Marx si Engels, doi homosexuali- au distrus lumea si au pus Bazele satanismului…Omenirea, in necunostinta, voteaza cu unsii satanei… ROLUL NOSTRU ESTE SA NE CONVINGEM NEAMUL SA-L ALEAGA PE ISUS CRISTOS! SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE… 100 de ani de comunism: genocid, furt, rusificare si satanizarea valorilor;„Cetățenii Reichului” care plănuia o lovitură de stat în Germania; Cine sunt „prietenii” României. Totul despre cancelarul Austriei și ministrul de Interne de la Viena; Profeția lui Lenin, împlinită de Hitler;INCHINAREA LA SFINTI SI LA ICOANE: IDOLATRIA INTRATA IN CRESTINISM…Cum să obții bucurie în Domnul? Semnul fiarei si semnul lui Dumnezeu…Care sunt urmasii fiarei?Evanghelia lui Satan (2);Rapirea sau globalizarea? De la denazificare la desatanizare – Kremlin schimbă retorica războiului; Papa Francisc compară acțiunile Rusiei din Ucraina cu planurile naziste de exterminare a evreilor; Putinel, fiu de Babilonel, (adică, demon GOG-MAGOG-onel, Ezechiel, cap.38-39), un fel de ciocănel (Ier.50/14 b-39 si cap.51…) ” …Înşiruiţi-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toţi, arcaşii! Trageţi împotriva lui, nu faceţi economie… Evanghelia după Ioan , Capitolul 7 si Pâinea vieţii, de  J. N. Darby; “Eu sunt pâinea vieţii”;Avortul,principala cauză de deces la nivel mondial pentru al doilea an; OnlyFans și revoluția sexuală- Educatie Opinii, Sondaje , Studii; Cu excepţia S.U.A. şi Europa, creștinismul global înfloreşte; China se folosește de temerile COVID-19 pentru a lansa un sistem global de urmărire a populației; STUDIU – Violențele anti-creștine din Franța au crescut cu peste 285% din 2008 până astăzi; Raport: peste 330.000 de copii au fost abuzaţi în Biserica Catolică din Franţa în ultimii 70 de ani; Jocurile video și dopamine; Persoanele codependente sunt acei oameni care au o stare de dependență față de ceilalți; (Doar prin Duhul Sfant-)Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu cu întreaga noastră ființă și să ne temem de Dumnezeu pentru a fi sfințiți către El; 3 motive prin care să te verifici dacă Îl iubești pe Dumnezeu ; Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu?Te interesează ceea ce Lui Îi face bucurie?de Elmo Clair Hadley; Ia seama la tine însuţi! – Un strigăt de trezire, de William John Hocking; Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu?Te interesează ceea ce Lui Îi face bucurie? Petru şi privirea Domnului, de Walter Thomas Turpin; Epistola către Filipeni (0); CREDINTA CRESTINA – JERTFA LUI ISUS (IISUS)… Ce a însemnat Crucea lui Cristos pentru…” Crucea lui Hristos – Partea 1; Crucea; Moartea lui Isus ca jertfă… Cum să înțelegem Romani 7 Aflaţi, TOŢI cei peste 5 miliarde de oameni- că socialism, communism, GLOBALISM, înseamnă SATANISM! Dar, după ce va sclavagiza oamenii, care sunt învăţaţi de preoţi să se roage diavolului, va lovi lumea cu urgii apocaliptice, astfel încât, ei vor urla la munţi şi vor zice stâncilor: „Cadeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;” (Ap.9/16) Pentru că nu ne pocăim, ca să divorţăm de tata (Ioan 8/44) satan şi să nu mai rămânem morţi în păcate, “În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.” (Ap.9/6) Cine merge pe mâna lor, nu pe Braţul Biruitor al DOMNULUI Atotştiutor, devine praf, pulbere şi flacăra focului veşnic din gheenă, căci… “Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Ap.20/10)…Inima de Evreu a lui Richard Wurmbrand, botezată în Moartea lui Iisus şi umplută cu Plinătatea Dumnezeirii, a obțiut bucurie în Domnul, pe când zăcea în puşcăriile komuniste! ISRAELUL MODERN ȘI PROFEȚIA BIBLICĂ… CE SPUN RABINII DESPRE MESIA…Inamicul nr.1 al Bisericii – Fiara…Cine este fiara si cine i-a dat putere? Alte semne de identificare a fiarei…PE DRUMUL CĂTRE GOG ȘI MAGOGKlaus Schwab, tătukul Marii Resetări: „Nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți pentru asta!” „Profeții” Forumului Economic Mondial anunță că Era Post-Corona se resetează pe urmele lui Karl Marx. Decriptarea lui Build Back Better; Claudiu Târziu: Erodarea suveranității indusă de globalizare nu e o fatalitate: putem și trebuie să ne opunem; Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală; Denunțător de la Wuhan: China a știut de la început că COVID-19 a fost conceput în mod intenționat; State și corporații în competiția pentru putere; Occidentul, de la triburi la corporații; Olanda a ajuns a doua destinație a banilor rusești și conducta financiară a Gazprom; Vasile Astarastoae: Pandemia și puterea corporațiilor globale; România sub invazia corporațiilor și dictatura multinaționalelor (1); Investițiile rușilor, bombe cu ceas pentru economia românească; Conceptul desuveranizării-Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Membru corespondent al Academiei Române;Întreaga omenire suferă de un “cancer”: lăcomia corporaţiilor;  Andrei Marga: Aluviunile Marii Resetări; Arhiepiscopia care nu vede sodomia. Propagandă homosexuală într-un ghid coordonat de preoteasa Daniela Ceredeev, susținută de cadre SuperTeach din Arhiepiscopia Sucevei: „Ești homosexual și ai un iubit despre care nu știe nimeni”;Dr. Joseph Mercola – Închisoarea ta invizibilă deja a fost construită;Cum spiona CIA în anii ’50 închisorile românești în care se aflau deținuți politici. Informările, scrise cu cerneală invizibilă; Manipularea minții: Edward Bernays și relațiile publice; Conducătorii din umbră și Noua Ordine Mondială (1);Umanitatea se află la marginea abisului (1); Arta subtilă a “Propagandei”; Instaurarea unui control totalitar asupra omenirii şi răspîndirea homosexualităţii;  Guvernul invizibil; Propaganda- de Edward L. Bernays; Recenzie 1984 de George Orwell – Parere complete; Casa Albă, penetrată de BlackRock! NAȚIONAL spune totul despre corporația care conduce America; Corporaţiile pregătesc lichidarea statelor suverane prin TTIP; Lanțurile sclaviei modern; Asediul marilor corporaţii (IV); Fabianismul – prima falangă a neomarxismului! Comisia Europeană vrea controlul total asupra economiilor din Europa; Boala băncii nebune; Pescar pe acoperiș ; Portretul lingăului la bătrânețe; Doar de ochii lumii se “judeca –pe banii nostri,apoi se…reabiliteaza” Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de DNA. Acuzațiile procurorilor; Acuzații grave din interiorul Poliției Capitalei. Șeful de la Serviciul care anchetează clanurile interlope acuză presiuni din partea fostei conduceri a Poliției Capitalei: Ni s-a cerut să nu mai lucrăm cu procurorii DIICOT / Mi s-a spus că dacă nu înțeleg mesajul nu o să-mi fie bine; Imperiul Austro-hungar,isi pofteste iar sa se alapteze din sanul Imperiului Tarist…Lăzăroiu: Austria este o enclavă rusească în inima Europei. Rachete finanţate de companiile austriece cad în Ucraina; Fermierul Dimitrie Muscă: Mi-am închis toate conturile la BCR. Banca e deținută de Erste Group din Austria; Mafia argilei din Dobrogea: Șefii PSD Caraș, aduși cu autocarul pe la primăriile prietene din Constanța. Șeful ANRM pe statul de plată al mafiei argilei; Cum sunt furați banii oierilor din România: Escrocheria certificatelor de origine și șpaga de 1 milion de euro încasată de Petre Daea; (Porno-hotia continua –nestingherita sa rame Romania )Devalizarea Termocentralei Mintia II: Dioane, Stancu, Resmeriță și Vrânceanu, valeții de pică ai jafului din Valea Jiului; Imperiul Austro-Ungar senghenizeaza de la ugerul ursoaicei pesedizde…Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României; Război sau interese!? SUA și UE dețin circa 50% din terenurile agricole din Ucraina; Fiindca tovarasii lui Iliescu si Nastase ne-au senghenizat padurile,ACUM,  (cu focul),se joaca pe langa butoiul cu gaz…Așa se pune problema: schimbi legea, te las în Schengen”… INTERVIU. Andrei Caramitru spune că are informații din interiorul OMV Petrom: „De la Viena se indică să cumpere mai scump de 10 ori”;România și Schengen: Ce vrea Austria? Tainul? Presa din Austria, despre blocarea aderării României la spațiul Schengen: „Viena umileşte Bucureştiul”; Caderea si decaderea Imperiului Austro-Ungaar se razbuna… DISPARIŢIA AUSTRO-UNGARIEI; Cine se intrupeaza din hotie,acaparare,minciuna etcdevine desertaciune si… INTERVIU. Profesorul rus de istorie care prezice dezintegrarea Federației Ruse: „La fel ca Imperiul Austro-Ungar și Uniunea Sovietică”;Cel mai longeviv director din istoria Operei Vieneze, românul Ioan Holender, articol în Libertatea cu un mesaj către cancelarul austriac: „Mă simt jenat, ba chiar rușinat”; „Factorul Habsburg”; După aurul negru, fac profit şi din aurul verde. Austriecii taie păduri româneşti de un miliard de euro pe an; „Mafia lemnului din România m-a ruinat”; Petre Daea (ministrul Agriculturii): „Nu ne putem juca nici cu vorbele, nici cu faptele, nici cu acțiunile!“ Ce ne cer austriecii pentru Schengen și ce trebuie neapărat să le dăm; Mafia padurilor din Romania are sigla PSD-PSDCine a dat padurile Romaniei pe mana lui Schweighofer? Adrian Năstase și Ilie Sârbu. Iată dovada! Sā nu uitām, Gerald Schweighofer a fost decorat în grad de Cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nåstase la 2 decembrie 2004 între douå tururi ale alegerilor prezidentiale.; Schweighofer, facut „cavaler” de Iliescu si Nastase. Liviu Avram: „Inteligenta celor de la PSD este deseori o nesecata resursa de umor”; Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen; Cine se află în spatele grupării MOASTELE…Aderarea României la Schengen și baletul Austriei cu Moscova…Atitudinea Austriei face jocul lui Putin

 

https://romania.europalibera.org/a/aderarea-rom%C3%A2niei-la-schengen-%C8%99i-baletul-austriei-cu-moscova/32166115.html

 

 

Aflaţi, TOŢI cei peste 5 miliarde de oameni- că socialism, communism, GLOBALISM, înseamnă SATANISM! Dar, după ce va sclavagiza oamenii, care sunt învăţaţi de preoţi să se roage diavolului, va lovi lumea cu urgii apocaliptice, astfel încât, ei vor urla la munţi şi vor zice stâncilor: „Cadeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;” (Ap.9/16) Pentru că nu ne pocăim, ca să divorţăm de tata (Ioan 8/44) satan şi să nu mai rămânem morţi în păcate, “În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.” (Ap.9/6) Cine merge pe mâna lor, nu pe Braţul Biruitor al DOMNULUI Atotştiutor, devine praf, pulbere şi flacăra focului veşnic din gheenă, căci… “Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Ap.20/10)…

 

 

http://www.contributors.ro/editorial/homosexualii-%C8%99i-puterea/

 

100 de ani de comunism: genocid, furt, rusificare si satanizarea valorilor

 

 

Omenirea,in necunostinta,voteaza cu unsii satanei… ROLUL NOSTRU ESTE SA NE CONVINGEM NEAMUL SA-L ALEAGA PE ISUS CRISTOS 

 

Mai întâi, să-i cunoaştem, într-o oarecare măsură, pe cei doi.

Mai întâi să facem cunoştinţă cu omul Karl Marx.

Cine a fost Karl Marx ?

A trăit între anii 1818 – 1883. Tatăl lui era un evreu care s-a încreştinat devenind luteran şi era foarte sincer şi devotat în noua lui credinţă. Scrisorile lui către Karl arată cât de mult dorea el ca fiul lui să aibă şi el o relaţie intimă cu Dumnezeu şi un caracter creştin. În anii de liceu, Karl Marx a fost într-adevăr un băiat devotat relaţiei lui cu Isus Cristos. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva teribil s-a întâmplat în viaţa lui. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, poate că a fost o experienţă traumatică, devastatoare cu unul dintre profesorii lui, sau cu un alt om în care el îşi pusese toată încrederea, care l-a făcut să devină un revoltat împotriva lui Dumnezeu. Să înţelegem clar: Marx n-a devenit un ateu, ci un revoltat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva tuturor oamenilor. El a scris câteva poezii şi un poem, Oulanem, în care îşi exprimă această nouă atitudine şi credinţă.

Astfel, în poezia O invocaţie a unuia în disperare, el a scris:

Un dumnezeu mi-a răpit tot ce-am avut

Sub blestem şi tras pe roata destinului

Toate lumile lui au pierit fără să le mai pot apuca

Mie nu-mi mai rămâne nimic altceva decât răzbunare

Îmi voi construi tronul deasupra norilor,

Rece şi groaznic va fi vârful lui. Căci fortăreaţa lui – groază superstiţioasă

pentru Stăpânul ei – cea mai neagră agonie.

Tânărul şi revoltatul Karl Marx face aici aluzie la revolta lui Lucifer, descrisă în Isaia 14:12-14, care declară şi el că vrea să fie deasupra lui Dumnezeu.

Într-un alt poem foarte semnificativ, Karl Marx scrie:

Aburii din iad se ridică şi umplu creierul

Până când înnebunesc şi inima mi-e total schimbată.

Vezi această sabie?

Prinţul întunericului mi-a dat-o.

Pentru mine bate timpul şi-mi dă semne tot mai puternice.

Eu dansez jocul morţii.

Trebuie să înţelegem limbajul folosit aici. Întru-un ritual de iniţiere în cultul lui Satan, vaporii din anumite droguri îl îmbată pe candidat, apoi acestuia i se dă o sabie care-i asigură acestuia succesul, iar el se angajează să-i aparţină lui Satan şi aici şi după moarte.

Acum să cităm din Oulanem:

Şi ei sunt şi Oulanem, Oulanem

Numele răsună, răsună cu putere , răsună ca moartea

până când se stinge într-o svârcolire ticăloasă.

Stop! Am căpătat-o acum.

Ea se ridică din sufletul meu, clar ca aerul şi tare ca oasele mele.

Eu am putere în braţele mele tinere

să te apuc şi să te zdrobesc (omenire personificată)

cu forţă de uragan.

Căci pentru noi amândoi abisul se cască în întuneric

Tu te vei scufunda în adânc şi eu te voi urma râzând

Şoptindu-ţi în ureche: „Coboară, vino cu mine, prietenă”.

Biblia, pe care Marx o învăţase în şcoală, ne spune că Diavolul va fi aruncat în abis (Apocalipsa 20). Marx se identifică cu Diavolul şi vrea să ducă cu sine în „întunericul de afară” (adică în iad) pe toţi oamenii care-l ascultă şi apoi să râdă cu un râs uriaş, diabolic că a reuşit să coboare omenirea cu sine în „focul cel veşnic pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41).

Să facem aici o precizare foarte importantă. Când Karl Marx şi-a pierdut credinţa creştină, el n-a devenit ateu. El declară patetic: „Eu vreau să mă răzbun pe Cel ce domneşte deasupra.”

Şi: „Cerul l-am pierdut, o ştiu prea bine. Sufletul meu, cândva credincios lui Dumnezeu, este destinat pentru iad.”

El i-a scris tatălui său: „Trebuie instalaţi noi dumnezei.” Biblia ni-L înfăţişează pe Dumnezeu ca fiind Creator prin esenţă şi tot aşa ni-l înfăţişează pe Diavolul ca fiind în esenţa lui „nimicitorul”, sau „distrugătorul”. Din moment ce Marx s-a aliat cu Diavolul, restul vieţii lui a fost dedicat distrugerii. El a îmbrăţişat cuvintele lui Faust: „Tot ce există trebuie distrus”. Iată de ce violenţa totală, distrugătoare devine metoda favorită a lui Marx. El scrie: „Fărăăviolenţă n-a fost realizat nimic în istorie.” Cel mai bun prieten şi strâns colaborator al lui Marx, Frederich Engels, a scris: „Karl Marx este un monstru stăpânit de zece mii de diavoli.” Iar Robert Payne, un alt prieten al lui Marx a scris că Marx „avea vederea despre lume a diavolului. Uneori se părea că el este conştient că împlineşte lucrările diavolului.”

După toate acestea, să ne uităm acum la „măreţul” plan pe care l-a alcătuit Karl Marx şi anume, acela de a transforma omenirea. Împreună cu colaboratorul lui cel mai apropiat, Frederich Engels, începând din 1844, când s-a înjghebat prietenia lor, ei au pornit la îndelungata şi perseverenta lor lucrare de a transforma în mod fundamental natura umană şi societatea umană. Pentru a realiza lucrul acesta, ei şi-au stabilit ca ţel primordial transformarea căsătoriei şi a familiei naturale, tradiţionale şi biblice.

Iată, pe scurt, ce obiective au formulat ei: Abolirea (defiinţarea) proprietăţii private, abolirea dreptului la moştenire, terminarea oricărei educaţii în familie, inclusiv orice educaţie religioasă, dizolvarea monogamiei în căsătorie,  introducerea vieţii sexuale înainte de căsătorie şi a sexului în afara căsătoriei,  introducerea şi tolerarea vieţii sexuale a femeilor necăsătorite,naţionalizarea lucrărilor din casă, trecerea femeilor la lucrul în fabrici, mutarea copiilor în „crescătorii” de copii, separarea copiilor de părinţi şi integrarea lor în comunităţi colective, separat de părinţii naturali şi, mai presus de toate, dreptul şi datoria statului de a creşte şi educa copii. În cuvintele lui Engels, „familia unitară încetează să mai fie unitatea economică a societăţii. Lucrul în casă încetează să mai fie o funcţie a soţului si a soţiei şi devine o industrie socială, societatea are grijă de toţi copiii, fie că ei sunt născuţi legitim sau nu.”

O idee fundamentală care se formulează aici este că copiii nu sunt ai părinţilor care i-au făcut, ci sunt proprietatea statului. De aceea, statul trebuie să-i preia de la părinţi şi să-i educe aşa cum crede el de cuviinţă. În felul acesta statul decide ce fel de oameni vrea să producă şi o face printr-un nou fel de educaţie, făcută în instituţii speciale de creştere a copiilor.

Desigur, Marx era conştient că majoritatea oamenilor nu vor accepta un asemenea sistem şi de aceea el o spune deschis că lucrul acesta trebuie făcut prin „mijloace despotice”. Dictatura şi forţa brută, duse până la distrugerea fizică a celor ce se opun, era prevăzută deja din  planul iniţial al lui Marx şi Engels.

Alte elemente ale acestui plan de distrugere a societăţii umane, aşa cum o cunoaştem noi, vor fi adăugate de neomarxiştii din secolul al XX-lea, iniţiaţi şi dirijaţi de şcoala de la Frankfurt. Printre aceste noi elemente se numără încurajarea pornografiei şi a sexulul fără limite la tineri şi distrugerea familiei prin dominarea societăţii de către homosexuali şi lesbiene şi, mai nou, de transgenderz. Un alt element definitoriu este că în grădiniţele din Franţa (promovatoarea nr.1 a neomarxismului) copiii sunt învăţaţi să nu mai folosească termenii de „tată” şi de „mamă”, ci cei de „provider nr. 1” şi „provider nr. 2” (le redau din engleză; ele sunt traduse în româneşte, probabil, ca „îngrijitorul nr. 1” şi „îngrijitorul nr. 2”).

Această totală transformare a societăţii umane este numită  „inginerie socială”. Mai exact, este planul marxist de totală degradare şi dezumanizare a omului şi a societăţii umane.

Este ceea ce tânărul Marx şi-a dorit: Să coboare omenirea în iad şi apoi să râdă demonic de bucurie. Acesta este Karl Marx!

 

Cine este Isus Cristos?

De la naşterea Lui numărăm noi anii: „înainte de Cristos” şi „după Cristos”. Dar se pare că Dionisius Exiguus, călugăr din secolul al VI-lea, care a calculat data naşterii lui Isus, a greşit data cu 4 sau 6 ani, aşa încât se poate spune că Isus Cristos  S-a născut în anul 6 sau 4 „înainte de Cristos” (o expresie care este înlocuită astăzi de foarte mulţi cu „înaintea erei noastre” sau „în era noastră”;  noi însă rămânem fideli formulei „înainte” şi „după Cristos”).

Noul Testament, cartea de bază a creştinismului, cuprinde chiar la început patru biografii ale lui Isus, numite „Evanghelii” şi scrise de patru autori: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Doi dintre aceştia, Matei şi Ioan, au fost ucenici ai lui Isus, deci au fost martori oculari ai majorităţii evenimentelor relatate; Marcu a scris pe baza notiţelor pe care le-a făcut după relatarea evenimentelor făcute de Petru, un alt ucenic al lui Isus; Luca a fost un medic şi istoric grec, care a făcut cercetări amănunţite la faţa locului, stând de vorbă cu martori oculari ai evenimentelor; el a scris şi un al doilea volum, întitulat „Faptele apostolilor”, în care relatează evenimentele legate de întemeierea creştinismului de către ucenicii lui Isus, acoperind o epocă de aproximativ 35 de ani. Cercetările făcute pe baza cărţii „Faptele apostolilor” dovedesc că Luca a fost un istoric extrem de exigent şi de corect în relatările sale, dându-ne astfel garanţie că şi la scrierea primului volum, „Evanghelia după Luca”, autorul a fost un istoric tot atât de exigent şi de corect în relatarea evenimentelor.

Marcu nu ne dă nici un fel de informaţii despre naşterea şi copilăria lui Isus, ci începe direct cu activitatea lui de Învăţător. Ioan ne dă cea mai spectaculară introducere: el ne duce înainte de crearea lumii, şi ni-L prezintă pe Isus Cristos atunci, cu termenul de „Cuvântul”, sau în limba greacă, în care scria el, „Logosul” (Cuvântul sau Raţiunea):

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce este făcut n-a fost făcut fără El…” (Ioan 1:1-3)

După alte câteva informaţii, apostolul Ioan ne dă  această informaţie tot atât de monumentală ca şi cele de la început:

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har (bunătate) şi de adevăr şi noi am văzut slava Lui, o slavă întocmai cu slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). Şi încă o informaţie tot atât de fundamentală:

„Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela  L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18).

Informaţia extraordinară pe care o primim de la apostolul Ioan este că Isus din Nazaret a fost Fiul lui Dumnezeu, fiind parte din Dumnezeu, şi care S-a întrupat, adică S-a făcut om şi că el, Ioan, a fost în şcoala Lui.

Despre naşterea miraculoasă a lui Isus ne vorbeşte şi Matei:

„Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.” Maria a destăinuit acest lucru logodnicului ei, dar acesta n-a crezut-o şi era hotărât să  rupă logodna, dar i s-a arătat un înger în vis şi acesta i-a confirmat că ea este însărcinată „de la Duhul Sfânt” şi lucrul acesta l-a convins pe Iosif şi el a luat-o la el acasă, dar n-au trăit împreună până când ea a născut (Matei 1: 18-24).

Medicul Luca, autorul Evangheliei care îi poartă numele, ne dă şi mai multe detalii. El ne spune că un înger i s-a arătat Mariei şi i-a spus: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35).

Evenimentele acestea sunt miraculoase şi greu de crezut. Ceea ce trebuie să subliniem aici este că Matei, înainte de a deveni ucenicul lui Isus, a lucrat la  Serviciului de impozite din Nazaret, şi acest serviciu cerea educaţie superioară. Luca, la rândul lui, era medic. Oamenii aceştia nu aveau nici un motiv să inventeze asemenea evenimente. Ei doar consemnau ceea ce ştiau din surse demne de încredere, mai mult ca sigur de la Maria însăşi. Şi nici aceasta nu avea nici un motiv să inventeze asemenea fapte.

Isus a crescut în oraşul Nazaret, de lângă Lacul Ghenezaret, numit şi Marea Tiberiadei. El a învăţat să scrie şi să citească şi a învăţat foarte temeinic Sfintele Scripturi iudaice la sinagoga din Nazaret. Tatăl adoptiv al lui Isus, Iosif, era tâmplar şi L-a învăţat pe Isus tâmplăria. Nu ştim când a decedat Iosif, dar ştim că  Isus a continuat să lucreze ca tâmplar până la vârsta de 30 de ani, vârsta considerată atunci a maturităţii, când – de exemplu – un preot intra în slujbă.

Pe vremea aceea, lângă Iordan, a început Ioan Botezătorul să predice şi să cheme pe iudei să renunţe la fapte de corupţie şi să ia o hotărâre de transformare a vieţii. Cei ce acceptau acest mesaj, erau chemaţi să intre în apa Iordanului, acolo să-şi mărturisească păcatele şi apoi să fie botezaţi de Ioan prin scufundare în apă.

Într-o zi, Ioan L-a văzut pe Isus că se aşează în rând cu păcătoşii care aşteptau să-şi mărturisească păcatele şi să fie botezaţi de Ioan. Isus şi Ioan erau rudenii. Ioan Îl cunoştea pe Isus şi ştia că este un om curat, care n-are nevoie de mărturisire şi, deci, nici de botez. Ioan I s-a adresat lui Isus spunându-I că El n-are nevoie de botez. Dimpotrivă, i-a zis Ioan: „Eu ar trebui să fiu botezat de Tine!” Isus i-a răspuns că prin botezul Său, El trebuie să împlinească dreptatea lui Dumnezeu. Ioan a acceptat, L-a botezat şi pe când ieşea Isus din apă, Ioan a văzut cum Duhul Sfânt se cobora peste Isus în chip de porumbel şi din cer s-a auzit  glasul lui Dumnezeu care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”

Îndemnat de Duhul Sfânt, Isus s-a dus în pustiu, acolo a postit patruzeci de zile, apoi i s-a arătat diavolul, care i-s propus să colaboreze împreună. Isus a refuzat toate ofertele diavolului şi apoi a venit la Nazaret şi a început să facă două lucruri: să dea nişte învăţături ne mai auzite până atunci şi să vindece bolnavii de orice boală şi chiar să învieze morţii.

Practic, Isus a început o şcoală cu aceste învăţături noi. Zeci de tineri au intrat în şcoala Lui, ca „ucenici”, adică elevi sau studenţi. La scurtă vreme, dintre aceşti ucenici şi-a ales 12 pe care i-a numit „apostoli” (adică „trimişi”), fiindcă pe aceştia urma să-i trimită în toată lumea ca să răspândească noua Lui învăţătură.

Esenţa învăţăturii lui Isus era bunătatea. El voia să producă oameni buni, aşa cum Dumnezeu este bun. Nu avem spaţiul să dezvoltăm pe larg această învăţătură dumnezeiască. Pentru aceasta, vă chem să citiţi cele patru Evanghelii.

Ucenicii Lui credeau că El va fi cel ce  va elibera pe iudei de sub stăpânirea romană. Dar El le propunea iudeilor o nouă cale: Să-i iubească pe romani, să le dea  tot ce aceştia cer, să biruiască duritatea şi răutatea prin bunătate şi prin acte de iubire. Iudeii au respins o asemenea cale. Isus i-a prevenit că pe calea revoltei şi a luptei înarmate vor fi învinşi de romani şi vor fi duşi în robie, chiar în acea generaţie, şi aşa s-a şi întâmplat 40 de ani mai târziu.

După aproximativ trei ani de învăţături şi de vindecări, Isus a anunţat brusc că pleacă la Ierusalim, că acolo va fi arestat, bătut, batjocorit şi ucis prin răstignire, dar că a treia zi va învia.

Aşa s-a şi întâmplat. După înviere, timp de 40 de zile a continuat să Se arate ucenicilor şi să le dea instrucţiuni pentru misiunea lor viitoare. Apoi a fost înălţat la cer. Zece zile mai târziu, print-o vijelie ca o tornadă, peste ucenicii lui Isus a coborât Duhul Sfânt sub forma unor limbi de foc. Ei au fost totalmente transformaţi, au fost umpluţi de putere, şi au început să-i înveţe pe oameni tot ce i-a învăţat Isus pe ei şi să facă şi ei minunile pe care le făcea Isus. Aşa a început să se răspândească noua credinţă, pe care noi o numim creştinism. Lucrurile acestea le ştim din a doua carte scrisă de medicul Luca, numită „Faptele apostolilor”.

Creştinismul a fost adesea falsificat şi răstălmăcit. Au apărut diferite forme de creştinism.  Această mişcare a fost mereu reformată, restructurată şi îmbunătăţită. De cele mai multe ori, creştinismul a fost răstălmăcit prin îndepărtarea de învăţătura originală a lui Isus. Ori de câte ori s-a făcut o reîntoarcere la învăţătura pură a lui Isus a avut loc o renaştere şi o transformare radicală. Oameni ca Mahatma Gandhi, Martin Luther King şi Nelson Mandela, aplicând învăţătura lui Isus, au schimbat cursul istoriei.

Dar cele mai profunde transformări s-au făcut în oameni, în caracterul lor, când aceştia L-au acceptat pe Isus să le fie Dascăl, Mentor, Mântuitor.

În fiecare an se publică în medie 1.500 de cărţi noi despre Isus. Oamenii nu obosesc să descopere noi comori în Persoana Lui şi în învăţătura Lui. Naţiunile care Îl acceptă pe El ca Învăţător, Mentor, Mântuitor şi Îi zic ca apostolul Toma; „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, trăiesc cea mai mare şi mai benefică transformare.

 

Concluzii

În anul 1517, Martin Luther a început Reforma, care a însemnat aruncarea afară a tuturor superstiţiilor şi practicilor nebiblice şi întoarcerea la un creştinism aşa cum ni-l prezintă Biblia. Germania, apoi Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia şi Anglia au trecut la Reformă. Patru secole au trăit aceste ţări prin principiile Reformei şi schimbările, atât în indivizi cât şi în întreaga societate, au fost extraordinare. Aceste schimbări au dat naştere civilizaţiei moderne europene.

Ceva radical s-a întîmplat apoi: Pe la 1740 a început în Franţa ceea ce s-a numit „iluminismul”, cu idea de bază că ştiinţa ar fi dovedit că nu există Dumnezeu şi că prin aceasta oamenii au fost „iluminaţi”. Din Scoţia a venit  unul pe nume David Hume care a scris o carte despre minuni, în care a argumentat că minuni nu s-au întâmplat niciodată şi nu se întâmplă nici astăzi şi că numai cine nu mai crede în minuni este „modern”. O serie de teologi germani, care voiau să fie „moderni” au început să rescrie Biblia, golind-o de orice elemente miraculoase. Astfel a apărut la 1835 cartea lui David Strauss întitulată „Viaţa lui Isus”, în care Isus era prezentat ca un om obişnuit care n-a făcut nici o minune şi nici n-a înviat din morţi (toate minunile, inclusiv învierea ar fi fost inventate de apostoli).

Un alt teolog, pe nume Bruno Bauer, a început atunci să le spună studenţilor că minunile din Biblie nu sunt adevărate. Iată ce spune el într-o scrisoare:

„Eu ţin prelegeri aici la Universitate şi am o mare audienţă. Nu mă înţeleg pe mine însumi când îmi pronunţ blasfemiile de la catedră. Ele sunt atât de mari încât aceşti copii, pe care nimeni n-ar trebui să-i ofenseze, când le aud li se face părul măciucă. Când îmi rostesc aceste blasfemii îmi aduc aminte cum acasă scriu o apologie a Sfintelor Scripturi şi a Apocalipsei. În orice caz, este un demon foarte rău care mă stăpâneşte de câte ori sunt la catedră şi eu sunt prea slab să mă opun lui…Spiritul meu de blasfemie nu va fi satisfăcut decât când voi fi autorizat să prezint deschis, ca profesor, sistemul meu de ateism.”

Bauer a fost cel care i-a zguduit credinţa lui Engels, înainte ca Rudolf Hess să i-o distrugă total. Marx a devenit prieten cu Bruno Bauer.

Teologii care negau miraculosul din Biblie s-au numit teologi liberali. Teologia liberală a ruinat şi credinţa lui Frederich Nietsche şi l-a făcut să devină nihilist.

Teologia liberală  şi marxismul, la care s-a adăugat câteva decenii mai târziu darvinismul, au fost ideologiile care au distrus în mare măsură ceea ce realizase Reforma. Ele au golit bisericile şi au secularizat (ateizat)  universităţile şi apoi societatea apuseană.

Marxismul îmbrăţişat de Lenin a produs revoluţia comunistă în Rusia. Stalin a desăvârşit-o prin imensele şi oribilele lagăre de concentrare. Mao Tse Tung, Pol Pot, Fidel Castro, au dus marxismul până la ultimele lui consecinţe.

În timpul acesta, învăţătura lui Isus Cristos nu s-a stins. Dimpotrivă, ea se răspândeşte cu mare repeziciune în toată lumea a treia. Şi reînviază încet şi în Europa. Tot mai mulţi intelectuali din Europa se trezesc şi îşi dau seama că lupta se dă în mod vizibil între Dumnezeu şi Diavolul.

Este clar că în lupta aceasta pe viaţă şi pe moarte, între marxism şi creştinism, încă nu s-a spus ultimul cuvânt. Apostolul Ioan, care L-a înţeles pe Isus în modul cel mai profund, a scris despre El:  „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările Diavolului” (1 Ioan 3:8).

Marx s-a întâlnit cu Diavolul la 18 ani, s-a lăsat frânt şi a devenit instrumentul Diavolului. Şi Isus s-a întâlnt cu Diavolul, care L-a ispitit şi a încercat să şi-L facă aliat, dar Isus a rezistat ispitei şi a înţeles că în lupta Lui cu Diavolul trebuie mai întâi să dea omenirii învăţătura de la Dumnezeu şi apoi să accepte răstignirea. Din propriile cuvinte ale lui Isus înţelegem că la crucea de la Golgota El a realizat trei lucruri: Ne-a împăcat cu justiţia (dreptatea) lui Dumnezeu, a anulat dreptul Diavolului de a mai avea stăpânire peste oameni (răscumpărare) şi Şi-a vărsat sângele ca prin El să ne spele păcatele. Tot la cruce, Isus ni L-a revelat pe deplin pe Dumenezu ca fiind o Fiinţă plină de bunătate, de dragoste şi de dăruire de Sine. În mod suprem, la cruce, omul care-i înţelege semnificaţiile se predă pe sine acestui Dumnezeu şi acestui Cristos şi porneşte pe drumul transformării după chipul şi asemănarea Lui.

Când Isus a fost înălţat la cer, Dumnezeu L-a făcut Domn şi Stăpân, Conducător al istoriei, cu sarcina de a continua lupta „până va pune pe toţi duşmanii Lui sub picioarele Sale”. El a început lupta aceasta prin apostolii Săi şi o continuă astăzi prin cei care se dăruiesc Lui şi „nu se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ” (Isaia 42:4).

Aşadar, istoria actuală este o luptă între Cristos şi Diavolul. Marx a fost un instrument al Diavolului. Marxismul şi-a definit ca una dintre sarcini să-l scoată pe Dumnezeu din gândirea oamenilor. Apostolul Pavel şi-a stabilit ca sarcină să cucerească minţile oamenilor şi să-i înveţe pe oameni să gândească şi să trăiască asemenea lui Isus Cristos (2 Corinteni 10:5; Filipeni 2:5, etc.).

Pentru o vreme, marxismul a biruit parţial în Europa.  Astfel, în Europa de răsărit a produs societatea marxistă care ne-a chinuit aproape 50 de ani, iar în Europa de apus a distrus o mare parte dintre roadele Reformei. Dar oamenii lui Cristos au pornit lupta pentru recucerirea Europei pentru Dumnezeu.

Europenii sunt din nou în situaţia de a alege între Marx şi Cristos.

Ce va face poporul român? Se va trezi el să înţeleagă despre ce este vorba în această luptă culturală şi spirituală? Va alege el bine? Rolul nostru este să ne convingem neamul să-L aleagă pe Isus Cristos

 

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

AM TRIMIS IN ACEASTA DIMINEATA ACEASTA SCRISOARE CATRE PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE.

 

Un produs Traducere

Vă scriu cu tot respectul cuvenit înaltei funcţii pe care o deţineţi şi cu toată consideraţia pentru studiile strălucite pe care le-aţi făcut în tinereţe şi pentru experienţa ecumenică deschizătoare de largi orizonturi pe care o aveţi. Desigur, aş putea continua cu înşirarea calităţilor şi a realizărilor Preafericirii voastre. Voi mai aminti unele dintre ele pe parcursul acestei scrisori.

Tocmai am terminat de recitit cartea scrisă de mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, publicată în 2004. O laudă mai înaltă a spiritualităţii şi a trăsăturilor de caracter ale poporului român nu putea fi imaginată. Ca român şi ca fost profesor de limba şi literatura română nu pot să nu fiu decât încântat de această carte. Mi-ar face mare plăcere să pot spune că Dumitru Stăniloae are dreptate. Şi că are dreptate mai ales în concluziile sale.

Îmi permit să citez din carte:

„Zâmbetul, deşteptăciunea, bunătatea, frumuseţea sărbătorească a unei armonii superioare sunt forţele caracteristice pe care românul le pune în luptă cu răul, de care se foloseşte pentru rezolvarea problemelor grele ale vieţii, mai ales când ele sunt ridicate de cei răi, vicleni şi egoişti” (p. 15).

Autorul adaugă imediat că „spiritul de sinteză complexă al neamului nostru nu se explică numai prin persistenţa lui din vremuri imemoriale în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin şi al creştinismului ortodox” (p. 16).

Ni se face apoi o comparaţie între poporul român şi alte popoare:

„America a realizat progrese uriaşe, dar mai mult pe linia tehnicii. Franţa, la fel, dar mai mult pe linia lucidităţii intelectuale şi a eleganţei clare a formelor. Germania tot aşa, dar pe linia unui spirit de organizare metodică şi de aprofundare filosofică a lealităţii. India de asemenea, dar mai mult în intuirea unităţii profunde a realităţii. Poporul englez ţine echilibrul între ideologii, dar nu le sintetizează. Poporul român a realizat şi este chemat să realizeze, într-un echilibru dinamic, o sinteză largă, intimă şi integral umană între toate trăsăturile şi aspiraţiile fiinţei umane, dezvoltându-le pe toate prin folosirea dezvoltării unora sau altora de către alte popoare şi modelându-le pe toate prin intercondiţionarea lor şi prin topirea lor în sinteza românească” (p. 129).

Având în vedere această superioritate românească, este normal să ne întrebăm cu ce scop ne-a adus destinul până la această culme. Iată răspunsul Părintelui Stăniloae:

„Ni se pare că aceasta este destinaţia poporului român, să păzească şi să dezvolte un umanism de o sinteză şi de o sensibilitate superioară, în drumul de progres pe care are să-l parcurgă împreună cu toate popoarele. Acesta poate fi aportul lui de neînlocuit şi de mare preţ în dezvoltarea umanităţii… Spiritualitatea noastră poate da Occidentului forţa, iar Orientului claritatea unui adevărat umanism, care să se folosească şi de luciditatea Occidentului şi de elanul generos şi inepuizabil al Orientului” (p. 130).

În capitolul de sinteză finală, Dumitru Stăniloae  scrie că această spiritualitate  îşi are „ca fundament al ei credinţa creştină trăită într-un mod propriu şi unitar din moşi-strămoşi…” şi că poporul român, prin faptul că îşi numeşte credinţa „legea strămoşească”, afirmă trăirea în credinţa creştină „de la începuturile existenţei sale, care coincide cu timpul apariţiei creştinismului şi al răspândirii lui prin Apostolii lui Iisus Hristos” (p. 201).

Cartea se încheie cu repetarea chemării pe care o are poporul român în vremea noastră:

„Toate acestea reprezintă un program pentru înnobilarea reală a omului. Şi numai în comuniunea bucuroasă cu alţii, cum este practicată de poporul român, se înnobilează omul” (p. 204).

Preafericite Patriarh Daniel,

În cercurile neoprotestante din România, circulă în ultimii zece ani mai multe profeţii potrivit cărora în ţara noastră se va produce o mare trezire spirituală, care de la noi se va răspândi în Europa de apus şi va produce o reîntoarcere la Dumnezeu a popoarelor atât de secularizate şi înstrăinate de Dumnezeu din ţările apusene. Cunoscând bine forţa de care dispun aceste culte, care numără doar în jur de cinci sute de mii de oameni, m-am întrebat dacă există în ele potenţialul unei acţiuni atât de gigantice care să producă o renaştere spirituală a Apusului.

Apoi mi-a venit gândul: Dar dacă Dumnezeu vrea ca Biserica Ortodoxă Română să fie instrumentul convertirii popoarelor pierdute ale Europei apusene?!

Atunci am avut ideea de a reciti cartea lui Dumitru Stăniloae şi acolo am văzut că mentorul dumneavoastră prevede exact o asemenea menire pentru Biserica Ortodoxă Română.

Ca unul care cunosc foarte bine ţările din apus, îmi dau imediat seama de greutăţile enorme de care s-ar izbi Ortodoxia Românească dacă ar porni la o asemenea misiune. Dar, fiindcă aş dori să văd o viaţă spirituală nouă în ţări ca Franţa, Anglia, Germania şi altele, şi fiindcă doresc în mod sincer să ajut Biserica Ortodoxă dacă s-ar angaja în această misiune de evanghelizare, mi-au venit imediat în minte piedicile enorme care ar sta în calea unei asemenea acţiuni misionare. Iată câteva dintre ele.

Prima piedică este afirmaţia potrivit căreia ortodoxia românească vine direct de la apostolii lui Isus Hristos. Afirmaţia aceasta este negată de greco-catolici. În anul 1934 a apărut la Bucureşti volumul Legea strămoşească  văzută şi descrisă de istoricii români cei mai de seamă şi de profesorii de la facultatea de teologie ortodoxă, scrisă de N.V. Pantea. În cartea aceasta se demonstrează că credinţa românilor a fost iniţial de rit latin şi că ortodoxia a fost impusă poporului român  de către bulgari, după ce au fost cuprinşi în imperiul acestora, după anul 870. Istoricii români citaţi sunt unanimi în a arăta că includerea noastră in cultura slavonă a fost un dezastru şi nu ne-a adus nici un beneficiu, ci numai înapoiere şi menţinere în întuneric… Printre aceşti istorici se numără Xenopol, D. Onciul, Nicolae Iorga, I. Bogdan, D. Drăghicescu, Sextil Puşcariu, Eugen Lovinescu etc. Atâţia istorici de prestigiu nu puteau să se înşele.

În rezumat: Biserica Greco-catolică Română spune că „legea strămoşească” a românilor vine din lumea romană şi este de origine apuseană; Biserica Ortodoxă Română spune că „legea strămoşească” a românilor vine din Bulgaria şi este de natură slavonă. Care are dreptate?

În anul 2004, profesorul Daniel Barbu de la Universitatea din Bucureşti a editat volumul întitulat Firea românilor. Cartea conţine mărturii ale unor străini care au vizitat Principatele Române din secolul al XVI-lea până în cel de-al XVIII-lea. Ei descriu obiceiurile românilor şi moravurile lor, într-o perioadă în care românii erau dominaţi de turci şi de greci. Caracterizările nu sunt deloc măgulitoare. Ele nu seamănă în nici ul fel cu descrierile pe care le dă Dumitru Stăniloae.

Recent, istoricul Lucian Boia a publicat un volum cutremurător, întitulat De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). Analiza condiţiilor istorice în care s-a format şi a trăit poporul român, precum şi caracterul care a rezultat din aceste condiţii, sunt neliniştitoare.

Autorul ne prezintă o imagine total diferită de cea idilică oferită de Dumitru Stăniloae. Să mai adăugăm la acestea faptul că după prăbuşirea comunismului şi după deschiderea graniţelor aproximativ trei milioane de români au plecat în Vest, fie temporar, la lucru sau la studii, fie s-au aşezat acolo. Din nefericire, numele care ni s-a creat în apus este acela de oameni corupţi, mincinoşi, hoţi etc. În unele locuri îţi este ruşine să spui că eşti român.

Nu ne-a mers acolo vestea că am avea cea mai înaltă spiritualitate şi moralitate. Şi, prin urmare, nu avem un teren pregătit pentru o recepţie prietenoasă şi călduroasă!

Iată însă şi o altă piedică majoră în calea unei eventuale misiuni spirituale a românilor.

La anul 1517, adică exact acum 500 de ani, Papa Leon al X-lea, în disperarea lui de a aduna bani pentru a termina Catedrala Sf. Petru din Roma, a lansat indulgenţe prin care promitea iertarea păcatelor celor care le cumpără. Călugărul şi profesorul Martin Luther, indignat că s-a ajuns la această degradare de a vinde iertarea păcatelor pe bani, a scris cele 95 de teze (sau argumente) prin care demonstrează incorectitudinea acestei acţiuni. Actul de mare curaj al lui Martin Luther, care l-ar fi putut costa viaţa, a produs în cele din urmă Reforma religioasă care a schimbat natura creştinismului.

Preafericirea voastră v-aţi însuşit ca obiectiv major construirea măreţei „Catedrale a Mântuirii Neamului” din inima ţării. Ca să urgentaţi terminarea ei, aţi impus preoţilor să facă tot ce pot ca să adune banii necesari pentru clădire şi aţi aplicat şi sancţiuni celor care nu realizează cota impusă. Preoţii gem sub apăsare şi îşi exprimă tot mai vocal nemulţumirea. Fiindcă s-a afirmat că această Catedrală va contribui la mântuirea neamului (prin slujbele făcute în ea se va obţine iertarea de păcate a tuturor românilor), s-a făcut uşor asocierea între plătirea „impozitelor” pentru Catedrală şi cumpărarea indulgenţelor pentru iertarea păcatelor de acum 500 de ani! Se pot citi astfel de consideraţii pe internet!

Poporul vede şi luxul în care trăiesc ierarhii şi aude despre bogăţiile enorme ale Bisericii, dar şi despre corupţia ierarhilor, care cer sume mari de bani de la preoţi pentru a obţine parohii mai bune. S-a ajuns astfel la catastrofala scădere a încrederii românilor în Biserică: de la 90% îndată după revoluţie la sub 50% la ora actuală!

Cu o asemenea „reputaţie”, cum ar mai putea îndrăzni Biserica Ortodoxă Română să spună ţărilor din Apus că ea deţine soluţia la problemele omenirii?

O altă piedică majoră stă chiar în miezul dogmelor Ortodoxiei româneşti: problema iertării de păcate şi, mai general, problema mântuirii. Ortodoxia învaţă că mântuirea omului a fost câştigată de Domnul Isus Hristos prin moartea de la Golgota, dar adaugă că această mântuire (sau, harul mântuitor) a fost depozitată în Biserică şi că ea este dăruită oamenilor prin Liturghie şi prin sfintele taine. Prin urmare, omul nu este chemat să vină la Hristos, ci să vină la Maica Biserică. Forma actuală de exprimare a acestei dogme afirmă că ierarhii slujind Sfânta Liturghie în noua Catedrală vor aduce mântuirea pentru tot poporul. De aici denumirea de „Catedrala Mântuirii Neamului.” Problema se complică în momentul în care ni se spune că Biserica acordă mântuirea cu condiţia ca omul să-şi plătească taxele către Biserică. În caz că nu plăteşte, nu este spovedit şi cuminecat, nu este cununat, nu este înmormântat etc. Practic, prin solicitarea acestor taxe, Biserica vinde iertarea, vinde mântuirea.

Problema se complică şi mai mult în momentul când citim în dogmatica ortodoxă că mântuirea se capătă prin  credinţă în ceea ce am formulat mai sus, dar imediat se adaugă „şi prin fapte bune”.  Şi se insistă foarte mult pe necesitatea faptelor bune pentru mântuire.

Problema devine şi mai complicată când oamenii sunt chemaţi să se închine la moaştele (osemintele) unor sfinţi, autohtoni sau străini, pentru a obţine iertarea de păcate. Apoi, aproape anual se aduc din străinătate oase ale unor sfinţi celebri şi ni se spune că prin acestea este sfinţită toată ţara.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să se roage la Maica Domnului şi la diferiţi sfinţi pentru ca aceştia să mijlocească la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor.

Desigur, se pune întrebarea: Ce scapă pe om de păcate: Biserica, prin liturghii şi sfintele Taine, propriile fapte bune, închinarea la moaşte, rugăciunea adresată sfinţilor, sau toate laolaltă? Urmează o frustrare încă şi mai mare: Biserica Ortodoxă spune clar că nimeni nu poate fi sigur de mântuire în viaţa aceasta! Lucrul acesta nu se poate afla decât la judecata de pe urmă!

După toate cheltuielile şi după toate strădaniile omului, ca şi după toate pelerinajele la mânăstiri şi la sfinţi, acesta este lăsat în incertitudine, în nesiguranţă!

Preafericite Patriarh Daniel, ştiţi că siguranţa mântuirii încă în viaţa aceasta este punctul forte al credinţei înnoite de Reformă. Nu este cazul să arăt aici care sunt argumentele biblice ce sunt aduse pentru aceasta. Eu doar descriu care este obstacolul de care se va izbi Biserica Ortodoxă când va căuta să-i convingă pe apuseni că ea are soluţia la toate problemele omului. Care este soluţia: incertitudinea ortodoxă? Oare va avea aceasta forţă de convingere?

Să privim puţin mai de aproape la ce se întâmplă în lumea catolică. Conciliul Vatican II (1959-1964) a îndemnat pe toţi credincioşii să studieze Biblia, singur sau în grupuri şi să o studieze şi împreună cu creştini de alte confesiuni, rugându-se împreună cu aceştia. Cam în aceeaşi vreme a început şi mişcarea charismatică, cu revărsarea Duhului Sfânt manifestată prin vorbirea în limbi. Această mişcare a cuprins imediat zeci de mii de credincioşi catolici. Se punea problema să fie daţi afară din Biserica Catolică. Sau, dacă sunt păstraţi în Biserică, pe ce bază dogmatică se va decide acest lucru? O conferinţă teologică pe această temă a venit cu următoarea formulă inteligentă şi eliberatoare: „Este adevărat că dogma catolică spune că botezul cu Duhul Sfânt are loc la botezul copilului mic, dar noi vedem astăzi că Duhul Sfânt acţionează şi altfel decât formulează dogma noastră şi noi recunoaştem libertatea Duhului Sfânt să acţioneze cum decide El!”.

Astăzi sunt milioane de credincioşi catolici charismatici şi ei au fost păstraţi în Biserică pe baza acestei formulări înţelepte!

Să dăm un alt exemplu. Se ştie că împăratul Constantin nu dorea să ştie de Isus din Nazaret, cu învăţătura Lui despre iubirea vrăjmaşilor, despre întoarcerea celuilalt obraz, despre o bunătate ca a lui Dumnezeu. Constantin dorea doar un Hristos cosmic, care să-l ajute să biruiască în războaie. De atunci învăţătura lui Isus a fost marginalizată şi sinoadele care au formulat credinţa creştină au făcut-o fără să ţină seama de învăţătura lui Isus. Savantul care a scos în evidenţă faptul că creştinismul a fost formulat de sinoade fără să ţină seama de învăţătura lui Isus a fost Erasmus de Rotterdam, care, în prefaţa la Noul Testament în limba greacă şi latină din 1516 stăruie mult asupra acestui aspect şi face apel la întoarcerea la învăţătura lui Isus ca bază solidă a credinţei. Singurii care au urmat îndemnul lui au fost un grup de tineri preoţi din Zurich, care s-au rebotezat şi au primit astfel numele de anabaptişti (a nu se confunda cu baptiştii englezi, care au apărut un secol mai târziu).

Au trecut alte cinci secole până când cineva de statură autoritară să dea curs chemării lui Erasmus. Acesta a fost Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger, fost profesor de teologie la Tübingen). În anul 2007 el a publicat, simultan în germană şi engleză, superba carte Jesus of Nazareth. A fost ajutat la scrierea ei de un fost coleg al lui de la Tübingen, profesorul luteran Peter Beyerhaus. Ştiu lucrul acesta din culisele de la Tübingen, fiindcă Peter Beyerhaus a fost conducătorul meu de doctorat la Leuven, Belgia. Ceea ce este cu totul şi cu totul revoluţionar este faptul că în prefaţa acestei cărţi, Papa Benedict spune că prezintă publicului această lucrare pentru ca fiecare om să poată stabili şi întreţine o relaţie directă cu Isus. Or, dumneavoastră ştiţi foarte bine că relaţia personală cu Isus este elementul cel mai esenţial şi mai distinctiv al Reformei!

Ceea ce a realizat Reforma de acum 500 de ani a fost libertatea de a discuta şi de a dezbate temele majore ale credinţei creştine. Această libertate pentru discuţii este încă negată credincioşilor şi preoţilor din ortodoxie. Sloganul folosit pentru a închide gura tuturor este: Credinţa noastră este „ortodoxă”, adică dreaptă, corectă, adevărată şi deci nu trebuie pusă în discuţie. Nu are nevoie de nici o îmbunătăţire, deci nu are nevoie de nici o reformare!

Preafericite Patriarh Daniel, ortodoxia românească fierbe în nemulţumiri şi frustrări. Numai frica de pedeapsă (care este necruţătoare) îi ţine pe cei mai mulţi preoţi în tăcere. Dar ea nu poate dura veşnic.

Preafericite Patriarh Daniel, staţi pe un cazan în fierbere. Cazanul acesta va răbufni şi cu cât este ţinut înăbuşit mai mult, cu atât va fi explozia mai mare. Şi poate că ea va fi făcută chiar de prelaţi străluciţi ai Bisericii.

Dar eu nu vă scriu această scrisoare ca pe o avertizare. Eu am fost uimit de imaginea strălucitoare pe care o dă mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, spiritualităţii poporului român şi mai ales de provocarea pe care v-o face el să deveniţi o Biserică Misionară pentru Apusul Europei şi pentru întreaga omenire. După convingerea lui, Biserica Ortodoxă Română deţine soluţia la toate problemele omenirii. Aceasta fiindcă el a fost un profesor de dogmatică (sau teologie sistematică) care a crezut în adevărul credinţelor Bisericii sale. Aşa trebuia să fie şi aşa era normal să fie. Şi în cartea pe care am discutat-o mai sus el doar trage concluziile normale ale acestor credinţe.

Dumneavoastră credeţi ceea ce a crezut profesorul dumneavoastră? Atunci dovediţi-ne că această credinţă este adevărată. Singurul mod în care o puteţi face este prin prezentarea unui plan de acţiune pentru convertirea la ortodoxie a ţărilor din Apusul Europei. V-o cere chiar profesorul dumneavoastră.

Până acum v-aţi închis în tăcere, ca şi când n-aţi auzi criticile şi, mai ales, plângerile celor pe care îi conduceţi. Nu puteţi sta mult în această tăcere Şi cu cât staţi mai mult, cu atât dăunaţi mai mult propriei dumneavoastră Biserici.

Cu tot respectul cuvenit slujbei dumneavoastră şi cu toată dragostea pentru persoana dumneavoastră.

Iosif Ţon

 

• Lista bloguri

MOASTELE, INCHINAREA LA SFINTI SI LA ICOANE: IDOLATRIA INTRATA IN CRESTINISM

 

Esenţa Reformei religiei creştine, făcută în 1517 în Germania, a fost întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură. Toate practicile care nu se găsesc scrise în Cuvântul lui Dumnezeu au fost scoase din Biserică şi din practica creştinilor. Este semnificativ faptul că nu Martin Luther, ci poporul de rând, în absenţa Reformatorului, au scos din Biserici icoanele şi moaştele (osemintele, sau frânturi de oase ale „sfinţilor”). Ei le-au scos şi din casele lor şi astfel au pus capăt închinării la aceste obiecte.

Din moment ce au acceptat principiul fundamental sola Scriptura (numai ceea ce scrie în Sfânta Scriptură) şi după ce au văzut că Sfânta Scriptură nu numai că nu porunceşte închinarea aceasta ci, dimpotrivă, condamnă orice închinare afară de închinarea lui Dumnezeu, credincioşii au făcut curăţenie atât în Biserici cât şi în casele lor, aruncând afară icoanele şi osemintele sfinţilor.

Când şi cum a intrat în practica unor creştini închinarea la oasele unor morţi, practica rugăciunilor adresate unor oameni decedaţi şi închinarea la icoane?

Totul a început în oraşul Smirna, din Asia Mică, la câtăva vreme după anul 150 după Cristos.

Policarp, Episcopul Bisericii creştine din oraşul Smirna, era un bătrân respectabil, care în tinereţe fusese ucenic al apostolului Ioan. Când a început persecuţia, unii creştini au plecat spre alte locuri, unde nu era persecuţie. Policarp a refuzat să fugă de persecuţie. Totuşi, pentru a nu provoca direct autorităţile oraşului, s-a mutat la o fermă din apropierea oraşului. De acolo a fost arestat şi adus în oraş. I s-a cerut să se lepede de credinţă şi, desigur, a refuzat. A fost torturat şi în cele din urmă a fost ars pe rug. Creştinii din oraş i-au cules  oasele care au rămas din foc şi le-au înmormântat în cimitirul oraşului.

Pe vremea aceea, ziua morţii unui martir era considerată ziua lui de naştere cerească. La un an de la moartea lui Policarp, iubitului lor pastor, credincioşii din Smirna s-au adunat la cimitir, şi au făcut acolo Cina Domnului (Împărtăşania), mormântul lui considerându-l a fi altarul. Au repetat lucrul acesta şi în anii următori. În cele din urmă, s-au gândit că e greu să vină toţi la mormânt, au scos rămăşiţele lui din mormânt, le-au curăţat cu mare grijă şi le-au depus în altarul Bisericii, pentru ca fiecare Cină a Domnului să fie făcută peste rămăşiţele lui.

Vestea a ceea ce au făcut ei s-a răspândit şi tot mai multe biserici au făcut le fel: au cules cu evlavie rămăşiţele pământeşti ale martirului lor local şi le-au depozitat în Biserică.

Apoi au făcut un pas mai departe: Au considerat că martirul lor, fiind acum în prezenţa lui Dumnezeu şi fiind sfânt, are puterea să se roage pentru credincioşii din Biserica sau Bisericile lui şi deci au început să se roage lui, ca el să mijlocească la Dumnezeu pentru ei. În felul acesta s-a dezvoltat un adevărat cult al martirilor, adică a „sfinţilor”.  Iată care erau, pe la anul 400, practicile de venerare a sfinţilor martiri:

1. Numele martirului era înscris în catalogul sfinţilor şi era poruncită recunoaşterea lui publică.
2. Mijlocirea lui era cerută în rugăciunile publice ale Bisericii.
3. Se dedicau (închinau) Biserici lui Dumnezeu în numele lui.
4. Slujba divină şi euharistia erau celebrate în numele lui.
5. Se ţinea anual sărbătoarea (hramul) lui.
6. Să făceau tablouri sau picturi ale lui, cu o aureolă în jurul capului lui.
7. Rămăşiţele (relicvele, moaştele) lui erau puse în vase de argint sau de aur,  erau plasate în altar şi erau cinstite în mod public.

Lucrurile acestea nu s-au întâmplat fără opoziţie. Astfel, un cleric  din Aquitania, pe nume Vigilantius, a contestat respectul acordat rămăşiţelor martirilor, afirmând că practicile legate de aceste relicve erau de origine păgână. Împotriva lui s-a ridicat vehement Ieronim, care la anul 404 l-a atacat vitriolic într-un tratat întitulat Contra Vigilantius. Ieronim avea în spatele lui autoritatea imperială şi intervenţia lui a pus capăt oricăror obiecţii la venerarea sfinţilor.

Ultimul pas în acest proces a fost că picturile de pe pereţii Bisericilor şi tablourile portabile ale sfinţilor au început să fie venerate.  Nici lucrul acesta nu s-a întâmplat fără opoziţie. Astfel, la anul 305, la Elvira, în sudul Spaniei, a avut loc un Sinod local la care s-au luat multe decizii care defineau credinţa şi practica creştină. Între acestea se găseşte articolul (canonul) 36 care spune că „s-a găsit potrivit ca imaginile să nu existe în biserici aşa încât ceea ce venerăm şi la ce ne închinăm să nu fie pictat pe pereţi.”

Decizia aceasta nu a fost luată în seamă şi bisericile au continuat să fie umplute de icoane. Dar tot timpul a continuat să existe şi opoziţie. Lucrul acesta reiese dintr-o scrisoare a patriarhului Ghermanus, scrisă cândva după anul 700 şi adresată la doi episcopi anti-icoane, în care se spune că „acum oraşe întregi şi o mulţime de oameni sunt într-o mare agitaţie din cauza acestei probleme” (adică închinarea la icoane).

În acea vreme ( adică după anul 700) dinspre răsărit veneau atacuri tot mai puternice ale arabilor convertiţi la noua religie a lui Mahomed. Aceştia aveau o anumită toleranţă faţă de creştini, dar ei erau foarte împotriva icoanelor. Creştinii care reuşeau să scape de sub dominaţia arabă şi să se refugieze în imperiul bizantin aduceau cu ei şi vestea atitudinii islamiştilor împotriva oricărei reprezentări în imagini a divinităţii.

Ajunşi la acet punct, trebuie să ne ocupăm de împăratul Bizanţului Leon al III-ea Isaurul (a domnit între anii 717-741). La câteva luni după urcarea lui la tron, arabii au asediat Constantinopolul, pe mare şi pe uscat. Asediul a durat un an de zile. Leon s-a dovedit a fi bun strateg şi i-a biruit pe arabi, salvând imperiul de avansul islamului. Leon a luat această biruinţă ca semn al ajutorului lui Dumnezeu. El era un om profund religios şi era foarte tulburat de fenomenul închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane. În anul 726 a avut loc o mare erupţie a unui vulcan pe insula Thera (Santorini), precum şi un cutremur devastator. Leon a luat evenimentele acestea ca un semn al mâniei lui Dumnezeu pentru idolatria închinării la moaşte şi la icoane. De aceea, în anul acela el a emis un decret prin care interzicea  această închinare şi poruncea scoaterea icoanelor şi a moaştelor din biserici. Opoziţia, extrem de vehementă, a venit de la Papa de la Roma şi din mânăstiri. Leon al III-lea n-a cedat şi a pornit la o acţiune sistematică de oprire a ceea ce el considera a fi idolatrie, scoţând icoanele şi moaştele din biserici. A închis multe mânăstiri şi i-a obligat pe călugări să se căsătorească.

Leon al III-lea  a imprimat credinţa lui împotriva icoanelor şi în fiul său,Comstantin, care l-a urmat la tron sub numele de Constantin al V-lea (741-775) şi care a continuat politica iconoclastă a tatălui său cu şi mai mare violenţă. Nu numai atât. El a condamnat cultul Fecioarei Maria şi cultul sfinţilor, iar călugăria a considerat-o a fi contra naturii umane.

Pentru a da o bază teologică respingerii închinării la icoane, Constantin al V-lea a convocat un Sinod la care au participat 300 de episcopi în anul 754. Iată decretul pe care l-au formulat aceştia:  „În temeiul cuvintelor din Sfânta Scriptură şi ale Sfinţilor Părinţi declarăm în unanimitate, în numele Sfintei Treimi, că va fi alungată, respinsă, îndepărtată şi anatemizată de Sfânta noastră Biserică, orice icoană, făcută din orice fel de material sau prin arta blestemată a picturii. Cel care, în viitor, va îndrăzni să-şi facă un asemenea obiect şi să-l venereze sau să-l aşeze într-o biserică sau într-o casă particulară sau să-l ţină ascuns, va fi, dacă este episcop sau diacon, destituit, dacă este călugăr sau laic va fi anatemizat şi va suporta rigoarea legilor ca duşman al lui Dumnezeu şi al doctrinelor transmise de Sfinţii Părinţi.”

Constantin al V-lea a fost urmat la tron de Leon al IV-lea Khazarul (775-780). Noul         împărat s-a declarat şi el împotriva icoanelor, dar a fost foarte moderat în aplicarea acestei politici. Aceasta datorită soţiei lui, împărăteasa Irina, care era o pasionată adeptă a icoanelor.

La moartea lui Leon Khazarul, succesiunea la tron a avut-o fiul acestuia, Constantin al VI-lea, care era minor. Mama lui, Irina, preia conducerea statului.

După ce îşi consolidează domnia, Împărăteasa Irina convoacă un nou Sinod, în anul 787, la Niceea (aproape de Constantinopol), Sinod care restaurează cultul icoanelor şi al sfinţilor. Acest Sinod este considerat, atât de ortodocşi cât şi de catolici, ca fiind al şaptelea Sinod ecumenic.

În anul 802,  are loc o lovitură de stat şi Împărăteasa Irina este înlăturată de la tron. Urmează o perioadă tulbure, de lupte mari între iconoclaşti şi iconoduli. În cele din urmă, tronul este preluat de Leon al V-lea Armeanul (813-820), care este un convins iconoclast. El convoacă un  nou Sinod la Constantinopol în 815, Sinod care anulează deciziile Sinodului de la Niceea şi reintroduce politica de distrugere a icoanelor.

Leon al V-lea este asasinat în anul 820 şi pe tron se instalează o nouă dinastie, cea Amoriană sau Frigiană, prin Mihail al II-lea (820-829), şi el un iconoclast pasionat. Tot aşa este şi fiul lui, Teofil,  care a domnit între 829-842. Soţia lui, însă, Împărăteasa Teodora era o pasionată închinătoare la icoane. Când soţul ei a murit, tronul i-a revenit fiului lui, Mihail al III-lea, care nu avea decât trei ani. Iarăşi, puterea imperială a fost preluată de mama lui, Împărăteasa Teodora.

Aceasta va convoca un nou Sinod la începutul anului 843, Sinod care va restaura închinarea la icoane. La încheiera acestui Sinod, la 11 martie 843, s-a ţinut o slujbă solemnă în biserica Sfânta Sofia, în care s-a celebrat în mod solemn reintroducerea cultului icoanelor.  Această reintroducere s-a dovedit a fi definitivă şi această dată este considerată „Duminica Ortodoxiei”, care se sărbătoreşte de atunci până astăzi în prima duminică din Postul Paştilor.

După această schiţă istorică, să ne uităm la problema închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane din punct de vedere biblic şi teologic. Toate trei vin sub o singură denumire: idolatrie. Ele sunt o încălcare a primei dintre cele zece porunci, care sună aşa:

„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele care sunt mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20: 4-5).

Cartea Deuteronomul, care a fost scrisă de Moise la sfârşitul celor 40 de ani de călătorii prin pustie şi care conţine gândurile şi îndemnurile finale ale acestui mare prooroc şi legiuitor al lui Israel, ne dă aceste cuvinte ale lui Moise despre idolatrie:

„În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua aceea, când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui animal de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui animal care se târăşte pe pământ, sau trupul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului” (Deut.4:14-18).

Cel care, în timpul controversei născute din încercarea lui Leo al III-lea de a face să înceteze închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane, s-a ridicat să apere această închinare, a fost Ioan Damaschinul (a trăit între anii 675-749). El a scris trei cărţi împotriva iconoclaştilor şi în apărarea icoanelor.

Argumentele lui în favoarea închinării la icoane trebuie să fie cunoscute, deoarece ele sunt folosite în ortodoxie până în zilele noastre. Afirmaţia lui fundamentală este că poruncile care interziceau idolatria, date în Vechiul Testament, şi-au pierdut valabilitatea odată cu întruparea lui Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos. El argumentează că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în materie (în trup material), Acesta a sfinţit materia şi, prin  urmare, venerarea unor lucruri materiale nu mai este un păcat.

Argumentul acesta se spulberă când vedem cu câtă grijă argumentează apostolul Pavel (care scrie după întruparea Fiului) împotriva idolatriei:

„S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, animale cu patru picioare şi păsări. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii, în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin” (Romani 1:22-25).

Să ne uităm cu atenţie la textul acesta deoarece apostolul Pavel ne explică aici întreaga problemă a închinării. El ne arată că esenţa idolatriei stă în faptul că oamenii se închină „făpturii” sau „creaturii,” în locul Creatorului. Aici nu e vorba de a „sfinţii” creaţia pentru ca apoi să ne putem închina ei. Aici e vorba de unul dintre cele mai importante principii pe care ni le dă Dumnezeu: Noi trebuie să ne închinăm Lui şi numai Lui. Nimic din toată creaţia nu-L poate înlocui şi nu-i este permis nici unui om să-L înlocuiască. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine. Un exemplu pe care ni-L dă apostolul Pavel în alte epistole este iubirea de avere. El o consideră ca fiind idolatrie, deoarece dragostea de avere ia locul lui Dumnezeu în dragostea noastră (Efeseni 5:5 şi Coloseni 3:5). Prin urmare, orice lucru creat, la ne închinăm, ia în inima noastră locul cuvenit numai Creatorului şi de aceea este o trădare a Creatorului şi o jignire adresată Creatorului.

Al doilea argument al lui Ioan Damaschinul  a fost acesta: Dacă pe vremea lui Moise a fost valabil că nimeni n-a văzut faţa lui Dumnezeu, prin întrupare, noi am văzut faţa lui Dumnezeu când am văzut faţa lui Cristos, şi prin urmare acum putem picta faţa Lui şi apoi ne putem închina feţei Lui pictate pe icoană.

Există un răspuns biblic şi la această teorie. În psalmii lui David ni se spune să căutăm Faţa lui Dumnezeu (de ex. Psalmul 27:8 şi 34:5) fiindcă „înaintea Feţei Lui sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la Dreapta Lui” (Psalmul 15:17). Este evident că aici „Faţa” lui Dumnezeu şi „Dreapta” lui Dumnezeu sunt termeni folosiţi metaforic şi ei înseamnă „Prezenţa” lui Dumnezeu.

Şi apostolul Pavel, în Noul Testament, deci după întruparea Fiului lui Dumnezeu, foloseşte cuvântul „Faţa” lui Cristos în mod metaforic, când scrie că Dumnezeu face să strălucească în inimile noastre „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Cristos”(2 Corinteni 4:6). Aici „Faţa” înseamnă „Persoana” lui Cristos. Şi astfel, noi privim „slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18).

Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicaţie că acum putem picta faţa Lui Cristos şi să ne închinăm acestei picturi.

Trebuie să adăugăm că Ioan Damaschinul, asemenea multora din vremea lui, a făcut distincţie între închinare sau „adorare” şi „venerare”, sau proşternere, adică aplecare pentru cinstire în faţa cuiva. Această subtilă distincţie este cu totul străină de înţelegerea poporului şi de aceea închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este discutată fără să se facă această „subtilă” distincţie.

Toată discuţia despre închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane ar trebui să se spulbere datorită acestor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău se te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).

