei vizite oficiale, a venit să mă caute la Villa Medici, fiind anunţat de Diomede că voi participa la întâlnire şi la masa care urma. La invitaţia guvernanţilor români, m-am dus pentru prima oară la Bucureşti, la 3.12.1990, unde l-am găsit pe Costel Iancu, care m-a introdus pe lângă cele mai proeminente figuri ale Guvernului Român, printre care Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale. În aceste împrejurări mi-am dat seama că Iancu este foarte bine văzut de guvernanţii români.”
Exerciţiu de memorie
Ajunşi aici, ne simţim datori să ne amintim câteva “etape istorice” din guvernarea postdecembristă a economiei româneşti (mai precis ţepele de care s-au “bucurat” cetăţenii cu drept de vot). Ne amintim că marele Mugur Isărescu, singurul demnitar de rang înalt rămas neclintit din funcţie în ultimii 13 ani, stabilea “cursul de referinţă” leu-dolar. Adică modul prin care se făceau multe speculaţii financiare şi erau falimentate întreprinderile româneşti care aveau exporturi. Acelaşi Isărescu a candidat, de formă, în alegerile prezidenţiale din 2000, împotriva “tătucului” Ion Iliescu. Asta numai după ce Banca Naţională, guvernată de el, a “vegheat” ca Dacia Felix, Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor etc. să poată falimenta în bună regulă, fără a fi împiedicate de “prostimea” depunătorilor. Ne mai amintim de generalul Stănculescu, unul dintre cei mai bogaţi români în viaţă, care, după ce l-a trădat pe Ceauşescu, “a scăpat de sub control” comerţul românesc cu armament convenţional. În aceeaşi ordine de idei, nu ştim cum de Marian Munteanu, fostul “lider” al Pieţei Universităţii, a ajuns un prosper om de afaceri, în bune relaţii cu…Virgil Măgureanu. Nici cum de Valeriu Stoica, fost lider liberal şi ministru al justiţiei, a lăsat un morman de dosare să mucegăiască.
Jur să apăr adevărul! Cel masonic
Mafia în blană masonică nu s-a mulţumit însă cu sprijinul clasei politice româneşti. Cel care s-a ars cu justiţia italiană suflă şi-n iaurt, spune un vechi proverb pesedist. Nu cumva să se găsească cine ştie ce judecător daco-roman şi să încurce afacerile masonice. Astfel, masoneria a penetrat cu deosebită plăcere justiţia românească. La vârful instrumentului. Adică la Curtea Supremă de Justiţie, unde “fratele” Iliescu are un cuvânt de spus. Poate singurul. Principala anexă a acestui instrument deosebit de tare este Asociaţia Magistraţilor din România (AMR). Un soi de sindicat manevrat de judecători pe care loja nu putea să-i mai încapă. AMR chiar face pe sindicatul, luptând pentru salarii şi alte asemenea “jucării”. În fapt, conducerea AMR încearcă să subordoneze total justiţia română structurii masonice (mafiote) care s-a infiltrat deja în toate “sectoarele” puterii. Chestie care a tras şi atenţia unui deosebit de atent serviciu de informaţii. Cel puţin „un sfert” din atenţia UM 0962 se concentrează asupra preşedintelui AMR, Viorica Costinoiu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Această Silvia Conti pe invers a fost – spun surse din “servicii” – cam des trimisă de Valeriu Stoica (iarăşi?) pe la seminarii internaţionale, unde cine mai ştie cu cine se întâlnea. Viorica Costinoiu este şi soaţa cu acelaşi nume a soţului ei, Florin Costinoiu, jude la Curtea Supremă de Justiţie. Florin a fost secretar de stat sub blânda privire a fostului ministru Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedinte al unei alte organizaţii “de bună şi foarte bună credinţă”, anume Uniunea Juriştilor din România. Iosif Chiuzbaian şi Florin Costinoiu fac pe francmasonii şi o fac atât de bine încât sunt subordonaţii lui Costel Iancu, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33 Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, funcţie concepută special să fie greu de rostit. Cum gradele sunt multe şi cornute, în schemă intră şi Marcel Schapira, Mare Maestru de Onoare ad Vitam al Marii Loji Naţionale Române, Suveran Mare Comandor Emeritus ad Vitam al Consiliului Naţional Român, fondator şi preşedinte al Comisiei de Decernare a medaliei “Alexandru Ioan Cuza Princeps”.
Dabija
După o binemeritată pauză de respiraţie, biologic necesară în urma efortului de a citi atare “distincţii”, ne putem abate atenţia şi asupra lui Dan Spânu, judecător al Curţii de Apel din Craiova. Mason şi el, din marea “familie” a Vioricăi Costinoiu şi a bravului ei soţ. Nu atât de mason încât să participe la şedinţa din 27 septembrie 2002, al cărei scop era discutarea unui nou regulament, transmis de conducerea Marii Loji, şi desemnarea a trei membri care să participe la Conventul din 12 decembrie. Nu numai Costiniu şi Spânu au “ochi triunghiulari”, ci, conform unor surse mai secrete decât ne aşteptam, circa 20 de baştani din AMR s-ar dedulci la mierea masonică. E ceva putred în justiţia română. Anume, nu este chiar firesc ca mari importanţi magistraţi să facă parte din organizaţii oculte, unde să fie subordonaţii altora. Unde este mult trâmbiţata independenţă a justiţiei? Îşi are sediile în Sicilia şi la Palatul Cotroceni? În fapt, aceşti “naşi” ai AMR urmăresc, cu deosebit interes, bravele acte de corupţie ale magistraţilor români. O legendă spune chiar că folosesc maldăre de dosare pe post de perne, ca să poată raporta liniştiţi mahărilor masoni: “Non preocupare piu”. Cam ce a zis Dabija, mafiotul.
https://gazetadecluj.ro/masoneria-acapareaza-justitia-romana/
/////////////////////////////////////////////////
Lista masonilor din România
Raportul SRI (ceva mai vechi pana apare altul nou –n.r.) arata ca “Marea Loja Naţionala din Romania, condusa de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizata cu sprijinul direct a criptocomuniştilor romani” si de asemenea ca “Masoneria romana, „fiica zvapaiata” a Kremlinului este o organizatie secreta parapolitica, bine ancorata in toate zonele societatii romanesti, de la administratie si servicii secrete pana la diplomatie si biserica. Prin aderarea la grupurile infractionale organizate sub „cupola” M.L.N.R., nenumarati frati masoni au adus atingere sigurantei nationale, facandu-se vinovati de conspirare impotriva statului roman si a interesului national.”Lista celor mai importanti “venerabili” din Bucuresti cu tot cu Lojele de care apartin si afacerile sau functiile lor in institutii publice – asa-numita “Lista a lui Roncea”
Alexandru Dăescu (Loja Concordia) – director în cadrul Institutului Ana Aslan
- Pierre de Hillerin (Loja Delta Dunării) – director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport
- Vlademir Georgescu (Loja Nicolae Bălcescu) – profesor universitar
- Nicu Alifantis (Loja Nomine Mircea Sion) – artist
- Mihai Oancea (Loja Ieroboam) – afaceri imobiliare
- Bogdan Pârvanu (Loja Bucureşti) – arhitect şef al Primăriei sector 2 Bucureşti
- Adrian Bălan (Loja Meşterul Manole) – afaceri imobiliare
- Andrei Toma (Loja România Unită – preşedinte de regiune la Asociaţia Naţională a Cluburilor Lions
- Ştefan Chiocinaru (Loja I.C. Brătianu) – profesor de ştiinţe politice, jurnalist, doctor în drept internaţional
- Mircea Neacşa (Loja Carol Davila) – director în cadrul Televiziunii Române
- Victor Teodor Iovici (Loja Scara lui Iavov) – viceprimar al Municipiului Bucureşti, membru în conducerea PRM
- Bogdan-Dimitrie Niculae (Loja Cavalerii Sf. Raphael) – medic specialist dermatolog, preşedinte Asociaţia Română Anti-Aging Lasermed
- Cornel Hagiescu (Loja Echerul de Aur) – manager casa de producţie IMAGINA
- Mircea Perpelea (Loja William Preston) – director în cadrul Băncii Naţionale a României, fost prefect al judeţului Vâlcea
- Octavian-Mircea Grozea (Loja Romana) – om de afaceri, MTG MANAGEMENT SOLUTIONS, PRICE JOY şi LCT OPTICAL COMMUNICATION
- Liviu Poenaru (Loja Lumina) – avocat
- Ionel-Cristinel I. Deaconescu (Loja Etica) – consilier PDL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, om de afaceri
- Adrian Dimitriu (Loja Memphis) – om de afaceri, RCS INTERNATIONAL FORWARDING
- Nicolae Efimov (Loja Gheorghe Comănescu) – director Spitalul CFR 2, doctor în ştiinţe medicale (ortopedie)
- Florin Stoenescu (Loja Calea Inimii) – secretarul Comisiei de Istorie a Centrului Academic de Studii Hermeneutice
- Dinu Albu (Loja Albert Pike) – medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic Panait Sârbu
- Cristian Piedone Popescu (Loja Lumină şi Adevăr) – primar al sectorului 4 Bucureşti
- Dan Dumitru (Loja Templul Umanităţii) – reprezentant al firmei americane ENRON în Romania, fost ofiţer SIE, fost şef al Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova din Guvernul României
- Leonard Lucian Bădică (Loja Lux et Veritas) – om de afaceri, BIP TELECOM, fost ofiţer M.Ap.N.
- Liviu Ionescu (Loja Excelsior) – om de afaceri, Creativit Biz şi imobiliare
- Aurel Teodorescu (Loja Solomon) – director al Direcţiei Migraţie din Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (detaşat din funcţia de consilier în cadrul M.A.I. în subordinea secretarului de stat pe Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene), soţul Danielei Nicoleta Andreescu (Secretar General al Guvernului), fost ofiţer de securitate înainte de 1989, fost director de departament în Primăria Municipiului Bucureşti (demis urmare unui scandal cu spaţii comerciale), fost comisar în Garda Financiară (demis urmare unui dosar penal de contrabandă cu cetăţeni arabi), fost director adjunct la Direcţia de Supraveghere şi Control Financiar din Direcţia Generală a Vămilor (demis urmare faptului că a fost cercetat penal în dosare cu Omar Hayssam şi implicării ca cercetat penal în Dosarul Ţigareta II), fost director al Direcţiei de Audit din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (demis în 2003 şi anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie împreună cu Preşedintele CNAS Eugen Ţurlea), fost director adjunct şi director al Oficiului pentru Migraţia Forţei de Munca în perioada 2003 – 2006 (implicat în scandalul contractelor de muncă cu străinătatea şi în cel al adeverinţelor medicale de la CARITAS), fost membru PD (a demisionat urmare faptului că CNSAS a emis decizie de fost ofiţer de securitate)
- Jenică Poenaru (Loja Demnitate şi Frăţie) – om de afaceri, Atlas Airlines şi preşedinte al Confederaţiei Patronatului Român, fost director al Aeroportului Băneasa în 1989, fost director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române
- Constantin Mincu (Loja Luceafărul Libertăţii) – avocat
- Narcis Copcă (Loja Novus Ordo) – Managerul Spitalului “Sf. Maria” din Bucureşti, prof. univ. dr. în ştiinţe medicale
- Constantin Onişor (Loja Grifin) – general de brigadă (în rezervă), fost comandant al Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Tancuri „Mihai Viteazu”, fost comandant al Garnizoanei Piteşti (destituit urmare unui scandal de hărţuire sexuală)
- Marius Chervase (Loja Logos) – ofiţer de poliţie, conf.univ.dr. la Academia de Poliţie, vicepreşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor – Departamentul Academia de Poliţie
- Corvin Nedelcu (Loja Izvorul Înţelepciunii) – secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, fost ofiţer M.Ap.N., fost ofiţer S.P.P., fost jurist al UPETROM Ploieşti (utilaj petrolier – fost 1 MAI Ploieşti), fost vicepreşedinte al ROVIT S.A. Valea Călugărească (vinuri), fost consilier şi secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale
- Mihnea Paul Popescu (Loja Iris) – om de afaceri, preşedinte CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE
- Marc Huot (Loja Memento Mori) – preşedinte Wirquin Romania (parte a holdingului Wirquin Plastiques din Franţa care a cumpărat Urbis Sanitare)
- Ioan Grigore Popa (Loja Enoch) – consilier PDL la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fost viceprimar al Municipiului Bucureşti, fost director al O.P.S.P.I., fost proprietar al Rasco Traffic (vândut grupului UTI, actual UTI Rasco, firmă care gestionează semaforizarea Capitalei)
- Mihai Butucaru (Loja Morphosis) – Arhitect, Preşedintele Fedraţiei Române de Yachting
- Dacian Cerneştean (Loja Heliopolis) – om de afaceri, societatea de brokeraj în asigurări Eos Risq Romania
- Enache Jiru (Loja Adrian Dohotaru) – om de afaceri, membru în Consiliul de Administraţie la CEC, fost secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, fost preşedinte al CEC, fost preşedinte al MKB Romexttera Fond de Pensii, fost preşedinte al comisiei de selecţie a administratorului pentru Fondul Proprietatea
- Dumitru-Stoica Şeicaru (Loja Edmond Nicolau) – om de afaceri, Constyle Company
- Şerban Savu (Loja Lumina Lex) – artist
- Adrian Oghină (Loja Costin Mihăescu) – om de afaceri imobiliare, fost viceprimar al Primăriei sector 1 Bucureşti, membru PNL
- Ion Pârgaru (Loja Nat Granstein) – om de afaceri, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industie, fost deputat PDSR, fost director general în Ministerul Economiei, actual membru PNL Gorj
- Dan Medeanu (Loja Atlantida) – scriitor şi ziarist
- Ionel Dumitru (Loja Hermes Trimegistus) – om de afaceri (papetărie şi birotică), Dumitru Business House
- Ion Biriş (Loja Noua Românie) – om de afaceri, Clubul Office
- Daniel Goşea (Loja Philadelphia) – director în Ministerul Afacerilor Externe
- Viorel Ţigănescu (Loja Cezar Bolliac) – profesor, fost inspector adjunct al Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti
- Dan Docan (Loja Legenda lui Hiram) – om de afaceri, cafeneaua Otro Cafe, agenţie plasare dansatoare şi femei pentru escort în străinătate printr-o firmă din Braşov împreună cu un patron de hotel local, fost informator al Securităţii, fost director general Imprimeria Naţională, fost secretar la Primăria Sector 3 şi la Primaria Sector 5 din Bucureşti, fost judecător
- Herve Madramany (Les 3 Lys) – om de afaceri, arbitru internaţional de tenis
- Petre Terzi (Loja Academica) – profesor universitar
- Stelian-Alexandru Panescu (Loja Benjamin Franklin) – om de afaceri, Smart Sigma
- Daniel Mihail Tudor (Loja Luca Pacioli) – Director Executiv Adjunct pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiul Bucureşti
- Alexandru Vitălaru (Loja Constantin Mavrocordat) – medic veterinar, profesor Facultatea de Medicină Veterinară
- Ion-Bogdan Teodor Georgescu (Loja Cantacuzino) – doctor în ştiinţe medicale, şef disciplină la Facultatea Titu Maiorescu, medic primar stomatolog
- Dan Brebeanu (Loja Sothis) – om de afaceri, Ghmc-Mineral Grup
- Eugen Matzota (Loja Lanţul Masonic) – om de afaceri, MATZOTA Group
- Mihai Neicu (Loja Veritas) – om de afaceri, Nei Guard, membru PDL, membru în Consiliile de Administraţie la RATB şi REBU
- Constantin Dinulescu (Loja Magistri Lapidum) – artist
- Adrian Petre Pascu (Loja Osiris) – om de afaceri, Geotop 2001 (implicată în scandalul cu cadastrarea judeţului Constanţa, legat de Miron Mitrea şi Nicuşor Constantinescu)
- Nicuşor Dedu (Loja Ulpia Traina) – om de afaceri, Deltarom (implicată în scandalul incineratorului de la Bod, Braşov)
- Mihail Vicenţiu Ivan (Loja Noua Europă) – profesor universitar
- Florian Pinţă (Loja Giuseppe Garibaldi) – general-locotenet în rezervă, fost şef de stat major al Armatei 1 (1998-2000), fost şef al Corpului 1 Armată Teritorial – noua denumire a Armatei 1 (2000-2001), fost comandant al Brigăzii 282 Mecanizate (2001-2003), fost director al Statului Major al Forţelor Terestre (2003-2004) şi locţiitor al şefului Statului Major General (2004-2006), fost comandant al Comandamentului 2 Operaţional Întrunit “Mareşal Alexandru Averescu” (fosta Armată a II-a), dislocată în Buzău (2006 – 2008)
- Eugen Gheorghe (Loja Călugăreni) – fost director în Direcţia Generală a Vămilor, consilier PDL la Consiliul Local Sector 6
- Virgil Nadolu (Loja Agora) – vicepreşedinte Uniunea Practicienilor de Protecţia Mediului din România
- Alberto Matei (Loja Tatra) – om de afaceri, A&E Audit Financial Consulting
- Dinu Săraru (Loja Luceafărul) – romancier, publicist şi dramaturg, fost redactor la “Radiodifuziunea Română”, fost secretar general de redacţie la Revista Secolul 20, fost jurnalist, la ziarul “Scânteia Tineretului”, fost secretar general de redacţie la revista Luceafărul, fost şef al “Publicaţiilor Televiziunii Române”, fost redactor-şef adjunct si apoi redactor şef al “Redacţiei Culturale a TVR”, fost director al “Teatrului Mic” şi “Teatrului foarte Mic” anii (1977-1990), fost director al “Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (2001 – 2004)
- Vasile Condoiu (Loja Anderson 1723) – şef birou la Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fost director interimar al Oficiului
- Mihai George Staicu (Loja Opera Magna) – om de afaceri, LUNA COMMUNICATIONS
- Aurel Curdov (Loja Cavalerii Sf. Andrei) – secretarul general al sindicatului de la Tarom
- Dan Anghel (Loja Constantin Bărbulescu) – bioterapeut
- Ioan Lixandru (Loja Cavalerii României) – vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, fost director general al Tarom
- Relu Leonid Manguta (Loja Tracia) – om de afaceri, Maneuro
- Gabriel Mihalache (Loja Lâna de Aur) – director al Sucursalei de Transport Bucureştii Noi a Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”
- Andrei Sluşărencu (Loja Hiram) – om de afaceri, ROBINSON TURISM
- Cornel Purcărea (Loja Constantin Brâncuşi) – om de afaceri cereale, fost director executiv al societăţii Romagro, fost ofiţer M.Ap.N.
- Gabriel Giurgiu (Loja Sf. Ioan) – jurnalist
- Gheorghe Gogescu (Loja Les Sages d’Heliopolis) – artist decorator
- Raymond Marin (Loja Millenium) – vicepreşedinte Vodafone
- Emil Săndulescu (Loja Toleranţă şi Fraternitate – fizician, membru al Academiei Române, fost deputat PNŢCD
- Lucian Diaconescu (Loja Columna) – medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti
- Eduard Matei (Loja Gaudeamus) – om de afaceri, fost preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
- Mircea Gheordunescu (Loja Server Frenţiu) – fizician, fost adjunct al directorului Serviciului Român de Informaşii (1997-2001), fost consul general al României la Milano (2002-2007)
- Gheorghe Vâlceanu (Loja Humanitas) – avocat
- Florin Ghiulbenghian (Loja Sfinx) – om de afaceri, casele de schimb valutar şi consignaţiile Edmond, revoluţionar
- Paul Popovici (Loja Titu Maiorescu) – profesor universitar
- Valentin Lolea (Loja Dreptate şi Frăţie) – om de afaceri, Loreto Exim (Tatra Romania)
- Nicu Rădulescu (Steaua Polară) – om de afaceri turism, preşedinte la Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România
- Mircea Vasile Popescu (Loja România Modernă) – vicepreşdinte Curtea de Conturi
- Traian Popescu (Loja Demnitatea Românească) – om de afaceri, ARBOmedia
- Nicolae Rădulescu-Botică (Loja Egalitatea) – avocat
- Daniel Gruia (Loja Steaua României) – Director General Adjunct al Direcţiei Generale de Tehnologia Informaţiei din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
- Adrian Panaghianu (Loja Lumina Masonică) – director Apa Nova
- Doru Dragomir (Loja Fiii României) – om de afaceri, Innerlook
- Constantin Berevoianu (Loja Prometeu) – director Apa Nova
- Mircea Chelaru (Zamolxis) – general de corp de armată cu patru stele în rezervă, fost Şef al Marelui Stat Major, fost comandat al Corpului 10 Armată “Ştefan cel Mare” din Iaşi, fost preşedinte ale PUNR, fost vicepreşedinte al Partidului Conservator
- Mugurel Dragoş Jianu (Loja Horus) – avocat
- Mustafa Oral (Loja Isik) – om de afaceri în domeniul consultanţă, acuzat în dosarul spionilor economici (Stamen Stancev, Vadim Benyatov)
- Iuliu Stocklosa (Loja C.A. Rosetti) – om de afaceri, East Electric
- Cristian Turculeasa (Loja Cavalerii Templului) – om de afaceri, ALCRIS TRANSCOMEXIM
- Victor Racolţa (Loja Balcani) – om de afaceri, ENEAS
- Adrian Motomancea (Loja Kogaion) – profesor universitar
- Ştefan Blaj (Loja Hermes) – general de brigadă medic, şef de secţie la Spitalul Militar Central, conferenţiar universitar doctor la UMF “Carol Davila” din Bucureşti, specialitatea boli interne şi gastroenterologie
- Marian Nasty Vlădoiu (Loja Tăcerea) – avocat, preşedintele Camerei de Comerţ România – Israel, preşedinte Asociaţia Română de Luptă Antiterorism; s-a lansat în masonerie ca ginere al lui Dorin Voinea, fost Pro-Mare Maestru al MLNR în perioada Bebe Comănescu; după ce Dorin Voinea a pierdut funcţia, a divorţat deşi avea 2 copii gemeni; în prezent Dorin Voinea este membru al Tribunalului Masonic;
- Ion Smeeianu (Loja I.G. Duca) – om de afaceri IT&C şi telecom, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii
SANATATE: In ciuda secretomaniei care insoteste activitatea masonilor, exista informatii certe ca acestia sint puternic reprezentati si la virful sistemului sanitar. Numai in Senatul Universitatii de Medicina, se zice, ar fi 12 masoni, iar dintre sefii de spitale, majoritatea fac parte dintr-o Loja sau alta.
Printre acestia, putem sa-i enumeram pe Eugen Pascal Ciofu, Ovidiu Bajenaru, Petru Calistru, Leon Zagreanu, Eugen Bratucu (director la Caritas), Sorin Simion (director al Spitalului Colentina), Mihai Coculescu, Laurentiu Mircea Popescu (zis “don Lorenzo”, senator PSD si rector). In rindul medicilor, celebru este cazul doctorului Irinel Popescu (gradul 33). Si tot medic-mason este si doctorul Alexandru Ciocilteu.
Mason renumit (din tagma medicilor) este si Constantin Balaceanu-Stolnici (presedintele Jokey Clubului Roman). Chiar si de-a dreapta premierului Nastase avem un medic mason de rang inalt: doctorul-consilier Dan Georgescu, fost secretar de stat in “guvernul Dascalescu” si fost membru a CC al PCR.
DIPLOMATIE: In acest domeniu care presupune contacte internationale, masonii au avut intotdeauna o reprezentare puternica. Consilieri, consuli, atasati de toate felurile, secretari de stat… S-a ajuns chiar pina la nivel de ministri de externe.
Cel mai renumit mason dintre diplomatii actuali este celebrul astronaut Dumitru Prunariu, ambasadorul Romaniei la Moscova. Conform revistei “Forum masonic”, Prunariu este “Cavaler Templier, grad pe care l-a dobindit in Florida, SUA”. Primul (si pina acum singurul) roman care a zburat in spatiu “detine functia de Grand King in Marele Capitul de Masoni ai Arcului Regal din Romania”, avind “gradul 32 in Ritul Scotian” si fiind “Maestru Venerabil al Respectabilei Loji “Roza Vinturilor” din Orientul Bucuresti”.
“GRADATII”: Pentru ca, prin “constitutia Masonica”, se inchina Marelui Arhitect, masonii isi mai spun, intre ei sau in diverse mesaje secrete, “arhitectii”. Printre “arhitectii” din Ministerul Administratiei si Internelor si din Ministerul Apararii Nationale se numara:
– generalul Virgil Ardelean (Quattuor Coronati), seful Directiei de Informatii si protectie Informativa (fosta UM 0962, fosta “Doi si”un sfert”);
– Colonelul Olimpian Ungherea (Quattuor Coronati), redactor la revista “Pentru Patrie”, fost consilier al PDSR si autor al celebrei carti “Clubul Cocosatilor” (o parabola despre masonii din PDSR/PSD care au condus si conduc, din umbra, Romania, carte care l-a deranjat foarte tare pe Adrian Nastase);
– generalul Gheorghe Carp (fost consilier al lui Ion Iliescu, sef de directie in MAI).
Cel mai renumit cadru militar activ si totodata mason, pare a fi generalul Mihail Popescu, seful Statului Major General si, practic, seful armatei romane.
Insusi unul dintre “arhitectii sefi” ai al Masoneriei romane, maiorul Viorel Danacu, provine de la “Interne”. Aceeasi “pepiniera” l-a dat Masoneriei pe colonelul Florentin Calapod (fost sef la UM “Doi sĂ”un sfert”), la inmormintarea caruia se zice ca au fost mai multi masoni decit cruci si gropi in cimitir.
SERVICII SECRETE: La SRI ii intilnim ca masoni pe urmatorii generali (fosti securisti): Ovidiu Soare (seful diviziei de aparare a Constitutiei), Victor Marcu, Aurel Rogojan (toti trei fosti ofiteri de securitate, cu functii-cheie in DSS, inainte de ‚89) si Vasile Iancu (fost sef de contrainformatii in spionajul lui Ceausescu, fost numarul doi in SRI-ul lui Timofte). Chiar si despre generalul Radu Timofte, directorul SRI, care pina mai ieri infiera masoneria, se spune ca ar fi fost recent initiat in Loja condusa de Stefan Misu (inregimentat in PUR-ul lui Dan Voiculescu, unde raspunde de Departamentul pentru Integrare Europeana).
AFACERI: In rindul oamenilor de afaceri si al bancherilor exista “batalioane” de masoni. Citiva dintre ei detin functii sau au legaturi speciale la Presedintia Romaniei sau la Guvern. Printre acestia: Ovidiu Tender, Sorin Tesu, Alexandru Bittner, care se simt ca acasa la Palatele Cotroceni si Victoria.
Petre Roman a intervenit pentru “masonizarea” lui Voican Voiculescu . “Evenimentul zilei” este in posesia unui document ultra-secret din 1990. Acesta, este adresat de “fratele” Petre Roman, pe atunci prim-ministru, ambasadorului Romaniei la Cairo, Ion Angelescu.
“Sinteti autorizat ca imediat dupa primirea la presedintele Mohamed Hosni Mubarak, sa-l asitati la ceremonia afilierii in loja Memphis-Mitraim din Cairo pe trimisul nostru Atherasata nakej, fratele Gelu Voican, adept al ordinului nostru, cu gradul de Cavaler Kados, in Loja swedenborgiana de rit scotian, rectificat si acceptat, in care ati primit Lumina”, ii “ordona” Petre Roman subordonatului sau de la Cairo.
In acest mesaj cifrat, “Atherasata nakej” este un termen mason si se refera la Gelu Voican Voiculescu.
Desi documentul a aparut o data in presa anilor ‚90, nici Petre Roman si nici Gelu Voican-Voiculescu nu au negat apartenenta lor la Loja Memphis-Mistraim.
Hrebenciuc, Talpes, Babiuc, Halaicu…
Din Masonerie ar face parte si urmatorii:
Viorel Hrebenciuc (deputat, “eminenta cenusie” a PSD);
Ioan Talpes (vicepremier, numarul doi la Palatul Victoria, fost numarul doi la Cotroceni);
ministrii Razvan Teodorescu, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu.
In ce-l priveste pe Adrian Nastase, unii zic ca ar fi mason al unei Loji din Germania, altii ca ar fi doar reprezentant al Ordinului de Malta. Oricum, “botezul” lui in ale Masoneriei, daca a fost facut, nu a avut loc in Romania, ci in afara tarii.
Intr-o situatie similara se afla si cel dintii prim-ministru postdecembrist (si fost ministru de externe), Petre Roman: daca este mason (nr. – in Loja franceza Memphis-Misraim), tot “afara” a fost facut. Si tot peste hotare (se pare, in SUA) a fost uns mason si Mircea Geoana.
Tot din sera acelorasi ministri de externe l-am identificat ca mason si pe senatorul PSD (fost PD) Adrian Severin (cel cu “lista” cu ofiteri acoperiti din politica si presa).
Dintre fostii oameni politici din prima linie, ii putem aminti pe:
Gavril Iosif Chiuzbaian (fost ministru PUNR al justitiei); Victor Babiuc (care de-a lungul timpului a condus trei ministere diferite, Apararea, Justitia si Internele), acum “mason in adormire”; Crin Halaicu (fost primar liberal al Capitalei);
Dintre artisti ii amintim pe: naistul Gheorghe Zamfir, actorul Tudor Gheorghe .
THE ROMANIAN ASSOCIATION FOR THE CLUB OF ROME(ARCOR)
Lista cu membrii romani cu drepturi depline sau asociati Clubului de la Roma/ The Romanian Association for the Club of Rome
President
Mugur Isarescu
Vice Presidents
Mircea Malitza
Virgiliu N. Constantinescu
Nicolae Danila
Petru Rares
Teodor Melescanu
Sergiu Celac
Secretary General
Calin Georgescu
Executive Director
Mugur Tolici
Members
ALBU LUCIAN-LIVIU,
ALEXANDRESCU VALENTIN
ANDREESCU BOGDAN
ANDRONESCU ECATERINA
ANTON ANTON
BARBU DANIEL
BIRZEA CEZAR
BOSTINA CONSTANTIN
BULIGA GHEORGHE
BUZATU RAZVAN
CELAC SERGIU
CHEBELEU TRAIAN
CODITA CORNEL
COLCEAG FLORIAN
CONSTANTINESCU EMIL
CONSTANTINESCU VIRGILIU
COSEA MIRCEA
CRETU OCTAVIAN
DAIANU DANIEL
DANILA NICOLAE
DIJMARESCU EUGEN
ECOBESCU NICOLAE
ENE ALEXANDRU
FRANC VALERIU
GEORGESCU CALIN
GHEORGHIU IOAN DAN
GHETEA RADU GRATIAN
GIURESCU DINU
GOMOIU TRAIAN
GRUMAZ ALEXANDRU
HAIDUC IONEL
HERA CRISTIAN
HUREZEANU EMIL
ILIESCU ION
IOSIFESCU MARIUS
ISARESCU MUGUR
LAZEA VALENTIN
LECA AURELIU
MALITA MIRCEA
MARCUS SOLOM0N
MARGA ANDREI
MELESCANU TEODOR
MELESCANU RADU
MICU NICOLAE
MIHAESCU ANA MARIA
MIHAILESCU ION
MIRCEA VIRGINIA
MIRONOV ALEXANDRU
MOLDOVAN ROXANA
MORARIU OCTAVIAN
NEGRITOIU MISU
NEGUT SILVIU
NICULESCU ALEXANDRU
NICULESCU GABRIEL
PAMBUCCIAN VARUJAN
PANIN NICOLAE
PASCU IOAN MIRCEA
PAUNA CATALIN
POP NAPOLEON
POPA CRISTIAN
POPESCU DAN DUMITRU
PRICOPIE REMUS
PURICA IONUT
RADUT RADU CRISTIAN
RARES PETRU
ROMAN PETRE
RUS IOAN
SADLAK JAN
SALA MARIUS
SANDI ANA-MARIA
SECARES VASILE
SERBANESCU ILIE
STOENESCU VIRGIL
TEODORESCU GELU
TIRIAC ION
TOLICI MUGUR
TUDOR GABRIELA
VADINEANU ANGHELUTA
VASILESCU ADRIAN
VOICULESCU DAN
INSTITUTUL DE PROIECTE PENTRU INOVATIE SI DEZVOLTARE (IPID)
Unul dintre puii Clubului de la Roma in Romania este Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID), infiintat in anul 2006 ca organizatie non-profit.
Membrii IPID:
Ecaterina Andronescu
Chimist, rector al Universitatii Politehnice Bucuresti (2004 -), ministru al Educatiei si Cercetarii (2001-2003), deputat in Parlamentul Romaniei (1996 -), Ministru al Educatiei, Cercetarii si Inovarii (2008 -).
Sergiu Celac
Diplomat, ministru de externe (1989-1990), ambasador in Marea Britanie si Irlanda (1990 -1996), vicepresedinte al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, senior adviser la Centrul National pentru Dezvoltare Durabila
Virgiliu N. Constantinescu (fost presedinte IPID, 2006) [In memoriam] Doctor in inginerie aerospatiala, presedinte al Academiei Romane (1994 -1997), presedinte al Agentiei Spatiale Romane, ambasador al Romaniei in Belgia (1997-2003). A decedat in ianuarie 2009.
Daniel Daianu (fost presedinte IPID, 2007)
Economist, ministru al finantelor (1997-1998), profesor universitar la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Romane, deputat in Parlamentul European (2007 – 2009).
Vasile Ghetau
Sociolog, specialist in demografie, profesor la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti, expert la Centrul Demografic ONU-CEDOR (1974-1984).
Ionel Haiduc (presedinte IPID in exercitiu, 2009)
Chimist, presedinte al Academiei Romane (2006 – ), profesor universitar la Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, rector al acestei universitati (1990 -1993).
Marius Iosifescu
Matematician, membru titular al Academiei Romane, director al Institutului de Statistica Matematica si Matematica Aplicata “Gh. Mihoc – Caius Iacob”, membru al Societatii Americane de Matematica.
Mircea Malita
Matematician si diplomat, membru titular al Academiei Romane, ministru al invatamantului (1970-1972), ambasador in Elvetia (1980-1982) si in Statele Unite (1982-1985).
Petru Rares
Economist, director general al Institutului Bancar Roman, consilier pentru Romania al Bancii Nationale a Greciei; a lucrat in Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului, Agentia Romana pentru Promovarea Investitiilor Straine.
Serban Sturdza
Arhitect, specializat in renovare si urbanism, fost cadru didactic la Facultatea de Arhitectura din Timisoara, presedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania.
Florin Constantiniu
Istoric, specialist in istoria Romaniei, membru titular al Academiei Romane, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
Calin Georgescu (director executiv IPID)
Doctor in pedologie, director executiv al Centrului National pentru Dezvoltare Durabila, secretar general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma. A coordonat realizarea Strategiilor Nationale de Dezvoltare Durabila din 1999 si 2008.
Victor Giurgiu
Inginer silvic, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Romane, presedintele sectiei de silvicultura a Academiei de stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.
Cristian Hera (fost presedinte IPID, 2008)
Inginer agrochimist, doctor docent in stiinte, membru titular al Academiei Romane, presedinte al Academiei de stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.
Mugur Isarescu
Economist, guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, prim ministru al Romaniei (1999 – 2000), presedintele Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, membru titular al Academiei Romane.
Dan Puric
Actor si regizor la Teatrul National “Ioan Luca Caragiale”, spectacole de teatru, pantomima, film, turnee artistice pe toate continentele, autor al volumelor “Cine suntem” (2008) si “Omul frumos”(2009).
Veronica Savanciuc
Economist, presedinte si CEO al agentiei de publicitate Lowe&Partner Romania.
Gheorghe Stefan
Doctor in electronica, profesor universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti, Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Ingineria Informatiei, membru al New York Academy of Sciences.
INSTITUTUL ASPEN ROMANIA
Organizatia paramasonica Skull&Bones din care face parte familia prezidentiala Bush, fondata in SUA in 1950. Filiala din Romania a fost infiintata in anul 2009. O astfel de organizatie isi propune in principiu sa cultive generatii de lideri politici pe care apoi sa-i controleze, adica “sa dezvolte lidearship-ul iluminat”, potrivit site-ului propriu.
Presedinte
Mircea Geoana, fost presedinte PSD, ex-Ministru de Externe, membru Aspen de pe vremea cand era ambasador in SUA
Potrivit site-ului Aspen, din organizatie fac parte: Stefano Albarosa, CEO CEFIN, Gheorghe Barba, director pentru Europa de Est al Wallbridge Group, Andres Baudia, CEO VEOLIA Romania, Mateo Codazzi, ENEL Romania, Michael Cole, Smithfield Foods SUA, Mihnea Constantinescu, seful de cabinet al premierului Tariceanu, Ionut Costea, presedintele Reiffeisen Bank, Daniel Daianu, Nicolae Danila, CEO BCR, Cosmin Dobran, consilier MAE, Calin Dragan, CEO Coca-Cola Romania, Bogdan Enoiu, CEO McCann Erikson, François Formont, CEO Dacia Renault, Patrick Gelin, CEO BRD, Florin Ilie, ING Bank, Antonello Iroce, ENEL Italia, Sergiu Medar, fostul sef al serviciului de informatii al Armatei si fost consilier al presedintelui Basescu, Enrico Malerba, CEO Pirelli Romania, Mugur Isarescu, Sorin Minea, CEO ANGST, Richard Moat, CEO Orange Romania, Liliana Solomon, CEO Vodafone, Dan Ostahie, CEO ALTEX, Misu Negritoiu, CEO ING Bank, Rasvan Radu, presedinte UniCredit, Paolo Sartori, Centrul SECI, Florin Talpes, SOFTWIN, Dan Sucu, Mobexpert, Jean Valvis, CEO La DORNA, Steven von Groningen, CEO Reiffeisen Romania, Nicolae Voiculescu, CEO NOVARTIS PHARMA.
Sursa: Evenimentul Zilei, luni, 17 Mai 2004
Update: O precizare necesară legată de Lista masonilor din România
Documentul “Lista masonilor din România”, postat pe mai multe pagini de internet şi preluat şi de cotidianul.ro, este o contrafacere a unor date parţial corecte, din care s-a fabricat o listă în care s-au introdus, în mod premeditat, şi persoane care, cităm: “nu cunosc că am devenit francmasoni fără ştirea, ori împotriva voinţei noastre”. Unele persoane au confirmat, iar altele că au cochetat cu ideea, au tatonat, au fost iniţiaţi, dar că au părăsit loja. Nu neapărat Marea Loja Naţionala din România.
Din lectura atentă a rapoartelor publice ale Serviciului Român de Informaţii nu rezultă să se fi afirmat că “Marea Loja Naţională din România, condusă de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizată cu sprijinul direct al criptocomuniştilor români”.
În primul rând, MLNR fiinţează din secolul al XIX-lea, când nu existau criptocomunişti români, iar Ohrana Tarista nu s-ar putea spune că a fost interesată în revoluţiile din 1848 în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, din moment ce Ţarul şi Sultanul s-au aliat pentru reprimarea lor. Deci, Serviciul Român de Informaţii nu putea comite o asemenea grava eroare istorică.
În al doilea rând, Serviciul Român de Informaţii nici nu ar fi competent, a priori, în materia lojilor şi activităţilor francmasonice.
Mai mult, generalul Ovidiu Soare, fost şef al Departamentului Apărarea Constituţiei, persoana cea mai îndrituită să se fi pronunţat dacă vreo lojă masonică este folosită ca acoperire a activităţilor sau agenţilor vreunui serviciu secret străin, este el însuşi menţionat în listă, ceea de dovedeşte amatorismul autorilor contrafacerii.
În al treilea rând, o listă, cât de cât reală, a francmasonilor din România ar trebui să cuprindă câteva mii de nume!
https://www.cotidianul.ro/lista-masonilor-din-romania/
//////////////////////////////////////////
Masoneria, de la Cuza la Iliescu – „Sunt prea mulţi securişti la cârma ţării”. Motivul pentru care Regele Carol al II-lea nu a fost mason, iar „Mihai I, nici atât”
Remus Florescu
A fost A.I. Cuza mason? Ce a spus Carol I când a fost invitat în masonerie? Câţi politicieni români sunt masoni? Ce rol au avut Iliescu şi Năstase în renaşterea masoneriei în România? De ce a refuzat Marcel Shapira, liderul masonilor din exil, să reaprindă „luminile“ masoneriei româneşti după 1989? Sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns istoricul mason Horia Nestorescu-Bălceşti.
Istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti (77 de ani) autorul celei mai cuprinzătoare lucrări despre masoneria română – „Enciclopedia Ilustrată a francmasoneriei din România“, el însuşi fiind maestru mason, a vorbit, pentru „Adevărul”, despre legătura masoneriei cu conducătorii României începând din perioada paşoptistă şi până astăzi.
Reporter Adevărul: Care dintre conducătorii importanţi ai României au fost masoni sau au fost influenţaţi de masonerie?
Horia Nestorescu-Bălceşti: Depinde de perioada pe care o ai în vedere. În perioada comunistă nu au fost masoni la conducerea ţării, iar masoneria nu a avut influenţă asupra liderilor. Dacă vorbim de perioada paşoptistă (a doua jumătate a secolului al XIX-lea), masoneria a avut o influenţă foarte mare. Şi dacă am admite, cum zic unii, că A. I. Cuza nu a fost mason, toţi cei din jurul lui, toţi miniştri lui, au fost masoni. Acest lucru poate fi dovedit cu acte, nefiind vorba de supoziţii.
A fost Alexandru Ioan Cuza mason?
HNB: Nu sunt acte, există o scrisoare pe care mă zbat s-o găsesc a mamei viitoarei sale soţii, doamna Elena. Îi scria maică-sa, înşirând calităţile viitorului ginere. Încheia cu următoarea propoziţie: <<Şi pe deasupra mai e şi mason>>. Deci era o calitate pe deasupra celorlalte calităţi. Încă un element ce poate fi luat în considerare este că detronarea lui Cuza, ca şi a lui Bibescu, la 1848, s-a făcut cu mănuşi, adică o caleaşcă l-a condus până la graniţă, fără violenţă, fără obrăznicii. Mai ales că toţi, şi cei de lângă Cuza şi cei împotriva lui, erau masoni. Pe de altă parte, imediat după moartea lui Cuza două loji din România au primit numele Cuza-Vodă sau Alexandru Ioan I. Nu-i dădeau numele lui Cuza unei loji, dacă el nu era mason. Astăzi e o nebunie întreagă, sunt loji numite Decebal, Mihai Viteazu sau Burebista.
Ce s-a întâmplat după domnia lui Alexandru Ioan Cuza?
Masonii au încercat să-l implice în masonerie pe Carol I, fie când era domn, fie mai târziu când era rege. Carol făcea prte dintr-o ramură a familiei Hohenzollern-Sigmaringen care nu era prea implicată în masonerie. Era şi ofiţer de carieră, interesat şi, pe bună dreptate, să fie deasupra partidelor, deasupra scandalurilor.
Acţiunea de aducere la conducerea României a unui prinţ străin a avut legătură cu masoneria?
Poate că au gândit, dar principiul era cel din vechime: regele domneşte, dar nu guvernează. Deci regele e deasupra lor. Au fost două încercări de a-l convinge pe Carol să devină mason. Carol a făcut un lucru extraordinar. L-a chemat pe Brătianu, care era mare maestru mason, şi i-a zis: <<Uite masonii tăi, ce vor?>>. Brătianu i-a ras de nu s-au văzut. Le-a spus: <<Nu vă apropiaţi de Rege>>, pentru că în concepţia lui, personalitatea şi puterea regală nu trebuia implicată în ceea ce şi mai târziu a devenit mocirlă politică.
Ferdinand I a avut legături cu masoneria?
În niciun caz, Ferdinand nu a fost mason. Carol II se poate spune că a cochetat şi cu masoneria, şi cu evreii, având amantă evreică, pe madam Wolf – Lupescu. Jean Pangal, liderul masonilor din acea vreme, era omul de casă al regelui. Pangal a încercat şi a reuşit parţial să întărească autoritatea regală mergând până la a dat regelui foarte multe puteri, dându-şi seama că un stat şi un popor de gintă latină nu se poate conduce cu o democraţie ateniană. Totuşi nu se putea nici ca Bismarck, care a pus biciul pe nemţi, dar a scos din poporul acela o elită. La noi, s-a încercat să se împace şi capra şi varza.
A fost Carol II mason?
A existat un zvon, eu l-am înregistrat pentru că sunt istoric şi a trebuit. Un demintar al Marii Loji Naţionale din România, Isaac Graziani, după ce a plecat în Israel şi a ajuns acolo mare demnitar, inclusiv suveran mare comandor al Supremului Consiliu al statului Israel, a afirmat că odată, într-o cămăruţă a palatului regal a asistat la iniţierea lui Carol II. La morga lui Carol II, pe care îl vedem şi călare cu coif şi cu multe decoraţiuni, n-ar fi acceptat să-l bage într-un beci, într-un subsol, şi să-l facă mason. Lui îi trebuia un spectacol întreg. Deci, după părerea mea, nu a fost mason. Mihai I, nici atât.
image
Regele Carol I a refuzat să intre în masonerie.
A fost vreun membru al familiei regale mason?
Singurul membru al familiei regale care a fost mason şi mason mare, membru al Supremului Consiliu din emigraţie, a fost principele Nicolae. Dar principele Nicolae a fost dezagreat de familia regală pentru o poveste pe care şi Carol II a avut-o. Ei nu aveau voie să se căsătorească cu femeia pe care o iubeau. Soţia trebuia să aibă sânge albastru, erau căsătorii aranjate, diplomatice, regale. Cum principele Nicolae a renunţat la toate drepturile conferite de apartenenţa la familia regală, şi-a putut permite să fie mason în emigraţie.
Ne-aţi spus că Ceauşescu nu a fost mason, dar au există masoni în anturajul dictatorului?
Nu avem certitudinea că ar exista. Dar pot să-ţi spun că în perioada de sfârşit, ultimii 3-5 ani, a regimului Ceauşescu, câţiva români au fost iniţiaţi în străinătate. Nimeni nu poate să-mi spună că Securitatea n-a ştiut. Cel mai bun, cel mai semnificativ exemplu este că 1987 sau 88 este iniţiat, la Roma, în loja Mozart nimeni altul decât marele scriitor Eugen Barbu. Să fim serioşi. Chiar dacă Barbu n-a spus înainte de ce merge la Roma sau n-a fost trimis să se iniţieze, după ce s-a întors, sigur a spus ce s-a întâmplat. Nu avea cum să ţină secret un asemenea aspect.
Citește și: Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa – strategia lui Doja de a dărâma nobilimea
image
La Revoluţia din 1989, în România existau 21 de masoni cu vârste între 60 şi 90 de ani.
Ce s-a întâmplat după 1989?
Cineva mi-a spus la un moment-dat: <<Revoluţia din decembrie 1989 a fost făcută de masoni>>. Eu i-am spus: <<Domnule, ştii ceva, eu ştiu cine era în 89 mason. Poţi să-mi spui mie care dintre cei 21 de masoni cu vârste între 60 de ani şi 90 de ani a făcut Revoluţia din decembrie. Hai să fim serioşi>>. Că pe urmă s-a reactivat masoneria şi că au fost mulţi care au aderat la masonerie e altceva.
Când a fost reactivată masoneria în România după perioada comunistă?
Când s-a pus problema reaprinderii luminilor masoneriei în România, conform cutumelor, acest lucru trebuia făcut de o mare lojă regulară de oriunde din lume. Formula pe care ar fi trebuit să mergem era ca emigraţia română, care a ţinut aprinsă flacăra timp de 20 de ani, să reaprindă luminile masoneriei din ţară. Drapelul României a fost pus la orice conferinţă regională, europeană sau universală, la loc de cinste în faţa reprezentantului nostru din emigraţie, care era Marcel Shapira (care era Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu în exil pentru România). Acesta a ezitat spunând că sunt prea mulţi securişti în conducerea României şi că el nu are încredere. A doua variantă, era că masonii români din exil sunt foarte săraci şi îi împuternicesc pe fraţii americani, care aveau foarte mulţi bani, să aprindă luminile la Bucureşti.
Numai că americanii nu au vrut s-o facă direct şi au făcut-o cu mâna italienilor, care şi ei, au avut puternice relaţii de două secole cu masoneria română. La momentul respectiv, sigur că masonii italieni au contactat şi ei reprezentanţii oficiali ai statului român. Ei nu au venit pe uşa din dos, ocult sau secret la Bucureşti, nu. La Roma au contactat reprezentantul oficial al Statului Român care era ambasadorul României, care atunci se numea însărcinat cu afaceri. Acesta a făcut un raport diplomatic, absolut pe canalele legale, la Ministerul de Externe.
Ministrul de externe care era Adrian Năstase l-a informat pe preşedinte, adică pe Ion Iliescu. Acesta a agreat propunerea şi i-a spus lui Năstase: <<Du-te la Roma şi vezi despre ce este vorba>>. Năstase s-a dus la Roma, iar italienii au venit, oficial, la Bucureşti şi au aprins lumina la 24 ianuarie 1993. Totul a fost absolut legal şi cu asentimentul autorităţilor Statului Român, la cel mai înalt nivel.
nastase si iliescu
Preşedintele Ion Iliescu a fost de acord cu reînfiinţarea masoneriei în România.
Este Adrian Năstase mason?
Nu ştim. La vremea aceea nu era, dar era diplomat, era omul de legătură pe filiera externă a Statului Român.
Sunt mulţi politicieni români iniţiaţi în masonerie astăzi?
Nu aşa de mulţi ca în Franţa. La un moment-dat în Franţa, trei sferturi din Adunarea Deputaţilor făceau parte din masonerie. Există un gest pe care un mason poate să-l facă, un gest de ajutor. La un moment- dat, în Franţa se schimbau guvernele în fiecare lună. Un depitat s-a urcat la tribună, a făcut gestul respectiv şi de a doua zi guvernul a fost stabil. Nu s-a mai mişcat nimic.
Apartenenţa la masonerie a politicienilor poate avea efecte pozitive?
Poate fi un lucru bun. Sigur că o putere politică, indiferent de nuanţa ei – chiar de la stânga la dreapta, dar stânga europeană nu cea stalinistă – poate avea avantaje imense, dacă păstrează o minimă decenţă în relaţiile cu francmasoneria. Pentru că în contextul în care francmasoneria e o fraternitate universală nu poţi avea decât avantaje. În niciun caz, dezavantaje. Fără îndoială că orice regim indiferent că e de stânga sau de dreapta, poate să folosească în interesul ţării masoneria.
Citește și: A început Bac-ul olimpicilor. Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat
Îţi dau un exemplu, în 1915, generalul Averescu, care era şeful Statului major al Armatei, înainte de intrarea noastră oficială în război, care a fost după un an, cheamă la el conducerea masoneriei şi le spune: <<Domnilor, am nevoie de sprijinul masoneriei, pentru că noi vom intra în război. Pe canalele voastre, faceţi lobby pentru România în întreaga lume.
A doua zi, au plecat misiuni diplomatice masonice în toată lumea şi au făcut un lobby extraordinar. După război, la expoziţia universală care a avut loc la Bucureşti, masoneria română , Marea Lojă Naţională din România , primeşte medalia de aur pentru contribuţia adusă la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri. Deci, lucrurile sunt foarte clare, dacă ai inteligenţa să foloseşti cum trebuie masoneria.
Râmnicu Vâlcea: Horia Nestorescu dă 100 de răspunsuri despre masoni
Există tot felul de teorii conform cărora masoneria sau diferite entităţi secrete sau discrete precum Clubul Bilderberg, ar conduce lumea. Ce părere aveţi despre acestea?
Horia Nestorescu-Bălceşti (foto): Să fim serioşi. Masoneria are putere, dar nu conduce lumea. Toate cluburile de genul Bilderberg sau clubul de la Roma sunt create din raţiuni politico-economice pentru că nu politicul e precumpănitor în relaţiile dintre state, ci economicul. Nimeni nu face politică de dragul politicii, ci pentru câştiguri economice. Peste tot în lume lucrurile se petrec la fel.
Vă mai recomandăm:
A fost Nicolae Ceauşescu mason? Un istoric român dezleagă enigma relaţiilor fostului dictator cu cel mai misterios mason italian
Tainele masoneriei în România. Masoni celebri care au schimbat istoria: Mihail Kogălniceanu a făcut reforma agrară, Ion Nistor a susţinut unirea cu Bucovina
Alexandru Vaida Voevod a intrat în masonerie pentru a ajuta România la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919
https://adevarul.ro/stiri-locale/cluj-napoca/masoneria-de-la-cuza-la-iliescu-sunt-prea-1623506.html
//////////////////////////////////////////////////
Marxism, bolșevism și hybrisul iacobin al lui Slavoj Žižek
La această oră, filosoful sloven Slavoj Žižek este cel mai activ auto-proclamat leninist în mediile intelectuale, la Nord și Sud, Est și Vest. Visul său nu este doar acela de a-l “reconstitui pe Lenin”, ci și de a recrea situația marxistă a anilor 1930, acei ani pe care Arthur Koestler i-a denumit “deceniul roz”. Pentru a obține această renaștere neo-escatologică, Žižek a compus o întreagă artilerie metafizică, plină de referințe sofisticate și deliberat provocatoare la Robespierre, Hegel, Schelling, Fichte, Marx, Nietzsche, Freud, Lenin, Lukács, Buharin, Lacan, Althusser, Balibar și mulți alții. Ceea ce surprinde este atenta evitare de către Žižek a literaturii marxologice și sovietologice. Ca și cum Raymond Aron, Robert Conquest, Richard Pipes, Boris Souvarine, Robert C. Tucker, Adam Ulam, spre a numi doar câteva din figurile de vârf, n-au existat vreodată. Este, de asemenea, tulburător faptul că Žižek, care se arată gata să lupte “pentru apărarea cauzelor pierdute”, uită în mod cu totul convenabil că timp de decenii întregi bolșevismul nu a fost o cauză pierdută, ci tocmai opusul (Slavoj Žižek, In Defense of Lost Causes, London: Verso, 2008).
Marxismul a fost, așa cum a punctat odată Leszek Kołakowski, cea mai mare fantasmă filosofică a timpurilor moderne (Žižek și-a exprimat respectul pentru Kołakowski în Gazeta Wyborcza, atunci când filosoful polonez a decedat în 2009; în acel număr omagial am contribuit eu însumi). În pofida hybrisului său radical, marxismul ar fi rămas o simplă doctrină sociologică dacă Lenin nu l-ar fi transformat în cea mai potentă armă politică. Acesta este sensul comparației lui Antonio Gramsci dintre Lenin și Sfântul Pavel — Lenin a transformat viziunea (Weltanschauung) salvaționistă marxistă într-o practică politică globală. Revoluției bolșevice i-a fost aplicată dialectica escatologică, iar A Treia Internațională (Cominternul) a reprezentat universalizarea noii matrice revoluționare. Invenția instituțională crucială a lui Lenin (Partidul bolșevic) și intervenția sa temerară asupra practicii mișcării socialiste mondiale l-au entuziasmat pe Georg Lukács, care nu a mai abandonat vreodată profunda sa admirație pentru fondatorul bolșevismului. Referindu-se la atașamentul lui Lukács față de viziunea politică a lui Lenin, Žižek scrie: “…Lenin-ul său a fost cel care, referitor la scindarea social-democrației rusești în bolșevici și menșevici, când cele două fracțiuni se luptau asupra unei formule exacte care să definească cine poate fi membru de partid conform programului, a scris: ‘Uneori, soarta întregii mișcări proletare pe mulți ani de acum înainte poate fi decisă de un cuvânt sau două din programul partidului’”. (Slavoj Žižek, Did Somebody Say Totalitarianism?, London: Verso, 2001, p. 116)
Trebuie să ne reamintim că leninismul, în calitatea lui de construct ideologic pretins coerent, omogen, auto-suficient, a fost o creație post-1924: a fost în fapt rezultatul eforturilor lui Zinoviev și Stalin de a-l delegitimiza pe Troțki prin născocirea a ceva numit “leninism” ca opus ereziei denumită “troțkism”. În același timp, bolșevismul era o realitate intelectuală și politică, o direcție filosofică, etică și practico-politică totală și totalizatoare în sânul mișcării revoluționare globale (vezi în acest sens Bertram Wolfe, “Leninism”, în Milorad M. Drachkovitch, Marxism in the Modern World, Stanford: Stanford University Press, 1965, pp. 47-89).
A fost grație lui Lenin că un nou tip de politică a apărut în secolul XX, una bazată pe elitism, fanatism, devotament statornic față de cauza sacră și o substituire completă a rațiunii critice cu credința într-o auto-proclamată “avangardă” de zeloți iluminați (revoluționarii de profesie). Leninismul, inițial un fenomen politic, cultural și istoric rus, apoi unul global, a fost de fapt piatra de temelie a sistemului care s-a năruit prin revoluțiile din 1989-1991. Indiferent de ce crede cineva despre lupta anti-birocratică a lui Lenin în timpul ultimilor săi ani, sau despre inițierea de către el a Noii Politici Economice (NEP), impulsul acțiunii sale a fost esențialmente opus pluralismului politic.
Natura “democrației intra-partinice” bolșevice a fost în mod fundamental potrivnică dezbaterii libere și competiției între viziunile și platformele politice rivale (așa cum Lenin însuși a insistat, Partidul nu era un “club de discuții”). Rezoluția din martie 1921 de “interzicere a fracțiunilor”, direct legată de zdorbirea insurecției din Kronstadt, a arătat propensiunea persistent dictatorială a bolșevismului. Persecutarea socialist-revoluționarilor (eserii) și a menșevicilor, pentru a nu vorbi și de alți adversari, confirmă faptul că pentru Lenin și asociații săi, “dictatura proletariatului” a însemnat consolidarea permanentă a controlului lor asupra corpului politic. Toleranța față de diversitatea culturală și acceptarea temporară a relațiilor de piață (economică) nu erau menite să pună sub semnul îndoielii relația fundamentală de putere: dominația monopolistă a partidului și înăbușirea oricărei alternative ideologice la bolșevism (Andrzej Walicki, Marxism and the Leap into the Kingdom of Freedom, Stanford: Stanford University Press, 1995, pp. 269-397). În acest sens, nu au existat diferențe serioase între membrii Politburo-ului lui Lenin, Troțki, Zinoviev, Kamenev, Stalin și chiar “moderatul” Buharin. Să o spunem concis, fără leninism, n-ar fi existat totalitarism, cel puțin nu în versiunea sa stalinistă. Secolul XX a fost în fapt secolul lui Lenin…
Articol transmis la postul de radio Europa Libera:
http://www.europalibera.org/content/blog/26882386.html
Recomandări:
http://www.contributors.ro/global-europa/marxism-apocaliptic-lukacs-gramsci-%C8%99i-soteriologia-bol%C8%99evica/
http://www.contributors.ro/cultura/un-lenin-al-vestului-bolsevismul-gnostic-al-lui-antonio-gramsci/
http://www.curteaveche.ro/ati-spus-cumva-totalitarism.html
http://www.contributors.ro/global-europa/ideile-au-consecin%C8%9Be-despre-marxism-marxologie-%C8%99i-gulag-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/
http://www.newrepublic.com/article/books/the-deadly-jester
http://www.contributors.ro/cultura/bufonul-dialectic-zizek-lenin-si-fratii-marx/
http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/why-kolakowski-matters/
http://www.contributors.ro/cultura/marxism-leninism-stalinism-rebelul-leszek-kolakowski/
Pentru comentarii:
Marxism, bolșevism și hybrisul iacobin al lui Slavoj Žižek
///////////////////////////////////////////////////////////
(China depune eforturi importante și pentru a pune botniță ziariștilor care scriu despre corupție sau încălcarea drepturilor omului…) Chinese Censorship Is Going Global
Beijing is not content to stop stifling free speech at the water’s edge. Western companies and institutions must put liberty before profits.
By Suzanne Nossel, the CEO of PEN America.
Protesters shout slogans as they hold flyers in Hong Kong on October 15, 2019, during a rally in support of NBA basketball Rockets general manager Daryl Morey.
ANTHONY WALLACE
My FP: Follow topics and authors to get straight to what you like. Exclusively for FP subscribers. Subscribe Now | Log In
In late September, the businessman Bill Browder received an unusual alert from the United Kingdom’s Foreign Office. Browder, an activist who champions sanctions against government officials complicit in human rights abuses in Russia and around the world, was warned not to travel to countries that honor extradition treaties with Hong Kong. The places he was warded off from included democracies such as South Africa and Portugal. British officials told the activist that, under the terms of a 2020 Hong Kong law, Browder could risk arrest, extradition, trial, and even punishment by the Chinese regime. Browder’s ostensible crime in such a scenario would be his public call for Britain to push back against human rights abuses in Hong Kong.The ominous warning to Browder comes amid a quickening pattern of Chinese influence over free speech in the West. Two LinkedIn users recently reported that their accounts were disabled by the Microsoft-owned platform, apparently because they spotlighted work on human rights abuses in China’s Xinjiang region. After coming under pressure from rights groups, LinkedIn announced it would close down its service on the mainland due to concerns over free expression, offering Chinese users a stripped-down version of the networking site without social media features. Just this week Boston Celtics center Enes Kanter’s outspoken support for a free Tibet prompted the Chinese Communist Party (CCP) to pull the team’s games from Chinese television.
In September, the Lithuanian government advised its officials to stop using Chinese-manufactured phones after discovering they were pre-programmed to censor 449 words or phrases considered objectionable by Beijing. That same week it was revealed that community newspapers in Australia serving Chinese speakers were printing censored stories. News articles sent to China for verbatim translation were being quietly scrubbed of criticism of Beijing.As the United States and its allies confront the challenge of rising global authoritarianism, they must come to grips with one of its most insidious dimensions: the growing reach of the world’s most powerful autocracy deep inside Western societies. China’s global rise depends upon the world’s readiness to do business with it. That has put a premium on its international reputation. Increasingly, therefore, the CCP sees its continued reign as dependent not only on its long-standing practice of severely restricting speech inside China but also on dictating global narratives about China. Its rulers also fear that critiques that germinate abroad could seep through cracks in the Great Firewall and foster domestic instability.The CCP sees its continued reign as dependent not only on its long-standing practice of severely restricting speech inside China but also on dictating global narratives about China.
China is now flexing its powers to impose censorship, of hard and soft varieties, beyond its own borders. The new Hong Kong national security law, the basis for Britain’s admonition to Browder, provides for the indictment of anyone, anywhere, for speech seen as inimical to Chinese security interests. China’s diktats affect sports, Hollywood, the publishing world, media and journalism outlets, higher education, tech and social media companies, and more.As Chinese interest in American basketball has skyrocketed in recent years, the industry has come under pressure to put Beijing’s sensibilities ahead of freedom of speech. Two years ago when Houston Rockets General Manager Daryl Morey tweeted in support of protesters in Hong Kong, he was forced to apologize. When the National Basketball Association deemed his comments “regrettable” the groveling triggered bipartisan outrage on Capitol Hill. As of this writing, the NBA has been silent in response to Kanter’s criticism of rights abuses in Tibet and Xinjiang and it’s unclear whether and when Celtics games may reappear on the Chinese streaming platform Tencent.
Hollywood filmmakers know well that access to the world’s largest film market is determined by Beijing authorities which, under the terms of the country’s 2016 Film Industry Promotion Law, favor portrayals that “transmit the glorious Chinese culture or promote core socialist values.”
Directors and actors associated with such films as Seven Years in Tibet that depict China unfavorably have been frozen out professionally and, in some cases, have resorted to obsequious apologies to revive their careers. By contrast, action films with Chinese heroes and plotlines that flatter Beijing have won privileged slots for broad theatrical release, making as much as hundreds of millions of dollars on the mainland. The result is an acquiescent, anticipatory, even subconscious form of self-censorship whereby U.S. filmmakers have internalized Chinese taboos and rewards as integral to their success.
With China now, by some measures, the world’s largest book market, Western publishers and booksellers are facing growing incentives to suppress critical narratives and instead feature titles that bootlick Beijing. When Germany’s Thalia bookstore chain suddenly gave prominent shelf space to displaying the writings of Chinese President Xi Jinping, it turned out a German subsidiary of the CCP’s global publishing arm had curated the promotion. There are other documented instances of publishers in Australia, England, and Germany coming under direct pressure from the CCP or engaging in anticipatory self-censorship to appease Beijing.
Journalists have seen this up close as well. In 2020, China expelled the largest number of foreign journalists since the Tiananmen Square massacre in 1989, including many from the New York Times, Wall Street Journal, and Washington Post. That left just several dozen American reporters inside China, a group that has been subject to harassment, visa denials, surveillance, and severe access restrictions. Last year it was revealed that Bloomberg, the parent company of Bloomberg News, went to great lengths to muzzle journalists and their families regarding the company’s efforts to suppress reporting on Chinese government corruption.
Executives feared the exposes could compromise their lucrative mainland financial terminal business. Beijing’s ability to draw a curtain around itself by constricting access to Western news outlets and incentivizing them to avoid critical coverage risks blind spots and misjudgments, clouding Western audiences’ view of China and its economy at a critical time.
China’s influence on Western higher education has implications for scientific research, technology, and understanding of China. China scholars in the West face knotty dilemmas over whether to withhold criticism or risk forfeiting visa access necessary to carry out their work. U.S. scholars have endured state-supported harassment for advocating the rights of Chinese minorities. Chinese government-funded Confucius Institutes on Western campuses have been widely accused of stifling open inquiry on China-related subjects.
A third of all foreign students studying in the United States before the COVID-19 pandemic were Chinese, filling university tuition coffers. The CCP’s close ties to the families of many students who are wealthy enough to study abroad incentivizes campuses reliant Chinese tuition-payers to avoid subjects or statements that might jeopardize this revenue stream. Chinese students studying in Australia report being under direct surveillance as well as dealing with informal systems whereby peers intimidate and harass those who deviate from a pro-Beijing line.
In Britain, former Universities Minister Jo Johnson (brother of Prime Minister Boris Johnson) led a study published in March that concluded that China had replaced the United States as the primary research partner for U.K. universities, raising a host of free expression and national security challenges that were scarcely being recognized, much less managed.
Although many U.S. internet platforms are blocked in China or have opted to withdraw to avoid overt censorship, Chinese influence over Western tech firms is increasing.
Although many U.S. internet platforms are blocked in China or have opted to withdraw to avoid overt censorship, Chinese influence over Western tech firms is increasing. As economic pressures to engage with China grow, companies such as Facebook and Google have explored plans to open new, censored social media and internet services on the mainland. Apple has opted to compromise app services, data privacy, and user protection measures to sustain access to Chinese markets. Apple’s Chinese app store blocks Western news outlets, organizing apps, and information about topics, including the Dalai Lama, that are censored by Beijing.
Even companies that do not offer their services within China may accept Chinese advertising revenue, including from government sources. Some analysts suggest that Facebook may earn as much as $5 billion annually in China, with employees raising concerns about how that revenue is influencing content moderation decisions relating to Chinese sensitivities, including the treatment of Uyghurs in Xinjiang. Earlier this month, Twitter was accused of suspending accounts belonging to a Canadian publisher who had put out books critical of the CCP.
Mounting a response to these incursions is not easy. Creeping Chinese censorship doesn’t fit neatly into a single policy box. It implicates human rights, trade, education, intelligence, media freedom, national security, and more. Many of the encroachments, moreover, implicate private institutions and corporations on sensitive questions of content, viewpoint, and ideology, areas where governments should—and legally must—hesitate to tread.
Compounding the problem are the unmistakable dangers of overreaction. Ham-handed approaches could feed Red Scare-style paranoia, xenophobia toward Chinese people, and bigotry toward individuals of Asian descent. Broad clampdowns could chill people-to-people relations at a time when human and cultural ties represent a potential counterweight to geopolitical tensions. Beijing’s deep reach and sway over nearly every type of Chinese corporation and institution poses complicated questions of how to foster productive relationships with Chinese professional peers while avoiding the government’s heavy thumb.
These are reasons for prudence in addressing China’s creeping censorship. They must not be grounds to ignore the problem—or acquiesce to it. Recent incidents including LinkedIn’s pullback from China and the relocation of a Harvard University language program from Beijing to Taiwan may signal that the trade-offs for private institutions are becoming more difficult, making a reckoning over how to handle engagement with Chinese censors ripe.. .
A man uses his cellphone in Beijing’s Great Hall of the People.
China’s Growing Censorship Is Training the Public to Be Online Snitches
Everyone from feminists to nationalists is a potential target.
Riot police in a mall in Hong Kong
Beijing Launches a Global Assault on Free Speech
Hong Kong’s cruel new law doesn’t just affect the city.
The Biden administration in the United States and other Western governments should mobilize a three-pronged approach to meeting these challenges. A key step is to better understand Beijing’s aims and methods. Governments, universities, and private foundations should invest in research—both government-sponsored and independent—to unmask and publicize Beijing’s octopus-like reach into so many Western industries and institutions.
A parallel effort should mobilize leaders of conscience within the myriad corporations, industry associations, universities, arts institutions, publishers, and media outlets that grapple with Beijing’s impingements on the freedoms that underpin these institutions. As long as those in decision-making positions are not called out and forced to consider the long-term implications of hewing to Beijing’s line, they will continue business as usual, seduced by China’s markets and money.
A third front must unite Western governments and democracies that share a sovereign interest in preventing Beijing’s growing sway over thought and expression in their countries. Economic officials should analyze how trade rules and regimens can be invoked to challenge certain Chinese censorship practices as nontariff barriers to free trade. Standards and guidelines should be developed to spell out when the normal give-and-take among business partners, donors and grantees, vendors, and regulators crosses over into government coerciveness.
Officials from agencies responsible for telecommunications, scientific research, technology, higher education, and other sectors should coordinate to develop measured policies that can mitigate risk without inflaming tensions or hobbling the ability of Western institutions and corporations to compete.
Confronting mounting authoritarianism worldwide is a task that must begin at home.
My FP: Follow topics and authors to get straight to what you like. Exclusively for FP subscribers. Subscribe Now | Log In
Suzanne Nossel is the CEO of PEN America and a member of Facebook’s oversight board. She was formerly deputy assistant secretary of state for international organizations at the U.S. State Department. Twitter: @SuzanneNossel
Chinese Censorship Is Going Global
////
/////////////////////////////
Iubirea de Dumnezeu nu are nimic în comun cu „iubirea” amantei lumi-1 Ioan 2/15-17 ; Nu este maimuţăreală amoroasă, omenească! A-l iubi pe El înseamnă, mai întâi(1 Ioan 4/20), a dovedi şi cu fapta că iubeşti pe aproapele, începând cu vrăjmaşul tău (Mat. 5/44-48); Înseamnă a întrupa în miezul fiinţei născute din nou, (Ioan, cap.3)- sfaturile, soluţiile, Calea, Voia, Morala, învăţătura şi poruncile Lui; Acestea sunt uşoare, utile, productive, sănătoase, veşnice; A iubi, înseamnă a nu te pune pe tine pe tron, în defavoarea Cerului şi a semenilor; Mai înseamnă să iradiezi şi până dincolo de marginea Cerului- numai Adevărul Lui, Dreptatea, Corectitudinea, Dragostea din 1 Cor. cap.13, Credinţa, Neprihanirea (Fil.3/9) Mila, Iertarea, Seriozitatea, Punctualitatea, Jertfirea în slujba aproapelui, până devii (prin botezul în răstignirea, învierea, rodirea şi înălţarea Lui)-Una cu semenii, cu El şi cu ai Săi, aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt UNA, dar Tata este mai Mare şi mai Tare… Iată, cum înţelegem că dragostea lui Dumnezeu nu se compară cu dragostea omenească, naturală, maimuţărească
…TRANSFORMAREA FINALĂ; Yuval Noah Harari: Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece! Țările europene în care biserica nu este separată de stat; Secularismul nu L-a omorât pe Dumnezeu; Înfruntarea înșelăciunii: de la Iisus la internet; Forumul Economic Mondial (WEF) solicită ca inteligența artificială să rescrie Biblia, astfel se vor crea ‘religii care sunt de fapt corecte; (Ce inseamna sa lucrezi foro Dimnezeu cel viu si adevarat,neiconat) Microcipul ( pecetea antihristica ) – Vaccinurile si microcipul; (Cine nu se umple cu Plinatatea Dumnezeiasca ,va fi umplut cu excremente satanice …) Din iadul „ştiinţific”: cipuri în capuri pentru o memorie a la Google; (Dupa ce Domnul a facut totul f.bine, satan a deformat…) CE ȘTIU ACUM, CA FOST HOMOSEXUAL; Capcana New Age (pe scurt); Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric; AFR: Charles Darwin, adio teorie! Transumanismul – reinventând umanitatea prin tehnologie; Fotosinteza continuă să ne uimească; Există vreo contradicție între știință și credința creștină? Epigenetica – Mostenind mai mult decat gene; Din cauza păcatului, lumea e în declin; Fii DEVOTAT PENTRU HRISTOS! (Cand confundam religia omeneasca si crestinatatea preoteasca-idolatra cu…)Statul Islamist și Statul Sutanist; “Cre(s)tinul ”Charles Darwin a fost un plagiator; Noua Religie Mondială: Cum va fi înlocuită Biblia cu Agenda 2030; Zero Tolerance; Discreditate încă din anii 1990, teoriile conform cărora „sectele” folosesc tehnici de control al conștiinței și de „spălare a creierului” sunt încă promovate de organizațiile anti-secte; (Pentru a umbri Credinta Cristica…) Cum au fost asociate teoriile „spălării creierului” cu religia; Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei; Creati sa fim ca EL; Portrete Biblice – Rebus;
Portrete Biblice – Rebus
Autor: Victor Martin
În cartea PORTRETE BIBLICE, din galeria personajelor care apar pe paginile Sfintei Scripturi, sunt prezentate un număr de 45 de persoane, cele mai proeminente, zugrăvite în 50 de careuri de cuvinte încrucișate, evident nu cu penelul pictorului, ci cu mijloacele specifice acestui gen enigmistic. Dezlegând corect, posesorii acestei cărți își vor putea imagina în fața ochilor portretele acestor personaje și vor putea afla tot ceea ce Biblia consemnează despre viața și activitatea acestora. Prin această plăcută îndeletnicire a dezlegării cuvintelor încrucișate, beneficiarii acestei cărți vor putea afla datele biografice, locul nașterii, numele părinților și a fraților, evenimentele în care au fost implicate precum și alte multe informații despre aceste personaje.
În completarea paginilor s-au introdus un număr considerabil de întâmplări din viața creștină, epigrame și alte probleme de enigmistică.
Comenzile se pot face pe adresa de e-mail vicmarro@yahoo.com sau la telefoanele 0357423347 şi 0747183121.
https://stiri.resursecrestine.ro/129355/portrete-biblice-rebus
////////////////////////////////////////////////
Creati sa fim ca EL
Autor: J. Dwight
,,Trăiţi cu El, trăiţi ca El, trăiţi pentru El.” Iată mottoul găsit de noi pentru cartea scrisă de J. Dwight Pentecost, Creaţi să fim ca El. J.Dwight Pentecost a fost Profesor emerit de Expunere biblică la Seminarul Teologic Dallas deţinând o Diplomă de licenţă de la Colegiul Hampden-Sydney, Masterat în teologie şi Doctorat în teologie de la Seminarul Teologic Dallas. Dintre numeroasele sale lucrări amintim: Creaţi pentru ucenicie; Duşmanul tău, Diavolul; Mângâietorul divin; Credinţa care rezistă; Vie Împărăţia Ta.Creaţi să fim ca El, o carte în care autorul ne dezvăluie cel mai important scop al vieţii credinciosului şi anume, să trăiască pentru Domnul Isus Cristos aşa încât oamenii să-L poată cunoaşte pe Tatăl. Mergând împotriva curentului de creştinism consumerist, Dr. Pentecost îi reaminteşte cititorului că viaţa creştină nu înseamnă în primul rând să-L ai pe Isus ca prietenul tău cel mai bun, să găseşti secretul fericirii, sau să ajungi în cer. Interesant şi provocator, în această examinare a vieţii creştine, unul dintre cei mai respectaţi şi cei mai practici teologi ai Americii discută principiile esenţiale care cuprind fiecare aspect al vieţii. Astfel pentru descrierea coerentă şi practică a acestor principii cartea este împărţită în patru părţi şi anume: Creaţi pentru părtăşie; Creaţi pentru o conduită nouă; Creaţi pentru conflict; Creaţi pentru maturitate.
Partea întâi: Creaţi pentru părtăşie
Dr. Pentecost accentuează de la începutul cărţii că mai presus de orice, omul există ca să Îl glorifice pe Dumnezeu şi să se bucure de El pentru totdeauna. Dumnezeu Şi-a descoperit oamenilor slava Sa, iar oamenii trebuie să răspundă la această revelaţie dând glorie, cinste şi onoare acestui Dumnezeu glorios. Se naşte următoarea întrebare: Cum Îl putem glorifica pe Dumnezeu? Răspunsul este: Prin părtăşia cu Dumnezeu. Am fost creaţi pentru a avea părtăşie cu Dumnezeu şi am fost făcuţi o creaţie nouă sau o făptură nouă în Domnul Isus Cristos ca să avem părtăşie deplină cu El şi cu Tatăl. Omul, ca şi coroană a creaţiei lui Dumnezeu se diferenţiază de toate celelalte creaturi prin faptul că are personalitate, astfel încât ca persoană să poată avea părtăşie –comuniune – cu Dumnezeu. Dumnezeu a făcut posibilă părtăşia între mintea lui Adam (primul om) şi mintea Sa, între inima lui Adam şi inima Sa şi între voinţa lui Adam şi voinţa Sa. Şi părtăşia aceasta înseamnă exersarea în armonie a celor trei caracteristici ale personalităţii umane – intelect, sentiment şi voinţă – în vederea apropierii de Dumnezeu. Neascultarea sau căderea lui Adam a constat în exersarea voinţei sale contrar voinţei lui Dumnezeu, rupând astfel imediat şi complet părtăşia ce exista între Adam şi Dumnezeu. Păcatul a despărţit creatura de părtăşia cu Creatorul său, iar consecinţele au fost complexe şi de lungă durată. Datorită păcatului, mintea (intelectul omului) a fost întunecată încât omul în gândirea sa să nu Îl poată cunoaşte pe Dumnezeu, inima (sentimentul omului) şi-a pierdut orice fel de simţire direcţionată spre Dumnezeu, iar deciziile (voinţa omului) fiinţei umane sunt în vrăjmăşie cu planurile lui Dumnezeu.
Pentru ca scopul iniţial al lui Dumnezeu să se îndeplinească, Domnul Dumnezeu a plănuit o nouă creaţie cu totul diferită, în Domnul Isus Cristos. Prin miracolul noii creaţii cel ce crede în Cristos devine copil al lui Dumnezeu care implicit intră în părtăşie cu Tatăl său şi Îl poate glorifica din nou. Aici Dr. Pentecost pune faţă în faţă mintea cea nouă cu mintea cea veche, inima cea nouă cu inima cea veche, voinţa cea nouă cu voinţa cea veche, dezvăluind conflictul neîntrerupt din viaţa credinciosului. În omul credincios sunt două naturi, două potenţiale:dragoste şi ură. Amândouă se luptă pentru supremaţie. Cine va câştiga? Autorul ne aminteşte că firea veche a omului este controlată de Satan, duşmanul lui Dumnezeu şi distrugătorul părtăşiei dintre om şi Dumnezeu. Doar că acesta este un duşman înfrânt de către Cristos prin moartea Sa pe cruce. Astfel victoria lui Cristos este garanţia victoriei credinciosului care luptă cu firea veche, care se împotriveşte lui Satan, dorind şi căutând părtăşia cu Dumnezeu. Umblarea zi de zi în părtăşie cu Dumnezeu şi triumful nostru final, sunt legate indisolubil de moartea Domnului Isus pentru noi.
Partea a doua: Creaţi pentru o conduită nouă
În această parte a cărţii Dr. Pentecost ne arată cum viaţa creştină este viaţa lui Cristos reprodusă în copilul lui Dumnzeu, prin puterea Duhului Sfânt. Trăirea creştină constă în faptul că Cristos Îşi trăieşte viaţa în şi prin credincios. Copilul lui Dumnezeu trebuie să recunoască faptul că Dumnzeu îi dă anumite responsabilităţi, obligaţii şi cerinţe. El trebuie să se vadă pe sine sub imperativul divin de a împlini porunca să se dezbrace de ,,omul cel vechi” şi să se îmbrace cu ,,omul cel nou” în viaţa cotidiană. Acest imperativ este exprimat de apostolul Pavel în Romani 6:1: ,,Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu în Isus Cristos Domnul nostru”. Soluţia lui Dumnezeu la problema păcatului în viaţa credinciosului este bazată pe identificarea cu Cristos. Această identificare se referă la răstignirea credinciosului împreună cu Cristos, moartea credinciosului împreună cu Cristos, învierea credinciosului împreună cu Cristos şi în final glorificarea credinciosului împreună cu Cristos. Răstignirea, îngroparea şi învierea împreună cu Cristos sunt experienţe ale credinciosului care îl ajută să poată umbla în viaţa cea nouă împreună cu Cristos, până la glorificare. Este posibil de unii singuri, prin propriile forţe să trăim în deplină conformitate cu cerinţele vieţii noi în Cristos? Răspunsul e evident. Să fim plăcuţi lui Dumnezeu, să avem deplină părtăşie cu El prin eforturi proprii, e imposibil. Şi atunci de ce Dumnezeu aşază pe umerii copiilor Săi cerinţe pe care ştie că nimeni nu le va putea îndeplini? Din nou găsim răspuns şi la această întrebare. Pentru a fi epistole vii care să Îl proclame pe Domnul Isus, Dumnezeu ne-a oferit ajutorul Său, ne-a dăruit pe Cineva pe care să ne putem baza oricând şi oriunde, un sprijin interior, Duhul Sfânt. Pe măsură ce o persoană este controlată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Duhul va reproduce viaţa lui Cristos şi o conduită creştină, prin care Dumnezeu este glorificat. Rugăciunea noastră ca şi creştini ar trebui să fie aceea ca Duhul Sfânt să ne controleze, să ne stăpânească şi să ne călăuzească comportamentul în tot adevărul, zi de zi, aşa încât cei necredincioşi să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl.
Partea a treia: Creaţi pentru conflict
Titlul acestei părţi sună cam ciudat. De ce suntem creaţi pentru conflict? Cu cine suntem în conflict? Dr. Pentecost răspunde atent acestor întrebări cel puţin îngrijorătoare. Suntem într-o călătorie destul de lungă, cât viaţa de lungă şi totodată într-o luptă istovitoare şi continuă, purtată pe un teren străin cu combatanţi din cale afară de ostili. Creştinul devotat lui Dumnezeu va avea de înfruntat pe calea asemănării cu Domnul Isus, la fiecare pas păcatul, care va pândi la uşa gândurilor, vorbelor sau faptelor sale. Apoi o altă confruntare apare în domeniul părerilor îndoielnice, unde deciziile nu sunt uşor de luat şi unde credincioşii trebuie să fie ghidaţi de principiile Cuvântului scris, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Prin urmare copilul lui Dumnezeu trebuie în mod continuu să se păzească împotriva ispitei de a fi lumesc şi împotriva firii pământeşti. Conflictul deschis al creştinului este însă cu sistemul lumii acesteia, un sistem care nu Îl are cuprins în componenţa sa şi pe Dumnezeu. ,,Dumnezeul acestei lumi” aşa cum se exprimă apostolul Pavel, este Satan, duşmanul adevăratului Dumnezeu şi duşmanul copiilor lui Dumnezeu. Această lume este instrumentul care a fost acaparat de Satan şi este folosită pentru promovarea scopurilor, ţelurilor şi ambiţiilor sale, ca în definitiv să răstoarne Împărăţia lui Dumnezeu, autoproclamându-se stăpân peste tot universul. Metodele de luptă ale lumii şi ale ,,prinţului acestei lumi” sunt pervertirea, întinarea şi pângărirea a tot ce este bun, curat, adevărat şi sfânt. Porunca apostolului Pavel în acest sens scrisă în Epistola către Romani 12:2 este: ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”, adică să nu ne lăsăm modelaţi după matriţa lumii, sau să nu ne pliem după sistemul pervertit de Satan. Unul din adevărurile glorioase ale Evangheliei este că moartea lui Cristos a schimbat relaţia credinciosului cu sistemul lumii. Pe de o parte credinciosul este scos din lume (mort faţă de lume) şi aşezat în Împărăţia lui Dumnezeu (viu pentru Cristos), pe de altă parte credinciosul – ca cetăţean al cerului – este trimis în lume ca ambasador al lui Cristos. Un ambasador este un reprezentant personal al unui suveran care este absent. Ca ambasadori am fost trimişi în lume ca să împlinim lucrarea pentru care Cristos Însuşi a venit în lume: să-L facem cunoscut pe Tatăl, oamenilor. Cât de profesionist activăm în lucrul încredinţat, cât de pregătiţi suntem pentru confruntare? Copiii lui Dumnezeu sunt nu doar slujitori, ci şi soldaţi. Ei sunt instruiţi şi echipaţi pentru viaţa pe care sunt chemaţi să o trăiască şi pentru războiul pe care sunt chemaţi să îl lupte. Din nou autorul apelează la învăţătura apostolului Pavel unde acesta porunceşte fiecărui ostaş al lui Cristos: ,,Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor Diavolului.” Astfel ne este prezentat întregul echipament şi întregul arsenal al unui creştin angajat în cel mai cumplit conflict posibil. Dumnezeu, Comandantul nostru, este interesat nu doar de apăratea soldaţilor Săi ca niciunul să nu piară, ci şi ca soldaţii Săi să iasă victorioşi, triumfători. Ascultând şi urmând ordinele Comandantului Suprem, oastea Lui are victoria asigurată şi este purtată într-o procesiune triumfătoare până la final.
Partea a patra: Creaţi pentru maturitate
În dezvoltarea fizică normală, vedem creşterea de la naştere la pruncie, la adolescenţă şi apoi la maturitate. Dacă în creşterea fizică este imposibil ca un copil să fie matur fără trecerea timpului, maturizarea spirituală poate urma un tipar mai încet sau mai accelerat. Creşterea copilului spiritual nu trebuie să fie legată neapărat de trecerea timpului, deşi atingerea maturităţii spirituale se produce în timp. Autorul J. Dwight Pentecost, ne reaminteşte că pentru a reflecta gloria lui Dumnezeu într-o lume ostilă, un creştin trebuie să fie în părtăşie constantă cu Dumnezeu Tatăl, trebuie să aibă o conduită demnă de un copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie capabil să poarte lupta spirituală urmându-Şi Comandantul, şi toate acestea putându-se atinge doar printr-un înalt nivel de maturitate spirituală. Astfel ne sunt prezentate contrastele dintre a fi prunc sau a fi om matur în viaţa creştină, între pruncia spirituală şi maturitatea spirituală şi fiecare dintre noi purtăm responsabilitatea pentru ceea ce suntem. Pruncul se caracterizează prin lipsă de cunoştinţă, prin dependenţă faţă de altcineva, pe când omul matur se caracterizează prin cunoaştere deplină şi completă şi prin independenţă. Singura dependenţă a omului matur este de Cuvântul şi Duhul Sfânt. Aici găsim o definiţie a credinciosului matur. Este omul care cunoscând adevărul, îl acumulează pentru a-i învăţa şi pe alţii, îl pune în aplicare în propria-i viaţă, fiind capabil să discearnă ce este bine şi ce este rău în experienţa creştină. Ţinta urmărită în viaţa de credinţă este maturitatea, asemănarea cu Cristos. Cristos a reflectat din plin slava Tatălui iar ca urmaşi ai Lui, suntem chemaţi la asemănare cu El. Transformarea nu se produce peste noapte, fiind un proces cultivat constant, zi de zi, sfârşindu-se doar la capătul vieţii.
Concluzia cărţii în viziunea autorului este că viaţa noastră în Cristos redefineşte scopurile şi remodelează perspectivele noastre. Având destinaţia eternă stabilită, pornim într-o călătorie de o viaţă înspre evlavie, fiind transformaţi în asemănarea Domnului Isus Cristos şi trăind viaţa prin puterea Duhului Sfânt. Purtaţi pas cu pas pe o cale sănătoasă din punct de vedere teologic, discutând în detaliu într-un limbaj accesibil, Dr. Pentecost urmăreşte ca prin părtăşia, conduita, conflictul şi maturitatea vieţii creştine să ajungem la scopul pentru care am fost creaţi: să fim ca El.
Știre preluată de pe ecc.ro
/////////////////////////////////////////////
Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei
Autor: Priscilla Shirer
În fiecare zi, fără încetare, în jurul tău are loc un război invizibil. Un dușman viclean și diabolic caută să devasteze tot ceea ce este important pentru tine – emoțiile tale, mintea ta, familia ta, viitorul tău. Însă domnia lui se încheie chiar aici. Se încheie chiar acum. Cu tine. Dușmanul întotdeauna eșuează lamentabil atunci când întâlnește o femeie echipată corespunzător. O femeie care este înarmată și periculoasă.
Armura lui Dumnezeu este mai mult decât o simplă descriere biblică a inventarului credinciosului. Este un plan de acțiune pentru a îmbrăca armura și a dezvolta o strategie personalizată care să asigure victoria împotriva dușmanului. Însoțește-o pe Priscilla Shirer într-un studiu biblic care va scoate la lumină războiul din jurul tău și te va chema să te echipezi, să stai în picioare și să asiguri victoria în viața ta.
Manualul de studiu conține:
6 săptămâni de studiu personal de câte 5 zile pe săptămână
ghiduri de studiu care să fie utilizate în timpul sesiunilor video
material pentru liderul de grup (instrucțiuni și sugestii pentru facilitarea sesiunilor de grup)
pagini cartonate și perforate care pot fi folosite pentru a dezvolta o strategie de rugăciune
Despre autoare:
Priscilla Shirer este înainte de toate soție și mamă. Dar pune-i o Biblie în mână și un mesaj în inimă și vei vedea de ce mii de femei Îl întâlnesc pe Dumnezeu într-un mod personal și plin de putere prin intermediul conferințelor ei, al cărților și al studiilor ei biblice. Darul Priscillei de a proclama cu îndrăzneală adevărurile intransigente ale Scripturii, totodată invitându-i pe oameni la o experiență zilnică și intimă cu Cristos, o poartă în jurul lumii, ca să împărtășească ea însăși Cuvântul cu zeci de mii de persoane în fiecare an. Prin intermediul Going Beyond Ministries, ea și soțul său, Jerry, consideră că este un privilegiu să slujească oameni din orice cultură și denominație. Împreună, cuplul crește trei băieți plini de energie.
Știre preluată de pe www.poartabucuriei.ro
https://stiri.resursecrestine.ro/213043/armura-lui-dumnezeu-noua-aparitie-la-editura-poarta-bucuriei
///////////////////////////////////////////////
(Pentru a umbri Credinta Cristica…) Cum au fost asociate teoriile „spălării creierului” cu religia
de Massimo Introvigne
Partea 3 din 5. Citiți partea 1 și 2.
Inițial, comuniștii ruși și chinezi au fost acuzați că au folosit tehnici de control al conștiinței. Unii profesioniști în domeniul sănătății mintale au extins acuzația la religii.\\
Manualul comunist „Spălarea creierului: o sinteză a manualului rusesc de psihopolitică”
În articolele anterioare, am văzut cum CIA a inventat sintagma „spălarea creierului” și i-a acuzat pe comuniști că folosesc tehnici sinistre de control al conștiinței. La un moment dat, CIA a început să creadă în propria propagandă și a lansat un experiment secret cu numele de cod MK-ULTRA, în care a încercat să „spele pe creier” așa-numiți „voluntari”. Proiectul a eșuat și a demonstrat că tehnicile de „spălare a creierului” pot reduce victimele nefericite la epave umane („legume”), dar nu le pot induce idei sau credințe noi.
- Ron Hubbard și „spălarea creierului”
O persoană care, fără a fi probabil conștientă de faptul că se plănuia proiectul secret MK-ULTRA, a anticipat că singurul rezultat posibil al violentei „spălări a creierului” ar fi crearea de victime asemănătoare unor zombi a fost fondatorul scientologiei, L. Ron Hubbard. Acesta a avut o implicare periferică în dezbaterea din timpul Războiului Rece despre „spălarea creierului”, deoarece Biserica Scientologică a publicat în 1955 o broșură intitulată „Spălarea creierului: o sinteză a manualului rusesc de psihopolitică” („Brain-Washing: A Synthesis of the Russian Textbook on Psychopolitics”). Broșura a fost apoi retrasă rapid, se pare că la sugestia unor agenții guvernamentale americane. Aparent era un manual comunist de „spălare a creierului”.
Criticii au afirmat că, prin publicarea broșurii, Hubbard a „recunoscut” că există „spălarea creierului”, lăsând să se înțeleagă că scientologia o practică. Potrivit lor, acest fapt este susținut de o declarație conform căreia „putem spăla creierul mai repede decât rușii (20 de secunde pentru amnezie totală față de trei ani pentru o loialitate ușor confuză)“. Cu toate acestea, criticii au trecut cu vederea faptul că Hubbard a prezentat „spălarea creierului” ca fiind ceva ce nu trebuie făcut și care nu funcționează. „Spălarea creierului” la care se gândea el era cea atribuită comuniștilor. Aceștia urmăreau să obțină rezultate prin provocarea de durere și îndoparea victimei cu droguri puternice. Hubbard a numit această tehnică „hipnoza prin droguri și durere”. Era ceva diferit de „spălarea creierului” pe care noile mișcări religioase vor fi acuzate că o practică zeci de ani mai târziu, unde în mod normal nu era implicată nici durerea, nici drogurile.
Nu numai că acest tip de „spălare a creierului” era lipsit de etică, spunea Hubbard, dar nici nu ar fi funcționat vreodată
El a declarat într-una dintre prelegerile sale de la Congresul Jocurilor din 1956:
„Repet că nu este eficientă. Nu își atinge scopul. […] Este o păcăleală – o păcăleală de primă speță. Comunistul nu poate spăla creierul nimănui care nu este [deja] spălat pe creier. Nu o poate face; nu știe cum. Este doar o armă de propagandă. Nimic altceva. Ei [comuniștii] spun: „avem această armă teribilă numită spălarea creierului – vom spăla creierul tuturor”. Ei bine, ar fi teribil de periculos dacă ar putea. Dar știți că nu există practic nicio persoană din această sală care ar fi permanent afectată de spălarea creierului. Cu excepția situației în care ar fi înfometată și ținută în condiții de constrângere. Cu alte cuvinte, dacă pui un individ într-o închisoare militară și îl hrănești prost timp de doi sau trei ani, va fi foarte afectat, nu-i așa? Ei bine, acesta este exact efectul pe care l-au avut asupra lor metodele aplicate pentru spălarea creierului. Nu au avut un efect mai mare de atât.”
Așa cum am menționat mai sus, Hubbard avea dreptate în acest sens, iar infamele experimente MK-ULTRA au avut ca unic rezultat valoros confirmarea faptului că „spălarea creierului” nu poate schimba ideologiile sau credințele.
O fiziologie a conversiei și a spălării creierului
Dar cum s-a transferat acuzația de practicare a „spălării creierului” de la comuniști la „secte”? Primul autor care a aplicat retorica CIA de „spălare a creierului” la religie a fost psihiatrul englez William Walters Sargant în cartea sa publicată în 1957 Bătălia pentru minte: O fiziologie a conversiei și a spălării creierului (The Battle for the Mind: A Physiology of Conversion and Brainwashing), care a devenit un bestseller internațional.
Sargant a popularizat ideea că tehnicile de „spălare a creierului” ar fi derivat în Rusia din celebrele experimente ale savantului stalinist Ivan Pavlov, în care un câine obișnuit să audă un clopoțel sunând de fiecare dată când i se dădea mâncare ajungea să saliveze atunci când clopoțelul suna, chiar dacă nu i se mai dădea mâncare. Unii psihiatri încă mai cred în această teorie, deși surse sovietice și chineze nu au reușit să confirme că Pavlov a jucat un rol important în studiile lor privind tehnicile de îndoctrinare.
Argumentul central al lucrării lui Sargant a fost că nu comuniștii au inventat „spălarea creierului”. Cel mult, credea el, datorită lui Pavlov, au ajuns la o mai bună înțelegere a procesului, pe care l-au adaptat din procesele preexistente de revizionism religios și de convertire. Sargant scria:
„Oricine dorește să investigheze tehnica spălării creierului și a obținerii de mărturii, așa cum se practica în spatele Cortinei de Fier… ar face bine să înceapă cu un studiu al revizionismului american din secolul al XVIII-lea, începând cu anii 1730“.
Sargant credea că doar „spălarea creierului” putea explica dezvoltarea rapidă a creștinismului timpuriu
Deși în cea de-a treia ediție a cărții sale, apărută în 1971, Sargant va include scientologia printre religiile care practică „spălarea creierului”, el nu credea că există o diferență între religiile principale, care nu foloseau manipularea mentală, și „sectele”, care o foloseau. Dimpotrivă, Sargant era categoric anticreștin și i-a menționat pe romano-catolici și pe metodiști ca fiind două grupuri care folosesc în mod obișnuit „spălarea creierului” și i-a acuzat de același păcat pe primii creștini. Psihiatrul englez credea că doar „spălarea creierului” putea explica dezvoltarea rapidă a creștinismului timpuriu.
Cartea „Bătălia pentru minte: O fiziologie a conversiei și a spălării creierului”
Chiar și convertirea apostolului Pavel, așa cum este consemnată în Biblie, susținea Sargant, ar putea fi explicată printr-o schemă de „spălare a creierului”, creștinul Anania „spălându-i creierul” evreului Pavel, inițial anticreștin. „O stare de inhibiție transmarginală pare să fi urmat stadiului acut de excitație nervoasă a lui [Pavel] […] ceea ce i-a crescut anxietatea și sugestibilitatea […]. Anania a venit să-i ușureze simptomele nervoase și suferința psihică, implantându-i în același timp noi credințe.”
Nașterea ideologiei anti-secte
Mulți au citit cartea lui Sargant, în special în cadrul comunității psihiatrice, unde cu siguranță a alimentat o atitudine ostilă față de religie în general. Cu toate acestea, ținta sa era prea largă pentru ca această carte să fie de vreun folos în promovarea unor politici publice.
În Statele Unite, psiholoaga Margaret Thaler Singer a reformulat ideile lui Sargant, susținând că nu toate religiile foloseau „spălarea creierului”, ci doar unele nou înființate, care nu erau chiar religii, ci „secte”. Aceasta s-a petrecut în contextul anilor 1960 și începutul anilor 1970, când mișcarea anti-secte abia se crease, mai ales printre părinții studenților care se hotărâseră să abandoneze studiile pentru a deveni misionari cu normă întreagă pentru Biserica Unificării sau Copiii lui Dumnezeu ori călugări hinduși (rași pe cap) pentru Mișcarea Hare Krishna. Așa cum s-a petrecut în cazul „ereziilor” din trecut, părinții nu credeau că alegerile copiilor lor au fost voluntare, iar psihologii precum Singer le-au oferit explicația convenabilă de „spălare a creierului”.
Singer a avut un rol esențial în crearea ideologiei anti-secte, care se bazează pe ideea că „sectele”, care folosesc „spălarea creierului”, pot fi distinse de religiile legitime, care nu o fac. În cele din urmă însă, această teorie a fost discreditată de cercetători și respinsă de instanțele de judecată, după cum vom vedea în al patrulea articol din această serie.
Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: bitterwinter.org/how-brainwashing-theories-were-applied-to-religion/
/////////////////////////////////////////////////
Discreditate încă din anii 1990, teoriile conform cărora „sectele” folosesc tehnici de control al conștiinței și de „spălare a creierului” sunt încă promovate de organizațiile anti-secte
Partea 5 din 5.
Citiți aici părțile 1, 2, 3 și 4.
În al patrulea articol al acestei serii am văzut cum acțiunea combinată a cercetătorilor noilor mișcări religioase și a instanțelor de judecată a marginalizat atât teoriile „spălării creierului”, cât și utilizarea lor ca armă juridică împotriva „sectelor”.
Ideea că „sectele” aplică manipularea mentală sau „spălarea creierului” a supraviețuit în mass-media și a inspirat legi și hotărâri judecătorești în afara Statelor Unite, în special în Franța. Cu toate acestea, argumentele formulate de marea majoritate a celor mai importanți cercetători ai noilor mișcări religioase – și menționate în decizia Fishman – nu se referă doar la Statele Unite. „Spălarea creierului” și manipularea mentală rămân concepte respinse ca fiind pseudoștiințifice de marea majoritate a cercetătorilor în domeniul religiilor. Totuși sunt acceptate de o minoritate, precum și de unii psihiatri și psihologi care nu sunt specializați în religie.
Poate fi „spălarea creierului” utilizată în cazurile penale ca argument al apărării?
James T. Richardson a jucat un rol important în critica teoriilor anti-secte privind „spălarea creierului”. În a doua jumătate a anilor 1990 el a cercetat sistematic, împreună cu câțiva colegi, toate cazurile judiciare americane în care apărea expresia „spălarea creierului”. Aceștia au continuat sondajul în actualul secol. Au constatat că, după Fishman, utilizarea argumentelor de „spălare a creierului” în procesele împotriva noilor mișcări religioase aproape că dispăruse. Dar expresia a supraviețuit în alte domenii ale legii.
„Spălarea creierului” de către profesori, pastori, terapeuți și chiar de guvernul SUA a fost folosită, deși rareori cu succes, ca o apărare în cazurile penale, un exemplu fiind procesul Patty Hearst. În cadrul proceselor de custodie a fost folosită cu mai mult succes ideea că unul dintre părinții divorțați le-ar fi „spălat creierul” copiilor pentru a-i face să îl urască pe celălalt părinte.
Sindromul alienării parentale, un alt fel de spălare a creierului
Sindromul alienării parentale
Acesta este „sindromul alienării parentale” („parental alienation syndrome”, PAS), o teorie creată de psihiatrul american pentru copii Richard A. Gardner care s-a bazat în mod explicit pe „spălarea creierului”.
Răspunzând criticilor săi într-un articol publicat postum (a decedat în 2003), Gardner a scris:
Este adevărat că mă concentrez pe părintele care spală creierul, dar nu sunt de acord că această abordare este „prea simplistă”. Adevărul este că, atunci când există PAS, factorul etiologic primar este părintele care spală creierul. Iar atunci când nu există un părinte care spală creierul, nu există PAS.
Teoria lui Gardner a fost criticată pe scară largă. În 1996, un grup de lucru al Asociației Americane de Psihologie a concluzionat că „nu există date care să susțină fenomenul numit sindromul alienării parentale”. Cu toate acestea, PAS continuă să fie folosit ca argument în cazurile de divorț și custodie, nu doar în Statele Unite. Discuția aprinsă despre teoriile lui Gardner a menținut vie o controversă internațională privind „spălarea creierului”.
California și Hawaii, Anglia și Țara Galilor, precum și Tasmania și Queensland din Australia, urmate de altele, au adoptat legi împotriva „controlului coercitiv”. Acesta era definit ca intimidare, supraveghere și izolare în contextul abuzului domestic sau al hărțuirii. Deși legile se referă la un comportament abuziv specific, umbra „spălării creierului” planează asupra acestor legi, ceea ce le face dificil de aplicat. Uneori, susțin criticii, agresorii sunt cei care acuză victimele de manipulare prin „control coercitiv”.
„Spălarea creierului” și evenimentele din 11 septembrie
„Spălarea creierului” a fost invocată și în cazul evenimentelor din 11 septembrie 2001. Era nevoie de o explicație convenabilă pentru modul în care „teroriștii”, unii provenind din familii bogate, s-au alăturat Al-Qaeda și, mai târziu, Statului Islamic. Anti-sectanții s-au erijat în experți în radicalismul islamic, susținând că Al-Qaeda și alte organizații musulmane radicale erau practic „secte”, ceea ce era valabil și pentru alte grupuri teroriste nemusulmane. Lipsa lor de informații despre contextul islamic și despre domeniul academic specializat al studiilor privind terorismul a devenit rapid evidentă. De aceea au fost în mare parte ignorați de comunitatea academică și de agențiile guvernamentale care se ocupă de combaterea terorismului.
„Spălarea creierului” în taberele anti-Trump și pro-Trump
Teoriile „spălării creierului” au revenit însă ca explicații ale fenomenului Trump și ale modului în care a fost posibil ca milioane de cetățeni americani (și nu puțini non-americani) să susțină QAnon și alte mișcări care promovează așa-numitele teorii ale conspirației. Vechile cozi de topor ale mișcării anti-secte, cum ar fi fostul deprogramator Steve Hassan, au associat teoria „spălării pe creier” a lui Singer cu mișcarea pro-Trump și QAnon. Titlul cărții lui Hassan din 2019, „Secta lui Trump: un expert de frunte în secte explică modul în care președintele folosește controlul conștiinței” („The Cult of Trump: A Leading Cult Expert Explains How the President Uses Mind Control ” ) spunea deja totul.
Afirmațiile exagerate ale lui QAnon și asaltul de la Capitol Hill din 6 ianuarie 2021 au dat credibilitate teoriei că latura extremistă pro-Trump includea victime ale „spălării creierului”. Chiar și Hassan a fost luat în serios de unele trusturi de presă.
În mod paradoxal, QAnon și mișcările similare au fost ele însele convinse că „spălarea creierului” era folosită pe scena politică americană – de Partidul Democrat, de „statul profund” și de ceea ce un autor, care a scris nu mai puțin de 43 de volume pe această temă, a numit „cultul morții marxist-sionist-iezuit-masonic-illuminati-luciferian”.
A existat, totuși, o diferență în ceea ce privește modul în care taberele anti-Trump și pro-Trump s-au referit la „spălarea creierului”. Criticii lui Trump și cei care au denunțat QAnon ca fiind o „sectă” au reluat practic modelul anti-secte al „spălării creierului”, bazat pe controlul conștiinței realizat prin manipulare psihologică. Pe de altă parte, la QAnon apărea mai des ideea că „spălarea creierului” se realiza prin magie. Ei mai făceau referiri la proiectul MK-ULTRA, care ar fi fost continuat în secret de agenți necinstiți ai „statului profund” după dispariția sa oficială în 1963. Uneori, era vorba de magia modernă a misterioaselor raze care controlează conștiința, dirijate de sateliți asupra caselor americanilor neavizați. Alteori de cipurile implantate de medici fără scrupule sau de substanțele ascunse în vaccinurile anti-covid-19 de conspiratori conduși de Bill Gates sau George Soros.
În unele cazuri, postările QAnon au menționat că „spălarea creierului” de către „statul profund” a funcționat prin utilizarea magiei negre în sensul cel mai tradițional. Ele făceau referire la vrăji, ritualuri de vrăjitorie, sacrificii umane de copii sau invocații către Satana și slugile sale. Tabăra lui Trump a inclus întotdeauna oameni care cred în magie, așa cum a demonstrat Egil Asprem. Denunțarea lui Hillary Clinton și a altor lideri democrați ca fiind implicați în satanism a fost o parte esențială a comunității QAnon.
Într-un anumit sens, discursul despre „spălarea creierului” a revenit
Ideea că cei care îmbrățișau credințe deviante au fost vrăjiți prin magie neagră fusese secularizată de două ori, mai întâi ca hipnoză și apoi ca „spălare pe creier”.
Acum, magia neagră, cu apanajul său tradițional de incantații sinistre și venerare a diavolului, a revenit pentru a fi adoptată de unii adepți ai QAnon. Pentru ei aceasta este singura explicație posibilă pentru care unii americani, altfel sănătoși și patrioți sau chiar republicani, fuseseră convinși că Trump era necinstit. Ei considerând acesta ca fiind motivul pentru care Trump a pierdut alegerile din 2020, mai degrabă decât că alegerile ar fi fost viciate de capacitatea „statului profund” de a „spăla pe creier” în simultaneitate milioane de cetățeni.
La rândul lor, confruntați cu faptul ciudat că milioane de oameni din secolul XXI au ajuns să creadă în astfel de teorii bizare, alții au ajuns la concluzia că Trump și adepții radicali ai QAnon au fost la rândul lor „spălați pe creier”.
La mai bine de 70 de ani după ce agentul CIA Hunter a inventat expresia „spălarea creierului”, aceasta rămâne atât de puternică, încât refuză să dispară. Încă ne confruntăm cu contradicția dintre majoritatea cercetătorilor academici în domeniul religiei – care resping „spălarea creierului”, cosiderând-o pseudoștiință – și cultura populară plus segmente ale profesioniștilor sănătății mintale – care o consideră motivul pentru care mulți oameni se alătură grupurilor și ideologiilor „deviante”. „Spălarea creierului” revine în discuție de fiecare dată când forme noi și aparent inexplicabile de devieri creează o „piață” pentru explicații facile.
Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: bitterwinter.org/are-brainwashing-theories-coming-back/
////////////////////////////////////////////////
Zero Tolerance
The Rutherford Institute has handled many cases defending the constitutional rights of school-aged children unnecessarily punished for violating unreasonable zero tolerance rules in schools. We have also assisted teachers and employees who have been unfairly punished under these sweeping policies.
Today America faces many frightening realities. The mainstream media is saturated with stories of shootings, rampant drug use amongst youth, and the ever-present threat of terrorism. But in the pursuit to establish and maintain safety, many of our governments and institutions go too far. Indeed, the policies of these institutions and agencies often infringe on our constitutional rights and liberties. We must never fail to balance today’s dangers in schools, malls, and other public places with the timeless and essential ideals written and preserved in our Bill of Rights. By refusing to consider each individual’s personal history and the intentions that inspired their actions, zero tolerance policies deny the unique worth and dignity of every person.
The Rutherford Institute is devoted to the ideal of freedom and common sense. Childish behavior and youthful misjudgments must not be punished egregiously, but rather in the context of the learning environment.
Our Recent Work in Zero Tolerance
Zero Tolerance = Zero Common Sense: Sixth Grader Reported to Police for Flashing Toy Gun as Part of Zoom Class Halloween Game
Va. Public School to Use Precrime Thought-Police Program to Deter Off-Campus, Social Media Hate Speech by Students
Rutherford Institute Warns Against Schools Expanding Zero Tolerance by Monitoring and Punishing Students for Social Media Activity Off-Campus
Sixth Grader Suspended, Reported to Police for Displaying Toy Gun During Zoom Class as Part of Assignment to Look ‘Scary’
Rutherford Institute Issues ‘Opt Out’ Letter for Families to Preserve Privacy Rights at Home in the Presence of Virtual Classroom Surveillance
Overkill: 13-Year-Old Student Handcuffed, Arrested, Charged With Felony & Criminally Prosecuted for Pointing Imaginary ‘Finger Gun’ at Classmates
Middle School Suspends 13-Year-Old for Drawing Stick Figure of Teenage Mutant Ninja Turtle Holding Swords
Public School Agrees to Rescind Suspension, Wipe Record of 4-Year-Old Pre-Schooler Who Was Handcuffed, Shackled and Transported to Police Station
Commentary on Zero Tolerance Issues
The Three I’s of a Police State Education: Indoctrination, Intimidation & Intolerance
The Three I’s of a Police State Education: Indoctrination, Intimidation & Intolerance [SHORT]
Public School Students Are the New Inmates in the American Police State
Handcuffs, Leg Shackles and Tasers: The New Face of Punishment in the Public Schools
Arrested Development: The Criminalization of America’s Schoolchildren
Zero Tolerance Policies: Are the Schools Becoming Police States?
Teaching Totalitarianism in the Public Schools
„They that can give up essential liberty to obtain a little temporary safety deserve neither liberty nor safety.” — Benjamin Franklin
Zero Tolerance Resources
Zero-Tolerance and School Discipline Policies
https://www.rutherford.org/issues/zero_tolerance
////////////////////////////////////////////
Noua Religie Mondială: Cum va fi înlocuită Biblia cu Agenda 2030
DE LEVANA ZIGMUND
Ideea unei noi religii mondiale – o unică religie pentru întreaga planetă – bântuie coridoarele instituțiilor globaliste de multă vreme.
Agenda 2030 vorbește despre transformarea radicală a societății umane, ceea ce implică, firește, o transformare radicală a omului, a identității și conștiinței lui, a înțelegerii lui despre lume – a acelor temelii puse în om de credința religioasă.
În viziunea Agendei 2030, Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals – SDG), au înlocuit, deja, drepturile și libertățile fundamentale. Iar în centrul lor nu mai stă omul („antropocentrismul”, mai ales cel de sorginte creștină, fiind considerat nu doar depășit, ci și vinovat de „criza planetară” în care ne-am afla) ci „planeta”.
„Drepturile omului” există doar în măsura în care nu deranjează cu ceva „drepturile tuturor viețuitoarelor” – ba chiar și ale inanimatelor.
Dar nu este de ajuns că suntem astfel detronați și puși pe același plan cu musculița de oțet și ornitorincul; trebuie să ne și placă; să credem.
Așa cum voi arăta mai jos, omul reformat trebuie să creadă în aceste țeluri globaliste mai presus de orice; trebuie să se dedice lor trup și suflet. SDG constituie dogma Noii Religii Mondiale.
„Umanocrația” salvează distopia
Așa cum se știe, Summit-ul World Economic Forum (WEF) de la Davos, din ianuarie 2024, s-a desfășurat sub sloganul Rebuilding Trust in the Future(Refacerea încrederii în viitor) – fiind vorba nu doar despre încrederea globaliștilor prezenți, cam stafidiți de turnura diverselor evenimente, ci și de cea a populației planetare în instituțiile naționale și internaționale, încredere zdravăn zdruncinată în timpul „pandemiei”.
Ajungându-se la concluzia că „narativul” nu mai ține în fața „valului fără precedent de pesimism”, Schwab a mers până într-acolo încât a spus că nu vrea instaurarea unei tehnocrații, cum spun gurile rele, ci a unei „umanocrații”.[4]
În caz că nu ați auzit acest termen până acum, aflați și vă bucurați că „umanocrația” înseamnă un model de corporație care, spre deosebire de „birocrație”, are în centrul preocupărilor sale „libertatea și dezvoltarea multilaterală a omului” și „recunoaște oamenii ca factor principal de producție, iar nu doar ca resurse ori capital”.
Conceptul a fost introdus de o carte intitulată Humanocracy – Creating Organizations as Amazing as the People Inside Them și publicată, în aplauzele generale ale adepților (best-seller pe lista Wall Street Journal), în august 2020.
Probabil că Schwab nu a aflat de idee decât la acest început de an, înainte de summit, altfel îmi închipui că ne dădea vestea cea bună mai repede și nu ne mai pierdeam aiurea încrederea în globalism.
Ca să știți la ce vă puteți aștepta: în „umanocrație”, organizația (i.e.,corporația care va controla întreaga umanitate, cum ar veni, în noua viziune a WEF) uimește permanent, „dezlănțuie geniul din fiecare angajat” și „se schimbă la fel de repede ca lumea din jur”.
Sub bagheta WEF vom deveni, deci, geniali, uluitori și, îmi închipui, consternați la fiecare pas de ce idei îi mai trec prin cap conducerii globale.
Amețită puțin de splendoarea perspectivei (poate de la amețeală m-a luat și puțin greața), revin la Schwab, care, deși înarmat, acum, cu această minunată găselniță a „umanocrației”, este, totuși, puțin necăjit pe omenire, dezamăgit că nu credem în geniul și viziunea lui. Pe la începutul verii părea că și-a luat jucăriile și a plecat.
Între timp, mistuit de grija omenirii, a revenit; la o conferință organizată recent în China, a declarat că umanitatea trebuie forțată să colaboreze:
„Pentru a obține creștere economică, trebuie să îmbrățișăm inovația și să forțăm colaborarea în toate sectoarele, regiunile, națiunile și culturile pentru a crea un viitor mai pașnic, mai incluziv, mai sustenabil și mai «rezilient».”
Ba pleacă, ba amenință, ba are soluții – labilitatea emoțională e vizibilă, cum se întâmplă adesea în pragul unui faliment. Pentru că, dincolo de aceste crize de nervi, problema globaliștilor este serioasă. Destul de serioasă încât îi împinge la un pas considerat, până acum, inimaginabil: să accepte că secularismul a fost o greșeală și că religiile nu doar continuă să existe, ci sunt în ascensiune, ceea ce îi șochează (mai ales când e vorba de creștinism în Occident).
Faith in Action: WEF descoperă religia
În consonanță cu trecerea la „umanocrație”, unul dintre rapoartele comise de WEF la summit-ul din ianuarie 2024 se numește Faith in Action – Religion and Spirituality in the Polycrisis (Credința în acțiune – religie și spiritualitate în poli-criză).
În esență, documentul este un plan de racolare a organizațiilor religioase/liderilor acestora („faith actors” sau, pardon de expresie, „actori confesionali”) în scopurile Agendei 2030 prin ceva care s-ar chema „strategic religious engagement” (SRE) – „angajament religios strategic”.
Raportul ia act, în premisă, de „diferențele tot mai mari de percepție privind valorile și interesele comune” ale umanității și de „polarizarea pe subiecte precum imigrația, genul, drepturile reproductive, etnie, religie, climă, ba chiar secesiune, care a caracterizat recentele alegeri, referendumuri și proteste în întreaga lume”.
Pe de altă parte, se constată (pe baza studiilor, statisticilor și modelelor citate în raport) că oamenii au, totuși, ceva în comun:
„Mai mult de 8 din 10 persoane aderă la o tradiție religioasă sau spirituală – ceea ce are implicații profunde asupra preferințelor individuale, asupra instituțiilor, normelor sociale și sferei publice în întreaga societate”.
Pentru cine nu știe ce e religia asta și de unde a apărut, raportul ne informează, oarecum stupefiat, și citând, ca să fie sigur că nu greșește sau exagerează, din lucrarea On the Significance of Religion for the SDGs (Despre semnificația religiei pentru Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă), la care voi reveni, că:
„Religia și instituțiile ei, cum ar fi templele, bisericile sau moscheile sunt vechi de când e umanitatea. Nicio altă forță a culturii umane nu este mai veche, mai adânc înrădăcinată în conștiința colectivă a umanității ori mai capabilă să creeze legături între oameni pe o scară mai largă. Chiar și astăzi, religia a rămas o realitate pentru vasta majoritate a oamenilor de pe planetă. Iar această realitatea modelează felul în care oamenii gândesc, felul în care acționează – sau nu acționează.”
Fantastic.
Cum a putut asemenea fenomen aparent colosal să treacă neobservat la WEF atâta amar de vreme? E vina presei.
„Deși proiecțiile globale privind afilierea și practica religioase arată un trend ascendent, mass media au acordat o atenție semnificativă mai degrabă creșterii numărului celor neafiliați la o religie (mai ales în țările occidentale), ceea ce a făcut ca mulți lideri globali să subestimeze importanța religiei și spiritualității în lumea modernă.”
Presupun că urmează concedieri masive prin presa corporatistă pentru o asemenea impardonabilă scăpare. În orice caz, înarmat acum cu această informație epocală, WEF trage concluzia:
„În condițiile în care 85% din populația planetei aderă la o tradiție religioasă sau spirituală și recunoscându-se impactul actorilor confesionali în rezolvarea provocărilor societale, liderii globali nu-și mai pot permite să ignore religia sau să fie analfabeți religios ori spiritual în ce privește întregul eșichier, vast și divers, al credințelor și spiritualității.”
Ce au făcut până acum?
Înainte de a descrie, pe scurt, cum își propune WEF să sugă seva acestui gigantic domeniu de influență pentru a-și înfige mai bine ghearele în societate, simt că se pune, totuși, o întrebare: cum de a descoperit WEF „actorii confesionali” și amețitorul lor potențial de manipulare abia în 2024?
În primul rând, puteau afla de multă vreme, de la partenerul strategic ONU, că organizațiile religioase sunt importante, mai ales când susțin agenda globalistă.
Ca să dau numai câteva exemple, ONU are, încă din 1972, un Comitet pentru ONG-uri religioase, care se întrunește regulat, chiar sub nasul lor, la Church Center, în complexul ONU din New York.
Printre organizațiile membre se numără și Parlamentul Religiilor Lumii, care s-a întrunit pentru prima dată la Chicago, în 1893, și care, în 2015, a emis o Declarație privind schimbarea climatică, în care chema credincioșii din toată lumea, indiferent de religie, să adere la „o etică globală”, să-și asume, printre altele, „tranziția către energie curată, sigură și regenerabilă în țările dezvoltate” și să adopte „calea verde spre dezvoltare”.
Mesajul a fost multiplicat. Tot în 2015, în aplauzele Secretarului General al ONU, papa Francisc emitea enciclica Laudato Si’, în care, luând act de „un consens științific foarte solid care indică… o încălzire gravă a sistemului climatic”, mai ales din cauza „marii concentrări de gaze de seră”, critica „atitudinile obstrucționiste” ale unora („negaționiștii”) și sublinia importanța unei „ecologii integrale” și a unei noi abordări etice,„un umanism capabil să adune la un loc diferitele domenii de cunoaștere, inclusiv cel economic, în serviciul unei viziuni mai integrate și mai integratoare”.
În calitate de „cel mai important vorbitor în numele eticii și moralei de pe pământ”, papa Francisc a susținut și o cuvântare în Adunarea Generală a ONU pe subiectul „încălzirii globale”, în care a declarat că „Mediul înconjurător trebuie să primească aceeași grijă pe care ne-o arătăm unul altuia”.
Și-apoi, în 2020, cu ocazia summit-ului de la Davos din acel ianuarie (la care s-a organizat și o „masă rotundă a Vaticanului”), papa Francisc a adresat un mesaj chiar lui Klaus Schwab, în care îl felicita pentru tema aleasă (sacrele parteneriate „stakeholder” pentru o lume mai unită și mai sustenabilă), care, din perspectivă catolică, se presupune, ar fi expresia unui „angajament mai mare, la toate nivelurile, pentru a răspunde mai eficient diverselor probleme care confruntă omenirea”.
Exemplele pot continua. Și-atunci, se pune întrebarea: de ce se arată WEF, în raportul Faith in Action din ianuarie 2024, atât de uimit de importanța religiei pentru omenire și de rolul major al liderilor religioși (care „nu mai poate fi ignorat”)? De ce dă vina pe presă pentru a fi indus „liderii globali” în eroare? De ce nu a pornit mai demult la planul de cooptare a „actorilor confesionali” în „parteneriate strategice multi-stakeholder”?
Credincioșii au refuzat injectarea
Răspunsul poate fi foarte simplu. Ne amintim, probabil, cu toții, de rapoartele care au început să apară prin 2022 despre predispoziția mai marcată a credincioșilor de a refuza „vaccinul anti-Covid”.
Un astfel de studiu, apărut în septembrie 2022, conchidea că „o religiozitate mai pronunțată este asociată cu o mai mare ezitare în acceptarea vaccinului Covid-19, sau chiar respingerea acestuia, cu o percepție mai redusă a riscului de îmbolnăvire de Covid-19 și a beneficiilor vaccinului”.
În iunie 2023, aflam dintr-un articol că „în cei doi ani și jumătate de când s-au administrat primele vaccinuri Covid, sentimentele anti-vaccin au crescut exponențial. Scepticismul la adresa vaccinurilor s-a exprimat mai ales în comunitățile religioase din întreaga lume, din Coreea de Sud și Noua Zeelandă până în Africa de Sud și Regatul Unit și, mai ales printre evangheliști, în SUA”.
Un alt studiu arăta că „unele credințe religioase sunt mai puternice decât altele, când vine vorba de încrederea în vaccinurile Covid… Membrii Bisericii Anglicane și metodiștii au făcut semnificativ mai multe vaccinuri Covid-19 decât penticostalii, creștinii ortodocși, musulmanii și romano-catolicii”.
Potrivit cifrelor din articol, creștinii ortodocși au fost cei mai reticenți, după penticostali. Cât privește catolicii, articolul se miră de lipsa lor de entuziasm, „câtă vreme papa Francisc a îndemnat public oamenii, în 2021, să facă vaccinul «ca un act de iubire»”.
Experții și jurnaliștii speculau pe marginea posibilelor explicații ale straniului fenomen. Iar unii au venit cu soluții; ca să citez titlul unui studiu american, Mesagerul contează: liderii religioși și înfrângerea ezitărilor de a accepta vaccinul Covid-19. Experții constatau că „mesajele primite de la un lider religios au avut un efect pozitiv și semnificativ statistic în a-i determina pe oameni să se vaccineze, în timp ce mesajele venite de la liderii politici sau medicali nu au avut un efect semnificativ”.
Un alt studiu, întreprins în India, relata că:
„Deși guvernul anunțase potențiale ezitări în acceptarea vaccinului… acestea au fost mult mai puternice decât a părut inițial… Pentru a depăși problema… s-a pus la cale o strategie de comunicare cu implicarea organizațiilor religioase și liderilor religioși… [care] reprezintă o resursă cheie în întărirea încrederii în vaccin la nivelul comunității.”
Ceea ce, cred eu, explică de ce, brusc, în ianuarie 2024, WEF a decis să purceadă rapid și în forță la cooptarea religiilor în slujba Agendei 2030 – și nu doar pe tema vaccinării (a „sănătății”, pardon), ci și pe alte teme vizate de Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă.
De altfel, raportul Faith in Action menționează expres că s-au discutat „problemele majore care stau în calea unor parteneriate eficiente cu actori confesionali în ce privește răspunsul la pandemia Covid, cu un accent pe lipsa unui angajament preexistent și fiabil și pe lipsa unei instrumentalizări [prealabile] a liderilor religioși pentru a se atinge un scop predefinit fără a-i angaja ca parteneri egali, acceptând termenii lor”.
În traducere: dacă, la pandemie, aveam deja parteneriate încheiate cu liderii religioși, nu mai aveam problemele pe care le-am avut cu vaccinarea; așa, a trebuit să-i pescuim unul câte unul, cum s-a putut, în grabă și, la înghesuială, n-am putut să nu le acceptăm condițiile.
Secularismul a fost o mare eroare
Cum, în ciuda „geniului lăuntric dezlănțuit”, la WEF lucrurile nu se fac după ureche, a existat, înaintea raportului Faith in Action, un studiu de fundamentare detaliat: mai sus-menționatul On the Significance of Religion for the SDGs, elaborat, în 2022 – 2023, de Christine Schliesser, conferențiar pe teme teologice la Universitatea Fribourg, care, potrivit propriei declarații, „abordează problemele din perspectiva teologiei și eticii creștine”.
Încă din primul capitol, aflăm, în secțiunea Moartea lui Dumnezeu în Vest, că (din păcate) „Religia nu ne-a părăsit cu adevărat niciodată. Nici măcar în Vest, unde Iluminismul a detronat zeii și clerul în favoarea rațiunii pure”.
Astfel că:
„A devenit de ceva vreme evident că așa-zisa «teză a secularismului» a eșuat. Această teză presupune – în mod greșit – că societățile moderne vor deveni tot mai laice, funcțiile religiei fiind tot mai mult preluate de alți actori societali”.
Deci nu doar că Biserica nu a sucombat, dar au sucombat, în schimb, ONG-urile menite s-o înlocuiască. Vești foarte proaste pentru globaliști, v-am spus.
Mai grav, nu doar că 85% din oamenii planetei se declară ca aparținând de o tradiție religioasă sau spirituală, dar 75% dintre oamenii religioși locuiesc într-o țară în care religia lor este majoritară. De exemplu, „87% dintre creștini locuiesc în țări majoritar creștine”. Majoritate mare, omogenitate mare, problemele aferente.
Ce spun, totuși, religioșii ăștia?!
E clar, ceva trebuie făcut. Numai că, pentru a-i putea antrena în vreun proiect sau altul, corporatiștii trebuie să înțeleagă, întâi de toate, despre ce vorbesc, totuși, acești „actori confesionali” – ce înseamnă.
În opinia studiului, limbajul, conceptele religioase – totul în acest domeniu este de o „lipsă de claritate absolut notorie”.
Studiul propune finanțarea de programe de „alfabetizare religioasă” – pregătirea teoretică și practică a persoanelor din domeniile educație, media, guvernământ, acțiuni umanitare, jurnalism și activism.
Nici nu pot să încep să îmi închipui. Mai ales când aflu, din raportul WEF, în cel mai puțin obscur jargon din lume, că „alfabetizarea religioasă” este „abilitatea de a discerne și analiza intersecțiile fundamentale ale religiei cu viața socială/politică/culturală printr-o diversitate de prisme”.
Religia ca unealtă de transformare socială în sensul Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă
Potrivit raportului Faith in Action, odată obținută „fluența” în acest domeniu nebulos, „liderii în afaceri” trebuie să „exploreze parteneriate inovative cu actorii confesionali – pe teme de mediu, sănătate, «reziliență» și tehnologie”.
Ușor nu va fi. Din prima, în astfel de medii obscurantiste, discuțiile se poartă, de regulă „cu bărbați bătrâni”.
„Multe instituții religioase, inclusiv comunitățile catolice, iudaice și musulmane, exclud în mod sistematic femeile din poziții de conducere”.
Admițând că se poate trece, cumva, peste acest impediment de-a dreptul scandalos cu „menținerea respectului reciproc” – ceea ce pare dificil de crezut din premisă – scopul este acela de a obține „parteneriate în care valorile comune sunt aliniate” – ceea ce, citind atent raportul, înseamnă alinierea „actorilor confesionali” la valorile celorlalți „stakeholders” (iar nu invers – cazul mai sus menționat, al lipsei unui parteneriat bine făcut deja dinainte, care ar fi salvat situația în campania de injectare, fiind ilustrativ).
Pentru evitarea oricărei îndoieli: studiul notează că religiile „au abilitatea remarcabilă de a iniția și susține procesul de transformare personală, care poate duce, în final, la transformare socială… oferind legitimitate morală unor schimbări comportamentale care, altfel, ar intra în conflict cu valorile locale… Genul acesta de transformare profundă ca parte din practica religioasă și dimensiunile spirituale este lucrul de care este nevoie dacă e ca schimbările proiectate prin dezvoltare să fie sustenabile”.
Altfel spus, WEF ia act că religia, bine strunită și reorientată, are capacitatea de a ne produce, ca să folosesc un termen la modă, acea shift of consciousness (transformare a conștiinței) de care are nevoie Agenda 2030.
Mai țineți minte cultul acela (cargo cult) din Insula Vanuatu, unde băștinașii copiau punct cu punct mișcările personalului militar american, convinși că, dacă vorbesc și ei într-o piatră cu băț, în loc de stație radio, o să vină din cer un elicopter cu provizii?
Ei, cam așa vrea și WEF să facă, imitând misterioasele manevre ale religiei, forme fără fond, supra- ori infrastructură, ca să obțină transformări spirituale la om. Scuze de paranteză.
Revin. Pentru că, spune studiul, într-un acces de sinceritate, „nu doar actorii confesionali urmăresc să transforme gândirea și să schimbe atitudinile și comportamentele – pe scurt, «să convertească». În realitate, asta este o trăsătură comună la toți agenții de dezvoltare, pentru că dezvoltare tocmai asta înseamnă: un proces al cărui rezultat diferă semnificativ de situația inițială…” (sublinierea mea).
De-asta și „ONG-urile [care trebuiau să înlocuiască Biserica, dar nu au reușit] au fost de la bun început entități morale, contestând «Ce e rău» în favoarea a «Ce e bine»”.
Acum, sigur, spune studiul, „faptul că toți agenții de dezvoltare se ocupă cu «convertirea» nu legitimează, per se, convertirea… Trebuie îndeplinite niște criterii” (sublinierea mea). Surpriză, aceste criterii sunt: „transparența, nediscriminarea și non-violența”. În rest, ce mi-e o religie, ce mi-e SDG.
Parteneriate nu doar cu globaliștii, ci și cu alte religii
În plus, studiul subliniază că „o singură credință nu este de ajuns”într-un parteneriat multi-stakeholder; puterea (globalismului) stă în„angajamente multi-confesionale”.
„Colaborarea cu actorii confesionali se concentrează, de regulă, pe cele trei religii avraamice – iudaism, creștinism și mahomedanism. Ar trebui luată în considerare și înțelepciunea altor tradiții, cum ar fi cea a populațiilor indigene ori tradiția dharmică. Actorii confesionali trebuie să colaboreze nu doar cu actori laici, ci și între ei, unii cu alții, dezvoltând «narative» și angajamente multi-religioase cu privire la SDG”.
Un astfel de exemplu de colaborare multi-religioasă pentru îndeplinirea SDG privește nevoia de „regândire a ierarhiei religioase”, mutând accentul pe femei.
Asta înseamnă:
„(1) conceptul de «lider religios» trebuie revizuit și (2) criteriile de angajare a actorilor confesionali în [operațiuni de] dezvoltare trebuie adaptate pentru a încorpora vocea femeilor”.
E clar că „bărbații bătrâni” îi scot din sărite.
Un alt exemplu, bine-cunoscut, este „Casa Familiei Avraamice” de la Abu Dhabi, un centru multi-confesional, constând dintr-o biserică, o moschee, o sinagogă și un centru educațional și inaugurat în 2023 ca „loc de învățare, dialog și rugăciune”.
Proiectul a debutat după semnarea, de către papa Francisc și Marele Imam Ahmed Al-Tayeb, a Documentului Fraternității Umane (februarie 2019).
Păi ce diferență e între post și dietă?!
Bun. Acum: să nu disperăm; există, totuși, niște „valori comune” între religii și SDG, chestii de care să te-agăți când convertești omul de la o teologie la cealaltă. De exemplu, în caz că nu știați, religiile pot fi considerate primele instituții pe model ESG (mediu-social-guvernanță) din lume, și asta înainte să se știe, măcar, ce e ăla ESG. Ăsta geniu dezlănțuit.
Pentru ilustrare, á propos de egalitatea promovată de Agenda 2030, aflăm din studiu că, la musulmani, faptul că și ei postesc poate crea solidaritate cu cei înfometați sau aflați la nevoie, iar „la creștini, ritualul Sfintei Împărtășanii amintește foarte pregnant de egalitate”.
Pe teme de protecția mediului, iar stăm bine, mai ales la budiști și hinduși; dar nici la creștini nu e meciul pierdut, întrucât scripturile„subliniază rolul [omului] de îngrijitor al creației, subliniind o etică a iubirii în grija pentru planeta Pământ”.
Pe acest aspect, raportul WEF face trimitere la una dintre lucrările unei doamne pe nume Sallie McFague, care este simultan „teolog creștin” și „eco-feministă”, o voce importantă azi în „eco-teologie”, care spune, printre altele, că, față cu criza planetară (cauzată nu doar de suprapopulare, ci și de antropocentrismul creștin) trebuie să adoptăm o „teologie cosmologică”, în care„lumea este trupul lui Dumnezeu”, și să redefinim noțiunea de „mântuire”, care nu privește numai oamenii, nu e privată sau personală, ci are în vedere întreaga planetă.
Un alt mod util de a-l iubi pe Dumnezeu (pe lângă „a hrăni trupul suferind al lumii”) este, în opinia doamnei teolog, „dispariția individului – kenosis– golirea de sine pentru a face loc altora… scădere, retragere și sacrificiu pentru ca alții să trăiască”.
Explică McFague:
„De exemplu, în tradiția creștină, kenosis sau golirea de sine înseamnă că Dumnezeu își limitează eul divin… pentru a face loc și altora să existe. Dumnezeu… nu ocupă tot spațiul, ci lasă loc și viață și pentru alții… Nu e, oare, posibil ca Hristos cosmic să îi îndemne pe creștini să răspundă schimbării climatice trăind în [acest mod]?”.
Pe sănătate, iarăși stăm bine, în general vorbind. De regulă, religiile„prescriu metodologii de igienă personală, de preparare a hranei, de interacțiune cu animalele”, cum ar fi „regulile de dietă iudaice (Kashrut), care, pentru unele persoane, pot dicta o practică religioasă, dar pot fi înțelese și ca modalități de a promova curățenia și evitarea unor riscuri de sănătate… La fel, creștinii se inspiră din viața lui Isus Hristos, care, peste tot în Evanghelii, a trecut granițele sociale și de clasă pentru a vindeca pe cei bolnavi și a calma tulburările” – raportul trimite aici, pentru exemplificare, la e.g., Luca 11:14 și Matei 9:32.
Problemele se rezolvă prin hermeneutică – noua teologie
Spre deosebire de raport, care tace pe subiect ca să nu strice feng shui-ul, studiul zice că există, hélas, și unele „incompatibilități cu anumite SDG”, cum ar fi: egalitatea de gen (inacceptabilă în „comunități religioase încă dominate de structuri patriarhale, cum ar fi Biserica Catolică și anumite ramuri din mahomedanism, iudaism și budism”), „sănătatea sexuală și reproductivă” (în care domeniu „comunitățile religioase pot face – și au și făcut – foarte mult rău”) și alte domenii ale sănătății (în „pandemie”, de exemplu, când „adunările religioase au devenit în mod repetat focare de super-răspândire”) ori homofobia (încă „prevalentă în multe instituții religioase”).
Dar religia, spune studiul, este „inerent ambivalentă”, hoața. „Atât aspectele ei întunecate, cât și cele luminoase pot fi folosite pentru multe scopuri diferite”. Soluția stă în hermeneutică.
Unii teologi, unii „actori confesionali” sunt capabili să înțeleagă că „valorile” SDG sunt nu doar mai bune decât cele susținute de comunitate, dintr-un motiv practic ori „științific”, ci cele adevărate potrivit interpretării corecte a textelor sacre.
Citez din studiu:
„Abordări hermeneutice diferite, însă, care combină o lectură istoric-critică a textului [sacru] cu perspective sensibile la raporturile de putere permit o lectură diferită”.
Cum ar fi abordările mai sus-menționatei teoloage McFague, care susține că:
„Nu-l întâlnim pe Dumnezeu doar în Iisus din Nazaret, pentru că lumea noastră însăși este o încarnare a lui Dumnezeu ca Hristos universal… sau cosmic.”
Sau abordările pastoriței americane Beth Moore, citată și ea în studiu, care „ne invită să reinterpretăm viziunea Bibliei despre femei, de pildă, prin prisma Feminismului Iudaic”, ceea ce va duce la „o altă lectură, care subliniază justiția și egalitatea de gen”.
Ăștia sunt „actori confesionali” interesanți, de urmărit, de susținut. Studiul îi numește „critici imanenți”. Ei trebuie „să identifice și să contreze interpretările problematice în interiorul propriei lor tradiții”, zice studiul, insistând că e nevoie de „mai multă religie, nu de mai puțină” – adică de noi și noi interpretări. Mai ales acolo unde interpretările acumulate până acum încurcă.
Dar, spune studiul, până la urmă toți „actorii confesionali” trebuie să învețe „limbajul drepturilor omului” – de fapt, „însăși ideea de drepturi universale ale omului trebuie să își găsească un loc central în fiecare tradiție religioasă. Altfel, drepturile omului – și SDG, care au apărut din acest concept – vor fi întotdeauna în pericol de a rămâne doar la suprafață. Pentru ca SDG să devină parte integrantă din ADN-ul fiecărui om, avem nevoie de teologi care să vorbească critic și auto-critic, din interiorul propriilor tradiții” (sublinierea mea).
Asta înseamnă că „este de datoria fiecărei tradiții religioase în parte să sape adânc în propriile teologii ca să găsească interfețe cu drepturile omului și cu SDG… De aceea, teoria și practica dezvoltării sustenabile trebuie să susțină teologii din toate credințele și tradițiile în munca lor crucială de a fi critici imanenți și a găsi suprapuneri între propria lor credință și preocupările drepturilor omului și SDG” (sublinierea mea).
Modelul personal
În fine, un alt motiv esențial pentru cooptarea „actorilor confesionali” în propagarea Agendei 2030 este că ei reprezintă un model pentru mase mari de credincioși.
Studiul notează că, în timpul „unei pandemii” oarecare, „liderii religioși și autoritățile bisericești își asumă importanta funcție de modele sociale, de exemplu, prin demonstrarea comportamentului corect, cum ar fi carantina sau distanțarea socială”.
Aici ai și exemple proaste, cum ar fi pastorul Tony Spell din Louisiana, care „s-a opus fățiș regulilor impuse în pandemie, organizând întruniri religioase de masă cu încălcarea reglementărilor oficiale”, dar și exemple bune, cum ar fi preoți și pastori creștini din Tanzania care și-au sfătuit enoriașii să respecte regulile sanitare, deși președintele țării, John Magufuli, „ignora sau minimiza riscul prezentat de virus” (adică, pentru cine nu-și mai amintește, făcea cu succes teste PCR la capre, oi, fructe de papaia și găleți de motorină).
Practic vorbind…
Raportul Faith in Action și studiul atașat lui merită o analiză mult mai aprofundată, dar mă opresc, din rațiuni de spațiu. Nu înainte de a menționa că ambele documente dau exemple de parteneriate strategice deja dezvoltate cu diverși „actori confesionali” și care funcționează drept modele.
Într-unul din aceste parteneriate, menționat în raport, marele succes a fost că, „în suprapunerea dintre religie și business, s-a trecut de la limbajul religios la termenii obișnuiți ai pieței, cum ar fi «valoare», «țel determinant», «impact» și «întreprindere socială»… ceea ce permite o comunicare eficientă, folosind valori împărtășite de ambele părți în slujba unei cauze comune”.
Un alt exemplu privește colaborarea dintre un „actor confesional” (o mare alianță creștină ecumenică) și un furnizor de servicii medicale, angajat în proiecte umanitare în Africa și care, în timpul „pandemiei”, a utilizat unitățile medicale mobile, menite să se ocupe de mici intervenții chirurgicale în zone geografice mai greu accesibile, pentru a administra „vaccinuri”.
De altfel, un alt studiu menționează eficiența sporită a distribuirii de „vaccinuri Covid” în spațiile de cult.
În fine, se pregătesc planuri clare, cu îndrumări exacte și calendare de implementare pentru o varietate de programe subsumate acestui „angajament religios strategic”.
Printre altele, diseminarea noilor idei religioso-globaliste se va face masiv prin platformele de socializare.
Studiul spune că tinerii sunt ținta cea mai importantă a schimbării, ei trebuie să fie agenții cei mai importanți ai SDG – dar, cu toate astea, „foarte surprinzător”, social media, „una dintre cele mai eficiente unelte de a ajunge la tineri, rămâne sub-utilizată. Actorii de dezvoltare trebuie să devină mai eficienți în utilizarea platformelor de socializare pentru a ajunge la tineri pe chestiuni de credință religioasă și dezvoltare”.
Concluzia este că, exasperați, poate, de o aparentă ineficiență, ori lentoare a ONU în antrenarea și alinierea religiilor la scopurile Agendei 2030 și, mai ales, scuturați zdravăn de eșecul campaniei de injectare în „pandemie” – eșec datorat, în mare parte, credinței religioase – „partenerii strategici” s-au hotărât să preia ferm hățurile în acest domeniu.
Desigur, însă, că, așa cum transpare pe alocuri și din documentele analizate aici, nu va fi vorba doar de o poluare sinistră a lăcașelor, limbajului și comunităților religioase cu jargonul corporatist barbar.
Așa cum constată studiul de fundamentare, secularismul a fost o idee proastă; știința nu poate ține loc de credință, ONG-urile nu pot ține loc de biserici, activiștii nu-s preoți. Numai o religie o poate înlocui pe alta.
Planul e ca, în curând, să înlocuim Biblia cu Agenda 2030 și să ne închinăm la „liderii globaliști” pe post de icoane.
[1] https://www.activenews.ro/opinii/Noua-Ordine-Mondiala-Marea-ofensiva-din-septembrie-I-Accelerarea-Agendei-2030-189324
[2]https://thoughtleadership.rbc.com/davos-2024-a-year-of-creative-destruction-or-just-destruction/
[3]https://www.weforum.org/agenda/2024/01/rebuilding-trust-collaberation-future/
[4] https://modernity.news/2024/02/13/watch-klaus-schwabb-announces-transition-of-humankind-into-a-new-era/
[5]https://www.runn.io/blog/what-is-humanocracy
[6]https://www.michelezanini.com/about-michele/
[7]https://www.activenews.ro/opinii/Dar-cine-este-Klaus-Schwab-noul-consort-al-ONU-189507
[8] https://www.zerohedge.com/geopolitical/watch-klaus-schwab-says-humanity-must-be-forced-collaboration-globalist-elites
[9]https://www.weforum.org/publications/faith-in-action-religion-and-spirituality-in-the-polycrisis/
[10]https://library.oapen.org/bitstream/handle/20.500.12657/61728/1/9781000884678.pdf
[11]https://rngos.wordpress.com/
[12]https://parliamentofreligions.org/history/about/
[13]https://www.vatican.va/content/dam/francesco/pdf/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si_en.pdf
[14]https://todayinconservation.com/2019/07/september-25-pope-francis-addressed-the-un-on-the-environment-2015/
[15]https://holyseemission.org/contents/press_releases/55e34d372bbb38.44896435.php
[16]https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9517592/
[17] https://theconversation.com/covid-has-highlighted-the-connection-between-spirituality-and-vaccine-scepticism-203941
[18]https://www.brunel.ac.uk/news-and-events/news/articles/View-in-Browser-EMBARGOED-UNTIL-0800am-BST-240424-Some-religions-linked-to-Covid-vaccine-scepticism
[19]https://www.cambridge.org/core/journals/ps-political-science-and-politics/article/abs/messenger-matters-religious-leaders-and-overcoming-covid19-vaccine-hesitancy/ED93D8BB6C73C8B384986D28B877E284
[20]https://www.mdpi.com/2076-393X/11/4/837
[21]https://www.abrahamicfamilyhouse.ae/visit-us
[22]https://ms.augsburgfortress.org/downloads/0800662717_studyguide.pdf
[23]https://universalchrist.cac.org/wp-content/uploads/2019/04/Sallie-McFague.pdf
[24] https://www.mdpi.com/2076-393X/11/4/837
https://www.activenews.ro/opinii/Noua-Religie-Mondiala-Cum-va-fi-inlocuita-Biblia-cu-Agenda-2030-190635
//////////////////////////////////////////
“Cre(s)tinul ”Charles Darwin a fost un plagiator
De
Budi Winoto
INILAH.COM, Jakarta – Scrierile lui Charles Darwin sunt foarte asemănătoare cu filosofia poporului tibetan care aderă la budism. Ar fi putut Charles Darwin să fi fost un adept al budismului sau să fi fost doar un plagiator?
Profesorul Paul Ekman, un psiholog care studiază relația dintre emoțiile și expresiile umane, a spus că modelele de cuvinte folosite de Darwin erau foarte asemănătoare cu textele budiste tibetane.
El a spus că Darwin seamănă foarte mult cu Dalai Lama. „Când am spus că scrierile lui Dalai Lama sunt asemănătoare cu cele ale lui Darwin, Dalai Lama a spus, acum sunt un adept al lui Darwin”, a spus profesorul Ekman.Darwin a fost persoana care a formulat teoria evoluției pentru a explica diversitatea viețuitoarelor. El a scris, de asemenea, despre legăturile emoționale dintre oameni și despre asemănările dintre emoții la oameni și animale.
Profesorul Ekman de la întâlnirea Asociației Americane pentru Avansarea Științei din Chicago a spus că cuvintele pe care le-a folosit Darwin sunt identice cu învățăturile budiste tibetane în descrierea atenției și a moralității. „Nu este o coincidență faptul că opiniile lui Darwin sunt similare cu opiniile budismului tibetan. Cum ar putea să apară această coincidență? Problema plagiatului ar putea apărea deoarece cuvintele folosite sunt similare. Dar nu îl acuz pe Darwin de plagiat”, a spus prof. Ekman.
Viziunea budistă tibetană afirmă „când te văd suferind, mă face și să sufăr și asta mă încurajează să-ți reduc suferința, astfel încât să-mi pot reduce suferința”. Aceste cuvinte sunt similare cu cele folosite de Darwin.
Prof. Ekman a spus că Darwin ar fi putut primi învățături budiste tibetane prin intermediul prietenului său Joseph Hooker, care a plecat în Tibet în 1847. Între timp, soția lui Darwin, Emma, era de asemenea interesată de învățăturile budiste.[ito]
///////////////////////////////////////////////
(Cand confundam religia omeneasca si crestinatatea preoteasca-idolatra cu…)Statul Islamist și Statul Sutanist
„Adevărul nu se schimbă pentru că este crezut sau nu de majoritatea oamenilor.” – Giordano Bruno, savant martir ars pe rug de religioșii creștini
Evrei, creștini, musulmani… Din câte pare, evreii îi detestă pe creștini și musulmani, creștinii se simt scârbiți de evrei și musulmani, iar musulmanii îi urăsc pe creștini și evrei. Aceste sentimente se reflectă în pogromuri, genocid, decapitări șamd. Nu este îndeajuns că marile religii monoteiste se urăsc între ele, ci se constată că se ucid între ei musulmanii șhiiți cu musulmanii suniți, se ucid între ei creștinii catolici și creștinii protestanți șamd. Sunt frumoase aceste religii ale iubirii. Niște gloate primitive, cu legendele și mitologiile lor întunecate, brute apte oricând să fie manipulate de clerul cu orientări bestiale, să ucidă fără rezerve în numele Zeului. Nu este de mirare că cele mai dezvoltate, cele mai civilizate și mai umane zone ale Planetei, adică zona de nord-vest a Europei, sunt cele unde proporția oamenilor non-religioși (atei, agnostici) este dominantă. Dar hoardele de bigoți zeloși, găștile religioase fundamentaliste nespălate de mizeria agresiunilor primitive, au ajuns să reprezinte din nou un pericol pentru civilizația umană, acum în secolul 21.
Imbecilul este imbecil, indiferent de religie; la fel, îndoctrinarea religioasă este potențial periculoasă, indiferent de religie. Islamistul crede că face bine; este convins de asta. Sutanistul crede că face bine; este convins de asta. Negarea gândirii raționale umane, negarea științei, negarea evoluției biologice, credințe în tot felul de fantasmagorii religioase care mai de care mai cretine, asta îi caracterizează. Contaminarea societății cu asemenea grupări este o catastrofă, care devine evidentă atunci când poți vedea efectele precum inchiziția creștină sau islamismul radicalizat..
Imamul și atentatul sinucigaș. Prin aberațiile răspândite de imami bărboși (sau sutaniști bărboși – ce ironie) tineri inculți care nu au un sistem imunitar în fața șarlatanilor pot să ajungă îndoctrinați, incapabili de a gândi rațional. Adică, predicatorii religioși pot transforma omul în imbecil irațional pentru întreaga lui viață. Iar apoi, pot să facă cu imbecilul ceea ce le trece prin cap: pot să îi exploateze financiar, să îl spolieze în fel și chip, inclusiv să îl trimită în atentate sinucigașe… nu mai există nici un fel de capacitate de apărare. Asta să vezi armă performantă… lobotomizat, manipulabil, care nu pune întrebări… care nu dorește să supraviețuiască, doar să execute misiunea. Vorbește la perfecție limba țării în cauză, este născut acolo… este cetățean al statului respectiv. Fain. Bine gândit. Asta are de constatat acum laică, politically correct… Europa.
Dacă tu crezi că acest subiect al circului de la Paris este unul legat de islam și niște caricaturi, undeva departe, în Franța… habar nu ai de esența fenomenului religios terorist primitive și a mai perfidei religiozități de stat. Doar imbecilii au uitat de ce a fost în stare Inchiziția… cea creștină, cea bazată pe Biblie, cea care vorbea de iubirea aproapelui, Iisus și Dumnezeu, în timp ce savanții erau arși pe rug, în centrul orașelor. Oare cât de mare este cancerul fanatismului religios prin Europa? Predicatori religioși care aiurează fără limite, ajung să îi îndoctrineze ușor pe cei care sunt mai retardați din punct de vedere intelectual. Cât de mult poate să accepte o societate europeană laică prezența unor focare de iraționalitate de genul propagandei religioase de diferite tipuri… dar la fel de perfide în esența lor? Vestul european este azi sub atacul islamist… clar și evident, dar oamenii vestului în marea lor majoritate sunt destul de imuni la îndoctrinare. Evident, islamismul la ora actuală este mai agresiv și mai virulent în comparație cu alte religiozități, dar cancerul tot cancer este în esența lui. În estul european este în derulare un atac perfid al sutanismului, care are metastaze larg răspândite prin societate, și cu încetul tentaculele sutanismului acaparează statul. Cum e atunci când biserica spoliază bugetul de stat adunat de la proștii care plătesc taxe… preoții huzuresc – biserica este scutită de impozitare, iar prioritățile reale ale societății – sănătate, învățământ – nu sunt finanțate? Cum e cu biserica perfid manipulând oamenii în interesul unor anumite partide politice, clanuri politice care cumpără influență prin deturnarea fondurilor publice către cler, plătind biserica așa cum poate să fie plătită orice curvă?Ce părere ai, în numele libertății religioase ar trebui să fie predat islamul în școli (sau doar sutaniștii au dreptul să abereze)? Cu încetul, fecaloizii politically correct încep să își dea seama cam cu ce cancer religios au de a face inclusiv în Europa… continentul care azi are încă cea mai rațională societate de pe Planetă. Dacă vezi cam cum se exprimă imamul britanic Anjem Choudary (spre exemplu un interviu de pe Foxnews) care propăvăduiește instalarea legii Șharia prin Europa și America… adică supunerea tuturor oamenilor față de aceste aberații… fain. Ai de ales între a te supune lui Allah sau a îți pierde viața. Centre islamiste din zonele civilizate pot ajunge ușor să fie niște fabrici de asasini. Oricărui om rațional i se face părul măciucă dacă îl ascultă pe careva predicator islamist, mizeria care se revarsă din acest tip de șarlatani. La fel, orice om care are o gândire științifică, rațională, dacă îl ascultă pe careva călugăr… constată fără a avea surprize că de fapt în multe cazuri nu este nici un fel de diferență esențială între călugărul creștin din estul european și imamul islamist radical. Ești un mare naiv (sau un prost, cretin) dacă îți imaginezi că o combinare medievală de sutanism cu structurile statale este mai puțin periculos pentru societatea de tip modern, rațional-științific, de tip european.
© dr. Peter Lengyel
- Fraierii optimiști ar zice că sutanizarea societății nu se poate produce așa de ușor. Dar pas cu pas? După înflorirea exuberantă a începutului științelor din Grecia Antică, cine își mai închipuia că Europa se poate scufunda în medievalisme religioase întunecate, în inchiziție… în terorismul creștin mai crunt decât îți poți imagina în orice fel de coșmar… după care a fost nevoie de Renaștere și Iluminism? Cine credea că democrația se poate transforma în teocrație? Cine credea în urmă cu 80 de ani că în scurt timp o să fie implementat Holocaustul… că forțele malefice sunt atât de aproape? Crezi că raționalitatea, știința, statul laic a câștigat peste tot în Europa în fața șarlatanismelor de variate feluri? Dacă vezi niște poze din Afganistan din urmă cu 50-60 de ani și le compari cu efectele teocratizării care a urmat.. vei rămâne siderat. O luptă permanentă este purtată. Dar cum e cu predarea religiei în școli și masiva finanțare a sutanismului de stat? Soboare de preoți, un bărbos preafericit din nu se știe ce motive în ceva țară tristă… cuvântează la ceremonia de învestire a unui tăcut președinte… Pas cu pas se scufundă statul laic.
PS2. Dacă ai 18.000 de biserici care propagă medievalismul – și religia este predată în școală, care crezi că este efectul acestor iraționalități sutaniste asupra gândirii raționale, moderne, spre exemplu asupra științelor biologice care constată evoluția? Forme mai puțin agresive de îndoctrinare religioasă, cele creștine, sunt și ele jalnice: unul care este lobotomizat nu mai are capacitate de raționare, manipularea de joasă speță îl face să creadă că lichefierea unor geluri tixotrope este lichefierea sângelui căruiva sfânt – așa cum se face în ceva biserici prin Italia, poate sutanistul să îl pună să se târască în genunchi în jurul unei clădiri, să pupe oasele/ moaște/ hoituri umane, să îi dea sutanistului ultimii lui bani. Să iei bani de la săraci… Poți să te gândești doar ce ar avea de discutat un presupus Iisus îmbrăcat în haine simple… care ar zice că trebuie să îi ajuți pe săraci… când ar avea o întâlnire cu Preafericitul sau Papa de la Roma… îmbrăcați în aur. Din câte pare, liderii bisericilor creștine, pentru niște bani, l-ar mai bate în cuie pe un Iisus pe orice cruce.
PS3. 14 februarie 2015. Văd că în Turcia, tinerii au ieșit pe stradă pentru a protesta contra islamizării sistemului de învățământ. Cred că poți să îi înțelegi, nu? Învățământul trebuie să fie secular, rațional, științific iar dacă este contaminat de orice fel de religiozitate își pierde sensul. Constatarea asta este evident validă și atunci când învățământul este contaminat de aberațiile cretine ale sutaniștilor.
PS4. 3 martie 2015. Religiozitate în Acțiune. Statul Islamic îl amenință cu moartea pe Papa de la Roma. Decapitări, incendierea oamenilor vii, acum fac islamiștii ceea ce făceau creștinii când aveau puterea decizională… în vremea Inchiziției. Vrei/ nu vrei, trebuie să îi dai dreptate lui Simon Blackburn când afirmă: „The only reason Christians are not still burning each other is because the secular state stopped them.” Islamiștii care dețin controlul în statul musulman Arabia Saudita au tendința să îl ucidă pe blogerul umanist Raif Badawi… pentru că avea curajul să aibă o părere despre Lume (este în închisoare și primește câte o tură de bătăi cu biciul). În urmă cu câteva zile blogerul american rațional dr. Avijit Roy a fost ucis cu maceta pe stradă în Bangladsh. Evident, societatea este cuprinsă de manifestările religioase cele mai înălțătoare. Și prin estul european se simte suflul putred al sutaniștilor, care preafericit acaparează puterea pas cu pas. Viitorul sună jalnic.
PS5. 20 martie 2015. Despre libertatea de gândire și de exprimare. Când vezi că niște desenatori-caricaturiști în vestul european trebuie să trăiască ascunși… că altfel riscă să fie uciși de căcații religioși islamiști-extremiști, îți dai seama cam ce lumea ai aici în dezvoltare. Oare ce ar face acești cretini dacă ar avea ocazia să se întâlnească cu Darwin? Puroiul religios-sutanist umple cu încetul școlile din estul european.. așa că „sistemele de învățământ” ajung niște crescătorii de jihadiști anti-intelectuali… niște slugi lobotomizate aflate la cheremul ayatolahilor – chiar fără să își dea seama. Este oare gândirea rațională-științifică și libertatea de exprimare artistică aflată sub atacul perfid și primitiv al hoardelor de medievali? Viitorul sună bine?
PS6. Acid Photo, pe Facebook scrie: „Nişte asemănări micuţe. „Micuţî” cum ar zice Arşinel în reclamă. În poza de sus, nişte popi din Târgovişte au acoperit un loc de joacă pentru copii pentru a nu deranja nişte zombi veniţi să pupe oase de mort.”
PS7. 21 septembrie 2015. Probabil că cea mai jalnică etapă din istoria Europei este perioada medievală întunecată, respectiv etapa când societatea era la cheremul escrocilor numiți preoți creștini… care spoliau comunitățile, blocau gândirea critică-rațională, ardeau oameni pe rug… preoți care au implementat inchiziția, tortura și tot ce poate să fie mai mizerabil și mai abject în comportamentul uman. Tot ce vezi modern și uman în Europa este rezultatul desprinderii de cretinismele religioase creștine, adică Renaștere, Iluminism, dezvoltarea Științelor… tehnologie. Se poate oare închipui ca Europa să fie infectată de o nouă maladie religioasă agresivă, care să îți impună ideile josnice de tip medieval… una care ca un cancer cu metastaze se răspândește violent și malefic… inclusiv prin invazia musulmană care se derulează acum? Vom vedea. Sau, vedem deja.
Statul Islamist și Statul Sutanist
//////////////////////////////////////////////
Fii DEVOTAT PENTRU HRISTOS!
///////////////////////////////////////////
Din cauza păcatului, lumea e în declin
Material didactic: struguri, banana si fosila unui arhaeopterix gasita in Germania. Dovezi in sprijinul creatiei: modul in care se pot obtine struguri fara seminte de la struguri cu seminte si banane fara seminte de la banane cu seminte. Trecerea timpului nu a dus la o evolutie ci la o involutie. Invitat: John Mackay, geolog, președintele internațional al Institutului de Creaționism din Australia.
vsc 7 2 struguriTe deranjează dacă vom face un test de inteligență în timp ce telespectatorii ne urmăresc? Am adus aceste banane ca să îți testez inteligența. De obicei, cu acestea hrănim cimpanzeii, dar astăzi te vom hrăni pe tine. Așadar, cei care sunteți evoluționiști, ar trebui să luați o banană… Prima întrebare: ce este aceasta?
Mâncare. Este un strugure.
Foarte bine. Te–ai descurcat foarte bine. Acum te rog să–l mănânci. Îl voi mânca și eu pe–al meu. Îmi poți spune ce nu era în regulă cu strugurele tău?
A fost doar o boabă.
Tocmai le–ai destăinuit tuturor secretul succesului tău. Numai că nu acesta este răspunsul corect. Nu te–ai descurcat prea bine până acum. Mai bine începem cu testul cimpanzeului. Desigur că dacă ai sta într–un copac și ai face asta, ne–am îngrijora. Cum se numește asta?
– Banană.
Da, banană. E folosită în desenele animate ca să–i facă pe oameni să cadă. Din fericire, e destulă coajă cât să acopere banana pentru ca aceasta să fie bine păstrată înăuntru. Te rog să o mănânci. Ia o înghițitură. Trebuie să recunosc că, eu fiind din Australia, fructele de aici sunt îngrozitoare. Nu te–ai descurcat prea bine cu strugurele, încearcă cu banana. Telespectatorii noștri trebuie să înțeleagă ceva legat de lumea aceasta, ceva care reprezintă opusul evoluției. Îți dau un indiciu: ai simțit semințe în banană?
– Nu.
Desigur că nu. Te–ai întrebat vreodată cum se pot planta bananele dacă nu au semințe? În Australia, bananele sălbatice au semințe pe care trebuie să le scuipi. Dar acelea nu se cresc pentru comerț fiindcă nu au destulă pulpă. Așa că le–am reprodus astfel încât să nu aibă semințe. Acesta nu este un exemplu de evoluție, ci de involuție. Este exact contrariul: aveau semințe, dar acum nu mai au. Te ajută cu ceva pentru cazul strugurelui?
– Nu avea semințe!
– Exact, nu avea semințe. Sunt câțiva agricultori isteți care au observat că strugurii au semințe, dar, din când în când, mai apare câte unul fără semințe. În cele din urmă, unul dintre ei și–a dat seama că pentru casnice asta ar constitui o adevărată plăcere, fiindcă e greu să tot scuipi semințele sau să te gândești unde să le pui, pentru că în buzunar nu se poate. Astfel că s–au gândit să reproducă strugurii aceștia.
Dar cum putem crește struguri dacă nu avem semințe? În mod normal, se plantează sămânța, din care crește vița nouă. Astfel că o sămânță de strugure întotdeauna va produce struguri. Dacă tot nu te–ai descurcat prea bine până acum, spune–mi de ce crezi că din semințele de struguri cresc struguri?
De ce cresc struguri din semințele de struguri?! Care este adevărul profund din spatele acestui lucru? Adică, dacă plantezi semințe de struguri, întotdeauna vor crește struguri. Ar trebui să aibă loc o evoluție, dar nu se întâmplă așa niciodată când plantezi semințe de struguri.
Sămânța ar trebui să conțină anumite informații ca să poată crește… Motivul este că, de la început, Dumnezeu a creat lucrurile în așa fel încât acestea să producă alte lucruri asemănătoare lor. Agricultorii au descoperit cu mult timp în urmă că existau două modalități de reproducere a strugurilor. Prima: puteau planta semințe. A doua: puteau tăia o viță, o îngropau în pământ, de unde ieșea un lăstar nou. Așadar, existau două modalități de reproducere a strugurilor.
Acum, că am scăpat de mare parte din semințe, mai există doar o singură modalitate. Spune–mi, ce s–ar întâmpla dacă, dintr–un motiv anume, butășitul nu ar mai funcționa? Ce s–ar întâmpla cu strugurii?
– În cele din urmă, ar dispărea.
– Corect, ar dispărea. De fapt, avem de–a face cu opusul evoluției: strugurii se află în declin. Dar bananele? Noi am făcut acest lucru în folosul gospodinelor, și nu al bananelor. Și bananele aveau două modalități de înmulțire, dar, pentru că acum am renunțat la semințe, nu mai există decât o modalitate.
Știi ce sunt nevoit să fac? În curtea din spatele casei mele sunt multe specii de banane. Doar scot mâna pe fereastră și culeg banane, ananas sau papaya. Bananele noastre sunt foarte bune. La sfârșitul anului, tăiem bananele, scoatem partea de jos a bananierului și replantăm mlădițele.
Cei care au cele mai dulci banane au o înălțime de 6 până la 8 m. Așa că necesită un oarecare efort. Ar fi mult mai ușor să iei o sămânță din banană și să o plantezi. Problema este că noi puteam produce tot felul de soiuri de struguri prin hibridizare. Chiar și bananele pot fi hibridizate.
Putem hibridiza un strugure cu o banană ca să obținem un „banure”? Nu, poate o „strunană” sau un „brupure”!
Nu, vei vedea că Dumnezeu a făcut această lume în așa fel încât lucrurile să producă alte lucruri asemănătoare lor. Aceasta nu este evoluție, ci o dovadă că Biblia are dreptate. În al doilea rând, pentru că păcatul a apărut pe această planetă, lumea involuează. Este antonimul lui „evoluează”. A evolua înseamnă a apărea ca o cochilie. Asta este o spirală. Dar „a involua” înseamnă a porni din vârf pentru a ajunge la bază.
Am o întrebare delicată. Să vă văd dacă puteți răspunde. Dacă evoluția ar fi adevărată, ar trebui să descoperim fosile de struguri prinse în roci, sau un fel de forme de tranziție ale strugurilor și bananelor, foarte urâte și mici, nu–i așa? Cele pe care le avem acum, obținute cu această grozavă tehnologie, ar trebui să fie splendoarea bananelor și a strugurilor.
Conform evoluționiștilor, strugurii au evoluat din alge. Dacă nu îți plac algele, probabil că nu ți–ar fi plăcut nici formele de tranziție până la struguri, nu? Realitatea este că nu se găsesc astfel de forme de tranziție prinse în roci.
Astăzi am adus aici o rocă. Să o despachetez. Săptămâna trecută am fost în Solnhofen, Germania. Localitatea este renumită pentru fosila unei anumite creaturi asemănătoare unei păsări – Archaeopteryx. Localitatea mai este renumită pentru nenumăratele fosile ale unor pești. Așadar, sunt: pasări și pești. Am găsit chiar și fosila unei meduze, o creatură din aceea moale și gelatinoasă care trăiește în oceane.
Dar fosilele nu sunt constituite numai din oase?
Nu, oasele se păstrează cel mai bine, dar și o meduză se păstrează bine dacă a fost îngropată foarte repede. Dar nu am adus și meduza cu mine. Am adus un exemplar superb al unei plante pe care am recunoscut–o… Aceasta este o plantă foarte bine păstrată și a fost scoasă din aceeași rocă în care s–au găsit rechini, păsări, pești, meduze, scoici, homari. Am găsit chiar și un gândac. Vezi roca pe care o ții? Cât de veche crezi că este, conform teoriei evoluționiste?
Are nenumărate de miliarde de ani vechime.
Să mai restrângem puțin perioada. Se presupune că este din perioada jurasică. Conform teoriei evoluționiste, ar avea vreo 115 sau 117 milioane de ani vechime.
vsc 7 2 plantaPun pariu însă că nu știi ce plantă este asta.
– Este o ferigă.
– Nu este o ferigă. Te mai las 10 secunde, cât mănânc o boabă de strugure. Ok, e o plantă–pieptene. Să–ți spun ceva ce nu știi: această plantă încă trăiește în Australia, unde este mai cald. Eu cresc această plantă în curtea mea și, imediat ce am găsit–o, mi–am dat seama ce este. Crește chiar lângă cutia mea poștală pentru că eu am sădit–o acolo. Este un cycas. I–am putea spune un palmier, dar este un cycas. Palmierii cycas sunt așa cum au fost dintotdeauna. Astfel că i–am dat repede dreptate lui Charles Darwin: fosilele constituie punctul slab al teoriei sale.
Gândește–te cum am început: cu strugurii. Dacă sădești o mlădiță, va crește o viță nouă. Dacă plantezi semințe, va crește o viță nouă. Dumnezeu a făcut lumea în așa fel încât orice să aibă urmași din același soi. Cea mai bună dovadă în acest sens sunt fosilele, indiferent ce vechime au sau cum au ajuns acolo. Dacă e adevărat că Dumnezeu a făcut palmierii cycas, aceștia nu pot evolua decât în… Alți palmieri cycas. Sau, chiar mai rău, pot dispărea complet.
Acest lucru s–a petrecut în Europa. În Germania se găsesc fosile ale palmierilor cycas. Pot fi găsite chiar și fosilele unor vietăți australiene, cum ar fi cycas, anumiți pești și anumite meduze. Niciuna dintre acestea nu mai trăiește acum în Germania pentru că iarna e prea frig. Astfel, vom vedea că plantele și viețuitoarele vii, ca și cele fosilizate, nu fac decât să susțină imaginea biblică nu a evoluției, ci a… involuției. Viețuitoarele au fost create perfecte, dar, din nefericire, fiindcă Biblia spune că omul a păcătuit, lucrurile au început să meargă din rău în mai rău. S–a parcurs un traseu descendent.
Așadar, acest fel de roci… Priviți cât de subțire e… Am fost uimit cum s–a despicat și să știți că mai sunt și alte fosile în fiecare strat. E pur și simplu superb. Probabil că sunt vreo 10 strate chiar și în roca aceasta subțire. Fiecare strat se poate desface separat. Săpăturile nu se fac decât în depozitele de roci sedimentare.
În această zonă am găsit cycas, care provin de pe uscat, gândaci, care tot de pe uscat sunt, un pește, care e vietate marină și o meduză. În primul rând, ne face să ne dăm seama că dacă am găsit o meduză fosilă, rocile nu s–au format pe o perioadă îndelungată. Meduzele de acum sunt gelatinoase, nu au oase, iar dacă eșuează pe plajă, până la sfârșitul zilei se topesc. Dacă sunt acoperite, se strivesc.
Așadar, pentru ca fosila unei meduze să se formeze, e nevoie de un proces extrem de rapid pentru omul de rând. Prin urmare, rocile nu reprezintă o vechime de milioane de ani. Le spun celor ce privesc să nu se îndoiască de ce scrie în Biblie doar pentru că evoluționiștii susțin o vechime de milioane de ani.
În primul rând, rocile nu susțin teoria evoluției. În al doilea rând, nu dovedesc că avem de–a face cu o perioadă lungă, pentru că, în acest caz, acești cycas nu s–ar afla acolo. Dacă mergi în Australia, vei vedea că cycas nu–și pierd frunzele în timpul iernii. Astfel că frunzele nu se pot fosiliza prinzându–se în pământ iarna. Nu se întâmplă deloc așa. Acestea sunt niște exemple în favoarea creației după asemănarea lui Dumnezeu și a depozitării în strate sedimentare.
Știi de ce se supără pe mine mulți geologi și evoluționiști când vorbesc de potop?
Dacă vorbești de potop, ajungem la Biblie, care ne duce cu gândul la Dumnezeu.
A fost acest potop cauzat de schimbări climaterice?
Nu. Dumnezeu s–a supărat pentru ce se întâmpla în lumea creată de El și a decis să îi pedepsească pe oameni.
De îndată ce ai spus că fosilele s–au format ca urmare a depozitării în strate sedimentare, oamenii, chiar și cei păgâni, se gândesc imediat la Noe. Chiar dacă nu au mers la biserică sau la școala duminicală, cu siguranță au văzut desenele cu Noe. Știi, cele cu omulețul îmbrăcat în alb alături de o girafă căreia îi iese capul din arcă. Sau glume de genul: „Noe citea când farul lumina.” Toată lumea a auzit glume de genul acesta.
De îndată ce știu, Dumnezeu îi va judeca. Dar ateii și agnosticii nu vor să fie implicați. Am spus acest lucru unui grup de geologi: toate triburile de pe pământ au o poveste, un mit, o legendă, o istorioară despre potopul lui Noe. Cu excepția unui singur trib: tribul geologilor. Ei nu vor să recunoască autoritatea lui Dumnezeu pe pământ pentru că ar însemna că toți am fi judecați și pedepsiți. Doar dacă nu am avea un Salvator.
Este adevărat că există undeva o insulă unde se află un loc ce poartă numele lui Noe și al soției lui?
– Da. Dacă salariul îți permite să îți cumperi un avion particular care să te ducă pe insula cea mare din Hawaii… De fapt, există și o variantă mai ieftină: cauți harta insulei pe Google, apoi cauți perspectiva uriașului munte Mauna Loa. Aproape de vârf, vei descoperi o peșteră numită „Pu`u Lilinoe”, care înseamnă „peștera soției lui Noe”. Nu au avut nevoie de misionari pentru că deja știau de Noe. Dacă evoluția e adevărată, nu te–ai aștepta la așa ceva. De ce folosesc numele „Noe”, dacă au evoluat din maimuțele africane care nu au cunoscut un evreu ce, milioane de ani mai târziu, avea să scrie o carte cu o istorioară despre Noe, carte care nici măcar nu a ajuns în mijlocul oceanului?
Cealaltă alternativă este că știu și ei povestea lui Noe, fiind urmașii lui Sem, Ham și Iafet, tocmai până la Turnul Babel. Ei au transmis mai departe povestea, care, în cele din urmă, este singura ce are sens.
Oameni buni, mă adresez și dumneavoastră. Poate că mulți din cei care ne urmăresc ar vrea să întreprindă o călătorie fructuoasă undeva anume și ar vrea să ia cu ei un geolog creaționist care să le arate rocile și altele. Ați fi dispus să faceți acest lucru?
Da, dar am putea alege și varianta mai puțin costisitoare, mergând în școli și biserici unde să le arătăm oamenilor pozele făcute de noi pe durata cercetărilor. Pot face și singuri acest lucru vizitând site–ul www.creationresearch.net Dacă vor să vadă harta insulei Hawaii, pot căuta și înregistrările video ale traseelor. Noi filmăm tot ce facem, atât în Hawaii cât și în toată lumea. Așadar, omul obișnuit are acces la aceste materiale, care sunt mult mai puțin costisitoare decât o călătorie în Hawaii.
vsc 7 2 sarpe solduriO să–ți dau acest ziar pe care să–l arăți telespectatorilor, și te rog să citești titlul articolului.
– „Bun găsit șarpelui cu șolduri”?!
Îmi place ca atunci când merg într–o țară nouă, imediat ce cobor din avion, adică cilindrul acela luminos de aluminiu în care zbori, să–mi cumpăr un ziar local ca să văd care sunt ultimele noutăți. Pe acesta l–am cumpărat de pe aeroportul Heathrow la începutul celor opt săptămâni de lucrări în școli și biserici. Atunci am rămas uimit pentru că șoldurile șerpilor… De fapt, este un articol despre fosila recent descoperită a unui șarpe. Fosila prezintă o pereche de șolduri de care sunt legate picioarele.
Acela este un ziar destul de popular, „The Times”. Poți să–l arăți telespectatorilor, are și un desen bine realizat. The Times” este renumit pentru că folosește mult mai multe informații decât celelalte ziare. Spre deosebire de celălalte ziare, „The Times” dă și numele acestui șarpe cu șolduri și picioare. L–au numit „Najash”. „Najash” e un cuvânt evreiesc ce descrie o vietate din capitolul trei al Genesei.
Dle teolog, îmi puteți spune ce creatură, care avea picioare înainte, dar acum nu mai are, era numită „najash” în Genesa 3?
– Este vechiul șarpe. Diavolul.
Când diavolul o ispitește pe Eva, ia forma unui șarpe. Oamenii de știință care au scris acest articol pentru „The Nature”, care nu este un ziar, ci o renumită revistă de știință, folosesc cuvântul evreiesc „najash” pentru a denumi șarpele. În Genesă 3:14 scrie că Dumnezeu l–a pedepsit pe șarpe să se târască pentru totdeauna. E clar că acei oameni de știință, la fel ca noi doi și ca toți cei care citesc Biblia, au descoperit că șerpii puteau merge, dar acum doar se târăsc. Dacă acum nu mai pot merge, ce nu mai au?
– Picioare.
Corect, picioare. Venind din Australia, nu mă prea miră acest articol. În Australia există niște șerpi uriași care ce crezi că au? Niște piciorușe! Nu le mai folosesc la mers, dar pot apuca câte ceva sau se pot îmbrățișa în timpul procesului de acuplare. Unii dintre ei au aceste piciorușe înăuntrul corpului. Putem spune că aceștia au degenerat. Care era cuvântul acela?
– Involuție.
Corect, involuție. Se dovedește astfel că modificările chiar au avut loc. Darwin și urmașii lui le numesc evoluție, dar fiecare exemplu întâlnit, fie că este vorba despre struguri care nu mai au semințe, sau de banane care nu mai au semințe, de oameni care și–au pierdut mințile sau de șerpi care și–au pierdut picioarele, ne arată că se merge de la perfecțiune în jos.
Dovezile susțin de fapt conceptul biblic al creației perfecte, urmată de păcat, urmat de involuție sau degenerare. E adevărul trist despre această planetă. Titlul din „The Times” este: „Cum și–a pierdut picioarele șarpele cu șolduri de acum 65 de milioane de ani”. Avem cuvântul evreiesc „najash” ce apare și în Biblie, avem ziarul „The Times” și șarpele cu șolduri de 65 de milioane de ani. Are Biblia 65 de milioane de ani pentru că apare acest cuvânt? Sau poate ar trebui să facem ca autorul acestui articol, care alătură toți acești termeni? Ar trebui să facem și noi la fel?
Puțini știu că, în zilele noastre, cea mai bună dovadă a faptului că nu e nevoie de 65 de milioane de ani pentru ca astfel de lucruri să aibă loc este… Mai ții minte cazul trist în care o companie farmaceutică a descoperit talidomida? Aceasta le–a fost prescrisă gravidelor pentru a nu se mai simți rău dimineața. Consecința tristă a acestui lucru a fost că acest medicament a acționat asupra feților. Mulți dintre ei s–au născut fie cu membre reduse, fie chiar fără membre. Nimeni nu a considerat această modificare o importantă evoluție la om. Și nu a durat milioane de ani. Nu a fost nevoie decât de o singură generație în care s–a ajuns de la oameni cu mâini și picioare, la oameni fără membre.
Așadar, nu e nevoie de 65 de milioane de ani pentru a–ți pierde mâinile și picioarele. Timpul însuși este o parte a gândirii evoluționiste că orice lucru are nevoie de mult timp pentru a se produce. Dar, în lumea noastră, când vreo otravă cauzează pierderi, efectul este imediat.
Avem un exemplu grozav în Noua Zeelandă. Îți amintești de cazul cu DDT, care era considerat bun pentru orice? Se presupunea că rezolvă toate problemele fermierilor. DDT–ul a ajuns în mediu, în ouăle păsărilor sălbatice. O întreagă generație de păsări fără aripi au eclozat în Insula de Sud a Noii Zeelande. În fiecare iarnă, păsările migrează din Insula de Sud în Insula de Nord. Acolo e emisfera sudică, opusă celei de aici. Ghicește ce nu au putut face păsările fără aripi.
– Nu au putut zbura.
Exact. Astfel că au rămas pe Insula de Sud pe durata iernii. Cred că au fost printre primele viețuitoare care I–au mulțumit Domnului pentru încălzirea globală, fiindcă lacul nu a înghețat. Ghicește ce păsări au sosit primele la locurile de împerechere în anul următor?
– Cele fără aripi.
Exact. Acestea se împerecheaseră deja și aveau și pui. Își pierduseră deja „apetitul” pentru împerechere când s–au întors cele cu aripi, așa că nu au mai fost interesate. Cele fără aripi aveau proprii pui și nu le–au mai băgat în seamă pe cele cu aripi. Iată că există discriminare și printre animale. Ceva de genul: nu am nimic împotriva aripilor, dar nu vreau ca fiica mea să se împerecheze cu un „înaripat”. Se manifestă chiar și la rațe. Astfel că acum avem de–a face cu două specii diferite pentru că cele două feluri de rațe nu se împerechează între ele. În realitate, originea speciilor nu se află în evoluție, ci în involuție.
Ai văzut oameni mici, cum sunt pigmeii? Știm că sunt descendenții uriașilor zuluși. Din când în când, chiar și în familiile europene, apare câte un copil scund. Dacă nu suntem atenți, din cauza firii noastre mizerabile, pentru că ceva nu e în regulă cu noi, îi discriminăm pe acei oameni și îi îndepărtăm. Adesea, nu au altă alternativă decât să se căsătorească cu cei asemenea lor. Dacă trăiești într–o junglă și cei mari nu te vor, te vei ascunde în junglă și te vei căsători numai cu oameni mici. Astfel, întreg tribul tău va fi alcătuit din oameni scunzi. Realitatea este că nu avem de–a face cu o evoluție, ci cu opusul acesteia. Involuția reprezintă adevărul trist al modificărilor din această lume, dar dovedește că Biblia are dreptate.
Haideți să rezolvăm această problemă sau să le spunem oamenilor cine sau ce anume ar putea–o face, pentru că s–a creat foarte multă agitație în jurul protocolului de la Kyoto referitor la încălzirea globală.
Ar trebui să cumpărăm mai multe ventilatoare pentru a mai răci clima sau ar trebui să ne gândim la altcineva sau altceva care ar putea rezolva problema?
Îți vei da seama că dacă încerci să rezolvi problema din interior, cum ai făcut tu cu propunerea de a cumpăra mai multe ventilatoare, care te vor face să folosești mai mult curent electric, stațiile de curent vor emite mai mult dioxid de carbon sau mai multă otravă nucleară… Nu cumpărați ventilatoare! Chiar dacă te apuci tu însuți să aerezi, îți va trebui mai multă mâncare, va trebui să–ți cumperi mai multe vaci care să producă mai multă balegă pentru a susține fermele. O idee proastă. În cele din urmă, nu există o soluție din interior. Îți vei da seama că orice soluție trebuie să vină din exterior.
Soluția oferită de Biblie este singura valabilă: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Când a apărut păcatul, El ne–a avertizat ce urma să se întâmple. El a fost chiar mai măreț și ne–a trimis un Mântuitor, pe Isus Hristos. Mai mult chiar, ne–a spus că El se va ocupa de problemele noastre, îndepărtând blestemul care este peste noi. Va face un cer și un pământ nou și nu vom mai avea nevoie de protocolul de la Kyoto.
Am și o mică bănuială că atunci vom vedea și cât de bune erau animalele inițiale. Cu excepția unuia singur. Știi ce animal va rămâne la fel? Dumnezeu a spus că șarpele se va târî veșnic. Doar că nu va mai mușca.
Dle John Mackay, vă mulțumesc. Este întotdeauna o plăcere să stau de vorbă cu dvs, chiar dacă mi–ați dat numai jumătate de banană și ați mâncat toți strugurii. Vă mulțumesc pentru participarea de astăzi. Vă rog să vă deschideți Bibliile și să citiți de la Vechiul Testament până la Apocalipsă ce vrea să facă Domnul Isus Hristos pentru voi. Soarta voastră Îl preocupă în mod deosebit pentru că oamenii vor fi întotdeauna creaturile speciale ale lui Dumnezeu. El are grijă de noi în fiecare zi. Vă rog să citiți ce planuri are El cu voi și cu viețile voastre prețioase pentru viitor. Vă mulțumesc foarte mult. Domnul să vă binecuvânteze!
Extras din emisiunea Verdictul Științei: Creație 7.2 – Din cauza păcatului, lumea e în declin.
Descoperă și alte articole și resurse creaționiste: https://alfaomega.tv/creationism
///////////////////////////////////////////
Epigenetica – Mostenind mai mult decat gene
Toată viaţa ni s-a spus că aspectul nostru fizic este determinat de genele pe care le avem, nu de mediul înconjurător. Cu toate acestea, ştiinţa epigeneticii îi obligă pe oamenii de ştiinţă să-şi revizuiască presupunerile. Probabil că sunteţi familiarizaţi cu proverbul „Eşti ceea ce mănânci. Dar ştiaţi că sunteţi şi ceea ce au mâncat şi mama şi bunica voastră? Noua ştiinţă a epigeneticii ne arată că aspectul fizic este mult mai mult decât moştenirea ochilor mamei sau a zâmbetului tatălui.
Suntem obişnuiţi să credem că gene sunt singurul lucru pe care îl moştenim de la părinţii noştri – pachete de informaţie sub formă de ADN, care dau instrucţiuni proteinelor. Aceste gene determină trăsăturile fizice cum ar fi părul şi culoarea ochilor, înălţimea şi chiar vulnerabilitatea la anumite boli.
Totodată, noi moştenim anumite „modificări” ale ADN-ului sub formă de grupe chimice. Acestea influenţează faptul cum genele ne exprimă trăsăturile fizice. Grupele chimice sunt cunoscute ca şi indicatori epigenetici pentru că există în afara (epi-) adevăratei secvenţe de ADN (-genetică).
Pentru a explica mai bine voi folosi o analogie. Următoarea propoziţie poate avea două înţelesuri, în funcţie de punctuaţia folosită. „O femeie, fără soţ, este nimic” sau „O femeie: fără, soţul este nimic.” Poate că analogia este prostească, dar transmite mesajul.
Cuvintele sunt aceleaşi în fiecare propoziţie, dar înţelesul este diferit datorită punctuaţiei. Tot aşa se întâmplă şi cu ADN-ul şi cu grupele chimice. Secvenţa de ADN poate fi identică dar poate produce rezultate diferite în funcţie de prezenţa sau absenţa indicatorilor epigenetici. De exemplu, gemenii identici au aceaşi secvenţă de ADN dar pot avea diferite grupe chimice care duc la sensibilitatea unuia, dar nu şi a celuilalt, dintre ei la o anumită boală.
Părinţii pot transmite aceşti indicatori epigenetici la multe generaţii sau efectul lor poate fi de scurtă durată, fiind transmişi doar următoarei generaţii. Oricum, schimbările sunt temporare deoarece nu schimbă secvenţa de ADN, ci doar felul în care acesta este exprimat.
Ce înseamnă acest lucru în practică? Comportamentul, inclusiv mâncarea pe care o mâncaţi, ar putea schimba felul în care corpul vostru îşi exprimă ADN-ul. Atunci aceste schimbări – spre bine sau spre rău – pot fi transmise în continuare copiilor voştri! Dacă faceţi ceva să crească vulnerabilitatea către obezitate, cancer sau diabet, copiii voştri ar putea moşteni aceasta de la voi.
Într-un experiment, şoareci din aceaşi familie, care erau obezi din cauza trăsăturilor genetice, au fost hrăniţi cu două feluri de dietă. O dietă consta în mâncare obişnuită. Cealaltă dietă consta în aceaşi mâncare dar care conţinea aditivi care erau cunoscuţi pentru modificarea grupelor chimice ale ADN-ului.
În mod normal, când aceşti şoareci mănâncă mâncare normală, ei produc urmaşi graşi. Cu toate acestea, şoarecii care au mâncat aceaşi mâncare dar cu aditivi, au produs urmaşi care aveau greutate normală. Dieta părinţilor a afectat greutatea urmaşilor!
Oamenii de ştiinţă încă încearcă să înţeleagă detaliile. Indicatori epigenetici care au fost modificaţi de aditivii alimentari par să fi adormit genele care încurajează apetitul. Mediul părinţilor – în cazul acesta, mâncarea pe care au mâncat-o înainte să fie părinţi – a afectat greutatea urmaşilor lor.
Anumite tipuri de medicamente au fost bănuite că produc schimbări în indicatorii epigenetici, rezultând în cancer la copiii mamelor care au luat acest medicament. De exemplu, un tip de estrogen sintetic prescris să prevină avortul spontan a fost corelat cu un număr mare de cancer în organele de reproducere ale fiicelor şi nepoatelor lor.
Studii arată că modificările din indicatorii epigenetici, pe care mamele le-au transmis fiicelor, sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea organelor de reproducere. Această descoperire susţine zicala „Eşti ceea ce mama ta – sau bunica ta – a mâncat”.
Epigenetica: o problemă pentru evoluţie?
Până la aceste descoperiri, mulţi evoluţionişti au respins ideile contemporanului lui Charles Darwin, Jean-Baptiste Lamarck, care credea că animalele pot dobândi trăsături noi prin interacţiunea cu mediul înconjurător şi mai apoi să le transmită generaţiei următoare. De exemplu, el susţinea că dacă girafele dintr-o generaţie îşi întind gâtul să ajungă la frunzele din copaci, atunci girafele din generaţia următoare vor avea gâtul mai lung. Multe cărţi de ştiinţă din zilele noastre resping ideile lui Lamarck, dar epigenetica este o formă de Lamarckianism.
Desigur, aceasta este contrar clasicei evoluţii Darwiniste. Teoria evoluţionistă este bazată pe schimbări aleatorii sau pe mutaţii care apar în ADN. Dacă o schimbare reuşeşte să fie benefică, atunci organismul va supravieţui datorită selecţiei naturale şi va transmite această trăsătură descendenţilor săi.
Cu toate că evoluţioniştii nu neagă realitatea epigeneticii, existenţa ei este foarte greu de explicat! Schimbările epigenetice nu sunt aleatorii; ele apar ca răspuns mediului înconjurător prin mecanisme complexe puse deja în funcţiune să stimuleze aceste schimbări.
Aceste schimbări epigenetice care nu sunt aleatorii insinuează că evoluţia are „minte”. Fiinţele par să aibă mecanisme complexe care fac schimbări epigenetice, care mai apoi le permit să se adapteze la viitoare provocări ale mediului. Dar de unde a apărut acest concept vizionar? Evoluţia nu are minte; nu poate vedea viitorul. Deci cum ar putea evolua mecanismele pentru a se pregăti pentru viitor?
Dar Dumnezeu poate! Dumnezeu este omniscient (atotcunoscător) şi a ştiut de dinainte că Adam şi Eva vor păcătui. A ştiut că va judeca acel păcat (Geneza 3) şi că lumea va fi blestemată (Romani 8:22). Dumnezeu a ştiut că organismele vor avea nevoia să se adapteze într-o lume care nu mai era „foarte bună”. Probabil că Dumnezeu a conceput organismele cu mecanisme epigenetice care să le permită să se schimbe uşor şi repede în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Aceste feluri de schimbări sunt mult mai valoroase decât mutaţii aleatorii sau selecţia naturala pentru că ele pot aduce beneficii imediate urmaşilor fără a dăuna informaţia de bază găsită în adevărata secvenţă de ADN.
Cu toate că deseori auzim zicala „nimic din biologie nu are sens decât în lumina evoluţiei „, dar ar trebui reformulată ca „nimic din biologie nu are sens fără Creatorul Dumnezeu.” Epigenetica este o ramură a ştiinţei foarte interesantă, care ne arată inteligenţa şi providenţa lui Dumnezeu să ajute organismele să se adapteze şi să supravieţuiască într-o lume decăzută.
Componente adiţionale la codul nostru genetic
ADN-ul nostru include componente adiţionale, care uneori pot fi transmise de la părinte la copil odată cu codul genetic. În primul rând sunt moleculele ataşate de ADN, numite grupuri de metil, care fac genele active sau inactive. În al doilea rând sunt mingi de proteine, histone, în jurul cărora se înfăşoară ADN-ul. Histonele şi o parte din aceste proteine, coada histonelor, reglementează cum este împăturit ADN-ul (şi astfel ce este activ sau inactiv).
Mâncarea pe care o mâncaţi şi alte aspecte ale mediului înconjurător pot schimba aceste componente adiţionale. Atunci ele pot fi transmise copiilor voştri şi chiar nepoţilor, afectând genele are sunt active.
Dr. Georgia Purdom este vorbitor şi cercetător pentru Answers in Genesis. Şi-a primit doctoratul la Universitatea de Stat din Ohio în genetică moleculară şi a pretrecut şase ani ca şi profesor de bilogie la Universitatea Mt. Vernon Nazarene.
Preluat și tradus cu permisiune de pe Answers in Genesis
///////////////////////////////////////////////
Există vreo contradicție între știință și credința creștină?
La sfârșitul secolului XIX au apărut două cărți care au lansat această legendă, că știința ar contrazice credința creștină. De atunci, au fost mari dezbateri, și trebuie să accentuăm că totul e o absurditate. Care știință contrazice credința creștină? Matematica? Fizica? Medicina? Niciuna din științe nu contrazice credința creștină. Dimpotrivă! Credința creștină face apel la rațiune. Dumnezeu vrea să fie iubit cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea (Matei 22). Dumnezeu vrea să Îl iubim cu mintea noastră! El nu e împotriva minții, împotriva rațiunii. În Isaia 1:18 Dumnezeu ne invită “veniți să judecăm împreună, să raționăm împreună”. El vrea să ne punem mintea la contribuție, pentru că El a creat mintea noastră. Cum ar putea să o disprețuiască, dacă El a creat-o?
Pentru a pune totul în context, trebuie să vedem cum au apărut științele moderne.
Științele moderne au început cu Isaac Newton, pe la 1700. Newton a fost un mare matematician și fizician, și în același timp, teolog. Puțină lume știe că el era un creștin profund. Printre altele, a scris un comentariu al cărții Apocalipsa.Newton a stabilit că există câteva legi: a gravitației, legile termodinamicii, etc, iar tot Universul se bazează pe aceste legi. El credea puternic că aceste legi le-a pus un Creator. Era un creștin biblic.
Pe la 1750, un grup de atei francezi, în jurul lui Diderot și a echipei care scria atunci Enciclopedia Franceză, și-au zis iluminiști, pentru că “științele moderne ne-au luminat, și nu ne mai trebuie credința în Dumnezeu, știința e suficientă”. Pe lângă ei, a apărut Lavoisier, care a mai adăugat o lege la cele ale lui Newton, legea conservării materiei și energiei, care spunea că energia și masa care există, există dintotdeauna, fără început și sfârșit. Tot din perioada aceea a apărut David Hume, un filosof scoțian care a scris o carte devastatoare pentru credincioși, “Minuni”, în care el spunea: “totul e condus de legi, legile acestea nu pot fi călcate, nimeni nu a văzut vreodată să se întâmple vreo minune, pentru că minunile ar fi încălcarea legilor care sunt fixe și nu pot fi călcate. Prin urmare, Universul în care existăm e ca o sferă închisă, condusă de legi, nu există nimeni în afară, și nimeni din afară nu și-ar băga degetul în acest Univers să schimbe direcțiile”.
Așa s-a creat concepția modernă despre lume și viață. Evident, de la început creată ca fiind ostilă credinței în Dumnezeu. Și așa s-a creat concepția că știința e împotriva religiei, și împotriva credinței creștine. Secolul XIX a fost dominat de această idee, că între știință și credința creștină e un conflict de moarte. Cele două nu pot exista laolaltă.
Trebuie să avem grijă, pentru că, dacă nu știm puțină istorie, rămânem la concepțiile enciclopediștilor, ale iluminiștilor, ale lui David Hume, și nu știm că tot sistemul acela s-a prăbușit dintr-o dată, prin două articole scrise de către un evreu din Elveția, Albert Einstein. Acesta a formulat teoria relativității, pornind de la viteza luminii, de la studiul spațiului și al timpului, și constatând că Universul e în expansiune. Pleacă dintr-un punct din Alpha Centauri și iradiază în toate părțile. Prin urmare, calculând înapoi, Universul are un punct de pornire. Și așa a apărut teoria Big Bang, că a fost un atom de ceva, care dintr-o dată a explodat, și în câteva fracțiuni a apărut tot Universul. Einstein, cu articolele acestea două, a prăbușit tot sistemul de gândire modernist, creat și susținut timp de 150 de ani de oamenii de știință, până la el.
Dintr-o dată, lumea are un început, materia nu e veșnică, energia nu e veșnică. Apoi, când intri în lumea subatomică, constați că atomul sare de pe o orbită pe alta fără motiv. Nu poți calcula în același timp și locația unui electron, și masa, și viteza sa. Și dintr-o dată, pe la 1920-1930, s-a vorbit despre incertitudine și nedeterminism. Nu putem vedea că totul e determinat, și că putem ști ceva cu precizie. Și acestea au prăbușit tot sistemul modern creat de iluminism, de la 1750 încoace.
Dacă stăm să ne gândim cât de mult băteau cu pumnul în masă fizicienii și matematicienii că știința a dovedit… Și tot ce a dovedit știința aceasta s-a prăbușit prin câteva descoperiri noi. Și atunci a venit noul concept de paradigmă. Paradigma e modul de a vedea întreaga realitate, pe baza câtorva date fundamentale pe care le ai. S-au schimbat acele date fundamentale, și toată paradigma modernă s-a prăbușit, și dintr-o dată se construiește o nouă paradigmă, numită postmodernism. De la 1980 încoace, a fi modern nu e o mândrie, ci o rușine. Pentru că modernismul s-a prăbușit. Am intrat în postmodernism.
E suficient să vedem asta și să spunem: nu te lăsa amețit de faptul că “știința a dovedit”. Care știință a dovedit? Eminescu a spus: ”ce un secol ne zice, ceilalți o dezic”. Un mare fizician de la Oxford îmi spunea “în 10 ani, toată paradigma se schimbă, atâtea noi descoperiri apar”. Nu mai fi sigur ca un cocoș că știința dovedește și explică. Fii modest când e vorba de știință, pentru că știința nu e veșnică, are caracter temporar.
Am predat un curs acum vreo 10 ani, “Concepții despre lume și viață”, în multe centre universitare, pentru studenți. Le explicam studenților: “din moment ce înveți despre cele 9 concepții despre lume și viață, fii atent la ce face omul de știință. El are o serie de descoperiri științifice, faptele științei lui. Pe aceste fapte, el le interpretează conform concepției lui despre lume și viață. Și tu imediat poți identifica de exemplu dacă profesorul e new age, sau panteist, sau marxist sau existențialist. Și poți spune profesorului: eu accept datele științei dumitale, dar interpretarea mea este alta.”
Aceleași fapte pot fi interpretate marxist, existențialist, deist, sau creștin. Și tu, dacă ești bine echipat, și înțelegi toate aceste concepții despre lume și viață, poți după aceea să-i pui în încurcătură pe profesori: “Domnule profesor, până aici e știința dumitale, iar de aici încolo e filosofia dumitale, iar eu am libertatea să am o altă filosofie. Nu-mi poți impune interpretarea faptelor – filosofia – pe aceea o fac eu, după concepția mea despre lume și viață.” Toate științele au două lucruri: faptele acelei științe, și interpretarea faptelor, în lumina concepției despre lume și viață.
Când cred în lucrurile spirituale, trebuie imediat să zic: cu toate științele de azi, pot eu să dovedesc existența spiritului? Și ajungem să vedem că nu dovedesc, dar fac plauzibilă existența lumii spirituale. Poți fi un om de știință și credincios? Întâi ești credincios, și apoi știința ta te ajută să fii credincios, să înțelegi mai bine și pe Dumnezeu și lumea spirituală creată. Ca om în secolul XXI, eu am două surse de cunoaștere: revelația și știința. Și dacă le combin bine și creativ, devin o ființă plină.
Domnul Isus îmi dă concepția despre lume și viață totală. El este și Dumnezeul meu, și Învățătorul meu, și Salvatorul, și Cel care îmi dă curățirea de păcate și care mă învață să trăiesc cu Dumnezeu. Toate mi le dă Isus. Și de la El mă duc la toți ceilalți să clădesc, dar după ce am primit ce e de bază de la Dumnezeul întrupat în Isus din Nazaret.
Aceasta este schema unui om al credinței și un om al științei. Combinați-le tot timpul. Ești omul lui Dumnezeu, prin Isus și sfânta Scriptură. Și în același timp, îți blindezi gândirea și viața prin tot ce îți dau științele care luminează lumea lui Dumnezeu. Ține cont: știința nu face altceva decât să descopere modul în care a făcut Dumnezeu lumea.
Extras din interviuri cu prof. dr. Iosif Țon, difuzate în cadrul emisiunii Întrebări esențiale, zilnic de la ora 6.45, pe canalul Alfa Omega TV
Seminarul Concepții despre lume și viață, predat de Iosif Țon, va fi difuzat pe canalul Alfa Omega TV începând de miercuri, 7 decembrie 2016, ora 18, timp de 10 săptămâni. El poate fi comandat și pe DVD la prețul de 40 lei din librăria AOTV, la comenzi@alfaomega.tv, sau telefon 0256.284.913.
https://alfaomega.tv/creationism/6244-exista-vreo-contradictie-intre-stiinta-si-credinta-crestina
/////////////////////////////////////////////////
Fotosinteza continuă să ne uimească
Unul dintre cele mai complexe procese biochimice din creația lui Dumnezeu este abilitatea plantelor de a lua dioxid de carbon și apă și, cu ajutorul luminii solare, să le transforme în zaharuri bogate în energie. Majoritatea dintre noi am învățat la școală despre acest proces uimitor numit fotosinteză. Este concepută să fie ruta prin care fiecare formă de energie intră în ecosistemele Pământului. Dacă ai studiat fotosinteza, îți poți da seama ce procedură formidabilă e! Atât de formidabilă încât continuă să-i lase perplecși pe oamenii de știință.
Probabil că e cel mai important proces biochimic de pe Pământ, iar oamenii de știință încă nu înțeleg deplin cum funcționează.[i]
Locul în care se realizează fotosinteza în celulele plantelor este în structuri asemănătoare organelor, numite cloroplaste. Aceste structuri conțin o substanță chimică numită clorofilă – un pigment important, care captează lumina. Dumnezeu a proiectat procesul de fotosinteză astfel încât să se desfășoare în două etape.
Etapa captării luminii (etapa de lumină), care produce ATP (energie) și NADP (transportor de electroni).
Etapa independentă de lumină (etapa de întuneric), care produce zaharurile. În mod interesant, unul dintre produsurile reziduale ale fotosintezei e oxigenul.
Problema e că majoritatea evoluționiștilor văd organismele capabile de fotosinteză ca fiind unele dintre primele forme de viață de pe planetă, apărute cu miliarde de ani în urmă. Nu pot afirma acest lucru cu siguranță, deoarece toate presupusele dovezi ale „micii bălți calde” ale lui Darwin, care ar fi conținut prima formă de viață fotosintetică, s-a dovedit a fi inexistentă. Evoluționiștii au rămas cu ipoteza și bănuiala că acest proces complex ar fi început spontan în urmă cu 3,4 miliarde de ani.[ii]
O descoperire a fost făcută recent la Lawrence Berkley National Laboratory privind un compus proteic enzimatic de dimensiuni mari, crucial în fotosinteză.[iii] Electronii bogați în energie, prin energia de la soare, sunt transportați între compuși proteici variați prin ceea ce se numește lanț sau sistem transportor de electroni – care conține citocromi, proteine ion-sulf, chinone și alți compuși. Oamenii de știință folosesc în prezent unul dintre cele mai avansate microscoape din lume pentru a determina cum funcționează acest compus. Pe cât e de sofisticat, pe atât e de uimitor! Compusul se numește NADH și este cunoscut de câteva decenii, dar savanții nu au avut niciodată vreun tipar molecular care să arate modul în care atomii sunt aranjați (conectivitate) pentru a realiza importantele funcții fotosintetice. Biofizicianul Karen Davis a spus că „Cercetările asupra acestei enzime au fost dificile și rezultatele de laborator din ultimii 20 de ani ne-au pus în încurcătură, fiindcă ne-au lipsit informațiile complete despre structura enzimei (NADH).”
În secolul al XXI-lea, savanții străluciți folosesc cel mai bun echipament și milioane de dolari pe cercetări pentru a descoperi detalii elaborate – la nivel atomic – privind fotosinteza. Fiecare atom necesar în realizarea fotosintezei a fost plasat într-un loc anume din acest compus. Faptul implică un design și o proiectare precise, dar și o motivație nobilă.
Un design și o proiectare precise, dar și o motivație nobilă!
Să se fi petrecut pur și simplu din întâmplare, incidental, cu miliarde de ani în urmă, sau e dovada clară a unui scop clar și a unui plan precis? „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;” (Romani 1:20)
[i] „Deep within spinach leaves, vibrations enhance efficiency of photosynthesis”, în Michigan News. Postat pe unmich.edu, în July 13, 2014, accesat în 17 februarie 2019.
[ii] Howard, V. 2018. „Photosynthesis Originated A Billion Years Earlier Than We Thought, Study Shows”, în Astrobiology Magazine, 7 martie 2018.
[iii] New molecular blueprint advances our understanding of photosynthesis. PhysOrg. Postat pe Phys.org în 15 februarie 2019, accesat în 20 februarie 2019.
Notă: Având în vedere că materialul de față a fost tradus de o terță parte, Institute for Creation Research nu poate confirma acuratețea detaliilor incluse în traducere. Pentru publicația originală în engleză vizitați www.icr.org.
//////////////////////////////////////////////////
Transumanismul – reinventând umanitatea prin tehnologie
Oamenii nu înţeleg ceva despre tehnologie. Credem că folosim aceste unelte pentru a ne îmbunătăţi vieţile, dar dacă nu le stăpânim, ele vor distruge societatea în care trăim. Nu ne gândim la cât de mult schimbă tehnologia totul. Am trecut frontiera, am intrat deja în faza embrionară a modificării genetice la oameni. Viitorul nostru va fi mult mai tulbure decât îsi pot închipui unii oameni. Ce preţ va plăti societatea umană?
Cursa înarmării
Dr. Chuck Missler, fizician: Mulţi nu știu că toate ţările dezvoltate dezvoltă programe secrete pentru crearea unui super soldat. Pe lângă presiunea progresului, procesul e accelerat de o cursă a înarmării.
Dr. Thomas Horn: Grupul JASONS e un grup de cercetători străluciți care oferă sfaturi Pentagonului, sugerând că trebuie să mergem înainte cu îmbunătăţirea genetică a oamenilor fiindcă, altfel, rivalii vor domina pe câmpul de luptă. Aceste tehnologii le îmbunătăţesc soldaţilor abilităţile de miscare, de luptă, de percepţie, de comunicare cu partenerii. Există o bine finanţată dorinţă de a se crea un super soldat.
transumanismul obamaBarack Obama, (fost) președinte SUA: Există un mister colosal care asteaptă să fie descifrat. Putem identifica galaxii aflate la ani lumină depărtare, putem studia particule mai mici decât atomii. Dar încă nu am descifrat misterul acelor 1,3kg de materie dintre urechile noastre. Proiectul „BRAIN„ va schimba asta, oferindu-le savanţilor instrumentele pentru a răspunde gândurilor noastre, iar această cunoastere va fi transformatoare. Avem sansa de a îmbunătăţi viaţa pentru miliarde de oameni datorită proiectului „BRAIN„. Computerele au devenit atât de mici și omniprezente, încât majoritatea nu am putea trăi fără ele. Nu putem rata această șansă în timp ce restul lumii ne-o ia înainte. În planificarea bugetară pe care o voi trimite Congresului, voi propune ca Institutul Naţional de Sănătate, DARPA si Fundaţia Naţională de Știinţe să facă investiţii serioase pentru a porni proiectul.
Dr. Thomas Horn: De exemplu, DARPA are alocate milioane de dolari pentru a crea un tipar prin care să se modifice ADN-ul soldaţilor de pe câmpul de luptă, pentru a produce al 47-lea cromozom uman. E ceva ce ţine de înalta tehnologie să poţi pătrunde în mintea soldaţilor de pe câmpul de luptă. În ce priveste războiul biologic, vor trebui făcute rapid modificări genetice soldaţilor de pe câmpul de luptă care să le îmbunătăţească sistemul imunitar, să-i facă mai rezistenţi pentru a lupta în războaie biologice.
Dr. Chuck Missler, fizician: Această lume despre care vorbim va apărea în câţiva ani. Nu e vorba de anul 2040, ci de anul 2020. Lumea în care vom trăi va fi foarte diferită de cea de acum.
Reinventarea omenirii
Dr. Chuck Missler, fizician: Viețile noastre vor fi schimbate de rata progresului în patru tehnologii ce se unesc: genetica, robotica, nanotehnologia și inteligenţa artificială. Pe măsură ce computerele continuă să se dezvolte, va veni o zi, peste câţiva ani, în care computerul va depăsi capacitatea creierului uman. A apărut un scop, ceea ce unii oameni numesc transumanism. Nu e vorba de ceva stiinţifico-fantastic, ci e vorba de aspiraţiile celor mai bine pregătiţi experţi în aceste tehnologii. Ne îndreptăm spre o lume foarte ciudată.
transumanismul om geneticaEpoca hibridă
Dr. Thomas Horn: Am intrat în ceea ce mulţi oameni de știință numesc „era hibridă„. În laboratoare se fac experimente în domeniul retehnologizării geneticii umane. Ceea ce am făcut cu recoltele modificate genetic, cu animalele modificate genetic, vom face si cu oamenii în cadrul epocii hibride. În zeci de laboratoare din toată lumea se combină material genetic uman cu material genetic animal. Se amestecă coduri genetice umane cu cele ale porcilor, creându-se porci umanizaţi pentru xenotransplantare, crearea unor organe care să aibă destul material genetic uman pentru a fi transplantate la oameni fără a fi respinse de sistemul imunitar.
Academia de Știinţe Medicale din Marea Britanie a emis un raport de 200 de pagini cu titlul „Animale ce au material genetic uman„, acolo se recunoaste că există locuri unde „Insula doctorului Moreau„ nu mai e ficţiune. Există locuri unde se cresc fiinţe jumătate animal, jumătate om, ajunse la maturitate. Ei spun că în toată lumea au fost create mii de animale ce au material genetic uman. Apoi trec la lucrurile care îi preocupă: animale care se pot împerechea cu oameni, obţinându-se o progenitură cu abilităţi cognitive omenesti, cum ar fi gândirea. Atunci, un șoarece s-ar putea întreba: „De unde am venit? Există Dumnezeu? Care e scopul vieţii?„ Sau vor fi cazuri în care o persoană pe jumătate lup va fi comis o activitate criminală, structura sa internă fiind diferită decât un profil psihologic actual. Acum se încearcă crearea unui cadru juridic pentru că fiinţele umane modificate genetic din viitorul apropiat să fie apărate de legi, deoarece acest lucru depinde de cât de mare e modificarea genetică.
În viitorul apropiat vor fi create forme de viaţă omenesti, dar noi vom fi creatorii acestora, nu Dumnezeu.
Valori transumaniste
transumanismul ourWeeklyRachel Haywire, transumanistă: Sunt fondatoarea Extreme Futurist Festival, dedicat adepţilor evoluţionismului. Am făcut parte din echipa de directori a organizaţiei Humanity+, principala organizaţie transumanistă. Transumanismul este o fuziune între lumea tehnologică si cea umană. Acesta presupune că ne putem extinde capacităţile, să putem face lucruri pe care, ca oameni, nu am putut să le facem. Ne aflăm în punctul în care se va petrece ceva important. Ceea ce am considerat a fi până acum umanitatea va fi doar ceva ce va ţine de trecut. E inevitabil, e ce vom deveni. Îmbunătăţirea genetică reprezintă una dintre părţile controversate ale transumanismului, dar cred că e foarte importantă deoarece transgeneza presupune modificarea ADN-ului nostru, depăsind astfel lumea genetică în care trăim în prezent.
Dr. Thomas Horn: La nivelul genetic al liniei germinative se fac modificările la om, la embrion sau chiar la nivelul spermei ori al oului. Are loc atât de devreme, încât devine parte permanentă a tiparului acelui om, toţi urmașii persoanei vor mosteni modificările genetice. Unii susțin faptul că ar trebui să creăm oameni superiori care transmită mai departe acele îmbunătăţiri pe linie genealogică umană. E un lucru înfricoșător la ingineria genetică a liniei germinative. Va distruge pentru totdeauna oamenii asa cum au fost creaţi de Dumnezeu. Am depăsit acea limită, acea linie roșie.
Rachel Haywire, transumanistă: Profesorul Nick Bostrom, de la Oxford, spune că ar trebui să facem orice pentru a îmbunătăţi umanitatea. Sunt de acord, dacă ne putem folosi de ceva, ar trebui să o facem deoarece evoluăm mereu. Cred că amestecarea ADN-ului animalelor cu cel al oamenilor este o chestiune controversată si ar trebui să facem acest lucru în asa fel încât să ne sporească toate abilităţile, ajungând să putem zbura, să avem branhii ca peștii și să putem înota sub apă, sau să putem alerga la fel de repede ca un ghepard. Toată lumea crede că mașinăriile sunt următorul pas în evoluţie, dar ar putea fi de fapt amestecarea oamenilor cu animalele.
Spiritualitatea digitală
Dr. Thomas Horn: Printre transumaniști, sunt unii foarte spirituali, care îsi imaginează că, dacă ne transformă în plan biologic, ne pot transforma si pe plan spiritual pentru a ne ajuta să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu.
Dr. Chuck Missler, fizician: Se fac cercetări în domenii interesante. Profesorii nu studiază numai cum se poate conecta un braţ direct la creier, ci acum pot conecta reţeaua neuronală la o mașinărie.
Rachel Haywire, transumanistă: Există locuri numite hackerspace, unde oamenii fac implanturi biomecanice, cibernetice. Dacă ne-am putea „conecta„ la internet sau la vreun Darknet, ar fi ceva foarte spiritual, fără a folosi calculatoarele tradiţionale, ci am putea face asta cu ajutorul creierului.
Dr. Chuck Missler, fizician: Sunt oameni pricepuţi în tehnologiile lor, dar care habar nu au despre demonologie. Nu stiu că, dacă deschizi un canal de comunicare, poate fi o lamă cu două tăișuri. Asta ar putea crea ceea ce numim în demonologie „o intrare„. Se joacă cu lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
Singularitatea/Transcendenţa
Dr. Chuck Missler, fizician: Oamenii care au scos la lumină aceste patru tehnologii (robotica, nanotehnologia, genetica și inteligența artificială) cunosc acest val de interes faţă de transumanism si tot ce ţine de inteligenţa artificială, sau simularea comportamentului cognitiv. E o temă populară în domeniul ficţiunii, dar reprezintă si un viitor foarte real de care ne apropiem.
Filmul Transcendența (2014): Intelectele neurocercetătorilor, inginerilor si matematicienilor puse laolaltă nici nu se compară cu cea mai simplă inteligenţă artificială. Odată conectată, o masină conștientă va depăsi rapid limitele biologiei. În scurt timp, puterea sa analitică va fi mai mare decât întreaga inteligenţă a oricărei persoane născută vreodată în istoria lumii. Unii savanți numesc acest lucru „singularitate tehnologică„, dar eu îi spun transcendenţă.
Ben Shaw, cercetător în cunoaștere computerizată, IBM: Esenţa cunoasterii computerizate este a face computerele cât mai asemănătoare cu sistemele biologice, ca și cum ai de-a face cu o altă fiinţă, nu cu o masină.
William Risk, cercetător-senior, IBM: Computerele pe care le-am folosit în ultimii 60 de ani sunt masini uimitoare, dar sunt subordonate unui program care a fost scris dinainte. Încercăm să inventăm o arhitectură nouă pentru computere care să funcţioneze precum creierul nostru, fără preprogramare.
Dr. Chuck Missler, fizician: Transumaniștii presupun că pot transfera într-un alt mediu conștiinţa noastră. Ziua în care computerul va depăsi capacitatea minţii umane va fi si ziua în care vor putea transfera constiinţa umană într-un calculator. Ray Kurzweil numeste acest punct de trecere „singularitate„. Dacă se ajunge acolo, se obţine nemurirea.
Rachel Haywire, transumanistă: Un exemplu de transumanism e transferarea minţii într-un computer, orice fiind posibil în acest caz. Singularitatea presupune că tehnologia se apropie de Dumnezeu, având o capacitate mai mare decât a oamenilor. Când tehnologia poate face mai multe decât oamenii, s-a ajuns la singularitate. Pentru unii, singularitatea e ca religia.
Dr. Chuck Missler, fizician: Trebuie să înţelegeţi că eu nu te pot vedea pe tine, ci doar corpul tău. Dacă aș avea un calculator, iar tu ai ști totul despre fiecare componentă a acelui computer, mi-ai putea spune ceva despre comportamentul acestuia? Nu, fiindcă partea hardware este mediul în care se află partea software, și pentru a ști cum se comportă, trebuie să-i înţelegi partea software. Adevărata ta persoană, fie că îi spui suflet, spirit, sau cum vrei, ține de software, nu de hardware. Software-ul nu are masă, deci nu are nici dimensiune temporală. E foarte important să înţelegem că timpul e o proprietate fizică. Fie că ești mântuit sau nu, adevăratul tău sine este etern.
Crearea lui Dumnezeu
Rachel Haywire, transumanistă: Sunt diferite grupuri de transumanisti. Există savanţi care nu cred decât în logică si raţiune, dar si transumanisti pentru care singularitatea e ceva spiritual. Cred că transcenderea corpului e ceva foarte spiritual. Dacă nu suntem limitaţi de corp, putem pătrunde într-un domeniu spiritual. Dacă ne transferăm mintea într-o lume digitală, ducem o existenţă spirituală, asemenea lui Dumnezeu.
Dr. Chuck Missler, fizician: Așa ajungem la deosebirea dintre tehnologie și știinţă. Tehnologia dă naștere unor produse, se poate autovalida. Stiinţa reprezenta pe vremuri căutarea adevărului, dar acum nu mai e așa. Acum, stiinţa e o religie, având o preoţie a savanților si bazându-se pe crezuri.
Frank Peretti, autor: Dacă am învăţat ceva, dar nu de la știinţă, ci de la oamenii de stiinţă si de la scientism, căci scientismul e credinţa religioasă că stiinţa ne poate transforma în zei și ne poate da o lume mai bună și nemurire, acesta e faptul că scientismul nu are nicio lege morală. Nu se supune nimănui, cu siguranță niciunui dumnezeu. Scientismul îsi doreste să ajungă Dumnezeu.
Consecinţe neintenţionate
Dr. Thomas Horn: În mare parte, cei din comunitatea stiinţifică nu au o mentalitate morală, sunt adepţii teoriei darwiniste a selecţiei naturale. Aceasta poate duce la eugenie: dacă putem îmbunătăţi specia umană, suntem datori să o facem. În cele din urmă, asta va duce la crearea unei comunităţi cu oameni foarte bogaţi si foarte săraci, unii îsi vor putea permite îmbunătăţiri, alţii nu. Vor exista o clasă muncitoare si comunităţi privilegiate.
Rachel Haywire, transumanistă: Cred că, prin modificarea ADN-ului, suntem cu un pas mai aproape de transumanism. Nimeni nu poate opri transumanismul, se va întâmpla, e inevitabil, ceva în care ne transformăm. Transumanismul implică multe riscuri existenţiale. Se poate întâmpla orice, de la apariţia unor roboţi ucigasi, până la ideea de a ne modifica genetic în asemenea măsură, încât să devenim un fel de superoameni naziști, lucru înfiorător. Costul ar fi că oamenii ar putea pierde umanitatea. Chiar dacă vom deveni superoameni, mulţi vor simţi că au pierdut ceea ce sunt, că si-au pierdut umanitatea, esenţa umană.
Cursa către nemurire
Rachel Haywire, transumanistă: Nemurirea e ceva foarte interesant. Mulţi o asociază cu domeniul SF, dar oamenii chiar lucrează la asta acum. Dacă ne bazăm pe tehnici anti-îmbătrânire, pe genetică si robotică, modificându-ne materialul genetic si neurochimic, vom găsi o cale să nu mai murim, să nu mai îmbătrânim. Suntem pe cale să învingem moartea. Oamenii vor să devină nemuritori si suntem pe cale să obţinem acest lucru.
Joseph Farah, World Net Daily: Transumaniștii adoptă stiinţa, sau pseudoștiinţa si domeniul SF pentru a încerca să ajungă la un alt nivel. Scopul lor e dobândirea nemuririi.
Dr. Thomas Horn: Biblia are foarte multe de spus despre imortalitate. În ce priveste ingineria genetică, repede dăm de probleme. Chiar si printre creștinii preocupați de etică, sunt unii care acceptă modificarea genetică doar până la un punct. Alții, ca mine, cred că dacă e vorba de modificare genetică pentru îmbunătăţirea medicinei, e acceptabil, Însă dacă tratamentul ar presupune modificarea a ceea ce mă face pe mine om, prin adăugarea unor forme de viaţă sintetice sau animale, atunci apare o problemă.
Ce urmează
Dr. Thomas Horn: Majoritatea celor din Biserică habar nu au ce se va întâmpla și cât de repede. Creștinii ar trebui să se informeze și să discute despre etica transumanismului si a viitoarei revoluţii a îmbunătăţirii organismului uman, acestea ne vor influenţa vieţile tuturor, într-un fel sau altul.
Rachel Haywire, transumanistă: Nu cred în Dumnezeu, dar cred că devenim tot mai asemănători unui dumnezeu.
Joseph Farah, World Net Daily: Dacă Dumnezeu nu e o realitate în viaţa ta, vei ajunge să-L inventezi. Prin Dumnezeu, căutăm nemurire si o relaţie. Dacă nu crezi în Dumnezeu, vei căuta nemurirea si relaţii prin alte modalităţi. De aceea transumanistii consideră că e posibil să obţină nemurirea si să transceadă această lume, adică să devină dumnezei. Dacă devii nemuritor, capeţi un statut divin.
Dr. Thomas Horn: Pentru creștini, poate fi o oportunitate de a predica Evanghelia. Se vorbeste despre post-umanism, îmbunătățirea condiţiei umane. Aceasta e o oportunitate de a vorbi despre creaţia specială a lui Dumnezeu și cum am fost creaţi asemenea Lui. În cele din urmă, noi, credinciosii, vom ajunge să trăim cu adevărat lucrul la care transumaniștii pot doar visa. În Isus Hristos, noi suntem deja nemuritori si mult mai buni decât oamenii asa cum îi stim în prezent.
Extras din documentarul Transumanismul, produs de Jeremiah Films și difuzat sâmbătă 9 septembrie 2017, ora 22 pe canalul Alfa Omega TV.
https://alfaomega.tv/creationism/7399-transumanismul-reinventand-umanitatea-prin-tehnologie
//////////////////////////////////////////////////
AFR: Charles Darwin, adio teorie!
https://alfaomega.tv/creationism/9297-afr-charles-darwin-adio-teorie
Redam astazi a cincea parte a recenziei cartii lui A.N. Wilson, publicata anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, fauritor de mit”). Partile anterioare pot fi accesate pe situl web AFR: http://www.alianta-familiilor.ro/charles-darwin-furt-intelectual/. Comentariul de astazi se axeaza in mod special pe Capitolul 14 al cartii, care de fapt e si cel mai lung si probabil si cel mai important din intreaga carte. E intitulat „Adios, Theory”. Capitolul 14 contine apogeul argumentatiei lui A. N. Wilson. Recomendam celor care nu au timp ori rabdare sa lectureze intreaga carte, sa citeasca cel putin Capitolul 14 pentru a intelege slabiciunile si infantilitatea teoriilor lui Darwin asa cum le vede si explica autorul.
Competitia lui Darwin
Am incheiat a patra parte a recenziei, publicata pe 2 august, discutind indoielile lui Darwin privind corectitudinea ideilor lui si mai ales a explicatiilor si argumentatiei facute de el in sprijinul teoriei lui ca speciile evolueaza unele in altele dind, in final, nastere speciei umane. Indoielile lui Darwin au continuat pina la moartea lui. In mare masura ele s-au datorat si cercetarilor facute, tot in aceasi perioada, de alti oameni de stiinta din Europa si chiar Rusia care si ei erau interesati in evolutionism. Si ei au studiat fosile in tarile lor de origine dar, spre deosebire de Darwin, au ajuns la concluzii care contraziceau concluziile finale ale lui Darwin. Din nefericire, doar opiniile lui Darwin au prins tractiune, ele devenind la moda. Teoria lui Darwin a devenit dogma pina in ziua de astazi, o religie seculara in care secularistii occidentali cred orbeste. In cuvintele autorului :”Darwinism had now ceased to be a merely scientific theory and was the new religion” („Darwinismul a incetat sa mai fie o teorie stiintifica si a devenit o noua religie”) (Pagina 310)
Curind dupa publicarea cartii Originea Speciilor in 1859 au inceput recenziile cartii. Una care aproape ca l-a rasturnat pe Darwin de pe piedestal a fost cea facuta de Samuel Wilberforce in publicatia Quarterly Review. Wilberforce a fost un crestin devotat cunoscut in istoria lumii pentru eforturile lui de a pune capat comertului cu sclavi si abolirea sclaviei. El vedea doua probleme fudamentale cu argumentele lui Darwin. In primul rind era analogia lui Darwin intre selectia naturala si selectia arficiala prin modificarea raselor de animale. Wilberforce puncta faptul ca rasele noi de animale nu sunt specii noi de animale, ci doar specii cu caracteristici diferite imprimate in animale prin metode artificiale. Mai mult, rasele noi de animale se salbaticesc daca se intorc in natura si nu evolueaza in specii noi. In alte cuvinte, caracteristicile noi se transmit doar atita timp cit animalele ramin asociate cu specia umana, dar nu despartite de ea.
In al doilea rind, Wilberforce argumenta, la fel ca Sir Charles Lyell, lipsa din straturile geologice ale terei a oricarei evidente de specii tranzitorii intre o specie distincta si alta. Argumentelor lui Wilberfoce, Darwin a raspuns cu o concesiune pe care toti evolutionistii dupa el au acceptat-o: dovezi de acest fel inca nu au fost descoprite, asta dovedind ca teoria lui Darwin are lacune, in engleza „gaps”. A.N. Wilson comenteaza ca din 1859 pina azi, deci aproape 160 de ani, darwinistii nu au fost capabili sa dea raspuns acestei provocari lansate de Wilberforce si Lyell: „As far as I know, no Darwinian has ever given a satisfactory answer to Wilberforce’s two points”. („Din cite stiu eu, nici un darwinist nu a dat vreodata un raspuns satisfacator celor doua puncte ale lui Wilberforce”) (Pagina 258)
Reactiile lui Darwin – „adio teorie”!
Citind materialele criticilor, Darwin a inteles ca oamenii de stiinta din vremea lui i-i puneau la indoiala teoria ca, la fel dupa cum trasaturile animalelor modificate genetic se mostenesc, se mostenesc si trasaturile speciilor care se transforma dintr-o specie in alta. Nici o astfel de dovada nu a fost gasita pina in prezent. Argumentul acesta l-a framintat pe Darwin zilnic si incerca din rasputeri sa dovedesaca corectitudinea acestui argument in noile editii ale Originii Speciilor. A devotat doar un singur capitol acestui subiect spinos. Curios, dar foarte putin cunoscut si decisiv de important si extrem de relevant, este faptul ca printre cele 100.000 de cuvinte scrise de Darwin pe marginile paginilor celor cinci (5) editii ale Originii Speciilor, se afla urmatoarea fraza: „if this were true, adios theory”. (Pagina 279) („Daca asta e adevarat, adio teorie”!)
Ce inseamna asta? Darwin a recunoscut ca daca modificarile speciilor nu se mostenesc si nu ramin permanente asta exclude posibilitatea transformarii unei specii in alta. Asta este, zice A. N. Wilson, calcaiul lui Ahile a teoriei darwiniste. Si, argumenteaza el, studiile genetice facilitate de descoperirile stiintifice de la sfartisul Secolului XX, contrazic si dovedesc ca fiind gresita teoria lui Darwin in intregime. Natural, Darwin nu putea prezice descoperirile stiintifice din viitor ori daca ele vor confirma ori submina teoria lui. Concluzia lui Wilson e dura: descoperirile privind sistemul genetic uman din secolul XX „is really lethal to Darwinism”, adica „e fatala darwinismului”. (Pagina 277) Genetica distruge deasemenea argumentul lui Darwin ca selectia sexuala propulseaza speciile catre supravietuire si transformare in alte specii. Genetica dovedeste nu motivatia ci procesul in care, in interiorul aceleasi specii, dar nu in afara ei, trasaturile dominante ale speciei sunt transmise de la o generatie la alta.
Dar punctul remarcat de Wilson nu e finalul dezbaterii privind acuratetea ori falsitatea darwinismului. In deceniile de final al Secolului XX ateul britanic Richard Dawkins a cautat sa reconcilieze darwinismul cu descoperirile stiintifice recente, si mai ales genetica, si sa resusciteze evolutionismul. Evolutionistii, in disperare, continua sa se atirne de explicatiile lui Dawkins. Dar, in opinia lui Wilson, un alt punct dificil pentru darwinisti este faptul ca Darwin el insusi a avut indoieli privind teoria lui si ca a diluat-o in timp atit de mult incit a ajuns sa fie chiar pe cale de disparitie ori abandonata in intregime. In acest sens Wilson afirma: „with one hand, he constantly revised The Origin, diluting the theory to the point where it made no sense, even by its own terms” („cu o singura mina [Darwin] a revizuit Originile, diluind teoria pina la punctul in care nu a mai avut nici un sens, nici macar in termenii ei fundamentali”) (Pagina 292)
Daca Darwin si-a diluat argumentele initiale, interesul publicului britanic fata de cartile si teoriile lui s-au diluat si ele in mod semnificativ: doar 311 de exemplare a ultimei editii a Originii Speciilor au fost vindute. Recenziile ultimei vresiuni au fost tot mai critice si chiar impotrivitoare. Unii din critici respingeau in intregime teoria evolutionista, iar altii o reformulau sa o faca mai viabila in lumina descoperirilor stiintifice din Secolul XIX. Alti critici afirmau credinta intr-o „creatie originala” a unei Divinitati, si ca, daca inainte de aparitia speciei umane speciile au evoluat unele in altele, specia umana a fost creata, si nu este un produs al evolutiei speciilor inferioare. Asta a fost teoria fundamentala a lui Wallace: „there is no real antagonism between the Christian relevation and evolution” („nu exista un antagonism real intre revelatia crestina si evolutionism”) (Pagina 310)
Originea speciei umane
O alta lacuna a teoriei lui Darwin, una extrem de relevanta si importanta, este ca pina acum Darwin nu a suflat o vorba despre originea speciei umane.
Darwin a raspuns criticilor lui cu o carte devotata in intregime acestei teme: The Descent of Man, in romaneste Originea omului si selectia sexuala, publicata in 1871. Cartea asta a fost mai lunga decit Originea Speciilor dar, zice A.N. Wilson, un dezastru. Cititorii au fost dezamagiti de la inceput. Publicul se astepta ca Darwin sa fie specific si sa demonstreze cum exact a aparut fiinta umana. Privind „cum”, zice Wilson, „Darwin is both brief and vague” („Darwin scrie putin si vag”) (Pagina 296) Wilson caracterizeaza explicatia lui Darwin ca o „luare la razna” ori „luare peste hotar” fara un discurs ori explicatie coerenta, „rataciri” care din cind in cind cautau o explicatie puerila a evolutiei fiintei umane din semi-hominizi. („It is a wide-ranging rambling over the field of evolution in non-human species; and these ramblings are intersperced with reflections upon his fellow human being …”)
In plus, Wilson scrie ca daca Darwin ar da aceleasi explicatii astazi, in Secolul XXI, ar fi vazut ori etichetat ca „most reactionary”, adica „un reactionar extrem”. De exemplu, Darwin ii numeste pe bastinasii din Tierra del Fuego, pe care i-a cunoscut in anii 1830 pe parcursul calatoriei lui pe vasul Beagle, drept semi-hominzi, adica o specie intermediara intre primate si fiintele umane sapiens. Unul din argumentele pe care le-a folosit in sensul acesta a fost ca nativii din Tierra del Fuego nici macar nu au o limba coerenta care ar putea fi numita umana. Aici, insa, Darwin s-a inselat si si-a dovedit rasismul. Doar cu citeva decenii dupa calatoria lui in Tierra del Fuego un misionar britanic, Lucas Bridges, s-a dus acolo si a locuit printre ei. Bridges a alcatuit un vocabular al unui trib nativ alcatuit din peste 32.000 de cuvinte. (Pagina 300)
Un merit deosebit a cartii lui Wilson este ca, privind originea speciei umane, el discuta descoperirile scheletelor unor specii care sunt considerate a fi specii intermediare intre primate si homo sapiens. Dovedeste, insa, ca teoriile acestea sunt eronate si neconvingatoare.
Originea moralitatii si a valorilor morale
Daca Darwin a incercat o explicatie a originii speciei umane, incercarea lui de a explica originea moralitatii omului sapiens dezamageste si mai mult. E una, zice Wilson, sa incerci sa explici evolutia unor oase dar mult mai greu sa explici originea trasaturilor morale si valorilor morale ale fiintei umane. Cum au aparut ele? De unde? Sunt ele un produs al evolutiei? Au aparut si evoluat ele simultan si in paralel cu evolutia si transformarea oaselor si trupului dintr-o specie in alta? Daca ar fi asa, de ce in lumea animalelor nu se observa moralitate, dragoste pentru aproapele, ori o ierarhie a valorilor? Cum se explica aparitia constiintei? De ce, adauga, A.N. Wilson, fiintele sapines folosesc hirtie igienica pe cind animalele nu?
Darwin inceara o explicatie a originii valorilor morale bazata tot pe „teoria selectiei naturale”. Aici, insa, Darwin sare in gol cu capul in jos. Presupunerea ca moralitatea isi are originea in „frica de Divinitate” e o conceptie eronata dupa Darwin. In locul acestei teorii, Darwin propune alta: „the first foundation or origin of the moral sense lies in the social instincts, including sympathy; and these instincts no doubt were primarily gained, as in the case of the lower animals, through natural selection”. („… prima fundatie sau origine a sensulul moralitatii se afla in instinctele sociale, inclusiv simpatia; si aceste instincte fara indoiala au fost dobindite, ca si in cazul animalelor inferioare, prin selectia naturala”) (Pagina 305). Unde sunt dovezile in sprijinul acestei presupuneri, intreaba Wilson? Evolutionismul se pretinde a fi o stiinta bazata pe dovezi palpabile. Intrebarea logica, deci e unde sunt dovezile in sprijinul acestei presupuneri? Nicaieri.
Sursa: Alianta Familiilor din Romania
https://alfaomega.tv/creationism/9297-afr-charles-darwin-adio-teorie
//////////////////////////////////////////
Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric
TEOFIL STANCIU
Am dat de cărțile lui Wurmbrand foarte devreme, din fericire. În vara lui 1994, adolescent fiind, citeam cu aviditate
Cu Dumnezeu în subterană, carte cu caracter autobiografic-memorialistic (încă nu-l descoperisem pe Steinhardt cu Jurnalul fericirii). Deși descria orori, cartea mi s-a părut fascinantă. Autorul părea să fi reușit cumva să transfigureze toate suferințele și toate tortúrile, făcând din ele material de modelat caractere impresionante.
Odată lectura încheiată, Wurmbrand a devenit pentru mine un erou legendar, aproape mitologic, un luptător dârz cu un sistem represiv infernal și ucigaș – cel inventat de comuniștii care se lăudau că vor să salveze lumea prin formarea „omului nou”. În paranteză fie spus, peste tot unde a ajuns, comunismul a recurs la teroare, tortură și crimă sistematică, organizată – nu e doar un rateu local, ci produsul inevitabil al unei ideologii bazate pe ură și încălcarea oricăror valori sociale și individuale.
La evanghelicii români nu există un cult al martirilor, cu toate că se regăsesc cel puțin două precedente ilustre în istoria protestantă: Cartea martirilor (1563) de John Foxe și Oglinda martirilor (1660), o lucrare de peste 1600 de pagini despre persecuțiile la care au fost supuși anabaptiștii. Dacă ar exista însă astfel de recunoașteri, Richard Wurmbrand ar fi unul dintre candidații serioși la veșnică pomenire.
Drumul de la eroul legendar la personajul istoric a fost unul marcat de câteva momente interesante. Pe acest traseu, pe lângă episodul dedicat lui Wurmbrand în emisiunea Memorialul durerii, aș mai puncta 2 referințe care, la vremea lor, m-au surprins.
În jurnalul său (Jurnal 1941-1969), Mircea Eliade marchează momentul în care Richard Wurmbrand ajunge în atenția Occidentului (atenție care va spori exponențial după 6 mai 1966, dată la care a fost audiat de o subcomisie a Senatului SUA).
New York, 24 aprilie (1966)
Aflu de la B.C. că un pastor luteran, Richard Wurmbrand, tocmai a sosit din România. (A fost „răscumpărat” de luteranii suedezi.) B. îmi spune că este un soi de Sfântul Paul. Evreu convertit care crede așa cum se credea în vremea persecuțiilor. Zece ani de închisoare. Torturat (i se văd încă urmele rănilor), pe deasupra și tuberculos, supraviețuiește printr-un fel de miracol. Știe destul de bine engleza, este un predicator inspirat, clocotitor. Cum a fost internat într-un lagăr în timpul guvernării Antonescu, nu poate fi bănuit de „fascism”. Aproape nu îndrăznesc să povestesc ororile la care a fost martor în închisoare.
Eliade adaugă pe urmă câteva dintre atrocitățile petrecute în pușcăriile comuniste, iar însemnarea următoare din jurnal o dedică tot lui Wurmbrand.
Steinhardt îl pomenește pe același Wurmbrand în Jurnalul fericirii, dar îl surprinde pe pastorul luteran într-o ipostază mai neplăcută – cea de luptător împotriva sectanților iehoviști (cu care se pare că avea o relație destul de tensionată în pușcărie). Autorul este surprins, de vreme ce imaginea sa, conturată în închisoare, despre Wurmbrand e una eminamente pozitivă:
Gherla, 1964
Se organizează ședințe. La una dintre ele, pentru combaterea sectanților, ia cuvântul pastorul luteran Wurmbrandt care-i beștelește pe iehoviști. (Urât. Nu-mi place. Iehoviștii sunt cum sunt, dar deocamdată ne aflăm camarazi de suferință. Dar nu-i adevărat ce spune Wurmbrandt? E, adevărul însă nu se cuvine a fi rostit oricând și oriunde. Ne o valoare absolută. În curtea închisorii și-n prezența administrației adevărul despre iehoviști este că sunt niște bieți nătângi, ci că sunt niște victime și niște martiri.) Sunt cu atât mai nelămurit cu cât despre Wurmbrandt nu știu și n-am aflat decât lucruri foarte bune.
Lucrurile bune care se știau despre Wurmbrand în pușcărie sunt confirmate de către alți colegi de celulă. Preotul greco-catolic Tertulian Langa îi face un portret foarte grăitor:
Wurmbrand era aşa de slăbit încât abia îşi trăgea sufletul, răspundea tuturor întrebărilor cu multă amabilitate dar abia trăgându-şi sufletul. A fost un model de reculegere, de interiorizare, de trăire în unire cu Cristos, dar era atât de slab, atât de slăbit, încât numai sufletul era viu în el, iar trupul urma sufletul, era ca o umbră care mergea după sufletul mereu viu, mereu în viaţă. Ăsta era pentru mine acolo Wurmbrand. Îmi dovedea ce înseamnă puterea spiritului, cum spiritul poate să ducă un trup mort după el. Wurmbrand era o mumie, dar care avea un spirit viu în ea şi care târa după ea această mumie…
Iar cel care avea să-i devină un bun prieten, reformatul Ferenc Visky îi dedică mai multe istorioare dintr-o cărțulie despre viața în închisorile comuniste (70 de povestiri despre pușcărie și prieteni), pe care le inaugurează însă cu acest portret – care confirmă strategia torționarilor de a-i pune pe toți preoții și pastorii laolaltă, ca să nu-și continue activitatea pastorală:
La începutul anilor de pușcărie, eram într-o celulă comună cu ceilalți deținuți politici, mai târziu însă ne-au adunat pe toți preoții la un loc, fiindcă cei mai mulți își continuau pastorația și printre deținuți.
Odată, ușa celulei s-a deschis și printre noi a fost azvârlit un bărbat înalt, doar piele și os. S-a uitat în jur și a spus apoi, fără teamă:
– Fraților, Domnul își adună iar poporul Său.
Era Richard Wurmbrand. Se potrivea greu șabloanelor la îndemână, nu doar prin statura înaltă, ci și prin alcătuirea sa spirituală. Cunoștea toate închisorile mari ale României. Nu toată lumea vorbea admirativ despre el, dar doar acela să arunce asupra lui piatra dogmaticii, a rasismului său sa a oricărei teorii, care a trecut prin bolgiile închisorilor, de la Jilava, prin Pitești, până la Gherla.
S-a împlinit oare, prefeția lui Richard? Români, unguri, sași, evrei, evrei creștinați, reformați, ortodocși, catolici, evanghelici, greco-catolici, unitarieni, reprezentanți ai unor confesiuni mai restrânse, monahi și mireni, la etajul al II-lea din aripa veche a închisorii din Gherla, într-o singură celulă. Prilej mai bun nici că se putea.
Casa rugăciunii, iată.
Un fapt care a stârnit controverse și patimi este presupusa convertire a lui Wurmbrand la ortodoxie. Cei care plasează această ipotetică convertire în perioada detenției nu au de partea lor vreo atestare documentară în dosarul de la CNSAS. Iar o schimbare a confesiunii pe patul de moarte este infirmată ferm de către cercul apropiaților lui Wurmbrand, din ultima parte a vieții sale. Deși pare, așadar, foarte improbabil să fi existat o convertire, rămâne interesantă în sine această bătălie pentru personalitatea lui Wurmbrand purtată de ortodocși și evanghelici, în condițiile în care personajul-problemă era un luteran cu puternice deschideri ecumenice.
Richard Wurmbrand poate fi trecut, fără teama de a greși, în rândul personalităților care au luptat să convingă Occidentul că dincolo de Cortina de Fier se întâmplă crime cumplite. Alături de un Viktor Kravcenko, a cărui carte I Choose Freedom (1946, SUA) când a fost tradusă în franceză, în 1947, i-a determinat pe comuniștii francezi să-l dea în judecată pe autor; de Alexander Soljenițân, cu Arhipelagul Gulag (1973); sau de românul Paul Goma, expulzat în 1977 și supranumit „Soljenițîn român”.
Cel mai important pas pentru așezarea personajului legendar Wurmbrand în istorie este însă cel al documentelor. Cercetătoarea Maria Hulber și-a asumat (la îndemnul lui Otniel Vereș, după cum mărturisea la lansare) acest efort de restituire istorică și, după ce a parcurs cele peste 8000 de file și peste 9500 de pagini ale dosarului în 36 de volume de la CNSAS, a făcut o sinteză a celor mai reprezentative documente pe care le-a publicat în cartea În sfera tăcerii. Richard Wurmbrand în dosarele Securității (Oradea, Ratio & Revelatio, 2018).
Documentele sunt prezentate în ordine cronologică (atât cât a putut fi reconstituită), urmărind 3 perioade: (1) activitatea interbelică, (2) dictatura lui Ion Antonescu și (3) perioada 1945-1979. E important de precizat aici că, după anul 1965, când Richard Wurmbrand pleacă din țară, documentele atestă efortul Securității de a-l compromite pe plan extern prin toate mijloacele posibile. Și se pare că a avut mulți voluntari dispuși să denigreze imaginea lui Wurmbrand, între care se remarcă luteranul Paul Hansen, secretar general al Alianței Luterane Mondiale.
În această carte m-au interesat îndeosebi chestiunile de dinainte de război – activitatea lui Wurmbrand ca activist comunist – și informațiile furnizate de către pastor în timpul detenției. După propriile declarații, în perioada tinereții comuniste, a fost arestat de zeci de ori și a avut parte de mai multe condamnări, unele executate la celebrele închisori Doftana și Jilava. Într-un rând, a fost chiar coleg de celulă cu Lucrețiu Pătrășcanu, unul dintre părinții mișcării comuniste, cu care se cunoștea însă dinainte.
În 1933, a fost arestat în Timișoara de către un fost coleg de celulă trecut de partea Siguranței (cum se numea pe atunci serviciul secret) și cu largul concurs al șefului comunist local (care se temea, pare-se, că Wurmbrand i-ar putea lua locul). Acest incident îi zdruncină definitiv încrederea în camarazii lui și, coroborată cu teama de proverbialele torturi aplicate comuniștilor de șeful Siguranței din zona Banatului (Râmneanțu), Wurmbrand devine informator și martor al acuzării în „procesul ceferiștilor”, din 1934. Criza lui continuă și cu mustrări de conștiință (toată viața va purta cu sine părerea de rău că au fost oameni care au avut de suferit din pricina trădării sale) după ce se pronunță 22 de condamnări.
În 1937 survine convertirea, iar curând după aceea (de prin 1938) începe activitatea de militant creștin a lui Richard Wurmbrand, în care se va angaja cu aceeași fervoare și pasiune. După al Doilea Război Mondial, va avea o intensă activitate caritabilă transconfesională, iar odată cu instalarea rușilor în țară, va iniția activități misionare printre ruși. Comuniștii îl arestează în 1948 (e efectiv răpit de pe stradă) și va fi eliberat abia în 1956. Pe urmă e arestat din nou în 1959 și va fi eliberat în 1964, odată cu marea amnistie a deținuților politici. În 1965 va primi viza să plece din țară, după ce este răscumpărat de către luteranii norvegieni, contra sumei de 10 000 (sau 7 000?) de lire sterline.
Ca element de noutate, am aflat că Wurmbrand a fost de acord ca, după ieșirea din pușcărie, să se prezinte periodic la Securitate ca să dea note informative sub numele conspirativ „Richard Willy”. Una dintre acestea e chiar savuroasă, fiindcă Wurmbrand nu face decât să pledeze pentru libertatea religioasă aproape neîngrădită într-un stat totalitar. Deși, în aparență, el divulgă informații din discuțiile pe care le-a avut cu sutele sau miile de oameni cu care se întâlnea, în realitate ducea doleanțele lor în fața autorităților.
Una dintre constantele ce se regăsește în foarte multe note informative (erau mulți și harnici informatori în jurul său) este ecumenismul lui Wurmbrand. Pare a fi chiar imboldul care-i determină pe unii să-l toarne la Securitate. Iar când spun ecumenism am în vedere faptul că era dispus să colaboreze cu ortodocșii (inclusiv cu unii dintre consilierii patriarhului Iustinian zis și „Patriarhul Roșu”), cu baptiștii, penticostalii, creștinii după Evanghelie, credincioșii din Oastea Domnului, reformații – pe lângă luteranii de care aparținea oficial și unde a slujit ca pastor.
O prezență deosebit de luminoasă inclusiv în notele informative ale turnătorilor este Sabina Wurmbrand, care a suferit și ea nu doar privațiunile prin care treceau cam toate familiile deținuților politici, ci chiar a fost arestată și trimisă în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În orice caz, declarațiile informatorilor îi creionează un portret mai degrabă măgulitor: inteligentă, integră, binevoitoare, deosebit de credincioasă, curajoasă, altruistă, împăciuitoare, generoasă, înțeleaptă.
Străbate inclusiv din documente forța credinței care îl animă și îl întărește pe Richard Wurmbrand. Iar prețul pe care a trebuit să-l plătească este acum atestat și istoric, nu doar memorialistic. Controlul pe care-l exercita Securitatea și felul în care-și infiltra informatorii, colaboratorii și agitatorii confirmă malignitatea și ticăloșia sistemului comunist totalitar. Toate procesele au doar aparență de legalitate, acuzațiile grave nu pot fi dovedite, iar acuzațiile reale nu puteau fi incriminate. O uriașă urzeală de minciuni și mistificări înconjura fiecare condamnat.
Avea dreptate Steinhardt când susținea că alături de diavol nu-ți pui semnătura nici pentru a susține adevărurile cele mai incontestabile. Orice adevăr prezent în aceste documente este, în fapt, denaturat de contextul în care e așezat. Cu siguranță, acum, la rece, unele lucruri pot fi discernute și înțelese, dar totul trebuie citit cu precauția că Securitatea nu se dădea în lături de la distorsionări ale faptelor dictate de interese oculte.
Cercetătoarea nu face o evaluare explicită a omului Richard Wurmbrand, ci lasă în seama cititorului această chestiune. Cartea este o bornă necesară, care facilitează accesul la arhive și face posibilă, în viitor, o monografie Wurmbrand. Nu există în prezent o lucrare serioasă, care să documenteze activitatea pastorului luteran, iar perioada de după 1979 rămâne încă neacoperită (există doar mărturiile sale și ale celor care l-au cunoscut).
În studiul introductiv, Maria Hulber sugerează (și pe bună dreptate) o lectură paralelă a documentelor cu scrierile memorialistic-autobiografice. Iar cărțile care trebuie avute în primul rând în vedere sunt Cu Dumnezeu în subterană, Strigătul bisericii prigonite (apărută în engleză sub titlul Tortured for Christ)
Richard Wurmbrand, de la personaj legendar la personaj istoric
//////////////////////////////////////////
Capcana New Age (pe scurt)
E foarte usor sa distingi invataturile crestine de cele new age.New age vorbeste despre energii, eul nostru, preamareste omul la rangul de Dumnezeu, face totul in numele propriei persoane.
Pentru new age, lozincile sunt axate pe pace si iubire, toleranta maxima (insclusiv a imoralitatii gen homosexualitatea), si toate acestea in numele oricui, in afara de preasfantul nume al mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Ei vorbesc despre un spirit , spirite, maestri, zei, zeite etc. si nicidecum puterea Duhului Sfant. Ei neaga conceptul de Sfanta Treime si considera ca toti suntem una\unul, adica aceeasi energie, si ca Dumnezeu nu este personal ci impersonal gen in noi toti (dar de fapt ei sunt deja posedati si acelasi duh rau este in ei toti, ei chiar vorbesc prin telepatie, folosindu-se de demonii lor).
Acestia nu cred ca Iisus Hristos este singurul fiu al Lui Dumnezeu si singurul prin care putem ajunge la Tatal. Acestia nu obtin mesaje si viziuni de la sfinti si ingeri prin rugaciune, ci prin magie si vrajitorie, prin meditatie si yoga, adica de la cei care au inventat si nascocit asemene erezii, adica de la demoni (ingerii cazuti).
Ei au un vocabular foarte elevat, sunt scoliti, au cultura generala buna si par a fi foarte convingatori. Multi crestini ajung inselati din pacate, am exemple chiar in jurul meu care asculta horoscopul, merg la bioenergie si reiki, samanism, astrologi, fac colectie de cristale si cred in puterea lor.
Lor nu li se pare nimic eronat ei crezand ca fac totul in numele iubirii, dar,…deja merg spre prapastie.In fine aceasta e doar o particica din ce fac ei, ca sa va luminati si sa reusiti sa distingeti invataturile crestine de cele ale dracilor.
Doamne ajuta!