Cât priveşte rugăciunea adresată sfinţilor, ca aceştia să mijlocească pentru noi, şi aceasta este spulberată dintr-o singură lovitură tot de apostolul Pavel care scrie: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între om şi Dumnezeu: Omul Isus Cristos” (1 Timotei 2:5). Dumnezeu nu este o Fiinţă distantă, retrasă în Sine şi inaccesibilă. Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. El chiar s-a făcut una cu noi prin întruparea Fiului Său, prin care nu mai există nici un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. Isus este Cel ce ne aduce la unire cu Dumnezeu. Nu mai există nevoie de alţi intermediari. Domnul Isus Cristos ne este suficient fiindcă în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Să ne întoarcem acum la Leon al III-lea Isaurul. Omul acesta era un creştin şi un credincios sincer, care a ajuns la convingerea că închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este idolatrie.   El a vrut să cureţe creştinismul de această rătăcire. El a fost un mare Reformator al creştinismului, cu opt secole înainte de Reforma lui Martin Luther. Mişcarea de Reformă începută de el a primit adeziunea a sute de episcopi şi a fost aprobată de o mare parte a creştinismului.   Ceea ce-i lipsea lui Leon al III-lea şi urmaşilor lui era Sfânta Scriptură, pe care oamenii din vremea lui Luther o aveau datorită invenţiei tiparului făcută de Gutemberg, care de îndată ce a făcut această invenţie a inaugurat-o tipărind Sfânta Scriptură în 1445. Şaptezeci de ani mai târziu, când a început Luther Reforma, Sfânta Scriptură, în limba latină, era deja în mâinile tuturor învăţaţilor din acea vreme. Cărţile Reformei, datorită tiparului, s-au răspândit şi ele ca fulgerul.

După 123 de ani, de la începutul Reformei lui Leon, în anul 843, aceasta a fost total înăbuşită şi ziua biruinţei moaştelor, sfinţilor şi icoanelor este declarată drept Duminica Ortodoxiei. În ziua aceasta a biruit întunericul şi a fost stinsă lumina Adevărului lui Dumnezeu.

În Europa de Apus acest întuneric a fost biruit prin Reforma lui Martin Luther, care a adus lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a produs civilizaţia modernă. Noi credem că această Reformă este necesară şi în România.

Textele din Scriptură împotriva închinării la orice lucruri create şi a închinării numai Creatorului sunt fără putinţă de negare.  Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a schimbat cu nimic această poruncă divină.  Domnul nostru Isus Cristos ne învaţă că cea mai mare poruncă dată de Dumnezeu este să-L iubim pe El cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Această poruncă nu lasă loc închinării la „altceva”. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine.

Când ne dăruim numai lui Dumnezeu, Lumina vine în noi, în familia noastră, în Biserica noastră şi în ţara noastră.

Marx și Satan. Un studiu de Richard Wurmbrand

---

Puteți descărca și citi cartea integrală in format pdf de aici: 

MARX ȘI SATAN – Richard Wurmbrand

---

 

În „Critică asupra filosofiei hegeliene a dreptului”, Marx şi Engels susţin că „pentru o reală fericire a maselor, este necesară nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului”(„Zur Kritik der Hegelschcn Rechtsphilosophie”, MEGA, p. 607). Ulterior, Marx avea să scrie într-una din poeziile sale: „Vreau să mă răzbun pe Acela care domneşte deasupra tuturor.” (Karl Marx, „Des Verzweiflenden Gebet” p. 30). Abia acum ajungem la adevăratele motivaţii şi convingeri. Iar ele nu se opresc aici. 

La un anumit moment Marx l-a întâlnit pe Moses Hess, omul care a exercitat cea mai importantă influenţă asupra sa, cel care l-a făcut de fapt să îmbrăţişeze socialismul. Hess îl numeşte „Dr. Marx – idolul meu, cel care va da ultima lovitură religiei şi politicii medievale.” (Bertram Wolfe, „Marxism – One Hundred Years in the Life of a Doctrine”, New York: The Dial Press, 1965, p. 32). Aşadar, a da o lovitură religiei – acesta era obiectivul primordial al lui Marx, nicidecum socialismul.

După care ajungem la lucruri mai adânci. Unul din tovarăşii săi de la Internaţionala I, a fost Mihail Bakunin, un anarhist rus, care a scris: „În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să arătăm patimile cele mai josnice” (Frederick Tatford – „The Prince of Darkness”, Easlbourne: Bible and Advent Testimony Movement, 1967).

 

Inima de Evreu a lui Richard Wurmbrand, botezata in Moartea lui Iisus si umpluta cu Plinatatea Dumnezeirii, a  obțiut  bucurie în Domnul, pe cand zacea in puscariile komuniste !

În timpul regimului comunist din Uniunea Sovietică, ignorând crudul pericol din partea KGB, biserica subterană a publicat o carte a unui autor creștin curajos S. Lavrov, intitulată „DUMNEZEU ESTE CU NOI”. El povestește cum un ateu comunist călătorea pe țărmurile Mării Azov. Acesta a văzut pescarii la lucru și s-a gândit: Dacă această mare nu conținea pești, nimeni nu ar fi pescuit. Dacă nu ar exista Dumnezeu, nimeni nu s-ar ruga sau nu ar vorbi cu El. Nimeni nu merge la o fântână care nu conține apă. Dacă nu ar exista nici un har în biserică, nimeni nu ar merge acolo. Un nebun poate intra într-un subsol și poate declara că nu există soare în lume. Cu adevărat, el nu există pentru cei din subsoluri. Deci, nu există Dumnezeu pentru cei care se află în întunericul negării lui Dumnezeu sau de partea răului. Acest comunist a devenit un credincios „.

Primești o scrisoare … cineva vine să te vadă … sună telefonul. Puteți fi sigur, oricare ar fi motivul aparent, că dorința neexprimată a celeilalte persoane este invariabil: „Vreau să capăt bucurie din partea ta. Fă-mi o bucurie!” Toată lumea suferă mult. Toată lumea tânjește ca cineva să aibă grijă de el. Toată lumea vrea să i se zâmbească, să fie îmbrățișat.

Un fost prizonier, când eram întemnițat pentru 14 ani în închisorile comuniste românești, m-a întrebat: „De ce atât de multă răutate în lume? De ce a permis Dumnezeu să existe oameni care oprimă și terorizează milioane?” Filosofizarea despre această problemă nu va ajuta. Dar, din moment ce există atâtea răutate în lume, faceți-vă scopul de a aduce bucurie altora. Fie ca fiecare scrisoare, telefon sau conversație a ta să încerce să lase oamenii „să se bucure de tine”. Cu o asemenea atitudine în viață, tu însuți vei vedea lumea in culori mai luminoase și vei fi convins că lumea este este condusă de un Dumnezeu bun.

Dacă nu ar fi fost așa, ar fi imposibil pentru voi, creaturi ale lui Dumnezeu, să fiți inspirați de El să răspândiți bucurie altora.

Patruzeci la sută din afacerea florarilor merge la înmormântări; restul acoperă obligațiile sociale precum nunțile și zilele de naștere. Puține flori sunt cumpărate pentru nici o ocazie specială, pur și simplu pentru că ne pasă unul de celălalt. La începutul primăverii, am văzut un bătrân care urca un deal abrupt, încă acoperit de zăpadă. Când am întrebat unde merge, el a răspuns: „Vreau să culeg primele lăcrimioare pentru iubita mea soție”. Mult mai bine decât să speculezi, de ce Dumnezeu a permis soției mele să aibă artrită! Deși Pavel a scris multe epistole, nu știm de răspunsuri. ” Cu multă mâhnire și strângere de inimă ” (2 Corinteni 2: 4) el a cerut: „Lasă-mă să mă bucur de tine”.

Și îngerii caută bucurie de la tine, pe care o poți da cu ușurință prin pocăință. Este scris: „Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință.”(Luca 15: 7). Însuși Dumnezeul nostru este nerăbdător să-i dai ocazia de a „se bucura” așa cum este scris: ” DOMNUL, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”. (Țefania 3:17) Deoarece nu putem fi întotdeauna în jurul celor care așteaptă bucurie de la noi, suntem înțelepți să-i aducem la Sursa nelimitată de bucurie, care este Dumnezeu. Aceasta înseamnă aducerea lor la mântuire. Scopul vieții noastre să fie acela de a da bucurie celor din jurul nostru. Un zâmbet, un cuvânt amabil, un gest prietenos este atât de ușor de împărțit mai ales cu frații noștri care suferă pentru credința lor.

Nu poți aduce bucurie făcând rău. Lumea nu aduce bucurie. Biblia scrie: „Nu știți că prietenia lumii este vrășmășie cu Dumnezeu?” (Iacov 4: 4) Atunci ce este prietenia cu diavolul? Comunismul este diavolesc. Fondatorul său, KARL MARX, a stabilit scopul vieții sale și al mișcării sale: „să mă răzbun împotriva celui de sus care guvernează, să zdrobească omenirea și, atunci când aceasta coboară în întuneric, să o urmeze râzând „(Vezi toate citatele și bibliografia în cartea mea „A FOST KARL MARX UN SATANIST?” (disponibilă online la http://richardwurmbrandfoundation.com N.Ed.) Marxismul și creștinismul sunt total incompatibile. Lupta de clasă și revoluția, așa cum le-a propovăduit Marx, sunt opusul principiului dragostei, al lui Isus. Bisericile creștine adevărate din China comunistă, din Cuba sau din Vietnamul comunist nu acceptă nici colaborarea cu autoritățile anti-Dumnezeu și nici nu sunt controlate de acestea, de asemenea, noi în țările libere nu ar trebui să avem nici o prietenie cu lumea.

Creștinii continuă să arate iubire practică față de frații lor care sunt în nevoie. În atâtea cărți și mărturii, creștinii care au suferit descriu modul în care statornicia în credință a colegilor lor creștini le-a adus bucurie adevărată! Avem nevoie să învățăm de la ei că modul de a aduce adevărata bucurie este să urmăm exemplul lor de sacrificiu. Apostolul Pavel scrie: „Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi. Căci v-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt mulți care se poartă ca vrajmași ai crucii lui Hristos. Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetățenia noastră este in ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.”(Filipeni 3: 17-20)

Richard Wurmbrand

 

evanghelia lui satan

Satanizarea

Am rămas uimit să aflu că unul dintre cei mai proeminenți mentori ai socialismului, Karl Marx- demolator al conștiinței creștine, omul care a determinat (prin filosofia sa, prin scrierile lui și prin prelegerile promovate) instaurarea dictaturilor comuniste cu milioanele lor de victime- a fost la un moment al vieții atins de cercetarea lui Dumnezeu. Acest om, a fost atins de Domnul și L-a recunoscut, a înțeles nevoia omului de Cristos și măreția relației cu Domnul Isus.

Înainte ca gestul revoltei să mute acest geniu în zona maleficului, înainte de satanizarea conștientă a propriei persoane și de pășirea voluntară într-o dedicare pentru predicarea apostaziei, a urii și a blasfemiei, Marx a cunoscut mila și iubirea Tatălui și a exprimat această cunoaștere.

Drumul parcurs de la înțelegerea profundă a mântuirii până la revoltă, ură, negarea lui Dumnezeu, promiscuitate a fost scurt. Teologul apostat, Bruno Bauer, filosof, politician, critic al Bibliei, inclusiv lector de teologie la Universitatea din Bonn, inițial adept al teologiei liberale, negând dumnezeirea lui Cristos, a miracolelor și a calității documentare a Evangheliilor a avut influența decisivă asupra tânărului Marx. Puterea de convingere a lui Bauer a fost enormă. Deși a cunoscut credința și s-a luptat pentru a rămâne credincios, odată căzut Bauer mărturisea că îi este cu neputință să se opună unui frecvent imbold demonic de a proclama ateismul, iar în Marx simțea că revolta lui contra Domnului prinde cele mai puternice rădăcini.

Lupta lui Bauer pentru a rămâne credincios a fost sinceră. Iată ce scria el ,,De cand am inceput sa ma indoiesc, ma rog zilnic pentru adevar, aproape toata ziua. Si totusi, pentru mine nu mai exista cale de intoarcere. Lacrimile imi curg pe obraz in timp ce scriu aceste randuri.”* Odată înfrânt, nu a mai avut puterea să se ridice ci a trecut de partea întunericului. El mărturisește într/o scrisoare:

,, Tin conferinte aici, la Universitate, in fata unui mare auditoriu. Nu ma mai recunosc atunci cand proferez blasfemii de la amvon. Acestea sunt atat de mari, incat acestor copii nevinovati li se face parul maciuca.

In timp ce hulesc, imi amintesc cum lucram acasa cu evlavie la o apologie a Sfintei Scripturi si a Apocalipsei. In orice caz, un demon cumplit pune stapanire pe mine ori de cate ori ma urc la pupitru si sunt atat de slab incat sunt nevoit sa ma predau lui… Spiritul meu de hula va fi satisfacut numai daca mi se va permite sa predic ateismul in mod oficial ca profesor.“*

Iar ucenicul și-a depășit profesorul. La exact 100 de ani de la nașterea lui Marx, a dat rod cea mai oribilă manifestare a urii pe care a promovat-o: dictaturile socialiste în forma comunismului și a nazismului (Marx s-a născut în 1818, iar în februarie 1917 prin revoluția bolșevică Lenin a instaurat marxismul extrem sub forma comunismului). Va rog, vedeți acest film… încercati sa ramaneti inaintea imaginilor măcar primele 10 minute:

Dar sa revin la cele cu care am inceput articolul:

Iată câteva dintre cuvintele lui de creștin-

„Prin dragostea lui Hristos ne intoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi in chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine insusi ca jertfa. Unirea cu Hristos confera inaltare spirituala, mangaiere in necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.” (mai mult AICI)

*) NOTĂ:

Citatele marcate cu asterisc sunt preluate din cartea pastorului RICHARD WURMBRAND, ”Marx și Satan”:

Evanghelia lui Satan (5)

1. W. Pink: O alta evanghelie(partea V)

 

Deci, care este pozitia ta? Esti pe calea care “pare buna,” dar care se sfarseste in pierzare?; sau, esti pe drumul ingust care duce la viata? Ai parasit  cu adevarat soseaua catre moarte? A creat iubirea lui Cristos in inima ta o oroare fata de orice Ii displace? Esti doritor ca El sa conduca peste tine? (Luke 19:14). Te-ai oferit in intregime dreptatii si sangelui Sau pentru a fi acceptat de Dumnezeu?

Cei care cred intr-o sfintire exterioara cum ar fi botezul sau confirmarea, cei care sunt religiosi deoarece considera asta ca pe un semn necesar in a fi respectabil, cei care merg la o biserica sau la o capela pentru ca asa e la moda si cei care se inscriu intr-o denominatiune oarecare presupunand ca acest lucru este un pas care ii califica spre a deveni crestini, sunt pe drumul care se sfarseste cu moartea—moartea spirituala si moartea vesnica.  Oricat de pure ar fi motivele, oricat de nobile intentiile, oricat de bineintentionat ar fi scopul si cat de sincere stradaniile noastre, Dumnezeu nu ne accepta ca fiii Sai, pana cand noi nu il acceptam pe Fiul Sau.

O si mai mare mistificare a Evangheliei de catre Satan este sa-i determine pe predicatori sa prezinte jertfa lui Cristos si apoi sa spuna auditoriului ca tot ceea ce pretinde Dumnezeu de la ei este “credinta” in Fiul Sau.  Astfel mii de suflete nepocaite sunt inselate sa creada ca au fost mantuite. Dar Cristos spune, “Daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel” (Luke 13:3). “Pocainta” inseamna sa urasti pacatul, sa te intristezi din cauza lui, sa fugi de el. Este lucrarea Duhului Sfant care face inima sa planga inaintea lui Dumnezeu. Nimic, inafara unei inimi zdrobite, nu poate primi credinta in Domnul Isus Cristos.

 De asemenea, mii de suflete sunt inselate in presupunerea ca l-au “acceptat pe Cristos” ca Mantuitor personal, dar inca nu l-au primit ca Domn. Fiul lui Dumnezeu nu a venit ca sa salveze oameni in pacat ci din pacat. (Matt. 1:21). A fi salvat din pacat inseamna a fi salvat de sub ignorarea si dispretuirea autoritatii lui Dumnezeu, este o abandonare a goanei dupa placere personala si a goanei pentru implinirea vointei proprii, este parasirea “drumului nostru” (Isa. 55:7); este sa te predai autoritatii lui Dumnezeu, sa proclami domnia Lui, inseamna sa ne oferim pe noi insine conducerii Sale. Cineva care nu a luat niciodata jugul lui Cristos pe grumaz, care nu este sincer preocupat sa ii placa Lui in toate detaliile vietii si inca presupune este o fiinta noua in Cristos, este inselat de Diavolul.

In cap 7 al Evangheliei lui Matei exista 2 pasaje care ofera o imagine a rezultatelor Evangheliei lui Cristos si a rezultatelor evangheliei masluite de Satan. Prima, in versetele 13 si 14 “Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei e o află. “ A doua, in versetele 22 si 23, “ Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?“ Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.“ Da, cititorule, este posibil sa lucram in numele lui Cristos, chiar sa predicam in numele Lui si sa credem ca lumea ne stie si ca biserica ne cunoaste, insa este posibil inca sa-I fim necunoscuti lui Cristos!  Cat de necesar este sa aflam cine suntem cu adevarat, sa ne examinam si sa vedem daca suntem in credinta, sa ne masuram prin Cuvantul lui Dumnezeu si sa vedem daca nu cumva am fost inselati de subtilul nostrum dusman, sa vedem daca nu cumva ne-am construit credinta pe nisip in loc sa o inaltam pe Stanca de veacuri care este Cristos Isus! Fie ca Duhul Sfant sa ne cerceteze inimile, sa ne strapunga vointa si sa infranga dusmania noastra fata de Dumnezeu; sa lucreze in noi o pocainta adanca si reala si sa ne indrepte privirile spre Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii.

 

Evanghelia lui Satan (4)

1. W. Pink: O alta evanghelie(partea IV)

Din nou notam Prov. 14: 12–” Este o cale care pare buna (dreapta) omului; dar la final se dovedeste a fi o cale a mortii.” S-a spus pe drept cuvant ca drumul spre Iad este pavat cu intentii bune.  Vor fi multi in Iazul de Foc care au ajuns acolo dupa o viata cu intentii bune, concluzii sincere si idealuri exaltante- cei care au fost corecti in afaceri, onesti in trazactii si caritabili in toate felurile, oameni care au fost mandri de ei insisi pentru integritatea lor, dar care s-au justificat pe sine inaintea lui Dumnezeu prin propria lor neprihanire; oameni morali, milosi si marinimosi dar care nu s-au simtit niciodata vinovati, pierduti, servitori ai pacatului si avand nevoia unui Salvator. Asa este calea care “pare dreapta”. Asa este calea care se recomanda pe sine intelegerii firii, care se recomanda pe sine multimii celor inselati. Inselatoria Diavolului este ca ne putem mantui prin faptele personale si ca suntem justificati inaintea lui Dumnezeu prin propriile merite, desi Dumnezeu ne spune in Cuvantul Sau – “prin har suntem mantuiti, prin credinta . . . ,nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” De asemenea, “El ne-a mantuit nu pentru dreptatea lucrarilor noastre, ci pentru indurarea Sa cea mare.”

Cu cativa ani in urma m-am cunoscut cu un predicator si un entuziast “lucrator crestin”. Pentru mai mult de 7 ani acest om a fost implicat in predicarea publica si in activitatea religioasa, insa din frazele si expresiile pe care le folosea,  am inceput sa ma indoiesc serios ca acest prieten al meu fusese nascut din nou. Cand am inceput sa discutam mi-am dat seama ca era departe de intelegerea corecta a Scripturii si ca avea doar vagi idei despre Lucrarea lui Cristos pentru pacatosi. Pentru o vreme am cautat sa-I prezint calea mantuirii intr-o maniera simpla si impersonala si sa-l incurajez sa studieze el insusi Cuvantul pentru sine, in speranta ca daca era inca nemantuit Dumnezeu va fi bucuros sa i se descopere ca Salvatorul de care are nevoie. Intr-o seara la o intalnire de grup, cel care vestise Evanghelia vreme de 7 ani, a marturisit ca l-a gasit pe Cristos abia in seara care a trecut. El a inteles (si folosesc propriile sale cuvinte) ca l-a vazut si l-a prezentat mereu pe “Cristosul ca ideal” si niciodata ca pe Cristosul Crucii. Cred ca sunt mii de oameni ca acest predicator care, probabil, au primit niste cunostinte intr-o scoala duminicala despre nasterea, viata si invataturile lui Isus Cristos, care cred in existenta Sa istorica personala, care spasmodic se straduiesc sa practice preceptele Sale si care considera ca la aceasta se rezuma tot ce e necesar pentru mantuire. Foarte adesea, astfel de oameni primesc in cadrul societatii atacurile ateiste ale necredinciosilor care sustin ca Isus Cristos nu a trait niciodata. Insa impresiile primilor ani nu pot fi sterse atat de usor astfel ca ei raman Fermi in declararea “credintei in Isus Cristos”. De la acest moment, o analizare a credintei lor va dovedi ca de fapt ei cred multe despre Isus Cristos, dar ca real ei nu cred in El.  Ei cred intellectual ca o astfel de persoana a existat (si fiindca ei credaceasta imagine se considera mantuiti), insa ei nu au lasat niciodata din maini armele de lupta impotriva Lui, justificandu-se pe sine inaintea Lui, dar neincrezandu-se in El din inima. O acceptare nuda a unei doctrine corecte despre persoana lui Cristos fara o predare a inimii inaintea Lui si fara o viata devotata Lui, este o alta faza a caii ce “pare dreapta omului” dar care la final se dovedeste “o cale ce duce la pieire”. Un simplu atasament intellectual fata de realitatea persoanei lui Cristos fara a merge mai departe este de asemenea o cale ce pare buna dar care se sfarseste cu moartea, sau, cu alte cuvinte, este o alta imagine a evangheliei lui Satan.

 

Evanghelia lui Satan (2)

A. W. P i n k :

O   a l t a   e v a n g h e l i e   (p a r t e a   I I)

In contradictie cu Evanghelia lui Cristos, evanghelia lui Satan invata mantuirea prin fapte. Ea inoculeaza justificarea in fata lui Dumnezeu pe baza meritelor umane. Fraza sacramentala a acestei evanghelii este “Fii bun si fa ce e bun” si evita sa recunoasca faptul ca nimic bun  nu locuieste in natura umana. Ea anunta salvarea prin purificarea caracterului, ceea ce inverseaza ordinea Cuvantului lui Dumnezeu care proclama un character purificat ca rod al mantuirii. Variatele ei ramificatii si organizatii sunt multiple. Temperare, Miscari de reforma, “Liga Socialista Crestina”, societati de etica si cultura, “Congresele pt Pace” sunt toate angajate (poate inconstient) in proclamarea evangheliei lui Satan –mantuirea prin fapte. Platforma promisiunilor este substituentul lui Cristos; puritatea sociala pentru regenerarea individuala, politici si filosofii, sunt substituenti ai doctrinei si ai evlaviei. Cultivarea omului vechi este considerata mult mai “practica” decat a fi un om nou in Cristos, pana acolo ca pacea universala este privita ca posibila separat de actiunea si reintoarcerea Printului Pacii.

Apostolii lui Satan nu sunt proprietari de cluburi sau traficanti albi de sclavi ci sunt in mare parte lucratori ordinati.  Mii dintre cei ce ocupa amvoanele noastre moderne nu mai sunt dedicati prezentarii adevarurilor fundamentale ale lui Credintei Crestine, ci s-au despartit de adevar si se tin de nascociri. In loc sa prezinte enormitatea pacatului sis a declare consecintele lui vesnice, ei il minimalizeaza declarand ca pacatul este in mare masura doar necunoastere sau ca pacatul inseamna absenta binelui. In loc sa-I avertizeze pe ascultatori sa se salveze  de mania care vine, il fac mincinos pe Dumnezeu declarand ca El este prea iubitor si milos pentru a putea sa trimita vreuna din creaturile sale la  chin vesnic. In loc sa declare ca  “fara varsare de sange nu este iertare”,  ei il simplifica pe Cristos la un maret Exemplu indemnandu-I pe asculatori sa mearga pe urmele Lui.  Pentru ei a trebuit sa se spuna ca “întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu“ (Rom. 10.3). Mesajul lor poate parea foarte plauzibil si ei pot parea foarte laudabili, insa citim despre ei ca “ Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Cor. 11:13-15).

In plus, fata de faptul ca astazi sute de biserici sunt fara lideri care sa declare cu credinciosie intreg planul lui Dumnezeu si care sa prezinte Calea Lui pentru mantuire, trebuie sa facem fata faptului ca majoritatea oamenilor din aceste biserici nu sunt deloc dispusi sa invete ei insisi Adevarul. Altarul familial, unde o portiune de Cuvant ar trebui citita zilnic, chiar si in casele crestinilor declarati, este considerat pe scara larga un obicei al trecutului. La amvon Biblia nu este expusa, iar in banci nu este citita. Pretentiile acestei epoci grabite sunt atat de numeroase, incat multimile au putin timp si si mai putina dorinta sa se pregateasca pentru intalnirea cu Dumnezeu. Atata timp cat majoritatea este prea indolenta sa faca cercetari pentru sine, a lasat la mila acelora pe care-I plateste sa caute pentru ea, oameni care le-au inselat increderea studiind si predicand evenimente economice si probleme sociale in locul Descoperirilor lui Dumnezeu.

 

Evanghelia lui Satan (1)

Am gasit acest articol pe care vi-l prezint in 5 episoade -constient ca crestinul postmodern este in mare masura la fel de fragmentar in lectura ca oricare alt individ al societatii     Desi poate ca traducerea lasa de dorit din punct de vedere al fluentei, am incercat sa pastrez cat mai fidel ideile textului, asa ca cititi pentru informare si nu neaparat pentru placerea lecturii.

1. W. Pink:O alta evanghelie   (partea I)

Satan nu este un initiator ci un imitator: Dumnezeu are un singur Fiu preaiubit—Domnul Isus, si la fel are Satan–“fiul Pierzarii” (2 Thess. 2:3). Exista o Sfanta Trinitate, si la fel exista o trinitate a raului (Rev. 20: 10). Citim despre “fiii lui Dumnezeu” la fel cum citim despre “fiii celui rau” (Matt. 13:38). Asa cum Dumnezeu lucreaza in fiii ascultarii dandu-le voinata si infaptuirea bunei lui voi, tot asa Satan este “duhul care lucreaza acum in fiii neascultarii” (Eph. 2:2). Exista o “taina a evlaviei” (1 Tim. 3:16), la fel cum exista “taina faradelegii” (2 Thess. 2:7). Ni se spune ca Dumnezeu prin ingerii Lui ii “sigileaza” pe slujitorii Sai pe frunte (Rev. 7:3), si de asemenea, invatam ca Satan, prin agentii lui pune semne pe fruntile oamenilor (Rev. 13:16). Ni se spune ca “Duhul cerceteaza lucrurile adanci ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 2:10), iar Satan inzestreaza cu “lucruri adanci.” (See Greek of Rev. 2:24.) Daca Cristos face minuni, si Satan face (2 Thess. 2:9). Cristos este asezat pe Tron si la fel sade Satan (Rev. 2:13–Gr.). Are Cristos o biserica, Satan are propria sa “sinagoga” (Rev. 2:9). Daca este Cristos Lumina lumii, atunci si Satan insusi “se face un inger de lumina” (2 Cor. 11:14). Daca a numit Cristos apostoli, atunci si Satan are apostolii lui (2 Cor. 11:13). Si fiindca Hristos are o Evanghelie, asta ne conduce sa consideram ca exista si “Evanghelia lui Satan.”
Satan este maestrul contrafacerii. Diavolul este acum ocupat cu munca in acelasi ogor in care Domnul a pus samanta cea buna. El cauta sa amestece cresterea graului cu o alta planta, neghina, care apparent seamana destul de bine cu graul. Intr-un cuvant, prin procesul imitarii el este gata sa neutralizeze Lucrarea lui Cristos.  Deci, daca Cristos are o Evanghelie, si Satan are una. Timpul din urma aduce o contrafacere mult mai inteligenta decat trecutul. Atat de bine pune  Satan in scena o parodie a Evangheliei, incat multimea celor nemantuiti este convinsa de ea.
La aceasta evanghelie a lui Satan se refera apostolul cand le scrie galatenilor, “Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.” (1:6, 7). Aceasta evanghelie falsa a fost vestita inca din zilele apostolilor si ceva groaznic a venit peste predicatorii ei. Apostolul continua, “Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! ” Cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom stradui sa expunem, sa demascam aceasta evanghelie contrafacuta.
Evanghelia lui Satan nu este un sistem revolutionar de principii si inca nu contine nici un program al anarhiei. Ea nu promoveaza conflictul si razboiul, ci alimenteaza dorinte de pace si unitate. Ea nu cauta sa puna vrajba intre mama si fiica, nici intre tata si fiu ci hraneste spiritul fraternitatii prin care rasa umana este in masura sa doreasca idealul unei “fratii” globale. Ea nu urmareste sa traga in jos omul firesc ci imputerniceste dezvoltarea si ridicarea  sa. Ea pledeaza pentru educatie si cultivare si face apel pentru “ce e mai bun in noi”. Ea alimenteaza lumea spre a deveni atat de confortabila si atat de prospera incat san u fie simtita absenta lui Cristos si sa nu fie nevoie de Dumnezeu. Ea se straduie sa ocupe omul atat de mult cu aceasta lume incat sa nu-i ramana timp pentru a medita la lumea care vine. Ea propaga principiul sacrificarii de sine, al caritatii si bunavointei si invata trairea pentru binele celorlalti si sa fim amabili cu toti. Ea apeleaza puternic la gandirea naturala si este foarte populara in randul maselor pentru ca ignora adevarul de neignorat ca prin natura sa omul e o creatura cazuta, instrainata de viata lui Dumnezeu, mort in pacat si faradelege si ca singura speranta a omului sta numai in nasterea din nou.

 

MARX ŞI SATAN

de Richard Wurmbrand

Cuprins:

Prefaţă

Capitolul I – Schimbare de credinţă

Capitolul II – împotriva tuturor zeilor

Capitolul III – Credinţă năruită

Capitolul IV – Prea târziu

Capitolul V – O cumplită falsificare

Capitolul VI – Un război spiritual

Capitolul VII – Marx, Darwin şi Revoluţia

Capitolul VIII – Îngeri de lumină

Capitolul IX – Cui îi vom sluji?

Capitolul X – Marx sau Cristos?

Apendice – Pot fi comuniştii creştini?
PREFAŢĂ
Această carte a fost concepută iniţial ca o mică broşură care conţinea doar unele sugestii cu privire la posibilitatea anumitor legături între marxism şi satanism.
Nimeni nu s-a mai încumetat până acum să abor­deze această temă, de aceea am fost foarte precaut. Dar, între timp, am înregistrat din ce în ce mai multe dovezi în această privinţă, cu ajutorul cărora sper să vă conving asupra pericolului spiritual pe care îl reprezintă comunismul.
Până nu de mult marxismul cucerise peste o treime din omenire; iar după recentele sale înfrângeri deţine încă peste o cincime (numai populaţia Chinei re­prezintă unul din cele cinci miliarde de locuitori ai planetei). Dacă s-ar putea dovedi că atât cei care au elaborat această doctrină cât şi cei care au aplicat-o au fost, de fapt, în spatele uşilor închise, nişte ado­ratori ai Diavolului care se foloseau cu bună ştiinţă de puterile lui malefice, n-ar fi oare necesară luarea unei atitudini ferme faţă de această îngrozitoare primejdie?
Nu m-aş mira dacă unii dintre cititori nu ar fi de acord cu teza mea. Tehnica şi ştiinţa se dezvoltă foarte repede pentru că suntem mereu gata să înlocuim me­canismele învechite cu cele noi, mai avantajoase. În domeniul ştiinţelor sociale sau al religiei, lucrurile stau însă altfel. Ideile se perimează mai greu, iar o con­cepţie temeinic însuşită nu poate fi înlocuită tot atât de uşor ca microprocesorul unui computer. Chiar dacă aduci noi do vezi, e posibil să nu reuşeşti să-i convingi pe acei oameni a căror minte este închistată din pri­cina prejudecăţi lor. Eu voi aduce, însă, dovezi pentru a-mi susţine teza, invitându-i pe cititori să le studieze şi să le judece cu atenţie.
Lumea comunistă a luat cunoştinţă, cu siguranţă, de această carte care a fost tradusă în rusă, chineză, germană, slovacă, română şi în alte limbi şi care a fost introdusă pe furiş, în mari cantităţi, în ţările aflate în spatele Cortinei de Fier. De exemplu, un ziar din Berlinul de Est, într-un articol intitulat “Ucigaşul lui Marx”, a atacat această carte, caracterizând-o drept “cea mai provocatoare şi mai ruşinoasă lucrare care a fost scrisă vreodată împotriva lui Marx”.
Poate fi Marx distrus chiar atât de uşor? Sau dez­văluie oare această lucrare punctul vulnerabil al ideo­logiei sale? Ar fi oare marxismul discreditat dacă lumea ar şti despre legăturile lui cu satanismul? Se găsesc oare suficient de mulţi oameni care să nu ră­mână nepăsători în faţa acestei chestiuni?
Marxismul reprezintă marea bulversare a vieţii modeme. Indiferent de părerea pe care o a veţi despre această doctrină, indiferent dacă credeţi sau nu că Satan există, indiferent de ceea ce credeţi despre faptul că în anumite cercuri se practică închinarea la Diavol, vă invit să parcurgeţi cu atenţie şi să judecaţi cu luare aminte documentaţia pe care o prezint în paginile care urmează.
Cred că acest lucru ar putea să vă ajute să vă orien­taţi în cadrul confruntărilor dumneavoastră cu mar­xismul.
RICHARD WURMBRAND
Capitolul I

SCHIMBARE DE CREDINŢĂ
Scrierile creştine ale lui Marx
Astăzi o treime din populaţia lumii este marxistă. Într-o formă sau alta, marxismul a găsit numeroşi adepţi şi în ţările capitaliste. Printre aceştia se numără chiar şi creştini, ba chiar şi reprezentanţi ai bisericii – unii dintre ei deţinând funcţii importante – care sunt convinşi că, în timp ce Isus a dat răspunsul la între­barea: cum se poate ajunge în cer, Marx ar fi oferit soluţia justă pentru a-i ajuta pe cei flămânzi, săraci şi asupriţi de pe pământ.
Se spune că Marx i-ar fi iubit pe oameni, fiind stăpânit de o singură idee: cum să vină în ajutorul maselor exploatate. El susţinea că sistemul capitalist îi sărăceşte pe oameni. Odată înlăturat acest sistem perimat, după o perioadă de tranziţie şi de dictatură a proletariatului, va apărea o societate în care fiecare individ va lucra după capacitatea sa în fabrici şi ferme aparţinând colectivităţii, fiind retribuit după nevoile sale. Atunci nu ar mai exista nici un stat care să-l constrângă pe individ, nici războaie, nici revoluţii, ci numai o veşnică înfrăţire universală.
Pentru a realiza fericirea maselor, nu este însă su­ficientă numai răsturnarea capitalismului. Marx scrie:
“Pentru o reală fericire a maselor, este necesară nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresată maselor de a nu-şi mai face iluzii cu privire la condiţiile lor este o chemare la abandonarea condiţiei care necesită iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei văi a plân­gerii a cărei aureolă este religia.” [1]
Se spune că Marx s-ar fi pronunţat împotriva re­ligiei din pricină că aceasta ar împiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura soluţie viabilă pentru problemele acestei lumi. Astfel îşi argumentează marxiştii atitudinea lor şi, din pă­cate, sunt şi oameni ai bisericii care oferă aceleaşi explicaţii. În timpul unei predici, pastorul Oesterreicher (Anglia) a afirmat:
“Indiferent de formele sale, bune sau rele, comunismul este la origine o mişcare de eliberare a omului de sub exploatarea semenului său. Din punct de vedere sociologic, biserica a fost şi încă mai este într-o mare măsură de partea exploata­torilor. Karl Marx, ale cărui teorii denotă o pasiune pentru dreptate şi fraternitate, aflându-şi rădăcinile în prorocii evrei, detesta religia pentru că aceasta fusese folosită ca un instrument în perpetuarea unei situaţii sociale în care copiii erau robi şi munceau până la epuizare ca să-i îmbogăţească pe alţii, aici, în Anglia. Nu era uşor să fi spus acum o sută de ani că religia este opium pentru popor… Ca mădula­re ale Trupului lui Cristos trebuie să ne pocăim sincer, ştiind că a vem o mare datorie morală faţă de fiecare comunist.” [2]
Marxismul îi impresionează pe unii oameni din cauza succesului său. Însă succesul nu trebuie con­fundat cu valoarea. Vracii au şi ei adeseori succes. Succesul poate valida atât adevărul cât şi minciuna. Dimpotrivă, eşecul poate fi constructiv atunci când deschide calea către un adevăr mai adânc. Astfel că unele dintre lucrările lui Marx ar trebui analizate fă­când abstracţie de succesul lor.
Cine a fost Marx? La începutul tinereţii sale, Karl Marx îşi făcuse o profesiune de credinţă din a fi şi a trăi ca un creştin. Prima sa lucrare se numeşte “Unirea credinciosului cu Cristos”. În această carte citim ur­mătoarele cuvinte frumoase:
“Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem ini­mile totodată către fraţii noştri care sunt legaţi de noi în chip lăuntric şi pentru care El S-a dat pe Sine Însuşi ca jertfă.”
Aşadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza şi să se iubească unii pe alţii – şi anume Creştinismul.
El continuă:
“Unirea cu Cristos conferă înălţare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufletească şi o inimă capabilă de dragoste pentru aproapele tău, capabilă de orice faptă bună şi nobilă – nu de dragul ambi­ţiei şi al gloriei, ci numai de dragul lui Cristos.” [3]
Cam în aceeaşi vreme, Marx scrie în dizertaţia sa intitulată „Gândurile unui tânăr la alegerea carie­rei sale”:
“Religia însăşi ne învaţă că Idealul către Care năzuim cu toţii, S-a jertfit pe Sine Însuşi pentru omenire. Cine ar îndrăzni să tăgăduiască această învăţătură? Dacă am ales postura în care putem înfăptui maximum pentru El, nu vom fi niciodată copleşiţi de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii făcute pentru binele tu­turor. “ [4]
La început, Marx a avut convingeri creştine. Când a terminat liceul, în certificatul său de absolvent, în dreptul rubricii “Cunoştinţe de religie” erau scrise următoarele cuvinte:
“Cunoştinţele sale despre credinţa şi morala creştină sunt destul de clare şi bine asimilate. El cunoaşte într-o oarecare măsură şi istoria Bisericii Creştine.” [5]
Cu toate acestea, într-o teză scrisă în aceeaşi pe­rioadă, Marx repetă de şase ori cuvântul “a distruge”, cuvânt pe care colegii săi nu l-au folosit nici măcar o singură dată în decursul acestui examen. De aceea, el a şi fost poreclit “Distruge”. Era normal ca el să vrea să distrugă, de vreme ce numea omenirea “gunoi omenesc”, afirmând: “Pe mine nu mă vizitează ni­meni – ceea ce îmi convine – pentru că oamenii de astăzi pot să mă… (expresie obscenă). Toţi sunt nişte ticăloşi.”
Primele scrieri contra lui Dumnezeu
La puţin timp după ce Marx a obţinut acest cer­tificat, ceva misterios s-a petrecut în viaţa lui: a de­venit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început să se contureze.
El scrie într-una din poeziile sale: “Vreau să mă răzbun pe Acela Care domneşte deasupra tuturor.” [6] Aşadar, el era convins că există Unul care domneşte deasupra tuturor, dar Îl duşmănea, deşi Cel de Sus nu-i făcuse nici un rău.
Marx aparţinea unei familii relativ bogate. Nu su­ferise de foame în timpul copilăriei sale. Era mult mai înstărit decât mulţi dintre colegii săi. Ce anume a făcut să se nască în el această ură îngrozitoare faţă de Dumnezeu? Nu se cunoaşte nici un motiv personal. Sau să nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?
La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însu­fleţiţi de idealuri altruiste, pregătindu-se pentru viitoarea lor carieră, tânărul Marx scrie următoarele versuri (poemul „Strigătul unui deznădăjduit”):
Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul, 

În blestemul şi tortura destinului. 

Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere! 

Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.

Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului, 

Vârful lui va fi rece şi înspăimântător, 

Groaza superstiţioasă – îi va fi fortăreaţă. 

Agonia cea mai neagră – îi va fi căpătâi. 

Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos, 

Se va întoarce palid ca moartea şi mut, 

Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate, 

Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea. [7]
Marx visa să distrugă lumea creată de Dumnezeu. Într-un alt poem, el a spus:
Atunci voi fi în stare să merg triumfător, 

Ca un zeu, printre ruinele împărăţiilor. 

Fiecare din cuvintele mele este foc şi acţiune. 

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului… [8]
Cuvintele “Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum şi mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana numai groază şi agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: “Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14:43).
Poate că nu este o simplă coincidenţă faptul că Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Marx, scria:
“Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puţin să-ţi fie frică de el ca să te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloşie şi nebunie.” [9]
Biserica lui Satan şi Ulanem
De ce îşi doreşte Marx un astfel de tron? Răs­punsul se află în puţin cunoscuta dramă, intitulată „Ulanem”, scrisă de el tot în timpul studenţiei. Pentru a explica acest titlu, este necesară o digresiune.
Unul din ritualurile bisericii satanice este liturghia neagră, pe care o face un preot al Satanei la miezul nopţii. În sfeşnice se pun invers lumânări negre. Preo­tul poartă odăjdii îmbrăcate însă pe dos, cu căptuşeala în afară. El spune tot ce este scris în cartea de rugăci­uni, însă citeşte totul de la sfârşit la început. Numele sfinte ale lui Dumnezeu, Isus şi Maria sunt citite in­vers. Un crucifix este fixat cu partea de sus în jos sau este călcat în picioare. Trupul unei femei goale serveş­te drept altar. O azimă sfinţită furată dintr-o biserică, pe care a fost scris numele lui Satan, e folosită în bă­taie de joc pentru împărtăşanie. În timpul acestei slujbe negre se arde o Biblie. Toţi cei prezenţi promit că vor săvârşi toate cele şapte păcate de moarte, aşa cum sunt enumerate în catehismul catolic, şi că nu vor face nici o faptă bună. Urmează o orgie.
Închinarea la Diavolul este foarte veche. Biblia are multe de spus şi de condamnat în această privinţă. De exemplu, evreii – deşi au primit de la Dumnezeu adevărata religie – s-au abătut uneori de la credinţa lor şi “au adus jertfe dracilor” (Deuteronom 32:17). Mai târziu, regele Ieroboam al Israelului a instituit preoţi pentru idoli (2 Cronici 11:15).
Astfel, unii oameni au crezut încă din timpuri stră­vechi în existenţa Diavolului. Păcatul şi răutatea sunt caracteristicile împărăţiei sale, iar dezbinarea şi dis­trugerea sunt roadele ei inevitabile. Imensele con­centrări de forţe ale răului, atât în timpurile din ve­chime cât şi în perioada modernă a comunismului şi nazismului, n-ar fi fost posibile fără concursul direct al Diavolului însuşi. El a fost conducătorul din umbră care, în planul său de a-şi subordona omenirea, s-a substituit energiei unificatoare.
În mod eloncvent, Ulanem este o inversare a unui nume sfânt, anagrama lui Emanuel – un nume biblic al lui Isus – care în ebraică înseamnă “Dumnezeu este cu noi”. Astfel de inversări de nume sunt frec­vent practicate în magia neagră.
Vom putea înţelege drama Ulanem numai dacă vom citi mai întâi o bizară confesiune făcută de Marx în poemul intitulat “Trubadurul”:
Aburi infernali se ridică şi umplu creierul, 

Până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire.

Vezi această sabie? Prinţul întunericului 

Mi-a vândut-o.

Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul,

Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morţii. [10]
Aceste versuri capătă o semnificaţie aparte atunci când aflăm că în riturile unei iniţieri mai înalte în bi­serica satanistă, candidatului respectiv i se vinde o sabie vrăjită care îi asigură succesul. Acesta o plăteşte semnând, cu sângele luat de la încheietura mâinii sale, un legământ conform căruia, după moarte, su­fletul său va aparţine Satanei.
(Pentru ca cititorul să realizeze cât de cumplit poate fi mesajul acestor poezii, sunt nevoit să men­ţionez – deşi îmi provoacă repulsie – că în “Biblia Satanică”, după ce se spune: “Crucifixul simbolizează palida neputinţă atârnând într-un copac”, Satan este numit “inefabil Prinţ al întunericului care domneşte pe pământ”. În contrast cu “putregaiul din Betleem”, “Nazarineanul blestemat”, “regele neputincios”, „Dumnezeul dezertor şi mut”; “netrebnicul şi scârbosul pretendent la măreţia lui Satan”, Diavolul este numit “Dumnezeul luminii”, ai cărui îngeri “tremură de frică şi se prostern înaintea sa”, “trimiţându-i pe răsfăţaţii de creştini să bâjbâie în aşteptarea osândei lor.”)
Acum citez chiar din drama „Ulanem”:
Şi ei sunt tot Ulanem, Ulanem,

Numele răsună ca moartea,

Răsună până ce se stinge într-o răsuflare nenorocită.

Opreşte-te, acum îl ţin! El se ridică în sufletul meu, 

Limpede ca aerul, tot atât de tare ca oasele mele. [11]

Şi totuşi am putere în braţele mele tinere 

Să te prind şi să te zdrobesc* cu o forţă năvalnică, 

În timp ce pentru noi doi prăpastia îşi cască larg gura în întuneric.

Tu te vei prăvăli în adânc iar eu te voi urma râzând, 

Şoptindu-ţi la ureche: „Coboară, vino cu mine, prietene”. [12]
Biblia, pe care Marx o studiase pe când era elev de liceu şi pe care ajunsese să o cunoască destul de bine la maturitate, spune că Diavolul va fi legat de către un înger şi aruncat în prăpastia fără fund (abysos în limba greacă; vezi Apocalipsa 20:3). Marx doreşte să tragă după sine întreaga omenire în acest abis pre­gătit pentru Diavol şi îngerii lui.
Cine vorbeşte prin Marx în această dramă? Este oare firesc ca un tânăr student să-şi facă un ideal din această viziune a omenirii care se cufundă în abisul întunericului (“întunericul de afară” fiind o expresie biblică pentru iad), în timp ce el se alătură râzând celor pe care i-a abătut de la credinţă? Nicăieri în lume nu este cultivat acest ideal, exceptând riturile de iniţiere în cel mai înalt grad al bisericii satanice.
* i.e.: omenirea personificată
În ceasul morţii sale, Ulanem (eroul dramei cu acelaşi nume) spune:
Pierdut, pierdut. Timpul meu a trecut ca nimica. 

Orologiul s-a oprit, casa pigmeului s-a surpat, 

În curând voi strânge la pieptul meu veşnicia şi în curând

Voi urla proferând blesteme gigantice la adresa omenirii. [13]
Lui Marx îi plăcuseră cuvintele lui Mefistofel, din Faust: “Tot ce există merită să fie distrus”. Totul – inclusiv proletariatul şi tovarăşii… Marx a citat aceste cuvinte în 18 Brumar [14]. Stalin le-a pus în prac­tică şi a ajuns să-şi distrugă până şi propria-i familie.
În Faust, Satan este numit duhul care neagă totul. Aceasta este chiar atitudinea lui Marx. El scrie despre “critica necruţătoare a tot ceea ce există”, “războiul contra situaţiei din Germania”, adăugând că “prima obligaţie a presei este de a submina fundamentele actualului sistem politic” [15]. Marx se autocaracteriza drept “cel mai înverşunat duşman al aşa-zisului tip pozitiv” [16].
Secta satanică nu este materialistă. Ea crede în viaţa veşnică. Ulanem, personajul prin care vorbeşte Marx nu se îndoieşte de ea, acceptând-o însă ca pe o viaţă de ură împinsă până la paroxism. Să menţio­năm şi faptul că pentru duhurile necurate veşnicia înseamnă chin. Demonii Îi reproşau Domnului Isus: “Ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?” (Matei 8:29). Marx are aceeaşi obsesie:
Ah! Eternitatea este suferinţa noastră veşnică, 

O moarte de nedescris şi care nu se poate măsura, 

Ticăloasă, concepută în mod artificial, numai ca să-şi bată joc de noi,

Noi înşine fiind doar un mecanism de ceasornic care funcţionează orbeşte,

Întocmiţi ca să fim calendare nebune pentru Timp şi Spaţiu,

Neavând nici un scop, afară doar de a exista şi de a fi distruşi. [17]
Acum începem să înţelegem ce s-a întâmplat cu tânărul Marx. El avusese convingeri creştine, însă nu a dus o viaţă consecventă. Corespondenţa sa cu tatăl său dovedeşte că risipea sume mari de bani pen­tru plăceri şi că, din această cauză ca şi din altele, era într-o continuă ceartă cu autoritatea părintească. Apoi, se pare că Marx a fost prins în mrejele bisericii sataniste şi a primit iniţierea respectivă. Satan, pe care adoratorii săi îl văd în timpul orgiilor lor halucinante, vorbeşte realmente prin aceştia. În felul acesta, Marx nu este decât purtătorul de cuvânt al lui Satan, atunci când spune: „Doresc să mă răzbun pe Cel care dom­neşte deasupra tuturor” (poemul “Strigătul unui dez­nădăjduit”).
Iată sfârşitul dramei „Ulanem”:
Dacă există Ceva care devorează, 

Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea,

Lumea care se interpune între mine şi prăpastie, 

Am s-o sfărâm în bucăţi cu blestemele mele neîntrerupte,

Îmi voi arunca braţele în jurul realităţii ei aspre, 

Iar lumea va trece mută, îmbrăţişându-mă, 

Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută, 

Pierind în neant; aceasta ar însemna a trăi cu adevărat. [18]
Marx a fost inspirat probabil de cuvintele mar­chizului de Sade:
„Detest natura. Aş vrea să-i nimicesc această planetă, să-i blochez funcţiile şi procesele, să opresc rotirea aştrilor, să dobor corpurile cereşti care plutesc în spaţiu, să distrug tot ce îi este fo­lositor naturii şi să ocrotesc tot ce o răneşte – într-un cuvânt, prin toate faptele mele, aş vrea să o jignesc… Poate că vom fi în stare să atacăm soa­rele, să-l alungăm din Univers sau să ne folosim de el pentru a da foc lumii. Abia acestea ar fi fărădelegi veritabile.”
De Sade şi Marx propagă aceleaşi idei!
Oamenii de bună credinţă sau luminaţi de Dumnezeu încearcă adesea să le vină în ajutor semenilor lor, scriind cărţi care contribuie la progresul cunoaşterii, îmbunătăţesc morala, trezesc sentimente religioase sau care măcar îi deconectează ori îi amuză pe cei care le citesc. Diavolul este singura fiinţă care, în mod deliberat, prin cei de care se foloseşte, provoacă numai rău omenirii.
După câte ştiu, Marx este singurul autor de renume care şi-a caracterizat propriile scrieri drept “rahat” şi “cărţi porceşti” [19]. El le oferă cu bună ştiinţă cititori­lor săi această murdărie. Nu este de mirare că unii din discipolii săi, comuniştii din România şi din Mozambic, îi obligau pe deţinuţii politici să-şi mă­nânce excrementele şi să-şi bea urina [20].
În „Ulanem”, Marx – ca şi Diavolul – blestemă întreaga rasă umană.
„Ulanem” este probabil singura dramă din lume în care toate personajele sunt conştiente de propria lor stricăciune, pe care o etalează şi o sărbătoresc în mod sfidător. Aici toţi sunt slujitori ai întunericului, toţi dezvăluie trăsăturile lui Mefistofei. Toţi sunt satanici, corupţi, damnaţi.
Capitolul II

ÎMPOTRIVA TUTUROR ZEILOR
Satan în familia lui Marx
Când a scris lucrările de care am vorbit în capitolul anterior, Marx era un geniu precoce, în vârstă de optsprezece ani. Programul vieţii lui fusese deja stabilit. Nu intra câtuşi de puţin în vederile lui să slujească omenirea, proletariatul sau socialismul. Dorinţa lui era pur şi simplu de a distruge lumea, tronând peste groaza omenirii. Referitor la acest aspect, găsim câ­teva pasaje criptice în corespondenţa dintre Karl Marx şi tatăl său. Fiul scrie:
“Catapeteasma căzuse. Înăuntrul meu, Sfânta Sfintelor s-a rupt în două şi acum trebuie aduşi zei noi.” [1]
Aceste cuvinte au fost scrise la 10 noiembrie 1837, de către un tânăr care până atunci pretinsese că era creştin. El mărturisise mai înainte că Cristos era în inima lui. Acum, însă, nu mai era aşa. Cine sunt aceşti zei noi, aduşi în locul lui Cristos?
Tatăl său îi răspunde:
„M-am abţinut să mai cer explicaţii în legătură cu o problemă foarte misterioasă, deşi părea destul de dubioasă.” [2]
Care era acea problemă atât de misterioasă? Nici un biograf al lui Marx nu a explicat până acum înţele­sul acestor fraze bizare.
La 2 martie 1837, tatăl lui Marx îi scrie fiului său:
,Avansarea ta, speranţa scumpă de a-ţi vedea numele încununat de glorie precum şi bunăstarea ta pământească nu e tot ceea ce îşi doreşte sufletul meu. Deşi nutresc de mult aceste dorinţe, ţin totuşi să te asigur că realizarea lor nu m-ar fi făcut fericit. Numai dacă inima ta îşi păstrează curăţia şi omenia şi dacă nici un demon nu va reuşi să ţi-o abată de la cele mai bune sentimente, numai atunci voi fi fericit.” [3]
Ce anume l-a determinat pe un tată să-şi mărturi­sească dintr-o dată frica de influenţele demonice exercitate asupra fiului său, care până atunci fusese un creştin convins şi declarat? Să-l fi îngrijorat oare poemele pe care le primise în dar de la fiul său cu prilejul aniversării vârstei de 55 de ani?
Următoarele versuri citate fac parte din poemul lui Marx, intitulat „Despre Hegel”.
Cuvintele învăţăturii mele sunt încâlcite într-o dezordine diabolică, 

Încât oricine poate înţelege exact ceea ce vrea să înţeleagă. [4]
Acum citez dintr-o altă epigramă la adresa lui Hegel:
Pentru că am descoperit cel mai înalt 

Şi cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii, 

Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu; 

Asemenea Lui, mă învelesc cu întunericul. [5]
În poemul său Fata cea palidă, Marx scrie:
Astfel am pierdut cerul,

O ştiu prea bine.

Sufletul meu, odinioară credincios lui Dumnezeu 

Este sortit infernului. [6]
Nu este nevoie de nici un comentariu.
La început, Marx a avut ambiţii artistice. Poemele şi dramele sale au o anumită importanţă în măsura în care dezvăluie stările sale sufleteşti dar, neavând valoare literară, nu s-au bucurat de aprecierile con­temporanilor săi. Insuccesul în dramaturgie, ne-a dat un Goebbels – ministrul propagandei naziste; în fi­lozofie, un Rosenberg – teoreticianul rasismului ger­man; iar în pictură şi arhitectură – un Hitler.
Şi Hitler a fost poet. Chiar dacă admitem că el nu a citit niciodată poeziile lui Marx, nu putem să nu remarcăm izbitoarea asemănare dintre producţiile lor lirice. În poeziile lui Hitler sunt menţionate aceleaşi practici satanice:
În nopţile tulburi, mă duc uneori

În grădina liniştită, la stejarul lui Wotan,

Pentru a încheia un pact cu forţele întunericului, 

În lumina lunii se ivesc runele. 

Cele care erau scăldate de soare în timpul zilei 

Devin mici înaintea formulei magice. [7]
“Wotan” este divinitatea supremă în mitologia germană. “Runele” sunt caracterele grafice folosite de vechii germani şi scandinavi.
Hitler a abandonat curând preocupările sale poetice. La fel a procedat şi Marx, renunţând la poezie pentru o carieră de revoluţionar şi războindu-se astfel, în numele lui Satan, cu o societate care nu i-a apreciat poeziile. Acesta poate fi socotit ca unul din motivele deplinei sale răzvrătiri. Faptul că era dispreţuit ca evreu, ar putea constitui o altă cauză.
În 1839, la doi ani după ce tatăl său îşi exprimase îngrijorarea, tânărul Marx a scris lucrarea: „Deosebirea dintre filozofia naturii la Epicur şi filozofia naturii la Democrit”, în a cărei prefaţă subscrie la afirmaţiile lui Eschil: “Adun în mine ură împotriva tuturor zei­lor” [8], declarându-se împotriva tuturor zeilor de pe pământ şi din cer care nu recunosc conştiinţa de sine a omului ca suprema divinitate.
Marx era un duşman declarat al tuturor dumnezei­lor, un om care, cu preţul sufletului său, îşi cumpărase sabia de la prinţul întunericului. El îşi mărturisise scopul de a împinge toată omenirea în prăpastie ca apoi să o urmeze şi el, râzând.
A luat Marx într-adevăr sabia de la Satan? Fiica sa, Eleonor, relatează că Marx îi spunea ei şi surorilor ei, mai multe poveşti, pe când erau copii.
Într-una din ele, care îi plăcuse cel mai mult, era vorba despre un oarecare Hans Rockle.
“Istorisirea acestei poveşti a durat luni de zile, pentru că era foarte lungă, nu se mai termina niciodată. Hans Rockle era un vrăjitor… care avea o prăvălie cu multe jucării şi multe datorii… deşi era vrăjitor, avea mereu nevoie de bani. De aceea, era nevoit să-şi calce pe inimă şi să-i vândă Diavolului cele mai frumoase jucării pe care le avea… unele dintre aceste întâmplări erau în­spăimântătoare şi, auzindu-le, ţi se făcea părul măciucă.” [9]
Este oare normal ca un tată să le spună copiilor săi povesti de groază despre cele mai scumpe comori vândute Diavolului? Robert Payne, în cartea sa inti­tulată „Marx” [10] povesteşte cu lux de amănunte acest episod relatat de Eleonor: cum nefericitul vrăjitor Rockle a vândut jucăriile, încercând să le păstreze până în ultima clipă. Dar, deoarece încheiase un pact cu Diavolul, nu mai avea nici o scăpare.
Biograful lui Marx continuă:
“Nu încape nici o îndoială că aceste povesti interminabile aveau un caracter autobiografic… El îşi însuşise viziunea şi răutatea Diavolului. Câteodată părea conştient că îndeplineşte voia Celui Rău.” [11]
Când Marx a terminat de scris „Ulanem” şi celelalte poezii de început în care vorbeşte despre pactul încheiat cu Diavolul, el nici măcar nu se gândise la socialism. Ba chiar a combătut socialismul, ca re­dactor la o revistă germană, „Rheinische Zeitung”, care “nu admite nici măcar valoarea teoretică a ideilor comuniste în forma lor actuală, lăsând la o parte do­rinţa aplicării lor sociale pe care o socoteşte, oricum, imposibilă… La încercările maselor de a pune în practică ideile comuniste, de îndată ce acestea devin periculoase, se poate răspunde cu tunul…” [12]

 

Marx vrea să-L izgonească pe Dumnezeu din cer

După ce a atins acest stadiu în gândirea sa, Marx l-a întâlnit pe Moses Hess, omul care a exercitat cea mai importantă influenţă asupra sa, cel care l-a făcut să îmbrăţişeze idealul socialist.
Hess îl numeşte ”Dr. Marx – idolul meu, cel care va da ultima lovitură religiei şi politicii medievale” [13]. A da o lovitură religiei – acesta era obiectivul primor­dial al lui Marx, nicidecum socialismul.
Georg Jung, un alt prieten al lui Marx din acea vreme, se pronunţă mai categoric în acest sens, afir­mând în 1841, că Marx Îl va izgoni în mod cert pe Dumnezeu din cer şi Îl va da în judecată. Marx con­sideră creştinismul drept una dintre cele mai imorale religii [14]. Nu este de mirare, deoarece Marx credea acum că creştinii din vechime măcelăriseră oameni şi le mâncaseră carnea.
Iată deci ce aşteptau de la Marx cei care l-au iniţiat în misterele satanismului. Nu există nici un temei pentru a afirma că Marx ar fi fost însufleţit de nobilul ideal de a ajuta omenirea, că ar fi văzut în religie o piedică în calea realizării acestui ideal şi ca din această cauză ar fi adoptat o atitudine antireligioasă. Dim­potrivă, Marx ura orice noţiune care trimite la Dumnezeu sau care ţine de domeniul divinităţii. El hotărâse să fie omul care să-L izgonească pe Dumnezeu – asta înainte de a se dedica socialismului care nu era decât momeala cu ajutorul căreia să-i ade­menească pe muncitori şi pe intelectuali să îmbrăţi­şeze acest ideal diabolic.
În fond, Marx nega existenţa unui creator, afir­mând că omenirea s-a creat pe sine însăşi. El scrie:
“Având în vedere faptul că pentru socialişti tot ce ţine de aşa-numita istorie a lumii nu este nimic altceva decât creaţia omului, nimic altceva decât dezvoltarea naturii în favoarea omului, aces­ta are astfel dovada incontestabilă că s-a născut prin sine însuşi… Critica religiei sfârşeşte cu învăţătura că omul este fiinţa supremă pentru om.”
Dacă este negată existenţa Creatorului, atunci nu există nimeni care să ne dea porunci şi legi, nimeni în faţa căruia să dăm socoteală – ceea ce Marx con­firmă: “Comuniştii nu predică nici un fel de morală”. Când sovieticii, în primii ani de comunism, au adop­tat lozinca: “Să-i alungăm pe capitalişti de pe pământ şi pe Dumnezeu din ceruri”, ei nu făceau decât să-şi însuşească moştenirea lăsată de Karl Marx.
Una din particularităţile magiei negre – după cum am menţionat mai înainte – este inversarea numelor. Procedeul inversiunii penetrează atât de adânc modul de a gândi al lui Marx, încât acesta îl foloseşte pretutindeni. Astfel, Marx a răspuns la cartea lui Proudhon, “Filozofia mizeriei” printr-o altă carte intitulată „Mizeria filozofiei”. De asemenea, el scria: “Trebuie să folosim în locul armei criticii, critica armelor.” [15]
Iată alte câteva exemple de inversări din scrierile lui, Marx:
“Să nu căutăm enigma evreului în religia lui, ci să căutam enigma religiei în adevăratul evreu.” [16]
„Luther a transformat credinţa în autoritate, pentru că a restaurat autoritatea credinţei. El i-a transformat pe preoţi în laici, pentru că i-a trans­format pe laici în preoţi.” [17]
Marx foloseşte această tehnică în multe locuri. El cultivă ceea ce s-ar putea numi stilul tipic satanic.
Pe vremea lui Marx, bărbaţii obişnuiau să poarte barbă, însă nu ca a lui, şi nu aveau părul lung. Înfăţi­şarea lui Marx era caracteristică discipolilor Ioanei Southcott, o preoteasă a unei secte oculte, care pre­tindea că se află în legătură cu demonul Shiloh [18].
Este ciudat faptul că la vreo 60 de ani după moar­tea acesteia, în 1814, “la grupul Chatham al adepţilor lui Southcott s-a alăturat un soldat, pe nume James Witte, care, după terminarea stagiului militar în India, s-a întors acasă şi a preluat conducerea locală a sectei, dezvoltând în continuare doctrinele Ioanei… cu o tentă de comunism.” [19]
Marx nu a vorbit prea des în public despre meta­fizică, dar putem deduce opiniile sale în această privinţă de la oamenii din anturajul său. Unul din tovarăşii săi de la Internaţionala I, a fost Mihail Bakunin, un anarhist rus, care a scris:
„Diavolul reprezintă revolta satanică împotriva autorităţii divine, revoltă în care vedem germenul fecund al tuturor mişcărilor de eliberare a omului – revoluţia. Socialiştii se recunosc unul pe altul prin cuvintele: „În numele celui care a suferit o mare nedreptate”.
Satan este eternul revoltat, primul liber cu­getător şi eliberator al omenirii. El îl face pe om să se ruşineze de animalica sa ignoranţă şi as­cultare; el îl eliberează, pune pe fruntea sa pecetea libertăţii şi a umanităţii, îndemnându-l să nu se mai supună şi să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.” [20]
Bakunin nu numai că-l laudă pe Lucifer, ci are şi un program concret de revoluţie, însă nu cu scopul de a-i elibera pe săraci de sub exploatarea celor bogaţi. El scrie:
“În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice. “ [21]
Marx a organizat împreună cu Bakunin prima Internaţională care a susţinut acest program ciudat.
În “Manifestul Comunist” Marx şi Engels susţin că “proletarul vede în lege, morală şi religie nişte prejudecăţi burgheze în spatele cărora stau la pândă tot atâtea interese burgheze.”
Bakunin arată că Proudhon, un alt important gân­ditor socialist şi, în acea perioadă, prieten cu Marx, “se închină şi el lui Satan” [22]. Hess îl prezentase pe Marx lui Proudhon care, ca şi Marx, îşi tundea pă­rul după tipicul celor din secta satanistă a Ioanei Southcott, din secolul al XlX-lea.
Proudhon, în “Filozofia mizeriei”, a declarat că Dumnezeu este prototipul nedreptăţii.
„Dobândim cunoaşterea în ciuda lui Dumnezeu, alcătuim societatea în ciuda Lui. Fiecare pas îna­inte este o victorie asupra Dumnezeirii.” [23]
El exclamă:
“Vino, Satan, tu, cel ponegrit de oamenii de rând şi de regi. Dumnezeu este prostie şi laşitate; Dumnezeu este prefăcătorie şi falsitate; Dumnezeu este tiranie şi sărăcie; Dumnezeu este rău. Acolo unde oamenii se prostern în faţa unui altar, ome­nirea, sclava regilor şi a preoţilor, va fi condam­nată… Jur, Dumnezeule, cu mâna întinsă spre ce­ruri, că tu nu eşti nimic altceva decât un execu­tant al raţiunii mele, sceptrul conştiinţei mele…” Dumnezeu este în mod esenţial necivilizat, anti-liberal, antiuman.” [24]
Proudhon declară că Dumnezeu este rău pentru că omul – creaţia Sa – este rău. Astfel de gânduri nu reprezintă o noutate. Ele alcătuiesc conţinutul obiş­nuit al predicilor din cultul satanic.
Mai târziu, Marx s-a certat cu Proudhon şi a scris o carte pentru a combate ideile din cartea acestuia, “Filozofia mizeriei”. Dar Marx a contestat numai doc­trine economice de mică importanţă. El nu are nici o obiecţie faţă de răzvrătirea demonică a lui Proudhon împotriva lui Dumnezeu.
Heinrich Heine, binecunoscutul poet german, a fost un al treilea prieten intim al lui Marx. Şi el era un adorator al lui Satan. El scrie:
Am chemat Diavolul şi el a venit,

Trebuie să-i examinez faţa cu uimire; 

Nu este hidos, nu şchioapătă, 

Este un bărbat atrăgător, fermecător. [25]
„Marx a fost un mare admirator al lui Heinrich Heine… Relaţiile dintre ei au fost calde şi in­time.” [26]
De ce l-a admirat Marx pe Heine? Poate din cauza unor gânduri satanice ca acestea:
„Aş vrea să am câţiva copaci frumoşi în faţa uşii şi dacă bunul Dumnezeu vrea să mă fericească pe deplin, atunci îmi va acorda bucuria dea vedea şase sau şapte din duşmanii mei spânzuraţi de aceşti copaci. După moartea lor, cu o inimă plină de compasiune, le voi ierta tot răul pe care mi l-au făcut în timpul vieţii. Da, trebuie să-i iertăm pe duşmanii noştri dar nu înainte de a-i vedea spânzuraţi.
Nu sunt răzbunător. Aş vrea să-mi iubesc duş­manii. Dar nu-i pot iubi înainte de a mă fi răz­bunat. Abia atunci inima mea se deschide pentru ei. Atâta vreme cât nu te răzbuni, amărăciunea persistă în inimă.”
Ar dori oare vreun om cumsecade să fie prieten intim cu cineva care gândeşte în felul acesta?
Dar Marx şi cei din anturajul său gândeau exact în felul acesta. Lunaciarski, un filozof important care fusese ministrul educaţiei în U.R.S.S. scria, în revista „Socialism şi Religie”, că Marx a renunţat la orice legă­tură cu Dumnezeu punându-l în schimb pe Satan în fruntea coloanelor de proletari în marş.
Este esenţial ca în legătură cu acest aspect să su­bliniem faptul că Marx şi tovarăşii săi, deşi se de­claraseră împotriva lui Dumnezeu, nu erau atei, aşa cum pretind a fi marxiştii de astăzi ceea ce înseamnă că acuzându-L şi insultându-L făţiş pe Dumnezeu, ei urau un Dumnezeu în care totuşi credeau. Ei nu contestau existenţa lui Dumnezeu, ci supremaţia Lui. Când a izbucnit revoluţia la Paris, în 1871, co­munardul Flourens a declarat: “Vrăjmaşul nostru este Dumnezeu. Ura faţă de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” [27]
Marx i-a elogiat foarte mult pe comunarzi, care proclamau această ură. Dar ce legătură are aceasta cu o distribuire mai justă a bunurilor sau cu îmbu­nătăţirea instituţilor sociale? Aceste revendicări nu sunt decât capcanele ideologice care ascund ade­văratul scop: desfiinţarea lui Dumnezeu şi a închinării la El. Astăzi avem dovada clară că se urmăreşte un astfel de scop în ţări ca Albania şi Coreea de Nord, unde toate bisericile, moscheele şi pagodele au fost închise.
Poeziile satanice ale lui Marx
Poeziile lui Marx sunt o ilustrare foarte clară a acestei idei. În “Strigătul unui deznădăjduit” şi “Mândria omenească”, rugăciunea supremă a omului este pentru preamărirea lui însuşi. Dacă omul este sortit să piară prin propria sa glorificare, aceasta va fi o catastrofă cosmică, dar el va muri ca o fiinţă di­vină, jelit de demoni. Balada lui Marx “Trubadurul” exprimă plângerile bardului împotriva lui Dumnezeu, Care nici nu cunoaşte şi nici nu respectă arta sa. Această artă “ţâşneşte din prăpastia neagră a iadului, întunecând mintea şi vrăjind inima iar dansul ei este dansul morţii” [28]. Trubadurul îşi scoate sabia şi o împlântă în sufletul poetului.
„Arta ţâşnind din prăpastia întunecoasă a iadului, îndrăcind mintea”… Aceasta ne aminteşte de cuvintele revoluţionarului american Jerry Rubin, din „Treci la fapte”:
“Am amestecat tinereţea, muzica, sexul, dro­gurile şi răzvrătirea cu trădarea – o coaliţie greu de învins.” [29]
În poezia sa, “Mândria omenească”, Marx re­cunoaşte că ţelul său nu este de a reforma sau a re­voluţiona societatea, de a face lumea mai bună, ci pur şi simplu de a o distruge, bucurându-se de dis­trugerea ei:
Cu dispreţ îmi voi arunca mănuşa

Drept în faţa lumii,

Ca să văd prăbuşirea acestui uriaş pitic,

A cărui cădere nu-mi va înăbuşi înflăcărarea.

Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor

Printre ruinele lumii

Şi, dând cuvintelor mele o forţă activă,

Mă voi simţi deopotrivă cu Creatorul [30].
Marx a devnit satanist în urma unei intense dez­bateri lăuntrice. El a încetat să scrie poezii în perioada în care sănătatea i-a fost grav zdruncinată din cauza furtunii care se dezlănţuise în inima lui. În acea vreme el scrie despre neliniştea pe care p resimte la gândul că trebuie să-şi facă un idol dintr-o concepţie pe care o detestă [31].
Motivul covârşitor al convertirii lui Marx la co­munism, reiese limpede dintr-o scrisoare a prietenului său Georg Jung, către Ruge. Nu este vorba nici de emanciparea proletariatului, nici de stabilirea unei ordini sociale mai bune. Jung scrie:
„Dacă Marx, Bruno Bauer şi Feuerbach şi-ar uni forţele pentru a elabora o reformă teologico-politică, Dumnezeu ar face bine să-i strângă pe toţi îngerii în preajma Sa şi să-Şi plângă de milă, căci aceştia trei cu siguranţă că-L vor alunga din cer.” [32]
Au fost oare aceste poezii singura expresie a scrie­rilor satanice ale lui Karl Marx? Nu ştim, pentru că o mare parte din lucrările sale sunt ferite de lumina tiparului de către cei care deţin manuscrisele sale.
În „Omul revoltat”, Albert Camus susţine că treizeci de volume ale lui Marx şi Engels nu au fost niciodată publicate pentru că – după cum presupune Camus – aceste lucrări nu au nici cea mai mică asemănare cu ceea ce se înţelege în mod curent prin marxism. După ce am terminat de citit eseul lui Camus, am rugat-o pe secretara mea să le scrie celor de la Institutul Marx-Lenin din Moscova şi să-i întrebe dacă această afir­maţie a scriitorului francez este adevărată.
Am primit un răspuns.
Locţiitorul directorului, profesorul M. Mdelov, după ce a susţinut că Albert Camus minte, a confirmat totuşi afirmaţiile acestuia, scriindu-mi că din totalul de o sută de volume planificate, nu au fost publicate decât treisprezece. Justificarea sa că cel de al doilea război mondial ar fi împiedicat editarea celorlalte volume este de-a dreptul ridicolă. Scrisoarea a fost scrisă în 1980, la treizeci şi cinci de ani după sfârşitul războiului. Iar Editura de Stat a Uniunii Sovietice are, cu siguranţă, destule fonduri…
Din această scrisoare reiese clar că, deşi comuniştii sovietici deţin toate manuscrisele necesare pentru editarea tuturor celor o sută de volume, ei au preferat să publice numai treisprezece. Nu există altă expli­caţie decât aceea că majoritatea gândurilor şi ideilor lui Marx sunt tăinuite în mod deliberat.
Viaţa răvăşită a lui Marx
Toţi sataniştii activi au vieţi răvăşite. Acesta a fost şi cazul lui Marx.
Arnold Künzli, în cartea sa „Karl Marx – O psihogramă” [33], descrie viaţa lui Marx, referindu-se şi la sinuciderea a două din fiicele sale şi a unui ginere. Trei dintre copiii săi au murit din cauza subnutriţiei. Fiica sa Laura, căsătorită cu socialistul Laforgue, a înmormântat pe trei dintre copiii ei. O altă fiică a lui Marx, Eleonor, a hotărât să se sinucidă împreună cu soţul ei. Ea a murit, iar el s-a răzgândit în ultimul moment.
Marx nu s-a simţit obligat să-şi întreţină familia, deşi ar fi putut s-o facă foarte uşor datorită cunoaşterii unor limbi străine pe care le stăpânea foarte bine. A preferat să cerşească de la Engels. A avut un copil nelegitim cu servitoarea lui, Helen Demut. Mai târziu a atribuit paternitatea acestui copil lui Engels, care a acceptat toată această comedie. Lui Marx îi plăcea să bea mult. Riazanov, directorul Institutului Marx-Engels din Moscova, recunoaşte acest lucru în cartea sa „Karl Marx – omul, gânditorul şi revoluţionarul” [34].
Eleonor a fost fiica preferată a lui Marx. El o numea Tussy şi deseori spunea: “Tussy sunt eu”. Ea a fost distrusă sufleteşte când a auzit de la Engels, aflat pe patul de moarte, de existenţa acestui copil nelegitim. La aflarea acestei veşti, s-a sinucis.
În “Manifestul Comunist”, Marx proferase invective la adresa capitaliştilor care dispun după bunul lor plac de nevestele şi fetele muncitorilor lor. O astfel de ipocrizie nu este câtuşi de puţin străină de carac­terul lui Karl Marx.
Există o pată destul de întunecată în viaţa lui Marx, marele revoluţionar. Ziarul german Reichsruf publică (9 ianuarie 1960) ştirea conform căreia can­celarul austriac Raabe i-a dăruit lui Nikita Hruşciov, pe atunci conducător al Uniunii Sovietice, manus­crisul unei scrisori a lui Marx. Hruşciov nu s-a bucurat însă la citirea scrisorii pentru că aceasta constituia dovada că Marx fusese informatorul plătit de poliţia austriacă pentru a-i spiona pe revoluţionari. Scrisoa­rea a fost găsită întâmplător într-o arhivă secretă. Din ea reieşea clar că Marx, în timpul exilului său la Londra, trimitea rapoarte despre activitatea tovarăşi­lor săi, primind pentru fiecare informaţie suma de 25 de dolari. Notele sale informative se refereau la revoluţionarii exilaţi la Londra, Paris şi în Elveţia.
Unul dintre cei spionaţi era Ruge, care se con­sidera bun prieten cu Marx. Există încă scrisori care dovedesc relaţiile de prietenie dintre cei doi.
Rolv Heuer în cartea sa „Geniu şi bogăţie”, descrie viaţa financiară dezordonată a lui Marx:
“Pe când era student la Berlin, fecior de bani gata, Marx primea 700 de taleri pe an, bani de buzunar.” [35]
Aceasta era o sumă enormă, ţinând cont de faptul că pe vremea aceea numai 5% din populaţie dispunea de un venit mai mare de 300 de taleri pe an. De-a lungul vieţii sale, Marx a primit de la Engels circa 6 milioane de franci francezi – după cum informează Institutul Marx-Engels.
Cu toate acestea, Marx jinduia tot timpul să moş­tenească averi. În timp ce un unchi de-al său era în agonie, Marx i-a scris lui Engels: “Dacă moare câi­nele, voi ieşi din încurcătură” [36], la care Engels îi răspunde: “Te felicit pentru că s-a îmbolnăvit cel care te-a împiedicat să intri în posesia moştenirii şi sper ca nenorocirea să se întâmple chiar acum.” [37]
“Câinele” a murit, iar la 8 martie 1855, Marx scria:
“Un eveniment foarte fericit. Ieri ni s-a comu­nicat moartea unchiului soţiei mele, în vârstă de nouăzeci de ani. Soţia mea va primi aproxima­tiv o sută de lire sterline, poate chiar şi mai mult, dacă nu cumva bătrânul câine a lăsat o parte din banii săi doamnei care-i administra casa”. [38]
Marx nu avea sentimente mai bune nici faţă de rudele care-i erau mult mai apropiate decât acest unchi. De pildă, el nu vorbea cu mama lui. În decem­brie 1863 Marx i-a scris lui Engels:
“Acum două ore a sosit o telegramă prin care sunt anunţat că mama a murit. Soarta a vrut să ia din viaţă un membru al familei. Eu eram deja cu un picior în groapă dar în împrejurările actuale, sunt mai necesar decât bătrâna. Trebuie să mă duc la Trier pentru moştenire.” [39]
Asta este tot ceea ce Marx a avut de spus la moar­tea mamei sale.
Relaţiile dintre Marx şi soţia lui erau destul de proaste. Ea l-a părăsit de două ori, dar s-a întors de fiecare dată. Iar el nu a fost prezent nici măcar la înmormântarea ei.
Aflându-se mereu în nevoi pecuniare, Marx a ri­sipit mulţi bani la bursă, unde el – marele economist – nu ştia decât să piardă.
Marx era un intelectual de mare calibru, ca şi Engels. Totuşi, corespondenţa lor abundă în obs­cenităţi, neobişnuite pentru această clasă socială. Expresiile grosolane sunt frecvent utilizate, dar nu există nici măcar o singură scrisoare în care vreunul dintre ei să pomenească despre idealul umanist sau socialist.
Deoarece biserica satanistă este extrem de secretă, avem numai vagi indicii despre posibilele legături ale lui Marx cu această sectă. Viaţa lui răvăşită con­stituie însă, neîndoielnic, încă o verigă în înlănţuirea dovezilor aduse până acum.
Capitolul III

CREDINŢĂ NĂRUITĂ
Apostazia lui Engels
Deoarece Engels este o figură proeminentă în viaţa lui Marx, mă voi referi pe scurt şi la el. Engels fusese crescut într-o familie pioasă. În tinereţea lui scrisese frumoase poezii creştine. După ce l-a întâlnit pe Marx, a scris despre acesta:
“Cine vânează cu o sălbatică străduinţă? Un om negru din Trier (locul de naştere al lui Marx), un adevărat monstru. El nu merge şi nu aleargă, sare pe călcâie şi rage plin de mânie, ca şi cum ar dori să apuce marele cort al cerului şi să-l arunce pe pământ. El îşi întinde braţele în văzduh, pum­nul lui ameninţător este încleştat, urlă neîncetat de parcă zece mii de draci l-ar fi înşfăcat de păr.” [1]
Engels începuse să se îndoiască de credinţa sa creştină după ce a citit o carte scrisă de un teolog liberal, pe nume Bruno Bauer. În inima lui s-a dat o mare luptă. În acele momente, el a scris:
“De când am început să mă îndoiesc, mă rog zilnic pentru adevăr, aproape toată ziua, şi totuşi, pentru mine nu mai există cale de întoarcere. Lacrimile îmi curg pe obraz în timp ce scriu aceste rânduri.” [2]
Engels n-a mai găsit niciodată calea de întoarcere la Cuvântul lui Dumnezeu, alăturându-se în schimb aceluia pe care el însuşi îl denumise “monstrul pose­dat de zece mii de draci” [3]. El s-a lepădat de credinţă.
Ce fel de om era Bruno Bauer, teologul liberal care a jucat un rol decisiv în distrugerea credinţei creştine a lui Engels şi care a încurajat paşii lui Marx pe noua sa cale anticreştină? Să fi avut şi el legături cu demonii?
Ca şi Engels, Bruno Bauer a fost în tinereţea sa un om credincios, care prin scrisul său a luat atitudine chiar împotriva criticilor aduse Bibliei. Apoi a devenit un critic radical al Sfintei Scripturi şi întemeietor al aşa-zisului creştinism materialist care afirmă că Isus Cristos ar fi fost numai om, nu şi Fiul lui Dumnezeu. La data de 6 decembrie 1841, Bruno Bauer i-a scris prietenului său Arnold Ruge, care era totodată prieten cu Marx şi Engels:
“Ţin conferinţe aici, la Universitate, în faţa unui mare auditoriu. Nu mai mă recunosc atunci când proferez blasfemii de la amvon. A cestea sunt atât de mari, încât acestor copii nevinovaţi li se face părul măciucă. În timp ce hulesc, îmi amintesc cum lucram acasă cu evlavie la o apologie a Sfintei Scripturi şi a Apocalipsei. În orice caz, un demon cumplit pune stăpânire pe mine ori de câte ori mă. urc la pupitru şi sunt atât de slab încât sunt nevoit să mă predau lui… Spiritul meu de hulă va fi satis­făcut numai dacă mi se va permite să predic ateismul în mod oficial, ca profesor.” [4]
Omul care l-a convins pe Engels să devină co­munist a fost acelaşi Moses Hess, care îl convinsese şi pe Marx, acelaşi lucru, mai înainte. După ce l-a întâlnit pe Engels, la Köln, Hess scrie:
“Când s-a despărţit de mine, Engels devenise un comunist extrem de zelos. Acesta este modul meu de a răvăşi sufletele oamenilor…” [5]
A răvăşi sufletele – aceasta să fi fost oare năzuinţa supremă a vieţii lui Hess? Acesta este şi scopul lui Lucifer.
Amprentele lăsate de creştinism nu s-au şters nici­odată din mintea lui Engels. În 1865, el îşi exprimă admiraţia pentru cântecul Reformei, “Cetate tare-i Dumnezeu”, numindu-l “un imn de biruinţă care a devenit Marseieza secolului al XVI-lea” [6]. Engels s-a mai exprimat şi cu alte ocazii în favoarea creşti­nismului.
Tragedia vieţii lui Engels este emoţionantă şi chiar mai cutremurătoare decât cea a vieţii lui Marx. Iată un minunat poem creştin scris în timpul tinereţii sale de omul care mai târziu va deveni complicele cel mai apropiat al lui Marx în tentativa de distrugere a religiei:
Doamne Isuse Cristoase, singurul Fiu al lui Dumnezeu,

O, pogoară de pe tronul Tău ceresc 

Şi mântuieşte-mi sufletul. 

Coboară în toată binecuvântarea Ta, 

Lumină a sfinţeniei Tatălui Tău, 

Îngăduie-mi să Te aleg pe Tine. 

Mântuitorule, bucuria pe care Ţi-o înălţăm 

Împreună cu lauda noastră,

Este frumoasă, strălucitoare şi neumbrită de supărare.
Iar când îmi voi da ultima suflare 

Şi va trebui să sufăr chinurile morţii, 

Ajută-mă să mă ţin de Tine cu putere; 

Ca atunci când ochii mei se vor umple de întuneric,

Şi când inima mea va înceta să mai bată, 

Să-mi pot da duhul în braţele Tale. 

Sus, în ceruri, duhul meu va lăuda 

Numele Tău în vecii vecilor, 

Deoarece el se odihneşte în Tine.
O, de-ar veni mai curând vremea bucuriei

Când din pieptul Tău plin de dragoste,

Voi putea primi viaţa nouă care încălzeşte totul.

Şi apoi, Doamne, aducându-Ţi mulţumiri,

Îi voi strânge în braţe pe cei care-mi sunt dragi,

Pentru totdeauna.

Trăind în vecii vecilor,

Într-o continuă contemplare a Ta,

Viaţa mea se va desfăşura din nou.
Tu ai venit să eliberezi omenirea

De moarte şi de rău, ca să poată exista

Binecuvântări şi bunăstare pretutindeni.

Şi acum, odată cu această nouă coborâre a Ta

Pe pământ, totul se va schimba;

Tu vei da răsplata cu venită fiecărui om în parte. [7]
Engels le scrie unor prieteni, după ce Bruno Bauer i-a semănat îndoiala în suflet:
„Este scris: ‚Cere şi ţi se va da’. Caut ade­vărul oriunde există o speranţă că pot găsi măcar o umbră de adevăr. Totuşi, nu pot recunoaşte eternitatea adevărului vostru. Cu toate acestea, este scris: ‚Caută şi vei găsi. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Cu atât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer’. În timp ce scriu aceste rânduri ochii mi se umplu de lacrimi. Sunt adânc mişcat dar cred că nu voi fi pierdut. Mă voi întoarce la Dumnezeu, după Care tânjeşte întregul meu suflet iar aceas­ta este o mărturie a Duhului Sfânt. Cu speranţa aceasta trăiesc şi cu aceasta voi muri… Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte împreună cu duhul meu că sunt un copil al lui Dumnezeu.” [8]
Engels era pe deplin conştient de pericolul satanis­mului. În cartea sa, „Schelling-filozoful întru Cristos”, Engels a scris:
“De la revoluţia franceză încoace, un duh diabolic, cu totul nou, a intrat într-o bună parte din omenire iar necredinţa îşi înalţă capul semeţ cu atâta neruşinare şi subtilitate, încât ai crede că prorocii le din Scriptură se împlinesc chiar acum. Să vedem mai întâi ce spun Scripturile despre lipsa de evlavie din vremurile din urmă. Domnul spune în Matei 24:11-13: ‚Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Şi această Evanghelie a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slu­jească de mărturie tuturor Neamurilor. Atunci va veni sfârşitul’. Apoi, în versetul 24: ‚Se vor scula Cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să însele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi’. Şi apostolul Pavel spune în 2 Tesaloniceni 2:3 şi în continuare: ‚Nimeni să nu vă amă­gească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte ,Dumnezeu’, sau de ce este vrednic de închinare… Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgi­rile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pier­zării, pentru că n-au primit dragostea adevăru­lui, ca să fie mântuiţi. Din această pricină Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul ci au găsit plăcere în nelegiuire să fie osândiţi’.”
Engels citează din Scriptură paragraf după para­graf, ca teologul a cărui carte de căpătâi este Biblia. El continuă:
„Noi nu mai avem nimic de-a face cu indi­ferenţa sau cu răceala faţă de Domnul, declarându-ne adversari ai acestor atitudini, iar în locul sectelor şi partidelor, noi vedem două tabere: creş­tini şi anticreştini. Vedem prorocii mincinoşi prin­tre noi… Ei călătoresc în toată Germania şi vor să se infiltreze pretutindeni; propovăduiesc învăţăturile lor satanice în pieţe şi poartă drapelul Dia­volului dintr-un oraş în altul, înşelându-i pe bieţii tineri ca să-i arunce în prăpastia cea mai adâncă a iadului şi a morţii.”
Engels îşi încheie cartea citând următorul verset din Apocalipsă:
„Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Amin.” [9]
Omul care a scris aceste poezii şi aceste avertis­mente faţă de pericolul reprezentat de satanism, omul care s-a rugat cu lacrimi ca să fie ferit de acest pericol, omul care a recunoscut că Marx este posedat de mii de demoni, a devenit colaboratorul cel mai apropiat al lui Marx în lupta diabolică “pentru nimicirea comu­nistă a adevărului etern, a oricărei religii şi a oricărei morale…” [10].
Acestea sunt efectele monstruoase ale teologiei liberale. Ea împarte vina cu Marx şi Engels pentru zecile de milioane de nevinovaţi ucişi de comunişti până în ziua de astăzi.

Marx urăşte naţiuni întregi

După această digresiune, să revenim la Marx. Întreaga sa atitudine şi conversaţie erau de natură satanică. Deşi evreu, el a scris o periculoasă carte anti­semită, intitulată „Problema evreiască”. În anul 1856, Marx a publicat în The New York Tribune, un articol intitulat “Împrumutul rusesc”, în care putem citi:
„După cum armata iezuiţilor ucide orice gând de libertate, tot astfel evreii care fură bogăţiile lumii înăbuşă dorinţa de eliberare a celor exploa­taţi, profitând de pe urma războaielor provocate de capitalişti. Nu e de mirare că acum 1856 de ani, Isus i-a izgonit pe cămătari din Templul de la Ierusalim. Ei erau aidoma cămătarilor de astăzi care se ascund în spatele tiranilor şi al tiraniilor. Majoritatea lor e formată din evrei. Faptul că evreii au devenit atât de puternici încât au ajuns să pună în primejdie viaţa lumii, ne determină să le dez­văluim organizaţia şi adevăratul lor scop, astfel încât duhoarea pe care o emană aceştia să incite la luptă împotriva lor muncitorii din întreaga lume care să extirpe o astfel de gangrenă.”
A spus Hitler ceva mai rău decât Marx? (E ciudat, însă, că Marx a afirmat şi contrariul, în „Capitalul”, vol. I, capitolul „Caracterul capitalist al producţiei”: “Pe fruntea oamenilor aleşi scrie că ei aparţin lui Iehova.”)
Mulţi alţi evrei comunişti au urmat exemplul Iui Marx, urându-i pe evrei. Ruth Fisher, o renumită lideră comunistă germană de origine evreiască şi membră a parlamentului, spunea: “Zdrobiţi-i pe capitaliştii evrei, spânzuraţi-i de felinare, călcaţi-i în picioare” [11]. De ce tocmai pe capitaliştii evrei şi nu pe ceilalţi? – rămâne o întrebare fără răspuns.
Marx nu-i ura numai pe evrei, ci şi pe germani, despre care a scris: “Singurul mijloc de a-i trezi pe germani este de a-i lua la bătaie.” El vorbea despre “stupidul popor german” şi despre “dezgustătoarea limitare intelectuală a germanilor”, susţinând că “germanii, chinezii şi evreii trebuie comparaţi cu ne­gustorii ambulanţi şi cu micii comercianţi” [12]. Pe ruşi îi numea “mâncători de varză” [13], iar popoarele slave erau considerate “gunoaie etnice” [14]. El şi-a exprimat ura faţă de mai multe naţiuni, dar niciodată dragostea faţă de vreuna.
Într-o agendă a anului 1848, Marx scrie despre “plebea slavă”, din care făceau parte ruşii, cehii şi croaţii. Acestor “popoare retrograde”, nu le rămâne decât “să dispară imediat” în furtuna revoluţiei. “Viitorul război mondial va face să dispară de pe faţa pământului nu numai clasele şi dinastiile retro­grade, ci şi popoare întregi reacţionare. Şi această dispariţie va constitui un progres.” “Până şi numele lor va dispărea” [15].
Nici lui Marx, nici lui Engels, nu le-a păsat de distrugerea a milioane de oameni. Marx scria:
“O revoluţie liniştită dar inevitabilă se des­făşoară în cadrul societăţii, o revoluţie căreia îi pasă de vieţile omeneşti pe care le distruge, tot atât de puţin cât îi pasă unui cutremur de casele pe carele dărâmă. Clasele şi rasele care sunt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă, vor fi în frânte.”
Spre deosebire de Marx, Hitler dorea numai în­robirea acestor popoare nu şi distrugerea lor, încât se poate afirma că Hitler a fost mult mai uman decât Marx.
Engels scria în acelaşi spirit:
“Următorul război mondial va face să dispară de pe faţa pământului popoarele reacţionare. Şi aceasta înseamnă un progres.” [16]
„Evident, acest scop nu se poate realiza fără strivirea vreunei gingaşe flori naţionale. Dar fără violenţă şi fără cruzime, nimic nu se poate înfăptui în istorie.” [17]
Marx, omul care poza ca luptător pentru cauza proletariatului, numea această clasă socială “băieţi proşti, golani, măgari.” Engels ştia prea bine la ce să se aştepte din partea acestora, atunci când scria: “Nici democraţii de ‚coloratură’ roşie, nici măcar gloata comunistă nu ne vor iubi vreodată.”
În corespondenţa lui intimă, Marx îi caracteriza pe negri drept “idioţi” vorbind în mod constant despre ei în termeni peiorativi.
Pe rivalul său, Lassalle, îl numea “evreul negru” şi ţinea să precizeze că acest epitet depreciativ nu e valabil doar pentru o singură persoană.
„Pentru mine este absolut clar că – judecând după forma capului şi felul părului său – el se trage din negrii care au fugit împreună cu Moise din Egipt (în cazul în care mama sau bunica lui nu s-au corcit cu vreun negru)… Şi felul de a răzbi în viaţă al acestui individ este tot tipic negrilor.” Marx a susţinut chiar şi menţinerea sclaviei în America de Nord. Din pricina aceasta s-a certat cu prietenul său Proudhon, care apăra cauza eliberării sclavilor în Statele Unite. Marx îi răspunde acestuia:
„Fără sclavie, America de Nord s-ar trans­forma din cea mai progresivă ţară într-un stat patriarhal. Ştergeţi America de Nord de pe harta lumii şi veţi ajunge la anarhie – declinul absolut al comerţului şi civilizaţiei moderne. Aboliţi scla­via şi veţi şterge America de pe harta naţiunilor.“ [18]
Marx a mai scris: “Dă-i dracului de englezi” [19]. În ciuda acestei atitudini de desconsiderare a naţiunilor respective, există totuşi o mulţime de mar­xişti englezi şi americani.
Satan în familie
Eleonor, cea mai iubită fiică a lui Marx, s-a că­sătorit – având consimţământul tatălui ei – cu Eduard Eveling. Acesta ţinea conferinţe despre “răutatea lui Dumnezeu”. (Exact cum fac sataniştii. Spre deosebire de atei, aceştia nu neagă însă existenţa lui Dumnezeu, decât pentru a-i minţi pe ceilalţi oameni; ei ştiu despre existenţa Lui, însă Îl descriu ca fiind rău.) Prin aceste conferinţe, Eduard Eveling încerca să demonstreze că Dumnezeu “ar încuraja poligamia şi ar instiga la hoţie”. El apăra dreptul de a profera blasfemii [20]. Următorul poem dezvăluie adeziunea sa la satanism:
Către tine se vor înălţa versurile mele dezlănţuite şi cutezătoare, 

O, Satano, rege al banchetului.

În lături, preotule, cu sfeştania şi cu bolboroselile tale, 

Căci niciodată, preotule, Satan nu va sta înapoia ta.

Suflarea ta, Satano, îmi inspiră versurile, 

Când din tot sufletul meu desfid zeii. 

Al regilor pontificali, al regilor inumani 

Al lor este fulgerul care zdruncină minţile.
O, suflete ce pribegeşti departe de calea cea dreaptă, 

Satan este îndurător. Iată, Heloise! 

Ca vârtejul care-şi întinde aripile, 

Trece Satan cel mare, o, voi oameni! 

Te salut, mare răzbunător al raţiunii! 

Către tine se vor înălţa fumul lămâii şi jurămintele sfinte!

Tu l-ai detronat pe dumnezeul preotului. [21]
Capitolul IV

PREA TÂRZIU
Dezvăluirile unei servitoare
Un american, comandorul Sergius Riis, fusese unul dintre discipolii lui Marx. Îndurerat de vestea morţii lui Marx, Riis plecă la Londra să viziteze casa în care trăise mult-admiratul său maestru. Familia acestuia se mutase. Singura persoană cu care a putut sta de vorbă a fost Helen Demuth, fosta servitoare a lui Marx. Ea a descris aceste situaţii surprinzătoare petrecute în casa lui Marx:
„Marx era un om cu frica lui Dumnezeu. Când era grav bolnav, se ruga singur în camera lui, în faţa unui şir de lumânări aprinse, purtând un fel de panglică legată în jurul frunţii” [1]. Această descriere aminteşte de filacterele purtate de evreii ortodocşi în timpul rugăciunilor de dimi­neaţă. Dar Marx fusese botezat în cadrul religiei creş­tine, nu practicase niciodată iudaismul iar, mai târziu, a devenit un aprig contestatar al lui Dumnezeu. El a scris cărţi împotriva religiei şi şi-a crescut toţi copiii în spiritul ateismului. Ce însemna, atunci, această ceremonie pe care o servitoare a luat-o drept rugă­ciune? Când evreii îşi spun rugăciunile purtând pe frunte filacterele, ei nu ţin în faţa lor nici un şir de lumânări aprinse. Să fi fost vorba de un ritual magic? Este, de asemenea, cunoscut faptul că Marx, pre­tinsul ateu, avea în camera sa de lucru un bust al lui Zeus. În mitologia greacă, Zeus – o neîndurătoare divinitate păgână – s-a transformat într-o fiară care a luat în captivitate Europa – la fel cum a făcut şi mar­xismul mai târziu.
(Printr-o coincidenţă, statuia lui Zeus cel bine­cunoscut pentru ferocitatea sa, este singurul simbol religios expus în holul principal al sediului O.N.U. din New York.)
Scrisori de familie
Un alt posibil indiciu se află într-o scrisoare adre­sată lui Marx de către fiul său Edgar, la 31 martie 1854. Ea începe cu aceste cuvinte uluitoare: “Dragul meu Diavol.” [2] Cine a mai pomenit vreodată ca vreun fiu să i se adreseze tatălui său în felul acesta? Numai un satanist poate să-i scrie aşa ceva celui pe care îl iubeşte. Să fi fost oare iniţiat şi fiul lui Marx în mis­terele satanismului?
Tot atât de semnificativ este felul în care soţia lui Marx i se adresează acestuia, într-o scrisoare din august 1844:
“Ultima ta epistolă pastorală, tu, mare preot şi episcop al sufletelor, i-a redat bietei tale oi pacea şi odihna sufletească.” [3]
În “Manifestul Comunist”, Marx îşi exprimase dorinţa de a desfiinţa toate religiile – ceea ce ar fi implicat şi desfiinţarea cultului lui Satan. Cu toate acestea, soţia sa îl numeşte “mare preot şi episcop”. Al cărei religii? Singura religie din Europa care are mari preoţi este satanismul. Şi ce fel de epistole pas­torale să fi scris acest om, considerat ateu? Unde sunt acestea? Acest aspect al vieţii lui Marx nu a fost încă studiat.
Documente biografice
Cu siguranţă că unii dintre biografii lui Marx au intuit satanismul acestuia, dar neavând pregătirea spirituală necesară, nu au putut să înţeleagă situaţiile respective. Totuşi, interpretările lor nu sunt lipsite de interes.
Marxistul Franz Mehring a scris în cartea sa „Karl Marx”:
“Cu toate că tatăl lui Marx a murit la câteva zile după ce fiul său împlinise 20 de ani, se pare că el observase cu o tainică îngrijorare, demonul din sunetul celui mai iubit fiu al său…” [4]
“Henry Marx nu a crezut şi nici măcar nu şi-ar fi putut închipui vreodată că vasta cultură burgheză asimilată de fiul său nu va contribui de­cât Ja dezlănţuirea demonului de care se temea.” [5]
Marx a murit fără nici o nădejde, ca toţi sataniştii. La 25 mai 1883, i-a scris lui Engels: “Cât de deşartă şi de inutilă este viaţa, şi totuşi cât de mult o dorim!” [6]
Marx a fost contemporan cu creştini iluştri, pre­cum compozitorul Mendelsohn, filantropul Dr. Barnardo, predicatorul Charles Spurgeon şi gene­ralul William Booth. Toţi au locuit în preajma lui, în Londra. Totuşi, el nu a pomenit niciodată nimic despre aceştia.
Există un secret în viaţa lui Marx, pe care puţini marxişti îl cunosc. Lenin a scris: “După o jumătate de secol, nici un marxist nu l-a înţeles pe Marx cu adevărat.” [7]
Secretul din viaţa lui Lenin
Şi viaţa lui Lenin ascunde un secret.
Când a apărut prima ediţie a acestei cărţi, nu aveam cunoştinţă de nici o implicare personală a lui Lenin în vreunul din riturile sectei satanice. Dar, între timp, am citit cartea „Tânărul Lenin”, scrisă de Troţky – prieten apropiat şi colaborator al lui Lenin. El scrie că Lenin, la vârsta de şaisprezece ani, şi-a rupt cru­cea de la gât, a scuipat pe ea şi a călcat-o în picioare – acesta fiind un binecunoscut ritual satanic.
Cu siguranţă că Lenin era dominat de ideologia satanistă. Cum altfel s-ar putea explica citatul din următoarea scrisoare, adresată scriitorului rus Maxim Gorki la data de 13-14 noiembrie 1913:
„Milioane de păcate, pagube, împilări, molime sunt mult mai lesne înţelese de popor şi de aceea mai puţin periculoase decât cea mai fira vă idee a unui mic dumnezeu spiritual, oricât de bine deghi­zată ar fi aceasta.” [8]
În final şi el a fost înşelat de Satan, ca toţi cei care se încred în el.
Cu privire la statul sovietic, Lenin scrie:
“Statul nu funcţionează aşa cum am dori noi. Atunci, cum funcţionează? Maşina nu ascultă de om. Un om stă la volan iar nouă ni se pare că acesta o conduce. Dar maşina nu se îndreaptă în direcţia dorită. Ea se mişcă după voinţa altei forţe.” [9]
Care este deci această “altă forţă” misterioasă, căreia i se supune chiar şi voinţa conducătorilor bolşevici? Să fi cedat aceştia în faţa unei forţe pe care sperau să o domine, dar care s-a dovedit a fi mai puternică decât şi-au imaginat ei şi care i-a dus la disperare?
Într-o scrisoare din 1921, Lenin afirmă:
“Sper să fim spânzuraţi cu o funie împuţită. Şi nu mi-am pierdut speranţa că ni se va întâmpla chiar aşa, căci nu suntem în stare să condamnăm această birocraţie murdară. Iar de vom fi spân­zuraţi, cu atât mai bine!” [10]
Aceasta a fost ultima speranţă a lui Lenin la ca­pătul unei vieţi întregi de luptă pentru cauza comu­nismului: să fie spânzurat cu o funie împuţită. Dorinţa lui nu a fost îndeplinită, dar aproape toţi colaboratorii săi au sfârşit prin a fi executaţi de Stalin, după ce au recunoscut în public că serviseră interese străine de cauza proletariatului pe care prelinseseră că o susţin. Ce confesiune îngrozitoare: “Sper să fim spân­zuraţi cu o funie împuţită!”
Este interesant de observat că, la vârsta de treispre­zece ani, Lenin a scris ceea ce s-ar putea numi o poezie profetică în care el prevăzuse eşecul de la sfâr­şitul vieţii sale. El a hotărât să slujească omenirea, dar fără Dumnezeu. Acestea au fost cuvintele lui:
„Dacă vei da viaţa de bunăvoie pentru ceilalţi, 

E păcat să ai o soartă atât de tristă, 

Încât jertfa ta să fie întru totul inutilă.“ [11]
Ce diferenţă între afirmaţiile lui Lenin şi cele ale apostolului Pavel care, la sfârşitul vieţii sale, scria:
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am ispră­vit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:7-8).
Există un “prea târziu” în ceea ce întreprindem pe plan spiritual. Esau a regretat, cu multe lacrimi, că şi-a vândut dreptul de întâi-născut, dar asupra acestei învoieli nu se mai putea reveni. Lenin, înte­meietorul statului sovietic, aflat pe patul de moarte, spunea:
“Am făcut o mare greşeală. Coşmarul meu constă în sentimentul că sunt pierdut într-un ocean alcătuit din sângele nenumăratelor victime. Dar e prea târziu ca să mai dăm înapoi. Ca ţara noas­tră, Rusia, să fie salvată, ar fi nevoie de bărbaţi ca Francesco d’Assisi. Cu zece bărbaţi ca el, am fi salvat Rusia.”
Capitolul V

O CUMPLITĂ FALSIFICARE
Buharin, Stalin, Mao, Ceauşescu, Andropov
Poate că ar fi instructiv dacă ne-am raporta şi la câţiva marxişti moderni. Buharin, secretarul general al Internaţionalei comuniste şi unul dintre reprezen­tanţii de seamă ai marxismului din acest secol, încă de la frageda vârsta de doisprezece ani, după ce a citit cartea Apocalipsa din Biblie, dorea din tot su­fletul să devină Anticrist. Dându-şi seama, din lectura Scripturii, că Anticristul trebuia să fie fiul marei curve din Apocalipsă, el a insistat ca mama lui să susţină că ar fi fost o prostituată.
Acelaşi Buharin a scris despre Stalin: “El nu este om, ci diavol” [1]. Buharin şi-a dat seama prea târziu în mâinile cui a căzut. Într-o scrisoare pe care soţia sa a trebuit s-o înveţe pe dinafară înainte de arestarea şi executarea lui Buharin, acesta scria:
“Viaţa mea se sfârşeşte, îmi plec capul… Îmi simt neputinţa în faţa acestui mecanism dia­bolic…” [2]
El a contribuit la înălţarea acestei ghilotine – sta­tul sovietic – care a ucis milioane de oameni, pentru a recunoaşte în cele din urmă că proiectul acestei ghilotine a fost conceput în iad. Buharin dorise să fie Anticristul, dar a devenit o victimă a Vrăjmaşului.
Împărtăşind aceleaşi decepţii, Kaganovici, cum­natul şi colaboratorul lui Stalin, scrie despre acesta în jurnalul său:
“Am început să înţeleg cum de a reuşit Stalin să facă din sine însuşi un zeu. El nu are nici o tră­sătură umană… Chiar dacă exteriorizează vreodată unele sentimente, acestea parcă nici nu-i aparţin. Pentru el, sentimentele sunt tot atât de absurde ca nişte solzi care ar creşte pe un metal blindat. Iar în spatele acestor solzi se află Stalin însuşi – o bucată de oţel. Nu ştiu de ce, aveam convingerea că va trăi veşnic… Nu avea nimic omenesc în el…”
Roza (soţia lui Stalin) povesteşte că acesta o pu­nea să se caţere într-un copac, dezbrăcată, numai cu şosetele în picioare.
„Am senzaţia că nu are nimic uman în el deşi pare un om ca toţi ceilalţi, spunea ea. Pentru mine este o adevărată enigmă. Dar ce scriu eu aici? Doar n-am înnebunit şi eu?”
Stalin i-a descris lui Kaganovici exerciţiile lui spirituale. Credincioşii din diferite religii practică anumite exerciţii care îi ajută să mediteze la ceea ce este bun, frumos, înţelept, pentru a dobândi astfel un potenţial mai mare de dragoste faţă de semenii lor. Stalin exersa pentru cultivarea stărilor de spirit dia­metral opuse.
El i-a spus lui Kaganovici:
„Dacă trebuie să mă despart de cineva, mi-l imaginez mergând în patru labe şi astfel reuşesc să-mi provoc o reacţie de dezgust. Uneori mă simt ataşat de un om care trebuie să fie însă înlăturat pentru realizarea scopurilor noastre. Ce fac atunci? Îmi închipui cum această persoană îşi face nevoile, trage pârţuri, vomită şi pute. Şi nu-mi mai pare rău de omul acela. Cu cât mai repede dispare du­hoarea lui de pe pământ, cu atât mai bine. Şi astfel îl şterg din inima mea.”
Una din distracţiile lui Stalin era de a le pune cai­lor ochelari verzi, încât aceştia să vadă pretutin­deni numai fân şi iarbă. Mai rău decât atât, el le-a pus oamenilor ochelarii negri ai ateismului pentru a-i împiedica pe aceştia să vadă păşunile Raiului pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru sufletele cre­dincioase.
Jurnalul conţine mai multe observaţii pătrunză­toare, referitoare la caracterul lui Stalin:
“Stalin vorbea adesea despre religie ca despre cel mai pervers duşman al nostru… El urăşte religia iar eu împărtăşesc sentimentele lui. Religia este un duşman perfid şi periculos… Stalin e de părere că cea mai mare pedeapsă pentru toţi pă­rinţii care aparţin unei secte – indiferent dacă au fost condamnaţi sau nu – este despărţirea de co­piii lor.
Sunt convins că Stalin era preocupat în taină de astrologie. M-a mirat întotdeauna la el faptul că vorbea cu un fel de respect ascuns despre religie şi despre Dumnezeu. La început am crezut că este doar o închipuire de-a mea, dar treptat m-am con­vins că ceea ce observasem era adevărat. Stalin era însă întotdeauna foarte prevăzător atunci când venea vorba despre acest subiect. De aceea n-am reuşit niciodată să aflu precis care anume era punctul său de vedere în această privinţă. Pentru mine însă, un lucru e cert: modul deosebit în care Stalin aborda şi trata subiecte ca religia şi Dumnezeu. De exemplu, nu a spus niciodată direct că Dumnezeu nu ar exista…
În prezenţa lui, oamenii încetau într-o anumi­tă măsură de a mai fi ei înşişi. Toţi îl admirau şi îl idolatrizau. Nu cred că poporul îl iubea prea mult; Stalin se situa deasupra lui. Poate că sună ciudat, dar el deţinea opoziţie care mai înainte îi revenea numai lui Dumnezeu.”
A avea duşmani pe care uneori trebuie să-i înfrunţi ţine de natura tragicului omenesc. Pentru Marx aceas­tă tristă necesitate constituia însă o desfătare. Deviza lui, pe care deseori o repeta, era: “Nu există nimic mai plăcut pe lume decât să-i poţi muşca pe duşmanii tăi” [3]. De aceea, nu este de mirare că discipolul său, Stalin, spunea că “cea mai mare bucurie este de a câştiga prietenia oamenilor până când aceştia vin cu încredere să-şi pună capul pe pieptul tău, pentru ca apoi să le împlânţi pumnalul în spate; e o plăcere să fii de nebiruit” [4].
Cu mult înainte, Marx exprimase aceeaşi idee. El îi scria lui Engels despre tovarăşii săi cu ale căror opinii nu era de acord:
“Trebuie să-i laşi pe aceşti pungaşi să creadă că nu am rupt relaţiile cu ei, până când vom avea puterea să-i înlăturam din calea noastră, într-un fel sau altul.” [5]
Este semnificativ faptul că mulţi tovarăşi de arme de-ai lui Stalin vorbesc despre el ca despre un posedat.
Milovan Djilas, un proeminent lider comunist din Iugoslavia, care îl cunoştea bine pe Stalin, scria:
“Ce altceva decât puterea şi energia demonică a lui Stalin ce a adus toată mişcarea comunistă şi pe membrii acesteia într-o stare de derută ca astfel Stalin să-şi poată construi şi asigura domnia carac­terizată prin teroare…?” [6]
Despre întreaga clasă conducătoare din U.R.S.S., Djilas spunea:
„Ei creează impresia că ar crede în idealul socialismului, într-o viitoare societate fără clase sociale. În realitate însă, ei nu cred în nimic altceva decât în puterea organizată.“ [7] Fiica lui Stalin, Svetlana Alliluyeva, care nu ştia nimic despre abisurile satanismului, scria:
“Beria (ministrul sovietic de interne) părea că este unit cu întreaga noastră familie printr-o legă­tură diabolică… Beria era un demon înspăimân­tător… Un demon cumplit pusese stăpânire pe sufletul tatălui meu.”
Svetlana scrie mai departe că Stalin considera bu­nătatea şi dragostea atotiertătoare ca fiind cele mai mari fărădelegi [8].
Aceştia sunt preoţii lui Satan care cârmuiesc aproape o jumătate din omenire şi care comandă actele de terorism din întreaga lume.
Stalin era copilul nelegitim făcut de un moşier cu o servitoare. De teamă să nu-şi piardă reputaţia, tatăl său l-a mituit pe un cizmar, ca acesta să se însoare cu fata însărcinată. Dar afacerea s-a aflat. În timpul co­pilăriei sale, Stalin a fost batjocorit pentru că era bastard. Când Stalin era adolescent, adevăratul său tată a fost omorât. Stalin a fost bănuit de comiterea acestui omor, dar vinovăţia sa nu a putut fi dovedită. Mai târziu, ca student la seminar, s-a raliat cer­curilor comuniste. Acolo s-a îndrăgostit de o fată, pe nume Galina. Deoarece comuniştii erau săraci, Galinei i s-a trasat sarcina să devină amanta unui om bogat pentru ca în acest fel Partidul să poată obţine nişte fonduri. Când Stalin a votat pentru această pro­punere, Galina şi-a tăiat venele.
Stalin însuşi a comis flirturi pentru “dotarea” Par­tidului şi s-a descurcat foarte bine în această privinţă. Dar nu şi-a însuşit nimic din banii furaţi.
A primit şi sarcina de a se infiltra în poliţia ţaristă. Trebuia să facă joc dublu, denunţând membrii nesemnificativi ai Partidului pentru a afla secretele poliţiei şi a-i proteja astfel pe comuniştii mai importanţi.
Tânărul Stalin a avut parte, deci, de tot ce e mai rău cu putinţă în privinţa eredităţii, educaţiei şi for­mării sale, fiind astfel foarte receptiv la influenţa sa­tanică. El a devenit ceea ce semnifică propriul său nume: un bărbat de oţel, lipsit de orice urmă de emoţie sau de milă.
(Andropov, care mai târziu a devenit prim-minis­tru al Uniunii Sovietice, producea aceeaşi impresie ca şi Stalin. Ministrul francez de externe, Claude Cheysson, care l-a întâlnit, l-a descris pe Andropov în revista franceză „Le Monde” ca pe “un om lipsit de căldură sufletească, care lucrează ca un computer… Nu exteriorizează nici o emoţie. E atât de rece… Cuvintele şi atitudinile îi sunt atât de calculate încât ai crede că ai de-a face cu un computer.”)
Ca şi Marx, Engels şi – înaintea lor – Bauer, Stalin a fost credincios la începutul vieţii sale. La cinsprezece ani a scris prima sa poezie care începe astfel: “Mare este providenţa Celui Atotputernic.” El s-a înscris la seminar, pentru că simţea că are vocaţie [9].
Acolo însă, a devenit mai întâi darwinist şi apoi marxist.
Primele pseudonime sub care a scris Stalin au fost ”Demonoşvili” [10] care în limba georgiană înseamnă “demonicul” şi “Besoşvili” [11] – „îndrăcitul”.
Iată şi alte dovezi importante ale satanismului li­derilor marxişti. Troiţkaia, fiica mareşarului sovietic Tuhacievscki, unul din conducătorii Armatei Roşii care mai târziu a fost împuşcat de Stalin, scria despre tatăl ei că acesta păstra un tablou al lui Stalin în dormi­torul său, în colţul dinspre răsărit, acolo unde creştinii ortodocşi aşază de obicei icoanele.
Când, în Cehoslovacia, un comunist a fost numit şef al Departamentului Cultelor din cadrul Consiliului de Stat – instituţie care are ca scop spionarea şi perse­cutarea credincioşilor – acesta şi-a luat din proprie iniţiativă numele de Hruza, care în limba slovacă înseamnă “groază”, reprezentând totodată o denumire a Diavolului.
Un conducător argentinian al unei organizaţii tero­riste şi-a pus singur porecla “Satanovsky”.
Anatole France este un renumit scriitor francez care i-a convins pe mulţi dintre cei mai de seamă scriitori din Franţa să devină comunişti. La o recentă expoziţie de artă demonică din Paris, una dintre piesele expuse era jilţul folosit de acest scriitor pentru a prezida ritualurile satanice. Braţele şi picioarele scaunului, împodobite cu coarne, erau îmbrăcate în piele de capră [12].
Centrul sataniştilor din Londra este cimitirul Highgate, unde a fost înmormântat Marx. La mor­mântul lui sunt oficiate misterioase rituri de magie neagră [13]. Acolo a fost locul de inspiraţie al vam­pirului Highgate, care a atacat mai multe fete în anul 1970 [14].
Hua Kuo-Feng, conducătorul Chinei comuniste, a ţinut un moment de reculegere la acest mormânt.
Ulrike Meinhof, Eselin şi alte teroriste germane “roşii” s-au implicat şi ele în ocultism [15].
Una dintre cele mai vechi secte sataniste din Siria, “Yezidei”, a fost descrisă într-o revistă sovietică ateistă, „Nauka I Relighia” (iulie 1979). A fost singura sectă religioasă la adresa căreia revista respectivă nu a lansat nici o critică.
În continuare Mao Tse-Tung a scris:
„De la vârsta de opt ani l-am urât pe Confucius. În satul meu se afla un templu confucianist. Do­ream din toată inima un singur lucru: să distrug din temelii acest templu.” [16]
Este oare normal ca un copil în vârstă de opt ani să nu dorească decât distrugerea propriei sale religii? Astfel de gânduri aparţin caracterelor demonice.

 

Cultul violenţei

Engels scria în „Anti-Duhring”: „Dragostea uni­versală faţă de oameni este o absurditate.” Iar într-o scrisoare adresată unui prieten, susţinea: „Noi avem nevoie mai degrabă de ură, decât de dragoste, cel puţin în acest moment.”
Che Guevara a învăţat bine lecţia marxistă. În scrierile sale se pot recunoaşte sentimentele lui Engels:
“Ura este o parte componentă a luptei, ura ne­miloasă contra duşmanului, o ură care-l înalţă pe revoluţionar deasupra limitelor omeneşti, făcând din el o maşină eficace care distruge şi ucide cu sânge rece.” [17]
Este exact ceea ce vrea Diavolul să facă din oa­meni. Şi i-a reuşit din plin, cu mai mulţi lideri politici de notorietate: Hitler, Eichmann, Mengele, Stalin, Mao, Andropov, Pol Pot.
Marx scria în Manifestul Partidului Comunist:
“Comuniştii îi detestă pe cei care îşi ascund gândurile şi intenţiile. Ei declară deschis că scopul lor nu poate fi realizat decât printr-o răsturnare a întregii structuri sociale existente.”
Şi mai departe:
„Nu există decât o singură metodă pentru a scurta chinurile agoniei vechii societăţi şi durerile naşterii celei noi, şi anume: terorismul revolu­ţionar.” [18]
Istoria a cunoscut mai multe revoluţii. Fiecare dintre ele a avut câte un obiectiv. În revoluţia americană, de pildă, oamenii au luptat pentru obţine­rea independenţei naţionale. În cea franceză – pentru democraţie. Marx este singurul adept al “revoluţiei permanente”, al terorismului şi vărsării de sânge numai de dragul revoluţiei. De fapt, în cazul acesta nu există nici un scop. Singurul obiectiv este violenţa împinsă până la paroxism. Prin aceasta, satanismul se deosebeşte de viaţa păcătosului obişnuit.
Marx îi numea pe teroriştii care au fost executaţi pentru crimele săvârşite în Rusia ţaristă, “martiri nemuritori” sau “tovarăşi de nepreţuit” [19].
Şi Engels scria despre “răzbunarea noastră sân­geroasă”, folosind frecvent această expresie: “În inima (Rusiei) – ce dezvoltare înfloritoare! Tentativele de omor devin tot mai numeroase”. “Să lăsăm pro­blema moralei la o parte… Pentru un revoluţionar toate mijloacele folosite – fie violente, fie aparent paşnice – sunt juste dacă duc la realizarea scopului propus.” [20]
Marxistul Lenin, trăind în Rusia în timpul de­mocraţiei lui Kerensky, spunea:
“Ceea ce ne trebuie este energia sălbatică, şi iarăşi energia. Sunt mirat şi chiar îngrozit de faptul că a trecut mai bine de o jumătate de an de când se tot vorbeşte despre bombe, fără însă ca măcar una singură să fi fost fabricată.” [21]
Alte câteva citate pot oferi lămuriri suplimen­tare cu privire la atitudinile fundamentale ale co­muniştilor:
Marx: „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism. Ideea de Dumnezeu este fundamentală pentru o ci­vilizaţie pervertită. Ea trebuie distrusă.”
Manifestul Partidului Comunist: “Comuniştii îi dispreţuiesc pe cei care renunţă la părerile şi scopurile lor. Ei declară deschis că scopurile lor nu pot fi realizate decât prin răsturnarea cu forţa a tuturor structurilor sociale existente. Clasa con­ducătoare să tremure de frica revoluţiei comu­niste!”
Lenin: “Trebuie să folosim orice şiretlic, truc, perfidie, ilegalitate, minciună. Regula de bază este de a specula tot timpul conflictele de interese din­tre statele capitaliste.”
Lenin: „Ateismul este parte integrantă a mar­xismului. Marxismul este materialism. Trebuie să combatem religia. Acesta este ABC-ul oricărui materialism, deci şi al marxismului.”
Lenin, în cuvântarea din 1922: „Mai întâi trebuie să luăm în stăpânire Europa de Est şi apoi masele din Asia. După aceea vom încercui şi sub­mina Statele Unite ale Americii care vor cădea în mâinile noastre fără nici o luptă, ca un fruct copt.”
Hruşciov: „Dacă cineva crede că zâmbetele noastre înseamnă renunţarea la învăţătura lui Marx, Engels şi Lenin, se înşală. Cine aşteaptă de la noi una ca asta, va trebui să aştepte până când o crevetă va învăţa să fluiere.”
Cruzime satanică
Soljeniţîn, în monumentalul său roman „Arhipelagul Gulag”, afirmă că hobby-ul lui Yagoda, ministrul afacerilor interne al Uniunii Sovietice, era de a împuşca – dezbrăcat în pielea goală – icoanele care îi reprezentau pe Isus şi pe sfinţi. Câţiva tovarăşi îi ţineau companie. Acesta era un alt ritual satanist practicat la nivelele superioare ale ierarhiei comuniste. De ce oamenii care pretindeau că reprezintă pro­letariatul împuşcau icoana lui Isus – un proletar – sau pe aceea a fecioarei Maria – o femeie săracă?
Nişte creştini penticostali relatează un incident care a avut loc în Rusia. În timpul celui de al doilea război mondial. Unul dintre predicatorii lor scosese un duh rău dintr-un om îndrăcit. Când demonul a ie­şit din cel posedat, a ameninţat: “Mă voi răzbuna.” După ani de zile, predicatorul penticostal care reali­zase acest exorcism, a fost împuşcat pentru că nu s-a lepădat de credinţa sa. Ofiţerul care l-a executat a spus cu puţin înainte de a apăsa pe trăgaci: “Acum suntem chit”.
Sunt oare ofiţerii comunişti posedaţi de demoni? Nu cumva ei sunt posedaţi de Satan ca instrumente de răzbunare faţă de creştinii care se împotrivesc pu­terilor întunericului?
În Rusia, în timpul lui Stalin, câţiva comunişti au omorât nişte nevinovaţi în beciurile poliţiei. După comiterea acestui omor bestial, unul dintre făptaşi şi-a revenit şi, umblând de la un cadavru la altul, spu­nea: “N-am vrut să fac asta. Nu vă cunosc. Vorbiţi cu mine, iertaţi-mă!” Atunci unul dintre complicii săi l-a ucis.
„Ruskaia Misl”, o revistă scrisă în limba rusă care apare în Franţa, relata următoarele evenimente care avuseseră loc în U.R.S.S.:
D. Profirevici avea o fiică şi un fiu cărora le dăduse o educaţie religioasă. Bineînţeles că ei au trebuit să urmeze şcolile comuniste. La vârsta de doisprezece ani, fata a venit acasă şi le-a spus părinţilor ei: “Reli­gia este o superstiţie capitalistă. Trăim vremuri noi.” După ce s-a lepădat de creştinism, ea s-a înscris în Partidul Comunist şi a devenit membră a poliţiei se­crete, ceea ce a constituit o lovitură pentru părinţii ei.
Mai târziu, mama ei a fost arestată. Sub guver­narea comunistă, nimeni nu posedă nimic: nici copil, nici soţie, nici libertate; statul ţi le poate lua oricând.
După arestarea mamei sale, fiul ei a fost profund îndurerat. Un an mai târziu, el s-a spânzurat. D. Profirevici a găsit scrisoarea sinucigaşului:
“Tată, oare mă vei judeca? Sunt membru UTC. Am fost nevoit să semnez un angajament prin care mă oblig să raportez totul autorităţilor sovietice. Într-o zi, am fost chemat la poliţie şi Varia, sora mea, mi-a cerut să o denunţ pe mama deoarece, fiind creştină, este considerată reacţionară. Am semnat denunţul. Sunt vinovat de arestarea ei. Acum mi-au ordonat să te spionez pe tine. Rezul­tatul va fi acelaşi. Iartă-mă, tată, m-am hotărât să mor.”
Sinuciderea fiului a fost urmată de arestarea tatălui [22].
Preotul Kowalyk a fost arestat de bolşevici în anul 1941 şi dus la închisoarea din Lvov, Ucraina. După ce germanii i-au pus pe fugă pe bolşevici, locuitorii acelui oraş au găsit corpul însângerat al preotului ţintuit de perete, cu mâinile şi picioarele bătute în cuie, în poziţia în care a fost răstignit pe cruce Domnul Isus Cristos. Au mai fost găsiţi, de asemenea, şase mii de deţinuţi împuşcaţi în ceafă, pe care bol­şevicii i-au îngrămădit unii peste alţii în beciuri şi i-au acoperit apoi cu ciment.
Dr. O. Sas-Yavorsky (S.U.A.), după ocuparea oraşului Lvov de către germani la sfârşitul lunii iunie 1941, s-a dus să-l caute pe tatăl său întemniţat aici şi a văzut în închisoare un preot ţintuit în cuie pe o cruce. În stomacul său ciopârţit, comuniştii aşezaseră trupul unui copil nenăscut, luat din pântecul mamei sale al cărei cadavru zăcea pe duşumea, într-o baltă de sânge. Alţi martori oculari au identificat cadavrul ca fiind al cunoscutului misionar, părintele Kowalyk [23].
În general, pentru comunişti, viaţa omului nu va­lorează prea mult. În timpul războiului civil, Lenin scria:
“Ar fi o ruşine să nu-i împuşti pe bărbaţii care nu vor să se prezinte la recrutare şi care se sustrag de la mobilizare. Ţineţi-mă la curent cu rezultatele acestei măsuri.” [24]
În timpul războiului civil din Spania, comuniştii au omorât patru mii de preoţi catolici.
Cunoscutul preot ortodox rus, Dudko, a relatat că şase comunişti au năvălit în casa preotului Nicolae Ciardjov, i-au smuls părul, i-au scos ochii, i-au tăiat corpul în mai multe locuri, trecând peste răni cu fierul încins şi apoi l-au împuşcat. Toate acestea s-au pe­trecut în seara de Sfântul Nicolae. Nu a fost vorba numai de uciderea preotului, ci şi de batjocorirea sfântului. Presa occidentală a relatat (la 10 martie 1983) că în Zimbabwe au fost omorâţi trei mii de membri ai tribului Ndebele de către soldaţii dictato­rului comunist Mugabe. Armata fusese instruită de cadre nord-coreene. Membrilor tribului li s-a poruncit să-i împuşte pe proprii lor copii; cei care refuzau erau împuşcaţi împreună cu copiii lor.
Diavolul Îl maimuţăreşte pe Dumnezeu, promi­ţând ape limpezi şi păşuni verzi pe care, însă, nu le poate oferi. De aceea trebuie să se prefacă. Şi cu cât poate să ofere mai puţin, cu atât trebuie să se prefacă mai mult. Pentru a câştiga încrederea oamenilor, se ascunde sub aparenţe înşelătoare şi cultivă atitudini binevoitoare care, însă, nu duc decăt la mizerie, moar­te şi distrugere.
Diavolul este invidios şi furios în faţa frumuseţii spirituale, care îl jigneşte. Deoarece şi-a pierdut frumuseţea iniţială din cauza trufiei, el nu vrea ca nimeni altcineva să fie frumos. Dacă nu ar exista frumuseţea spirituală a sfinţilor, Diavolul nu ar apărea atât de hidos. De aceea, el vrea să urâţească tot ce este frumos.
Iată de ce creştinii din închisoarea comunistă din Piteşti ca şi din altele, au fost torturaţi nu numai pentru a trăda secretele bisericii clandestine, ci şi pentru a rosti hule la adresa lui Dumnezeu.
Regimurile politice în care astfel de orori au loc neîncetat, unde chiar şi creştinii sunt transformaţi în asasini şi delatori ai victimelor nevinovate, nu pot fi decât detestate de copiii lui Dumnezeu. Cel care le urează “Bun venit” se face părtaş faptelor lor rele (2 Ioan 11).
Păcatul satanic
Am arătat că marxismul este de natură satanică. Dar nu este oare satanic orice păcat, prin însăşi na­tura lui? Am reflectat mult timp la această întrebare. Şi, într-o noapte, am avut un vis care mi-a luminat gândurile.
În visul meu am văzut o prostituată care îi ademe­nea pe bărbaţii tineri chiar în momentul în care aceştia ieşeau din biserică. Am întrebat-o: “Ce te face să “lucrezi” tocmai aici?” Ea a răspuns: “Îmi face o deosebită plăcere să-i duc în ispită pe bărbaţii tineri exact în momentul în care aceştia ies de la slujba religioasă. În Noul Testament, cuvântul grecesc folosit pentru noţiunea de slujbă religioasă este proskuneo, a cărui semnificaţie etimologică este “a săruta”. Când credinciosul iese din biserică, poartă încă pe gură pecetea sărutărilor lui Isus. Sunt atât de satisfăcută dacă-l pot pângări chiar în acel moment, dacă-l pot face să se spurce suindu-se în patul las­civităţii şi apoi să-i pot spune: “Vezi, Isus, Căruia te-ai rugat, nu te-a putut împiedica nici măcar cinci minute să păcătuieşti. Nu este Mântuitorul tău. Stăpânul meu este mult mai puternic decât El”.”
Întinarea sexuală este un păcat omenesc obişnuit. Dar atunci când Mefisto îi cere lui Faust să o seducă pe Gretchen chiar în momentul în care aceasta, cu cartea de rugăciuni în mână, se duce la biserică – avem de-a face cu un păcat satanic.
Citirea sau vizionarea pornografiei este un alt păcat obişnuit. Dar o caracteristică a pornografiei americane care promovează incestul, pederastia şi perversiunea, este de a folosi frecvent numele lui Dumnezeu, Cristos şi Maria; la fiecare obscenitate – câte un cuvânt sacru, la fiecare ipostază respingătoare – câte o expresie duhovnicească, pentru a murdări şi profana ceea ce este sfânt. Acesta este un păcat satanic.
A ucide oameni nevinovaţi este un păcat obişnuit. Dar a-L crucifica pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, între doi tâlhari, pentru a sugera prin această asociaţie că şi El este vinovat, este un păcat satanic.
A ucide adversarii politici, a provoca războaie şi a instiga oamenii la revoluţie – chiar dacă e vorba de omoruri în masă – ţine de domeniul vinovăţiei ome­neşti. Dar comuniştii ruşi, ucigând milioane de adver­sari, au ajuns să-i lichideze chiar şi pe proprii lor aliaţi, inclusiv pe cei mai iluştri tovarăşi, principalii capi ai revoluţiei. Aceste fapte poartă pecetea sata­nismului. În acest caz, revoluţia nu mai urmăreşte realizarea vreunui scop, ci perpetuarea crimei în sine – ceea ce Marx numeşte “revoluţia permanentă”.
Din douăzeci şi nouă de membri şi de candidaţi ai Comitetului Central al Partidului Comunist So­vietic, în anul 1917, numai patru au avut şansa să se stingă din viaţă înainte de a fi executaţi. Unul dintre aceştia patru a fost declarat postum “duşman al revoluţiei”. Treisprezece au fost condamnaţi la moarte de proprii lor tovarăşi sau au dispărut. Doi au fost atât de mult persecutaţi de Stalin, încât s-au sinucis [25]. A fi criminal sau mafiot este un păcat omenesc îngrozitor, dar ceea ce este satanic depăşeşte chiar şi limitele fărădelegilor mafiote. Tomasso Buscetta, o figură proeminentă a mafiei siciliene, care a devenit informatorul poliţiei şi a dat în vileag crimele orga­nizaţiei sale, spunea:
“Crima este o necesitate inevitabilă, însă are întotdeauna o motivaţie. La noi, crima gratuită sau ca efect al unui impuls individual, este ex­clusă. Noi respingem, de pildă, “vendeta trans­versală”, adică uciderea cu bună ştiinţă a vreunei persoane din anturajul “ţintei” vizate de noi, cum ar fi soţia, copiii sau rudele acesteia.” 
Crima satanică ţine de un alt nivel. Hitler a omorât milioane de evrei, inclusiv copii, motivând că evreii au făcut rău poporului german. Pentru comunişti era de la sine înţeles ca membrii familiei unei persoane pe care ei o considerau vinovată, să fie închişi şi tor­turaţi.
Când am fost închis, se înţelegea de la sine că şi soţia mea trebuie să fie închisă, iar fiul meu – împiedi­cat de a mai studia.
Marxismul nu este o ideologie vinovată obişnuită. Marxismul este satanic prin modul său de a păcătui şi prin ideile pe care le propagă. Numai în anumite ocazii marxismul şi-a recunoscut făţiş caracterul satanic.
Un maestru poate fi judecat după discipolii pe care îi are. Pictorul Picasso spunea: “Artistul trebuie să descopere modul în care poate să-şi convingă publicul de adevărul minciunilor sale” [26].
Cine a fost omul care a scris această monstruozi­tate? Acelaşi care a scris: “M-am apropiat de comu­nism aşa cum mă apropii de o fântână. Adeziunea mea la comunism este consecinţa logică ce decurge din întreaga mea viaţă şi operă” [27].
Astfel devine marxist cel care are ca ideal min­ciuna. Cât este de trist!
Pentru a ne crea o imagine asupra vieţii şi felu­lui de a gândi ale unui satanist, nu e nevoie să citim decât câteva extrase din scrierile lui Aleister Crowley (1875-1974), binecunoscut pentru implicarea sa în practicile oculte:
“Nu-i compătimiţi pe cei ce se prăbuşesc. Nu i-am cunoscut niciodată. Eu nu consolez pe ni­meni. Îl detest atât pe cel consolat cât şi pe cel care îl consolează.” [28]
“Lupul îi înşală numai pe cei lacomi şi tră­dători, corbul numai pe cei melancolici şi ne­cinstiţi. Dar eu sunt cel despre care este scris: “El îi va înşela pe cei aleşi”…”
„M-am ospătat cu sângele sfinţilor, dar oa­menii nu mă consideră duşmanul lor căci blana mea e albă şi călduroasă, dinţii mei nu sunt dinţii celui care sfâşie carnea, ochii îmi sunt blânzi, în­cât ei nu ştiu că sunt căpetenia duhurilor min­cinoase… “ [29]
“Ce artă frumoasă şi ispititoare eşti, tu, cetate a Babilonului… O, Babilon, Babilon, mamă pu­ternică, tu, care călăreşti pe fiara cu coarne, lasă-mă să mă îmbăt de vinul preacurviei tale; lasă săru­tările desfrâului tău să mă dezmierde până la moarte.” [30]
Crowley citează o mulţime de astfel de paragrafe din vechi scrieri sataniste, complet necunoscute, inac­cesibile pentru cei neiniţiaţi.
Versiuni hulitoare ale rugăciunii “Tatăl nostru”
Ziarul sovietic Sovietskaia Molodioj (14 februarie 1976) adaugă o nouă şi zdrobitoare dovadă în sprijinul tezei care susţine existenţa legăturilor dintre marxism şi satanism. Ziarul descrie cum comuniştii militanţi atacau bisericile şi îşi băteau joc de Dumnezeu pe vremea regimului ţarist. În acest scop, comuniştii fo­loseau o versiune hulitoare a rugăciunii Tatăl nostru, o adevărată blasfemie:
Tatăl nostru, care eşti în Petersburg,

Blestemat fie numele tău,

Sfărâmă-se împărăţia ta,

De nu s-ar mai face voia ta,

Nici măcar în iad.

Dă-ne pâinea pe care ne-ai furat-o,

Şi plăteşte-ne datoriile, după cum şi noi ţi le-am plătit până acum.

Şi nu ne mai duce în ispită, 

Ci izbăveşte-ne de cel rău – poliţia lui Plehve (primul ministru ţarist) 

Şi pune capăt guvernării lui blestemate. 

Dar întrucât eşti incapabil şi sărac în duh, 

Jos cu tine în vecii vecilor. Amin. [31]
Scopul final al comunismului care cucereşte ţări noi, nu este de a întemeia un alt sistem social sau economic, ci “de a-L batjocori pe Dumnezeu şi de a-l slăvi pe Satan.”
Uniunea Studenţilor Socialişti Germani a publi­cat de asemenea o parodie a rugăciunii Tatăl Nostru, făcând precizarea că “adevăratul” înţeles al acestei rugăciuni serveşte interesele capitalismului:
Capitalul nostru care eşti în Vest,

Sigure fie investiţiile tale,

Fie ca să obţinem profituri,

Fie ca valoarea acţiunilor tale să crească

În Wall Street ca şi în Europa.

Salariul nostru zilnic dă-ni-l nouă astăzi şi măreşte-ne creditele, 

După cum şi noi le mărim pe cele ale debitorilor noştri. 

Şi nu ne duce pe noi la faliment, 

Ci ne izbăveşte de sindicate 

Căci ale tale sunt o jumătate din această lume, 

Puterea şi bogăţiile, pentru două sute de ani. 

O, Mamona! [32]
Identificarea creştinismului cu interesele capitalis­mului este jignitoare. Adevărata biserică ştie că şi capitalismul este mânjit cu sânge, căci toate sistemele economice poartă stigmatul păcatului.
Creştinii se opun comunismului nu din punctul de vedere al capitalismului, ci al Împărăţiei lui Dumnezeu care este adevăratul lor ideal. Parodia de mai sus ca şi cea publicată de sovietici nu reprezintă altceva decât batjocorirea satanică a celei mai sfinte rugăciuni a lui Isus.
În multe ţări comuniste, rugăciunea Tatăl Nostru este batjocorită în mod curent. În Etiopia, copiii sunt învăţaţi să se roage astfel:
Partidul nostru care stăpâneşti

În Uniunea Sovietică,

Sfinţească-se numele tău,

Vie împărăţia ta,

Facă-se voia ta în Etiopia şi în lumea întreagă.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne nouă astăzi

Şi nu ierta fărădelegile imperialiştilor după cum nici noi nu le vom ierta.

Şi nu ne duce pe noi în ispita de a abandona lupta, 

Şi ne izbăveşte de răul Capitalismului. Amin.
La o staţie de radio lutherană din Europa, confiscată de guvernul comunist, este transmisă versiunea satanistă a Bibliei, conform căreia, capitolul al XIII-lea din prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni, sună astfel:
“Chiar dacă aş vorbi în toate limbile şi nu-i urăsc pe capitalişti şi pe moşieri, sunt ca un chim­val zăngănitor… Ura de clasă nu suportă exploata­rea şi este violentă. Ura de clasă îi pizmuieşte pe cei bogaţi şi se mândreşte cu victoriile revoluţiilor din mai multe ţări socialiste… Şi acum, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi ura de clasă, dar cea mai mare dintre ele este ura revoluţionară.”
În timpul grevei generale organizată de comuniş­tii francezi în timpul revoluţiei franceze din 1974, muncitorii au fost mobilizaţi la manifestaţie pe străzile Parisului, sub următoarea lozincă: “Giscard d’Estaing est foutu, les demons sont dans la rue!” (s-a terminat cu Giscard d’Estaing [pe atunci pre­şedintele Franţei], de-acum demonii sunt pe străzi”). De ce “demonii”? De ce nu “proletariatul” sau “po­porul”? De ce această evocare a forţelor satanice? Ce au a face demonii cu cererile legitime ale clasei muncitoare de a avea salarii mai bune?
Idolatrizarea conducătorilor comunişti
Conducătorii comunişti au fost şi continuă să fie idolatrizaţi. Iată o poezie în care este glorificat Stalin, apărută în ziarul Pravda (Moscova, 10 martie, 1939). (Pravda este organul central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică):
Soarele blând răsare şi cine n-ar şti oare că tu eşti acest soare?

Murmurul valurilor mării îi cântă o odă lui Stalin. 

Albul orbitor al piscurilor munţilor, cântă pentru slava lui Stalin.

Milioanele de flori şi de câmpii îţi mulţumesc. 

La fel şi mesele îmbelşugate. 

Cărăbuşii îţi mulţumesc. 

Taţii tuturor tinerilor eroi îţi mulţumesc, Stalin; 

O, urmaş al lui Lenin, tu eşti pentru noi Lenin însuşi.
Mii de astfel de poezii au fost scrise. Iată un alt imn închinat lui Stalin, în care este imitat stilul orien­tal bizantin din secolul al IV-lea şi din secolele ur­mătoare:
O, mare Stalin, o conducător al popoarelor,

Tu care îi faci pe oameni să renască,

Tu care purifici pământul,

Tu care reclădeşti veacurile,

Tu care faci ca primăvara să înflorească,

Tu care faci să vibreze strunele harpelor…

Tu, strălucirea Primăverii mele,

O, tu Soare oglindit în milioane de inimi.
Acest imn a fost publicat în Pravda, în luna august, 1936. În luna mai, 1935, acelaşi ziar oficial al Partidu­lui a publicat următoarea efuziune sentimentală:
El a poruncit ca soarele duşmanilor să apună. 

A poruncit, şi Estul a devenit o mare văpaie pentru prieteni.

Dacă i-ar spune cărbunelui să devină alb,

Aşa va fi, precum vrea Stalin… 

Luaţi aminte, stăpânul întregii lumi – Stalin – trăieşte.
O compoziţie mult mai târzie, a unui important poet sovietic, denotă o anumită variaţie a stilului res­pectiv, nu însă şi a temelor abordate:
L-aş fi comparat cu un munte alb – dar muntele are un vârf.

L-aş fi comparat cu adâncurile mării – dar marea are un fund.