Sursa articol : totulpentrutot.wordpress.com
Capcana New Age (pe scurt)
/////////////////////////////////////////////
(Dupa ce Domnul a facut totul f.bine, satan a deformat…) CE ȘTIU ACUM, CA FOST HOMOSEXUAL
NEAL
- Așa m-am născut și nu mă pot schimba, pentru că este ceva genetic
Am înghițit această gălușcă. Am citit multe cărți ca să găsesc răspuns la întrebările mele – de ce sunt atras de același sex. Majoritatea cărților îmi spuneau că nu mă voi putea schimba, că nu există nici o soluție. La un moment dat chiar mă întrebam, dacă ar exista un medicament care să mă vindece… chiar l-aș lua? DA. Dar tot ce știam din cărțile pro-homosexualitate era că asta era ceva înnăscut și că trebuie să mă accept așa cum sunt. Nu voiam să fiu homosexual, dar când nu poți scăpa de ceva, trebuie să trăiești cu acel lucru. Așa că am adoptat răspunsul găsit într-o carte scrisă pentru tinerii homosexuali. Când cineva mă întreba ce anume cred că m-a făcut să fiu homosexual, răspundeam: Norocul. Majoritatea studiilor care erau publicate în reviste pro-homosexualitate afirmau că există dovezi că aceste atracții au o bază genetică.
- Am crezut ce mi-au spus ceilalți homosexuali pentru că îmi spuneau că lor le pasă de mine
Nu chiar. Am constatat că eram diferit de ceilalți homosexuali. Doream și eu mai multă toleranță și acceptare pentru homosexuali, dar eram respins de prietenii mei homosexuali și lesbiene atunci când afirmam că nu e normal să fi homosexual. Normalul este heterosexualitatea.
Când „căsătoriile” homosexuale au fost legalizate în Danemarca, în 1989 (prima țară din lume care a făcut asta), m-am bucurat alături de prietenii mei. Acum homosexualii și lesbienele aveau aceleași drepturi ca și heterosexualii. Ce și-ar fi putut dori mai mult? Aveam aceleași drepturi. Dar unii homosexuali care nu erau creștini sau nu aveau nici o credință religioasă au spus că acum trebuie să luptăm ca să avem căsătorii în biserică. Le-am spus că nu sunt de acord cu așa ceva. Căsătoria în biserică este ceva sfânt și sacru pentru mine, și este numai pentru un bărbat și o femeie. Mi se părea nenatural ca doi bărbați să se căsătorească într-o biserică. Era un sacrilegiu.
O, am fost foarte certat de activiștii din organizația pro-homosexualitate… mi-au tot spus că mai am mult până să mă accept cu adevărat așa cum sunt. Așa am descoperit că în orice organizație există mentalitatea „Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Lucrurile nu puteau sta decât într-un singur fel. Al lor.
De asemenea, eu nu voiam să particip la parade ale homosexualilor. Consideram că nu am nimic în comun cu travestiții, cu transsexualii, iar exhibiționismul care avea loc acolo mi se părea respingător. Să defilezi într-o paradă alături de bărbați îmbrăcați în femei și perverși sexuali care nu doreau altceva decât să-i șocheze pe cei de pe margine – nu, mersi. Da, diversitatea este bună, spuneam eu, dar se părea că pentru un homosexual obișnuit, ca mine, nu este loc la paradele homosexualilor. Apoi, mi s-a părut că acele parade nu fac decât să-i discrediteze și mai mult pe homosexuali și lesbiene, prin toate acele gesturi deplasate.
M-am implicat în educația sexuală. Uneori am ridicat obiecții privind descrierile prea detaliate care le erau prezentate unor tineri de 14-15 ani. De asemenea, voiam să le spun ascultătorilor că nu există „sex sigur”. Sexul sigur poate reduce riscul bolilor cu transmitere sexuală, dar acest risc tot rămâne. Prietenii mei homosexuali m-au criticat. Așa că nu prea pot spune că, da, comunității homosexualilor chiar îi păsa de mine… trebuia să fiu în toate ca ei. Nu exista alternativă.
Ceea ce m-a dezamăgit cu adevărat în legătură cu homosexualii a fost superficialitatea și obsesia pentru tineri. Apoi, era ceva absolut normal să ai 200 de parteneri sexuali pe an. Mie mi se părea nefiresc acest lucru. Când am început să mă schimb, acum cinci ani, l-am întrebat pe colegul meu de cameră (un culturist făcut mare cu steroizi) dacă nu și-ar dori să găsească pe cineva cu adevărat special pe care să-l iubească. Un iubit? I-am spus că probabil avusese cam 2500 de parteneri sexuali până atunci, dar oare nu voia ceva mai mult decât sex? S-a uitat la mine ca la mașini străine și mi-a spus că e imposibil să găsești un prieten, că va prinde tot ce pică și că se va distra până va apărea și acel Făt Frumos în viața lui. I-am spus că nu cred că va găsi așa ceva, la stilul lui de viață.
- Nu pot să cred în Dumnezeu și nici să merg la biserică, pentru că acolo nu sunt acceptat
Știam prea bine ce spune Biblia despre homosexualitate. Eram trecut pe lista neagră. Eu credeam în Iisus Hristos. Nădăjduiam în mila Lui în ziua Judecății. Pentru mine, creștinii erau niște habotnici. Mă simțeam ca un lepros sau un samaritean. Nici un creștin nu s-ar fi apropiat de mine la mai puțin de doi metri.
Condamnare și oprobiu erau tot ce primeau homosexualii din partea bisericilor, așa că chiar dacă credeam în Hristos și știam că și El mă iubește, nu aveam de gând să merg la o biserică în care să stau alături de ipocriți care nu erau cu nimic mai buni decât mine. Acolo nu se găsea ajutor pentru cei ce voiau să scape de homosexualitate.
La fel, am văzut că homosexualii și lesbienele erau mereu atacați verbal de către creștini. Oricum, nu exista nici un Dumnezeu… dacă ar fi existat, nu m-ar fi lăsat să fiu homosexual. Așa cum mi-au spus unii dintre prietenii mei creștini… Dumnezeu mă făcuse așa. Cred că majoritatea celor cu o anumită educație religioasă și care au atracții homosexuale găsesc că e imposibil să împace credința lor cu aceste atracții. Unii aleg să ducă o viață de celibatar și gândesc că nu se vor putea schimba în această viață, asta fiind o provocare la fel ca toate celelalte. Îi admir pe acești oameni.
- Terapia pentru schimbare face rău
Acum vreo opt ani am văzut un documentar despre Exodus. Era făcut de homosexuali. În film, această organizație ajunsese într-un orășel din Norvegia, iar unii homosexuali tineri se sinuciseseră. Cel mai cumplit documentar pe care l-am văzut. Se afirma că homosexualii nu se pot schimba și că fanaticii creștini nu au rușine atunci când le spun homosexualilor să-și reprime sentimentele și să pretindă că acum sunt heterosexuali. În film apărea o pereche de homosexuali care se căsătoriseră (un fost homosexual și o lesbiană). Nu aveau copii și erau foarte deprimați. Filmul îi prezenta ca pe niște păcălici! Ce glumă! Numai niște homosexuali care se urăsc pe sine ar încerca să se schimbe.
Ideea că homosexuali se vor sinucide dacă au de-a face cu vreuna dintre organizațiile pentru terapia homosexualității îmi fusese băgată în cap de activiștii homosexuali și ea este repetată de fiecare activist cu care încerci să discuți despre posibilitatea schimbării. Activiștii ți vor spune că este mult mai bine să te accepți așa cum ești și să fi tu însuți decât să încerci să fi ceva ce nu ești.
Cred că principalele prejudecăți despre terapia pentru schimbare și foștii homosexuali sunt acestea:
Schimbarea nu este posibilă… dacă încă am atracții homosexuale, nu m-am schimbat. Dacă schimbarea este posibilă, atunci atracția față de sexul opus ar trebui să fie la fel de puternică și cu aceleași caracteristici emoționale ca și atracțiile homosexuale.
Cei ce s-au schimbat nu fac decât să-și reprime sentimentele homosexuale. Acolo nu a avut nici o schimbare reală, ei doar se prefac.
Dacă nu am erecție când mă uit la o femeie, nu mă voi putea schimba, așa că mai bine nici nu încerc.
Cei ce apelează la terapie pentru schimbare se vor sinucide.
Nu vei fi niciodată fericit așa, încercând să fi ceva ce nu ești.
În ciuda tuturor acestor mituri promovate de activiștii homosexuali, pot spune că toți anii pe care i-am petrecut apelând la terapia pentru schimbare au dat roade. Mi-am vindecat o mulțime de răni. Mi-a luat mult timp și a fost un proces, nu un eveniment. Așa cum spunea și fostul homosexual Sy Rogers, nu spui hocus-pocus și dispare orice atracție homosexuală din mintea ta. Însă acum nu mai tânjesc după un bărbat care să mă iubească. Sunt atras de femei.
Uneori sunt atras de bărbați, însă știu că a mă lăsa în voia acelor sentimente nu mă va face fericit. Mi-am predat viața lui Dumnezeu și simt că El vă ajută și mă îndrumă. Nu există piedici care să nu poată fi trecute. Cred că va mai trece ceva timp până când lumea în general va ști că îți poți schimba orientarea sexuală. Activiștii homosexuali vor spune că asta este imposibil și vor răspândi o mulțime de minciuni în acest sens, în încercarea disperată de a-și apăra identitatea pe care și-au construit-o cu atâta luptă. Nu este ușor să-ți schimbi identitatea și să renunți la concepții greșite.
Ce mă ajută cel mai mult este dragostea creștinilor adevărați. Îmbrățișări și încurajare. Ce mă dă înapoi sunt prejudecățile și ideile greșite despre cei ce au atracții homosexuale. Dacă simt că cineva este anti-homosexuali, îmi închid urechile și nu-l mai ascult. Este un reflex prin care mă protejez pe mine însumi. Dacă iubim pe toată lumea, așa cum face Hristos, toți câștigăm.
Într-un fel, astăzi mă simt înșelat de activiștii homosexuali. M-au mințit. Eu sunt mult mai mult decât atracțiile mele. Nu mai cred că m-am născut așa. Nu am putut găsi fericire în stilul de viață homosexual, deși chiar am încercat. Am găsit dragoste, dar relațiile homosexuale au în general viață scurtă.
Sursa: PFOX
https://www.homosexualitate.ro/stiuacum.html
/////////////////////////////////////////////
(Cine nu se umple cu Plinatatea Dumnezeiasca ,va fi umplut cu excremente satanice …) Din iadul „ştiinţific”: cipuri în capuri pentru o memorie a la Google
Memoria umană va funcţiona în mod similar motorului de căutare Google, graţie unor cipuri implantate în creierii indivizilor.
Cu toate că abilitatea oamenilor de a-şi aminti evenimente petrecute în trecut este uneori impresionantă, de multe ori ea dă greş şi determină consecinţe dintre cele mai grave. Erorile de memorie au dus, de-a lungul timpului, la cazuri mortale (6% dintre cei care îşi pierd viaţa după ce sar din avion uită să-şi deschidă paraşutele), la probleme de căsnicie (din cauza aniversărilor scăpate din vedere) şi la erori judiciare (ca urmare a mărturiilor inexacte din instanţă).Soluţia pentru corectarea memoriei umane imperfecte este dezvoltarea unor cipuri care să fie implantate în creierii indivizilor, susţine Gary Marcus, profesor de psihologie la Universitatea New York, într-un articol publicat în “The Telegraph”.Ele îi vor ajuta pe doritori să-şi scotocească prin memorii cu eficienţa cu care Google scoate la suprafaţă informaţiile disponibile pe Internet, fără ca asta să le ştirbească umanitatea indivizilor, transformându-i în computere.
Abilitatea oamenilor de a gândi, a iubi sau a râde nu va fi afectată în nici un fel, după cum nici capacitatea memoriei fiecăruia nu va fi extinsă. Asta deoarece problema oamenilor nu este stocarea, ci accesarea informaţiilor pe care le-au asimilat.Cum ar suna o astfel de îndreptăţire la Judecata de Apoi: Doamne, Tu m-ai făcut cu o memorie proastă, iară eu am hotărît să repar această greşeală şi iată-mă în faţa Ta, cyborg după chipul şi asemănarea diavolului…
Din iadul „ştiinţific”: cipuri în capuri pentru o memorie a la Google
////////////////////////////////////////////////
(Ce inseamna sa lucrezi fara Dimnezeu cel viu si adevarat,neiconat) Microcipul ( pecetea antihristica ) – Vaccinurile si microcipul
Microcipul ( pecetea antihristica ) ! “The Sun”, a efectuat un raport “profetic” la data de 1 august 1989, cu titlul “Big Brother’s Coming”, subliniind planurile unui guvern secret, de implantare cu microcip a fiecarei persoane, sub pretextul unei pandemii de gripa porcina, în scopul de a obţine un controlul total al populaţiei. Raportul ar fi putut fi scris astazi, deoarece guvernele pregatesc sa puna in aplicare vaccinarea în masa impotriva “gripei porcine”, cu un vaccin netestat si toxic. Multe surse spun ca va fi un nanocip (microcip de marimi microscopice) in seringile care urmeaza sa fie emise de guverne, pentru vaccinare.
Cu progresele în Microcipuri si nanotehnologia, există noi Nanochipuri atât de mici pe care le pot potrivi 50 intr-o singura celula. Până în 2020, experții spun 2500 nanochips va încăpea într-o singură celulă. Aceste Nanoboții au demonstrat că se poate schimba de fapt structura celulelor in care locuiesc Gândiți-vă putin ? Asta înseamnă că pot reconstrui, de fapt, celule in celule super? Da!
Legătura -link la www.nanowerk.com
Noul om= Trans-hu-man prin nanocipuri Intrăm într-o nouă eră.
http://radiowithjesus.files.wordpress.com/2010/10/rapt-dvd3.jpg
Transumanism? Acesta este un subiect tabu pentru mulți și nu aș fi surprins dacă cele mai multi dintre voi nu vor lua în considerare avertismentul. Ați fi dispus să împartiti corpul și mintea cu nanochipuri microroboti pentru a trai?
comentariu
Dacă aceste Nanocipuri poate reconstrui celulele vii, dacă pot adauga un cod suplimentar de control asupra ADN-ul tău? Ar putea ei folosi aceste cipuri pentru a adăuga memorie sau sterge memoria ? Desigur, acestea au posibilitatea. Acesta este vârful de Iceberg. Daca ai avea nevoie de un set de branhii pentru respirație subacvatica? De ce nu.Aceste nanocipuri pot primi și transfera date. Ele pot acționa la asemenea, comenzi. Ce se întâmplă daca se va introduce in corpul sau creierul tău? Ar putea nanocipurile să fie activate fara voia voastra? In mod sigur!Asta se va urmari de fapt controlul mental aducerea omului la stadiu de sclav fara ganduri,fara credinta fara vointa proprie dar supus antihristului opera finala a illuminati si francmasoneriei de nivel 33{ceilalti masoni habar n-au ce se intampla si ca sunt simpli pioni}
Transumanismul (uneori simbolizat prin >H sau H+) este o mișcare intelectuală și culturală internațională care sprijină folosirea noilor științe și tehnologii pentru a îmbunătăți abilitățile și aptitudinile mentale și fizice ale oamenilor și a ameliora ceea ce ea vede ca aspecte nedorite și nenecesare ale condiției umane, cum ar fi prostia, suferința, boala, îmbătrânirea și moartea involuntară. Gânditorii transumaniști studiază posibilitățile și consecințele dezvoltării și folosirii în aceste scopuri ale tehnicilor de îmbunătățire umană și ale altor tehnologii în curs de apariție. Pericolele și beneficiile posibile ale noilor tehnologii puternice care s-ar putea să schimbe radical condițiile vieții umane sunt, de asemenea, preocupări ale mișcării transumaniste.
Cu toate că prima utilizare cunoscută a termenului “transumanism” datează din 1957, semnificația contemporană este un produs al anilor 1980, când un grup de oameni de știință, artiști și futuriști cu sediul în Statele Unite a început să organizeze ceea ce între timp a crescut la nivelul de mișcare transumanistă. Gânditorii transumaniști postulează că ființele umane vor fi transformate mai devreme sau mai târziu în ființe cu abilități atât de mult extinse încât să merite eticheta de “postumane”. Previziunile transumaniste despre o umanitate viitoare profund transformată au atras mulți susținători și critici dintr-o arie largă de perspective. Transumanismul a fost descris de către un opozant declarat ca “cea mai periculoasă idee din lume”, în timp ce un susținător contrează spunând că este “mișcarea ce esențializează cele mai îndrăznețe, curajoase, imaginative și idealiste aspirații ale umanității”. http://newsinfo1000.wordpress.com/
IN SUA OAMENII ACCEPTA DE BUNA VOIE IMPLANTUL CU MICROCIP !
Mitropolitul Augustin de Florina:
https://searchnewsglobal.wordpress.com/wp-content/uploads/2013/12/ef6ae-74942_4124623566070_1050008962_n.jpg ” Va veni sita. Vine Antihristul. Numărul lui, 666, are o importanţă. Şi buletinele cu 666 sunt în programul instaurării lui. Să nu ia nimeni un astfel de buletin. Este semnul lui Antihrist. Acesta va cutremura lumea, îi va cerne pe cei mici şi pe cei mari, şi pe conducători şi pe supuşi, şi pe femei şi pe bărbaţi şi pe copii. Va încerca să-i pecetluiască pe toţi. Noi o singură pecete avem, pecetea Sfântului Botez. Antihristul va încerca să pecetluiască lumea cu pecetea satanei. Şi atunci din mii… unul, doar unul, se va împotrivi! Este exagerat cuvântul meu? Nu este. Fiindcă ce împotrivire arată creştinii de astăzi în comparaţie cu creştinii din primele veacuri? Acelora li se punea cuţitul la gât, ca să hulească, dar nu huleau. Cei de astăzi hulesc fără să-i forţeze nimeni. Cine-i pune cuţitul la gât falsului creştin de huleşte? Dacă deci acum fără cuţit, fără prigoană, hulesc, închipuieşte-ţi ce se va întâmpla când va veni Antihrist…Noi ce trebuie să facem? Să credem. Să ne rugăm: Dă-ne, Doamne, credinţă!, credinţa pe care au avut-o Sfântul Dimitrie şi Sfântul Nestor, credinţa pe care au avut-o strămoşii noştri “ .
Sa se intelega foarte bine aceasta chestiune: nu acceptam carduri de sanatate cu microcip si buletine cu microcip ( pecetea antihrstica si insemnarea cu 666 ). Sa le accepte Patriarhul Daniel si toata conducerea BOR, noi mai bine ne refugiem pe munti si traim ca pustnicii daca este nevoie, stam in singuratate cu fiarele padurii, ne apucam de pescuit, de vanat, de agricultura, dar insemnati cu 666 nu ne lasam. Astea sunt vremuri antihristice, de pe urma, si nu trebuie sa ne lasam intimidati de slugoii Fiarei. Moartea muceniceasca pentru Hristos, daca alta solutie nu o sa mai fie…pentru noi, ca si crestini ortodocsi, conteaza legea bunului Dumnezeu, nu conteaza legea sataniceasca a statului roman.
Despre cipul ce va fi implantat în vremea lui Antihrist
…Atunci vor recurge cu viclenie la metode iscusite cum ar fi cipul. Nu vor pune cătuşe. Nu ştim exact în ce formă va fi folosit acest cip. Vor face aceasta, pentru a cerceta. Vor experimenta pe greci, felul în care pot fi influenţaţi oamenii, iar în final să fie controlată întreaga lume.
Aceasta va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui. Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări. Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa. Va fi un papă, un antipapa şi un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia. Dar acest pseudo-profet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul.
Antihristul le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el. Să nu credeţi că acest cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu! Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului. Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om. Va avea o frecvenţă atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi. De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui.
Sfânta Împărtăşanie va da putere celor ce nu se vor închina lui Antihrist
Toate acestea vor veni şi dacă nu vom avea credinţă desăvârşită în Dumnezeu, cine va putea rezista acestor timpuri? Iar încredere desăvârşită ştii ce înseamnă? Cu simplitate, cu smerenie şi pocăinţă, să veniţi să primiţi Sfânta Împărtăşanie. Cei care nu se vor împărtăşi, nu vor putea rezista celor ce vor fi. Sfintele Taine vor avea o asemenea putere în sufletul omului, încât aceştia nu vor putea fi influenţaţi sau manipulaţi nici prin gânduri, nici prin simţiri.
Microtehnologia digitală va fi de o asemenea capacitate, încât vor putea afecta până şi mintea omului. Vă daţi seama ce minţi satanice există? Veţi vedea, nu acum, peste puţin! Dar nu vor avea nicio putere asupra omului care va înţelege şi se va împărtăşi. Sfânta Împărtăşanie va răspândi în jurul acelui om o asemenea putere, va fi apărat de îngeri atât de tare, încât Lucifer şi slujitorii săi nu vor putea vătăma cu nimic acel suflet. Şi va trăi acel om cu puţină hrană şi va supravieţui, iar cei ce vor avea de toate… vor muri.
Ce vrea Dumnezeu de la noi? Să avem credinţă în El. Nu doar credinţă, ci încredere desăvârşită. Să ne schimbăm viața începând de astăzi, să-L iubim pe Dumnezeu și să alergăm în brațele Lui ca un copil în brațele mamei sale. Şi chiar de va avea vreo supărare, nu va alerga în braţele altei mame. Ce înseamnă asta? Că deşi Dumnezeu ne mai ceartă, pentru a ne ajuta să ne schimbăm viaţa, noi nu trebuie să ne îndepărtăm, ci iarăşi să revenim în braţele Sale. Binecuvântarea Domnului să fie peste voi! http://www.apologeticum.ro/2013/04/parintele-elpidie-profetia-despre-cipul-ce-va-fi-implantat-in-vremea-lui-antihrist-text-ce-nu-a-fost-tradus-pana-acum/
INTRODUCEREA PAŞAPOARTELOR, A PERMISELOR AUTO ŞI A CĂRŢILOR DE IDENTITATE CU CIP ÎN ROMÂNIA – mijloace de îngrădire a vieţii persoanei şi a libertăţii religioase –
- Introducerea documentelor electronice în România
Începând cu 1 ianuarie 2009, în România se emit paşapoarte electronice care pe lângă datele personale obişnuite conţin elemente biometrice – imaginea facială şi impresiunile digitale (amprente) – stocate pe un microcip de tip RFID (Radio Frequency Identification – identificare prin unde radio). România este prima ţară din Uniunea Europeană cu acest regim al actelor de identitate reglementat prin OGU 94/2008, HG 1566/2008 şi prin Regulamentul Consiliului Europei nr. 2.252/2004. Nicio ţară din Europa nu deţine deocamdată acest tip de paşaport cu ambele elemente biometrice încorporate. Început în judeţul Ilfov, până în iunie 2009 se urmăreşte extinderea sistemului în toată ţara.
Din luna decembrie a anului 2008, în România se începe emiterea unui nou model de permis auto de tip card, care de asemenea conţine un microcip electronic RFID. Măsura a fost implementată în ascuns, fără promovarea în mass-media şi fără o bază legislativă naţională (actualul Ordin nr. 1.455/2006 nu include microcipul între elementele permisului), ci doar în baza Directivei UE 126/2006 privind permisele de conducere. Cip-ul va conţine obişnuitele date personale, dar şi informaţii privind starea de sănătate: vederea, auzul, boli, ori restricţionări de tipul „posesorul trebuie sa conducă doar ziua sau doar însoţit”. Contravenţiile, amenzile şi orice alte date vor fi stocate tot aici, asemenea unui cazier care nu se poate şterge. ……
apăsând aici puteţi continua să citiţi sau să descărcaţi memoriul: INTRODUCEREA PAŞAPOARTELOR, A PERMISELOR AUTO ŞI A CĂRŢILOR DE IDENTITATE CU CIP ÎN ROMÂNIA http://www.dervent.ro/resurse/rostiri/ecumenism/PASAPOARTE_PERMISE_AUTO_CARTI_IDENTITATE_CU_CIP_IN_ROMANIA.pdf
Masonul Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri http://hristofor.wordpress.com/2009/01/14/masonul-nick-rockefeller-recunoaste-ca-scopul-elitei-mondiale-este-reducerea-la-jumatate-a-populatiei-globului-si-controlul-prin-implantul-de-microcipuri/
Microcipul ( pecetea antihristica ) – Vaccinurile si microcipul
//////////////////////////////////////////////
Forumul Economic Mondial (WEF) solicită ca inteligența artificială să rescrie Biblia, astfel se vor crea ‘religii care sunt de fapt corecte’
De Michael Baxter, Real Raw News
Un oficial de rang înalt din cadrul Forumului Economic Mondial (WEF) a cerut ca scripturile religioase să fie ‘rescrise’ de inteligența artificială (AI) pentru a crea o ‘nouă Biblie’ globalizată. Yuval Noah Harari, consilierul principal al WEF și al președintelui acestuia, Nazi Son, Klaus Schwab, susține că utilizarea IA pentru a înlocui scripturile va crea ‘religii unificate care sunt de fapt corecte’.
Harari, un autor și profesor influent, a făcut acest apel în timp ce susținea o conferință despre ‘viitorul omenirii’.
Potrivit lui Harari, puterea inteligenței artificiale poate fi exploatată și folosită pentru a remodela spiritualitatea în viziunea globalistă a WEF de ‘echitate’ și inclusivism.
Vorbind cu jurnalistul Pedro Pinto în Lisabona, Portugalia, Harari a spus audienței elitiste:
„Este prima tehnologie din toate timpurile care poate crea idei noi.”
„Știți, presa tipografică, radioul, televiziunea, ele transmit, răspândesc ideile create de creierul uman, de mintea umană.”
„Toate acestea nu pot crea o idee nouă.”
„Știți, [Johannes] Gutenberg a tipărit Biblia la mijlocul secolului al XV-lea; tiparnița a tipărit atâtea exemplare ale Bibliei câte exemplare a instruit Gutenberg, dar nu a creat nici măcar o pagină nouă.”
„Nu a avut nicio idee proprie despre Biblie: Este ea bună? Este ea rea? Cum să o interpretăm? Cum să interpretăm asta?”
Harari a dezvăluit apoi că el și aliații săi de la WEF au o soluție la presupusele probleme pe care tocmai le evidențiase.
„Inteligența artificială poate crea idei noi; [aceasta] poate chiar să scrie o nouă Biblie”, a declarat Harari.
„De-a lungul istoriei, religiile au visat să aibă o carte scrisă de o inteligență supraomenească, de o entitate non-umană”, a adăugat Harari.
„În câțiva ani, ar putea exista religii care să fie cu adevărat corecte… gândiți-vă la o religie a cărei carte sfântă este scrisă de o inteligență artificială.
Asta ar putea deveni realitate în câțiva ani.”
Video: ‘Umanitatea nu este atât de simplă | Yuval Noah Harari & Pedro Pinto’
„Alăturați-vă jurnalistului Pedro Pinto și lui Yuval Noah Harari pentru a descoperi viitorul inteligenței artificiale (A.I.). Împreună, vor explora întrebări presante în fața unei audiențe live, cum ar fi:
Care va fi impactul inteligenței artificiale asupra democrației și politicii? Cum putem menține conexiunea umană în era A.I.? Ce aptitudini vor fi esențiale pentru viitor? Și ce ne rezervă viitorul educației?
Filmat pe 19 mai 2023 la Lisabona, Portugalia, și produs de Fundação Francisco Manuel dos Santos (FFMS), în ceea ce marchează prima înregistrare live a emisiunii: ‘Nu este atât de simplu’.”
Harari a remarcat într-o altă întâlnire recentă că un software precum ChatGPT stăpânește limbajul uman și poate folosi această funcție pentru a influența cultura, potrivit Times of Israel.
„Timp de mii de ani, profeții, poeții și politicienii au folosit limbajul și povestirile pentru a manipula și controla oamenii și pentru a remodela societatea”, a spus Harari, potrivit cotidianului.”
„Acum este probabil ca IA să fie capabilă să facă acest lucru.”
„Și odată ce va putea… nu va fi nevoie să trimită roboți ucigași care să ne împuște.
Îi poate face pe oameni să apese pe trăgaci.”
După cum a mai spus Harari, ‘contrar a ceea ce presupun unele teorii ale conspirației, nu este nevoie cu adevărat să implantezi cipuri în creierul oamenilor pentru a-i controla sau manipula’, se arată în articol.
El a avertizat, de asemenea, că ‘trebuie să acționăm rapid înainte ca IA să scape de sub controlul nostru’ și că ‘guvernele trebuie să interzică imediat eliberarea în domeniul public a oricăror alte instrumente revoluționare de IA înainte ca acestea să devină sigure’, a adăugat publicația.
Harari promovează frecvent idei care implică înlocuirea umanității de către mașini.
După cum a relatat anterior Slay News, Harari a jubilat anul trecut că ‘pur și simplu nu avem nevoie de marea majoritate a populației’ în lumea de astăzi.
Potrivit lui Harari, cea mai mare parte a publicului larg a devenit acum ‘redundantă’ și va fi de puțin folos elitei mondiale în viitor.
Harari susține că tehnologiile moderne, precum inteligența artificială, ‘fac posibilă înlocuirea oamenilor’.
„Dacă te întorci la mijlocul secolului XX – și nu contează dacă ești în Statele Unite cu Roosevelt, sau dacă ești în Germania cu Hitler, sau chiar în URSS cu Stalin – și te gândești la construirea viitorului, atunci materialele de construcție sunt acele milioane de oameni care muncesc din greu în fabrici, în ferme, soldați”, a spus Harari.
„Aveți nevoie de ei.”
„Acum, avansați rapid până la începutul secolului XXI, când pur și simplu nu mai avem nevoie de marea majoritate a populației”, a adăugat el.
„Viitorul se referă la dezvoltarea unei tehnologii din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi inteligența artificială [și] bioingineria.”
„Majoritatea oamenilor nu contribuie cu nimic la asta, cu excepția, poate, a datelor lor, iar tot ceea ce mai fac oamenii care este util, aceste tehnologii vor face din ce în ce mai mult redundante și vor face posibilă înlocuirea oamenilor.”
////////////////////////////////////////////////
Înfruntarea înșelăciunii: de la Iisus la internet
De către Norel Iacob
Să ne întoarcem în timp în zilele în care Iisus a rostit cuvintele Sale apocaliptice. În acele momente, El era mai preocupat să ne pună în gardă împotriva primejdiei înșelăciunii decât să ne ofere o dezvăluire a viitorului.
Asemenea nouă astăzi, ucenicii Săi erau absorbiţi de perspectiva captivantă a anticipării viitorului. Dar Iisus, cu claritatea Sa profetică, a ales să ne orienteze atenţia către înșelăciunile cu care urmașii Săi aveau să se confrunte până la finalul istoriei (Matei 24:4; Marcu 13:5-6,22-23; Luca 21:8).
Iisus a subliniat ameninţarea omniprezentă a înșelăciunii, manifestată prin trei forme principale. Prima, autoritatea falsă, manifestată prin intermediul profeţilor falși sau al hristoșilor mincinoși – indivizi care se pretind purtători ai adevărului și ai autorităţii divine, dar care sunt, de fapt, conduși de un spirit de înșelăciune. A doua, aparenţele înșelătoare, minunile și semnele spectaculoase care sugerează prezenţa divină, dar care nu sunt altceva decât trucuri diabolice menite să păcălească privitorii. În cele din urmă, învăţăturile false, sau doctrinele eronate, răspândite de aceleași autorităţi mincinoase. Profeţii falși se folosesc de semne și minuni mincinoase tocmai pentru a-și valida învăţăturile nefondate.
Apostolii au adăugat două tușe acestui tablou apocaliptic. Mai întâi, au explicitat și mai mult pericolul învăţătorilor falși (2 Timotei 4:3-4; 2 Petru 2:1). Apoi, inspiraţi de reflecţia asupra cuvintelor lui Iisus, au scris despre ameninţarea inerentă a autoînșelării – acel tip de orbire spirituală și mintală prin care ne sabotăm propria conștiinţă și raţiune (2 Tesaloniceni 2:10-11). Niciun mecanism al înșelăciunii nu poate opera dacă mintea noastră nu este deja predispusă la acest lucru.
Asemenea nouă astăzi, ucenicii Săi erau absorbiţi de perspectiva captivantă a anticipării viitorului. Dar Iisus, cu claritatea Sa profetică, a ales să ne orienteze atenţia către înșelăciunile cu care urmașii Săi aveau să se confrunte până la finalul istoriei.
Autoînșelarea poate lua multe forme, fiind simultan cauză și rezultat al confruntărilor cu înșelăciunile. La baza ei se află tentaţia de a accepta adevăruri false, de a ne supune autorităţilor mincinoase și de a ne lăsa înșelaţi de aparenţe. Orgoliul, îngâmfarea și autosuficienţa pot deschide ușile autoînșelării (1 Corinteni 3:18; Galateni 6:3), lăsându-ne să credem că putem reuși de unii singuri, fără a avea nevoie de îndrumare divină (Iacov 1:22).
Superficialitatea și ignoranţa au un preţ uriaș (Efeseni 4:18; 2 Petru 3:16-17). Pe de altă parte, deschiderea către cercetare, spiritul de discernământ (1 Tesaloniceni 5:21; Evrei 5:14) și un scepticism sănătos faţă de învăţăturile care concurează pentru atenţia noastră (Efeseni 4:14) sunt aliaţii noștri în lupta împotriva autoînșelării. Un spirit sănătos de scepticism nu este în contradicţie cu credinţa; de fapt, este necesar pentru a ne asigura că ceea ce credem este adevărat și util. El presupune o abordare echilibrată și raţională a informaţiilor și a ideilor, prin gândire critică, raţionament logic, analiză obiectivă, evaluare raţională și judecată imparţială, fără a cădea în capcana negativismului, a conspiraţionismului sau a cinismului.
În epoca digitală, înșelăciunea a găsit un teren propice de multiplicare. Internetul poate fi un catalizator pentru acceptarea adevărurilor false, urmarea autorităţilor nelegitime și cedarea în faţa aparenţelor înșelătoare; de aceea, fără o strategie de apărare eficientă, interacţiunile noastre virtuale pot intensifica autoînșelarea.
Soluţia noastră, ca și cea a apostolilor, constă în aprofundarea adevărului, dezvoltarea discernământului și cultivarea unei abordări echilibrate. Cu toate acestea, cea mai profundă dintre toate soluţiile, și cea mai necesară, este autoexaminarea în lumina Duhului Sfânt. Trebuie să ne cercetăm pe noi înșine, să ne înfruntăm orgoliul, îngâmfarea și ignoranţa și să ne lăsăm sincronizaţi cu adevărul lui Dumnezeu. Numai atunci vom putea face faţă înșelăciunii, indiferent de forma ei, fie că se ascunde în lumea reală sau în cea digitală.
Norel Iacob este redactor-șef Semnele timpului și ST Network.
Citește și:
Ce a spus Iisus despre El Însuși
[1]„Apostolii au înţeles această miză, și în textele lor inspirate se întorc în repetate rânduri la această temă: 1 Corinteni 3:18; 2 Corinteni 11:13-14; Galateni 6:3; 2Tesaloniceni 2:3,9-11; 1Timotei 4:1; 2 Timotei 3:13; 4:3-4; Iacov 1:22-26; 2 Petru 2:1-3;1 Ioan 2:26; 4:1; Apocalipsa 12:9; 13:13-14.”
https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/infruntarea-inselaciunii-de-la-iisus-la-internet.html
/////////////////////////////////////////////
Secularismul nu L-a omorât pe Dumnezeu
De către Eliza Vlădescu
Nu este nicio noutate că societatea vestică este din ce în ce mai mult caracterizată de tehnologie, de știinţă, de raţiune, iar autoritatea religioasă a pierdut mult teren. Astăzi, știinţa și raţiunea sunt folosite pentru a legitima aranjamente sociale care altădată erau considerate ca aparţinând autorităţii religioase, precum educaţia sau familia.
Multe instituţii sunt acum apanajul secularismului, iar participarea la viaţa religioasă a scăzut, în timp ce a crescut înclinaţia spre știinţă și s-a menţinut ideea pregnantă că religia și știinţa se află pe poziţii opuse, ireconciliabile. Însă în ciuda faptului că trăim într-o epocă marcată de autoritatea secularismului, unii observatori (Habermas, Taylor) arată că influenţa religiei asupra societăţii nu a fost înlocuită de știinţă, ci a fost transformată. Rezultatele studiului de faţă susţin această idee, arătând că, în timp ce instituţiile civice, politice și economice au schimbat deja macazul către secularism, mulţi indivizi continuă să folosească perspectiva religioasă în deciziile de zi cu zi. Ceea ce înseamnă că, deși religia a pierdut autoritatea formală, continuă să influenţeze societatea prin felul în care oamenii gândesc și se comportă.
Faimosul politolog Francis Fukuyama a prevăzut chiar o întoarcere inevitabilă a societăţii seculare la o formă de religie. Analizând ruptura produsă de tranziţia de la lumea industrială la cea postindustrială (pe care o numește „Marea Ruptură” și care este caracterizată de fenomene negative precum creșterea delincvenţei, destrămarea familiilor, neîncredere și individualism), Fukuyama spune că religia poate oferi o șansă unică de refacere a ordinii sociale. Teoria lui prevede o întoarcere la religie tocmai din cauza nivelului de secularizare la care a ajuns societatea și care ne-a deposedat de tradiţii, de sentimentul de apartenenţă la o comunitate și de legături umane profunde. „N-am devenit atât de moderni și laici, încât să ne putem lipsi de religie. Dar nici nu ne lipsesc într-atât resursele morale înnăscute, încât să ne așteptăm la un mesia care să ne salveze”, spune el.
Oameni și credinţe
În virtutea teoriilor privind conflictul dintre religie și știinţă, cercetătorii se așteptau să identifice două viziuni clare asupra lumii, una orientată spre știinţă și una care preferă perspectiva religioasă. Aceste două perspective contrastante au fost numite „modernă” și, respectiv, „tradiţională”. Desigur, mai sunt și cei care sunt sceptici în ambele privinţe, așa-numiţii „postmoderniști”, însă ce i-a surprins cu adevărat pe cercetători la acest tablou este descoperirea viziunii „postseculare”, marcată de o înclinaţie în ambele direcţii și care trece de multe ori neobservată în alte studii pe această temă.
Portretele tradiţionaliștilor și ale moderniștilor le cunoaștem deja destul de bine. Tradiţionaliștii, care constituie 43% din totalul americanilor incluși în studiu, au scoruri mici în ce privește cunoștinţele știinţifice și o afiliere religioasă mai puternică decât a tuturor celorlalte categorii. Cei care adoptă perspectiva modernă, care totalizează 36%, sunt în opoziţie evidentă, având cunoștinţe știinţifice și fiind optimiști în privinţa impactului asupra societăţii, înregistrând totodată cele mai mici niveluri de religiozitate. Majoritatea moderniștilor cred în Big Bang și în evoluţie și 41% dintre ei spun că Biblia e o carte cu mituri și minciuni, comparativ cu 19% din totalul respondenţilor.
Spre uimirea cercetătorilor, perspectiva postseculară este împărtășită de 21% dintre participanţii la studiu și este caracterizată de o atitudine faţă de știinţă mai puţin favorabilă decât a moderniștilor, dar mai favorabilă decât a tradiţionaliștilor. Cu toate acestea, este categoria cel mai puţin înclinată să creadă în Big Bang (6%) și în evoluţie (3%). Cercetătorii cred că, din această perspectivă, conflictul dintre știinţă și religie se reduce la câteva probleme, iar în privinţa acestora postsecularii înclină să aleagă varianta religioasă. Acest aspect este susţinut și de alte descoperiri recente, cum că mulţi indivizi religioși sunt interesaţi totodată de știinţă, dar, în final, preferă anumite explicaţii religioase. Se pare că 1 din 5 membri ai publicului american vede relaţia dintre știinţă și religie în această lumină, spun cercetătorii.
Aici intervine ceea ce susţineau unii teoreticieni despre transformarea percepţiei asupra religiei în societate. Cercetătorii atrag atenţia că grupul postsecular nu este pur și simplu un grup de mijloc între tradiţionaliști și moderniști, ci este un grup aparte, care își construiește o viziunea asupra lumii prin combinarea elementelor știinţifice, religioase și de altă natură, recunoscând astfel valoare și utilitatea unui sistem de credinţe multiple.
Curioși despre lume
Teoria lui Fukuyama despre întoarcerea societăţii la religie ar însemna practic întoarcerea la o religie „benignă și descentralizată, în care credinţa nu este atât expresia dogmei, cât a normelor existente în comunitate și a dorinţei de ordine”. O astfel de întoarcere superficială, în care nu se acceptă neapărat adevărul revelaţiei, ci doar se face o întoarcere la ritualuri și tradiţii, nu pare să fie reflectată în rezultatele studiului de faţă, care vorbește despre felul în care religia și știinţa deopotrivă afectează oamenii în deciziile pe care le iau și în felul în care se comportă.
În epoca și societatea dezvoltată în care trăim, cercetătorii au găsit că ceva peste 3 din 5 membri ai publicului american au perspective divergente cu înţelegerea știinţifică obișnuită a elementelor care ţin de creaţie și evoluţie. „În secolul XXI, o majoritate a publicului american crede în minuni, la fel cum credea în secolul XX”, citează cercetătorii un alt studiu, din 2008.
Dar, mai mult decât atât, cercetătorii indică o decuplare semnificativă între perspectiva individuală și cea instituţională privind religia și știinţa. Aceștia dau exemplu faptul că, în ciuda acceptării oficiale din partea Bisericii Catolice a teoriei știinţifice asupra originii Pământului, destui catolici de rând nu sunt de acord cu Big Bangul. Vedem o clasă interesată semnificativ de religie, dar nu neapărat de teologia aferentă unei religii, care caută să se folosească de metodele disponibile astăzi, mai ales știinţifice, pentru a obţine o interpretare cât mai corectă asupra lumii.
https://semneletimpului.ro/religie/secularism/secularismul-nu-l-a-omorat-pe-dumnezeu.html
///////////////////////////////////////////////
Țările europene în care biserica nu este separată de stat
OCTAVIAN RACU
Idea separării bisericii de stat izvorăște din principiile Marii Revoluției Franceze din 1789 (laïcité). Acest principiu nu doar presupune neutralitatea religioasă a statului, dar și implicarea activă a statului în reglementarea vieții religioase. În Franța, spre exemplu, toate lăcașurile de cult se află în proprietatea statului sau autorităților locale, afișarea simbolurilor religioase în spații publice este interzisă, iar orice întruniri cu caracter politic în biserici este pedepsită.
În afară de statele care formal recunosc separarea bisericii de stat, pe continentul european mai există state în care biserica națională reprezintă o parte indispensabilă a sistemului politic, oferindu-i un fundament etic și moral. Spre surprinderea unor, în aceste țări nimeni nu este ars pe rug, savanții nu sunt persecutați și nici inchiziție nu există. În multe privințe, aceste țări funcționează mult mai bine decât cele “laice”.
În cea mai mare parte, e vorba de statele din Europa de Nord, cu excepția Suediei, care a decis să separe biserica de stat abia în anul 2000.
Norvegia
Conform unui amendament adoptat în 2012 de către parlamentul Norvegiei, Biserica Evanghelic-Luterană este declarată drept “biserică a poporului” (Folkekirken), fiind susținută de stat. Constituția Norvegiei stipulează că “valorile norvegiene au la bază moștenirea creștină și umanistă”, iar regele norvegian trebuie să fie în mod obligatoriu un creștin luteran.
Danemarca
În Danemarca, biserica Evanghelică-Luterană este statul de “biserica națională” („Den Danske Folkekirke”). Regele danez este considerat autoritate laică supremă al bisericii, fiind obligat să fie membru al bisericii luterane. Străinii care intenționează să adere la familia regală sunt obligați să se convertească la luteranism.
Islanda
Constituția Islandei proclamă libertatea religioasă, însă în același timp obligă statul să protejeze Biserica Evanghelică-Luterană, în calitatea ei de „biserică națională a Islandei”. Președintele țării este consederat și capul bisericii. Statul colectează taxele în favoarea bisericii de la membrii înregistrați la Biroul de Statistică (Hagstofan), pe care le distribuie proporțional asociațiilor religioase.
Finlanda
În Finlanda două culte beneficiază de un statul special de “biserici naționale” – Biserica Evanghelică-Luterană și Biserica Ortodoxă.
Germania
În Germania, în pofida faptului că nu este proclamată separarea bisericii de stat, în realitate există o strânsă colaborare între culte și autoritatea laică. Spre exemplu, statul colectează impozite în favoarea cultelor religioase. În școală educația religioasă este opțională, însă pedagogii nu au dreptul să predea religia fără o permisiune specială din partea comunității religioase.
Marea Britanie
Biserica Anglicană este o parte inseparabilă a statului, iar canoanele bisericii fac parte din sistemul juridic al Angliei, cu excepția Scoției (unde există o biserică națională separată), Irlandei de Nord (unde biserica a fost separată de stat în 1869) și Wales ().
În anul 2014, prim-ministrul britanic David Cameron declara că Marea Britanie trebuie să-și păstreze statutul de țară creștină.
Grecia
Articolul 3 al Constituției Greciei stipulează că „Religia predominantă în Grecia este cea a Bisericii Ortodoxe a lui Hristos”. În afară de aceasta, Constituția protejează textul Bibliei, al cărui traducere fără permisiunea Bisericii este interzisă.
Așadar, tentativele mișcărilor anticlericale de a asocia religia cu evul mediu, iar laicitatea cu progresul e falsă din start. Separarea bisericii nu are nicio legătură cu ideea de „modernizare”, „progres”, fiind mai curând un moft al secolului XX, care nu mai are niciun fel de justificare rațională.
Țările europene în care biserica nu este separată de stat
///////////////////////////////////////////////
PERRY DESMOND
TRANSFORMAREA FINALĂ
Înfățișarea mea devenea tot mai feminină pe măsură ce treceau lunile. Injecțiile cu silicon îmi sporeau atractivitatea feminină. Însă pe dinăuntru mă simțeam groaznic.Povestea mea începe într-un mic oraș din Louisiana, pe 15 august 1936, când m-am născut. Tatăl meu era pilot pe fluviu și obișnuia să bea foarte mult. Mi-era întotdeauna teamă de el când venea târziu acasă, strigând și spărgând lucruri. Am început să-mi construiesc o lume închipuită, a mea. Visam la femeile frumoase pe care mama mă ducea să le văd în week-end. Aș fi vrut să fiu fată, dar eram băiat.Mama mea lucra mereu. Obișnuiam să mă duc în camera ei, să încerc hainele ei, cerceii, rujul și parfumul. Într-o zi a venit acasă mai devreme și m-a prins. „Să nu te mai prind vreodată!” a țipat la mine. M-a bătut, strigând „Ești băiat, ești băiat!”. Mi-a smuls cerceii și i-a aruncat pe masa de toaletă. Am fugit din casa plângând.Îmi era teamă să mă joc cu alți băieți care-mi spuneau „fetiță” și „băiatul mamii”. Ceilalți băieți nu voiau să mă vadă în preajmă și îmi strigau cuvinte urâte. Erau câteva fete cu care mă puteam juca, dar cel mai adesea mă jucam de unul singur, cu idolii din filmele mele.Orașul nostru era lângă New Orleans și în fiecare an era carnavalul copiilor. Toți ne puneam costumul pentru paradă. Într-un an, când mama era la lucru, mi-am pus o fustă și o bluză și m-am deghizat în țigancă. Nimeni nu știa cine sunt și eram foarte încrezător sub deghizarea mea. Toata lumea a crezut că sunt fată și am simțit că mi-am găsit „adevăratul eu”. Am simțit o putere stranie în interiorul meu, care avea să se repete de fiecare dată când îmbrăcam haine de femeie.Am absolvit liceul. La 17 ani eram printre cei mai tineri boboci din an la Universitatea de Stat din Louisiana. Atunci, pentru prima dată am întâlnit pe cineva care era la fel ca mine. Lee era la clasa de dansuri moderne. Am început să fim împreună aproape din prima zi. În scurt timp m-a prezentat aproape tuturor homosexualilor din campus. Nu mai conta faptul că oamenii normali râdeau și erau răi cu mine. Găsisem un grup de oameni care mă acceptau așa cum eram. În scurt timp eram parte a comunității homosexuale din Baton Rouge. Am început să trăiesc cu Ralph, care era mai în vârsta cu 20 de ani decât mine. Mergeam cu el într-un bar din New Orleans. Aveam doar 17 ani, așa că ne strecuram pe ușa din spate. Eram complet uimit, dar și încântat de atmosfera întunecată, de muzica ritmată și de grupurile de homosexuali. „Aici e de mine” i-am spus lui Ralph. „Într-o zi am să lucrez într-un loc ca ăsta”.
Când am împlinit 18 ani am abandonat facultatea și am plecat la New Orleans. Am fost chelner într-un loc care era extraordinar pentru prostituția masculină și feminină. Mă lăsau să mă machiez și să mă rujez. În curând am devenit un adept al prostituției masculine. M-am mutat cu un croitor bogat și am început să port haine de femeie în fiecare zi. Într-o dimineața am deschis ușa de la intrare și am dat nas în nas cu mama mea. A fost șocată de cum arătam. M-a implorat să vin acasă. Am hotărât să mă tund, să-mi cumpăr o pereche de cizme de piele și, peste toate, m-am înrolat în marină. Într-o primăvară, când eram în permisie pe uscat, am început să mă întâlnesc cu un prietenă din liceu. Ne-am căsătorit, dar luna de miere a fost un dezastru. Căsătoria a durat puțin și apoi am divorțat. I-am spus psihiatrului meu că doream să trăiesc ca o femeie și după puțin timp am fost trecut în rezervă.Mi-am luat o slujbă de chelner într-un bar de homosexuali în New Orleans, chiar acolo de unde plecasem. Am înființat o rețea de prostituție masculină și am obținut o altă slujbă într-un spectacol cu travestiți. Așa am căpătat o altă slujbă, în care jucam un rol de femeie. Eram numit „Băiatul cel mai frumos din Sud”. Am început să joc în club după club, și beam foarte mult între două spectacole.Într-o zi am auzit că tatăl meu era foarte bolnav. Am telefonat acasă și mama mi-a spus că se comportă ciudat. Ascultase o predică la biserică în urmă cu două săptămâni și acum vorbea despre Iisus și citea Biblia în fiecare zi. „Repetă într-una că Iisus îl iubește”, îmi spuse mama. „Mă tem că a înnebunit”. Eram îngrijorat pentru el, dar la scurt timp mi s-a întâmplat ceva care m-a făcut să uit de el. M-am întâlnit pe stradă cu un vechi prieten de-al meu. Arăta ca o femeie frumoasă. Am fost șocat și i-am pus multe întrebări. Mi-a dat numele doctorului care îl trata. L-am contactat în ziua următoare și, imediat, am început o serie de injecții săptămânale cu hormoni. Înfățișarea mea a început să devină tot mai feminină pe măsură ce treceau lunile. Injecțiile cu silicon în piept îmi sporeau atractivitatea ca femeie. Pe dinăuntru însă mă simțeam groaznic.
Am deschis un lanț de magazine de ocultism, numit „Era Vărsătorului”, și banii au început să curgă chiar din ziua în care l-am deschis. Am hotărât că o operație de schimbare de sex era răspunsul la sentimentul meu de insatisfacție și am telefonat unui chirurg plastic din New York. Am stabilit o dată pentru prima fază a operației – castrarea. Nu am să uit niciodată mirosul de antiseptic din sala de operație. Operația a fost făcută cu anestezie locală, dar chiar și sedativele injectate cu o seringă de 15 centimetri n-au putut să calmeze durerea groaznică din timpul operației. A fost cea mai înspăimântătoare experiență din viața mea.Iubitul meu din acea vreme bea mai mult ca niciodată. La două zile după ce am reușit să mă dau jos din pat, eu și Wayne am avut cel mai puternic conflict de până atunci. În noaptea care a urmat după ce l-am dat afară am înghițit un flacon de tranchilizante. Ar fi trebuit să mor, dar am reușit doar să adorm pentru 24 de ore. A fost punctul cel mai de jos din viața mea.
Trei zile mai târziu am primit un telefon. Era Wayne, care mă suna din spitalul psihiatric în care era internat din cauza excesului de alcool și băutură. „Perry, s-a întâmplat ceva!” a strigat. „Trebuie să vorbesc cu tine, astăzi!” Nu mi-a venit să cred ochilor când l-am văzut. Era zâmbitor și radios. Când îl văzusem ultima oară era palid și mort pe dinăuntru, iar ochii îi priveau în gol. Ceea ce mi-a spus a fost lucrul cel mai uimitor pe care l-am auzit vreodată. „Perry, am scăpat. M-am împăcat cu Dumnezeu. Mă simt minunat!” Mi-a vorbit despre asta cu fiecare ocazie în anul care a urmat. În cele din urmă am mers la biserică cu el. Totul mi se părea straniu, dar am simțit ceva ce nu simțisem până atunci. Oamenii aceia chiar țineau unii la alții. Puteam să simt asta.
Lucrurile au început să se miște și în interiorul meu. Când mergeam la lucru, totul era mohorât și lipsit de viață. Mergând înapoi acasă, m-am hotărât să citesc literatura creștină pe care mi-o dăduse Wayne în ultimele luni. Am scos-o și am petrecut ziua plângând cu cărțile acelea în brațe.M-am hotărât să merg la biserica de lângă spălătoria pe care o foloseam. În timpul slujbei, am simțit o atingere în inimă și am început să plâng. După slujbă, i-am spus preotului cu lacrimi în ochi: „Vreau să mă mântuiesc; îl vreau pe Iisus.” I-am spus pe scurt povestea mea. Pe față i se citea uimirea. Mi-a propus să vină la mine acasă peste câteva zile, ceea ce a și făcut. După ce mi-a explicat Evanghelia în detaliu, ne-am rugat pentru iertarea păcatelor. A plecat în cele din urmă, dar eu am rămas în genunchi, rugându-mă lui Dumnezeu. Când m-am ridicat, m-am simțit ca și cum cineva m-ar fi spălat pe dinăuntru. M-am simțit curat și pur pentru prima oară în viața mea.
Asta se petrecea în februarie 1974. Am mers la biserică de fiecare data când era deschisă ușa. Am citit Biblia literalmente zi și noaptea. Într-o zi l-am întrebat pe preot dacă trebuie să mă îmbrac din nou ca un bărbat. Mi-a arătat Scriptura, cartea Deuteronomului, cap. 22 versetul 5. „Perry, nu contează ce ți-au scos sau pus doctorii, tu ai să fii mereu bărbat. Așa te-a făcut Dumnezeu.” Am rămas ca lovit de trăsnet. Trăisem o minciună. Acum Dumnezeu voia să trăiesc adevărul. La început am crezut că nu voi fi în stare să fac asta. Dar după ce m-am rugat, pacea a coborât în inima mea. Am fost să-mi cumpăr haine bărbătești, pentru prima oară în șase ani. Am început să folosesc noile haine și am început să le vorbesc oamenilor despre Iisus.Am început să primesc foarte multe invitații de a-mi împărtăși povestea și altora. În anii care au trecut, am călătorit mii de kilometri, povestind cum m-a ajutat Dumnezeu. Nu pot să cred cât de mult m-a schimbat. Uneori trebuie să mă ciupesc pentru a fi sigur că nu visez. Nu știu cum va arăta viitorul, dar știu cine hotărăște viitorul. Este Iisus și El este totul pentru mine.
Traducere din limba engleză
Sursa: LeaderU
https://www.homosexualitate.ro/perry.html
Iubirea de Dumnezeu nu are nimic în comun cu „iubirea” amantei lumi-1 Ioan 2/15-17 ; Nu este maimuţăreală amoroasă, omenească! A-l iubi pe El înseamnă, mai întâi(1 Ioan 4/20), a dovedi şi cu fapta că iubeşti pe aproapele, începând cu vrăjmaşul tău (Mat. 5/44-48); Înseamnă a întrupa în miezul fiinţei născute din nou, (Ioan, cap.3)- sfaturile, soluţiile, Calea, Voia, Morala, învăţătura şi poruncile Lui; Acestea sunt uşoare, utile, productive, sănătoase, veşnice; A iubi, înseamnă a nu te pune pe tine pe tron, în defavoarea Cerului şi a semenilor; Mai înseamnă să iradiezi şi până dincolo de marginea Cerului- numai Adevărul Lui, Dreptatea, Corectitudinea, Dragostea din 1 Cor. cap.13, Credinţa, Neprihanirea (Fil.3/9) Mila, Iertarea, Seriozitatea, Punctualitatea, Jertfirea în slujba aproapelui, până devii (prin botezul în răstignirea, învierea, rodirea şi înălţarea Lui)-Una cu semenii, cu El şi cu ai Săi, aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt UNA, dar Tata este mai Mare şi mai Tare… Iată, cum înţelegem că dragostea lui Dumnezeu nu se compară cu dragostea omenească, naturală, maimuţărească
Preot prof. Badea Marian, Parohia Viforâta ne spune ca „Iubirea vrăjmaşilor este lectia Dumnezeiasca daruita prin Isus,ca sa ne slaveasca spre Cer”
Mântuitorul – Fiul lui Dumnezeu făcut Om, asemenea cu noi, a adresat lumii o grea provocare: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea!”. Aşadar, cuvântul Mântuitorului zice: începe, dar, cu binele; niciodată să nu aştepţi ca semenul tău să înceapă, că nu ştii când va începe el. Ci totdeauna să ai conştiinţa că tu, începând să faci binele, vei deveni un reper al binelui. Zice Mântuitorul: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplata puteţi avea? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc.
Dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Şi păcătoşii acelaşi lucru îl fac. Si dacă daţi cu împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaşi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să primească înapoi întocmai”. Aici se dezvăluie noutatea şi unicitatea Evangheliei. Mântuitorul Hristos a venit să transfigureze, să transforme omul, prin Dumnezeu, Care este acelaşi pentru toţi, şi din fiecare vrea să facă un semen, un frate asemenea Lui. Hristos Şi-a arătat cu cea mai intensă vigoare această iubire atunci când, pe Cruce fiind, S-a rugat Tatălui Său: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!”. S-a spus adesea că mai ales în această poruncă se află taina Evangheliei, taina Vestirii celei Bune a lui Dumnezeu-Tatăl, prin Fiul Său în Duhul Sfânt . E vorba aşadar de înlăturarea urii şi a oricărei forme de vrajbă. Omul trebuie să încerce să iubească pe vrăjmaşi, asemenea lui Dumnezeu. Căci omul, prin păcat, s-a făcut vrăjmaş Dumnezeirii. Să iubeşti pe vrăjmaşi… E cu putinţă?
Este, împărtăşindu-ne din iubire dumnezeiască. Cum spune dumnezeiescul Pavel: „Căci Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi când noi eram păcătoşi”. Şi a fi păcătos înseamnă a fi vrăjmaş lui Dumnezeu; a fi vrăjmaş ţie însuţi. De aceea spune Dumnezeu prin Proorocul: „Nu pe Mine M-aţi părăsit (în păcatele voastre), ci pe voi înşivă”. Când părăseşti lumina şi iubirea divină, când Îl părăseşti deci pe Dumnezeu, te părăseşti pe tine, îţi părăseşti chipul luminos, îţi părăseşti chemarea ta. Atunci devi vrăjmaş lui Dumnezeu şi vrăjmaş ţie însuţi. Tu, în căderea ta, eşti vrăjmaşul tău, eşti vrăjmaşul semenilor tăi, eşti, în ultimă instanţă, vrăjmaşul lui Dumnezeu. Iată cât de adâncă este această taină a iubirii vrăjmaşilor! Aceasta e cu siguranţă condiţia iubirii şi salvarea relaţiilor sănătoase dintre oameni. Ne întrebăm însă cum poţi dobândi o asemenea iubire şi cum o poţi trăi. Trebuie să te transfigurezi în această iubire divină după chipul Mântuitorului, al Fiului lui Dumnezeu. Noi suntem zidiţi după chipul lui Dumnezeu-Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt; după chipul Fiului, Care, pururea fiind iubire şi lumină, acelaşi este. Şi fiecare din noi tinde să trăiască, în aceeaşi lumină şi aceeaşi iubire, neîncetat, oricând şi oriunde. Mereu cercetându-ne, iubind adevărul şi urând păcatul, hrănindu-ne sufletul cu pâinea vieţii, ne putem împărtăşi continuu de iubirea jertfei lui Hristos.
preot prof. Badea Marian, Parohia Viforâta
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16)
Acesta este unul dintre cele mai cunoscute şi mai des citate versete biblice. S-a spus că niciun alt verset nu „descrie într-un mod atât de concis relaţia lui Dumnezeu cu omenirea şi calea care duce la salvare”. De aceea, în unele ţări, acest verset sau doar referinţa „Ioan 3:16” se poate citi pe bannerele de la unele evenimente publice, pe autocolante sau în graffiti.
După cât se pare, acest obicei are la bază convingerea că iubirea lui Dumnezeu este o garanţie pentru salvarea veşnică. Tu ce părere ai? Ce înseamnă pentru tine iubirea lui Dumnezeu? Cum crezi că şi-a manifestat Dumnezeu iubirea faţă de tine?
„ATÂT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA”
Mulţi nu contestă faptul că Dumnezeu a creat universul fizic, natura şi omul. Complexitatea organismelor vii demonstrează că în spatele existenţei lor se află, cu certitudine, o inteligenţă superioară. Nenumăraţi oameni îi mulţumesc lui Dumnezeu zi de zi pentru darul vieţii. De asemenea, ei sunt conştienţi că depind în totalitate de Dumnezeu în ce priveşte aerul, apa, hrana şi succesiunea anotimpurilor, ceea ce le permite să trăiască şi să se bucure de viaţă.
Este bine să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri întrucât el este Făuritorul şi Susţinătorul vieţii (Psalmii 104:10-28;145:15, 16; Faptele 4:24). Pentru a înţelege cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, este suficient să ne gândim la tot ce face el pentru a susţine viaţa. Apostolul Pavel a spus: „[Dumnezeu] dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile. Fiindcă prin el avem viaţă, ne mişcăm şi existăm” (Faptele 17:25, 28).
Totuşi, Dumnezeu îşi manifestă iubirea nu numai îngrijindu-se de necesităţile noastre fizice, ci şi în multe alte moduri. Acordându-ne demnitate, el ne-a înzestrat cu necesităţi spirituale, pe care ne ajută să ni le satisfacem (Matei 5:3). În felul acesta, oamenii ascultători au perspectiva de a ajunge să facă parte din familia lui Dumnezeu în calitate de ‘copii’ ai săi (Romani 8:19-21).
Potrivit cu Ioan 3:16, Dumnezeu şi-a manifestat iubirea faţă de noi trimiţându-l pe pământ pe Fiul său, Isus, ca să ne înveţe despre Dumnezeul şi Tatăl său şi ca să-şi dea viaţa pentru noi. Totuşi, mulţi spun că nu înţeleg de ce a fost nevoie ca Isus să moară pentru omenire şi în ce fel moartea sa este o expresie a iubirii lui Dumnezeu. Să vedem în continuare ce spune Biblia despre motivul pentru care a murit Isus şi despre importanţa morţii sale.
„L-A DAT PE FIUL SĂU UNIC-NĂSCUT”
Toţi oamenii se îmbolnăvesc, îmbătrânesc şi, în cele din urmă, mor. Totuşi, scopul originar al lui Iehova Dumnezeu cu privire la omenire nu a fost acesta. El le-a oferit primilor oameni perspectiva de a trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ, dar cu o condiţie: să asculte de el. Dumnezeu a spus că, dacă alegeau să nu asculte de el, urmau să moară (Geneza 2:17). După cum se ştie, primul om s-a răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu, aducând astfel moartea asupra lui şi a urmaşilor săi. Apostolul Pavel a spus: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit” (Romani 5:12).
Cu toate acestea, Dumnezeu „iubeşte dreptatea” (Psalmul 37:28). Chiar dacă nu a putut trece cu vederea păcatul comis în mod intenţionat de primul om, Dumnezeu nu a condamnat pentru totdeauna întreaga omenire să sufere şi să moară din cauza neascultării unui singur om. Dimpotrivă, aplicând principiul „viaţă pentru viaţă”, el a echilibrat balanţa justiţiei şi a făcut posibil ca oamenii ascultători să se bucure din nou de viaţă veşnică (Exodul 21:23). Aşadar, cum putea fi redobândită viaţa umană perfectă pe care o pierduse Adam? Lucrul acesta era posibil prin oferirea, sau sacrificarea, unei vieţi umane perfecte, echivalente ca valoare cu viaţa lui Adam.
Isus a venit de bunăvoie pe pământ şi a renunţat la propria viaţă pentru a elibera omenirea din păcat şi din moarte
Bineînţeles, niciun urmaş imperfect al lui Adam nu putea oferi un astfel de preţ, ci numai Isus (Psalmul 49:6-9). Născut fără stigmatul păcatului, Isus a fost perfect, aşa cum fusese şi Adam. Astfel, renunţând la propria viaţă, Isus a răscumpărat omenirea din sclavia păcatului. În felul acesta, el le-a oferit urmaşilor primului cuplu uman posibilitatea de a se bucura de aceeaşi viaţă perfectă de care s-au bucurat la început Adam şi Eva (Romani 3:23, 24; 6:23). Dar ce trebuie să facem pentru a beneficia de acest gest suprem de iubire?
„ORICINE MANIFESTĂ CREDINŢĂ ÎN EL”
Revenind la textul din Ioan 3:16, remarcăm cuvintele: „Oricine manifestă credinţă în el [adică în Isus] să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică”. De aici înţelegem că putem obţine darul vieţii veşnice cu condiţia să credem în Isus şi să ascultăm de el.
Dar, probabil, te întrebi: De ce este necesară ascultarea? Nu a spus Isus că „oricine manifestă credinţă în el” va avea viaţă veşnică? Este adevărat, credinţa este esenţială. Totuşi, nu este suficient să credem în existenţa lui Isus. Potrivit unei lucrări de referinţă, termenul din limba originară, folosit de Ioan, înseamnă „încredere, nu credulitate” (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words). Pentru a beneficia de favoarea lui Dumnezeu nu este suficient să recunoaştem la nivelul minţii că Isus este Salvatorul. Trebuie să ne străduim cu sinceritate să aplicăm învăţăturile sale. Fără fapte, orice profesiune de credinţă este lipsită de valoare. Biblia spune: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:26). Cu alte cuvinte, din partea unei persoane se cere să creadă în Isus, adică să trăiască în armonie cu învăţăturile sale.
Pavel a explicat acest lucru în felul următor: „Iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece considerăm că . . . un singur om [Isus] a murit pentru toţi . . . ; şi el a murit pentru toţi, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru cel care a murit pentru ei şi a fost sculat din morţi” (2 Corinteni 5:14, 15). Recunoştinţa sinceră pentru jertfa lui Isus ar trebui să ne motiveze să facem schimbări în viaţă, adică să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru Isus, care şi-a dat viaţa în folosul nostru. Prin urmare, aplicarea învăţăturilor sale trebuie să aibă prioritate în viaţa noastră. O astfel de schimbare se va reflecta în normele după care trăim, în alegerile pe care le facem şi în acţiunile noastre. Ce răsplată vor primi cei care cred în Isus?
„SĂ NU FIE DISTRUS, CI SĂ AIBĂ VIAŢĂ VEŞNICĂ”
Ultima parte a versetului 16 din Ioan, capitolul 3, arată ce promisiune le face Dumnezeu celor ce cred în răscumpărare şi trăiesc potrivit normelor divine. Dumnezeu doreşte ca aceşti oameni fideli ‘să nu fie distruşi, ci să aibă viaţă veşnică’. Totuşi, cei care beneficiază de iubirea lui Dumnezeu au perspective de viitor diferite.
Isus a promis că un grup de persoane va primi viaţă în cer. El le-a spus în mod deschis discipolilor săi fideli că urma să le pregătească un loc pentru ca ei să poată domni împreună cu el în glorie cerească (Ioan 14:2, 3; Filipeni 3:20, 21). Cei înviaţi la viaţă cerească „vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi cu el în cei o mie de ani” (Revelaţia 20:6).
Doar un număr limitat de continuatori ai lui Cristos aveau să primească acest măreţ privilegiu. De fapt, Isus a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit de cuviinţă să vă dea regatul!” (Luca 12:32). Câte persoane aveau să facă parte din această „turmă mică”? În Revelaţia 14:1, 4 se spune: ‘M-am uitat şi iată că Mielul [Isus Cristos înviat] stătea pe muntele [ceresc] Sion şi cu el erau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scrise pe frunte numele său şi numele Tatălui său. Ei au fost cumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel’. Dacă ne gândim că de-a lungul timpului au trăit miliarde de oameni, 144 000 de persoane reprezintă doar o „turmă mică”. Despre membrii acesteia se spune că vor fi regi. Dar peste cine vor domni ei?
Isus a vorbit despre un al doilea grup de persoane fidele, care vor beneficia de foloasele guvernării cereşti. Potrivit cu Ioan 10:16, Isus a spus: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor fi o singură turmă cu un singur păstor”. Aceste „oi” aşteaptă cu nerăbdare să se bucure de viaţă veşnică pe pământ, perspectivă pe care au avut-o la început Adam şi Eva. De unde ştim că oile despre care a vorbit Isus aici vor trăi pe pământ?
Biblia vorbeşte în multe locuri despre condiţiile paradiziace care vor exista pe pământ. Te invităm să deschizi Biblia şi să citeşti următoarele pasaje: Psalmii 37:9-11; 46:8, 9; 72:7, 8, 16; Isaia 35:5, 6; 65:21-23;Matei 5:5; Ioan 5:28, 29; Revelaţia 21:4. Aceste versete prezic sfârşitul războaielor, al foametei, al bolilor şi al morţii. Ele vorbesc despre timpul când oamenii buni îşi vor construi case, îşi vor cultiva pământul şi îşi vor creşte copiii în pace. * Nu ţi-ai dori să te bucuri şi tu de această perspectivă? Avem toate motivele să credem că ceea ce a promis Dumnezeu se va împlini în curând!
DUMNEZEU A FĂCUT MULTE LUCRURI PENTRU TINE
Dacă meditezi la tot ce a făcut Dumnezeu pentru tine şi pentru întreaga omenire, vei constata, cu siguranţă, că a făcut deja foarte multe lucruri. Avem viaţă, inteligenţă, suntem sănătoşi într-o oarecare măsură şi dispunem de lucrurile necesare vieţii. Mai mult decât atât, darul răscumpărării oferit de Dumnezeu prin intermediul lui Isus, care a murit pentru noi, ne poate aduce mult mai multe binecuvântări, după cum reiese din Ioan 3:16.
Viaţa veşnică în condiţii extraordinare, fără ameninţarea bolilor, a războaielor, a foametei sau a morţii, ne va aduce, cu siguranţă, fericire şi binecuvântări. Depinde numai de tine dacă vei primi aceste binecuvântări. Rămâne totuşi o întrebare: Ce faci tu pentru Dumnezeu?
Cele mai frumoase învăţături ale Bibliei despre iubire, cea care „nu cade niciodată“: „Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte“
1 Ioan 5:11-12 11 Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. 12 Cine are pe Fiul, are viața; cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viața.
Acest pasaj ne spune că Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul lui, Isus Cristos. Cu alte cuvinte, pentru a avea viață veșnică trebuie să-l ai pe Fiul lui Dumnezeu.
Problema Omului
SEPARAT DE DUMNEZEU
Isaia 59:2 Ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v’asculte!
Romani 5:8 Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Din Romani 5:8 vedem cum Dumnezeu a demonstrat dragostea lui față de noi, prin moartea Fiului Său. De ce a trebuit ca Hristos să moară pentru noi? Pentru că Scriptura ne arată că toți oamenii sunt păcătoși. A ‚păcătui’ înseamnă a trage lângă țintă. Biblia declară că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Cu alte cuvinte păcatele noastre ne separă de Dumnezeu, cel care este sfințenia deplină (neprihănit și drept), deci Dumnezeu trebuie să judece omul păcătos.
Habacuc 1:13 Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea!
INSUFICIENȚA FAPTELOR
Totodată Scriptura ne învață că nici bunătatea omenească, sau faptele omenești, nici moralitatea, nici un act religios nu sunt de ajuns pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu sau pentru a ajunge în cer. Omul moral și cel religios sunt în aceeași barcă cu omul imoral și cel ne-religios. Toți sunt lipsiți de neprihănirea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel, după ce prezintă situația omului moral și al celui religios în Romani 1:18-3:8, declară că atât Grecii cât și Evreii sunt sub păcat, nu este „nici un om neprihănit, nici unul măcar” (Romani 3:9-10). La aceasta mai putem adăuga următoarele versete din Scriptură:
Efeseni 2:8-9 8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Tit 3:5-7 5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, 6 pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; 7 pentru ca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții vecinice.
Romani 4:1-5 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s’a socotit ca neprihănire.„ 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
Nici o faptă bună nu poate fi comparată cu bunătatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este neprihănire deplină. Din această cauză ne zice Habacuc 1:13 că Dumnezeu nu poate avea părtășie decât cu cei care au neprihănire deplină. Ca să fim acceptați de Dumnezeu, trebuie să fim la fel de buni ca El. Înaintea lui Dumnezeu suntem lipsiți, fără ajutor și fără speranță prin puterea noastră. Prin fapte bune nu putem avea viață veșnică şi nici în ceruri nu putem ajunge. Atunci, care este soluția?
Soluția lui Dumnezeu
Dumnezeu este nu numai sfințenie deplină (sfințenie pe care noi niciodată nu o putem avea prin faptele noastre), ci este și dragoste deplină, plin de îndurare și har. Din pricina îndurării și a dragostei Lui, El nu ne-a lăsat fără speranță.
Romani 5:8 8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Acesta este vestea bună a Bibliei, mesajul evangheliei. Este vestea darului lui Dumnezeu, Fiul său, care a devenit om (om-Dumnezeu), a trăit o viață fără păcat, a murit pentru păcatele noastre pe cruce, și a fost înviat din moarte și astfel a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu și că jertfa Lui este o jertfă înlocuitoare pentru noi.
Romani 1:4 4 iar în ce privește duhul sfințeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru…
Romani 4:25 25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.
2 Corinteni 5:21 Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L -a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
1 Petru 3:18 18 Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup , dar a fost înviat în duh…
Cum Îl acceptăm pe Fiul lui Dumnezeu?
Prin victoria lui Isus Hristos pe cruce, Biblia ne spune că „cine are pe Fiul, are viața”. Putem accepta pe Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, ca pe mântuitorul nostru prin credință, încrezându-ne în persoana lui Hristos și în moartea Lui pe cruce pentru păcatele noastre.
Ioan 1:12 12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Ioan 3:16-18 16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața vecinică. 17 Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. 18 Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentru că n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Asta înseamnă că noi trebuie să venim în fața lui Dumnezeu cu o atitudine smerită, adică: (1) ca și păcătoși, care își mărturisesc păcatele, (2) ca cei care recunosc că nici o faptă omenească nu poate aduce mântuire și (3) ca cei care se încred în totalitate numai în Hristos în vederea mântuirii.
Dacă vrei să-l accepți și să te încrezi în Hristos ca și Mântuitorul tău, exprimă-ți această credință în Hristos printr-o simplă rugăciune, prin care îţi recunoști păcatele, acceptând iertarea Lui și încrezându-te în El în vederea mântuirii.
Dacă tocmai te-ai încredințat lui Hristos, ai nevoie să înveți despre viața ta nouă în Hristos și cum să umblii cu Domnul. Îți recomandăm să începi să studiezi Abecedarul Creșterii Creștine(ABCs for Christian Growth). Acest studiu te va conduce pas-cu-pas prin adevărurile de bază ale Scripturii și te va ajuta să-ți creezi o bază solidă pentru credința ta în Hristos.
Versete despre iubirea lui Dumnezeu
Deuteronomul 7;13 El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
Deuteronomul 23;5 Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronomul 33;12 Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, Şi se va odihni între umerii Lui.”
1 Samuel 2;9 El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; Căci omul nu va birui prin putere.
Psalmii 116;15 Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.
Psalmii 127;2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.
Ieremia 31;3 „Domnul mi Se arată de departe: ,Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!
Ieremia 31;20 ,îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine?’ ,Căci când vorbesc de el, îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea îmi arde inima în Mine pentru el, şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul.
Osea 14;4 Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!
Zaharia 8;19 „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!”
1 Ioan 4;19 Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.
1 Ioan 4;10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Iacov 2;5 Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
Evrei 1;9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”
Ioan 16;27 Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
Ioan 15;9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
Cele mai frumoase citate din Biblie despre dragoste
Cantarea Cantarilor 8:6 Pune-ma ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe bratul tau; caci dragostea este tare ca moartea, si gelozia este neinduplecata ca Locuinta mortilor; jarul ei este jar de foc, o flacara a Domnului.
Matei 19:6 Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.
1 Corinteni 13: 1-13 Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte; dar, cand va veni ce este desavarsit, acest „in parte” se va sfarsi. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Proverbe 10:12 Ura starneste certuri, dar dragostea acopera toate greselile.
1 Ioan 4: 7-21 Preaiubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cine nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El. Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Preaiubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; daca ne iubim unii pe altii, Dumnezeu ramane in noi, si dragostea Lui a ajuns desavarsita in noi. Cunoastem ca ramanem in El si ca El ramane in noi prin faptul ca ne-a dat din Duhul Sau. Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul ca sa fie Mantuitorul lumii. Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane in el, si el in Dumnezeu. Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu ramane in el. Cum este El, asa suntem si noi in lumea aceasta; astfel se face ca dragostea este desavarsita in noi, pentru ca sa avem deplina incredere in ziua judecatii. In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste. Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intai. Daca zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci, cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Si aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau.
Romani 12:9-10 Dragostea sa fie fara prefacatorie. Fie-va groaza de rau, si lipiti-va tare de bine.Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. In cinste, fiecare sa dea intaietate altuia.
Efeseni5: 1-2 Urmati, dar, pilda lui Dumnezeu ca niste copii preaiubiti. Traiti in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos si ca o jertfa de bun miros – lui Dumnezeu.
Romani 5:5 Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat.
Coloseni 3: 12-14 Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. Ingaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Dar mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii.
1 Timotei 1:5 Tinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inima curata, dintr-un cuget bun si dintr-o credinta neprefacuta.
1 Ioan 3:18 Copilasilor, sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.
Ioan 13: 34-35 Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.”
Rut 1:16-17 Nu sta de mine sa te las si sa ma intorc de la tine! Incotro vei merge tu, voi merge si eu, unde vei locui tu, voi locui si eu; poporul tau va fi poporul meu, si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri si eu si voi fi ingropata acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine decat moartea!”
Ioan 15:13 Nu este mai mare dragoste decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai.
1 Petru 1:22-23 Deci ca unii care prin ascultarea de adevar v-ati curatat sufletele prin Duhul, ca sa aveti o dragoste de frati neprefacuta, iubiti-va cu caldura unii pe altii, din toata inima; fiindca ati fost nascuti din nou nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu, care este viu si care ramane in veac.
1 Ioan 3:23 Si porunca Lui este sa credem in Numele Fiului Sau, Isus Hristos, si sa ne iubim unii pe altii, cum ne-a poruncit El.
1 Tesaloniceni 12-13 Domnul sa va faca sa cresteti tot mai mult in dragoste unii fata de altii si fata de toti, cum facem si noi insine pentru voi, ca sa vi se intareasca inimile si sa fie fara prihana in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos impreuna cu toti sfintii Sai.
Romani 13:8 Sa nu datorati nimanui nimic, decat sa va iubiti unii pe altii: caci cine iubeste pe altii a implinit Legea.
O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor
De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.
O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis:
„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”.
Când a sfârşit David, Saul a ridicat glasul şi a plâns; şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”.
(Citiţi pe larg istorisirea aceasta în cartea I Samuel -I Rg-cap. 24).
Iată, aceasta este Evanghelia Mântuitorului: „Iubiţi pe cei ce vă urăsc şi faceţi bine celor care vă fac vouă rău!” (Lc 6, 27). Cu această Evanghelie cerca David să-l împace pe Saul şi să mântuie un suflet pierdut. Cu această Evanghelie David l-a dezarmat şi l-a biruit de trei ori pe Saul, făcându-l să zică vorbele: „Tu, Davide, eşti mai bun decât mine!”
Aici stă, dragă cititorule, şi înţelesul vieţii noastre creştine: să-i dezarmăm şi să-i biruim cu Evanghelia pe cei care ne urăsc şi să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi bunătatea sufletului nostru.
David a fugit de răzbunare şi de judecată, pentru că răzbunarea şi judecata sunt ale Domnului, nu ale omului.
Cu cântecul cel dulce al dragostei şi-al iertării să-i biruim pe vrăjmaşii noştri şi să-i aducem la Mântuitorul.
Nimic nu lucrează atât de puternic, într-un suflet păcătos, ca dragostea şi iertarea.
Cu o mie de ani înaintea lui Hristos, David a trăit Evanghelia Mântuitorului. Noi însă suntem la aproape două mii de ani după venirea lui Hristos şi nu trăim această Evanghelie!
Planul de salvare al lui Dumnezeu prezentat in cinci etape din eternitate in eternitate
„Dar ştim că toate lucrurile lucrează impreuna spre bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu, pentu cei care sunt chemaţi potrivit planului Său”.
„Pentru că pe aceia pe care I-a cunoscut dinainte, I-a şi randuit dinainte să fie asemenea Fiului Său, pentru ca El să fie Cel intai născut intre mulţi fraţi.”
„Iar pe cei pe cre I-a randuit dinainte, pe aceştia I-a şi chemat; si pe cei pe care I-a chemat, pe aceştia I-a şi indreptăţit; iar pe cei pe care I-a indreptăţit, pe aceştia I-a şi glorificat. „
Romani 8. 28 – 30
Cuprins:
- Siguranţa divină.
- Drumul salvării lui Dumnezeu.
- Cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu.
- Hotărarea mai dinainte a lui Dumnezeu.
- Chemarea lui Dumnezeu.
- Indreptăţirea.
- Glorificarea.
1. Siguranţa divină.
Dar ştim
Planul lui Dumnezeu de salvare cuprinde toate perioadele de timp, el se intinde de fapt din eternitate in eternitate. El este desfăşurat concis in cateva versete din Biblie in Romani 8 (versetele 28-30 ). Acest plan insă nu cuprinde pe toţi oamenii, ci el se referă la o grupă specială de oameni şi anume la cei ” ce iubesc pe Dumnezeu”. Cine sunt aceştia ? Ei sunt poporul Său, copiii lui Dumnezeu, născuţi din El şi prin Duhul Său. Ei savurează promisiunea divină, siguranţa divină:„Dar ştim că toate lucrurile lucrează impreună spre bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său” (Romani 8,28).
Pavel motivează această siguranţă, despre care vorbeşte, aducand ca argument statornicia (soliditatea) planului etern a lui Dumnezeu pentru salvarea celor ce sunt ai Săi, aşa cum se explică in versetele ce urmează in acest capitol (versetele 29,30). Aceste locuri din text, deosebit de importante fac obiectul studiului nostru in continuare.
Intenţia apostolului scriind aceste cuvinte, a fost ca noi să putem invăţa să vedem totul in lumina planului lui Dumnezeu şi să privim, raportand totul la inalţimea gandurilor şi planurilor Lui eterne. Aceasta este motivaţia siguranţei pline de bucurie: „Dar ştim .” Siguranţa noastră se bazează pe faptul că suntem conştienţi de ceea ce este şi face Dumnezeu pentru noi.. Expresia „ştim” apare foarte des in Noul Testament, atat in Epistolele lui Pavel cat şi in cele ale lui Ioan. Expresia indică perspectiva copiilor lui Dumnezeu – prin ungerea de către Cel Sfant – in lucrurile lui Dumnezeu. (” . si ştiţi toate.” 1.Ioan 2,20)
Aici in Romani 8, cuvintele sunt scrise in versetul 28 „Dar ştim .” in contrast cu „noi nu ştim .” din versetul 26. Această siguranţă divină care ne orientează privirea inainte, ne indreaptă atenţia spre planul etern al lui Dumnezeu, in contrast cu sentimentele noastre nesigure in mijlocul unei creaţii care oftează.
Toate lucrurile lucrează spre bine
Ce ştim deci acum? Ceea ce ştim acum este faptul că toate lucrurile lucrează spre binele acelora care au un loc in aceste planuri eterne şi care au fost chemaţi in mod corespunzător acestora. Căci Dumnezeu este cel ce hotărăşte mersul tuturor lucrurilor. El are toate lucrurile in mana Sa. Nu poate fi nimic care să modifice sau să intervină in schimbarea planurilor Sale. El este deasupra lucrurilor văzute. El foloseşte lucrurile văzute care ne inconjoară şi care probabil ne infricoşează, ca scenă pe care se realizează planurile Sale.
Intenţia Sa eternă se derulează şi totul se desfăşoară pentru ca aceasta să se adeverească. Toate lucrurile trebuie să lucreze spre bine, chiar dacă aparent, totul se desfăşoară greşit. Impreună cu Domnul Isus Hristos, Dumnezeu ne va dărui totul (Romani 8.32). Ele sunt ale noastre, ele ne stau la dispoziţie. Fie că sunt slijitori ai lui Dumnezeu, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale noastre (1Corinteni 3.22).Şi nici unul din aceste lucruri nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 8.39).
Nimic nu poate opri pe Dumnezeu in implinirea planurilor Sale eterne de dragosteşi nimic nu ne poate răpi
Siguranţa dragostei Lui.
In afară de aceasta, noi nu suntem doar obiectele pasive ale dragostei Sale. Nu se spune aici că toate lucrurile lucrează spre binele celor care sunt iubiţi de Dumnezeu (deşi aşa este). Dimpotrivă ceea ce se spune aici este cu mult mai mult : ” Căci ştim că toate lucrurile lucrează spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu”. Deci aici accentul este mai mult pe dragostea noastră faţă de Dumnezeu,in timp ce la sfarşitul capitolului 8 din Romani, este accentuată dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. (nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos).
Dacă deci, suntem creştini adevăraţi, toate lucrurile lucrează pentru noi spre bine, pentru că noi avem privilegiul şi favoarea de a ocupa un loc in planurile de dragoste ale lui Dumnezeu.
Această realitate, nu poate fi percepută in niciun fel prin nivelul practic al credinţei noastre. Dar Dumnezeu aşteaptă de la noi o conştienţă crescandă privind locul pe care El ni l-a dăruit şi a relaţiei minunate in care ne-a adus. Dacă avem o inţelegere clară a poziţiei in care Dumnrzeu ne-a ridicat in Domnul Hristos, inimile noastre se vor umple din ce in ce mai mult cu dragoste şi recunoştinţă. Vom corespunde intr-o măsură mai mare relaţiei pe care o avem cu Tatăl nostru şi vom răspunde dragostei Lui.
Şi astfel vom cunoaşte tot mai bine, că Dumnezeu conduce toate lucrurile intr-un astfel de mod ca acestea să lucreze spre bine.
Toate lucrurile sunt subordonate planului Său divin de salvare , care a inceput cu alegerea Sa şi se termină cu Gloria Sa. Aceasta va intări credinţa noastră, va face să crească increderea noastră şi va inviora nădejdea
noastră.
2. DRUMUL SALVĂRII
Pe aceia pe care ii iubeşte Dumnezeu.
Cand eram păcătoşi, aveam nevoie de o schimbare fundamentală in relaţia noastră cu Dumnezeu. Biblia numeşte aceasta naştere din nou ( Ioan 3 ). Noi a trebuit să fim transformaţi din cei ce urăsc pe Dumnezeu in cei ce iubesc pe Dumnezeu şi să fim aduşi intr-o nouă relaţie cu El. De cand suntem mantuiţi, suntem in relaţia cu Dumnezeu, copii şi fii ai lui Dumnezeu şi in acelaş timp fraţi ai Domnului Isus.
Expresia ” cei care iubesc pe Dumnezeu”, caracterizează noua relaţie pe care cei credincioşi o au cu Dumnezeul şi Tatăl lor. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ei au primit o natură nouă, natura dumnezeiască, care iese in relief prin dragoste.
Atat poziţia noastră inaintea lui Dumnezeu, cat şi relaţia noastră cu El, trebuiau să fie transformate radical. Cand această transformare a avut loc, cand deci ne numim copii ai Dumnezeului cel Viu, ne putem intreba plini de uimire : Ce intenţionează Dumnezeu cu toţi aceştia? Care sunt planurile lui Dumnezeu cu cei pe care i-a adus in această nouă relaţie cu El şi cu Fiul Său iubit?
Am putea oare să acceptăm ideea că am fost aduşi la Dumnezeu printr-o intamplare? Nu ! Dumnezeu, urmăreşte dela inceput un ţel cu privire la aceia pe care ii iubeşte. Există un plan absolut sigur, pe care Dumnezeu il are in vedere, pentru că El ne-a iubit intai.
Intenţia lui Dumnezeu
Romani 8 ne transmite acest plan a lui Dumnezeu. Creşinii pot vedea totul din perspectiva eternităţii. Ei sunt pe drumul spre glorie şi tot ceea ce intampină ei pe acest drum, lucrează spre binele lor. Aceasta contribuie la atingerea ţelului. In lumina intenţiei eterne a lui Dumnezeu totul arată altfel. Intreaga greutate este aşezată pe planul divin de salvare. Cand Apostolul vorbeşte despre:„acei ce iubesc pe Dumnezeu”, se grăbeşte să adauge:„acei ce sunt chemaţi potrivit planului Său”. Aceste douăelemente aparţin unul altuia. Dacă noi iubim pe Dumnezeu şi ii putem spune „Ava, Tată”, aceasta nu este realizarea noastră, ci lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta are a face cu intenţia Lui şi cu chemarea Lui. Este o iniţiativă eternă a lui Dumnezeu. Pentru a implinii planul Său de salvare, El avea nevoie nu doar de decizia Sa proprie, ci şi de chemarea Sa proprie.
Acum deci, care este de fapt drumul providenţial al salvării? Care sunt treptele acestui plan divin? Romani 8 ne arată următoarele cinci trepte:
- Preştiinţa lui Dumnezeu.
- Hotărarea dinainte a lui Dumnezeu.
- Chemarea lui Dumnezeu.
- Indreptăţirea
- Gloria.
Se incepe cu alegerea divină a lui Dumnezeu şi se termină cu gloria eternă. Dumnezeu i-a ales pe ai Săi inainte de timpurile eterne şi prin chemarea Sa şi prin indreptăţirea care era necesară, El ii aduce in glorie, unde le acordă plinătate de bucurii.
3.PREŞTIINŢA LUI DUMNEZEU
Plăcerea Lui erau copiii oamenilor
Aceste versete din Romani 8 ne permit o o privire in planurile lui Dumnezeu, deşi in Epistola către Romani, tema principală nu o reprezintă aceste planuri. Ceea ce iese in relief in Epistola către Romani este răspunderea omului (trăind intai in păcat, apoi trăind pentru Dumnezeu in Isus Hristos). Pare insă, ca şi cum Apostolul Pavel ar ridica aici un voal, pentru a ne permite o privire in ceea ce este din partea lui Dumnezeu. Aici ne sunt prezentate planurile eterne, pe care Dumnezeu le-a stabilit independent de poziţia omului şi neţinand seama de responsabilitatea omenească.
Ceva mai tarziu, găsim in Noul Testament – in Epistola către Efeseni – o prezentare detaliată a acestor planuri eterne pe care Dumnezeu le-a desfăşurat in şi prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos.
Preştiinţa este prima parte din ţelul lui Dumnezeu. Preştiinţa lui Dumnezeu este un aspect al atotştiinţei Sale. Omul trebuie să-şi insuşească ceea ce ştie şi el face aceasta cu ajutorul informaţiilor pe care le primeşte. Suntem in posesia cunoştinţelor noastre, abea după ce ne-am informat la alţii, prin masmedia, sau alte medii de informare. Dumnezeu insă, ştie totul deja dinainte, inainte de a avea loc evenimentul, chiar inainte de a exista oamenii. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este limitată in funcţie de timp – ea depăşeşte timpul – la fel cum Dumnezeu insuşi este deasupra timpului. El ştie dinainte ce urmează să se intample ( cum urmează să se desfăşoare evenimentele). El anunţă sfarşitul de la inceput. ” … din timpuri străvechi, cele nefăcute incă …” (Isaia 46.10)
Ales in Hristos
Preştiinţa lui Dumnezeu are şi un caracter activ. Ea nu constă numai in cunoaşterea a ceea ce se va desfăşura (ce va fi), ci şi in ceea ce stabileşte El şi se va desfăşura (va avea loc). Această preştiinţă lasă urmele ei in cursul evenimentelor. Ea este in legătură cu suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte pe ai Săi şi i-a ales mai dinainte pentru ai face plăcuţi in Cel Preaiubit.
Suntem aleşi dinaintea oricărui timp,
După buna plăcere a lui Dumnezeu,
Puşi in numărul Tău, Cel Preaiubit.
Duhul Tău locuieşte in noi toţi.
Noi vom moşteni cu Tine Doamne,
la plinirea timpului,
Spre lauda gloriei Tale.
De aceea Scriptura ne arată că preştiinţa lui Dumnezeu este in legătură cu insuşi Salvatorul. Ea este in legătură stransă cu persoana şi lucrarea Domnului nostru Isus Hristos. El a fost dat conform planului hotărat al lui Dumnezeu şi după preştiinţa lui Dumnezeu. El a fost de fapt cunoscut, inainte de intemeierea lumii, ca Miel al lui Dumnezeu (Fapte 2,23 ; 1 Petru 1,20).
Preştiinţa este aici in Romani 8, in legătură cu hotărarea mai dinainte a sfinţilor: ” Pentru că pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a şi randuit dinainte „.
Hotărarea mai dinainte merge ceva mai departe decat alegerea mai dinainte, după cum vom vedea la studiul acestor două expresii in Efeseni 1,4,5.
4. HOTĂRAREA MAI DINAINTE
Oameni peste care se odihneşte harul lui Dumnezeu
In Efeseni 1 găsim alegerea mai dinainte in versetul 4 şi hotărarea mai dinainte in versetul 5. Cand Dumnezeu ne-a ales mai dinainte de intemeierea lumii, El a avut in gand să ne aşeze in poziţia de „sfinţi şi fără pată inaintea Sa”. Noi aveam nevoie de o natură nouă care să fie in concordanţă cu Fiinţa Sa, atat cu Sfinţenia Sa, cat şi cu Dragostea Sa. Căci Dumnezeu este Lumină şi El este Dragoste. Acest privilegiu ne-a fost acordat in naşterea din nou. Apoi ceea ce urmează este că avem mai dinainte hotărată „infierea prin Isus Hristos pentru Sine Insuşi, după buna plăcere a Voiei Sale. Aceasta explică clar faptul că hotărarea mai dinainte este insoţită de binecuvantarea respectivă. In vreme ce alegerea mai dinainte este in legătură cu infierea, hotărarea mai dinainte are de-a face cu obţinerea filiaţiei. Creştinii nu sunt numai copii ai lui Dumnezeu ci şi Fii ai lui Dumnezeu. Cat timp am fost in carne (trup), noi nu am putut fi recunoscuţi ca fii ai Săi. A fi copil al lui Dumnezeu este, am putea spune o condiţie de bază pentru a putea apărea in prezenţa Lui. Pe deasupra Dumnezeu ne-a dăruit poziţia de fii, prin binecuvantarea deosebită a infierii.
Suntem acum părtaşi Fiului lui Dumnezeu, care a devenit Om, pentru a ne mantui şi a ne duce la Dumnezeu. Prin Domnul Isus Hristos suntem inaintea lui Dumnezeu fii pentru El, fii de care Dumnezeu are plăcere.
Aceasta este clar in legătură cu ce am citit in Romani 8: Dumnezeu ne-a hotărat dinainte” să fim asemeni chipului Fiului Său, intre care El este intaiul născut intre mulţi fraţi” (versetul 29).
Aceşti fraţi poartă chipul Său şi reflectă gloria Sa. Această binecuvantare deosebită ne putea fi acordată numai ca rezultat al hotărarii mai dinainte, emisă in mod providenţial, urmare a unei decizii ce putea fi emisă spre binecuvantare, chiar inainte de intemeierea lumii.
Pe de altă parte vasele maniei şi-au pregătit singure in timpul vieţii lor distrugerea (Romani 9.22).
Chemarea la gloria lui Dumnezeu
Inţelegem că această hotărare mai dinainte a fost necesară şi pentru faptul că locul omului firesc este pe pămant.”Cerurile sunt cerurile Domnului, dar pămantul L-a dat fiilor oamenilor.” Psalmul 116,16.
Acum insă un Om a fost mutat in cer, in gloria lui Dumnezeu pentrucă El L-a glorificat pe Dumnezeu pe pămant (Ioan 13.31,32; 17.4,5; Faptele Apostolilor 7.25,26). Dar acest Om, Omul Isus Hristos, nu este singur acolo, El are fraţi, El are comoştenitori. El este unit cu o mulţime de fii şi in mijlocul lor el este Intaiul născut. Aceasta inseamnă că El are intre ei primul loc, El este unit cu ei, dar strălucind cu totul in faţa lor.
Aceasta este intenţia lui Dumnezeu. El ne acordă binecuvantarea infierii. El doreşte să ne facă asemenea chipului Fiului Său iubit şi să ne mute cu El in aceeaşi glorie cerească.
Dumnezeu ne-a adus in această poziţie cu totul nouă, care depăşeşte cu mult binecuvantările lui Adam din grădina Eden. De acum avem favoarea să ne adresăm lui Dumnezeu cu „Ava,Tată „(Romani 8,15;Galateni 4,6). Această relaţie cu Tatăl este o roadă a lucrării de răscumpărare a Fiului, Cel care inviat, ne numeşte fraţii Săi (Psalmul 22.22;Ioan 20.17). Noi vom fi totuşi desăvarşit asemănători Chipului Fiului lui Dumnezeu, abia atunci cand El va apare ca Mantuitor al nostru, pentru a transforma trupul nostru smerit in aceeaşi formă a trupului Său de glorie (Filipeni 3.20,21). De aceea filiaţia noastră este in prezent incă obiectul unei speranţe vii. Aşteptăm plini de dor desăvarşirea filiaţiei noastre, mantuirea trupului nostru (Romani 8.23).
Aşadar ultimul ţel al hotărarii mai dinainte cu privire la noi este gloria viitoare, deşi Domnul Hristos a intrat deja acolo şi noi suntem mutaţi deja in El acolo. Totuşi gloria este ultimul pas in planul de salvare, aşa cum ni se arată in Romani 8. Acest gand este confirmat in Efeseni 1, unde hotărarea mai dinainte esre amintită nu numai ca fundament al infierii noastre, ci şi ca fundament al gloriei viitoare, pe care noi o vom moştenii. Noi suntem atat fii, cat şi moştenitori. In Domnul Hristos, noi am dobandit ” o moştenire”, noi cei care suntem hotăraţi mai dinainte după decizia Aceluia care face toul după sfatul Voiei Sale (Efeseni 1.1). Ce poziţie avem ca rezultat al acestei hotărari divine emisă mai dinainte!
In gloria cerească vom fi inconjuraţi de Tatăl şi Fiul pentru eternitate ca fii ai Tatălui şi ca fraţi ai Domnului Isus.
In afară de aceasta vom fi de faţă la apariţia văzută a gloriei lui Dumnezeu, cand Domnul Hristos va păşi in domnia Lui de o mie de ani ca Domn peste toate lucrurile.
5.CHEMAREA LUI DUMNEZEU
Chemarea in lumina Lui minunată
Ajungem acum la mijloacele şi căile pentru intrarea in aceste binecuvantări, la schimbul ce trebuia să fie realizat acum, pentruca noi să fim capabili să intrăm in aceste privilegii.
Pentruca noi să fim inălţaţi in poziţia de fii şi moştenitori, a trebuit să se desfăşoare multe evenimente. Intenţia lui Dumnezeu era să ne binecuvinteze, dar starea noastră căzută Il impiedica să facă aceasta. Noi ajunsesem pe căi rătăcite, eram departe de Dumnezeu. Eram fără Hristos in lume, nu aveam nici o speranţă şi eram fără Dumnezeu in lume (Efeseni 2.12). Noi eram toţi ca nişte oi care ajunseseră departe de cale şi Dumnezeu a trebuit să ne cheme inapoi. Dumnezeu a trebuit să ne cheme la El, căci El voia să implinească planul Său. A trebuit ca noi să fim aduşi la Dumnezeu (1 Petru 3.18). acesta este nucleul chemării. Dumnezeu ne-a chemat din intuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2.9). El ne-a chemat din intunericul spiritual şi moral in care umblam din fire, pentru a ne duce in prezenţa luminii Sale.
Tatăl care ne-a invrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor in lumină, care ne-a eliberat din stăpanirea intunericului … ( Coloseni 1.12,13 ). Această chemare este şi dăruitoare de viaţă. Nu numai că am fost chemaţi din intuneric in lumuina Sa minunată, ci şi de la moarte la viaţă. Aşa cum Lazăr a fost chemat din mormant, noi am fost treziţi din somnul morţii spirituale in care ne aflam. Minunea chemării constă in faptul că cei morţi aud glasul Fiului lui Dumnezeu şi sunt aduşi la viaţă ( Ioan 5.24,25 ). Partea la care suntem chemaţi este viaţa eternă ( 1Timotei 6.12 ).
In Biblie putem găsi mai multe despre aceste lucruri. Inainte eram sclavi ai păcatului, dar acum am fost chemaţi la libertatea creştină ( Galateni5.13 ). Eram nemantuiţi ( 2 Timotei 3.2 ), acum insă, suntem numiţi sfinţi ( Romani 1.7 ; 1 Corinteni 1.2 ).
Trăiam in necurăţie, dar Dumnezeu ne-a chemat in sfinţenie ( 1 Tesalonicieni 4.7 ). Noi trăiam in vrăjmăşie cu Dumnezeu şi cu oamenii, dar acum am fost chemaţi la pacea lui Hristos intr-un trup ( Coloseni 1-9). Nu aveam nici o părtăşie cu Hristos, dar am fost chemaţi la părtăşia cu Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos Domnul nostru. ( 1 Corinteni1.9 ). Nu puteam ajunge la gloria lui Dumnezeu ( Romani 3.23 ), acum insă Dumnezeu, ne cheamă in propria Sa Impărăţie şi propria Sa Glorie (1Tesalonicieni 2.12 ). Dumnezeu este Dumnezeul oricărui har, care ne-a chemat la gloria Sa eternă in Hristos Isus ( 1 Petru 5.10 ).
In general spus, aspectul pozitiv al chemării este cel mai important: Aşadar nu starea din care am fost chemaţi, ci binecuvantarea la care suntem chemaţi. Următoarele locuri din Scriptură ne arată acest lucru. Suntem chemaţi să primim promisiunea Duhului (Faptele Apostolilor 2.39), să caştigăm premiul alergării (Filipeni 3.14), să obţinem gloria Domnului nostru Isus Hristos (2 Tesalonicieni 2.14), să primim moştenirea eternă (Evrei 9.15), să moştenim binecuvantări (1 Petru 3.9). Chemarea lui Dumnezeu ne invredniceşte să primim binecuvantările pe care El le-a pregătit pentru noi inainte de timpurile eterne. Chemarea are loc intr-un anume punct al timpului, in timp ce preştiinţa lui Dumnezeu este eternă. Scopul chemării este de a implini intenţia Sa eternă. „… după planul veacurilor pe care L-a făcut in Hristos Isus, Domnul nostru …” (Efeseni 3.11).”El ne-a mantuit şi ne-a chemat cu o chemare sfantă nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan şi harului care ne-a fost dat in Hristos Isus mai inainte de timpurile veacurilor, …” (2 Timotei 1.9). Romani 8 ne spune de asemenea că suntem chemaţi după intenţia Sa. Aşadar chemarea noastră este necesară pentru a indeplini hotărarea mai dinainte a lui Dumnezeu. (Romani 8.28,30). Ea este o parte de legătură indispensabilă intre intenţia eternă a lui Dumnezeu şi gloria eternă la care El ne-a hotărat mai dinainte. Nimeni nu este indreptăţit la binecuvantările cereşti pe care Dumnezeu le-a dăruit in Domnul Isus Hristos, dacă nu este chemat de Dumnezeu să le moştenească.
CHEMAŢI LA BINECUVANTĂRI CEREŞTI
Această chemare este o necesitate independentă de căderea omului căci ea include moştenirea binecuvantărilor cereşti, care depăşeşte cu mult binecuvantările pe care le-a avut Adam in grădina Eden. Este chemarea lui Dumnezeu „sus”, chemarea cerească (Filipeni 3.14; Evrei 3.1). Adam era nevinovat şi el a avut paradisul pe pămant dar el nu a fost chemat să intre in prezenţa lui Dumnezeu in cer. Chemarea lui a fost in legătură cu pămantul, el nu a fost făcut potrivit pentru cer. Primul om nu a purtat caracteristicile noii creaţii, dreptatea şi sfinţenia adevărată, care duc la o separare completă de tot ceea ce conduce la rău (Efeseni 4.24). Adam a fost o creatură, care purta chipul lui Dumnezeu, dar el nu a fugit de stricăciunea care vine in lume prin pofte. El nu a fost creştin, nu a fost un părtaş al naturii dumnezeieşti, care refuză răul şi il respinge (2 Petru 1.4). Deşi el a purtat aici pe pămant chipul lui Dumnezeu, nu a fost capabil să intre in gloria cerească şi să fie in cer in acelaşi chip al Fiului lui Dumnezeu. Acest lucru este in exclusivitate roada unei „aşa de mari mantuiri” (Evrei 2.3). Ea ne-a adus mai multă binecuvantare decat aceea pe care Adam a pierdut-o atunci cand a căzut. De aceea această chemare şi este in legătură cu puterea salvatoare şi innoitoare care era necesară pentru a ne face potriviţi acestei poziţii cereşti. Chemarea nu este fără alegere, ea este vie şi plină de putere. Glasul lui Dumnezeu este dătător de viaţă şi aduce starea de nou născut. Noul Testament vorbeşte aproape totdeauna in acest fel şi in acest mod despre chemare şi aceasta cuprinde atat chemarea prin Evanghelie cat şi acţiunea lui Dumnezeu in inimile noastre, prin care noi ascultăm chemarea lui Dumnezeu şi credem Cuvantul Său. Aceste două elemente aparţin unul altuia. Chemarea noastră este chemarea lui Dumnezeu care rezultă din hotărarea Sa plină de har pe care a avut-o mai dinainte.(Romani 8.28-30; 2 Tesalonicieni 3.13,14; 2 Timotei 1.9; 2 Petru 1.9).
O excepţie cunoscută de la această regulă este pilda sărbătorii de nuntă din Matei 22, unde este accentuat caracterul exterior al chemării. Chemarea nu este acolo in legătură cu o hotărare mai dinainte, ci acolo este mai mult in contradicţie cu ea.(„căci mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi”).
Aşadar inainte de orice, chemarea lui Dumnezeu este lucrarea sa proprie. Dumnezeu este cel care ne cheamă, aceasta este amintit de circa 15 ori in Noul Testament. Este chemarea Sa (Efeseni 1.18). Dar glasul său ajunge la noi prin Fiul Său. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Cuvantul, care era la Dumnezeu (Ioan 1.1).
Acesta este un al doilea aspect al chemării. Este chemarea lui Dumnezeu in Hristos Isus.(Filipeni 3.14). Noi suntem chemaţi in Domnul şi in Harul lui Hristos (1 Corinteni 7.22; Galateni 1.6). Hristos venise să chenme păcătoşi la pocăinţă (Luca 5.32).
Un al treilea aspect al chemării este mijlocul prin care Dumnezeu face să ii fie auzit glasul. Dumnezeu ne cheamă prin Evanghelie (2 Tesaloniceni 2.14), care este predicată avand ca temelie lucrarea desăvarşită a Fiului Său.
6. INDREPTĂŢIREA
Cum poate fi un om drept in faţa lui Dumnezeu ?
Următorul pas care ne pregăteşte pentru glorie este indreptăţirea. Omul păcătos trebuia să fie declarat fără nici o vină fiind considerat drept. El trebuia să fie făcut drept, pentru a fi potrivit pentru gloria pe care Dumnezeu a pregătit-o aleşilor Săi. Căci nu ii este permis nici unui om nedrept să intre in gloria lui Dumneze, in lumina pură a prezenţei Sale. Privind indreptăţirea, este valabil acelaş principiu, pe care l-am văzut in legătură cu chemarea : ea este parte necesară intre intenţia eternă a lui Dumnezeu şi gloria viitoare a lui Dumnezeu, in care se implineşte această intenţie. Domnul nostru nu a venit să cheme la pocăinţă ” drepţii ” (aceasta inseamnă oameni care se consideră pe sine drepţi), ci pe păcătoşi ( Luca 5,32). Dar aceşti păcătoşi care s-au pocăit, nu pot rămane păcătoşi, de indată ce ei au auzit chemarea lui Dumnezeu. Ei trebuie făcuţi drepţi. Indreptăţirea este privită in Romani sub trei puncte de vedere diferite:
- In primul rand indreptăţirea inseamnă, că păcătoşi vinovaţi sunt declaraţi liberi de păcatele lor prin sangele ispăşitor al Domnului Hristos. Aceasta este o lucrare a Harului lui Dumnezeu şi noi o primim ca dar al Său. Indreptăţirea nu se realizează prin propriile noastre lucrări, sau prin lucrările legii, ci prin credinţa in Domnul Isus Hristos. Noi suntem indreptăţiţi prin Harul lui Dumnezeu, prin salvarea care este in Hristos Isus.(Romani 3,20 – 4,8).
- In al doilea rand, indreptăţirea are mai inainte chiar o latură pozitivă, pentrucă Domnul Hristos a inviat din morţi. El a fost dat din cauza nelegiuirilor noastre şi a fost inviat pentru indreptăţirea noastră (Romani 4,25 ). Invierea lui dovedeşte că Dumnezeu a primit lucrarea Lui şi a găsit satsfacţie (mulţumire) deplină in ea. Noi ne punem increderea aşadar nu numai in valoarea morţii Domnului Hristos, ci şi in puterea invierii Lui. Obiectul credinţei noastre este pe de o parte acel Unul care a murit datorită păcatului, o dată pentru totdeauna, iar pe de altă parte este Dumnezeu care L-a inviat din morţi şi L-a glorificat la dreapta Sa. Ca rezultat al acestui fapt, avem pace cu Dumnezeu, avem acces la acest Har, in care suntem şi ne odihnim in nădejdea Gloriei lui Dumnezeu (Romani 4,24 – 5,2).
- In al treilea rand, indreptăţirea este o ” indreptăţire a vieţii „, bazată pe unirea cu Hristosul inviat. El este capul unei generaţii noi de oameni şi noi am fost făcuţi prin ascultarea Sa drepţi – aşa cum prin neascultarea unui om am devenit păcătoşi (Romani 5, 18,19).
Indreptăţirea vieţii
Acest ultim punct este foarte important. Dumnezeu ne declară drepţi nu numai pentru că păcatele noastre sunt şterse, ci şi penru că in Hristos noi suntem o nouă craţie. Dumnezeu nu ne vede mai departe ca fiind copii ai lui Adam, ca oameni fireşti şi păcătoşi căzuţi. El ne priveşte ca pe acei ce sunt legaţi cu un Altul şi anume cu Domnul cel inviat Capul unei noi generaţii. Noi am murit cu Hristos şi aceasta consituie sfarşitul legăturii noastre cu intaiul Adam. Acum suntem in Hristos: In Cel inviat noi avem o poziţie complet nouă şi o viaţă complet nouă. De aceea indreptăţirea are de a face nu numai cu faptele noastre rele, cu păcatele noastre ( şi aceasta se vede prin faptul că ele nu ne mai apasă), ci şi cu viaţa noastră, corespunzătoare naturii din care izvorăşte. De aceea Romani 6,7 ne spune, că noi am fost declaraţi liberi faţă de păcat. Faptul că expresia „păcat” este la singular, arată că este vorba de natura păcătoasă, acea putere rea, care este aducătoare de fapte păcătoase sau păcate.
Noi am murit cu Hristos şi astfel suntem morţi faţă de păcat. Dumnezeu ne priveşte ca trăind pentru El, in Hristos Isus Domnul nostru. In Domnul Cel inviat avem o poziţie nouă in faţa lui Dumnezeu şi de asemenea o viaţă nouă şi amandouă sunt caracterizate printr-o dreptate desăvarşită. Din acest motiv, pentru că suntem in Hristos, pentru că uniţi cu El care este Capul unei noi generaţii, nu mai există nici o osandire impotriva noastră. ” Acum dar nu mai este nici o osandire pentru cei care sunt in Hristos. Cine este cel care ar condamna ? Dacă Dumnezeu insuşi este Cel ce ne indreptăţeşte, cine ar putea apoi să emită o acuzaţie impotriva noastră ?” (Romani 8,1, 33,34)
Indreptăţirea se bazează pe moartea şi invierea lui Hristos. Noi nu suntem indreptăţiţi prin viaţa desăvarşită pe acest pămant a Domnului Isus Hristos, sau prin ascultarea Sa desăvarşită faţă de lege. Ci noi am fost indreptăţiţi, pentru că am fost făcuţi una cu Acela care a murit şi apoi a inviat. Hristos ne-a răscumpărat prin moartea Sa de blestemul legii, devenind blestem pentru noi (Galateni 3,13). Moartea lui Hristos a constituit sfarşitul vieţii noastre carnale şi invierea Lui ne-a conferit un loc nou şi o viaţă nouă. Cu viaţa noastră de inviere posedăm acum o indreptăţire a invierii, cum s-ar putea numi, care se bazează pe propria inviere a lui Hristos şi pe propria Sa Glorie.
Dumnezeu a lucrat in dreptate in favoarea Fiului Său, inviindu-L din morţi şi inălţandu-L la dreapta Sa. Dumnezeu nu Il putea lăsa printre cei morţi, după ce a implinit lucrarea de mantuire, glorificand in mod desăvarşit pe Tatăl şi Dumnezeul Său. Dumnezeu L-a inviat şi L-a incununat cu Glorie şi Onoare. Acesta a fost un act de dreptate al lui Dumnezeu. Glorificarea Domnului Hristos in cer este răspunsul drept la lucrarea pe care Domnul Isus a făcut-o aici pe pămant. (Ioan 13,31,32; 16,10; 17,4,5)
Noi impărţim locul şi poziţia pe care Domnul Isus Hristos le-a primit de la Dumnezeu ca rezultat al favorii pe care i-a acordat-o in urma lucrării Lui. Aceasta este esenţa indreptăţirii noastre. Noi suntem uniţi cu El in invierea şi glorificarea Sa. Dumnezeu ne-a acordat acelaş loc pe care Domnul Hristos l-a dobandit pe drept. Dumnezeu ne vede una cu El, Dumnezeu ne vede una in El. Domnul Hristos este Capul nostru şi Reprezentantul nostru. Locul Lui e locul nostru şi viaţa Lui e viaţa noastră. Aşa cum exprimă apostolul Pavel: „Din El,( aceasta inseamnă din Dumnezeu) voi sunteţi insă in Hristos Isus care a devenit pentru noi … indreptăţire … „(1 Corinteni 1,30)
„Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu in El.” (2 Corinteni 5,21)
7.GLORIFICAREA
„Pe aceştia i-a şi glorificat.”
Aceasta ne arată cum indreptăţirea este in legătură cu glorificarea. Indreptăţirea ne dă, pe măsura dreptăţii, un loc in gloria lui Dumnezeu. Indreptăţirea ne autorizează pentru gloria cerească, pentru care noi in mod natural nu eram absolut de loc potriviţi. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de Gloria lui Dumnezeu (Romani 3,23). De aceea nu este de mirare că Epistola către Romani, accentuiază atat de puternic contrastul cu poziţia noastră actuală. Inainte eram excluşi de la Gloria lui Dumnezeu, ea era pentru noi de neatins.”Dar acum pentru că am fost indreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu … şi ne lăudăm in speranţa gloriei Lui” (Romani 5,12). Romani 8 formulează aceasta chiar la forma timpului trecut: ” … … pe aceea pe care El i-a indreptăţit, pe aceştia i-a şi glorificat ” (vers. 30).
Glorificarea nu este numai o speranţă, ea este ceva ce posedăm deja in Hristos. Domnul Hristos cel glorificat este arvuna glorificării noastre proprii. Dumnezeu ne vede in El şi in El, El ne-a dat gloria pe care El, Omul Isus Hristos a obţinut-o pentru noi.
Să mergem la Romani 9, unde suntem numiţi „vase ale indurării” lui Dumnezeu, pe care El le-a pregătit mai dinainte spre glorie (vers.23). Aici este consemnată o linie in trecut, arătand spre intenţia eternă a lui Dumnezeu. Era intenţia Lui să ne facă una cu Fiul Său şi să ne aducă in glorie. Era dorinţa Lui să ne introducă in cer in prezenţa Lui. Scopul acestei intenţii eterne este atribuirea gloriei cereşti pentru totdeauna celor ce fac obiectul Harului Său. Planul Său este să ne transforme in oameni care să poarte in Glorie chipul Fiului Său. Şi pentru aceasta El ne-a pregătit inainte de intemeierea lumii (Romani 9,23).
Privind felul cum decurge acest plan, cunoaştem două aspecte; un aspect exterior şi un aspect interior. Intenţia lui Dumnezeu va fi implinită in Gloria exterioară, Glorie cu care El va umple creaţia Sa. Gloria Numelui lui Dumnezeu va fi văzută de intreg pămantul, cand Domnul Hristos, ca ultimul Adam, va ocupa poziţia Sa de domnie pentru o mie de ani (Psalmul 8). Atunci creaţia va fi eliberată de robia stricăciunii spre libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Şi noi inşine vom primi eliberarea trupurilor noastre şi vom fi de asemenea glorificaţi (Romani 8, 21-23). Cei mantuiţi vor fi descopriţi cu Domnul Hristos in glorie, după ce mai intai ei vor fi ridicaţi in glorie şi trupul smereniei lor va fi transformat in aceiaşi formă cu trupul Gloriei Lui (Filipeni3,21 ; Coloseni 3,4).
Gloria Lui va fi apoi văzută şi admirată in ei. (2Tesalonicieni1.10). Aşa cum primul Adam nu a fost singur, ci impreună cu Eva, guvernand peste prima creaţie, tot aşa Cel de al doilea Adam va avea mireasa Sa, Adunarea glorificată şi va domni cu ea in viitor pe pămant.
Tu ai pus măreţia Ta mai presus de ceruri.
In ultima carte a Bibliei, gloria Adunării ca mireasă, soţia mielului este numită „Gloria lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21,11-23). Aceasta este revelaţiei Gloriei lui Dumnezeu din afară in creaţie. Adunarea este sediul ceresc, centrul ceresc al acestei Glorii, căci o iluminează Gloria lui Dumnezeu şi Mielul este Luminătorul ei, Lumina ei (Apocalipsa 21,23 ; 22,5). Este Ierusalimul cel de sus, in timp ce Ierusalimul cel de acum, va fi după restaurarea sa centrul acestei glorii pe pămant. Această glorie a noului Ierusalim va fi realizată de creaţie. Găsim acest aspect al glorificării noastre şi in Evanghelia după Ioan, unde Fiul insuşi spune in rugăciunea Sa către Tatăl: „Şi Eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o Tu … ca să cunoască lumea că Tu m-ai trimis … ” (Ioan 17,22,23). Aceasta este o glorie revelată in exterior, prin care ii este ingăduit lumii să il recunoască.
Acestuia ii urmează nemijlocit aspectul interior al glorificării noastre – această parte a gloriei care este ascunsă de lume şi care nu poate fi văzută decat de copiii lui Dumnezeu, respectiv de aceea care sunt „oameni din casa lui Dumnezeu”. In Ioan17.24citim: „Tată, doresc, ca aceia pe care mi i-ai dat Tu să fiei şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea, pe care mi-ai dat-o Tu, pentru că m-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii.” Aceasta este gloria casei Tatălui, unde Domnul Hristos ne-a pregătit un loc după intrarea Sa la Tatăl. In casa Tatălui vom vedea şi vom admira gloria Domnului Hristos. Este adevărat că El savurează acolo o parte deosebită a gloriei, căci El este Intaiul născut intr mulţi fraţi. Noi vom fi asemenea Lui in descoperirea văzută a gloriei Sale cand El apare in glorie (Coloseni3,4). Acesta nu este numai aspectul interior al gloriei Sale. In casa Tatălui Său noi vom vedea şi vom admira gloria Lui unică.
Există aşadar o glorie a copiilor lui Dumnezeu care va putea fi văzută de creaţie şi această libertate a gloriei copiilor lui Dumnezeu va fi chiar să fie impărţită creaţiei (Romani 8,21). Există insă şi o altă altă glorie, care rămane ascunsă lumii, ea se limitează la copiii lui Dumnezeu. In domeniul exterior al gloriei vom fi ca Domnul Hristos (1Ioan 3,2). Domeniul interior al gloriei este casa Tatălui, unde Fiul are un loc unic, căci acesta este locul Său din eternitate. Noi vom fi aduşi in această sferă intimă a gloriei, căci suntem acei mulţi fii, pe care Dumnezeu să-i aducă la glorie. Şi Fiul insuşi ne-a pregătit un loc in casa Tatălui unde sunt multe locaşuri. Şi noi vom fi aduşi acolo pentru a vedea pe Fiul şi pentru a admira gloria lui unică! Vom fi aduşi acolo pentru ca Tatăl să poată privi cu plăcere la noi, pentru că purtăm chipul asemănător Fiului Său şi reflectăm gloria Fiului Său!
Editura Ernst Paulus, Haltweg 23 D – 67434 Neustadt / W
Titlul original: ” Devine Design ” ( Gods plan of Salvation, presented in five steps from eternity to eternity). Apărută la : Chapter Two, GB – London ( Prima ediţie 1999 )
(Traducere din limba germană – Ion Petru – Bucureşti 2002)
Iată,cum înţelegeţi că dragostea lui Dumnezeu nu se compară cu dragostea omenească, naturală,maimuţărească
Dragostea omenească, naturală, peste noapte, se poate transforma în ură, dar dragostea lui Dumnezeu nu cedează.
Definiţia dragostei lui Dumnezeu o găsim în 1.Corinteni capitolul 13:
-
CORINTENI 13:4-8
4 Dragostea este ÎNDELUNG RĂBDĂTOARE, este plină de BUNĂTATE: dragostea NU PIZMUIEŞTE; dragostea NU SE LAUDĂ, NU SE UMFLĂ DE MÂNDRIE,
5 NU SE POARTĂ NECUVIINCIOS, NU CAUTĂ FOLOSUL SĂU, NU SE MÂNIE, NU SE GÂNDEŞTE LA RĂU,
6 NU SE BUCURĂ DE NELEGUIRE, ci SE BUCURĂ DE ADEVĂR,
7 ACOPERE TOTUL, CREDE TOTUL, NĂDĂJDUIEŞTE TOTUL, SUFERE TOTUL.
8 DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
Poţi vedea că, dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât toate celelalte lucruri enumerate aici de Pavel. Este mai mare decât profeţiile, vorbitul în limbi sau ştiinţa. De ce este mai mare?
Deoarece, într-o bună zi toate celelalte lucruri vor dispărea, vor trece. Însă, dragostea lui Dumnezeu nu se va termina niciodată.
Nu va exista vorbitul în limbi în Rai, nici profeţii, precum nici cuvântul cunoaşterii, ori manifestările darurilor Duhului. Acele lucruri vor trece.
Dar dragostea – dragostea dumnezeiască – va exista întotdeauna. Nu va trece deoarece Dumnezeu este dragoste, iar Dumnezeu este etern! Nu numai că dragostea lui Dumnezeu este veşnică, ci Biblia spune că dragostea lui Dumnezeu suferă tot ce ar veni în cale. Ceînseamnă a suferi totul? Biblia amplificată spune: „Dragostea
îndură orice şi toate ce ar veni în cale…” (versetul 7). Nădejdea ei nu păleşte şi dragostea lui Dumnezeu nu eşuează.
Acum să citim versetul din Biblia Amplificată, pentru că defineşte dragostea dumnezeiască mult mai clar.
1.CORINTENI 13:4-8 (Amplificat)
4 dragostea este îndurătoare, este plină de bunătate şi răbdare: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă şi nu este invidioasă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău. Dragostea nu insistă asupra drepturilor sale sau căilor sale, de aceea nu-şi caută folosul, nu este iritant sau înfricoşător sau mânios; nu ţine cont de
răutatea comisă împotriva ei – nu o interesează suferinţa nelegitimă.
6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7 Dragostea îndură orice, tot ce ar veni în cale, este
întotdeauna gata să creadă tot ceea ce este cel mai bun
despre toată lumea, nădăjduirea ei nu păleşte sub nicio
circumstanţă şi suferă totul (fără a slăbi).
8 Dragostea nu va pieri niciodată şi nu se va sfârşi,
proorociile se vor sfârşi (este darul interpretărilor voinţei şi
orânduielii divine); limbile vor înceta, vor fi distruse, precum
şi cunoştinţa va avea sfârşit (este ceea ce îşi va pierde valoarea
şi va fi suprimat de adevăr).
Aş dori ca toţi credincioşii să-şi facă într-adevăr timp ca acest
verset din Scriptură să se îmbibe în minţile şi în inimile lor. Simpla
umblare în lumina acestui verset ar soluţiona foarte multe dintre
problemele lor.
De exemplu, cum spune 1.Corinteni 13:4 din Biblia amplificată:
„dragostea este îndurătoare, este plină de bunătate şi răbdare”.