L-aş fi comparat cu luna strălucitoare – dar luna străluceşte la miezul nopţii, nu în toiul zilei. 

L-aş fi comparat cu soarele strălucitor – dar soarele străluceşte în toiul zilei, nu la miezul nopţii.
Mao Tse-Tung a fost aclamat ca omul “a cărui minte a creat lumea”. Kim Ir Sen, dictatorul din Coreea de Nord, este idolatrizat ca şi Nicolae Ceauşescu, dictatorul comunist din România.
Ceauşescu este o altă figură stalinistă. El este obiectul cultului personalităţii şi este asemuit cu Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Penele, Cromwell, Napoleon, Petru cel Mare şi Abraham. Dar se pare că această listă cu nume ilustre nu este suficientă pentru el. Astfel că mai este numit şi “Dumnezeul nostru laic”.
(Apropo, comuniştii din România, care nu admit organizarea pe teritoriul acestei ţări a întrunirilor re­ligioase internaţionale, au acceptat, în primăvara anului 1979, desfăşurarea unui congres al vrăjitorilor la Curtea de Argeş).
În Bucureşti, se află un muzeu în care sunt expuse darurile primite de Ceauşescu din partea poporului. Printre acestea se numără şi o acuarelă pictată de un orb care şi-a recăpătat vederea datorită unui miracol. El îşi explică această situaţie prin faptul că şi-a con­centrat toate gândurile asupra Preşedintelui care poate nu numai să redea vederea celor orbi, ci chiar să mişte din loc munţii Carpaţi.
O altă pictură îl înfăţişează pe Ceauşescu alături de domnitorul Vlad Ţepeş, cunoscut ca “vampirul Dracula” pentru că avea obiceiul de a-i trage în ţeapă pe duşmanii săi. Într-o manieră asemănătoare, Stalin a glorificat personalitatea ţarului Ivan cel Groaznic [33].

 

Capitolul VI

UN RĂZBOI SPIRITUAL
Demoni mici şi mari
Conform doctrinei eficiente marxiste – care, după cum am demonstrat, nu este decât un deghizament al satanismului – nici Dumnezeu, nici Diavolul nu există, amândoi fiind consideraţi ca plăsmuiri ale imaginaţiei noastre. Pe baza acestor considerente, comuniştii îi persecută pe creştini.
Cu toate acestea, ziarul sovietic Komunisma Uzvara (aprilie 1974) informează că în şcolile din Letonia comunistă au fost înfiinţate mai multe cercuri ateiste. Copiii din clasele IV-VI primesc calificativul de “drăcuşori”, iar cei dintr-a VII-a pe cel de “slujitori ai Diavolului”. Într-o altă şcoală, elevilor din clasa a VIII-a li se spune “copii devotaţi ai Diavolului”. La şedinţele de ateism copiii vin costumaţi ca îngeri căzuţi, punându-şi coarne şi coadă [1].
Astfel, este interzis să te închini lui Dumnezeu, deşi închinarea la Diavol este permisă în mod făţiş şi chiar încurajată printre elevii de şcoală primară. Acesta era obiectivul mascat al comuniştilor atunci când au venit la putere în Rusia.
În localitatea Vitebsk din U.R.S.S., Zoia Titova, membră a organizaţiei tineretului comunist, a fost prinsă în timp ce practica magia neagră. Când a fost discutat cazul, într-una din şedinţe, s-a votat în una­nimitate împotriva sancţionării acesteia, deşi, de regulă, cei care se închină lui Dumnezeu sunt excluşi din organizaţie. Comuniştii consideră că este greşit să crezi în Dumnezeu. Din cauza acestei “crime”, mulţi copii au fost îndepărtaţi de familiile lor şi cres­cuţi în internatele speciale ale şcolilor ateiste.
Este incredibil, dar comuniştii au încercat să-i determine chiar pe conducătorii bisericii să se închine lui Satan. Un preot ortodox pe nume Platonov, agi­tator antisemit, a trecut de partea comuniştilor când aceştia au venit la putere în Rusia. În consecinţă, a fost numit episcop devenind astfel un Iuda care îi denunţa la Securitate pe credincioşii din parohia sa, fiind pe deplin conştient de modul foarte drastic în care aceştia aveau să fie persecutaţi.
Într-o zi, pe când se afla în autobuz, s-a întâlnit cu sora lui, Alexandra, stareţă a unei mănăstiri, care fusese arestată de mai multe ori până în acel moment. El a întrebat-o: “De ce nu vorbeşti cu mine? Nu-ţi mai recunoşti fratele?” Ea a răspuns: “Îndrăzneşti să mai mă întrebi de ce?! Mama şi tata s-ar răsuci în mormânt! Tu îi slujeşti lui Satan!” Deşi deţinea funcţia de episcop ortodox în Uniunea Sovietică, acesta a răspuns: “Poate că eu însumi sunt Satan” [2]. Pravoslavnaia Rus scrie:
„La puţin timp după ce comuniştii au ajuns la putere, catedrala ortodoxă din Odesa, atât de îndrăgită de locuitorii oraşului, a devenit locul de întâlnire al sataniştilor… Ei se mai adunau şi la Slobodka Romano precum şi în fosta casă a con­telui Tolstoi.”
În continuare, urmează o descriere amănunţită a slujbelor satanice ţinute de diaconul Serghei Mihailov de la înşelătoarea Biserică Vie – o sectă ortodoxă în­fiinţată cu complicitatea comuniştilor. Un participant la liturghia neagră, o descrie ca pe o “parodie a litur­ghiei creştine, în timpul căreia sângele omenesc este folosit pentru împărtăşanie”. Aceste slujbe satanice aveau loc în catedrală, în faţa altarului.
Tot în Odesa, la Muzeul Ateilor, era expusă o statuie a lui Satan, numită Bafomet. În timpul nopţii, sataniştii obişnuiau să se adune înăuntrul muzeului pentru a se ruga şi a cânta în faţa acestei statui [3].
Batjocorirea obscenă a religiei
Într-un anumit sens, arestarea de către comunişti a preoţilor şi a pastorilor consideraţi de ei ca fiind contrarevoluţionari, ar putea părea “logică.” Dar de ce preoţii de la închisoarea din Piteşti au fost siliţi de către marxiştii din România să rostească liturghia deasupra excrementelor şi a urinei? De ce creştinii au fost torturaţi pentru a se împărtăşi cu aceste ex­cremente în locul elementelor necesare sfintei co­muniuni? De ce această obscenă batjocorire a religiei? De ce preotului ortodox român Roman Braga – pe care l-am cunoscut personal în timp ce se afla în închi­soare din ordinul comuniştilor şi care acum locuieşte în S.U.A. – i-au fost smulşi dinţii, unul câte unul, cu o bară de fier pentru a-l face să hulească?
Comuniştii i-au explicat nu numai lui: “Dacă noi vă omoram pe voi, creştinii, voi vă veţi duce în cer. Dar nu vrem să deveniţi martiri. Mai întâi trebuie să vă facem să-L blestemaţi pe Dumnezeu, pentru ca apoi să vă duceţi în iad.”
În închisoarea de la Piteşti, comuniştii obişnuiau să-l “boteze” zilnic pe un deţinut foarte evlavios, băgându-l cu capul în butoiul în care tovarăşii săi de suferinţă îşi făcuseră nevoile şi obligându-i în acest timp pe ceilalţi deţinuţi să intoneze cântările specifice botezului.
Unui student de la teologie, după ce a fost îm­brăcat cu forţa cu nişte cearşafuri albe (o imitaţie a veşmintelor lui Cristos), i s-a legat de gât, cu sfoară, un falus făcut din săpun. Creştinii erau bătuţi până când îşi ieşeau din minţi pentru a fi forţaţi să îngenun­cheze în faţa unei astfel de imagini batjocoritoare a lui Isus Cristos. Trebuiau să sărute săpunul şi să ros­tească o parte din liturghie [4].
Alţi deţinuţi au fost siliţi să-şi dea jos pantalonii şi, astfel dezbrăcaţi, să se aşeze pe Biblii deschise [5].
Astfel de silnicii batjocoritoare au fost practicate în închisori timp de cel puţin doi ani cu deplinul acord al conducerii de partid. Ce au în comun aceste josnicii cu socialismul şi cu bunăstarea proletariatului? Nu sunt oare aceste lozinci anticapitaliste doar nişte pretexte pentru organizarea orgiilor şi a blasfemiilor satanice?
Marxiştii pretind că sunt atei şi că nu au nimic în comun nici cu cerul, nici cu iadul. În astfel de împre­jurări extreme, marxismul şi-a lepădat însă masca ateismului, dezvăluindu-şi adevărata sa identitate: satanismul. Pentru persecutarea credincioşilor de către comunişti poate că s-ar găsi vreo explicaţie omenească, dar îndârjirea şi furia cu care s-au exer­citat aceste persecuţii nu pot fi decât de sorginte satanică.
În închisorile din România, ca şi în cele din U.R.S.S., călugăriţele care nu se lepădau de credinţă erau violate (sex anal), iar fetele baptiste – silite să practice sex oral [6].
Mulţi deţinuţi supuşi la astfel de tratamente au murit ca martiri, dar comuniştii nu s-au mulţumit cu atât. Prin aplicarea unor procedee satanice, ei au reuşit să-i facă pe martiri să blesteme în ceasul morţii din cauza delirului provocat de torturile la care aceştia fuseseră supuşi.
În scrierile sale, Marx pomeneşte doar o singură dată despre tortură. În timpul vieţii sale, mulţi dintre adepţii săi au fost torturaţi de către autorităţile Rusiei ţariste. De vreme ce Marx este etichetat drept umanist, ne-am aştepta ca el să incrimineze astfel de practici îngrozitoare. Dar singurul lui comentariu în această privinţă a fost următorul:
„Tortura a dat naştere la cele mai ingenioase inovaţii, creându-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare.“ [7]
Tortura creează locuri de muncă şi dă naştere la inovaţii ingenioase – iată tot ceea ce Marx a avut de spus în legătură cu acest subiect. Nu este de mirare că guvernările marxiste le-au întrecut pe toate cele­lalte în privinţa torturării dizidenţilor – ceea ce con­firmă, încă o dată, caracterul satanist al marxismului.
Ca şi satanismul, marxismul se întemeiază pe ura faţă de Dumnezeu. În 1923, în Uniunea Sovietică, în prezenţa lui Troţki şi a lui Lunacearski, mai multe procese batjocoritoare au fost intentate lui Dumnezeu [8]. Dar această aversiune faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul Său nu ţine numai de domeniul trecutului.
În 1970 au avut loc profanări satanice ale biserici­lor catolice din Upnya, Dotnuva, Zanaiciu, Kalvarija, Sede şi alte localităţi din Lituania Sovietică. Cea mai recentă profanare de care avem cunoştinţă a avut loc în Alsedeai, la 22 septembrie 1990 [9].
În cartea sa „Spitalul de psihiatrie nr. 14 din Moscova”, Georghi Fedotov relatează discuţia pe care a avut-o cu Vladimir Leviţki despre creştinul Argentov care fusese internat acolo. Doctorul a spus: “Dumnea­voastră îl atrageţi pe prietenul Eduard de partea lui Dumnezeu, iar noi – de partea Diavolului. De aceea voi face uz de drepturile mele de psihiatru pentru a vă interzice dvs. şi prietenilor dvs. accesul la el.”
Creştinul Salu Daka Nedebele a fost supus unui interogatoriu de către poliţia secretă din Mozambic (ţară comunistă). Ofiţerul care l-a anchetat i-a spus: “Vreau să-L omoram pe Dumnezeul tău.” Apoi a îndreptat arma spre capul deţinutului şi a adăugat: “Ăsta este Dumnezeul meu care îmi dă putere asupra vieţii şi asupra morţii: Dacă Dumnezeul tău ar veni aici, l-aş împuşca chiar şi pe El.” [10]
În Chiasso – un oraş din Angola – comuniştii au tăiat vite într-o biserică şi apoi le-au aşezat capetele pe altar şi pe amvon. Pe o pancartă era scris: “Aceştia sunt dumnezeii pe care îi adoraţi.” Pastorul Aurelio Chicanha Saunge a fost ucis împreună cu o sută cinci­zeci dintre enoriaşii săi [11].
Preotul catolic lituanian Eugen Vosikevic a fost găsit omorât, cu gura umplută cu pâine – indiciu neîndoielnic al unui ritual satanic [12].
Ziarul comunist Vecernia Moskva a lăsat să-i scape următoarea mărturisire involuntară:
“Noi nu luptăm împotriva credincioşilor şi nici chiar împotriva preoţilor. Noi luptăm împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credin­cioşilor din mâna Lui” [13].
A “lupta împotriva lui Dumnezeu pentru a smul­ge sufletele credincioşilor din mâna Lui” este singu­ra motivaţie logică a luptei comuniştilor împotriva religiei.
Nu ne miră publicarea unor astfel de declaraţii într-un ziar sovietic. Marx făcuse deja nişte afirma­ţii asemănătoare în cartea sa „Ideologia germană”. Numindu-L – ca şi Hegel – pe Dumnezeu “Spiritul Absolut”, Marx scria: “Suntem preocupaţi de o problemă extrem de interesantă: descompunerea Spiritului Absolut.”
Ceea ce îl preocupa de fapt pe Marx nu era com­baterea unei false credinţe într-un Dumnezeu ne­existent. El credea cu certitudine în existenţa lui Dumnezeu şi dorea să vadă cum se descompune acest Spirit Absolut aşa cum comuniştii doresc să-i vadă pe deţinuţii politici putrezind de vii în închisoare.
În Albania, preotul Ştefan Kurti a fost condamnat la moarte pentru că a botezat un copil. În mai multe ţări comuniste, inclusiv în Coreea de Nord, botezul nu poate avea loc decât în secret.
La procesul intentat Mitropolitului Banjamin din Leningrad, procurorul a spus:
“Biserica Ortodoxă este o organizaţie sub­versivă. De fapt, întreaga biserică ar trebui să fie condamnată la ani de închisoare.”
Singurul motiv pentru care nu toţi creştinii sunt azvârliţi după gratii în Uniunea Sovietică, este acela că, deocamdată, comuniştii nu sunt îndeajuns de puternici. Dar dorinţa de a distruge persistă. Cu aju­torul puterilor răului, ei ar fi distrus întreaga lume, inclusiv pe ei înşişi, dacă nu i-ar fi împiedicat Duhul lui Dumnezeu.
În Uniunea Sovietică, botezul poate fi oficiat numai după înregistrarea oficială a persoanei res­pective. Persoanele care doresc să fie botezate sau care doresc să-şi boteze copilul trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate la reprezentanţii conducerii bisericii, care, la rândul lor, trebuie să raporteze si­tuaţia autorităţilor statului. Rezultatul este persecu­tarea celor botezaţi. Colhoznicii (muncitorii care lucrează în agricultură în fermele colective numite colhozuri) nu au buletin de identitate şi de aceea sunt nevoiţi să-şi boteze copiii pe ascuns [14]. Mulţi pastori protestanţi au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru că au botezat oameni.
Înverşunarea cu care comuniştii se împotrivesc oficierii botezului presupune recunoaşterea din partea lor a eficienţei acestui act spiritual pentru mântuirea sufletului. Oamenii religioşi din Israel, Pakistan sau Nepal se opun botezului în numele religiei de care aparţin pentru că botezul reprezintă pecetea adeziunii la creştinism. Dar pentru atei – după cum le place comuniştilor să se declare – botezul n-ar trebui să însemne nimic, de vreme ce nu ar aduce nici beneficii, nici prejudicii persoanei care se botează. Dar atunci, de ce luptă comuniştii cu atâta îndârjire împotriva botezării oamenilor? Deoarece comuniştii “luptă împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui.” De fapt, ideologia lor nu se bazează pe ateism, ci pe ura neîmpăcată împo­triva lui Dumnezeu.
“Printre alte scopuri – spune Lenin – partidul nostru a fost creat anume pentru a lupta împotriva oricărei amăgiri religioase a poporului.”
Practici oculte
Cu privire la relaţia dintre marxism şi ocultism, mai multe amănunte se pot afla din cartea „Descope­riri parapsihologice în spatele Cortinei de Fier” [15] de Sheila Ostrander şi Lynn Schroder. Deosebit de im­portant este faptul că Estul comunist este mult mai avansat decât Vestul în studierea forţelor întunericului aflate sub stăpânirea lui Satan.
Dr. Eduard Naumov, membru al Asociaţiei Inter­naţionale de Parapsihologic, a fost arestat la Moscova. Fizicianul moscovit L. Regelsohn, un evreu creştinat care i-a luat apărarea, ne-a comunicat motivul acestei arestări: Naumov s-a străduit să împiedice dominarea sferei psihice a vieţii de către forţele răului pe care le foloseşte parapsihologia ca pe o armă nouă pentru a încătuşa sufletul omului.
În Cehoslovacia, Bulgaria, etc., Partidul Comunist cheltuieşte sume uriaşe de bani pentru cercetările secrete întreprinse în acest domeniu.
Cortina de Fier împiedică informarea Occiden­tului cu privire la activitatea desfăşurată în cele douăzeci de institute de parapsihologic reperate în Uniunea Sovietică.
Komsomolskaia Pravda (din Moscova) a publicat un articol despre felul în care hipnotizatorii îi ajută pe oameni să “retrăiască vieţile lor anterioare”. În acest scop ei folosesc următoarele sugestii:
„Te cufunzi adânc în pământ, mai adânc, şi mai adânc. Devii una cu pământul… Eşti în adân­cul pământului. Eşti înconjurat de un întuneric dens… În jurul tău este noapte eternă…
Acum ne apropiem de o rază de lumină în­depărtată… mai aproape, tot mai aproape. Ne strecurăm printr-o gaură îngustă spre cer, lăsându-ne propriul trup în adâncul pământului… Trecem peste hotarele timpului… şi ne întoarcem în trecut…” [16]
În aceste articole, sovieticii cultivă în mod de­liberat echivocul. Fiind conştienţi că anumiţi cititori ar putea să se sperie, ei îşi iau măsurile de precauţie necesare, susţinând că informaţiile publicate nu re­prezintă şi punctul de vedere al redacţiei respective. Dar ce anume ar crede cititorii despre un editor care ar reproduce necontenit articole provocatoare şi ilustraţii lascive din Playboy, susţinând totodată că nu este întru totul de acord cu ceea ce îi oferă publicului?
Scriitorii sovietici afirmă foarte clar că această “maşină a timpului” nu este o plăsmuire a literaturii ştiinţifico-fantastice. “Transpersonalizarea” face posibilă această călătorie în timp.
În timpul slujbelor satanice, toate rugăciunile sunt rostite invers, de la sfârşit spre început, iar odăjdiile preotului sunt îmbrăcate pe dos, cu căptuşeala în afară. Inversiunea este principiul satanic fundamental, fiind aplicat chiar şi în cazul doctrinelor care postulea­ză reincarnarea. În timp ce oamenii religioşi din India sunt preocupaţi de viitoarele lor reincarnări şi încearcă să progreseze spiritual prin propriile lor puteri as­cultând de ceea ce ei cred a fi poruncile lui Dumnezeu, sataniştii sunt preocupaţi numai de incarnările lor anterioare. Ei nu sunt interesaţi câtuşi de puţin de ideea ameliorării viitorului în perspectiva eternităţii.
Marxismul ca religie
La fel cum Diavolul L-a ispitit pe Isus Cristos, adresându-I-se cu versete biblice, tot astfel Marx foloseşte texte din Sfânta Scriptură al căror înţeles îl denaturează însă foarte mult.
Volumul al doilea din Operele lui Marx şi Engels începe cu cuvintele adresate de Isus apostolilor Săi (Ioan 6:63) citate de Marx în cartea sa, „Sfânta Familie”: “Duhul este Cel care dă viaţă.” În con­tinuare, citim:
“Critica [critica îndreptată de Marx împotriva a tot ceea ce există] a iubit atât de mult masele populare încât a dat pe cel mai iubit fiu al său [i.e. Marx], pentru ca oricine crede în el să nu piară şi să aibă viaţa criticii. Critica s-a întrupat în rândul maselor populare şi a locuit printre noi, şi noi am privit slava sa ca întocmai slava singurului născut din Tatăl. Critica n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a smerit luând chipul unui legător de cărţi şi s-a umilit până la absurd – da, absurdul critic exprimat în diverse limbi” [17].
Cei familiarizaţi cu textul Sfintei Scripturi vor recunoaşte în rândurile de mai sus o parodie a ver­setelor biblice (Ioan 3:16; 1:14; Filipeni 2:6-8). Aici Marx apreciază încă o dată lucrările sale ca fiind “absurde”, după cum altă dată considera că scrierile sale sunt “cărţi porceşti”.
Marxismul este o nouă religie, avându-şi propria ei Scriptură. Cartea ei de căpătâi, „Capitalul”, de Karl Marx, este numită “Biblia clasei muncitoare”. Marx însuşi se considera “Preotul comunismului” [18].
Comunismul “are orgoliul de a fi infailibil” [19]. Toţi cei care se împotrivesc “crezului” comunist (expre­sia îi aparţine lui Engels) [20] sunt excomunicaţi. Marx a scris: “Bakunin ar trebui să fie mai precaut. Alt­minteri, îl vom excomunica” [21].
Toţi cei care mor pentru cauza marxsimului sunt comemoraţi ca “martiri”. De asemenea, marxismul are momentele sale sacre: solemnitatea primirii copiilor de vârstă preşcolară în organizaţia numită “Copiii lui Octombrie”; depunerea jurământului de către cei care sunt făcuţi “pionieri”, după care urmea­ză ceremoniile primirii de noi membri în rândurile comsomolului şi ale Partidului. Spovedaniei i se sub­stituie autocritica făcută de comunişti în public, în faţa întregii adunări de partid [22].
Marxismul este o religie pentru că întruneşte toate caracteristicile unei religii. Totuşi, în liteeratura de propagandă marxistă, acestui dumnezeu nu i se spune pe nume. După cum reiese limpede însă din dovezile furnizate de această carte, dumnezeul acestei religii nu este altul decât Satan.
Este foarte ciudat faptul că deşi marxismul este în mod evident de natură satanică, mai multe biserici din lumea liberă nu îl resimt totuşi ca pe un pericol.
În această privinţă, câteva statistici sunt edifi­catoare.
Mai mulţi profesori de seminar din S.U.A. au fost întrebaţi: “Este posibil ca un om consecvent să fie membru al bisericii dvs. şi, totodată, adept al marxis­mului?”
Iată procentajul celor care au răspuns “Da” [23]:

 

Biserica Episcopală	68 %
Biserica Lutherană	53 %
Biserica Prezbiteriană	49 %
Biserica Metodistă	49 %
Biserica lui Cristos	47 %
Biserica Baptistă Americană	44 %
Biserica Romano-Catolică	31 %

Cât de trist este că cei care urmează Calea Adevărului se lasă înşelaţi de cei care îi slujesc tatălui minciunii.

Capitolul VII

MARX, DARWIN ŞI REVOLUŢIA 
Marx şi Darwin
În ce constă contribuţia lui Marx la materializa­rea proiectului satanic de distrugere a omenirii?
Biblia ne învaţă că Dumnezeu l-a creat pe om “după chipul şi asemănarea Lui” (Geneza 1:26). Până în vremea lui Marx, omul a continuat să fie considerat ca o “încoronare a creaţiei”. Marx a fost unealta aleasă de Satan pentru a-l determina pe om să-şi piardă respectul de sine, convingerea descinderii sale din înalte obârşii cereşti şi a menirii sale de a se întoarce la aceste obârşii. Marxismul este primul sis­tem filozofic care limitează drastic noţiunea de om. Conform teoriei lui Marx, omul este în primul rând un pântec care trebuie umplut permanent. In­teresele primordiale ale omului sunt cele de natură economică; el produce pentru a-şi satisface nevoile. În acest scop, oamenii intră în relaţii de producţie. Aceste relaţii reprezintă baza societăţii, pe care Marx o numeşte “infrastructură”. Căsătoria, dragostea, arta, ştiinţa, orice alte preocupări şi aspiraţii care nu ţin de domeniul pântecului constituie “suprastructura” care, în ultimă instanţă, este determinată de necesită­ţile pântecului.
Nu este de mirare că Marx a elogiat cartea lui Darwin, „Originea omului”, care reprezintă o altă lo­vitură subtilă care l-a făcut pe om să uite de originea şi menirea lui de natură divină. Darwin a susţinut că omul provine din regnul animal.
Omul a fost detronat de către Marx şi Darwin. Nereuşind să-L detroneze pe Dumnezeu, Satan l-a înjosit pe om. Omul a fost înfăţişat ca descinzând din animal, un biet rob al pântecului.
La 16 ianuarie 1861, Marx îi scria lui Ferdinand Lasalle: “Cartea lui Darwin este foarte importantă, oferindu-mi un fundament pentru ştiinţele naturale în interpretarea istorică a luptei de clasă.”
Ginerele lui Marx, Paul Laforgue, scrie în Socialismul şi intelectualii:
“Când Darwin a publicat “Originea speciilor”, el I-a răpit lui Dumnezeu rolul deţinut până atunci de Creator al lumii organice, la fel cum Franklin, prin teoria electricităţii, L-a deposedat de toate trăsnetele care îi erau atribuite.”
(Scopul iniţial al lui Darwin nu a fost de a ataca religia. El scrisese: “Există o măreţie în această vi­ziune a vieţii, cu diversele ei puteri, insuflată de la început într-una sau mai multe forme.” Pentru a-şi preciza cât mai clar poziţia de pe care abordează chestiunea religiei, Darwin, în a doua ediţie a lucrării sale, a adăugat după cuvântul “insuflată”, sintagma “de către Creator”. Toate ediţiile care au urmat au respectat această adăugire.)
Mai târziu, Freud va termina lucrarea întuneri­cului începută de aceşti doi giganţi, reducând omul, în esenţă, la instinctul sexual sublimat uneori în po­litică, artă sau religie. Cel care a readus cunoaşterea teoretică pe făgaşul ei biblic a fost psihologul elveţian Cari Gustav Jung care a demonstrat că instinctul fun­damenta] al omului este cel religios.
Epoca lui Marx este agitată de un ferment sata­nic care s-a manifestat în mai multe domenii ale vieţii sociale. Poetul rus Sologub scria: “Diavolul este ta­tăl meu.” Un alt poet rus, Briusov, declara: “Îi slăvesc în egală măsură şi pe Dumnezeu, şi pe Diavolul.”
Marx aparţine aceleiaşi epoci care ni i-a dat pe Nietzsche (filozoful preferat al lui Hitler şi Mussolini), Max Stirner, un anarhist radical şi Oscar Wilde, cel dintâi teoretician al emancipării homo­sexualităţii – viciu care a început să fie privit cu îngă­duinţă chiar şi de către unii dintre preoţi.
Forţele satanice au pregătit Rusia pentru victoria marxismului. Revoluţia s-a desfăşurat într-o perioadă în care dragostea, bunăvoinţa şi sentimentele sănă­toase erau considerate ca semne de slăbiciune su­fletească şi atitudini reacţionare. Neprihănirea fe­cioarelor şi fidelitatea în căsnicie a bărbaţilor erau considerate ca o ruşine. Dorinţa de a distruge trecea drept rafinament iar neurastenia era apreciată ca un semn de intelectualizare. Aceasta era tematica abor­dată de noii scriitori, propulsaţi din obscuritate în cercurile literare. Oamenii născoceau vicii şi perver­siuni, evitând în chip dezgustător să gândească în termeni morali.
Cum a devenit Stalin revoluţionar după ce l-a citit pe Darwin? [1] Pe când era student la seminarul ortodox, Stalin şi-a însuşit din lectura cărţilor lui Darwin concepţia conform căreia omul nu este creaţia lui Dumnezeu ci rezultatul unei evoluţii definite de lupta nemiloasă dintre indivizi. Cel mai puternic şi cel mai dur va supravieţui. Astfel, Stalin a învăţat că criteriile morale şi religioase nu au nici un rol în natură şi că omul este o parte componentă a naturii ca un peşte sau ca o maimuţă. Ca să trăiască, trebuie să fie neîndurător, crud, lipsit de orice scrupule.
Darwin a scris o carte de ştiinţă în care şi-a expus teoria sa cu privire la originea speciilor, fără implicaţii politice sau economice. Dar, deşi multă lume a fost în stare să accepte ideea că Dumnezeu a creat lumea printr-un îndelungat proces de evoluţie, teoria lui Darwin a dus în cele din urmă la uciderea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi. El a devenit astfel autorul moral al celui mai mare genocid din istorie. Dincolo de frământările intelectuale ale secolului al XlX-lea, poate fi stabilită influenţa Revoluţiei fran­ceze care – din punct de vedere spiritual – se înrudeş­te în mare măsură cu cataclismul social din Rusia secolului XX.
În timpul revoluţiei franceze, Anarchasis Clootz, un important revoluţionar şi iluminist francez, a sus­ţinut că este “duşmanul personal al lui Isus Cristos”. El a declarat în faţa Convenţiei din 17 noiembrie 1792 că “poporul este suveranul şi dumnezeul acestei lumi… Numai neghiobii cred în existenţa unui Dumnezeu ca Fiinţă Supremă.” Atunci Convenţia a decretat “nimicirea tuturor religiilor”.
Pentru cei care iau în serios rugăciunea “Tatăl Nostru”, cuvintele “şi ne izbăveşte de Cel Rău” au un înţeles foarte clar: Îl implorăm pe iubitul Tată să ne apere atât pe noi cât şi pe cei din preajma noastră de învăţăturile mincinoase, de arta dăunătoare care, sub aparenţa frumuseţii, ne strecoară în suflet răul, şi de imoralitatea din lume. Atunci nu va mai trebui să ne temem de cursele pe care ni le întinde Diavolul.
Rămâne ca dvs. să alegeţi: vreţi să fiţi neîndură­tori şi perverşi ca Diavolul sau asemenea lui Isus – Dumnezeul şi omul dragostei sfinte şi al păcii?

 

Falsul naţionalism al lui Moses Hess 

 

Pentru a oferi o imagine cât mai cuprinzătoare, mă voi referi în continuare la Moses Hess, cel care i-a “convertit” pe Marx şi pe Engels la socialism.
În Israel se află o piatră funerară pe care se poate citi următoarea inscripţie: “Moses Hess, fondatorul Partidului Social Democrat.” Hess şi-a expus “crezul” în cartea sa, „Catehismul roşu al poporului german”:
“Ce este negru? Negru este clerul… Aceşti teologi sunt cei mai răi aristocraţi… În primul rând, preoţii îi învaţă pe aristrocraţi să-i exploateze pe oamenii din popor în numele lui Dumnezeu. În al doilea rând, preoţii sunt cei care învaţă poporul să accepte asuprirea şi exploatarea în numele lui Dumnezeu. În al treilea, şi cel mai important rând, preoţii îşi asigură cu ajutorul lui Dumnezeu o viaţă îmbelşugată pe pământ în timp ce poporul este sfătuit să aştepte fericirea din ceruri…
Drapelul roşu simbolizează revoluţia perma­nentă până la victoria deplină a clasei muncitoare în toate ţările civilizate: Republica roşie… Religia mea este Revoluţia Socialistă… Muncitorii care au reuşit să preia puterea politică într-un stat, tre­buie să-i ajute pe fraţii lor exploataţi din întreaga lume”’ [2].
Aceasta era religia lui Hess, după cum declarase el însuşi în prima ediţie a Catehismului. La cea de-a doua ediţie, Hess a mai adăugat câteva capitole. De data aceasta, aceeaşi “religie” (a Revoluţiei Socia­liste) este prezentată într-o terminologie creştină pentru a câştiga adeziunea credincioşilor. Astfel în­veşmântată, propaganda Revoluţiei Socialiste cu­prinde şi câteva aprecieri frumoase la adresa Creş­tinismului ca religie a dragostei şi a umanitarismului. Dar, din punct de vedere creştin, trebuie făcută precizarea că iadul nu se află pe pământ iar Împărăţia cerurilor nu se situează în lumea de dincolo. Afirmaţia că societatea socialistă va reprezenta adevărata îm­plinire a idealului creştin constituie o dovadă a felu­lui în care Satan poate lua înfăţişarea unui înger de lumină.
După ce Hess i-a convins pe Marx şi pe Engels să adere la socialism, pretinzând de la bun început că scopul acestei doctrine este de “a da ultima lovitură religiei medievale” [3] (prietenul său Georg Jung s-a pronunţat mai clar în această privinţă: “Cu siguranţă că Marx Îl va izgoni pe Dumnezeu din cer” [4]. În viaţa lui s-a petrecut o schimbare interesantă. El, întemeie­torul socialismului modern, a fost şi iniţiatorul unei mişcări întrutotul diferită de socialism, o formă de manifestare a sionismului.
Astfel, Hess, fondatorul socialismului a cărui me­nire este de a-l “izgoni pe Dumnezeu din cer”, a fost totodată promotorul unui sionism diabolic. El, care l-a învăţat pe Marx în ce constă importanţa luptei de clasă, a scris în 1862 aceste surprinzătoare cuvinte: “Ceea ce contează în primul rând este lupta dintre rase şi apoi lupta dintre clase” [5]. În loc să-i înveţe pe oameni întrajutorarea reciprocă pentru realizarea binelui general, el a aprins vâlvătaia luptei de clasă care, de atunci, nu s-a mai stins niciodată.
Acelaşi Hess este deci promotorul unui sionism bazat pe lupta dintre rasele omeneşti. După cum res­pingem marxismul satanic, tot astfel orice creştin sau evreu cu simţul responsabilităţii trebuie să respingă această pervertire diabolică a sionismului.
Hess revendica Ierusalimul ca aparţinând evreilor, eliminându-L însă dintre ei pe Isus, regele evreilor. De ce ar mai avea Hess nevoie de Isus! Căci, el scrie:
„Fiecare evreu este un virtual Mesia, după cum fiecare evreică este o virtuală Mater Dolorosa.” [6]
Dar atunci, de ce Hess a făcut din evreul Marx un om al urii, pornit să-L alunge pe Dumnezeu din cer şi nu un Mesia, un om al lui Dumnezeu? Pentru Hess, Isus este “un evreu pe care păgânii L-au divinizat ca Mântuitor al lor” [7]. Se pare că nici Hess, nici evreii n-ar avea nevoie de El.
Hess nu doreşte să fie mântuit, considerând as­piraţia la sfinţirea individuală ca fiind de sorginte indo-germanică. Idealul evreilor – în concepţia lui – trebuie să fie realizarea “statului mesianic”, “ pregăti­rea omenirii pentru revelaţia esenţei divine” [8], ceea ce înseamnă – după cum mărturiseşte în „Catehismul roşu” – a înfăptuit revoluţia socialistă prin lupta dintre rasele omeneşti şi dintre clasele sociale.
Moses Hess, care i-a încredinţat idolului său Marx, sarcina de a pune capăt religiei medievale, înlocuind-o cu “religia” revoluţiei socialiste, scrie aceste cuvinte surprinzătoare: “Rugăciuile evreieşti mi-au întărit sufletul întotdeauna.” [9] Dar ce fel de rugăciuni face cei care susţin că religia ar fi opium pentru popor? Am arătat mai înainte că întemeie­torul ateismului stiinţific se ruga în faţa lumânărilor aprinse, purtând pe frunte filactere. Atât rugăciunile evreieşti, cât şi cele creştine pot fi pervertite în ri­tualuri satanice.
Hess îl învăţase pe Marx că socialismul şi in­ternaţionalismul sunt inseparabile. Marx scrie în Manifestul Partidului Comunist că proletariatul nu are nici o patrie. În Catehismul roşu, Hess îşi bate joc de noţiunea de patrie a germanilor şi ar fi avut aceeaşi atitudine faţă de noţiunea de patrie a oricărei naţiuni europene. Hess critică programul de la Erfurt al Partidului Democrat Social pentru că acesta re­cunoaşte necondiţionat principiul naţional. Dar Hess este un internaţionalist “special”, care pledează pentru menţinerea naţionalismului evreilor. El scrie:
“Oricine neagă naţionalismul evreilor nu este doar un apostat, un renegat în sensul religios al cuvântului, ci un trădător al poporului său şi al familiei sale. Dacă emanciparea evreilor ar deveni vreodată incompatibilă cu naţionalismul lor, atunci evreul va trebui să renunţe la emancipare… Evreul trebuie să fie mai presus de toate, un evreu patriot.“ [10]
Sunt de acord cu ideile naţionaliste ale lui Hess, făcând însă precizarea că soarele străluceşte la fel pentru toată lumea. Eu unul mă declar pentru orice fel de patriotism: al evreilor, al arabilor, al germani­lor, al ruşilor, al americanilor. Patriotismul ca virtute înseamnă promovarea prosperităţii economice, po­litice, spirituale şi religioase a naţiunii respective, cu condiţia ca aceasta să se desfăşoare în cadrul unor relaţii de prietenie şi colaborare cu celelalte naţiuni. Dar patriotismul evreiesc al unui revoluţionar socia­list care tăgăduieşte patriotismul celorlalte naţiuni este extrem de suspect. Se pare că acesta ar ţine de un plan diabolic menit să provoace ura tuturor celor­lalte popoare împotriva evreilor.
Chiar dacă n-aş fi evreu şi aş afla că evreii acceptă patriotismul exclusivist al lui Hess, tot m-aş opune unei astfel de atitudini.
Lupta dintre rase teoretizată de Hess este tot atât de falsă ca şi lupta dintre clase pe care a propagat-o.
Hess nu a renunţat la socialism în favoarea aces­tei forme de sionism. După ce a scris „Roma şi Ierusalim”, el a continuat să activeze în mişcarea socialistă mondială.
Hess nu îşi formulează foarte clar ideile; de aceea este greu să i le evaluăm. Este suficient însă să aflăm că, după părerea lui Hess, “creştinii Îl văd pe Isus ca pe un evreu sfânt care a devenit păgân”, [11] sau că “astăzi noi năzuim la o mântuire mult mai cuprin­zătoare decât aceea pe care creştinismul a fost în stare să ne-o ofere” [12]. Din „Catehismul roşu” reiese că aceas­tă mântuire mult mai cuprinzătoare este revoluţia socialistă.
Am mai putea adăuga că ideologia lui Hess nu reprezintă doar întâiul izvor al marxismului şi prima manifestare de sionism satanic, ci şi germenele teolo­giei eliberatoare susţinute în mod curent de Consiliul Mondial al Bisericilor şi de catolicism. Unul şi ace­laşi om, aproape un anonim, a fost exponentul a trei mişcări satanice: comunismul, ramura rasistă, bazată pe ură a Sionismului şi teologia eliberatoare.
Nimeni nu poate fi creştin dacă îi urăşte pe evrei. Isus a fost evreu, ca şi fecioara Maria şi toţi apostolii. Biblia este evreiască. Domnul a spus: “Mântuirea vine de la Iudei” (Ioan 4:22). Hess glorifică însă poporul evreu de parcă ar dori cu bună ştiinţă să pro­voace o violentă reacţie antisemită din partea celor­lalte popoare. El a afirmat că religia lui a fost aceea a revoluţiei socialiste. Pentru el, preoţii tuturor celor­lalte religii sunt nişte şarlatani. Revoluţia este singura religie pentru care Hess are o înaltă consideraţie.
El scrie:
“Religia noastră (a evreilor) are ca punct de plecare entuziasmul unei rase care de la apariţia ei pe scena istoriei a intuit sensul în care va evolua omenirea, presimţind venirea acelor vremuri me­sianice în care spiritul uman îşi va afla împlinirea nu numai la nivel individual, sau într-un mod frag­mentar ci la scara instituţiilor sociale ale întregii omeniri.“ [13]
Aceste vremuri pe care Hess le numeşte “me­sianice” sunt cele ale victoriei revoluţiei socialiste mondiale. A considera că religia evreilor ar avea ca punct de plecare ideea de revoluţie socialistă ateistă este o glumă de prost gust şi o jignire la adresa po­porului evreu.
Hess se exprimă de multe ori în termeni religioşi, fără a crede însă în Dumnezeu. El susţine că „Dumnezeul nostru nu este nimic altceva decât specia umană unită în dragoste.” [14] Cum se poate realiza această unitate? Prin revoluţia socialistă în care zeci de milioane de oameni (pe care Hess pretinde că îi iubeşte atât de mult) aveau să fie torturaţi şi ucişi.
Hess nu ascunde câtuşi de puţin faptul că nu ac­ceptă nici Împărăţia lui Dumnezeu, nici guvernările pământeşti, considerându-le deopotrivă tiranice. Nu există nimic bun în nici o religie, exceptând-o pe aceea a revoluţiei socialiste.
„Este inutil să-i ridici pe oameni la nivelul ade­văratei libertăţi şi să-i faci să se împărtăşească din bucuriile existenţei, atâta vreme cât nu-i eli­berezi din sclavia spirituală, adică de sub influenţa religiei” [15].
Hess vorbeşte şi despre “absolutismul tiranilor din cer şi de pe pământ faţă de sclavi.” [16]
Nu putem înţelege dedesubturile satanice ale comunismului dacă nu vom afla ce fel de om a fost Moses Hess, cel care a exercitat o influenţă hotărâ­toare asupra lui Marx şi Engels, organizând împreună cu ei şi cu Bakunin Internaţionala I. Nu-l putem în­ţelege pe Marx dacă nu vom cunoaşte modul de a gândi al lui Hess, pentru că Hess este cel care l-a “convertit” pe Marx la socialism.
Citez încă o dată cuvintele lui Marx:
“Cuvintele învăţăturii mele sunt încâlcite într-o dezordine diabolică, încât oricine poate înţelege exact ceea ce doreşte să înţeleagă.”
Acesta este stilul lui Marx. Scrierile lui Hess sunt de o încâlcire mai diabolică, greu de descifrat; totuşi ele trebuie analizate pentru a putea stabili legăturile dintre marxism şi satanism.
Prima carte a lui Hess s-a numit „Sfânta familie a omenirii”. El a considerat-o “o lucrare a Duhului Sfânt al adevărului” [17], afirmând în continuare că aşa cum Fiul lui Dumnezeu i-a eliberat pe oameni din propria lor sclavie, tot astfel Hess îi va elibera din robia lor politică. “Eu sunt chemat să mărturisesc pentru lu­mină, la fel cum a fost chemat Ioan.” [18]
Pe atunci Marx, care încă se mai opunea socia­lismului şi încă nu îl cunoscuse personal pe Hess, începuse să scrie o carte polemică la adresa lui. Din motive necunoscute, această carte a rămas neter­minată. Mai târziu, Marx a devenit discipolul lui Hess [19].
După cum am arătat mai înainte, scopul declarat al lui Hess era de a da o ultimă lovitură religiei me­dievale şi de a răvăşi sufletele oamenilor. În prefaţa cărţii sale, Judecata din urmă, el îşi exprimă satisfacţia pentru că filozoful german Kant l-ar fi “decapitat pe bătrânul Tată Iehova, împreună cu întreaga sa sfântă familie.” [20] (Hess îşi exprimă, de fapt, propriile sale idei în numele marelui filozof. Kant nu a avut aceste intenţii de “decapitare” a lui Dumnezeu. El a susţinut contrariul: „A trebuit să limitez cunoaşterea pentru a face loc credinţei.”) [21]
Hess consideră că religia evreilor şi cea a creş­tinilor sunt “moarte” [22], ceea ce nu-l împiedică însă să vorbească în cartea sa, „Roma şi Ierusalim”, despre “scrierile noastre sfinte”, “sfânta limbă a părinţilor noştri”, “cultul nostru”, “legile divine”, “căile Providenţei” şi “viaţa evlavioasă” [23].
Aceste contradicţii nu se explică prin schimbarea convingerilor lui Hess pe parcursul diferitelor etape ale vieţii sale. În cartea sa pseudonaţionalistă el de­clară că nu-şi reneagă activitatea ateistă din trecut. Aceasta este o dovadă de cultivare cu bună ştiinţă a “încâlcirii diabolice” [24].
Hess a fost evreu şi unul din precursorii sio­nismului. Pentru că Hess, Marx şi alţii ca ei au fost evrei, comunismul este considerat de unii oameni ca o conspiraţie evreiască. Să nu uităm însă că Marx este şi autorul unei cărţi antisemite, dovadă că şi în această privinţă a fost călăuzit îndeaproape de Hess.
Iată ce scrie Hess, (“sionistul” care altădată îi glorificase pe evrei), în cartea sa intitulată „Despre sistemul monetar”:
„Evreii, care de-a lungul istoriei naturale a lu­mii animale şi sociale au avut rolul de a aduce omenirea la stadiul de animal sălbatic, s-au achitat foarte bine de această misiune. Misterul Iudaismu­lui şi al Creştinismului s-a revelat în iudeo-creştinismul modem. Misterul sângelui lui Cristos ca şi cel al adoraţiei sângelui de către evreii din ve­chime se dezvăluie aici ca mister al animalului de pradă.” [25]
Nu vă neliniştiţi dacă nu pricepeţi înţelesul acestor cuvinte. Ele au fost scrise înadins într-o “încâlceală diabolică”, din care se desprinde însă foarte clar ura faţă de poporul evreu. Uneori Hess este un evreu rasist, alteori – antisemit, atitudinea lui variind în funcţie de cerinţele duhului care i-a inspirat scrierile şi pe care el îl consideră “sfânt”.
Hess ar fi putut fi un bun profesor de rasism chiar şi pentru Hitler. El care l-a învăţat pe Marx că im­portanţa claselor sociale este prioritară, a susţinut însă şi teza conform căreia: “Viaţa este produsul nemijlocit al rasei” [26]. Ca şi religiile, concepţiile şi instituţiile sociale sunt creaţii tipice şi originale ale rasei. În spatele problemelor referitoare la naţionalităţi şi a libertăţii individuale persistă chestiunea rasei. Întreaga istorie a fost marcată de lupta dintre rasele omeneşti şi dintre clasele sociale. Cea mai importantă este lupta dintre rase; lupta dintre clase se situează pe locul al doilea [27].
Care este cheia succesului atâtor idei contra­dictorii?
““Voi scoate sabia împotriva tuturor cetăţeni­lor care se opun elanului muncitoresc”, declară Hess într-o scrisoare către Lasalle.” [28]
Marx va face afirmaţii asemănătoare:
“Violenţa este moaşa cu ajutorul căreia noua societate ia naştere din pântecul celei vechi.” [29]
Suntem şi reprezentăm acele idei cu care ne hrănim. Marx s-a hrănit cu idei satanice; de aceea a formulat o doctrină satanică.
Organizaţia Iadul
Comuniştii obişnuiesc să înfiinţeze organizaţii de bază. Până acum am încercat să demonstrez că miş­cările comuniste înseşi reprezintă, de fapt, organizaţii de bază ale ocultismului satanic – ceea ce ar putea explica eşecul de până acum al tuturor încercărilor politice, economice, militare şi culturale de a combate comunismul. Pentru a fi eficiente, mijloacele de luptă împotriva Satanei nu trebuie să fie de natură carnală, materială, ci spirituală; altminteri, în timp ce una din organizaţiile de bază ale satanismului – de pildă, nazismul – este înfrântă, va lua naştere alta, mai viguroasă…
Himmler, ministrul de interne al Germaniei na­ziste, îşi închipuia că este reincarnarea regelui Henric Păsărarul. El credea că poate folosi puterile oculte în folosul armatei naziste [30]. Mulţi dintre liderii nazişti nu erau străini de practicarea magiei negre.
Ceea ce era o simplă presupunere la prima edita­re a acestei cărţi, este acum un fapt dovedit. Dovada a fost furnizată chiar de către comunişti. Povestea începe cu cazul Netceaev – care l-a inspirat pe Dostoievski să scrie celebrul său roman „Demonii”.
Netceaev, “superbul tânăr fanatic” [31], după cum îl numea Bakunin, a scris „Catehismul revoluţio­narului” – reprezentând statutul organizaţiei ruseşti “Răzbunarea poporului” (înfiinţată aproximativ în anul 1870). Scopul acestei organizaţii a fost formulat astfel:
“Cauza noastră este înfricoşătoare, desăvârşită, universală şi necruţătoare… Să ne unim cu brutele şi criminalii – singurii şi adevăraţii revoluţionari din Rusia.” [32]
Cel dintâi om ucis de organizaţia lui Netceaev a fost chiar unul din membrii fondatori care a îndrăznit să critice conducerea organizaţiei. Orice critică era interzisă.
Netceaev plănuia o împărţire inechitabilă a omenirii:
“O zecime din omenire se bucură de libertatea personală şi are drepturi nelimitate asupra celor­lalte nouă zecimi care trebuie să-şi piardă per­sonalitatea şi să devină un fel de turmă.” [33]
„Fiecare membru al societăţii îl va spiona pe celălalt şi va fi obligat să-l denunţe… Toţi sunt sclavi şi egali între ei în sclavie.” [34]
Netceaev scrie în Catehismul său:
“Un revoluţionar trebuie să se infiltreze pre­tutindeni, atât în clasele superioare ale societăţii cât şi în cele inferioare… în biserici… printre literaţi.”
Discipolul său, Peter Verhovensky, comenta:
„Am devenit deja foarte puternici. Juraţii care-i absolvă pe criminali sunt în întregime ai noştri. Avocaţii care tremură în tribunale de teamă să nu fie consideraţi prea liberali, sunt ai noştri. Avem oameni din administraţie, oameni de litere, sun­tem mulţi, foarte mulţi, iar ei habar n-au că ne aparţin.” [35]
Pe baza unui astfel de program s-a înfiinţat o organizaţie cu un nume impresionant: “Liga re­voluţionară mondială”. Statutul ei a fost semnat de Netceaev şi de Bakunin – colaboratori apropiaţi ai lui Marx [36]. La început, din Ligă făceau parte doar câţiva oameni. Ducele revoluţionar Peter Dolgorukov scria la 31 octombrie 1862:
„La Londra, l-am întâlnit pe Kelsiev (care făcea parte din organizaţia mai sus menţionată), un om îngust la minte, dar de nădejde, cumplit de fanatic, cu o figură efeminată. Kelsiev mi s-a adre­sat cu blândeţe, spunându-mi binevoitor: “De vreme ce trebuie s-o facem, de ce să nu ucidem dacă ne este de folos?” De când a venit Bakunin în Anglia, pe toţi aceşti londonezi îi auzi tot timpul vorbind despre “a arde din temelii”, “a asasina “, “a tăia în bucăţi”.”
În 1869, la Geneva, Netceaev a redactat o proclamaţie în care, referindu-se la omul care l-a împuşcat pe împăratul Alexandru al II-lea, avertizează:
“Trebuie să înţelegem că, ceea ce a făcut Karakazo n-a fost decât un început. Da, acesta a fost prologul. Să luăm aminte că drama propriu-zisă va începe foarte curând.” [37]
Într-o altă proclamaţie, se afirmă:
“În curând va veni ziua în care vom arbora marele drapel al viitorului, Drapelul Roşu, şi vom asalta într-un mare iureş palatul imperial…
Vom striga: “Puneţi mâna pe topoare!” şi apoi îi vom ucide pe oamenii împăratului. Fără milă! Ucideţi în locurile publice, dacă aceşti ticăloşi îndrăznesc să pătrundă acolo, în case, în sate…
Nu uitaţi că toţi cei care nu vor fi de acord cu voi, vor fi împotriva voastră. Oricine este îm­potriva voastră, este duşmanul vostru şi trebuie să-i distrugem pe aceşti duşmani prin orice mijloace.” [38]
În 1872, a fost înfiinţată o societate revoluţionară, cu un nume banal: “Organizaţia”, al cărei nucleu strict secret purta însă numele înfiorător: “Iadul”. Timp de peste un secol, diverse alte organizaţii, care şi-au schimbat în mod permanent numele, au preluat obiec­tivele acestei societăţi, despre a cărei existenţă nu ştia însă nimeni din afara ei.
Istoricii sovietici nu au îndrăznit să scrie despre activitatea “Iadului” – organizaţie premergătoare Partidului Comunist din Uniunea Sovietică – decât în anul 1965, la 93 de ani după înfiinţarea acestei organizaţii.
În Revoluţionarul ilegalist din Rusia, E. S. Vilenska scrie:
““Iadul” era numele nucleului organizaţiei secrete care exercita teroarea nu numai împotriva monarhiei, ci – prin funcţiile represive deţinute – chiar faţă de membrii organizaţiei secrete “ [39]
În Cernâşevski sau Neceaev [40] se menţionează faptul că unul dintre membrii “Iadului” s-a oferit să-şi otrăvească propriul său tată pentru a-i dărui organi­zaţiei din care făcea parte moştenirea dobândită pe această cale.
Cernâşevski, care, de asemenea, făcea parte din această organizaţie, a scris:.
“Voi lua parte la revoluţie; nu mi-e frică de mizerie, de beţivii cu bâte, de măcel. Nu ne pasă dacă va trebui să curgă sânge de trei ori mai mult decât în timpul revoluţiei franceze. Ce contează dacă va trebui să ucidem o sută de mii de chiaburi?” [41]
Iată câteva din obiectivele fundamentale ale organizaţiei satanice:
„Mistificarea este cel mai eficient mijloc, dacă nu chiar singurul, de a-i determina pe oameni să facă o revoluţie.
Este suficient să ucizi câteva milioane de oa­meni şi angrenajul revoluţiei va fi pus în mişcare.
Idealul nostru este înfricoşător, desăvârşit, universal şi necruţător. “
Şi iarăşi:
“Omenirea trebuie să fie împărţită inegal; o zecime din omenire se bucură de libertate per­sonală şi are drepturi nelimitate asupra celorlalte nouă zecimi care trebuie să-şi piardă personalitatea şi să devină un fel de turmă.“ [42]
În aceste scrieri este frecvent folosită sintagma “nu ne temem”. Un exemplu reprezentativ este ur­mătoarea proclamaţie:
„Nu ne temem dacă ne va fi dat să aflăm că pentru a răsturna actuala ordine socială e nevoie să vărsăm de trei ori mai mult sânge decât ia­cobinii (revoluţionarii francezi) – în Revoluţia din 1790… Dacă pentru realizarea obiectivelor noastre va trebui să căsăpim o sută de mii de moşieri, nu ne vom teme s-o facem.“ [43]
De fapt, numărul victimelor a fost mult mai mare. În Memorii din al doilea război mondial, Churchill declară că Stalin i-a mărturisit că în Uniunea Sovietică au murit de pe urma colectivizării zece milioane de oameni.
Ceea ce trebuie reţinut în primul rând este că abia după un răstimp de o sută de ani, comuniştii au mărturisit că la începutul comunismului a existat o anumită organizaţie numită “Iadul”. De ce tocmai “Iadul”? De ce nu Societatea pentru ajutorarea să­racilor sau pentru ajutorul omenirii? De ce accentul este pus în mod special pe iad?
Astăzi comuniştii sunt mai precauţi. Dar la în­ceput, însuşi numele organizaţiei lor demonstra că adevăratul lor scop era de a câştiga şi pecetlui cât mai multe suflete omeneşti.pentru osânda veşnică.
Originoform
Poliţia politică secretă din Uniunea Sovietică a creat un organism uriaş cu scopul de a distruge bi­sericile din întreaga lume. Obiectivul prioritar era de a anihila sau de a diminua adversitatea faţă de co­munism a diferitelor religii. În plus, se încearcă ra­colarea reprezentanţilor bisericii, ca prin intermediul şi prestigiul preoţilor, masele de credincioşi să fie sensibilizate la ideologia comunistă. Numele acestui departament este “Originoform”. Reţeaua are ra­mificaţii secrete în fiecare ţară şi în fiecare organizaţie religioasă importantă.
Este lesne de înţeles că primele vizate sunt or­ganizaţiile anticomuniste şi misiunile creştine care activează în spatele Cortinei de Fier. Agenţii pro­vocatori şi propagandiştii comunişti se infiltrează înăuntrul bisericilor şi misiunilor creştine cu scopul de a-i dezarma ideologic pe cei ce cred în Dumnezeu.
Primul director al acestei organizaţii, Vasilii Gorelov, fusese mai înainte preot ortodox – apostol din stirpea lui Iuda. Sediul central al organizaţiei se află în Varşovia. Actualul ei conducător se numeşte Theodor Kasky.
În oraşul Feodosia se află centrul de instruire al agenţilor care urmează a fi trimişi în ţările latine, iar la Moscova sunt instruiţi agenţii pentru America de Nord. Agenţii pentru Anglia, Olanda, Scandinavia sunt instruiţi la Siguel (Letonia), iar cei pentru ţările musulmane la Constanţa (România).
În aceste şcoli se pregătesc falşi pastori şi preoţi, falşi imami (preoţi musulmani), falşi rabini. Fiecare dintre aceştia trebuie să cunoască temeinic religia respectivă. Unii dintre ei, pozând în persecutaţi, cer protecţia bisericilor sau a misiunilor creştine.
Un comunist italian pe nume Tondi, după ce a absolvit şcoala “Lenin” din Moscova, a fost instruit de Partidul Comunist pentru a se înscrie în ordinul iezuiţilor; mai târziu a ajuns secretarul lui Papa Paul al VI-lea. Adevărata sa identitate a fost descoperită, iar astăzi el declară public că este comunist şi că s-a căsătorit cu o comunistă.
Continuă încă să activeze în cadrul Partidului Comunist, ocupându-se tot de probleme religioase, şi susţine că Papa l-ar fi iertat [44].

Capitolul X

MARX SAU CRISTOS? 
Un mesaj adresat marxiştilor…
Dacă ar fi să mă adresez unui simplu adept al marxismului, i-aş spune cam aşa:
Astăzi mulţi marxişti nu mai sunt însufleţiţi de spiritul care i-a posedat pe Hess, Marx sau Engels. Ei iubesc cu adevărat omenirea fiind încredinţaţi că luptă pentru binele universal, fără a dori să devină nişte instrumente ale Satanei.
Din nenorocire, în cazul marxismului, satanismul se ascunde sub o filozofie materialistă care îi îm­piedică pe adepţii doctrinei să vadă realitatea spiri­tuală; căci existenţa nu se limitează la materie. Există şi o realitate a spiritului, a adevărului, a frumosului şi a idealurilor.
De asemenea, există o lume a duhurilor rele a căror căpetenie este Satan. El a căzut din cer datorită mândriei sale, trăgând după sine în cădere o întreagă oştire de îngeri. Apoi i-a ispitit pe strămoşii omului.
De atunci, perfidia sa s-a perpetuat şi s-a înmulţit prin fiecare tertip până în ziua de astăzi, când asistăm la distrugerea minunatei creaţii a lui Dumnezeu prin războaie mondiale, sângeroase revoluţii şi contra­revoluţii, dictaturi, asuprire, rasism de diferite feluri, false religii, agnosticism şi ateism, crime şi afaceri murdare, infidelitate în dragoste şi în prietenie, des­trămarea căsniciilor, răzvrătirea copiilor.
Omenirea nu mai are viziunea lui Dumnezeu. Dar ce anume a luat locul acestei viziuni? Ceva mai bun?
Prin natura lui, omul trebuie şi vrea să fie religios. Dacă nu va avea o religie care să-l înveţe să se teamă de Dumnezeu, va avea religia lui Satan şi îi va perse­cuta pe toţi cei care nu se închină “dumnezeului” său.
Chiar dacă presupunem că numai câţiva dintre conducătorii comunişti au fost în mod conştient satanişti, există însă o categorie întreagă de oameni care sunt satanişti fără să ştie că există o astfel de religie. Dacă un om urăşte noţiunea de Dumnezeu şi numele lui Cristos, dacă trăieşte ca şi cum ar fi alcătuit numai din materie, dacă neagă principiile religioase şi morale, atunci el nu este altceva decât un satanist care face parte din aceeaşi categorie cu cei care apro­fundează ocultismul.
În Frankfurt (Germania Occidentală), în ziua de duminică, la serviciile divine al Bisericii iau parte mai puţini oameni decât la şedinţele de spiritism unde se pretinde că sunt chemate duhurile morţilor. Se cunoaşte, de pildă, existenţa bisericilor sataniste din München şi Düsseldorf [1]. Multe altele se află în Franţa, Anglia, S.U.A., şi în alte ţări.
În Marea Britanie există 35.000 de persoane care practică vrăjitoria. În universităţi americane şi chiar în licee se predau cursuri de iniţiere în vrăjitorie, astrologie, magie, farmece şi ESP (percepţie extra-senzorială). În Franţa, în fiecare an au loc 40.000 de liturghii satanice.
Oamenii Îl pot uita pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu-i uită niciodată pe cei creaţi de El. El L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, Isus Cristos, pentru a mântui omenirea. Dragostea şi mila s-au întrupat pe pământ într-un sărman copil evreu, tâmplarul umil de mai târziu şi apoi învăţătorul neprihănirii.
Omul doborât, păcătosul pierdut nu se poate mântui singur, după cum nici cel care se îneacă nu poate ieşi din apă prin propriile sale puteri. De aceea, Isus, pe deplin înţelegător faţă de slăbiciunile şi neputinţele noastre, a luat asupra Sa toate păcatele noastre, inclusiv pe cele ale lui Marx şi ale discipolilor săi, şi a fost pedepsit în locul nostru. El a ispăşit vi­novăţia noastră murind pe crucea de pe Golgota după ce a îndurat cele mai cumplite umilinţe şi chinuri.
Acum avem Cuvântul Lui care ne spune că oricine crede în El este iertat şi va trăi veşnic împreună cu El în paradis. Chiar şi marxiştii notorii pot fi mântuiţi. Este semnificativ faptul că doi scriitori sovietici (foşti comunişti) laureaţi ai premiului Nobel, Boris Pasternak şi Alexandr Soljeniţân, după ce au descris atrocitatea crimelor la care conduce inevitabil marxismul satanic, şi-au mărturisit credinţa în Isus Cristos. Svetlana Alliluyeva, fiica lui Stalin, ferocele dictator, autorul celor mai multe asasinate în masă, a devenit şi ea creştină.
Să ne aducem aminte că idealul lui Marx a fost de a duce cu el în abisul infernului întreaga omenire. Să nu-l urmăm pe Marx pe calea pierzaniei, ci să-L urmăm pe Cristos care ne conduce spre piscurile de lumină, înţelepciune şi dragoste, către un cer de o glorie de nedescris.
Marea prăpastie
Evident, este imposibil să-L comparăm pe Isus cu Marx. Împărăţia lui Isus nu are nimic în comun cu lumea lui Marx. Marx a fost un om şi, probabil, un adorator al Diavolului. Isus este Dumnezeu şi S-a coborât la nivelul omului pentru a salva omenirea. Marx a susţinut ideea unui paradis omenesc. Când sovieticii au încercat să pună în practică teoria lui Marx, rezultatul a fost un infern.
Împărăţia lui Isus nu face parte din lumea aceasta. Este o împărăţie a dragostei, a neprihănirii şi a ade­vărului. Cristos îi cheamă la El pe toţi oamenii, chiar şi pe marxişti şi pe satanişti: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
Toţi cei ce cred în El vor avea viaţă veşnică în paradisul Său ceresc. Nu există nici o tangenţă între creştinism şi marxism, după cum Dumnezeu nu are nimic în comun cu Diavolul. Isus a venit ca să nimi­cească lucrările Diavolului (1 Ioan 3:8). Creştinii care Îl urmează se străduiesc să nimicească marxismul fără a-i urî însă pe marxişti ca semeni ai lor, pe care încearcă să-i câştige de partea lui Cristos.
Unii marxişti pretind că ar fi creştini. Aceştia ori încearcă să-i mintă pe ceilalţi, ori se mint pe ei înşişi. Nu poţi fi marxist creştin, după cum nu poţi fi creştin satanist.
De-a lungul anilor, esenţa satanică a marxismului a rămas neschimbată. Filozoful marxist Ernst Bloch scrie, în cartea sa „Ateismul în lumea creştină”:
“Ispitirea de către şarpe a celei dintâi perechi omeneşti deschide calea mântuirii pentru omenire. Astfel, omul izbuteşte să devină dumnezeu; aceas­ta este calea revoltei. Prin uneltirile clerului şi ale bogătaşilor, acest adevăr a fost ţinut până acum sub obroc. Păcatul originar constă în faptul că omul nu doreşte să fie la fel ca Dumnezeu. Omul trebuie să cucerească puterea. Conform teologiei revoluţionare, omul trebuie să cucerească puterea deţinută de Dumnezeu, înfăţişarea lumii trebuie schimbată după chipul omului. Nu trebuie să existe nici o urmă de cer. Credinţa în existenţa lui Dumnezeu ca persoană reprezintă căderea în păcat. Această deficienţă trebuie remediată.”
Între creştinism şi comunism se cască o prăpastie peste care nu se poate trece decât într-un singur sens: marxiştii trebuie să se lepede de maestrul lor posedat de Diavolul, să se pocăiască de păcatele lor, şi să-L urmeze pe Isus Cristos.
Problemele sociale şi politice care îi preocupă pe marxişti vor trebui rezolvate în afara acestei teorii. Pentru Marx, socialismul nu a fost decât un pretext. Scopul său diabolic a fost de a distruge omenirea pentru totdeauna. Cristos, dimpotrivă, doreşte mân­tuirea noastră eternă.
În confruntarea dintre creştinism şi comunism, credincioşii “nu au de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti“ (Efeseni 6:12).
Fiecare dintre noi are de ales nu numai între categoriile morale ale binelui şi răului, ci şi între Dumnezeu şi Satan. Marx credea în Dumnezeu şi îl ura. Chiar şi la bătrâneţe, el continua să se închine Diavolului.
Marxistul bine intenţionat şi simplul simpatizant al marxismului nu trebuie să se lase amăgiţi de ră­tăcirile “filozofice” ale lui Marx. Lepădaţi-vă de burghezul Marx, fiu al întunericului, şi de Engels, proprietarul unei fabrici, deci – conform teoriei mar­xiste – un exploatator. Apropiaţi-vă de Lumina Lumii şi de cel mai mare binefăcător al omenirii, Isus, mun­citorul tâmplar, Mântuitorul şi Domnul tuturor.
“Proletari din toate ţările, iertaţi-mă”
După ce că a provocat atâtea nenorociri şi a adus atâta rău pe lume, morbul satanismului marxist a reuşit să pătrundă până la nivelele superioare ale bisericii. Trist dar adevărat!
Mă voi mărgini la un singur exemplu: Papa Ioan Paul I l-a elogiat pe universitarul italian Giuseppe Carducci, dându-l drept exemplu de profesor pentru tineret [2]. Cine este acest om recomandat de către Papa însuşi? Renumele lui Carducci se leagă de Imnul săa închinat lui Satan, care începe cu următoarele cuvinte: “Versul meu de foc este pentru tine, Satano. Te invoc pe tine, Satano, rege al sărbătorii.” Imnul se încheie astfel: “Fumul de tămâie împreună cu jurămintele trebuie să se înalţe, în sfinţenie, spre tine, Satano. Tu l-ai înfrânt pe Iehova, dumnezeul preoţilor” [3].
Putem să admitem că acest papă nu a cunoscut foarte bine persoana pe care o recomanda ca profesor – model, dar este greşit ca un episcop să pledeze în favoarea cuiva în necunoştinţă de cauză.
În anul 1949, un general sovietic i-a spus preotului catolic Werenfried van Straaten: “Noi suntem elita Satanei, dar voi sunteţi elita lui Dumnezeu?” Nu trebuie să trecem sub tăcere aceste aspecte. Am văzut ce sunt în stare să facă cei care se închină Satanei. Fie ca hotărârea lor de a se dărui cauzei răului să reprezinte pentru noi un îndemn de a ne comporta ca aleşi ai lui Dumnezeu!
În timpul tulburărilor sociale care au avut loc în Polonia în anul 1982 pe pereţii clădirilor fuseseră scrise lozinci parodice de genul:
“Marx a spus: Proletari din toate ţările, iertaţi-mă!” În locul cunoscutei formule: “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”
M-am înfiorat când am citit aceste cuvinte. Se spune că Engels s-ar fi căit amar înainte de a muri. Nu există nici o mărturie că Marx ar fi avut vreo remuşcare. În anul 1983, multă lume a comemorat centenarul morţii sale. Va fi putut şi el să comemo­reze, în iad, acest centenar?
Când lucram la această carte m-am gândit nopţi întregi la ceea ce probabil că îndură Marx la vederea râurilor de lacrimi şi sânge care au curs din cauza lui.
Isus a vorbit despre un om bogat care, aflându-se în focul veşnic, şi-a exprimat rugămintea ca fraţii săi de pe pământ să fie avertizaţi pentru a nu ajunge şi ei în acelaşi loc de chin.
Doreşte oare şi Marx ca adepţii marxismului să fie avertizaţi că îşi vor pierde sufletul dacă vor păşi pe urmele sale?
Are dreptate poporul polonez atunci când con­sideră că Marx ar trebui să-şi ceară iertare? Strigă Marx într-adevăr din mijlocul flăcărilor (ceea ce n-ar fi deloc exclus): “Trimite pe cineva în casa mea, căci sunt mulţi tovarăşi de-ai mei acolo, sale adeverească toate aceste lucruri ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (cf. Luca 16:27-28).
Idealul comunist a fost discreditat când comuniştii sovietici l-au renegat pe Stalin, pe care poporul îl idolatrizase. Nu putem face decât speculaţii în legătură cu motivul care a determinat această bruscă schimbare de optică politică, de vreme ce hotărârea de a “exclude” din incinta mausoleului corpul neînsufleţit al lui Stalin, era în defavoarea cauzei comuniste. Şi comuniştii chinezi au compromis in­failibilitatea sistemului comunist atunci când l-au renegat pe Mao şi au condamnat-o la închisoare pe soţia acestuia.
Probabil că, în adâncul sufletului lor, comuniştii sovietici şi chinezi şi-au dat seama care au fost ade­văratele intenţii ale foştilor lor conducători cărora le-a părut rău prea târziu de tot ce au făcut şi i-au învăţat şi pe alţii să facă.
În ceea ce mă priveşte, eu îi iubesc pe toţi oamenii, chiar şi pe marxişti şi satanişti. Dacă astăzi Marx, Engels şi Moses Hess ar fi în viaţă, dorinţa mea cea mai fierbinte ar fi de a-i aduce la Cristos, singurul care poate vindeca suferinţa umană şi care îl poate izbăvi pe om de sub puterea păcatului.
Aceeaşi dorinţă o am şi faţă de dumneata, cititorule. După ce ai luat cunoştinţă de grozăviile descrise în această carte, te îndemn, până nu e prea târziu, să cumpăneşti bine cui anume i-ai fost credincios până acum. Părăseşte-l pe Satan şi pe toţi cei care îl slujesc într-un fel sau altul. Istoria demons­trează că el i-a înşelat întotdeauna pe toţi cei care au ascultat de el. De aceea, alege viaţa, dragostea, speranţa şi cerul.
Marxişti şi proletari din toate ţările, uniţi-vă în jurul lui Isus Cristos!
Apendice

POT FI COMUNIŞTII CREŞTINI?
Teologia marxistă “creştină”
Preotul catolic Ernesto Cardenal este comunist – după cum a declarat – şi face parte din guvernul comunist din Nicaragua. Totodată el este unul din principalii exponenţi ai aşa-zisei teologii a eliberării – curent care încearcă să combine tezele comunis­mului cu elemente din creştinism şi care se manifes­tă atât în cadrul catolicismului cât şi al protestan­tismului.
Iată câteva citate edificatoare din cartea lui Cardenal, intitulată „Ora zero”:
“Comunismul desăvârşit este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Pentru mine, cele două noţiuni au aceeaşi semnificaţie… Datorită Evangheliei, am ajuns revoluţionar; nu datorită lui Karl Marx, ci datorită lui Cristos. Evanghelia m-a făcut să devin marxist… Am vocaţie de preot şi de profet…
Castro mi-a spus că aceleaşi calităţi sunt ne­cesare pentru a fi un bun revoluţionar sau un bun preot.
Să nu uităm că cei dintâi creştini au fost şi cei mai buni, adică creştini revoluţionari şi subversivi…
Marxismul este produsul creştinismului; fără creştinism, marxismul nu ar fi existat; iar fără profeţii Vechiului Testament, Marx ar fi fost de neconceput. Omul nou de care vorbeşte Evanghelia poate fi creat prin schimbarea modului de producţie…
Mexicanul iezuit Jose Miranda, în cartea sa Marx şi Biblia, susţine că poruncile Decalogului sunt de esenţă marxistă, inclusiv prima dintre ele, conform căreia trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu. Pentru el, a-L iubi pe Iehova mai presus de orice, înseamnă a iubi dreptatea… Dacă biserica a afirmat vreodată altceva, afirmaţia respectivă reprezintă o monstruozitate.
Eu cred că şi comuniştii fac parte din biserică şi că adevărata biserică îi include pe mulţi oameni care nu se consideră neapărat creştini, ba chiar şi pe cei care sunt atei. Mulţi dintre aceştia aparţin bisericii mai mult decât anumite persoane din Curia Romei.
De la împăratul Constantin încoace, biserica a fost în permanenţă concubina statului. Dacă marxiştii ar citi scrierile creştine iar creştinii, la rândul lor, lucrările marxiste, opoziţia dintre creş­tinism şi socialism s-ar anula. Eu cred că preoţii proveniţi din clasa muncitoare şi revoluţionarii – cea mai progresivă parte a bisericii – sunt inspiraţi direct de Duhul Sfânt.
Pentru mine, Dumnezeul Bibliei este şi Dumnezeul marxism-leninismului… Apostolul Ioan spune: “Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu”. Afirmaţia lui seamănă foarte mult cu ceea ce susţin ateii marxişti.”
Alt scriitor citează aceste afirmaţii ale lui Cardenal:
“Mai presus de toate, sunt un revoluţionar şi, în consecinţă, lupt pentru edificarea unui stat socialist care trece deocamdată printr-o perioadă de dictatură a proletariatului, în cursul căreia nu ne putem permite să ne arătăm slabi în faţa duş­manilor patriei noastre, nici măcar atunci când unul dintre voi este nevoit să ucidă în numele acestei cauze.” [1]
Este de la sine înţeles că un om care gândeşte în felul acesta, nu se sfieşte câtuşi de puţin să elogieze regimul politic din Cuba…
Teologia eliberării nu este un fenomen izolat, ci rezultatul unei tendinţe generale de conciliere a marxismului cu creştinismul, care se manifestă prin diversele forme ale compromisului politic, artistic, economic etc.
Doi evrei, Bernstein şi Schwartz, sunt autorii spectacolului de revistă intitulat Mesa, care a avut loc la inaugurarea Centrului de Artă Teatrală John Kennedy din Washington, în 1971. În cadrul spec­tacolului, în timp ce se cântă Kyrie Eleison, Gloria şi Credo, un grup de cântăreţi şi de dansatori îşi strigă îndoielile:
Dumnezeu ne-a făcut stăpâni; 

Dumnezeu ne-a dat crucea. 

Pe care noi am transformat-o într-o sabie

Pentru a răspândi Cuvântul Domnului. 

Ne folosim de poruncile Lui sfinte 

Pentru a face ceea ce ne place.
Dăruieşte-ne pacea ca să nu distrugem neîncetat. 

Dăruieşte-ne ceva sau o să ne luăm singuri. 

Ne-am săturat de tăcerea Ta cerească 

Şi vom trece la acţiuni violente.
“Creştinii” milionari care se aflau în sală au aplaudat. Soţiile lor, gătite cu bijuterii şi blănuri, pur­tând fuste cu şliţul lung sau rochii cu corsajul decoltat, au aplaudat şi ele.
Pot să-i înţeleg pe oamenii de genul preotului Cardenal. Există o umbră de adevăr în sentimentul său de solidaritate cu comuniştii, care – în viziunea lui – luptă pentru cauza celor săraci; această categorie de oameni sărmani, nevoiaşi şi năpăstuiţi a fost în­totdeauna aproape de inima creştinilor.
În Biblie, Iov este considerat om neprihănit. El le împărtăşeşte îndoielnicilor săi prieteni felul în care îşi orânduise viaţa:
“Căci scăpam pe sărmanul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin… Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunos­cut. Rupeam falca celui nedrept şi-î smulgeam prada din dinţi” (Iov 29:12,16-17).
Aceste cuvinte ar putea fi rostite de către orice revoluţionar. Iov continuă:
“Nu plângeam eu pe cel amărât? Nu avea inima mea milă de cel lipsit?” (Iov 30:25). “De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine, ce aş putea să fac când Se ridică Dumnezeu?” (Iov 31:13,14).
Adevăraţii credincioşi au avut întotdeauna aceste sentimente.
Afirmaţia lui Cardenal, potrivit căreia biserica ar fi fost tot timpul concubina statului, este nefondată. De pildă, desfăşurarea războiului de secesiune din S.U.A., care a dus la abolirea sclaviei, a fost influen­ţată de romanul „Coliba unchiului Tom”, scris de creştina Harriet Beecher Stowe. Referindu-se la cartea sa, aceasta a declarat: “Domnul a scris-o.”
În timp ce se împărtăşea, ea a avut o viziune în care un bătrân sclav negru era bătut la sânge de un tâlhar alb. Astfel a luat naştere povestea biciuirii unchiului Tom. Cartea a dinamitat fundamentele ideologice ale sclaviei.
Charles Spurgeon, cel mai mare predicator bap­tist din secolul trecut a militat, de asemenea, pentru abolirea sclaviei. El a scris: “Dacă sclavia nu este nedreaptă, atunci nimic nu e nedrept pe lume.” Wilberforce, creştin şi om de afaceri, a contribuit la abolirea sclaviei în Imperiul Britanic cu mult timp înaintea războiului civil din America. Lincoln – alt creştin – a promulgat Proclamaţia de Emancipare eliberându-i astfel pe sclavii din S.U.A.
Teologia eliberării, care ignoră aceste fapte, este intens susţinută şi propagată în ţările din Lumea a treia. Teoreticienii ei se pot declara creştini numai din pricina haosului ideologic existent în biserică la ora actuală.
Conform hotărârii Sfântului Oficiu al Bisericii Romano-Catolice din data de 28 iulie 1949, trebuie excomunicate următoarele categorii de catolici:
“Cei care fac parte din Partidul Comunist; 

Cei care, într-o formă sau alta, fac propagandă comunistă;

Cei care votează Partidul Comunist şi can­didaţii acestuia;

Cei care scriu în presa comunistă, o citesc şi o răspândesc;

Cei care sunt membri ai vreunei organizaţii comuniste;

Cei care aderă, la materialismul şi anticreştinismul ateismului comunist.

Cei care apără şi propagă acest ateism.

Această pedeapsă se aplică şi partidelor de orientare comunistă.”
Mulţi dintre “teologii” marxişti fac parte doar formal din Biserica Catolică, exercitând însă o mare influenţă în rândurile credincioşilor. Şi în bisericile ortodoxe se manifestă încercări de a capta în folosul comunismului energiile spirituale pe care religia le descătuşează.
Teologii eliberării susţin posibilitatea realizării unui paradis pământesc. Acest paradis este comunis­mul, căruia i se opune capitalismul.
În acest context, Biserica nu mai aşteaptă sosirea lui Isus Cristos pe norii cerului. Triumful comunis­mului echivalează cu venirea Mântuitorului. Iată de ce în România, Cehoslovacia şi alte ţări din spatele Cortinei de Fier, guvernele comuniste care Îl urăsc pe Dumnezeu îi plătesc totuşi pe preoţi.
Trebuie să precizăm însă că atât în biserica ortodoxă cât şi în cea catolică există episcopi care temându-se să nu fie absorbiţi de îngrijorările pă­mânteşti, se străduiesc să ducă o viaţă duhovnicească. Nu toţi s-au închinat lui Baal.
În ceea ce-i priveşte pe protestanţi, în şedinţa plenară din 26 februarie 1966 a Comitetului res­ponsabil de activitatea religioasă din U.S.A., con­silierul general Richard Arens a declarat:
„Am găsit până acum în conducerea Consiliu­lui Naţional al Bisericilor peste 100 de persoane care fie că au desfăşurat o activitate comunistă, fie că au adus diverse servicii comunismului. Numărul total al celor din conducerea bisericilor, care sunt afiliaţi mişcării comuniste, depăşeşte ordinul miilor.”
Iar Consiliul Mondial al Bisericilor finanţează de ani de zile gherilele comuniste din Africa.
Catolicul Gustavo Gutierrez scria în Teologia Eliberării: “Biserica trebuie să se situeze în mod clar de partea revoluţiei.” Teologul lutheran Dorothee Solie, fondatorul asociaţiei Creştinii pentru socialism, a scris: “Ne aflăm la începutul unui nou capitol de istorie creştină, care nu va putea face abstracţie de Karl Marx.”
Aceasta este situaţia de necontestat – descrisă cu sinceritate – în care se află biserica universală.
Nu am dat atenţie la avertismentul Domnului de a ne păzi de lupii îmbrăcaţi în blană de oaie. Aceştia ne ademenesc vorbindu-ne despre binele omenirii, iar mulţi dintre noi se lasă amăgiţi, uitând că cel mai rău dintre oameni poate vorbi despre cele mai frumoase lucruri.
În anul 1907, Convenţia socialiştilor germani a fost deschisă cu intonarea imnului lui Luther: “Cetate tare-i Dumnezeu”, în care cuvântul “Dumnezeu” a fost înlocuit cu sintagma “Liga societăţii”. În cadrul anumitor grupări revoluţionare se practică botezul. O astfel de grupare a propus un alt fel de serviciu de împărtăşanie, în timpul căruia pastorul să rostească: “Acesta este trupul pâinii pe care cei bogaţi o datorează celor săraci.” Grupările revoluţionare vor­beau despre “sfânta biserică comunistă”, “biserica egalitarismului în afara căreia nu există mântuire”. Prelucrarea rugăciunii “Tatăl nostru” sună astfel: “Nici un fel de stăpânire şi nici un fel de slugi – Amin. Puterea banului şi a proprietăţii vor fi abolite.” (vezi James Billington, Focul din mintea oamenilor, Basic Books, 1985).
Diavolul poate lua înfăţişarea unui înger de lumină. După venirea la putere a comuniştilor, au urmat masacre fără precedent care depăşesc în pro­porţii chiar holocaustul lui Hitler.
Preoţii care au trecut de partea comuniştilor au devenit şi ei victimele acestora. În cazul în care co­munismul va cuceri ţările Lumii a treia, promotorii teologiei eliberării vor fi aruncaţi în închisoare îm­preună cu cei care s-au opus acestei ideologii.
Comunismul desăvârşit: Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ?
Cardenal afirmă: “Pentru mine, comunismul şi Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ înseamnă acelaşi lucru.”
Înţelesul cuvântului “comunism”, neraportat la nici un context, este destul de vag. Termenul este folosit pentru a defini acel sistem economic în care fiecare membru al societăţii va lucra în funcţie de capacitatea sa şi va fi retribuit conform necesităţilor sale. Nu va mai exista nici un fel de stat iar lumea nu va mai fi împărţită în diferite ţări şi clase sociale, da­torită formei de proprietate colective asupra mijloace­lor de producţie.
Presupunând că acest ideal s-ar putea materializa – unde Se situeză Dumnezeu în raport cu această societate? De ce este considerată ea ca echivalent al Împărăţiei lui Dumnezeu? Cum ar putea trăi în Împărăţia lui Dumnezeu un popor de atei sau chiar de oameni care Îl urăsc şi Îl batjocoresc pe Dumnezeu?
Scriptura spune că atunci când Împărăţia va fi a Domnului “toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile Neamurilor se vor închina înaintea Ta” (Palmul 22:27).
Statul nu îşi va înceta existenţa în societatea din Împărăţia lui Dumnezeu. Poporul sfinţilor Celui Preaînalt va stăpâni peste această Împărăţie (Daniel 7:27).
Împărăţia lui Dumnezeu nu este creaţia vre­unui partid politic, ci a lui Isus, Fiul omului (Matei 16:28).
Evident, nu va mai exista nici una dintre actualele plăgi sociale precum războiul, foametea, epidemiile, poluarea, nedreptatea, exploatarea, rasismul etc. Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă neprihănire, pace, dragoste, bucurie şi respectarea dreptului de proprietate al fiecăruia asupra casei şi grădinii sale (Ioan 14:2).
Dacă pretinde că e proroc, părintele Cardenal ar trebui să ştie ceea ce a prorocit cu mult înainte profetul Mica: “În vremurile de pe urmă, fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui” (Mica 4:1,4). Profetul Isaia întăreşte această idee: “Nu vor zidi case pentru ca altul să locuiască în ele. Nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul” (Isaia 65:22). Astfel, Scriptura se pronunţă în favoarea proprietăţii private.
Cum ar arăta în realitate desăvârşita societate comunistă? Perfecţiunea – aşa cum ne-a fost dat să o experimentăm – reprezintă atingerea celui mai înalt nivel al artei.
Comunismul desăvârşit – descris ca o eliberare economică, ca o întronare a libertăţii, a păcii şi a jus­tiţiei – s-ar putea realiza numai prin aplicarea unei politici adecvate schimbării în bine a societăţii.
Dar politica dusă de comunişti până acum s-a sol­dat cu întemniţarea, torturarea şi terorizarea a sute de milioane de oameni într-o perioadă de cel mult şaptezeci de ani. Cum ar fi posibil ca folosindu-se astfel de metode să se ajungă la o societate a dreptăţii, a toleranţei şi a dragostei?
Comunismul creştin nu poate fi acceptat nici măcar ca utopie! Teologia revoluţiei este de o evi­dentă absurditate, reprezentând o contradicţie în termeni.
“Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni 6:14-15)).
“Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ a spus Isus. Alege astăzi cui vrei să-i slujeşti.

 

NOTE BIBLIOGRAFICE

 

Abrevierile folosite în aceste note includ:
– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Ediţie completă critic-istorică – opere, scrieri, scrisori – pentru Institutul Marx-Engels din Moscova, publicat de David Rjazanov (Frankfurt pe Main: Marx-Engels archiv, 1927) menţio­nată sub numele MEGA.
– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere – Berlin: Dietz Verlag, 1974 menţionată sub numele MEW. Numărul volumului este în cifre romane, numărul paginii este în cifre arabe.
– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere culese (New York: International Publishers 1974) menţionată sub numele CW.
Capitolul I
1. Karl Marx und Friedrich Engels, “Zur Kritik der Hegelschen Rechtsphilosophie” (Critique of the Hege­lian Philosopby of Law), Introduction I, i (l), MEGA, pp. 607, 608.

2. Rev. Paul Oestreicher, Sermons from Great St. Mary’s (London: Fontana, 1968), pp. 278-280.

3. Karl Marx, “Die Vereinigung der Gläubigen mit Christo” (The Union of the Faitbful with Christ), “Werke” (Works) (MEW), Suplement, I, p. 600.

4. Karl Marx, „Betrachtung eines Junglings bei der Wahl eines Berufes” (Coasiderations of a Young Man on Choosing His Career), in ibid., p. 594. Vezi şi Payne, Robert, Marx (New York: Simon & Schuster, 1968), p. 34.

5. Karl Marx, „Archiv für die Geschichte des Sozialismus und der Arbeiterbewegung” (Archives for the History of Socialism and the Workers’ Movement), MEGA, I, i (2), pp. 182, 183.

6. Karl Marx, “Des Verzweiflenden Gebet” (Invocation of One in Despair), ibid, p. 30.

7. Ibid., pp. 30, 31.

8. Quoted in “Deutsche Tagespost”, West Germany, December 31, 1982.

9. Bakunin, Works, Vol. III (Berlin, 1924), p. 306.

10. Karl Marx, “Spielmann” (The Player), op, cit, Deutsche Tagespost, pp. 57, 58.

11. Karl Marx, Oulanemn, Act 1, Scene 1, in ibid., p. 60.

12. Ibid., Act 1, Scene 2, p. 63.

13. Ibid., Act 1, Scene 3, p. 68.

14. Karl Marx, Louis Bonaparte (The 18th Brumaire), MEW, VIII, p. 119.

15. MEW, I, p. 344; I, p. 380; XXVII, p. 190; VI, p. 234.

16. Quoted in B. Brecht, Works, Vol. I (Frankfurt, 1979), p. 651.

17. Op. cit., Marx, Oulanem,

18. Ibid.

19. MEW, XXX, p. 359.

20. Paul Goma, Piteshti.

Capitolul II

1. Karl Marx, Letter of November 10, 1837 to his father, MEW XXX, p. 218.

2. Ibid., Heinrich Marx, Letter of February 10, 1838 to Karl Marx, p. 229.

3. Ibid., Heinrich Marx, Letter of March 2, 1837 to Karl Marx, p. 203.

4. Ibid., Karl Marx, Hegel, pp. 41, 42.

5. Quoted in Deutsche Tagespost, West Germany, December 31, 1982.

6. Op. cit., MEW, XXX, Karl Marx, „Das Bleiche Mädchen” (The Pale Maiden), pp. 55-57.

7. Müllern-Schönhausen, The Solution of the Riddle, Adolf Hitler.

8. Op. cit, MEW, III, Karl Marx, “Ueber die Differenz der Demokritischen und Epikureischen Naturphilosophie Vorrede” (The Difference Between Democritus´ and Epicurus´ Philosophy of Nature, Foreword), p. 10.

9. Jenny von Westphalen, “Mohr und General, Erinnerungen an Marx und Engels” (The Moor and the General, Remembrances about Marx and Engels) (Berlin: Dietz-Verlag, 1964), pp. 273, 274.

10. Op. cit., Payne, p. 317.

11. Ibid.

12. Karl Marx, Die Rheinische Zeitung (Rhine Newspaper), “Der Komunismus und die Ausburger Allgemei­ne Zeitung” (Communism and the Augsburger Allgemeine Newspaper), MEGA, I, i (1), p. 263.

13. Moses Hess, Letter of September 2, 1841 to Berthold Auerbach, MEGA, I, i, (2), p. 261.

14. Ibid., Georg Jung, Letter of October 18, 1841 to Arnold Rüge, pp. 261, 262.

15. Karl Marx, “Zur Kritik der Hegeischen Rechtsphilosophie Einleitung” (Critique of the Hegelian Philosophy of Law), Introduction, MEGA, I, i (1), p. 614.

16. MEW, I, p. 372.

17. Ibid., p. 386.

18. Hans Enzensberger, “Gespräche mit Marx und Engels” (Conversations with Marx and Engels) (Frankfurt-am-Main: Insel Verlag, 1973), p. 17.

19. James Hastings, Encyclopaedia of Religion and Ethics, Vol. XI (New York: Charles Scribner’s Sons, 1921), p. 756.

20. Mikhail Bakunin, God and the State (New York: Dover Publications, 1970), p. 112.

21. Roman Gul, Dzerjinskii, published by the author in Russian (Paris, 1936), p. 81.

22. Op. cit., Enzensberger, p. 407.

23. Pierre-Joseph Proudhon, “Philosophie de la Misère” (The Philosophy of Misery) (Paris: Union Gene­rale d´Editions, 1964), pp. 199, 200.

24. Ibid., pp. 200, 201.

25. Paul Garns, History of the Devil (East Brunswick, N.J.: Bell Publishing Co.), p. 435.

26. Heinrich Heine, Works, Vol. I, p. LXIV.

27. Charles Boyer, The Philosophy of Communism (10: The Political Atheism of Communism by Ingino Giordani) (New York: Fordham University Press, 1952), p. 134.

28. Op. cit., Marx, Spielmann, pp. 57, 58.

29. Jerry Rubin, Do It (New York: Simon & Schuster, 1970), p. 249.

30. Karl Marx, “Menschenstolz” (Human Pride), MEGA, I, i (2), p. 50.

31. Ibid., Karl Marx, Letter of November 10, 1837 to bis father, p. 219.

32. Ibid., Georg Jung, Letter of October 18, 1841 to Arnold Rüge, pp. 261, 262.

33. Arnold Künzli, “Karl Marx, Eine Psychographie” (Karl Marx, a Psychogram) Zürich: Europa Ver­lag, 1966).

34. David Rjazanov, Karl Marx: Man, Thinker and Revolutionist (“Karl Marx als Denker, Mensch und Revolutionär”) (New York: International Publishers, 1927).

35. Rolv Heuer, “Genie und Reichtum” (Genius and Ricbes) (Vienna: Berteismann Sachbuchverlag, 1971), pp. 167, 168.

36. Karl Marx, Letter of February 27, 1852 to Friedrich Engels, MEW, XXVIII, p. 30.

37. Ibid., Friedrich Engels, Letter of March 2, 1852 to Karl Marx, p. 33.

38. Ibid., Karl Marx, Letter of March 8, 1855 to Friedrich Engels, p. 438.

39. Karl Marx, Letter of December 2, 1863 to Friedrich Engels, MEW, XXX, p. 376.

Capitolul III
1. Franz Mehring, ”Karl Marx – Geschichte seines Lebens” (Karl Marx – Story of His Life) (Berlin: Dietz-Verlag, 1964), pp. 99, 100.

2. Ibid., p. 97.

3. Ibid., p. 100.

4. Bruno Bauer, Letter of December 6, 1841 to Arnold Rüge, MEGA, I, l (2), p. 263.

5. A. Melskii, “Evangelist Nenavisti” (The Evangelist of Hate, Life of Karl Marx) (Berlin: Za Pravdu Publishing House, 1933, in Russian), p. 48.

6. Friedrich Engels, “Dialektik der Natur, Einleitung” (Dialectics of Nature, Introduction), MEW, XX, p. 312.

7. Friedrich Engels, poem probably written in early 1837, MEGA, I, ii, p. 465.

8. Ibid., Friedrich Engels, Letter of July 1839 to the Graber brothers, p. 531.

9. Friedrich Engels, “Schelling und die Offenbarung” (Schelling and Revolution), MEGA, pp. 247 – 249.

10. Karl Marx and Frederich Engels, Selected Works (London: Lawrence and Wishart, 1958), p. 52.

11. Ossip Flechtheim, The Communist Party of Germany in the Weimar Republic (Offenbach, 1948).

12. Op. cit., Künzli, p. 187.

13. Bertram Wolfe, Marxism – One Hundred Yearsin the Life of a Doctrine (New York: The Dial Press, 1965), p. 32.

14. Karl Marx and Friedrich Engels, The Russian Menace to Europe (Glencoe: The Free Press, 1952), p. 63.

15. Quoted in op. cit., Wolfe, Marxism.

16. Engels, MEW, VI, p. 176.

17. Deutschland Magazine, February 1985.

18. Quoted by Nathaniel Weyl, Karl Marx: Racist (New Rochelle, N.Y.: Arlington House).

19. Karl Marx, MEW, XXXV, p. 122.

20. Chushichi Tsuzuki, The Life of Eleanor Marx (Oxford: Clarendon Press, 1967), p. 85.

21. Frederick Tatford, The Prince of Darkness (Easlbourne: Bible and Advent Testimony Movement, 1967).
Capitolul IV
1. Sergius Martin Riis, Karl Marx, Master of Fraud (New York: Robert Speller, 1962), p. 11.

2. Edgar Marx, Letter of March 31, 1854 to Karl Marx, MEW, II, p. 18.

3. Jenny Marx, Letter (dated after August 11, 1844) to Karl Marx, MEW, suppl, Vol. I, p. 652.

4. Franz Mehring, Karl Marx – The Story of His Life (New York: Covici, Friede, 1935), p. 18.

5. Op. cit., Mehring, p. 32.

6. Karl Marx, Letter of May 20,1882 to Friedrich Engels, MEW, XXXV, p. 65.

7. Walter Kaufmann, Hegel (Garden City: Doubleday, 1965), p. 288.

8. V. Illitch Lenin, Complete Works (Moscow: Political Literature Publishing House, 1964, in Russian), Vol. 8, pp. 226, 227.

9. Ibid., Vol. 45, p. 86.

10. Ibid., Vol. 54, pp. 86, 87.

11. “Budilnik”, Russia, No. 48, of 1883. Quoted in The New Review, New York: 140/1980, p. 276.
Capitolul V
1. George Katkov, The Trial of Bukbarin (London: B. T. Batsford, Ltd., 1969), 1, p. 29.

2. Roy Medvedev, Let History Judge (New York: Alfred Knopf, 1971), p. 183.

3. F.J. Raddatz, Karl Marx (Berlin, 1925), p. 32.

4. Boris Souvarine, Stalin.

5. MEW, XXVII, p. 292.

6. Milovan Djilas, Strange Times, “Kontinent”, 33, p. 25.

7. Ibid.

8. Svetlana Alliluyeva, Twenty Leiters to a Friend (London: Hutchinson, 1967), pp. 64 ff.

9. Paloczy Horvath, Stalin (Germany: Bertelmannsverlag).

10. Abdurakhman Avtorkhanov, Criminals in Bolsbevism (Frankfurt-am-Main: Possev Verlag, in Russian), Grani No. 89-90, pp. 324, 325.

11. Abdurakhman Avtorkhanov, The Provenience of Partocracy (Frankfiut-am-Main: Possev Verlag, 1973, in Russian), pp. 198-201.

12. Express, Paris, October 6, 1979.

13. Tempo, Italy, November 1, 1979.

14. P. Underwood, The Vampire’s Bedside Companion (Frewin).

15. H. Knaust, The Testament of Evil.

16. Manfred Zach, Mao Tse-tung (Esslingen: Bechtle Verlag, 1969), p. 13.

17. Aleksandr I. Solzhenitsyn, The Gulag Archipelago (New York: Harper & Row, 1973), Vol. I-II, p. 173.

18. MEW, V, p. 457.

19. Ibid., XXXI, p. 191; XXV, p. 179.

20. Ibid., VI, p. 283; VI, p. 286; VI, p 279.

21. Lenin, Collected Works, Vol, 32, p. 281.

22. Russkaia Misl (Russian Thought), Paris, March 13, 1975, in Russian.

23. Rev. Dr. I Nahyewsky. “Spomyny Polovoho Dykhovnyka”, America, October 7, 1982, Vol. LXXI, No. 176, pp. 4, 18.

24. V. Ulych Lenin, Military Correspondence (Moscow, 1954), p. 148.

25. Trotsky, Stalin, quoted in Novii Journal, 158, p. 85.

26. Pierre Daix, Picasso, the Man and His Work (Paris: Somogy), p. 8.

27. Ibid, pp. 188-190.

28. Auster Crowley, The Book of Thoth (Berkeley: Koshmarin Press, 1904), p. 97.

29. Ibid., pp. 134, 135.

30. Ibid., p. 137.

31. “Sovietskaia Molodioj” (Soviet Youth), Moscow, February 14, 1976, in Russian, Let Thy Kingdom Be Destroyed, p. 4.

32. “Rhein-Neckar Zeitung” (Rhine-Neckar Newspaper), Heidelberg, February 5, 1968, „Kultusminister antwortet Studentenpfarrer” (Minister of Cults Answers Youth Pastor).

33. Paris-Match, December 10, 1982.
Capitolul VI
1. “Kommunism Uzvara” (Victory of Communism), Riga, April 1974, in Lithuanian.

2. Anatolij Levitin-Krasnov, „Böse Jahre” (Evil Years) (Luceme: Rex-Verlag; 1977), pp. 144, 145.

3. “Prasvoslavnaia Rus” (Orthodox Russia), San Francisco, No. 20, 1977, in Russian, Satanist Worshippers, pp. 9-12.

4. D. Bacu, Piteshti (Madrid: Colecţia Dacoromania, 1963, in Romanian), pp. 71, 187.

5. “Cuväntul Romänesc”, Canada, February 1980.

6. Hermann Hartfeld, Irina (Chappaqua, N. Y.: Christian Herald Books, 1981).

7. Theories of Surplus Value, p. 375.

8. A. Reghelson, The Tragedy of the Russian Church.

9. Catacombes, France, September 1980.

10. Salu Ndebele, Guerrilla for Chist (Old Tappan, N.J.: Fleming H. Revell), pp. 9, 10.

11. Impact, Switzerland, February 1981.

12. Chronicle of the Lithuanian Catholic Church, No. 44, 1981.

13. Priest Dudko, “O Nashem Upovanti” (About Our Hope) (Paris: YMCA) Press, 1975, in Russian), p. 51.

14. Igor Shafarevitch, “La Legislation sur la Religion en URSS” (Religious Legislation in the URSS) (Paris: Seuil, 1974, in French), pp. 67-71.

15. Sheila Ostrander and Lynn Schröder, Psychic Discoveries Behind the Iron Curtain (Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, 1970).

16. ,,Novie Russkoie Slovo” (New Russian Language), New York, July 30, 1975, in Russian, Parapsychology in the USSR, p. 2.

17. MEW, II, p. 9.

18. Bakunin, Works, Vol, III, p. 206.

19. Quoted in Arnold Künzli, Karl Marx, a Psychography (Vienna, 1966), p. 403.

20. MEW, XXVII, p. 107.

21. MEW, XXXII, p. 351.

22. Konrad Low, Why Communism Fascinates (Germany: Deutscher Institute Verlag, 1983).

23. Christian News, March 4, 1985.
Capitolul VII
1. Montgomery Hyde, Stalin (London: Rupert Hart-Davis), pp. 28, 29.
2. Karl Markus Michel, “Politische Katechismen: Volney, Kleist, Hess” (Political Doctrines: Volney, Kleist, Hess) (Frankrurt-am-Main: Insel Verlag, 1966); Moses Hess, Red Catechism for the German People, pp. 71-73.

3. Hess, Letter of September 2, 1841 to Berthold Auerbach, MEGA, I, i (2), p. 261.

4. Jung, Letter of October 18, 1841 to Arnold Rüge, ibid.

5. Moses Hess, Rome and Jerusalem (New York: Philosophical Library, 1958), p. 10.

6. Ibid, p. 15.

7. Moses Hess, „Ausgewählte Schriften” (Selected Works), Rome and Jerusalem (Cologne: Melzer-Verlag, 1962), p. 229.

8. Ibid., p. 18.

9. Ibid., p. 27.

10. Hess, Ausgewählte Schriften, ibid., pp. 236, 237.

11. Ibid., p. 308.

12. Ibid., p. 243.

13. Ibid, p. 324.

14. “Kommunistisches Bekenntnis in Fragen und Antworten” (Communist Credo in Questions and Answers), ibid., p. 190.

16. “Die Eine und Ganze Freiheit” (The One and Only Total Freedom), ibid., p. 149.

15. “Philosophie der Tat” (The Philosophy of Action), ibid., p. 138.

17. Edmund Silberner, Moses Hess (Leiden: Brill, 1966), p. 31.

18. Ibid., p. 32.

19. Ibid., p. 121.

20. Ibid., p. 421.

21. Op. cit., Dudko, p. 53.

22. Op. cit., Silberner, p. 421.

23. Ibid.

24. Ibid., p. 418.

25. Moses Hess, “Philosophische Sozialistische Schriften, 13, Ueberdas Geldwesen” (Philosophical Socia­list Writings. About the Monetary System)(Berlin: Akademie-Verlag), 1961, p. 345.

26. Hess, Rome and Jerusalem, ibid., p. 44.

27. Ibid., p. 10.

28. Moses Hess, “Briefwechsel” (Correspondence), Letter of December 9, 1863 to Lassalle (The Hague: Mouton & Co., 1959), p. 459.

29. Karl Marx, „Das Kapital” (The Capital), MEX, XXIII, p. 779.

30. G. W. F. Hegel, “Werke. Fragment über Volksreligion und Christentum” (Works. Fragment on Populär Religious Beliefs and Christianity)(Frankfurt-am-Main: Suhrkamp Verlag. 1971), I, pp. 35, 36.

31. U. Steklov, M. A. Bakunin. His Life and Activity (Moscow: Literature Publishing House, 1937), Vol. 3, p. 435.

32. Quoted from The Catechism of the Revolutionist by Dostoyevski in his Complete Works, Vol. 12, p. 194.

33. Ibid., The Demons, Vol. 10, p. 312.

34. Ibid., p. 322.

35. Ibid., p. 324.

36. Volodin, Tchernishevsky, or Netchaiev (Moscow: Koriakin and Pleeman, 1976), p. 247.

37. V. Burtsev, During 100 Years: Compendium of the History of Political and Social Movements in Russia (London, 1897), p. 94.

38. Op. cit., Volodin, p. 223.

39. E. S. Vilenskaia, Revolutionist Underground in Russia (Moscow, 1965), p. 398.

40. Volodin, Loc. cit.

41. Tchernishevsky, Complete Works (Moscow, 1939), Vol. 1, p. 8.

42. “Russkaia Misl”, November 17, 1983.

43. Op. cit., Volodin, p. 155.

44. P. F. De Villemarest, “Les Pourvoyeurs du Goulag” (Gulag Overseers) (Geneva: Famot, 1976, in French), Vol. III, pp. 233ff.
Capitolul VIII
1. Dr. Lawrence Pazder, Michelle Remembers (New York: Condon & Littes, 1982).

2. Selections from Nietzsche (New York: Viking, 1954), p. 600.

3. Weekly World News, February 2, 1983.

4. Iuni Kommunist, Moscow, December 1984.

5. David Rjazanov, “Karl Marx als Denker, Mensch und Revolutionär” (Karl Marx: Man, Thinker and Revolutionist) (Vienna: Verlag für Literatur und Politik, 1928), pp. 149, 150.

6. Op. cit., Künzli, p. 352.

7. Moshe Glickson, The Jewish Complex of Karl Marx (New York: Herzl Press, Pamphlet No. 20,1961), p. 40.

8. Op. cit., Künzli, p. 361.

9. Ibid., pp. 323, 373.

10. Karl Marx, Letter of January 16, 1861 to Lassalle, MEW, XXX, p. 578.

11. Op. cit., Payne, p. 306.

12. William Tyndale, Works (Parker So., 1849), quoted by the Oxford English Dictionary (Oxford: Claren­don Press, 1933), Vol. VIII, p. 735.

13. William Shakespeare, Complete Works (Glenview: Scott, Foresman, 1973), Midsummer Night’s Dream, Act II, Scene I, 33-34, p. 189.

14. Svenska Dagbladet (Swedish Daily News), Stockholm, January 17, 1948, “An Unforgettable Night”, by Alexei Stjusev, in Swedish.

Capitolul IX
1. Op. cit., Solzhenitsyn, Vol. III-IV, p. 10.

2. “Nauka I Religia” (Science and Religion), Moscow, December 1976, in Russian, Vol. 12, pp. 73-76.

Capitolul X

1. “Idea”, June 3, 1983.

2. “Osservatore Romano”, September 17, 1978.

3. Quoted in Gerhard Zacharias, The Cult of Satan and The Black Mass.

Apendice
1. “INF of Aide à l´Eglise en Détresse”, April-June 1980.

 

Satanismul

 

 

 

SEMNELE VREMURILOR: CHRISLAMUL

 

Bisericile din Statele Unite au participat la un program sponsorizat de Alianţa Interfaith. Acesta presupunea ca bisericile să citească pe 26 iulie nişte pasaje din Coran în timpul programului lor de duminică. Făcând acest lucru, ei au plănuit să transmită „ un mesaj atât celor de aici de acasă, cât şi lumii arabe şi musulmane în ceea ce priveşte respectul nostru pentru Islam.” Aceste lecturi, spun susţinătorii, vor „contracara bigotismul musulman şi stereo­tipurile negative care au izbucnit în ţară în ultimii ani şi au condus la prejudecăţi, neîncredere şi  în unele cazuri, la violenţă.” Aceste fapte au fost precedate de semnarea unei scrisori, redactată de către Centrul Yale pentru Credinţă şi Cultură, în care se afirmă că pacea lumii depinde de recunoaşterea de către musulmani si creştini a lui Allah şi a lui Dumnezeu din Biblie ca fiind acelaşi Dumnezeu. Această scrisoare, intitulată Să-l iubim împreună pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Loving God and Neighbour Together) a fost scrisă ca răspuns la un document semnat de 138 de lideri musulmani intitulat Un cuvânt impreună între noi şi voi (A common word between us and you).

 

Este bine să fim prietenoşi cu oamenii mulsulmani şi să căutam să le arătăm dragostea lui Dumnezeu pentru ei prin Isus Mesia, dar nu este deloc bine să introducem Coranul în programele noastre creştine de închinare. Coranul, scris cu 600 de ani după evenimentele înregistrate în Noul Testament, neagă în mod clar esenţa mesajului Evangheliei creştine, pe Isus Mântuitorul care a murit pentru păcatele noastre şi a înviat din morţi ca să ne dea viaţa veşnică. Coranul spune că Isus este o fiinţă creată – Sura 3:59: „Sura” reprezintă un capitol din Coran –  că nu El, ci un alt om, a murit pe cruce în locul Lui (Sura 4:157-158). În concepţia islamică Isus nu e Dumnezeu întrupat; de fapt Coranul spune că oricine crede acest lucru va fi aruncat în iad. (Sura 5:73). Aceste câteva versete din Coran ne arată ca Islamul se încadrează în categoria „antichrist.” În 1 Ioan 2:22-23 se spune: „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.” 1 Ioan 4:2-3 spune : „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.”

 

A-L nega pe Fiul însemnă a nu-L avea nici pe Tatăl. De aceea Allah şi Dumnezeul Bibliei nu sunt unul şi acelaşii. În lumina celor spuse mai sus nu ar trebui să ne surprindă faptul că oridecâteori are posibilitatea, Islamul persecută întotdeauna mai mult sau mai puţin creştinii şi manifestă ostilitate faţă de poporul evreu şi faţă de Israel. În continuare, vă prezentăm exemple în legatură cu aceste lucruri care sunt profeţite pentru zilele de pe urmă.

 

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, solicitaţi-ne articolul Biblia sau Coranul? afişat pe site-ul http://www.lightforthelastdays.co.uk. De asemenea avem şi un răspuns pregătit de către organizaţia Barnabas Fund la documentul Un cuvânt împreună redactat de către învăţaţii musulmani.

  

 

ISRAELUL MODERN ȘI PROFEȚIA BIBLICĂ 

În secolul al XIX-lea Horatius Bonar, cleric al Bisericii Scoţiei, predicator şi compozitor de imnuri creştine, afirma plin de convingere că poporul evreu se va reîntoarce în Israel: „Cred că fiii lui Avraam (poporul Israel) vor recăpăta Pales­tina care va fi din nou roditoare, pustia şi locul uscat se vor veseli pentru ei, iar deşertul se va bucura şi va înflori ca trandafirul” În acele vremuri, sub influenţa lui Robert Murray M’Cheyne şi a fraţilor Andrew şi Horatius Bonar, Biserica Anglicană agrea perspec­tiva reîn­toarecerii poporului evreu în Israel şi o considera un semn al revenirii lui Mesia Isus.

Situaţia se schimbă dramatic în aprilie 2013. Biserica Scoţiei publică un comunicat intitulat „Moştenirea lui Avraam? Un raport privind Ţara Făgăduinţei” care pune sub semnul întrebării legitimi­tatea evreilor asupra ţării, afirmând că <<Promisiunile făcute lui Israel nu au fost destinate să fie inter­pretate în mod literal sau aplicate unui teritoriu geografic bine definit… „Ţara Făgăduinţei” – menţionată în Biblie – nu este un loc anume, ci o metaforă despre cum vor decurge lucrurile în poporul lui Dumnezeu. Această „ţară promisă” poate fi înfiinţată sau construită oriunde>>. Raportul critică ideea larg răs­pândită printre creştini şi evrei că Biblia susţine statul evreiesc Israel. Astfel, se contestă faptul că statul modern Israel este împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam şi urmaşilor săi Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale. (Geneza 12:7)

 

Raportul afirmă că poziţia geogra­fică a ţării este echivocă şi oricum, această întinderea de pământ a fost dată condiţionat poporului evreu, ţara fiind a Domnului, lăsată a fi îngrijită şi locuită potrivit instruc­ţiunilor Lui. Mai departe, sunt citaţi un număr de scriitori antisionişti ce susţin ideea că Israel şi sionismul acţionează în mod injust împotriva populaţiei palestiniene. Aşadar, actualul stat Israel nu ar acţiona potrivit instrucţiunilor lui Dumnezeu, ca urmare, nu are nici o jus­­tificare teologică la existenţă.

 

Raportul pune la îndoială faptul că proorocii din vremurile îndepărtate, cum a fost Ezechiel, făceau referire la evenimentele sociale din zilele noastre atunci când vorbeau despre „munţii neroditori ai lui Israel” care vor produce roadă sau „aşezările ruinate” care vor fi reconstruite de poporul evreu, revenit din exil. Parcurgând raportul, ajungem la concluzia că evenimentele care se derulează astăzi în statul modern Israel sunt aleatoare, accidente ale istoriei fără nici o legătură cu profeţiile biblice. De aceea, orice pretenţie sionistă asupra ţării nu este validă şi nu există justificare teologică pentru existenţa legală a statului modern Israel. Aceasta este şi perspectiva adoptată de teologii pro-palestinieni care, mai mult, avansează şi ideea că Israel, neavând nici un drept politic la existenţă, trebuie înlocuit cu un stat palestinian (cu ocazia constituirii OEP – Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei – a fost adoptat programul cunoscut sub numele de Carta Palestiniană, care afirma dreptul unic al poporului palestinian asupra teri­toriului întregii Palestine).

 

Acest raport reflectă curentul care predomină astăzi în creştinismul contemporan, şi anume „teologia înlocuirii”. În conformitate cu aceast punct de vedere, Noul Legământ înlocuieşte şi anulează Legământul Mozaic din perioada Vechiului Testament. Prin urmare, atât legământul cu Israel cât şi prorociile biblice referitoare la revenirea poporului evreu în Israel, nu trebuie înţelese ad litteram, deoarece Biserica este moştenitoarea promisiunilor făcute de Dumnezeu copiilor lui Israel. Astfel, conform acestei teorii, versetul din Isaia – El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului. (Isaia 11:12) – se referă la adunarea popo­rului din Împărăţia lui Dumnezeu (Biserica), ca şi versetul din Luca 13:29: Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. Pe de altă parte, cei care studiază perspectiva istorică a Scripturii în mod literal, consideră că legământul lui Dumnezeu cu Israel rămâne valabil. De aceea, reîntoarcerea poporului evreu în ţara Israel este semnificativă în lumina legământului lui Dumnezeu cu Israel şi împlinirea proorociei biblice.

 

În Geneza 15 şi 17, Dumnezeu a promis lui Avraam că va avea o seminţie numeroasă şi că urmaşii lui vor moşteni ţara Canaan/Israel:Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor” (Geneza 17:7-8) Potrivit textului din Deuteronom 28, ascultarea de Domnul va face ca poporul să stăpânească ţara în pace şi să fie binecuvântat cu recolte îmbel­şugate. Israel, protejat de Domnul împotriva duşmanilor săi, va fi o lumină pentru neamurile din jur. În schimb, dacă poporul va alege să să se închine la idoli şi va nesocoti poruncile Domnului, nenorocirile se vor abate peste el şi blestemele îl vor duce în robie, exil. După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău. După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire. Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. (Deuteronomul 28:62-64)

 

Deşi această judecată aspră a avut loc, poporul va reveni în ţară, la vremea hotărâtă de Dumnezeu: Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău şi acolo Se va duce să te caute. Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stăpâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi. (Deuteronomul 30:4-5) Din relatarea biblică a istoriei Israelului ne dăm seama de modul cum funcţionează cele două principii – binecuvântarea şi blestemul. La apogeul domniilor regilor David şi Solomon, poporul evreu a reuşit, pentru o scurtă perioadă de timp să‑şi întindă graniţele ţării peste întreg teritoriul făgăduit de Dumnezeu (2Samuel 8:3, 1Regi 4:21) Însă, frecvent, neas­cultarea de Domnul şi închinarea la dumnezei străini au avut ca rezultat diminuarea puterii statului şi în consecinţă, exilul babilonian (2Cronici 36:14-21). Cu toate acestea, după 70 de ani de exil, în concordanţă cu prorociile făcute de Isaia şi Ieremia, împăratul persan Cirus emite un edict prin care evreii sunt liberi să se repatrieze şi totodată să‑şi reconstruiască Templul. (Isaia 44:24-45.13, Ieremia 29:10-14, Ezra 1:1-4). Legământul cu Avraam a fost împlinit.

 

În timpul exilului babilonian, Daniel este desemnat de Dumnezeu să vorbească în numele Lui. Daniel se roagă pentru revenirea în ţara natală, restaurarea lui Israel şi reconstrucţia Templului din Ierusalim. El constată că cei 70 de ani de captivitate profeţiţi de Iere­mia se apropie de sfârşit. (Daniel 9).Dumnezeu i-a revelat eveni­mentele ce se vor petrece în viitor: restau­rarea Israelului, recon­struirea Ierusalimului şi a Templului. El a mai primit şi mesajul că Mesia va veni în zilele în care va fiinţa cel de-al doilea Templu După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit (moarte violentă), şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile.(Daniel 9:26) Această proorocie, precum şi altele, s-a împlinit la venirea lui Mesia Isus ca rob al durerii şi suferinţei care a luat asupra Lui păcatele lumii (Isaia 53.6). După învierea lui Mesia şi mesajul predicat de Evanghelie, Dumnezeu a îngăduit Israelului o perioadă de 40 de ani în care să primească învăţătura lui Mesia şi Noul Legământ. Mulţi au intrat în Noul Legământ, însă con­ducătorii reli­gioşi ai vremii s-au împotrivit.

 

În anul 70 d.Hr. romanii au dărâmat templul şi astfel s-a împlinit proorocia lui Daniel cu privire la cetatea (Ierusalim) şi Sfântul Locaş (Templul), eveni­mente derulate după venirea lui Mesia. Proorocia din cartea Daniel lasă să se vadă că Mesia va veni ca rob al durerii (menţiune pe care o găsim în Isaia 53), va muri ca jertfă pentru păcatele noastre şi se va ridica din morţi. Acest dezastru a fost un motiv în plus pentru care Isus, la intrarea triumfală în Ierusalim, plânge cu amar soarta cetăţii: Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată. (Luca 19:41-44).

 

„Vremea când ai fost cercetată” înseamnă vremea în care Mesia a venit la tine. Astfel, Isus stabileşte legătura dintre viitoarea distrugere a Ierusalimului şi respingerea Lui ca Mesia. Domnul Isus a vorbit şi despre consecinţele ce vor decurge din risipirea poporului evreu, după căderea Ierusalimului:Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor. (Luca 21:20-24).

 

În anul 70 d.Hr. romanii au dărâmat Templul, nimicind Ierusalimul. Cu toate acestea, evreii au rămas un po­por distinct în istorie, aşa cum proorocii au și precizat; Ieremia a spus că atâta vreme cât soarele, luna şi stelele vor străluci pe cer, Israel va rămâne o naţiune. (Ieremia 31:35-36) Aşa cum a spus Domnul Isus, Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până la împlinirea vremii neamurilor, când „smo­chinul” (simbolul naţiunii Israel) va înflori din nou:Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Luca 21:29-33) Acest simbol al naţiunii Israel se regăseşte şi în textele din Ieremia 24, Osea 9:10 şi Ioel 1:7.

 

În textul din Luca 13:16-9 (Pilda smochinului neroditor), Domnul Isus vorbeşte despre lipsa roadelor neprihănirii lui Dumnezeu în poporul evreu şi judecata care se va abate peste Israel. Când a blestemat smochinul ca să se usuce (Matei 21:19), Domnul Isus a dorit să arate că viaţa naţiunii Israel este pe cale de a fi spulberată. Înflorirea smochinului este un semn al renaşterii vieţii naţiunii Israel şi al marelui eveniment care va urma – revenirea lui Mesia.

 

Un document al Bisericii Primare, „Apocalipsa lui Petru”, scris prin anul 135 d.Hr. în timpul revoltei lui Bar Kohba (după ce răscoala a fost reprimată, ţara a fost pustiită şi evreii au fost exilaţi, împrăştiaţi în lume), identifică în mod clar smo­chinul cu Israel şi vremea reclădirii lui cu zilele sfîrşitului:„Când Israel va fi iar o naţiune, atunci vor veni zilele din urmă – (ca într‑o parabo­lă) cu un smochin: cum i‑au dat ramurile şi au apărut smochinele, aşa va fi sfârşitul… Nu ai înţeles că smochinul este casa lui Israel?”. Zilele din urmă sunt legate de cele în care poporul evreu va reveni în ţară. În Ieremia 31:10 citim: Ascultaţi cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: „Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.

 

În Ezechiel 36-37 apar profeţiile ce privesc restaurarea fizică şi spirituală a Israelului Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu, Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple. Iată că vă voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi, şi veţi fi lucraţi şi semănaţi. Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile. (Ezechiel 36:8-10) Această profeţie descrie transfor­mările pe care le va suferi Israel, care, dintr-un ţinut arid, cu puţini arbori, şi cetăţi părăsite, va deveni o ţară roditoare „ca şi grădina Edenului”.

 

În secolul al 19-lea, pionierii sionişti ce au emigrat în Palestina din Rusia şi Ucraina au cumpărat terenuri de la proprietarii arabi (terenuri aride, neutilizate). Ei au drenat mlaştinile, au sădit pomi şi astfel a început procesul de transformare a terenurilor sterpe în terenuri fertile. Populaţia Ierusali­mului s-a extins în aproape 30 de ani, de la 15000 de locuitori (1865) la 45472 (1896) din care 28112 erau evrei. Proorocia despre renaşterea Israelului începea să se împlinească.

 

Deseori în Biblia găsim versete care vorbesc de ploi timpurii şi târzii în Israel. Rabinul Menachem Cohen din Brooklyn notează că teritoriul Israelului „a suferit de o secetă severă, fără precedent, inexplicabilă (altfel decât printr-o explicaţie supernaturală) care a durat din primul secol d.Hr. până în secolul al 19-lea – o perioadă de 1800 de ani, timp în care evreii au fost dispersaţi. În decurs de aproximativ 150 de ani, 1800-1960, în fiecare an a plouat din ce în ce mai mult, ajungând ca în jurul anilor 1948-1967 să cadă cele mai intense precipitaţii.

 

Ezechiel descrie o restaurare spirituală a ţării:Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră. Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. (Ezechiel 36:24-28)

 

Studiul profeţiilor (Ieremia 30-31, Ezechiel 36-39, Ioel 2-3, Zaharia 12-14) a făcut ca un număr de cercetători biblici creştini din secolul al 19‑lea să ajungă la concluzia că va exista o reîntoar­cere a poporului evreu în Sion.Unul dintre ei a fost şi David Baron (1857-1926) care a înţeles că Isus este Mesia. El a participat la prima conferinţă sionistă din 1897 şi a văzut acolo începutul adunării „oaselor uscate” din Ezechiel 37. Era încredinţat că Israel va fi „pri­mul născut din carne” (va lua fiinţă ca naţiune) şi apoi „se va naşte din duh” (va experimenta renaşterea spirituală). Faptul că Israel este născut din carne, nu şi din duh, înseamnă că problema naturii păcă­toase a lui Israel nu va fi rezolvată pâ­nă când nu va ajunge să recunoască că Isus este Mesia. Aşadar, nu trebuie să ne surprindă faptul că în Israel nu toate sunt în ordine, dar putem observa lucruri admirabile: absorbţia imigran­ţilor din toată lumea, încercarea de a implementa cetăţenilor – evrei cât şi arabi – noţiunile statului de drept şi drepturile omului în moduri care nu există în ţările arabe din jur.

 

Israelul a făcut adevărate minuni în ceea ce priveşte agricultura, a dez­voltat tehnici de cultivare a regiunilor aride ce au fost împărtăşite lumii întregi; a desco­perit adevărate mira­cole în domeniul medicinii, tehnologiei şi este dispus să acorde ajutor medical tuturor arabilor din Orientul Mijlociu. Există şi lucruri greşite. În multe aspecte ale statului secular sunt reflectate valorile decadente ale democraţiilor vestice şi nu legea lui Dumnezeu: o rată mare a avortu­rilor, faptul că Tel Aviv‑ul reprezintă capitala homosexualilor din Orientul Mijlociu. Mulţi evrei ultra-religioşi care se folosesc de sistemul politic pentru a‑şi finanţa propriul stil de viaţă, studiind în yeshiva (academii rabinice iudaice care predau tradiţiile omeneşti şi nu Cuvântul lui Dumnezeu), nu plătesc taxe şi sunt scutiţi de serviciul militar – fac presiuni ca să-şi impună normele legaliste de conduită, complet opuse iubirii, îndurării şi dreptăţii oglindite în Tora. Nu poate fi negat faptul că au existat probleme în modul cum Israelul s-a raportat faţă de de populaţia arabă. În acelaşi timp însă, majoritatea criticilor lui Israel omit să amintească de atitudinea majorităţii arabe din regiune care a dorit încă din prima zi de existenţă a statului Israel nimicirea acestuia.

 

Imediat după naşterea sa ca stat, în 1948, şase ţări arabe au atacat Israelul cu scopul de a‑l distruge complet. Mai târziu, Gamal Abdel Nasser – preşedintele Egiptului şi conducător al Republicii Unite Arabe (uniune dintre Egipt şi Siria, 1958-1961) – a încurajat mass‑media să răspân­dească lozinci care instigau la ură împotriva evreilor şi distrugerea statului Israel, una dintre cele uzate fiind „Aruncaţi‑i pe evrei în mare!”. A urmat un conflict armat între Israel şi alianţa formată de statele arabe Egipt, Siria şi Iordania. În urma victoriei militare asupra coaliţiei arabe, Israelul a ocupat Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Cisiordania (West Bank). Acest război, cunoscut sub denumirea de „Războiul de Şase Zile” a fost cel de-al treilea conflict armat arabo‑israelian. După război, Israel s-a oferit să înapoieze teritoriile câştigate în schimbul unui tratat de pace, însă la Conferinţa Ligii Arabe de la Khartoum din 1968 arabii au răspuns cu trei de „NU”: „NU păcii, NU negocierilor, NU recunoaşterii Israelului”.

 

În 1964 a fost înfiinţată Organizaţia pentru Eliberarea Pales­tinei (OEP), când s‑a şi adoptat programul „Carta Palestiniană” ce preciza, printre altele, ca fiind ilegală constituirea statului Israel (Art. 19), afirma dreptul unic al poporului palestinian la teritoriul întregii Palestine, stabilind că acest drept trebuie obţinut numai pe calea luptei armate împotriva Israelului şi făcea apel la eliminarea sionismului din Palestina şi din întreaga lume (Art. 15) În ciuda apelurilor repetate ale israelienilor, „Carta Palestiniană” nu a fost revocată decât în 1993, prin Acordurile de la Oslo. În 1974, OEP a adoptat un plan de strategie în etape a luptei împotriva Israelului numit „Phased Policy” prin care se urmărea, pas cu pas, înfiinţarea unei entităţi palestiniene în fiecare teritoriu din care Israel ar alege să se retragă. Cu toate acestea, Israelul a fost dispus să negocieze un acord cu preşe­dintele OPE, Yasser Arafat, la Oslo şi să accepte, în principiu, soluţia celor două state, prin care Israelul urma să acorde, în etape, autonomie palestinienilor din teritoriile ocupate în 1967.

 

În prezent Israelul s-a retras din Gaza şi negocierile pentru înfiin­ţarea unui stat palestinian în Cisiordania (regiunile Iudeea şi Samaria) au stagnat. Din acest moment teritoriile încep să fie aca­parate de forţele islamiste care vizează distrugerea Israelului: Hamas, în Gaza şi Hezbollah, în sudul Libanului – regiuni din care s‑au reluat atacurile cu rachete asupra Israelului. Astăzi, Fatah, facţiune majoră a OEP, se află la conducerea Autorităţii Palestiniene din West Bank (Cisiordania) unde mijloacele media şi sistemul educaţional inoculează ură faţă de statul Israel şi evrei şi îşi declară în mod deschis scopul de a elimina statul Israel şi a-l înlocui cu un stat palestinian cu graniţele cuprinse între râul Iordan şi Marea Mediterană. De fapt, problema relaţiilor cu arabii este oglindită în profeţiile biblice care descriu o perioadă de mari frământări prin care va trece Israel în zilele din urmă.

 

În Psalmul 83 citim despre un timp viitor în care ţările vecine Israelului vor face următorul apel: Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel! Deşi Scriptura ne face cunoscut faptul că încercările acestor ţări de a distruge Israelul vor eşua, profeţiile zilelor din urmă subliniază că acest aspect va căpăta o dimensiune mondială – Ezechiel 38-39 prooro­ceşte că o alianţă formată din mai multe ţări, inclusiv Persia (Iran) va acţiona împotriva lui Israel, însă fără izbândă, căci Israel va ieşi învin­gător datorită intervenţiei divine de „pe munţii lui Israel.”(Vezi următorul articol)

 

Daniel 9:27 şi Isaia 28:14-22 descriu o falsă acţiune de pace care va genera şi o perioadă de mare necaz. Punctul central al acestui proces va fi statutul Ierusalimului – o piatră grea pentru toate popoarele (Zaharia 12:12-13). Profeţiile biblice atrag atenţia şi asupra perioadelor tulburi prin care vor trece ţările din jur, când Damascul va ajunge un morman de dărâmături (Isaia 17:1), iar în Egipt va fi război civil, foamete şi (Egiptul) va fi dat în mâinile unui domnitor crud. (Isaia 19). Toate acestea sunt în concor­danţă cu situaţia actuală din regiune. Profeţiile atrag atenţia asupra unei perioade de mare necaz care va precede revenirea lui Mesia dar şi de o revărsare a Duhului Sfânt. Pasajul în care Ezechiel descrie războiul lui Gog şi Magog se încheie cu următoarele cuvinte Şi vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo şi nu le voi mai ascunde faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 39)

 

În Ioel 2 este proorocit că revăr­sarea Duhului Sfânt va urma după atacul unei armate sosite de la miază­noapte. Mai precis, Zaharia 12 face cunoscut că…Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns (Isus Mesia). Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut. (Zaharia 12:10). Apoi în ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie.(Zaharia 13:1)

 

Toate acestea se vor împlini prin acceptarea lui Yeshua/Isus ca Mesia, când Duhul Sfânt va fi turnat peste poporul evreu în zilele din urmă ale acestui veac. Citim în Zaharia 14 că Domnul se va arăta în Ierusalim într-o perioadă critică, de mare necaz, când jumă­tate din populaţia oraşului va fi dusă în robie Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri… Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor – acelaşi loc din care Isus s-a înălţat la ceruri (Fapte 1) şi în care Biblia spune că se va întoarce. El va veni ca Rege al Regilor şi Domn al Domnilor şi va pune capăt vremii neamurilor ;va domni peste ţările lumii dintr-un Ierusalim restaurat, centrul de unde Mesia va conduce lumea în acea eră a păcii şi dreptăţii prevăzută de profeţi (Isaia 2:1-4).

 

Analizând aceste date, afirmăm că revenirea actuală a poporului evreu în ţara lui Israel este în perfectă armonie cu profeţiile din Biblie şi un semn al apropiatei reveniri a lui Isus Mesia. Prin urmare, ar trebui să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că răscumpărarea noastră se apropie (Luca 21:28). Această răscumpărare este pentru evrei şi neamuri numai prin Isus/Yeshua Mesia, care vine să judece lumea cu dreptate şi să îndepli­nească toate făgăduinţele promise lui Israel.

 

 

 

 

PE DRUMUL CĂTRE GOG ȘI MAGOG

 

În prezent, Siria este un stat aflat în plin război civil în care, până acum, au murit  aproximativ 70000-100000 de oameni şi 1,5 milioane de civili s‑au refugiat în ţările învecinate. Orga­nizaţia Naţiunile Unite estimează că în următoarele şase luni numărul refugiaţilor sirieni va ajunge la 3,45 milioane şi din cei rămaşi, aproape 6,8 milioane vor avea nevoie de ajutor.

 

Mii de militanţi ai Gărzii Revo­luţionare Iraniene operează în interiorul Siriei şi susţin regimul Assad, aliaţi fiind cu luptătorii miliţiei şiite libaneze, Hezbollah. O mare parte din aceşti luptători sunt motivaţi de credinţa şiită în venirea lui Mahdi, întruchiparea unui Mesia Islamic ce (se pretinde) va aduce pace lumii şi victoria islamului într‑un conflict sângeros din Orientul Mijlociu, care va avea ca rezultat sfârşitul lui Israel şi a naţiunilor occidentale. Situaţie proble­matică astăzi, deoarece musulmanii şiiţi sprijină regimul Assad spre deosebire de cei sunniţi, care sunt împotrivă. Deosebirile dintre aceste două grupări majore ale islamului se propagă în conflic­tele din Liban şi Irak.  Forţele fidele lui Assad sunt alimentate cu armament din Rusia, aliat de lungă durată al guvernului preşedintelui sirian. În aceste porturi – „warm water port”  (porturi ce se află în zone cu climă caldă, ce nu îngheaţă iarna) – Rusia a înfiinţat baze navale militare.

 

La 5 mai, Israel a lovit trei obiective din zona complexului militar Jemraya situat în apropi­erea Damascului.  A fost vizat un transport de 110 rachete aflat în tranzit ce provenea din Iran şi era destinat organizaşiei Hezbollah. Israel a atenţionat în mod ferm că va ataca livrările de armament destinate Hezbollahului sau cele de arme chimice destinate teroriştilor din Siria. Adresând în prealabil un apel către Israel pentru ca astfel de atacuri împotriva Siriei să nu se mai repete, Rusia a aprobat livrarea unui lot de sisteme antiaeriene avansate (lansa­toare de rachete) S‑300 armatei siriene. Considerându‑le o ameninţare directă, Israelul a avertizat că va reacţiona prin noi raiduri aeriene împotriva acestor sisteme. În acelaşi timp, o duzină de nave de război ruseşti patrulează în partea de est a Mării Mediterane.

 

În data de 27 mai, revista Jordan Times relata despre acţiunea „Eager Lion”,  un exerciţiu militar multi‑naţional în care sunt antrenaţi peste 15000 de soldaţi din 18 de ţări, printre care şi SUA. După manevrele militare, oficialii admit că aceste forţe internaţionale vor staţiona în Iordania „pregătite pentru o posibilă intervenţie în Siria.” A recurge la arme de distrugere în masă constituie, după declaraţia   administraţiei preşedintelui Obama, o „linie roşie”, care, dacă este încălcată, va conduce SUA la aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni. În urma dovezilor obţinute, Casa Albă a semnat o declaraţie prin care a afirmat că regimul lui Bashar al Assad a folosit arme chimice, inclu­siv gaz sarin, drept urmare, a decis să ofere sprijin militar rebelilor sirieni.  Această decizie este riscantă din două motive. În primul rând, ar putea declanşa un conflict cu Rusia. În al doilea rând, armele ar putea cădea în mâinile jihadistilor – opoziţia împotriva lui Assad, fiind preluată de grupări radicale islamiste, care, pe teren, sunt mai puternice decât Armata de Eliberare Siriană. Gruparea islamistă Frontul Al-Nusra, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, a preluat controlul asupra unei mare părţi a oraşului Alep şi a înfiinţat tribunale islamice ce aplică pedepse barbare împotriva oricăror infractori. Nu numai atât, dar musulmanii suniţi şi‑au mai fixat ca ţintă populaţia din cartierele creştine. Din moschei răsună ameninţări adresate celor care nu vor să se convertească la islam: „Convertiţi‑vă, plecaţi sau muriţi!”. Astfel de situaţii constituie un motiv în plus pentru Rusia ca să susţină regimul Assad, islamizarea Siriei constituind o posibilă bază pentru Jihadul Islamic.

 

Războiul civil din Siria afectează în mod direct Isrelul, deoarece  o parte din proiectilele siriene cad în zona de sud a Înălţimilor Golan, ocupate de evrei. Recent,  Austria şi‑a retras din Înălţimile Golan cei 380 de militari din forţele ONU de menţinere a păcii şi există temeri că această misiune se va prăbuşi. Rusia s-a oferit să înlocuiască contingentul austriac, însă a fost refuzată. Într-un interviu acordat postului de televiziune Hezbollah, preşedintele sirian a declarat că „gu­vernul său nu va sta în calea grupurilor care vor dori să lupte pentru eliberarea zonei Golan”. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că forţele sale de miliţie vor lupta în con­tinuare alături de regimul preşedintelui Bashar al-Assad până la eliberarea Înălţimilor Golan de sub controlul israelian.

 

Măcinată de război, un front cu Israelul nu ar fi o mişcare bună pentru Siria sau gruparea Hezbollah din această ţară. Cu toate acestea, Secretarul General al ONU, Ban Ki‑Moon, a avertizat că o extindere a  războiului civil din Siria  pe Înălţimile Golan ar pune în pericol cele patru decenii de pace din zonă. Prim‑ministrul Israelului, Binyamin Netanyahu, a avertizat: „Israelul nu este parte a conflictului intern din Siria. Dar ne rezervăm dreptul de a acţiona în cazul în care securitatea naţională este amenin­ţată”. Ca urmare, armata israeliană a mobilizat resurse şi personal militar în apropierea frontierelor cu Liban şi Siria.

 

       Un factor important în această ecuaţie o constituie programul nuclear iranian. La 10 iunie, Yuval Steinitz, ministrul israelian pentru informaţii şi afaceri strategice, a declarat că Iranul „se apropie de linia roşie” demarcată anul trecut de premierul Benjamin Netanyahu în ceea ce priveşte bomba nucleară, linie pe care „nu a depăşit-o încă”. Oficialul israelian a precizat că Iranul lucrează în continuare non‑stop la extinderea infrastructurii nucleare, în vederea dezvoltării unei industrii capabile a fabrica pana la 30 de bombe pe an. Israelul a ameninţat că în eventualitatea finalizării con­strucţiei unei bombe nucleare, va ataca instalaţiile nucleare iraniene. Dacă Israel lansează un astfel de atac, aceasta ar putea provoca re­pre­salii nu doar din partea Iranului, ci şi din partea  Hezbollahului din Liban şi Siria, chiar şi din partea Rusiei.

 

Înţelesul profetic al acestor evenimente

 

Biblia ne vorbeşte că în zilele din urmă vor fi mari schimbări în această parte a lumii. Aşa cum am văzut în articolul precedent, există profeţii despre oraşul Damasc care va deveni „o grămadă în ruină” iar Egiptul va trece printr‑o perioadă de confuzie – egipteanii se vor lupta unii împotriva altora şi vor fi daţi în mâinile unui stăpân crud.  Amintim şi profeţia din Ezechiel 38-39 despre războiul popoarelor Gog şi Magog. În „zilele  din urmă” poporul lui Israel va fi adunat din mijlocul mai multor naţiuni pe munţii lui Israel (Ezechiel 38:8), iar o alianţă de ţări condusă de „Gog din Ţara Magog” va coborî din nord, asupra lor.

 

Există interpretări diferite cu privire la Gog din ţara lui Magog. Unii identifică această armată ca prove­nind din Rusia, alţii cu o regiune aflată undeva în estul Turciei şi Siriei. Din Ezechiel 38:15 putem concluziona că Gog este un popor ce va veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire! care ar face din Rusia (nordul extrem al Israelului) un candidat.

 

Din lista duşmanilor Israelului, putem observa că astăzi, în majo­ritate, sunt ţări în care predomină religia islamică şi sunt ostile popo­rului evreu, cum ar fi Iranul (Persia) – Ezechiel 38:5.

 

Desfăşurarea de evenimente din Siria are caracteristici interesante: Rusia şi Iranul susţin regimul lui Başhar al‑Assad. Vestul şi puterile musulmane sunnite  (Arabia Saudită, statele din Golf şi Turcia) sunt împotriva lui Assad. Cu toate că Israelul nu doreşte să se implice în acest conflict, nu poate sta retras, deoarece rachetele furnizate Siriei şi organizaţiei Hezbollah de Rusia şi Iran constituie o ameninţare serioasă.  Ambele părţi au declarat însă, că în cazul unui conflict nu vor ezita să ocupe Înălţimile Golan (Munţii lui Israel).

 

Exerciţiul militar din Iordania a fost denumit „Eager Lion”. Ezechiel 38:13 numeşte forţele care se vor protesta împotriva invaziei din nord: Şeba şi Dedan, negustorii din Tarşiş şi toţi puii lor de lei îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?” (Ezechiel 38:13)

 

Astfel, negustorii din Tarşiş  reprezintă Statele din Golf şi  aliaţii acestora. Versetele din Ezechiel 38:18-23 descriu cum armatele celor care vor purta războiul cu Israelul, în ultime­le zile ale acestui veac, vor fi învin­se prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, după revenirea evreilor în ţară, din locurile în care au fost plecaţi în exil. Şi textul din Ioel 2 descrie o armată din nord (vrăjmaşul de la miază­noapte) ce invadează Israelul şi care este înfrântă prin intervenţia lui Dumnezeu. Acest eveniment, descris în ambele texte din Ezechiel şi Ioel, este înso­ţit de o revărsare a Duhului Sfânt în Israel (Ioel 2:28-32, Ezechiel 39:21-29).

 

Numai Dumnezeu ştie momentul în care această profeţie se va împlini, dar în conformitate cu textul din Ezechiel, se va întâmpla după întoarcerea poporului evreu în ţara lui Israel. Aceste evenimente preced Ziua Domnului care, în Noul Testament, reprezintă cea de a doua venire a lui Isus Mesia. Încă un semn că trebuie să-L primim pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor al propriei noastre vieţi.

 

 

 

 

 

CE SPUN RABINII DESPRE MESIA

 

Iudaismul modern este  profund influenţat de scrierile lui Moise Maimonide (care a trăit între anii 1135-1204).

El afirmă că Mesia trebuie să demonstreze că este Mesia prin îndeplinirea a trei condiţii:

 

1.Să reunească în Israel poporul evreu împrăştiat peste tot în lume.

 

2.Să reconstruiască Templul în Ierusalim.

 

3.Să aducă pacea în lume.

 

Apoi, El va face o lume perfectă. “El va desăvârşi atunci întregul pământ, motivând toate ţările să-l slujească împreună pe Dumnezeu, cum este scris, Eu voi face popoarele curate în vorbire, ca toate să cheme Numele lui Dumnezeu şi să-L slujească.” (citat din Mişne Tora – lucrare în 14 volume despre Tora).

 

Prin contrast, este subliniat că de la venirea lui Isus s-au întâmplat următoarele:

 

1.Poporul evreu a fost împrăştiat în toată lumea.

 

2. Templul din Ierusalim a fost dărâmat.

 

3.De atunci au avut loc războaie şi persecuţii.

 

Despre creştinism, Maimonide afirmă:

 

“Ce piatră de potinire poate fi mai mare decât creştinismul?  Toţi profeţii vorbeau de Mesia ca Răs­cum­părător şi Salvator al Israe­lului, care va aduna pe cei împrăştiaţi şi le va întări obiceiu­rile de mitzvoth. Din contra, înte­me­ietorul creştinismului a făcut ca evreii să fie măcelăriţi de sabie, rămăşiţa lor să fie împrăştiată şi umilită, Tora să fie stricată şi majoritatea lumii să se închine şi să slujească un alt dumnezeu şi nu pe Domnul.” (Hilchot Melachim 11.4 – capitol din Mişne Tora)

 

Rabinul Kaplan în cartea “Adevăratul Mesia?” scrie:

 

“Perspectiva evreiască despre Mesia este aceea limpede, dezvoltată de profeţii din Biblie.