Mulţi omeni sunt îndurători, însă îndurarea lor nu este plină de
bunătate şi răbdare! Ei îndură pentru simplu motiv că sunt nevoiţi,
dar aduc la cunoştinţa tuturor cât sunt de îndurători!
De exemplu, uneori soţul îndură unele lucruri de la soţia sa, dar
nu este plin de bunătate în timp ce o face. Alteori soţia este nevoită
să îndure sau să facă ceva pentru soţul ei, însă ţine să atragă atenţia
că ea suferă!
Însă, dragostea dumnezeiască este lung îndurătoare şi răbdătoare
şi este plină de bunătate în timp ce îndură. Şi nu slăbeşte, nu păleşte
şi nu se sfârşeşte. Nu eşuează.
Relatând îndeaproape versetul 7: „Dragostea îndură orice şi tot
ce ar veni în cale”. Auzi persoane spunând că: „Nu-l mai pot iubi!”
Ori: „Mi-a fost de ajuns! N-o mai pot iubi.” Dragostea poate.
Dragostea lui Dumnezeu poate îndura sub orice circumstanţă fără a
slăbi ori a se sfârşi.
Iar de vreme ce dragostea lui Dumnezeu este în tine, şi tu poţi
îndura în orice situaţie. Poate spui că: „Nu mai pot suporta.” Sau:
„Nu mă mai înţeleg cu XY.” Dar acea dragoste a lui Dumnezeu
care lucrează în tine şi prin tine, poate!
Gândeşte-te cât îndură Dumnezeu de la noi toţi! Am fost pastor
timp de aproape doisprezece ani, şi ştiu că uneori este greu să te
înţelegi cu oamenii. De exemplu, îmi amintesc când noaptea, după
ce am venit de la slujbă, am stat şi m-am gândit câte îndură
Dumnezeu de la noi, şi m-a apucat râsul. I-am spus lui Dumnezeu
„Doamne, eu îmi pierd răbdarea faţă de anumiţi indivizi, iar Tu vii
şi, iată, Te înţelegi cu noi toţi.”
Ei bine, Dumnezeu nici nu ne va cere ceva ce noi nu am putea să
facem. Dacă El ne-a spus să ne iubim unii pe alţii, atunci noi putem
face acest lucru. De ce? Deoarece Dumnezeu este dragoste, iar noi
împărtăşim dragostea Lui care a luat stăpânire în inimile noastre.
De fapt, caracteristica cea mai însemnată a lui Dumnezeu este
dragostea Lui. Dragostea este natura lui Dumnezeu. Iar când ne-am
născut din nou, dragostea Lui a devenit parte a inimii noastre prin
Duhul Sfânt.
De aceea, dacă vom umbla în lumina dragostei lui Dumnezeu
nici noi nu vom slăbi. Vom fi capabili a continua în a iubi pe
diferiţi indivizi, indiferent dacă trupul nostru carnal simte sau nu în
aşa fel. Trebuie să iubim oamenii cu aceeaşi dragoste ca şi
Dumnezeu.
Acum, să analizăm o altă caracteristică a dragostei dumnezeieşti
1.Corinteni 13:5 „Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul
său…” De aceea, dragostea lui Dumnezeu funcţionează în noi şi
prin noi „fără a căuta folosul său.”
Biblia Amplificată spune: „Dragostea (dragostea lui Dumnezeu
în noi) nu insistă asupra drepturilor sale sau căilor sale, de aceea
nu-şi caută folosul.” Acest lucru înseamnă că dragostea divină nu
este egoistă. Nu-şi pune interesele şi propria persoană pe primul
loc.
Tu, îţi cauţi în primul rând propriile interesele sau pui pe primul
loc bunăstarea altor persoane? A pune pe alţii în faţa intereselor
proprii este o regulă bună de urmărit în a vedea dacă umbli sau nu
în dragostea dumnezeiască.
De prea multe ori credincioşii sunt la nivelul firesc, natural în
loc să umble în Duh. Te-ai mai gândit vreodată la asta? A umbla în
Duh, înseamnă a umbla în dragostea dumnezeiască.
Însă prea mulţi oameni se comportă la nivelul firesc şi devin
egoişti. Nu contează cât de mult rănesc pe altcineva, spun în aşa
fel: „Am şi eu drepturile mele! Şi am să mă asigur că le voi obţine
şi eu!”
Însă dragostea dumnezeiască nu insistă asupra drepturilor sale.
Până când te zbaţi pentru propriile drepturi nu vei putea umbla în
dragostea lui Dumnezeu.
Nu vei fi capabil a crede pe deplin în Dumnezeu până când nu
pricepi şi nu umbli în dragostea dumnezeiască. De ce? Deoarece
Dumnezeu este dragoste, iar credinţa dumnezeiască lucrează prin
dragoste.
Deci, a crede pe deplin în Dumnezeu şi a lucra în credinţa lui
Dumnezeu înseamnă să umbli în dragostea lui Dumnezeu.
Ce înseamnă că Dumnezeu este dragoste?
Răspuns: Ce înseamnă că Dumnezeu este dragoste? În primul rând, vom vedea cum este descrisă dragostea în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, după care vom observa câteva dintre modalităţile prin care aceasta se aplică lui Dumnezeu. „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:4-8a).
Aceasta este descrierea dată de Dumnezeu pentru dragoste. Aşa este El, iar creştinii trebuie să facă din aceasta scopul lor în viaţă, chiar dacă vor fi întotdeauna undeva în drum către îndeplinirea acestui scop. Cea mai mare exprimare a dragostei lui Dumnezeu ne-a fost comunicată nouă în Ioan 3:16 şi Romani 5:8. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu (Iisus Hristos), pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”; „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Se poate vedea din aceste versete că dorinţa cea mai mare a lui Dumnezeu este ca noi să ne alăturăm Lui în locuinţa Sa veşnică din Rai. El a făcut posibilă aceasta plătind în locul nostru pentru păcatele care ne aparţin. El ne iubeşte pentru că a ales să ne iubească. „Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!” (Osea 11:8b). Dragostea iartă. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9).
Dragostea (Dumnezeu) nu este dăruită cu forţa nimănui de către Dumnezeu. Cei care vin la El fac acest lucru ca răspuns la dragostea Lui. Dragostea (Dumnezeu) arată bunătate tuturor. Dragostea (Iisus) a fost manifestată prin facerea de bine tuturor, fără discriminări sau părtiniri. Dragostea (Iisus) nu râvneşte la ceea ce au alţii, ci trăieşte o viaţă smerită fără a se plânge sau compătimi. Dragostea (Iisus) nu s-a lăudat în legătură cu Cine a fost în trup, cu toate că ar fi putut să domine pe toţi cei cu care s-a întâlnit. Dragostea (Dumnezeu) nu obligă la supunere. Dumnezeu nu L-a forţat pe Fiul Său să I se supună, ci dimpotrivă, Iisus S-a supus în mod voluntar Tatălui Său ceresc: „pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl” (Ioan 14:31). Dragostea (Iisus) a fost şi este întotdeauna îndreptată către nevoile altora.
Această succintă descriere a dragostei prezintă o viaţă altruistă, dezinteresată, prin contrast cu viaţa egoistă a oamenilor obişnuiţi. În mod uimitor, Dumnezeu a dăruit celor care Îl primesc pe Fiul Său Iisus Hristos ca Mântuitorul păcatelor lor abilitatea de a iubi la fel cum iubeşte El, prin puterea Duhului Sfânt (a se vedea Ioan 1:12; 1 Ioan 3:1, 23, 24). Ce privilegiu dar şi ce provocare!
Cea mai mare dintre acestea este Dragostea
„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?”
(Romani 8:28-39)
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Încep în dimineaţa aceasta cu două întrebări. Nu o să vă cer să ridicaţi mâna. Dar trebuie să răspundeţi la aceste întrebări înaintea lui Dumnezeu. Răspundeţi-I lui Dumnezeu în linişte la fiecare întrebare. Motivul pentru care fac acest lucru este acela că de modul în care răspundeţi la aceste întrebări depinde dacă restul acestui mesaj este pentru voi acum, sau este doar o invitaţie să veniţi şi să vă încredeţi în Isus.
Întrebările se bazează pe Romani 8:28. Avem aici una dintre cele mai minunate asigurări ale dragostei lui Dumnezeu din întreaga Biblie. Dar sunt două condiţii care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ea. Nu e valabilă pentru oricine. Este pentru cei descrişi în acest verset: „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele 1) celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele 2) celor ce sunt chemaţi după planul Său.”
Deci, iată întrebările:
Întrebarea nr. 1: Îl iubeşti pe Dumnezeu? Nimeni nu Îl iubeşte pe Dumnezeu la modul perfect în această viaţă. Nu aceasta e întrebarea. Cu toţii ştim că poate exista o dragoste reală, care uneşte, pentru soţie, soţ, mamă sau tată, pentru un prieten drag, fără ca acea dragoste să fie perfectă. De fapt, cu cât dragostea e mai mare şi mai autentică, cu atât îşi simte mai acut propriile-i imperfecţiuni. Întrebarea nu se referă la o dragoste perfectă. Întrebarea e: Este Dumnezeu comoara ta? Isus a spus: „Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră” (Luca 12:34). Cu alte cuvinte, acolo va fi şi dragostea voastră. El încerca să ne convingă să ne strângem comori în cer, nu pe pământ. Ne chema să Îl preţuim pe Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. Pentru că tot ce consideri comoară, aceea va îmbrăţişa şi va iubi şi inima ta. Deci: „Îl iubeşti pe Dumnezeu?” înseamnă „Este El comoara ta?” Este Dumnezeu cea mai valoroasă realitate din viaţa ta?
Întrebarea nr. 2: Ai fost tu chemat de Dumnezeu după planul Său? Această întrebare nu înseamnă: „Ai auzit vreodată Evanghelia?” Sau: „Ai fost vreodată invitat să te pocăieşti şi să crezi?” Versetul 30 ne arată clar despre ce chemare e vorba aici: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Toţi cei ce sunt chemaţi, sunt socotiţi neprihăniţi. Deci această chemare venită din partea lui Dumnezeu nu este o simplă invitaţie, ci o somaţie puternică şi eficace care te-a trezit din somnul ignoranţei şi al răzvrătirii, astfel că L-ai văzut pe Isus şi I te-ai supus cu bucurie.
Chemat de Hristos: O ilustraţie
Daţi-mi voie să vă prezint o imagine. Dar mai întâi gândiţi-vă la 1 Corinteni 1:23:
„Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.”
Pentru mulţi, Hristos răstignit este o nebunie. Dar cei ce sunt chemaţi văd în El puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Ceva s-a întâmplat cu ei. Ei au fost chemaţi.
Gândeşte-te la următoarea imagine: înainte să fi fost chemat de Dumnezeu, tu erai, la propriu, în patul tău, dormind. În dormitorul tău a intrat Isus Hristos. El a stat acolo în slava dragostei Sale de pe Calvar şi în puterea Învierii. Dar tu dormeai. De fapt, tu visai. Iar în vis (care este viaţa ta obişnuită) tu L-ai văzut pe Isus. Numai că în vis El părea o nebunie. Nu era deloc atractiv. Te întrebai oare de ce unii Îl consideră atât de important. În visul tău, televizorul era mult mai interesant. Prietenul tău era mult mai real. Slujba ta oferea mai multă împlinire.
Atunci Duhul lui Dumnezeu – Duhul Sfânt – a intrat în dormitorul în care Isus stătea în slava dragostei Sale de pe Calvar şi în puterea Învierii. Duhul Sfânt a plutit deasupra capului tău care visa şi te-a chemat, cu o voce suficient de puternică: „Trezeşte-te!” Vocea aceasta te-a scuturat şi ai deschis ochii. Şi iată că acolo, în faţa ta, stătea realmente Isus Hristos. Iar slava Lui era imposibil de confundat. În acel moment ai ştiut că (toată viaţa ta) ai trăit într-un vis – toate gândurile tale despre ce nebunie este El, cât de ireal şi neatractiv este, toate erau simple fantezii şi imagini goale ale unei minţi adormite. Dar acum vălul somnului a fost ridicat şi „lumina Evangheliei slavei lui Hristos” era irezistibil de adevărată. Hristos crucificat era acum pentru tine ceea ce este în realitate: puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fii chemat.
De aceea, întreb: „Ai fost tu chemat de Dumnezeu?” Este Hristos, în moartea Sa pentru păcătoşi, înţelepciune şi putere pentru tine? Sau încă dormi în lumea fanteziilor, viselor şi iluziilor, în care Isus nu este important, interesant sau atractiv? Poţi spune cu onestitate în această dimineaţă: „Hristos crucificat este adevărata putere şi Hristos crucificat este adevărata înţelepciune”?
Acum, dacă ai răspuns cu sinceritate DA la aceste două întrebări, atunci restul mesajului este glorios de adevărat în privinţa ta. Iar dacă n-ai putut răspunde DA, atunci acest mesaj poate fi şi mai relevant, pentru că el reprezintă intrarea lui Hristos în dormitorul tău şi apropierea Duhului Său.
Dragostea lui Hristos: rădăcina dragostei noastre unii pentru alţii
Punctul principal pe care vreau să îl vedem în dimineaţa aceasta se găseşte în versetul 35. „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Răspunsul la această întrebare este: Nimeni şi nimic. Scopul meu în această dimineaţă este să vă amintesc şi să vă fac încă o dată conştienţi de dragostea de nezdruncinat pe care Hristos o are pentru voi – voi cei care aţi răspuns cu DA la cele două întrebări. Cine vă va despărţi pe voi de dragostea lui Hristos? „Necazul (orice presiune sau problemă), sau strâmtorarea (orice dificultate sau criză), sau prigonirea (orice opoziţie sau ridiculizare), sau foametea (orice suferinţă sau lipsă), sau lipsa de îmbrăcăminte (orice atac sau ruşine), sau primejdia(orice pericol sau ameninţare), sau sabia (orice rănire, violenţă sau moartea)?” Ne va despărţi vreunul din aceste lucruri de dragostea lui Hristos? Pavel răspunde, Nu, dimpotrivă, aşa cum spune versetul 37: „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”
Nu numai că nu putem fi despărţiţi de dragostea pe care Hristos o are pentru noi, dar aceasă dragoste este atât de puternică pentru noi, în orice vreme, încât transformă fiecare circumstanţă într-un triumf. „În toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” De aceea, scopul meu în această dimineaţă este să vă amintesc acest lucru, să vi-l arăt şi să mă rog împreună cu voi ca să-l puteţi înţelege. Iar atunci el va rămâne cu voi.
Motivul pentru care acest adevăr se potriveşte seriei generale „Cea Mai Mare Dintre Acestea Este Dragostea” este că din nou şi din nou vedem în Biblie cum dragostea lui Dumnezeu pentru noi este rădăcina dragostei noastre unii pentru ceilalţi. Realitatea este că dacă nu ne bazăm pe dragostea lui Dumnezeu pentru noi, nu vom putea să ne iubim unii pe alţii. De exemplu, Isus a spus în Ioan 13:34,
Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
Dragostea Lui pentru noi e prima, iar dragostea noastră este un ecou al ei. Ioan 15:12-13,
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
Dragostea Lui pentru noi este înaintea şi la baza dragostei noastre unii pentru ceilalţi. Şi e o dragoste de la Calvar, adâncă, adâncă şi de nezdruncinat. Efeseni 4:32-5:1,
Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.
Orice dragoste adevărată începe cu aceasta: Dumnezeu în Hristos ne-a iubit şi ne-a iertat. Apoi El ne-a adoptat astfel încât noi suntem numiţi copiii Lui. Apoi Şi-a arătat cu generozitate dragostea faţă de noi în familia Sa. Iar acum – şi numai acum, pe baza celor de mai sus – El spune: „Imitaţi-Mă.” Urmaţi pilda lui Dumnezeu „ca nişte copii preaiubiţi.” Şi fiţi atenţi! Urmează pilda lui Dumnezeu – nu ca un admirator neînsemnat dintre spectatori. Nu ca un copil nesigur holbându-se la echipamentul unui fotbalist. Nu ca un muzician începător ascultând CD-ul maestrului favorit, dar pe care nu-l cunoaşte. Ci „ca nişte copii prea iubiţi.” „Urmaţi pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.” Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este cea care face să izvorască şi dă putere dragostei noastre unii faţă de alţii. Din cauză că iubim felul de a fi al Tatălui, vrem să fim şi noi ca El.
Sau, din nou, în 1 Ioan 3:16,
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
Îmi place să vorbesc despre creştinismul radical – creştinismul care îşi dă viaţa pentru ceilalţi, arătând cât de în siguranţă suntem în dragostea lui Dumnezeu. Dar totul începe cu El, nu cu noi. 1 Ioan 4:10-11,
Dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu [sau ne-am iubit unii pe alţii], ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
Deci acesta este motivul pentru tema de astăzi: Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii. De aceea trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne-a iubit într-adevăr într-o aşa de mare măsură – şi încă ne iubeşte în aceeaşi măsură. Pentru că, dacă nu cumva m-am înşelat amarnic, există o imensă dorinţă în această adunare să descopere noi adâncimi ale dragostei unii faţă de alţii, faţă de vizitatori şi faţă de cei mai greu de iubit dintre cunoscuţii noştri. Oare nu ni se umezesc ochii citind scrisori ca aceasta pe care am primit-o în 26 februarie de la un pastor din Iowa:
Acum două săptămâni m-am întors la Bethlehem cu ocazia concediului. Am fost plin de bucurie din cauza puterii şi prezenţei Duhului Sfânt, care se manifesta într-un mod pe care nu l-am mai simţit niciodată înainte la Bethlehem. Din 1988, în fiecare an m-am închinat şi am învăţat împreună cu dumneavoastră. Deşi predicile mi-au hrănit întotdeauna sufletul, oamenii din biserică mi s-au părut neprietenoşi; nu am fost niciodată salutaţi şi nu ni s-a urat bun-venit, ori de câte ori am vizitat biserica, iar serviciul de închinare era parcă învăluit în răceală.
Dar acum două duminici a fost diferit. Atât soţia mea cât şi eu am fost întâmpinaţi de membrii bisericii cu salutări şi urări de bun-venit. Un anume John Fast a petrecut mult timp cu mine şi mi-a mulţumit că am venit. Serviciul de închinare şi grupa de închinare au adus slavă lui Dumnezeu, fără să se concentreze prea mult asupra omului.
Nu pot decât să-mi imaginez întunericul pe care l-aţi experimentat în ultimul an, dar Îl văd pe Dumnezeu lucrând cu mai mare putere prin dumneavoastră şi prin biserică. L-am auzit în predicarea Cuvântului. L-am experimentat în închinarea adusă lui Dumnezeu. M-am bucurat de entuziasmul şi căldura adunării. Providenţa lui Dumnezeu a hotărât un timp de întuneric cu scopul curăţirii. Acum se descoperă o mai mare slavă a lui Dumnezeu.
Primesc aceste rânduri cu un adânc sentiment al dragostei lui Dumnezeu, nu cu un sentiment de satisfacţie personală. Nu mă îndoiesc că mai există multe lucruri în mine ce trebuie curăţite. De aceea vreau să încep cu mine. Numai aşa vom putea fi ceea ce Dumnezeu ne cheamă să fim – ca într-o căsătorie: dacă mă gândesc constant la ce cred eu că ar trebui să se schimbe în soţia mea în loc să mă gândesc la metode prin care pot să-i arăt dragostea mea, amândoi ne vom simţi mizerabil mulţi ani de-aici înainte.
Ce preţuiesc cel mai mult în această scrisoare este combinaţia. El vorbeşte despre o închinare adusă lui Dumnezeu („fără să se concentreze prea mult asupra omului”) şi continuă imediat cu „entuziasmul şi căldura adunării.” Acesta este strigătul inimii noastre, nu-i aşa? „Vă vor cunoaşte că sunteţi creştini după dragostea voastră.” Aceasta era dorinţa mea în mesajul de săptămâna trecută, când spuneam că tânjim după o combinaţie biblică proaspătă şi un echilibru între sfinţenia lui Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu.
Ideea principală de azi este aceea că, dacă vrem să creştem în dragostea noastră unii pentru alţii, trebuie să experimentăm cum e să fim iubiţi de Hristos cu o dragoste adâncă şi de nezdruncinat – dragostea din Romani 8:35: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Trebuie să fim copleşiţi de uimire că dragostea lui Hristos ne ţine. Că El ne ţine cu fermitate în îmbrăţişarea dragostei Lui. Minunea profundă – aceea că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne iubeşte – trebuie să ne strângă, să ne ţină şi să ne umple minţile. Trebuie să o aşezăm înaintea minţilor noastre înainte de începutul fiecărei zile (El mă iubeşte), şi din nou în timpul dimineţii (El mă iubeşte), apoi la prânz (El mă iubeşte), după-masa (El mă iubeşte), la cină (El mă iubeşte) şi apoi înainte de culcare (El mă iubeşte).
Iar, pe măsură ce descoperim versete ca Romani 8:35, trebuie să ne rugăm în această privinţă. Trebuie să ne rugăm ca acest sentiment, al faptului că suntem iubiţi de Hristos, să ne umple şi să se reverse din noi.
Haideţi să deschidem la una din rugăciunile lui Pavel şi să vedem cât de crucial a fost acest subiect pentru Pavel atunci când se ruga pentru biserică: Efeseni 3:14-19. Motivul pentru care vreau să observaţi aceste versete înainte să încheiem este acela că am văzut cum acest pasaj ne ajută să înţelegem semnificaţia lui Romani 8:35, „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?”
14 Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, 15 din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, 16 şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, 17 aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, 18 să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; 19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Observaţi în versetul 18 care este scopul acestei rugăciuni: „să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; 19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă.” Pavel dorea pentru efeseni ce doresc şi eu pentru voi în această dimineaţă: putere să înţelegeţi cât de înaltă, adâncă, largă şi lungă este dragostea lui Hristos. El recunoaşte că depăşeşte înţelegerea umană. Nu vom ajunge niciodată în vârful sau la fundul ei sau la capătul ei, în nici o direcţie. Întotdeauna va mai rămâne o parte a dragostei pe care să o descoperim şi de care să ne bucurăm (conform Efeseni 2:7). Dar el vrea ca noi să demonstrăm prin experienţa noastră caracterul inepuizabil al dragostei lui Hristos, nu doar să o afirmăm ca pe o doctrină.
Dar ce vrea el să spună atunci când vrea ca noi „să putem [literal: să fim suficienţi de puternici] înţelege” această dragoste? Stăm noi oare în afara ei şi privim la ea, aşa cum am privi la o clădire, ca să o putem măsura cât este de înaltă şi cât este de lată? Nu. Întoarceţi-vă la versetul 17 pentru răspuns: „pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste,” să aveţi puterea să înţelegeţi dragostea lui Hristos. Cuvântul „temelia” se referă la „a fi aşezat pe o fundaţie.” Aşa că Pavel foloseşte două metafore: una a unui copac cu rădăcini şi una a unei clădiri aşezate pe o fundaţie.
El spune că, pentru a înţelege dragostea lui Hristos şi pentru a putea măsura înălţimea şi adâncimea ei trebuie să fim înrădăcinaţi în ea. Adică, rădăcinile vieţilor noastre trebuie să coboare şi mai adânc în dragostea lui Hristos. De acolo ne-am primit viaţa. Iar el ne spune că trebuie să clădim pe temelia ei. Asta înseamnă că fundaţia vieţilor noastre trebuie să se întindă pe stânca solidă a dragostei lui Hristos pentru noi.
În acest fel demonstrăm prin experienţă că adâncimea şi lărgimea dragostei lui Hristos nu au sfârşit. Rădăcinile noastre nu ajung niciodată la fundul ei iar lărgimea fundaţiei noastre nu rămâne niciodată fără stâncă pe care să se zidească. Cred că aceste două imagini ne sunt date cu scopul de a ne arăta aceleaşi lucruri ca şi Romani 8:35, „Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos.” Rădăcinile vieţilor noastre sunt bine ancorate în adâncimile dragostei lui Hristos. Iar fundaţia vieţii noastre se sprijină cu fermitate pe stânca dragostei lui Hristos. Nu putem fi smulşi şi nu putem fi luaţi de vânt. Asta vrea să ne spună Romani 8:35, „Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos.”
Dumnezeu ne cheamă la noi adâncimi ale dragostei noastre unii pentru alţii şi pentru cei din afară. Dacă vrem să se întâmple acest lucru (şi chiar se întâmplă), trebuie ca altceva să se împlinească mai întâi (şi se împlineşte). Rugăciunea lui Pavel trebuie să primească răspuns:
[Facă Dumnezeu ca], având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă.
Vreţi să veniţi împreună cu mine şi să vă rugaţi fierbinte ca noi toţi să putem înţelege din ce în ce mai mult ce înseamnă să fii iubit de Hristos – nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui. Atunci puterea de a ne iubi unii pe alţii va curge liber.
Copyright 1995 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org
Tradus de Florin Vidu
MEŞTEŞUGUL MULŢUMIRII
„Veseleşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos în ea” (Isus Sirah)
De dimineaţa şi până seara avem de înfruntat tot felul de probleme dintre cele mai variate şi nedorite. Suntem luaţi cu asalt de invidie, gelozie, evenimente neplăcute iar toate aceste lucruri pe care le întâmpinăm creează în noi deprimarea, întristarea, anxietatea, tulburarea, de toate felurile şi nuanţele. Căutăm de multe ori ca să depăşim aceste stări şi cât n-am da noi ca să dăm o altă întorsătură vieţii noastre şi să facem cumva pentru a şterge din memorie toate amintirile care ne chinuie?! Dar viaţa merge înainte şi fapte din trecut se răsfrâng în prezent şi în viitor.
Pentru a depăşi aceste stări şi a statornici starea de mulţumire nu trebuie să ne concentrăm atenţia atât înafara noastră cât în interiorul nostru. Nu atât realităţile din afara noastră ne fac mulţumiţi sau nemulţumiţi, cât mai cu seama mentalitatea cu care le întâmpinăm. Adeseori, oamenii care au prosperitate materială, au toate motivele fireşti şi naturale ca să fie mulţumiţi, nu sunt mulţumiţi. Noi ştim că cei care consumă cele mai multe droguri sunt oamenii cu posibilităţi materiale foarte mari, sunt starurile, vedetele, oamenii din lumea artistică.
Iar persoanele care au credinţă, au smerenie, umilinţă şi se încred în Dumnezeu trec peste toate problemele vieţii pentru că aud în sufletul lor cântecul mulţumirii. Aşa cum frumos spune un imnograf: „Nu sunt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului tău. Împrejur e vreme rea, groază şi urlet şi vijelie, dar în sufletul lui e pace şi lumină. Acolo e Hristos şi inima cântă.”
În cartea „Prietenul tinereţii mele”, fratele Traian Dorz are o mărturie elocventă în această direcţie: „Deşi casa-mi este goală, curtea cu spini, aşternutul rece, masa goală, vasul uscat, grădina dezgrădită, numele ocolit, uliţa ocolită şi amintirile rămăşite, ca o casă devastată, tot sufletul meu trăieşte acum, între ele, o sărbătoare cerească”.
Aşa de greu ne regăsim la acest nivel de vieţuire creştină. Privind deseori în inima nostră nu vedem acolo mulţumire, pace, odihnă. Ştiţi de ce? Pentru că, de multe ori, ne creăm cu mintea noastră o lume, ne creăm nişte idei, nişte principii fixe la care ţinem forte mult. Şi dacă nu se întâmplă cum vrei noi, atunci ne împresoară întristarea, neliniştea, tulburarea. Atunci când vedem că cei din jurul nostru nu percutează la năzuinţele noastre, la preferinţele noastre, atunci ne îngrijorăm, ne întristăm cu o întristarea care nu e după voia lui Dumnezeu. Pacea noastră este risipită, este împrăştiată, este bulversată şi realmente este trecută pe undeva pe nicăieri … Viaţa nu se desfăşoară aşa cum vrem noi, ci aşa cum vrea Dumnezeu şi cum o condiţionează cei din jurul nostru. De aceea, pentru ca în astfel de stări s-avem mulţumire, este foarte important să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea umilinţa şi smerenia, condiţiile esenţiale pentru ca să avem mulţumire în suflet.
Despre aceasta spune Sf. Siloan Atonitul: „Oamenii nu învaţă smerenia şi din pricina mândrei lor nu pot primi harul Duhului Sfânt şi astfel lumea întreagă este cufundată în suferinţă”. Dumnezeu pentru a ne umili, ne lasă pradă întristării, ne lasă să vedem ce putem face cu propriile noastre puteri. Dacă atunci când ne simţim victima acestor stări rele, recunoaştem neputinţa noastră şi ne smerim în faţa lui Dumnezeu, atunci El ne descătuşează.
Smerenia este altceva decât sentimentul înfrângerii, ea este altceva decât laşitatea. Atunci când omul nu este mulţumit cu o situaţie, smerenia luptă, iar atunci când el nu mai poate lupta, smerenia nu dă voie desnădejdii şi întristării să se strecoare în suflet. Smerenia este cărarea prin care „facă-se voia Ta” străbate ca un cântec odihnitor şi liniştit în mintea şi inima nostră.
Când văd că „bunătăţile lui Dumnezeu… se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3, 22-23), când pe atâtea căi mi se arată că „toate făgăduinţele lui Dumnezeu în El sunt da” (II Cor 1, 20) oare de ce în inima mea împietrită nu se naşte mulţumirea? Dacă ştiu că Dumnezeu m-a dus din nefiinţă, la existenţă, că toate făpturile din lume le-a făcut pentru mine, că mi-a hărăzit viaţa veşnică, Împărăţia cea gătită Sfinţilor şi pe când eram duşman cu El, Fiul Său a murit pentru mine, de ce oare în suflet nu se naşte mulţumirea?!
Simţim uneori că fără de veste vine în noi mulţumirea ca o adiere cerească, pe care nimeni din lumea aceasta nu ne-o poate da. Mulţumirea, mai înainte de a fi mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu, este mulţumire pentru Dumnezeu. Dacă darurile lui Dumnezeu nasc mulţumire, cu atât mai mult Dumnezeu Care S-a dăruit nouă, ar trebui să nască în noi starea de mulţumire.
Ştim cât de mâhnit a rămas Mântuitorul când i-a tămăduit pe cei 10 leproşi şi numai unul s-a întors să-i mulţumească pentru binefacerea primită. Duşmanii mulţumirii, în primul rând sunt mândria, ambiţiile de proastă calitate, aroganţa şi dispreţul faţă aproapele. „Pentru a fi apreciat – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur – mai întâi trebuie să apreciez“.
Georgeos Barbarin în cartea sa, Iisus Hristos, prietenul nostru în clipele de grea încercare spune că, omul credincios, omul vesel, omul prietenos este înconjurat de oglinzi şi dacă el are aceste manifestări, din toate părţile, i se răspunde cu aceeaşi atitudine.
Avem posibilitatea să ne asumăm o mentalitate nouă, superioară, cu care să întâmpinăm cu seninătate, cu bucurie, linişte şi mulţumire toate evenimentele vieţii.
Vasilică Nica
Cititorule, Biblia este o Carte scrisă anume pentru sufletul tău
Cum poti sa devii crestin?
Trebuie sa recunosti inaintea lui Dumnezeu ca natura ta e pacatoasa, pentru ca aceasta este ceea ce ne separa pe noi toti de El.
Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23)
Trebuie sa te opresti de la a mai incerca sa placi lui Dumnezeu prin efortul tau, si sa intelegi ca mantuirea prin sangele lui Isus Cristos este un dar pe care niciunul din noi nu il merita.
Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi, prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi (Romani 5:8)
In ultimul rand, trebuie doar sa pasesti inainte si sa accepti din inima darul lui Dumnezeu Fiul Sau, Isus Cristos.
Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12)
Prin urmare, acum stii deja pasii esentiali pentru a deveni crestin. In consecinta, daca doresti darul lui Dumnezeu, viata vesnica si partasia cu El, esti cat se poate de aproape de actul sincer de credinta.
Isus spune:
Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine (Ioan 14:6)
Isus mai spune:
Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine (Apocalipsa 3:20).
A-L primi pe Isus, inseamna sa-L rogi sa vina in viata ta, sa-ti ierte toate pacatele si sa devina Domnul si Mantuitorul tau. Aceasta nu este doar o actiune intelectuala, ci mai degraba un act de credinta sincera si de buna voie.
Daca vrei sa-L primesti pe Isus acum si sa accepti mantuirea – darul Lui, trebuie doar sa crezi in Isus Cristos, sa te pocaiesti de pacatele tale si sa te intorci cu toata viata ta la El. Aceasta nu este un ritual bazat pe niste cuvinte specifice, ci mai degraba un indrumator de rugaciune pentru pasul tau sincer de credinta.
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38)
Daca ai decis sa devii astazi crestin, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne vorbeste sa perseveram in angajamentul nostru.
Boteaza-te, dupa cum a poruncit Cristos.
Spune altora despre credinta ta in Cristos.
Petrece timp zilnic cu Dumnezeu. Nu trebuie sa fie neaparat o perioada lunga de timp. Doar dezvolta-ti obiceiul de a te ruga Lui si a citi Cuvantul Sau. Roaga-L pe Dumnezeu sa faca sa creasca credinta ta si intelegerea Bibliei.
Cauta sa ai partasie cu alti crestini. Dezvolta un grup de prieteni crestini care sa raspunda la intrebarile tale si sa te sustina.
Cauta o biserica locala unde te poti inchina lui Dumnezeu.
Calea prin Romani: Evanghelia Harului
Romani 1:20-21: In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati; fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la ganduri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat. Noi trebuie sa-L recunoastem pe Dumnezeu ca si Creatorul tuturor lucrurilor si sa acceptam pozitia noastra umila in creatia Lui.
Romani 6:23 Fiindca plata pacatului este moartea; dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru. Daca ramanem pacatosi, vom muri. Insa daca Il acceptam pe Isus ca Domn si Mantuitor al nostru, si ne pocaim de pacatele noastre, vom avea viata vesnica.
Romani 10:9-10 Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire. Marturiseste deci ca Isus Cristos este Domn si crede in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti si vei fi mantuit!
Romani 10:13 Fiindca oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit. Nu este nevoie de formule sau ritualuri religioase cheama numele Domnului si vei fi mantuit!
Calea prin Romani: Esti Tu Gata sa Accepti Darul mantuirii lui Dumnezeu?
Daca crezi cu adevarat mesajul din Calea prin Romani, si vrei sa accepti chiar acum darul mantuirii lui Dumnezeu, atunci pocaieste-te de pacatele tale si intoarce-te cu tot restul vietii tale la Dumnezeu. Din nou, acesta nu este un ritual bazat pe ceva cuvinte specifice sau rugaciuni, ci mai degraba, o dorinta vie si un pas sincer de credinta.
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta si pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38) Daca ai decis astazi sa-L primesti pe Isus, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne indeamna sa perseveram in angajamentul nostru.
Biblia explica cum sa devii crestin in termeni foarte simpli:
A realiza cum sa devii crestin este cea mai mare descoperire din viata ta! A deveni crestin este mai mult decat sa apartii unei biserici sau sa spui o rugaciune. Este o relatie personala care va dura toata vesnicia. Stii ce ti se va intampla in momentul cand vei muri? Unde te vei afla? Care iti este destinatia?
Exista doar doua destinatii si amandoua sunt vesnice: Iti vei petrece vesnicia ori in cer, ori in iad. Unde vei fi tu?
Vesnicia in cer Aceasta destinatie este rezervata celor care accepta darul lui Cristos, viata vesnica. Contrar credintei populare, cerul nu este pentru cei care merg la biserica, pentru cei evlaviosi, sau oamenii buni. Singura conditie este sa primesti darul mantuirii al lui Dumnezeu.
Vesnicia in iad este rezervata pentru cei care Il resping pe Isus Cristos si Vestea Sa Buna. Biblia rezuma mesajul acestei Vesti Bune in felul urmator: Cristos a murit pentru pacatelee noastre, dupa Scripturi; a fost ingropat, si a inviat a treia zi, dupa Scripturi (1 Corinteni 15:3b-4). Iadul este descris in Biblie ca un iaz cu foc si pucioasa.
Cum sa devii crestin cercetarea faptelor
Biblia explica cum sa devii crestin in termeni foarte simpli:
Trebuie sa intelegi ca toti au pacatuit si nu pot trai dupa standardul de sfintenie al lui Dumnezeu. Romani 3:23 spune: Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.
Trebuie sa intelegi ca pedeapsa pentru pacat este moartea. Romani 6:23 afirma: Fiindca plata pacatului este moartea; dar darul fara plata al lui Dummnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru.
Trebuie sa primesti darul lui Dumnezeu. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau, Isus Cristos, sa moara in locul nostru, ca sa fim despartiti de iad. Romani 5:8 spune: Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi. Conform invataturii Bibliei, nu este nevoie sa recurgem la vreo formula religioasa sau sa facem mai multe fapte bune decat rele. Dumnezeu ofera darul Sau in mod liber tuturor celor ce Il roaga. Fiindca oricine va chema numele Domnului, va fi mantuit (Romani 10:13).
Cum sa devii crestin siguranta 100%
Odaca ce descoperi cum sa devii crestin si apoi accepti darul lui Dumnezeu, Biblia spune ca poti fi 100% sigur de destinatia ta vesnica.
1 Ioan 5:11-13 spune: Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata. V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica.
Esti sigur ca iti vei petrece vesnicia cu Dumnezeu in cer? Daca nu, atunci aceasta este o decizie ce nu poate fi amanata.
Sa devii crestin
Sa devii astazi crestin!
Cum pot deveni crestin? Dupa ce ti-ai pus toate intrebarile, ai cantarit toate evidentele si ai analizat toate argumentele, in cele din urma te vei confrunta cu intrebarea fundamentala pe care a pus-o Domnul Isus ucenicilor Sai in Matei 16:15:
Dar voi cine ziceti ca sunt?
Simon Petru I-a raspuns:
Tu esti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.
Care este raspunsul tau?
Daca ai ajuns la aceeasi concluzie ca si Simon Petru, atunci mai ai cativa pasi pana la a avea o relatie personala cu Dumnezeul nostru iubitor. Aceasta este speranta noastra sincera si rugaciunea ca fiecare sa ajunga la aceasta concluzie, fiindca stim ca adevarata fericire, bucurie si pace vin doar atunci cand recunoastem scopul existentei noastre si predam vointa noastra Creatorului nostru. Asa cum vei vedea, crestinismul nu este bazat pe vreo cladire religioasa, formula sau ritual, ci inseamna pur si simplu sa crezi cu adevarat in inima ta.
Planul Mantuirii: – Nasterea din nou este Raspunsul la cea mai Importanta Intrebare a Vietii
Planul Mantuirii Noi credem ca cea mai importanta intrebare a vietii este Vei merge in cer cand vei muri? Aceasta nu este o intrebare despre cat de bun esti, daca mergi la biserica, sau cat de multi bani donezi pentru caritate. Dumnezeu spune, ca pentru a merge in cer, trebuie sa te nasti din nou (Ioan 3:3).
Planul Mantuirii: Cum putem fi nascuti din nou?
Planul mantuirii se gaseste in Biblie. Dumnezeu ne prezinta cat se poate de clar planul Sau pentru a fi nascut din nou.
Mai intai, noi trebuie sa-L recunoastem pe Dumnezeu ca si Creator al tuturor lucrurilor si sa acceptam pozitia noastra smerita in creatia Sa. Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau in fiinta si au fost facute (Apocalipsa 4:11).
Apoi, trebuie sa intelegem ca suntem pacatosi. Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)
Fiindca suntem pacatosi, noi suntem condamnati la moarte. Fiindca plata pacatului este moartea… (Romani 6:23) Aceasta inseamna despartirea vesnica de Dumnezeu.
Insa Dumnezeu ne-a iubit atat de mult, incat a dat pe Singurul Sau Fiu, Isus, sa ia pacatul nostru si sa moara in locul nostru. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi (Romani 5:8). Desi noi nu putem intelege cum, Dumnezeu spune ca pacatele noastre au fost puse asupra lui Isus si El a murit in locul nostru. Isus a devenit inlocuitorul nostru.
In Biblie, un temnicer i-a intrebat pe Pavel si Sila: Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Pavel si Sila i-au raspuns, Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit tu si casa ta. (Faptele Apostolilor 16:30-31).
Este foarte clar ce zice Biblia: crede in Isus – Cel care a luat pacatele noastre, a murit in locul nostru, a fost ingropat, si pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. Sangele lui Cristos si invierea ne asigura de viata vesnica atunci cand Il chemam pe Cristos ca Domn si Mantuitor. Fiindca oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit (Romani 10:13). Oricine ne include pe toti si fiecare din noi.
Prin urmare, daca intelegi ca esti pacatos, si crezi ca Isus Cristos a venit sa fie Singurul Rascumparator pentru pacat, atunci intelegi planul mantuirii. Intrebarea este esti tu gata sa aplici acest plan, primind darul lui Dumnezeu, pe Fiul Sau, Isus Cristos? Daca da, crede in Cristos, pocaieste-te de pacatele tale si preda-I Lui ca Domn, tot restul vietii tale:
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta si pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38)
Daca ai decis astazi sa-L primesti pe Isus, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne indeamna sa perseveram in angajamentul nostru.
Siguranta mantuirii: oare este ea posibila?
Siguranta mantuirii este posibila. Vezi 1 Ioan 5:11-13: Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata. V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica. Dumnezeu vrea sa stim ca avem viata vesnica. Aceste versete ne arata intr-un mod cat se poate de clar ca cei care au crezut in Isus Cristos si L-au acceptat ca si Mantuitorul lor personal, au viata vesnica. Viata vesnica este chiar asa vesnica. Romani 8:38-39 spune: Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru. Nimic nu poate desparti un copil al lui Dumnezeu de Tatal lui.
Siguranta Mantuirii: De ce ma indoiesc de ea?
Multi crestini pun la indoiala siguranta mantuirii. Poate trec printr-o perioada de instabilitate emotionala. Poate au permis indoielii sa se strecoare in inima lor sau sunt condusi de sentimente. Poate trec printr-o perioada de uscaciune spirituala si nu experimenteaza bucurie in umblarea lor spirituala. Trairea in pacat poate de asemenea sa fie cauza, iar Satan incearca sa-i amageasca facandu-i sa gandeasca, ca nu sunt suficient de buni pentru a primi iertarea lui Dumnezeu si rasplata vesnica.
Fii sigur ca multi se confrunta din cand in cand cu unul sau toate aceste lucruri. Tine minte urmatoarele sugestii care iti pot fi de ajutor:
- Roaga-l pe Domnul sa-ti descopere pacatul nemarturisit. Apoi pocaieste-te de acel pacat.
- Citeste zilnic Biblia. Studiaza versetele specifice despre mantuire.
- Roaga-te intr-un mod regulat. Vorbeste cu Domnul si roaga-L sa te ajute.
- Increde-te in Domnul. Nu uita ca El te iubeste mult.
- Alunga indoiala.
- Lauda-L pe Dumnezeu si multumeste-I. Nu lasa sentimentele sa-ti fure bucuria.
Siguranta mantuirii: Intelegerea suportului biblic
Isus ne spune personal ca ne da viata vesnica si nimic nu ne-o poate lua: Oile mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu. Eu si Tatal una suntem (Ioan 10: 27-30).
Mantuirea este un dar al harului. Efeseni 2:8 spune: Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Romani 10:13. De asemenea, sa fim siguri ca stim aceasta Fiindca oricine va chema Numele lui Dumnezeu, va fi mantuit.
Faptul ca stim acest lucru ne da nadejde. Putem sti ca Isus Cristos ne va declara ai Lui pentru totdeauna. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul (1 Tesaloniceni 4:16-17).
Daca te confrunti cu indoieli, roaga-te cu o rugaciune asemantoare: Dumnezeule, nu sunt sigur daca sunt copilul Tau. Cred ca ai trimis pe Fiul Tau Isus in lume sa moara pentru pacatele mele. Cred ca El a inviat din morti si imi ofera viata vesnica. Il primesc ca si Mantuitor al meu. Iti multumesc ca ma ierti si imi daruiesti viata cu Tine pentru vesnicie. Ajuta-ma sa cred ca ai raspuns la rugaciunea mea. In numele lui Isus, Amin.
Mersul in cer: este cerul un loc real?
Mersul in cer este posibil daca cerul este un loc real. Cuvantul cer este deseori folosit pentru a descrie o preferinta, sentiment sau experienta extrem de placute. Dar este oare cerul un loc actual? Biblia spune ca exista un loc care se numeste cer. Este o locatie populata si este Unul care guverneaza. Isaia 6:1-2a spune, In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt, si poalele mantiei Lui umpleau templul. Serafimii stateau deasupra Lui, si fiecare avea sase aripi… 1 Imparati 22:19 spune: Si Mica a zis: Asculta dar cuvantul Domnului! Am vazut pe Domnul stand pe scaunul Lui de domnie si toata ostirea cerurilor stand langa El, la dreapta si la stanga Lui. Cerul este locul unde locuieste Dumnezeu; acolo locuiesc de asemenea, si ostirile ceresti si ingeresti. Aceste ostiri sunt mesagerii lui Dumnezeu care implinesc poruncile Lui fata de copiii Sai. Ps. 91:11 spune, Caci El a poruncit ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale…
Cerul se afla dincolo de valul care desparte imparatia vizibila de cea invizibila. Omul nu poate vedea cu ochiul liber microorganismele, si totusi stim ca ele exista printre noi, avand proprietati si caracteristici. In acelasi mod stim, prin credinta, ca cerul exista si ca este locul de unde domneste Dumnezeu.
Mersul in cer: cine poate ajunge acolo?
Mersul in cer este o certitudine pentru toti cei care cred in Cristos si viseaza la fel de mult sa ajunga in cer. Este un gand omenesc, firesc in timpul calatoriei pe pamant.
Iov a afirmat corect, Omul nascut din femeie, are viata scurta, dar plina de necazuri (Iov 14:1). Prin urmare, fiecare faptura tanjeste dupa un loc mai bun, unde este pace si odihna. Dar Dumnezeu a rezervat cerul doar pentru cei care Il iubesc, care si-au dedicat viata Lui in timpul trairii lor pe pamant.
1 Petru 1:3-5 spune, Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care, dupa indurarea Sa cea mare ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Cristos din morti, la o nadejde vie, si la o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi!
Nu exista aceeasi speranta pentru cei necredinciosi. Soarta finala a celor care nu-L iubesc pe Dumnezeu este iadul. In Luca 16:22b-23 este scris: A murit si bogatasul, si l-au ingropat. Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam, si pe Lazar in sanul lui.
Mersul in cer: cum poate sa ajunga cineva acolo?
Mersul in cer este o calatorie care va avea loc in viitor pentru toti cei care devin una cu El. Credinciosul intra in prezenta lui Dumnezeu imediat dupa moarte. 2 Corinteni 5:1 spune: Stim, in adevar, ca, daca se desface casa pamanteasca a cortului nostru trupesc, avem o cladire in cer de la Dumnezeu, o casa, care nu este facuta de mana, ci este vesnica.
Credinciosul are speranta aceasta din momentul in care Il primeste pe Cristos. Credinciosii realizeaza ca umblarea lor pe pamant este doar un moment in lumina vesniciei petrecute cu Dumnezeu in cer; acesta este motivul pentru care noi rabdam suferinta si greutatile, fiindca stim ca va veni ziua cand Dumnezeu ne va chema la El acasa.
1 Tesaloniceni 4:14-18 ne spune: Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei care au adormit in El. Iata, in adevar, ce va spunem, prin Cuvantul Domnului: noi cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci Insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.
Daca intelegi ca esti pacatos, si crezi ca Isus Cristos a venit sa fie singurul Rascumparator pentru pacat, atunci vei intelege cum sa ajungi in cer. Intrebarea este esti gata sa primesti darul lui Dumnezeu, Fiul Sau, Isus Cristos? Daca da, crede in Cristos, pocaieste-te de pacatele tale, si preda-ti viata Lui, care este Domn:
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta, pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38) Daca ai decis sa-L primesti pe Isus astazi, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne spune sa perseveram in angajamentul nostru.
Cum poti ajunge in cer intelegeri gresite
Multa lume crede ca raspunsul la intrebarea cum poti ajunge in cer este: sa fii un om bun. Pentru unii, a fi bun inseamna sa nu fii rau. Poate una sau mai multe din urmatoarele caracteristici te descriu pe tine: Nu ai omorat pe nimeni. Nu furi. Nu injuri prea mult. Nu minti prea des. Nu esti dependent de droguri. Nu inseli. Rareori mergi la jocuri de noroc. Constiinta iti este curata pentru ca nu esti chiar asa de rau cum sunt oamenii despre care citesti in ziare sau pe care ii vezi la televizor. Esti exact asa cum sunt toti ceilalti pe care ii cunosti si nu se poate sa mergiin iad. Prin urmare, esti destul de sigur ca dupa ce mori Dumnezeu te va lasa in cerul Sau, nu-i asa?
Multi altii cred ca raspunsul la intrebarea cum sa ajungi in cer se decide in jurul faptelor bune. Poate una sau mai multe din urmatoarele caracteristici te descriu pe tine: Dai bani cersetorilor sau ceva de mancare celor fara adapost care stau la colturile strazii. Esti implicat activ in activitatile comunitatii si cele civice. Iti daruiesti cu generozitate timpul, talentele, si/sau iti donezi banii organizatiilor caritabile si non-profit. Esti mai bun decat multi pe care ii cunosti. De fapt, esti asa de bun, incat esti convins ca dupa ce mori, cu siguranta Dumnezeu te va lasa in cerul Sau, nu-i asa?
Mai sunt si altii care cred ca ritualurile religioase le vor fi biletul de intrare in cer. Urmatoarele afirmatii probabil te descriu pe tine: Imbratisezi credintele religioase care iti spun cum sa traiesti o viata spirituala. Religia ta afirma ca exista Dumnezeu, dar nu iti spune cum poti avea o relatie personala cu El. Si in ciuda tuturor ritualurilor religioase, religia ta nu iti garanteaza ca urmarea lor te va ajuta sa ajungi in cerul lui Dumnezeu, nu-i asa?
Cum sa ajungi in cer Crede adevarul!
Adevarul este ca exista doar o singura cale pentru toate fiintele umane prin care acestea pot ajunge in cer. Aceasta cale este credinta in Domnul Isus Cristos.
Fiecare fiinta umana este, prin natura ei, o fiinta pacatoasa. Biblia spune ca eforturile noastre de a face fapte bune nu sunt acceptabile inaintea lui Dumnezeu (Efeseni 2:8-9). Doar Dumnezeu Singur este sfant. Doar Dumnezeu Singur este bun. Dumnezeu a creat o cale prin care fiintele umane pacatoase pot intra in cer.
Dumnezeu este singura Fiinta perfecta in intregul univers, si El a venit pe pamant acum 2000 de ani ca si om Isus. Mama Lui a fost o fecioara pe nume Maria. Insa Maria nu a fost insarcinata printr-un om, ci prin Duhul Sfant al Dumnezeului cel Viu. Ea a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos.
Legile lui Dumnezeu cereau pentru salvarea unei vieti, luarea altei vieti. Omenirea a fost atat de pacatoasa ca jertfele animalelor aduse de poporul evreu nu o mai puteau curati de pacatele ei. Asa ca, Dumnezeu S-a jertfit pe Sine, prin persoana Domnului Isus Cristos, astfel incat pacatele noastre sa fie iertate prin sangele Lui. In timpul vietii Sale pe pamant, Isus a trait o viata desavarsita si fara pacat.
Isus Cristos a murit pe cruce. A fost ingropat in mormant pentru trei zile si a treia zi a fost inviat din morti. Dupa patruzeci de zile, S-a intors in cer, unde domneste si acum. El Se va intoarce pe pamant a doua oara pentru a-i lua la Sine pe cei care si-au marturisit credinta in El.
Cum sa ajungi in cer Atitudine personala
Isus a murit pentru ca cei care cred in El sa nu mai fie condamnati la o vesnicie traita in separare de Dumnezeu. Daca vrei sa fii sigur ca ajungi in cer dupa ce vei muri si crezi ca Isus Cristos a murit sa te mantuiasca de pedeapsa pentru pacatele tale, raspunde la aceste intrebari.
Recunosti ca esti pacatos si crezi ca Isus Cristos a venit ca Singurul Rascumparator pentru pacat? Esti gata sa primesti darul lui Dumnezeu Fiul Sau, Isus Cristos? Daca da, crede in Cristos, pocaieste-te de pacatele tale, si preda-I Lui ca Domn tot restul vietii tale:
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta si pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Daca ai decis astazi sa-L primesti pe Isus, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne indeamna sa perseveram in angajamentul nostru.
Sa devii astazi crestin!
Cum pot deveni crestin? Dupa ce ti-ai pus toate intrebarile, ai cantarit toate evidentele si ai analizat toate argumentele, in cele din urma te vei confrunta cu intrebarea fundamentala pe care a pus-o Domnul Isus ucenicilor Sai in Matei 16:15:
Dar voi cine ziceti ca sunt?
Simon Petru I-a raspuns:
Tu esti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.
Care este raspunsul tau?
Daca ai ajuns la aceeasi concluzie ca si Simon Petru, atunci mai ai cativa pasi pana la a avea o relatie personala cu Dumnezeul nostru iubitor. Aceasta este speranta noastra sincera si rugaciunea ca fiecare sa ajunga la aceasta concluzie, fiindca stim ca adevarata fericire, bucurie si pace vin doar atunci cand recunoastem scopul existentei noastre si predam vointa noastra Creatorului nostru. Asa cum vei vedea, crestinismul nu este bazat pe vreo cladire religioasa, formula sau ritual, ci inseamna pur si simplu sa crezi cu adevarat in inima ta.
Sa devii crestin: Pasi prin Evanghelie
In primul rand, poti fi sigur ca Dumnezeu te iubeste neconditionat si doreste sa ai o relatie personala cu El.
Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3:16).
In al doilea rand, trebuie sa recunosti inaintea lui Dumnezeu ca natura ta e pacatoasa, pentru ca aceasta este ceea ce ne separa pe noi toti de El.
Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23)
In al treilea rand, trebuie sa te opresti de la a mai incerca sa placi lui Dumnezeu prin efortul tau, si sa intelegi ca mantuirea prin sangele lui Isus Cristos este un dar pe care niciunul din noi nu il merita.
Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi, prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi (Romani 5:8)
In ultimul rand, trebuie doar sa pasesti inainte si sa accepti din inima darul lui Dumnezeu Fiul Sau, Isus Cristos.
Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12)
Prin urmare, acum stii deja pasii esentiali pentru a deveni crestin. In consecinta, daca doresti darul lui Dumnezeu, viata vesnica si partasia cu El, esti cat se poate de aproape de actul sincer de credinta.
Isus spune:
Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine (Ioan 14:6)
Isus mai spune:
Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine (Apocalipsa 3:20).
A-L primi pe Isus, inseamna sa-L rogi sa vina in viata ta, sa-ti ierte toate pacatele si sa devina Domnul si Mantuitorul tau. Aceasta nu este doar o actiune intelectuala, ci mai degraba un act de credinta sincera si de buna voie.
Daca vrei sa-L primesti pe Isus acum si sa accepti mantuirea – darul Lui, trebuie doar sa crezi in Isus Cristos, sa te pocaiesti de pacatele tale si sa te intorci cu toata viata ta la El. Aceasta nu este un ritual bazat pe niste cuvinte specifice, ci mai degraba un indrumator de rugaciune pentru pasul tau sincer de credinta.
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Faptele Apostolilor 2:38)
Daca ai decis sa devii astazi crestin, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne vorbeste sa perseveram in angajamentul nostru.
Marea Trimitere O invatatura personala
Marea Trimitere este una din cele mai importante pasaje din Sfanta Scriptura. In primul rand, este ultima porunca directa lasata de Isus ucenicilor Lui. In al doilea rand este o chemare speciala a lui Cristos catre toti urmasii Lui, de a face ceva specific cat sunt pe acest pamant. Marea trimitere :
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, si le-a zis: „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin. (Matei 28:18-20).
Marea Trimitere Importanta ei pentru crestini
Marea Trimitere este sfarsitul unei Evanghelii si inceputul credintei in actiune pentru toti crestinii. Aceasta porunca a lui Isus este importanta pentru ca este o porunca personala – de a avea o credinta profunda in Isus Cristos, asa cum este indicat in versetul 18. „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant”. Afirmatia este una extrem de puternica, si necesita credinta in Isus, confirmand astfel puterea Sa in vietile crestinilor si credinciosia lor pentru El. Acest verset are rolul de a stabili clar atotputernicia lui Isus si dumnezeirea Sa. Daca crestinii nu cred aceasta afirmatie, nu exista incredere completa. Isus este foarte clar cu privire la autoritatea Sa in lume – este completa si totala de la inceputul timpurilor (Ioan 1:1-3)
In versetul 19, Isus le da credinciosilor indrumari specifice, pe care sa le urmeze dupa ce si-au marturisit credinta. „Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. El porunceste ca toti credinciosii sa mearga si sa impartaseasca Vestea Buna a mantuirii in toata lumea. Oamenii aud aceasta chemare si raspund – mergand in fiecare an in calatorii misionare pe tot pamantul, impartasind cuvantul lui Isus Cristos. Multi crestini au facut sacrificii uimitoare, calatorind in regiuni ale lumii departe de orasele civilizate in jungle si deserturi. Insa campul de misiune poate fi uneori foarte aproape casa ta. Poate fi un vecin care nu a auzit Vestea cea Buna sau o intreaga zona unde oamenii nu isi pot permite cumpararea unei biblii din cauza saraciei. In secolul XXI, internetul a devenit un camp de misiune unde oamenii se pot intalni si impartasi dragostea lui Isus. Locuri si oameni care au nevoie sa auda Evanghelia sunt pretutindeni!
Un alt aspect important al versetului 19 este ca Isus ii invata pe ucenicii Sai, in mod special – doctrina despre Trinitate. Cele trei Persoane ale Trinitatii sunt fiecare egale si fiecare Dumnezeu; iar aici este prezentata Trinitatea in ordinea logica: Tatal, Fiul si Duhul Sfant – insa un singur Dumnezeu de la inceput (vezi romani 1:20).
In ultimul rand, in versetul 20, prin afirmatiile Sale catre urmasi, Isus ofera directii clare: „si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” Crestinii sunt indemnati sa-i invete pe altii despre Isus Cristos si deplinatatea adevarului Sau. Noi nu-L putem propovadui pe Cristos ca Domn si Mantuitor in timp ce respingem anumite invataturi ale Lui. Invatand pe altii adevarurile Scripturii, prin versetul 20 suntem incredintati ca Isus Cristos ne va sprijini. Acest fapt s-a dovedit a fi demn de incredere de-a lungul secolelor, intrucat milioane de credinciosi au auzit, acceptat si impartasit Vestea Buna a lui Isus Cristos. Da, Isus s-a inaltat inapoi la cer, dar este prezent prin puterea Duhului Sfant in fiecare credincios!
Marea trimitere o chemare personala
Prin Marea Trimitere, Isus cheama fiecare crestin sa impartaseasca Vestea Buna, mergand prin credinta. Aceasta este credinta insotita de fapte! Oamenilor care se supun poruncii date de Isus, li se va schimba viata spirituala pentru totdeauna! Poti impartasi Vestea cea Buna unui vecin sau mutandu-te in alta tara, pentru a vesti Evanghelia oamenilor de acolo. Poti darui copiiilor strazii, le poti spune despre Cristos, sau poti impartasi Cuvantul intr-un oras la doua ore distanta de casa ta. Fiecare crestin este dator sa impartaseasca Evanghelia oriunde merge. Daca esti credincios, unde te-a trimis Isus Cristos sa mergi? Pe cine ti-a pus Dumnezeu pe inima pentru a-i duce darul mantuirii? Ce pasi mici sau mari poti face, stiind ca Isus va fi de partea ta, „pentru a face ucenici din toate neamurile” ?
Patimile lui Cristos Filmul puternic al lui Mel Gibson…
Patimile lui Cristos si adevarul despre El sunt revelate. De ce a fost nevoie ca El sa moara pe cruce?
Patimile lui Isus este un film despre ultimele douasprezece ore din viata lui Isus Cristos de acum aproximativ 2000 ani. Filmul incepe cu o scena in Gradina Ghetsimani unde Isus a mers sa se roage dupa ultima cina impreuna cu apostolii Lui. Isus este apoi arestat in gradina, dupa ce este tradat de Iuda Iscarioteanul, si luat inapoi la Iersualim unde liderii Fariseilor il vor confrunta cu acuzatii de blasfemie. El este apoi condamnat la moarte de liderii religiosi.
Dupa aceea, Isus este adus in fata lui Pilat, guvernatorul roman al Palestinei. Pilat a avut puterea de a decide crucificarea sau eliberarea lui Isus. Cariera politica a lui Pilat era in primejdie in acel timp, de aceea nu dorea sa mai aiba si alte conflicte. Daca nu le permitea liderilor religiosi sa-L crucifice pe Isus, si-ar fi cauzat multe probleme. Astfel Pilat a cedat aceasta decizie regelui Irod. Acesta insa, l-a trimis pe Isus inapoi lui Pilat, care a dat apoi multimii oportunitatea de a decide intre eliberarea lui Isus sau a talharului Baraba. Multimea a ales sa-l lase liber pe Baraba si l-a condamnat pe Isus la moarte.
Patimile lui Cristos o parte remarcabila a istoriei
Patimile lui Isus continua cu predarea Lui soldatilor romani, care Il bat in repetate randuri. Dupa aceea este adus inapoi la Pilat care il prezinta multimii, sperand ca aceasta va fi deajuns; insa nu a fost. Pilat isi spala mainile in fata acestei dileme si ordona oamenilor lui sa faca cu Isus ceea ce doreste multimea.
Lui Isus ii este data o cruce proprie si ii se ordona sa o duca printre strazile Ierusalimului pana pe dealul Golgotei. Acolo, este pironit pe cruce si intelege ca Tatal Sau din ceruri Si-a intors privirea de la El din cauza pacatelor lumii pe care El (Isus) le-a luat asupra Sa. Dupa ore de tortura, Isus proclama „S-a sfarsit” si dupa aceea „In mainile Tale imi incredintez Duhul”.
In momentul mortii lui Isus se produce un mare cutremur de pamant iar perdeaua dinlauntrul Templului este rupta de sus pana jos; apoi este intuneric pentru 3 ore.
Trei zile mai tarziu, Isus Cristos inviaza din morti, invingand pacatul si moartea si asigurand astfel singura cale pentru omenire de a fi impacata cu Dumnezeu Tatal.
Patimile lui Cristos De ce a trebuit ca Isus sa moara pe cruce?
Patimile lui Isus sunt extrem de intense. Dar de ce a trebuit ca Isus sa moara in acest fel? Cuvantul lui Dumnezeu pentru oameni – Biblia – spune faptul ca toti oamenii au pacatuit inaintea lui Dumnezeu incalcand poruncile Lui (exemplu: mintind, furand, poftind la bunul altuia, sexul in afara casatoriei, etc).
Chiar si un singur pacat comis impotriva lui Dumnezeu este deajuns pentru a ne separa de El pentru intreaga vesnicie. Biblia spune in Romani 3:23 „Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”.
Dumnezeu a stiut ca exista o singura cale pentru a rascumpara omenirea pentru El, odata si pentru totdeauna. Aceasta a insemnat trimiterea Fiului Sau – Isus Cristos pe pamant, pentru a trai o viata fara pacat si a muri pe cruce, fiind unica jertfa ce rascumpara pacatele intregii lumi. Romani 5:8 spune „dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.”
Patimile lui Cristos O Poveste de dragoste fundamentala
Patimile lui Isus este cu adevarat despre o poveste de dragoste — dragostea care Isus o are pentru tine si pentru mine. El a fost dispus sa moara pe cruce, sa primeasca toata ocara, durerea si suferinta extraordinara, si mai mult, sa ia asupra Lui pacatele intregii omeniri – din trecut, prezent si viitor. A fost dispus sa fie separat de Tatal Sau – Dumnezeu, cand a purtat pacatele mele si ale tale. A facut toate acestea pentru ca ne iubeste si vrea sa ne petrecem eternitatea cu El in rai. Insa acest lucru nu va fi posibil daca noi nu acceptam sacrificiul facut de El pentru noi. Refuzul de a crede in Isus Cristos ca Domn si de a-L primi in inima noastra, ne va face responsabili de toate pacatele pe care le-am comis impotriva lui Dumnezeu. Cand vom muri, vom fi judecati pentru aceste pacate si vom primi o sentinta – pentru moarte si separare eterna de Isus Cristos si Dumnezeu Tatal. Insa acesta nu trebuie sa fie si cazul tau. Urmareste link-ul de mai jos pentru a afla ce inseamna sa fii salvat!
Rugaciune de Iertare…numai prin „filtrul” Iisuss
O rugaciune de iertare este ceva ce cautam cu totii intr-un moment al vietii. Iertarea este un dar pretios care nu este deloc usor de obtinut, nici usor de dat. Iertarea este esentiala vietii; ea ne elibereaza de greselile trecutului si ne da speranta pentru viitor. De dragul iertarii iisus a venit pe pamant sa moara pentru omenire.
Rugaciune de Iertare: Facuta Posibila prin Isus Cristos
Rugaciunea de iertare este o rugaciune adresata lui Dumnezeu. Cu toate ca ne putem rani direct unii pe altii, toate pacatele noastre pana la urma Il ranesc pe Dumnezeu. Poate te intrebi cum de este posibil acest lucru. Cum de Il pot rani deficientele noastre pe Creatorul Atotputernic al universului? Chiar Ii pasa lui Dumnezeu? In Geneza 6, gasim cum Dumnezeu este intristat de toate nedreptatile ce si le-au facut oamenii unii altora: Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant, si S-a mahnit in inima Lui. (Geneza 6:5-6)
Fiind Atotcunoscator, Dumnezeu Se intristeaza chiar de un simplu gand rau. Astfel, iertarea finala trebuie de asemenea sa vina din partea lui Dumnezeu. Oricum, din pricina dreptatii Sale, iertarea nu poate fi data in mod gratuit. Fiecare pacat trebuie luat in seama pentru ca Dumnezeu sa fie un judecator drept. Isus Cristos a murit pe cruce la Calvar in locul nostru, astfel incat pacatele noastre sa poata fi iertate. Suferintele Lui au platit pentru greselile noastre. Caci acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor. (Matei 26:28)
In dragostea Lui, Dumnezeu a stiut ca constiinta noastra avea nevoie sa fie eliberata de vina si condamnare. El a stiut ca iertarea pacatelor era cea mai mare nevoie a noastra. In actul final al dragostei, Dumnezeu nu numai a suferit durerea pentru pacatele noastre, dar a si platit pentru consecintele acestora, ca noi sa avem oferita iertarea atunci cand pacatuim. Tot ce trebuie sa facem este sa acceptam iertarea Sa in dar.
Rugaciune de iertare: Roaga-L pe Dumnezeu pentru iertare
Poate ai gasit aceasta pagina web in timp ce cautai o rugaciune de iertare care sa-ti linisteasca sufletul chinut. Sau poate te lupti incercand sa ierti pe cineva care te-a ranit adanc. Pentru toti cei care Il accepta pe Isus Cristos ca Domn si Mantuitor, iertarea este oferita in dar. Daca recunoastem pacatele noastre si ne rugam pentru iertare, Dumnezeu ne va ierta fara nici o indoiala: Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9)
Daca Il respingem pe Isus, in esenta, noi respingem darul de iertare al lui Dumnezeu. Prin aceasta noi spunem de fapt ca nu dorim sa ne impacam cu Dumnezeu (1 Ioan 1:10). Desi este alegerea noastra libera de a nu accepta iertarea lui Dumnezeu, in final noi vom fi responsabili de toate pacatele ce le-am comis pana la sfarsitul acestei vieti. Dorinta adanca a lui Dumnezeu este de a se impaca cu tine. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3:16). Daca doresti sa fii iertat cu adevarat, ia seama la ce a zis Isus si accepta-L intr-un mod sincer ca Domn si Mantuitor personal. Vei fi iertat si Dumnezeu va incepe o lucrare de transformare in viata ta.
Rugaciune de Iertare: Primeste o Viata Noua
Rugaciunea de iertare ne da o noua speranta si un nou inceput. Toate pacatele noastre sunt sterse de Dumnezeu. Pentru ca le voi ierta nelegiuirile, si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele si faradelegile lor. (Evrei 8:12)
Daca intelegi ca esti pacatos si crezi ca Isus Cristos a venit sa fie Singurul Rascumparator pentru pacat, atunci intelegi rugaciunea de iertare. Intrebarea este esti tu gata sa aplici aceasta rugaciune, primind darul lui Dumnezeu, pe Fiul Sau, Isus Cristos? Daca da, crede in Cristos, pocaieste-te de pacatele tale si preda-I lui ca Domn, tot restul vietii tale:
Tata, stiu ca am Ti-am incalcat poruncile si pacatele mele m-au despartit de Tine. Imi pare foarte rau si acum vreau sa ma intorc la Tine de la viata mea trecuta si pacatoasa. Te rog sa ma ierti, si sa ma ajuti sa nu mai pacatuiesc. Cred ca Fiul Tau, Isus Cristos, a murit pentru mine, a inviat din morti, este viu si aude rugaciunea mea. Il invit pe Isus sa devina Domnul vietii mele, sa ma conduca si sa domneasca in inima mea de astazi inainte. Te rog sa trimiti Duhul Sfant sa ma ajute sa Te ascult si sa fac voia Ta tot restul vietii mele. In numele lui Isus Te rog, Amin.
Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.(Faptele Apostolilor 2:38)
Daca ai decis astazi sa-L primesti pe Isus, bine ai venit in familia lui Dumnezeu. Acum, ca sa cresti in asemanare cu El, Biblia ne indeamna sa perseveram in angajamentul nostru.
Calitatile Unui Om Bun =Nici un om nenascut din nou,golit de falsitatea si rautatea satanei,prin botezul in moartea Lui,pentru a fi umplut cu Plinatatea Dumnezeiasca -nu este Bun
Dragut, prietenos, grijuliu, intelegator, rabdator, si iubitor sunt cateva din cuvintele care ne vin in minte atunci cand suntem rugati sa facem o lista cu calitatile unui om bun. Cineva poate sti ca un om este bun sau nu, daca se uita la faptele savarsite de acesta. Un loc bun pentru a vedea calitatile unui om este Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia.
Calitatile unui Om Bun Arata bunatate tuturor oamenilor
Biblia ne invata sa aratam bunatate celor in nevoie aceasta este una din calitatile unui om bun.
Si sa nu uitati binefacerea si darnicia; caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac. (Evrei 13:15)
Indeamna-i sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii. (1 Timotei 5:18)
Este usor sa aratam mila oamenilor care ne plac si celor in nevoie. Insa o persoana care poseda calitatile unui om bun ar trebui sa manifeste mila si bunatate si fata de dusmani.
Si daca dati cu imprumut acelora de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce rasplata vi se cuvine? Si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor ca sa ia inapoi intocmai. Voi insa, iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti ceva in schimb. Si rasplata voastra va fi mare si veti fi fiii Celui Prea Inalt; caci El este bun si cu cei nemultumitori si cu cei rai. Fiti dar milostivi, cum si Tatal vostru este milostiv. (Luca 6:34-36)
Calitatile unui Om Bun Ascultarea de Lege
Una din cele mai importante calitati a unui om bun este ascultarea de autoritati.
Adu-le aminte sa fie supusi stapanirilor si dregatorilor, sa-i asculte, sa fie gata sa faca orice lucru bun. (Tit 3:1).
Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte; caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt, au fost randuite de Dumnezeu. (Romani 13:1)
Calitatile unui Om Bun Este oare lucrul acesta suficient pentru cer?
Cineva poate avea toate calitatile unui om bun, si cu toate acestea sa nu fie in cer! Biblia spune ca faptele bune nu-i mantuiesc pe oameni de pacat. Mantuirea este posibila doar prin mila si bunatatea lui Dumnezeu.
Noi toti am pacatuit (Romani 3:23) si nici un numar de fapte bune nu ne poate salva de pacatul nostru (Efeseni 2:8-9). Biblia spune ca noi toti suntem pacatosi si nu putem indeplini standardul lui Dumnezeu de perfectiune. Dimpotriva, noi meritam moartea ca pedeapsa pentru pacatele noastre (Romani 6:23).
Dumnezeu a facut o cale prin care sa fim iertati de pacatul nostru si aceasta este prin Fiul Sau fara pacat, Isus Cristos. El L-a trimis pe Fiul Sau pe pamant sa moara pentru pacatele noastre si sa asigure o cale prin care noi sa ne putem petrece vesnicia cu El in cer (2 Corinteni 5:21). El iti ofera darul Sau liber, viata vesnica; vei accepta darul Lui?
Daca doresti sa-L accepti pe Isus Cristos acum, roaga-te cu o rugaciune asemanatoare acesteia: Dumnezeule, inteleg ca sunt pacatos si ca nu pot sa ajung in cer prin faptele mele bune. Ma pocaiesc de pacat si Te rog sa ma ierti. Cred ca Fiul Tau Isus a murit pe cruce pentru pacatele mele si a inviat din morti. Ma incred in Tine pentru mantuire. Accept acum darul Tau gratuit. Ajuta-ma sa ascult de Tine si sa incep sa cresc in umblarea mea. In numele lui Isus, Amin.
Biblia spune ca daca accepti darul lui Isus Cristos, viata vesnica, iti vei petrece vesnicia cu Dumnezeu in cer. Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a invitat din morti, vei fi mantuit. (Romani 10:9
Pildele din Evanghelii
Cuprins [hide]
- PILDA SEMĂNĂTORULUI
- (MATEI 13:3-8, 18-23, MARCU 4:3-8, 14-20, LUCA 8:5-9, 11-15)
- PILDA NEGHINEI(MATEI 13:24-30; 36-43)
- PILDA GRĂUNTELUI DE MUŞTAR (MATEI 13:31-32)
- PILDA ALUATULUI (MATEI 13:33)
- PILDA COMORII ASCUNSE ŞI A MĂRGĂRITARULUI(MATEI 13:44-46) R 5047:6
- PILDA NĂVODULUI (MATEI 13:47-50)
- PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (MATEI 18:12-13/ LUCA 15:4-7) R 2706
- PILDA ROBULUI NEMILOSTIV(MATEI 18:21-35) (R 2294, 2665, 3801, 4650)
- PILDA LUCRĂTORILOR VIE (MATEI 20:1-!6) (R5473)
- PILDA CELOR DOI FII (MATEI 21:28-32)
- PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46)
- PILDA NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT (MATEI 22:1-14)
- PILDA CELOR ZECE FECIOARE (MATEI 25:1-13)
- PILDA CU SĂM<NŢA MARCU 4:26-29
- PILDA SAMARITEANULUI (LUCA 10:25-37)
- PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA (LUCA 12:13-21)
- PILDA CELOR POFTIŢI LA CINĂ (LUCA 14:15-24)
- PILDA SMOCHINULUI NERODITOR (LUCA 13:6-9)
- PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (LUCA 15:1-8)
- PILDA DRAHMEI PIERDUTE (LUCA 15:8-10)
- PILDA FIULUI RISIPITOR (LUCA 15:11-32)
- PILDA ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS (LUCA 16:1-13)
- PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV (LUCA 16:19-31)
- PILDA JUDECĂTORULUI NEDREPT (LUCA 18:1-6)
- PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46) R4678
- PILDA TALANŢILOR
- PILDA TALANŢILOR (MATEI 25:14-30)
- PILDA POLILOR (LUCA 19:11-28)
- SAU PILDA MINELOR
Pentru a înţelege pildele Domnului Isus, mai întâi trebuie să ştim ce este o pildă?
Pilda este o povestire care descrie stări de lucruri bune sau rele din viaţa religioasă a evreilor şi a creştinilor, unde persoanele bune sunt înlocuite cu lucruri bune din natură; cum ar fi plante, animale, de exemplu “grâu,” “oi,” etc., iar persoanele cu înclinaţii mai puţin bune, cu “neghină,” “capre,” etc.
De asemenea starea favorabilă în care se găsesc personajele pildelor este reprezentată uneori prin îmbrăcăminte bună, mâncare îmbelşugată, iar starea nefavorabilă prin lipsa acestora şi prin boală. Persoanele degradate moral cu numele de “schiopi”, “orbi”, etc.
Pedepsele sunt reprezentate prin foc. Acest foc este simbolic şi nu real.
Ucenicii s-au apropiat de Isus şi i-au zis:
“De ce le vorbeşti în pilde?” Isus le-a răspuns:
“Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.” (Matei 13:10,11)
PILDA SEMĂNĂTORULUI
(MATEI 13:3-8, 18-23, MARCU 4:3-8, 14-20, LUCA 8:5-9, 11-15)
Această pildă descrisă de trei evanghelişti este explicată de Domnul şi se aplică atât evreilor, cât şi păgânilor, cărora li s-a predicat Evanghelia. Poate ar fi de lămurit versetul din Matei 13:8, unde spune: “un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci.”
Aici este vorba de creştinii conştiincioşi, dar care nu sunt la fel de îndemânatici. Cel care a produs o sută nu vrea să spună că el a produs rod sută la sută, ci numai că el a produs rod mai mult decât ceilalţi. În înţelesul nostru, sută la sută ar fi perfecţiunea, iar Domnul când a spus 30; 60 şi 100 nu s-a exprimat în procente. Deci cel care a produs 100 vrea să spună doar atât că a produs mai mult decât ceilalţi şi nu 100%, pentru că şi la acela care a produs o sută trebuie ca Domnul Isus să completeze, suta lui nefiind tot ceea ce cere dreptatea lui Dumnezeu. Nimeni în starea imperfectă nu poate îndeplini legea în mod perfect fără meritul lui Isus.
PILDA NEGHINEI(MATEI 13:24-30; 36-43)
Pilda aceasta cuprinde o perioadă foarte lungă, de aproximativ două mii de ani. Ea începe să se desfăşoare la prima prezenţă a Domnului Isus, unde El este Semănătorul şi se sfârşeşte la a doua prezenţă, unde, ca Secerător şef, trimite lucrători numiţi “Îngeri” pentru a secera recolta.
Aici adevărul evanghelic este numit “grâu,” “sămânţa bună”, iar neadevărurile care s-au strecurat sunt numite “neghină.” De altfel şi culturile acestea care au crescut împreună şi care sunt creştinii, sunt numite creştini care seamănă cu grâul şi creştini care seamănă cu neghina. Creştini care înţeleg bine adevărul şi creştini care nu-l înţeleg decât în parte, credinţa lor fiind zidită mai mult pe filosofii omeneşti. Aceştia pretind că sunt fiii lui Dumnezeu, dar în realitate nu sunt.
Satan a strecurat în doctrina curată învăţături false şi s-a folosit de “lupii îmbrăcaţi în piei de oaie” pentru a duce în rătăcire poporul Domnului; vom da mai jos câteva exemple în acest sens din epistolele Apostolilor.
În întâia Epistolă adresată bisericii din Corint, Grecia, aflăm că “neghina” a fost semănată sub forma unei învăţături false care pretindea că Cristos nu a înviat.
În a doua Epistolă adresată corintenilor, capitolul 11, Apostolul descrie necazurile lui cu apostolii mincinoşi şi cu unii creştini dintre evrei, care amestecau legea lui Moise cu Evanghelia lui Cristos, încurcând credinţa multora ca şi de altfel în Epistola către Galateni, unde Pavel atrage ferm atenţia în capitolul 5:4, “Voi care voiţi să fiţi neprihăniţi prin Lege v-aţi despărţit de Hristos.”
Efesenilor Pavel le scrie, “…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor prin mijloacele de amăgire.” (Efes. 4:14)
Pavel se vede obligat să scrie bisericii din Colose, “…Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce ca şi cum aţi trăi încă în lume vă supuneţi la porunci ca acestea: Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru.” (Coloseni. 2:20,21)
Este clar că cineva acolo încerca să introducă ceremonii şi datini omeneşti în învăţătura curată a Evangheliei.
În biserica din Tesalonic se răspândise “neghina” sub forma unei idei false care pretindea că Domnul venise a doua oară şi începuse împărăţia lui Dumnezeu.
Aici Pavel profeţeşte că în biserica creştină se va ridica de-a lungul timpului un puternic sistem de amăgire, ai cărui muguri au apărut chiar din zilele Apostolului. Să luăm aminte: “…căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel care o opreşte să fie luat din drumul ei.” (2 Tesaloniceni. 2:7)
Lui Timotei, Pavel Apostolul îi scrie cum unii creştini opreau căsătoria. (O regulă de mai târziu a Bisericii Catolice). (1 Timotei 4:3)
La fel în capitolul 6:3-5 scrie: “Dacă învaţă cineva pe oameni o învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie este plin de mândrie…”
În 2 Timotei capitolul 4:14 este amintit Alexandru căldărarul. Timotei este avertizat să se ferească de el, pentru că “ … este cu totul împotriva cuvintelor noastre….” versetul 15.
Cu puţin timp înainte de arestarea sa, Pavel a spus:
“ …Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase ca să atragă pe ucenici după ei.” (Fapte 20:29)
Celălalt mare Apostol, Petru, în a doua Epistolă avertizează, “ …În norod s-au ridicat proroci mincinoşi după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi. (2 Petru 2:1) Apostolul Ioan şi Iuda avertizează că se vor strecura erezii în învăţătura creştină. Dar poate Cartea Apocalipsa oferă o vedere şi mai largă a acestor rătăciri de-a lungul celor şapte perioade ale bisericii creştine, din perioada primară Efes până la ultima, Laodicia.
Neghina rătăcirilor semănată de Satan a produs rod bogat de necredinţă. Doctrina iadului cu chinul veşnic, a sufletului care nu poate muri, a idolatrizării sfinţilor, a Liturghiei care omoară pe Cristos de câte ori vrea preotul, a unui Dumnezeu tripersonal şi altele. Marea biserică a Evului Mediu a fost o biserică coruptă până în măduva oaselor. Învăţăturile ei rătăcite au îmbătat şi mai îmbată şi astăzi lumea.
Dar acum a venit vremea socotelilor. A venit “secerişul” unde “grâul” este salvat, iar neghina va fi arsă în” foc”.
Domnul explică această pildă ucenicilor în linii mari. El explică cine este Semănătorul, cine este vrăşmaşul, pe cine reprezintă “grâul” şi “neghina”, spune că evenimentele cu care se va sfârşi această lume rea sunt numite “seceriş”, dar aparent lasă neexplicat cine sunt îngerii trimişi, ce reprezintă cuptorul aprins şi scrâşnirea dinţilor.
Susţinătorii teoriei iadului spun că cuptorul aprins este iadul, unde Domnul va arunca pe cei care nu fac parte din Biserică, adică pe restul lumii.
Pilda aceasta ilustrează scopul lui Dumnezeu cu privire la Biserica Sa, de a o alege dintre toate popoarele conform cu ceea ce spune Cuvântul inspirat în Fapte 15:14, “ … ca Să-şi aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte numele.” Acesta a fost scopul principal pentru care a fost răspândită Evanghelia în toată lumea.
Al doilea scop a fost acela de mărturie. Adică de a încredinţa pe oameni că vine o zi de judecată (Fapte 17:30-31). Nu toată lumea este chemată a fi Biserica Domnului, dar toată lumea este îndemnată să se pocăiască. Numărul Bisericii este hotărât dinainte ca să fie format din 144 000 de membri.
Pilda ne mai ilustrează că deşi Satan a încercat să oprească dezvoltarea Bisericii (a “grâului”, înăbuşindu-l cu “neghină”) în ciuda aparenţei reuşite a lui , totuşi Dumnezeu este stăpân pe situaţie şi “Mica Turmă” va fi glorificată. Mulţimea de creştini numai cu numele nu vor fi glorificaţi. Ei vor fi foarte dezamăgiţi. Cuptorul din pildă, unde se spune că vor fi aruncaţi reprezintă ţările creştine care vor trece prin foarte mari necazuri.
“Cuptorul” şi “focul” din pildă nu sunt reale (cum de altfel nici “grâul” şi “neghina”).
“Cuptorul” şi “focul” reprezintă necazul cel mare care va veni peste popoarele creştine, în nici un înţeles al cuvântului nu reprezintă chinul veşnic.
Pilda ne mai spune că degeaba a semănat Satana “neghina” rătăcirilor. Dumnezeu este mai înţelept şi mai puternic şi-l va zdrobi pe Satana sub picioarele Bisericii. Romani 16:20.
“Îngerii” din pildă sunt tot membrii Bisericii angajaţi în răspândirea adevărurilor Evangheliei, în special acelea care se referă la a doua prezenţă a Domnului, care deşi de faţă, nu este văzut de lume pentru că este o fiinţă spirituală. Dacă El S-ar arăta lumii, cum s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului, urmările ar fi aceleaşi: pierderea vederii. “Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.” (Luca 17:20)
PILDA GRĂUNTELUI DE MUŞTAR (MATEI 13:31-32)
Pilda aceasta şi cea următoare a aluatului, este rostită de Domnul înainte de a explica “Pilda neghinei” pe care tocmai o rostise.
Pilda grăuntelui de muştar explică aceeaşi istorie a creştinismului ca şi “Pilda neghinei”. Ea se ocupă în mod unilateral de creştinismul fals, de creştinii numai cu numele.
Pilda profeţeşte ceea ce istoria de mai târziu a confirmat:
Creştinizarea imperiului Roman, cel mai mare imperiu din câte a cunoscut lumea vreodată şi care a supravieţuit sub diferite forme până la începutul secolului al XX-lea. Un imperiu atât de vast creştinizat se aseamănă cu un mare copac.
Începutul răspândirii Evangheliei a fost mic şi neânsemnat, ca un mic grăunte de muştar. A fost planul lui Dumnezeu ca Evanghelia să fie vestită în toată lumea şi Apostolul Pavel a fost desemnat ca un vas ales să o ducă până în capitala imperiului, până la Roma. Dar Satan a reuşit să corupă credinţa multora, astfel că acest imperiu păgân a fost şi mai păgân după creştinizarea lui de către împăratul Constantin în secolul al IV-lea, deşi pe firma lui scria “Sfântul Imperiu Roman.” Ramurile lui în care se adăposteau păsările cerului, reprezintă şi astăzi diferitele secte ale creştinătăţii (ale copacului) în care se odihnesc diferite învăţături demonice, pentru că Satan şi demonii sunt “păsările” din pildă. Ei au răspândit “neghina” rătăcirilor, dezonorând numele scump al lui Dumnezeu prin învăţăturile lor murdare, care dăinuiesc şi astăzi în creştinătate. Babilonul, descris în Apocalipsa 18, este “copacul cel mare” şi în acelaşi timp este şi cetatea cea mare. Este creştinismul de paradă, îngâmfat şi arogant, şi a ajuns o închisoare a oricărei “păsări” necurate şi urâte. (Apocalipsa 18:2) Aceste ““păsări” pe lângă erorile tradiţionale, atacă minţile creştinilor în timpurile moderne cu spiritismul, şi cu practica religiilor orientale păgâne.
Învăţăturile despre chinul veşnic şi toate celelalte, legate de acestea care nu sunt din Biblie, sunt fără îndoială de la Satan şi de la demoni.
PILDA ALUATULUI (MATEI 13:33)
În această pildă este ilustrat adevărul evanghelic prin cele trei măsuri de făină albă de grâu. În Vechiul Testament să făceau pâini (turte) din făină albă de grâu care erau puse în două grămezi, a câte şase pâini pe masa din cortul întâlnirii şi reprezintă cuvântul Scripturii cu care se hrănesc spiritual creştinii. Aceste pâini trebuia în mod hotărât să nu fie dospite, ceea ce reprezintă cuvântul lui Dumnezeu, neacrit cu aluatul învăţăturilor false.
Paştele evreilor trebuiau mâncate tot cu pâine nedospită. La fel la cina de amintire, Domnul a folosit aceeaşi pâine care îl reprezintă pe El şi mai târziu şi Biserica este părtaşă la (adică face parte din ) aceeaşi pâine care va da lumii viaţă. (1 Corinteni. 10:17)
Aluatul reprezintă aici ceea ce este scris în Evanghelia după Matei 16:12, “ …Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi saducheilor.”
1 Corinteni 5:7 “ …Măturaţi aluatul cel vechi ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat…”
Revenind la pilda pe care o examinăm, observăm o femeie care a luat aluat şi l-a pus în trei măsuri de făină până când a dospit toată plămădeala.
Cele trei măsuri de făină reprezintă învăţăturile curate ale lui Isus, ale Apostolilor şi ale profeţilor.
Reprezintă cele trei mari principii ale învăţăturii creştine: CREDINŢA — SPERANŢA — IUBIREA .1 Corinteni 13:13.
Dacă pe vremea Apostolilor erau numai câţiva “lupi”, după câteva sute de ani ei au ajuns o “haită” şi au “sfâşiat” pe multe din “oile” Domnului. Pe măsură ce timpul trecea, creştinii s-au împărţit în două clase, în conducători şi în conduşi. Aceşti conducători numiţi NICOLAIŢI (NIKE—LAOS; NIKE = CONDUCĂTOR (GREACĂ), LAOS = POPOR; NIKOLAIŢI = CONDUCĂTORI PESTE POPOR), (Apocalipsa. 2:6). Aceştia au apărut încă în timpul Bisericii din vremea Apostolilor (perioada Efes),( Apocalipsa 2:6) contrar cu ceea ce a învăţat Isus, “Între voi să nu fie nici unul mai mare.”
După căderea Imperiului Roman de apus în anul 476 D.Cr., în mâinile barbarilor, pe tronul rămas gol la Roma este instalat în anul 539 episcopul creştin din Roma, la rang de papă. De aici încolo Imperiul Roman este condus de papi 1260 de ani până în anul 1799 când NAPOLEON BONAPARTE a pus capăt Domniei Papale.
În tot acest timp Adevărul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare. S-a ajuns până acolo că Adevărul sacru, piatra de fundament a învăţăturii mântuitoare, Jertfa lui Cristos, a fost pângărit cu minciuna monumentală a Liturghiei. Deşi Scripturile spun clar că Cristos numai o dată a murit, prin Liturghie a fost omorât de milioane de ori.
În cartea Apocalipsei, care este o istorie scrisă în simboluri, observăm două Biserici reprezentate prin două femei, o biserică adevărată arătată în capitolul 12:1, învăluită în soarele evanghelic cu o cunună cu 12 stele, reprezentând învăţăturile celor 12 Apostoli şi Legea lui Moise care o susţinea, reprezentată de luna de sub picioare.
Aceasta a fost de-a lungul Evului Mediu şi aceasta este şi astăzi, aprobată de Dumnezeu, dar hulită de oameni, pentru că o vedem trăind în pustiul societăţii omeneşti (versetul 6).
O altă Biserică care domneşte ca o regină este arătată în Apocalipsa 2:20 şi este numită Izabela. Este numită aşa pentru asemănarea în caracter cu nelegiuita regină a Israelului antic de pe vremea lui Ilie prorocul. Regina aceea a omorât pe prorocii Domnului şi a dus pe poporul lui Israel într-o neagră idolatrie.
Dar să revenim la cartea Apolapsei, capitolul 2:20 şi să vedem ce găsim acolo: “ …Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii mei. Să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jetfite idolilor.”
Izabela este biserica lumească. Ea este numită “adulteră” pentru că nu a rămas credincioasă lui Cristos, ci trăieşte în legături de “concubinaj” cu statul. Ea mănâncă din lucrurile jertfite idolilor pentru că a adoptat idolatria în Biserică sub o formă mascată. Este femeia călărind pe fiară, fiara a patra Imperiul Roman.–Apocalipsa 17–Daniel 7:7.
Ea este “femeia” din pildă care a introdus “aluatul” erorilor în cele trei principii ale învăţăturii creştine şi astfel:
– credinţa a fost denaturată. R2635:4
– speranţa a fost schimbată într-o altă speranţă falsă.
– iubirea, spiritul Domnului a fost schimbată într-o iubire egoistă, după plăceri carnale şi onoruri pământeşti.
De fapt, Izabela aceasta din Apocalipsa este clerul sau ceata preoţilor şi predicatorilor care învaţă greşit poporul. Poporul învăţat greşit crede că ei şi conducătorii spirituali sunt “grâul” Domnului, dar de fapt sunt “neghina”.
PILDA COMORII ASCUNSE ŞI A MĂRGĂRITARULUI(MATEI 13:44-46) R 5047:6
Pilda comorii şi a mărgăritarului ilustrează două lucruri:
În primul rând îl ilustrează pe Domnul Isus care a vândut tot ce a avut ca să cumpere “comoara”. “Comoara” este de două feluri: “Comoara” principală care este Biserica şi “comoara” cealaltă care este lumea restaurată. (D 422)
A doua parte a pildei care se referă la un negustor care caută mărgăritare frumoase, se referă la acei pe care Domnul îi cheamă să moştenească Împărăţia.
“Urmaşii Domnului trebuie să se gândească că nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a atinge această binecuvântare. Împărăţia nu poate fi atinsă cu nici un preţ mai mic decât renunţarea la toate speranţele şi scopurile pământeşti.
Pentru a câştiga această “comoară” preţul este mic, dar este tot ceea ce avem fiecare de dat — timpul nostru, voinţa noastră, proprietatea noastră.
Orice alte “mărgăritare” — de a fi un om de mare valoare al societăţii omeneşti este mic în comparaţie cu acest Mărgăritar.
Fie că un om este bogat sau sărac, învăţat sau neânvăţat, influent în societate sau nu, costul acestui Mărgăritar al Împărăţiei va fi tot ceea ce are el.
Dacă urmărind Împărăţia, unele din planurile noastre pământeşti sunt împiedicate, cu atât mai bine.
Stăpânul a spus că aceasta ne va costa tot ce este al nostru.
Numărul celor care vor obţine acest “Mărgăritar” este limitat la numai 144 000 şi acum, în ceasul al 11-lea, acest număr este aproape complet.
PILDA NĂVODULUI (MATEI 13:47-50)
Pilda năvodului explică aceleaşi întâmplări care aveau să se desfăşoare după cum explică “Pilda neghinei”. Este o pildă profetică pentru că Domnul Isus profeţea pe scurt tot ce avea să se întâmple în lumea în care urma să fie răspândită Evanghelia.
Năvodul este o plasă pe care o aruncă pescarii într-o apă, de obicei în mare, cu scopul de a prinde peşti, dar pe lângă aceştia uneori prinde şi alte animale marine.
În cele din urmă năvodul este tras pe vasul de pescuit şi are loc sortarea peştilor.
Domnul foloseşte această ocupaţie a pescarilor ca un exemplu ilustrativ al felului cum alege Dumnezeu din această lume Biserica Sa, care în această pildă sunt reprezentaţi prin “peştii” de soi bun. Evident că atunci nu erau vapoare de pescuit, astfel că toată lucrarea se făcea manual, după cum de altfel şi astăzi se mai practică pescuitul manual mai ales de către pescarii săraci.
Domnul a chemat pe ucenici ca să-i înveţe a fi “pescari” de oameni.
“Grâul” din “Pilda neghinei” este tot una cu “peştii” de soi bun, prinşi în “năvod”.
Pilda spune că “năvodul” nu a prins numai”peşti” buni, ceea ce denotă că creştinătatea nu cuprinde în interiorul ei (în “năvod”, pentru că creştinătatea în întregul ei este “năvodul”) numai creştinii adevăraţi. Ea cuprinde în acelaşi timp creştini pe jumătate înşelaţi şi o mulţime de făţarnici. (C485)
Pilda cu năvodul ilustrează într-un chip minunat cum s-au bucurat de favoarea lui Dumnezeu un oarecare timp, chiar creştinii numai cu numele. Aceasta este în perfect acord cu ceea ce afirmă şi alte Scripturi, de exemplu Ieremia 51:7, “Babilonul era în mâna Domnului un potir de aur.”
Cuvântul “Babilon” înseamnă amestecătură, confuzie.
Creştinătăţii în ansamblu sau “năvodului din pildă” i se potriveşte numele de Babilon, pentru că cuprinde multe biserici care toate pretind a fi ale lui Cristos, dar care nu se prea împacă unele cu altele.
Pilda cu năvodul vrea să ne înveţe
ceea ce şi profetul Ieremia declară în 51:7, că un anumit timp (1845 de ani), Dumnezeu a recunoscut pe toţi creştinii ca poporul Său, deşi nu toţi ar fi meritat această favoare.
Biblia ne arată că în această lucrare istoria se repetă.
Pe scurt, evreii care erau şi ei un popor al lui Dumnezeu, cu buni şi cu răi, s-au bucurat tot de 1845 de ani de favoare (DE LA MOARTEA PATRIARHULUI IACOB P<NĂ LA MOARTEA DOMNULUI ÎN ANUL 33 D.Cr.)
Numai cei care au înţeles că Isus este Mesia şi că El era prezent acolo între evrei, au fost poporul Domnului. Restul poporului nu a fost “grâu”, ci “pleavă”. Matei 3:12.
În acelaşi fel s-a procedat şi cu creştinii prinşi în “năvodul” Veacului Evanghelic după trecerea celor 1845 de ani, de la moartea Domnului, din anul 33 până la 1878.
Numai acei creştini care cred că Isus a murit pentru ca toţi morţii să învieze, pentru că “… prin harul lui Dumnezeu să guste moartea pentru toţi…”Evrei 2:9—1 Timotei. 2:6.; acei creştini care au abandonat teoria falsă precum că sufletul nu moare, şi se odihneşte în Rai dacă este bun sau se chinuieşte în Iad dacă este rău, care au renunţat la învăţătura falsă că trebuie din nou jertfit Cristos, care au renunţat la învăţătura nescripturală că Dumnezeu este format din trei persoane, care au renunţat a se închina la idoli, aceia care cred că Mesia, S-a întors a doua oară sunt socotiţi “grâu” sau “peşti” de soi bun, la timpul acesta al secerişului. Trebuie amintit aici că în vremurile întunecate ale Evului Mediu când Biblia a fost interzisă pentru popor, din cauza obscurantismului şi misticismului, chiar sfinţii Domnului au crezut unele neadevăruri. Dar Dumnezeu a curăţit Sfântul Locaş–Daniel 8:13–14.
Favoarea prelungită pentru evrei, de la moartea Domnului în primăvara anului când Apostolii, la Rusalii, au aruncat “năvodul” şi până în anul 36 la convertirea primului păgân, Corneliu, nu a fost o favoare naţională, ci una individuală după cum vom vedea într-o altă pildă.
Cei 1845 de ani de favoare pentru creştini în forma lor amestecată cum este ilustrată în “Pilda cu năvodul” nu sunt luaţi la întâmplare, ci aceasta ilustrează ceea ce atât istoria Evului Mediu, cât şi istoria modernă, dovedeşte: blestemul rostit de Domnul Isus cu 5 zile înainte de moartea Sa, cum că Israelul va fi pustiit şi abia după 1845 de ani, în luna mai a anului 1878, la Congresul de la Berlin, se discuta revenirea evreilor în Palestina. Acest an este în acelaşi timp martorul înfiinţării primei aşezări evreieşti în Valea AKOR, aşezare numită PETATIKVAH (uşa speranţei). Exact după cum a profeţit profetul Osea în capitolul 2:14, 15.
Deci ceea ce pentru creştini în ansamblu -ca năvod-era un timp de favoare, cei 1845 de ani, pentru evrei a fost un timp de blestem pentru că L-au răstignit pe Domnul Isus. Blestemul s-a ridicat de peste evrei în anul 1878. iar după 70 de ani statul lor, smochinul,a înverzit– vezi Luca 21:29-Matei 24:32.
“Năvodul” tras la mal corespunde cu încetarea chemării.
Anul 1881 este anul când a încetat favoarea colectivă pentru cei prinşi în “năvod”. Adică aici încetă favoarea lui Dumnezeu peste orice fel de creştini, buni şi răi, după cum zice pilda. Favoarea aceasta de a fi acceptaţi de Dumnezeu se răsfrânge de la acest an încoace numai pentru acei creştini care au luat act de corupţia şi confuzia care domnea în acel “năvod” şi l-au părăsit atunci şi-l mai părăsesc şi astăzi. Ei nu au părăsit şi nu părăsesc astăzi “năvodul”, Babilonul, singuri, ci sunt ajutaţi de Domnul care trimite “pescari”. Cine sunt aceştia? Aceştia sunt tot acei servitori care sunt arătaţi în “Pilda Neghinei” a fi “ÎNGERII.”
Sunt credincioşii Domnului care arată fraţilor lor adevărul Scripturilor; credincioşi care şi ei au fost în “NĂVOD”, dar care au ieşit mai devreme din el.
Chemarea Domnului, “Ieşiţi din Babilon!”, a început să se împlinească în anul 1878. Anul acesta este un an de declin, un an de ameninţare pentru Babilon (MENE, MENE, TEKEL, UFARSIN), iar pentru adevărata Biserică a lui Dumnezeu, cât şi peste Ierusalimul evreiesc un an de “mângâiere.” Anul 1878 este anul învierii celor morţi în Cristos şi în acelaşi timp este anul reânvierii naţionale a poporului evreu, care după cum s-a spus, a stat 1845 de ani sub blestem. Despre aceste lucruri, vom vorbi mai pe larg în explicarea “Pildei cu bogatul şi săracul Lazăr”.
“Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul nostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; (Isaia 40:1) căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”
Readunarea evreilor în Eretz Israel este descrisă de profeţii Bibliei; amintim aici Ieremia 16:14–18—Ezekiel 37:1–14 —Isaia 40:1-2
PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (MATEI 18:12-13/ LUCA 15:4-7) R 2706
Pilda cu oaia rătăcită explică pe scurt ceea ce Sfânta Scriptură cuprinde în mesajul ei, Planul lui Dumnezeu de mântuire a omului (“oaia rătăcită”).
Cele nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit reprezintă creaturile cereşti sfinte care nu au păcătuit.
A presupune că cele 99 reprezintă pe oamenii sfinţi şi cea pierdută, vameşii şi păcătoşii, este o greşeală, pentru că pe Pământ nu este cu adevărat drept nici unul măcar.
Tuturor li s-au “strepezit dinţii” din cauza păcatului strămoşesc (Ezechiel 18:2) şi “…toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” Isaia 64:6.
PILDA ROBULUI NEMILOSTIV(MATEI 18:21-35) (R 2294, 2665, 3801, 4650)
În această pildă, Domnul Isus scoate în evidenţă un mare har al lui Dumnezeu — Iertarea.
Iertarea de care noi am avut şi avem parte înaintea lui Dumnezeu, trebuie ca după dreptate să o manifestăm şi noi faţă de cei care ne greşesc. Cu alte cuvinte, nu este echitabil să nu iertăm în timp ce noi aşteptăm la rândul nostru iertare.
Pilda cuprinde în sine modul de a rezolva unele nedreptăţi care se potri vea între urmaşii Săi. Domnul ne învaţă că atunci când în mod regretabil se întâmplă acestea, nu este înţelept să se apeleze la instanţele lumeşti pentru a căuta dreptate.
Cuvântul inspirat spune prin Apostolul Pavel următoarele:
“…Deci când aveţi neânţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia voi puneţi judecători pe aceia pe care Biserica nu-i bagă în seamă?” 1 Corinteni 6:4-7.
Evanghelia după Matei, capitolul 18:15-20, explică modul de aplanare a divergenţelor şi nu vom stărui mult asupra acestui lucru.
Pilda de care ne ocupăm este spusă de Domnul Isus după cele rostite în versetele 15-20.
La întrebarea lui Petru dacă este suficient a ierta de şapte ori Domnul răspunde: “ …Eu nu zic ţie până la şapte ori, ci până de şaptezeci ori şapte…” Aceasta ar fi de patru sute nouăzeci de ori.
Întrebarea care cere un răspuns clar este aceasta: Ce a vrut Domnul Isus să ne înveţe? Să iertăm cel mult de 490 de ori, iar dacă cineva ne-ar greşi de 491 de ori nu am fi obligaţi să iertăm? Răspunsul este altul, răspuns pe care ni-l dă profetul Isaia 55:7, “ …Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând…” Este adevărat că acest verset exprimă iertarea lui Dumnezeu, dar dacă cineva este un copil al lui Dumnezeu trebuie să înveţe să nu obosească iertând. Deci a ierta de 70 x 7 nu exprimă o iertare limitată, ci una nelimitată.
Probabil că cele 70 de săptămâni acordate ca favoare din partea lui Dumnezeu poporului evreu (vezi Daniel 9:24) sprijină această afirmaţie a Domnului Isus.
Acolo ni se desfăşoară o istorie de 490 de ani din viaţa naţională a poporului evreu. O istorie de milă şi iertare de la sfârşitul robiei de 70 de ani, din anul 454 î.Cr. până în anul 36 d.Cr., când aparent iertarea lui Dumnezeu a ajuns la limită, alungând pe acest popor din favoarea Sa şi făcând ca “SMOCHINUL” (Luca 13:6) să se usuce.
Am spus, aparent iertarea a avut o limită, şi se pare că Dumnezeu S-a obosit iertând acest popor.
Dar nu a fost aşa. Pentru a rămânea în picioare Cuvântul lui Dumnezeu, cum că El nu “oboseşte iertând,” vom observa astăzi “SMOCHINUL” înverzit din nou, dar care încă nu aduce roade până nu se vor îndeplini versetele din Romani 11:25-28; Ieremia 31:31-34; Cântarea Cântărilor 2:11:13 şi altele.
Pilda spune mai departe: “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.”
“Împărăţa cerurilor” din pildă reprezintă Biserica lui Dumnezeu în forma ei de pregătire în viaţa aceasta şi nu după învierea în glorie. Această parabolă nu se referă la afacerile lui Dumnezeu cu lumea păcătoşilor. Lumea, ca păcătoşi, nu sunt robii lui Dumnezeu.
Toţi robii aceştia sunt datori cu o mare datorie faţă de Dumnezeu — acest lucru poate fi înţeles în două moduri:
- fie datoria pe care o are întreaga familie umană — pedeapsa cu moartea,
- fie obligaţiile Legământului de Jertfă. Psalmii. 50:4
Dar aceşti robi mai sunt datori nu numai faţă de Dumnezeu — echivalentul a zece mii de galbeni (probabil 20 de milioane de dolari), ci mai sunt datori şi unii faţă de alţii, dar cu o datorie foarte mică, exprimată printr-o sută de lei. O sumă fără însemnătate, în comparaţie cu aceea pe care ei o datorează lui Dumnezeu.
Pilda învaţă ceea ce mulţi creştini ştiu, dar puţini se supun poruncii: Dacă nu iertaţi celor care vă greşesc, nici Dumnezeu nu vă va ierta.
Dacă noi îi tratăm pe fraţi numai după dreptate şi Dumnezeu ne va trata numai după dreptate. Mila nu poate să mai intervină şi va trebui să plătim.
După cum ne amintim şi apreciem slăbiciunea noastră şi petele noatre ruşinoase ne vor face compătimitori cu fraţii şi cu toată omenirea, altfel vom fi daţi pe mâna “chinuitorilor” până vom plăti toată datoria.
Aceşti chinuitori ar putea fi: dificultăţi, pierderi financiare, slăbiciuni fizice sau multe altele.
Necazul şi suferinţa din viaţa prezentă este suficientă să ne facă compătimitori cu cei slabi şi care greşesc. Toată datoria ar putea reprezenta datoria originală a familiei umane din care Domnul ne-a răscumpărat pe toţi. Prin urmare, pedeapsa servitorului nemilos ar putea însemna Moartea a Doua — sau dacă datoria reprezintă obligaţiile Legământului de Jertfă a Noii Creaturi, el va fi dat pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii.
Gândirea se pare a fi că acei care devin poporul Domnului, părtaşi Spiritului Sfânt, spiritul iubirii va fi în proporţia în care ei vor fi plini cu acest spirit şi conduşi de acest spirit, să fie generoşi, mărinimoşi, iubind atât de mult încât nu numai că vor dori, ci vor fi bucuroşi să ierte un frate care se căieşte; bucuroşi să fie primii care să întindă ramura de măslin şi să se întoarcă la împăcare şi armonie cât de calm se poate.
Din inimi pline de mândrie, invidie, răutate şi alte elemente ale spiritului egoismului şi păcatului şi numai acoperit cu o haină a bunătăţii şi generozităţii, va fi imposibil să se afunde foarte mult în spiritul iertării, fără să fie scufundat într-o oarecare amărăciune şi ură; cu acest amestec iertarea nu poate fi dată gratuit de o inimă neregenerată. Dar cu o inimă golită de răutate, de ură, de invidie şi plină de bunătate frăţească, blândeţe, răbdare, gingăşie, stăpânire de sine, iubire, putem să ne cufundăm în paharul iertării, de fiecare ocazie şi ori de câte ori ea poate fi aplicată şi va fi fără vreun amestec de rău, amărăciune, sarcasm, etc., ci pură şi generoasă, iertare iubitoare.
Trebuie să ne amintim totuşi că acest Spirit Sfânt pe care îl avem în vase de lut, nu a abundat la început, ci a fost numai o haină de suprafaţă la început. Gradual, după cum Spiritul Sfânt a crescut în inimile noastre şi a abundat, el a înlocuit spiritul rău; prin urmare cei care sunt în stare în inima lor să se cufunde în paharul iertării în mod repetat şi fără vreun amestec al răului, astfel dau dovada că ei au fost cu Isus şi au învăţat de la El şi că au băut din spiritul Său şi că s-au curăţat de aluatul vechi al răutăţii şi că sunt sfinţiţi prin adevăr, fiind corespunzători pentru moştenirea sfinţilor în lumină. Trebuie să ne amintim că această creştere în har, deşi a avut un timp valoros al începutului, în votul nostru de consacrare, este cu toate acestea o lucrare graduală, cerând perseverenţă răbdătoare în facerea binelui, cerând ca natura veche cu dispoziţia sa rea să fie mortificată continuu — potolită — încât minţile noastre să fie sub influenţa transformatoare a spiritului adevărului în care trebuie să creştem gradual.
PILDA LUCRĂTORILOR VIE (MATEI 20:1-!6) (R5473)
În această pildă Domnul descrie figurativ activitatea ucenicilor Săi credincioşi, de la începutul Veacului Evanghelic (dis-de-dimineaţă) şi până la sfârşitul ei, ceasul al douăsprezecelea din ziua de muncă evreiască de atunci.
Evreii nu împărţeau timpul unei zile în aşa fel cum îl împărţim noi astăzi; noaptea o împărţeau în patru străji, iar ziua în douăsprezece ore. Prima oră a zilei era ceea ce noi numim ora şase dimineaţa, iar ora douăsprezece din zi corespundea cu ora 18 (şase seara) la timpul nostru.
Pilda spune că gospodarul a angajat lucrători în vie pe tot parcursul zilei, şi că ultimii angajaţi au fost pe la ceasul al 11-lea (ora cinci după masă), când nu mai era decât o oră de lucru în vie.
Dar partea cea mai interesantă a pildei este aceea că gospodarul a dat aceeaşi plată (ceea ce i-a nemulţumit pe cei care au lucrat toată ziua) şi celor care au lucrat doar un ceas — de la ceasul al 11-lea până la cel de- al 12-lea.
Se spune că pilda aceasta este greu de explicat în toate amănuntele ei.
Ceea ce se ştie foarte clar este că Domnul este gospodarul, via este Biserica lui Dumnezeu (Împărăţia Cerurilor) şi nu se poate aplica în timpul profeţilor, deşi există unele asemănări ale timpului iudaic în Vechiul Testament şi timpul evanghelic al Noului Testament.
Se pare că atât plata lucrătorilor cât şi clasa murmurătorilor din pildă sunt reprezentări care se aplică în viaţa prezentă, iar nu la învierea Bisericii, pentru că membrii înviaţi ai “Împărăţiei Cerurilor” vor fi expresia supremă a iubirii într-un corp ceresc. Murmurătorii sunt cei care nu au ajuns ţinta iubirii.
Plata de la sfârşitul zilei ar putea fi anumite bucurii pe care le au lucrătorii angajaţi dincoace de văl.
Murmurătorii ar putea fi unii care sunt demult în serviciul Evangheliei şi ei ar putea fi invidioşi pe unii veniţi de curând.
Oricine va fi înclinat să murmure împotriva Dătătorului darurilor bune nu va fi socotit vrednic de o parte în Împărăţie.
Toţi cei care sunt servitori trebuie să se roage Stăpânului să trimită alţi lucrători în via Sa. Ei nu trebuie să fie invidioşi pe cei care ar putea veni.
Toţi aceştia care simpatizează cu scopul divin vor servi cu frică Domnului, adevărului şi fraţilor. Şi astfel din când în când vor fi trimişi speciali în “vie” şi vor fi folosiţi special de Domnul pentru a ajuta pe poporului Său consacrat în diferite feluri.
Şi după cum cunoştinţa mai mare a adevărului prezent vine ca o răsplată, să nu fim surprinşi dacă aceasta va fi la fel distribuită şi acelora care au venit recent ca şi acelora care sunt demult timp în serviciul Stăpânului.
Mai degrabă să ne bucurăm în căile Domnului. Fie ca inimile noastre să nu fie supărate din cauza milei faţă de aceia care au intrat în serviciu, chiar în ceasul al 11-lea. Ei nu sunt fraţi? Sub termenii regulii de aur nu ar trebui ca noi să le dorim să aibă aceleaşi binecuvântări de care ne bucurăm? Orice răceală din partea acelora care sunt demult în serviciul Domnului, orice resentiment din partea acelora care trebuie să arate mai mult interes în lucrarea Domnului acum, sunt evident greşite.
PILDA CELOR DOI FII (MATEI 21:28-32)
Pilda celor doi fii este spusă de Domnul în împrejurarea când preoţii cei mai de seamă şi bătrânii poporului au venit la Isus în templu, unde El învăţa poporul şi i-au pus următoarea întrebare: “ …Cu ce putere faci lucrurile acestea şi cine ţi-a dat puterea aceasta?…” (versetul 23).
Domnul le-a promis că le va da răspunsul după ce ei vor răspunde mai întâi la întrebarea: “Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?…” (versetul 25). La răspunsul lor viclean cum că: “nu ştim”, Domnul nu le-a răspuns la întrebare. După aceea le-a spus pilda aceasta.
Unul dintre fii a promis că va lucra în vie şi acesta reprezintă chiar pe aceia cu care Domnul stătea de vorbă.
Fiului care nu a vrut să meargă, dar mai pe urmă i-a părut rău şi s-a dus, reprezintă cealaltă clasă a poporului, clasa mai degradată (vameşii şi curvele), care şi-au recunoscut păcatele acceptând botezul lui Ioan. Botezul lui Ioan era necesar pentru evreii din acel timp, pentru că era într-un fel un pas înainte spre a fi primiţi de Isus. Era, dacă putem să acceptăm, un transfer al lor de la Moise la Cristos.
Era o recunoaştere a faptului că nu au respectat legea dată lor la Muntele Sinai. Mulţi dintre aceştia au văzut în Isus pe Salvatorul trimis de Dumnezeu, care putea să le dea viaţa veşnică. Ei au fost mai întâi botezaţi de Ioan pentru a fi iertaţi de încălcarea legii. Ioan Botezătorul a fost unul care a netezit calea Domnului. Portarul din pildă este Legământul lui Israel.
Dacă au primit pe Cristos erau dezlegaţi de acel legământ.
PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46)
Această pildă descrie starea de decădere a poporului evreu şi indirect se adresează creştinismului în ansamblu, care a decăzut în aceaşi stare; de altfel cele două perioade de timp fiind perioade de graţie divină sunt egale.
1845 de ani pentru evrei, de la moartea lui Iacob, ultimul patriarh, la moartea Domnului Isus în anul 33 d.Cr. şi 1845 de la moartea Domnului până în anul 1878 D.Cr. pentru creştinii care se găseau în “năvod” (vezi Matei 13:47).
Podgoria reprezintă forma de organizare statală evreiască şi via reprezintă poporul, în special cei care aveau influenţă şi putere — conducătorii.
Gardul reprezintă legea divină, profeţiile, supravegherea şi paza specială cu specificaţia că atâta vreme cât Israel va fi credincios şi loial lui Dumnezeu el va fi complet protejat împotriva duşmanilor săi.
A săpat un teasc care reprezintă diferitele avantaje conferite lui Israel care ar fi: închinarea şi jertfele din templu, conducerea lui Iehova şi învăţăturile profeţilor.
Teascul presa strugurii care dădeau mustul, vinul dulce, ceea ce reprezintă toată educaţia dată lui Israel pentru ca acesta să producă sentimente de cucernicie şi evlavie, precum şi iubire, milă, compasiune unii faţă de alţii.
Turnul reprezintă pe profeţi; aici se face referinţă la turnul de strajă, destinat pentru a semnala apropierea invadatorilor. Într-adevăr profeţii au fost acei străjeri care dirijaţi de Duhul Sfânt atrăgeau atenţia regilor, preoţilor şi poporului asupra pericolelor care puteau să apară asupra naţiunii atunci când aceasta se abătea de la lege.
În cel mai înalt înţeles turnul reprezintă pe Iehova, vierii reprezintă pe cărturari şi pe farisei care stăteau pe scaunul lui Moise, (Matei 23:2,3) a căror datorie a fost să aibă grijă de vie şi de rodul ei şi să dea socoteală, să instruiască şi să conducă poporul pe calea Domnului.
Pilda spune că stăpânul viei a plecat în altă ţară după ce a încredinţat via acestor vieri; aceasta implică faptul că acest aranjament urma să dureze mult timp. De fapt acesta a fost timpul de la ieşirea din Egipt până la timpul venirii lui Mesia, aproape 19 secole.
Această pildă este în legătură cu Isaia 5 unde în versetul 7, “El se aştepta la judecată şi când colo sânge vărsat. Se aştepta la dreptate şi când colo strigăte de apăsare.”
Servitorii trimişi de stăpân au fost profeţii din vechime trimişi la Israel şi trebuia să primească cel mai bun tratament, dar în schimb au fost trataţi ca impostori de către conducătorii lui Israel. Unii dintre ei au fost omorâţi cu pietre, alţii bătuţi, unii ucişi, alţii tăiaţi în două cu ferăstrăul. Alţii au călătorit îmbrăcaţi în piei de capră sau de oaie, au locuit în peşteri şi crăpăturile pământului.
Ei nu au fost trataţi ca reprezentanţi ai Stăpânului viei. (Evrei 11:36-38)
În final Stăpânul a trimis pe fiul Său, spunând, “Ei vor respecta pe fiul Meu.” Dar aceeaşi vieri, nu neapărat aceleaşi persoane, dar aceeaşi clasă, religioşii din vremea Domnului s-au sfătuit să-L ucidă şi să pună stăpânire pe moştenirea lui Dumnezeu, acţionând de parcă ei erau proprietarii adevăraţi şi nu numai servitorii proprietarului.
Când Domnul Isus a ajuns cu explicaţia că Proprietarul a trimis pe fiul său la aceşti vieri pe care ei l-au omorât, El a prezis astfel moartea Sa violentă.
Dumnezeu a pedepsit pe acei vieri şi aceasta a fost un groaznic sfârşit. Distrugerea Templului în anul 70 d.Cr. şi deportarea din 135 d.Cr. a evreilor în “diaspora.” Au fost spulberaţi ca pleava, după cum a profeţit Ioan Botezătorul ultimul dintre profeţi. (Matei 3:12)
Tatăl ceresc a dat via (promisiunile lui Dumnezeu) altor vieri, care au fost Isus, Apostolii şi alţi învăţători ai Bisericii Evanghelice.
În această predică Domnul Isus face referire la Psalmul 118 pe care îl citează, “Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri. (versetul 42)
Versetul 43 spune, “ …De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite.”
Versetul 44 — Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit. Israel s-a zdrobit de piatră, dar nu a fost spulberat; la fel şi creştinătatea nominală va simţi marea dezamăgire în cuptorul marilor necazuri care o aşteaptă, dar nici ea nu va fi spulberată în sensul de a merge în Moartea a Doua.
A cădea peste piatră înseamnă un accident vindecabil.
A cădea piatra aceasta peste cineva înseamnă neândoielnic nimicirea definitivă. Aceasta este legată de profeţia cu piatra care loveşte chipul lui Nebucadneţar. Daniel 2:44.
“Zidarii” au fost elita religioasă, care credeau că zidesc mântuirea lumii convertind-o la legea Mozaică.
Mântuirea lumii este ca o construcţie în formă de piramidă. Numai o astfel de construcţie are o piatră în vârf numită piatra unghiulară. Această piatră unghiulară este Jertfa lui Isus. 1 Corinteni. 3:11 ; 1 Corinteni 2:2.
Piatra din vârf, deşi aparent mică este de fapt temelia de care este lipit de jos în sus trunchiul piramidei. Asta înseamnă că de Jertfa lui Isus depusă în cer (Evrei 9:11, 12) atârnă mântuirea celor de jos.
PILDA NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT (MATEI 22:1-14)
Parabolele lui Isus despre Împărăţia Cerurilor se pare că se referă întotdeauna la Biserica luptătoare — faza supusă morţii. Împăratul din această pildă este Însuşi Tatăl ceresc Iehova, care alege Mireasă pentru fiul Său. Chemarea la această înaltă poziţie este asemănată cu un “ospăţ”.
Nu este “ospăţul” propriu-zis al nunţii, aşa cum este arătat în Apocalipsa 19:7-9, ci este ospăţul de dinaintea nunţii. Cei care sunt invitaţi de a fi Mireasa lui Isus, sunt invitaţi încă din această viaţă să mănânce şi să bea din pâinea şi apa vieţii. Pâinea este Isus şi apa de asemenea. Ioan 6:35.
Pilda spune că unii nu au acceptat acest ospăţ, nu au acceptat invitaţia, iar dintre cei care au intrat în acest ospăţ vor fi unii care vor fi aruncaţi afară pentru că au ofensat pe cel care i-a invitat după ce au intrat.
Ni se spune că sunt trei invitaţii; nu ar fi trebuit să fie trei dacă cei care au fost invitaţi primii nu ar fi refuzat această invitaţie. Versetul 3.
Prima invitaţie a fost adresată celor care şedeau pe scaunul lui Moise (Matei 23:2) — Preoţimea evreiască spre deosebire de preoţimea cultelor creştine a fost instituită din porunca lui Dumnezeu la ieşirea din Egipt prin Moise. Aluzia Domnului la “scaunul lui Moise” trebuie înţeleasă astfel: cărturarii şi fariseii erau la acea dată încă acceptaţi ca fiind recunoscuţi de Dumnezeu, dacă nu ca persoane oneste cel puţin oficiul sau funcţia de preot era recunoscută chiar şi de Domnul Isus.
Această invitaţie a fost adresată chiar de către Isus înainte de moartea Sa, de la botezul în Iordan până la moartea Sa în anul 33 la jumătatea săptămânii de ani 29 d.Cr. — 36 d.Cr. Vezi Daniel 9:27.
Preoţimea a respins invitaţia şi L-au omorât.
A doua invitaţie este lansată tot între evrei, dar după moartea Sa prin Apostoli la Rusalii, versetul 4, “ …juncii şi vitele cele îngrăşate au fost tăiate.”
Această expresie nu o găsim la prima invitaţie pentru că Domnul Isus (Viţelul de Jertfă) nu fusese încă tăiat.
În Faptele Apostolilor începând cu capitolul 2 şi 3 găsim istoria acestei de a doua chemări adresată poporului de rând.
Puţini au răspuns la această chemare, iar Apostolii au fost trataţi la fel ca Domnul, deci în general respinşi şi chiar omorâţi. Versetul 6.
Versetul 7 descrie distrugerea Ierusalimului în anul 70 de către TITUS, general roman, şi necazurile care au venit peste restul poporului din cauza comportamentului lor faţă de Isus şi urmaşii Săi.
A treia invitaţie nu mai este adresată la modul special evreilor, ci păgânilor prin convertirea lui Corneliu în anul 36. De atunci invitaţia a devenit universală la fiecare popor. Evreii au putut de atunci încoace să accepte această chemare, dar nu pe considerentul că ei sunt evrei şi că sunt trataţi de Dumnezeu în mod deosebit, ca mai înainte, ci ca oricare om de pe această planetă care are dreptul la această favoare.
Pilda trece oarecum peste istoria creştină repede fără să descrie în amănunt istoria a 18 veacuri de frământări şi atinge doar începutul şi sfârşitul. Mijlocul nu este menţionat pentru că-L vedem pe Domnul în pildă prezent a doua oară şi de la 1878 intrând în odaia de oaspeţi pentru a face inspecţia.
Versetul 11, “ …Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii.” Pilda nu ne spune anul când a intrat, dar noi ştim din Scripturi că prezenţa a doua a Domnului a fost observată la 1874 când s-au scurs 6000 de ani de la căderea lui Adam, când s-au împlinit cele 1335 de zile din Daniel 12:12 şi când s-au sfârşit jubileele lui Israel şi a început a 7000-a mie de ani, a şaptea trâmbiţă, trâmbiţa marelui Jubileu al Pământului.
Atunci a început inspecţia şi aceasta continuă încă şi astăzi (în anul 2005)
“Intrarea la nuntă” nu este invitaţia de a trăi la nemurire, ci intrarea într-o poziţie de aşteptare care poate fi pierdută din cauza lipsei unei anumite calificări.
22:10 “ …Au strâns pe toţi pe care i-au găsit şi buni şi răi…” “…tot felul de peşti…” (vezi Pilda cu năvodul).
Servitorii au adunat, dar regele îi scoate din concurs pe cei nepotriviţi pentru Împărăţie.
22:10 “ …Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii.”