 

El este un lider al evreilor, tare în înţelepciune, putere şi spirit.  El este cel care va aduce răscum­părare deplină poporului evreu, fizică şi spirituală. El va mai aduce pacea veşnică, iubire, prosperitate şi desăvîrşire morală în lumea întreagă. Mesia  este evreu de origine deplin umană. Este născut din părinţi obişnuiţi şi este carne şi sânge ca toţi muritorii.”

 

Deci Mesia trebuie să fie  un om mare care va aduce pacea în lume, nu o fiinţă dumnezeiască sau veşnică.

 

Se ridică un număr de întrebări.

 

Dacă el este doar un mare om, ce se va întâmpla la moartea lui?

 

După rabinii ortodocşi, Mesia va veni în perioada mesianică care va ţine până când lumea va recunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat şi Tora va aduce pacea pe pământ.

 

Dacă Mesia ar fi un simplu muritor şi ar muri, programul mesianic nu ar putea fi realizat.  Evreii liberali însă, cred într-o viitoare eră mesianică în care omenirea şi nu un Mesia va atinge pacea şi armonia.

 

Problema cu aceste alternative este că se bazează pe o perspectivă optimistă a comporta­mentului uman, pe care nici istoria şi nici Biblia nu o confirmă.  De fapt, Talmudul (“Tradiţia evreiască”, ajunsă mai importantă chiar decât Biblia, care explică în special aplicarea practică a celor 613 porunci din Tora) arată opusul.  După ce Moise a stat 40 de zile pe Muntele Sinai, israeliţii au  rămas  cu Aron care s-a făcut responsabil de construirea viţelului de aur (Exod 32) la care s-au închinat.  În cartea Judecători citim

 

despre gene­raţia de după Iosua (40 de ani mai târziu) Au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Astarteilor. (Judecători 2.13)

 

Citim că Solomon primise în tinereţe o înţelepciune suprana­turală din partea lui Dumnezeu, însă la bătrâneţe s-a închinat dumnezeilor străini şi l-a părăsit pe Dumnezeu (1Regi 11). Spiţa generaţiilor de regi care au urmat  a ajuns să treacă în Iuda prin vremuri de trezire şi apostazie încheiate cu dărâmarea Templului şi căderea în robie pentrucă au dispreţuit cuvintele Domnului şi i-au nesocotit proorocii. (2Cronici 36.16)

 

Dacă Mesia ar fi un muritor care urmează să împlinească programul mesianic, el ar trebui să pună capăt războaielor, să reunească toţi evreii în Israel, să reconstruiască Tempul şi să facă leul (sau lupul) să stea împreună cu mielul iar şerpii să nu facă rău copiilor  (Isaia 11.6-9). El ar avea un asemenea impact încât, chiar şi după moartea lui, oamenii ar continua să trăiască în căile Domnului.

 

Cunoscând aceste realităţi, nu mă mai miră că atunci când spun evreilor că ne îndreptăm spre Epoca mesianică, ei deobicei răspund  “Nu va fi în timpul vieţii mele”. Nici un muritor nu poate împlini vreodată tot ce s-a profeţit, aşa că speranţa evreilor în Mesia nu este doar nu în timpul vieţii mele ci nicicum, niciodată, nici o speranţă. Omenirea a arătat în milioane de feluri, că lăsaţi singuri nu reuşim  să atingem „pacea şi armonia”. Nu va exista o împărăţie mesianică şi putem la fel de bine renunţa la idee, cred mulţi evrei seculari. De fapt, din experienţa mea, evreii cred varianta rabinică despre Mesia.  Poate sună un pic disperat, şi chiar este aşa ! Cât despre o omenire capabilă să primească o asemenea şansă printr-un mare om, care să moară ca mai apoi să transmită urmaşilor moştenirea lui altora, mărturisesc că sunt total sceptic.

 

Cred însă cu tărie că va exista o împărăţie mesianică unde va domni pacea şi dreptatea. Însă aceasta depinde de Mesia care nu este un muritor născut din părinţi omeneşti ca toţi ceilalţi.

 

În Isaia 9.6,7 citim de cel care se va naşte ca un copil şi este Dumnezeu Mare şi Părintele veşniciilor:

 

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

 

 El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor. 

 

Cum poate fi cineva „Fiu” şi „Părintele veşniciilor” în acelaş timp? Dacă este un muritor care domneşte pe tronul lui David, cum poate  domni cu pricepere şi drep­tate pentru totdeauna ?

 

De ce este numit Dumnezeu atotputernic?

 

O explicaţie rabinică a acestor versete ar fi că se referă la împăratul Hezechia, însă argumentul nu are logică. Se vorbeşte de Cel născut ca un copilaş care în acelaş timp este o fiinţă veşnică. De fapt El trebuie să fie Dumnezeu.

 

În Ieremia 23.5 citim despre urmaşul lui David care este identificat clar ca Regele Mesia. În următorul verset citim: „Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.  În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-l vor da: „DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ!” Numele dat lui Mesia conţine numele divin, un indiciu clar că Mesia este o fiinţă divină.

 

Profetul Natan a făcut o proorocie regelui David cu privire la generaţiile de regi care vor urma după el:

 

Când ţi se vor împlini zilele şi când te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine şi anume pe unul din fiii tăi şi-i voi întări domnia. El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.

 Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta. Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în Împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie. (1Cronici 17.11-14)

 

Acestui  fiu îi sunt promise o casă veşnică, o împărăţie eternă şi un tron veşnic. Cum spiţa regilor care au urmat lui David a încetat demult, aceasta ori este o proorocie falsă, ori arată înspre un  urmaş al lui David care va fi o fiinţă eternă. Cum numai Dumnezeu este veşnic, acest urmaş trebuie să fie mai mult decât un simplu muritor. El trebuie să fie Dumnezeu.

 

Când îngerul Gabriel a venit la Maria şi a vestit naşterea din fecioară, el i-a spus:

 

Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1.31-33)

 

Nu există nici o întâmplare în faptul că cele trei lucruri veşnice promise lui David că vor ieşi din sămânţa lui din 1Cronici 17.11-14 – un tron veşnic, o casă veşnică şi o împărăţie veşnică –sunt profeţite aici ca sămânţa Mariei, un copil care urma să fie conceput în mod supranatural prin Duhul Sfânt:

 

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine,va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. (Luca 1.35)

 

Pentru Dumnezeu nu e mare lucru să domine legile naturii pentru a-şi aduce planul la îndeplinire:

 

Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. (Luca 1.37)

 

Scopul primei veniri a lui Mesia a fost rezolvarea problemei păcatului omenirii. Prin Moartea şi Învierea Lui a împlinit proorocia din Isaia 53:  Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

 

 

 

 

Explicaţia rabinică a textului cum că ar fi vorba de Israel care va suferi pentru neamuri, nu are sens. Israel suferise datorită păcatelor neamurilor, nu a purtat păcatele neamurilor. Singurul care a putut împlini această proorocie este Isus, care a murit ca jertfă pentru păcatele lumii şi prin care toţi oamenii, evrei şi neevrei, pot primi răscumpărarea.

 

Isus a îndemnat ucenicii să ducă acest mesaj în toate ţările  aşa încât mântuirea să  ajungă la toţi oamenii, indiferent de rasă şi naţie.

 

El a promis că la sfârşit se va reîntoarce, nu ca Mielul de Jertfă, ci ca rege care va domni cu toată puterea Tatălui. El va reveni într-o vreme de necredinţă şi apostazie a bisericii, o vreme de violenţă şi imoralitate sexuală, când evreii vor fi din nou în ţara lor şi pe fondul unei mari dispute asupra Ierusalimului.

 

Deci, spre deosebire de părerea că nu se va întâmpla în timpul vieţii mele, vedem că se poate întâmpla foarte bine în timpul vieţii noastre.

 

Numai un Mesia care este mai mult decât un simplu muritor va avea puterea să aducă pacea de durată pe pământ, să distrugă armele şi să reunească tot Israelul în Ţara Promisă şi să facă aşa încât Israelul să trăiască în pace şi linişte în Orientul Mijlociu. Numai Mesia care este şi Dumnezeu şi deaceea veşnic, va putea să facă ţările lumii să umble în căile Domnului. Numai Mesia care este şi Dumnezeu va putea schimba şi reconcilia împărăţia animală să poată locui în pace şi să devină vegetariană.

 

De fapt profeţii evrei arată că Mesia va fi o fiinţă dumnezeiască. Când armatele lumii se vor aduna în luptă împotriva Ierusalimului, Cel Atotputernic spune:

 

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusa­limului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut.

 

(Zaharia 12.10)

 

Zaharia continuă:

 

Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.

 

Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi. Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.(Zaharia 14.3-4,9)

 

Cuvântul folosit pentru Domnul este numele dumnezeiesc  YHVH (Yahve/Iehova) şi textul spune că El va sta pe Muntele Măslinilor. El va avea picioare. Presupunem că va avea trup. Apoi El va domni peste tot pământul. Acest eveniment vorbeşte de intervenţia lui Dumnezeu într-un moment critic şi nu despre  un om bun care apare şi salvează lumea prin învăţături  divine. Este paralel textului din Apocalipsa 16-19 unde Isus va veni ca Domn al domnilor şi rege al regilor, atunci când armatele lumii vor veni în Israel.

 

Aceste versete se potrivesc exact cu mesajul  lui Isus. El este revelat în Evanghelie ca singurul Fiu care a fost străpuns, murind prin răstignire pentru răscum­părarea lumii şi care va veni a doua oară să judece lumea în funcţie de modul în care am răspuns mesajului Lui.

 

Isus a descris  ce-a de-a doua Sa venire pe Muntele Măslinilor, în afara Ierusalimului (Matei 24, Marcu 13, Luca 21), acelaş loc despre care Zaharia spune că Domnul va veni să mântuiască pe Israel.  Isus s-a înălţat la cer din acest loc şi îngerul le-a spus ucenicilor:   „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

 

(Faptele Apostolilor 1.11)

 

Aşteptăm cu drag evenimentul slăvit care va aduce Împărăţia Mesianică pe pământ.

 

 

 

 

 ULTIMELE TREI CAPITOLE DIN ZAHARIA LUCRAREA DOMNULUI ÎN ISRAEL ÎN ZILELE DIN URMĂ PARTEA 2

 

 

În ultima ediţie a revistei noastre (disponibilă la cerere) am privit la Zaharia 12 şi am văzut care este scopul lui Dumnezeu pentru Israel în ultimele zile ale acestui veac. Ideile majore ale profeţiei sunt:

 

1.Ierusalim va deveni o piatră de poticnire pentru toate ţările lumii. Cu alte cuvinte, în zilele din urmă statutul Ierusalimului va preocupa toate naţiunile lumii. Acest lucru s-a petrecut în 1948 odată cu restaurarea statului Israel şi victoria Israelului în Războiul de Şase Zile. În 1967 Ierusalimul era reunit sub control israelit, ca mai apoi să devină subiectul numărul unu de dezbatere datorită implicaţiilor internaţionale – de rezolvare a conflictului arabo-israelian.

 

În mod curent, puterile lumii, în special ONU a recurs în rezolvarea conflictului la Soluţia a două state, în care un stat arab palestinian să fie înfiinţat lângă Israel. Miezul acestei probleme este statutul Ierusalimului, care pentru Israel este capitala nedivizată, pe când plaestinienii pretind partea din estul oraşului, inclusiv Oraşul Vechi, drept capitală a propusului lor stat. Zaharia prooroceşte că această problemă va conduce la războiul final pentru Ierusalim care va antrena ţările lumii.

 

2.Israel va fi salvat de Mesia odată cu revărsarea Duhul Sfânt, când va revela pe Yeshua, Isus ca Mesia care a fost străpuns ca jertfă pentru păcatele noastre. Cine îl va căuta din inimă, va primi mântuirea pe care El o aduce celor care îl primesc ca Mântuitor

 

(Zaharia 12.10).

 

Atunci se va deschide o fântână de curăţire de păcat (13:1) iar oamenii               se vor pocăi şi vor crede în Yeshua, care a venit mai înainte să împlinească profeţiile despre Omul durerii obişnuit cu suferinţa (Isaia 53) şi care va reveni ca să salveze pe Israel şi Ierusalim de cei care îi urmăresc pieirea. Atunci El va împlini profeţiile despre regele domnitor Mesia. (Isaia 2.1-4).

 

Acum ne uităm la capitolul 13, să vedem ce spune mai departe despre acest subiect.

 

Capitolul 13 arată În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie. Şi astfel vor fi şterse păcatele ţării – idolatria şi profeţiile false. Dumnezeu va stârpi din ţară numele idolilor şi va scoate din ţară pe prorocii mincinoşi şi duhul necurat, după zilele de pocăinţă şi recunoaştere a lui Mesia descrise în Zaharia 12.10. Afirmaţia „Vor vedea pe Cine au străpuns” este citată în Ioan 19:37 la moartea lui Isus şi ne arată că numai prin sângele ispăşitor al Domnului Isus avem păcatele iertate: sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. (1 Ioan 1:7)

 

Zaharia 12.10 descrie şi o revărsare a Duhului Sfânt, unde cei care îl caută pe Yeshua şi se încred în El sunt născuţi din Duhul (vezi Ioan 3).

 

Pavel descrie spălarea naşterii din nou şi înnoirea făcută de Duhul Sfânt (Tit 3:4-6) pe care Dumnezeu o revarsă peste cei care primesc mântuirea prin Isus Mesia. Ezechiel prooroceşte o trezire spirituală a Israelului pentru zilele din urmă, după cum am văzut deja în primul articol al ediţiei Biblia poate fi un argument în legitimarea statului modern Israel?

 

Zaharia 13:6 conţine un verset despre care unii spun că este o profeţie a lui Mesia Isus cel care a fost rănit în casa prietenilor lui: Şi dacă-l va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, el va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.”

 

Totuşi acest verset se armonizează cu versetele de dinainte şi descrie activitatea falşilor prooroci, pe care Dumnezeu îi va alunga din ţară. Următorul verset este cu siguranţă o profeţie despre Mesia: Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu şi asupra omului care Îmi este tovarăş! – zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici (Zaharia 13:7).

 

Isus citează acest verset în Matei 26.31 despre apropiata lui arestare şi răstignire, când ucenicii vor fi risipiţi. Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.” (Matei 26:31) Căci toate acestea s-au făcutca să se împlinească scripturile profeţilor. Apoi toţi ucenicii l-au părăsit şi s-au împrăştiat. (Matei 31.56)

 

Acest verset descrie moartea lui Isus. Vorbitorul este Domnul Oştirilor. El loveşte cu sabia pe cel descris ca Păstorul meu şi Omul care este tovarăşul meu. Sabia dreptăţii divine cade de data aceasta nu pe cel vinovat, ci pe Cel fără de păcat. După cum a proorocit Isaia despre El – Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. (Isaia 53:4-6) El îşi va da viaţa până la moarte pentru mântuirea păcătoşilor, pentru a-I salva de plata păcatului ,ca să poată primi viaţa veşnică.

 

În Zaharia, El este descris ca Păstorul lui Israel. În Ezechiel 34.5-6 citim că Domnul mustră pe păstorii lui Israel (liderii lor spirituali) care se hrănesc pe ei, dar nu mai hrănesc turma. Ca urmare, turma (Israel) este împrăştiată: Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele şi le voi cerceta! Cum îşi cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură. Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării

 

(Ezechiel 34:11-13).

 

În Ioan 10.11-18 Isus se descrie pe sine ca Bunul păstor care îşi dă viaţa pentru oi: Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.

 

Prima dată, Domnul Isus a venit ca păstor al lui Israel, ca să aducă oamenii în Împărăţia lui Dumnezeu prin moartea şi învierea Lui pentru păcatele lumii. El va veni a doua oară să re-adune pe Israel şi să îl aducă la Domnul prin credinţa în El.

 

În Zaharia 13:7 acesta mai este descris de vorbitor (care este Domnul oştirilor) ca omul care-Mi este apropiat.

 

Cuvântul ebraic utilizat este „amiti” care implică că acesta nu doar îmi este apropiat ci este egalul Meu.

 

Cum poate fi un om egal cu Dumnezeu? Numai dacă El a venit de la Dumnezeu şi El însuşi este Dumnezeu.

 

În scripturi există o serie de versete care arată că Mesia este o persoană divină: Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veşnic, Prinţ al păcii.» Autoritatea Sa va creşte neîncetat şi va fi o pace fără sfârşit pentru tronul lui David şi împărăţia Sa. El o va întemeia şi o va întări prin judecată şi dreptate, de acum şi pe vecie. Râvna Domnului Oştirilor va face lucrul acesta. (Isaia 9:6-7) Vezi şi Mica 5.2, Ieremia 23.6

 

Isus a afirmat relaţia unică pe care o are cu Tatăl: Eu şi Tatăl una suntem. (Ioan 10:30) El a venit ca om, însă El a venit de la Dumnezeu şi este egal cu Tatăl. Misterul prin care Dumnezeu este o trinitate, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt cu Fiul întrupat în om pentru a răscumpăra omenirea pierdută este singura explicaţie valabilă. Versetele care urmează sunt unele din cele mai sumbre versete din Biblie. După moartea jertfitoare a lui Mesia oile vor fi risipite. Matei leagă aceasta de ucenicii care vor fi împrăştiaţi în noaptea arestării Domnului Isus, şi exact aşa s-a şi întâmplat, după cum a fost profeţit. Totuşi această profeţie trece dincolo de acest eveniment şi prevesteşte dispersia poporului evreu în ţările lumii şi suferinţa ce urmează să o îndure. Versetul 8 afirmă : În toată ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne.

 

La ce vremuri face referire această profeţie? La dărâmarea Ierusalimului de către romani în anul 70, când peste un milion şi jumătate de evrei au fost ucişi iar multe mii au au fost luaţi în robie? La anii îndelungaţi de dispersie, când poporul evreu a suferit discriminarea şi persecuţia bisericii nominale apostate? Se referă la punctul culminant al suferinţei evreilor cu episodul îngrozitor al Holocaustului, unde 6 milioane au fost ucişi de mâna bestiilor naziste?

 

Dintr-o anumită privinţă, ar fi liniştitor să gândeşti că această profeţie re referă doar la o vreme din trecut , însă în context, se referă la o vreme care urmează să vină, vremea necazului lui Iacov. (Ieremia 30.7). Această perioadă este descrisă şi de Isus ca necazul cel mare: Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Acesta va precede a doua venire a lui Mesia care este descrisă în capitolul următor.

 

Momentan vedem că numeroase naţiuni fac apeluri zgomotoase nimicirea Israelului şi a poporului evreu. Iranul face repetate apeluri utilizând termeni de o cruzime inimaginabillă pentru nimicirea Israelului şi a poporului evreu. Ura islamică furibundă împotriva Israelului şi evreilor se răspândeşte în tot Orientul Mijlociu, legitimată de o învăţătură groaznică atribuită lui Mahomed: Evreii vor lupta împotriva ta şi vei câştiga victoria asupra lor, până şi piatra va spune: O, musulman, aici este un evreu în spatele meu; vino şi omoara-l.

 

În Europa şi America ia amploare un val de antisemitism, în mare parte inspirat de islam şi mişcările de stânga anti-sioniste, ca şi de fasciştii tradiţionali.

 

În lumea de azi se dezlănţuie forţe care conduc omenirea înspre Necazul cel Mare. Cei care se ridică împotriva Israelului sunt animaţi de duhul lui Antihrist şi vor cădea sub puterea lui. De aceea, credincioşii adevăraţi Domnului Isus trebuie să se opună acestor forţe şi să binecuvânteze pe Israel şi poporul evreu, amintindu-ne de promisiunea lui Dumnezeu către Avraam: Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. (Geneza 12:2-3)

 

În acelaşi timp, aceste lucruri care vin peste lume sunt un semn pentru Israel, ca să caute pe Domnul. Zaharia vorbeşte de un proces de rafinare care are loc în această vreme de Necaz. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc şi o voi curăţa cum se curăţă argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu, şi îi voi asculta; Eu voi zice: „Acesta este poporul Meu!” Şi ei vor zice: „Domnul este Dumnezeul meu!” (Zaharia 13:9)

 

Toţi cei care vor striga la Domnul, vor fi auziţi. Vor deveni din nou poporul Meu. Proorocul Osea vorbeşte despre acest eveniment când descrie modul în care Israel va trece prin „Valea lui Achor” (locul necazului) unde Dumnezeu va deschide Petach Tikvah (uşa speranţei).

 

El va aduce îndurare şi restaurare prin Mesia Isus: Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul! În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul; pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel… voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu!”, şi el va răspunde: „Dumnezeul meu!”

 

Odată cu revenirea lui Mesia cu mare putere şi slavă va lua sfârşit exilul spiritual şi fizic al lui Israel, când El îşi va salva poporul de duşmanii lor şi va înfiinţa domnia mesianică în Ierusalim.

 

 

 

 

 

DISPOZITIVE DE SUPRAVEGHERE IMPLANTATE SUB PIELE

 

 

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o nouă generaţie de dispozitive de supraveghere fără baterie care pot fi implantate sub piele şi care transmit pe distanţe mari, utilizând tehnologia wireless. Cercetătorii lucrează la nano-sisteme care ar putea fi injectate în braţele pacienţilor pentru a fi  astfel monitorizaţi de către doctorii aflaţi la kilometri distanţă. Alimentate doar cu energia obţinută din mişcarea obişnuită a unei persoane sau de pulsaţiile vaselor de sânge, acestea ar funcţiona până la moartea persoanei. Asemenea dispozitive ar putea fi utilizate de spitale pentru a localiza pacienţii sau poate pentru a verifica dacă aceştia din urmă urmează tratamentul prescris. Dar ar putea fi utile, în acelaşi timp, armatei sau sistemului de justiţie care caută în mod constant noi căi de a-i spiona pe criminali. Zhong Lin Wang de la Universitatea Georgia Tech, SUA, a consemnat progresele în publicaţia Nano Letters. El precizează:

 

Această dezvoltare reprezintă un punct de referinţă în producerea electro­nicelor portabile care vor fi fi alimentate de mişcarea corpului fără a fi nevoie de baterii sau instrumente electrice. Nanogeneratorii sunt destinaţi să schimbe vieţi în viitor. Potenţialul lor este limitat doar de către imaginaţia omului.

 

Aceste dispozitive ar putea reprezenta un interes major în planul Antichristului ca modalitate de a menţine controlul asupra populaţiei şi de a  aduce semnul fiarei.

Apocalipsa si Daniel-

Cum pot recunoaste adevarata biserica a lui Dumnezeu

Inamicul nr.1 al Bisericii – Fiara

 

Cine este fiara si cine i-a dat putere?

Alte semne de identificare a fiarei

Alte semne de identificare a fiarei

O alta fiara care iese din pamant

Semnul fiarei si semnul lui Dumnezeu

 

Care sunt urmasii fiarei?

 

 

 

 

 

Klaus Schwab, tătukul Marii Resetări: „Nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți pentru asta!” „Profeții” Forumului Economic Mondial anunță că Era Post-Corona se resetează pe urmele lui Karl Marx. Decriptarea lui Build Back Better; Claudiu Târziu: Erodarea suveranității indusă de globalizare nu e o fatalitate: putem și trebuie să ne opunem; Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală; Denunțător de la Wuhan: China a știut de la început că COVID-19 a fost conceput în mod intenționat; State și corporații în competiția pentru putere; Occidentul, de la triburi la corporații; Olanda a ajuns a doua destinație a banilor rusești și conducta financiară a Gazprom; Vasile Astarastoae: Pandemia și puterea corporațiilor globale; România sub invazia corporațiilor și dictatura multinaționalelor (1); Investițiile rușilor, bombe cu ceas pentru economia românească; Conceptul desuveranizării-Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Membru corespondent al Academiei Române;Întreaga omenire suferă de un “cancer”: lăcomia corporaţiilor;  Andrei Marga: Aluviunile Marii Resetări; Arhiepiscopia care nu vede sodomia. Propagandă homosexuală într-un ghid coordonat de preoteasa Daniela Ceredeev, susținută de cadre SuperTeach din Arhiepiscopia Sucevei: „Ești homosexual și ai un iubit despre care nu știe nimeni”; Dr. Joseph Mercola – Închisoarea ta invizibilă deja a fost construită;Cum spiona CIA în anii ’50 închisorile românești în care se aflau deținuți politici. Informările, scrise cu cerneală invizibilă; Manipularea minții: Edward Bernays și relațiile publice; Conducătorii din umbră și Noua Ordine Mondială (1);Umanitatea se află la marginea abisului (1); Arta subtilă a “Propagandei”; Instaurarea unui control totalitar asupra omenirii şi răspîndirea homosexualităţii;  Guvernul invizibil; Propaganda- de Edward L. Bernays; Recenzie 1984 de George Orwell – Parere complete; Casa Albă, penetrată de BlackRock! NAȚIONAL spune totul despre corporația care conduce America; Corporaţiile pregătesc lichidarea statelor suverane prin TTIP; Lanțurile sclaviei modern; Asediul marilor corporaţii (IV); Fabianismul – prima falangă a neomarxismului! Comisia Europeană vrea controlul total asupra economiilor din Europa; Boala băncii nebune; Pescar pe acoperiș ; Portretul lingăului la bătrânețe; Doar de ochii lumii se “judeca –pe banii nostri,apoi se…reabiliteaza” Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de DNA. Acuzațiile procurorilor; Acuzații grave din interiorul Poliției Capitalei. Șeful de la Serviciul care anchetează clanurile interlope acuză presiuni din partea fostei conduceri a Poliției Capitalei: Ni s-a cerut să nu mai lucrăm cu procurorii DIICOT / Mi s-a spus că dacă nu înțeleg mesajul nu o să-mi fie bine; Imperiul Austro-hungar,isi pofteste iar sa se alapteze din sanul Imperiului Tarist…Lăzăroiu: Austria este o enclavă rusească în inima Europei. Rachete finanţate de companiile austriece cad în Ucraina; Fermierul Dimitrie Muscă: Mi-am închis toate conturile la BCR. Banca e deținută de Erste Group din Austria; Mafia argilei din Dobrogea: Șefii PSD Caraș, aduși cu autocarul pe la primăriile prietene din Constanța. Șeful ANRM pe statul de plată al mafiei argilei; Cum sunt furați banii oierilor din România: Escrocheria certificatelor de origine și șpaga de 1 milion de euro încasată de Petre Daea; (Porno-hotia continua –nestingherita sa rame Romania )Devalizarea Termocentralei Mintia II: Dioane, Stancu, Resmeriță și Vrânceanu, valeții de pică ai jafului din Valea Jiului; Imperiul Austro-Ungar senghenizeaza de la ugerul ursoaicei pesedizde…Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României; Război sau interese!? SUA și UE dețin circa 50% din terenurile agricole din Ucraina; Fiindca tovarasii lui Iliescu si Nastase ne-au senghenizat padurile,ACUM,  (cu focul),se joaca pe langa butoiul cu gaz…Așa se pune problema: schimbi legea, te las în Schengen”… INTERVIU. Andrei Caramitru spune că are informații din interiorul OMV Petrom: „De la Viena se indică să cumpere mai scump de 10 ori”; România și Schengen: Ce vrea Austria? Tainul? Presa din Austria, despre blocarea aderării României la spațiul Schengen: „Viena umileşte Bucureştiul”; Caderea si decaderea Imperiului Austro-Ungaar se razbuna… DISPARIŢIA AUSTRO-UNGARIEI; Cine se intrupeaza din hotie,acaparare,minciuna etcdevine desertaciune si… INTERVIU. Profesorul rus de istorie care prezice dezintegrarea Federației Ruse: „La fel ca Imperiul Austro-Ungar și Uniunea Sovietică”;Cel mai longeviv director din istoria Operei Vieneze, românul Ioan Holender, articol în Libertatea cu un mesaj către cancelarul austriac: „Mă simt jenat, ba chiar rușinat”; „Factorul Habsburg”; După aurul negru, fac profit şi din aurul verde. Austriecii taie păduri româneşti de un miliard de euro pe an; „Mafia lemnului din România m-a ruinat”; Petre Daea (ministrul Agriculturii): „Nu ne putem juca nici cu vorbele, nici cu faptele, nici cu acțiunile!“ Ce ne cer austriecii pentru Schengen și ce trebuie neapărat să le dăm; Mafia padurilor din Romania are sigla PSD-PSDCine a dat padurile Romaniei pe mana lui Schweighofer? Adrian Năstase și Ilie Sârbu. Iată dovada! Sā nu uitām, Gerald Schweighofer a fost decorat în grad de Cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nåstase la 2 decembrie 2004 între douå tururi ale alegerilor prezidentiale.; Schweighofer, facut „cavaler” de Iliescu si Nastase. Liviu Avram: „Inteligenta celor de la PSD este deseori o nesecata resursa de umor”; Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen; Cine se află în spatele grupării MOASTELE…

 https://romania.europalibera.org/a/aderarea-rom%C3%A2niei-la-schengen-%C8%99i-baletul-austriei-cu-moscova/32166115.html

 

 

//////////////////////////////////

Profeția lui Lenin, împlinită de Hitler

 

 

Ionuţ IAMANDI

 

 

Unul dintre poncifurile privind istoria secolului 20 este că Hitler a ajuns democratic la putere. Adică a participat la alegeri, a fost ales, a devenit cancelar și a guvernat în asentimentul cetățenilor. El, împreună cu partidul său nazist înscris legal la tribunal. Dar dacă reiei cronologia evenimentelor care au dus la ascensiunea și apoi la consolidarea sa politică, impresia este de fapt că aproape fiecare pas a însemnat cîte un act de demantelare a ordinii democratice, un parcurs urmat apoi și de comuniștii care au preluat puterea în țările din estul Europei după 1945. Cel puțin așa reiese din relatările din epocă, printre care și memoriile jurnalistului istoric Sebastian Haffner, care le-a consemnat bucată cu bucată.

 

Haffner – pseudonim publicistic pentru Raimund Pretzel – avea 26 de ani în 1933, cînd Hitler a fost numit cancelar de către președintele Paul von Hindenburg. În același an, Haffner avea să părăsească Germania, intrată într-o spirală rapidă de transformări – sau mai exact degradări – politice și sociale. El arată cum Hitler nu a pierdut niciun minut din momentul numirii din 30 ianuarie. Luna februarie a însemnat dizolvarea parlamentului național dar și a celui prusac – chipurile pentru pregătirea alegerilor – schimbări masive în aparatul administrativ, acapararea pozițiilor de decizie în ministerul de interne și declanșarea unei prigoane virulente la adresa partidelor participante la campania electorală. „Naziștii nu au mai manifestat nicio reținere; în mod regulat, cu bandele lor dispersau mitingurile altor partide. Împușcau zilnic unul sau doi oponenți politic. Într-o suburbie a Berlinului au dat foc casei unei familii de social-democrați. Noul ministru regional de interne al Prusiei (un nazist: un anume căpitan Göring) a promulgat un decret halucinant. El a ordonat poliției să intervină în orice încăierare de partea naziștilor, fără să cerceteze aspectele disputei, și să tragă fără avertisment asupra părții adverse. Puțin mai tîrziu, «o forță de poliție auxiliară» a fost formată din rîndurile SA”, a relatat Haffner în cartea sa Sfidîndu-l pe Hitler.

 

Sună cunoscut? Destul de asemănător s-a desfășurat și campania electorală din România în noiembrie 1946. Parlamentul nu mai exista demult, îl dizolvase regele Carol al II-lea în 1938. Funcționarii statului, mai ales cei din armată și justiție, erau intimidați de guvernul controlat de comuniști. Întrunirile politice ale opoziției erau atacate de bande organizate aduse cu camioanele. Mai mulți activiști locali PNȚ au fost împușcați mortal. Liderii politici de la centru ai partidelor istorice erau împiedicați fizic să se adreseze simpatizanților din provincie. „Formațiunile de luptă patriotică” conduse de Emil Bodnăraș pot fi considerate pînă la un punct echivalentul cămășilor brune. Și mai e o asemănare. Hitler a speculat intens incendierea clădirii Reichstag-ului, petrecută cu cîteva zile înainte de alegeri. Au fost blamați comuniștii, ajunși cu miile în arest, și compromiși astfel în ultima săptămînă de campanie. Dar în același timp, au fost suspendate drepturi civile precum inviolabilitatea corespondenței, inclusiv a convorbirilor telefonice, și libertatea de exprimare. La scară poate mai redusă, și comuniștii din estul Europei au folosit în 1946-1946 acuzația de colaborare cu Germania nazistă pe post de „incendiere a parlamentului” pentru a scăpa de unii opozanți politic sau de a-și promova măsurile represive specifice.

 

 

Ce nu s-a întîmplat însă în Germania lui 1933, spre deosebire de ceea ce s-a petrecut în 1946 în România, a fost falsificarea rezultatului alegerilor. Cu toată violența și intimidarea din campanie, partidul nazist nu obține majoritatea, deși e confirmat ca partid majoritar. Dar el nu alterează rezultatul consemnat la nivelul secțiilor de votare. Și guvernul lui Hitler, și cel al lui Petru Groza erau formate din reprezentanți ai mai multor partide. Dar numai Groza și comuniștii ajunseseră să își poată exercita influența așa încît să schimbe procesele verbale cu rezultatele alegerilor.

 

De fapt, inițial nici comuniștii nu au modificat rezultatele primelor alegeri de după război din zonele intrate sub influență sovietică. Alegerile din Finlanda, Ungaria și Austria din 1945, referendumul din Polonia din iunie 1946, alegerile municipale din Berlinul încă nedivizat din octombrie 1946, au fost văzute drept alegeri în general corecte, în care comuniștii au fost înfrînți. Abia în România în noiembrie 1946 și în Polonia în ianuarie 1947 o campanie electorală compromisă a fost dublată și de modificarea brută și brutală a majorității rezultatelor votului. În Polonia, comuniștii ar fi angajat chiar și matematicieni pentru a obține un model național coerent și credibil al fraudei. „Angajatorii” le-au indicat numai datele de intrare, adică rezultatele finale dorite. Restul – distribuția voturilor pe circumscripții – a fost treaba „angajaților”.

 

 

Parcursul convergent al Germaniei și României postelectorale se reface însă rapid. Pentru că nu aveau majoritatea parlamentară de două treimi pentru modificarea Constituției, naziștii și-au construit-o prin alianțe de conjunctură (cu partidul catolic), intimidare (trupele SA erau prezente în parlament) și prin forță: i-au arestat pe deputații comuniști. Așa a obținut Hitler dispensa (acordată inițial pe patru ani) de a guverna fără parlament. Partidul nazist ajunge în scurt timp după alegeri partid unic. „Maniștii” și ”brătieniștii” lor sînt supuși unei prigoane sistematice. Stînga e interzisă sau arestată, dreapta fuzionează sau se autodizolvă. Parlamentul german devine decorativ – ca Marea Adunare Națională din România postbelică. De parcă ar fi știut ce va urma, a povestit Haffner, liderul social-democrat și-a cumpărat cu o săptămînă înainte de scrutin o căsuță de refugiu în Elveția. Cînd a murit von Hindenburg, în 1934, funcția de președinte a fost desființată. Hitler devine atunci Führer und Reichskanzler. Îndepărtarea regelui Mihai în decembrie 1947 este în acest sens echivalentul din România al desființării președinției germane din cel de-al doilea an al mandatului lui Hitler.

 

Dar dictatura limitată la controlul absolut al puterii începe să se simtă într-un echilibru precar. Dictatura nu tolerează necunoscutul din afara sferei politice, unde și-a făcut inițial capul de pod. De aceea, după preluarea puterii politice, ea invadează și celelalte spații publice. Un dictator de care să se rîdă la teatru nu am auzit. Iar instrumentul cu care dictatura testează aprobarea populară e ideologia. Ideologia e tentaculul scos în afara sferei politice pentru sondarea supunerii publice. Nu conținutul ideologiei e important, ci funcțiunea sa discriminantă între acceptanți și refractari. De aceea comunismul și nazismul pot acumula atîtea similitudini, în pofida ideologiilor proprii. Pînă la preluarea puterii în 1917, Lenin – „inventatorul totalitarismului”, cum îl numește Stéphane Courtois în titlul unei monografii recente – argumenta că revoluția va avea loc în Germania, ci nu în Rusia natală, pentru că Germania era mai dezvoltată social și economic decît Rusia și, în teoria marxistă a claselor, mai aptă pentru noua etapă a dezvoltării istorice. Dar e de observat cu toate acestea că Lenin a avut dreptate pînă la urmă. „Revoluția”, în accepțiunea sa dovedită post-factum drept totalitară, a avut totuși loc chiar în Germania, cu mențiunea că nu a fost făcută de comuniști, ci de Hitler. Iar animozitatea dintre cele două totalitarisme nu provine din natura lor, în esență identică, ci din excluziunea reciprocă dată de ambițiile mondiale sau regionale comune amîndurora.

 

Și în Germania anului 1933 cucerirea puterii politice a fost însoțită de pretenția aprobării populare. Iar cine refuza să o acorde, devenea dușman. Haffner trece în revistă soarta scriitorilor și jurnaliștilor care nu au mai „corespuns”. Unii dispăreau, alții erau internați în lagăre de concentrare, altora li se permitea să publice, dar numai scrieri inofensive. Au fost și intelectuali care s-au adaptat, ba chiar au devenit ideologi subtili ai nazimului. Haffner dă exemplul revistei Die Tat (Acțiunea), care în februarie încă mai cataloga nazismul drept o mișcare efemeră. O lună mai tîrziu, redactorul-șef e îndepărtat, iar colegii lui fac un viraj editorial la 180 de grade. Descrierea lui Haffner a atmosferei intelectuale a Germaniei anului 1933 este perfect pliabilă pe cea conturată de publiciștii și autorii români din anii 1945-1946. Chiar dacă nu au fost neapărat arse, cărțile se împuținau și aici, intelectualii dispăreau sau luau decizia finală de a nu mai reveni în țară, presa devenea monocoloră.

 

Sebastian Haffner a comparat din memorie felul în care au izbucnit cele două războaie mondiale. Primul, pe neașteptate, fără preparative; al doilea, greu, după o chinuitoare perioadă în care și-a tot afirmat iminența. Așa și cu instalarea regimurilor totalitariste. Deși se tot insinua în politica germană, partidul nazist a umplut scena publică rapid, fără rest, ca peste noapte. A doua zi după alegeri, povestește Haffner, după ce germanii au realizat că nimeni nu i se mai poate opune lui Hitler, au luat cu asalt filialele naziste și s-au înscris în partid. S-au amestecat atunci deziluzii, resemnări și oportunisme de tot felul. Astfel că la referendumul din august 1934 de confirmare a lui Hitler ca și conducător unic au votat „pentru” 90% din germani. În schimb, în România, anii 1945-1947 au fost anii unei agonii prelungite, în care regimul comunist a cîștigat din ce în ce mai mult teren, în care setul inițial consistent de iluzii în privința evoluției democratice a țării a fost distrus treptat, piesă cu piesă, pînă la ultima, reprezentată de îndepărtarea regelui din 30 decembrie 1947.

 

 

Ca să închei tot cu un poncif îndoielnic. Se spune că anul zero al totalitarismului românesc este 1945, cînd a început instaurarea comunismului. Poate că sub unele aspecte este așa, dar nu trebuie pierdut din vedere că multe drepturi politice și civile erau restricționate din 1938, iar războiul numai o experiență democratică nu a fost. Cu atît mai mult pentru „greu încercata națiune română”, ar veni replica. Atunci însă, aș continua, ce să mai spui de națiunea germană, al cărei ceas totalitar a început să bată din 1933, și, pentru o parte din ea, nu a încetat să ticăie decît în 1990?

 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/profetia-lui-lenin-implinita-de-hitler-628363.html

 

////////////////////////////////////

Cine sunt „prietenii” României. Totul despre cancelarul Austriei și ministrul de Interne de la Viena

 

Andreea Rubica

 

Cancelarul Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner sunt oficialii austrieci care s-au opus în mod vehement aderării României la Spațiul Schengen. Cei doi au intrat în politică de la vârste fragede și au bifat diferite funcții politice de-a lungul carierei.

Karl Nehammer a devenit cel de-al 32-lea cancelar al Austriei pe 6 decembrie 2021, anterior ocupând funcția de ministru de interne din 2020 până în 2021, secretar general al OVP din 2018 până în 2020 și membru al Consiliului Național din 2017 până în 2020.

 

Politicianul austriac s-a născut pe 18 octombrie 1972  și este în prezent președintele executiv al partidului federal al Partidului Popular Austriac. Acesta a crescut într-o familie politic conservatoare și catolică din Viena, iar potrivit publicației Web.de Nehammer a fost implicat în politică încă de la vârsta de 14 ani, când a luat parte la campania electorală a ÖVP.

 

În anul 1992 acesta a absolvit liceul și s-a oferit voluntar timp de un an în Armată, cu servicii suplimentare până în 1996, urmând ca anul următor să obțină și gradul de locotenent. Din 1997, la vârsta de doar 25 de ani, Nehammer a lucrat ca instructor de formare pentru ofițerii de informații din cadrul Ministerului Federal al Apărării, dar și pentru Institutul de Formare Profesională (BFI) și Academia Politică a OVP (partidul popular Austriac).

 

Karl Nehammer a devenit activ în cadrul partidului imediat după ce a părăsit armata. Acesta a fost șef al departamentului de servicii și mobilizare din partid în perioada 2007-2008, șef al departamentului de formare și rețele din 2008-2009. Ulterior fiind numit director al asociației din Austria Inferioară a Academiei de partid, fiind considerat un apropiat al guvernatorului adjunct din acel timp, Wolfgang Sobotka.

 

În anul 2015, Nehammer a fost numit secretar general adjunct și purtător de cuvânt al organizației federale a Uniunii Muncitorilor Austrieci (ÖAAB), asociația sindicală a ÖVP. Un an mai târziu, acesta a preluat funcția de secretar general al ÖAAB, deținând această funcție până în ianuarie 2018. De asemenea, tot în 2016, acesta a fost ales președinte regional al ÖAAB Viena, iar din aprilie 2017 este președintele districtual al partidului ÖVP din Viena-Hietzing.

 

 

În timpul alegerilor federale din 2017, Nehammer a fost ales reprezentant al Vienei, urmând ca în timpul formării guvernului să fie membru al echipei de negociere a ÖVP în domeniul apărării. Ulterior, acesta a fost ales vicepreședintele al grupului parlamentar al ÖVP, dar și purtător de cuvânt. În anul 2018, Nehammer ajunge secretar general al ÖVP, potrivit sursei citate.

 

Karl Nehammer a ajuns cancelarul Austriei după demisia lui Sebastian Kurz din octombrie 2021 și demisia din funcție a următorului cancelar, Alexander Schallenberg. Pe 3 decembrie 2021, Nehammer a fost numit provizoriu lider al ÖVP și propus drept cancelar, urmând ca pe 6 decembrie să depună și jurământul în fața președintelui Austriei.

 

 Citește și: Cadariu: Nu recomand boicotarea companiilor austriece. Austria va avea de pierdut în final

Apropierea de Rusia

Karl Nehammer a fost primul lider occidental care s-a întâlnit față în față cu președintele rus Vladimir Putin de la declanșarea „operațiunii speciale” în Ucraina. Cancelarul austriac a declarat la acea vreme că președintele rus are „propria logică de război” și a propus că va acționa ca un „constructor de poduri” între Moscova și Kiev, menționând că va face „tot ce este posibil pentru a face ca (nr: războiul) să înceteze”.

 

Din postura de stat neutru militar (neutralitate declarată la 1955, nu este membru NATO), Austria negocia, potrivit cancelarului, coridoare umanitare în Ucraina şi cerea încetarea războiului, nota CNN pe 11 aprilie. Chiar şi în noul context de securitate, Austria a fost printre statele care s-au opus vehement sancţiunilor asupra importurilor de gaze ruseşti. La câteva zile de la vizita la Moscova, cancelarul austriac cerea UE să caute sancţiuni care să afecteze Rusia, nu ţările blocului comunitar, invocând aborări similare ale Germaniei și Ungariei. Nu în ultimul rând, Austria a fost printre statele reticente cu privire la măsurile de limitare a circulaţiei ruşilor. De asemenea, de la izbucnirea războiului, Austria nu a trimis arme în Ucraina, în schimb a oferit ajutor umanitar și veste antiglonț și căști pentru civili.

 

 

Cine este Gerhard Karner, ministrul de interne de la Viena

Gerhard Karner, născut pe 13 noiembrie 1967, a devenit ministru de Interne în decembrie 2021, după ce Karl Nehammer a preluat funcția de cancelar al Austriei. Politicianul austriac și-a petrecut copilăria în St. Gotthard, municipiului Texingtal, unde a absolvit și liceul.

 

Acesta și-a început cariera politică ca consilier local în Texingtal, în anul 1995, urmând ca în aprilie 2003 să devină membru  al legislativului statului din Austria Inferioară. În perioada 2003-2015, Karner a fost numit director general al Partidului Popular din Austria Inferioară (VPNÖ), iar în 2015 a devenit primar al orașului Texingtal, funcție pe care a păstrat-o până în anul 2021.

 

Gerhard Karner se află în mijlocul unui scandal pe plan intern în urma unor acuzații de plagiat. Stefan Weber, cunoscut în Austria drept „vânător de plagiate”, a lansat acuzații cu privire la lucrarea de doctorat a oficialului de la Viena. Potrivit acestuia, politicianul ar fi plagiat aproape toată partea teoretică din lucrarea sa.

 

Ministrul austriac de Interne neagă acuzațiile la adresa sa și susține că „întreaga lucrare a fost scrisă în conformitate cu bunele practici științifice”. Presa din Austria arată că ministrul a invocat o „activitate intensivă de cercetare”.

 

 Citește și: Cum au influențat problemele interne din Austria veto-ul Vienei asupra aderării la Schengen a României

 Citește și: Semne de întrebare privind activitatea unei firme austriece în România. Profitul ar fi încasat în Austria

https://adevarul.ro/politica/cine-sunt-prietenii-romaniei-totul-despre-2226680.html?source=click.ro&campaign=cross

 

//////////////////////////////////////////

Cine se află în spatele grupării „Cetățenii Reichului” care plănuia o lovitură de stat în Germania

 

Irina Breilean

 

Printre cei arestați se numără un membru declarat persona non grata al unei familii nobiliare din Germania și un cetățean rus.

 

Membrii ai grupării „Cetățenii Reichului” din Germania, împreună cu membrii QAnon, au plănuit o lovitură de stat, condusă de un fost membru al unei familii nobiliare.

 

Polițiștii germani au arestat 25 de oameni, în cadrul unei acțiuni antiteroriste. Gruparea plănuia o lovitură de stat, având în vedere un atac asupra parlamentului german.

 

Printre cei arestați se numără și prințul Heinrich al XIII-lea, membru renegat al unei vechi familii nobiliare din Germania, familia Reuβ.

 

Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost acuzat, împreună cu membrii grupării, de complot împotriva statului. Lovitura de stat avea ca scop preluarea controlului țării și renegocierea consecințelor războiului.

 

3.000 de polițiști germani au efectuat o serie de anchete, miercuri dimineața, în 130 de locații de pe teritoriul Germaniei. Jumătate dintre arestări au avut loc în sudul țării, în jurul zonelor Baden-Württemberg și Bavaria.

 

Anchetele i-au vizat pe membrii grupărilor conspiraționiste „Cetățenii Reichului” și QAnon.

 

Giorgia Meloni, câștigătoare în alegerile din Italia și, cel mai probabil, viitor prim-ministru al Italiei, alături de premierul Ungariei, Viktor Orbán, ale cărui poziții naționaliste, tradiționaliste și iliberale le împărtășește. 28 februarie 2018, Budapesta

### VEZI ȘI… ###

Ascensiunea extremei drepte și a naționalismului în Europa. Riscurile pentru România

Printre persoanele arestate s-au numărat 22 de cetățeni germani, suspectați că ar fi membri ai unei grupări teroriste și trei alți oameni, printre care și o femeie din Rusia.

 

Potrivit procuraturii, femeia a încercat să îi pună în legătură pe liderii grupării extremiste din Germania cu oficiali ruși. Ambasada Rusiei de la Berlin a negat că ar avea orice legătură cu grupările de extremă dreaptă, iar reprezentantul Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a referit la incident ca la o problemă internă a Germaniei.

 

Un alt suspect a fost reținut în orașul Kitzbuhel din Austria, iar altul în Perugia, Italia.

 

Conform autorităților, grupul plănuia lovitura de stat de un an, dorind să ajungă la conducerea țării.

 

Procuratura germană a transmis că membrii grupării susțin o ideologie violentă, fiind de părere că își pot îndeplini scopurile prin mijloace militare și violență împotriva reprezentanților statului.

 

Ministrul Afacerilor Interne din Germania, Nancy Faeser, a declarat că autoritățile vor aplica cât se poate de aspru legea, numindu-i pe membrii grupărilor „inamici ai democrației”.

 

Cine este Henry XIII, cel aflat în spatele grupării de extremă dreaptă?

Aristocratul german este un militar pensionat și fost parlamentar al partidului de extremă dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD). El a fost arestat de polițiști în orașul Frankfurt am Main.

 

Vladimir Putin și Viktor Orbán în 2019. Orbán a pus de numeroase ori piedici sancțiunilor europene la adresa regimului Putin.

### VEZI ȘI… ###

Popularitatea liderilor autoritari: „Mirajul celui care promite să mă apere”. America – Europa – România

El deține castelul Waidmansheil, din orașul Saaldorf, potrivit publicației Welt. Autoritățile au transmis că gruparea a folosit această locație pentru a organiza întrunirile în cadrul cărora au planificat lovitura de stat.

 

Famila Reuβ, din care provine așa numitul „prinț”, este cunoscută pentru teritoriile deținute în estul Germaniei până în 1918. Potrivit Welt, Heinrich XIII și-a părăsit familia în urmă cu 14 ani, când a fost declarat persona non grata pentru susținerea unei ideologii extremiste.

 

Gruparea „Cetățenii Reichului” se află în atenția autorităților de mai mult timp, ca urmare a unor episoade violente și din cauza ideologiei antisemite.

 

Se estimează că grupare ar avea 50 de memrbi. Aceștia au complotat împotriva statului, pentru a înlocui sistemul actual cu unul naționalist similar Imperiului German, în forma pe care o avea în 1871.

 

Din punct de vedere logistic, gruparea este organizată într-un „consiliu” și o grupare militară, potrivit BBC.

 

Procuratura a transmis că acest „consiliu” a avut întâlniri frecvente începând cu luna noiembrie 2021, pentru a plănui „Ziua X”, în care urmau să atace Clădirea Reichstagului.

 

Numărul atacurilor violente atribuite grupărilor extremiste din Germania a crescut în ultimii ani. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a împușcat nouă oameni în orașul Hanau. Atacul a fost unul de natură xenofobă.

 

Mai mult, un membru al grupării „Cetățenii Reichului” a fost condamnat la închisoare, în 2016, după ce a ucis un polițist.

 

În 2020, polițiștii au atribuit 24.000 de crime extremei drepte din Germania, un nivel record pentru societatea germană.

 

https://romania.europalibera.org/a/32166258.html

////////////////////

 

 

 

 

 Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

By

Ion Teleanu

 

 

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe.

Potrivit informațiilor noastre provenite din zona serviciilor secrete și a diplomației, Austria a condiționat intrarea României în Spațiul Schengen, în primul rând, de ne-renegocierea contractului de vânzare a Petrom, care, conform anexelor, poate fi revizuit din zece în zece ani . Ultima revizuire ar fi putut avea loc în 2014, când efectiv puteau fi rediscutate posesia resurselor, nivelul de investiții și redevențele, dar premierul Victor Ponta și echipa sa de la Palatul Victoria nu a făcut-o. De ce oare?

De asemenea, potrivit acelorași surse, Austria a cerut scoaterea din circuitul legal al controalelor fiscale a băncilor austriece BCR și Raiffeisen, pentru a putea muta profiturile deghizate în împrumuturi la Viena. Totodată, austriecii au avut câteva solicitări legate de lemnul exploatat și exportat prin defrișarea pădurilor de la noi de către Schweighofer.

 

Nu în ultimul rând, Austria a cerut imperativ României, condiții extrem de avantajoase, dincolo de Legea offshore, pentru a exploata gazului din Marea Neagră de către OMV în perimetrele primite bonus de la statul român.

 

La toate aceste cerințe austriece a mai fost și cea de readucere la Palatul Victoria a lui Mihai Răzvan Ungureanu care acum își omoară timpul pe la Viena, iar soția sa a beneficiat în timp de un bonus financiar substanțial de la OMV.

 

Așadar, cam aceasta a fost oferta austriacă pentru intrarea României în Spațiul Schengen.

 

Citeste si Bulgarii vor să facă Micul Schengen împreună cu românii și să ”desființeze” granițele cu România

 

https://www.puterea.ro/ce-a-cerut-austria-ca-romania-sa-intre-in-spatiul-schengen/

////////////////////////////////////////////

Schweighofer, facut „cavaler” de Iliescu si Nastase. Liviu Avram: „Inteligenta celor de la PSD este deseori o nesecata resursa de umor”

VICTOR GHEJA

 

 

Jurnalistul Liviu Avram aduce aminte ca Holzindustrie Schweighofer a fost adusa in Romania de Guvernul Adrian Nastase iar proprietarul companiei a fost facut cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nastase. 

Saptamana trecuta, PSD a sustinut ca presedintele Iohannis este vinovat de defrisari, prezentand o fotografie in care acesta apare la schi alaturi de directorul „de la Schweighofer”.

 

Jurnalistul Liviu Avram aduce insa aminte cine i-a adus pe cei „de la Schweighofer” in Romania.

„Inteligenta celor de la PSD este deseori o nesecata resursa de umor. PSD il acuza pe Klaus Iohannis de defrisarile masive din Romania aducand drept dovada o poza a presedintelui, la schi, cu directorul de la Schweighofer. Ce sa zic? Iata aici o mie de cuvinte”, a scris Liviu Avram prezentand documentul prin care Ion Iliescu si Adrian Nastase l-au facut „cavaler” pe proprietarul companiei, Gerald Schweighofer.

 

Proprietarul companiei, Gerald Schweighofer, a fost decorat de Ion Iliescu, in ultimul sau an de mandat ca presedinte, cu Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler.

Gerald Schweighofer a primit decoratia dupa numai un an de cand a intrat in afacerile cu lemn in Romania.

 

„Sa nu uitam, Gerald Schweighofer a fost decorat in grad de Cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nastase la 2 decembrie 2004 intre doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Tot atunci firma Holzindustrie Schweighofer a primit un contract pe 10 ani cu Romsilva prin care si-a dobandit dreptul de preemptiune, adica accesul la lemn pe alese”, scria Agent Green in 2017.

 

Gerald Schweighofer a venit in Romania in 2003 ca investitor strain, cu planul de a face afaceri cu lemn. A inceput cu o fabrica la Sebes. In timp, s-a ajuns ca aproximativ 90.000 de vagoane de tren pline cu busteni sa intre anual pe portile fabricilor sale. Intr-un vagon de tren intra circa 45 de metri cubi de lemn.

 

https://www.aktual24.ro/schweighofer-facut-cavaler-de-iliescu-si-nastase-liviu-avram-inteligenta-celor-de-la-psd-este-deseori-o-nesecata-resursa-de-umor/

 

 

 

Agent Green

Sā nu uitām, Gerald Schweighofer a fost decorat în grad de Cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nåstase la 2 decembrie 2004 între douå tururi ale alegerilor prezidentiale.

https://www.facebook.com/agentgreen.ro/photos/s%C4%81-nu-uit%C4%81m-gerald-schweighofer-a-fost-decorat-%C3%AEn-grad-de-cavaler-de-ion-iliescu/1232775703447805/

Tot atunci firma Holzindustrie Schweighofer a primit un contract pe 10 ani cu Romsilva prin care si-a dobândit dreptul de preemptiune, adicā accesul la lemn pe alese.

 

Draga domnule Presedinte Klaus Iohannis, considerati retragerea acestui Ordin National „Pentru Merit” (oferit în mare grabā) având în vedere evolutia negativā a stārii pādurilor din ultimii 12 ani, la care aceastā companie aflatā în pozitie dominantā a avut un rol primordial?

 

 

//////////////////////////////////////////

Mafia padurilor din Romania are sigla PSD-PSD

Cine a dat padurile Romaniei pe mana lui Schweighofer? Adrian Năstase și Ilie Sârbu. Iată dovada!

 

Tatiana Niculescu Bran, fostul purtator de cuvant al preşedintelui Klaus Iohannis, a subliniat pe facebook ca guvernul Adrian Nastase a adoptat o ordonanta de urgenta prin care incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie…

 

Aşa ca am cautat şi am dat peste OUG 71 2002 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002.

 

Şi semnata de prim-ministru de atunci, Adrian Nastase, dar şi de… Ilie Sarbu, tata socrul şi, pe atunci, ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor…

 

Şi pentru cine nu crede poate citi şi pasajele din raspunsul ministrului Laszlo Borbely catre un deputat din parlamentul Romaniei, undeva in 2011…

 

Conform contractelor semnate cu Romsilva in 2002 si 2003, firma austrica a primit dreptul de a exploata in jur de 1 milion de metri cubi de padure anual.

 

Tatiana Niculescu Bran:

 

”In caz ca nu se ştie sau se uita, in 2002, guvernul Adrian Nastase a adoptat o ordonanta de urgenta prin care incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie.

Conform contractelor semnate cu Romsilva in 2002 si 2003, firma austrica a primit dreptul de a exploata in jur de 1 milion de metri cubi de padure anual”.

 

OUG 71 2002 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002

 

OUG 71 2002 actualizata prin:

Legea 654/2002 – privind aprobarea OUG 71/2002 pentru incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare pe termen lung privind masa lemnoasa Monitorul Oficial 937/2002

In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

 

Art. 1

 

(1) Regia Nationala a Padurilor, in calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat in proprietatea publica a statului, este abilitata sa incheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vanzarii masei lemnoase pe picior cu agentii economici care au activitate in domeniul prelucrarii lemnului in produse finite.

(2) Contractele prevazute la alin. (1) se incheie intre Regia Nationala a Padurilor si agentii economici care au dobandit acest drept prin licitatie publica, pentru volume minime de 20 mii m3/an/agent economic si pentru o perioada de minimum 3 ani si maximum 10 ani.

(3) Anual se va incheia un act aditional la contractul prevazut la alin. (1), prin care se stabilesc volumul masei lemnoase pe picior si pretul acesteia.

(4) Masa lemnoasa de pe terenurile cu destinatie forestiera aflate in prezent in domeniul public al statului, dar care fac obiectul retrocedarii conform legilor fondului funciar, nu cade sub incidenta prezentei ordonante de urgenta.

 

(…)

 

Contrasemneaza:

Ministrul dezvoltarii si prognozei,

Gheorghe Romeo Leonard Cazan

 

Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor,

Ilie Sarbu

 

1. Ministrul finantelor publice,

Maria Manolescu,

secretar de stat

 

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

 

Citeste si articolele:

 

Cum a bagat statul PSD-ist 180 de milioane de dolari intr-o rafinarie, iar apoi a vandut-o cu 13

Alte detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian

De ce ex-premierul Nastase Adrian nu-i decat un spagar ce trebuie impuscat

Cum au scos PeSeDistii valize de bani din Romania

O alta realizare PSD + Puie Monta: Oltchim se vinde la fier vechi

 

 

Mafia padurilor din Romania are sigla PSD

 

/////////////////////////////////////

 

Ce ne cer austriecii pentru Schengen și ce trebuie neapărat să le dăm

 

Austriecii cer ceea ce știu să ceară de pe vremea Habsburgilor: bani, resurse naturale, putere locală și mînă de lucru ieftină. După ce Olanda și Suedia par să se fi potolit cu blocarea intrării României în Schengen, Austria a simțit că acum e momentul să îngroașe gluma. Gluma cu migranții care o invadează prin România și Bulgaria e dezumflată cu cifre oficiale, dar Viena își trimite corporațiile la Cotroceni s-o negocieze la sînge.

 

Austria e cel mai mare partener european al Rusiei după Germania, fără însă a avea scuza că e motorul economic al Europei, însetat de gaz rusesc. Dimpotrivă, Austria are al 12-lea PIB din UE, în timp ce România vine tare din spate cu al 14-lea, cu estimarea că în trei ani îi ia locul. Dar Austria a fost mereu placa turnantă a banilor rusești, breșa prin care URSS și apoi Rusia și-au strecurat capitalurile și spionii în inima pieței comune europene. Mai multe companii austriece sînt, într-o înspăimîntătoare măsură, proxy-uri rusești, cu OMV în frunte. Ăsta e și motivul pentru care Austria a ales banii rușilor în locul apartenenței la NATO.

 

Acum, prin canale diplomatice, prin servicii secrete, prin adresări directe între omologi politici sau prin vizite fățișe la Cotroceni, austriecii cer ne-renegocierea contractului de vînzare a Petrom, care, potrivit anexelor, poate fi revizuit din zece în zece ani (în 2014, cînd puteau fi rediscutate posesia resurselor, nivelul de investiții și redevențele, Guvernul Ponta s-a făcut că plouă).

 

Austriecii mai cer condiții avantajoase, dincolo de Legea offshore, pentru exploatarea gazului din Marea Neagră de către OMV în perimetrele primite cadou de la statul român. Mai vor scoaterea din circuitul legal al controalelor fiscale a băncilor austriece BCR și Raiffeisen, pentru a putea muta profiturile deghizate în împrumuturi la Viena. Or mai fi și alte cereri legate de defrișarea pădurilor, dar aici e de presupus că n-au întîmpinat vreo opoziție din partea președintelui Iohannis, cumătru și prieten cu prietenii Schweighofer.

 

Important e, însă, ceea ce trebuie să le dăm. În primul rînd, muie. Cititorii mai sensibili vor înțelege că sînt momente în care limbajul are îndreptățirea lui. Apoi trebuie să le dăm austriecilor ceea ce jalnicele loaze care conduc țara n-au fost în stare să le dea vreodată: o lecție de economie. Indiferent dacă intrăm sau nu în Schengen, indiferent dacă Austria se opune sau nu, România trebuie să le arate acestor comercianți de jeg politic ce se poate întîmpla cu negustoria lor.

 

Fără să-și forțeze prea mult confortul, toți românii care și-au plănuit vacanța de schi în Austria ar trebui s-o anuleze. Peste un sfert de milion de români merg anual să schieze în Austria și să-și lase banii în economia ei. Să n-o mai facă anul ăsta. Să schieze în țară, chiar dacă în țară nu se poate schia. Să meargă în Italia, Germania, Bulgaria, Slovenia, Elveția, Franța. Dar nu în Austria. Un an de variație nu strică.

 

Apoi, toți românii să nu mai alimenteze șase luni de la OMV. E un efort mic să treci de benzinăria lor și să alimentezi de la celelalte companii care umflă prețurile, dar măcar ai satisfacția că dai un exemplu.

 

La fel, românii care au conturi la BCR și Raiffeisen ar putea să și le mute, măcar temporar. În banditismul bancar nu există diferențe. Toate băncile fură la fel, toate batjocoresc clientul la fel. Dar, în acest moment, capitalul austriac merită o lecție în plus.

 

Acest tratament minimal și exemplar ar cuminți Austria și ar pune capăt, pentru un timp, unor practici abuzive în economia internă și unor presiuni inacceptabile în politica UE. Pe Habsburgi i-ar ustura portofelul într-un mod concret, imediat, fatal. Indiferent ce va face Austria la consiliul JAI de pe 7 decembrie, a făcut deja destul ca să merite o mobilizare cetățenească apăsată. Ar fi un precedent memorabil, o lecție scurtă și clară, pe care Austria o merită și n-o va uita prea repede.

 

https://www.catavencii.ro/ce-ne-cer-austriecii-pentru-schengen-si-ce-trebuie-neaparat-sa-le-dam/

/////////////////////////////////////////

Petre Daea (ministrul Agriculturii): „Nu ne putem juca nici cu vorbele, nici cu faptele, nici cu acțiunile!“

CAŢAVENCII

 

https://www.catavencii.ro/petre-daea-ministrul-agriculturii-nu-ne-putem-juca-nici-cu-vorbele-nici-cu-faptele-nici-cu-actiunile/

 

 

Petre Daea (ministrul Agriculturii): „Într-o armonie a interesului, asociațiile de udători execută lucrările de investiții.“

„Nu ne putem juca nici cu vorbele, nici cu faptele, nici cu acțiunile!“

„Eu sînt antrenat în cursa aceasta de a mînca mergînd și a face ce trebuie…“

 

CATEGORIA PROFUNDU’ LUMII

Vlad Nistor (europarlamentar): „Aceasta era probabilitatea cu cel mai înalt grad de credibilitate.“

 

CATEGORIA FUNCȚIA BATE GRADUL DE COMPARAȚIE

Bogdan Aurescu (ministru de Externe): „Reacțiile aliaților au fost foarte pozitive.“

https://www.catavencii.ro/petre-daea-ministrul-agriculturii-nu-ne-putem-juca-nici-cu-vorbele-nici-cu-faptele-nici-cu-actiunile/

 

 

//////////////////////////////////////

„Mafia lemnului din România m-a ruinat”

 

 

 

„Am stat în calea corupției”, spune acesta în timp ce înșiră pe masa de cafea raportul medical și fotografiile cu rănile lui. „De exemplu, se marchează 100 metri cubi de lemn, dar se taie în schimb 300. Pentru a putea să scoată tot acest lemn din pădure au nevoie ca și pădurarul să fie de partea lor, pentru a fi siguri că acesta închide ochii”.

 

Pădurarul Leontin Malita s-a opus totuși și nu a mai vrut să coopereze.

 

Pe 11 iulie 2018 a supraviețuit unei tentative de omor care a avut loc chiar în pădurea pe care o păzea, aproape de Timișoara. „Nu îmi amintesc multe despre asta”, spune el. „Incidentul a fost clasificat ca fiind un accident industrial. Ar fi căzut o ramură peste mine. Însă din rănile mele – timpanul crăpat, craniul fracturat, brațul drept rupt, coaste rupte, fără zgârieturi însă – doctorul a conchis că am fost bătut cu un obiect metalic. Este negru pe alb în dosarul medical.”

 

Leontin Malita presupune că superiorii săi din compania de stat Romsilva sunt în spatele acestei tentative de omor. După ce s-a reîntors în pădure acesta a observat cât de mulți copaci fuseseră doborâți. „Pădurarul este doar un pion în această schemă. Cel puțin trei sferturi din pădurari sunt în această schemă pentru că nu le pasă de locul de muncă sau de pădure. Le pasă mai mult de noile case și mașini pe care le pot cumpăra cu mita obținută. Se pot face foarte mulți bani sub o aparentă legalitate. În fiecare județ se încearcă scoaterea a cât mai mult lemn, iar dacă reziști unui șefuleț cât de mic reziști împotriva întregii mafii”.

 

„Toți știu despre aceste lucruri, iar dacă vorbești despre asta ești în pericol. Ce mi s-a întâmplat mie s-a întâmplat și altor pădurari din România. Există astfel de incidente în toată țara și nu aude nimeni vreodată despre ele. Dar eu nu mai vreau să tac.”

 

Din ce în ce mai mulți pădurari refuză să mai coopereze cu mafia tăierilor ilegale, denunțând aceste practici. Câțiva dintre aceștia plătesc un preț scump pentru asta.

 

Pe 16 octombrie 2019 pădurarul Liviu Pop a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească hoții de lemne dintr-o pădure din Maramureș. Cu numai o lună înainte, Răducu Gorcioaia fuses ucis într-o altă pădure dintr-un alt județ. Directorul Romsilva a anunțat pe Facebook că în 2019 au fost înregistrate 16 cazuri de agresiuni împotriva pădurarilor. Din 2014 și până acum 6 pădurari au fost uciși, iar 184 au fost atacați.

 

Leontin Malita a scăpat cu o sperietură, dar și cu un cont bancar golit. Romsilva l-a acuzat că a făcut posibile tăierile ilegale și l-au concediat. „A trebuit să plătesc o compensație de 200.000 de lei (echivalentul a 40.000 de euro). Mi-au ruinat financiar familia.”

 

Foame de lemn

În ultimii zece ani, 38,6 milioane de metri cubi de lemn au dispărut din pădurile românești în fiecare an. 20,6 milioane dintre acestea nu sunt acoperite de o licență oficială pentru exploatare forestieră. Cu alte cuvinte, în fiecare an, în ultimii zece ani, o pădure de două ori mai mare decât Anversul a fost recoltată ilegal.

 

Guvernul român a ascuns aceste informații din Inventarul forestier național (IFN), un organism guvernamental, începând încă din 2014. Jurnaliștii de investigații de la RISE Project au reușit însă să pună mâna pe documente și să le publice. Direcția oficială română pentru investigarea criminalității organizate și a terorismului (DIICOT) investighează la acest moment cazul.

 

Îți recomandăm

Cum luptă pădurarii 2.0 cu defrișările ilegale. „Cu patru sau cinci drone, amplasate undeva în centrul țării, poți să scanezi toate pădurile din România o dată la patru zile”

altRaluca Ion

Editor

Valoarea acestui lemn: aproape un miliard de euro. O parte din această sumă este vizibilă în profiturile companiilor românești de exploatare și a companiilor austriece de prelucrare a lemnului. Produsele lor din lemn sunt de vânzare în toată Uniunea Europeană. Cea mai mare companie este Holzindustrie Schweighofer.

 

Începând de aici începe să fie construită o schemă interesantă. În primul rând, guvernul român a ajutat Holzindustrie Schweighofer să înființeze o companie de prelucrare a lemnului în România. Ulterior, compania guvernamentală Romsilva a devenit ea însăși cel mai mare furnizor de cherestea pentru Holzindustrie Schweighofer. Și nu mai puțin important: Romsilva gestionează atât pădurile de stat pentru exploatarea forestieră, cât și parcurile naționale. Prin urmare, poate deschide parcurile naționale la propria discreție pentru a putea fi exploatate.

 

În 2002, compania austriacă a semnat un contract pe zece ani cu statul român. Contractul garanta că Romsilva le va vinde jumătate din molizii și pinii din pădurile de stat, inclusiv din parcurile naționale.

 

Site-ul de exploatare are acum o capacitate de producție imensă: compania poate prelucra mai mult lemn decât pot furniza companiile românești de exploatare. România poate produce în jur de trei milioane de metri cubi de pin și molid anual, în timp ce capacitatea de producție a Schweighofer în România este cuprinsă între patru și cinci milioane de metri cubi.

 

Acest lucru a creat o foame insațiabilă de lemn și a încurajat companiile românești de exploatare să taie cât mai mult lemn posibil și să utilizeze tot felul de practici ilegale pentru a tăia mai mult decât este permis.

 

Comerț ilegal și intimidare

Romsilva taie și apoi vinde către Schweighofer Holzindustrie: o sursă serioasă de venit pentru România. Pe de altă parte, Holzindustrie Schweighofer are garanția unui aflux continuu de cherestea românească și profituri mari.

 

„Această schemă i-a ajutat să se extindă rapid”, spune David Gehl, de la ​Agenţia americană pentru Investigaţii de Mediu, un ONG internațional care cercetează compania austriacă de ani buni. „Au semnat contracte cu companii românești corupte, care au fost ulterior condamnate pentru fals. Semnătura primului CEO al Schweighofer în România este pe toate contractele respective.”

 

Îți recomandăm

Se impune un DNA al pădurilor! Imagini-martor din pădurile virgine unde se fac „tăieri de conservare” pentru eliminarea „elementelor îmbătrânite, degradate”

Mihail Hanzu

Contributor

Al doilea mare furnizor pentru Holzindustrie Schweighofer este Frasinul, una dintre cele mai cunoscute companii de exploatare forestieră. Activitățile ilegale ale managerului Traian Larionesi se bucură de protecția poliției române, așa cum este documentat într-o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție.

 

Câțiva ofițeri superiori de poliție și-au intimidat colegii din subordine care au investigat activitățile ilegale ale companiei Frasinul. În acest fel s-au putut împiedica diverse controale ale poliției sau ale unor oficiali de la Ministerul de Interne. Un fost consilier al precedentului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor l-a sprijinit de asemenea pe Larionesi.

 

Chiar și în prezent Holzindustrie Schweighofer primește încă lemn de la Frasinul. În urma unui raport al Agenției de Investigare a Mediului, DIICOT a demarat în 2015 o anchetă asupra companiei austriece pentru „legături cu criminalitatea organizată, exploatarea ilegală, evaziunea fiscală și concurența neloială.”

 

Trei ani mai târziu, la 30 mai 2018, agenții DIICOT au descins în diverse fabrici și birouri la Holzindustrie Schweighofer. Aceștia au găsit dovezi că între ianuarie 2014 și aprilie 2015, 27 de furnizori dintr-un singur județ, Maramureș, au livrat 165.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal fabricii Holzindustrie Schweighofer din Sebeș.

 

Sistem GPS pentru a verifica originea materialului lemnos

Cu un an mai devreme, Schweighofer își pierduse cunoscutul certificat FSC – Forest Stewardship Council Certification, un certificat care atesta că lemnul folosit vine din păduri exploatate responsabil și durabil. Un grup de experți de la FSC a scris în raportul de cercetare că dețineau „dovezi clare și convingătoare” că Holzindustrie Schweighofer a achiziționat cherestea ilegală și că „au fost implicați în mod sistematic, direct și indirect, în comerțul cu lemn ilegal”.

 

Condiția de a obține certificatul înapoi: asigurarea trasabilității totale a lemnului achiziționat.

 

Îți recomandăm

Leonardo DiCaprio transmite Guvernului României un mesaj: Salvați pădurile virgine de defrișările ilegale!

altLoredana Voiculescu

Editor

Datorită capacității sale de producție, Holzindustrie Schweighofer acceptă tot mai mult lemn. Totuși, presiunea asupra lor a început să crească în ultimii ani – atât din partea mișcărilor civice și de mediu, din partea FSC, dar și din partea instituțiilor românești anticorupție. Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la exploatările ilegale, la fel și presiunea acestora asupra guvernului român reușesc să obțină mai multă transparență din partea Schweighofer.

 

Acesta este motivul pentru care Holzindustrie Schweighofer a venit în 2017 cu TimFlow, un sistem de urmărire GPS care trebuia să permită companiei să nu mai accepte lemn din parcurile naționale sau din surse ilegale.

 

„Dacă companiile doresc să ne livreze lemn în continuare, camioanele lor trebuie să instaleze un GPS care înregistrează traseul lor din depozit până la fabrica noastră. Astfel știm întotdeauna locația exactă de încărcare. Începând cu 1 aprilie 2017, am înregistrat 20.345 de livrări la fabrica noastră din Sebeș în TimFlow „, spune directorul fabricii Ionuț Batîr.

 

David Gehl de la ​Agenţia americană pentru Investigaţii de Mediu nu crede că acest lucru va fi suficient pentru a obține din nou certificatul FSC. La urma urmei, există două probleme. Prima problemă: GPS-ul urmărește doar originea lemnului de la locurile de încărcare. În jumătate din cazuri, aceasta este o locație de depozitare, nu pădurea în sine de unde s-a tăiat. Sute de locuri de depozitare colectează lemnul care a fost recoltat în pădurile din apropiere.

 

Îți recomandăm

Românii schimbării. „Semnează, inginere, că, dacă nu, îți fac rău!” Doctorul în silvicultură care s-a luptat cu mafia lemnului ca să apere o pădure din județul Sibiu

altRaluca Ion

Editor

Holzindustrie Schweighofer acceptă lemn din peste 250 de locații de depozitare din toată România. Și în acele depozite, companiile de exploatare forestieră românești, cum ar fi Frasinul, încă mai colectează cherestea din parcurile naționale și lemn recoltat ilegal.

 

Frasinul gestionează, de asemenea, diverse site-uri de depozitare de unde pleacă camioane spre Holzindustrie Schweighofer. „Giganții austrieci ai lemnului continuă să accepte mediul corupt al furnizorilor lor”, spune David Gehl.

 

Ionuț Batîr răspunde: „Controlăm în mod regulat furnizorii noștri cu audituri pe teren. Trebuie să arate documentul de origine și îl punem lângă baza noastră de date despre parcurile naționale din TimFlow. Avem încredere că controalele noastre ne asigură că acceptăm doar lemnul recoltat în mod legal și durabil.”

 

David Gehl subliniază imediat a doua problemă: „Am investigat un caz în care unul dintre acele site-uri de depozitare a oferit lui Holzindustrie Schweighofer o listă a pădurilor în care a fost recoltat lemnul, în timp ce lemnul provenea de fapt din alte păduri, conform informațiilor noastre. Aceștia i-au oferit lui Schweighofer o listă incompletă, doar cu locurile „bune”. În felul acesta puteau amesteca lemnul din parcurile naționale.”

 

Fondatorul Gerald Schweighofer din Salzburg, Austria, a recunoscut în mai multe interviuri că acest lucru s-ar putea întâmpla, dar spune că nu poate face nimic. „Suntem singura companie atât de minuțioasă”, spune Ionuț Batîr. „Depășim ceea ce prevede legislația română, cu transparență maximă. În viitor vom încerca să evoluăm într-un sistem în care acceptăm doar lemnul care vine direct din pădure, nu din locurile de depozitare. Asta ar fi ideal.”

 

Îți recomandăm

Ipocrizia aprinde pădurile planetei. Amazonul este doar începutul

altRadu Crăciun

Contributor

Verdictul ​Agenţiei pentru Investigaţii de Mediu rămâne dur. „Ați putea spune că Schweighofer este înșelat de furnizorii lor, care doresc ca aceștia să cumpere lemn recoltat ilegal. Dar a spune că aceștia sunt doar victime ar însemna să mergem prea departe. Sunt chiar complici. Ei rămân activi, păstrând această capacitate gigantică de producție, știind bine ce se întâmplă în lanțul din spatele lor”, spune David Gehl.

 

„Și mai mult, atâta timp cât nu își reduc capacitatea de producție, vor rămâne cea mai mare forță motrice din spatele exploatării ilegale în România”, continuă el, „chiar și cu cea mai mare transparență posibilă. Adu-ne lemnul tău, acesta rămâne mesajul lor.”

 

„Ei trebuie să înceteze să cumpere lemn de la companii precum Frasinul sau alte depozite de cherestea”, subliniază Gehl. În caz contrar, vor continua să accepte și să încurajeze exploatarea ilegală și corupția. Fiind cel mai mare procesator de cherestea din România, acesta are o responsabilitate zdrobitoare. Achizițiile lor au cel mai mare impact asupra întregii gestionări și defrișări forestiere din România.”

 

Conform estimărilor din investigația RISE Project, mai mult de 100.000 de hectare de pădure au mers către fabricile Schweighofer între 2004 și 2020. Dacă va continua în acest ritm, 22% din toate pădurile românești vor dispărea în 30 de ani. Asta deoarece furnizorii unei companii sunt încurajați să îndeplinească capacitatea de producție a respectivei companii.

 

Ionuț Batîr numește excluderea unor surse de lemn ca fiind o provocare, atâta timp cât capacitatea de producție poate procesa mult mai mult. Una dintre soluții este să nu mai cumpere din România, ci să importe din țări precum Slovacia. Schweighofer importă acum jumătate din tot lemnul pe care îl prelucrează în fabricile sale românești, din țările vecine, unde nu utilizează un sistem de urmărire. Și, de asemenea, în Slovacia există probleme uriașe cu exploatarea și tăierile ilegale în parcurile naționale. La final, Schweighofer garantează originea durabilă a doar douăzeci la sută din lemnul său.

 

Îți recomandăm

O româncă plecată în Marea Britanie a donat bani pentru reîmpădurirea Munţilor Făgăraș

altLoredana Voiculescu

Editor

Biomasă, peleți și parchet din lemn

Holzindustrie Schweighofer prelucrează lemnul în produse pe care le vinde mai apoi companiilor care produc biocombustibili și lemn pentru materiale de construcție. Peste 60 la sută din exporturile lor trec prin portul Constanța către cei mai mari importatori japonezi de materiale de construcție pentru case din lemn și către țări precum Arabia Saudită, Kuweit, Israel și Turcia.

 

Săptămâna trecută, vama din portul Constanța a confiscat lemn în valoare de 800.000 de euro, o încărcătură de la Holzindustrie Schweighofer, destinată exportului în Japonia, Arabia Saudită și Kuweit. Procurorul a deschis patru dosare penale pe documente falsificate.

 

Holzindustrie Schweighofer exportă restul de lemn românesc sub formă de peleți pentru biocombustibili către 21 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Belgia. Magazinele din Austria, Slovenia, Bulgaria, Republica Cehă și Italia sunt printre cei mai mari clienți ai lor. Germania este, de asemenea, în top 10.

 

Principalii cumpărători sunt companiile austriece de biomasă Genol și Drauholz care vând pelete de lemn în Austria, Italia, Slovenia și Republica Cehă. Comisia Europeană se așteaptă ca biomasa să aducă o contribuție importantă la obiectivele privind energia regenerabilă. Majoritatea biomasei utilizate pentru încălzire și electricitate provin din lemn, iar trei sferturi din ea provin direct din pădure.

 

Subvențiile pentru bioenergie asigură o creștere constantă a cererii de lemn în UE, aceasta fiind cel mai mare producător de peleți de lemn din lume, cu 50% din producția mondială. Cererea din ce în ce mai mare de biomasă este asociată direct cu despăduririle din Europa și este un motor important al exploatării ilegale în pădurile românești.

 

Regulamentul UE impune ca originea tuturor produselor de pe piața europeană a lemnului și a comerțului cu acesta să fie legală. Cu toate acestea, în 2018, Parlamentul European a permis ca bioenergiile din exploatările forestiere ne durabile să continue să fie considerate energie ecologică, aceasta împotriva avertizărilor oamenilor de știință din domeniul climei.

 

Îți recomandăm

La noi hoția cu lemn este în floare și asta duce la defrișări și crime. Garantarea dreptului de proprietate înseamnă apărarea eficientă a proprietății, cu arma dacă e cazul; și pușcărie pentru hoți

altBogdan Glăvan

Contributor

Alți clienți ai Schweighofer includ: cel mai mare furnizor de energie, Enel (deținut parțial de guvernul italian), producătorul austriac de hârtie Papierholz, diverse lanțuri de bricolaj din România, Germania, Italia și Austria, producătorii austrieci de parchet laminat, lanțul de supermarketuri Spar din Austria și o altă companie franceză care vinde lemn și placaj în Belgia.

 

Compania suedeză IKEA este unul dintre cei mai mari producători de mobilă din lume. IKEA folosește în fiecare an un procent din producția mondială de lemn pentru a produce peste o sută de milioane de piese de mobilier. În Europa mare parte din lemnul acesta provine din pădurile românești.

 

Celelalte două mari companii austriece de prelucrare a lemnului care operează în România, Kronospan și Egger, vând cherestea companiilor românești care asamblează mobilier IKEA și care mai apoi îl transportă la magazinele IKEA din toată Europa.

 

„Trunchiuri de fagi seculari, provenite chiar și din zona protejată Natura 2000, intră în fabrica Kronospan din orașul Sebeș care îi transformă în cherestea pentru IKEA”, spune David Gehl. „Am văzut practici nocive ale companiilor de exploatare forestieră în diverse locuri, cum ar fi trunchiuri de copaci târâte pe kilometri distanță de-a lungul râurilor de munte, locuri cu ecosisteme unice.”

 

Nori groși de fum ies constant din coșurile de fum ale Kronospan. Compania produce formaldehidă, cu care lipește PAL. Organizația Mondială a Sănătății clasifică gazul drept cancerigen peste o anumită concentrație.

 

IKEA deține însă și păduri în România fiind cel mai mare proprietar privat de pădure din România. A cumpărat 33.000 de hectare de pădure românească de la universitatea americană Harvard.

 

Corupția a stat la baza acestei tranzacții. OCCRP- Organized Crime and Corruption Reporting Project, o organizație internațională de jurnaliști de investigații, a cercetat acest caz: „Harvard a achiziționat o parte din acele păduri în 2004 de la un grup controversat de oameni de afaceri români cercetați pentru corupție”.

 

„IKEA a cumpărat pădurile în iunie 2015 de la companii offshore asociate fondului de investiții Harvard. A plătit 56 de milioane de euro pentru asta. Cu trei luni mai devreme, românul care cumpărase pădurile pentru Harvard fusese condamnat la închisoare „.

 

„Procurorii cercetează proprietarii inițiali ai pădurilor pentru fraudă, spălare de bani și legături cu crima organizată. Multe dintre produsele de lemn IKEA aflate la vânzare în toate magazinele lor din Europa sunt fabricate cu lemn pădurile proprietată privată a IKEA.”

 

Acest articol a apărut în prealabil în MO* magazine

 

Îți recomandăm

Echipa Netflix, agresată în România de tăietorii de lemne, în timp ce filma un documentar. „Într-o clipă, eram practic ținuți acolo împotriva voinței noastre”

 

Raluca Ion

Editor

 

https://republica.ro/mafia-lemnului-din-romania-m-a-ruinat

 

////////////////////////////////////

 

După aurul negru, fac profit şi din aurul verde. Austriecii taie păduri româneşti de un miliard de euro pe an

 

 

Autor: Ioana David

Schweighofer, Kronospan şi Egger, companii austriece care controlează prelucrarea lemnului din România, au ajuns în 2013 la afaceri cumulate de 1 mld. euro din vânzarea de cherestea şi alte produse din lemn, din care mai bine de jumătate merge la export.

 

Producţia de cherestea în 2013 a fost de circa 5 milioane de metri cubi, faţă de 1,4 mil. metri cubi în 2000.

 

Schweighofer a avut o cifră de afaceri de 470 mil. euro şi un profit de aproape 100 mil. euro anul trecut, rulajul Kronospan Sebeş este de aproximativ un sfert de miliard de euro cu pierderi de 0,3 mil. euro (în 2012), iar Egger a făcut anul trecut afaceri de 209 mil. euro cu un profit de 14 mil. euro (în 2013).

 

Cele trei companii cumpără lemn de la Romsilva şi alţi proprietari de păduri şi fabrică cherestea, PAL (plăci aglomerate din lemn) sau alte plăci pe care le vând către producătorii de mobilă sau la export. Puterea lor este atât de mare încât au fost acuzaţi şi de controlul preţurilor în 2005.

 

„Din cauza firmelor mari care au productivitate mare, realizează noi investiţii şi iau masă lemnoasă ca să o exporte, preţul lemnului creş­te foarte mult, iar fabricile de mobilă devin necompetitive“, a spus Aurica Sereny, preşe­din­tele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

 

Ea a arătat că de la începutul anului preţul lemnului a crescut cu 30-40%, iar cel al mobilei cu maximum 2-3%.

 

WikiZF: Profilul companiei Romsilva

 

În industria mobilei, marjele medii de profit ale companiilor sunt de 2-4%, arată Sereny, iar multe societăţi sunt pe pierdere.

 

Lipsa materiei prime este resimţită şi de mai micii întreprinzători, cum ar fi moţii din Munţii Apuseni. „Lumea este nemulţumită pentru că firmele mari din domeniu cumpără cantităţile mari de lemn scoase la vânzare de Romsilva, astfel că pentru locuitorii care nu îşi permit aceste cantităţi nu mai există suficientă materie primă“, a spus Marin Vîrciu, primar al comunei Gîrda de Sus.

 

WikiZF: Profilul companiei Holzindustrie Schweighofer

 

Gîrda de Sus este o comună din judeţul Alba (Transilvania) cu aproape 2.000 de locuitori, unde au existat proteste la începutul anului împotriva exploatării masive a lemnului.

 

În judeţul Alba sunt localizate două dintre cele mai mari companii din domeniu, Holzin­dustrie Schweighofer şi Kronospan, ambele austriece.

 

Marin Vîrciu a precizat că prelucrarea lem­nului este una dintre activităţile de bază pentru moţii din Munţii Apuseni, care realizează diferite obiecte (căzi pentru prune, tocitori, cherestea), pe care le vând mai departe pentru a realiza venituri.

 

 

 

Holzindustrie Schweighofer, una dintre cele mai profitabile com­panii din economia românească, care operează unităţile de prelucrare a lemnului de la Rădăuţi (Suceava), Sebeş (Alba) şi Siret (Suceava), a înregistrat anul trecut un profit mai mare cu 26% comparativ cu 2012.

 

Fabricile Schweighofer sunt axate pe producţia de cherestea, o formă primară de prelucrare a lemnului (următoarea după buşteni) care gene­rează puţină valoare adăugată, iar mare parte din producţie ia calea ex­por­tului. În ultimii cinci ani, austriecii au realizat profituri cumulate de 340 mil. euro din industria de prelucrare a lemnului, situându-se în top zece cele mai profitabile companii din Ro­mânia. „Industria lemnului are po­tenţial mare şi ar trebui să fie atractivă pentru investitori (…) Există posibi­litatea să existe o structură a costurilor deosebită. Se ştie că în România costurile cu forţa de muncă sunt mai reduse sau pot exista şi alţi factori care fac structura avantajoasă. O astfel de structură de costuri nu are cum să supravieţuiască mult timp de­oa­rece devine atractivă şi pentru alţii“, spune economistul Aurelian Dochia.

 

Cifra de afaceri a Holzindustrie Schweighofer, companie controlată de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, a sărit de 470 mil. euro în 2013, cel mai bun rezultat din industria de prelucrare a lemnului.

 

Schweighofer a urcat pe prima poziţie în topul celor mai jucători din industria de prelucrare a lemnului în 2010, depăşind Romsilva, regia na­ţională care administrează pădurile de­ţinute de stat şi care realizează ve­nituri din vânzarea lemnului. Rom­silva, care foloseşte un model de busi­ness cu un grad şi mai redus de pre­lucrare (vânzarea de lemn direct din pădure), a avut anul trecut o marjă de profit de aproape 5%, iar în ultimii cinci ani profitul net cumulat al com­paniei a fost de aproape 39 mil. euro.

 

Holzindustrie Schweighofer SRL este cea mai mare dintre companiile lui Gerald Schweighofer din România care mai are operaţiuni de producţie la Comăneşti (pentru magazinele de tip do-it-yourself, DIY), dar deţine şi 16.000 de hectare de păduri (potrivit ultimelor date disponibile), precum şi businessuri în sectorul energetic şi în producţia de vâscoză. La nivel de grup, cifra de afaceri bugetată pentru acest an este de 550 mil. euro, cu 8% mai mult faţă de 2013.

 

Reprezentanţii companiei nu au făcut niciun comentariu pe marginea întrebărilor ZF până la închiderea ediţiei.

 

Austriecii de la Schweighofer au investit peste 600 mil. euro în România începând cu 2002, iar acum au în derulare un alt proiect de 150 mil. euro în localitatea Reci (judeţul Covasna), o investiţie con­troversată care s-a lovit de opo­zi­ţia localnicilor. Modelul pe care Schweighofer îl foloseşte pe plan local este pus sub semnul întrebării de auto­rităţi, iar recent Valeriu Zgonea, pre­şe­dintele Camerei Deputaţilor, a avut o poziţie dură vizavi de acesta. „Acest model (al Schweighofer – n.red.) nu-l reco­mand pentru că a generat nemulţu­mirea întreprinde­rilor mici şi mijlocii şi pierderea locurilor de muncă. Nu a generat valoare adău­gată pentru dumnea­voastră şi nu este un angajator atât de puternic pe cât ar trebui să fie o companie atât de mare şi a omorât tot ce înseamnă între­prinderi mici şi mijlocii“, a spus Zgonea, citat de Mediafax, referindu-se la situaţia din judeţul Suceava.

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că în cazul Schweighofer s-au dat garanţii de stat pentru zece ani şi nu este un model de succes, iar dacă e nevoie de o comisie de anchetă pentru a se cerceta ce s-a întâmplat în zonă, va susţine demersul.

 

Exporturile de cherestea, produs cu un grad de prelucrare de trei ori mai mare comparativ cu al buştenilor, au fost de 670 mil. euro în primele 11 luni ale anului 2013. Mobila, produs cu un grad de pre­lucrare cel puţin 20 de ori mai mare comparativ cu buş­tenii, a generat exporturi de 1,5 mld. euro în primele 11 luni ale lui 2013.

 

Economistul Aurelian Dochia atrage atenţia că există o discrepanţă foarte mare în sectorul de prelucrare a lemnului, în sensul că se exportă produse cu valoare adăugată redusă, când de fapt ar trebui să se exporte mobilă sau alte piese cu un grad mai mare de inovaţie.

 

Dochia arată că economia românească se confruntă de zeci de ani cu această problemă în industriile prelucrătoare.

 

„Câştigurile sunt la baza piramidei“, adaugă Dochia, care arată că la vârful piramidei sunt produse care înglobează un grad ridicat de inovaţie, şi unde România are un minus.

 

Pe măsură ce marile companii din industria de prelucrare a lemnului şi-au consolidat poziţiile prin investiţii mari crescându-şi capacităţile de producţie, au avut nevoie de tot mai multă materie primă, astfel că in­dustria mobilei sau micii între­prin­zători încep să se confrunte cu probleme de aprovizionare.

 

La nivel european, România se află pe locul 13% din punctul de vedere al gradului de împădurire, cu 5,1% sub media europeană de 32,4%.

 

Dintr-un raport al Curţii de Conturi reiese că în România se exploatează zilnic, în medie, 41 de hectare de pădure, din care o mare parte o reprezintă tăierile nelegale şi furturile din pădurile statului. În aceste condiţii, în intervalul 1990-2011 s-au tăiat ilegal peste 80 milioane de metri cubi de lemn (care se întind pe o suprafaţă de 366.000 de hectare), care pot fi evaluate la peste 5 mld. euro (la un preţ minim de 70 de euro pe metrul cub, potrivit Curţii de Conturi).

 

https://www.zf.ro/zf-24/dupa-aurul-negru-fac-profit-si-din-aurul-verde-austriecii-taie-paduri-romanesti-de-un-miliard-de-euro-pe-an-12652981

 

//////////////////////////////////

 

 

„Factorul Habsburg”

Tom Gallagher

Decesul lui Otto von Habsburg, ultimul prinţ moştenitor al Austro-Ungariei, în data de 4 iulie a.c. a trecut aproape neobservat de opinia publică din România. Destui cetăţeni ai ţării au rămas rezervaţi cu privire la dualismul austro-ungar şi al vremurilor de dinaintea anului de răscruce 1918 – vremuri în care românii din Transilvania avuseseră destule de suferit de pe urma stăpânirii de la Budapesta. Totuşi, sistemul socio-politic al monarhiei dunărene nu a atins nicicând nivelul de dominaţie colonială particulară Rusiei vreme de secole.

 

Este unul dintre motivele pentru care nenumăraţi oameni continuă să fie fascinaţi şi astăzi de epoca imperială şi strălucirea ei. În perioada dublei monarhii, Transilvania a avut parte atât de creativitate intelectuală şi artistică, cât şi de libertate religioasă. Regiunea s-a demonstrat una dintre cele mai individualiste ale unui imperiu care, în perioada sa de glorie, vibra de culoare graţie multitudinii de comunităţi, culturi, limbi şi tradiţii.

 

Când Ceauşescu a decis, în perioada anilor ’80, anihilarea unei bune părţi a patrimoniului arhitectural transilvănean, Otto von Habsburg s-a numărat printre personalităţile care au protestat cel mai vehement împotriva politicii de sistematizare a regimului comunist. Sub o altă domnie decât cea a împăratului Franz Josef (1848-1916), Imperiul Habsburgic ar fi putut evolua, poate, în direcţia unor State Unite ale Europei – mai exact într-o entitate cu suficiente soluţii pentru energiile şi aspiraţiile locuitorilor ei pentru a le asigura, într-un final, un viitor viabil.

 

„Kaisertreue”, loialitatea faţă de împărat, a constituit un liant puternic între cetăţenii monarhiei dunărene – în pofida naţionalismului teritorial caracteristic epocii, care începea să cuprindă din ce în ce mai multe regiuni la mai mică sau mare distanţă de Viena. Totuşi, autoritatea persoanei împăratului era atât de mare, încât armata imperială austro-ungară, compusă preponderent din militari minoritari, i-a rămas fidelă lui Carol I al Austriei, succesorul longevivului Franz Josef,  până aproape de sfârşitul primului război mondial.

 

În ziua în care familia Von Habsburg anunţa decesul prinţului moştenitor Otto, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cataloga Uniunea Europeană drept entitate „sexy”.  În opinia sa, atractivitatea acestui club nu poate fi pusă la îndoială „atât timp cât atrage membri noi”, prin urmare UE s-ar menţine, în pofida actualelor ei probleme, „într-o formă bună”. Cancelarul federal Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu au, în schimb, astfel de certitudini, ambii avertizând că, fără sa-crificii enorme pentru sal-varea betegei monede unice europene, nici proiectul euro-pean nu are şanse de viitor.

 

Trivialităţile şi/sau tentativele de intimidare a potentaţilor UE aflaţi în permanentă căutare de soluţii pentru salvgardarea unei elite financiare care a provocat, în cupiditatea şi inepţia ei, un veritabil dezastru economico-financiar nu fac decât să probeze derizoriul legitimităţii de care mai dispune Uniunea din cauza propriei obtuzităţi. Conceptul de integrare europeană nu a captivat locuitorii UE nicicând în măsura în care a făcut-o, odinioară, monarhia dunăreană prin farmecul  ei. În Bistriţa-Năsăud am întâlnit bătrâni care în perioada anilor ’90 încă mai depănau amintiri ale strămoşilor lor despre sosirea austriecilor în zonă cu două secole în urmă, dar mai ales despre propăşirea locurilor ca o consecinţă a acestui eveniment. N-am auzit în schimb pe nimeni care să se fi entuziasmat, în ultimii ani, cu privire la „cucerirea” pieţei bancare autohtone de către instituţiile financiare austriece, iar profiturile lor uriaşe obţinute în România până la izbucnirea crizei economice au slabe şanse să trezească simpatii similare celor de altădată.

 

Otto von Habsburg a fost mem-bru al Parlamentului Euro-pean timp de 20 de ani, reprezentând creştin-socialii germani – fracţiunea bavareză a conservatorilor germani -, cărora li s-a ală-tu–rat în conformitate cu pro-priile convingeri creştin-conservatoare. A argumentat elocvent în favoarea integrării europene şi a extinderii spre Est a UE, susţinând că un Occident divizat şi o Europă fragmentată nu vor putea opri extinderea sferei de influenţă a Moscovei spre inima bătrâ-nului continent. A fost considerat atât un vizionar al Europei, cât şi un mare european. În volumul de dialoguri purtate cu publicista Eva Demmerle şi intitulat „Factorul Habsburg. Viziuni pentru noul mileniu” (2007), Otto von Habsburg îşi reafirma credinţa în viitorul casei comune alcă-tuite din 27 de state membre, pledând persuasiv pentru aderarea Croaţiei. Din nefe-ricire, nu vom mai afla opi-nia sa necosmetizată despre eurocraţii zilelor noast-re – care mie unul îmi amintesc deseori de elitele maghiare şi de superioritatea pe care acestea o afişau în Transilvania până în 1914. Dispreţul pentru identitatea locală i-a determinat să creeze una artificială, dirijată de la Budapesta, ignorând complet doleanţele locuitorilor. Această obstinaţie şi această lipsă de viziune a celor aflaţi în frun-tea dublei monarhii au condus până la urmă la 30 de ani de conflicte regionale şi o ascensiune a extremismului care au afectat soarta a nu mai puţin de 200 de milioane de locuitori din bazinul dunărean.

 

Integrarea europeană, rămasă semi-complinită şi pe jumătate uitată, poate fi lesne prejudiciată sau chiar distrusă în baza aceloraşi erori. Otto von Habsburg, cetăţean al Austriei, Ungariei, Germaniei şi Croaţiei, a meprizat extremismul, s-a opus nazismului şi, ulterior, planurilor de putere ale Uni-unii Sovietice. Cetăţenii UE nu pot decât să spere ca liderii ei să se demonstreze, cândva, la fel de dedicaţi valorilor democratice precum moştenitorul ultimului împărat al Austro-Ungariei. Deocamdată însă, mai-marii Europei doresc doar ca bieţii contribuabili să plătească pentru excesele eurocraţilor, în plus nu se mai dau în lături nici de la afaceri cu tiranii, atât timp cât acestea aduc câştiguri fenomenale.

 

Articol aparut initial in Romania Libera

https://www.contributors.ro/factorul-habsburg/

 

////////////////////////////////////////

Cel mai longeviv director din istoria Operei Vieneze, românul Ioan Holender, articol în Libertatea cu un mesaj către cancelarul austriac: „Mă simt jenat, ba chiar rușinat”

 

 

 Ioan Holender, director al Operei din Viena vreme de 19 ani, a trimis o scrisoare publicului românesc, prin intermediul Libertății. În articolul pe care-l publicăm la rubrica de opinii a ziarului, artistul condamnă decizia Austriei de a bloca aderarea României la spațiul Schengen și îi cere cancelarului austriac Karl Nehammer să rectifice decizia cu prima ocazie. Amintind că este „cetățean austriac, distins cu cele mai înalte decorații, respectat și foarte cunoscut în cadrul acestei societăți”, Holender îi transmite cancelarului Nehammer că l-a făcut să se simtă „jenat, ba chiar rușinat de hotărârea acestui Guvern, care acționează în politică externă în interes propriu și limitat, doar în folosul partidului”. Publicăm mai jos mesajul integral transmis de Ioan Holender. Sublinierile aparțin redacției. „Fiind cunoscut în Austria ca cel mai longeviv director din întreaga istorie a Operei de Stat din Viena – fondată în anul 1869, și decorat cu “Crucea de Onoare” pentru Artă și Științe – în cel mai înalt Grad, și de asemenea, fiindu-mi acordată distincția “Steaua României”, în Grad de Mare Ofițer (2001), am considerat că am dreptul și, în egală măsură, datoria morală să adresez Cancelarului Austriei – Karl Nehammer, o scrisoare deschisă. I-am cerut în mod imperios să reconsidere hotărârea Austriei luată împotriva României, neexistând un motiv real valabil care să o justifice.   În această scrisoare am specificat și faptul că România a fost evaluată cu doar șapte luni în urmă – în mai 2022, de o comisie internațională din care făcea parte și Austria. În urmă acestei evaluări, s-a constatat că România îndeplinea cu succes toate condițiile de aderare la Spațiul Schengen, inclusiv cele referitoare la controlul frontierelor sale. Guvernul Austriei, condus de Partidul ÖVP (Partidul Popular Austriac), este astăzi, repet, singurul din UE care se opune aderării României la Spațiul Schengen. Partidul aflat la guvernare în Austria speră să recâștige astfel simpatia alegătorilor săi (alegerile apropiindu-se cu pași repezi), arătându-se împotriva imigranților, al căror număr, într-adevăr, crește în mod accelerat. Că nedoritii refugiați ajung în Austria prin Grecia, Serbia și Ungaria, și doar minimal prin România (2,5%), este o realitate obiectivă, bine cunoscută tuturor autorităților implicate. Însă, politica internă a Austriei și lupta dintre partidul aflat la cârmuire – ÖVP și opoziția – tot mai puternică, decid cu nerușinare în defavoarea României, tratând-o ca pe o țară balcanică, de la răsărit – întocmai ca pe vremea împărăției habsburgice. Fiind de peste cincizeci de ani cetățean austriac, distins cu cele mai înalte decorații, respectat și foarte cunoscut în cadrul acestei societăți, mă simt jenat, ba chiar rușinat de hotărârea acestui Guvern, care acționează în politică externă în interes propriu și limitat, doar în folosul partidului. Rămân cu speranța că actuala decizie va fi rectificată în curând, la următoarea întrunire, și că României i se va face dreptate prin anularea prezentei rezoluții Schengen, și că astfel iubita noastră Austrie cu Viena cu tot, va rămâne cu “curul în baltă”, cum se spune în Banatul meu iubit!” *** Cine este Ioan Holender Ioan Holender s-a născut în 1935 la Timișoara, într-o familie de evrei. După venirea comuniștilor la putere, fabrica de marmeladă a familiei a fost naționalizată, iar tânărul Holender a fost trimis să muncească ca muncitor necalificat la întreprinderea de Transport Timișoara, potrivit descrierii de pe Wikipedia. Admis la Politehnica din Timișoara în 1953, a fost exmatriculat trei ani mai târziu după ce a susținut un discurs în timpul revoltei studenților din oraș provocată de Revoluția maghiară din 1956. A plecat în 1959 la Viena și s-a înscris la Conservatorul de Stat, apoi a început să cânte ca bariton. În 1966 a devenit agent de impresariat artistic, o astfel de agenție ajungând să-i poarte numele După ce în 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena și al Operei pentru Popor, în 1991 a fost numit manager general al celor două instituții.

Citeşte întreaga ştire: Cel mai longeviv director din istoria Operei Vieneze, românul Ioan Holender, articol în Libertatea cu un mesaj către cancelarul austriac: „Mă simt jenat, ba chiar rușinat”

 

https://www.libertatea.ro/opinii/holender-scrisoare-deschisa-pentru-cancelarul-austriei-4374755

 

////////////////////////////////////

Cine se intrupeaza din hotie,acaparare,minciuna etcdevine desertaciune si… INTERVIU. Profesorul rus de istorie care prezice dezintegrarea Federației Ruse: „La fel ca Imperiul Austro-Ungar și Uniunea Sovietică”

 

 De Vasile Ernu

 

Unul dintre cei mai spectaculoși profesori europeni. Așa este descris Alexander Etkind de scriitorul Vasile Ernu, care l-a intervievat pentru cititorii Libertatea. Născut în 1955 la Sankt Petersburg, Etkind predă istoria la Florența, a fost profesor la Cambridge și este autorul unor cărți de referință pentru înțelegerea situației actuale din Rusia. Profesorul nu se ferește să vorbească despre dezintegrare atunci când se referă la viitorul Federației Ruse. De ce crede că, „mai devreme sau mai târziu”, se va ajunge aici? Ce rol joacă resursele naturale într-o societate divizată între oligarhi și restul lumii? Sunt două dintre întrebările la care răspunde Alexander Etkind. Despre războiul din Ucraina: „Rușii nu au nimic de împărțit în Ucraina în afară de orgoliul puterii care se dă rănit”. Despre inegalitate economică: „Acum este un nivel-record de inegalitate, mai mare decât în timpul țarilor”. Despre resurse naturale și politică: „Răul provine din acele resurse care sunt distribuite cel mai inegal pe suprafața pământului. Sunt mai ușor de monopolizat, interferează cu comerțul liber, se poartă războaie pentru ele, iar sclavia devine necesară pentru ele”. Despre corupție: „Navalnîi a înțeles corect că aceasta este principala problemă a regimului. Iar o astfel de inegalitate nu poate fi apărată decât prin forța armelor”. Alexander Etkind este profesor de istorie, specialist în relațiile Rusiei cu Europa. Predă în Italia, la European University Institute. Cu studii de psihologie la Leningrad, un doctorat la Universitatea din Helsinki și cu specializări în istorie, în problema memoriei, economiei și colonialismului, domenii de cercetare aplicate pe Rusia.  Etkind a predat la Universitatea din Cambridge, a fost profesor invitat la Universitatea din New York, Universitatea Georgetown și rezident la Harvard, Princeton, Woodrow Wilson Center sau Wissenschaftskolleg din Berlin, lista este lungă. RECOMANDĂRI Cel mai longeviv director din istoria Operei Vieneze, românul Ioan Holender, articol în Libertatea cu un mesaj către cancelarul austriac: „Mă simt jenat, ba chiar rușinat” Vasile Ernu, autorul interviului, axează dialogul pe două cărți scrise de Alexander Etkind, pe care le consideră fundamentale pentru a înțelege Rusia actuală și cauzele războiului. Înainte de a intra în dialogul purtat cu reputatul profesor, Ernu prezintă, pe scurt, cele două lucrări: „Internal Colonization: Russias Imperial Experience” (2011) – E o carte despre natura Imperiului Rus – Imperiul care se colonizează pe sine. Alexander Etkind descrie modul în care Imperiul Rus a cucerit teritorii străine și și-a dezvoltat propriile teritorii, colonizând multe popoare, inclusiv pe ruși. „Natures Evil: A Cultural History of Natural Resources” (2021) – E o carte despre natura politică a resurselor. Istoria are nevoie de actori, iar aici actorii sunt: cânepa, zahărul, mirodeniile, fierul, blana și petrolul. Adică resursele ca motor al comerțului, care au condus la acumularea de bogăție, dar și la creșterea inegalităților, la dezvoltarea lumii, dar și la dezastre. Două cărți scrise de Alexander Etkind, pe care Vasile Ernu le consideră fundamentale pentru a înțelege Rusia actuală și cauzele războiului RECOMANDĂRI Cel mai longeviv director din istoria Operei Vieneze, românul Ioan Holender, articol în Libertatea cu un mesaj către cancelarul austriac: „Mă simt jenat, ba chiar rușinat” „Nu mă pot lăuda că am prezis acest război, i-am explicat condițiile și cauzele” Vasile Ernu: În două cărți – „Colonizarea interioară. Experiența imperială a Rusiei” și „Natura răului. Resursele naturale și statul” – cred că ați schițat viitorul Rusiei și natura statului rus. Cum apreciați războiul actual? Alexander Etkind: Nu mă pot lăuda că am prezis acest război, ci mai degrabă că i-am explicat condițiile și cauzele. Este un război imperialist, dar de un tip special. Este, de asemenea, un război revanșard.  Diferența constă în faptul că Rusia nu invadează pământuri noi și necunoscute, ci pe cele despre care conducătorii săi cred că le-au aparținut cândva. Iar economia bazată pe exploatarea resurselor naturale le permite să facă acest lucru, le oferă bani și oameni pentru a face acest lucru. Aceasta este natura răului. – Să începem cu prima carte. Care este diferența fundamentală între colonizarea internă și cea externă? – Anexarea Crimeei, a Donbasului, iar acum și a Hersonului și Zaporojie: este vorba de colonizare externă sau internă? Diferența este în primul rând una de ordin juridic: colonizarea internă are loc în interiorul granițelor recunoscute ale unui stat, în timp ce colonizarea externă are loc în afara acestora. Odată cu expansiunea imperială, granițele se mută și ceea ce era în afară devine înăuntru.  RECOMANDĂRI CORESPONDENȚĂ DIN AUSTRIA. Expertă de origine română din Viena: „Boicotul e justificat, Nehammer reacționează doar la demonstrații de forță. Românii trebuie să înceteze cu atitudinea umilă!” În acest caz, este invers: ceea ce era înăuntru a devenit afară, iar colonizarea internă a devenit externă. De fapt, mecanismele lor sunt similare sau chiar identice: în exterior sau în interior, este vorba de același colonialism, exploatare, orientalism și, adesea, genocid.  Acesta a fost scopul cărții mele, publicată în urmă cu peste un deceniu. Și mecanismele de decolonizare sunt similare. În cazul colonizării externe, este vorba de retragerea unui imperiu, cum a fost cazul britanicilor din India.  În cazul colonizării interne, este vorba de prăbușirea imperiului. Acesta este modul în care s-au dezintegrat Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus. Acesta este modul în care s-a dezintegrat Uniunea Sovietică. Același lucru se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, și cu Federația Rusă.  „Istoria Rusiei nu este mai unică decât alte istorii imperiale” – Eu sunt din Basarabia, fostă gubernie imperială. Ca om de la periferia imperiului, unde Rusia este prezentată ca un „colonizator extern”, vreau să întreb: în ce măsură dezvoltarea Siberiei, a regiunii Volga, a Caucazului, a Asiei Centrale, a teritoriilor ucrainene, a Moldovei a fost o colonizare internă a „propriului popor”? Ce anume definește „proprietatea” unui popor? Era, să zicem, țărănimea moldovenească sau ucraineană mai puțin „stăpânită” decât cea din Tver? A funcționat procesul de colonizare internă în aceste teritorii în același mod? – Mulți factori se combină în aceste definiții: identitatea, limba, culoarea părului sau a pielii, religia, structura economică, îmbrăcămintea, moda și multe altele. Toate acestea trebuie studiate de la caz la caz. De exemplu, în Moldova: cum se deosebesc moldovenii de români, ucraineni sau ruși?  Cartea mea nu explică toate acestea, ci le ia ca pe un dat: da, moldovenii sunt diferiți în multe privințe față de alte popoare din imperiu. Țăranii din Tver diferă și ei de cei din Tula. Dar toate popoarele se aflau sub un regim imperial comun. Unii au ieșit din asta, alții nu. Dar există oameni și instituții puternice care vor să îi aducă pe toți acești oameni înapoi în imperiu. Unele mecanisme funcționează, altele nu. Cartea mea este despre aceste procese. – Cât de originală este colonizarea internă rusă despre care scrieți? S-a întâmplat ceva similar în imperiile occidentale? Unde altundeva a mai fost colonizat propriul popor? Sau istoria Rusiei este, în acest sens, unică? – Nu, istoria Rusiei nu este mai unică decât alte istorii imperiale. Combinația dintre colonizarea externă și cea internă – asemăn acești doi vectori de expansiune statală cu cele două capete de pe stema vulturului rusesc – a fost caracteristică atât imperiilor terestre, cât și celor maritime, în anumite momente ale istoriei.  Există, desigur, foarte multe analogii, în special între dezvoltarea Rusiei și a Americii în secolul al XIX-lea; mulți au scris despre aceste analogii, iar eu am scris despre ele în cartea mea. La fel ca în Rusia, trecerea frontierei americane în Vestul Sălbatic a lăsat în urmă o întindere uriașă și, de asemenea, sălbatică și care s-a dovedit a fi mai greu, mai costisitor și mai lent de stăpânit decât frontiera însăși atunci când a ajuns la oceanul vestic.  Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman și, bineînțeles, China au avut probleme diferite, dar parțial similare. Acum, mi se pare că o Europă unită se confruntă cu dificultăți similare în zonele sale centrale. „Imperiile nu știu cum să se oprească” – Procesul de colonizare internă din Imperiul Rus seamănă foarte mult cu procesul de colonizare internă din Franța, atât de bine descris de Eugen Weber. Credeți că există o diferență între colonizarea internă ca și crearea statului național unitar (Franța) și crearea imperiului multinațional și plurireligios? – Diferența nu constă în scopuri, ci în mijloace; nu în mecanisme, ci în succesul obținut. Dar nici Franța nu a realizat totul. Vă amintiți că și Algeria a fost declarată parte a Franței. Dar ceea ce a funcționat cu Gasconia nu a funcționat cu Algeria. Aceasta este problema oricărui imperiu. Imperiile nu știu cum să se oprească. „Un nivel-record de inegalitate, mai mare decât în timpul țarilor” – În timpul unei prelegeri, ați spus că Petru cel Mare, prin tăierea bărbii boierilor, a creat o ierarhie a puterii pe criterii rasiale, în care purtătorii puterii erau aparent diferiți de popor. În opinia mea, este un exemplu de stabilire politică a distincției, diferențierii (conform lui Bourdieu). În acest caz, pe ce principiu se bazează ierarhia modernă a puterii? – Vorbesc despre asta în detaliu în carte. Iar ierarhia modernă se bazează pe inegalitatea economică. Acum este un nivel-record de inegalitate, mai mare decât în timpul țarilor.  Dar, spre deosebire de ordinele feudale, această inegalitate este ilegitimă: nu este consacrată de tradiție. De aici și ceea ce se numește corupție. Navalnîi a înțeles corect că aceasta este principala problemă a regimului. Iar o astfel de inegalitate nu poate fi apărată decât prin forța armelor. De aici atâta violență, de asemenea, nelegitimă. Alexander Etkind – După cum bine știți, se vorbește mult despre „proiectul comunist” ca despre o formă de modernizare accelerată, cu toate problemele grave care au urmat. În calitate de autor care a scris despre spațiul URSS, aș vrea să întreb: putem susține că proiectul sovietic a fost și o variantă de „colonizare internă”? – Da, bineînțeles. Colectivizarea nu poate fi înțeleasă altfel. Consecințele sale, cum ar fi Holodomor (foametea organizată a ucrainenilor – n.r.), sunt forme de genocid colonial, tipic pentru imperii. Raphael Lemkin, care a văzut Holodomor-ul din Lviv și Varșovia, a înțeles perfect acest lucru. – În carte spuneți despre conducătorii Rusiei că s-au temut timp de secole, dar nu de inamicul extern, ci de „diversitatea supușilor săi, ruși și alte popoare”. Modul în care autoritățile ruse de astăzi prezintă în mod activ o luptă împotriva Occidentului „fără suflet” și a unei Europe „pline de păcate” este și o consecință a acestei temeri, un joc cu poporul de care se teme? – Toate acestea sunt atât de tradiționale pentru ruși și pentru autoritățile rusești, încât nici măcar nu sunt interesante. Trebuie doar să înțelegeți că politica fricii a dus întotdeauna – sub Nicolae I și al doilea, sub Stalin și Brejnev – la sacrificii imense și la înfrângeri grele.  Cred chiar că aceia care fac această politică astăzi, în cele mai bune momente ale lor înțeleg unde duce, au studiat și ei în universități. Iar când se gândesc la Războiul Crimeei, la sfârșitul Primului Război Mondial și la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Molotov-Ribbentrop, le este și mai frică, iar sub influența ei iau decizii și mai proaste. „Răul provine din acele resurse care sunt distribuite cel mai inegal” – Cealaltă carte se numește „Natura răului”: chiar considerați că anumite tipuri de materii prime sunt sursa răului în sens social și politic?  – Cartea mea se referă la faptul că toate resursele sunt diferite: petrolul are proprietăți politice diferite de cele ale cărbunelui; cerealele au proprietăți diferite de cele ale metalelor; fierul are proprietăți diferite de cele ale cuprului etc. Acesta este motivul pentru care cartea este atât de mare: există o mulțime de materiale.  Iar răul provine din acele resurse care sunt distribuite cel mai inegal pe suprafața pământului. Sunt mai ușor de monopolizat, interferează cu comerțul liber, se poartă războaie pentru ele, iar sclavia devine necesară pentru ele. Modelul este clar pentru mine: cu cât extracția unei resurse are nevoie de mai puțină muncă intensivă, dar care are o valoare mai mare, cu atât șansele la război și violență cresc, pentru că sunt asociate cu controlul extracției sale. Priviți diamantele sau petrolul în acest sens. – Vorbiți despre statul-resursă, despre „Petromacho”, care vine la putere în Rusia. Menționați că se produce „mecanismul de demodernizare într-un stat bogat în resurse”. Este acest mecanism specific țărilor bogate în resurse sau vorbim, din nou, despre „calea specială a Rusiei”? În ce constă acest mecanism? – Economistul și politologul Michael Ross enumeră patru caracteristici ale veniturilor din petrol: sunt mari; cea mai mare parte a trezoreriei nu depinde de impozitele cetățenilor, ci de veniturile directe din proprietatea statului; veniturile sunt instabile, deoarece depind de prețurile mondiale ale petrolului și de condițiile naturale; sunt opace și secrete.  Toate acestea fac din veniturile din petrol o modalitate optimă de îmbogățire a elitei. Datorită nevoii scăzute a muncii în cazul petrolului, petro-statele sunt independente de populație: nu au nevoie în mod special de ea, atât timp cât nu o deranjează. De aceea, astfel de state se caracterizează prin structura de clasă – o diviziune rigidă între elită, care trăiește în lux, bine protejată, și populație, care nu s-a îndepărtat prea mult de economia de subzistență. Elita și-a justificat întotdeauna existența prin abilitățile sale manageriale și prin grija față de oameni. Într-adevăr, aceasta poate redistribui o parte din superveniturile sale către populație. Numai petrolul este capabil să genereze genul de fluxuri financiare care înlocuiesc impozitarea unor state întregi. Petrolul îi pune pe aproape toți într-o poziție de dependență. Nu este chiar sclavie, dar nici libertate. Apar două clase de cetățeni: o minoritate privilegiată, care extrage, protejează și comercializează resursa valoroasă, și toți ceilalți, al căror trai depinde de rentele redistribuite din acest comerț. „Din punctul de vedere al unui stat care trăiește din exporturi de petrol, populația însăși este inutilă” – Practic, resursa nu mai este un motor de accelerare a dezvoltării, ci o frână? – În mod ideal, o astfel de țară ar fi transformată într-o corporație de petrol și gaze, care să furnizeze direct materii prime consumatorilor externi și să fie responsabilă de producția, transportul și exportul în condiții de siguranță. Dar nu este așa. Două treimi din gazul și un sfert din petrolul extrase în Rusia sunt cheltuite pentru consumul intern, iar guvernul caută modalități de a reduce aceste cheltuieli.  Din punctul de vedere al unui stat care trăiește din exporturi de petrol, populația însăși este inutilă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii ar trebui să sufere sau să moară; statul va avea grijă de ei, dar numai în formele pe care le alege. În loc să fie o sursă de bogăție națională, populația este transformată de stat într-un obiect de caritate. În Rusia, Iran, Venezuela și Nigeria vedem un cerc vicios al dependenței de resurse. Prin extragerea materiilor prime și prin faptul că nu reușesc să controleze veniturile, aceste societăți distrug capitalul uman.  Confruntându-se cu o lipsă de competență, cu o productivitate în scădere și cu instituții care se prăbușesc, ei sunt și mai dependenți de o resursă naturală.  Pe măsură ce trec de la o criză la alta, aceste societăți contaminează mediul natural și uman. Rezultatul dezvoltării inverse este demodernizarea – pierderea nivelurilor atinse de educație și egalitate, paralizia progresivă a societății și arbitrariul statului. Rusia, cu bogățiile sale în resurse, drepturile de proprietate nesigure, autoritarismul politic și nivelurile-record de inegalitate, este un exemplu. Alexander Etkind – Dacă înțeleg bine, toate aceste venituri imense nu au dus la prosperitate, ci la o imensă inegalitate? – În secolul XX, valoarea moștenirilor a crescut mai repede decât salariile, iar proprietarii de bunuri s-au îmbogățit mai mult decât managerii. Descoperit de Marx și confirmat de economistul francez Piketty, acest proces este cauza creșterii inegalităților în lumea occidentală. Doar războaiele mondiale, inclusiv Războiul Rece, au oprit temporar creșterea inegalității. Piketty și coautorii săi analizează în mod special inegalitatea în Rusia. În ciuda unei balanțe comerciale foarte ridicate, tipică pentru întreaga perioadă postsovietică, nu se observă o creștere corespunzătoare a activelor. Datorită exporturilor de petrol și gaze, timp de 18 ani, țara a exportat în medie cu 10% mai mult decât a importat. Aceasta înseamnă o creștere cumulată mult mai mare de 200%, dar activele publice și private au crescut mult mai lent.  Motivul a fost fuga de capital. Averea offshore deținută de stăpânii ruși se ridică la 800 de miliarde de dolari, adică 75% din venitul național anual. Plasată în străinătate, această bogăție este egală cu toate activele financiare plasate în interiorul granițelor Rusiei. Cu alte cuvinte, actorii activi din punct de vedere economic, inclusiv guvernul, corporațiile și cetățenii, dețin jumătate din capitalul lor în străinătate și jumătate în interiorul țării. Estimarea agregată a lui Piketty este că 1% dintre ruși controlează un sfert din venitul național. Conform acestei estimări, inegalitatea din Rusia este aproximativ egală cu inegalitatea din SUA, mai mare decât inegalitatea din Franța și aproape de două ori mai mare decât inegalitatea din China.  Un raport din 2015 al Credit Suisse a estimat că inegalitatea din Rusia este chiar mai mare: în Rusia, 10% din gospodării dețin 87% din toată averea națională; în Statele Unite, 76%; în China, 66%.

 

https://www.libertatea.ro/stiri/interviu-profesorul-nascut-in-rusia-care-prezice-dezintegrarea-federatiei-ruse-la-fel-ca-imperiul-austro-ungar-si-uniunea-sovietica-4153986

//////////////////////////////////////

Caderea si decaderea Imperiului Austro-Ungaar se razbuna… DISPARIŢIA AUSTRO-UNGARIEI

de Prof. Dr. Cezar DOBRE

 

Una din problemele fundamentale care a frământat lumea, în special cea europeană, la începutul secolului XX, având şi o influenţă profundă asupra desfăşurării primei conflagraţii mondiale, a constituit-o problema naţională.

 

Secolul al XIX-lea, denumit şi “secolul naţionalităţilor”, adusese soluţionarea problemelor naţionale ale unor popoare ce nu îşi desăvârşiseră sau nu-şi formaseră deloc unitatea naţională în cadrul unor state de sine stătătoare. La jumătatea acelui veac, în condiţii complexe şi specifice, germanii, italienii şi parţial românii şi-au realizat unitatea naţională. Pe de altă parte, în continuare, numeroase popoare europene şi extraeuropene se aflau în hotarele unor state străine fiind o necesitate logică constituirea unor state naţionale proprii. În cele trei mari imperii din Europa (ţarist, otoman şi habsburgic), alături de popoarele dominante existau popoare oprimate şi asuprite. Aceasta era valabil chiar şi în Germania (cazul polonezilor) dar mai ales în Austro-Ungaria şi Rusia Ţaristă. Realitatea istorică şi faptele aveau să arate că problema naţională a constituit una din cauzele fundamentale ce au dus la declanşarea primului război mondial. Este evident că, în general, cauzele şi răspunderea faţă de război, geneza şi desfăşurarea sa s-au datorat sistemului economic şi politic al principalelor puteri imperialiste, trăsăturilor lor interne şi contradicţiilor dintre ele la nivel global. În acest context, statul german a avut o imensă răspundere în declanşarea războiului, ceea ce nu micşorează însă şi răspunderea celorlalte Mari Puteri.

 

În timpul războiului, problema naţională, la nivelul Europei şi nu numai, a început să se constituie în conţinutul principal al unui nou curent politic ce va duce şi la revoluţiile naţionale de la sfârşitul anului 1918. Esenţa acestui curent a apărut, evident, în permanentele acţiuni pentru emancipare naţională ce se desfăşurau mai ales în Austro-Ungaria. În timp ce războiul se desfăşura, iar cercurile guvernante ale Marilor Puteri utilizau orice mijloc pe plan interior pentru mobilizarea tuturor forţelor în vederea efortului de război, încercând totodată să atragă şi noi aliaţi din exterior, pe arena internaţională îşi făceau loc factori şi realităţi noi, care au avut o influenţă covârşitoare în evoluţia evenimentelor din etapa finală a marii conflagraţii mondiale, având să ducă, în ultimă instanţă, şi la apariţia a o serie de noi state naţionale, fapt ce avea să modifice în bună măsură harta politică a Europei. Situaţia grea a naţionalităţilor, lupta pentru emancipare naţională existentă de altfel în mod consistent şi în perioada premergătoare războiului, a cunoscut în cei patru ani de conflict forme variate şi complexe imprimând noi trăsături situaţiei internaţionale[1].

 

În această situaţie, teza privind dreptul naţiunilor la autodeterminare a fost argumentată în diverse feluri în plan teoretic şi a devenit şi un program politic de acţiune. Unele popoare au devenit mult mai conştiente că stăpânirea străină constituia o frână, chiar o stavilă în dezvoltarea lor pe calea modernităţii. Astfel de concepţii s-au manifestat cu deplină putere şi claritate şi în monarhia austro-ungară în cazul cehilor, polonezilor, sârbilor, românilor etc. De altfel atât Austro-Ungaria până în 1918, cât şi Rusia ţaristă până în 1917, nu s-au putut menţine ca mari puteri decât prin dominarea şi asuprirea naţiunilor subjugate, care însumau laolaltă mai mult de jumătate din totalul locuitorilor lor.

 

Intrarea Austro-Ungariei în veacul al XX-lea cu toate trăsăturile şi specificul său, dintre care multe au fost generatoare de război, a accelerat criza sistemului dualist instaurat la 1867. După………..

 

Cont. aici………………………….https://www.cadranpolitic.ro/disparitia-austro-ungariei/

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Presa din Austria, despre blocarea aderării României la spațiul Schengen: „Viena umileşte Bucureştiul”

 

Presa din Austria relatează despre veto-ul Vienei faţă de aderarea României la Schengen şi notează că decizia este nedreaptă şi are conotaţii politice interne, riscând în acelaşi timp să-i afecteze chiar pe austrieci.

 

autor

ALEXANDRU TOADER

 

Publicaţia „Kurier” titrează că „Austria caută un ţap ispăşitor”, dar adaugă în subtitlu: „Protestele faţă de cifrele ridicate ale migraţiei sunt justificate. Dar un veto împotriva extinderii Schengen nu ajută pe nimeni”.

 

„Sistemele care nu funcţionează nu ar trebui extinse până când nu sunt reparate, iar sistemul Schengen nu funcţionează, pentru că vin tot mai mulţi migranţi. Aceasta este logica din spatele opoziţiei ministrului de interne Gerhard Karner faţă de admiterea mai multor state în spaţiul Schengen. Prin urmare, joi, el intenţionează să se opună prin veto propunerii, în cadrul Consiliului miniştrilor de interne ai UE. Destul de remarcabil, mai ales că Austria nu obişnuieşte să se plimbe pe la Bruxelles cu ameninţări de veto”, notează jurnalista Ingrid Steiner-Gashi.

 

 

Dar, continuă ea, „există însă un reproş care îi poate fi făcut lui Karner, cancelarului (Karl) Nehammer şi chiar partenerilor lor de coaliţie, Verzilor, care susţin decizia cu o opoziţie surprinzător de mică: aici se aplică standarde duble. Pentru că guvernul respinge admiterea Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, dar vrea să dea undă verde Croaţiei”.

 

„Atunci când vine vorba de Croaţia, guvernul austriac este orb în faţa migraţiei”

„Nu e de mirare” – continuă jurnalista – Croaţia e „una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de austrieci. Iar dacă cei care tânjesc după Marea Adriatică nu mai trebuie să aştepte ore întregi la graniţa sloveno-croată, inima turiştilor austrieci va fi fericită”.

 

CITEȘTE ȘI

romania austria

De ce nu este bine ca România să se răzbune pe Austria și să-i boicoteze companiile din cauza Schengen. ”E haiduceală”

„Atunci când vine vorba de Croaţia, guvernul austriac este orb în faţa migraţiei. 40 la sută din toate cele 75.000 de cereri de azil depuse în Austria în acest an au provenit de la migranţi care au aterizat în Serbia. Este suficient să arunci o privire pe hartă pentru a vedea că de acolo există doar două rute spre Austria: prin Ungaria, ţară din spaţiul Schengen, unde se pare că migranţii sunt lăsaţi să treacă cât mai repede posibil, şi prin Croaţia, ţară candidată la aderarea la Schengen. Desigur, la Viena se ştie că migranţii se îndreaptă spre nord prin Croaţia şi că în Ungaria sunt lăsaţi să treacă, dar toate acestea par mai puţin importante decât să bată cu adevărat cu pumnul în masă în altă parte”, comentează autoarea articolului din ”Kurier”.

 

„Cu un drept de veto, Austria se face auzită în toată Europa: da, avem proporţional mult mai multe cereri de azil decât alte state UE; da, povara este prea mare; da, afluxul de migranţi trebuie redus. Pe scurt: Austria are dreptate să protesteze faţă de UE”, consideră jurnalista.

 

 

„Este regretabil doar faptul că acest protest nu abordează adevărata problemă – şi anume inexistenta politică comună a UE în materie de migraţie. Şi aici toată lumea trebuie să fie luată de nas – de la Comisia Europeană până la fiecare stat UE, inclusiv Austria”, argumentează ea.

 

„În schimb, Austria vizează cu veto-ul său persoanele nepotrivite: Bulgaria şi România au îndeplinit toate cerinţele tehnice pentru a adera la spaţiul Schengen. De altfel, guvernul de la Viena a confirmat deja acest lucru în urmă cu un an. Faptul că acum se suceşte sugerează că doreşte să prezinte electoratului pe cineva pe care să dea vina pentru cifrele nedorite ale migraţiei. Bulgaria şi România devin astfel pioni în agitata politică austriacă, dar nu rezolvă niciuna dintre problemele de migraţie”, conchide Ingrid Steiner-Gashi, care este corespondenta la Bruxelles a publicaţiei din 2017.

 

Der Standard: Viena umilește Bucureștiul

La rândul său, într-un scurt comentariu, „Der Standard” scrie că prin veto-ul său faţă de aderarea la Schengen, „Viena umileşte Bucureştiul”. Adelheid Wolfl scrie că la Bucureşti, lumea este nedumerită de ce cancelarul Karl Nehammer ameninţă că Austria va fi singurul stat UE care va vota împotriva aderării României la reuniunea miniştrilor de interne şi justiţie de joi, în timp ce alte state UE au rezerve numai faţă de Bulgaria.

 

„Austria îşi pedepseşte propriile companii din România fără niciun motiv obiectiv. Din cauza frontierei Schengen, camioanele ar fi reţinute ore în şir la vamă, iar companiile austriece ar pierde, de asemenea, o mulţime de bani. Este într-adevăr de neînţeles de ce Nehammer vrea să „pedepsească” România, dintre toate ţările, pentru faptul că atât de mulţi migranţi au venit în Austria în acest an. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a precizat că mai puţin de trei la sută dintre migranţii ilegali care solicită azil în Austria au trecut anterior prin România. Pe de altă parte, 370.000 de turişti români lasă anual 250 de milioane de euro în hotelurile şi restaurantele austriece”, notează jurnalistul, care consideră că argumentaţia lui Nehammer este lipsită de temei.

 

Comisia Europeană încearcă acum să convingă Viena să cedeze prezentând un plan de combatere a migraţiei ilegale pe ruta Balcanilor de Vest, dar chiar şi acest lucru ar putea să nu fie suficient, mai spune jurnalistul.

 

„În orice caz, conchide el, populismul lui Nehammer dăunează enorm imaginii Austriei în România. De asemenea, el subestimează complet cât de repede se pot distruge relaţiile şi încrederea care au fost construite timp de ani de zile”.

 

„Die Presse” scrie, la rândul său, că Austria îşi menţine refuzul faţă de extinderea Schengen, chiar dacă Bulgaria este „principala poartă de intrare”. Câteva mii de persoane vin şi prin România, a subliniat cancelarul Nehammer la summitul Balcanilor de Vest, iar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „îşi arată înţelegerea faţă de Austria”, potrivit cotidianului austriac.

 

Cancelarul federal Karl Nehammer a calificat, marţi, planul de acţiune al Comisiei Europene pentru ruta balcanică drept un „prim pas important”, dar Nehammer a subliniat că Austria nu este preocupată doar de ruta Balcanilor de Vest, ci şi de ruta migraţiei prin Bulgaria, România, Ungaria către Austria. În ceea ce priveşte migraţia, partea austriacă a avut şi alte pretenţii. „Avem încă multe subiecte de discutat”, a spus Nehammer, potrivit „Die Presse”.

 

În ceea ce priveşte Schengen, Nehammer a fost clar. Din punctul de vedere al Austriei, a spus el, o extindere este de neconceput dacă nu se iau măsuri de reducere a numărului de imigranţi, spunând că este o chestiune de securitate.

 

Iohannis doreşte să continue discuţiile cu Austria

Preşedintele României, Klaus Johannis, a subliniat că doreşte să continue discuţiile cu Austria, notează „Die Presse”, în timp ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat dovadă de înţelegere faţă de preocupările Austriei în materie de migraţie. „Austria are nevoie de solidaritate şi de sprijin, motiv pentru care lucrăm în mod special la acest lucru cu prietenii noştri austrieci”, a declarat von der Leyen. Austria a fost „extraordinar de afectată” de fluxurile de migranţi şi „dacă ne uităm la modul în care a evoluat migraţia ilegală, vedem că s-a triplat faţă de anul trecut”, a spus der Leyen, citată de ziarul austriac.

 

Pe de altă parte, presa de limbă germană citează un articol al Euronews, potrivit căruia diplomaţii spun că o concluzie negativă la Consiliul JAI din 8 decembrie nu ar trebui să fie luată ca sigură şi că poziţiile ar putea fi schimbate înainte de votul-cheie de joi, în pofida comentariilor făcute în mod oficial. Nu este clar dacă cererile româno-bulgare, care au fost întotdeauna tratate ca o ofertă comună, ar putea fi decuplate în timpul votului. „Încă mai avem speranţe”, a declarat un diplomat de rang înalt, citat de Euronews. „Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a avea un rezultat bun”, a mai spus diplomatul, citat sub acoperirea anonimatului, notează News.ro.

 

 

 

Sursa: News.ro

 

///////////////////////////////////////

 

România și Schengen: Ce vrea Austria? Tainul?

Oricine se uită pe hartă știe că România nu se află pe „Ruta Balcanică” a migrației. Oficialii austrieci știu și fără să se uite, dar au nevoie de un motiv pentru a respinge candidatura României pentru Schengen.

 

 

Controale la frontiera dintre România și Ungaria

 

 

Se poate face, bineînțeles, o listă lungă cu probleme structurale din justiție sau cu (i)liberalismul în formare la nivelurile cele mai de sus ale statului, numai că toate acestea au trecut pe planul doi și nu le mai invocă nici Bruxelles-ul, nici Viena, nici chiar Haga. Atunci ce vrea Austria? De ce a apărut atât de târziu în ecuația Schengen și ce urmărește tăind România de pe listă? 

 

În toamna anului 2004, premierul Adrian Năstase avea două obiective majore: să câștige alegerile și să încheie negocierile pentru aderarea la UE, într-o perioadă în care României i se cerea tot mai insistent „să prindă marii pești ai corupției”. Fiindcă alegerile depindeau și de succesul sau eșecul aderării, Năstase a făcut tot ce a putut folosindu-se de tradiția autohtonă. Aflat în opoziție, Traian Băsescu a spus chiar în timpul vizitei premierului francez Jean Pierre Raffarin la București (în octombrie 2004) că „delegația franceză se află într-o vizită electorală, mai ales că a venit să-și ia tainul”. Traian Băsescu a vorbit în acest context despre contractul semnat de România cu Grupul Vinci pentru autostrada Predeal-Comarnic ca despre un cadou oferit Parisului după ce „americanii și-au luat fără licitație un contract de multe miliarde de dolari cu Bechtel, germanii, dupa vizita premierului Schröder, și-au luat contractul de peste un miliard de euro pentru securizarea frontierelor (EADS) și, în interiorul aceluiași procedeu de a mulțumi pe toată lumea, Guvernul României a făcut cadou și Franței”.

 

Cu câteva luni înainte de celebra declarație privind tainul, în iulie 2004, același Adrian Năstase spunea la semnarea contractului de privatizare a Petrom cu OMV, influenta companie austriacă: „Cine controlează Petrom controlează economia, controlează şi politica.” Nu e clar dacă a fost un avertisment, un compliment pentru cumpărător sau o premoniție. Oricum, înainte de încheierea contractului, elita politică vorbea despre această tranzacție ca despre un sacrificiu pe care România trebuia să-l facă pentru a primi unda verde a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Sigur că Petrom se afla demult în proiectele Băncii Mondiale pentru privatizare, ca soluție de transformare într-o companie profitabilă, de scoatere de sub influența clientelei politice și a căpușării ei din toate direcțiile. Valentin M. Ionescu, fost ministru al Economiei, insista că „România nu ar fi obținut statutul de economie de piață funcțională și nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană dacă nu ar fi privatizat băncile – între care cea mai mare bancă BCR cu austriaca Erste -, Petrom și distribuțiile de energie”, dar că „nimeni nu ne-a obligat să acceptăm termeni atât de păgubitori față de interesul național”. Pe scurt, Petrom a fost scutită înainte de privatizare de datoria de un sfert de miliard de dolari pe care o avea atunci la bugetul statului, iar contractul și anexele au fost multă vreme secrete. Petrom asigura la privatizare jumătate din producția de gaz și întreaga extracție de petrol, iar OMV a preluat totul, inclusiv resursele. Cancelarul Austriei Wolfgang Schüssel, artizanul afacerii, a devenit ulterior membru în consiliul director al Lukoil, poziție în care se afla încă la invazia Rusiei în Ucraina. Actualul șef al guvernului de la Viena, Karl Nehammer, are și el înclinații pro-ruse și a fost probabil singurul prim-ministru al unui stat UE care l-a vizitat pe Vladimir Putin după începerea războiului. Dar, poate, nu doar divizarea Europei, după dorința Rusiei, e motivul vetoului austriac.

 

Redactorul șef al site-ului economic Curs de guvernare, Cristian Grosu, scrie că și de data aceasta Austria are interese tot în zona energetică, amintind între altele o succesiune de întâmplări: pe 18 noiembrie, ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, declară că Austria se opune aderării României la Schengen, pe motiv că țara lui ar fi copleșită de imigranții care vin prin România. Ceea ce pare să fie doar un pretext, fiindcă pe 21 noiembrie, este primit de președintele României Alfred Stern, președintele executiv al OMV, căruia Klaus Iohannis i-ar fi cerut să înceapă urgent investițiile la Marea Neagră.  „Vedem mai la vară”, a fost mesajul transmis de delegația austriacă. Imediat a doua zi a ieșit public și cancelarul Austriei Karl Nehammer, întărind poziția de veto a Vienei împotriva aderării României la Spațiul Schengen de Liberă Circulație.

 

Reflexul românului de a da neapărat un plic medicului care te tratează, în speranța că totul va merge mai bine, a fost adesea transpus în politica de stat. Klaus Iohannis a declarat că „se negociază până în ultimul moment”. Pare cel puțin nefiresc că autoritățile române nu au aflat despre opoziția austriacă mai devreme, de pildă din rapoartele serviciilor secrete, în așa fel încât să-și poată pregăti apărarea, să-și trimită avocații pe teren, să-și pună diplomații la treabă sau, în cele din urmă, să-i dea plicul doctorului, așa cum și-a obișnuit Bucureștiul prietenii.