Inspecţia nu se face în camera regelui dincolo de văl după învierea din morţi, ci aşa cum este arătat în pasajele piramidei această inspecţie se face la a doua prezenţă în odaia de dinaintea camerei regelui în ANTECAMERĂ. Această ANTECAMERĂ nu reprezintă un anumit loc, ci o anumită stare de spirit în care se găsesc Fecioarele Înţelepte care au intrat cu Mirele, dar atenţie: ele nu au intrat încă la nemurire; aceste Fecioare nu au dobândit încă coroana până nu vor trece ultimul examen, acela cu privire la haina albă a dreptăţii lui Cristos.
Această pildă este un avertisment serios pentru acei consacraţi pe care o altă pildă îi numeşte Fecioare Înţelepte. Aceştia pot pierde premiul când sunt aproape să pună mâna pe el. Ba mai mult ei pot să-şi piardă viaţa în moartea a doua.
Unii dezbracă haina dreptăţii lui Cristos şi se încred în propria lor dreptate.
PILDA CELOR ZECE FECIOARE (MATEI 25:1-13)
Această pildă cuprinde o perioadă istorică începând cu anul 1829 — an arătat indirect în cartea lui Daniel, capitolul 12, versetul 11. Acolo ni se arată că: “ … De la vremea când va înceta Jertfa Necurmată şi de când se va aşeza Urâciunea Pustiitorului vor mai fi 1290 de zile. Acele zile sunt ani, o zi pentru un an. Urâciunea Pustiitorului — S-A AŞEZAT — în anul 539 d.Cr.
Urâciunea constă în faptul că omul păcatului, “Fiul Pierzării” — care nu este altul decât sistemul papal, a desfiinţat Jertfa Necurmată (Preţul de Răscumpărare) şi a introdus Liturghia. În timpul oficierii Liturghiei este jertfit din nou Cristos. În opinia celor care oficiază Liturghia nu este suficientă moartea lui Isus pe Golgota. Aceasta este o insultă, o profanare a jertfei Mântuitorului. Iată ce zice Scriptura referitor la Jertfa Domnului, “ …nu are nevoie ca ceilalţi mari preoţi (ai lui Israel) să aducă jertfe în fiecare zi, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru TOTDEAUNA când S-a adus jertfă pe sine însuşi.” În anul 539 după alungarea OSTROGOŢILOR din Roma, la porunca împăratului creştin Iustinian, episcopul de Roma este ridicat la rang de PAPĂ — adică TATĂ al întregii biserici.
Taina fărădelegii a început să lucreze din zilele lui Pavel (vezi 2 Tesaloniceni 2:7) numai trebuia ca Imperiul păgân al Romei să fie înlăturat. Imperiul de apus a căzut în anul 476 d.Cr. În locul lui s-a ridicat ne-SF<NTUL IMPERIU ROMAN — condus de Papi până la campania lui Napoleon din Italia în 1799.
Cele Zece Fecioare din pildă reprezintă poporul lui Dumnezeu la sfârşitul mişcării de reformă religioasă începută în anul 1517 de către Luther Martin.
Perioada marilor reforme este numită în Scripturi “Curăţirea Sanctuarului,” a Sfântului locaş.
“Curăţirea Sanctuarului” reprezintă curăţirea învăţăturilor Bibliei de învăţăturile murdare care au fost introduse, începând cu Conciliul de la Niceea în 325 d.Cr.
Profeţia spune, “ …Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege (ADEVĂRUL). Daniel 8:13-14; 12:10.
În timpul domniei papale a fost pierdută din vedere mântuirea prin credinţă în sângele lui Isus şi a fost introdusă aşa-zisa mântuire prin spovedanie şi cuminecătură în timpul oficierii Liturghiei prin jertfe în cinstea morţilor, prin închinarea la idoli umani, la cruce şi altele. Acestea erau şi mai sunt Urâciunea Pustiirii, precum iadul cu foc veşnic, etc., care au produs pustiire în creştinism şi au distrus credinţa adevărată.
În prima poruncă, din cele zece, scrie, “ …Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo ÎNFĂŢIŞARE A LUCRURILOR CARE SUNT ÎN CER sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul.” Exod 20:4.
De la reformaţie încoace avem din nou Biblia unde dacă batem cu umilinţă la uşă putem găsi Adevărul şi ne putem curăţi de aceste pângăriri introduse pe vremea când Biblia (cei doi martori) (Apocalipsa 11:3) era interzisă de către acei care susţineau că învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu.
În anul 1829 a început să fie înţeleasă profeţia lui Daniel cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi şi cu privire la cei 1260 de ani (539 d.Cr. — 1799 d. Cr.).
Este anul când pilda celor Zece Fecioare începe să-şi desfăşoare activitatea. Această pildă este în desfăşurare şi la începutul mileniului trei.
Ea îşi va fi încheiat lucrarea atunci când Fecioarele Înţelepte (Turma Mică — Biserica) vor intra toate în glorie.
Dacă Curăţirea Sanctuarului reprezintă încercarea de reformare a învăţăturii catolice arătată în Ieremia 51:9, Mişcarea Fecioarelor reprezintă o reformă mai radicală în sistemul protestant al creştinismului. Sistem rezultat din mişcarea începută de Luther.
Cele Zece Fecioare reprezintă o clasă de creştini care au o concepţie despre Dumnezeu şi planul Său de mântuire mai curată decât a catolicilor şi chiar şi a protestanţilor în general. De aceea sunt numite “Fecioare” (vezi Apocalipsa 14:4). “Ei nu s-au întinat cu femei.” Aici “femeile” reprezintă diferitele confesiuni religioase, care au doctrine numai parţial fundamentate în Adevărul lui Dumnezeu.
Aceştia sunt credincioşii adevăraţi ai lui Dumnezeu de la sfârşitul perioadei evanghelice. Prin perioadă sau Veac Evanghelic se înţelege în limbajul biblic perioada de timp de la prima prezenţă pe Pământ a Domnului Isus până la a doua Sa prezenţă.
Această prezenţă de-a doua este ilustrată prin expresia din pildă “IATĂ MIRELE.”
Pilda spune în versetul 5 că Fecioarele, toate cele zece, au aşteptat pe Mire, dar acesta A ÎNT<RZIAT.
De fapt Domnul nu a întârziat, El a venit tocmai la timp. Domnul a permis această probă, acest test, pentru ca să fie îndepărtaţi toţi aceia care s-au alipit de această mişcare din —făţărnicie-Daniel 11:34-35
În 1829 aceşti neoprotestanţi, datorită zelului rugăciunilor şi sincerităţii cu care au cercetat profeţia lui Daniel 8:13-14, Domnul le-a descoperit parţial profeţia cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi. Această profeţie cuprindea în a doua parte a ei Mişcarea reformată (prima parte fiind cei 490 de ani sau cele 70 de săptămâni ai lui Israel) şi se sfârşeşte în 1846, an în care s-a fondat organizaţia religioasă reformată cu numele “Alianţa Evanghelică.”
“Fecioarele” nu au făcut şi nu fac nici în prezent parte din această alianţă.
Ei sunt independenţi, nu recunosc în materie de credinţă nici o autoritate pământească decât autoritatea Cuvântului Sfintelor Scripturi.
Clasa aceasta există şi astăzi la începutul mileniului 3, dar nu ne aşteptăm ca membrii care au existat în 1829 şi în 1844 să mai trăiască pe Pământ.
Această mişcare a avut mari bucurii. Ei au simţit din profeţii că Domnul ar putea fi prezent a doua oară şi se aşteptau cam pe la anul 1844 ca Domnul să vină. Nu au fost departe de adevăr, dar totuşi au fost uşor dezamăgiţi pentru că L-au aşteptat pe “MIRE” cu 30 de ani mai devreme, de aceea numai în gândirea lor, “Mirele a zăbovit.” El, Domnul Isus, nu a zăbovit, a venit tocmai la timp.
Domnul nu a zăbovit, dar ei sau ele, “Fecioarele”, au aţipit. Mişcarea a încetat. Membrii s-au împrăştiat, dar după 30 de ani, în 1874, dintre cei care au rămas veghetori unii au observat mai clar profeţiile şi au înţeles din acestea cât şi din Cronologia Biblică, precum şi din aranjamentul jubileelor lui Israel că în 1874 începuse să sune “Trâmbiţa” a Şaptea, începuse a Şaptea Mie de ani, începuse Jubileul Mare al Pământului, timpurile de Restatornicire (Fapte 3:21) şi că Domnul trebuie să fie prezent pentru a începe “Secerişul Evanghelic, iar ca rege de drept să înceapă să domnească– Apocalipsa 14:15–16—Apocalipsa 11: 15–17.
Aceste fulgere de adevăr care au brăzdat cerul creştinesc, au adus o nouă însufleţire în sânul clasei “Fecioarelor”, chiar dacă membrii primei mişcări adormiseră.
Pilda arată că vor fi “Fecioare Înţelepte”, adică pline de zel (cu ulei şi în vase) şi “Fecioare Neânţelepte” (cu zel mai scăzut). “Ni se sting candelele!”, exclamă acestea. Ele îşi dau seama de aceasta, dar probabil sunt prea ocupate cu afacerile vieţii pământeşti.
Dintre “Fecioarele Înţelepte”, după ce vor fi încercate şi acestea prin examenul hainei de nuntă (vezi Matei 22:11) va fi completată Biserica lui Cristos. Dintre” Fecioarele Neânţelepte” face parte Turma Mare, servitoarele Miresei. Psalmii 45:14; Apocalipsa 7:14-15; Ezechiel 44:10-14.
Amândouă aceste clase, cele înţelepte cât şi cele mai puţin înţelepte vor fi după înviere fiinţe spirituale numai că unele vor conduce, iar celelalte vor fi conduse de către primele.
Biserica, al cărui cap este Domnul Isus, este “Seminţia Femeii” care va zdrobi Capul Şarpelui. Genesa 3:15; Galateni 3:16,29; Romani 16:20.
PILDA CU SĂM<NŢA MARCU 4:26-29
Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa pe pământ, fie că doarme noaptea fie că stă treaz ziua; sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi un spic, după aceea grâu deplin în spic şi când este coaptă roada, pune îndată secerea în ea pentru că a venit secerişul.
Pilda aceasta se aplică clasei împărăţiei din timpul prezent al Veacului Evanghelic.
“Omul” care a aruncat “sămânţa” reprezintă pe Isus şi Apostolii care au semănat nu numai pentru ziua lor, ci pentru întreaga clasă de grâu dezvoltată de-a lungul acestei vârste.
“Fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua; sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum”.
Arătând dezvoltarea înceată, graduală, metodică, acoperind întreaga perioadă a acestui Veac Evanghelic.
“Pământul rodeşte singur — întâi un fir verde” — diferitele experienţe înainte cu multe zile de “seceriş”.
“După aceea grâu deplin în spic.”
Arătând încrederea deplină, fără rezerve în Domnul, odihna stăruitoare a sufletului, zelul în serviciul Domnului.
“ …când este coaptă roada pune îndată secerea în ea…” Adunarea în grânarul ceresc va fi împlinită la întâia înviere.
Acelaşi Domn al “secerişului” Veacului Iudaic este prezent acum, îndrumând lucrarea “secerişului” Veacului Evanghelic.
PILDA SAMARITEANULUI (LUCA 10:25-37)
Pilda aceasta descrie o stare de fapt care exista în societatea religioasă a Israelului acelor timpuri.
Răceala şi chiar dispreţul cu care erau trataţi vameşii şi păcătoşii de către clasa preoţească şi de către cărturari (Levitul din pildă). Cărturarii, învăţătorii Legii se alegeau dintre leviţi, de altfel şi preoţii.
Domnul, prin pilda aceasta răspunde unei provocări lansată chiar de către un personaj al pildei, un cărturar, prin urmare un levit.
Domnul nostru deşi cunoştea viclenia interlocutorului său, nu-i reproşează aceasta, ci încearcă cu blândeţe, pe căi puţin ocolite să-i arate acestuia greşeala, lăsându-i posibilitatea de a se îndrepta conform cu ceea ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu în 2 Timotei 2:25.
Domnul nu răspunde întrebării provocatoare: “Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” prin cuvinte ca acestea: “Să crezi în Mine. Să crezi că eu sunt Fiul lui Dumnezeu care poate da viaţă veşnică,” ci l-a trimis la Lege. Dacă cineva ar putea ţinea Legea nu ar muri niciodată. Acest om dacă era puţin umilit şi-ar fi dat seama că Legea era prea sus pentru un om muritor, dar el ca şi alţii din clasa lui se considerau destul de înalţi în sfinţenie pentru a putea ajunge la Lege. Cu alte cuvinte el pretindea că ţine Legea exact cum cere Dumnezeu.
Acest mod de gândire de a privi de sus pe toţi care nu păreau sfinţi, ba chiar erau păcătoşi văzuţi de toţi, se găseşte şi la unii creştini.
Pilda spune că pe lângă “omul” căzut între “tâlhari”, iar aceşti “tâlhari” sunt păcatele şi degradarea morală răspândite de cel rău, preoţii şi cărturarii au trecut nepăsători.
Omul păcătos şi slab bătut de soartă nu a aflat milă decât la unul care era văzut ca un păcătos, un călcător de lege, un Samaritean, un Isus din Galileea, o provincie rău famată.
Samaritenii erau un popor amestecat care nu respectau riguros legea. Aşa era văzut şi Isus de către această clasă a preoţilor şi a leviţilor.
“ …nu zicem noi bine că eşti Samaritean şi că ai drac?” Ioan 8:48.
Domnul Isus a avut milă de clasa de jos mai păcătoasă a lui Israel.
Morala pildei este aceasta: “ … să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia … încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta… Nu te socoti singur înţelept, teme-te de Domnul şi abate-te de la rău. Proverbe 3:3-7.
Deşi într-un sens mai larg întreaga omenire este căzută între “tâlhari”, se pare că Domnul s-a referit mai mult la poporul lui Israel. Celelalte popoare nu au avut preoţi şi leviţi, nu au avut o lege ca cea dată lui Israel.
PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA (LUCA 12:13-21)
“ …Ţarina unui bogat rodise mult şi el se gândea în sine şi zicea: ,Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile. Iată, a zis el ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari. Acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: ‘Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te.’
“Dar Dumnezeu i-a zis: ,Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’
“Tot aşa este şi cu cel care îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”
Pilda ilustrează nechibzuinţa tuturor ambiţiilor pământeşti. Nu este spus că bogăţia ar fi câştigat-o pe căi necinstite înşelându-şi partenerii de afaceri.
El nu ar fi trebuit să spună: “Mă voi bucura singur de aceste bunătăţi, ci ar trebui să spună că deoarece acestea sunt daruri ale providenţei, le voi folosi în aşa fel ca să fiu o sursă de binecuvântare pentru alţii care nu au primit aceste daruri.”
În loc să-şi folosească bogăţiile în a face bine, el era zgârcit complăcându-se în acumulări.
Sufletul este personalitatea lui; aceasta se poate deduce şi din expresia: “Odihnete-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”
În timpul nopţii timpului de strâmtorare el îşi va pierde bogăţiile, va ajunge sărac datorită faptului că în timpul acela oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi aur. Isaia 2:20.
Se pare că pilda are legătură cu ceea ce spune Apostolul Iacov în capitolul 5:1-6:
“ …Vai de voi bogaţilor … v-aţi strâns comori în zilele din urmă.”
Ei vor intra în viaţa viitoare săraci pentru că nu şi-au folosit bunurile pământeşti pentru a se îmbogăţi spiritual. Pilda se aplică creştinilor în timpul de pe urmă, dar este totodată o lecţie pentru toate timpurile. În împărăţia lui Dumnezeu nu vor mai fi unii bogaţi, iar alţii săraci.
Prin urmare, bogaţii creştini precum şi bogaţii evrei au o mai mare răspundere în faţa lui Dumnezeu decât bogaţii ţărilor păgâne.
Au răspundere pentru că au Legea lui Dumnezeu atât în Vechiul Testament la care ţin evreii, cât şi în Noul Testament la care zic că ţin creştinii.
PILDA CELOR POFTIŢI LA CINĂ (LUCA 14:15-24)
Această pildă arată cele trei invitaţii ale Evangheliei.
Prima invitaţie este descrisă în versetele 16-20 şi este făcută direct de către Domnul Isus conducătorilor religioşi din naţiunea evreiască.
A doua invitaţie este adresată după moartea Domnului tot naţiunii evreieşti de către Apostolii Domnului, dar unei categorii sociale degradate vizibil: săraci, ciungi, orbi şi şchiopi. Handicapul acestor oameni nu era neapărat unul fizic, ci mai mult de ordin moral. Aceştia erau păcătoşii, vameşii şi prostituatele, adică cei mai degradaţi din popor.
Ospăţul erau binecuvântările chemării cereşti; este numit “cină” pentru că la evrei masa principală a unei zile era cina.
Cărturarii şi fariseii, Doctorii Legii au respins oferta Domnului Isus, gândindu-se că ar putea oferi ceva un om din popor? Un om de rând, un impostor după părerea lor, care se da drept Fiul lui Dumnezeu.
Vameşii şi păcătoşii au primit invitaţia: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi.” Matei 11:28.
Ei au recunoscut că sunt trudiţi şi împovăraţi de păcat şi au acceptat Chemarea Evangheliei, dar numai cu ei, numărul de 144 000 care vor forma Biserica lui Dumnezeu nu s-a completat şi atunci avem a treia invitaţie din versetele 22 şi 23 — la drumuri şi la garduri.
Aceştia sunt păgânii, adică neevreii.
Corneliu din Faptele Apostolilor, capitolul 10, este primul păgân căruia i s-a adresat Chemarea.
Cel care a făcut invitaţia (“un om”) este Dumnezeu.
“Robul” care a fost trimis este Isus şi ucenicii Săi. Petru a deschis din nou Chemarea adresată evreilor la Rusaliile din anul 33 d.Cr. şi tot el, în anul 36 d.Cr, la încheierea celor 70 de săptămâni de favoare pentru evrei (vezi Daniel 9:24-27), deschide invitaţia pentru toate popoarele ca să se împlinească ceea ce scrie în Fapte 1:14, “…Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste neamuri ca să aleagă din mijlocul lor un popor (Biserica celor 144.000) care Să-I poarte numele.”
Ospăţul acesta al Evangheliei nu trebuie confundat cu un alt ospăţ, cel din Isaia 25:6. Primul este bucuria Chemării cereşti, iar cel de-al doilea este Ospăţul la care va fi chemată toată omenirea ( al tuturor popoarelor). Primul este invitaţia la Împărăţia Spirituală, iar celălalt inviţia la Împărăţia Pământească.
Primilor invitaţi, ai celor din Veacul Evanghelic, li se adresează Domnul zicând, “ … Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia.” (Luca12:32) Aceştia vor moşteni cerul. Celorlalţi care vor moşteni Pământul, Domnul li se va adresa la sfârşitul domniei Sale pe Pământ cu cuvintele: “ …Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” — Matei 25:34.
PILDA SMOCHINULUI NERODITOR (LUCA 13:6-9)
“ …El a spus pilda aceasta: Un om avea un smochin sădit în via sa.
A venit să caute rod în El şi nu a găsit.
Atunci a zis vierului: Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc.
TAIE-L! La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?
“Doamne,” i-a zis vierul, “mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină; poate că de acum înainte va face roadă. Dacă nu, îl vei tăia”.
Smochinul reprezintă naţiunea evreiască. Această naţiune n-a adus rod în timpul Veacului Evanghelic, dar va aduce rod în timpul Domniei Milenare a lui Cristos. Romani. 11:28-31; Cântarea Cântărilor 2:13; Fapte 15:16; Ezechiel 37:11,12) etc.
În pildă sunt reprezentaţi cei trei ani şi jumătate ai misiunii Domnului nostru faţă de naţiunea iudaică şi respingerea lor finală.
La ei ca naţiune face Domnul aluzie în Matei 24:32 şi în Luca 21:29 ca una din dovezile întoarcerii Sale în putere şi glorie pentru a-şi aşeza Împărăţia Sa pe Pământ. Revenirea evreilor în pământul promisiunii Avraamice reprezintă înverzirea smochinului uscat din Marcu 11:21. Smochinul din Marcu a fost un pom; uscarea lui la porunca Domnului a fost un avertisment care a fost dat naţiunii.
Acum SMOCHINUL este verde; există ca popor apărat de graniţe ca şi ceilalţi copaci, celelalte popoare (Luca 21:29), dar aceasta nu înseamnă că aduce rod pentru Dumnezeu. El va aduce roade după ce se va împlini profeţia din Zaharia 12:10.
PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (LUCA 15:1-8)
Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi Fariseii şi Cărturarii cârteau şi ziceau: “Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.”
Vameşii erau evrei care au devenit întrucâtva înstrăinaţi de legile şi sentimentele patriotice ale naţiunii şi care au acceptat serviciul sub romani ca adunători de taxe.
Păcătoşii erau mai mult sau mai puţin imorali, care nu şi-au făcut nici o îndeletnicire de a ţine Legea Mozaică, obiceiurile ritualurilor sacre şi ceremoniile zilelor sfinte.
Fariseii şi cărturarii nu erau călcători de lege de proastă reputaţie. Exista o măsură de adevăr în afirmaţia lor că majoritatea poporului trăia în păcat, neglijând Legea divină şi trăind astfel în felul Neamurilor.
Ei se ţineau departe de poporul obişnuit într-o sfinţenie numai pe dinafară, cu caracter făţarnic refuzând să recunoască pe alţii ca fraţi şi părtaşi moştenitori ai promisiunilor divine.
Ei nu suportau să vadă că Domnul Isus simpatiza cu poporul de jos, mai degradat .
Dificultatea lor consta în aceea că aveau o părere prea înaltă despre ei.
Aceasta i-a determinat să-L respingă pe Isus, pe care ar fi fost bucuroşi să-L aibă ca pe unul făcând parte din numărul lor, să devină fariseu şi să se conformeze obiceiurilor lor.
Acestea sunt împrejurările în care Domnul a spus Pilda cu oaia rătăcită.
Cele o sută de oi reprezintă întreaga familie a lui Dumnezeu, îngeri şi oameni.
Oaia este o creatură ascultătoare care reprezintă întotdeauna pe cineva care doreşte să fie în armonie cu Dumnezeu şi în ţarc.
“Oaia rătăcită” reprezintă pe Adam şi familia sa.
Cele 99 de “oi” lăsate pe “islaz” reprezintă pe sfinţii îngeri.
A presupune că “oaia rătăcită” reprezintă elementul degradat al omenirii, iar cele 99 de “oi” o clasă a sfinţeniei ar fi nepotrivit pentru că: “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” (Romani 3:10) “…noi rătăceam ca nişte oi.” Isaia 53:6.
Domnul nostru nu a negat faptul că vameşii şi păcătoşii făceau rău şi în unele aspecte erau înstrăinaţi mai tare decât fariseii, ci a dorit ca aceştia din urmă să înţeleagă că nu trebuiau să se simtă indiferenţi faţă de fraţii lor.
Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut. Luca 19:10.
Mila Sa va urmări “oaia pierdută” până când fiecare membru al rasei lui Adam va fi adus la cunoştinţa adevărului şi la o deplină ocazie de a se întoarce în “ţarcul” lui Dumnezeu.
Va fi necesară întreaga perioadă de după marele Armaghedon al Veacului Milenial pentru a aduce înapoi “oaia” în sensul deplin şi perfect al parabolei.
Încă nu vedem “oaia” recuperată. Vedem că Dumnezeu alege membrii — BUNULUI PĂSTOR, Cristosul, Mesia. Acest Păstor, o corporaţie formată din Isus şi Biserica Sa, pe care o pregăteşte acum să se alăture în această lucrare de căutare a “oii” pierdute în timpul Veacul Milenial.
Mila Domnului este pentru cel care se căieşte.
Orice “oaie” care este găsită de Păstorul şi care apoi preferă caracterul de “lup” nu va mai fi considerată “oaie”, ci va ajunge în clasa care este arătată în Matei 25:41.
“Ei vor merge în focul veşnic…”, având la dreapta Lui focul Legii. (Deuteronumul 33:2), “…fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” A mistui înseamnă a distruge, nu înseamnă în nici un înţeles a chinui. Focul este veşnic pentru că însăşi dreptatea dumnezeiească este veşnică. Ea pentru cei păcătoşi cu voia este asemenea focului care mistuie.
“ …Căci iată Domnul vine într-un foc şi carele Lui sunt ca un vârtej. Îşi preface mânia într-un jeratic şi ameninţările în flăcări de foc.” Isaia 66:15.
PILDA DRAHMEI PIERDUTE (LUCA 15:8-10)
Se spune că în vechime evreicele purtau o brăţară cu 10 monede. Aceasta era un dar din partea mirelui pentru tot timpul căsătoriei şi fiecare piesă era foarte apreciată.
Aceste monede aveau marcate pe fiecare parte o anumită imagine.
Pierderea uneia dintre ele însemna ştirbirea întregului.
Toţi fiii lui Dumnezeu, incluzând îngerii şi arhanghelii sunt creaţi în chipul lui Dumnezeu. Unul dintre aceştia a fost pierdut — OMUL —
“Moneda” umană a căzut pe “podeaua murdară” a pângăririlor care au întunecat asemănarea divină de la căderea omului.
“Măturarea casei” precum şi “iluminarea candelei” reprezintă lucrarea lui Dumnezeu prin Cristosul care va fi împlinită la sfârşitul Veacului Milenial.
O lucrare atentă, grijulie; o ilusţrare a energiei divine în numele umanităţii pierdute.
“Bucuraţi-vă împreună cu mine!” — reprezentând timpul care vine când toate lucrurile din cer şi de pe Pământ se vor bucura în împlinirea deplină a lucrării Domnului.
Îngerii în cer se bucură să vadă lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu după cum este arătată — faţă de creaturile Sale.
PILDA FIULUI RISIPITOR (LUCA 15:11-32)
Pilda fiului risipitor este pilda care are o dublă reprezentare. Ea reprezintă mai întâi două clase de oameni în poporul evreu: cărturarii şi fariseii — fiul mai mare, vameşii şi păcătoşii — fiul mai mic, pe deoparte; iar pe de altă parte reprezintă toată rămăşiţa omenirii în afara celor puţini din Israel care căutau să facă voia Tatălui.
Fiul cel mic este clasa Lazăr din “Pilda bogatului nemilostiv”. Luca 16:19.
Pilda nu reprezintă pe evrei şi neamuri la modul general, ci după cum s-a spus ea reprezintă pe acei din Israel care căutau să facă voia TATĂLUI. Ea nu reprezintă nici pe Turma Mică şi nici pe Turma Mare.
Pilda se adresa cu precădere fariseilor, voind să le arate că poziţia lor faţă de vameşi şi păcătoşi era greşită.
Omul din pildă reprezintă pe TATĂL ceresc, iar cei doi fii pe naţiunea evreiască care s-a despărţit.
O clasă care trăia aproape de lege — fariseii — şi o clasă — vameşii şi păcătoşii — care călcau flagrant Legea. Şi unii şi alţii erau imperfecţi; diferenţa consta în faptul că această clasă mai păcătoasă îşi recunoştea păcatul, pe când cealaltă se îndreptăţea în faţa lui Dumnezeu. Luca 18:9-14.
Ţara în care a plecat “fiul cel mic” după ce s-a vândut averea, reprezintă ţara lui Satan şi dintr-un anumit punct de vedere aproape întreaga lume este într-o ţară îndepărtată — ţara duşmanului — sub influenţa orbitoare a dumnezeului acestei lumi.
Când Isus s-a prezentat cu Evanghelia Sa, mulţi dintre vameşi şi păcătoşi s-au întors, ceea ce nu era pe placul fariseilor — clasa “fiului mai mare”. Ei nu s-au bucurat că cei păcătoşi se întorc la Dumnezeu şi-L învinuiau pe Isus că se murdăreşte spiritual, luând contact cu vameşii şi păcătoşii.
Fiind o clasă dispreţuită şi alungată, vameşii şi păcătoşii erau pregătiţi să aprecieze iubirea şi bunătatea Domnului.
Nu era de condamnat faptul că fariseii se străduiau să ţină Legea, dimpotrivă acest lucru era de apreciat; de aceea ei reprezintă clasa “fiului” care nu şi-a risipit averea. Ceea ce era de condamnat era lipsa lor de modestie, atitudinea lor dispreţuitoare şi făţărnicia lor, pentru că evlavia lor era mai mult una pe dinafară, iar Domnul le vedea inima spunându-le — “morminte văruite” — .
Pilda spune că tatăl “fiului risipitor” i-a ieşit în întâmpinare alergând, ceea ce-L reprezintă pe Isus, trimisul Tatălui, încurajând pe cei păcătoşi. “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi.”
Sărutarea Tatălui este “pecetea” împăcării noastre, semnul adoptării noastre în familia divină — sigiliul iubirii TATĂLUI; primirea lui a fost de parcă nu am păcătuit niciodată.
Nu numai că vameşii şi păcătoşii au fost iertaţi, dar datorită căinţei lor le-au fost arătate favorurile speciale ale lui Dumnezeu.
Cât de bucuroşi suntem că Tatăl nostru ceresc ne dă nouă fraţilor, surorilor noastre şi copiilor ocazii de a ne recupera după ce ne-am rătăcit în păcat; ocazii de a profita de lecţiile vieţii şi de experienţa tristă de a fi străini de Dumnezeu.
“Fiul risipitor” a început să se întoarcă cu precădere în a doua jumătate a săptămânii a 70-a (Daniel 9:27) la Rusaliile de după învierea Domnului. Ei sunt săracii, ciungii, orbii, şi şchiopii din pilda celor poftiţi la cină–Luca 14:21.
“Haina” cu care a fost îmbrăcat cel iertat reprezintă haina dreptăţii lui Cristos — îndreptăţirea. Isaia 61:10.
“Haina” tuturor binecuvântărilor este prevăzută prin Cristos ca o acoperire a tuturor imperfecţiunilor naturii căzute, înlocuind zdrenţele murdare ale nedreptăţii noastre.
“Viţelul îngrăşat” — “Ospăţul” cu bucate gustoase prevăzut pentru păcătoşii lui Israel corespunde cu “Ospăţul” care trebuie deschis în final lumii întregi în Împărăţie. Isaia 25:6-8.
Să mâncăm — Ospăţul şi veselia reprezintă promisiunile binecuvântate ale lui Dumnezeu şi sunt pecetea cununiei într-o altă parabolă a Domnului nostru. Matei 22:2-14.
A înviat — El a fost mort în păcat şi a înviat din această stare (Efeseni 2:1-6) când s-a întors de bunăvoie.
PILDA ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS (LUCA 16:1-13)
Domnul a spus această pildă ca o mustrare a spiritului fariselor care au pus poveri grele peste alţii, dar de la care ei se sustrăgeau deşi pretindeau o ascultare din inimă faţă de lege.
Poate că nici o altă parabolă nu a fost atât de folositoare pentru săraci şi nevoiaşi, pentru cei păcătoşi şi slabi care doresc să se întoarcă de pe căile păcatului şi să fie primiţi înapoi în familia lui Dumnezeu. Ei se recunosc în această parabolă şi sunt încurajaţi de reprezentarea ei că TATĂL doreşte să-i primească.
Această parabolă este a patra din serie care reprezintă lipsa de înţelepciune a clasei fariselor pretinzând în mod făţarnic în faţa altora că ţineau Legea şi erau ispravnici acceptabili, pe câtă vreme ei erau foarte conştienţi că nu îşi îndeplineau postura lor de ispravnici cum trebuie şi trebuiau deci să fie respinşi.
Parabola le arată comportarea potrivită pe care ei nu au adoptat-o.
Parabola nu spune ce au făcut fariseii, ci ea spune ce ar fi trebuit să facă ei, dar nu au făcut.
Ei ar fi trebuit să fie mai îngăduitori faţă de vameşi şi păcătoşi să nu pună sarcini grele la care ei nu au ajutat nici măcar cu un deget.
Ei trebuiau să se pregătească înainte de desfiinţarea Legii, ai cărei “ispravnici” erau, să se pregătească de a fi scoşi din funcţiile pe care le deţineau, pentru că oarecum, serviciul lor se apropia de încheiere, având în vedere că începea o nouă vârstă în planul lui Dumnezeu: Veacul Evanghelic; că şi ei fariseii, preoţii, leviţii şi toţi învăţaţii Legii, chiar dacă ar fi fost credincioşi Legământului Legii, trebuiau să predea aceste funcţii Marelui Preot Isus.
Ei ar fi trebuit să ierte nu toate, ci doar o parte din datoriile poporului. Datorii faţă de lege, bineânţeles. Nu să şteargă toată datoria, ci doar anumite procente între 50%-80%.
Adică ei nu ar fi trebuit să pretindă poporului o ascultare perfectă faţă de Lege, pentru că nici un om imperfect nu poate îndeplini 100% Legea Divină.
Ei ar fi trebuit să vadă în Isus împlinirea Legii şi atunci ei ar fi beneficiat de o trecere în alt serviciu, acel al Evangheliei şi nu ar fi fost necesar ca ei să fie eliminaţi definitiv din serviciul lui Dumnezeu.
Un “ispravnic” înţelept aşa ar fi trebuit să facă, ceea ce conducătorii religioşi ai lui Israel nu au făcut. Ei nu au fost “ispravnicul” înţelept.
În ceea ce priveşte timpul nostru, în creştinătatea nominală există la fel “ispravnici” necredincioşi, care la fel pun sarcini grele peste popor.
Ei învaţă greşit poporul şi ar trebui să renunţe la învăţăturile nescripturale despre iad şi suflet nemuritor.
Preoţii şi predicatorii de astăzi ar trebui să spună poporului: “Dacă noi am spus că trebuia să primeşti pedeapsa chinului veşnic, socotiţi aceasta o eroare şi scrieţi în loc “o plată dreaptă a dreptăţii.”
Dacă noi v-am învăţat că obligaţiile voastre sunt de a ţinea Legea în mod perfect, îmbunătăţiţi această trăsătură a credinţei voastre şi scrieţi în schimb că Dumnezeu va accepta lucrările imperfecte, asigurându-vă că acele lucrări imperfecte sunt tot ceea ce puteţi oferi mai bun.
Dacă cărturarii şi fariseii ar fi urmat comportamentul acestui “ispravnic”, ei s-ar fi făcut prieteni cu vameşii şi păcătoşii.
Aceşti Doctori ai Legii văzând că Dispensaţia Legii se sfârşeşte ar fi trebuit să-şi îndrepte greşelile şi abaterile din trecut.
“Eu vă zic (versetul 9): “Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte.”
Această parte a pildei nu este adresată fariseilor şi Doctorilor Legii, ci ucenicilor; prin urmare pilda ni se adresează şi nouă creştinilor.
Noi trebuie să ne facem prieteni cu cerul. Dumnezeu este prietenul nostru, Domnul Isus, sfinţii glorificaţi şi toţi sfinţii îngeri.
Oriunde putem folosi binecuvântări pământeşti, bani, influenţă sau orice altceva pentru a ne face prieteni să o facem; în general să nu încercăm să ne facem duşmani din oameni.
Cu ajutorul bogăţiilor nedrepte:
Folosiţi orice bogăţie nedreaptă (nu câştigată pe nedrept, ci nedreaptă în sensul că aparţine acestui timp al nedreptăţii, “Lumea rea de astăzi” (Galateni 1:4), în a face cât mai mult bine pentru binecuvântarea altora.
“Pentru ca atunci când veţi muri să vă primească în corturile veşnice.”
La înviere “în ziua aceea” ( 2 Timotei 4:8) vom fi primiţi în corturile veşnice de Domnul şi Îngerii Săi.
Domnul judecă în mod special credinţa noastră şi dorinţele inimii mai degrabă prin lucrurile mai mici, decât prin cele mari.
Numai eternitatea va arăta valoarea unora din aceste lucruri mici, eforturi slabe, date în numele Domnului care ne judecă prin credincioşia în lucrurile mici şi ocaziile mici mai degrabă decât prin marile noastre realizări.
Necredincioşia din timpul prezent în ceea ce priveşte lucrurile de valoare mică ar însemna necredincioşie în lucrurile mari viitoare.
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Dreptăţii şi păcatului şi în acelaşi timp, iubirii şi egoismului; lui Dumnezeu şi lui Satan.
Dumnezeu intenţionat a pus problema aşa încât noi nu putem fi servitori ai bogăţiei şi servitori ai lui Dumnezeu în acelaşi timp.
Încercarea este: “Dumnezeu pe primul loc.”
Alegerea noastră trebuie să fie permanentă şi socotită cea mai mare dintre privilegii.
PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV (LUCA 16:19-31)
Marea greutate pentru mulţi care citesc această pildă este că, deşi o privesc ca pe o pildă, totuşi ei o judecă şi o înţeleg ca şi cum ar fi fost o întâmplare literală. A o crede literal înseamnă a ajunge la mai multe absurdităţi. De exemplu: “bogatul” a mers în “iad” numai din cauza că a avut multe bunuri pământeşti şi din întâmplare nu a dat nimic lui Lazăr decât fărâmături. Nici un cuvânt nu se spune despre răutăţile lui sau că a fost un om stricat, “un nelegiuit.” De asemenea, s-ar putea spune că Lazăr a fost binecuvântat nu pentru că a fost un copil sincer al lui Dumnezeu; plin de credinţă şi încredere sau că a fost un om bun şi drept, ci numai pentru că a fost sărac şi bubos.
Dacă acestea trebuie să se înţeleagă literal, atunci înseamnă că până nu suntem săraci şi cu bube usturătoare, pentru noi nu este nici o speranţă să intrăm în fericirea veşnică. Iar dacă în viaţa aceasta purtăm un veştmânt moale sau de mătase şi avem mâncare destulă în fiecare zi, suntem sortiţi “chinului veşnic.” Şi încă ceva. Doritul loc de fericire este “sânul lui Avraam.” Acest “sân” cu toată siguranţa trebuie să fie literal, dacă şi celelalte părţi ale pildei sunt literale şi desigur mai mulţi dintre săracii şi buboşii Pământului vor avea loc în el; Lazăr şi poate încă unul ar prea umplea locul.
Dar de ce să credem absurdităţi? A explica o pildă în mod literal este foarte uşor. Lucrurile amintite într-o pildă nu sunt de mare însemnătate. Aceasta o ştim din pildele explicate de Domnul.
Când a spus “grâu” avea în vedere pe “fiii împărăţiei”; când a spus “neghină” El a arătat pe “fiii celui rău”; prin “secerători” înţelegându-se servii Lui, etc. (Matei 13) Aceleaşi clase au fost arătate în mod simbolic în alte pilde ale Sale. Astfel “grâul” amintit de pildă este una cu “servii credincioşi” şi “fecioarele înţelepte” care sunt amintite în alte pilde. Tot aşa în pilda de faţă, “bogatul” reprezintă o clasă, iar Lazăr o altă clasă.
În această pildă numai săracul poartă un nume, pe când bogatul nu.
Lazăr înseamnă — fără ajutor —
Încercând a explica o pildă ca aceasta, la care Domnul nu ne dă nici o explicaţie, este foarte bine să fim modeşti în ceea ce susţinem.
Deci oferim următoarea explicaţie, fără a forţa pe cineva să primească părerile noastre, decât atât cât raţiunea şi lumina Adevărului îl vor ajuta să le considere în armonie cu Cuvântul şi Planul lui Dumnezeu.
După înţelegerea noastră, Avraam a reprezentat pe Dumnezeu şi “bogatul” a reprezentat pe poporul Israel. În timp ce s-a spus această pildă şi un timp înainte de aceasta, poporul Israel “se îmbrăca măreţ în fiecare zi”, fiind poporul ales şi favorizat de Dumnezeu, după cum spune Apostolul, “Care este deci întâietatea iudeului şi care este folosul tăierii împrejur?”
Oricum, sunt mari. Mai întâi că lor le-au fost încredinţate cuvintele (Legea şi profeţiile) lui Dumnezeu (Romani 3:1, 2); “Care au înfierea, mărirea, aşezămintele şi darea legii, slujba dumnezeiească şi făgăduinţele, care au părinţi şi din care este după trup Cristosul.” Romani 9:4.
Acest popor într-adevăr a fost bogat deoarece “binecuvântarea lui Dumnezeu îmbogăţeşte.” Proverbele 10:22.
Făgăduinţele făcute lui Avraam şi David au investit, au “îmbrăcat” pe acest popor cu regalitate, după cum e reprezentat în “veştmântul de purpură al bogatului”. Jertfele tipice ale Legii îl făceau în mod tipic o naţiune sfântă (dreaptă), după cum e reprezentat prin “haina de in subţire a bogatului” care era un simbol al îndreptăţirii, socotită lor pe baza acestor jertfe simbolice. Apocalipsa 19:8.
Lazăr — fără ajutor — reprezenta pe cei exilaţi, alungaţi din favoarea divină avută sub Lege, care, bolnavi de păcat, flămânzeau şi însetau după dreptate. Deşi între aceştia erau mulţi “vameşi şi păcătoşi” din Israel, totuşi, cei mai mulţi erau păgâni din toate naţiunile.
În timpul când s-a spus această parabolă, aceştia erau cu totul îndepărtaţi de la orice favoare şi binecuvântare de care se bucura Israel. Ei şedeau la poarta “bogatului” fără ca cineva să-i bage în seamă.
Nici o făgăduinţă din care” bogatul” a avut atât de multe, nu era pe seama lor, fiindcă ei nu erau curăţaţi nici măcar simbolic; dar bolnavi moraliceşte, pângăriţi şi păcătoşi, ei erau în situaţia “câinilor”. În zilele acelea câinii erau socotiţi cele mai ordinare creaturi, iar iudeii curăţaţi în mod tipic, îi socoteau pe cei dinafară “păgâni şi câini” şi niciodată nu ar fi mâncat şi nu s-ar fi căsătorit cu ei sau să ţină vreun fel de legătură. Ioan 4:9.
Chipul în care aceştia au mâncat din “fărâmăturile” favorii divine care cădeau de la masa îmbelşugată a israeliţilor, a “bogatului”, ne este arătat prin cuvintele Domnului către femeia sirofeniciană. Întorcându-se către femeia păgână i-a zis: “Nu se cuvine a lua pâinea “copiilor” (a israeliţilor) şi a o arunca câinilor (păgânilor).”
Iar ea a răspuns: “Aşa este Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor (Matei 15:26-27).” Isus i-a vindecat fiica, dându-i astfel fărâmitura dorită a favorii divine.
A sosit însă timpul când ei, ca naţiune, au refuzat şi L-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu; când dreptatea lor tipică a încetat, când promisiunile regatului au încetat de a mai fi ale lor şi când Împărăţia s-a luat de la ei (Matei 21:43), pentru a se da “neamului care face roadele ei.” (2 Petru 1:4-11), “NEAMULUI SF<NT” (1Petru 2:7-9), a unui “popor râvnitor de fapte bune.” Tit 2:14.
“A MURIT BOGATUL” — (POPORUL LUI ISRAEL) de la toate aceste avantaje şi binecuvântări speciale, fiind aruncat din favoarea divină, în tulburări şi suferinţe.
Timp de optsprezece secole acest popor s-a aflat în suferinţe amare, în flăcările urii printre naţiunile Pământului, persecutat şi alungat.
“A MURIT ŞI LAZĂR”: Adică situaţia de până acum a smeritului păgân şi a măreţului israelit a luat o întorsătură. Mulţi dintre cei dintâi au fost duşi de îngeri (servitori, apostoli, etc) în sânul lui Avraam.
Avraam este arătat ca părintele credincioşilor (Romani 4:11,16) şi primeşte pe toţi copiii credinţei, care astfel sunt făcuţi moştenitori la toate făgăduinţele făcute lui AVRAAM, căci “nu cei care sunt fii după corp, nu aceştia sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii din făgăduinţă sunt socotiţi drept urmaşi. Romani 9:8.
Aceştia sunt sămânţa sau copiii lui Avraam (Genesa 21:12; Galateni. 4:28), “care sămânţă este Hristos” (reprezentat prin Isaac), “ iar dacă voi (credincioşilor) sunteţi ai lui Hristos, sunteţi dar sămânţa (copiii) lui AVRAAM, moştenitori potrivit făgăduinţei.” Galateni. 3:16, 29.
Da, încetarea ordinii care a existat până aici cu Israel, a fost bine ilustrată prin această figură, prin moarte, adică descompunerea naţiunii israelite şi retragerea binecuvântărilor divine, de care poporul Israel s-a bucurat atâta timp. Astfel Israel, la acest timp, a fost alungat şi de atunci nu i s-a mai arătat nici “O FAVOARE”, pe când sărmanul “LAZĂR,” păgânii care mai înainte erau “înstrăinaţi” de întocmirea cetăţenească a lui Israel şi străini de Legămintele Făgăduinţei (date până atunci numai lui Israel), neavând nădejde şi fără Dumnezeu în lume, “au fost” făcuţi acum aproape prin sângele lui Cristos, împăcaţi cu Dumnezeu, duşi în sânul de favoare al lui Avraam. Efeseni 2:12, 13.
Pe lângă simbolurile morţii care arată îngroprarea sau descompunerea lui Israel, adică alungarea lor printre toate naţiunile Pământului, Domnul a mai adus o ilustraţie: “În IAD (hades, mormânt) ridicându-şi ochii, fiind el în chinuri, vede de departe pe Avraam, etc.”
Cei morţi nu-şi pot ridica ochii nicăieri şi de aceea nu pot vedea aproape sau departe, sau să stea de vorbă cu cineva; deoarece ni se spune lămurit că “nu este nici lucru, nici minte, nici ştiinţă, nici înţelepciune în mormânt, unde te duci” (Eclesiastul 9:10); şi că acei care merg acolo se “pogoară în locul tăcerii.” Psalmii 115:17.
Ceea ce Domnul a voit să arate prin aceasta au fost suferinţele sau chinurile ce aveau să vină asupra lui Israel ca naţiune, după îngroparea sau alungarea lor printre toate popoarele Pământului, de unde vor striga în zadar să fie eliberaţi sau ajutaţi de păgânii, care mai înainte erau dispreţuiţi de dânşii. Deuteronomul 28:15-68.
Istoria dovedeşte clar împlinirea acestei pilde profetice. Timp de optsprezece secole israeliţii, au fost nu numai disperaţi în situaţia lor de naţiune alungată din favoarea lui Dumnezeu, în pierderea templului şi a altor lucruri folosite la îndeplinirea jertfelor conform Legii, dar au fost şi persecutaţi fără milă, după cum se spune în pildă: “Trimite pe LAZĂR să-şi moaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba”; dar nu s-a putut pentru că marea prăpastie care-i desparte, opreşte ajutorul cerut. Cu toate acestea Dumnezeu recunoaşte încă Legământul Său, vorbindu-le ca la “copiii Legământului”. (versetul 25) Aceste chinuri în “flăcările” urii aprinse între toate neamurile şi toate popoarele împotriva lor, au fost pedepsele cuvenite din cauza ruperii Legământului lor, care au venit tot atât de sigure ca şi binecuvântările promise prin ascultare. Leveticul capitolul 26; Zaharia 9:11.
Marea “prăpastie statornicită” reprezintă marea deosebire care există între creştinii adevăraţi şi iudei.
Cei dintâi se bucură de harul liber: bucurie, mângâiere şi pace, ca şi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu, pe când cei din urmă ţin încă la Lege, care îi condamnă şi-i chinuie. Prejudecata, mândria naţională şi eroarea din partea lui Israel, formează mărimea acestei prăpastii care îi împiedică pe iudei să treacă într-o stare de adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, primind pe Cristos şi Evanghelia harului Său.
Marea prăpastie care îi împiedică şi pe creştinii adevăraţi să treacă la iudei, este cunoştinţa lor că prin faptele Legii, care este un jug (Fapte 15:10), nimeni nu poate fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu (Romani 3:20, 27, 28; Galateni 3:16-17); şi dacă cineva ţine Legea (primeşte obligaţiile ei spre a le împlini şi astfel a se recomanda lui Dumnezeu prin împlinirea acestor obligaţii), aceluia Cristos nu-i foloseşte la nimic. (Galateni 5:2-4) Prin urmare, noi care suntem din clasa “Lazăr”, nu putem amesteca Evanghelia cu Legea, deoarece acestea nu se pot amesteca, ci sau viaţă prin credinţă în Cristos sau o înlăturare a lui Cristos şi viaţă prin ţinerea Legii, dacă o putem ţine. (Galateni 3:12; Iacov 2:10)
Deci acelora care încă mai ţin la Lege şi resping jertfa pentru păcat dată de Domnul nostru, nu le putem da nici un ajutor. Aceştia nebăgând de seamă schimbarea vârstelor, spun că a tăgădui Legea ca factor al mântuirii, înseamnă a tăgădui toată istoria trecută a neamului lor, cât şi toate purtările speciale ale lui Dumnezeu cu “părinţii” lor (promisiunile şi binecuvântările care din cauza mândriei şi a egoismului, ei nu le-au putut cunoaşte şi aprecia); şi din pricina aceasta, ei nu pot trece prăpastia pentru a ajunge în sânul de favoare al lui AVRAAM, în repausul şi pacea adevărată, care este partea fericită a tuturor copiilor de credinţă. Ioan 8:39; Romani 4:16; Galateni 3:29.
Este adevărat că în decursul Veacului Evanghelic unii dintre israeliţi au trecut probabil la credinţa creştină adevărată, dar aceştia au fost aşa de puţini, încât nici nu se ţine seama de ei în această pildă unde Israel e reprezentat ca un întreg. La început, Bogatul reprezenta pe iudeii credincioşi şi nu pe cei alungaţi din Israel; tot aşa acum, el reprezintă tot pe aceeaşi clasă şi deci nu pe cei care au renunţat la Lege şi au primit condiţiile de mântuire prin credinţă şi nici pe aceia care au devenit infideli (cu totul necredincioşi).
Stăruinţa “bogatului” pentru trimiterea lui Lazăr la ceilalţi “cinci fraţi” ai săi, o explicăm în felul următor: Până la timpul Domnului, când El a rostit această pildă poporul din Iudeea a fost de mai multe ori numit “Israel”, “oile pierdute ale lui Israel,” “cetăţile lui Israel” etc., deoarece toate seminţiile erau reprezentate prin poporul din Iudeea, deşi majoritatea poporului erau numai din cele două, Iuda şi Beniamin, fiindcă masele celorlalte zece seminţii nu s-au întors din captivitatea Babilonului, sub permisiunea generală dată de Cir, regele Persiei. (Genesa 47:2) Dacă acest popor (cele două seminţii din Iudeea) a fost reprezentat printr-unul, “Bogatul,” atunci este potrivit a numi pe cele zece seminţii împrăştiate în toată lumea, ca pe ceilalţi “cinci fraţi,” fără îndoială, aceasta s-a făcut pentru a arăta că orice favoare specială de la Dumnezeu, a încetat pentru cele zece seminţii, ca şi pentru cele două. Este clar, deci, că aceasta se referă la Israel, deoarece alte neamuri nu au “PE MOISE ŞI PE PROFEŢI” ca instructori, decât numai Israel. (versetul 29). Cele zece seminţii au nesocotit atât de mult pe Moise şi pe profeţii lor, încât nu s-au mai întors în Pământul Făgăduinţei, ci au dorit să trăiască printre păgâni şi idolatri; şi, deci, orice încercare de a comunica cu ei despre lucrurile spirituale ar fi în zadar; chiar şi când aceasta ar face-o unul care a murit cu Cristos şi a înviat cu El în mod figurativ, unul din păgânii care L-au primit. Efeseni 2:5; Romani 6:4.
Deşi pilda nu arată, totuşi, alte Scripturi arată că această “prăpastie” trebuie să existe numai în decursul Veacului Evanghelic şi că la sfârşitul ei, “Bogatul,” primindu-şi pedeapsa pentru păcatele sale, va ieşi din aceste “flăcări” şi chinuri peste podul milei şi al făgăduinţelor lui Dumnezeu făcute acestei naţiuni. Într-adevăr ei se vor înapoia în favoarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, în împărăţia lui Mesia sub Noul Legământ, care se va încheia cu ei şi cu toată omenirea în decursul Mileniului. Ieremia 31:31-34; Evrei 8:8-12.
Cu toate că multe veacuri israeliţii au fost persecutaţi fără milă de păgâni mahomedani şi de creştinii nominali, totuşi acum încep a se ridica treptat la libertate şi influenţă politică, şi ca naţiune la începutul Mileniului vor ocupa o poziţie mai înaltă între celelalte naţiuni. Vălul necunoştinţei lor mai există încă, dar va fi ridicat în mod treptat pe măsura creşterii luminii din zorile Zilei Milenare; şi nu trebuie să ne mirăm dacă se va produce o mare trezire între israeliţi şi dacă mulţi îl vor recunoaşte pe Cristos.
Astfel ei vor părăsi starea “HADES”-lui (moartea naţională) cu chinurile lui şi vor fi cei dintâi dintre naţiuni întorşi, pentru a fi binecuvântaţi de către seminţia spirituală a lui AVRAAM, care este Cristos, Cap şi Corp. Pretenţiile lor de rasă şi mândria lor naţională încep încet să dispară şi mulţi smeriţi şi săraci cu spiritul încep a primi pe ACELA pe care părinţii lor L-au străpuns, din cauza cărora au trebuit să sufere ei atâta timp. Şi în curând vor întreba: “Nu este acesta Cristos”? Şi privindu-L astfel şi crezând în El, Domnul va revărsa asupra lor spiritul favorii şi al rugăciunii. Zaharia 12:10.
De aceea, “Vorbiţi la inima Ierusalimului şi strigaţi către dânsul, că timpul robiei lui (timpul de pedeapsă) s-a împlinit.” Isaia 40:1-2.
Pe scurt, această parabolă pare să înveţe exact ceea ce Apostolul Pavel explică la Romani 11:19-32.
Din cauza necredinţei, ramurile naturale au fost rupte, iar ramurile de măslin sălbatic au fost altoite în butucul făgăduinţei lui Avraam. Pilda arată pe Israel în suferinţe mari, dar nu mai aminteşte nimic despre restatornicirea lui în favoarea din urmă, deoarece se subânţelege; în această parabolă nu era potrivit să se amintească aceasta. Totuşi, Apostolul ne asigură că după ce întreg numărul Neamurilor va fi intrat (va fi ales numărul care să completeze Biserica sau Mireasa lui Cristos), “tot Israelul va fi mântuit;” “şi prin mila noastră (a Bisericii) să fie şi dânşii (israeliţii) mântuiţi”.
El ne spune că acesta este Legământul lui Dumnezeu cu Israelul trupesc, care a pierdut promisiunile mai înalte, spirituale; totuşi, ei sunt moştenitorii promisiunilor pământeşti, redevenind aleşi printre naţiuni.
Drept dovadă la aceasta cităm următoarele profeţii:
“Veni-va din Sion (Biserica glorificată) Mântuitorul, înlătura-va necucernicia de la Iacov (Israelul pământesc).
“Negreşit după Evanghelie (chemarea cerească) sunt urâţi (înlăturaţi) de Dumnezeu pentru voi, dar după alegere sunt iubiţi pentru părinţii lor.” “Căci Dumnezeu închise împreună pe toţi spre neascultare, pentru ca pe toţi să-i miluiască. O, adâncime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a cunoştinţei lui Dumnezeu.” Romani 11:26:33.
PILDA JUDECĂTORULUI NEDREPT (LUCA 18:1-6)
Pilda aceasta îndeamnă la stăruinţă în rugăciune. Chiar dacă Domnul vede de bine să nu dea un răspuns imediat rugăciunii noastre, putem fi siguri că aceasta nu este din lipsă de interes pentru binele nostru.
Dacă un judecător nedrept este mişcat din cauza insistenţei pentru a face dreptate, cu cât mai mult un judecător drept.
Să se roage necurmat — adică gândul de a rămânea în prezenţa Tatălui şi a Fiului este că grija şi interesul lor vor fi în mod constant cu noi şi că în orice moment putem să garantăm atenţia specială fiecăruia sau amândurora.
După ce ne-am asigurat că rugăciunile noastre sunt în conformitate cu promisiunile — (acele lucruri care stau atât de aproape de inimile noastre) — devin rugăciunile noastre continue.
Trebuie să facem o diferenţă clară între aceasta şi repetarea zadarnică a păgânilor pe care Domnul o condamnă — numai rugăciuni formale — care sunt condamnabile în ochii Domnului.
Nu că ar trebui să nu se ridice niciodată de pe genunchi sau că ar trebui să nu facă altceva niciodată decât să se roage, ci faptul că ei trebuie să continue în rugăciunile lor şi să nu progreseze slabi sau descurajaţi.
Noi ne rugăm neâncetat “Vie Împărăţia Ta” nu repetând cuvintele în fiecare moment, ci continuând gândirea şi aşteptarea ei; şi lucrând în interesele împărăţiei.
Rugăciunile noastre nu vor aduce împărăţia lui Dumnezeu nici cu un singur minut mai devreme decât a plănuit El, dar noi ne rugăm în acest mod, asigurându-L pe Domnul că aşteptăm Împărăţia şi că o aşteptăm în armonie cu promisiunea Sa sigură.
Întârzierea răspunsului la unele din rugăciunile noastre poate fi din cauză că încă nu este timpul cuvenit; sau poate că El vrea să dezvolte în noi credinţă şi îndelungă răbdare.
Trebuie să ne rugăm pentru putere şi înţelepciune în a învinge carnea şi a dezvolta roadele şi harurile Spiritului Sfânt.
Rugăciunea este absolut indispensabilă pentru creşterea şi existenţa spirituală. Acum ca şi atunci creştinii încrezuţi în ei înşişi şi creştinii umiliţi asemenea vameşului încearcă să se apropie de Dumnezeu în rugăciune. Unii sunt siguri pe ei şi se încred în realizările lor, iar alţii nu îndrăznesc să ridice capul, ci în umilinţă îşi recunosc imperfecţiunile.
Cine erau fariseii? Fariseii erau oameni temători de Dumnezeu, oameni morali în multe privinţe, oameni buni, dar foarte conştienţi de toate faptele lor drepte; fariseul respecta superficial regulile divine.
Există o clasă asemănătoare în creştinătatea de azi, care pe dinafară sunt morali, foarte exacţi şi scrupuloşi şi totuşi neplăcând lui Dumnezeu. Ei sunt mândri de dreptatea lor.
Astăzi unii se încred că sunt membri ai Bisericii, se încred în binefacerile şi moralitatea lor generală pentru salvare, ignorând faptul că şi ei sunt păcătoşi. Atitudinea de fariseu este o atitudine lipsită de dragoste, care dispreţuieşte pe altul şi se laudă pe sine, o mulţumire de sine şi o condiţie mulţumită a inimii şi minţii, foarte condamnabilă faţă de Domnul, o condiţie a inimii nepregătită de a fi binecuvântată cu mila divină.
Acesta a fost secretul orbirii lui Israel faţă de Evanghelie. Conducătorii religioşi s-au bazat într-o măsură atât de mare pe interpretările lor, încât nu L-au putut considera pe Umilul Nazarinean şi pe urmaşii Săi neânvăţaţi, mai mult decât pe nişte impostori.
Ei aveau o formă de dreptate, o ascultare pe dinafară de Dumnezeu şi legile Sale, pietate şi sfinţire aparentă.
Cine erau vameşii?
În primul rând erau ceea ce sunt şi astăzi — oameni de la vamă.
Pe vremea aceea această categorie de oameni erau marginalizaţi de către restul naţiunii. Pe vremea Domnului, când era ocupaţia romană peste Israel, aceştia, vameşii, erau în serviciul romanilor, un motiv în plus de a fi dispreţuiţi de către cei care ţineau riguros cerinţele Legii Mozaice din cauza urii pe care o aveau pentru păgânii ocupanţi.
Mai mult decât atât, vameşii au cedat uneori ispitei de a lua mită de la negustori, ceea ce îi făcea să se îmbogăţească pe nedrept.
În al doilea rând vameşii reprezintă o categorie socială certată cu Legea Mozaică, dar care îşi recunoşteau oarecum starea lor de păcătoşi şi nu aveau motive să se laude înaintea lui Dumnezeu.
Domnul, prin această pildă, descrie secretul inimii, atât al clasei fariseilor cât şi al clasei reprezentată prin vameş în relaţia lor cu Dumnezeu.
Greşeala fariseului consta în aceea că el credea că nu poate fi comparat cu un păcătos ordinar. El se credea mai sfânt decât fratele lui mai mic, vameşul.
“Fariseul” este fratele mai mare din “Pilda fiului risipitor”. Luca 15:11.
“Vameş” — un om umilit.
“Fariseu” — un om căruia îi lipseşte umilinţa.
Fariseul spunea că el nu este ca ceilalţi oameni de rău; aceasta este o îmbătare care vine din asimilarea spiritului lumii, care duce la acea laudă de care unui om, cu simţurile cumpătate, i-ar fi ruşine.
Sub influenţa învăţăturilor false mulţi creştini pretinşi se lasă în voia speranţelor false, gândindu-se că ei sunt poporul Domnului, fără să se consacreze pentru a fi urmaşii Lui.
Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe toţi creştinii este că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toţi sunt păcătoşi, toţi sunt imperfecţi. Isaia 64:6.
Fariseul se laudă că el dădea zeciuială.
A da a zecea parte nu reprezintă nimic vrednic de laudă, când se aminteşte că Domnul este dătătorul mărinimos al tuturor bunurilor.
El se laudă că posteşte. Dacă am posti, dacă ne-am înfometa până la moarte, acest lucru nu ar fi vrednic de laudă. Nici un lucru nu poate fi de valoare dacă nu se bazează pe recunoaşterea cuvenită a imperfecţiunilor noastre şi acceptarea potrivită a justificării divine.
Refuzarea hranei nu este cea mai apreciată în ochii lui Dumnezeu. Există alte dorinţe ale cărnii pe care trebuie să ne străduim să le controlăm, să le slăbim, să le înfometăm, pentru ca în mod corespunzător să creştem, să fim hrăniţi spiritual şi să devenim puternici.
PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46) R4678
Această parabolă reprezintă pe Dumnezeu ca “stăpânul marii podgorii”, în toate aspectele bine instituită şi aprovizionată pentru scopul Său. Această vie reprezintă naţiunea evreiască şi promisiunile divine făcute acestui popor. Legea şi toate aranjamentele Legământului Legii pentru dezvoltarea lor. Stăpânul a dat această vie în chirie vierilor, a căror datorie era să aibă grijă de vie şi de rod şi să-I dea stăpânului rezultatele, cu excepţia unei părţi pe care o puteau păstra pentru ei. Aceşti vieri erau religioşii proeminenţi despre care Isus a spus, “Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vi le spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le.” Matei 23:2-3.i
După cum se cuvenea, stăpânul a cerut dobândă din proprietatea Sa şi a trimis servitori pentru a primi partea Sa din rod. Dar vierii, în loc să-i dea stăpânului ce i se cuvenea, i-au maltratat, bătându-i, ucigându-i cu pietre. Aceşti “servitori” au fost profeţii din vechime trimişi la Israel.
Ei trebuia să primească cel mai bun tratament şi o abundenţă de roade ale blândeţii, amabilităţii, răbdării, etc., dar în schimb ei au fost trataţi ca impostori de către conducătorii lui Israel. Unii dintre ei au fost omorâţi cu pietre, alţii bătuţi, unii ucişi, alţii tăiaţi în două cu ferăstrăul. Alţii au călătorit îmbrăcaţi în piei de capră sau piei de oaie şi au locuit în peşterile şi crăpăturile pământului, pentru că nu au fost apreciaţi. Ei nu au fost trataţi ca reprezentanţi ai Stăpânului viei.
În final Stăpânul a trimis pe fiul Său, spunând, “Ei vor respecta pe Fiul Meu.” Dar aceşti vieri, religioşii zilei Domnului nostru, s-au sfătuit să-L ucidă şi să pună stăpânire pe via Lui.
Ei au avut impresia că vor putea domni peste moştenirea lui Dumnezeu şi că oricine i-ar condamna, le-ar arăta ipocrizia sau ar încerca să elibereze poporul din subordonarea lor, oricine ar fi, chiar moştenitorul ei, erau liberi să-l omoare. Ei L-au răstignit.
Via a fost luată de la ei şi dată altora, adică lui Isus, Apostolilor şi altor învăţători ai Bisericii Evanghelice, iar peste naţiunea evreiască au venit mari necazuri, începând cu anul 70 d.Cr.
“Piatra” lepădată de evrei a fost şi este Isus.
Evreii nu au reuşit să-L accepte pe Cristos ca fiind “piatra lor fundamentală” şi prin urmare au fost respinşi de a fi casa specială a lui Dumnezeu.
“Piatra din vârf”, Isus Cristos, “piatra de căpătâi” a “zidirii” lui Dumnezeu, un model pentru întreg, o “piatră de poticnire” şi o “stâncă de atac”.
Deşi respinsă de ei, aceasta nu va împiedica înălţarea ei la vremea potrivită a lui Dumnezeu ca “piatră conducătoare în templul glorios spiritual.”
Expresia “piatra din capul unghiului” se referă la o construcţie în formă de piramidă. Numai la acest fel de construcţie există o “piatră din vârf”, ale cărei linii conducătoare dau contur perfect întregii construcţii.
A se împiedica de această “piatră” sau a cădea peste ea, după cum spune Isaia 8:14, implică o accidentare vindecabilă; dar peste cine va cădea “piatra” sugerează un accident mortal — MOARTEA A DOUA.
“Casa evreiască” şi “casa creştină” sunt cele două “case” ale lui Israel. Ele s-au accidentat, dar nu mortal de această “piatră”.
Aceasta este “piatra” din Daniel 2:34.
“Cele două case ale lui Israel” nu reprezintă cele două monarhii ale lui Israel — împărăţia lui Iuda cu capitala la Ierusalim şi împărăţia lui Israel (cele zece seminţii) cu capitala la Samaria, pentru simplul motiv că pe vremea Domnului cele zece seminţii nu s-au întors din robia babilonică; ele nu au avut cum să se poticnească în Domnul Isus pentru că nu erau în ţară.
PILDA TALANŢILOR
PILDA TALANŢILOR (MATEI 25:14-30)
PILDA POLILOR (LUCA 19:11-28)
SAU PILDA MINELOR
Pilda polilor nu este aceeaşi cu “Pilda talanţilor”, cu toate că au unele particularităţi comune.
Partea lor comună este că amândouă se ocupă de timpul cât Domnul Isus lipseşte de pe Pământ, de la prima la a doua Sa prezenţă. Timpul acesta îl vom numi perioada sau Veacul Evanghelic ceea ce se observă în amândouă pildele. Cu ce scop va veni Domnul a doua oară?
Cu scopul de a-Şi stabili Împărăţia.
Care va fi primul lucru cu care se va ocupa la întoarcere? Primul lucru este de a verifica pe servitorii Săi cărora le-a încredinţat anumite bunuri de valoare.
În cazul pildei din Luca, Domnul a încredinţat fiecărui servitor un pol sau o mină. Deci, în această pildă, toţi servitorii au primit câte un dar în proporţie egală.
Acest dar pe care l-au primit servitorii este îndreptarea prin credinţa în sângele lui Isus. Fiecare a primit acest dar. Romani 5:1.
Cealaltă pildă vine cu o completare şi ne spune că pe lângă îndreptare, care este comună tuturor, El a mai împărţit şi talanţi, dar nu în mod egal, ci unora mai mult, iar altora mai puţin.
Ce sunt “talanţii”?
În primul rând un talant era o monedă cu care se făcea comerţ, un ban oarecare; un talant era pe vremea aceea de 60 de ori mai mare decât un pol.
În pildă “talantul” reprezintă capacitatea diferită a servitorilor Domnului. Unii au daruri şi capacităţi mai mari, alţii mai mici.
Pilda recunoaşte faptul că nu toţi au aceeaşi capacitate şi că de la cei cu capacitate mare se cer mai multe roade, dar acceptă şi rezultatele celor care au mai puţină capacitate.
Spre deosebire de “mină” care reprezintă justificarea prin sângele lui Isus, “talanţii” pot fi talente naturale cu care ne-am născut sau le-am dobândit prin educaţie.
Moise a fost întrebat de Domnul, “Ce ai în mână?” (Exodul 4:2) Deci talentul lui Moise era în mâna lui şi cu acela a lucrat.
Şi talentele noastre sunt în mâna noastră. Ele sunt daruri cu care ne-a înzestrat Dumnezeu de la natură. Domnul nu va cere să lucrăm cu puteri supranaturale, ci cu însuşirile noastre naturale. Acestea pot fi: inteligenţă, generozitate, influenţă oratorică, capacitatea de a învăţa pe alţii sau bunuri materiale pe care le folosim în serviciul Regelui nostru, pentru a lucra în via Domnului.
Munca Apostolilor a fost susţinută de fraţii primitori de oaspeţi, care le-au pregătit mâncare şi un pat să se odihnească; iar aceştia chiar dacă au avut numai un “talant” l-au pus în negoţ şi nu l-au îngropat ca cel din pildă.
Deşi “Pilda cu talanţii” ne învaţă că oricât de puţină capacitate am avea, Domnul o primeşte aşa puţină cum este şi chiar dacă va aduce puţine rezultate, oricum este mai mult decât dacă nu ar aduce nimic.
Domnul va răsplăti orice efort al nostru, dar dacă nu facem nimic vom rămânea totuşi servitori, dar servitori leneşi şi plata va fi pe măsură.
Plata pentru servitorul leneş nu va fi moartea sau focul veşnic.
În pilda cu polii (minele) situaţia este asemănătoare prin faptul că este vorba tot de perioada evanghelică şi tot de un dar al Domnului, dar nu de talanţi, ci de poli sau mină. “Talanţii” reprezintă talentele noastre, dar “mina” este îndreptarea prin credinţă, îndreptare care vine în urma sacrificiului lui Isus. Domnul ne dă acest dar în momentul când am încheiat un Legământ de Jertfă. Noi ne obligăm atunci că vom jertfi acel dar, viaţa pierdută prin Adam şi recâştigată prin Cristos, vom jertfi-o asemenea Domnului pentru a câştiga o viaţă pe un plan mai înalt decât viaţa pe pământ, o viaţă pe plan spiritual.
Pilda vrea să ne înveţe că unii care au încheiat legământ cu Dumnezeu s-au consacrat Lui ca jertfitori, în realitate jertfind cu zgârcenie sau chiar nejertfind, fără să lucreze mânaţi de iubire, ci de frică. Ei de frica morţii sunt toată viaţa supuşi robiei. Frica de moarte nu-i lasă să jertfească. Ei nu sunt împotrivitori lui Dumnezeu, ci se tem de Dumnezeu, apreciază meritul sacrificiului lui Isus (“Mina” sau “Polul”), dar nu lucrează cu acest dar, nu jertfesc fiindu-le frică de moarte.
Ei tot vor muri, dar asemenea “ţapului trimis în pustiu”, nu vor muri ca “ţapul de jertfă”.
Aceştia formează clasa “Fecioarelor Neânţelepte”, ei sunt o clasă pe deplin consacrată care spune: “M-am străduit să-mi păstrez îndreptăţirea (am învelit “polul” şi “mina” în ştergar), dar nu m-am sacrificat pe mine. Aceştia formează clasa “robului” rău. Este numit aşa nu pentru că a comis vreo crimă sau vreo tâlhărie, ci pentru că asumându-şi o obligaţie prin care a fost încredinţat cu anumite bunuri ale stăpânului care nu au fost date altora, şi-a neglijat Legământul.
“Luaţi mina de la el” — Aceasta nu înseamnă că sunt pierduţi în cel mai rău sens al cuvântului. El sau ei vor pierde într-adevăr marele premiu de a face parte din clasa Bisericii, dar pentru că ei rămân totuşi servitori şi iubesc dreptatea, vor fi salvaţi dar ca prin foc; adică prin strâmtorări. Pierderea lor va fi una serioasă. Ei nu au reuşit să intre în binecuvântările servitorilor credincioşi. Această nereuşită va fi destulă pedeapsă pentru ei.
“Şi da-ţi-o celui care are zece mine” — Dacă cine va neglijează să folosească toate ocaziile şi privilegiile lui, ele vor fi date altuia.
Aceasta este clasa Turmei Mari, o clasă nu numai justificată, ci şi sfinţită. Consacraţi pe deplin Domnului şi transformaţi în “vase” ale Spiritului Sfânt ca şi ceilalţi membrii ai Corpului. Reprezintă o clasă însemnată care a intrat în Legământ cu Domnul, dar a neglijat să se sacrifice.
Pilda cu mina mai aminteşte în versetul 14 că cetăţenii îl urau pe acest “om de neam mare”, care a încredinţat “minele” servitorilor Săi. Aceşti cetăţeni nu sunt servitorii lui Isus — “Omul de neam mare” — .
Pilda ne spune că în timpul absenţei “Omului de neam mare”, împotrivitorii guvernării Sale sunt în majoritate şi stăpânesc.
Pilda ne mai spune că la a doua Sa prezenţă Domnul nu se va ocupa de lume (“Duşmanii Săi”), până nu va termina lucrarea cu servitorii Săi. Versetul 27.
Duşmanii Domnului nu sunt numai evreii care L-au răstignit, ci includem şi pe acei care având cunoştinţă despre Cristos şi Împărăţia Sa care vine, sunt atât de certaţi cu dreptatea, încât nu doresc Împărăţia Milenară promisă.
Pilda arată patru clase:
- SERVITORII REGELUI
- ACEIA CĂRORA LI S-AU DAT ÎN MOD SPECIAL MINELE PENTRU A LE FOLOSI ÎN SERVICIUL SĂU.
- CETĂŢENII
- CLASA ACESTORA DIN URMĂ CARE S-AU OPUS REGELUI ŞI LEGILOR SALE.
După ce Împărăţia va fi stabilită, unora dintre cetăţeni, care au înţeles greşit caracterul Regelui, li se vor deschide ochii înţelegerii. Mulţi dintre ei în loc să-I mai fie duşmani, vor deveni prietenii şi susţinătorii Lui loiali.
“Tăiaţi-i” — Peste aceştia va veni mânia, un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele. Daniel 12:1.
Pedepsind şi corectând pe toţi cei care simpatizează cu principiile greşite şi care sunt duşmanii Lui şi pe care în final îi va distruge dacă perseverează în această atitudine greşită.
Acei care sunt în opoziţie cu Împărăţia lui Dumnezeu şi cu sceptrul Său de dreptate, cu imparţialitatea şi cu dreptatea, sunt adunaţi pentru tăiere.
Nu un carnagiu literal, nu un măcel, ci un mare triumf al Cuvântului Domnului peste toţi în timpul Domniei Milenare.
El va pricinui cel mai mare bine duşmanilor Săi, aducând asupra lor pedepse pentru cursul lor greşit. — Ruşine, publicitate, dispreţ.
Aceste lucruri vor fi necesare pentru a trezi în ei o evaluare a adevăratei lor condiţii şi să le arate privilegiile de care pot avea parte. Domnul loveşte pentru a vindeca şi când cuvântul Lui taie în inimă (Apocalipsa 19:21) rezultatul este nu de a distruge imediat duşmanul, ci numai dacă acesta nu se supune. Dacă duşmanii Domnului nu se vor supune astfel, nu va mai rămânea pentru ei decât distrugerea finală — Moartea a Doua.
Aici este ilustrată indignarea dreaptă a Domnului împotriva răufăcătorilor; dar lăsând speranţa iertării pentru cei care se vor căi şi vor deveni supuşi, loiali Regelui.
Sabia Domnului, Cuvântul Adevărului, va dezvălui izvoarele inimii lor şi fie va tăia duşmănia lor (“ÎI TĂIA LA INIMĂ” — Fapte 7:54) şi îi va face prieteni, fie îi va distruge cu desăvârşire în Moartea a Doua.
Planul lui Dumnezeu
Cuprins [hide]
- Planurile lui Dumnezeu nu dau greş niciodată
- Trei lumi
- Egoismul şi iubirea
- Vârsta Patriarhală
- Sămânţa făgăduită
- Vârsta Iudaică
- Vârsta Evanghelică
- Casa domnitoare a lui Dumnezeu
- Prima vârstă din lumea nouă
- Paradisul edenic
- Preţul corespunzător
- Un loc pregătit
- Îndreptaţi prin credinţă
- Paradisul restaurat
- Domnii pământului
- Notă:
Dumnezeu are un plan! Această asigurare, în zilele noastre când toate planurile omeneşti eşuează, constituie singura rază de lumină şi speranţă într-o lume în care siguranţa, pacea şi fericirea au dispărut aproape cu totul, înlocuite fiind cu egoism şi agresiune. Această rază de speranţă devine o siguranţă pentru viitor când aflăm din Scripturi că succesul ei nu depinde de bunăvoinţa şi de slabele eforturi ale unui număr mic de oameni care au credinţă în Dumnezeu, ci de hotărârea şi capacitatea lui Dumnezeu de a o pune în practică, indiferent de opoziţia egoistă a celor care vor s-o împiedice.
Mulţi sunt dornici să accepte că s-ar putea ajunge la pace şi fericire veşnică dacă învăţăturile lui Christos, aşa cum sunt prezentate în predica de pe munte, ar fi acceptate de lume — Matei 5:1-12. Dar, spun aceştia, problema este ca lumea să le accepte. Istoria ne învaţă că omul egoist nu devine dintr-o dată altruist, ca să hotărască să adopte iubirea ca motivaţie de căpetenie a vieţii lui. Neîntemeiate sunt şi speranţele că naţiunile pot fi convinse prin forţa armelor să se supună regulii de aur — iubirea şi, în acest mod, să înceapă o nouă ordine mondială de pace şi fericire.
De aceea, dacă în planul lui Dumnezeu putem găsi o speranţă adevărată de fericire pentru rasa umană, atunci acest plan trebuie să cuprindă aranjamente potrivite pentru a fi pus în practică în mod eficient şi pentru ca realizarea lui să nu poată fi primejduită nici de manipulările umane egoiste, nici de indiferenţa rece a maselor de necredincioşi. Scripturile ne asigură că planul lui Dumnezeu se pune în aplicare pe căi şi prin mijloace care-i garantează atât desfăşurarea cât şi succesul final, aducând pentru lume pacea şi fericirea, dorinţa “tuturor neamurilor”– Hagai 2:6,7; Zaharia 4:6.
Planurile lui Dumnezeu nu dau greş niciodată
Starea tragică a afacerilor lumii de astăzi nu înseamnă o nereuşită, nici măcar temporară, a planului divin, ci înseamnă o nereuşită a ceea ce omul a gândit a fi planul divin. Fie ca această nereuşită a omului să imprime în noi necesitatea reexaminării Scripturilor, pentru a ne descoperi greşelile de interpretare care ne-au dus la speranţe şi aşteptări care ne sunt spulberate acum de realitatea rece a faptelor.
Acele speranţe nescripturale şi negarantate, cu privire la scopul şi evoluţia creştinismului în lume, sunt clare acum pentru toţi cei care nu închid ochii în faţa realităţii. Ideea, acceptată în majoritatea cercurilor religioase, a fost că lumea evoluează spre bine, că civilizaţia progresează spre nivele tot mai înalte de bunăstare şi, curând, nu va mai exista frică de sărăcie şi războaie. În acest peisaj al creştinătăţii s-a prevăzut şi posibilitatea convertirii tuturor păgânilor la creştinism, probabil în timpul generaţiei prezente.
Aceste speranţe şi pretenţii false ale creştinătăţii au început să se spulbere la izbucnirea primului război mondial în anul 1914. S-a făcut apoi un efort suprem de regrupare a forţelor civilizaţiei şi dreptăţii, care au rezultat din acea prăbuşire a eforturilor umane de a păstra pacea. Războiul a venit peste lume ca o surpriză, dar, filozofic, s-a pretins că era un război “ca să pună capăt războaielor” şi să “pregătească lumea pentru democraţie”.
După armistiţiul din 1918 s-a vorbit mult despre întoarcerea la “normal”, dar, după cum ştim cu toţii, nu s-a ajuns niciodată la normal. După ce toate conferinţele şi negocierile au eşuat, a început un alt război sângeros. Acum se recunoaşte că nu mai există nici o speranţă ca lumea să se întoarcă la normal. Întrebarea acum nu este “cum să se întoarcă lumea la normal”, ci “cum va fi noua ordine”.
Populaţia pământului, în loc să fie adusă în număr tot mai mare în bisericile creştinătăţii, în toţi aceşti ani tulburi a evoluat în direcţie contrară. Chiar şi în aşa zisele ţări civilizate creşterea numărului membrilor bisericilor n-a ţinut pasul cu creşterea populaţiei. Un spirit lumesc a cuprins cele mai multe dintre biserici. Activitatea misionară este în declin şi filozofiile Orientului inundă creştinătatea în aşa măsură, încât ţările creştine pot fi convertite la misticismul oriental tot atât de repede cum a fost convertit Orientul la creştinism.
Revedem aceste fapte nu cu o atitudine critică şi nici să dăm de înţeles că altcineva ar fi făcut mai bine. Nu este timpul să găsim motive, spunând ce ar fi făcut alţii ca să facă lumea un loc mai bun de trăit. Vrem numai să accentuăm că undeva, de-a lungul străduinţelor umane, fără să ţinem cont de gradul de sinceritate manifestat, oamenii au făcut o greşeală în ceea ce priveşte scopul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să protejeze instituţiile lumii de dinaintea războiului din 1914, ele n-ar fi fost nimicite — Isaia 55:8-11.
Domnul spune prin profet: “Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis” (Isaia 55:11 — Cornilescu revizuită). Aceasta înseamnă că, indiferent de situaţia tulbure a lumii din prezent, planurile lui Dumnezeu, oricare ar fi ele, se desfăşoară cu fermitate şi succes. Apostolul spune că lui Dumnezeu lucrurile îi sunt “cunoscute din veşnicie” (Fapt. Ap. 15:18), adică Dumnezeu ştia ce va fi în timpurile noastre, toate erau cunoscute în planul Lui şi planul Lui nu putea să nu reuşească — Isaia 46:9,10; 14:24,27.
Faptul că Dumnezeu are un plan este arătat clar de către apostolul Pavel în Efeseni 3:11, unde, conform originalului grecesc, vorbeşte despre “planul vârstelor” sau “planul veacurilor” (vezi trad. Cornilescu revizuită, inclusiv nota de subsol), un plan care are ca punct central opera de răscumpărare a lui Isus Christos, Domnul nostru. Că acest plan se întinde pe mai multe vârste sau veacuri este arătat în Efeseni 1:9,10, unde Pavel vorbeşte despre lucruri care se vor face “în administrarea plinătăţii timpurilor” sau în “dispensaţia plinătăţii timpurilor” (vezi trad. Cornilescu revizuită, inclusiv nota de subsol) şi în Efeseni 2:7, “ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său . . . faţă de noi”. Lucrarea, despre care apostolul ne spune că se va realiza când se va împlini timpul, este “spre a uni în Christos toate lucrurile” (Efeseni 1:10 — Cornilescu revizuită). Aceasta înseamnă că niciodată înainte, în istoria omenirii, nu ne putem aştepta să vedem că “toate lucrurile” au fost în armonie cu Christos.
Văzând, deci, că planul lui Dumnezeu cuprinde diferite vârste sau perioade de timp şi că numai la “împlinirea” sau “plinătatea timpurilor” planul acesta va aduce roade, în împăcarea lumii cu Dumnezeu prin Christos, să cercetăm Scripturile ca să vedem cum s-a desfăşurat planul lui Dumnezeu în vârstele trecute şi cum merge spre obiectivul final, la “plinătatea timpurilor”.
Trei lumi
În a doua Epistolă a lui Petru, capitolul trei, se vorbeşte despre trei “lumi”. În această profeţie apostolul foloseşte cuvântul grecesc “kosmos”, care înseamnă ordine de lucruri. Prima dintre acestea, ne spune apostolul, s-a sfârşit la potop; a doua se sfârşeşte cu întoarcerea lui Christos, iar a treia, care este lumea lui Dumnezeu, este fără sfârşit — Efeseni 3:21. Redăm aici schematic aceste trei lumi, care corespund, respectiv, la trei perioade lungi de timp.
Ca să folosim limbajul actual, am putea vorbi despre aceste lumi ca despre lumea de ieri, lumea de azi şi lumea de mâine. Biblia foloseşte cuvântul “lume” în felul în care şi noi îl folosim, referindu-se nu la planeta pe care trăim, ci la o ordine de lucruri între oameni şi uneori la o vârstă sau perioadă de timp. Nerecunoaşterea acestui fapt a dus în mare parte la neînţelegerea scopului lui Dumnezeu cu rasa umană păcătoasă. De exemplu, “sfârşitul lumii” biblic este greşit înţeles ca fiind o ardere literală a pământului şi a tot ce este pe el, fapt care a împiedicat pe mulţi să mai cerceteze acest subiect.
Din cauza neînţelegerii a ceea ce înseamnă “sfârşitul lumii” mulţi s-au temut de apropierea lui şi de aceea s-au străduit să-l proiecteze departe, în viitor. Alţii l-au privit ca pe o simplă superstiţie a întunecatului Ev Mediu, care nu merită să fie luată în seamă. Dar, dacă ne dăm seama că ceea ce spune Biblia că înseamnă “sfârşitul lumii” este exact ceea ce se întâmplă astăzi şi ceea ce şi oamenii gânditori consideră că este, atunci subiectul capătă un alt sens, da, un sens vital pentru toţi cei interesaţi în lumea de mâine.
În Biblie sunt folosite cuvintele “foc”, “cutremur de pământ”, “furtună”, etc., în acelaşi mod expresiv în care sunt folosite şi în limbajul curent pentru a descrie tulburările catastrofice care au venit peste lume în timpul acestei generaţii. Întocmai cum Domnul foloseşte cuvintele “grâu” şi “neghină”, “oi” şi “capre”, când vorbeşte despre cei care Îl servesc şi cei care pretind că-L servesc sau I se opun, tot aşa foloseşte termenii “pământ” şi “cer” pentru a ilustra fazele societăţii organizate, numită “lume” — Isaia 1:2; 24:18-20.
Petru vorbeşte despre cerurile şi pământul care erau înainte de potop, arătând că ele au format “lumea de atunci” — lumea care a fost, lumea de ieri (2 Petru 3:5,6). Lumea aceea s-a sfârşit la potop, dar pământul în sine n-a fost nimicit. Citim despre pământul literal că el “rămâne pentru totdeauna” (Eclesiastul 1:4 — Cornilescu revizuită). În Isaia 45:18 ni se spune că Dumnezeu n-a creat pământul în zadar, ci “să fie locuit”. Acesta este un adevăr esenţial, care trebuie avut în vedere pe măsură ce urmărim planul divin în Scripturi. Planul lui Dumnezeu nu prevede transferul rasei umane la altă formă de viaţă, ci restaurarea ei la viaţă veşnică pe pământ, locuinţa destinată omului de la început — Psalm 115:16; Isaia 65:21; Ieremia 31:17; Deuteronom 11:21; Matei 5:5.
Lumea dintâi, care a început la creare, s-a sfârşit, deci, la potop. A doua lume, conform cu ceea ce ne spune apostolul, a început după potop şi se sfârşeşte cu faza finală a marelui timp de strâmtorare sau a zilei Domnului (Iehova). Această zi a lui Iehova urmează întoarcerii Domnului nostru, când condiţiile în lume sunt asemănătoare cu cele din zilele lui Noe — Matei 24:38,39; Luca 17:26,27; Genesa 6:11; 2 Petru 3:6,7,10.
Ni se spune că în zilele lui Noe oamenii “mâncau şi beau, se însurau şi se măritau . . . şi n-au ştiut nimic” despre potopul care ameninţa să nimicească “lumea de atunci”. Tot aşa, Scripturile arată că “ziua Domnului” vine ca “un hoţ noaptea” — oamenii nefiind conştienţi de semnificaţia evenimentelor până când tulburările din această zi duc la răsturnarea “lumii rele prezente” — traducerea engleză King James (“această lume vicleană” — Sfânta Scriptură 1874, “acest veac rău” — Cornilescu) — (1 Tesaloniceni 5:2; Luca 21:35; Galateni 1:4).
Dar sfârşitul lumii de astăzi nu va însemna sfârşitul rasei umane. Nu, mulţumim lui Dumnezeu, el va însemna începutul unei lumi noi, al lumii de mâine — ordinea de mâine a lui Dumnezeu. Una din caracteristicile principale ale lumii de ieri şi a celei de azi este egoismul, iar conducătorul lor a fost şi este Satan, străvechiul duşman al lui Dumnezeu şi al omului — 2 Corinteni 4:4. Dar, odată cu sfârşitul lumii de astăzi şi începutul lumii de mâine, Satan va fi legat şi lumea cea nouă va avea o conducere divină — Apocalipsa 20:1-4; 21:1-5; 2 Petru 3:13; Isaia 65:17; Obadia 21.
Egoismul şi iubirea
Spiritul egoismului — al interesului de sine sub condu-cerea lui Satan, a devenit dominant chiar de la începutul lumii de ieri. Păcatul şi egoismul au continuat să domine lumea dintâi, aşa încât înainte de a se sfârşi pământul “era plin de violenţă” (Genesa 6:11-Cornilescu revizuită). Acelaşi lucru este adevărat şi despre lumea de astăzi. De fapt, noi suntem, deja, martorii dezintegrării lumii prezente; nimicirea ei este produsă de violenţa marelui timp de strâmtorare, prezis de profeţi — Daniel 12:1.
Lumea de mâine a lui Dumnezeu va avea un nou conducător, Christos, regele regilor şi Domnul domnilor — Psalm 72. Conducerea Lui va fi bazată pe iubire şi nu pe egoism. Acesta este motivul pentru care apostolul spune, despre acea lume, că în ea “va locui dreptatea” (2 Petru 3:13 — Cornilescu revizuită). Conducerea lui Satan, bazată pe păcat şi egoism, a adus moartea, deoarece “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Domnia Mesianică a dreptăţii şi iubirii va aduce viaţa pentru că “trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea” (1 Corinteni 15:25,26).
Dacă ne gândim la cele trei lumi şi la caracteristicile lor diferite, s-ar părea că Biblia se contrazice, dacă nu aplicăm fiecare declaraţie biblică la perioada căreia îi aparţine. De exemplu, despre timpul prezent, profetul spune: “Acum fericim pe cei mândri; da, cei ce practică răutatea sunt zidiţi; da, ei ispitesc pe Dumnezeu şi scapă” (Maleahi 3:15 –Cornilescu revizuită). Dar despre lumea de mâine citim: “În zilele lui, cel drept va înflori” (Psalm 72:7 — Cornilescu rev.) şi “toţi cei răi” vor fi nimiciţi — Fapt. Ap. 3:23; Psalm 145:20.
Această metodă de a studia Biblia pe dispensaţii, pare să fie, în parte, cea recomandată de apostolul Pavel lui Timotei, să se străduiască să “împartă drept cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). Dacă în studiul Bibliei ne străduim să aplicăm profeţiile şi făgăduinţele la lumea sau la vârsta la care aparţin, vom descoperi o simplitate, armonie şi frumuseţe în învăţăturile ei, pe care niciodată nu le-am bănuit. Biblia în sine este armonioasă şi tot ce avem de făcut pentru a o înţelege este să ajungem noi în armonie cu ea — Ioan 7:17; Luca 11:9,10; Ieremia 29:13.
Deşi primele două “lumi”, menţionate de apostolul Petru (2 Petru 3:5-7), au fost sub controlul lui Satan “Prinţul lumii acesteia” (Ioan 14:30 — Cornilescu revizuită), totuşi, nu înseamnă că Dumnezeu nu s-a interesat deloc de omenire în tot acest timp. Dimpotrivă, de-a lungul vârstelor El a dus înainte cu consecvenţă fazele pregătitoare ale planului Său, pentru preluarea puterii şi binecuvântarea “tuturor familiilor pământului” la timpul cuvenit — “în dispensaţia plinătăţii timpurilor” (Genesa 12:3; vezi Efeseni 1:10 Cornilescu revizuită).
Lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu în timpul domniei lui Satan s-a dezvoltat, de fapt, progresiv, în perioade sau vârste. Cuvântul lui Dumnezeu — făgăduinţele şi instrumentele Sale pentru poporul Său, a contribuit în mare măsură la îndeplinirea lucrării Sale pe pământ în toate aceste vârste şi pentru fiecare dispensaţie a avut o lucrare specială de îndeplinit. Nimic din Scripturi nu ne arată că Dumnezeu şi-a schimbat metodele de lucru cu poporul Său în timpul lumii dintâi, lumea de ieri.
În timpul acela s-au făcut făgăduinţe importante. În Genesa 3:15 ni se spune că “sămânţa femeii”, într-o zi, va zdrobi capul “şarpelui”. Dumnezeu a făgăduit, prin Enoh, că Domnul va veni cu zecile de mii de sfinţi ai Săi (Iuda 14). În felul în care a procedat cu Noe, El ne-a dat anumite ilustraţii de mare valoare în legătură cu sfârşitul lumii prezente. De aceea, în lumina planului divin aşa cum îl vedem astăzi, ceea ce s-a petrecut înainte de potop are mare însemnătate pentru noi.
Vârsta Patriarhală
Primii 656 ani după potop pot fi numiţi “Vârsta Patriarhală”. Această denumire nu se găseşte în Biblie, dar, după cum ne arată Biblia, în timpul acestei perioade Dumnezeu a avut legături numai cu anumiţi oameni, cunoscuţi ca patriarhi sau părinţi ai lui Israel. Această stare de lucruri a durat până la moartea lui Iacov şi întemeierea naţiunii lui Israel prin cei 12 fii ai lui.
Lucrarea sau planul lui Dumnezeu în timpul Vârstei Patriarhale n-a fost evanghelizarea oamenilor. El i-a vorbit lui Avraam şi i-a făcut făgăduinţe minunate. Dumnezeu i-a spus, de fapt, că avea să binecuvânteze toate familiile pământului. Făgăduinţa aceasta ne revelează interesul lui Dumnezeu pentru toată omenirea, dar posibilitatea de a primi binecuvântările făgăduite nu erau pentru vârsta aceea. În Isaia 51:2 ni se spune că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam când era numai el singur (vezi şi Genesa 12:1).
În timpul Vârstei Patriarhale au fost nimicite Sodoma şi Gomora din cauza răutăţii lor. Totuşi, Dumnezeu n-a făcut nimic pentru a-i determina pe oamenii aceia răi să se pocăiască. Ştim acest lucru din ceea ce spune Isus în Noul Testament. Învăţătorul, care şi-a desfăşurat cu putere misiunea în anumite cetăţi, a spus că dacă aceleaşi minuni ar fi fost făcute în Sodoma şi Gomora, ele n-ar fi fost nimicite pentru că oamenii s-ar fi pocăit. Evident că Dumnezeu le-ar fi putut da o mărturie eficientă, dacă aşa i-ar fi fost planul. Dar n-a făcut-o, ci le-a nimicit, fără să le dea posibilitatea să se pocăiască. De asemenea, Isus a promis Sodomei şi Gomorei că lor le va fi mai uşor în ziua judecăţii decât cetăţilor favorizate, care au refuzat să-L recunoască pe El şi minunile Sale — Matei 11:23,24.
Pe de altă parte, trebuie să ştim că oamenii aceia erau incluşi în făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta “toate” familiile pământului prin sămânţa lui Avraam — Genesa 12:3. De aceea, singura concluzie armonioasă pe care o putem trage este că Dumnezeu are în plan să ridice din mormânt pe sodomiţi pentru a-i binecuvânta. Exact acest lucru îl prezice profetul Ezechiel în capitolul 16 de la versetul 44 până la sfârşitul capitolului (vezi, de asemenea, capitolul VI din “Planul divin al vârstelor”).
Sămânţa făgăduită
Făgăduinţa făcută lui Avraam în timpul Vârstei Patriar-hale a fost întărită mai târziu printr-un jurământ — Genesa 22:16-18; Evrei 6:13-18. Este o făgăduinţă mi-nunată în care Dumnezeu îşi revelează scopul de a “binecuvânta toate familiile de pe pământ”. Făgăduinţa i-a fost confirmată lui Isaac şi lui Iacov şi, la moartea lui Iacov, celor 12 fii ai lui care au constituit nucleul naţiunii lui Israel.
Avraam n-a înţeles nici el clar că legământul făcut cu el avea două părţi: o parte pentru dezvoltarea “seminţei”, iar cealaltă pentru a da binecuvântările făgăduite prin acea sămânţă. Fără îndoială, Avraam a gândit că Isaac, copilul minune, avea să fie sămânţa făgăduită; şi a avut atât de mare credinţă în posibilitatea lui Dumnezeu de a-şi îndeplini făgăduinţele, încât a crezut că Isaac ar fi înviat din morţi dacă l-ar aduce ca jertfă, aşa cum i-a cerut Dumnezeu — Evrei 11:17-19.
În Evrei 11:13,39 şi în Fapt. Ap. 7:5 apostolul ne spune că Avraam a murit fără ca făgăduinţa făcută lui să fie împlinită. Totuşi, în timpul vieţii, “el aştepta cetatea care are temelii tari al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Pentru Avraam o cetate era un centru de guvernare sau o împărăţie. Aşadar, ceea ce aştepta el, de fapt, era ca Dumnezeu să stabilească o împărăţie pe pământ, în care urmaşii lui Avraam să ocupe o poziţie importantă. Făgăduinţa făcută lui Avraam este, într-adevăr, una din făgăduinţele Împărăţiei Mesianice din Vechiul Testament.
Avraam împreună cu alţi patriarhi din vârsta aceea vor avea o parte importantă în faza pământească a Împărăţiei Mesianice. Promisiunile lui Dumnezeu făcute patriarhilor, precum şi legăturile Lui cu ei, au un rol foarte important pentru înţelegerea mai clară a planului lui Dumnezeu, de către poporul Său de mai târziu. Dacă privim astfel putem vedea că, deşi Dumnezeu n-a făcut nici o încercare să convertească lumea în Vârsta Patriarhală, totuşi, El a făcut o lucrare foarte importantă în planul Său. Lucrarea Sa, atunci ca şi întotdeauna, a fost un mare succes.
Vârsta Iudaică
Vârsta Iudaică, perioada următoare din planul lui Dumnezeu, a început la moartea lui Iacov şi s-a sfârşit la prima venire a lui Isus. Denumirea de “Vârstă Iudaică” se foloseşte pentru că sugerează modul în care Dumnezeu a continuat lucrarea pregătitoare pentru stabilirea mai târziu a Împărăţiei Sale şi, ca atare, pentru binecuvântarea tuturor oamenilor. În perioada aceea Dumnezeu a avut legături numai cu un popor, poporul evreu. El le-a declarat prin profet: “Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului” (Amos 3:2).
Dumnezeu i-a dat lui Israel Legea Lui. El le-a trimis profeţi. Prin preoţimea lor a instituit serviciile Tabernacolului, care, conform Noului Testament, au fost o “umbră a bunurilor viitoare” — Evrei 9:11,23; 10:1. Promisiunea lui Dumnezeu pentru acest popor a fost că, dacă îi erau loiali, îi va face “o Împărăţie de preoţi şi un popor sfânt” (Exod 19:5,6). Aceasta înseamnă că, prin ei, Dumnezeu dădea binecuvântările promise “tuturor familiilor pământului”. Israel însă, ca popor, nu s-a dovedit vrednic de această poziţie înaltă şi onorată în planul divin — Romani 11:7. Când Mesia a venit la ei, L-au respins şi, ca urmare, au fost respinşi de la această poziţie deosebită, de favoare divină. Dar lucrarea lui Dumnezeu în timpul Vârstei Iudaice n-a fost o nereuşită. Pavel ne spune că Legea a servit ca “îndrumător” sau pedagog pentru a aduce pe evrei la Christos (Galateni 3:24). Nereuşita evreilor de a ţine Legea perfectă a lui Dumnezeu, prin care puteau ajunge la viaţă, a dovedit necesitatea lucrării de răscumpărare a lui Christos. În cele din urmă, toate neamurile vor învăţa această lecţie măreaţă – nevoia de un Mântuitor.
În timpul Vârstei Iudaice Dumnezeu a îndeplinit alte lucruri importante. Legăturile Lui cu Israel, succesele şi insuccesele lui Israel, servesc ca exemplu şi îndrumător valoros pentru Israelul spiritual din această vârstă (evanghelică). Sutele de făgăduinţe, făcute lui Israel prin profeţi, ne oferă o schiţă a multor trăsături importante ale planului divin, servind astfel ca îndrumător pentru urmaşii Învăţătorului, în pregătirea lor de-a ajunge la moştenire împreună cu El în Împărăţia Mesianică. Şi în alte moduri lucrarea lui Dumnezeu din Vârsta Iudaică ocupă un loc important în planul divin de reabilitare a omului.
Vârsta Iudaică s-a sfârşit la prima venire a lui Isus, dar favoarea divină a continuat pentru evrei în timpul misiunii Domnului şi încă trei ani şi jumătate după aceea. În acest scop, până după învierea Sa din morţi, Isus şi-a limitat atât propria misiune cât şi pe cea a ucenicilor la naţiunea lui Israel. Astfel, Isus le-a spus ucenicilor: “Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10:5,6).
Vârsta Evanghelică
După înviere Isus le-a spus ucenicilor să-şi extindă misiunea la toate neamurile, dar, chiar şi atunci, să înceapă din Ierusalim — Luca 24:45-49; Matei 28:19,20. Conform profeţiei date prin Daniel (Daniel 9:24-27), în care se spune că Mesia va fi “stârpit” la mijlocul “săptămânii”, Israel a mai avut favoare încă trei ani şi jumătate după moartea lui Isus; de aceea, porunca a fost: “începând din Ierusalim”. O săptămână, ca timp profetic, reprezintă şapte ani, socotind un an pentru o zi — Numeri 14:33,34; Ezechiel 4:6; Daniel 12:11,12; Apocalipsa 11:2,3.
Astfel, lucrarea Vârstei Evanghelice a început din Ierusalim. Această vârstă continuă până la a doua venire a lui Christos, care este începutul lumii de mâine a lui Dumnezeu. Termenul “Vârstă Evanghelică” s-a ales pentru a identifica această perioadă de timp, dintre prima şi a doua venire a lui Christos, deoarece Scripturile arată că lucrarea lui Dumnezeu în acest timp este pentru vestirea Evangheliei sau a “veştilor bune” ale Împărăţiei.
Aşa cum am arătat deja, în timpul Vârstei Patriarhale Dumnezeu şi-a făcut lucrarea prin anumite persoane, patriarhii. În Vârsta Iudaică El şi-a continuat-o, lucrând cu poporul evreu. Dar în timpul Vârstei Evanghelice Dumnezeu nu-şi limitează favoarea nici la anumite persoane deosebite, cum a făcut în Vârsta Patriarhală, nici la un popor, ca în Vârsta Iudaică, ci a împuternicit pe toţi cei care sunt poporul Lui să vestească vestea bună a Împărăţiei printre toate neamurile. Cei care au răspuns la acest mesaj au fost cei cărora Dumnezeu le-a acordat favoarea Sa, invitându-i să participe în planul Lui, planul vârstelor.
Care a fost, deci, obiectivul lucrării lui Dumnezeu în timpul Vârstei Evanghelice? Răspunsul la această întrebare se găseşte în Faptele Apostolilor 15:13-18. Aici ni se spune că Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste neamuri, “ca să-şi aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte numele”. La început evreilor li s-a propus să fie acest popor, dar numai puţini dintre ei au acceptat pe Christos şi au devenit “copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). În planul divin, însă, acest “popor care să-I poarte numele”, este format din 144.000 de membri — un număr apreciabil din anumite puncte de vedere, dar care, comparat cu întreaga omenire sau numai cu creştinătatea, este, desigur, doar “o turmă mică” (Luca 12:32).
În Romani 11:17-24, apostolul arată că neamurile pot avea privilegiile speciale ale acestei Vârste Evanghelice, deoarece “ramurile fireşti” sau naturale (evreii) au fost rupte din cauza necredinţei lor. Aceasta înseamnă că cei care sunt aleşi dintre alte neamuri iau locul evreilor, care şi-au pierdut acest loc de favoare deosebită. Pentru acest motiv, în Apocalipsa 7:4-8 şi 14:1-3, găsim că întreg numărul de 144.000 este reprezentat prin Israel (vezi şi Romani 9:6,7; 2:28,29).
Remarcăm, în Apocalipsa 14:1, că despre această “turmă mică”, care stă cu “Mielul” pe muntele Sionului, se spune că aveau scris pe frunţile lor numele Său şi numele Tatălui. Acest lucru ne arată că ei sunt un “popor care să-I poarte Numele”. În Apocalipsa 19:7 aceeaşi companie este reprezentată ca “soţie” a Mielului şi în acest mod ei împărtăşesc numele de familie al Tatălui lor Ceresc (vezi Apocalipsa 21:2 şi 22:17).
Casa domnitoare a lui Dumnezeu
În lumina mărturiei generale a Cuvântului lui Dumnezeu, acest “popor care să-I poarte Numele”, adunat dintre neamuri prin Evanghelie, este casa domnitoare a lui Dumnezeu. În Mica 4:1-4 ni se vorbeşte despre stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu peste tot pământul. Această Împărăţie (simbolizată în profeţie printr-un “munte”) este formată din “casa lui Dumnezeu”. Toate casele domnitoare ereditare din această lume rea din prezent au fost în realitate aranjamente de familie, prin care, din generaţie în generaţie, domnitorii au moştenit dreptul de a domni.
Astfel, Dumnezeu ne spune că Împărăţia Lui va fi în mâinile unei case domnitoare, care, de asemenea, va fi un aranjament de familie. Membrii acestei familii primesc dreptul de a domni prin moştenire, prin faptul că sunt parte din familie. Dar aceasta nu este o familie pământească, ci una divină. Este propria familie a lui Dumnezeu. Cel mai de seamă membru al ei este preaiubitul Lui Fiu, “singurul născut”, Isus Christos. Pe lângă Isus sunt primiţi în familia divină, devenind fii ai lui Dumnezeu, cei care urmează lui Isus — Coloseni 1:18; Ioan 1:12,14; 1 Ioan 3:1,2.
Apostolul explică, în continuare, că dacă suntem fii, suntem “moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Christos” (Romani 8:16,17). Tuturor acestor “împreună moştenitori” li s-a promis loc în casa domnitoare a lui Dumnezeu şi însuşi scopul acestei Vârste Evanghelice este alegerea şi pregătirea celor care, ca membri ai acestei familii regale a cerului, vor trăi şi vor împărăţi “cu Christos o mie de ani” – Apocalipsa 20:4; 2:26,27; Psalm 2:9; 1 Corinteni 6:2,3 (vezi şi capitolul XIV din “Planul divin al vârstelor”).
Odată cu terminarea lucrării Vârstei Evanghelice nimic nu va mai sta în calea stabilirii complete a lumii noi de mâine a lui Dumnezeu. Către sfârşitul lumii de astăzi are loc a doua venire a lui Christos, dar pentru lume venirea Lui este “ca un hoţ noaptea” (1 Tesaloniceni 5:2; Apocalipsa 3:3). Christos vine întâi ca să-şi ia Mireasa — Ioan 14:3; Apocalipsa 19:7; 21:2; 22:17. Când Mireasa Lui, Biserica, va fi unită cu El în glorie cerească, atunci se va împlini făgăduinţa din Apocalipsa 22:17, unde citim că “Duhul şi Mireasa zic: “Vino!”, şi . . . ia apa vieţii fără plată!”.
Prima vârstă din lumea nouă
Prima mie de ani din lumea nouă poate fi numită “Vârsta Milenară”. În timpul acestei mii de ani Biserica, adunată din lume de-a lungul acestei Vârste Evanghelice, va domni cu Isus pentru a da binecuvântările promise de Dumnezeu “la toate familiile pământului” (Genesa 12:1-3) — Galateni 3:16,26-29; Apocalipsa 5:10; Matei 19:28. În timpul Vârstei Milenare marele plan al lui Dumnezeu va ajunge la încheierea lui glorioasă — Efeseni 1:10.
Dar, înaintea Vârstei Milenare, lumea trebuie să treacă printr-un “timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1-Cornilescu revizuită). Avem toate motivele să credem că acum trăim în acel timp şi că tulburările actuale din lume sunt parte din “timpul de strâmtorare” cu care se sfârşeşte această vârstă şi începe următoarea — Ioel 2:1-13; Zaharia 14:1,6-9.
Deoarece bisericile, în general, cred că Dumnezeu intenţionează să convertească lumea în această Vârstă Evanghelică, ceea ce se petrece astăzi îi uimeşte şi tinde să scadă credinţa în Dumnezeu şi în Creştinism — Ieremia 8:15. Dar dacă ne dăm seama că lucrarea acestei vârste este numai să adune din lume pe cei care vor domni cu Christos în vârsta viitoare, atunci nereuşita aparentă a Creştinismului este explicabilă.
De fapt, însuşi Isus a spus că la a doua Lui venire va găsi puţină credinţă pe pământ — Luca 18:8. Pavel a profeţit că “în zilele din urmă” vor fi vremuri primejdioase şi că oamenii vor fi “iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:4). În pilda cu grâul şi neghina Isus ne spune clar că majoritatea urmaşilor pretinşi ai Lui vor fi numai o imitaţie de creştini şi că, la sfârşitul vârstei, aceşti snopi confesionali vor fi nimiciţi.
Această ardere a neghinei se petrece în timpul de strâmtorare cu care se încheie Vârsta Evanghelică. Aceasta nu înseamnă însă că lucrarea vârstei va fi un eşec. Lucrarea lui Dumnezeu din această vârstă, ca şi din celelalte, va fi un succes minunat. Tot “grâul” adevărat va fi adunat în grânarul ceresc şi “vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). De aceea, în orice măsură vedem că se nimiceşte ceea ce pretinde a fi Creştinism, să ne amintim că nimic nu se întâmplă fără permisiunea divină şi că ceea ce ne-ar putea apărea ca o calamitate nu este decât pregătirea stabilirii adevăratului Creştinism, din timpul Împărăţiei de o mie de ani.
Paradisul edenic
Să urmărim acum desfăşurarea planului lui Dumnezeu dintr-un punct de vedere uşor diferit. Am văzut importanţa timpului în aranjamentul divin, adică desfăşurarea planului de la o vârstă la alta. Acum vom examina programul divin raportat la diferite planuri de fiinţe sau sfere de viaţă. Descriind completarea planului divin în “dispensaţia plinătăţii timpurilor” (Efeseni 1:10 — Cornilescu revizuită), apostolul declară că atunci toate se vor uni în Christos, atât cele din “cer” cât şi cele de pe “pământ”.
În Scripturi sunt menţionate două mântuiri: una cerească şi alta pământească. Dacă nu luăm acest fapt în considerare când studiem Biblia, ne lovim de multe contradicţii aparente. Cele mai multe făgăduinţe din Vechiul Testament conţin binecuvântări pământeşti, pe când cele mai multe făgăduinţe din Noul Testament, precum şi cele din Vechiul Testament care vorbesc profetic despre Biserică, descriu speranţe cereşti. Este necesar să aplicăm aceste făgăduinţe corect în timp, ca să putem vedea armonia dintre ele.
Accentuăm faptul că Adam a fost creat să trăiască pe pământ şi că pământul a fost creat să fie locuinţa omului — Isaia 45:18; Psalm 115:16. I s-a spus că dacă nu va asculta de legea lui Dumnezeu va muri, iar dacă va asculta va trăi. Dacă Adam n-ar fi încălcat legea lui Dumnezeu, atunci porunca să se înmulţească, să umple pământul şi să-l supună ar fi fost împlinită, fără păcat, boală şi moarte.
În acest caz, Adam şi copiii lui ar fi continuat să trăiască pe pământ fără teama de moarte. Când pământul ar fi fost plin, înmulţirea rasei umane s-ar fi oprit şi familia umană perfectă s-ar fi bucurat veşnic de favoarea lui Dumnezeu. Însă n-a fost aşa şi, deoarece primul om nu s-a supus legii lui Dumnezeu, sentinţa morţii a căzut peste el. Dar aceasta nu înseamnă că scopul lui Dumnezeu a dat greş şi nici că s-a schimbat.
Datorită neascultării lui Adam întreaga rasă umană s-a născut în păcat şi moarte, în loc de perfecţiune şi viaţă. Pavel spune că “printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5:12,19). Sentinţa morţii a căzut asupra lui Adam imediat ce a păcătuit, astfel încât copiii lui s-au născut în această stare.
Preţul corespunzător
Ne amintim că lui Adam, când a păcătuit, nu i s-a spus că va merge în cer sau în iad când va muri. I s-a spus că va muri, ceea ce însemna că va pierde privilegiul de a trăi şi a se bucura de grădina perfectă a Edenului — paradisul pământesc. Păcatul lui Adam, deci, a însemnat şi pierderea paradisului. Planul lui Dumnezeu de mântuire cuprinde în mod necesar şi restaurarea paradisului. Dar cum se va realiza acest lucru? Scripturile ne spun că se realizează prin opera răscumpărătoare a lui Christos.
Pavel ne spune că “omul” Isus Christos “S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei 2:6). În acest pasaj expresia “preţ de răscumpărare” provine din cuvântul grecesc “antilutron”, care înseamnă “preţ corespunzător”. Omul Isus Christos, care a murit pe cruce ca Răscumpărător, a fost un preţ corespunzător pentru omul perfect Adam, care a păcătuit. Se spune despre Isus că “S-a făcut trup” cu scopul “ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi” (Ioan 1:14; Evrei 2:9).
Principala trăsătură a planului, realizată de Isus la prima venire, a fost depunerea vieţii Sale pentru păcatele întregii lumi. Ioan Botezătorul a spus despre Isus: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Dacă nu trebuia dezvoltată o altă trăsătură pregătitoare a planului divin, s-ar fi putut începe lucrarea de restaurare a omului căzut, în domeniul lui pierdut — paradisul, imediat după moartea şi învierea lui Isus. Mesajul către credincioşi ar fi fost: ““Vino! „. . . ia apa vieţii fără plată!”” (Apocalipsa 22:17). Prin Isus se făcuseră pregătiri pentru anularea sentinţei de moarte asupra lui Adam şi, prin Adam, asupra întregii omeniri. Deci, aparent, următorul pas logic ar fi fost începerea lucrării de restatornicire.
Dar nu această lucrare a fost începută de apostoli la Rusalii. Este adevărat, în zilele Lui, Isus a vindecat pe unii bolnavi şi a înviat din morţi pe unii, dar acestea le-a făcut numai ca să ilustreze lucrarea Sa viitoare — Ioan 2:11. Apostolul Pavel spune că darurile Spiritului, care au fost date Bisericii primitive şi prin care s-au făcut unele minuni, urmau să “înceteze”, să se sfârşească — 1 Corinteni 12:31; 13:1-3,8; 14:18-20,22. De atunci unii au pretins că au capacitatea de a face minuni în numele lui Christos, dar n-au fost înviaţi morţi şi numai o foarte mică proporţie de bolnavi au pretins că au fost vindecaţi în mod miraculos, iar autenticitatea acestor cazuri este îndoielnică.
Isus nu le-a promis ucenicilor sănătate şi viaţă veşnică pe pământ. El le-a spus că, dacă doreau să fie adevăraţi ucenici ai lui Christos, trebuia mai degrabă să se aştepte să sufere şi să moară cu El: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” — acesta a fost felul în care Învăţătorul a formulat condiţiile uceniciei pentru cei care doreau să le cunoască (Matei 16:24).
În mod natural cineva ar putea presupune că, Isus luând locul păcătoşilor în moarte, cei care cred în El nu mai trebuie să moară. Acest lucru va fi adevărat în lumea de mâine a lui Dumnezeu, dar în timpul acestei Vârste Evanghelice se desfăşoară o altă fază a planului divin de mântuire, care este de cea mai mare importanţă.
Care este acea fază a planului? Este chemarea şi alegerea Bisericii lui Christos; pregătirea membrilor ei pentru a avea parte cu El în lucrarea de aducere la viaţă a omenirii în Vârsta Milenară. Apostolul Pavel o numeşte “chemarea cerească” (Evrei 3:1; Filipeni 3:14). Isus a făcut aluzie la ea în declaraţia Sa către tânărul bogat, când i-a spus că va avea “comoară în ceruri” dacă-L va urma în moarte (Luca 18:18-22).
Un loc pregătit
Isus s-a referit la speranţa cerească a urmaşilor Săi, când le-a făcut făgăduinţa: “Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce . . . Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:2,3). Petru se referă la speranţa cerească a Bisericii în declaraţia: “prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). Pavel încurajează pe creştini să umble după “lucrurile de sus”. El ne spune că aceste lucruri de sus sunt “unde Christos stă la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3:1,2 — Cornilescu revizuită). Toate acestea dovedesc că răsplata Bisericii va fi ca şi răsplata lui Isus. Faptul acesta este accentuat iarăşi de către apostol, când spune: “dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (Romani 6:5).
Textul acesta din urmă explică de ce urmaşii lui Isus nu sunt restauraţi la viaţă în această vârstă: pentru că ei sunt invitaţi să moară cu Isus. Cu alte cuvinte, lucrarea de jertfire din planul divin nu s-a sfârşit la Calvar, lucru explicat de Pavel în Romani 12:1 (Cornilescu revizuită), unde citim: “Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă”.
În Coloseni 1:24 Pavel spune: “împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Christos”. Alte pasaje prezintă Biserica în rolul de sacrificatori, punându-şi viaţa pentru a face voia lui Dumnezeu. Despre această activitate de jertfire a creştinilor vorbeşte Pavel în expresia: “ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” (Romani 6:5). Isus n-a murit sub condamnare, ca păcătos. El s-a jertfit, o jertfă de bună voie, pentru păcat. Moartea Lui a asigurat anularea legală a păcatului lui Adam şi, prin Adam, a păcatelor ereditare ale tuturor oamenilor — Romani 5:12,18,19.
Îndreptaţi prin credinţă
Unii, însă, pot întreba: cum ar putea urmaşii lui Isus să moară cum a murit El? Nu sunt ei membri ai rasei căzute, sub condamnarea morţii ca toată omenirea? Aşa au fost şi ei, însă Scripturile ne spun că după înviere Isus s-a înfăţişat pentru noi înaintea lui Dumnezeu — Evrei 9:24. Aceasta înseamnă că meritul sacrificiului Său eliberează de condamnare pe toţi urmaşii Săi consacraţi, aşa încât moartea lor nu mai este considerată de Dumnezeu ca rezultat al condamnării, ci este o moarte de sacrificiu.
În Romani 6:11 Pavel le spune creştinilor să se “socotească morţi faţă de păcat”, întocmai cum a fost Isus “mort pentru păcat” — adică o jertfă pentru păcat. Aceasta nu înseamnă că lucrarea de jertfire a Bisericii este necesară pentru a asigura răscumpărarea omenirii. Nu, răscumpărarea a fost împlinită de Isus. Înseamnă, doar, că Dumnezeu acceptă jertfele Bisericii ca şi cum membrii ei ar fi fiinţe umane perfecte şi, prin aceste jertfe, Biserica se pregăteşte să lucreze cu Isus în Vârsta Milenară — ca să poată da viaţă întregii omeniri, prin înlăturarea păcatului şi a efectelor lui.
Cei care compun adevărata Biserică a lui Christos — ale căror nume sunt “scrise în ceruri” — sunt chemaţi din lume şi primesc asigurarea că, prin sângele lui Christos, faptele lor imperfecte sunt acceptate de Dumnezeu. Pe baza voinţei lor de a-şi jertfi viaţa pământească li se promite o răsplată cerească. Astfel ei călătoresc pe calea îngustă a sacrificiului, care duce la glorie, onoare şi nemurire (Matei 10:39,42; Romani 2:7).
Biserica este singura căreia i se promite nemurirea. Adam n-a fost nemuritor, deoarece a fi nemuritor înseamnă imposibilitatea de a muri. Când va fi restaurat la perfecţiune, la sfârşitul Vârstei Milenare, omul nu va fi nemuritor. La nemurire vor fi înălţaţi toţi creştinii adevăraţi, credincioşii din Vârsta Evanghelică. Ei vor fi cum este Isus acum, fiinţe glorioase, cereşti, Îl vor vedea faţă în faţă, vor fi cu El în Împărăţie şi vor domni cu El o mie de ani — 1 Ioan 3:2; Apocalipsa 2:26,27; 5:10; 20:4,6 (vezi “Planul divin al vârstelor”, capitolul X).
Paradisul restaurat
Când lucrarea acestei Vârste Evanghelice se va termina şi toţi creştinii adevăraţi vor fi uniţi cu Isus în faza cerească a Împărăţiei, atunci va începe lucrarea de restaurare a omenirii la viaţă pe pământ.
Apostolul Petru vorbeşte despre această lucrare a Vârstei Milenare numind-o “restabilire” şi ne spune că despre ea a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci, de la începutul lumii (Fapt. Ap. 3:19-21 — Cornilescu revizuită). Aceste mărturii, ale sfinţilor profeţi, sunt cele care vorbesc despre binecuvântările vieţii pământeşti, care vor urma celei de a doua veniri a lui Christos. Împlinirea acestor promisiuni pământeşti va începe după completarea Bisericii din această Vârstă Evanghelică, care va fi adunată la Christos pe plan ceresc — locul pregătit de Isus pentru ei — Ioan 14:1-3.
După terminarea lucrării acestei Vârste Evanghelice va urma lucrarea de adunare a omenirii la Christos; nu pe plan spiritual, ci pe plan pământesc. Astfel vor fi unite toate lucrurile în Christos, atât “cele din ceruri” cât şi cele “de pe pământ” (Efeseni 1:10). Adunarea Bisericii, care a început la deschiderea Vârstei Evanghelice, va trebui completată, după care va urma unirea ei cu Christos în glorie, la începutul Vârstei Milenare. Astfel, ni se spune că în această dispensaţie “a plinătăţii timpurilor” toate lucrurile, atât cele cereşti cât şi cele pământeşti, vor fi unite în Christos.
Domnii pământului
Primii oameni care vor fi restauraţi la viaţă şi perfecţiune pe pământ vor fi servii credincioşi ai trecutului. Ei au fost părinţii lui Israel, dar vor deveni copiii Christosului şi vor fi puşi “domni în toată ţara” (Psalm 45:16). Isus a spus că Avraam, Isaac, Iacov şi toţi profeţii, vor fi priviţi ca instructori ai poporului în timpul Împărăţiei — Matei 8:11; Luca 13:28-30. Ei vor fi reprezentanţii pământeşti ai Christosului divin şi vor administra legile Împărăţiei.
Activitatea acestor reprezentanţi pământeşti va fi susţinută de puteri miraculoase, aşa că nu va exista nici o posibilitate de a ocoli cu succes legile existente atunci — care vor fi legile lui Christos. Ni se spune că atunci, “oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul poporului” (Fapt. Ap. 3:23 — Cornilescu revizuită). Cei care se vor conforma legilor Împărăţiei Mesianice nu vor muri. Ei vor fi restabiliţi la perfecţiunea pierdută de tatăl Adam şi, în baza acelei perfecţiuni umane, vor avea posibilitatea să trăiască veşnic pe pământ. Acesta este sensul termenului “restabilire”, aşa cum este folosit de apostolul Petru şi a termenului “reînnoire”, aşa cum este folosit de Învăţătorul (Matei 19:28 — Cornilescu revizuită).
Din sutele de făgăduinţe biblice, care vorbesc despre restabilirea omenirii, aflăm despre multiplele căi care vor duce la fericirea omenirii şi la rezolvarea dificultăţilor ei. Găsim scris că “pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Găsim scris că atunci Domnul va da “popoarelor buze curate”, ceea ce le va permite să “cheme numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând” (Ţefania 3:9).
De asemenea, ni se spune că atunci legea lui Dumnezeu va fi scrisă în inimile oamenilor — Ieremia 31:33. Aceasta este una din căile prin care va fi restabilit omul la perfecţiunea avută de Adam înainte de a încălca legea lui Dumnezeu în Eden. Scrierea legii divine în inimile oamenilor va necesita ajutor de la Dumnezeu, prin Christos. Se va folosi puterea de a face minuni pentru a ajuta pe cei care se vor pune sub jurisdicţia legilor Împărăţiei.
Ni se spune, despre acel timp, că oamenii vor învăţa dreptatea — Isaia 26:9. Vor învăţa să cunoască pe Domnul cel adevărat, ceea ce înseamnă viaţă veşnică — Ioan 17:3. Satan va fi legat în timpul acela şi toate influenţele rele vor fi îngrădite — Apocalipsa 20:1,2. Calea spre viaţă va fi aşa de uşoară, încât “chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35:8,9).
Cât de diferite vor fi condiţiile acelea faţă de cele întâlnite astăzi de creştini! Creştinii merg astăzi pe “calea îngustă”, care este greu de găsit, iar cei care o găsesc şi merg pe ea sunt ispitiţi şi încercaţi aproape la fiecare pas — Matei 7:13,14. Desigur că Dumnezeu îi ajută şi răsplata lor este nespus de mare. Dar când va începe calea înaltă a restabilirii, încercările acestei vârste se vor fi sfârşit şi oamenilor li se va da tot ajutorul necesar pentru a se putea întoarce repede şi complet la perfecţiune şi viaţă veşnică pe pământ.
Acesta este deci planul lui Dumnezeu pentru lumea de mâine. Anii lungi de pregătire sunt aproape sfârşiţi. “Mihail”, Regele lumii de mâine a lui Dumnezeu, deja s-a ridicat. Întoarcerea Lui, ca să-şi ducă Mireasa şi să-şi ia autoritatea regală peste popoare, are ca rezultat “un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1 — Cornilescu revizuită). Această strâmtorare pregăteşte lumea pentru a accepta pe noul Rege, dar prezenţa Lui nu este cunoscută de lume; numai când slava Lui se va revela “orice făptură o va vedea” (Isaia 40:5).
Din Ierusalim “domnia” şi “pacea” se vor extinde treptat, până vor cuprinde toate popoarele, aducându-le bucurie, pace şi viaţă veşnică — Isaia 9:6,7. Când popoarele pământului se vor umili mai mult decât o fac astăzi, vor spune: ““Veniţi, hai să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui””. Când astfel vor învăţa căile Domnului “din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul” (Mica 4:1-4; Isaia 2:2-4).
Da, Dumnezeu are un plan care s-a desfăşurat cu consecvenţă de-a lungul vârstelor. Ne aflăm acum în pragul “dispensaţiei plinătăţii timpurilor”, când este gata să fie pus în scenă marele final al planului divin, pentru binecuvântarea popoarelor cu pace, fericire şi viaţă veşnică. Acest mare final al planului divin va fi răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea creştinilor, “vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Luca 11:2).
Ştiind despre planul lui Dumnezeu şi ce va însemna el în curând pentru o omenire nefericită, avem privilegiul să le spunem şi altora despre el. Acesta este mesajul adevărat al Evangheliei, al “veştilor bune”, care se centrează pe opera de răscumpărare a lui Christos. Să spunem oamenilor, când avem posibilitatea, că n-a existat nici o nereuşită în planul lui Dumnezeu, ci el s-a desfăşurat şi se desfăşoară spre finalul lui glorios. Lucrarea Sa a avut succes în lumea de ieri, are succes în lumea de azi şi va avea succes în lumea de mâine — Isaia 42:4; 55:10,11; 53:11.
Fiindcă în lumea de mâine planul lui Dumnezeu se va completa, întregul pământ va deveni curând un paradis şi tot ce s-a pierdut în Eden şi s-a cumpărat prin moartea lui Isus va fi redat oamenilor. Astfel, Dumnezeu va şterge lacrimile din ochii tuturor şi moartea va fi înghiţită de biruinţă — Apocalipsa 21:1-5; 1 Corinteni 15:54.
Notă:
Tematica acestei broşuri, tratată mult mai pe larg, se regăseşte în lucrarea “Planul divin al vârstelor” (vol. I din “Studii în Scripturi”).
Lucruri pe care ar trebui să le ştie toţi cei ce studiază Biblia – lucruri care arată că Biblia este descoperirea lui Dumnezeu, rezonabilă şi demnă de încredere, relevând un plan sistematic, plin de Dreptate, Înţelepciune şi Iubire:
— “cheia cunoştinţei” Scripturilor (Luca 11:52), multă vreme pierdută, s-a găsit şi s-a dat în mâna poporului lui Dumnezeu pentru a înţelege “taina ascunsă” (Coloseni 1:26);
— Domnul Isus şi credincioşii Săi sunt destinaţi a fi nu numai preoţi, ci şi regi;
— Împărăţia lui Christos va veni şi voia lui Dumnezeu se va face, la a doua prezenţă a Domnului;
— planul lui Dumnezeu este să aleagă şi să mântuiască Biserica, în Vârsta Evanghelică, apoi să folosească această Biserică la binecuvântarea lumii, în Împărăţia Mesianică;
— un preţ de răscumpărare pentru toţi implică o posibilitate de restaurare pentru toţi;
— ziua de judecată este o zi de o mie de ani — ziua de încercare a lumii;
— natura spirituală şi natura umană sunt naturi distincte şi separate;
— “calea îngustă” a sacrificiului de sine va înceta o dată cu terminarea acestei vârste;
— “calea înaltă” a dreptăţii, fără suferinţe, va fi deschisă pentru toată omenirea răscumpărată, în timpul Mileniului — Isaia 35:8,9;
— “împărăţiile acestei lumi” există numai pentru o perioadă hotărâtă, apoi trebuie să dea loc “Împărăţiei Cereşti”.
În mod special, toţi ar trebui să ştie:
— de ce a permis Dumnezeu răul timp de 6.000 ani;
— relaţia poporului lui Dumnezeu cu această “domnie a păcatului şi a morţii” şi cu rezultatele ei.
Aceste subiecte şi multe altele, de interes profund pentru tot poporul lui Dumnezeu, sunt prezentate complet şi într-un limbaj uşor de înţeles în cartea “Planul divin al vârstelor”.
Venirea Domnului Nostru
Cuprins [hide]
- Trupul lui Isus ca preţ de răscumpărare
- Dumnezeul acestei lumi este nevăzut
- Adevărul ascuns prin traducere greşită
- Modul prezenţei Sale
- Creşterea cunoştinţei
- „Iată, El vine cu norii”
- Mâna lui Dumnezeu asupra lui Israel
- Împărăţia Şi Binecuvântările Ei
- Pentru Dumnezeu este posibil
- Ceruri noi şi pământ nou
- Râul vieţii
- Rezolvarea problemelor lumii
- Explozia demografică
- Poluarea mediului
- Însăşi moartea va fi distrusă
- Lumina soarelui peste toţi
În aceste zile de haos, de atentate teroriste, pericol de război, pericol de explozii nucleare, pericol de droguri, poluare, violenţă, imoralitate etc., inimile oamenilor se umplu de groază gândindu-se ce li s-ar putea întâmpla lor şi întregului neam omenesc în caz că nu se poate găsi nici o soluţie la toate aceste pericole şi ameninţări.
Cei care se apleacă asupra Bibliei şi au credinţă în făgăduinţele şi profeţiile ei sunt convinşi că singura soluţie la problemele apărute din cauza păcatului şi egoismului este venirea lui Cristos şi stabilirea mult promisei Sale împărăţii de dreptate şi pace.
Asupra acestui mare eveniment din planul lui Dumnezeu există păreri diferite. Unii pretind că Isus a venit la Cincizecime (Rusalii) când Spiritul sfânt s-a revărsat peste ucenicii care erau în aşteptare. Ei spun că de atunci încoace, cu fiecare păcătos convertit, Cristos este tot mai aproape, iar când toţi vor fi convertiţi, El va fi venit complet. După părerea lor, în felul acesta Îşi împlineşte Domnul făgăduinţa, „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Matei 28:20.
Alţii pretind că Isus va veni iarăşi pe pământ ca om şi va fi recunoscut după urmele cuielor de la mâini şi de la picioare şi a suliţei din coastă, de la răstignirea Sa. Această din urmă părere se bazează în mare măsură pe o interpretare literală a unor profeţii, cum ar fi Apocalipsa 1:7, unde citim: „Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea”.
Noi însă credem că adevărul asupra acestui subiect, sprijinit de întreaga mărturie scripturală, este între aceste două extreme. Prima părere, deşi nu recunoaşte necesitatea unei veniri personale a Domnului nostru, vede totuşi adevărul în privinţa naturii Lui, prin aceea că Îl consideră a fi de natură superioară celei omeneşti, aşa încât El poate fi prezent fără ca cineva să-L vadă.
A doua părere, deşi susţine faptul scriptural clar stabilit al unei veniri personale a Învăţătorului, totuşi limitează grandoarea şi posibilităţile acelui eveniment extraordinar prin pretenţia nescripturală că El va veni pe pământ ca om glorios, şi nu ca fiinţa divină invizibilă care a devenit când Tatăl ceresc L-a înviat din morţi şi I-a dat un nume mai presus de orice nume.
Scripturile arată că atunci când Isus a fost înviat din morţi n-a mai fost om, ci fiinţă divină puternică, „chipul Dumnezeului Celui nevăzut” (Coloseni 1:15; 2 Corinteni 5:16; 1 Petru 3:18). Aceasta înseamnă că, prin natura Sa, Isus este acum invizibil pentru ochiul uman, întocmai cum şi Dumnezeu este invizibil. Acest Cristos de natură divină este Cel care Se întoarce pe pământ, adică în atmosfera pământului; prin urmare, faptul întoarcerii Sale trebuie să fie recunoscut altfel, nu prin aceea că este văzut cu ochii naturali.
Este adevărat, Isus li S-a arătat ucenicilor ca om în câteva împrejurări după învierea Sa, dar aceasta nu înseamnă că era tot fiinţă umană. Împrejurările celor câteva arătări scurte dovedesc tocmai contrariul. De exemplu: El S-a arătat întotdeauna în alt corp, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă trupul uman în care S-a arătat era trupul Său real.
O singură dată S-a arătat într-un corp asemănător cu cel răstignit, şi aceasta a fost fiindcă Toma a spus că el nu va crede că Învăţătorul a fost înviat decât dacă-I va pipăi rănile. Isus i-a satisfăcut cererea, făcută din lipsă de credinţă. Aceasta a fost singura dată când ucenicii I-au văzut corpul cu răni. Apostolul Ioan spune că această arătare este un semn prin care Isus le-a dovedit că fusese înviat din morţi (Ioan 20:29-31). În celelalte împrejurări când li S-a arătat după înviere, ucenicii nu L-au recunoscut după înfăţişare, ci după ceea ce a făcut sau a spus.
Arătările lui Isus după înviere au fost la fel cu ale îngerilor în timpurile vechi. De exemplu: Lui Avraam i s-au arătat trei îngeri. Ei au vorbit şi au mâncat împreună cu el, dar nu erau oameni, deşi un timp Avraam a gândit că erau. Geneza 18:1, 2; Evrei 13:2.
Isus a fost împreună cu ucenicii timp de patruzeci de zile, de la înviere până la înălţare. Dar în toată această perioadă ei L-au putut vedea numai foarte puţin timp, şi atunci numai când li S-a arătat în mod miraculos. Acest Isus, care a putut fi prezent printre oameni şi totuşi să fie nevăzut, este Cel care urma să Se întoarcă pentru a stabili împărăţia Sa de dreptate prin care vor fi soluţionate problemele omului, şi prin care omenirea răscumpărată va fi restabilită la viaţă şi la fericire.
Trupul lui Isus ca preţ de răscumpărare
Isus a devenit om pentru a-Şi da umanitatea ca preţ corespunzător — o răscumpărare pentru Adam şi pentru rasa lui. Învăţătorul a spus: „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51). Dacă El ar fi fost înviat din morţi ca om, ar fi însemnat să fi luat înapoi preţul de răscumpărare şi lumea să nu fie răscumpărată.
Scripturile arată că El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, sau ca fiinţă spirituală (1 Corinteni 15:44-47; 1 Petru 3:18). Domnul nostru îi explicase lui Nicodim că cel născut din duh poate veni şi pleca precum vântul, adică să nu fie văzut de ochi omeneşti, şi poate avea putere mare. El a dovedit acest lucru, căci după înviere, când li S-a arătat ucenicilor, ei nu ştiau de unde vine sau încotro merge. Ioan 3:8.
Nu se poate contesta că Isus are încă puterea să Se arate oamenilor aşa cum li S-a arătat ucenicilor după înviere. Cu toate acestea, Scripturile nu spun că venirea Sa va fi descoperită lumii în felul acela. Arătările Sale după înviere au fost evident intenţionate să fixeze în mintea ucenicilor faptul că El înviase din morţi. Lucrul acesta fiind stabilit, noi nu avem nici un motiv să aşteptăm ca la a doua venire să Se arate în corp de carne vizibil.
În Romani 1:20 citim în privinţa lui Dumnezeu că „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi”. Aici avem o cheie care ne ajută să înţelegem semnificaţia profeţiilor referitoare la venirea Domnului nostru. Acum El nu mai poate fi văzut de ochi omeneşti, întocmai cum nu poate fi văzut nici Tatăl ceresc. Prin urmare, prezenţa Sa poate fi recunoscută numai după lucrurile vizibile care au loc şi care pot fi identificate prin profeţiile biblice ca „semne” ale prezenţei Sale a doua.
Putem spune acest lucru sub altă formă: Noi credem în existenţa lui Dumnezeu nu fiindcă L-am văzut, ci fiindcă Îi vedem lucrările. Cu mijloacele noastre limitate explorăm universul şi spunem că trebuie să existe un Creator puternic şi atotînţelept care a făcut toate aceste lucruri. În mod asemănător, în cuvântul divin găsim prezentată o gamă impresionantă de evenimente care trebuie să aibă loc în lume după întoarcerea lui Cristos. Prin urmare, dacă vedem că multe din aceste evenimente au loc deja, concluzia logică este că venirea lui Cristos despre care vorbeşte Biblia trebuie să fie un fapt deja împlinit.
Dumnezeul acestei lumi este nevăzut
Scripturile arată că există un Diavol personal, deşi nici un ochi uman nu l-a văzut. Noi vedem însă peste tot influenţa lui nefastă. Apostolul Pavel spune că Satan este „dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4) şi că el este „domnul puterii văzduhului”, cel care lucrează acum în inimile „fiilor neascultării”. Isus de asemenea a spus că Satan este „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Dacă credem ce spune Biblia, ne dăm seama că de-a lungul secolelor această fiinţă puternică a exercitat control asupra oamenilor.
Diavolul este deci stăpânitorul nevăzut al „lumii rele de acum”. Apostolul Petru spune despre el că „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Aceasta arată clar că sfera lui de acţiune este aici pe pământ; totuşi, chiar şi cei care cred cu tărie acest lucru nu l-au auzit „răcnind” în mod literal.
Odată cu întoarcerea Domnului nostru şi ca rezultat al prezenţei Sale, în cele din urmă va fi instituită o nouă ordine socială, sau o lume nouă al cărei împărat va fi Isus. El va îndepărta complet pe Satan de la conducerea lumii rele actuale. Apostolul Ioan a văzut în viziune un înger care a venit din cer de la Dumnezeu, a pus mâna pe Satan şi l-a legat cu un lanţ mare. După cum legarea lui Satan este nevăzută, desigur că şi mijloacele care lucrează la legare sunt nevăzute. Apocalipsa 20:1-4, 6.
Puterea şi influenţa lui Satan nu sunt însă mai slabe din pricină că el este nevăzut. Dimpotrivă, acest fapt i-a dat anumite avantaje, deoarece fiind nevăzut a putut lucra cu mare forţă spre rău. Astfel el şi-a făcut simţită influenţa în camerele de consiliu ale coducătorilor şi prinţilor de pe pământ şi a putut să le influenţeze în mare măsură deciziile.
Conducerea lui Isus de asemenea va fi nevăzută şi va fi exercitată prin intermediul oamenilor. El va conduce popoarele cu toiag (autoritate) de fier, dar cu dreptate. Aşa cum stăpânirea lui Satan se poate lesne observa acum după rezultatele ei rele, tot aşa şi stăpânirea lui Isus va fi recunoscută de lume după realizările ei drepte şi bune.
Adevărul ascuns prin traducere greşită
Adevăruri importante referitoare la modul venirii Domnului nostru au fost ascunse multă vreme printr-o traducere greşită. După cum bine se ştie, Biblia n-a fost scrisă în limba noastră, de aceea noi trebuie să apelăm în traducerile noastre la ebraică pentru Vechiul Testament şi la greacă pentru Noul Testament. Deşi în cea mai mare parte numai puţin s-a pierdut din bogăţia sensului original, există totuşi excepţii în care prin traduceri greşite au rămas ascunse adevăruri adânci din planul divin, fără însă ca acestea să fi fost făcute intenţionat.
Una din aceste excepţii este în cazul cuvântului grecesc parousia, care este folosit de către Domnul nostru şi de către apostoli în legătură cu a doua prezenţă a Sa în atmosfera pământului. În traducerile noastre acest cuvânt este redat în mod aproape general prin „venire”. Rezultatul acesteia a fost că mulţi din cei care s-au interesat de profeţii au interpretat semnele profetice legate de întoarcerea Domnului nostru ca semne care arată că El va veni curând. Însă adevăratul sens al cuvântului grecesc este „prezenţă” şi înseamnă că semnele împlinite ale parousiei sau prezenţei indică fără dubiu faptul că El este deja aici.
Când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru: „Care va fi semnul venirii (parousiei — prezenţei) Tale” (Matei 24:3), ei n-au întrebat ca să ştie înainte când va veni, ci ca să ştie când va fi venit, când va fi prezent. Cu alte cuvinte, ei voiau să ştie după ce lucruri vizibile să se uite, ca semne că Cristosul nevăzut S-a întors ca să-Şi stabilească împărăţia.
Descoperirile arheologice au scos la lumină faptul că în vechime cuvântul grecesc parousia era folosit şi în legătură cu vizitele regilor sau împăraţilor în diferitele cetăţi şi provincii ale domeniului lor. Taxele pentru plata acestor vizite erau colectate prin scoaterea unei monezi speciale numită „monedă parousia”. Cât de potrivit este deci ca acest cuvânt să se folosească în legătură cu vizita marelui Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor pe pământ! (Psalmul 8:4). Dar, la fel ca în cazul împăraţilor pământeşti, parousia Domnului nostru nu arată numai momentul venirii, ci întreaga durată a vizitei.
Prima prezenţă a lui Isus ca om pe pământ a fost doar de treizeci şi trei de ani şi jumătate. Apoi El a mai rămas patruzeci de zile ca fiinţă divină nevăzută de lume, după care S-a întors în curţile cereşti.
În Vechiul Testament sunt multe profeţii referitoare la prima prezenţă a lui Isus. Unele vorbesc despre naşterea Sa, altele despre o parte sau alta din viaţa şi misiunea Sa, iar altele despre moartea Sa ca Răscumpărător al omului. Însă nu toate aceste profeţii şi-au avut împlinirea în acelaşi timp.
Profeţiile şi făgăduinţele referitoare la a doua venire a lui Cristos de asemenea acoperă o mare varietate de evenimente, culminând cu nimicirea morţii şi a lui Satan. Unele îşi au împlinirea în acelaşi timp, iar altele în timpuri diferite. Se cere un studiu atent al profeţiilor legate de a doua venire, ca nu cumva să cădem în greşeala de a aştepta ca toate să se împlinească în acelaşi timp, sau într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Modul prezenţei Sale
Isus le-a spus ucenicilor: „Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi! Căci, aşa cum iese fulgerul (greceşte astrape — lumina strălucitoare) de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi la venirea (greceşte parousia — prezenţa) Fiului Omului” (Matei 24:26, 27). Prin aceste cuvinte Isus voia să arate că venirea şi prezenţa Sa nu urmau să fie ca ale unui om. El urma să vină ca fiinţă spirituală divină, reprezentarea exactă a persoanei nevăzute a Tatălui. Nu Mă veţi găsi, spune Isus, ascuns în cămăruţe secrete, cum aţi găsi pe un om. Mai degrabă vă veţi da seama că sunt prezent aşa cum vă daţi seama de existenţa lui Dumnezeu, şi anume prin marile lucrări pe care ştiţi că El le-a făcut.
Şi tocmai aşa este. Noi privim soarele care încălzeşte pământul şi ploaia care-l udă, ca să producă cele necesare pentru cei ce-l locuiesc. Tot aşa, Isus a spus că noi vom şti că El este prezent pentru că prezenţa Lui va fi ca lumina sau strălucirea soarelui care vine de la răsărit şi se vede până la apus. Binecuvântările revărsate peste oameni după ce vor fi aduşi din mormânt în timpul prezenţei lui Cristos vor fi datorită faptului că „Soarele Dreptăţii” va răsări, aducând vindecare şi viaţă oamenilor de pe pământ. Maleahi 4:2.
Creşterea cunoştinţei
După cum am văzut, Isus a arătat că a doua prezenţă a Sa va fi ca lumina strălucitoare (Matei 24:26, 27). Aici, fără nici o îndoială, se dă ideea de iluminare, simbolizând creşterea cunoştinţei. Profetul Daniel, vorbind despre condiţiile care vor fi la „timpul sfârşitului”, spune printre altele că atunci „cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4). Timpul sfârşitului la care se face referire aici este perioada în care, ca rezultat al întoarcerii şi prezenţei a doua a lui Cristos, se pune capăt stăpânirii păcatului, egoismului şi morţii. Lumea are parte tocmai acum de această creştere prezisă a cunoştinţei; dar fiindcă omul decăzut nu are înţelepciunea să o folosească aşa cum se cuvine, rezultă haosul şi chiar ameninţarea cu distrugerea neamului omenesc.
Din cauza nechibzuinţei şi egoismului omului, paşii mari făcuţi în creşterea cunoştinţei au dus deja la ceea ce profetul Daniel numeşte „un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1). Vorbind despre acest timp, Domnul nostru a spus că necazul va fi aşa de mare încât, „dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Folosirea în scopuri negative a fuziunii nucleare şi a tuturor resurselor naturale, poluarea apei, solului, aerului, plus creşterea fără precedent a violenţei, ar putea cauza desigur distrugerea vieţii pe pământ. Într-adevăr, numai intervenţia divină prin stabilirea mult promisei împărăţii a lui Cristos pe pământ va împiedica aceasta!
Prin mijloacele de lucru ale împărăţiei, când aceasta va fi stabilită, creşterea cunoştinţei va fi o mare binefacere pentru omenire, în special că atunci ea va include şi cunoaşterea lui Dumnezeu şi a iubirii Sale în faptul că S-a îngrijit de răscumpărarea din păcat şi moarte prin lucrarea de jertfire a Domnului nostru Isus. Lunga domnie a păcatului şi a morţii sub Satan, stăpânitorul acestei lumi, este descrisă în Biblie ca un coşmar al întunericului. Profetul Isaia a scris: „Căci iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele”. Iar prin contrast, citim în privinţa timpului când împărăţia lui Cristos va stăpâni în afacerile oamenilor: „Şi neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale”. Isaia 60:2, 3; Luca 2:32.
În Ioan 1:9 se spune că Isus este Lumina, „care, venind în lume, luminează pe orice om”. Profeţiile arată clar că împlinirea completă a acestei făgăduinţe va avea loc în timpul celei de-a doua prezenţe a lui Cristos; că în cele din urmă „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Această profeţie va fi complet împlinită numai la sfârşitul domniei lui Cristos şi a Bisericii Sale.
„Iată, El vine cu norii”
În Apocalipsa 1:7 suntem informaţi că Domnul nostru Se întoarce cu nori şi că orice ochi Îl va vedea. Deoarece Cristos este o fiinţă divină, chipul exact al lui Dumnezeu, oamenii Îl pot vedea numai prin evenimentele care au loc la întoarcerea Lui. Va veni timpul, şi nu este departe, credem noi, când aceste evenimente vor avea un caracter atât de pronunţat, încât toţi vor recunoaşte uşor adevărata lor semnificaţie.
În Ioel 2:1, 2 există încă o referinţă la „nori”, care devin foarte ameninţători la începutul prezenţei lui Cristos, chiar înainte de a-Şi stabili împărăţia pe pământ. Aici se arată că această perioadă nu este un timp de pace, ci dimpotrivă, „o zi de întuneric şi de negură mare, o zi de nori şi de întunecime; ca zorile dimineţii care se întinde peste munţi — un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost vreodată şi nici nu va mai fi în decursul anilor, generaţie după generaţie”.
A se observa că norii menţionaţi de profet aici sunt acest „popor mare şi puternic”, aşa cum n-a mai fost înainte. Aceasta este evident o referire la ridicarea maselor de nemulţumiţi în toată lumea, în număr atât de mare încât să producă prăbuşirea civilizaţiei sub impactul conflictelor pe care aceştia le generează.
Aceşti nori de strâmtorare se formează chiar acum. Inima oamenilor este deja plină de groază din pricina aceasta, chiar dacă ei încă nu „văd” că prezenţa Domnului este asociată cu aceste forţe care distrug treptat „lumea rea de acum”. Isus a spus că toate popoarele pământului se vor boci din pricina prezenţei Sale şi că pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă. În ce stare de confuzie sunt astăzi oamenii! Nu pot fi găsite soluţii permanente la nenumăratele dificultăţi care se combină şi umple lumea de haos şi inimile oamenilor de frică.
Mâna lui Dumnezeu asupra lui Israel
Unii însă ar putea întreba: Cum vor fi făcuţi oamenii în general să recunoască faptul că aceste tulburări mondiale sunt spasmele de moarte ale ordinii sociale prezente şi sunt cauzate în mare măsură de prezenţa Împăratului lumii celei noi? Scripturile arată că unul dintre moduri va fi prin intervenţia divină în favoarea poporului Israel.
Experienţele evreilor în aceste zile de necaz sunt dovezi în plus ale celei de-a doua prezenţe a lui Cristos. Conform Scripturilor, a sosit timpul să li se restituie ţara. Ceea ce s-a întâmplat în privinţa aceasta de la 1914 şi chiar mai înainte de această dată este un miracol, şi fără îndoială este o pregătire pentru binecuvântările ulterioare din Împărăţia Mesianică.
„În timpul acela se va scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău; căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele.” Daniel 12:1.
„Căci iată, în zilele acelea şi în timpul acela, când voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strânge toate popoarele şi le voi coborî în Valea lui Iosafat (care înseamnă Iehova judecă — Versiunea Revizuită, subsol). Acolo voi începe judecata cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre popoare, împărţind între ele ţara Mea.” Ioel 3:1, 2.
Unul dintre aspectele acestei profeţii arată clar că poporul evreu va fi restabilit în ţara lui ca urmare a prezenţei Domnului şi că acesta este un timp de mare necaz pentru ei şi pentru toată lumea. Alte profeţii arată că Israelul va mai avea necazuri, ceea ce se poate desigur vedea, când ne gândim la situaţia în care se află de un bun număr de ani.
Nu este înţelept a intra în detalii referitoare la evenimente care n-au avut loc, însă Scripturile dau de înţeles că aproape de sfârşitul sforţării de moarte a popoarelor, cu ameninţarea distrugerii lor prin folosirea nechibzuită a tuturor resurselor, a tehnicii şi a cunoştinţelor acumulate, va fi un atac împotriva Israelului şi că atunci Domnul va interveni pentru ei şi îi va salva de vrăjmaşi. Atunci, prin profeţii lor şi prin alţi oameni de credinţă din trecut înviaţi din morţi, Îşi va stabili acolo împărăţia, care apoi va guverna peste tot pământul.
Ezechiel 38:14-23 prezintă unele amănunte ale acestui necaz final. Etimologia numelor date vrăjmaşilor lui Israel în această profeţie arată că ele sunt folosite profetic pentru a indica armatele, mai cu seamă din Europa şi din Orientul Mijlociu. Profeţia arată că aceste forţe vor ataca Israelul. În armonie cu profeţia din Ioel, norii din profeţia lui Ezechiel sunt forţele împotriva lui Dumnezeu care vor ameninţa cu nimicirea pe israeliţii întorşi în ţară. Ezechiel 38:16.
Profetul arată că va fi un timp de „clătinare”. Dar făgăduinţa este că Domnul va elibera pe poporul Său străvechi, iar prin această eliberare „ochii” popoarelor vor recunoaşte prezenţa noului Împărat al pământului care, în calitate de agent al lui Iehova Dumnezeu şi ca braţ al Său, va îndruma lucrurile (Psalmul 110:5). În acest fel, orice ochi va vedea prezenţa cu nori a lui Isus (Apocalipsa 1:7), şi se vor convinge de maiestatea şi slava Sa prin noile aranjamente ale împărăţiei puse atunci în acţiune.
Această serie de evenimente va duce şi la deschiderea ochilor israeliţilor. Citim în Ezechiel 39:7: „Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi profaneze Numele Meu cel sfânt; şi popoarele vor şti că Eu sunt DOMNUL, Sfântul lui Israel!” Ce schimbare va produce aceasta în toată perspectiva israeliţilor! Salvarea Israelului prin puterea divină va fi numai prima manifestare a acţiunii noii puteri pe pământ. De atunci încolo mijloacele de lucru ale împărăţiei vor calma rapid furtuna patimilor umane, care la vremea aceea vor fi adus omenirea la o stare de disperare.
Împărăţia Şi Binecuvântările Ei
Scopul final al întoarcerii Domnului nostru este stabilirea unei împărăţii sau a unei guvernări mondiale, care va asigura pentru tot poporul pacea şi posibilitatea de a se bucura de sănătate şi de viaţă veşnică. În privinţa lui Isus şi a locului Său în planul divin, profetul Isaia a scris: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii». El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi cu dreptate … iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor”. Isaia 9:6, 7.
Cum va fi acest guvern nou? Va fi numai o influenţă sfântă care va trece peste pământ? Va fi într-adevăr o astfel de influenţă, dar fără discuţie guvernul va avea şi un personal angajat activ în guvernare. Cristos va fi Împăratul, Conducătorul nevăzut. Biserica — toţi aceia care au urmat cu credincioşie în urmele Lui de-a lungul veacului care se încheie acum — vor fi asociaţi cu Cristos în faza spirituală sau nevăzută a împărăţiei. Făgăduinţa făcută acestora a fost că dacă vor suferi cu Cristos vor şi împărăţi cu El. 2 Timotei 2:12.
Făgăduinţele lui Dumnezeu pentru urmaşii credincioşi ai Învăţătorului sunt făgăduinţe spirituale sau cereşti. Isus le-a spus ucenicilor: „Dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:3). Neînţelegând sensul acestor făgăduinţe, mulţi au tras concluzia că scopul lui Dumnezeu este să ia în cer pe toţi care în viaţa aceasta cred în Isus, iar restul care nu cred sunt pierduţi pe vecie. Dar acum se înţelege că pregătirea urmaşilor lui Isus ca să domnească împreună cu El este numai un pas pregătitor pentru mântuirea şi binecuvântarea întregii omeniri, prin restabilirea oamenilor la viaţă umană perfectă aici pe pământ.
Scripturile arată că în timp ce Cristos şi Biserica Sa, înălţaţi la slavă cerească, vor fi conducătorii nevăzuţi ai lumii în ordinea socială viitoare, pe pământ vor fi reprezentanţi umani, vizibili ai acestui guvern ceresc. După cum Satan, prinţul nevăzut al lumii rele de acum, a acţionat în principal prin agenţi vizibili, tot aşa Cristos şi urmaşii Săi înălţaţi, care au parte de întâia înviere pentru a trăi şi a domni cu El, vor avea reprezentanţi vizibili.
Cine vor fi aceştia? Isus a spus că în împărăţie mulţi „vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu” împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov şi cu toţi prorocii (Luca 13:28, 29). În Psalmul 45:16 aceştia sunt numiţi „părinţi”, iar profeţia spune că ei vor deveni „fii” ai Cristosului şi vor fi puşi „prinţi în toată ţara”. Această clasă va fi compusă din toţi credincioşii vrednici din veacurile trecute, de la neprihănitul Abel până la cei care au trăit pe vremea primei prezenţe a Domnului nostru. În Isaia 32:1 sunt arătate ambele părţi ale Împărăţiei Mesianice. Profeţia spune: „Iată, un împărat va domni cu dreptate şi prinţii (credincioşii vrednici din trecut) vor conduce cu judecată”.
Pentru Dumnezeu este posibil
Să nu spunem că stabilirea unei asemenea împărăţii este imposibilă. Pentru ca slujitorii vrednici ai lui Dumnezeu din veacurile trecute să devină partea vizibilă a Împărăţiei Milenare va trebui ca ei să fie înviaţi din morţi. Este prea mult să credem că Dumnezeu poate face acest lucru? Dar să ne gândim: nu este oare învierea morţilor o învăţătură de bază a religiei creştine? Desigur că dacă noi căutăm în Biblie soluţia la toate problemele lumii trebuie să fim pregătiţi să credem că Dumnezeu poate face tot ce a promis; şi El a promis să-i restabilească la viaţă pe aceşti slujitori din vechime, prin ceea ce Biblia numeşte o „înviere mai bună”. Evrei 11:35.
Această înviere mai bună a credincioşilor vrednici din vechime aşteaptă însă completarea clasei Bisericii, formată din urmaşii credincioşi ai Învăţătorului. Apostolul Pavel spune că ei (credincioşii vrednici din vechime) „nu ajung la desăvârşire fără noi”, adică nu sunt restabiliţi la perfecţiunea vieţii ca oameni, înainte ca Biserica să fie înviată (Evrei 11:40). Desigur că nu ne este greu să credem că urmaşii credincioşi ai lui Isus vor fi înviaţi la viaţă spirituală şi vor domni cu El în împărăţia de o mie de ani în calitate de conducători nevăzuţi. Oare nu cred cei mai mulţi dintre creştini în existenţa spirituală după moarte şi că fiinţele spirituale nu pot fi văzute de ochi omeneşti?
Cu toate acestea, unii în mod greşit au presupus că existenţa spirituală despre care vorbeşte Biblia este un rezultat natural al „ciclului vieţii”. Dar nu este aşa! „Plata păcatului este moartea” şi „cei morţi nu ştiu nimic” (Romani 6:23; Eclesiastul 9:5). Scripturile învaţă că speranţa vieţii după moarte pentru Biserică şi pentru lume depinde de învierea morţilor. Scripturile învaţă clar şi aceea că la înviere unii primesc corpuri spirituale. Cristos a fost înălţat, şi urmaşii Lui credincioşi de asemenea vor fi înălţaţi. Aceste fiinţe puternice spirituale, prin reprezentanţii lor umani, credincioşii din vechime, vor avea conducerea peste omenire în Împărăţia Mesianică de o mie de ani.
În timp ce legea Împărăţiei Mesianice „va ieşi din Sion”, „cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim”, spune profetul Mica. Când Isus a spus că în Împărăţie oamenii vor „sta la masă” cu credincioşii din vechime, imaginea este aceea a unor elevi stând la picioarele învăţătorului lor. Aceşti învăţători vor comunica „cuvântul Domnului” aşa cum îl vor primi de la clasa Sionului înălţată; aceasta, credem noi, înseamnă expresia „cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim”. Pe lângă aceasta, credem că este foarte posibil ca partea pământească a Împărăţiei Mesianice să aibă sediul în Ierusalimul biblic.
Ceruri noi şi pământ nou
Cele două faze sau părţi ale Împărăţiei Mesianice sunt ilustrate în profeţiile Bibliei prin „ceruri noi şi un pământ nou”. Domnul a spus prin profetul Isaia: „Căci iată, Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute … Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie în cele ce voi crea. Căci voi crea Ierusalimul să fie un jubileu şi poporul lui o bucurie. Eu Însumi Mă voi înveseli cu privire la Ierusalim şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.” Isaia 65:17-20.
Apostolul Ioan a văzut în viziune (Apocalipsa 21:1-4) împlinirea acestei profeţii minunate. „Ierusalimul cel nou” văzut de Ioan, este clasa glorificată a Bisericii, numită şi „Mireasa, soţia Mielului” (Apocalipsa 21:9, 10). Despre cerurile şi pământul dintâi, simbolul ordinii sociale de sub stăpânirea lui Satan, se spune că trec şi apar „ceruri noi şi un pământ nou” — simboluri ale părţii cereşti şi pământeşti a Împărăţiei Mesianice.
Cu cerurile noi şi pământul nou în acţiune, favoarea lui Dumnezeu se va manifesta faţă de toţi prin acest aranjament guvernamental, cu rezultatul că „moartea nu va mai exista … nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”.
Simbolismele Bibliei sunt întotdeauna potrivite. Cerurile literale şi pământul literal sunt în legătură unele cu altele, ceea ce ilustrează bine legătura fazei sau părţii cereşti cu cea pământească a Împărăţiei Mesianice. Cerurile, de exemplu, controlează mareele, condiţiile atmosferice, anotimpurile etc. Tot aşa, aranjamentele pământeşti ale guvernului cel nou al lui Cristos vor fi sub influenţa şi controlul direct al părţii spirituale sau cereşti a acelui guvern.
Acest lucru este adevărat şi despre cerurile simbolice şi pământul simbolic actual. Afacerile sociale şi guvernamentale ale oamenilor au fost întotdeauna sub influenţa mai mare sau mai mică a forţelor spirituale peste care Satan a fost stăpânitor (Efeseni 2:2). Aceste forţe şi-au exercitat frecvent influenţa prin sistemele religioase false. Într-adevăr, Satan a exercitat control asupra lumii mai cu seamă prin ideile şi sentimentele religioase ale oamenilor. În această ordine socială, religia falsă a fost mijlocul sau legătura între „dumnezeul acestei lumi” şi afacerile oamenilor. O ilustraţie excelentă a acestui lucru este unirea bisericii cu statul. Prin acest sistem „sfânt” au fost duse „războaie sfinte” şi „sfânta inchiziţie” a fost folosită să stăpânească poporul prin frică şi tortură.
Apostolul Petru, scriind despre evenimentele care vor avea loc drept urmare a întoarcerii Domnului nostru, ne spune că „cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate … pentru focul din ziua de judecată şi de pierzare a oamenilor nelegiuiţi” (2 Petru 3:7). În această profeţie el arată că cerurile şi pământul de dinainte de potop au trecut. Noi însă ştim că apostolul nu vorbeşte despre cerurile naturale şi despre pământul natural, fiindcă acestea n-au trecut şi nici nu vor trece vreodată, fiindcă în Eclesiastul 1:4 citim că „pământul rămâne pentru totdeauna”, iar în Isaia 45:18 că Dumnezeu a creat pământul „nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit”.
Apostolul Petru vorbeşte deci despre nimicirea ordinii sociale prezente; şi el spune că noi trebuie să „aşteptăm şi să grăbim venirea zilei lui Dumnezeu, când cerurile aprinse vor fi distruse şi elementele arzând cu căldură se vor topi”, şi adaugă: „Dar noi, potrivit făgăduinţei Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:12, 13). Aceste „ceruri noi şi pământ nou” vor fi stabilite ca împlinire a cuvântului făgăduinţei lui Dumnezeu; iar când lucrarea acestei împărăţii noi va fi completă şi incorigibilii împreună cu Satan vor fi nimiciţi, atunci se va împlini făgăduinţa că „nu va mai fi moarte”. Aceasta este o perspectivă glorioasă şi este ca rezultat al întoarcerii Domnului nostru.
Râul vieţii
În Apocalipsa 22:1-3 este prezentat un alt simbol plin de semnificaţii, sau o ilustraţie a Împărăţiei Mesianice şi a binecuvântărilor ei, care, prin conducerea ei benefică, vor curge către omenire. Ioan a scris: „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. Aici Împărăţia este simbolizată prin „scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”, Mielul simbolizând aspectul sacrificiului pentru popor din misiunea Domnului Isus, faptul că El Şi-a dat trupul de carne ca sacrificiu pentru viaţa lumii. Acest sacrificiu, care a dat sângele răscumpărător al Mielului, face posibile binecuvântările simbolizate prin „râul cu apa vieţii”.
Apostolul Ioan a văzut pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, dând rod în fiecare lună. Acesta este un simbol semnificativ, al faptului că prin cele două părţi sau faze ale Împărăţiei Mesianice vor fi posibile viaţa şi sănătatea pentru toţi cei doritori şi ascultători din omenire. Apostolul Ioan spune că „frunzele” pomului simbolic al vieţii vor fi „pentru vindecarea neamurilor”. Câtă nevoie de vindecare au astăzi oamenii din toate neamurile, şi noi ne bucurăm că Dumnezeul cerurilor a făcut pentru ei o astfel de pregătire, pe care o va pune în aplicare prin Cristos.
Apocalipsa 22:17 menţionează iarăşi „apa” acestui râu al vieţii şi ne dă iarăşi o asigurare minunată. Cităm: „Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine aude să zică: «Vino!» Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată”. „Mireasa” cuprinde pe cei care de-a lungul acestei ere creştine L-au urmat cu credincioşie pe Învăţătorul. Apocalipsa 19:7 vorbeşte despre căsătoria Mielului, care are loc după ce „soţia Lui s-a pregătit”. Pregătirea clasei mireasă este încă în desfăşurare, dar noi credem că va fi completată curând. Când aceştia vor fi „pregătiţi”, se vor uni cu Domnul lor ca mireasă, şi va exista deci o mireasă ca să spună: „Vino! … cine vrea să ia apa vieţii fără plată”.
Rezolvarea problemelor lumii
Cu un astfel de aranjament, sprijinit de puterea divină, ce repede vor fi rezolvate una după alta toate problemele omenirii. Să luăm problema războiului. Când Împărăţia va începe să funcţioneze, lumea se va găsi într-o stare dezorganizată de ravagiile diferitelor tipuri de războaie, „convenţionale” şi de altă natură. Revoluţia şi anarhia vor fi dus lumea într-o stare haotică. La timpul potrivit neamurile vor recunoaşte intervenţia divină în favoarea lui Israel, şi fiind ajunse la punctul epuizării după marea distrugere a Armaghedonului, cu guvernele lor în cea mai mare parte răsturnate, în acea stare de disperare ele vor privi spre puterea care le-a răsturnat şi vor zice:
„Veniţi, hai să ne suim la muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul DOMNULUI. El va judeca între multe popoare, va hotărî între popoare puternice, până departe. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război.” Mica 4:2, 3.
Ce simplă este această soluţie divină a problemei războiului! Ea răstoarnă axioma de veacuri a oamenilor, că pentru a menţine pacea popoarele trebuie să se pregătească de război. Această soluţie de asemenea anulează înţelepciunea oamenilor decăzuţi care au inventat teoria că războiul poate fi evitat printr-un „echilibru al puterii”. Ea începe tocmai de la baza problemei, cu un program de educare în arta şi avantajele păcii în loc de cele ale războiului, şi astfel va fi pus în aplicare un real program de dezarmare. Atunci va începe faza de pace a Împărăţiei şi se vor împlini făgăduinţele lui Dumnezeu care se referă la calitatea lui Isus de Prinţ al Păcii. Atunci va deveni realitate mesajul îngerilor la naşterea Mântuitorului, „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.
Există astăzi în lume şi problema economică; cât de gravă este această problemă astăzi când 75% dintre oamenii de pe pământ merg seara la culcare flămânzi! Această problemă va fi de asemenea rezolvată în împărăţie, fiindcă făgăduinţa spune că atunci „fiecare va locui sub viţa şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI oştirilor a vorbit” (Mica 4:4). Problema sărăciei este şi a fost întotdeauna o problemă ameninţătoare pentru milioane de oameni. Cei săraci, cei neprivilegiaţi, au fost întotdeauna un grup nefericit. Dar nu va mai exista o armată de flămânzi şi fără adăpost, ca acum, căci noul guvern va găsi soluţia. În legătură cu aceasta psalmistul a spus: „El va face dreptate celor necăjiţi din popor, va scăpa pe copiii săracului şi va zdrobi pe asupritor. … Căci El va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor”. Psalmul 72:4, 12.
Explozia demografică
O altă problemă serioasă cu care se confruntă astăzi lumea este creşterea rapidă a populaţiei. Aceasta este în prezent una din cauzele care contribuie la războaie, fiindcă guvernele caută spaţiu pentru populaţia în creştere, surse de materie primă şi pieţe de desfacere. Domnul a prevăzut şi soluţionarea acestei probleme. Mai întâi avem făgăduinţa că toate locurile pustii de pe pământ vor fi locuite, că „pustietatea va înflori ca trandafirul”. Să ne gândim la întinderile nelocuite din America, Australia, Africa de Sud etc.
Mai există însă un mod, permanent, în care va fi rezolvată problema populaţiei, şi aceasta este prin încetarea înmulţirii neamului omenesc. Când au fost creaţi primii noştri părinţi, li s-a poruncit să se înmulţească şi să umple pământul. Odată ce se vor fi născut numărul suficient de oameni ca să umple pământul, scopul acestei porunci divine fiind atins, posibilitatea prin care ea s-a pus în aplicare va fi retrasă.
Domnul Isus a făcut aluzie la aceasta când a răspuns la o întrebare referitoare la înviere. El a spus că „la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita” (Matei 22:30). Cu alte cuvinte, popularea pământului a fost aranjată prin decret divin şi procesul va fi oprit când înţelepciunea divină va vedea că este suficient populat.
Poluarea mediului
Strâns legat de explozia demografică este pericolul crescând al poluării mediului înconjurător. Natural, cu cât este mai mare numărul de oameni care trăiesc într-o zonă, cu atât este mai mare pericolul poluării aerului, apei şi solului. Guvernele fac tot ce pot în această direcţie, dar egoismul omului le împiedică eforturile, aşa încât progresul este dureros de încet. Programul Domnului însă va da rezultatele dorite.
Cauza esenţială a tuturor problemelor omenirii decăzute este egoismul uman. Atâta vreme cât egoismul joacă un rol atât de mare în afacerile oamenilor nu va putea exista o pace reală şi bună înţelegere între oameni. Numai sub conducerea noului guvern al pământului vor învăţa oamenii valoarea iubirii în comparaţie cu egoismul. Ieremia 31:31-34 ne asigură că în ziua împărăţiei lui Cristos, legea lui Dumnezeu, care este legea iubirii, va fi scrisă în inimile oamenilor şi că în cele din urmă toţi o vor cunoaşte atât de bine încât nimeni nu va mai trebui să spună aproapelui său: „Cunoaşte pe Domnul”, căci toţi Îl vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare.
Însăşi moartea va fi distrusă
Ce să mai spunem despre boală şi moarte! Dacă această problemă n-ar fi rezolvată, oamenii ar trebui să umble tot prin „valea umbrei morţii”. În acest caz n-ar putea fi pace şi fericire durabile nicăieri. Fiecare cămin paşnic şi fericit ar fi atins de vrăjmaşul îngrozitor, moartea, care acum îşi numără victimele cu milioanele în fiecare an.
Cristos, cel căruia I S-a dat „toată puterea în cer şi pe pământ”, Se va ocupa şi de aceasta, fiindcă în timpul domniei Lui boala şi moartea vor înceta. Apostolul Pavel spune că „trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:25, 26). În Isaia 25:8 se spune că Domnul va nimici moartea pe vecie şi va şterge orice lacrimă din ochii tuturor.
În legătură cu rezolvarea problemei morţii, nimeni nu va fi trecut cu vederea, fiindcă şi cei care au adormit în moarte de-a lungul veacurilor „vor auzi glasul Lui (al Fiului Omului) şi vor ieşi” (din mormânt) (Ioan 5:28, 29). Chestiunea spaţiului fiind rezolvată, toţi vor avea loc din abundenţă, atât cei vii, cât şi cei care vor fi înviaţi din morţi. Nimeni nu va avea motive să se plângă de faptul că Împărăţia n-a venit mai degrabă — înainte ca mama sau tata sau alte persoane dragi să fi murit — fiindcă toţi vor fi readuşi la viaţă. Puterea Celui care la prima Sa prezenţă pe pământ a biruit moartea, redând viaţa unora dintre morţi, va fi exercitată din nou, dar acum nu pentru un număr limitat, ci pentru toate familiile pământului. DOMNUL fie lăudat pentru un astfel de Mântuitor!
Aceasta însă nu implică o mântuire universală, fără condiţii, deorece, pentru a continua să trăiască şi să fie restabiliţi la perfecţiune umană, va fi necesar ca oamenii să se supună legilor Împărăţiei Mesianice şi să accepte oferta vieţii prin sângele răscumpărător al lui Cristos. Apostolul Petru Îl numeşte pe Cristos, în rolul pe care-l va avea în Împărăţie, „Prorocul acela”. El spune: „Oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”. Faptele Apostolilor 3:23.
Lumina soarelui peste toţi
Astfel vor fi rezolvate nenumăratele probleme care acum strică omenirea, şi aceasta pe măsură ce lumina crescândă a celei de-a doua prezenţe a Domnului nostru va pătrunde în toate colţurile întunecate ale pământului. Într-una din profeţiile care vorbesc despre stăpânirea lui Cristos peste pământ El este numit „Soarele dreptăţii” (Maleahi 4:2). Iar Isus a spus că urmaşii Săi credincioşi „vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). Razele vindecătoare ale Soarelui dreptăţii vor pătrunde în inimile rănite şi în vieţile bolnave de păcat ale tuturor oamenilor. „Soarele” va străluci de la un capăt al pământului până la celălalt, iar puterile acelei lumini dătătoare de viaţă vor fi simţite de către toţi.
Razele luminii prezenţei lui Cristos vor umple pământul de cunoştinţa slavei Domnului. Aceasta înseamnă că „învăţăturile demonilor”, toate halucinaţiile nocturne şi superstiţiile, toate crezurile şi dogmele umane, prin care oamenii au fost învăţaţi să se teamă de Dumnezeu mai degrabă decât să-L iubească (Isaia 29:13), toate intrigile politice şi alte o mie şi una de rele care au stricat omenirea, vor fi măturate şi înlocuite cu o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu şi a dragostei Sale.
Nu va exista nici un colţ pe pământ în care să nu pătrundă lumina acelui „Soare” glorios. Căldura razelor lui vindecătoare va asigura o binecuvântată domnie a dreptăţii; iar prin acea domnie a iubirii şi a luminii vindecătoare tot păcatul, nedreptatea, boala, tristeţea şi moartea vor fi în final distruse.
Acestea, şi încă multe altele, se vor realiza, potrivit scopului divin, prin a doua prezenţă a Domnului nostru pe pământ. Ne putem bucura de acest scop şi putem continua să ne rugăm: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Matei 6:10.
Venirea Domnului nostru
„Pe cerul pământului nori de mânie tot mai aleargă
Şi-a lui Dumnezeu răzbunare pe-al lui suflet tot mai atârnă;
Dar el se va scula, deşi-ntâi pedepsit,
În slavă şi splendoare botezat.
Da, tu pământ, te vei scula, căci Tatăl tău va ajuta
La vindecarea ranei ce mâna Sa făcut-a spre a corecta;
Va judeca al mândrului asupritor avânt,
Va rupe-ale lui lanţuri, şi funii arunca-va la pământ.
Apoi verdeaţă veşnic verde va răsări pe a ta brazdă;
Să cânte văile, şi munţii în imne izbucnească!
Uscate stânci n-or mai privi cu încruntare,
N-a fi ocară de necredincios şi de păgân, ce-i dispreţuitoare
Nisipurile sterpe produce-or înzecit,
Ca nou Eden câmpul spinos va fi împodobit.
Acuma chiar vedem deasupra cu largu-i unduit
Puternic înger cum îşi ridică sceptrul aurit.
Judecă optimista viziune a puterii care coboară,
Oricare poartă o discerne şi oricare turn îl măsoară;
Şi mustră-ntârziatele peceţi ce vor încă să mai reţie
Pe Leul lui Iuda de la menita Lui domnie.”
Vindecarea Divină
Cuprins [hide]
Boala este o plagă îngrozitoare peste rasa umană. Nimănui nu-i place să sufere de una sau de mai multe din sutele de boli care s-au înrădăcinat în oameni şi care în cele din urmă îi duc în mormânt.
În vechime puţin s-a cunoscut sau nu s-a cunoscut deloc despre tratamentele medicale ştiinţifice. Aceasta a dat ocazie doctorilor vrăjitori şi altor practicieni lipsiţi de scrupule să-i exploateze pe oameni, profitând atât de temerile, cât şi de superstiţiile lor şi de dorinţa întemeiată de a fi eliberaţi de durere.
Astăzi situaţia este cumva diferită. Deşi ştiinţa medicală a făcut progrese uriaşe, totuşi milioane de bolnavi incurabili continuă să spere împotriva oricărei speranţe că într-o zi se va descoperi un remediu sau un mijloc de a-i readuce la starea normală. Această speranţă de a găsi un mijloc de vindecare îi expune pe mulţi dintre membrii nefericiţi ai familiei umane la exploatare şi acum ca şi în veacurile trecute.
Controlul guvernamental asupra traficului de droguri este de un oarecare ajutor în a proteja pe unii să cadă victimă acestui flagel. Autorizarea medicilor, şi a altora a căror muncă este să uşureze suferinţa umană, este încă un mijloc de protecţie a publicului împotriva exploatării. Dar aceste prevederi sunt numai o protecţie parţială împotriva celor care profită în mod egoist de pe urma nefericiţilor care le cad victime, în dorinţa lor de a avea o stare de sănătate mai bună.
Când ştiinţa medicală nu reuşeşte să uşureze durerea, să vindece boala sau să redea vederea, mulţi încep să se gândească dacă nu se poate face un miracol în cazul lor.
Cei care nu au credinţă într-o putere superioară nu sunt ispitiţi pe această linie, dar cei care cred în Dumnezeu şi au credinţă că El poate face orice, sunt adesea convinşi cu uşurinţă că trebuie să se aştepte ca El să-i vindece. Cu acest gând în minte, ei apelează la Dumnezeu pentru ajutor, fie direct, fie printr-o persoană care face vinedecări prin credinţă. Şi uneori se observă o îmbunătăţire. Dar în cele mai multe cazuri pacientul este foarte dezamăgit, fiindcă nu are loc nici o “minune”.
Vindecarea bolilor fără medicamente sau intervenţie chirurgicală nu este ceva nou. A fost practicată de către magicienii din Egiptul antic, din Asiria şi din Babilon. Anumiţi oameni “sfinţi” din India fac şi acum ceea ce ei pretind a fi vindecări miraculoase. Au făcut în trecut şi fac şi astăzi.
Astăzi în Europa şi America ideea de a trata bolile minţii şi ale trupului prin metode psihiatrice devine tot mai populară. Aceştia spun că mintea stăpâneşte materia. Uneori se foloseşte hipnoza. Se spune că unii medici chirurgi şi stomatologi îşi hipnotizează pacienţii înainte de a fi operaţi şi astfel nu au nevoie de anestezie.
Atragem atenţia asupra acestor diferite metode de vindecare şi de calmare a durerilor care sunt în afara câmpului medical acceptat, nu cu ideea de a le condamna, nici de a le scuza, ci să arătăm că, în afară de declaraţia de credinţă în Cristos sau în puterea lui Dumnezeu de a vindeca bolile, s-au făcut şi se fac lucruri fenomenale. Evident, aceasta ne face să admitem că vindecătorii prin credinţă creştini nu fac nimic mai uimitor decât alţii, care în practicile lor nu invocă deloc numele lui Cristos, sau dacă invocă o putere supranaturală, aceea este a unui dumnezeu păgân.
Cristos a făcut minuni
Se prezintă adesea argumentul că deoarece Isus a făcut vindecări miraculoase, iar în biserica timpurie apostolii au vindecat bolnavi prin putere miraculoasă, creştinii de astăzi ar trebui să poată face şi ei aceasta. Ni se atrage atenţia asupra unei declaraţii făcute de Isus, în sensul că ucenicii Săi vor putea face aceleaşi lucrări miraculoase şi lucrări “mai mari decât acelea”. Ioan 14:12.
Este adevărat că Isus a vindecat bolnavi prin putere miraculoasă. De asemenea este adevărat că i‑a asigurat pe ucenici că ei vor putea face lucrări şi mai mari decât cele pe care le-au văzut. Dar Isus a înviat chiar şi morţi. Lazăr, de exemplu, fusese mort de patru zile şi corpul său începuse să se descompună. Totuşi Isus i-a redat viaţa. Apostolul Petru invocând puterea divină a înviat‑o pe Dorca. Dacă creştinii de astăzi trebuie să practice vindecări miraculoase fiindcă Isus şi apostolii au practicat, atunci trebuie să poată şi învia morţii prin credinţă.
Nu are importanţă ce succese ar pretinde că au vindecătorii prin credinţă de astăzi, ei trebuie să admită că au şi eşecuri. Dar Isus n-a avut nici un eşec. Chiar şi cei mai entuziaşti dintre ei trebuie să admită că în nici un caz nu pot readuce pe morţi la viaţă. Astfel suntem puşi în faţa unor fapte care trebuie analizate atunci când evaluăm practica modernă a vindecării bolnavilor în numele lui Cristos.
Mai întâi, să nu uităm că şi alţii fac acelaşi lucru, fără a avea pretenţia de a fi creştini, şi fac aceste lucruri de secole întregi. Apoi, încercările actuale de vindecare prin credinţă se soldează cu multe eşecuri. În al treilea rând, ei nu pot face învieri din morţi, aşa cum a făcut Isus. Ca atare, pretenţiile de a urma exemplul Lui sunt departe de a fi valabile. Se ridică astfel întrebarea dacă într-adevăr aceştia lucrează cu autoritatea Lui.
Nu va mai fi durere
Cu toate acestea, în nici un caz nu negăm faptul că Biblia are multe de spus despre vindecarea divină. Dumnezeu este reprezentat ca un mare medic, unul care vindecă toate bolile poporului Său (Ps. 103:3). Profetul Isaia a prezis un timp când “nici un locuitor nu va zice, sunt bolnav” (Is. 33:24). Acelaşi scriitor sfânt a profeţit că ochii tuturor orbilor se vor deschide şi urechile surzilor se vor deschide. De asemenea, că şchiopii vor sări şi muţii vor cânta. Is. 35:5, 6.
Bolile de toate felurile sunt dovezi că rasa umană este pe calea spre moarte. Ele sunt însoţitorii morţii. Apostolul Pavel ne informează că Cristos trebuie să împărăţească până va nimici moartea (1 Cor. 15:25, 26). Nimicirea morţii va cuprinde şi nimicirea bolilor care duc la moarte. Apostolul Ioan, descriind sensul viziunii care i-a fost dată de către Cristos pe Insula Patmos, a spus că vine un timp când nu va mai fi moarte, că Dumnezeu va şterge toate lacrimile de pe feţele tuturor, că nu va mai fi durere şi că tristeţea şi suspinul vor înceta. Apoc. 21:4.
Scripturile într-adevăr promit că scopul lui Dumnezeu este să pună capăt păcatului şi morţii, că aceasta se va face prin Cristos şi că prin El vor veni pentru oameni sănătatea şi viaţa. Faptul acesta este arătat printr-un mesaj al lui Isus, trimis lui Ioan Botezătorul care era în închisoare. Ioan anunţase înainte de a fi închis că Isus era prezisul Mesia şi el a crezut cu adevărat aceasta. Fiind în închisoare, a început să se îndoiască şi a avut nevoie de asigurări. Cu acest gând în minte a trimis doi ucenici la Isus să‑L întrebe: “Tu eşti Acela care vine sau să aşteptăm pe altul?” Mat. 11:3.
Isus le-a cerut mesagerilor să se întoarcă la Ioan şi să-i spună ce au văzut: că bolnavii erau vindecaţi, orbilor li se deschideau ochii, unii morţi erau înviaţi şi săracilor li se vestea Evanghelia. Isus ştia că Ioan va lua aceste lucruri ca dovezi că Mesia, Cristos, venise cu adevărat, fiindcă Ioan ştia că acestea erau lucrări promise de Dumnezeu că se vor face prin Mesia.
În vederea acestui scop clar stabilit de Dumnezeu prin Cristos, cum găsim scris, nici unul care crede cu adevărat ce spun Scripturile nu va nega că vindecarea divină face parte din programul lui Dumnezeu pentru o lume aflată sub blestemul păcatului şi ca atare în curs de moarte. Pe de altă parte, să ne gândim la următorul lucru: dacă programul divin pentru restaurarea rasei umane la sănătate şi viaţă nu trebuie să realizeze mai mult decât deja s-a realizat prin diferiţii vindecători prin credinţă şi făcători de minuni, care au pretins că lucrează în numele lui Cristos, atunci concluzia ar fi că programul lui Dumnezeu în privinţa sănătăţii a fost şi continuă să fie un mare eşec. Dar nu este aşa.
Dacă vedem şi recunoaştem această nepotrivire, aceasta ar trebui să ne facă să cercetăm mai aprofundat Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a descoperi, dacă este posibil, modul şi timpul în care prevederea Lui pentru oameni în privinţa sănătăţii va deveni realitate. Atunci, şi numai atunci, vom găsi armonia între mărturia Bibliei şi experienţele urmaşilor lui Isus, din trecut şi din prezent. Indiferent care ar fi teoriile şi dorinţele noastre, ele n-ar trebui să aibă mai mare greutate decât faptele. Iar faptele sunt că programul divin de vindecare, aşa cum este promis în Cuvântul lui Dumnezeu, n‑a ajuns încă să se aplice la neamul omenesc în curs de moarte. De ce?
Timpurile restabilirii
Am văzut deja că Isus şi apostolii au făcut vindecări cu putere divină. Un exemplu este vindecarea de către Petru a unui olog care stătea “la poarta templului numită “Frumoasă””, cerând pomană (Fapte 3:1-11). Acest om fusese olog din naştere, dar când Petru i-a spus cuvinte de autoritate, el a fost vindecat de infirmitate. Când oamenii au întrebat cu ce autoritate şi putere a fost vindecat acest om, Petru le-a explicat că a fost vindecat prin Isus din Nazaret, pe care ei Îl răstigniseră.
Dar Petru nu s-a oprit la acest răspuns la întrebarea lor. El le-a explicat că după ce Isus Cristos Se va întoarce, vor urma “timpurile restabilirii tuturor lucrurilor”. A mai spus că aceste timpuri ale restabilirii sau restaurării generale au fost prezise prin gura tuturor sfinţilor proroci din vechime. Fapte 3:19-23.
Învăţătura şi concluzia de aici sunt clare. Petru vindecase un olog. Aceasta s-a făcut prin credinţa lui în Cristos. Folosind aceasta ca bază pentru predica sa, apostolul a explicat că a doua venire a lui Cristos va fi urmată de un timp de restabilire generală, care a fost prezis de către prorocii lui Dumnezeu. Prin urmare, programul lui Dumnezeu de sănătate şi viaţă pentru oameni nu-şi avea timpul să fie inaugurat până la a doua venire a lui Cristos şi la stabilirea împărăţiei Sale.
Acest aspect al planului divin n-a dat greş şi nici nu va da. Când va fi pus în aplicare, va urma o împlinire completă a tuturor făgăduinţelor divine, de sănătate şi viaţă. Ochii tuturor orbilor se vor deschide, urechile tuturor surzilor se vor deschide, toţi ologii vor fi vindecaţi. Nici unul, în toată lumea largă, care va accepta prevederea harului lui Dumnezeu prin Cristos, nu va mai zice “sunt bolnav”.
Boala şi moartea sunt o realitate
Boala şi moartea sunt cei mai mari vrăjmaşi ai omului. Ştim aceasta din observaţie şi experienţă, căci germenii bolii şi ai degradării lucrează în noi toţi, ducând treptat la bătrâneţe, neputinţă şi în final la moarte. În pofida celor mai bune străduinţe ale ştiinţei medicale din acest secol, milioane sunt doborâţi de moarte în timp ce sunt încă tineri. Fiecare aspect al vieţii devine nesigur în faţa siguranţei morţii.
Unul dintre lucrurile care sigilează Biblia cu semnul autenticităţii este că ea declară realitatea morţii şi arată originile acesteia. Vrem să accentuăm acest punct, fiindcă există astăzi milioane de oameni în lume care, în încercarea lor de a evita realitatea, cred că boala şi durerea, şi chiar moartea, nu există; că aceste rele sunt numai rod al imaginaţiei. Apoi că, dacă unul se convinge în mintea sa că nu există durere, acesta nu va fi atins de durere. Aceasta este o teorie ireală care nu se confirmă în practică. Boala duce în final la moarte. Cei care pretind că nu pot fi atinşi de boală dacă insistă că aceasta nu există, n-ar trebui să moară, potrivit logicii sănătoase! Dar şi ei mor.
Nu contează ce punct de vedere adoptă practicienii vindecării prin credinţă — fie că susţin că Cristos lucrează prin ei ca să vindece boala, fie că îl fac pe bolnav să creadă că nu există boală — nici unul n-a fost ferit de moarte, în toate secolele de când Cristos a venit în lume. Pe de altă parte, Biblia ne asigură că numai prin programul divin de vindecare “nu va mai fi moarte”. Apoc. 21:4.
Nici un creştin nu va nega că Domnul nostru a vindecat bolnavi şi că a făcut-o cu putere divină şi în armonie cu voia lui Dumnezeu. Totuşi, cei pe care i-a vindecat au murit după aceea, iar cei pe care i-a înviat, în cele din urmă au murit şi ei. Se ridică deci întrebarea: de ce nici vindecările făcute de El n-au fost permanente?
Poate că cel mai direct răspuns scriptural la această întrebare legată de minunile pe care le-a făcut Isus se găseşte în cuvintele din Ioan, despre prefacerea apei în vin: “Isus a făcut acest început al semnelor Lui în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava şi ucenicii Lui au crezut în El”. Aici este prezentată ideea că prin minunile Sale, El Şi-a arătat slava în faţa oamenilor din zilele acelea, înainte de timpul când va fi arătată întregii lumi prin programul Său de sănătate, care va aduce viaţă veşnică pentru toţi.
Aceasta a fost deci o parte necesară a slujirii Sale, pentru ca învăţătura Sa şi faptul că era Mesia să poată fi stabilite. Oamenii din vechime erau mai obişnuiţi cu manifestări aşa-zise supranaturale decât cei de astăzi. Misticismul oriental era impregnat de idei şi practici oculte şi miraculoase.
În afară de aceasta, Dumnezeu într-adevăr făcuse multe miracole pentru poporul Israel. Acestea au început cu Moise. Când marele conducător al poporului Său s-a înfăţişat înaintea lui faraon să ceară eliberarea israeliţilor, el a făcut semne miraculoase pentru a stabili faptul că venea din partea lui Dumnezeu. Magicienii din Egipt au făcut şi ei imediat unele dintre acele minuni.
Astfel vedem că oamenii din vechime aşteptau demonstraţii de autoriate şi putere divină din partea celor pe care-i acceptau ca trimişii lui Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel luptase pentru ei şi le dăduse biruinţa asupra inamicilor. Unii dintre profeţii Lui făcuseră învieri din morţi. Se putea oare aştepta de la ei să-L accepte pe Isus ca cel mai mare dintre toţi profeţii, Acela despre care toţi profeţii au spus că va veni, dacă El făcea mai puţin decât cei care preziseseră venirea Lui?
Acesta a fost un motiv pentru care Isus a făcut minuni în timpul slujirii Sale — vindecări şi învieri din morţi. Prin acestea El dădea şi lecţii obiective în privinţa a ceea ce va face ca Mesia cel făgăduit pentru lumea întreagă, pe o bază permanentă, când va veni timpul să se inaugureze acest aspect al planului lui Dumnezeu.
Planul lui Dumnezeu este ca în cele din urmă toţi care vor accepta pe Cristos şi se vor supune legilor împărăţiei Sale, să fie restabiliţi la sănătate şi să trăiască în veşnicie ca fiinţe umane. Fiecare dintre sfinţii proroci a prezis, într-un fel sau altul, un program mondial de sănătate şi viaţă, pe care Isus l-a numit “reînnoirea tuturor lucrurilor” (Mat. 19:28). După cum s-a observat deja, apostolul Petru l-a numit “timpurile restabilirii tuturor lucrurilor” (Fapte 3:19‑21). Dar Isus n-a început acel program la prima venire, nici nu le-a promis ucenicilor că puteau fi vindecaţi cu putere divină fiindcă aveau credinţă în Dumnezeu.
Au fost invitaţi să moară
Un caz interesant este acela al tânărului bogat care a mers la Isus şi L-a întrebat ce trebuia să facă pentru a moşteni viaţa veşnică. Isus i-a spus că trebuia să vândă ce are şi să împartă la săraci, dar pe lângă aceasta să-şi ia crucea şi să-L urmeze în moarte. I-a promis că în aceste condiţii va avea o comoară în cer. N-a spus nimic despre vindecare fizică. Singura asigurare pe care i-a dat-o tânărului a fost că, dacă îşi dădea viaţa ca sacrificiu, va primi o răsplată cerească la înviere. Mat. 19:16-26; Marcu 10:17-27; Luca 18:18-27.
Astfel ne este prezentată lucrarea divină pentru acest Veac al Evangheliei. Nu este o lucrare de vindecare a bolilor fizice, ci mai degrabă de sacrificare a vieţii umane, urmând în urmele lui Isus. Isus i-a întrebat pe doi dintre ucenicii Săi: “Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Mat. 20:22; Marcu 10:35-40). Pavel a scris bisericii din Roma: “Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.” Rom. 12:1.
Pentru un creştin nu există alt mod de a-şi aduna comori în cer, decât sacrificându-şi comorile de pe pământ; şi unele dintre comorile pământeşti pe care creştinul este chemat să le sacrifice în serviciul Domnului ar putea fi sănătatea fizică şi puterea. Nu vrem să spunem că un creştin trebuie să-şi irosească viaţa cu nechibzuinţă, dar vrem să spunem că sănătatea fizică şi puterea nu trebuie să fie preocuparea de căpetenie.
Toţi creştinii trebuie să recunoască fără rezerve că Dumnezeu are putere să vindece bolile; şi că El redă sănătatea celor bolnavi când voieşte El să facă aceasta. Dumnezeu este cu prisosinţă în stare să facă minuni acum, prin orice mijloace ar alege El să le facă, întocmai cum a putut face prin Fiul Său preaiubit acum aproape două mii de ani. Dar punctul principal pe care vrem să-l accentuăm este că obiectivul principal al programului divin pentru veacul actual nu este să facă vindecări fizice.
În legătură cu aceasta ne gândim la câteva fapte interesante din Noul Testament. Să luăm cazul apostolului Pavel. La vremea convertirii sale şi-a pierdut vederea din cauza luminii orbitoare care venea din cer — mai strălucitoare decât lumina soarelui în miezul zilei. La început a fost, se pare, total orb, dar după câteva zile vederea i-a revenit parţial.
Totuşi, după convertirea sa, Pavel n-a mai putut vedea bine niciodată. El a vorbit despre suferinţa sa ca despre “un ţepuş în carne” (2 Cor. 12:7). El gândea că dacă acel “ţepuş” putea fi îndepărtat — dacă se putea bucura de vedere normală — putea face mai mult în serviciul Domnului. Astfel că s-a rugat Domnului să-i îndepărteze suferinţa. De fapt s-a rugat de trei ori, în diferite ocazii. În cele din urmă Dumnezeu i-a răspuns la cerere, dar spunându-i că harul Său îi era de-ajuns. Cu alte cuvinte, în ceea ce privea redarea miraculoasă a vederii sale fizice, răspunsul Domnului a fost: “Nu”.
Nu ne putem gândi că nu i-a redat vederea din lipsă de credinţă, nici că nu s-a rugat în mod potrivit Domnului. Nu ne putem gândi că apostolul a fost descurajat din cauză că Domnul nu i-a redat vederea. Ne putem însă gândi că în mod sigur ar fi fost descurajat dacă ar fi înţeles că lucrarea lui Dumnezeu pentru acest veac era vindecarea fizică, deoarece aceasta i-ar fi dovedit nevrednicia de binecuvântarea promisă de Dumnezeu.
Apostolul Pavel ştia că Dumnezeu n-a promis să dea sănătate fizică urmaşilor lui Isus în acest veac. El ştia că are privilegiul să sufere şi să moară cu Isus. Nu se aştepta să fie favorizat mai presus de Învăţătorul şi Domnul său. S-a gândit că putea face serviciu mai eficient dacă avea vedere fizică mai bună, şi de aceea s‑a rugat pentru ea. Dar când Domnul a hotărât altfel, Pavel a fost mulţumit şi a explicat că deoarece era voia divină să aibă acest handicap, acest “ţepuş în carne”, se va lăuda în neputinţa sa.
Din acest punct de vedere, este potrivit ca fiecare creştin să lase chestiunea sănătăţii sale fizice în mâna Domnului, în timp ce caută la El îndrumare şi binecuvântare în alte privinţe. Fără îndoială că au fost multe cazuri când Domnul Şi-a folosit puterea ca să acorde vindecare fizică şi putere unora din poporul Său sacrificator. În multe cazuri, când Domnul vrea ca unii dintre urmaşii Învăţătorului să facă anumite lucrări, El le dă acestora şi putere ca să poată face slujba. Dar în toate aceste cazuri, lucrarea de îndeplinit este punctul important, nu sănătatea fizică a celor pe care Domnul îi cheamă s-o facă.
Viaţa spirituală şi viaţa umană
În general vorbind, în Biblie se găsesc două feluri de făgăduinţe de viaţă veşnică, separate şi distincte. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt făgăduinţele lui Dumnezeu care-i asigură pe creştinii din veacul de acum că în baza credincioşiei lor vor fi răsplătiţi cu viaţă nemuritoare în cer, fiind înviaţi la “prima înviere”, ca să trăiască şi să domnească cu Cristos o mie de ani. Dar sunt încă multe alte făgăduinţe care le prezintă oamenilor speranţa de a fi restabiliţi la sănătate fizică şi de a trăi veşnic pe pământ ca fiinţe umane.
În străduinţa de a armoniza aceste două feluri de făgăduinţe, de viaţă spirituală şi de viaţă umană, majoritatea celor care se apleacă asupra Bibliei fiindcă iubesc Cuvântul Domnului, le aplică şi pe cele de viaţă umană în sens spiritual, pierzând astfel sensul lor real.
Alţii, luând aceste făgăduinţe de vindecare şi sănătate fizică din contextul lor, le folosesc drept bază pentru pretenţia lor că Domnul va vindeca acum pe cei din poporul Său de bolile lor, în timp ce aşteaptă să moară şi să meargă în cer. Dar şi în acest caz ei scapă din vedere sensul real al acestor multe făgăduinţe, şi astfel Biblia pare ca şi cum s-ar contrazice.
Armonia acestor două linii de gândire se găseşte numai în recunoaşterea faptului că planul divin pentru recuperarea umană din păcat şi moarte prevede două mântuiri — una cerească, pe plan spiritual, iar alta pământească, o restabilire la sănătate şi viaţă veşnică aici pe pământ. Făgăduinţele de mântuire cerească aparţin urmaşilor lui Isus din acest veac de acum, în timp ce făgăduinţele de viaţă umană perfectă se aplică în viitor la neamul omenesc în ansamblu.
Aceste făgăduinţe de viaţă umană fără sfârşit nu se aplică acum, ci sunt o speranţă minunată pentru viitor — pentru veacul viitor în care Isus va domni ca Împărat peste tot pământul, iar urmaşii Săi credincioşi vor domni cu El. Această restabilire a neamului omenesc la viaţă pe pământ este marele obiectiv al planului divin; ca atare se vorbeşte mult despre ea atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.
Lucrarea restabilirii la viaţă a neamului omenesc va fi realizată în timpul miei de ani a domniei lui Cristos. Scripturile învaţă clar că împărăţia lui Cristos se stabileşte la întoarcerea Sa (Fapte 3:19-21). În scurta perioadă a slujirii Sale la prima venire, Domnul nostru a predicat speranţa împărăţiei; şi în legătură cu mesajul Său oral a făcut multe demonstraţii practice, ca să arate ce vor însemna pentru oameni binecuvântările împărăţiei, când va sosi timpul ca făgăduinţele lui Dumnezeu să se împlinească. Miracolele făcute de Isus, cum am spus deja, n-au fost cu scopul de a începe un program de miracole pentru acest veac, ci au fost intenţionate ca ilustraţii ale programului divin pentru veacul viitor.
Lepra era răspândită în zilele lui Isus şi era considerată incurabilă, ca şi acum. Datorită acestui fapt, aceasta este un simbol potrivit al păcatului, care, din punct de vedere uman, depăşeşte capacitatea umană de a-l vindeca. Moartea a venit în lume ca rezultat al păcatului. Astfel că atunci când Isus a vindecat leproşi, El a ilustrat intenţia divină ca în cele din urmă să îndepărteze de pe pământ plaga păcatului şi să distrugă moartea, rezultatul păcatului.
Despre aceasta Domnul promisese prin prorocul Isaia: ““Veniţi acum să ne judecăm” îsă gândim — traducerea revizuită, subsolş, zice Domnul. “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării””. Aceasta va fi fiindcă păcatele lor vor fi curăţate.
Ochii orbilor se vor deschide
Prorocul Isaia, prevestind timpul când neamul omenesc va fi restabilit la sănătate şi viaţă, a scris că ochii orbilor se vor deschide (Is. 35:5, 6). În armonie cu aceasta, pentru a arăta gloria lucrării împărăţiei Sale viitoare, Isus a redat vederea unora dintre orbii din zilele Sale.
Isaia de asemenea a profeţit că “şchiopul va sări ca un cerb”. Isus a vindecat pe unii ologi din zilele Sale şi astfel a preumbrit iarăşi viitoarele “timpuri ale restabilirii tuturor lucrurilor”.
Însăşi moartea va fi distrusă prin putere divină. Domnul va “nimici moartea pe vecie” şi “va şterge lacrimile de pe toate feţele” (Is. 25:8). Domnul nostru Isus a ilustrat această biruinţă promisă asupra morţii prin trezirea unora din somnul morţii, demonstrând astfel că moartea nu poate sta în calea planului divin pentru restabilirea oamenilor la sănătate şi viaţă.
Lucrări mai mari
Domnul nostru a făgăduit că urmaşii Săi vor fi împuterniciţi să facă lucrări chiar mai mari decât făcuse El la timpul acela (Ioan 14:12). Ce a vrut El să spună? O explicaţie a acestei făgăduinţe este că se referă la convertirea păcătoşilor şi astfel la salvarea lor de la moarte eternă. Pe lângă aceasta, ar fi desigur şi lucrarea care se va face în cooperare cu Domnul, de vindecare a bolilor minţii şi inimii celor convertiţi — a bolilor spirituale. Ideea este că această lucrare este pe un plan mai înalt decât aceea a vindecării bolilor fizice, de aceea se spune că vor face “lucrări mai mari”.
Această făgăduinţă este uneori asociată cu Marcu 16:17, 18, unde se citează cuvintele lui Isus: “În Numele Meu vor scoate demoni; vor vorbi limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu‑i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor face sănătoşi”. Dar toţi cercetătorii Bibliei sunt de acord că acest pasaj este nelegitim, fiind adăugat la textul inspirat de vreo persoană neautorizată cu mult după ce a apărut manuscrisul original.
Este adevărat că Spiritul sfânt a dat putere şi autoritate unora să vorbească în limbi. Aceasta a fost pentru ca celor care vorbeau alte în limbi să li se mărturisească Evanghelia. De asemenea este adevărat că unora din biserica timpurie li s-a dat darul vindecării. Dar acesta a fost numai să servească unui scop temporar; şi apostolul Pavel spune clar că aceste daruri speciale ale spiritului vor înceta, şi ele au încetat (1 Cor. 13:8). Este relatat numai un caz despre un ucenic protejat de muşcătura unui “şarpe”; şi acesta este cazul apostolului Pavel. Corabia în care era împreună cu alţi deţinuţi în drum spre Roma a naufragiat pe o insulă. Nimic din această întâmplare nu sugerează o împlinire a lui Marcu 16:18.
Apostolul Iacov spune că dacă cineva din biserică este bolnav, să cheme pe bătrânii bisericii şi aceştia să-l ungă cu untdelemn, şi “rugăciunea credinţei va vindeca pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica” (Iac. 5:14, 15). Cuvântul “bolnav” din versetul 15 este din cuvântul grecesc ce înseamnă “slab, fără putere”, sau “ostenit”. Este acelaşi cuvânt care în Evrei 12:3 este tradus “a-şi pierde inima”, unde apostolul sfătuieşte pe creştini să nu-şi piardă inima şi să cadă de oboseală în sufletele lor. Acelaşi cuvât grecesc mai este folosit şi în Apocalipsa 2:3, unde este tradus “obosit”. Înţelesul evident de aici ca şi din Evrei este acela de boală spirituală, nu de boală fizică. Descurajarea şi alte forme de oboseală spirituală ar putea foarte bine să ducă la o măsură de boală fizică. Unde survine aceasta, tratarea bolii spirituale ar duce în mod automat la îmbunătăţirea sănătăţii fizice. Desigur, este privilegiul tuturor bătrânilor bisericii, precum şi al tuturor fraţilor, să se ajute unii pe alţii în aceste privinţe ori de câte ori şi ori unde este posibil.
Revenind la Ioan 14:12, deşi explicaţia de mai sus este raţională şi poate fi la fel de bine inclusă în ceea ce a promis Isus, noi gândim totuşi că El S-a referit în principal la lucrarea împărăţiei Sale de o mie de ani, la acel mare proiect de restaurare a întregii omeniri la sănătate şi viaţă. Multe făgăduinţe din Biblie ne asigură că urmaşii credincioşi ai Învăţătorului vor participa la lucrarea viitoare a împărăţiei. Ei vor sluji împreună cu El, ca “sămânţă a lui Avraam” prin care vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Gal. 3:8, 16, 27-29.
Şi cu cât “mai mare” va fi acea lucrare viitoare a împărăţiei decât cea reprezentată prin cele câteva miracole făcute de Isus ca exemple de ceea ce se va face mai târziu pentru toată omenirea! El a deschis atunci ochii numai ai câtorva orbi, dar în împărăţie ochii tuturor orbilor se vor deschide. Şi aceasta va cuprinde atât orbirea spirituală, cât şi orbirea fizică. Nu contează despre ce fel de boală este vorba, lucrarea viitoare de vindecare va fi universală, nu numai pentru câteva cazuri individuale, cum a fost la prima venire a Domnului nostru.
Şi nu numai atât, dar acea lucrare viitoare va fi “mai mare” şi prin aceea că va fi permanentă, pentru toţi cei care vor crede şi se vor supune, în timp ce în cazul ilustraţiilor date de Isus a fost temporară. Nu s‑a dat nici o asigurare că bolnavii vindecaţi atunci nu se vor îmbolnăvi iarăşi. Dar nu aşa vor sta lucrurile cu cei care vor fi restabiliţi la sănătate în cursul domniei de o mie de ani a lui Cristos — “timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Fapte 3:19-21.
Mai mult, deşi Isus i-a trezit pe unii care dormeau în moarte, aceştia n-au rămas în viaţă, aşa cum va fi în cazul celor care vor fi treziţi în decursul mileniului şi care se vor supune legilor acelei noi împărăţii. Scopul trezirii lor va fi să le dea ocazia să creadă şi să se supună, ca să trăiască veşnic. Numai cei care nu se vor supune “vor fi nimiciţi din mijlocul poporului”. Fapte 3:23.
Cu adevărat aceea va fi o lucrare “mai mare” decât s-a realizat la prima venire a Domnului Isus! Şi totuşi, lucrările pe care le-a făcut El au fost mari, ca să dea asigurarea că, atunci când va veni timpul, nimic din ceea ce a promis Domnul nu va fi imposibil pentru Cristos şi pentru biserica Sa. Este evident că dacă prin putere divină au putut fi vindecaţi câţiva bolnavi, vor putea fi vindecaţi toţi bolnavii. Dacă au putut fi treziţi câţiva dintre morţi, vor putea fi treziţi toţi morţii. De asemenea este clar că prin aceleaşi prevederi ale harului divin vor trăi veşnic toţi cei care vor vrea şi se vor supune.
Ce program minunat de vindecare şi restabilire va fi acela! Este descris simbolic în Maleahi prin răsăritul “Soarelui dreptăţii, şi vindecarea va fi sub aripile Lui” (Mal. 4:2). Ce ilustraţie plină de înţeles! Timp de şase mii de ani oamenii au fost învăluiţi în întuneric şi păcat, boală şi moarte. Satan, care este dumnezeul acestei “lumi rele de acum”, a orbit mintea lor în privinţa adevăratului Dumnezeu al iubirii (2 Cor. 4:4; Gal. 1:4). Necunoscându-L pe Dumnezeul adevărat, ei s-au poticnit în întuneric pe “calea lată” care duce la nimicire. Mat. 7:13, 14.
Dar când împărăţia lui Cristos va funcţiona pentru binecuvântarea oamenilor, ce diferit va fi! Atunci “Soarele dreptăţii” va străluci. În această lucrare de iluminare şi binecuvântare a lumii, împreună cu Isus va fi şi biserica Sa. În legătură cu aceasta Isus a spus că ei “vor străluci ca soarele” în acea glorioasă împărăţie. Mat. 13:43.
Da, ei vor participa cu El în aceste “lucrări mai mari” pe care le-a promis Domnul nostru Isus. Şi cu cât vor fi mai bune decât străduinţele de vindecare pe care unii încearcă să le facă acum în numele lui Cristos! Căile şi planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai bune decât ale oamenilor; aşadar, să continuăm să ne rugăm să vină împărăţia Sa şi să se facă voia Sa pe pământ aşa cum se face acum în cer. Când se va împlini această rugăciune, se va împlini şi ceea ce spune profetul Isaia, că “nici un locuitor nu va zice, “sunt bolnav””. Is. 33:24.
Psalmistul a spus despre Iehova Dumnezeu, Marele Medic: “El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi răscumpără viaţa din groapă; El te încununează cu bunătate şi cu îndurări; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Ps. 103:3-5). Cât de clar este prezentat astfel scopul final al Creatorului în legătură cu neamul omenesc! Păcatul — neascultarea de legea divină — a adus boala şi moartea în neamul omenesc. Dar în această făgăduinţă încurajatoare suntem informaţi că, prin iubirea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, nelegiuirea va fi iertată, ceea ce va duce la vindecarea tuturor bolilor.
Cât de minunată este făgăduinţa că acei care vor fi astfel binecuvântaţi de Domnul vor întineri! Această binecuvântată experienţă se va împlini în mod literal în cazul celor care, pe parcursul miei de ani a domniei lui Cristos, vor accepta harul lui Dumnezeu, reprezentat în sângele ispăşitor al Răscumpărătorului, şi se vor supune legilor drepte ale împărăţiei mesianice.
Atunci nimeni nu va mai îmbătrâni şi nu va mai muri. Nimeni nu va muri de boală sau din alte cauze, fiindcă, aşa cum este atât de clar declarat în Apocalipsa despre timpul când prevederea divină în privinţa sănătăţii va fi pusă în aplicare, “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Apoc. 21:4.
Altă făgăduinţă cuprinzătoare, de binecuvântări, sănătate şi viaţă, care vor fi garantate tuturor sub administrarea împărăţiei lui Cristos, este aceea din Apocalipsa 22:1, 2, 17. Aici prevederile iubirii divine sunt simbolizate printr-un “râu” impresionant — “un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. “Scaunul de domnie al lui Dumnezeu” este simbolic pentru autoritatea care va fi exercitată pe pământ prin împărăţia lui Cristos. Asocierea Mielului cu această imagine ne aminteşte că binecuvântarea vieţii reprezentată prin râu va fi disponibilă numai datorită sângelui vărsat de “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”.
Şi să observăm în versetul 2 referirea la “pomul vieţii”, că frunzele acestui pom (sau pomi, cum este în greacă) sunt pentru “vindecarea neamurilor”. Da, mulţumim lui Dumnezeu că tuturor oamenilor, din toate neamurile, li se va da posibilitatea să fie vindecaţi, să se împărtăşească din “pomul vieţii”, de la care rasa umană a fost oprită din pricina păcatului (Gen. 3:24). Versetul 17 ne informează că atunci când “râul vieţii” va curge pentru binecuvântarea oamenilor, invitaţia de a bea din apele dătătoare de viaţă va fi oferită “oricui va vrea”. Atunci “Duhul şi Mireasa” vor zice: “Vino!” … “Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!”
“Mireasa”, care zice “vino”, este biserica lui Cristos, unită cu El în slavă, după ce se va fi dovedit vrednică de acea poziţie înaltă, prin suferinţă şi moarte cu El în acest veac. În planul divin aceştia vor fi răsplătiţi, dar nu cu sănătate fizică în timpul de acum, ci cu slavă, cinste şi nemurire, ca să trăiască şi să domnească împreună cu Cristos, cu scopul de a participa cu El la vindecarea omenirii de bolile ei, şi la oferirea vieţii veşnice tuturor celor care vor accepta invitaţia: “Vino…cine vrea să ia apa vieţii fără plată”.
Voi veni din nou
Cuprins [hide]
- CAPITOLUL I
- CAPITOLUL II
- Semnele prezenţei lui Cristos
- Israelul restabilit
- Ierusalimul nu mai este călcat în picioare
- Alte naţiuni noi
- “Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte”
- Relele sunt demascate ca niciodată înainte
- Credinţă puţină pe pământ
- Semne ale zilelor din urmă
- Conflictul între muncă şi capital
- Revoluţie şi anarhie
- Războaie şi pregătiri de războaie
- “Cel slab să zică: “Sunt tare!””
- “Pace şi linişte”
- Mişcarea naţiunilor — o altă profeţie remarcabilă
- CAPITOLUL III
- CAPITOLUL IV
- CAPITOLUL V
- CAPITOLUL VI
- ANEXA A
- ANEXA B
- ANEXA C
Traducere din limba engleză. Titlul original “I will come again”, publicată de Bible Students Congregation of New Brunswick, N. J.
Editată de Studenţii Bibliei
Str. Sunătoarei Nr. 4
3400 Cluj-Napoca
2003
CAPITOLUL I
Voi veni din nou
“Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Ioan 14:3.
La începutul veacului când Domnul Isus a făcut această promisiune, apostolii n-au înţeles-o. Ca oameni cu gândire naturală care L-au urmat pe Isus, ei au presupus că pentru El pasul logic ar fi să preia stăpânirea ca Împărat, să îndepărteze jugul robiei romane, să ridice pe evrei şi să binecuvânteze lumea. De ce să plece El acum? Erau multe de făcut aici. Felul ciudat al lui Isus de a vorbi despre moartea Sa şi despre plecarea Sa, pur şi simplu nu se potrivea cu aşteptările lor.
Dar mergând spre Ghetsimani, Isus i-a asigurat:
“Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou”.
Fiindcă erau nedumeriţi, aceste cuvinte au făcut puţină impresie asupra celor din micul Său grup. Dar după patruzeci de zile, strânşi grămadă pe Muntele Măslinilor, uitându-se uimiţi spre cer, încordându-şi privirea să prindă ultima strălucire a Domnului lor care Se înălţa la cer, această promisiune a prins viaţă. “Voi veni din nou.” Da, preaiubitul lor Învăţător avea să Se întoarcă. Apostolii au întreţesut acea temă glorioasă în pânza lucrării lor de slujire şi chiar în vieţile lor.
Nici o altă doctrină nu este discutată mai mult în Noul Testament — într-adevăr, mai bine de o treime din scrierile lui tratează acest eveniment extraordinar. Cum ne vibrează inimile în speranţa că ne vom uni cu Domnul nostru revenit, cu Mirele nostru ceresc, că-L vom vedea aşa cum este, că vom trăi împreună cu El şi vom avea iubirea Lui pentru totdeauna — vom trăi realitatea domniei împreună cu El (Apoc. 20:6) într-o împărăţie care se va întinde până la marginile pământului, aducând “pacea … ca un râu şi slava popoarelor ca un torent ieşit din matcă”. Isa. 66:12.
Creştinii credincioşi s-au rugat de multă vreme împreună cu apostolul Ioan: “Vino, Doamne Isuse!” Secolele au trecut. Aparent nimic nu s-a întâmplat. Dar dintr-o dată realitatea zilelor noastre s-a încărcat cu un aer de aşteptare.
Puţini vor pune la îndoială faptul că trăim într-un timp fără precedent în istoria umană. Cei mai mulţi creştini care cred Biblia simt că trăim chiar în timpul despre care Biblia spune că Cristos trebuie să Se întoarcă. Există un val de interes pentru profeţie — o reînsufleţire a interesului pentru a doua prezenţă. Mulţi vorbesc despre iminenta venire a lui Cristos. Această aşteptare se bazează pe Marea Profeţie a Domnului nostru consemnată în Matei 24, Marcu 13, Luca 17 şi 21. Mulţi cred că apropiata întoarcere a lui Cristos este indicată prin semne cum sunt acestea: Israelul este restabilit (Mat. 24:32; Ier. 16:13-18); cunoştinţa şi călătoriile s-au înmulţit (Dan. 12:4); relele sunt scoase la lumină ca niciodată înainte (Luca 12:2; 1 Cor. 4:5); necredinţa este larg răspândită, de la catedră la amvon (Luca 18:8; 2 Tim. 4:1-4); oamenii sunt în căutare de plăceri, moralitatea este în degenerare (2 Tim. 3:1-5, 13); există greve (Iac. 5:1-4); conflicte rasiale, revolte (|ef. 1:7-9); delincvenţă juvenilă (2 Tim. 3:2); războaiele şi pregătirile de războaie se intensifică (Ioel 3:9-11); oamenii cuprinşi de frică cer pace (1 Tes. 5:3; Luca 21:26); există pretutindeni strâmtorare (Mat. 24:21, 22).
Dar să privim mai îndeaproape cuvintele Învăţătorului nostru şi să vedem ce dovedesc de fapt aceste semne.
“Şi cum stătea El jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: “Spune-ne: când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii (în grecă, parousiei) Tale şi al sfârşitului veacului?”” Mat. 24:3.
Venire sau prezenţă?
Cuvântul grecesc tradus “venire” este parousia, care înseamnă de fapt “prezenţă”. Dacă parousia înseamnă “prezenţă”, atunci împlinirea semnelor acestei profeţii n-ar însemna că Cristos vine curând, ci că El este deja aici în ascuns ca un “hoţ noaptea”. Amintiţi-vă, Scripturile arată că întoarcerea lui Cristos va fi la început o prezenţă secretă, asemenea unui hoţ (1 Tes. 5:2; 2 Pet. 3:10; Apoc. 16:15), înainte “ca orice ochi să-L vadă”. Următoarele dicţionare (lucrări de referinţă în limba engleză care se află în librăriile fundamentaliste şi evanghelice) confirmă această definiţie a prezenţei.
Dicţionarul Explicativ al cuvintelor Noului Testament de W. E. Vine: “Parousia, literal prezenţă, para însemnând cu, şi ousia, fiind … denotă deopotrivă o sosire şi în consecinţă o prezenţă cu”.
Concordanţa analitică a Bibliei de Robert Young: “Parousia, a fi alături, prezenţă”.
Vocabularul Testamentului grec de Moulton şi Milligan, Prefaţa: “Parousia aplicată la întoarcerea Domnului este pur şi simplu anglicizarea cuvântului grecesc, care literal înseamnă “prezenţă””.
Definiţia Bibliei
Totuşi, noi nu ne limităm la definiţiile dicţionarelor. Domnul a dat o definiţie scripturală cuvântului grecesc parousia. Parousiaapare în Matei 24:37 unde este tradus greşit “venire”. Schiţa care urmează face comparaţie cu referinţa paralelă din Luca 17:26, oferind definiţia Bibliei pentru parousia.
Expresia “parousia Fiului Omului” din Matei 24:37 este echivalentă cu expresia “zilele Fiului Omului” din Luca 17:26. “Zilele Fiului Omului” (Luca 17:26) se referă la timpul când Cristos este prezent, exact cum “zilele lui Noe” se referă la timpul când Noe a fost prezent în mijlocul generaţiei sale rele. De aceea, parousia din Matei 24:37 ar trebui tradus “prezenţa Fiului Omului” în loc de “venirea Fiului Omului”.
Acest lucru este confirmat şi de felul în care apostolul Pavel foloseşte acest cuvânt. Faptul că parousia înseamnă “prezenţă” este pe deplin arătat în Filipeni 2:12, unde cuvântul este pus în contrast cu “absenţă”: “Astfel, deci, preaiubiţii mei, după cum totdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea (în greacă, parousia mea), dar acum şi mai mult în absenţa mea, duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur”. Este arătat de asemenea în 2 Corinteni 10:10. În lista din Anexa A, pagina 69-70, sunt arătate toate versetele din Noul Testament în care este folosit cuvântul parousia.
Acordul fundamentalist şi evanghelic pentru “prezenţă”
The Emphasized Bible tradusă de Rotherham este publicată de Kregel, o editură evanghelică. Rotherham relatează lupta sa în privinţa cuvântului parousia în ediţia a treia a traducerii sale. Deşi contrar ideilor sale teologice, el a recunoscut că parousiaînseamnă “prezenţă” şi aşa l-a tradus în fiecare loc. El declară în Anexă, la pagina 271:
“În această ediţie cuvântul parousia este uniform redat “prezenţă” (redarea acestui cuvânt prin “venire” a fost lăsată la o parte). Termenul original apare de douăzeci şi patru de ori în Noul Testament, şi anume: Matei 24:3, 27, 37, 39; 1 Corinteni 15:23; 16:17; 2 Corinteni 7:6, 7; 10:10; Filipeni 1:26; 2:12; 1 Tesalonicei 2:19; 3:3; 4:15; 5:23; 2 Tesaloniceni 2:1, 8, 9; Iacov 5:7, 8; 2 Petru 1:16; 3:4, 12 şi 1 Ioan 2:28. Sensul de “prezenţă” este atât de clar arătat prin contrastul cu “absenţă” (folosit în 2 Cor. 10:10 şi în Filip. 2:12) încât se ridică în mod natural întrebarea: De ce să nu-l redăm totdeauna aşa? Cu atât mai mult cu cât şi în 2 Petru 1:16 cuvântul nostru “prezenţă” se potriveşte în mod special. Acest pasaj, ne vom aminti, relatează schimbarea la faţă pe Munte. Manifestarea minunată de acolo a fost o arătare şi un exemplu de “prezenţă”, mai degrabă decât de “venire”. Domnul era deja acolo; şi fiind acolo S-a schimbat la faţă (Mat. 17:2) şi atunci a fost dezvăluită “strălucirea” persoanei Sale. “Prezenţa” Sa în corp a implicat şi a exercitat “putere”; aşa că “puterea şi prezenţa” merg excepţional de bine împreună — “puterea” fiind potrivită unei astfel de “prezenţe”; iar cei trei ucenici favorizaţi au fost în acelaşi moment martori ai ambelor acestora.”
Harry Rimmer (Doctor în Teologie, Doctor în Ştiinţe), care a fost numit “remarcabil purtător de cuvânt al fundamentalismului” până la moartea sa, a admis că parousia înseamnă prezenţă personală. În cartea sa Împăratul care vine, el observa că cuvântul grecesc parousia este folosit de treisprezece ori ca să descrie întoarcerea lui Cristos şi nici măcar o dată nu are sensul de “venire”.
O binecunoscută revistă evanghelică, Christianity today (Creştinătatea astăzi), a publicat o serie de eseuri asupra “Principiilor fundamentale ale credinţei”. Eseul apărut sub formă de broşură despre “A doua venire a lui Cristos” spune următoarele despre parousia: “ … Să ne uităm la cuvintele greceşti folosite în Noul Testament în legătură cu ideea de întoarcere. Mai întâi de toate este cuvântul parousia, care de fapt înseamnă “prezenţă””.
Nici o doctrină nu este folosită în Noul Testament mai des decât cea a celei de-a doua veniri a lui Cristos. Totuşi, puţine doctrine au fost fărâmiţate în idei aşa de diferite. Poporul Domnului a fost lipsit de mare parte din frumuseţea ei. Toate dicţionarele greceşti definesc parousia prin “prezenţă”. La fel cele mai multe dicţionare biblice, definesc parousia prin“prezenţă”. Cele mai multe scrieri fundamentaliste şi evanghelice despre a doua venire încep prin definirea corectă a parousieiprin “prezenţă”. Apoi se întâmplă un lucru ciudat. Cumva “prezenţă” este înlocuit cu “venire”. O teologie incorectă cere ca parousia să fie tradus “venire”, dar armonia scripturală cere să fie tradus “prezenţă”.
“Împărţind drept Cuvântul adevărului”
Din punct de vedere istoric nu există nici un singur concept protestant care să aibă o linie continuă înapoi până la timpul Reformei. De atunci încoace creştinii care cred Biblia au fluctuat între mai multe idei contradictorii.
Scopul nostru în această lucrare este să lăsăm la o parte toate teoriile omului şi să ne convingem din Scripturi, şi numai din Scripturi, de glorioasele frumuseţi ale acestui remarcabil eveniment. Creştinul credincios trebuie “să se străduiască să se prezinte aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15). Cuvântul Adevărului a fost scris la origine în ebraică şi în greacă. Dar acum creştinul obişnuit nu mai depinde de traducători şi învăţaţi pentru a determina sensul unui anumit cuvânt ebraic sau grecesc dintr-un text dat. De fapt, multe din noile “traduceri” sunt numai reformulări ale traducerilor dinainte, acordându-se puţină, sau nici o consideraţie manuscriselor ebraice şi greceşti. Mai mult, chiar şi cele mai bune traduceri au anumite lipsuri, deoarece sunt lucrări ale omului.
Uşurinţa cu care astăzi se pot găsi în biblioteci şi librării concordanţe biblice, dicţionare şi lexicoane ebraice şi greceşti este una din binecuvântările zilelor noastre. Cu Biblia într-o mână şi cu concordanţa şi lexiconul în cealaltă, creştinul obişnuit poate verifica înţelesul cuvintelor originale din manuscrisele Vechiului Testament ebraic sau ale Noului Testament grecesc. El poate fi un “lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Tim. 2:15.
Timp de multe secole, Biserica a fost pe o mare vijelioasă şi furtunoasă, dorind portul binecuvântat al întoarcerii lui Cristos. Acum, cu harta şi busola Cuvântului lui Dumnezeu, creştinul poate urmări diferite linii independente ale profeţiei şi poate vedea portul binecuvântat chiar în faţa sa. După cum de-a lungul multor ţărmuri există pericol de naufragiu pe stâncile submarine, tot aşa creştinul trebuie să fie un bun marinar pentru sine însuşi, evitând capcanele teoriilor nescripturale sau chiar ale celor parţial scripturale despre a doua venire. Ca “un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine”, el va folosi, oricând va fi necesar, uneltele care fac accesibile textele ebraice şi greceşti ale Scripturii.
Dacă această lucrare va îndemna pe cititor la o cercetare mai profundă a Scripturilor asupra acestui subiect, atunci ea îşi va fi atins scopul, acela de a contribui la părtăşia credincioşilor.
O prezenţă secretă înainte ca “orice ochi să-L vadă”
După ce am văzut că acest cuvânt parousia înseamnă prezenţă şi nu venire, Matei 24:3 se citeşte corect astfel: “Care va fi semnul prezenţei Tale şi al sfârşitului veacului?”
Luca 21:25 spune “semne”, la plural.
Scripturile arată că prima etapă a parousiei sau prezenţei Domnului nostru va fi secretă. “Ziua Domnului însă va veni (va fi aici, greceşte, heko — a se vedea concordanţele Strong, Young şi Vine) ca un hoţ” (2 Pet. 3:10). Un hoţ intră în casă în linişte, făcând lucrurile în secret. În consecinţă, primele lucrări ale Domnului nostru revenit au loc în timpul unei prezenţe secrete. La început lumea va fi în necunoştinţă de faptul că Cristos S-a întors. “Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă (implică o perioadă de suprapunere a lucrărilor) ca un hoţ” (1 Tes. 5:4). Mai târziu prezenţa Lui va fi descoperită tuturor. Scripturile folosesc un alt cuvânt grecesc, apokalupsis, pentru a descrie această descoperire pentru toţi. “La DESCOPERIREA (apokalupsis) Domnului Isus din cer … într-o flacără de foc, aducând răzbunare” (2 Tes. 1:7-8). Apocalipsa 1:7 se referă la această descoperire pentru toţi: “Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea”. Creştinii care nu sunt supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi vor avea bucuria înţelegerii semnelor prezenţei Sale ascunse (Luca 21:34-36), înainte de a fi “răpiţi împreună” la El.
Capitolele următoare vor analiza în detalii scripturale atât prezenţa asemenea unui hoţ, cât şi descoperirea ulterioară a lui Cristos revenit în faţa întregii omeniri. A se vedea Anexa C, pag. 75-86 pentru o analiză amănunţită a expresiei “orice ochi Îl va vedea”.
CAPITOLUL II
Semnele prezenţei lui Cristos
Când examinăm semnele prezenţei lui Cristos este absolut necesar să cunoaştem trei puncte scripturale. Mai întâi, dacă, aşa cum s-a stabilit în capitolul precedent, cuvântul grecesc parousia înseamnă prezenţă şi nu venire, atunci semnele pe care mulţi le acceptă ca dovezi ale iminentei veniri a lui Cristos demonstrează de fapt că El este deja prezent. În al doilea rând, Luca 17:26, 27, Matei 24:37, 38 şi multe alte scripturi atestă că Cristos este prezent înaintea perioadei de strâmtorare.
“Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a distrus pe toţi.” Luca 17:26, 27.
Comparaţia nu este între venirea lui Noe şi venirea Domnului nostru. Nu este nici chiar între venirea potopului şi venirea Domnului nostru. Comparaţia este între zilele lui Noe înainte de potop şi zilele prezenţei Domnului nostru înainte de strâmtorarea cu care se sfârşeşte acest Veac Evanghelic. În ambele perioade oamenii au fost în neştiinţă cu privire la strâmtorarea care venea. Zilele Fiului Omului sunt zilele parousiei, prezenţei Sale — invizibilă şi neştiută de lume. De aceea, ar trebui să ne aşteptăm să vedem semne ale prezenţei lui Cristos înainte de strâmtorare.
În al treilea rând, aceste semne trebuie să fie recunoscute de către creştinii credincioşi ca dovezi că Cristos este prezent. Aceasta exclude adunarea instantanee a Bisericii care este în viaţă la întoarcerea lui Cristos. La întoarcerea lui Cristos, “întâi” sunt înviaţi morţii în Cristos, dar “cei vii” care sunt în Cristos rămân pe pământ o perioadă de timp după întoarcerea Sa şi văd semnele prezenţei Sale. Învăţătura scripturală că sfinţii în viaţă sunt “răpiţi împreună” cu Domnul revenit va fi examinată în detaliu într-un capitol următor.
Există multe dovezi ale prezenţei lui Cristos, dintre care aici sunt analizate patrusprezece.
Israelul restabilit
“De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi îi înfrunzeşte mlădiţa … .” Mat. 24:32.
Cei care studiază profeţiile acceptă în general că smochinul este simbolul naţiunii lui Israel (Ier. 24). În Matei 21:19 se spune că Isus a blestemat smochinul fiindcă n-a găsit roade şi acesta s-a uscat. La scurtă vreme după aceea a rostit judecata asupra naţiunii lui Israel: “Iată, vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:38), fiindcă n-au adus roade pentru Dumnezeu. Israel a fost apoi risipit şi prigonit. Istoricii sunt de acord că renaşterea lui Israel este un miracol al istoriei. Niciodată n-a existat vreo naţiune care să fie distrusă, poporul ei risipit până la marginile pământului şi apoi, după aproape două mii de ani, să fie adunat din nou în patria lui şi restabilit ca naţiune. Smochinul revenind la viaţă, înfrunzind, reprezintă Israelul revenind la viaţă ca naţiune şi primind tot mai mult din favoarea lui Dumnezeu.
Matei 24:32, Marcu 13:28 şi Luca 21:29, 30 spun că atunci când “smochinul înfrunzeşte, voi singuri cunoaşteţi că vara este aproape”. Matei şi Marcu continuă spunând: “Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că ea (Noul Testament grec-englez de A. Marshall şi Noul Testament de G. M. Lamsa) este aproape, la uşi”. Unii traducători redau acest cuvânt ea,din Matei 24:33 şi din Marcu 13:29, prin El, şi pe această bază mulţi cred că versetul vrea să spună că atunci când Israelul (smochinul) înfrunzeşte, nu “ea”, ci “El” (Cristos) este aproape. În mod clar această susţinere nu este corectă. “Ea” se referă la “vara” din versetul precedent. Când smochinul înmugureşte, atunci “vara este aproape”. Vara este timpul de favoare al Împărăţiei pe pământ, care urmează nimicirii ordinii sociale prezente de către Cristos. Cristos este deja aici când smochinul se întoarce la viaţă. Prezenţa Sa aduce restabilirea lui Israel şi nimicirea lumii rele din prezent, ca să facă loc Împărăţiei Sale care va stăpâni de la râuri până la marginile pământului.
Putem noi fi siguri că traducerea corectă este “ea” şi se referă la Împărăţie şi nu la Cristos? Este minunat cum Biblia îşi este propriul ei interpret. Biblia interpretează un cuvânt cheie printr-o relatare paralelă.
Cuvântul “ea” din Matei şi Marcu este înlocuit în relatarea din Luca 21:29-31 cu expresia “împărăţia lui Dumnezeu”. Compară Luca 21:29-31 cu Matei 24:32, 33 şi Marcu 13:28, 29.
“Şi le-a spus o pildă: “Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, voi singuri cunoaşteţi, văzându-i, că de acum vara este aproape.”” Luca 21:29-30.
Mulţi creştini vor fi de acord că smochinul, Israelul restabilit, este cel mai mare semn din profeţia Domnului nostru. De fapt, reapariţia Israelului pe harta lumii este o dovadă că Cristos este prezent.
Ierusalimul nu mai este călcat în picioare
“Şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor.” Luca 21:24.
Ierusalimul din acest pasaj a fost interpretat în general în două feluri. Primul: “Ierusalimul” este oraşul literal, de aceea extinderea maximă a împlinirii ar fi 1967, când vechiul oraş, Ierusalimul biblic, a fost cucerit şi a devenit parte din statul modern Israel.
Cealaltă interpretare este că “Ierusalimul” este simbolul poporului evreu, iar împlinirea a început când ca rezultat al primului război mondial a fost garantată o patrie naţională pentru evrei.
Încetarea călcării în picioare a Ierusalimului de neamuri a fost dată de Isus ca un semn al parousiei Sale. Parousia înseamnă prezenţă, nu venire. De aceea, oricare aplicare am atribui-o “Ierusalimului”, Cristos trebuie să fie prezent acum pentru că Ierusalimul nu mai este călcat în picioare de neamuri.
Alte naţiuni noi
“Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc … .” Luca 21:29, 30.
Dacă smochinul este simbolul noii naţiuni a lui Israel, atunci este logic să conchidem că înfrunzirea tuturor celorlalţi copaci ilustrează naşterea altor naţiuni noi. Israelul şi toate celelalte naţiuni noi sunt semne ale prezenţei lui Cristos. Din 1948, peste optzeci de naţiuni noi s-au alăturat Naţiunilor Unite. Naşterea atâtor naţiuni noi este o dovadă în plus că Cristos S-a întors.
“Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte”
Evenimentele din Daniel 12:4 au loc când Arhanghelul Mihail (Dan. 12:1; Iuda 9) Se va ridica la Timpul Sfârşitului. 1 Tesaloniceni 4:16 arată că întoarcerea lui Cristos este însoţită de simbolul “glasul arhanghelului”. Prin urmare, evenimentele care urmează ridicării lui Mihail (arhanghelul) din Daniel 12 sunt dovezi că Domnul este prezent.
Primul automobil al lui Selden în 1877 a marcat un salt înainte în transporturi. Astăzi sunt peste două sute de milioane de automobile. Datorită mijloacelor de transport mereu în creştere, milioane de oameni îşi întretaie şi reîntretaie drumurile în jurul lumii. În ultima sută de ani, omul şi-a mărit viteza de deplasare de la 45 Km/h la 40.000 Km/h, de pe planeta noastră pe lună. În plus, complexitatea comunicaţiilor permite omului să vadă şi să audă instantaneu aproape oriunde în lume.
Dacă creşterea cunoştinţei din zorile istoriei şi până în anii 1800 ar fi notată cu cifra unu, atunci cunoştinţa s-a înmulţit de şaisprezece ori în ultimii zece ani. Acum o sută de ani, 90% din populaţia lumii nu ştia să citească şi să scrie. Astăzi ştiu să citească şi să scrie 40% din populaţia lumii. Astăzi trăiesc 90% din toţi oamenii de ştiinţă care au trăit vreodată. În ultimul deceniu s-au descoperit 50% din invenţiile lumii.
Cunoscutul istoric Barbara Tuchman observa: “Omul a intrat în secolul al nouăsprezecelea folosind numai propria sa forţă sau cea a animalului, suplimentată de cea a vântului şi a apei, cu mare parte din acestea intrând şi în secolul al treisprezecelea, sau, la drept vorbind, în secolul întâi. El a intrat în secolul al douăzecilea cu capacităţile sale în transporturi, comunicaţii, producţie, industrie, armament, înmulţite de mii de ori de forţa maşinilor” (Turnul cel mândru, Prefaţă, XVI). Călătoriile fără precedent şi creşterea cunoştinţei marchează prezenţa lui Cristos.
Relele sunt demascate ca niciodată înainte
“De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse ale întunericului şi va descoperi gândurile inimilor.” 1 Cor. 4:5.
Niciodată în analele istoriei n-au fost interogaţi, criticaţi şi demascaţi la bara justiţiei publice oamenii bisericii, oamenii de stat, din guvern, capii industriei, liderii de sindicat. În ciuda efortului lor hotărât de a evita interogatoriul, ei sunt obligaţi să suporte procesul. Nu există o singură ţară civilizată pe pământ în care să nu se fi făcut publice cazurile de corupţie în locurile înalte, în lumea politică, economică, financiară şi chiar religioasă. Cel mai semnificativ lucru în legătură cu acestea nu este că s-au întâmplat, deoarece corupţia este veche precum istoria omului, ci că n-au putut fi tăinuite. Au încercat să le ţină ascunse cât au putut, dar n-au reuşit. De ce? Trăim în timpul când lucrurile ascunse ale întunericului sunt descoperite. Un alt exemplu sunt statele totalitare, unde conducătorii n-au putut preveni demascarea lor şi a metodelor lor. Demascarea corupţiei, abuzurilor de toate felurile şi tiraniei în toată lumea este o altă dovadă că suntem în timpul întoarcerii Domnului nostru şi al sfârşitului acestui veac.
Credinţă puţină pe pământ
“ … Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). “ … Şi pentru arătarea şi împărăţia Lui … căci va fi un timp când oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă … şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre basme.” 2 Tim. 4:1-4.
Necredinţa este larg răspândită, de la catedra universitară până la amvon. În biserica declarată a lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este standardul credinţei, îndrumătorul vieţii. Filosofiile şi teoriile omeneşti îi iau locul. Chiar şi fanteziile păgâne înfloresc în locuri în care înainte n-aveau ce căuta.
Un sondaj făcut printre delegaţii Consiliului Naţional al Bisericilor a scos la iveală că peste o treime dintre aceştia nu puteau declara că au o credinţă fermă în Dumnezeu; 31% nu credeau că există viaţă după moarte; 62% nu credeau că miracolele s-au întâmplat după cum susţine Biblia; 77% nu credeau că există de fapt diavol şi 87% respingeau conceptul Bibliei despre păcatul moştenit. Zilele noastre sunt într-un contrast atât de marcant cu trecutul, încât istoricii bisericii le numesc era postcreştină. Această lipsă de credinţă pe scară largă denotă faptul că Fiul Omului a venit.
Semne ale zilelor din urmă
“În zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani (materialsim) … nemulţumitori, fără evlavie … neînduplecaţi, defăimători neînfrânaţi (dedaţi la droguri şi la violenţă), neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.” 2 Tim. 3:1-5.
Aceste versete sună ca titlurile articolelor de ştiri din ziarele secolului al douăzecilea. Încă un cuvânt despre unul din aceste semne:
“Iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Această scriptură se împlineşte în mod remarcabil prin concepţia predominantă în ziua de astăzi. Hedonismul, concepţia care susţine că scopul şi obiectivul vieţii este plăcerea, nu este nouă. Dar astăzi, pentru prima dată, a fost în mod general acceptată în lume. Condiţiile prezise în 2 Timotei 3:1-5 sunt o dovadă în plus că ne aflăm în “zilele din urmă” ale acestui “veac rău de acum”.
Conflictul între muncă şi capital
“Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi strigaţi … bogăţiile voastre au putrezit … şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră … v-aţi strâns comori în zilele din urmă. Iată, plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile şi pe care le-aţi oprit-o pe nedrept, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile DOMNULUI Oştirilor.” Iacov 5:1-4.
Grevele şi protestele, strigătele lucrătorilor pentru plata lor, sunt semne ale zilelor din urmă. Le auzim crescând în mod constant. După cum am văzut din 2 Petru 3:3, 4, aceste “zile din urmă” sunt în timpul parousiei sau prezenţei (tradus greşit “venire”) a lui Cristos. Profitul imens al industriaşilor şi capitaliştilor s-a îngrămădit până “în zilele din urmă”. “DOMNUL Oştirilor” a auzit strigătele lucrătorilor. De la întoarcerea Domnului, mare parte din nedreptatea făcută muncitorilor a fost corectată. Protecţia drepturilor muncitorilor este un fenomen al timpului nostru. Să ne gândim la timpul când grevele muncitoreşti erau înăbuşite în sânge cu forţa armelor, pentru a le trece oamenilor pofta să se revolte. Exemple avem din belşug în istoria noastră şi a tuturor popoarelor.
Niciodată înainte în toată istoria umană n-a fost garantat prin lege dreptul muncitorilor de a face presiuni asupra conducerii pentru salarii mai mari şi pentru condiţii de muncă mai bune. Dar atât capitalul cât şi munca sunt marcate de acelaşi păcat, al egoismului. Muncitorii vor continua să-şi ceară tot mai mult drepturile, atât pe cele reale cât şi pe cele închipuite. Conducerea va ceda doar o parte din profituri şi lupta de moarte va continua. Această echilibrare a balanţei dreptăţii între capital şi muncă indică “zilele din urmă” din Iacov 5:1-4. Alt semn că Cristos S-a întors.
Revoluţie şi anarhie
“Căci ziua DOMNULUI este aproape, căci DOMNUL a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii. În ziua jertfei DOMNULUI voi pedepsi pe prinţii şi pe fiii împăratului şi pe toţi cei care poartă haine străine. În ziua aceea, voi pedepsi pe toţi aceia care sar peste prag, pe cei care umplu de violenţă şi înşelăciune casa stăpânului lor.” |ef. 1:7-9.
De-a lungul Erei Creştine, vorbind din punct de vedere economic, au existat în esenţă două clase: “avuţii şi neavuţii”. Faptul că acum există o clasă de mijloc mare, este o particularitate a timpului nostru şi ne plasează în Ziua Domnului. De secole, cei bogaţi au fost de partea bisericii şi statului în exploatarea maselor.
Noi suntem în Ziua Domnului despre care vorbeşte |efania. Ca să compenseze exploatările din trecut, Domnul revenit a pregătit o jertfă din acumulările lacome ale celor bogaţi. Şi oaspeţii (masele) au fost invitaţi să ia parte. Această nivelare economică a avut ca rezultat formarea clasei de mijloc din zilele noastre.
Demonstraţiile, revoltele, conflictele între muncă şi capital se vor înrăutăţi treptat în ziua prezenţei Domnului până când se vor sfârşi într-o anarhie completă. Deja anarhia este aproape de suprafaţă — gata să izbucnească la cea mai slabă provocare.
În timp ce Domnul echilibrează balanţa dreptăţii pentru relele trecutului înfăptuite de clasa proprietarilor, cei din clasa exploatată, prin cererile lor nejustificate şi prin violenţă, dau dovadă că nici ei n-au ceva mai bun de oferit. Pentru că ideologiile lor sunt pătrunse de egoism şi lipsuri, ei nu vor realiza decât un lucru: nimicirea ordinii noastre sociale.
Evenimentele pe care le prezice |efania au loc în Ziua Domnului. Amploarea profeţiei exclude posibilitatea desfăşurării lor într-o zi de 24 ore — sau într-o perioadă mai scurtă. Masele sunt invitate să se împărtăşească din excesul economic al celor bogaţi, şi este necesar timp pentru a se descoperi înşelarea şi violenţa celor exploataţi în revolta lor împotriva ordinii stabilite.
Întreaga orientare revoluţionară a zilelor noastre, cu erupţiile ei periodice de violenţă, este un alt semn că Domnul S-a întors.
Războaie şi pregătiri de războaie
“Pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război! Prefaceţi fiarele plugurilor voastre în săbii şi cosoarele în suliţe. Cel slab să zică: “Sunt tare!” Grăbiţi-vă şi veniţi … şi strângeţi-vă!” Ioel 3:9-11.
Ioel 3:1 identifică timpul evenimentelor din acest capitol, şi anume în timpul strângerii din nou a lui Israel. Cum s-a văzut deja, strângerea din nou a lui Israel este o dovadă a prezenţei lui Cristos; de aceea, în zilele întoarcerii lui Israel, războaiele şi intensificarea pregătirilor de războaie sunt un semn în plus al prezenţei lui Cristos. Un fenomen al erei noastre sunt cele două războaie mondiale, care au afectat fiecare colţ al lumii.
Sociologul Andreski, un cunoscut expert în materie de războaie, scria: “Secolul nostru a fost până în prezent mult mai războinic decât cel precedent”. Revista Time scria în luna martie 1970, că de la începutul secolului al douăzecilea au murit în războaie o sută de milioane de oameni, în timp ce în secolul al nouăsprezecelea au murit numai trei milioane opt sute patruzeci şi cinci de mii. Războaiele şi pregătirile intensificate de războaie sunt o altă dovadă a întoarcerii lui Cristos.
“Cel slab să zică: “Sunt tare!””
Scriptura precedentă din Ioel 3:10 arată că în timpul intensificării războaielor şi pregătirilor de războaie naţiunile slabe spun “sunt tare”. Secole de-a rândul naţiunile mai slabe au împlinit şi satisfăcut poftele naţiunilor mai puternice de teama posibilelor consecinţe. În zilele noastre s-au schimbat lucrurile. La Naţiunile Unite, naţiunile mai slabe se ridică în faţa marilor puteri, înfruntându-le verbal şi influenţându-le ca niciodată înainte. Judecata opiniei mondiale şi politica de forţă limitează hărţuirea naţiunilor mai slabe de către marile puteri.
Cea mai mare putere din lume, Statele Unite, a trăit pe propria piele experienţa dureroasă când “cel slab” a spus “sunt tare!” Este bine cunoscut faptul că în repetate războaie Statele Unite n-au putut duce un război total de frica consecinţelor opiniei mondiale. Sugrumarea economiilor marilor puteri mondiale de către ţările mici, bogate în petrol, este o altă împlinire a acestui semn.
Faptul că naţiunile slabe spun “sunt tare”, este o altă dovadă că Cristos S-a întors.
“Pace şi linişte”
“Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pământ. … Când vor zice: “Pace şi linişte!”, atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei … .” Luca 21:26; 1 Tes. 5:2, 3.
“Ziua Domnului” este marcată de strigătul de pace al naţiunilor pline de teamă care se adună în conferinţe, dar fără folos. Strâmtorarea vine asupra lor în spasme, ca “durerile peste femeia însărcinată”.
În 1907 a fost stabilit un tribunal mondial la Haga, în Olanda, pentru a arbitra disputele internaţionale. Războiul a fost scos în afara legii. “Pacea şi liniştea” au fost asigurate. Apoi lumea a fost zguduită de primul război mondial, cu un impact nemaiîntâlnit în istoria lumii, când întreaga ordine mondială a început să se năruie. În 1938 Neville Chamberlain l-a “domolit” pe Hitler cu o parte din Cehoslovacia şi s-a întors în Anglia spunând, “pace în timpurile noastre”. La puţin timp după aceea, naţiunile s-au încăierat în al doilea război mondial.
De la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, n-a mai fost o asemenea frenezie de eforturi de pace, atât la nivelul Naţiunilor Unite cât şi la nivelul negocierilor între naţiuni individuale. Războaiele şi distrugerile neaşteptate continuă să erupă din când în când şi avem exemple din belşug. Aceste dureri de naştere, pricinuind căderea acestei ordini, vor da naştere Împărăţiei lui Cristos, exact aşa cum a promis El. Eforturile de pace fără precedent dovedesc prezenţa lui Cristos.
“Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa.” Mat. 24:21, 22.
Acest necaz fără precedent este un semn al parousiei (prezenţei, nu venirii) lui Cristos. Creştinii veghetori discern faptul că Cristos este prezent invizibil în timpul acestui “necaz aşa de mare”. De aceea necazul nu poate să se refere la o perioadă de şapte ani între “o răpire tainică” şi întoarcerea Sa vizibilă.*
Istoricii sunt de acord că suntem într-un timp de necaz fără precedent. De exemplu:
“Uitându-ne în urmă din poziţia avantajoasă a prezentului, vedem că izbucnirea primului război mondial a introdus în secolul al douăzecilea “timpul de necaz” … din care civilizaţia noastră n-a ieşit încă în nici un caz. Direct sau indirect, toate convulsiile ultimei jumătăţi de secol provin de la 1914 şi de la Saraievo: cele două războaie mondiale, revoluţia bolşevică, ridicarea şi căderea lui Hitler, continua frământare din Orientul Apropiat şi Îndepărtat, lupta pentru putere între lumea comunistă şi a noastră … .” (Edmond Taylor, Căderea dinastiilor, Doubleday, N.Y., 1963, pag. 16.)
Am văzut că războaiele din secolul al douăzecilea au costat viaţa a o sută de milioane de oameni, dar războaiele fără precedent sunt numai un aspect al acestui mare necaz. Necazul, ca rezultat al prezenţei lui Cristos, este pretutindeni. Niciodată n-a fost atât de larg răspândit şi de intens.
Explozia demografică: Înainte de anul 1650, populaţia s-a dublat la fiecare mie de ani; s-a dublat în 1850 (după două sute de ani); s-a dublat iarăşi în 1930 (numai după optzeci de ani); s-a dublat iarăşi în 1965 (numai după treizeci şi cinci de ani). În 1990 populaţia lumii era de 5,5 miliarde. Până în 2000 a crescut cu un miliard. Anual mor de foame până la cincisprezece milioane. Există treizeci de milioane de refugiaţi şi o sută de milioane fără locuinţă. În fiecare zi mor de foame patruzeci de mii de copii din ţările lumii a treia, în timp ce americanii cheltuie nouă sute de milioane de dolari anual pentru a hrăni câini şi pisici.
Poluarea: În Statele Unite trăieşte 5% din populaţia lumii, dar aruncă anual două sute nouăzeci de milioane tone deşeuri toxice, folosesc 26% din petrolul lumii, eliberează 26% din nitraţii din lume şi 22% din bioxidul de carbon din lume. Deşeurile solide toxice, radioactive şi chimice, contaminează râurile, lacurile şi oceanele. Poluanţii aerului proveniţi din gazele de eşapament şi din industrie produc boli. Numărul oamenilor care mor de boli respiratorii se dublează la fiecare cinci ani. Cancerul de piele cauzat de subţierea stratului de ozon creşte rapid. Ploile acide produc distrugerea pădurilor, care la rândul ei produce “încălzire globală”. Acest efect de seră ar putea topi gheaţa polară, producând creşterea nivelului oceanelor şi ştergerea completă a mii de kilometri de zone dens populate de pe coastă, care ar afecta două miliarde de oameni. Aceasta ar creşte de asemenea dramatic variaţiile de temperatură, care ar atrage după sine secetă şi transformarea zonelor productive în deşert şi ca atare crize de alimente. Oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi de faptul că explozia demografică ar putea grăbi efectele încălzirii globale. Schimbările drastice de climă şi dezastrele economice ar putea atrage după sine războaie pentru supravieţuire.