Autoare/Autor Sabina Fati

https://www.dw.com/ro/rom%C3%A2nia-%C8%99i-schengen-ce-vrea-austria-tainul/a-64011159

//////////////////////////////////

 

 

Fiindca tovarasii lui Iliescu si Nastase ne-au senghenizat padurile,ACUM,  (cu focul),se joaca pe langa butoiul cu gaz…Așa se pune problema: schimbi legea, te las în Schengen”… INTERVIU. Andrei Caramitru spune că are informații din interiorul OMV Petrom: „De la Viena se indică să cumpere mai scump de 10 ori”

 

https://www.libertatea.ro/stiri/interviu-andrei-caramitru-cu-informatii-din-interiorul-omv-petrom-de-la-viena-se-indica-sa-cumpere-mai-scump-de-10-ori-4373135?fbclid=IwAR1v9FA7u7J0VTbuHuSrhlF7oWvOxOgTvY8BE2C54sG2jyiIWFjqkUyelZc

 

De Laurențiu Ungureanu

 

Andrei Caramitru crede că poziţia Austriei cu privire la intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un adevărat şantaj economic și că e cu atât mai greu de înțeles cu cât profiturile OMV se fac la Petrom, iar cele ale ERSTE – la BCR, pe baza consumatorilor români. Pe parcursul interviului, Libertatea l-a întrebat pe Andrei Caramitru care sunt probele pentru unele dintre afirmațiile sale, puteți vedea răspunsul său în interviu. Ziarul a solicitat companiei Petrom, ieri, o reacție, care nu a sosit până la publicarea acestui articol. O vom reda publicului, atunci când va veni. Așa cum a procedat în orice situație, Libertatea nu relatează pentru state sau guverne, ci în interesul public al societății și reflectă perspective diverse. În privința aderării României la Schengen, am arătat faptul că Guvernul cancelarului Karl Nehammer acceptă Croația, dar refuză România și Bulgaria, deși prin Croația trec, potrivit datelor Frontex, de 15 ori mai mulți migranți ilegali decât prin România. În același timp însă, am relatat și despre problemele statului român a cărui justiție a încheiat chiar recent o înțelegere cu traficanții de oameni către Austria. În urma acestei înțelegeri, 24 de traficanți, inclusiv capul rețelei, au scăpat fără închisoare cu executare.  Economist și fost consilier al președintelui USR, Andrei Caramitru a lansat, la finalul săptămânii trecute, o serie de atacuri repetate, pe Twitter, la adresa austriecilor şi a companiilor OMV şi Erste, în contextul în care autorităţile de la Viena se opun aderării României la Spaţiul Schengen. „Există suspiciuni de sabotare a economiei României și de furt generalizat”, a scris Caramitru, după care a vorbit despre rolul companiei OMV în strategia energetică a ţării. Libertatea a încercat să-i pună lui Andrei Caramitru întrebările pe care și le pune publicul.  „E contra legii să se decidă totul în legătură cu Petrom la Viena” – Domnule Caramitru, ați spus că „În multe cazuri, echipamentele cumpărate de Petrom la decizia OMV sunt cumpărate de la intermediari obscuri din off-shore-uri”. De ce spuneţi asta? – Asta știu din interiorul Petromului: structura lor de decizie este controlată complet de Viena. Nici CEO-ul, adică preşedintele Petrom, n-are nicio putere.  Dacă eşti director de departament în România, raportezi directorului de departament din Viena, nu şefului local. Ceea ce e o treabă contra legii. De ce afirm că e contra legii? Pentru că legea spune că, în momentul când ai o societate pe acţiuni, mai ales dacă e cotată la bursă și are acționari minoritari, acţionarul principal este cel care dă niște comenzi la administratorii acestei firme, care după aia trebuie să ia deciziile în interesul tuturor acţionarilor.  Deci e profund ilegal să zici că nu te interesează ce se decide în compania Petrom, de exemplu. Nu poţi spune că structura juridică a Petrom n-are relevanță pentru OMV şi că OMV decide de capul său, la nivel hiper operațional, în centru. Asta e o demenţă, nu am văzut aşa ceva în nicio companie. „Extragerea profitului din România, către alte firme” – Ați vorbi despre achiziţii umflate. Aveți probe? – La nivel de active, din câte ştiu eu, deciziile privind achiziţiile, furnizorii şi preţurile de achiziţie se iau în Viena, în departamentele de acolo, iar apoi vine ordinul în teritoriu. Nu există procese competitive deştepte, făcute cu cap.  Redau acum ce mi s-a spus şi mie, din interiorul Petrom: de multe ori, vine o comandă pentru a cumpăra, de pildă, pompe de la o companie off-shore înfiinţată cu o zi înainte, la preţ de 10 ori mai mare. Poţi să le cumperi de oriunde, dar aşa e ordinul. Asta înseamnă, practic, extragerea profitului din România prin alte firme, fie externe OMV-ului, fie direct la OMV. Care este, printre altele, prejudicierea acționarilor minoritari. Or, acţionarii minoritari sunt statul român şi fondurile de pensii ale românilor. Nu poţi accepta aceste lucruri, mai ales în momentul în care eşti şantajat la nivel de siguranță națională. Mai ales că anul acesta s-a schimbat ceva fundamental. „Noi importăm jumătate din petrol, iar Petrom tocmai a tăiat producția” – La ce vă referiţi? – Până înainte de război, se considera că piața energiei e deschisă. Adică, practic, cumpărai de oriunde, vindeai oriunde, astea erau preţurile, deci conta mai puţin să ai tu siguranţă energetică în ţara ta. În acest moment, în care toată lumea are o problemă majoră din punct de vedere energetic, e esențial ca tu să fii independent energetic. Or, în această logică, acum vine un stat cum e Austria, ca o sucursală a FSB-ului, care te blochează și te aruncă în aer. E, practic, o declarație de război. Nu ai cum să accepţi aşa ceva.  Noi, în România, importăm jumate din petrolul care îl folosim. De ce? Fix pentru că Petrom a tăiat jumate din producție. Importăm 20-30% din gaze tocmai pentru că Petrom a dat fix zona asta de producție. Deci asta deja o problemă, pe lângă Marea Neagră. Aici nu e doar despre noi, ci despre toată regiunea. De asta cred că e vorba despre influenţa rusească aici. Pentru că dacă tu ești Rusia sau Gazprom, ultimul lucru pe care îl vrei este să nu mai poți să mai controlezi, prin exportul de gaze și petrol, Balcanii şi Ucraina. Şi cum faci chestia asta? Păi, îi pui la înaintare pe austrieci să taie producția, să blocheze gazele din Marea Neagră şi au rezolvat problema. N-are cum să nu fie coordonată toată treaba asta. – Ce reacţii aţi primit la aceste acuzaţii? – Pe tema asta, văd că toate lumea e de acord. Pentru că lumea e foarte supărată acuma pe Austria. Eu nu cred că îşi dau seama în ce situaţia s-au băgat. OMV nu există fără Petrom. Majoritatea profiturilor vin din Petrom, nu din OMV. La fel, la Erste – nu există fără BCR. Dacă OMV şi Erste nu mai funcționează, nici Austria nu mai funcţionează, generic vorbind, înțelegeți sensul a ceea ce spun. Ei sunt dependenți de noi. Deci sunt absolut nebuni prin ce fac acum! Ori e nebunie, ori n-au încotro! Adică, le mai frică de ce le poate face Kremlinul decât ce le poate face Comisia Europeană. Şi a mai apărut şi subit: până acum 7-8 luni, erau susținători. Deci ce s-a întâmplat? Ori s-a întâmplat ceva cu Rusia, ori în discuţie de la Cotroceni, cu Iohannis, li s-a spus că nu se poate rezolva cererea lor.  – Ați spus că OMV a tăiat producția din România. Pe ce vă bazați în argumentația dumneavoastră? – O iau de la început, ca să înțeleagă oamenii. Ca să faci petrochimie, adică să produci plastice, îngrășăminte și așa mai departe, e nevoie de o producţie intensivă de energie, care în mare parte se face cu gaze. N-ai cum să faci altfel. Dacă vă uitați pe site-ul OMV, la rapoarte financiare şi de strategie, deci în publicațiile lor oficiale, ei spun clar și precis că nu mai sunt așa de interesați în producția efectivă, deci de exploatarea de petrol şi gaze, invocând poluarea şi alte motive. Astfel, ei spun că fac o trecere completă către petrochimie.  Au şi cumpărat o firmă pe nume Borealis, cu sediul în Viena. Traducerea acestei decizii e foarte simplă: ei, neavând gaze, adică ei nu produc nimic în Austria, că n-au de unde, ziceau că or să importe şi mai mult. Acesta era mesajul. – Asta era însă înainte de război. Și e strategia economică a unei firme, nu mai vorbim de lege, că legea nu poate obliga la nimic o companie în privința strategiei sale, suntem o economie de piață. – Înainte de război, Austria importa 80% din gaze de la ruşi. Deci strategia asumată a fost că nu vor mai produce atât de mult, dar că vor crește masiv importurile de la ruşi, ca să facă petrochimie. Aici apar două probleme: În primul rând, de ce naiba să nu produci? Din moment ce ai nevoie de gaze, n-are niciun sens, economic vorbind. E absurd. Dar ei ce-au făcut? Au vândut toate activele pe care le cumpăraseră prin diverse locuri ca să extragă petrol şi gaze.  Şi în Petrom, dacă vă uitaţi, s-a tăiat masiv producţia de petrol şi gaze, care acum e la jumate faţă de momentul privatizării. Justificarea lor, dar fără nicio explicaţie, e că e greu să exploatezi, că nu sunt resurse, că se golesc rezervele. „Scăderea a fost masivă fix în ultimii 2 ani înainte de război, de fapt. Şi apoi, subit, a mai scăzut cu 30%”  Dacă ne uităm pe producţia de gaze a Romgazului – adică nu vorbim că unii produc în Dubai și alții în România -, observăm că acolo a scăzut mult mai puţin producţia. De ce Dumnezeu să nu scoți mai mult, din moment ce oricum faci super-profit în Petrom? Nu are sens economic să nu investești mai mult, mai ales dacă ne uităm, de exemplu, la ce fac americanii, care vin cu tehnologii mult mai avansate şi care au scos gaze, prin fracking, din orice.  – Spuneți… – Se naște o întrebare firească: a dat cineva ordinul ăsta? Nu de alta, dar OMV-ul este cel mai bun partener de afaceri al Gazpromului. Importă 80% de la Gazprom, au fost parteneri în North Stream – unde au investit două miliarde de euro, dar în Marea Neagră nu vor asta. Sunt nişte chestiuni care n-au sens. – Se discută mult despre întârzierea exploatărilor din Marea Neagră. – Ei trebuie să decidă până la finalul anului startul investiţiilor în Marea Neagră. În mod corect, au susţinut mai întâi că legea iniţială off-shore, dată de Liviu Dragnea, n-avea sens, că era făcută de aşa fel încât nimeni nu putea să investească acolo. Bun, dar legea s-a schimbat şi nimeni n-a spus că n-ar fi bună. Adică, acum poți să investești şi să scoți totuși un profit din ce faci.  În lege există însă un articol care spune tu poţi scoate gazele din România doar dacă-ţi dă voie statul român. Ceea ce, din nou, are sens, pentru că resursele întotdeauna sunt ale statului.  Aşadar, OMV trebuie să ia o decizie privind investiţiile (în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, n.r.) până la sfârșitul anului, dar au venit public și au zis vor decide abia în 2023. Deci, practic, nu-și respectă contractul și asocierea făcute inițial, lucru care ar trebui să aibă repercusiuni. Nu știu ce s-a discutat la Cotroceni (pe 21 noiembrie 2022, directorul general executiv al OMV, Alfred Stern, a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis la Cotroceni, unde şeful statului ar fi cerut ca investiţiile în perimetrul Neptun Deep să fie pornite de urgenţă). Dar eu mă gândesc că Iohannis i-a somat să respecte acordul iniţial. „OMV a zis că dau drumul la investiţii doar dacă 9 miliarde de metri cubi vor ajunge în Viena” Justificarea pe care o dau – şi care e totalmente falsă – este că, dacă nu au deja cumpărători, înseamnă că nimeni nu-i va finanța, deci nu pot să facă investiţii. Numai că tot ei sunt cumpărătorii, prin firma Borealis. În plus, asta e o prostie, pentru că investiții de genul ăsta au fost făcute pe bandă rulantă de la Exxon, Shell etc., care mai întâi au cheltuit câteva miliarde să scoată petrol sau gaze şi abia apoi le-au vândut. Or, OMV vrea mai întâi să aibă contractele, înainte de a începe investiţia. E un argument aberant! „Așa se pune problema: schimbi legea, te las în Schengen” – De ce? – E o minciună pe faţă. Practic, ei ne spun să le dăm lor toate gazele noastre, ca ei să umple Borealisul. Iar în ţară nu mai rămâne nimic. În primul rând, asta e împotriva legii și trebuie să fii nebun să accepţi asta, pentru că asta presupune distrugerea independenţei energetice a ţării. Deci este o treabă inacceptabilă. Ei știu asta și, din câte am înțeles, e motivul pentru care s-au dat peste cap și au început să ne preseze cu Schengen. – De ce credeţi că sunt în strânsă legătură? – Așa se pune problema: schimbi legea, te las în Schengen; nu schimbi, nu te bag în Schengen.  – Insistăm: nu aveți probe. – Aşa discută băieţii ăştia. Aşa s-a discutat iniţial când am intrat în UE. De ce a trebuit să dăm Petromul şi BCR-ul către ei? Pentru că altfel şi-ar fi folosit dreptul de veto. E şantaj statal. Se pune problema ca la nivelul coloniilor africane de altădată. Totuşi, suntem un stat de drept, european, legile nu se pot schimba în funcţie de interese, avem un acord deja semnat. E imposibil, e total absurd! Cred că e ordin de la Moscova, altfel nu-mi explic.  Cum vă explicaţi dumneavoastră că în două zile, subit,Ungaria blochează 18 milioane de eurocare trebuiau să ajungă în Ucraina, iar apoi Austria blochează extinderea Schengen, care e o chestiune de securitate pe flancul de est?  Deci sunt niște chestii foarte grave care se întâmplă şi nu se mai pot tolera. E un atac, prin state interpuse, controlate de ruși, la siguranța Europei. În urma afirmațiilor făcute de Andrei Caramitru, Libertatea a transmis întrebări companiei OMV Petrom. Le vom publica imediat ce vom primi un răspuns.

 

 

 

https://www.libertatea.ro/stiri/interviu-andrei-caramitru-cu-informatii-din-interiorul-omv-petrom-de-la-viena-se-indica-sa-cumpere-mai-scump-de-10-ori-4373135?fbclid=IwAR1v9FA7u7J0VTbuHuSrhlF7oWvOxOgTvY8BE2C54sG2jyiIWFjqkUyelZc

 

////////////////////////////////////////

 

Război sau interese!? SUA și UE dețin circa 50% din terenurile agricole din Ucraina

 

Vestea că SUA și UE vor să exporte 25 de milioane de tone de cereale din Ucraina a agitat spațiul informațional nu doar în Rusia, ci și în Ucraina, provocând furia a milioane de cetățeni ruși și ucraineni. Cu toate acestea, comunitatea internațională are un motiv întemeiat pentru a cere recolte din țările deținute de companii occidentale. La sfârșitul lunii martie 2020, Rada din Ucraina a adoptat o lege specială care ridică moratoriul privind vânzarea terenurilor agricole din țară începând cu 1 iulie 2021.

 

Excepție face achiziționarea de terenuri de către cetățenii străini și de către companiile care le închiriază pentru cel puțin trei ani. Dreptul de cumpărare poate fi extins nu numai la fondul de terenuri închiriate, ci și la terenuri noi. Legea, care este o condiție prealabilă pentru accesul la noul program de împrumuturi al Fondului Monetar Internațional, oferă întreprinderilor comerciale occidentale dreptul de a utiliza pământul bogat al Ucrainei. După cum relatează Deutsche Wirtschaftsnachrichten, o parte considerabilă din terenul arabil al Ucrainei a devenit o pradă ușoară pentru companiile agro-alimentare din SUA, Uniunea Europeană și China.

 

Achizițiile pot fi făcute acum fie prin intermediul unor oameni de paie, fie direct. La urma urmei, multe organizații străine exploatează teritoriile ucrainene de ani de zile, iar cele mai multe dintre ele și-au exercitat de mult timp dreptul de a achiziționa terenuri arabile, care este consacrat în legislația ucraineană. Cu atât mai mult cu cât prețurile pentru cernoziomul ucrainean sunt mai mult decât atractive pentru investitorii occidentali. Prețul de intrare pentru un hectar de teren arabil ucrainean nu depășește astăzi 2.500 de dolari.

 

Alți experți vorbesc de aproximativ 1000 de dolari americani pe hectar, în timp ce în Europa prețul unui hectar de teren agricol este între 4000 și 70.000 de dolari americani. Giganții agricoli americani Cargill Dupont și compania germană, austriacă sau, de fapt, americană Monsanto dețin în prezent 17 milioane de hectare de teren agricol în Ucraina, în funcție de ponderea investițiilor de capital. Aceasta reprezintă 52,1% din totalul terenurilor agricole ale țării.

 

Având în vedere că doar aceste trei corporații americane dețin mai mult de jumătate din solul Ucrainei, declarația președintelui american Joe Biden privind necesitatea de a exporta 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina nu pare atât de absurdă. De asemenea, nu trebuie să uităm că principalii acționari ai Agrar Dreher, Vanguard, Blackrock și Blackstone sunt cei care controlează practic totul, inclusiv cele mai importante bănci și instituții financiare din lume, iar interesele acestor companii vor folosi orice mijloace. Fie că este vorba de un lobby politic sau de o operațiune militară. Potrivit fostului deputat în Bundestag din partea Partidului de Stânga, Niema Movassat, corporațiile agricole străine au început deja o adevărată vânătoare de pământ ucrainean.

 

Există o confiscare masivă de terenuri agricole prin intermediul unor mașinațiuni gri, prin intermediul unor companii de fațadă și persoane fizice de paie. Politicianul acuză companiile Monsanto și Dupont, care produc și distribuie semințe modificate genetic. Confiscarea deliberată a Cernobîlului ucrainean este legată de împrumuturile FMI și Băncii Mondiale acordate Ucrainei pentru transferul terenurilor agricole către agrobusiness-urile occidentale, inclusiv ADM Germania, KWS, Bayer și BASF.

 

De la introducerea Legii privind deschiderea pieței, încă 5% din terenurile agricole ucrainene au fost achiziționate de către reprezentanți ai Republicii Populare Chineze. În plus, numeroase companii străine au achiziționat în mod continuu terenuri agricole ucrainene și controlau deja încă 10% din terenurile agricole ucrainene înainte de introducerea noii legi. Proprietarii celor mai mari ferme sunt în prezent americanii, cchinezii, francezii de la Agro Generation și saudiții de la Saudi Agricultural and Life Stock Investment Company.

 

Potrivit lui Salim, de la Fundația pentru Cultură Strategică, zonele gri care predomină în agricultura ucraineană și lipsa unui registru funciar normal fac imposibilă determinarea exactă a ponderii capitalului străin în alte mari întreprinderi agricole ucrainene. Lupta pentru terenurile agricole ucrainene nu are loc acum nici măcar în Ucraina, unde statul ar avea încă o șansă de a face bani prin liberalizarea pieței agricole, ci pe piața drepturilor companiilor offshore pentru întreprinderile agricole ucrainene, unde se cumpără companii gata făcute în loc de terenuri. În cele din urmă, Ucraina nu va primi nimic, iar pământul ucrainean va fi cumpărat de băieții deștepți care stau la relaxarea sub palmieri.

 

La figurat vorbind. Președintele Federației Ucrainene a Cooperativelor, economistul Zinnowitz SW Reda, a declarat că teritoriile ucrainene de la granița cu Rusia ar trebui vândute americanilor pentru ca aceștia să fie și mai interesați să-și protejeze fiefurile. Personal, aș spune: „Să vindem zonele de frontieră din regiunile Sumi și Harkov companiilor americane, pentru că trupele americane vin acolo unde există proprietate privată americană, acolo unde este interesul lor”.

 

Suprafețele de teren din cinci regiuni ucrainene au fost concesionate companiei olandezo-britanice Shell și companiei americane Chevron pentru 50 de ani, cu dreptul de a prelungi contractul de închiriere, de fapt pentru totdeauna. Acum este greu de înțeles de ce conflictul de la nivel local din Ucraina a provocat un astfel de răspuns din partea comunității internaționale, care este în mod clar interesată să protejeze inviolabilitatea principiilor, suveranitatea și drepturile fundamentale ale omului. La urma urmei, dragostea de umanitate și setea de dreptate sunt cele care i-au determinat pe reprezentanții țărilor occidentale să exporte cereale și alte produse agricole în cantități mari din Ucraina devastată de război, după cum spun reprezentanții UE și SUA, în cazul în care aceste cereale ar trebui să fie în curând redirecționate către țările înfometate din Africa și Orientul Mijlociu.

 

Dar întreruperea aprovizionării cu făină și petrol a UE și a SUA, creșterea prețurilor la grâu și la alte produse agricole, precum și amenințarea penuriei de alimente în UE sugerează că comunitatea internațională occidentală nu este atât de dezinteresată. Politicienii ruși se referă în mod deschis la ceea ce se întâmplă acum ca la Holodomor și ca la o răzbunare împotriva Ucrainei pentru armele furnizate de Occident. Achiziționarea de sol negru ucrainean la cost zero poate avea nu numai consecințe devastatoare pentru fermierii locali, care trec deja prin vremuri grele din cauza ostilităților din țară, ci și efecte dezastruoase asupra întregii piețe agricole și alimentare ucrainene, ducând la penurii grave, la creșteri drastice ale prețurilor și chiar la foamete.

 

Război sau interese!? SUA și UE dețin circa 50% din terenurile agricole din Ucraina

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

Imperiul Austro-Ungar senghenizeaza de la ugerul ursoaicei pesedizde…Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României

 

 

La sfârșitul lunii noiembrie, la un punct de control al trecerii frontierei ucrainene-maghiare, forțele speciale ucrainene au arestat un presupus agent rus chiar în momentul în care acesta încerca să treacă granița de stat.

 

Bărbatul era un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, care, potrivit declarației agenției de securitate ucrainene SBU, „a colectat informații clasificate despre conducerea și personalul agențiilor de aplicare a legii din Ucraina. Bărbatul plănuia să transfere personal datele Ambasadei Rusiei la Budapesta pe un Stick USB”.

 

Datele furate erau informații personale despre ofițerii agențiilor de informații ucrainene SBU și GUR, lideri ai mișcării Azov și despre personalul militar al brigăzii 72 mecanizate a Forțelor Armate ale Ucrainei. Cealaltă parte a datelor erau informații militare sensibile despre bazele armatei ucrainene, arsenalele, depozitele și locațiile acestora.

 

Canalele Telegram ucrainene care au postat filmări video ale arestării s-au concentrat în cea mai mare parte pe un detaliu neconfirmat: că agentul rus ar fi ascuns unitatea USB în anus. Cu toate acestea, cea mai interesantă informație din declarația SBU a fost despre rolul Ungariei și al ambasadei Rusiei la Budapesta, care se pare că era considerată de protagoniști drept un loc sigur pentru organizarea unor astfel de întâlniri.

 

Atitudinea pro-Kremlin a guvernului Viktor Orban – chiar și după invadarea Ucrainei – este bine cunoscută. Datorită dependenței Ungariei de combustibilii fosili din Rusia, Moscova a luat guvernul Orban ostatic.

 

Cu toate acestea, abordarea blândă a Ungariei față de o Rusie beligerantă a atins deja un nivel în care necesitățile economice, în special dependența sa de petrolul și gazele naturale rusești, nu explică în totalitate deciziile guvernului Orban. O abordare permisivă față de activitățile de spionaj ostile, încercările de a submina regimul de sancțiuni al UE împotriva Rusiei și încetinirea, dacă nu chiar împiedicarea răspunsurilor NATO, încep să creeze probleme vizibile pentru întreaga alianță occidentală.

 

UDMR, coloana a cincea a Rusiei din Guvernul României

Datorită ambițiilor revizionismului maghiar, a fost demarat Proiectul ”Minority SafePack” în anul 2011, la aproape 100 de ani de la adoptarea tratatului de la Trianon, o zi care a fost pentru maghiari una a doliului şi a revoltei. Totul s-a desfășurat sub stricta supraveghere a serviciilor secrete de la Moscova și cu sprijinul UDMR. Kelemen Hunor a executat perfect ordinele venite de la Kremlin, pentru a destabiliza România.

 

”Minority SafePack” a fost o iniţiativă destinată protejării regiunilor minoritare naţionale maghiare cu scopul ascuns de a oferi autonomie față de guvernele statelor suverane. Proiectul își propunea ca regiunile în care maghiarii sunt majoritari să își obțină singure fondurile europene fără a mai depinde de guvernele statelor suverane.

 

 

Petsy Laszlo – Soos Zoltan, primarul UDMR al orașului Târgu Mureș

 

Istvan Bajkay, avocatul familiei Orban – Soos Zoltan, primarul UDMR al orașului Târgu Mureș

Guvernul Viktor Orban l-a însărcinat pe Laszlo Petsy să coordoneze campania de strângere de semnături ”IRDALA.HU”, supravegheat din umbră de avocatul familiei Orban, Istvan Bajkay, iar în România șeful campaniei de mobilizare pentru strângerea semnăturilor a fost Kelemen Hunor, președintele UDMR. La această acțiune a mai participat și Consiliul Național Secuiesc.

 

 

Laszlo Petsy a vizitat mai multe state europene pentru a obține numărul de semnături, dar cel mai vizitat stat a fost Rusia. A ajuns la Moscova de trei ori pe durata campaniei, acesta fiind surprins la hotelul Marriot cu Irina Romanova, o specialistă în comunicare care lucrează pentru FSO (Serviciul Federal de Protecție), serviciul secret care asigură paza Kremlinului și a președintelui Vladimir Putin, respectiv pentru televiziunea de stat Russia1 și alte instituții importante ale statului rus. Firma Romanovei se ocupă cu publicitate, consultanță și campanii media online, exact ce avea nevoie Laszlo Petsy pentru a-și promova campania în România în rândul etnicilor maghiari. Având în vedere numărul de semnături strânse în România, a reușit să obțină ce și-a dorit.

 

 

Negociere la Moscow Marriott Hotel; În dreapta lui Petsy, Irina Romanova

 

Istvan Bajkai – Viktor Orban

Familia șefului SVR, „viză de aur“ ungurească

Nu este doar un trădător ucrainean întâmplător care încearcă să transmită informații clasificate manipulatorilor săi ruși din Budapesta, care vede Ungaria ca un refugiu sigur.

 

Pe 10 noiembrie, împreună cu grupul ucrainean OSINT Molfar, Balkaninsight a dezvăluit detalii despre legăturile maghiare ale familiei șefului de spionaj rus Serghei Narîșkin. Molfar a obținut un document oficial despre adresa de domiciliu din Budapesta a fiului lui Narîșkin, Andrep, care, împreună cu soția și copiii săi, au obținut rezidența în Ungaria prin controversatul sistem de vize de aur aș Budapestei. Această viză este valabilă nu numai pentru Ungaria, ci și pentru restul spațiului Schengen din interiorul UE.

 

 

Adresa de domiciliu a lui Andrei Narîșkin a fost înregistrată pe proprietatea companiei unui om de afaceri care „este prieten de mai bine de zece ani” cu Antal Rogan, șeful Cabinetului Primului Ministru Orban.

 

Rogan nu este doar în prezent cel mai puternic membru al cabinetului lui Viktor Orban, dar este și ministrul responsabil cu supravegherea agențiilor de securitate națională din ce în ce mai puternice și politizate ale țării, inclusiv agenția de contrainformații însărcinată să urmărească spionii ruși.

 

Mai interesant, o declarație oficială a biroului cabinetului lui Orban a dezvăluit că contrainformațiile maghiare au descoperit riscuri de securitate națională asociate cu fiul lui Narîșkin abia în 2020 – la patru ani lungi după ce Serghei Narîșkin a devenit șef al SVR, Serviciul de Informații Externe al Rusiei. Contraspionajul maghiar a încercat apoi să retragă familiei permisul de ședere în Ungaria. Cu toate acestea, din cauza recursurilor din partea mambrilor familiei Narîșkin și a procedurilor îndelungate în instanță, revocarea încă nu este în vigoare. Aceste dezvăluiri au arătat încă o dată cât de puțin le pasă agențiilor de securitate națională din Ungaria de infiltrarea Rusiei.

 

 

Și acesta nu a fost singurul caz îngrijorător din ultimele luni. În martie, Balkaninsight a dezvăluit, de asemenea, că hackerii ruși care lucrează pentru FSB și GRU au pătruns în rețelele IT și comunicațiile interne ale Ministerului de Externe ungar în mai multe rânduri cel puțin din 2012. Guvernul lui Viktor Orban nu a dezvăluit niciodată public aceste incidente, în ciuda gravității lor. Acesta din urmă este demonstrat de faptul că cel mai recent hacking rusesc a avut loc la mijlocul anului 2020 și a rămas o infestare activă chiar și la multe luni după începerea războiului din Ucraina în februarie 2022. Aliații Ungariei au fost nedumeriți de slaba – sau mai precis non- existenta – reacție a guvernului maghiar la activitățile de hacking.

 

A existat o altă măsură pe care guvernul lui Orban a decis să nu o ia împotriva Rusiei, chiar și după începerea războiului. În timp ce aproape fiecare stat membru al UE a expulzat spionii ruși care operau sub acoperire diplomatică, Ungaria a optat să nu urmeze exemplul.

 

Secretele UE și NATO, la cheremul rușilor

S-ar putea argumenta, scrie publicația, că depinde de guvernul ungar să urmeze tipul de politică pe care și-o dorește față de Rusia, chiar și atunci când vine vorba de a decide cum să reacționeze la activitățile de spionaj ostile de pe teritoriul său – sau chiar în cadrul unuia dintre ministerele sale. Cu toate acestea, în calitate de membru UE și NATO, orice amenințări la adresa securității naționale a Ungariei sunt, de asemenea, amenințări la adresa întregii alianțe occidentale.

 

De exemplu, spionii ruși care lucrează sub acoperire diplomatică la Budapesta nu vizează neapărat țara gazdă cu tot felul de operațiuni de informații. Este un modus operandi cunoscut al informațiilor ruse că își plasează ofițerii de informații în alte țări, nu acolo unde își desfășoară activitatea de fapt. În acest sens, rolul Ungariei este mai degrabă de hub logistic regional, de unde se organizează și se desfășoară operațiunile împotriva țărilor vecine – în primul rând Balcanii.

 

Aceasta înseamnă, de exemplu, că folosesc Ungaria pentru a închiria mașini, a înființa case sigure sau pentru a face schimb de informații și bani. Fostul ofițer militar austriac și spion rus Martin Muller obișnuia să se întâlnească cu legătura sa în orașul Heviz, în timp ce doi agenți GRU care au aruncat în aer un depozit de muniții din Vrbetice, Republica Cehă, s-au oprit, în drum, la ambasada Rusiei din Budapesta.

 

Hackerii ruși care s-au infiltrat în Ministerul de Externe al Ungariei nu au accesat doar informații legate de Ungaria. În primul rând, au pătruns și în rețeaua de comunicații interne securizată numită Rețeaua străină protejată (Vedett Kulugyi Halozat) a MAE din Ungaria, unde sunt transmise în mod regulat materiale NATO și UE cu clasificare „restricționată” și „confidențială”. În al doilea rând, au folosit computerele infectate pentru a lansa noi atacuri –deghizate în adrese IP guvernamentale maghiare – împotriva SUA.

 

S-ar putea crede că, după expunerea tuturor acestor riscuri la adresa securității naționale a UE și NATO, guvernul ungar ar încerca să supracompenseze – sau cel puțin să-și liniștească aliații în orice mod posibil. Dimpotrivă.

 

Cu două săptămâni înainte de declanșarea războiului, pe 10 februarie, ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto a refuzat public să accepte mai multe trupe NATO în Ungaria, împiedicând o încercare comună menită să descurajeze Rusia. Szijjarto a susținut că astfel de întăriri ar contribui doar la escaladarea tensiunilor; în schimb, el a cerut „comunității internaționale să facă tot posibilul pentru a evita o întoarcere la Războiul Rece”.

 

În cele din urmă, Ungaria a fost de acord să primească mai mulți soldați NATO, dar invazia începuse deja. Cu toate acestea, guvernul lui Orban a refuzat în mod deschis să acorde orice fel de sprijin militar Kievului, nu doar excluzând ajutorul direct pentru trimiterea echipamentului militar maghiar, ci și interzicând transferurile de arme care traversează teritoriul Ungariei către Ucraina.

 

Guvernul lui Orban blochează reuniunile la nivel înalt Ucraina-NATO la nivel ministerial din 2018. Pretextul a fost că Ucraina nu respectă drepturile minorităților, inclusiv cele ale comunității maghiare din regiunea transcarpatică, iar aceasta este o modalitate prin care Ungaria încearcă să facă presiuni pentru ca Kievul să schimbe cursul.

 

Așa că nu a fost surprinzător faptul că Ungaria a fost, de asemenea, una dintre cele două țări din Europa Centrală și de Est – cealaltă fiind Bulgaria – care nu a sprijinit candidatura Ucrainei la NATO într-o declarație comună recentă semnată de președinții din aceste state. Cel mai recent, Ungaria a respins participarea deplină a ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba la o reuniune a miniștrilor de externe ai NATO de la București, șocând mulți aliați.

 

Deloc surprinzător, apartenența la NATO a țării parțial invadate pare în prezent aproape imposibilă. Pentru Ucraina, apartenența la UE și o cooperare mai strânsă cu blocul comunitar este mult mai probabilă. Cu toate acestea, Orban are un răspuns și la aceste eforturi: tocmai a refuzat să sprijine un plan al UE de a oferi Ucrainei 18 miliarde de euro asistență bugetară anul viitor.

 

Ultimele mișcări perturbatoare ale lui Orban ar putea schimba jocul într-un mod diferit, dacă vor face alianța occidentală să accepte în sfârșit că Ungaria a devenit cea mai slabă verigă a NATO.

 

Budapesta a devenit un cuib special al spionajului militar rusesc. UDMR, coloana a cincea a Rusiei în Guvernul României

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

(Porno-hotia continua –nestingherita sa rame Romania )Devalizarea Termocentralei Mintia II: Dioane, Stancu, Resmeriță și Vrânceanu, valeții de pică ai jafului din Valea Jiului

Anchetatorii.ro prezintă o nouă etapă în dosarul devalizării Termocentralei Mintia și a Complexului Energetic Hunedoara de către grupările mafiote ale statului român. Intrăm în faza de documentare.

 

Printr-o adresă către Complexul Energetic Hunedoara am reușit să obținem câteva documente privind livrările de cărbune făcute de LLC Compania Cărbunelui, firma lui Cătălin Vrânceanu, soțul șefei DIICOT Carmen Vrânceanu. Un necunoscător al sistemului juridic, Samuel Dioane, a încercat să ne aburească, el fiind la rândul său parte a grupării de crimă organizată care a distrus Complexul Energetic Hunedoara.

 

Preparația Coroiești și minciunile lui Samuel Dioane: Au furat și porțile de la intrare

Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, încearcă să îl protejeze pe Cătălin Vrânceanu deoarece și acesta a semnat câteva acte adiționale ilegale cu LLC Compania Cărbunelui SRL. Cătălin Vrânceanu trebuia să curețe iazurile de la Coroiești, conform contractului nr. 143 ASL din 15.08.2007, respectiv ”efectuarea de servicii de golire a iazurilor nr 1A, nr. 1B și a iazului nr. 2”, însă firma lui Vrânceanu a avut grijă să scoată ILEGAL huila rămasă pentru a o vinde la Mintia și să devalizeze tot ce mai era bun pe la Preparația Coroiești.

 

 

Samuel Dioane – director general al Complexului Energetic Hunedoara

Deși contractul a fost semnat pentru golirea iazurilor, Samuel Dioane a transmis niște acte către Anchetatorii.ro, care indică faptul că au găsit ei o soluție ingenioasă de înălțare a digurilor de contur. Practic, acești indivizi au înălțat digurile pentru că au ”râmat” după huilă. Ei nu aveau niciun interes să le golească, principalul scop fiind producția de bani din piatră seacă.

 

Mai jos aveți răspunsul lui Samuel Dioane și contractul ASL 143/15.08.2007 din care reiese clar că iazurile trebuiau golite nu umplute cum spune directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.

 

 

 

Preparația Coroiești, perla neagră a României din Valea Jiului, jefuită și distrusă de Cătălin Vrânceanu și șefii corupți ai Complexului Energetic Hunedoara

Preparația Coroiești a fost una dintre uzinele emblematice ale Văii Jiului. „Perla” industriei miniere, închisă de câțiva ani, a fost lăsată pradă hoților de fier vechi, care au distrus-o în timp record.

 

Construcțiile uriașe ale preparației aflată în administrarea Complexului Energetic Hunedoara au fost lăsate fără pază în mai multe perioade, iar hoții de fier vechi au acționat nestingheriți, uneori în grupuri mari, luând tot ceea ce puteau valorifica și le era la îndemână.

 

„În anii trecuți, chiar dacă preparația nu mai funcționa, o vedeam aproape întreagă. Au fost luate porțile de fier, gardurile de beton, chiar și acoperișul de tablă de la gheretele pazei, geamurile, tocăria clpdirilor, iar hoții au cale liberă să scotocească prin zonă”, spune un fost miner care locuiește în vecinătatea fostei uzine.

 

 

 

 

Sursa video: Adevărul.ro

 

Uzina de la Coroieşti era prevăzută să aibă o capacitate de spălare a 750 de tone de cărbune pe oră, aproape dublă faţă de preparaţia de la Lupeni, capacitatea anuală de prelucrare a acesteia fiind de până la trei milioane de tone de cărbune.

 

În anii 2000, Guvernul României a investit circa 16 milioane de dolari în modernizarea Preparaţiei Coroieşti, însă retehnologizarea ei nu a putut să o salveze de la distrugere. Odată ce a pus mâna pe Preparația Coroiești Cătălin Vrânceanu a început să extragă ce se mai putea extrage, respectiv produs rezidual minier și șist cărbunos filtrat, nicidecum huilă de calitate superioară.

 

 

Pentru cei care nu știu, România nu mai are cărbune cu capacitate calorică mai mare de 3000 kcal/kg deși în actele de pe la Termo Mintia se aberează de cărbune de calitate superioară cu putere calorică de 6000 kcal/kg. I-am cerut dl. Samuel Dioane să ne prezinte următoarele:

 

Analize din haldă – calorimetrie – volatile etc

Documente transport cfr

Analize laborator electrocentrale Mintia

Samuel Dioane refuză să ne prezinte aceste documente.

 

 

LLC Compania Cărbunelui figurează în actele adiționale semnate inclusiv de Samuel Dioane cum că ar fi livrat zeci de mii de tone de cărbune de calitate superioară deși firma se afla în insolvență și nu mai avea niciun angajat. Actele adiționale se prelungesc până în anul 2019, dată ce coincide și cu abandonarea Preparației Coroiești.

 

 

 

Cătălin Vrânceanu a livrat ”spuma mării” în loc de cărbune de calitate superioară

Directorul CEH, Samuel Dioane, ne transmite că Vrânceanu a livrat cărbune energetic de calitate superioară către Electrocentrale Deva după ce a descoperit o rețetă minune de extragere a cărbunelui din Preparația Coroiești. Dione ne mai spune că în anul 2014, Aurel Nicolescu(PSD) a semnat o serie de acte adiționale cu LLC Compania Cărbunelui pentru livrarea de cărbune de calitate superioară, însă nu ne ne poate pune la dispoziție documente privind calitatea acestui cărbune și ne direcționează către Vrânceanu.

 

Directorul CEH se pare că nu cunoaște legea 544/2001. Companiile private nu intră sub incidența legii 544/2001. Nici nu ne așteptam ca Dioane să ne pună la dispoziție aceste documente deoarece și el a semnat ceva acte adiționale ilegale cu LLC Compania Cărbunelui. După cum am relatat în materialul anterior, există documente și dovezi ce atestă că firma lui Vrânceanu a livrat argilă amestecată cu produs rezidual minier la Termocentrala Mintia în loc de cărbune de calitate superioară conform actelor adiționale semnate cu Complexului Energetic Hunedoara.

 

 

 

Soțul șefei DIICOT, Cătălin Vrânceanu, a devenit expert în decolmatarea iazurilor – Lupeni

Ceea ce u înțelegean în prima fază a anchetei o descoperim acum în actul adițional nr. 6. Pe data de 18 februarie 2015, basculante cu număr de înmatriculere de Mehedinți și Caraș-Severin au intrat pe poarta preparației Coroiești încărcate cu material de culoare gri închis, cu aspect argilos, pe care l-au depozitat pe platforma închiriată de LLC Cărbune Reșița. Respectiv, un număr de 22 de basculante au livrat în zilele lucrătoare din perioada 18 februarie-6 martie, cantitatea de 405 tone de substanță gri, care, amestecată cu șlamul de huilă cos din iazul de la Preparație a fost livrată Termocentralei Mintia.

 

Un alt lucru suspect era traseul mărfii lui Vrânceanu, aceasta fiind transportată 170 de km, din județul Caraș-Severin până la Vulcan, iar de aici încă 100 de km până la Termocentrala Mintia, în loc să fie parcurși direct doar 166 de km de la locul escavării.

 

În fapt nu era nimic suspect ci nu cunoșteam noi toate datele problemei și legătura cu Lupeniul. Prin actul adițional nr. 6, Cătălin Vrânceanu a reușit să obțină dreptul de golire a iazurilor de la Exploatarea Minieră Lupeni. Bineînțeles că Vrânceanu nu avea de gând să golească iazurile ci să mai scoată ceva resturi de cărbune pentru a se îmbogăți pe spatele Complexului Energetic Hunedoara. Actul adițional nr. 6 a fost semnat de directorul general al Exploatației Miniere Lupeni, Viorel Stancu.

 

 

Viorel Stancu este un apropiat al clanului Resmeriță, baronii roșii ai PSD care fac legea în Lupeni. Viorel Stancu a servit cu mare plăcere, în trecut, și regimul PDL al fostului președinte Băsescu. Viorel Stancu a prelungit contractul lui Vrânceanu până la data de 04.05.2018. Astfel patronul LLC avut timp suficient să devină expert în decolmatarea lacurilor miniere și livrarea de reziduri miniere pe post de huilă la Termocentrala Mintia. Rezultatele le cunoaștem cu toții. Jaf și distrugere.

 

 

 

Viorel Stancu

 

Cristian Resmeriță

Prin Actul Adițional nr. 7, Viorel Stancu îl lasă pe Vrânceanu să râme prin iazurile de la Lupeni până în anul 2019

După cum se observă în anexa de mai sus, îndepărtarea directorului CEH, Aurel Niculescu(PSD), coincide cu stoparea livrărilor de reziduri miniere către Complexul Energetic Hunedoara, până când Viorel Stancu îl lasă pe Vrânceanu să ”decolmateze” iazurile de la Lupeni.

 

 

Aurel Niculescu – PSD

Va urma!

 

Devalizarea Termocentralei Mintia II: Dioane, Stancu, Resmeriță și Vrânceanu, valeții de pică ai jafului din Valea Jiului

 

//////////////////////////////////////////

 

/ Cum sunt furați banii oierilor din România: Escrocheria certificatelor de origine și șpaga de 1 milion de euro încasată de Petre Daea

 

Stâne, gusturi şi combinații de milioane de euro se învârt în curtea ministerului Agriculturii condus de samavolnicul ministru Petre Daea, sluga mai marilor din curtea de pe Kisellef, fie că să numesc ei Năstase, Dragnea sau Ciolacu. Petre Daea, ministrul cu oaia, a creat un stat în stat în domeniul oieritul prin care milioane de euro sunt decartate anual asociațiilor prietene, Crișana și Dacia. Asociațiile crestătorilor de ovine acreditate de ANZ pot elibera certificate de origine, iar în baza acestor certificate se pot încasa milioanele de euro de la APIA.

 

Pentru început ne întoarcem la anul 2017, an în care Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia își pierde dreptul de a emite certificate de origine. Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia este condusă de Dumitru Andreșoi, un apropiat al ministrului Petre Daea, dar cei doi nu au fost întotdeauna prieteni. În anul 2017, Petre Daea a trimis Corpul de Control al ministerului Agriculturii la Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia existând suspiciuni privind emiterea unor certificate de origine false pentru berbecii de rasă și nu numai. Prin emiterea acestor certificate false au fost delapitate milioane de euro de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură.

 

În urma controlului Corpului de Control de la Ministerul Agriculturii, Asociația condusă de Dumitru Andreșoi își pierde dreptul de a emite certificate de origine. Pentru a rezolva problema, Dumitru Andreșoi a plătit ministrului Petre Daea o șpagă de un milion de euro. Sursele Anchetatorii.ro spun că Petre Daea a recunoscut verbal că a primit acești bani, dar a afirmat că o parte din bani au ajuns la partid. Partidul Social Democrat era condus la acea dată de pușcăriașul Liviu Dragnea.

 

Pentru că avem obișnuința de a prezenta și dovezi am încercat să obținem acest raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii din anul 2017 la Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia. Surpriză! Ministrul Petre Daea refuză să prezinte public acest raport și se ascunde în spatele unui ordin de ministru dat de Adrian Nechita Oroș, respectiv ordinul nr. 2480/26.10.2021. Se pare că acești indivizi ajunși în fruntea ministerului Agriculturii au uitat că reprezintă o instituție publică, iar informațiile sunt de interes public. Petre Daea a refuzat să mai răspundă adreselor Anchetatorii.ro când a înțeles unde batem. Poate ne luminează DNA, pentru că în ultimii ani se ocupă doar de dosare la comandă.

 

 

Fermierii din țara lui Papură Vodă

 

Escrocheria certificatelor de origine și furtul banilor europeni

 

Certificatele de origine au stârnit dezbateri aprinse între oieri, pentru că există dovezi, inclusiv dosare la DNA soldate cu condamnări, cum că multe dintre ele au fost fabricate cu scopul de a da origine, doar pe hârtie, unor animale, în acest caz berbeci, care numai de rasă nu sunt, dar de pe urma cărora băieții deștepți din oierit ar fi obținut profituri uriașe.

 

Falsificarea certifiactelor de origine au adus bani frumoși asociațiilor de casă din curtea PSD și ale ministerului Agriculturii condus de Petre Daea. Legea europeană spune clar că în certificatul de origine nu se mai poate interveni odată ce a fost eliberat. Când un animal de rasă este vândut, are un nou proprietar, pe certificatul de origine nu se  mai poate schimba proprietarul. Băieții deștepți ai oieritului din România falsificau aceste acte și prin schimburi de animale în care era trecut un nou proprietar au reușit să fure milioanele de euro de la APIA. Pe lângă faptul că delapidează fondurile europene, mulți fermieri sunt păcăliți la achiziția acestor animale care nu corespund genealogic cu datele din certificatul de origine. Oierii spun că acești escrocii sunt foarte greu de prins de oamenii legii și au protecția ministrului Petre Daea.

 

APIA (se pare că_) este cloșca cu puii de aur de pe lângă Ministerul Agriculturii.

 

Asociațiile suspectate de astfel de escrocherii sunt Asociația Păstorul Crișana și Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia având în vedere că au încasat peste 13 de milioane de euro de la APIA, în comparație cu sumele infime destinate celorlalte asociații.

 

Ministrul Petre Daea a mințit Comisia Europeană că România are patru milioane de oi pe rasa de carne

Uniunea Europeană a cerut laborator de genotipare în România, însă până acum nu s-au luat măsuri, altfel nu ar mai organiza Petre Daea, Dumitru Andreșoi și Nicolae Cioranu târguri în curtea Ministerului Agriculturii. Schema prin care pot fi prinși acești escroci sunt analizele de sânge. Dacă certificatul de origine nu se potrivește cu cea de sânge de la berbec se poate dovedi frauda.

 

Pentru rasele de carne se dau bani de la Bruxelles, dar România are foarte puține animale pe rasa de carne. Rasa țurcană nu este o rasă de carne așa cum minte Daea la Bruxelles ci un metiș. Ovinele declarate la ANSVSA – REGISTRUL NAȚIONAL AL EXPLOATAȚIILOR nu corespund cu datele de la APIA și cu numărul de animale declarat de Petre Daea la Bruxelles.

 

Gheorghe Neață, omul detașat de PSD de la Ministerul Agriculturii în ograda milionarului Andreșoi

Gheorghe Dan Neață, director general adjunct în Ministerul Agriculturii, în cadrul Direcției Generale Politici Agricole și Industrie Alimentară, a fost detașat de Petre Daea în ograda multi-milioanarului Dumitru Andreșoi, șeful Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia. Gheorghe Dan Neață este creierul schemei infracționale privind falsificarea certificatelor de origine pe care a pus-o în aplicare odată ce a ajuns director la Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia. Schema a fost preluată apoi și de alți oieri de casă ai PSD și ai ministrului Daea. Așa a fost creată o conductă de bani negri ce curge până în zilele noastre către Partidul Social Democrat.

Detașat de PSD pe tarlaua lui Andreșoi, Neață se ocupă fix de așa zisa ameliorare a rasei țurcană și a certificatelor de origine. Dumitru Andreșoi are o avere de peste 30 de milioane de euro, potrivit propriilor declarații.

 

Relația de colaborare între Gheorghe Dan Neață și oierul Dumitru Andreșoi datează de când primul era încă în funcția de director general în MADR, coordonând zootehnia din România.

ANZ prezintă datele oficiale despre certificatele de rasă emise în România

Agenția Națională pentru Zootehnie oferă într-un răspuns către Anchetatorii.ro date despre numărul de animale pentru care au fost eliberate certificate de rasă în România. ANZ afirmă că în România funcționează zece societăți de ameliorare a raselor care derulează douăzeci de programe de ameliorare a raselor de ovine, iar numărul total de animale înregistrate este de 2.789.887. ANZ mai confirmă că există schimburi de animale între asociațiile lui Cioranu și Andreșoi, însă nu ne poate oferi date despre aceste schimburi.

DNA Timișoara a început să aresteze escrocii care umblau cu oaia vopsită

După ce DNA Timișoara a început să aresteze escrocii care traficau certificate false de origine pentru ovine, numărul de animale care au primit certificate de origine de rasă în anul 2022 a scăzut drastic atât la Asociația Păstorul Crișana cât și la Asociația de Creștere a Ovinelor Dacia.

 

 

Ghiță Ciobanul

În anul 2021, celebrul fermier Ghiță Ciobanul anunța că banii destinați oierilor sunt furați de oamenii apropiații ministrului Petre Daea. Ghiță Ciobanul a depus mai multe denunțuri la DNA care s-au soldat cu arestarea și condamnarea mai multor oieri care se ocupau cu traficul de certificate de origine falsificate. Trebuie să amintim și faptul că ministrul Adrian Chesnoiu a fost înlăturat la comandă prin fabricarea unui dosar la DNA deoarece nu răspundea la comenzile lui Nicolae Cioranu și ale altor băieți destepți din zona oieritului cu sprijinul pensionarului slugarnic, Petre Daea.

 

Va urma!

 

Cum sunt furați banii oierilor din România: Escrocheria certificatelor de origine și șpaga de 1 milion de euro încasată de Petre Daea

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Anchetatorii.ro

Mafia argilei din Dobrogea: Șefii PSD Caraș, aduși cu autocarul pe la primăriile prietene din Constanța. Șeful ANRM pe statul de plată al mafiei argilei

 

https://www.facebook.com/Anchetatorii.RO/videos/837805604210555/

 

//////////////////////////////////

 

Fermierul Dimitrie Muscă: Mi-am închis toate conturile la BCR. Banca e deținută de Erste Group din Austria

Roxana Dobre

https://agrointel.ro/242221/fermierul-dimitrie-musca-mi-am-inchis-toate-conturile-la-bcr-banca-e-detinuta-de-erste-group-din-austria/

 

Unul dintre cei mai mari fermieri din România a anunțat că a renunțat să își mai ruleze banii și serviciile bancare prin Banca Comercială Română, membră a Erste Group din Austria.

 

Dimitrie Muscă a anunțat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că începând de joi, 8 decembrie, nu va mai lucra cu BCR, după ce oficialii din Austria a anunțat că vor da un vot negativ pe privind aderarea României și Bulgariei la Schengen în ședința Consiliului JAI de joi, 8 decembrie.

 

 

”Da, ar trebui să fie supărată toată țara. Dacă ei vor să sufere toată România atunci nici noi nu ar mai trebui să lucrăm, să facem operațiuni cu conturile și cu băncile lor, nici cu BCR care e deținută de un grup austriac, nici cu Raiffeisen, să nu mai lucrăm cu benzinăria Mol, cu OMV Petrom unde am consum foarte mare de motorină la peste 7.000 de hectare  și  24.000 de porci. Deci dacă suntem cu bun simț și români bine-crescuți, atunci trebuie să le dăm o palmă de să vină să se roage ei de noi: domnule, haideți să vă dăm Schengen-ul. Acesta este punctul meu de vedere”, a explicat Dimitrie Muscă, joi, 8 decembrie.

 

Dimitrie Muscă: ”Sunt sigur că o parte dintre români vor reacționa!”

 

 

Dimitrie Muscă a transmis că va da mesajul privind renunțarea la serviciile firmelor austriece pe spațiul României, la toți cunoscuții, care ar trebui să dovedească faptul că ”sunt buni români”.

 

”Eu o să dau acest mesaj că închid conturile la toate contactele din telefonul meu. La toată lumea dau. Dacă am reacționat și probabil că nu toți vom reacționa dar, o parte sunt convins că vor reacționa. Să fim buni români și dovadă că am primit și mesaje pozitive și sper cel puțin. Eu am două conturi și la CAI OLARI, și la Curtici. Prin ele rulam cam o treime prin BCR și două-trei prin BRD. Nu știu unde voi transfera banii încă dar aceasta este măsură la care m-am gândit imediat aseară când am văzut discuția. M-am gândit să închid și astăzi închidem. Am dat hârtia contabililor să închidă conturile”, a mai dezvăluit fermierul care are afaceri în zona de cultură mare și zootehnie.

 

Fermierul din județul Arad a mai menționat decizia privind închiderea conturilor a fost una ”fulger” urmând să facă și alte evaluări privind servicii sau utilaje folosite în ferma sa, care ar putea avea proveniență Austria. ”O să vedem ce alte mărci mai au și rulează la noi. Nu știu utilaje, că au și ei tractoare, au mărci proprii, nu mă interesează nimic în momentul ăsta. Oricum la mărci de utilaje, combine sunt mai bune ale nemților decât ale austriecilor”, a spus răspicat cunoscutul fermier.

 

Șeful portofoliului de Interne al Guvernului de la Viena, Gerhard Karner, a anunţat înaintea reuniunii JAI unde urmează să fie dat votul privind aderarea României, Bulgariei și a Croației la spațiul Schengen, că Austria își menține poziția de opozant, potrivit Agerpres, poziție pe care Executivul austriac a omis să o expună până de curând.

 

 

Ministrul de Interne al Austriei anunțase anterior și miercuri, 7 decembrie, la postul public de radio austriac ORF, hotărârea Vienei de a se opune prin veto aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale de anul acesta.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

 

https://agrointel.ro/242221/fermierul-dimitrie-musca-mi-am-inchis-toate-conturile-la-bcr-banca-e-detinuta-de-erste-group-din-austria/

 

 

////////////////////////////////////////

Imperiul Austro-hungar,isi pofteste iar sa se alapteze din sanul Imperiului Tarist…Lăzăroiu: Austria este o enclavă rusească în inima Europei. Rachete finanţate de companiile austriece cad în Ucraina

 

 

Sebastian Lăzăroiu (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

 

Austria este o enclavă rusească în inima Europei şi, făcând afaceri cu firmele austrice, statul român a alimentat bugetul Moscovei, susţine, într-o postare pe Facebook, fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, potrivit căruia, corupţie ca la Viena nu mai poate fi găsită în UE decât cel mult în Ungaria.

 

Totodată, Lăzăroiu susţine că „rachete finanţate de companiile austriece cad în Ucraina” şi îi întreabă pe politicienii români ce au de gând să facă în legătură cu acest lucru.

 

Postarea fostului consilier prezidenţial vine în condiţiile în care Austria se opune aderării României la Schengen.

 

Redăm postarea analistului politic:

 

„Speak softly and carry a big stick; you will go far”, spunea Theodore Roosevelt referindu-se la un stil de diplomaţie. Sigur, când zicea „big stick”, el se referea la puterea militară a Statelor Unite, însă în lumea de azi, „big stick” poate să însemne multe.

 

Uniunea Europeană e un club select, al oamenilor cu limbi catifelate şi fracuri lungi, dar fiecare poartă la el o bâtă noduroasă. Noi, neam de ciobani, am zis că nu se face să intri în salon îmbrăcat scrobit şi să ţi se vadă ciomagul ieşind prin frac, la spate. Na, am avut mereu complexul ăsta, fiindcă ne-am luat după aparenţe, am zis mereu că „poate nu merităm” sau că „suntem între prieteni” şi n-am avut suficient spirit de observaţie cât să remarcăm că toţi „prietenii” ăştia simpatici, chiar când râd şi se linguşesc între ei, au grijă să li se vadă bâtele de sub fracuri.

 

Aşa se face că, azi, am ajuns la mâna unui „prieten drag” despre care ştiam şi noi, cum ştia toată lumea, că este o enclavă rusească în inima Europei. Ba, mai rău, l-am invitat şi în casă şi am făcut afaceri împreună, alimentând bugetul Moscovei, sau l-am lăsat să cutreiere prin păduri şi să taie la liber copaci. OMV, Erste, Reiffesen, Schweighofer,… numiţi-le voi pe toate.

 

E multă corupţie în România, dar corupţie ca la Viena n-o să găsiţi în altă ţară europeană, cu excepţia Ungariei. Politicienii austrieci pur şi simplu au vândut statul austriac Moscovei. L-au vândut pe banii luaţi de ei şi acoliţii lor din companii. Cum? Am zis au vândut statul austriac? Da, propriu-zis nu există azi un stat austriac decât cu numele. Serviciile de securitate ale statului austriac răspund la un singur telefon din Lubyanka. Nu cred că există acolo un politician cu influenţă care să nu aibă butoanele la Moscova. Dar banii i-au luat ei, n-au intrat în bugetul Austriei. Ei au luat bani şi i-au băgat în buzunar cedând efectiv controlul statului nu la Bruxelles, la Moscova. Deci la ei nu e corupţie la ghişeu sau comisioane pe contracte la stat, ca în România, acolo clasa politică a vândut direct controlul statului. Poate fi corupţie mai mare decât asta? Azi, în timp ce vorbim, alte şi alte rachete finanţate de companiile austriece cad în Ucraina.

 

Noi ce facem legat de asta, domnilor politicieni? Pentru că aceiaşi politicieni de la Viena şi companiile lor ne vor vinde şi pe noi la fel cum şi-au vândut statul”, scrie, pe Facebook, Lăzăroiu.

 

https://epochtimes-romania.com/news/lazaroiu-austria-este-o-enclava-ruseasca-in-inima-europei-rachete-finantate-de-companiile-austriece-cad-in-ucraina—337748?fbclid=IwAR0e5VjpOC3phKh6NqB7KW4f1qCoywD8f4wHQyyhZBV4EKnqKFfky3xTT0o

 

 

//////////////////////////////////////

Acuzații grave din interiorul Poliției Capitalei. Șeful de la Serviciul care anchetează clanurile interlope acuză presiuni din partea fostei conduceri a Poliției Capitalei: Ni s-a cerut să nu mai lucrăm cu procurorii DIICOT / Mi s-a spus că dacă nu înțeleg mesajul nu o să-mi fie bine

By Raluca Ionescu-Heroiu

 

Serviciul Grupări Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei s-ar fi confruntat anul trecut cu “presiuni” din partea conducerii, susține chiar șeful structurii, comisar-șef Marius Andrei. Șefii Poliției Capitalei de atunci ar fi cerut ca ofițerii din acest serviciu să nu mai lucreze cu procurorii DIICOT în anchetele care vizau clanurile interlope. Comisarul Marius Andrei a explicat, în exclusivitate pentru mainnews.ro, presiunile simțite în 2019 și motivul pentru care aceste dezvăluiri sunt făcute abia acum, în contextul scandalului generat de uciderea interlopului Emi Pian.

 

Presiunile ar fi început în anul 2019, când ofițerilor de la Serviciul Grupări Infracționale Violente li s-ar fi cerut în mod ferm de către foștii șefi din DGPMB, Radu Gavriș, fost adjunct al Poliției Capitalei, și Ciprian Adrian Miron, fost director general al Poliției Capitalei, să nu mai lucreze cu procurorii DIICOT în anchetele de la nivelul serviciului.

 

“Mi s-a spus cât se poate de clar că dacă nu înțeleg mesajul dumnealor nu o să-mi fie bine”

Într-un interviu acordat mainnews.ro, comisarul-șef Marius Andrei a explicat că a fost atenționat că dacă nu respectă ordinele șefilor din DGPMB „nu o să-i fie bine”. Acestuia i-a fost propus chiar un post în cadrul unui alt serviciu pentru a fi scos de la conducerea Serviciul Grupări Infracționale Violente. Comisarul Marius Andrei a refuzat, moment în care, susține acesta, au început presiunile.

 

“Aceste ingerințe au apărut în 2019. Ni s-a solicitat în mod ferm, progresiv, gradual, de a nu mai face activități sub coordonarea procurorilor DIICOT. De către domnul director general la vremea respectivă, comisar-șef Miron și de către domnul director-general adjunct, comisar Radu Gavriș. Mi s-a spus cât se poate de clar că dacă nu înțeleg mesajul dumnealor nu o să-mi fie bine. În luna ianuarie eram în concediu. Cu ocazia reorganizării au fost aruncate două funcții de șef de birou la nivelul Serviciului, deși discutasem cu domnul Radu Gavriș despre potențialii șefi de birou care ar putea să coordoneze pe mai departe activitatea acestor structuri. Erau polițiști de foarte mult timp în cadrul structurii, cunoșteau oamenii, cunoșteau activitățile care se desfășurau. Erau niște propuneri pe care eu le consideram viabile. M-am trezit în concediu că sunt nominalizați alți doi colegi de la o altă unitate de poliție și mi s-a transmis cât se poate de clar că dacă nu înțeleg mesajele Poliției Capitalei ne strângem mâinile și fiecare merge pe drumul lui. Asta se întâmpla în luna ianuarie. În luna februarie am fost chemat și mi s-a spus cât se poate de clar că este o funcție disponibilă la o altă structură și că ar fi bine până a doua zi să dau un răspuns. Era vorba de o funcția mai mare, am considerat că nu se dorește numirea mea acolo doar pentru competențe manageriale ci pentru a se scăpa cumva de mine de la conducerea acestui Serviciu, motiv pentru care am refuzat. În lunile următoare au fost presiuni puse asupra noastră„, a declarat șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente, pentru mainnews.ro.

 

„Ni s-a cerut cât se poate de clar să nu mai lucrăm cu procurorii DIICOT”

Șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente aprobă faptul că foștii șefi DGPMB au cerut în mod expres ca Serviciul să nu mai lucreze cu procurorii DIICOT, scopul fiind unul lesne de înțeles, ca anchetele care vizau clanurile interlope să fie încetinite.

 

„Ni s-a cerut cât se poate de clar să nu mai lucrăm cu procurorii DIICOT. Aceste solicitări au fost inclusiv în ședințe cu colegii mei. Am întrebat în repetate rânduri de ce, și mai mult decât atât am încercat să  explic viziunea noastră. Eram ferm convinși și suntem că viziunea noastră este corectă fiindcă este normal ca aceste grupuri infracționale să fie documentate pentru întreaga activitatea infracțională pe care o desfășoară. Nu este normal să scindezi infracțiunile, să le rupi în două pe românește și să îi trimiți în judecată pentru mai puține infracțiuni. Experiența ne-a arătat de fiecare dată că în momentul în care am avut această abordare condamnările au fost mult mai mari, s-au putut pune concluzii mult mai bune, eficiente, finalitatea judiciară în cele din urmă a fost una pozitivă”, a mărturisit comisarul-șef Marius Andrei.

 

Întreaga activitate a Serviciului a fost afectată, mai susține comisarul Marius Andrei, care a adăugat că o parte din anchetele de la DIICOT au fost întrerupte „de pe o zi pe alta”.

 

„O parte din delegările de la DIICOT au fost încetate de pe o zi pe alta, nu toate, însă datorită acestor presiuni care au fost puse pe întreg Serviciul, automat întreaga activitate a Serviciului a avut de suferit. Am fost în imposibilitatea de a mai putea lucra normal, eficient, calificat. Practic noi trebuia să ne apărăm, trebuia să ne ocupăm de acele cercetări pe care le aveam, controale de fond. În momentul în care a fost prezentată analiza de climat organizațional lucrul ăsta s-a făcut în absența mea ca șef de Serviciu. La ședința respectivă, domnul director general adjunct (n.r. Radu Gavriș) pe linie de poliție judiciară a prezentat în termeni negativi toată activitatea și constatările puse de către colegii de la psihologie. Interpretare care s-a dovedit total subiectivă și care nu avea legătură cu concluziile puse de colegii de la psihologie. În momentul în care am revenit din concediu am solicitat să mi se aducă și mie la cunoștință materialul respectiv și lucrurile stăteau cu totul altfel. Vis-a-vis de anchetele care au fost întrerupte de pe o zi pe alta la nivelul DIICOT, vă pot spune cu certitudine că aveam o altfel de speță de documentare la vremea respectivă, dar nu știu faza în care se află acel dosar în momentul de față, noi de la momentul respectiv nemaiavând contact cu ancheta”, a adăugat comisarul-șef.

 

Polițiștii de la Serviciul Grupuri Criminale acuză că instituția este infiltrată de clanurile interlope / Șeful serviciului nu-și atribuie mesajul, dar spune că arată realitatea

Miercuri a apărut în spațiul public o scrisoare în care polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale reclamă exact situația semnalată și de comisarul-șef Marius Andrei. Șeful Serviciului spune acel mesaj nu îi aparține, dar că reflectă în concret realitatea. Scrisoarea polițiștilor poate fi citită AICI.

 

„Acel mesaj care a apărut în presă nu este al nostru, nu ne aparține, însă acel mesaj arată în concret ce s-a întâmplat anul trecut. Noi am discutat cu foarte mulți colegi, le-am adus la cunoștință tuturor acele nedreptăți. La finele anului trecut, toate aceste aspecte le-am adus la cunoștință șefilor ierarhici. Era clar că trebuia să se schimbe ceva și pentru asta am făcut demersuri sub semnătură proprie. Vreau să asigur că opinia publică că toate acele mesaje care au fost transmise în ultima perioadă cu privire la polițiștii acestui serviciu cum că am proteja grupările infracționale, toate aceste informații sunt eronate, total false, nu ne fac onoare. Din acest motiv am ales să ies public și să transmit acest mesaj cetățeanului de rând din București, să fiu perceput și înțeles cât se poate de corect. Noi ne vom face treaba în continuare. Nu spunem că știm tot, că nu se vor mai întâmpla evenimente în București, însă vom face tot ce depinde de  noi pentru a avea rezultate pozitive și pentru a putea ca aceste evenimente negative să se mai întâmple în București”, a declarat Marius Andrei.

 

„Anchetele nu sunt afectate de factori externi”

În textul anterior menționat, pe care comisarul Marius Andrei nu și-l atribuie, dar îl aprobă, polițiștii semnalează și faptul că prin relații și legături cu politicieni și polițiști, clanurile interlope doresc stoparea anchetelor care îi vizează. Referitor la acest aspect, șeful de la Serviciul care anchetează clanurile interlope susține că anchetele nu ar fi afectate de factori externi.

 

De asemenea, întrebat de ce aceste presiuni ies abia acum la iveală, în contextul scandalului generat de conflictele dintre clanurile interlope Rinu și Duduianu, comisarul Marius Andrei spune că a încercat să rezolve problema apărută anul trecut instituțional.

 

„Nu vreau să se facă speculații pe această temă. Nu facem parti-pris-uri, nu ne interesează calitatea persoanei în momentul în care avem o anchetă în desfășurare. Din punctul nostru de vedere toate activitățile le desfășurăm sub supravegherea unui procuror.(…)Din punctul meu de vedere nu (n.r. anchetele nu sunt afectate de factori externi).(…)Ieșirea mea a fost decisă de acele mesaje publice care au apărut în presă cu privire la faptul că polițiștii pe care îi coordonez, sau chiar persoana mea, am proteja grupările infracționale. Este un mesaj tendențios. Este regretabil că se întâmplă aceste lucruri mai ales că el a apărut pe surse judiciare, asta ar presupune că ar veni cumva din interior. Noi nu ne-am dorit ca lucrurile astea să se întâmple public. Ne-am dus această problemă demn instituțional, dar în momentul în care suntem acuzați public mi se pare corect că este de datoria mea să reprezint structura și să spun că sunt niște afirmații false. Am încercat să fim demni și să rezolvăm problema instituțional, în interior. Am ieșit acum în al 12-lea ceas doar pentru că lucrurile astea au apărut în spațiul online”, a concis șeful Serviciului care anchetează clanurile interlope.

 

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Autoritățile au raportat alte 391 cazuri de COVID-19 în 24 de ore și 19 de decese. Bilanțul total îmbolnăvirilor urcă…

 

 

Cazurile de COVID-19, în scădere. 1.474 de îmbolnăviri raportate luni

Ministerul Sănătății a anunțat luni, 12 septembrie, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.474 cazuri noi de…

 

 

Nelu Tătaru susține că spitalele trebuie să rămână în coordonarea ministerului: Este nevoie și de actualizarea Legii sănătății, actuala este depășită

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că spitalele trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Sănătății și este necesară actualizarea Legii sănătății,…

 

 

Anisie: Infrastructura şcolară la acest moment nu oferă posibilitatea distanţării sociale la cursuri/ După ce vom încheia cu examenele naţionale trebuie deja să gândim scenariul pentru noul an şcolar

Ministrul Educației, Monica Anisie, susține că infrastructura școlară nu permite, în acest moment, organizarea de cursuri respectând măsura distanțării sociale….

 

 

Pensia președintelui CCR a crescut cu 10.000 de lei în ultimul an/ Claudiu Năsui: Ne împrumutăm ca să creștem pensiile speciale

Parlamentarul USR, Claudiu Năsui, atrage atenția că statul crește pensiile speciale în plină pandemie de coronavirus, dând exemplu pensia președintelui…

 

COMENTARII

Theea spune:

13 august 2020 la 10:16 pm

Nu este adevarat. Radu Gavris nu i-ar fi cerut niciodata sa nu isi faca meseria. Nici lui, nici altui politist.

 

Verificări la Poliția Capitalei după acuzațiile lansate de șeful de la Serviciul spune:

14 august 2020 la 2:40 pm

[…] interviu acordat în exclusivitate pentru mainnews.ro, șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente, comisar-șef Marius Andrei, a afirmat că […]

 

Ședință de Guvern. Orban cere Ministrului de Interne să destructureze clanurile interlope – VIDEO – Main News spune:

14 august 2020 la 8:47 pm

[…] CITEȘTE ȘI: Acuzații grave din interiorul Poliției Capitalei. Șeful de la Serviciul care anchetează clanuril… […]

 

Fostul șef al Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, mutat pentru șase luni la IPJ Harghita – Main News spune:

1 septembrie 2020 la 8:21 pm

[…] CITEȘTE ȘI: Acuzații grave din interiorul Poliției Capitalei. Șeful de la Serviciul care anchetează clanuril… […]

https://mainnews.ro/acuzatii-grave-din-interiorul-politiei-capitalei-seful-de-la-serviciul-care-ancheteaza-clanuri-interlopi-acuza-presiuni-din-partea-fostei-con