Crima şi violenţa continuă să crească. În Statele Unite armele automate sunt la îndemâna copiilor. Se estimează că o sută de mii de copii duc arme la şcoală. În oraşele mari se face control la intrarea în şcoală şi coridoarele sunt supravegheate de patrule de poliţie. Există o creştere a criminalităţii în rândul copiilor din toate rasele. Mai demult hoţii furau şi fugeau. Acum bat victima, o violează şi o ucid. Părinţii îşi ucid copiii, copiii îşi ucid părinţii.
Drogurile: războiul împotriva drogurilor este pierdut pentru că profiturile uriaşe corup. În Statele Unite 2,2 milioane sunt dependenţi de droguri tari. În oraşul New York o persoană din patruzeci este dependentă de droguri. Este oare de mirare că rata criminalităţii creşte?
Mişcarea naţiunilor — o altă profeţie remarcabilă
“Vai de cei care doresc “ziua DOMNULUI!” Ce aşteptaţi voi de la ziua DOMNULUI? Ea va fi întuneric, şi nu lumină: ca un om care fuge dinaintea unui leu şi îl întâlneşte un urs, sau care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe. Nu va fi oare ziua DOMNULUI întuneric, şi nu lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?” Amos 5:18-20.
În profeţia lui Amos fuga omului reprezintă experienţele lumii în “timpul de necaz” întunecat. În zorile erei noastre Marea Britanie conducea cel mai întins imperiu de pe pământ. Leul din această profeţie, simbolul naţional al Angliei, ilustra în mod potrivit puternica naţiune care a devorat (colonizat) naţiunile mai slabe. Strânsoarea sufocantă a colonialismului a dus la fuga spre altă formă de guvernare.
Omul din Amos 5:19 a scăpat de leu, dar a dat peste un urs — o formă de guvernare diametral opusă lăcomiei acaparatoare a colonialismului — comunismul! Fosta Uniune Sovietică, “ursul” din profeţia lui Amos, i-a oferit omului altă speranţă de securitate în acest timp de necaz. Neputinţa comunismului de a salva omul s-a dovedit prin căderea acestuia. Naţiunile caută acum altă speranţă de securitate — naţionalismul.
Intrarea în “casa” naţionalismului n-a fost deloc confortabilă pentru lume. Bosnia, Serbia, Germania şi alte naţiuni au căutat securitate în naţionalism, suferind război civil, pagube economice, creşterea urii şi alte rele. În timpul presupusei securităţi a ultranaţionalismului (se vor reuni biserica şi statul?) poporul îşi va pune mâna pe perete. Căutând linişte în structura sprijinitoare a guvernării umane, va fi muşcat de şarpe. Şarpele cel vechi, Diavolul şi Satan, care odată a înşelat neamurile că ele erau împărăţia lui Cristos (Apoc. 12:9), va muşca din nou. Atunci neamurile vor simţi mustrarea lui Dumnezeu în marele timp de necaz.
Mişcarea naţiunilor este încă un semn al “zilei Domnului”, ziua prezenţei lui Cristos.
Există multe alte semne care atestă că Cristos S-a întors deja, dar cele pe care le-am analizat sunt mai mult decât potrivite pentru a lămuri subiectul. “Care va fi semnul parousiei (prezenţei) Tale?” Faptul că am văzut aceste semne împlinite în zilele noastre dovedeşte că trăim în timpul prezenţei secrete a lui Cristos — perioada dinaintea celei în care “orice ochi Îl va vedea”.
CAPITOLUL III
De ce sunt în necunoştinţă unii creştini
Luca 21:34-36 avertizează că la întoarcerea lui Cristos unii creştini sunt în necunoştinţă de prezenţa Sa. Această “zi” vine ca o cursă peste două tipuri de creştini. Unii sunt supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi, iar alţii neglijează Cuvântul şi Spiritul lui Dumnezeu, pentru a urma pe conducători care-i îndrumă greşit.
Studiaţi Luca 21:34-36. Amintiţi-vă că acest capitol vorbeşte despre semnele prezenţei a doua a lui Cristos şi remarcaţi cum creştinii veghetori sunt pregătiţi când vine ziua Domnului asupra lor, în timp ce lumea şi creştinii neglijenţi nu sunt pregătiţi.
Domnul nostru spune: “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi (creştinii) fără veste. Căci ea va veni ca o cursă peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului (lumea). Vegheaţi (asupra voastră înşivă şi asupra cuvântului profeţiei) deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului”.
În Biblia Revizuită, expresia din versetul 36, “ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi”, este o traducere greşită. În Cornilescu este redată corect prin “rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla”.
Ideea din greacă este că creştinii care veghează şi se roagă vor primi putere să treacă prin necazurile din perioada timpurie a acelei “zile”. Remarcăm că Biserica este încă pe pământ. Puterea nu este necesară într-o experienţă de care Domnul te scuteşte, dar Domnul îţi dă putere ca să înduri pericolele pe care creştinii trebuie să le întâmpine în strâmtorare. Totuşi, creştinii neglijenţi sunt prinşi în cursă de aceste pericole. Remarcăm bine implicaţia acestui verset. Creştinii credincioşi sunt aici în timpul unei părţi din perioada de strâmtorare, dar sunt susţinuţi de puterea Domnului.
Biserica trăieşte o parte din strâmtorare
Naum 1:5-8 confirmă acest gând. Versetul 5 arată că munţii se clatină, dealurile se topesc şi toată lumea se cutremură de prezenţa Domnului. Versetul 6 pune întrebarea: “Cine poate sta împotriva indignării Lui?” Versetul 7 răspunde la această întrebare: “DOMNUL este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi El îi cunoaşte pe cei care se încred în El”. “Ziua de necaz” (a se vedea şi Dan. 12:1; |ef. 1:14, 15), care însoţeşte prezenţa Domnului nostru, găseşte Biserica încă aici pe pământ. Şi Domnul este locul lor de scăpare în timpul acestei strâmtorări; în timp ce, în versetul 8, El va urmări pe vrăjmaşii Lui cu nişte valuri ce se varsă peste mal şi cu întuneric.
Studiaţi Psalmul 46:1-6, unde este vorba despre perioada de strâmtorare, care pune capăt lumii prezente. În timp ce pământul se răstoarnă, în timp ce munţii se zguduie în inima mărilor, în timp ce marea spumegă, în timp ce munţii se cutremură, găsim în versetul 4 că Biserica, “cetatea lui Dumnezeu”, este încă pe pământ. De ce oare “ea nu se va clătina” în timpul strâmtorării? Fiindcă este cu Cristos în ceruri? Nu! “Dumnezeu este în mijlocul ei”, în timp ce ea este încă aici pe pământ. Biserica n-ar avea nevoie de această protecţie dacă ar fi deja luată acasă, dar are nevoie de protecţie în timpul necazului, câtă vreme este aici. Dumnezeu o va ajuta nu numai în fazele timpurii, dar, în plus, El “o ajută în revărsatul zorilor”. Biserica va trece numai prin prima parte a strâmtorării înainte de schimbarea învierii. Aceasta nu se poate referi la “sfinţii care vin din strâmtorare”, fiindcă numai Biserica, mireasa lui Cristos, este simbolizată în Scripturi prin cetatea lui Dumnezeu (compară Ps. 46:5 şi Apoc. 21:2).
O privire mai adâncă asupra naturii strâmtorării arătate în Psalmul 46 se obţine din sensul cuvântului munte aşa cum este folosit în Biblie. În Ieremia 51:24, 25, poporul Babilonului, datorită multor victorii militare, este numit un “munte nimicitor”. Vorbind despre naţiunile care s-au împotrivit lui Israel, Isaia 41:15 afirmă că Israel “va treiera munţii” şi “va face dealurile ca pleava”. În Daniel 2:35, 44, 45 se vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu ca despre “un munte mare care a umplut tot pământul”. Astfel vedem că în limbaj biblic munţii sunt simbolul împărăţiilor sau naţiunilor. Apa este adesea simbolul oamenilor (a se vedea Apoc. 17:15). Marea spumegândă ar reprezenta elementele agitate şi anarhiste ale omenirii. Când se spune în Psalmul 46, “chiar dacă valurile mării ar urla şi ar spumega şi s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munţii” şi “s-ar zgudui munţii în inima mărilor”, înseamnă că “marea strâmtorare” va avea ca rezultat nimicirea naţiunilor de către elementele anarhiste ale societăţii.
O altă dovadă că Biserica este încă aici în timpul unei părţi din strâmtorare se găseşte în Matei 24:21. Ne amintim că în Matei 24 sunt prezentate o serie de semne sau evenimente care arată nu venirea iminentă, ci prezenţa tainică a lui Cristos. Veghetorii credincioşi vor discerne aceste semne ale prezenţei lui Cristos. În Matei 24:21 se vorbeşte despre o perioadă de necaz fără precedent, care este unul din semnele prezenţei lui Cristos; şi veghetorii credincioşi vor vedea aceste semne. De aceea, o parte a Bisericii va fi pe pământ când începe strâmtorarea şi o va observa ca un semn al prezenţei lui Cristos.
Acestea sunt numai câteva scripturi care arată că Biserica va fi încă pe pământ în timpul unei părţi din strâmtorare.
Perioada de strâmtorare este de şapte ani?
Scripturile se referă în diferite moduri la perioada de strâmtorare, după cum urmează:
“Un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi”, în Matei 24:21; “un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”, în Dan. 12:1; “o zi de necaz”, în Isaia 22:5, Obadia 14, Naum 1:7, Habacuc 3:16, |efania 1:15, Ezechiel 7:7. Este interesant de remarcat că nicăieri în aceste scripturi referitoare la necaz nu este menţionată o perioadă de şapte ani. Mulţi fundamentalişti nu ştiu că “strâmtorarea de şapte ani” este în mod greşit luată ca bază din Daniel 9:24-27 — un verset care n-are nimic de-a face cu “necazul” care încheie Veacul Creştin. (A se vedea Anexa B, pag. 71-74 pentru o analiză detaliată cu privire la “Originea şi evaluarea scripturală a Teoriei strâmtorării de şapte ani”.
CAPITOLUL IV
“Răpiţi împreună”
Pavel, vorbind despre arătarea Domnului nostru Isus Cristos, o numeşte “fericita noastră nădejde” (Tit 2:13). Ce fericită nădejde într-adevăr, să fim în cele din urmă uniţi cu Cristos, mirele nostru iubit. Curând lupta se va sfârşi, truda şi suferinţa vor trece. Curând vom avea bucuria să-L vedem faţă în faţă şi să avem comuniune cu El de-a lungul eternităţii. Creştinii au aşteptat mult a doua venire a lui Cristos; ei s-au rugat cu ardoare pentru timpul când vor fi uniţi cu Cel pe care au ajuns să-L iubească atât de mult. Multe cântări au la bază gânduri înălţătoare despre acest moment glorios. Un cuvânt care reiese din această aşteptare bucuroasă este “răpirea”. Este bine însă să ne convingem dacă ideea populară despre răpire este scripturală sau nu. O examinare a scripturilor despre învierea sfinţilor arată că la întoarcerea lui Cristos sunt înviaţi “morţii în Cristos”; apoi, în perioada dintre întoarcerea Sa şi stabilirea deplină a Împărăţiei Sale, sfinţii în viaţă sunt adunaţi la El individual când mor, de-a lungul unei perioade de timp.
Ce spun Scripturile
1 Tesaloniceni 4:16, 17 descrie învierea sfinţilor la a doua prezenţă a lui Cristos. Să remarcăm ordinea în timp între învierea celor “morţi în Cristos” şi sfinţii în viaţă care sunt “răpiţi”.
“Căci Însuşi Domnul … Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei … ca să întâmpinăm pe Domnul … .”
Acest verset arată clar că mai întâi Cristos învie pe sfinţii care sunt “morţi”, care au adormit în moarte de la prima venire a Sa încoace. “Apoi” (după aceea, în greacă “epeita”) sfinţii în viaţă sunt “răpiţi” ca să-L întâmpine pe Domnul. Contrastul dintre “întâi” şi “apoi” arată o diferenţă în timp. Pavel nu ne spune aici cât de lungă este diferenţa în timp, dar alte scripturi o spun. Remarcaţi un alt punct important. În mod evident, expresia “răpiţi împreună cu ei” nu arată timpul, ci mai degrabă locul unde vor fi împreună, pentru că în 1 Tesaloniceni 5:10, acelaşi cuvânt grecesc hama este iarăşi tradus “împreună” şi arată clar locul. “Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem fie că dormim, să trăim împreună cu El.” Astfel, nimic din 1 Tesaloniceni 4:16, 17 nu indică faptul că “cei morţi în Cristos” şi Biserica în viaţă sunt luaţi în acelaşi timp.
Şi 1 Corinteni 15:51, 52 descrie cele două părţi ale învierii sfinţilor. “Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la (în timpul) cea din urmă trâmbiţă.” Cuvântul “la” este o traducere slabă. Rotherham îl traduce corect “în timpul”. (Niţulescu de asemenea, “în sunetul” — n. e.) Expresia “cea din urmă trâmbiţă” implică faptul că înainte au fost şi alte trâmbiţe. Singurul alt loc în Noul Testament unde se face referire la trâmbiţe este Apocalipsa, unde sunt o serie de şapte trâmbiţe. Unii cred în mod greşit că trâmbiţa din 1 Corinteni 15:52 sună în timpul unei “răpiri tainice” şi este urmată de o “strâmtorare de şapte ani”, în timpul căreia, printre alte evenimente, cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa sună în mod literal. Totuşi, din moment ce trâmbiţa din 1 Corinteni 15:52 este numită ultima trâmbiţă, ea trebuie să corespundă cu ultima din cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa. Aceasta ar însemna că cele şase trâmbiţe de dinainte au sunat deja. Sunetul celor şase trâmbiţe evident nu este literal, deoarece acest sunet trebuie să atragă atenţia întregii lumi. De aceea, putem conchide în mod raţional că cele şase trâmbiţe sunt simbolice. Şi dacă primele şase sunt simbolice, atunci şi a şaptea este simbolică. Dovada scripturală că trâmbiţa în sens simbolic este o vestire a adevărului va fi tratată mai târziu. În această perioadă de sunare a ultimei trâmbiţe va avea loc învierea Bisericii. “Ziua Domnului” este şi “ziua în care va răsuna cornul” (|ef. 1:15, 16). Această trâmbiţă simbolică, vestirea adevărului, sună în timpul întregii “zile a Domnului”.
“Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi”
Unii au dormit în moarte până la învierea lor la întoarcerea Domnului. Dar creştinii care trăiesc în timpul prezenţei lui Cristos sunt schimbaţi într-o clipeală de ochi, fără să doarmă în moarte. Fiecare, în momentul morţii, este ridicat la nemurire.
Apocalipsa 14:13 ne dă elementul timp al învierii sfinţilor care sunt în viaţă la întoarcerea lui Cristos: “Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul … ei se vor odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează”. Toţi sfinţii, chiar şi cei care trăiesc astăzi, sunt consideraţi “morţi” în acest text.
“Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Colos. 3:3). Aceşti “morţi” mor. Prin cuvintele “de acum încolo” este indicat un punct în timp. Punctul în timp este întoarcerea lui Cristos. Versetele precedente descriu evenimentele din timpul prezenţei lui Cristos; apoi Apocalipsa 14:13 vorbeşte despre ceva ce are loc “de acum încolo”, adică de la întoarcerea lui Cristos. Ferice de sfinţii care mor din acel moment încolo, pentru că, deşi se odihnesc de muncile lor în trup, ei nu trebuie să aştepte în somnul morţii. “Faptele” lor îi urmează imediat ce sunt înviaţi ca să-L întâmpine pe Domnul. Astfel vedem că aceste versete învaţă învierea sfinţilor adormiţi la întoarcerea Sa; şi apoi o înviere individuală a sfinţilor rămaşi în viaţă pe măsură ce fiecare moare şi este schimbat “într-o clipeală din ochi”.
Problema citării parţiale
Spre a se dovedi adunarea instantanee a sfinţilor în viaţă la Cristos, în văzduh, se folosesc unele versete din Marea Profeţie a Domnului nostru. Se va vedea însă că acestea n-au nimic de-a face cu luarea la cer a sfinţilor în viaţă.
“Vă spun că în noaptea aceea doi inşi vor fi în acelaşi pat: unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată; doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Luca 17:34-36.
Acesta este un exemplu clasic al pericolului citării parţiale. În baza acestei citări parţiale s-ar putea gândi că cei care sunt luaţi sunt răpiţi la cer, dar versetul 37 exclude această posibilitate:
“Şi răspunzând, ucenicii i-au zis: “Unde, Doamne?” Iar El le-a spus: “Unde va fi trupul, acolo se vor strânge şi vulturii”.”
Curiozitatea ucenicilor a fost stârnită de afirmaţia lui Isus că doi oameni vor fi în anumite situaţii şi unul va fi luat. Ei au întrebat în mod specific unde vor fi luaţi. Remarcaţi că Isus n-a spus că ei vor fi răpiţi împreună cu El la întoarcerea Lui. Răspunsul Lui este: “unde este trupul, acolo se strâng vulturii”. Unii cred că trupul la care se referă aici este trupul lui Isus. Dar Matei 24:28 specifică faptul că trupul la care se adună vulturii este un trup mort sau stârv. Lecţia despre vultur din Iov 39:30 confirmă că aceasta este semnificaţia trupului. Mai mult, dacă trupul s-ar referi la trupul literal al lui Isus, atunci vulturii ar trebui să fie şi ei literali şi astfel pasajul n-ar avea nici un sens. Atât trupul cât şi vulturii sunt simbolici. Isus, evident, Îşi bazează această lecţie pe două caracteristici ale vulturilor, găsite în Iov 39:27-30: capacitatea vulturului de a-şi vedea prada (hrana) de departe şi voinţa lui de a merge la mare distanţă ca să-şi procure această hrană — unde este trupul (hrana), acolo va fi vulturul. Scripturile compară în această privinţă pe creştinii credincioşi cu vulturii. Ei au capacitatea să vadă sau să discearnă hrana spirituală de departe şi merg la distanţe mari ca să şi-o procure.
O masă îmbelşugată
Lecţia din Luca 17:34-36 este minunată. Ne amintim că Luca 17 şi Matei 24 sunt relatări ale Marii Profeţii a Domnului nostru în care El dă semne ale parousiei, prezenţei Sale. Biserica în viaţă nu poate fi răpită în momentul întoarcerii lui Cristos, pentru că ei vor fi aici pe pământ văzând semnele prezenţei Lui. Dar relaţia lor cu Domnul revenit este binecuvântată şi unică.
Capitolele 2 şi 3 din Apocalipsa descriu şapte Biserici. Mulţi creştini care cred Biblia susţin ideea că acestea reprezintă şapte etape ale Bisericii de-a lungul Veacului Evanghelic. Către Filadelfia sau etapa a şasea, Domnul spune: “Iată, Eu vin curând” (Apoc. 3:11). Dar către Laodiceea sau etapa a şaptea a Bisericii, Domnul spune: “Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, Eu voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”. Apoc. 3:20.
La încheierea etapei a şasea a istoriei Bisericii, venirea Domnului este iminentă (“Iată, Eu vin curând”). Dar Domnul este de fapt aici în timpul celei de-a şaptea etape sau etapa Laodiceea a Bisericii. Dacă cineva bate la uşa noastră, el nu vine mai târziu, ci este prezent. Noi am putea refuza să auzim bătaia, sau am putea refuza să deschidem uşa, dar aceasta nu anulează faptul că acel cineva a sosit.
Tot aşa este şi cu Domnul nostru revenit. Semnele împlinite din Marea Profeţie a Domnului nostru sunt dovezi că ne aflăm în a şaptea sau în etapa Laodiceea a istoriei Bisericii, perioada în timpul căreia Domnul este prezent şi o parte din Biserică este rămasă aici pe pământ. Am putea refuza să-I auzim bătaia, adică să refuzăm să înţelegem adevărul prezenţei Sale, sau chiar să refuzăm să deschidem uşa inimilor noastre Domnului revenit. Cu toate acestea, El este prezent fie că acceptăm, fie că nu.
Pentru cei care acceptă acest adevăr, este un mare ospăţ spiritual. Ei cinează împreună cu Domnul lor revenit. Acest ospăţ din adevăr, care trebuie să fie partea binecuvântată a Bisericii de pe pământ când Se întoarce Domnul, este de asemenea menţionat în Luca 12:37-40:
“Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de ei dacă-i va găsi aşa. Să ştiţi că dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas ar veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi deci fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Biserica credincioasă va veghea pentru întoarcerea Domnului. Când El Se întoarce, ei recunosc aceasta şi El îi serveşte cu un ospăţ special din adevăr. Acest ospăţ nu este în cer. Din el se împărtăşesc servitorii veghetori pe pământ. Aceste versete descriu condiţiile binecuvântate ale creştinilor credincioşi care rămân pe pământ o perioadă de timp după întoarcerea Domnului nostru. Când Domnul Se întoarce, clasa vulturilor, creştinii credincioşi, se vor aduna la acest ospăţ spiritual bogat. A doua lecţie este că vulturul poate vedea hrana de departe şi merge la mare distanţă ca să şi-o procure. Apocalipsa 18:1-5 relevă ce înseamnă această călătorie.
Fuga din Babilon
“După aceste lucruri am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare autoritate; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas puternic şi a zis: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al demonilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâcioase. Pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei desfrâului ei şi împăraţii pământului au comis adulter cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei!” Apoi am auzit în cer alt glas, care zicea: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!” Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.” Apoc. 18:1-5.
Mulţi cred că îngerul puternic din primul verset este Domnul nostru revenit. Cuvântul grecesc angelos, care aici este tradus “înger”, înseamnă pur şi simplu “sol”. Apocalipsa 20:1-3 foloseşte de asemenea cuvântul “înger” sau “sol”, când se referă la Cristos venind din cer şi legându-l pe Satan. Maleahi 3:1-3, un pasaj paralel la Apocalipsa 18:1-5, vorbeşte despre Domnul nostru revenit ca despre “Solul legământului”.
Domnul nostru revenit, îngerul puternic din Apocalipsa 18:1, luminează pământul cu slava Sa. (Vom trata mai târziu şi alte versete care arată o mare lumină a adevărului în fiecare domeniu — ştiinţific, umanitar, filosofic, religios etc., care face să se cutremure pământul. Psalmul 97:1, 4.
Apocalipsa 18:2-4 arată că Domnul revenit are un mesaj împotriva Babilonului. Cei mai mulţi sunt de acord că Babilonul este sistemul creştin fals. Apocalipsa 17:5 indică atât un sistem mamă cât şi sisteme fiice. Prin urmare, Babilonul reprezintă un număr de sisteme creştine false. Remarcăm diferenţa între căderea Babilonului din Apocalipsa 18:2-4 înainte de a veni pedepsele peste el, şi distrugerea Babilonului din Apocalipsa 18:8 când vin pedepsele. De aceea, Domnul este prezent o perioadă de timp înainte de nimicirea Babilonului. Înainte de a Se întoarce, Domnul a încercat să “vindece” Babilonul (Ier. 51:9), dar el a refuzat să fie “vindecat”, şi când S-a întors l-a respins din favoare. Apocalipsa 18:2-4 se referă la căderea Babilonului din favoarea divină. Apoi în Apocalipsa 18:4, Domnul nostru revenit are un mesaj pentru toţi creştinii adevăraţi din Babilon: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei”.
Domnul revenit a promis un mare ospăţ spiritual din adevăr, deşi cei mai mulţi creştini sunt în Babilon la întoarcerea Sa. Exact aşa cum vulturul poate vedea hrana de departe şi călătoreşte la mare distanţă ca să şi-o procure, tot aşa creştinii credincioşi vor discerne lipsa hranei spirituale din Babilon şi vor pleca. Ei trebuie să fugă din Babilon (Ier. 51:6) pentru a se bucura de ospăţul spiritual al Domnului revenit.
Aplicarea Apocalipsei 18:1-5 la începutul perioadei prezenţei lui Cristos, în timpul căreia sfinţii în viaţă sunt răpiţi treptat la Domnul, îşi găseşte confirmarea în Apocalipsa 14. Elementul timp şi mesajul din Apocalipsa 14:8 sunt exact aceleaşi cu cele din Apocalipsa 18:2.
“Apoi a urmat un alt înger, al doilea, zicând: “A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei!”” Apoc. 14:8.
În perioada când se anunţă căderea Babilonului din favoare se aplică cuvintele “de acum încolo” din Apocalipsa 14:13: “Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul”. Am văzut deja că Apocalipsa 14:13 dovedeşte învierea individuală a Bisericii celei vii de-a lungul unei perioade de timp. Sincronizarea elementului timp din Apocalipsa 18:1-5 şi Apocalipsa 14 sunt dovezi în plus că la întoarcerea Domnului nostru are loc o înviere treptată a Bisericii în viaţă, nu o strângere instantanee la El.
Lecţia din Luca 17:34-37 este importantă pentru toţi creştinii care trăiesc acum în timpul prezenţei Domnului nostru. Vulturii din versetul 37 sunt simbolul creştinilor credincioşi. Şi patul, moara şi câmpul din versetele 34-36 sunt simbolice. Ele reprezintă diferite condiţii spirituale din bisericile nominale. Cei de la moară, de pe câmp, din pat, care sunt luaţi, îi reprezintă pe creştinii credincioşi. Când Se întoarce Domnul, El Îşi cheamă poporul afară din Babilon. El îi atrage aşa cum vulturii sunt atraşi de hrana pentru care au vedere ascuţită şi poftă de ea. Cei veghetori şi vrednici sunt luaţi, adică părăsesc Babilonul, iar ceilalţi sunt lăsaţi să aibă parte de pedepsele care nimicesc Babilonul. Hrana de “adevăr prezent” oferită acum de Domnul nostru prezent îşi are efectul intenţionat, de a strânge pe sfinţii Săi prin ea şi la ea. Nu este strângerea mai multor oameni împreună sau într-o altă denominaţie, ci o strângere la Cristos, adevăratul şi singurul Domn şi Învăţător.
Încă o dovadă
Încă o dovadă că cel din pat, cel de la moară şi cel de pe câmp (Luca 17:34-36) nu simbolizează Biserica în viaţă răpită la cer, se găseşte în Luca 17:30-33.
“La fel va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, iar bunurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; cine va fi la câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot. Cine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi cine o va pierde o va păstra.” Luca 17:30-33.
Dacă, aşa cum cred unii, creştinii în viaţă sunt luaţi, răpiţi instantaneu, atunci cei care sunt luaţi n-au timp să aleagă sau să facă altceva. Acest lucru este contrar versetelor 30-33. Când Fiul Omului este descoperit, cel de pe câmp are posibilitatea să se întoarcă şi cel de pe acoperişul casei poate hotărî să coboare în casă ca să-şi ia lucrurile. Aceste versete sunt în armonie cu Luca 17:34-37, unde, asemenea vulturilor, cel din pat, de la moară şi de pe câmp sunt strânşi la un ospăţ.
Când Domnul Se întoarce şi Îşi cheamă poporul afară din Babilon (bisericile nominale), cei de pe acoperişul casei (creştinii cu un grad mai mare de spiritualitate) ar trebui să plece imediat fără a mai lua nici o povară babiloniană cu ei. Şi chiar când fuga din Babilon este începută, nici unul să nu se întoarcă înapoi cum a făcut soţia lui Lot. Versetul 32.
Versetul 33 confirmă de asemenea că aceste versete se referă la o condiţie de separare aici pe pământ. Remarcăm că după ce cineva este luat, el tot mai are posibilitatea să se întoarcă. După ce începe strângerea, cursul faptelor sale va determina dacă îşi va pierde sau îşi va câştiga viaţa.
Din scripturile precedente, discutate în acest capitol, este evident că schimbarea instantanee şi învierea atât a celor în viaţă cât şi a celor morţi în Cristos în momentul întoarcerii Sale, nu este un concept scriptural. 1 Corinteni 15:50, 51 şi 1 Tesaloniceni 4:16, 17 arată că toţi creştinii credincioşi care au murit înainte de a doua venire vor fi înviaţi ca să fie împreună cu Domnul lor la întoarcerea Sa. De la acel timp înainte, Apocalipsa 14:13 arată că membrii în viaţă ai Bisericii de pe pământ vor fi răpiţi în mod individual la Domnul lor revenit, pe măsură ce-şi termină cursul pe pământ. Multe scripturi arată că Domnul revenit Se va descoperi într-un mod foarte deosebit creştinilor credincioşi de pe pământ şi le va oferi un ospăţ bogat de adevăr spiritual.
CAPITOLUL V
“Orice ochi Îl va vedea”
Stabilind pe baze scripturale că a doua venire a lui Cristos începe cu o prezenţă ascunsă, invizibilă, care poate fi văzută numai de Biserică prin ochiul credinţei, se ridică în mod logic întrebarea: descoperirea viitoare pentru întreaga omenire implică vedere mintală, sau vedere literală?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să fie căutată armonia între aceste două declaraţii scripturale. Matei 24:30-31 şi Apocalipsa 1:7, luate literal, ar putea fi interpretate în sensul că toţi oamenii Îl vor vedea pe Cristos revenit cu ochii naturali. Pe de altă parte, următoarele patru scripturi stabilesc cu claritate că după ce Cristos S-a înălţat la cer omenirea nu-L va mai vedea, nici n-ar mai putea să-L vadă cu ochiul natural.
(1) “Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi” (Ioan 14:19). Aceasta este o afirmaţie clară a lui Isus chiar înainte de moartea şi învierea Sa, că lumea nu-L va mai vedea niciodată. Apoi El adaugă că “voi”, apostolii şi toată Biserica Îl vor vedea iarăşi. De ce? Pentru că “şi voi veţi trăi”. Aşa cum Cristos a fost înviat, la fel şi urmaşii Săi credincioşi vor fi înviaţi la a doua venire a Sa. “Lumea nu Mă va mai vedea.” Când Cristos Se va întoarce, lumea nu-L va mai vedea cu ochiul natural, dar urmaşii Săi Îl vor vedea când vor fi răpiţi împreună cu El în corpurile primite la înviere. 1 Ioan 3:2.
(2) Evrei 1:1-3 ne spune că Cristosul glorificat este reprezentarea exactă a Fiinţei Tatălui. Coloseni 1:15 vorbeşte despre Cristos, care “este chipul Dumnezeului Celui nevăzut”. Aceste scripturi ne arată că atunci când Cristos S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu, El a fost reprezentarea exactă a Tatălui. Din 1 Timotei 6:16 aflăm că Cristos “locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea„. Dacă nici un om nu-L poate vedea pe Cristos după înălţarea Sa, pentru că El este reprezentarea exactă, slăvită a Tatălui ceresc, atunci nici un om nu-L poate vedea nici pe Cristosul slavei revenit.
(3) Fapte 22:6-8 şi 11-14 arată că o simplă sclipire din gloria Cristosului glorificat l-a orbit complet pe Saul din Tars. A fost nevoie de puterea lui Dumnezeu prin Anania pentru a i se reda şi numai parţial vederea lui Saul.
(4) Luca 17:20 arată că Împăratul Isus Se va întoarce neobservat. Capitolul 17 din Luca vorbeşte despre a doua prezenţă a lui Cristos, când El Se întoarce să-Şi stabilească împărăţia. Versetul 20 spune: “Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel încât să atragă atenţia”. Dacă întoarcerea lui Cristos ar fi văzută de oameni, atunci Împărăţia lui Dumnezeu ar fi şi ea văzută.
Literal sau simbolic?
Aceste patru scripturi arată că Cristosul glorificat nu va fi şi nu poate fi văzut la întoarcerea Sa. Totuşi, Apocalipsa 1:7 şi Matei 24:30 par să indice că întreaga omenire Îl va vedea pe Domnul revenit. Va fi aceasta prin vedere naturală sau prin înţelegere mintală (ca, de exemplu, când spunem, “văd, înţeleg ce vrei să spui”)? În calitate de creştini, nu ne putem permite să ne bazăm concluziile numai pe anumite scripturi şi să nu ţinem seama de altele care nu se potrivesc cu vederile noastre. Trebuie să acceptăm îndemnul “Străduieşte-te (studiază) să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător … care împarte drept Cuvântul adevărului”. Singurul mod corect de a stabili ideea corectă a unei doctrine biblice este să se adune toate scripturile despre acel subiect şi apoi să se împartă drept, adică să se caute armonia lor. Numai atunci putem fi siguri de înţelegerea corectă. Dacă se adună toate scripturile asupra unui subiect, ele se vor armoniza, nu se vor contrazice.
Se admite în general că anumite scripturi sunt simbolice; de exemplu smochinul din Matei 24:32 care reprezintă naţiunea lui Israel şi vulturii din Luca 17:37 care simbolizează pe creştinii credincioşi. Problema este, cum să determinăm dacă un pasaj este literal sau simbolic. Ori de câte ori o interpretere literală încalcă raţiunea sau plasează pasajul în antagonism direct cu expresiile clare ale Scripturii, este un indiciu bun că pasajul trebuie considerat a fi figurat. Interpretarea lui ca simbol însă trebuie căutată în armonie cu pasajele evident clare şi literale.
Ne amintim că Ioan 14:19; 1 Timotei 6:16; Fapte 22:6-8, 11-14 şi Luca 17:20 sunt expresii clare care arată că Domnul nostru revenit nu poate fi văzut şi nu va fi văzut de ochiul uman. Aceste scripturi ar trebui citite şi recitite. Ele sunt expresii literale care nu pot fi luate simbolic.
Vederea mintală
Acum, în vederea analizării celeilalte grupe de scripturi (Mat. 24:30-31 şi Apoc. 1:7), care spun că toţi oamenii Îl vor vedea pe Domnul revenit, sunt ele literale sau simbolice? În ambele texte, cuvântul grecesc tradus “vedea” este optomai. Următoarea definiţie este din Dicţionarul explicativ al Cuvintelor Noului Testament de W. E. Vine:
OPTOMAI — a vedea; folosit (a) la modul obiectiv, cu referire la o persoană sau la un lucru văzut, sau (b) la modul subiectiv, cu referire la o impresie lăuntrică sau la o experienţă spirituală sau o ocupaţie mintală.
Astfel vedem că optomai poate însemna fie vedere literală, fie percepţie mintală. Cele ce urmează sunt exemple ale modului în care cuvântul grecesc optomai este folosit în Scriptură pentru a exprima înţelegere mintală:
Luca 3:6 — “Şi orice făptură va vedea (optomai) mântuirea lui Dumnezeu.” Noi nu vedem în mod literal mântuirea, ci o înţelegem.
Ioan 1:51 — “Apoi (Isus) i-a zis (lui Natanael): “Adevărat, adevărat vă spun că de acum încolo veţi vedea (optomai) cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”.” Natanael n-a văzut niciodată literal aceasta. Într-o aluzie la scara lui Iacov, Isus spune că Fiul Omului va deveni adevărata scară de comunicare între cer şi pământ.
Încă trei exemple de optomai se găsesc în următoarele versete:
— Apocalipsa 19:10: “Fereşte-te(optomai) să faci una ca aceasta!”
— Matei 27:4: “Ce ne pasă nouă? … Treaba (optomai) ta.„
— Matei 27:24: “Eu sunt nevinovat … Treaba (optomai) voastră.”
Aceste scripturi arată că în Biblie se foloseşte optomai, tradus “a vedea” în Matei 24:30-31 şi Apocalipsa 1:7, cu sensul simbolic de înţelegere mintală.
O citire atentă a textului Matei 24:30-31 şi din Apocalipsa 1:7 relevă nişte termeni care arată că sunt simboluri, şi de fapt sunt folosiţi adesea în Biblie ca simboluri. De exemplu, în următorul citat din Matei 24:30-31, cuvintele folosite adesea în sens simbolic sunt date aici în caractere cursive: “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului, atunci toate popoarele pământului se vor boci şi vor vedea(optomai) pe Fiul Omului venind pe noriicerului cu putere şi cu mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu un răsunet puternic de trâmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului la cealaltă”.
Scriptura aceasta pur şi simplu nu poate fi luată literal. Pentru a o armoniza cu altele se cere o interpretare simbolică. De exemplu, unii aplică această scriptură la sfinţii în viaţă răpiţi cu Cristos la cer. Dar aici, în Matei 24:30-31, ei sunt adunaţi “de lao margine a cerului la cealaltă”. Dacă s-ar înţelege literal, sfinţii ar fi deja în ceruri când Se întoarce Cristos, şi această scriptură ar învăţa că sfinţii ar fi scoşi atunci din ceruri şi nu luaţi la ceruri. Aceasta exclude o interpretare literală a lui Matei 24:30, 31. Ea spune de asemenea că ei vor fi adunaţi din “cele patru vânturi”. Sunt adunaţi sfinţii din cele patru vânturi literale? Cei care susţin şi învaţă ideea populară despre răpire recunosc această problemă şi spun că cele patru vânturi şi cerurile din versetul 31 sunt simboluri ale faptului că Biserica va fi adunată din toate părţile pământului. Totuşi, aceasta prezintă o şi mai mare problemă. După ce regulă putem spune că “ceruri” este simbol în versetul 31, şi totuşi să insistăm că este literal în versetul 30, unde se menţionează “semnul Fiului Omului în ceruri” şi “venind pe norii cerului„? Matei 24:30-31 este ori literal ori simbolic; nu poate fi în două feluri. O aplicare literală nu are sens; de aceea ambele versete trebuie să fie în întregime simbolice.
Sensul simbolic al lui Matei 24:30-31
Cer şi ceruri sunt adesea simbolul sistemelor religioase corupte (2 Pet. 3:5-10; Isa. 34:4-5; Ioel 2:9-11). A vedea poate însemna percepţie mintală (Mat. 27:4, 24; Luca 3:6; Ioan 1:51; Apoc. 19:10). Norii reprezintă adesea necaz, ca în Ioel 2:1-2, un text paralel la Matei 24:30-31. Îngeri este tradus din cuvântul grecesc angelos care înseamnă literal sol şi se referă adesea la orice mesager al lui Dumnezeu (Apocalipsa 2 şi 3, cei şapte îngeri sau trimişi ai Bisericii). Trâmbiţele sunt adesea folosite ca simbol al vestirii adevărului (1 Cor. 14:8; Ioel 2:1).
Cu aceste simboluri în minte, cuvintele din Matei 24:30, 31 devin pline de sens. Aici Învăţătorul ne spune în versetul 30 că unul din primele semne sau dovezi ale întoarcerii Sale va fi în cer, adică în sistemele religioase corupte. Versetul 29 vorbeşte despre clătinarea puterilor cerurilor. Influenţele revoluţionare agnostice s-au infiltrat în biserici. Bătălia care a urmat între fundamentalişti şi modernişti a sfâşiat grav cerurile bisericii. Catolicismul a fost zguduit de asemenea. Fiul Omului vine pe “norii cerului”, adică în timpul acestui necaz care clatină bisericile. Relatarea lui Luca adaugă “strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă”. Această strâmtorare mondială atât în biserici cât şi în lume va creşte în intensitate până când toate popoarele pământului se vor jeli din pricina ei. În cele din urmă “vor vedea (discerne) pe Fiul Omului venind pe norii” strâmtorării, adică îşi vor da seama că strâmtorarea este rezultatul întoarcerii Domnului nostru. În timp ce cerurile (bisericile nominale) din Matei 24:30 sunt clătinate, versetul 31 arată că Domnul revenit va “trimite pe îngerii (mesagerii) Săi cu un răsunet puternic de trâmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor (sistemelor bisericeşti corupte) până la cealaltă”. Apocalipsa 18:1-4, un pasaj paralel, confirmă că această trâmbiţă este vestirea adevărului. Prin această mare vestire a adevărului, servitorii credincioşi ai lui Dumnezeu vor chema poporul Domnului să iasă din Babilon.
Sensul simbolic al Apocalipsei 1:7
“Iată, El vine cu norii (într-un timp de strâmtorare) şi orice ochi Îl va vedea (optomai, discerne; pe măsură ce necazul se va intensifica, va deveni mai evident că ziua mâniei lui Dumnezeu a sosit), şi cei care L-au străpuns (naţiunea evreiască va discerne în mod deosebit prezenţa lui Cristos în faza din urmă a timpului de strâmtorare când ei vor fi scăpaţi de invazia mai multor popoare — Ezec. 38, 39; Zah. 12:10). Şi toate seminţiile pământului vor plânge din pricina Lui (pe măsură ce ziua mâniei se va intensifica, toţi vor avea parte de multă suferinţă şi durere).”
Apocalipsa 1:7 nu poate fi luat literal deoarece aceia care L-au străpuns în mod literal pe Isus au murit demult. Dacă “cei care L-au străpuns” simbolizează pe poporul evreu aflat în viaţă, atunci “norii” şi “orice ochi” care-L va vedea trebuie să fie de asemenea simbolice.
Astfel găsim că Biblia nu se contrazice. Multe scripturi arată clar că Domnul revenit nu poate fi văzut în mod literal de om. În armonie cu aceasta, cele câteva scripturi care spun că omenirea Îl va vedea pe Cristos revenit, sunt evident simbolice şi arată o discernere mintală a prezenţei lui Cristos.
(O dovadă scripturală mai detaliată în legătură cu explicaţia simbolică a lui Matei 24:30-31, Apocalipsa 1:7 şi a tuturor celorlalte scripturi în care cuvântul “a vedea” arată percepţia mintală a întoarcerii lui Cristos, se găseşte în Anexa C, pag. 75-86).
CAPITOLUL VI
Omul păcatului
În a doua epistolă către Tesaloniceni, apostolul Pavel arată că două evenimente trebuie să preceadă a doua prezenţă a Domnului nostru: (1) o mare depărtare de la credinţa iniţială, apostolică; şi (2) apariţia omului păcatului, Anticristul (2 Tes. 2:3). Nici o interpretare a celei de-a doua veniri a Domnului nostru care nu reuşeşte să identifice aceste două evenimente n-ar trebui luată în serios. După ce am dovedit că Domnul nostru S-a întors deja, acum vom continua prin a arăta că omul păcatului a venit într-adevăr, împlinind fiecare detaliu al descrierii profetice.
Să remarcăm însă mai întâi dezacordul unora dintre vederile curente cu această profeţie. Unii pretind că Domnul Isus vine mai întâi în secret ca să-Şi ia sfinţii şi apoi apare omul păcatului. La acest punct este instructivă o examinare a unei erori făcute de Biserica timpurie. Recunoscând faptul că Cristos trebuia să vină în mod invizibil, ca un hoţ (1 Tes. 5:4; Apoc. 16:15), unii credincioşi din timpul lui Pavel au ajuns la concluzia că Isus era deja prezent şi că, prin urmare, învierea celor morţi în Cristos a avut loc deja (2 Tes. 2:1-2; 2 Tim. 2:18). Ca să corecteze această greşeală, Pavel a găsit necesar să-i sfătuiască: “Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră … ca şi cum ziua Domnului ar fi venit (în greacă, enistemi) chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, căci nu va veni înainte de a fi venit lepădarea de credinţă şi de a se fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării” (2 Tes. 2:2, 3). Remarcăm, prezenţa invizibilă a lui Cristos este precedată, nu urmată de descoperirea lui Anticrist. De asemenea, versetele 1 şi 3 arată că omul păcatului precedă două evenimente: (1) “venirea Domnului”; şi (2) “strângerea noastră laolaltă la El”. Aceasta elimină posibilitatea luării la cer a creştinilor înainte ca omul păcatului să fie descoperit.
Ar trebui să se observe mai departe că Pavel n-a încercat să le corecteze greşeala întrebându-i dacă l-au văzut pe Isus cu ochii lor naturali, sau au auzit o trâmbiţă literală, sau dacă au văzut un număr mare de creştini dispărând deodată. Dacă astfel de argumente ar fi fost potrivite, Pavel le-ar fi folosit cu siguranţă. Ideea de prezenţă invizibilă era deci corectă: Ziua Domnului va veni în linişte, ca un hoţ asupra lumii şi mulţi vor fi surprinşi de venirea ei neaşteptată (1 Tes. 5:2-4). Greşeala credincioşilor din zilele acelea nu era cu privire la ce să aştepte, ci când. Aşteptând cu mare nerăbdare întoarcerea lui Cristos, ca o împlinire a tuturor speranţelor lor, ei erau înclinaţi să accepte fără spirit critic orice învăţătură, până acolo încât să creadă că Domnul lor cel mult aşteptat era prezent, sau era aproape venit.
“Taina fărădelegii”
Să citim din nou 2 Tesaloniceni 2:3-8. În versetele 7 şi 8, Pavel numeşte pe “omul păcatului” “taina fărădelegii” şi spune că “ea”, nu “el”, începuse deja să lucreze în timpul lui. Acesta nu poate fi un om literal; acum ar fi în vârstă de aproape două mii de ani. De ce l-a numit Pavel “omul păcatului”, “taina fărădelegii”? Ne amintim de frumoasa taină despre care vorbeşte Pavel în Efeseni 5:30-32, Coloseni 1:26-27 şi 1 Corinteni 12:12-28. Cristos nu este “un singur membru, ci multe”. După cum corpul uman este format din multe membre, tot aşa este şi corpul lui Cristos, Biserica. Comparaţia lui Pavel este clară. Exact aşa cum există o clasă tainică de credincioşi drepţi şi îndreptăţiţi care formează Cristosul, tot aşa există o clasă tainică a fărădelegii (lucrători răi) care formează Anticristul. Modul în care foloseşte Pavel expresiile “omul păcatului” şi “taina fărădelegii” din versetele 3, 7 şi 8 dovedeşte că el se referă la acelaşi lucru.
Originea omului păcatului
Pentru a trasa originea omului păcatului trebuie să începem chiar din timpul lui Pavel. Scriind Bisericii din Tesalonic, el i-a avertizat spunând: “Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie dat la o parte. Şi atunci se va descoperi acel nelegiuit” (2 Tes. 2:7, 8). Principiul anticrist a găsit un pământ fertil în ambiţiile celor mari de a “stăpâni peste cei încredinţaţi lor” (1 Pet. 5:3) şi în dorinţa unora de a evita calea sacrificiului pe care a stabilit-o Isus. Când Imperiul Roman, cel care era piedica, şi-a încetat împotrivirea faţă de creştinism, acest spirit al ambiţiei lumeşti a înflorit rapid dând naştere papalităţii. “După cum aţi auzit că vine Antihrist” scrie Apostolul Ioan, “să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti” (1 Ioan 2:18). Subliniind că spiritul lui Anticrist lucra deja, în restul capitolului el continuă să dea sfaturi cum să scape de influenţa lui atunci când va veni.
Nici un protestant nu va nega că în primele secole ale Veacului Evanghelic a existat o “mare lepădare” de credinţa creştină adevărată. Ritualuri pompoase şi ceremonii complicate au înlocuit propovăduirea simplă a Evangheliei. Mântuirea nu mai era căutată numai prin sângele lui Cristos, ci prin apa sfinţită, moaştele sfinţilor, medalioane şi talismane, mătănii şi intervenţia Mariei. Mulţimile se îngrămădeau la templele păgâne convertite ca să se roage şi să se închine tot aceloraşi idoli pe care păgânii îi veneraseră cu puţin timp înainte. Numele statuilor au fost pur şi simplu schimbate din cele ale zeilor şi eroilor păgâni în cele ale martirilor şi sfinţilor creştini. Împăratul Roman, care, ca Pontifex Maximus (“conducător religios principal”), fusese capul tuturor preoţilor păgâni, şi-a cedat funcţia în favoarea Episcopului Romei, noul Pontifex Maximus. În timp ce împăraţii Romei pretinseseră că deţin cheile lui Ianus şi ale Cybelei, noii pontifi supremi, îmbrăcaţi la fel ca înainte-mergătorii lor, pretindeau că deţin cheile Sfântului Petru şi încercau să dovedească faptul că Apostolul Petru a fost Episcopul Romei; ceva cu totul neconfirmat de istorie.
Omul păcatului, apărut din apostazie aşa cum a prevăzut Pavel, s-a înălţat “mai presus de tot ce se numeşte “Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, prezentându-se drept Dumnezeu” (2 Tes. 2:4). Templul la care se referă Pavel nu este o clădire literală, ci este Biserica lui Dumnezeu, pentru că el declară altundeva: “Noi suntem templul Dumnezeului Celui viu” (2 Cor. 6:16). Înălţarea de sine a episcopilor Romei în templul (Biserica) lui Dumnezeu a fost peste măsură de extravagantă. Asumându-şi prerogative divine, ei pretindeau că orice fiinţă umană trebuie să se supună autorităţii lor. “Papa ţine locul adevăratului Dumnezeu”, a declarat Papa Inocenţiu al treilea (1198-1216 d. Cr.). Conciliul Lateran (1123 d. Cr.) l-a aclamat pe papa ca “Prinţul Universului”. Sfântul Bernard (1090-1153 d. Cr.) a scris că “nimeni, în afară de Dumnezeu, nu este ca papa, nici în cer nici pe pământ”. Şi Papa Nicolae (858-867 d. Cr.) s-a lăudat că Constantin îi “conferise papei denumirea de Dumnezeu, care deci, fiind Dumnezeu, nu poate fi judecat de om”.
Oricât de uimitoare sunt aceste pretenţii false, ele au înşelat întreaga lume creştină în timpul celei mai mari părţi a domniei întunecate a papalităţii (Apoc. 13:5, 6). Numai puţini credincioşi au scăpat de influenţa lor dăunătoare şi au rămas loiali adevăratului lor Domn şi Cap. Şi să se remarce că prefixul grecesc “anti” înseamnă nu numai “împotrivă” sau “opus”, ci şi “în locul”. (A se vedea concordanţa Strong sau Vine.) Astfel deci, Anticristul nu este pur şi simplu un împotrivitor al Domnului nostru şi al adevărului Său, ci un impostor, un uzurpator al poziţiei Sale. Chiar atribuind cele mai curate motive papilor, papalitatea ar fi totuşi Anticristul, pentru că, pretinzând a fi “vicarul lui Cristos” pe pământ şi “capul suprem al Bisericii”, fiecare papă la rândul lui şi-a aplicat sieşi promisiunile mesianice şi numele scripturale. Chiar şi împăraţilor li se cerea să sărute degetul de la picior al papei, ca presupusă împlinire a Psalmului 2:12, “sărutaţi pe Fiul ca să nu Se mânie”.
Sistemul — nu indivizii
Desigur, noi nu vrem să spunem că vreunul dintre papi a fost Anticristul, şi cu atât mai puţin că fiecare catolic sau fiecare papă este un om al păcatului. Ceea ce afirmăm este că omul păcatului, Anticristul, “taina fărădelegii” este sistemul papal, nu o persoană.
Anticristul în alte profeţii
În general se recunoaşte că “cornul mic” al celei de-a patra fiare din Daniel 7 şi leopardul din Apocalipsa 13 sunt simbolul lui Anticrist. Întrebarea este dacă acestea reprezintă un om al păcatului literal sau un sistem. Unii cred că cele patru fiare din Daniel 7 reprezintă patru împărăţii. A patra fiară este Imperiul Roman şi “cornul mic” al acestei fiare reprezintă o singură persoană care este omul păcatului. Totuşi ei pretind că leopardul din Apocalipsa 13 nu simbolizează o împărăţie, ci un om al păcatului personal, iar cele zece coarne ilustrează zece guverne care susţin pe acest dictator mondial.
Aici ne confruntăm cu o încălcare elementară a interpretării scripturale. Când Biblia identifică un simbol, a da simbolului un alt înţeles înseamnă a păşi pe teren nesigur. Daniel 7 afirmă clar că fiarele reprezintă împărăţii şi numeşte împărăţiile: Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma. Prin ce logică fiarele din Apocalipsa sunt simboluri ale unui individ, când fiarele din Daniel sunt în mod evident împărăţii? De asemenea, nu este oare inconsecvent a pretinde că acel “corn mic” din Daniel este un om, în timp ce coarnele din Apocalipsa sunt împărăţii? Consecvenţa cere o aplicare uniformă a fiarelor şi coarnelor atât în Daniel cât şi în Apocalipsa.
Daniel capitolul 7
Câteva fapte privitoare la “cornul mic” dovedesc că Anticristul este un sistem şi nu un individ. Daniel 7:25 arată că “cornul mic … va nimici pe sfinţii Celui Prea Înalt”. Ideea că un Anticrist personal va nimici pe sfinţi în timpul unui “necaz de şapte ani” viitor prezintă o dilemă. Dacă, după cum pretind unii, adevărata Biserică este luată la cer înainte de “necaz”, cine sunt “sfinţii Celui Prea Înalt”, care sunt persecutaţi de omul păcatului? Ei răspund că aceştia sunt sfinţii “care vin din necazul cel mare”, din Apocalipsa 7, şi nu sfinţii sau Biserica lui Cristos care sunt luaţi înainte de necaz. Ei mai spun că sfinţii “care vin din necazul cel mare” vor fi în Împărăţie, dar nu vor domni cu Cristos în Împărăţia Sa. Domnia, spun ei, este rezervată exclusiv Bisericii lui Cristos.
Cu aceasta, ideea despre un viitor om al păcatului literal se năruie. În Daniel 7:13-14, Cristos este adus înaintea Tatălui Ceresc şi I Se dă Împărăţia. În Daniel 7:18 şi 22, “sfinţii Celui Prea Înalt”, aceiaşi sfinţi care sunt persecutaţi de “cornul mic”, de omul păcatului, primesc Împărăţia. Ne amintim că numai Cristos şi Biserica Sa domnesc în Împărăţie. De aceea, “sfinţii Celui Prea Înalt” din Daniel 7 nu sunt sfinţii “care vin din necazul cel mare”, ci sunt Biserica lui Cristos care domneşte cu Cristos. Aceasta ne dă şi elementul timp al omului păcatului. “Cornul mic” persecută pe aceşti sfinţi, în consecinţă, “cornul mic”, omul păcatului, este descoperit fie înaintea Zilei lui Cristos, fie înainte de a avea loc necazul.
Daniel 7:25 dărâmă toată ideea “strâmtorării de şapte ani”. Daniel 7:25 arată că “sfinţii Celui Prea Înalt” sunt nimiciţi de “cornul mic” o perioadă de “un timp, două timpuri şi jumătate de timp”, perioadă care se referă la trei ani şi jumătate sau 1260 de zile, după cum cei mai mulţi vor fi de acord. Am văzut deja că sfinţii persecutaţi de omul păcatului sunt Biserica, cei care domnesc cu Cristos, şi nu sfinţii care vin din necazul cel mare. Prin urmare, Biserica este persecutată 1260 de zile. De aceea, perioada de 1260 de zile are loc înaintea marii strâmtorări şi nu este parte din strâmtorare.
1260 de zile
Ce este această perioadă de 1260 de zile şi când a avut loc? Biblia îşi este propriul ei interpret. Aceasta înseamnă că Domnul a pus în Biblie anumite reguli pentru interpretarea simbolurilor, pildelor, profeţiilor timpului etc. Dacă ignorăm aceste reguli scripturale de bază, atunci înţelegerea noastră va fi confuză. Regula scripturală pentru interpretarea profeţiei timpului se găseşte în Ezechiel 4:1-8. Aici ni se dă o perioadă de 390 de zile, iar în Ezechiel 4:6 citim, “ţi-am rânduit o zi pentru fiecare an”. Prin această regulă de interpretare stabilită de către Dumnezeu, 390 de zile sunt egale cu 390 de ani. Prin urmare, toţi sunt de acord că şaptezeci de săptămâni (7 săptămâni înmulţit cu 7 zile fac 490 de zile) din Daniel 9:24-27 se referă la 490 de ani şi nu la 490 de zile. Aceasta se bazează pe cheia mai sus menţionată, că o zi este un an, dată în Ezechiel 4:6. Atunci, de ce unii fac o excepţie cu cele 1260 de zile din Daniel şi Apocalipsa şi insistă că este o perioadă literală de 1260 de zile? Potrivit regulii Domnului din Ezechiel 4:6, o zi pentru un an, aceasta ar fi o perioadă de 1260 de ani. Mulţi cercetători ai profeţiei aplică aceasta la perioada între 539 d. Cr. şi 1799. În 539 d. Cr., ultimul dintre cele trei coarne (puteri civile), care a stat în calea Papei de la Roma pentru a fi recunoscut ca şi conducătorul civil al Romei, a fost îndepărtat (Dan. 7:8). Ne amintim că în profeţie coarnele ilustrează în mod constant puterile civile sau guvernamentale. Papa era deja recunoscut ca şi conducătorul religios suprem al imperiului. Anul 539 d. Cr. marchează începutul puterii civile a papalităţii (“cornul mic”). Timp de 1260 de ani papalitatea, omul păcatului, a persecutat nemilos pe adevărata Biserică (Dan. 7:25), până când puterea persecutoare a papalităţii a fost zdrobită de Napoleon, prin aceea că în 1799 l-a luat pe papa prizonier. Această persecuţie a atins apogeul prin aşa-numita Sfânta Inchiziţie. Întemeiată de Papa Inocenţiu al III-lea în 1204 d. Cr., inchiziţia a fost aplicată cu o cruzime inimaginabilă în fiecare ţară, şi aşa-zisul “oficiu sfânt” al Inchiziţiei a continuat masacrul până când armatele lui Napoleon au pus capăt faptelor acestuia. Sate şi oraşe întregi au fost măcelărite fără discriminare în baza teoriei că “Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”. Zeci de mii au fost arşi de vii pe rug, în timp ce nenumăraţi alţii au fost supuşi celor mai oribile invenţii de tortură. Pe lângă cele mai spectaculoase crime ale Inchiziţiei, zdrobirea necruţătoare, continuă a persoanelor individuale timp de mai multe secole prezintă desigur o scenă înspăimântătoare. Nu-i de mirare că profetul Daniel a fost alarmat! (Dan. 7:28). Luarea papei ca prizonier de către Napoleon şi moartea lui în 1799 a pus capăt uneia din cele mai sângeroase perioade din istorie, 1260 de ani de persecuţie a sfinţilor de către papalitate.
Scripturile nu vorbesc de “strâmtorarea de şapte ani”, nici de două perioade de 1260 de zile una după alta. Următoarele citate sunt singurele locuri unde Biblia menţionează cele 1260 de zile: Daniel 7:25; 12:7; Apocalipsa 11:2, 3; 12:6, 14; 13:5. Fiecare este în acord cu Daniel 7:25. Poporul sfânt din Daniel 12:7, cetatea sfântă (indentificată în Apocalipsa 21:2 cu mireasa lui Cristos) din Apocalipsa 11:2, femeia (simbolul Bisericii, 2 Cor. 11:2) din Apocalipsa 12:6, 14, sfinţii din Apocalipsa 13:5, 7, toate acestea arată că Biserica lui Cristos este persecutată de către Anticrist timp de 1260 de zile. Şi regula biblică pentru profeţia timpului este o zi pentru un an (Ezec. 4:6). În timpul celor 1260 de ani de persecuţie a Bisericii de către papalitate, cei doi martori ai lui Dumnezeu (Apoc. 11:3 — Noul şi Vechiul Testament) au mărturisit îmbrăcaţi în saci — într-o limbă moartă, latina.
Semnele distinctive ale lui Anticrist
Daniel 7:25 arată patru caracteristici prin care poate fi identificat omul păcatului. “El (1) va rosti cuvinte împotriva Celui Prea Înalt, (2) va nimici pe sfinţii Celui Prea Înalt şi (3) se va gândi să schimbe timpurile şi (4) legea”.
Am examinat deja primele două puncte: cuvintele absurde prin care papii au pretins a fi “ca Dumnezeu” şi nimicirea adevăratei Biserici de către papalitate. Papalitatea într-adevăr “a schimbat timpurile”. Nefiind dispusă să aştepte desfăşurarea planului lui Dumnezeu, papalitatea a schimbat timpul Împărăţiei lui Cristos. A declarat că domnia lui Cristos a început deja, şi a aplicat scripturile referitoare la gloria milenară a lui Cristos la stăpânirea necontestată a papilor până la 1799. (Biblia Douay, prima ediţie, nota de subsol la Apocalipsa 20:2). Alt exemplu de încercare a papalităţii să “schimbe timpurile” este schimbarea calendarului.
A schimbat papalitatea legile? Preceptele şi poruncile lui Dumnezeu au însemnat prea puţin. Prin pretinsul drept de a emite “dezlegări”, papii au pus deoparte adesea legile morale. Uciderea ereticilor era vrednică de laudă, jurămintele şi contractele erau anulate şi tortura era declarată “act de credinţă”. Spionajul, intriga, mărturia mincinoasă şi furtul erau declarate fapte virtuoase atunci când se făceau în slujba bisericii. Mai mult, nemulţumindu-se cu înlăturarea legilor divine, papii erau totdeauna gata să creeze altele noi, dacă împrejurările o cereau. A fost prescris celibatul clericilor, a fost interzis timp de secole consumul cărnii vinerea, au fost percepute taxe bisericeşti şi libertăţile oamenilor au fost adesea îngrădite.
Într-adevăr, cele patru semne distinctive ale omului păcatului date în Daniel 7:25 au fost împlinite în domnia josnică a papalităţii, în special până în anul 1799. De aceea Martin Luther şi ceilalţi reformatori au identificat sistemul papal cu Anticristul. Omul păcatului a fost deja descoperit, de aceea nu mai rămâne nici o obiecţie că Domnul nostru este acum prezent (2 Tes. 2:3).
Având înaintea noastră mărturia combinată a profeţiilor referitoare la întoarcerea Domnului nostru, putem avea încredere deplină că este prezent, la fel ca aceia care au fost martori oculari pe Muntele Schimbării la Faţă la prima venire a Sa. 2 Pet. 1:16-18.
De fapt, încrederea noastră în întoarcerea lui Isus este “mai sigură” în baza profeţiilor:
“Şi avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” 2 Pet. 1:19.
Veghetorii, copiii luminii, văd zorii zilei şi Luceafărul lor de dimineaţă, Isus, ridicându-Se la orizont, în timp ce lumea doarme încă. Această cunoştinţă binecuvântată le întăreşte şi le umple de energie inimile atât de mult, încât sunt sfinţiţi într-un mod în care altfel n-ar fi putut fi. El Şi-a ţinut promisiunea, a venit din nou.
Ei văd sclipirile Soarelui Dreptăţii care va răsări în cele din urmă cu “vindecare sub aripile Lui” (Mal. 4:2) pentru a binecuvânta creaţia gemândă. Cu bucurie îşi dau seama că şi ei vor fi cu El, pentru că “cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor”. Mat. 13:43.
ANEXA A
O listă a tuturor textelor scripturale în care apare cuvântul grecesc parousia
Ceea ce urmează este o listă a tuturor versetelor în care apare cuvântul grecesc parousia (în această listă este tradus corect prezenţă):
“Şi care va fi semnul prezenţei Tale?” Matei 24:3.
“Aşa va fi şi prezenţa Fiului Omului.” Mat. 24:27, 37, 39.
“Apoi, la prezenţa Lui, cei care sunt ai lui Hristos.” 1 Corinteni 15:23.
“Căci cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la prezenţa Lui?” 1 Tesaloniceni 2:19.
“Ca să vi se întărească inimile şi să fie fără vreo învinuire în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la prezenţaDomnului nostru Isus.” 1 Tesaloniceni 3:13.
“Noi, cei vii, care rămânem până la prezenţa Domnului, nu vom lua-o înaintea celor care au adormit.” 1 Tesaloniceni 4:15. “Să fie păzite întregi, fără vină, la prezenţa Domnului nostru Isus Hristos.” 1 Tesaloniceni 5:23.
“Cât priveşte prezenţa Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă la El.” 2 Tesaloniceni 2:1.
“Şi atunci se va descoperi acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa cu arătarea (epifania) prezenţei Sale.” 2 Tesaloniceni 2:8.
“Prezenţa Lui este prin … .” 2 Tesaloniceni 2:9.
“Fiţi deci îndelung răbdători, fraţilor, până la prezenţa Domnului.” Iacov 5:7.
“Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci prezenţa Domnului este aproape.” Iacov 5:8.
“Puterea şi prezenţa Domnului nostru Isus Hristos.” 2 Petru 1:16.
“În zilele din urmă vor veni (în Biserică) batjocoritori plini de batjocuri, umblând după poftele (dorinţele) lor, şi zicând: “Unde este făgăduinţa prezenţei Lui?”” 2 Petru 3:3, 4.
“Grăbind prezenţa zilei Lui.” 2 Petru 3:12.
“Atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la prezenţa Lui, să nu rămânem de ruşine înaintea Lui.” 1 Ioan 2:28.
““De fapt”, zic ei, “epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar prezenţa lui în trup este slabă şi cuvântul lui de dispreţuit””. 2 Corinteni 10:10.
“Astfel, deci, preaiubiţii mei, după cum totdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea, dar acum şi mai mult în absenţa mea, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur.” Filipeni 2:12.
“Mă bucur de prezenţa lui Ştefana.” 1 Corinteni 16:17.
“Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin prezenţa lui Tit. Şi nu numai prin prezenţa lui.” 2 Corinteni 7:6, 7.
“Pentru ca prin prezenţa mea la voi … .” Filipeni 1:26.
ANEXA B
Originea şi evaluarea scripturală a teoriei “strâmtorării de şapte ani”
Mulţi susţin teoria “strâmtorării de şapte ani”, care spune pe scurt următoarele: Cristos Se întoarce pe pământ în secret ca să “răpească” Biserica şi s-o ia la cer. Aceasta va fi urmată (nu cu necesitate imediat) de şapte ani literali de strâmtorare în timpul cărora intră pe scena lumii “omul păcatului”. La încheierea celor şapte ani, Cristos Se întoarce cu Biserica în mod public (“orice ochi Îl va vedea”), îl nimiceşte pe anticrist şi pe prorocul mincinos şi începe domnia Sa Milenară. Există variante ale teoriei “strâmtorării de şapte ani”. Unii cred că Cristos Îşi adună Biserica la mijlocul celor şapte ani şi numesc acest concept “răpirea de la mijlocul strâmtorării”. Alţii susţin că Biserica este luată după strâmtorare, şi acest concept ei îl numesc “răpirea poststrâmtorare”.
Teoria “strâmtorării de şapte ani” îşi are rădăcinile în dispensaţionalism, care la rândul lui îşi are originea, nu în protestantismul istoric, ci în anii 1800 prin J. N. Darby, conducătorul segmentului majoritar al Fraţilor Plymouth, un grup minunat de oameni, care reprezintă doar slab protestantismul istoric.
Un lucru care produce mai mare dezorientare este că Darby a reînsufleţit vederile contrareformatoare ale unui iezuit spaniol numit Ribera. Un concept de bază al Reformei este că papalitatea ca sistem este Anticristul şi că mult din cartea Apocalipsei îşi are împlinirea în timpul istoriei Bisericii. În 1590, Ribera a publicat un comentariu asupra Apocalipsei, ca o contrainterpretare a celei date de protestantism, în care el a aplicat totul, în afara primelor capitole ale Apocalipsei, la timpul sfârşitului, şi că Anticristul va fi o singură persoană rea (nu un sistem) care va conduce lumea timp de trei ani şi jumătate la timpul sfârşitului.
Darby pretindea că toate evenimentele din Apocalipsa, de la capitolul 6 până la capitolul 19, au loc în timpul “strâmtorării de şapte ani”. Totuşi, nimic din cartea Apocalipsei nu spune, sau nici măcar nu face aluzie că cele şapte peceţi sunt rupte, cele şapte trâmbiţe sună şi cele şapte pedepse sunt vărsate într-o perioadă de şapte ani. Nici măcar nu este menţionată în cartea Apocalipsei o perioadă de şapte ani. De fapt este menţionată o perioadă de trei ani şi jumătate. Totuşi, aceasta nu este nicăieri indicată a fi jumătatea unei perioade de şapte ani. Poate fi dovedit uşor din Scripturi că cei trei ani şi jumătate survin înaintea strâmtorării. (A se vedea paginile 62-66). De aceea, reformatori ca Wycliffe, Luther, Calvin, Wesley au crezut că cei trei ani şi jumătate sau cele 1260 de zile sunt simbolul perioadei de 1260 de ani care a început înainte de timpul lor şi s-a extins până la “timpul sfârşitului”.
Conceptul “strâmtorării de şapte ani” se bazează exclusiv pe o aplicare nepotrivită a lui Daniel 9:24-27, care vorbeşte despre o perioadă de şaptezeci de săptămâni hotărâtă asupra poporului evreu. Şaptezeci de săptămâni sunt egale cu 490 de zile. Cu toţii sunt de acord, pe baza lui Ezechiel 4:6 — o zi pentru un an — că aceste şaptezeci de săptămâni fac, nu 490 de zile literale, ci 490 de ani. Iarăşi, există unanimitate asupra faptului că cele 69 de săptămâni din Daniel 9:25 marchează perioada de la decretul dat în zilele lui Neemia până la prima venire a lui Cristos. Versetul 26 declară că “după” cele 69 de săptămâni “Unsul (Cristos) va fi stârpit”. Versetul 27 arată că “la jumătatea săptămânii (a şaptezecea), el (Cristosul) va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare”. Moartea lui Cristos a pus capăt necesităţii de a mai fi oferite jertfe tipice de către preoţimea lui Israel.
Să luăm bine seama că Daniel 9:26 spune că “după” cele 69 de săptămâni, “Unsul (Cristosul) va fi stârpit”. Cuvântul ebraic achor înseamnă după. Nu înseamnă în sau în timpul. Totuşi, cei care pledează pentru strâmtorarea de şapte ani spun că Mesia a fost stârpit în sau în timpul celei de-a 69-a săptămâni. Aceasta este o interpretare greşită a versetului 26, care spune clar că “după” 69 de săptămâni Cristosul va fi stârpit. Săptămâna a 70-a este după 69 de săptămâni şi versetul 27 arată clar că Cristos a murit la mijlocul celei de-a 70-a săptămâni. De aceea, perioada de şapte ani din săptămâna a 70-a nu este lăsată până la sfârşitul Vârstei Creştine. Astfel conceptul strâmtorării de şapte ani cade.
Poziţia istorică a protestantismului timp de 300 de ani de la Reformă încoace a fost că a 70-a săptămână urmează imediat celor 69 de săptămâni şi s-a împlinit cu moartea lui Cristos “la jumătatea” (în mijlocul) ei. În secolul al 19-lea dispensaţionaliştii au venit şi au spus: “Nu-i aşa, există o paranteză între cele 69 de săptămâni şi a 70-a. Acest interval este perioada dintre prima venire şi răpire”. Ei mai spun: “A 70-a săptămână, şapte ani, începe să se numere. Şi “El” din Daniel 9:27 nu este Cristos, ci anticrist, şi cei şapte ani din săptămâna a 70-a sunt “strâmtorarea de şapte ani” în care se împlinesc capitolele 6-19 din Apocalipsa”. Faptul că acest interval este o simplă presupunere, care nu se bazează pe Scripturi, pare să conteze prea puţin pentru aceşti dispensaţionalişti.
ANEXA C
Toate scripturile în care apare cuvântul “a vedea” în legătură cu a doua venire a Domnului
Matei 24:30, 31 — “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului, atunci toate popoarele pământului se vor boci şi vor vedeape Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu un răsunet puternic de trâmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”
După cum s-a arătat la paginile 47 şi 48, Matei 24:30-31 nu poate fi luat literal. Cele ce urmează sunt o analiză scripturală a simbolurilor din acest pasaj profund figurat.
Cer şi ceruri
Isaia 34:2-8, vorbind despre nimicirea din timpul Zilei Domnului, spune că “toată oştirea (mulţimea) cerurilor piere … şi toată oştirea lor cade … . “Căci sabia Mea s-a îmbătat în ceruri”” (versetele 4, 5). Cerurile fizice nu conţin mulţimi de oameni. Dar oamenii din cerurile simbolice (sistemele religioase corupte) vor suferi fiindcă speranţele lor false vor fi nimicite (simbolizat prin sabia plină de sânge). Ioel 2 descrie Ziua Domnului. Versetele 9-11 vorbesc despre o mare armată care face să se “cutremure” pământul şi să se “zguduie” cerurile. Cerurile fizice nu se cutremură în faţa unei armate, dar forţele revoluţionare vor înspăimânta şi vor răsturna cerurile bisericii nominale. Cerurile din Ioel 2:10 trebuie să fie aceleaşi ca în Matei 24:29-31, pentru că în cerurile din ambele pasaje, soarele şi luna se întunecă simbolic.
Norii
Ioel 2, o scriptură paralelă la Matei 24:29-31, arată că norii simbolizează necaz. În Ioel 2:1, 2 se face referire la “nori” care devin îngrozitor de ameninţători în zorile timpurii ale noii zile a Domnului. “O zi de nori şi de întunecime; ca zorile dimineţii care se întind peste munţi — un popor mare şi puternic cum n-a mai fost vreodată şi nici nu va mai fi în decursul anilor, generaţie după generaţie.”
Se va observa din aceasta că “norii” care apar în zorile timpurii ale zilei prezenţei Domnului constau de fapt într-un “popor mare şi puternic”, cum n-a mai fost cunoscut niciodată unul asemănător. Evident aceasta este o referire la ridicarea unor forţe armate atât de înspăimântătoare încât civilizaţia se va zgudui şi va cădea sub impactul luptei revoluţionare pe care aceste forţe o vor precipita. Aceşti nori ai strâmtorării sunt vizibili chiar şi acum.
A vedea
S-a stabilit deja că cuvântul grecesc optomai poate însemna percepţie mintală (pag. 50, 51).
Îngeri
Cuvântul “înger”, în greacă angelos, înseamnă literal “mesager”. Adesea se referă la oştirea îngerească, dar se poate referi tot atât de potrivit la orice mesager al lui Dumnezeu. De exemplu, Cristos revenit este simbolizat printr-un înger care leagă pe Satan pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1-3).
Trâmbiţe
Cuvântul “trâmbiţă” este folosit în Scripturi ca să simbolizeze o vestire a adevărului. Când vorbeşte despre vestirea clară a adevărului, Pavel spune: “Dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur, cine se va pregăti de luptă?” (1 Cor. 14:8). Iarăşi Ioel 2 face paralela cu Matei 24:30, 31 şi arată semnificaţia simbolică a acestei trâmbiţe. Din versetul 1 aflăm că vestirea adevărului este cea care avertizează poporul în legătură cu Ziua Domnului. În |efania 1:14 şi 16, se vorbeşte despre Ziua Domnului ca despre “ziua în care va răsuna cornul”, în care se dă o avertizare prin adevăr “împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte” (imensele interese ale lumii rele de astăzi).
Această trâmbiţă din Matei 24:31 este în mod evident aceeaşi cu “cea din urmă trâmbiţă” din 1 Corinteni 15:52 şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu din 1 Tesaloniceni 4:16, deoarece toate trei sunt legate de întoarcerea lui Cristos. Această trâmbiţă este simbolul unei mari vestiri a adevărului la întoarcerea lui Cristos.
Cele patru vânturi
Apocalipsa 7:1 vorbeşte despre vânturile din cele patru colţuri ale pământului care, atunci când sunt dezlegate, produc o mare nimicire. Dezlegarea celor patru vânturi va produce o furtună, care este un alt simbol folosit în Scripturi (Ier. 25:32; Isa. 66:15-16) ca să descrie faza finală şi cea mai severă a “timpului de strâmtorare”. Dan. 12:1.
Acum că am constatat din scripturile paralele sensul simbolurilor acestui pasaj profund figurativ, Matei 24:29-31 devine uşor de înţeles. Ca răspuns la întrebarea ucenicilor cu privire la semnele prezenţei Sale (Mat. 24:3), Isus a înşirat mai multe evenimente care au existat întotdeauna în istorie: “războaie şi veşti de războaie”; “un popor se va scula împotriva altui popor”; “foamete, epidemii şi cutremure de pământ”. Apoi Isus a spus: “Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor (sau al strâmtorării)”. Acestea nu sunt evenimente neobişnuite. Ele sunt obişnuite în istorie. Apoi în Matei 24:29 El spune: “Îndată după acele zile de necaz” (necazul obişnuit din istorie), avea să se întâmple ceva în ceruri. “Puterile cerurilor vor fi clătinate.” Schimbări grave vor clătina cerurile bisericii nominale. “Soarele (soarele Evangheliei) se va întuneca, luna (Legea Mozaică) nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer.” Evanghelia (Noul Testament) şi Legea Mozaică (Vechiul Testament) au fost întotdeauna sub atacul celor din afara Bisericii. Apocalipsa 12:1 arată că soarele şi luna au fost întotdeauna puterea susţinătoare a femeii, Biserica adevărată. Dar fenomenul timpului nostru este că Biblia (Soarele şi Luna) este sub atacul moderniştilor din interiorul bisericii care neagă inspiraţia divină a Scripturii. (Un sondaj făcut printre delegaţii Consiliului Naţional al Bisericilor a arătat că peste o treime n-au putut declara că au o credinţă fermă în Dumnezeu.)
Stelele pot simboliza fie pe învăţătorii credincioşi, fie pe cei necredincioşi. Aceste “stele” care “vor cădea din cer” reprezintă învăţători falşi care cad de la o slujire spirituală la una pământească, la nivel politic sau social. Cu adevărat puterile cerurilor sunt clătinate. Bătălia între fundamentalişti şi modernişti a sfâşiat în mod dureros cerurile bisericii. Teologia Dumnezeu este mort nu este decât un exemplu al acestei clătinări. Începând cu Conciliul Vatican II, catolicismul este de asemenea în mod dureros sfâşiat.
Versetul 30: “Atunci (după strâmtorarea din acele zile) se va arăta în cer semnul (în greacă semeion, dovada) Fiului Omului”. Una din primele dovezi ale parousiei, prezenţei lui Cristos va apărea în cerurile bisericii nominale. Această dovadă este întunecarea soarelui şi a lunii şi căderea stelelor. Când vedem un atac în masă al conducătorilor bisericii cu privire la inspiraţia divină a Bibliei, iar slujitorii bisericii căzând dintr-o condiţie spirituală la o evanghelie politică sau socială, atunci ştim că Cristos S-a întors.
Din Ioel 2:9-11 vedem că forţele revoluţionare agnostice sunt cele care clatină cerurile. Într-adevăr, filosofiile lor au influenţat pe filosofi să respingă Biblia şi să degenereze într-o luptă politică. Aceasta s-a reflectat în recomandarea dată la Conferinţa despre Biserică şi Societate (Detroit, 1968), că bisericile ar trebui să susţină violenţa dacă este necesar, pentru a se ajunge la o schimbare socială. Aceste filosofii revoluţionare clatină şi pământul. Revoluţia este prezentă începând cu Revoluţia Bolşevică din 1917. Forţele revoluţionare şi contrarevoluţionare au erupt în al doilea război mondial. Apoi a urmat preluarea unei treimi din lume de către comunişti. Flacăra revoluţiei s-a răspândit în Africa şi Asia când naţiunile asuprite au dat jos jugul colonialismului. Noi suntem martorii revoluţei negrilor, revoluţiei sexuale, revoluţiei tinerilor, revoluţiei etnice etc. Nu-i de mirare că relatarea lui Luca (Luca 21:25, 26), vorbind despre clătinarea cerurilor, adaugă: “Şi pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor (elementele agitate şi anarhiste). Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pământ (societate), căci puterile cerurilor (biserica nominală) vor fi zguduite”.
Urletul mării şi al valurilor simbolizează masele agitate ale omenirii (Isa. 57:20), strunite dar nu pe deplin supuse de legile şi reglementările societăţii. Fiecare a auzit ceva din acest “urlet”, cu izbucniri ocazionale furtunoase care lovesc pământul (ordinea socială) ca nişte valuri uriaşe şi care caută să-l înghită. Stăpânite pentru un timp, aceste valuri cresc în greutate şi forţă; şi, după cum este arătat în profeţie, este numai o problemă de câţiva ani până când toţi munţii (împărăţiile) se vor “zgudui în inima mărilor” şi vor cădea în anarhie. Psalmul 46:2.
În legătură cu aceasta, Matei 24:30 spune: “toate popoarele pământului se vor boci” când “vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii (strâmtorarea) cerului” (şi a “pământului”, după Luca). Acest necaz fără precedent a făcut să plângă întreaga omenire. Ea vede cu ochii dărâmarea lumii. Omenirea vede norii — necazul. Mulţi chiar înţeleg aceste schimbări drastice ca durerile naşterii care trebuie să preceadă naşterea unei noi ordini mondiale. Pe măsură ce necazul se intensifică, ei vor începe să-L vadă pe Fiul Omului pe norii necazului şi să recunoască faptul că “marea strâmtorare” va da naştere Împărăţiei lui Cristos pe pământ.
În timp ce cerurile (bisericile nominale) din Matei 24:29 trec printr-o mare zguduire, versetul 31 arată o lucrare de seceriş în progres. “El (Cristos) va trimite pe îngerii Săi (trimişii) cu un răsunet puternic de trâmbiţă (adevărul) şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor (biserica nominală) până la cealaltă.”
|efania 1:14, 16 arată că “ziua DOMNULUI” este şi “ziua sunării din corn”. Aceasta exclude o trâmbiţă literală care sună pe moment, şi confirmă o trâmbiţă simbolică a adevărului care sună o perioadă de timp.
Matei 24:31 descrie o mare adunare a celor aleşi, Biserica (1 Pet. 1:2), adunare care se face printr-o vestire a adevărului (trâmbiţă) în timpul prezenţei lui Cristos. Aceasta este o referire la lucrarea secerişului de la sfârşitul Veacului Evanghelic, descrisă în detaliu în Matei 13:24-30, 36-43. Aici Isus spune că îngerii sunt secerătorii care adună grâul (creştinii credincioşi). Secerătorii nu se referă la îngeri ca fiinţe spirituale, ci la poporul Domnului care este angajat în lucrarea secerişului. Matei 9:38.
Deoarece neghina arată ca grâul, lecţia este că îngerii (trimişii Domnului revenit) vor face o lucrare de separare, nu între biserică şi lume, ci în biserica nominală, “cerurile” actuale. Această lucrare este reprezentată sub diferite descrieri simbolice: adunarea grâului dintre neghină, în grânar (Mat. 13:30); adunarea peştilor buni în coşuri şi aruncarea înapoi în mare a celor nepotriviţi, prinşi în plasa Evangheliei (Mat. 13:47-49); adunarea mărgăritarelor Sale (Mal. 3:17); chemarea “poporului Meu” afară din Babilon (Apoc. 18:4); strigătul de la miezul nopţii către fecioare, care le separă pe cele înţelepte de cele nechibzuite (Mat. 25:6); şi, în această profeţie, adunarea “aleşilor” dintre cei nealeşi din creştinătate, din cele patru vânturi — din fiecare parte.
Nu trebuie să aşteptăm să apară nişte îngeri spirituali cu aripi care să zboare prin aer, sunând dintr-o trâmbiţă mare şi luând de ici şi de colo pe unii dintre sfinţi — după cum nu trebuie să ne aşteptăm nici să devenim peşti literali puşi în coşuri literale, sau seminţe literale de grâu puse în grânar literal. Îngerii sau trimişii folosiţi de Domnul în această strângere a secerişului sunt acel fel de trimişi pe care i-a folosit în serviciul Său de-a lungul acestui veac — servitori pământeşti, concepuţi de Spiritul sfânt, “creaţii noi” în Isus Cristos.
“Adunarea aleşilor Lui (Biserica) din cele patru vânturi” înseamnă că această adunare va fi împlinită înainte ca cele patru vânturi să fie complet dezlegate şi ele să devină furtună. Lucrarea secerişului se va completa înainte de furtună, sau de ultima fază a timpului de necaz. De asemenea, aleşii sunt adunaţi “de la o margine a cerurilor până la cealaltă”, adică, afară din toate bisericile nominale.
Lucrarea secerişului din Matei 13 şi Matei 24:31 este aceeaşi lucrare cu cea din Apocalipsa 18:1-4, unde am văzut deja că Cristos revenit Îşi adună poporul credincios afară din Babilon (ceruri, bisericile nominale), şi îi pregăteşte o masă spirituală îmbelşugată de adevăr prezent. Astfel vedem că, împărţind drept cuvântul Adevărului — comparând simbolurile din Matei 24:29-31 cu simbolurile scripturilor paralele — Biblia devine propriul ei interpret.
Apocalipsa 1:7
Şi Apocalipsa 1:7 este folosit adesea spre a dovedi că fiecare va vedea literal pe Domnul revenit. “Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea (optomai), şi cei care L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului vor plânge din pricina Lui.”
Cuvântul “vedea” în greacă este optomai, care am văzut deja că poate înseamna fie percepţie mintală fie vedere literală. Acest verset nu poate fi luat literal, deoarece aceia care L-au străpuns pe Isus au murit de mult. Nu evreii care trăiesc pe pământ când Se întoarce Cristos L-au străpuns în mod literal. Dacă “cei care L-au străpuns” este simbolic, atunci “norii” şi “orice ochi” care-L va vedea trebuie să fie de asemenea simbolice. Cristos Se întoarce în norii strâmtorării. Când timpul de strâmtorare va atinge apogeul, orice ochi, întreaga omenire, va începe să înţeleagă că necazul este rezultatul prezenţei invizibile a lui Cristos. “Cei care L-au străpuns” pe Calvar sunt simbolul poporului evreu care trăieşte la întoarcerea lui Cristos. Zaharia 12:9, 10 arată că unul din aspectele din urmă ale timpului de strâmtorare va fi o invazie a statului modern Israel. Eliberarea lor din această invazie de către Domnul revenit îi va face să înţeleagă că Cristos este prezent.
Şi în timpul de strâmtorare “toate seminţiile pământului vor plânge din pricina Lui”. Timpul de strâmtorare este rezultatul direct al prezenţei lui Cristos. Pe măsură ce strâmtorarea va creşte în intensitate, întreaga omenire va plânge până când în final oamenii vor înţelege că aceasta este o dovadă a prezenţei lui Cristos.
Matei 26:64
O altă scriptură aplicată uneori greşit, că se referă la vedere literală, este Matei 26:64. Vorbind Marelui Preot, Isus a spus: “De acum încolo veţi vedea (optomai) pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”. Iarăşi, cuvântul grecesc tradus “vedea” este optomai, care aici înseamnă percepţie mintală. Dacă această scriptură este literală, atunci Marele Preot va fi în viaţă pe pământ atunci când Se întoarce Cristos. Aceasta este literalmente imposibil. Marele Preot Caiafa este reprezentantul întregii naţiuni evreieşti. Şi am văzut din scripturile precedente că Domnul revenit Se va descoperi naţiunii evreieşti într-un mod cu totul deosebit în timpul de strâmtorare — norii.
Luca 13:35
Luca 13:35 spune: “Nu Mă veţi mai vedea (eido) până veţi zice: “Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului””. Cuvântul grecesc tradus aici “vedea” este eido. Şi acesta poate însemna precepţie mintală sau vedere literală. (Concordanţa Strong defineşte eido a vedea literal sau figurativ.) Naţiunea evreiască a fost respinsă de la favoarea specială prin aceste cuvinte de judecată pronunţate de Isus. Dar, aşa cum arată Zaharia 12:10-14, ei se vor pocăi de renegarea lui Cristos şi vor vedea (discerne) şi vor primi binecuvântările venite de la Domnul revenit, şi vor deveni o naţiune conducătoare în Împărăţia lui Cristos.
Fapte 1:11
Fapte 1:11 este o altă scriptură folosită uneori spre a dovedi că Domnul revenit va fi văzut de ochiul literal. “Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi la cer? Acest Isus, care a fost înălţat la cer dintre voi, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Fapte 1:11 nu spune, cum Îl vedeţi pe Domnul înălţându-Se la cer, în acelaşi fel Îl veţi vedea venind iarăşi. Nu spune că cei care L-au văzut plecând, Îl vor vedea venind, nici că altcineva Îl va vedea venind. Ceea ce spune este că modul venirii Sale va fi ca modul plecării Sale. Modul plecării n-a fost cu mare strălucire şi mare demonstraţie, cu sunete de trâmbiţă şi cu voci, cu un strigăt puternic străbătând văzduhul şi persoana Domnului strălucind în glorie şi lumină supranaturală. Ci a fost liniştit, tainic, nevăzând şi neştiind nimeni despre acest fapt, cu excepţia urmaşilor Săi credincioşi. Lumea nu L-a văzut plecând, nici măcar n-a ştiut că El pleca, şi nu i-a interesat. Astfel numai Biserica va discerne la început prezenţa Sa.
Printr-o examinare atentă a scripturilor din această anexă, devine evident că ele nu pot fi luate literal. Ele susţin ideea că în final toată omenirea va vedea, va discerne, va înţelege mintal prezenţa invizibilă a lui Cristos.
Terorismul şi profeţia Biblica
Cuprins[hide]
CAPITOLUL 1
Terorismul şi profeţia biblică
“Cel slab să zică: “Sunt tare!”” Ioel 3:10
Au trecut mai bine de trei ani de la atacul mişelesc din 9 septembrie. În pofida miliardelor cheltuite pentru “securitatea internă”, publicul american este încă apăsat de frică.
În locul “cerului prietenos” al companiei United Airlines, publicul vede acum “cerul pustiu” al tuturor companiilor aeriene. Chiar dacă s-au luat cele mai stricte măsuri de securitate în aeropoarte, mare parte din public preferă să călătorească pe “şoselele prietenoase”. Sursele de apă, rafinăriile, uzinele electrice, căile ferate, podurile şi tunelurile mari rămân vulnerabile. Oamenii încearcă să uite tragedia care le-a zdrobit inimile, dar sunt urmăriţi de o teamă chinuitoare. Poate fi America cea de neînvins … învinsă?
Oficialii guvernamentali spun că atacurile teroriste s-ar putea repeta şi se vor repeta. Războaiele din Afganistan şi Irak au dovedit că “puterea militară” poate birui armatele, dar nu poate birui hotărârea diabolică a teroriştilor islamici.
Terorismul wahhabit şi Arabia Saudită
După multă investigare, Gerlad Posner în noua sa carte, De ce a dormit America, a arătat că Arabia Saudită avea un plan secret în privinţa unui atac terorist programat pentru 11 septembrie pe solul american.
Osama ben Laden a îmbrăţişat terorismul wahhabit în ţara sa natală, Arabia Saudită. Ce este wahhabismul?
Erezia wahhabită a fost fondată de Mahomed Ibn-I-Wahhab (1703-1792) al Arabiei. El a fost excomunicat din Islam de către conducătorii islamici suniţi. Fiica lui s-a căsătorit cu Abdul Aziz, fiul lui Mahomed ben Saud, conducătorul tribului Saud. Mahomed ben Saud a adoptat wahhabismul ca religie a tribului său, care ocupa provincia arabă estică, Najd.
Între 1919 şi 1926, tribul Saud wahhabit a cucerit provincia arabă vestică, Hejaz, cu oraşele sfinte Mecca şi Medina, de la şeriful Hussein din dinastia haşemită. Haşemiţii erau descendenţi direcţi din Mahomed, profetul islamic, şi păzitorii tradiţionali ai Meccăi şi Medinei.
Cu puţin timp înainte de a cădea, Hussein, şeriful Meccăi şi Medinei, l-a pus pe fiul său, emirul Feisal, să semneze un acord cu Chaim Weizmann (la 3 ianuarie 1919) că în Palestina se putea stabili un stat evreu. Dar tribul Saud wahhabit se împotrivea amarnic unui stat evreu.
La 18 septembrie 1932, “regele” Abdul Aziz ben Saud a proclamat stabilirea regatului Arabiei Saudite. Wahhabismul, religia tribului Saud, a devenit religia oficială a Regatului Saudit.
Începând din 1960 saudiţii wahhabiţi şi-au extins reţelele religioase în America de Nord, în Europa şi în anumite părţi ale Asiei prin activităţi misionare agresive printre populaţiile arabe din acele locuri. Mii şi mii s-au convertit la wahhabism şi sunt pregătiţi să comită crime în masă în numele religiei lor.
Autorul acestei scrieri a primit corespondenţă de la centrul islamic din Statele Unite în care se declara că este numai o chestiune de timp până când Islamul va cuceri Statele Unite. Ce remarcabilă împlinire a lui Ioel 3:10! Naţiunile arabe slabe din punct de vedere militar, se ridică în faţa Statelor Unite, superputerea neîntrecută, lăudându-se: “Sunt tare!”
Wahhabiţii nu se tem nici de tortură, nici de moarte. Ei se bucură în moarte, sinucidere şi ucidere în masă. Wahhabismul este o relgie rea, demonică, satanică. Wahhabiţii nu pot fi mituiţi sau cumpăraţi cu bunuri materiale, pe care conducătorii puterilor apusene sunt obişnuiţi să le acorde marionetelor din Lumea a Treia. Poate că teroriştii islamici sunt parte din “popoarele cele mai rele”, despre care a profeţit Ezechiel (7:24).
Aceştia nu pot accepta nimic altceva decât, fie stăpânirea lumii prin convertire în masă, fie exterminare în masă. Wahhabitul îi poate oferi unui newahhabit numai două alternative: convertire sau moarte.
Multe moschei “islamice”, centre sociale şi organizaţii din America de Nord şi din Europa sunt de fapt finanţate de wahhabiţii din Statul Saudit şi din Golf. Acestea fac pregătiri ca să servească drept rampe de lansare pentru sperata lor preluare a Americii de Nord şi a Europei.
Al-Qaida este numai una din reţelele criminale wahhabite. Cu toate că taberele de instruire ale lui Osama ben Laden au fost convenabil plasate în îndepărtatul Afganistan, banii lui ben Laden sunt în băncile Saudite cu deplina cunoştinţă şi aprobare a familiei conducătoare Saud.
Un scurt raport din iulie trecut, dat unui comitet de consiliere de la Pentagon, a descris Arabia Saudită ca un vrăjmaş al Statelor Unite. “Miezul răului, forţa lui motrice, cel mai periculos împotrivitor”, aşa este descrisă Arabia Saudită în raport, potrivit unui articol din Washington Post (din 5 august 2002). Un alt extras spune: “Arabia Saudită sprijină pe vrăjmaşii noştri şi atacă pe aliaţii noştri”.
Israelul — principala ţintă a terorismului
Terorismul care devastează Israelul datează din vremea antisemitismului lui Mahomed şi a veninului scris împotriva evreilor în Coran. În 1917 când Declaraţia Balfour a promis un stat evreu în zona ocupată acum de Israel şi de Iordania, şeriful Hussein al Meccăi, stăpânitor al Peninsulei Arabe şi lider recunoscut al întregului popor arab, a admis că această ură trebuia să înceteze.
Hussein a crezut că evreii şi arabii moderni puteau lucra împreună şi că experienţa evreilor va aduce progres economic rapid pentru popoarele arabe. Fiul lui Hussein, emirul Feisal, a spus: “Arabii admit pretenţiile morale ale evreilor. Ei îi privesc pe evrei ca rude şi vor fi bucuroşi să satisfacă pretenţiile lor juste. … Nici un arab nu poate fi suspicios că evreii ar fi naţionalişti … şi eu le spun evreilor: Bine aţi venit acasă”.
Politica britanică şi franceză a complicat această conciliere între arabi şi evrei. Prevestirea morţii acestei concilieri a venit odată cu răsturnarea de la putere a lui Hussein de către Ibn Saud. El şi-a numit noul domeniu Arabia Saudită, iar wahhabismul religia lui oficială.
În 1960, când Arafat a devenit şeful Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei sprijinirea lui s-a făcut în mare parte cu bani wahhabiţi din Arabia Saudită.
Mitul Palestinian
Lăsând la o parte retorica, războiul arab împotriva Israelului se bazează în principal pe ura islamică împotriva evreilor. Pentru a-şi justifica violenţa, propagandiştii arabi au dezvoltat o mitologie elaborată despre o ţară furată, despre o veche naţiune palestiniană şi despre o crudă expulzare a lor de către evrei. Ei au repetat-o atât de des şi atât de tare încât o mare parte din lume o crede. Mediile de informare au acaparat această propagandă şi se străduiesc să separe actele de violenţă palestiniene de terorismul islamic internaţional, înfăţişându-i pe palestinieni ca luptători pentru libertate. Nu contează că istoria, Biblia şi arheologia atestă că evreii au prosperat ca popor timp de peste 1700 de ani în străvechea ţară a lui Israel. Uită că au existat evrei în ţara lui Israel neîntrerupt timp de peste 3000 de ani. Publicului i se spune că evreii n-au trăit niciodată în ţară până în timpurile recente, şi mulţi cred.
Timp de decenii mulţi au susţinut că palestinienii au o poziţie morală superioară celei a israeliţilor. Că ei sunt un popor subjugat ilegal care ripostează într-un mod care poate că este violent, dar este potrivit. Superioritatea morală a palestinienilor a devenit suspectă când lumea a văzut o gloată palestiniană aclamând un tânăr care-şi ţinea mâinile ridicate, roşii de sângele unui soldat evreu sfâşiat şi bătut de moarte — sau poate când palestinienii au călcat în picioare într-o peşteră doi băieţi până i-au omorât, unul din ei fiind cetăţean american. Sau poate când a văzut “momentul vesel” al unei alte crime cumplite. Violenţa palestiniană este terorism. Face parte din reţeaua islamică a terorismului. Să nu uităm, saudiţii dau familiilor teroriştilor sinucigaşi o răsplată de 25.000 dolari.
Din nefericire, în timpul atacurilor israeliene asupra teroriştilor palestinieni uneori sunt ucişi copii şi civili. Unii pretind că aceasta îi face pe israelieni terorişti. Dar să nu uităm, atentatele sinucigaşe palestiniene au loc în zone aglomerate cu civili, pe când israelienii nu fac acest lucru.*
În timpul Săptămânii de solidaritate cu Irakul, pancartele cu inscripţii ale palestinienilor au dovedit că aceştia sunt o componentă a reţelei globale a terorii. “Agresiunea împotriva Irakului reprezintă agresiune împotriva Palestinei şi a întregii naţiuni arabe”, se putea citi pe o pancartă. “Irakienii şi palestinienii sunt în aceeaşi traşee”, spunea alta. La un miting al grupării Hamas, se puteau citi inscripţiile: “Moarte Americii!” şi “Victorie de la Ierusalim la Bagdad!” Nu este de mirare că ben Laden a luat-o înaintea declaraţiei de război a lui Bush împotriva terorismului cu un an, când a declarat război împotriva celor doi “Satani” — Statele Unite şi Israelul.
O legătură între reţeaua teroristă Saudită Wahhabi şi terorismul palestinian este că saudiţii dau teroriştilor sinucigaşi palestinieni daruri în bani.
Dar nu va fi întotdeauna aşa. Există speranţă. Aceste împliniri ale profeţiei timpului sfârşitului preced împărăţia de pace a lui Dumnezeu, de securitate economică şi fericire pentru toţi. Hagai 2:7; Psalmul 46:8-10 şi Ţefania 3:8, 9.
CAPITOLUL 2
Drepturile divine ale Israelului asupra ţării
Cei mai mulţi creştini sunt de acord că Dumnezeu a dat vechea ţară numită Israel descendenţilor lui Avraam, Isaac şi Iacov, dar fiindcă naţiunea evreiască L-a respins pe Isus ca Mesia al lor, mulţi cred că Israelul a pierdut pe vecie drepturile la acea ţară.
Ce spun Scripturile?
Acest concept revizionist al pierderii ţării de către Israel este combătut de profetul Ieremia. “Aşa vorbeşte DOMNUL: “Dacă nu mai rămâne în picioare legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov … căci îi voi aduce înapoi din captivitate şi voi avea milă de ei” (Ieremia 31:35-37; 33:25, 26). Aceste două profeţii din Ieremia distrug “teologia revizionistă”.
Numai când legile universului vor înceta să stăpânească ziua şi noaptea şi funcţionarea cerului şi a pământului, numai atunci va respinge Dumnezeu pe sămânţa lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov. Apoi Ieremia arată: “Cetatea îvechiul Ierusalimş va fi zidită iarăşi pentru DOMNUL” de către evreii reveniţi, şi “nu va mai fi niciodată nici surpată, nici dărâmată” (Ieremia 31:38-40). Descendenţii lui Israel (Iacov) — nu ai lui Ismael sau ai lui Esau — vor primi oraşul Ierusalim (inclusiv Ierusalimul de Est) pe vecie.
Cartea lui Zaharia a fost scrisă după întoarcerea din robia babiloniană şi în timpul zidirii celui de-al doilea templu. Totuşi Zaharia a profeţit o risipire viitoare şi o readunare finală a lui Isarel în ţara lui — care va culmina cu faptul că Ierusalimul va deveni capitala împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.
Zaharia 8:7, 8 — “Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor: “Iată, Eu voi salva pe poporul Meu din ţara de la răsăritul soarelui şi din ţara de la asfinţitul soarelui. Îi voi aduce şi ei vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor, în adevăr şi în dreptate.”
Zaharia 8:13 — “După cum aţi fost un blestem între popoare, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mântui şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile!”
Zaharia 8:20-23 — “Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor: “Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori din multe cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă, zicând: “Hai să implorăm de îndată pe DOMNUL şi să căutăm pe DOMNUL oştirilor! Şi voi merge şi eu!” Şi multe popoare şi neamuri puternice vor veni să caute pe DOMNUL oştirilor la Ierusalim şi să se roage DOMNULUI. Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor: “În zilele acelea, zece oameni din toate limbile popoarelor vor apuca pe un iudeu de poala hainei, zicând: Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!””
Israel a fost scos din ţara lui ca pedeapsă pentru respingerea profeţilor lui Dumnezeu şi în final respingerea Fiului Său. Dar urma să fie o adunare la timpul sfârşitului, pe care noi o vedem acum.
Ieremia 16:13-15 — “De aceea, vă voi muta din ţara aceasta într-o ţară pe care n-aţi cunoscut-o, nici voi, nici părinţii voştri; şi acolo, veţi sluji altor dumnezei, zi şi noapte, căci nu vă voi arăta îndurare. De aceea, iată, vin zile, zice DOMNUL, când nu se va mai zice: “Viu este DOMNUL, care a scos din ţara Egiptului pe fiii lui Israel!” ci se va zice: “Viu este DOMNUL, care a scos pe fiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.”
Ţefania 3:19-20 — ““Iată, în timpul acela voi lucra împotriva tuturor celor ce te întristează; voi scăpa pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost alungaţi şi îi voi face un prilej de laudă şi de renume în toate ţările unde sunt acum de batjocură. În timpul acela vă voi aduce înapoi; în timpul acela vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de renume şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe captivii voştri sub ochii voştri”, zice DOMNUL.”
“Şi nu vor mai fi smulşi”
Mai mult, Scripturile spun că această readunare finală va culmina în bucurie şi binecuvântare fără sfârşit.
Ieremia 31:10-12 — “Ascultaţi Cuvântul DOMNULUI, popoare, şi vestiţi-l în insulele depărtate! Spuneţi: “Cel care a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma”. Căci DOMNUL l-a eliberat pe Iacov şi l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el. “Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimea Sionului; vor alerga la bunătăţile DOMNULUI, la grâu, la must, la untdelemn, la miei şi la viţei, sufletul le va fi ca o grădină bine udată, şi nu se vor mai ofili”.”
Acest timp când Israelul restabilit în ţara lui va avea o eternitate de bucurie este încă în viitor.
Amos 9:14. 15 — ““Voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor planta grădini şi le vor mânca roadele. Îi voi planta în ţara lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o”, zice DOMNUL Dumnezeul tău!”
Profeţii cum sunt acestea nu pot fi interpretate, logic vorbind, în nici un sens simbolic. Israelul trebuie să fie plantat din nou în mod literal “în ţara lor” proprie, ţara părinţilor lor — Canaanul. Dumnezeu le dăduse ţara prin făgăduinţa făcută lui Avraam şi seminţei lui — în “stăpânire veşnică”. Această făgăduinţă este de la Dumnezeu şi trebuie să se împlinească în cele din urmă. Făgăduinţa originară făcută lui Avraam rămâne veşnic.
Geneza 13:14-17; 17:8: “Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pentru totdeauna. … Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da. … Ţie şi seminţei tale după tine voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, toată ţara Canaanului, în stăpânire veşnică.”
“Şi nu vor mai fi smulşi” … “ţi-o voi da ţie … pentru totdeauna” … “în stăpânire veşnică” — aceste expresii vorbesc despre stăpânirea viitoare şi veşnică a ţării de către Israel.
CAPITOLUL III
Drepturile istorice ale Israelului asupra ţării
Pretenţia palestiniană
Pretenţia palestiniană că de secole ţara a susţinut o cultură palestiniană prosperă nu este autorizată de faptele istorice. Totuşi, comunitatea mondială a fost receptivă la o astfel de pretenţie. Yaser Arafat, preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, în luarea sa de cuvânt de la Naţiunile Unite, în 1974, a declarat: “Invazia evreiască a început în 1881 … Palestina era atunci o zonă verde, locuită în principal de un popor arab în curs de a-şi zidi viaţa şi de a-şi îmbogăţi cu dinamism cultura indigenă”.
Ce se întâmplă cu această pretenţie dacă este comparată cu observaţiile personale ale următoarelor autorităţi cunoscute? În 1738 Thomas Shaw observa “o ţară stearpă … din lipsă de locuitori”. În 1785 Constantine Francois de Volney a consemnat populaţia celor trei oraşe principale. Ierusalimul avea 12.000-14.000 locuitori. Betleemul avea în jur de 600 bărbaţi apţi pentru serviciul militar. Hebronul avea 800-900 bărbaţi. În 1835 Alphonse de Lamartine scria: “În afara oraşului Ierusalim n-am văzut nici o fiinţă vie, n-am auzit nici o voce de fiinţă vie … o linişte totală, eternă, domneşte în oraş, pe drumurile publice, la ţară … mormântul unui întreg popor”.
În 1857 consulul britanic în Palestina, James Finn, raporta: “Ţara este în măsură considerabilă fără locuitori şi de aceea nevoia ei cea mai mare este de un corp de populaţie”. Această observaţie istorică este o confirmare remarcabilă a prezicerilor biblice, că în timpul “dublului” de pedeapsă şi risipire a lui Israel, Domnul va face ca ţara să rămână fără oameni şi fără animale (Ieremia 33:10; Zaharia 10:12; Ieremia 16:14-18). Nu este de mirare că în 1857 ea tocmai aştepta “un corp de populaţie”! În providenţa Domnului, acest corp de populaţie necesar — poporul evreu — a început să se întoarcă în 1878, la sfârşitul perioadei scripturale de dizgraţie a lor din partea lui Dumnezeu.
Cel mai popular citat despre pustiirea ţării este din “Ageamii în străinătate” (1867) de Mark Twain:
“Palestina stă în sac şi cenuşă. Peste ea cloceşte vraja unui blestem care i-a veştejit câmpiile şi i-a încătuşat energiile. … Palestina este goală şi urâtă. … Este o ţară fără speranţă, tristă, sfâşiată”.
Relatările istoriei confirmă prezicerile biblice, că în timpul risipirii şi “dublului” de dizgraţie a evreilor din partea lui Dumnezeu, ţara lui Israel va fi goală, aşteptând întoarcerea poporului evreu, începând de la 1878 când perioada lui de dizgraţie s-a sfârşit. Relatările istoriei pur şi simplu nu confirmă actuala pretenţie palestiniană la rădăcini şi cultură palestiniană într-o “zonă verde” în timpul stăpânirii arabe a ţării (640-1099 d. Cr.).
“Siria de Sud” faţă de “Palestina”
Romanii au schimbat numele ţării, din Israel în “Palestina”. Dar din 640 până în anii 1960, arabii s-au referit la această ţară numind-o “Siria de Sud”. Arabii au început să numească ţara “Palestina” numai din anii 1960. Până cam prin secolul al XVIII-lea lumea creştină a numit această ţară “Ţara Sfântă”. După aceea ei au folosit două nume: “Ţara Sfântă” şi “Palestina”.
În 1922 când Liga Naţiunilor a dat Marii Britanii mandatul de a pregăti Palestina ca patrie a poporului evreu, numele oficial al ţării a devenit “Palestina”, şi a rămas aşa până în 1948 la renaşterea Statului Israel. Totuşi, chiar şi în această perioadă conducătorii arabi din ţară se numeau pe ei înşişi sud-sirieni şi vociferau că ţara ajunsese să fie parte dintr-o “Sirie Mare”. Această “naţiune arabă” includea Siria, Libanul, Irakul, Transiordania şi Palestina. Un comentariu din revista TIME formula clar cum s-a născut identitatea palestiniană atât de târziu, în anii 1960:
“Golda Meir susţinea odată că nu există un astfel de lucru ca “palestinian”; la vremea respectivă ea nu greşea în întregime. Înainte ca Arafat să-şi înceapă activitatea de prozelitism, cei mai mulţi arabi din teritoriul Palestinei se considerau membrii unei atotcuprinzătoare naţiuni arabe. Arafat a fost cel care a făcut saltul intelectual spre o definire a palestinienilor ca popor distinct; el a exprimat cauza, a organizat-o, a luptat pentru ea şi a adus-o în atenţia lumii. …”
Dacă ar fi existat o cultură palestiniană, s-ar fi aşteptat să fie o creştere normală a populaţiei de-a lungul secolelor. Dar cu excepţia a relativ puţine familii, arabii n-au avut nici un ataşament faţă de ţară. Dacă arabii din sudul Siriei s-au scurs în Palestina pentru motive economice, atracţia culturală a Siriei sau a altor ţări arabe i-a dus înapoi pe parcursul unei generaţii. Acesta este factorul care a păstrat populaţia arabă scăzută, până când spre sfârşitul anilor 1800 afluenţa de investiţii financiare şi de populaţie evreiască a făcut ţara atractivă din punct de vedere economic. Atunci, cândva între 1850 şi 1918, populaţia arabă a crescut la 560.000. Nu pentru a-i absolvi pe evrei, ci pentru a apăra politica britanică, secretarul de stat pentru colonii, Malcolm MacDonald, care nu era exagerat de prietenos faţă de evrei, a declarat în Camera Comunelor (la 24 noiembrie 1938): “Arabii nu pot spune că evreii îi scot afară din ţară. Chiar dacă nici măcar un evreu n-ar fi venit în Palestina după 1918, eu cred că populaţia arabă a Palestinei ar fi fost totuşi în jur de 600.000 …”.
Contribuţiile şi imigrarea evreilor au continuat să curgă în Ţară. Evreii au creat industrie, agricultură, spitale — o infrastructură socio-economică completă. Pe măsura creşterii numărului locurilor de muncă a crescut şi imigrarea arabilor. De fapt, preşedintele Roosevelt observa în 1939 că “imigrarea arabă în Palestina începând cu 1921 a depăşit mult imigrarea totală a evreilor de-a lungul întregii perioade”. Ca exemplu specific, în 1934 între 30.000 şi 36.000 de arabi din provincia Hauran din Siria au plecat în Palestina “pentru o viaţă mai bună”.
Pe de altă parte, Cartea Albă din 1939 a Marii Britanii a închis uşa imigrării evreilor în ţara lor. Simultan, în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost o imigrare arabă pe scară largă în ţara noilor posibilităţi. În 1946, Bartley C. Crum, un observator guvernamental al Statelor Unite, nota că zeci de mii de arabi intraseră în Palestina “pentru această viaţă mai bună — şi ei continuau să vină”.
Mărturia arabilor şi a creştinilor
Fiindcă până în anii 1960 arabii vorbeau despre Palestina numind-o “Siria de Sud” sau parte din “Siria Mare”, Congresul General Sirian din 1919 a declarat: “Cerem să nu fie nici o separare a părţii de sud a Siriei cunoscută ca Palestina”. În 1939 George Antonius nota opinia arabă din 1918 asupra Palestinei:
“Opiniile lui Faisal asupra viitorului Palestinei nu erau diferite de cele ale tatălui său şi erau identice cu ale marii majorităţi a arabilor preocupaţi de politică. Opinia arabă reprezentativă era în esenţă aceea exprimată faţă de guvernul britanic … în ianuarie 1918 de către regele Husain (Marele Şerif al Meccăi, străbunicul fostului rege Hussein al Iordaniei). În opinia arabă, Palestina era un teritoriu arab, fiind parte integrantă din Siria.”
Referindu-se la aceeaşi opinie arabă din 1939 asupra Palestinei, George Antonius vorbea despre “toată ţara cu acel nume îSiriaş care acum este separată în teritorii sub mandat …”. Plângerea lui era că mandatul francez asupra Siriei nu includea Palestina, care era sub mandat britanic.
În mai 1947 reprezentanţii arabi la Naţiunile Unite au menţionat într-o declaraţie formală: “Palestina este o … parte a provinciei Siria … Din punct de vedere politic, arabii din Palestina n-au fost independenţi în sensul de a forma o entitate politică separată”.
În 31 mai 1956, Ahmed Shukairy, în calitate de conducător al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, n-a ezitat deloc să anunţe Consiliul de Securitate că “se cunoaşte îndeobşte că Palestina nu este altceva decât Siria de Sud”.
Preşedintele sirian Hafez Assad i-a spus odată conducătorului Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yaser Arafat:
“Voi nu reprezentaţi Palestina cât o reprezentăm noi. Să nu uitaţi niciodată acest punct: nu există un popor palestinian, nu există entitate palestiniană, există numai Siria. Voi sunteţi parte integrantă din poporul sirian. Palestina este parte integrantă din Siria. De aceea noi, autorităţile siriene, suntem adevăraţii reprezentanţi ai palestinienilor”.
Assad a declarat la 8 martie 1974: “Palestina este o parte principală a Siriei de Sud, şi noi considerăm că este dreptul şi datoria noastră să insistăm ca ea să fie un partener liber al patriei noastre arabe şi al Siriei”.
Iată cuvintele fostului comandant militar al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei şi membru al Consiliului Executiv al acestei organizaţii, Zuhair Muhsin:
“Nu există nici o deosebire între iordanieni, palestinieni, sirieni, libanezi. Toţi facem parte dintr-o naţiune. Numai din motive politice subliniem noi cu grijă identitatea noastră palestiniană … da, existenţa unei identităţi palestiniene separate serveşte doar unor scopuri tactice. Întemeierea unui stat palestinian este o unealtă nouă în lupta continuă împotriva Israelului” (accentuarea ne aparţine).
Însă cea mai autorizată declaraţie arabă referitoare la apartenenţa Ţării Sfinte se află în Coran, Scripturile islamice. Coranul este de fapt în acord cu Biblia, că Dumnezeu (Allah) a făcut un legământ cu fiii lui Israel şi a dat Ţara Sfântă evreilor (Vezi Coranul, Sura V, “Masa”). Şi Coranul descrie ţara dată evreilor ca “binecuvântată”, şi prevede o întoarcere a lui Israel în ţara lor la sfârşitul zilelor.
Aceste mărturii confirmă Scripturile creştine, că Dumnezeu a dat poporului evreu ţara în stăpânire veşnică. Puţinii arabi care au rătăcit prin ţară între 670 şi 1878 d. Cr. au fost locuitori doar temporari. O perspectivă mai corectă a istoriei relevă că afluxul recent de arabi, în paralel cu readunarea evreilor, n-are o bază istorică în ţară.
Verdictul istoriei: drepturile la Ţară
Înainte ca imigrarea şi investiţiile evreilor să fi atras după sine imigrarea masivă a arabilor, arabii de fapt părăseau Palestina. Apoi curentul circulaţiei s-a inversat. “… Palestina s-a schimbat dintr-o ţară de emigrare a arabilor într-una de imigrare a lor. Arabii din Hauran, Siria, ca şi cei din alte ţări învecinate, au curs în Palestina pentru a profita de nivelul de trai mai crescut şi de noile posibilităţi create de pionierii sionişti”. Acest fenomen este confirmat de Raportul Comisiei Regale pentru Palestina, care observa că în perioada dintre Declaraţia Balfour şi Rezoluţia de Repartizare din 1947 a Naţiunilor Unite, Palestina a devenit o ţară de imigrare arabă. După cum a fost documentat în continuare de către Frankenstein, imigrarea arabă substanţială era un fenomen recent:
““Iubitorii timpurii ai Sionului” au iniţiat imigrarea arabă. Unii scriitori au ajuns la concluzia că în 1942, 75% din populaţia arabă a Palestinei era compusă fie din imigranţi, fie din descendenţi ai celor care au imigrat pe parcursul ultimei sute de ani, în principal după 1882”.
CAPITOLUL IV
Drepturile juridice ale Israelului asupra ţării
Sunt legale coloniile? de Eugene W. Rostow, fost Secretar de Stat Adjunct al Statelor Unite (1966-1969) şi fost decan al Şcolii de Drept Yale. (Articole combinate, din 23 aprilie 1990 şi 21 octombrie 1991, din The New Republic.)
“Toate adminstraţiile americane au obiectat, cu diferite grade de seriozitate, la aşezările israeliene de pe Malul de Vest (Iudeea şi Samaria) pe motivul că acestea ar face mai grea sarcina de a-i convinge pe arabi să facă pace.
Preşedintele Carter a decretat că aceste aşezări au fost “ilegale” şi din punct de vedere tactic un lucru neînţelept. Preşedintele Regan a spus că erau legale, dar că ele ar face improbabile negocierile.
Rezoluţiile Consiliului de Securitate 242 şi 338 (ale Naţiunilor Unite). Rezoluţia 242, adoptată după Războiul de Şase Zile din 1967, a stabilit criteriile de pace pentru părţile (în conflict); Rezoluţia 338, scoasă după războiul de Yom Kippur din 1973, face Rezoluţia 242 obligatorie din punct de vedere legal şi le cere părţilor să îndeplinească imediat condiţiile ei. Din nefericire domneşte confuzia, chiar şi în locurile înalte, în legătură cu cerinţele acestor rezoluţii.
(Din 1967) statele arabe au pretins că cele două rezoluţii sunt “ambigui” şi că pot fi interpretate ca să se potrivească dorinţelor lor. Iar unii oficiali europeni (ruşi) şi chiar americani au îngăduit cu cinism purtătorilor de cuvânt arabi să se amăgească atât pe ei cât şi poporul lor — ca să nu mai vorbim de opinia publică apuseană — în privinţa semnificaţiei rezoluţiilor. Este obişnuit chiar şi pentru reporterii americani să scrie că Rezoluţia 242 este “în mod deliberat ambiguă”, ca şi cum fiecare parte este liberă să se bazeze pe ceea ce înţelege ea a fi prevederile principale.
Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Rezoluţia 242, la a cărei întocmire am ajutat în calitate de Subsecretar de Stat pentru Probleme Politice între 1966 şi 1969, se adresează părţilor să facă pace şi să permită Israelului să administreze teritoriile pe care le-a ocupat în 1967, până când se va realiza “o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu”. Când se va face o astfel de pace, Israelului i se va cere să-şi retragă forţele armate “din teritorii” pe care le-a ocupat în Războiul de Şase Zile — nu din teritoriile, nu din “toate”teritoriile, ci din unele dintre teritorii, care includeau Deşertul Sinai, Malul de Vest, Înălţimile Golan, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza.
Cinci luni şi jumătate de diplomaţie publică vehementă au clarificat perfect ce înseamnă un articol hotărât care lipsea în Rezoluţia 242. Rezoluţiile ingenios formulate care cereau retragerea din “toate” teritoriile au fost anulate în Consiliul de Securitate şi în Adunarea generală. Vorbitorii, unul după altul, au clarificat că Israelul nu trebuia să fie forţat să se întoarcă la Liniile de Demarcaţie “fragile” şi “vulnerabile” prevăzute de Armistiţiu, ci odată ce s-a făcut pace, să se retragă la ceea ce Rezoluţia 242 numea hotarele sigure şi recunoscute acceptate de ambele părţi. În negocierea unui astfel de acord, părţile trebuiau să ţină seama, printre alţi factori, de considerente de securitate, de accesul la căile maritime internaţionale din regiune, şi, desigur, de respectivele lor pretenţii legale.
Rezoluţia 242 construită pe textul Acordurilor Armistiţiului din 1949 … prevedea (cu excepţia cazului Libanului) că Liniile de Demarcaţie prevăzute de Armistiţiu care separau forţele militare “nu trebuiau să fie interpretate în nici un sens” ca hotare politice sau teritoriale, şi că “nici o prevedere” a Acordurilor Armistiţiului “nu va prejudicia în nici un mod dreptul, pretenţiile şi poziţiile” părţilor “în aplanarea paşnică finală a problemei Palestinei”. În 1979 când a făcut pace cu Egiptul, Israelul s-a retras din tot Sinaiul, care n-a fost niciodată parte din Mandatul Britanic.
Întrebarea arzătoare cu privire la aşezările israeliene de pe Malul de Vest din perioada ocupaţiei trebuie privită din această perspectivă. Mandatul Britanic a recunoscut dreptul poporului evreu la “colonie compactă” în tot teritoriul sub mandat. A fost stipulat că condiţiile locale puteau cere Marii Britanii să “amâne” sau să “oprească” stabilirea evreiască în zona unde acum este Iordania. Aceasta s-a făcut în 1922. Dar dreptul evreilor de a se aşeza în Palestina, la vest de Iordan, care este Israel, pe Malul de Vest, în Ierusalim şi în Fâşia Gaza, a fost făcut inatacabil. Acel drept n-a încetat niciodată şi nu poate înceta decât printr-o pace recunoscută între Israel şi vecinii lui. Şi poate nici chiar atunci, având în vedere Articolul 80 din Carta Naţiunilor Unite, “Articolul Palestina”, care prevede ca nimic din Cartă să nu fie interpretat pentru “a schimba drepturile de vreun fel ale unor state sau popoare, sau termenii instrumentelor internaţionale existente”.
Unele guverne au adoptat ideea că în baza Convenţiei de la Geneva din 1949, care tratează despre drepturile civililor sub ocupaţie militară, aşezările evreieşti de pe Malul de Vest sunt ilegale, pe motivul că Convenţia interzice unei puteri ocupante să inunde cu propriii ei cetăţeni teritoriul ocupat. Preşedintele Carter a sprijinit această vedere, dar preşedintele Regan a inversat-o, în mod specific spunând că aşezările sunt legale dar ar trebui amânată înfiinţarea altor aşezări deoarece ele pun un obstacol în calea procesului de pace.
Dreptul evreilor la stabilire pe Malul de Vest este conferit prin acelaşi mandat sub care evreii s-au stabilit în Haifa, în Tel Aviv şi în Ierusalim înainte de a fi creat statul Israel. Mandatul pentru Palestina se deosebeşte într-o privinţă importantă de alte mandate ale Ligii Naţiunilor, care au fost obligaţii în beneficiul populaţiei indigene. Mandatul pentru Palestina, recunoscând “legătura istorică a poporului evreu cu Palestina şi motivele pentru reconstituirea patriei lor în acea ţară”, este dedicat “stabilirii în Palestina a unei patrii naţionale pentru poporul evreu, înţelegându-se clar că nu trebuie făcut nimic ce să prejudicieze drepturile civile şi religioase ale comunităţilor neevreieşti existente în Palestina, sau drepturile şi statutul politic de care se bucură evreii în alte ţări”.
Mandatul limitează dreptul evreilor la stabilire şi dezvoltarea politică în Palestina într-o singură privinţă. Articolul 26 a dat Marii Britanii şi Consiliului Ligii discreţie să “amâne” sau să “reţină” dreptul poporului evreu de a se stabili în provincia Transiordania a Palestinei — acum Regatul Iordaniei — dacă ei ar decide că situaţia locală ar cere o astfel de acţiune. Cu sprijinul parţial al Consiliului, britanicii au făcut acel pas în 1922.
Mandatul însă nu permite nici chiar temporar suspendarea dreptului evreilor la stabilire în părţile Mandatului care sunt la vest de Iordan. Liniile Armistiţiului din 1949, care sunt parte din hotarul Malului de Vest, nu reprezintă decât poziţia armatelor în conflict când s-a ajuns la încetarea focului în Războiul de Independenţă. Iar Acordurile Armistiţiului prevăd în mod specific, cu excepţia cazului Libanului, că liniile de demarcaţie pot fi schimbate prin acord când părţile trec de la Armistiţiu la pace. Rezoluţia 242 este bazată pe acea prevedere a Acordurilor Armistiţiului şi declară anumite criterii care să justifice schimbările în liniile de demarcaţie când părţile fac pace.
Departamentul de Stat n-a negat niciodată că sub Mandat “poporul evreu” are dreptul să se stabilească în zonă. În loc de aceasta, spunea că aşezările evreieşti de pe Malul de Vest încalcă Aricolul 49 a Celei de-a patra Convenţii de la Geneva din 1949, care se ocupă de protecţia civililor în timp de război. Unde teritoriul unei părţi a contractului este ocupat de altă parte a contractului, convenţia interzice practicile inumane cum ar fi, de exemplu, ale naziştilor şi ale sovieticilor înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial — transferul în masă al oamenilor în şi din teritoriile ocupate pentru scopul exterminării, al muncii forţate şi al colonizării.
Articolul 49 prevede ca puterea ocupantă “să nu deporteze sau să nu transfere o parte din populaţia sa civilă în teritoriul pe care-l ocupă”. Dar coloniştii evrei de pe Malul de Vest sunt voluntari. Ei n-au fost “deportaţi” sau “transferaţi” de guvernul Israelului, iar mutarea lor nu implică nici unul din scopurile atroce sau din efectele dăunătoare asupra populaţiei existente pe care Convenţia de la Geneva a fost intenţionată să le împiedice. Mai mult, Convenţia se aplică numai la “actele unui semnatar făcute pe teritoriul altuia”. Malul de Vest nu este teritoriu al unei puteri semnatare, ci o parte nealocată de Mandatul Britanic. Ca atare este greu să vezi cum o formulare literală a Convenţiei a putut face ca aceasta să se aplice la stabilirea evreiască în teritoriile de sub Mandat britanic aflate la vest de Iordan. Chiar dacă Convenţia a putut fi interpretată ca să împiedice aşezările în perioada de ocupaţie, ea n-a putut face mai mult decât să suspende drepturile conferite prin Mandat, nu să le pună capăt. Acele drepturi pot înceta numai prin stabilirea şi recunoaşterea unui stat nou sau prin încorporarea teritoriilor în unul vechi.
Ca pretendenţi la teritoriu, israelienii au negat că lor li se cere să fie de acord cu Convenţia de la Geneva, dar au anunţat că ei vor face totuşi acest lucru ca o chestiune de amabilitate. Tribunalele israeliene aplică Convenţia ca o rutină, uneori decizând împotriva guvernului israelian. Presupunând pentru moment aplicabilitatea generală a Convenţiei, s-ar putea foarte bine considera ca o încălcare dacă israelienii ar deporta deţinuţi sau ar încuraja stabilirea oamenilor care nu au nici un drept să trăiască acolo (americani, de exemplu). Dar cum poate fi Convenţia socotită că se aplică la evrei care au dreptul să se stabilească în teritorii sub legea internaţională: un drept legal asigurat prin tratat şi în mod specific protejat de Articolul 80 al Cartei Naţiunilor Unite, care prevede că nimic din Cartă nu va fi interpretat ca “să schimbe în vreun mod drepturile conferite prin instrumentele internaţionale existente?” Dreptul evreilor să se stabilească în zonă este egal în toate modurile cu dreptul populaţiei palestiniene existente să trăiască acolo.
Aşteptările generale ale legii internaţionale sunt că ocupaţiile militare durează puţin şi sunt urmate de o stare de pace stabilită prin tratat sau altfel. În cazul Malului de Vest, teritoriul a fost ocupat de Iordania între 1949 şi 1967, iar din 1967 a fost ocupat de Israel. Rezoluţiile Consiliului de Securitate au stabilit că statele arabe şi Israelul trebuie să facă pace, iar când se ajunge la o “pace justă şi durabilă” în Orientul Mijlociu, Israelul trebuie să se retragă din unele, dar nu din toate teritoriile pe care le-a ocupat în războiul din 1967. Rezoluţiile lasă pe seama părţilor să cadă de acord asupra termenilor păcii.
Articolul 80 din Carta Naţiunilor Unite permite Israelului să ignore ambele Rezoluţii, 424 şi 338, ale Naţiunilor Unite. Drepturile evreilor la ţară acordate prin Mandatul Britanic al Ligii Naţiunilor nu pot fi anulate de Naţiunile Unite. Israelului i se cere numai să recunoască drepturile civile şi religioase ale arabilor din ţară.
Traducere din limba engelză.
Titlul original: “Terrorism and Bible Prophecy”, publicată de Bible Students Congregation
of New Brunswick, N. J.
Editată de Studenţii Bibliei
- P. 849, O. P. 12, 400860 Cluj-Napoca
2004
Ce este Adevarul
Cuprins [hide]
- „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32.
- Creaţia
- Crearea omului
- Încercarea şi căderea omului
- Condamnarea omului
- Despre suflet
- Despre moarte
- Despre nemurire
- Despre iad
- Despre Satan
- Despre Sf. Treime
- Despre naşterea lui Isus
- Despre preţul de răscumpărare
- Alegerea Bisericii
- Despre a doua venire a lui Cristos
- Împărăţia lui Cristos
- Despre Mileniu
- Despre ziua de judecată
- Despre restabilire
- Despre înviere
- Despre pământ
- Despre legăminte
- Moartea a doua
- Despre legarea, dezlegarea şi nimicirea lui Satan
- INDEXUL TEXTELOR BIBLICE
- – comentate, citate sau trimiteri –
- Scripturile ne învaţă clar:
- Video – Pentru Această Cauză
- Adresa de contact
„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32.
După cum este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit! Şi noi credem, şi de aceea vorbim”. 2 Corinteni 4:13. Astăzi pe pământ sunt multe adevăruri, de exemplu: adevărul despre fizică, sociologie, astronomie, medicină, despre legile sanitare etc., a căror cunoaştere aduce mult bine oamenilor. Noi ne referim însă la adevărul cu privire la PLANUL DIVIN AL VEACURILOR, planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Când era pe pământ Isus a spus: „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”- Ioan 18:37. În cei trei ani şi jumătate de viaţă publică, Isus nu S-a ocupat de vreunul din adevărurile amintite mai sus, ci a predicat numai adevărul cu privire la planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. El nu S-a referit la Platon, Socrate, Aristotel, sau la alţi oameni celebri din lume, în ale căror socoteli Dumnezeu nu Şi-a găsit niciodată locul. Aflăm însă că mereu S-a referit la profeţi ca: Isaia, Daniel, Ieremia şi alţi servitori ai lui Dumnezeu care au trăit înainte de El. Timp de trei ani şi jumătate Isus a predicat şi a învăţat pe oameni fără bani şi fără plată. Niciodată n-a făcut colecte de bani de la ascultătorii Săi. Celor care au crezut în El le-a spus: „…Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” – Ioan 8:31, 32. Dacă suntem urmaşi ai lui Isus Cristos, Domnul nostru, ne vom strădui să rămânem în cuvântul Său, care ne dă învăţături cu privire la Dumnezeu şi la planul Său de mântuire. Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”. Apoi: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”- Ioan 8:12. Deci, urmăm şi mărturisim adevărul cu privire la Dumnezeu, la Isus, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, la Împărăţia Sa, care este leacul pregătit de Dumnezeu pentru bolile omenirii. Acest adevăr îl scoatem din marea fântână a cunoştinţei lui Dumnezeu, BIBLIA. Desigur, pentru o expunere largă a acestui mare Adevăr, ar necesita câteva mii de pagini. Aici nu vom încerca să intrăm în amănunte, ci ne vom rezuma numai la punctele esenţiale, iar cine doreşte mai mult se va interesa singur. Vom începe cu:
Creaţia
Spre deosebire de unele păreri ştiinţifice şi teologice, noi susţinem că relatarea din Geneza nu se referă la crearea pământului, ci la pregătirea lui pentru a fi locuit şi că aceasta a fost o operă progresivă, într-o perioadă de 49.000 de ani, împărţită în epoci de câte 7.000 de ani, numite în Biblie şapte zile – Geneza 1:1-26; 2:1-3. În Biblie, cuvântul „zi” este un termen nedefinit şi se aplică în multe feluri, la diferite perioade de timp, ca de pildă: „ziua lui Cristos”, „ziua lui Noe”, „ziua ispitirii”, „ziua lui Napoleon”, „ziua Cezarului” etc. La crearea omului, şase din aceste zile de câte 7.000 de ani – sau 42.000 de ani – erau trecute şi pământul se afla într-o stare potrivită pentru a fi locuinţa omului. Omul a fost creat deci la sfârşitul zilei a şasea şi la începutul zilei a şaptea. A şaptea zi sau perioadă de 7.000 de ani, în care încă ne aflăm, este dedicată experienţei omului întâi cu răul, apoi cu binele. Răul a fost permis timp de 6.000 de ani, când omul a învăţat urmările neplăcute ale păcatului şi nesupunerii faţă de Dumnezeu. A şaptea mie de ani din această perioadă este dedicată restaurării progresive a omului în fericire şi viaţă veşnică.
Crearea omului
Omul a fost creat, nu dezvoltat. El este o creatură a Creatorului, nu un produs al evoluţiei. El a fost creat desăvârşit, în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În chipul lui Dumnezeu, adică o fiinţă inteligentă, cu capacităţi de gândire, afecţiune, simţ moral etc., dar pe o treaptă mai joasă, potrivită condiţiei sale pământene. În asemănarea lui Dumnezeu, adică aşa cum Creatorul are stăpânire peste Univers, tot aşa omului i s-a dat stăpânire peste domeniul pământesc, pe care să-l cârmuiască în armonie cu voia lui Dumnezeu, a Creatorului.
Încercarea şi căderea omului
Omul a fost pus la probă spre a se dovedi dacă apreciază binefacerile cu care a fost înconjurat. El trebuia să-şi dea seama că existenţa sa a avut un început şi că această existenţă se datora Creatorului, pe care trebuia să-L recunoască şi să-I respecte porunca. Proba a venit prin interzicerea de a mânca din fructul unui anumit pom. Fructul în sine nu avea nimic deosebit care să constituie un păcat, ci nerespectarea, nesocotirea poruncii a fost păcat. În esenţă, Dumnezeu i-a spus lui Adam: Dacă vei asculta de porunca Mea, ca să nu mănânci, vei trăi în veci şi te vei bucura de această împărăţie, care cu timpul se va extinde şi va umple tot pământul, iar tu vei fi regele, stăpânul întregului pământ. Vei fi părintele unei rase de fiinţe perfecte şi fericite şi care împreună cu tine vor putea trăi veşnic. Dacă te vei atinge de acest pom, mâncând dintr-însul, vei dovedi nesupunere, nesocotire, neapreciere, şi prin urmare, nici Eu nu te voi putea socoti vrednic de poziţia în care te-am pus. În ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit – Geneza 2:16, 17. Te voi lipsi de toate acestea: îţi voi lua împărăţia, te voi lipsi de viaţă şi vei deveni ce ai fost: ţărână – Geneza 3:19.
Condamnarea omului
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână, fie că promite viaţă veşnică pentru ascultare, sau moarte pentru neascultare. Adam a mâncat în deplină cunoştinţă de ceea ce-l aştepta. Sf. Pavel spune: „Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii” – 1 Timotei 2:14. În loc să se despartă de Eva, lăsând-o să meargă în moarte, şi să se încreadă în Creator, că îi poate crea alta, el s-a asociat la păcat şi astfel a pierdut relaţia cu Dumnezeu. De aceea Dumnezeu l-a condamnat la moarte, nu la chin veşnic. Adam a murit în ziua în care a mâncat, adică n-a trecut peste 1000 de ani. Astfel citim: „Şi toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost nouă sute treizeci de ani, apoi a murit” – Geneza 5:5. Deci a murit cu 70 de ani înainte de a se împlini ziua de o mie de ani în care a fost creat şi în care a mâncat din pomul oprit. Sf. Petru confirmă ideea că 1000 de ani este considerată ca o zi: „Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” – 2 Petru 3:8.
Despre suflet
Omul nu are un suflet, nici muritor nici nemuritor, ci este un suflet, adică o fiinţă vie, care se mişcă, respiră, cugetă, plănuieşte, execută etc. Este o deosebire mare între a avea un cal şi a fi un cal. Tot aşa şi omul: nu are un suflet, ci este un suflet. Biblia spune clar: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” – Geneza 2:7. Din unirea trupului rece şi imobil cu „suflarea de viaţă” (în ebraică ruach, care literal înseamnă vântul vieţii) a rezultat sufletul, adică fiinţa vie. Nimic nu se spune aici în sensul că Dumnezeu ar fi suflat în nările omului un suflet nemuritor, adică o altă fiinţă, care la moartea uneia, cealaltă să rămână. Suflet nemuritor înseamnă o fiinţă care nu poate muri, care nu poate fi nimicită. În cazul de faţă ar însemna că odată creat, omul n-ar mai putea fi nimicit, nici chiar de către Dumnezeu. Mintea sănătoasă, chiar şi dacă n-am avea Biblia, ne spune că asemenea teorie nu se potriveşte cu un Dumnezeu Atotputernic şi Atotînţelept. Dumnezeu n-ar crea fiinţe nemuritoare pe care să nu le poată îndepărta din viaţă chiar dacă acestea ar păcătui. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Dumnezeu ar tolera păcatul şi ar fi limitat în înţelepciune. Omul este deci un suflet care respiră. Fără respiraţie, fără „suflarea de viaţă”, viaţa n-ar fi posibilă. De aceea Dumnezeu S-a îngrijit ca în atmosferă să fie un procent suficient de oxigen pentru menţinerea vieţii sufletelor care respiră. Iov spune: „Dacă Dumnezeu ar lua seama numai la Sine şi ar strânge la Sine suflarea şi respiraţia dată făpturilor, atunci tot ce este carne ar pieri şi omul s-ar întoarce în ţărână” – Iov 34:14, 15.
Despre moarte
Se spune că în viaţă nimic nu este mai sigur ca moartea. Dumnezeu i-a spus lui Adam că va muri dacă va fi neascultător. Şi Adam a murit în realitate. Toţi urmaşii lui mor. Sf. Pavel spune: „…moartea a venit prin om” – Romani 5:12. „Toţi mor în Adam” – 1 Corinteni 15:21, 22. Fiecare ştie că are sa moară. „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic” – Eclesiastul 9:5. Experienţa umană confirmă întru totul învăţătura Bibliei. Ce este deci moartea? Ştiinţific şi biblic, moartea este absenţa vieţii – stingere. După unele idei nescripturale, se afirmă însă că moartea nu înseamnă altceva decât dezbrăcarea de un veşmânt şi îmbrăcarea cu altul, sau cum ar fi trecerea dintr-o încăpere în alta. Biblia însă spune altfel: ea spune că moartea înseamnă moarte, că morţii nici nu se bucură, nici nu suferă, că în moarte omul este absolut inconştient – nu ştie nimic – nici despre sine, nici despre ceilalţi, şi dacă n-ar fi o înviere din morţi, omul ar fi pentru totdeauna pierdut – Iov 3:13-19; Ecles. 9:10; Ioan 3:16. Biblia mai spune: „Suflarea lor trece, se întorc in pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor” – Psalmul 146:4. Dacă o creatură moartă nu poate gândi, atunci, bineînţeles, nu poate fi conştientă. Şi dacă nu poate fi conştientă, atunci ar fi imposibil să fie fericită când ar fi în rai, potrivit unor afirmaţii.
Despre nemurire
La început numai Dumnezeu avea nemurire. „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea şi slava în vecii vecilor!” – 1 Timotei 1:17. Aşadar, dacă numai Dumnezeu avea nemurire, toţi ceilalţi, inclusiv îngerii, trebue să fie muritori. A fi muritor nu înseamnă a muri. De exemplu, îngerii sunt muritori, totuşi ei nu mor. A fi muritor înseamnă a fi supus morţii, în caz că se fac fapte vrednice de moarte. Cineva poate să fie muritor şi să trăiască veşnic dacă trăieşte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Dacă Adam nu păcătuia, nu murea niciodată. Tot aşa omenirea, când va fi restabilită va putea trăi veşnic dacă va trăi în armonie cu legile lui Dumnezeu. Numai natura divină posedă viaţă în sine; toate celelalte naturi depind de prima mare cauză a vieţii, de Creator, pentru continuarea vieţii lor. Acum, Domnul nostru Isus, de la învierea Sa, are şi El nemurirea. Astfel citim, că Tatăl a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine Însuşi – Ioan 5:26. Înainte de a veni pe pământ, El n-a avut nemurire, natură divină. Aceasta a primit-o numai la înviere ca răsplată pentru credincioşia Sa – Filipeni 2:7-9; Matei 28:18. Scripturile arată că şi adevărata Biserică a lui Cristos va primi nemurire ca răsplată pentru credincioşie – 1 Ioan 3:2; Filipeni 3:21; Romani 2:7; 8:29; 2 Petru 1:4.
Despre iad
Cuvântul iad nu înseamnă foc sau chin, cum au fost învăţaţi oamenii în general să creadă. Cuvintele infern şi iad din Vechiul Testament sunt traduse din cuvântul ebraic şeol, care înseamnă stare de inexistenţă, prin urmare, uitare, starea celui care este în groapă, în mormânt. Echivalentul acestuia în Noul Testament este cuvântul grecesc hades. Tartaroo sau tartarus este atmosfera pământului, numită în unele traduceri adânc – Vezi 2 Petru 2:4; Apoc. 20:3. Locul focului este o expresie simbolică, zugrăvind distrugerea completă, anihilarea celor incorigibili. Diferitele expresii ale Domnului nostru din care s-ar putea deduce foc şi chin sunt parabole, nu lucruri literale. A le interpreta altfel decât simbolic ar însemna a le schimba sensul. De pildă, dacă oile îi simbolizează pe oamenii buni iar caprele pe cei răi sau îndărătnici, atunci focul trebuie să însemne distrugere, nimicire. Focul nu păstrează, ci consumă, mistuie, nimiceşte. Tot astfel, dacă parabola cu Bogatul şi săracul Lazăr ar fi literală, atunci şi sânul lui Avraam în care era fericit Lazăr ar trebui luat literal, şi desigur nu mulţi din milioanele pământului – care au avut parte de sărăcie şi bube – ar putea intra acolo; Lazăr şi încă unul sau doi l-ar fi umplut. În acest caz, bubele şi zdrenţele lui Lazăr ar trebui luate literal – dacă acestea ar fi motivele pentru care cineva poate avea parte să ajungă în sânul lui Avraam. Şi ne întrebăm: oare câţi dintre cei care văd că pilda trebuie luată literal umblă în zdrenţe şi buboşi pentru a ajunge şi ei în sânul lui Avraam!? (O explicaţie raţională şi pe larg a acestei pilde se găseşte în broşura „Ce spun Scripturile despre iad”.)
Despre Satan
Spre deosebire de o părere destul de răspândită, că Satan este numai principiul răului în sine, noi credem în existenţa unei persoane cu acest nume, a unei fiinţe inteligente, puternice. El nu a fost totdeauna Satan, împotrivitor, ci a ajuns mai târziu să fie ceea ce este, în urma îngâmfării şi decăderii sale. Numele său adevărat era la început „Lucifer”, care înseamnă „steaua dimineţii” – Ezechiel 28:13-19. Profetul Isaia, în cap. 14:12-15, spune despre căderea lui Satan: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!” Isus a spus despre Lucifer: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer” – Luca 10:18. A căzut din graţia lui Dumnezeu, s-a degradat şi numele lui a fost schimbat, şi de atunci este cunoscut în Scripturi ca Balaurul, Şarpele cel vechi şi Satan – Apocalipsa 20:1-3. Cuvântul „Şarpe” înseamnă înşelător, şi unul din mijloacele favorite ale lui Satan în toate timpurile a fost înşelarea, pe care a practicat-o printre oameni. Prin minciuni şi înşelări, el a introdus în capul oamenilor învăţături false, orbindu-i faţă de Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu – 2 Corinteni 4:3-4. Cuvântul „Balaur” înseamnă animal de pradă sau cel care rupe. Satan a căutat să nimicească tot ceea ce a fost drept. El a pricinuit persecuţia şi moartea profeţilor. Tot el a pus la cale urmărirea lui Isus prin intermediul fariseilor. Ţinta lui este să distrugă tot ceea ce-i drept şi pe toţi cei ce hotărăsc să-L urmeze pe Isus – 2 Timotei 3:12. Cuvântul „Diavol” înseamnă bârfitor, defăimător. Satan L-a defăimat pe Dumnezeu în grădina Edenului, şi L-a acuzat şi defăimat pe Domnul Isus şi pe ucenicii Săi de atunci şi până acum. Isus spune despre el că este un mincinos şi tatăl minciunii – Ioan 8:44.
Despre Sf. Treime
Există două Treimi: una a crezurilor şi alta a Bibliei. Noi credem în cea din urmă. A crezurilor înseamnă: 1×3=1 şi 3×1=1. A Bibliei este aceasta: Tatăl este din veşnicie, adică fără început – Psalmul 90:2. Fiul nu este din veşnicie, ci a avut un început. Sf. Pavel spune despre Isus: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi-născut din toată zidirea” – Coloseni 1:15. Însuşi Domnul Isus ne spune că este ÎNCEPUTUL zidirii lui Dumnezeu – Apocalipsa 3:14. Cuvântul „tată” înseamnă dătător de viaţă. Cuvântul „fiu” înseamnă primitor de viaţă – Ioan 5:26. Astfel viaţa Fiului a venit de la Tatăl. Tatăl posedă dintotdeuna natura divină, nemurirea. Fiul n-a avut această natură înainte de a veni pe pământ. El a primit-o numai la înviere, ca răsplată a umilirii şi supunerii Sale până la moarte – Filipeni 2:8-11. Spiritul sfânt este o putere, nu o persoană. Această putere emană, provine de la Tatăl şi de la Fiul şi este agentul lor pentru îndeplinirea scopurilor bune ale Autorului şi Creatorului Divin şi ale Fiului Său, Domnul nostru. Versetul 7 din 1 Ioan cap. 5 nu se găseşte în original, ci a fost adăugat pentru a da oarecare culoare biblică Treimii nescripturale. Tatăl şi Fiul sunt una în scop, plan şi acţiune, după cum credincioşii Domnului sunt una cu El, nu în persoană, ci în spirit, scop şi cale – Ioan 17:20-23.
Despre naşterea lui Isus
Isus a avut trei existenţe. S-a născut de trei ori pe trei trepte de viaţă diferite, în trei perioade de timp diferite. Amestecarea acestora duce la confuzie, dar înţelegerea lor umple inima de dragoste şi apreciere pentru Iubitorul de oameni, iubitul Fiu al lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul nostru.
- În starea Sa preumană, Isus nu Se numea Isus, numele Său era Logosul, Cuvântul, Cuvântătorul – Ioan 1:1-3. El poseda o natură asemenea celei îngereşti, dar nu cea divină, pe care o avea numai Tatăl. Era de natura Arhanghelului, îngerul de cel mai înalt grad.
- Când a venit pe pământ, născându-Se din Fecioara Maria, El a lăsat natura Sa spirituală şi a luat natura umană desăvârşită. Pe pământ El a fost om desăvârşit, nu Dumnezeu încarnat. Sf. Ioan spune: „Cuvântul S-a făcut..” – Ioan 1:14. Adică, Logosul a devenit om, născut de Fecioara Maria prin puterea nemărginită a lui Dumnezeu, desăvârşit, curat, fără pată, separat de păcătoşi – Evrei 2:14,7:26. El a venit să răscumpere pe Adam, adică să dea un preţ corespunzător pentru el. Adam n-a fost înger încarnat şi de aceea Isus nu putea fi echivalentul lui în starea Sa preumană, ca arhanghel. Apoi, dacă Isus era Dumnezeu Tatăl încarnat, atunci era mai mult decât a fost Adam. Dreptatea lui Dumnezeu nu putea primi o asemenea jertfă ca preţ de răscumpărare – Matei 5:38; 20:28.
- La învierea Sa ca fiinţă spirituală, Isus a devenit chipul Tatălui – Evrei 1:3. Atunci El a primit natura divină şi acum posedă nemurirea şi şade la dreapta Tatălui în ceruri – Evrei 10:12-13, aşteptând timpul când va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale – Psalmul 110:1-2; Faptele Ap. 3:19-21; 1 Corinteni 15:24-28.
Despre preţul de răscumpărare
Adam şi toţi urmaşii săi se află sub sentinţa morţii. Adam a murit. Toţi urmaşii săi mor. Pentru a scăpa de această condamnare, cineva trebuia să plătească preţul răscumpărării lor. Preţul era: un om desăvârşit a călcat porunca şi a murit – un alt om desăvârşit, nu un înger, trebuia să moară şi să plătească acest preţ, pentru ca omul să poată fi liber. Isus a dat preţul pe Golgota. După patruzeci de zile S-a înălţat la cer şi a pus acest preţ în mâinile Justiţiei divine, care condamnase pe om la moarte. Prin urmare, Adam şi rasa lui sunt liberi să iasă din mormânt. Pedeapsa cu moartea nu mai planează asupra lor. Dar, dacă este aşa, de ce n-a revenit Adam la viaţă şi de ce mai mor oamenii?
Alegerea Bisericii
Imediat ce Isus S-a înălţat la cer, condiţiile au fost îndeplinite pentru ca moartea să fie oprită, oamenii să nu mai moară, iar Adam şi toţi urmaşii lui să revină la viaţă. Însă planul lui Dumnezeu prevedea mai întâi alegerea unui anumit număr de oameni, care în urma unui proces de dezvoltare spirituală să fie schimbaţi de la natura pământească la cea cerească. Aceştia sunt Mica Turmă căreia „Tatăl are plăcerea să-i dea împărăţia” – Luca 12:32. Sf. Ioan spune că această mică turmă este compusă din 144.000 de membri – Apoc.14:1, 3. O turmă în adevăr mică în comparaţie cu milioanele de oameni care au trăit pe pământ şi au auzit despre Evanghelie -Vestea bună. Întregul veac creştin a fost dedicat în principal alegerii acestei clase, şi nu convertirii lumii la Cristos. Îndrumarea Domnului în această privinţă este clară: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” – Matei 28:19-20. De asemenea, robilor Săi le-a spus: Puneţi talanţii pe care vi i-am încredinţat în negoţ până Mă voi întoarce – Luca 19:13-14. Predicarea Evangheliei în tot acest timp, cum că Împăratul se va întoarce spre a-Şi exercita puterea împărătească, a fost făcută lumii numai ca MĂRTURIE, şi nu pentru a-i converti pe toţi. Dovada la aceasta este că cei care îl urau au reacţionat faţă de această veste spunând: „Nu voim ca omul acesta să împărăţească peste noi”. Luca 19:14. Când numărul celor aleşi va fi complet şi lucrarea lor de mărturie încheiată, Biserica va deveni Mireasa lui Cristos, schimbată fiind de la starea pământească la cea cerească – Apoc. 20:4-6; 19:6-7; Filipeni 3:20-21. Aceştia împreună cu Isus vor fi regi şi preoţi ai lui Dumnezeu şi vor domni cu El o mie de ani, pentru binecuvântarea întregii rase umane. Atunci va fi timpul convertirii generale, a celor nealeşi acum. Atunci li se vor deschide ochii naturali şi ochii înţelegerii, pentru a cunoaşte pe Dumnezeu – Isaia 25:6-9; Matei 19:27-28; Apocalipsa 2:26-27; 3:21.
Despre a doua venire a lui Cristos
Cristos vine a doua oară nu să nimicescă lumea şi să ardă pământul. El vine să facă tocmai contrariul, să înlăture pe Diavol ca să nu mai stăpânească pe pământ, să sfărâme domnia apăsătoare a păcatului, a morţii, a fărădelegii şi a oricărui lucru rău, iar în locul acestora să instaureze dreptatea, binele şi viaţa veşnică, pierdute prin Adam în Eden. El nu mai vine ca om, cum a venit întâia oară. Trupul Său pământesc l-a dat drept preţ de răscumpărare pentru Adam şi pentru urmaşii lui. El a înviat ca fiinţă spirituală divină, glorioasă – 1 Petru 3:18. Să notăm cu câtă tărie vorbeşte profetul Isaia despre dânsul: „Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru, răzbunarea va veni” (pe Satan şi pe agenţii lui) – Isaia 35:3, 4; Ţefania 2:2; 2 Petru 3:10-13; Apoc. 19:19-20. El vine cu răsplătire pentru cei care L-au urmat în veacul de acum – Ioan 14:2; Matei 19:28. Vine să salveze din păcat pe toţi cei răscumpăraţi cu viaţa Sa, deschizându-le un nou drum, o ocazie favorabilă de a-şi câştiga viaţa pierdută prin tatăl lor, Adam – Matei 26:28; Evrei 8:2-6; Isaia 57:14-19. Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca cerbul şi limba mutului va cânta – Isaia 35:1-10; 32:1-4; 65:14-25 şi 11:1-9. Isus a declarat: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Oamenii nu-L vor mai vedea cu ochii naturali, ci cu ochii înţelegerii, după lucrările pe care le va face. Aşa cum nici pe Satan nu-l văd cu ochii naturali, ci văd, înţeleg, ştiu că el face răul din lume. Domnul a spus adresându-Se ucenicilor: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea”, fiindcă urmaşii Săi credincioşi vor fi schimbaţi la natură spirituală – Ioan 14:19, 2, 3.
Împărăţia lui Cristos
Instaurarea pe pământ a împărăţiei lui Cristos va fi cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Ne gândim la rugăciunea Domnului nostru: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Dacă creştinii şi lumea în general şi-ar da seama ce va aduce această împărăţie şi ce va însemna pentru ei, ar dori-o mult mai mult şi ar repeta cu mai multă ardoare rugăciunea Domnului nostru. Iată ce scrie prorocul Mica, având o viziune despre această binecuvântată împărăţie: „În vremurile de pe urmă muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nici nu vor mai învăţa să facă război, ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura! Căci gura Domnului oştirilor a vorbit” – Mica 4:1-4.
Despre Mileniu
Mileniu înseamnă o mie de ani şi în Biblie desemnează perioada de domnie a lui Cristos, în decursul căreia va avea loc învierea morţilor şi judecata lumii în general – Matei 25:31, 32 – a celor care nu se judecă acum, în acest veac. Pe pământ se va instaura dreptatea, pacea, iubirea, viaţa veşnică pentru cei ascultători. La sfârşitul miei de ani tot pământul va fi ca Grădina Edenului. Sf. Ioan descrie acel timp astfel: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi….pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel care şedea pe scaunul de domnie a zis: Iată, Eu fac toate lucrurile noi” – Apocalipsa 21:4-5. „Ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor” – Ezechiel 36:34. Mileniul este a şaptea mie de ani, sau ultima mie de ani din mai-marea zi a şaptea a săptămânii de creare a lui Dumnezeu. Toţi cei care studiază Biblia cred, conform cronologiei biblice, că 6.000 de ani de la crearea lui Adam au trecut şi acum suntem la începutul celei de-a şaptea mie de ani, sau în zorile vârstei Milenare, în pragul Împărăţiei lui Cristos sau a Epocii de Aur. Să nu ni se pară ciudat dacă înainte de a începe această măreaţă împărăţie de pace sunt şi vor mai fi încă tulburări pe pământ. Acestea sunt mijloacele lui Dumnezeu pentru dezintegrarea lumii vechi, sau, după expresia ap. Petru, topirea cerului şi a pământului vechi, pentru ca în locul acestora să fie instaurate un cer nou şi un pământ nou – 2 Petru 3:10-13. Vezi şi Ţefania 3:8-9. În curând oamenii vor fi martori ai inaugurării împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, cu binecuvântările promise. Creşterea cunoştinţiei în toate domeniile din ultimul secol, în transporturi, comunicaţii, medicină, industrie etc., nu sunt decât pregătiri şi pregustări ale binecuvântărilor care în curând vor umple pământul.
Despre ziua de judecată
Ziua de judecată va fi o zi de bucurie, nicidecum o zi de groază, cum cred mulţi. Isus cel iubit a răscumpărat omenirea ca să o judece în dreptate, cu scopul de a o restaura la viaţă şi fericire veşnică. Ce frumos sună cuvântul Domnului în această privinţă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (în înţelesul de a-i da altă sentinţă de condamnare veşnică, pe lângă cea moştenită de la Adam – moartea) ci ca LUMEA SĂ FIE MÂNTUITĂ PRIN EL” – Ioan 3:14-17. David spune despre această Împărăţie în Psalmul 72:1-9: „Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului! Şi El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire. Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale. El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor. Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele şi cât se va arăta luna, din neam în neam; va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului. Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea Lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna” – Ps. 72:8, 9. Profetul Isaia de asemenea, referindu-se la ziua de judecată, spune: „…Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii ÎNVAŢĂ DREPTATEA” – Isaia 26:8-9. La această zi se referă ap. Pavel când spune: „Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” – Faptele Ap. 17:31. Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt încă pe pământ şi de aceea oamenii învaţă şi practică încă nedreptatea. Ziua de judecată va fi ziua în care rânduielile de pe pământ vor fi aşezate pe o bază dreaptă, după măsura dreptăţii lui Dumnezeu – Isaia 28-17. Ziua de judecată este deci aceeaşi cu ziua de o mie de ani a Împărăţiei lui Cristos pe pământ, nu o zi de 24 de ore. După cum cei care s-au predat Domnului acum, în acest veac creştin, se judecă în cursul vieţii lor actuale, iar la sfârşitul alergării Judecătorul dă sentinţa, tot aşa se va judeca şi lumea, în cursul zilei ei de judecată.
Despre restabilire
Dacă o calamitate naturală sau intemperiile naturii au produs stricăciuni unei case şi acea casă a fost refăcută în starea ei de mai înainte, spunem că a fost restaurată. Dumnezeu a creat pe om desăvârşit. L-a făcut şi l-a aşezat în Grădina Edenului, numită rai. Au venit apoi furtuna şi vântul amăgirii şi păcatului, care l-au ruinat pe om, lipsindu-l de viaţă şi de locuinţa sa fericită, raiul. La prima Sa venire, Cristos a venit să-l răscumpere – 1 Ioan 2:2. După un timp El se întoarce ca să-l RESTAUREZE. Omul deci a pierdut dreptul la viaţă. Isus îi va reda dreptul la viaţă. Omul a pierdut raiul. Sub conducerea lui Isus tot pământul va deveni un rai – Ezechiel 36:34-36. Urmaşii omului au fost şi ei pierduţi, Cristos îi va învia pe toţi care sunt în morminte – Ioan 5:28-29.Ps.22:29. – şi le va da posibilitatea să-şi câştige viaţa veşnică. Aceasta înseamnă Restaurare sau Restabilire. Sf. Petru, vorbind despre timpurile restaurării sau restabilirii, spune: „Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” – Faptele Ap. 3:20, 21.
Despre înviere
Biblia spune că morţii sunt morţi, nu sunt vii, în rai, în purgatoriu sau în iadul de foc, potrivit părerilor unora. Omul a fost trimis în pământul din care a fost luat, în mormânt, din cauza neascultării – Geneza 3:19. Morţii nu ştiu nimic, sunt inconştienţi tot timpul cât stau în mormânt. Ultimul gând dinaintea adormirii în moarte va fi primul gând la trezire în dimineaţa învierii – „căci în locuinţa morţilor în care mergi, nu este lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune” – Eclesiastul 9:10. Nu toţi oamenii vor învia deodată, ci pe rând, fiecare la rândul cetei lui – 1 Cor 15:22-23. Pare raţional să gândim că primii care vor veni la înviere vor fi cei care au murit la urmă – Matei 19:30; 20:16. O mie de ani sunt prevăzuţi de Dumnezeu pentru învierea şi restaurarea miliardelor de oameni care au trăit de la Adam încoace. După ce noua epocă va fi introdusă, iar cei din generaţia existentă la timpul deschiderii ei vor fi fost bine porniţi pe Calea Sfinţeniei – Isaia 35:8 – va începe trezirea din morminte a celor adormiţi. Cei care vor fi în viaţă, gustând din binefacerile noii stări de lucruri sub domnia lui Cristos, vor dori să aibă cu ei pe cei dragi ai lor: părinţi, copii, fraţi, surori etc. În acest scop ei vor îndrepta rugăciuni către Cristos, autoritatea învierii. Astfel Scriptura spune: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” – Isaia 65:24. Astfel va continua întreaga mie de ani ai epocii învierii şi restaurării neamului omenesc la desăvârşire umană şi fericire pe pământ – Isaia 35:8-10. La înviere oamenii se vor trezi în corpuri întregi, nu mutilate, dacă aşa au fost când au intrat în mormânt. Caracterul pe care îl dezvoltă în viaţa de acum, cu toate virtuţile sau cu toate defectele, va fi pus în acel corp. Sub domnia lui Cristos, fiecare va fi ajutat după necesităţi să-şi transforme caracterul într-unul desăvârşit, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, cum era omul Adam la început. Proporţional cu înaintarea făcută în dezvoltarea caracterului, va progresa şi desăvârşirea fizicului uman. Astfel că la sfârşitul miei de ani, toţi vor fi desăvârşiţi mintal, moral şi fizic. Desigur, toţi cei neascultători vor fi complet îndepărtaţi din viaţă, în moartea a doua, din care nu mai este revenire – Faptele Ap. 3:22, 23. Opera învierii va fi o operă măreaţă. Va fi minunea minunilor. Această minune va fi înfăptuită de Cristos, căruia „I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ”, tocmai în acest scop – Matei 28:18; Psalmul – 110:2; Romani 8:19-21. El deţine cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (mormântul) ca să deschidă. Deschiderea unei închisori înseamnă eliberarea robilor. Şi tocmai aceasta va fi lucrarea Regelui Isus, timp de o mie de ani. Vezi Isaia 61:1-3; Apoc. 1:18; 20:1-3; 1 Corinteni 15:21-26.
Despre pământ
Pământul nu va fi niciodată ars; a fost făcut ca să rămână veşnic – Isaia 45:18. „Pământul rămâne veşnic în picioare” – Eclesiastul 1:4; Ezechiel 36:34-35, şi va fi locuinţa desăvârşită a omului desăvârşit. Ipoteza că la o cutare dată se va izbi de o cutare sau cutare stea şi se va dezintegra, este o speculaţie goală din partea unora care ar dori să-şi vadă sau audă numele menţionat, dacă este posibil, în primele rubrici de ştiri. Teologia despre arderea pământului nu este scripturală. Nici chiar un om dacă este sănătos la minte nu-şi face o casă ca apoi s-o ardă. Cele câteva Scripturi despre arderea cerului şi a pământului sunt expresii simbolice, nu literale, referindu-se la distrugerea unor stări de lucruri sociale şi religioase, după care va urma clădirea şi aşezarea altor stări sociale şi religioase numite în Scripturi „cer nou” şi „pământ nou”, sub supravegherea directă a Regelui Isus. Vezi 2 Petru 3:10-13; Evrei 12:26-29; Apoc. 21:1-5; Hagai 2:6-9, 21-22; Ţefania 3:8-9.
Despre legăminte
Biblia vorbeşte despre trei legăminte mari:
- a) Legământul Avraamic sau Legământul Făgăduinţei
- b) Legământul Legii
- c) Legământul cel Nou.
Nerecunoaşterea acestora a dus şi duce pe mulţi în mare confuzie, în încercarea lor de a explica anumite profeţii. În Galateni 4:21-31, sf. Pavel declară că cele două femei ale lui Avraam reprezintă două legăminte, şi anume: legământul sub care se dezvoltă biserica lui Cristos în perioada sau veacul Evangheliei a fost simbolizat prin femeia Sara, iar legământul sub care s-a dezvoltat sămânţa naturală a lui Avraam – poporul evreu – a fost prefigurat prin femeia Agar. Pavel ne mai spune că ambele legăminte nasc urmaşi, dar cu deosebirea că unul, cel reprezentat prin Sara, naşte fii liberi, care să fie moştenitori ai împărăţiei, pe când cel reprezentat prin Agar naşte servitori – Evrei 3:1-6. Abandonarea de către Avraam a femeii sale Agar şi fuga ei în pustie arată că Israelul natural urma să fie lipsit un timp de favoare, până când Sara, femeia legitimă a lui Avraam, avea să-l nască pe Isaac, fiul lui Avraam prin făgăduinţă, Isaac reprezentând pe Isus şi pe urmaşii Săi adevăraţi – Evrei 3:6; Galateni 3:16, 29; 4:28. Legământul Sara a început să nască fii la botezul Domnului nostru în Iordan şi continuă cu toţi aceia care părăsesc lumea cu păcatul şi scopurile ei, şi se înrolează ca voluntari în armata lui Cristos – Luca 18:28-30 – până la completarea Bisericii. Când această lucrare a vârstei Evangheliei va fi terminată, atunci va începe altă lucrare, sub alt legământ, aşa cum este ilustrat prin faptul că după moartea Sarei, Avraam s-a căsătorit cu Chetura. Potrivit cu Ieremia 31:31-34, acest legământ nou va fi încheiat mai întâi cu casa lui Israel şi a lui Iuda, apoi se va extinde la toate neamurile pământului – Romani 2:9, 10; Faptele Ap. 15:14-17; Zaharia 8:21-23. Sub acel legământ, legea lui Dumnezeu va fi scrisă, nu pe table de piatră, cum a fost cu primul legământ, ci va fi scrisă în inima fiecărui individ şi va fi pusă înăuntrul tuturor celor care vor fi în judecată. Aceasta va însemna un proces susţinut şi amănunţit de informare şi reeducare în dreptate şi de supunere la reglementările divine, supunere care va constitui proba de viaţă veşnică sau de moarte veşnică. Vezi Ioan 17:3; Faptele Ap. 3:23.
Moartea a doua
În cartea Apocalipsei 20:14 se vorbeşte despre o moarte care este numită moartea a doua. Aceasta înseamnă o stingere definitivă din viaţă, spre deosebire de prima moarte, care este comparată cu un somn, din care te trezeşti – Ioan 11:11. Rasa umană a fost răscumpărată din prima moarte, prin moartea voluntară a lui Isus. De aceea, toţi cei care au avut parte de moartea venită prin neascultarea tatălui nostru Adam vor avea o ocazie deplină şi favorabilă, prin înviere, de a intra sub condiţiile Noului Legământ. Cei care vor dovedi nesupunere şi împotrivire după ce vor fi luminaţi cu Spirit sfânt asupra tuturor aşezămintelor lui Dumnezeu, vor fi tăiaţi de la viaţă, stingere definitivă, deoarece nu se va mai da altă răscumpărare pentru aceştia. „Iazul de foc”, spune Apocalipsa, „este moartea a doua”, focul reprezentând eliminarea completă din viaţă, fiindcă ceea ce arunci în foc se mistuie, nu continuă veşnic. În veacul Evangheliei în care încă ne aflăm, numai cei care au fost luminaţi de Cuvânt şi au primit CONCEPEREA cu Spirit sfânt, şi care totuşi se întorc la păcat sau resping SÂNGELE care i-a răscumpărat, numai aceia sunt acum pe drumul pierzării definitive, în moartea a doua. Vezi Evrei 6:4-6; 10:26-27 şi 2 Petru 2:1-22.
Despre legarea, dezlegarea şi nimicirea lui Satan
Sf. Pavel ne spune că „întreaga lume geme şi suspină sub povara păcatului şi a deşertăciunii, la care a fost supusă – nu de voie – ci din pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că şi ea va fi eliberată de sub această stare, pentru a avea parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” – Romani 8:19-21. Satana este deci autorul relelor din această lume. El a pus la cale şi omorârea lui Abel, fiul lui Adam – Geneza 4:8. De atunci şi până astăzi oamenii – fii ai aceluiaşi tată, fraţi din acelaşi sânge – se duşmănesc unii pe alţii şi ajung chiar la crimă. Uită, asemenea lui Cain, că cel ce-i stă în faţă este fratele său, fiindcă Diavolul le-a orbit ochii şi înţelegerea – 2 Corinteni 4:4. Dar nu va continua mult aşa, fiindcă s-a găsit UNUL mai tare decât el, care-l va răpune – Luca 11:21-22. Marele împărat Isus, la vremea hotărâtă, la a doua Sa prezenţă, pune mâna pe acest balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi îi limitează treptat influenţa, iar în final îl leagă complet, ca să nu mai înşele neamurile cum obişnuia. Şi nu numai pe el, ci şi mijloacele folosite de el pentru a perpetua ura şi minciuna între oameni, mijloace numite în Scripturi, în limbaj simbolic, „Fiara şi prorocul mincinos” – Apoc. 19:19-20. Scripturile ne mai arată că timpul în care trăim este sfârşitul domniei lui Satan şi începutul DOMNIEI LUI ISUS CRISTOS. Isus ne-a spus să privim semnele timpului. Când pe pământ vom vedea tulburare printre popoare, cum n-a fost de la începutul lumii, să ştim că El este la uşă – Matei 24:33; Luca 21:25-31. Sunt şi alte profeţii care ne arată că am ajuns la sfârşitul unei lumi şi la începutul altei lumi. Casa veche a celui rău (ordinea veche), este pe cale să se prăbuşească – Hagai 2:22 – şi să se sfărâme, aşa cum s-a sfărâmat odinioară chipul cel mare pe care-l văzuse în vis împăratul Nebucadneţar. În vis sfărâmarea a fost produsă de PIATRA care a lovit chipul. În profeţia lui Daniel piatra este identificată cu Împărăţia lui Dumnezeu – Daniel 2:31-35; 44-45. Dar aceasta este numai o fază a marii opere a lui Isus. După curăţirea pământului de orice rămăşiţă a uneltelor lui Satan, va începe domnia de pace a lui Isus, descrisă în cartea profetului Isaia la cap. 25:6-9 şi Mica 4:1-4. Şi atunci se va împlini profeţia şi parabola Domnului din Matei 25:31-33: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui”. Această separare va fi de-a lungul împărăţiei Sale de o mie de ani. Fiecare individ fiind pus în faţa legilor lui Dumnezeu, va avea să aleagă una dintre aceste două locuri sau stări. Dacă unii vor alege supunerea numai formal, de frică, nu din convingere şi iubire, faptul acesta va fi descoperit la sfârşitul zilei de judecată, când Satan va fi dezlegat „pentru puţin timp”. El va încerca să înşele din nou omenirea. Unii vor pleca urechea la sugestiile lui stricate, numai ca apoi să piară împreună cu el pentru totdeauna. Vezi Apocalipsa 20:7-10. Pământul va fi astfel curăţit de orice urmă de neascultare, iar celor ce vor rezista la aceste amăgiri, dovedind supunere deplină faţă de Dumnezeu şi de ADEVĂRUL SĂU, li se va acorda viaţă veşnică pe pământul restaurat, unde lacrimile şi durerea vor fi şterse pentru totdeauna, potrivit promisiunii Sale, „IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI” – Apoc 21:3-5. Şi astfel OPERA DOMNIEI LUI CRISTOS fiind terminată în ceea ce priveşte repunerea omului în drepturile sale, iar pământul restabilit la perfecţiune, la starea de rai, împărăţia va fi predată lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca EL să fie „TOTUL ÎN TOŢI” – 1 Corinteni 15:24-28. Ce alte lucrări Îi vor fi încredinţate lui Cristos, acestui MARE AGENT AL LUI IEHOVA DUMNEZEU, nu ştim; ştim însă că puterea şi activitatea divină sunt nemărginite şi universul este fără limite. Iată, iubite cititor, Adevărul este deci Cuvântul lui Dumnezeu, nu al oamenilor. Acesta a format baza credinţei tuturor sfinţilor profeţi din vechime şi a sfinţilor apostoli. Acesta poate să producă o credinţă vie şi statornică în făgăduinţa lui Dumnezeu făcută credinciosului Avraam, care cuprinde binecuvântarea tuturorfamiliilorpământului prin sămânţa lui – care este Isus Cristos – Faptele Ap. 3:19-25. Sperăm ca această broşură să-ţi întărească credinţa şi speranţa, şi fiindcă ne aflăm în pragul acestui timp de binecuvântare, după cum ne arată „semnele timpului”, să ne întărim împreună glasul în rugăciune şi să continuăm să sperăm şi să cerem: Vie Doamne a Ta Împărăţie cât mai curând, pentru a se face voia Ta şi pe pământ, după cum se face în cer. Amin!
Scripturile ne învaţă clar:
— că Biserica este „Templul lui Dumnezeu”, în mod deosebit „lucrul mâinilor Sale”; construirea lui a fost în progres în decursul Veacului Evanghelic, de când Cristos a devenit Răscumpărătorul lumii şi piatra din capul unghiului acestui Templu, prin care, atunci când va fi terminat, vor veni binecuvântările lui Dumnezeu pentru „tot poporul” şi oamenii vor avea acces la El. 1 Cor. 3:16, 17; Efes. 2:20-22; Gen. 28:14; Gal. 3:29. — că, între timp, cioplirea, formarea şi şlefuirea pietrelor, a consacraţilor care cred în ispăşirea pentru păcat făcută de Cristos, progresează; iar când ultima din aceste „pietre vii…alese şi scumpe” va fi gata, atunci marele Maestru le va aduna pe toate împreună la întâia înviere şi Templul se va umple de gloria Lui, fiind locul de întâlnire între Dumnezeu şi oameni, în timpul Mileniului. Apoc. 15:5-8. — că baza speranţei pentru Biserică şi pentru lume constă în faptul că „Isus Cristos prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea” pentru fiecare om, o „răscumpărare pentru toţi”, şi că va fi „adevărata lumină care luminează pe orice om venind în lume”, „la vremea cuvenită”. Evrei 2:9; Ioan 1:9; 1 Tim. 2:5, 6. — că speranţa Bisericii este să fie asemenea Domnului ei, să-L vadă „aşa cum este”, să fie „părtaşi firii dumnezeieşti”, să fie părtaşi la gloria Lui ca moştenitori împreună cu El. 1 Ioan 3:2; Ioan 17:24; Rom. 8:17; 2 Pet. 1:4. — că misiunea prezentă a Bisericii este desăvârşirea sfinţilor pentru lucrarea de slujire viitoare, să dezvolte în sine toate darurile, să fie martorul lui Dumnezeu pentru lume şi să se pregătească pentru a fi regi şi preoţi în veacul viitor. Efes. 4:12; Mat. 24:14; Apoc. 1:6; 20:6. — că speranţa pentru lume constă în binecuvântările cunoştinţei şi posibilităţii care vor fi aduse prin Împărăţia Milenară a lui Cristos — restabilirea a tot ceea ce a fost pierdut prin Adam, a tuturor celor doritori şi ascultători, prin Răscumpărătorul şi prin Biserica Lui glorificată — când toţi cei răi cu voia vor fi nimiciţi. Fapte 3:19-23; Isaia 35. — că acei care recunosc Biblia ca revelaţia planului lui Dumnezeu vor fi de acord fără îndoială că, dacă este inspirată de Dumnezeu, învăţăturile ei, când sunt luate ca întreg, trebuie să descopere un plan armonios şi consecvent cu sine şi cu caracterul Autorului lui Divin. În calitate de căutători ai adevărului, obiectivul nostru trebuie să fie a obţine completul şi armoniosul întreg al planului revelat al lui Dumnezeu; şi, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, avem motiv să aşteptăm acest lucru, deoarece este promis că spiritul adevărului ne va conduce în tot adevărul. Ioan 16:13.
Publicaţii GRATUITE
Venirea Domnului nostru – broşură care prezintă pe scurt modul şi scopul venirii Domnului nostru. Mângâiere şi speranţă – broşură care aduce balsamul mângâierii în inimile îndurerate, „prin mângâierea pe care o dau Scripturile”. O rază de speranţă pe o mare înfuriată – broşură care scoate în relief speranţa oferită de Scripturi în călătoria noastră pe marea furtunoasă a vieţii. Împărăţia lui Dumnezeu – o prezentare foarte pe scurt a împărăţiei pe care o cerem în rugăciunea Tatăl Nostru. Planul lui Dumnezeu – broşură cu o scurtă prezentare a planului divin în desfăşurarea lui în cele trei „lumi” sau perioade succesive prezentate în Biblie. Alte publicaţii Planul Divin al Veacurilor – oferă o prezentare generală a Planului Divin descoperit în Biblie, referitor la răscumpărarea şi restabilirea omului. Răspunde la multe întrebări, inclusiv:
- De ce permite Dumnezeu răul?
- Unde ne găsim în curgerea timpului?
- Când şi în ce scop se alege Biserica lui Cristos?
- Care este scopul întoarcerii Domnului nostru?
- Ce este şi când are loc “restabilirea tuturor lucrurilor”
- Ce este ziua de judecată?
- Ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Când şi cum se stabileşte?
Ce spun Scripturile despre Iad? – 106 pagini, care examinează fiecare text în care se găseşte cuvântul „iad”, arătând că doctrina despre iad, aşa cum se crede în general, nu este scripturală. Ce spun Scripturile despre Spiritism – o broşură consistentă, 130 pagini, care arată că acesta este de fapt demonism, că practicarea lui este antiscripturală, cine sunt „duhurile din închisoare”. Voi veni din nou – 86 pagini, care examinează şi compară fiecare text scriptural legat de a doua venire a Domnului şi identifică semnele prezenţei Sale la sfârşitul veacului. Cum să studiem Apocalipsa … pentru a o înţelege – broşură de ajutor pentru cei care sunt interesaţi de înţelegerea acestei cărţi foarte simbolice: Ea oferă câteva metode solide de studiu biblic. Procesul de pace israeliano-arab şi profeţia biblică – broşură care prezintă aspecte şi mărturii istorice şi biblice legate de procesul de pace israeliano-arab şi când se va realiza pacea în Orientul Mijlociu, conform profeţiilor. Pentru a afla mai multe lucruri despre cele prezentate aici, vă rugăm să vizitaţi pagina noastră de internet: www.adevarprezent.comSau dacă doriţi mai multă literatură sau informaţie ne puteţi scrie la adresa de email: literatura@adevarprezent.com
La pagina de internet menţionată mai sus, puteţi vedea gratuit filmul Pentru Această Cauză, un film care vă va răspunde la multe întrebări: De ce a venit Domnul nostru în lume? Ce înseamnă faptul că Domnul a murit pentru toţi? Când şi cum va răspunde Dumnezeu la rugăciunea, „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”.
Adresa de contact
Studenţii în Biblie Căsuţa Poştală (C/P) 2398 MD 2021 Chişinău, Moldova „Toţi cei ce Te caută, să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta, să zică neîncetat: Preamărit să fie Dumnezeu!” Psalmul 70:4.
Cine iubeste Dragostea lui Dumnezeu primeste decontul Iubirii Cristice
Părintele Filothei Grigoriatul
«Dumnezeu este iubire», mărturisește sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 8). Într-adevăr, această este cea mai potrivită caracterizare a lui Dumnezeu, caracterizare care ne permite nouă, oamenilor, să înțelegem ce este Dumnezeirea.
Conform învățăturii sfântului Dionisie Areopagitul și teologiei apofatice a Bisericii, Dumnezeu este mai presus de orice concept uman. Nu este nici suflet, nici rațiune, nici putere, nici lumină, nici viață, nici esență, nici timp, nici știință, nici adevăr, nici împărăție, nici înțelepciune, nici bunătate… (vezi Teologia Mistică, cap. V). Și totuși, se poate găsi o denumire care i s-ar potrivi: Dumnezeu nu este nimic altceva decât Iubire.
Într-adevăr, Dumnezeu, Dumnezeul părinților noștri, singurul Dumnezeu adevărat, nu este un Dumnezeu pedepsitor, nici măcar unul «drept», în sensul și după măsura minții omenești. Nu este asemenea unui polițist corect, care responsabil fiind de ordinea publică, sancționează până și cea mai mică încălcare de lege. Sau asemenea unui judecător, care este dator să-l găsească și să-l pedepsească pe cel vinovat și astfel să restabilească dreptatea și ordinea socială.
Nu, Dumnezeul nostru nu este drept în acest sens. Vai de noi dacă era așa! Dumnezeul nostru este ca un Tată pentru noi. Dumnezeul nostru este iubire. De multe ori, oamenii, împinși de curiozitatea și slăbiciunea umană, își pun următoare întrebare: «Atunci de ce există atâtea necazuri, atâta nedreptate și atâția nefericiți în lumea aceasta, de vreme ce Dumnezeu este iubire?». Ca un răspuns la această întrebare, putem cita din cuvintele fericitului părinte Epifanie Theodorópoulos: «Fără Hristos, lumea reprezintă scena pe care se joacă un teatru absurd. Fără Hristos, nimic nu poate fi explicat. Oare de ce există atâtea necazuri, atâtea nedreptăți, atâtea eșecuri, atâtea boli? De ce, de ce, de ce? Mii de astfel de întrebări macină umanitatea. Înțelegeți odată! Omul, cu rațiunea sa limitată, nu poate da răspuns la astfel de întrebări. Numai în Hristos pot fi explicate toate: ne pregătesc pentru veșnicie. Poate că acolo ne vom învrednici să aflăm răspuns la unele întrebări…» [Pr. Epifanie Theodorópoulos, ΔιάλογοςμεέναΜαρξιστή (Dialog cu un marxist), Kalamáta 1989, p. 20].
Așadar, Dumnezeu este iubire. Îl iubește pe om, iubește toate făpturile create și vrea o societate formată din persoane care se iubesc între ele. Omul, în calitate de persoană, poate să-L iubească pe Dumnezeul personal, fiindcă iubirea adevărată există și se exprimă numai între persoane. Animalele, obiectele, ideile, filosofiile pot și trebuie să atragă numai parțial interesul omului. De aceea, orice depășește această măsură a unei simple simpatii, a unui simplu interes, evoluează și devine patimă, slăbiciune a sufletului, în nici un caz iubire adevărată. Iubirea adevărată, personală îl face pe om să vibreze până în adâncurile existenței sale, atrăgându-l cu o putere nebănuită spre persoana iubită.
Dumnezeul nostru nu este dumnezeul filosofilor sau al scepticilor, ci este Dumnezeul părinților noștri. Este o Persoană, și nicidecum o idee. Acest Dumnezeu, în multa Sa iubire pentru om, creatura Sa personală, coboară din înălțimea sfântului Său locaș și, prin intermediul energiile necreate, Se comunică omului într-o comuniune a iubirii, în Hristos, în Biserica Sa.
Condiția iubirii adevărate și profunde este voința liberă. Nu e cu putință să iubești pe cineva cu forța sau din constrângere. Dumnezeul cel Sfânt, din respect și iubire părintească față de om, îl vrea liber. De aceea, nu I se impune, ci așteaptă (și respectă) alegerea sa liberă și personală: dacă acesta va vrea, Îl va primi în viața sa, dacă nu, atunci Îl va respinge.
Așadar Dumnezeu vine spre noi și ni Se descoperă, cu condiția ca noi să-L acceptăm în mod liber în viața noastră. Dacă Îl vom accepta, atunci ne va arăta slava Sa și ne va da harul Său, iar noi ne vom bucura de binecuvântarea prezenței Sale. Apoi, vom învăța din propria experiență ce înseamnă viața în Dumnezeu și comuniunea cu Dumnezeirea. Dacă El nu ni Se descoperă, singuri nu vom putea să-L găsim și să-L cunoaștem pe Creatorul și Ziditorul nostru.
Îl alungăm din viața noastră și refuzăm să-L iubim atunci când suntem indiferenți față de poruncile Sale, așa cum El Însuși ne lămurește: «Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește» (Ioan 14, 21). Și astfel, ne astupăm urechile ca să nu auzim chemarea Sa și rămânem singuri, fără Dumnezeu, incapabili să iubim, gustând disperați din amărăciunea iubirii de sine.
Dumnezeu ne lasă să alegem singuri dacă Îl vrem sau nu. Nu ni Se impune cu forța. Ne ajută foarte discret să ne depășim slăbiciunile umane și să alegem ce credem noi că ne este de folos. De folos, indiferent dacă ne dăm seama sau nu, este să pornim în căutarea Sa, să-L cunoaștem, să ne unim cu El și să rămânem în El. Acesta este scopul vieții noastre, de aceea am fost creați: «Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis» (Ioan 17, 3).
Dumnezeu știe cum să se apropie de fiecare suflet în parte și să-l atragă spre Sine, să-l informeze în legătură cu existența Sa, să-i vorbească, să-i ofere ocazii și posibilități de a se apropia de El, de a se bucura de prezența Sa și de a-L cunoaște, pentru ca mai apoi omul de la sine să caute să rămână în prezența Sa. Dacă sufletul omului primește harul lui Dumnezeu și dorește să se apropie și să comunice cu El, atunci Dumnezeu începe să joace un «joc» sfânt cu el. Uneori îi vorbește dulce și tandru și atunci sufletul, întraripat de o iubire sfântă, dumnezeiască, zboară către ceruri, uitând de cele pământești. Alteori se ascunde de el și atunci acela, speriat de singurătatea sa aparentă, Îl caută cu tot dinadinsul și, până Îl găsește, trece printr-un întreg martiriu. Apoi Dumnezeu i se arată din nou, sporindu-i astfel dragostea pentru El și curățindu-l de toată întinăciunea. Tot acest joc are drept scop întărirea comuniunii dintre om și Dumnezeu, Care vrea să-i dăruiască bucurii și daruri mai mari și să-l poarte din slavă în slavă. Acest joc durează până la sfârșitul vieții omului. Cu cât mai receptiv este sufletul omului, cu atât mai intens participă la bucuria acestei comuniuni a iubirii cu Ziditorul său.
Există însă și suflete și, din păcate, nu puține, care nu-L acceptă pe Dumnezeu ca Domn, din egoism, iubire de sine sau din fugă de durere (fygoponía) și astfel sunt prinse în capcana diavolului. Unele ca acestea, întrucât se află departe de Dumnezeu, se zbat în chinurile vieții acesteia pământești, trăind în neglijență, indiferență, în căutări și ocupații zadarnice, în plăceri trecătoare, care se transformă foarte repede într-un zbucium al morții. Toate aceste plăceri aparente au menirea de a adormi sufletele, de a le înrobi, ca mai apoi să le condamne la osânda cea veșnică. Uneori, în aceste suflete se duce o luptă teribilă, cutremurătoare, se pune problema vieții și a morții în fiecare zi, în fiecare ceas, poate chiar în fiecare clipă: să pună un început bun, să se elibereze din lanțurile sclaviei? Să-și taie voia vătămătoare? Să lupte pentru a scăpa din ghearele vrăjmașului, adică ale diavolului și să înceapă încet-încet o nouă viață prin întoarcerea la Dumnezeu, prin asceză, trezvie, rugăciune și înfrânare? Sau să se lase înghițiți cu totul de deznădejde și să se predea fără să opună vreo rezistență, fără să se împotrivească deșertăciunilor pământești, letargiei și plăcerilor trupești trecătoare, inumane și contrare voii lui Dumnezeu? Și astfel să nu mai dorească să trăiască în comuniune cu Dumnezeu.
Dacă, cu harul lui Dumnezeu, biruiește înăuntrul său primul gând și este pus în practică, atunci sufletul cel risipitor se întoarce în casa Tatălui său, cu pocăință și cu zdrobirea inimii, spunând: «Tată, greșit-am la cer și înaintea ta și nu sunt vrednic să mă mai numesc fiul tău» (Lc. 15, 21). Iar preabunul Tată se va grăbi să-l întâmpine, să-l îmbrățișeze, apoi îl va primi în casa Sa, adică în Împărăția Sa, unde sufletul se bucură, se desfătează și plânge din recunoștință nemăsurată pentru iubirea Tatălui. Dacă însă sufletul, din egoism, nu vrea să se întoarcă la Tatăl, martiriul său continuă și chiar devine mai apăsător. Acel suflet se chinuie nespus de mult, chiar dacă nu mărturisește acest lucru, chiar dacă celor din jur se arată bucuros, bine dispus, satisfăcut, chiar dacă el însuși nu își dă seama de zbuciumul prin care trece. Și astfel, sufletele care mai înainte erau bune, curate și neîntinate, în cele din urmă cad victime ale diavolului. Se bălăcesc în noroiul celor mai urâte și mai necinstite patimi, își pătează conștiința și înnegresc chipul lui Dumnezeu din ele. Oameni de toate vârstele și de diferite neamuri se auto-mutilează, devin paralitici din punct de vedere spiritual și suferă enorm de mult. Își pervertesc frumusețea sufletească, își murdăresc și își sfârtecă veșmântul dumnezeiesc primit la Sfântul Botez. Este înjosită și umilită funcția de conducător a sufletului, iar oamenii, care au fost plăsmuiți pentru slava cerului, devin niște marionete, un spectacol ieftin pentru vrăjmașul mântuirii noastre.
Chiar și caracteristicile și trăsăturile lor exterioare, care odinioară erau o mărturie certă a obârșiei lor dumnezeiești, acum se deformează și ele: «frumusețea» chipului se transformă într-o urâțenie hidoasă și înspăimântătoare, «noblețea» și zâmbetul se pierd și se strâmbă, «decența» și «bunele maniere» devin o aparență înșelătoare a decăderii lor. Faptele, cuvintele, întreaga lor «cultură» lor devin viclene, superficiale și false. Întrega lor viață și existență răspândesc un miros de moarte și o duhoare de descompunere duhovnicească. Absența lui Dumnezeu le marchează viața și civilizația «necivilizată». Câtă durere pentru Dumnezeu, «Cel Care vrea ca tot omul să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului»! Câtă durere pentru Biserică! Câtă durere pentru noi, cei care ne întâlnim cu astfel de cazuri, care vedem multe suflete pângărite, suflete pentru care a murit Hristos…
[Ο εν Χριστώ Αγώνας μέσα στην αποστασία της εποχής μας (Lupta în Hristos într-o societate căzută în apostazie), ediția IV, Sfânta Mare Mănăstire Grigoríou, Sfântul Munte, pp. 14-22]…
Scapă de febră natural, cu ceaiuri şi frecţii; Utilizari ale uleiului de ricin de care nu ai auzit pana acum; Ceaiuri care scad tensiunea… Cele mai bune tratamente naturiste pentru bolile tiroidei; Ce trebuie sa faci ca sa previi osteoporoza; Descopera ce bacterie din gura iti poate distruge creierul; Cancer de prostata: Numarul de urinari zilnice poate fi un semnal de alarma; O cauza majora pentru care oamenii saraci sunt mai predispusi la boli de inima; Anatomia abdomenului: ce trebuie sa stii; Cancerul gastric poate fi depistat in faza incipienta cu aceasta investigatie; Semnele unui accident vascular cerebral; Cum sa ajutam digestia; Cum se transmite hepatita C; Cum se explica aparitia hipotensiunii arteriale…… Serele viitorului… Tehnologia moderna de cultura a castravetilor extratimpurii… Plantarea castravetilor… Irigarea si fertilizarea culturii de castraveti… Lucrari de ingrijire la tomatele din sera… Lucrari de ingrijire la tomatele din sera etc
Scapă de febră natural, cu unele ceaiuri şi frecţii
Când febra este moderată, medicii spun că nu e nevoie să se încerce scăderea ei, pentru că este felul organismului de a încerca să neutralizeze un virus sau o bacterie. Dacă temperatura creşte peste 38 °C şi este însoţită de frisoane, transpiraţie, deshidratare, sensibilitate crescută la durere şi probleme de concentrare sau chiar confuzie şi delir, vorbim despre febră mare. Tratamentul febrei se poate face, atât la adulţi, cât şi la copii, cu remedii naturale.
Scade febra cu o baie călduţă
Un prim pas pentru scăderea febrei în mod natural este să faci o baie în apă călduţă – nu rece! Din cauza febrei o vei percepe oricum ca fiind aproape rece. După ce te-ai întins în cadă, udă un prosop şi pune-l pe frunte pentru a absorbi fierbinţeala, repetând procedeul de câteva ori. Dacă ideea de a sta în apă nu-ţi surâde, scufundă un cearşaf în apă călduţă, stoarce-l şi înfăşoară-te în el până se încălzeşte.
Menţine-ţi hidratarea
Când ai febră, te deshidratezi. Un mijloc bun de a-ţi păstra organismul hidratat şi de a combate febra este să bei apă cât mai multă, până la 12 pahare pe zi, de preferat cu felii de lămâie şi eventual cu un praf de ardei iute. Vitamina C ajută sistemul imunitar să combată mai eficient infecţia din corp, iar capsaicina din ardei accelerează circulaţia sângelui. De asemenea, e bine ca atunci când ai febră să mănânci citrice şi kiwi pentru a-ţi suplimenta rezervele de vitamina C.
Bea un ceai cu efect sudorific
Unele dintre cele mai potrivite plante pentru scăderea febrei sunt coada-şoricelului şi florile de soc, care ajută la declanşarea transpiraţiei. Toarnă 250 ml de apă firbinte peste 1 lingură de plantă uscată şi lasă la infuzat 10-15 minute, acoperind vasul. Strecoară şi lasă ceaiul să se răcească 10 minute. Se pot bea 3 căni pe zi. O combinaţie eficientă împotriva febrei este cea de salcie, anason, rozmarin, soc şi tei. Amestecă 2 linguri de scoarţă pisată de salcie, 20 g anason, 20 g rozmarin, 20 g flori de soc, 20 g flori de tei. Ia 1 lingură din amestec şi opăreşte-l în 250 ml de apă. Lasă vasul acoperit 15 minute, apoi strecoară şi bea.
Frecţiile sunt şi ele eficiente
În copilărie, când aveam febră, mama sau bunica ne masau pe tot corpul cu alcool sanitar sau cu o soluţie cu miros mentolat pătrunzător, preparată la farmacie, pe care scria „frecţie”. În prezent, poţi găsi în orice farmacie sau magazin naturist loţiuni pe bază de alcool etilic denaturat, glicerină, camfor şi diverse uleiuri esenţiale (eucalipt, brad etc.), pe care le poţi folosi pentru frecţionarea corpului în caz de febră.
Atenţie! Dacă febra e însoţită de dureri de cap severe, sensibilitate la lumină, vărsături, dificultăţi la respiraţie, dureri abdominale sau la urinare, erupţii care se extind rapid, mergi la medic.
Utilizari ale uleiului de ricin de care nu ai auzit pana acum
Uleiul de ricin este unul dintre cele mai benefice uleiuri naturale. Are proprietati medicale, antioxidante si de vindecare a organismului.
- Lupta cu ridurile – Aplica pe cicatrici, zone cu problee si riduri, zilnic, timp de sase luni.
- Amelioreaza durerile musculare – Maseaza zona cu probleme.
- Repara varfurile despicate – Aplica ulei de ricin pe varfuri de cateva ori pe zi.
- Hraneste pielea uscata – Aplica un strat gros de ulei pe piele pentru a o hidrata.
- Ajuta la imbunatatirea calitatii parului – Regleaza nivelul pH-ului scalpului, repara varfurile despicate, reduce matreaza si previne ruperea parului. Aplica-l pe scalp, pana la varfuri, lasa sa actioneze pana a doua zi dimineata, apoi clateste.
- Previne aparitia vergeturilor – Amesteca o lingura de ulei de ricin cu doua linguri de ulei de migdale si aplica pe zonele cu probleme.
- Curata corpul – Amesteca doua linguri de ulei cu suc de portocale si consuma pentru a curata sistemul.
- Repera buzele uscate – Amesteca glicerina, o lingura de ulei de ricin si cateva picaturi de suc de lamaie. Aplica pe buze si lasa sa actioneze peste noapte.
/////
Ceaiuri care scad tensiunea…
Vă prezentăm 5 dintre cele mai bune ceaiuri care scad tensiunea.
Înainte de a fi medicina a fost natura, iar oamenii înainte se tratau cu plante, care nu aveau efecte secundare şi rezolvau cauza, nu doar simptomele. S-a păstrat până astăzi ştiinţa întrebuinţării plantelor pentru diferite boli, inclusiv hipertensiunea arterială. Avem mai multe ceaiuri care scad tensiunea. Iată 5 cele mai bune dintre ele.
Ceaiuri care scad tensiunea: păducelul
Dintre ceaiurile care scad tensiunea, păducelul reduce aproape imediat tensiunea fiind hipotensiv cu efect anti aritmic. Mai este numit şi “planta inimii” pentru că îmbunătăţeşte irigarea şi oxigenarea creierului şi creşte forţa de contracţie a muşchiului cardiac. De asemenea este un bun antioxidant, diuretic şi sedativ.
Vâscul
Nu numai că are efect de potolire a dragostei când te afli sub vâsc, dar se pare că ceaiul de vâsc are proprietăţi uimitoare pentru sănătatea inimii la propriu. Vasodilatator şi antiaterosclerotic, vâscul este bun pentru cei care suferă de hipertensiune şi probleme de ritm cardiac, având efect hipotensiv.
Ceaiuri care scad tensiunea: mesteacăn
Printre ceaiurile care scad tensiunea, ceaiul din frunzele de mesteacăn este recomandat, în special, persoanelor care reţin apă în ţesături şi au tensiunea mărită din această cauză. Mesteacănul scade şi tensiunea şi colesterolul, dar ajută şi la slăbit, fiind ideal pentru persoanele supraponderale.
Ceaiuri care scad tensiunea: talpa-gâştei
Atunci când aveţi tensiunea ridicată din cauza stresului sau a gândurilor prea încărcate, beţi un ceai de talpa-gâştei, deoarece reduce imediat bătăile inimii şi calmează sistemul nervos suprasolicitat. Leonurus cardiaca, cu acţiune asupra inimii după denumirea latină, cu efect sedativ, este recomandat şi în tratarea anxietăţii, menţinând buna funcţionare a aparatului cardiovascular.
Ceaiuri care scad tensiunea: Ceaiul negru
Australienii au efectuat un studiu prin care au demonstrat că ceaiul negru ajută la scăderea tensiunii arteriale. În urma studiului publicat în „Archives of Internal Medicine” , oamenii de ştiinţă au studiat procesul prin care ceaiul negru scade tensiunea. Ceaiul negru ajută la menţinerea sănătăţii celulelor endoteliale, care acoperă pereţii vaselor de sânge, iar disfuncţionalităţile endoteliului atenţionează oscilaţiile presiunii sangvine. Bogat în vitamine B, iod, potasiu şi uleiuri volatile, ceaiul negru este printre cele mai bune care scad tensiunea.
40,5% din populaţia României suferă de hipertensiune arterială. Cei mai cunoscuţi factori ce contribuie la dezvoltarea acestei boli sunt: fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, hiperglicemia, obezitatea şi stresul. Această boală nu te supără pe moment şi nici nu te alarmează. Aşadar, trebuie să ai în vedere dacă s-a întâmplat mai des să ai ameţeli, ţiuituri în ureche, oboseală rapidă la eforturi mici, palpitaţii sau dureri precordiale.
În afara de ceaiurile care scad tensiunea este bine să faci mai multă mişcare, să bei sucuri de legume proaspete, ţelina şi morcovul fiind foarte bune pentru scăderea tensiunii. Ai grijă să nu te stresezi foarte des şi să încerci să îţi menţii sănătatea mintală cât mai bună, aşa vei avea şi corpul mai sănătos.
//////
Cele mai bune tratamente naturiste pentru bolile tiroidei
Depistate la timp, afecţiunile glandei tiroide pot fi vindecate. De mare ajutor în bolile tiroidei sunt tratamentele naturale, cum sunt uleiul de cătină şi cel de cicoare, care pot fi folosite ca atare sau combinate cu medicamente.
Înainte de a încerca un tratament pe bază de plante pentru bolile tiroidei, consultă-te întâi cu medicul care te are sub observaţie.
Ulei de cătină, de 3 ori pe zi
Uleiul de cătină este indicat pentru creşterea imunităţii, oprirea dezvoltării celulelor canceroase, dar şi în tratarea afecţiunilor endocrine. Pentru a prepara uleiul de cătină ai nevoie de un kilogram de fructe, pe care le speli bine cu apă, după care le zdrobeşti cu o lingură de lemn într-un vas emailat sau de sticlă. Strecori sucul obţinut printr-un tifon, după care-l laşi 24 de ore la temperatura camerei, însă fără a acoperi etanş vasul. Pelicula de culoare mai deschisă care se va obţine la suprafaţă este uleiul de cătină. Pentru prevenirea şi tratarea problemelor glandei tiroide poţi lua câte 20 de picături, de trei ori pe zi, timp de o lună. Se pot face câte 2-3 cure pe parcursul anului. Uleiul îl poţi procura şi de la magazinele cu produse naturiste, sub formă de capsule. Poţi lua 1-2 capsule, de trei ori pe zi,timp de o lună.
Roiniţa, leac în hipertiroidism
Cunoscută în popor şi sub numele de melisă, roiniţa este un ingredient-minune în tratamentele hipertiroidismului. Extractele din roiniţă inhibă acţiunea în organism a hormonului tiroidian. Prepară o infuzie de roiniţă, adăugând 1-2 linguri de funze uscate la o cană cu apă fierbinte. După răcire, poţi bea câte 1-2 căni pe zi, după principalele mese ale zilei. Poţi urma tratamentul între 4-6 luni.
Şi tinctura de roiniţă are efecte benefice în reglarea ciclului menstrual, tulburare dată de dereglările hormonale. Pune într-un borcan 15 linguri de pulbere de roiniţă, peste care adaugi 400 de ml de alcool alimentar de 50 de grade. După ce închizi ermetic borcanul, laşi amestecul la macerat timp de două săptămâni, după care strecori tincura. Poţi lua de patru ori pe zi, între 50 şi 100 de picături de tinctură pe care le amesteci cu puţină apă. Tratamentul trebuie urmat timp de 30 de zile.
„Cafeaua“ care tratează bolile tiroidei
Remediile pe bază de cicoare (cunoscută drept un înlocuitor al cafelei) au efecte benefice în eliminarea toxinelor din organism, stimularea funcţiilor ficatului şi în tratarea problemelor tiroideine. Recomandat este uleiul esenţial de cicoare, pe care îl poţi procura de la magazinele cu produse naturiste. În plus, mai poţi încerca şi infuzia de cicoare, pe care o poţi prepara din două linguriţe de rădăcină sau de flori adăugate la o cană cu apă clocotită. După răcire poţi bea şi câte două căni pe zi, timp de două săptămâni. Pentru hipotiroidie este recomandată infuzia de creţişoară şi coada calului. Adaugă o linguriţă de plantă (amestec dintre creţişoară şi coada calului) la 250 de ml de apă clototită. După răcire poţi consuma câte două căni pe zi, dimineaţa şi seara, cu o jumătate de oră înainte de masă, cel puţin o lună.
Pentru tratarea problemelor tiroidiene sunt indicate în general produsele obţinute din sânzâiene, salvie şi cele din coada şoricelului. Infuziile obţinute sunt indicate în tratamentul preventiv al acestor afecţiuni, dar şi în cel de după diagnostic. Din infuzia de salvie se beau zilnic 2-3 căni. Pe lângă acestea, mai este recomandată gargară cu infuzia obţinută, dar şi capsulele cu extracte naturale din magazinele naturiste. Pacientul trebuie să ştie că tratamentul pentru problemele tiroidiene sunt personalizate pentru fiecare caz în parte. În cazul deficienţei de iod poate fi prescris tratamentul pe bază de alge. Pentru afecţiunile diagnosticate într-un stadiu mai avansat sau pentru cele cu complicaţii trebuie cerut sfatul medicului.
///////////
Ce trebuie sa faci ca sa previi osteoporoza
Femeile sunt afectate de obicei de aceasta boala, iar predispozitia genetica este unul dintre cei mai importanti factori de risc.
Iata ce masuri de preventie poti lua:
- Consuma mai multe alimente bogata in calciu si nu uita ca acest mineral se absoarbe in corp doar impreuna cu vitamina D.
- Nu fuma. Acest obicei reduce capacitatea corpului tau de a absorbi calciul si influenteaza densitatea minerala a oaselor.
- Nu bea sucuri acidulate. Consumul regulat este asociat cu un risc cu 14% mai mare de fracturi.
- Controleaza-ti greutatea si fa sport. Este recomandat sa faci miscare 150 de minute pe saptamana.
O omleta cu legume si paine prajita. Daca îti place sa alergi sau sa mergi la sala dimineata este foarte important sa nu sari peste micul dejun. Ouale sunt o gustare perfecta înainte de sala, sunt usoare si contin multe proteine. Daca adaugi legumele tale preferate vei beneficia si de carbohidati complecsi, vitamine si minerale. Ai grija sa nu pui prea multa branza în omleta pentru ca atunci se va digera mai greu. Daca vrei sa te bucuri de un boost de energie adauga si doua felii de paine integrala .
O banana cu unt de arahide. Combinatia castigatoare pentru cea mai buna gustare înainte de sala consta în alaturarea carbohidratilor si a proteinelor. Astfel, alimentele se vor digera usor, nu vei avea senzatia de greata sau crampe musculare. O banana cu putin unt de arahide te va ajuta sa-ti lucrezi masa musculara si îti va da energia de care ai nevoie.
Fulgi de ovaz cu iaurt grecesc. Ovazul îti ofera carbohidrati pentru energie, iar iaurtul este o combinatie excelenta de grasimi si proteine. Combina un pahar de iaurt grecesc cu fulgi de ovaz, miere de albine si scortisoara. Lasa-le în frigider peste seara, dimineata adauga nuci si fructe proaspete sau confiate. Stai departe de alimentele prea acide, picate sau grase pentru a avita orice neplacere pentru stomac în timpul antrenamentului. O alegere inspirata? Morcovii cruzi (contin carbohidrati simpli care îti dau energie) si humus.
Capsuni si seminte de chia. Jumatate de cana de capsuni alaturi de 2 lingurite de seminte de chia este îti ajuta corpul sa de randament maxim. Combinatia este foarte satioasa si usor de digerat. Poti adauga si iaurt grecesc pentru a ajuta muschii sa se relaxeze, dupa antrenament. Te tenteaza ideea de a bea o cafea înainte de a merge la sala, dar te abtii pentru ca ai auzit ca s-ar putea sa-ti faca mai mult rau decat bine? Ei bine, se pare ca putina cafeina te poate ajuta la sala pentru ca îti îmbunatateste circulatia sangelui. Mai mult, consumul de cafea cu o ora înainte de antrenament creste rezistenta fizica atunci cand vine vorba despre exercitii scurte si intense. Încearca sanu bei cafe ape stomacul gol înainte de sala pentru a preveni dureri de stomac.
Merele sunt bogate în polifenoli care ajuta musculatura sa reziste pe parcursul antrenamentului si ajuta si la arderea grasimilor. Contin multe fibre, ceea ce încetineste absorbtia zaharului în sange si îti asigura energia. Fisticul are si el multe proteine si fibre care vin cu un plus de energie. Un shake este usor de facut si usor de digerat. Amesteca o banana cu lapte de migdale si scortisoara si ai obtinut o bautura care te va ajuta sa-ti lucrezi masa musculara. Bananele sunt bogate în carbohidrati buni si amidon, care furnizeaza corpului un super aport de energie.
//////
Descopera ce bacterie din gura iti poate distruge creierul
Bacteriile orale isi pot crea drum pana in creier unde elimina toxine ce au legatura cu boala Alzheimer, dar nu numai. Printr-o buna igiena dentara, nu ai grija doar de dintii tai, ci si de creier. Descopera bacteria din gura care trebuie tinuta sub control, pentru a preveni leziunile cerebrale din Alzheimer.
Creierul este strans legat de restul corpului, iar lucruri precum somnul, dieta, viata sociala, microbiomul nostru si multe altele sunt legate de aparitia, severitatea si chiar inversarea bolilor neurodegenerative. Cercetatorii au facut o descoperire socanta legata de cea mai grava forma de dementa, boala Alzheimer. Acestia au descoperit ca bacteriile orale pot influenta puternic riscul de Alzheimer.
Este vorba despre bacteriile implicate in boala gingiilor – parodontita, in special Porphyromonas gingivalis. Aceasta bacterie este prezenta in forma cea mai grava a bolii gingivale. Oamenii de stiinta au detectat urme ale bacteriilor amintite in probele de creier ale pacientilor cu Alzheimer.Bacteriile orale si boala Alzheimer
Folosind modele de soareci, cercetatorii au descoperit ca bacteriile orale Porphyromonas gingivalis pot calatori din gura la creier. Aici produc niste toxine numite gingipaine care provoaca daune proteinelor umane si distrug celulele creierului si nervii.
Oamenii de stiinta au comparat probele de creier de la persoanele decedate cu si fara Alzheimer, care aveau aproximativ aceeasi varsta atunci cand au murit. S-a constatat ca Porphyromonas gingivalis este mai frecventa in creierul persoanelor cu Alzheimer decat in cele fara.
De ce este foarte important să spălați hainele noi
Porphyromonas gingivalis este de fapt prezenta la multe persoane. Insa, la fel ca si alte tipuri de bacterii, devine o problema atunci cand se dezvolta peste masura. Asa se intampla in parodontita. Boala se manifesta la inceput prin gingii inflamate, care sangereaza adesea.
Vestea buna
Exista si o veste buna! O igiena orala regulata, ca la carte, va poate ajuta. Pur si simplu periajul si ata dentara si consultatiile regulate la medicul stomatolog pot avea implicatii majore asupra creierului tau. Daca aveti o predispozitie genetica la Alzheimer, fiti mai atenti la sanatatea dumneavoastra dentara. Nu o neglijati.
Acelasi lucru este valabil si pentru cei cu artrita reumatoida sau pneumonie de aspiratie. Aceasta pentru ca Porphyromonas gingivalis poate juca un rol si in evolutia acestor boli.
Si acesta este doar un singur tip de bacterii! Exista mii si mii de specii prezente in corpul uman, afectand toate diverse zone din organism. De exemplu, bacteriile intestinale pot influenta activitatea neurotransmitatorilor si bolile neurodegenerative precum Alzheimer si Parkinson. Avem multe de invatat despre rolul bacteriilor in bolile cronice, iar asta deschide noi modalitati interesante pentru prevenirea si vindecarea acestora.
//////////
Cancer de prostata: Numarul de urinari zilnice poate fi un semnal de alarma
Orice forma de cancer de prostata nu prezinta simptome evidente in stadiile incipiente. O persoana nu poate simti tumora in crestere care apasa, astfel incat nu putem percepe vreo durere. O tumora care se dezvolta creste totusi nevoia de urinare.
De cate ori urinezi intr-o zi? Cat de des faceti asta ar putea fi un semn de avertizare pentru un cancer de prostata. Prostata este o glanda mica, de dimensiunea unei nuci, care inconjoara uretra. Aceasta glanda creste in dimensiuni odata cu varsta. Ea produce o proteina numita antigen specific prostatei (ASP), al carei nivel poate fi masurat cu ajutorul unei analize a sangelui. Cand este utilizata impreuna cu alte analize, analiza ASP poate ajuta medicii sa diagnosticheze cancerul de prostata.
Cancerul de prostata apare atunci cand celulele din prostata cresc intr-un mod necontrolat. In final, acestea alcatuiesc o tumora. Riscul de cancer de prostata creste pe masura ce barbatii inainteaza in varsta. Este mai frecvent la barbatii cu varste peste 70 de ani; apare mult mai rar sub 50 de ani.Cancer de prostata: simptome
Simptomele unui cancer de prostata apar de obicei atunci cand tumora a crescut, deoarece incepe sa puna presiune pe uretra, tubul care transporta urina din vezica urinara in penis. De obicei, cancerul se dezvolta lent, deci poate sa nu arate semne timp de multi ani. Dar este important sa recunoastem simptomele atunci cand incep sa apara, deoarece in prezent nu exista leac pentru cancer.
Odata ce tumora determina cresterea prostatei sau odata ce cancerul de prostata s-a raspandit dincolo de aceasta glanda, simptomele care pot sa apara includ durere sau arsura la urinare, la ejaculare. Puteti sa observati o diminuare a fluidului cand ejaculati. Poate sa apara sange in urina sau sperma, presiune sau durere in rect. Puteti sa simtiti durere sau rigiditate in partea inferioara a spatelui, solduri, pelvis sau coapse. De asemenea, apar probleme cu obtinerea unei erectii.
Frecventa de urinare crescuta, semn precoce
Mai exista un semn demn de luat in calcul si care priveste numarul de urinari zilnice. O persoana care are nevoie sa urineze mai frecvent, de multe ori in timpul noptii, cu nevoia de a se grabi la toaleta, nu trebuie sa ignore asta. Ar putea fi un semn precoce pentru cancer de prostata.
//////////
O cauza majora pentru care oamenii saraci sunt mai predispusi la boli de inima
Statisticile arata ca oamenii cu o situatie financiara proasta prezinta un risc mai ridicat de a dezvolta boli cardiovasculare. Autorii unui amplu studiu publicat recent au identificat una dintre principalele cauze din spatele acestui fenomen: oamenii saraci dorm mai putin.
Asta pentru ca sunt nevoiti de multe ori sa lucreze in ture sau sa aiba mai multe joburi in acelasi timp ori sa accepte conditii improprii si extenuante de lucru. Se adauga si stresul de a trai de la o luna la alta, iar toate aceste lucruri au un impact negativ asupra duratei si calitatii somnului.
Noul studiu, citat de Science Alert, arata ca legatura dintre situatia financiara a indivizilor si sanatatea inimii poate fi redusa cel putin partial la odihna – sau la lipsa ei.
Autorii au analizat datele a peste 100.000 de indivizi in cadrul a opt studii anterioare desfasurate la nivelul Europei si au constatat ca legatura dintre ocupatie si afectiunile cardiovasculare poate fi atribuita in proportie de 13,4% lipsei de somn, acest factor fiind mai pronuntat in cazul barbatilor, noteaza ziare.com.
Incalzirea climei are efect direct asupra bebelusilor, dar nu asa cum te-ai putea astepta
Numeroase studii au aratat, de-a lungul timpului, efectele negative pe care lipsa somnului le poate avea asupra organismului nostru, de la riscul aparitiei depresiei la pierderi de memorie. De asemenea, este binecunoscuta legatura dintre somn si bolile cardiovasculare. In timpul boom-ului economic din anii ’80 din Japonia, de exemplu, majoritatea deceselor atribuite epuizarii au fost cauzate de probleme cardiace.
Noul studiu introduce pentru prima data in ecuatie, alaturi de somn si de bolile de inima, situatia financiara a indivizilor.
/////////
Anatomia abdomenului: ce trebuie sa stii
Anatomia abdomenului. Abdomenul, numit si burta, este format din mai multe organe, inclusiv tractul digestiv si tractul urinar.
Perete. Peretele abdomenului este împartit în patru parti: un perete anterior, un perete posterior si doi pereti laterali. Acesti pereti sunt formati în special din straturi musculare. Pe aspectul anterior al abdomenului si la linia mediana se afla buricul, cicatricea lasata de caderea cordonului ombilical.
Cavitatea abdominala. Situata între diafragma si deschiderea superioara a pelvisului, cavitatea abdominala este partial protejata în partea superioara de colivie si în partea inferioara de pelvisul mare. Contine majoritatea organelor digestive care sunt stomacul, intestinele, ficatul, vezica biliara si pancreasul. De asemenea, contine alte organe, cum ar fi splina si, de asemenea, o parte din sistemul urinar, cum ar fi rinichii si majoritatea ureterelor.
Cavitatea este captusita de o membrana, peritoneul, care acopera majoritatea organelor prezente.
Anatomia abdomenului. Functiile abdomenului
Rolul în cadrul sistemului digestiv. Cavitatea abdominala contine principalele organe implicate în sistemul digestiv.
Rolul în sistemul urinar. Cavitatea abdominala contine rinichii, precum si o parte din uretere, care participa la sistemul urinar.
Rolul protector. Peretele protejeaza organele constitutive ale cavitatii abdominale.
Rolul mobilitatii. Muschii prezenti în peretele abdominal au un rol cheie în mobilitatea trunchiului, în special în regiunea lombara a coloanei vertebrale.
Boli abdominale
Dureri abdominale si crampe. Frecvent, aceste dureri pot avea cauze diferite, din cauza numeroaselor organe care constituie abdomenul.
Tulburari de digestie. Aceste tulburari se pot manifesta prin reflux gastro-esofagian, spasme musculare sau chiar constiparie.
Inflamatiilor. În abdomen, diverse organe pot fi afectate de inflamatii precum apendicele (apendicita) si peritoneu (peritonita).
Tulburari ale sistemului urinar. În abdomen, rinichii sau ureterele pot fi afectate de anumite boli, cum ar fi pietrele la rinichi sau chiar infectii ale tractului urinar.
///////
Cancerul gastric poate fi depistat in faza incipienta cu aceasta investigatie
In primele etape, cancerul gastric prezinta putine sau niciun simptom. Asta face dificila detectarea lui, astfel ca medicii diagnosticheaza aceasta maladie adesea in stadii avansate. In acel moment, este mai dificil de tratat. La ora actuala nu exista un test screening, insa avem la dispozitie o investigatie care poate depista cancerul gastric (cancerul de stomac) la persoanele cu risc ridicat.
Dr. Saowanee Ngamruengphong, medic gastroenterolog la Johns Hopkins, explica modul in care medicii privesc captuseala stomacului fara a efectua operatii. Procedura endoscopica ajuta la depistarea pacientilor cu risc ridicat si la diagnosticarea cancerului de stomac mai devreme.
Din pacate, nu exista nici un test de screening recomandat pentru a depista cancerul gastric precoce la populatia generala. Cu toate acestea, dr. Ngamruengphong spune ca medicii folosesc endoscopia superioara pentru a depista si detecta cancerul gastric la persoanele cu risc ridicat de a dezvolta boala.
„Nu exista niciun ghid standard cu privire la cine trebuie depistat cancerul de stomac, asa ca ne bazam recomandarile de screening pe riscul pacientilor de a dezvolta acest cancer. Pe baza a ceea ce gasim, determinam cat de des pacientii ar trebui sa fie supusi testelor de urmarire”, a spus medicul gastroenterolog.
Cancerul gastric: cine are un risc crescut
Factorii pe care Ngamruengphong ia in considerare la identificarea pacientilor cu risc includ, printre altele, sanatatea fizica si genetica. Anumite tipuri de infectie gastrica si sindroame ereditare, cum ar fi sindromul Lynch si sindromul Peutz-Jeghers, cresc riscul de cancer la stomac. Daca aveti un istoric familial sau daca sunteti un fumator de multi ani, de asemenea, sunteti sub risc. Etnia si rasa sunt alti factori de risc – de exemplu, non-caucazienii.
Testul standard pentru depistarea cancerului de stomac
Potrivit dr. Ngamruengphong, endoscopia superioara este testul standard de aur pentru diagnosticarea cancerului de stomac astazi. In cadrul acestei proceduri, endoscopul – un tub lung, subtire, flexibil, care are la varf o camera video cu o sursa de lumina, este introdus in gura pacientului. Medicul ghideaza endoscopul spre stomac si pe masura ce acesta inainteaza sunt analizate atent mucoasa esofagului si a stomacului. Sunt inspectate toate zonele suspecte de cancer.
Chiar si cu un endoscop, poate fi dificil sa distingi leziunile canceroase de tesutul stomacului sanatos sau cicatrizat. „Cand efectuam o endoscopie de screening, nu vedem o masa mare atunci cand este prezent cancerul. In schimb, deseori vedem leziuni foarte mici, foarte subtile”, explica medicul.
Medicii cu experienta vasta folosind acest instrument de screening pot detecta mai usor subtilitatile cancerului de stomac foarte timpuriu. Cu ajutorul unor tehnologii endoscopice recente, cum ar fi imagini si coloranti de inalta calitate, medicii pot detecta cancerul gastric chiar si in stadii incipiente.
//////////
Semnele unui accident vascular cerebral
Semnele unui accident vascular cerebral. Accidentul vascular cerebral poate provoca paralizie sau pierderea cunostintei. Uneori este detectat de unul sau altul dintre urmatoarele semne:
ameteli si pierderi bruste de echilibru
amorteala brusca, pierdere de tandrete sau paralizie a fetei, bratului, piciorului sau partii laterale a corpului;
confuzie, o dificultate brusca de exprimare sau întelegere;
pierderea brusca a vederii sau vederea încetosata într-un ochi
o durere de cap brusca, de o intensitate exceptionala, uneori însotita de varsaturi.
În toate cazurile, serviciile de urgenta trebuie contactate cât mai curând posibil.
Accidentele vasculare cerebrale au consecinte foarte diferite. Mai mult de jumatate din oameni au sechele. Aproximativ 1 din 10 persoane se recupereaza complet.
Severitatea sechelelor depinde de regiunea creierului afectata si de func?tiile pe care le controleaza. Cu cât este mai mare suprafata fara oxigen, cu atât va fi mai probabila aparitia de sechelele. În urma unui accident vascular cerebral, unele persoane vor avea dificultati în vorbire sau scriere (afazie) si probleme de memorie. De asemenea, pot suferi de paralizie mai mult sau mai putin semnificativa a organismului.
Semnele unui accident vascular cerebral, o urgenta medicala
Când celulele nervoase sunt lipsite de oxigen, pentru chiar numai câteva minute, mor si nu se vor regenera. De asemenea, cu cât este mai scurt timpul dintre accidentul vascular cerebral si managementul medical, cu atât este mai scazut riscul de sechele grave.
Oricare ar fi daunele cauzate de privarea de oxigen, creierul are o anumita adaptabilitate. Celulele nervoase sanatoase reusesc uneori sa preia celulele moarte daca sunt stimulate de diverse exercitii.
Cauze
Ateroscleroza, adica formarea placilor lipidice pe peretele vaselor de sânge, este una dintre principalele cauze ale accidentului vascular cerebral. Hipertensiunea arteriala este, de asemenea, un factor de risc semnificativ. În timp, presiunea anormala exercitata de sângele de pe peretele vaselor de sânge poate provoca ruperea lor. Ruperea unei artere a creierului poate fi facilitata de prezenta unui anevrism. Anevrismul este umflarea unei sectiuni mici a unei artere, din cauza unei slabiciuni a peretelui.
Nu este întotdeauna posibil sa se determine cauza exacta a unui AVC. Este important însa ca medicii sa o caute prin diferite teste pentru a reduce riscul de recurenta.
Accidentul vascular cerebral poate provoca paralizie sau pierderea cunostintei.
/////////
Cum sa ajutam digestia
Specialistii britanici au alcatuit un ghid al digestiei perfecte ce contine un set de reguli si sfaturi utile pentru identificarea si calmarea celor mai des intalnite probleme care afecteaza tractul digestiv. Renuntati la fibre. Pacientilor suferind de IBS li se spune adeseori sa manance mai multe fibre. “Insa acesta este cel mai rau lucru pentru un numar mare de pacienti, in special daca li se recomanda sa manance tarate de grau”, afirma Peter Whorwell. In locul fibrelor, specialistii britanici recomanda painea alba, pastele albe, biscuitii si piscoturile cu smantana – in general acele produse fabricate cu faina alba rafinata, deoarece ele nu contin prea multe fibre “brute”.
Folosirea laxativelor este permisa. Multe persoane care sufera de constipatie cronica spun ca se simt obosite si letargice, dar incep sa se simta mult mai bine dupa ce au mers la toaleta, afirma profesorul Whorwell. In loc sa suferiti, profesorul britanic va sfatuieste sa folositi zilnic un laxativ. “E fals sa se spuna ca laxativele dauneaza intestinelor. Adevarul este ca unii oameni vor avea un tract intestinal lent indiferent de ceea ce fac. In acest caz, e mai indicat sa va goliti intestinele in mod regulat decat sa va faceti griji in legatura cu acest lucru”, spune profesorul britanic. Cel mai indicat laxativ pentru majoritatea persoanelor este acela care contine polietilen glicol, o substanta prezenta in laxative precum Movicol si Dulcobalance. Ele atrag apa in intestin si pot fi folosite in conditii de siguranta o data pe zi.
Uitati de regula celor cinci fructe pe zi. Unele persoane gasesc ca includerea in dieta lor zilnica a celor cinci fructe sau legume recomandate dauneaza stomacurilor lor, fie pentru ca ele au un efect laxativ, fie pentru ca fibrele din coaja acestor fructe sau legume sunt mult prea brute, afirma medicul Anton Emmanuel de la fundatia CORE. Nu trebuie sa beti apa in exces. “Se pare ca a devenit o adevarata moda sa ni se spuna sa bem trei litri de apa in fiecare zi, insa aceasta recomandare este o mare inselatorie”, afirma medicul Peter Fairclough de la London Clinic.
Apa este absorbita in fluxul sangvin inainte de a ajunge in intestinul gros si “intestinul gros este acela care determina consistenta scaunului”, a adaugat acelasi specialist. “Unii oameni au pur si simplu un tract intestinal mai lent. Acest lucru pare ca se mosteneste din familie. Un pahar de suc de prune pe zi va ajuta sa diminuati constipatia”, a adaugat Peter Fairclough.
Evitati medicamentul Ibuprofen. Analgezicele obisnuite, precum codeina si morfina, sunt renumite pentru faptul ca determina constipatie, explica medicul Anton Emmanuel de la fundatia CORE. “Ele blocheaza semnalele durerii, dar in acelasi timp blocheaza si semnalele care ii transmit intestinului sa mentina lucrurile in miscare”. Pastilele pentru hipertensiune si suplimentele de fier sunt alte medicamente care prezinta acelasi neajuns.
Multe persoane suferind de IBS se plang de crampe stomacale, cauzate de spasmele muschiului circular din jurul abdomenului. “Puteti sa preveniti acest lucru prin evitarea alimentelor iritante, precum cafeaua, grasimile si ciocolata“, afirma profesorul Whorwell. “Evitati Ibuprofenul de cate ori este posibil, deoarece el irita intestinul. Daca nu puteti scapa de acest simptom cu medicamentele antispastice uzuale, paracetamolul reprezinta o solutie mult mai indicata”, a adaugat acelasi specialist.
Probioticele pot fi de folos. Orice persoana interesata de sanatatea stomacului ei ar trebui sa se gandeasca la probiotice, cunoscute si sub numele de “bacteriile bune”, sustine Glen Gibson, profesor de microbiologie la University of Reading. “Probioticele lupta eficient contra bacteriilor «rele» din intestin si imbunatatesc sanatatea tractului intestinal, ameliorand o serie de simptome precum balonarea si constipatia. Cautati produse care contin lactobacilus si bacteria bifidus.
Lansati o ofensiva preventiva. Daca stiti deja ca suferiti de crampe stomacale dupa o masa consistenta sau inainte de inceperea unui eveniment important, nu trebuie sa va temeti sa luati preventiv un medicament antispastic, spune profesorul Whorwell. Acelasi lucru este valabil si pentru administratea medicamentului Immodium daca stiti ca suferiti de diaree din cand in cand. “Nu trebuie sa asteptati pana cand problema incepe sa se manifeste pentru a incepe sa o tratati – de fapt, este mult mai bine sa incercati sa o preveniti inca de la inceput”, spune acelasi specialist britanic. Desigur, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa luati medicamente fara un diagnostic prealabil, deoarece riscati sa mascati simptomele unei boli mult mai grave.
///////
Cum se transmite hepatita C
Cum se transmite hepatita C. Hepatita virală este o boală inflamatorie a ficatului cauzată de diferiți virusuri, inclusiv virusurile hepatitei A, B, C, D sau E și, mai rar, de alte virusuri, cum ar fi herpes simplex, virusul Epstein-Barr (care provoacă mononucleoza) sau citomegalovirus. Aceste infecții afectează și alte organe, nu doar ficatul.
Infecția poate fi acută (cu o durată relativ scurtă) și se poate rezolva spontan, dar poate deveni, de asemenea, cronică și poate dura mai mult, uneori pe viață (este cazul hepatitelor B, C și D), în special în lipsa tratamentului, datorită faptului că oamenii nu știu neapărat că sunt infectați.
Pentru virusul hepatitei C, există diferite genotipuri (adică diferite tipuri de virusuri), ceea ce are consecințe asupra tratamentului și prevenirii. În funcție de genotip, rata de succes a tratamentelor variază, iar eficiența anumitor noi tratamente este limitată la genotipuri specifice. În plus, o persoană vindecată de infecție cu un genotip dat poate fi încă infectată cu virusul hepatitei C al unui alt genotip. Prin urmare, trebuie aplicate măsuri preventive.
Cum se transmite hepatita C. Simptome
Perioada dintre infecția cu virusul hepatitei C și debutul simptomelor (perioada de incubație) este de la una la trei luni.
Hepatita acută (sau de scurtă durată, adică mai puțin de 6 luni) poate să nu producă simptome (aproximativ 20-30% din cazuri). Când provoacă simptome, putem observa:
oboseală
febră
pierderea poftei de mâncare
scădere în greutate
greață și / sau vărsături
dureri abdominale sub coaste, in dreapta
dureri articulare
icter (icter)
mâncărime (prurit)
urină întunecată și scaune ușoare
Hepatita cronică (sau hepatita prelungită, adică mai mult de 6 luni), de multe ori nu provoacă simptome. Pe de altă parte, când infecția a avansat în stadiul de ciroză, pot fi observate următoarele simptome:
oboseală
icter (icter)
gleznele umflate
un abdomen umflat (ascită)
o stare de confuzie (manifestată printre altele prin tulburări de atenție, iluzii sau halucinații vizuale / auditive, anxietate și comportamente nepotrivite sau periculoase pentru persoana sau anturajul acesteia)
vânătăi pe piele
sângerare prelungită atunci când persoana este rănită
dilatarea venelor din jurul ombilicului.
Cum se transmite hepatita C
Hepatita C este o boală virală cauzată de virusul hepatitei C.
Acest virus este transmis mai ales prin sânge, mai rar și în timpul actului sexual, deși este mult mai rar decât în cazul hepatitei B și apare mai ales la bărbații care au relații sexuale cu alți bărbați și care sunt în același timp infectati cu virusul HIV (SIDA).
Factorii de risc
Factorii de risc pentru infecția cu virusul hepatitei C provin din modul său de transmitere:
toate situațiile care ne expun la un posibil contact cu sângele contaminat de virus (injecții cu materiale nesterile, transfuzii de sânge (înainte de 1992) sau produse din sânge (înainte de 1987), dializă, tatuaj, piercing, folosirea acelorași foarfece de unghii, instrumente de manichiură sau pedichiură, lame de ras sau periuță de dinți)
anumite situații care ne expun la contactul cu sperma, în special la bărbații care fac sex cu bărbați și care sunt infectați cu HIV, în special în cazul relațiilor sexuale deosebit de violente (actul sexual, mai ales dacă sunt însoțite de utilizare diferitelor obiecte etc.).
Virusul hepatitei C nu se răspândește printr-un simplu contact cum ar fi îmbrățișarea, sărutul, schimbul de alimente sau ustensile de gătit.
//////
Cum se explica aparitia hipotensiunii arteriale
Cauzele hipotensiunii arteriale. Hipotensiunea este tensiunea arterială mica. Oamenii reacționează foarte diferit la tensiunea arterială scăzută: unii oameni vor suferi de aceasta zilnic, în timp ce alții nu vor observa nimic.
În general, se consideră că o tensiune normală (sau o presiune), în repaus, este cuprinsă între 90/60 mmHg și 130/80 mmHg. Sub presiunea sistolică de 90 mmHg sau presiunea diastolică de 60 mmHg, suntem, așadar, în prezența hipotensiunii arteriale.
Cele mai frecvente două simptome ale hipotensiunii arteriale sunt oboseala și ortostatismul (dificultăți obișnuite să se treacă de la o poziție culcată sau așezată la o poziție în picioare). Uneori, acest lucru provoacă amețeli sau tulburări de vedere (vedere încețoșată).
Cu toate acestea, oamenii reacționează foarte diferit la tensiunea arterială scăzută: unii oameni vor suferi de ea zilnic, în timp ce alții nu vor observa nimic.
Hipotensiunea nu reprezintă o amenințare pentru viață, dar poate avea un impact negativ semnificativ asupra calității vieții. În unele situații, hipotensiunea poate indica prezența unei alte boli.
Simptome
În general, hipotensiunea provoacă oboseală severă precum căscatul, precum și senzația de lipsă de energie. De obicei, această oboseală vă determină să vă adresați unui medic.
Mai exact, tensiunea arterială scăzută determină „scăderea tensiunii arteriale” atunci când te ridici (hipotensiune arterială ortostatică) sau după masă (hipotensiune postprandială): capul se învârte (amețeli), s-ar putea să ai impresia că vei cădea. Mai rar, pot apărea căderi neexplicate sau repetate.
Manifestările hipotensiunii nu au întotdeauna aceeași intensitate și pot fi experimentate foarte diferit în funcție de persoană. Unii suferă de ea zilnic, în timp ce alții, cu valori identice atunci când măsoară tensiunea arterială, vor face față cu ușurință.
Cauzele hipotensiunii arteriale
Unele persoane au în mod natural tensiune arterială mai mică decât media, fără ca cineva să știe de ce. Hipotensiunea este mai frecventă și la femeile tinere.
Corpul are mai multe detectoare de tensiune arterială (baroreceptori) localizate în special în apropierea arterelor carotide (artere mari ale gâtului) și inimii. Când acești receptori simt o schimbare a presiunii, cum ar fi atunci când stai în picioare și mai mult sânge îți ajunge la picioare, ei trimit aceste informații prin nervi către creier. Aceasta, la rândul său, va adapta presiunea la această nouă situație prin contractarea fibrelor musculare ale pereților vaselor la nivelul membrelor (prin nervii sistemului nervos autonom (sau vegetativ), care funcționează automat și nu voluntar) ). Creierul controlează, de asemenea, indirect producerea de hormoni care influențează tensiunea arterială (renină, angiotensină și aldosteron). Acești hormoni vor interacționa cu rinichii, care sunt ei înșiși implicați în reglarea volumului de sânge care curge și, prin urmare, a tensiunii arteriale.
Cauzele hipotensiunii arteriale. Deteriorarea baroreceptorilor
Defecțiunile din oricare dintre aceste locuri pot provoca hipotensiune. Putem, de exemplu, să incriminăm:
deteriorarea baroreceptorilor (datorată, de exemplu, diabetului, insuficienței renale, disfuncției sistemului nervos autonom (disautonomie) sau insuficienței glandelor suprarenale) care distorsionează percepția organismului și reglarea propriei tensiuni arteriale
deteriorarea, cauzată de diverse boli (de exemplu diabet, tuberculoză sau sifilis), a nervilor care conduc informații către sau dinspre creier
o disfuncție a glandelor care produc hormoni care acționează asupra rinichilor (în special a glandelor suprarenale) sau o perturbare a semnalelor transmise de creier către aceste glande.
Anumite boli precum boala Parkinson, o boală tiroidiană sau anemie pot induce o hipotensiune ortostatică prin diferite mecanisme (anomalii ale nervilor buclei reglatoare reflexe care permite adaptarea la poziția în picioare, scăderea volumului de sânge circulant, scăderea vâscozității sângelui sau slăbirea fibrelor musculare în peretele vaselor de sânge).
În cazul disfuncției sistemului nervos autonom (disautonomie), scăderea tensiunii arteriale se poate manifesta imediat după mese (hipotensiune postprandială) atunci când o parte din sânge este direcționată către vasele abdomenului pentru digestie.
Deshidratarea
În cele din urmă, deshidratarea, prin scăderea volumului sanguin, poate reduce și tensiunea arterială.
Drogurile, inclusiv unele antidepresive, scad tensiunea arterială. Medicamentele utilizate pentru hipertensiunea arterială (antihipertensive) sau pentru a crește cantitatea de urină (diuretice) pot, de asemenea, dacă dozajul este prea mare, provoca hipotensiune.
De asemenea, s-a emis ipoteza că, la unii oameni, bucla de reglare a presiunii (baroreflex) arată o anumită lene, că informația circulă mai puțin repede, fără ca totuși un punct specific să fie responsabil pentru aceasta. Odată cu vârsta, baroreflexul devine, de asemenea, mai puțin efficient
./////
Serele viitorului
Probabil vă mai amintiți de Cristian Tudor, tânărul care a dezvoltat o afacere de succes cu ajutorul microplantelor. În prezent, antreprenorul deține cea mai mare rețea de ferme verticale inteligente din estul și centrul Europei și dorește să lanseze un model de seră inteligentă pentru acasă. Microsera este o inovație urbană și constă într-o grădină verticală care susține creșterea simultană a 175 de ghivece cu plante aromatice. În doar două săptămâni acestea sunt gata de consum.
Acest tip de sere necesită o minimă intervenție din partea oamenilor întrucât umiditatea și intensitatea luminii din interior se pot seta prin telecomandă, de la distanță. De asemenea, sera poate fi setată să ude plantele pe baza unui program stabilit, în funcție de nevoile plantelor.
Dezvoltarea și fotosinteza au loc cu ajutorul luminilor de tip LED, Grow. Pentru a funcționa 100% în modul automat, sera are nevoie de acces la o sursă de alimentare cu apă potabilă, o sursă de energie electrică și scurgere.
Mai mult de atât, pentru că plantele cresc într-un mediu controlat, nu au nevoie de pesticide, insecticide sau alte substanțe periculoase pentru organismul uman. Plantele sunt crescute doar cu apă, nutrienți, lumină și nimic altceva. În acest fel, acestea cresc mult mai rapid, sănătos și eficient. Cultivarea plantelor în asemenea unități de indoor-farming reduc mult atât costurile, cât și impactul asupra mediului.
„Montam agricultura noastră clasică acolo unde este nevoie de produs. Microsera poate fi amplasată direct într-un magazin, restaurant, într-o fabrică de procesare de legume sau chiar în propria locuință. În felul acesta avem trasabilitate 100% pe produs, iar clientul beneficiază garantat de prospețime. Este un sistem de creștere extrem de eficient. În primul rând se adresează nevoilor practice. Poți să produci mult mai ieftin și rapid. Chiar dacă la început investiția este un pic mai mare poți să amortizezi destul de rapid banii. Deși microsera pare un pic cam futuristă, eu o văd ca pe o agricultură a viitorului pentru anumite categorii de produse“, spune Cristian Tudor.
Investiție de aproximativ 4.000 de euro
În microsere se cultivă o mulțime de plante precum pătrunjel, leuștean, busuioc, coriandru, mentă și altele. Acestea sunt crescute până ajung la un gramaj de 30-40 de grame, în aproximativ două săptămâni, apoi sunt expuse direct pe rafturi spre vânzare.
„Chiar dacă se numește microseră nu trebuie să ne ducem cu gândul la microplante. Momentan creștem doar plante de care magazinele au nevoie precum: busuioc, salată, leuștean și alte plante aromatice. Spre exemplu, în perioada aceasta leușteanul este foarte căutat deoarece nu este sezonul lui, iar importurile se fac din țări foarte îndepărtate și costurile sunt foarte mari. Noi încercăm să satisfacem nevoia cererii din piață“, mai adaugă Cristian.
Tehnologia ne surprinde pe an ce trece, iar agricultura traversează un moment revoluționar datorită avantajelor ei. Costurile unei microsere pentru un restaurant cu consum mediu sunt de aprox. 3.500-4.000 de euro.
– ciclu I extratmpuriu
– ciclu II vara-toamna
Rasadurile de castraveti
Producerea rasadului implica doua operatii tehnologice si anume: semanarea si repicarea.
Semanarea castravetilor poate fi facut atat pe pat germinativ, cat si in tavite alveolare de 200 de celule.
Pentru o germinatie optima a semintelor de castraveti trebuie sa se indeplineasca urmatoarele conditii:
- pana la rasarire temperatura optima trebuie sa fie cuprinsa intre 22-26 oC, umidiate 100% si lipsa completa a luminii.
- se umecteaza turba foarte bine (cand o strangeti in mana sa curga apa din ea);
- se aseaza turba in tavite (sau pe pat) se traseaza randurile printr-o usoara apasare a substratului si se pun semintele una cate una.
- se acopera cu un strat fin de turba uscata de maxim 0,5 cm si nu se mai uda ulterior pana la rasarire.
- se acopera cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ peste care se poate pune o folie cu rol de retinere cat mai mult timp a umiditatii de 100% necesare germinarii si rasarii optime a semintelor;
Atentie!!! Aceasta metoda cu folie pentru acoperirea patului germinativ se aplica numai pentru semanarea in ciclu extratimpuriu. In timpul primaverii si mai ales in timpul verii nu se utilizeaza sub nici o forma acoperirea cu folie a semintelor deoarece conduce la sufocarea si distrugerea plantutelor.
Repicarea castravetilor se face intr-un interval de timp foarte scurt, circa 4-7 zile de la rasarire, in ghivece de plastic mate, inchise la culoare, prin care nu patrunde lumina la radacina. Imediat dupa repicare se mentine o zi sau doua o temperatura constanta zi/noapte de 25-30 oC.
Dupa aceste doua zile este necesara schimbarea temperaturii constante zi/noapte, cu o diferenta de 5-7oC. De asemenea, se urmareste umiditatea substratului care se va iriga constant pe toata perioada de la rasarire pana la repicare. O data cu irigarea se pot efectua fertilizari si tratamente fitosanitare.
Fertilizari se fac in aceasta perioada cu ingrasaminte minerale cu raport echilibrat NPK. De asemenea, pentru o dezvoltare armonioasa a sistemului radicular si rezistenta marita la stresuri a micilor rasaduri se poate utiliza prin udare sau stropire Sprintene.
Tratamentele fitosanitare in aceasta perioada includ un fungicid contra complexului caderii plantutelor si un insecticid impotriva insectelor ce apar imediat ce se incalzeste spatiul unde se seamana.
De la repicare pana la plantare dureaza circa 20-30 de zile, in fuctie de conditiile climatice poate sa ajunga si pana la 40 de zile.
Plantarea castravetilor
Inainte cu cateva zile de transplantare este necasar sa se indeplineasca urmatorii pasi:
- se accentueaza calirea rasadurilor si se stropesc foliar cu un fungicid si un insecticid.
- se pregateste terenul, se monteaza sistemul de irigare si daca se foloseste folie transparenta de mulcire se instaleaza tot inainte de plantare.
Inainte de plantarea oricarei culturi de legume in sere si solarii este bine sa se faca o dezinfectare a solului.
De retinut este faptul ca aceste plante sunt iubitoare de caldura si se dezvolta optim numai la temperaturi ce depasesc 18oC noaptea, iar la temperaturi sub 10-12oC cresterea si dezvoltarea lor este redusa la minim.
Densitatea de plantare folosita pentru cultura de castraveti difera in functie de fiecare ciclu de cultura, media fiind de 30.000 plante/hectar.
Ca mod de plantare se pot utiliza 2 variante:
- distante egale intre randuri
- distante alternate intre randuri (doua apropiate urmate de 2 mai departate). Pe rand distanta intre plante trebuie sa fie de 40-50 cm.
Pentru plantarea timpurie a castravetilor (20-30 martie) in solarii neincalzite este obligatoriu ca acestea sa fie acoperite cu doua randuri de folie (primul rand il preprezinta folia profesionala de acoperire cu aditivi UV, EVA, IR 170 – 180 microni; al doliea rand este folia profesionala cu efect termic 40 microni).
Daca se planteaza extratimpuriu intre 15 februarie -15 martie pe langa cele doua randuri de folie se impune si un sistem de incalzire.
Video – Cultura de castraveti
Irigarea si fertilizarea culturii de castraveti
Intotdeauna inainte de infiintarea culturilor de legume se recomanda efectuarea analizelor de sol pentru relevarea rezervelor de elemente minerale si organice din sol pe de o parte si pe de alta parte pentru intocmirea riguroasa si eficienta a unui program de fertilizare adecvat.
La intocmirea unui program de fertilizare eficient si optim pentru a obtine maximul productiv si calitativ al unui hibrid, recomandam sa luati in calcul urmatorii parametri:
- pH-ul
- EC-ul
- analizele de sol ce releva nivelul de aprovizionare cu elemente( N, P, K,Ca ,Mg ,Fe, B, Cu, Zn, Mn, Mo).
- tipul culturii infiintate
- sezonul de plantare
- ciclul de cultură
Aplicarea ingrasamintelor in fertilizarea faziala se face prin 2 metode:
- Aplicare radiculara, la sol impreuna cu apa de irigare, procedeu denumit fertiirigare;
- Aplicare prin stropire, singure sau impreuna cu anumite pesticide (atentie la compatibilitati) – procedeu denumit fertilizare foliara;
Fertilizarea culturii de castraveti este extrem de importanta deoarece este o cultura foarte sensibila carenta sau chiar si excesul de elemente minerale, de aceea recomandam elaborarea impreuna cu specialistii nostrii a unui program de fertilizare special adaptat nevoilor dumneavoastra specifice.
Irigarea, alaturi de pregatirea corespunzatoare a solului inainte de plantare, reprezinta unul din cei mai importati factori ce conduc la succesul unei culturi de legume. Cea mai recomandata metoda de irigare pentru castraveti in sere si solarii este irigarea prin picurare;
Pentru culturile de castraveti instalatia de irigare prin picurare trebuie sa asigure un debit de 1,6 – 2,5 L/h/picurator, iar distanta intre picuratori sa fie de 20-30 cm. Irigarea trebuie să se faca in fiecare zi, mai mult sau mai putin, coroborat cu conditiile de mediu si cat mai dimineata posibil. La fiecare udare se adaugă si fertilizatori, respectandu-se principiul „cat mai des in portiuni cat mai mici” (fertilizare cu lingurita);
Alte lucrari tehnologice moderne de cultura a castravetilor:
- Palisarea – Se face cu ajutorul sforii de palisat.
- Copilirea – Se copilesc toti lastarii si fructele pana la inaltimea de aproximativ 50 cm, iar mai apoi lastarii se carnesc (ruperea varfului) dupa primul sau al doilea internod.
- Defolierea – Operatia prin care se indeparteaza o serie de frunze pentru o mai buna circulatie a aerului in jurul plantei.
- Recoltarea – Se face incepand cu saptamana 3 sau 4 dupa plantare.
Pentru mai multe informatii sunati la departamentul de consultanta on-line- 0374080808.
Asteptam parerile si intrebarile voastre in sectiunea de comentarii de mai jos.
Surse:
1. Ing.drd.Costel Pohrib, Ing.drd.Marius Petrache, Tehnologii moderne de cultura a legumelor timpurii in sere si
solarii: tomate, ardei, castraveti, Ed.Printech, Bucuresti, 2011
2. Ruxandra Ciofu (coord.),Tratat de legumicultura, Ed.Ceres, Bucuresti, 2004
Lucrari de ingrijire la tomatele din sera
In aprilie se executa urmatoarele lucrari la tomatele din sera:
Dirijarea factorilor de mediu;
• Distrugerea buruienilor;
• Copilitul;
• Palisatul;
• Defolierea;
• Stimularea fructificarii.
Dirijarea factorilor de mediu
Lumina naturala este dirijata in perioada septembrie – aprilie prin curatirea sticlei, pentru a asigura o cantitate cat mai mare de lumina. Incepand din luna mai se reduce insolatia prin stropirea sticlei cu emulsii opacizante (cu huma, creta sau slam 20%).
Temperatura in sere trebuie asigurata la minim 16 grade C, noaptea si intre 18-22 grade C, ziua, in functie de seninatatea cerului. In perioda fructificarii temperatura aerului trebuie sa fie cumprinsa intre 22 si 25 grade C.
Umiditatea solului nu trebuie sa scada sub 65% din capacitatea de camp a apei.
Umiditatea relativa a aerului la tomatele de sera se mentine intre 55-70%.
Aerisirea in sere se intensifica atunci cand temperatura in aer depaseste 20 grade C, si se continua in toate zilele de vara. Pentru dirijarea continutului de CO2 aerisirea se face pe durata scurta atunci cand temperatura este mai scazuta. In zilele calduroase se aeriseste puternic, pentru ca temperatura sa nu depaseasca 30 de grade.
Distrugerea buruienilor
Acolo unde nu s-au aplicat erbicide, se vor aplica prasile manuale. Conditiile din sere sunt deosebit de favorabile pentru majoritatea buruienilor. Gradul de imburuienare in spatiile protejate este mult mai mare. Tocmai de aceea este necesar ca inainte de plantarea cu 2-3 zile sa se aplice erbicide.
Erbicidele care se aplica inaintea operatiunii de plantat sunt: Sencor 70WP in doza de 0,3 – 0,5 l/ha;Treflan 24 EC in doza de 6 l/ha; Drevinol 45 F in doza de 3 l/ha. Erbicide se incorporeaza imediat in sol.
Copilitul
Copilitul se executa atunci cand lastarii laterali au 5 – 10 cm lungime, faza in care se pot rupe usor cu mana. Copilii mai mari de 20 – 40 cm diminueaza productia cu pana la 20 %
In conditii speciale la culturile mai tarzii in sera se poate mentine un copil cu 1-2 inflorescente pentru a creste productia.
De asemenea se poate utiliza un copil terminal cu 2-4 inflorescente pentru a prelungii recoltarile atunci cand conditiile sunt favorabile.
Palisatul
In mod normal sutinerea plantelor se face pe snur din sfoara, care se leaga la capatul de baza plantei, la circa 10 cm de nivelul solului, iar la celalat capat se leaga de sarma orizontala, afalat obisnuit la 2 m inaltime, asigurand si o rezerva de alungire ulterioara.
Se va avea in vedere ca legatura snurului pe tulpina sa nu fie prea stransa. Pe masura cresterii plantelor acestea se rasucesc in jurul sforii, dupa doua frunze, intot deauna in acelasi sens.
Defolierea
Defolierea incepe cu frunzele bazale, moarte, imbatranite, ingalbenitite atacate de boli si daunatori.
Prin acesata lucrare se imbunatateste si circulatia aerului la nivelul solului, care favorizeaza omogenizarea aerului din sera.
Defolierea se face de la baza plantei si pana la 2-3 frunze sub inflorescenta care are fructe de 10-20 mm in diametru. Pe masura recoltarii fructelor din inflorescenta va avansa si defolierea
Stimularea fructificarii
Temperatura aerului pentru germinarea polenului trebuie sa fie cuprins intre 20-28 grade C, iar umiditatea relativa aerului trebuie sa fie intre 60 – 70 %.
Pentru polenizare se recurge la vibrarea mecanica a plantelor prin baterea sarmelor orizontale cu un bat sau prin vibratoare electrice. Sporul de productie prin vibrare este de 14%.
Pentru imbunatatirea legarii fructelor se mai aplica regulatori de crestere specifici: Tomafix in doza de 0,03-0,05%; Tomatoset in doza de 0,5 – 1%; No – seed in doza de 0,1%, Tomatostim in doza de 3%. Flori se deschise sunt imbaiate cu un jet foarte fin. Sporul de productie prin aplicarea regulatorilor ajunge la 10%.
Inainte de plantare in sere cu o saptamana, rasadul va fi tratat cu Cycocel in doza de 0,1-0,15 %.
Pentru grabire amaturarii fructelor si cresterii productiei timpurii de tomate se aplica Ethrel (250-500ppm) in faza de banut. Tratamentul se mai poate face si dupa recoltarea fructelorin stare verde prin imbaierea acestora in solutia de Ethrel (1000 – 2500 ppm)
